UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ BUCUREŞTI

FACULTATEA DE DREPT

TEMA LUCRARII DE LICENTA

RECONSTITUIREA ŞI EXPERIMENTUL JUDICIAR

COORDONATOR

Conf.univ.dr. NECULAI ZAMFIRESCU

STUDENT

ICHIM MIHAI

- 2012 -

RECONSTITUIREA ŞI EXPERIMENTUL JUDICIAR

Cuprins ………………………………………………………….…. p. 2

Cap. I. Noţiuni generale …………………………………………….…… p. 3

1. Aspecte introductive …………………………………………….…… p. 3

2. Reconstituirea …………………………………………………….…… p. 4

2.1. Noţiunea ………………………………………………………… p. 4

2.2. Feluri ………………………………………………………….…. p. 9

3. Experimentul judiciar …………………………………………….…… p. 10

3.1. Noţiune ………………………………………………………..…. p. 10

3.2. Domenii de utilizare …………………………………………...… p. 12

Cap. II. Asemănări şi deosebiri …………………………………………… p. 14

1. Consideraţii de ordin terminologic …………………………………… p. 14

2. Elemente de diferenţiere dintre reconstituire şi experimentul judiciar… p. 15

3. Argumente în favoarea identităţii conceptuale între reconstituire

şi experimentul judiciar ………………………………………………… p. 17

4. Delimitarea reconstituirii şi experimentului judiciar

de deplasarea la faţa locului……………………………………………. p. 19

5. Concluzii ……………………………………………………..……… p. 19

Cap. III. Metodologie ………………………………………….…………. p. 21

1. Dispunerea, organizarea, efectuarea şi fixarea rezultatelor reconstituirii

în cazul unor infracţiuni …………………………………….…………. p. 21

1.1. Dispunerea reconstituirii …………………………………………. p. 21

1.2. Organizarea / pregătirea reconstituirii ……………………………. p. 25

1.3. Efectuarea reconstituirii …………………………………………... p. 28

1.4. Fixarea rezultatelor reconstituirii …………………………………. p. 35

2. Dispunerea , organizarea, efectuarea şi fixarea rezultatelor

experimentului judiciar, în cazul unor infracţiuni……………………… p. 41

2.1. Dispunerea efectuării experimentului judiciar ……………………… p. 41

2.2. Organizarea experimentului judiciar ……………………………….. p. 47

2.3. Efectuarea experimentului judiciar …………………………………. p. 48

2.4. Fixarea rezultatelor experimentului judiciar ………………………. p. 51

Cap. IV. Concluzii …………………………………………………….…… p. 52

Bibliografie….………………………………………………………….…… p. 54

2

Capitolul I Noţiuni generale

1. Aspecte introductive

”Constituţia României”, adoptată în 1991, în Titlul II, intitulat ”Drepturile, libertăţile şi

îndatoririle fundamentale”, Capitolul I, Articolul 15, alineatul (1) prevede că ”cetăţenii beneficiază de

drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de

acestea”1 , iar în Articolul 16, alineatul (2) prevede că ”nimeni nu e mai presus de lege”,

obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor fiind prevăzută în Capitolul III, intitulat ”Îndatoririle

fundamentale”, în Articolul 51.

Din păcate, încă din vechime, societatea s-a confruntat cu acţiunile unor indivizi care nu au

înţeles să-şi respecte semenii şi valorile sociale ocrotite prin legi, acţiuni care, prin gravitatea şi

amploarea lor, au făcut să se vorbească despre existenţa unui fenomen infracţional.

Statul, caracterele sale, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea şi întreaga

ordine de drept sunt apărate împotriva infracţiunilor2 de legea penală.

Constatarea existenţei unei infracţiuni, pedepsirea persoanei vinovate, în conformitate cu legea

penală şi în scopul apărării valorilor enumerate în alineatul precedent, prevenirea infracţiunilor şi

educarea oamenilor în spiritul respectării actelor normative şi a valorilor sociale, instituite şi apărate

de acestea, se face prin procesul penal (Codul de procedură penală al României, Articolul 1).

În lupta contra criminalităţii înfăptuitorii justiţiei nu trebuie să permită neglijarea acelor

principii care, alungând spectrul erorilor cauzatoare de nedreptăţi, garantează împlinirea actului de

justiţie. Dintre aceste principii, consacrate prin acte normative interne şi internaţionale, cu deosebită

atenţie trebuie urmărită aflarea adevărului, garantarea libertăţii persoanelor, respectarea demnităţii

umane şi a dreptului de apărare deoarece, oricât de puternică ar fi aparenţa de vinovăţie, ”până la

rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată”

(Constituţia României,

Titlul II. Capitolul II, Articolul 23, alineatul (8), iar oricât de gravă ar fi fapta care i se impută

persoanei, aceasta trebuie să beneficieze de un proces echitabil.3

Printre armele celor care trebuie să înfăptuiască justiţia se numără şi ştiinţa criminalistică care

elaborează metode tactice şi mijloace tehnico-ştiinţifice, care să servească la descoperirea, cercetarea

şi prevenirea infracţiunilor.1 Prin prisma articolului 11 şi articolului 20 din Constituţia României, a se vedea ”Principalele instrumente internaţionale privind drepturile omului la care România este parte”; ”Institutul român pentru drepturile omului”, R.A. Monitorul Oficial, Bucureşti,19972 Codul penal al României în articolul 17, defineşte noţiunea de infracţiune3 Articolul 6 al ”Convenţiei europene a drepturilor omului” de la Strasbourg

3

Această ştiinţă prezintă o structură tripartită formată din tehnica criminalistică ( ce cuprinde

metode de valorificare a urmelor ce privesc împrejurarea supusă cercetării), tactica criminalistică (care

cuprinde elaborarea metodelor, regulilor privitoare la oportunitatea efectuării unor activităţi de

urmărire penală, modul de efectuare şi succesiune în timp a acestora), numită şi ”tactică generală” 4, şi

metodologia sau metodica criminalistică (stabileşte mijloacele specifice de cercetare a diferitelor tipuri

de infracţiuni, în funcţie de natura lor), numită şi ”tactică specială”.5

Reconstituirea şi experimentul judiciar sunt două instrumente ce servesc la aflarea adevărului

şi care pot fi subscrise domeniului criminalisticii.

Prezenta lucrare îşi propune o analiză a acestor două noţiuni, în vederea stabilirii sferei de

cuprindere a conţinutului lor, a interacţiunilor dintre ele şi a modului în care pot servi la soluţionarea

diferitelor cauze penale, a unei variate palete de infracţiuni.

2. Reconstituirea

2.1. Noţiunea

4 Matei Basarab, Gustav Incze – ”Unele probleme privind tactica criminalistică”, Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Series Jurisprudentia, 1968, Cluj-Napoca, pag. 1555 Ibidem

4

Art. 130 Cod de procedură penală prevede că organul de urmărire penală sau instanţa de

judecată, dacă găseşte necesar pentru verificarea şi precizarea unor date, poate să procedeze la

reconstituirea la faţa locului, în întregime sau în parte, a modului şi condiţiilor în care a fost săvârşită

fapta.

În continuare se va încerca să se contureze semnificaţia noţiunii de reconstituire aşa cum este

înţeleasă în literatura de specialitate.

Camil Suciu consideră că reconstituirea e o formă auxiliară a cercetării la faţa locului,

efectuată ca experiment judiciar şi care constă în reproducerea anumitor împrejurări ale infracţiunii

sau chiar a întregului ei, pentru a stabili dacă faptele cercetate au putut avea loc într-o anumită formă,

individualizată concret în spaţiu şi timp, insistându-se asupra acelor aspecte care n-au putut fi lămurite

suficient, în cursul cercetării la faţa locului sau în cursul ascultării învinuiţilor şi martorilor.6 În

viziunea autorului amintit deosebirea dintre cercetarea la faţa locului şi reconstituire este dată de faptul

că reconstituirea este o reproducere artificială a unor împrejurări a căror veridicitate va fi verificată iar

cercetarea la faţa locului urmăreşte descoperirea nemijlocită a locului unde a fost săvârşită fapta şi a

urmelor produse cu ocazia săvârşirii faptei, cu scopul stabilirii împrejurărilor infracţiunii şi a

demascării infractorului.7

Deşi consideră reconstituirea ca fiind ”o auxiliară experimentală a cercetării locului faptei”

autorul pomenit arată totuşi că sfera reconstituirii o depăşeşte pe cea a cercetării locului faptei, pentru

că prin reconstituire se verifică, pe lângă materialul ridicat prin cercetarea locului faptei şi materialul

provenit din ascultarea martorilor, învinuiţilor şi din efectuarea percheziţiilor.8

Dumitru Ceacanica împărtăşeşte o viziune similară asupra înţelesului noţiunii de reconstituire,

considerând-o un procedeu tactic criminalistic, o variantă a cercetării la faţa locului, de care se

deosebeşte prin metoda de realizare, adică, dacă prin cercetarea la faţa

locului se descoperă şi se fixează elementele constatate în câmpul infracţiunii, în cazul reconstituirii

acestea sunt reproduse pentru a da posibilitatea autorului să repete operaţiunile executate cu prilejul

săvârşirii infracţiunii.9

Reconstituirea apare aşadar a un mijloc de verificare şi de întărire a probelor administrate,

furnizând organelor de cercetare penală şi organelor de judecată un plus de convingere asupra

temeiniciei, veridicităţii, probelor, vinovăţiei autorilor, certitudinii situaţiei de fapt stabilite; totodată,

6 Camil Suciu, - ”Criminalistică”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 19727 Idem8 Camil Suciu, op. cit. pag. 528

9 Dumitru Ceacanica – ”Importanţa cunoaşterii elementelor de diferenţiere dintre reconstituire şi experimentul judiciar”. Probleme de Criminalistică şi Criminologie, nr. 4/81, pag. 157

5

prin efectuarea reconstituirii, uneori, se descoperă probe noi, deoarece contactul cu locul faptei poate

stimula memoria autorului care, în acest fel, îşi aminteşte aspecte concrete ale acţiunilor sale care n-au

fost relevate pe parcursul anchetei.10

G. Antoniu vede reconstituirea tot ca pe o ”activitate procedurală auxiliară, un procedeu

probator destinat realizării scopului procesului penal”.11

Tot ca o reproducere experimentală a infracţiunii sau a anumitor episoade ale acesteia pentru

ca organul judiciar să poată verifica veridicitatea lor, posibilităţi de percepţie, şi date obţinute prin

alte mijloace de probă ( declaraţii de învinuiţi, inculpaţi, confruntări)12apare reconstituirea şi în

viziunea lui Emilian Stancu.

Autorilor amintiţi mai sus care consideră că reconstituirea este o activitate auxiliară, o formă a

cercetării la faţa locului, li se alătură şi Aurel Ciopraga13 şi Gheorghiţă Mateuţ.14

Există şi opinii diferite care conferă un statut de sine stătător reconstituirii. Astfel Ion Mircea

arată că, deşi fără existenţa probelor care să provoace nedumeriri cu privire la îndeplinirea sau

perceperea unor activităţi, de către anumite persoane, nu se poate vorbi despre reconstituire, nu

înseamnă că reconstituirea este o activitate auxiliară în procesul cercetării criminalistice,15 din contră,

ea este de sine stătătoare, în cadrul gamei de activităţi tactice de cercetare criminalistică şi se află cu

acestea în raporturi de interdependenţă şi

influenţare reciprocă,16 reconstituirea având în practica criminalistică o importanţă cel puţin egală cu

cea a cercetării la faţa locului, cel puţin în ceea ce priveşte cercetarea infracţiunilor contra vieţii.17

Trebuie reţinut faptul că reconstituirea, datorită naturii sale, depinde de conţinutul unor probe care

creează incertitudini asupra conţinutului lor şi care au fost administrate anterior prin activităţi tactice

de cercetare la faţa locului, ascultare de persoane, percheziţii, expertize.18

În ciuda diferenţelor de opinie majoritatea autorilor consideră reconstituirea drept o modalitate

de reproducere parţială sau totală a activităţii infracţionale şi a împrejurărilor în care s-a produs

aceasta.19

10 Idem. Pag. 15811 G. Antoniu în colectiv –”Explicaţii teoretice ale Cod de procedură penală român ” Partea generală, Vol. I, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti 1975, pag. 293 12 Emilian Stancu – Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor, vol. 2, Universitatea din Bucureşti, 1988, pag. 19413 A. Ciopraga – ”Criminalistică”, Editura Gama, Iaşi, 1996, pag. 89-9114 Gh. Mateuţ, ”Procedură penală”(parte generală)Vol. II, Editura Fundaţiei Chemarea Iaşi, 1997 pag. 205, aceeaşi opinie15 I. Mircea, - ”Criminalistică” Editura Fundaţiei Chemarea Iaşi, 1992, pag. 35816 I.C. Aioniţoaie, E. Stancu, în colectiv ”Tactica criminalistică”, M.I. S.E.C, Bucureşti, 1989, pag. 20617 Diana Calapodescu, Gheorghe Pasescu – ”Consideraţii privind rolul reconstituirii şi experimentului judiciar în cercetarea infracţiunilor contra vieţii”, Probleme de Criminalistică şi de Criminologie, nr.1/95, pag. 8518 I. Mircea, op. citată, pag. 35819 Sorin Alămoreanu – ”Elemente de criminalistică”, Editura Alma Mater, Cluj-Napoca, 2000, pag. 192

6

Reconstituirea poate fi deci definită ca o activitate tactică prin care sunt reproduse integral sau

parţial împrejurări ale cauzei, fapte sau secvenţe ale acestora, care s-au produs înainte, în timpul, ori

după comiterea infracţiunii, astfel verificându-se probatoriul existent, 20 în condiţiile concrete şi cu

mijloacele care rezultă din conţinutul său, putând fi obţinute şi probe noi.21

În practică, necesitatea efectuării de reconstituiri este dată de incertitudinile ce pot apărea

privind anumite probe, rezultate fie din diferite activităţi tactice, fie din declaraţiile unor părţi, din

percheziţii, din opiniile formulate de experţi, etc.; totodată reconstituirea poate determina necesitatea

efectuării unor alte activităţi tactice22(de ex.: reascultarea persoanelor ale căror declaraţii au fost

infirmate prin reconstituire).

O definiţie a reconstituirii, în literatura de specialitate străină, întâlnim la Henry Rhodes, în

viziunea căruia, a reconstitui o crimă, înseamnă a conduce acuzatul la locul faptei şi de a repeta

desfăşurarea infracţiunii în prezenţa sa, existând supoziţia că, dacă reconstituirea e exactă, iar acuzatul

e vinovat, îşi va mărturisi crima; deseori această metodă

determinând acuzatul să vorbească, cu toate că celelalte tactici utilizate pentru obţinerea unei

mărturisiri au eşuat.23

Autorul amintit recunoaşte că e dificil de a distinge în acest mod principalul autor al unei

infracţiuni de complicele său şi nu există nici certitudinea că, la vederea unor locuri asociate

producerii unor infracţiuni, un nevinovat nu va avea reacţii psihologice care ar putea fi considerate

suspecte.24

Există nenumărate situaţii când reconstituirea e necesară, spune autorul amintit, exemplificând

cu situaţia când există dileme cu privire la posibilitatea ca moartea unei persoane să se datoreze unei

crime sau unei sinucideri, după cum urmează25: un bărbat spânzurat cu corpul atârnând la 45 cm de

sol, fără să fie vreun scaun sau taburet lângă el. Era evident că nu se putea spânzura singur. Uneori s-a

descoperit că a murit din cauza unei boli, iar servitorii speriaţi că li s-ar putea imputa o eventuală

neglijenţă, i-au înscenat sinuciderea.

În cazul rănilor provocate de cuţite sau arme de foc este necesar să se stabilească dacă victima

şi le putea produce singură sau nu.26

20 Aceeaşi opinie apare la M. Basarab ”Criminalistica”, Litografia Universitatea Babeş-Bolyai, 1969, pag. 328; I. Sima, în colectiv ”Dicţionar de criminalistică” Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, pag. 161; Adrian Frăţilă, Constantin Mirea ”Reconstituirea judiciară”, Editura Global Lex, Bucureşti, 2002, pag. 2021 S. Alămoreanu, op. cit., pag. 19222 Ibidem23 Henry Rhodes – ”La science et les recherches criminelles”, “Bibliotheque de criminologie”,Paris, 1934, pag. 52;24 idem, pag. 5325 idem, pag. 6426 Henry Rhodes, op. cit., pag. 65

7

În literatura de specialitate s-au conturat obiectivele reconstituirii.

Acestea au primit diferite denumiri: scopul reconstituirii27; funcţiile reconstituirii28; importanţa

reconstituirii29.

Matei Basarab30 trasează trei obiective ale reconstituirii : ”lămurirea diverselor împrejurări,

pentru a duce la formarea convingerii că faptele s-au petrecut sau nu aşa; verificarea celor spuse de

făptuitor; verificarea altor probe”.

Ulterior, Emilian Stancu31 arată că acestea sunt mai numeroase: contribuie la precizarea unor

date privitoare la latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii, prin

reproducerea artificială parţială sau totală, a împrejurărilor sau faptelor cauzei; permite organului de

urmărire penală şi instanţei de judecată să tragă concluzii cu privire la veridicitatea declaraţiilor

învinuitului, inculpatului sau martorului şi asupra versiunilor elaborate în cauza respectivă;

posibilitatea obţinerii de probe noi.

Majoritatea doctrinei32 grupează obiectivele prezentate mai sus în două categorii, două

obiective mari care include pe cele menţionate anterior: verificarea probelor obţinute prin cele mai

variate activităţi şi mijloace de probă (cercetări la faţa locului, percheziţii, declaraţii ale învinuitului şi

inculpatului, declaraţii ale martorilor, ale părţii vătămate, etc.) şi obţinerea de noi probe.

Reconstituirea este un mijloc ideal pentru verificarea şi prezicerea declaraţiilor participanţilor

la proces (învinuit, inculpat, martori, parte vătămată). Deşi declaraţiile acestora pot fi verificate şi prin

mijlocirea altor activităţi (compararea declaraţiei celui ce ridică suspiciuni, cu declaraţiilor celorlalţi

participanţi la infracţiune, cu declaraţiile martorilor, confruntarea) folosirea acestor procedee nu este

posibilă întotdeauna (infracţiunea nu a fost săvârşită în participaţie, fapta s-a petrecut în absenţa

martorilor) şi atunci reconstituirea rămâne cel mai eficace mijloc pentru obţinerea certitudinii.33

Reconstituirea permite verificarea , precizarea şi întregirea declaraţiilor martorilor prin

verificarea aptitudinilor subiective de percepţie ( vizuală, auditivă, tactilă, etc.)34 în împrejurările

obiective în care s-a petrecut fapta a cărui verificare se urmăreşte; tot prin reconstituire se verifică

sinceritatea declaraţiilor învinuitului sau inculpatului sau martorului; totodată putându-se contracara

27 I. Mircea – ”Criminalistica”, Lumina Lex, Bucureşti, 2001, pag. 29228 Emilian Stancu – op. cit., pag. 19529 Camil Suciu – op. cit., pag. 52830 Matei Basarab – op. cit., pag. 32831 E.Stancu – op. cit. pag. 19532 C.Suciu, op. cit. pag. 528; A.Ciopraga, op. cit., pag. 90; I. Mircea, op. cit. pag. 29233 A. Ciopraga, op. cit. pag. 9034 I. Mircea, op. cit., pag. 292

8

încercările învinuiţilor sau inculpaţilor fie ale acestora şi martorilor, de a îndrepta cercetarea spre o

pistă falsă, prin punerea de acord cu privire la declaraţii mincinoase.35

Atunci când prin reconstituire se urmăreşte obţinerea de noi date, stabilirea unor noi fapte şi

împrejurări, se verifică posibilitatea obiectivă de producere a unui anumit fapt într-un anumit mod, de

exemplu posibilitatea deschiderii unei încuietori, a pătrunderii infractorului pe fereastră, a înlăturării

unor obstacole, deplasarea pe o anumită distanţă a

unor obiecte grele, modul de săvârşire a unor activităţi care necesită cunoştinţe de specialitate într-un

anumit domeniu.36

În continuare va fi prezentat un exemplu sugestiv în legătură cu posibilitatea descoperirii de

noi probe pentru efectuarea unei reconstituiri.37

În cazul unui asasinat comis la Oradea, cu ani în urmă, criminalul a declarat că, deoarece a fost

surprins de victimă în bucătărie a încercat să părăsească locuinţa. Când s-a crezut scăpat a simţit că

victima i-a prins un picior la uşă, atunci a scos cuţitul şi a lovit victima prin geamul de la uşă, care în

acest mod a fost spart pe o rază mare, fapt constatat cu ocazia cercetării la locul faptei, dar de abia

acum s-a sesizat că perdeaua ferestrei de la uşă prezenta o tăietură de cuţit. Noua probă clarifica

versiunea autorului şi a contribuit la întărirea probaţiunii.

Trebuie precizat că reconstituirile pot constitui ”izvorul unor probe noi” care să nu-şi aibă

sursa în neglijenţele de la cercetarea de la locul faptei , ci în ”mecanismul intim de memorizare şi al

deprinderilor reflexe ale făptaşilor”, care pot să-şi amintească unele detalii ale infracţiunilor numai în

condiţiile în care sunt puşi să repete operaţiunile într-o ambianţă apropiată de cea a săvârşirii

infracţiunii.38

2.2. Feluri

În literatura de specialitate s-a conturat ideea că reconstituirea este de mai multe feluri39,

categorii40, sau forme41 care sunt clasificate după diferite criterii ”de natură subiectivă şi obiectivă”42.

Astfel o clasificare, după conţinutul lor, împarte reconstituirile în două mari categorii.43

Prima cuprinde reconstituirile care urmăresc să verifice posibilitatea executării de către

făptuitor a anumitor activităţi, anterior, concomitent, şi ulterior săvârşirii faptei.

35 A.Ciopraga, op. cit., pag. 9136 Ibidem37 D.Ceacanica, op. cit., pag. 15838 D. Ceacanica - op. cit., pag. 15939 A. Ciopraga - op. cit., pag. 9240 E. Stancu - op. cit., pag. 19641 C. Suciu - op. cit., pag. 52942 E. Stancu - op. cit., pag.19743 A. Ciopraga - op. cit., pag. 92

9

A doua cuprinde reconstituirile menite să verifice aptitudini subiective, de percepţie ale

persoanelor, în prezenţa condiţiilor obiective caracteristice contextului în care a avut loc percepţia.

După natura44 activităţii ce urmează a fi verificată, reconstituirile se împart în :

- reconstituiri în vederea verificării declaraţiilor martorului

- reconstituiri în vederea verificării explicaţiilor învinuitului şi inculpatului

- reconstituiri în vederea verificării condiţiilor de audiţie în împrejurările concrete ale

infracţiunii

- reconstituiri în vederea verificării posibilităţii săvârşirii anumitor acţiuni, în condiţiile

concrete ale infracţiunii cercetate

- reconstituirea efectuată pentru cunoaşterea tabloului de ansamblu al infracţiunii cercetate şi

a succesiunii în timp a diferitelor etape ale acesteia.

După cum se poate observa, în privinţa criteriilor de clasificare şi a categoriilor rezultate prin

clasificare, literatura de specialitate nu are o concepţie unitară. Făcând abstracţie de criteriile propuse

de doctrină pentru clasificarea reconstituirilor, se poate observa că mai mulţi autori ating consensul în

privinţa existenţei şi utilizării frecvente în practica criminalistică a următoarelor feluri de reconstituiri:

1) în vederea verificării declaraţiilor martorilor45,învinuitului şi inculpatului; 46

2) în vederea verificării posibilităţilor de percepţie (vizuală, auditivă, olfactivă, tactilă);47

3) pentru verificarea posibilităţilor de săvârşire a anumitor acţiuni în condiţiile date.48

3. Experimentul judiciar

3.1. Noţiune

În practica unor organe judiciare precum şi în literatura de specialitate se foloseşte pe lângă

termenul de reconstituire şi cel de experiment judiciar sau experiment de anchetă, în majoritatea

cazurilor avându-se în vedere aceeaşi instituţie.49

44 C. Suciu - op. cit., pag. 52945 C. Suciu, op. cit., pag. 529; A. Ciopraga op. cit., pag. 93; E. Stancu, op. cit. pag. 19746 E. Stancu – op. cit. pag. 197; C. Suciu, op. cit., pag. 529; A. Ciopraga, op. cit., pag. 9347 M. Basarab op. cit. pag. 328; C. Suciu op. cit., pag. 529; I. Mircea, op. cit., pag. 292; E. Stancu op. cit., pag. 197; A. Ciopraga, op. cit., pag. 93; Diana Calapodescu, Gheorghe Pasescu, op. citt., pag. 8748 C. Suciu, op. cit. pag. 529; E. Stancu op. cit. pag. 197; A. Ciopraga, op. cit. pag. 93; Diana Calapodescu, Ghe. Pasescu op. cit. pag. 8749 E. Stancu, op. cit. pag. 145; Reglementarea reconstituirii în legislaţia actuală penală; Posibilitatea efectuării experimentului judiciar; ”Probleme de Criminalistică şi de Criminologie” 1/82, pag. 100; D.Ceacanica op. cit. pag. 155

10

După o opinie, experimentul judiciar este definit ca fiind reproducerea împrejurărilor care au

concurat la săvârşirea infracţiunii, pentru ca prin experienţe organele judiciare să verifice dacă fapta se

putea produce în anumite condiţii.50 Această definiţie este în concordanţă cu definiţia dată de S.A.

Golunski51, care însă nu face o diferenţiere între reconstituire şi experimentul judiciar, din contră, prin

modul în care autorul amintit tratează problema, reiese că ceea ce, în viziunea sa, este experiment

judiciar, în viziunea majorităţii autorilor de specialitate, de la noi, poartă denumirea de reconstituire,

deci în acest caz avem de a face cu o nesincronizare terminologică.

Experimentul judiciar este altceva, acest procedeu este menit să permită reproducerea modului

în care s-a desfăşurat un anumit proces52(de ex.: stabilirea modului în care au fost realizate anumite

urme, posibilitatea prezenţei factorilor secundari ai tragerii la o anumită distanţă, etc).

Deci experimentul este un procedeu de cercetare ştiinţifică, care constă în reproducerea

artificială a unor fenomene, în condiţiile cele mai propice pentru studierea lor şi a legilor care le

guvernează.53

Astfel ceea ce un autor54 defineşte ca fiind ”experiment de laborator„ şi anume, repetarea în

mod artificial a unui anumit fapt sau a unor împrejurări în care se presupune că au fost create urmele

cu importanţă criminalistică, se încadrează în noţiunea de experiment judiciar. Experimentul trebuie

efectuat în condiţiile în care s-a desfăşurat fapta cercetată sau în care s-a creat urma examinată (De

ex.: în reproducerea urmelor lăsate de instrumentele de

spargere este foarte important unghiul sub care obiectul respectiv intră în contact cu suprafaţa

afectată).55

După unii autori56 experimentul judiciar nu este altceva decât o formă, un mod de realizare, a

reconstituirii, alţii57 consideră experimentul judiciar ca fiind un procedeu tactic bine diferenţiat, prin

conţinutul şi ”metoda activităţii”, scopul pentru care sunt efectuate şi rezultatele care se obţin prin

folosirea lor.

Împrejurările, faptele, a căror posibilitate de producere într-un anumit mode, în anumite

condiţii date, pot fi precedente, concomitente sau ulterioare săvârşirii infracţiunii.58

50 I. Sima, op. cit. pag. 16151 S.A. Golunski, ”Criminalistica”, (traducere din limba rusă) Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1961, pag. 29252 S. Alămoreanu,op. cit. pag. 19253 E. Stancu, op. cit. pag. 19654 N.Dan , în colectiv– Dicţionar de criminalistică, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1984, pag. 16155 N. Dan, op. cit., pag. 16156 E. Stancu, Reglementarea reconstituirii în legislaţia penală actuală; Posibilitatea efectuării experimentului judiciar, ”Probleme de Criminalistică şi de Criminologie” 1/82, pag. 108; Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor. Vol. II, Universitatea din Bucureşti, 1988, pag. 196; ”Ghidul procurorului criminalist” Editura Helicon, Timişoara, 1995, pag. 10157 D.Ceacanica, op. cit., pag. 15558 D. Ceacanica, op. cit. pag. 159

11

După conţinutul lor, împrejurările care se produc prin experimentul judiciar, sunt clasificate, în

viziunea lui D. Ceacanica59, în două grupe mari:

A. Fapte şi fenomene (acţiuni ale învinuitului, victimei, martorilor sau situaţii de altă natură) în

legătură cu care este necesar să se stabilească dacă s-au putut produce în anumite condiţii, dacă o

anumită cauză produce un anumit efect, dacă anumite acţiuni se pot executa într-un anumit cadru sau

într-o anumită perioadă de timp etc. În cadrul acestei clase, autorul menţionat , descoperă mai multe

subclase:

a) posibilitatea săvârşirii faptei sau producerii fenomenului într-un anumit mod sau timp;

b) modalităţile posibile de acţionare sau dacă acestea pot fi opera unei singure sau a mai

multor persoane;

c) necesitatea executării unor anumite operaţii, determinarea mecanismului şi succesiunea

acţiunilor;

d) rezultatele posibile ale unor acţiuni ( de ex.: dacă există posibilitatea inflamabilităţii unor

anumite substanţe, în condiţiile date).

B. Verificarea posibilităţilor de a percepe fenomene şi fapte semnalate de martori, victimă sau

învinuit, grupă de experimente ce se subdivide în două subclase principale:

a) verificarea posibilităţilor de a auzi

b) verificarea vizibilităţii

La o analiză comparativă a ceea ce se cuprinde în sfera noţiunii de experiment judiciar, în

viziunea lui D. Ceacanica, şi noţiunea de reconstituire aşa cum e înţeleasă de alţi autori60 se observă

anumite suprapuneri a sferelor acestor noţiuni. În această privinţă trebuie evitată confuzia între

acţiunea de verificare şi precizare a unor date , în calitate de act procedural, denumit de lege (art. 130

Cpp.) reconstituire, cu procedeul de realizare în sine, respectiv cu modalităţile de a acţiona pentru

realizarea funcţiei reconstituirii.61

În literatura de specialitate din străinătate experimentul apare ca o activitate de investigare

criminalistică pentru stabilirea posibilităţilor de percepţie, de efectuare a anumitor acţiuni, de

desfăşurare a unui eveniment într-un anumit fel.62

59 D. Ceacanica, op. cit. pag. 160

60 E. Stancu, op. cit. pag. 194; C. Suciu, op. cit. pag. 528; I. Mircea op. cit. pag. 19161 E. Stancu. Reglementarea reconstituirii în legislaţia penală actuală; Posibilitatea efectuării experimentului judiciar; ”Probleme de Criminalistică şi de Criminologie” 1/82, pag. 10562 ibidem

12

3.2. Domenii de utilizare

Experimentul judiciar, fiind o metodă ştiinţifică de cercetare, este apanajul specialiştilor,

experţilor criminalişti.

Ştiinţa criminalistică, trebuind să facă faţă progreselor din diferite domenii ştiinţifice şi

provocărilor fenomenului infracţional, găseşte o utilizare şi utilitate tot mai variată pentru

experimentul judiciar.

Experimentul este o metodă ştiinţifică de cercetare, specifică nu numai reconstituirii, ci şi altor

domenii, cum ar fi expertizele criminalistice63, unde, cu particularităţile şi deosebirile inerente, sunt

posibile şi necesare în toate domeniile expertizei criminalistice64: traseologice, balistice,

fonocriminalistice, de spectro-metrie.

Astfel, atunci când este necesară examinarea unor urme lăsate de instrumente, se poate

proceda la crearea experimentală a unor urme, care să servească ulterior la o examinare comparativă

între urmele în litigiu şi urmele create experimental, metodă aplicabilă atât urmelor produse prin

frecare – alunecare65, cât şi urmelor produse prin lovire66 sau înţepare67.

Tot cu titlu exemplificativ amintim utilitatea experimentului în balistică, unde, pentru

stabilirea puterii de pătrundere a proiectilului, a distanţei de la care s-a tras, se apelează la trageri

experimentale.68

Pentru stabilirea puterii de pătrundere, tragerea se execută în obiectul în litigiu, dacă există

această posibilitate, iar dacă nu, tragerea se va executa în alte obiecte, cu dimensiuni şi compoziţie

asemănătoare. Pentru aprecierea distanţei de la care s-a tras, pe baza urmelor secundare ale

împuşcăturii, pe direcţia tragerii se instalează, ca ţinte, obiecte similare cu cele de la faţa locului sau

bucăţi de carton alb.

În practica ascultării martorilor este necesar să se procedeze de la început la verificarea

acuităţii senzoriale şi capacităţii de percepţie individuală, obiectiv care se poate realiza prin efectuarea

unui experiment judiciar.69

63 E. Stancu – ”Tactica şi metodologia criminalistică”, Editura Actami, 1997, pag. 21164 I. Anghelescu – ”Tratat practic de criminalistică”,lucrare colectivă,Vol.IV,S.E.C. al M.I., Bucureşti, 1982, pag. 257

65 I.R. Constantin, în colectiv – ”Tratat practic de criminalistică”, vol. III, S.E.C. al M.I., Bucureşti, 1980, pag.6766 I.Vicol, în colectiv – ”Tratat practic de criminalistică”, vol. III, S.E.C. al M.I., Bucureşti, 1980, pag. 6967 O.Timaru, în colectiv – ”Tratat practic de criminalistică” Vol. III, S.E.C. al M.I., Bucureşti, 1980, pag. 7168 G. Vlai – ”Particularităţile cercetării infracţiunilor împotriva vieţii, comise prin folosirea armelor de foc” Revista de Criminologie şi de Criminalistică nr. 1/1999, pag. 22069 Diana Calapodescu, Ghe. Păsescu, op. cit., pag. 89

13

Cap. II. Asemănări şi deosebiri

1. Consideraţii de ordin terminologic

Uneori în practica organelor judiciare şi în unele lucrări de specialitate se folosesc termenii de

reconstituire, experiment judiciar sau experiment de anchetă, avându-se în vedere acelaşi lucru sau

instituţii diferite.

Clarificarea conţinutului acestor noţiuni, în vederea conturării unei terminologii unitare, este

utilă pentru aplicarea corectă a principiilor tactice şi pentru evitarea comiterii de erori judiciare.

a) Termenul de reconstituire, aşa cum este explicat în lucrările lexicografice, deci în înţelesul

său cel mai larg, defineşte acţiunea de a reconstitui şi rezultatul acesteia, aceleaşi lucrări

atribuind cuvântului şi un sens juridic, cel de conturare a împrejurărilor în care a fost

săvârşită o infracţiune, dar şi de reconstituire de înscrisuri.70

b) Termenul de experiment, în accepţiunea largă, are sensul de procedeu de cercetare

ştiinţifică, care constă din reproducerea artificială a unor fenomene în condiţiile cele mai

propice pentru studierea lor şi a legilor care le guvernează. 71

c) În Codul de procedură penală al României, dintre termenii amintiţi mai sus, se foloseşte

doar termenul de ”reconstituire”.72

d) În literatura de specialitate, procesual penală, ca şi în majoritatea lucrărilor de

criminalistică, din România, este folosit termenul de reconstituire, atunci când este vorba

despre activităţi cuprinse în conţinutul instituţiei reglementate de art. 130, Cod procedură

penală.73

e) În literatura străină de specialitate există abordări diferite a acestor noţiuni, neexistând nici

în rândul autorilor străini o terminologie unitară.

Într-o tratare distinctă a conceptelor de reconstituire şi experiment judiciar, ultimul este

considerat o activitate de investigare criminalistică pentru stabilirea posibilităţilor de percepţie, de

efectuare a anumitor acţiuni, de desfăşurare a unui eveniment într-un anumit mod, iar reconstituirea

70 E.Stancu, op. cit., pag. 21071 ibidem72 Codul de procedură penală al României, art. 13073 E.Stancu, op. cit., pag. 210

14

este ”condiţia preliminară a efectuării corecte a unui experiment”.74 Alt autor75 foloseşte în

exclusivitate termenul de experiment judiciar, fără a se evidenţia nici o diferenţă remarcabilă în ceea

ce priveşte conţinutul acestui concept, de conţinutul conceptului de reconstituire, aşa cum este înţeles

de majoritatea autorilor de specialitate de la noi.

2. Elementele de diferenţiere dintre reconstituire şi experimentul judiciar

În viziunea lui D. Ceacanica76 principalele elemente de diferenţiere sunt următoarele cinci:

a) Reconstituirea se poate efectua doar la locul unde s-a petrecut evenimentul ce urmează a fi

verificat.

Experimentul judiciar se poate organiza, nu numai la faţa locului, ci şi în alte condiţii, de

exemplu când se pune problema verificării forţei fizice a făptuitorului, care declară că a transportat

singur un sac cu cereale în greutate de 80 kg, i se poate cere să execute operaţiunea şi în alt loc, decât

cel în care îşi plasează acţiunea persoana în cauză, de pildă, la biroul organului de urmărire penală.

b) Reconstituirea se efectuează numai pentru verificarea susţinerilor autorilor infracţiunii.

Experimentul judiciar se efectuează şi pentru verificarea declaraţiilor martorilor sau ale părţii

vătămate.

c) Reconstituirea se face pentru a întări concluziile organelor de urmărire penală, care au

stabilit că infracţiunea s-a comis, într-un anumit fel. Experimentul se face pentru a se

verifica dacă este posibil ca o situaţie să fi avut loc într-un fel sau altul, nereferindu-se

strict la o singură posibilitate, deja dovedită, cum este cazul reconstituirii.

d) Reconstituirea se efectuează de regulă în faza de finalizare a cercetărilor. Experimentul

judiciar se execută într-o fază anterioară, uneori chiar înaintea începerii urmăririi penale,

tocmai pentru a lămuri unele circumstanţe ale faptei şi dacă sunt întrunite elementele

constitutive , cerute de Codul penal al României pentru existenţa unei infracţiuni77 sau a

unei fapte prevăzute de legea penală, dar care nu prezintă gradul de pericol social specific

infracţiunilor.78

e) Reconstituirea este o activitate complexă, care derulează aproape integral ”filmul”

săvârşirii infracţiunii. Experimentul judiciar se limitează la verificarea anumitor secvenţe,

74 E. Stancu – ”Reglementarea reconstiutiri în legislaţia penală acutală; posibilitatea efectuării, ”Probleme de criminalistică şi de criminologie”, supliment al Buletinului intern, editată de Procuratura R.S.R. şi de Ministerul Justiţiei, nr. 1/1982, pag. 10575 ”Criminalistica” sub redacţia lui S.A. Golunski, (traducere din rusă) Editura Ştiinţifică, Bucureşti,1961,pag. 292-30076 D. Ceacanica, op. cit., pag. 155-15777 Vezi Codul Penal al României ,art. 17 78 Vezi Codul Penal al României ,art. 181

15

a unor aspecte sau momente, chiar dacă, în mod frecvent , acestea sunt fazele cheie ale

săvârşirii infracţiunii.

La cele prezentate mai sus se mai poate adăuga că, dacă la reconstituire, rolul central în

supravegherea şi asigurarea unei bune desfăşurări, cu respectarea tuturor regulilor cerute de procedură,

a acestei instituţii de drept procesual penal revine organului de urmărire penală, în cazul

experimentului judiciar, a cărui optimă desfăşurare, care să garanteze un rezultat în concordanţă cu

adevărul şi util pentru probaţiune, este guvernată de reguli deontologice şi tehnico-ştiinţifice

caracteristice, ce depind de varietatea tipurilor de experimente, rolul central revine expertului

criminalist ( de ex.: în cazul experimentelor ce fac parte din efectuarea expertizelor traseologice,

balistice, fonocriminalistice, etc.), chiar dacă cel care solicită efectuarea experimentului este organul

de urmărire penală.

Reconstituirea este un act procedural, reglementat ca atare în Codul de procedură penală al

României.79

Experimentul este un procedeu ştiinţific, de realizare în sine a reconstituirii , dacă avem în

vedere relaţia dintre cele două instituţii, şi care urmăreşte reproducerea modului în care s-a desfăşurat

un anumit proces, procedeu ştiinţific care îşi găseşte aplicabilitatea şi în efectuarea expertizelor

criminalistice ( în cazul expertizei criminalistice a armelor de foc, este necesar să se recurgă la trageri

experimentale, în cazul incendiilor şi exploziilor, pentru stabilirea condiţiilor în care s-ar fi putut

declanşa aceste fenomene, se fac constatări ştiinţifice şi expertize pe baza unor experimente în condiţii

de laborator).80

Susţinerea existenţei unei identităţi între reconstituire şi experimentul judiciar, ca procedee

tactice, generează pericolul alterării calităţii şi valorii probatoriilor; executarea de experimente

judiciare, cu bănuiţii la faţa locului, în fapt reconstituiri parţiale, poate pune în pericol nu numai

valabilitatea probelor în instanţă ci şi garanţia că nu se comite o eroarea judiciară.81Astfel bănuiţii fiind

conduşi în câmpul infracţional, în faze ale cercetării când nu erau încă conturate o serie de împrejurări

şi nici nu exista garanţia că ei erau autorii, li s-a creat astfel posibilitatea ca, ulterior, în faţa instanţei,

să retracteze declaraţiile şi să invoce că anumite aspecte relatate anterior, le-au aflat cu prilejul

deplasării în câmpul infracţiunii, înainte de efectuarea reconstituirii.82

În concluzie este necesar ca învinuitul să nu fie condus la faţa locului până în momentul

reconstituirii, pentru ca să nu i se ofere posibilitatea de a susţine că operaţiile executate cu prilejul

79 E.Stancu, op. cit., pag. 10580 Ibidem81 D. Ceacanica, op. cit., pag. 15782 Ibidem

16

reconstituirii sunt ”lecţii” învăţate la deplasările anterioare, reconstituirile parţiale. D. Ceacanica e de

părere că ceea ce se impune a fi verificat relativ la persoana învinuitului, trebuie lămurit prin

experimentări în alte locuri, decât cel al săvârşirii faptei, în acest mod evitându-se posibilitatea ca

persoana care anterior reconstituirii, a fost dusă la locul faptei, unde a aflat informaţii pe care le-ar

cunoaşte autorul, deşi nu acea persoană este vinovată, să prezinte acele informaţii şi în timpul

reconstituirii, creând în acest mod iluzia vinovăţiei sale.83

3. Argumente în favoarea identităţii conceptuale între reconstituire

şi experimentul judiciar

Emilian Stancu înţelege să combată argumentele în favoarea existenţei de sine stătătoare a

experimentului judiciar, ca instituţie procedurală, aducând următoarele contraargumente celor

susţinute de Dumitru Ceacanica84:

a) La susţinerea că reconstituirea se efectuează numai la faţa locului iar experimentul judiciar

se poate desfăşura şi la sediul organului de urmărire penală, aduce contraargumentul că din

prevederile art. 130, Cpp nu rezultă că reconstituirea trebuie efectuată, în exclusivitate, la faţa locului,

existând şi împrejurări în care această operaţiune nu este posibilă sau nu este necesară la faţa locului

( de ex.: verificarea declaraţiilor învinuitului privind modul de imobilizare a victimei, de falsificare a

unei bancnote).

Această teză a fost criticată arătându-se că numai locul săvârşirii faptei oferă condiţiile

necesare verificării modului în care a fost comisă infracţiunea iar din interpretarea art. 130 Cpp reiese

că organul de urmărire penală sau instanţa dacă va dispune reconstituirea, aceasta se va desfăşura în

întregime la faţa locului.85

Expresia ”poate să procedeze”, utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 130 Cpp nu trebuie

interpretată în sensul că organul de urmărire penală poate efectua reconstituirea în altă parte decât la

locul săvârşirii faptei, ci doar atestă caracterul facultativ al acesteia, adică organul de urmărire penală

nu este obligat să procedeze la efectuarea de reconstituiri , fapt ce reiese clar din expresia ”dacă

găseşte necesar”, şi numai atunci.86 Dacă însă decide să efectueze reconstituirea, aceasta se va face la

faţa locului sau nu se va face deloc, pentru aflarea adevărului, recurgându-se în acest caz, la alte

83 D. Ceacanica, op. cit. pag. 15784 E. Stancu, op. cit., pag. 106-10785 Ion Neagu – ”Drept procesual penal”, Ed. Academiei, Bucureşti, 1988, pag. 28986 D. Calapodescu, Gh. Păsescu – op. cit., pag. 86

17

activităţi de anchetă: percheziţii, declaraţii ale învinuitului, inculpatului sau martorilor, prezentări

pentru recunoaştere, confruntări, expertize, care nu presupun efectuarea lor la faţa locului.87

Schimbarea locului efectuării reconstituirii ar putea conduce, în unele cazuri la modificarea

unor elemente sau date legate de desfăşurarea activităţii infracţionale, într-o asemenea situaţie

reconstituirea neatingându-şi scopul.

b) Contraargumentul la susţinerea că reconstituirea este menită să verifice doar susţinerile

autorilor infracţiunii, în timp ce experimentul judiciar poate fi executat şi pentru verificarea

declaraţiilor martorilor sau ale părţii vătămate, este că funcţia reconstituirii nu poate fi restrânsă numai

verificarea declaraţiilor învinuitului, din lege rezultând clar că acest act procedural se efectuează

pentru verificarea şi precizarea unor date privitoare la modul şi condiţiile de săvârşire a faptei, fără a fi

precizate limitativ, în consecinţă obiectul reconstituirii îl pot face şi declaraţiile victimei sau

martorilor, pe lângă cele ale autorului sau participanţilor.

c) Dacă reconstituirea ar avea doar simpla menire de întărire a unor concluzii ale organului

judiciar, referitoare la modul concret de săvârşire a faptei, mod deja dovedit, prin alte mijloace de

probă, atunci acest act procedural nu ar mai fi necesar. Reconstituirea nu vizează verificarea unor date

deja dovedite ci a elementelor de probaţiune îndoielnice, a indiciilor, care pot sau nu să dobândească

credibilitate, deci să devină probe, totodată poate viza însăşi verosimilitatea unor versiuni de urmărire

penală.

d) Efectuarea reconstituirii poate fi fixată doar în momentul finalizării cercetărilor, momentul

efectuării actului procedural amintit trebuind circumscris particularităţilor fiecărui caz în parte, fiind

plasat în toate cazurile, după începerea urmăririi penale.

Faptul că în unele cazuri reconstituirile au fost premature, denotă pregătirea insuficientă a

acestui act, dar nu poate constitui un argument în favoarea plasării reconstituirii în momentul final al

urmăririi penale sau în faza de judecată a procesului penal.

e) Nu se poate susţine că reconstituirea ar avea un caracter mai complex decât experimentul

judiciar, cuprinzând derularea integrală a ”filmului” infracţiunii, pe când, atunci când trebuie

verificate doar anumite secvenţe ale infracţiunii, avem de a face cu un experiment judiciar, deoarece

art. 130 Cpp prevede clar: ”organul de urmărire penală sau instanţa de judecată….poate să procedeze

la reconstituirea la faţa locului, în întregime sau în parte, a modului şi a condiţiilor în care a fost

săvârşită fapta.

87 idem, pag. 87

18

Pe baza celor 5 contraargumente prezentate anterior, E.Stancu susţine că nu se poate face o

diferenţiere între reconstituire şi experimentul judiciar, Codul de procedură penală reglementând doar

un singur act procedural de acest gen: reconstituirea.

4. Delimitarea conţinutului reconstituirii şi experimentului judiciar de cel al deplasării la

faţa locului

După cum reiese şi din problemele tratate anterior, între procedeele criminalistice pot exista

numeroase asemănări care să-l inducă pe cel neavizat în eroare. De aceea se impune delimitarea

reconstituirii şi experimentului judiciar de deplasarea la faţa locului după cum urmează88:

Deplasarea la faţa locului este diferită de reconstituire (aşa cum o vede majoritatea doctrinei),

care pretinde o reproducere la faţa locului a condiţiilor săvârşirii infracţiunii şi de experimentul

judiciar, ce reproduce anumite operaţii sau momente ale unor fapte, modul în care s-au produs anumite

procese, în cazul deplasării la faţa locului, învinuitul indicând pur şi simplu locul ce reprezintă

importanţă în clarificarea unor laturi ale cauzei penale sau pentru realizarea probaţiunii.

Deplasarea la faţa locului poate fi impusă de mai multe situaţii.

De exemplu: nevoia ca învinuitul să indice în teren, în mod concret, locul unde se află ascuns

cadavrul, arma de foc sau alte probe materiale, locul unde s-a comis infracţiunea, în cazul existenţei

unor împrejurări negative89, deci situaţii când, fără prezenţa şi orientarea sa directă în teren, nu se

poate ajunge la identificarea lor.

Este recomandabil ca deplasarea în teren cu învinuitul să se facă numai în situaţii deosebite,

când, singure, organele de urmărire penală nu pot rezolva situaţia, care se impune a fi soluţionată

înainte de faza finală a cercetărilor.

În concluzie, principala deosebire dintre deplasarea la faţa locului şi celelalte două procedee

amintite rezidă în faptul că, în cazul primeia, nu se fac reproduceri artificiale de nici o natură,

reproduceri care sunt de esenţa celorlalte două procedee.

5. Concluzii

Din disputa doctrinară cu privire la existenţa sau inexistenţa unei identităţi conceptuale între

reconstituire şi experimentul judiciar pot fi extrase următoarele caracteristici esenţiale pentru

88 D. Ceacanica – op. cit., pag. 16289 S. Alămoreanu – op. cit., pag. 132

19

conturarea sferelor de cuprindere a conţinuturilor celor două noţiuni şi pentru edificarea relaţiilor

dintre ele:

Asemănări:

1) Ambele servesc la aflarea adevărului, la elucidarea unor împrejurări controversate.

2) Verifică modul şi condiţiile de producere a unor fapte, a probelor şi sunt mijloace de

obţinere a unor probe noi.

3) Presupun reproducerea artificială a condiţiilor în care s-a produs fapta, împrejurarea, de

verificat sau crearea unor condiţii sensibil apropiate.

4) Ambele pot fi executate la locul faptei.

5) Ambele pot viza verificarea unui singur aspect, unui singur ”episod” din ”filmul” derulării

faptei.

6) Sunt dispuse de organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată

( în cazul experimentului fie că e parte din reconstituire, fie că e parte dintr-o expertiză).

7) Pot fi dispuse fie în faza urmăririi penale, fie în faza de judecată.

8) Rezultatele lor, consemnate în acte speciale, prevăzute de lege, constituie probe în procesul

penal.

Deosebiri:

1) Reconstituirea este un act procedural, prevăzut ca atare în art. 130 din Codul de procedură

penală al României.

Experimentul judiciar este un procedeu ştiinţific de cercetare.

2) Reconstituirea este o activitate tactică prin care se verifică şi se precizează anumite date.

Experimentul judiciar, urmărind reproducerea modului în care s-a desfăşurat un anumit proces,

reprezintă, raportat la reconstituire, procedeul de realizare în sine al acesteia, o modalitate de a acţiona

în vederea realizării funcţiei reconstituirii.

3) Reconstituirea este supusă normelor de realizare specifice actelor procedurale.

Experimentul judiciar, în procesul efectuării sale, este supus şi unor reguli ce ţin de

activitatea ştiinţifică şi deontologia profesională a specialiştilor, experţilor care îl

efectuează.

4) Rolul central în asigurarea unei bune desfăşurări a reconstituirii, astfel încât să nu-şi piardă

utilitatea pentru probaţiune, revine organului de urmărire penală. În cazul experimentului

judiciar, acesta revine expertului (sau tehnicianului) care îl efectuează (când serveşte

expertizelor sau constatărilor tehnico-ştiinţifice).

20

5) Cei care participă la realizarea reconstituirii au roluri şi atribuţii diferite (procurori, organe

de poliţie, martori asistenţi, apărători, autori, părinţi, dacă în cauză sunt implicaţi copiii lor

minori, etc.) faţă de cei care participă la realizarea unui experiment judiciar (doar

specialişti, în condiţii speciale, când se efectuează trageri experimentale sau se verifică

dacă anumite substanţe, în anumite condiţii date puteau provoca incendii sau explozii etc.).

6) Reconstituirea poate avea ca obiect reproducerea întregii derulări, în întreaga lor

succesiune, a faptelor infracţionale. Experimentul judiciar poate urmări studierea,

demonstrarea, modului de producere a unei singure fapte, împrejurări, chiar şi atunci când

se dispune verificarea mai multor elemente ale infracţiunii, acestea vor fi supuse

experimentului, în fiecare parte.

7) Experimentul este o metodă de cercetarea specifică nu doar reconstituirii, ci şi altor

domenii (ex.: expertiza armelor de foc).

Cap. III Metodologie

1. Dispunerea, organizarea şi efectuarea si fixarea rezultatelor reconstituirii in cazul

unor infractiuni

1.1. Dispunerea reconstituirii poate fi făcută, potrivit prevederilor art. 130 Cpp, de către

organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată, dacă aceasta consideră că efectuarea

reconstituirii este necesară pentru verificarea sau precizarea unor date, care sunt importante pentru

soluţionarea cauzei şi care n-au fost elucidate prin alte mijloace de probă. De pildă se va dispune

pentru verificarea declaraţiilor martorilor, învinuitului şi inculpatului; pentru verificarea posibilităţilor

de percepţie, vizuală, auditivă, olfactivă, tactilă; pentru verificarea posibilităţilor de săvârşire a

anumitor acţiuni, în anumite condiţii şi de către anumite persoane determinate, pentru reproducerea

tabloului de ansamblu al infracţiunii.

Corect efectuată, reconstituirea va face lumină asupra problemelor amintite mai sus, stabilind

veridicitatea unor declaraţii, corectitudinea sau reaua intenţie a unor persoane, conduitele anumitor

persoane, felul în care s-au întâmplat anumite fapte sau evenimente precum şi succesiunea lor,

contribuind astfel la consolidarea sau infirmarea unor ipoteze şi chiar a unor ”împrejurări

controversate”90 de la faţa locului.

90 S. Alămoreanu – op. cit. pag. 169; I.Mircea – ”Împrejurările controversate de la locul săvârşirii unor infracţiuni de furt”, Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Jurisprudentia, 2/1987, Cluj-Napoca, pag. 79-80

21

Cu ocazia cercetării locului faptei se pot constata situaţii în care schimbările prezente în

câmpul supus cercetării nu sunt consecinţa unei infracţiuni, ci constituie rezultatul acţiunii deliberate

prin care se încearcă să se îndrume pe o pistă greşită cercetările.”91

Neconcordanţe cu privire la modul de formare şi dispunere a urmelor, prezenţa sau absenţa

unor urme sau obiecte precum şi faptul că tentativele de disimulare au adesea caracter ostentativ, faţa

locului dobândind un aspect de cadru înscenat, regizat, cu un aspect inutil complicat, multe urme sau o

dezordine nejustificată, ce contravine tendinţei fireşti a făptuitorului, de a produce cât mai puţine urme

şi de a părăsi cât mai repede locul faptei, sunt tot atâtea indicii care atrag atenţia persoanelor abilitate

asupra încercării făptuitorului de a împinge cercetările pe o pistă greşită.92

Pentru exemplificare este prezentată situaţia în care se urmăreşte disimularea unui omor comis

prin împuşcare, în sinucidere, autorul plasând arma în mâna victimei, după comiterea faptei, fiind însă

dat de gol de absenţa de pe mâinile victimei a depozitelor de funingine, care apar firesc pe mâinile

trăgătorului sau poziţia tubului de cartuş faţă de poziţia victimei, existenţa unor impresiuni papilare

statice pe crosa armei, când acestea trebuiau să fie dinamice datorită reculului precum şi de alte

considerente cunoscute de specialişti.93

Cu siguranţă că, atunci când urmele, menite să conducă cercetările pe o direcţie greşită, au fost

realizate prin infracţiuni distincte, suntem în prezenţa unui concurs de infracţiuni.

Dispunerea unei reconstituiri, după prinderea autorului, poate clarifica toate aspectele care au

stârnit îndoieli, relevând ”modus operandi”94 folosit de autor şi devenind evident care urme s-au

produs firesc prin infracţiune şi care au fost produse artificial, precum şi modul lor de producere şi

succesiunea lor.

Dispunerea efectuării unei reconstituiri este posibilă în orice moment al procesului penal,

deoarece textul legal, care reglementează acest procedeu tactic, criminalistic , art. 130 Cpp coroborat

cu art. 129 al. 2 Cpp, permite dispunerea reconstituirii atât de către organul de urmărire penală cât şi

de către instanţă, cu condiţia , firească, a existenţei unui învinuit sau inculpat, în funcţie de faza

procesului penal, şi care să fie prezent la efectuarea ei, cum cere art. 130 al. 2 Cpp.

Înainte de a dispune efectuarea unei reconstituiri organul de urmărire penală cât şi instanţa de

judecată trebuie să cântărească oportunitatea efectuării acestui procedeu de tactică criminalistică, deci

91 S. Alămoreanu, op. cit., pag. 16892 S. Alămoreanu – op. cit. pag. 16893 idem. pag. 16994 idem pag. 169

22

este necesară examinarea probatoriului existent în cauză, a avantajelor şi utilităţii acestei activităţi,

pentru a nu se dispune un act inutil sau chiar păgubitor.95

Trebuie avut în vedere că uneori reconstituirea este foarte costisitoare, fără a oferi informaţii

noi sau semnificative sau apărând, pur şi simplu, o disproporţie prea oneroasă între aportul adus la

soluţionarea cauzei şi eforturile, materiale şi umane, depuse cu efectuarea ei, alteori ar putea influenţa

negativ opinia publică.96

În situaţiile amintite mai sus, ca urmare a deliberării organului judiciar asupra oportunităţii

dispunerii efectuării unei reconstituiri, este recomandabil ca să nu se apeleze la acest mijloc tactic.

Modalitatea de dispunere este rezoluţia motivată a organului judiciar, după începerea urmăririi

penale, dar înainte de intrarea în faza de judecată ( ţinând cont de prevederile art. 203 Cpp), iar după

intrarea în faza de judecată, se dispune de către instanţa de judecată printr-o încheiere, după începerea

cercetării judecătoreşti ( art. 302 Cpp). Frecvent reconstituirea se dispune în cazul cercetării

infracţiunilor contra persoanelor sau contra patrimoniului.97

Atunci când se dispune efectuarea unei reconstituiri, cel mai frecvent se doreşte fie verificarea

posibilităţilor de percepţie, vizuală, auditivă, olfactivă, tactilă – cu titlu exemplificativ menţionăm

următoarele cazuri: a) În cazul cercetării unui furt98, o persoană, angajată la unitatea păgubită, a

declarat că în timp ce se afla la birou, la un moment apropiat în timp de cel al producerii furtului, a

observat pe fereastră o anumită persoană. Aceasta din urmă a negat şi a declarat că între denunţător şi

el există o stare conflictuală, care l-a determinat pe denunţător, motivat de dorinţa răzbunării, să-l

plaseze la locul infracţiunii. S-a dispus reconstituirea, în condiţii experimentale a episodului.

Denunţătorul se afla în birou, beneficiind de aceleaşi condiţii de vizibilitate ca şi cele din preajma

momentului în care se susţinea că persoana în cauză a trecut prin curtea unităţii, iar acesta din urmă a

trecut la distanţe diferite şi în repetate rânduri, prin faţa ferestrei biroului în care se afla denunţătorul şi

martorii asistenţi şi care nu l-au putut observa decât când a trecut la o distanţă, care, datorită

condiţiilor de vizibilitate specifice, făcea imposibilă identificarea unei persoane, după trăsăturile feţei,

deoarece se putea observa doar conturul întunecat al capului. b) În cazul cercetării unei infracţiuni de

distrugere din culpă99, pentru a se verifica posibilitatea de percepţie vizuală a martorului R.F. şi

abilitatea sa de a recunoaşte anumite persoane, în condiţiile date, s-a dispus reconstituirea situaţiei de

fapt, în acelaşi cadru, unde martorul susţinea că l-a văzut pe învinuitul S.A. la locul incendiului, care a

95 E. Stancu – Criminalistică, Tactica şi metodologia criminalistică, Editura Actami, 1997, pag. 213; S. Alămoreanu – op. cit., pag. 19396 S. Alămoreanu – op. cit. pag. 193 97 A. Frăţilă, Constantin Mirea, op. cit., pag. 3898 S. Golunski – op. cit. pag. 29699 Dosar P 4902/29.11.2002 Judecătoria Aiud - nepublicat

23

distrus o lizieră de plantaţie, aparţinând Ocolului Silvic Blaj, învinuit care, la momentul în care a fost

observat de R.F., pescuia. În locul unde martorul R.F. susţinea că l-a văzut pe S.A. a fost adus numitul

F.I. , fără ca martorului să i se aducă la cunoştinţă că acea persoană este alta de cât S.A. Martorul se

afla într-un loc aflat pe malul opus al Mureşului, iar albia râului are o lăţime de 45-50 m. Martorul l-a

recunoscut pe numitul F.I. care era consătean cu el, ca pe învinuitul S.A. – fie pentru a verifica

posibilitatea săvârşirii unor acţiuni de către anumite persoane, în condiţiile date – cu titlul

exemplificativ menţionăm următoarele cazuri: a) În cazul unui dublu asasinat comis la Oradea100,

autorul a declarat că a pătruns în locuinţa victimelor prin fereastră. Deşi aceasta era închisă, autorul a

forţat-o, folosindu-se de faptul că ştia că aceasta prezenta anumite defecţiuni la mecanismul de

închidere. Reproducerea experimentală a acţiunilor de forţare a ferestrei, conform declaraţiilor

autorului, au dus la deschiderea ei, certificându-se astfel veridicitatea declaraţiilor autorului, cu privire

la modul de pătrundere în locuinţa victimelor. b) În cazul unui furt calificat101, la reconstituire autorul

arată cum a reuşit să sustragă bunul, din curtea imobilului, a cărui poartă de acces era închisă cu cheia,

ce se afla în broască, pe interior. Învinuitul arată cum a escaladat poarta de acces în curtea imobilului.

A luat bunul, care se afla lângă zidul imobilului, a deschis poarta şi a părăsit curtea imobilului cu

bunul furat. Învinuitul a declarat că ştia de existenţa şi locul în care se afla bunul furat, deoarece, mai

devreme, în cursul aceleiaşi zile, a pătruns în curtea imobilului respectiv, cu permisiunea

proprietarului.

Este evident că atunci când se dispune efectuarea unei reconstituiri pentru a se verifica

posibilităţile de percepţie, cât şi atunci când se dispune pentru a se verifica posibilitatea săvârşirii unor

acţiuni, în anumite condiţii date, de către anumite persoane determinate, rezultatul reconstituirii face

lumină, inevitabil, şi asupra veridicităţii declaraţiilor şi a bunei-credinţe a martorilor sau învinuiţilor

ori inculpaţilor. Adesea în practică, organele judiciare întâlnesc situaţii când anumiţi infractori pentru

a nu-şi deconspira complicii sau coautorii, ori pentru a proteja pe adevăraţii vinovaţi ( adesea în

comunităţile de rromi se cumpără recunoaşteri de către adevăraţii vinovaţi, plătindu-se bani sau

bunuri familiilor celor care, nevinovaţi fiind, iau asupra lor săvârşirea unor infracţiuni, fiind dispuşi să

execute pedeapsa în locul celor în cauză) se declară unici vinovaţi de săvârşirea faptelor penale în

discuţie, uneori chiar contra evidenţei stării de fapt care reclamă participaţia pentru săvârşirea

infracţiunii în condiţiile date (ex. transportarea unor obiecte grele sau voluminoase peste obstacole sau

la distanţe mari, în scurt timp) , sau unele persoane prin declaraţiile lor încearcă să evite implicarea de

orice natură într-un caz penal.

100 D. Ceacanica – op. cit. pag. 161101 Dosarul P697/19.02.2003 Judecătoria Aiud - nepublicat

24

Se observă că, atât atunci când se dispune efectuarea unei reconstituiri pentru a se verifica

posibilitatea de percepţie, cât şi atunci când se dispune pentru a se verifica posibilitatea săvârşirii unor

infracţiuni, în anumite condiţii date, de către anumite persoane determinate, rezultatul reconstituirii

face lumină, inevitabil, şi asupra veridicităţii declaraţiilor şi a bunei-credinţe a martorilor sau

învinuiţilor ori inculpaţilor. Reconstituirea s-a dovedit utilă şi într-un caz de omor deosebit de grav,

revelând întregul ”film infracţional” şi consolidând probele acuzării – dosarul P 146/ 16.01.1999

Tribunalul Alba – nepublicat. Cu titlu exemplificativ menţionăm următoarea situaţie102 : martora

declară că nu a auzit ţipetele puternice ale victimei lovite de cuţit, în ciuda faptului că avea o acuitate

auditivă normală şi se afla în apartamentul vecin, iar grosimea zidului despărţitor permitea propagarea

unor sunete şi de mică intensitate. Executarea reconstituirii a permis verificarea sincerităţii martorei în

cauză. Tot cu titlu exemplificativ menţionăm şi cazul următor103: Cu ocazia efectuării reconstituirii

împrejurărilor şi modului cum inculpaţii au comis infracţiunile de tentativă de omor calificat şi

vătămare corporală, unul dintre inculpaţi a negat declaraţiile martorului, care susţinea că l-a observat

deplasându-se spre jandarmul care îl imobilizase pe fratele său şi lovindu-l pe jandarm, în repetate

rânduri cu un cuţit. Ulterior obiecţia inculpatului a fost înlăturată şi de alte mijloace de probă.

1.2. Organizarea / pregătirea reconstituirii

Pentru ca reconstituirea să fie o reuşită este necesar ca ea să se desfăşoare după un plan bine

stabilit, centrată pe chestiunile ce trebuiesc elucidate şi cu respectarea unor anumite reguli care asigură

credibilitatea, corectitudinea şi legalitatea reconstituirii şi rezultatelor sale.

Toate aceste activităţi menite să asigure buna desfăşurare şi reuşita reconstituirii au fost

însumate în ceea ce unii autori numesc organizarea104 reconstituirii, iar alţii pregătirea reconstituirii105.

După ce a hotărât ce activităţi experimentale sunt necesare, cu ce mijloace tehnice şi în ce

condiţii s-ar putea îndeplini, organul judiciar trebuie să analizeze dacă aceste activităţi nu pun în

pericol interese sociale sau particulare, unele activităţi neputând fi efectuate tocmai pe acest temei,

deoarece, prin modul de realizare pun în primejdie viaţa, sănătatea persoanelor implicate sau lezează

demnitatea unor persoane (de exemplu nu se va reconstitui incendierea unui imobil sau o explozie într-

un loc aglomerat) ori ar stagna procesul de producţie, în perimetrul locului reconstituirii sau presupun

eforturi materiale prea mari.106

102 E. Stancu - op. cit. pag. 212103 P 413/05.02.1996 Tribunalul Alba - nepublicat104 E. Stancu – op. cit. pag. 213, Camil Suciu, op. cit. pag. 531, Aurel Ciopraga, op. cit. pag. 98105 S. Alămoreanu, op. cit. pag. 193; M. Basarab op. cit. pag. 329; I. Mircea op. cit. pag. 292106 I. Mircea ”Criminalistica”, Lumina Lex, Bucureşti 2001, pag. 293;

25

Organul judiciar, în vederea organizării în condiţii cât mai bune a reconstituirii va elabora un

plan de activitate care va cuprinde:

a) scopul reconstituirii, determinându-se cu exactitate problemele ce urmează a fi verificate

( se vor vedea materialele şi datele existente la dosar şi, dacă este nevoie, se va efectua o

nouă ascultare cu privire problemele ce trebuie clarificate, existând posibilitatea ca, o

persoană suspectă, să revină asupra declaraţiilor anterioare, recunoscând că a simulat

spargerea pentru a ascunde o lipsă de gestiune, situaţie care face inutilă efectuarea

reconstituirii)107

b) participanţii108, necesari sau indispensabili

c) condiţiile tactice şi organizatorice ce trebuie respectate109 (loc, timp şi mod trebuie să fie

identice sau foarte apropiate de cele din momentul săvârşirii infracţiunii)

d) stabilirea metodelor ce se vor folosi şi justificarea alegerii lor.110

e) Utilajul şi materialele necesare pentru efectuarea reconstituirii111 (uneori sunt identice cu

cele care au servit la săvârşirea infracţiunii, sau sunt un produs al infracţiunii, alteori sunt

înlocuite – când se foloseşte un instrument vulnerant, la reconstituire, va fi înlocuit cu o

imitaţie, lipsită de proprietăţi vulnerante, care să constituie un pericol pentru participanţi112)

f) Conţinutul experimentelor ce se vor efectua.

Sfera participanţilor la reconstituire este condiţionată de natura împrejurării, situaţiei, care se

determină, se verifică experimental şi de condiţiile în care se efectuează reconstituirea, prezenţa unora

dintre participanţi, fiind întotdeauna necesară iar a altora fiind cerută de natura faptului verificat şi e

lăsată la aprecierea organului judiciar.113

Este indispensabilă prezenţa persoanelor ale căror declaraţii se verifică: învinuit, inculpat,

martori, persoane vătămate, organul judiciar, de urmărire penală, care trebuie să asigure desfăşurarea

în siguranţă şi cu respectarea legislaţiei, precum şi fixarea rezultatelor obţinute.

În ceea ce priveşte prezenţa martorilor asistenţi, deşi legea cere prezenţa lor, ori de câte ori este

posibilă (art. 130 şi art. 129 alin. 2 Cpp), deci permiţând lipsa lor în situaţia de excepţie în care

prezenţa lor nu e posibilă, doctrina este de acord că prezenţa acestora este indispensabilă, asigurându-

107 E. Stancu – op. cit., pag. 213-214108 A. Ciopraga op. cit. pag. 99;C.Suciu op. cit. pag. 532; E.Stancu – op. cit. pag. 214; S. Alămoreanu op. cit. pag.193109 E. Stancu – op. cit. pag. 214110 C. Suciu – op. cit. pag. 532111 ibidem112 S. Alămoreanu – op. cit. pag. 194113 A. Ciopraga –op. cit. pag. 99

26

se obiectivitatea, legalitatea şi preîntâmpinându-se o încercare viitoare de retragere a declaraţiilor, în

cadrul unei faze procesuale ulterioare.114

Potrivit articolului 129 alin. 2 coroborat cu art. 130 Cpp prezenţa părţilor este obligatorie, dacă

situaţia o face necesară ( de exemplu, în cazul verificării modului în care a acţionat autorul unui furt

prin efracţie, la reconstituire va fi invitată şi partea vătămată pentru a da indicaţii referitoare la starea

iniţială a locului faptei, la modul de dispunere a mobilierului înaintea furtului, etc.115).

În funcţie de împrejurările concrete ale faptei şi de atitudinea unora dintre participanţi, la

reconstituire mai pot participa şi alte persoane: apărătorii aleşi ai părţilor; părinţii sau reprezentanţii

ori ocrotitorii legali ai minorilor; specialişti din diferite domenii ale ştiinţei şi tehnicii ( când gradul de

complexitate al împrejurării verificate şi necesitatea de a asigura experimentului un fundament

ştiinţific o reclamă; de exemplu când efectuarea experimentului de către însuşi organul judiciar, care

nu are astfel de cunoştinţe, ar putea compromite însăşi finalitatea urmărită; accidente de muncă,

explozie sau incendiere), aceştia aducând o însemnată contribuţie la pregătirea şi efectuarea propriu-

zisă a experimentului, la fixarea şi aprecierea, evaluarea rezultatelor (natura specialităţii din care se

vor recruta specialiştii – medic legist, specialist, tehnician sau expert criminalist, inginer constructor,

acustician, tehnician auto, pompier etc.); alte persoane care ajută organele judiciare la efectuarea

propriu-zisă a activităţilor experimentale ( producerea unor sunete, zgomote, înlăturarea unor

obstacole).116

Activitatea participanţilor la efectuarea reconstituirii este subordonată organului judiciar,

anchetatorului, care va îndruma toate activităţile experimentale. Acesta va comunica participanţilor

atribuţiile care revin fiecăruia ( de exemplu: la reconstituirea efectuată în vederea verificării capacităţii

de percepţie auditivă, organul judiciar va stabili care anume dintre participanţi va rosti cuvintele ori va

produce un anumit zgomot, din ce loc anume determinat al locaţiei, unde are loc reproducerea

experimentală, intensitatea cu care vor fi rostite cuvintele sau frazele sau cu care vor fi produse

zgomotele, de câte ori se vor repeta, precum şi poziţia pe care o vor ocupa participanţii ai căror

aptitudini se verifică, însoţiţi de martorii asistenţi, ultimele două categorii de participanţi fiind cei care

trebuie să recepţioneze fenomenul sonor, scopul, conţinutul şi momentul rostirii, cuvintelor sau

frazelor, ori al producerii zgomotelor nu trebuie dezvăluite celor ce le vor recepţiona, pentru a nu

influenţa desfăşurarea şi rezultatele reconstituirii).117

114 S. Alămoreanu – op. cit. pag. 193; A.Ciopraga – op. cit. pag. 99; E.Stancu – op.cit. pag. 214; C.Suciu – op. cit. pag.532; Gh. Mateuţ – op. cit. pag. 182115 E.Stancu – op. cit. pag. 214116 A. Ciopraga – op. cit. pag. 99-100; E. Stancu – op. cit. pag. 214117 A. Ciopraga – op. cit. pag. 100

27

După ce se ajunge la locul reconstituirii, se verifică starea generală a acestuia, asigurarea

pazei, limitarea accesului străinilor, iar pentru fiecare secvenţă reprodusă experimental se vor asigura

condiţiile de reluare artificială, pentru obţinerea unor rezultate cât mai apropiate de cele originale.118

Dacă printre participanţi se află persoane care ar putea retrăi emoţii puternice din timpul comiterii

infracţiunii, nu vor fi mobilizate, dacă prezenţa lor este indispensabilă, se vor lua măsuri de

îmbărbătare.119

1.3. Efectuarea reconstituirii

După ce s-au încheiat pregătirile în vederea bunei desfăşurări a reconstituirii, organul judiciar

va verifica dacă toate elementele planului de activitate sunt asigurate (dacă este determinat scopul

reconstituirii; dacă sunt întrunite condiţiile necesare pentru reproducerea cât mai exactă a modului şi

împrejurărilor în care s-a săvârşit fapta; dacă sunt prezente toate persoanele a căror prezenţă este

necesară; dacă există mijloacele tehnice criminalistice şi mijloacele materiale de probă, care vor fi

utilizate, etc.), această verificare este o măsură preliminară efectuării propriu-zise a reconstituirii,

menită să asigure buna desfăşurare a acesteia din urmă.120

În efectuarea propriu-zisă a reconstituirii trebuie să se ţină seama de anumite reguli tactice de

efectuare a ei:

I Să fie efectuată în condiţii similare sau cât mai apropiate de cele existente în momentul

producerii faptului sau fenomenului verificat. De la această regulă fac excepţie faptele cu un anumit

grad de pericol ( incendii, trageri cu arme de foc, explozii) care de obicei se reconstituie în condiţii de

laborator şi reconstituirea priveşte aspecte tehnice, precum şi faptele care lezează demnitatea sau pun

în pericol viaţa sau sănătatea persoanelor participante la reconstituire sau prejudiciază proprietatea.121

Când spunem condiţii existente în momentul producerii faptului sau fenomenului, ce face

obiectul reconstituirii, ne referim la condiţiile de loc, timp, atmosferice, mod şi alte condiţii care au o

anumită semnificaţie în săvârşirea sau percepţia faptei ori fenomenului.

Trebuie spus că există activităţi, care prin natura sau simplitatea lor, se pot reproduce fără

respectarea circumstanţelor săvârşirii infracţiunii (de exemplu: ridicarea anumitor greutăţi de către o

persoană determinată, ţinându-se seama de natura şi volumul lor; abilitatea făptuitorului de executa

operaţiuni cu un anumit instrument, într-un timp anume, limitat, deschiderea unor tipuri de broaşte sau

lacăte cu chei improvizate), dar pentru verificarea vizibilităţii, capacităţii de percepţie sonoră,

118 S. Alămoreanu – op. cit. pag. 194119 I. Mircea – op. cit. pag. 293120 E.Stancu – op. cit. pag. 216121 idem, pag. 214

28

posibilităţii de escaladare a zidurilor sau de efectuare a unor activităţi complexe, este necesar ca

reconstituirea să se desfăşoare în condiţii similare cu cele din timpul comiterii faptei.122

Când se vorbeşte despre similitudinea între condiţiile existente în momentul producerii unei

fapte sau fenomen şi cele din momentul reproducerii sale experimentale, nu înseamnă că este vorba

despre o suprapunere totală, până la identitate, în absolut toate cazurile (obiectul cu privire la care se

vor face experimentele nu mai există în materialitatea sa sau efectuarea la locul faptei a anumitor

reproduceri experimentale ar putea reprezenta un pericol pentru viaţa ori integritatea anumitor

persoane – trageri cu arme de foc într-un loc aglomerat – şi se va dispune efectuarea reconstituirii într-

un alt loc, posibil în condiţii de laborator).123

Regula că reconstituirea trebuie efectuată în condiţii similare sau cât mai apropiate celor

existente în momentul producerii faptului sau fenomenului verificat, trebuie respectată riguros când se

verifică posibilităţile subiective de percepţie vizuală şi auditivă a persoanelor sau când rezultatele

experimentelor sunt nemijlocit condiţionate de locul şi timpul producerii lor.124

Verificarea experimentală a fenomenelor sonore percepute de martori se impune atunci când în

momentul percepţiei au existat condiţii improprii de vizibilitate ( lumina crepusculară; fenomene

atmosferice precum ceaţa, ploaia torenţială, viscolul; în timpul nopţii) care fac nesigură percepţia

vizuală, precum şi atunci când deşi au existat condiţii proprii de vizibilitate, persoanele nu au putut

percepe vizual fapta sau fenomenul, datorită interpunerii unor obstacole sau situării persoanelor

dincolo de limitele eficienţei privirii125 ori pur şi simplu persoanele în cauză suferă de o deficienţă de

vedere, bineînţeles alături de oricare dintre cele trei ipoteze, prezentate mai sus, trebuie să se alăture şi

condiţia producerii unor fenomene sonore (sunete, zgomote) în timpul săvârşirii infracţiunii şi legate

de aceasta.

Pot fi reproduse experimental, prin reconstituire, vorbirea, ţipetele, semnalele sonore ale unor

autovehicule sau alte sunete precum şi zgomote, de exemplu, cele produse de instrumentele utilizate la

săvârşirea infracţiunii (arme de foc, instrumente de lovire, mijloace de transport, diferite alte obiecte

sau utilaje), această reproducere trebuind să respecte condiţii de loc şi timp, care sunt condiţii

obiective de mediu, şi condiţii referitoare la fenomenul sonor propriu-zis, privind intensitatea, sursa,

sau natura fenomenului sonor, distanţa de la care a fost perceput, direcţia de propagare.126

Percepţia fenomenelor sonore este influenţată de locul în care s-au produs respectivele

fenomene, deoarece poate fi denaturată de fenomenul acustic numit ecou, care poate crea iluzia că 122 I. Mircea, op. cit. pag. 293123 A. Ciopraga, op.cit. pag. 101124 ibidem125 A.Ciopraga,op.cit pag. 93-94126 A. Ciopraga – op. cit. pag. 94

29

sursa fenomenelor sonore se află într-un loc opus celui real ( în anumite situări geografice – munte,

deal , depresiune, pădure, etc. – într-o anumită configuraţie a locului – existenţa unor obstacole

acustice – ) sau de fenomenul acustic numit reverberaţie (când percepţia s-a realizat în locuri închise –

curte interioară, săli de dimensiuni mari, hale, imobile şi orice alte obstacole reflectoare -) fenomen

care, datorită prelungirii sunetelor primare şi variaţiei de intensitate, face ca percepţia să fie neclară,

deformată iar posibilitatea localizării spaţiale să fie influenţată; totodată şi natura obstacolelor care

separau persoana de sursa sonoră (percepţia dintr-o încăpere alăturată, separată prin ferestre sau uşi)

pot influenţa percepţia fenomenelor sonore.127

Şi condiţiile de timp trebuie respectate. Chiar dacă nu este vorba despre o reconstituire care

vizează verificarea capacităţii de percepţie vizuală, unde respectarea orei este vitală, deoarece este

direct corelată cu intensitatea luminii naturale, reproducerea experimentală poate fi influenţată, în ceea

ce priveşte rezultatele ei, de nerespectarea cadrului temporal corespunzător celui în care a fost

săvârşită fapta ( de exemplu, la reproducerea unor zgomote, într-un mediu urban, unde este evident

pentru toată lumea că, între anumite intervale orare zgomotul de fond produs de activităţile umane este

mult mai intens, decât între altele, iar percepţia, separarea şi identificarea (recunoaşterea sunetului ce

face obiectul discuţiei are un grad de dificultate diferit, pentru subiecţi).

Foarte importante sunt condiţiile atmosferice128. Astfel , dacă percepţia iniţială s-a petrecut în

condiţiile existenţei unui vânt de o anumită intensitate şi direcţie, reproducerea experimentală ar trebui

să aibă loc în condiţii similare deoarece forţa şi direcţia vântului poate influenţa percepţia sunetului şi

determinarea distanţei la care se află sursa sonoră.

Pentru obţinerea unor rezultate utile şi corecte este important ca sunetul să fie produs în acelaşi

mod sau dacă nu se poate, să se respecte condiţiile de intensitate ale sunetului, de aceeaşi sursă ( să fie

produs de acelaşi obiect care l-a generat iniţial sau de obiecte de acelaşi tip) şi de la aceeaşi distanţă şi

pe aceeaşi direcţie de propagare a fenomenului sonor, iar martorii asistenţi să aibă o capacitate de

percepţie sonoră similară sau foarte apropiată persoanei ale cărei capacitate de percepţie se verifică.129

Reconstituirea în vederea verificării condiţiilor de vizibilitate este şi ea relevantă cu privire la

importanţa reproducerii experimentale în aceleaşi condiţii, în care s-a produs percepţia iniţială.

La acest tip de reconstituire se recurge când faptele au fost percepute vizual în condiţii proprii

sau improprii de vizibilitate.130

127 A. Ciopraga – op. cit. pag. 94-95128 A. Ciopraga op. cit. pag. 95129 idem pag. 95-96130 idem pag. 96

30

Prin aceasta se verifică aptitudinile subiective al martorilor, învinuitului sau inculpatului ( de

exemplu în cazul unui omor săvârşit cu armă de foc şi fără intenţie se verifică susţinerea învinuitului

dacă victima putea fi observată din locul de unde s-a tras) sau victimei ( dacă susţine că a observat, la

o anumită distanţă, complicele aflat la pândă) de a percepe anumite persoane, acţiuni sau obiective, în

anumite condiţii date de vizibilitate.131

Condiţiile obiective care trebuie avute în vedere şi respectate cu ocazia efectuării unei

reconstituiri cu scopul enunţat mai sus sunt: condiţiile de loc, timp, atmosferice, natura iluminatului,

intensitatea luminii, distanţa dintre faptul perceput şi persoana verificată, unghiul vizual.

Primele trei sunt importante pentru că, în ansamblu pot influenţa intensitatea, natura şi unghiul

vizual şi distanţa dintre persoană şi faptul sau obiectul perceput, iar ultimele patru pentru că ele

determină acurateţea percepţiei.

Intensitatea luminii diferă după anotimp, oră sezon ( intensitatea este una dimineaţa, alta în

amurg şi alta noaptea, stratul de zăpadă sau atmosfera dintr-o zi mohorâtă de toamnă influenţează

percepţia) zonă geografică, condiţiile atmosferice (atmosferă purificată – încărcată)132

Natura luminii poate influenţa perturbator acurateţea percepţiei vizuale, când e vorba de

percepţia însuşirilor cromatice (culoarea îmbrăcămintei, pigmentaţia pielii şi părului) iluminatul cu

neon, cel al reclamelor şi firmelor fluorescente policrome, diminuează posibilitatea discriminării

corecte a culorilor.133

Fidelitatea percepţiei se află în raport de proporţionalitate cu distanţa dintre cel ce a perceput

vizual şi faptul, obiectul sau persoana percepute.134

Unghiul mare de vizibilitate asigură o percepţie exactă iar obiectele percepute sub un unghi

redus se supraestimează, în ceea ce priveşte dimensiunile lor.135

Când prin reconstituire se verifică aptitudini subiective de percepţie ale persoanelor sau

posibilitatea producerii unor fapte, persoanele ale căror aptitudini sau posibilităţi se verifică, vor

declara dacă împrejurările sunt corespunzătoare sau sunt mult schimbate faţă de cele existente în

momentul iniţial, al percepţiei sau producerii faptei, acţiunii, care se verifică, în ultimul caz ori se va

amâna efectuarea reconstituirii, până când condiţiile obiective vor fi corespunzătoare, ori se va renunţa

la utilizarea acestui procedeu de tactică criminalistică.136

131 ibidem132 A. Ciopraga op. cit. pag. 96133 idem pag. 97134 idem pag. 98135 idem pag. 98136 A. Ciopraga op. cit. pag. 102

31

Când reconstituirea a fost efectuată deşi a fost imposibil să se restabilească până la detalii

configuraţia locului ori condiţiile atmosferice sau de timp, sau acestea au fost considerate irelevante,

această situaţie trebuie menţionată în procesul-verbal al reconstituirii, pentru că pot apărea nepotriviri

sau discordanţe care pot fi explicate prin schimbarea condiţiilor.137

II Când la reconstituire este necesară folosirea unor instrumente sau obiecte este bine ca

acestea să fie cele originale, atât cele utilizate ca instrumente la săvârşirea infracţiunii cât şi cele care

au făcut obiectul sustragerii ( când se verifică declaraţiile învinuitului sau inculpatului că a sustras

singur anumite obiecte şi că tot singur le-a transportat de la locul faptei) precum şi cele care poartă

urme ale săvârşirii faptei – trebuie spus că este posibilă înlocuirea obiectelor ce au fost folosite ca

instrumente la săvârşirea infracţiunii, cu altele de acelaşi fel ori asemănătore, cu imitaţii, dacă

trăsăturile individuale ale obiectului nu sunt esenţiale pentru rezultatul reconstituirii.138

Atunci când instrumentul folosit are caracteristici care îl pot face vulnerant (secure, cuţit, etc.)

trebuie înlocuit cu o imitaţie.139

Această înlocuire este necesară pentru a proteja participanţii la reconstituire sau alte persoane

de consecinţele folosirii imprudente a unor obiecte, care ar pute pune în pericol viaţa sau integritatea

lor corporală, astfel, spre exemplu, un cuţit poate fi înlocuit cu imitaţii, care nu sunt periculoase, din

carton sau alt material, respectându-se forma şi dimensiunile.140

III Reproducerile experimentale trebuie să fie executate cu maximum de atenţie, de exactitate,

iar când este vorba de împrejurări esenţiale se va repeta de mai multe ori experimentul, în aceleaşi

condiţii şi/sau în condiţii deliberat modificate (repetarea în aceleaşi condiţii a experimentului este

indicată atunci când rezultatul ar putea fi influenţat de factori ocazionali, neprevăzuţi – obţinerea în

mod constant al aceluiaşi rezultat echivalează cu o dovadă a cărei credibilitate e de neînlăturat;

repetarea în condiţii modificate deliberat este utilă pentru verificarea aptitudinilor persoanelor de a

percepe auditiv sau vizual anumite fapte sau fenomene – de pildă: pentru verificarea capacităţii de

percepţie auditivă, când distanţa de la care a fost perceput fenomenul sonor n-a fost precis

determinată, experimentul e bine să fie repetat, variind distanţa, de la cea mai scurtă , la cea mai mare,

după posibilităţi, precum şi variind intensitatea fenomenului sonor).141

IV Când există mai multe variante privind poziţiile participanţilor şi distanţele din cauză, se

vor face reconstituiri experimentale separate, pentru fiecare dintre aceste variante.142

137 idem138 idem139 S. Alămoreanu op. cit. pag. 194140 A. Ciopraga op. cit. pag 103141 A. Ciopraga op. cit. pag. 105142 S. Alămoreanu op. cit. pag. 195

32

V Când sunt mai mulţi autori, complici, care participă împreună la reconstituire trebuie să li se

permită o anumită libertate de mişcare, pentru ca să nu obiecteze ulterior că nu au putut acţiona

nestânjenit şi liber pentru a reproduce exact conduita lor din timpul săvârşirii faptei, că ar fi avut doar

o atitudine pasivă la realizarea reconstituirii, alta decât cea din împrejurările reale (făptuitorii arestaţi

ori reţinuţi nu vor fi ţinuţi încătuşaţi împreună pentru a se evita atitudinile pasive şi rezultatele eronate,

cei din arest nu vor fi ţinuţi încătuşaţi nici de organele de escortă şi pază, din aceleaşi considerente

precum şi pentru a nu oferi ocazia celor arestaţi să impute o ”sugestionare” în sarcina organelor

amintite).143

VI Reconstituirea să se desfăşoare cu calm şi sobrietate, fără exagerări, gesturi spectaculoase,

inutile.144 Participanţii nu trebuie supuşi unor practici de natură să lezeze demnitatea şi bunele

moravuri.

VII Acţiunile reproduse experimental şi ordinea lor va fi cea din timpul faptei reale, ritmul de

desfăşurare al lor fiind cel în care se presupune ori se declară că a avut loc fapta ( pentru evitarea

erorilor de percepţie şi pentru asigurarea unei aprecieri corecte a rezultatelor, este indicat ca, la

repetare, acţiunea în cauză să se efectueze într-un ritm mai lent).145

VIII Pe parcursul reconstituirii se va insista asupra episoadelor mai importante care trebuie

verificate sau precizate, evitându-se secvenţele lipsite de importanţă, iar unele acţiuni pot fi

simplificate numai la componentele lor esenţiale, care au o semnificaţie în cazul în discuţie.146 Cu titlu

de exemplu vor fi prezentate următoarele reconstituiri:

1) 147 Într-un caz de furt calificat în dauna avutului privat, M.D. din Câmpia Turzii s-a deplasat

în Ocna Mureş unde în perioada 29 XII 2002 – 9 I 2003 a săvârşit mai multe furturi în dauna avutului

privat, pe timp de noapte, prin escaladare sau efracţie, la reconstituirea celui săvârşit în noaptea de 9 I

2003, M.D. a executat singur, nefiind încătuşat, mişcări şi acţiuni, arătând principalele momente din

”filmul” săvârşirii infracţiunii: a sărit gardul; a trecut în partea din spate a casei; a deschis

coteţul; a furat păsările; a sărit gardul pentru a părăsi locul faptei. Se observă că s-a insistat

asupra episoadelor importante, care au fost şi fixate în planşa fotografică ataşată procesului-verbal de

efectuare a reconstituirii.

2) 148 Într-un alt dosar sunt instrumentate şi judecate alte două cazuri de furt calificat care au

avut ca autori şi complici aceleaşi persoane, cu mici modificări. Astfel, într-unul din cazuri, cetăţenii

143 idem144 E. Stancu op. cit. pag. 217145 idem146 E. Stancu op. cit. pag. 217147 dosar P323/22.01.2003 Judecătoria Aiud - nepublicat148 dosar P233/09.01.2003 Judecătoria Aiud - nepublicat

33

R.S., M.I-M, R.C., P. A-M în noaptea de 22/23.11. 2001 au săvârşit infracţiunea de furt calificat în

dauna societăţii comerciale S.C. ”C.A.” S.R.L.. Inculpatul R.S. a forţat cu un levier sistemele de

închidere cu care era asigurată calea de acces în incinta magazinului societăţii comerciale, operaţiune

la care a fost ajutat de inculpatul M. I-M, timp în care inculpatul R.C. a stat de pază, apoi au pătruns în

magazin de unde au sustras mai multe bunuri, care au fost depuse în plase de material plastic, care au

servit pentru transportarea lor , ulterior, în cursul aceleiaşi seri fiind ascunse într-un loc acoperit cu

vegetaţie, fiind recuperate a doua zi. Reconstituirea a insistat asupra momentelor esenţiale ( forţarea

sistemelor de închidere în timp ce R.C. stătea de pază; sustragerea bunurilor; insistându-se asupra

operaţiunilor individuale săvârşite de fiecare dintre cei amintiţi), mai puţin primul episod imortalizat

în planşa fotografică ataşată procesului-verbal de efectuare a reconstituirii şi care îi arată pe trei dintre

ei îndreptându-se spre magazinul unde a fost comisă fapta, episod care nu era esenţial deoarece toţi ce

în cauză au fost imortalizaţi la locul faptei prin episoadele reconstituite în continuare.

La fel s-a procedat şi la reconstituirea unui alt furt calificat, săvârşit de acelaşi R.S., P. A-M,

R.C. la care se adaugă R. G-V, care îl înlocuieşte de M. I-M. Reconstituirea arată episodic cum:

folosind un levier, rupt sistemele de asigurare de la uşa de acces şi de la grilajul metalic; sustrag

diferite bunuri. Trebuie menţionat că şi în acest caz, probabil din exces de zel, cei care au

supravegheat desfăşurarea reconstituirii au insistat şi asupra unor episoade care nu au o importanţă

deosebită în soluţionarea cauzei (prima şi a doua poziţie de pe planşa fotografică numărul 1, ataşată

procesului-verbal de efectuare a reconstituirii îi arată pe autori care ”se deplasează” spre locul faptei,

respectiv ”se apropie de uşa”) următoarele cadre plasându-i pe toţi la locul faptei.

Trebuie menţionat că, aşa cum se observă din planşele fotografice, ataşate proceselor-verbale

de efectuare a reconstituirilor, la efectuarea celor două reconstituiri, prezentate mai sus, participanţii

arestaţi, nu au fost încătuşaţi, nici unii de alţii, nici de organele care asigurau securitatea, nici măcar

individual, în situaţiile în care, pentru o corectă reproducere a acţiunilor din momentul comiterii

faptei, aveau nevoie de libertate a mâinilor şi de libertate de mişcare.

Reconstituirile de mai sus , nu numai că clarifică ordinea şi modul de săvârşire a diferitelor

operaţiuni, ci şi ajută la o mai bună evidenţiere a modului de operare al acestor persoane, asemănările

dintre cele două furturi calificate (ţinta , ”modul de lucru”, tipurile de bunuri sustrase, modalitatea de

deplasare spre şi de la locul faptei) fiind foarte puternice.

IX Trebuie să se asigure obiectivitatea reconstituirii motiv pentru care nu se vor face sugestii,

nu se vor da indicaţii cu privire la efectuarea corectă a unui anumit gest sau fapte, fiind necesar ca

persoana verificată să fie lăsată să acţioneze liber, conform susţinerilor sale anterioare ( astfel se va

34

verifica sinceritatea declaraţiilor şi se va înlătura riscul apariţiei unor obiecţiuni ale celui verificat sau

ale martorilor asistenţi, care ar putea influenţa cursul procesului penal, într-o fază ulterioară a sa).149

1.4. Fixarea rezultatelor reconstituirii

Odată ce efectuarea reconstituirii e dusă la bun sfârşit, rezultatele obţinute vor fi fixate prin

procesul-verbal de efectuare al reconstituirii care poate fi susţinut şi cu ”mijloace secundare”150 de

fixare precum fotografia judiciară, schiţele, filmul şi videofonograma judiciară. (Cei care înfăptuiesc

justiţia din sala de judecată, în mod obiectiv, vizualizează în spaţiu, modul de comitere a faptei, mai

greu decât investigatorii la faţa locului, de aceea fotografiile bine realizate cu ocazia reconstituirii

ajută la înţelegerea împrejurărilor de comitere.151) Proces-verbal de reconstituire este un mijloc de

probă folosit în procesul penal.152

Procesul-verbal de reconstituire, mijloc principal de fixare a rezultatelor acestui procedeu de

tactică criminalistică, în care sunt descrise amănunţit toate celelalte mijloace de fixare, ca părţi

componente ale sale, se întocmeşte cu respectarea strictă a normelor legale şi regulilor ştiinţei

criminalistice, putând fi structurat, din punct de vedere al conţinutului, pe trei părţi: partea

introductivă, partea descriptivă şi partea finală.153

În partea introductivă a procesului-verbal se consemnează scopul reconstituirii, denumirea

infracţiunii şi data comiterii ei, locul şi data efectuării reconstituirii, precizându-se şi ora la care a

început reconstituirea, condiţiile de timp, meteorologice, acustice, de vizibilitate, numele şi

prenumele persoanelor participante ( al organului judiciar care conduce desfăşurarea activităţilor,

învinuitului, inculpatului, martorilor, persoanei vătămate, al apărătorilor aleşi ai părţilor, părinţilor,

reprezentaţilor legali sau ocrotitori ai minorilor, ale specialiştilor din diferitele domenii ale ştiinţei şi

tehnicii) precum şi calitatea în care participă aceştia şi ce activităţi se vor desfăşura şi prin ce mijloace

tehnice se va fixa rezultatul reconstituirii.154 Pentru exemplificare următoarele pasaje citate dintr-un

proces-verbal de reconstituire, ce este parte a probatoriului prezentat în Dosarul P233/09.01.2002, al

Judecătoriei Aiud, sunt relevante:

”Anul 2001, luna Decembrie, ziua 27, în oraşul Teiuş, judeţul Alba. Cpt. F.E., Lt. M.J., Plt.

Maj. S.D. şi Plt. Adj. Şef DV tehnician criminalist, toţi din cadrul Poliţiei oraş Teiuş, jud. Alba.

149 E. Stancu op. cit. pag. 218150 A. Ciopraga op. cit. pag. 104151 Ioan Mazăre ”Aspecte particulare ale cercetării unei infracţiuni contra vieţii săvârşită în condiţii deosebite de un stângaci”; Buletin de Criminologie şi Criminalistică, 1-2/90, pag. 88152 Gh. Mateuţ – op. cit. pag. 206153 I. Mircea – op. cit. pag. 296154 I. Mircea – op. cit. pag. 296; A. Ciopraga – op. cit. pag. 104; S. Alămoreanu – op. cit. pag. 195

35

Astăzi data mai sus, în temeiul art. 130 Cod procedură penală, având în vedere cercetările

efectuate în dosarul de urmărire penală nr. O485/2001, şi constatând că pentru verificarea declaraţiilor

învinuiţilor R.S, M I-M, RC şi P A-M, cu privire la modul în care au procedat pentru comiterea

infracţiunii de furt calificat în noaptea de 22/23.11.2001 în paguba părţii vătămate M.S. domiciliat în

municipiul Aiud, str. F, nr. ..., jud. Alba pentru precizarea unor aspecte ale comiterii faptei am

procedat la efectuarea reconstituirii modului în care învinuitii RS, M I-M, RC, P A-M au comis fapta

reţinută în sarcina acestora şi în prezenţa martorilor asistenţi:

1. O I-D, de ... ani, domiciliat în Teiuş, Str. ..., nr. ..., judeţul Alba, şomer.

2. CM de ... ani , domiciliat în Teiuş, Str. ..., nr. ..., judeţul Alba, angajată ca vânzătoarea la

S.C. CA S.R.L. Aiud, cu punct de lucru în Teiuş, , Str. ..., nr. ..., judeţul Alba, ne-am

deplasat împreună cu învinuiţii RS, M I-M, RC, P A-M , în strada ... nr. ..., din oraşul

Teiuş, jud. Alba (adresa imobilului unde s-a săvârşit fapta) unde am constatat că sunt

respectate toate condiţiile în care a fost săvârşită fapta, am procedat la efectuarea

reconstituirii.

La adresa menţionată am găsit pe MS, în calitate de parte vătămată.

Anterior deplasării la locul reconstituirii acesta nu a fost reamenajat, deoarece nu s-a impus

această activitate, nu au fost aduse bunurile care au fost sustrase.

În prezenţa martorilor asistenţi, apărătorului din oficiu av. H.G., a numitei MS (parte

vătămată) şi a înv. RS, M I-M, RC, P A-M...”

Se observă că în cazul martorilor asistenţi, în procesul-verbal al cărui fragment a fost prezentat

mai sus, se precizează nu doar numele, prenumele şi calitatea în care participă, ci şi ocupaţia, adresa,

vârsta precum şi denumirea angajatorului şi adresa locului de muncă.

Partea descriptivă a procesului-verbal prezintă toate activităţile, toate experimentele realizate,

în succesiunea efectuării lor, descrise foarte amănunţit, evidenţiindu-se metodele aplicate, mijloacele

tehnice utilizate la fiecare reproducere experimentală, modul de desfăşurare, cine dintre participanţi a

executat nemijlocit anumite acţiuni/activităţi sau a avut un anumit rol, dacă reproducerile

experimentale au fost repetate şi dacă da, de câte ori, în ce condiţii şi care este rezultatul fiecărei

repetări; totodată se va preciza dacă au fost modificate condiţiile de efectuare a reconstituirii, faţă de

condiţiile iniţiale în care a fost săvârşită fapta, indicându-se cauza înlocuirii şi condiţiile noi.155

Când se verifică aptitudini subiective de percepţie, cei ale căror aptitudini sunt verificate vor

declara dacă aceste condiţii sunt identice cu cele ale percepţiei iniţiale sau nu.156

155 A. Ciopraga – op. cit. pag. 105; I. Mircea, op. cit. pag. 297, S. Alămoreanu op. cit. pag. 195156 A. Ciopraga, op. cit. pag. 105

36

Tot în această parte a procesului-verbal de reconstituire, se precizează obiecţiile

învinuitului/inculpatului observaţiile martorilor şi mijloacele secundare de fixare, folosite: fotografii

judiciare de reconstituire (ce fel de fotografii s-au făcut, secvenţele fixate pe peliculă, tipul de aparat

folosit, filmul, condiţiile tehnice – vizibilitate, folosirea blitz-ului) banda magnetică (ce discuţii au fost

imprimate pe bandă magnetică) filmarea (secvenţele filmate), schiţe.157 Alţi autori consideră că acestea

se precizează în partea finală a procesului-verbal, asemenea orei de începere şi finalizare a

reconstituirii şi a duratei în timp a celor mai importante reproduceri experimentale.158

Deşi nu există o atitudine unitară în doctrină, cu privire la locul pe care trebuie să-l ocupe cele

două chestiuni menţionate în alineatul precedent, ţinând cont de structurarea conţinutului procesului-

verbal de reconstituire, în cele trei părţi, deja enumerate, esenţial este ca precizările în cauză să fie

conţinute de acest act. În practica organelor de urmărire penală se întâlnesc procese-verbale de

reconstituire care conţin aceste menţiuni în partea finală.159

În continuare sunt prezentate aspecte din acelaşi proces-verbal utilizat pentru exemplificarea

părţii introductive, cu scopul exemplificării părţii descriptive a acestui gen de act constatator:

”Învinuiţii RS, RC, P A-M, declară că la locul unde se va efectua reconstituirea este acelaşi cu

cel în care s-a comis infracţiunea de furt calificat, împreună cu învinuitul M I-M, care este în prezent

deţinut la Penitenciarul Aiud.

În continuare le-am cerut învinuiţilor RS, RC, P A-M să declare şi să execute toate activităţile

pe care le-au desfăşurat în noaptea de 22/23.11.2001 cu ocazia săvârşirii infracţiunii de furt calificat,

în paguba părţii vătămate S.C. CA S.R.L. Teiuş.

Învinuiţii RS, RC, P A-M ne-au condus în str. ...., precizând că acesta este locul de acces

pentru a pătrunde în locul infracţiunii. Apoi învinuitul P A-M a declarat şi ne-a arătat locul de unde a

luat levierul cu care a venit asupra sa la locul faptei şi cu care învinuitul RS a forţat cele două lacăte cu

care era asigurat grilajul metalic de la uşa de acces din partea laterală a magazinului. La forţarea uşii

de acces confecţionată din lemn învinuitul RS a fost ajutat de către învinuitul M I-M, timp în care

învinuitul RC a stat de pază în apropiere pentru a nu fi surprinşi de cineva. După spargerea uşii de

acces toţi patru învinuiţi au pătruns în magazin de unde au sustras mai multe bunuri ... – în procesul-

verbal original se prezintă natura lor (alimentare şi nealimentare) şi sunt enumerate, precizându-se ce

bunuri au sustras fiecare – Învinuiţii declară că bunurile sustrase le-au introdus în mai multe plase de

material plastic aflate în magazin cu care au părăsit locul faptei, bunuri care au fost ascunse în

vegetaţia din apropiere liniilor ferate, şi care au fost recuperate a doua zi de către toţi patru învinuiţi şi

157 I. Mircea, op. cit. pag. 297158 A. Ciopraga, op. cit. pag. 105159 Dosarele: P233/09.01.2002; Judecătoria Aiud; P323/22.01.2003 Judecătoria Aiud; P697/19.02.2003, Judecătoria Aiud

37

transportate cu trenul până în municipiul Blaj şi ulterior domiciliile acestora unde le-au folosit în

interes personal.”

Partea finală din punct de vedere al conţinutului său variază în viziunile autorilor de

specialitate.

A. Ciopraga este de părere că aceasta trebuie să cuprindă160:

- ”ora începerii şi ora terminării reconstituirii, precum şi durata în timp a celor mai

importante evenimente;

- menţiunea asupra obligaţie participanţilor de a păstra secretul asupra rezultatelor

reconstituirii;

- faptul că procesul-verbal a fost citit în prezenţa participanţilor, iar aceştia confirmă

exactitatea celor consemnate;

- declaraţiile participanţilor la reconstituire;

- faptul dacă s-au efectuat fotografii judiciare, schiţe, dacă s-au realizat filme şi

videofonograme judiciare;

- semnăturile organului judiciar precum şi cele ale celor care în diverse calităţi au

participat la efectuarea reconstituirii.”

I. Mircea limitează întinderea acestei părţi la menţionarea datei şi orei terminării reconstituirii

precizând că procesul-verbal este semnat, la sfârşitul fiecărei pagini şi la final de către organul judiciar

şi ceilalţi participanţi.161

Această diferenţă de opinii nu este decât continuarea firească a celei cu privire la conţinutul

părţii descriptive. Dincolo de disputa doctrinară, care nu are o importanţă practică prea mare, în acest

caz, fiind vorba doar de împărţirea virtuală într-o arhitectură imaginată a actului, a unor elemente a

căror cuprindere în procesul-verbal de reconstituire nu este tăgăduită, din punct de vedere al

necesităţii.

De o maximă importanţă este evitarea omiterii consemnării în procesul verbal a discuţiilor şi

obiecţiilor formulate de participanţi.162 Uneori se ivesc situaţii când, cu ocazia efectuării reconstituirii,

unii participanţi, formulează obiecţii, astfel în cazul unei infracţiuni de tentativă de omor163,

instrumentată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, inculpatul LV a susţinut că în

momentul în care a fost agresată victima, nu s-a aflat la faţa locului, nerecunoscând săvârşirea

faptei.164

160 A. Ciopraga op. cit. pag. 105161 I. Mircea, op. cit. pag. 297162 A. Ciopraga, op. cit. pag. 105; I.Mircea, op. cit. pag. 297; S. Alămoreanu, op. cit. pag. 195163 art. 174 Cod penal, coroborat cu art. 20 Cod penal;164Dosar P 57/08.01.1997,Tribunalul Alba - nepublicat

38

Foarte important este să se evite emiterea şi consemnarea unor opinii subiective, concluzii,

interpretări, ale organului judiciar cu privire la activităţile reproduse experimental, la condiţiile de

desfăşurare şi la rezultatele obţinute.165

În continuare este prezentată partea finală a procesului-verbal de reconstituire, din care au fost

extrase şi pasajele utilizate pentru exemplificarea primelor două părţi: introductivă şi descriptivă.

”Pe timpul efectuării reconstituirii s-au efectuat fotografii judiciare reprezentând momentele şi

activităţile indicate de către învinuiţi, cu aparat marca PENTAX, folosindu-se film alb-negru

AZOPAN, PS21D la lumină naturală, vizibilitate bună, lampa blitz în interiorul magazinului, urmând

a fi întocmită o planşă fotografică şi anexată la procesul-verbal.

Reconstituirea a început la ora 15:25 şi s-a terminat la orele 15:50 efectuându-se la lumină

naturală şi vizibilitate bună.

Cu ocazia reconstituirii nu s-au distrus bunuri sau alte valori. De asemenea nu s-au ridicat

nici un fel de bunuri, valori sau înscrisuri.

Martorii asistenţi, partea vătămată şi ceilalţi participanţi nu au de făcut observaţii, iar învinuiţii

RS, RC şi P A-D nu au făcut obiecţii cu privire la cele consemnate în procesul-verbal.

Pentru care am încheiat prezentul proces-verbal în două exemplare.”

Trebuie menţionat că urmează, de la stânga la dreapta, semnăturile organului de anchetă,

apărătorului, tehnicianului criminalist, părţii vătămate, martorilor asistenţi şi învinuiţilor. La fel sunt

semnate la sfârşit şi celelalte pagini ale procesului-vebal.

Pe lângă precizările cerute expres de doctrină166 se observă că organul judiciar mai precizează,

în partea finală, că nu s-au distrus sau ridicat bunuri ori valori.

Fixarea rezultatelor reconstituirii se face nu numai prin procesul-verbal de reconstituire, ci şi

prin aşa numitele mijloace secundare, precum fotografiile, schiţele sau filmarea ori înregistrarea,

imprimarea pe bandă magnetică, acestea fiind mijloace tehnice167 de fixare.

Utilizarea uneia sau alteia dintre aceste mijloace este cerută de trăsăturile specifice ale fiecărei

reconstituiri, privită în individualitatea ei.

Când se foloseşte fotografia, planşele fotografice trebuie să ofere imaginea locului unde are loc

reconstituirea şi secvenţele care se reproduc pe cale experimentală (este indicat să se imortalizeze doar

165 S. Alămoreanu, op. cit. pag. 195; A. Ciopraga, op. cit. pag. 105; E. Stancu, op. cit. pag. 218166 S. Alămoreanu, op. cit. pag. 195; A. Ciopraga, op. cit. pag. 105; I. Mircea, op. cit. pag. 297167 I. Mircea, op. cit. pag. 297

39

acele momente indispensabile pentru înţelegerea legăturii cauzale şi succesiunii faptelor, pentru a se

evita o încărcare inutilă a dosarului cauzei).168

În cazul reconstituirilor care au un loc de desfăşurare prea vast sau necesită imortalizarea unui

număr prea mare de secvenţe sau chiar tot ”filmul” desfăşurării faptei, este indicat să se folosească

filmarea, care şi ea , ca şi fotografiile trebuie să ofere o imagine de ansamblu a locului şi apoi se vor

fixa, în succesiunea lor, momentele ce prezintă interes ( pentru asigurarea cursivităţii, momentele ce n-

au fost reconstituite, vor fi reprezentate prin secvenţe de legătură, realizate prin desene animate).169

Filmarea întregii desfăşurări a activităţilor materiale necesită o filmare încrucişată ( unul dintre aparate

urmăreşte acţiunile făptuitorului, celălalt aparat, utilizat la surprinderea secvenţelor principale, se

concentrează asupra detaliilor), când se doreşte reproducerea experimentală ale principalelor acţiuni

ale făptuitorului, se foloseşte tehnica de stop-cadru, pentru a se asigura o bună observare, după care

mişcarea continuă ( filmul în vederea reconstituirii redă, alături de imagini şi explicaţiile făptuitorului

cu privire la activităţile filmate, imprimarea informaţiei putându-se face sincron sau în condiţii de

laborator, dacă la reconstituire informaţiile sonore au fost imprimate pe bandă de magnetofon).170

La reconstituirile efectuate pentru verificarea capacităţilor de percepţie sonoră, zgomotele,

sunetele, discuţiile vor fi fixate şi pe bandă magnetică.171

Cu toate că există o paletă largă de opţiuni tehnice, fotografia judiciară de reconstituire îşi

păstrează utilitatea şi importanţa, datorită faptului că poate fi studiată cu uşurinţă, fără a necesita

anumite mijloace tehnice, de aceea este recomandabil ca fixarea reconstituirii prin filmare şi

imprimare pe bandă magnetică să fie dublată de fixarea prin fotografiere.172 Fotografiile vor fi

ştampilate şi semnate de organul judiciar care le-a efectuat.

La sfârşitul lucrării (planşele 1-2) sunt prezentate copii xerox de pe planşele fotografice ataşate

procesului verbal de reconstituire, privitor la comiterea infracţiunii de furt calificat, din noaptea de

22/23.11.2001, judecată în dosarul P233/09.01.2002 la Judecătoria Aiud, cu scopul exemplificării

practice.

2.Dispunerea, organizarea, efectuarea şi fixarea rezultatelor

experimentului judiciar in cazul unor infractiuni

168 S. Alămoreanu, op. cit. pag. 195; A. Ciopraga, op. cit. pag. 105-106; I. Mircea, op. cit. pag. 297; Bunea Gheorghe – ”Metodica cercetării infracţiunilor de furt din avutul personal”, Teză de doctorat, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de drept, 1998, pag. 221;169 A. Ciopraga, op. cit. pag. 106;170 idem171 I.Mircea, op. cit. pag. 297172 idem

40

Aşa cum s-a arătat în capitolele precedente, experimentul judiciar nu este o instituţie

individualizată printr-o reglementare legală anume, nu este nici un procedeu de tactică criminalistică,

asemenea reconstituirii, ci este un procedeu de cercetarea ştiinţifică care îşi găseşte aplicabilitate şi

utilitate atât în cazul mijloacelor de tactică cât şi în cel al mijloacelor de tehnică criminalistică

(asemenea expertizelor şi constatărilor tehnico-ştiinţifice), având ca finalitate aflarea adevărului cu

privire la modul în care s-au produs sau s-ar fi putut produce anumite fenomene sau procese, care fac

sau ar putea face obiectul investigării de către organele judiciare, ca urmare a faptului că aceste

fenomene sau procese fie au efecte care intră sub incidenţa legii penale (dacă nu chiar ele însele intră

sub incidenţa acestei legi), fie au relevanţă în soluţionarea unor cauze penale sau a stabilirii naturii

penale a unei anumite cauze.

2.1. Dispunerea efectuării experimentului judiciar nu se face în mod direct şi expres ci în

mod implicit, subsidiar dispunerii efectuării unei reconstituiri, unei constatări tehnico-ştiinţifice sau

unei expertize, atunci când în activităţile enumerate anterior se utilizează, inevitabil, experimentul

judiciar.

Cu alte cuvinte ori de câte ori, în cadrul unei reconstituiri, constatări tehnico-ştiinţifice sau

expertize se face apel la reproduceri artificiale pentru evidenţierea modului în care s-a desfăşurat

iniţial, activităţile, procesele, fenomenele reproduse, pentru o mai bună înţelegere a lor şi legilor care

le guvernează, sau pentru obţinerea, în condiţii similare producerii originalului, unor modele de

comparaţie, înseamnă că are loc un experiment judiciar.

Desigur termenul de ”dispunere” a experimentului judiciar poate apărea impropriu, ţinând

cont că nu există reglementări legale în acest sens, iar cu ocazia efectuării unei activităţi de tactică sau

tehnică criminalistică, dintre cele enumerate în alineatul precedent, se pot efectua mai multe

experimente judiciare, în una şi aceeaşi activitate, dispusă printr-un singur act de voinţă decizională.

La o analiză mai atentă se poate observa că cei care decid efectuarea unui experiment judiciar sunt fie

organele judiciare efectuează sau supraveghează efectuarea activităţilor de tactică şi tehnică

criminalistică pomenite, fie specialiştii însărcinaţi cu efectuarea, în concret, a constatărilor tehnico-

ştiinţifice sau expertizelor ori specialiştii a căror asistenţă e solicitată la efectuarea reconstituirilor.

Este evident că între cei care ”dispun” efectuarea experimentului judiciar şi cei care decid în

concret efectuarea unui anumit experiment, anume ales, în condiţii anume determinate nu este

întotdeauna semnul egalităţii (specialistul e cel care determină substanţele ce vor fi folosite, în ce

cantităţi, instrumentarul folosit, etc.).

41

Ţinând cont de precizările anterioare nu se poate contesta o legătură de cauzalitate între

dispunerea efectuării unei reconstituiri, constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize şi dispunerea

experimentelor judiciare pe care acestea le presupun.

Formal nu se dispune niciodată efectuarea unui experiment judiciar ci doar a unei constatări

tehnico-ştiinţifice, expertize sau reconstituire care dispunându-se acestea din urmă, implicit se dispune

şi efectuarea primului, dacă este necesar pentru activităţile de tehnică şi tactică criminalistică,

amintite, cu menţiunea că experimentul în sine, va fi executat cu respectarea parametrilor şi regulilor

deontologice şi ştiinţifice aplicabile, în concret, specialiştilor sau tehnicienilor ce îl execută, ţinându-se

cont de condiţiile specifice, particulare, a fiecărei reproduceri experimentale în parte.

Constatările tehnico-ştiinţifice se dispun din oficiu sau la cerere de către organul de urmărire

penală, care îi stabilesc obiectivul, formulează întrebările la care trebuie să se răspundă şi termenul în

care trebuie efectuate ( art. 112 Cpp şi art. 113 Cpp).

Expertizele se dispun de organul de organul de urmărire penală sau de instanţă, din oficiu sau

la cerere, stabilindu-se obiectul, întrebările şi termenul (art. 116 Cpp şi art. 117 Cpp).

Reconstituirea se dispune de organul de urmărire penală sau de instanţă ( art. 130 Cpp).

Deci, indirect, organul de urmărire penală este cel care dispune efectuarea experimentelor ce

sunt necesare constatărilor tehnico-ştiinţifice, expertizelor sau reconstituirilor, în ultimele două cazuri

instanţa având şi ea puterea de a le dispune.

Experimentul judiciar are multe utilizări. Poate fi folosit pentru stabilirea distanţei până la care

martorul a putut observa în concret trăsăturile celui văzut, stabilirea modului de producere a unor

urme, posibilitatea prezenţei factorilor secundari ai tragerii la o anumită distanţă etc.173

Un experiment judiciar a avut loc şi cu ocazia efectuării unei constatări tehnico - ştiinţifice

pentru stabilirea apartenenţei unui text scris şi a autenticităţii unei semnături, scop în care au fost

executate mai multe reproduceri experimentale a textului scris şi semnăturii, pentru a oferi modele de

comparaţie.174

Ca urmare a dispunerii activităţilor tactice şi tehnice a căror mijloc de realizare este,

experimentul poate fi ”dispus” şi efectuat atât în faza de urmărire penală ( când e mijloc de realizare a

unei constatări tehnico-ştiinţifice, a unei expertize sau reconstituiri, dispusă de organele de urmărire

penală) cât şi în faza de judecată a procesului penal (când e mijloc de realizare a unor reconstituiri

sau expertize dispuse de instanţă).

În practică experimentele judiciare sunt folosite în cercetarea mai multor tipuri de infracţiuni.

173 I. Alamoreanu, op. cit., pag. 192174 Dosar P4902/29.11.2002, Judecătoria Aiud - nepublicat

42

În cazul infracţiunilor de fals (fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută în art. 288 Cod

penal, falsul intelectual, prevăzută în art. 289 Cod penal, falsul în înscrisuri sub semnătură privată,

prevăzută în art. 290 Cod penal, uzul de fals, prevăzută în art. 291 Cod penal), precum şi în cazul altor

infracţiuni, ( de exemplu: ameninţarea, prevăzută în art. 193 Cod penal, şantajul, prevăzută în art. 194

Cod penal, insulta, prevăzută în art. 205 Cod penal, calomnia, prevăzută în art. 206 Cod penal,

înşelăciunea, prevăzută în art. 215 Cod penal) când se pune problema identificării autorului unor

înscrisuri anonime ( evidenţa contabilă dublă, înscrierea de cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni

reale)175, stabilirii dacă textul sau semnătura în litigiu aparţine persoanei nominalizate în document,

care pretinde sau căreia i se atribuie scrisul, dacă o semnătură este contrafăcută sau s-a executat un

model fictiv, dacă scrisul e natural sau deghizat ori aparţine uneia sau mai multor persoane, se va

dispune efectuarea unei expertize judiciare grafice sau grafoscopice.176 Trebuie reţinut că expertiza

grafică sau grafoscopică nu este acelaşi lucru cu expertiza grafologică, care ţine de grafologie, o

ştiinţă, o tehnică utilizată în psihodiagnostic, în studiul particularităţilor de caracter a unei persoane, pe

baza trăsăturilor scrisului acesteia, folosirea eronată a denumirilor, menţionate mai sus, care sunt

proprii unor domenii diferite, distincte, ale ştiinţei trebuind evitată.177

În cadrul expertizei grafice se va recurge la o examinare comparativă între scrisul în litigiu şi

modelele de comparaţie , care pot fi libere sau preconstituite ( acte de identitate, documente oficiale,

acte autentificate sau înscrisuri a căror apartenenţă şi veritate nu este tăgăduită) şi experimentale, adică

obţinute printr-o reproducere experimentală, a unui text scris sau a unei semnături, de către o anumită

persoană, prin scriere liberă sau dictare.178

În cauzele ce au ca obiect infracţiuni de fals organul de urmărire penală sau instanţa poate

ordona prezentarea unor scripte de comparaţie şi poate dispune ca învinuitul sau inculpatul să prezinte

un înscris, o semnătură realizată cu mâna sa ori să scrie după dictare, obţinerea acestor ultime două

tipuri de modele de comparaţie ( de mâna sa, produse liber, şi de mâna sa, după dictare) fiind

condiţionată de cooperarea persoanei în cauză, care poate refuza aceste demersuri, art. 127 Cpp.

Deşi textul de lege se referă în mod expres la cauzele ce privesc infracţiuni de fals este util şi

posibil ca să se solicite astfel de modele de comparaţie, obţinute experimental, şi în cazuri ce privesc

alte infracţiuni, unde pentru o corectă soluţionare se impune efectuarea unei expertize grafice prin

175 Vasile Bercheşan – ”Metodologia investigării infracţiunilor”, Editura paralela 45, Piteşti, 2000, pag. 278176 I.Alămoreanu, ”Criminalistică” note de curs, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2000, pag. 98; V.Bercheşan op. cit., pag. 278; A.Frăţilă, R.Constantin ”Expertiza grafică şi raţionamentul prin analogie”, Ed. Tehnică Bucureşti, 2000, pag. 144, E. Stancu, ”Criminalistică vol. I, Tehnica criminalistică, editia a II-a, 1997, pag. 335177 E.Stancu- ”Criminalistică” vol. I ”Tehnica criminalistică”, Universitatea Bucureşti, 1981, pag. 205178 E.Stancu – ”Criminalistică” Vol. I, ”Tehnica criminalistică”, ediţia a II-a, Editura Actami, Bucureşti, 1997, pag. 336-338

43

compararea unor înscrisuri existente în litigiu cu modele experimentale ( de exemplu la infracţiunile

prevăzute de articolele 193; 194; 205; 206; 215; 288; 289; 290; 291; ale Codului penal al României,

intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969 şi republicat în M.OF. nr. 65 din 16 aprilie 1997) astfel nefăcându-

se altceva decât respectarea regulilor de bază a procesului penal: rolul activ (art. 4 Cpp) al organelor

judiciare şi aflarea adevărului (art. 3 Cpp).

În cazul infracţiunilor la regimul armelor şi muniţiilor ( incriminate în articolul 279 din Codul

penal), precum şi în cazul infracţiunilor săvârşite prin utilizarea armelor de foc, experimentul judiciar

îşi dovedeşte din nou utilitatea, prin prisma constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor dispuse în

cauză, pentru a se stabili posibilitatea de tragere a armei chiar dacă e defectă, de a trage în lipsa unei

acţionări asupra trăgaciului, distanţa, direcţia din care s-a tras179, pentru stabilirea puterii de

pătrundere a proiectilului180, care îşi dovedesc utilitatea nu numai asupra identificării armei şi muniţiei

folosite ci şi asupra determinării laturii subiective a infracţiunii181 (când se invocă declanşarea

accidentală a unei arme).

În cazul constatărilor tehnico-ştiinţifice şi expertizelor balistice despre care s-a pomenit în

alineatul anterior, experimentul judiciar apare sub forma tragerilor experimentale.182

Experimentul judiciar, sub forma tragerilor experimentale, apare şi în cazul expertizelor

fonobalistice judiciare, utilizate în vederea stabilirii existenţei identităţii între arma folosită şi cea

bănuită, prin compararea urmelor sonore ale împuşcăturii, armării şi percuţiei în litigiu, fixate prin

înregistrare cu magnetofonul, videomagnetofonul sau prin filmare sincron, cu cele oferite ca modele

de comparaţie, deţinute experimental, prin tragerea, armarea sau percuţia armelor bănuite ca fiind cele

folosite la comiterea faptei.183 Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, forma agravantă sunt

necesare experimentele judiciare.184

În cazul în care, pe parcursul săvârşirii infracţiunii, vocea făptuitorului sau participanţilor, a

fost înregistrată pe bandă magnetică iar aceasta a ajuns în posesia organelor judiciare, se poate dispune

efectuarea unei expertize criminalistice a vocii şi a vorbirii în litigiu, cu modelele de voce şi vorbire,

obţinute experimental de la persoanele suspecte, va stabili dacă persoanele care au furnizat modelele

179 V.Bercheşan, op. cit., pag. 220180 G. Vlai, op. cit., pag. 220181 V.Bercheşan, op. cit., pag. 145-146; Botoş Ilie, Alămoreanu Sorin, Ion Poiană, ”Stabilirea stării de funcţionare a armei ca obiectiv al expertizei balistico-judiciare şi importanţa sa în determinarea laturii subiective a infracţiunii” Revista de Criminologie de Criminalistică şi Penologie, nr. 3/1999 pag. 125-126182 Botoş Ilie, Sorin Alămoreanu, Ion Poiană – op. cit. pag. 126, E. Stancu op. cit., pag. 304; G. Vlai, op. cit., pag. 220 183 Ion Anghelescu ”Expertizarea fonobalistică judiciară”, Serviciul Cultural, Presă şi Editorial al Ministerului de Interne, 1975, pag. 22-23;184 Florian Munteanu -”Mijloace tehnico-tactice criminalistice folosite la cercetarea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal”, Buletin de Criminologie şi de Criminalistică 1-2/1998, pag. 76

44

de comparaţie sunt aceleaşi sau nu cu persoanele ale căror voci sunt în litigiu.185 Uneori cercetarea

infracţiunii de ucidere din culpă reclamă efectuarea de experimente.186

Pentru cercetarea infracţiunilor la regimul materiilor explozive (incriminate prin Codul penal,

art. 280 şi Legea 126/1995, art. 31) se dispun constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize pentru a se

determina dacă substanţele sau dispozitivele în cauză fac sau nu parte din categoria materiilor

explozive, dacă materiile explozive în litigiu au aceleaşi caracteristici cu materiile explozive modele

de comparaţie; dacă sunt în stare de funcţionare.187 Experimentul îşi găseşte utilitatea în aceste

împrejurări de exemplu prin explozii experimentale, efectuate şi supravegheate de specialişti. Astfel s-

ar putea verifica dacă produsele pirotehnice destinate uzului populaţiei ( denumite popular ”artificii”;

”petarde”; ”puşcători”) cu ocazia sărbătorilor sau în alte situaţii, într-o anumită cantitate pot produce o

explozie suficient de puternică, pentru ca deţinerea unei anumite cantităţi de asemenea produse să

întrunească elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a regimului materiilor explozive,

incriminată de art. 20 Cod penal.

Constatările tehnico-ştiinţifice şi expertizele traseologice sunt folosite pentru rezolvarea unei

game largi de infracţiuni.188

În cazul infracţiunilor silvice (incriminate de Codul Silvic în art.96; art. 97; art. 98-103; cu

menţiunea că fapta prevăzută de art. 101 ”distrugerea , degradarea sau aducerea în stare de

neîntrebuinţare prin incendiere a unor păduri de pe suprafeţe întinse” este asimilată infracţiunii de

distrugere calificată care a avut ca urmare un dezastru, incriminată de Codul penal prin art. 218 alin.

1) aceste constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize se dispun pentru a stabili dacă urmele de

încălţăminte ridicată de la persoana bănuită sau dacă mijlocul de transport suspectat este cel care a

produs urmele în litigiu urmând a fi comparate cu modelele care se pun la dispoziţia specialistului189,

modele care se pot obţine prin reproduceri experimentale ale căror rezultate se fixează prin mulaje şi

fotografiere.

În cazul unor genuri variate de infracţiuni, de la omor deosebit de grav (art. 176 Cod penal), la

vătămare corporală gravă (art. 182 Cod penal), sau tâlhărie (art. 211 Cod penal) urmele de dinţi sau

buze oferă o bază sigură de identificare, în cazul dinţilor, în special dacă autorul a împlinit 25 ani,

când întreaga dantură e formată, ele întâlnindu-se pe corpul victimei, al agresorului, pe diverse

185 Ion Anghelescu, ”Expertiza criminalistică a vocii şi vorbirii”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, pag. 88-91;186 Victor Câmpean, ”Unele aspecte privind cercetarea uciderii din culpă” Revista de Criminologie şi de Criminalistică, nr. 1/1999, pag. 228187 V. Bercheşan, op. cit., pag. 202188 Ion Argeşanu, ”Criminalistica şi medicina legală în slujba justiţiei”, vol. I, Lumina Lex, Bucureşti, 1996, pag. 26189 V. Bercheşan, op. cit., pag. 338-339

45

alimente sau obiecte ( autorul unui furt a fost identificat după o urmă dentară de pe capacul metalic cu

care era capsulată o sticlă, pe care l-a desfăcut cu dinţii pentru a transfera conţinutul sticlei într-un

recipient mai mare).190 Pentru expertiza odontologică se poate stabili identitatea persoanei, prin

compararea urmelor de dinţi ridicate de la faţa locului, prin proces-verbal, fotografiere, conservarea

obiectelor sau alimentelor purtătoare, cu modelele de comparaţie obţinute prin aplicarea de muşcături

pe materiale dentare obişnuite ( ghips, ceară dentară, materiale plastice etc.) sau pe hârtie de filtru ori

sugativă, în cazul în care urmele de dinţi aparţinând participanţilor la infracţiune au fost lăsate pe piele

umană.191

În cazul infracţiunilor asociate accidentelor de circulaţie se poate identifica autovehiculului

implicat prin compararea urmelor lăsate de acesta ( ex.: benzile de rulare ale anvelopelor cu desene

antiderapante, cu desen în formă de brad prezintă unghiul deschis în direcţia de mers)192 cu urme

produse experimental

Cercetarea infracţiunilor la regimul protecţiei muncii, care sunt reglementate prin legi speciale

(Legea 90/1996) şi sunt supuse din punct de vedere a procedurii, în principiu, reglementărilor de drept

procesual penal comune, ca şi celelalte infracţiuni193, în ciuda particularităţilor privitoare la cercetare,

care alături de procuror, se execută şi de alte organe abilitate ale statului (Inspectoratul de stat pentru

protecţia muncii; persoana juridică angajatoare) presupune dispunerea unor expertize pentru stabilirea

cauzelor şi modului de producere a accidentului de muncă194, experimentul fiind necesar uneori pentru

a se verifica dacă urmarea păguboasă a accidentului de muncă este rezultatul acţiunilor sau inacţiunii

unei singure persoane sau şi a altor persoane care îşi invocă nevinovăţia sau îşi păstrează anonimatul

( verificarea declaraţiilor unui angajat care susţine că a săvârşit anumite acţiuni, care erau greu de

realizat sau imposibile, de către persoana în cauză, datorită dificultăţii, timpului avut la dispoziţie sau

cunoştinţelor necesitate).

După cum se poate observa, din cele prezentate mai sus, ”dispunerea” ori mai exact luarea

hotărârii de a se folosi un experiment judiciar, se întâlneşte în cercetarea unei game variate de

infracţiuni.

190 E. Stancu, op. cit., pag. 177-178191 Idem pag. 179-180192 Gheorghe Marc ”Cercetarea criminalistică a accidentelor de circulaţie”, Teză de doctorat, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de drept, 1997, pag. 222-225193 V. Dongoroz în colectiv – ”Explicaţii teoretice ale Codului penal roman vol. IV, Partea specială, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1972, pag. 969194 V. Bercheşan, op. cit., pag. 105

46

2.2. Organizarea experimentului judiciar este supusă unor reguli specifice care trebuie

urmate cu exactitate pentru a se obţine un rezultat util aflării adevărului. Aceste reguli variază în

funcţie de activitatea tactică sau tehnică cu ocazia căreia se efectuează un experiment judiciar.

Dacă este vorba de o reproducere experimentală care serveşte reconstituirii, atunci trebuie să

se respecte regulile tactice care se impun pentru buna desfăşurare a reconstituirii, deoarece acestea au

fost prezentate deja în partea referitoare la efectuarea reconstituirii nu se va mai insista asupra lor.

Trebuie amintit că atunci când gradul de complexitate al împrejurării verificate şi nevoia de a

asigura experimentului un fundament ştiinţific fac necesar ca la pregătirea şi efectuarea

experimentului care serveşte reconstituirii, să participe specialişti din diferite domenii ale ştiinţei şi

tehnicii, deoarece organul judiciar, care efectuează reconstituirea, nu are cunoştinţele şi experienţa

necesară195, trebuie respectate toate cerinţele şi normele de ordin deontologic, profesional şi tehnic

specifice profesiei din care provine specialistul şi disciplinei care guvernează procesele care vor avea

loc, cu trimiterea directă la activităţile experimentale concrete, efectuate în cauză (asemenea situaţii se

întâlnesc atunci când reconstituirile privesc accidente de muncă, explozii, incendieri, etc.196).

Atunci când experimentele sunt parte componentă a unei constatări tehnico-ştiinţifice sau a

unei reconstituiri, va trebui să se respecte toate regulile necesare pentru buna organizare şi efectuare a

procedeelor amintite, mai precis a reproducerilor experimentale care au ca scop obţinerea modelelor

experimentale de comparaţie, ce vor servi celorlalte etape de realizare ale constatărilor tehnico-

ştiinţifice şi expertizelor.

2.3. Efectuarea experimentului judiciar este supusă unor reguli specifice care trebuie urmate

cu exactitate pentru a se obţine un rezultat util cauzei adevărului. Aceste reguli variază în funcţie de

activitatea tactică sau tehnică cu ocazia căreia se efectuează un experiment judiciar.

Dacă este vorba de o reproducere experimentală care serveşte reconstituirii, atunci trebuie să

se respecte regulile tactice care se impun pentru buna desfăşurare a reconstituirii, deoarece acestea au

fost prezentate deja în partea referitoare la efectuarea reconstituirii nu se va mai insista asupra lor.

Atunci când experimentele sunt parte componentă a unei constatări tehnico-ştiinţifice sau a

unei expertize , va trebui să se respecte toate regulile necesare pentru buna organizare şi efectuare a

procedeelor amintite, mai precis a reproducerilor experimentale care au ca scop obţinerea modelelor

experimentale de comparaţie, ce vor servi celorlalte etape de realizare ale constatărilor tehnico-

ştiinţifice şi expertizelor.

195 A. Ciopraga, op. cit., pag. 99-100196 Ibidem

47

Bineînţeles că există şi reguli cu caracter special, specifice diferitelor tipuri de expertize şi care

variază de la un tip la altul ( modelele de comparaţie la expertizele traseologice se obţin diferit de cele

de la expertizele vocii şi vorbirii sau fonoblastice ori grafice de unde rezultă reguli diferite la

pregătire, realizare şi fixare privitoare la acurateţea rezultatelor şi securitatea, siguranţa în care trebuie

să se desfăşoare experimentele ori alte aspecte).

Pe lângă această multitudine de reguli specifice există şi o regulă universal valabilă pentru

toate experimentele judiciare: ”aceleaşi cauze produc, în aceleaşi condiţii, aceleaşi efecte”.197 Această

regulă trebuie respectată atât în faza elaborării ipotezei de lucru cât şi în faza realizării efective a

experimentului judiciar.198

În continuare sunt prezentate câteva aspecte referitoare la diferitele tipuri de experimente

judiciare, privite în specificitatea lor.

La experimentele utilizate în constatările tehnico-ştiinţifice şi expertizele traseologice, pentru

producerea unor modele de comparaţie, trebuie să se ţină seama de anumite condiţii atmosferice ( în

cazul urmelor de încălţăminte create în zăpadă) sau condiţii impuse de intervalul de timp scurs de la

producerea urmei precum şi de mecanismul de formare a urmei ( ex.: formată prin contact obişnuit sau

în mişcare de translaţie a două suprafeţe) ori de unghiul sub care a acţionat obiectul creator, în cazul

urmelor dinamice.199

Prelevarea probelor experimentale de voce şi vorbire pentru comparaţie trebuie să se facă pe şi

cu aceleaşi mijloace de înregistrare, în aceleaşi condiţii de loc şi cu acelaşi mod de pronunţare, ca şi

modelele de voce şi vorbire care aparţin cu certitudine autorilor, fiind prelevate cu ocazia săvârşirii

faptei.200

Tragerile experimentale pentru stabilire puterii de pătrundere a proiectilului , a distanţei de la

care s-a tras, se execută în obiectul în litigiu, iar dacă acest lucru nu este posibil, se execută în alte

obiecte cu dimensiuni şi compoziţie asemănătoare, pe când cele care urmăresc aprecierea distanţei de

la care s-a tras, pe baza urmelor secundare ale împuşcăturii, pe direcţia de tragere se pun obiecte

similare cu cele de la faţa locului, având rolul de ţinte sau bucăţi de carton alb, cu acelaşi rol.201 Când

se compară două urme diferite pentru a se stabili importanţa pe care o are calibrul şi viteza iniţială a

glonţului asupra capacităţilor perforante şi generatoare de leziuni ale diferitelor tipuri de muniţie,

tragerile experimentale se efectuează în ţinta din acel material, de la distanţe identice ( a căror

197 I. Anghelescu în colectiv, ”Tratat practic de criminalistică”, vol. IV, Serviciul Editorial şi Cinematografic al Ministerului de Interne, Bucureşti, 1982, pag. 256198 Ibidem199 I. Anghelescu, op. cit. pag. 257200 Idem pag. 256201 G. Vlai, op. cit., pag. 220

48

lungime, va oscila în diferitele episoade de tragere).202 Întotdeauna când se doreşte obţinerea unor

urme de tragere cu rol de modele experimentale de comparaţie, pentru stabilirea existenţei sau

inexistenţei identităţii se vor folosi arme identice sau asemănătoare celor descoperite la faţa locului.203

Trebuie subliniat că la tragerile experimentale pentru expertizele fonobalistice se vor utiliza

armele care se bănuieşte că au fost folosite la săvârşirea infracţiunii.204

În cazul constatărilor tehnico-ştiinţifice sau experimentelor grafice, la crearea la cerere

(experimentală) a modelelor de comparaţie, în cazul semnăturilor se vor efectua mai multe specimene

de semnături, pe foi separate, fiecare coală cu cel puţin 10 semnături, fără a i se arăta învinuitului sau

semnătura în litigiu.205

Când are loc un experiment judiciar în cadrul unei constatări tehnico-ştiinţifice sau a unei

expertize, dispuse cu ocazia cercetării unor accidente de muncă, este important să se ţină cont de

modul şi locul de prelevare a urmelor sau eşantioanelor precum şi de modalitatea conservării lor.206

În ceea ce priveşte persoanele care efectuează experimentul judiciar, calitatea lor diferă după

cum este vorba de un experiment mijloc de realizare a reconstituirii sau un experiment mijloc de

realizare a unei constatări tehnico-ştiinţifice sau a unei expertize.

În primul caz, dacă ne referim la experimente menite să verifice capacitatea fizică a unei

persoane de a efectua o anumită acţiune, în condiţii date şi într-o anumită perioadă de timp

determinată, chiar persoana în cauză are rolul central în efectuarea experimentului, organele judiciare

având doar rolul de supraveghere de asigurare a bunei desfăşurări şi a siguranţei ( la fel se întâmplă şi

dacă experimentele vizează capacităţi subiective, de menţionat că la cele ce au ca obiect capacitatea

percepţiei auditive sau vizuale un rol important îl au şi participanţii care emit stimuli – persoana care

spune vorbele, produce sunete, sau trebuie observată), alteori organele judiciare efectuează singure

experimentul, fără concursul altor participanţi ( organele de urmărire penală au fost sesizate că în

stradă a fost găsit cadavrul unei persoane, raportul medico-legal de autopsie a arătat că moartea a fost

violentă şi s-a datorat hemoragiei interne cauzată de un politraumatism cu rupturi de organe interne,

plus un grad ridicat de alcoolemie, nu se ştia cum s-a produs fapt, iar vecinii suspectau de două

persoane, că profitând de starea de ebrietate în care se afla victima, l-au împins de la fereastra camerei

în care locuia, ştiindu-se că victima nu avea intenţia de a se sinucide şi că existau proaste relaţii între

202 Ilie Botoş, Sorin Alămoreanu, ”Examinarea urmelor împuşcăturii”, Buletin de Criminologie şi Criminalistică, nr. 1/1995 , pag. 22-24203 idem. pag. 23204 I. Anghelescu,-”Expertiza fonobalistică judiciară”,Serviciul Cultural Presă şi Editorial al Ministerului de Interne, 1975, pag. 22-23 205 S. Alămoreanu – ”Criminalistică”, note de curs, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2000, pag. 99206 V. Bercheşan – op.cit. pag. 107

49

victimă şi cele două persoane; deoarece uşa camerei era închisă pe interior, prin realizarea unui

experiment judiciar, s-a stabilit că moartea a fost accidentală, victima dezechilibrându-se la deplasarea

de pe acoperiş pe fereastră, fiind în stare de ebrietate, diferitele obiecte aruncate au lovit acoperişul

unei cabine de beton, alături de care s-a găsit cadavrul, ceea ce explică leziunile prin lovire de corpuri

dure207), dar uneori organele judiciare solicită concursul unor specialişti ( în cazul experimentelor

legate de accidente de muncă, incendieri, etc.208).

În cazul experimentelor care sunt mijloace de realizare a unei constatări tehnico-ştiinţifice sau

a unei expertize, ele sunt efectuate, în primul caz de către specialişti sau tehnicieni, care funcţionează,

de regulă, în cadrul ori pe lângă instituţia de care aparţine organul de urmărire penală, dar poate fi

efectuat şi de specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul altor organe;209 în al doilea caz sunt

efectuate de către alţi experţi.210

Cuvântul ”expert” îşi are originea în limba latină desemnând o persoană ”experimentată,

cunoscătoare”, cineva care ”a probat, a încercat, are experienţă”.211

În România, ce care efectuează experimentele judiciare, mijloace de realizare a expertizelor

criminalistice, sunt experţii oficiali din institutele şi laboratoarele de expertiză criminalistică, înfiinţate

potrivit dispoziţiilor legale.212 La efectuarea expertizelor criminalistice pot participa şi experţi numiţi

de organele judiciare, la solicitarea părţilor şi recomandaţi de acestea213(aceşti experţi fiind înregistraţi

în tabelul nominal cuprinzând experţii criminalişti autorizaţi, întocmit pe specialităţi, publicat în

Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a şi transmis instanţelor şi parchetelor de pe lângă

acestea214). Calitatea de expert criminalist autorizat, care poate fi recomandat de parte să participe la

efectuarea expertizei criminalistice se dobândeşte pe bază de examen, organizat conform

”Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru autorizarea experţilor

criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizei criminalistice”.215

Specialistul şi expertul nu-şi pot asuma şi nu li se pot delega atribuţii de organe de urmărire

penală, deoarece se impune separarea activităţilor de expertiză de cele de urmărire penală pentru

207 D. Calapodescu, Gh. Pasescu – op. cit. ,pag. 90-92208 A. Ciopraga, op. cit., pag. 99-100209 Codul de procedura penala al Romaniei, art. 112210 Codul de procedura penala al Romaniei, art. 116211 A. Frăţilă, R. Constantin, op. cit., pag. 19212 Ordonanţa Guvernamentală nr.75 din 24 August 2000 privind autorizarea experţilor criminalişti, publicată în Monitorul Oficial nr. 407 din 29 August 2000; art. 1; 213 idem, art. 2;214 idem , art. 5 al. 4;215 Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2985/C din 15 noiembrie 2000 publicat în Monitorul Oficial nr. 633 din 6 decembrie 2000, art. 1;

50

garantarea principiului de procedură penală potrivit căruia în desfăşurarea procesului penal trebuie să

se asigure aflarea adevărului.216

2.4. Fixarea rezultatelor experimentului judiciar se face indirect, prin intermediul fixării

rezultatelor activităţilor de tactică sau tehnică criminalistică, a căror mijloace de realizare este.

În cazul experimentelor care sunt mijloace de realizare a reconstituirii, rezultatele lor precum

şi modul de efectuare sunt descrise în procesul verbal de reconstituire, în partea descriptivă

evidenţiindu-se metodele aplicate, mijloacele tehnice utilizate la fiecare reproducere experimentală,

modul de desfăşurare, cine dintre participanţi a efectuat anumite acţiuni, activităţi sau ce rol a avut,

dacă reproducerile experimentale au fost repetate, şi de câte ori, în ce condiţii şi care este rezultatul

fiecărei repetări.217 Pe lângă fixarea rezultatelor prin procesul-verbal de reconstituire există şi

posibilitatea suplimentară a fixării tuturor datelor, enumerate în fraza anterioară, prin ”mijloacele

secundare”218 precum fotografia judiciară, filmul şi videofonograma judiciară.

Atât procesul-verbal de reconstituire cât şi ”mijloacele secundare” de fixare a rezultatelor

reconstituirii au fost analizate, în detaliu, în partea lucrării referitoare la fixarea rezultatelor

reconstituirii, motiv pentru care nu se va mai insista asupra lor.

În cazul experimentelor judiciare care sunt mijloace de realizare a constatărilor tehnico-

ştiinţifice şi a expertizelor, rezultatele experimentului judiciar şi modul său de efectuare este fixat prin

raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, la obiectul constatării, unde se menţionează modelele de

comparaţie obţinute experimental şi modul de obţinere; iar în cazul celor care sunt mijloace de

realizare a expertizelor, fixarea se face în raportul de expertiză, care va cuprinde şi descrie în amănunt

operaţiunile de efectuare a expertizei, împreună cu materialul pe baza căruia expertiza a fost efectuată,

alături de alte menţiuni, prevăzute de lege (art. 123 al Codului de procedură penală al României).

Cap. IV Concluzii

Prezenta lucrare şi-a propus o analiză a noţiunilor de ”reconstituire” şi ”experiment judiciar”,

în vederea stabilirii sferei lor de cuprindere, a semnificaţiei lor precum şi a interacţiunilor dintre ele şi

a modului în care pot servi la soluţionarea diferitelor infracţiuni.

Aşa cum reiese din capitolele anterioare, reconstituirea şi experimentul judiciar sunt

instrumente aflate în arsenalul criminaliştilor, a căror menire este de a fi utilizate pentru atingerea

216 I. Anghelescu, op. cit., pag. 253217 A. Ciopraga, op. cit., pag. 105; I. Mircea, op. cit., pag. 297;218 A. Ciopraga, op. cit., pag. 104

51

finalităţii procesului penal: aflarea adevărului şi sancţionarea celor pasibili de pedeapsa penală, astfel

realizându-se şi funcţia de prevenţie.

Aceste două noţiuni , care , în viziunea unei părţi minoritare din doctrină au aceeaşi

semnificaţie, desemnează mijloace diferite destinate soluţionării diferitelor cauze penale. În concepţia

majorităţii autorilor de specialitate reconstituirea apare ca o activitate de tactică criminalistică,

beneficiind de o reglementare distinctă în normele de drept procesual penal, iar experimentul judiciar

este un procedeu prin care se reproduce artificial modul în care s-a desfăşurat un anumit proces, în

condiţiile cele mai propice pentru observarea lui, deci un mijloc de realizare a reconstituirii si a altor

activităţi specifice criminalisticii (expertizele sau constatările tehnico-ştiinţifice), privat de o

reglementare legală expresă.

Reconstituirea şi experimentul judiciar se conturează ca fiind mijloace de verificare a probelor

şi ipotezelor existente şi de obţinere a unor probe noi, a căror utilizare este recomandată ori de câte ori

există neclarităţi, dubii sau mai multe versiuni, mai ales dacă se are în vedere că recunoaşterea nu

poate fi considerată ”regina probelor”, ea trebuie întotdeauna să fie întărită de alte mijloace de probă,

ţinându-se cont de principiul egalităţii probelor.

Aceste instrumente care servesc aflării adevărului, presupun reproduceri artificiale a faptelor

verificate şi a condiţiilor în care s-au produs faptele avute în vedere, de aceea reconstituirile şi uneori

experimentele judiciare, se vor desfăşura la locul faptei.

Ele pot fi dispuse atât de organele de urmărire penală cât şi de către instanţe, deci se vor putea

efectua atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată, dar întotdeauna cu respectarea

normelor de drept procesual penal şi a metodelor elaborate de ştiinţa criminalisticii, rezultatele lor,

consemnate în actele speciale, prevăzute de lege, fiind probe în procesul penal.

Pe lângă aceste caracteristici comune există şi o serie de trăsături ce individualizează şi

diferenţiază reconstituirea de experimentul judiciar, dintre acestea fiind amintite doar câteva dintre

cele mai importante: diferenţa sub aspectul reglementării lor legale, cu privire la obiectul procedeelor

amintite, participanţii care diferă la realizarea procedeelor în discuţie şi regulile specifice de

organizare şi efectuare, care diferă în cazul reconstituirii de cele aplicate în cazul experimentului

judiciar, în special când experimentul este folosit în cazul unei expertize sau constatări tehnico-

ştiinţifice.

Aşa cum arată literatura de specialitate precum şi practica judiciară aceste instrumente îşi

găsesc o largă utilizare în soluţionarea cauzelor penale, contribuind la stabilirea naturii penale a faptei

precum şi a laturii subiective a infracţiunii, a rolului fiecărui participant, a operaţiilor şi a ordinii în

care au fost săvârşite acestea.

52

Reconstituirea şi experimentul judiciar îşi dovedesc adesea utilitatea în soluţionarea unor

infracţiuni contra vieţii (omorurile şi ucideri din culpă) sau contra integrităţii corporale şi a sănătăţii

persoanelor, precum şi a infracţiunilor de furt, tâlhărie, distrugere, ameninţare, şantaj, insultă,

calomnie, înşelăciune sau în cazul infracţiunilor de fals, infracţiuni care, prin gravitatea lor, prin

prejudiciile cauzate sau chiar doar prin numărul lor reprezintă o parte importantă a fenomenului

infracţional românesc din ultimii ani şi nu numai.

Slujitorii justiţiei în cursa pentru aflarea şi probarea adevărului întâlnesc adesea în calea lor

două obstacole redutabile: timpul şi mijloacele materiale limitate.

Din acest considerent este imperativ ca diferitele activităţi de tactică şi tehnică criminalistică

să fie întrebuinţate doar atunci când sunt oportune şi cu respectarea principiului celerităţii.

Bibliografie

Matei Basarab, Gustav Incze – ”Unele probleme privind tactica criminalistică”, Studia Universitatis

Babeş-Bolyai, Series Jurisprudentia, 1968, Cluj-Napoca

amil Suciu, - ”Criminalistică”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972

Dumitru Ceacanica – ”Importanţa cunoaşterii elementelor de diferenţiere dintre reconstituire şi

experimentul judiciar”. Probleme de Criminalistică şi Criminologie, nr. 4/81,

G. Antoniu în colectiv –”Explicaţii teoretice ale Cod de procedură penală român ” Partea generală,

Vol. I, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti 1975, pag. 293

Emilian Stancu – Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor, vol. 2, Universitatea din Bucureşti, 1988,

A. Ciopraga – ”Criminalistică”, Editura Gama, Iaşi, 1996, pag. 89-91

Gh. Mateuţ, ”Procedură penală”(parte generală)Vol. II, Editura Fundaţiei Chemarea Iaşi, 1997

I. Mircea, - ”Criminalistică” Editura Fundaţiei Chemarea Iaşi, 1992, pag. 358

I.C. Aioniţoaie, E. Stancu, în colectiv ”Tactica criminalistică”, M.I. S.E.C, Bucureşti, 1989, pag. 206

53

Diana Calapodescu, Gheorghe Pasescu – ”Consideraţii privind rolul reconstituirii şi experimentului

judiciar în cercetarea infracţiunilor contra vieţii”, Probleme de Criminalistică şi de Criminologie,

nr.1/95,

Sorin Alămoreanu – ”Elemente de criminalistică”, Editura Alma Mater, Cluj-Napoca, 2000, pag. 192

Henry Rhodes – ”La science et les recherches criminelles”, “Bibliotheque de criminologie”,Paris,

1934,

E. Stancu, op. cit. pag. 145; Reglementarea reconstituirii în legislaţia actuală penală; Posibilitatea

efectuării experimentului judiciar; ”Probleme de Criminalistică şi de Criminologie” 1/82, pa

S.A. Golunski, ”Criminalistica”, (traducere din limba rusă) Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1961, pag. 292

N.Dan , în colectiv– Dicţionar de criminalistică, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1984, pag.

161

E. Stancu. Reglementarea reconstituirii în legislaţia penală actuală; Posibilitatea efectuării

experimentului judiciar; ”Probleme de Criminalistică şi de Criminologie” 1/82

E. Stancu – ”Tactica şi metodologia criminalistică”, Editura Actami, 1997,

I. Anghelescu – ”Tratat practic de criminalistică”,lucrare colectivă,Vol.IV,S.E.C. al M.I., Bucureşti,

1982,

I.R. Constantin, în colectiv – ”Tratat practic de criminalistică”, vol. III, S.E.C. al M.I., Bucureşti,

1980,

I.Vicol, în colectiv – ”Tratat practic de criminalistică”, vol. III, S.E.C. al M.I., Bucureşti, 1980, pag.

69

O.Timaru, în colectiv – ”Tratat practic de criminalistică” Vol. III, S.E.C. al M.I., Bucureşti, 1980,

pag. 71

G. Vlai – ”Particularităţile cercetării infracţiunilor împotriva vieţii, comise prin folosirea armelor de

foc” Revista de Criminologie şi de Criminalistică nr. 1/1999,

E. Stancu – ”Reglementarea reconstiutiri în legislaţia penală acutală; posibilitatea efectuării,

”Probleme de criminalistică şi de criminologie”, supliment al Buletinului intern, editată de Procuratura

R.S.R. şi de Ministerul Justiţiei, nr. 1/1982, pag. 105

”Criminalistica” sub redacţia lui S.A. Golunski, (traducere din rusă) Editura Ştiinţifică,

Bucureşti,1961,

S. Alămoreanu, op. cit. pag. 195; A. Ciopraga, op. cit. pag. 105-106; I. Mircea, op. cit. pag. 297;

Bunea Gheorghe – ”Metodica cercetării infracţiunilor de furt din avutul personal”, Teză de doctorat,

Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de drept, 1998, pag. 221;

54

Vasile Bercheşan – ”Metodologia investigării infracţiunilor”, Editura paralela 45, Piteşti, 2000, pag.

278

V.Bercheşan, op. cit., pag. 145-146; Botoş Ilie, Alămoreanu Sorin, Ion Poiană, ”Stabilirea stării de

funcţionare a armei ca obiectiv al expertizei balistico-judiciare şi importanţa sa în determinarea laturii

subiective a infracţiunii” Revista de Criminologie de Criminalistică şi Penologie, nr. 3/1999 pag. 125-

126

Botoş Ilie, Sorin Alămoreanu, Ion Poiană – op. cit. pag. 126, E. Stancu op. cit., pag. 304; G. Vlai, op.

cit., pag. 220

Ion Anghelescu ”Expertizarea fonobalistică judiciară”, Serviciul Cultural, Presă şi Editorial al

Ministerului de Interne, 1975, pag. 22-23;

Florian Munteanu -”Mijloace tehnico-tactice criminalistice folosite la cercetarea infracţiunilor de

lipsire de libertate în mod ilegal”, Buletin de Criminologie şi de Criminalistică 1-2/1998, pag. 76

Ion Anghelescu, ”Expertiza criminalistică a vocii şi vorbirii”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,

Bucureşti, 1978, pag. 88-91;

Victor Câmpean, ”Unele aspecte privind cercetarea uciderii din culpă” Revista de Criminologie şi de

Criminalistică, nr. 1/1999, pag. 228

Ion Argeşanu, ”Criminalistica şi medicina legală în slujba justiţiei”, vol. I, Lumina Lex, Bucureşti,

1996,

Gheorghe Marc ”Cercetarea criminalistică a accidentelor de circulaţie”, Teză de doctorat,

Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de drept, 1997, pag. 222-225

V. Dongoroz în colectiv – ”Explicaţii teoretice ale Codului penal roman vol. IV, Partea specială,

Editura Academiei Române, Bucureşti, 1972,

I. Anghelescu în colectiv, ”Tratat practic de criminalistică”, vol. IV, Serviciul Editorial şi

Cinematografic al Ministerului de Interne, Bucureşti, 1982, pag. 256

Ilie Botoş, Sorin Alămoreanu, ”Examinarea urmelor împuşcăturii”, Buletin de Criminologie şi

Criminalistică, nr. 1/1995 ,

I. Anghelescu,-”Expertiza fonobalistică judiciară”,Serviciul Cultural Presă şi Editorial al Ministerului

de Interne, 1975

55