Echilibru monetar si inflatia

EEchilibru chilibru monetar monetar si inflatiasi inflatia

Obiectivele de studiu

♦ Echilibrul monetar: concept, cauze, forme, efecte.

♦ Inflatia: esenta, forme de manifestare, tipuri.

♦ Politici antiinflationiste şi reformele monetare.

O prima expresie a echilibrului monetar este atunci când exista echilibru în reinvestitii şi economii, specifice pietei de bunuri şi servicii, iar a doua expresie a echilibrului este echilibrul monetar, care rezulta din confruntarea dintre cererea şi

oferta de moneda

Cererea de monedareprezinta cantitatea totala de bani necesara agentilor economici şi determinata de utilitătile acesteia, respectiv nevoia de numerar pentru schimburile curente (care la rândul sau depinde de marimea venitului şi perioada de timp dintre încasare şi cheltuirea acestuia); necesitatea unor plăti neprevazute în situatii neaşteptate; modificarea ratei dobânzii; de oserie de factori subiectivi, psihologici

Oferta de monedacuprinde cantitatea de moneda pusa la dispozitia populatiei, agentilor economici de catre sistemul bancar (BancaCentrala şi celelalte banci). Oferta de moneda noua este de obicei legatade o operatiune de creditare iar inversul acesteia, adica rambursare a unui efect de comert sau a unei datorii oarecare în favoarea unei banci,echivaleaza cu o reducere a masei monetare

Caracteristicile cererii si ofertei de monedaAnaliza clasica a cererii de moneda se bazeaza pe teoria cantitativa a cererii de moneda.Aceasta are ca punct de plecare ecuatia schimburilor lui Fisher,care a permis, ulterior,constructia ecuatiei Scolii de la CambridgeEcuaţia schimburilor a lui Fisher

Analiza Keynesiană a cererii de monedă.Analiza cererii de monedă propusă de către Keynes pune accentul pe rolul monedei ca rezervă a valorii şi distinge o cerere de monedă “speculativă”şi o cerere de monedă în vederearea lizării tranzacţiilor.

MV = pT

Ecuaţia Cambridge

M = KpR

Formularea cererii totale de monedăîn concepţia Keynesistăse poate scrie:

M = M1+M2= L1(R) + L2(rd)

Analiza contemporană a cererii de monedă se efectuează în două

direcţii principaleŞi anume:

Analiza contemporană a cererii de monedă se efectuează în două

direcţii principaleŞi anume:

•gestiunea portofoliilor •gestiunea portofoliilor •teoria lui Milton Friedman•teoria lui Milton Friedman

Analiza care se bazează pe gestiunea portofoliilor este legată, în mod direct, de analiza lui Keynes şi într-o asemenea abordare moneda reprezintă un activ precum toate celelalte tipuride active, lipsităde calităţi specifice, riscând, astfel, de a fi discreditatăîn calitate deinstrument al politicii monetare

Funcţia de cerere a monedei este tratată de către Milton Friedmanca o problemăde alegerea activelor. Punctul de pornire al analizei sale îl constituie definiţia pe care o dă patrimoniului sau bogăţiei. Patrimoniul agenţilor economici compus din active financiarereale precumşi din active umane dănaştere unui flux de venituri din muncă. PentruFriedman, variabila care furnizează cel mai bine un indice al bogăţiei umaneşi nonumane,este venitul permanent

Oferta de monedăOferta de monedă

Oferta de moneda ca variabila endogena


Oferta de moneda ca variabila exogena



a)atunci când sursa de creaţie monetarăo constituie creanţele asupra străinătăţii.Operaţiunilecu exteriorul modifică volumul masei monetare, dar rolul băncii centrale este pasiv.

b)atunci când sursa creaţiei monetare o constituie creanţele asupra Trezoreriei. Rezultă că puterea publică şi nu banca de emisiune decide asupra creaţiei monetare, prin aceasta materializându-se politica bugetară

c)creanţele asupra economiei.


Dacă cererea de moneda este stabilă şi oferta de monedă este exogenă(autonomă în raportcu cererea)şi se află, în totalitate, în mâinile autorităţii monetare, rezultă că politica monetară are un mare grad de eficacitate (potrivit lui Friedman);

Dacă cererea de monedă este stabilă şi determină

oferta de monedă, atunci politica monetară este lipsită de eficacitate;

Dacă cererea de monedă prezintă o anumită instabilitate, iar oferta de monedă depinde parţial de autoritatea monetară, atunci politica monetară poate avea o eficacitate limitată

Analiza lui Friedman are ca punct de pornire două principii:

valoarea produsului naţional şi preţul, ca principală componentă, sunt determinate decantitatea de monedă;

cantitatea de monedă este determinată, la rândul său, de cantitatea de monedă centrală, pusăla dispoziţia băncilor.

Milton Friedman (n. 31 iulie 1912 - d. 16 noiembrie 2006, San Francisco)

InflaInflaţţia - formia - formăăa dezechilibrului a dezechilibrului

monetarmonetar

--AborAbordaridari cantitative cantitative ale inale inflatflatieiiei

--Formele inflFormele inflatatieiiei--DezinflaDezinflatitia, deflaa, deflatia tia

si posi politicile liticile antiinflaantiinflatitionisteoniste

Inflaţia este un proces cumulativ de creştere a preţurilor concomitent cu existenţa în circulaţie a unei mase monetare fără valoare proprie, excesivă comparativ cu valorile circulaţiei, depreciată în raport cu aurul şi cu celelalte mărfuri

a) creare de mijloace de plată lichide pentru finanţarea deficitului bugetar,adica inflatia bugetara.

b) excesul emisiunii monetare aăncii centrale Ca urmare apare inflatia monetra.

Inflaţia salarială

Inflaţia de credit

Inflaţia importată.

Formele inflatiei•Din punct de vedere al intensităţii, inflaţia este de două feluri: Galopantă (alarmantă). O

inflaţie puternică încetineşte creşterea şi creează un climat economicinstabil. Inflaţia galopantă mai poartă denumirea de hiperinflaţie, considerară de unii economişti ca unmare pericol pentru instaurarea democraţiei şi ca o piedică în realizarea reformelor economice în ţărileîn curs de dezvoltare;

Târâtoare (clementă). O inflaţie slabă este inerentă şi face ca programul de reformă să fie maicredibil

Având în vedere cauzele fenomenului inflaţionist, se poate aprecia că sunt trei maniere de apariţie a inflaţiei:

Inflaţia prin exces de cerere;

Inflaţia prin costuri;

Inflaţia prin structură

Inflaţia prin exces de cerere

●Cererea excesivă faţă de oferta globală duce la ceea ce numim “spirala inflaţionistă” salarii – consum – preţurisau cercul vicios al inflaţiei. Inflaţia prin cerere contribuie la creşterea preţurilor mai rapid decât costurile, datorită uneiexpansiuni anterioare de disponibilităţi monetare,ca urmare a punerii în circulaţie a unei cantităţi suplimentare demonedă prin sistemul bancar sau cu ocazia schimbului de valute contra monedă naţională. Mărirea cererii antrenează ourcare a preţurilor atunci când ofertapoate să crească într-o cantitate suficientă în perioada de refeinţă,ă unor economice ca: insuficienţa stocurilor de materii prime, neutilizarea integrală a capacităţilor de producţie, şomajetc.

Inflaţia prin costuri

●Ideea de bază a explicării inflaţiei prin costurile de producţie este aceea că inflaţia provine dintr-o creştere aremunerării factorilor de producţie, superioară sporirii productivităţii lor.Urcarea automată a salariilor, ca urmare a revendicărilor sindicale, fără o creştere a productivităţii genereazăinflaţie. Cumesteelement aldeţie, valapreţurilor şiladiminuareade cumpărare a salariaţilor

Inflaţia prin structuri

●Acest tip de inflaţie ţine de structura pieţei, respectiv de stabilirea unor preţuri industriale de către structurile subformă de oligopol, sau marile monopoluri pe bază de acorduri şi înţelegeri ca o excepţie de la legea cererii şi ofertei.În realitate, cele trei maniere de apariţie a inflaţiei sunt strâns implicate, se interferează, converg, fără a se şticare este predominantă

Efecte şi politici de combatere a inflaţiei

Procesul inflaţionist are o serie de repercusiuni în viaţa economico-socială, dintre care menţionăm:

−Creşterea îngrijorătoare a preţurilor ca urmare a politicii de monopol.

−Accelerarea cheltuielilor de consum în detrimentul scăderii volumului economiilor băneşti ale populaţiei.

−Reducerea puterii de cumpărare a banilor deformează distribuirea veniturilor şi instaurează o marenesiguranţă în comportamentul agenţilor economici şi al populaţiei, avantajând pe unii şidezavantajând pe alţii.

Politici de combatere a inflaţiei

•Conceptia keynisista afirmă că dezechilibrele economice şi monetare care apar în cadrul economieide piaţă pot fi atenuate prin intervenţia statului în economie, prin mecanismele politicii sale financiareşi monetare

•Conceptia monetarismului

neoliberal

Politicile antiinflaţioniste cuprind trei sectoare de manifestare:

Monetar

Controlul preţurilor şi al salariilor – deflaţia

Financiar

Politica financiara antiinflationista are ca program prioritar politica bugetară restrictivă care să ducă la reducerea deficitului bugetar, însă fără a se renunţa la protecţia socială.

Politicile antiinflaţioniste de ordin monetar.Ele sunt puse în aplicare în cea mai mare parte prin intermediul băncii centrale de emisiune, care are posibilitatea să folosească următoarele mecanisme:

Ridicarea taxei oficiale a scontului. Pe măsura reducerii presiunilor inflaţioniste, reducerea taxeiscontului şi ratei dobânzii devin nu numai posibile, ci chiar obligatorii;Plasarea de împrumuturi de stat şi renunţarea la acoperirea deficitului bugetar prin creare de monedă;Operaţii pe piaţa liberă (open market);Sistemul rezervelor bancare minime obligatorii.

Controlul preţurilor şi salariilor poate avea loc în cadrul politicii antiinflaţioniste care poartă de numirea de deflaţie.Deflaţia este mecanismul prin care se încearcă a se suprima

efectele inflaţiei revenind la stare anterioară de lacare s-a plecat. Deflaţia este deci o mişcare inversă inflaţiei care are ca scop s de a readuce masa monetară la situaţiainiţială, respectiv de a reduce preţurile la nivelul iniţial. În acest context, guvernul statului respectiv va trebui să ia oserie de măsuri printre care menţionăm:

Lansarea unui program de stabilizare menitsă determine stoparea inflaţiei prin creşterea producţiei şistoparea ratei şomajului;

Măsuri de ajustare bugetară

Metoda “îngheţării” salariilor şi pensiilor pe anumite perioade de timp (3 – 6 luni);

Măsuri de realizare a echilibrului balanţei de plăţi externe

Economy & Finance

Echilibru monetar si inflatia