ANI, CAPITALA MEDIEVALĂ A REGATULUI ARMEAN.

Prof. univ. dr. ing. G. Kümbetlian

1. ISTORIA 1.1. ETIMOLOGIA Cronicarii armeni Yeghishe şi Ghazar Parpetsi au fost primii care au localizat temporal capitala Ani în secolul

al V-lea înainte de Christos, dar se pare că originile oraşului (“Citadela”) sunt chiar mai vechi (S.VII a.Chr.)

Ei au descris-o ca o puternică

fortăreaţă construită pe

vârful unui deal, sub domnia

dinastiei armene Kamsarakan.

Oraşul Ani şi-a moştenit denumirea de la oraşul-cetate şi centrul rustic “Ani-Kamakh” din regiunea Daranaghi a Armeniei Superioare. Se prea poate ca Ani să fi fost cunoscută iniţial sub numele de “Khnamk”, deşi istoricii nu sunt toţi de aceeaşi părere. Filologul şi lingvistul german Heinrich Hübschmann care a studiat limba armeană, a susţinut că denumirea “Ani” ar putea proveni din cuvântul armenesc “khnamel”, un infinitiv care s-ar putea traduce prin expresia “a avea grijă de...”. [1]

1.2. ANI, CAPITALA REGATULUI BAGRATIZILOR. În secolul al IX-lea timpuriu, fostele teritorii Kamsarakans, Arsharunik şi Shirak (care cuprindea şi localitatea Ani) au fost

incorporate celor ale dinastiei armene Bagratuni.

Conducătorul acestora, Ashot Msaker (“Ashot carnivorul”) (806-827), a fost numit “ishkhan” (prinţ al Armeniei şi succesor), în anul 804. Capitala iniţială a Bagratizilor era la Bagaran, la 40 km sud de Ani,

, înainte de a fi mutată la Shirakavan, la 25 km nord-est de Ani şi apoi la Kars, în anul 929.

În anul 961, regele Ashot al III-lea (953-977) a mutat capitala de la Kars la Ani

Ani s-a dezvoltat şi s-a extins rapid sub domnia regelui Smbat al II-lea (977-989). În anul 992 Catolicosatul Armean şi-a mutat şi el sediul la Ani. În secolul al X-lea, populaţia aşezării era estimată la cca. 50.000-100.000 de suflete. La începutul secolului al XI-lea, populaţia capitalei Ani depăşise bine peste 100.000 de locuitori. Oraşul devenise renumit prin construcţiile sale, fiind denumit “Oraşul celor 40 de poduri” sau “Oraşul celor 1001 de biserici”.

Ani şi-a atins apogeul puterii sale sub lunga domnie a regelui Hacik I-ul (989-1020). După

moartea lui, cei doi fii ai săi au

declanşat o luptă pentru succesiune.

Fiul cel mare, Hovannes Smbat (1020-1041) a dobândit controlul asupra capitalei Ani, în timp ce fratele lui mai mic, Ashot al IV-lea (1020-1040), a câştigat influenţa şi controlul asupra altor părţi ale regatului Bagratid.

Temându-se că Imperiul Bizantin ar putea ataca noul său regat încă fragil, Hovannes-Smbat l-a

numit pe împăratul bizantin Basil, în calitate de moştenitor al său.

În anul 1041 când a murit Hovannes-Smbat, succesorul lui Basil, împăratul Michael al IV-lea, a revendicat suveranitatea asupra oraşului. Noul rege al Ani, Hacik al II-lea(1042-1045) s-a împotrivit acestei cereri, respingând în luptă armatele bizantine trimise să captureze oraşul. Oricum, în anul 1045, după capturarea lui Ashot şi instigarea elementelor pro-bizantine din rândul populaţiei, Ani a revenit sub controlul Bizanţului, în oraş fiind instalat un guvernator grec.

1.3. PRĂDAREA ŞI DISTRUGEREA ORAŞULUI. În anul 1064, o mare armată selgiucă (turcă) condusă de sultanul Alp Arslan şi sprijinită de georgienii caucazieni conduşi de regele Bagrat au atacat Ani, capturându-l după 25 de zile de asediu şi masacrând populaţia.

În anul 1072 selgiucii au încredinţat ce mai rămăsese din oraş shaddadizilor, o dinastie curdă-musulmană. Shaddadizii au dus în general o politică de conciliere faţă de populaţia creştină-armeană, promovând chiar şi căsătoriile mixte, cu unii membrii ai nobilimii bagratide. De câte ori guvernarea shaddadină devenea intolerantă, populaţia solicita ajutorul regatului georgian creştin. Georgienii au capturat în felul acesta oraşul în anii succesvi 1124, 1161 şi 1174, returnându-l, de fiecare dată, shaddadizilor.

În anul 1199, armatele reginei georgiene Tamar au capturat Ani şi i-au alungat pe shaddadizi, predând conducerea oraşului generalilor armeni Zakar şi Ivan Zakaridis.

La Ani, această nouă dinastie a fost cunoscută sub numele de “Zakaridă”, membrii ei considerându-se ei înşişi, ca fiind succesori ai Bagratizilor. În această perioadă, prosperitatea s-a întors din nou la Ani. Apărarea ei s-a întărit şi multe alte noi biserici au fost construite în oraş. Lui Zakar i-a succedat fiul lui, Shahanshah. [2]

În anul 1226, Ani a rezistat cu succes atacului mongolilor conduşi de Genghis Khan (care a murit în anul 1227),

dar a căzut în anul 1236, sub atacul aceloraşi mongoli conduşi de Ögedei Khan, fiul şi succesorul lui Genghis Khan.

Aceştia au cucerit şi distrus din nou oraşul, masacrând un număr mare de oameni. Cucerirea aceasta s-a petrecut în momentul lipsei din oraş a lui Shahanshah. După întoarcerea lui, Zakarizii au continuat să conducă oraşul, dar de data aceasta, nu ca vasali ai georgienilor, ci ca ai mongolilor. Sub dominaţie mongolă, a început declinul lent dar ireversibil al capitalei Ani. În secolul al XIV-lea, oraşul a fost condus, prin succesiune, de dinastiile locale turce, ale Jalayrizilor şi clanului Kara Koyunlu (al crescătorilor de oi negre) şi care au transformat Ani, în capitala lor.

În anul 1380, Ani a fost cucerit de Tamerlan (Timur-Lenk sau Timur-the Lame). După moartea sa, clanul Kara Koyunlu a recucerit controlul asupra oraşului, dar şi-a mutat capitala la Yerevan.

În anul 1441, Catolicosatul Armean s-a mutat şi el la Yerevan. După această dată, Ani a fost condus de Perşii Safavizi până în anul 1579, când a devenit parte a Imperiului Otoman.

Între zidurile sale a rămas o mică aşezare până spre mijlocul secolului al XVII-lea, cartierele mărginaşe ale oraşului fiind abandonate. Spre mijlocul secolului al XVIII-lea, localitatea a fost complet părăsită. Oraşul a murit datorită dispariţiei Hinterlandului său rural, ca rezultat al războaielor turco-persane şi fragmentării controlului central, de către ambele imperii. [3]

1.4. ANI ÎN TIMPURILE MODERNE

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Ani a fost redescoperită pentru lumea din afară, de călătorii europeni, care şi-au publicat descrierile şi reportajele lor în jurnalele academice şi revistele de călătorii.

În anul 1878, regiunea Kars şi ceeace a mai rămas din Ani, a fost incorporată în teritoriul Imperiului Rus

În anul 1892 au fost demarate la Ani primele excavaţii arheologice, sponsorizate de “Sankt Petersburg Academy of Sciences” şi conduse de arheologul şi orientalistul rus Nikolai Marr (1864-1934).

Excavaţiile lui Marr la Ani au fost reluate în anul 1904 şi au continuat, anual, până în 1917. Au fost excavate sectoare largi ale oraşului, descoperindu-se numeroase construcţii şi vestigii istorice, culturale şi religioase. Numeroase studii asupra acestor descoperiri au început să fie publicate în jurnalele academice şi în ghidurile de monumente ale muzeelor.

În cazul construcţiilor şi clădirilor în pericol iminent de prăbuşire, au fost iniţiate şi întreprinse urgent, reparaţii. S-a construit un muzeu care să adăpostească zecile de mii de artefacte descoperite în timpul excavaţiilor

În anul 1918, în ultimele zile ale primului război mondial, armatele Imperiului Otoman au pornit ofensiva împotriva noii declarate Republici Armenia, cucerind în aprilie 1918 regiunea Kars.

În scopul protejării artefactelor de la Ani s-a dispus evacuarea a peste 6000 de exponate. La ordinul lui Hovsep Orbeli, obiectele salvate au fost adăpostite într-un Muzeu al Colecţiilor, care este parte a Muzeului de Stat de Istorie Armeană din Yerevan.

Toate obiectele rămase în calea trupelor turceşti au fost prăduite sau pierdute. Capitularea Turciei de la sfârşitul primului război mondial ar fi trebuit să determine restaurarea capitalei Ani sub control armean dar, reluarea ofensivei împotriva Republicii Armenia, din 1920, a condus la recapturarea de către turci, a localităţii.

În anul 1921, semnarea tratatului Kars-ului, a formalizat incorporarea teritoriului în care se afla Ani, în limitele Republicii Turcia.

În felul acesta s-a dorit să se dea satisfacţie Turciei care pierduse “Mesopotamia”, devenită Irak. În luna mai a anului 1921, Adunarea Naţională a Turciei a transmis comandantului frontului de est, Kazim Karabekir Pasha, ordinul de “a şterge de pe faţa pământului monumentele de la Ani ”.

Karabechir relatează în memoriile sale, că a evitat să îndeplinească acest ordin, dar distrugerea pe teren a tuturor urmelor excavaţiilor lui Marr şi a reparaţiilor întreprinse de el cu acel prilej sugerează, că ordinul a fost dus la îndeplinire, cel puţin parţial.

2. MONUMENTELE DE LA ANI Toate structurile monumentelor de la

Ani au fost construite folosind bazaltul vulcanic local, o varietate de tuf vulcanic de o mare varietate de culori, de la galben deschis la roz, roşu şi negru. Cele mai importante monumente care au supravieţuit sunt următoarele:

2.1. CATEDRALA

Numită Surp Asdvadzadzin (Sfânta Fecioară), construcţia ei a început în anul 989, sub regele Smbat al II-lea şi s-a încheiat după moartea lui, în anul 1001 (sau 1010 după alte surse). Proiectul catedralei a fost opera lui Trdat, celebrul arhitect al Armeniei medievale. Catedrala este o basilică cu dom (care s-a prăbuşit în anul 1319). Interiorul ei conţine elemente arhitecturale, care îi conferă un stil apropiat celui gotic. [4]

CATEDRALA (INTERIOR)

2.2. BISERICA SFÂNTULUI GRIGORE LUMINĂTORUL

A fost finalizată în anul 1215 şi este monumentul cel mai bine conservat al capitalei Ani. A fost construită sub domnia Zakarizilor prin grija, supravegherea şi finanţarea cunoscutului negustor armean Tigran Honents

Interiorul bisericii conţine o serie importantă şi unică de fresce, axate pe două teme. În treimea estică a bisericii este reprezentată viaţa Sfântului Grigore Luminătorul, iar în treimea de mijloc sunt redate aspecte din viaţa Mântuitorului.

O serie de fresce par să fie executate de artişti georgieni, în timp ce în Nartex se regăsesc fresce bizantine, ca în “Învierea lui Lazăr”,

“Sfântul Tigris” şi “Sfântul Tigran”

2.3. BISERICA MÂNTUITORULUI

Biserica a fost terminată la scurt timp după anul 1035. A fost construită de prinţul Ablgharib Pahlavid, pentru a adăposti un fragment al Sfintei Cruci şi a rămas, ca prin minune, intactă până în anul 1955, când întreaga jumătate estică a ei s-a prăbuşit în timpul unei furtuni.

2.4. BISERICA SFÂNTULUI GRIGORE DIN ABUGHAMRENTS

Aparţine, probabil, sfârşitului secolului al X-lea. A fost construită ca o capelă personală a familiei Pahlavuni, întrucât în apropierea părţii de nord a bisericii se află şi mausoleul familiei, construit în anul 1040, dar din care nu au mai rămas decât fundaţiile.

2.5. ALTE VESTIGII DIN ANI

Pe teritoriul actual al localităţii au mai rămas şi alte vestigii, ca:

--Biserica Sfântului Grigore, a regelui Hacik, construită între anii 1001 şi 1005,

-Biserica Sfinţilor Apostoli, datată în jurul anului 1031,-Moscheia Minuchir, datată în jurul anului 1072, -Biserica georgiană Surp Stephanos, construită între

anii 1161 şi 1218, precum şi alte câteva de mai mică însemnătate.

2.6. CITADELA

La capătul de sud al localităţii Ani se află o ridicătură de pământ, cunoscută odinioară sub numele de Midjnaberd (“Cetatea interioară”). Ea avea propriile sale ziduri defensive, care datează încă din perioada domniei dinastiei Kamsarakan, în secolul al VII-lea înainte de Cristos.

2.7. ZIDURILE ORAŞULUI

înconjoară aproape întregul oraş-cetate. Cele mai importante se aflau în partea de nord a oraşului, singura parte neprotejată de râuri sau ravine. În conformitate cu cronicile, ele au fost ridicate între anii 977-989, sub domnia regelui Smbad. După această dată, zidurile au fost permanent extinse, atât în înălţime cât şi în grosime, adăugându-li-se din ce în ce mai multe turnuri. [5]

2.8. ZONA PEŞTERILOR

În afara oraşului propriuzis se afla şi o zonă cu “locuinţe” săpate direct în stâncă şi care a apărut atunci când Ani a devenit neîncăpătoare pentru o populaţie ce nu mai avea loc în incinta dintre ziduri.

Un vestigiu important al acestei aşezări este şi “biserica din peşteră”, cu fresce care mai

dăinuie şi azi.

BREVIAR

Nr.crt Între anii Sub STĂPÂNIREA Nr.ani

0 S.VII.a.Chr-1045 REGATULUI ARMEAN 17451 1045-1064 IMPERIULUI BIZANTIN 192 1064-1072 TURCILOR 83 1072-1199 SHADDADIZILOR (CURZI) 1274 1199-1236 ZAKARIZILOR 375 1236-1441 MONGOLILOR 2056 1441-1579 PERŞILOR 1387 1579-1878 IMPERIULUI OTOMAN 2998 1878-1918 IMPERIULUI RUS 409 1918 (1921) IMPERIULUI OTOMAN (până în

1921------ (TRATATUL KARS-ului) prezent)

3. EPILOG

După ani lungi de restricţii impuse arheologilor, oamenilor de ştiinţă şi turiştilor, de către autorităţile turce, se pare că acestea revin în ultimul timp la sentimente mai bune. În anul 2004 au fost ridicate restricţiile cu privire la vizitarea şi fotografierea aşezării. Guvernanţii actuali îşi manifestă dorinţa de a proteja şi conserva localitatea. Ministerul turc al culturii întreprinde în prezent listarea pe Internet a vestigiilor oraşului. Guvernatorul local şi-a manifestat dorinţa de a reconstrui o biserică şi o moscheie din oraş, ca un început al restaurării majorităţii monumentelor aşezării.

În octombrie 2010, fundaţia “Global Heritage Fund” a cuprins Ani în lista celor 12 pierderi ireparabile ale umanităţii. În mai 2011, fundaţia “World Monuments Fund” a anunţat deja începerea lucrărilor de conservare a Catedralei şi Bisericii Mântuitorului, în colaborare cu Ministerul Turc al Culturii. [6]

SĂ SPERĂM !

Ar fi nedrept să nu amintim aici faptul, că în anul 1935 marele nostru armenolog şi orientalist SIRUNI a fondat Revista (şi Anuarul) de cultură armeană ANI.

Siruni, Agop Kümbetlian şi avocatul Agop Aram la Constanţa, în anul 1970.

Siruni a murit în 1973 la Bucureşti, la vârsta de 83 de ani. În ziua de 15 noiembrie 2012, a fost ales în calitate de membru post-mortem al Academiei Române. La 7 aprilie 2013 se împlinesc 40 de ani de la moartea sa.

4. BIBLIOGRAFIE1. Cowe,S. Peter: “Ani, World Architectural Heritage of a

Medieval Armenian Capital”. Sterling, Va. : Peeters, 20012. Kevorkian, Raymond: “Ani-Capitale de l’Arménie, en I’ An

Mil”, Raymond Kevorkian ed., 2001.3. Lynch, H.F.B., “Armenia, Travels and Studies”, London,

Longmans, 19014. Marr, Nicolas, Y., “Ani-Rêve d’Arménie”, Paris, Anagramme

Ed., 2001.5. Paolo, Cuneo, “Documents of Armenian Architecture”,

vol.12: Ani, 1984.6. Wikipedia: “Ani-Armenia”