Download pdf - Note Curs Cartarea Si Bonitarea Solurilor

8/20/2019 Note Curs Cartarea Si Bonitarea Solurilor

http://slidepdf.com/reader/full/note-curs-cartarea-si-bonitarea-solurilor 1/179

DORIN ŢĂRĂU DANIEL DORIN DICU

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE

ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI ,,REGELE MI HAI I ALROMÂNIEI ,, DIN TIMIŞOARA

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

CARTAREA ŞI BONITAREA SOLURILOR/TERENURILOR

Note de Curs

TIMIŞOARA 2014



CUPRINS

pag

PREFAȚĂ ............................................................................ 4Capitolul 1 CARTAREA ŞI CLASIFICAREA SOLURILOR .............. 61.1. Noţiuni elementare ............................................................... 71.2. Noţiuni de clasificare a solurilor ...................................... 121.1.1. Sistemul român de taxonomie a solurilor (SRTS

2003,2012) ......................................................................14

1.1.2. Studiul morfogenetic al solului ............................................ 36Capitolul 2 CERCETAREA SOLURILOR, COLECTAREA ŞI

SISTEMATIZAREA DATELOR PEDOLOGICE DEBAZĂ .............................................................................. 42

2.1. Faza de pregătire .................................................................. 442.1.1. Stabilirea tematicii de lucru şi a materialului documentar .. 442.1.2 Procurarea şi pregătirea bazei topografice şi a

aerofotogramelor .................................................................. 452.1.3. Studierea materialului documentar şi stabilirea fişei de

cercetare .......................................................................... 492.1.4. Pregătirea instrumentelor, a echipamentului de lucru şi a

mijloacelor de transport .................................................. 502.2. Faza de teren ................................................................... 52

2.2.1. Cercetarea factorilor pedogenetici ................................... 532.2.1.1. Cercetarea geomorfologică a teritoriului ............................. 532.2.1.2. Cercetarea materialelor şi rocilor de solificare şi a altor

aspecte geologice ............................................................. 642.2.1.3. Cercetarea elementelor climatice …………………………. 692.2.1.4. Cercetarea condiţiilor hidrologice şi hidrogeologice ........ 702.2.1.5. Studiul vegetaţiei şi a faunei ............................................ 762.2.1.6. Studiul influenţei omului asupra învelişului de sol ............. 892.2.2. Cercetarea învelişului de soluri ...................................... 92

2.2.2.1. Recunoaşterea pedogeografică ............................................ 922.2.2.2. Cartarea propriu-zisă ...................................................... 952.2.2.2.1 Tipuri de profile de sol ......................................................... 952.2.2.2.2 Densitatea profilelor de sol şi categoriile de complexitate .. 972.2.3. Studiul morfogenetic al solului şi recoltarea probelor ..... 1052.2.3.1. Identificarea şi notarea orizonturilor ............................... 1062.2.3.2. Principalele caracteristici utilizate în descrierea profilului

de sol ............................................................................... 1062.2.3.3. Recoltarea şi pregătirea probelor de sol .......................... 132



Capitolul 3 STUDIUL SOLURILOR/ TERENURILOR ÎN BIROU-DEFINIREA ACESTORA SUB ASPECTULCAPACITĂŢII LOR DE PRODUCŢIE .......................... 138

3.1. Studiul solurilor/ terenurilor în birou ................................... 140

3.2. Conceptul privind noţiunea de fertilitate, calitate şi productivitate a solurilor/ terenurilor ................................... 1463.2.1. Fertilitatea naturală .............................................................. 1503.2.2. Fertilitatea culturală ............................................................. 1513.2.3. Fertilitatea economică .......................................................... 1533.3. Aspecte principale privind definirea noţiunilor de bază în

caracterizarea ecopedologică a terenurilor .......................... 154Capitolul 4 BONITAREA TERENURILOR .......................................... 157

4.1. Relaţii matematice privind funcţiile matematico euristice pentru determinarea capacităţii de producţie a terenuriloragricole ................................................................................ 157

4.1.1. Noţiunea de funcţie, conceptul matematic şi caracteristicilefuncţiilor de producţie în agricultură ................................... 159

4.1.2. Noţiunea de funcţie liniară ................................................... 1624.2. Bonitarea terenurilor agricole .............................................. 165

BIBLIOGRAFIE .................................................................. 175



PREFAŢĂ

Ca mijloc de producţie, ca obiect şi parţial ca produs al activităţiiomeneşti solul, format într-o perioadă de mii de ani la interferenţa celor patruînvelişuri ale planetei noastre , a constituit încă din cele mai vechi timpuri unelement care a fost evaluat, preţuit şi clasificat, potrivit cunoştinţelor ştiinţificeale epocii.

Acţiunea de apreciere şi apoi de determinare a aşa numitei calităţi aresurselor de sol este tot atât de veche precum şi activitatea omenească, de a

produce bunurile necesare traiului prin folosirea lor în acest scop.Alegerea locului ,,potrivit‘‘ sau ,,potrivirea‘‘ locului pentru anumite

f olosinţe şi culturi a fost prima grijă a agricultorului (trecut de faza agriculturiiitinerante) meşteşug deprins în mod intuitiv şi transmis apoi din generaţie îngeneraţie.

Întrucât această pricepere a celor care cultivau pământul nu putea fimăsurată şi generalizată, o serie de învăţaţi au încercat să definească şi sădetermine fertilitatea solului prin diferite metode ştiinţifice conturându-şidomeniile de activitate paralel cu dezvoltarea chimiei, biologiei, ştiinţelortehnice şi economie.

Crearea diverselor agroecosisteme de către om a însemnat ieşirea treptatăa acestuia, şi a societăţii în general, din sfera lanţurilor trofice coercitive,oferindu-i totodată posibilitatea diversificării îndeletnicirilor sale tradiţionale câtşi la apariţia de noi preocupări nelegate direct de obţinerea hranei.

Progresele înregistrate de agricultură în diferite etape ale evoluţieiacesteia au fost imense, ca de altfel şi modificările survenite în sol şi în mediu îngeneral, stabilindu-se un raport direct între modificările ce au loc la nivelulsolului şi gradul de intensivizare a sistemelor tehnologice utilizate în timp deagricultură.

Dintre resursele de mediu, apa, aerul şi solul sunt cele mai vulnerabile darşi cel mai frecvent supuse agresiunii factorilor poluanţi cu urmări directe şigrave nu doar asupra calităţii mediului ambiental cât mai ales asupra sănătăţiioamenilor şi a altor vieţuitoare.

În acest sens cunoaşterea ecopedologică a terenurilor se impune ca onecesitate imperioasă, tot mai intens solicitată de o agricultură modernă,„raţională‖, care transformă solurile (prin fertilizări şi ameliorări după metode şitehnologii bine definite) precum şi plantele (crearea de noi soiuri şi hibrizi).

Fiind un corp natural solul se studiază în complexitatea condiţi ilornaturale (climă, relief, vegetaţie, rocă, apă freatică, vârstă) la care se adaugăactivitatea productivă a omului.

Calitatea terenului (solului), în accepţiunea şcolii de pedologie dinRomânia, reprezintă totalitatea însuşirilor şi particularităţilor esenţiale (definite

din punct de vedere topografic, geologic, geomorfologic, pedologic, agrochimic



etc.) prin care o anumită porţiune de teren de la suprafaţa Terrei se deosebeştede celelalte, fiind mai bună sau mai rea.

În terminologia FAO, „calitatea terenului‖ este definită ca un complex defactori care influenţează sustenabilitatea terenurilor pentru scopurile propuse,

termenul de „teren‖ referindu-se la: soluri, forme de relief, climat, hidrologie,vegetaţie şi faună, de asemenea incluzând îmbunătăţirile funciare şi alte formede management etc. (Fleischhauer şi Eger, 1998, citaţi de M. Dumitru, 2002).

Lucrarea oferă cunoştinţe de bază şi elemente metodologice pentruinventarierea, clasificarea şi evaluarea resurselor de sol pentru utilizarea lordurabilă integrându-se astfel în domeniul mai larg al studiilor complex aresurselor naturale şi a valorificării lor cu asigurarea protecţiei mediului, într -o

perioadă în care se face simţită necesitatea educării societăţii privindimportanţa solului ca bază a existenţei colectivităţii umane.

În elaborarea lucrării au fost utilizate numeroase date, tabele, nomogramesau hărţi aflate în literatura de specialitate, dintre care se cuvin menţionate:Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor , N. Florea, I. Munteanu şi colab,2000, 2003, respectiv 2012,Solurile şi ameliorarea lor – Harta solurilorBanatului, Gh. Rogobete, D. Ţărău, 1997, Bonitarea terenurilor agricole, D.Teaci, 1980, Car tarea şi bonitarea solurilor , D. Ţărău, 2003, ―Bazele teoreticeşi practice ale bonitării şi evaluării terenurilor din perspectivă pedologică ―, D.Ţărău, 2003, Cercetarea solurilor pe teren, N. Florea, 1964, Agricultura şiSilvicultura Românească 2020 – Integrare în structurile europene şi mondiale,

D. Teaci, 1999,

Panoptic al comunelor bănăţene din perspectivă pedologică

,D. Ţărău, M. Luca, 2002,‖Fitotehnia şi protecţia culturilor de câmp―I., Borcean,D., Ţărău şi colab.,2005, ― Particularităţi ale condiţiilor ecologice şi derestaurare a fertilităţii solului în vestul României„ D.Ţărău, I.Borza,M.Dumitru, C.Ciobanu, 2007, ― Solul şi fertilitatea:relaţia cu sistemele agricoledin Banat„C. Marinca, M.Dumitru, I.Borza, D.Ţărău, 2009, ―Bonitarea şiEvaluarea terenurilor cu elemente de fundamentare pedologică,, D.Ţărău,2009, ,,Ghid pentru cartarea şi bonitarea solurilor/terenurilor,, D.D.Dicu,D.Ţărău, 2013, Metodologia Elaborării Studiilor Pedologice (MESP vol I, II,III) ICPA Bucureşti ,1987, arhiva OSPA Arad , Bihor, Timişoara.

Fiind un material de interes universitar, lucrarea se adresează în primulrând studenţilor de la specializările în care se studiază Ştiinţele Solului, precum:Agricultură, Ingineria Mediului, Cadastru şi Geodezie, Horticultură,Silvicultură, Ecologie, Management etc., ea adresându-se deopotrivăcercetătorilor şi tuturor celor care doresc să cunoască pământul, care-şi propunsă-l păstreze nealterat şi să-i vindece rănile provocate de nesăbuinţa omului.

Autorii



Capitolul 1CARTAREA ŞI CLASIFICAREA SOLURILOR

Formate în condiţii naturale foarte variate, solurile diferă mult ca însuşirişi fertilitate, respectiv capacitatea lor de a susţine creşterea plantelor (cultivatesau spontane) şi formarea producţiilor agricole şi forestiere care este diferită dela o zonă la alta.

Ca mijloc de producţie, ca obiect şi parţial ca produs al activităţiiomeneşti, pământul a constituit încă din cele mai vechi timpuri un element carea fost evaluat, preţuit şi clasificat.

Până în secolul XVIII şi XIX sau chiar şi în zilele noastre, în unele zone,studiile despre sol au fost folosite pentru stabilirea taxelor şi impozitelorfunciare, ele punând în primul rând accentul pe relaţiile sol – plantă, nivelulrecoltelor şi al practicilor agricole curente. Ulterior, din cauza dezastrelorecologice majore cauzate de secetele anilor 1930, în SUA în special, scopulstudiilor pedologice a fost orientat înspre conservarea solurilor şi a terenurilor,

planificarea şi îndeosebi, controlul eroziunii prin apă şi vânt, incluzând însăobiectivele referitoare la relaţia sol – plantă. În ultimul deceniu al secoluluitrecut a apărut necesitatea ca studiile pedologice să furnizeze informaţii pentruscopuri multiple privind planificarea folosinţelor, realizarea unor infrastructuri

(căi rutiere, aeroporturi, terenuri de sport, etc.). În consecinţă, viziunea strictutilitaristă referitoare la sol a făcut loc unei viziuni holistice care integrează şi o

puternică componentă ecologică, existând o permanentă acţiune de aducere la zia diferitelor sisteme de clasificare, odată cu evoluţia cunoştinţelor despre acesta.

Astfel, pe plan internaţional au fost realizate revizuiri ale legendei HărţiiSolurilor Lumii, FAO / UNESCO şi au fost difuzate mai multe ediţiiîmbunătăţite ale clasificării americane (Soil Taxonomy) sau ale ReferenţialuluiPedologic Francez, iar sub coordonarea ISRIC, un colectiv de specialişti aelaborat mai multe variante pentru Baza mondială de referinţă a resurselor de

sol, sistem de clasificare notat WRB (World Reference Base).Preocupări în acest sens au existat şi în ţara noastră, prima şcoală

pedologică românească fiind înfiinţată de Gh. M. Murgoci, care a folosit înclasificarea solurilor principiile genetico-geografice, principii care au dăinuit

până după mijlocul secolului trecut. În jurul anilor 1950-1960, principiile înclasificare au fost îmbunătăţite de C.D. Chiriţă, C. Păunescu, M. Popovăţ, prininterpretarea sistemică a proceselor pedogenetice, pe baza caracteristicilormorfogenetice şi fizico-chimice ale solului.

În perioada 1961 – 1979 SNRSS experimentează proiectul unei noi

clasificări a solurilor ţării cea de-a patra variantă fiind sintetizată în Sistemul Român de Clasificare a Solurilor (ICPA Bucureşti, 1980). Criteriile folosite



pentru de finirea tipurilor de sol au fost, în primul rând, orizonturile de diagnoză sau asociere. Subtipurile au fost definite în aşa fel încât să ilustreze cât maiexact atât caracterele tipului cât şi ale principalelor procese pedogenetice ce auloc în cadrul profilului de sol.

Având la bază aceleaşi principii, respectiv orizonturile şi proprietăţilediagnostice, SRTS – 2000, 2003, respectictiv 2012, constituie o aducere la zi ataxonomiei solurilor României, el perfecţionează şi actualizează Sistemul deClasificare a Solurilor ediţia 1980, în acord cu datele şi experienţa acumulată

şi cu progresele înregistrate în domeniu în ultimii 20 de ani, la nivel naţional şiinternaţional fapt ce oglindeşte o creştere a valorii economico-sociale şiambientale a resurselor de sol, redată în sintagma „solul este piatra de boltă amediului‖ (soil: the keystone of the environment), formulată de Prof. Nortcliff,secretarul general al IUSS, la Congresul Eurosoil de la Freiburg (2004), citat de

I. Munteanu (2004).. Prin definiţ ie SRTS-2003,respectiv 2012 are atât uncaracter regional, în sensul că se referă la solurile unei anumite porţiuni din suprafaţa uscatului, cât şi unul naţional, prin faptul că păstrează şi continuătradiţia şcolii româneşti de pedologie privind conceptul de sol.

Ca obiect de studii şi cercetări solul are anumite particularităţi. Astfel, el poate fi studiat doar în teritoriu prin efectuarea unor deschideri sau profile pedologice pe care sunt examinate stratele în limitele cărora au loc procesele pedogenet ice, pe a căror secţiuni sunt examinate precum şi principalele schimburi de substanţe.

Profilul de sol reprezintă deci elementul de bază în caracterizareamorfologică a principalelor însuşiri ale solului din care se recoltează probe

pentru completarea car acterizării cu date analitice de laborator. În realitate însă solul nu se rezumă la profil , care reprezintă un punct

din cadrul învelişului de sol, el se constituie ca o întindere, cu un învelişmaterial la suprafaţa uscatului.

Operaţiunea de cunoaştere a învelişului de sol se numeşte cartare pedologică. Ea cuprinde totalitatea observaţiilor, studiilor şi cercetărilor înteren, laborator şi birou, necesare pentru identificarea şi delimitarea spaţială adiferitelor soluri existente pe un anumit teritoriu.

1.1. Noţiuni elementare

Cartarea solului sau cartarea pedologică, cercetarea şi identificarea înteren a unităţilor de sol de pe un anumit teritoriu are drept scop şi delimitareaacestora pe un plan, hartă sau aerofotogramă.

Caracterizarea morfologică, fizică, chimică şi biologică a unităţilor de solse fac prin studierea profilelor de sol amplasate după o anumită metodologie, în

funcţie de precizia lucrării, respectiv în funcţie de scopul şi de scara la care selucrează.



Conformaţia şi proprietăţile acestora prezintă o mare diversitate, nu doar pe zone întinse ci chiar şi în cazul unor suprafeţe restrânse, fapt pentru care unadin cele mai dificile probleme în elaborarea hărţilor de sol o constituie gruparea

profilelor în tipuri şi subtipuri de sol.

Profilul de sol (sau pedonul, dacă este considerat în spaţiu) reprezentatival unei unităţi elementare constituie deci obiectul pe care îl studiem, îlclasificăm şi îl grupăm în diferite moduri.

Entitatea de bază în SRTS este tipul genetic de sol considerat ca unitate principală în taxonomia solurilor României.

Tipurile genetice de sol sunt reunite într-un rang superior de (taxoni)categorii majore sol, denumite clase de soluri sau pot fi divizate în subunităţidenumite subtipuri de sol.

Clasa de sol r eprezintă totalitatea (mulţimea) solurilor caracterizate printr-un anumit stadiu sau mod de diferenţiere a profilului de sol dat de prezenţa unui anumit orizont pedogenetic sau proprietate esenţială, considerateelemente diagnostice specifice celor 12 clase de (SRTS - 2012). Fiecare clasă desoluri prezintă între 1 – 5 tipuri genetice, în total 29 (SRTS – 2012).

Tipul genetic de sol , conform structurii SRTS, reprezintă o grupă(submulţime) de soluri asemănătoare caracterizate printr -un anumit mod specificde manifestare a uneia sau mai multor dintre următoarele elemente diagnostice:orizontul diagnostic specific clasei şi asocierea lui cu alte orizonturi, trecerea dela sau la orizontul diagnostic specific clasei, proprietăţile acvice, salsodice etc.

Trăsăturile specifice tipului genetic de sol reflecta în fapt acţiunea

proceselor pedogenetice determinate de complexul condiţiilor generaleclimatice, biologice, litologice, hidrologice şi antropice în care a avut loc şi areîncă loc formarea şi evoluţia solului.

Subtipul de sol, reprezintă o subdiviziune in cadrul tipului genetic de solcare grupează solurile caracterizate printr -un anumit grad de manifestare acaracteristicilor specifice tipului, fie o anumită succesiune de orizonturi, unelemarcând tranziţie spre alte tipuri de sol, iar altele fiind caracteristici deimportanţă practică deosebită, putându-se deosebi deci: subtipuri de dezvoltaregenetică, subtipuri de tranziţie la alte entităţi genetice sau subtipuri ce exprimă

caractere particulare, precum si subtipuri mixte.Ansamblul acestor 3 taxoni (sau categorii de sistematizare) clasă, tip

(genetic) şi subtip de sol reprezintă categoriile care constituie rangurile diferiteale clasificării solurilor României la nivelul superior, utilizată îndeosebi înstudiile de sinteză sau în studii la scări mici şi mijlocii.

SRTS – 2012, include de asemenea o serie de categorii, respectiv rangurisuptipul de sol fiind împărţit în continuare în subunităţi din ce in ce maidevalidate cu sfere din ce in ce mai reduse şi însuşiri mai bine precizate, infuncţie de anumite caracteristici: morfogenetice ale profilului de sol, de anumite

proprietăţi ale solului sau ale materialului parental importante din punct devedere practic, de proprietăţi ale solului determinate de cele a le substratului sau



generate de pedogeneza anterioară ori de folosire în procesul activităţii umane.In acest scop în SRTS – 2012 sunt menţionate următorii taxoni: varietatea desol, specia texturală de sol, familia de sol si varianta de sol.

Specia de sol va fi redată în denumirea solului indiferent de gradul de

detaliere taxonomică la care se redă solul (tip, subtip sau varietate) chiar dacă nueste precizată varietatea, subtipul sau ambele. Varietatea de sol este o subdiviziune în cadrul subtipului de sol

determinată de unele caractere genetice neluate în considerare la nivel superiorsau de caractere particulare ale solului (indicatorul 13) de regulă definitecalitativ, precum şi de graduările cantitative ale unor atribute ale subtipului(sau tipului) de sol. Aceste graduări cantitative sunt după cum urmează:

- gradul de gleizare (G) – indicatorul 14- gradul de stagnogleizare (W) - indicatorul 15- gradul de salinzare (S) – indicatorul 16- gradul de sodizare (A) – indicatorul 17- clasa de adâncime a apariţiei carbonaţilor (k) – indicatorul 18- clasa de grosime (profunzime) a solului pana la roca – indicator 19Specia de sol , precizează caracteristicile granulometrice ale solului în

cazul solurilor minerale sau gradul de transformare a materiei organice în cazulsolurilor organice (histisolurilor ) şi variaţia acestora pe profil. Acestecaracteristici ale solului sunt în mare parte moştenite de la materialul parental,dar pot sa fie în buna măsură modificate prin pedogenezaă.

În cazul solurilor minerale specia de sol este definită prin indicarea

texturii solului şi de conţinutul de schelet pentru doua niveluri ale solului: - orizontul A în primii 20 cm sau în stratul arat (Ap)- orizontul AC sau prima parte a orizontului B, de regula în primii 50

cm ai acestuiaDe la r egulă fac excepţie solurile ce prezintă contact litic în primii 50 cm

pentru care parametri menţinuţi se definesc la primul nivel. Criteriile în grupe de clase şi subclase texturale sunt stabilite conform

indicatorului 23, iar conţinutul de schelet conform indicatorului 24.În cazul histisolurilor sau orizonturilor organice indicatorii menţionaţi se

înlocuiesc cu gradul de descompunere a materiei organice: fibric (fi), hemic (he)sau sapric (sa) conform indicatorului 25, notate pe profil cu Ol, Of şi Oh.

Familia de sol este grupare litologica care reuneşte solurile de acelaşi feldezvoltate din acelaşi material parental sau organice.

La definirea familiei de sol, conform SRTS – 2012, sunt luaţi înconsiderare doi parametri: categoria de material parental (sau depozit decuvertură) şi clasa granulometrica simplificată (sau gradul de transformare amateriei organice în cazul materialelor parentale organice) la care se adaugăcând este cazul şi roca subiacentă.

Pentru categoria de material parental se foloseşte indicatorul 21 a în caredepozitele de suprafaţă sunt grupate după origine şi conţinutul de carbonaţi.



Clasa granulometrica a acestora va fi redată cu ajutorul indicatorului 22 clasegranulometrice simplificate fără ultimele categorii. Pentru gradul detransformare a materiei organice se foloseşte indicatorul 25.

Gruparea solurilor în funcţie de roca subiacentă se face pe baza

indicatorului 21 b, care clasifică rocile după starea de compactare – afânare,origine şi chimism. Specia (texturală) de sol şi familia de sol reprezintă unităţi litologice în

cadrul clasificării, deosebindu-se de cele anterioare care sunt unităţi genetice. Varianta de sol este o subdiviziune de detaliu care reflectă influenţa

antropică asupra solului, dar nu suficient de intensă pen tru a fi încadrat laantroposoluri sau subdiviziuni antropice. Ea este determinată fie de modul defolosinţă a terenului fie de alte modificări ale solului legate de utilizarea lui în

producţie fie de o eventuală poluare a solului. Pentru stabilirea variantei de sol sunt folosiţi următorii indicatori: - indicatorul 26, categorii şi subcategorii de folosinţă, dar numai cele

care se referă la utilizarea agricolă si silvică, - indicatorul 27, modificări ale solului prin folosirea în agricultură, - indicatorul 20, gr ade de eroziune în suprafaţă sau decopertare (e) şi

grade de colmatare sau acoperire a solului (c),- indicatorul 28, care se referă la tipurile de degradare prin excavare -

acoperire şi tipurile de poluare a solului (P) după natura şi sursadegradării,

- indicatorul 29, care se referă la gradul de poluare.

Ansamblul acestor taxoni, subdiviziuni ale subtipului de sol este utilizat inclasificarea solurilor României la nivel inferior aplicată în studiile de sol şihărţilor de sol la scară mare si mijlocie.

SRTS – 2012 include taxoni de categorii cu diferite ranguri însistematizarea solurilor ierarhizate, alcătuind împreună un sistem taxonomicunitar care cuprinde o serie de 3 taxoni corespunzători sistematizării la nivelsuperior si o serie de 4 taxoni corespunzători la nivel inferior.

Unitatea taxonomică (tipologică) de sol se referă atât la nivelul declasificare, adoptat scării de lucru, cât şi la denumirea solului, conform

nomenclaturii şi a criteriilor prin proprietăţi şi însuşiri morfologice, fizice,chimice, mineralogice, biologice şi agro-silvo-productive similare sau care seîncadrează în limite precis definite prin sistemul de clasificare al solurilor înacord cu rangul unităţii taxonomice (MESP – 1987).

Prin identificarea, localizarea şi delimitarea pe hartă a unităţilortaxonomice se obţin unităţile de sol cartografice.

Unitatea cartografică de sol (US) constituie reprezentarea grafică pehartă a unei unităţi teritoriale de sol sau a unui grup (asociaţii) de unităţiteritoriale de sol. Ea este redată pe hartă prin unul sau mai multe areale. Unitatea

cartografică de sol poate cuprinde, până la 10-15% din suprafaţa incluziuni dinalte soluri.



Denumirea unităţilor cartografice de sol sunt conforme cu denumirileunităţilor taxonomice de sol, stabilite prin sistemul de clasificare (SRTS – 2012,WRB – 1999, etc).

Unitatea teritorială de sol reprezintă modul în care se întâlneşte în

natură, într -o anumită regiune o unitate taxonomică de sol. În timp ce unitateataxonomică aparţine domeniului abstract, fiind un concept rezultat pringeneralizare şi definit printr -un număr redus de caracteristici esenţiale, unitateateritorială de sol aparţine domeniului real, fiind forma concretă de apariţie a uneiunităţi taxonomice concretizată printr -un număr mult mai mare de însuşiri(MESP – 1987).

În alcătuirea hărţilor de sol în scopuri practice prezintă importanţătaxonomică corespunzătoare tipului şi subdiviziunilor acestuia. Unităţilesuperioare tipului interesează în probleme generale de clasificare a solurilor şi înalcătuirea hărţilor de sol la nivel planetar.

Prezentarea mai mult sau mai puţin detaliat pe hartă a unităţilor de sol şiteren, precum şi a proprietăţilor acestora diferă în primul rând după scopul

pentru care se întocmeşte aceasta şi de scara acesteia. După scara la care se lucrează, cartarea pedologica se clasifica in: Cartări pedologice la scara mică 1:300.000, au un caracter sintetic

oferind o caracterizare generală a învelişului de sol pe teritorii întinse la nivelregional sau pe mari unităţi fizico – geografice. Pe hărţile de soluri la scara micăfigurează atât tipurile cât şi subtipurile de sol.

Cartări pedologice la scară mijlocie (1:300.000 – 1:50.000), constituie

baza ştiinţifică pentru zonarea producţiei şi planificarea dezvoltării regionale şistabilirii sistemului de măsuri ameliorative conservative ale solului în general şia solului în special.

Hărţile de sol la scara mijlocie sunt întocmite atât prin cercetări directe peteren, dar mai frecvent prin generalizarea hărţilor la scări mari. Pe aceste hărţifigurează, de obicei, tipurile şi subtipurile genetice de sol, alături de care apar înzonele mai puţin complexe unităţi taxonomice inferioare, iar în zonele cu învelişde sol mai puţin omogen asociaţii şi complexe de soluri.

Cartări pedologice la scară mare (1:50.000 – 1:5.000), redau

particularităţile învelişului de soluri pe teritorii relativ restrânse ca întindere, cuvariaţia lor în funcţie de mezorelief şi delimitarea acestora pe baza decaracteristici agro-silvo-productive, ele constituiesc baza documentării astudiilor tehnico-economice privind organizarea teritoriului, a producţieiagricole şi amenajarea hidroameliorativă (desecări, irigaţii etc.). Pe ele suntdelimitate: tipul, subtipul, varietatea si varianta de sol.

Cartări pedologice detaliate, sunt considerate cartările efectuate la scărimai mari decât 1:5.000 (1:2.000, 1:1.000, 1:500) şi redau caracteristicileînvelişului de sol şi teren până la întinderi de câţiva metri şi repartiţia lor în

funcţie de microrelief şi/sau repartiţia lor în funcţie de nivelul stratului pedofreatic.



Cartările detaliate se executa, în general, pe suprafeţe reduse, fie inscopuri de cercetare ştiinţifică (pe teritoriul staţiunilor de cercetări), în sectoare"cheie" (în cazul cartărilor la scări mai mici), fie în scopuri agro-silvoproductivesau de reconstrucţie ecologică , pentru extinderea sau modernizarea plantaţiilor

pomicole, viticole, orizicole, piscicole, amenajamente silvice, înfiinţarea deculturi tehnice valoroase, proiectarea lucrărilor de irigaţie sau desecări,construcţii de drumuri, pentru determinarea efectelor economice şi ecologice alesistemelor ameliorative şi conservative de lucrare a solului, pentru încadrare înclase de calitate în vederea: concesionării, arendării, trecerii în altă categorie defolosinţă şi dimensionării creditului ipotecar, activităţi de proiectare, urbanism şialte activităţi de testări şi tehnico-economice, etc.

Alegerea scării de cartare se face în funcţie de scopul cartării, decomplexitatea învelişului de sol şi de comanda beneficiarului. În anumite situaţii beneficiarul cartărilor pedologice solicită o anumită scară de

prezentare a hărţii, indiferent de numărul de puncte de observaţie, respectiv de precizia limitelor. În astfel de cazuri vor fi specificate, în mod expres, pe hartăatât scara de prezentare cât şi precizia hărţii (ex. scara 1:10000 cu preciziacorespunzătoare scării 1:50000 sau 1:100000 cu precizia corespunzătoare scării1:50000).

Cartarea solului este finalizată prin: identificarea, localizarea şi delimitarea unităţilor de sol şi teren,

concretizat prin harta solurilor şi a terenurilor; caracterizarea morfologică, fizică, chimică şi biologică a unităţilor de

sol cartate (respectând ordinea din legenda anexată); caracterizarea condiţiilor şi a influenţelor antropogene în procesele de

solificare, conservare şi ameliorare a fertilităţii solurilor; elaborarea hărţii solurilor şi a hărţilor corelative (geologice, hidrologice,

hidrogeologice, vegetaţiei naturale şi a culturilor); întocmirea raportului pedologic; prognoza evoluţiei solurilor în condiţiile aplicării unor măsuri

ameliorative; bonitarea terenurilor şi stabilirea favorabilităţii acestora pentru diverse

culturi, precum şi a pretabilităţii acestora pentru sistemele conservative de lucrua solului;

evidenţierea măsurilor necesare a fi aplicate în vederea preveniriifenomenelor de degradare a solurilor

1.2. Noţiuni de clasificare a solurilor

Ca mijloc de producţie, ca obiect şi parţial ca produs al muncii omeneşti, pământul a constituit încă din cele mai vechi timpuri şi un element care a fost

evaluat, preţuit şi clasificat. Acţiunea de apreciere şi apoi de determinare a aşanumitei calităţi a resurselor de terenuri (pământuri) este tot atât de veche



precum şi activitatea omenească de a produce bunurile necesare traiului prinfolosirea pământului în acest scop.

De altfel, alegerea locului potrivit sau potrivirea locului pentruanumite folosinţe şi culturi a fost grijă a agricultorului (trecut de faza agriculturii

itinerante), meşteşug învăţat în mod intuitiv şi transmis din generaţie în generaţie. Întrucât această pricepere a celor care cultivau pământul nu putea fimăsurată şi generalizată, comunităţile omeneşti, reprezentate prin formaţiunilestatale şi religioase, au încercat din primele începuturi să alcătuiască metodici

pentru încadrarea (clasificarea) pământului, pentru perceperea dărilor în naturăsau bani.

Producţia vegetală realizându-se în diferite condiţii: ecosisteme naturale(fără sau cu foarte puţine intervenţii antropice), sau agroecosisteme extensive sauintensive (cu implicare directă sau indirectă a statului arhaic, de drept saudictatorial), impune ca o stringentă necesitate o cunoaştere cât mai profundă atuturor determinanţilor ecologici.

Studiile pedologice, ca şi ştiinţele solului în general, au apărut însă carăspuns la cerinţele de rezolvare a unor probleme practice ale epocii moderne,arătând că în decursul timpului, orientarea acestor activităţi a fost determinatăatât de cerinţele specifice domeniului de activitate cât şi de cerinţele socio-economice ale epocii respective. Astfel până în secolul XVIII şi XIX studiiledespre sol au fost (şi mai sunt şi astăzi în unele zone) folosite pentru stabilireataxelor şi impozitelor funciare, ele punând în primul rând accentul pe relaţiile sol

– plantă, nivelul recoltelor şi practicile agricole curente.Ulterior din cauza dezastrelor ecologice majore cauzate de secetele anilor

1930, în S.U.A. în special, scopul studiilor pedologice a fost orientat înspreconservarea solurilor şi a terenurilor, planificarea şi, îndeosebi, controluleroziunii prin apă şi vânt, incluzând însă şi obiectivele referitoare la relaţiile sol –

plantă (I. Munteanu, 1994). În ultimul deceniu al secolului trecut a apărutnecesitatea ca studiile pedologice să furnizeze informaţii pentru scopuri multiple

privind planificarea folosinţelor, realizarea unor infrastructuri (căi rutiere,aeroporturi, terenuri de sport) şi, nu în ultimul rând, asigurarea protecţieimediului.

În consecinţă, viziunea strict utilitaristă referitoare la sol face loc uneiviziuni holistice care integrează şi o puternică componentă ecologică. Aceastăsituaţie corespunde tendinţei generale, existente la sfârşitul secolului trecut şi înacelaşi timp la începutul acestui secol (şi de mileniu), de a vedea planeta nunumai sub raportul resurselor de hrană şi loc de habitat, dar şi din punct de vedereambiental, a binemeritatei bucurii de a putea beneficia de un peisaj frumos, aer,apă şi sol curate.

A existat şi există deci o permanentă acţiune de aducere la zi a diferitelorsisteme de clasificare odată cu evoluţia cunoştinţelor despre sol.

Astfel, pe plan internaţional au fost realizate revizuiri ale Legendei HărţiiSolurilor Lumii, FAO/UNESCO şi au fost difuzate mai multe ediţii îmbunătăţite



ale clasificării americane (Soil Taxonomy) sau ale Referenţialului PedologicFrancez, iar sub coordonarea ISRIC, un colectiv de specialişti a elaborat maimulte variante pentru Baza mondială de referinţă a resurselor de sol, sistem declasificare notat WRB (World Reference Base). Preocupări în acest sens au

existat şi în ţara noastră, ele fiind concretizate prin Sistemul Taxonomic alSolurilor României.

1.2.1. Sistemul român de taxonomie a solur i lor (SRTS 2003,2012)

SRTS – 2003 constituie o aducere la zi a taxonomiei solurilor României,el perfecţionează şi actualizează Sistemul Român de Clasificare a Solurilor ediţie 1980, în acord cu datele şi experienţa acumulată şi progresele înregistrateîn domeniu în ultimii 20 de ani, la nivel naţional şi internaţional.

Denumirea taxonomică a solurilor este justificată prin faptul că aceastaexprimă mai corect ideea de sistematizare a solurilor pe baza relaţiilor geneticedintre ele, a înrudirilor dintre şi în cadrul categoriilor separate. Clasificarea ar e osferă mai largă, incluzând pe lângă taxonomie şi gruparea solurilor dupălimitările lor în raport cu diferite scopuri practice specifice (irigaţie, drenaj,amplasarea construcţiilor etc.), neţinând seama de relaţiile de înrudire – evoluţie.

La baza taxonomiei solurilor se află, ca şi în cazul SRCS – 1980,orizonturile şi proprietăţile diagnostice. Prin definiţie are atât un caracterregional, în sensul că se referă la solurile unei anumite porţiuni din suprafaţa

uscatului, cât şi unul naţional, prin faptul că păstrează şi continuă tradiţia şcoliiromâneşti de pedologie privind conceptul de sol, majoritatea criteriilor şi

parametrilor pentru diferenţierea şi caracterizarea sistemului fiind proprii,româneşti.

Paralel cu păstrarea specificului regional şi naţional SRTS – 2000 estealiniat şi standardelor internaţionale. Astfel, pe lângă elementele din clasificărileinternaţionale (FAO/UNESCO şi Soil Taxonomy) incluse încă din 1980 în SRCS(orizonturi şi proprietăţi diagnostice, precum şi unele denumiri de soluri:Andosol, Vertisol, Cambisol, Luvisol, Planosol), în SRTS – 2000 apar atât

elemente diagnostice noi (marnice, erubazice), cât şi unele denumiri noi de soluri preluate din Referenţialul Pedologic Francez (Salsodisol, Pelosol) şi din WRB(Kastanoziom, Antrisol etc).

SRTS – 2003 este structurat în două nivele principale: un nivel superior, cutrei categorii (taxoni), respectiv clasa, tipul şi subtipul de sol şi nivelul inferior,având patru categorii şi anume: specia, familia, varietatea şi varianta de sol.Unitatea de bază a sistemului este însă, conform tradiţiei şcolii româneşti de

pedologie, tipul genetic de sol, definit printr-un orizont sau o succesiune deorizonturi sau proprietăţi diagnostice unice sau combinate.

SRTS – 2003 prezintă 12 clase de soluri (în loc de 10 în SRCS – 1980), prin scindarea umbrisolurilor şi desprinderea din aceasta a unei clase noi,



respectiv clasa andisolurilor, precum şi a solurilor neevoluate, trunchiate saudesfundate în Protisoluri şi Antrisoluri . Clasa vertisolurilor a fost lărgită incluzând şi pelosolul şi a fost denumită clasa

pelosolurilor, iar clasa molisolurilor a fost denumită clasa cernisolurilor pentru a

se evita confuzia cu molisolurile din taxonomia americană (de unde a fost preluattermenul), în care are o altă semnificaţie.Astfel au fost introduse patru noi clase de sol: Andisoluri, Pelisoluri,

Protisoluri şi Antrisoluri, ultimele două prin scindarea clasei solurilor neevoluate,trunchiate sau desfundate.

La nivelul tipului de sol au fost introduse noi tipuri: pelosol (soluriargiloase care nu îndeplinesc integral caracterele de vertisol), limnosol (solurisubacvatice de lacuri puţin adânci), antroposol (soluri cu orizonturiantropogenetice) şi au fost ridicate la rang de sol unele subtipuri, apărând n oiletipuri de sol: alosol (soluri profund acide), criptopodzol (fostele soluri bruneacide criptopodzolice foarte humifere) şi foliosolul (corespunzător în partelitosolului organic din SRCS – 1980).

În schimb au fost reunite anumite tipuri de sol: cernoziomul şi cernoziomulcambic sub denumirea de cernoziom, cernoziomul argiloiluvial, solulcernoziomoid, pseudorendzina, solul cenuşiu şi solul negru clinohidromorf subdenumirea de faeoziom (după FAO/UNESCO), solul brun roşcat şi solul brunargiloiluvial su b denumirea de preluvosol, solul brun roşcat luvic, solul brunluvic şi luvisol albic sub denumirea de luvosol, solul brun eumezobazic şi solulroşu sub denumirea de eutricambosol, solul aluvial, protosolul aluvial şi

coluvisolul sub denumirea de aluvosol, lăcoviştea şi solul gleic sub denumirea degleisol. Tipurile de sol comasate nu au dispărut ele regăsindu-se ca subtipuri sauîn unele cazuri ca varietate ale tipurilor de sol din SRTS – 2003. Astfel SRTS – 2003 cuprinde în total 12 clase de soluri (faţă de 10 clase de soluri în SRCS – 1980) dar numai 32 de tipuri de sol faţă de 37 în SRCS – 1980.

Întrucât clasificările reprezintă cerinţe obiective ale oricărei ştiinţe, carearată ordinea existentă în domeniul respectiv şi care necesită să fie revăzute,actualizate periodic pe măsură ce cunoştinţele cresc sau vechile concepţii sedovedesc depăşite,evoluţia taxonomiei consemnează astfel practic, şi ţine pasul

cu evoluţia conceptelor şi progreselor realizate în domeniul ştiinţei solului, atâtdin punct de vedere teoretic cât şi aplicativ.

Aceste consideraţii care au condus, în fapt la elaborarea unei a doua ediţii aSRTS-2003, sunt atât de ordin naţional, cât şi global sau internaţional. Astfel în

plan intern cei 8 ani de aplicare a SRTS-2003 au relevat atât f uncţionalitateasistemului, dar şi existenţa unor anumite inconsistenţe şi neclarităţi privinddefiniţiile unor taxoni sau a unor elemente de caracterizare a orizonturilordiagnostice.

SRTS-2003 şi noua ediţie (SRTS-2012) constituie o aducere la zi,

perfecţionare şi modernizare a "Sistemului Român de Clasificare a Solurilor", înacord cu datele şi experienţa acumulată în plan intern şi cu progresele înregistrate



în acest domeniu pe plan internaţional. Astfel, de la apariţia sistemului mai susamintit (1980), în lume s-a desfăşurat o intensă activitate în probleme declasificare a solurilor, concretizată prin definitivarea "Bazei de Referinţă

Mondială pentru Resursele de Sol - Wor ld Reference Base for Soil Resour ces"

- prescurtat WRB-SR (oficializată ca sistem unic de referinţă la cel de al XVI-leaCongres Mondial al Ştiinţelor Solului, 1998, Montpellier -Franţa şi careînlocuieşte Legenda FAO/UNESCO-1988), apariţia celei de a II-a ediţii (1999) asistemului american USDA Soil Taxonomy şi a Referenţialului PedologicFrancez. Între timp a apărut o nouă ediţie a WRB-SR (în 2006) şi o nouă ediţie aKey to Soil Taxonomy (în 2006).

Folosirea termenului de Sistem Taxonomic în locul celui de "Sistem deClasificare" este justificată deoarece acest termen oglindeşte mai bine conţinutulmaterialului respectiv, are un profund sens genetic şi evidenţiază relaţiile deînrudire dintre şi/în cadrul claselor (categoriilor) separate. Se aminteşte căclasificările grupează obiecte în cazul nostru soluri, după scopuri specifice (ex.irigaţie, drenaj, favorabilitate) şi după caracteristici sau însuşiri specifice (ex.textura). Grupele (clasele) separate nu au relaţii genetice între ele şi nici nu seordonează în cadrul unui sistem ierarhic.

Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor (2003) a fost definitivat pe baza a numeroase observaţii şi propuneri primite pe parcursul unei perioade de peste 10 ani (1988-2000) de la pedologii din ţară, OSPA teritoriale, învăţământetc. O prezentare internaţională s-a făcut la Simpozionul "Soil Classification -2001" ţinut la Velence-Ungaria, ale cărui lucrări au fost publicate in anul 2002.

Noua ediţie, Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor (2012) este oîmbunătăţire a primei ediţii (2003) după opt ani de aplicare şi pe baza unor largidiscuţii cu comunitatea pedologilor din România.

În forma definitivată, taxonomia (clasificarea) cuprinde o definire aorizonturilor pedogenetice, a elementelor diagnostice (orizonturi, proprietăţi şimateriale parentale diagnostice), tabelul general cu clasele şi ti purile de sol,tabelul cu tipurile şi subtipurile de sol cu definiţiile corespunzătoare, cheile dedeterminare a acestora, lista cu subdiviziunile la nivel de varietate de sol şiceilalţi parametri pentru subdiviziunile la nivelul inferior al taxonomiei.

Lucrarea este organizată în 10 capitole: 1. Introducere2. Caracterele morfologice ale solului.3. Elementele de bază ale taxonomiei solurilor. 4. Structura Sistemului Român de Taxonomie a Solurilor.5. Taxonomia solurilor la nivel superior.6. Chei de determinare a solului.7. Indicatori pentru taxonomia solurilor la nivel inferior.8. Modificări ale SRTS-2003 şi SRTS-2012 faţă de SRCS-1980.

9. Corelarea cu Baza de Referinţă Mondială pentru Resursele de Sol – WRB-SR şi Sistemul American USDA – Soil Taxonomy.



10. Unele sublinieri ale problemelor actuale .

Organizarea materialului s-a făcut în ordine logică, corespunzător fluxuluinormal de lucru din activitatea privind identificarea şi clasificarea solurilor. În

capitolul 6 (chei de determinare a solului), pedologul este îndrumat pas cu pascum să identifice corect solul şi să evite erorile care pot apare dintr -o încadrarenesistematică.

De o deosebită importanţă este corelarea solurilor României (capitolul 9)cu sistemele internaţionale de clasificare a solurilor recunoscute în plan mondial:"Baza de Referinţă Mondială privind Resursele de Sol" şi sistemul "USDA-SoilTaxonomy". Corelarea cu aceste sisteme asigură circulaţia internaţională ainformaţiei privind solurile ţării noastre, iar în condiţiile aderării României laUniunea Europeană, va fi înlesnită compararea calităţii fondului funciar alRomâniei cu cel al celorlalte ţări ale Uniunii. În plus, va fi facilitată participareala proiecte internaţionale, comunicarea şi interpretarea corectă a rezultatelorexperimentale privind utilizarea şi conservarea resurselor de sol şi transferul detehnologie.

Faţă de vechiul sistem de clasificare, coerenţa şi logica internă amaterialului a fost considerabil îmbunătăţită, în sensul că se realizează o mai

bună încadrare a solurilor în sistem, o aplicare mai consecventă a criteriilordiagnostice (caracterul unitar devenind astfel mai clar), o creştere a gradului deaplicabilitate practică şi o uniformizare a terminologiei claselor (tab 1.2.1.1) şi atipurilor de solurilor (tab 1.2.1.2).

Au fost introduse clasele de Protisoluri (soluri neevoluate) şi Antrisoluri (soluri antropice). Denumirea de Molisoluri a fost înlocuită cu Cernisoluri , sprea se evita confuziile posibile deoarece în clasificarea americană, de unde a fost

preluat, acest termen are altă semnificaţie decât în clasificarea noastră (ar includeşi subtipurile molice ale altor subtipuri).

Au fost introduse în clasificare noi tipuri de sol, ca Limnosolul (pentrusoluri subacvatice cu ape puţin adânci), Alosolul (soluri argiloiluviale profundacide), Pelosolul (soluri foarte argiloase, care nu întrunesc integral caracterelevertisolului) şi Tehnosolul (soluri antropice nedezvoltate). Au fost reunite

tipurile de cernoziomuri şi cernoziomuri cambice (sub denumirea de cernoziom)şi cernoziomul argiloiluvial, solul cernoziomoid şi pseudorendzina (subdenumirea de faeoziom), iar solul brun roşcat a fost inclus la solul brunargiloiluvial, care a căpătat denumirea de preluvosol; solul brun luvic a fostreunit cu luvisolul albic, sub denumirea de luvosol (vechile tipuri se regăsescevident la nivel de subtip).



Tabelul 1.2.1.1

Echivalarea denumirilor solurilor în sistemul român de clasificare, SRCS-1980 cu cele din SRTS-2003 şi SRTS-2012 la nivelul clasei de soluri

SRCS-1980 SRTS-2003 SRTS-2012 Observaţii

Molisoluri Cernisoluri Cernisoluri Definiţie adaptata (include sisoluri maronii).Denumire modificată pentruevitarea confuziilor.

Argiluvisoluri Luvisoluri Luvisoluri Definiţie neschimbată. Denumirea prescurtată.

Cambisoluri Cambisoluri Cambisoluri Definiţie şi denumireneschimbate.

Spodosoluri Spodisoluri Spodisoluri Definiţie neschimbată. Denumirecorectată prin introducerea vocaleii ca vocală de legătură.

Umbrisoluri UmbrisoluriAndisoluri

UmbrisoluriAndisoluri

Clasă de soluri scindată prindesprinderea unei clase noi, cea aandisolurilor şi adaptareadefiniţiilor în mod corespunzător.

Soluri hidromorfe Hidrisoluri Hidrisoluri Definiţie neschimbată. Denumireadaptată.

Soluri halomorfe Salsodisoluri Salsodisoluri Definiţie neschimbată. Denumireadaptată inspirată din literaturafranceză.

Vertisoluri Pelisoluri Vertisoluri Definiţie lărgită prin includerea, pe lângă vertisoluri, şi a solurilorfoarte argiloase care nu aucaractere tipice de vertisol.Se introduce caracterulcontractilo-gonflant drept criteriude definire a clasei în SRTS-2012.

Solurineevoluate,trunchiate saudesfundate

Protisoluri Antrisoluri

ProtisoluriAntrisoluri

Clasă de soluri scindată prinsepararea clasei de solurineevoluate (nemature) subdenumirea de protisoluri şi a claseide soluri influenţate puternic de

activitatea umană sub denumireade antrisoluri (care includeerodosolul şi antrosolul, tip de solnou introdus).

Soluri organice(Histosoluri)

Histisoluri Histisoluri Definiţie neschimbată. Denumireadaptată.



Tabelul 1.2.1.2Echivalarea denumirilor solurilor în sistemul român de clasificare, SRCS-1980

cu cele din SRTS-2003 şi SRTS-2012, la nivelul tipului de sol


Litosol Litosol Litosol Definiţie modificată prin includerea şi a unor solurifoarte scheletice.

Regosol Regosol Regosol Definiţie nemodificată. Psamosol Psamosol Psamosol Definiţie nemodificată. Sol aluvialProtosol aluvial

Aluviosol Aluviosol Definiţie modificată prin includerea protosoluluialuvial în aluviosol (ca aluviosol entic); denumireadaptată.

Protosol antropic Entiantrosol Tehnosol Denumire adoptată pentru protosol antropic, a căruidefiniţie a fost puţin modificată. În SRTS-2012transferat la clasa Antrisoluri.

- Pelosol Pelosol Tip de sol şi definiţie nou introduse. În SRTS-2012definiţie precizată.

Vertisol (pp) Vertosol Vertosol Definiţie nemodificată; denumire adaptată. În SRTS-2012 definiţie precizată.Andosol Andosol Andosol Definiţie puţin modificată. Sol bălan Kastanoziom Kastanoziom Definiţie nemodificată; denumire adoptată după FAO,

respectiv WRB-SR.CernoziomCernoziomcambic (pp)Cernoziomargiloiluvial (pp)Sol cenuşiu (pp)

Cernoziom Cernoziom Definiţie modificată (lărgită) pentru reunirea într -unsingur tip de sol a cernisolurilor cu Cca până la 125cm adâncime si a solurilor maronii de paduri xerofile.Tipurile de sol din SRCS-1980 se regăsesc la nivel desubtip în SRTS-2003 şi SRTS-2012.

Cernoziomargiloiluvial (pp)

Sol cernoziomoidSol negru clino-hidromorf (pp)Sol cenuşiu (pp)Cernoziomcambic (pp)Sol cenuşiu (pp)Cernoziomcambic (pp)

Faeoziom Faeoziom Definiţie modificată pentru reunirea într -un tip de sol acernisolurilor fără orizont Cca sau cu orizont Cca

situat mai adânc de 125 cm (din zonă mai umedă).Denumire adoptată după FAO, respectiv WRB-SR.Tipurile de sol din SRCS - 1980 se regăsesc la nivelde subtip sau varietate în SRTS-2003 şi SRTS-2012.

Rendzină (pp) Rendzină Rendzină Definiţie modificată prin restrângerea sferei (prezenţarocii calcaroase sau a materialelor calcarifere până la50 cm adâncime). Cele neincluse se regăsesc la nivelde subtip sau varietate de sol ale altor tipuri

(subrendzinic). În SRTS-2012 s-a extins prezenţa rociicalcaroase până la 75 cm şi s-a limitat extinderea lazona umedă (fără carbonaţi secundari; cele din zonasubumedă – Dobrogea- fiind include la Cernoziomurirendzinice).

Sol negru acid Nigrosol Nigrosol Definiţie nemodificată; denumire adaptată. Sol humico -silicatic

Humosiosol Humosiosol Definiţie nemodificată; denumire adaptată.

Sol bruneumezobazicSol roşu (terrarossa)

Eutricambosol Eutricambosol Definiţie modificată pentru a se include şi solulroşu (ca subtip: entrocambosol rodic); denumireadaptată.

Sol brun acid Districambosol Districambosol Definiţie nemodificată; denumire adaptată.




Sol brun -roşcatSol brunargiloiluvial

Preluvosol Preluvosol Definiţie modificată pentru a se include şi solul brun - roşcat (ca subtip: preluvosol roşcat).Denumire adaptată pentru luvisolurile fărăorizont E.

Sol brun luvicSol brun-roşcatluvicLuvisol albic

Luvosol Luvosol Definiţia modificată pentru a se reuni într -un tipde sol toate luvisolurile cu orizont E. Denumireadaptată după FAO, respectiv WRB-SR.

Planosol Planosol Planosol Definiţie nemodificată.Sol brun luvicholoacidLuvisol albicholoacid

Alosol Alosol Tip de sol şi definiţie nou introduse(corespunzătoare solului brun luvic holoacid şiluvisolului albic holoacid din SRCS-1980).

Sol brunferiiluvial

Prepodzol Prepodzol Definiţie nemodificată; denumire adaptată.

Podzol Podzol Podzol Definiţie nemodificată. - Criptopodzol - Tip de sol şi definiţie nou introduse(corespunzătoare solului brun acid criptospodicde la altitudini mari). În SRTS-2012 a fosttrecut ca subtip la Prepodzol (Prepodzolcriptospodic-humic ).

Sol gleicLăcovişte

Gleiosol Gleiosol Definiţie modificată prin restrângerea sferei(orizont Gr mai sus de 50 cm adâncime de lasuprafaţă) şi includerea în acelaşi tip şi alăcoviştei (ca subtip: gleiosol cernic); denumireadaptată.

- Limnosol Limnosol Tip de sol şi definiţie nou introduse, pentru

soluri subacvatice din bălţi sau lacuri cuadâncimi mici.

Sol pseudogleic Stagnosol Stagnosol Definiţie nemodificată; denumire adaptată. Solonceac Solonceac Solonceac Definiţie modificată (prin extinderea condiţiei

de prezenţă a orizontului salic în primii 20 cm la primii 50 cm).

Soloneţ Soloneţ Soloneţ Definiţie modificată (prin extinderea condiţieide prezenţă a orizontului natric în primii 20 cmla primii 50 cm).

De asemenea, au fost introduse noi subtipuri de sol (ex: scheletic ,calcaric , eutric , distric , entic , forestic , clinogleic , aluvic , sodic , gelistagnic ,prespodic etc.), care redau mai clar însuşirile solului, mai ales cele fizice şichimice. În sfârşit, a fost introdus conceptul de material parental diagnostic,eliminându-se aşa-zisele orizonturi diagnostice, Rrz şi Cpr.

În denumirile noi adoptate, s-au menţinut, pe cât posibil, părţi dindenumirea anterioară. În plus, s-a convenit ca vocala de legătură în cuvântulcompus să fie "i" pentru denumirea clasei şi "o" pentru denumirea tipuluide sol (cu excepţia rendzinei).

De exemplu:

- în cazul claselor: Protisol, Cernisol, Spodisol, Vertisol.- în cazul tipurilor: Aluviosol , Podzol , Vertosol etc.



Sistemul taxonomic (clasificarea) elaborat păstrează, cu excepţiamaterialelor parentale, indicatorii conţinuţi de Metodologia de elaborare astudiilor pedologice (1978) şi aduce unele îmbunătăţiri, în sensul că îndenumirea solului textura este adusă mai în faţă, imediat după varietatea de sol.

Introducerea tipului de Tehnosol (Entiantrosol în SRTS-2003), cusubtipurile respective (urbic, rudic, garbic ş.a.) facilitează cartarea şiinventarierea pedologică a zonelor urbane şi industriale, operaţiune practicimposibil de realizat după sistemul precedent.

SRTS-2012 a preluat şi aspectele noi privind morfologia solurilor(orizonturi, suborizonturi etc.) introduse în „Ghidul pentru descriereasolurilor‖*).

Faţă de cele menţionate considerăm necesar a se evidenţia următoarele: Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor sintetizează practic

întreaga experienţă românească în domeniul clasificării solurilor şi esteadaptat conform concepţiilor şi principiilor utilizate în plan mondial.

Sistemul poate răspunde unei game largi de cerinţe privindaspectele practice ale utilizării, conservării şi protecţiei solurilor(agricultură, silvicultură).

Structura sistemului este flexibilă şi permite îmbunătăţiri şicompletări, pe măsură ce vor apare cunoştinţe noi privind solurile ţăriisau se vor înregistra progrese în plan internaţional în domeniulclasificării.

La baza taxonomiei solurilor se află, ca şi în cazul SRCS – 1980,orizonturile şi proprietăţile diagnostice. A fost introdusă în plus categoria demateriale parentale diagnostice renunţându-se la aşa zisele orizonturi Cpr (C

pseudorendzinic) şi Rrz (R rendzinic), fiind introdu-se totodată orizonturidiagnostice, noi, A limnic, A hortic precum şi orizonturile, pelic, criptospodic,scheletic, folic.

Clasa de soluri reprezintă mulţimea solurilor caracterizate printr -unanumit stadiu sau mod de definire a profilului de sol dat de prezenţa unui orizont

pedogenetic sau proprietate esenţială, considerate elemente diagnostice specificecelor 12 clase de soluri (tab. 1.2.1.3).

Tabelul 1.2.1.3Clasificarea solurilor la nivel de clasă şi tip

(prin cipalele caracteristici ale claselor)Simbol Denumirea clasei Orizontul sau proprietăţile

diagnosticeTipuri genetice de

solSimbol Denumire

PRO PROTISOLURI Orizont A sau orizont O fărăalte orizonturi diagnostice.Se trece la rocă (Rn sau Rp)sau orizontul C provenit dinmateriale parentale naturale.

LSRSPSASET

LitosolRegosolPsamosolAluviosol



Simbol Denumirea clasei Orizontul sau proprietăţilediagnostice

Tipuri genetice desol

Simbol Denumire Nu prezintă orizont Cca.

CER CERNISOLURI Orizont A molic (Am) continuatcu orizont intermediar (AC, AR,Bv sau Bt) având în parteasuperioară culori cu valori şicrome sub 3,5 (la umed);- sau orizont A molic forestalic(Amf) urmat de orizont AC sauBv (indiferent de culori) şi deorizont Cca în primii 60-90 cm.

KZCZFZRZ

KastanoziomCernoziomFaeoziomRendzină

UMB UMBRISOLURI Orizont A umbric (Au) continuatcu orizont intermediar (AC, AR

sau Bv) având în parteasuperioară culori cu valori şicrome sub 3,5 (la umed).

NSHS

NigrosolHumosiosol

CAM CAMBISOLURI Orizont B cambic (Bv) avândculori cu valori şi crome peste 3,5(la umed) începând din parteasuperioară. Nu prezintă orizontCca în primii 75 cm (exceptândcazul celor afectate de eroziune).

ECDC

EutricambosolDistricambosol

LUV LUVISOLURI Orizont B argic (Bt) având culori

cu valori şi crome peste 3,5 (laumed) începând din parteasuperioară; nu se includ solurilecu orizont B argic-natric (Btna)specific soloneţurilor.

EL

LVPLAL

Preluvosol

LuvosolPlanosolAlosol

SPO SPODISOLURI Orizont spodic (Bhs, Bs) sauorizont criptospodic (Bcp).

EPPD

PrepodzolPodzo

VER VERTISOLURI Caracter contractilo-gonflant (z)şi/sau orizont cu structură poliedrică mare şi crăpături profunde în perioada uscată aanului, începând din primii 25 cmsau imediat sub orizontul Ap.

VSPE

VertosolPelosol

AND ANDISOLURI Orizont andic (an) deasociere fără orizonturispodice (Es, Bs, Bhs).

AN Andosol

HID HIDRISOLURI Proprietăţi gleice (Gr) saustagnice intense (W) care încep în primii 50 cm, sau orizont A

limnic (Alm) şi/sau orizont histic(T) submers. Nu pot avea orizont

SGGSLM

StagnosolGleiosolLimnosol



Simbol Denumirea clasei Orizontul sau proprietăţilediagnostice

Tipuri genetice desol

Simbol DenumireBtna sau orizont salic (sa) şi/saunatric (na) în primii 50 cm şi nicicaracter contractilo-gonflant de lasuprafaţă (specific vertisolurilor).

SAL SALSODISOLURI Orizont salic (sa) sau orizontnatric(na) în partea superioară asolului (în primii 50 cm) oriorizont Btna. Nu pot avea caractercontractilo-gonflant sau orizontvertic de la suprafaţă, diagnostice pentru vertisoluri.

SCSN

SolonceacSoloneţ

HIS HISTISOLURI Orizont organic hidromorf

(T) în partea superioară asolului de peste 50 cmgrosime.

TB Histosol

ANT ANTRISOLURI - Orizont antropedogenetic sau- orizonturi superioare de sol puternic amestecate prindesfundare profundă (de peste 50cm);

- lipsa orizontului A, E şi parţialB îndepărtate prin eroziune

accelerată ori decopertareantropică sau

- soluri în curs de formare pemateriale antropogene cu grosimede cel puţin 50 cm.

ATTT

AntrosolTehnosol

La nivelul clasei de soluri denumirea este un substantiv folosit la plural,terminat în soluri, a cărei primă parte arată caracterul esenţial al mulţimii desoluri care alcătuieşte clasa; de exemplu cernisoluri, luvisoluri, salsodisoluri,

protisoluri , vertisoluri, etc. Se remarcă la toate denumirile prezenţa vocalei i

ca element de legătură cu sufixul

soluri

.În cazul denumirii tipului de sol, legătura dintre sufixele sol, ziom sau dzol cu prima parte a cuvântului se face prin vocala o (litosol, aluviosol,cernoziom, etc.) existând însă trei excepţii: rendzină, solonceac, soloneţ,ultimele două denumiri având totuşi o ca vocală de legătură în cuvânt.

Fiecare din cele 12 clase de soluri prezintă între 1 şi 4 tipuri genetice desol, fiecare prezentând caracteristici specifice (tab. 1.2.1.4).



Tabelul 1.2.1.4Principalele tipuri de sol şi caracteristicile acestora

(indicatorul 11, SRTS – 2012)Tipul de sol,denumire şi

simbol

Caracteristici morfogenetice principale Subtipuri şi altesubdiviziuni

Denumire SimbolPROTISOLURI (PRO)

LITOSOL

LS

Soluri având orizont Ao şi/sau O urmat din primii 25cm de:- rocă compactă continuă (Rn); - material scheletic (cu fragmente nerotunjite) cu sub25% material fin (Rp) sau orizont scheletic (cufragmente nerotunjite) cu sub 50% material fin (care potcontinua până la peste 50 cm adâncime);- material (scheletic) calcarifer cu peste 40% carbonatde calciu echivalent.

districeutric

rendzinicscheletic

folic

LSdiLSeuLSrzLSqqLSfo

REGOSOLRS

Soluri având un orizont A (Am, Au, Ao) dezvoltat înmaterial parental neconsolidat sau slab consolidat cuexcepţia materialelorparentale nisipoase, aluvice sauantropogene.

Nu prezintă alte orizonturi sau proprietăţi diagnostice(sau sunt prea slab exprimate). Pot fi însă prezente proprietăţi hipostagnice (w), orizont hiposalic sau chiarsalic sub 50 cm, sau pot avea un orizont O.

districeutric

calcaricmolic

umbric pararendzinic

stagnicsalinic

scheleticlitic

RSdiRSeuRSkaRSmoRsumRSpaRSstRSscRSqqRSli

PSAMOSOLPS Soluri având orizont A (Am, Au, Ao) dezvoltat înmaterial parental grosier, remaniat eolian, având pe cel puţin primii 50 cm textura grosieră sau grosieră mijlocie(sub 12% argilă). Nu prezintă alte orizonturi diagnostice(sau sunt prea slab exprimate). Se pot asocia proprietăţisalsodice (orizont hiposalic, hiponatric în primii 100 cmsau chiar salic sau natric sub 50 cm adâncime) şi proprietăţi gleice (orizont Gr) sub 50 cm adâncime.

enticdistriceutric

calcaricmolic

umbricgleic

salinicsodic

PSenPSdiPSeuPSkaPSmoPSumPSgcPSscPSac

ALUVIOSOLAS

Soluri dezvoltate din material parental aluvic (inclusiv prundiş) pe cel puţin 50 cm grosime şi având cel multun orizont A (Am, Au, Ao). Nu prezintă alte orizonturi

sau proprietăţi diagnostice, în afară de cel mult orizontcontractilo-gonflant asociat orizontului C, proprietăţisalsodice (orizont hiposalic, hiponatric în primii 100 cmsau chiar salic sau natric sub 50 cm adâncime) şi proprietăţi gleice (orizont Gr) sub 50 cm adâncime.

enticdistriceutric

calcaricmolic

umbricverticgleic

salinicsodic

coluvic prundic

litic

ASenASdiASeu

ASkaASmoASumASvsASgcASscASacAScoASprASli

CERNISOLURI (CER)

KASTANOZIOMKZ

Soluri având orizont A molic (Am) cu crome mai maride 2 (la umed), orizont AC cu valori şi crome sub 3,5 tipicgleic

KZtiKZgc



(la umed) cel puţin în partea superioară şi cel puţin pefeţele agregatelor structurale şi orizont Cca în primii125 cm sau pudră friabilă de carbonat de calciu(concentrări de carbonaţi secundari) în primii 100 cm.Carbonatul de calciu este, de regulă, prezent de lasuprafaţă.

Nu prezintă alte orizonturi sau proprietăţi diagnostice,în afară de cel mult proprietăţi gleice (Gr) sub 50 cm şi proprietăţi salsodice (sc, ac sau sub 50 cm chiar sa, na).

salinic

sodic

KZsc

KZac

CERNOZIOM

CZSoluri având:

- orizont A molic (Am), eventual A molic greic (Ame),cu crome 2 la umed (sau sub 3 la umed în cazul CZnisipoase), orizont intermediar (AC, Bv, Bt) prezentândculori cu crome şi valori sub 3,5 (la umed) cel puţin în partea superioară (pe cca. 10-15 cm) şi cel puţin pefeţele agregatelor structurale şi orizont Cca sauconcentrări de pudră friabilă de CaCO3 (carbonaţi

secundari) în primii 125 cm (200 cm în cazul texturiigrosiere) sau

- soluri având orizont A molic forestalic (Amf) orizontintermediar (AC sau Bv) indiferent de culoare şi orizontCca care începe din primii 60 - 90 cm de la suprafaţă.

Se pot forma şi pe materiale parentale calcarifere sauroci calcaroase care apar între 25 şi 75 cm (caz în careapar acumulări secundare de CaCO3; soluri în climatsubumed, subtip rendzinic).

Pot avea orizont contractilo-gonflant, proprietăţi gleicesub 50 cm adâncime şi proprietăţi salsodice (sc, ac sau

sub 50 cm chiar sa, na).

tipic

calcaric

forestic

rendzinic

pararendzinic

cambic

argicgreic

vertic

gleic

salinic

sodic

aluvic

scheletic

litic

CZti

CZka

CZfr

CZrz

CZpa

CZcb

CZar

CZgr

CZvs

CZgc

CZsc

CZac

CZal

CZqq

CZli

Tipul de sol,denumire şi

simbol

Caracteristici morfogenetice principale Subtipuri şi altesubdiviziuni

Denumire SimboCERNISOLURI (CER)

FAEOZIOM

FZSoluri având orizont A molic (Am), eventual orizont Amolic-greic (Ame), orizont intermediar (Bt, Bv, AC) prezentând culori cu crome şi valori sub 3,5 (la umed)

cel puţin în partea superioară (pe cca. 10-15 cm) şi cel puţin pe feţele agregatelor structurale dar fără orizontCca sau concentrări de carbonaţi secundari în primii 125cm (sau primii 200 cm în cazul texturii grosiere).Pot prezenta pelicule argilo-humice în orizontul B şiadesea caractere de hidromorfie când există orizont Bt. Sunt excluse solurile formate pe materiale parentalecalcarifere sau roci calcaroase (inclusiv pietrişuri) careapar între 25-75 cm.Pot avea orizont contractilo-gonflant, proprietăţi gleice(Gr) sub 50 cm şi proprietăţi stagnice (w sau, sub 50 cm,W).

tipiccambic

argicgreic

pararendzinicmagnezic

verticstagnic

gleicclinostagnogle

icaluvic

scheleticlitic

FZtiFZcbFZarFZgrFZpaFZmgFZvsFZstFZgcFZcl

FZalFZqqFZli

RENDZINĂ RZ Soluri având orizont A molic (Am) şi orizontintermediar (AR, Bv) prezentând culori cu crome şi tipică calcarică

RZtiRZka



valori sub 3,5 (la umed) cel puţin în partea superioară şicel puţin pe feţele agregatelor structurale, dezvoltate pemateriale parentale calcarifere sau roci calcaroase (cu cel puţin 40% CaCO3 echivalent) care apar între 25 şi 75cm, fără acumulări secundare de CaCO3 (soluri formateîn climat umed).

cambică scheletică

folică

RZcbRZqqRZfo

UMBRISOLURI (UMB)

NIGROSOLNS

Soluri având orizont A umbric (Au) cu crome 2 (laumed) urmat de orizont intermediar (AC, AR, Bv) cugrad de saturaţie în baze sub 53% şi culori cu crome şivalori sub 3,5 (la umed) cel puţin în partea superioară şicel puţin pe feţele agregatelor structurale. Pot aveaorizont O.

tipiccambichumic

prespodicscheletic

liticfolic

NSti NScb NShu NSep NSqq NSli NSfo

HUMOSIOSOLHS

Soluri având orizont A umbric (Au) cu crome 2 (laumed), dar conţinând materie organică humificată

segregabilă de partea minerală silicatică, urmat deorizont intermediar (AC, AR, B) cu grad de saturaţie în baze sub 53% şi culori cu crome şi valori sub 3,5 (laumed) în partea superioară. Prezintă de regulă orizont O.

tipiccambic

prespodicscheletic

liticfolic

HStiHScbHSepHSqqHSliHSfo

CAMBISOLURI (CAM) EUTRICAMBOSO

L

EC

Soluri având orizont A ocric sau molic (Ao, Am), urmatde orizont intermediar cambic (Bv) cu valori şi crome peste 3,5 (la umed) cel puţin pe feţele agregatelorstructurale începând din partea superioară; proprietăţieutrice cel puţin în orizontul Bv.Dacă orizontul A are proprietăţi districe solul poate fiîncadrat la ECdi (Eutricambosol distric), fiind o tranziţie

spre Districambosol. Nu prezintă orizont Cca în primii 75 cm. Pot prezenta orizont O la suprafaţă, orizont contractilo-gonflant sub orizontul A sau proprietăţi stagnice, gleiceşi andice, dar la adâncimi mai mari sau cu intensităţi carenu permit încadrarea la hidrisoluri sau andisoluri.

tipicmoliccalcic

rendzinicrezicalcaric

rodicvertic

andicstagnic

gleicclinostagnogl

eicsalinicsodic

aluvicscheletic

litic

CtiCmoCcaCrzCrkCroCvs

CanCstCgcCcl

CscCacCalCqqCli

DISTRICAMBO

SOL

DC

Soluri având orizont A ocric sau umbric (Ao, Au) urmatde orizont intermediar cambic (Bv) cu valori şi crome peste 3,5 (la umed) cel puţin pe feţele agregatelorstructurale începând din partea superioară; proprietăţidistrice de la supr afaţă şi cel puţin până în prima parte(jumătate) a orizontului B. Pot prezenta orizont O,orizont Bv cu acumulare de Al2O3 şi proprietăţi andicede intensităţi sau la adâncimi care nu permit încadrarea laandosoluri.

tipicumbric prespodicandicstagnicgleicclinostagnogleicaluvicscheleticliticfolic

DCtiDCumDCepDCanDCstDCgcDCcl

DCalDCqqDCliDCfo

LUVISOLURI (LUV)

PRELUVOSOL Soluri având orizont A ocric sau molic (Ao, Am) urmatde orizont intermediar argic (Bt) având culori cu valori tipiccalcic LtiLca



EL peste 3,5 (la umed) cel puţin pe feţele agregatelorstructurale începând din partea superioară şi grad desaturaţie în baze (V) peste 53%. Pot prezenta orizontcontractilo-gonflant sub orizontul A, orizont Cca sauconcentrări de carbonaţi secundari în primii 125 cm,orizont O şi proprietăţi stagnice intense (W) sub 50 cmsau proprietăţi gleice (Gr) sub 50 cm.

rezicalcaricmolicroşcat rodiclamelarverticstagnicgleicsodicscheleticlitic

LrkLmoLrsLroLlaLvsLstLgcLacLqqLli

LUVOSOL

LV

Soluri având orizont A ocric (Ao) urmat de orizonteluvial E (El sau Ea) şi orizont B argic (Bt) cu grad desaturaţie în baze (V) peste 53% în cea mai mare parte aorizontului; nu prezintă schimbare texturală bruscă (întreE şi Bt pe < 7,5cm). Pot să prezinte, pe lângă orizonturilemenţionate, orizont O, orizont contractilo-gonflant sub

orizontul E, proprietăţi stagnice intense (W) sub 50 cm, proprietăţi gleice (Gr) sub 50 cm, schimbare texturalăsemibruscă (pe 7,5-15 cm) sau trecere glosică(albeglosică).

tipiccalcicrezicalcaricroşcatrodicalic

albic planicalbeglosiclamelarverticstagnicgleicsodicscheleticlitic

VtiVcaVrkVrsVroVai

VabVplVgsVlaVvsVstVgcVacVqqVli

PLANOSOL

PL

Soluri având orizont A ocric urmat de orizont eluvial E(El sau Ea) şi orizont B argic (Bt) cu textură fină sau

mijlocie*) prezentând schimbare texturală bruscă (între Eşi Bt pe < 7,5 cm) în primii 50 cm. Pot să prezinteorizont O, orizont contractilo-gonflant sub orizontul E şi proprietăţi stagnice intense (W).

tipicalbic

rezicalcaricverticstagnicsodic

PLtiPLab

PLrkPLvsPLstPLac

ALOSOLAL

Soluri având orizont A ocric sau umbric (Ao, Au) urmatdirect sau după un orizont eluvial (E), de orizont B argic(Bt) având capacitate de schimb cationic a argilei de peste24 me/100 g şi saturaţie în baze sub 53% cel puţin în prima parte a orizontului Bt până la 100 cm sau până la adâncimeala care apare orizontul R sau C dacă acestea apar mai sus de100 cm. Poate prezenta orizont organic sau proprietăţistagnice moderate (w) sau intense (W) sub 50 cm adâncime.

tipic preluvic

albiccambiargic

umbricstagnic

scheleticlitic

ALtiALelALabALcrALumALstALqqALli

SPODISOLURI (SPO) PREPODZOLEP

Soluri având orizont A ocric sau umbric (Ao, Au) urmat:- fie de un orizont B spodic feriiluvial (Bs),- fie de orizont B criptospodic (Bcp) intens humifer

(de regulă orizontul de suprafaţă este, de asemenea,intens humifer).

Pot avea un orizont eluvial spodic (Es) discontinuu şi pot prezenta orizont organic nehidromorf O (folic).

tipicumbric

criptospodichumic

scheleticlitic

folic

EPtiEPumEPcpEPhuEPqqEPliEPfo

PODZOLPD

Soluri având orizont O şi/sau A ocric sau umbric (Ao, Au) urmat de orizont eluvial spodic (Es) şi orizont B spodic,humico-feriiluvial (Bhs) sau feriiluvial (Bs).

Pot prezenta orizont organic nehidromorf O (folic) şi proprietăţi criostagnice.

tipicumbric

feriluvic

gelistagnicscheleticlitic

PDtiPDumPDfe

PDgsPDqqPDli



folic PDfoVERTISOLURI (VER)

VERTOSOL

VS

Soluri care prezintă caracter contractilo-gonflant (z) de lasuprafaţă sau de la cel mult 25 de cm (sau sub stratul arat) şiorizont vertic (Bzy) care se continuă până la cel puţin 100cm (sau până la un orizont R sau C dacă acesta apare maisus).Culoarea orizontului humifer, relativ uniform şi profund, prezintă nuanţe cu valori 3,5 şi crome 2 (de la bruncenuşiu închis până la negru). Profil specific Az-Bzy-Cz sauC. Vertisolul prezintă deci:

- feţe de alunecare oblice (10o – 60o faţă deorizontală, lucioase şi uneori striate, care apar pe ogrosime minimă de 25 cm în orizontul desubsuprafaţă, care se intersectează;

- elemente structurale mari cu unghiuri şi muchiiascuţite, într -unul din suborizonturi (structură

sfenoidală); - culoare închisă în orizontul humifer care este profund.

La suprafaţa terenului apare, în perioada uscată o reţea poligonală de crăpături largi de peste 1 cm. În cazulterenurilor folosite ca pajişti poate să apară un relief degilgai (coşcove).

tipicstagnic

gleicsalic

salinicnatricsodic

VStiVSstVSgcVSsaVSscVSnaVSac

PELOSOL

PE

Soluri care prezintă caracter contractilo-gonflant (z) de lasuprafaţă sau de la cel mult 25 de cm (sau sub stratul arat) şiuneori orizont vertic (Bzy) care se continuă până la cel puţin100 cm (sau până la un orizont R sau C dacă acesta aparemai sus).Culoarea orizontului (relativ uniform şi profund)

prezintă nuanţe cu valori > 3,5 şi crome > 2 (fac excepţieunele pelosoluri aluvice care pot avea şi culoare închisă şigrosime mai mică).Profil specific Az-Bz-Cz sau C.La suprafaţa terenului apare, în perioada uscată o reţea poligonală de crăpături largi de peste 1 cm.

tipicargic

verticstagnic

gleic

salicsalinicnatricsodic

aluvic

PEtiPEarPEvsPEstPEgc

PEsaPEscPEnaPEacPEal

ANDISOLURI (AND) ANDOSOL

ANSoluri având orizont A (Am, Au, Ao) urmat de orizontintermediar (AC, AR, Bv) la care se asociază proprietăţiandice pe cel puţin 30 cm grosime începând din primii 25cm ai solului mineral. În cazul subtipului litic proprietăţileandice trebuie să apară pe cel puţin jumătate din grosimea

solului. Nu prezintă alte orizonturi sau proprietăţidiagnostice sau acestea sunt prea slab exprimate. Pot aveaorizont O (inclusiv folic).

districeutricmolic

umbrichumic

cambicscheletic

liticfolic

ANdiANeuANmoANumANhuANcbANqqANliANfo

HIDRISOLURI (HID) STAGNOSOL

SGSoluri având:- orizont A ocric (Ao) şi orizont Bv; sau - orizont A ocric şi orizont eluvial E (El sau Ea) urmate deorizont B argic (Bt).În ambele situaţii se asociază proprietăţi stagnice intense(orizont W) începând de la suprafaţă sau din primii 50 cmai solului mineral şi care continuă pe cel puţin 50 cm

grosime. În mod frecvent apar concreţiuni ferimanganice. Nu prezintă schimbare texturală bruscă (între E şi Bt) pe

tipic preluvic

albic planicverticgleic

clinogleic

histic

SGtiSGelSGabSGplSGvsSGgcSGcl

SGtb



cel mult 7,5 cm. Pot prezenta orizont contractilo-gonflantasociat orizontului B, orizont histic (sub 50 cm grosime)şi proprietăţi gleice sub 50 cm adâncime.

GLEIOSOL

GS

Soluri având orizont organic hidromorf T (sub 50 cmgrosime) şi/sau orizont A (Am, Ao, Au) şi proprietăţigleice (orizont Gr) care apar în profil din primii 50 cm aisolului mineral. Nu îndeplinesc condiţiile diagnostice de a fi solonceac

sau soloneţ (fără orizont sa sau na în primii 50 cm) sauhistosol (cu orizont T peste 50 cm grosime).

tipiccalcariccambic

moliccernic

umbricaluvicsalinicsodictionichistic

GStiGSkaGScbGSmoGSceGSumGSalGSscGSacGStoGStb

LIMNOSOL

LM

Soluri subacvatice (din lacuri de mică adâncime) avândorizont A limnic sau orizont histic sau turbos (T) submers,cu grosime sub 50 cm.

tipicentic

calcaric

salsodictionichistic

LMtiLMenLMka

LMssLMtoLMtb

SALSODISOLURI (SAL)

SOLONCEAC

SC

Soluri având orizont A ocric sau A molic (Ao, Am) şiorizont intermediar (AC, AG, BG) la care se asociazăorizont salic (sa) în primii 50 cm.Pot avea orizont calcic, cambic, natric, hiponatric şi proprietăţi gleice în primii 100 cm sau orizont contractilo-gonflant sub orizontul A.

tipiccalcaric

molicsodic

carbonatosodicverticgleic

clinostagnoglaluvic

SCtiSCkaSCmoSCacSCsoSCvsSCgcSCclSCal

SOLONEŢ

SN

Soluri având:- orizont A ocric sau molic (Ao, Am) urmat direct saudupă un orizont eluvial E (El, Ea) de un orizont argic-natric (Btna) indiferent de adâncime; sau- soluri având orizont A ocric sau molic (Ao, Am) urmatde orizont intermediar natric (Bvna, Btna) în primii 50 cmai solului.Pot avea orizont calcic sub 50 cm adâncime şi proprietăţigleice din primii 100 cm sau orizont contractilo-gonflantcare începe sub sub orizonturile A+E.

tipicentic

calcaricmolicluvicalbic

verticstagnic

gleicclinostagnoglei

salicsalinicsolodicaluvic

SNtiSNenSNkaSNmoSNlvSNabSNvsSNstSNgcSNcl

SNsaSNscSNsdSNal

HISTISOLURI (HIS)

HISTOSOL

TB

Soluri constând din material organic hidromorf sauorizont turbos (T) cu o grosime de cel puţin 50 cm în primii 100 cm ai solului, orizontul T începând din primii50 cm de la suprafaţa solului.

districeutricteric

salinictionic

TBdiTBeuTBteTBscTBto

ANTRISOLURI (ANT)

ANTROSOLAT Soluri având:- orizont superior antropedogenetic (hortic, antracvic) decel puţin 50 cm grosime (format prin transformarea unui

horticantracvicaric*

AThoATaqATad



orizont sau strat al solului prin fertilizare îndelungată sau prin acreţie), ca urmare a unei lungi perioade de cultivareşi/sau irigare; sau- soluri foarte puternic modificate (amestecate) antropic pe o grosime de peste 50 cm prin desfundare profundă(strat „aric‖); sau - soluri foarte puternic - excesiv erodate sau decopertateca rezultat al acţiunii antropice astfel încât orizonturilerămase nu permit încadrarea într -un anumit tip de sol. Deregulă, prezintă la suprafaţă un orizont Ap provenit dinorizont B sau C (sau din AC sau AB având sub 20 cmgrosime).

Sedimentele (materialele parentale) scoase la zi prineroziune sunt considerate roci şi încadrate ca atare.

erodic**decopertic***

ATerATdc

TEHNOSOL

TTSoluri în curs de formare pe materiale antropogene avândo grosime de cel puţin 50 cm, fără orizonturi diagnosticeîn afară de un orizont a slab conturat (cu excepţia celorcopertate care pot avea orizont a molic, umbric etc.).

rudic

spolic

garbicurbic

mixic

copertic

reductic

antroplacic

scheletic

litic

TTru

TTsl

TTga

TTur

TTmi

TTct

TTre

TTap

TTqq

TTli

* Subtipul aric se poate diferenţia după natura solului care a fost

desfundat astfel: aric-cernic, aric-cernocambic, aric-cernoargic, aric-preluvic,aric-luvic etc.

** Subtipul erodic se poate diferenţia după natura orizontului rămas lasuprafaţă astfel: erodic-molic, erodic-cambic, erodic-argic, erodic-andic, erodic-spodic etc.

*** Subtipul decopertic se poate diferenţia după natura orizontului rămasla suprafaţă astfel: decopertic-cambic, decopertic-argic, decopertic-aluvic etc.

Tabel 1.2.1.4.

Definiţiile diferitelor subtipuri şi altor subdiviziuni specifice(calificative) ale tipurilor genetice de sol

albic ab Sol având orizont eluvial albic (Ea) de minimum 10 cm (cu excepţiacazurilor în care a fost subţiat prin includere în stratul arat). Se aplică laLuvosol, Planosol, Alosol, Stagnosol, Soloneţ.

albeglosic gl albic şi glosic în acelaşi timp (vezi şi glosic). Se aplică la Luvosol. ÎnWRB-SR (2006) este denumit „albeluvic‖.

alcalic ac Vezi sodic.

alic ai Sol având orizont Bt cu capacitate de schimb cationic peste 24me/100 gargilă şi saturaţie în baze sub 53% pe mai puţin de jumătatea superioară a

orizontului B (fără a se îndeplini condiţia de Alosol). Se aplică laLuvosol.



aluvic al Sol format pe seama unor materiale parentale aluvice (în lunci, terase şiconuri de dejecţie recente, zone de divagare etc.); nu se aplică laAluviosol. Poate fi întâlnit, de regulă, la Cernoziom, Faeoziom,Eutricambosol, Districambosol, Preluvosol, Luvosol, Gleiosol,Solonceac, Soloneţ.

amfigleic ag Sol stagnic şi gleic în acelaşi timp.andic an Sol având material amorf activ (provenit din rocă sau materialul parental)

cel puţin în unul dintre orizonturi, fără a îndeplini parametrii necesari pentru proprietăţi andice ca să poată fi încadrat la Andosol. Se aplică laEutricambosol şi Districambosol.

antracvic aq Sol având proprietăţi antracvice. Se aplică la Antrosol.

antroplacic ap Sol cu strat compact artificial (întărit, betonat, pietruit, asfaltat etc.)continuu începând de la diferite adâncimi. De regulă impermeabil.

Poate fi proxiantroplacic, epiantroplacic, endoantroplacic saubatiantroplacic după adâncimea la care începe orizontul stratul artificialşi anume în intervalele 0 - 25, 25 - 50, 50 - 100 şi respectiv 100 - 150 cm.

Se aplică la Tehnosol.argic ar Sol având orizont B argic (Bt); nu se aplică la Luvisoluri. Poate fi întâlnit,

de regulă, la Cernoziom şi Faeoziom.

aric ad Sol având orizonturi amestecate prin lucrare (afânare) adâncă de peste 50cm (sol desfundat pe grosime mare). Se întâlneşte la Antrosol. Dupănatura solului desfundat pot fi: aric-cernic, aric-cernocambic, aric-cernoargic, aric-cambic, aric-luvic, aric-preluvic etc.

calcaric ka Sol având carbonaţi de la suprafaţă sau până la baza orizontului A dar celmult până la 50 cm (dacă A este profund) (face efervescenţă la adăugarede acid clorhidric 1:3); proxicalcaric cu carbonaţi în primii 25 cm,epicalcaric cu carbonaţi în intervalul 25 - 50 cm.Poate fi întâlnit, de regulă, la Psamosol, Aluviosol, Cernoziom,Faeoziom, Gleiosol, Limnosol, Soloneţ şi Solonceac.

calcic ca Sol având orizont carbonato-acumulativ sau calcic (Cca) sau pudrăfriabilă de CaCO3 (acumulări de carbonaţi secundari sub formă de pudrăfriabilă – „ soft powdery lime”) în primii 125 cm (sau în primii 200 cm încazul texturilor grosiere). Poate fi întâlnit, de regulă, la Eutricambosol.Orizont calcic prezintă, conform definiţiei şi Kastanoziomurile şiCernoziomurile (astfel că la acestea nu s-a separat un subtip calcic, acestafiind considerat prezent în subtipul tipic).

cambic cb Sol având orizont B cambic (Bv); nu se aplică la Cambisoluri. Poate fiîntâlnit, de regulă, la Cernoziom, Faeoziom, Rendzină, Nigrosol, Andosolşi Gleiosol.

cambiargic cr Sol având orizont B cu caractere de orizont cambic în prima parte şi deorizont argic în a doua parte; se aplică la Alosol.

carbonatosodic so Solonceac caracterizat prin prezenţa sodei (carbonat şi bicarbonat desodiu) cu conţinut mai mare de 10 mg (0,33 me) la 100 g sol în primii 50cm, pe cel puţin 10cm grosime. Corespunde termenului anterior „cusodă‖.

cernic ce Sol având orizont molic cu crome sub 2 care se continuă prezentând culoride orizont molic cel puţin în prima parte a orizontului intermediar AC sauorizontului B. Se aplică la Gleiosol (pentru fostele Lăcovişti).

clinogleic cl Sol cu stagnogleizare (w) din primii 50 cm şi gleizare (Go) în primii 150cm, excesul de apă temporar fiind provenit atât din precipitaţii sau izvoare



de coastă, cât mai ales prin curgere (prelingere) laterală prin orizonturile profilului de sol situat pe versant. Poate fi întâlnit, de regulă, la Faeoziom(pentru fostele Soluri negre clinohidromorfe sau Soluri negre de fâneaţă),Eutricambosol, Districam bosol, Soloneţ şi Solonceac (pentru fostele„Sărături de coastă‖).

coluvic co Sol dezvoltat pe material parental aluvio-coluvial sau coluvial, nehumifer,de peste 50 cm grosime, respectiv cu sub 0,5% humus şi culoare deschisă,depus într-un strat la baza versanţilor sau a unor terase ori a unorinflexiuni de pantă. (Materialul coluvial nu trebuie confundat cumaterialul cumulic care reprezintă material de sol, din orizontul superior,depus la baza versantului sau în uşoare depresiuni ori văiugi, îngroşândorizontul A). Se aplică la Aluviosol.

copertic ct Sol (din tipul Tehnosol) acoperit cu material de sol (de regulă humifer) de peste 5 - 15 cm grosime.

criptospodic cp Sol (prepodzol) cu orizont B criptospodic (Bcp).

cu sodă so vezi carbonatosodic

decopertic dc Sol decapitat foarte puternic la excesiv prin decopertare. După naturaorizontului rămas la suprafaţă pot fi decoperto-cambice, decoperto-argice,decoperto-calcice etc.

distric di Sol având proprietăţi districe în orizontul superior (în cazul Litosoluluieste necesară şi rocă parentală necalcaroasă). Nu se aplică laDistricambosoluri şi la soluri care prin definiţie sunt acide (Umbrisol,Spodisol, Alosol). Histosolurile districe corespund turbelor distrofe(oligotrofe). Poate fi întâlnit, de regulă, la Litosol, Regosol, Psamosol,Aluviosol, Andosol, Histosol.

ekranic ek Sol având strat compact artificial (prin procese antropice) începând din primii 4 cm şi acoperind peste 90% din suprafaţa terenului

entic en Sol având dezvoltare extrem de slabă (incipientă) sau neîndeplinindintegral atributele tipului (la Aluviosol entic orizontul A este sub 20 cmgrosime sau lipseşte; la Soloneţ entic orizontul natric apare de la suprafaţăsau de la 1 - 2 cm şi nu se constată un orizont argic-natric - Btna; laLimnosol entic orizontul A limnic prezintă sub 3% materie organică findivizată); la Pelosoluri entice solul este în curs de formare pe materialcontractilo-gonflant.

erodic er Sol foarte puternic şi excesiv erodat cu orizonturi B sau Cca la suprafaţăsau resturi de orizont AC sau AB (sub 20 cm grosime). După naturaorizontului de suprafaţă pot fi erodo-molic (em), erodo-cambic (ev),erodo-argic (ea), erodo-spodic (es), erodo-andic (en), erodo-calcic (ec)etc. Se aplică la Antrosol.

eutric eu Sol având proprietăţi eutrice cel puţin în orizontul de suprafaţă; fărăcarbonaţi. În cazul Litosolului şi fără rocă parentală calcaroasă. Nu seaplică la Cernisol, Luvisol, Salsodisol, Vertisol. Histosolul eutriccorespunde turbelor eutrofe. Poate fi întâlnit, de regulă, la Litosol,Regosol, Psamosol, Aluviosol, Andosol, Histosol.

feriluvic fe Sol (Spodisol) având orizont spodic feriiluvial (Bs) în care raportul Fe:Corganic este peste 6. Se aplică la Podzol.

folic fo Sol având orizont O (folic) de peste 20 cm grosime la suprafaţă (în cazulLitosolului, orizont O de peste 10 cm grosime situat direct pe rocăcompactă R). Poate fi întâlnit, de regulă, la Districambosol, Nigrosol,Humosiosol, Prepodzol, Podzol.

forestic fr Sol având orizont A molic forestalic (Amf). Poate fi întâlnit, de regulă, la



Cernoziom.

garbic ga Tehnosol care se dezvoltă pe materiale parentale antropogene garbice(deşeuri predominant organice).

gelistagnic gs Sol cu proprietăţi gelistagnice în profil. Se aplică la solurile din zonamontană rece (înaltă). Poate fi întâlnit, de regulă, la Podzol.

gleic gc Sol având proprietăţi gleice (orizont Gr) între 50 şi 125 cm (endogleic , Grapărând în intervalul 50 - 100 cm; batigleic , cu Gr între 100 - 125 cm;cele cu Gr mai adânc intră la varietate de sol). Solonceacul şi Soloneţul pot fi şi epigleice . Poate fi întâlnit, de regulă, la Psamosol, Aluviosol,Kastanoziom, Cernoziom, Faeoziom, Eutricambosol, Districambosol,Preluvosol, Luvosol, Vertosol, Pelosol, Stagnosol.

greic gr Sol având suborizont Ame (partea inferioară a orizontului Am "pudrată"cu granule de cuarţ fără pelicule de coloizi, vizibile pe suprafaţaagregatelor structurale la uscare şi structură poliedrică mare subangularăsau nuciformă). Se aplică la Faeoziom si Cernoziom; în solurile cultivateAme (greu de sesizat) poate avea crome 2. Reprezintă un caracter slab

luvic. Poate fi întâlnit, de regulă, la Cernoziom argic şi Faeoziom argic(cu orizont Bt).

histic (turbos) tb Sol având orizont T (turbos) de 20 - 50 cm grosime la suprafaţă sau în primii 50 cm. Poate fi întâlnit, de regulă, la Stagnosol, Gleiosol,Limnosol.

hortic ho Sol având orizont A hortic (de peste 50 cm grosime). Se aplică laAntrosol.

humic hu Sol forte bogat în humus acid de culoare închisă (peste 15 – 20% humusîn orizontul superior şi peste 8 – 10% humus în orizontul B). Poate fiîntâlnit, de regulă, la Nigrosol, Andosol, Prepodzol (caz în care seasociază, de regulă, cu subtipul criptospodic).

lamelar la Soluri având orizont Bv (B cambic) lamelar sau Bt (B argic) lamelar.Poate fi întâlnit, de regulă, la Cernisol şi Luvisol formate pe materialenisipoase.

litic li Sol cu rocă dură (compactă) continuă în profilul de sol (orizont R) între25 - 50 cm. Poate fi întâlnit, de regulă, la Regosol, Aluviosol,Cernoziom, Faeoziom, Nigrosol, Humosiosol, Eutricambosol,Districambosol, Preluvosol, Luvosol, Alosol, Prepodzol, Podzol,Andosol, Tehnosol.

luvic lv Sol cu orizont eluvial luvic (El) sau eluvial albic (Ea - sub 10 cmgrosime) şi orizont B argic (Bt) sau argic-natric (Btna). Se aplică laSoloneţ. (Prin definiţie corespunde subtipului tipic de la Luvosol,

Planosol, Alosol, Stagnosol).magnezic mg Sol având un raport între Ca schimbabil şi Mg schimbabil sub 1 în cea

mai mare parte între 0-100 cm sau între 0 şi roca compactă dacă solul estemai subţire de 100 cm. Înlocuieşte fostul erubazic. Poate fi întâlnit, deregulă, la Faeoziom (înlocuieşte fostele Rendzine erubazice sau Erubaziomuri)

mixic mi Tehnosol care se dezvoltă pe materiale parentale antropogene mixice.molic mo Sol având orizont A molic (Am); nu se aplică la solurile care fac parte din

clasa Cernisolurilor. Poate fi întâlnit, de regulă, la Regosol, Psamosol,Aluviosol, Eutricambosol, Preluvosol, Andosol, Gleiosol, Solonceac,Soloneţ.

molic mo Sol având orizont A molic (Am); nu se aplică la solurile care fac parte dinclasa Cernisolurilor. Poate fi întâlnit, de regulă, la Regosol, Psamosol,



Aluviosol, Eutricambosol, Preluvosol, Andosol, Gleiosol, Solonceac,Soloneţ.

natric na Sol având orizont natric începând din primii 50 cm. Se aplică la Vertosolşi Pelosol.

pararendzinic pa Sol cu orizont molic având saturaţie în baze peste 53%, format pe

material parental, de regulă argilos, provenit din marne, marne compacte,argile calcaroase, gipsuri, tufuri calcaroase etc. cu mai puţin de 40%carbonaţi, material care apare din primii 75 cm. Poate fi întâlnit laCernoziom, Faeoziom.

planic pl Sol cu schimbare texturală bruscă între orizontul eluvial E (El sau Ea) şiorizontul B argic (Bt) pe 7,5 - 15 cm. Nu se aplică la Planosol. Poate fiîntâlnit, de regulă, la Luvosol, Stagnosol.

preluvic el Sol cu orizont B argic (Bt) slab conturat şi fără orizont eluvial (E). Seaplică la Alosol şi Stagnosol.

prespodic ep Sol acid (Districambosol, Nigrosol) cu orizont B cambic (Bv) prezentândacumulare de sescvioxizi (îndeosebi Al2O3), fără a îndeplini integral

parametrii de orizont spodic (cu orizont B prespodic - Bpp). Poate fiîntâlnit, de regulă, la Nigrosol, Humosiosol, Districambosol.

prundic pr Vezi scheletic. Se aplică la Aluviosol.

reductic re Tehnosol care se dezvoltă pe materiale parentale antropogene reductice.

rendzinic rz Sol având saturaţie în baze peste 53% şi orizont R calcaros sau material parental reprezentat prin depozit scheletic calcarifer sau provenit dintr-orocă parentală calcaroasă, cu peste 40% carbonaţi, material care apare din primii 75 cm; prezintă acumulări secundare de CaCO3. Pământul fin alsolului din materialul calcaros nu depăşeşte 50%. Se aplică la Litosol(Litosol rendzinic), şi la Cernisol (Cernoziom rendzinic), din Dobrogea.

rezicalcaric rk Sol care prezintă orizont C cu carbonaţi reziduali (din roci calcaroase) saufragmente scheletice calcaroase ori concreţiuni începând din primii 125cm. Se aplică, de regulă, la Preluvosol, Luvosol, Eutricambosol, uneleFaeoziomuri şi Stagnosoluri.

rodic ro Sol cu orizont B având în partea inferioară şi cel puţin în pete (în proporţie de peste 50%) în parte superioară culori în nuanţe de 5YR şimai roşii. Culoarea roşie derivă din materialul parental (argile roşii, bauxite, terra rossa). Se aplică la Eutricambosol, Preluvosol, Luvosol.

roşcat rs Sol cu orizont B argic (Bt) având în partea inferioară şi cel puţin în pete(în proporţie de peste 50%) în parte superioară culori în nuanţe de 7,5YR.Culoarea roşcată se consideră a fi de origine pedogenetică

(paleopedogenetică). Se aplică la Preluvosol şi Luvosol. rudic ru Tehnosol având material parental (antropogen) scheletic de cel puţin 30cm grosime începând de la suprafaţă sau din primii 25cm. Poate fiproxirudic , epirudic sau endorudic (în funcţie de adâncimea la careapare: 0 - 25cm, 25 - 50cm sau 50 - 100 cm).

salic sa Sol având orizont salic în primii 50 cm. Poate fi întâlnit doar la Vertosol,Pelosol, Soloneţ şi Tehnosol.

salinic sc Sol având orizont sc (salinizat sau hiposalic) în primii 100 cm sau orizontsa (salic) între 50 - 100 cm. În funcţie de adâncimea apariţiei orizontuluicu săruri poate fi proxihiposalic , epihiposalic , endohiposalic (0 – 25cm,25 - 50cm, 50 - 100 cm) sau endosalic (50 - 100 cm). Poate fi întâlnit, de

regulă, la Regosol, Psamosol, Aluviosol, Kastanoziom, Cernoziom,Eutricambosol, Vertosol, Pelosol, Gleiosol, Soloneţ, Histosol.



salsodic ss Sol salinic şi sodic în acelaşi timp.

scheletic qq Sol cu caracter scheletic (cu peste 50% schelet) având orizonturi A, E sauB excesiv scheletice. Poate fi proxischeletic, epischeletic, endoscheletic sau batischeletic după adâncimea la care începe orizontul scheletic (de peste 25 cm grosime) şi anume în inter valele 0 - 20, 20 - 50, 50 - 100 şi

respectiv 100 - 200 cm. Ca excepţie, grosimea orizontului scheletic poatefi sub 25cm la Litosolurilor.

În cazul în care este format pe pietriş fluviatil poate fi denumit prundic şirespectiv proxiprundic , epiprundic, endoprundic, batiprundic .Cernisolurile prundice au fost denumite în trecut şi Brancioguri, iarLitosolurile prundice Prundosoluri

sodic ac Sol având orizont ac (alcalizat sau hiponatric) în primii 100 cm sauorizont na (natric) între 50 - 100 cm. Corespunde şi termenului anterior„alcalizat‖. În funcţie de adâncimea apariţiei orizontului cu Na schimbabil poate să fie proxihiponatric , epihiponatric , endohiponatric (0 - 25, 25 -50 şi respectiv 50 - 100 cm) sau endonatric (50 - 100 cm). Poate fi

întâlnit, de regulă, la Psamosol, Aluviosol, Kastanoziom, Cernoziom,Eutricambosol, Preluvosol, Luvosol, Planosol, Vertosol, Pelosol,Gleiosol, Solonceac.

solodic sd Soloneţ cu orizont eluvial (E luvic sau E albic) cu grosime de peste 10cm.

spolic sl Tehnosol care se dezvoltă pe materiale parentale antropogene spolice.

stagnic st Sol având proprietăţi hipostagnice (orizont w) în primii 100 m sau proprietăţi stagnice intense (orizont stagnic W) între 50 şi 200 m. Poate săfie endostagnic dacă W este situat între 50 şi 100 m sau proxihipostagnic ,epihipostagnic , endohipostagnic dacă orizontul w începe între 0 - 25 m, 25- 50 m sau 50 - 100 m respectiv. Poate fi întâlnit, de regulă, la Regosoluri,Faeoziom, Eutricambosol, Districambosol, Preluvosol, Luvosol, Planosol,

Alosol, Vertosol, Pelosol, Soloneţ. Planosolul poate prezenta proprietăţistagnice intese din primii 50cm (prin definiţie).

teric te Histosol având orizont mineral de peste 30cm grosime situat în primii 100cm.

tionic to Sol având orizont sulfuratic (sf) în primii 125cm. Prin schimbareacondiţiilor de reducere în condiţii oxidante, orizontul sulfuratic poate treceîn orizont sulfuric (su). Poate fi întâlnit, de regulă, la Gleiosol, Histosol.

tipic ti Sol care reprezintă conceptul central al tipului de sol; nu prezintă atributelespecifice celorlalte subdiviziuni ale tipului respectiv. În cazul Luvosolului,Alosolului, Planosolului şi Stagnosolului este prezent orizontul El, înultimele două cazuri cu proprietăţi stagnice (Elw sau ElW). Vezi şi „luvic‖.La Soloneţ este prezent orizontul Btna fără El sau Ea. Podzolul tipic areorizont Bhs (B humicoferiiluvial). În cazul Kastanoziomului tipic şiCernoziomului tipic este prezent orizontul calcic (Cca), iar în cazulKastanoziomului şi carbonaţi de la suprafaţă. La Limnosol orizontul limnic prezintă peste 3% materie organică fin divizată.

umbric um Sol având orizont A umbric (Au); nu se aplică la Umbrisoluri. Poate fiîntâlnit, de regulă, la Regosol, Psamosol, Aluviosol, Districambosol,Alosol, Prepodzol, Podzol, Andosol, Gleiosol.

urbic ur Tehnosol care se dezvoltă pe materiale parentale antropogene urbice.

vertic vs Sol având caracter contractilo-gonflant între baza orizontului A (sau E dacăexistă) şi 100 cm. Poate fi întâlnit, de regulă, la Aluviosol, Cernoziom,Faeoziom, Eutricambosol, Preluvosol, Luvosol, Planosol, Stagnosol,Soloneţ. (Reprezintă subtip de tranziţie spre Vertosol sau Pelosol)



În ceea ce priveşte taxonomia solurilor la nivel inferior au fost păstraţi şifolosiţi pentru criterii de subdivizare indicatorii pedologici utilizaţi în SRCS – 1980 şi îmbunătăţiţi în 1987 (Metodologia de elaborare a studiilor pedologice)cu unele modificări minore.

Astfel indicatorul 21 referitor la materialele şi rocile parentale a fostdivizat în doi indicatori 21 a şi 2l b primul referindu-se la materialul parental, iaral doilea la roca parentală sau la roca subiacentă.

De asemenea a fost schimbată poziţia taxonomică a indicatorului 20(eroziune – colmatare) care trece de la varietate de sol la variantă de sol ca şi ceaa familiei de sol care trece după specia (granulometrică) pentru a se menţinecontinuitatea divizării solului.

1.2.2. Studiul morfogenetic al solului

Pentru cercetarea unui sol este necesară examinarea într -o săpătură aîntregului profil de sol (pedon, considerat tridimensional), reprezentat prinsuccesiunea de orizonturi pedogenetice de la suprafaţă până la rocă sau material

parental indiferent de adâncimea la care pătrund rădăcinile plantelor. Deasemenea, se examinează roca de sedimentare şi roca subiacentă (sub aspectulgradului de alterare, al însuşirilor).

Examinarea profilului de sol se face pe peretele drept din faţa treptelor profilului, ale cărui dimensiuni sunt cele corespunzătoare tipului de profil şiconform scării de lucru.

Suprafaţa acestui perete (drept, din faţa treptelor) aşa cum rezultă el prinsăpare se împrospătează (cu ajutorul unui cuţit sau şpaclu pedologic), avândgrijă, ca în prealabil, să fie scoasă de la baza lui o probă de sol pentru observareşi descriere. Împrospătarea se face pe o lăţime de 15 – 25 cm, începând de sus

până jos, urmărindu-se ca în final să fie obţinută o suprafaţă de ruptură, fapt pentru care se înfige cuţitul în sol perpendicular pe faţa peretelui după care seretrage brusc cu o uşoară deviere laterală astfel încât fragmente de sol de lasuprafaţă să se desprindă prin rupere şi nu prin tăiere. Uneori este indicatăexaminarea peretelui şi în tăietură, fie pentru comparaţie, fie pentru identificarea

mai uşoară a unor neoformaţiuni, etc., fapt pentru care în partea dreaptă asuprafeţei împrospătate (aceasta realizându-se de la stânga spre dreapta) serealizează o faţă în tăietură de la suprafaţă până la baza profilului.

Dacă solul este umed se recomandă să se întindă la soare, pe o hârtieuscată, probe mici de sol din fiecare orizont, paralel cu săparea profilului, pentruca acestea să poată fi examinate în stare uscată.

După examinarea profilului următoarea operaţiune este descrierea soluluicare se face în mod sistematic, studiindu-se cu atenţie toate caracteristicile, peorizonturi şi suborizonturi.



Diferitele orizonturi şi suborizonturi genetice diferenţiate în procesulsolificării, se notează cu litere (simboluri), care au menirea să exprime sintetic

procesul genetic dominant din orizontul respectiv.Orizontul de sol sau orizontul pedogenetic este un strat aproximativ

paralel cu suprafaţa solului (terenului), care are o serie de proprietăţi rezultate prin procesul de formare a solului, proprietăţi care diferă de cele ale stratelorsupra sau subiacente (SRTS – 2003, 2012). În mod obişnuit un orizont de soleste separat de cele adiacente prin caracteristici care pot fi observate şi eventualmăsurate în teren cum ar fi: culoarea, textura, structura, consistenţa, prezenţasau absenţa carbonaţilor, a unor neoformaţiuni, etc.

Pentru identificarea orizonturilor de sol sunt necesare totuşi, uneori,determinări de laborator pentru precizarea sau completarea observaţiilor culeseîn teren.

În prezent în România a fost introdus sistemul adaptat de un grup FAO(1967, revizuit în 1990), în care se folosesc următoarele litere pentruorizonturile principale: T, O, A, E, B, C, şi R (cu deosebirea faţă de FAO că înloc de simbolul H se utilizează simbolul T pentru orizontul turbos, de asemenease foloseşte notaţia AC în loc de Bk).

În cele mai multe cazuri orizontul O şi C şi întotdeauna orizontul R nusunt orizonturi pedogenetice, ci straturi sau orizonturi litologice(nepedogenetice), deoarece caracteristicile lor nu sunt produse ale proceselor

pedogenetice. Ele sunt totuşi introduse ca orizonturi sau straturi principale pentru că sunt elemente importante, de referinţă în profilul de sol.

În mod curent solurile sunt caracterizate prin succesiunea specifică deorizonturi, definirea şi descrierea fiecărui orizont (fig.1.2.2.1).

În funcţie de principalele caracteristici morfologice specifice orizonturilor pedogenetice, a unor criterii şi indici cantitativi care reflectă durata şi natura proceselor pedogenetice, solul cercetat este încadrat în sistemul de unităţitaxonomice de diferite niveluri specifice anumitor sisteme de clasificare:american (Soil Taxonomy), FAO-UNESCO, român (SRTS-2003), WRB (WorldReference Base), Referenţialul Pedologic Francez etc.



Orizont format prin acumularea de material organic, depozitat la suprafaţa solurilorminerale, formate sub pădure, în condiţii de drenaj bun, putând fi constituit din :

Ol-litieră, constând din material organic proaspăt, sau foarte puţin descompus. Of-orizont de fermentaţie, format din materie organică incomplet descompusă

Oh-orizont de humificare, materialul organic fiind avansat descompus

Orizont format prin acumulare de material organic hidromorf de suprafaţă sau subsuprafaţă în curs de descompunere în condiţii de drenaj slab, putând fi:

Tf- orizont fibric, slab descompusTh - orizont hemic, moderat descompusTs - orizont sapric, intens descompus

Tl - orizont limnic, alcătuit din turbă acumulată pe fundul lacurilor.

Orizont mineral sau organo-mineral format la suprafaţă sau su b un orizont O, prin

acumulare de materie organică humificată (humus): Am (molic) - orizont mineral având următoarele caractere : culoare închisă a materialului atâtîn aşezare naturală cât şi în stare sfărâmată, structură glomerulară, grăunţoasă sau poliedrică(mică şi f. mică) suficient de friabilă încât materialului să nu devină dur şi foarte dur la uscare,saturat în baze, grosime de 20-25 cm sau de minim 10 cm, când se află situat direct pe o rocăcompactă. Ame (molic -greic)- orizont molic cu acumulări reziduale de cuarţ sau alte materialerezistente la pudrare. Au (umbric)- orizont ce prezintă caracteristicile menţionate la orizontul Am (în ceea ce

priveşte culoarea, conţinutul în materie organică, structura, consistenţa şi grosimea) dar sediferenţiază prin gradul de saturaţie în baze scăzut (sub 53 %). Ao ( ocric) - orizont ce este prea deschis la culoare sau prea sărac în materie organică sau preasubţire pentru a fi molic sau umbric sau devine masiv şi dur sau foarte dur în perioada uscatăa anului. Al (limnic) - orizont mineral submers situat la suprafaţa depozitelor de pe fundul rezervoarelornaturale de apă (bălţi, lacuri, lagune) puţin adânci. Ay (vertic) - orizont nestructurat (compact ) şi dur în stare uscată când prezintă şi crăpături poligonale largi şi adânci; Aţ (înţelenit)- orizont de suprafaţă puternic împâslit de rădăcini ale diferitelor plante Ap (arat) - orizonturi A şi strate arate, sau grefate direct pe orizonturile E, B sau C. Ap aq ( antracvic) - orizont caracter istic solurilor folosite ca orezării sau cele intens irigatedin sere. A ho (hortic)- orizont antropogenetic de suprafaţă, format prin fertilizare intensă şi lucrare profundă cu adaos timp îndelungat de deşeuri organice.

Orizont mineral , al cărui caracter principal îl constituie sărăcirea în argilă silicatică,oxizi de fier şi / sau aluminiu şi materia organică , caracterizându-se deci printr-o creştere aconţinutului de particule cu nisip şi praf, putând fi : E l (luvic) - orizont situat deasupra unui orizont B argic, având următoarele caractere : culori deschise, structură poliedrică sau lamelară textură mai grosieră decât aorizontului subiacent, grosime minimă 5 cm. E a (albic eluvial) - orizont având culori mai deschise decât El şi s egregare a sescvioxizilorsub formă de concreţiuni şi pete, grosime minimă 10 cm. E s( albic spodic) - orizont situat deasupra unui orizont B spodic, având grosimea minimă de2 cm.

Orizont mineral format sub un orizont A, E sau 0, în care se constată o alterare amaterialului parental însoţită de o îmbogăţire în argilă şi sescvioxizi de fier şi

aluminiu, putând fi constituit din :

B v (cambic) - orizont format prin alterarea materialului parental in situ, având grosime minimă de 15 cm iar baza orizontului să fiela cel puţin 25 cm adâncime.

B t (argic) - orizont de subsuprafaţă care are un conţinut de argilă mai mare decât orizontul supraiacent, asociat de regulă cu ocompactare evidentă şi o diminuare semnificativă a permeabilităţii. B tna (argic-natric )- orizont asemănător orizontului argic, dar spre deosebire de care prezintă următoarele caractere : saturaţie în Na+ mai mare de 15 %, cel puţin pe 10 cm. B s, B h, B hs (spodic ) - orizont iluvial de subsuprafaţă de culoare închisă care conţine materiale spodice, alcătuite din substanţeamorfe active iluviale compuse din materie organică, oxizi de Al, cu sau fără oxizi de Fe. By (vertic) - orizont foarte compact, cu feţe de alunecare şi crăpături largi şi adânci, în stare uscată. B cp ( criptospodic) - orizont specific solurilor puternic şi excesiv acide care prezintă acumulare iluvială de material amorf activ predominant humic şi aluminic.

Orizont sau strat mineral situat în partea inferioară a profilului constituit din materiale neconsolidate sau s lab consolidate, putând reprezenta sau nu materialul parental al orizonturilor supraiacente, putând fi :C n- orizont (strat) fără carbonaţi; C k - orizont( strat) având carbonaţi ( de regulă reziduali); C ca- orizont calcic, calxic saucarbonatoacumulativ.

Strat mineral situat la baza profilului constituit din roci consolidate -compacte în loc. Pot prezenta şi fisuri. Sunt incluse aici pietrişurile, putând fi:

R n - strat nefisurat şi impermeabil; Rp - strat fisurat şi permeabil sau format din fragmente de rocă sau pietriş fluviatil. Fig. 1.2.2.1. Noţiunile principalelor straturi şi orizonturi pedogenetice



Pentru consemnarea prescurtată a orizonturilor şi suborizonturilor principale de sol şi a caracteristicilor morfologice secundare se folosesc notaţiiliterale sub formă de sufixe a căror semnificaţie este redată în cele ce urmează: a – prezenţa unor culori deschise în stare uscată cu valori 6,5 şi crome 3,0 (în proporţie de 50%)

care de regulă în stare uscată sunt cu cel puţin 1-2 unităţi de valoare mai mari decât cele ale

materialului în stare umedă. Se asociază numai cu simbolul E pentru desemnarea orizontuluidiagnostic principal E albic – Ea.

ac – saturaţie în Na schimbabil între 5-15 % din T pe o grosime minimă de 10 cm. Se utilizează cuorice simbol pentru notarea orizontului diagnostic asociat, hiponatric sau hiposodic.

ai – strat de sol foarte acid şi cu conţinut de Al schimbabil mare (proprietăţi alice). Se poate utiliza cusimbolurile A, E, B.

an – proprietăţi andice pe cel puţin 30 cm grosime; se utilizează cu simbolurile A sau B pentru notareaorizontului diagnostic de asociere andic.

aq – proprietăţi antracvice sau orizont antracvic. Se poate utiliza cu simbolurile A şi B – desemnândorizonturi diagnostice speciale de ex: Apaq, Anaq, Bvaq.

ca – acumulare iluvială de carbonaţi; se utilizează cu simbolul C pentru designarea orizontuluidiagnostic principal C carbonato-acumulativ (calcic sau calxic) (C

ca).

d – caracter aric (sau strat desfundat) – orizont sau strat mineral rezultat prin amestecul mai multororizonturi deranjate in situ prin desfundare sau altă acţiune mecanică. În cuprinsul orizontuluidesfundat orizonturile diagnostice pedogenetice nu pot fi identificate sau apar numai ca fragmente.Se află situate deasupra unor orizonturi (sau părţi de orizonturi) diagnostice (nederanjate) saudeasupra materialului parental al solului desfundat. Se notează prin litera d adăugată dupăsimbolurile orizonturilor amestecate puse în paranteză, de exemplu: (A + B)d, (A+C)d; dacă soluleste arat se separă la suprafaţă ―orizontul Ap‖ .

e - acumulare reziduală de grăunţi de praf şi nisip fără peliculă coloidală (pudrare cu cuarţ sau caracterhipoluvic); se utilizează cu simbolul A , AB sau B.

f – materie organică incomplet descompusă în care se mai recunosc cu ochiul liber sau cu lupa (x10)resturi vegetale cu structură caracteristică. Se utilizează numai cu simbolul O pentru designarea

orizontului organic de fermentaţie (Of).g – gleizare slabă: 6 – 15% culori de reducere. Se utilizează cu orice orizont (A,B,E,C) care prezintăaceste culori.

gl – trecere albeglosică (în limbi) sau albeluvică (echivalentă orizontului E+B).gs – proprietăţi gelistagnice determinate de saturaţia cu apă stagnantă temporar în partea superioară a

solului deasupra unui strat îngheţat şi deci impermeabil în primăvară: Se utilizează cu simbolurileA, B sau C.

h – material organic într-un stadiu foarte avansat de descompunere, încât resturile vegetale custructură caracteristică nu se mai deosebesc cu ochiul liber ci numai cu lupa. Se utilizează cusimbolul O pentru designarea orizontului O de humificare (Oh) .

ho – orizont de suprafaţă antropedogenetic format prin fertilizare intensă, lucrare profundă şi/sauadaos timp îndelungat de deşeuri animale şi de materiale organice în amestec cu material

pământos. Se utilizează asociat cu simbolul A pentru designarea orizontului diagnostic special Ahortic (Aho).

hs – material spodic îmbogăţit în substanţe amorfe active iluviale compuse din materie organică, oxiz ide Al şi Fe. Se utilizează cu simbolul B pentru diagnosticarea orizontului diagnostic spodic Bhs.

iz – orizont cu peste 15% din volum ocupat cu rizomi de plante acvatice (slab descompuşi sau vii). Seutilizează de regulă cu simbolurile Gox sau Gr.

j – material sau orizont recent maturat cu portanţă normală, cu densitate aparentă extrem de mică. Seutilizează cu simbolurile A sau C.

k – conţinut de peste 1% carbonaţi fără a îndeplini condiţia de Cca. Se utilizează cu simbolul C (Ck).km – acumulări de pudră friabilă sau neoformaţiuni moi de CaCO3 sau carbonaţi secundari fără a

îndeplini condiţia de Cca. Se utilizează cu simbolul C (Ckm).l – litieră, constând din material organic proaspăt, nedescompus sau foarte puţin descompus. Se

utlizează cu simbolul O (Ol).



la1) - existenţa în solurile cu textură grosieră şi fără carbonaţi a unor benzi (lamele) constituite dinmaterial mai fin decât materialul învecinat. Se utilizează cu simbolurile Bt sau Bv.

li – limita dintre sol şi roca compactă continuă (contact litic); fisurile în rocă sunt puţine şi la o distanţăorizontală de peste 10 cm. Se utilizează cu simbolul R; dacă roca compactă este slab cimentată(gresii, şisturi etc.) contactul dintre sol şi rocă este paralitic (pa).

lm1) - material mineral submers format în ape puţin adânci prin acumulare subacvatică de suspensiisau precipitate minerale şi organice, resturi de alge, plante şi animale subacvatice. Se utilizează cusimbolul A şi designează orizontul diagnostic special A limnic (Alm).

lv1) – prezenţa unor culori deschise cu valori 6,5 în stare uscată asociate cu crome 3, la care seadaugă: structură poliedrică sau lamelară sau absenţa structurii şi textură mai grosieră decâtorizontul subiacent. Se utilizează cu simbolul E pentru designarea orizontului diagnostic principalE luvic (Elv).

m – orizont mineral care îndeplineşte condiţiile de orizont diagnostic molic. Se utilizează cu simbolulA pentru designarea orizontului principal A molic (Am).

me - orizont mineral care îndeplineşte condiţiile de orizont molic dar prezintă şi acumulări rezidualede cuarţ sau alte minerale rezistente la alterare dezbrăcate de pelicule coloidale; se utilizează cusimbolul A sau AB pentru designarea orizontului A molic greic (Ame, ABme).

mf – orizont mineral care îndeplineşte condiţiile de orizont molic dar prezintă în plus structură poliedrică mijlocie – mare asociată adesea cu acumulare reziduală de granule de praf şi nisipdezvelite; se utilizează cu simbolul A pentru designarea orizontului diagnostic special Ameforestalic (Amf), care prezintă un minim în variaţia valorilor de pH, V şi SB dacă orizontul nuconţine carbonaţi.

ml2) – prezenţa unui suborizont Bt mai închis la culoare care contrastează cu orizonturile adiacente.Se utilizează simbolul Btml şi arată existenţa caracterului melanic (atenţie! În WRB-SR termenulmelanic are altă semnificaţie).

n – absenţa carbonaţilor în materialul parental. Se utilizează cu simbolul C pentru desemnareaorizontului principal C necarbonatic (Cn).

na – saturaţie în Na schimbabil de peste 15% din T sau SAR 13 pe o grosime de minim 10 cm; seutilizează cu simbolurile A,B sau C. Când se foloseşte cu simbolul Bt designează orizontul de

asociere B argic-natric (Btna).nd3) – orizont major nediferenţiat (se adaugă orizonturilor majore care nu au alte caracteristici dar care

pentru scopuri practice necesită a fi subdivizate). nt – material organic sau turbă sedimentară; se utilizează cu simbolul T pentru designarea turbei ca

sediment.o – orizont având culori prea deschise sau conţinut prea sărac în materie organică sau sunt prea subţire

pentru a fi orizont molic sau umbric sau devine masiv şi dur sau foarte dur în perioada uscată aanului. Se utilizează cu simbolul A pentru designarea orizontului diagnostic principal A ocric(Ao).

os4) – forma humificată a materiei organice nelegată (uşor segregabilă) de partea minerală. Se poateutiliza cu simbolurile A şi B, de exempu Auos, Bvos.

ox4) – oxido-reducere sau proprietăţi redoximorfe; se utilizează cu simbolul G şi designează orizontul

diagnostic de asociere Gox4).p – strat arat; indiferent de orizontul genetic pe care este grefat este considerat orizont A (Ap).pa – contact paralitic, vezi li.pc – orizont calcic întărit sau cimentat puternic, continuu (petrocalxic). Se utilizează cu simbolul C,

pentru designarea orizontului diagnostic asociat Cpc.pl – schimbare texturală bruscă; se utilizează pentru designarea orizonturilor B care prezintă în partea

superioară o astfel de schimbare (v. schimbare texturală bruscă).pp5) – acumulare iluvială de material amorf activ predominant aluminic şi mai puţin material amorf

activ feric, deci nu are colorit roşcat specific acumulării de sescvioxizi ferici. Se utilizează numai



cu simbolul B pentru designarea orizontului diagnostic principal B prespodic (Bpp), specific pentru districambosoluri prespodice.

r – proprietăţi reductomorfe (reducere puternică) determinate de apa freatică; se utilizează cu simbolulG pentru designarea orizontului diagnostic de asociere Gr.

q – material (orizont) cu fragmente grosiere de rocă sau pietre, având 26% particule 2 mm. Seutilizează cu orice orizont pentru menţionarea prezenţei scheletului); după conţinutul de schelet, se pot face subdiviziunile: Sq cu 26-50% schelet şi respectiv qq cu 50-90% schelet.

s – acumularea iluvială sau însărăcire de sescvioxizi; se utilizează cu simbolul B pentru designareaorizontului iluvial diagnostic principal Bs (B spodic) sau cu simbolul E pentru designareaorizontului eluvial diagnostic principal Es (E spodic).

sa – acumularea de săruri mai solubile în apă decât gipsul în cantitate mai mare de 1% (predominantcloruri) sau 1,5% (predominant sulfaţi) sau de cel puţin 0,7% dacă solul conţine sodă, pe grosimi 5cm în cazul orizonturilor nisipoase şi 10 cm în cazul solurilor cu alte texturi; se utilizează cu oricetip de orizont pentru designarea orizontului diagnostic de asociere salic.sc – acumulare de săruri mai solubile în apă decât gipsul în cantitate de 0,1– 1% (predominant cloruri),

0,15-1,5% (predominant sulfaţi) sau între 0,07-0,7% dacă conţine sodă, pe grosimi 10 cm; seutilizează cu simbolurile A, B, C pentru designarea orizontului diagnostic de asociere hiposalic.

sf – material situat în mediu permanent saturat cu apă care conţine 0,75% sulf (raportat la materialulîn stare uscată) şi care are un conţinut de CaCO3 echivalent mai mic decât triplul celui de sulf(CaCO3:S 3); grosimea minimă 15 cm. Se utilizează cu simbolul G sau T pentru designareaorizontului diagnostic special sulfuratic.

su – aciditate extremă (pHH2O 3,5) datorită apariţiei acidului sulfuric; se utilizează cu simbolul G sauT pentru designarea orizontului diagnostic special „sulfuric‖.

t – acumulare de argilă silicatică; se utilizează cu simbolul B pentru designarea orizontului diagnostic principal B argic, mai bogat în argilă decât orizontul supraiacent.

tna – acumulare de argilă silicatică şi o saturaţie în Na 15%; se utilizează cu simbolul B pentrudesignarea orizontului diagnostic de asociere B argic-natric.

tp – prezenţa unui strat îndesat (talpa plugului) format la partea inferioară a stratului arat . Seutilizează cu simbolul A.

ţ – prezenţa unei mase mari de rădăcini ierboase (ţelină); se utilizează cu simbolul A. u – prezenţa unor caracteristici de orizont umbric, care se diferenţiază de cel molic prin gradul de

saturaţie în baze care este 53%. Se utilizează cu simbolul A pentru designarea orizontului principal A umbric (Au).

v – alterare in situ (colorit uşor bruniu uneori castaniu roşcat) şi/sau structură poliedrică saucolumnoidă, evidenţă a migrării carbonaţilor; se utilizează numai cu simbolul B pentru designareaorizontului B cambic (Bv).

vm – peste 50% din volumul orizontului A şi peste 25% din volumul orizontului următor alcătuit dincanale de râme, coprolite sau galerii de animale umplute cu material adus din orizonturileadiacente. Se poate utiliza cu simbolul A, B sau chiar C pentru designarea caracterului vermic.

w – culori de reducere între 16 şi 50% din suprafaţa rezultată prin secţionare, determinate de apa

stagnată. Se utilizează cu simbolurile A, E şi B pentru designarea unor proprietăţi stagnicemoderate sau hipostagnice.x – orizont lutos sau chiar nisipolutos cu densitate aparentă relativ mare, consistenţă dură, friabil,

casant. Se utilizează cu orizontul B pentru evidenţierea caracterului de fragipan. y – prezenţa crăpăturilor în reţea de peste 1 cm lărgime şi a feţelor de alunecare oblice (10 – 60o faţă

de orizontală) şi structură sfenoidală pe cel puţin 25cm grosime şi peste 45% argilă (predomi nantcontractilo-gonflantă). Se utilizează cu simbolul Bz pentru designarea orizontului asociat vertic(Bzy).

z – prezenţa caracterului contractilo-gonflant, specific pentru vertisoluri şi soluri vertice. Se utilizeazăcu simbolul A, B sau C pentru designarea acestui caracter (Az, Bz, Cz).



Capitolul 2

CERCETAREA SOLURILOR ÎN TEREN, COLECTAREAŞI SISTEMATIZAREA DATELOR PEDOLOGICE DE BAZĂ

Cartarea sau cartografierea solurilor se ocupă cu cercetar ea,identificarea şi delimitarea spaţială a diferitelor soluri existente pe un anumitteritoriu.

Fiind un corp natural solul se studiază cu întregul complex de condiţiinaturale (climă, relief, vegetaţie, rocă, apă freatică, vârstă), la care se adaugăact ivitatea productivă a omului.

Cartarea şi cercetarea solului necesită însă mai multe faze: faza de pregătire, faza de teren, faza de laborator, faza de birou.

Pentru ca cercetările de sol să fie cât mai precis executate şi interpretateînaintea începerii activităţii în câmp trebuie culese toate datele existente înliteratura de specialitate sau în manuscrisele diferitelor instituţii, care privesc

solul, suma elementelor de geomorfologie, geologie şi hidrografie ale zonei ceurmează a fi cercetată.

Lucrările desfăşurate în teren, ce constituie procesul de studiu şicercetare a solului în teren, au o serie de obiective, care toate conduc la

culegerea de material, referitor la natura şi răspândirea solurilor din spaţiulluat în considerare. O atenţie deosebită va trebui acordată studierii factorilor

pedogenetici, cercetării morfologice a profilului de sol şi a recoltării probelorde sol, precum şi delimitării arealelor ocupate de către fiecare sol în parte, etc.,operaţiuni ce se execută simultan, fiecare având aceeaşi importanţă în

finalizarea activităţilor din teren. Unul dintre primele momente ale cercetării solurilor în teren este

recunoaşterea generală a teritoriului luat în considerare, pe baza observaţiilorculese fiind stabilite: unităţile geomorfologice specifice teritoriului cercetat şi

condiţiile istorico-naturale ale acestuia, caracterele morfologice principale care pot constitui criterii pentru definirea principalelor tipuri de sol, o primă schemă şi listă de soluri, stabilirea sectoarelor cheie, etc.

Recunoaşterea pedogeografică generală prezintă avantajul că permite fixarea în memorie şi formarea unei imagini corespunzătoare asupra celor maiimportante particularităţi ale zonei cercetate.

Cartarea propriu- zisă cuprinde un ansamblu de observaţii, studii şicercetări executate în teren cu privire la învelişul de sol şi a condiţiilor fizico-

geografice prin metoda descriptiv-comparativă, asociată cu analiza geografică-

genetică. Această operaţiune se execută cu ajutorul profilelor de sol distribuitede-a lungul unor itinerarii, astfel repartizate în teritoriu încât acestea să



surprindă schimbările survenite în cadrul învelişului de sol în raport cu schimbările înregistrate în modul de manifestare a condiţiilor de mediu.

Profilele de sol vor fi amplasate în teritoriu astfel încât să formeze o reţeade puncte de cercetare. În cartările pedologice se folosesc: profilele magistrale,

profilele principale, profilele secundare, profilele de control sau sondajele. Numărul de profile de sol pe unitate de suprafaţă ce urmează a fiefectuate pe teren într-un anumit perimetru se stabileşte în funcţie decomplexitatea terenului şi a învelişului de sol, de scara hărţii de lucru.

Profilele de sol executate, cercetate şi descrise în cadrul teritoriuluicercetat se g rupează în vederea delimitării de grupe de profile ce prezintăcaractere asemănătoare, întocmindu- se fişe sinoptice.

Astfel pe lângă studierea corectă şi completă a profilelor de sol distribuiteîn teritoriu, cartarea pedologică include delimitarea în teren şi separarea pehărţi a arealelor caracterizate prin soluri cu însuşiri morfologice asemănătoare.

Arealul astfel delimitat se numeşte unitate cartografică de sol , prin care se înţelege o porţiune de teren acoperită omogen cu acelaşi sol, definit ca tip , subtip, varietate, specie.

Pe lângă aceste caracterizări specifice solului unitatea de sol conceputăca unitate edafică , trebuie să cuprindă şi următoarele caracteristici aleterenului: relief, pantă, expoziţie, roca subiacentă, caracterul stâncos saubolovănos, gradul de eroziune în adâncime, tipul şi intensitatea alunecărilor,adâncimea şi caracterul apei freatice, inundabilitatea, pericolul de înmlăştinire.

Primul criteriu de separare al unei unităţi cartografice de sol este relieful

care, practic, t rebuie să fie uniform. Al doilea îl constituie aspectul de culoareal suprafeţei solului, apoi în ordine, stratul litologic, apa pedofreatică, etc.

Dar pentru cercetarea unui sol este necesară examinarea într -o săpăturăa întregului profil de sol reprezentat printr-o succesiune de orizonturi

pedogenetice de la suprafaţă până la rocă sau materialul parental. După identificarea orizonturilor de sol şi delimitarea acestora se trece la

descrierea amănunţită a caracterelor acestora şi anume: descrierea culorii ,efervescenţei, texturii, structurii, compactităţii, plasticităţii, a neoformaţiunilor,etc., din profilele reprezentative recoltându- se probe de sol (în aşezare naturală

sau modificată) . Faza de laborator, cuprinzând pregătirea, păstrarea şi analiza pr obelor

de sol, se va executa conform MESP 1987 după norme şi standarde naţionaleaprobate de către Asociaţia de Standardizare din România (A.S.R.O.).

Cartarea este finalizată de studiu l pedologic (memoriu agropedologic) ceconstituie materialul ştiinţific în care pe lângă caracterizarea solurilor şi acondiţiilor de desfăşurare a activităţii de producţie agricolă sau silvică sunt

prezentate şi probleme referitoare la valorificarea şi managementul resurselorde sol.



2.1. Faza de pregătire

Lucrările de pregătire pentru cercetarea şi cartarea solului au drept scop pregătirea ştiinţifică şi organizatorică a activităţilor ce se vor desfăşura pe teren,date esenţiale în stabilirea programului de lucru şi a devizelor de cheltuieli.

După primirea temei şi fixarea perimetrului ce urmează a fi cercetat sedelimitează geografic perimetrul de cercetat şi se consemnează categoriile decomplexitate în funcţie de caracterul reliefului.

Lucrările pregătitoare cu caracter ştiinţific includ stabilirea tematicii şi amaterialului documentar, a bazei topografice, etc., iar cele cu caracter tehnico-organizatoric privesc probleme de echipare şi utilizare, mijloace de transport,formaţii de lucru, etc.

2.1.1. Stabilirea tematicii de lucru şi a materialului documentar

De îndată ce a fost fixat perimetrul de lucru şi scopul cartării, pedologulexecutant sau responsabilul de lucrare (contract) vor trece la stabilirea tematiciişi a metodicii de lucru.

Stabilirea tematicii presupune cunoaşterea scopului şi a suprafeţei decartat, ţinând seama de relief, de complexitatea învelişului de sol, de gradul deconservare şi funcţionare a peisajelor (naturale sau influenţate antropic) şi de

nivelul cunoştinţelor acumulate (în studiile pedologice anterioare sau altedocumentaţii) referitoare la suprafaţa dată.

În tematică vor trebui să apară sarcinile cartării, volumul şi metodica delucru, termenele de execuţie în faza de teren, laborator sau birou.

Înainte de întocmirea tematicii este necesară o recunoaştere a teritoriului pentru informare.

Adunarea materialului documentar existent în literatura de specialitate şiîn arhivele instituţiilor specializate constituie punctul de plecare.

În acest scop, trebuiesc studiate toate materialele pedologice care se referă

la zona cercetată cât şi în zonele învecinate, inclusiv datele analitice, precum şimaterialele care se referă la măsurile ameliorative aplicate, la folosireaîngrăşămintelor şi eficienţa lor, la recoltele obţinute, etc.

De asemenea, pedologul va cerceta materialele refer itoare la condiţiilenaturale ale regiunii care urmează să fie studiată (geologie, litologia materialelorde suprafaţă, relief, hidrografie, hidrologie, vegetaţie, climă, etc.).

În final, pedologul va trece la prelucrarea materialelor şi informaţiilorculese, sistematizându-le şi comparându-le cu hărţile topografice care vor fifolosite pentru cartare în teren. Unde este posibil, se compară răspândirea

diferitelor tipuri şi complexe de soluri cu factorii pedogenetici şi se stabilescanumite corelaţii care urmează a fi verificate sau completate pe teren.



2.1.2. Procurarea şi pregătirea bazei topografice şi a aerofotogramelor

La elaborarea hărţilor de sol se folosesc, drept bază, hărţile topografice, planurile cadastrale şi fotogramele. Baza topografică este materialul grafic strict necesar transpunerii la scară

a caracteristicilor de sol aflate în teren, fapt pentru care aceasta trebuie săîndeplinească anumite condiţii:

- să aibă o scară care să permită înregistrarea detaliilor ce trebuiescînregistrate în funcţie de scopul urmărit,

- scara bazei topografice să corespundă cu scara hărţii pedologice care seîntocmeşte sau aceasta să fie de două ori mai mare decât scara hărţii pedologice(mai ales în cazul cartărilor la scări mici şi mijlocii), dar în nici un caz mai mică,

- să prezinte suficiente detalii de planimetrie pentru a permite o uşoară şicorectă reperare a profilelor de sol, precum şi delimitarea solurilor şi a altorelemente identificate,

- să reprezinte cât mai fidel formele de relief prin curbe de nivel, ceea ceînlesneşte considerabil stabilirea itinerariilor de lucru, orientarea pe plan,amplasarea profilelor şi reperarea lor pe hartă sau plan, delimitarea unităţilorcartografice,

- să nu fie prea încărcate cu elemente care nu ajută atingerea scopului urmărit, pentru a permite o uşoară şi clară înscriere a elementelor cartării

pedologice şi ecologice. Pe teritoriul ţării noastre există numeroase hărţi topografice la diferite

scări şi în diferite proiecţii, care pot fi utilizate în cartarea pedologică. Uneledintre ele sunt însă foarte vechi şi nu mai corespund din punct de vedere al

planimetriei.Cele mai utilizate pe teritoriul României sunt cele realizate în proiecţia

cilindrică transversală (hărţi sistem Gauss) şi tipărite la următoare scări(tab.2.1.2.1.) :

Tabelul 2.1.2.1.

Hărţi în sistemul Gauss Scara hărţii metri liniari în teren corespunzători unui cm. pe hartă

1:1000000 -------------------------------------------------------------100001:500000 -------------------------------------------------------------50001:300000 -------------------------------------------------------------30001:200000 -------------------------------------------------------------20001:100000 -------------------------------------------------------------10001:50000 ------------------------------------------------------------5001:25000 -----------------------------------------------------------250

1:10000 -----------------------------------------------------------1001:5000 -----------------------------------------------------------50



Toate aceste hărţi constituie un sistem unitar, iar în elaborarea lor există oanumită coordonare. Se întocmesc întâi hărţile la scări mari şi apoi prin reducereşi simplificare hărţile la scări mici. Formatul unei foi în sistemul Gauss este

acela al unui trapez (cu o mică diferenţă între cele două baze ale trapezului).Denumirile foilor la diferite scări sunt legate între ele şi se bazează pe sistemulinternaţional de caroiaj, pornind de la scara 1:1000000.

Fiecare foaie la scara 1:1000000 reprezintă în longitudine 6o (de la V la E)şi în latitudine 4o(de la S la N). Ca bază de plecare este consider at ecuatorul înlatitudine, iar în longitudine meridianul de 180o (deci meridianul opus celui dela Greenwich). Caroiajul suprafeţei terestre în sistemul Gauss este reprezentat

prin zone sau serii, care constituie fâşii de latitudine (fiecare de câte 4o latitudinece se succed de la ecuator spre nord şi sud până la paralela de 88o) notate cumajuscule de la S la V respectiv: A (0-40o), B (4o-8o), C (8o-12o).......................... K (40o-44o), L (44o-48o) etc., şi prin coloane şi fuse (fiecarereprezentând 6o longitudine începând de la meridianul de 180o) notate cu cifrearabe: 1 (180o-186o), 2 (186o-192o) etc.

Peste teritoriul României se suprapun fusele 34 (18o-24o) şi 35 (24o-30o) longitudine estică şi zonele K (40o-44o), L (44o-48o) şi M (48o-52o)latitudine nordică.

Dintre cele trei zone numai zona L se suprapune în întregime pesteteritoriul României, zonele K, M făcând-o parţial.

Denumirea hărţilor între scările 1:1000000 şi 1:100000 inclusiv se bazează pe cea a foilor la scara 1:1000000, iar acea a foilor mai mici decât1:100000 denumirea acestora din urmă. Fiecare foaie la scara 1:1000000cuprinde următorul număr de foi la scări mai mari.

Foile la scările 1:500000, 1:300000, 1:200000 şi 1:100000 vor căpătaurmătoarea denumire derivată din cea a foilor la scara 1:1000000 (care estealcătuită din îmbinarea unei litere cu o cifră, L – 35 cu semnificaţia arătată maisus).

Astfel pentru scara 1:500000 se va adăuga la denumirea foii cu scara1:1000000 câte una din cele patru litere mari de la începutul alfabetului, acestea

cuprinzând în final 4 foi la scara 1:500000, care vor fi notate astfel: L-35-A, L-35-B, L-35-C, L-35-D (notarea se va face de la stânga la dreapta şi de sus în

jos).La scara 1:300000, cele nouă foi care sunt cuprinse într -o foaie la scara

1:1000000 sunt notate fiecare cu câte una dintre primele nouă cifre romane (I – IX) aşezate în faţa denumirii foii la scara 1:1000000. De exemplu foaia L-35cuprinde foile: I-L-35 ........ IX-L-35.

La scara 1:200000, cele 36 de foi cuprinse într-o foaie la scara1:1000000, se notează cu câte una din primele 36 de cifre romane (I – XXXVI),

situate după denumirea foii 1:1000000, respectiv L-35-I, L-35-II, ....... L-35-XXXVI.



La scara 1:100000 , pentru notarea foilor se folosesc cifre arabe cuprinseîntre 1 şi 44 care se aşează după denumirea foii 1:100000, respectiv L-35-1, L-35-2, ....... L-35-44.

Denumirea foilor la scările 1:50000, 1:25000, 1:10000, 1:5000 derivă din

denumirea foilor la scara 1:100000, în felul următor: La scara 1:50000, denumirea pentru cele 4 foi derivate din scara1:100000 se formează prin adăugarea următoarelor majuscule A,B,C,D, ladenumirea foii respective, astfel: L-35-86-A, L-35-86-B, L-35-86-C, L-35-86-D.

La scara 1:25000 se adaugă alături de litera mare din denumir ea foii lascara 1:50000 o literă mică astfel: L-35-86-B-a, L-35-86-B-b, L-35-86-B-c, L-35-86-B-d.

La scara 1:10000 se adaugă la denumirea foii la scara 1:25000 câte unadin primele 4 cifre arabe, astfel: L-35-86-B-d-1, L-35-86-B-d-2, L-35-86-B-d-3,L-35-86-B-d-4.

La scara 1:5000 se adaugă la denumirea foii la scara 1:10000 câte una din primele 4 cifre romane, astfel: L-35-86-B-d-1-I, L-35-86-B-d-2-II, L-35-86-B-d-3-III, L-35-86-B-d-4-IV.

Numărul foilor corespunzătoare din nomenclatura sistemului Gauss este cea din tabelul 2.1.2.2., respectiv în tabelul 2.1.2.3.

Tabelul 2.1.2.2. Numărul foilor cuprinse într -o foaie la scara 1:1000000

Scara hărţii Nr. foii Grade latitudine Grade longitudine

1 : 500000 4 2o 3o

1 : 300000 9 1o20' 2o

1 : 200000 36 40' 1o 1 : 100000 144 20' 30'

Tabelul 2.1.2.3. Numărul foilor cuprinse într -o foaie la scara 1:100000

Scara hărţii Nr. foii Grade latitudine Grade longitudine1 : 50000 4 10' 15'

1 : 25000 16 5' 7'30''1 : 10000 64 2'30 345''1 : 5000 256 1'15'' 1'52''

Hărţile Gauss, la diferite scări, sunt tipărite în negru sau în culori. Reliefuleste reprezentat prin curbe de nivel la echidistanţe stabilite în raport cu scara.

De asemenea în cartările pedologice (de fapt în cartările de orice fel) se pot folosi planurile aerofotogrametrice realizate prin fotografierea cu un aparatspecial a terenului din avion. Ele redau cu precizie imaginea unui anumit

teritoriu, astfel încât uşurează foarte mult activitatea din teren, mai cu seamă înceea ce priveşte orientarea şi delimitarea unităţilor de sol şi teren. Unele



fotografii aeriene executate după o anumită metodologie permit observarea, cuajutorul unui aparat denumit stereoscop, a teritoriului aievea (în relief),

bineînţeles redus la scară. Baza aerofotografică se prezintă sub formă de fotografii de 30/30 cm,

24/24 cm şi 18/18 cm, într -o tehnologie oarecum depăşită, concurată de-acum deimaginile obţinute prin prestaţiile sateliţilor care, astăzi, baleiază suprafaţaterestră, cu maximă acurateţe, explorând şi din punctul de vedere al resurselor desol, realizând, totodată şi remarcabile lucrări de cartografie.

Pentru cartările pedologice se recomandă ca şi în cazul hărţilortopografice să se folosească pe teren aerofotograme la o scară mai mare sau cel

puţin egală cu cea la care se face cartarea. Dificultatea cea mai mare pe care o prezintă folosirea aerofotogramelor în teren o constituie faptul că este nevoie deun număr mare de fotografii pentru o anumită unitate de suprafaţă.

Dat fiind numărul mare de fotograme este necesară aranjarea lor pe benziîn cadrul mozaicului, după numerele de ordine. Dacă nu există mozaicuri

pedologul întocmeşte schiţa cu materialul aerofotogrametric folosit, verificândastfel gradul de acoperire a teritoriului cu fotograme şi/sau planuri şi hărţ itopografice (fig. 2.1.2.1).

De cele mai multe ori aerofotogramele prezintă diverse deformaţii ce potfi eliminate prin redresarea fotografiilor aeriene.

Prin redresare, aerofotogramele sunt aduse la o scară precisă, iar prinasamblarea lor pe baza punctelor de sprijin din reţeaua geodezică se obţine unfotoplan. Fotoplanurile pot fi apoi transformate, rezultând o hartă topografică

autentică în care planimetria este reprezentată prin semne convenţionale, iarnivelmentul prin curbe de nivel.

L-34-103-ALegendă

fotoplanuri 1: 5000 planuri cote 1: 5000

Fig. 2.1.2.1. Schiţa materialului topografic (aerofotogrametric)



În cazul cartărilor la scări mari adeseori se folosesc planurile cadastrale(de obicei la scări mai mari de 1:10000), care conţin numai planimetrie. Lipsareprezentării reliefului din aceste hărţi scade precizia cartării şi creează o seriede dificultăţi în activitatea din teren. De aceea se recomandă completarea acestor

planuri cu nivelmentul respectiv, care va fi transpus, prin pantografiere, de pehărţi la scări mai mici. Este necesară în aceste cazuri o activitate suplimentară,fără ca totuşi precizia să fie corespunzătoare unei hărţi topografice complete.

În timpul activităţii din teren poate fi făcută reactualizarea bazeitopografice, (de fapt mici completări, trasarea de drumuri noi, amplasarea unor

puncte de reper), pentru a o aduce la zi.Hărţile de teren se păstrează într -o mapă specială, acoperită cu un material

impermeabil, ele putând fi introduse oricând, dacă este nevoie, în porthartă.

2.1.3. Studierea materialului documentar şi stabilirea fişei de cercetare

În activitatea de pregătire a cartării pedologice o importanţă deosebitătrebuie acordată culegerii, preluării şi sistematizării materialului documentarreferitor la zona ce urmează a fi studiată.

În acest sens trebuie studiate toate materialele pedologice care se referă lazona studiată cât şi la zonele învecinate, inclusiv datele analitice, precum şimaterialele referitoare la condiţiile naturale ale zonei ce urmează să fie studiată(geologia, litologia materialelor de suprafaţă, relieful, hidrografia şi hidrologia,

vegetaţia, clima etc.). Pe baza prelucrării şi sistematizării materialelor documentare se

întocmeşte o sinteză şi se stabilesc corelaţii, elemente care urmează a fiver ificate şi completate în teren de către pedolog. Este de preferat ca sintezamaterialelor cartografice să fie făcută la scara la care se efectuează studiul.

Prelucrarea şi folosirea corespunzătoare a rezultatelor lucrăriloranterioare permit aprofundarea cartării în unele sectoare, evită repetarea unorlucrări în anumite sectoare şi uşurează culegerea informaţiilor din teren şiinterpretarea rezultatelor în birou, putându-se astfel executa cartări de calitate

superioară şi un volum de informaţii sporite, într-un timp mai scurt şi cucheltuieli mai reduse.

Întreaga activitate de documentare va fi concretizată printr -o fişă program(fişă de cercetare), care va fi structurată pe următoarele obiective:

- localizarea geografică a perimetrului ce urmează a fi cercetat, principalele căi de acces, etc.;

- obiectivul şi scopul lucrării, metoda de lucru, scara de lucru, precum şisectoarele ˝cheie˝;

- lucrările ce urmează a fi executate vor fi stabilite pe baza normelor de

timp, indicator de norme de devize şi catalog de preţuri unitare pentru studiile pedologice şi agrochimice – MAIA 1971 - 1982, densitatea profilelor de sol, a



sondajelor şi a profilelor cu probe fiind stabilită în funcţie de complexitateateritoriului şi scara de lucru a studiului etc.;

- utilajele, aparatura şi mijloacele de transport necesare; - schiţa perimetrului ce urmează a fi cercetat, cu delimitarea suprafeţelor

cartate anterior, cu amplasarea profilelor, descrierea acestora şi datele analiticeexistente;- acolo unde este cazul, se adaugă schema sectoarelor propuse spre a fi

cartate la o scară mai detaliată (sectoare – cheie), în scopul extrapolării datelorîn zone similare din punct de vedere al condiţiilor pedogenetice.

În funcţie de eventualele situaţii nou ivite, pe parcursul desfăşurăriilucrărilor în teren fişa program poate suferi modificări, în funcţie de realitateaconcretă din teren.

Bibliografia folosită şi măsura în care diversele lucrări consultate au fostutilizate în elaborarea studiului vor fi consemnate în mod expres într-un capitolal acestuia.

2.1.4. Pregătirea instrumentelor, a echipamentului de lucru şi a

mijl oacelor de transport

După terminarea pregătirii ştiinţifice a lucrărilor de cartare, sau chiar în paralel cu aceasta, au loc pregătirile tehnice şi organizatorice a muncii de teren.Aceasta cuprinde pregătirea instrumentelor, utilajelor şi a echipamentului

personal şi a celui de protecţie necesar pentru desfăşurarea activităţii de teren,

precum şi pregătirea mijlocului de transport. Dotarea pedologului şi echipei pedologice pentru lucrările din teren se

face în mod corespunzător, din timp, şi constă din următoarele: unelte de săpat : cazma, lopată, târnăcop; unelte, instrumente, aparate şi utilaje de lucru: busolă, echimetru,

lupă, cuţit pedologic sau şpaclu, metru, sondă pedologică de mână,compactometru, dispozitiv de recoltat densităţi, aparat de fotografiat, stereoscopde buzunar, ruletă, botanieră, ciocan geologic (dacă se lucrează în zonamontană), rucsac, porthartă, mapă pentru păstrarea materialelor fotogrametrice;

trusă de teren (cu reactivii necesari): pH-metru de buzunar, flacon cuacid clorhidric 1/3, flacon cu fenolftaleină 1%, flacon cu azotat de argint 0,1%acidulat cu acid clorhidric, flacon cu fericianură de potasiu 5%, câteva pâlnii şi

pipete, hârtie de filtru, apă distilată; materiale: pungi de hârtie, sfoară de legat, saci sau lăzi pentru

transportul probelor, cutii pentru monoliţi sau micromonoliţi, fiole pentru probele de umiditate, cilindri metalici;

rechizite: carnete şi caiete pentru însemnările din teren, fişe pentrudescrierea profilelor, fişe climatice, etichete pentru probe, trusă de creioane

negre şi colorate;



echipamente: pelerină de ploaie, bocanci, salopetă, bluză cu buzunareetc.

trusă cu medicamente pentru prim ajutor: bandaje, dezinfectanţi,medicamente curente precum şi chinină în regiunile mlăştinoase sau ser

antiviperinic în regiunile cu vipere; mijloace de transport: auto, hipo sau velo pentru deplasările în teren. Reactivii, eprubetele, pipetele, picurătoarele, etc. necesare cercetărilor

întreprinse în teren se poartă în mod obişnuit într -o trusă pedologică, care este înaşa fel construită, încât să fie cât mai încăpătoare şi să aibă dimensiuni cât maimici încât, să fie cât mai uşor transportabilă.

Reactivii vor fi luaţi în cantităţi suficiente, calculate pentru întregul perimetru cercetat şi se păstrează cu multă grijă, pentru a nu se amesteca şialtera.

Cazmalele, lopeţile, sondele pedologice, etc. trebuie să fie confecţionatedin material foarte bun (oţel), întrucât solurile tasate (natural sau antropic) sesapă greu şi uneltele se rup uşor.

În perioada de pregătire a lucrărilor de teren o atenţie deosebită trebuieacordată pregătirii echipamentului personal şi de protecţie, necesar asigurăriiunor condiţii corespunzătoare în activitatea de teren.

Acest echipament poate fi destul de felurit, depinzând de: sezonul delucru şi durata lucrărilor, condiţiile naturale ale zonei ce urmează a fi cartată,mijlocul de transport şi normele de protecţie a muncii sau alte acte normativereferitoare la acestea. În primul rând încălţămintea, îmbrăcămintea şi lenjeria vortrebui să fie corespunzătoare condiţiilor de lucru: bocanci cu ţinte şi măsele

pentru regiunile accidentate, cizme din piele sau cauciuc în regiunilemlăştinoase, ciorapi de lână care au menirea să protejeze piciorul, pantaloni cu

bazoane de piele, bluze cu buzunare, haine de ploaie din pânză impermeabilăsau cauciuc, etc.

Dacă se lucrează în regiuni izolate (cu mlaştini şi bălţi) se recomandă procurarea unui preparat împotriva înţepăturilor şi a unui voal pentru acoperireacapului, mâna putând fi protejată cu mănuşi din piele subţire de căprioară, carenu incomodează la scris.

Dacă se lucrează în regiuni slab populate, se recomandă dotarea cu sacide dormit, corturi şi eventual cu scaune şi masă de campanie şi o serie de obiectede uz casnic: primus sau lampă de gaz, vase de bucătărie, frigider portabil, dupăcaz, veselă, tacâmuri, instrumente de iluminat (electric, petrol, carbid) saulumânări, chibrituri, topoare etc.

Când studiile staţionale şi pedologice se efectuează în scopuriameliorative speciale, necesitând observaţii mai complexe în teren, care implicăaparatură şi utilaje mai deosebite, dotarea pedologului şi a echipei de lucru se vaface în mod corespunzător, organizându-se, eventual, laboratoare mobile.

Mijlocul de transport indicat în lucrările de teren depinde de scara decartare, de condiţiile fizico-geografice ale zonei care urmează a fi cartată şi de



posibilităţile actuale ale instituţiei sau ale unităţilor de resort din zona în care sedesfăşoară activitatea de cercetare.

În cazul lucrărilor de reambulare sau de cartare la scări mici şi mijlocii,mijlocul de transport cel mai eficient este autoturismul de 8 locuri cu două

diferenţiale sau alte autoturisme de teren, de preferat cu indicator de kilometraj.În cazul cartărilor la scară mare se pot folosi atât autovehiculele, cât şimijloacele de transport velo sau hipo, ultimele având avantajul că se pot deplasaşi pe drumuri impracticabile pentru autovehicule şi permit înregistrarea deobservaţii minuţioase pe parcurs.

La cartările detaliate se lucrează de obicei pe jos, mijlocul de transportfiind necesar numai pentru deplasările la locul sau la schimbarea sediului peteren.

În diferite alte regiuni, cu un caracter particular, pot fi utilizate pentrutransport: barca, vaporul, animalele (deplasarea călare fiind utilizată cu succes înzona de munte), elicopterul, etc.

După ce lucrările pregătitoare au fost încheiate, fiind pregătite toatedocumentele şi actele necesare, pedologul se deplasează în zona ce urmează a ficartată, unde ia legătura cu autorităţile locale, formează echipele de lucru şiîncepe apoi activitatea de teren.

2.2. Faza de teren

Lucrările din teren ce constituie împreună operaţiunile de cercetare şicartare a solului au următoarele obiective principale:

caracterizarea genetică şi agroameliorativă a tuturor tipurilor de sol,întâlnite în cadrul perimetrului cercetat, pe baza studiului profilului de sol şi acondiţiilor de solificare;

studiul condiţiilor de solificare (sau a factorilor pedogenetici) şi maiales a celor care, în funcţie de intensitatea de manifestare, stabilesc măsurile deameliorare;

studiul intensităţii, naturii şi răspândirii proceselor de eroziune şi a altor

procese de degradare a solurilor şi al cauzelor dezvoltării acestora; studiul legităţilor (naturale) repartiţiei geografice a diferitelor soluri din

zona cercetată şi stabilirea arealului de răspândire a fiecărui tip de sol, acomplexelor şi asociaţiilor de soluri;

studiul influenţelor antropice asupra solurilor (efectele culturalizării,desfundării, ale aplicării îngrăşămintelor şi amendamentelor, ale irigaţiei, etc.);

culegerea celorlalte date şi materiale necesare pentru completareacaracterizării învelişului de sol al perimetrului cercetat (probe de sol şi material

parental, probe de apă, probe de plante, informaţii diverse etc.); întocmirea hărţilor de soluri preliminare (de teren).



Din cele prezentate rezultă că în procesul de studiu şi cercetare a solului înteren deosebim o serie de momente, care toate conduc la culegerea de materialdocumentar, necesar pentru a stabili natura şi răspândirea solurilor din cadrulspaţiului cercetat, precum şi a celorlalţi factori, ca: vegetaţia, clima, etc.

Faţă de cele menţionate rezultă că o atenţie deosebită trebuie acordatăstudierii factorilor pedogenetici, cercetării morfogenetice a profilului de sol şi arecoltării probelor de sol, precum şi delimitării arealelor ocupate de către fiecaresol în parte, (cartării propriu-zise), operaţiuni ce se execută simultan, fiecareavând aceeaşi importanţă în finalizarea activităţilor din teren, separarea loravând un caracter pur didactic pentru a uşura expunerea acestora.

2.2.1. Cercetarea factori lor pedogenetici

Factorii mediului natural (sau modificat antropic) pe lângă faptul că aucondiţionat şi condiţionează formarea şi evoluţia învelişului de sol, determină înacelaşi timp, alături de acesta, condiţiile de creştere şi dezvoltare a plantelorspontane şi cultivate şi deci capacitatea generală de producţie (agricolă, silvică,etc.) a unei anumite porţiuni de teren.

Studiul condiţiilor fizico-geografice începe, de fapt, încă din faza de birou, prin consultarea lucrărilor existente asupra zonei ce urmează a fi studiată.

În faza pregătitoare se ajunge la o cunoaştere parţială a cadrului natural şila precizarea problemelor ce urmează a fi studiate şi aprofundate în teren.

Pentru a întocmi un studiu pedologic complet, pedologul trebuie să

cerceteze şi să cunoască: - geomorfologia teritoriului- geologia şi litologia materialelor de suprafaţă - clima- hidrografia şi hidrogeologia - vegetaţia - rolul activităţii omului în transformarea învelişului de sol.

2.2.1.1. Cercetarea geomorfologică a teritoriului

Studiul reliefului este început încă din faza de pregătire, prin consultar ealiteraturii de specialitate ce poate furniza informaţii importante asupra zoneicercetate. Folosind baza topografică pe care o va utiliza în teren, pedologul îşiva întocmi o schiţă, în care vor fi înscrise toate datele geomorfologice care pot fideduse din hartă şi din studiile anterioare (geomorfologice, pedologice, etc.).

Cu prilejul recunoaşterii pedologice va fi efectuată şi recunoaştereagenerală a reliefului din spaţiul geografic cercetat, schiţându-se cu aceastăocazie trăsăturile generale ale morfologiei acestuia, observaţii ce urmează a fi

efectuate pe tot parcursul cartării pedologice.



În cazul cartărilor pedologice o atenţie aparte trebuie acordată descrieriiformelor elementare de relief şi delimitării de unităţi asemănătoare morfologic şimorfogenetic. Aceste cercetări sunt necesare pentru definirea proceselor deformare a învelişului de sol şi a principiului de repartiţie a solurilor,relieful

reprezintând în procesul de geneză al solurilor cadrul spaţial al existenţeivegetaţiei şi, în esenţă, al vieţii terestre. Rolul reliefului, direct sau indirect, în formarea, evoluţia şi distribuţia

solurilor a fost sesizat la început în mod intuitiv, precizarea şi definirea acestuiarealizându-se, însă, pe măsura extinderii cercetărilor detaliate asupra învelişuluide sol.

Deoarece relieful acţionează în formarea, evoluţia şi diversificareaînvelişului de sol, îndeosebi, prin influenţa pe care o exercită asupra factorilor devegetaţie, redistribuind la suprafaţa Terrei, precipitaţiile, lumina şi căldura, acesta contribuie la diferenţierea pedogenezei, prin influenţa pe care o exercităunităţile geomorfologice mari (munţi, dealuri, podişuri, câmpii, lunci), cât şiformele de mezo şi microrelief din cadrul acestora (versanţi, depresiuni,meandre, forme plane etc.).

În mod normal, manifestarea fiecărei însuşiri climatice este determinatăde poziţia geografică a locului pe care îl analizăm din punct de vedere latitudinalcât şi altitudinal, distribuţia pe teritoriu a diferitelor însuşiri ale condiţiilor şifactorilor de mediu fiind cât se poate de neuniformă, în funcţie de existenţa

principalelor unităţi de relief: (1) muntele cu zona alpină, (2) muntele cu păduri,(3) depresiuni subcarpatice, (4,5) dealuri înalte şi podişuri, (6,7) câmpii înalte şi

Fig. 2.2.1.1.1. Factorii naturali de mediu şi modul în care se manifestă pe teritoriu 1 - factorii cosmico –atmosferici: lumină, căldură, precipitaţii etc 2 – factorii telurico –edafici: relief, litologie, apă, sol

( D. Teaci, 1980)



terase, (8) versanţi, (9, 10, 11, 12) câmpii joase freatic umede, câmpii aluviale,lunci şi vechi formaţiuni deltaice (fig. 2.2.1.1.1.).

Întrucât relieful reprezintă suportul pe care se manifestă procesele de pedogeneză ce produc solificarea, pe care le influenţează direct (ritm de

solificare, grosimea solului, textură, conţinut de schelet), fie indirect, prinmodificări în repartiţia luminii, căldurii, umidităţii şi implicit a vegetaţiei, în practica cercetării pedologice se utilizează următoarea sistematică a formelor derelief: macrorelieful, mezorelieful şi microrelieful.

Macrorelieful, include cele mai reprezentative forme de relief, caredetermină aspectul global al unui teritoriu, respectiv: munţii, câmpiile,

podişurile etc. Originea macroreliefului este legată, mai ales, de proceseletectonice care se produc în scoarţa terestră.

Condiţiile de relief (câmpie, dealuri, munţi) determină prezenţa unorcondiţii climatice foarte variate, care condiţionează existenţa unor tipurispecifice de vegetaţie: stepă, silvostepă, păduri etc., care determină înconcordanţă cu specificul bioclimatic zonalitatea învelişului de sol, structura sa,caracterul macrocombinărilor în asamblajul pedogeografic.

În consecinţă, diferitele unităţi geomorfologice se caracterizează, deregulă, printr -un asamblaj pedogeografic propriu, existând o corelaţie strânsăîntre relief (implicit rocă) şi sol. Astfel, în zonele montane relieful determină atâto schimbare altitudinală a climei, cât şi o largă răspândire a solurilor cu profilscurt, dar şi cu o frecvenţă ridicată a caracterelor scheletice, putând să aparăinversiuni în distribuţia obişnuită a solurilor corelativ cu inversiunile de climă şi

vegetaţie. Mezorelieful, include formele de relief care sunt părţi constitutive ale

macroreliefului: culmi, coline, suprafeţe plane, versanţi, abrupturi etc. Origineamezoreliefului este legată, în principal, de procesele geologice exogene(procesele de denudaţie, formarea depozitelor continentale influenţate în timp demişcările lente de ridicare şi coborâre ale uscatului).

Mezorelieful determină structura învelişului de sol în limitele concrete demanifestare a regimului hidric şi celui termic. Astfel, pe suprafeţele plane,infiltraţia apei în sol şi deci levigarea acestuia se petrec (gravitaţional) în condiţii

normale, fiind determinate de cantitatea de precipitaţii şi permeabilitatea solului.Pe versanţi, o parte din apa de precipitaţii scurgându-se la suprafaţă, proceselede solificare decurg în condiţii de umiditate mai scăzută, levigarea fiind mairedusă, profilele sunt mai scurte, orizonturile de sol mai slab diferenţiate, etc.Diferenţele de temperatură sunt deosebit de însemnate, iar pierderile de apă din

ploi prin scurgerea la suprafaţă fac posibilă realizarea de climate diferite de la unversant la altul pe o distanţă de 1 – 2 km, diferenţe ce se realizează pe teren plannumai pe distanţe de 400 – 500 km ( D. Teaci, 1980).

În general formele de relief cu valori mari a geodeclinităţilor se

caracterizează prin manifestarea proceselor de eroziune, care reduc în mod



continuu grosimea solului, aceasta fiind mai redusă pe măsură ce unghiul deînclinare al pantelor este mai mare.

Microrelieful, include formele mai mici de relief cu suprafeţe ceoscilează de la câţiva metri pătraţi până la câteva sute de metri pătraţi şi oscilaţii

relative ale înălţimii de până la 1 m, respectiv: movile, dune, doline, lapiezuri,grinduri, belciuge, meandre, microrelief de gilgai etc.În cadrul proceselor de formare, evoluţie şi distribuţie a solurilor

microrelieful exercită o influenţă indirectă el influenţând în mod hotărâtorceilalţi factori ai pedogenezei şi în mod special clima şi vegetaţia.

Astfel, pe formele depresionare (crovuri, meandre, belciuge, văi, etc.) seacumulează o cantitate mai mare de apă, favorizând astfel formarea unor soluriasemănătoare unor zone specifice unui climat mai umed, decât cea respectivă încare se întâlnesc.

La rândul său învelişul de sol poate influenţa în anumite situaţii evoluţiareliefului. Un astfel de caz este cel al modelării reliefului chiar pe suprafeţe

practic orizontale şi anume în arealele cu soloneţuri sau soluri pseudogleice pecare apa din ploi nu se infiltrează, stagnând la suprafaţă perioade apreciabile detimp, situaţie în care preia o parte din materialul mineral şi organic şi apoi sescurge lent, adâncind sau colmatând zonele depresionare, unindu-le unele cualtele etc.

Legătura individuală dintre sol şi relief a fost subliniată recent de către N.Florea (2002), de altfel într-o concepţie mai nouă profilul de sol este rezultatul(bilanţul) proceselor pedogenetice (prezente şi anterioare) şi al proceselor

reliefo-genetice care se dezvoltă continuu într -un teritoriu ( N. Florea şi colab., 1989, I. Munteanu şi colab., 1994).

La studiul şi înregistrarea datelor privind formele de relief se iau înconsideraţie principalele unităţi de relief (indicator 2 M.E.S.P.), elementeleformelor principale de relief (indicator 31 M.E.S.P.) şi formele de mezorelief şimicrorelief (indicator 32 M.E.S.P).

Indicatorul 2Formele principale de relief

(macro-mezorelief)

Simbol Cod Denumire

M 10 MunteDC

TL

2030

4050

Deal, podiş şi piemont fragmentat Câmpie (inclusiv terasă), podiş şi piemont nefragmentat

sau slab fragmentatTerasă în afara câmpiei

Luncă, câmpie de divagare, deltă, câmpie litorală

În cercetarea versanţilor se va avea în vedere gradul de înclinare aacestora (indicatorul 33), corectat în funcţie de expoziţie. (M.E.S.P.).



Cercetarea şi descrierea formelor principale de relief şi elementeloracestora sunt necesare pentr u înţelegerea şi explicarea formării învelişului desol, pentru stabilirea legilor principale ale repartiţiei solurilor în funcţie de reliefşi pentru asigurarea unei corecte raionări şi microzonări a teritoriului.

Atât formele de relief elementare cât şi cele complexe vor fi cartografiateîn diferite grade de generalizare în funcţie de scara hărţii. Sinteza cercetărilor geomorfologice întreprinse de pedolog va avea un

caracter preliminar urmând ca acesta să fie definitivată ulterior, în faza de birou.

Indicatorul 31

Elemente ale formelor principale de relief

Scară mică-mijlocie Scară mare

simbol cod denumire simbol cod denumire1 2 3 4 5 60 10 Suprafaţă

orizontală saucvasiorizontală

00

OC

11

12

Suprafaţă orizontală (cu înclinare predominant sub %), netedă Suprafaţă cvasiorizontală (cuînclinare predominant între 1 — 2%),

D 20 Suprafaţăorizontală sau

cvasiorizontală

(cu înclinare

DS

DM

21

22

Suprafaţă orizontală (cu înclinare predominant sub 1%) cu denivelărimai mici de 10 cm

Suprafaţă orizontală (cu înclinare predominant sub 1%), cu denivelări

DP 23 Suprafaţă orizontală (cu înclinare predominant sub 1%), cu denivelări peste 20 cm

DR 24 Suprafaţă cvasiorizontală (cuînclinare predominant între 1 — 2%),cu denivelări

DC 25 Suprafaţă cvasiorizontală (cuînclinare predominant între 1 — 2%),cu denivelări între 10— 20 cm

DF 26 Suprafaţa cvasiorizontală (cuînclinare predominant între 1 — 2%),cu denivelări peste 20 cm



Scară mică-mijlocie Scară mare

simbol

cod denumire simbol cod denumire

1 2 3 4 5 61 30 Suprafaţă slab

încli-nată (cu înclinare

predominant între2-5%)

IS 31 Suprafaţă slab înclinată (cu înclinare

predominant între 2 — 5%)

C 40 Culme CF

CLCI

CR

41

4243

44

Culme foarte largă (peste 100 mlăţime — resturi de platformă) Culme largă (30—100 m lăţime) Culme îngustă (sub 30 m lăţime) Creastă

U 50 Versant uniform UL

US

5152

Versant uniform lung (>200 m)Versant uniform scurt (<200 m)

N 60 Versantneuniform

NL NSVT

616263

Versant neuniform lungVersant neuniform scurtVersant terasat

A 70 Abrupt AB 31 Abrupt

S 80 Şes aluvial (în lun SI 81 Şes aluvial înalt câmpii de divagareST 82 Şes aluvial de tranziţie

deltă) SJ 83 Şes aluvial jos

Indicatorul 32

Forme de mezo şi microrelief

Scară mică-mi locie Scară mare simbolhar i

cod denumire simbolhăr i

cod denumire

1 2 3 4 5 6

nu 000 nu este cazul nu 000 nu este cazul- vf

in011012

vârf (mamelon)în euare

re 020 relief văluriteolian

duid

021022

dună interdună

- mo 031 movilă me 040 martor de

eroziuneme 041 martor de eroziune (popină,

cornetetc. i mă uri izolate

rg 050 relief glaciar cg 051 circ glaciar, circ nival

sc 060 relief carstic cl 061 câmp de lapiezuri, dolină,olie uvalas



Scară mică-mi locie Scară mare simbolhar i

cod denumire simbolhăr i

cod denumire

1 2 3 4 5 6sd 070 arii depresionare md 071 microdepresiuni şi crovuri

im 072 intermicrode resiunead 073 arie depresionară largă ff 080 formaţiuni torenţia

şi fluviatile ci 081 con de dejecţie, inclusiv con d

grohotiş

gi 082 glacisgr 083 grindig 084 intergrindap 085 albie părăsită, prival, belciug am 086 albie minoră fv 087 fund de vale îngustă (fără lunc vg 088 văiugă (viroagă) vl 089 vâlcea (vale evazată) og 090 ogaş ra 091 ravenă

bd 100 badlands bd 101 badlands

ma 110 microrelief de alu- ms 111 microrelief de alunecări sauvn 112 xiune (terase, brazde, văluriri,

monticuli) vulcani noroioşigg 120 microrelief gilgai

(coşcove)

gg 121 microrelief gilgai (coşcove)

cv 130 cărări de vite cv 131 cărări de vite

vs 141 partea superioară a versantului vm 142 artea mi locie a versantuluivi 143 artea inferioară a versantului

— Vb

vc

144

145

microbazinet de versant (găva părţi concave) microculme microculme deversant (părţi convexe)

ra 150 relief antropic ha 151 haldă

ca ca 152 carieră, groapă de împrumut, a

gropi

Notă : termenii folosiţi în acest indicator se definesc după cum urmează : Culme: partea superioară, alungită şi relativ îngustă, a unei coline, deal

sau munte;Creastă: culme îngustă de colină, deal sau munte, formată prin intersecţia

versanţilor relativ abrupţi.



Versant: formă de relief înclinată reprezentând un flanc de vale, de deal,de munte sau o suprafaţă de racord între două suprafeţe situate la altitudinidiferite.

Abrupt : porţiune de teren cu înclinare foarte mare sau cu poziţie verticală.

Poate apare în regiunile faliate, în zonele de ţărm sau acolo unde acţionează oeroziune puternică. Uneori abruptul pune în evidenţă o diferenţiere litologică. Şes aluvial: suprafaţa relativ plană din lungul cursurilor de apă constituită

din depozite -(fluvial) aluviale şi aluvio-proluviale.În şesul aluvial se pot distinge părţi mai înălţate — şesul aluvial înalt —

părţi mai coborâte sau depresionare — şesul aluvial jos — şi o parteintermediară prin care se face trecerea între acestea — şesul aluvial de tranziţie.

Vârf (mamelon) — partea cea mal înaltă a unor munţi sau dealuri. Dupăaspectul şi caracteristici, ele pot fi: ascuţite, teşite, conice, piramidale.

Înşeuare — porţiunea mai coborâtă a unei culmi muntoase sau deluroase.Trecerea de la sectorul mai înalt din lungul unei culmi la sectorul mai coborât,care formează şaua propriu-zisă, se face gradat.

Dună — formă de relief pozitivă, creată prin troienirea nisipurilor subacţiunea vânturilor.

Sunt caracteristice pentru regiunile aride şi semiaride, dar apar şi în alteregiuni, acolo unde există nisipuri neconsolidate. Dunele au înălţimi variabile,de la câţiva metri la câteva zeci de metri. După gradul de fixare se cunosc: dunemobile şi dune fixate (stabilizate).

Interdună — formă de relief (negativă) care se găseşte între dune.

Movilă — formă pozitivă de relief, de regulă de origine antropică, de micidimensiuni şi cu aspect de calotă sferică. Movilele sunt frecvente în regiunile decâmpie şi de dealuri, unde au fost construite ca semne de hotar, morminte sau

puncte de observaţie. Martor de eroziune — formă pozitivă de relief care se înalţă deasupra

regiunii înconjurătoare. Martorii de eroziune pot avea dimensiuni foarte diferite şi reprezintă

resturi ale unor forme de relief mai vechi care au fost distruse, în parte, deeroziune şi denudaţie. După caracteristicile lor, între martorii de eroziune se pot

deosebi : monadnock-uri, inselberguri, martori de cueste, popine, cornete. Măgură — formă pozitivă de relief, adesea aproape conică, ce se înalţă

izolat deasupra reliefului înconjurător (măguri vulcanice, măguri calcaroase). Circ glaciar — depresiune circulară formată prin eroziunea gheţarilor

montani la obârşia văilor glaciare sau pe versanţii acestora. Circul glaciar estestrăjuit din trei părţi de pereţi stâncoşi abrupţi — adesea verticali — şi închis

parţial spre aval (în direcţia evacuării gheţii de circ) de un prag relativ scurt,numit zăvor

Circ nival — depresiune circulară situată, de obicei, la obârşia văilor

torenţiale, rezultată în urma acţiunii de modelare exercitată de zăpada acumulatăşi întărită la sfârşitul iernii.



Câmp de lapiezuri — suprafaţă calcaroasă degajată pe care s-a format oreţea deasă de lapiezuri. Lapiezurile sunt microforme de relief carstic cu aspectde şănţuleţe sau găuri create prin coroziune şi parţial prin er oziune la rocilecarstificabile (calcar, sare, gips).

Dolină — microdepresiune carstică adesea cu aspect de pâlnie, formatăaproape exclusiv prin procesele de dizolvare a calcarului. Polie — depresiune carstică închisă, alungită, mărginită de versanţi abrupţi

şi având fundul plat, tapisat cu o cuvertură aluvionară, situat la nivelul bazei decarstificare.

Poliile sunt străbătute de râuri cu scurgere temporară sau permanentă careadesea se revarsă. Unele polii adăpostesc lacuri. Poliile provin prin unirea ma imultor uvale sau doline, ori din prăbuşirea tavanului unor peşteri şi sunt axateadesea pe linii de falie.

Uvalas (uvală) — formă carstică de suprafaţă, cu aspect depresionar, provenită din unirea mai multor doline. Uvalele au contur oval sau sinuos,diametre de ordinul zecilor sau al sutelor de metri şi adâncimi până la câţiva zecide metri.

Microdepresiune — forma de relief negativă (circulară, alungită etc.),situată în cadrul suprafeţelor plane sau cvasiorizontale. Adâncimeamicrodepresiunii variază de la câţiva zeci de centimetri până la câţiva metri, iardiametrul de la câţiva zeci de metri până la sute de metri sau kilometri.

Crov (microdepresiune de tasare) — Microdepresiune cu forme variate(circulară, uşor alungită, lobată etc.), formată pe loess prin tasare. Adâncimea

crovului variază de la câţiva zeci de cm până la câţiva metri, iar diametrul de lacâţiva zeci de metri la 1— 2 km.

Intermicrodepresiune — formă de relief pozitivă situată întremicrodepresiuni.

Arie depresionară largă — formă de relief negativă situată în cadrulsuprafeţelor plane sau cvasiorizontale de dimensiuni relativ mari. Uneori îninteriorul lor apar microdepresiuni.

Con de dejecţie (evantai de împrăştiere) — formă de relief de acumulareconstruită de torenţi sau de râuri la ieşirea dintr -o regiune înaltă, unde, datorită

schimbării semnificative a pantei de scurgere, materialul aluvionar se depune laape mari sub forma unei mase conice a cărei suprafaţă coboară din punctul deorigine aproape egal în toate direcţiile. Sunt constituite frecvent din pietrişuriacoperite cu straturi mai groase sau mai subţiri de materiale mai fine. Sinonimagestru, con proluvial.

Con de grohotiş — formă de relief cu aspect de evantai, creată prinacumularea materialului grosier şi colţuros la baza versanţilor, în faţa

jgheaburilor de rostogolire. Dispoziţia materialului detritic dintr -un con degrohotiş se face începând cu fragmentele cele mai fine şi sfârşind cu cele mai

mari, care se opresc la periferia conului.



Glacis — formă de relief aproape netedă şi uşor înclinată care mărgineşteun versant de munte, deal, cuestă etc. După origine se disting glacisuri deeroziune şi glacisuri de acumulare (G proluvial, G aluvial, G coluvial, G mixt). Glacis proluvial — glacis format prin îngemănarea conurilor de dejecţie, fiind

alcătuit din material grosier şi slab rulat. Glacis aluvial — glacis de acumulare alcătuit din aluviunile depuse derâuri la ieşirea din munţi sau la contactul a două regiuni diferenţiate altitudinal.

Glacis coluvial — glacis format prin depunerea la baza versantului amaterialului fin provenit din eroziunea superficială. Se caracterizează, de obicei,

printr-o înclinare slabă şi o relativă stabilitate, nefiind afectat de procesegeomorfologice actuale intense.

Grind — formă de relief pozitivă, alungită, dispusă în lungul râurilor saufostelor cursuri rezultată din depunerea aluviunilor. Grindurile au în generaltextură mai grosieră pe coamă şi din ce în ce mai fină către depresiunile dinimediata vecinătate. Constituie sectoarele relativ mai bine drenate din lunci.

Intergrind — suprafaţă uşor depresionară cuprinsă între două grinduri.Intergrindurile au o textură mai fină spre centru care trece treptat în textură mai

puţin fină către margine. Albie părăsită — sector din albie prin care nu mai are loc scurgerea

obişnuită a apelor, datorită stabilirii unui alt traseu, reprezentând un braţ părăsit, braţ mort.

Prival — formă negativă de relief cu aspect de canal, care face legăturaîntre braţele şi depresiunile lacustre din luncă şi deltă.

Belciug — buclă a unui meandru prin care nu mai curge râul în urmarectificării cursului sau prin străpungerea meandrului. Meandrele părăsite rămânca nişte bălţi sau lacuri în formă de potcoavă care cu timpul se colmatează,sintagmele sinonime fiind meandru părăsit sau meandru rectificat.

Albie minoră — canal prin care se scurge, în mod obişnuit, apa unui râu.Albia minoră poate fi unitară sau despletită în braţe secundare, echivalentă fiindtermenul de matcă.

Fund de vale îngustă (fără luncă) — formă de relief îngustă şi prelungă cu pantă longitudinală domoală dar continuă, într -o singură direcţie, creată prin

acţiunea dominantă a apelor curgătoare. Văiugă (viroagă) — vale de dimensiuni reduse, îngustă şi adâncă, cu

versanţi abrupţi, creată de obicei de organismele torenţiale. Vâlcea — vale de dimensiuni mici, largă, puţin adâncă, cu versanţi slab

înclinaţi, cu fundul concav, lipsită de albie minoră. Ogaş — formă negativă de relief formată prin eroziunea în adâncime a

solului. Este de regulă adânc de 0,5— 3 m, neramificat, cu talvegul aproximativ paralel cu suprafaţa solului, asimilat şi cu termenul de făgaş.

Ravenă — formă negativă de relief formată prin eroziunea în adâncime a

solului şi a subsolului, reprezentând o fază de dezvoltare mai avansată decât



ogaşul. Are adâncimea mai mare de 3 m, este adesea ramificată, iar talvegul eireprezintă un profil longitudinal similar celui al unei văi.

Badlands — porţiune de versant puternic afectată de eroziune torenţială, încadrul căreia spatiile intertorenţiale se reduc, prin intersecţia versanţilor, la

muchii ascuţite. Termen de origine engleză, folosit prima dată în S.U.A. (Statele North Dakota şi Nebraska), unde există o regiune cu relief intens degradat care poartă acest nume. În echivalent românesc pământuri rele.

Microrelief de alunecări sau solifluxiune — microrelief specific arealelorcu alunecări sau soli-fluxiuni reprezentat prin terase, brazde, valuri, monticuli,lacuri de glimee etc.

Vulcani noroioşi — microrelief care are ca forme caracteristice miciconuri noroioase construite în jurul unor cratere pe care sunt împinse lasuprafaţă, sub presiunea gazelor (provenite dintr -un zăcământ de hidrocarburi),şi o dată cu ele, ape subterane şi noroi.

Microrelief gilgai (coşcove) — microrelief specific unor soiuri argiloase,constând dintr-o succesiune de microdepresiuni şi micromovile, cu diferenţe dealtitudine cuprinse între câţiva cm şi 1 m, formate ca urmare a gonflării şicontracţiei repetate a materialului, datorită variaţiei mari în starea lui de umezireşi uscare.

Cărări de vite — microrelief în formă de trepte mici, late de câţiva zeci decentimetri, modelate pe versanţii pe care circulă frecvent turmele de animale.

Partea superioară a versantului: corespunde treimei superioare aversanţilor lungi sau jumătăţii superioare a versanţilor scurţi.

Partea mijlocie a versantului: corespunde treimei mijlocii a versanţilorlungi.

Partea inferioară a versantului — corespunde treimei inferioare aversanţilor lungi sau aproximativ jumătăţii inferioare a versanţilor scurţi.

Haldă — formă pozitivă de relief antropic rezultată din depozitareasterilului provenit din lucrările miniere, din prelucrarea mecanică a cărbunelui,minereurilor etc.

Carieră — formă de relief antropic creată prin exploatarea la zi adiferitelor substanţe minerale utile.

Groapă. de împrumut — săpătură executată în scopul obţinerii de material pământos necesar construirii unui terasament.

Indicatorul 33Grupe şi clase de pantă a terenului

Simbol hăr i Cod Denumir ea

grupelorde antă

Limiteclase grupe clase grup

eclase de antă Grupe, de

panta %% gradesexa esimal

gradecentezimale

P 01 P 01 01 01 orizontal <2,0 <1° 00' <l OOC <2,0

P 03 P03 03 03 foarteslab

2,1-5,0 1°01- 2°00' l OlC — 3 OOC 2,1-5,0



P 07 P 07 07 07 slabînclinat

5,1- 10,0 2°01' — 5°00'

3 01C — 6 00C 5,1- 10,0

P 12P 17P 22

P 18 121722

18 moderatînclinat

10,1- 15,015,1- 20,020,1 —

5°01'-8°00'8°01'-

6 01C — l0 00C 10 01C --13 00C

10,1-25,0

P 30P 42

P 37 3042

37 puternicînclinat

25,1- 35,035,1- 50,0

14°01' — 19°00/

19001' —

15 01 C ---22 00 C 22 01 C —

25,1-50,0

P 75 P 75 75 75 foarte puternic

50,1-100,0 26°01'-45°00'

30 01 C ---50 00 C

50,1-100,0

P 99 P 99 99 99 abrupt > 100,0 >45°00' >50 00 C >100,0

* Pentru grupa de pante sub 5% se foloseşte simbolul P02, iar pentrugrupa de pante mai mari de 35% se foloseşte simbolul P70.

2.2.1.2.Cercetarea materialelor şi rocilor de solificare şi a altor aspecte geologice

Geologia şi litologia teritoriului ce urmează a fi cercetat este cunoscută pedologului încă înainte de a începe activitatea din teren, prin consultarealiteraturii de specialitate, a studiilor, forajelor şi hărţilor geologice existente.Este utilă şi în acest caz transpunerea hărţilor existente la scara hărţii pe care

pedologul o utilizează în teren. Cunoaşterea geologiei şi litologiei materialelor de suprafaţă este de odeosebită importanţă pentru clasificarea şi caracterizarea solurilor, pentruaprecierea potenţialului productiv al acestora şi pentru elaborarearecomandărilor privind folosirea şi ameliorarea lor.

Deşi aparent secvenţa litologică poate fi considerată ca un factor static în procesul de pedogeneză ea reprezintă totuşi suportul pe care s-au asamblatcelelalte componente ecologice, constituind totodată resursa geodafică care aservit la apariţia şi dezvoltarea învelişului de sol.

Asamblajul litologic, prin compoziţia sa, exercită o mare influenţă asupraalcătuirii granulometrice, chimice şi mineralogice a solurilor, precum şi asupracaracteristicilor fizice, fizico-mecanice, a regimului de cultură, aer, apă şi hrană.

În general, cu cât solul este mai tânăr între acesta şi materialele parentaleexistă o corelaţie mai strânsă. Unele trăsături caracteristice specifice materialelor

parentale se atenuează la unele soluri odată cu evoluţia proceselor de pedogeneză, iar la altele se menţin, precum în cazul solurilor formate pemateriale parentale alcătuite predominant din calcare şi alte elemente bazice carese opun debazificării şi implicit acidifierii.



Procesele litogenetice ca şi vârsta materialelor parentale, combinate cuvârsta solului, asigură fondul de bază al aprovizionării armonice a solurilor cuelemente fertilizante native (D. Teaci, 1980).

De aceea, în privinţa geologiei şi litologiei unui anumit teritoriu, în

cercetarea pedologică, accentul se pune atât pe cunoaşterea alcătuirii geologiceşi a originii depozitelor, cât şi pe cunoaşterea principalelor însuşiri chimico-mineralogice ale acestor depozite.

Pe teren pedologul îşi completează aceste cunoştinţe prin observaţiiamănunţite, mai ales asupra stratului de la suprafaţă, situat la baza profilului desol. Reţeaua de profile cu densităţi diferite în funcţie de scara de lucru folosită

permite pedologului să identifice litologia atât de importantă în fundamentareastudiului pedologic.

De asemenea, în scopul cunoaşterii materialelor de solificare se vorcerceta, în perimetrul respectiv şi eventual în zonele din imediata vecinătatetoate deschiderile naturale, talazurile ogaşelor şi ravenelor, fântânile în curs desăpare, cariere pentru exploatarea nisipului sau pietrişului, etc. şi se vor notaobservaţiile respective, pe straturi petrografice diferite: adâncimea stratului,culoarea, textura, conţinutul de carbonaţi, de săruri, gradul de mărunţire, etc.

În unele cazuri, pe versanţi sau diferite deschideri apar la zi anumitesuccesiuni de orizonturi cu soluri îngropate, foarte evidente în cazuldeschiderilor naturale. După studierea însuşirilor acestora se pot trage concluziiasupra proceselor pedogenetice şi condiţiilor geologice din trecut. Uneori acestesoluri îngropate servesc ca material pentru procese de solificare actuale.

În cazuri speciale, când studiile pedologice se execută pentru proiecte dehidroamelioraţii, iar profilele au o adâncime mare (5 – 10 m), materialele

parentale pot fi studiate până la această adâncime. În acest caz, pe lângăobservaţiile privind rocile de solificare şi subiacente se pot obţine şi informaţii

paleopedologice interesante în geneza şi evoluţia solurilor din cadrul teritoriuluicercetat.

În concluzie, în cercetarea pedologică o importanţă deosebită prezintă atâtcunoaşterea alcătuirii litologice şi a originii depozitelor, cât şi a principalelorînsuşiri chimice şi mineralogice ale acestora.

Pentru elaborarea studiilor pedologice gruparea rocilor de solificare(materiale parentale, roci parentale şi roci subiacente) este conformă cuindicatorul 21a (SRTS-2003).

Caracterizarea litologică a solului se face prin 3 elemente: sedimentul decuvertură (de regulă materialul parental al solului), indicator 21 a, care aratăoriginea materialului , granulometria sedimentului, indicator nr. 22 şi roca

parentală sau subiacentă nr. 21 b.



Indicatorul 21aMateriale (depozite) de cuvertură (de suprafaţă)*)

sau materiale parentale pentru sol (M)(rezultate prin alterare, rămase in situ şi/sau transportate şi redepozitate, în

genere în holocen, cu excepţia loessului, depozitelor loessoideşi a unor nisipuri de dune)

Simbol Cod Denumire

S 100 Materiale de dezagregare-alterare in situ sau puţin transportate

Sr 110 Materiale reziduale (de regulă preholocene) (bauxite, terra rossa) Ss 120 Materiale de dezagregare-alterare in situ (materiale eluviale)

121 carbonatice122 necarbonatice

Sp 130 Materiale de dezagregare-alterare de pantă (materiale deluviale-coluviale)131 de pantă carbonatice

132 de pantă necarbonatice 133 coluviale carbonatice134 coluviale necarbonatice

So 140 Materiale organice (turbe) formate in situ

T 200 Materiale transportate şi redepozitate

Tf 210 Depozitate fluviatile, proluviale şi fluviolacustre 211 Materiale fluviatile carbonatice (include pietrişuri, nisipuri, luturi, argile) 212 Materiale fluviatile necarbonatice (include pietrişuri, nisipuri, luturi,

argile)213 Materiale lacustre carbonatice214 Materiale lacustre necarbonatice

215 Materiale lacustre calcaroase (cu peste 40% CaCO3)Tm 220 Depozite marine şi lagunare

221 Materiale marine carbonatice (include nisipuri, luturi, argile)222 Materiale marine necarbonatice (include nisipuri, luturi, argile)223 Materiale lagunare carbonatice224 Materiale lagunare necarbonatice225 Materiale lagunare calcaroase (cu peste 40% CaCO3)

Te 230 Depozite eoliene231 Loessuri şi depozite loessoide carbonatice 232 Loessuri şi depozite loessoide necarbonatice 233 Depozite nisipoase de dune (remaniate eolian) carbonatice

234 Depozite nisipoase de dune (remaniate eolian) necarbonaticeTg 240 Depozite glaciareTa 250 Depozite antropice

251 Materiale (roci) sedimentare remaniate carbonatice252 Materiale (roci) sedimentare remaniate necarbonatice253 Materiale pământoase remaniate (mixice) carbonatice 254 Materiale pământoase remaniate (mixice) necarbonatice255 Halde de steril, gangă, zgură, cenuşi, etc. (materiale spolice) 256 Deşeuri urbane (moloz, resturi domestice etc.) (materiale urbice) 257 Deşeuri organice, umpluturi predominant cu materiale organice

(materiale garbice)



Notă. În faza de teren, pedologul va nota în fişa de descriere a solului, larubrica desemnată, grupa şi subgrupa de materiale parentale conformindicatorului menţionat (21).

Conform acestui indicator prin material parental se înţelege materialul

detritic sau organic în care s-a dezvoltat profilul de sol. Acesta se consideră înmod convenţional stratul cuprins între 100 şi 200 cm, dacă roca consolidată(compactă), nu apare până la această adâncime, sau orizontul de tranziţie la rocaconsolidată (compactă) dacă acesta apare mai sus decât adâncimea menţionată.Materialul parental poate proveni sau nu din roca subiacentă.

Roca parentală este roca consolidată (compactă) sau roca afânată peseama căreia s-a dezvoltat profilul de sol din care a provenit materialul parentalal solului. Ea poate fi sau nu identică cu roca subiacentă.

Roca subiacentă este roca consolidată (compactă) sau roca afânată situatăsub secţiunea de control a profilului de sol. Ea poate fi sursa materialului

parental (când constituie şi roca parentală a solului) sau nu.Clasele granulometrice simplificate pentru materialele parentale (utilizate

pentru separarea familiilor de sol), precum şi grosimea solului până la rocacompactă, vor fi înregistrate conform indicatorilor 22 şi 19 (M.E.S.P.).

Indicatorul 22Clase granulometrice simplificate

Simbol Cod Denumire Corela ie cu : hărţi calc

ulator

Ind.

23(sim-

Ind.

24(cod

Ind.

61(cod)

Ind. 21

(corelare parţială)

Ind.

70(cod)

1 2 3 4 5 6 7 8 9G 01 material rosier G 05 00-33 33, 53, 62 —

m M 03 (material) mijlociu M 05 33. 54, 58, -

t T 50 (material) mijlociu-fin T 05 33, 54, 58, —

a A 60 (material) foarte fin A 05 55, 56, 57,63

-

gq GQ 86 (material) grosier cuschelet

G 60 33, 53, 62 -

mq MQ 87 (material) mijlociu cuschelet

M 60 33, 54, 58,62, 63

---

tq TQ 88 (material) mijlociu fincu schelet

T 60 55, 56, 57,63

---

aq AQ 89 (material) foarte fin cuschelet

A 60 33, 53, 62 -

c C 91 sedimente cu peste

40% CaCO,3

C 00 50 23, 32, 33



Simbol Cod Denumire Corelaţie cu : hărţi calc

ulator

Ind.23

(sim-

Ind.24

(cod

Ind.61

(cod)

Ind. 21(corelare parţială)

Ind.70

(cod)

P P 92 Roci compacte fisurateşi pietrişuri (permeabile)

P 95 10, 20, 31,32, 40, 51,52, 61

z Z 93 roci compactenefisurate(masive, nepermeabile)

Z 00 00-33 10, 30, 31,32, 40

-

h H 94 Depozite organice H 00 70 9

1 Reprezintă o sinteză şi simplificare a indicatorilor 22, 23, 52, 21, 59 şi seutilizează la descrierea sumara, în special la descrierea materialelor şi rocilor

parentale şi a rocilor subiacente. 1 In cazul depozitelor cu peste 40 % CaCO3, în locul clasei granulometrice(în formula unităţii de teren şi în tabelul legendă) se trece simbolul C pentrusediment cu CaC03.

Notă : Textura grosieră şi cea fină ca factori limitativi al producţieiagricole sunt notate cu literele N şi respectiv C.

Indicator 19Clase de grosime a solului până la roca compactă

(grosimea fiziologic utilă) (d) Simbol pentru Cod Pentru scări mari Pentru scări mici

Hărţicalculator

denumirea limite,cm

denumirea limite,cm

d1 FS 010 (sol) foarte superficial2 0 — 20 (sol) super-ficial

<50d2 MS 035 (sol) moderat. 21- 50

d3 SP 063 (sol) semiprofund 51- 75(sol) pro-

fund >51d4 MP 088 (sol) moderat profund 76-100

d5 FP 113 (sol) puternic profund 101-125d6 PP 138 (sol) foarte puternic 126-150

* EP 200 (sol) extrem de >1502 Corespunde tipului litosol, dacă roca este un orizont R sau Rrz.3 Corespunde subtipurilor litice, daca roca este un orizont R sau Rrz.* Nu apare ca simbol în formula unităţii cartografice de teren sau a celei

agropedoameliorative.

În cazul în care în timpul cercetărilor se întâlnesc resturi sau urmeinteresante de faună sau floră, piese arheologice, acestea vor fi ambalate cu grijă

şi vor fi duse la un laborator de specialitate pentru cercetare amănunţită.



2.2.1.3. Cercetarea elementelor climatice

Cunoaşterea climei cu principalele sale elemente componente (lumina,căldura, precipitaţiile, vânturile, etc.) se impune ca necesară pentru definirea

cadrului de ansamblu al desfăşurării vieţii pe pământ, aceste elemente acţionândchiar din primele faze ale solificării. Clima, cu principalele sale elemente, acţionează asupra proceselor de

solificare, direct influenţând procesele chimice, fizice şi biologice din sol şi,indirect, prin acţiunea lor asupra factorilor de pedogeneză (rocă, relief,vegetaţie).

În mod normal manifestarea fiecăreia dintre elementele climei estedeterminată de poziţia geografică a locului, analizat din punct de vederelatitudinal şi altitudinal. Aceste două elemente determină, împreună cuexpoziţia, raportul suprafeţei terestre faţă de soare şi, implicit, modul de recepţiea căldurii şi în bună măsură şi manifestarea precipitaţiilor atmosferice (D. Teaci,1980).

Astfel, în funcţie de modul de manifestare a principalelor elementeclimatice procesele de dezagregare şi alterare se petrec cu intensităţi diferite atât

pe teritoriul ţării noastre, cât şi pe suprafaţa globului, de condiţiile climaticedepinzând natura vegetaţiei, formarea şi alcătuirea părţii organice a solului,circuitul biologic al substanţelor nutritive, etc.

Întrucât condiţiile climatice sunt destul de uniforme pe întinderi relativmari în zonele de câmpie şi cu modificări sensibile în teritoriile cu relief

accidentat, pentru ca datele climatice ce se prezintă să caracterizeze cât mai realtopoclimatele realizate pe diversele forme de relief, este necesar ca dateleobţinute de la staţiile meteorologice apropiate şi care definesc climatul unuianumit teritoriu să fie completate cu observaţii asupra factorilor care determinăredistribuirea elementelor climatice: deschiderea şi orientarea văilor, modul descurgere a curenţilor de aer pe aceste văi, expoziţia diferită a versanţilor faţă desoare şi vânt, etc.

De aceea, în cadrul studiilor pedologice la scară mare, în faza de teren,atât în timpul recunoaşterii terenului, cât şi în timpul cartării propriu-zise, se

culeg, prin informări de la localnici sau prin observaţii proprii, date cecaracterizează topoclimatele sau microclimatele locale.

Datele culese astfel se referă la frecvenţa îngheţurilor târzii şi timpurii,repartizarea în timp a precipitaţiilor, pericolul de grindină, brume târzii şitimpurii, intensitatea şi frecvenţa vânturilor, acumularea zăpezilor şi persistenţaacestora, inversiuni de temperatură, etc.

La identificarea şi diferenţierea topoclimatelor se va ţine seama deformele de relief (pantă, expoziţie), precum şi de distribuţia şi caracterulvegetaţiei naturale şi cultivate.

Dacă cercetarea se execută la o scară mai mică, iar pedologul are posibilitatea să facă la începutul campaniei o recunoaştere pe întregul teritoriu



(bazin hidrografic, zonă geografică, etc.) care urmează să fie cartat, poate faceinteresante observaţii fenologice, urmărind el însuşi datele înfloririi anumitor

plante (de exemplu a liliacului, sau a unor anumite specii de pomi fructiferi,etc.).

Dacă nu are această posibilitate (ceea ce se întâmplă destul de frecvent înlucrările de teren din cauze obiective), este recomandat să culeagă acesteinformaţii de la localnici, putând fi astfel cunoscute anumite schimbărimicroclimatice, puse în evidenţă prin data mai timpurie sau mai târzie deînflorire a plantelor, elemente necesare mai ales acum, când traversăm oevidentă modificare climatologică.

2.2.1.4. Cercetarea condiţiilor hidrologice şi hidrogeologice

Reprezentând o condiţie de bază în precizarea calităţii ecologice a unuianumit teritoriu, apa, prin manifestările ei în cadrul profilului de sol şi lasuprafaţa acestuia, influenţează modul de dezvoltare şi repartiţie a vegetaţiei fieea cât de simplă, neputând exista în afara acesteia.

Apa acţionează dinamic asupra învelişului de sol în toate cele trei stărifizice ale acesteia (gazoasă, lichidă şi solidă), prin pătrunderea în scoarţa dealterare apa provocând dezagregări şi dispersări şi înlesnind reacţiile şi proceselede alterare îi conferă materialului parental o nouă proprietate şi anumecapacitatea de reţinere şi înmagazinare a apei, proprietate pe care o transmite şisolului nou format.

Prezenţa şi mobilitatea apei în scoarţa de alterare şi în sol reprezintăfactorul fără de care nu pot avea loc procesele de solificare, de eluviere şiiluviere şi nici micul circuit biologic al substanţelor (apa din sol – plantă,translocare şi pierdere prin transpiraţie în atmosferă – precipitaţii – apa din sol).

În ceea ce priveşte influenţa hidrologiei în procesele pedogenetice şiimplicit asupra creşterii şi rodirii plantelor s-a constatat că aceasta, prinînsuşirile ei legate de existenţa şi calitatea apei în sol şi la suprafaţa acestuia(adâncimea apei freatice, oscilaţia multianuală şi sezonieră a nivelului freatic,calitatea apei freatice şi gradul de mobilitate a acesteia) determină întreaga gamă

de ipostaze ale favorabilităţii, de la limita de supravieţuire, până la cele mai bune condiţii (D. Teaci, 1980).

De aceea în cercetarea pedologică se studiază atât apele de suprafaţă cât şiapele subterane (în primul rând stratul pedofreatic).

În ceea ce priveşte studiul apelor de suprafaţă (râuri, lacuri, etc.) înlucrările la scări mari se vor face notări asupra caracterului reţelei hidrografice(permanent, temporar, torenţial), frecvenţa şi durata inundaţiilor.

Frecvenţa şi caracterul inundaţiilor vor fi notate în fişa de descriere a profilului de sol, conform indicatorului 40 (M.E.S.P.).



Indicator 40Clase de inundabilitate a terenului prin revărsare (I)

Simbol pentru: Cod Denumire Caracteristicihărţi calculator

* AB 0 Neinundabil Nu se inundă niciodată. I1 IR 1 Inundabil rar Inundabil mai rar decât o dată la 5 ani I2 IM 2 Inundabil frecvent Inundabil o dată la 2 – 5 aniI3 ID 3 Inundabil f. frecvent Inundabil o dată pe an şi mai des

De asemenea, pentr u stabilirea proprietăţilor chimice ale apelor (râurilorşi lacurilor) în vederea folosirii lor pentru irigaţii, pedologul recoltează probe deapă, a căror analiză sumară poate fi făcută chiar pe teren, putându -se stabiligradul de mineralizare a acestora.

Tot în cazul apelor curgătoare interesează datele referitoare la debite,

viteză, perioadele în care produc inundaţii, cât şi suprafeţele supuse inundaţiilor.În măsura posibilităţilor, vor fi făcute observaţii referitoare la grosimea stratuluide aluviuni depuse în perioada de revărsări, perioada de stagnare a apelor.

Referitor la stagnarea apelor din precipitaţii vor fi semnalate băltiriletemporare dăunătoare plantelor cultivate (perioada apariţiei, extindere, durată).

Solul care este umezit numai din pr ecipitaţii atmosferice se găseşte încondiţii de umiditate specifică pentru zona climatică respectivă, iar când solul

primeşte umezeală prin acumularea apei din precipitaţii în depresiuni şi crovurisau deasupra unor orizonturi impermeabile, are condiţii de umezeală mai

ridicată în comparaţie cu umezeala tipică pentru zona respectivă ceea ceînseamnă avem de-a face cu un exces de umiditate de suprafaţă. Excesul deumiditate de suprafaţă, sau apa stagnantă, în exces temporar sau permanentdeasupra unui strat permeabil se notează conform indicatorului 181 (M.E.S.P.).

Indicator 181

Clase de exces de umiditate de suprafaţă

Cod Denumire Caracterizare Grade de pseudogleizare

1 Practic nul Solul poate fi excesiv umed cel mult la câţiva ani o dată şi pentru perioade care de regulă nu depăşesc3 — 5 zile.Culturile nu suferă. Nu necesită lucrări de prevenire

absentă

2 Slab (po-tenţial)

Solul poate fi excesiv umed în unii ani pentru perioade de până la 5— 15 zile. Culturile nu suferă.în condiţii de irigaţie solul poate fi excesiv umed înmajoritatea anilor pentru perioade de până la 5— 30de zile. Necesită masuri de raţionalizare a irigaţiei pentru prevenirea excesului de apă

absentă . . . slabă



Cod Denumire Caracterizare Grade de pseudogleizare

3 Moderat Solul este excesiv umed în majoritatea anilor pentru perioade de până la 15—30 de zile. Culturile suferă în aceşti ani.Necesită lucrări de desecare extensivă si/saulucrări agropedoameliorative de combatere aexcesului de apă

absentă ... moderată

4 Puternic Solul este excesiv umed în majoritatea anilor pentru perioade de până la 15— 60 de zile. Culturilede regulă suferă intens. Necesită desecare intensivă,local lucrări de drenaj şi lucrăriagropedoameliorative de combatere a excesului deapă.

slaba , . . puternică

5 Foarte puternic

Solul este excesiv umed în majoritatea anilor pentru perioade care pot depăşi 30— 60 de zile. Toateculturile suferă puternic. Culturile sensibile în ceimai mulţi ani nu reuşesc. Necesită lucrări dedesecare şi drenaj intensive şi lucrăriagropedoameliorative de combaterea excesului dea ă

moderată ... foarte

puternică

6 Extrem de puternic

Solul este excesiv umed în cea mai mare parte atimpului. Nu reuşesc decât pajişti şi unele culturi tolerante. Necesită lucrări de desecare şi drenaj foarteintensive şi lucrări agropedoameliorative decombatere a excesului de apă

puternică . . . excesivă

7

ExcesivMlaştini permanente. Pot fi luate în cultură prinlucrări de desecare şi drenaj foarte intensiv

excesivă

* încadrarea se face conform diagramei alăturate. Notă: În condiţii de pantă >8 (10%) şi bilanţ hidroclimatic mediu anualExcedentar (bilanţ hidroclimatic >-49 mm, indice hidroclimatic >91, indice deariditate anual >28), aprecierea clasei de exces de umiditate de suprafaţă pentrucambisoluri, argiluvisoluri şi soluri pseudogleice se face în raport cu gradul de

pseudogleizare, după cum urmează : 1) (sol) nepseudogleizat ;2) (sol) pseudogleizat în adâncime şi pseudogleizat slab ) 3) (sol) pseudogleizat moderat;4) (sol) pseudogleizat puternic ;5) (sol) pseudogleizat foarte puternic ;6) (sol) pseudogleizat excesiv.



Anexă indicator 181Diagrama pentru încadrarea terenurilor în clase

de exces de umiditate de suprafaţă Relief Panta

%

(ind. 33)

Clima Permeabilitatea (mm/h) (ind. 50)

bilanţ

hidroclimatic(mm) (ind. 5)

indice

hidroclimatic(ind. 5)

FR

>35,1

MR

10,1-35,0

MO

2,1-10,0

MC

0,6-2,0

FC

0,3-0,5EG

< 0,2

Zonedepresio-nare (inclusivzone deschimbări de pante peversanţi )

>51 >106 2 3 5 6

-49... 50 91-105 3 4 5-149... -50 78- 90 2 3 3-249... -150 66- 77

< -250 <65 2

<2,0>51 >l06 2 3 5

-49... 50 91-105 2 3 4-149... -50 78- 90 3

-249... -150 66- 77 2<-250 <65 1

Zone nedepre-sionare 2,0-5,0

>51 >l06 2 3 4-49... 50 91-105 2 3

-149... -50 78- 90-249...-150 66- 77 2

< 250 <65

5,1-8,0(10,0)

>51 >106 3-49... 50 91-105

-149... -50 78- 90 2-249...-150 66- 77

-250 <65

8,1-12,0>51 >106 3

- 49... -50 91-105 2-149... -50 78- 90

(10,1)-1 5 0

-249... — 150 66- 77< — 250 <65

>12,1(15,1)

- -

Notă : în solurile cu adâncimea apei freatice mai mică de 2 m codurile 2— 6 din tabel se măresc cu o unitate.

Un alt element al hidrologiei este adâncimea apei pedofreatice.Ca unul din factorii determinanţi ai caracteristicilor tehnologice şi a

capacităţii de producţie a terenurilor prezintă, în cadrul unui anumit spaţiu, ogamă diversificată de manifestare.

Cercetarea nivelului hidrostatic al apei pedofreatice se face de către pedolog în cadrul studiilor pedologice sau în colaborare cu un hidrolog în cadrulstudiilor speciale.

Nivelul hidrostatic al apelor pedofreatice se apreciază prin intermediulfântânilor, forajelor şi profilelor pedologice. Adeseori în cartările pedologicehidrogeologul lipseşte, iar pedologul este nevoit să-şi facă singur observaţiilehidrologice necesare.

În aceste cazuri pedologul va trebui să noteze pe hartă adâncimea tuturorfântânilor pe care le întâlneşte pe teren. De obicei el notează adâncimea la care

se înregistrează oglinda apei, ca şi grosimea stratului de apă din fântână, de



obicei sub formă de fracţie. Cifra de la numărător indică adâncimea la care apare

apa, iar la cifra de la numitor grosimea stratului din fântână (12

3;

3

5 ).

Se notează de asemenea gustul apei, debitul aproximativ al fântânii (dacă

este posibil), calitatea apei. Este necesar de asemenea să se urmărească şivariaţia nivelului hidrostatic, măsurând fântânile în diferite anotimpuri. Dacădesfăşurarea lucrărilor nu permite pedologului să facă singur aceste măsurători,acesta va culege asemenea informaţii de la localnici, care îl pot informa şi dacăacestea sunt infestate de nitriţi şi nitraţi, reziduuri petrolifere, etc.

Fântânile fiind însă amplasate de către oameni pentru aprovizionare cuapă potabilă, generalizarea datelor referitoare la mineralizare trebuie făcută cumultă atenţie, în acest sens vor fi menţionate condiţiile locale în care esteamplasată fântâna.

De multe ori însă pedologul întâlneşte apa pedofreatică în profilul de sol,în acest caz observaţiile, pe care le poate face, sunt mult mai importante, elereprezentând în fapt condiţiile hidrogeologice care participă la procesele desolificare. În asemenea situaţii se vor nota: adâncimea la care apare apa, nivelul

până la care urcă apa în profilul de sol, gustul ei, etc. şi dacă este posibil se faceanaliza sumară a apei (testul cu fenolftaleină, etc.) stabilindu-se gradul şi tipulde mineralizare. Pentru o analiză mai completă se vor recolta probe de apă cevor fi expediate la laborator.

Dacă cercetările pedologice au un scop hidroameliorativ, iar apa freaticăeste situată la adâncimi ce trec de 2-3 m şi fântânile sunt rare, se vor face foraje

speciale de 5 – 10 m. În aceste situaţii se recomandă şi recoltarea probelor de sol până la această adâncime, pentru determinarea umidităţii naturale şi a sărurilorsolubile. Aceste determinări sunt necesare pentru stabilirea regimului hidric şisalin al solului, pentru identificarea zonelor în care apa freatică urcă princapilaritate (ascensiune capilară) şi pentru a se stabili dacă plantele pot folosiaceastă umiditate (uneori aceasta se poate observa prin aspectul lanului).

În baza acestor observaţii se vor delimita pe hartă suprafeţele în care apafreatică se întâlneşte între anumite adâncimi, indicată prin profilele sau fântânilecercetate. La această delimitare un preţios ajutor îl reprezintă însuşiri solul, care

înregistrează fidel schimbările intervenite în stratul acvifer freatic situat laadâncimi mici. În fişa de profil pedologul va nota limitele de adâncime anivelului apei pedofreatice conform indicatorului 39 (M.E.S.P.).

Noţiunea de apă „freatică" are în pedologie un sens în parte deosebit de celatribuit în hidrogeologie (de unde rezultă uneori aparente discordanţe întrestudiile hidrogeologice şi cele pedohidrologice), motiv pentru care considerămnecesar să se generalizeze termenul apă pedofreatică folosit în unele scopuri şide alţi autori. Q apă freatică în accepţiunea hidrogeologică de prim orizontacvifer (prin definiţie orizontul acvifer fiind suficient de bogat în apă şi cu

suficient debit pentru a fi folosit la alimentări cu apă) se întâlneşte rareori înlimitele stratului de sol şi rocă studiat de pedologi. Orizontul de apă întâlnit în



forajele pedologice nu prezintă, de cele mai multe ori, caracteristicile de debitale unui orizont acvifer, fapt pentru care este adesea denumit de hidrogeologi„suprafreatic".

Indicatorul 39Clase de adâncime a nivelului apei pedofreatice sau freatice

(medie multianuală)

Simbol pentruCod Denumire

Limite (m) în soluri cu texturi însecţiunea de control

hârţi calculatormijlocie... fină grosieră

— ** — Nu este cazul*

Q1 SU 00,2 superficială <0,50

Q2 EC 00,7 extrem de mică 0,51-1,00 0,51-0,75

Q3 FC 01,4 foarte mică 1,01-2,00 0,76-1,40Q4 MC 02,0 mică 2,01 — 3,00 1,41-2,00

Q5 MO 03,5 mijlocie 3,01-5,00 2,01-4,00

Q6 MR 07,0 mare 5,01-10,0 4,01-10,0

Q7 FR 15,0 foarte mare <10,1

Q8 IZ 99,0 izvoare de coastă izvoare de coastă

* Terenuri fără strat freatic. ** Nu apare simbol în formula unităţii cartografice de terenuri sau a celei

ameliorative.Accepţiunea pedologică de apă pedofreatică este mai cuprinzătoareincluzând atât primul orizont acvifer considerat ca atare în hidrogeologie, cât şiorice alt strat natural cu apă întâlnit în pr ofilul de sol sau imediat sub acesta. Înacest sens este considerată noţiunea de apă pedofreatică în cele ce urmează.

În ceea ce priveşte nivelul apei freatice sau pedofreatice, acesta esteconsiderat (atât în pedologie cât şi în hidrogeologie) suprafaţa la care presiuneaapei din strat este egală cu cea atmosferică (presiune hidrostatică zero).

În cazul apelor libere nivelul freatic este în acelaşi timp şi nivel

piezometric, deoarece atât în forajul netubat cât şi în piezometru (tubat) apa seridică la aceeaşi înălţime, neexistând pierderi de sarcină. În cazul apelorsemicaptive (şi captive), precum şi al unor ape pseudofreatice nivelul apei în

piezometru diferă de nivelul apei freatice care se observă în foraje netubate(puţuri).

Apele freatice care apar la zi sub formă de izvoare sau piştiri de coastă vorfi notate pe hartă şi descrise în carnet (debit, calitate, etc.); odată cu acestea fiindnotate şi eventualele procese legate de ivirea acestora (înmlăştinire, salinizare,etc.)

În zonele umede se va nota influenţa pe care apele stagnante o exercităasupra solului şi a condiţiilor de creştere şi dezvoltare a plantelor.



De asemenea pedologul va cerceta influenţa apei pedofreatice, situată ladiferite adâncimi, în formarea şi evoluţia solului, în zonele de stepă şi silvostepă,stabilind în sectoarele respective adâncimea subcritică (care permiteaprovizionarea solului cu apă fără a determina salinizarea acestuia).

În zonele accidentate în care apele pedofreatice apar la zi prin izvoare vorfi notate pe hartă şi descrise în carnet elemente de debit, caracter ascendent,calitate, făcându-se totodată observaţiile referitoare la eventualele procese legatede prezenţa acestor izvoare: înmlăştinare, salinizare, etc.

Cercetările hidrogeologice lămuresc deci rolul apelor hidrogeologice îngeneza şi evoluţia solurilor din cadrul perimetrului cercetat, precizând regimulhidric al solurilor respective şi sursele de alimentare cu apă a acestora, eleservind totodată la întocmirea raionării ameliorative.

2.2.1.5. Studiul vegetaţiei şi a faunei

În esenţa ei, solificarea este un proces de natură biologică, interacţiuniledintre sol şi factorul biotic fiind atât de strânse încât aproape că se poate vorbide o unitate a celor două componente.

Astfel, în cadrul biosferei solul prezintă un caracter unic, respectiv acelade a fi în acelaşi timp un corp natural şi un habitat complex şi extrem de variatconstituind alături de ocean unul din rezervoarele şi uzinele naturale de pe

planeta noastră. Prin dezagregarea şi alterarea rocilor masive rezultă un material poros,

afânat, care dobândeşte capacitatea pentru aer şi parţial pentru apă, material ceconţine şi unele elemente nutritive, asigurând astfel minimul de condiţii pentrucreşterea plantelor. Odată cu instalarea primelor forme de viaţă în cadrulmaterialelor menţionate au loc şi primele procese de bioacumulare careconstituie de fapt esenţa solificării. La nivelul solului astfel format se desfăşoarăcu intensităţi diferite procesele prin care pe de o parte ceea ce este anorganicdevine organic, iar pe de altă parte, aceasta se descompune eliberând substanţede nutriţie capabile să asigure aprovizionarea continuă a plantelor.

De asemenea, organismele participă la dezagregarea rocilor şi materialelor

rezultate şi după instalarea lor contribuind astfel la îmbunătăţirea condiţiilor deaer şi apă din scoarţa de alterare. Pe parcursul acestor procese o parte dinsubstanţele organice, incomplet descompuse, se combină între ele dând naşteresubstanţelor humice. Doar prin acest proces, respectiv al humificării, solul şi-a

putut crea un mediu ecologic suplu, fapt ce a permis cucerirea treptată a globuluide către noi forme de viaţă, dintre cele mai evoluate şi mai divers adaptate lacondiţii de viaţă din cele mai diferite.

Plantelor superioare, ca principal acumulator al substanţelor şi energiei în biosferă, prin însuşirile lor de a capta şi converti lumina solară în energie

chimică, acumulând-o sub cele mai diverse forme, le revine un rol important în procesul de solificare. De fapt, acolo unde nu există vegetaţie (terenuri cu



stâncării, nisipuri, aluviuni, etc.) nu există nici sol. Formarea solului începe dinmomentul în care pe roca respectivă se instalează primele forme de vegetaţie, iarevoluţia lui ulterioară este strâns legată de evoluţia vegetaţiei.

Vegetaţia reprezintă, deci, sursa substanţei organice din sol (humusul), iar

compoziţia şi cantitatea acestei substanţe, precum şi procentul de substanţeminerale din resturile vegetale depind de natura formaţiei vegetale (stepă,silvostepă, pădure de foioase, răşinoase, etc.).

Studiul vegetaţiei este, aşadar, obligatoriu în cercetarea pedologică, fiindrealizat de cele mai multe ori de geobotanişti sau de către echipe mixte (formatedin geobotanişti şi pedologi). Întrucât raporturile dintre sol şi vegetaţie sestabilesc pe suprafeţe mai extinse, cartările complexe pedogeobotanice se fac deobicei numai la scări mici şi mijlocii.

De regulă, în studiile pedologice indiferent de scopul acestora, trebuieavută în vedere zona bioclimatică întrucât aceasta dă indicaţii asupra condiţiilorhidrotermice care determină, în bună măsură, pretabilitatea terenurilor pentruanumite folosinţe sau chiar favorabilitatea acestora pentru anumite speciicultivate sau spontane.

În vederea uniformizării modului de prezentare a datelor, se recomandă săfie avute în vedere zonele, subzonele, etajele şi eventual subetajele redate înindicatorul 7 (M.E.S.P.).

Limitele altitudinale ale diferitelor etaje (subetaje) de vegetaţie pot diferide cele menţionate în funcţie de natura factorilor locali.

Indiferent de zona sau subzona climatică în care se află situat teritoriul

cercetat, la descrierea vegetaţiei în teren se va urmări: - cercetarea vegetaţiei din punct de vedere geobotanic, cu descrierea

vegetaţiei predominante, după relief, rocă, umiditate, strat freatic, etc,; - cercetarea asociaţiilor vegetale cu determinarea speciilor de pe fiecare

unitate elementară pedologică cartografică. Cercetarea geobotanică generală se face atât în etapa de recunoaştere a

teritoriului întreprinsă la începutul lucrărilor în teren cât şi în timpul studiului pedologic propriu-zis. La fiecare profil se va nota vegetaţia din jur, observaţiilefăcându-se în timpul săpării profilului.

Cercetarea asociaţiilor vegetale se va face prin determinarea compoziţieifloristice, a raportului numeric existent între specii şi a stării de vegetaţie a

plantelor.Identificarea şi caracterizarea asociaţiilor prezintă o deosebită importanţă

deoarece acestea reflectă existenţa unui anumit sistem de legături reciproce întreelementele constitutive (specii, subspecii) şi factorii ecologici.

Conform literaturii de specialitate prin asociaţie se înţelege oîntovărăşire de plante cu o anumită compoziţie floristică prezentând ofizionomie uniformă şi vegetând în condiţii staţionare uniforme. În mod natural

fiecare asociaţie este reprezentată printr -un număr mai mic sau mai mare deindivizi care o alcătuiesc, înţelegându-se prin aceasta unitatea de vegetaţie



specifică pentru o anumită unitate de teren (UT) sau teritoriu ecologic omogen(TEO).

În cazul unui teritoriu împădurit în cadrul studiilor pedologice complexese înregistrează aspectul general al vegetaţiei care este completat prin

menţinerea speciilor lemnoase în ordinea dominaţiei (arboret, subarboret) şi astratului ierbos, acolo unde este cazul.Vegetaţia pajiştilor va fi caracterizată prin următoarele elemente: folosinţa

(păşune, fâneţe, păşune împădurită, fâneţe şi livezi, etc.) stadiul de înţelenire(foarte puternic, puternic, slab), grupele de specii (graminee, leguminoase,cyperaceae etc.), prezenţa muşchilor şi lichenilor, acolo unde este cazul, stareaactuală a pajiştilor (muşuroaie, tufărişuri, degradare prin eroziune, stâncării,

bolovănişuri, etc.) şi în cazul lucrărilor speciale aprecierea producţiei medii lahectar şi a valorii furajere.

De asemenea în studiul vegetaţiei naturale (păduri, pajişti, etc.)trebuieavute în vedere, în primul rând, speciile indicatoare, care oferă informaţii

preţioase asupra topoclimatului, etc. (plante acidof ile, halofile, arenicole,hidrofile, mezofile, xerofile, etc.).

Dintre speciile acidofile se remarcă: Oxalis acetosella (măcrişuliepurelui), Deschampsia caespitosa (târsă), Vaccinium myrtillus (afin),Vaccinium vitis – idaea (merişor de munte), Homogyne alpina (rotunjoară),Luzula silvatica (scredei), Luzula albida (mălaiul cucului), Hieracium alpinum(vulturică), Rhododendron kotschyi (smirdar) sau în termen accesibil azalee.

Dintre speciile halofile menţionăm: Statice gmelini (sică), Scorzonera parviflora (salsifi de sărătură), Artemisa salina (peliniţă de sărătură), Taraxacum bessarabicum (păpădie de sărătură), Puccinellia distans (bălănică), Crypsisaculeata (ghimpariţă), Salicornia herbacea (căpriţă), Camphorosma ovata(camfor), Festuca pseudovina (păiuş), Plantago maritima (pătlagina), Trifoliumfragiferum (trifoi – frăguţ), Matricaria chamomilla (muşeţel) Aster pannonicus(steluţă) etc.

Între speciile arenicole pot fi menţionate: Tragus racemosus (iarbascăioasă), Bromus sterilis (obsigă), Cynodon dactylon (pir gros), Secale silvestre(secară de nisipuri), Salsola ruthenica (sărcică), Polygonum aviculare (troscot),

Juncus bufonius (iarba bivolului), Daucus carota (morcov), Robinia pseudoacacia (salcâm) Convulvulus persicus (volbură păroasă), Plantago indica(ochiu-lupului), Melilotus arenarium (sulfină de nisipuri), Centaurea arenaria(mături de nisip), Elymus giganteus (perişor de nisipuri) etc.

Ca specii hidrofile putem menţiona: Phalaris arundinacea, (ierbăluţă),Phragmites communis (stuf), Glycer ia fluitans (rourică), Typha latifolia(papură), Calla palustris (coada zmeului), Rumex hydrolapathum (măcriş deapă), Alopecurus pratensis (coada vulpii), Poa palustris (firuţă), Polygonumamphibium (troscot de baltă), Myosotis palustris (nu mă uita), Polygonum

hydropiper (piperul bălţii), Juncus tenuis (rugină) etc.



Dintre speciile xerofile specifice locurilor uscate, coaste şi stâncăriiînsorite menţionăm: Andropogon ischaemum (bărboasă), Chrysopogon gryllus(sadină), Stipa capillata (năgară), Stipa joannis (colilie), Agrosti tenuis (păiuş),Melica ciliata (mărgică), Briza media (tremurătoare), Poa bulbosa (firuţă

bulboasă), Festuca sulcata (păiuş), Bromus japonicus (obsigă), Nardus stricta(ţepoşică), Agropyron cristatum (pir crestat), Euphorbia seguieriana (laptelecucului) etc.

Dintre speciile mezofile putem menţiona: Lolium perenne (zâzania),Festuca pratensis (păiuş de livezi), Poa pratensis (firuţă), Dactylis glomerata(golomăţ), Pheleum pratense (timoftică), Luzula campestris (mălaiul cucului),Trif olium pratense (trifoi), Plantago media (pătlagina), Hypericum perforatum(pojorniţă), Vicia grandiflora (măzăriche) etc.

Pe suprafeţe cultivate în care vegetaţia naturală a fost înlocuită, atenţia pedologului se va îndrepta asupra speciilor cultivate. El va nota orice observaţieasupra stării culturilor, respectiv starea de vegetaţie pentru epoca respectivă,golurile din culturi fiind adesea legate de modificări ale învelişului de sol sau degradul de neuniformitate al terenului. De asemenea pedologul va nota buruieniledin culturi şi frecvenţa acestora.

Vegetaţia segetală din culturi este alcătuită din specii a căror răspândire şidezvoltare este legată de tipul de cultură: prăşitoare şi neprăşitoare, anuale,

bienale, perene, etc.Dintre speciile întâlnite în culturile prăşitoare putem menţiona: Setaria

glauca (mohor), Sorgum halopense (costrei), Echinocloa crus-galli (iarbă

bărboasă), Digitaria sanguinalis (meişor roşu), Amaranthus retoflexus (ştir),Solanum nigrum (zârnă); Datura stramonium (ciumăfaie), Aristolachiaclementitis (mărul lupului), Hyoscyamus niger (măselariţă) etc., iar ca speciiîntâlnite în culturi neprăşitoare: Soncus arvensis (susai), Agrostemma githago(neghină), Taraxacum officinale(păpădie), Viola arvensis (trei fraţi pătaţi),Sinapis arvensis (muştar sălbatic), Sinapis alba (muştar alb), Matricaria inodora(romaniţă) Galium aparine (turiţă), Convulvulus arvense (volbură), Capsella

bursa pastoris (traista ciobanului), Rubus caesius (mur de mirişte) ,Chenopodium album (spanac sălbatic), Fagopyrum convulvulus (hrişcă

urcătoare), Polygunum aviculare (troscot), Centaurea cyanus (albăstrele),Cichorium intybus (cicoarea) Campanula persiciforia (clopoţei).

Ca specii anuale putem menţiona: Adonis aestivalis (cocoşeii de câmp),Vicia sativa (măzărichea de primăvară), Papaver rhoeos (mac roşu), Fumariavaillantii (fumăriţă), Sinapis arvensis (muştar sălbatic), Aristolochia clematitis(mărul lupului) etc., iar ca specii bienale: Arctium lappa (brustur), Verbascum

blattaria (lumânărica), Hyoscyamus niger (măsălariţa) etc. sau perene: Leersiaoryzoides (orz sălbatic), Agropyrom repens (pir tătăresc), Cynodon dacytilon(pir gros) , Agrostis stolonifera (iarba câmpului), Equisetum arvense (coada

calului), etc.



În ceea ce priveşte cercetarea faunei se va nota fauna formată din:mamifere, păsări şi de insecte care se stabilesc pe sol, ocazional sau definitiv(furnici), apoi asupra mamiferelor, reptilelor şi insectelor care îşi petrec cea maimare parte din viaţă în sol, pe care îl afânează şi în care produc transfer de

material dintr-un orizont în altul. Oricum s-ar manifesta activitatea acestoraasupra solului ea trebuie notată de către pedolog. Urmele acestor activităţi(muşuroaie, canale, găuri etc.) pot fi observate încă de la suprafaţa acestuia.

Pedologul va investiga aceste urme, iar dacă este posibil va nota frecvenţaşi dimensiunile muşuroaielor, a găurilor, a cărărilor etc.

Referitor la studiul vegetaţiei, în studiile pedologice, trebuie avut învedere, indiferent de scopul acestora, zona bioclimatică., întrucât aceasta oferăinformaţii asupra condiţiilor hidrotermice, care determină, în bună măsură,

pertabilitatea terenurilor pentru anumite folosinţe şi chiar favorabilitateaacestora pentru anumite culturi sau specii spontane.

Pentru realizarea unui cadru unitar şi uniformizarea prezentării datelor,este recomandabil ca la studiul vegetaţiei să fie avute în vedere zonele,subzonele, etajele de vegetaţie şi eventual districtele (subetajele) aşa cum suntele redate în indicatorul 7 (MESP, 1987).

Limitele altitudinale, ale diferitelor etaje (subetaje) de vegetaţie pot diferide cele menţionate în funcţie de factorii locali.

Indiferent de zona sau subzona bioclimatică în care se află, pedologultrebuie să caracterizeze, sub aspectul vegetaţiei, atât punctul de observaţie cât şiunitatea elementară de teren cartografiată.

Definiţia termenilor folosiţi 1. Zona stepei danubiene

Prin stepă înţelegem complexul de condiţii de climă, sol şi vegetaţie carese realizează pe anumite suprafeţe de teren şi care nemaifiind favorabiledezvoltării pădurii sunt acoperite cu o vegetaţie ierboasă xerofilă de regulă foarte

bogată în elemente stepice. Această zonă se subdivide în subzona stepei danubiene (propriu-zisă) şi

subzona antestepei.

1.1. Subzona stepei danubiene (propriu-zisă) este formată din ierburixerofile stepice, în care microstaţional se găsesc insule cu elemente lemnoase de

Rubus caesius, Prunus spinosa etc. Nota caracteristică o dau gramineele xerofilestepice remarcându-se cele de stepă, Agropyron, Festuca etc. Se întâlneşte în

partea de est a Câmpiei Române, Dobrogea şi insular în Câmpia Siretului etc.,între 0 şi 130 m altitudine, 10°—11,5°C temperatura medie anuală, precipitaţiilesub 450 (500) mm, pe soluri bălane şi cernoziomuri.

1.2. Subzona antestepei se caracterizează prin întrepătrunderea pădurilorxerofile de Quercus pedunculiflora, Q. pubescens local şi alte elemente xerofile

şi pajişti sau pâlcuri de vegetaţie ierboasă în care predomină Festuca valesiaca,



Artemisia austriaca, Agropyron intermedium, A. petiniforme, Bromus inermis,Stipa sp. etc., specii întâlnite frecvent şi în luminişurile pădurilor sus-amintite.

Se dezvoltă pe cernoziomuri cambice şi cernoziomuri argilo-iluviale, între0 şi 200 m altitudine, 9°—10,5°C (11°) şi 450-600 mm precipitaţii, remarcându-

se în sudul Câmpiei Române, Platforma Bârladului, în Dobrogea etc.2. Zona pădurilor de foioase (nemorală) Această zonă se caracterizează prin dominarea pădurilor mezofile cu

frunze late, căzătoare (ca adaptare la frigul de iarnă) şi ocupă în general spaţiulcuprins între 50 şi 1000 m altitudine, cu temperaturi medii anuale ale căror valorise înscriu între 5° şi 10°C, iar suma precipitaţiilor variază de la 600 -900 (1000)mm.

În această zonă se disting următoarele patru subzone : 2.1. Subzona Silvostepei este subzona în care, în general, vegetaţia

lemnoasă de tip mezofil alternează cu cea ierboasă xerofilă şi mezoxerofilă, local presărată cu elemente stepice. Pădurile sunt formate în general din Quercusrobur cu hibrizii săi, Q. dalechampii etc., local şi Q. cerris, Q. frainetto şi speciide Tilia tomentosa etc. în pajişti sc remarcă Poa pratensis, Festuca valesiaca,

Bothriochloa ischaemum, Dactylis glomerata, Stipa capillata, Agrostis tenuis etc.

Silvostepa se întâlneşte pe suprafeţe mai mari sau mai mici aproape întoate provinciile ţării situate între 50 şi 500 (650) m altitudine, 8° şi 10°C, cu600 —700 mm precipitaţii, pe soluri cenuşii, brun-roşcate, brune luvice,cernoziomoide etc. Se deosebeşte o silvostepă medie şi una internă.

2.2. Subzona pădurilor de cer, gârniţă şi stejar (inclusiv hibrizi de stejar) se caracterizează prin dominarea pădurilor de Quercus cerris, Q. fraineto, Q.robur şi hibrizii lui şi pajişti de Poa pratensis, de Bothriochloa ischaemum, de

Festuca valesiaca, de Chrysopogon gryllus, local şi, Agrostis tenuis, Moenchiamantica etc.

Această subzonă se evidenţiază în partea nordică a Câmpiei Române, în piemontul Getic şi rama externă a dealurilor din vestul ţării. Este situată între 50şi 500 m altitudine, 8,5--10°C, cu precipitaţii de 500— 700 mm, pe soluri brun-roşcate ± luvice, soluri brune luvice. Se deosebeşte districtul pădurilor de cer şi

gârniţă şi districtul pădurilor de stejar şi hibrizii lui (+ cer şi gârniţă). 2.3. Subzona (etajul) pădurilor de gor un este alcătuită din păduri de

Quercus petraea, Q. dalechampii, Fagus silvatica, F. taurica, Carpinus betulus, local Q. cerris, Q. frainetto, Q. robur etc. şi pajişti de Agrostis tenuis, de Poa

pratensis, de Festuca valesiaca, de Festuca rubra, de Festuca pratensis etc.Această subzonă ocupă spaţiul dealurilor joase şi partea inferioară a celor

înalte, fiind cantonată între 300 şi 800 (900) m altitudine, având 7°— 10°C, 550(600) —700 (800) mm precipitaţii, pe soluri brune eu-mezobazice, brune luvice,luvisoluri pseudogleizate etc. În cadrul acestui etaj se pot deosebi subetajele

următoare : subetajul pădurilor de gorun şi stejar (± cer şi gârniţă), subetajul



pădurilor de gorun, cer şi gârniţă (± fag), subetajul pădurilor de gorun, al pădurilor de fag şi al amestecurilor de gorun şi fag.

2.4. Subzona (etajul) pădurilor de fag se caracterizează prin dominarea pădurilor de Fagus silvatica, local cu Quercus petraea, Fagus taurica, Picea

abies etc., şi a pajiştilor de Agrostis tenuis, de Festuca rubra, local şi de Nardus stricta etc. Se dezvoltă în spaţiul dealurilor de regulă înalte şi, montan între 700(500) — 1 000 (800) m altitudine, 5° —8°C, cu precipitaţii de 650— 900 (1000)mm, pe soluri brune mezobazice, brune acide etc. În cadrul acestui etaj se potdeosebi subetajele următoare : subetajul făgetelor şi subetajul făgetelor montane.

3. Zona pădurilor de conifere (boreală) se caracterizează prindominarea pădurilor de răşinoase (conifere) cu frunze aciculare necăzătoare,adaptate la frigul prelungit de iarnă, unde temperaturile medii anuale suntcuprinse între 2° şi 6°, iar precipitaţiile între 800 şi 1200 mm. Zona cuprinde treisubzone :

3.1. Subzona (etajul) pădurilor de amestec fag + brad + molid (boreo-nemorală) este subzona de tranziţie dintre pădurea de fag şi cea de molid, fiindalcătuită din păduri în care se întâlnesc cele trei specii, izolat sau în amestec îndiferite proporţii şi pajişti de Festuca rubra, de Agrostis tenuis, local şi de

Nardus stricta. Pădurea de amestec o întâlnim între 800 şi 1300 (1400) maltitudine, 3 —6°C temperaturi medii anuale, între 850 şi 1000 (1100) mm

precipitaţii, pe soluri brune mezobazice, brune acide şi brune criptopodzolice etc. În cadrul acesteia se pot deosebi subetajul pădurilor de fag, brad şi

molid şi subetajul pădurilor de brad şi molid.

3.2.Subzona (etajul) pădurilor de molid (Picea abies) ocupă teritoriul încare domină molidul, local cu brad, fag etc. şi pajişti de Festuca rubra, de

Agrostis tenuis, de Nardus stricta, local şi tufărişuri de Vaccinium myrtilus etc.Se dezvoltă între 1300 (1400) şi 1800 (1900) m altitudine, 1°— 5°C temperaturimedii anuale, 950 şi 1100 mm precipitaţii, pe soluri brune feriiluviale şi

podzoluri brune. În cadrul acesteia se pot deosebi subetajul montan inferior demolidişuri, subetajul montan mediu de molidişuri şi subetajul montan superiorde molidişuri.

3.3. Subzona (etajul) oreală (subalpină) este caracterizată prin dominarea

pajiştilor de Festuca rubra, sp. commutata, de Agrostis tenuis, de Nardus stricta şi a tufărişurilor de Vaccinium myrtillus, V. vitis idaea, local şi de prezenţa unorelemente din etajul alpin inferior instalate, în general, în locul pădurilor de moliddefrişate, din care au mai rămas indivizi izolaţi, mici pâlcuri sau resturi de

pădure. Această subzonă se dezvoltă între (1500) 1700 şi 1900 m altitudine, cutemperaturi medii anuale cuprinse între 0° şi 1°C, precipitaţii de la 1100 la 1200mm anual, pe soluri brune podzolice şi podzoluri brune. În cadrul acesteia sedeosebesc subetajul molidişurilor subalpine şi subetajul rariştilor.

4. Zona alpină, lipsită de pădurea propriu-zisă, este zona tufărişurilor, a

tufărişurilor scunde, a pajiştilor cu caracter arctic, local cu asociaţii de tundrăalpină, de stâncării şi bolovănişuri etc. Această subzonă se împarte în su bzona



(etajul) jneapănului (alpină inferioară) şi subzona (etajul) alpină propriu-zisă(alpină superioară).

4.1. Subzona (etajul) jneapănului (alpină inferioară) se caracterizează prin tufărişuri de jneapăn (Pinus mughus), pajişti de Festuca supina, de Nardus

stricta, de Agrostis rupestris, tufărişuri scunde de Juniperus communis sp. nana,Vaccinium myrtillus, V. Vitis idaea, V. gaultherioides, Rhododendron kotschyi, Loiseleuria procumbens etc. Se întâlneşte în spaţiul cuprins între 1900 (1800) şi2300 (2000) m altitudine, cu temperaturi între 0° şi -2°C, precipitaţii de !a 1100la 1300 (1400) mm, pe podzoluri humicoferiiluviale.

4.2. Subzona (etajul) alpină propriu- zisă este caracterizată prin formaţii primare scunde de tip arctic - alpin alcătuite din Carex curvula, Sesleriacoerulans, Festuca supina, Juncus trifidus, Poa alpina, Festuca glacialis, sălcii

pitice, (Salix herbacea, S. reticulata) etc. Această subzonă se dezvoltă pe reliefulde peste 2200 (2300) m altitudine ; cu temperaturi mai mici de -2°C, cu

precipitaţii ce depăşesc 1300 (1400) mm anual, pe soluri humicosilicatice ± podzolice (criptospodice).

Notă: Vegetaţia de lunci, locuri umede, sărături, nisipuri sau stâncării seva încadra ca vegetaţie intrazonală în cuprinsul zonei în care se întâlneşte,descriindu-se asociaţiile vegetale care apar.

Vegetaţia halofilă este mozaicată, dependentă de microbiotopurile create prin micile denivelări care reţin umiditatea de primăvară o perioadă diferită detimp şi de conţinutul diferit de săruri. Fondul general al vegetaţiei este dat de

pajiştile de Festuca pseudovina şi o serie de specii halofile: Artemisa monogyna

ssp.salina, Plantago maritima,Plantago tenulflora, Trifolium parviflorum,Statice gmelini, Hordeum hystrix etc. În cadrul acestor pajişti se diferenţiază cuîntindere variabilă microcenoze dominate de ; Puccinellia limosa, Hordeumhystrix, Camphorosma annua, Pholiurus pannonicus, etc. Pajiştile halofile , încurs de extindere după lucrările hidroameliorative ,din sectoarele înmlăştinate alecâm piilor joasesuferă în prezent un procent accentuat de reducere a

biodiverstităţii, ca urmare a aridizării. Pajiştile instalate pe dune sunt neîncheiate fiind dominate de Festuca

vaginata, însoţită de alte specii, precum ; Scabiosa ucrainica, Polygonum

arenarium , Onobrychis arenaria, Plantago indica, etc.Între însuşirile solului şi principalele specii cultivate, sau spontane, se pot

stabili relaţii de o variată şi complexă reciprocitate. Astfel însuşirile solului potexercita o influenţă determinată în ceea ce priveşte dezvoltarea sistemuluiradicular, nutriţia minerală, asigurarea regimului aerohidric şi termic necesardesfăşurării principalelor procese fiziologice iar plantele ( respectiv fitocenozele)la rândul lor acţionează atât direct cât şi indirect asupra stării de fertilitate asolului.

Însuşirea solului de a contribui la realizarea recoltei (potenţialul

productiv, sau fertilitatea acestuia ) trebuie privită ca fiind formată din douăcomponente:



o componentă intrinsecă a solului care este dată de potenţialul productival acestuia determinat de o seamă de însuşiri precum: reacţia, starea deaprovizionare cu substanţe nutritive, conţinutul de săruri, starea de afânareînsuşiri uşor modificabile care depind în bună măsură de o serie de însuşiri mai

greu modificabile precum: alcătuirea granulometrică şi mineralogică, volumuledafic, conţinutul de humus, cât şi modul de manifestare faţă de plantă acelorlalţi factori de mediu, începând cu cei cosmico-atmosferici (lumină, căldură,

precipitaţii, etc) şi continuând cu cei geomorfologici şi hidrologici. o componentă relativă şi subiectivă, referitoare la favorabilitatea pentru

diferite specii de plante, a acestui potenţial, care depinde, în bună măsură, decerinţele diferite ale speciilor faţă de elementele de fertilitate.

Faţă de cele menţionate, trebuie remarcat faptul că fără prezenţa plantelor,elementele de fertilitate a solurilor nu pot fi folosite, la fel cum fără existenţa în

proporţii optime a ofertei cosmico-atmosferice (căldură, lumină, precipitaţii)acestea nu pot fi materializate în producerea de biomasă vegetală. Capacitatea de a forma recolte nu este, aşadar, un atribut exclusiv şi

independent al solului, ci o funcţie a ecosistemului, deci a sistemului unitar desol-atmosferă- plantă-animal (erbivor, carnivor) descompunător.

Fluxul de substanţe în cadrul acestor ecosisteme se realizează ciclic, dândnaştere la anumite circuite biogeochimice ale elementelor : astfel, elementelechimice sunt absorbite de plantele verzi şi transformate de către acestea înfitomasă primară fotosintetizată, circulând apoi, paralel cu energia de la o grupăde vieţuitoare la alta, pentru ca până la urmă circuitul să se întregească, astfelîncât elementele respective să fie eliberată din substanţele organice şi puse dinnou la dispoziţia plantelor.

Cum circuitul biogeochimic al elementelor, din cadrul ecosistemelor, poate fi profund afectat de intervenţia omului

În mod curent, intervenţiile antropice au provocat reorganizarea completăa sistemelor biocenotice, respectiv al ciclurilor trofice din modulele ecologicenaturale, cu scopul declarat de a favoriza dezvoltarea doar a unor culturi (plantesingulare), cu puritatea totală a lanurilor sub toate aspectele : fără buruieni, fărădăunători animali sau vegetali, fără boli, etc.

Pe de altă parte , prin recolta obţinută, el îndepărtează în mod constant şi permanent din sistem, an de an, anumite cantităţi de substanţe, cu însemnateconsecinţe asupra productivităţii actuale şi viitoare, a echilibrelor biologice şi aevoluţiei agroecosistemelor respective.



86

Indicatorul 7Zone, subzone (etaje ). Districte (subetaje) de vegetaţie

Zonalitatea după I.C.P.A. Zonalitatea I.C.A.S. (1972, 1980)Chiriţă (1977)

Zonalitatea după I.C.P.C.P. Braşov

Mari

unităţi

de

relief

Simbol

/ cod

Zona devegetaţie

Simbol/ cod

Subzone(etaje) devegetaţie

Simbol/ cod

Districte(subetaje) de

vegetaţie

Simbol Zone şi etajede vegetaţie

Simbol Sectoare şi subetaje devegetaţie

Zone şi etaje devegetaţie

Vegetaţialemnoasă

caracteristică

Forme de pajişti

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14

S

10

Zonastepei

danubiene

SD11

Zona stepeidanubiene

- - - - - -

Zona destepă

Tufărişuri de migdal

pitic

1 Câmpie

SA12

Subzonaantestepei

- -

Ss

Zona desilvostepă

SS3 Silvostepaexternă

Zona desilvostepă

Silvostepasudică, stejă rete

cu stejar hrumăriuşi pufos

2

Zona pădurilor

de foioase

NS21

Subzonasilvostepei

NS1 211

Silvostepamedie

Ss2 Silvostepamedie

NS,212

Silvostepainternă

Ss1 Silvostepainterna

Silvostepanordică, stejărete

cu stejar pedunculat

3

NT

22

Subzona pădurilor decer, gârniţă şi

stejar(inclusivhibrizi de

stejar)

NT1 221

Districtul pădurilor de cer şi gârniţă

Sectorul de lavest de Argeş

Zonanemorală

Cerete, gârniţete,stejărete 4

NT2

222

Districtul pădurilor de stejar şi

hibrizilor săi

(cer+gârniţă)

Sectorul de laest deArgeş

Cerete, gârniţete,stejăreto-gîrniţete 5



87

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14

N20

NG1

231

Subetajul pădurilor de gorun şi stejar

(± cer şi gârniţă)

FD1 Etajul deluros de

cvercete custejar (şi cu cer, gârniţă,

gorun)

Stejăreto-gorunete 6

Deal

Cerete stejăreto-gorunete 7

NG

23

Subzona(etajul)

pădurilor de gorun

NG2

232

Subetajul pădurilor de gorun,

cer, gârniţă

(± fag)

FD2

Etajul deluros decvercete (degorun, cer,gârniţă şi

amesteculacestora)

FD2 Subetajuldeluros decvercete

Etajnemoral

Gorunete 8FD2 Subetajul

deluros defăgete inferioare 9

NG3 Subetajul pădu-rilor de gorun, al pădurilor de fagşi al amestecuri-lor de gorun şi

fagFD3

Etajul deluros degorunete, făgete

şi goruneto-făgete

FD3 Subetajuldeluros degorunete

(nemorală) 233 FD3 Subetajuldeluros de

făgete

Făgete colinare 10

NF24

Subzona(etajul)

pădurilor de fag

NF1 241

Subetajulfăgetelor

premontaneFD4+FM1

Etajul montan - premontan de

făgete

FD4 Etaj premontan defăgete

Fagetemontane

11

NF2

242

Subetajulfăgetelor montane

FM1 Etaj motan defăgete

BN31

Subzona(etajul)

pădurilor de

amestec de

BN1 311

Subetajul pădurilor de fag,

brad, molid

FM2 Etajul montan

de amestecuri

FM2 Subetajul montaninferior de

amestecuri

Etajnemoral

Răşinoase deamestec

11



88

B30 Zona

pădurilor

de conifere .

(boreala)

fag, brad,

molid

(boreo-

nemoral)

BN2

312

Subetajul

pădurilor de

brad şi molid

FM2 Subetajul montan

superior de

amestecuri

BM

32

Subzona

(etajul)

pădurilor de

molid

(boreală

propriu-zisă)

BM1

321

Subetajul

montan

inferior de

FM3

Etajul montan

de molidişuri


inferior de

molidişuri

Etaj

boreal

Molidişuri 12BM2

322

Subetajul

montan mediu

de molidişuri


mijlociu de

molidişuri

BM3

323

Subetajul

montan

superior de

molidişuri

FM3 Subetajul

montan superior

de molidişuri

BO

33

Subzona

(etajul)

boreala

(subalpină)

BO1

331

Subetajul

molidişurilor

subalpine

F

Sa

Etajul

subalpin

F

Sa

Subetajul

molidişurilor

subalpine

Etaj

subalpin Rarişti 13

BO2

332

Subetajul

rariştilor

F

Sa

Subetajul

rariştilor

Zona

alpină

(arcto-

alpină)

AJ

41

Subzona

(etajul)

jnepenişuril

or(alpin inr.)

Jnepenişuri 14

AA

42

Subzona

(etajul)

alpină

propriu-zisă

Etaj

arcto-

alpin

Sălcii pitice 15



2.2.1.6. Studiul influenţei omului asupra învelişului de sol

Activitatea agrosilvoproductivă a omului este un factor cu acţiuneneîntreruptă şi continuu diversificată asupra învelişului de sol şi al întreguluicomplex de factori şi condiţii generatoare de sol (relief, rocă, hidrologie climă,

vegetaţie şi nu numai etc.). În decursul timpului, odată cu modificările demografice (într -o dinamicăevoluând înspre mari concentrări de populaţie) şi intensificarea proceselorantropogene (raţionale şi mai puţin raţionale), între funcţiile solului şiintervenţiile antropice stabilindu-se un echilibru relativ, mai mult sau mai puţinstabil, omul ca fiinţă raţională, fiind interesat ca funcţiile respective să seexercite continuu şi la nivel cât mai convenabil.

Dar interferarea omului în ciclul biogeochimic a condus adesea ladegradarea terenurilor chiar în condiţiile în care acesta era conştient de etapele

transformării folosinţelor şi a dezvoltării economice. Schimbarea covorului vegetal de către om şi înlocuirea vegetaţiei nativecu o altă vegetaţie, modifică atât ciclul biologic al elementelor nutritive, cât şiregimul hidric şi termic al solurilor, cu efecte asupra bioacumulării şi a celorlalte

procese pedogenetice. Astfel, defrişarea pădurii şi înlocuirea ei cu pajiştilenaturale, prin dezvoltarea proceselor de înţelenire secundară, modifică influenţaluminii, a căldurii şi a regimului hidric al învelişului de sol.

Luarea în cultură influenţează diferit solurile în funcţie de zona climaticăşi tipul de sol, precum şi de modul de exploatare. Astfel, în zonele de stepă prinluarea solului în cultură se micşorează intensitatea proceselor de bioacumulare,scade conţinutul de humus şi alte elemente nutritive, se degradează structura, areloc colmatarea porilor etc. Cele mai evidente schimbări se întâlnesc la soluriledin zona pădurilor, unde după o perioadă scurtă de cultivare apar o serie demodificări morfologice şi fizico-chimice mai ales în orizonturile superficiale.

Lucrările agricole prea energice şi prea intense aplicate solului, de tipularăturilor adânci sau desfundarea terenului (pentru înfiinţarea plantaţiilor de

pomi şi viţă-de-vie), modifică profilul de sol prin inver sarea orizonturilor, faptce face necesară revenirea periodică cu lucrări de mobilizare profundă şiafânare.

De asemenea, în cazul solurilor cultivate, producţiile de biomasă exportădin sol o cantitate apreciabilă de nutrienţi, modificând fluxul curent de energie şisubstanţe precum şi ciclurile normale ale nutrienţilor, situaţie în care fertilitateasolurilor scade.

În aceste situaţii fertilizarea cu îngrăşăminte organice şi minerale areefecte favorabile, ea compensând consumul de nutrienţi. În unele situaţii precumfolosirea exagerată a îngrăşămintelor minerale cu reacţie fiziologică acidă(azotat de amoniu) poate avea loc o acidifiere a complexului adsorbant.

Irigarea terenurilor agricole poate compensa deficitul de umiditate din sol,

dar şi poate şi favoriza apariţia excesului de umiditate, a sărăturării secundare,frecvenţa distrugerii agregatelor structurale, deopotrivă cu intensitatea prăfuiriiî i t il i l fil l i d l



De asemenea, sub acţiunea diferitelor măsuri de amelioraţii funciare(pedo-hidro-ameliorative), solurile (terenurile) suferă o serie de modificări deordin morfologic, fizic, chimic, biologic, topografic etc., care imprimă evoluţiei

proceselor pedogenetice un sens şi o intensitate diferită de cea a terenuriloraflate în perimetre neamenajate.

În acest context cunoaşterea ecopedologică apare ca o necesitateimperioasă tot mai intens reclamată de cerinţele unei agriculturi moderneraţionale, care transformă solurile (prin fertilizări ameliorative după modele

bine definite), precum şi plantele (prin crearea de noi soiuri şi hibrizi). De aceea, încă din faza pregătitoare pedologul va trebui să se documenteze

asupra modificărilor survenite în sol ca urmare a activităţilor omului. Pe teren, acesta, va nota indiciile care arată că morfologia actuală a

profilului de sol reflectă influenţa activităţii omului. Pentru stabilirea acestorinfluenţe este necesar să fie făcute observaţii comparative pe aceiaşi unitate de

sol, în condiţii naturale nemodificate şi în condiţii modificate.De asemenea, vor fi efectuate observaţii agrotehnice (lucrările solului,aplicarea amendamentelor, a lucrărilor de desecare, irigaţii, etc.), care vor finotate conform indicatorului 27 (M.E.S.P. – 1987) precum şi influenţa negativăîn cazul unei folosiri neraţionale care poate duce la secătuirea solului, salinizare,mlăştinire secundară, etc.

Indicator 27

Modificări importante ale solului prin folosirea în producţie

SimbolCod Denumirehărţi Calculator

n* NC 0 fără modificări t TA 1 tasat (sau cu talpa plugului la solurile arabile)r DF 2 desfundat (până la cel mult 50 cm) d DR 3 drenatf AQ 4 cu apă freatică la adâncimea mai mică de 1-2 m, ridicat în

urma introducerii irigaţiei (secundar acvic)

Nu apare simbol în formula unităţii cartografice de teren. Vor fiefectuate de asemenea observaţii asupra tipului şi gradului de poluare a solului

conform indicatorilor 28 şi 29 (M.E.S.P.).Indicatorul 28 „POLUARE" arată natura şi sursa poluantului (tipul de

poluare) şi gradul de poluare. Acest indicator se notează cu litera P urmată de oliteră mică (indic. 28) exprimând tipul de poluare şi de o cifră care indică gradulde poluare (indic. 29). De exemplu Pq5 înseamnă poluare cu pesticide, excesivă(vezi tabelul 20, S.R.C.S., 1980). Deoarece o parte a tipurilor de poluaremenţionate în indicator 28, de exemplu poluare prin salinizare, prin acidifiere,exces de apă, compactare etc., sunt deja incluse ca parametri taxonomici înclasificarea solurilor la nivele superioare variantei de sol, în cazul studiilor

obişnuite se vor folosi ca parametri numai tipurile de poluare la care literele din(indicatorul 28) sunt scrise cursiv, respectiv: b, c, d, e, t, g, h, i, n, q, r, urmând



ca în cazul studiilor speciale cu privire la poluarea solului să se ţină seama deîntreaga listă de parametri care definesc tipurile de poluare.

Indicatorul 28Tipurile de poluare a solului(după natura şi sursa poluantului)

Simbol Cod Denumire

hăr i - 00 NepoluatPa 01 Poluarea prin lucrări de excavare la zi (exploatări miniere la zi,

balastiere, cariere etc.)Pb 02 Poluare cu deponii, halde, iazuri de decantare, depozite de steril de la

flotare, depozite de gunoaie etc.Pc 03 Poluare cu deşeuri şi reziduuri anorganice (minerale, materii

anorganice, inclusiv metale, săruri, acizi, baze) de la industrie (inclusivindustria extractivă)

Pd 04 Poluare cu substanţe purtate de aer (hidrocarburi, etilenă, amoniac, bioxid de sulf, cloruri, fluoruri, oxizi de azot, compuşi cu plumb etc.)

Pe 05 Poluare cu materii radioactivePf 06 Poluare cu deşeuri şi reziduuri organice de la industria alimentară şi

uşoarăPg 07 Poluare cu deşeuri şi reziduuri vegetale agricole şi forestiere

Ph 08 Poluare cu dejecţii animale

Pi 09 Poluare cu dejecţii umane

PJ 10 Poluare prin eroziune şi alunecare

Pk 11 Poluare prin sărăturare

Pl 12 Poluare prin acidifiere

Pm 13 Poluare prin exces de apă Pn 14 Poluare prin exces sau carenţe de elemente nutritive Po 15 Poluare rin com actare, inclusiv formare de crustă Pp 16 Poluare prin sedimente produse prin eroziune

Pq 17 Poluare prin pesticidePr 18 Poluare cu agenţi patogeni contaminanţi (agenţi infecţioşi, toxine,

alergeni etc.)

Indicatorul 29

Gradul de poluare a soluluiSimbol

hărţi Cod Denumire Reducerea cantitativă şi/sau calitativă a

producţiei vegetale obţinute, raportată la producţia vegetală care se poate obţine încondiţiile în care solul este practic nepoluat

012345

020818386388

(practic) nepoluatslab poluatmoderat poluat

puternic poluattoarte puternic poluat

excesiv poluat

<5%6-10%

11 — 25%26-50%

51-75% • >76%



2.2.2. Cercetarea învelişului de soluri

În procesul de cercetare a solului în câmp deosebim multe momente, careau o succesiune naturală şi care conduc la culegerea de material documentarsuficient pentru a stabili natura şi răspândirea solurilor din perimetrul cercetat,

precum şi a celorlalţi factori ca: vegetaţia, hidrografia, clima, etc. În primele zile ale activităţii de teren, în timp ce se face instalareaechipei, completarea personalului şi se ia legătura cu autorităţile locale, se culegşi o serie de informaţii referitoare la existenţa drumurilor şi a stării lor decalitate, a posibilităţilor de transport, cazare şi alimentare, etc. necesare pentruorganizarea şi planificarea lucrului în teren.

După această pregătire se trece la delimitarea sectoarelor ce urmează a ficercetate, se schiţează suprafeţele care trebuie cercetate mai amănunţit, sestabilesc itinerariile de cercetare, apoi se apreciază numărul de profile care

trebuie cercetate pe sectoare şi la urmă se stabilesc termenele calendaristice aleîndeplinirii lucrărilor pe etape. Această planificare se face, bineînţeles, ţinându-se cont de scopul şi scara de cercetare a solurilor, de cercetările şi de baza dedate existente pentru zona respectivă, de felul mijlocului de transport pe care îlare la dispoziţie echipa, de existenţa drumurilor şi de gradul de accesibilitate alacestora pentru anumite mijloace de transport, de existenţa locurilor şi

posibilităţilor de cazare, de numărul personalului ce alcătuieşte echipa şi decalitatea acestuia, etc.

În desfăşurarea cercetărilor asupra învelişului de sol pe teren pot fideosebite următoarele operaţiuni:

recunoaşterea pedogeografică a teritoriului ce urmează a fi cercetat,acţiune care conduce la cunoaşterea directă a problemelor generale

pedologice şi fizico-geografice ale teritoriului; cartarea propriu-zisă, în care se stabilesc şi se delimitează pe hartăunităţile geografice cu diferite soluri sau complexe de soluri; studiul morfogenetic al solului; recoltarea probelor de sol, fie pentru analiză, fie pentru comparaţie saucolecţie.

2.2.2.1. Recunoaşterea pedogeografică

Unul dintre primele momente ale cercetări solurilor în teren esterecunoaşterea generală a teritoriului luat în considerare. Această recunoaşteretrebuie să aibă un caracter complex fiind un adevărat studiu general prealabil alteritoriului, care va permite o înţelegere mai profundă a proprietăţilor solurilor şia corelaţiei dintre sol şi condiţiile fizico-geografice, etc. Efectuându-se îndebutul lucrărilor de cartare este menită să stabilească următoarele date: unităţilegeomorfologice întâlnite în cadrul teritoriului cercetat, materialul parental şi

petrografic, hidrografie, zona de vegetaţie, principalele tipuri de sol prin



recunoaşterea generală constituindu-se prima listă de soluri din cadrul perimetrului cercetat.

Recunoaşterea generală se efectuează prin parcurgerea pe jos sau cu unvehicul a perimetrului luat în studiu, alegând în aşa fel traseul, încât să poatăcuprinde toate unităţile geomorfologice din areal.

În timpul parcursului se efectuează profile, a căror cercetare se va face înmod amănunţit, datele fiind însemnate în carnetul de teren. Metoda de executare a recunoaşterii este practic aceeaşi la oricare scară de

lucru, în schimb r olul şi importanţa recunoaşterii, ca fază de cartare, diferă de lao scară de cartare la alta.

În cazul cartărilor pedologice la scară mică, metoda întrebuinţată sereduce aproape numai la lucrări de recunoaştere, în care se mai adâncescobservaţiile fizico-geografice. În acest fel se stabilesc zonele, subzonele şieventual provinciile de soluri cărora le corespund tipurile şi subtipurile de soluri.

În prezent însă, acest fel de hărţi nu se mai alcătuiesc prin cercetări în teren, eleîntocmindu-se de obicei prin generalizare, după hărţile la scară mijlocie. În cazul cartărilor pedologice la scară mijlocie, recunoaşterea generală

este foarte importantă pentru faza de cartare propriu-zisă. Recunoaşterea, înacest caz, va trebui să cuprindă toate marile unităţi de relief şi să aibă uncaracter fizico-geografic complex. Dacă zona cartată este complicată din punctde vedere pedologic, este necesară adeseori o cercetare detaliată a unor suprafeţemai restrânse, în scopul precizării schemei de clasificare şi al stabilirii corelaţieidintre sol şi condiţiile locale concrete de formare a solului (corelaţie care vaconstitui criteriul delimitării unităţilor de sol). Aceste sectoare cercetate în moddetaliat se numesc, aşa cum sunt cunoscute în literatura de specialitate, sectoarecheie, ele fiind stabilite în faza de recunoaştere.

În cazul cartărilor pedologice detaliate, pe teritorii relativ limitate,recunoaşterea nu mai are aceeaşi importanţă ca în cazul cartărilor la scarămijlocie. Uneori recunoaşterea nu este necesară, mai ales în cazul în care pentruteritoriul ce urmează a fi cercetat există cartări pedologice la scări mijlocii. Înaceastă situaţie pedologul va folosi ca bază pentru schiţarea listei de soluri, hartacu legenda din cartarea respectivă, care urmează a fi completată în teren,cartarea executându-se din aproape în aproape. Recunoaşterea devine însă

necesară dacă nu există un studiu pedologic prealabil, deseori fiind necesară, pentru a lămuri anumite probleme de teren, extinderea ei în afara teritoriuluirespectiv.

Indiferent de scara de cartare, recunoaşterea pedogeografică urmăreştemai cu seamă cercetarea generală, de orientare, identificare a solurilor

predominante şi a condiţiilor istorice şi naturale ale zonei cercetate. Nu secercetează în această fază răspândirea solurilor şi nu se delimitează unităţi desoluri. În schimb se schiţează unităţile mari geografice, care diferă între ele din

punct de vedere istorico-natural şi deci prin soluri, vegetaţie, relief, constituţie

geologică, condiţii hidrogeologice, etc. Pentru a rezolva aceste probleme



pedologul parcurge o serie de itinerarii de-a lungul cărora face observaţii înteren.

Întrucât diferitele soluri se succed dinspre văi spre cumpenele de ape,itinerariile se stabilesc pe cât posibil perpendicular pe văi, traversând decielementele principale ale reliefului. De asemenea este recomandabil ca aceste

itinerarii să străbată cele mai largi cumpene. Un rol aparte îl au pe lângă hărţile topografice, hărţile geologice şi celegeobotanice.

La recunoaştere, la primul contact cu terenul este important să sestabilească tipurile şi subtipurile genetice de sol. Acestea se determină prinexaminarea şi compararea unor profile de sol amplasate în diferite puncte aleteritoriului, pe cât posibil sub formaţia vegetală specifică zonei climatice.

Alegerea locurilor pentru executarea profilelor se va face cu mare grijă,deoarece fiecare profil va trebui să caracterizeze pe cât e posibil, o suprafaţă cât

mai extinsă. Profilele de sol vor fi amplasate pe toate formele de relief, în lunca râului, pe terasele acestuia, pe cumpenele de ape, pe versanţii acestora. Locul în care seexecută profilul trebuie să fie cât mai reprezentativ pentru suprafaţa pe caretrebuie să o caracterizeze. De preferat aceste profile vor fi amplasate în locuri cuvegetaţie spontană naturală şi numai dacă aceasta lipseşte şi pe terenurilecultivate.

Pe tot parcursul itinerariilor de recunoaştere pedologul trebuie să observefoarte atent orice schimbare în condiţiile naturale ale zonei cercetate. El trebuiesă folosească, să observe şi să descrie toate deschiderile naturale sau artificialeîntâlnite de-a lungul itinerariilor.

Pe harta topografică folosită pedologul va trece toate itinerariile făcute, profilele de sol studiate, deschiderile cercetate şi orice alte observaţii. Se vortrasa, de asemenea, preliminar, itinerariile geomorfologice şi vor fi descrisefoarte detaliat profilele de sol şi condiţiile naturale.

Pe baza observaţiilor de recunoaştere pedologul va stabili următoarele: unităţile geomorfologice specifice teritoriului cercetat şi condiţiile

istorico- naturale ale acestuia; caracterele morfologice principale care pot constitui criterii pentru

definirea principalelor tipuri de sol; o primă schemă şi listă de soluri, în care să fie cuprinse cel puţin

solurile cele mai răspândite, listă ce urmează a fi completată şi definitivată lacartarea propriu-zisă;

stabilirea sectoarelor mai mult sau mai puţin omogene şi a sectoarelormai complicate, precum şi a sectoarelor cheie (sectoare ce urmează a fistudiate cu densităţi diferite de profile);

stabilirea principalelor asociaţii vegetale. Recunoaşterea pedogeografică generală mai prezintă avantajul că permite

fixarea în memorie şi formarea unei imagini corespunzătoare asupra celor maiimportante particularităţi ale zonei cercetate.



2.2.2.2. Cartarea propriu- zisă

A doua operaţie de cercetare a solului în teren este reprezentată prin

cartarea propriu-zisă. Operaţiunea cuprinde cercetarea în detaliu a învelişului desol şi a condiţiilor fizico-geografice prin metoda descriptiv – comparativă,asociată cu analiza geografică – genetică (N. Florea, 1968, 2000). Aceastăoperaţiune se execută cu ajutorul profilelor de sol distribuite de-a lungul unoritinerarii astfel repartizate în teritoriu încât acestea să surprindă schimbărilesurvenite în cadrul învelişului de sol în raport cu schimbările înregistrate înmodul de manifestare a condiţiilor de mediu.

Profilele de sol trebuie astfel amplasate pe teren încât să formeze o reţeade puncte de cercetare.

2.2.2.2.1 Tipuri de profile de sol

În cartările pedologice se folosesc profile principale, profile secundare, profile de control sau sondaje.

Profilele principale, constituie elementele de bază pentru determinareaînsuşirilor morfologice, fizice şi chimice ale solului din unitatea respectivă.Pentru a reprezenta cât mai bine suprafaţa de teren studiată, se recomandă caamplasarea lor să se facă după ce s-a cercetat o anumită suprafaţă de teren prin

profile secundare.Dimensiunile profilului principal de sol sunt de regulă de 100 cm lăţime,

200 cm lungime şi 200 cm adâncime. În cazuri speciale, când studiul pedologicse execută pentru proiectele de hidroamelioraţii, profilul principal poate ficontinuat cu sonda pedologică până la 3 – 5 m, sau chiar săpate până la aceastăadâncime (profile magistrale).

În cazul în care nivelul hidrostatic al apei freatice este situat la micăadâncime se recomandă ca solul să fie studiat şi sub nivelul apei, până la 2 – 3m, cu ajutorul sondei pedologice. Din profilele principale se recoltează probe

pentru analizele de laborator.

Pe plan sau pe hartă profilul principal se reprezintă printr -un cerc cudiametrul de 3 mm, prevăzute cu limitele de 1 mm în continuarea diametruluiorizontal şi vertical.

Profile secundare, servesc pentru studiul complementar al solului carecorespunde profilului principal, pentru determinarea ariei de răspândire a soluluirespectiv (tip, subtip, varietate etc.) şi pentru a stabili şi caracteriza diferitelesubdiviziuni ale acestuia, determinate de exprimarea cantitativă a unor

proprietăţi importante care îi pot fi identificate. Dimensiunile profilului secundar sunt de regulă următoarele: 80 cm

lăţime, 100 cm lungime, 100 cm adâncime, iar în lunci şi zone în care sunt posibile schimbări de textură sub 100 cm, profilul secundar va avea adâncimead 150 P h tă i tă i t di t l d 2 S



recoltează probe de sol şi din aceste profile pentru o mai mare detaliere acaracterizării unor proprietăţi, ele pot constitui o punte de referinţă pentrurealizarea siturilor agrochimice.

Profilele de control sau sondajele se execută în scopul delimităriiunităţilor de sol identificate prin profile principale şi secundare.

Dimensiunile sondajelor sunt de regulă următoarele: 40 cm lăţime, 60 cmlungime şi 60 cm adâncime. Pe plan se reprezintă prin semnul x.Profilele de control şi cele secundare pot fi efectuate în mare măsură cu

sonda pedologică. Pentru a se putea studia mai bine caracterele solului peretele principal al

prof ilului trebuie astfel orientat încât acesta să fie bine luminat. În cazul în care profilul este studiat în ziua care este săpat orientarea se schimbă odată cumişcarea soarelui. Dacă însă profilul nu se studiază în aceeaşi zi cu săpatul,

peretele principal al profilului va fi orientat înspre nord, ca să fie expus soarelui.

Pentru a uşura munca de săpare şi totodată intrarea şi ieşirea, profilul se va săpaîn trepte (fig. 2.2.2.2.1).

Fig. 2.2.2.2.1. Săpătură în trepte pentru cercetarea profilului solului

În timpul cercetărilor pe teren se întâlnesc de multe ori şi deschiderinaturale mai vechi sau mai recente (malul apelor, ravene, feţe de alunecare,etc.). Aceste deschideri vor fi descrise amănunţit, ele oferind informaţii pentrucaracterizarea solului, dar mai ales pentru caracterizarea rocii de solificare, decia substratului litologic, care apare în aceste elemente, descoperit la zi.

Săpăturile artificiale (şanţuri, gropi, fântâni proaspăt săpate) pot fifolosite, dacă amplasarea lor este corespunzătoare, pentru caracterizarea şidescrierea solului, cu anumite rezerve în ceea ce priveşte repartiţia sărurilor în

profil şi generalizarea acestor elemente. Nu se recomandă însă a fi folosite pentru recoltarea probelor de sol.



În fiecare unitate, or icât de mică ar fi aceasta, trebuie executate profile desol dar probele de sol vor fi recoltate doar din profilele principale. Numărul

profilelor depinde de întinderea şi complexitatea teritoriului cercetat.

2.2.2.2.2. Densitatea profilelor de sol şi categoriile de complexitate

Numărul de profile de sol pe unitatea de suprafaţă ce urmează a fiefectuate pe teren, într-un anumit perimetru, se stabileşte în funcţie decomplexitatea terenului şi a învelişului de sol, de scara hărţii de lucru. De obicei, într-un relief foarte variat şi învelişul de sol este foarte complex atât genetic, câtşi textural.

În funcţie de caracteristicile zonale şi variaţia învelişului de sol au fostdefinite tipuri de studii pedologice complexe şi categorii de complexitate aterenurilor (norme de deviz şi catalog de preţuri unitare pentru studii pedologice

şi agrochimice, MAIA 1971 şi 1982. Aceste norme de timp au la bazăexperienţa de producţie realizată timp de 20 de ani de unităţi de studii şi proiectare, prospecţiuni şi laboratoare din cadrul fostelor MAS şi CSG. Laîntocmirea normelor de timp au fost luate în considerare condiţiile specifice dedesfăşurare a lucrărilor şi scopul pentru care se execută studiile, fiind definite 3tipuri de studii pedologice complexe, fiecare putând avea 5 grade decomplexitate:

Studii pedologice de tipul A – sunt studiile efectuate în regiuni în careapa freatică şi eroziunea nu intervin practic în modificarea sau formareaînvelişului de sol. Se întocmesc cel puţin următoarele hărţi şi cartog rame: hartasolurilor, cartograma litologică, cartograma texturii, cartograma reliefului,cartograma pretabilităţii terenurilor.

Studii pedologice de tip B – sunt studiile efectuate în regiuni în careeroziunea nu intervine practic în modificarea învelişului de sol, dar se constatămodificări ale învelişului de sol datorate apei freatice. În afara hărţilor şicartogramelor prevăzute la tipul A se întocmeşte cartograma adâncimii apelorfreatice şi cartograma perimetrelor de ameliorat.

Studii pedologice de tip C – sunt studiile efectuate în regiuni în care apafreatică nu intervine în formarea învelişului de sol, dar se constată modificareaacestuia prin denudaţie. În afara hărţilor şi cartogramelor prevăzute la tipul A seîntocmeşte cartograma eroziunii solului şi cartograma perimetrelor de ameliorat.

Fiecare din cele 3 tipuri de studii pedologice complexe pot fi împărţite înfuncţie de gradul de complexitate, a zonei cercetate în cinci categorii.

Categoria I. Regiuni naturale cu relief de şes, foarte slab fragmentat, cusoluri puţin variate, fără vegetaţie forestieră sau cu păduri acoperind mai puţinde 20% din suprafaţă. Suprafeţele unităţilor de sol depăşesc de regulă 300 ha, iarcomplexele de soluri constituie cel mult 5% din suprafaţa regiunii.

Categoria a II-a. Regiuni de şes fragmentate, străbătute de râuri, viroage

şi văi, puţin adânci, elemente de relief slab diferenţiate, cu soluri puţin variate,complexele de soluri ocupând de la 5 până la 15% din suprafaţa perimetrului



cercetat. Regiuni care după relief ar face parte din categoria I, dar în carecomplexele pedologice constituie 15 – 25% din suprafaţa regiunii.

Regiuni de categoria I acoperite cu păduri. Categoria a III-a. Zone de dealuri joase şi orice alte areale fără păduri,

cu relief fragmentat şi ondulat sau cu materiale parentale de sol variate.

Regiuni de categoria I, având complexe de soluri în proporţie de 25 – 40%din suprafaţa perimetrului cercetat. Regiuni de categoria a II-a, având complexe de soluri ce ocupă 15-30%

din suprafaţă. Regiuni de categoria a II-a, dar acoperite cu păduri. Categoria a IV-a. Regiuni accidentate de dealuri înclinate şi submontane,

delte şi lunci relativ puţin variate, cu păduri şi stufărişuri pe mai puţin de 20%din suprafaţă.

Orice regiuni având complexe de soluri ce cuprind 40-60% din suprafaţă.

Regiuni de categoria a III-a, acoperite cu păduri. Categoria a V-a. Regiuni montane, regiuni cu mlaştini în proporţie de peste 40%, delte şi lunci cu soluri variate sau acoperite cu păduri şi stufărişuri pemai mult de 20% din suprafaţă.

Regiuni având complexe de soluri ce acoperă peste 60% din suprafaţă. Regiuni de categoria a IV-a, acoperite cu păduri pe mai mult de 20% din

suprafaţă. În activitatea de cartare propriu-zisă, cu respectarea normelor de timp şi

execuţie, o importanţă deosebită o are stabilirea itinerariilor de lucru,delimitarea şi concretizarea principalelor tipuri şi asociaţii de soluri.

2.2.2.2.3. Stabilirea itinerariilor de lucru, amplasarea profilelor şicaracterizarea principalelor tipuri de asociaţii de soluri

Pentru amplasarea profilelor sunt necesare deplasări în teritoriul desemnatcartării – itinerarii pe parcursul cărora să fie străbătute toate elementele de bazăale peisajului geografic, acestea reprezentând deci drumul ce urmează a fi

parcurs zilnic de către pedolog pentru realizarea profilelor şi a celorlalteobservaţii.

Itinerariile se stabilesc fie după metoda traverselor paralele (fig.

2.2.2.2.3.1.), în cazul teritoriilor slab fragmentate, fie după metoda circuitului(fig. 2.2.2.2.3.1.), în cazul teritoriilor cu relief accidentat şi complexe de soluri,fie combinat (fig. 2.2.2.2.3.2.) Adeseori, în funcţie de experienţă şi necesitate, în În sectoarele puternic fragmentate se recomandă traverse circuit, în funcţie deaccesibilitatea terenului (drumuri, poteci, etc.).

În metoda traverselor paralele, itinerariile se stabilesc prin parcurgereateritoriului cercetat pe direcţii aproximativ paralele, situate la distanţe caredepind de scara de cartare, astfel încât teritoriul să fie acoperit în mod uniformcu profile de sol. Orientarea şi fixarea acestor itinerarii trebuie astfel făcută încât

acestea să traverseze toate elementele de bază ale peisajului geografic (şi în primul rând cele ale reliefului) şi să caracterizeze o suprafaţă cât mai mare.



. Fig. 2.2.2.2.3.1. Schema itinerariilor (redate prin linie întreruptă) stabilite după

metoda traverselor paralele

Fig. 2.2.2.2.3.2. Schema itinerariilor (redate prin linie întreruptă) stabilite dupămetoda circuitului



100

LEGENDARuptură Curbe de nivel

Pâraie Profil magistral

Pădure Profil principal

Fâneţe umede de luncă Profil secundar

Vatră de sat Sondaje

Fig. 2.2.2.2.3.3. Amplasarea profilelor în funcţie de relief



101

Un itinerar iu în circuit va fi astfel stabilit încât pe parcursul acestuia să poată fistrăbătute formele de relief (forme plane, pante, depresiuni închise, cursuri de apă,etc.) ale sectorului luat în considerare.

Stabilirea itinerariilor va fi făcută ţinându-se seama de relieful teritoriuluicercetat şi de gradul de fragmentare ale acestuia, de reţeaua hidrografică, de calitatea

şi accesibilitatea căilor de acces, un rol important având în această operaţiuneautenticitatea hărţilor topografice avute la dispoziţie de pedolog.

Atunci când scara de lucru permite, se recomandă ca aceste itinerarii să fie parcurse pe jos, pentru a putea fi observate cât mai amănunţit posibil diferitelecaracteristici ale solului şi terenului, nu doar în preajma profilelor de sol.

De-a lungul acestor itinerarii, corespunzător complexităţii teritoriului şi a scăriide lucru la care se execută studiul vor fi executate profilele de sol şi poziţionatesectoarele cheie.

Pe baza recunoaşterii şi a observaţiilor anterioare, pedologul va re partiza

locurile în care urmează a fi efectuate profile (principale şi secundare) de-a lungulitinerariilor zilnice planificate. Profil de sol – Secţiune în teren (obţinută prin săparea unei gropi sau pe

peretele unei deschideri naturale) pe car e se examinează alcătuirea verticală aînvelişului de sol. Profilul de sol (sau pedonul, dacă este considerat în spaţiu)constituie unitatea elementară de bază în cercetarea şi cartarea solului, care permitestudierea orizonturilor şi a caracteristicilor morfologice, fizice şi chimice ale solului, precum şi interpretări genetico-evolutive, geografice, agrosilvoproductive sauameliorative. Pedonul reprezentativ al unei unităţi elementare (areal) de sol constituie obiectul care este studiat, clasificat şi gr upat în diferite moduri (Ord.

MAAP 223/2003).La alegerea locului de realizare a profilului de sol trebuie să se ţină seama ca

acesta să fie cât mai accesibil, dar amplasat la o distanţă corespunzătoare de căile decomunicaţii, canale, umpluturi, excavaţii, stâlpi de înaltă tensiune, etc.

Amplasarea profilelor principale va fi făcută în primul rând în funcţie de reliefşi de aspectul exterior al solului. Orice element al formelor de relief va trebuicaracterizat printr-un profil principal. După stabilirea locului de execuţie a fiecărui profil (principal ori secundar) acestea vor fi consemnate pe baza topografică aflată înlucru pe teren, prin unul din procedeele topografice expeditive:

metoda intersecţiei, care constă din orientarea planului cu ajutorul busolei şia detaliilor de pe teren (detalii materializate şi în cadrul planului utilizat) şi vizarea

succesivă cu rigla a cel puţin două puncte din teren, puncte ce urmează a fireprezentate pe plan, punctul de intersecţie reprezentând astfel, punctul staţie.

măsurarea distanţelor la două puncte cunoscute, din care cu ajutorulcompasului având deschiderea corespunzătoare scării se duc arce de cerc, punctul destaţie fiind locul de intersecţie.



102

De obicei, însă, distanţele dintre profile pe teren se măsoară cu ruleta (pedistanţe mici, câmpuri experimentale), kilometrajul vehiculului sau de cele mai multeori cu pasul etalonat.

Fixarea corectă pe harta topografică a punctelor în care se efectuează profilelede sol (principale, secundare şi a sondajelor) are o importanţă foarte mare la

delimitarea unităţilor de sol. De mare ajutor la amplasarea profilelor pe hartă suntdetaliile de nivelment şi planimetrice de pe harta topografică pe care pedologul ofoloseşte în activitatea din teren.

Profilele principale vor fi amplasate ţinându-se seama de schimbările de relief,rocă, adâncimea apei freatice, vegetaţie, folosinţă, etc. De regulă orice schimbare aunui factor de formare a solului impune efectuarea unui profil principal. Cu câtrelieful şi natura litologică a unui perimetru sunt mai uniforme, cu atât densitatea profilelor principale va fi mai mică şi invers.

În jurul profilului principal, suprafaţa caracterizată prin aceeaşi factori va fi

cercetată printr -o serie de profile secundare şi/sau sondaje pentru a putea observaeventualele schimbări ce ar putea interveni în sol. Profilele de sol executate, cercetate şi descrise, în cadrul teritoriului se

grupează în vederea delimitării de grupe de profile ce prezintă caractereasemănătoare, întocmindu-se fişe sinoptice.

Astfel, pe lângă studierea corectă şi completă a profilelor de sol distribuite peteritoriu, cartarea pedologică include delimitarea în teren şi separarea pe hărţi aarealelor caracterizate prin soluri cu însuşiri morfologice asemănătoare.

Arealul astfel delimitat se numeşte unitate cartografică de sol , prin care seînţelege o porţiune de teren acoperită omogen cu acelaşi sol, definit ca tip, subtip,

varietate, specie.Unitatea cartografică de sol (U.S.) – constituie reprezentarea grafică pe hartă a

unei unităţi teritoriale de sol sau a unui grup (asociaţii) de unităţi teritoriale de sol. Eaeste redată pe hartă prin unul sau mai multe areale. Unitatea cartografică de sol poatecuprinde până la 10 – 15% din suprafaţa ei incluziuni de alte soluri care nu se potevidenţia cartografic la scara de referinţă terenuri (Ord. MAAP 223/2003).

Pe lângă aceste caracteristici specifice solului, unitatea de sol, concepută caunitate edafică, trebuie să cuprindă şi următoarele caracteristici ale terenului: relief, pantă, expoziţie, rocă subiacentă, caracterul stâncos sau bolovănos, gradul de

eroziune în adâncime, tipul şi intensitatea alunecărilor, adâncimea şi caracterul apeifreatice, inundabilitatea, pericolul de înmlăştinire. Primul criteriu de separ are al unei unităţi cartografice de sol este relieful, care

practic trebuie să fie uniform. Al doilea criteriu îl constituie aspectul de culoare alsuprafeţei solului (care se poate aprecia mai uşor atunci când terenul este descoperit),criteriul următor îl formează stratul litologic, apoi apa pedofreatică, etc.



103

Trasarea limitelor între două profile distincte nu se va face prin procedeul jumătăţilor de distanţă ci prin amplasarea unor profile de control (secundare,sondaje).

O unitate cartografică de sol este practic omogenă şi poartă denumirea uneiunităţi taxonomice când unitatea cartografică cuprinde solul acelei unităţi, sau cel

mult 15 % soluri ce aparţin altor unităţi taxonomice care nu pot fi separate princartare. Delimitarea separată a fiecărei unităţi taxonomice nu se poate realizaîntotdeauna la scări mari şi aproape de loc la scări mijlocii şi mici. În funcţie devariaţia învelişului de sol şi de scară sunt asociaţii de sol, complexe de sol şi catenăde sol.

Unitatea cartografică de teren sau de pedotop (U.C.T.) – constituiereprezentarea pe hartă a unei unităţi teritoriale de teren sau a unui grup (asociaţii) deastfel de unităţi, respectiv a unui T.E.O. sau asociaţii de T.E.O. O unitate cartograficăde teren poate fi constituită din unul sau mai multe areale, ea putând cuprinde până la

10 .- 15 % incluziuni de alte terenuri (Ord. MAAP 223/2003). Asociaţiile de soluri (M.E.S.P. – 1987) sunt alcătuite dintr -un sol dominant, încare sunt incluse suprafeţe relativ mari de alte soluri, între care există o corelaţiegeografică şi care pot fi cartate şi reprezentate pe hărţi la scări mari. Ele constituieadesea principalele unităţi cartografice compuse în cazul hărţilor pedologice la scărimijlocii şi mici.

Asociaţiile de soluri sunt reprezentate prin catene şi alternanţe de soluri. Catenele sunt secvenţe de soluri legate între ele genetic evolutiv sub forma

unui lanţ continuu iar solurile sunt formate pe materiale parentale similare, dar încondiţii diferite de mezorelief şi drenaj. Astfel, în unele zone de câmpie pe formele

mai înalte bine drenate se întâlnesc cernoziomuri tipice, pe formele ceva mai joasecernoziomuri gleice iar pe formele depresionare şi meandrele părăsite gleisolurimolice.

Alternanţele de soluri sunt alcătuite din soluri neînrudite genetico – evolutiv,formate pe roci de solificare foarte diferite din punct de vedere mineralogic (calcare,şisturi cristaline etc.) de exemplu Districambisolurile şi Rendzinele, primele formate

pe roci cristaline acide, ultimele pe calcare.Catenele şi alternanţele de soluri (asociaţiile de soluri) trebuie definite, iar

procesul consacrării lor constă din denumirea solurilor constituente, a proporţiei lor şi

a modului de asociere. Denumirea unei asociaţii se face prin enumerarea solurilorcomponente în ordinea predominanţei. Complexele de soluri sunt constituite dintr-o asociere de soluri dezvoltate pe

suprafeţe mici, care se repetă frecvent pe distanţă de câţiva metri sau sute de metri, înfuncţie de microrelief.

Repetându-se des şi având suprafeţe reduse solurile din complex nu pot fireprezentate pe hartă ca areale individuale doar prin unităţi cartografice complexe(chiar la scări mari). Limitele dintre diferitele unităţi de soluri sunt uneori evidente în



104

teren fiind marcate de schimbarea microreliefului, a vegetaţiei, adâncimea apei pedofreatice, etc. dar ele nu pot fi transpuse pe hartă din cauza suprafeţelor mici pecare le ocupă şi din lipsa punctelor de reper.

Pentru definirea complexelor de soluri, în primul rând, trebuie determinatesolurile ce îl alcătuiesc, apoi se va stabili raportul cantitativ de participare a fiecărui

sol, va fi precizată limita complexului respectiv în teren şi transpusă cât mai exact peharta topografică.

Pentru identificarea, descrierea şi caracterizarea solurilor se foloseşte metodacartărilor în sectoare cheie.

Determinarea raportului cantitativ dintre solurile componente ale complexuluirespectiv se poate estima direct în teren prin aprecierea (cu măsurători expeditive)diametrelor formelor depresionare sau a dimensiunilor altor forme de relief, cărora lise va stabili modul de participare în complex.

Un procedeu practic ce poate fi utilizat pentru separarea unităţilor individuale

constă în împărţirea teritoriului într -un caroiaj pichetat cu ţăruşi aşezaţi la distanţecunoscute între care se execută sondaje şi măsurători exacte cu ajutorul unorinstrumente sau unelte de măsurat (panglici, rulete, lanţuri, etc.). Măsurătorile trebuiefăcute pe ambele sensuri (x, y) şi chiar în diagonală, cu precizarea unghiurilor demăsurar e.

Măsurătorile vor fi consemnate pe o schiţă, la scară corespunzătoare, făcută ad-hoc, pe care se amplasează toate elementele măsurate şi delimitările, după care cuajutorul planimetrului vor fi stabilite suprafeţele şi procentul de participare.

Delimitarea unităţilor de sol pe materiale aerofotogrametrice sau, mai nou, deteledetecţia prin satelit, prezintă avantajul că asigură o precizie sporită şi micşorează

durata de execuţie. Aceasta însă trebuie făcută după studierea pe teren a modului încare se pr ezintă învelişul de sol şi după precizarea legăturilor dintre tonul şi culoareafotografică şi însuşirile solului.

După precizarea conţinutului fiecărei zone cu o anumită culoare se pot faceextrapolări controlate în permanenţă şi prin utilizarea unor programe specificecomputerizate.

Paralel cu identificarea limitelor unităţilor de sol în teren se face şitranspunerea lor cât mai exactă pe baza topografică de lucru, ţinând seama de toate punctele de reper de pe hartă.

Exactitatea transpunerii pe hartă a limitelor depinde de scara hărţii folosită lacartare, de detaliile de nivelment şi planimetrie reprezentate pe aceasta, decomplexitatea învelişului de sol al teritoriului cercetat şi de pregătirea şi experienţa

pedologului în teren.În funcţie de scară cât şi de modul în care limitele se evidenţiază în teren există

anumite limite de toleranţă în trasarea limitelor unităţilor de sol pe hartă. Pentru hărţile la scări mijlocii şi mari se prevede în ceea ce priveşte precizia

minimă a limitelor, următoarea toleranţă (în mm pe hartă):



105

limite distincte pe teren – 2 mm toleranţă pe hartă limite clare pe tern – 4 mm toleranţă pe hartă limite neclare pe teren – 8 mm toleranţă pe hartă. În cazul în care relieful nu este redat pe planul sau harta de lucru sau este redat

necorespunzător, cifrele de mai sus se majorează cu 50%.

2.2.3. Studiul morfogenetic al solului şi recoltarea probelor

Studiul şi descrierea morfogenetică a solului reprezintă operaţiuni deimportanţă şi răspundere deosebită în activitatea de teren, deoarece prin aceasta suntstabilite însuşirile esenţiale ale solului, în baza lor putându-se trage concluzii asupragenezei şi evoluţiei solului, asupra utilizării lui optime şi a necesităţii lucrărilor deameliorare.

Pentru cercetarea unui sol este necesar ă examinarea într -o săpătură a întregului

profil de sol (pedon, considerat tridimensional), reprezentat prin succesiunea deorizonturi pedogenetice de la suprafaţă până la rocă sau material parental indiferentde adâncimea la care pătrund rădăcinile plantelor. De asemenea, se examinează rocade sedimentare şi roca subiacentă (sub aspectul gradului de alterare, al însuşirilor).

Examinarea profilului de sol se face pe peretele drept din faţa treptelor profilului, ale cărui dimensiuni sunt cele corespunzătoare tipului de profil şi conformscării de lucru.

Suprafaţa acestui perete (drept, din faţa treptelor) aşa cum rezultă el prin săparese împrospătează (cu ajutorul unui cuţit sau şpaclu pedologic), având grijă, ca în prealabil, să fie scoasă de la baza lui o probă de sol pentru observare şi descriere.

Împrospătarea se face pe o lăţime de 15 – 25 cm, începând de sus până jos,urmărindu-se ca în final să fie obţinută o suprafaţă de ruptură, fapt pentru care seînfige cuţitul în sol perpendicular pe faţa peretelui după care se retrage brusc cu ouşoară deviere laterală astfel încât fragmente de sol de la suprafaţă să se desprindă prin rupere şi nu prin tăiere. Uneori este indicată examinarea peretelui şi în tăietură,fie pentru comparaţie, fie pentru identificarea mai uşoară a unor neoformaţiuni, etc.,fapt pentru care în partea dreaptă a suprafeţei împrospătate (aceasta realizându -se dela stânga spre dreapta) se realizează o faţă în tăietură de la suprafaţă până la baza

profilului.

Dacă solul este umed se recomandă să se întindă la soare, pe o hârtie uscată, probe mici de sol din fiecare orizont, paralel cu săparea profilului, pentru ca acesteasă poată fi examinate în stare uscată.

După examinarea profilului următoarea operaţiune este descrierea solului carese face în mod sistematic, studiindu-se cu atenţie toate caracteristicile, pe orizonturi şisuborizonturi.



106

2.2.3.1. Identificarea şi notarea orizonturilor

Diferitele orizonturi şi suborizonturi genetice diferenţiate în procesul solificării,se notează cu litere (simboluri), care au menirea să exprime sintetic procesul geneticdominant din orizontul respectiv.

Orizontul de sol sau orizontul pedogenetic este un strat aproximativ paralel cusuprafaţa solului (terenului), care are o serie de proprietăţi rezultate prin procesul deformare a solului, proprietăţi care diferă de cele ale stratelor supra sau subiacente(SRTS – 2012). În mod obişnuit un orizont de sol este separat de cele adiacente princaracteristici care pot fi observate şi eventual măsurate în teren cum ar fi: culoarea,textura, structura, consistenţa, prezenţa sau absenţa carbonaţilor, a unorneoformaţiuni, etc.

Pentru identificarea orizonturilor de sol sunt necesare totuşi, uneori,determinări de laborator pentru precizarea sau completarea observaţiilor culese în

teren. În afara de orizonturile pedogenetice unele soluri prezintă stratificaţii datorităneuniformităţii iniţiale a materialului parental denumite discontinuităţi litologice.Strict metodologic, o succesiune de diferite materiale nu poate fi considerată caorizonturi pedogenetice, ci ca strate. De asemenea deosebirea dintre ele nu esteîntotdeauna foarte clară, deoarece procesele de formare a solului acţionează peîntregul material stratificat.

În prezent în România a fost introdus sistemul adaptat de un grup FAO (1967,revizuit în 1990), în care se folosesc următoarele litere pentru orizonturile principale:T, O, A, E, B, C, şi R (cu deosebirea faţă de FAO că în loc de simbolul H se

utilizează simbolul T pentru orizontul turbos, de asemenea se foloseşte notaţia AC înloc de Bk).

În cele mai multe cazuri orizontul O şi C şi întotdeauna orizontul R nu suntorizonturi pedogenetice, ci straturi sau orizonturi litologice (nepedogenetice),deoarece caracteristicile lor nu sunt produse ale proceselor pedogenetice. Ele sunttotuşi introduse ca orizonturi sau straturi principale pentru că sunt elementeimportante, de referinţă în profilul de sol.

În mod curent solurile sunt caracterizate prin succesiunea specifică de orizonturi,definirea şi descrierea fiecărui orizont.

2.2.3.2. Principalele caracteristici utilizate în descrierea profilului de sol

După identificarea orizonturilor de sol şi delimitarea acestora se trece ladescrierea amănunţită a caracterelor acestora şi anume la descr ierea culorii,efervescenţei, texturii, structurii, compactităţii, consistenţei, plasticităţii, etc.

Culoarea orizonturilor solului constituie o caracteristică foarte importantă pentru delimitarea acestora.



107

De asemenea, fiind de regulă o caracteristică specifică generată de tipul desolificare, ajută în mare măsură la determinarea tipului genetic de care aparţine

profilul de sol dat.Orizonturile genetice ale solurilor fiind rezultatul unor procese complexe

diferenţiate pe verticală (acumulare de humus, alterare cu forme de oxizi divers

hidraţi, minerale argiloase, formare de complexe organo-minerale, pierderi şiacumulări de asemenea substanţe, etc.) pe fondul generat de materiale parentale.Componentele solului prezentând culori diferite, imprimă şi solului culori în măsurămai mică sau mai mare în funcţie de proporţia lor. Dintre principalele componentecare contribuie la definirea culorii orizonturilor genetice sunt:

humusul, care imprimă culori închise, de la negru până la brun – gălbui, (negru, brun, br un-roşcat, brun-gălbui, după tipul acestuia şi naturamaterialului organic din care provine);

argila, silicea, carbonatul de calciu, etc., care imprimă de cele mai

multe ori o culoare deschisă, albă sau cenuşie albicioasă (pigmentarea argileicu oxizi de Fe şi formarea de pelicule de oxizi şi complecşi organo-minerali, pot oferi materialului rezultat culori roşcate, brune-gălbui-roşcate cu aspectmarmorat, etc. );

oxizi divers hidrataţi de Fe, care imprimă culori de la roşu lagălbui (roşii, brun-ruginiu sau gălbui, în funcţie de gradul de hidratare);

compuşii reduşi ai fierului, imprimă culori vineţii-albăstrui(vineţiu, vineţiu-albăstrui, verde-albăstrui);

oxizii şi hidroxizii manganului, imprimă de obicei culori închise(neagră şi brună)

mineralele primar e sub formă de praf şi nisip imprimă culoridiferite de la alb la roz (cuarţul obişnuit fumuriu-albicioase, feldspaţii culorialbicios, rozii, sau roşcate, etc.). Starea de umezire a solului influenţează culorile şi nuanţele lor, în general

solurile umede şi ude sunt mai închise la culoare decât cele uscate. Culoarea solului este determinată de o serie de factori dintre care cei mai

importanţi sunt culoarea iniţială a materialului parental şi natura acestuia, caracterul procesului de solificare, natura şi cantitatea substanţelor humice aflate în sol.

Culoarea solului deşi foarte variată, derivă în cele mai multe cazuri de la H

culori de bază: alb, negru, galben şi roşu, culori care sunt date atât de constituenţiiorganici cât şi de cei minerali ai solului.Culorile de la negru la cenuşiu se datoresc în bună măsură humusului, culorile

de la cenuşiu la albicios sunt date de silice, caolinit, carbonatul de calciu şi magneziu,ghips, săruri uşor solubile, culorile de la galben la roşu depind de gradul de hidrata rea oxizilor ferici (odată cu scăderea gradului de hidratare, culoare trece de la galben



108

spre roşu. La acestea se pot adăuga culorile verzui – vineţiu datorate compuşilorfierului feros şi negru brun date de oxizii de mangan.

Prin combinarea culorilor date de componentele menţionate rezultă altenumeroase culori caracteristice diferitelor orizonturi şi soluri. Exprimând compoziţiasolului, culoarea constituie criteriul principal de separare a orizonturilor pe profilul de

sol şi de recunoaştere şi separare a majorităţii solurilor. În descrierea profilului de sol va trebui consemnat şi caracterul coloritului

orizontului respectiv: uniform sau neuniform (pestriţ). Dacă coloritul este neuniform,se va specifica culoarea predominantă a orizontului (culoarea fondului sau matricii), precum şi cea a petelor, indicându-se totodată frecvenţa petelor şi mărimea lor, precum şi cauza neuniformităţii coloritului, dacă este cazul: limbi de humus,neoformaţiuni, gleizare, activitatea faunei, etc.

Culoarea aceluiaşi sol se schimbă în funcţie de condiţiile de luminozitate şi deumiditate, de aceea nu se determină niciodată culoarea devreme sau seara târziu şi

nici numai în stare umedă. Pentru a putea cerceta mai bine culoarea (unui orizont sau profil) şi a o compara cu alte culori se obişnuieşte să se ia probe de sol lipite pe hârtiacarnetului sau a fişei de descriere a profilului (bineînţeles după ce solul a fost bineumezit înainte).

Pentru înlăturarea subiectivismului şi exprimarea în termeni universali, cusemnificaţii precise, culoarea solului se stabileşte cu ajutorul sistemului Munsell.

În forma lui originală sistemul Munsell stabileşte întreaga gamă de culori posibile pornind de la trei variabile: nuanţă, valoare şi cromă.

Efervescenţa sau prezenţa carbonaţilor se determină în teren cu ajutorul soluţieide acid clorhidric 10%. În acest sens se iau probe mici de sol pe care se picură câţiva

stropi de acid clorhidric. În locul de unde s-a extras proba se înfige cuţitul de cartare.După prezenţa şi intensitatea efervescenţei se fac notările: slabă (sl), evidentă saumoderată (mo), puternică (pt), foarte puternică (fpt), la nivelul indicat de cuţit. În cazde dubiu (efect slab) se face proba în eprubetă şi se ascultă la ureche. Efervescenţa se poate încerca şi direct pe un perete al profilului din care nu se recoltează probe. Pe profil se marchează cu cuţitul limita superioară de unde începe să facă efervescenţă(în cazul în care aceasta se constată).

Conform SRTS-2003,2012 (ind.18),solurile pot fi separate la nivel de varietateîn : proxicalcarice, epicalcarice, mezocalcarice şi baticalcarice (k fiind utilizat pentru

subdivizarea orizonturilor principale la un conţinut de peste 1% CaCO3.



109

INDICATOR 18

Clase de adâncime a apariţiei carbonaţilor (k)Simbol Cod Denumire Criterii de încadrare

k 1 1 (Sol) proxicalcaric efervescenţă cu HCl în primii 20 cm k

2 2 (Sol) epicalcaric efervescenţă cu HCl între 21 şi 50 cm

k 3 3 (Sol) slab levigat (decarbonatat)sau mezocalcaric

efervescenţă cu HCl între 51-100 cm

k 41 4.1 (Sol) moderat levigat(decarbonantat) sau baticalcaric

efervescenţă cu HCl între 101-125cm

k 42 4.2 (Sol) moderat levigat(decarbonantat) sau baticalcaric


k 5 5 (Sol) puternic levigat(decarbonantat) sau baticalcaric


k 6 0 (Sol) necalcaric efervescenţă cu HCl mai jos de 200cm

Textura solului denumită şi compoziţia mecanică sau alcătuirea granulometricăa solului este una din însuşirile cele mai importante ale acestuia, atât pentrucaracterizarea sa genetică cât şi din punct de vedere agronomic sau ameliorativ.Particulele minerale care alcătuiesc partea solidă a solului au mărimi diferite, variindde la mai puţin de un micron până la câţiva milimetri ( sau chiar mai mult) îndiametru.

Prin fracţiune granulometrică se înţelege o categorie de particule cu dimensiuni bine definite, iar prin compoziţie granulometrică (numită şi textură sau compoziţiemecanică) proporţia relativă a fracţiunilor granulometrice care intră în alcătuirea unui

sol.Alcătuirea granulometrică se determină cu precizie cu ajutorul analizelor de

laborator.Aprecierea texturii se face, însă, cu regularitate şi în câmp cu mijloace simple:

prin examinarea fiecărei probe de sol cu ochiul liber sau cu lupa, examinarea moduluide comportare la săparea profilului şi la împrospătarea porţiunii de pe peretele dinfaţa scărilor şi apoi supunându-le la câteva încercări în stare uscată şi umedă.

În cazul procedeului de modelare în stare uscată se ia un agregat de sol şi seîncearcă la pipăit între degete apoi se sfarmă cu unghia în podul palmei şi se freacă cu

degetul prin apăsare. Cu cât grăuntele este mai tare şi senzaţia este mai dureroasă, iarcantitatea de particule ce pătrunde în piele este mai mare, cu atât textura solului estemai fină, iar solul mai greu de lucrat.

La procedeul de modelare cu sol umed, solul se umectează şi se frământă întredegete până nu se mai simt agregatele structurale. Solul continuă să fie umectat pânăcând începe să se lipească de degete. În această stare de umectare apa din sol nu se



110

scurge prin presare, solul având însă un aspect lucios şi datorită prezenţei apeimurdăreşte mâna.

Solul bine frământat se modelează în podul palmei în formă de sul şi se îndoaieîn formă de inel. Grosimea sulului trebuie să fie de cca. 5 mm, lungimea lui de 3 – 5cm, iar diametrul inelului de 3 cm.

Interpretarea modului de comportare a probei astfel prelucrate este următoarea: sol nisipos, proba se sfărâmă la încercarea de a fi făcută sul; sol nisipo-lutos; solul în procesul modelării nu prezintă stabilitate şi se

sfărâmă; sol lutos, sulul în procesul modelării prezintă stabilitate însă la încercarea de a

fi făcut inel se rupe; sol luto-argilos, sulul rezistă la îndoire, putându-se r ealiza un inel care prezintă

crăpături; sol argilos, prin modelare se formează un sul continuu care la îndoire pentru

formarea inelului nu se crapă (la conţinuturi mai ridicate de argilă prinmodelare şi frecare între degete se formează o panglică care poate fi îndoită îninel).Un alt mod de apreciere a texturii în teren este cel ţinând seama de criteriile

redate în tabelul 2.2.3.2.1.Simbolurile pentru diferitele clase şi subclase texturale sunt cele menţionate în

indicatorul 23, respectiv: NG =nisip grosier SM = lut nisipos TN = argilă nisipoasă NM =nisip mijlociu SF = lut nisipos fin TT = lut argilos mediu NF= nisip fin SS = lut nisipos prăfos TP = lut argilo- prăfos

UG= nisip lutos grosier SP = praf AL = argilă lutoasă UM = nisip lutos LN = lut nisipo-argilos AP = argilă prăfoasă UF = nisip lutos fin LL = lut mediu AF = argilă fină

SG = lut nisipos grosier LP = lut prăfos

Tabelul 2.2.3.2.1.Criterii de apreciere a texturii solului pe teren

(M.E.S.P. – 1987, vol. I) La frecare între

degete a materialuluiîn stare umedă

senzaţia este de:

Modelarea în stare umedă la punctul deaderenţă

Clasa saugrupa texturală

Foarte aspru: degetelerămân curate

Materialul curge nu se pot modela sfere Nisip

Aspru: degetele semurdăresc cu materialfin

Se pot modela sfere care se sfărâmă la o presare uşoară, dar nu se pot modela sulurisubţiri sau panglici

Nisip-lutos

Făinos – aspru Se pot modela suluri subţiri de 2-3 mm, carecrapă uşor la curbare şi se rup dacă sunt

Lut-nisipos



111

ţinute de un capăt Făinos Se pot modela suluri subţiri care nu se rup

dacă sunt ţinute de un capăt, dar crapă lacurbare, se pot modela panglici nerezistentela îndoire

Lut, lut- prăfos

Unsuros-făinos Se pot modela suluri subţiri care se curbează

în inel fără a crăpa modelat în panglicămaterialul crapă la curbare

Unsuros-alunecos Se pot modela filamente lungi sau panglicisubţiri care nu crapă la curbare

Argilă

Grupele de clase texturale (redate cu aldine) servesc, de regulă, numai lacaracterizarea compoziţiei granulometrice a materialelor parentale şi rocilor.

Clasele texturale (redate cursiv) funcţionează, de regulă, ca divizori de US. Subclasele texturale (subdiviziunile redate cu litere obişnuite ale claselor

texturale) funcţionează, de regulă, ca indicatori de caracterizare numai în cazul în

care există datele respective (opţional). De regulă, grupa de texturi fine se subdivide în texturi mijlociu-fine şi fine şi

atunci se notează cu literele T şi A. — Textura grosieră şi cea fină ca factori limitativi ai producţiei agricole sunt

notate cu literele N şi respectiv C. Indicatorul 23

Grupe de clase, clase şi subclase texturale Simbol entru:

Cod DenumireArgilă

< 0,002mm

Praf0,002 —

0,02

mm

Nisip2-0,02

mm

Raport Nf**/Ng

1 2 3 4 5 6 7 8

g G 01 texturi grosiere <12 <32 >56 oricaren N 10 nisip <5 <32 > 63 oricare

NG 11 nisip grosier <5 <32 >63 <1

NM 12 nisip mijlociu . <5 <32 >63 1-20 NF 13 nisi fin <5. <32 >63 >20

u U 20 nisip lutos 6 — 12 <32 56 — 94 oricare

UG 21 nisip lutos grosier 6-12 <32 56-94 <1UM 22 nisip lutos 6-12 <32 56-94 1-20

UF 23 nisip lutos fin 6-12 <32 56-94 >20m M 03 texturi mijlocii 13-32 <32 35-87 oricare

<32 >33 <67 oricare

s S 30 lut nisipos 13 — 20 <32 48-87 oricare

<20 >33 <67 oricareSG 31 lut nisi os rosier 13-20 <32 48-87 <1SM 32 lut nisi os 13-20 <32 48-87 1-20SF 33 lut nisi os fin 13-20 <32 48-87 >20



112

Simbol entru:Cod Denumire

Argilă < 0,002

mm

Praf0,002 —

0,02mm

Nisip2-0,02

mm

Raport Nf**/Ng

1 2 3 4 5 6 7 8

SS 34 lut nisi os răfos <20 33-50 30-67 oricareSP 35 praf <20 >51 <49 oricare

l L 40 lut 21-32 <79 <79 oricareLN 41 lut nisipo-argilos 21-32 <14 54-79 oricare

LL 42 lut mediu 21-32 15-32 23-52 oricare

LP 43 lut prăfos 21-32 33-79 <46 oricare

f F 05 texturi fine >33 <67 <67 oricaret T 50 lut argilos 33-45 <67 <79 oricare

TN 51 argilă nisipoasă 33-45 14 41-67 oricareTT 52 lut argilos mediu 33-45 15-32 23-52 oricare

TP 53 lut argilo- prăfos 33-45 33-67 <34 oricarea A 60 argilă >46 <54 <54 oricare

AL 61 argilă lutoasă 46-60 <32 8-32 oricare

AP 62 argilă prăfoasă 46-60 33-54 <21 oricareAA 63 argilă medie 61-70 <39 <39 oricare

AF 64 ar ilă fină >71 <29 <29 oricare0 0 90 nu e cazul***c C 91 sedimente cu peste 40% CaCO,P P 92 roci compacte fisurate şi pietrişuri (permeabile) z Z 93 roci com acte dure ne ermeabile

- H 94 depozite organice

— * Se referă la materialul fin (sub 2 mm) din soluri şi sedimente. —** Reprezintă raportul dintre procentul de nisip fin (Nf -0,2 —0,02 mm) şi

nisip grosier (Ng-2-0,2 mm). — ** Se aplică la materialele organice, depozitele calcaroase şi la rocile

compacte (inclusiv pietrişuri). Notă : — În cazul materialelor organice în formula unităţi de teren şi în

tabelul legendă le va trece în locul texturii gradul de descompunere a materieiorganice, conform indicatorului 25.

— Determinarea texturii se face pe baza tabelului (Ind. 23). — Grupele de clase texturale (redate cu aldine) servesc, de regulă, numai la

caracterizarea compoziţiei granulometrice a materialelor parentale şi rocilor. Clasele texturale (redate cursiv) funcţionează, de regulă, ca divizori de US.Subclasele texturale (subdiviziunile redate cu litere obişnuite ale claselor

texturale) funcţionează, de regulă, ca indicatori de caracterizare numai în cazul încare există datele respective (opţional).



113

De regulă, grupa de texturi fine se subdivide în texturi mijlociu-fine şi fine şiatunci se notează cu literele T şi A.

— Textura grosieră şi cea fină ca factori limitativi ai producţiei agricole suntnotate cu literele N şi respectiv C.

— În tabelul legendă există coloane pentru simbol şi cod, şi separat, o coloană

pentru conţinutul de argilă. Aceasta din urmă se completează cu valori determinate(atunci când există). În absenţa lor, coloana respectivă se poate completa (numai pentru grupa de clase şi pentru clase texturale) astfel:

Gru e de clase i clase texturale Codul con inuturi medii de ar ilă G 05M 20F 50

N 03U 08S 15L 25T 40A 60

În situaţia în care textura unui orizont este eterogenă, se va nota texturadominantă (conform indicatorului 23) menţionându-se apoi forma de apariţie adiscontinuităţii texturale (conform indicatorului 214 – M.E.S.P. 1987) şi încontinuare, textura discontinuităţii respective (exemplu AL g U - argilă lutoasă cu

pungi de nisip lutos).Unele soluri formate pe materiale dure conţin şi fragmente rulate de minerale şi

roci. Aceste fragmente cu diametrul mai mare decât particulele de nisip alcătuiescceea ce se cunoaşte sub denumirea de scheletul solului. Indicatorul 214

Forma de apariţie a discontinuităţilor texturale în interiorul orizontuluiSimbol Denumire

n nu este cazule alternanţe subţiri sub 5 cm i interstratificaţii subţiri, sub formă de pachete

p Peneg Pungiv vetre (reziduale)l lamele feruginoase discontinui

b benzi feruginoase continui, subţiri (1-3 cm grosime)t benzi feruginoase continui, groase (3 – 15 cm grosime)d orizont amestecat prin desfundare sau arătură adâncă

Scheletul se referă la particule mai mari de 2 mm în diametru, aflate în profilulde sol şi este caracterizat prin:

mărime, conform indicatorului 215 (M.E.S.P. – 1987),



114

cantitatea conform indicatorului 24 (M.E.S.P. – 1987, SRTS – 2000), estimarea proporţiei se face pe baza modelelor speciale pentru estimare proporţiei de pete şi fragmente grosiere (după M.E.S.P. – 1987).

Indicatorul 215Mărimea scheletului

Simbol Denumire Diametru (cm)nu nu este cazul sub 0,2 pa pietricele 0,2 – 2 pt pietre 2 – 20 bl bolovani peste 20

Indicatorul 24*Grupe de clase şi clase de conţinut de schelet **(q)

Simbol pentru:

Cod

Limite %din volum

hărţi

Simbol pentru:

Denumire

h ă r ţ i

c a l c u l a t o r

h ă r ţ i

c a l c u l a t o r

La scări mari La scări mijlocii 00 Nu este cazul ***q0****

AB 00 (sol) fără schelet sub 5 - 05 sol fără schelet

q1 SL 15 (sol) slab scheletic 6-25q2 MO 38 (sol) moderat scheletic 26-50

q 60 sol cu scheletq3 PT 63 (sol) puternic scheletic 51-75q4 EX 83 (sol) excesiv scheletic 76-90q5 RC 95 roci compacte fisurate

şi pietrişuri peste 91 p 95 roci compacte fisurate

şi pietrişuri(permeabile)

* se referă la solurile minerale (inclusiv cele calcaroase) şi la rocile compacte fisurateşi pietrişuri (permeabile)** particulele mai mari de 2 mm (diametru) inclusiv bolovani sau stânci*** include depozitele organice şi rocile compacte nefisurate (masive, nepermeabile),inclusiv pietrişuri nepermeabile.

**** nu apare simbol în formula unităţilor cartografice de teren. Odată cu descrierea profilului de sol se apreciază cantitatea de schelet, naturamineralogică a lui şi proporţiile diferitelor categorii de fragmente. În funcţie decantitatea de schelet răspândit pe adâncimea profilului, solurile se apreciază conformindicatorului 24.

Materialul scheletic şi adâncimea la care se găseşte roca dură ajută la calculareavolumului de sol ce poate fi folosit de rădăcinile plantelor cunoscut sub denumirea devolum edafic util: calculul se efectuează cu relaţia:



115

100

100%

diqV i

în care:di = grosimea în cm a fiecărui orizont luat în calcul qi = procentul de schelet al fiecărui orizont

V% = volumul edafic exprimat în fracţiuni de unitate Adâncimea de referinţă pentru calculul volumul edafic este 100 cm. Calcululvolumului edafic la solurile mai profunde se poate face până la adâncimea de 150 cm pentru unele soluri agricole şi până la 200 cm pentru unele soluri forestiere.

În funcţie de grosimea solului până la roca compactă grosimea fiziologică utilă(d) solurile pot fi clasificate conform indicatorului 19 (SRTS – 2000) astfel:

Indicatorul 19Clase de grosime a solului până la roca compactă*

(grosimea fiziologic utilă) (d) Simbol pentru

Cod Pentru scări mari Pentru scări mici şi mijlocii

Hărţitabele

denumirea Limitecm

denumirea limite,cm

d1 FS 010 (sol) foarte superficial** 0 — 20 (sol)superficial

<50

d2 MS 035 (sol) moderatsuperficial***

21- 50

d3 SP 063 (sol) semiprofund*** 51- 75 (sol)semiprofund 50-100d4 MP 088 (sol) moderat profund*** 76-100

d5 FP 113 (sol) puternic profund*** 101- (sol)

profund peste

100d6 PP 138 (sol) foarte puternic

profund***125-150

* - EP 200 (sol) extrem de profund >150

* Se consideră rocă compactă rocile compacte şi masive, cât şi stratele de materialecu peste 90% fragmente scheletice şi grosimi de peste 20 cm

** corespunde tipului litosol*** corespunde subtipurilor litice: epilitice (21-50cm), mezolitice (51-100 cm)

şi batilitice (101-150cm)Alături de culoare şi textură, un element de bază în caracterizarea morfologică a profilului de sol şi a orizonturilor genetice ce-l definesc este structura solului.

Prin structură se înţelege modul de grupare în spaţiu a particulelor elementarecare alcătuiesc masa solului. Structura mai poate fi definită ca proprietate a solului ce permite desfacerea acestuia în agregate de forme şi mărimi diferite, agregate care au oanumită rezistenţă sau stabilitate.



116

Structura solului poate fi definită deci prin modul de grupare şi împachetare a particulelor elementare de sol în agregate de diferite forme şi dimensiuni(componenta solidă) separate între ele prin diferite goluri umplute cu aer şi/sau apă,şi/sau resturi organice (spaţiul lacunar).

Pe acelaşi profil de sol structura diferă de la un orizont genetic la altul, unele

forme de structură fiind specifice anumitor orizonturi genetice, anumitor texturi alesolului sau diferitelor stări de mobilizare a acestuia pentru scopuri agricole sauameliorative.

Astfel structura grăunţoasă sau glomerulară este întâlnită în orizontul Am(molic) al cernoziomurilor, cea prismatică este caracteristică orizontului Bt (argic) al peluvosolurilor ori luvosolurilor, cea columnară a soloneţurilor, etc.

Definirea în teren a structurii solului se face prin gradul de dezvoltare, forma şidimensiunea agregatelor structurale, cele mai corecte observaţii putându-se facereferitor la starea de umiditate reavănă a solului.

Gradul de dezvoltare a structurii, exprimă procentul de structurare şi deci gradulde individualizare a elementelor structurale, apreciindu-se şi exprimându-se conformindicatorului 217.

Indicatorul 217Gradul de dezvoltare a structurii

Simbol Denumire Criteriins nestructurat Nu se observă agregate structurale în peretele împrospătat al

profilului de sol, materialul de sol este masiv dacă prezintăcoeziune şi monogranular dacă este coeziv

sd slab dezvoltat La sfărâmare, mai puţin de 25% din masa solului esteorganizată în agregate structurale întregi, elementele

structurale greu observabile în sită. md moderat

dezvoltat25 – 75% din masa solului este organizată în agregatestructurale uşor observabile în solul deranjat, greu observabileîn solul afânat în aşezare naturală, moderat stabile

bd bine dezvoltat Peste 75% din masa solului este organizată în agregatestructurale stabile vizibile în solul nederanjat şi aderente unelela altele, sunt separate uşor în solul deranjat

dj structurădistrusă sau

deranjată princulturalizare

Agregatele structurale sunt distruse în cea mai mare parte prinlucrările agricole anuale.

În unele cazuri agregatele structurale mari se desfac cu destulă uşurinţă înagregate mai mici fapt ce trebuie notat (în fişa de teren), specificându -se caracterulagregatelor rezultate.

Determinarea structurii se poate face în mod corespunzător numai la un grad deumiditate a solului nu prea ridicat. În situaţiile extreme (prea umed sau prea uscat)determinarea structurii se face cu mare dificultate.



117

După modul de dezvoltare a agregatelor structurale pe cele trei axe, pot fideterminate tipurile de structură conform indicatorului 218 (M.E.S.P.- 1987).Mărimea agregatelor structurale poate fi apreciată conform indicatorului 219(M.E.S.P. – 1987).

Indicatorul 218

Tipul (forma ) de structură Simbol Denumire Criterii

mgms

gl

gr

pa

PV

ps

pr

co

cd

fo

sc*

monogranulară masivă

glomerulară

grăunţoasă

poliedricăangulară

sfenoidală

poliedricăsubangulară prismatică

columnară columnoidă

foioasă

compusă

- grăunţi minerali nelegaţi - masa unui orizont sau a unei părţi dintr -un orizont apare caun monolit în care nu se recunosc agregate structurale cinumai particule elementare cimentate printr-un liant- agregate structurale de formă sferoidal-cuboidă, macroscopic poroase- agregate structurale de formă sferoidală-cuboidă,macroscopit relativ neporoase

- elementele structurale aproximativ egal dezvoltate pedirecţia celor trei axe rectangulare, feţe netede, muchiiascuţite, feţele elementelor se îmbina între ele -este un caz particular de structură poliedrică angulară,agregatele structurale având axul lung înclinat între 10 şi 60°faţă de orizontală : se întâlneşte în vertisoluri - asemănătoare cu cea angulară, dar cu muchii rotunjite - axul vertical al agregatelor structurale este de obicei maidezvoltat decât cel orizontal ; feţele agregatelor se îmbinăîntre ele, capetele sunt plate- asemănătoare cu cea prismatică dar capetele agregatelor

structurale sunt rotunjite- asemănătoare celei prismatice dar muchiile sunt rotunjite - axul orizontal al agregatului structural mult mai dezvoltat înraport cu cel vertical : feţele elementelor structurale, de obicei plate, se îmbină între ele - agregate mari care se desfac în agregate mici

* ,,SC‖ se defineşte la rândul său conform criteriilor gradului de dezvoltare(indicator 217 ), precum şi prin enumerarea tuturor categoriilor de agregate după tip

(formă ) şi mărime. Pe lângă tipurile de structură definite conform indicatorului 218, considerate caforme tipice, în natură pot fi întâlnite o serie de situaţii de tranziţie, care evidenttrebuie caracterizate ca atare, cum ar fi spre exemplu structura nuciform- prismatică,

prismatic-columnoidă. De asemenea în acelaşi orizont pot fi întâlnite mai multe tipuride structură situaţie în care aceasta va fi notată în ordinea dominatoare, notându-se deasemenea în fişa profilului toate schimbările survenite.



118

Indicatorul 219Mărimea agregatelor structurale

Simbol Denumire

Dimensiuni în funcţie de tipul de structură (mm)

glomerulară,

grăunţoasă sau foioasa

poliedrică

prismatică,

columnară sau columnoidă

nufi

mimemafa

nu este cazul*foarte mică saufoarte fină mică mediemarefoarte mare

<1

1- 23- 56-10>10

<5

5-1011-2021-50>50

<10

10- 2021- 5051-100>l0l

Umiditatea solului, deşi nu este un caracter morfologic al acestuia,determinarea (aprecierea ei în teren) este necesară pentru o justă interpretare a celormai multe caracteristici morfologice ale solului, care sunt diferit exprimate în funcţiede gradul de umiditate a solului.

Umiditatea solului depinde de condiţiile meteorologice, de regimul apelorfreatice, de proprietăţile fizice ale solului, de vegetaţia acoperitoare, etc. La cartarea pedologică se înregistrează umiditatea în momentul cartării, de aceea, pentrucaracterizarea regimului hidric al solurilor sunt necesare determinări cantitative periodice pe profil pe o perioadă de mai mulţi ani.

În teren umiditatea solului se apreciază în momentul descrierii profiluluiconform indicatorului 216.Indicatorul 216

Starea de umiditate a soluluiSimbol Cod Denumire Criterii

us 0 uscat La frecare eliberează praf, prin umezire se închide laculoare

rv 2 reavăn Prin frecare nu eliberează praf, nu umezeşte hârtie prin presare, în context cu mâna dă o senzaţie de rece

jl 4 jilav Prin presare umezeşte hârtia iar prin uscare se deschide laculoare

um 6 umed Umezeşte liber mâna şi hârtie, doar la un simplu contact ud 8 ud La săparea profilului se observă pelicule de apă

gravitaţională între agregatele structurale, solul strâns înmână lasă să cadă picături de apă, pe pereţii profilului se prelinge apă

st 9 saturat Solul este îmbibat complet cu apă toţi porii fiind umpluţicu apă, la introducerea hârleţului, apa musteşte, iar locul pământului dislocat este luat de apă.



119

Consistenţa solului este capacitatea acestuia de a rezista la deformare saumodul de comportare a solului la acţiunea mecanică de rupere sau deformare îndiferite stări de umiditate şi depinde în primul rând de textură. Stările de consistenţăvariază în stare umedă de la necoeziv la extrem de tare (indicatorul 220, M.E.S.P. –

1987), iar în stare uscată de la mobil la extrem de dur (indicatorul 221, M.E.S.P. – 1987).

Indicatorul 220

Clase de consistenţă a solului în stare umedă

Simbol Denumire Criterii

ncfffr

ta

ft

et

necoezivfoarte friabilfriabil

tare (ferm )

foarte tare

extrem de tare

material mobilse sfărâmă uşor la presiune slabă se sfărâmă la presiune uşoară –moderată între degete se sfărâmă la presiune moderată, dar rezistenţa pe care oopune este sesizabilăse sfărâmă la presiune puternică şi greu între degete se sfărâmă la presiune foarte puternică ; nu se poatesfărâma între degete

Indicatorul 221Clase de consistenţă a solului în stare uscată


ncscmcdu

fded

necoezivslab coezivmoderat coezivdur

toarte durextrem de dur

material mobilse sfărâmă cu uşurinţă în praf sau grăunţii de nisip se rupe uşor într e degetematerialul poate fi rupt în mână fără dificultate, dargreu între degete poate fi rupt în mână cu dificultate nu poate fi rupt în mână

Adezivitatea se referă la însuşirea solului umed de a se lipi de diferite obiecte:se determină prin presarea solului bine umezit în prealabil de lama hârleţului, iar după

modul de aderare şi desprinderea solului de pe lamă se apreciază gradul de aderenţăconform indicatorului 223 (M.E.S.P., 1987).



120

Indicatorul 223Clase de adezivitate a materialului de sol*


na

sa

ma

fa

neadeziv

slabadeziv

moderat

adeziv

foarte adeziv

materialul nu aderă de degete prin presare

aderă de degete dar se desprinde uşor, degetele rămânând curate aderă de degete şi se desprinde cu greutate de pe degete, care

rămân uşor murdărite

materialul aderă puternic de degete şi se întinde evident când

degetele se îndepărtează ; materialul se desprinde foarte greu de

pe degete care rămân murdărite cu pământ

* Se determină la solul în stare umedă.

Plasticitatea, depinde în primul rând de textură şi se determină în stare umedă

conform indicatorului 222 (M.E.S.P. – 1987)Indicatorul 222

Clase de plasticitate a soluluiSimbol Denumire Criterii

np

sp

mp

fp

neplastic

slab plastic

moderat plasticfoarte

plastic

materialul de sol umed nu formează suluri prin rulare întredegetese pot modela suluri, dar masa de sol se deformează uşor sause sfărâmă la încercarea de modelare se pot modela suluri ; masa solului se deformează la o presiune uşoară, iar sulurile crapă dacă se îndoaie se pot modela suluri şi panglici ; deformarea masei necesită o presiune relativ mare ; la îndoire, sulurile şi panglicile nucrapă

Compactitatea solului, se referă la rezistenţa opusă de acesta la un efort deapăsare sau de pătrunderea unui instrument în sol. Între compactitate, porozitate şistructura solului există o strânsă legătură. Porozitatea şi compactitatea caracterizeazălegătura dintre particulele şi agregatele din masa solului. Compactitatea unui sol estecu atât mai mare cu cât solul este mai argilos, mai sărac în humus, mai nestructurat,

mai îndesat, etc. Aceasta diferă mult la acelaşi sol în timpul anului, în funcţie deumiditate. Fauna şi omul prin lucrările agricole, pot modifica compactitatea soluluimai ales în orizontul superior.

După felul cum pătrunde cuţitul pedologic (sau şpaclul) în masa solului pot fideosebite cinci clase de compactitate conform indicatorului 224 (M.E.S.P. – 1987).



121

Indicatorul 224Clase de compactitate a solului*


fa

afsc

mc

fc

foarteafânatafânatslabcompactmoderatcompactfoarte compact

nu opune nici o rezistenţă la pătrunderea cuţitului

cuţitul pătrunde cu uşurinţă în sol, fără efort cuţitul pătrunde uşor în sol pe câţiva cm, necesitând un efortmiccuţitul pătrunde greu în sol pe 2— 3 cm printr-o împingere puternică cuţitul nu pătrunde în sol, iar săparea solului nu se poate face

decât cu ranga şi târnăcopul

*Pentru caracterizarea solurilor forestiere se foloseşte compactitatea estivală, luându-se valoarea cea mai favorabilă pe grosimea fiziologic utilă.

Porozitatea solului, se referă la spaţiile (canaliculele) capilare şi necapilare dediferite forme şi mărimi care străbat solul în diferitele direcţii. De porozitate depindmulte dintre însuşirile fizice şi biologice ale solului.

Pe teren porozitatea se apreciază prin examinarea spaţiilor din sol dupăurmătoarele criterii: mărimea conform indicatorului 226 (M.E.S.P. – 1987) şi

frecvenţa conform indicatorului 227. Indicatorul 226Mărimea macroporilor

Simbol Denumire Diametrul în mmmi mici sub 2mj mijlocii 2 – 5ma mari peste 5

Indicatorului 227Frecvenţa macroporilor

Simbol Denumire Pori/dmpra rari sub 50fc frecvenţi 51 – 200ff foarte frecvenţi peste 200



122

Starea de gleizare- rezultantă a regimului hidric al solului predominant freatic,serveşte la separarea varietăţilor de sol atât pentru subtipurile gleizate ori gleice, cât şi pentru alte subtipuri determinând totodată favorabilităţi diferite pentru anumite plantecultivatesau spontane.

Modul de determinare al stării de gleizare este cel propus de T. Teaci (1968),

după însuşirile morfocromatice ale profilului de sol în secţiunea de control(fig.2.2.3.2.1).

Figura 2.2.3.2.1 Nomogramă pentru determinarea morfocromatică a stării degleizare a solului (D. Teaci,1980).

Stabilirea intensităţii gleizării se face prin determinarea pentru fiecare orizont în parte a participării culorilor neutre (negleizate), a celor de oxidare (ruginii), a celor dereducere (vineţiu, verzui ori albăstrui), sau de oxido-reducere (mozaicat, vineţiu-ruginiu).

Tabelul 2.2.3.2.2.

Intensitatea gleizării (g) Simbol Limite (%) culori

de reducere*Denumire Corelare cu orizonturile

pedogeneticeg1 ≤ 5 negleizat sau foarte slab gleizat nu se apreciază ca orizont G

(g2 poate fi notat cu g)g2 6-15 slab gleizatg3 16-30 moderat gleizat

orizont Gog4 31-50 puternic gleizatg5 51-70 foarte puternic gleizat

orizont Grg6 71-90 excesiv gleizatg7 ≥ 91 complet gleizat

*culori utilizate la definirea orizontului gleic şi a proprietăţilor acvice, SRTS-2003,pg.31.

Tabelul 2.2.3.2.3.Adâncimea la care apare gleizarea

SimbolLimite în cm, în soluri cu textură în profil

mi jlocie şi mai fină grosieră d1 0-20 0-20d2 21-50 21-50d3 51-100 51-75d41 100-125 76-85



123

d42 126-150 86-100d5 151-200 101-135d6 201-300 136-200d7 301-500 201-500d8 ≥ 501 ≥ 501

În raport cu intensitatea gleizării (tab.2.2.3.2.2.) şi adâncimea la care acesta

apare (2.2.3.2.3.) solurile sunt încadrate în diferite grade de gleizare (ind.14-SRTS-2012).

Indicatorul 14Grade de gleizare a solului (G)

Simbol Cod Denumire Criterii de încadrareCorelare cu

clasificarea la nivelsuperior

G0 ABS 0 negleizat g1d1 – d5 Alte subtipuri decât cele

‗‘gleice‘‘ G1 FRU 1 freatic-umed (cu

gleizare în adâncime)g2d5, (g1d1 – d4)

G2 GZS 2 gleizat slab g2d5, g3d5, g4d5, g5d6

G3 GZM 3 gleizat moderat g3d3, g3d4, g4d4, g5d5, g6d5 Soluri gleice(‗‘subtipuri gleice‘‘)

G4 GZP 4 gleizat puternic g3d1, g3d2, g4d4, g5d4 G5 GZF 5 gleizat foarte puternic g4d1, g4d2, g5d3 G6 GLE 6 gleizat excesiv g5d2, g6d2, g5d1, g6d1, Gleiosol

G7 SBM 7 Submers,semisubmers G7d1 – d2 (+ apă de suprafaţă)

Mlaştini şi bălţi cu solurisubmerse

Starea de stagnogleizare (sau de pseudogleizare)- ca rezultantă, a regimuluihidric predominant stagnant, pe terenuri (plane sau depresionare) cu strateimpermeabile la adâncime mică, este un indicator ce serveşte la separarea varietăţilor

de sol stagnogleizate şi stagnogleice cât şi pentru alte subtipuri (nestagnogleizate saucu stagnogleizare în adâncime) determinând totodată, variabilităţi diferite pentruanumite plante cultivate.

Modul de stabilire a stării de stagnogleizare se face ca şi în cazul gleizării dupăînsuşirile morfocromatice ale profilului de sol în secţ iunea de control. În raport cuintensitatea stagnogleizarării (tab. 2.2.3.2.4.) şi cu adâncimea la care aceasta apare(tab.2.2.3.2.5.) sunt stabilite gradele de stagnogleizare (ind. 15 -SRTS-2012).

Tabelul 2.2.3.2.4.Intensitatea stagnogleizării sau pseudogleizării unui orizont al solului (W)

Cod Limite (% culori

de reducere1

)

Denumire Corelare cu orizonturile

pedogeneticew1 ≤ 5 nestagnogleizat sau foarte slab stagnogleizat nu se apreciează ca orizont Wsau ww2 6-15 stagnogleizat slab

w3 16-30 stagnogleizat moderat orizont w (hipostsgnic)w4 31-50 stagnogleizat puternicw5 ≥ 51 stagnogleizat foarte puternic orizont W (stagnic)

1Vezi aceste culori la definiţia orizontului stagnogleeic şi a proprietăţilor acvice



124

Tabelul 2.2.3.2.5.Adâncimea la care apare stagnogleizarea (d)

Simbol Limite (cm)d1 ≤ 20 d2 21-50

d3 51-100d4 101-150d5 151-200d6 201-300

Indicatorul 15Grade de stagnogleizare sau de pseudogleizare a solului (W)

Simbol Cod Denumire Criterii de încadrareCorelarea cu

clasificarea la nivelsuperior

W0 ABS 0 nestagnogleizat w1d1 – d5 /, w2d1 – d5 Alte subtipuri decâtcele „stagnice‖ W1 PZA 1 cu stagnogleizare în

adâncime

W3d4 – d5, w4 d5, w5

d5,W2 PZS 2 stagnogleizat slab w3d3, w5d5 Soluri stagnice(subtipuri „stagnice‖)

W3 PZM 3 stagnogleizat moderat w3d2, w4d3, w5d4 W4 PZP 4 stagnogleizat puternic w3d1, w4d2, w5d3 W5 PZF 5 stagnogleizat foarte puternic w4d1, w5d2 StagnosolW6 PZE 6 stagnogleizat excesiv w5d1

Starea de salinizare- reprezentând una din însuşirile intrinseci ale solului, careinhibă creşterea şi dezvoltarea plantelor în raport direct cu intensitatea (tab.2.2.3.2.6.)şi adâncimea de manifestare a proceselor de salinizare (tab.2.2.3.2.7.). Serveşte lasepararea varietăţilor de sol pentru subtipurile salinice (de la slab la puternic salinizat) cât şi pentru alte subtipuri nesalinizate , salinizate în adâncime sau a unor tipuri desol precum solonceacul (ind. 16-SRTS – 2012.

Tabelul 2.2.3.2.6.Intensitatea salinizării

(apreciată după conţinutul de diferiţi anioni, în mg sau me la 100 g sol)

Simbol

Textura

DenumireCorelarea cu

definireaorizonturilor

grosieră mijlocie fină conţinut de: conţinut de: conţinut de: Cl- SO4

-- Cl- SO4-- Cl- SO4

-- în miligrame la 100 g sol

s1 < 16 < 46 < 18 < 50 < 20 < 57 nesalinizat nu se notează cu

oriz. sc sau sas2 17-55 47-110 19-60 51-120 21-69 58-139 slab salinizatorizont sc(hiposalic)

s3 56-163 111-325 61-175 121-350 70-200 140-400 moderat salinizats4 164-325 326-650 176-350 351-700 201-400 401-800 puternic salinizats5 > 326 > 651 > 351 > 701 > 401 > 801 foarte puternic

salinizatorizont sa

(salic)

în miliechivalenţi-gram la 100 g sol



125

s1 < 0,4 < 0,9 < 0,5 < 1,0 < 0,6 < 1,1 nesalinizat nu se notează cuoriz. sc sau sa

s2 0,5-1,5 1,0-2,2 0,6-1,7 1,1-2,5 0,7-1,9 1,2-2,9 slab salinizatorizont sc(hiposalic)

s3 1,6-4,6 2,3-6,7 1,8-5,0 2,6-7,2 2,0-5,6 3,0-8,3 moderat salinizats4 4,7-8,9 6,8-13 5,1-10 7,3-14 5,7-11 8,4-16 puternic salinizats5 > 9,0 > 14 > 10 > 15 > 12 > 17 Foarte puternic

salinizat

orizont sa

(salic)

Tabelul 2.2.3.2.7.Adâncimea la care apare salinizarea (d)

Simbol Limite (cm)

d1 ≤ 20 d2 21-50d3 51-100d4 101-150d5 151-200d6 201-300

INDICATORUL 16Grade de salinizare a solului (S)

SimbolCod Apreciere Criterii de încadrare

Corelareacu

clasificareala nivelsuperior

S0 ABS 00 nesalinizat (s1d1 – d5) pentru alte

subtipuridecât celesalinizate

S1 SCA 10 salinizat în adâncime (s1 – s5; d4 – d5)SCA1 11 cu salinizare slabă sub 100 cm s2d4 – d5 SCA2 12 cu salinizare moderată sub 100 cm s3d4 – d5 SCA3 13 cu salinizare puternică sub 100 cm s4d4 – d5

SCA4 14 cu salinizare foarte puternică sub 100 cm s5d4 – d5 S2 SCS 20 salinizat slab (s2d1 – d4; s2d2 – d3; s4d3)

solurisalinizate(subtipuri„salinice‖)

SCS1 21 cu salinizare slabă între 0-20 cm s2d1 SCS2 22 cu salinizare slabă între 20-50 cm s2d2 SCS3 23 cu salinizare slabă între 50-100 cm s2d3 SCS4 24 cu salinizare moderată între 20-50 cm s3d2 SCS5 25 cu salinizare moderată între 50-100 cm s3d3 SCS6 26 cu salinizare puternică între 50-100 cm s4d3

S3 SCM 30 salinizat moderat (s3d1; s4d2; s5d3)SCM1 31 cu salinizare moderată între 0-20 cm s3d1 SCM2 32 cu salinizare puternică între 20-50 cm s4d2 SCM3 33 cu salinizare foarte puternică între 50-100 cm s5d3

S4 SCP 40 salinizat puternic (s4d1; s5d2)SCP1 41 cu salinizare puternică între 0-20 cm s4d1 SCP2 42 cu salinizare foarte puternică între 20-50 cm s5d2

S5 SCF 50 salinizat foarte puternic (s5d1) solonceacuriSCF1 51 cu salinizare foarte puternică între 0-20 cm s5d1

Starea de alcalizare (sodizare)- ca factor ecologic, cu acţiune directă asupracreşterii şi rodirii plantelor, sodizarea, însoţită în mod obişnuit de o alcalinitateridicată ce caracterizează soluri cu exces de sodiu adsorbit în complex, serveşte la



126

separarea varietăţilor de sol ale subtipurilor alcalizate sau pentru alte subtipuri cât şia unor tipuri precum soloneţurile (ind. 17-SRTS-2003).

Pentru caracterizarea sintetică a solurilor din acest punct de vedere au fostrealizate grupări ale acestora în funcţie de conţinutul lor în Na + ( tab.2.2.3.2.8.) şiadâncimea de manifestare a acestuia (tab.2.2.3.2.9.).

În cazul solurilor (ce prezintă o graduare diferenţiată în ceea ce priveştesaturarea complexului cu sodiu adsorbit) plantele suferă din cauza excesului de sodiuatât direct prin efectul nociv al acestui ion, dar mai ales indirect prin efecteledistructive ale sodiului asupr a principalelor însuşiri fizice şi hidrofizice ale sodiului.

Indicatorul 16Grade de sodizare ( alcalizare) a solului

Simbol Cod ApreciereCriterii deîncadrare1

Corelarea cuclasificarea

la nivelsuperior

A0 ABS 00 nesodizat (a1d1 – d5) Altesubtipuridecât cele„sodice‖ (alcalice)

A1 SNA 10 sodizat în adâncime (a2 – a5; d 4 – d5)SNA1 11 cu sodizare slabă sub 100 cm a2d4 – d5

SNA2 12 cu sodizare moderată sub 100 cm a3d4 – d5

SNA3 13 cu sodizare puternică sub 100 cm a4d4 – d5

SNA4 14 cu sodizare foarte puternică sub 100 cm a5d4 – d5

A2 SNS 20 sodizat slab (a2d1 – d3;a3d2 – d3; a4d3)

Solurisodizate

(subtipurisodice saualcalice)

SNS1 21 cu sodizare slabă între 0-20 cm a2d1 SNS2 22 cu sodizare slabă între 20-50 cm a2d2 SNS3 23 Cu sodizare slabă între 50-100 cm a2d3 SNS4 24 cu sodizare moderată între 20-50 cm a3d2

SNS5 25 cu sodizare moderată între 50-100 cm a3d3 SNS6 26 cu sodizare puternică între 50-100 cm a4d3

A3 SNM 30 sodizat moderat (a3d1 – d2; a4d2;a5d3)

SNM1 31 cu sodizare moderată între 0-20 cm a3d1 SNM2 32 cu sodizare puternică între 20-50 cm a4d2 SNM3 33 cu sodizare foarte puternică între

50-100 cma5d3

A4 SNP 40 sodizat puternic sau soloneţ (avândorizont na în primii 20 cm sau orizont Btna)

(a4d1; a5d2)

Soloneţuri

SNP1 41 cu sodizare puternică între 0-20 cm a4d1 SNP2 42 cu sodizare foarte puternică între 20-50

cma5d2

A5 SNF 50 sodizat foarte puternic (cu sodă) sau soloneţ cu sodă

(a5d1)

SNF1 51 cu sodizare foarte puternică între 0-20cm

a5d1

SNF2 52 cu sodizare foarte puternică între 20-50cm

a5d2



127

Tabelul 2.2.3.2.8.Intensitatea sodizării (alcalizării)

(apreciată după V NA sau alcalinitatea probei de sol)

Simbol

(%dinT)

Limite alcalinitate

Denumire Corelarea cudefinireaorizonturilor

CO-

3

-

CO3 H

-

mg/me la 100g sola1 < 5 abs. <60 / 1,0 Nesodizat

(nealcalizat)nu se notează ca

orizont ac sau sau naa2 6-10 abs. > 60 / 1,0 slab sodizat (alcalizat)

orizont ac(hiponatric)

a3 11-15 <4 / 0,15 - - moderat sodizat(alcalizat )

a4

a5 >16

5-10 / 0.16-0,33

>10 / 0,33

- -

- -

puternic sodizat (alcalizat )

foarte putrnic sodizat(alcalizat)

Orizont na (Btna

dacă este şiargiloiluvial)

Tabelul 2.2.3.2.9.Adâncimea la care apare sodizarea (d)

Simbol Limite (cm)

d1 ≤ 20 d2 21-50d3 51-100d4 101-150d5 151-200

d6 201-300

Neoformaţiunile, (săruri uşor solubile, oxizi, silice, etc.) reprezentândacumulări locale de diferiţi constituenţi ai solului care se deosebesc macroscopic demasa principală a profilului de sol (ca o consecinţă a procesului general de solificare).Acestea reflectă condiţiile concrete existente în cadrul profilului de sol, astfel căcercetarea lor este de mare folos în diagnoza, clasificarea şi caracterizarea genetică şi productivă a solului. Neoformaţiunile se împart ţinând seama de: naturaconstituenţilor, originea lor, formă, dimensiunea şi alte caracteristici. Neoformaţiunile

de origine chimică sunt reprezentate de următoarele grupe: Săruri uşor solubile (NaCl, CaCl2, MgCl2, etc.) de culoare albicioasă se prezintă sub formă de eflorescenţe de culoare deschisă, pete şi cruste fine, vinişoarealbe şi pseudomicelii, puncte albe şi cristale mici.

Carbonatul de calciu (CaCO3) este de culoare albă sau albă-murdar. Se prezintă sub formă de eflorescenţe, dendrite (pete ramificate), scurgeri, cruste, pete, pseudomicelii, vinişoare şi tubuşoare din CaCO3 sub formă de cristale sau praf,



128

concreţiuni moi, concreţiuni tari şi septorice (goale pe dinăuntru) păpuşi de loess,strate de carbonat sau de marnă.

Gipsul (CaSO4 . 2 H2O) se prezintă sub formă de eflorescenţe de culoaredeschisă, pete albe şi cruste, vinişoare, cristale şi pseudomicelii, cristale în formă delance sau coadă de rândunică.

Oxizi de fier, aluminiu, mangan şi fosfor (Fe2O3, Al2O3, Mn3O4, PO4) se prezintă sub formă de eflorescenţe şi pelicule de ocru, pete de culoare ocru şi ruginii,scurgeri, puncte brune şi pete de oxid de mangan, vinişoare ruginii şi galben roşietice,tubuşoare brune, concreţiuni (bobovine) de culoare ruginie, brună sau neagră,ordstein pseudofibre (strate subţiri de culoare brună-ruginie slab întărite în rocilenisipoase) etc.

Compuşii feroşi se prezintă sub formă de pelicule cenuşii-închise, petealbăstrui şi în formă de limbi, acumulări albicioase care la aer devin albăstrui şi

brune.

Silicea sub formă de pulbere albă sau cenuşie pe suprafaţa elementelorstructurale, pete şi limbi albicioase, vinişoare albicioase care străbat elementelestructurale mari.

Formaţiuni mixte organo-minerale, sub formă de pete brune, lucioase,scurgeri brune-închise, limbi şi cruste, pelicule negre şi brune pe suprafeţeleelementelor structurale, grăunţi parţial mineralizate, stratificaţii de orstond şi dematerie organică cu strate orstein.

Neoformaţiunile biogene reprezintă diverse acumulări create prin acţiuneafaunei şi a vegetaţiei din sol.

Cele mai importante neoformaţiuni biogene de provenienţă animală sunt: Coprolitele, sub formă de grăunciori de nisip, sunt rezultate din acţiunea

râmelor asupra solului, care trec prin aparatul lor digestiv cantităţi însemnate de solau un aspect caracteristic putând fi identificate şi separate uşor de masa profilului cuajutorul cuţitului pedologic.

Crotovinele, reprezintă vechi galerii ale animalelor din sol (hârciogi, cârtiţe,etc.) umplute la deschiderea profilului cu material pământos provenit din alt orizont,sau galerii goale recente, fiind în general specifice solurilor din zona de stepă sausilvostepă. Vor fi notate adâncimea la care apar, forma, frecvenţa şi caracteristicilematerialului care umple găurile.

Cervotocinele sunt canalele făcute de râme sau de altă vieţuitoare mici dinsol, umplute sau nu cu material pământos. Sunt de obicei sinuoase, foarteîntortochiate şi prezintă adesea de-a lungul lor multe coprolite.

Pelotele şi nodurile reprezintă grăunciori rezultaţi din activitatea furnicilorcare îşi construiesc cuibul la suprafaţa pământului.



129

Între neoformaţiunile biogene de origine animală pot fi menţionateculcuşurile sau lăcaşurile ale larvelor diferitelor insecte ce iernează sau îşi depun

ponta în sol, etc. Cornevinele care reprezintă canale de rădăcini al diverselor plante umplute

de obicei cu material humifer. Dendrite, reprezentând urme de rădăcini imprimate pe suprafaţa agregatelor

structurale. Petele de humus având culori mai închise care se pot observa în secţiune în

orizonturile fără sau sărace în humus ale unui sol. Acestea pot lua naştere fie ca urmare a acţiunii faunei (prin deplasarea materialului din orizontul mai humifer), fie prin humificarea rădăcinilor plantelor, etc.

La descrierea neoformaţiunilor se va nota orizontul în care apar, adâncimea dela care încep să apară şi de la care dispar, zona de acumulare maximă cât şicaracteristicile referitoare la:

- contrastul faţă de fond (după culoare): slab, moderat, izbitor; - delimitarea petelor: netă, clară sau difuză, după cum trecerea de la culoarea petei la culoare fondului se face, respectiv: br usc, treptat (pe o zonă de 1 – 3 mm),difuz (peste 3 mm);

- forma: circulară, elipsoidală, alungită, etc.; - limbi sau scurgeri de humus sau alte componente organo-minerale, etc., de

obicei brun-închis sau alb cenuşiu, frecvente în solurile argiloase în ale cărorcrăpături adânci formate în timpul verii poate pătrunde odată cu apa de ploaiematerial de culoare închisă sau cenuşie din orizonturile superioare;

- mărimea se notează conform indicatorului 233 (M.E.S.P. – 1987), iarfrecvenţa conform indicatorului 232 (M.E.S.P. – 1987).

Indicatorul 232Frecvenţa neoformaţiunilor

Simbol Denumire % din suprafaţă nu nu este cazul -ra rare sub 1%fc frecvente 1 – 10 %ff foarte frecvente peste 10 %

Indicatorul 233

Mărimea neoformaţiunilor carbonaţi de calciu sau a acumulărilor de oxizi şi hidroxizi (de Fe, Mn, Si) Simbol Denumire Diametru (mm)

nu nu este cazul - pc foarte mici (punctiformi) sub 1mi mici 1 – 5mj mijlocii 6 – 15ma mari peste 15



130

Determinarea naturii chimice a constituenţilor ce alcătuiesc neoformaţiunile seface pe teren prin examinarea organoleptică şi prin probe chimice:

Carbonaţii de calciu şi magneziu se determină prin proba de efervescenţă latratare cu o soluţie de acid clorhidric 10%. În urma acestui tratament, repetat dacă

este cazul, neoformaţiunile de carbonaţi sunt complet descompuse şi dispar. Uneleneoformaţiuni de carbonaţi, dolomitizate sau silicifiate, fac doar o slabă efervescenţăcu acidul clorhidric sau numai la cald.

Sărurile uşor solubile nu fac efervescenţă (dacă nu au şi carbonaţi), dar sedizolvă în apă trecând în soluţie. Natura lor se stabileşte prin încercări chimicecalitative făcute asupra unor fracţiuni din filtratul obţinut după tratarea solului cu apădistilată.

Gipsul nu face efervescenţă cu acidul clorhidric constatându-se efervescenţadoar dacă sunt asociaţi şi carbonaţii de calciu. În aceste situaţii, după tratament, vor

rămâne, totuşi, cristale de ghips care nu fac efervescenţă şi nu se dizolvă în apă. Cuajutorul lupei se pot deosebi adeseori cristalele de ghips (lamelare, creastă de cocoş,etc.) de restul cristalelor.

Compuşii de fier şi mangan, nu pot fi suficient de bine cunoscuţi în lucrările deteren, fiind necesare adesea determinări în laborator. Prezenţa acestora poate fi totuşisesizată dacă se tratează cu o soluţie de fericianură de potasiu 5%, extrasul apos desol acidulat cu acid clorhidric, în prezenţa compuşilor feroşi rezultând o culoarealbastră.

Pe teren se face cu atenţie o bună descriere a formei, culorii şi a altorcaracteristici ale acestor compuşi, notându-se totodată adâncimea la care apar şi

intensitatea (frecvenţa) petelor, etc. Separaţiile de silice nu au reacţii sau alţi indici specifici prin care pot fi

identificate. Prezenţa lor se stabileşte prin examinarea atentă cu ochiul sau cu lupa aagregatelor structurale aflate la o umiditate relativ scăzută, dar cel mai bine la uscare.În stare umedă observarea este dificilă sau chiar imposibilă, în stare uscată cu lupa putând fi observaţi grăunţi de cuarţ fin presăraţi la suprafaţa agr egatelor structurale.

Incluziunile. Spre deosebire de neoformaţiuni, incluziunile nu sunt legate de procesele de solificare, ei ajung în masa solului în mod întâmplător, pe cale mecanică.Ele pot reprezenta resturi ale biosferei sau litosferei incluse în masa solului, precum şi

diverse resturi rezultate din activitatea omului.Astfel, în sol pot fi întâlnite fragmente de rocă ce nu au nici o legătură cu roca-mamă, ca de exemplu lentile de nisip, într -o zonă argiloasă, sau lentile de argilă într -ozonă nisipoasă, resturi de lemn, cărbune, resturi de schelet ale animalelor actuale sauale celor dispărute, bucăţi de ţiglă, cărămizi, diferite obiecte arheologice.

Materialele antropogene pot fi (în cea mai mare parte după FAO): - garbice, deşeuri organice, umpluturi sau depuneri (grămezi) conţinând

dominant deşeuri organice,



131

- spolice, materiale pământoase rezultate din activităţi industriale (halde desteril, materiale din drenaj, material de la construcţia şoselelor etc.),

- urbice, materiale pământoase conţinând resturi de materiale de construcţii şiresturi ale altor activităţi umane (cioburi, cărămizi, moloz, etc.) în proporţie de peste35% din volum, precum şi umpluturi sau depuneri conţinând predominant deşeuri

minerale,- mixice, material mineral de sol amestecat cu rocă subiacentă şi eventual cu

moloz şi deşeuri în care se observă fragmente de orizonturi diagnostice diseminate laîntâmplare (nearanjate într-o anumită ordine),

- reductice, deşeuri care produc emisii de gaze (metan, CO2, etc.) caredetermină condiţii anaerobe în material.

Pătrunderea rădăcinilor şi activitatea faunei din sol La descrierea profilului de sol o atenţie aparte va fi acordată răspândirii

rădăcinilor şi a modului în care acestea sunt dezvoltate, acestea oferind informaţii

preţioase asupra condiţiilor de mediu din fiecare orizont al solului şi mai ales asupraregimului de umiditate şi asupra limitei de aeraţie în sol. Referitor la forma de manifestare a rădăcinilor în fişa de profil se

consemnează: grosimea, conform indicatorului 239 (M.E.S.P. – 1987) şi frecvenţaconform indicatorului 240 (M.E.S.P. – 1987).

Indicatorul 239Grosimea rădăcinilor

Simbol Denumire Diametru (mm)fs foarte subţiri sub 1su subţiri 1 – 3

mj mijlocii 4 – 10gr groase 11 – 20fg foarte groase peste 20

Indicatorul 240Frecvenţa rădăcinilor

Simbol Denumire Distanţa între rădăciniîn cm

ra rare peste 5

fc frecvente 2 – 5ff foarte frecvente sub 2ti pastă de rădăcini (ţelină) -

De asemenea, legat de prezenţa rădăcinilor, mai pot fi consemnate şi elementereferitoare la: specia, cantitatea şi eventual lungimea acestora, natura (fibroasă,



132

fasciculară, rizom, etc.), starea lor etc. Uneori în solurile de pădure apar micelii deciuperci, acestea trebuind de asemenea notate.

Determinarea cantităţii, relativ exacte, de rădăcini din sol se poate realizaastfel: se ia o probă de sol, se separă masa de rădăcini (prin cernere sau spălare cuapă) se usucă şi apoi se cântăresc şi se raportează rezultatul la 100 g sol.

Acţiunea faunei în sol este foarte variată depinzând de specie şi de modul încare acesta îşi duce viaţa. Prezenţa viermilor de pământ este în general un bunindicator al acidităţii, majoritatea viermilor trăind într -un mediu relativ acid (viermelesârmă fiind întâlnit şi în medii puternic şi excesiv acide).

2.2.3.3. Recoltarea şi pregătirea probelor de sol Cercetarea solului pe teren se completează cu analiza de laborator în vederea

caracterizării însuşirilor sale: chimice, fizice, hidrofizice, biologice cât şi a celoragrosilvoproductive. Se recoltează de asemenea probe de colecţie (pentrucompletarea descrierilor din teren sau pentru material didactic).

Probele de sol vor fi recoltate din întregul profil de sol, fie recoltându-se(separat) probe pe orizonturi şi suborizonturi,, fie luându-se probe în bloc, pe întregul profil de sol, de regulă, de jos spre etajul de sus al acestuia. În primul caz aşezareanaturală a materialului este deranjată, solul sfărâmându-se şi desfăcându-se înagregatele structurale. Aceste probe pot fi folosite pentru diverse analize chimice saufizice sau pentru comparaţie. Ele vor fi completate cu probe în aşezare naturalărecoltate în cilindri metalici. În cel de-al doilea caz se păstrează aşezarea naturală asolului, probele recoltându-se de obicei pentru colecţii.

Precizia analizelor de laborator, care se efectuează pe probe de sol cu volum

redus, depinde în mare măsură de modul în care aceste probe se recoltează, respectivde modul de reprezentativitate, cât şi de modul de pregătire şi conservare. Valorileobţinute prin analizarea probelor de sol se generalizează pe solul cercetat. Având învedere marea diversitate a învelişului de sol, generalizarea rezultatelor nu se poateface decât dacă probele sunt reprezentative. Astfel, recoltarea probelor de solconstituie o aplicare a principiilor de statistică matematică, solul cercetat fiindconsiderat ca o colectivitate statică, alcătuită din unităţi statistice (probe de sol).

Pentru determinarea caracteristicilor chimice, mineralogice, fizice, hidrofizice, biologice, micromor fologice, etc. a solurilor redate pe hărţi, se recoltează probe desol, pentru a fi analizate în laborator cu metode specifice (după STAS 7184/1-84).

Numărul de probe de sol şi modul de recoltare a probelor de sol depinde denatura şi scopul analizei iar numărul de profile de sol din care se recoltează acesteadepinde de scara hărţii pedologice şi de categoria de complexitate pedologică ateritoriului cartat.

Astfel, pentru studiile pedologice curente pentru caracterizarea pedologicăgenerală numărul profilelor din care se recoltează probe la 100 ha este cel dat întabelul 3.2.3.3.1 (după M.E.S.P. vol. I – 1987).



133

Tabelul 2.2.3.3.1. Numărul de profile de sol, la 100 ha, din care se recoltează probe pentru

analize în laboratorCategoria

decomplexitate pedologică

Scara hărţii 1:100000 1:50000 1:25000 1:20000 1:10000 1:5000 1:2000

I 0,04 0,05 0,10 0,12 0,20 0,40 1,00II 0,05 0,06 0,12 0,15 0,30 0,60 1,50III 0,06 0,08 0,15 0,20 0,40 0,80 2,00IV 0,08 0,10 0,20 0,30 0,60 1,20 3,00V 0,10 0,15 0,30 0,40 0,80 1,60 4,00

În cazul în care suprafaţa teritoriului cartat este mică, astfel încât recoltarea probelor conform prevederilor din tabelul menţionat nu asigură o caracterizarecorespunzătoare, se recoltează probe din minimum un profil de sol din principalele

unităţi din legendă. Dintr-un profil de sol se recoltează în medie 5 – 10 probe de sol (din diferiteorizonturi, suborizonturi, rocă parentală, rocă subiacentă).

În cazuri speciale, în care se urmăreşte cunoaşterea variaţiei spaţiale a unorcaracter istici importante ale solului (gradul de salinizare, de alcalizare, pH, conţinutde humus, etc.), se recoltează câte 2 – 3 probe din partea superioară a solului (în

primii 60-80 cm) dintr-un număr suficient de mare de profile sau sondaje care săasigure redarea variaţiei însuşirilor respective. Numărul lor se stabileşte în funcţie degradul de neuniformitate a însuşirilor de sol şi scopul urmărit.

Probele de sol pot fi recoltate în funcţie de scop cu: sondele pedologice sauagrochimice, cazmaua, cuţitul sau şpaclul pedologic.

Pentru recoltarea probelor de sol cu hârleţul (cazmaua) se sapă o groapădreptunghiulară cu unul din pereţi netezit şi din care vertical se desprinde o feliegroasă de 5-6 cm, care se fasonează şi se introduce într -o pungă sau cutie f ie înaşezare naturală (micromonolit) fie că se mărunţeşte cu mâna înainte de a fi introdusă proba în pungă.

Cu sondele pedologice se recoltează probe de sol de la adâncimi mai mari (încontinuarea profilului săpat) sau atunci când nu se deschid profile de sol. Cu sondaagrochimică se recoltează probe din primii 20 cm sau stratul prelucrat (Ap) pentru

culturile agricole. Pentru plantaţiile pomiviticole probele de sol vor fi recoltate între0-20 cm şi 20-40 cm, etc. Recoltarea probelor din profilele de solDupă cercetarea şi descrierea morfologică a profilelor de sol reprezentative din

acestea se recoltează probe (în aşezare naturală şi modificată prin mărunţire înmână).



134

Recoltarea probelor din profilele pedologice, reprezentative, se face peorizontur i şi suborizonturi genetice, din materialul sau roca parentală, precum şi dinstratul acvifer. Dacă profilul de sol a fost săpat până la apa pedofreatică, prima probăcare se recoltează este proba de apă, necesară stabilirii gradului de mineralizare, cât şi pentru cunoaşterea gradului de salinizare şi alcalizare a solului. Se măsoară nivelul

până la care urcă apa în profilul de sol, după care într -o sticlă de 1 litru (după ce a fostclătită de câteva ori cu apă din profilul de sol săpat) se recoltează o probă de apă, încare se adaugă 2 – 3 picături de toluen, pentru sterilizare, după care se astupă cu undop de plută care se parafinează. Pe sticlă se pune o etichetă pe care se trece numărul

profilului, adâncimea de la care s-a recoltat apa. Pentru ca întreaga operaţiune sădecurgă normal, dimensiunile profilului pedologic vor fi astfel stabilite încât săasigure accesibilitatea pentru recoltarea probelor de sol pe întreaga lui adâncime.

Recoltarea probelor de sol se va face, după îndepărtarea impurităţile căzute cuocazia descrierii profilului, începând de la baza profilului şi urmând treptat spre

suprafaţă, începând deci din roca de solificare şi din fiecare orizont sau suborizont. Dacă orizontul are o grosime mai mică de 10 cm se recoltează o singură probă,iar dacă are o grosime mai mare pot fi recoltate 2 – 3 probe.

În cazul solurilor de sub pajişti, proba de suprafaţă se recoltează din orizontulînţelenit, care nu depăşeşte, în mod obişnuit, 5 – 8 cm grosime. O atenţie deosebită vafi acordată recoltării probelor din solurile forestiere şi din solurile zonale alpine, care prezintă orizonturi foarte subţiri, de 2 – 3 cm.

Din solurile cu profil modificat (prin decopertări, nivelări, etc.) recoltarea probelor se va face pe stratele şi orizonturile princi pal separate în cadrul descrierii profilului.

Pentru recoltarea probelor de sol în aşezare modificată pe lângă echipamentul pedologic de teren ( sonde de diferite tipuri, cuţit pedologic, metru pliant sau rulotă,trusă de reactivi, etc.) mai sunt necesare următoarele materiale: pungi de 1 – 2 kgcapacitate, iar pentru probele speciale cu o capacitate de 0,2 – 0,5 kg, sfoară, etichete,lăzi de dimensiuni convenabile.

Se recomandă ca pungile să fie confecţionate din hârtie dublă, având în interiorhârtie imitaţie de pergament, pentru a rezista umidităţii unor tipuri de soluriinvestigate.

Recoltarea probelor se face cu ajutorul unui cuţit sau şpaclu. După fiecare

probă recoltată cuţitul (şpaclul) se curăţă de resturile de pământ rămase pe el, pentruevitarea contaminării probelor de la un orizont la altul cu eventualele săruri solubile,carbonaţi etc.

Cu excepţia probelor din stratul arat, grosimea stratului de recoltare a probelor pe profil este de regulă de 10-15 cm, fără a depăşi grosimea de 20 cm.

Pentru recoltarea probelor se procedează în felul următor: După delimitarea orizonturilor se marchează cu un cuţit locul de unde se poate

recolta proba trăgând două linii orizontale. Se îndepărtează solul de sub linia



135

inferioară care marchează locul de recoltare a probei, se pune punga şi se desprinde înea prin introducerea cuţitului sub linia superioară, bulgări de sol care se mărunţesc pentru a intra în pungă. Se are în vedere ca locul din care se recoltează proba să nu fieimpurificat cu material străin. Se cere ca proba să fie reprezentativă pentru orizontulsau suborizontul respectiv.

În cazul în care orizonturile nu sunt omogene genetic, cum ar fi orizonturile cu benzi argiloferuginoase, orizonturile cu tranziţie în limbi, etc., vor fi recoltate probeseparat din fiecare componentă a orizontului. Astfel vor fi recoltate probe din benzi şiinterbenzi, din limbile de pătrundere a orizontului E şi din masa nepătrunsă aorizontului Bt (argic) cu diferite neoformaţiuni (bobovine, concreţiuni, etc.).

Următoarea operaţiune va fi cea de recoltare a probelor de sol în aşezarenaturală (nemodificată). Pentru aceasta sunt necesare următoarele:

Cilindri de alamă sau alt material inoxidabil, cu grosimea pereţilor de 0,8 – 1,0 mm şi volum minim de 60 cm3. Volumul recomandat este de 100 – 200 cm3.

Înălţimea cilindrului este aproximativ egală sau inferioară diametrului cilindrului.Dimensiunile recomandate pentru volumul de 100 cm3 sunt 5,1 cm diametrul şi 4,9cm înălţimea sau 5,6 cm diametrul şi 4,1cm înălţime. Se admite o toleranţă de 1 mmla dimensiunile cilindrului şi de 2 cm3 la volumul acestuia. Cilindri trebuie să fieascuţiţi la o extremitate (tăiş cu o singură faţă pe partea exterioară) şi numerotaţi prinştanţare.

Capace din material plastic sau alamă pentru acoperirea celor douăextremităţi ale cilindrilor sau folie de material plastic (inele de cauciuc pentru fiecarefolie pe cilindru).

Inel metalic sau dispozitiv special pentru protejarea cilindrilor împotriva

deformării în timpul lovirii cu ciocanul (sau tesla de tâmplar). Ciocan (sau teslă), cuţit, cutii metalice sau de lemn (cu mâner şi capac

închizător), pentru transportul a 30 – 40 cilindri fiecare, pungi de hârtie sau dematerial plastic rezistente pentru transportul probelor, hârtie pentru etichete, etc.

Probele în aşezare naturală se recoltează în mod obligatoriu din profile proaspăt săpate, sau în cazul profilelor vechi numai după o împrospătare radicală (peo lăţime de 50 – 60 cm), în caz contrar (în special la solurile cu textură fină)rezultatele vor fi viciate din cauza fenomenelor de contracţie. Din acelaşi motiv esterecomandabil ca probele de sol în aşezare naturală să fie recoltate la o umiditate

situată în treimea superioară a intervalului umidităţii active. Pentru recoltarea probelor în aşezare naturală se va proceda astfel: La nivelul (adâncimea) stabilit (de sus în jos) se amenajează cu tesla şi cuţitul

pedologic o suprafaţă plană de circa 15 – 40 cm. Pe suprafaţa astfel amenajată seaşează un număr suficient de cilindri (pentru a avea o probă de sol statisticreprezentativă) cu partea ascuţită în jos, la o distanţă de cca. 4 cm unii faţă de alţii şide marginile suprafeţei respective. În cazul folosirii cilindrilor cu un volum de 100



136

cm3 se recomandă un număr de 4 cilindri (repetiţii), iar în cazul celor de 200 cm3 unnumăr de 3 cilindri (repetiţii).

Cilindri se introduc în sol prin aşezare cu mâna şi răsucire în cazul solurilornisipoase ori cu schelet sau lovind cu ciocanul (sau tesla) peste un inel de protecţie(sau dispozitiv special) în care se află introdus cilindrul. Cilindri vor fi introduşi în

sol perfect vertical (dispozitivul asigură acest lucru) şi vor fi astfel umpluţi încât solulsă depăşească marginea superioară cu 1 – 2 mm. Cilindri astfel introduşi vor fi extraşi

pe rând cu ajutorul cuţitului, desprinzându-i la partea inferioară cu un volum de solcare va depăşi marginea inferioară a cilindrului. Apoi, cu grijă, se va îndepărta solulce depăşeşte marginile cilindrului prin mişcări de cioplire cu vârful cuţitului pentru anu se astupa porii.

După aplicarea capacelor sau a foliei de material plastic cilindri se introduc încutiile destinate transportului (dar nu înainte de a fi notat numărul marcat pe fiecarecilindru) în aşa fel încât să nu rămână spaţii libere în cutii.

În cazul în care probele sunt necesare doar pentru determinarea densităţiiaparente şi nu se determină alte însuşiri fizice sau hidrofizice gonflarea, rezistenţa la penetrare, conductivitatea hidraulică saturată şi nesaturată, curba (caracteristicăumidităţii) este suficient ca să se lucreze cu un singur cilindru, luând pe rând numărulnecesar de probe (repetiţii), deşertând de fiecare dată cilindrul pentru acelaşi nivel derecoltare, în aceeaşi pungă cu grijă deosebită în ceea ce priveşte evitarea oricăror

pierderi de sol. Tot din aceste considerente este recomandabil ca solul din aceste probe să fie depus în pungi duble. De asemenea pentru a scurta timpul de recoltareeste recomandabil să fie folosiţi 4 cilindri.

Pentru identificarea probelor luate în pungi se vor înscrie pe pungă şi pe

eticheta introdusă în interior următoarele semnificaţii minime: locul şi data recoltării probelor, numărul profilului, adâncimea de la care s-a prelevat proba şi orizontul(bandă, interbandă, pană, pungă, etc.) numele persoanei care a recoltat proba,numărul cilindrului sau cilindrilor care au servit la recoltarea probelor.

Într-un borderou centralizator se înscrie, pe lângă specificaţiile de identificaremenţionate mai sus, natura analizelor solicitate laboratorului. Pentru pr obele recoltateîn cilindri se mai menţionează în borderoul centralizator şi numerele de ordineştanţate pe fiecare cilindru (sau fiolă, în cazul probelor recoltate pentru determinareaumidităţii).

Pentru studiul solului în laborator şi în special pentru interes didactic adeseasunt recoltaţi monoliţi de sol. În prezent, pentru recoltarea monoliţilor se folosescdouă tehnici de lucru, recoltarea monoliţilor în cutii şi recoltarea monoliţilor pe peliculă.

Pentru recoltarea monoliţilor în cutii se pregăteşte peretele din faţă al profiluluide sol, după stabilirea tipului de sol. Monoliţii se recoltează de obicei în cutii

paralepipedice de 1 m (1,5 m) lungime, 15 – 20 cm lăţime şi 8 – 10 cm adâncime, cudouă capace prinse în şuruburi.



137

Se aşează cutia fără capac pe peretele profilului şi cu ajutorul cuţitului sauhârleţului se reliefează un paralepiped de sol de mărimea cutiei. Peste paralepipedulde sol realizat cu mare grijă se introduce cutia, după care se desprinde de peretele

profilului de sol cu ajutorul hârleţului şi se aranjează cu ajutorul cuţitului pedologic. Pentru recoltarea de monoliţi pe peliculă de lac se procedează astfel: după

uscarea profilului de sol se trasează pe peretele profilului conturul fâşiei pe care seaplică lacul şi acetona. Fâşia are o lăţime de 15-25 cm şi lungimea egală cuadâncimea profilului 1,50 – 2,0 m. Pe suprafaţa astfel delimitată se taie muchiile, seface conturul cu ajutorul cuţitului pedologic cu o adâncime de 1 – 2 cm, iar cu ofoarfece vor fi tăiate rădăcinile.

În cazul în care solul nu este suficient de uscat se stropeşte cu benzină şi se dăfoc. Uscarea este necesară pentru mărirea porozităţii solului. După uscare se stropeştesolul cu o soluţie de lac diluat cu acetonă. După ce solul este stropit de 2 – 3 ori cusoluţie de lac diluată cu acetonă pentru uniformizare şi uscarea peretelui se unge solul

cu o soluţie de lac fără acetonă, soluţia întingându-se de la stânga la dreapta cu o pensulă până se formează o peliculă uniformă.Peste peliculă se întinde cu grijă o pânză de tifon sau din iută şi se lipeşte pe

profil prin apăsare începând de jos în sus şi de la stânga la dreapta. Se lasă să se usuceşi apoi se sapă alăturat pânzei două şanţuri de câţiva centimetri adâncime. Cu ajutorulcuţitului sau hârleţului se des prinde un strat de sol gros de 2 – 4 cm. După scoatere seîndepărtează surplusul de material şi se lipeşte pelicula de sol pe o ramă confecţionatădin şipci de 5 – 6 cm lăţime şi 1,5 cm grosime (de mărimea peliculei de sol).

Probele de sol recoltate în aşezare naturală se analizează în laborator fără alte pregătiri speciale, în timp ce probele în aşezare modificată sunt supuse următoarelor

operaţiuni: uscarea la aer, probele aşezându-se într-un strat de 2 – 3 cm, mărunţindu-se

cu mâna agregatele mari, uscarea putând dura 3 – 5 zile, eliminarea resturilor vegetale cu mâna, penseta şi bacheta, mojararea în mojare cu pistilul acoperit cu un cauciuc pentru a nu distruge

particulele elementare cernerea şi omogenizarea

Probelor astfel pregătite se păstrează în borcane cu dop şlefuit (pe etichetă fiindtrecute datele de identificare).

Faza de laborator, cuprinzând pregătirea, păstrarea şi analiza probelor de solse va executa conform M.E.S.P. (1987) vol. I cap. 3 pag. 94 – 134, după Metodologiade analiză a solurilor, vol. I, partea 1 şi 2, editată de ICPA Bucureşti şi STAS 7184/2 – 77; STAS 7184/12 – 79; STAS 7184/16 – 80.

Buletinele de analiză vor fi utilizate alături de informaţiile culese (teren,laborator şi birou) la redactarea rapoartelor pedologice, urmând a fi păstrate în arhivaO.S.P.A., în exemplarul de autor.



138

Capitolul 3STUDIUL SOLURILOR/ TERENURILOR ÎN BIROU

-DEFINIREA ACESTORA SUB ASPECTUL CAPACITĂŢIILOR DE PRODUCŢIE

Producţia vegetală realizându- se în condiţii variate de ecosisteme naturale sauartificiale, în culturi extensive sau intensive, sub influenţa unui complex de factori şicondiţii cosmico-atmosferice (lumină, temperatură, precipitaţii, etc.) şi telurico-edafici (relief, litologie, hidrologie, însuşirile fizice, hidrofizice, chimice, etc. ale

solului), modificate în timp şi spaţiu de intervenţia omului, impune cu o stringentănecesitate, cunoaşterea cât mai profundă a tuturor determinărilor sub aspectulcapacităţilor productive, în vederea alegerii celor mai corespunzătoare tehnol ogii în

favoarea unei gospodăriri raţionale a resurselor ecologice.

De altfel alegerea locului potrivit sau potrivirea locului pentru anumite folosinţe şi culturi a fost prima grijă a agricultorului (trecut de faza agriculturiiitinerante) meşteşug învăţat în mod intuitiv şi transmis din generaţie în generaţie.

Întrucât această pricepere a celor ce cultivau pământul nu prea putea fimăsurată şi generalizată o, serie de învăţaţi au încercat să definească şi să determine

fertilitatea solului prin diferite metode ştiinţifice, conturându- se în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului trecut trei şcoli naţionale debonitare: germană, rusă şi americană.

Şcoala românească de bonitare a terenurilor reprezentând o sinteză a

cunoştinţelor din acest domeniu a diferitelor şcoli de bonitare şi a experienţeiautohtone (cercetări a mai multor generaţii de pedologi, agronomi, biologi,economişti, pratologi, geografi, informaticieni, hidroamelioratori, geneticieni, etc.),operează în vederea aprecierii capacităţii de producţie a terenurilor cu cele maiimportante condiţii din întregul ansamblu al factorilor de mediu şi anume: condiţiilelegate de relief, de resursele climatice, de hidrologie şi de însuşirile solului.

În lucrarea Bonitarea terenurilor agricole (1980), D. Teaci introducenoţiunea de capacitate de producţie a terenurilor (adică a acelor suprafeţe aleuscatului pe care se poate petrece procesul de fotosinteză) spre a putea exprima câtmai complet modul de manifestare conjugat al tuturor factorilor de vegetaţie careacţionează independent faţă de plante şi determină nivelul de satisfacere a cerinţelor

fiziologice ale acestora într-un anumit loc şi într -un anumit interval de timp. În concepţia sa capacitatea de producţie a terenul ui cuprinde atât

fertilitatea solului , care este determinată de o seamă de însuşiri ale acestuia:reacţia, starea de aprovizionare cu elemente nutritive, conţinutul de săruri, starea deafânare, alcătuirea granulometrică şi mineralogică, conţinutul de humus, cât şi



139

modul de manifestare faţă de plante a celorlalţi factori de mediu, începând cu ceiclimatici, geomorfologici, etc.

Toate aceste informaţii sunt furnizate decidentului prin ,, Sistemul Naţional de

moni tori zare sol- teren pentru agricultură,, de supraveghere, evaluare, prognoză şiavertizare cu privire la starea calităţii solurilor -terenurilor agricole, pe baza unui

sistem informaţional, cu asigurarea de bănci de date la nivelul ţării şi al judeţelor, şide propuneri a măsurilor necesare pentru protecţia, conservare şi ameliorareaterenurilor agricole, în scopul menţinerii şi creşterii capacităţii de producţie, precum

şi al utilizării eficiente şi durabile a acestora în baza studiile pedologice şiagrochimice realizate de INCDPAPM(ICPA) Bucureşti şi OSPA teritoriale.

În conformitate cu actele normative ce reglementează această activitatetehnico- ştiinfică, de cunoaştere aprofundată aresurselor telurico-edafice şi cosmico-atmosferice, Studiu pedologic constituie materialul ştiinţific prin care seconcretizează o cartare pedologica sau o activitate de prelucrare a unor date

pedologice deja existente (reambulare), cu sau fără cercetări de teren în completare pe un anumit teritoriu. El cuprinde un text cu caracterizarea solurilor şi a condiţiilorde med iu, explicarea materialelor cartografice, o prognoza asupra evoluţiei

solurilor, recomandări asupra gospodăririi rationale, protecţiei şi ameliorăriiresurselor de sol-teren.

Studiul pedologic elaborat în vederea realizării şi reactualizarii Sistemuluinaţional şi judeţean de monitorizare sol -teren pentru agricultura, definit prin

prezenta metodologie, este un studiu special pentru delimitarea, inventarierea şievaluarea resurselor de sol, pentru delimitarea şi inventarierea factorilor limitativi

sau restrictivi ai utilizării terenurilor pentru producţia agricolă, pentru delimitarea şi

inventarierea zonelor poluate, precum şi pentru estimarea nivelurilor de producţie pentru terenurile agricole, exprimate în baza notelor (punctelor) de bonitare pentrucondiţii naturale.

Dosarul ce conţine datele culese în teren conform Metodologiei elaborării studiilor pedologice, denumita în continuare M.E.S.P., elaborata de INCDPAPM Bucureşt , denumit în continuare ICPA (partea I/1987 cap. 1 şi 2), în forma de prezentare adecvată, constituie faza de teren a studiului.

Probele de sol recoltate în faza de teren, prelucrate, analizate şi prezentate potrivit instrucţiunilor şi metodelor impuse prin M.E.S.P./1987 (partea I, cap. 3) şi

potrivit Metodologiei de analiza a solurilor ( vol. I, partea 1 şi 2, editata de ICPA)constituie faza de laborator a studiului. Rezultatele analizelor sunt prezentate în tabele de interpretare şi constituie

alături de memoriul pedologic, harti şi tabele, parte componenta a studiului pedologic al terenurilor agricole, faza de birou. Prelucrarea datelor şi informaţiilorde teren şi de laborator în vederea elaborării Studiului pedologic şi agrochimic seîntocmeşte potrivit reglementărilor prevăzute în M.E.S.P./1987 (vol. I, partea a III-a)

şi cuprinde memoriul pedologic ce însoţeşte şi completează harta de soluri şi



140

terenuri, hartile interpretative şi tabelele din studiu. Memoriul pedologic descriecondiţiile fizico- geografice din teritoriul studiat, solurile şi aspectele de ordin practiclegate de utilizarea resurselor de sol-teren.

3.1 Studiul solurilor/ terenurilor în birou

Faza de birou constă în prelucrarea, interpretarea tuturor informaţiilor şidatelor, elaborarea studiului pedologic şi agrochimic al teritoriului cartat.

Conţinutul studiului pedologic executat în vederea realizării şi reactualizariiSistemului de monitorizare sol-teren pentru agricultura este cel din M.E.S.P./1987(vol. I, pag. 155-165), rectualizate periodic prin acte normative şi cuprindeurmătoarele:

A. Memoriul pedologic (partea scrisă) Introducere

● obiectul şi scopul studiului; ● denumirea teritoriului studiat; ● numărul contractului (comenzii) în baza căruia s-a făcut studiul şi denumirea

beneficiarului;● scara de lucru; ● tipul şi categoria de complexitate în care se înscrie teritoriul;● suprafata teritoriului; ● localizarea geografică şi administrativă a teritoriului, distanţele fata de

principalele cai de comunicaţie, centre de colectare, aprovizionare, prelucrare, stareainfrastructurii în teritoriu;

● studii anterioare consultate.Condiţii fizico-geografice (naturale, de mediu )

ReliefulÎn acest capitol se fac consideratii generale despre relieful regiunii,

prezentându-se formele principale de relief şi elementele acestora, formele de mezo-şi microrelief, conform indicatorilor 2, 31 şi 32, volum III din M.E.S.P./1987.

Elementele prin care se descrie relieful trebuie sa aibă relatie cu invelisul desol, iar multe dintre acestea trebuie sa se regaseasca în indicatorii de bonitare naturalala nivel de TEO sau UT. Este necesar sa rezulte relaţia dintre forma de mezo- şi

microrelief şi anumite particularităţi ale solurilor: drenaj (de gradul de gleizare,saraturare etc.), gradul de eroziune etc. Litologia depozitelor de suprafata (geologia)Se vor evidenţia acele elemente care au o relatie strânsă cu alcătuirea

invelisului de sol actual şi repartiţia lui în teritoriu: - natura materialelor parentale (indicatorii 21, 22 categorii de materiale

parentale);- textura etc.



141

Aceste însuşiri se vor mentiona pe o grosime de 1,5-2,0 m, f iind în măsura saexplice şi aspectele legate de drenajul global, local, grosimea (profunzimea) solurilorsau comportamentul lor în cazul executării unor lucrări de îmbunătăţiri funciare,conform cerinţelor ameliorative ale solurilor (terenurilor).

Hidrogr afia şi hidrogeologia

Capitolul va cuprinde scurte referiri asupra cursurilor de apa (vai) şicaracterului lor, din teritoriu sau limitrofe acestuia, efectului asupra stării de drenajglobal sau local, asupra regimului de adancime a apei freatice. Adâncimea apeifreatice se va corela cu formele de mezo- şi microrelief, explicand astfel gradul deinfluentare a profilului de sol (gleizarea, saraturarea). De asemenea, se vor facereferiri la arealele cu exces de apa de suprafata (stagnant) temporar sau permanent(balti, mlastini, lacuri) şi influenta lor asupra stării de drenaj a solurilor.

Acolo unde este cazul, se vor face referiri şi la frecventa şi durata inundatiilor pentru zonele afectate.

ClimaDatele despre clima vor evidenţia principalele elemente climatice, cu influentaasupra solurilor şi producţiei vegetale (temperatura medie anuala, precipitatii anuale,valori ale evapotranspiratiei potenţiale etc.).

În funcţie de specificul zonei şi al categoriei de folosinta (plantaţii de pomi,vita de vie) sau culturi specifice (tutun, orez etc.), se pot mentiona temperaturileminime şi maxime din zona, suma temperaturilor mai mare de 5°C, 10°C, în perioadade vegetaţie. Nu trebuie sa lipsească referirile la frecventa şi durata perioadelor deseceta sau la fenomene care provoacă pagube culturilor agricole.

Datele climatice se vor actualiza anual, numai pentru teritoriul cartat

(obligatoriu). Datele climatice se dau la nivelul unui areal climatic omogen (ACO) - ozona determinata spatial pe harta, considerată omogenă din punctul de vedere alcaracteristicilor climatice utilizate pentru bonitarea şi evaluarea pretabilitatiiterenurilor. Se identifica printr-un număr de ordine de la 1 la 99 în cadrul judeţului.ACO este un miniareal şi se cuprinde în întregime într -un areal de microzona

pedogeoclimatica. Nu se definesc ACO complex. Datele climatice se definesc prinvalori medii multianuale (minimum 30 de ani).

Folosinţa terenului Se va specifica, la nivelul suprafeţei totale a teritoriului cartat, modul de

folosinţă: arabil, livada, vie, paşune, faneaţă etc. Influenţa antropică În acest capitol se va evidenţia influenţa antropică indusă în teren (sol) de

lucrările agrotehnice, amendare, spalarea sarurilor, lucrările de desecare-drenaj,irigare, CES etc.

De asemenea, se va avea în vedere poluarea solului sub aspectul tipului şigradului de poluare. Dacă în teritoriu sau în apropierea lui se afla o sursa de poluare,



142

aceasta se va mentiona sub aspectul modului de poluare a mediului şi efectului înteritoriu asupra elementelor de mediu şi producţie vegetala.

SolurileRepartiţia teritorială a solurilor în raport cu condiţiile naturale, evidentiindu-se

solul (solurile) dominant (dominante) într-un sector sau altul, după tipul de teren

dominant. În acest context se vor mentiona procesele pedogenetice cu rol în starea defertilitate a solurilor, care se vor încadra în rândul factorilor limitativi ai producţieiagricole în teritoriu.

Lista unităţilor de sol (US) echivalenta cu legenda hârtii de soluri (suprafata înha şi %, culoarea, denumirea unităţii, textura în Ap, roca-mama, relieful, adâncimeaapei freatice, profile din care s-au recoltat probe).

Caracterizarea unităţilor de sol Unităţile de sol se caracterizează succint, sub aspectul condiţiilor de sol, relief

şi drenaj. În car acterizarea solurilor se vor avea în vedere mai ales acei indicatori

morfologici, fizici, hidrofizici şi chimici care se constituie în indicatori pentru bonitarea naturala a terenurilor agricole sau pentru pretabilitatea lor la diferitefolosinţe, cum ar fi: textura, volumul edafic, densitatea aparenta, porozitatea totală,gradul de gleizare, gradul de pseudogleizare, intensitatea saraturarii, conţinutul deCaCO 3 , CaCO 3 activ (pentru pomi), pH, gradul de saturatie în baze, conţinutul(rezerva) de humus în Ap şi pana la 50 cm etc.

Pentru monitorizarea procesului de eroziuneM.E.S.P./1987, metodologia se completează cu indicatorii de stare şi risc,

numai pentru o suprafata de 1 km 2 , în jurul nodului din reţeaua de nivel I sau pentrusuprafata afectată dintr-un anumit areal, după cum urmează:

Indicatori de stare:-eroziune în suprafata (Es):1. eroziune neapreciabila sau slabă; 2. eroziune moderata, orizontul de acumulare a humusului este parţial erodat,

apare orizontul de tranzitie sau B pe mai puţin de 20% din suprafata;3. eroziune puternica, orizontul de acumulare a humusului este total erodat, iar

orizontul de tranzitie sau B apare pe cel puţin 80% din suprafata; 4. eroziune foarte puternica sau excesiva, apar la zi orizonturile inferioare sau

roca, condiţii nefavorabile dezvoltării vegetatiei;

-eroziune în adancime (Ead):1. ogase rare la distanţe mai mici de 100 m; 2. ogase dese la distanţe mai mici de 100 m; 3. ravene sau torenţi; -alunecări (Al): 1. alunecări stabilizate; 2. alunecări active translationale;3. curgeri noroioase;



143

indicator global de stare pentru eroziune şi alunecări:1. terenuri neafectate Es1;2. terenuri moderat afectate Es2, Es3;3. terenuri puternic afectate Es4, Es2, 3 + Ead1;4. terenuri foarte puternic afectate Es2, 3, 4 + Ead2, Al2;

5. terenuri excesiv afectate Ead3, Al3. Indicatori de risc:Se stabilesc numai pentru eroziunea în suprafaţă, riscul se calculează cu

ajutorul metodei recomandate de Moţoc şi colaboratorii, 1978. Clasa de risc, în t/ha/an (Pentru eroziunea în adancime şi alunecări nu sunt încă

modele validate de evaluare a riscului).Eroziune neapreciabila < 3 t/ha/an.Eroziune slabă 3-10 t/ha/an.Eroziune moderata 10-20 t/ha/an.

Eroziune puternica 20-40 t/ha/an.Eroziune foarte puternica > 40 t/ha/an. Bonitarea terenurilorPentru terenurile agricole bonitarea are ca obiectiv stabilirea notelor şi claselor

de favorabilitate pentru diferite culturi şi a claselor de calitate a terenurilor pentrufolosinţe agricole: arabil, vii, livezi, păşuni şi fanete.

Bonitarea în condiţii naturale se efectuează pe baza unor parametri biofizicisintetici, convertiti în indicatori de caracterizare ecologica a solurilor şi terenurilorsau indicatori ecopedologici (M.E.S.P./1987, vol. III), Bonitarea terenurilor agricolese efectuează în conformitate cu M.E.S.P./1987 (vol. II, cap. 3, pag. 30-54).

Indicatorii de caracterizare ecologica vor fi prelucrati asa cum au fost înscrişiîn tabelele-legenda de caracterizare fizico-geografică sau pedologica. Aceştiindicatori se referă la sol, relief, apa freatica, litologie, clima, hidrologie, poluare.Toţi indicatorii utilizaţi (direct sau indirect) pentru bonitarea naturala, pentru analizafactorilor limitativi şi/sau restrictivi şi pentru stabilirea cerinţelor şi măsurilorameliorative se vor trece în tabele de coduri.

Nota de bonitare naturala se exprima în puncte de la 1 la 100 şi se stabileşte pentru teritoriul cartat pe unităţi de teritoriu ecologic omogene (TEO) pentrucategoria de folosinta existenta în momentul cartarii.

Pentru categoria de folosinta arabil nota de bonitare naturala reprezintă mediaaritmetica a notelor de bonitare pentru 8 culturi cu aria de răspândire cea mai mare, şianume: grâu, orz, porumb, floarea-soarelui, sfecla de zahăr, cartof, soia şimazare/fasole, iar pentru livezi este media aritmetica a notelor pentru speciile mar, par, prun, la care se adauga, după caz, nota speciei cires-visin ori piersic sau cais.Pentru vita de vie nota de bonitare naturala este media artimetica a celor douacategorii. Clasele de favorabilitate vor fi cele din M.E.S.P./1987 (vol. II, pag. 67) dela 1 la 10.



144

Gruparea terenurilor în 5 clase de calitate se va face în funcţie de nota de bonitare naturala pentru categoria de folosinta existenta în momentul cartarii,calculată pentru fiecare TEO, după cum urmează:

clasa I - 81-100 de puncte de bonitare; clasa a II-a - 61- 80 de puncte de bonitare; clasa a III-a - 41- 60 de puncte de bonitare; clasa a IV-a - 21- 40 de puncte de bonitare; clasa a V-a - 1- 20 de puncte de bonitare.

Pentru terenurile echipate cu lucrări de îmbunătăţiri funciare cu caracter permanent (indiguire, drenaj, CES etc.) se calculează nota de bonitare potentata.Pentru toate situaţiile se folosesc coeficienţii de potentare, în funcţie de lucrareaameliorativa existenta, specifica pentru fiecare cultura şi folosinta, obtinandu-se înfinal o nota de bonitare potentata (M.E.S.P./1987, vol. II, pag. 54-63).

În situaţia parcelelor cu una sau mai multe sisteme de echipare (desecări,

drenaj, CES, terasare) se va aplica potentarea cumulată, dar numai în cazulfunctionarii sistemelor la parametri normali. Factorii limitativi ai producţiei agricole, cerinţele şi măsurile ameliorative ale

solurilor-terenurilorReprezintă o sinteza a celor enunţate la pct. 2, 3 şi 4 şi consta din enumerarea

factorilor limitativi, localizarea lor şi modul de influentare a însuşirilor solurilor(terenurilor) şi prin ele a producţiei agricole şi a modului de folosinta.

Din această sinteză rezultă şi cerinţele şi măsurile ameliorative ale solurilorafectate, specificându-se cerința (măsura) ameliorativa şi suprafața (ha şi %).

Poluare/degradare - se constituie în capitol distinct şi cuprinde aspecte legatede tipul-gradul de poluare, suprafata (ha, %), sursa poluării, măsuri operative.Indicatorii de poluare utilizaţi, precum şi cei utilizați în sistemul de monitorizare suntcei din M.E.S.P./1987 (partea a III-a, pag. 77-78), indicatorului definindu-se conformtabelului următor:

Indicatorul 29Cod Clasa de

poluare/degradareReducerea cantitativă și/sau calitativă a

productiei vegetale obtinute, raportată la producția vegetală care se poate obține încondițiile în care solul este practic nepoluat

02 Nepoluat ≤ 5% 08 Slab poluat 6-10%18 Moderat poluat 11-25%38 Puternic poluat 26-50%63 Foarte puternic poluat 51-75%88 Excesiv poluat ≥ 75%



145

Sistemul de monitoring la nivel I şi II pentru agricultura Profilele (siturile) din Sistemul de monitoring se actualizează în mod

obligatoriu asa cum prevăd Normele de conţinut privind realizarea şi reactualizareaSistemului de monitoring la nivel I şi II şi a Bazei de date pedologice ale siturilor desol. Analizele se vor efectua numai în acord cu ICPA, care organizează şi

coordonează aceasta activitate. Caracteri zare agrochimică Pentru caracterizarea solurilor din punct de vedere al reacţiei (pH) şi al stării de

asigurare a solurilor cu elemente nutritive (humus, azot-ÎN, fosfor mobil, potasiumobil), se vor recolta probe medii agrochimice, pe unităţi de sol. Proba medieagrochimica se recolteaza din situri reprezentative (suprafata sitului 2-5 ha) din punctde vedere agrochimic, o proba medie revenind la 20-25 ha.

ConcluziiÎn acest capitol vor fi punctate aspectele esenţiale ale lucrării, atât cele din

partea generală, cat şi cele din partea interpretativa, în fapt, un rezumat necesar alelementelor ce trebuie reţinute de beneficiar. La sfârşitul raportului (sau la început) trebuie sa figureze cuprinsul lucrării, cu

capitolele, subcapitolele şi paginatia respectiva, lista anexelor şi ilustratiilor (harti,cartograme etc.).

B. Partea desenată Harti/cartograme

Harta unităţilor cartografice de sol (colorata conform M.E.S.P./1987 <<vol. I,tabel 4.1, coloana 3>>, cu amplasarea profilelor şi a unităţilor cartografice de sol-teren pentru poluari (poluarile sunt identificate prin contur roşu sau puncte de

identificare şi sunt însoţite de o legenda care indica natura şi gradul poluarii) Harta unităţilor cartografice de teren (TEO)/cu suprafata TEO şi numărul

trupului de planimetrare Harta claselor de calitate (în baza notei de bonitare pe folosinţe) Cartograme privind: relieful, textura, eroziunea, apa freatica, favorabilitatea

pentru culturi (3 culturi cu cea mai mare nota de bonitare + folosinta) şi pretabilitatea pentru folosinta din momentul cartarii.

C. TabeleÎn vederea integrării studiilor pedologice şi agrochimice în sistemul naţional de

monitorizare sol-teren pentru agricultura şi în vederea creării băncii de date specificesolteren pentru agricultura se vor utiliza tabelele de prezentare a datelor în formaanexată la prezentele norme de conţinut: tabel cu indicatori -1-1.1, tabele privindsolurile - 2-2.1, 2.2, 2.3, 2.4, 2.5, 2.6; tabele privind terenurile - 3-3.1, 3.2, 3.3; tabele

privind bonitarea - 4-4.1, 4.2, 4.3, 4.4, 4.5; tabele privind inventarierea terenurilor şidegradărilor - 5-5.1, 5.2, 5.3, 5.4, 5.5, 5.6, 5.7, 5.8, 5.9, 5.10, 5.11.



146

3.2. Conceptul privind noţiunea de fertilitate, calitate şi productivitate asolurilor/ terenurilor

Producţia vegetală care se realizează în diferite condiţii: ecosisteme naturale(fără sau cu foarte puţine intervenţii antropice), sau agrosisteme, extensive ori

intensive, (cu implicarea directă sau indirectă a statului arhaic, de drept saudictatorial) impune, ca o stringentă necesitate cunoaşterea cât mai profundă a tuturordeterminanţilor ecologi. Aflaţi sub influenţa complexului de factori şi condiţiicosmico-atmosferici (lumină, căldură, precipitaţii, etc.) şi telurico-edafici (relief,litologie, hidrologie, însuşiri fizice, hidrofizice, chimice şi biologice ale solului)modificaţi diferit în timp şi spaţiu de intervenţia omului, aceştia se regăsesc încapacitatea productivă a terenurilor (aici incluzându-se fertilitatea naturală, potenţialăşi economică a solului).

Alegerea celor mai corespunzătoare tehnologii de exploatare, conservare,

ameliorare şi culturale curente în creşterea productivităţii reale implică o cunoaştereîn detaliu a tuturor determinanţilor. Fertilitatea solului reprezintă însuşirea sa de a asigura în mod constant şi

corespunzător plantelor substanţe nutritive, apa şi aerul de care au nevoie pentrucreşterea şi dezvoltarea lor în ansamblul satisfacerii şi a celorlalţi factori de vegetaţie.

În decursul timpurilor au fost date mai multe definiţii noţiunii de fertilitate,astfel încât în trecutul nu prea îndepărtat (1840), solul era considerat ca o simplă rocădezagregată la suprafaţa litosferei, supus pierderilor prin spălarea de substanţeminerale (importante pentru nutriţia plantelor). După această concepţie, formulată deunii economişti conform căreia "fertilitatea solului descreşte cu timpul" omul nu ar fi

capabil să ridice fertilitatea şi deci posibilităţile sale de a spori producţia agricolă suntlimitate.

De altfel, alegerea locului "potrivit", sau "potrivirea" locului pentru anumitefolosinţe şi culturi a fost prima grijă a agricultorului (trecut în faza agriculturiiitinerante), meşteşug învăţat în mod intuitiv şi transmis din generaţie în generaţie.

Întrucât această pricepere a celor care cultivau pământul nu putea fi măsurată şigeneralizată, comunităţile omeneşti reprezentate prin formaţiunile statale şireligioase, au încercat încă de la primele începuturi să alcătuiască metodici pentruîncadrare (clasificare) a pământului pentru perceperea dărilor în natură sau bani,

metodici ce au fost dezvoltate odată cu creşterea cuantumului impozitelor sau adiferitelor dări (percepute de către stat şi biserică). De la primele începuturi ale abordării şi alcătuirii de metodici de clasificare a

pământului pentru impuneri acestea s-au profilat pe două direcţii de gândire ( D.Teaci, 1980). Prima, ce poate fi definită în mod sintetic "economică" şi are la bază principiul după care fertilitatea solului, înţelegându-se prin aceasta productivitatea pământului, poate fi exprimată prin intermediul cantităţii de recoltă la hectar sau dupăvenitul brut net obţinut din producţia vegetală, indiferent pe ce pământ se obţine



147

aceasta. Cea de-a doua concepţie ce poate fi numită azi "ecologică" sau "naturalistă" porneşte de la premisa că fertilitatea solului trebuie şi poate fi determinată în raportcu însuşirile factorilor naturali care influenţează şi rodirea plantelor.

Disputa dintre cele două curente a durat până aproape de zilele noastre (1965-1975) până când în întreaga lume a fost în general, acreditată metoda "ecologică-

parametrică", fiind cunoscute în ştiinţa solului unele definiţii mai generale, altele maidetailate în definirea noţiunii de fertilitate.

În definiţiile moderne, detaliate, ce au fost date solului (C hiriţă, 1974, Florea, 1983) fertilitatea este definită în mod sistematic ca o rezultantă a stadiului de formareşi evoluţie a solului, a alcătuirii şi proprietăţilor acestuia, precum şi a proceselor

biochimice ce se petrec în sol.În acelaşi timp, fertilitatea este în strânsă legătură şi depinde şi de satisfacerea

celorlalţi factori de vegetaţie, C. Chiriţă (1977) definind fertilitatea sau potenţialul productiv ca fiind "însuşirea întregului mediu fizic de a asigura creşterea şi

dezvoltarea plantelor ,prin acţiunea simultană şi asociată a tuturor factorilorcomplexului său ecologic". În anul 1980 D. Teaci introducea noţiunea de "capacitate de producţie a

terenurilor" (adică a celor suprafeţe ale uscatului pe care se pot petrece procesele defotosinteză), spr e a putea exprima cât mai complet modul de manifestare conjugat altuturor factorilor de vegetaţie, care acţionează independent faţă de plante şi determinănivelul de satisfacere a cerinţelor fiziologice ale acestora, într -un anumit loc şi într -unanumit interval de timp.

În concepţia sa "capacitatea de producţie a terenului" cuprinde atât"fertilitatea solului" (care este determinată de o seamă de însuşiri ale acestuia: reacţia,

starea de aprovizionare cu elemente nutritive, conţinutul de săruri, etc.) , cât şi modulde manifestare faţă de plante a celorlalţi factori de mediu, începând cu cei cosmico -atmosferici (lumină, căldură, precipitaţii, etc.) continuând cu cei geomorfologici şihidrologici, având ca efect productivitatea diferenţiată a muncii omeneşti în raport cumodul de satisfacere a cerinţelor fiziologice ale acestora.

Calitatea terenurilor (terenului) – reprezintă totalitatea însuşirilor şi particularităţile esenţiale (definite din punct de vedere : topografic, geologic,geomorfologic, pedologic, agrochimic, etc.) prin care o anumită porţiune de teren, dela suprafaţa Terrei, se deosebeşte de celelalte (fiind mai bună sau mai rea).

Localizarea şi definirea în spaţiul terestru a fiecărei porţiuni din spaţiul terestru,stabilindu-i o identitate topografică înregistrabilă ca: suprafaţă, date de latitudine,longitudine, altitudine, înclinaţie, expoziţie şi formă de relief, definită morfologic şigenetic, devine un imperativ în cunoaştere şi folosire raţională (agricolă, silvică,civică, etc) cât şi de fundamentare a măsurilor de ocrotire a mediului ambiant şi decombatere a fenomenelor de degradare a terenurilor şi solurilor, bazate pe cercetarea,identificarea şi materializarea spaţială, pe hartă, plan sau fotogramă a unor unităţi deteritoriu cu soluri similare.



148

Prin sol în conceptul şcolii româneşti de pedologie se înţelege un corp naturalcu organizare proprie, modificat sau nu prin activitatea omului, care se formează şievoluează în timp, la suprafaţa scoarţei terestre, sub acţiunea factorilor bioclimaticiasupra materialului sau rocii parentale, caracterizat prin: compoziţie specificătrifazică (solidă, lichidă şi gazoasă), alcătuire polidispersă poroasă a fazei solide,

diferenţiere de compoziţie pe verticală, prezenţa componentei vii, dinamicăneîntreruptă şi complexă, însuşire de a fi fertil , etc, care pe lângă însuşirea sa de corpistorico-natural, reprezintă mediul în care se produce hrană pentru tot ce vieţuieşte pe planeta noastră, fie că acesta este reprezentat de uscat fie că este imers.

Prin teren se înţelege o întindere de pământ cuprinsă între anumite limite(considerată după relief sau după starea sa în spaţiu), caracterizată printr -unansamblu dat de condiţiile de mediu (relief, hidrologie, materialul sau rocile pe carese formează solul) specifice de care depinde favorabilitatea acestuia, pentru anumite plante cultivate sau spontane, modul de folosire, gospodărire şi protecţie, etc.

Noţiunea de teren este mai extinsă decât cea de sol, în sensul că există suprafeţe derelief lipsite de sol (suprafeţe acoperite de stânci şi bolovănişuri, albiile de râu, râpe,etc), solul acolo unde există este întotdeauna asociat unei forme de relief ca o peliculă pe care se dezvoltă stratul vegetal care îl protejează, împreună formând sistemeteritoriale. Desigur, sistemele teritoriale variază foarte mult la suprafaţa uscatului înfuncţie de modul concret de combinare a diferitelor forme (grade) de manifestare(exprimare) a elementelor (factorilor) constitutive în spaţiu şi timp.

Un astfel de sistem poate fi caracterizat parametric prin notarea pe lângăcategoria de sol, sub forma unei formule a caracteristicilor principale de sol (lanumărător ) şi de mediu (la numitor).

Tip, subtip - Var ietate de sol - Specia - Famil ia - Var iantaCz ca vs-gc Xi Gi Wi Si Ai Ki di ti qi/ti qi M i g/Ri F i Ni ei Pi

L ST ad Pi-i Slm Zi Qi I i

în care:

Xi = Subdiviziuni genetice şi caractere particulare (ind. 13-SRTS-2003)Gi = Grad de gleizare (tab 6.3. ind. 14, SRTS-2003)Wi= Grad de stagnogleizare (tab 6.4. ind. 15, SRTS-2003)

Si = Grad de salinizare (tab 6.5. ind. 16, SRTS-2003) Ai= Grad de sodizare (tab 6.6. ind. 17, SRTS-2003) Ki= Clase de adâncimea carbonaţilor (ind. 18, SRTS -2003)di = Clase de grosimea solului (ind. 19, SRTS-2003)ti = Textura în orizontul superior (ind. 23, SRTS-2003)qi= Conţinutul de schelet în orizontul superior (ind. 24, SRTS -2003)ti = Textura în orizontul intermediar (ind. 23, SRTS-2003)



149

qi= Conţinutul de schelet în orizontul intermediar (ind. 24, SRTS-2003) Mi= Materialul parental (ind. 21 a, SRTS-2003) g = Clasa granulometrică simplificată (ind. 22, SRTS -2003) Ri = Categoria de rocă (ind. 21 b, SRTS -2003) Fi = Folosinţa solului (ind. 26, SRTS -2003)

Ni = Modificări ale solului prin folosire în agricultură(ind. 27, SRTS -2003)ei = Grad de eroziune-decopertare sau colmatare (ind. 20, SRTS-2003)

Pi = Tipurile şi gradul de poluare (ind. 28 şi 29, SRTS -2003) L = Forme principale de relief (ind. 2, MESP-1987)ST = Elemente ale formelor principale de relief (ind. 31, MESP-1987)ad = Forme de mezo şi microrelief (ind. 32, MESP -1987)

Pi-i = Clase de pante şi de expoziţie a terenului (ind. 33 şi 34, MESP -1987)SLm = Roca subiacentă şi clasa granulometrică (ind. 21 şi 22, MESP -1987)

Zi = Grade de acoperire a terenului cu bolovani sau stânci (ind. 35, MESP-

1987)Qi = Clase de adâncime a apei freatice (ind. 39, MESP-1987) Ii = Clase de inundabilitate (ind. 40, MESP-1987).

Producţia agricolă şi silvică desfăşurându-se în condiţii variate : ecosistemenaturale sau modificate antropic , culturi intensive sau extensive sub influenţa unuicomplex de factori şi condiţii de mediu, modificate în timp şi spaţiu de intervenţiaomului, impune ,cu o stringentă necesitate, cunoaşterea cât mai profundă a tutu rordeterminanţilor sub aspectul capacităţilor productive în vederea alegerii celor maicorespunzătoare măsuri tehnologice în favoarea unei gospodăriri raţionale a

resurselor ecologice.Din punct de vedere al funcţionalităţii lor, elementele mediului natur al

raportate la cerinţele plantelor cultivate sau a celor spontane se împart în: condiţii demediu şi factori de vegetaţie.

Condiţiile de mediu, sunt considerate acele elemente care definesc cadrulspaţial al existenţei vegetaţiei, şi în general, al vieţii pe Terra, fără a avea însă un rolactiv în viaţa plantelor sau a animalelor, decât în mod indirect. Asemenea elementesunt: relieful, hidrologia, materialele şi rocile pe care se formează solurile.

Factorii de vegetaţie, sunt acele elemente ale mediului natural care intervin

activ în viaţa plantelor şi determină atât posibilitatea existenţei acestora cât şicapacitatea lor de sinteză a materialului vegetal. Aceşti factori pot fi împărţiţi în:factori cosmico-atmosferici (lumină, temperatură, precipitaţii, etc.) şi telurico-edafici(relief, litologie, hidrografie şi hidrologie, însuşirile fizice, hidrofizice, chimice alesolului, organismele vii aflate în sol şi la suprafaţa acestuia).

Între factorii şi, condiţiile telurico-edafice, determinante ale mediului în care plantele cresc şi dau recolte, solul prezintă o componentă majoră, care are rolul, pe deo parte, de indicator complex al stării de evoluţie a însuşirilor ce determină creşterea



150

plantelor şi, pe de altă parte, de depozitar al influenţei tuturor celorlalte condiţii şifactori care au ,, înregistrat‘‘ şi înregistrează fidel şi continuu, toate fenomenele

petrecute într-un anumit loc şi interval de timp, solul putând fi astfel considerat ca uncorect şi exact ,,instrument multisenzorial‘‘ şi în acelaşi timp ca un computer cu omemorie vastă ce poate fi integrată pentru a se afla ce s-a petrecut şi ce se poate

petrece în acel loc.De asemenea în cadrul condiţiilor de sol pot fi delimitate anumite însuşiri ce

intervin direct în definirea productivităţii terenurilor, iar altele ca însuşiri derivate din primele . Astfel alcătuirea granulometrică şi conţinutul de humus sunt însuşirideterminante şi definitorii ale productivităţii, în timp ce capacitatea de schimbcationic este derivată din primele două şi din natura mineralogică a argilei.

La fel, capacitatea de apă utilă poate fi socotită ca însuşire derivată, fiinddeterminată de textura şi structura solului.

Între însuşirile solului şi principalele specii cultivate, sau spontane, se pot

stabili relaţii de o variată şi complexă reciprocitate. Astfel însuşirile solului potexercita o influenţă determinată în ceea ce priveşte dezvoltarea sistemului radicular,nutriţia minerală, asigurarea regimului aerohidric şi termic necesar desfăşurării

principalelor procese fiziologice iar plantele ( respectiv fitocenozele) la rândul loracţionează atât direct cât şi indirect asupra stării de fertilitate a solului.

Fertilitatea solului, reprezintă însuşirea de a asigura în mod constant şicorespunzător plantelor substanţe nutritive, apa şi aerul de care au nevoie pentrucreşterea şi dezvoltarea lor în ansamblul satisfacerii şi celorlalţi factori de vegetaţie.Definită în mod sistematic ca o rezultantă a stadiului de formare şi evoluţie a solului,a alcătuirii şi proprietăţilor acestuia, precum şi a proceselor biochimice ce se petrec în

sol , fertilitatea poate fi: naturală, culturală, economică, etc. Din cele prezentate rezultă clar că proprietatea (însuşirea) solului de a da sau

nu recolte nu este un atribut exclusiv şi independent al acestuia ci o funcţie aecosistemului, acesta fiind strâns legat şi de gradul de dezvoltare a ştiinţei şi tehniciiagricole, deosebindu-se astfel fertilitatea naturală de fertilitatea culturală.

3.2.1. Fertilitatea naturală

Fertilitatea naturală este tipul de fertilitate determinat de însuşirile fizice,

chimice şi biologice ale solului în ansamblul diferitelor condiţii climatice. Fertilitatea pe care o deţin solurile naturale (necultivate), în care omul nu aintervenit, (pajişti naturale, păduri naturale) poartă denumirea de fertilitate naturală(sau potenţială), care asigură, anual, o anumită cantitate de "biomasă".

Ea depinde de proprietăţile solurilor, de gradul de evoluţie al acestora şi deoferta celorlalţi factori naturali care, prin acţiunea simultană şi asociată, contribuie larealizarea recoltelor.



151

Însuşirea solului de a contribui la realizarea recoltei (potenţialul productiv saufertilitatea acestuia) trebuie privită ca fiind formată din două elemente:

o componentă intrinsecă a solului care este dată de potenţialul productiv alacestuia determinat de o seamă de însuşiri precum: reacţia, starea de aprovizionare cuelemente nutritive, conţinutul de săruri, starea de afânare, însuşiri uşor modificabile

care depind în bună măsură de o serie de însuşiri mai greu modificabile precum:volumul de sol afânat, alcătuirea granulometrică şi mineralogică, conţinutul dehumus, cât şi de modul de manifestare faţă de plantă a celorlalţi factori de mediu,începând cu cei cosmico-atmosferici (lumină, căldură, precipitaţii, etc.) şi continuândcu cei geomorfologici şi hidrologici;

componentă relativă şi subiectivă, referitoare la favorabilitatea pentrudiferite specii de plante a acestui potenţial, care depinde, în bună măsură, de cerinţelediferite ale speciilor faţă de elementele de fertilitate.

Faţă de cele menţionate, trebuie remarcat faptul că, fără prezenţa plantelor,

elementele de fertilitate a solurilor nu pot fi folosite, odată ce, fără existenţa în proporţii optime a ofertei cosmico-atmosfer ice (căldură, lumină, precipitaţii), acesteanu pot fi materializate în producerea de biomasă vegetală.

Capacitatea de a forma recolte nu este, aşadar, un atribut exclusiv şiindependent al solului, ci o funcţie a ecosistemului, deci a sistemului unitar sol – atmosferă - plantă-animal (erbivor, carnivor) descompunător.

Fluxul de substanţe în cadrul acestor ecosisteme se realizează ciclic, dândnaştere la anumite circuite biogeochimice ale elementelor: astfel, elementele chimicesunt absorbite de plantele verzi şi transformate de către acestea în fitomasă primarăfotosintetizată, circulând, apoi, paralel cu energia de la o grupă de vieţuitoare la alta,

pentru ca până la urmă circuitul să se întregească, astfel încât elementele respective săfie eliberate din substanţele organice şi puse din nou la dispoziţia plantelor.

Cum circuitul biogeochimic al elementelor, din cadrul ecosistemelor, poate fi profund afectat de intervenţia omului, elementele fertilităţii nemaifiind acelea alesolurilor naturale, se poate vorbi despre o fertilitate culturală a acestora.

3.2.2. Fertilitatea culturală

Fertilitatea culturală reprezintă fertilitatea efectivă pe care o dobândeşte solul

în urma intervenţiei omului prin experienţe şi mijloace tehnice în vederea obţineriiunor recolte optimizate.Prin luarea solului în cultură, omul a urmărit să obţină producţii vegetale din ce

în ce mai mari şi de mai bună calitate, suplimentând sursa principală de energie solarăcu alte surse energia metabolică (umană şi animală sub formă de lucrări manuale saucu animale), energia combustibililor fosili (cărbune, petrol), nucleari, prin diverselucrări mecanice ale solului, transporturi, substanţe purtătoare de energie, etc.).



152

Prin administrarea diverselor substanţe, în special a îngrăşămintelor (mai ales acelor chimice), omul amplifică circuitul anumitor elemente, în general şi în special,circuitele azotului, fosforului, potasiului şi calciului.

În mod curent, intervenţiile antropice au provocat reorganizarea completă asistemelor biocenotice, respectiv a ciclurilor trofice din modelele ecologice naturale,

cu scopul declarat de a furniza dezvoltarea doar a unor culturi (plante singulare), cu puritatea totală a lanurilor sub toate aspectele: fără buruieni, fără dăunători animalisau vegetali, fără boli, etc.

Pe de altă parte, prin recolta obţinută, el îndepărtează în mod constant şi permanent din sistem, an de an, anumite cantităţi de substanţe, cu însemnateconsecinţe asupra productivităţii actuale şi viitoare, a echilibrelor biologice şi aevoluţiei agroecosistemelor respective.

În acest sistem de producţie vegetală, în care se îmbină, deopotrivă, în modarmonios, potenţialul productiv al solului cu munca omului judicios aplicată, se poate

vorbi despre o productivitate culturală divers condiţionată tehnico-economic, rezultatal contribuţiilor solului, ale factorilor cosmici, ale muncii, investiţiilor în apă şiîngrăşăminte, vital integrate, de către plante, în producţia de biomasă.

Această productivitate reflectă, aşadar, nu doar potenţialul productiv alfactorilor naturali de natură cosmico-atmosferică şi telurico – edafică, ci şi gradul dedezvoltare a ştiinţei şi tehnicii, precum şi modul de folosire a mijloacelor moderne în procesul de producţie şi organizarea socială a acestora.

Astfel, sunt numeroase cazurile de creştere a productivităţii culturale prinfertilizare organică şi lucrări ameliorative (lucrări ce conduc la creşterea conţinutuluide humus şi elemente nutritive, la îmbunătăţirea structurii şi a regimului aerohidr ic,

etc.), precum sunt tot aşa de numeroase şi mai larg extinse cazurile de diminuare a productivităţii prin degradarea însuşirilor mecanice, chimice, fizice şi biologice alesolului, ca urmare a aplicării unui sistem greşit de agricultură.

Se poate distinge, astfel, o fertilitate de durată şi una actuală (trecătoare, careţine de nivelul fertilizării, irigaţiei şi de ţinuta lucrărilor agrotehnice şi culturalecurente), înţelegându-se, prin aceasta, că odată cu întreruperea intervenţiilorsuplimentare, nivelul productivităţii înregistrează o scădere, depinzând, aşadar, decomplexul factorilor tehnici, economici şi sociali.

Ca urmare, găsirea celor mai adecvate raporturi între elementele biogenetice

naturale şi cele antropice, introduse sau excluse din agrosisteme, reprezintă unelement major pentru elaborarea structurilor economice şi tehnologice optime, pentrufiecare zonă şi microzonă agricolă, productivitatea economică depinzând de nivelulfertilităţii culturale a solului, de oferta cosmico – atmosferică, de valoarea investiţiilorşi de nivelul de tehnicitate.



153

3.2.3. Fertilitatea economică Activitatea de producţie în agricultură este caracterizată prin rezultatele

economice care diferă extrem de mult de la o zonă la alta, iar în zonele foartecomplexe din punct de vedere geomorfologic sau pedologic, de la o parcelă la altasau chiar în cadrul aceleaşi parcele, doar câţiva metri distanţă. Variabilitatea nivelelor

de producţie, la aceleaşi valori, ale cheltuielilor de muncă şi materiale, aduce dupăsine o diferenţiere accentuată a indicatorilor economici (venit net, global, etc.), acosturilor de producţie şi, în consecinţă a nivelului rentabilităţii producţiei agricole.

Întrucât la baza fertilităţii culturale stă totuşi fertilitatea naturală, ca orezultantă a proceselor de pedogeneză, în practica agricolă neputând fi separate, eledefinind împreună fertilitatea economică a solului şi având ca efect productivitateadiferenţiată a muncii omeneşti în raport cu modul de folosire a acestuia, ea,fertilitatea culturală, constituie factorul principal al bonitării cadastrale a terenurilor.

Definită ca o activitate desfăşurată în vederea aprecierii calitative, valorice şi

tehnice a resurselor funciare, bonitarea terenurilor agricole, luând în considerarefaptul că fertilitatea solului (capacitatea de producţie a terenurilor) reprezintă, în afarafenomenului fizic, măsurabil, o relaţie socială cu implicaţii largi în economianaţională, aceasta trebuie să opereze cu metode matematice, obiectiv fundamentate,

pentr u a stabili influenţa lor asupra cuantumului de recoltă ce se obţine la unitatea desuprafaţă, determinând acţiunea ansamblului de factori naturali şi antropici caredetermină modul de creştere şi rodirea plantelor.

Dar, aşa cum se ştie potrivit literatur ii de specialitate, randamentele dinagricultură şi mai ales cele din producţia vegetală, se pot exprima cu ajutorul uneiecuaţii de tipul: y = N B M ( D. Teaci, 1978), cu toţi termenii din dreapta semnului

de egalitate consideraţi ca variabile independente în timp şi în spaţiu, ca elemente alemediului natural (calitatea pământului şi a climei) N, natura biologică a materialuluivegetal (calitatea soiurilor şi a hibrizilor) B, cât şi cuantumul şi calitatea muncii, prestate pentru obţinerea unei anumite cantităţi de recoltă M. Acest din urmă factor -munca depusă pentru obţinerea recoltelor, nu reprezintă doar contribuţia celor celucrează în agricultură, ci şi a celor ce lucrează pentru făurirea uneltelor necesarecultivării plantelor (tractoare, maşini agricole, etc.), ori la producerea îngrăşămintelor,a insecto - fungicidelor, etc.

Sub acest aspect, recolta poate fi mai "scumpă" sau mai "ieftină" după cum şi

cantitatea de muncă şi cheltuiala de energie la o unitate de produs agricol, diferă de lao epocă la alta, de la o zonă la alta şi de la o ţară la alta. Ponderea fiecăruia dintre cei trei termeni ai ecuaţiei, este deosebit de

importantă întrucât "rentabilitatea" producţiei agricole poate fi egală sau mai mare,uneori, dacă se bazează mai ales pe N (natură) şi nu se investeşte nici muncă şi nicicreaţii biologice, aşa cum se întâmplă pe multe din suprafeţele de pajişti naturale.

În general, variabila dependentă y este determinată de variabilele independente N, B şi M, care la rândul lor pot fi influenţate, în parte în anumite limite economice



154

sau sociale, în funcţie de felul în care agricultura este considerată un mod de producţie sau numai o condiţie de existenţă umană, cuantumul de recoltă obţinut launitatea de suprafaţă fiind o rezultantă a interrelaţiilor dintre elementele menţionate.

3.3. Aspecte principale privind definirea noţiunilor de bază în

caracterizarea ecopedologică a terenurilor

Între factorii şi condiţiile telurico-edafice, determinante ale mediului în care plantele cresc şi dau recolte, solul prezintă o componentă majoră, care are rolul, de o parte, de indicator complex al stării de dezvoltare a însuşirilor ce determină creşterea plantelor şi, pe de altă parte, de "depozitor" al influenţei tuturor celorlalte condiţii şifactori naturali care au "înregistrat" şi "înregistrează" fidel şi continuu, toatefenomenele petrecute într-un anumit loc şi interval de timp. Solul poate fi consideratca un corect şi exact "instrument multisenzorial" şi, în acelaşi timp, ca un computer

cu o memorie vastă ce poate fi integrată pentru a afla ce s-a petrecut şi ce se poate petrece în acel loc (D. Teaci şi colab. 1995). În acest context, caracterizarea ecopedologică a terenurilor urmăreşte să

stabilească ceea ce se poate numi specificul ecologic al acestora sub aspectulînsuşirilor lor fizice, mecanice, chimice, hidrologice, morfometrice şi morfologice,climatice, etc., situaţia relativă a acestui specific faţă de optimul ecologic alterenurilor, în raport cu cerinţele plantelor şi, prin acesta, potenţialul productiv alacestora, în condiţiile de specific ecologic existent şi productivitate posibilă, precumşi de stabilire a naturii măsurilor ameliorative, necesare aducerii solului sau a altorfactori şi condiţii de vegetaţie la starea cea mai favorabilă pentru creşterea şi rodirea

plantelor.Folosind datele cercetării interdisciplinare în caracterizarea ecopedologică a

terenurilor, acestea pot fi grupate după criterii ecologice, indicându-se totodată şilucrările de amenajare şi organizare a teritoriilor, modul cel mai judicios de alcătuirea exploataţiilor agricole, în vederea realizării unui echilibru agro – silvo – cinegetic,

prin utilizarea celor mai recente descoperiri din domeniul agrotehnic, agrochimic, pedologic, climatologic, ecometric, etc.

Necesitatea caracterizării terenurilor sub raport ecopedologic, pentru nevoile producţiei vegetale, impune o cunoaştere în detaliu a tuturor factorilor percepuţi ca

determinanţi din punct de vedere ecologic, ce concură la realizarea de biomasăvegetală de către comunităţile naturale de plante sau culturile agricole, în cadrul unorexploataţii agricole care se dezvoltă în unităţi geografice regionale, etc.

În principiu, caracterizarea ecopedologică a terenurilor trebuie astfel abordatăîncât să poată induce în timp util informaţia complexă asupra condiţiilor de mediu şi arelaţiilor lor cu biocenozele din diferite tipuri de ecosisteme (de pajişti, culturiagricole, etc.), cât şi în ceea ce priveşte vitalitatea ecologică a anumitor specii, soiuri



155

sau hibrizi, în diferite condiţii de climă, sol, etc., precum şi recomandări privindzonarea ecologică a culturilor.

Acest deziderat poate fi realizat în baza rezultatelor obţinute de cercetareaştiinţifică şi a studiilor bazate pe metoda observaţiei pe teren ( prospectare, cartare), custrictul necesar de date analitice de laborator.

Diversitatea solurilor ca mediu pentru plante şi direct sau indirect pentruanimalele care trăiesc asociativ în comunitatea agrobiocenozei, necesită separarea înunităţi de teren cât mai omogene, în raport cu nevoile de cunoaştere ecopedologică.

Noţiunea de Teritoriu Ecologic Omogen ( D. Teaci, 1968), a fost concepută pentru a defini o porţiune distinctă a uscatului, pe care toţi factorii naturali şi ceiantropici, în cazul suprafeţelor ameliorate, se manifestă uniform, porţiunea respectivăneputând fi divizată pe mai departe, după nici unul din criteriile utilizate curent.

În mod practic, asemenea porţiuni de teritoriu ocupă suprafeţe relativ mici, dela câteva hectare în zonele foarte uniforme, până la doar câţiva metri pătraţi în zonele

complexe sub aspect geomorfologic, litologic, pedologic, etc.Asemenea unităţilor de teren, trebuie să fie separate, delimitate atât pe bază decriterii de ordin morfologic privind relieful, cât şi pe baza caracterelor morfologiceale solului şi fizico-geografice ale terenurilor, de importanţă pentru însuşirile de ordineco-agro-silvoproductiv cât şi pentru caracterizarea tehnologică şi ameliorativă, aarealului elementar respectiv.

În ceea ce priveşte cunoaşterea însuşirilor determinante şi dependente caelemente de bază pentru caracterizarea ecopedologică a terenurilor, este necesar a fiîntreprinse următoarele:

o cunoaştere cantitativă a însuşirilor fundamentale ale solului, elemente care

joacă un rol determinant între factorii ecologici, precum: compoziţia granulometrică(textura), alcătuirea mineralogică - geochimică, conţinutul de humus, reacţia (pH),volumul edafic util, starea de gleizare- pseudogleizare, sărăturarea, alcalizarea, etc.;

o cunoaştere cantitativă şi calitativă, prin analiza sistematică a funcţieiecometrice, a fiecăreia dintre însuşirile solului, în raport cu cerinţele fiziologice,specifice diferitelor specii, spontane sau cultivate.

Caracterizarea ecopedologică a terenurilor, se impune ca o necesitate învederea folosirii la parametri optimi a tuturor condiţiilor de mediu, de vegetaţie şi de productivitate, cu scopul realizării de randamente maxime, prin eliminarea sau

ameliorarea factorilor limitativi ai creşterii şi rodirii plantelor.Este necesară obţinerea acelui minim indispensabil de cunoaştere multilateralăşi unitară fără a scăpa nici unul din factorii de importanţă pentru caracterizarea"unităţii de teren", ca mediu ecologic pentru plante, printr -o investigaţie care poate fimai generală sau mai detaliată, după natura diferitelor caracteristici şi posibilităţi destudiu, diferind în funcţie de timp şi ţară, în funcţie de oferta socială şi nivelul de percepere şi decizie politică care o pot susţine instituţional şi material.



156

Numai prin aplicarea practică a noţiunilor de bază ale caracterizăriiecopedologică a terenurilor, vom putea înlătura caracterul nivelator şi inechitabil înaprecierea şi clasificarea terenurilor, existent şi în prezent la unele nivele alefactorilor de decizie ( D. Teaci, 1980): " Imaginea noastră generală desprevariabilitatea condiţiilor naturale ale României şi despre capacitatea variată de

producţie a pământurilor, a fost şi este încă destul de generalizatoare, ca să nu spunem simplistă şi neadecvată realităţilor. Din această cauză se dau soluţii şi serecomandă măsuri uniforme sub aspect economic, sau tehnologic, pentru pământuricu totul diferite, iar tratarea problemelor economico-sociale se facenecorespunzător, creându- se mari disparităţi între răsplata muncii în agricultură, înraport cu eforturile reale ale lucrărilor din această ramură economică".

Capacitatea de producţie a terenului este deci expresia calitativă a modului demanifestare conjugata a tuturor factorilor de vegetaţie care acţionează independentfata de plante şi determina nivelul de satisfacere a cerinţelor fiziologice ale acestora,

într-un anumit loc şi într -un anumit interval de timp, Capacitatea de producţie aterenului (potenţialul de producţie al acestuia) reprezintând în fapt calitatea terenuluiexprimată în kg/ha.

Cartările pedologice şi agrochimice sistematice a solurilor efectuate de cătreOficiile de Studii Pedologice şi Agrochimice din ţara noastră oferă date preţioase cu privire la evoluţia stării de calitate a solurilor, stabilirea şi aplicarea diferenţiată atehnologiilor de cultură, bonitarea terenurilor şi stabilirea favorabilităţii pentrudiverse culturi, fundamentarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare şi a tehnologiilorameliorative, organizarea şi sistematizarea teritoriului, etc, fără a stabili însă relaţiide dependenţă dintre punctele de bonitare şi expresia cantitativă a potenţialului

pământului (solului) şi a tehnologiei aplicate care este recolta efectivă exprimată înkg/ha ca punct de plecare în evaluarea economică.

Acestui deziderat îi corespunde cel mai bine rezultatele din experienţele delungă durată şi parcelele de referinţă fapt ce impune de urgenţă intervenţiaresponsabilă a statului prin asigurarea fondurilor necesare continuării activităţii şiînfiinţarea de noi „parcele de referinţă‖ amplasate în zone pedoclimaticecaracteristice, pentru precizare metodologică şi crearea băncii de date necesareelaborării unor instrucţiuni, cu un caracter unitar la nivel naţional, de evaluareeconomică a terenurilor.



157

Capitolul 4

BONITAREA TERENURILOR

Pământul cel mai subţire şi fragil strat al geosferei, pe lângă însuşirea lui de

corp istorico-natural, este şi cel mai important mijloc de producţie în agricultură,silvicultură etc. şi totodată un bun ce face obiectul proprietăţii şi implicit obiect deschimb pe piaţă.

Activitatea umană pentru obţinerea de bunuri necesare traiului zilnic, începutăîncă din preistorie, se desfăşoară într -un cadru determinat de factorii şi condiţiile demediu, care oferă posibilitatea creşterii şi dezvoltării anumitor plante, respectivanimale cât şi existenţa omului însuşi.

Cunoaşterea resurselor telurico-edafice şi a celor cosmico-atmosferice subaspectul capacităţilor lor productive reprezintă o condiţie primordială pen tru

dezvoltarea unei societăţi moderne şi eficiente. 4.1. Relaţii matematice privind funcţiile matematico euristice pentru

determinarea capacităţii de producţie a terenurilor agricole

Cunoaşterea capacităţii de producţie a terenurilor este condiţionată decunoaşterea în detaliu a corespondenţei dintre cerinţele fiziologice ale fiecărei speciiîn parte şi caracteristicile biotopului, ţinând cont de faptul că agroecosistemele suntformaţiuni spaţio - temporale ce funcţionează ca sistemele cibernetice, realizând, permanent, schimburi de substanţă, energie şi informaţie, atât între elementele

fitocenotice şi zoocenotice, cât şi a acestora cu mediul înconjurător şi avândcapacitatea de a transforma energia cosmică în energie potenţială, pe care oînmagazinează în biomasă vegetală şi animală.

Cunoaşterea şi alegerea locului "potrivit" sau "potrivirea" locului pentruanumite folosinţe şi culturi, a constituit prima grijă a cultivatorului, meşteşug învăţatîn mod intuitiv şi transmis din generaţie în generaţie. Se înţelege că nu putea fimăsurată şi generalizată această pricepere intuitivă a celor ce cultivau pământul, deaceia o serie de cercetători au încercat să determine capacitatea de producţie aterenurilor folosind diferite procedee ştiinţifice.

Astfel, în a doua jumătate a secolului XIX şi în prima jumătate a secolului XX,s-au conturat trei şcoli naţionale de bonitare şi anume: şcoala germană, avându-i ca protagonişti pe Thaer , şi Konopp (1820), şcoala rusă a lui Dokuceaev (1870) şi şcoala americană, în frunte cu Storie (1934). Din punct de vedere semantic primulcare foloseşte cuvântul de bonitare este I. T. Mayer , în anul 1805 ( D. Teaci, 1980).

Şcoala germană de bonitare are la bază următoarele grupe de factori: geologia-litologia, textura solului şi stadiul de evoluţie a solurilor.



158

Şcoala rusă şi sovietică de bonitare a elaborat o concepţie nouă despre origineasolurilor, ca o componentă indisolubilă a mediului ambiant, ceea ce a reprezentat unsalt calitativ în domeniul metodicii de bonitare, ea propunând procedee simple, ceoperează cu însuşirile fizice şi chimice ale solurilor.

Şcoala americană propune un sistem parametric de bonitare bazat pe aprecierea

distinctă a mai multor factori ai mediului înconjurător sau referitori la însuşirilesolului, precum porozitatea totală şi permeabilitatea, textura şi structura, salinizarea,alcalizarea, aprovizionarea cu elemente fertilizante etc.

Metodologia românească de bonitare a terenurilor agricole, reprezentând unmodel matematico-euristic ce înglobează sinteza cunoştinţelor din acest domeniu adiferitelor şcoli de bonitare precum şi a experienţei autohtone, prin contribuţiahotărâtoare a Dr. Doc. Dumitru Teaci (1960, 1975, 1980). Aceasta operează învederea aprecierii capacităţii de producţie a terenurilor având în vedere cele maiimportante condiţii din întregul ansamblu al factorilor de mediu şi anume: condiţiile

legate de relief, de resursele climatice, de hidrologie şi de însuşirile solului, înanumite condiţii economico-sociale de dezvoltare a societăţii în general şi aagriculturii în special.

Cunoaşterea şi exprimarea corectă a capacităţii de producţie a terenurilorcomportă un proces laborios de gândire, de formulare a ipotezelor de lucru şi demodelare sub toate aspectele, logic, matematic, euristic şi de validare a procedeelor prin verificări multiple (chimice, fizice, economice), pentru găsirea celor maiadecvate mijloace de exprimare a noţiunilor în întreaga lor complexitate, rezultantăfirească a coabitării dintre biocenoză şi biotop.

Având în vedere vârsta ştiinţei solului, care este relativ nouă, aceasta operează,

în activitatea sa de cunoaştere şi optimizare continuă a capacităţii de producţie aterenurilor agricole, cu metode preluate, mai ales, din ştiinţele fundamentale, care aufost ada ptate la cerinţele diverselor domenii de investigare ale solului şi ale celorlalţifactori naturali şi antropici, ale căror însuşiri condiţionează creşterea şi producţia plantelor cultivate şi spontane (Chiriţă, 1974, 1978, Teaci, 1960,1975, 1978, 1989, Florea, 1989, Răuţă şi Cârstea, 1978, 1987 etc).

În ultimii ani, odată cu introducerea metodei analizei varianţei şi a funcţiilor de producţie au fost elaborate şi testate o seamă de modele matematico-fiziologice decreştere şi rodire a plantelor, fiind utilizaţi parametrii ce aparţin mediului ambiant, ca

şi cei referitori la anumite însuşiri ale plantelor, stabilindu-se relaţii cantitative întrecererea şi oferta factorilor de vegetaţie. În baza acestor modele pot fi preluate o seamă de elemente ce pot fi utilizate în

cadrul funcţiilor de producţie pentru stabilirea unor limite şi praguri de interpretare agradului de satisfacere a "cererii" de căldură, energie radiantă, apă şi elementenutritive necesare obţinerii unei anumite cantităţi şi calităţi de biomasă (fig. 4.1.1.),

D. Teaci, 1989.



159

4.1.1. Noţiunea de funcţie, conceptul matematic şi caracteristicile

funcţiilor de producţie în agricultură

Noţiunea de funcţie s-a introdus în matematică din necesităţi dictate decunoaşterea legăturilor ce se realizează între diferite fenomene din natură.

Cuvântul funcţie, este folosit adesea, în vorbirea curentă, afirmându-se, de

exemplu, că anumite lucrări agricole (semănat, prăşit, erbicidat, recoltat), se fac înfuncţie de starea vremii. În modul cel mai general, prin funcţie matematică se înţelege corespondenţa

între elementele a două mulţimi (X şi Y). Definirea funcţiei presupune de fapt existenţa a trei elemente: o mulţime X, pe care funcţia este definită şi care se numeşte domeniul de

definiţie al funcţiei; o mulţime Y, în care funcţia ia valori şi care se numeşte domeniul valorilor

funcţiei sau codomeniul funcţiei; o lege (procedeu, convenţie etc), o corespondenţă de la elementele mulţimiiX la cele ale lui Y.

Pentru definirea completă a unei funcţii este necesar să fie precizate toate celetrei elemente ce o caracterizează: domeniul de definiţie, domeniul valorilor şi legeade asociere (putând fi definite sintetic sau analitic).

Noţiunea de funcţie de producţie în agricultură este relativ nouă, fiind lansatăde Liebig abia la mijlocul secolului trecut, el demonstrând că recolta este condiţionată

Fig. 4.1.1. Familia de modele pentru determinarea capacităţii de producţie a

terenurilor ( agricole, silvice, piscicole )



160

de factorul care se găseşte în minim faţă de nevoile plantelor, idee exprimată subforma unei funcţii:

y = axîn care:

y = producţia la hectar

x = cantitatea de îngrăşăminte a = coeficientul ce exprimă influenţa îngrăşămintelor de anumit tip asupra

producţiei. K. Boresch corectează formula lui Liebig , introducând constanta care semnifică

producţia ce se poate obţine fără îngrăşăminte: y = c + axÎn acest caz, y nu mai poate fi egal cu zero ca în cazul precedent, chiar dacă x =

0, y va fi egal cu c, deci cu cantitatea de producţie ce se poate obţine fărăîngrăşăminte.

În cazul în care vor fi luaţi în calcul mai mulţi factori, funcţia va avea forma: y = c + a 1x l + a 2 x 2.......+ a n x n O funcţie de producţie din agricultură este compusă din variabila independentă

(factori, cauze), din variabila dependentă (efectul, rezultatul, producţia) şi dincoeficienţii care arată cu cât se modifică efectul, rezultatul, producţia, dacă factorulcreşte sau descreşte cu o unitate.

Funcţia de producţie în agricultură este deci o expresie matematică a legăturilorîntre cauză şi efect, deosebindu-se însă de funcţia matematică la care pentru fiecareelement x, există un element şi numai unul, y. Funcţia de producţie din agricultură

fiind o funcţie statistică admite ca pentru fiecare unitate de factor (element) studiat x,să corespundă mai multe valori (efecte, elemente), y, în timp şi spaţiu.

Aceasta se datorează faptului că între variabilele independente (factori, cauzeetc) şi variabilele dependente (efectul, rezultatul, producţia etc), se interpunorganisme sau sisteme vii (soluri, plante, animale), care sunt supuse atât influenţeifactorului sau factorilor cauză analizaţi, cât şi influenţei altor factori care nu se potcomensura sau care nu surprind în totalitate dimensiunea interdependenţei lor, motiv pentru care funcţia apare viciată de factori neidentificaţi, necontrolabili sau neluaţi înstudiu, la un anumit moment sau nivel al dezvoltării social-economice a comunităţii.

Dar influenţa tuturor factorilor nu se manifestă în timp, întrutotul, cu influenţa precedentă, fapt ce demonstrează că în natură nimic nu este repetabil, întocmai,valoarea teoretică a funcţiei neputând fi acceptată decât atunci când este verificată în practică.

Existenţa în agricultură a unor funcţii de producţie neliniare care necesită oanaliză a producţiei marginală (în creştere sau descreştere), putându-se întâlni maimulte situaţii: (fig.4.1.2.), în care a şi b sunt cele mai întâlnite:



161

Fig. 4.1.2. Funcţii de producţie din agricultură

a) rata de creştere şi descreştere este constantă b) rata de creştere este din ce în ce mai mică şi rata de descreştere din ce în ce

mai marec) rata de creştere din ce în ce mai mare şi rata de descreştere din ce în ce mai

mică d) rata de creştere este constantă, rata de descreştere din ce în ce mai mică e) rata de creştere din ce în ce mai mică, rata de descreştere din ce în ce mai

mică f) rata de creştere din ce în ce mai mare, rata de descreştere din ce în ce mai

mareg) rata de creştere este constantă, rata de descreştere din ce în ce mai mare h) rata de creştere din ce în ce mai mică, rata de descreştere constantă j) rata de creştere din ce în ce mai mare, rata de descreştere constantă k) rata de creştere din ce în ce mai mare şi descreştere bruscă. În agricultură pot avea loc şi fenomene în care producţia obţinută, datorită

intervenţiei unei unităţi de factor adăugat, să crească faţă de acţiunea unei unităţi defactor adăugat anterior.

În natură însă, adaosul de factori care acţionează asupra sporului de producţie,acţionează asupra nivelului celorlalţi indicatori, reprezentarea grafică a indicatorilordin tabelul 4.1.1., fiind redată în figura 4.1.3 (V. Baghinschi, 1975).



162

Fig. 4.1.3. Relaţii între diferiţi indicatori ce acţionează asupra sporului de producţie

Tabel 4.1.1.

Relaţia între diferiţi indicatori de tip liniar

Cantitatea deresurse

Sporul deproducţie

SP

Producţiemedie peunitate de

măsură PMF

Producţie Marginală

PMg

Coeficientultehnic

CT

Elasticitateaproducţiei

Ep

x yx yx / x delta yx / delta x x / yx PMg / PMF0 0 0 0 0 01 2 2 2 0.5 12 4 2 2 0.5 13 6 2 2 0.5 14 8 2 2 0.5 15 10 2 2 0.5 1

4.1.2. Noţiunea de funcţie liniară

Domeniul de definiţie al funcţiei exemplificate, respectiv al funcţiei liniare (degradul I) re prezentată grafic printr -o dreaptă (fig. 4.2.1.), se regăseşte în conceptul de bază ce defineşte noua metodologie de bonitare.



163

O astfel de funcţie exprimată matematic la modul general se prezintă astfel: y = Ax +B

în care:A = factorul ce ia anumite valori înmulţite cu x (panta dreptei) B = termenul liber (în cazul în care acesta este diferit de 0 înseamnă că dreapta

nu trece prin origine)În cazurile în care valorile A şi B sunt cunoscute, funcţia este definită (ca odreaptă pe grafic) putându-se afla pentru orice valoare x, valoarea y asociată.

Pentru a definii dreapta ce trece prin cele două puncte şi implicit pentrudeterminarea valorilor ce revin lui A şi B se utilizează un sistem de două ecuaţii cudouă necunoscute (A, B necunoscute; y1, y2 cu valori concrete între 0,1 şi 1,0:

y 1 = Ax 1 + B = A = ( y 2- y 1) / ( x 2- x 1 )y 2 = Ax 2 + B

dacă: A > 0 funcţia este crescătoare

A < 0 funcţia este descrescătoare A = 0 funcţia este constantă pe intervalul respectiv (=B) Din acelaşi sistem de ecuaţii se determină şi B: B = (y 1x 2 - y 2x 1) / (x 2 - x 1)

Rezultă: x 1 = 2; x 2 = 6y 1 =0,2; y 2 = 0,6

Fig. 4.1.2. Prezentarea schematică a unei funcţii liniare de gradul I



164

B = (0,26 - 0,62) / (6 - 2) = (1,2 - 1,2) / 4=0/4=0 deci B = 0,000 iar dreaptatrece prin originea axelor (deci pentru x = 0 rezultă y = 0) rezultă: funcţia fiind datăde y = 0,100 + 0,00

În situaţia în care unii indicatori nu pot fi cuantificaţi cu exactitate(inundabilitatea, excesul de umiditate de suprafaţă, poluarea, alunecări etc.) sau în

cazurile în care, pentru stabilirea unor indicatori, intervin o serie de corelaţii şicorecţii, aceştia pot fi utilizaţi, deocamdată, doar în situaţia în specifică unui anumitfenomen care se manifestă la un anumit moment la un loc dat.

Noua metodologie de bonitare are, deci, meritul de a utiliza cu exactitateindicatorii, precis cuantificabili şi de a-i folosi, ca atare chiar şi pe cei mai puţin pretabili la aceste operaţiuni.

Ea se impune ca o necesitate stringentă în noua situaţie conjuncturală ivită înagricultura României, prin fărâmiţarea proprietăţilor în parcele mici şi foarte mici,fapt ce impune o aprofundare a cercetărilor asupra stării de calitate a terenurilor şi,

implicit, un volum consistent de date (de teren şi laborator), aproape imposibil derealizat cu actuala metodologie bazată pe coduri şi trepte de valori, şi înlocuireaintervalelor - treaptă cu valori naturale reale, efectiv apreciate în teren saudeterminate în laborator şi apoi calcularea notelor de bonitare cu ajutorul funcţiilorliniare pe intervale elementare, (fig. 4.5.2.2.)din care se compun curbele de regresiecare desemnează relaţia reală între însuşirile concrete exprimate prin valori naturale.

Fig. 4.5.2.2.Interpolare liniară între două puncte

Graficele astfel obţinute sunt formate din segmente de dreaptă. Acestea pot fioptimizate prin interpolare polinomială, logaritmică sau exponenţială după caz, astfelîncât eroarea de calcul să fie minimă. Metoda poate fi extinsă la generarea unorfuncţii de forma: f: R n R. Acestea vor face obiectul de studiu a unei lucrăriulterioare.

Utilizarea în practică a noii metodologii va pune în evidenţă oportunitatea unorcorecţii şi îmbunătăţiri, astfel că după o anumită perioadă de timp de aplicare, în

Precipitaţii med. anuale

pt. 1,0 < 3C < 6,0

0.0

0.2

0.4

0.6

0.8

1.0

1.2

2 0 0 . 0

3 0 0 . 0

4 0 0 . 0

5 0 0 . 0

6 0 0 . 0

7 0 0 . 0

8 0 0 . 0

9 0 0 . 0

1 0 0 0 . 0

1 1 0 0 . 0

1 2 0 0 . 0

1 3 0 0 . 0

Pd

Lp

At

Ms

Lc



165

diferite condiţii ecopedologice, ea va putea fi ameliorată şi validată prin corelareadatelor obţinute în practica agricolă. Pentru aceasta este necesar să se aleagă parcelede referinţă în cadrul cărora să se urmărească rezultatele de producţie obţinute, încondiţii riguros controlate, sub aspectul manifestării tuturor factorilor şi condiţiilornaturale şi a intervenţiilor antropice.

În baza acestor elemente şi pornind de la metodologia existentă I. Puşcă şi D.Ţărău (1998) aduc contribuţii importante la elaborarea unor funcţii matematice pentru bonitarea terenurilor agricole cu deosebire la culturile de grâu şi porumb cu deosebirela culturile de grâu şi porumb (I. Puşcă, 1998), respectiv la principalele specii praticole şi furajere (D. Ţărău, 1998), la orz şi orzoaică (D. Ţărău, 2000), soia şifloarea soarelui (D,Ţărău şi colab.2003).

Procedeul practic, astfel utilizat face trecerea de la funcţia treptată, pe intervalede valori finite, cu oarecare bază de subiectivisme, către funcţia liniară, apropiatăvalorii reale de încadrare pentru coeficientul respectiv.

Noua metodologie de bonitare are, deci, meritul de a utiliza cu exactitate, precis cuantificabili şi de ai folosi ca atare chiar pe cei mai puţin pretabili la acesteoperaţiuni.

Ea se impune ca o necesitate stringentă în noua situaţie conjuncturală ivită înagricultura României, prin fărămiţarea proprietăţilor în parcele mici, fapt ce impuneaprofundarea cercetărilor asupra stării de calitate a terenurilor şi implicit un volumconsiderabil de date (din teren şi laborator), aproape imposibil de realizat cu actualametodologie bazată pe coduri şi trepte de valori şi înlocuirea intervalelor treaptă cuvalori naturale, efectiv apreciate în teren sau determinate în laborator şi apoicalcularea notelor de bonitare cu ajutorul funcţiilor rezultate prin interpretare liniară

sau polinomială. Stabilirea capacităţii productive a unei anumite porţiuni de teren pentru o

anumită specie cultivată sau spontană sau anumite agroecosisiteme cu ajutorulfuncţiilor matematice poate fi utilizată cu succes în utilizarea raţională a terenurilor.

Întrucât aceste experimente se află încă în fază de validare a rezultatelor în celece urmează va fi prezentată metodologia de bonitare devenită deja clasică înRomânia, respectiv Bonitarea terenurilor agricole (ICPA Bucureşti, 1987).

4.2. Bonitarea terenurilor agricole

Bonitarea terenurilor agricole reprezintă o operaţiune complexă de cunoaştereaprofundată a condiţiilor de creştere, dezvoltare si rodire a plantelor şi de determinarea gradului de favorabilitate (pretabilitate) a acestora pentru anumite culturi (saucategorii de folosinţa), prin intermediul unui sistem de indici tehnici şi note de

bonitare.Ca atare, bonitarea determină de câte ori un teren es te mai bun decât altul,

având în vedere fertilitatea lui, oglindită prin producţiile pe care le asigură.



166

Cantitatea de recoltă ce se obţine la unitatea de suprafaţă, deci productivitatea plantelor agricole, depinde de întregul ansamblu al condiţiilor de mediu (relief, climă,hidrologie, sol), precum şi de influenţa omului care poate modifica în bine factoriinaturali sau însuşirile plantei în aşa fel încât să valorifice cât mai bine condiţiilenaturale.

Obiectul bonitării îl constituie pământul, terenul, care va fi astfel divizat încâtfiecare suprafaţă de teritoriu luat in considerare sa fie cât mai omogenă sub aspectulmanifestării tuturor condiţiilor de mediu şi al factorilor de vegetaţie . Aceste porţiunide teritoriu au fost denumite unităţi de teren (U.T.) sau teritorii ecologic omogene(T.E.O.) şi ele reprezintă celulele elementare ale spaţiului de manifestare cu însuşirispecifice şi distincte faţă de suprafeţele vecine .

Metodologia de bonitare elaborată de ICPA Bucureşti , (1979, 1987) se bazează pe definirea şi determinarea parametrică a condiţiilor de mediu şi a factorilorde vegetaţie asupra nivelelor de producţie a plantelor cultivate cu precizarea cifrică a

gradului de manifestare a ansamblului de factori şi condiţii ecologice (D. Teaci, 1966,1970, 1980).Ea operează cu metode matematice obiectiv fundamentate şi, prin aceasta,

asigură date certe despre calitatea pământului ca mijloc de producţie în raport cufiecare tip de folosinţă şi pentru fiecare tip de cultură în parte.

Dintre aceste condiţii au fost alese în vederea aprecierii capacităţii de producţiea terenurilor agricole cele mai importante: condiţiile de relief, de climă, de hidrologie, precum şi însuşirile fizico-chimice ale solului.

Exprimarea favorabilităţii pentru fiecare folosinţă (pretabilitatea) şi cultură seface prin note de bonitare în condiţii naturale şi potenţarea notelor de bonitare în

cazul aplicării de lucrări de îmbunătăţiri funciare şi de tehnologii ameliorative. Pentru calculul notelor de bonitare, din multitudinea condiţiilor de mediu (din

grupele menţionate), care caracterizează fiecare unitate de teritoriu ecologic omogen (T.E.O.), delimitat în cadrul studiului pedologic, sau ales cele considerate maiimportante, mai uşor şi mai precis măsurabile, care se găsesc de obicei în lucrările destudii pedologice (efectuate de către OSPA teritoriale începând cu anul 1987), numiţiindicatori de bonitare, şi anume:

indicatorul 3C, temperaturi medii anuale – valori corectate indicatorul 4C, precipitaţii medii anuale – valori corectate

indicatorul 14, gleizare indicatorul 15, pseudogleizare indicatorul 16 sau 17, salinizare sau alcalizare indicatorul 23 A textura în Ap ( sau primii 20 cm ) indicatorul 29, poluarea indicatorul 33, panta indicatorul 38, alunecările



167

indicatorul 39, adâncimea apei pedofreatice indicatorul 40, inundabilitatea indicatorul 44, porozitatea totală în orizontul restrictiv indicatorul 61, conţinutul de CaCO3 (total pe 0-50 cm ) indicatorul 63, reacţia în Ap (sau în primii 20 cm ) indicatorul 69, gradul de saturaţie în baze în Ap sau primii 20 cm indicatorul 133, volumul edafic util indicatorul 144, rezerva de humus în stratul 0-50 cm , indicatorul 18, excesul de umiditate la suprafaţă

La bonitarea terenurilor agricole pentru condiţii naturale, fiecare indicator demai sus, cu excepţia indicatorului 69, care intervine indirect, participă la stabilireanotei de bonitare printr-un coeficient care prezintă valori între 1 (unu) şi 0 (zero) înfuncţie de intensitatea factorului limitativ. ( 1 = foarte f avorabil , 0 = nefavorabil )

Pentru fiecare indicator, la fiecare folosinţă sau cultură există tabele ce cuprind

coeficienţii respectivi (atât pentru condiţii naturale cât şi pentru condiţii potenţate,conform anexelor de la 3-2 la 3-29, M.E.S.P., 1987).

Pentru o bună parte din indicatori, există un singur tabel ce cuprindecoeficienţii specifici, iar pentru cealaltă parte, sunt prevăzute doua sau mai multe seriide coeficienţi în funcţie de legăturile de interdependenţa care sunt stabilite între uniifactori.

Astfel, pentru precipitaţiile medii anuale, există mai multe seturi de coeficienţiîn funcţie de valorile temperaturilor (sub 80 C, între 8.1 – 10 0C, şi peste 10.1 0C), pentru gleizarea solului există un set pentru condiţiile naturale şi alt set pentru

incintele desecate şi / sau drenate, pentru textura solului în funcţie de porozitate, pentru adâncimea apei freatice în funcţie de precipitaţii, textura solului în secţiuneade control (23 B) şi condiţiile de manifestare (naturale sau drenate), pentru porozitateîn funcţie de textură, pentru reacţia solului în funcţie de gradul de saturaţie în baze, pentru volumul edafic în funcţie de valorile precipitaţiilor medii anuale corectate, şi pentru rezerva de humus în funcţie de textura solului în Ap.

Nota de bonitare pe folosinţe şi culturi se obţine înmulţind cu 100 produsulcoeficienţilor celor 17 indicatori care participă direct la stabilirea notei de bonitare:

Y = x1 . x2 ………x17

în care: Y - nota de bonitarex1 . x2 ………x17 - valorile celor 17 indicatori .

De exemplu, dacă toţi indicatorii au valoarea 1, prin produsul lor se obţine 1 x100 = 100 puncte .

Dacă un singur indicator are valoarea 0, nota de bonitare va fi zero (fiindcăorice valoare înmulţită cu 0 , dă 0 )



168

Notele de bonitare naturale ale ter enurilor agricole vor fi în concordanţă cuintervalul celor 100 de puncte şi se stabilesc la nivelul parcelei cadastrale, fermei,societăţii comerciale, comunei. Gruparea terenurilor în clase de calitate se va face înacord cu prevederile Legii 16/1994, respectiv art. 4 din Ordinul MAA 26/1994, înfuncţie de nota de bonitare naturală pentru categoria de folosinţă respectivă calculată

pentru fiecare T.E.O. în parte.Terenurilor dotate cu lucrări de îmbunătăţiri funciare cu caracter permanent

(îndiguire, drenaj, CES etc.), li se aplică coeficienţii respectivi de potenţare, în carecaz se obţine o notă de bonitare potenţată.

Gradul de echipare al unui teren agricol se referă, în principal, la existenţaamenajărilor IF (DES, DRE, CES, terasare, irigare). Acestea, o dată executate, aucaracter permanent, dar mai sunt însă şi alte categorii de lucrări, care deşi nuechipează terenul, prin acţiunea lor benefică pentru sol dar limitată în timp, contribuiela ridicarea gradului de fertilitate, cum este cazul lucrărilor de afânare adâncă şi

scarificare, a celor de amendare calcică, a lucrărilor de combatere a proceselor de poluare, de corectare pH acid, a celor de fertilizare radicală sau a celor care privesccombaterea salinizării.

Pentru toate situaţiile se folosesc coeficienţii de potenţare, în funcţie de măsuraameliorativă existentă specific pentru fiecare cultură şi folosinţă, obţinându-se în finalo notă de bonitare potenţată (M.E.S.P. vol. II, pag. 54 – 63).

În situaţia parcelelor cu una sau mai multe sisteme de echipare (DES, DRE,CES, terasare) se va aplica potenţarea cumulată, dar numai în situaţia funcţionăriisistemului la parametri de funcţionare sau a existenţei posibilităţilor financiare pentrudecontarea facturilor unor preţuri actualizate de către beneficiarii de terenuri.

Prin irigaţie se realizează aprovizionarea solului cu o cantitate de apăsuplimentară faţă de cea primită în mod natural din precipitaţii sau prin aport freatic,adică se acţionează pentru prevenirea sau îndepărtarea deficitului de umiditate.

Irigaţia, nu doar micşorează sau înlătură deficitul de umiditate şi deci reducesau înlătură penalizările respective,dar poate chiar ridica productivitatea unui anumitteren peste nivelul maxim posibil a celui mai bun teren din ţară (adică poatedetermina creşterea notei de bontare peste 100, valoare ce reprezintă punctajul maximal celui mai bun teren în condiţii naturale).Ea nu poate depăşi însă valoarea de 150 pentru porumb,sfeclă de zahăr ori lucernă şi 130 pentru celelalte culturi (MESP,

1987). Bonitarea de amplasare şi forme ale terenului se execută la nivelul parceleicadastrale şi constă în evaluarea condiţiilor principale de exploatare şi infrastructură.

Pentru terenurile arabile, în etapa actuală, infrastructura devine o verigăimportantă, de foarte multe ori nivelul de echipare şi gradul de funcţionabilitate aacestuia determinând standardul agricol, inclusiv valorificarea şi accesibilitatea la o piaţă de desfacere profitabilă.



169

Existenţa unei infrastructuri adecvate prezintă importanţă şi la evaluareaterenurilor, întrucât în funcţie de gradul de dotare, se poate pune în discuţie şi profitulobţinut.

Cercetări de dată recentă au demonstrat că valoarea scăzută a indicatorilor deinfrastructură a determinat o valorificare sub nivelul optim a resurselor de sol şi deci

o rată inferioară a profitabilităţii. Caracterizarea infrastructurii este în acord cu Legea 16/1994, respectiv din

Ordinul MAA 183/1994 art. 4 şi se referă într -o primă etapă la următorii indicatoriutilizaţi, la caracterizarea categoriei de folosinţă ARABIL:

distanţa de la parcelă la baza de recepţie (tabelul 4.2.1.); calitatea drumurilor (tabelul 4.2.2.); căile de acces rutiere şi perioada de accesibilitate (tabelul 4.2.3.) situaţia rampelor de încărcare SNCFR pentru produsele agricole (tabelul

4.2.4.);

mărimea parcelei (tabelul 4.2.5.); forma parcelei cadastrale (tabelul 4.2.6) gradul de fragmentare al microreliefului (tabelul 4.27.) diferenţa de altitudine faţă de baza de recepţie (tabelul 4.2.8.) Când se acumulează una sau mai multe restricţii, nota finală va reprezenta

produsul dintre nota de bonitare naturală şi coeficienţii restrictivi. Penalizarea pentru terenurile arabile nu va depăşi 30% din valoarea notei de

bonitare naturală, iar pentru pomi şi vii, 35%.Pentru categoriile de folosinţă pomi-viticole pe lângă indicatorii utilizaţi la

caracterizarea suprafeţelor utilizat ca arabil ce se referă la: distanţa de la parcelă la baza de recepţie (tabelul 4.2.1); calitatea drumurilor (tabelul 4.2.2.); căile de accesrutiere şi perioada de accesibilitate (tabelul 4.2.3.); situaţia rampelor de încărcareSNCFR pentru produsele agricole (tabelul 4.2.4.); se recomandă a fi utilizaţiindicatori specifici referitori la:

vârsta plantaţiei (din parcela caracterizată, tabelul 4.2.9.); sortimentul de specii, soiuri şi portaltoi (tabelul 4.2.10.) starea de vegetaţie a plantaţiei (tabelul 4.2.11.) Pentru suprafeţele ocupate cu pajişti, respectiv păşune şi fâneaţă pe lângă

indicatorii utilizaţi caracterizarea suprafeţelor folosite ca arabil din tabelele 4.2.1. – 4.2.8 sunt utilizaţi următorii indicatori specifici pentru acestea, respectiv:

gradul de acoperire cu muşuroaie sau pietre (tabelul 4.2.12); gradul de acoperire cu vegetaţie lemnoasă (arbori, arbuşti, cioate – tabelul

4.2.13.); valoare pastorală a vegetaţiei din pajişti (tabelul 4.5.3.14.)



170

Tabel 4.2.1Coeficienţi de bonitare pentru distanţa de la parcelă la baza de recepţie

Cod Distanţa (km) Coeficient

01 1 – 5 1,00

0,980,960,930,920,90

02 6 – 1003 11 – 1504 16 – 2005 21 – 3006 30

Tabel 4.2.2.Coeficienţi de bonitare pentru calitatea drumurilor

Cod Calitatea drumurilor

Coeficient

01 Drum asfaltat 1,000,98

0,96

0,930,92

0,900,80

02 Asfalt cu porţiuni restrânse de macadam (10%din traseu)

03 Asfalt (50% din traseu) şi macadam (50% dintraseu)

04 Drum macadam05 Macadam (70% din traseu) şi porţiuni de drum

de pământ (30% din traseu)

06 Drum de pământ /teren drenat 07 Nisip sau teren nedrenat

Tabel 4.2.3.Coeficienţi de bonitare pentru căile de acces rutiere şi perioada de accesibilitate

Cod Reţeaua rutieră (specificaţie) Coeficient

01 Drumuri de acces direct din solă la reţeaua asfaltată 1,000,98

0,96

0,93

0,90

02 Drumuri cu acces direct din solă la reţeaua demacadam

03 Drumuri de pământ cu acces pe rute mici ocolitoare(1-3 km) la reţeaua principală

04 Drumuri de pământ ocolitoare (5-10 km) la reţeauade macadam, practicabile doar în condiţii optimeclimatice

05 Drumuri de tarla practicabile doar în perioadelefavorabile climatice



171

Tabel 4.2.4.Coeficienţi de bonitare pentru situaţia rampelor de încărcare SNCFR a produselor

agricole

Cod Rampe de încărcare SNCFR (specificaţie) Coeficient

01 Staţii SN CFR cu rampe de încărcare şi condiţii dedepozitare pentru unităţile agricole limitrofe

1,00

0,97

0,94

0,90

02 Staţii SN CFR cu rampe de încărcare şi condiţii dedepozitare pentru unităţile agricole situate la distanţă până la 20 km

03 Staţii SN CFR cu rampe de încărcare şi condiţii dedepozitare pentru unităţile agricole situate la distanţede 21-50 km

04 Staţii SN CFR fără rampe de încărcare şi condiţii de

depozitare pentru unităţile agricole limitrofe

Tabel 4.2.5.Coeficienţi de bonitare în funcţie de mărimea parcelei cadastrale

Cod Mărimea parcelei – (specificaţie) (suprafaţa ha)

Coeficient

01 0,5 Parcele foarte mici 0,900,9202 0,5 – 1,0

03 1,0 – 3,0 Parcele mici 0,94

0,9604 3,0 – 5,005 5,0 – 10,0 Parcele medii 0,980,9906 10,0 – 25,0

07 25,0 Parcele mari 1,00

Tabel 4.2.6.Coeficienţi de bonitare după forma parcelei cadastrale

Cod Forma parcelei cadastrale (specificaţie) (dimensiuni în m)

Coeficient

01 Dreptunghiulară mare – 500 x 1000Trapezoidală mare – 250 x 500 x 1000 1,00

02 Pătrată – 500 x 500Trapezoidală mică – 100 x 200 x 500

0,98

03 Triunghiulară – 100 x 100, 150 x 75Rotundă

0,95

04 Neregulată 0,90



172

Tabel 4.2.7.Coeficienţi de bonitare pentru gradul de fragmentare al microreliefului din cadrul

parcelei

Cod Specificaţie Coeficient

01 Parcele uniforme – plane 1,0002 Parcele cu teren slab ondulat 0,9803 Parcele cu pante uniforme 0,9604 Parcele cu denivelări pe cca. 50% din suprafaţă 0,9405 Parcele cu denivelări de peste 50% din suprafaţă 0,9207 Parcele puternic fragmentate 0,90

Tabel 4.2.8.

Coeficienţii de bonitare pentru diferenţa de altitudine Cod Diferenţa în m Coeficient

01 0 – 200 1,0002 200 – 600 0,9703 600 – 1000 0,9304 peste 1000 0,90

Tabel 4.2.9.

Coeficienţi de bonitare pentru vârsta plantaţiei Cod Vârsta Coeficient

01 sub 5 ani 2,502 5 – 16 ani 4,503 16 – 20 ani 1,004 peste 20 ani 0,7

Tabel 4.2.10.Coeficienţi de bonitare pentru sortimentul de specie


01 Sortiment cu soiuri pentru consum în stare proaspătă

3,5

02 Sortiment cu amestec de soiuri în stare proaspătă şi industrializare

1,8

03 Sortiment pentru industrializare 1,0



173

Tabel 4.2.11Starea de vegetaţie a plantaţiei


01 Pomi cu frunziş sănătos, creşteri normale,

coroane întreţinute corespunzător fărăcrăpături sau exfolieri, fără pomi uscaţi şigoluri cel mult 5%.

3,6

02 Pomi cu frunziş parţial afectat de pete şinecroze, creşteri anuale mijlocii, coroaneîntreţinute necorespunzător, cu exfolieri şicrăpături pe scoarţă cu goluri până la 10%.

1,4

03 Pomi cu frunzişul integral afectat de pete şinecroze, creşteri anuale reduse, coroane

neîntreţinute sau greşit conduse, cu exfolierişi crăpături pe scoarţa trunchiului şişarpantei, pomi uscaţi şi goluri peste 10%.

0,7

Tabel 4.2.12.Coeficienţi de bonitare pentru gradul de acoperire

cu muşuroaie sau pietre

Cod Grad de acoperire Coeficient

01 fără sau cu 2 % din suprafaţă 1,0

02 3 – 10 % 1,003 11 – 25 % 0,904 26 – 50 % 0,905 peste 50 % 0,7

Tabel 4.2.13.Coeficienţi de bonitare pentru gradul de acoperire cu

vegetaţie lemnoasă (arbori, arbuşti, cioate)

Cod Grad de acoperire Coeficient

01 fără vegetaţie 1,002 cu acoperire de până la 10 % 1,003 11 – 20 % 0,904 21 – 40 % 0,805 41 – 60 % 0,706 peste 61% 0,6



174

Tabel 4.2.14.Coeficienţi de bonitare pentru vegetaţia pajiştei

Cod Valoare pastorală Coeficient

01 4,51 – 5,00 1,0

02 4,01 – 4,50 0,903 3,51 – 4,00 0,804 3,01 – 3,50 0,705 2,51 – 3,00 0,606 2,01 – 2,50 0,507 1,51 – 2,00 0,408 1,01 – 1,50 0,309 0,51 – 1,00 0,210 sub 0,50 0,1

Utilizarea terenului într-un anumit fel impune determinarea cu precizie aînsuşirilor solului şi a celorlalţi factori de vegetaţie, relief, climă, hidrologie caredetermină capacitatea agricolă sau silvică, cât şi vocaţia terenului de a fi f olosit pentru alte activităţi, operaţiune ce poate fi realizată doar prin efectuarea de studii pedologice de teren şi analize de laborator, pe baza cărora să fie stabilite hărţi desoluri sau teritorii ecologice omogene (TEO), caracterizate prin note de bonitare şicaracteristici tehnologice pentru fiecare porţiune a teritoriului administrativ, dupămetodologii unitare.

Sub acest aspect, metodologia de elaborare a studiilor pedologice, ICPA(1987), este prima din lume care integrează în mod organic, unitar , cartarea solurilorşi a celorlalte condiţii de mediu cu multiple aspecte aplicative de interpretare a hărţiisolurilor în diferite scopuri, din variate domenii, nu numai ale agriculturii,silviculturii şi îmbunătăţirilor funciare, ci şi ale ştiinţelor na turii, ale geologieiinginereşti sau a mediului ambiant şi protecţiei resurselor naturale, ca şi ale ştiinţeloreconomice şi sociale (N. Florea, 2000).

În metodologia românească actuală de bonitare a terenurilor (D. Teaci, ICPABucureşti 1987), se folosesc un număr determinat de însuşiri ale factorilor şicondiţiilor de vegetaţie, pe baza cărora se calculează notele de bonitare (pe baza unui

sistem de indici tehnici) ce primesc valori cuprinse între 0-100, care grupate din 20 în20, dau cele 5 clase de calitate propuse a se utiliza în judecarea oricărei problememanageriale şi economice legate de pământ.



175

BIBLIOGRAFIE

1. Badea L., Gâştescu P., Velcea Valeria, Bogdan Octavia, Donisă I., DragomirescuS., Florea N., Niculescu Gh., Cucu-Popova Ana, Rusu Al., Sencu V., 1983,

Geografia României (I Geografia fizică), Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2. Borcean I., Tabără V., David Gh., Borcean Eugenia, Ţărău D., Borcean A., 1996,

Zonarea, cultivarea şi protecţia plantelor de câmp în Banat, Ed. Mirton,Timişoara,

3. Borlan Z., Hera C., Vintilă Irina, Stoica Elena, 1982, Prognoza evoluţieiagrochimice a solurilor – reacţia solurilor şi implicaţiile ei pentru regimulelementelor nutritive din sol, Lito. A.S.A.S. Bucureşti,

4. Borza I., 1997, Ameliorarea şi protecţia solurilor, Ed. Mirton, Timişoara, 5. Borza I., Ţărău D., Ţărău Irina, Soils degradation process and restoring

measures in south-west Romania. Procedings of the Symposium, Ed. Oriz.Universitare, Timişoara, 2001, 6. Borza I., Ţărău D., Ţărău Irina, Factorii limitativi şi măsurile de creştere a

productivităţii terenurilor din Câmpia înaltă a Vingăi, Lcr. Şt. Vol. XXXIV,Ed. Oriz. Universitare, Timişoara 2002,

7. Canarache A., 1989, Cercetări şi rezultate privind parametri agrofizici şihidrofizici optimi ai fertilităţii solului. Cereale şi plante tehnice nr. 10,

8. Canarache A., 1990, Fizica solurilor agricole, Ed. Ceres, Bucureşti, 9. Canarache A., 1997, Însuşirile fizice ale solurilor agricole din Banat, Lcr. şt.

Ale S.N.R.S.S. Timişoara,

10. Canarache A., Teaci D., 1980, Caracterizarea tehnologică a terenuriloragricole ca bază a lucrărilor de raionare ameliorativă, Buletin Inf. alA.S.A.S. nr. 10, Bucureşti,

11. Cârstea S., 1995, Studiile pedologice componentă importantă a cadastruluifunciar, Ştiinţa Solului, Seria a III-a, vol. XXIX, nr. 2, Bucureşti,

12. Cârstea S., 1996, Legea protecţiei mediului – Sarcini pentru activitatea pedologică în România, Ştiinţa Solului, Seria a III-a, vol. XXX nr. 1, Bucureşti,

13. Cârstea S., 1996, Dezvoltarea durabilă şi mediul înconjurător, Ştiinţa solului,Seria a III-a, vol. XXX, nr.2, Bucureşti,

14. Chiriţă C.D., 1974, Ecopedologie cu baze de pedologie generală, Ed. Ceres,Bucureşti, 15. Chiriţă C.D., 1978, Caracterizarea şi clasificarea solurilor în scopuri ecologice,

Ed. Acad. României,16. Chiţu C., 1975, Relieful şi solurile României, Ed. Scrisul românesc, Craiova,17. Conea Ana, Vintilă Irina, Canarache A., 1977, Dicţionar de ştiinţă a solului, Ed.

şt. şi enciclopedică Bucureşti,



176

18. Coteţ P., 1967, Harta geomorfologică a Câmpiei Tisei, St. şi cercet. de geogr.,Tom XIV,

19. Coteţ P., 1973, Geomorfologia României, Ed. teh. Bucureşti, 20. Coste I., 1982, Omul, biosfera şi resursele naturale, Ed. Facla, Timişoara, 21. Coste I., Ţărău D., Rogobete Gh., 1997, Tendinţe ale evoluţiei mediului

înconjurător în sud-vestul României, Lcr. şt. ale S.N.R.S.S., Filiala Timişoara, 22. Crăciun C., 1995, Influenţa materialului parental asupra compoziţiei

mineralogice din unele molisoluri ale României, Ştiinţa solului, Seria a III-a,vol. XXIX, nr. 1, Bucureşti,

23. Crăciun C., 1996, Compoziţia mineralogică a argilei din solurile bruneargiloiluviale ale României, Ştiinţa solului, Seria a III-a, vol. XXX, nr.2,Bucureşti,

24. Crăciun C., Kurtinecz P., Gâţă G., Borza I., Lazăr C., 1997, Tendinţe în evoluţiamineralelor argiloase din sol sub influenţa unor tehnologii agricole, Lcr. şt.

S.N.R.S.S. Filiala Timişoara, 25. Crişan I., 1959, Criterii pedologice generale pentru aprecierea niveluluifertilităţii principalelor soluri agricole din Banat, St. şi cert., Şt. agr. Baza aAcad. Române, Tom VI, nr. 3 – 4,

26. Crişan I., Otiman P.I., Gavrilescu Ana, 1975, Metodologia elaborării planurilorde fertilizare cu calculatorul electronic, Red. mat. de propag. Agr. Bucureşti,

27. Davidescu O., Davidescu Velicica, 1979, Potasiul în agricultură, Ed. Acad.Bucureşti,

28. Drăgan J. C., Airinei St., 1993, Geoclima şi istoria, Ed. Europa Nova,29. Dumitru Elisabeta, Enache Roxana, Guş P., Dumitru M., Efecte remanente ale

unor practici agricole asupra stării fizice a solului. Studiu de caz în judeţulTimiş, Ed. Risaprint, Cluj-Napoca, 1999

30. Dumitru M şi colab, Monitoringul stării de calitate a solurilor din România,Ed. GNP, Bucureşti, 2000,

31. Dumitru M., Borza I., Simota C., Ţărău D., 2008, Evaluarea ImpactuluiEcologic-Principii generale şi aspecte legislative, Ed. Eurobit, Timişoara,

32. Eliade Gh., Ghinea L., Ştefanic Gh., 1983, Bazele biologice ale fertilităţiisolului, Ed. Ceres, Bucureşti,

33. Filip F.N., 1987, Despre rolul, locul şi funcţionalitatea solului în ecosistemele

terestre, Lcr. şt. S.N.R.S.S. Bucureşti, nr. 23 C, 34. Florea N., Munteanu I., Rapaport Camelia, Chiţu C., Opriş M., 1968, GeografiaSolurilor României, Ed. Ştiinţifică Bucureşti,

35. Florea N., Vlad Lucia, Conescu Adriana, Munteanu I., Morgenstern Sara, 1974,Caracteristicile hidroclimatice ale apelor freatice din câmpia joasă dintreTimiş şi Bega, Analele I.C.P.A. Bucureşti, vol. XL,



177

36. Florea N., Vlad Lucia, Popescu Florica, Conescu Adriana, 1975, Aspecte alealterării mineralelor argiloase în solurile saline-alcaline din Banat, Anal.I.C.P.A. Bucureşti, vol. XLI,

37. Florea N., 1985, Conceptul de evoluţie a solurilor şi a învelişului de sol, Ştiinţasolului nr. 1,

38. Florea N., Rîşnoveanu I., Jalbă Marcela, Munteanu I., Popescu E.R., 1989,Gruparea terenurilor în funcţie de cerinţele (managementului) gospodăririiunei ferme agricole, Lcr. şt. S.N.R.S.S. Bucureşti, nr. 23B,

39. Florea N., Untaru Georgeta, Berbecel O., Teaci D., Tudor Ana, Răuţă C.,Canarache A., 1989, Microzonarea pedoclimatică a teritoriului României,Analele I.C.P.A. Bucureşti, vol. XLIX,

40. Florea N., Munteanu I. şi colab., Sistemul Român de Taxonomie a SolurilorSRTS-2000 Ed. Univ. ―A.I. Cuza‖ Iaşi, 2000

41. Florea N., Dumitru M, 2002, Ştiiţa solului în România secolului al XX-lea, Ed.

Cartea pentru toşi, Bucureşti, 42. Florea N., Bălăceanu V., Munteanu I., 1995, Solul şi îmbunătăţirile funciare,Ştiinţa solului, Seria a III-a, XXIX, nr. 1, Bucureşti,

43. Gâţă G., Crăciun C., Chiriac Aurelia, 1983, Relaţii ale potasiului schimbabil cuunele caracteristici ale mineralelor argiloase predominante în solurile acidedin nord-vestul României, Analele I.C.P.A. Bucureşti, vol. XLV,

44. Gâţă G., Crăciun Minerva, Borza I., 1995, Evoluţia bioacumulării potasiului înecosistemele agricole din Banat, Lcr. şt. S.N.R.S.S. Filiala Timişoara,

45. Ghinea L., 1985, Viaţa în sol, Ed. Ceres, Bucureşti, 46. Goian M., Otiman I. P., Ianoş Gh., 1991, Fondul funciar actual între îngrijorare

şi speranţă, Lcr. Simp. int. Agricultura şi mediul înconjurător U.S.A.B.,Timişoara,

47. Goian M., Ianoş Gh., 1993, Cercetări asupra evoluţiei solurilor Câmpiei deVest, Lcr. şt. U.S.A.B. Timişoara, vol. XXVII (partea I),

48. Goian M., Otiman I.P., Moisuc Al., Borza I., Rusu I., Goian Maria, Ianoş Gh.,1996, Protejarea solului şi sistemul de agricultură, Lcr. şt. U.S.A.M.V.B.Timişoara, Cult. pl. de câmp,

49. Grigore S., Coste I., 1985, Vegetaţia Banatului, Lcr. st. S.N.R.S.S. nr. 22, Ghidulex. Celei de a XII-a Conferinţă Naţională de Şt. solului, Timişoara,

50. Guş P. şi colab., 1987, Modificarea unor însuşiri ale solului sub influenţasistemului de lucrare, Buletin Inst. Agr. Cluj – Napoca, A – 41,51. Heinrich W., 1974, Vegetaţia pământului în perspectivă ecologică, Ed.

Ştiinţifică, Bucureşti, 52. Hera Cr., Borlan A.Z., 1980, Ghid pentru alcătuirea planurilor de fertilizare,

Ed. Ceres, Bucureşti, 53. Hera Cr., Eliade Gh., Ghinea L., Popescu Ana, 1984, Asigurarea azotului

necesar culturilor agricole, Ed. Ceres, Bucureşti,



178

54. Ianoş Gh., Rogobete Gh., Puşcă I., Borza I., Ţărău D., 1994, Evoluţia CâmpieiBanatului de la faza submersă la starea actuală, Lcr. şt. S.N.R.S.S. nr. 28C,Bucureşti,

55. Ianoş Gh., Puşcă I., Ţărău D., Borza I., 1994, Apreciere asupra situaţiei actualea solurilor din Banat ca urmare a lucrărilor de desecare-drenaj şi direcţii de

ameliorare în viitor, Lcr. şt. S.N.R.S.S. Bucureşti, nr. 28A, 56. Ianoş Gh., Goian M., 1995, Solurile Banatului, (I) evoluţie şi caracteristici

agrochimice, Ed. Mirton, Timişoara, 57. Ianoş Gh., Puşcă I., Goian M., 1997, Solurile Banatului (II) condiţii naturale şi

fertile, Ed. Mirton, Timişoara, 58. Iliescu M., 1974, Cercetări privind proprietăţile hidrice ale solurilor din

câmpia de interfluviu Mureş-Timiş şi corelarea lor cu proprietăţile fizico-chimice: raionarea solurilor sub raport proprietăţi, Teză de doctorat, Inst.Agr. Timişoara,

59. Lăcătuşu R., Răuţă C., Râşnoveanu I., Lungu Mihaela, Kovacsovics Beatrice,Ianoş Gh., Ţărău D., 1997, Hărţi pedogeochimice ale Câmpiei Banato -Crişene,Lcr. şt. a XV-a C.N. a S.N.R.S.S.,

60. Măhară Gh., 1970, Evoluţia paleogeografică a Câmpiei de Vest până încuaternar, Simp. de geografie câmpiilor, Universitatea Timişoara,

61. Mihăilescu V., 1966, Dealurile şi câmpiile României, Ed. Şt. Bucureşti, 62. Munteanu I., 1989, Drenajul efectiv – Un concept nou de caracterizare a

regimului hidrologic al solului, Lcr. şt. S.N.R.S.S. Bucureşti, nr. 26 B, 63. Munteanu I., 1994, Resursele mondiale de sol (Raport FAO, Roma 1997), Lcr.

şt. S.N.R.S.S. Bucureşti, nr. 28 C,

64. Munteanu I., 1994, Solurile României în sistemele de clasificare internaţională,Ştiinţa solului nr. 3-4, Bucureşti,

65. Niţu I., Răuţă C., Drăcea Maria, 1988, Lucrările agropedoameliorative, vol. I,Ed. Ceres, Bucureşti,

66. Niţu I., Răuţă C., Drăcea Maria, 1990, Lucrări agropedoameliorative, vol. II,Ed. Ceres Bucureşti,

67. Oprea C.V., Mureşan P., Drăgan I., Crişan I., Opriş I., Mihoc Ema, Bălan S.,Baumstark I., Petrescu C., 1961, Contribuţii la cercetarea solurilor din parteade vest a ţării, St. şi cercet. şt. şi agr. Academia Română, Baza de cercet.,

Timişoara, tom III, nr. 3-4,68. Oprea C.V., Niţu I., Onu N., 1979, Afânarea solurilor prin scarificare, Ed.Ceres , Bucureşti,

69. Opriş I., 1971, Cercetări asupra materiei organice din principalele soluri alepărţii de vest a României, Teză de doctorat, Inst. Agr. Timişoara,

70. Otiman P.I., 1997, Dezvoltarea rurală în România, Ed. Agroprint, Timişoara, 71. Papacostea P., 1976, Biologia solului, Ed. şt. şi enciclopedică, Bucureşti,



179

72. Posea Gr. 1997,Câmpia de vest a României, Edit. Fundaţiei ‗ România deMâine ‗ Bucureşti,

73. Puşcă I., 2002, Câmpia Banatului, Ed. Fundaţia Naţională Solul Românesc,Bucureşti,

74. Răuţă C., şi colab., 1984, Gospodărirea raţională a fondului funciar şi

creşterea capacităţii productive a solurilor agricole, Ştiinţa solului nr. 3,RăuţăC.,

75. Răuţă C., Cârstea S., 1987, Asigurarea protecţiei şi reproducţiei lărgite afertilităţii solului, condiţie esenţială pentru obţinerea de recolte ridicatesigure şi stabile, Ştiinţa solului nr. 1,

76. Răuţă C., Cârstea S., 1995, Solul resursa esenţială a dezvoltării durabile, ŞtiinţaSolului, Seria a III-a, vol. XXIX nr. 1,

77. Răuţă C., 1997, Agricultura durabilă în România, Ştiinţa Solului Seria a III-a,vol. XXXI, nr. 1,

78. Răuţă C., Toti M., Dumitru M., 1997, Experienţa României în utilizareafondului funciar al ţării, Lcr. şt. S.N.R.S.S. filiala Timişoara, 79. Răuţă C., Dumitru M., Ciobanu C., Motelică M.D., Dumitru Elisabeta, Gamenţ

Eugenia, Plaxienco Doina, Enache Roxana, Tapalagă Mariana, Cârstea Şt., LatişL., Ţărău D., Beutură D., Chisăliţă Gh., Iuliana Vintilă, Lăcătuşu E., Stern P.,Ianoş Gh., Rogobete Gh., 1997, Sistemul de monitoring integrat al solurilordin România, Lcr. şt. S.N.R.S.S. filiala Timişoara,

80. Rogobete Gh., Ţărău D., 1997, Solurile şi ameliorarea lor. Harta solurilorBanatului, Ed. Marineasa Timişoara,

81. Teaci D., 1978, Bonitarea terenurilor agricole ca expresie parametrică a

relaţiilor sol–climă-plantă, în agricultura României, Probl. de ecologieterestră, Ed. Academiei Române, Bucureşti,

82. Teaci D., Canarache A., 1979, Caracterizarea tehnologică a terenuriloragricole şi implicaţiile ei în problemele de agrotehnică teoretică şi aplicată,vol. I, Bucureşti,

83. Teaci D., 1980, Bonitarea terenurilor agricole (Bonitarea şi caracterizareatehnologică a terenurilor agricole), Ed. Ceres Bucureşti,

84. Teaci D., 1989, Concepte moderne pentru definirea şi determinareacapacităţii de producţia a terenurilor agricole prin modelare matematică şi

matematico-euristică, Lcr. şt. S.N.R.S.S. România, nr. 26 B, 85. Teaci D., Toncea I., Hartia S., Tudor Ana, Ciorlăuş A., Vlăduţiu I., Georgescu D.,Ionescu E., Lup A., Călugăru Magda, 1989, Modele ecologice şi economico-tehnologice în ecosisteme naturale şi agroecosistemele intensive zonale,Analele I.C.P.C.P.I. Fundulea vol. L VII, Bucureşti,

86. Teaci D., 1996, Probleme ale cunoaşterii resurselor edafice şi ecologice aleRomâniei în context european, Ştiinţa Solului Seria a III-a, vol. XXX,



87. Tudor Ana, Teaci D., 1987, Bonitarea microzonelor climatice ale României,Lcr. şt. S.N.R.S.S. nr. 23A Bucureşti,

88. Ţărău D., Ianoş Gh., Treta D., Goian Maria, 1992, SPED-3, Sistem informaticpentru stabilirea lucrărilor agro-pedo-hidro-ameliorative pe solurile cuexces de umiditate ca bază pentru determinarea necesităţilor şi

posibilităţilor de sporire a capacităţii de producţie, Lcr. şt. U.S.A.B.Timişoara vol XXIV,

89. Ţărău D., Teaci D., 1997, Condiţiile ecopedologice naturale şi capacitatea deproducţie a terenurilor pentru pajiştile din Banat, Lcr. şt. a XV-a Conferinţă Naţională a S.N.R.S.S. Bucureşti 26-30 august,

90. Ţărău D., Rogobete Gh., Borza I., Puşcă I., Fomitescu Gh., Evaluation of thenatural ecopedological conditions in south west Romania as regards ofproduction capacities, Soils Science, vol. XXXVI, nr.1 2002,

91. Ţărău D., Gergen I., Rogobete Gh., Bomans E., Bries J,2000, Ghidul

cultivatorului de orzoaică, Ed. Eurostampa Timişoara, 92. Tărău D., Luca M., 2002, Panpotic al comunelor bănăţene din perspectivăpedologică, Ed. Marineasa Timişoara,

93. Ţărău D.,2003, Bazele teoretice şi practice ale bonitării şi evaluării terenurilor