Download pdf - Lohanul Nr. 01

Lohanul, nr. 1 Noiembrie 2007

1

Din cuprins Pagina 4

Doina Mircescu-Grigoraş Despre virtute

Pagina 4

Viorica Miron Valorificarea potenţialului edu-cativ al artei prin muzică

Pagina 5

Eugenia Faraon Muzica familiei Haiku-uri

Pagina 6

Mic dicţionar ecologic Cristina Lazăr Glasul meu către Iisus

Pagina 7

Olariu Elena La lumiere de notre resurrection Nucul din fundul grădinii Dragoş Vladău Culoare

Pagina 8

Prezentare de carte Unul din cei de demult Nebiruit de noapte Ghemuit într-un sîmbure

Pagina 11

Mihaela Luca Nicolae Istrati – un personaj uitat de istoriografie

Pagina 13

Aurel Cioarec Fantaine de Vauchese (traducere)

Pagina 14

Ioan Spânu Numărul de Aur – expresie a frumosului din jurul nostru

RRReeevvviiissstttăăă cccuuullltttuuurrraaalll---şşştttiiiiiinnnţţţiiifffiiicccăăă FFFooonnndddaaatttooorrr VVViiicccuuu MMMeeerrrlllaaannn

DDee ccee „„LLoohhaannuull““?? TTooppoonniimmuull „„LLoohhaann”” pprroovviinnee ddee llaa ccuullmmeeaa îînnaallttăă

aa ddeeaalluulluuii ddiinn ppaarrtteeaa ddee nnoorrdd--vveesstt aa oorraaşşuulluuii HHuuşşii,, ccuull--mmee ccaarree ssee îînnttiinnddee ppâânnăă ddiinnccoolloo ddee AArrssuurraa!! CCuullmmeeaaLLoohhaannuulluuii aa ffoosstt oo ccaallee ddee ccoommuunniiccaaţţiiee ssttrrăăvveecchhee,, ffăă--ccâânndd lleeggăăttuurraa îînnttrree cceettăăţţiillee ddeeffeennssiivvee mmăărreeţţee aallee ddaaccii--lloorr,, îînnşşiirraattee ppee aalliinniiaammeennttuull eessttiicc aall PPooddiişşuulluuii CCeennttrraallMMoollddoovveenneesscc ((cceettaatteeaa CCooţţooii,, cceettaatteeaa BBuunneeşşttii,, cceettaatteeaaMMooşşnnaa,, cceettaatteeaa MMooggooşşeeşşttii--AArrssuurraa,, cceettaatteeaa VVllăăcciinneeaassaa--CCrreeţţeeşşttii,, şş..aa..)) îînn ppaarrtteeaa ddee EEsstt aa DDaacciieeii..

DDeennuummiirreeaa ddee „„LLoohhaann”” vviinnee ddee llaa llooccuull nnuummiitt„„LLaa HHaann““,, ccoonnffiirrmmaattăă şşii ddee ttrraaddiiţţiiaa llooccaallăă pprriinn eexxiisstteenn--ţţaa uunnuuii hhaann ppee ccuullmmeeaa ddeeaalluulluuii,, îînnttrree DDuuddaa şşii PPââhhnneeşşttii,,îînn ppeerriiooaaddaa mmeeddiieevvaallăă..

CCuullmmeeaa LLoohhaannuulluuii îînnrreeggiissttrreeaazzăă cceeaa mmaaii mmaarreevvaallooaarree aallttiimmeettrriiccăă:: 440077 DDeeaalluull MMaarree ((AArrssuurraa)) îînn ppaarrtteeaaddee nnoorrdd iiaarr ddee ppee ccuullmmeeaa LLoohhaannuulluuii oorriizzoonnttuull oobbsseerrvvaa--ttoorruulluuii ssee ddeesscchhiiddee mmaaii llaarrgg sspprree zzăărrii şşii…… ccuuggeettăărrii mmăă--rreeţţee..

LLooccuurriillee îînnaallttee ssuunntt aassoocciiaattee,, îînn ttrraaddiiţţiiaa îînnţţee--lleeppcciiuunniiii,, ccuu mmăărreeţţiiaa şşii ccuurraajjuull,, ccuu aasscceennssiiuunneeaa şşiittrraannssmmuuttaarreeaa,, ccuu ttrraannsscceeddeennţţaa mmeennttaalluulluuii îînn lluummeeaammiirriiffiiccăă aa ccuuvviinntteelloorr şşii aa iiddeeiilloorr..

ÎÎnnccăărrccăăttuurraa ssppiirriittuuaallăă aa îîmmpprreejjuurriimmiilloorrLLoohhaannuulluuii,, vvoorr iinnssppiirraa ccuu ssuubbiieeccttee vviiii şşii eedduuccaattiivvee ppeettooţţii aacceeiiaa ccaarree vvoorr ppuunnee „„uummăărruull““ llaa ccoonnttiinnuuiittaatteeaaaacceesstteeii rreevviissttee..

„„LLoohhaannuull““ eessttee rreevviissttaa ccaarree vviinnee ssăă uummppllee uunnggooll llăăssaatt ddee ggooaannaa tteehhnnoollooggiiccăă aa IInntteerrnneettuulluuii,, ddee tteenn--ddiinnţţeellee ddiinn ccee îînn ccee mmaaii mmaatteerriiaalliissttee aallee ooaammeenniilloorr,, îînnaaccuummuullaarreeaa ddee bbuunnuurrii şşii pprroopprriieettăăţţii,, îînn ddeettrriimmeennttuull ccuu--nnooaaşştteerriiii pplleennaarree şşii ssppiirriittuuaallee..

„„LLoohhaannuull““ ssee vvrreeaa aa ffii oo rreevviissttăă aa ttuuttuurroorr aacceelloo--rraa ccaarree ssuunntt „„îînnsseettaaţţii““ ddee ccuunnooaaşştteerree şşii îînnţţeelleeggeerree aannaattuurriiii uummaannee şşii aa ssoocciieettăăţţiiii îînn ccaarree ttrrăăiimm..

AAnniimmaattoorriiii aacceesstteeii rreevviissttee vvăă iinnvviittăă ccuu ddrraagg,, llaaoo ccoollaabboorraarree ffrruuccttuuooaassăă,, îînn aacceessttee „„mmoommeennttee ggrreellee““ppeennttrruu ccuullttuurraa şşii ssppiirriittuuaalliittaatteeaa rroommâânneeaassccăă..

VVIICCUU MMEERRLLAANN

AAAnnnuuulll III,,, nnnrrr... 111,,, nnnoooiiieeemmmbbbrrriiieee 222000000777 RRReeevvviiissstttăăă tttrrriiimmmeeessstttrrriiiaaalllăăă

Lohanul, nr. 1 Noiembrie 2007 2

După ce Menon arată că virtutea unui bărbat este capacitatea de a conduce bine treburile statului, de a face bine prietenilor, prigonind pe duşmani, veghind asupra sa spre a nu suferi nimic iar virtutea unei femei este să-şi administreze bine casa, păstrându-i avutul interior şi să-şi asculte bărbatul, arată, apoi că, de fapt, există un roi de virtuţi. Socrate nu doreşte intrarea în „hăţişul” a tot felul de exemple şi faţete ale virtuţii ci vrea o definiţie generala, acel fir care uneşte : dreptatea, îndrăzneala, cumpătarea, înţelepciunea, gene-rozitatea ş.a., în ceea ce au acestea în comun, adică virtutea, în general. Spune Socrate ;” Nu pricepi ca eu umblu după ce-i în comun în toate astea ?” (Menon, 75 a).

O observaţie de bun simţ ar fi aceea că, dacă virtutea poate fi învăţată ar exista profesori de virtute şi elevi care învaţă virtutea, ori acest lucru nu există (nici pe vremea lui Platon şi nici în vremurile noastre). Ba, mai mult decât atât, mulţi părinţi virtuoşi - Socrate îi da ca exemplu pe Temistocle, Pericle, Tucidide, perso-nalităţi vestite ale Atenei - nu au pu-tut transmite virtutea copiilor lor, în ciuda eforturilor făcute în acest sens.

Mai departe, Socrate avan-sează ideea ca oamenii au virtutea în sufletul lor şi îşi pot aminti de ea. Teoria reamintirii (anamnesis) nu apare explicit în acest dialog dar Pla-ton o tratează pe larg în dialogul Phaidon. Pe scurt, anamnesis-ul în-seamnă că întreaga cunoaştere pree-xistă în noi încă dinainte de a ne fi născut (când sufletul nu era în «închi-soarea” corpului fizic). (Phaidon, 92 a).

Menon se îndoieşte că cineva îşi poate aminti de virtute fără să o fi învăţat. Atunci Socrate îl ia pe unul dintre sclavii lui Menon şi-l întreabă o serie de chestiuni din geometrie (de care sclavul nu auzise niciodată) şi, din aproape în aproape, îl determina să deducă idei legate de suprafeţe, mărimi şi figuri geometrice, spre stu-pefacţia lui Menon.

De altfel, Socrate procedează în acest mod cu mai toţi interlocutorii săi (din alte dialoguri ale lui Platon), interlocutori care, la început sunt foarte siguri pe ei şi pe învăţătura lor dar, pe neobservate, sub tirul întrebă-rilor lui Socrate, devin derutaţi, se contrazic pe ei înşişi şi nu mai sunt

Despre virtute dialogul Menon Platon

prof. dr. DOINA MIRCESCU-GRIGORAŞ

În pofida redactării detaliate aunui dialog filosofic(cu personaje clarconturate, date despre locul si timpulistoric, glume etc), Platon este uncriptic. Si, este criptic nu pentru că şi-a propus acest lucru (el, dimpotrivă,pare să intenţioneze facilitarea înţele-gerii mesajului său de către cititor) cipentru că nivelul său de înţelegere şi„decodare” a lumii este net superiornivelului comun de percepere a reali-tăţii înconjurătoare şi, mai ales a ceeace se află dincolo de această realitatece nu poate fi percepută cu ochii fi-zici ci numai cu „ochii minţii” (ceeace el numeşte Lumea Ideilor).

Pentru materialiştii din toatetimpurile, realitatea este, în principiu,doar ceea ce poţi vedea sau, într-oaccepţiune mai tehnică, ceea ce poţivedea cu un instrument oarecare (mi-croscop, telescop, ecograf, tomografetc.)

Platon ne-a avertizat, încă deacum 2500 de ani că, noi nu vedemcu ochii fizici decât ceea ce, analogicvorbind, pot vedea nişte prizonieriînlănţuiţi care stau cu spatele la intra-rea într-o peşteră. Ei văd umbrele

fiinţelor şi obiectelor ce trec prin faţapeşterii şi care se proiectează (datori-ta luminii soarelui) pe peretele opusintrării. In acest fel, ei nu au nici oidee despre cum arată, în realitate,obiectele şi fiinţele (pe care nu le-au perceput niciodată) şi sunt încredin-ţaţi ca tot ce există (realitatea lor)sunt acele umbre ce le sunt lor famili-are de foarte mult timp. (Mitul peşte-rii - dialogul Republica).

Să urmărim, în continuare, cum vedem noi, oamenii, asemeneaprizonierilor de mai sus, ce este virtu-tea (dialogul Menon).

Dialogul începe direct cu în-trebarea bine formulată a lui Menon : „Poţi să-mi spui, Socrate, virtutea se învaţă, ori nu se capătă decât prinexerciţiu si nicidecum prin învăţ ? Sau poate n-o dobândim nici prin exerciţiu, nici prin învăţare, ci se naş-te in sufletul oamenilor fie de la natu-ra, fie din vreo alta pricina ?” (Menon 70a).

Socrate, ca de obicei se decla-ră neştiutor. Lui îi aparţine sintagma„ştiu că nu ştiu nimic”, deşi Oracolul din Delphi îl declarase cel mai înţe-lept dintre muritori. In plus, ştiinţa saera, desigur de notorietate din mo-ment ce avea o mulţime de discipoliîntre care şi celebrul (de mai târziu) Platon.

Prin urmare, Socrate spune, modest : „eu sunt aşa de departe de a şti dacă virtutea se învaţă sau nu, cănu-mi dau seama nici măcar ce este,ce poate fi” (Menon,71a).


3

siguri de nimic ceea ce, fie îi înfurie,fie îi încremeneşte în mijlocul uneiaporii.

Pentru a face faţă stilului con-tradictoriu al lui Socrate, Menon sevede nevoit să admită ca virtutea seînvaţă uneori iar alteori, nu.

Interesant este, de asemeneaca Socrate spune despre oamenii poli-tici care afirmă despre acelaşi lucru,când da când nu (Menon, 95c). Aşa-dar, inconsecventa politică a rămas oconstanta de-a lungul secolelor.

In ce priveşte virtutea, con-chide Socrate, nu numai ştiinţa călău-zeşte ci si opinia (părerea). Aceastaopinie vine din reamintire. Dar amin-tirile zboară „precum statuile lui De-dal” (Menon, 97 d)*.

*Expresie uzuala în epoca cureferire la statuile ce trebuie legate casă nu dispară.

Părerea vine din reamintiredar amintirile sunt evanescente, greude prins in concepte, astfel încât tre-buie „legate cu lanţul raţiona-mentului” (Menon, 98 a)

Observam aici doua niveluriale comunicării : nivelul intuitiv(anamnesis-ul) si nivelul discursiv (alraţionamentului). Străfulgerările intu-itive trebuie „traduse” in limbaj dis-cursiv(in care nivelul de diferenţiere,de obiectivare, creste). Daca intr-undialog, un pol al comunicării se aflape un nivel (de exprimare si înţelege-re) şi celalalt pol, pe un alt nivel, de-codarea semantică e cel puţin dificilădacă nu imposibila. E ca si cum ai citio poezie a unui căţeluş. Bunele inten-ţii nu sunt suficiente.

Concepţia anamnesis-ului dinopera lui Platon se întemeiază pe teo-ria anteriorităţii sufletului. Sufletuleste nemuritor şi, după ce a văzut totceea ce se petrece în Hades, nu existanimic care să nu fi învăţat. Mulţi din-tre noi ar zâmbi condescendent laaceste afirmaţii fără să ia în conside-raţie că, figurat vorbind, se pot afladoar pe nivelul de înţelegere de tipmaterialist. Rămâne ca achiziţiileviitoare în domeniul cunoaşterii săconfirme sau să infirme aceste ideiaşa încât cei care nu-l cred „pe cu-vânt” pe Platon să se poată sprijini pealte dovezi. Unele adevăruri, deja nuse mai încadrează în logica clasică.De pilda, natura duala a luminii (esteşi undă si corpuscul, în acelaşi timp).Vrem sau nu, trebuie să renunţăm lastereotipii de gândire şi la infatuarea

de a pretinde ca ştim mai profunddecât anticii. Ignoranţa e sursa rău-lui, spune Socrate, si nu se refereanumai la necunoaşterea regulilor deconvieţuire umană ci şi la legile ar-moniei divine.

Desigur că e riscant pentru unom de ştiinţa sau un filosof din zilelenoastre să afirme că sufletul a trecutprin mai multe vieţi, de pildă. S-arexpune ridiculizării. Einstein afirma,la un moment dat, cu înţelepciune : „emai uşor să dezintegrezi un atom de-cât o prejudecata”

Si, iată cum, „omul divin”,aşa cum îl numea Platon pe filosof, arămas cuminte, înlănţuit în „peşteramaterialistă”, privind doar umbrelerealităţii.

Să aducem, în continuare, dia-logul despre virtute, în zilele noastre.

In general vorbind, esenţa vir-tuţii, aşa cum dorea Socrate să o„prindă” cu ajutorul raţionamentului,nu este într-o absoluta legătură cumorala. In primul rând pentru că mo-rala (respectiv ceea ce e consideratbine sau ceea ce e considerat rău, însocietate la un moment dat) diferă înfuncţie de timpul istoric şi de spaţiulgeografic. De pilda, în comunităţileislamice tradiţionale e considerat vir-tuos un bărbat cu 4 soţii care le tra-tează în mod egal şi are grija de toţicopii săi, pe când, în comunităţilecreştine, acelaşi lucru e consideratimoral (lipsit de virtute). Ambeletipuri de civilizaţie se sprijină pe reli-gii importante şi, în acest caz e justi-ficată întrebarea care modalitate ebună, respectiv care e în concordanţăcu voinţa lui Dumnezeu. E uşor săetichetezi o acţiune ca fiind corectăsau greşită. Mai dificil e să accepţi căambele opţiuni sunt valide, în funcţiede circumstanţele exterioare (timpistoric, condiţii demografice, culturaş.a.) sau interioare (convingeri, preju-decăţi, nevoi afective ş.a.)

Una din cele mai recente miş-cări intelectuale, postmodernismul,afirma relativitatea realităţii care estemultiplă şi, de multe ori, conflictuală.Metoda de investigare a unei aseme-nea realităţi este de tip dialectic şihermeneutic. Nu exista adevăruriabsolute. Cunoaşterea e dependentăde contextul istoric, social şi cultural.Explicarea fenomenelor nu poate fineutră şi, respectiv, validarea empiri-ca a cunoştinţelor nu este neapăratnecesara. E un pas important către

toleranţă şi smerenie (am putea spu-ne).

Prin urmare, putem defini vir-tutea ca pe o funcţie matematica ce tinde asimptotic către maximum de bine îndepărtându-se, pe cât posibil de rău.

Dar ce e bine şi ce e rău ? Iată o buna întrebare!

Aici standardele sunt inutile şi impunerea lor e chiar lipsita de etică. De pilda, pentru un călugăr ascet e bine să stea izolat şi să se roage în cele mai austere condiţii. Sufletul său e hrănit de acest bine. Acelaşi lucru e inacceptabil (perceput ca rău) pentru un om de afaceri în concepţia căruia ideea de bine se asociază cu tumultul vieţii sociale, a relaţionării inter-umane, al tranzacţiilor financiare şi, evident, al confortului. Si exemplele pot continua, la nesfârşit. Asta în ce priveşte binele individual. Insa binele individual este strâns legat de binele social.

O societate democratica tre-buie sa protejeze cetăţenii împotriva violenţei, înşelătoriei, crimelor, să asigure respectarea contractelor etc. prin mijloace juridice într-un mod care să nu degenereze în constrânge-re. Echitatea absolută este greu de atins dar, aşa cum arata John Rawls, în cartea sa Dreptatea ca echitate, oamenii trebuie să ajungă la un acord în ceea ce priveşte corectitudinea distribuirii bunurilor la nivel social având drept postulat comportamentul moral şi echitabil.

Este limpede că regulile soci-ale pot fi învăţate. Dar virtutea nu se limitează doar la atât. Acesta e doar ”veşmântul” ei exterior. Virtutea interioara (cea care poate fi reaminti-tă), virtutea ca dar divin, virtutea care trece dincolo de spaţiu şi timp, virtu-tea care este în acord cu armonia di-vină este acea virtute care se dispen-sează de profesorul exterior şi face loc “profesorului interior”, este vocea scânteii divine din noi, vocea intuiţi-ei, este virtutea care devine artă, în care se contopesc binele, adevărul şi frumosul. În mod surprinzător, aceas-ta virtute poate să vina în conflict cu regulile morale şi sociale acceptate. Ne amintim de Iisus care a răsturnat tarabele negustorilor de la intrarea în templu şi care a apărat-o pe Maria Magdalena de pietrele dispreţului public. Purtătorii unei astfel de virtuţi pot fi ucişi de lipsa de virtute a celor


perativele etnice şi naţionale româ-neşti. Cartea de muzică a puiului de român trebuie să derive din atmosfera de vrajă a cântecului popular româ-nesc şi prin omenia proprie firii ro-mâneşti, cuprinsă în cântecele şi jocu-rile poporului, să urmărească necur-mat realizarea idealului educativ al spiritualităţii româneşti.

Asistăm tot mai mult la o degradare a cântecului autentic, de calitate, izvor de idei şi emoţii care deschide calea spre desăvârşirea pro-cesului de formare a personalităţii copilului de azi. Dar am convingerea că fiecare om de şcoală ştie că numai cântecele cele mai bune vor pătrunde în conştiinţa copiilor, în urma unui proces de asimilare conştientă şi afec-tivă. Adevăratele cântece s-au născut dintr-o temeinică cunoaştere a speci-ficităţii creatoare născută din procesul de muncă al copilului şi pentru copil.

Este foarte important ca educatoarea, învăţătorul, profesorul de muzică să găsească materialul cel mai potrivit, ca formă şi conţinut, tuturor categoriilor de copii şi şcolari. Această rigurozitate manifestată por-neşte din cunoaşterea practică a pro-cesului de muncă cu copilul. Foarte multe obiceiuri, tradiţii, cântece pot fi regăsite în manuale, culegeri, îndru-mări metodice vechi, păstrând în ele girul timpului care le-a deschis dru-mul larg din generaţie în generaţie. Poporul român a păstrat forma origi-nală a obiceiurilor, datinilor, creaţii-lor materiale şi cultural artistice. Prin intermediul folclorului muzical, po-porul român şi-a cântat dragostea, jocul, dorul, durere, eroii, însoţindu-şi fiecare moment al vieţii prin cântec. Să ne întoarcem privirea asupra folc-lorului local, să învăţăm copiii adevă-ratele valori ale creaţiei artistice.

Arta este proprie omului.Dintotdeauna arta i-a servit omului laconstituirea propriei imagini şi lasituarea sa în timp şi spaţiu. Arta nucunoaşte nici frontiere geografice,nici limite temporale, ci îşi confundăoriginile, existenţa şi durata cu celeale societăţilor omeneşti.

Să nu uităm că arta este pre-zentă în toate domeniile culturii şi alecunoaşterii, iar încercarea de cuprin-dere a acestui imens domeniu oferăiubitorilor de artă, de frumos, posibi-litatea multiplelor modalităţi deabordare.

Manifestare a frumosului ar-tistic, muzica a fost considerată unmijloc esenţial de cultivare spiritualăa omului, de identificare a unei per-sonalităţi integre şi armonioase. Fun-cţia sa comunicativă se întregeştearmonios cu cea expresivă, cognitivă,estetică, educativă; oferind posibili-tăţi multiple de modelare a fiinţeiumane. Necesitatea educaţiei muzica-le este un fapt ce nu mai trebuie de-monstrat, fiind susţinut de adevărate-le virtuţi ale artei muzicale ele deve-nind „forţe modelatoare ale fiinţeiumane numai dacă sunt cultivate”.Arta muzicală reprezintă una dinvalorile fundamentale ale omenirii.

Prin muzică se cultivă fun-cţiile de bază ale vieţii umane, cea decunoaştere şi cea de creaţie, din carederivă binele şi frumosul.

Din păcate, educaţia muzi-cală, cunoaşte o perioadă de declin.

Redobândirea statului muzicii dedisciplină cu înalte valenţe formativeşi racordarea ei la tradiţiile valoroaseale învăţământului românesc devinastfel imperative ale reformei care auşi valoarea unui act recuperator.

Trebuie să milităm spre oînţelegere a locului muzicii în învă-ţământul românesc, deoarece ea aremenirea de a face legătura copiilor cuuniversul tulburător al artei sunetelor.A vorbi despre importanţa pe carepredarea cântecului o are în muncade instruire şi educare a copilului, devârstă şcolară mi se pare inutil. Aufăcut-o alţii cu competenţă, în toateîmprejurările, pornind de la rezultateşi fundamentându-şi aprecierile perealităţi.

Să ne întoarcem privireaasupra repertorului românesc de cân-tece, asupra marilor compozitori demuzică pentru copii. Unii dintre ei aufost cadre didactice valorificândpractic la clasa de elevi fiecare cântecşi apoi dându-i drum liber cătrecircuitul repertorial. Este imperiosnecesar ca educatorii să dedicămcâteva minute din lecţia de predare acântecului, cunoaşterii vieţii şiactivităţii acestor modelatori de perleartistice menite să îmbogăţească viaţaspirituală a copilului. Marelepedagog şi muzicolog GeorgeBreazul, preciza că predareamuzicii… trebuie să ţină seama decondiţiile psihologice specifice alecopilului român, de ambianţa etică,

VALORIFICAREA POTENŢIALULUI EDUCATIV AL ARTEI PRIN MUZICĂ

prof. VIORICA MIRON

mulţi şi ignoranţi. Ignoranta e sursa răului, spunea Socrate (ucis şi el de ignoranţa celor mulţi). In dialogul Republica, Platon defineşte virtutea ca ordine, justeţe, artă adaptată la natura lucrului. E o abordare nu

doar etică ci şi estetică şi chiar ontologică. Aceasta abordare se poate corobora cu ceea ce putem numi, azi, nevoile su-perioare, din piramida nevoilor umane a lui Abraham Maslow. Si, daca e sa păstram aceasta conexiune (cu piramida ne-voilor umane) e necesar să admitem o abordare diacronică (pe verticala) a virtuţii, în legătură cu treptele de dezvoltareale fiinţei umane, începând cu nivelul pragmatic, exterior, normativ şi explicit al virtuţii către niveluri mai înalte care tindsa interiorizeze, să înglobeze dialectic contrariile, să intuiască natura divină a conexiunilor dintre microcosmos şi ma-crocosmos şi să opereze cu aceste conexiuni.

Prin urmare, virtutea, ca orice alta valoare, poate avea înţelesuri aparent diferite, în funcţie de auditoriul (recepto-rul) căruia îi este adresat mesajul, de nivelul său de înţelegere. Iluzia interesului unic şi a definiţiilor universal valabilereprezintă doar o etapă a epopeii cunoaşterii umane.


5

MUZICA FAMILIEI EUGENIA FARAON Iată cum cercetează Dumnezeu orchestra creaţiei

Sale, iată strategia Pedagogiei divine pentru ca aceasta să-şi poată înălţa notele la gama marii Simfonii cereşti! Vioa-ra, chitara, mandolina etc., sunt familii de coarde muzicalecare trebuie acordate pentru a scoate armonii. În orchestralumii, familia noastră e o mandolină (să zicem) veche,dezacordată, cu strune rupte, uitată într-un ungher. Com-pozitorul, supremul virtuoz, nu are linişte până nu reparămandolina pentru a-i reface armonia originară, capabilă dea reda notele Duhului Sfânt. Dar familia de coarde nu rea-liza că s-a dezacordat, notele false le-a perceput ca armo-nii, iar mai târziu, când Scripcarul a început să strângăcorzile în căluş, să le acordeze şi să exerseze pe ele, fami-lia a receptat aceste intervenţii ca note chinuite inutil şifalse. Meşterul a ales întâi o strună mai subţire, neluată înseamă, şi a ciupit la ea de ieşea fum; coarda răzvrătită aripostat cu ţipete, nu înţelegea de ce tocmai ea nu e ca ce-lelalte – adică în falsă armonie - dar Virtuozul, tenace,exersa pe ea până îşi zdrelea degetele. Celelalte coarde,latente muzical, asistau curioase la ciudata lucrare, cre-zând că piţigăiata lor surată, încercată de Scripcar, nu-inormală, că ea e cauza dizarmoniilor, nicidecum şi ele!Deja această strună începe să scoată primele note de iubi-re, disparate, distonând cu restul coardelor, dar redândcântecul minunat al naturii şi creaturilor lăudând. Compo-zitorul acestor game. Atunci Meşterul trece la restaurareaaltei strune, şi tot astfel le vine rândul la toate – comple-tând şi cu noi coarde - până repară mandolina în întregime,pentru a-şi aduce propria contribuţie la Simfonia lumii înmarele concert de slavă şi bucurie. Va readuce şi falseleinterpretări din istoria muzicală a acestei familii – notelerătăcite, pierdute în dizgraţia Virtuozului – la armoniaoriginară pentru care au fost create,ca toate să ajungă pePortativul veşniciei. Cât priveşte restaurarea întregii or-chestre, a comunităţii instrumentelor, tactica folosită e

aceeaşi, adică a ciupirii câte unui instrument până percep şi celelalte tonul dat de bagheta Dirijorului şi, chiar dacă murmură la acordaj, ajung – fiecare pe partitura sa – la unitatea Armoniei … Coda contutti.

Veţi spune: “da, şi ce-i cu asta, ce să înţeleg eu de aici?! Vom înţelege cuvântul lui Dumnezeu care ni se adresează direct : “ N-am venit să aduc pacea, ci sabia. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, şi pe noră de soacra sa. Şi omul va avea ca vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.“ (Mt.10, 34-36), căci simpla prezenţă a lui Dumnezeu într-un suflet naşte dezbi-nare, ceilalţi din jur îl privesc ca pe un intrus! De exemplu, într-o familie, în care generaţii inconştiente au uitat Cine le-a adus pe această lume, şi scopul pentru care au fost creaţi, trăind robotic, captive aparenţelor exterioare, se naşte un exemplar ciudat, alcătuit fizic şi psihic total dife-rit de ceilalţi membri, aceştia îl marginalizează. Oaia nea-gră” le întoarce viaţa pe dos, derutându-i de la felul lor de a fi, solicitându-i cu nesfârşitele ei boli şi frământări exis-tenţiale la care ceilalţi nu pot răspunde, dar nici nu sunt interesaţi, văzându-şi de interesele obişnuite Se plâng pes-te tot că le-a căzut pe cap un astfel de copil ce nu seamănă cu ceilalţi care, slavă Domnului, sunt reuşiţi! Dar treptat, PUTEREA EXEMPLULUI acestei vieţi trăite altfel, şi experienţa acestui suflet în cunoaşterea şi apropierea de Dumnezeu, în contextul secularizat al familiei, va vindeca şi pe ceilalţi membri. Fiecare familie, mai devreme sau mai târziu, va primi într-un fel unic acea “antenă” capabilă să recepteze mesajele cereşti, să conştientizeze progresiv colaborarea (de rugăciune şi jertfă) cu Artizanul mântuirii. Chiar dacă la început familia nu va înţelege relaţia celui-lalt cu Dumnezeu, ba îl va urâ pe acesta pentru activităţile sale evanghelice, în loc să contribuie la prosperitatea casei, treptat va accepta “jertfa”.

Prin aceste exemple Dumnezeu bate şaua să pri-ceapă calul! “Dacă Iisus a preluat conducerea firii tale, va avea grijă să-ţi permită atâta păcat cât ai nevoie ca să fii smerit, El îţi va da tot atâta neprihănire câtă ai nevo-ie”(zice Richard Wurmbrand) şi aş adăuga eu, câtă nepri-hănire este nevoie pentru a te putea mântui! Căci “bogăţii-le vremelnice sunt câştigate prin cereri, darurile spirituale prin renunţări” spune acelaşi autor.

În activitatea didactică cu copiii am constatatunele dificultăţi privind modul de receptare a culturiiartistice. În acest scop am iniţiat şi desfăşurat diversetipuri de activităţi artistice care să contribuie la forma-rea sensibilităţii estetice. Dragostea pentru folclor, pen-tru cântecul popular românesc am cultivat-o în rândulcopiilor prin participarea la viaţa muzicală a localităţii,alături de formaţii artistice şi interpreţi de prestigiu încadrul festivalului care se desfăşoară în fiecare an.

Disciplină interculturală prin esenţă, educaţiamuzicală oferă posibilităţi multiple de transfer spre altedomenii, contribuind la apropierea dintre oameni, dintrenaţiuni.


HAIKU-URI Eugenia Faraon

Crengi sfâşie Branches are tearing ceaţa strânsă pe luncă. the fog wrapping the river meadow Raţele-n zare. wild ducks in the distance. Strângând bostani – Gathering pumpkins - printre fulgii rătăciţi among the stray snow flakes culorile verii. the colours of summer. Vis cu îngeri. A dream about angels. Tata urcă scara străvezie Dad mounts the pellucid staircase fără toiag. without his staff. Hornurile The chimneys ţintesc spre constelaţii. aim at constellations. Urlă un câine, A dog is howling.

Un val de omăt A wave of snow atârnă de streaşină… hangs of the eaves… Altă filă-n carte. Another leaf into the book. ‘Strada Plantelor’ – ‘Plant Street’ - caut zadarnic printre I’m seeking in vain among beton şi claxoane! concrets and hootings! Păşind alături – Waking side by side - sub fiecare salcie under each weeping willow o altă casă. another abode. Praful de pe drum The dust on the read, buimăcit sub Tărie - cofused under Nature’s force - dansează spre cer. Dances to the sky.

MIC DICŢIONAR ECOLOGIC

,,ABC-UL MEDIULUI“ A ,,Adeseori te înşeli dacă te

iei după coaja copacului.’’ Abur poluant = amestec de va-

pori de apă şi aer, degajat în atmosfe-ră în timpul unor procese industriale, care conţine poluanţi solizi (aerosoli), lichizi sau gazoşi. Prin condensare pe frunze, aburul poluant afectează ţesu-turile vegetale sau animale; când se degajă în apropierea unor biocenoze şi antropocenoze, aburul poluant pro-duce atât afecţiuni morfofiziologice asupra ţesuturilor şi organelor afecta-te, cât şi stare de disconfort.

Aciditate = constanta chimicăce arată conţinutul total de acizi alunei soluţii şi care se exprimă princoncentraţia de ioni de hidrogen aacesteia. În ecologie cunoaşterea aci-dităţii unui mediu de viaţă (apă, sol)prezintă importanţă deosebită în sta-bilirea calităţii factorilor abiotici cucare vin în contact organismele vii.

Aclimatizare = proces fiziol-ogic complex datorită căruia un orga-nism poate să-şi desfăşoare normalviaţa în condiţii climatice diferite faţăde cele la care era adaptată. Aclimati-zarea este o fază a adaptării. O specieaclimatizată se poate reproduce înnoul mediu, fără intervenţia omului.

Acomodare = proces prin careun organism (sau un organ), o specieîşi modifică forma, structura sau fun-

cţia, pentru a rezista unor condiţii noide viaţă prin apariţia de caractere noi(modificate). Acestea sunt reversibileşi nu se transmit urmaşilor, deci nu semodifică genotipul.

Acumulare de poluanţi = fe-nomen de acumulare a poluanţilor înapă, aer, sol şi organismele vii prinaportul repetat şi de durată al acesto-ra; poluanţii provin din activităţileindustriale, de transport, menajere,precum şi din pesticide;

Aerosoli = microparticule soli-de sau lichide într-un mediu gazos(ex. în atmosferă) şi care au o vitezăde cădere neglijabilă; se pot pune înevidenţă prin difuzia luminii pe careaceste microparticule o produc. Ex.ceaţa, fumul din aerosoli care modifi-că compoziţia atmosferei, poluând-o;

Aer contaminat = aer care con-ţine poluanţi deosebit de periculoşipentru desfăşurarea vieţii;

Aer poluat = aer care conţinepoluanţi în concentraţii ce determinăefecte nocive sau care produc discon-fort;

Aisberg = gheţar plutitor deproporţii uriaşe, desprins din calotade gheaţă polară. Pe aisberg se potîntâlni unii reprezentanţi ai fauneiarctice: potârnichea polară, huhurezulalb, iepurele polar, vulpea polară,ursul polar;

Arid = uscat, neroditor, sterp; Azot = element chimic gazos

care se găseşte în atmosferă în pro-porţie de aproape 80%.

DANA-ANGELICA COZMA

Glasul meu către Iisus Înger de-aş fi sub pieptul meu te-aş ocroti ca pe o inimă sângerândă, pură, deschisă de cer te-aş zidi înlăuntrul şoaptelor Să fii Izvorul de Cuvânt Ceresc,răspuns cristalizat în jertfă rugăciunii mele şi te-aş ţine-jar în glasu-mi rece, având neîntinat în inima-mi străpunsă, cu ochi mângâiaţi de lacrimi, cu privirea dezgolită, pierdută în gol, iar bătăile ceasului alunecându-i domol într-un cântec străin corzilor buzelor mele, va răsfrânge timid paşii unui ocean de lacrimi peste umerii razelor-catedrale ale firilor îmbătate de vreme Să fi, ochiul lacrimilor mângâiate, Cuvântul Ceresc al Izvorului de

iubire sublimă. CRISTINA LAZĂR clasa a XI-a F1 Huşi


7

LA LUMIERE DE NOTRE RESURRECTION

OLARIU ELENA Răducăneni

Moto: "La priere de l humble va penetrer les nues" Je suis nee et j avance en fuite par l herbe imber-

be couverte de l aube d avant le lever du soleil et mesmains, je les lave au fond de la fontaine invisible pour leregard humain, j en fais l eau acharnement sortir, car mesbras sont fatigues.

...je suis nee et avanceen fuite aux pieds nus parla terre laboure, mes pieds se nourrissentdes vitamines decette ancienne terre que les parents de mes parents m ontdonnee en heritage pour que les autres a venir ne soientpas affames...

...je suis nee et je grandit tout en lavant mes jouesdans l eau bleue de la mer ou dans l azur du ciel et il mesemble d avoir attrape le soleil dans mes paumes; maismes paumes en restent vides, de mes doigts eloignes secoulant de l huile sacre, de l aube eu du sang... Plus luci-de que jamais, je vois le soleil miroiter dans la lumierecalme de l eau et je me rends comple maintenant de monimpuissance...

...je suis nee et je grandit tant en regardant les

sommes des montagnes couvertes ou pas de sapins, de chenes et plus sage que jamais, je vois l impuissance de ma terre a tenir bon sans le liant donne par Dieu et alors je m agenouille en plurs en bas des montagnes...Pas vaincue, mais impuissante. Mais serait- ce possible que ma terre s eleve la ou le sommet de la montagne rencontre le ciel? A la feur immortelle des neiges il lui a fallu meme des milliers d annees pour arriver dans un coin de terre, pur que la grain de sa fleur, cachee aux yeux du Maître, pousse, dure a travers les temps...La-bas la pierre est aride; arriver du noir de la pierre a la lumiere du soleil ei celui-ci te mourrit tous les matins acev l aube qui tombe, cela vaut mieux que ton semblable qui cherche a apaiser tes souffrances...

...je suis nee et je pousse dans un champs ou les petits grain se preparent continuellement a germiner, et le parfum de ma fleur, souvent tombee par terre, embaume l horizon et l envahit d un sommeil feerique...

...je suis nee et je pousse et je touche de mes bras les nues et parce que j ai peur, je te supplie, Seigneur, de me laisser icic, par terre... Que je t aime autrement que les autres l entend seulement le vent et la pluie, car mon crie arrive jusqu a Toi et lave mes joues des larmes salees...Cette aube nourrit et enivre la terre m endormant, s endormant, revant a la fois la Lumiere, Ta Lumiere sans laquelle demain on ne sourait plus etre eveilles.

...et je T en remercie, Dieu!

Culoare

Am adunat, în priviri

Toate culorile universului

Din apă, de pe cer

De pe aripile păsărilor

De pretutindeni unde ochiul

uman a pătruns

Şi le-am trecut prin lucrurile

noastre

Universul a devenit mai colorat

Pe palma lui am aşezat

O culoare în plus

Culoarea sufletului meu.

DRAGOŞ VLADĂU clasa a VII-a Creţeşti

NUCUL DIN FUNDUL GRĂDINII

OLARIU ELENA Răducăneni

Moto: Pământul străbun es-

te cea mai curată lacrimă din uni-vers. (Ioan ALEXANDRU)

O veche legendă a satului

acesta, unde şi eu îmi duc bătrâneţilede pe o zi pe alta, spune că era o bă-trână a cărei lungime de ani o uitasepână şi bunul Dumnezeu care stăteaşi priveghea pe prispa din faţa casei ca poate într-o zi s-o milostivi de ea bunul Părinte şi-o va slobozi de această neputinţă, căci trebuie să văspun, nici cu cârja nu se mai puteadeplasa, cât despre vedere, aceasta ise scurtase de tot...

E drept, înflorise din grădina trupului său şapte feciori şi unspreze-ce fecioare dar acum, la rându-le, chemaţi de bucuria lăuntrică adragostei, fiecare îşi avea familia sa, bătrâna bunică Adela, căci aşa ochema, rămânând singură cuc, singu-

ra-i alinare fiindu-i ciripitul păsărelilor care-şi aveau sălaş în me-rii din grădină sau ţipătul strident al ciocănitoarei atunci când scârţâia poarta... Scrutând zarea cu lumina ochilor din ce în ce mai mică bătrâna, într-o tăcere mută, stătea şi se ruga, jelindu-şi singurătatea. Şi parcă de teamă să nu rămână casa şi ograda pustie, se ruga ea aşa în taină:

- Fă-mă, Doamne, după ple-carea din această viaţă, un nuc mare cu optsprezece braţe, să pot priveghea curtea şi grădina, casa şi florile, să văd când îmi vin odraslele în bătătu-ră. Şi pe nepoţi, când aleargă de jur-împrejurul casei, să le deschid poarta cu suflarea vântului fără ca balamale-le să ruginească vreodată. Şi la umbra ramurilor mele, să-şi odihnească ei oboseala trupului aducându-şi aminte de anii copilăriei. Să râdă şi să plângă împreună şi să se bucure de roada copacului acestuia, miezul poamelor sale fiind leac de însănătoşire. Şi de pomenire...

Intr-o zi, venise pe furiş tru-faşa Moarte şi o slobozi pe femeie de greutatea bătrăneţii, lăsând şi casă şi ogradă şi frumuseţe de livadă singurătăţii şi tristeţii căci copiii, după ce o conduseră pe ultimul drum,


îndreptase spre locuinţa lor. Nimeniînsă nu observă că, în livada din gră-dină răsări- ca prin minune- un pui denuc, de toată frumuseţea; de altfelcare creştea mai abitir decât toţi cei-lalţi pomi existenţi: cireşi, pruni, vi-şini, caişi, meri şi peri. Cine trecea peacolo şi vedea nucul din mijloculgrădinii spunea că a căzut din plisculvreunei cioare şi că-i bine să-l taiesau să-i schimbe locul pentru că um-breşte prea tare grădina şi înăbuşăcopacii.

Copiii, cât mai cu seamă ne-poţii, când se adunau vara în vacanţăse bucurau nespus de existenţa aces-tui copac prin minune răsărit, pentrucă pe ramurile sale nu erau spini, erauşor de escaladat, ba chiar îşi făcuse-ră şi un scrânciob dintr-o frânghie.Unde mai pui că tot acolo îşi găsisesălaş şi o frumuseţe de veveriţă nea-gră, a cărei coadă nu se mai oprea dinlungime şi, tot căutând ei s-o prindă,ea sărea de pe un ram pe altul şi iute-aşa trecea ziua- cât era era de lungă şicălduroasă, seara câzând frânţi deoboseală. Cum să tai aşa minune decopac când el aducea numai bucuriefamiliei!

Dar dacă în familie nuculaducea deopotrivă bucurie copiilor,roadă bogată de nuci din care făceauplăcinte şi colivă, şi aduceau jertfăspre amintirea străbunilor şi linişteaîntregii familii, nu tot aşa gândeauunii vecini, care se vede că pusesegând rău copacului. Aşa se face cădoi vlăjgani, fără frică de Dumnezeuşi de nici un folos satului, îşi ziseserăsă taie copacul că prea se zbenguiesccopiii într-însul şi de la înălţimea luiar putea fi zăriţi atunci când fac vreofărădelege.

Să tai tulpina pomului însănu era lucru tocmai uşor. Ferăstrăulfăcea zgomot mare şi trezeau câinii şisăreau oamenii să vadă ce-i şi cum.Apoi odată doborât copacul, satulavea să afle şi se punea pază grădi-nii... Pentru că chiar dacă nu era niciun fecior în bătătura casei, locuinţa cugrădina şi florile, se aflau în mijloculsatului, ca un străjer mereu de vegheşi orientare. Cât despre nucul din gră-dină, crescuse aşa de mult că întreceape mulţi alţii în înălţime şi mărimecum nu se mai afla altul în sat. Bachiar oamenii făcură o cărare prindreptul lui, nu de puţine oriodihnindu-se când se întorceau de lacoasă, adierea molcomă, uneori aspră

a vântului şi unduirea ramurilor odihnindu-le oboseala trupului.

- Cel mai vine, zise unul din ei, e să-i tăiem unul din braţe. Că doar ştii, dacă-i tai nucului un crac, într-un an se usucă întreg copacul.

Zis şi făcut. Se îmbrăcară cei doi cu nişte haine ponosite, luară cuei ferăstrăul şi sărind gardul grădinii, călcară uşor, să nu stârnească câiniişi, nici una, nici două, zdup, se urcarătocmai în vârful copacului. Acum nule mai trebuia decât să se apuce delucru: să doboare unul din cele op-tsprezece braţe ale falnicei coroane anucului.

Şi atunci când se credeau ei mai siguri pe sine şi pe fapta lor, iacă-tă uşa de la paravanul casei se deschi-se deodată şi din prag începu să strigeca din gură de şarpe o femeie:

- Săriţi oameni buni, ho-ţii!!... Săriţi, Hoţii doboară copacul!!!

- Măi, să fie, zise unul din ei! Asta pare să fie baba, bătrâna stă-până a casei. Dar asta este oale şiulcioare acum...Cine o fi muiereacare strigă ca ieşită din minţi?!

Pe celălalt însă îl apucă un tremur şi scăpă ferăstrăul din mână.Se vede treaba că mai avusese el în-tâlniri cu stafiile şi de teamă să nu-l strângă de gât, se îngheboşi cu gândsă sară.

- Ce faci? zise celălalt. - Nu-i a bună, cu femeia din

prag. Nu ştiu eu ce legătură este întreea şi nucul acesta, dar mie nu-mi mai trebuie nimic! Şi coborând, o luă la sănătoasa.

Celălalt, ce să facă de unul singur? Nu peste multă vreme avea sărăsară luna şi să-l întâlnească vreun drumeţ pribeag. Mai bine să plece şiel, rămânând a se întoarce altădată. Şinu pricepea el ce fusese cu femeiaaceea din pragul casei: fusese stafie sau era acasă unul din copiii bătrâ-nei...?! Cât despre ferăstrău, acest seopri în tulpina nucului, rănindu-l uşor, semn că un om cu inima neagrăvoise să-l doboare. Şi deşi trecuse multă vreme de atunci, şi astăzi semai poate vedea pe tulpina lui o cica-trice în formă de inimă, din care con-tinuu curge un fel de lichid lipicios,galben şi limpede, al cărui miros uşorşi discret îi face pe oameni să ţinădrumul drept noaptea, să nu se rătă-cească, lichid despre care bătrâniisatului spune că ar fi chiar lacrimile bătrânei aceleia care salvase viaţa

copacului cu propriul său trup. Căci din acea noapte vedenia nu a mai apărut nimănui niciodată, dar oamenii satului şi copiii au înţeles că nucul acela nu era altcineva decât bătrâna mamă Adela, căreia Dumnezeu îi îndeplinise rugămintea şi rămase să vegheze continuu asupra locurilor acelea.

Cât despre hoţi, acesta le fu-se un leac de îndreptare dar şi de sminteală, căci de câte ori treceau prin preajma nucului, se uitau de o parte şi alta a drumului şi o luau la fugă...Pesemne mai vedeau şi acum chipul femeii din prag, nimeni aflând până în zilele noastre cine săgetase inima copacului cu ferăstrăul şi ni-meni plângându-se că ar fi fost al său... Cât despre mine, eu doar au auzit povestea acesta, nu am trecut să văd de mai există bătrânul nuc. Dar cu siguranţă, de există povestea, a existat şi nucul din poveste....


9

UNUL DIN CEI DE DEMULT

Stareţul GAVRIIL

de SFÂNTUL SIMEON KHOLMOGOROV

Tipărită cu binecuvântareaP.S. Justinian, EpiscopulMaramureşului şi Sătmarului, la Edi-tura „BUNAVESTIRE”, Bacău,1998, „Viaţa Stareţului Gavriil” estecunoscută în limba română prin tra-ducerea din limba engleză a lui PaulDaniel.

Foiletând paginile volumuluiautobiografic, aflăm că sfinţii, nu aufost şi nu sunt poveşti transmise pecale orală sau scrisă, ci sunt realităţiconfirmate, până la urmă. De chiar„elitele” eclesiastice şi intelectualeale vremii. Puţini sunt creştinii adevă-raţi iar unul ca Părintele Gavriil faceparte dintre acei „sfinţi de demult”,dintotdeauna, chiar dacă existenţa sapământească aparţine sec. XX; pentrucei care l-au cunoscut rămâne o dulcemângâiere a sufletului, prin chipulsău minunat, prin „severitatea pro-prie a personalităţii de stareţ, prinvigoarea trupului, zâmbetul luminosde pe chipul său, cărunţirea înaintede vreme care dădea ochilor săi olimpezime profundă.(…) Imprimatăprin statură, aşadar, ca fire părinteleGavriil era blând iar simplitatea sa şimodestia hainelor şi a locuinţei nu tealunga; din contra: abia atunci cel ce-i trecea pragul, pentru a se mărturisi,realiza că la Dumnezeu nu banul,funcţia socială sau strălucirea brilian-telor era alegerea pentru a intra înîmpărăţia sa, ci prin credinţă, credinţăadevărată.

Dacă biografia StareţuluiGavriil, apărută în ajunul RevoluţieiBolşevice, s-a voit a fi distrusă, cumse voia şi distrugerea Credinţei Orto-doxe şi da că timp de 50 de ani nu s-aştiut nimic.

OLARIU ELENA, Răducăneni

Prezentare de carte NEBIRUIT DE NOAPTE

de TERTULIAN LANGA

Moto: Nimic nu e întâmplător în viaţă. Orice clipă de viaţă pe care mi-o acordă Providenţa poartă în ea un har şi reprezintă aş-teptarea binevoitoare a lui Dumnezeu şi şansa noastră de a-i răs-punde. (TERTULIAN LANGA)

Apărută la Editura LIR- Iaşi, în anul 2005, prefaţată de Academi-

cianul Alexandru Zub şi de părintele profesor Cornel Cadar, redactorul re-vistei romano-catolice „Lumina creştinului”, volumul Nebiruit de noaptecuprinde evocări dramatice trăite de Monseniorul Tertulian Langa în închi-sorile comuniste, motivaţia fiind „credinţa şi nădejdea neschimbată” înDumnezeu Atotputernicul; indiferent de orientarea politică a acelor vre-muri, indiferent de orientarea religioasă, la Dumnezeu existând un singurFiu- Iisus Hristos, şi, un singur templu- Biserica vie, prin care Fecioara Ma-ria mijloceşte pentru mântuirea noastră la Domnul.

Vieţuitor, aşadar, sub regimul comunist, supravieţuitor mai binespus, încă din adolescenţă, Tertulian Langa are ca formator spiritual pe vii-torul episcop Ioan Suciu- şi el martir al ateismului comunist, care, alături dealte victime (Monseniorul Vladimir Ghika, ep. Vasile Aftenie, ep. Tit-LiviuChinezu), află ce înseamnă eliminarea lui Hristos din viaţa socială prin no-ua ideologie şi „cât de mult poate fi mutilat sufletul uman”, întreagasocietate de altfel, fără Biserică, fără Sfânta Euharistie, nu în ultimul rând,cultul Fecioarei Maria, Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu.

Eliminarea de aproape sută la sută a intelectualităţii şi promovareaelitelor comuniste este una din reacţiile umilitoare ale comunismului faţă devalorile acelor vremi (1946), autorul, proaspătul asistent al Facultăţii deFilozofie a Universităţii din Bucureşti la doar 24 de ani, simte din plin ati-tudinea brutală, distrugătoare psihic şi fizic a regimului hrănit cu „prezenţatrupelor sovietice”, Biserica în general, biserica greco-catolică în special,având a cunoaşte o perioadă de declin şi fiind nevoit să renunţe la carierauniversitară, retrăgându-se la ţară, ca simplu cetăţean şi lucrător alpământului. Nu este lăsat să frământe pământul cu propriile sale mâini şi săse hrănească „din sudoarea frunţii sale”; considerat anticomunist, i se facedosar penal pe motiv că are relaţii cu Episcopatul catolic şi Nunţiatura şi, înurma cercetărilor interminabile primeşte pedeapsa maximă: 15 ani închisoa-re muncă silnică. Aceasta nu pentru că ar fi avut o vină anume ci, „pentru căavea o logică creştină şi patriotică”

„Am înţeles că-mi voi petrece viaţa, pe timp nelimitat, în închisori-le create de regimul comunist, dar eram împăcat: urmam traseul SfinteiProvidenţe…”, spune autorul şi, mai departe descrie momentul: ”…era înJoia Sfântă a anului 1948”, „când timp de vreo două săptămâni eram bătutzilnic”…”cu ranga şi ţeava peste bocanci, cu cablul peste fese, peste pulpeşi la palme” fără a i se face vreo anchetă, a-şi afla vina pentru aceste „cerce-tări în tortura fizică”, pregătindu-l să „ajungă mai moale la anchetator”.

Sau, îi găsiră cumva o vină: fanatism. Cum să poată rezista acestoratrocităţi?! Doar o nebună credinţă în Iisus Hristos îi ţine trează conştiinţa;doar Iisus este singurul care-i aude răcnetul mut de durere şi sfâşiere, răcnetpe care călăii nu au cum să-l audă şi nici perceapă, din acest chin al trupuluifiind trezit de o „dulce mireasmă” venită prin har divin, mireasmă însoţităde celebrarea unei sfinte liturghii nevăzută de ochi omenesc…

Considerând că după atâta teroare a fost „domesticit”, este chematde anchetator să dea declaraţie: ”..banditule, dar nu scapi de aici până nu daitot ce ţii ascuns în tine. (…) Scrii tot ce ai trăit în viaţă; tot despre mama,despre tata, despre surori şi fraţi (…) Episcopi, Preoţi, Călugări şi Călugări-ţe (…) nu te opreşti până n-ai terminat hârtia. Ai 500 de pagini”.

Rămânând hârtia neatinsă, începe iarăşi corvada: alergarea, în pie-lea goală, într-o cameră de trei metri pătraţi, urmărit de căţeaua eroină Dia-na, gata mereu să-l sfâşie. Şi pentru că „nici chiar Maratonul acesta” nu l-adoborât, începe alte noi experienţe „ca subiect de anchetă”, ca poate, poateva hotărî să-şi dezlege limba… De nedescris aceste orori prin care sunt ne-


voiţi să treacă condamnaţii la muncă silnică, atrocităţileacestea lăsând urme de neşters asupra trupurilor din ce înce mai slăbite de foame şi chin: „Cu o baghetă de lemn se scormonea în gură, sub limbă, şi pe la gingii, ca nu cumvabandiţii să fi ascuns ceva. (…) Cu aceeaşi baghetă ne sfre-delea în nări, în urechi, în anus, (…) ea rămânândneschimbată pentru fiecare om, ca semn al egalitarismuluicare asigură aceeaşi normă pentru toţi”

Din închisoarea de la Jilava deţinuţii, cu lanţuri lapicioare, sunt mutaţi în închisoarea de izolare maximă,ZARKA- un pavilion de spaimă al temniţei de la Aiud.Celula în care a fost introdus deţinutul Tertulian Langa,alături de ceilalţi confraţi, „nu conţinea nimic: nici pat,nici pătură, nici pernă, nici masă, nici scaun, nici rogoji-nă.., nici măcar ferestre” „Eram îmbrăcaţi cu pielea şi în-veliţi cu frigul”, spune autorul. Şi după câteva zile de frigîngrozitor, de „iarnă rece est-europeană” primesc niştepantaloni rupţi şi răriţi, „o cămaşă cu mânecile scurte, unchilot, o zeghe obosită şi o pereche de bocanci cu totulscorojiţi, fără obiele şi fără ciorapi”. Aşa trebuiau să su-pravieţuiască cei care-l iubeau pe Dumnezeu şi aveau cu-rajul s-o spună deschis, fără menajamente. Dar, spune încontinuare deţinutul Tertulian Langa, fiul adoptiv al Mân-tuitorului Iisus Hristos, „eram mânaţi de tainica voinţă aneamului de a rămâne în istorie şi de menirea Bisericii dea rămâne vie”.

„Ştiam că trebuie să supravieţuiesc, spune auto-rul, ca să depun cândva mărturie”. „Am ajuns să cred înceea ce-mi închipuiam c-ar trebui să fie libertatea” (…) şidacă bisericile noastre surori continuau „să rămână confis-cate, iar turma se împuţina mereu, ucisă de promisiuni”, „Domnul Hristos a biruit numai când a putut rosti, cu ul-tima suflare: „Săvârşitu-sa!”…Şi, ca să nu mor, cu fiecare pas cu care înaintam în lungimea zilelor, interminabile,„scandam în gând o rugăciune, alcătuiam litanii, poeme,rememoram din Psalmi.

Aşa s-au strecurat, „împleticindu-se spre moarte”şaptesprezece săptămâni de anchetă, supravieţuind cei ceau avut tăria şi puterea să se mişte continuu, din cei 80 deoameni câţi au intrat în închisoarea de la ZARKA, su-pravieţuind abia 30. Singura vină a acestora fiind loialita-tea, până la ultima suflare, faţă de Dumnezeu Atotputerni-

cul, credinţa într-o lume bună, care nu dramatismul terorii biologice poate înfrânge voinţa şi harul ca şi minunile pe care le face să răsară la tot pasul Dumnezeu, minuni con-siderate fantasmagorii sau curată nebunie, pentru că „ni-mic nu este întâmplător în viaţă. Orice clipă de viaţă pe care ne-o acordă Providenţa poartă în ea un har şi reprezintă aşteptarea binevoitoare a lui DUMNEZEU şi şansa noastră de a-i răspunde, sau poate temeritatea de a refuza…”

În continuare, volumul NEBIRUIT DE NOAPTE cuprinde note şi aprecieri semnate de valori inestimabile într-ale scrisului, printre ei întâlnind şi pe scriitorul Constantin N. Străchinaru, fiu al satului Bohotin, comuna Răducăneni, judeţul Iaşi dar şi câteva îndemnuri pentru viaţă din binecunoscuta carte „Hrana duhovnicească” scri-să în versuri de Sf. Ioan-Iacob HOZEVITUL, cugetări „Altă cruce- alte rane”, prin parcurgerea cărora am avea multe de învăţat pentru un mâine pe care-l putem întâlni chiar astăzi şi dacă nu vom fi căliţi. Ci doar căldicei în statornicia în credinţă, de bună seamă, vom cădea uşor în ispită; căci omul fără Dumnezeu este ca frunza desprinsă de pe ramura copacului în urma rafalelor de vânt inerente oricărui anotimp. Atunci „vântul pustiirei” ne va copleşi, vom fi martorii prezenţi ai suferinţei transfigurate prin care însăşi Mântuitorul Iisus Hristos a trecut acum 200 de ani, mărirea şi lăcomia unora călcând în picioare şi cea mai infimă urmă de viaţă…

„Trăieşte cu oamenii ca şi cum te-ar privi Dum-nezeu, şi vorbeşte cu Dumnezeu, ca şi cum te-ar asculta oamenii” (Seneca), ne îndeamnă Monseniorul Tertulian LANGA. Astfel de experienţă a avut-o Excelenţa-Sa, aco-lo, la Aiud, unde, condamnat printre condamnaţi şi judecatdupă legile scrise, omeneşti, până la urmă este absolvit de pedeapsă de cealaltă Lege- nescrisă, a lui Dumnezeu, LEGEA IUBIRII: de aproapele, a iertării, a milostivirii, sufletul său bucurându-se încă din timpul vieţii de lumina harică, ancestrală, Lumină pe care nu tot pelerinul acestui pământ o poate vedea…


GHEMUIT ÎNTR-UN SÎMBURE

de Valentin TALPALARU

„Înţeleptul s-a aşezat pe o piatră. „Ce iarbă mustoasă- şi-a spus- întocmai ca-n visul pe care o să-l am…” Un soi de pândă împrejur. Toate: „Ei, orbule, mă zăreşti?!

„Mă va recunoaşte?” i-a cântat în palmă toiagul ascunzând rădăcini şi-nfrunzind. Înţeleptul a oftat- Lumea cerea Rodul nepriceperii sale. Apoi a vorbit. Şi-a fost zeu. (ZEU ORB) Volumul de poezii „Ghemuit într-un sâmbure“

al cărui semnatar nu este altcineva decât binecunoscutul poet Valentin TALPALARU, ascunde privitorului profan taine de nepătruns cu ochiul liber, poetul fiind aici un în-singurat, „născut dintr-un spin”, care, nereuşind să „lumi-neze în nici o rană”, în cele din urmă ucide o vrabie/ din porunca lui Dumnezeu” şi ajunge – pe deplin- să cunoască

Prezentare de carte


11

NICOLAE ISTRATI – UN PERSONAJ UITAT DE ISTORIOGRAFIE –

prof. MIHAELA LUCA Înscrisǎ în Regulamentul Organic, ideea unirii

Moldovei cu Ţara Româneascǎ a pǎtruns în mase în timpul revoluţiei de la 1848, perspectiva realizǎrii acestui deziderat deschizându-se, cu adevǎrat, în urma semnǎrii Tratatului de pace de la Paris (18/30 martie 1856). Din acest moment, s-

au conturat douǎ tabere, unioniştii şi separatiştii, ambele ac-ţionând în sensuri, evident, diferite: primii în vederea împli-nirii unirii, ceilalţi împotriva ei. Istoriografia a simpatizat cu „personajele sale favorite”, iar adversarii unirii au fost stig-matizaţi, lǎsaţi uitǎrii sau mult prea puţin menţionaţi, ei fiind prezentaţi, de cele mai multe ori, cel mult, pentru a încarna un exemplu negativ. Acestui tratament a fost supus şi Nico-lae Istrati, personaj foarte influent în epocǎ, care, în preajma unirii, s-a impus ca principalul ideolog separatist, dupǎ ce, iniţial, fusese unionist.

Una dintre cele mai interesante figuri moldoveneşti ale secolului al XIX-lea, Nicolae Istrati - omul politic şi a scriitorului, a fost dat uitǎrii. Istoriografia îl prezintǎ pe Istrati (şi, în general, pe antiunionişti), în mod expeditiv, cu

„ideile lui Platon”. „Preafericit“ şi „înspăimântat” totodată se pierde

prin mulţimea flămândă de noutăţi cotidiene, „aripilecocoşându-l” de greutatea celor „văzute” ca şi de „cântulculorilor” pe care doar poetul le cunoaşte şi ni le relevănouă, cititorilor, prin nuanţare cromatică. Simte cumlăuntrul „îl pândeşte” şi „ se teme de întâlnirea” cu sine; deaceea caută o portiţă pentru a pătrunde „nimicul cel veş-nic” şi „inventează o limbă” cu ajutorul căreia să „se go-lească de sensuri” – prin Cuvânt, aşadar, care „ţâşnesc dinsine” înspăimântându-l… „Vorbirea în dodii” (Portret în vitro) după unii, face să „înmugurească ferestrele” sufle-tului timp în care celelalte rămân umbrite de obişnuitullumesc de fiecare zi. „Fântâna” din curte unde altădată îlvămuiau „depărtările”, îl hrăneşte acum cu lapte şi nu ori-ce fel de lapte, cărările fiindu-i luminate de „licuricii pe care luna i-a fătat peste noapte”…(Uliţă cu lipoveni)

Poetul ştie că este fiul fiului fiului lui Adam, pă-mânt aşadar şi-i „aduce în palme” femeii sale- cealaltă jumătate, „seminţe din timp încolţite”, seminţe despre carevorbesc cărţile sfinte, Vechiul şi Noul Testament, dar caresunt bine ferecate sub „cheie”. (***). Întâlnindu-se faţă către faţă cu chiar marele Platon, dar în lumi necunoscuteşi inabordabile nouă, poetul înţelege că frumuseţea cărţii„înflorite pe os precum ceara/ a prins flăcări, a urcat înînalt”, altă carne însă, altfel de frumuseţe a acesteia, partedin sensibilitatea şi naturaleţea sufletului său-„celălalt su-flet”, lăsând-o obol lui Dumnezeu şi primind în schimb„primăvara”…

Pentru credincioşia şi pălirea mândriei trupeşti înfaţa „luminii inabordabile”, Valentin Talpalaru cântă:„Madrigalul”-osana „pus la bătaie” ce îl echilibrează înlumea acesta, fiind un original, un iubitor al valsului nu depuţine ori mut, în bătaia „viselor sale”, „bălaie”,„privindu-l pocniş” precum „o vinere ursuză” câteodatăvenindu-i să se retragă „în pânze de paing”, „ferindu-se de

atingerea braţelor de miere”. „Înţelept şi nesupus „ ca „într-un cuib de cuc” ce-şi cântă singur locul”, îşi strânge „vorbele de spus” acestei lumi neavând a-i spune nimic, dorinţa sa, fiind dincolo, în drumul pe care-l cunoaşte deja, măsurat cu ruleta timpului, cu inocenţa ce-l caracterizează, pentru el, frate fiind şi „vânzătorul de la dugheană” şi un „june fals” şi tinerii care- „pentru nimic toată” duduie să-ţi spargă timpanele, nu alta. Nu rămâne imun la acestea însă; înduioşat până la lacrimi, şi le înghite ştiind că roata vieţii-ruleta, este gata oricând să se învârtă în loc şi că „nici o filozofie” nu este aevea dacă „îngerul de la fereastră”, cel cu „aripi albe”, nu-ţi „împleteşte noaptea domoală”, să poţi trece peste drum- dincolo- să primeşti „în degete cu sâmburi de foc”, „semnul blând”, „din ceruri”, să urci sus cum celălalt sau cealaltă parte a ta a urcat trăgând după sine „o aripă de smoală”…

În poezia lui Valentin Talpalaru iubirea „izbuc-neşte ca un mare cireş înflorit, spunea scriitorul Mihai Ursachi. „Fructele acestor flori vor cădea şi ele la rândul lor în brazda de la picioarele cerului, vor aştepta şi vor exploda în alte efluvii de floare”, ca un „Mag” poetul tutu-ror timpurilor „înnodând în peşteră/ cărările intrării” şi „însemnând cu o moarte /fiecare întoarcere” (Magul). „carnea sa”- nemaitrebuindu-i, „s-a făcut subţire / şi a prins licăr” strălucind „ca o poară spre un cântec”…

O poezie care trebuie citită mai întâi, apoi citită şi după aceea citită şi înţeleasă, Valentin Talpalaru fiind un trubadur al cântecului neînţeles dacă nu iubeşti şi nu reu-şeşti să pătrunzi tainele ascunse din Cântarea Cântărilor, veşnica poveste de dragoste cu care începe şi se încheie trecerea noastră dincolo…



toate cǎ este vorba despre un personaj care, prin acţiunile sa-le, întreprinse ca unionist şi, ulterior, ca separatist, stârneşte foarte mult interes. În plus, este vorba şi de o personalitate foarte importantǎ, cǎci scrierile sale, îndeosebi broşurile se-paratiste, prin prisma faptului cǎ ne prezintǎ argumentele pǎrţii adverse unirii, ne ajutǎ sǎ înţelegem, mai bine, percep-ţia marelui deziderat în epocǎ şi sǎ ne facem o imagine, cu mult mai clarǎ, despre atmosfera în care s-au desfǎşurat confruntǎrile premergǎtoare împlinirii lui.

Scurtele prezentǎri din epocǎ sunt pline de subiectivism, de cele mai multe ori, Nicolae Istrati fiind apreciat prin prisma atitudinii politice pe care a adoptat-o. Nici mai târziu, lucrurile nu s-au schimbat, istorigrafia menţinându-se pe aceeaşi linie de ignorare a personalitǎţii sale. Singurul studiu mai serios, consacrat personajului, a apǎrut dupǎ rǎzboi şi aparţine lui Paul Cornea, Un paşoptist renegat: N. Istrati. Autorul prezintǎ, destul de sumar şi, pe alocuri, cu neclaritǎţi, cele mai importante etape din viaţa „cunoscutului” separatist, dupǎ care insistǎ, fǎrǎ, însǎ, a se ocupa de broşurile separatiste, pe activitatea scriioriceascǎ a lui Istrati. Mai mult, implicarea lui Nicolae Istrati în viaţa politicǎ nu face obiectul niciunui studiu sau articol, nemaivorbind de existenţa vreunei lucrǎri dedicate acestei personalitǎţi.

Există însă numeroase documente din epocǎ, precum şi manuscrise şi o serie de scrisori ale lui Nicolae Istrati sau ale altor personalitǎţi, care l-au cunoscut, care completeazǎ marile lacune existente în informaţiile, disparat prezentate, din scrierile care-l amintesc. Numeroasele articole, relative la activitatea lui Nicolae Istrati şi la acţiunile întreprinse de el, inserate în paginile periodicelor din epocǎ, deşi, de cele mai multe ori, vǎdit subiective, ne permit sǎ cunoaştem cum au perceput contemporanii atitudinea adoptatǎ de cel în discuţie. În articolele următoare vom reveni cu noi informaţii, menite să contribuie la cunoaşterea activitǎţii desfǎşurate de Nicolae Istrati, atât ca unionist, cât şi ca separatist.

Nenumǎrându-se printre cele mai importante familii, Istrǎteştii nu s-au bucurat de o atenţie deosebitǎ, fapt ce expli-cǎ lipsa unui arbore genealogic şi informaţiile destul de suma-re privind acestǎ familie de boiernaşi din Serbeşti, azi satul Ştefan cel Mare, din judeţul Neamţ. Acesta este şi motivul pentru care vom face o prezentare nu foarte detaliatǎ a Istrǎteştilor, limitându-ne doar la membrii familiei din care Nicolae a fǎcut parte (pǎrinţi, fraţi) şi a celei pe care şi-a în-temeiat-o.

Pǎrinţii lui Nicolae au fost paharnicul Gavril Istrati şi Ecaterina – contesă poloneză, născută Ilschi1. Aceştia au avut mai mulţi copii: Ioan (Iancu), ridicat la rangul boieresc de ban2, Mihail (Mihalachi), numit în călugărie Meletie –

1 Mărturii mitricale, în Direcţia Judeţeanǎ Iaşi a Arhivelor

Naţionale, Fond Mitropolia Moldovei, dosar 6/1842, f. 172. 2 Mihai-Rǎzvan Ungureanu, Marea arhondologie a boierilor Moldovei (1835-1856), Editura Universitǎţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1997, p. 163; Constandin Sion, Arhondologia Moldovei. Amintiri şi note contimporane. Boierii moldoveni, text ales şi stabilit, glosar şi indice de Rodica Rotaru, prefaţǎ de Mircea Anghelescu, postfaţǎ,

viitorul episcop de Huşi, Nicolae (Neculai) şi o fiică, Safta, intrată în monahism la Mănăstirea Agapia, cu numele de că-lugăriţă, Veniamina.

Safta, sora fraţilor Istrati, a fost luată, înainte de 1834, ca ucenică de Elisabeta Costachi, stareţa mănăstirii Agapia, sora mitropolitului Veniamin Costachi. În anul 1858, Veniamina era schimonahie şi făcea donaţii mănăsti-rii, înscriindu-şi numele ei şi al familiei în rândul ctitorilor3. Deoarece stareţa Elisabeta Costachi a decedat în 18344, este probabil cǎ Veniamina Istrati a ucenicit la ea de prin jurul anului 1830. Cum, în 1858, ea era schimonahie, deci la o vârstă oarecum înaintată, este posibil să fi fost cea mai mare dintre fraţii Istrati.

Iancu Istrati a intrat la vornicia de aprozi, iar mai târ-ziu la comisia epitropicească5. Apoi, ridicat la rangul de ban, Iancu şi-a cumpărat o moşie de veci, Călimăneştii, în ţinutul Tutovei6. Iancu Istrati a fost însurat cu Elena, fiica lui Ioan Adamachi şi sora lui Vasile Adamachi7 şi împreună au avut un băiat şi o fată.

Mihail a intrat în monahism în anii tinereţii; proba-bil că aceasta s-a întâmplat nu mult după anul 1830, deci, înainte de moartea tatălui său. Mitropolitul Veniamin l-a dat în ascultare la Mănăstirea Doljeşti, unde, apoi, l-a călugărit, dându-i numele de Meletie. Formarea tânărului călugăr Meletie Istrati a fost încredinţată arhimandritului Veniamin Rosetti, egumen, în acest timp (1825-1844), al Mănăstirii Doljeşti. Dar Meletie nu a fost lăsat mult timp la această mănăstire. Mitropolitul Veniamin Costachi l-a luat la Iaşi, unde l-a hirotonit diacon. Încă înainte de anul 1842 (utima retragere a mitropolitului Veniamin), el era arhidiaconul mi-tropoliei. La 12 februarie 1851, arhimandritul Meletie Istrati era hirotonit arhiereu, prin mâna mitropolitului Sofronie Miclescu (Sofronie, fost episcop de Huşi, era ales mitropolit numai de două zile – 10 februarie 1851). La 31 martie, Meletie era instalat episcop în scaunul vacant al Episcopiei Huşilor.

Separatiştii au fost condamnaţi, ignoraţi şi repri-maţi, posteritatea istoriograficǎ îngroşând aceastǎ condam-nare şi folosind împotriva lor cea mai cumplitǎ pedeapsǎ: uitarea şi anularea aspectelor pozitive din activitatea lor. La fel s-a întâmplat şi în cazul lui Nicolae Istrati. Mai mult de-cât atât, în cazul său, pedeapsa grea a uitǎrii, la care a fost condamnat de istoriografie, a fǎcut ca multe aspecte, chiar şi cele comune, legate de viaţa şi activitatea lui, sǎ se piardǎ.

note şi comentarii de Ştefan S. Gorovei, Editura Minerva, Bucureşti, 1973, p. 91, nota 38. 3 Constantin C. Cojocaru, Meletie Istrati-episcop de Huşi, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, an. LX, nr. 10-12, octombrie-decembrie 1984, p. 761. 4Monahia Eustochia Ciucan, Mitropolitul Veniamin Costachi şi Mănăstirea Agapia, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, an. XLIII, nr. 1-2, ianuarie-februarie 1967, p. 95. 5 Vasile A. Forescu, Postelnicul şi cavaler Neculaǐ Istrati, în “Arhiva. Organul Societăţii Ştiinţifice şi Literare din Iaşi”, an. XI, nr. 7-8, iulie-august, 1906, p. 374. 6 Constandin Sion, loc. cit. 7 Mihai Dim. Sturdza, Adamachi, în Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara Româneascǎ, I, Enciclopedie istoricǎ, genealogicǎ şi bibliograficǎ, Editura Simetria, Bucureşti, 2004, p. 42.

Noiembrie 2007 Lohanul, nr. 1

13

Aşa s-a întâmplat cu data naşterii şi a morţii sale. În ceea ce priveşte data naşterii, în toate lucrǎrile în care apare menţio-nată, se indicǎ anul 1818. Cu toate acestea, printre documen-tele Direcţiei Judeţene Iaşi a Arhivelor Naţionale există un act (o mǎrturie mitricalǎ a preoţilor de la Biserica Banu), ca-re dovedeşte cǎ, de fapt, s-a născut în 1812. Cererea8, din 14 decembrie 1842, adresată de Nicolae Istrati Dicasteriei Mol-dovei, în vederea eliberării unei mărturii mitricale, la care se adaugă mărturia dată de preoţii de la Biserica Banu9, anexată de Nicolae cererii sale, arată că acesta s-a născut la 26 oc-tombrie 1812. În această mărturie se mai precizeză că fiul paharnicului Gavril Istrati şi al soţiei sale, Ecaterina, născută Ilschi, a fost botezat la 30 octombrie, de preoţii Bisericii Banu şi a primit numele de Neculai, naş fiindu-i clucerul Iordachi Ilschi.

În privinţa anului morţii lui Nicolae Istrati, am gǎsit mai multe variante: 1861, 186210 şi chiar 1868. Ultimile do-uǎ variante sunt false, cǎci el s-a stins prematur, după câteva luni de suferinţă, la 1 noiembrie 186111 - o legendă a famili-ei susţine că ar fi fost otrăvit, înmormântarea făcându-se pe moşia sa - Rotopăneşti.

Nicolae Istrati a fost căsătorit cu Sevastia - fiica lui Ion Ciudin, vechil la spătarul Mihalachi Cantacuzin-Paşcanu, şi a Mariei, şi au avut doi băieţi: pe Titus Istrati, care s-a căsătorit cu Natalia, născută Bastachi, şi pe Nicu12, care a murit la vârsta de 16 ani, de boala de piept13.

Nu cunoaştem exact în ce împrejurǎri s-a produs ruptura lui Istrati de patruzecioptişti, însă, cert este faptul că, în timpul domniei lui Grigore Al. Ghica, Nicolae Istrati a continuat sǎ se manifeste ca unionist. Deşi, prin modul sǎu de manifestare şi prin acţiunile sale, Nicolae Istrati s-a arǎtat a fi unionist, inclusiv prin semnarea petiţiei din 28 februarie 1856, în perioada imediat urmǎtoare, atitudinea lui s-a schimbat radical, el devenind „cel mai aprig susţinǎtor al se-paratismului”. Misterul unei asemenea atitudini poate fi ex-plicat prin aceea că Nicolae Istrati a avut convigerea sincerǎ cǎ unirea ţǎrilor ar fi fost în dauna Moldovei şi a rǎmas con-secvent ideilor sale pânǎ la sfârşit. De altfel, după înfăptui-rea Unirii Principatelor, Nicolae Istrati, de mult impopular şi devenit chiar indezirabil, s-a retras din viaţa publică.

8 Mărturii mitricale, în Direcţia Judeţeazǎ Iaşi a Arhivelor

Naţionale, Fond Mitropolia Moldovei, dosar 6/1842, f. 171. 9 Loc. cit., f. 172.

10 Aron Pumnul, Leturariu românesc, tom. IV, P. 2, Editu-ra Cărţilor Scolastice, Viena, 1863, p. 123; vezi şi Dimitrie R. Rosetti, Dicţionarul contimporanilor din România (1800-1898), Ediţia a II-a, îngrijitǎ de Radu Jumarǎ, Editura Alfa, Bucureşti, 2004, p.105.; Vasile Gr. Pop, Vasile Gr. Pop, Conspect asupra literaturii române şi literaţilor ei de la începutul şi până asta-zi în ordine cro-nologică, ediţie critică, studiu introductiv şi note de Paul Lăzărescu, Editura Eminescu, Bucureşti, 1982, p. 123: „El muri, cu mare regret pentru literatura noastră, în toamna anului 1862”; această afirmaţie este rectificată prin nota 43, p. 339 : „ Nicolae Istrati a murit la Fălti-ceni la 1 noiembrie 1861”. 11Vasile A. Forescu, op. cit., p. 380. 12 Dupǎ mǎrturia lui Artur Gorovei este vorba de Didi. Vezi Aurel George Stino, Nicolae Istrati dela Rotopǎneşti, în „Cetatea Moldovei”, an. III, VII, nr. 10, 1 octombrie 1942, p. 21. 13 Vasile A. Forescu, op. cit., p. 379.

Personaj foarte influent în epocǎ, Nicolae Istrati a rămas una dintre cele mai interesante personalităţi ale seco-lului al XIX-lea, chiar şi după retragerea sa din viaţa publi-că. Retras la Rotopǎneşti, Nicolae Istrati nu a rǎmas inactiv; mare iubitor de cultură, el a reuşit sǎ facǎ din conacul său un adevărat lăcaş de instruire a populaţiei rurale, faptele sale dovedind, cu prisosinţǎ, acest lucru. Marele proprietar avea convingerea fermă că un învăţământ aşezat pe baze solide este o garanţie a prosperităţii, motiv pentru care a depus eforturi considerabile în acest sens. De asemenea, Nicolae Istrati a scris mult şi variat; în multe din lucrǎrile lui, am gǎsit idei originale şi observaţii fine, care ne ajutǎ sǎ com-pletǎm peisajul societǎţii. Cu toate acestea, de cele mai mul-te ori, scrierile lui Nicolae Istrati au fost criticate sau ignora-te cu totul, el fiind judecat, în epocǎ, numai dupǎ atitudinea politicǎ pe care a adoptat-o, iar mai târziu, dupǎ formulele prezentului, fǎrǎ a se ţine seama de stadiul în care se afla, pe atunci, literatura.

Nicolae Istrati a fost unul dintre moldovenii cei mai culţi din vremea lui. Din păcate, contemporanii şi, apoi, pos-teritatea l-au perceput numai prin prisma greşelii sale politi-ce. Dacǎ e sǎ poarte o vinǎ, atunci Nicolae Istrati a greşit prin aceea cǎ nu şi-a folosit vasta culturǎ în slujba curentelor de idei ale vremii sale şi, în primul rând, a Unirii.

Fontaine de Vauchese

Traducere: prof. AUREL CIOAREC

În luna august 1946, pe 27 dimineaţa, comandan-

tul de vas Jacques-Yves Cousteau îşi prezintă ordinul demisiune lui Jean Garvin, primarul de Fontaine-de-Vauchese. El este însoţit de soţia sa, de Frederic Dumas,de căpitanul de covertă Philippe de Taillez, comandant algrupul de cercetări submarine de la baza navală din loca-litate, de primul maistru Fargues, de maistrul Pinard şi deal doilea maistru Guy Mosandiere. Fargue are un timpancrăpat şi nu va mai putea plonja, doamna SimoneCousteau îi însoţeşte, rămân cinci scufundători echipaţicu foarte noul aparat de respirat Cousteau-Gagnan.G.R.S.M-ul nu e aici din întâmplare, şeful de batalionBrunet, mare specialist al zonei Vauchese, l-a propus prinscrisoare, lui Cousteau în octombrie 1947, Burdin inginerla Ape şi Păduri a făcut la fel pe lângă Taillez.

Aceşti doi pasionaţi presupun -pe bune- că inven-ţia scafandrului autonom va revoluţiona explorările înfântână.

Membrii G.R.S.M-ul creat în 1944, estimează înceea ce-i priveşte, a fi doi ani de experienţa necesară pen-tru a încerca sistemul sifonului. Scafandrul de altă dată,


„Numărul de Aur” – expresie a frumosului din jurul nostru comentariu matematic de prof. IOAN SPÂNU

Termenul a fost folosit pentru prima dată deLeonardo da Vinci, sub forma „secţio aurea”, în anul1509, la Veneţia, în prefaţa lucrării pe care a şi ilustrat-o. Lucrarea purta chiar numele Secţio aurea şi aparţineacălugărului Fra Luca Paciolli şi care folosea denumirea de proporţie divină pentru a denumi egalitatea a două rapoar-te formate cu lungimile a două segmente.

Problema se pune astfel: Fiind dat un segment de lungime a, să se găsească

un punct, încât să formeze cu capetele segmentului douăsegmente de lungime b şi c, astfel încât:

1. cb

ba= sau, ţinând seama că a = b + c rezultă

cb

bcb=

+.

2. Deoarece în ultima proporţie apar numai doitermeni, ea se mai numeşte raport de aur, iar în manualelede liceu se foloseşte termenul de „medie şi extremă raţie”,care provine din traducerea exactă a termenului franţu-zesc „en moujeune et extreme raison”. Însă profesorulVictor Marin, în traducerea făcută de el, „Elementele luiEuclid”, în româneşte, foloseşte expresia „raport extremeşi mediu” prin care Euclit voia ca acest raport să se deose-bească de toate celelalte rapoarte, în care s-ar putea îm-părţi un fragment de dreaptă.

Cum obţinem practic secţiunea de aur? Fie segmentul AB şi să găsim punctul TE [AB] ast-

fel încât TBAT

BA= .

3. Construim cercul C (A,AB), cu centrul în A şiraza [AB] şi, fie B' punctul diametral opus lui B, iar CC'

două puncte diametral opuse şi CC' + BB'. Fie O mijlocul razei AB'. Construim cercul C (O,

OC), cu centrul în O şi raza OC care va intersecta segmen-tul AB în punctul T. Acest punct este punctul căutat.

Justificarea construcţiei: În ΔTCT', m (ĉ) = 900 şi CA⊥ TT', rezultă, con-

form teoriei înălţimii: CA2 = AT · AT' AB2 = AT · AT' (4) Dar AT' = OA + OT' = OA + OT = OA + OA +AT

= AB +AT, deci AT' = AB +AT şi înlocuind în relaţia (4), obţinem:

(5) AB2 = AT · (AB +AT) ABAT

ATABAB

=+

În proporţia (5) aplicăm proporţia derivată, scăzând numărătorii din numitori şi ţinând seama de figură, obţi-nem:

ATABAT

ABATABAB

−=

−+

TBAT

ATAB

=

Vom demonstra că şi punctul T', exterior segmentu-lui AB, formează cu capetele acestuia tot o secţiune de aur.

(va urma)

greoi şi neîndemânatic, a devenit un zburător, zburător subapă bineînţeles.

„Fiecare cu marea lui”. Cousteau şi Dumas vor face prima încercare. Confruntaţi pentru prima oară cu o scu-fundare în sifon, ei pescuiesc în exces de precauţie şi pre-gătirea psiholigică lasă de dorit. „Înainte de a ne lăsa înapă în această gaură neagră privesc odată în plus în jurulmeu: situl este cu adevărat sinistru. Curioşii observă olinişte religioasă, o dispoziţie plană.” (Cousteau et Dumas, 1954)

Maistrul Pinard a fost trimis ca cercetaş, în costum de baie el a plonjat în apă la 13 grade pentru a coborî pantacu o greutate de 40 de kg. Misiunea îndeplinită, greutateaajungând la vreo 20 de metri profunzime, el se reîntoarce

roşu ca un rac. Echipa Cousteau-Dumas se echipează pentru a se

scufunda. Pe sub veşmintele de lână îşi bagă combinezoa-ne etanşe iar Cousteau are o cagulă experimentală ce-i permite să vorbească, un costum de scafandru cu trei bute-lii fiecare, plus pentru Dumas butelii suplimentare, una constituind un costum de ajutor, cealaltă fiind destinată a-i umfla costumul în caz de nevoie. Totul este completat cu două lămpi etanşe de scufundător, un pumnal fiecare, o coardă de o sută de metri, un manometru şi un piolet pen-tru Dumas. Cei doi bărbaţi sunt legaţi între ei cu coardă de 10 metri şi se lansează cu trei kg în plus ca să reziste la un eventual curent.

(va urma)


15

Educ. CORCIOVEI TATIANA

-să facă tot posibilul pentru a-i asigura o casă sigu-ră, mâncare adecvată, controale medicale periodice şi exerciţii fizice;

-să fie atent la etapele dezvoltării copilului pentru a nu avea aşteptări prea mari sau prea puţine de la el;

-să încurajeze copilul să-şi exprime sentimentele şi să îi respectaţi opţiunile;

-este bine să li se explice că toţi oamenii experi-mentează teama, durerea, furia şi anxietatea; să fie ajutaţi să-şi exprime nemulţumirile în mod pozitiv, fără a recurge la isterii sau violenţe;

-să încurajaţi respectul reciproc şi încrederea; nu ridicaţi tonul chiar dacă nu sunteţi de acord cu el sau cu ce spune acesta;

-să ţineţi în permanenţă deschise canalele de comu-nicare;

-ascultaţi-l pe copil şi folosiţi numai cuvinte sau expresii, exemple pe care el le poate înţelege;

-să-l încurajaţi să pună întrebări şi să vă exprimaţi disponibilitatea de a discuta despre absolut orice subiect;

-să fiţi onest şi să vă concentraţi pe exemple poziti-ve;

-să fiţi un bun exemplu pentru. copil pentru că acesta vă copiază

-când sunteţi incapabil să vă controlaţi propria frus-trare şi vă simţiţi depăşit de comportamentul copilului, nu ezitaţi să cereţi ajutor;

-să încurajaţi talentele copilului dar să-i şi acceptaţi limitele;

-să stabiliţi ţeluri care să fie bazate pe capacităţile copilului, nu pe aşteptările altcuiva;

-să creaţi o atmosferă de sărbătoare pentru a evi-denţia realizările copilului;

-să nu comparaţi capacităţile propriului copil cu ce-le ale altor copii, ci apreciaţi-i unicitatea;

-să petreceţi cu regularitate timp cu copilul d-voastră, ajutaţi-l să facă faţă suişurilor şi coborâşurilor vieţii;

-să fiţi încrezători în capacitatea copilului de a se descurca în situaţii noi;

-să-l disciplinaţi constructiv, fără pedepse fizice; -dacă-l iubiţi necondiţionat îl veţi putea învăţa cu

uşurinţă care este valoarea unei scuze, a cooperării, a răb-dării, iertării şi consideraţiei pentru ceilalţi;

A fi părinte este o slujbă foarte difici-

lă - deci nu vă aşteptaţi să fie totul perfect!

CE POATE FACE UN PĂRINTE PENTRU DEZVOLTAREA ARMONIOASĂ A COPILULUI?

Psihopedagogia creativităţiise axează atât pe ingenioasa îmbinarede strategii ,cât şi pe relaţia educatoa-re-copil,considerată centrul de greuta-te, factorul esenţial pentru stimulareaspiritului creator.

Procesul de predare-învăţareîn grădiniţă, ca proces creativ, defapt, presupune ca educatoarea sămedieze între copil şi lumea ce-l în-conjoară, manifestându-şi capacitateade a produce idei, lucruri noi şi utilecare să spargă şabloanele şi care săconfere actului didactic nota de origi-nalitate, creativitatea fiind susţinutăde interese, motive, aspiraţii, trebuin-ţe. Acest fapt se petrece desigur, di-rect proporţional cu

competenţele educatoarei de aproduce idei întreprinzătoare, de aavea cultura profesională, flexibilita-te, perseverentă, de a avea dorinţă deautodepăşire.

1, TRĂSĂTURILE CONDUITEI CREATIVE – EDUCATOAREA CREATIVĂ:

*este consumatoare de informaţii,are cultură profesională şi culturagenerală

*are dragoste şi capacitate demuncă, autodisciplină şi perseverenţăîn căutarea de soluţii

*este mereu activă, energică, pre-feră lucrurile complexe, neobişnuite

*este intuitivă, sensibilă emoţio-nal dar curajoasă

*curioasă, cu idei întreprinzătoaresi spontana

*dovedeşte iniţiativă, are nevoie de autonomie şi varietate

*produce idei şi jonglează cu ele *prefera schimbarea, este entuzi-

astă *are capacitatea de a exprima ce-

ea ce alţii nu au curaj să spună *este o buna observatoare, simte

nevoia de ordine *lucrează susţinut, este absorbită

de muncă, are o diversitate de ocupa-ţii

*are persistenţa motivelor, este critică în mod constructiv

*este continuu nemultumită de ceea ce face

*dovedeşte o orientare estetica oarecum întinsă

*fiind nonconformistă, acceptă cu greu modelele de gândire liniară şi astfel se plasează în minoritate

IMPACTUL ASUPRA COPI-

LULUI - In preajma unui astfel de manager, copilul se simte încurajat, susţinut, stimulat să se manifeste. Educatoarea fiind partenerul copilu-lui, se creează o atmosfera de lucru permisivă în care copilul se simte în largul său dovedind initiativă. Este întreprinzător şi-şi poate manifesta el însuşi latura creativă a personalităţii sale.

TABLOUL EDUCATOAREI


prof. ALEX IONESCU

Man în black. OZN-uri. Reptilieni. Persoane răpi-

te de extratereştri. Industria hollywood-iană a exploatatla maxim aceste subiecte şi oficial ni se spune că „toateacestea există doar în filme”. Există civilizaţii extrateres-tre? Sunt acestea în contact cu Pământul? O scurtă in-cursiune în dosarele istoriei ne arată şi o altă faţă a po-veştilor cu extratereştri. De această dată, una care existănu doar pe ecranele cinematografelor.

Fiecare aspect al vieţii pe pământ atrage gânduri de

diferite tipuri. „În timp ce lumina călătoreşte cu circa300.000 de kilometri pe secundă, gândurile ajung practicinstantaneu la locul de destinaţie. Acestea călătoresc mairepede decât lumina în toate direcţiile, pătrunzând în min-ţile altor oameni şi producându-le, prin fenomenul subtil al rezonanţei, gânduri similare. Astfel, fiecare are propria luilume a gândurilor, şi toate aceste lumi se dizolvă în mareleocean al Minţii Cosmice. Cea mai bună explicaţie este cămanas, sau substanţa minţii, umple ca un eter întregul spa-ţiu, servind drept vehicul pentru gânduri, la fel cum pranaeste vehiculul pentru sentimente, lumină şi electricitate, iaraerul pentru sunet”, explică Swami Shivananda. Existăanumite aspecte care privesc toate fiinţele umane de peacest pământ şi referitor la care oamenii au fost obişnuiţisă gândească, aproape toţi, la fel. Un astfel de aspect estemişcarea Pământului în sistemul solar; un altul este con-tactul cu civilizaţiile extraterestre. Percepţiile şi concepţii-le comune ale oamenilor creează aşa-numita „realitateconsensuală”. Aceasta nu reprezintă întotdeauna adevăratarealitate.

Cum a fost percepută mişcarea Pământuluide-a lungul istoriei „Almagesti”, lucrarea de bază a astronomiei până

în timpul Evului Mediu, cuprindea, pe lângă un catalog alstelelor cunoscute, o expunere amănunţită a reprezentării

geocentrice a universului – reprezentare în care Pământul este fix şi imobil, în centrul unor sfere concentrice în rota-ţie pe care se găsesc diversele planete ale sistemului solar (cum îl numim astăzi). Ptolemeu, autorul acestei lucrări, respingea ideea conform căreia Soarele se află în centrul sistemului solar. Ideea universului heliocentric a fost sus-ţinută întâia oară de filosofii pitagorieni Aristarchos din Samos şi Seleukos din Seleukia, şi recunoscută abia după 1300 de ani, prin contribuţiile lui Nicolaus Copernic, Johannes Kepler şi Galileo Galilei.

Nicolaus Copernic scrie în 1512 „Comentariolus”, o lucrare în care descrie sistemul solar în model heliocen-tric. Acest manuscris era destinat doar celor apropiaţi. În 1530 Copernic încheie opera „De Revolutionibus Orbium Coelestium” („Despre mişcările de revoluţie ale corpurilor cereşti”), lucrare destinată publicului, dar care va fi publi-cată abia în 1543. În tratatul său, Copernic reia vechea ipoteză heliocentrică şi descrie cele trei tipuri de mişcări ale Pământului: în jurul axei proprii („rotaţie”), în jurul Soarelui („revoluţie”) şi în raport cu planul eliptic, menţi-nând teza aristotelo-ptolemeică asupra universului finit delimitat pe cer de stelele fixe. Între 1543 şi 1600 au exis-tat puţini adepţi ai sistemului copernician, printre cei mai renumiţi aflându-se Galileo Galilei şi Johannes Kepler. Cei mai înverşunaţi oponenţi ai teoriei lui Copernic au provenit din rândul clerului, pentru că sistemul propus de acesta era în contradicţie cu doctrina oficială a Bisericii Catolice.

În vremurile respective Biserica Catolică nu putea admite ideea că Pământul ar fi o simplă planetă care se învârte, împreună cu alte planete, în jurul Soarelui. Desco-perirea unui centru de gravitaţie în afara Pământului con-trazicea teoria lui Ptolemeu asupra cosmosului şi intra în conflict cu doctrina aristoteliană, acceptată oficial de Bise-rica Catolică. Inchiziţia a stigmatizat drept eretică această reprezentare cosmologică şi chiar i-a interzis lui Galileo Galilei să-şi susţină teoriile. Abia la sfârşitul secolului al XVII-lea, odată cu apariţia lucrărilor lui Isaac Newtonasupra mecanicii cereşti, sistemul copernician a fost admis de majoritatea gânditorilor europeni.

Istoria descoperirilor referitoare la mişcarea Pă-

Este istoria omenirii scrisă de civilizaţii extraterestre?

2. TRĂSĂTURILE CONDUITEI NONCREATIVE

*conformismul, automulţumirea, suficienţa

*mai puţin fluentă în ideile sale,plăcându-i să spună că este timidă

*închistată în metode obişnuite şiprocedee uzuale

*se apără cu tărie de neobisnuit,este ultraprecaută să nu greşească

*este convenţională în concepţii,are opinii fixe

*este intransigenta şi nu ia înseama semnalele ce vin de la copii

*rigiditatea stilului didactic şi lip-sa de tact pedagogic

*critică prematur orice idee ce o

poate scoate din tipare; nu are des-chidere la experienţe noi

*lipsa de flexibilitate intelectuală *caută securitatea şi este preocu-

pată asiduu de a fi acceptată de ceidin jur

*emoţional este mai stăpânită şiastfel îşi refuză accesul la subconşti-entul sau creativ

IMPACTUL ASUPRA COPILULUI – produce blocaje în activitatea cu copiii, stopându-le ini-ţiativa. Deranjata de libertatea demanifestare a copiilor, educatoareaface un scop în sine din disciplinareaacestora. In aceasta situaţie nu poate fi vorba de măiestria de a se manifes-ta ca partener al copilului, ci doar caeducatoare autoritara. Neluând în

seama semnalele ce vin de la copii,nu se poate realiza o proiectare şiderulare a demersului didactic care săfie centrate pe copil şi pe intereseleacestuia. In acest sens calităţile ma-nagerului grupei sunt discutabile.

In mod cert, nu exista reţeteori şabloane pe care să le aplicampentru ca managerul grupei de copiisă devină peste noapte creativ, existăînsa altceva – interes, autodepăşire,receptivitate la schimbare…Dar toateacestea izvorăsc din capacitatea de ane dărui celor ce au nevoie de muncanoastră, izvorăsc din pasiunea cu carene exersăm profesia.


17

mântului în sistemul solar reflectă, de fapt, istoria evoluţieiviziunii dominante pe care oamenii au avut-o referitor la acest lucru. A trebuit să treacă un număr mare de ani pen-tru ca fiinţa umană să ajungă la viziunea corectă asupramişcării planetelor în sistemul solar. Oare cât timp va finecesar pentru ca omenirea să ajungă şi apoi să accepteadevărul referitor la existenţa vieţii pe alte planete şi sis-teme solare?

Dovezi ale faptului că există extratereştrii În ultimele decenii am fost destul de obişnuiţi cu

romane şi filme ştiinţifico-fantastice în care apăreau fiinţeşi nave extraterestre. Prin urmare, ideea că nu suntem sin-guri în univers a început să dobândească forţă. Există mul-te dovezi care susţin acest lucru:- numeroase fotografii realizate pe timp de zi şi pe timp denoapte, chiar înregistrări video de nave spaţiale (diferite decele cunoscute a fi realizate cu tehnologia terestră), apăru-te în diverse părţi ale lumii; aceste filme au fost examinatede specialişti şi au fost găsite ca fiind autentice;

- mai mult de 3500 de rapoarte de la piloţi deavioane militare sau comerciale, despre OZN-uri (obiectezburătoare neidentificate); multe cazuri aveau date corobo-rate cu informaţii radar şi martori la sol şi în aer;

- mai mult de 4000 de urme de aterizare de OZN-uri, în întreaga lume;

- sute de cazuri de interferenţă electromagneticăexercitată de navele extraterestre asupra motoarelor, radi-ourilor sau altor aparate electrice, care au fost observate depoliţie, personal militar şi civili;

- mai mult de 100 de martori ai unei retrageri a uneinave extraterestre, şi cel puţin patru corpuri de fiinţe extra-terestre rămase în urma unei coliziuni care s-a petrecut îniulie 1947, la nord-vest de Roswell, New Mexico;- sute de rapoarte credibile, multe având numeroşi martori,despre aterizări de nave spaţiale cu fiinţe umanoide;

- multe evenimente cu martori în care fiinţe umaneau fost luate la bordul OZN-urilor;

- din rapoartele primite, aproximativ 10% din popu-laţia Americii (25 de milioane de oameni) au văzut OZN-uri;

- numeroase documente ale Guvernului SUA indicăfaptul că aceste vehicule sunt reale şi că ele au fost impli-cate în supravegherea Pământului mai multe decenii.

În octombrie 1999, Vaticanul admitea, în cadrulunei emisiuni la televiziunea naţională, realitatea contacte-lor cu extratereştrii. Monseniorul Corado Balducci, unmembru al consiliului director al Vaticanului (VaticanCuria) şi apropiat al papei, a apărut la televiziunea naţio-nală de cinci ori, pentru a susţine realitatea contactelor cucivilizaţii extraterestre. Balducci a spus că Vaticanul ur-măreşte îndeaproape acest fenomen, în mod discret. Separe că Vaticanul primeşte multe informaţii referitoare laextratereştrii şi contactele lor cu oamenii.

Experimentul Philadelphia şi proiectul Montauk În luna iunie 1982, regizorul Stephen Spielberg i-a

prezentat, în avanpremieră, filmul “ET - Extraterestrul”preşedintelui Ronald Reagan, la Casa Albă. După ce fil-mul a luat sfârşit, Reagan i-a mărturisit lui Spielberg: “Ştii, nu sunt nici măcar şase persoane în această încăperecare să ştie cât de adevărat este (filmul)”.

S-au scris sute de cărţi despre posibile colaborăriale guvernului Statelor Unite cu civilizaţii extraterestre.Există teorii care explică prin această prismă experimentulPhiladelphia şi proiectul Montauk. ExperimentulPhiladelphia este unul dintre cele mai controversate expe-rimente efectuate de către armata americană în timpul ce-lui de-al doilea război mondial. În anul 1943, o navă aarmatei americane a fost teleportată pe o distanţă de 600de kilometri ca urmare a unui experiment ultrasecret numit

Proiectul Rainbow (Curcubeul), cunoscut publicului sub numele de experimentul Philadelphia. Mai mulţi cercetă-tori au descoperit o legătură între acest experiment şi un altul dezvoltat în anii 1960-1970 de către armata america-nă cunoscut sub numele de Proiectul Montauk. În cadrul proiectului Montauk s-au realizat misterioase experimente de călătorie în timp.

Există surse credibile care afirmă că încă din 1934 preşedintele Roosevelt a făcut o înţelegere secretă cu anumiţi extratereştri. Din relatările referitoare la proiectul Montauk aflăm, de asemenea, că Nikola Tesla avea con-tacte cu o grupare extraterestră ce era orientată benefic în intenţiile ei. Unul din oamenii de ştiinţă care au participat la acest experiment, Alfred Bielek, afirma: “Cu siguranţă Tesla, care era un apropiat al preşedintelui, a pus la cale întâlnirea. Extratereştrii au promis ajutor pentru scoaterea Statelor Unite din criza economică şi au oferit o tehnolo-gie care, cu siguranţă, li s-a părut uluitoare oamenilor de ştiinţă ai anului 1934. Cu toate că nu este vorba de extratereştrii „micii cenuşii”, ci de o altă grupare, s-ar pă-rea că aceştia s-au divizat constituindu-se într-un subgrup care a început să devieze de la planurile iniţiale în privinţa cărora se convenise cu guvernul nostru.”

Experimentul Philadelphia, considerat de serviciile secrete ale marinei americane o modalitate de a utiliza tehnologia invizibilităţii în scop militar, ar putea fi o acţi-une pusă la cale de extratereştrii - grupul umanoid K, pen-tru a putea pătrunde cu uşurinţă pe Pământ. Cercetătorii, cum ar fi fraţii Bielek, care au participat direct la acest experiment şi care şi-au reamintit etapele prin care au tre-cut şi detalii concrete ale acestui experiment, sunt de păre-re că extratereştrii au realizat un studiu foarte atent asupra bioritmurilor Pământului, cu mult timp înainte de a se rea-liza experimentul propriu-zis, şi au ales data şi locul pune-rii în practică în conformitate cu rezultatele studiului. Ex-perimentul a fost un succes tehnologic şi un eşec uman. Mulţi marinari care au participat au avut de suferit în urma experimentului, atât fizic, cât şi psihic. Pentru extratereştrii a fost un succes, deoarece s-a realizat o gaură de 40 de ani în hiperspaţiul Pământului, prin care ei au putut pătrunde fără efort în dimensiunile spaţio-temporale ale planetei noastre. Mărturii despre aceste aspecte sunt cuprinse şi în relatările oamenilor de ştiinţă care au parti-cipat la proiectul Montauk.

Contactele cu extratereştri, păstrate sub tăcere Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a recunos-

cut existenţa proiectului “Vărsătorul” – lansat la începutul anilor ‘60, cu scopul de a colecta toate datele ştiinţifice, tehnologice, medicale şi informaţiile de la navele extrate-restre identificate. Nu există însă declaraţii oficiale ale guvernelor ţărilor în care au avut loc aterizări de OZN-uri, sau contacte clare cu extratereştrii, care să certifice aceste aspecte. Există încă publicaţii care pun la îndoială prezenţa acestor evidenţe. Să fie oare anumite ameninţări care fac să fie păstrată tăcerea asupra acestor contacte?

Există multe relatări ale celor care s-au ocupat de fenomenul OZN şi ale celor care au fost martori oculari ai aterizărilor de nave spaţiale, confirmând apariţia, după evenimentele respective, a unor persoane, de obicei îmbră-cate în negru, care îi ameninţau şi îi terorizau dacă relatau cuiva ceea ce se petrecuse. Se poate pune întrebarea dacă există vreun grup de “reducere la tăcere” care încearcă să transforme cercetarea OZN într-un câmp de luptă? Dacă da, atunci de ce şi din partea cui?

Nu suntem singuri în univers, aşa cum am fost lă-saţi să credem o lungă perioadă de timp. Nu Soarele este cel care se roteşte în jurul Pământului. Astfel, în mod lo-gic, apare întrebarea: extratereştrii au aflat de existenţaPământului abia în ultimele decenii, de când se semnalea-ză apariţia OZN-urilor? Multe din legendele diferitelor popoare menţionează fiinţe care vin din cer sau care dispar


în cer, cu sau fără diferite aparate sofisticate, explicatealegoric.

Alfred Bielek, într-unul din interviuri, afirma: “ştiucu certitudine că reptilienii s-au amestecat de multă vremeîn modelul de evoluţie natural al acestei planete”. De ase-menea el consideră că este o posibilitate foarte mare casocietăţi secrete, precum Illuminati, să fi stabilit legăturicu grupul de extratereştrii de pe Orion.

Secretele ADN-ului şi evoluţia Mergând în timp până la vremurile în care se men-

ţionează prezenţa omului pe Pământ, apare o altă întreba-re: “Ce anume ar fi putut să-l facă pe om să devină om începând să folosească uneltele? De unde ideea asta?Ştiinţa vorbeşte despre “necesitate”, dar aceeaşi necesitateexistă şi în cazul maimuţelor... chiar şi acum”. Apare astfelideea unei intervenţii extra-umane care a făcut posibilătrecerea de la homo erectus la homo sapiens.

O descoperire importantă a fost realizată de curândde către un grup de cercetători care au participat la proiec-tul de decodare a genomului uman (Human GenomeProject). Ei au observat că 97% din secvenţele non-codante ale ADN-ului uman sunt de origine extraterestră.Genomul uman conţine 3 miliarde de baze, dar numai 40%din acestea sunt organizate ca gene, restul fiind sub formade ADN-silenţios (junk DNA), care nu codifică aparentnimic. Studii recente au arătat faptul că acest „ADN tăcut”este conservat de milioane de ani, fiind comune tuturororganismelor vii de pe Pământ, de la mucegaiuri, la peşti,inclusiv la mamifere şi oameni. Acestea sunt versiuni „de-fecte” ale genelor normale funcţionale care se regăsesc siîn genomul uman, fiind evaluate la 30.000. Deoarece aces-

te secvenţe ocupă o mare parte din genomul uman, se poa-te spune că majoritatea materialului genetic uman este de origine extraterestră, după cum afirmă profesorul Sam Chang, conducătorul grupului.

Profesorul Chang a înaintat ipoteza că „o formă de viaţă extraterestră superioară a fost implicată în crearea vieţii şi plantarea ei pe diferite planete”. Profesorul Chang indică faptul că „ceea ce se observă la ADN-ul uman este un program care constă din două versiuni: un cod mare şi un cod bazal. Primul lucru este că programul complet nu a fost scris pe Pământ, aspect verificat prin decodarea ge-nomului uman. Al doilea aspect este că genele prin ele însele nu sunt suficiente pentru a explica evoluţia; trebuie să mai fie ceva în acest joc”. Astfel, Sam Chang a ajuns la concluzia că ...”evoluţia nu este ceea ce credem că este”.

Bibliografie: - Experimentul Philadelphia şi alte conspiraţii

OZN, Brad Steiger, Alfred Bielek, Sherry Hanson Steiger, Editura Pro Editură şi Tipografie, 2007

- Proiectul Montauk - experimente în timp, de Preston B. Nichols, Peter Moon, Editura Daksha, 2000- Scientists find extraterrestrial genes in human DNA. Do civilizations of advanced human beings exist scattered in the galaxy?, John Stokes, articol apărut în cotidianul The Canadian, 8 ian. 2007

Puterea gândului, Swami Shivananda, Editura Deceneu, 2000 - www.stiintasitehnica.ro

Tezaurul turcesc de la Huşi

„Zona Industrială“

Săpătura de salvare Cod sit : 1611838. 02 Autorizaţia nr. 404/2007 Colectiv : Vicu Merlan (res-

ponsabil), Paul Salomeia (Muzeul Huşi)

Obiective: Salvarea tezaurului monetar descoperit întâmplător cu ocazia unor lucrări edilitare. In cursul lunii septembrie 2007, cu ocazia lu-crărilor de aducţiune a gazului metan din zona industriala a oraşului Huşi, s-a descoperit un recipient din lut ars, cu un conţinut monetar. Descoperirea ne-a fost anunţată de agent sef Adrian Avanu şi şef-echipa de lucru Gabi Ciumac. Având concursul Primăriei oraşului Huşi, am efectuat un sondaj de salvare în locul unde a fost desco-perit tezaurul monetar. Punctul a fost localizat la 50 m nord-vest de firma "MARSEMAR" pe latura dreapta a drumul european E 581. Secţiunea (SI) trasata : L= 5 m ; l= 4,20 m ; sterilul arheologic=1,5 m. Tezaurul monetar a fost descoperit la - 0,70 m, printre resturile unei locuinţe de sec.

XVIII deranjată.

INVENTARUL DESCOPERIRII- un recipient din lut ars (tip

"puşculiţa") - 109 monede din argintturceşti, din secolele XVI-XVII. Inmomentul descoperirii, recipientulera intact, însa descoperitorii (deţinu-ţii Penitenciarului din Vaslui) l-auspart, din dorinţa de a-i vedea conţi-nutul. După descoperire, am mers lapunctul indicat şi am găsit fragmentedin recipient, putându-l astfel refaceîn mare măsură.

Recipientul avea o forma uşorovala, cu o tăietură la partea superioa-ra (pentru introducerea monedelor) şiun "picior"- suport la cea inferioară,pentru aşezarea şi stabilitatea văsule-ţului. A fost confecţionat dintr-o pas-ta omogena, bine arsa, de calitatefoarte buna, fiind de culoare cenuşiela exterior si neagra la interior (pere-tele interior). Dimensiuni : L=15 cm;diametrul maxim (in zona centrala)=10 cm. După compoziţia pastei cera-mice si a tipologie, recipientul ("puş-culiţa ") se pare ca aparţine secolu-lui al XVIII-lea (fiind descoperit înfundaţia unei clădiri din aceasta pe-rioada), însă conţinutul monetar esteatestat pentru secolul al XVI-lea.Uzura monedelor până la "ştergerea "inscripţiilor de pe acestea, ne indica ofolosire de-a lungul mai multor gene-raţii, mai ales ca 2/3 sunt perforatepentru a fi purtate în salba. Conţinutul

tezaurului : 109 monede de aceeaşi mărime, dar cu grade diferite de uzu-ra, din argint. Printr-o expertiză de moment, efectuată asupra a cinci mo-nede (după ce a fost înlăturat stratul de oxizi de culoare neagra si de cu-loare verde) s-a constatat (prin citirea inscripţiilor) că una era datată la 1523, fiind cea mai veche, iar celelal-te din secolul al XVII-lea, fără o data-re sigură. In momentul redactării Ra-portul de săpătură, piesele erau supu-se unui proces de curăţare şi restaura-re, fapt care nu ne-a permis să decla-ram date sigure şi exhaustive despre conţinutul si cronologia acestora. Tezaurul turcesc a circulat în Moldo-va timp de peste doua secole. La un moment dat a existat chiar o "inflaţie "monetara turceasca pe teritoriul Moldovei si Tarii Româneşti. Devalo-rizarea şi scoaterea acestora din uz (prin pătrunderea altor monede mai „puternice“) a permis ca acestora să li se dea o alta destinaţie respectiv pur-tarea sub forma de salbe la gât. După descoperire, tezaurul a fost predat Muzeului din Huşi spre păstrare şi conservare. Prin sondajul efectuat nu s-au recuperat alte piese de inventar, identificându-se doar resturi ceramice şi cărămizi din sec. XVIII-XIX, care nu au putut aduce noi indicii privind tezaurul monetar descoperit.


19

De ce se pune accent pe edu-caţia ecologică? Pentru că, în prezent,mai mult de 5 miliarde de oamenifolosesc resursele naturale ale pămân-tului. Oamenii taie păduri, extragminerale şi surse de energie, erodândsolul de la suprafaţă, poluând aerul şiapa, creând deşeuri primejdioase şiproducând o ruptură a zonelor natura-le într-un ritm fără precedent în isto-ria vieţii pe pământ. Deoarececerinţele care decurg dinsuprapopulare şi dezvoltare cresc,devine tot mai greu pentru oameni să-şi satisfacă nevoile şi dorinţele.Devine de asemenea imposibil săscape de consecinţele degradăriiserioase a mediului: dispariţiaspeciilor, extinderea deşertului,contaminarea cu pesticide, creştereaproblemelor de sănătate, foametea,sărăcia şi chiar pierderea de vieţiumane.

Educaţia ecologică este unproces aflat la confluenţa dintre ştiin-ţele realiste (biologie, fizică, geogra-fie, chimie, etc) şi cele umaniste (le-gate de sistemele sociale: sociologie,psihologie, istorie, etc), în care ştiinţase îmbină armonios cu arta, iar noţiu-nile teoretice sunt zadarnice dacă nusunt strâns legate de activităţile prac-tice.

Ce studiază educaţia ecologi-că? Noţiunea de ecologie a rămasmultă vreme în texte de specialitate,până ce, în secolul XX, confruntareadin ce în ce mai aprigă a intereselorumane cu realităţile naturii înconjură-toarea a strămutat-o progresiv, în ceamai arzătoare actualitate. Educaţiaecologică studiază influenţa activităţi-lor umane asupra mediului înconjură-tor. În acest context mediul natural şicel artificial, vieţuitoarele, inclusivomul contribuie la înţelegerea circui-tului energiei şi materiei. Ea trebuiesă îi ajute pe copii – şi nu numai- săînţeleagă influenţa comportamentuluilor asupra calităţii mediului. Educaţiaecologică se bazează pe cunoştinţereferitoare la sistemele sociale şi eco-logice, dar are şi o componentă afec-tivă: domeniul responsabilităţii sis

temul de valori, atitudinile necesareconstruirii unei societăţi durabile.

Ce scop are educaţia ecologi-că? Dar obiective?

Scopul educaţiei ecologice es-te de a crea atitudini pozitive faţă demediul înconjurător.

Obiective: – creşterea dorinţei de a ocroti,

respecta şi proteja natura prin impli-carea copiilor în activităţi cu caracterexperimental şi demonstrativ;

– dezvoltarea capacităţii de în-ţelegere a mediului ca ecosistem dincare fiecare din noi face parte;

– cunoaşterea, înţelegerea şiutilizarea unor termeni specifici ştiin-ţelor, geografiei şi istoriei pentru a-iaplica în activităţi practice detransformare a mediului apropiat;

– formarea unei atitudini pozi-tive, de implicare în mediul înconju-rător pentru păstrarea unui mediuechilibrat şi exersarea unor deprinderide îngrijire şi ocrotire a acestuia;

– cunoaşterea plantelor şianimalelor ocrotite de lege;

– cercetarea modalităţilor dereabilitare a stării mediului încon-jurător prin antrenarea copiilor şi nunumai, în activităţi de îngrijire a spa-ţiilor verzi, de reciclare a deşeurilor,de salubrizare a localităţilor, etc;

– conştientizarea necesităţii dea economisi apa, energia electrică,lemnul, etc;

– formarea unei atitudinidezaprobatoare faţă de cei care încal-că normele şi legile ecologice;

Studiul problemelor de mediunu se realizează doar pe baza infor-maţiilor ştiinţifice ci trebuie să se ţinăcont şi de factori istorici, culturali,sociali. Mediul înconjurător nu cu-prinde numai elementele naturii ci şiclădiri, autostrăzi, termocentrale, faptpe care trebuie neapărat să-l luăm înconsiderare la organizarea activităţi-lor de educaţie ecologică.

Experienţa arată că formareala elevi a primelor noţiuni ştiinţificese realizează prin contactul direct cunatura prin vizite, excursii, prin intui-

S.O.S. – PLANETA ALBASTRĂ! IUBIND NATURA, TE IUBEŞTI PE TINE

înv. DANA-ANGELICA COZMA

rea directă a obiectelor şi fenomene-lor naturii şi utilizarea largă a activi-tăţilor practice, a aplicaţiilor.

Primul pas în cercetarea natu-rii se va face prin organizarea obser-vaţiilor în natură, în scopul alcătuiriicalendarului naturii. Acesta este unmijloc prin care reuşim să aducem omare contribuţie la formarea noţiuniide timp, să îmbogăţim cunoştinţeleelevilor cu privire la viaţa plantelor şianimalelor, a fenomenelor care au locîn natură, pe parcursul unui an. Elcontribuie la înlăturarea din minteaelevilor a confuziilor cu privire lanoţiunea de anotimp, lună a anului,săptămână, dimineaţă, seară, cu privi-re la punctele cardinale, la o serie defenomene ale naturii: ploaie, grindi-nă, zăpadă, brumă, rouă, ceaţă, tem-peratură etc.

În ceea ce priveşte dezvoltareacapacităţilor intelectuale, contactuldirect cu natura contribuie la dezvol-tarea spiritului de observaţie, la dez-voltarea unor operaţii ale gândirii-identificarea, gruparea, comparaţia,generalizarea.

URMAŢI-NE EXEMPLUL!

SOS - PLANETA ALBASTRĂ!Acesta a fost titlul proiectului departeneriat educaţional. Pornind de laaceastă premisă am adus la cunoştinţacopiilor posibilele dezastre care potafecta ecosistemul si cum putem con-tribui fiecare la evitarea lor. În acestsens le-am povestit copiilor despreinfluenţa benefică a spaţiilor verzi,despre poluare şi efectele ei în diferi-te medii de viaţă, influenţele negativeale focului necontrolat asupra mediu-lui ,reciclarea deşeurilor, protejându-ne astfel sănătatea.

Elevii clasei a II-a şi a IV-ade la Şcoala cu clsele I- VIII Creţeştiide Sus, jud. Vaslui, nu au stat preamult pe gânduri. Au trecut laecologizarea împrejurimilor. Din ma-teriale refolosibile şi-au confecţionatdiferite articole vestimentare cu careau participat la parada modei.


Denumire Viezurele Gen şi specie Macropus rufus Greutate corporală m: 55-100 kg

f: 45-90 kg

Durata vieţii Aria de răspândire

Denumire Viezurele Gen şi specie Macropus rufus Loxodonta africana Stenella attenuata Greutate corporală m: 55-100 kg

f: 45-90 kg m: 6t f: 4t

Durata vieţii Aria de răspândire

Denumire Viezurele Jaguarul Gen şi specie Meles meles Macropus rufus Panthera onca Loxodonta africana Stenella attenuata Greutate corporală m: 55-100 kg

f: 45-90 kg m: 6t f: 4t

Durata vieţii 15 ani Aria de răspândire

Denumire Viezurele Jaguarul Gen şi specie Meles meles Macropus rufus Panthera onca Loxodonta africana Stenella attenuata Greutate corporală m: 55-100 kg m: 6t

Ne jucăm, învăţăm prof. MIHAELA EVELINA MIK

Avem cinci mamifere diferite. Urmărind indiciile de mai jos veţi descoperi genul

şi specia, greutatea corporală, durata vieţii, precum şi ariade răspândire a acestor mamifere şi puteţi răspunde la în-trebarea:

Care din aceste mamifere trăieşte în sudul Saharei. 1. Masculul mamiferului care stă în mijloc are o

greutate corporală de 55-100 kg, iar femela 45-90 kg. 2. Viezurele stă în prima cuşcă. 3. Viezurele stă lângă Macropus rufus. 4.Loxodonta africana stă la stânga lui Stenella

attenuata. 5. Masculul de Loxodonta africana are greutatea de

6t, iar femela 4t. 6. Jaguarul este Panthera onca. 7. Meles meles trăieşte 15 ani.

8. Mamiferul care trăieşte în zonele centrale aleAustraliei stă lângă cel ce trăieşte 15 ani.

9.Masculul cangurului roşu are 55 kg, iar femela 30kg.

10. Animalul care trăieşte 15-25 ani cântăreşte 100-140 kg.

11. Mamiferul care trăieşte 11-18 ani, chiar 25 aniare un vecin a cărui greutate corporală a masculului este10-18 kg, iar a femelei este 7-14 kg.

12. Elefantul african trăieşte 70 ani. 13. Mamiferul care trăieşte 20 ani se află în Ameri-

ca Centrală şi de Sud. 14. Animalul care trăieşte 11-18 ani, chiar 25 ani se

află lângă cel ce este răspândit în Europa şi Asia. 15. Aria de răspândire a delfinului pătat: apele tro-

picale şi subtropicale ale Oceanului Pacific, Atlantic şiIndian.

Rezolvare 1. Masculul mamiferului care stă în mijloc are o

greutate corporală de 55-100 kg, iar femela 45-90 kg. 2. Viezurele stă în prima cuşcă. 3. Viezurele stă lângă Macropus rufus.

4. Loxodonta africana stă la stânga lui Stenella attenuata. 5. Masculul de Loxodonta africana are greutatea de 6t, iar femela 4t.

6. Jaguarul este Panthera onca. 7. Meles meles trăieşte 15 ani.

8. Mamiferul care trăieşte în zonele centrale ale Australiei stă lângă cel ce trăieşte 15 ani.


21

f: 45-90 kg f: 4t Durata vieţii 15 ani Aria de răspândire Zonele centrale ale

Australia

Denumire Viezurele Cangurul roşu Jaguarul Gen şi specie Meles meles Macropus rufus Panthera onca Loxodonta africana Stenella attenuata Greutate corporală m: 10-18 kg

f: 7-14 kg m: 55 kg f: 30 kg

m: 55-100 kg f: 45-90 kg

m: 6t f: 4t

100-140 kg

Durata vieţii 15 ani 11-18 ani, 25 ani 15-25 ani Aria de răspândire Zonele centrale ale

Australia

Denumire Viezurele Cangurul roşu Jaguarul Elefantul african Delfinul pătat Gen şi specie Meles meles Macropus rufus Panthera onca Loxodonta africana Stenella attenuata Greutate corporală m: 10-18 kg

f: 7-14 kg m: 55 kg f: 30 kg

m: 55-100 kg f: 45-90 kg

m: 6t f: 4t

100-140 kg

Durata vieţii 15 ani 11-18 ani, 25 ani 20 ani 70 ani 15-25 ani Aria de răspândire Europa şi

Asia Zonele centrale ale Australia

America Centrală şi de Sud

Apele tropicale şi subtropicale ale Oceanului Pacific, Atlantic şi Indian

Răspuns: Elefantului african trăieşte în sudul Saharei.

9. Masculul cangurului roşu are 55 kg, iar femela 30 kg. 10. Mamiferul care trăieşte 15-25 ani cântăreşte 100-140 kg. 11. Animalul care trăieşte 11-18 ani, chiar 25 ani are un vecin a cărui greutate corporală a masculului este 10-18

kg, iar a femelei este 7-14 kg.

12. Elefantul african trăieşte 70 ani. 13. Mamiferul care trăieşte 20 ani se află în America Centrală şi de Sud. 14. Animalul care trăieşte 11-18 ani, chiar 25 ani se află lângă cel ce este răspândit în Europa şi Asia. 15. Aria de răspândire a delfinului pătat: apele tropicale şi subtropicale ale Oceanului Pacific, Atlantic şi Indian.

Ştiaţi că: Celulele canceroase se dez-

voltă cu zahăr. Eliminâd din alimentatie zaharul,se elimina, astfel,una din cele mai importante surse dehrana a celulelor canceroase. Înlocui-torii de zahăr, îndulcitorii sinteticicum ar fi zaharina, sau alte produse(Nutrasweet, Equal, Spoonful, etc),au ca baza aspartamul (E 951), osubstanţă chimică dăunătoare . Unînlocuitor natural al zaharului ar fimierea de albine şi melasa, dar încantităţi moderate. Sarea de bucătărieconţine adaosuri chimice pentru aavea culoarea alba . Alternativa ar fisarea de mare sau cea grunjoasă .

Laptele si produsele lactatefavorizează producţia de mucus încorp, în special la nivelul tractuluigastro - intestinal. Cancerul este hră-

nit de acest mucus. Renunţând la lap-te şi produsele derivate şi consumând lapte de soia neîndulcit, celulele can-ceroase “mor” de foame .

Celulele canceroase „înflo-resc“ în mediu acid. O alimentaţie preponderent carnivoră induce un pHacid în corp şi ar fi mai bine să seconsume peşte şi pasăre în cantităţimici decât carne de vită sau porc.Carnea mai poate conţine substanţeadministrate animalelor: antibiotice,hormoni de creştere şi paraziţi cedăunează în special persoanelor cucancer .

O dieta bazata 80 % pe legu-me proaspete consumate ca atare sau sub forma de suc, grâu integral, seminţe, nuci şi fructe schimbă pH-ul corpului în alcalin. 20 % din alimen-taţie poate fi din alimente gătite, in-

clusiv fasole boabe. Sucurile proaspe-te din legume asigură necesarul deenzime digestive, uşor absorbabile,care ajung la nivel celular în 15 minu-te de la consumare şi care hrănesc şifavorizează creşterea de celule sănă-toase. Este bine să se consume sucuriproaspete de 2-3 ori pe zi. Enzimelesunt distruse la 4o grade Celsius .

Evitaţi cafeaua, ceaiul şiciocolata ce pot conţine cantităţi maride cofeina. Ceaiul verde este o alter-nativă foarte bună, având şi proprie-tăţi anticanceroase. Cea mai bunăbăutură este APA - purificată saufiltrată pentru a fi eliminate toxinelesau metalele grele. Apa distilată esteacidă, deci evitaţi-o!


Prof. Dumitru Botez

Faptul că în societatea noastră individul caută să secalmeze aproape în exclusivitate cu ajutorul tranchilizante-lor sau al medicamentelor a devenit un lucru obişnuit, co-tidian. Omului modern îi lipseşte voinţa necesară depăşiriiunei astfel de situaţii penibile. În consecinţă, pentru el,micuţul tub cu pastile constituie soluţia cea mai uşoară şimai la îndemână. Acest lucru nu exclude însă o serie în-treagă de descoperiri pe care oamenii de ştiinţă şi medicii,în special, abia în ultimul timp au început să le facă,constatându-se şi studiindu-se noi metode care, prin pro-funzimea lor nebănuită şi efectul lor neaşteptat, fac deprisos orice intervenţii de natură alopată sau artificială.

În acest articol ne vom ocupa de muzică şi de bine-facerile ei. Muzica este creată pentru om şi ea îl poate facesă se simtă mai bine, atunci când este utilizată în mod inte-ligent. Pentru ce, aşadar, să nu ne bucurăm de acest ajutor?„Cine caută, găseşte” spune un vechi proverb. Aceastăformă de curaj care conferă voinţa şi îndrăzneala de a cer-ceta este deseori recompensată printr-o descoperire revela-toare, importantă.

Efectul muzicii Din timpuri imemoriale, omul a folosit sunetele şi

muzica atât în scop terapeutic, cât şi în practicile sale reli-gioase. Atunci când ne simţim atraşi în mod irezistibil demuzică trebuie să recunoaştem, fără doar şi poate, căaceasta exercită o influenţă certă asupra spiritului nostru.Uneori, muzica devine exaltată, şi diverse cântece reli-gioase, ritualuri, precum şi anumite forme ale muzicii deacompaniament au vizat ridicarea fiinţei umane la un nivelspiritual superior. În plus, muzica tinde să readucă indivi-dul spre originea şi esenţa sa adevărată.

Apare evident deci că ea reprezintă un mijloc de vin-decare şi armonizare în ansamblu, a individului. Prin in-termediul muzicii, omul poate scăpa, în timp, de anumite obiceiuri sau moravuri proaste; în acest sens, încă de foar-te multă vreme s-a constatat de pildă, influenţa sunetelor armonioase asupra scăderii tensiunii psihice şi, de aici, a diminuării reacţiilor agresive.

Deşi meloterapia sau muzicoterapia este o formă re-centă de tratament în medicina modernă, ea a fost recu-noscută ca atare şi există de veacuri.

La Congresul „Muzică şi medicină” de la Ludenscheid, din 1984, una din concluziile principale la care s-a ajuns a fost aceea ca muzica reduce stresul. În prezent însă, au fost trase şi stabilite numeroase alte con-cluzii în ceea ce priveşte efectul muzicii asupra individu-lui. Astfel, muzica relaxantă diminuează tensiunea arteria-lă, iar pulsul este încetinit. O studentă din San Francisco a experimentat pe un grup de 28 de copii născuţi prematur anumite piese de muzică clasică, constatându-se în mod evident că aceştia se fortifică şi se dezvoltă mai rapid.

Muzica înseamnă vibraţie, iar unii oameni reacţio-

nează la ea automat. Australianul Clynes, autorul unei lucrări remarcabile: „Muzica, spiritul şi creierul”, distin-gea diverse forme de vibraţii, după tipul sentimentului pe care acestea îl exprimă. Este necesar, deci, să se facă o diferenţă clară între vibraţiile care denotă furie, tristeţe, teamă (toate acestea fiind vibraţii negative, nefaste) şi cele care exprimă dragoste, optimism, bucurie sau alte emoţii pozitive

Aceste vibraţii esenţiale, aşa cum sunt ele denumite, se regăsesc in toate marile compoziţii muzicale. Ele constituie aşa-zisele vibraţii primare care, metaforic vorbind , sunt suprapuse parţial peste codul genetic al individului şi pot fi astfel recunoscute.

Un studiu amplu efectuat de cercetători a indicat fap-tul că umanitatea, încă din antichitate, reacţiona la sunete. Există tot felul de vibraţii de bucurie, de plăcere, de încre-dere, de teamă, de mânie, de neîncredere etc. Aceste vibra-ţii care sunt în strânsă legătură cu structura bioenergetică şi aurică a fiinţei umane, creează o anumită rezonanţă, care este exprimată ştiinţific în relaţie cu sistemul nervos.

A crea muzică înseamnă a găsi în consecinţă, acordul sau armonia precisă care să impresioneze publicul.

Modalităţi de acţiune in muzicoterapie Pentru a se ajunge la utilizarea în mod eficient a mu-

zicii, până la sfârşitul terapiei va trebui să se selecteze acel tip de muzică, potrivită cu predispoziţiile emoţionale ale individului. De pildă, persoanelor mereu indispuse şi celor depresive nu trebuie să li se pună de la început să asculte o muzică agreabilă, veselă, tonifiantă.

Muzica în locul medicamentelor:

meloterapia


23

Dimpotrivă, va fi mult mai bine să se înceapă cu

anumite piese muzicale de tip melancolic. Sau cineva caresuferă de teamă nu trebuie din primul moment să asculte,de exemplu, Simfonia a 7-a de Beethoven care este foarteveselă, răspândind încredere şi optimism. Unei astfel depersoane, pentru început, i-ar conveni cu mult mai mult unele compoziţii ale lui Bach.

O primă exigenţă ar fi, deci, aceea de a intui şi de abranşa muzica potrivită pe frecvenţa persoanei care trebuietratată. În acest caz se vor alege melodii care să reflectecât mai riguros cu putinţă starea sa de spirit. Astfel, se vaputea obţine o anumită punte de legătură între individ şimetoda folosită ca terapie (în cazul nostru MUZICA), prinrezonanţă. Abia după aceea se va putea trece, puţin câtepuţin, la o muzică care îi va inspira pacientului mai multăîncredere. Întregul proces trebuie să se deruleze gradat, iaretapele vor decurge prudent şi cu paşi mici. Niciodată nuva trebui să se dea impresia unor şocuri sau schimbăribruşte.

Muzica este capabilă să vă transforme fiinţa Folosirea cunoştinţelor de muzicoterapie poate con-

feri mari servicii omului modern. Aplicarea lor în modinteligent va permite individului să-şi păstreze un perfectcontrol asupra stării de spirit şi chiar în fazele avansate,prin perseverenţă, să îl facă mai armonios. În zilele noas-tre, oamenii sunt distraşi de diverse probleme şi tentaţii,confruntându-se cu un imens amalgam de trăiri mentale şiemoţionale. În astfel de situaţii, ei pot fi ajutaţi şi reechili-braţi în mod eficient, cu ajutorul unei muzici adecvate.

Totul este supus legii dualităţii. În ceea ce priveştemuzicoterapia vom ţine seama întotdeauna de contrastelecomplementare de mai jos:

Bucurie – Melancolie Triumf – Sentimentalism Vigoare – Blândeţe Măreţie – Compasiune Prin intermediul muzicii, indirect, se va ajunge la

crearea unor stări de spirit elevate sau la modificarea unoratitudini negative. Deci, înainte de toate, se va recurge la omuzică potrivită cu emoţia şi structura sufletească lăuntri-că de moment a individului. Dacă acesta este cuprins desentimente de tristeţe, atunci, pentru început, cele mai po-trivite vor fi o serie de melodii care exprimă acelaşi aer trist, melancolic. După aceea, se va trece progresiv la omuzică marcată de ceva mai multă veselie. Este bine deştiut şi de reţinut că în muzicoterapie fiecare tranziţie tre-buie făcută pas cu pas si cu delicateţe. Muzica ne leagă decele mai profunde fibre ale fiinţei noastre. Şi întrucât fie-care om este marcat de propria sa individualitate, nu este

deloc nebunesc să ne imaginăm că în viitor, de pildă, fie-căruia i se va putea prescrie o muzică adecvată personali-zată, care i se va potrivi precum o mănuşă pe simţirea şi structura sa interioară.

Sentimentalism: BACH: Concertele brandemburgice nr. 1 şi nr. 3 BEETHOVEN: Simfonia a 9-a, partea a 3-a DEBUSSY: Nocturne DIABELLI: Romanţă RACHMANINOV: Concertul nr. 2, Adagio, opus 27SCHUMAN: Arabesc CEAIKOVSCKI: Concertul nr. 2 pentru vioară, Can-

ţoneta, opus 35 VIVALDI: Anotimpurile (în special „Iarna”) Tristeţe: BRAHMS: Concertul nr. 2 pentru pian, partea a 3-a,

opus 83 DEBUSSY: Clar de lună MAHLER: Simfonia a 4-a, partea a 3-a SAINT-SAENS: Carnavalul animalelor WAGNER: Uvertura Tanhauser Muzică ragas (din India): de exemplu BHAIRAVA Echilibru: ALBINONI: Simfonia şi concertul nr. 5, opus 2 BACH: Arie BEETHOVEN: Concertul pentru pian nr. 5 în Si

bemol major, opus 73 DEBUSSY: Dansuri sacre şi profane GOUNOT: Slujbă religioasă pentru Sfânta Cecilia HOLST: Planetele (Venus) MOZART: Concertul pentru flaut şi harpă nr. 2, an-

dante, K2999 Blândeţe: BEETHOVEN: Concertul nr. 3 pentru pian, partea a

3-a, opus 37 DVORJAK: Bagatelă nr. 3, opus 47 HAYDEN: Concert pentru violoncel în Do, partea

întâi HOLST: Planetele (Neptun) MAHLER: Scene din Alsacia MASSENET: Simfonia nr. 4, prima parte Bucurie: BEETHOVEN: Simfonia nr. 7, opus 92, prima parteBRUCH: Concertul nr. 1 pentru vioară, opus 26 HAYDN: Simfonia militară nr. 100, prima parte MAHLER: Simfonia nr. 4, partea a 2-a RACHMANINOV: Simfonia nr. 2, allegro molto,

opus 27 CEAIKOVSCKI: Frumoasa din pădurea adormită Triumf: BEETHOVEN: Simfonia a 5-a HOLST: Planetele (Marte) MASSENET: Scene din Alsacia 2, 4 RAVEL: Bolero SIBELIUS: Finlandia SMETANA: Patria mea II, Vltava PINK FLOYD: Atom Heart Mother PAUL SIMON & GARFUNKEL: Pod peste un râu

învolburat Vigoare: BACH: Concertul brandemburgic nr. 2 DVORJAK: Concertul pentru violoncel în Si minor,

partea a 3-a, opus 104 GOUNOT: Slujbă religioasă pentru Sfânta Cecilia STRAUSS: Moarte si transfigurare, Transfigurare MAHALIA JACKSON: Abide with me Solemnitate: BERLIOZ: Harold în Italia, Procesiunea pelerinilor BRAHMS: Simfonia nr.1, Recviem german


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 121 A N I 2 A N I 3 A N I 4 A N I 5 A N I 6 A N I 7 A N I 8 A N I 9 A N I 10 A N I

VIRGIL AGHIORGIESEI

Fondator: Vicu Merlan Colectivul de redacţie: Redactor: Vicu Merlan Colaboratorii acestui număr: Doina Mircescu -Grigoraş, Viorica Miron, Eugenia Faraon, Dana-Angelica

Cozma, Alex Ionescu, Ioan Spânu, Cristina Lazăr, Vlădău Dragoş, Mihaela Luca, Aurel Cioarec , Paul Salomeia, TatianaCorciovei, Virgil Aghiorghiesei.

Articole noi pot fi trimise la adresa de e-mail: [email protected] sau C.P. 51, Huşi.

Colaboratorii acestei reviste sunt direct responsabili de conţinutul articolelor trimise.

ORIZONTAL

1) Zi de sărbătoare. 2) Aromă de prăjituri – E de serviciu la bucătărie. 3)Adaptaţi la un regim de crudităţi – Fond de ten pentru obrazul iernii – Tip de societate. 4) Nu prea se mai pot înşela – Culoare câştigătoare. 5) Ar fi leit cu ei! – Merge cu capra şi ursul. 6) Delicii pe mesele pascale – Crescută pentru a se putea face copii – In plină sărbătoare! 7) Un mic şmecher – Neam de neamul nostru. 8) Fior lăuntric născut din solitudine – Se impune prin autocraţie. 9) Sărit de pe fix – Esenţă de stejar. 10) Mult zice duios – Ăştia-s culmea.

VERTICAL :

1) Peşte la tavă! – Dat ca exemplu. 2) Vin cu tărie. 3) Dau dovadă de bună creştere – Se află greu. 4) Recunoscută la înfăţişare – Unguent popular – Cum ar fi plasat din timp …la matineu! 5) Greaca veche – Merge cu pluguşorul. 6) Cuprinse de frig…în decembrie! –Duşman comun. 7) Merge la pas -Specializat în vânzarea de torturi. 8) Fac o bună impresie prin efectul luxului. 9) Un om stăpânit – Apreciat după instaurarea calmului. 10) Marea necunoscută dintr-o societate anonimă – Acul pentru albină! –Vine ultima la masă. 11) Un loc curat, de arat şi semănat – Formă de asociere. 12) In final, urarea noastră tradiţională.

REBUS LA MULŢI ANI!

Mănăstirea „Schimbarea la Faţă““