Expoziție virtuală: Titu Maiorescu - îndrumător al

culturii româneşti

Realizat: Stela Russu

De câte ori criticii nu mai sunt critici sau de câte ori criticii sunt numai critici, invocăm pe Maiorescu. El nu mai este, pentru noi, pur

şi simplu un critic: este Criticul.

Nicolae Manolescu

Vorbind în metafore, Titu Maiorescu e creatorul de cultură total spre care privește cu nostalgie criticul modern, care știe că nimeni, niciodată, nu se va mai putea întoarce ca el la începutul începuturilor ca să așeze prima piatră. Criticul modern știe că fiecare cuvânt al său repetă, că fiecare gest al său a mai fost făcut.

Titu Maiorescu s-a născut la Craiova, la 15 februarie 1840. În septembrie 1851 familia Maiorescu se stabilește la Viena. În timpul șederii familiei sale la Viena, Titu Maiorescu urmează cursurile Academiei Tereziene. În această perioadă începe redactarea Însemnărilor zilnice pe care le va continua până la sfârșitul vieții și care constituie o prețioasă sursă de cunoaștere a omului Maiorescu. Înființează în anul 1863 societatea literară și culturală Junimea alături de Iacob Negruzzi, Petre P. Carp, Vasile Pogor si Th. Rosetti. Este fondatorul revistei Convorbiri literare apăruta în 1867 și membru fondator al Societății Academice. Se implică și în politică, având funcția de prim-ministru și ministru de externe în perioada 1912-1914. Titu Maiorescu publică studii de filozofie, estetică, de limbă și literatură. Este autor al scrierilor: O cercetare critică asupra poeziei române (1867), În contra direcției de astăzi în cultura româna (1868), Direcția nouă în poezia și proza româna (1872), Comediile domnului Caragiale (1885), Eminescu și poeziile sale (1889). Postum îi apar: Jurnal, operă alcatuită din zece volume, Scrieri de logică (1988), Istoria politica a României sub domnia lui Carol I (1994), Discursuri parlamentare cu priviri asupra dezvoltării politice a României sub domnia lui Carol I (2001-2003). Opera lui de critic marchează profund una dintre cele mai înfloritoare epoci din istoria literaturii române: perioada marilor clasici. Rolul Junimii, al lui Maiorescu însuşi, este legat de creaţia şi impunerea în conştiinţa publicului a unor scriitori ca Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Duiliu Zamfirescu şi alţii. Moare în 1917, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

• Cugetări şi aforisme / Titu Maiorescu. – Bucureşti : Ed. Albatros, 1986. – 198 p.

• Lucrul cel mai important nu este numărul de idei adunate în mintea ta, ci legătura care le uneşte. Sălbaticii din America schimbau aurul şi mărgăritarele pentru cioburile de oglindă din Europa. Aşa fac şi copiii, şi mulţi dintre noi rămân copii toată viaţa.

• Cartea conţine ma i mult de patru sute de cugetări şi aforisme culese de filosoful Titu Maiorescu.

Critice / Titu Maiorescu. – Ch. : Ed. Hyperion, 1990. – 414 p.

Titu Maioreascu este stăpânit în scris şi în viaţa publică de un spirit demiurgic: înfiinţându-se ca om de cultură română. Activitatea sa se desfăşoară sub semnul începutului absolut, el apărând ca un pioner în stare pură, ca un deschizător ideal de direcţie nouă. De la el începe totul, anume în urma acţiunilor sale de pionerat ia naştere cultura, ce instituie în câmpul ei adevărul şi criteriul valoric, adică spiritul critic, fără de care e imposibil progresul.

Critice. Vol. 2 / Titu Maiorescu. – Bucureşti : Editura pentru Literatură, 1967. – 574 p.

„Maiorescu a scris puţin, scopul lui a fost acela de a enunţa elementele – apa, focul, aerul, pământul – din care se naşte lumea. El n-a făcut critică (poezie, filosofie), în înţelesul nostru de astăzi: a creat critica.” N. Manolescu

Critice / Titu Maiorescu. – Bucureşti : Ed. Floarea Darurilor, 1997. – 286 p.

Antologie comentată de Florin Mihăilescu.Cartea prezintă o antologie ce conţine cercetare critică asupra poeziei române de la 1867 şi alte comentarii explicative din creaţia lui Titu Maiorescu, cronologie sintetică selectivă şi bibliografie critică selectivă.

Critice, însemnări zilnice. Corespondenţă / Titu Maiorescu. – Galaţi : Ed. Porto-Franco, 1995. – 198 p.

Prezenta cate se adresează în special elevilor ca instrument de informare, care include cercetare de critică asupra poeziei române de la 1867, beţia de cuvinte-studiu de patologie literară, Eminescu şi poeziile lui, în chestia poeziei populare, din însemnări zilnice,câteva aforisme.

Critice / Titu Maiorescu. – Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 1996. – 156 p.

Jurnalele române nu şi-au îndeplinit încă datoria lor faţă cu colecția de poezii populare publicată de Alecsandri. Mai toate foile noastre periodice însemnează în rubrica intereselor, de care promit să se ocupe, şi cuvântul de literatură, însă mai toate sunt de o negligenţă remarcabilă pentru această parte a vieţei noastre publice. Noi cei dintâi admitem că pentru multe din producțiunile literare ale românilor, tăcerea absolută este încă sentinţa cea mai blândă ce o merită, dar cu atât mai mult când este vorba de o publicaţiune ca aceea a d-lui Alecsandri, tăcerea ne pare o lipsă de conştiinţă.

Critice / Titu Maiorescu. – Bucureşti : Ed. Albatros, 1998. – 494 p.

Critica se află la începutul volumului, iar câteva exemple de poezii mai bune la fine, şi publicaţiunea întreagă este un semn caracteristic al stării în care a ajuns literatura română în anul 1867. Scrierile astfel împreunate în volumul de faţă sunt o retipărire din Convorbiri literare.

Critice / Titu Maiorescu. – Bucureşti : Ed. Minerva, 1984. – 728 p.

Iluzii pierdute-iacă semnul timpului în care trăim. Stăpânirea frazei încetează.De aci critica! Insa critica destructivă unde trebuie şi constructivă unde poate.Ai un singur bloc de marmură: daca îl întrebuinţezi pentru o figură caricată, de unde să mai poţi sculpta o Minervă?”  Titu Maiorescu, Iaşi, martie 1874.Cartea conţine critică de poezie, proză literatură română şi străină, comediile d-lui Caragile, recenzii literare şi rapoarte academice.

Din critice / Titu Maiorescu. – Bucureşti : Ed. Eminescu, 1978. – 358 p.

Cartea conţine critică de poezie, proză literatură română şi străină, comediile d-lui Caragile, recenzii literare şi rapoarte academice.Lectură plăcută!

Popescu-Sireteanu, Ion. Titu Maiorescu în amintirile contempotanilor / Ion popescu Sireteanu – Iaşi : Princeps Edit, 2006. – 308 p.

Nu am vrea să lăsăm a se crede că Maiorescu a fost numai elogiat. Mulţi dintre cei care l-au cunoscut i-au reproşat, în timpul vieţii, dar mai ales după moarte, diverse erori sau insuficienţe.Dintre semnatarii amintirilor despre Maiorescu amintim pe I. A. Basarabescu, I. Al. Brătescu-Voineşti, Delavrancea, Djuvara, S. Mehedinţi, C. Meissner, Iacob Negruzzi, P. P. Negulescu, Sextil Puşcariu sau Al. Vlahuţă şi asta fără pretenţia de a fi epuizat lista evocatorilor.Amintirile despre Titu Maiorescu au o însemnătate deosebită în cunoaşterea omului şi intelectualului, a profesorului şi omului politic, precum şi a conjuncturilor culturale şi istorice ale timpului.

Mecu, Nicolae. Titu Maiorescu / Nicolae Mecu. Titu Maiorescu. – Bucureşti : Ed. Recif, 1996. – 144 p.

În eseul Titu Maiorescu comentat... autorul pleacă de la „constatarea faptului, real, că înţelegerea lui T. Maiorescu în liceu şi chiar în facultate este dintre cele mai dificile”. Opera lui critică, îndemnată cu o cultură specifică filosofică şi estetică, lasă impresia unei construcţii abstracte şi aride. Acestea fac necesară delimitarea şi precizarea, ca într-o lecţie exemplară de iniţiere, a obiectivelor, a temelor şi noţiunilor, aşezarea şi ordonarea limpede şi elocventă a materialului, o expunere stringent logică şi un limbaj adecvat, precum şi cooperarea cu auditoriul, cititorul căruia îi este destinată lucrarea.