Download docx - Istoricul Seminarului

Transcript
Page 1: Istoricul Seminarului

Istoricul Seminarului ,,Sf. Ap. Andrei”

1864 - Scoala Duhovniceasca de la Ismail este transformata in Seminar Teologic sub directoratul Arhim. Veniamin Arhipescu

1868 - Este numit la conducerea seminarului preotul Constantin Rozei

1878 -Seminarul din Ismail se muta la Galati

1893 - Seminarul isi inceteaza pentru scurt timp activitatea

1908 - Seminarul este redeschis sub conducerea Arhim. Nicodim Munteanu, viitorul patriarh al Romaniei, tot acum fiind asezat de episcopul Dunarii de Jos, Pimen Georgescu, sub obladuirea Sfantului Apostol Andrei

1909 - Este numit la conducerea seminarului Arhim. Visarion Puiu, viitorul mitropolit al Bucovinei

1918 - Este numit ca director diaconul Anghel Constantinescu

1922 - Pentru scurt timp, scoala este condusa de preotul Gheorghe Niculescu, viitorul episcop Ghenadie al Buzaului

1923 - Este numit ca director preotul dr. Ioan C. Beldie

1925 - Corpul actual al seminarului este inaugurat de episcopul Cosma Petrovici

1925 - Este numit la conducerea seminarului, preotul Constantin Todicescu, care a condus scoala timp de aproape un sfert de secol si sub directoratul caruia, seminarul va cunoaste cea mai mare stralucire

1943 - Preotul Scarlat Porcescu, va conduce pentru doi ani seminarul

1948 - In urma instalarii autoritatilor ateo - comuniste, seminarul isi inceteaza activitatea pentru mai bine de 50 de ani

1990 - Cu binecuvantarea I.P.S. Dr. Antim Nica, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, si cu eforturile P.S. Dr. Casian Craciun, pe atunci Arhiereu - Vicar, seminarul isi redeschide portile sub obladuirea Sfantului Apostol Andrei, director fiind numit preotul Adrian Mihai, slujitor la parohia "Sf Imparati" din Galati

1991 - Seminarul recupereaza cladirea din str. Mihai Bravu, nr.48

1991 - Este numit ca director, preotul Gheorghita Oanele, slujitor la parohia "Sf. Ioan Botezatorul" din Galati

Page 2: Istoricul Seminarului

1992 - Este numit ca director, preotul Eugen Dragoi, slujitor la parohia "Inaltarea Domnului" din Galati, in prezent Consilier Cultural - Misionar al Episcopiei Dunarii de Jos

1994 - Scoala este vizitata pentru prima data de P.F. Patriarh Teoctist

1995 - Este numit director preotul Ninel Tugui, slujitor la Catedrala Episcopala din Galati, din anul 2001, slujitor la parohia "Sf. Vasile cel Mare" din Galati

1996 - Seminarul este gazda intalnirii directorilor celor 36 seminarii din tara

1997 - Este numit la conducerea seminarului preotul Costel Bulgaru, slujitor la parohia "Sf. Nicolae" din Galati

1998 - Este sfintita Capela "Sf. Ap.Andrei" din curtea seminarului

1999 - Seminarul este vizitat pentru a doua oara de P.F. Patriarh Teoctist, care binecuvanteaza lucrarile de infrumusetare efectuate la cladirea seminarului

2000 - Scoala este vizitata de S.Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului si de P.F. Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

2002 - Are loc inaugurarea noului cabinet de informatica din incinta scolii

2003 - Incep lucrarile de pictura la Capela Seminarului

2006 - Este inaugurat noul laborator de limbi straine

2008 - Cu ocazia implinirii a 100 de ani de la asezarea scolii sub obladuirea Sf. Ap. Andrei, este asezata piatra de temelie a unui nou corp administrativ, cu aceasta ocazie fiind lansate si o monografie, o medalie jubiliara si un CD

2010 - Se sfinteste pictura Capelei Seminarului

Page 3: Istoricul Seminarului

Viata Sf. Ap. Andrei

Sf. Apostol Andrei a fost din Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau Ioan, aratand cu degetul catre Iisus si zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan, 1, 29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat dupa Hristos, zicand fratelui sau Petru: "Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos" (Ioan, 1, 41). Si astfel, l-a tras si pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel dintai chemat al Domnului. Si se afla in Scriptura si alte multe invataturi despre dansul.

Din zilele acelea, ca si ceilaiti Apostoli, Sfantul Andrei a urmat Mantuitorului, insotindu-l pe drumurile Tarii Sfinte, adapandu-se din izvorul nesecat al dumnezeiestilor descoperiri pe care le aducea Mantuitorul. A fost martor faptelor minunate savarsite de Domnul, s-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc, datator de viata, al credintei celei noi intemeiata de Hristos, si, mai presus de toate, a vazut Patimile Domnului, a plans moartea Lui pentru noi si s-a intarit in credinta, in ziua Invierii.

La randul ei, Traditia Bisericii ne spune ca, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea, pentru propovaduire. Atunci, acestui intai chemat, i-a cazut sortul sa mearga in Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare si Scitia (adica Dobrogea noastra) si pana in Crimeia. Insa, a umblat in aceste locuri nu in graba, ci, in fiecare, zabovind si rabdand multe Impotriviri si nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a intors la urma din nou in Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie si, strabatand celelalte tari, a ajuns la tinutul Peloponezului, unde pe multi i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Traditie, mai stim ca Sfantul Andrei a avut si un sfarsit de mucenic, fiind rastignit, la Patras, langa Corint, cu capul in jos, pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus "Crucea Sfantului Andrei". Dumnezeului nostru slava!

Page 4: Istoricul Seminarului

Datori sîntem noi creştinii a aduce slavă, cinste şi închinăciune către toţi sfinţii, de vreme ce ei, bine vieţuind şi toate poruncile lui Dumnezeu păzindu-le, s-au făcut prieteni de aproape ai Lui. Căci, învrednicindu-se de împărăţia cerurilor şi fiind aproape de Dînsul, acum se roagă de-a pururea pentru mîntuirea şi ocrotirea noastră.

Dar mai ales Sfinţilor Apostoli, toată omenirea cea de sub soare le este datoare, în toată vremea şi în toate zilele, ca şi în tot ceasul, a le mulţumi, a-i slăvi, a-i lăuda şi a săvîrşi pomenirea lor cu bucurie, cu osîrdie şi cu evlavie; iar zilele lor de pomenire se cuvine a le prăznui cu tot poporul, cu psalmi, cu cîntări de laude şi de mulţumire şi a le cinsti duhovniceşte. Pentru că ei, de toată lumea lepădîndu-se şi de Hristos Dumnezeul nostru lipindu-se, slujindu-I Lui cu toată osîrdia şi cu tot sufletul, s-au făcut următori ai sfintei şi dumnezeieştii vieţi, cum şi petrecerii lui Hristos pe pămînt şi, fiind văzători ai minunilor celor de El făcute, au urmat şi patimilor, răstignirii, morţii, învierii şi înălţării Lui la cer.

Apoi şi cu putere de sus s-au îmbrăcat şi cu limbi de foc s-au îmbogăţit, făcîndu-se din pescari, apostoli şi din vînători de peşti, vînători de oameni, după cum însuşi Domnul le-a făgăduit, zicînd: Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi vînători de oameni. Apoi ca nişte cai, după cum zicea proorocul Avacum, prin toată lumea pe care o vede soarele au alergat şi pe neamuri le-a întors din rătăcire şi de la închinarea de idoli la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu le-a adus, prin fiecare ţară, cetate, sat şi loc, răbdînd bătăi, chinuri, vărsări de sînge şi moarte în fiecare zi.

Despre aceasta ascultă pe Pavel, zicînd:

Întru osteneli multe, întru bătăi cu covîrşire, în temniţă cu prisosinţă, în primejdii de moarte de multe ori; de la iudei de cinci ori cîte patruzeci de lovituri fără una am luat. De trei ori cu toiege am fost bătut, o dată cu pietre am fost împroşcat, de trei ori s-a spart corabia cu mine, o noapte şi o zi am fost întru adînc; în călătorii de multe ori, în primejdii în rîuri, în primejdii de la tîlhari, în primejdii de la cei de un neam, în primejdii de la neamuri, în primejdii prin cetăţi, în primejdii prin pustietăţi, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii cei mincinoşi. Întru osteneală şi în trudă, în privegheri de multe ori, în foame şi în sete; în postiri de multe ori, în frig şi fără haine".

Şi acestea pentru ce? Pentru ca să întoarcă pe oameni de la înşelăciune la adevăr şi de la întunericul închinăciunii la idoli, la lumina cunoştinţei de Dumnezeu. Astfel, au fost şi ei ca şi dascălul lor, Iisus Hristos, Mîntuitorul nostru, Care Şi-a vărsat sîngele Său pe Cruce pentru mîntuirea noastră.

Page 5: Istoricul Seminarului

Deci, pentru aceasta sîntem datori a le mulţumi Sfinţilor Apostoli, a-i cinsti şi a-i lăuda neîncetat, după putere, căci după vrednicie numai lui Dumnezeu Îi este cu putinţă să-i cinstească. Şi încă îi va cinsti mai ales cînd va şedea la judecată pe scaunul slavei Sale. Atunci şi ei vor şedea împreună cu Hristos pe douăsprezece scaune, judecînd cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.

Unul dintre aceştia, şi decît toţi mai întîi chemat, este Sfîntul, slăvitul şi prealăudatul Apostol Andrei, a cărui viaţă şi petrecere voim a o istorisi după putere şi după vrednicie, lăsîndu-o spre folos celor puternici şi desăvîrşiţi întru cuvinte şi fapte bune.

Slăvitul Apostul Andrei, cel întîi chemat, s-a născut în cetatea ce se numeşte Betsaida, care este lîngă Marea Galileii, în hotarul Zabulonului, din care seminţie i se trăgea şi neamul. Cetatea era mică şi neînsemnată mai înainte, iar după răsărirea acestuia, a fratelui său, verhovnicul Petru, şi a lui Filip, s-a făcut renumită şi slăvită. Şi se numea evreieşte Betsaida, ce se tîlcuieşte "casa vînătorilor". După cuviinţă se numea aşa, căci astfel era patria Sfinţilor Apostoli Petru, Andrei şi Filip, care au vînat peşte pînă au aflat adevărul, Care este Hristos.

Page 6: Istoricul Seminarului

Viata Sf. Nectarie

Acest sfânt, unul dintre cei mai noi sfinti canonizaţi de Biserica Greciei în acest secol, s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, un orăşel situat în provincia Tracia din nordul Greciei, pe malul mării Marmara. Părinţii săi au fost oameni săraci, dar foarte evlaviosi. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. După primii ani de şcoală, Anastasie este trimis să înveţe carte la Constantinopol, unde studiază teologia şi scrierile Sfintilor Parinti. Aici, sufletul său incepe să-L descopere pe Hristos prin rugăciune, prin citirea cărţilor sfinte şi prin cugetarea la cele dumnezeieşti.

La vârsta de douăzeci de ani, povăţuit de Duhul Sfant, tânărul Anastasie se stabileşte în insula Hios, unde predă religia la o şcoală. Apoi, fiind chemat de Hristos, intră în nevoinţa monahală în vestita chinovie numită "Noua Mânăstire" (Nea Moni), primind tunderea în monahism la 7 noiembrie 1876, sub numele de Lazar. După câteva luni, pe 15 ianuarie 1877, este hirotonit diacon de către mitropolitul de Hios, Grigorie, ocazie cu care primeşte numele Nectarie, pe care avea să-l poarte toată viaţa.

Următorii trei ani, ierodiaconul Nectarie îi petrece la Atena cu scopul de a-şi completa studiile preuniversitare. În toamna anului 1881 se întoarce la mănăstire după ce absolvă liceul cu calificative excepţionale.

În 1882, părintele Nectarie îşi va începe studiile la Facultatea de Teologie din Atena, după ce, între timp, la recomandarea lui Ioan Horemis, prietenul său, va fi intrat în legătură cu patriarhul de Alexandria, Sofronie, şi va fi acceptat de către acesta în cadrul patriarhiei.

După ce-şi termină studiile teologice, în anul 1886, părintele Nectarie se întoarce la Alexandria, unde este hirotonit preot iar după câteva luni este ridicat la treapta de arhimandrit şi trimis la Cairo, în calitate de consilier patriarhal. La 15 ianuarie 1889, patriarhul Sofronie îl hirotoneşte mitropolit onorific de Pentapole, o veche eparhie ortodoxă din Libia Superioară. Mai mulţi ani evlaviosul mitropolit a slujit ca responsabil cu problemele patriarhiei pentru oraşul Cairo şi predicator la biserica Sfantul Nicolae din capitala Egiptului, devenind un iscusit slujitor şi povăţuitor de suflete, fiind dăruit de Dumnezeu cu multă rabdare, smerenie şi blândeţe. De aceea, era mult căutat de credincioşi şi iubit de toţi.

Page 7: Istoricul Seminarului

Văzând diavolul că nu-l poate birui cu mândria şi iubirea de sine, a încercat să-l lovească pe fericitul ierarh Nectarie cu o altă armă, tot aşa de periculoasă, adică cu invidia celorlalţi ierarhi şi slujitori ai Patriarhiei Alexandriei, aceştia vorbindu-l de rău către patriarh, cum că doreşte să-i ia locul. Acest lucru a făcut ca, la 3 mai 1890, în urma unei ordonanţe date de patriarhul Sofronie, să fie eliberat din cinstea arhierească în care se afla, permiţându-i-se să slujească mai departe în biserica Sfântul Nicolae. După mai puţin de două luni însă, la 11 iunie 1890, părintele Nectarie primeşte de la patriarh o scrisoare prin care i se cere să părăsească Egiptul. Cerându-şi iertare de la toţi, cu toate că nu greşise nimănui cu nimic, dovedind o adâncă smerenie, sfântul se supuse, dând slavă lui Dumnezeu, căci şi cu dânsul s-a împlinit cuvântul lui Iisus Hristos, Mantuitorul nostru, Care zice: „Fericiţi veţi fi, când vă vor ocărî şi vă vor prigoni, şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea” (Matei 5,11). S-a retras la Atena în luna august a anului 1890, sărac, defăimat de ai săi şi nebăgat în seamă, având toată nădejdea numai în Dumnezeu şi în rugăciunile Maicii Domnului.

Aici a fost câţiva ani predicator, profesor şi director al unei şcoli teologice pentru preoţi, până în anul 1894, reuşind să formeze duhovniceşte mulţi tineri iubitori de Hristos, pe care îi hrănea din cuvintele Sfintei Evanghelii şi cu scrierile Sfintilor Parinti. Apoi făcea slujbe misionare în parohiile din jurul Atenei.

În taina inimii sale, fericitul ierarh Nectarie era un adevărat isihast şi un mare lucrător al rugaciunii lui Iisus, care îi dădea multă pace, bucurie, blândeţe şi îndelungă răbdare. Cu aceste arme el biruia neîncetat pe diavoli, creştea duhovniceşte pe cei din jurul său şi avea întotdeauna pace si bucurie în Hristos, nebăgând în seamă defăimarea şi osândirea celor din jurul său.

Dorind la bătrâneţe să se retragă la mai multă linişte, a construit între anii 1904-1907, cu ajutorul multor credincioşi si ucenici, o frumoasă manastire de călugăriţe, în insula Eghina, din apropierea Atenei, rânduind aici viaţă desăvârşită de obşte, după tradiţia Sfinţilor Părinţi. Apoi se retrage definitiv în această mănăstire şi duce o viaţă înaltă de smerenie şi slujire, de dăruire totală şi rugăciune neadormită, arzând cu duhul pentru Hristos, Mântuitorul lumii şi pentru toţi care veneau şi îi cereau binecuvântare, rugăciune şi cuvânt de folos sufletesc. Aici l-a avut ucenic şi pe Sfântul Cuvios Sava cel Nou (1862–1948), mare ascet al secolului XX, care a pustnicit o vreme in pustiul Hozeva, Palestina. După adormirea Sfântului Nectarie, s-a retras în insula Kalymnos, unde a şi adormit întru Domnul.

Pentru viaţa sa înaltă, Dumnezeu l-a învrednicit pe Cuviosul Nectarie de Harul Duhului Sfant. Pentru aceasta mulţi bolnavi şi săraci alergau la biserica mânăstirii din Eghina şi cereau ajutorul lui. Mai ales după primul Război Mondial, numeroşi săraci şi bolnavi, lipsiţi de orice ajutor, veneau la el ca la părintele lor sufletesc. Iar Sfântul Nectarie a dat poruncă maicilor ce se nevoiau în mânăstirea sa să împartă la cei lipsiţi orice fel de alimente şi să nu păstreze nimic pentru ele, căci Dumnezeu, prin mila Sa, îi hrănea şi pe unii şi pe alţii. Dar şi cei bolnavi se vindecau cu rugaciunile fericitului Nectarie, căci se învrednicise de darul facerii de minuni.

Într-o vară, fiind mare secetă în insula Eghina, cu rugăciunile Sfântului Nectarie, a venit ploaie din belsug şi au rodit ţarinile, încât toţi s-au îndestulat de hrană. De aceea, toţi - mireni şi calugari, săraci şi bogaţi - cinsteau pe Sfântul Nectarie, ca pe un păstor şi vas ales al Duhului Sfânt şi urmau întru toate

Page 8: Istoricul Seminarului

cuvântul lui. Astfel, el era totul pentru toţi, căci putea toate prin Hristos, Care locuia în el. Apoi era foarte smerit si blând şi nu căuta cinste de la nimeni. Iar în timpul liber lucra la grădina mânăstirii, îmbrăcat într-o haină simplă, încât toţi se foloseau de tăcerea şi smerenia lui. Pe lângă multele sale ocupaţii duhovniceşti, Sfântul Nectarie a scris şi a redactat mai multe scrieri teologice de morală şi de istorie a Bisericii, intrând astfel în traditia Sfinţilor Părinţi din patria sa, împotriva influenţelor occidentale care asaltau ţările ortodoxe.

Pentru toate acestea, diavolul a ridicat asupra Sfântului Nectarie numeroase ispite, căutând să-l biruiască. Astfel, numeroşi slujitori şi ierarhi ai Bisericii din Grecia s-au ridicat cu invidie asupra fericitului, făcându-i multe ispite. Dar Dumnezeu îl izbăvea din toate necazurile.

Trecând mai bine de douăzeci de ani, trupul său s-a aflat în mormânt întreg şi nestricat, răspândind multă mireasmă. La 3 septembrie 1953, sfintele sale moaste au fost scoase din mormânt şi aşezate în biserica mănăstirii din Eghina, pentru cinstire si binecuvântare. Iar în anul 1961, Sinodul Bisericii din Grecia, văzând numeroasele minuni care se făceau la moaştele sale, l-au declarat sfânt, cu zi de prăznuire la 9 noiembrie, devenind astfel cel mai venerat Sfânt din această binecuvântată ţară ortodoxă. Zilnic credincioşii se închină la moaştele Sfântului Nectarie şi la mormântul său, făcând din mânăstirea sa din insula Eghina cel mai iubit loc de pelerinaj din toată Grecia.

Page 9: Istoricul Seminarului

Viata Sf. Ioan Gura De Aur

Sfantul Ioan Gura de Aur s-a nascut in anul 354, in Antiohia Siriei, intr-o familie nobila, tatal sau fiind un general roman, pe nume Secundus, conducatorul armatei din Siria, iar mama sa, pe nume Antuza, de neam grec, era o femeie cultivata si cu un caracter deosebit.A ramas orfan de tata in frageda copilarie, insa mama sa, admirata pentru virtutea ei chiar si de catre pagani, nu s-a recasatorit, ci s-a dedicat cresterii si educarii celor doi copii ai ei: Ioan si sora sa.

A primit o instructie aleasa la scolile vestite ale timpului, avand intre dascali pe retorul Libanius si pe filosoful Andragatius. Atat de mult l-a impresionat pe Libanius prin insusirile sale intelectuale si prin zelul sau pentru studiu, incat se zice ca, fiind intrebat Libanius inaintea mortii sale pe cine ar dori sa lase ca urmas, acesta ar fi spus: "Pe Ioan, daca nu l-ar fi furat crestinii" .

Dupa ce si-a incheiat studiile si pe cand toti cunoscutii se asteptau sa aleaga avocatura, vazand viata tumultuoasa din tribunale, iar el fiind o fire meditativa, la varsta de 18 ani s-a dedicat citirii Sfintelor Scripturi, rugaciunii si a ince¬put sa frecventeze "Ascheterionul" din Antiohia, condus de Diodor si Carterius . I-a indemnat si pe colegii sai Teodor si Maxim sa faca acelasi lucru. Acestia i-au urmat sfatul, si in cele din urma au ajuns episcopi, primul de Mopsuestia, iar celalalt de Seleucia .Curand a fost botezat si hirotonit citet de catre episcopul Pimen al Antiohiei .

Nefiind multumit doar cu asprimea vietii duse in casa parinteasca, s-a retras in muntii din apropierea orasului, unde a facut ascultare timp de patru ani la un batran monah induhovnicit, apoi s-a retras si a trait de unul singur, intr-o pestera, pentru ca dorea cu tot dinadinsul sa stea departe de lume. Acolo a vietuit doi ani, petrecandu-si cea mai mare parte a timpului fara sa doarma si incercand sa invete pe de rost Testamentul Domnului. Ruinandu-si sanatatea, s-a retras din pestera si s-a intors acasa.A fost hirotonit diacon de catre episcopul Meletie, treapta in care a slujit cinci ani, apoi a fost hirotonit preot de catre episcopul Flavian, treapta in care a slujit doisprezece ani, luminand clerul cu intelepciunea si cu exemplul vietii sale .

Faima preotului Ioan, a vietii si intelepciunii sale trecuse granitele Siriei, cand a murit episcopul Nectarie al Constantinopolului. Si, pentru ca numaidecat s-au si imbulzit multi

Page 10: Istoricul Seminarului

nechemati ca sa-si asume intaietatea in Biserica , iar unii propuneau pe unul, iar altii pe altul, poporul s-a scandalizat si a cerut staruitor imparatului sa fie adus episcop cel mai vrednic in ale preotiei. La sugestia lui Eutropius, care de curand se intorsese din Orient, imparatul Arcadius isi indrepta gandul spre Ioan. El scrise guvernatorului Antiohiei sa trimita numaidecat Ia Constantinopol, fara a tulbura poporul, pe preotul Ioan. Scrisoarea imparatului suna cam asa: "Augustul (si) slavitul Arcadius, catre patricianul Victor, generalul Orientului, acestea scriu: intrucat unii neispraviti dau buzna, neavand nici rusine, nici stapanire asupra mintii, si vor sa-si insuseasca (scaunul) episcopal, noi, avand pururea frica de Dumnezeu, pe astfel (de oameni) ii respingem. (De aceea), iti poruncesc prin aceasta scrisoare a noastra ca, aratand toata dibacia, sa ne trimiteti aici pe Ioan, preotul marelui oras, fara ca cineva sa observe sau sa simta acest lucru. Prin urmare, daca astfel vei executa aceasta porunca, te vei invrednici de cele mai calduroase laude de la noi" . Acesta, de indata ce a primit scrisoarea, l-a rugat (pe Ioan) sa iasa din oras, si (sa vina) la (locul numit) Martiri, aproape de regiunea numita Romanisia; si, venind, l-a suit intr-o trasura a statului si l-a predat eunucului care fusese trimis (sa-l aduca) impreuna cu aghiotantul comandantului garzii de corp a imparatului . Iar pentru ca hirotonia sa fie cat mai fastuoasa, imparatul a convocat o adunare a episcopilor, din care facea parte si episcopul Teofil al Alexandriei .

La inceput, Teofil s-a opus, vrand sa fie pus episcop Ia Constantinopol preotul Isidor din eparhia sa. Acesta, candva, indeplinise pentru Teofil o misiune periculoasa. Pe cand imparatul Teodosie era in razboi cu tiranul Maxim, Teofil a trimis pe Isidor in Occident cu daruri si cu doua scrisori (una adresata lui Maxim, iar alta lui Teodosie), cu porunca de a da numai invingatorului darurile si scrisoarea adresata lui. Acesta a venit la Roma, dar, temandu-se ca nu cumva lucrurile sa fie descoperite, a revenit la Alexandria.

impotriva Iui Teofil se formulasera multe acuzatii si, pentru a nu li se da curs de catre Eutropiu, episcopul Alexandriei a fost de acord cu hirotonia lui loan .

De altfel, despre Teofil se spune ca "obisnuia sa nu hirotoneasca pe cei buni si intelepti, afara numai daca nu gresea; pentru ca voia (sa aiba in preajma sa) numai prosti, ca sa-i domine. Socotea ca este (cu mult) mai bine sa domine pe cei prosti, decat sa asculte de cei intelepti" .

Page 11: Istoricul Seminarului

Afland de cele intamplate, papa Inocentiu a scris o scrisoare familiei imperiale din Constantinopol, anuntand urmatoarele pedepse: oprirea de la Sfintele Taine a lui Arsacius, cel care fusese hirotonit in locul episcopului Ioan, caterisirea si anatematizarea lui Teofil .

Primind scrisoarea, imparatul, pe care Eudoxia il tinuse departe de evenimente, a intrebat unde se afla delegatii Romei. Afland ca acestia se afla sechestrati, a dispus ca Marian, prefectul, impreuna cu fiii sai, autorii acestui fapt, sa fie ucisi. Apoi a pedepsit, personal, pe Eudoxia .

Au scris, apoi, atat el, cat si Eudoxia, papei Inocentiu, cerandu-i iertare. Papa i-a iertat, dar a staruit sa se convoace un sinod la Tesalonic, in care sa fie judecat Teofil . La staruintele episcopului Atticus, acesta a fost primit in comuniune, dupa ce a trecut in diptice numele episcopului loan . La putin timp dupa aceea, moastele episcopului Ioan au fost aduse in Constantinopol de catre imparatul Teodosie cel Tanar.

"Acesta, punandu-si fruntea si ochii pe racla, s-a rugat pentru parintii sai sa fie iertati pentru cele ce din nestiinta au gresit. Caci parintii lui murisera de mult, lasandu-l orfan destul de tanar" .

Page 12: Istoricul Seminarului

Doina

de Mihai Eminescu

De la Nistru pân' la TissaTot Românul plânsu-mi-s'a, Ca nu mai poate strabateDe-atâta strainatate.Din Hotin si pân la MareVin Muscalii de-a calare, De la Mare la HotinMereu calea ne-o atin;Din Boian la Vatra-DorniiAu umplut omida cornii, Si strainul te tot pasteDe nu te mai poti cunoaste.Sus la munte, jos pe valeSi-au facut dusmanii cale, Din Satmar pân' în SaceleNumai vaduri ca acele.Vai de biet Român saracul!Îndarat tot da ca racul, Nici îi merge, nici se 'ndeamna, Nici îi este toamna, toamna, Nici e vara vara lui, Si-i strain în tara lui.De la Turnu 'n DorohoiCurg dusmanii în puhoiSi s'aseaza pe la noi;Toate cântecele pier, Sboara paserile toateDe neagra strainatate;Numai umbra spinuluiLa usa crestinului.Îsi desbraca tara sinul, Codrul - frate cu Românul -De secure se tot pleacaSi isvoarele îi seaca -Sarac în tara saraca!

Page 13: Istoricul Seminarului

Cine-au îndragit strainii, Mânca-i-ar inima câinii, Mânca-i-ar casa pustia, Si neamul nemernicia!

Stefane Maria Ta, Tu la Putna nu mai sta, Las' ArchimandrituluiToata grija schitului, Lasa grija SfintilorÎn seama parintilor, Clopotele sa le tragaZiua 'ntreaga, noaptea 'ntreaga, Doar s'a 'ndura Dumnezeu, Ca sa 'ti mântui neamul tau!Tu te 'nalta din mormânt, Sa te aud din corn sunândSi Moldova adunând.De-i suna din corn odata, Ai s'aduni Moldova toata, De-i suna de doua ori, Îti vin codri 'n ajutor, De-i suna a treia oaraToti dusmanii or sa piaraDin hotara în hotara -Îndragi-i-ar ciorileSi spânzuratorile!

Page 14: Istoricul Seminarului

Miorita

Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, Iată vin în cale,Se cobor la vale, Trei turme de miei, Cu trei ciobănei. Unu-i moldovan, Unu-i ungureanŞi unu-i vrâncean. Iar cel ungureanŞi cu ce-l vrâncean, Mări, se vorbiră, Ei se sfătuirăPe l-apus de soare Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan, Că-i mai ortoman Ş-are oi mai multe, Mândre şi cornute, Şi cai învăţaţi,Şi câni mai bărbaţi, Dar cea mioriţă, Cu lână plăviţă,De trei zile-ncoace Gura nu-i mai tace,Iarba nu-i mai place.- Mioriţă laie, Laie bucălaie,De trei zile-ncoace Gura nu-ţi mai tace! Ori iarba nu-ţi place, Ori eşti bolnăvioară, Drăguţă mioară?- Drăguţule bace, Dă-ţi oile-ncoace, La negru zăvoi, Că-i iarbă de noi Şi umbră de voi. 

Page 15: Istoricul Seminarului

Stăpâne, stăpâne, Îţi cheamă ş-un câine, Cel mai bărbătesc Şi cel mai frăţesc, Că l-apus de soare Vreau să mi te-omoare Baciul ungurean Şi cu cel vrâncean!- Oiţă bârsană, De eşti năzdrăvană, şi de-a fi să mor în câmp de mohor,Să spui lui vrâncean Şi lui ungurean Ca să mă îngroape Aice, pe-aproape, În strunga de oi, Să fiu tot cu voi; În dosul stânii Să-mi aud cânii. Aste să le spui, Iar la cap să-mi pui Fluieraş de fag, Mult zice cu drag; Fluieraş de os, Mult zice duios; Fluieraş de soc, Mult zice cu foc! Vântul, când a bate, Prin ele-a răzbate Ş-oile s-or strânge, Pe mine m-or plânge Cu lacrimi de sânge! Iar tu de omor Să nu le spui lor. Să le spui curat Că m-am însurat Cu-o mândră crăiasă, A lumii mireasă; Că la nunta mea A căzut o stea; 

Page 16: Istoricul Seminarului

Soarele şi luna Mi-au ţinut cununa.Brazi şi paltinaşi I-am avut nuntaşi, Preoţi, munţii mari, Paseri, lăutari, Păserele mii,Şi stele făclii! Iar dacă-i zări, Dacă-i întâlni Măicuţă bătrână, Cu brâul de lână, Din ochi lăcrimând, Pe câmpi alergând, Pe toţi întrebând Şi la toţi zicând: "Cine-a cunoscut, Cine mi-a văzut Mândru ciobănel, Tras printr-un inel? Feţişoara lui, Spuma laptelui; Musteţioara lui, Spicul grâului; Perişorul lui, Peana corbului; Ochişoii lui, Mura câmpului?" Tu, mioara mea, Să te-nduri de ea Şi-i spune curat Că m-am însurat Cu-o fată de crai, Pe-o gură de rai.Iar la cea măicuţă Să nu spui, drăguţă, Că la nunta meaA căzut o stea, C-am avut nuntaşiBrazi şi paltinaşi.

Page 17: Istoricul Seminarului

 

Viata Sf. Ap. Filip

Născut în Betsaida, lângă Marea Galileii, Filip cunoștea așa bine Sfânta Scriptură încât L-a recunoscut imediat pe Iisus ca fiind Mesia, Unsul lui Dumnezeu, de cum L-a întâlnit. După Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Filip a propovăduit în Asia și În Grecia. În Grecia, evreii îl urau atât de tare încât marele preot s-a apucat el însuși să îl ciomăgească până la moarte, dar printr-o minune marele preot a orbit dintr-o dată și s-a înnegrit. Apoi pământul s-a deschis și l-a înghițit. Atunci s-au vindecat mulți bolnavi și mulți păgâni au crezut în Hristos.

Sfântul Filip se găsea împreună cu sora lui, Mariamna (prăznuită la 17 februarie), cu Sf. Apostol Ioan și cu Sf. Apostol Bartolomeu în cetatea Hieropolis din Frigia, propovăduind. Prin rugăciune, a ucis un șarpe uriaș pe care îl adorau păgânii; aceștia s-au mâniat așa de tare încât i-au răstignit pe el și pe Sfântul Bartolomeu cu capul în jos. Iarăși, pământul s-a deschis și l-a înghițit pe judecător, împreună cu mulți păgâni. Poporul, fiind foarte înspăimântat, a alergat să îi scoată pe cei doi apostoli din chinuri. Dar Sfântul Filip deja murise.

Sfântul Bartolomeu l-a hirotonit pe Stahie – pe care Sfântul Filip îl vindecase de o orbire de patruzeci de ani și îl botezase – ca episcop al celor nou-botezați din acea cetate. Ulterior, moaștele Sfântului Filip au fost duse la Roma. El este numărat între cei Doisprezece Mari Apostoli.