MACROECONOMIE 21.02.2012

PROF: MARINESCU

SEMINAR : 40 % ( REFERAT 5pag. BIBLIO INCULDED ecol.ro 3,4 opinii personale)

EXAMEN: 60%

MACROECONOMIA – CONSIDERATII INTRODUCTIVE

Ca disciplina de studiu, Macroeconomia se ocupa cu analiza economiei privita ca un ansamblu. In abordarea Macroeconomiei , activitatile economice individuale( diverse decizii antreprenoriale, sau diverse alegeri referitoare la consum respectiv) nu constituie obiect de studiu din punct de vedere metodologic.

Din punct de vedere metodologic, macroeconomia se bazeaza pe agregarea faptelor si actiunilor individuale astfel incat sa poata fi explicate anumite fenomene general valabile la scara intregii economii nationale si nu numai.

Principalele scoli de gandire macroeconomica sunt de accord ca subiectele generale ale abordarii se refera la problema inflatiei ca fenomen omniprezent, problema somajului care de asemenea ii preocupa pe economisti, precum si problema dezvoltarii economice. Insa construirea unor teorii adecvate pt explicarea acestor fenomene , presupune apelul la concepte si rationamente economice ale caror natura in definitie este microeconomia. Este vorba de rolul monedei si al sistemuluipreturilor , de rolul pietelor concurentiale in alocarea resurselor, precum si de impactul politicilor economice asupra alocarii resurselor si crearii prosperitatii economice.

Ca si in cazul analizei microeconomice si macroeconomia poate fi privita prin prisma celor 2 tipuri de abordari metodologice: abordarea pozitiva si abordarea normativa.

Economia pozitiva se refera la analiza faptelor economice asa cum se petrec in baza unei legaturi de cauzalitate ce explica in definitiv manifestarea fenomenului economic.

De ex. O abordare definitiva a economiei positive este cea specifica oricarei legi economice. Luam ca exemplu legea cererii care spune ca scaderea pretului atrage o crestere a cantitatii cerute dintr-un bun. Acest rationament economic este unul lipsit de considerente normative, de judecati de valoare bazate pe diverse ideologii ori sisteme de valori culturale. Explicarea intelegerea legii cererii nu ne arata daca asa ar fi bine sa se intample lucrurile sau daca preturile anumitor bunuri ar fi bine sa creasca sau sa scada. Legile economice de tipul legii cererii semnifica defapt abordari obiective, adica explicatia lucrurilor care oricum se petrec in exact acelasi fel.

Spre deosebire de economia pozitiva, Economia normativa face apel la anumite judecati de valoare sau considerente normative( cum ar trebui sa se intample lucrurile). Studentii trebuie sa aiba burse de studiu. Orice economie trebuie sa aiba un salariu minim. Aceasta abordare normative e una definitorie pt toate tipurile de politici economice de vreme ce atunci cand guvernul utilizeaza pentru a obtine

anumite rezultate, aceste politici implica preliminary diverse judecati de valoare, potrivit carora in economie trebuie sa se manifeste un fenomen sau un act.

INDICATORI MACROECONOMICI.CONCEPTE , METODE DE CALCUL. ABORDARI CRITICE

PIB reprezinta valoarea de piata a bunurilor economice finale produse intr-un an in interiorul une economii.Aceasta modalitate de definire a PIB-ului impune cateva clarificari.

1 Pentru cazul PIB, este luata in consideratie doar valoarea bunurilor finale; nu si valoarea bunurilor intermediare care au contribuit prin diferite stadia successive la obtinerea bunurilor finale.

Astfel se doreste evitarea dublei inregistrari. De ex. In PIB-ul RO pt 2012 este luata in consideare productia de automobile ca bunuri finale realizata in 2012. Nu sunt cuprinse in PIB valorile subansamblurilor, componentelor, echipamentelor pe care producatorii de automobile le achizitioneaza si le folosesc pentru producerea automobilului respective.

Daca s-ar lua in considerare din punct de vedere statistic, valoarea tuturor produselor atat de bunuri finale cat si intermediare , va rezulta in indicator numit PGB(produs global brut) care este egal cu PIB plus CI(costuri intermediare).

Evitarea dublei inregistrari se poate face prin metoda valorii adaugate, adica pt. fiecare activitate de productie se ia in considerare ca parte a PIB doar valoarea adaugata bunului pentru stadiul de productie respectiv valoarea adaugata reprezinta diferenta dintre valoarea pe piata a bunului final si val pe piata a materialelor utilizate.

CURS 2 28.02.2012

PGB reprezinta valoarea totalitatii producitiei de bunuri realizate intr-un an, indifferent ca e vorba de bunuri economice finale sau intermediare.

PGB= unde CAi e cifra de afaceri a agentului economic i.n e numarul de agenti economici existenti intr-o economie.

Similar calculul PIB presupune insumarea valorilor adaugate brute realizate la nivelul tuturor agentiilor economici existenti.

PIB=

PNB reprezinta valoarea pe piata a bunurilor economice finale, produse intr-un an de catre agentii economici nationali, indifferent daca acestia isi desfasoara activitatea in interiorul ori in exteriorul tarii.

De exemplu venitul unui constructoc roman ce lucreaza in Spania e parte a PIB Spaniei si parte a PNB Roman.

Diferenta dintre PNB si PIB poate fi apreciata prin prisma SS (sold cu strainatatea)Acesta ilustreaza diferenta dintre producitia respective veniturile realizate de Romani in afara tarii,

Productia / Veniturile realizate de straini in Romania.

Cand SS>0, adica romanii din strainatate produc mai mult decat strainii din Romania rezulta PNB>PIB

PIB=PNB-SS

PNN ca orice alt indicator net, constituie un mod adecvat de apreciere a potentialului productive al unei economii. In general indicatorul de natura neta se obtine de la indicia corespondenti de natura bruta prin eliminare consumulit de capital care din punct de vedere contabil e apreciat prin amortizare.

PNN=PNB-CCF(A)

PIN=PIB-CCF(A)

Spunem ca indicatorii neti sunt mai relevanti in aprecierea performantei economice, deoarece la acelasi nivel al productiei nete, orice crestere a consumului de capital va ilustra un indice brut majorat, insa aceasta nu e o evolutie economica favorabila. Scopul generat e Acela de a se obtine o productie neta cat mai mare cu un consum de capital cat mai redus.

Orice indicator macroeconomic poate fi exprimat in preturile pietei (PP) dar si in preturile factorilor de productie(PF)

PP se mai numesc si preturile consumului si reprezinta acea suma de bani pe care consumatorul o scoate din buzunar pentru a achita bunul dorit. Aceasta suma insa nu intra in mod necesar si in totalitatea sa in buzunarul producatorului bunului respective. Pentru anumite bunuri si servicii , guvernul instituie taxes i impozite indirecte in care se impoziteaza productia si comercializarea acelor bunuri.

Daca din PP sunt scazute aceste taxes i impozite indirecte, atunci raman PF-urile adica preturi ale producatorului, mai concret acele sume de bani care intra in contul producatorilor bunurilor respective. EX: Combustibilul, in general accizele instituite asupra producatorilor si comerciantilor combustibilului se situeaza la peste 50% din PP in marea majoritate a tarilor. Sa presupunem ca pretul (de piata) al unui litru de combustibil =6 lei in conditiile in care accizele ar fi 50 % rezulta ca PF (producatorului) ar fi PF=PP-taxe si impozite indirecte

PF=6-0,5*6=3 lei.

Asadar pt fiecare litru de combustibil pe care il consumam il achitam cu 6 lei in buzunarul producatorilor implicati intra doar 3 lei.

Atunci cand in anumite domenii si productii , guvernele apeleaza si la subventionare, formula de calcul a preturilor factorilor devine

PF=PP-taxe si impozite indirecte nete; Taxes i impozite indirecte nete devin S (subventii)

Subventiile reprezinta modalitate de sustinere financiara prin care guvernul cauta sa stimuleze productia anumitor bunuri sau domenii

Asadar indicatorii macroeconomici pot fi exprimati atat in preturile factorilor cat si in PP. De EX

exprimarrea PNN in PF trebuie sa defineasca defapt un alt indicator VN=PNNPF.

Aceasta e suma veniturilor realizate de totalitatea factorilor de productie din cadrul unei economii intr-un an.

VN=PNBPP-Taxe si impozite indirecte+S-CCF(A)

Daca din VN vor fi eliminate taxele si impozitele directe rezulta ca indirect numit VD(disponibil) care desemneaza totalitatea veniturilor ce raman la dispozitia propriilor factoriilor de productie dupa achitarea de catre acestia a obligatiunilor fiscale.

VD=UN-taxe si impozite directe

Taxele si impozitele directe se refera la importanta veniturilor de pe o parte si a patrimoniilor de pe alta.(Impozitul pe venit din dobanzi, chirii, pe profit, pe teren, imobil sau auto.

Probleme ale evaluarii economice prin intermediul indicilor macroeconomici

Datele statistice indicate prin intermediul indicilor macroeconomici sunt considerate nu numai o modalitate adecvata de masurare a productiei dar si un indicator de valoare a bunastarii economiei dintr-o tara. Economistii si politicienii lasa de inteles ca atunci cand PIBul creste defapt in tara respective a avut loc o crestere corespunzatoare a bunastarii economice. Exista insacateva elemente care invalideaza idea ca PIBul ar fi o masura perfecta pentru productia si bunastarea economica dintr-o tara.

1. In orice economie exista o serie intreaga de activitati si domenii in legatura cu care evaluarea productiei / masurarea valorii adaugate , nu doar ca sunt inexacte , ci chiar imposibile de realizat. Acesta e cazul general al domeniilor care compun sectorul public (Educatie, Sanatate pe care autoritatiile publice le furnizeaza in regim gratuit). Problema este ca valoarea productiei lor conform metodologiei definitorii a PIBului este imposibila. Argumentul e Acela ca nu poate fi exprimata valoarea productiei intr-un anumit domeniu, daca in domeniul respective lipsesc tocmai criteriile de evaluare : Pretul.

Atata vreme cat prin definitie in sectorul public lipsesc pietele si preturile de piata rezulta includerea acestor servicii in PIB se realizeaza la valori arbitrare.

2. Pentru anumite domenii si produse e dificila , chiar imposibila surprinderea in timp a imbunatatirii calitatii acestora. Atunci cand cresterea calitatii nu e reflectata intr-o crestere corespunzatoare a preturilor, evaluarea realitatii prin indici macroeconomici, nu mai surprinde evolutia bunastarii economice. Acesta e de exemplu cazul tehnologiei informatice. Domeniul in care calitatea s-a imbunatatit constant in timp ce preturile au scazut , asadar un produs de calitate mai buna dar care are un pret mai mic , va reflecta imbunatatirea satisfacerii nevoilor, insa in PIB va fi inclusa cu o valoare mai redusa.

3. Exista unele activitati care nu reflecta cererea de valoare adaugata, ci mai degraba indepartate aspecte negociabile din societate si economie. Activitate prin care se doreste indepartarea aspectelor.

4. Conform principiului subiectivismului, potrivit caruia masurarea utilitatii este imposibila, din calculul lui sunt excluse unele activitati cum ar fi comertul cu produse realizate perioadei anterioare celei curente, donatiile , tranzactii financiare pure( vanz cump de actiuni) precum si activitati casnice.

CURS 3 06.03.2012

PIB Real & PIB Nominal

PIB-ul ca orice alt indicator este un indicator valoric. Marimea acestuia reprezinta pe de-o parte o masura a productiei, dar pe de alta parte ea este influentata de evolutia pretului. Pentru a efectua comparatii adecvate atat de la un an la altul cat si intre tari, economistii explica necesitatea ca PIB-ul sa se calculeze in termeni reali. Astfel se doreste eliminarea inflatiei, perturbari ale preturilor , astfel incat prin marimea se PIB-ul real sa ilustreze numai productia fizica ce se realizeaza intr-o tara.

PIB nominal reprezinta evaluarea productiei fizice de bunuri si produse in functie de pretul acestora din anul current.Preturile anului de calcul se numesc preturi curente.

PIB real reprezinta evaluarea productiei fizice de bunuri si produse in functie de pretul nominal de baza sau de referinta se numesc constante.

Ani 1 2 3PIBn

PIBr

Q1i= productia fizica reala in anul 1 din bunul economic final “I”

P1i= pretul din anul 1 al bunului economic final “I”

Pentru calculu PIBr, etapa prenominala consta in selectarea anului de referinta. Acesta este rezultatul unei conventii contabile.

De vreme ce in calculu PIBr pentru intreaga perioada sunt luate in considerare aceleasi preturi rezulta ca orice modificare intervenita in modelul PIBr, semnifica de fapt o modificare a productiei fizice. Numai astfel se poate spune daca productia reala a crescut sau a scazut de la un an la altul si cu cat s-a modificat aceasta.

Calculul PIB in termeni nominali si reali permite evidentierea unui nou indicator , unul referitor la modificarea pretului. Acesta se numeste deflatorul PIB, si arata pentru fiecare an, care este modificarea nivelului pretului bunurilor finale intre anul de baza si anul de calcul.

DPIB(3)= *100

PIB si Structura cererii

Exista 3 metode de determinare a PIB si a indicatorilor macroeconomici de rezultate in general.

Metoda Productiei (Metoda Valorii Adaugate)

Metoda venitului (se bazeaza pe insumarea vaniturilor realizate de factorii de productie implicate in activitatea economica)

Metoda Cheltuielilor care se bazeaza pe insumarea tuturor categoriilor de cheltuieli insumate. Semnificativ e faptul ca indifferent de metoda utilizata , rezultatul va fi acelasi)

Analiza PIB din perspectiva cheltuielilor porneste de la conditia de echilibru macro economic general.

Oag=Cag

Cag are 4 categorii de cheltuieli componente:

1) Pt Bunuri de consum >C

2) Pt bunuri de capital >i

3) Publice (guvernamentale) >G

4) Pt productia interna (export) >EX= Export – Import

Cag=C+ i+ G+ EX

Oag are 2 categorii

1) PIB

2) Import

Oag= PIB+ Import

PIB= C+ i+ G+ (EX-Import)

Consumul reprezinta cheltuielile effectuate pentru bunurile de consum finale. In aceasta categorie intra : alimente, imbracaminte, servicii dar si cheltuieli cu unele produse cu folosinta indelungata (telefon, automobile) care pot fi private prin servicii oferite utilizatorului sic a investitie.

Investitii sunt considerate acele achizitii menite sa asigure sa sa sporeasca potentialul productive. Din acest punct de vedere , investitiile pot fi private pe 2 dimensiuni:

a) De inlocuire adica acele resurse utilizate cu scopul inlocuirii elementelor de capital tehnic fix uzate si care vor fi scoase din uz. Sursa acestor investitii este din punct de vedere contabil, fondul de amortizare constituit la nivelul firmei. Amortizarea reprezinta modalitatea contabila de recuperare treptata a valorii capitalului tehnic fix, care odata amortizat integral, poate fi inlocuit.

b) De dezvoltare se refera la cresterea stocului de capital tehnic fix prin achizitia de noi echipamente, utilaje, etc.

Spunem ca investitia totala (bruta) se compune din investitiile nete (de dezvoltare) si investitiile de inlocuire.

Ib = In+ A Ib= importuri brute, Im= importuri nete, A= amortizari

Din punct de vedere conceptual actul investitionar trebuie analizat din perspectiva unor categorii economice consecrate si anume risc, proprietate si calcul economic. Ignorarea unora din concept poate conduce la canfuzii grave , ca de exemplu pretentia de a considera ca mare parte din cheltuielile guvernamentale ar reprezenta defapt investitii guvernamentale.

Cheltuielile Guvernamentale se refera la resurse financiare pe care guvernul le aloca din bugetul central si din bugetele locale pentru sustinerea productiei de bunuri publice, finantarea serviciilor publice precum si pentru plata salariilor angajatiilor guvernului. Tot guvernul poate fi

analizat distinct pe achizitii guvernamentale si transferuri. Acestea din urma se refera la diverse sisteme de asistenta sociala si nefind vorba de activitate generatoare de Valoare Adaugata, nu sunt luate in considerare in calculul PIB.

Exportul net reprezinta soldul balantei comerciale ( diferenta dintre exporturi si importuri) daca Exportul este mai mare ca 0 rezulta ca balanta comerciala inregistreaza un excedent commercial, invers este vorba despre un deficit.

Exportul apare ca parte a Cag, adica cererea exportului adresata productiei interne, iar importul apare ca parte a Oag, adica acea parte provenita din import.

Oag – Cag

Delimitari comerciale. Abordari critice

Analiza macroeconomica incearca sa evidentieze evenimentele de ansamblu a economiei prin asa numitul model al Oag si Cag. Acest model se bazeaza pe luarea in considerare al nivelului agreat al productiei sip e de alta parte al nivelului pretului. Economistii nu sunt interesati de nivelul absolut ci de modificari relative pe care preturile le inregistreaza de la un an la altul.

Sa presupunem ca economia functioneaza in regim de echilibru neinflationist (rata de variatie a preturilor) si in conditiile unei rate de crestere a productiei de 2%.

CURS 4 13.03.2012

Limite ale modelului Cag-Oag

Prin intermediul modelului economistii incearca sa explice principalele fenomene macroeconomice: inflatia , somajul, cresterea economica, recesiunea.

Pornind de la modelul mentionat , daca se produce un soc la Cag(cresterea acesteia) si Oag t.s.(termen scurt) ramane neschimbata, atunci echilibrul macroeconomic se va forma la un nivel mai mare al PIB-ului real si al preturilor (expansiune inflationista).

Daca socul Cag se producein zona perfect inelastica a curbei Oag t.s., aceasta se va regasi mai ales in cresterea preturilor din economie si mai putin in cresterea PIBului real. Daca economia respective folosestea integral factorii de productie de care dispune/ocuparea deplina a fortei de munca, atunci socul Cag va insemna deplasarea curbei Cag de-a lungul curbei Oag t.l.(perfect inelastica). In acest caz va avea loc cresterea preturilor nu si a productiei aggregate.

Pornind de la aceasta abordare simplista si simplificata, economistii propun remedierea diferitelor problem ale economiei prin intermediul unui set de politici al caror scop este orientarea cererii aggregate si a ofertei aggregate in functie de prescriptiile modelului. Politiciile sunt gestionate de catre govern prin intermediul decidentiilor de politica macroeconomica. In esenta aceste politici, vizeaza gasirea unui compromise intre obiectivul stabilitatii monetare sic al al ocuparii depline a fortei de munca. Limitele modelului pot fi evidentiate apeland la abordarea micro in privinta comportamentului antreprenorial.Potrivit acestuia, alocarea resurselor in activitatea antreprenoriala evidentiaza concordanta intre

obiectivele acesteia si nevoi.Astfel, intreprinzatorii orienteaza resursele folosindu-se de informatiile oferite de sistemul de preturi si apeland la anticipare. Resursele migreaza dinspre domeniile neprofitabile( in cazul carora consumatorii nu sunt dispusi sa plateasca pentru bunurile obtinute) catre cele profitabile (in cazul carora consumatorii sunt dispusi sa cumpere)

Pe baza acestui argument putem formula un exemplu cu scopul de a intelege rolul modificarii preturilor relative asupra anticiparii in cadrul comportamentului antreprenorial. Astfel, daca intreprinzatorii din industria carnii anticipeaza cresterea cererii pentru carnea de pasare fata de cererea pentru carnea de porc, atunci se vor orienta in mai mare masura catre cresterea pasarilor , alegand sa creasca mai putini porci. Pe baza acestui rationament apare urmatoarea problema: cum poate fi explicate relatia pozitiva dintre modificarea nivelului general al preturilor si nivelul general al productiei reale. Altfel spus , cum ar fi posibil ca in conditiile cresterii tuturor preturilor din economie(inflatie) intreprinzatorii sa produca mai mult din toate bunurile si serviciile?S-ar putea intampla astfel, daca intreprinzatorii ar realiza anticipari eronate si ar aloca factori de productie in toate domeniile , insa erorile ar fi sesizate pe parcurs si corectate ca atare. Constatand scaderea puterii de cumparare a bunurilor, intreprinzatorii anticipeaza redresarea cererii pentru produsele oferite si de aceea isi vor redimensiona productia(micsora). Pe baza unei abordari similar putem intelege de ce scaderea preturilor nu explica majorarea consumului pentru toate bunurile si serviciile. Astfel apar semen de intrebare referitoare inclusive la validitatea curbei cererii aggregate.Un alt argument ce explica limitele modelului Cag-Oag este Acela al interdependentei dintre cele doua. La nivel microeconomic, factorii care influenteaza cererea/ oferta sunt independenti.

De ex, reducerea costurilor in productia iaurtului va face sa creasca oferta de iaurt, dar nu influenteaza cererea pentru acesta(iaurt). Cresterea pretului sanei influenteaza cererea pentru iaurt, dar nu afecteaza oferta de iaurt. Acest rationament ne este valabil la nivel macroeconomic. Explication: identitatea macroeconomica fundamental potrivit careia productia agregata e egala cu venitul agregat. Altfel spus o productie agregata in crestere se va solda cu venituri aggregate mai mari. Astfel, vor putea creste cheltuielile aggregate din economie. Aceasta inseamna ca majorarea cererii aggregate nu ar fi posibila fara o crestere similara, prealabila a ofertei aggregate. Teoria economica clasica recunostea acest rationament prin intermediul legii “SAY” formulate de economistul francez Jean Baptiste Say. Potrivit acestuia , oferta isi creaza propria cerere. Din acest motiv, economia clasica de pana la inceputul anilor 30 excludea posibilitatea existentei unei crize de supraproductie insotita de somaj generalizat.

Economia lui Keynes- economia Cag

V(venit), C(consum), S(economii), I(investitii)

In 1936 John Mayuard Keynes publica “Teoria generala a folosirii marimi de lucru, a dobanzi si a banilor”

Aceasta lucrare avea sa orienteaza politicile economice ale tuturor guvernelor, vreme de peste 50 de ani. In esenta, modelul Keynesist al functionarii economiei are in centru Cag. Pentru Keynes, incetinirea performantelor unei economii este cauzata de insuficienta Cag. De aceea, crearea premiselor pentru dezvoltarea economica ar trebui sa se bazeze pe stimularea Cag. Abordarea lui Keynes este una cantitativa si se bazeaza pe o serie de corelatii intre urmatoarele variabile economice: V,C,S,I.

CURS5 20.03.2012

Functia Consumului

Reprezinta o corelatie determinate pentru abordarea Keynesista intre marimea si dinamica venitului si marimea si dinamica consumului.

Forma generala a functiei consumului ar fi urmatoarea:

C=Ca+c’*Y

C=consumul

Ca= consumul autonomy

c’= consumul indus

Y= venitul

Ca—Este acea component a consumului care nu depinde de marimea si dinamica venitului, find un consum efectuat cel putin pe t.s (term scurt) si atunci cand nu se realizeaza un venit si care are natura unui consum de subzistenta (autonomia= independent de mediu)

c’*Y—reprezinta acea component a consumului indusa de nivelul si dinamica venitului in functie de existent in economie unei inclinatii marginale spre consum (c’)

c’—ilustreaza cu cat se modifica marimea consumului in raport de o anumita modificare a

venitului sic a formula c’=

Din punct de vedere mathematic inclinatia spre consum este marginala , si poate fi calculate ca drivata de ord. 1 a functiei, din punct de vedere graphic, c’ ilustreaza panta dreptei marimii totale, panta dreptei de consum.

Pe langa c’ analiza functiei consumului presupune si un alt indicator adica inclinatia medie spre consum (c)

c=

c --va desemna rata consumului, adica proportia reprezentata de consum in venitul total.

Rationamentul economic definitoriu pentru Keynes , vizeaza o regularitate cu privire la evolutia consumului in raport cu evolutia venitului, fapt ce se repercuteaza intr-o evolutie specifica a ratei consumului, insa intr-o mai mica masura rezulta evolutia ratei consumului in raport de venit sa fie descrescatoare.

c=

c= = rezulta c>c’

Functia Economiilor

Poate fi dedusa in baza relatiei logice existente intre venit, consum si economii, nu numai pentru Keynes, dar si in gandirea economistilor clasici. Venitul se imparte in cheltuieli pentru bunuri de consum( bunuri prezente) pe de-o parte si resurse destinate economisirii (bunuri viitoare) pe de alta parte.

Y=C+S=>S=Y-C=Y-Ca-c’*Y = -Ca+(1-c’)Y

1-c’=1-

s’Y—economisirea indusa, adica acel nivel al economisirii indus de marimea si dinamica Y in functie de manifestarea a unei inclinatii marginale a economisirii. Si in cazul functiilor economiilor se poate evidentia inclinatia medie spre economisire , adica rata economisirii.

s=

Ea evidentiind ponderea economiilor in totalul venitului, rata economiilor. De vreme ce intre venit si rata consumului exista o relatie inversa rezulta intre venit si rata economisirii se va manifesta o relatie directa.

S=

De altfel intre indicatoarele marginale spre consum sis pre economisire (c’,s’) si intre indicatorii medii spre consum si economisire (C,S) se manifesta urmatoarele relatii

c’+s’=1

C+S=1

Rezulta ca atat inclinatiile marginale cat si inclinatiile medii sunt marimi positive si subunitare.

Yr= pragul de ruptura a venitului, adica nivelul venitului ce se utilizeaza pentru sustinerea consumului si pentru care economisirea este 0

Intre reprezentarea grafica a C si S exista o permanenta interdependenta asigurata prin semnificatia inclinarii marginale spre consum si economisire.

Sa presupunem de exemplu ca are loc o ccrestere a c’ , adica la fiecare leu de venit suplimentar, cresterea consumului este suportat din perioada anterioara. Din punct de vedere graphic cresterea c’ se ilustreaza printr-o modificare a pozitiei dreptei consumului mai exact prin rotirea dreptei consumului spre stanga sus.

Determinarea Punctului de echilibru.

Exista 3 modele de analiza a echilibrului macroeconomic si deci 3 contexte ipotetice privind determinarea venitului de echilibru.

1. Modelul economiei inchise , fara sector guvernamental

2. Modelul economiei inchise , cu sector guvernamental

3. Modelul economiei deschise , cu sector guvernamental

Fiecare dintre acestea vizeaza o serie de variabile specific luate in considerare pentru determinarea mediului de echilibru.

Modelul 1.

In cadrul acestei analize se face abstractie de prezenta guvernului in economie si deci de functia Sa bugetar fiscal, si de asemenea sunt ignorate variabile specifice relatiilor economice internationale.

Echilibrul macro se bazeaza pe aceasi conditie generala de egalitate intre Cag si Oag.

↙Oag = Cag↘

Y Ξ PIB C+I

C+S=Y = C+I =>

S = I

Intre productie si venit se manifesta o egalitate, deoarece valoarea productiei nu reprezinta altceva decat suma veniturilor factorilor de productie ce participa la realizarea acelor produse. Spunem , deci ca intre productie si venituri se manifesta o identitate.

Prin Y reprezentam si venitul si productia

In conceptia lui Keynes investitiile au o natura exogena.Sunt privite autonom in raport de marimea venitului. Ele sunt si numite investitii planificate, in sensul ca nu marimea, venitului din economie, ci planurile investitiilor oamenilor de afaceri explica nivelul investitiilor.

De aceea din punct de vedere graphic, investitiile planificate se realizeaza printr-o linie orizontala ce arata ca investiile nu depend de nivelul venitului current. Astfel echilibrul macroeconomic s-ar realiza atunci , cand comportamentul de economisire ar pune la dispozitia intreprinzatorilor exact acel volum de resurse pe care acestia au prefigurat sa le investeasca. Determinarea venitului de echilibru in cadrul acestui model se face astfel.

Y=C+Ip=Ca+c’*Y+Ip

(1-c’)Y=Ca+Ip => Ye=

Modelul 2

Spre deosebire de modelul 1, analiza va lua in considerare variabilele specific functiei bugetar fiscal a guvernului. Aceasta inseamna prelevarea de taxes i impozite (T) si efectuarea de alocari bugetare (G).

In acest fel prin fiscalitate se va evidentia diferenta dintre venitul total (Y) si venitul disponibil (Yd) adica acel nivel al venitului disponibil in urma adoptarii sarcinii fiscal. Relatia dintre acestea este:

Yd=Y-T

CURS 6 27.03.2012

Poza Iphone pg1

Principiul multiplicarii cheltuielilor

In teoria Keynesista, cheltuielile reprezinta forta motrice prin care economia este pusa in miscare. Daca in economie se efectueaza un volum mai mare de cheltuieli atat pentru bunurile de consum , cat si pentru bunurile de productie, atunci intreprinzatorii vor cauta sa suplimenteze productia, ceea ce inseamna cresterea veniturilor si cresterea ocupatiei fortei de munca. Reciproc este si ea presupusa adevarata: o cheltuiala mai mica inseamna o productie mai mica, si odata cu aceasta, un nivel mai mic al consumului si a ocuparii fortei de munca. Asadar pentru Keynes , cheia cresterii economice se gaseste in nivelul si dinamica cheltuielilor.

In teoria economica, acest rationament Keynesist se numeste “principiul multiplicator” (principiul multiplicatorului cheltuielilor). In sens general, multiplicarea se refera la un effect de antrenare pe care cresterea cheltuielilor il genereaza. Spunem ca s-ar petrece prin intermediul unei cheltuieli suplimentare o multiplicare la nivel productiei , venit si ocuparea fortei de munca. Un asemenea effect de antrenare este asemanator cu 3 variabile Keynesiste:

1. Multiplicatorul investitiei

2. Multiplicatorul bugetar (al cheltuielilor publice)

3. Multiplicatorul fiscal (efectul de antrenare=>din reducerea impozitarii)

1.Multiplicatorul Investitiei

Ki=

Arata cresterea venitului, antrenata de cresterea cu o unitate a volumului investitiilor. Din punct de vedere mathematic multiplicatorul este o marime de natura marginala, asadar calculul multiplicatorului vizeaza derivatele de gradul 1 a functiei marimii totale.

Ki=

Rezulta ca efortul de antrenare a investitiei va fi cu atat mai mare, cu cat inclinatia marginala spre economisire va fi mai mica, deci cu cat inclinatia spre consum va fi mai mare.

Sa presupunem ca la un moment dat se manifesta c’=0.9 =>s’=0,1 => Ky=

Aceasta ar insemna ca pentru oricare investitie suplimentara , nivelul venitului va creste cu o marime de Ki ori, deci cu 10 ori investitia suplimentara. De vreme ce multiplicatorul venitului este stimulat de o c’ cat mai mare, demonstratia Keynesista a multiplicatorului investitiei favorizeaza odata in plus importanta cheltuieli adica a Cag. In ultima instant, pentru economie va fi cu atat mai bine cu cat oamenii vor allege sa consume mai mult si sa economiseasca mai putin.

Ce s-ar intampla daca, c’↑ de la 0,9 la 0,99 => s’=0,01 => Ki= 100. In noile conditii, fiecare leu de investitie suplimentar s-ar transfera miraculous in virtutea ratiunii Keynesiste in 100 lei de venit suplimentar.

2. Modelul Bugetar

Kb= Arata impactul asupra venitului rezultat din cresterea cu o unitate a valorii cheltuielilor publice.

Kb= => potrivit algoritmului multiplicatorului keynesist, efectul de antrenare al cheltuielilor veniturilor publice este acelasi ca cel al investitiilor, de aici si recomandarea de politica economic ape care teoria Keynes, o favorizeaza.

Atunci cand, de pilda in recesiune, intreprinzatorii nu dispun de resurse pentru a sustine Cag, inseamna ca sarcina revine guvernului care prin cresterea cheltuielilor public ear trebui sa stimuleze Cag si deci relansarea economica.

3. Multiplicatorul fiscal

Evidentiaza impactul asupra productia si venitul rezultat din scaderea cu o unitate a volumului de impozit.

Kf=

De exemplu in ipoteza initiala a c’=0,9, Kf= . Din relatiile matematice ale multiplicatorului bugetar, respectiv fiscal =>intre acestia se va manifesta urmatorul raport de marime.

Kf=Kb-1

Concluzia e ca Kf<cu 1 decat Kb, De aici izvoraste de fapt si principiul recesionist de politica economica pe care teoria keynesista o face in legatura cu ciclul economic. In etapa de recesiune se considera ca e mai favorabil ca guvernul sa intervina mai degraba prin cresterea cheltuielilor bugetare decat prin reducerea impozitarii. In schimb media fiscal ar fi mult mai viabila in conditiile unei expansiuni economice, atunci cand prin cresterea impozitarii, guvernul, poate controla mai usor expansiunea cererii aggregate si deci posibilele consecinte inflationiste ale acesteia.

Teoria Keynesista in abordare critica

Cheltuielile publice= Impozite

Cei care sustin ca expansiunea bugetara este un remediu pentru relansarea economica, arata ca in absenta Cag de catre govern, economia s-ar afunda si mai mult in recesiune.

Conceptia standard a keynesistului arata ca daca intreprinzatorii nu pot sustine prin noi investitii cererea agregata, atunci guvernul trebuie sa sustina diverse programe de cheltuieli publice pentru ca o Cag mai mare sa stimuleze productia si ocuparea fortei de munca. Problema este ca mai devreme sau mai tarziu, pe TS sai TL, cheltuielile publice inseamna obligatoriu impozite. Spunem “mai devreme’ atunci cand sporul de cheltuieli guvernamentale este fie printr-o anumita majorare a impozitarii. Spunem “mai tarziu” atunci cand guvernul isi finanteaza programe de cheltuieli publice prin imprumuturi, adica recurge la crearea de datorie

publica, care de fapt transfera o povara fiscal prezenta intr-o povara fiscal viitoare. Rationamentul essential este ca orice leu cheltuiala publica e egal cu 1 leu mai putin in sectoarele private. De aceea, partizanii cresterii cheltuielilor publice in economie, ignora un rationament economic elementar de genul celui formulat de Frederich Bastiat in eseul “ Ce se vede si ce nu se vede”. Adesea, sustinerea expansiunii bugetare arata ca prin cresterea cheltuielilor publice, se obtin in economie lucruri care altfel n-ar fi existat, si deci se creeaza locuri de munca ce altfel n-ar fi existat. In realitate, acestia sufera o anumita “iluzie optica” deoarece trec cu vederea lucrurile care nu se vad sau care sunt mai greu de observant. De exemplu atunci cand guvernul sporeste nivelul impozitului pentru finantarea programelor sale de cheltuieli, are loc un transfer de resurse dinspre sectrul privat spre cel public. Sectorul privat va fi lipsit de un anumit capital, care va fi directionat sprea obiectivele de cheltuieli guvernamentale. Cresterea productiei in sectorul public, insa scade productia in sectorul privat. Atunci cand guvernul are mai multi bani pentru a crea locuri de munca, intreprinzatorii au mai putin capital pentru a face acelasi lucru.

Ce se vede si ce nu =>Primul capitol din “Economia intr-o lectie” de H.Hezlitt.

CURS 7 03.04.2012

EFECTUL DE EVICTIUNE

Atunci cand guvernele inteleg ca impozitarea suplimenteaza exercita efecte negative asupra productiei si sectorul privat in general ele cauta sa finanteze cheltuieli publice prin imprumuturi. Bineinteles ca in cele din urma, acest credit guvernamental care da nastere si intretine datoria publica, va fi platit tot din impozit. Singura diferenta e ca se trece de la o impozitare prezenta la una viitoare. Atunci cand guvernul se imprumuta, el apare pe pietele financiare in general in calitate de debitor, (solicitant de fonduri de bunuri) In general guvernele se imprumuta in scopul acoperirii deficitelor bugetare ( sold negociabil al bugetului guvernamental situatie specifica unui volum de cheltuieli superior volumului incasarii) In cea

de-a 2-a jumatate a secolului 20 deficitul bugetar a devenit o realitate cvasipermanenta, in aproape intreaga lume. De ex. In Europa Occidentala, dupa anii 70 in tarile zonei euro, doar rare ori si numai intamplator, bugetele guvernamentale au cunoscut si o alta situatie decat cea de deficit. Dealtfel, asa se explica si cresterea fulminanta a datoriei publice, care in present a ajuns la aproape 100% si mult peste in cazul unor tari ca Grecia, Italia, etc. O asemenea evolutie se explica pe deplin prin filosofia Keynesista a deficitelor bugetare. Si in aceasta situatie cand expansiunea bugetara este sustinuta prin datoria publica, productia si sectorul privat in general au de suferit. De exemplu atunci cand creditul guvernamental se adauga pe piata creditului privat, spunem ca are loc o cresterea cererii de credit ceea ce va insemna scumpirea acestuia. Cu cat guvernele vor dori sa imprumute un volum mai mare de disponibilitati financiare, cu atat creditul se va scumpi. Pretul creditului este rata dobanzii. Spunem ca prin intermediul creditului guvernamental are loc cresterea ratei dobanzii in intreaga economie. Bineinteles ca o dobanda mai mare inseamna costuri mai mari in ceea ce priveste finantarea activitatii economice. La o rata a dobanzii mai inalta, unele proiecte de investitii care anterior pareau fezabile , ele pot devein lipsite de rentabilitate si deci abandonate.

Efectul de evictiune , ilustreaza impactul negative al expansiunii bugetare asupra evolutiei investitilor(private) din economie.

GRAFICE…

Asadar , nu doar sporirea impozitarii destimuleaza investitorii si sectorul privat, ci si finantarea cheltuielilor publice alimentate prin imprumuturi. In esenta , orice expansiune bugetara (orice crestere a G) realizeaza o realocare a resurselor dinspre sectorul privat catre sectorul public. In acest fel se explica si evolutia consemnata de stat a marimii guvernamentale(evaluate prin ponderea cheltuielilor publice din PIB).

Paradoxul Economisirii

Keynes este economistul care a facut din practica economisirii o virtute tot mai indoielnica. Pana la Keynes, economistii clasici au insistat mereu pe importanta unei rate mari de economisire, pentru ca economia era privita ca singurul mijloc durabil de acumulare a capitalului.In esenta , economia inseamna retragerea unui volum de resurse din sfera consumului, si directionarea lor catre sfera bunurilor viitoare(productiei de bunuri de capital). Exista un alt mod de acumulare a capitalului si sustinerea investitiilor, decat economisirea. Dupa doar cateva decenii de popularitate a gandirii keynesiste, argumentul classic in favoarea economisirii a fost aproape inversat. De altfel, in conceptia keynesista, economisirea e caracterizata de un adevarat “paradox”. Pentru Keynes, orice dorinta a publicului de a economisi mai mult, echivaleaza de fapt cu restrangerea consumului, deci cu reducerea cererii pentru bunuri de consum. Ca atare, producatorii confruntati cu restrangerea cererii, vor decide

restrangerea productiei. Astfel, in economie spunem ca se reduc ocuparea fortei de munca si venitul, iar cand venitul agregat va fi mai mic, publicul se vede in imposibilitatea de a continua nivelul dorit de economisire. La un venit mic => economisire mica. Asadar dorind sa economisim mai mult, oameni sfarsesc in a economisi mai putin.

Clarificarea acestui paradox face apel la diferenta de conceptie cu care Keynes si urmasii sai pe de-o parte si economistii neo- clasici pe de alta parte privesc economisirea.

In conceptia Keynesista, s, este privita ca retragere a unor resurse din circuitul economic productive, de aceea, keynesistii au considerat mereu ca benefica pentru economisire este cresterea c si nu a s. In gandirea economiei clasica, economisirea nu inseamna resurse care ies din circuit , nu inseamna resurse temporar pierdute, ci mijlocul de finantare a investitiei, de aceea, in gandirea clasica este benefica pentru evolutia viitoare a economiei.

Piata muncii si somajul

In legatura cu munca si remuneratia acesteia, majoritatea economistiilor sunt de accord ca “munca este mai mult decat o marfa”.

Piata muncii nu e o piata ca oricare alta precum piata bunurilor si serviciilor caci factorii de producer a muncii e reprezentata de oameni, iar oameni nu sunt marfuri. Pe de alta parte, in opinia publica predomina o conceptie cu privire la raportul de munca, la relatia angajati-angajator. Se considera ca , din nefericire, angajatorii isi trateaza salariatii asemeni oricaror alti factori de productie, interesati de productia economica a acestora. In realitate , asemenea conceptii sunt lipsite de orice fundament stiintific. In primul rand, pentru ca pe piata muncii nu se tranzactioneaza oameni ci doar servicii pe care acestia doresc sa le valorifice monetary, iar in al doilea rand, angajatorii nu sunt in deciziile lor mai mult sau mai putin umanisti decat ceilalti oameni din societate.

Munca si Salariu

Munca este o marfa la fel ca oricare alta, caci serviciile si nu oamenii se tranzactioneaza pe piata. Remunerarea muncii inseamna negocierea unui pret numit salariu. Acesta se formeaza pe baza aceleiasi logici economice ce influenteaza formarea preturilor. Exista 2 limite maxime si minime cu privire la marimea salariului. Limita maxima a salariului este reprezentata…… Intreprinzatorul nu poate sa-si remunereza angajatul cu mai mult decat productivitatea marginala reala data de acesta, caci aceasta ar afecta negative rentabilitatea firmei. Pe de alta parte, ar putea fi nejustificat un salariat ce excede contributia productivitatii a angajatorului. Limita minima a salariului este reprezentata de acel salariu care ar putea rezulta din negocierile cu alti intreprinzatori. Limita minima priveste salariul pe care angajatul l-ar putea obtine in cea mai buna alternative disponibila. Atunci cand angajatorul este interest sa mentina ocuparea

prezenta a unui factor de productie, el va trebui sa plateasca factorul de productie respective, cel putin cu nivelul salariului pe care acesta l-ar obtine in alta parte. Aceste 2 limite salariale explica de ce economistii pretend ca pe de-o parte , salariul depinde de productivitatea marginala sip e de alta parte salariul depinde de raportul dintre cererea si oferta de pe piata muncii.

Nu exista un tip uniform de munca si o marime universal a salariului. In realitate, piata muncii este compusa din atatea piete cate profesii si calificari si domenii de activitate exista in economia respective. Spunem ca piata muncii e segmentata, iar aceste segmente conditioneaza reciproc. De exemplu o anumita crestere salariala in domeniul A , poate antrena deplasarea fortei de munca dinspre alte domenii .Creste oferta de munca in constructii si scade in agricultura.

Oferta de munca si cererea de munca

Oferta de munca este apreciata prin numarul persoanelor ce doresc sa munceasca in anumite conditii salariale. Cei care isi ofera serviciile de munca, sunt de fapt in cautarea unui loc de munca. Deci solicita locuri de munca asadar oferta de munca este o cerere de locuri de munca.

Cererea de munca reprezinta un necesar de forta de munca, apreciat in general prin numarul locurilor de munca existente in economie, in diverse conditii salariale. Asadar cererea de munca provine din sectorul productive din partea angajatorului, si se identifica cu oferta de locuri de munca. La nivel individual , oferta de munca ilustreaza mereu o optiune pe care persoana o face cu privire la timpul de munca pe care doreste sa-l aloce. Consideram ca timpul total de care dispune cineva se compune din timp de munca sit imp in afara muncii (liber)=> oferta individuala de munca reflecta o alegere intre timpul de munca si timpul liber

T=L+l ; L se refera la activitatiile care aduc castig (monetary, salarial) negociate din punct de vedere contractual.

CURS 8 10.04.2012

Piata Muncii

Oferta individuala de munca apare ca alegere maximizatoare a individului in raport de timp munca sit imp liber.

Atunci cand utilitatea marginala a timpului de munca(prin castig salarial) este superioara utilitatii marginale a timpului liber, are loc cresterea ofertei de munca. Individul este dispus sa renunte la o anumita parte a timpului sau liber, care va fi astfel substituita cu timp de munca. Acesta este continutul efectului de substituire (Es)

De la un anumit nivel al salariului insa, odata ce individual atinge un anumit standard de bunastare materiala, se manifesta un asa-numit effect de venit (Ev). Acesta priveste o substitutie inversa, adica inlocuirea unei parti a timpului de munca prin timp liber.

Aceasta se intampla cand individual considera ca satisfactiile timpului liber sunt mai importante , in termeni negociabili, decat avantajele materiale ale timpului de munca.

La nivel intreg al pietei muncii insa oferta de munca este permanent crescatoare deoarece un nivel mai ridicat al salariului constituie o motivatie suplimentara pentru ca pe piata sa apara noi ofertanti de forta de munca.

La nivelul pietei muncii Cererea si Oferta pot fi evidentiate din punct de vedere statistic in baza algoritmului urmator

Populatia active Populatia in afara varstei legale de munca Populatia in varsta legala de munca Inapti Populatia apta de munca Elevi, Studenti, Casnice, Casnici Populatia active disponibile (forta de munca) Someri voluntari Oferta de munca(numarul tuturor celor care doresc sa munceasca) Someri involuntari Populatia Ocupata Persoane ocupate in propria gospodarie, intreprinzatorii mici, fermieri,etc Populatia Ocupata Salariata(cererea de munca)

Somajul

In literature economica conceptele de somer respective somaj sunt relative recente. Cuvantul “somaj” ,latina “comma”(calm) stare de calm a afacerilor, incetinirea activitatii)

Cu mult timp in urma , in secolul al 18-lea si al 19-lea se “soma” duminica si in general, in zilele de sarbatoare religioasa. De exemplu, recensamantul din 1891, din Franta, nici nu recunostea categoria specifica a somerilor. Persoanele care nu aveau un loc de munca si care nu desfasurau o activitate platita erau induse, prin recensamantul respective, In aceasi categorie cu persoanele internate in azile si cu vagabonzii.

Abia la inceputul secolului 20 , odata cu dezvoltarea sociala in asistenta muncii termenul de somer si somaj ajung sa capete intelesul contemporan. Ulterior in literature economica , somajul a fost analizat intr-o mare diversitate de forme ca somaj voluntary, involuntary, somaj natural, tehnologic, sezonier, fractional, institutional, etc.

Teorii ale somajului

In literature economica clasica , somajul avea natura voluntara. Mai exact, someri erau acele personae ce nu doreau temporar sa se angajeze in conditiile respective ale pietei muncii.

Potrivit acestei nature voluntare, somajul nici nu preocupa teoria economica si cu atat mai putin, domeniul politicii economice. Schimbarea de sens se produce in anii 30 ai secolului trecut Odata cu marea depreciere economica din 29-33. In conditii de stagnare si scadere economica generalizata, somajul devine un fenomen de masa, iar economistii interbelici, in frunte cu Keynes, il analizeaza ca fenomen involuntar.

Mai exact somerii sunt acei oameni care, desi dores sa munceasca si sunt in cautarea unui loc de munca, totusi nu reusesc sa gaseasca oportunitati de angajare. Prin prisma aplicatiilor atribuite somajului involuntary, care avea o natura keynesista, somajul inv ?ajunge treptat sa fie cunoscut in literature economica drept somaj keynesist.

Pentru Keynes si succesorii sai, cauza somajului inv?de masa este atribuita unei insuficiente de Cag.

Atunci cand pe piata bunurilor si serviciilor, cererea este insuficienta, intreprinzatorii, angajatorii , vor decide restrangerea productiei => reducerea numarului locurilor de munca. Astfel , pe piata muncii apare un decalaj intre oferta de munca(mai mare) si cererea de munca(mai mica).

Somajul contemporan reflecta de fapt acest decalaj, acest exces de munca in raport cu cererea.

Pentru Keynes si succesorii sai, explicatia mentinerii acestui exces de oferta de munca tine de rigiditatea la scadere a salariului.

Daca piata muncii, spune Keynes, ar functiona ca oricare alta piata, decalajele dintre Cerere si Oferta s-ar atenua prin intermediul flexibilitatiii preturilor. Insa, desi Keynes recunoaste explicit

rigiditatea la scaderea salariilor nominale, teoriile keynesiste nu cauta sa explice cuprinzator cauzele acestei rigiditati.

De exemplu un renumit economist classic al anilor 30, S. Highs, arata ca in situatia de subocupare a fortei de munca, salariile vor trebui sa coboare sub nivelul actual astfel incat excesul de oferta de munca sa fie diminuat.

Economistii de dupa Keynes , cei monetaristi, de pilda Melou? Friedman dar si economistii austrieci dintotdeauna au explicat ca rigiditatea la scaderea salariului se datoreaza prezentei in economie a anumitor factori institutionali, care induc o serie de constrangeri asupra relatiilor de munca.

In randul acestor factori putem enumera: legislatia cu privire la raporturile de munca, legislatia contractelor collective, legislatia salariului minim dar si presiunile sindicale, cu atat mai mult cu cat ce-a de-a doua jumatate a secolului trecut, sindicalismul devenise un fenomen de masa.

In esenta, acesti factori emana de la politicile economice cu privire la piata muncii, responsabila ea insasi pentru rigiditatea acestei piete.

Pentru Friedman, de exemplu o piata a muncii eliberata de constrangeri institutionale nu este una cu somaj 0. Friedman arata ca in economie se va manifesta intotdeauna un anumit somaj, pe care il denumim somaj natural si care ar fi compus din somaj voluntary si frictional. Acesta din urma se refera la perioada de timp “dintre 2 slujbe” (la biserica) adica perioada in care ofertantul de forta de munca se afla in cautarea unui alt loc de munca. Indiferent de libertatea pietei muncii, trebuie inteles faptul ca realocarea resurselor de munca nu se poate spontan, fara consum de timp adica de unde nevoia de a lua in considerare acest somaj de ajustare(frictional)

Legea Salariului Minim si Somajul

In anumite domenii sau pentru anumite calificari, activitati se considera ca salariile sunt mult prea scazute pentru a asigura un necesar de trai. In aceste conditii, guvernele stabilesc prin lege un minim de salariu, sub care sa nu poata scadea. Ca oricare alt pret minimal, salariul minim este stability prin definitie deasupra nivelului salarial de echilibru pentru domeniile sau calificarile respective.

Legea salariului minim nu este o lege despre ocuparea fortei de munca, ci despre monocupare. Prin legislatia salariului minim , guvernele nu-I oblige pe angajatori sa plateasca angajatiilor lor salariul minim , ci le interzice sa plateaqsca mai putin. Sa presupunem ca guvernele fixeaza prin lege un salariu minim de 1000 de lei. Aceasta nu inseamna ca angajatorii sunt obligati sa-si

remunereze salariatii cu 1000 lei. Inseamna doar ca este ilegala angajarea muncii, la un nivel , al salariului de 950 lei.

Exista in orice economie domenii si activitati pentru care productivitatea muncii este printer cele mai scazute. In domeniul in care valoriile productivitatii marginale a muncii devine inferioara salariului minim impus de govern, intreprinzatorii pot decide sa renunte la acele activitati sau sa desfiinteze acele locuri de munca.

De aceea , in randul economistiilor exista intelegerea comuna a faptului ca salariul minim creeaza somaj.

CURS 9 24.04.2012

Moneda si sistemul monetary.

Rolul Banilor

Moneda este, probabil, una din cele mai importante binefaceri si realizari economice din istoria omenirii. Existenta banilor introduce rationalitate in sfera alocarii resurselor, deoarece existent banilor permite afirmarea calculului economic. In absenta monedei ar fi imposibila contabilizarea intrarilor si iesirilor in legatura cu activitatile economice si deci ar fi imposibila compararea rezultatelor acestor activitati economice. Moneda este un intermediar, un mijloc al schimbului , spre deosebire de celelalte bunuri economice, moneda nici nu poate fi consumata

si nici nu are relevanta productive in sensul de a participa ca factor la vreun process de productie.

Totalitatea bunurilor economice se clasifica astfel prin luarea in considerare a banilor, in 3 categorii:

1. Bunuri economice de consum

2. Bunuri economice de productie (mijloace de productie)

3. Moneda (mijloc de schimb)

Moneda nu a fost inventata de cineva anume, ea nu a luat nastere prin decret statal sau prin afirmarea vointei vreunei autoritati, ci in mod spontan, treptat, ca manifestare predilecta a principiului mainii invizibile. In cadrul schimbului direct( bunuri contra bunuri) adica in sistemul trocului, exista o problema fundamental si anuma “ dubla coincidenta a nevoii”.

Aparitia unor mijloace de schimb, rezolva problema dublei coincidente a nevoii, si permite afirmarea pe scara larga a diviziunii muncii. Treptat prin schimburi repetate, oamenii inteleg ca unele bunuri sunt mai viabile decat altele si cauta sa realizeze tranzactii prin intermediul lor. In felul acesta, din larga sfera a marfurilor se detaseaza unele care incep sa fie utilizate, pe post de mijloc de schimb. In functie de specificul local, mijloacele de schimb apareau sa fie destul de variate, relativ greu, functia de mijlocitor general a schimbului a fost preluata de metalele pretioase, care au definit sistemul monetary pentru cea mai mare parte a istoriei sale.

Moneda e o marfa care la randul ei are un pret. Pretul banilor care la fel ca pretul altor bunuri se forma in cadrul schimbului .?

CURS 11 08.05.2012

INFLATIA

Este definita prin cresterea nivelului general al preturilor.Aceasta definitie trebuie completata cu ipoteza reducerii valorii banilor. Atunci cand preturile bunurilor cresc, unitatea monetara ajunge sa cumpere cantitati mai mici de bunuri => pretul banilor scade.

In alta perspectiva inflatia este definite ca un dezechilibru ce se manifesta in economia intre cantitatea de bani si cantitatea de bunuri, fiind vb de un dezechilibru monetaro-material, find caracterizat de un “exces de masa monetara” in circulatie.

Atunci cand economistii explica inflatia prin cresterea preturilor trebuie inteles faptul ca ne referim numai la preturile monetare( preturile bunurilor exprimate in bani) Intr-o economie nemonetara nu poate exista inflatie. Intr-un context nemonetar , atunci cand pretul bunurilor cresc => in mod necesar si proportional, preturile celorlalte bunuri scad. Inflatia e fenomenul legat, prin definite, de bani si in absenta banilor, nu poate fi vorba despre prezenta inflatiei.

De asemene , nu orice modificare a preturilor monetare trebuie associate cu fenomenul inflationist. De aceea la ipoteza cresterii preturilor ce defines inflatia , ar trebui adaugate anumite detalieri.

1. Sa avem de-a face cu o crestere continua, durabila,sistematica a preturilor.

2. Aceasta crestere sa se reflecte la majoritatea preturilor, daca nu, la toate preturile de pe piata.

Prin cumularea celor 2 se justifica explicitarea din perspectivae preturilor.

De vreme ce inflatia e conditionata de existent banilor, spunem ca prin definitie, inflatia este un fenomen monetary. Aceasta este idea esentiala a economiei monetariste, reprezentata de Milton Friedmann.

Mai mult decat atat, monetaristii atribuie inflatiei o caracteristica cantitativa: Pe langa ca este legata de moneda, ea exista datorita existentei nevoii unei cantitati de bani. Inflatia este identificata la nivelul cresterii masei monetare din economie. De altfel, in urma cercetarii sale, dedicate unei perioade de 50 de ani si celor mai dezvoltate tari, concluzia lui M. Friedman este ca “Inflatia este intotdeauna si pretutindeni, un fenomen monetar, adica nu poate exista inflatie fara o crestere a masei monetare”. Aceasta conceptie monetarista asupra inflatiei nu este unanim inpartasita de economisti. De exemplu majoritatea manualelor de economie, arata ca inflatia este rezultatul conjugat al actionilor mai multor factori ce se intrepatrund cu intensitati diferite. Acesti factori sunt sintetizati in :

1. Inflatia prin cerere

2.Inflatia prin oferta(costuri)

3. Inflatia ca rezultat al presiunilor sindicale sau spirala inflationista salarii-preturi

4. Inflatia importata

1. INFLATIA PRIN CERERE

Cel mai adesea, procentul inflatiei, este instigat prin prisma Cag, a carei crestere ajunge sa determine cresterea pretului bunurilor, si reducerea puterii de cumparare a banilor. Din punct de vedere grafic inflatia prin cerere este reprezentata prin intermediul modelului Cag-Oag.

In primul rand aceasta abordare omite faptul ca inflatia e definite drept crestere continua si durabila a tuturor preturilor din economie. Daca luam in considerare o crestere a Cag pentru o anumita perioada, aceasta va explica doar o crestere temporara a preturilor bunurilor si serviciilor. Atunci cand oamenii doresc sa achizitioneze cantitati mai mari, ei vor efectua cheltuieli mai mari, deci preturile vor creste.

Insa , cresterea Cag nu se poate perpetua in timp. Nu poate deveni continua.Mai mult intre Oferta si Cerere, la nivel agregat se manifesta o interdependenta permanenta, potrivit careia, cresterea Cag nu poate avea loc in conditiile, unei Oag neschimbate.Atunci cand nivelul productiei e neschimbat, deci veniturile obtinute pe aceasta baza sunt neschimbate cum s-ar putea explica o cerere continua pentru toate bunurile din economie.

In conditiile unor venituri neschimbate, cresterea cererii si deci a cheltuielii, echivaleaza cu reducerea cererii si a cheltuielilor pentru alte bunuri.Daca oamenii cheltuiesc, mai multi bani pentru alimente si imbracaminte, le vor ramane mai putini bani pentru carti si transport. Pretul primelor bunuri vor fi mai mari, iar preturile celorlalte vor fi mai mici. In aceste conditii nu putem vorbii despre Inflatie. Daca insa oamenii pot sustine cheltuieli mai mari pentru toate bunurile, inseamna ca veniturile realizate de ei, sunt de fapt mai mari.

Aceasta inseamna ca respective crestere a Cag a fost acompaniata de cresterea Oag, caci numai astfel poate fi explicate o crestere a veniturilor. Singura exceptie tine de situatia in care cantitatea de bani din economie, este cea care creste=> in buzunare apar sume mai mari prin care ei sa poate sustine preturile mai mari pentru bunuri. Insa in aceasi situatie nu cresterea Cag explica manifestarea inflatiei ci, expansiunea monetara.

2.Inflatia prin oferta

O alta explicatie a economistiilor vizeaza cresterea preturilor ca effect al restrangerii ofertei de bunuri si servicii. Atunci cand Oag se reduce, este firesc ca preturile sa creasca. Din punct de vedere grafic inflatia prin oferta este reprezentata ca effect al reducerii Oag.

Sin in aceasta situatie, analiza face abstractie de interdependenta permanenta intre Oag si Cag, asa cum este explicate si demonstrate prin legea lu Say. De vreme ce oferta isi creaza propria cerere, inseamna ca reducerea Oag, nu va putea lasa neschimbata Cag, pentru ca in conditiile unei productii si unor venituri mai mici, oamenii nu pot cheltuii mai mult. Asadar, ipoteza reducerii Oag, atrage in mod necesar si reducerea Cag, caz in care nivelul productiei nu creste neaparat, ci ramane stabil. Pe de alta parte, modificarea Oag, nu trebuie interpretata prin nivelul general al productiei ci mai degraba in sens structural. Numai in conditii extraodrinare (calamitati, catastrofen) poate avea loc scaderea Ofertei pentru toate bunurile si serviciile din economie.

Altfel , atunci cand Oferta se modifica sub influenta factorilor economici, este vorba in principal, de modificarea structurii acesteia. Adica , productia in anumite domenii scade, iar in alte domenii creste. Atunci cand din anumite domenii se elibereaza factori de productie, acestia vor fi canalizati catre alte domenii in care vor contribui la cresterea productiei.

Alocarea resurselor in cadrul structurii de productie, poate fi vizualizata oarecum in conformitate cu principiul vaselor comunicante. Pretul bunurilor ale caror productii scad, vor ajunge sa creasca, iar preturile bunurilor ale caror productii cresc , vor ajunge sa scada. Astfel, nici in aceasta situatie nu poate fi vorba despre inflatie.

3.Un caz aparte al inflatiei prin oferta , care adduce in discutie rolul costurilor este reprezentat de spirale inflationiste, salarii-preturi, potrivit careia neajunsurile salariale conduc la cresterea costurilor ce se vor perpetua mai tarziu in cresterea preturilor. Astfel, daca in inflatia prin cerere, vinovati erau consumatorii, daca in inflatia prin oferta, vinovatii erau producatorii, prin spirala inflationista salariu-preturi, vinovate ajung sa fie sindicatele pentru ca ele sustin cresterea salariala. Aceasta explicatie a inflatiei, comporta anumite inconsistente. Sunt 2 puncte nevralgice a rationamentului general ce descrie spirala inflationista salarii- preturi.

1. Prima inconsistenta apartine punctului de inceput, si anume cresterea salariilor. Presupunerea implicita este ca cresterea salariala apare ca manifestare generala, la scara intregii economii. Altfel, nu ar putea fi explicate cresterea generala a costurilor si mai departe, cresterea generala a preturilor. O asemenea perspectiva este din punct de vedere teoretic si practic o imposibilitate. Putem invoca chiar cateva argumente:

In primul rand in economia de piata, salariile nu sunt stabilite de sindicat, ci de raportul Costuri- Oferta pentru fiecare sector.In al-2-lea rand, modificarea salariilor isi gaseste justificarea economica in criteriul productivitatii muncii. Astfel sindicatele ar fi indreptatite sa solicite cresteri salariale, daca ar fi avut loc cresterea generala a productivitatii muncii. In realitate cresterea productiei nu afecteaza in mod simultan si cu aceiasi intensitate toate sectoarele.Chiar daca productivitatea muncii ar fi crescut, deci cresterea salariala ar fi fost

justificata, concluzia e ca o asemenea crestere de productivitate si salarii nu genereaza consecinte inflationiste.

2.A doua inconsistenta a spiralei inflationiste se manifesta acolo unde o crestere a costurilor este presupusa a fi transferata intr-o crestere a productiei. Majoritatea interpretarilor oferite formarii preturilor iau in considerare in mod incorrect ca preturile se bazeaza in marimea si evolutia lor pe marimea si evolutia costurilor. Trebuie inteles ca preturile pe piata nu sunt stabilite de intreprinzatori, independent de vointa consumatorilor, prin adaugarea la costurile de productie a unei marje de profit dorite. Conceptul de adaos commercial nu demonstreaza sub nici o forma ca pretul se formeaza in mod arithmetic, pornind de la o baza reprezentata de nivelul costurilor. Daca lucrurile ar sta asa, implicatia ar fi ca nici un intreprinzator, n-ar inregistra pierderi, sau mai mult, falimentul ar deveni inexistent. In realitate, preturile nu se bazeaza pe costuri, ci decurg din raportul dynamic ce se manifest ape piata intre cerere si oferta. In aceste conditii, e simplu de inteles ca evolutia preturilor poate fi contradictorie cu evolutia costurilor.

CURS 12 15.05.2012

Pentru anumite bunuri, preturile pot creste, atunci cand costurile lor scad, dupa cum preturile pot scadea atunci cand costurile cresc.Nu exista nimic pe deplin previzibil sau arithmetic in relatia costuri- preturi.Mai mult, costurile sunt si ele la randul lor tot niste preturi. Orice cost este un pret.

4.INFLATIA IMPORTATA

Argumentul inflatiei importate presupune explicarea cresterii preturilor de pe pietele interne in functie de cresterea preturilor bunurilor de pe pietele international. Spunem ca inflatia este “importata” atunci cand cresterea preturilor bunurilor de import ajunge sa fie transformata intr-o crestere a preturilor bunurilor pe pietele economiei importatoare.

Sa presupunem de exemplu, ca preturile cafelei pe piata international, creste cu 50%.

=>Ca importatorul va transfera aceasta crestere pe piata din RO in maniera proportional. Deficienta acestui rationament este ca din nou el aseaza formarea preturilor pe seama costurilor. Pretul mondial al cafelei reprezinta pentru importatorii de cafea un cost. Cao rice alt intreprinzator si importatorul de cafea ar dori sa-si vanda marfa mai scump. Daca el ar fi putut vinde cafeaua pe piata din RO la un pret cu 50% mai mare, nu ar fi ezitat sa o faca , chiar inainte de scumpirea cafelei pe piata international. In analiza inflatiei importate, economistii fac apel la gradul de elasticitate al cererii bunului. Se considera ca pentru bunuri cu cerere inelastica, cresterea preturilo de import va fi transferata mai usor intr-o crestere a pretului intern. Tipul de elasticitate a cererii bunurilor nu reuseste sa explice decat pana la un anumit nivel, evolutia preturilor. Daca prescriptiile economistiilor cu privire la preturile bunurilor cu cerere inelastica sunt adevarate, atunci preturile acestor bunuri ar trebui sa creasca permanent, iar intreprinzatorii sa-si orienteze investitiile doar catre aceste bunuri.

In general acest argument se utilizeaza in legatura cu modificarea pretului combustibilului pe piata international care va antrena cresterea preturilor in economiile importatoare pentru majoritatea industriilor ce utilizeaza petrolul sau derivate. De asemenea, suntem in situatia in care spunem ca pretul se formeaza pe baza costului.Chiar daca in economiile importatoare preturile vor suferi o corectie pozitiva in functie de scumpirea petrolului pe piata international, aceasca nu inseamna neaparat inflatie. Simpla aliniere a preturilor interne la preturile international nu inseamna neaparat inflatie deoarece nu poate fi vorba de o crestere continua si durabila a tuturor preturilor de la o perioada de timp la alta. De altfel, statistiicile cu privire la pret, ne arata ca in tarile mari importatoare de petrol, inflatia a ccrescut si atunci cand pretul petrolului pe plan international a scazut.

Milton Friedman scria ca inflatia e un fenomen monetary, adica “nu poate exista inflatie fara o crestere a masei monetare”. Astfel prin expansiunea monetara, ajunge sa fie explicate nu doar cauza cresterii pretului si a scaderii PCB(puterii de cumparare a banului) ci este dezvaluita natura fenomenului inflationist. Ar fi mai correct sa vorbim despre inflatie in termenii expansiunii monetare (inflatie=cresterea masei monetare) decat in termeni de crestere a preturilor. De altfel cresterea preturilor si scaderea PCB nu ar fi decat consecinte ale cresterii masei monetare. Bineinteles, nu orice crestere a masei monetare duce la cresterea

preturilor.Aceasta trebuie corelata cu ritmul modificarilor productiei de bunuri si servicii. Cresterea preturilor si reducerea PCB se explica astfel printr-un ritm mai rapid de crestere a masei monetare decat ritmul de crestere a productiei fizice de bunuri. De exemplu cand masa monetarea creste cu 50% iar productia de bunuri creste cu 10%.

Efectele Inflatiei

Efectele negative ale inflatiei care constau in scaderea PCB, nu se manifesta in acelasi timp si cu aceasi intensitate pentru toata lumea. Mai mult , unele personae sau category de personae ar putea fi chiar avantajate de inflatie. Este vorba in primul rand de acele categorii de personae care ajung primele in posesia masei monetare suplimentare, acestia au posibilitatea sa cumpere cantitati mai mari din bunurile si serviciile dorite. Cu fiecare din aceste achizitii, masa monetara suplimentara trece in posesia altor personae sau categorii de personae ins ape parcursul acestui process , pretul bunurilor vor incepe sa creasca. Cei care ajung in posesia masei suplimentare catre sfarsitul procesului sunt cei dezavantajati pentru ca , cu veniturile lor fixe au platit preturi mai mari ale bunurilor de la inceputul perioadei de expansiune monetara.

Concluzia e aceea ca prin insasi natura sa inflatia contribuie la redistribuirea veniturilor si a valorii in societate. In perioada caracaterizata prin inflatie , valorile nominale (salarii, dobanzi) devin lipsite de relevanta. Ceea ce conteaza reprezinta puterea de cumparare a valorii nominale , adica a valorii reale: Salariul real, rata reala a dobanzii. De ex. Similar calculelor referitoare la

puterea de cumparare a banilor, salariul se calculeaza conform relatiei Sr= ,

De asemenea , in conditiile inflatiei neanticipate, participantii la o relatie de credit ontin avantaje (debitorii) , dezavantaje(creditorii). Acestia din urma primesc la scadenta o suma in moneda carei putere de cumparare e mai mica , luand in considerare o rata a inflatiei putem calcula o rata reala a dobanzii astfel :

d’r=d’n-Ri

Cu cat rata inflatiei neanticipata e mai mare, cu atat scade randamentul creditorului. Daca de exemplu se acorda un credit la o rata a dobanzii anuale de 10%, iar pretul implica in acel an Ri de 5% inseamna ca d’r= 10%-5%=5%, exista si posibilitatea ca in mod temporar, rata inflatiei sa depaseasca nivelul ratei nominale a dobanzii. Spunem ca in aceste conditii avem de a face cu o rata a dobanzii reale negative, ceea ce inseamna ca la scadenta creditul+dobanda nominal valoreaza de fapt mai putin decat PCB-ul sumei initiale.

Calculul Inflatiei

Inflatia se calculeaza prin intermedium IPC. IPC-indicator compozit ce arata modificarea a preturilor pentru bunurile considerate a reprezenta consumul current al individului mediu ,

obisnuit, in societate. Se poate spune ca IPC reflecta “costul vietii” pentru ca el arata modificarile costului unui “cos” de bunuri si servicii considerate

Exista 5 etape de calcul a ratei inflatiei:

1. Determinarea compozitiei “cosului” de bunuri, adica stabilirea bunurilor si a cantitatilor, cu care acestea intra in cosul de consum. Din motive de simplificare luam un cos de doar 2 bunuri: mere si portocale ce intra in cos in raport cantitativ:

4m+2p

2. Culegerea pretului bunurilor luate in considerare in cosul de consum:

An Pret Mere Pret Portocale2001 1 22002 2 32003 3 4

3. Calculul costului cosului de bunuri:

2001: 4*1+2*2=8 lei

2002: 4*2+2*3=14 lei

2003: 4*3+2*4=20 lei

4. Calculul IPC si alegerea anului de referinta. IPC se calculeaza facand raporturile dintre valorile cosului din anul de calcul si valorile cosului in anul de baza.

2001: IPC=

2002: IPC=

2003: IPC=

5. Calculul ratei inflatiei ce evidentiaza modificarea preocentuala a costului cosului de bunuri de la un an la altul. (Calcul cu baza in lant)

2002: Ri=

2003: Ri=

CURS 13 22.05.2012

Calculul economic: Cauze si remedii

Vreme de aproape 50 de ani, economistii au adoptat in general viziunea lui Keynes asupra ciclului, asa cum a fost expusa din 1936 in lucrarea sa fundamentala “Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor”. Aceasta viziune este in concordanta si rezulta din conceptia Keynesista asupra inflatiei. Pentru Keynes inflatia este rezultatul unei cheltuieli excesive din partea publicului. Tocmai de aceea , Solutia avansata de economistii Keynesisti vizualizeaza interventia guvernului pe calea impozitelor, adica o crestere a taxelor si impozitelor care sa tempereze Cag.

De asemenea, in aceasi acceptiune Keynesista, recesiunea este interpretata ca rezultat al unui deficit de Cag, ceea c ear atrage necesitatea ca guvernul sa stimuleze Cag prin cresterea cheltuielilor publice. Aceasta e considerate drept cea mai sigura cale Keynesista de relansare a economiei.

Ce este ciclul economic?

Este alternanta fazelor de expansiune, cele de contractie a afacerilor, a activitatiilor economice in general. In mare parte, actuala atitudine cu privire la ciclul economic reflecta in realitate ideologia marxista. Marx este cel care a observant ca inainte de revolutia industriala (sf sec 18) economia nu se caracteriza printr-o alternanta a fazelor de expansiune cu cele de recesiune. In aceste conditii, concluzia lui Marx a fost aceea ca ciclul economic ar reprezenta o trasatura inerenta a capitalismului, deoarece a aparut odata cu acesta si se manifesta numai in cadrul lui.

In mod paradoxal , multe scoli economice au impartasit conceptia marxista cu privire la originea si natura ciclicitatii economice. De altfel majoritatea manualelor de economie ceontemporane arata ca “ciclicitatea economica este o forma de evolutie fireasca, normal a activitatii economice”.

Singura deosebire intre Marx si economistii contemporani se manifesta in planul finalitatilor crizei. Marx spunea ca in timp vom asista la intensificarea crizelor, la adancirea fazelor de recesiune, fapt ce va conduce la miscari de revolta sociala ce vor culmina in final cu destramarea capitalismului. In schimb, economistii contemporani sunt insa incredintati ca prin

politicile economice anti-ciclice, guvernele vor avea capacitatea sa atenueze recesiunile sis a stabilizeze evolutia economica.

In istoria gandirii economice au existat si abordari neeconomice la ciclicitate.

Economistul britanic William Geralds arata ca evolutia ondulatorie a economiei poate fi explicata astronomic prin ceea ce a ramas cunoscut ca find “teoria petelor solare” El arata ca petele solare si pozitia lunii fata de pamant influenteaza intr-o maniera regulate fenomene meteo si nu numai, iar acestea exercita o influenta regulate asupra productiei agricole. Prin cresterea sau scaderea productiei agricole, erau ulterior antrenate si celelalte ramuri ale economiei(activitatea industrial si comertul)

Gems Stuart Mill interpreteaza ciclicitatea economica prin prisma argumentelor psihologice.Adica , prin alternanta perioadelor de optimism cu cele de pessimism.

In present, explicatiile cu privire la criza se confrunta cu problema dificultatii de a elucida ciudatul esec al functiei antreprenoriale in perioada de recesiune. Cum se face ca in conditii de recesiune functia antreprenoriala isi pierde, intr-o maniera aproape generala,capacitatea de a se confrunta cu incertitudinea si deci cu capacitatea de a previziona.

Orice teorie adecvata asupra ciclului ar trebui sa explice urmatoarele 3 probleme:

1. Tendinta economiei de a trece succesiv de la expansiune la recesiune si invers, fara a se stabiliza intr-una din aceste faze.

2. Concentrarea masiva de erori antreprenoriale care apar dintr-o data ca premiza a crizei si continua sa se manifeste pe durata recesiunii.

3. Intensitatea sporita a crizei in industria bunurilor de capital, spre deosebire de manifestarea mult mai putin pronuntata in industria bunurilor de consum.

In economia de piata, functia definitorie a omului de afaceri este cea antreprenoriala. Aceasta se refera la totalitatea anticiparilor si a optiunilor anticipative prin care oamenii de afaceri cauta sa faca fata incertitudinii. Asadar in plan economic, functia antreprenoriala ar echivala cu un mechanism de predictive a viitorului incert. De asemenea, prin insasi natura sa, piata libera, concurentiala, realizeaza o selectie a clasei antreprenoriale astfel incat intreprinzatorii care fac anticipari corecte supravietuiesc si castiga, iar cei care comit erori sistematice de anticipare, inregistrand pierderi, chiar sa falimenteze.

Astfel, in acest plan al functiei antreprenoriale apare o contradictie esentiala: cum se face ca , dintr-o data, aproape toate firmele incep sa inregistreze pierderi, iar functia antreprenoriala devine incapabila sa faca fata incertitudinii. Raspunsul la aceasta problema, presupune luarea in considerare a rolului banilor in societate si a implicatiilor modificarii cantitatii de bani din economie. Economistii clasici au explicat relatia dintre bani-afaceri inca din secolul XXX odata cu dezvoltarea unui system bancar si odata cu dezvoltarea institutiilor de credit. Ideea esentiala este aceea ca prin manevrarea volumului creditului, sistemul bancar poate stimula sau destimula sistemul afacerilor. In mod inerent, bancile se caracterizeaza printr-o tendinta expansionist in privinta volumului creditului.

Expansiunea creditului, realizata in conditile unei reserve fractionare inseamna o expansiune fictiva a creditului, in sensul ca acel credit suplimentar nu are la baza cresterea economisirii reale a populatiei. De asemenea, expansiunea creditului este compatibila cu reducerea ratei dobanzii, una de asemenea artificiala, care n-ar fi avut loc daca bancile nu ar fi recurs la procesul de creatie monetara. In consecinta, rata dobanzi, din economie inceteaza sa mai fie un indicator real menit sa ilustreze un raport real intre bunurile prezente si cele viitoare conform referintelor de timp ale oamenilor.(vezi teoria dobanzii, ca ilustrare a referintelor de timp)

Astfel prin reducerea artificiala a ratei dobanzii, anticiparile antreprenoriale ajung sa fie distorsionate deoarece in conditile noii rate a dobanzii, numeroase proiecte de investitii devin(artificial) viabile. In consecinta, intreprinzatorii recurg la o serie de dezvoltari investitionale, pe care piata in realitate sip e termen lung nu le poate sustine. Atunci cand intreprinzatorii realizeaza ca au recurs la un exces investitional, in economie deja se manifesta semnele recesiunii, iar aceasta etapa apare ca etapa de insanatosire a sistemului economic, de lichidare a erorilor antreprenoriale, rezultate dintr-o rata a dobanzii artificiale scazuta.