CHIMIE

A realizat: Ţaranu Cristin Profesoară: Blanaru Natalia

STRONŢIUL

Strontiul este un element chimic, metal alb-argintiu, maleabil și ductil, asemănător cu calciul

Informaţii generale:Simbol: Sr

Numar atomic: 38Masa atomica: 87.62 uam Punctul de topire: 769.0 °C Punctul de fierbere: 1384.0 °C

Numarul de protoni/electroni: 38Numarul de neutroni: 50Clasificare: alcaline pamantoaseStructura cristalina: cubicaDensitatea la 293 K: 2.54 g/cm3 Culoare: galbuieAnul descoperirii: 1790A fost descoperit de: A. Crawford

UTILIZAREA STRONŢIULUI

Stronţiul se utilizează în :

Pirotehnie

Fizica nucleară

Medicină

Producerea magneţilor

STRONŢIUL ÎN NATURĂ

Stronţiul este prezent în apă în concentraţii de 0.5-1.5mg/L cu creşteri în zonele cu depozite de celestit (SrSO4). Concentraţia stronţiului stabil în sol este de 240mgSr/kg dar în terenurile agricole creşte până la 610mgSr/kg datorită fertilizării cu fosfaţi. Deoarece stronţiul este similar din punct de vedere chimic cu calciul, este preluat din sol de fructe şi legume, ajungând să aibă în fructe o

concentraţie de 0.0416-2.232μg/L.

Cantitatea de stronţiu din organism este

de aproximativ 4.6ppm, 99% fiind localizat

în oase şi dinţi. Concentraţia sanguină de

Stronţiu este de 20-31μg/L.

STRONŢIUL ÎN MEDICINĂ

Acesta este unul dintre elementele cu eficacitate crescută în prevenirea şi trata- mentul osteoporozei sau a altor afecţiuni osoase. Datorită similarităţii sale cu calciul, stronţiul poate înlocui calciul în diferite procese biochimice din organism, incluzând înlocuirea în proporţie mică a calciului din cristalele de hidroxiapatită din ţesuturile osoase şi în special din oase şi dinţi. Stronţiul (Sr) s-a impus recent ca supliment nutritiv “natural” cu efecte benefice în tratamentul osteoporozei postmenopauză şi în reducerea riscului de fracturi vertebrale şi de şold sub formă de renelat de stronţiu. Efectul Sr asupra ţesutului osos este asemănător cu al calciului (Ca), un mineral cu valoare biologică cunoscută.

Curiozitati

Cel mai exact ceas din lume funcţionează pe baza atomilor de stronţiu

Ceasul este actionat prin coliziunea atomilor de strontiu care actioneaza ca un “pendul” pentru cel mai precis ceas din lume, optimizandu-i precizia cu peste 50 %. Aceasta adevarata piesa revolutionara din cadrul instrumentelor de masurat timpul, functioneaza pe baza a 2 000 de atomi de strontiu inghetati pana la gradul de cateva militone sub nivelul de zero absolut. Atomii de strontiu sunt apoi inchisi intr-un fascicol de lumina laser. Oscilatiile atomilor intre diferitele stadii ale energiei sunt foarte puternice. Prin masurarea acestor oscilatii, ceasul atomic stabileste curgerea timpului cu o precizie nemaiintalnita pana in prezent. Noua bijuterie tehnologica este intr-atat de precisa incat are o deviatie de doar o secunda la 300 milioane ani.

BARIULInformaţii generale :

Nume: BariuSimbol: BaNumar atomic: 56Masa atomica: 137.327 uam Punctul de topire: 725.0 °C Punctul de fierbere: 1140.0 °C Numarul de protoni/electroni: 56Numarul de neutroni: 81Clasificare: alcaline pamantoaseStructura cristalina: cubicaDensitatea la 293 K: 3.51 g/cm3 Culoare: argintieAnul descoperirii: 1808A fost descoperit de: Sir Humphrey Davy Originea numelui: de la cuvantul grecesc barys (greu)

DESCRIEREA Bariul este un metal alb-argintiu, care pot fi găsit în mediul înconjurător. El apare în combinaţie cu alte substanţe chimice, cum ar fi sulful, de carbonul oxigenul. Bariu se oxidează în aer. Bariul este surprinzător de abundent în scoarţa Pământului, fiind a patrusprezecelea printre cele mai întîlnite elemente. Principalele zone miniere de extragere a bariului sunt: Marea Britanie, Italia, Republica Cehă, SUA şi Germania. În fiecare an, aproximativ 6 milioane de tone sunt extrase.

Sir Humphrey Davy descoperitorul bariului

Sir Humphry Davy(1778 – 1829) a fost un chimist şi inventator britanic. El este probabil cel mai amintit azi pentru descoperirile sale de mai multe alcaline şi metale alcalino-pământoase, precum şi contribuţiile la descoperiri de natura elementar de clor si iod. El a lucrat cu electroliza dea lungul vieţii sale şi anume prin această metodă a descoperit bariul .

Izotopii bariului : Ba-130 Ba-131 Ba-132 Ba-133 Ba-133m Ba-134 Ba-135 Ba-135 m Ba-136 Ba-137 Ba-137m Ba-138 Ba-139 Ba-140 Ba-141 Ba-142

ACŢIUNEA ASUPRA ORGANISMELOR

Fiind instabil in stare naturala, formeaza oxizi otravitori cand intra in contact cu aerul. Expunerea pe timp scurt la bariu poate conduce la umflaturi ale creierului, slabirea muschilor, imbolnaviri ale inimii, ficatului si splinei. Studiile facute pe animale arata ca presiunea sangelui creste si apar modificari la nivelul inimii, odata cu ingerarea bariului, dupa o perioada lunga de timp. Efectele produse dupa expunerea la bariu pe o perioadaindelungata a oamenilor nu sunt cunoscute inca datorita lipsei de informatie.

PROPRIETĂŢILE FIZICE

Proprietati fiziceStare de agregare: SolidDensitate: 3.51 g cm-3 Punct de topire: 725 ºCPunct de fierbere: 1140 ºCEnergie de combinare: 7.75 kJ mol-1Caldura de vaporizare: 142.0 kJ mol-1Caldura specifica: 0.204 J g-1 K-1Conductivitate electrica: 0.030 · 106 cm-1 Ohm-1 Conductivitate termica: 0.184 W cm-1 K-1

PROPRIETĂŢILE CHIMICE

Valenta: +2 Configuratie electronica: 2;8;18;18;8;2Electronegativitate: 0.89Bariul posedă toate proprietăţile caracteristice Metalelor:Interanţiunea cu aciziiFormarea bazelorFormarea sărurilor Intereacţiunea cu aproape toate nemetale

BARITRINA (mineral de bariu) Este un mineral format pe cale hidrotermală sau sedimentară, fiind frecvent însoţit de fluorit, calcit, cinabru. Baritina apare la Freiberg, Halsbrücke, Pöhla (Harz), zona Lahn-Dill şi Thüringer Wald în Germania, Alston Moor, Cumbria, Frizington şi Mowbray în Anglia,

Baia Sprie şi Cavnic in România, Banská Štiavnica în Slovacia, Dědova hora şi Příbram în Cehia, Rusia,

Georgia, Kazahstan, Mexic, Peru, Canada, Grecia, Italia, Marea Britanie, Franţa, ca şi la Elk Creek/South Dakota în SUA. Baritina destul de răspândită . Formula chimică: BaSO4. Culoarea este variabilă (albă, cenuşie, roşiatică, gălbuie, brună până la negru). Variaţiile de culoare indică conţinutul în impurităţi a cristalului. Din punct de vedere chimic este un sulfat de bariu, o sare a acidului sufuric cu bariul, care explică densitatea mare de 4,5 g/cm³, de unde şi denumirea greacă (barys = greu) Ca piatră semipreţioasă este rar folosită, datorită durităţii mici şi clivajului accentuat.

Utilizarea bariului

Baritina este folosită ca înlocuitor al lichidului de sondăProducerea betonului greuProducerea hârtiei fotografice

Sub formă de zeolit se utilizează : În cosmeticăÎn medicinăPurificarea apei

RADIUL

Nume: RadiuSimbol: RaNumar atomic: 88Masa atomica: 226 uam Punctul de topire: 700.0 °C (973.15 K, 1292.0 °F)Punctul de fierbere: 1737.0 °C (2010.15 K, 3158.6 °F) Numarul de protoni/electroni: 88Numarul de neutroni: 138Clasificare: alcaline pamantoaseStructura cristalina: cubicaDensitatea la 293 K: 5 g/cm3 Culoare: argintie Numarul de straturi: 7Anul descoperirii: 1898A fost descoperit de: Pierre si Marie CurieOriginea numelui: cuvantul latinesc radius (raza)

Izotopii radiului : Ra-222 Ra-223 Ra-224 Ra-225 Ra-226 Ra-228

Descriere

Radiu este un element chimic radioactiv care are simbolul Ra şi numărul atomic 88. Aspectul său este aproape alb pur, dar uşor se oxidează la expunerea la aer, transformându-se în negru. Radiul este un metal alcalino-pământos care se găseşte în minereurile de uraniu. Este extrem de radioactiv. izotopul său cel mai stabil, 226Ra, are un timp de înjumătăţire de 1602 ani şi se dezintegrează, formând radon gaz.Preparatele radiului sunt remarcabile pentru că se menţin la o temperatură mai mare decât a împrejurimilor acestora, precum şi pentru radiatiile lor, care sunt de trei feluri: particule alfa, particule beta, şi raze gamma.Reacţionează violent cu apa şi uleiul formînd hidroxid de radiu şi este uşor mai volatile decât de bariu. Faza normală a radiului este solidă. Suma de radiu în scoarţa Pământului este foarte mică. abundenţa sa a fost estimată la aproximativ 0.0000001 părţi pe milion. El apare în toate minereuri care conţin uraniu.

Utilizarea

Radiul şi compuşii săi au utilizări relativ puţine.De fapt, nu mai mult de aproximativ două kilograme de radiu se face în fiecare an. Cantitate mică de radiu, care este disponibilă este folosită pentru scopuri medicale. Radiu este utilizat pentru producerea de gaz radon, care, la rândul său, este utilizat pentru tratarea cancerului. Radiaţiile emanate de radiu sunt uneori folosite, de asemenea, pentru a studia compoziţia de metale, materiale plastice şi alte materiale.

EFECTELE ASUPRA SĂNĂTĂŢII

Ca toate materiale radioactive, radiu este o substanţă periculoasă pentru a manipula. Radiaţii se dă jos poate ucide celulele vii. Această proprietate este de dorit în tratarea cancerului. Uciderea celulele canceroase poate ajuta un pacient a recupera de la boala. Dar o mare atenţie trebuie să fie luate în utilizarea radiu în acest scop.radiaţiile lui pot ucide, de asemenea, celulele sanatoase. Oamenii care lucrează cu radiu trebuie să aibă mare grijă ca acestea să nu intre în contact cu pielea lor, sau să fie inhalt fumul său.

Curiozităţi

În trecut, radiul se folosea la obţinerea unor obiecte fosforescente în întuneric (cadrane de ceas, întrerupătoare de curent, diferite indicatoare, vopsele fosforescente, etc,) Întrebuinţarea radiului în vopsele este foarte periculoasă din cauza cantităţii mari de material conţinute şi din această cauză astfel de produse nu se mai utilizează. Au fost incidente grave cauzate de acoperirea corpului cu vopsea cu radiu, lucru care a dus la formarea unor arsuri radiologice extinse pe suprafaţa corpului şi acest lucru a dus la moartea persoanei contaminate radioactiv. Chiar şi Marie Curie a murit din cauza anemiei aplastice, boala atribuită radiaţiilor.