15

Criza

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Criza
Page 2: Criza

S-a solicitat, unui prestigios analist financiar, să explice criza

într-o formă mai simplă, pentru ca oricine să poată înţelege cauzele.

Descrierea a sunat astfel:

Page 3: Criza

Un anumit cavaler a sosit într-un sat, unde nu mai fusese niciodată şi a oferit tuturor locuitorilor 100

euro pentru orice măgar de vânzare.

Page 4: Criza

O bună parte dintre locuitori și-au vândut animalele.

Următoarea zi s-a întors cu o ofertă mai bună: 150 euro bucata. O altă parte dintre locuitori

și-au vândut măgarii.

Page 5: Criza

Ziua următoare le-a oferit 300 euro și restul posesorilor de măgari și-au vândut animalele.

Page 6: Criza

Văzând că nu mai sunt măgari, a oferit 500 euro pentru orice

măgar va găsi săptămâna viitoare,

apoi plecă.

Page 7: Criza

În ziua următoare și-a trimis ajutoarele, în acelaşi sat, cu măgarii

pe care îi cumpărase, pentru a îi vinde cu 400 euro bucata.

Page 8: Criza

Cu gândul la câştigul săptămânii viitoare, toţi locuitorii au cumpărat măgarii cu 400 euro, iar cei care nu au avut bani au făcut un împrumut. Astfel au cumpărat toţi măgarii din

municipiu.

Page 9: Criza

Aşa cum era de aşteptat, ajutoarele au dispărut, la fel şi cavalerul. Niciodată nu au mai fost văzuţi.Rezultatul: Satul s-a umplut de măgari şi a rămas înglodat în datorii.

Până aici a fost ceea ce a descris analistul.

Să vedem ce s-a întâmplat după aceea.

Page 10: Criza

Cei care au cerut împrumuturi, chiar dacă

vindeau măgarii nu puteau plăti datoria.

Cei care au dat bani cu împrumut s-au

plâns municipalităţii, spunând că dacă nu primesc ajutor vor fi ruinaţi; astfel nu vor putea continua să împrumute şi toată lumea va fi ruinată.

Page 11: Criza

În loc să dea banii oamenilor din popor, pentru a-şi plăti datoriile, primarul le-a dat banii celor care au dat bani cu împrumut, ca să nu fie

ruinaţi. Pe aceștia îi aveam mai aproape. Dar ei,

acoperind o mare parte din banii pierduţi, nu au şters datoriile poporului, care

continua să rămână împovărat.

Primarul irosi bugetul municipalităţii, care astfel a intrat în datorii.

Page 12: Criza

De aceea ceru bani celorlalte

municipalităţi. Dar acestea i-au răspuns

că nu îl pot ajuta, deoarece fiind ruinată, municipalitatea nu va putea returna banii

împrumutaţi.

Rezultatul: Marii specialiști înşelaţi.

Page 13: Criza

Cei ce au dat bani cu împrumut, cu profitul

aranjat şi cu o grămadă de persoane de la care continuau să ceară bani, plus

dobânzi, au luat inclusiv măgarii care

în nici un caz nu valorau suficient ca să acopere toată datoria.

Page 14: Criza

Multă lume a rămas ruinată şi fără măgar întreaga viaţă.

Municipalitatea, la fel, a rămas ruinată.

Rezultatul final?Pentru a soluţiona toate aceste

lucruri şi a salva poporul municipalitatea a redus salariile

funcţionarilor.

Şi noi suntem proştii...

Page 15: Criza

Autor: necunoscutTraducerea și adaptarea din portugheză: un

românImaginile: de pe net