Download doc - Suport de Curs Finante Publice Si Fiscalitate

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL CONSTANŢAPROGRAM DE STUDII: CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

FINANȚE PUBLICE ȘI FISCALITATE– Suport de curs –

Lect.univ.dr. TRANDAFIR ADINA

Finanțe Publice și Fiscalitate–Suport de curs Lect.univ.dr. Trandafir Adina

1


Introducere

Finanţele publice constituie studiul activităţilor financiare ale guvernelor şi autorităţilor publice. Ele sunt o parte a studiului econonomiei şi, prin urmare se referă la alocarea resurselor rare. Finanţele publice sunt în mod specific interesate în efectele activităţii guvernamentale (sectorul public) asupra alocării resurselor. Este ea eficientă? Este ea echitabilă? Finanţele publice, ca şi economia, au ambele dimensiuni-pozitivă şi normativă. Analiza pozitivă vizează construirea de modele pentru a arăta efectele reacţiei oamenilor la stimulentele economice şi financiare. Analiza normativă oferă criteriul care să ne ajute să stabilim dacă schimbările economice şi financiare aşteptate pot fi considerate dezirabile.

Disciplina Finanțe publice și fiscalitate cuprinde aspecte teoretice legate de dezvoltarea finanţelor publice în România, de dezvoltările în domeniu care au loc la nivel european şi internaţional, astfel încît să-şi poată găsi locul în economia globală care se prefigurează, de impozitele directe și cele indirecte, de împrumuturile de stat și datoria publică, de bugetul public și procesul bugetar, dar și aspecte practice referitoare la principalele impozite aplicate în România conform legislației fiscale în vigoare și cele legate de desfășurarea procesului bugetar în țara noastră.

Procesele şi fluxurile financiare sunt prezentate atît ca mecanisme, instrumente şi pîrghii de acţiune, cît şi ca elemente ale politicii financiare ale statului, tranziţia la economia de piaţă presupunînd o adaptare corespunzătoare a întregului sistem financiar, a instrumentelor, a instituţiilor şi organelor financiare, a tehnicilor şi metodelor de lucru, precum şi a reglementărilor juridice cu caracter financiar.

Constituirea principalelor fonduri financiare la dispoziţia statului (prin impozite, taxe, contribuţii) precum şi repartizarea acestora pentru acoperirea necesităţilor publice (sociale, culturale, economice, adminstrative, s.a.), este prezentată prin intermediul metodelor, tehnicilor şi procedeelor specifice de alocare a resurselor, subliniindu-se în special, particularităţile existente în cadrul cheltuielilor şi veniturilor bugetare.

Impozitele sunt prezentate atât sub aspect conceptual, cât și ca instrumente şi pîrghii de acţiune, ca elemente ale politicii financiare ale statului, de intervenție în viața economică, presupunînd o adaptare corespunzătoare a întregului sistem fiscal, a instrumentelor, a instituţiilor şi organelor financiare, a tehnicilor şi metodelor de lucru, precum şi a reglementărilor juridice cu caracter fiscal.

Împrumuturile și datoria publică sunt prezentate ca alte surse alternative de procurare a veniturilor la bugetul de stat. Bugetul public și procesul bugetar prezintă întreaga problematică a componenței, a derulării întregului proces derulat la nivel național.

Obiectivele cursului

Cursul de Finanțe Publice și fiscalitate îşi propune drept obiectiv principal să „înarmeze” studenţii în economie, viitorii economiști şi specialişti în domeniul financiar-bancar cu elementele de bază ale teoriei şi practicii fiscalității și finanțelor abordate la nivel macroeconomic, astfel încât aceştia să-şi întregească cunoştinţele economice şi abilităţile prin care să se adapteze cerinţelor impuse de competiţia pe piaţă muncii.

Desigur, vom prezenta o serie de aspecte teoretice legate de conceptul, trăsăturile, rolurile şi funcţiile finanțelor publice, mecanismului financiar, politica financiară, sistemul fiscal, impozitelor directe și indirecte. De asemenea, vom prezenta împrumuturile de stat și datoria publică ca surse alternative de procurare a veniturilor. Cursul va fi completat cu aspecte teoretice și exemple concrete privind bugetul public și procesul bugetar, abordând trăsăturile și etapele derulării procesului bugetar.

Competenţe specifice

După parcurgerea acestui curs, studentul va avea cunoştinţe şi abilitaţi privind:

2


Identificarea, definirea și aplicarea conceptelor privind finanțele publice, finanțele private, cheltuielile publice, cheltuielile bugetare, resursele financiare publice, presiunea fiscală, impozitele, taxele și contribuțiile, impozitele directe, impozitele reale, impozitele personale, impozitele indirecte, taxele de consumație, monopolurile fiscale, dubla impunere internațională, împrumutul de stat, datoria publică, bugetul de stat; a teoriilor privind abordările finanțelor publice, metodelor şi instrumentelor de analiză a cheltuielilor publice și a resurselor financiare publice, dimensionarea veniturilor și cheltuielilor bugetare; metodelor şi instrumentelor de analiză a impozitelor directe, impozitelor indirecte, a datoriei publice.

Identificarea, definirea și aplicarea metodelor, tehnicilor şi instrumentelor de culegere, analiză şi interpretare a datelor referitoare la modalitatea de calcul a impozitelor directe și indirecte conform cu legislația națională în vigoare, a modalitatea de aplicare a metodelor de evitare a dublei impuneri internaționale, a modalității de plasare a împrumuturilor de către stat pe piața internă, a datoriei publice.

Identificarea, definirea și aplicarea metodelor, tehnicilor şi instrumentelor de culegere, analiză şi interpretare a datelor referitoare la nivelul, structura și dinamica cheltuielilor și resurselor financiare publice.

Aplicarea cunoştinţelor, metodelor, tehnicilor şi instrumentelor pentru realizarea unei analize economico-financiare pe baza bugetului general consolidat la nivel macroeconomic.

Explicarea și interpretarea conceptelor privind finanțele publice, finanțele private, cheltuielile publice, cheltuielile bugetare, resursele financiare publice, presiunea fiscală, impozitele directe, impozitele reale, impozitele personale, impozitele indirecte, taxele de consumație, monopolurile fiscale, dubla impunere internațională, împrumutul de stat, datoria publică, bugetul de stat.

Explicarea și interpretarea teoriilor privind abordările finanțelor publice, metodelor şi instrumentelor de analiză a cheltuielilor publice și a resurselor financiare publice, dimensionarea veniturilor și cheltuielilor bugetare , dimensionarea veniturilor și cheltuielilor bugetare; metodelor şi instrumentelor de analiză a impozitelor directe, impozitelor indirecte, a datoriei publice.

Explicarea metodelor și instrumentelor de analiză și interpretare a datelor referitoare la modalitatea de calcul a nivelului, structurii și dinamicii cheltuielilor și resurselor financiare publice, a impozitelor directe și indirecte conform cu legislația națională în vigoare, a modalitatea de aplicare a metodelor de evitare a dublei impuneri internaționale, a modalității de plasare a împrumuturilor de către stat pe piața internă, a datoriei publice.

Aplicarea conceptelor privind finanțele publice, finanțele private, cheltuielile publice, cheltuielile bugetare, resursele financiare publice, presiunea fiscală, impozitele directe, impozitele reale, impozitele personale, impozitele indirecte, taxele de consumație, monopolurile fiscale, dubla impunere internațională, împrumutul de stat, datoria publică, bugetul de stat.

Aplicarea teoriilor privind abordările finanțelor publice, metodelor şi instrumentelor de analiză a cheltuielilor publice și a resurselor financiare publice, dimensionarea veniturilor și cheltuielilor bugetare; metodelor şi instrumentelor de analiză a cheltuielilor publice, a resurselor financiare publice, a impozitelor directe, impozitelor indirecte, a datoriei publice.

Aplicarea instrumentelor de analiză a împrumuturilor de stat, a datoriei publice și a soldului bugetar.

Aplicarea instrumentelor de analiză și interpretare a datelor referitoare la modalitatea de calcul a indicatorilor de nivel, structură și dinamică a cheltuielilor și veniturilor publice, a impozitelor directe și indirecte conform cu legislația națională în vigoare, a modalitatea de aplicare a metodelor de evitare a dublei impuneri internaționale, a modalității de plasare a împrumuturilor de către stat pe piața internă, a datoriei publice.

Evaluarea critică a conceptelor privind finanțele publice, finanțele private, cheltuielile publice, cheltuielile bugetare, resursele financiare publice, presiunea fiscală, impozitele directe, impozitele reale, impozitele personale, impozitele indirecte, taxele de consumație, monopolurile fiscale, dubla impunere internațională, împrumutul de stat, datoria publică, bugetul de stat.

3


Evaluarea critică a teoriilor privind abordările finanțelor publice, metodelor şi instrumentelor de analiză a cheltuielilor publice și a resurselor financiare publice, a celor privind dimensionarea veniturilor și cheltuielilor bugetare; metodelor şi instrumentelor de analiză a impozitelor directe, impozitelor indirecte, a datoriei publice.

Efectuarea de analize economico-financiare pe baza datelor culese din bugetul general consolidat la nivel național.

4


Structura cursului

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1EVOLUȚIA CONCEPTULUI DE FINANȚE PUBLICE. FUNCȚIILE FINANȚELOR

PUBLICE 1.1. Evoluția conceptului de finanțe publice 1.2. Funcțiile finanțelor publice1.3. Finanțe publice vs. Finanțe private

CAPITOLUL 2MECANISMUL FINANCIAR

2.1. Concept și componente 2.2. Sistemul fondurilor de resurse financiare 2.3. Componentele sistemului financiar

CAPITOLUL 3POLITICA FINANCIARĂ

3.1. Concept și trăsături 3.2. Obiectivele politicii financiare

CAPITOLUL 4SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE

4.1. Conţinutul şi caracterizarea cheltuielilor publice4.2. Aprecierea economică și monetară a cheltuielilor publice4.3. Clasificarea cheltuielilor publice 4.4. Indicatorii de nivel ai cheltuielilor publice

4.4.1 Volumul cheltuielilor publice în expresie nominală și reală4.4.2. Ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut4.4.3. Cheltuielile publice medii pe locuitor

4.5. Indicatorii de structură ai cheltuielilor publice 4.6. Indicatorii de dinamică ai cheltuielilor publice

4.6.1 Modificarea absolută şi relativă a cheltuielilor publice în expresie nominală şi reală

4.6.2 Modificarea ponderii cheltuielilor publice în produsul intern brut4.6.3 Modificarea volumului mediu al cheltuielilor publice ce revin pe un locuitor

4.6.4 Modificarea structurii cheltuielilor publice 4.6.5 Indicatorul privind corespondenta dintre modificarea cheltuielilor publice si

modificarea produsului intern brut 4.6.6 Elasticitatea cheltuielilor publice în raport cu produsul intern brut

4.7. Caracterizarea generală a cheltuielilor pentru acţiuni social-culturale 4.8. Studii de caz

CAPITOLUL 5SISTEMUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE

5.1. Caracterizarea generală a resurselor financiare 5.2. Gruparea resurselor financiare publice 5.3. Indicatori privind nivelul resurselor financiare

5.3.1. Volumul veniturilor publice, în expresie nominală şi reală5.3.2. Ponderea veniturilor publice în produsul intern brut 5.3.3 Venituri publice medii pe un locuitor

5


5.4. Structura veniturilor publice 5.5. Dinamica veniturilor publice

5.5.1 Modificarea absolută a veniturilor publice în expresie nominală şi în expresie reală

5.5.2 Modificarea relativă a veniturilor publice în expresie nominală şi în expresie reală

5.5.3 Modificarea ponderii veniturilor publice în produsul intern brut 5.5.4 Modificarea veniturilor publice medii pe locuitor 5.5.5 Modificarea structurii veniturilor publice 5.5.6 Indicatorul privind corespondenţa dintre modificarea veniturilor publice şi

modificare produsului intern brut 5.5.7 Elasticitatea veniturilor publice în raport cu produsul intern brut

5.6. Studii de caz CAPITOLUL 6SISTEMUL FISCAL

6.1. Sistemul fiscal-generalităţi 6.2. Conceptul de impozite, taxe, contribuţii6.3 Fiscalitatea şi presiunea fiscala 6.4. Elementele impozitului 6.5. Principii de echitatea fiscală 6.6. Principii de politică financiară 6.7. Principii de politică economică 6.8. Principii social-politice 6.9. Aşezarea şi perceperea impozitelor

6.9.1.Stabilirea obiectului impozabil6.9.2 Determinarea cuantumului impozitului6.9.3 Perceperea impozitelor

CAPITOLUL 7IMPOZITELE DIRECTE

7.1. Impozitele directe – trăsături caracteristice7.2. Impozitele directe reale7.3. Impozitele directe personale

7.3.1 Impozitele pe venit7.3.2 Impozite pe avere

7.4. Principalele impozite directe din România7.4.1 Impozitul pe profit7.4.2 Impozitul pe venitul persoanelor fizice7.4.3 Impozitele şi taxele locale

7.5. Dubla impunere internaţională7.5.1. Conținutul dublei impuneri internaționale7.5.2. Metode de evitare a dublei impuneri juridice internaționale

CAPITOLUL 8IMPOZITELE INDIRECTE

8.1. Caracterizare generală a impozitelor indirecte 8.2. Taxele de consumaţie 8.3. Monopolurile fiscale 8.4. Taxele vamale8.5. Taxele generale8.6. Principalele impozite indirecte din România

6


8.6.1 Taxa pe valoarea adăugată8.6.2 Accize şi alte taxe speciale

CAPITOLUL 9ÎMPRUMUTURILE DE STAT

9.1.Conţinutul economic al creditului public 9.1.1 Împrumuturile de stat - trăsături caracteristice9.1.2 Clasificarea împrumuturilor de stat

9.2. Tehnica împrumuturilor de stat9.2.1 Elementele tehnice ale împrumuturilor de stat9.2.2 Operaţiile prilejuite de împrumuturile de stat

CAPITOLUL 10DATORIA PUBLICĂ

10.1 Datoria publică -noţiuni generale10.2. Datoria publică internă –indicatori de analiză10.3. Datoria publică externă –indicatori de analiză

CAPITOLUL 11BUGETUL PUBLIC

11.1. Conceptul de buget public11.2. Principii bugetare

11.2.1 Universalitatea bugetului11.2.2 Unitatea bugetară11.2.3 Realitatea bugetului11.2.4 Anualitatea bugetului11.2.5 Specializarea bugetară11.2.6 Echilibrarea bugetară11.2.7 Neafectarea veniturilor bugetare11.2.8 Principiul publicităţii bugetare11.2.9 Principiul unităţii monetare

11.3. Metode clasice şi moderne de dimensionare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare

CAPITOLUL 12PROCESUL BUGETAR

12.1. Fazele şi trăsăturile procesului bugetar12.1.1 Elaborarea proiectului de buget 12.1.2. Aprobarea bugetului12.1.3. Execuția bugetului12.1.4 Încheierea şi aprobarea contului de execuţie bugetară12.1.5. Controlul bugetar

12.2. Execuţia de casă a bugetului prin sistemul bancar şi prin sistemul de trezorerie12.2.1 Obiectul execuţiei de casă a bugetului12.2.2 Funcţiile trezoreriei

7


CAPITOLUL 1. EVOLUȚIA CONCEPTULUI DE FINANȚE PUBLICE. FUNCȚIILE FINANȚELOR PUBLICE

Obiectivele lecţiei în corelaţie cu competenţele acumulate

– definirea conceptului de finanțe, în general, a conceptului de finanțe publice și a celui de finanțe private, reliefând asemănările și deosebirile dintre cele două concepte;

– identificarea funcţiilor finanțelor publice;– adoptarea unor noţiuni teoretice de finanțe care să le folosească viitorilor economiști în

desfășurarea de activități specifice;– înarmarea studenţilor cu principalele abordări și teorii privind finanțele publice;– prezentarea teoriilor referitoare la apariţia şi dezvoltarea finanțelor publice în evoluția

societății umane.

Noţiuni cheie: finanțe publice, funcțiile finanțelor publice, evoluția conceptului de finanțe publice, finanțe private, bunuri publice, bunuri private, bunuri cvasipublice/cvasiprivate.

1.1. Evoluția conceptului de finanțe publice

Ca instituţie şi funcţionalitate, finanţele publice sunt rezultatul diviziunii sociale a muncii şi îşi au originea legată de apariţia şi funcţionarea statului.

Primele elemente ale finanțelor publice (impozite, cheltuieli) au apărut odata cu instituția statului. În măsura în care acesta și-a consolidat poziția și s-a extins atribuțiunile, s-au dezvoltat în corelație și fluxurile de venituri și cheltuieli publice, depășind aspectul cantitativ al importanței în plan financiar și acționând ca un instrument de intervenție în plan economic și social.

În orânduirile social-economice, finanțele s-au manifestat ca relații sociale, de natură economică, apărute în procesul repartiției produsului social și mai ales al venitului național, în strânsă legătură cu îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor statului, astfel:

în comuna primitivă – statul nu se formase, iar funcțiile publice erau îndeplinite de oameni aleși de întreaga comunitate; funcțiile de conducere erau onorifice, nu se utilizau metode de constrângere speciale; nu s-au manifestat relațiile financiare (munca se desfășura în comun iar rezultatele se repartizau în mod egal între membrii societății);

în orânduirea sclavagistă, predomina economia natural închisă, iar funcțiile publice erau onorifice, cheltuielile statului erau acoperite prin prestațiile în muncă sau în natură la care erau obligați supușii. O dată cu dezvoltarea economiei de schimb, a apariției banilor, statul folosea ca resurse, pentru acoperirea cheltuielilor publice, impozitele și împrumuturile, așadar apar primele elemente de finanțe publice.

în orânduirea feudală, relațiile marfă-bani nu au devenit preponderente și, ca urmare, s-a menținut forma naturală de acoperire a nevoilor statului (prestații în muncă, dări în natură, etc.), veniturile bănești erau reduse ca pondere; visteria statului era echivalentă cu cămara domnitorului (impozite, daruri, împrumuturi, tributuri, etc.);

în orânduirea capitalistă , acoperirea cheltuielilor publice se realiza numai pe seama resurselor bănești. Activitatea statului viza două funcții, respectiv funcția internă de menținere a ordinii interne și de asigurare a funcționării instituțiilor specifice economiei capitaliste și funcția externă de apărare a țării, a independenței și a suveranității naționale, de întreținere a relațiilor diplomatice cu alte state.

în prezent, nu numai că se mențin cele două condiții care au stat la baza apariției finanțelor, dar, pe de o parte, asistăm la o amploare deosebită a producției de mărfuri, a schimbului și a relațiilor marfă-bani, iar, pe de altă parte, la lărgirea și intensificarea activității statului, atât

8


pe plan intern, cât și extern, ceea ce a determinat ca veniturile și cheltuielile statului să îmbrace în exclusivitate forma bănească.

Nevoile şi interesele publice se realizează de către stat, în principal (şi uneori exclusiv) prin bani. Într-adevăr, cheltuielile pe care le are de efectuat statul nu se pot efectua decât în bani. Fără bani nu există nici finanţe publice.

Această caracteristică explică şi preocuparea pentru etimologia cuvântului finanţe. După câte se pare, noţiunea de finanţe provine de la cuvintele latineşti fiare sau finis, care se traduc prin a termina, a încheia un diferend, o acţiune judiciară în legatură cu plata unei sume de bani. De la aceste cuvinte s-a format financia sau financia pecuniaria, adică plata în bani. Se crede că din aceste cuvinte latineşti s-a născut noţiunea finance folosită în Franţa în secolele XV-XVI, care avea mai multe înţelesuri şi anume: sume de bani, resurse băneşti, venit al statului, iar les finances echivala cu gospodaria publică, patrimoniul statului.

Trebuie remarcat însă că nici măcar concepţiile specialiştilor despre finanţe nu sunt la unison, înţelesurile folosite de economişti fiind diferite ca de exemplu:

– Fonduri băneşti la dispoziţia statului;– Mijloace de intervenţie a statului în economie;– Metode de gestionare a banului public;– Act juridic între stat şi membrii societăţii;– Relaţii sociale, de natură economică care apar în procesul constituirii fondurilor publice de

resurse băneşti şi repartizării acestora în scopul satisfacerii nevoilor generale ale societăţii.Finanţele publice reprezintă forma băneasca a relaţiilor economice, în procesul repartiţiei

produsului social şi venitului naţional în cadrul îndeplinirii funcţiilor statului. Conţinutul social, economic şi în special juridic al relaţiilor financiare, funcţiile şi importanţa lor sunt câteva din problemele fundamentale ale ştiinţei finantelor.

1. Noţiunea clasică de finanţe publiceAceastă concepţie este legată de liberalismul politic, fiind specifică perioadei de dezvoltare

economico-socială de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Conform acestei concepţii, statul liberal este preocupat mai puţin de activităţile private, limitându-şi intervenţia la funcţiile sale tradiţionale, şi anume: apărarea naţională, diplomaţie, ordine publică şi justiţie.

Au existat două motive pentru care statul nu a intervenit în activitatea agenţilor economici. În primul rând, activitatea economică se afla încă sub influenţa muncii manuale, industria era predominant manufacturieră, schimbul de mărfuri fiind restrâns ca valoare. În al doilea rând, intervenţia statului în activitatea economică necesita resurse financiare, neputându-se limita această intervenţie numai la planificări, dispoziţii date agenţilor economici, etc.

Perioada liberală a finanțelor corespunde, în linii generale, maşinismului, capitalismului ascendent (sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului XX) şi reflectă, de fapt, doctrina liberală dominată de concepția privind superioritatea inițiativei particulare (idee susținută de Adam Smith, J.B Say, Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad, etc.).

Doctrina liberală consideră că, pentru buna funcționare a mecanismului pieței, activitatea economică trebuie să se desfăşoare în conformitate cu principiul laissez-faire, laissez-passer (factorii de producție să se poată mișca liberi de a un sector la altul, conform barometrului prețurilor), urmărindu-se evitarea oricărei intervenţii din partea autorităţii publice care ar putea perturba iniţiativa privată, libera concurenţă, acţiunea legilor obiective ale pieţii.

În concluzie rolul statului trebuia să fie cât mai neutru, reducându-se numai la constituirea cadrului juridic și asigurarea respectării lui (stat jandarm), pe de o parte și la furnizarea unui minim de servicii publice tradiționale: întreținerea armatei, administrația publică, realizarea anumitor lucrari publice, pe de altă parte.

În concepţia clasică intervenţiile statului asupra activităţii economice limitau libertatea de acţiune a forţelor pieţii, preocuparea specialiştilor fiind orientată cu precădere spre problemele procurării resurselor necesare statului, utilizarii lor cu spirit de economie, repartizării sarcinilor

9

http://ro.wikipedia.org/wiki/Secolul_XIX

http://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C5%A3a


fiscale pe categorii de plătitori, contractării şi rambursării împrumuturilor, întocmirii şi executării echilibrate a bugetului.

Finnațele publice se subordonau unor principii care impuneau:– Limitarea cheltuielilor publice la finanțaarea anumitor servicii colective (legate mai ales de

siguranța bunurilor și persoanelor)– Lejeritatea şi neutralitatea impozitelor, astfel încât să servească exclusiv acoperirii

cheltuielilor publice şi să nu constituie o frână pentru efectuarea schimburilor; – Respectarea cu stricteţe a echilibrului bugetar anual, considerat ca fiind „principiul de aur al

gestiunii bugetare”. Nu se agreau nici deficitul, din cauza pericolului de a genera inflaţie, nici excedentul, a cărui utilizare s-ar fi exprimat în cheltuieli suplimentare ale statului, deci în intervenţia acestuia;

– Contractarea de împrumuturi publice doar în situaţii de excepţie, întrucât acestea, pe de o parte, sporesc în mod artificial bugetul, iar pe de altă parte, influenţează generaţiile viitoare, deoarece ipotechează libertatea de opţiune, fiind un impozit amânatşi o posibilă sursă de inflaţie.

Asa cum am mai precizat, viaţa economică se desfăşura în conformitate cu principiul laisser faire, laisser passer. Cheltuielile publice trebuiau reduse la minim. Concepţia guvernului ieftin îşi găseşte suportul în teza potrivit căreia progresul social-economic reclama utilizarea venitului naţional pentru dezvoltarea industriei şi comerţului, în loc să fie irosit pentru activităţi neproductive. Rolul finanţelor publice constă în asigurarea resurselor necesare funcţionării instituţiilor publice.

2. Noţiunea moderna de finanţe publice (perioada intervenționistă)Aceasta perioada corespunde dezvoltării monopolurilor (secolul XX), şi mai cu seamă

perioada de dupa primul război mondial și după marea recesiune economică mondială (1929-1933), când, după opinia unor economişti, locul statului-jandarm a fost luat de către statul-providenţă (statul-bunăstării), care-şi lărgeşte considerabil sfera preocupărilor. În legatură cu activitatea economică a statului, se afirmă tot mai mult concepţia intervenţionistă.

Gândirea economică a vremii este reprezentată de concluziile economiştilor John Maynar Keynes, James Tobin, Victor Slăvescu, Mitiţă Constantinescu, Victor Jinga, etc și sunt răspunsuri la starea de criză.

Keynes propune o politică anticriză, bazată pe trei componente majore: – menţinerea cererii prin nealterarea puterii de cumpărare, având în vedere faptul că orice

reducere a salariului (inclusiv pe calea impozitelor) antrenează scăderea consumului, care este factorul determinant al cererii efective;

– exercitarea unei acţiuni globale asupra economiei, prin intervenţia autorităţilor publice. Astfel, statul trebuie să suplinească investiţiile particulare prin investiţii publice, argumentând că sporirea investiţiilor are un rol stimulator asupra relansării economiei prin intermediul salariilor distribuite şi, implicit, prin creşterea puterii de cumpărare;

– implicarea statului prin acţiuni asupra componentelor monetare ale economiei. Demonstrând rolul (pozitiv sau negativ) pe care îl pot avea banii într-o economie, Keynes acordă o importanţă deosebită ratei dobânzii şi unei „monede dirijate”.

În concepţia modernă, finanţele publice nu mai sunt un simplu mijloc de acoperire a cheltuielilor sale, ci, înainte de toate, un mijloc de intervenţie în economie, în care autoritatea publică joacă un rol activ în viaţa economică, influenţează procesele economice, corectează evoluţia ciclică şi previne sau limitează efectele crizelor

În condiţiile în care „mâna invizibilă” a pieţei a încetat de a mai fi modelul ideal al economiei de piaţă, în care opţiunile economice sunt direcţionate şi reglate prin mecanismul preţurilorşi al concurenţei, intervenţionismul pledează pentru implicarea autorităţilor publice în corectarea dezechilibrelor apărute prin politicile: fiscală, bugetară, monetară și valutară.

În această perioadă, se evidenţiază aşa-numita „revoluţie keynesiană”, autorul său, John Maynard Keynes, dovedind că este posibilă relansarea economică prin deficit bugetar.

10


Sub presiunea efectelor crizei economice generale, concepţia cu privire la rolul statului a evoluat, în sensul că acesta poate şi trebuie să-şi extindă aria misiunilor tradiţionale, pentru a corecta deficienţele cauzate de jocul liber al economiei de piaţă. În planul finanţelor publice, doctrina intervenţionistă a încurajat înfiinţarea de întreprinderi publice şi societăţi mixte, acordarea de subvenţii şi facilităţi fiscale întreprinderilor particulare, adoptarea de către autorităţile publice a unor măsuri de combatere a şomajului şi de redresare a economiei stagnante.

Astfel, pentru statul modern, finanţele publice încetează de a mai fi doar un simplu mijloc de acoperire a cheltuielilor strict necesare funcţionării sale şi îndeplinirii unor minime atribuţii, ci devin un instrument activ de intervenţie în economie. Atenţia specialiştilor nu se mai limitează la studiul mijloacelor de acoperire a cheltuielilor statului, ci se extinde şi se concentrează asupra posibilităţilor de influenţare a proceselor economiceşi a relaţiilor sociale prin intermediul cheltuielilorşi al veniturilor publice.

Maurice Duverger considera că „în secolul nostru, pentru stat finanţele publice nu mai reprezintă doar un mijloc de acoperire a cheltuielilor sale de administraţie, ci, mai ales, un mijloc de a interveni în viaţa socială, de a exercita o presiune asupra cetăţenilor, de a organiza ansamblul naţiunii”.

Pierre Lalumière evidenţiază rolul intervenţionist al statului, arătând că atât impozitele, cât şi cheltuielile publice reprezintă adevărate instrumente de politică financiară. Bugetul de stat are, în concepţia sa, rolul unui imens filtru care prelevă o parte din venitul naţional pe calea impozitelor şi distribuie acest segment de venit naţional prin intermediul cheltuielilor publice. Creşterea accentuată a cheltuielilor publice în valoare absolută şi ca procent din produsul intern brut nu reprezintă o decizie politică, ci este strâns legată de evoluţia tehnicii şi a societăţii, în general.

Statul modern ia asupra sa rezolvarea unor probleme majore precum eliminarea sărăciei, asigurările sociale (pentru pensii) şi cele pentru sănătatea membrilor săi. Medicina modernă a condus la prelungirea duratei medii de viaţă, iar costul său este în creştere. Drepturile revendicate în prezent de cetăţeni presupun intervenţia statului cu privire la: dreptul la instrucţie, la sănătate, la muncă, la pensie de vârstă etc. Această extindere a drepturilor omului a avut consecinţe majore în redistribuirea veniturilor. Într-adevăr, statul, pentru a garanta anumite drepturi (dreptul la muncă, asigurarea minimului mijloacelor necesare unui trai decent), a fost nevoit să intervină direct în economie.

Concomitent cu sporirea cheltuielilor de securitate socială, cheltuielile publice propriu-zise au crescut puternic şi ca urmare a progresului tehnic. Au apărut noi mijloace de comunicaţii, a căror infrastructură este în mod tradiţional în sarcina statului. Practic, nu se poate compara preţul unei autostrăzi sau al căii ferate din zilele noastre cu cel al drumurilor pe care în trecut circulau căruţeşi diligenţe. Tehnica militară modernă antrenează cheltuieli pe care armamentul de la începutul secolului XX nu le necesita.

Keynesianismul şi doctrina asociată ideilor lui Keynes s-au generalizat în democraţiile occidentale care s-au dezvoltat după cel de-al doilea război mondial, astfel că principiile sale de bază se regăsesc în The Employment Act/1946 din S.U.A.şi în art. 55 al Cartei Naţiunilor Unite. De asemenea, administraţiile democrate ale S.U.A. din anii '60 (în timpul preşedinţilor J.F. Kennedy şi L.Johnson) au avut consilieri keynesianişti, ca Paul A. Samuelson, N.A. Heller, James Tobin).

3. Noţiunea liberala de finanţe publice

Noua abordarea liberală s-a concretizat, dupa cel de-al doilea razboi mondial prin revenirea teoriilor economice keynesiene la doctrina (oreintarea) liberală.

11


Interesant de remarcat că, în această perioadă, tendinţa liberală precum și cea intervenţionistă (divizate în subtendinţe) au coabitatşi/sau au alternat ca pregnanţă, dând naştere unor confruntări permanente în planul ideilor şi al transpunerii lor în practică.

Mai mult, premiile Nobel acordate pentru economie s-au împărţit între adepţii liberalismului (Fredrich A.von Hayek, Milton Friedman, George J. Stigler, James Buchanan) şi cei ai intervenţionismului (P.A. Samuelson, K.J.Arrow, James Tobin, Franco Modigliani), ceea ce confirmă afirmaţia lui Georges Corm: „Economia politică modernă a oscilat între două extreme pe care le-am trăit în acest secol: totul pentru Stat şi prin Stat, totul pentru individ şi prin individ” şi îndreptăţeşte întrebarea aceluiaşi autor: „De cine depind bogăţia şi sărăcia naţiunilor? De puterea statului şi a mecanismelor colective care asigură crearea şi repartiţia avuţiilor, sau exclusiv de dinamismul individului şi de libertatea de care se bucură?”

În continuare sunt prezentate câteva dintre curentele de gândire care sunt considerate ca alcătuind o nouă ortodoxie liberală, dupa cum urmează:

1. Monetarismul (sau Şcoala de la Chicago), în frunte cu Milton Friedman are o poziţie diferită de cea a lui Keynes în domeniul monetar.

Caracteristica generală a monetarismului este ultraliberalismul: opoziţia fermă la intervenţia statului şi a Băncii Centrale, susţinând creşterea masei monetare în acelaşi ritm cu cel al creşterii produsului naţional. Punând accentul pe rolul de bază al pieţei în varietatea şi diversitatea acţiunii individuale, Friedman recunoaşte statului rolul de far în stabilirea „regulilor jocului”şi pe cel de arbitru în aplicarea regulilor adoptate.

2. Şcoala libertariană acuză statul providenţă că este un factor de anchilozare a societăţii, deoarece, prin controlul asupra tuturor actorilor economici şi mecanismelor sociale, îngrădeşte iniţiativa. De asemenea, sectorul public este considerat ca fiind mai risipitor decât cel particular. Şcoala libertariană (având ca adepţi pe: Murray Rothbard - iniţiator , Fredrich August von Hayek, Robert Nozick ş.a.) este considerată ramura cea mai radicală a liberalismului. Constrângerea libertariană... interzice sacrificarea unei persoane în beneficiul alteia, întrucât societatea este formată din indivizi distincţi, fiecare cu propria viaţă. Acest curent de gândire are ca punct central ideea că toţi oamenii au un anumit set de drepturi, care nu pot fi negate, anulate sau confiscate în interesul colectivităţii.

Esenţa libertarianismului o constituie „laissez faire” şi o profundă neîncredere în intervenţia statului. Din acest punct de vedere, statului nu-i este permis să intervină pentru a afecta drepturile de proprietate ale unora în favoarea altora prin redistribuirea veniturilor. Adepţii acestei orientări consideră îndreptăţită existenţa unui „stat minimal” ale cărui funcţii să se limiteze la protecţia individului (de violenţă, furt, înşelătorie) şi la asigurarea respectării contractelor. În opinia lor, doar un asemenea stat are legitimitate morală, deoarece el nu încalcă „drepturile naturale” ale individului, între care dreptul la viaţă şi la proprietate. Ei se pronunţă pentru reducerea fiscalităţiişi a cheltuielilor publice, considerând că trebuie încurajată mai degrabă oferta,şi nu cererea.

3. Şcoala opţiunilor colective (sau a opţiunilor publice) este caracterizată pe scurt de unul dintre adepţii săi - Denis C. Mueller- ca fiind „aplicarea principiilor economice la ştiinţa politică”, astfel că obiectul de studiu îl constituie: statul, regimurile electorale, partidele, grupurile de presiune, birocraţia ş.a. Dintre alţi adepţi ai acestui curent de gândire, enumerăm: James Buchanan, G. Tullock, D. Black ş.a. Concepţiile acestei şcoli consideră că statul trebuie să se debirocratizeze şi să se integreze în mecanismele pieţei; reducerea sectorului public să fie însoţită de o descentralizare, astfel încât anumite sarcini să fie lăsate (conform principiului subsidiarităţii) acelor instituţii apte să le realizeze mai bine. Administraţiile trebuie să devină mai eficiente, inspirându-se din modelele de gestiune ale firmelor particulare. Statul nu numai că trebuie să-şi limiteze implicarea în economie, ci trebuie să ajungă să se gestioneze în mod corespunzător, ceea ce implică obligaţia de a-şi echilibra bugetul.

12


4. Economia de ofertă (având ca adepţi pe Arthur Laffer, M. Feldstein, A Gilder) condamnă orice politică de reglare a cererii, precum şi rolul statului providenţă, militând pentru manifestarea liberei iniţiative ca fiind singura în măsură să producă avuţie.

Conform acestei orientări, extinderea intervenţiilor economice şi sociale ale statului a condus la excese de reglementare, de cheltuieli publice şi prelevări obligatorii, având efecte negative asupra incitării la muncă, economisirii şi investirii, ceea ce reprezintă o frână în desfăşurarea activităţii economice. În consecinţă, adepţii „economiei de ofertă” propun reducerea ratei fiscalităţii, diminuarea corespunzătoare a cheltuielilor, în special a celor care vizează protecţia socială, şi reconsiderarea iniţiativei particulare pentru dinamizarea activităţii economice.

Se poate afirma că, în perioada contemporană, circuitul fiscal- bugetar se caracterizează printr-o modificare a dimensiunii, care a transformat raportul său cu economia reală. Această schimbare îmbracă un aspect cantitativ, marcat de ponderea veniturilor şi cheltuielilor bugetare în produsul intern brut – aproximativ 15% înainte de primul război mondial şi circa 50% în prezent şi un aspect calitativ, constând în transformarea conţinutului acestora.

Rolul statului s-a extins progresiv în numeroase domenii de activitate economică - socială, ceea ce s-a repercutat într-o creştere de volum a bugetului public şi o schimbare a rolului finanţelor publice. Intervenţiile statului nu se mai bazează doar pe instrumentele oferite de finanţele publice, ci şi pe o combinaţie de instrumente diverse de politică monetară, fiscală, bugetară, de credit.

În opinia profesorilor americani Richard şi Peggy Musgrave, „finanţele publice constituie un termen care în mod tradiţional a fost aplicat la un set de probleme politice care includ utilizarea măsurilor fiscale şi a celor referitoare la cheltuieli. Acesta nu este un termen prea fericit, deoarece problemele de bază nu sunt cele financiare, ci mai ales cele care vizează folosirea resurselor, distribuirea venitului şi gradul de ocupare a forţei de muncă” (Public Finance in Theory and Practice, McGraw-Hill Book Company, New-York).1

Finanţele publice pot fi definite si de urmatoarele trăsături:– Sunt relaţii cu caracter economic, întrucât ele apar în procesul formării, repartizării şi

utilizării produsului social. – Apar în formă bănească, deoarece în cadrul producţiei de mărfuri şi al acţiunii legii valorii,

produsul de producţie, reproducţie şi de circulaţie a mărfurilor, repartiţia produsului social, relaţiile de schimb, retribuirea muncii, precum şi relaţiile dintre agenţii economici sau dintre aceştia şi persoanele fizice, se exprimă prin intermediul banilor, în cadrul unor relaţii băneşti. Noţiunea de finanţe publice sau relaţii financiare nu poate fi confundată cu cea de bani sau relaţii băneşti. Banii reprezintă o marfă, iar finanţele sunt relaţii de constituire, repartizare şi utilizare a mijloacelor băneşti.

– Sunt relaţii fără echivalent, adică nu presupun în mod necesar o contraprestaţie directă din partea subiectului beneficiar al mijloacelor băneşti.

– Sunt relații care nu implică o contraprestație directă. Mijloacele băneşti repartizate şi utilizate de subiectele beneficiare nu se rambursează.

– De la fondurile bugetare se efectuează plăţi cu titlu nerambursabil către unele regii autonome sau către instituţiile publice din sfera nematerială care prestează servicii pentru populaţie. Acelaşi caracter de nerambursabilitate îl poartă şi transferurile efectuate către populaţie sub formă de pensii, burse, alocaţii de stat şi alte ajutoare pentru copii.

– Transferul de valoare la şi de la fondurile ce se constituie în economie se poate realiza parţial, în condiţii de rambursabilitate. Un asemenea caracter poartă sumele de bani vărsate de persoanele fizice şi juridice în contul împrumuturilor contractate de stat pe piaţa internă; garanţiile depuse de administratorii şi cenzorii societăţilor comerciale, ca şi de persoanele ce gestionează bani şi alte valori publice.

1 Public Finance in Theory and Practice, McGraw-Hill Book Company, New-York, 198913


1.2. Funcțiile finanțelor publice

Rolul finantelor deriva din funcțiile acestora și se manifestă în plan financiar, economic și psihosocial.

Rolul financiar rezulta din faptul ca mecanismul finantelor publice constituie modalitatea principala de atragere a resurselor financiare ale statului necesare realizarii unor obiective de interes general, dar si mijlocul prin care se redistribuie veniturile si averile intre membrii societatii.

Rolul economic se evidentiaza in conditiile in care finantele publice, prin cele doua etape ale functiei fiscale reprezinta un important instrument de politica economica folosit de catre autoritatile publice in vederea influentarii fenomenelor si proceselor economice, corectarii ciclurilor economice si inlaturarii dezechlibrelor econmice.

Rolul psiho-social rezida pe de o parte din orientarea si modelarea comportamentelor indivizilor in prezenta prelevarilor fiscale si a transferurilor financiare, iar pe de alta parte din necesitatea asigurarii de catre autoritatile publice a unor programe de protectie sociala in vederea sprijinirii categoriilor sociale defavorizate.

Finanţele publice sunt necesare, în mod subiectiv şi obiectiv, deoarece contribuie la realizarea sarcinilor şi funcţiilor statului, care nu ar putea fi înfăptuite fără pârghiile financiare. Mijloacele prin care finanţele publice, ca relaţii financiare îşi îndeplinesc acest rol, sunt funcţiile acestora:

– funcţia de repartiţie – funcţia de control

Funcţia de repartiţie se manifestă în procesul repartiţiei produsului social (produsului intern brut) şi cuprinde două faze:

– constituirea fondurilor (resurselor) bănesti; – redistribuirea (utilizarea) acestora.

În prima fază are loc formarea fondurilor publice de resurse băneşti, acţiune la care participă societăţi comerciale, regii autonome, instituţii publice, alte persoane juridice şi persoanele fizice, indiferent dacă sunt rezidente sau nerezidente.

Fondurile publice de resurse se constituie în mai multe forme concrete cum sunt:– impozite – taxe – contribuţii petru asigurări sociale – amenzi – majorări şi penalizări de întârziere – vărsăminte din profitul regiilor autonome – vărsăminte din veniturile instituţiilor publice – redevenţe şi chirii din concesiune şi închirieri de terenuri şi alte bunuri proprietate de stat – venituri din valorificarea unor bunuri proprietate de stat şi a bunurilor fără stăpân – rambursări ale împrumuturilor de stat acordate – dobânzi aferente şi ajutoare primite

Resursele din care se constituie fondurile publice provin din toate ramurile economice şi din toate sectoarele sociale: public, privat, cooperatist, mixt. În proporţie covârşitoare, resursele băneşti ale finanţelor publice sunt mobilizate cu titlu definitiv şi fără contraprestaţie.

A doua fază a funcţiei de repartiţie o reprezintă distribuirea fondurilor publice pe beneficiari – persoane juridice şi fizice. Distribuirea este dată în competenţa autorităţilor publice şi se face în raport cu resursele financiare disponibile şi cererea de resurse financiare.

Distribuirea fondurilor publice înseamnă stabilirea cheltuielilor publice pe destinaţii: învăţământ, sănătate, cultură, asigurări sociale şi protecţie socială, gospodărire comunală şi

14


locuinţe, apărare naţională, ordine publică, administraţie publică, acţiuni economice, datorie publică.

În cadrul fiecărei destinaţii, resursele se defalcă pe beneficiari, obiective şi acţiuni. Distribuirea sau redistribuirea produsului intern brut (produsul social) are loc în două modalităţi:

– în cadrul aceluiaşi tip de proprietate, când are loc un transfer de resurse băneşti între stat şi unităţile sale în ambele sensuri

– cu schimbarea titlului de proprietate când transferul are loc între stat pe de o parte şi agenţii economici cu capital privat sau mixt şi populaţie pe de alta parte, şi invers.

Redistribuirea se poate realizea şi pe plan extern, prin contractarea de împrumuturi externe, acordarea de împrumuturi externe, achitarea cotizaţiilor şi contribuţiilor către organisme internaţionale de către stat sau alte instituţii publice, primirea sau acordarea de ajutoare externe de către stat, etc.

Funcţia de control a finanţelor publice se justifică deoarece fondurile publice aparţin întregii societăţi. Sfera de manifestare a funcţiei de control este mai larga decât cea a funcţiei de repartiţie, deoarece vizează, pe lângă constituirea şi repartizarea fondurilor financiare publice, şi modul de utilizare a resurselor.

Funcţia de control a finanţelor publice nu se limitează la modul de constiturire a fondurilor publice şi la repartizarea acestora pe beneficiari, ci urmăreşte şi legalitatea, necesitatea, oportunitatea şi eficienţa cu care instituţiile publice şi agenţii economici cu capital de stat utilizează în concret resursele băneşti de care dispun.

În consecinţă, controlul se efectuează nu numai activităţilor specifice funcţiei de repartiţie, ci el se exercită şi asupra producţiei realizate în sectorul de stat, a schimbului şi consumului ce are loc în acest sector.

În România controlul financiar se exercită de puterea legislativă şi cea judecătorească, direct sau prin organe de specialitate, cum sunt: Curtea de Conturi, Ministerul Finanţelor, bănci şi alte instituţii financiare; organe specializate ale ministerelor, unităţilor administrativ-teritoriale şi unităţilor economice, etc.

Richardşi Peggy Musgrave disting trei mari funcţii ale finanţelor publice, şi anume: 1. alocarea resurselor, 2. distribuirea veniturilor şi 3. reglarea vieţii economice.

În ceea ce priveşte funcţia de alocare (numită și funcție de repartizare sau funcție fiscală) a resurselor prin politica fiscală a statului, se ştie că bunurile sociale nu pot fi obţinute prin mecanismul pieţei, ci sunt distribuite prin intermediul autorităţilor publice. Aceste servicii sunt finanţate pe seama resurselor publice mobilizate la bugetul statului şi au rolul de a asigura satisfacerea unor nevoi sociale (apărare, justiţie, ordine publică, sănătate, învăţământ, cercetare ştiinţifică etc.) fără ca membrii societăţii să achite statului „preţul” lor, ca în cazul bunurilor achiziţionate pe piaţă. Prelevarea prin metode de constrângere a resurselor necesare finanţării utilităţilor publice şi dirijarea acestora către instituţiile prestatoare constituie o formă de manifestare a funcţiei alocative a finanţelor publice şi a rolului autorităţilor publice. Această funcție vizează formarea veniturilor bugetului de stat şi utilizarea lor, efectuarea cheltuielilor prevăzute în acesta.

Distribuirea veniturilor şi averilor între persoane fizice şi juridice (numită și funcție socială) depinde de forma de proprietate şi de modul de repartizare a factorilor de producţie. Din cauză că această distribuire, în general, nu este în concordanţă cu dreptatea sau justiţia socială, apare necesitatea atenuării discrepanţelor ce se manifestă, prin redistribuirea fondurilor publice, acţiune care revine statului. Principalul instrument aflat la dispoziţia statului în acest scop este bugetul public, prin impozite şi cheltuieli publice. Această funcție presupune transferul de putere de

15

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ministerul_Finan%C5%A3elor&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Curtea_de_Conturi&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia


cumpărare între diferite domenii de activitate economico-socială sau între diferite categorii socio-profesionale. Această funcţie are un pronunţat caracter de redistribuire întrucât, cel puţin într-o primă fază, resursele statului se formează pe baza veniturilor primare, adică a veniturilor obţinute de factorii de producţie pe seama contribuţiei lor la rezultatele activităţii economice: producerea de bunuri materiale, servicii, informaţii, inclusiv cele de natură social-culturală, cum sunt educaţia, sănătatea, asigurările sociale etc. Pe seama acestor venituri, statul întreprinde activităţi de susţinere fie cu caracter general (pregătire şcolară obligatorie, asistenţa categoriilor sau persoanelor defavorizate, apărarea etc.), fie cu caracter punctual (încurajarea unui anumit gen de activitate, susţinerea unei zone defavorizate etc.).

Funcţia de reglare a vieţii economice (numită și funcție de stabilizare sau funcție extrafiscală), prin politica fiscală a statului, urmăreşte înfăptuirea unor obiective cum sunt: obţinerea unui grad acceptabil al stabilităţii preţurilor; atingerea unei mai mari ocupări a forţei de muncă; realizarea unei situaţii mai solide a balanţei de plăţi externe; înregistrarea unei rate sporite a creşterii economice. Aceasta are ca obiect utilizarea resurselor financiare ale statului pentru favorizarea creşterii economice şi atenuarea dezechilibrelor economice. Ea presupune intervenţia statului în activitatea socială, în general, şi în cea economică, în particular. Se urmăreşte încasarea ritmică şi în cuantum a veniturilor statului, cheltuirea acestora potrivit legii, eradicarea/diminuarea/limitarea evaziunii fiscale, evitarea deturnării.

1.3. Finaţe publice vs. finanțe private

Noţiunile de finanţe publice şi private sunt adecvate situaţiei din ţările cu economie de piaţă, în care cea mai mare parte a mijloacelor de producţie se află în proprietate privată, fapt care face posibilă realizarea unei delimitări nete între sectorul public şi cel privat.

Finanţele publice sunt asociate întotdeauna cu statul, unităţile administrativ-teritoriale, cheltuielile, împrumuturile şi datoria acestora.

Finanţele private sunt asociate întotdeauna cu activităţile financiare ale întreprinderilor economice, ale băncilor şi societăţilor de asigurări private, în legatură cu resursele şi necesităţile acestora, împrumuturile primite sau acordate, creanţele de încasat şi obligaţiile de plată, asigurările şi reasigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă.

Finanţele publice se aseamănă cu cele private cel puţin sub urmatoarele aspecte:– Şi unele şi altele operează cu categorii financiare de bază: monedă, credit, bani. – Şi unele şi altele se confruntă cu probleme de echilibru financiar, de resurse financiare în

ultimă instanţă. – Şi Finanţele Publice şi Finanţele Private trebuie să asigure un echilibru financiar pentru a

garanta funcţionarea normală a sectoarelor de activitate pe care le coordonează;– Finanţele Publice şi Finanţele Private au un cadru organizatoric;– Şi Finanţele Publice şi Finanţele Private funcţionează în baza reglementărilor legale

Între finanţele publice şi cele private există o serie de deosebiri după cum urmează:1. Privind modul de colectare a resurselor

− Resursele necesare realizării funcţiilor şi sarcinilor statului (Finanţele Publice), se procură de la persoane fizice şi juridice în principal prin măsuri de constrângere şi într-o mică parte prin împrumuturi şi relaţii contractuale.

− Resursele necesare întreprinderilor (Finanţele Private) pe lângă disponibilităţile proprii se procură pe baze contractuale în condiţiile rezultate din confruntarea cererii şi ofertei (dobânda).

2. Privind posibilităţile de executare silită

16


− Împotriva statului şi instituţiilor sale (Finanţe Publice) dacă nuşi îndeplineşte obligaţiile, respectiv cheltuielile prevăzute, nu poate fi urmată calea executării silite.

− Împotriva Finanţelor Private (întreprinderi, societăţi) dacă nu-şi onorează obligaţiile sau nu-şi onorează angajamentele contractuale, calea principală este aceea a executării silite.

3. Privind efectul utilizării resurselor− Efectul utilizării resurselor colectate de Finanţele Publice este satisfacerea nevoilor

generale ale societăţii.− Efectul utilizării resurselor colectate (formate) de Finanţele Private este în slujba unui

grup restrâns respectiv întreprinzătorul în cauză.

4. Privind gestiunea resurselor− Gestiunea Finanţelor Publice este supusă dreptului public (prevederi în lege)− Gestiunea Finanţelor Private (întreprinderi, societăţi) este supusă dreptului Comercial

(contracte). Trebuie făcută precizarea că noţiunile de Finanţe Publice şi Finanţe Private sunt specifice ţărilor cu economie de piaţă, în care se impune o delimitare clară între sectorul public şi cel privat. În economiile socialiste (comuniste), noţiunea de finanţe private este privată de obiect, deoarece proprietatea este colectivă de stat sau de grup.Sintetizând, asemănările şi deosebirile dintre finanţelor publice şi finanţele private pot fi enunţate astfel:

FINANŢE PUBLICE FINANŢE PRIVATE

Cuprind statul, unităţile administrativ teritoriale şi alte instituţii

Cuprind întreprinderi, bănci, societăţi de asigurare

Resursele se procură prin constrângere, în mod obligatoriu, fără contraprestaţie directă şi imediată pentru cea mai mare parte şi numai o mică parte pe baze contractuale

Resursele se procură pe baze contractuale, prin confruntarea pe piaţa liberă a cererii şi ofertei

Statul poate lua măsuri în legătură cu moneda naţională în care se constituie fondurile

Întreprinderile private nu pot influenţa în mod legal moneda în care se constituie fondurile

Sunt folosite în scopul satisfacerii nevoilor naţionale

Se urmăreşte realizarea de profit, printr-o activitate rentabilă

Gestiunea este supusă dreptului public (administrativ şi constituţional)

Gestiunea este supusă dreptului commercial

Nevoi individuale vs. nevoi colectiveLa nivelul unei societăți se disting următoarele categorii de nevoi:

Nevoi individuale Nevoi colective Nevoi cvasi publice/cvasiprivateNevoile individuale depind de preferințele fiecărui om, diferă în funcție de vârsta, sex,

ocupație, mediu social, zonă geografică și sunt satisfăcute pe seama bunurilor care sunt capabile să ofere valori de întrebuințare oamenilor (alimente, haine, locuință, transport, etc- bunuri private procurate prin mecanismul pieței).

17


Nevoile colective sunt procurate pe seama unor activități (servicii) organizate de autoritățile publice vizând asigurarea apărării naționale, menținerea ordinii interne și a securității civile, păstrarea echilibrului ecologic, protecția socială, etc. (reclamă existența unor instituții publice capabile să ofere cetățenilor bunuri publice).

Nevoile cvasipublice întrunesc trăsăturile specifice atât nevoilor individuale, cât și nevoilor sociale și pot fi satisfăcute atât pe seama bunurilor publice, cât și pe seama bunurilor private (nevoia de educație și instruire, de cultură și ocrotire medicală).

Având în clasificarea anterioară bunuri care satisfac aceste nevoi se circumscriu următoarelor categorii:

Bunuri private Bunuri publice Bunuri cvasipublice/cvasiprivate

La baza satisfacerii nevoilor individuale ale populației stau bunurile private care pot fi procurate de pe piață într-o anumită cantitate și la un anumit preț, în condiții de concurență (conform figurii 1.1.)

Fig. 1.1. Caracteristicile bunurilor private

Aceste bunuri (precum: alimente, haine, locuință, transport, etc.) pot fi procurate de către consumatori de pe piață, fie direct de la producători, fie de la cei care le comercializează (intermediari). Prețul acestora este stabilit de piață, în funcție de raportul existent între cererea consumatorilor și oferta producătorilor. Aceste bunuri nu se produc în cantități discreționare, datorită limitelor existente atât la nivelul factorilor de producție, cât și la nivelul resurselor bănești disponibile ale cumpărătorilor. Dacă un cumpărător consumă o unitate dintr-un anumit bun, atunci cantitatea disponibilă se micșorează în mod corespunzător. În acest fel se poate spune că un consumator intră în concurență cu ceilalți cumpărători, întrucât o unitate dintr-un bun, ce servește la satisfacerea unor nevoi individuale, nu poate fi consumată decât de o singură persoană.

18

hrană locuință transport

Nevoi individuale

Preț

Bunuri private

Piață

Cerere ofertă


Pe lângă nevoile individuale, oamenii mai au și nevoi colective satisfăcute prin bunuri publice asigurate de către autoritățile publice. Aceste bunuri prezintă anumite particularități în ceea ce privește accesul la consumul lor, conform figurii de mai jos:

Fig. 1.2. Caracteristicile bunurilor publice

De bunurile publice beneficiază întreaga colectivitate, indiferent dacă membrii acesteia au participat sau nu la efortul de finanțare a acestor bunuri. Prin urmare, consumul este indivizibil și neconcurențial.Bunuri private vs. bunuri publice

Caracteristicile bunurilor publice și private, prezentate mai sus, pot fi sintetizate astfel:

Fig. 1.3. Caracteristici bunuri private vs. bunuri private

O anumită parte a nevoilor populației, repectiv nevoile cvasipublice pot fi satisfăcute

apelând atât la bunuri publice, cât și la bunuri private.

19

apărare Protecție socială Iluminat public

Nevoi colective

Consum neconcurențial și indivizibilBunuri publice

Autorități publice

Consum individual

Consum concurențial

Acces condiționat

Procurate prin mecanismul pieței

Antrenează costuri individuale

Antrenează cheltuieli publice

Asigurate de autorități publice

Acces necondiționat

Consum neconcurențial

Consum nedivizibil

Bunuriprivate

Bunuripublice

Bunuri private

Preț


Fig. 1.3. Bunuri cvasipublice/cvasiprivate

În cazul bunurilor cvasipublice, furnizarea de utilități de către autoritățile publice se face în mod selectiv, pe baza anumitor criterii de eligibilitate a beneficiarilor. De exemplu, la acordarea de burse, se ține seama de rezultatele la învățătură ale elevilor/studenților și/sau de situația materială a acestora.

Satisfacerea nevoilor membrilor societății se poate realiza prin intermediul bunurilor publice, bunurilor private sau al bunurilor semipublice, în proporții diferite.

Participarea autorităților publice la satisfacerea nevoilor colective este determinată de imposibilitatea sectorului privat de a oferi servicii și bunuri, deoarece:

nu este organizat, sub raport tehnic să desfășoare astfel de activități; nu poate stabili cu exactitate beneficiarii acestora pentru a le putea

solicita plata prețului datorat; deși este capabil să producă anumite bunuri și servicii, nu își asumă

asemenea sarcină, datorită incapacității beneficiarilor de a suporta costul acestora.

De asemenea, imperfecțiunea pieței determină intervenția statului în viața economică.

Întrebări de autoevaluare

1.Când au apărut primele elemente de finanţe publice?2.Care sunt accepțiunile întâlnite în literatura de specialitate referitoare la conceptul de finanţe

publice?3. Prezentaţi abordările privind evoluția conceptului de finanţe publice.4. Care sunt trăsăturile caracteristice a finanţelor publice? 5. Prezentaţi cele trei funcţii ale finanţelor publice în viziunea lui Richard şi Peggy Musgrave.6. Prezentaţi detaliat cele două funcţii ale finanţelor publice în viziunea majorităţii

specialiştilor.7. Prezentați comparativ finanțele publice și finanțele private.8. Detaliați conceptele de nevoi individuale, nevoi colective și nevoi cvasipublice.9. Prezentați trăsăturile caracteristice ale bunurilor private, bunurilor publice și ale bunurilor

cvasipublice/cvasiprivate.

Teme de casă/seminar/aplicaţii practice

1. Analizați comparativ evoluția bunurilor publice/private/ cvasipublice furnizate pe grupe de țări (țări dezvoltate, țări în curs de dezvoltare).

20

EducațieCultură

Ocrotirea medicală

Bunuri cvasipublice cvasiprivate

Bunuri publice


Bibliografie

Mosteanu T., Finante publice, Note de curs si aplicatii pentru seminar, Editia a IIIa, revizuita, Editura Universitara, Bucuresti, 2011

Musagrave R.A., Musagrave P.B., Public Finance in Theory and Practice. 5th Edition, Mc Grew Hill, New York, 1989

Ristea L., Trandafir A., Finanţe publice - între teorie şi practică, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005

Ristea L., Trandafir A., Introducere în știința finanțelor publice. Aplicaţii şi soluţii, Editura Muntenia, Constanţa, 2006

Văcărel I., Finanţe publice. Ediţia a VI-a, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 2007

21


CAPITOLUL 2. MECANISMUL FINANCIAR


– definirea conceptelor de mecanism economic și financiar, de sistem financiar;– identificarea componentelor mecanismului financiar;– adoptarea unor noţiuni teoretice referitoare la sistemul fondurilor de resurse financiare care să

le folosească viitorilor economiști în desfășurarea de activități specifice;– înarmarea studenţilor cu principalele concepte privind întreaga problematică a mecanismului

și sistemului financiar.

Noţiuni cheie: mecanism economic, mecanism financiar, pârghii financiare, relații financiare, sistemul fondurilor de resurse financiare, sistem financiar, instituții financiare.

2.1. Mecanismul financiar – concept și componente

Fiecare ţară încearcă să construiască un mecanism care să faciliteze funcţionarea normală, neîntreruptă şi eficientă a economiei naţionale. În ţările cu economie planificată, planul-directivă, obligatoriu de sus şi până jos, constituie principalul instrument al conducerii economiei naţionale şi al reglării diferitelor procese economice. În ţările cu economie de piaţă, piaţa concurenţială este aceea care joacă rolul hotarâtor în reglarea (autoreglarea) proceselor economice.Dintre modalităţile de influenţare a activităţii economice de către stat, unele au caracter financiar sau produc efecte financiare. Din această categorie fac parte: constituirea şi repartizarea fondurile de resurse financiare publice; participarea statului la activităţi economico-financiare în calitate de întreprinzător; folosirea pârghiilor financiare, a normelor şi normativelor financiare, a planurilor financiare. Prin urmare, mecanismul de funcţionare a economiei naţionale cuprinde o serie de componente de natură financiară, care alcătuiesc împreună mecanismul financiar.

Mecanismul economic reprezintă ansamblul metodelor şi instrumentelor de conducere şi/sau de reglare a economiei naţionale, de către factorii de decizie ai societăţii, împreună cu obiectivele ce guvernează această conducere şi/sau reglare şi întregul sistem organizaţional prin intermediul căruia se efectuează.

Dintre modalităţile de influenţare a activităţii economice de către stat, unele au caracter financiar sau produc efecte financiare. Din această categorie fac parte: constituirea şi repartizarea fondurile de resurse financiare publice; participarea statului la activităţi economico-financiare în calitate de întreprinzător; folosirea pârghiilor financiare, a normelor şi normativelor financiare, a planurilor financiare. Prin urmare, mecanismul de funcţionare a economiei naţionale cuprinde o serie de componente de natură financiară, care alcătuiesc împreună mecanismul financiar.

Mecanismul financiar cuprinde: sistemul financiar; pârghiile financiare utilizate de stat pentru a influenţa activităţile economice; metodele administrative de conducere utilizate în domeniul finanţelor publice; cadrul instituţional; cadrul juridic.

1. Sistemul financiar. Finanţele ca sistem pot fi abordate:- ca un sistem de relaţii economice în expresie bănească, care exprimă un transfer de resurse

financiare ce se produce în anumite condiţii; - ca un sistem de fonduri ce se constituie în economie la anumite niveluri şi se utilizează în

scopuri determinate;- ca un sistem de planuri financiare care reflectă anumite procese prevăzute a se produce în

economie, în cursul unei perioade de timp;

22


- ca un sistem de instituţii (aparatul financiar) care participă la organizarea relaţiilor financiare, la constituirea şi repartizarea fondurilor, la elaborarea, executarea şi controlul planurilor financiare.

2. Pârghiile financiare constituie instrumente cu ajutorul cărora statul acţionează pentru stimularea interesului economic al unei colectivităţi determinate (ramură sau subramură economică, grup socio-profesional, zonă geografică etc.) sau al membrilor acesteia luaţi individual (producători, consumatori, locuitori ai unei zone geografice etc.) pentru realizarea unui anumit obiectiv. Spre exemplu, cu ocazia instituirii, impozitul este conceput astfel încât să constituie atât o sursă de venit bugetar, cât şi un mijloc de: stimulare şi/sau restrângere a producţiei, a investiţiilor, a consumului, a schimburilor comerciale externe; redistribuire a veniturilor unor categorii sociale; stabilizare economică etc. La realizarea unor obiective sau acţiuni pe seama fondurilor publice, se pot avea în vedere metode de finanţare care să încurajeze dezvoltarea anumitor ramuri, subramuri sau zone geografice, să stimuleze creşterea eficienţei economice, să contribuie la protejarea mediului etc.

Pârghiile financiare pot acţiona şi în sensul sancţionării materiale a agenţilor economici, în cazul nerespectării unor obligaţii legale sau contractuale, prin aplicare de amenzi, penalităţi, dobânzi majorate etc.

Pârghiile economico-financiare ocupă un loc important în mecanismul de funcţionare a economiei şi se comportă ca metode economice de conducere, însă folosirea lor nu presupune renunţarea la folosirea anumitor măsuri de natură administrativă în conducerea economiei, ci o îmbinare judicioasă a metodelor economice cu cele administrative, acestea completându-se reciproc.

3. Metodele administrative de conducere utilizate în domeniul finanţelor publice constau în:

- elaborarea de prognoze, programe economice şi planuri financiare pentru a cunoaşte în ce direcţii, în ce ritm, cu ce eforturi şi cu ce rezultate se dezvoltă economia;

- organizarea evidenţei contabile, elaborarea situaţiilor financiare şi a bugetelor în conformitate cu normele metodologice stabilite de autorităţile publice competente;

- stabilirea preţurilor şi tarifelor pentru unele bunuri şi servicii de către autorităţile publice;- reglementarea de către stat a modului de acordare de împrumuturi din fondurile publice;- supravegherea derulării comerţului exterior în cazul unor bunuri,- reglementarea regimului valutar;- exercitarea controlului financiar de către organele specializate şi sancţionarea evaziunii

fiscale şi a altor abateri de la prevederile legale etc.

4. Cadrul instituţional este format din organe alese democratic, organe ale administraţiei de stat centrale şi locale, organe specializate ale statului în domeniul financiar, care au atribuţii şi răspunderi în domeniul finanţelor publice, respectiv: organele alese democratic (Parlament, Consilii judeţene şi locale etc), organe ale administraţiei de stat şi centrale (Guvern, ministere, prefecturi), organele specializate ale statului ce activează în domeniul financiar (Ministerul finanţelor Publice şi organele din subordine).

5. Cadrul juridic este format din ansamblul actelor normative care reglementează domeniul financiar.

2.2. Sistemul fondurilor de resurse financiare publice

La nivelul economiei naţionale se constituie mai multe fonduri de resurse financiare. Fiecare fond are regulile sale proprii de formare şi utilizare, legături şi corelaţii cu celelalte fonduri. Aceste fonduri se pot grupa după mai multe criterii: după nivelul la care se constituie; după destinaţie; după forma de proprietate; după titlul cu care se constituie şi se utilizează.

După nivelul la care se constituie, distingem:23


a) fonduri constituite la nivel central (macroeconomic): fondul bugetar de stat; fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat; fondurile asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere civilă; fonduri de creditare;

b) fonduri constituite la nivel mediu (mezoeconomic), reprezintă acele fonduri la dispoziţia unităţilor administrativ-teritoriale: fonduri bugetare ale judeţelor, municipiilor, oraşelor, comunelor;

c) fonduri constituite la nivel microeconomic: fondurile proprii ale instituţiilor şi unităţilor economice.

După destinaţia pe care o primesc, distingem:a) fonduri de înlocuire şi dezvoltare, care se constituie pentru înlocuirea mijloacelor fixe

scoase din funcţiune şi pentru dezvoltare (crearea de noi întreprinderi, restructurarea, retehnologizarea, dezvoltarea întreprinderilor existente, precum şi realizarea de obiective de infrastructură). În acest scop se folosesc: fondurile proprii ale întreprinderilor, resursele împrumutate de întreprinderi, o parte din fondurile bugetare şi extrabugetare ale statului, o parte din fondurile proprii ale instituţiilor şi întreprinderilor;

b) fonduri de consum. În acest scop se utilizează: o parte din fondurile bugetului de stat şi bugetelor locale, fondurile asigurărilor sociale, o parte din fondurile proprii ale întreprinderilor (care se servesc pentru acţiuni sociale şi stimularea salariaţilor), o parte din veniturile instituţiilor şi ale populaţiei;

c) fondurile de rezervă, care cuprind:- fondurile înscrise în bugetul de stat şi în bugetele locale cu acest titlu şi care

servesc pentru finanţarea unor sarcini şi acţiuni, neprevăzute, intervenite în cursul anului;- fondurile de rezervă (de risc sau altfel denumite) constituite la dispoziţia

întreprinderilor pentru acoperirea eventualelor pierderi;d) fonduri de asigurare:

- fondurile constituite la dispoziţia societăţilor de asigurări şi reasigurări cu acest titlu, care servesc pentru acoperirea daunelor apărute în urma calamităţilor naturale, accidentelor şi a altor evenimente (fenomene) aleatorii, precum şi pentru achitarea sumelor cuvenite persoanelor asigurate în urma producerii riscului asigurat;

- mai îndeplineşte rolul unui fond de asigurare şi fondul de intervenţie constituit în bugetul de stat la dispoziţia guvernului, care serveşte pentru finanţarea unor lucrări operative de înlăturare a efectelor unor calamităţi naturale şi pentru acordarea de sprijin persoanelor aflate în dificultate.

După forma de proprietate, distingem:a) fonduri proprietate publică: fondurile bugetului de stat, fondurile bugetelor locale,

fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, fondurile publice extrabugetare, fondurile proprii ale întreprinderilor şi societăţilor de asigurări cu capital de stat;

b) fonduri proprietate privată: fondurile proprii ale societăţilor comerciale, agricole, bancare, de asigurări şi reasigurări cu capital integral sau majoritar privat; fondurile proprii ale întreprinzătorilor particulari; fondurile proprii ale asociaţiilor fără scop lucrativ.

După titlul cu care se constituie fondurile de resurse financiare publice, distingem:- prelevări cu titlu definitiv şi cu caracter obligatoriu (impozite, taxe, contribuţii etc.); - prelevări cu titlu rambursabil şi caracter facultativ (subscrieri la împrumuturi de stat) şi

transferuri externe rambursabile (împrumuturi contractate în străinătate);- prelevări cu titlu nerambursabil şi caracter facultativ (donaţii, ajutoare).Baza juridică a acestor prelevări o constituie:- dispoziţiile legale care îi dau dreptul statului să uzeze de puterea sa de constrângere şi să

pretindă de la persoanele fizice şi juridice impozite, taxe, contribuţii, amenzi, penalităţi;- prevederile cuprinse în contractele încheiate de stat cu diverse persoane fizice şi juridice

(contracte de concesionare, de închiriere, de împrumut).

24


De la fondurile de resurse publice se efectuează plăţi:- cu titlu definitiv (nerambursabil): alocaţii de la buget pentru finanţarea cheltuielilor curente

ale instituţiilor publice, a investiţiilor etc.- cu titlu rambursabil: acordarea de împrumuturi.Între fondurile de resurse financiare publice şi private există legături, dar excedentul unui

fond poate fi preluat numai la fondul cu care acesta are corespondenţă, iar deficitul de resurse al unui fond nu se poate completa decât de la fondul cu care acesta are legături. Deci, în procesul de echilibrare a fondurilor individuale de resurse financiare trebuie să se respecte principiul compatibilităţii fondurilor, folosindu-se mecanismul de reglare corespunzător.

2.3. Componentele sistemului financiar

Sistemul financiar, privit ca relaţii economice, este alcătuit din: a) relaţiile care se reflectă în bugetul de stat şi în bugetele locale; b) relaţiile care se reflectă în bugetul asigurărilor sociale de stat, în bugetul asigurărilor sociale

de sănătate şi în bugetele altor acţiuni ce ţin de domeniul asigurărilor sociale de stat; c) relaţiile generate de constituirea şi repartizarea fondurilor speciale extrabugetare;d) relaţiile de credit bancar; e) relaţiile de asigurări şi reasigurări de bunuri, persoane şi răspundere civilă; f) relaţiile generate de constituirea fondurilor la dispoziţia întreprinderilor.Relaţiile care se reflectă în bugetul de stat şi în bugetele locale cele care se reflectă în bugetul

asigurărilor sociale de stat, în bugetul asigurărilor sociale de sănătate şi în bugetele altor acţiuni ce ţin de domeniul asigurărilor sociale de stat, relaţiile generate de constituirea şi repartizarea fondurilor speciale extrabugetare precum şi creditul public, luate împreună, formează sistemul financiar public, iar relaţiile de credit bancar, relaţiile de asigurări şi reasigurări de bunuri, persoane şi răspundere civilă și relaţiile generate de constituirea fondurilor la dispoziţia întreprinderilor formează sistemul financiar privat.

Principale componente ale sistemului financiar public sunt:Bugetul de stat şi bugetele locale. În aceste bugete se reflectă relaţiile de repartizare a unei

importante părţi a produsului intern brut, în scopul satisfacerii nevoilor sociale. Pe de o parte, apar prelevările de venituri, de la persoanele fizice şi juridice, la dispoziţia autorităţilor centrale de stat, judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale, prin mijloace de constrângere (impozite, taxe, amenzi etc.) şi pe baze contractuale (chirii, redevenţe, dividende, vărsăminte din profitul net al regiilor autonome, încasări din vânzări de bunuri etc.). Pe de altă parte, sunt reflectate relaţiile de distribuire a resurselor colectate, în favoarea unor instituţii, întreprinderi, persoane fizice, sub forma alocaţiilor bugetare pentru achiziţii de bunuri şi prestări de servicii, plata salariilor şi altor drepturi de personal, subvenţii, dobânzi, cheltuieli de investiţii etc.

Prin intermediul bugetului de stat şi bugetelor locale se realizează un amplu proces de distribuire şi redistribuire a resurselor financiare între sfera materială şi cea nematerială, între ramurile şi subramurile economiei, între sectoarele sociale, între grupurile sociale, precum şi între membrii societăţii luaţi individual, proces prin care statul influenţează mărimea şi destinaţia fondului de consum, dimensiunea şi structura formării brute de capital.

Asigurările sociale de stat. Protecţia salariaţilor şi a altor categorii sociale, în caz de pierdere a capacităţii de muncă, la o anumită vechime în muncă şi la împlinirea unei vârste, în caz de şomaj şi în alte situaţii, se realizează printr-un sistem de asigurări sociale.

Prestaţiile de asigurări sociale au forme multiple: pensii (pentru munca depusă şi limită de vârstă, pentru pierderea capacităţii de muncă, de urmaş etc.), indemnizaţii (pentru prevenirea îmbolnăvirilor, în caz de pierdere temporară a capacităţii de muncă, de maternitate etc.) indemnizaţii de şomaj, suportarea, parţială sau integrală, a costului medicamentelor achiziţionate din farmacii, a cheltuielilor de spitalizare, a trimiterilor la tratament balnear şi odihnă etc.

25


Resursele financiare necesare finanţării acestor prestaţii se procură de către stat pe seama contribuţiilor achitate de către angajatori şi de către asiguraţi, precum şi din alte surse. Contribuţiile la asigurările sociale de stat sunt stabilite prin lege, iar plata lor la termenele legale este obligatorie.

Procesul de colectare şi repartizare a resurselor financiare destinate asigurărilor sociale de stat se reflectă în bugetul asigurărilor sociale de stat, în bugetul asigurărilor sociale de sănătate, în bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Fondurile speciale extrabugetare se alimentează din taxe, contribuţii şi alte vărsăminte stabilite în sarcina persoanelor fizice şi juridice şi se pot utiliza exclusiv pentru finanţarea obiectivelor aprobate prin legile de instituire a acestora. Pentru fiecare fond special se întocmeşte câte un buget, iar soldurile fondurilor speciale existente la sfârşitul anului se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.


1. Ce reprezintă mecanismul economic?2. Ce reprezintă mecanismul financiar ?3. Ce reprezintă sistemul financiar?4. Care sunt componentele sistemului financiar?5. Care sunt componentele mecanismului financiar?6. Prezentaţi în detaliu fiecare componentă a mecanismului financiar.


1. Analizați și comparați mecanismul financiar în țările dezvoltate și în țările în curs de dezvoltare.

Bibliografie



Ristea L., Trandafir A., Introducere în știința finanțelor publice, Editura Muntenia, Constanța, 2006


26


CAPITOLUL 3. POLITICA FINANCIARĂ


– definirea conceptului de politică financiară;– abilitatea de a delimita domeniile de manifestare ale politicii financiare;– prezentarea teoretică a unor aspect precum trăsăturile politicii financiare;– abilitatea de a prezenta obiectivele politicii financiare pe domenii de manifestare ale

acesteia.

Noţiuni cheie: politică economică, politică financiară, trăsăturile politicii financiare, domenii de manifestare.

3.1. Conceptul de politică financiară

Politica economică constituie ansamblul deciziilor adoptate de către autorităţile publice în vederea orientării activităţii economice unei ţări.

Politica financiară nu trebuie confundată cu finanţele, deşi între acestea există o strânsă legătură.

Politica financiară cuprinde totalitatea normelor financiare, fundamentate pe constatări obiective furnizate de ştiinţa finanţelor, folosite de stat pentru constituirea, repartizarea şi optimizarea utilizării fondurilor de resurse financiare necesare realizării ţelurilor politicii social-culturale, economice etc. ale ţării în perioada dată.

Politica financiară se defineşte ca fiind activitatea desfăşurată de forurile conducătoare în domeniul economic pentru a pune în practică programul de guvernare.

Metodele şi mijloacele concrete privind procurarea şi dirijarea resurselor financiare, precum şi instrumentele, instituţiile şi reglementările financiare utilizate de stat pentru influenţarea proceselor economice şi a relaţiilor sociale, într-o etapă determinată, constituie componente ale politicii financiare.

Caracteristicile politicii financiare: Este o componentă a politicii generale a statului. Trebuie să aibe o anumită strategie și o anumită tactică Are un caracter dinamic. Diferă de la o țară la alta în funcție de: potențial economic, grad de dezvoltare, tipul de

conducere a economiei, etc.Principalele domenii de manifestare a politicii financiare sunt următoarele:a) domeniul resurselor financiare publice care vizează: veniturile ordinare, cu caracter fiscal şi nefiscal; resursele financiare extraordinare atrase pe calea împrumuturilor, a asistenţei financiare

internaţionale nerambursabile, a privatizării unor întreprinderi ale statului, a vânzării altor bunuri ale statului;

b) domeniul cheltuielilor publice;c) domeniul creditului bancar;d) domeniul asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere civilă.

Politica financiară în sens restrâns este limitată la finanţele publice, având ca obiect numai veniturile şi cheltuielile publice.

Politica financiară face parte din politica generală a statului şi îndeplineşte un rol important în realizarea programelor de dezvoltare economică, a celor sociale, de apărare etc.

27


Politica financiară prezintă o independenţă relativă faţă de politica statului din celelalte domenii de activitate, deoarece are obiective proprii şi utilizează metode şi instrumente specifice pentru atingerea acestora. În acelaşi timp, politica financiară nu constituie un scop în sine, ci, alături de celelalte politici ale statului (economică, socială, monetară etc.), contribuie la realizarea obiectivelor economice, sociale, din alte domenii de interes naţional.

Politica financiară acţionează nemijlocit în sfera repartiţiei, asupra relaţiilor generate de formarea şi de dirijarea fondurilor publice de resurse financiare în vederea satisfacerii nevoilor sociale. Totuşi, prin modul în care se înfăptuieşte repartiţia, prin dimensiunile şi destinaţia fondurilor constituite, ca şi prin obiectivele pe care le urmăreşte în mod sistematic, politica financiară influenţează, practic, şi celelalte faze ale reproducţiei sociale: producţia, schimbul şi consumul.

Raportând noţiunile de strategie şi tactică la politica financiară a statului, se poate considera că deciziile care stabilesc coordonatele politicii financiare pentru fiecare etapă determinată din punct de vedere istoric, precum şi programele financiare de perspectivă îndelungată formează cadrul strategiei financiare, iar actele administrative de planificare pe perioade scurte şi măsurile concrete care se iau pentru realizarea sarcinilor pe termen scurt ţin de domeniul tacticii financiare.

Politica financiară a statului se modifică în funcţie de interesele categoriilor sau grupurilor sociale pe care le exprimă partidul (partidele) la putere şi de condiţiile interne şi internaţionale specifice fiecărei perioade.

Politica financiară diferă de la o ţară la alta în funcţie de: potenţialul economic, gradul de dezvoltare economică, resursele naturale de care dispune, orânduirea socială, metoda de conducere a economiei, de alţi factori.

3.2. Obiectivele politicii financiare

Politica promovată în domeniul veniturilor publice trebuie să stabilească:- volumul şi provenienţa resurselor financiare publice;- metodele de prelevare a resurselor financiare publice;- influenţa pe care o exercită instrumentele fiscale asupra economiei, precum şi obiectivele

ce trebuie atinse prin utilizarea acestora.

Volumul resurselor financiare publice se determină în funcţie de mărimea cheltuielilor publice. În realitate, însă, între cheltuielile considerate indispensabile pentru satisfacerea nevoilor sociale (cererea de resurse financiare publice) şi volumul resurselor ce pot fi procurate pe plan intern (oferta de resurse financiare publice) nu există concordanţă.

Volumul resurselor financiare ce pot fi mobilizate la fondurile publice depinde de:gradul de dezvoltare a economiei;de soluţiile adoptate de autorităţile publice cu privire la modul de satisfacere a nevoilor sociale

şi de finanţare a cheltuielilor pe care le antrenează.

Resursele financiare publice pot proveni din interiorul ţării sau pot fi atrase de pe plan extern. Se recomandă ca resursele externe să fie utilizate numai în completarea celor interne, iar decizia de a se apela la datorii externe trebuie riguros motivată, evitându-se îndatorarea, în condiţii oneroase, pentru scopuri neproductive.

Resursele interne pot proveni, în proporţii diferite, de la sectoarele public şi privat, în funcţie de structura de proprietate din economie. Prin politica financiară, statul poate trata în mod egal pe toţi contribuabilii (persoane fizice şi juridice), indiferent de forma de proprietate, sau poate încasa de la aceştia impozite şi taxe în cote şi cuantumuri diferite, chiar dacă veniturile impozabile sunt egale în mărime absolută, avantajând una dintre formele de proprietate. Diferenţierea obligaţiilor fiscale mai poate fi făcută în funcţie de forma juridică de organizare a contribuabilului

28


(societate de persoane sau de capital), dimensiunea întreprinderii (mică, mijlocie, mare), ramura sau subramura în care îşi desfăşoară activitatea, de zona geografică în care acţionează, de rezidenţă etc.

Diferenţierea obligaţiilor fiscale (ca mărime absolută şi/sau relativă) se bazează pe diferite criterii, precum: puterea contributivă a plătitorului (exprimată prin nivelul veniturilor sau mărimea averii); situaţia personală a acestuia şi numărul persoanelor pe care le are în întreţinere; capacitatea de muncă (integrală, parţială sau incapacitate totală); grupa socio-profesională (salariat, liber-profesionist, proprietar imobiliar etc.).

Prin politica financiară se stabileşte numărul şi tipul impozitelor, taxelor, contribuţiilor etc. Teoretic, s-ar putea folosi un singur impozit, dar practica tuturor ţărilor a infirmat această modalitate de formare a veniturilor publice. Soluţia folosirii mai multor impozite, taxe şi contribuţii care să alimenteze fondurile financiare permite o adaptare a obligaţiilor fiscale la natura agenţilor economici, la mărimea veniturilor impozabile, asigurând diferenţierea şi echitatea impunerii.

Politica financiară concepe impozitele, taxele, contribuţiile etc. nu numai ca surse de alimentare a fondurilor financiare publice, ci şi ca instrumente (pârghii financiare) de influenţare a activităţii economice, de realizare a unor obiective de ordin social, demografic sau de altă natură.

În domeniul cheltuielilor publice, politica financiară trebuie:- să stabilească nivelul, destinaţia şi structura acestor cheltuieli;- să definească obiectivele ce trebuie realizate cu ajutorul acestor cheltuieli;- să precizeze metodele de finanţare.

Dimensionarea cheltuielilor publice presupune stabilirea mărimii absolute (volumul total exprimat în moneda naţională) şi relative (ponderea în PIB) a acestora. Cheltuielilor publice trebuie să fie menţinute în limitele resurselor ce pot fi mobilizate, în condiţii normale, pe plan intern, fără să se recurgă la emisiune monetară sau la credite externe nejustificate.

La stabilirea destinaţiei cheltuielilor publice este necesar să se pornească de la nevoile sociale ce trebuie satisfăcute, cu prioritate, pe seama resurselor publice. Stabilirea corectă a opţiunilor şi priorităţilor pentru fiecare etapă prezintă o importanţă deosebită, deoarece influenţează ritmul creşterii economice, nivelul de trai al populaţiei, satisfacerea celorlalte nevoi sociale.

La repartizarea produsului intern brut, este necesar să se asigure un raport judicios între consum şi formarea brută de capital, între investiţiile cu caracter productiv şi cele cu destinaţie neproductivă sau indirect productivă, între consumul individual şi cel social.

Cheltuielile publice se dimensionează pe fiecare destinaţie (învăţământ, sănătate, cultură, acţiuni economice, apărare etc.) cu luarea în considerare a obiectivelor stabilite de organele de decizie şi a structurii economice a cheltuielilor necesare realizării obiectivelor respective (cheltuieli de personal, bunuri şi servicii, dobânzi, subvenţii, transferuri, cheltuieli de capital etc.).

Întrucât resursele financiare sunt limitate, iar destinaţiile acestora sunt concurenţiale, cu ocazia determinării cheltuielilor, care exprimă efortul maxim recunoscut de societate ca justificat pentru realizarea unui anumit obiectiv, se impune cuantificarea efectului util ce poate fi obţinut. Altfel spus, autorizarea efectuării oricărei cheltuieli publice necesită cunoaşterea eficienţei sau a eficacităţii acesteia.

În scopul creşterii eficienţei sau a eficacităţii în utilizarea fondurilor publice, prin politica financiară se urmăreşte şi stimularea beneficiarilor fondurilor publice prin metode de finanţare şi gestionare sau prin alte instrumente specifice. Aceasta se poate realiza prin alegerea metodei de finanţare adecvate pentru fiecare categorie de obiective sau acţiuni:

autofinanţare, cu completarea resurselor proprii pe seama creditului; autofinanţare, cu completarea resurselor proprii pe seama alocaţiilor bugetare; finanţarea integrală pe seama alocaţiilor bugetare.

29


Se pot obţine rezultate pozitive şi prin înlocuirea finanţării directe din fondurile publice a unor obiective sau acţiuni cu acordarea de stimulente fiscale (avantaje indirecte) celor care asigură acoperirea anumitor categorii de cheltuieli pe seama resurselor proprii.

Un obiectiv important al politicii financiare îl reprezintă problema echilibrului financiar. În acest sens, organele de decizie trebuie să îşi precizeze poziţia în legătură cu eventualele neconcordanţe dintre volumul cheltuielilor publice şi resursele publice care pot fi mobilizate, în condiţii normale, într-o anumită perioadă: dacă acceptă dezechilibrul; în ce împrejurări şi în ce limite (raportul dintre deficitul bugetului general consolidat şi PIB) acceptă deficitul bugetar; ce modalităţi pot fi utilizate pentru acoperirea deficitului.

Dacă se apelează la împrumuturi pentru acoperirea deficitului bugetar, prin politica financiară trebuie să fixeze: scopul împrumuturilor (realizarea unor obiective economice productive, pentru infrastructură, pentru investiţii în resurse umane sau pentru consum), resursele pe seama cărora vor fi rambursate împrumuturile (veniturile generate de obiectivele realizate din sumele împrumutate, din venituri publice special afectate acestui scop sau din veniturile generale ale bugetului), termenul, condiţiile, moneda în care se contractează împrumutul.


1. Prezentați conceptul de politică financiară.2. Care sunt trăsăturile politicii financiare?3. Care sunt domeniile de manifestare ale politicii financiare?4. Prezentaţi detaliat obiectivele politicii financiare pe fiecare domeniu de manifestare.


1. Analizați și comparați politica financiară în țările dezvoltate și în țările în curs de dezvoltare.

Bibliografie





30


31


CAPITOLUL 4. SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE


– definirea conceptului și conţintului cheltuielilor publice– abilitatea de a delimita cheltuielile publice consolidate de cele neconsolidate– capacitatea de a face distincţie între cheltuielile publice şi cele bugetare– prezentarea teoretică a unor aspect precum criteriile de clasificare a cheltuielilor publice– aplicarea de către student a indicatorilor de analiză a cheltuielilor publice într-un domeniu

macroeconomic

Noţiuni cheie: cheltuieli publice, cheltuieli bugetare, cheltuieli publice consolidate, cheltuieli publice neconsolidate, clasificarea cheltuielilor publice, analiza cheltuielilor publice.

4.1. Conținutul și caracterizarea cheltuielilor publice

Într-o viziune tradițională a finanțelor publice, cheltuiala publica are o situatie paradoxala: pe de o parte, i se confera o importanta hotaratoare pornind de la ideea ca ceea ce primeaza sunt cheltuielile si apoi se cauta resurse necesare pentru acoperirea lor. Pe de alta parte insa, în viziunea tradiționala asupra finantelor publice nu se regasesc preocupari privind natura cheltuielii publice si influenta acesteia in viata social-economica.

În concepția modernă aupra finanțelor publice, cheltuiala publică este cercetată și apreciată, în primul rând, prin prisma naturii sale; ceea ce conteaza nu este atat marimea ei, cat mai ales efectele pe care le induce in viata social-economica.

Finanțele moderne delimitează noțiunea de cheltuială publică de noțiunea de cheltuială privată. Potrivit unei aprecieri pur juridice, diferența dintre cheltuială publică și cea privata este determinata de calitatea autorului. Astfel, toate cheltuielile pe care le face statul în calitate de stat-autoritate sunt cheltuieli publice. Toate celelalte cheltuieli facute in baza unui contract reprezinta cheltuieli private ale statului.

Prin cheltuiele publice statul acopera necesitatile publice de bunuri si servicii considerate prioritare in fiecare perioada.

Cheltuielile publice inglobeaza:- cheltuieli publice efectuate de administratiile centrale de stat, din fondurile bugetare si

extrabugetare;- cheltuielilor colectivitatilor locale ale unitatilor administrativ teritoriale;- cheltuielile finanțate din fondurile asigurarilor sociale de stat.Cheltuielile publice nu înseamna același lucru cu cheltuielile bugetare. Cheltuielile publice se refera la totalitatea cheltuielilor efectuate in domeniul public prin

interiorul institutiilor publice care se acopera fie de la bugetul statului fie din bugetele proprii.Cheltuielile bugetare înseamna numai acele cheltuieli care se acopera de la bugetul

administratiei centrale de stat, din bugetele locale sau din bugetul asigurarilor sociale de stat.Cheltuielile bugetare sunt cheltuieli publice, dar nu toate cheltuielile publice sunt cheltuieli

bugetare.

Sistemul cheltuielilor publice cuprinde totalitatea cheltuielilor ce se efectuează de la bugetul statului, de la bugetele locale, din bugetul asigurărilor de stat, din fondurile proprii ale agenţilor economici cu capital de stat, instituţiilor publice etc. pentru acţiunile social-culturale, dezvoltarea economico-socială, organele statului, apărarea naţională, ordinea publica, asigurarea suveranităţii şi independenţei naţionale, privite în unitatea şi interdependenţa lor.

32


Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească, care se manifestă între stat pe de o parte şi persoane fizice sau juridice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor sale.

Conţinutul economic al cheltuielilor publice se află în strânsă legatură cu destinaţia lor. Unele cheltuieli publice reprezintă consum definitiv de PIB (plăţi materializate în cheltuieli curente) iar altele avansare de PIB (investiţii, construcţii de drumuri, porturi, aeroporturi, clădiri etc.).

O noţiune importantă în studiul cheltuielilor publice o reprezintă cheltuielile publice total neconsolidate.

Cheltuielile publice totale neconsolidate se obţin prin însumarea cheltuielilor diferitelor categorii de administraţii publice.

Cheltuielile publice totale neconsolidate din perspectiva nivelelor de organizare administrativă, cuprind:

- cheltuielile publice ale administraţiei publice centrale, care, la rândul lor, înglobează:- cheltuielile administraţiei publice centrale, finanţate de la bugetul de stat (din bugetul

guvernului central/federal)- cheltuieli finanţate din fondurile securităţii sociale (din bugetul asigurărilor sociale de

sănătate)- cheltuielile administraţiei publice centrale finanţate din fonduri speciale.Cheltuielile publice efectuate de subdiviziunile politice şi administrative intermediare,

finanţate din: bugetele statelor, ale provinciilor şi ale regiunilor membre ale federaţiei.Cheltuielile efectuate de colectivităţile locale, finanţate de la bugetele unităţilor administrativ-

teritoriale.Ecuaţia de calcul a cheltuielilor publice neconsolidate se prezintă conform relaţiei:

Cpt = Cpj = Cpc + Cpi + Cpl

unde:Cpc = Cheltuielile administraţiei publice centraleCpi = Cheltuielile publice ale subdiviziunilor politice şi administrative intermediare Cpl = Cheltuielile colectivităţilor locale Cheltuielile publice totale neconsolidate din perspectiva surselor formale de finanţare,

cuprind :- Cheltuieli bugetare acoperite din resurse financiare, constituite în :

Bugetul de stat ; Bugetul asigurărilor sociale de stat ; Bugetele locale Bugetele instituţiilor publice autonome

- Alte cheltuieli publice- Cheltuieli acoperite din fonduri cu destinaţie specială- Cheltuieli acoperite exclusiv din resurse financiare publice constituite în afara bugetului,

prevăzute în bugetele de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice autonome- Cheltuieli efectuate din bugetul trezoreriei statului- Cheltuieli finanţate din alte surse, precum credite externe, fonduri externe nerambursabile.Conform acestei delimitări, cheltuielile publice pot fi calculate după formula :

Cpt = Cb + Acp

unde:Cb = cheltuieli bugetareAcp = alte cheltuieli publice

33


Efortul financiar anual al statului în vederea finanţării obiectivelor şi acţiunilor în cadrul politicii bugetare este reprezentat de cheltuielile publice totale consolidate.

Cheltuielile publice totale consolidate comportă următoarele operaţii: cheltuielile publice totale ale fiecărui buget component, minus transferurile între bugete, plus intrările anuale de credite externe, minus rambursările anuale de credite externe, mai puţin dobânzile aferente.

Relaţia de calcul este:

CPTC = Cpt - Tig + Crexi - Riîn care:Cpt = cheltuielile publice totaleTig = transferurile între bugetele administraţiilor publice centrale şi cele locale sau alte bugete

din sistemCrexi = intrări anuale de credite externe în fiecare bugetRi = rambursări anuale de credite externe, mai puţin dobânzile aferentei = numărul treptelor de bugete

4.2. Aprecierea economică și monetară a cheltuielilor publice

Chiar dacă, cheltuielile publice pot fi considerate din punct de vedere economic, ca fiind pozitive, negative sau neutre, se pune problema dacă pot fi considerate total sau partial si ca productive sau rentabile.

Timp îndelungat noțiunile de productivitate și rentabilitate (eficiență) au fost asociate doar cheltuielilor din domeniul privat. În prezent datorită rolului extins al statului și creșterii apreciabile a cheltuielilor publice se pune tot mai insistent problema determinării caracterului productiv sau neproductiv al diferitelor tipuri de cheltuieli și măsurarea eficienței acestora.

Ca regulă generală, orice cheltuială, dacă vizează satisfacerea unei nevoi sociale de natură materială sau nematerială, este productivă. Din punct de vedere contabil, productivitatea unei cheltuieli publice rezultă din compararea valorii sociale a utilităților oferite de stat ca autoritate publică, cu valoarea bunurilor și serviciilor consumate de către acesta. Diferențele în plus sau în minus influențează în fiecare țară PIB-ul, în sensul creșterii sau respectiv a scăderii sale.

Rentabilitatea cheltuielilor publice este mult mai dificil de apreciat pentru că aceasta presupune ca ceea ce se obține să fie mai valoros decât ceea ce s-a consumat, ori, în multe cazuri serviciile publice sunt mult mai costisitoare decât ceea ce se obține. Mai mult, dacă consumul de bunuri și servicii poate fi ușor și exact cuantificat, nu același lucru se poate spune și despre efectele activității statului, atât ca urmare a defazării în timp a efectelor față de eforturi (consumuri), cât și din cauza faptului că unele servicii ale statului pot fi evaluate într-un mod foarte diferit (controversat).

Orice cheltuială, privată sau publică, exercită o oarecare influență asupra circulației monetare. De regulă, cheltuielile din domeniul privat (vizeaza profitul), deși au influențe asupra circulației monetare, nu au consecințe inflaționiste deoarece o asemenea cheltuială creează utilități.

Cheltuiala publică prin definiție sporește cererea solvabilă și reclamă și punerea de monedă în circulație ducând la creșterea masei monetare. O parte din cheltuielile publice au consecințe inflaționiste imediate în sensul că duc la creșterea cererii solvabile care va depăși oferta, iar echililibrul va fi restabilit prin creșterea prețurilor. Astfel, spre exemplu, toate cheltuielile de funcționare ale aparatului de stat pot avea consecințe inflaționiste deoarece sporesc cererea solvabilă fără să fi determinat și creșterea ofertei.

Anumite cheltuieli publice nu au însă consecințe inflaționiste și este vorba, spre exemplu de subvențiile acordate pentru sinistrați etc.

4.3. Clasificarea cheltuielilor publice

Abordarea structurii cheltuielilor publice necesită utilizarea mai multor criterii. În literatura financiar şi statistică a statelor contemporane se foloseşte următoarea clasificare:

34

http://idd.euro.ubbcluj.ro/interactiv/cursuri/FlorinDuma/finante-publice/3.htm#3


A. Clasificaţia administrativă grupează cheltuielile publice dupa instituţiile publice care le realizează, respectiv ministere (departamente, agenţii guvernamentale), instituţii publice autonome, unităţi administrativ-teritoriale şi face necomparabile în timp cheltuielile publice (un minister, departament, judeţ reuneşte cheltuieli cu destinaţii variate şi de asemenea structura ministerelor, departamentelor se modifică periodic). Acest criteriu este folosit la repartizarea cheltuielilor publice pe ordonatori de credite bugetare.

B. Clasificaţia economică grupează cheltuielile publice după destinaţia acţiunilor finanţate în conformitate cu două criterii:

Primul criteriuCheltuieli curente (de întreţinere şi funcţionare) includ cheltuielile de personal, cheltuielile

materiale şi pentru prestări de servicii şi cheltuielile pentru subvenţii şi transferuri (de natură economică sau socială) şi reprezintă un consum definitiv de PIB deoarece trebuie să se reînnoiască anual.

Cheltuieli de capital (de investiţii) sunt destinate realizării de investiţii la unităţi economice sau instituţii publice, cumpărării de terenuri, constituirii de stocuri de rezervă şi duc la dezvoltarea şi modernizarea patrimoniului public.

Al doilea criteriuCheltuieli ale serviciilor publice sau administrative cuprind, în general, remunerarea

serviciilor, a prestaţiilor şi a furniturilor necesare bunei funcţionări a instituţiilor publice sau achiziţionării de mobilier, aparatură, echipamente.

Cheltuielile de transfer (de redistribuire) reprezintă trecerea unor sume de bani de la buget la dispoziţia unor persoane juridice, fizice sau bugete ale administraţiilor locale; ele pot avea caracter economic (subvenţii acordate agenţilor economici pentru acoperirea unor cheltuieli de producţie, stimularea exportului, redresarea financiară, restrângerea unor activităţi economice) sau caracter social (burse, pensii, ajutoare şi alte indemnizaţii definitive şi fără contraprestaţie), finanţarea unor acţiuni de importanţă majoră efectuate prin intermediul administraţiilor publice locale.

C. Clasificaţia funcţională foloseşte drept criteriu domeniile, ramurile, sectoarele de activitate, spre care sunt dirijate resursele financiare publice sau alte destinaţii ale cheltuielilor legate de efectuarea unor transferuri între diferitele niveluri ale administraţiilor publice, plata dobânzilor la datoria publică sau constituirea de rezerve. Ele reflecta obiectivele politicii financiare a statului. Acest criteriu este important pentru repartizarea resurselor financiare publice pe domenii de activitate şi obiective, instituţiile care funcţionează în diverse domenii de activitate fiind consumatorii de resurse bugetare, iar conducătorii lor ordonatori de credite bugetare.

D. Clasificaţia financiară grupează cheltuielile publice în:- cheltuieli cu caracter definitiv prin care se realizeaza o repartizare şi utilizare definitivă a

resurselor financiare alocate (investiţii, subvenţii, pensii etc.) şi cuprind atât cheltuieli curente cât şi de capital.

- cheltuielile cu caracter temporar sunt urmate de finalizarea prin plăţi cu scadenţe certe, adică nu presupun o finalitate imediata ci temporizează efectuarea lor (avansurile pentru anumite achiziţionari de marfuri, servicii); majoritatea dintre acestea reprezintă operaţiuni de trezorerie şi sunt evidenţiate în conturile speciale ale trezoreriei. Cheltuielile temporare nu figurează în bugetele publice, ci se gestionează separat prin trezoreria publică.

- cheltuielile virtuale sau posibile reprezintă cheltuieli pe care statul se angajează să le efectueze în anumite condiţii sau se vor efectua în anumite condiţii (garanţii acordate de stat pentru credite care ar putea să nu fie rambursate de către debitorii giraţi).

După forma de manifestare se foloseşte următoarea clasificare:- cheltuieli publice fără contraprestaţie - au caracter de subvenţie sau finanţare definitivă fără

a se urmări un contraserviciu din partea consumatorului;- cheltuieli publice cu contraprestaţie - au caracter de finanţare temporară. - cheltuieli publice definitive - nu presupun restituirea sumelor băneşti alocate de stat;

35


- cheltuieli publice provizorii - sunt urmate de rambursarea sau lichidarea obligaţiei de furnizare de produse sau servicii statului (avansuri, împrumuturi etc.)

- cheltuieli publice speciale - se folosesc pentru finanţarea unui anumit sector economic sau social;

- cheltuieli publice globale - vizează influenţa asupra echilibrului general economic.

După criteriul repetabilităţii se foloseşte următoarea clasificare:- cheltuieli publice ordinare - se repetă în fiecare exerciţiu financiar şi volumul lor este

previzibil;- cheltuieli publice extraordinare (efectuate în condiţii deosebite şi cu volum imprevizibil,

cuprinse de regulă în fonduri de rezervă).

E. Clasificaţia după rolul cheltuielilor publice în procesul reproducţiei sociale grupează cheltuielile publice în:

- cheltuieli reale (negative) - sunt cheltuielile publice cu întreţinerea aparatului de stat, plata anuităţilor, dobânzilor şi comisioanelor la împrumuturile de stat, întreţinerea şi dotarea armatei cu armament, etc. şi reprezinta un consum definitiv de PIB.

- cheltuieli economice (pozitive) - sunt reprezentate de investiţii efectuate de stat pentru înfiinţarea de noi întreprinderi, dezvoltarea şi modernizarea celor existente, construcţia de drumuri, poduri, porturi, aeroporturi etc. Aceste cheltuieli au ca efect crearea de valoare adaugată şi reprezintă o avansare de PIB.

F. Clasificaţia folosită de instituţiile specializate ale ONUEste utilizată de toate ţările, având o valoare practică deosebită deoarece permite prezentarea,

analizarea şi compararea cheltuielilor publice ale statelor, evidenţiind destinaţia şi conţinutul lor economic.

Clasificaţia ONU are în vedere două criterii:1. după criteriul funcţional cheltuielile publice se grupează pe acţiuni şi obiective (învăţământ,

sănătate, apărare, activităţi economice, securitate socială, cultură, servicii publice generale ş.a.), după cum urmează:

SERVICII PUBLICE GENERALE ŞI ORDINE PUBLICĂ-preşedenţia sau instituţia regală-organe legislative-instituţii de ordine publică şi securitate-justiţie, procuratură, notariat-alte instituţii de drept public-aparatul administrativ economic şi financiar cu caracter executivAPĂRARE-armata-cercetare ştiinţifică şi experienţe cu arme-baze militare pe teritorii străine-participarea la blocuri militare şi la războaie-participarea la conflicte militare-lichidarea urmărilor războaielorEDUCAŢIE-şcoli primare, generale, liceale-universităţi şi colegii-institute de cercetare fundamentală-institute postuniversitareSĂNĂTATE-spitale şi clinici-unităţi profilactice antiepidemice

36


-institute de cercetări.SECURITATE SOCIALĂ ŞI BUNĂSTARE-asistenţă socială -asigurări sociale-protecţie socialăACŢIUNI ECONOMICE-acţiuni în favoarea unităţilor economice de stat şi ale unităţilor private din unele ramuri

economice; combustibil şi energie; agricultură, minerit, industrie şi construcţii, transporturi şi comunicaţii; alte afaceri economice

-subvenţii pentru export;-participarea la organisme internaţionale economice;-participarea la societăţi internaţionale economice;-cheltuieli de cercetare în domeniul economic.LOCUINŢE ŞI SERVICII COMUNALE-locuinţe şi întreţinerea lor;-alte servicii comunale.RECREAŢIE, CULTURĂ ŞI RELIGIE-instituţii şi acţiuni culturale-spaţii de agrement-instituţii de cultALTE CHELTUIELI

2. după criteriul economic cheltuielile publice se grupează în cheltuieli curente, cheltuieli de capital şi transferuri de capital.

În România, clasificarea cheltuielior publice se aliniază la criteriile utilizate în cadrul clasificaţiei ONU, folosindu-se următoarele grupări:

1. clasificaţia economică;2. clasificaţia funcţională;3. clasificaţia administrativă;4. clasificaţia pe surse de finanţare.

În legea bugetului de stat, în cadrul clasificaţiei economice, are loc următoarea grupare a cheltuielilor publice:

CHELTUIELI – TOTALI. CHELTUIELI CURENTE I.1 cheltuieli de personal I.2 bunuri şi servicii I.3 dobânzi I.4 subvenţii I.5 fonduri de rezervă I.6 transferuri între unităţi ale administraţiei publice I.7 alte transferuri I.8 asistenţă socială I.9 alte cheltuieliII. CHELTUIELI DE CAPITALIII. OPERAŢIUNI FINANCIARE III.1. Rambursări de credite III.1.1 rambursări de credite externe

37


III.1.2 rambursări de credite interne III.2. Împrumuturi

Conform acestei clasificaţii, relaţia de calcul a cheltuielilor publice totale neconsolidate este:

Cpt = Ccr + Ck + Opfinunde:Cpt = cheltuieli publice totaleCcr = cheltuieli curenteCk = cheltuieli de capitalOpfin = operaţiuni financiare

Clasificaţia funcţională a cheltuielilor publice conform legii bugetului de stat se prezintă astfel:PARTEA I : SERVICII PUBLICE GENERALEI.1. Autorităţi publice şi acţiuni externeI.2. Cercetare fundamentală şi cercetareDezvoltareI.3. Alte servicii publice generaleI. 4. Tranzacţii privind datoria publică şi împrumuturiI.5. Transferuri cu caracter general întrediferite nivele ale administraţieiPARTEA A II-A : APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢĂ NAŢIONALĂII.1. ApărareII.2. Ordine publică şi siguranţă naţionalăPARTEA A III-A : CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALEIII.1. ÎnvăţământIII.2. SănătateIII.3. Cultura, recreere şi religieIII.4. Asigurări şi asistenţă socialăPARTEA A IV-A : SERVICII/DEZVOLTARE PUBLICĂ, LOCUINŢE, MEDIU/APEIV.1 Locuinţe, servicii şi dezvoltare publicăIV.2. Protecţia mediuluiPARTEA A V-A : ACŢIUNI ECONOMICEV.1. Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncăV.2. Combustibili şi energieV.3. Industria extractivă, prelucrătoare şi construcţiiV.4. Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoareV.5. TransporturiV.6. ComunicaţiiV.7. Cercetare şi dezvoltare în domeniul economicV.8. Alte acţiuni economice

Conform clasificaţiei funcţionale, cheltuielile publice totale neconsolidate se calculează după relaţia:

Cpt = Sg + Aos + Csc + Sdp + Ae

unde:Sg = servicii publice generaleAos = apărare, ordine publică şi siguranţă naţionalăCsc = cheltuieli social-culturaleSdp = servicii, dezvoltare publică, locuinţe, mediu, apeAe = acţiuni economice

38


Clasificaţia administrativă sau instituţională se utilizează le repartizarea fondurilor publice în cadrul clasificaţiei funcţionale, la nivelul ordonatorilor de credite principali (gradul I) care nu sunt subordonaţi altor instituţii, astfel:

I. Cheltuielile publice ale administraţiei publice centraleI.1. Finanţate de la bugetul de stat (din bugetul guvernului central/federal)I.2. Finanţate din fondurile securităţii sociale (din bugetul asigurărilor sociale de sănătate)I.3. Finanţate din fonduri speciale.II. Cheltuielile publice ale subdiviziunilor politice şi administrative intermediareIII. Cheltuielile efectuate de colectivităţile locale

Conform clasificaţiei administrative cheltuielile publice neconsolidate se calculează conform relaţiei:

Cpt = Cpc + Cpi + Cclunde:Cpc = Cheltuielile administraţiei publice centraleCpi = Cheltuielile publice ale subdiviziunilor politice şi administrative intermediare Ccl = Cheltuielile colectivităţilor locale

Cheltuielile publice din legea bugetului de stat mai sunt grupate şi după sursele de finanţare: cheltuieli finanţate din bugetul de stat; cheltuieli finanţate din intrări anuale de credite interne; cheltuieli finanţate din venituri proprii ale instituţiilor publice; cheltuieli finanţate din fonduri externe nerambursabile.

Cpt = Cpi

Cpi = cheltuieli publice finanţate din sursa i

4.4. Indicatorii de nivel ai cheltuielilor publice

O analiză aprofundată a cheltuielilor publice serveşte la caracterizarea politicii financiare şi bugetare a fiecărui stat în diferite perioade de timp. Nivelul cheltuielilor publice totale şi al diferitelor categorii de cheltuieli se apreciaza atât static (la un moment dat), cât şi dinamic (în evoluţie pe o perioadă de timp) pe baza următorilor indicatori:

4.4.1 Volumul cheltuielior publice, în expresie nominală şi realăAprecierea efectelor intervenţiei statului în viaţa socială şi în economie presupune

determinarea volumului cheltuielilor publice efectuate de organele centrale şi locale de stat. Acest indicator reprezintă volumul cheltuielilor publice în expresie nominală (în preţurile curente ale anului considerat, în moneda naţională ) notat cu C n

p.

Volumul cheltuielilor publice în expresie nominală (Cnp) reprezintă totalitatea cheltuielilor

publice la nivelul tuturor bugetelor exprimate în preţurile curente ale anului de calcul. Deoarece preţurile curente sunt influenţate de inflaţie, pentru exprimarea efortului financiar

real, cheltuielile publice se recalculează în preţuri constante, obţinându-se volumul cheltuielilor publice în expresie reală (C r

p). Transformarea valorilor din preţuri curente în preţuri constante se efectuează cu ajutorul

indicelui preţurilor.Relaţiile de calcul ale cheltuielilor publice în expresie reală sunt:

39


Cr p0 = ; Cr p1 = ;

în care:Cr p0 = cheltuielile publice reale ale anului 0; Cr p1 = cheltuielile publice reale ale anului 1;Ip0 = indicele preţurilor anului 0; Ip1 = indicele preţurilor anului 1.

Indicatorul cheltuieli publice în expresie nominală sau reală este utilizat în special pentru efectuarea de analize pe plan intern, naţional, fără a avea o putere de comparabilitate internaţională.

4.4.2 Ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut

Indicatorul care exprimă partea din produsul intern brut realizat într-un an şi alocat pentru acoperirea nevoilor colective în acelaşi an este ponderea cheltuielilor publice în PIB. Această pondere a cheltuielilor publice în PIB diferă de la o ţară la alta şi de la o zona geografică la alta.

Calculul se efectuează pe baza relaţiei:

Cp/PIB =

în care:Cp/PIB = ponderea cheltuielilor publice în PIB;C n

p = cheltuielile publice în expresie nominală (în preţuri curente);PIBn = PIB în expresie nominală (în preţuri curente).

4.4.3. Cheltuielile publice medii pe locuitor

Un alt indicator sugestiv este reprezentat de cheltuielile publice medii pe locuitor, care exprimă suma alocată fiecărui locuitor urmare redistribuirii fondurilor publice pe destinaţii, în corelaţie cu politica financiară a fiecărui stat. Acest indicator reprezintă marimi variabile în ţările dezvoltate faţă de ţările în curs de dezvoltare şi se poate calcula atât în moneda naţională, cât şi într-o monedă care poate asigura comparabilitatea datelor (expl. dolari SUA ).

Se calculează pe baza relaţiei:

Cp/loc = ; exprimat în moneda naţională sau

Cp/loc = / Cs exprimat în altă monedă naţională

în care:Cp/loc = cheltuieli medii publice pe un locuitorC n

p = cheltuieli publice în expresie nominală (preţuri curente)N = numarul de locuitori ai anului pentru care se efectuează calcululCs = cursul valutar al monedei naţionale în raport cu USD

4.5. Indicatorii de structură ai cheltuielilor publice

Analiza cheltuielilor publice ale unei ţări poate fi făcută atât din punct de vedere global, cât şi din punct de vedere al structurii lor pe diferitele categorii în cadrul unui criteriu de clasificare adoptat.

40


În acest caz, pentru determinarea modalităţii de alocare a cheltuielilor publice, în funcţie de importanţa nevoii sociale este necesară calcularea ponderii (greutăţii specifice) a fiecărei categorii de cheltuieli publice, în totalul acestora, pe baza relaţiei:

gscpi =

în care:gscpi = greutatea specifică a categoriei de cheltuieli publice în totalul cheltuielilor publice;cpi = cheltuielile publice ale categoriei i;cpt = cheltuieli publice totale;i - 1…..n categorii de cheltuieli.Cu ajutorul ponderilor gscpi se poate da interpretarea orientărilor resurselor financiare ale

statului spre anumite obiective: militare, administrative, economice, sociale, etc. Determinarea structurii cheltuielilor publice serveşte, de asemenea, la urmărirea în dinamică a modificării opţiunilor bugetare sau extrabugetare. Totodată, pe seama structurii cheltuielilor se pot efectua comparaţii între statele cu niveluri diferite de dezvoltare.

Analiza structurii cheltuielilor publice în cadrul grupării funcţionale, spre exemplu, într-un număr însemnat de state dezvoltate conduce la observaţia că există deosebiri între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare.

4.6. Indicatorii de dinamică ai cheltuielilor publice

Dinamica cheltuielilor publice exprimă modificările care intervin în cuantumul şi structura acestora în decursul unui interval de timp.

Pentru o perioadă considerată, indicatorii dinamicii cheltuielilor publice sunt: - modificarea absolută şi relativă a cheltuielilor publice în atât în expresie nominală cât şi în

expresie reală;- modificarea ponderii cheltuielilor publice în produsul intern brut; - modificarea volumului mediu al cheltuielilor publice ce revin pe un locuitor;- modificarea structurii cheltuielilor publice; - indicatorul privind corespondenţa dintre modificarea cheltuielilor publice şi modificarea

produsului intern brut;- elasticitatea cheltuielilor publice în raport cu produsul intern brut.

4.6.1. Modificarea absolută şi relativă a cheltuielilor publice în expresie nominală şi reală

Modificarea absolută a cheltuielilor publice reprezintă suma cu care se modifică volumul cheltuielilor publice de la o perioadă la alta. Această modificare, în funcţie de exprimarea volumului cheltuielilor publice în preţuri curente sau constante, poate fi în expresie nominală sau reală.

Modificarea absolută în expresie nominală – exprimă suma cu care se modifică volumul cheltuielilor publice exprimate în preţurile curente ale perioadelor analizate şi se determină pe baza relaţiei de calcul:

= - ;unde:Cp1/0 pentru n şi r reprezintă creşterea nominală sau reală a cheltuielilor publice în perioada 1

faţă de 0;Cp1 si C p0 pentru n şi r reprezintă cheltuieli publice ale perioadei curente (1) şi ale perioadei de

bază (0) exprimate în preţuri nominale şi reale.

41


Modificarea absolută în expresie reală – exprimă suma cu care se modifică volumul cheltuielilor publice exprimate în preţurile constante ale perioadelor analizate şi se determină pe baza relaţiei de calcul:

= - ;Modificarea relativă a cheltuielilor publice reprezintă procentul cu care variază cheltuielie

publice de la o perioadă la alta. Această modificare, în funcţie de exprimarea volumului cheltuielilor publice în preţuri curente sau constante, poate fi în expresie nominală sau reală.

Modificarea relativă în expresie nominală – exprimă modificarea procentuală a cheltuielilor publice exprimate în preţuri curente ale perioadelor analizate şi se calculează conform relaţiei de calcul:

sau

în care:% Crn

cp = modificarea nominală relativă Cn p 1/0 = modificarea nominală a cheltuielilor publice în perioada 1 faţă de 0;Cn

p0 = cheltuieli publice ale perioadei de bază (0) în expresie nominală (exprimate în preţuri curente) .

In cp1/0 = indicele preţurilor constante ale perioadei curente (1) faţă de perioada de bază (0) în expresie nominală ( exprimate în preţuri curente) .

Comparaţia cheltuielilor exprimate în preţuri curente (modificarea în expresie nominală) poate da o imagine deformată, dacă în perioada analizată a avut loc o depreciere monetară (care a dus la o creştere nominală a cheltuielilor), o criză economică, o criza monetară (care a determinat scăderea preţurilor şi reducerea nominală a cheltuielilor). Pentru corectitudine şi corectarea influenţelor determinate de modificarea preţurilor, este necesar exprimarea creşterii cheltuielilor în preţuri constante.

Modificarea relativă în expresie reală – exprimă modificarea procentuală a cheltuielilor publice exprimate în preţuri constante ale perioadelor analizate şi se calculează conform relaţiei de calcul:

sau

în care:Cr

p1 = cheltuieli publice ale perioadei curente (1) în expresie reală (exprimate în preţuri constante).

= indicele de modificare a preţurilor în perioada curentă faţă de perioada de bazăCn

p1 = cheltuieli publice ale perioadei curente (1) în expresie nominală (exprimate în preţuri curente).

Prin intermediul indicelui creşterii preţurilor are loc transformarea indicatorilor supuşi analizei în mărimi deflatoare, pentru a se putea asigura interpretarea ştiinţifică a evoluţiei cheltuielilor publice şi a factorilor de influenţă.

42


4.6.2. Modificarea ponderii cheltuielilor publice în produsul intern brut

Acest indicator exprimă modificarea proporţiei de alocare a produsului intern brut pe destinaţii, în vederea acoperirii nevoilor colective, utilizându-se următoarea formulă de calcul:

Cp/PIB = -

în care: Cp/PIB = Modificarea ponderii cheltuielilor publice în produsul intern brutCp1 si Cp0 = cheltuieli publice ale perioadei curente (1) şi ale perioadei de bază (0) în expresie

nominală/reală (exprimate în preţuri curente/constante).PIB1 şi PIB0 = produsul intern brut al perioadei curente (1) şi al perioadei de bază (0) în

expresie nominală/reală (exprimat în preţuri curente/constante).

4.6.3. Modificarea volumului mediu al cheltuielilor publice ce revin pe un locuitor

Prin acest indicator se determină modificarea gradului de alocare a cheltuielilor publice pe cap de locuitor, utilizându-se următoarea formulă de calcul:

Cp/loc1/0 = -

în care: C p/loc = Modificarea volumului mediu al cheltuielilor publice ce revin pe un locuitorCp/loc1 şi Cp/loc0 = cheltuieli publice ale perioadei curente (1) şi ale perioadei de bază (0)

raportate la numărul de locuitori, în expresie nominală/reală (exprimate în preţuri curente/constante).

şi = numărul de locuitori ai perioadei curente (1) şi ai perioadei de bază (0).

4.6.4. Modificarea structurii cheltuielilor publice

Exprimă modificarea alocării cheltuielilor publice de la o perioadă la alta în funcţie de politica financiară a fiecărui stat. Calculul se efectuează astfel:

gs Cpi = gs Cpi1 – gs Cpi0

în care:gs Cpi = Modificarea structurii cheltuielilor publicegs Cpi1 şi gs Cpi0 = Ponderea (greutatea specifică) a fiecărei categorii de cheltuieli publice în

totalul acestora, în perioada curentă (1) şi perioada de bază (0).

4.6.5. Indicatorul privind corespondenta dintre modificarea cheltuielilor publice si modificarea produsului intern brut

Analizând evoluţia ponderii cheltuielilor publice în PIB se constată fenomenul general de creştere a proporţiei cheltuielilor publice în PIB.

.

în care:Icp 1/0 =indicele creşterii cheltuielilor publice;IPIB 1/0 = indicele creşterii PIB;K = Coeficientul de corespondenţă dintre creşterea cheltuielilor publice şi creşterea PIBCând K>1, aceasta exprimă o modificare mai rapidă a cheltuielilor în raport cu produsul

intern brut.Când K =1, rezultă modificarea cu aceeaşi marime a cheltuielilor publice şi a produsului intern

brutCând K <1, aceasta exprimă o modificare a cheltuielilor publice inferioară modificării PIB.

43


4.6.6. Elasticitatea cheltuielilor publice în raport cu produsul intern brut

Acest indicator măsoară amploarea reacţiei cheltuielilor publice la modificarea PIB ( modificarea procentuală a chletuielilor publice la modificarea cu 1% a produsului intern brut). El se calculează astfel:

în care :- Cp şi Cp = cheltuieli publice şi modificarea acestora în perioada de referinţă;- PIB şi PIB = produsul intern şi modificarea acestuia în perioada de referinţă;- ecp = elasticitatea cheltuielilor publice.

Când ecp>1, aceasta exprimă tendinţa de utilizare într-o măsură mai mare a PIB, pentru finanţarea cheltuielilor. Cheltuielile publice sunt elastice la creşterea PIB; când ecp =1, tendinţa rămâne aceeaşi; când ecp <1, aceasta exprimă tendinţa de restrângere a proporţiei cheltuielilor publice în PIB. Cheltuielile publice sunt inelastice faţă de creşterea PIB.

4.7. Caracterizarea generală a cheltuielilor pentru acţiuni social-culturale

Satisfacerea nevoilor cu caracter social reprezintă o componentă importantă a politicii sociale a statelor şi presupune folosirea pe scară largă a resurselor financiare publice în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă, a calităţii vieţii fiecărui individ. Analiza cheltuielilor publice din diferite ţări scoate în evidenţă faptul că pe primul loc se situează cheltuielile pentru acţiuni social-culturale, cu o pondere cuprinsă între 25% şi 50% din cheltuielile bugetare.

După cel de-al doilea război mondial, în America şi Europa a apărut o doctrina politică referitoare la sisteme de intervenţie în direcţia satisfacerii nevoilor fundamentale ale cetăţenilor denumită “WELFARE STATE” (stat al bunăstării). În cadrul “statului bunăstării” există metode, măsuri şi tehnici speciale prin care autoritatea publică acţionează în trei direcţii principale:

- garantarea unui venit minim, independent de mărimea pieţei şi forma de proprietate;- diminuarea ariei de nesiguranţă şi punerea în gardă a indivizilor şi familiilor lor în

înfruntarea unor situaţii determinate de boli, batrâneţe, şomaj;- asigurarea pentru toţi membrii societăţii a unor standarde mai bune, disponibile în raport cu o

gamă predeterminată de servicii sociale.Cheltuielile pentru acţiuni social-culturale vizează satisfacerea unor necesităţi colective

privind învăţământul, ocrotirea sănătăţii, cultura, asigurările sociale.Chiar dacă unele din aceste necesităţi apar ca având şi un caracter individual, ele au un

pronunţat caracter colectiv şi sunt satisfacute prin acţiuni organizate de autoritatea publică, cu ajutorul unor instituţii specializate, pe perioade mari de timp şi cu resurse însemnate din partea statului.

Cheltuielile pentru acţiuni social-culturale asigură realizarea de servicii în mod gratuit, cu plata redusă sau sub formă de pensii, alocaţii, ajutoare; de ele beneficiază o mare parte a populaţiei, în unele cazuri chiar toată populaţia.

Rolul acestor cheltuieli se manifestă pe diverse planuri: economic, social, uman, educativ. Resursele financiare destinate acestor activităţi social-culturale asigură instruirea, educarea şi pregatirea profesională a oamenilor, menţinerea, refacerea şi întărirea stării de sănătate, creşterea demografică, un sistem de securitate socială, creşterea nivelului cultural, artistic şi de civilizaţie al membrilor colectivităţii.

Cheltuielile pentru acţiunile social-culturale manifestă o tendinţă de creştere de la o perioadă la alta, datorită următoarelor cauze:

44


- dezvoltarea economică, care reclamă indivizi bine pregatiţi, sănătoşi, care să asigure desfăşurarea normală şi dezvoltarea activităţilor economico-sociale;

- factorul demografic (număr şi structură) care determină extinderea serviciilor sociale existente şi apariţia de noi programe sociale;

- creşterea costului acestor servicii sau a nivelului alocaţiilor, ajutoarelor, care reclamă resurse financiare mai mari.

Structura cheltuielilor pentru acţiuni social-culturale cuprinde: cheltuieli pentru învăţământ; cheltuieli pentru cultură, culte, acţiuni sportive şi de tineret; cheltuieli pentru sănătate; cheltuieli pentru securitatea socială, care includ: cheltuieli cu ajutorul de şomaj; cheltuieli cu asistenţa socială, ajutoare, indemnizaţii; asigurări sociale.

În legătură cu cheltuielile de securitate socială, mentionam ca ele nu se identifica cu cheltuielile cu protecţia socială, sfera acestora din urma fiind mult mai largă.

Protecţia socială se referă la ansamblul măsurilor şi acţiunilor economico-sociale iniţiate de stat pentru a garanta membrilor societăţii, salariaţi sau nesalariaţi, apărarea faţă de fenomene sau acţiuni al căror efect se răsfrânge nefavorabil asupra situaţiei lor. În măsurile de protecţie socială se cuprind: crearea de noi locuri de muncă, subvenţionarea unor produse şi servicii destinate populaţiei, compensaţii băneşti pentru creşterea preţurilor la marfuri de interes vital pentru populaţie, facilităţi fiscale, dar şi cheltuieli de securitate socială cum sunt: ajutorul de şomaj, asistenţa socială, pensii şi indemnizaţii de asigurări sociale etc.

Structura cheltuielilor publice pentru acţiuni social-culturale diferă în funcţie de gradul de dezvoltare al ţarii. Spre exemplu, în ţările dezvoltate ponderea cea mai mare o deţin cheltuielile cu securitatea socială.

4.8. Studii de cazSTUDIU DE CAZ NR. 1Se dau urmatoarele date referitoare la cheltuielile bugetului de stat:

INDICATORI VALOARE U.M.Cheltuieli de personal (Cp) 8 959 Mii RONBunuri şi servicii (Cbs) 3 992 Mii RONSubvenţii (S) 4 337 Mii RON.Dobânzi (Dob) 3 118 Mii RON

Fonduri de rezervă (Fr) 345 Mii RONTransferuri între unităţi ale administraţiei publice (Tap)

4 790 Mii RON

Alte transferuri (At) 4 942 Mii RONAsistenţă socială (As) 7 032 Mii RONAlte cheltuieli (Ac) 684 Mii RONCheltuieli de capital (Ck) 3 002 Mii RONImprumuturi acordate (Im) 6 228 Mii RONRambursari de credite externe (Rcext)

2 440 Mii RON

Rambursari de credite interne (Rcint) 8 619 Mii RON

Să se determine valoarea cheltuielilor publice totale neconsolidate conform clasificaţiei economice

Rezolvare:Cpt = Ccr + Ck + OpfinCcr = Cp + Cbs + Dob + Fr + Tap + At + As + Ac

Ccr = 8958 + 3992 + 4337 + 3118 + 345 + 4790 + 4942 + 7032 + 684 = 38 198 mii RON

45


Opfin = Im + RcRc = Rcext + RcintRc = 2440 + 8619 = 11 059 mii RON

Opfin = 6228 + 11059 = 17 287 mii RonCpt = 39 198 + 3 002 + 17 287 = 59 487 mii Ron

STUDIU DE CAZ NR. 2Se dau urmatoarele date referitoare la cheltuielile publice:

INDICATORI VALOARE U.M.Servicii publice generale (Sg) 9 126 Mii

RONApărare, ordine publică şi siguranţa natională (Aos)

11 229 Mii RON

Cheltuieli social-culturale (Csc) 12 603 Mii RON

Servicii şi dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi apă (Sdp)

1 103 Mii RON

Acţiuni economice (Ae) 9 594 Mii RON

Să se determine valoarea cheltuielilor publice totale neconsolidate conform clasificaţiei funcţionale

Rezolvare:Cpt = Sg + Aos + Csc + Sdp + Ae Cpt = 9126 + 11229 + 12603 + 1103 + 9594 = 43 655 mii RON


INDICATORI VALOARE U.M.Cheltuieli ale administraţiei publice centrale (Cpc)

24 526 Mii RON

Cheltuieli publice intermediare (Cpi)

14 230 Mii RON

Cheltuielile colectivităţilor locale (Ccl)

17 603 Mii RON

Să se determine valoarea cheltuielilor publice totale neconsolidate conform clasificaţiei administrative

Rezolvare:Cpt = Cpc + Cpi + Ccl

Cpt = 24 526 + 14 230 + 17 603 = 56 359 mii RON

STUDIU DE CAZ NR.4Se dau urmatoarele date referitoare la cheltuielile publice:

INDICATORI VALOARE

U.M.

Cheltuieli finanţate din bugetul de stat (Cp1)

35 000 Mii RON

Cheltuieli finanţate din intrări anuale de credite interne (Cp2)

20 000 Mii RON

Cheltuieli finanţate din venituri proprii ale instituţiilor publice (Cp3)

10 500 Mii RON

Cheltuieli finanţate din fonduri externe nerambursabile (Cp4)

6 000 Mii RON

Să se determine valoarea cheltuielilor publice totale neconsolidate din punct de vedere al surselor de finanţare

Rezolvare:

46


Cpt = Cpi

Cpt = Cp1 + Cp2 + Cp3 + Cp4 = 35 000 + 20 000 + 10 500 + 6 000 = 71 500 mii RON

STUDIU DE CAZ NR. 5Se dau urmatoarele date referitoare la cheltuielile bugetului de stat:

INDICATORI VALOARE U.M.Cheltuieli de personal (Cp) 23 458 Mii RONBunuri şi servicii (Cbs) 56 145 Mii RONSubvenţii (S) 9 875 Mii RON.Dobânzi (Dob) 4 587 Mii RON

Fonduri de rezervă (Fr) 2 578 Mii RONTransferuri între unităţi ale administraţiei publice (Tap)

5 405 Mii RON

Alte transferuri (At) 2 500 Mii RONAsistenţă socială (As) 20 879 Mii RONAlte cheltuieli (Ac) 1 600 Mii RONCheltuieli de capital (Ck) 4 587 Mii RONImprumuturi acordate (Im) 3 345 Mii RONRambursari de credite externe (Rcext)

3 440 Mii RON

Rambursari de credite interne (Rcint)

6 819 Mii RON

Indicele preţurilor constante (Ip)

115,6 %

Să se determine:Volumul cheltuielilor publice în expresie nominală.Volumul cheltuielilor publice în expresie reală.

Rezolvare:A. Volumul cheltuielilor publice în expresie nominală:

n

Cpt = Ccr + Ck + OpfinCcr = Cp + Cbs + Dob + Fr + Tap + At + As + Ac

n

Cpt = volumul cheltuielilor publice în expresie nominală

Ccr = 23458 +56145 + 9875 + 4587 + 2578 + 5405 + 2500 + 20879 + 1600 = 127 027 mii RON

Opfin = Im + RcRc = Rcext + RcintRc = 3440 + 6819 = 10 259 mii RON

Opfin = 3345 + 10259 = 13 604 mii Ron

n

Cpt = 127 027 + 4 587 + 13 604 = 145 218 mii Ron

B. Volumul cheltuielilor publice în expresie reală:Cr p = Cnp / Ip Cr p = 145 218 / 115,6% = 145 218 / 1,156 = 125 621,11 mii RON


INDICATORI VALOAR U.M

47


EServicii publice generale (Sg)

924 Mii RON

Apărare, ordine publică şi siguranţa natională (Aos)

1 104 Mii RON

Cheltuieli social-culturale (Csc)

709 Mii RON

Servicii şi dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi apă (Sdp)

269 Mii RON

Acţiuni economice (Ae) 1 850 Mii RON


95 %

Să se determine:A. Volumul cheltuielilor publice în expresie nominală.B. Volumul cheltuielilor publice în expresie reală


n

Cpt = Sg + Aos + Csc + Sdp + Ae

n

Cpt = 924 + 1104 + 709 + 269 + 1850 = 4 856 mii RON

B. Volumul cheltuielilor publice în expresie reală:Cr p = Cnp / Ip

Cr p = 4 856 / 95% = 4 856 / 0,95 = 5 111,58 mii RON

STUDIU DE CAZ NR.7Se dau urmatoarele date referitoare la cheltuielile publice:


1 019,68 Mii RON


607,44 Mii RON


998,07 Mii RON


110 %

Să se determine:A. Volumul cheltuielilor publice în expresie nominală.B. Volumul cheltuielilor publice în expresie reală


n

Cpt = Cpc + Cpi + Ccln

Cpt = 1 019,68 + 607,44 + 998,07 = 2 625,19 mii RON

B. Volumul cheltuielilor publice în expresie reală:Cr p = Cnp / Ip Cr p = 2 625,19 / 110% = 2 625,19 / 1,10 = 2 386,54 mii RON


48


INDICATORI VALOARE

U.M.

Cheltuieli finanţate din bugetul de stat (Cp1)

1 344 Mii RON


690 Mii RON


550 Mii RON


405 Mii RON

Indicele preţurilor constante (Ip) 90 %Să se determine:A. Volumul cheltuielilor publice în expresie nominală.B. Volumul cheltuielilor publice în expresie reală


n

Cpt = Cpi = Cp1 + Cp2 + Cp3 + Cp4

n

Cpt = Cp1 + Cp2 + Cp3 + Cp4 = 1 344 + 690 + 550 + 405 = 2 989 mii RON

B. Volumul cheltuielilor publice în expresie reală:Cr p = Cnp / Ip

Cr p = 2 989 / 90% = 2 989 / 0,9 = 3 321,11 mii RON

STUDIU DE CAZ NR. 9Se dau următoarele date :

INDICATORI VALOARE U.M.Cheltuieli finanţate din bugetul de stat (Cp1)

285 Mii RON


45 Mii RON


205 Mii RON


80 Mii RON

Transferuri între bugete (T) 35 Mii RONIntrări anuale de credite externe (Crex)

15 Mii RON

Rambursări anuale de credite externe (Ri)

5 Mii RON


118 %

Să se determine:A. Volumul cheltuielilor publice totale consolidate în expresie nominală.B. Volumul cheltuielilor publice totale consolidate în expresie reală.

Rezolvare:A. Volumul cheltuielilor publice totale consolidate în expresie nominală

n

CPTC = n

Cpt - Ti + Crex - Ri

49


n

Cpt = Cpi = Cp1 + Cp2 + Cp3 + Cp4

n

Cpt = Cp1 + Cp2 + Cp3 + Cp4 = 285 + 40 + 205 + 80 = 610 mii RONn

CPTC = 610 – 35 + 15 – 5 = 585 mii RON

B. Volumul cheltuielilor publice totale consolidate în expresie reală:r

CPTC = n

CPTC / Ip r

CPTC = 585 / 118% = 585 / 1,18 = 495,76 mii RON

STUDIU DE CAZ NR. 10Se dau următoarele date:

INDICATORI VALOARE

U.M.

Cheltuieli ale administraţiei publice centrale (Cpc)

1 019,68 Mii RON


607,44 Mii RON


998,07 Mii RON

Produsul intern brut (PIB) 6 850 Mii RON

Să se determine ponderea cheltuielilor publice totale neconsolidate în produsul intern brut.Rezolvare:Cp/PIB = (C n

pt / PIBn )* 100n


Cpt = 1 019,68 + 607,44 + 998,07 = 2 625,19 mii RONCp/PIB = (2 625,19/ 6 850) * 100 = 38,32%



1 019,68 Mii RON


607,44 Mii RON


998,07 Mii RON

Curs de schimb (Cs) 2,9 RON/ USD

Populaţie (N) 22,9 Mil loc

Să se determine:A. Cheltuielile publice medii pe locuitor în unitate monetară naţională.B. Cheltuielile publice medii pe locuitor în USD.

Rezolvare:A. Cheltuielile publice medii pe locuitor în unitate monetară naţională:Cp/loc = C n

p / N n


Cpt = 1 019,68 + 607,44 + 998,07 = 2 625,19 mii RONCp/loc = 2 625,19 mii RON / 22,9 mil loc = 2625,19 mii RON / 22900 mii loc = 0,12 RON/loc

50


B. Cheltuielile publice medii pe locuitor în USD:

Cp/loc(USD) = C np / Cs (monedă naţională/USD) / N

Cp(USD) = 2 625,19 mii RON / 2,9 RON/USD = 905,24 mii USDCp/loc(USD) = 905,24 mii USD/22,9 mil loc = 905,24 mii RON / 22900 mii loc = 0,04 USD/loc



1 019,68 Mii RON


607,44 Mii RON


998,07 Mii RON

Să se determine structura cheltuielilor publice totale (greutatea specifică a fiecărei categorii de cheltuieli publice, în totalul acestora).

Rezolvare:gscpi/Cpt = (Cpi / Cpt) * 100

n


Cpt = 1 019,68 + 607,44 + 998,07 = 2 625,19 mii ROgsCpc/Cpt = (1 019,68/ 2 625,19) * 100 = 38,84 % - reprezintă cheltuielile administraţiei publice centrale în total cheltuieli publice

gsCpi/Cpt = (607,44 / 2 625,19) * 100 = 23,14 % - reprezintă cheltuielile publice intermediare în total cheltuieli publice

gsCcl/Cpt = (998,07 / 2 625,19) * 100 = 38,02 % - reprezintă cheltuielile colectivităţilor locale în total cheltuieli publice


INDICATORI VALOARE N VALOARE N+1 U.M.


1 019,68 1 161,65 Mii RON


607,44 698,56 Mii RON


998,07 1 147,78 Mii RON

Să se determine:A. Modificarea nominală absolută a cheltuiellor publice.B. Modificarea nominală relativă a cheltuiellor publice.

Rezolvare:A. Modificarea nominală absolută a cheltuiellor publice: Cn p 1/0 = Cn p1 – Cn p0

n


Cpt(N) = 1 019,68 + 607,44 + 998,07 = 2 625,19 mii RONn

Cpt(N+1) = 1 161,65 + 698,56 + 1 147,78 = 3 007,99 mii RON Cn p 1/0 = 3 007,99 mii RON - 2 625,19 mii RON = 382,8 mii RON

51


Cheltuielile publice totale exprimate în preţuri curente (valoare nominală) au crescut în mărime absolută, în anul curent, N+1 faţă de anul de bază, N cu 382,8 mii RON.

B. Modificarea nominală relativă a cheltuiellor publice

% Crn cp = ( C n

p 1/0 /Cnp0 ) * 100

% Crn cp = (382,8 mii RON/2 625,19 mii RON) * 100 = 12,52%

Cheltuielile publice totale exprimate în preţuri curente (valoare nominală) au crescut în mărime relativă, în anul curent, N+1 faţă de anul de bază, N cu 12,52 procente.


INDICATORI VALOARE N

VALOARE N+1

U.M.


1 019,68 1 161,65 Mii RON


607,44 698,56 Mii RON


998,07 1 147,78 Mii RON


110 115 %

Să se determine:A. Modificarea reală absolută a cheltuiellor publice.B. Modificarea reală relativă a cheltuiellor publice.

Rezolvare:A. Modificarea reală absolută a cheltuiellor publice:

Cr p 1/0 = Cr p 1 - Cr p 0n

Cpt = Cpc + Cpi + CclCr p = Cnp / Ip

n

Cpt(N) = 1 019,68 + 607,44 + 998,07 = 2 625,19 mii RONCr p(N) = 2 625,19 / 110% = 2 625,19 / 1,10 = 2 386,54 mii RON

n

Cpt(N+1) = 1 161,65 + 698,56 + 1 147,78 = 3 007,99 mii RONCr p(N+1) =3 007,99 / 115% = 3 007,99 / 1,15 = 2 615,64 mii RON Cr p 1/0 = 2 615,64 mii RON - 2 386,54 mii RON = 229,1 mii RON

Cheltuielile publice totale exprimate în preţuri constante (valoare reală) au crescut în mărime absolută, în anul curent, N+1 faţă de anul de bază, N cu 229,1 mii RON.

B. Modificarea reală relativă a cheltuiellor publice:

% Crr cp = ( C r

p 1/0 /Crp0 )*100

% Crr cp = (229,1 mii RON/2 386,54 mii RON) * 100 = 9,6%

52


Cheltuielile publice totale exprimate în preţuri constante (valoare reală) au crescut în mărime relativă, în anul curent, N+1 faţă de anul de bază, N cu 9,6%.




1 019,68 1 161,65 Mii RON


607,44 698,56 Mii RON


998,07 1 147,78 Mii RON

Produsul intern brut (PIB)

6 850 7 877,5 Mii RON

Să se determine modificarea ponderii cheltuielilor publice în produsul intern brut.

Rezolvare: C p/PIB = (Cp1 / PIB1)*100 – (Cp0 / PIB0)*100 Cp/PIB = (C n

pt / PIBn )* 100n

Cpt = Cpc + Cpi + Ccl

n

Cpt (N) = 1 019,68 + 607,44 + 998,07 = 2 625,19 mii RONCp/PIB(N) = (2 625,19/ 6 850) * 100 = 38,32%

n

Cpt(N+1) = 1 161,65 + 698,56 + 1 147,78 = 3 007,99 mii RONCp/PIB(N+1) = (3 007,99/ 7 877,5) * 100 = 38,18% C p/PIB = 38,18% - 38,32% = - 0,12%

Ponderea cheltuielilor publice (exprimate în preţuri curente) în produsul intern brut a scăzut în anul curent, N+1 faţă de anul de bază, N cu 0,12%.




1 019,68 1 161,65 Mii RON


607,44 698,56 Mii RON


998,07 1 147,78 Mii RON

Curs de schimb (Cs) 2,9 3,1 RON/USD

Populaţie (N) 22,9 22,8 Mil locSă se determine:A. Modificarea volumului mediu al cheltuielilor publice ce revin pe un locuitor în unitate monetară naţională.B. Modificarea volumului mediu al cheltuielilor publice ce revin pe un locuitor în USD.

Rezolvare:A. Modificarea volumului mediu al cheltuielilor publice ce revin pe un locuitor în unitate monetară naţională:

C p/loc = Cp /loc1 - Cp /loc0

53


Cp/loc = C np / N

n


Cpt (N) = 1 019,68 + 607,44 + 998,07 = 2 625,19 mii RONCp/loc (N) = 2 625,19 mii RON / 22,9 mil loc = 2625,19 mii RON / 22900 mii loc = 0,12 RON/loc

n

Cpt(N+1) = 1 161,65 + 698,56 + 1 147,78 = 3 007,99 mii RONCp/loc (N+1) = 3007,99 mii RON / 22,8 mil loc = 3007,9 mii RON / 22800 mii loc = 0,13 RON/loc C p/loc = 0,13 RON/loc - 0,12 RON/loc = 0,01 RON/loc

Cheltuielile publice medii pe locuitor (exprimate în preţuri curente) în monedă naţională au crescut în anul curent, N+1 faţă de anul de bază, N cu 0,01 RON/loc.

B. Modificarea volumului mediu al cheltuielilor publice ce revin pe un locuitor în USD. C p/loc(USD) = Cp /loc1(USD) - Cp /loc0(USD)

Cp/loc(USD) = C np / Cs (monedă naţională/USD) / N

Cp(USD) (N) = 2 625,19 mii RON / 2,9 RON/USD = 905,24 mii USDCp/loc(USD) (N) = 905,24 mii USD/22,9 mil loc = 905,24 mii RON / 22900 mii loc = 0,04 USD/loc

Cp(USD) (N+1) = 3 007,99 mii RON / 3,1 RON/USD = 970,32 mii USD

Cp/loc(USD) (N+1)= 970,32 mii USD/22,8 mil loc = 970,32 mii RON/22800 mii loc= 0,043 USD/loc C p/loc(USD) = 0,043 USD/loc - 0,04 USD/loc = 0,003 USD/loc

Cheltuielile publice medii pe locuitor (exprimate în preţuri curente) în USD au crescut în anul curent, N+1 faţă de anul de bază, N cu 0,003 USD/loc.



VALOARE N+1

U.M.


1 019,68 1 161,65 Mii RON


607,44 698,56 Mii RON


998,07 1 147,78 Mii RON

Să se determine modificarea structurii cheltuielilor publice.

Rezolvare:gs Cpi = gs Cpi1 – gs Cpi0

gscpi/Cpt = (Cpi / Cpt) * 100n


În anul Nn

Cpt = 1 019,68 + 607,44 + 998,07 = 2 625,19 mii ROgsCpc/Cpt = (1 019,68/ 2 625,19) * 100 = 38,84 % - reprezintă cheltuielile administraţiei publice centrale în total cheltuieli publice



În anul N+1n

Cpt = 1 161,65 + 698,56 + 1 147,78 = 3 007,99 mii RON

54


gsCpc/Cpt = (1 161,65/ 3 007,99) * 100 = 38,62 % - reprezintă cheltuielile administraţiei publice centrale în total cheltuieli publice



gs Cpc = 38,62% - 38,84% = - 0,22%

Ponderea cheltuielilor administraţiei publice centrale în cheltuieli totale a scăzut în anul curent N+1, faţă de anul de bază, N cu 0,22%

gs Cpi = 23,22% - 23,14% = + 0,08%

Ponderea cheltuielilor publice intermediare în cheltuieli totale a crescut în anul curent N+1, faţă de anul de bază, N cu 0,08%

gs Ccl = 38,16% - 38,02% = + 0,14%

Ponderea cheltuielilor colectivităţilor locale în cheltuieli totale a crescut în anul curent N+1, faţă de anul de bază, N cu 0,14%



VALOARE N+1

U.M.


1 019,68 1 161,65 Mii RON


607,44 698,56 Mii RON


998,07 1 147,78 Mii RON


6 850 7 877,5 Mii RON

Să se determine indicatorul privind corespondenţa dintre creşterea cheltuielilor publice şi creşterea produsului intern brut.Rezolvare:

K = Icp 1/0 _/ IPIB 1/0

In Cp1/0 = Cpn1 / Cpn0 IPIB 1/0 = PIBn1 / PIBn0

n


n

Cpt (N) = 1 019,68 + 607,44 + 998,07 = 2 625,19 mii RONn

Cpt(N+1) = 1 161,65 + 698,56 + 1 147,78 = 3 007,99 mii RONIn Cp1/0 =3 007,99 mii RON/ 2 625,19 mii RON = 1,146IPIB 1/0 = 7 877,5 mii RON/6 850 mii RON = 1,15

K = 1,146/1,15 = 0,997 ~ 1

STUDIU DE CAZ NR.18Se dau următoarele date:

55



VALOARE N+1

U.M.


1 019,68 1 161,65 Mii RON


607,44 698,56 Mii RON


998,07 1 147,78 Mii RON


6 850 7 877,5 Mii RON

Să se determine elasticitatea cheltuielilor publice fata de produsul intern brut.Rezolvare:

Cp 1/0 PIB 1/0

ecp = /Cp0 PIB0

Cn p 1/0 = Cn p1 – Cn p0

PIB 1/0 = PIB 1 - PIB 0

n


Cpt(N) = 1 019,68 + 607,44 + 998,07 = 2 625,19 mii RONn

Cpt(N+1) = 1 161,65 + 698,56 + 1 147,78 = 3 007,99 mii RON Cn p 1/0 = 3 007,99 mii RON - 2 625,19 mii RON = 382,8 mii RON PIB 1/0 = 7 877,5 mii RON – 6 850 mii RON = 1 027,5 mii RON

382,8 1027,5 ecp = / = 0,146/015 = 0,973 2625,19 6850

ecp = 0,973<1 - aceasta exprimă tendinţa de restrângere a proporţiei cheltuielilor publice în PIB şi cheltuielile publice sunt inelastice faţă de creşterea PIB.


1. Ce reprezintă cheltuielile publice totale consolidate ?2. Ce reprezintă cheltuielile publice totale neconsolidate din perspectiva surselor de finanţare?3. Ce reprezintă cheltuielile publice totale neconsolidate din perspectiva nivelelor de

organizare administrativă?4. Ce reprezintă cheltuielile bugetare ?5. Ce reprezintă cheltuielile publice totale neconsolidate din perspectiva surselor formalede

finanţare?6. Care sunt criteriile de clasificare a cheltuielilor publice?7. Prezentaţi în detaliu cheltuielile publice conform fiecărui criteriu de clasificare.8. Care sunt indicatorii de nivel ai cheltuielilor publice, cum se determină şi ce semnificaţie

au?9. Care sunt indicatorii de structură ai cheltuielilor publice, cum se determină şi ce

semnificaţie au?

56


10. Care sunt indicatorii de dinamică ai cheltuielilor publice, cum se determină şi ce semnificaţie au?

11. Care sunt criteriile de grupare a cheltuielilor publice?12. Care sunt direcţiile de acţiune ale autorităţii publice conform doctrinei politice referitoare

la sistemele de intervenţie în direcţia satisfacerii nevoilor fundamentale ale cetăţenilor denumită „Welfare State”?

13. Ce reprezintă cheltuielile pentru acţiuni social-culturale?14. Ce reprezintă protecţia socială?15. Care sunt sursele de finanţare a cheltuielilor pentru acţiuni social-culturale?16. Definiți sistemul cheltuielilor publice.


1. Rolul sectorului public și importanța analizei eficienței cheltuielilor publice.2. Analiza factorilor de influență a creșterii cheltuielilor publice în România.

Bibliografie





57