Download pdf - Inovație și performanță în societatea cunoașterii

1

Teodor Păduraru, Gabriela Boldureanu (coordonatori)

Inovație și performanță în societatea cunoașterii

2

3

Teodor Păduraru, Gabriela Boldureanu (coordonatori)

Inovație și performanță în societatea

cunoașterii

4

Referenți științifici:

Conf. univ. dr. Corina Dumitrescu, Universitatea Politehnică, București

Prof. univ. dr. Alexandru Trifu, Universitatea „Petre Andrei”, Iași

Autorii volumului își asumă întreaga responsabilitate pentru respectarea normelor

legale în ceea ce privește drepturile de autor și a normelor etice și deontologice ale

cercetării, inclusiv utilizarea echitabilă (fair use) a lucrărilor supuse legislației

copyright-ului.

Drepturile de proprietate intelectuală aferente tuturor lucrărilor publicate în cadrul

volumului aparțin Academiei Române – Filiala Iași. Volumul poate fi citat fără

permisiune scrisă, doar cu specificarea sursei, în condițiile respectării regulilor

utilizării echitabile a lucrărilor supuse legislației copyright-ului.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Inovaţie şi performanţă în societatea cunoaşterii / coord.: Teodor Păduraru, Gabriela Boldureanu. - Bucureşti : Pro Universitaria, 2015 Bibliogr. ISBN 978-606-26-0355-7 I. Păduraru, Teodor (coord.) II. Boldureanu, Gabriela (coord.)

001.894

5

Cuprins

Cuvânt înainte ............................................................................................................... 7 Inovaţie şi performanţă în cercetarea științifică ......................................................... 13

Teodor Păduraru

Transumanismul ca exponent al inovaţiei tehnologice în cadrul dimensiunii

socio-economice a globalizării ................................................................................... 43 Ion Iuga

Analiza impactului factorilor care influențează performanța academică a

profesorilor din domeniul economic ........................................................................... 75 Ioana-Alexandra Horodnic

Inovație și performanță în IMM-urile românești ........................................................ 97 Gabriela Boldureanu

Practici de resurse umane inovative şi performanţa angajaţilor în cadrul

firmelor româneşti ..................................................................................................... 117 Carmen Claudia Aruştei

Valoarea brandului – o abordare inovativă de marketing........................................ 143 Adrian Brunello

Abordare calitativă a relațiilor existente dintre reputația companiei, satisfacția

clienților și loialitatea clienților ............................................................................... 177 Ioana Irina

Criza financiară globală și noile practici contabile la nivelul Uniunii Europene ... 203 Inesa Iacob (căs. Tofănică)

Studiul limitelor modelelor de tip ARCH pentru seturi de date cu frecvență

mare ........................................................................................................................... 231 Simona Adăscăliţei

Creşterea performanţelor intervenţiilor în cazul dezastrelor prin utilizarea

sistemelor spaţiale de asistare a deciziilor ............................................................... 257 Silviu-Ioan Bejinariu

Abstract ..................................................................................................................... 291 Despre autori ............................................................................................................ 295

6


7

Cuvânt înainte

Volumul colectiv Inovație și performanță în societatea cunoașterii reunește cercetările tutorilor și bursierilor ce formează grupa de cercetare GC05

„Inovație și performanță în științele socio-economice”, din cadrul Proiectului

Inovare și dezvoltare în structurarea și reprezentarea cunoașterii prin burse

doctorale și postdoctorale (IDSRC – doc postdoc) POSDRU/159/1.5/S/133675, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional

Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. El propune câteva analize și cercetări – spunem noi, foarte pertinente, de un larg interes academic și,

totodată, cu o importantă utilitate socială – privind inovarea și performanța, atât la

nivel macro, cât și la nivel microeconomic. Inovaţia și performanța reprezintă componente fundamentale ale societății

cunoașterii, fiind determinate de provocările economice, sociale şi ecologice la

nivelul organizațiilor, administrațiilor locale și regionale în contextul dezvoltării

durabile. Inovația nu presupune doar noi tehnologii, ci și noi forme de organizare,

noi practici, noi metode de abordare a problematicii globale sau locale, implicând noi standarde de performanță.

Plasate în contextul economic şi social actual, inovaţia şi performanţa au

rolul de a îmbunătăţi capacitatea de adaptare a sistemelor economice şi sociale la

schimbările impuse de mediul intern şi extern. Este din ce în ce mai evident că generarea și exploatarea cunoașterii

reprezintă surse vitale pentru creșterea bunăstării pe plan global. În același timp,

cunoașterea reprezintă elementul cel mai important care determină

competitivitatea și tocmai de aceea statele lumii, cu predilecție cele dezvoltate, s-au angajat în crearea de sisteme naționale și internaționale care să genereze

cunoaștere. Accentuarea globalizării a condus la creşterea importanţei colaborării

internaţionale, a schimbului de cunoaştere explicită şi a creat comunităţi științifice

puternice, fără însă a reduce importanţa pe care complexul de factori locali o are

în adaptarea şi valorificarea cunoaşterii. Acesta este şi motivul pentru care statele

dezvoltate fac mari eforturi în scopul atragerii oamenilor de ştiinţă şi a inginerilor

cu performanţe deosebite şi totodată de a atinge masa critică de cercetare în

domenii strategice.

Cuvânt înainte

8

În lupta pentru excelenţă, universităţile, institutele publice de cercetare-dezvoltare, celelalte entităţi de cercetare de drept public, joacă un rol sporit.

Acestea sunt provocate să se transforme în actori importanţi pe piaţa cunoaşterii,

atrăgând şi dezvoltând resurse umane de vârf şi concentrând facilităţi de cercetare

importante. Implicarea în cercetare şi legăturile tot mai strânse cu mediul economic au

devenit nu doar surse suplimentare de venit, ci elemente intrinseci ale procesului de educaţie şi formare.

În relația cunoaşterii: educaţie-cercetare-inovare, inovarea are cel mai mare impact asupra bunăstării – şi tocmai din această cauză ridică și cele mai mari

probleme din punct de vedere al politicilor conexe. Inovarea, proces complex cu mai multe variabile, are în centrul său

colaborarea dintre cercetare şi industrie. În ultimul deceniu ţările dezvoltate au

propus entităţi intermediare sau forme de interacţiune şi colaborare, prin care să

fie create punţi între cele două sectoare, alocând acestor entităţi resurse financiare

publice în creştere. Modelele şi planurile funcţionale inovatoare, ce conduc la eficientizarea,

uşurarea şi integrarea mai adecvată a organizaţiei (companiei, entităţii) într-un anumit sistem economico-social, sau pe o anumită piaţă, au drept rezultantă

directă obţinerea de produse şi/sau servicii inovatoare, performanţe care asigură

obţinerea profitului şi posibilitatea sustenabilităţii entităţii în mediul determinat,

iar ca ultimă rezultantă, influenţează decisiv creşterea PIB şi a productivităţii. În acest context, toate țările lumii acordă o importanță deosebită cercetării

științifice în toate domeniile de activitate, în primul rând prin elaborarea de

strategii coerente, care să țină seama de realitățile concrete din fiecare țară și care

să aibă în vedere alocarea fondurilor necesare, asigurarea personalului necesar la

un nivel de competență peste medie, crearea de clustere inovative în vederea

dezvoltării relațiilor dintre unitățile de cercetare și cele de producție sau de prestări servicii.

România poate fi considerată, pe baza tuturor exemplelor din rapoartele

interne, dar şi de la nivelul Uniunii Europene, ca o ţară cu o economie rămasă în

urmă, dar de tip antreprenorial. Cu toate acestea – şi în pofida datelor din evidenţele Institutului Naţional de Statistică – sectorul de afaceri şi cel privat, care

ar trebui să constituie un parteneriat (co-joint) cu cercetarea academică şi de

specialitate, nu are o vizibilitate şi o anvergură asemănătoare celei din ţările

dezvoltate, unde aceasta joacă un rol foarte important în dinamizarea inovării şi

cercetării de performanţă. Neglijarea şi subfinanţarea acestui domeniu de avangardă al dezvoltării

unei economii, face ca România să se axeze pe concentrarea cercetării de

performanţă, inclusiv în cadrul clusterelor, doar pe câteva centre universitare și

academice. Acest aspect nu va avea sustenabilitate şi nu va asigura vizibilitatea


9

ţării noastre în Uniunea Europeană şi în lume, dacă nu se va aloca mai mult pentru

dezvoltarea unor centre de cercetare, inovare şi în alte zone ale ţării, deoarece

peste tot găsim resurse latente ce pot fi uşor antrenate în operă, dacă există interes

naţional şi posibilităţi locale de implementare. În scopul revigorării cercetării

științifice în țara noastră este necesară o strategie care să aibă în vedere realitățile

concrete și modul de implementare a strategiilor anterioare. Aceste aspecte și

multe altele sunt prezentate în studiul „Inovație și performanță în cercetarea

științifică.” „Analiza impactului factorilor care influențează performanța academică a

profesorilor din domeniul economic” prezintă activitatea de cercetare academică

care a devenit din ce în ce mai importantă pentru competitivitatea universităţilor.

Toate sistemele de clasificare a universităţilor se bazează pe rezultate vizibile ale

cercetării, motiv pentru care performanța academică joacă un rol esențial. Pe de altă parte, dat fiind mediul concurențial din ce în ce mai ridicat, unul dintre

obiectivele principale ale universităților devine atragerea studenților. Astfel,

misiunea cea mai importantă a universităților este de a oferi studenţilor un

serviciu educațional la standarde avansate de calitate. Această misiune poate fi

îndeplinită doar prin intermediul personalului academic, fapt pentru care motivarea acestuia devine crucială. Pe lângă actul/serviciul educativ, cercetarea

ocupă un rol foarte important, deoarece prin activitatea de cercetare este

menţinută vie preocuparea personalului academic în ariile sale de interes și în același timp contribuie la realizarea unei imagini pozitive asupra

instituţiei/universității la care respectivul angajat este afiliat. Într-un volum care are ca subiect inovația și performanța în societatea

cunoașterii nu poate lipsi prezentarea, fie și doar succintă, a unor curente sau

abordări filosofice și ideologice care au ca principală preocupare inovarea. Studiul

“Transumanismul ca exponent al inovației tehnologice în cadrul dimensiunii

socio-economice a globalizării” evidențiază, pe baza unei riguroase documentări,

că percepția despre inovație este astăzi rezultatul unui amestec de ideologie,

imaginație, mit și utopie, toate acestea într-un context social comprimat și global

interconectat. Caracterul disruptiv pe care l-a dobândit inovația face ca produsele

sale să fie percepute mijlocit de ideea de tehnologie. Potrivit opiniei autorului, aceste produse sunt receptate ca noutăți neregulate și își extrag fascinația din

„complicitatea lor cu mitul, cu viitorul, cu imaginarul.” Este întreținut cultul

progresului către un gen superior de ordine socială și bunăstare, fapt demonstrat

pe deplin în transumanism. Materialismul transumanist este direcționat către

realizarea utopiei tehnologice. Transumanismul exacerbează caracterul disruptiv

al inovației și al imaginării pe baza determinismului tehnologic și a convingerii că

progresul tehnologic se poate realiza în prelungirea și pe baza evoluției biologice. Rezultatul este un tip cu totul nou de utopie, utopia tehnologică. Premisa că

ordinea tehnologică nu poate fi decât rațională stă la baza optimismului

Cuvânt înainte

10

transumanist. Transumanismul poate fi văzut și drept un produs al societății

globalizate, deziluzionate în anumite momente, care i-a acordat încă o dată

tehnologiei dimensiunea salvării. În final apare evident cum practica tehnologiei

este o practică socială. Mitul funcționalității absolute a lumii complet

tehnologizate este dependent de credința în progresul absolut al inovației

tehnologice. În contextul actual al noii economii specifice societății bazate pe

cunoaștere, inovația și performanța sunt factorii cheie care asigură succesul

organizației, creșterea productivității, eficienței și eficacității acesteia. Lucrarea

„Inovație și performanță în IMM-urile românești” este rezultatul unui demers de inducţie şi deducţie, investigare şi interpretare critică şi comparativă a numeroase

studii elaborate la nivel naţional şi internaţional privind procesul inovativ în organizații, diagnoza IMM-urilor la nivel european, național și regional, procesul

creării de noi întreprinderi în România și analiza performanțelor IMM-urilor în România.

Într-un mediu socio-economic foarte dinamic, pentru a obține performanță

pe termen lung – și, implicit, pentru a câștiga sau menține avantajul competitiv – verbul care ar trebui să descrie principala activitate a organizațiilor este „a inova”.

Studiul „Practici de resurse umane inovative și performanța angajaților în cadrul firmelor românești” încearcă să evidențieze în ce măsură acest lucru se întâmplă și

în domeniul managementului resurselor umane. Cercetarea influenței personalității brandului și a personalității clientului

asupra loialității comportamentale, cu aplicare în industria automobilelor din clasa premium, face obiectul studiului „Valoarea brandului – o abordare inovativă de

marketing”. Cele trei branduri auto premium (BMW, Audi și Mercedes-Benz) testate în lucrare au fost alese în urma consultării pieței auto, reprezentând mărcile

cel mai bine vândute până în luna octombrie 2014. Personalitatea brandului și

Personalitatea clientului reprezintă cele două constructe care sunt puse în relație

cu loialitatea comportamentală, ele măsurându-se utilizând factori precum entuziasmul, competența, sinceritatea, rigiditatea și rafinamentul (pentru

personalitatea brandului) sau extraversiunea, caracterul agreabil, conștientizarea,

nevrotismul și deschiderea (pentru personalitatea clientului). Obiectivul studiului „Abordare calitativă a relațiilor existente dintre

reputația companiei, satisfacția clienților și loialitatea clienților” este acela de a

contribui la înţelegerea relaţiilor existente dintre reputaţia companiei, satisfacţia

clienţilor şi loialitatea clienţilor prin intermediul unei cercetări calitative.

Cercetarea a fost realizată asupra unui grup alcătuit atât din consumatori, cât şi din producători, prin intermediul său urmărindu-se înţelegerea termenilor de către

persoanele implicate, identificarea factorilor care ar putea determina crearea reputaţiei unei companii, cercetarea percepţiei cu privire la diferențele dintre

reputaţia unei companii, brand şi imagine, precum şi analiza percepţiei asupra


11

posibilelor legături existente între reputația companiei, satisfacția clienților și

loialitatea clienților. „Studiul limitelor modelelor de tip ARCH pentru seturi de date cu

frecvență mare” pornește de la constatarea că modelele heteroscedastice ARCH dezvoltate de Robert Engle au fost, pentru mulți ani, cele mai utilizate modele

pentru volatilitate. Pentru a îmbunătăți performanțele modelelor și pentru a face ca

acestea să reflecte mai bine realitatea piețelor de capital, au fost dezvoltate, de-a lungul timpului, numeroase extensii ale modelelor ARCH, precum GARCH, EGARCH sau GARCH-M. Obiectivul principal al autoarei studiului este analiza, prin intermediul acestor modele, a volatilității rentabilităților acțiunilor emise de

64 de companii din Statele Unite ale Americii și tranzacționate la bursa electronică NASDAQ (32 de acestea fiind incluse de Corporate Responsability

Magazine în categoria companiilor social responsabile, iar 32 în categoria companiilor care nu sunt social responsabile).

Globalizarea a determinat în ultimele decenii o reașezare a lucrurilor în toate domeniile, inclusiv în cel economic. Participarea unui număr din ce în ce

mai mare de companii pe piețele financiare internaționale a produs nevoia unor

standarde contabile internaționale care să ofere date financiare comparabile, fără a

fi nevoie de retratări. Astfel au apărut standardele internaționale de raportare

financiară, care au cunoscut o largă răspândire de-a lungul timpului. În urma dezbaterilor aprige, standardele internaționale au suferit anumite modificări, iar

statele care s-au angajat să le adopte au continuat procesul de convergență

contabilă. În acest proces s-a angajat și Uniunea Europeană, adoptând

regulamentul care impunea societăților cotate la bursele de valori să folosească

acest referențial la întocmirea conturilor financiare. Procesul de convergență și

armonizare contabilă a determinat anumite modificări în sistemele contabile

naționale. Studiul „Criza financiară globală și noile practici contabile la nivelul

Uniunii Europene” își propune să identifice modificările impuse de

implementarea standardelor internaționale asupra sistemelor contabile naționale. În studiul „Creşterea performanţelor intervenţiilor în cazul dezastrelor prin

utilizarea sistemelor spaţiale de asistare a deciziilor” sunt identificate modalităţi

novatoare şi realiste de asistare a deciziilor şi de modelare a intervenţiilor în

situaţii de urgenţă, prin itermediul unor metode moderne de optimizare bazate pe

utilizarea Infrastructurii de Informaţii Spaţiale (IIS) în condițiile în care, la ora actuală, în cazul apariţiei unor evenimente deosebite, procedurile puse la punct pe

diferitele niveluri organizatorice ale Departamentului de Intervenţii în Situaţii de

Urgenţă nu reuşesc să răspundă întotdeauna în mod optim. Utilizarea Infrastructurii de Informaţii Spaţiale (IIS) şi a Sistemelor de Informaţii Geografice

(SIG) în cazul managementului situaţiilor de risc este esențială în toate domeniile

de activitate, deoarece poziţionarea geografică a obiectelor fie ele naturale sau

produse de om, a fenomenelor, a activităţilor etc. reprezintă elemente importante

Cuvânt înainte

12

în rezolvarea situațiilor de după producerea fenomenului. Administrarea

corespunzătoare a datelor oferite determină luarea de decizii corecte şi rapide

pentru salvarea victimelor şi reducerea riscului producerii altor evenimente post-dezastru, utilizarea IIS permite gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Teodor Păduraru, Gabriela Boldureanu


13

Inovaţie şi performanţă în cercetarea științifică

Teodor Păduraru

1. Abordare generală a problematicii

Procesul creativităţii şi cercetării multidisciplinare şi cu prioritate spre

inovare a generat şi generează un impact important asupra creşterii economice, în primul rând, dar şi asupra dezvoltării organismului economic şi social şi evidenţiază,

totodată, faptul că societatea de azi a devenit o societate a cunoaşterii, bazată pe

informaţie La rândul său, procesul creativităţii şi al inovării sunt influenţate de nivelul

dezvoltării economice a fiecărei ţări. Prin progres economic, sporesc mijloacele materiale, umane şi financiare destinate înfăptuirii şi difuzării progresului tehnic și, de

asemenea, se perfecţionează cadrul organizatoric şi instituţional necesar desfăşurării

acestor procese. Aşa se explică faptul că unele ţări sunt generatoare de progres tehnic şi

economico-social, iar altele nu au nici capacitatea de a-l asimila şi utiliza. În economia modernă de piaţă, caracterizată printre altele, de o concurenţă

acerbă, entităţile economice (companii, întreprinderi, firme, organizaţii), pentru a fi

viabile şi sustenabile pe piaţă, trebuie să desfăşoare o activitate rentabilă şi

competitivă. Acest lucru se poate realiza doar prin sporirea capacităţilor de cercetare-inovare şi prin utilizarea cu chibzuinţă şi la înalţi parametri a resurselor umane

specializate în acest sens. Astfel, crearea în cadrul firmelor a departamentelor sau a posturilor cu specific de cercetare-inovare, angajarea şi folosirea personalului cu

pregătire şi aptitudini în acest domeniu, dau substanţă funcţiei de cercetare-inovare în cadrul entităţii, dar contribuie decisiv și la buna funcţionare a întregului angrenaj

economico-social de la nivel microeconomic. Pentru a fi cu adevărat eficientă, activitatea de cercetare-inovare, inclusiv cea

de natură economică şi socială, se impune a fi susţinută şi dublată de existenţa unui

cadru macroeconomic prin care să se asigure politici adecvate în domeniu, dar şi

norme şi reglementări care să facă posibile existenţa şi funcţionarea tuturor

componentelor naţionale de cercetare-inovare, atât de la nivelul activităţii de

business, cât şi de la nivelul instituţiilor de învăţământ superior, sau al institutelor specializate de cercetare-dezvoltare-inovare.

Această lucrare a fost realizată în cadrul proiectului POSDRU/159/1.5/S/133675 „Inovare şi

dezvoltare în structurarea şi reprezentarea cunoaşterii prin burse doctorale şi postdoctorale (IDSRC – doc postdoc)”, cofinanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Teodor Păduraru

14

Cercetarea, cu „vârful de lance” inovarea şi perfecţionarea, devine

indispensabilă entităţilor în existenţa lor pe diferitele pieţe libere şi concurenţiale,

asigurând profitabilitatea acestor entităţi, și chiar a economiilor naţionale, prin

implementarea unor strategii şi tactici adecvate, care să ţină cont de particularităţile

naţionale, dar mai ales de contextual geo-strategic şi economic actual (Iancu 1997, 210) Măsurile de promovare pe sectoare şi paliere ale economiei naţionale a

activităţii de cercetare-inovare cuprind, aşa după cum vom vedea, acţiuni concertate

atât prin finanţarea de la guvern (inclusiv credite avantajoase, subvenţii, alte

stimulente), cât şi prin contribuţii şi sponsorizări din partea unor entităţi private ce

doresc obţinerea unor rezultate benefice şi de avantaj competitiv în domeniile lor

specific de activitate. Aşa-numita politică a inovaţiei susţinută şi implementată de statele dezvoltate

ale lumii, include şi elaborarea de proiecte cu participarea mai multor ţări interesate în

respectivele cercetări. Cazul cel mai cunoscut, nu numai pentru ţara noastră, este cel

al Uniunii Europene, care acordă o atenţie din ce în ce mai însemnată acestui

domeniu de maximă importanţă, considerându-l prioritar în realizarea obiectivului său

de primă regiune economică a lumii. Dacă se are în vedere numai planul intervenţionismului etatist, politica de

inovare, implementată în statele dezvoltate, care ar trebui urmată şi de celelalte ţări

care au ca obiectiv un nivel cât mai ridicat al standardului de viaţă, se concretizează

în următoarele: - Finanţarea unei părţi însemnate a cheltuielilor din domeniul cercetării şi

inovării; - Sprijinirea instituţiilor specializate şi a unităţilor de învăţământ superior

cu resurse financiare, materiale, dar mai ales umane; - Sprijinirea finanţării programelor şi proiectelor de cercetare-inovare dintre

mediul de afaceri şi instituţiile de cercetare şi cele de învăţământ superior,

concretizată prin crearea și funcţionarea clusterelor de cercetare-inovare-producţie;

- Iniţierea, coordonarea şi finanţarea unor proiecte şi programe transfrontaliere

în domenii de interes comun pentru statele vecine respective; - Susţinerea transferului de cunoştinţe, tehnologie, know-how, către statele

în curs de dezvoltare şi spre cele subdezvoltate, interesul fiind ca toate

statele lumii, toate economiile, să poată evolua de o manieră win-win în economia regională sau mondială.

Pornind de la aceste realizări şi realităţi ale domeniului cercetării ştiinţifice

multidimensionale de la nivelul statelor dezvoltate, cu expertiză importantă în domeniu,

România îşi propune, din punct de vedere teoretic, măsuri care să cuprindă: - Intensificarea participării la cooperarea şi însuşirea celor mai noi cuceriri

ale tehnicii şi diferitelor ştiinţe de la nivelul Uniunii Europene; - Conştientizarea de către clasa politică a necesităţii alocării unor cote mai

însemnate din buget acestei activităţi şi susţinerii domeniului, deoarece


15

experienţa altor ţări, în special a celor ce au reuşit în această economie

complexă şi plină de provocări, trebuie urmată şi implementată şi la noi; - Diseminarea cu prioritate a realizărilor din toate domeniile cercetării-

inovării la nivel naţional şi internaţional şi susţinerea financiară a

proiectelor viabile cu potenţial de reuşită pe ambele planuri de aplicare. Aceste acţiuni ar putea impulsiona şi motiva domeniul cercetării-dezvoltării

(personal şi unităţi specializate) în vederea încadrării pe coordonatele eficienţei şi

competitivităţii, dar şi pentru integrarea efectivă în cerinţele şi direcțiile de acţiune ale

Uniunii Europene. Conectarea firmelor la rezultatele cercetării trebuie să fie prioritară, prin

dezvoltarea culturii antreprenoriale şi a inovării, prin revigorarea cercetării intra-firmă, întărirea legăturilor dintre revigorarea cercetării de firmă și prin întărirea

legăturilor dintre comunitatea de afaceri și cea din educație și cercetare. În acest scop se pot utiliza atât instrumentele politicii publice naţionale, cât și cele europene. Până

în prezent însă, politicile publice s-au concentrat cu precădere pe resursa umană şi pe

calitatea instituţiilor publice ce privesc activitatea de cercetare şi inovare. Instrumentele necesare dezvoltării capacităţii de inovare a companiilor în România

sunt în curs de formare şi evoluţie.

2. Diferenţa dintre inovare şi creativitate

Analizând semantica termenilor implicaţi în prezenta analiză, se poate afirma

că există o diferenţă între aceşti doi termeni, ţinând mai ales de gradul de aplicabilitate şi de utilitatea produsului sau serviciului gândit şi realizat. Mai mult,

considerăm că între cei doi termeni există o relaţie de incluziune, de genul:

Inovarea > creativitatea în sensul că inovarea cuprinde atât ideea, gândirea (deci planul teoretic), cât şi

aplicarea inerentă a respectivei idei în practică. Creativitatea este văzută mai mult ca un plan abstract, ideatic, etapa de construcţie mentală, schiţa a ceea ce se doreşte a fi

realizat ca fiind deosebit, mai ales din punct de vedere structural, calitativ, al utilităţii (Anderson, De Dreu și Nijstad 2004).

Inovarea, elementul de noutate în activitatea cotidiană a familiilor sau firmelor,

are legătură tocmai cu finalitatea dorită a fi benefică, pe diferitele planuri de analiză. Literatura în domeniu pune accentul pe factorii de natură psihologică şi pe

influenţa mediului economic şi social, cum ar fi existenţa unor aspecte negative din

viaţa unei persoane, sau grup de persoane, suferinţe, necazuri, care pot potenţa dorinţa

de a realiza ceva inovator, în beneficiul individului, grupului sau societăţii. În acest

caz se poate considera că suntem în prezenţa unei manifestări a filosofiei taoiste, care

stipulează că pentru obţinerea unui progres, a unui câştig, a unei situaţii mai bune,

este necesar să se treacă printr-o fază de declin, de nemulţumire, de neîmplinire.

Teodor Păduraru

16

Atingerea performanţelor în acest domeniu foarte sensibil trebuie să plece de

la analizele efectuate la nivelul instituţiilor de învăţământ superior din domeniul

socio-economic, cu departamente de cercetare, sau activităţi vizând acest domeniu, al

institutelor de cercetare de profil, analize care să scoată în evidenţă, pe baza unei

analize SWOT următoarele aspecte: - punctele tari, - punctele slabe - oportunităţile - riscurile şi influenţa mediului înconjurător complex şi în permanentă mişcare. După cum este îndeobște acceptat de cei mai mulţi specialiști, performanța în

cercetarea științifică are o strânsă legătură cu viziunea asupra complementarităţii, a

sinergiei şi a preocupărilor membrilor respectivelor entităţi, în concordanţă cu liniile

strategice de cercetare şi domeniile de abordat. Modelele şi planurile funcţionale inovatoare, ce conduc la eficientizarea,

uşurarea şi integrarea mai adecvată a organizaţiei (companiei, entităţii) într-un anumit sistem economico-social sau pe o anumită piaţă, au drept rezultantă directă obţinerea de produse şi/sau servicii inovatoare, care la rândul lor asigură obţinerea profitului şi

posibilitatea sustenabilităţii entităţii în mediul determinat, iar ca ultimă rezultantă,

influenţează decisiv creşterea PIB şi a productivităţii. Relaţia sistemică poate fi descrisă astfel:

Până de curând economiştii, precum şi alţi cercetători şi specialişti, nu au luat

în considerare, acţiunea „forţelor pieţei”, cererea şi oferta, asupra inovaţiei. Diferite produse ştiinţifice din domeniul economico-social, cum ar fi cele ale lui Harrod, Hicks, Denison, nu au considerat şi mediul înconjurător, sub aspectul său tehnic. Un

aspect foarte important îl reprezintă evidenţierea ieşirilor (output-urilor) de natură

inovatoare, care să ducă la înţelegerea diferenţelor existente între firme, regiuni, ţări. (Habakkuk 1962)

Mai mult, pârghia care trebuie acţionată şi de care este important să se ţină

seama este cea a cererii, venită cu preponderenţă din partea mediului economic, cerere pentru găsirea de modele, instrumente de gândire şi de acţiune economică care,

puse în practică, să asigure uşurarea activităţilor umane, tehnice şi materiale, din

(2) procese, metode, modele, instru-mente de eficientizare a activităţii

(1) Procese de gândire inovatoare din interiorul şi din afara entităţii

(3) produse şi/sau servicii inova-toare sau performante

(4) profit, cotă de piaţă,

sustenabilitate

(5) creşterea PIB, productivitate ridicată


17

cadrul unei firme (organizaţii, companii) şi care să conducă la rentabilizarea respectivei activităţi.

3. Cercetare științifică şi inovarea în România

Comisia Europeană a scos în evidenţă o realitate nedorită pentru România şi

anume că principala provocare pentru următoarea perioadă de cercetare şi inovare este

însăşi competitivitatea scăzută a întregii economii naţionale. Antreprenoriatul bazat pe

inovare se află la cote foarte reduse, ca și capacitatea de comercializare, de realizare a

produselor şi domeniilor inovatoare care sunt foarte limitate1. De fapt, chiar noua strategie pentru perioada 2014-2020, versiunea

preliminară, cuprindea în titlu numai denumirea de cercetare şi inovare. Inovarea este unanim recunoscută azi ca reprezentând motorul dezvoltării

economice şi sociale. Însăşi Banca Mondială evidenţiază rolul esenţial al cunoaşterii

şi al sectorului CDI în asigurarea creşterii economice sustenabile. Exemplul dat de

către această instituţie financiară internaţională reprezintă unul clasic, făcând referire

la Ghana şi Coreea de Sud, două state care au pornit în urmă cu patru decenii de la

acelaşi nivel de dezvoltare. Cu toate acestea, astăzi cele două ţări se găsesc la poli

diametral opuşi. Această situaţie se explică prin acumularea elementelor de

cunoaştere, a dezvoltării industriilor performante, a serviciilor inovatoare, inclusiv din domeniul IT2.

Activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare în România se desfășoară în baza

unor strategii pe termen mediu și lung care, din păcate, nu s-au finalizat conform prevederilor, din cauze obiective (ex. criza economico-financiară care a avut efecte

importante prin reducerea substanțială a ritmului de creștere economică a majorității

țărilor lumii, cu implicații importante şi asupra activității de cercetare-reducerea fondurilor alocate, reducerea personalului, etc.) dar și din cauze subiective.

Pentru a vedea aceste influențe am apelat la câteva date statistice pe care le

considerăm relevante, în completarea celor prezentate la analiza activității de

cercetare-dezvoltare–inovare în cadrul UE. În cele ce urmează s-au conturat aspecte privind evoluția numărului de unități de cercetare, a personalului total din activitatea

de cercetare și a cercetătorilor, reprezentarea cercetării pe sectoare de performanță,

forme de proprietate, domenii științifice și în activitatea practică (la nivelul

întreprinderilor) Datele din Tabelele nr. 1, 2, 3, 4, 5 şi 6, ne conduc la următoarele concluzii: a. Datele statistice furnizate de Institutul Național de Statistică se referă la

perioade foarte diferite ceea ce împiedică într-o destul de mare măsură

1 European Commission, „Research and innovation performance in EU Member States and Associated

countries”, Innovation Union progress at country level (Luxembourg, 2013): 226. 2 World Bank, Building Knowledge Economies: Advanced Strategies for Development (Washington

D.C., 2007).

Teodor Păduraru

18

realizarea de studii aprofundate și determinarea unor tendințe legate de

activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare; b. Numărul de unităţi CDI pe sectoare de performanţă a scăzut continuu

(Tabelul nr. 1); c. La nivelul instituţiilor de învăţământ superior, deși numărul unităților de

cercetare-dezvoltare-inovare a scăzut în perioada 2011-2013 de la 91 la 87, se poate constata totuși că numărul de angajaţi a crescut în perioada

2005-2010 de la 13889 persoane la 21235 persoane. (Tabelul nr. 2) Având în vedere lipsa datelor statistice necesare unor interpretări de valoare nu

putem lua aceste cifre decât cu titlu informativ, fără a putea analiza la

modul realist o eventuală concentrare a personalului din acest domeniu; d. Numărul total de salariați din unități cu activitate de cercetare-dezvoltare-

inovare a scăzut şi el continuu, această diminuare accentuându-se după

aderarea României la Uniunea Europeană şi manifestarea crizei

economice şi financiare. Acest aspect se poate constata atât în sectorul de

stat cât și în cel privat. (Tabelul nr. 9). De asemenea, se poate constata că

numărul total de salariați a crescut, numărul cercetătorilor a

scăzut(Tabelul nr. 3); e. În ceea ce privește numărul de cercetători pe domenii științifice se poate

constata o creștere a numărului de cercetători în domeniul științelor

agricole dar și reduceri semnificative în domeniul științelor sociale și al

științelor umaniste (Tabelul nr. 4) f. Un aspect îmbucurător îl reprezintă faptul că la nivelul instituţiilor de

învăţământ superior, atât de stat, cât și private, în intervalul 2005-2010 se înregistrează o creștere a numărului de angajaţi de la 13385 la 18357 în

învățământul superior de stat și de la 504 la 2878 în cel privat. g. Se poate observa că, față de indicatorul utilizat la nivel european Salariați

la 1000 persoane ocupate, având în vedere nivelul extreme de mic al acestuia se utilizează indicatorul Salariați la 10000 persoane ocupate civile. (Tabelul nr. 3 și Tabelul nr. 8);

h. Un aspect îngrijorător îl reprezintă scăderea bruscă a numărului total al

întreprinderilor inovatoare în special în perioada 2008- 2012 (de la 9986 la 5968) dintre care cele mai multe în industrie (de la 6003 la 3415). Acest recul este mult prea puternic pentru a considera criza ca singurul factor de influență. Perioada 2004-2006 a fost din acest punct de vedere cea mai bună perioadă pentru toate întreprinderile inovative. (Tabelele nr. 5 și 6)

Tabelul nr. 1. Numărul de unităţi cu activitate de cercetare-dezvoltare din România pe sectoare de performanţă (număr)

Sectoare Ani

2011 2012 2013 Total din care: 1166 970 920 Sector public 268 269 273 - sectorul guvernamental 177 174 186


19

- sectorul învăţământ superior 91 95 87 Sector privat 898 701 647 - sectorul mediului de afaceri 884 683 623 - sectorul privat non-profit 14 18 24

Sursa: INS- TEMPO

Tabelul nr. 2. Salariați din unități cu activitate de cercetare-dezvoltare pe sectoare de performanță și forme de proprietate în România, la sfârșitul anului (număr) Sectoare de

performanță Forme de proprietate 2005 2006 2007 2008 2009 2010

Total Total 57915 59491 54572 54060 50731 46136

- Proprietate majoritar de stat

43600 46081 42224 41475 39316 36153

- Proprietate majoritar privată

14315 13410 12348 12585 11415 9983

Sectorul mediului de

afaceri Total 27447 24634 20889 18917 15393 11479


14653 13703 11809 9499 7068 4813

- Proprietate majoritar

privată 12794 10931 9080 9418 8325 6666

Sectorul guvernamental Total 16334 15781 13841 14529 13056 13188


15562 15402 13361 14383 13007 12983


privată 772 379 480 146 49 205

Sectorul învățământ

superior Total 13889 18906 19649 20363 22126 21235

- Proprietate majoritar de

stat 13385 16976 17054 17593 19241 18357

- Proprietate majoritar privată

504 1930 2595 2770 2885 2878

Sector privat non-profit

Total 245 170 193 251 156 234


privată 245 170 193 251 156 234

Sursa: INS- TEMPO

Tabelul nr. 3.Structura salariaților din activitatea de cercetare-dezvoltare la sfârșitul anului (număr)

Gruparea după ocupație a

numărului de salariați din cercetare-dezvoltare

2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

Total 42484 43502 42420 39065 42363 42674 43375 Cercetători 30740 30864 30645 30707 25489 27838 26914 Tehnicieni și asimilați 4862 5041 4270 3414 6380 5800 5563 Alte categorii de salariați 6882 7597 7505 4944 10494 9036 10898 Salariați la 10000 persoane ocupate civile 48,7 49,7 50,4 46,7 50,6 49,8 50,8

Sursa: INS- TEMPO

Teodor Păduraru

20

Tabelul nr. 4. Cercetători din activitatea de cercetare-dezvoltare pe domenii științifice, la sfârșitul anului -număr persoane

Gruparea cercetătorilor pe domenii de

științifice 2008 2009 2010 2011 2012 2013

Cercetători - total 30864 30645 30707 25489 27838 26914 Cercetători – în domeniul științelor naturale și

exacte 5769 5377 5163 5448 4789 4986 Cercetători - în domeniul știinţelor inginerești

și tehnologice 11646 11538 11718 10122 13063 13110

Cercetători - în domeniul științelor medicale 3603 4289 3491 3010 2572 2621 Cercetători - în domeniul științelor agricole 2059 2043 2154 1293 1252 2398 Cercetători - în domeniul științelor sociale 4862 4305 5376 4112 4428 2394

Cercetători - în domeniul științelor umaniste 2925 3093 2805 1504 1734 1405 Sursa: INS- TEMPO

Tabelul nr. 5. Întreprinderi inovatoare (produs, proces, nefinalizate, abandonate,

organizare, marketing) pe activități și clase de mărime (număr) Activități Clase de mărime 2004 2006 2008 2010 2012

Total Total 5171 6013 9986 8116 5968 - Mici 2851 3523 6797 5613 4089 - Mijlocii 1597 1836 2388 1874 1400 - Mari 723 654 801 629 479

Industrie Total 3489 3789 6003 4439 3415 - Mici 1691 1941 3705 2769 2217 - Mijlocii 1179 1318 1682 1182 843 - Mari 619 530 616 488 355

Industrie extractivă Total 33 44 81 61 45 - Mici 6 16 55 39 30 - Mijlocii 11 14 14 15 10 - Mari 16 14 12 7 5

Industrie prelucrătoare Total 3402 3675 5698 4143 3200 - Mici 1680 1912 3574 2632 2110 - Mijlocii 1155 1283 1589 1092 786 - Mari 567 480 535 419 304

Energie electrică și termică,

gaze și apă Total 54 70 : : : - Mici 5 13 : : : - Mijlocii 13 21 : : : - Mari 36 36 : : :

Producția și furnizarea de

energie electrică și termică,

gaze, apă caldă și aer

condiționat

Total : : 58 71 58

- Mici : : 9 27 18 - Mijlocii : : 18 17 15 - Mari : : 31 27 25

Distribuția apei, salubritate, gestionarea deșeurilor,

activități de decontaminare Total : : 166 164 112

- Mici : : 67 71 59 - Mijlocii : : 61 58 32 - Mari : : 38 35 21


21

Servicii Total 1682 2224 3983 3677 2553 - Mici 1160 1582 3092 2844 1872 - Mijlocii 418 518 706 692 557 - Mari 104 124 185 141 124

Sursa: INS- TEMPO Notă: ‘:’ - nu există date

Tabelul nr. 6. Ponderea întreprinderilor cu inovație de organizare și/sau de

marketing, în total întreprinderi, pe activități și clase de mărime (%) Activități Clase de mărime 2006 2008 2010 2012 Industrie Mici 6,6 18,3 16,3 13,5

- Mijlocii 3,4 24,4 21,5 15,8 - Mari 3,0 34,1 29,7 23,6

Industrie prelucrătoare Mici 6,7 18,7 16,8 14,2 - Mijlocii 3,5 25,2 22,3 16,3 - Mari 3,3 36,3 31,9 25,0

Servicii Mici 4,6 17,1 19,2 11,5 - Mijlocii 2,5 23,9 24,9 18,8 - Mari : 35,6 37,5 27,7

Sursa: INS- TEMPO Notă: ‘:’ - nu există date

Obiectivele centrale (prioritare) ale activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare,

din Strategia naţională 2007-2013 la capitolul „cercetarea socio-economică şi

umanistă” au fost creşterea competitivităţii şi creativităţii, dezvoltarea culturii

organizaţionale în sistemele economice, ale administraţiei publice, educaţiei şi cercetării, în sistemele sanitar şi militar.

„Evaluarea intermediară a Strategiei Naţionale şi a Planului Naţional CD &

I, 2007-2013”, ne indică destul de elocvent faptul că prevederile detaliate în PN II

sunt mai apropiate de realităţile şi preocupările din economia şi societatea

românească, punându-se accentul pe calitatea dezvoltării unor sectoare economice şi

administrative, dar şi a sectoarelor ce contribuie decisiv la dezvoltarea "capitalului

uman", cum ar fi educaţia şi sănătatea. Tabelul nr. 7. Comparaţie priorităţi tematice TIC între PN II cu PC7

PN II (2007-2013): Programul „Parteneriate”

PC7 (2007-2013): Programul „Cooperare”: Cercetare bazată pe

colaborare Cercetarea socio-economică şi umanistă Cercetarea socio-economică şi umanistă Obiective: Identificarea şi rezolvarea principalelor

probleme sociale legate de educaţie,

locuinţă şi ocupaţie, în vederea dezvoltării

locale, regionale şi naţionale Creşterea competitivităţii şi creativităţii,

dezvoltarea culturii organizaţionale în

sistemele: economic, al administraţiei

publice, educaţiei şi cercetării, în sistemele

Obiective: Generarea unei înţelegeri profunde, împărtăşite a

provocărilor socio-economice complexe şi

intercorelate cu care se confruntă Europa,

precum creşterea, ocuparea forţei de muncă şi

competitivitatea, coeziunea socială, provocările

sociale, culturale şi educaţionale într-o Uniune Europeană lărgită şi durabilitatea, provocările de

mediu, schimbările demografice, emigrarea şi

Teodor Păduraru

22

sanitar şi militar Valorificarea şi dezvoltarea patrimoniului

cultural naţional Diminuarea inegalităţilor socio-umane şi

a diferenţelor regionale.

integrarea, calitatea vieţii şi interdependenţa

globală, în special în vederea asigurării unei baze

de cunoştinţe îmbunătăţite pentru politicile din

domeniile avute în vedere.

Activităţi de cercetare în legătură cu: 1. Noi metode manageriale, de

marketing şi de dezvoltare a

afacerilor privind competitivitatea organizaţională

2. Calitatea educaţiei 3. Calitatea profesiei 4. Capital uman, cultural şi social 5. Patrimoniu material/nonmaterial,

turism cultural, industrii creative 6. Inegalităţi socio-umane; diferenţe

regionale 7. Tehnologia culturală, organizarea şi

schimbarea 8. Locuinţa (calitatea mediului de locuit)

Activităţi de cercetare în legătură cu: 1. Creşterea, ocuparea forţei de muncă şi

competitivitatea într-o societate bazată pe

cunoaştere 2. O combinaţie de obiective economice,

sociale şi de mediu din perspectivă

europeană 3. Tendinţe majore în societate şi implicaţiile

acestora 4. Europa în lume 5. Cetăţeanul în Uniunea Europeană 6. Indicatori socio-economici şi ştiinţifici 7. Activităţi de anticipare

Sursa: PN II, Decizia 1982/2006/CE a Parlamentului Europei şi a Consiliului European La analiza activităţilor de cercetare regăsim aspectele principale legate de

inovarea în domeniul socio-economic, cum sunt noile cercetări în marketing,

competitivitate, dezvoltarea afacerilor, precum şi cele vizând dezvoltarea capitalului

uman şi a patrimoniului material şi imaterial (comerţ invizibil ş.a.). Canalizarea şi

concentrarea eforturilor de cercetare: umane, materiale, financiare și mai ales

susţinerea acordată de stat acestor axe prioritare ar duce la crearea bazei de dezvoltare

pentru întregul ansamblu al economiei naţionale şi recuperarea (în măsura în care este

posibil) a decalajelor faţă de statele europene avansate, dezvoltându-se, de asemenea, un sector de cercetare-inovare bine pus la punct, finanţat corespunzător, fie de stat fie

de mediul de afaceri. În analiza îndeplinirii prevederilor „Strategiei de cercetare, inovare,

dezvoltare, 2007-2013”, se precizează că, în timp ce pe structura PC7 accentul s-a pus pe cerere, în cadrul PN II, centrul de greutate s-a deplasat pe ofertă, mai ales în ceea ce priveşte părţile interesate din instituţiile de cercetare ale sectorului public (universităţi, Academia Română şi filialele acesteia)".

Ținând seama şi de ponderea cercetării de performanţă de la nivelul domeniului afacerilor („business”), ceea ce trebuie luat în considerare este cererea venită de pe piaţă, din economie şi de la diferitele comunităţi ale societăţii în ansamblul lor. Neajunsurile s-au înregistrat în modul de stabilire a respectivelor obiective, unele cu un caracter foarte general şi chiar în clivajele dintre furnizorii de cercetare, inovare şi beneficiarii acestora, aceste aspecte ducând la întârzieri în derularea unor programe, sau chiar respingerea unor astfel de contracte.

Încă un neajuns major reprezentat de neaplicarea „Strategiei” a fost lipsa de coordonare a întregii infrastructuri CDI cu prevederile politicilor sectoriale. Aceasta a


23

reprezentat cauza discrepanţei între abordarea sistemică a cercetării, inovării şi dezvoltării, inclusiv a dezvoltării entităţilor de tip „cluster” şi prevederile acestor politici sectoriale care, prin urmare, au rămas fără obiect de activitate.

Abordând şi problema entităților de tip „cluster”, se poate spune că acestea se manifestă şi se dezvoltă în primul rând în Bucureşti şi Cluj-Napoca, urmate la destul de mare distanţă de Timişoara şi Iaşi. De fapt, încă un neajuns al implementării „Strategiei” este cel al localizării acestor centre de excelenţă şi performanţă în câteva puncte de pe teritoriul ţării, dar care sunt foarte puţine şi sprijină realităţile statistice şi faptice ale ţării noastre în domeniul „Cercetare, Dezvoltare şi Inovare” („CD & I”).

4. Contextul european al evoluţiei cercetării-inovării

La „Summit”-ul Uniunii Europene de la Lisabona din martie 2000 s-a stabilit, ca principal scop al activităţii UE-15 de la acea vreme, ca economia europeană să devină „cea mai dinamică şi competitivă economie bazată pe cunoaştere a lumii, până în anul 2010”.

Problemele de cercetare, dezvoltare şi inovare, în special cercetarea şi dezvoltarea, (adică activitatea de „R & D”) se refereau la Uniunea Europeană formată din 15 state membre. Afirmăm că activitatea de Cercetare - Dezvoltare („R & D”) se află în centrul atenţiei, deoarece cheltuielile cu această activitate trebuiau să se ridice la 3% din PIB. Acest deziderat se adăugă şi celorlalte obiective („targets”) stabilite la sus-amintitul „Summit”:

- o rată anuală medie de creştere economică de 3% pentru perioada anilor 2000-2010;

- crearea a aproximativ 20 milioane de locuri de muncă; - creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă cuprinsă între 15 şi 64 de ani

de la 64% la 70%. Atingerea acestor deziderate majore urma să se realizeze prin sporirea

competiţiei în domeniul bunurilor şi serviciilor, precum şi prin creşterea coordonării politicilor între statele membre.

Vorbind, totuşi de inovare în aşa-numita „decadă Lisabona”, analiştii au

folosit date având ca sursă OECD, precum şi date ale Comisiei Europene în măsură să

estimeze relaţiile dintre competiţie (ca variabilă independentă) şi inovare (ca variabilă

dependentă). (Ugur, Guner 2010) Aşa după cum a arătat realitatea macroeconomică a Uniunii Europene în

această decadă, cu multiple sinusoide ale dezvoltării, cu impactul puternic al crizei economice şi financiare, premisele iniţiale au fost prea optimiste legate de gradul de

deschidere a pieţelor, legătura dintre structura pieţelor şi competiţie (concurenţă), dar

şi de lipsa de coordonare a politicilor, mai ales a celor privind cercetarea-dezvoltarea şi inovarea între statele membre, care au ajuns la sfârşitul decadei la cifra de 27.

Concret, pentru UE-15, în ceea ce priveşte activitatea de inovare inclusă în

spaţiul mai larg al cercetării - dezvoltării („R & D”), în opt dintre state: Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Portugalia, Spania şi Suedia, cheltuielile

Teodor Păduraru

24

BERD (Business Expenditure on Research & Development) au înregistrat o tendinţă

ascendentă de manifestare, încă din 1980, an cu care s-a făcut comparaţia. În alte 5

state, Franţa, Germania, Grecia, Italia şi Olanda, tendinţa a fost aplatizată, fără

sinusoide, cu o jumătate de punct în jurul mediei europene. Într-o singură ţară, Marea

Britanie, s-a înregistrat o scădere a respectivelor investiţii (expenditures). Putem afirma că activitatea care face obiectul lucrării de faţă era considerată a fi o

activitate de „cercetare-dezvoltare”, fără a se marca şi necesitatea inovării. Totuşi, chiar şi în statele „UE-15” care au înregistrat creşteri ale investiţiilor în

acest domeniu în perioada anilor 2000-2009, acestea au fost mai scăzute decât în deceniul

anterior 1990-1999. În celelalte state cheltuielile de cercetare-dezvoltare au rămas stabile

ca pondere în „BERD”, sau chiar au scăzut în perioada „deceniului Lisabona”. Referitor la legătura dintre structura pieţelor (prin impulsionarea concurenţei

între firme) şi inovare, studiile arătă că aceasta nu a fost directă şi decisivă, nici din

punct de vedere teoretic, şi nici practic. Singurul proces evident în activitatea de inovare a fost cel al tehnologiilor TIC, acţiune ce a necesitat şi o adaptare cât mai

rapidă a firmelor, fiind necesare dotări cu produse, maşini, echipamente cu valoare

adăugată high-tech. La acea dată, statele candidate la aderare şi aflate în negocieri cu Uniunea

Europeană, considerate ca un grup, se aflau în urma membrilor Uniunii Europene la

aproape toţi indicatorii utilizaţi, cu rare excepţii, indicatori ce vizau: - educaţia; - personalul angajat în domeniile de producţie „medium şi high-tech”; - ponderea întreprinderilor mici şi mijlocii inovatoare şi cooperarea în inovare; - investiţii în revoluţionarele tehnologii TIC; Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Lituania, Slovenia, s-au dovedit a fi cele mai

inovatoare ţări din grupul celor ce urmau să acceadă la UE (fapt realizat la 1 mai 2004). Statele asociate, Norvegia, Islanda, Elveţia, au obținut rezultate peste media

Uniunii Europene la aproape toţi indicatorii, cum ar fi cei foarte apreciaţi azi precum:

învăţarea pe tot parcursul vieţii (LLL), cercetarea-dezvoltarea publică („public R &

D”), tehnologiile „TIC”, accesul la internet. Un indicator foarte important în activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare îl

reprezintă aşa-numitul stoc al cercetătorilor, aşa după cum apare în literatura europeană de specialitate. Pe baza unui studiu Deloitte şi a datelor furnizate de

Eurostat Numărul fizic al cercetătorilor existenţi la 1000 de angajaţi, clasamentul primelor şase state din Uniunea Europeană în domeniul performanţelor cercetării şi

inovării, alături de S.U.A. şi Japonia se prezintă în Tabelul nr. 8. Se observă că toate aceste state au înregistrat creşteri ale angajaţilor în aceste

sectoare de performanţă, ponderile cercetătorilor în totalul forţei de muncă activă fiind

foarte importante în statele europene fruntaşe. După cum vedem, statele ce acordă o

atenţie deosebită acestui domeniu sunt statele nordice ale Europei, state ce pun accentul

pe asigurarea unor economii şi comunităţi democratice, viabile şi performante.


25

Încă o situaţie, considerăm noi relevantă, este cea referitoare la numărul de

cercetători (este necesar să facem precizarea că nu este vorba de tot personalul din

activitatea de cercetare pe care-l regăsim în Tabelul nr. 9) din cadrul UE-27 pe cele două mari sectoare de activitate din cadrul oricărei economii naţionale:

Tabelul nr. 8. Numărul de cercetători la 1000 angajaţi în EU-27

(mil. cercetători) 2000 2010 2011 Finlanda 15,41 15,51 14,91 Danemarca 16,83 12,80 12,98 Islanda 11,20 15,96 11,94 Luxemburg 8,86 11,40 11,16 Japonia 9,57 9,95 10,47 Norvegia 7,62 10,20 10,38 Suedia 10,10 9,97 9,69 S.U.A 9,00 9,51 9,63 UE 4,90 6,68 6,75

Sursa: Researchers' Report 2014, final report, DG Research and Innovation, Deloitte, pg. 20. http://ec.europa.eu/euraxess/pdf/research_policies/Researchers%20Report%202014_FINAL%20R

EPORT.pdf

Tabelul nr. 9. Situația cercetătorilor în Europa (mil. cercetători)

Total Sector guvernamental şi

învăţământ superior Sectorul firmelor/

de business 2007 1,46 0,77 0,67 2008 1,52 0,81 0,70 2009 1,56 0,85 0,70 2010 1,61 0,87 0,72 2011 1,63 0,87 0,74

Sursa :date prelucrate după Researchers' Report 2014, final report, DG Research and Innovation,

Deloitte, pg. 21. http://ec.europa.eu/euraxess/pdf/research_policies/Researchers%20Report%202014_FINAL%20

REPORT.pdf actualizat la 05.03.2015 Cu toate că debutase criza economică şi financiară, sau poate datorită

acesteia, per total, numărul cercetătorilor a crescut, cererea de pe piaţă putând fi

acoperită, într-o mare măsură prin produse inovatoare, având înalte cunoştinţe

încorporate şi care să se adreseze unui public ţintă cât mai numeros şi diversificat. De asemenea, se observă că ponderea mai mare, aşa după cum am subliniat şi

mai înainte, revine cercetării din sectorul guvernamental şi educaţiei superioare

(învăţământul superior), numărul cercetătorilor crescând an de an, tendinţă observată

şi în sectorul afacerilor (business), unde, de asemenea, remarcăm o creştere

importantă a efectivului de cercetători. O detaliere pe ţări şi la nivel global a numărului de cercetători, atât la nivelul

Uniunii Europene, dar şi al principalelor state dezvoltate ale lumii, o regăsim în

Tabelul nr.10.

Teodor Păduraru

26

Tabelul nr. 10. Personalul din activitatea de cercetare dezvoltare în toate sectoarele - persoane -

SPECIFICAȚIE 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 Uniunea europeană-28 : 3.451.996 : 3.661.970 3.793.440 3.966.295 : :

Belgia 80.538 83.540 86.746 88.770 88.803 94.424 : : Bulgaria 18.994 19.933 20.097 21.971 20.823 20.810 21.677 :

Republica Cehă 69.162 73.081 74.508 75.788 77.903 82.283 87.528 : Danemarca 68.335 68.386 83.883 83.931 84.562 85.491 85.959 :

Germania (până în

1990. vechiul teritoriu al RFG)

: 721.712 : 777.327 : 835.127 : :

Estonia 8.792 9.276 9.621 9.904 10.074 10.131 10.205 : Irlanda 29.954 30.856 32.551 33.875 33.630 36.442 : : Grecia : : : : : 70.229 : : Spania 309.893 331.192 352.611 358.803 360.229 353.911 342.901 : Franța 452.924 447.391 471.975 478.857 523.648 542.447 564.527 :

Croația 16.377 17.058 17.528 18.102 18.459 17.258 16.881 : Italia 306.088 334.503 353.267 354.513 348.215 347.005 364.315 : Cipru 2.534 2.495 2.475 2.591 2.628 2.788 2.727 :

Letonia 10.735 11.076 10.688 9.155 9.174 10.108 10.790 : Lituania 16.379 18.467 18.598 18.483 18.913 22.391 22.103 :

Luxemburg : 5.551 : 5.749 : 6.189 : : Ungaria 50.411 49.485 50.279 52.522 53.991 55.386 56.486 :

Malta 1.580 1.550 1.690 1.567 1.836 2.161 2.353 : Olanda 121.531 113.723 117.372 105.217 127.154 170.913 185.287 : Austria 83.966 89.458 : 96.502 : 107.949 : : Polonia 121.283 121.623 119.682 120.923 129.792 134.551 139.653 :

Portugalia 53.669 62.752 87.565 88.532 91.917 94.077 92.977 : ROMÂNIA 40.758 42.484 43.502 42.420 39.065 42.363 42.674 :

Slovenia 13.521 14.311 16.243 17.045 17.972 21.548 20.967 : Slovacia 23.120 23.437 23.641 25.388 28.128 28.596 28.880 27.823 Finlanda 79.911 79.507 79.289 79.475 79.979 80.817 79.372 :

Suedia : 115.678 : 115.493 : 125.130 : : Regatul-Unit : 499.191 : 507.524 524.333 565.769 580.452 :

Islanda 6.169 5.492 5.739 5.111 : 4.792 : : Norvegia : 59.132 62.655 64.126 63.876 64.717 66.085 :

Suedia : : 100.164 : : : 117.457 : Muntenegru : : : : : 2.134 : : Macedonia 2.939 2.952 2.746 2.413 2.645 2.227 2.773 :

Serbia : : 19.321 20.067 19.341 19.742 : : Turcia 105.032 119.738 125.142 135.043 147.417 164.287 184.301 196.321 Rusia 807.066 801.135 761.252 742.433 736.540 735.273 727.263 727.029 SUA : : : : : : : :

China (fără Hong-Kong) : : : 3.183.687 3.542.244 4.017.578 4.617.120 :

Japonia 1.148.8

36 1.157.570 1.159.7

22 1.152.787 1.159.546 1.145.455 : : Coreea de Sud 365.794 421.549 436.228 466.824 500.124 531.131 : :

Sursa: Eurostat Notă - : - nu există date


27

După cum se poate observa la nivelul UE sunt încă țări a căror situație, în

special la nivelul anilor 2012 și 2013 nu este cunoscută nici în anul 2015 (la 5 martie

2015 fiind ultima actualizare a datelor furnizate de Europas și utilizate de noi). De

asemenea nu se regăsesc date statistice privind numărul de personal angajat în

domeniul R & D din S.U.A. Este interesant faptul că în China care, deși are o populație de aproape cinci

ori mai mare decât UE, numărul cercetătorilor este sub nivelul din UE. Statele considerate propulsoare ale Uniunii Europene, Germania, Regatul-

Unit şi Franţa, domină această situaţie, cu un număr important de angajați în

activitatea de cercetare, peste o jumătate de milion de persoane dar, și aici, trebuie să

ţinem seama şi de numărul ridicat al populaţiei din cele trei ţări. România, s-a menţinut pe o linie constantă a numărului de personal din 2006

până în 2012, în jurul cifrei de 30-42 mii de cercetători cu o ușoară tendință de

creștere înregistrată în anii 2011 și 2012 după un destul de puternic declin din anii

2009 și 2010. Numărul mai mare sau mic al cercetătorilor într-o ţară sau alta, nu trebuie să

fie privit într-un mod absolutist, ci fiecare ţară în parte se impune a fi analizată ca

număr de cercetători raportat la populaţia totală ocupată din economia respectivă. O

comparaţie ni se pare elocventă şi anume cea dintre România şi Olanda; în timp ce la

noi în anul 2012 se înregistrau 42.674 persoane angrenate în cercetare, în Olanda numărul acestora era de 185.287, deci de aproape patru ori mai mare, cu toate că ţara

noastră este de aproape patru ori mai mare decât Olanda iar la populaţia totală, de

asemenea, depăşim „Ţara Lalelelor”. Diferenţa mare constă în raportul acestei

categorii profesionale, net în favoarea Olandei, de unde şi gradul de dezvoltare şi

civilizaţie mai mare în această ţară. În ceea ce privește analiza pe care o întreprindem în continuare are la bază

situaţii Eurostat în limba franceză (Tabelele 11, 12 și 13) şi privesc Cheltuieli totale de cercetare dezvoltare interne (intra-muros) în toate sectoarele, Cheltuielile de cercetare dezvoltare interne (intra-muros) în sectorul de stat și Cheltuieli de cercetare dezvoltare interne (intra-muros) în învățământul superior în Uniunea Europeană și în principalele țări ale lumii.3.

Am dat mai multă atenţie cheltuielilor de cercetare-dezvoltare totale și din

sectorul de stat și din învățământul superior deoarece reprezintă mai bine politica

țărilor în domeniul cercetării ceea ce stimulează și celelalte sectoare. Analiza situaţiilor prezentate în Tabelele 11, 12 și 13 ne indică următoarele

aspecte: - Cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare-inovare la nivelul tuturor sectoarelor

economiilor naţionale în perioada 2005-2013 (2012 în unele situaţii) au avut

3 Se impune o precizare privind înţelegerea unor termeni utilizați la variantele în limba franceză cum

este termenul intra-muros denumirilor respectivelor situaţii din limba franceză şi anume cea

referitoare la particularitatea că binomul cercetare-dezvoltare, R & D, este urmat de termenul de specificare. Adică respectivele cheltuieli cu activitatea de cercetare se derulează specific şi precis într-un spaţiu bine determinat, între anumiţi pereţi-granițe (muros = pereţi).

Teodor Păduraru

28

tendinţa de creştere Acest lucru se explică prin conştientizarea de către marea

majoritate a statelor a faptului că investiţia în cercetare, inovare, este un lucru

benefic pentru întregul sistem economico-social în concordanţă cu această

lume bazată pe cunoaştere în care trăim. - Există mari discrepanţe între valorile acestor cheltuieli pe locuitor în statele

dezvoltate, inclusiv în cele nord-europene şi celelalte state europene care

înregistrează valori mult sub media pe întreaga Uniune Europeană. - În ceea ce priveşte România, se poate observa o uşoară sinusoidă, cu pantă

descrescătoare din 2013 şi cu o valoare deosebit de mică de numai 27,9 euro

pe locuitor, faţă de, spre exemplu Suedia cu 1507 euro, sau Danemarca cu

1379, 8 euro pe locuitor. În asemenea condiţii, nu se poate asigura dezvoltarea multidimensională a infrastructurii economice moderne care să

asigure o poziţie mai avantajoasă în contextul economic la nivel comunitar

european şi chiar mondial. - În ceea ce priveşte cheltuielile R & D în învăţământul superior, acestea indică

valori modice pe locuitor. Se remarcă Danemarca, Suedia, Norvegia, care în

anul 2013 au investit 400 euro/locuitor, cu mult peste media europeană de

125,2 euro/locuitor. - România este din nou în subsolul clasamentului, nereuşind să asigure

impulsionarea activităţii de cercetare-inovare în rândul mediului academic, valoarea alocată/locuitor în acest sector fiind de doar 5,5 euro/locuitor (de

asemenea cu pantă descrescătoare din 2009). - În sectorul de stat, valorile sunt din nou mult mai mici şi faţă de cheltuielile

din sectorul învăţământului superior. Norvegia (cu 205,7 euro/locuitor), dar şi

Germania și Finlanda (cu peste 100 euro/locuitor), singurele ţări ce se

detaşează prin proporţia cheltuielilor alocată acestui sector de activitate. - România, de data aceasta, se află pe un trend crescător ajungând în anul 2013

la 13,7 euro/locuitor.

Tabelul nr. 11. Cheltuieli totale de cercetare dezvoltare interne (în toate sectoarele) în Uniunea Europeană și în principalele țări ale lumii (2005-2013) - Euro pe locuitor

SPECIFICA-ȚIE 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

Uniunea europeană (28)

408,6 435,7 460,6 479,5 472,5 490,7 514,5 533,1 536,0

Belgia 531,5 563,8 600,6 638,7 642,1 690,7 742,8 784,8 807,6 Bulgaria 13,8 15,9 18,4 22,2 24,7 29,0 29,8 34,6 36,6 Republica Cehă 125,6 149,3 175,6 193,3 184,6 200,3 243,4 273,9 285,0

Danemarca 941,3 998,5 1.077,7 1.223,8 1.282,0 1.281,6 1.312,

7 1.358,5 1.379,8 Germania (până

în 1990, vechiul teritoriu al RFG)

675,6 713,0 746,9 809,2 817,2 855,1 923,5 966,6 977,4

Estonia 76,6 111,8 129,3 155,4 147,8 174,6 289,1 287,3 247,0 Irlanda 493,7 526,8 560,4 584,5 605,0 586,8 573,7 594,3 :


29

Grecia 104,2 110,0 120,4 143,2 132,8 120,9 125,1 120,3 132,5 Spania 235,5 268,5 297,9 321,9 315,4 313,8 303,9 286,0 278,5 Franța 577,1 599,5 617,5 641,6 665,7 672,3 694,3 713,0 719,3 Croația 72,5 69,0 80,7 98,7 88,3 77,9 78,4 77,2 83,2 Italia 269,5 289,9 313,1 323,8 325,6 331,6 333,7 345,2 338,5 Cipru 75,3 83,8 92,9 94,5 104,1 105,2 105,8 96,7 99,4 Letonia 32,3 50,4 56,9 64,6 39,2 51,2 67,8 71,7 69,1 Lituania 46,8 57,9 71,6 80,2 70,2 69,9 92,6 99,3 111,9 Luxemburg 1.023,4 1.201,3 1.242,4 1.279,0 1.256,9 1.178,3 1.169,1 965,0 974,1 Ungaria 82,9 89,4 97,1 105,4 106,4 112,4 120,6 126,6 142,8 Malta 67,6 77,2 77,9 80,1 77,3 101,9 116,2 149,4 152,7 Olanda 599,3 622,9 632,2 640,2 631,3 657,1 728,9 753,5 759,4 Austria 735,2 765,5 829,1 908,5 897,4 965,9 988,2 1.060,0 1.073,6 Polonia 36,3 39,6 46,3 57,6 55,0 68,6 74,5 90,1 90,3 Portugalia 114,4 151,0 187,3 245,0 262,4 260,8 242,7 220,1 221,4 ROMÂNIA 15,3 20,9 30,9 39,2 27,2 28,2 32,5 32,1 27,9 Slovenia 206,7 241,5 249,0 306,9 323,2 364,4 436,2 451,6 454,1 Slovacia 36,2 40,3 46,9 56,7 56,3 77,2 86,9 108,3 112,9 Finlanda 1.045,3 1.096,2 1.183,0 1.296,3 1.274,1 1.302,7 1.332,7 1.264,9 1.231,7 Suedia 1.178,4 1.295,5 1.273,7 1.341,0 1.142,8 1.270,8 1.386,6 1.464,9 1.507,6 Regatul-Unit 526,9 561,5 598,1 523,0 467,9 491,6 500,6 524,5 513,0 Islanda 1.238,5 1.328,6 1.303,0 863,3 766,0 : 825,3 : : Norvegia 799,6 863,8 979,9 1.040,3 999,9 1.099,6 1.185,0 1.289,1 1.288,3 Suedia : : : 1.352,3 : : : 1.930,6 : Muntenegru : : : : : : 16,6 : 20,3 Serbia : : : : 36,2 30,3 33,4 39,8 34,7 Turcia 31,9 33,5 48,9 51,2 52,3 64 64,7 75,6 77,3 Rusia 45,7 59,3 74,5 83,3 77,6 91,6 104,5 122,5 : SUA 890,7 941,4 919,2 908,6 947,0 997,5 988,3 1.123,7 : China (fără

Hong-Kong) 18,4 22,8 27,0 34,0 45,6 58,7 71,7 93,8 :

Japonia 953,5 925,3 860,4 890,1 947,7 1.054,6 1.123,6 : : Coreea de Sud 394,0 471,7 506,0 438,8 435,0 579,4 650,3 : :


Tabelul nr. 12. Cheltuieli de cercetare dezvoltare interne (intra-muros) în sectorul de stat în Uniunea Europeană și în principalele țări ale lumii (2005-2013) - Euro pe

locuitor SPECIFICAȚIE 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

Uniunea europeană

(28) 55,8 57,4 59,1 61,3 62,8 63,2 64,2 65,3 65,9

Belgia 44,4 45,3 48,5 57,1 57,4 58,2 59,9 69,0 71,0 Bulgaria 9,2 10,2 10,8 12,9 13,7 10,8 10,7 10,4 10,9 Republica Cehă 27,8 32,1 39,7 43,9 42,9 43,4 48,1 50,4 52,2 Danemarca 60,7 65,5 34,9 31,9 26,5 28,3 26,6 32,3 33 Germania (până în

1990, vechiul teritoriu al RFG)

95,4 98,9 103,8 113,7 121,1 126,6 134,2 138,6 147,5

Estonia 8,6 14,7 11,2 18,3 16,2 18,4 23,4 26,7 22,1 Irlanda 36,5 35,6 38,9 37,9 30,5 28,0 28,9 28,8 28,1 Grecia 21,1 22,9 25,2 : : : 29,8 29,8 37,1

Teodor Păduraru

30

Spania 40,1 44,8 52,4 58,5 63,3 63,0 59,2 54,6 52,1 Franța 102,5 98,9 101,0 102,6 108,6 94,2 96,2 93,7 94,6 Croația 17,4 18,3 20,6 24,9 24,0 21,4 21,5 21,3 21,2 Italia 46,7 49,9 45,4 41,2 42,8 45,4 44,7 51,2 50,5 Cipru 24,0 24,0 22,4 21,7 21,3 20,6 17,5 15,9 14,3 Letonia 6,0 7,6 13,8 17,8 9,7 11,8 15,8 19,4 20,0 Lituania 11,7 13,2 14,9 18,6 16,4 12,3 18,1 19,4 22,2 Luxemburg 123,4 141,8 165,9 204,6 202,4 232,0 224,2 225,4 227,0 Ungaria 23,2 22,7 23,5 24,7 21,3 20,8 19,0 18,3 21,3 Malta 3,2 3,4 1,4 3,2 3,7 4,2 6,0 12,9 15,6 Olanda 74,6 77,1 77,0 76,7 80,5 77,2 79,3 81,7 81,1 Austria 38,3 40,0 44,3 48,5 47,9 50,6 50,8 54,5 55,2 Polonia 13,2 14,7 16,4 20,3 18,9 24,6 25,7 25,2 24,2 Portugalia 16,7 17,1 17,5 17,8 19,2 18,6 17,9 11,8 12,8 ROMÂNIA 5,2 6,8 10,5 16,1 9,5 10,4 13,3 13,1 13,7 Slovenia 50,0 59,2 60,9 67,3 67,1 66,4 62,4 59,1 59,1 Slovacia 10,7 13,2 16,6 18,6 19,1 23,1 24,0 26,6 23,1 Finlanda 99,9 102,5 100,1 104,1 115,9 120,5 117,9 114 109,9 Suedia 58,6 58,0 62,9 59,5 50,5 61,9 60,2 70,4 55,5 Regatul-Unit 55,6 56,1 54,8 47,9 42,9 46,8 42,9 42,2 37,5 Islanda 291,4 270,7 232,2 153,9 169,2 : 146,4 : : Norvegia 125,2 137,4 152,6 153,9 163,8 180,5 194,8 211,7 205,7 Suedia : 10,2 : 10,0 : 11,6 : 14,6 : Muntenegru : : : : : : 4,1 : 3,2 Serbia : : : : 11,2 11,1 11,3 11,5 11,6 Turcia 3,7 3,9 5,2 6,1 6,6 7,3 7,3 8,3 8,1 Rusia 11,9 16,0 21,7 25,1 23,5 28,3 31,2 39,4 : SUA 109,6 112,6 108,0 103,1 113,0 125,7 125,1 138,4 : China (fără Hong-Kong)

4,0 4,5 5,2 6,2 8,5 10,6 11,7 15,3 :

Japonia 79,0 76,6 66,8 74,1 87,3 95,2 94,1 : : Coreea de Sud 46,7 54,5 59,0 52,9 56,6 73,4 76,3 : :


Tabelul nr. 13. Cheltuieli de cercetare dezvoltare interne (intra-muros) în

învățământul superior în Uniunea Europeană și în principalele țări ale lumii (2005-2013) - Euro pe locuitor

SPECIFICAȚIE 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 Uniunea europeană

(28) 92,0 97,4 103,8 110,3 113,4 118,9 120,6 124,8 125,2

Belgia 118,6 120,2 126,9 139,4 152,8 162,4 165,9 171,0 175,1 Bulgaria 1,5 1,5 1,8 2,1 3,5 3,4 3,1 2,8 3,2 Republica Cehă 22,7 27,3 32,2 35,2 36,4 40,1 59,3 75,2 77,6 Danemarca 231,8 258,7 284,7 332,7 355,4 388,5 405,3 428,7 438,4 Germania (până în 1990,

vechiul teritoriu al RFG) 111,8 114,9 120,4 135,2 144,0 154,8 164,5 170,8 175,9

Estonia 31,7 45,4 54,0 66,7 62,3 66,4 80,5 92,3 104,5 Irlanda 133,8 142,7 152,1 168,2 161,2 155,7 138,0 137,4 138,5 Grecia 49,5 52,6 59,3 : : : 50,3 48,0 49,6 Spania 68,4 74,2 78,6 86,1 87,8 88,7 85,8 79,4 78,1 Franța 108,7 115,1 120,4 128,5 138,5 145,1 145,4 149,1 149,3


31

Croația 25,1 25,3 27,2 29,9 28,5 22,0 21,8 20,5 20,3 Italia 81,4 87,7 94,4 98,7 98,5 95,4 95,5 96,8 95,5 Cipru 29,3 34,6 42,0 41,3 48,0 52,4 56,6 54,1 56,9 Letonia 13,1 17,4 24,6 30,6 15,3 20,5 33,2 36,1 29,6 Lituania 25,6 28,5 36,2 42,6 36,6 37,1 50,2 53,1 61,2 Luxemburg 15,4 25,6 37,0 78,1 100,7 149,6 131,8 148,2 149,2 Ungaria 20,9 21,8 22,7 23,2 22,3 22,4 24,3 23,3 20,6 Malta 19,5 22,7 24,9 24,3 24,7 34,5 34,3 49,8 54,3 Olanda 207,7 210,3 219,3 242,6 253,6 265,2 239,8 236,3 241,4 Austria 181,7 184,5 197,7 226,8 234,2 249,6 252,8 271,2 274,7 Polonia 11,5 12,3 15,7 19,4 20,4 25,5 26,2 31,0 26,4 Portugalia 40,5 48,1 55,7 84,5 96,0 96,1 88,3 80,2 83,8 ROMÂNIA 2,1 3,7 7,4 11,3 6,7 6,9 7,4 6,3 5,5 Slovenia 34,6 36,4 38,7 41,2 47,1 50,7 51,4 50,2 47,3 Slovacia 7,4 9,7 11,7 13,8 14,1 21,3 30,4 36,8 37,4 Finlanda 199,0 205,4 220,7 222,7 240,8 266,3 266,4 273,0 265,0 Suedia 258,9 267,2 279,2 285,8 284,2 334,8 367,5 397,2 409,2 Regatul-Unit 135,6 146,7 156,0 138,6 130,8 133,0 130,3 140,1 134,9 Islanda 272,0 315,1 327,6 217,0 192,5 210,8 217,6 : : Norvegia 246,6 264,9 312,4 333,3 320,4 355,7 371,9 403,5 405,8 Suedia : 275,3 : 326,9 : 412,2 : 543,4 : Muntenegru : : : : : : 7,3 : 6,5 Serbia : : : : 19,8 15,7 18,9 18,4 18,5 Turcia 17,4 17,2 23,6 22,4 24,8 29,4 29,4 33,2 32,5 Rusia 2,6 3,6 4,7 5,6 5,5 7,7 9,4 11,4 : SUA 127,6 130,4 123,6 120,3 132,9 147,0 143,8 155,4 : China (fără Hong-Kong) 1,8 2,1 2,3 2,9 3,7 5,0 5,7 7,1 : Japonia 127,8 117,5 108,4 103,6 127,1 135,7 148,4 : : Coreea de Sud 39,1 46,9 53,9 48,9 48,2 62,7 65,6 : :


Pentru statele occidentale dezvoltate, perioada deceniilor 8 şi 10 din secolul trecut

indică existenţa unei falii, a unei discrepanţe între cercetarea din domeniul afacerilor

(industrial, aşa cum era cunoscută) şi cercetarea din mediul academic. Un rol decisiv în activitatea economică de inovare, de creşterea gradului de

competitivitate a produselor pe piaţă l-a avut cercetarea academică în perioadele

anterioare, în domenii precum cel farmaceutic, tehnologic, cel al sectoarelor tehnologiilor informaţiei (Mansfield 1991,1-12). Însăşi analiza la care facem referire,

al cărei autor este Edwin Mansfield, din cadrul Departamentului de Economie al

Universităţii Pennsylvania din Philadelphia (Department of Economics, University of

Pennsylvania, Philadelphia) este rodul unui grant comandat în acest sens de către

National Science Foundation. Un aspect asupra căruia ne focalizăm, chiar și când vorbim despre cercetarea

românească, este acela că problemele de studiu ale cercetării academice, inclusiv ale celei

socio-economice, nu produc efecte pe termen lung, doar cel mult pe termen mediu. Motivul este acela că, după cum se cunoaşte, ultimele decenii au fost marcate de mişcări

neaşteptate, de evoluţii contradictorii în economie, lucru ce face ca predicţiile şi analizele

să nu aibă orizonturi prea îndepărtate.

Teodor Păduraru

32

Studiul menţionat reliefează faptul că la orizontul ultimului deceniu al

secolului trecut întârzierile în industriile ce au beneficiat de rezultatele cercetării

inovatoare din domeniul academic a fost de circa 7 ani, cu extensii în ceea ce priveşte

marile companii. Necesitatea investiţiilor în acest domeniu s-a făcut simţită exact prin ceea ce

se întoarce în cazul entităţilor şi în economie în general. Este vorba despre câştigurile

pe care le obţine atât firma, societatea, cât şi individul în sine (de ex., rata de

rentabilitate socială pentru anii '70-'80 a fost de aprox. 30 %). Mai trebuie precizată şi ideea că centrul de greutate al sectoarelor performante

care participă cu ponderea cea mai importantă, cantitativă şi calitativă, la obţinerea

rezultatelor benefice la nivel macroeconomic s-a schimbat către nivelul entităţilor de

bază. E. Mansfield reliefa de asemenea legătura dintre domeniul academic și produsele

bazate pe cercetare (Academic-research-based products→ vânzări şi economii) şi

legătura lor directă cu vânzările şi economiile, în timp ce, în ultima perioadă, aşa după

cum am putut constata, mai mult pe plan internaţional (în cazul S.U.A. şi al Chinei)

produsele bazate pe cercetarea din domeniul afacerilor şi serviciilor (Business-research-based products and services) sunt cele care susţin, în principal, activitatea şi politicile

companiilor transnaţionale, cele care în multe situaţii dictează politicile în numeroase

zone ale lumii. Indiferent care este „motorul” şi impulsul inovării, legătura cauză-efect ar

putea avea forma:

De asemenea, tot din statisticile Uniunii Europene, se poate constata că

aproximativ 54% dintre cercetători activează în sectorul public iar 46% în sectorul

privat. Situaţia este complet diferită în Statele Unite și Japonia, unde ponderea

cercetătorilor din sectorul privat este covârşitoare, 80% și respectiv 75%. Atenţia este

îndreptată spre domeniul afacerilor, domeniu care devine „vârful de lance” pentru dezvoltarea susţinută a respectivelor economii. Evidenţiem o realitate potrivit căreia

China pune şi ea accentul pe cercetarea în sectorul privat, înregistrând o pondere a

angajaţilor în acest sector în jurul a 60 de procente. Dorim să supunem atenţiei şi domeniul ştiinţelor socio-economice, cel care ne

interesează într-un grad ridicat. Domeniul este, la prima vedere, văzut în afara sectorului

de cercetare-inovare, deoarece cea mai mare parte a populaţiei consideră că realizările din

domeniile tehnicii, al obiectelor şi aparatelor ce ne pot îmbunătăţi şi uşura viaţa pot fi

considerate ca principalii subiecţi ai activităţii de cercetare-inovare. Însă, şi în domeniul nostru de analiză, găsim aspecte care, aplicate în practică, pot

uşura munca şi activitatea în entităţile economice şi organizaţiile economico-sociale.

„Knowledge-based research (economy)”, (economia şi cercetarea

bazate pe cunoaştere şi pe tehnologiile revoluţionare TIC)

produse şi servicii de înaltă

tehnicitate şi performanţă competitivitatea economiilor şi firmelor


33

Iată cum se prezintă, de altfel, o statistică elocventă a publicaţiilor ştiinţifice din cadrul celor mai citate 10% publicaţii ale fiecărui domeniu în parte, ce vizează Europa,

Statele Unite ale Americii şi Asia (China, Japonia, Coreea, India) – Tabelul nr. 14.

Tabelul nr. 14. Situația publicaţiilor ştiinţifice pe domenii (număr) Sectorul/domeniul Europa S.U.A. Asia

Energie 15 9 9 Noile realizări tehnolog. 14 15 7 Tehnolog. de transport 14 12 6 Alimente, agric., pescuit 14 12 6 Biotehnologie 12 16 6 Aero-spaţiale 24 18 18 Mediu înconjurător 12 13 6 Materiale 12 15 9 Tehnologii TIC 11 16 7 Nanotehnologii 11 16 6 Construcţii 10 11 8 Şt. economico-sociale 10 12 7 Sănătate 10 15 5 Ştiinţe umaniste 10 12 8

Sursa: Deloitte, Datele: Science-Metrix Se poate observa că cercetările inovatoare cu impact asupra vieţii economico-

sociale se reflectă în publicaţii ştiinţifice cu pronunţat caracter practic, tehnic şi care

modelează permanent tot ceea ce ne înconjoară, condiţiile de trai şi de muncă, viaţa în

general. La sfârşitul acestui clasament se înscriu şi ştiinţele economico-sociale cu un număr de publicaţii reprezentative (fanion) nu cu mult în urma celorlalte sectoare, ca şi în

ceea ce priveşte raportul publicaţiilor din Europa cu cele din S.U.A şi din Asia. Pentru

acest ultim aspect, se observă că la toate sectoarele de cercetare, inovare enunţate, cele

mai numeroase publicaţii de top îi revin Statelor Unite ale Americii, urmate de ţările

europene. Pentru Europa trebuie din nou reiterate cauzele unei dezvoltări inegale a

domeniului cercetării ştiinţifice, mai ales pentru inovare şi domeniile de noutate şi de

progres, atât în cadrul fiecărui stat din UE-28 dar, aşa după cum am văzut, şi în cadrul

fiecărei ţări în parte. La „Summit”-ul Uniunii Europene de la Lisabona din martie 2000 s-a stabilit,

ca principal scop al activităţii UE-15 de la acea vreme, ca economia europeană să

devină "cea mai dinamică şi competitivă economie bazată pe cunoaştere a lumii, până

în anul 2010". Problemele de cercetare, dezvoltare şi inovare, în special cercetarea şi

dezvoltarea, (activitatea de R&D) se refereau la Uniunea Europeană formată din 15 state

membre. Afirmăm că activitatea de Cercetare -Dezvoltare (R&D) se află în centrul

atenţiei, deoarece cheltuielile cu această activitate trebuiau să se ridice la 3% din PIB.

Acest deziderat se adăugă şi celorlalte obiective („targets”) stabilite la „Summit”: - o rată anuală medie de creştere economică de 3% pentru perioada anilor

2000-2010; - crearea a aproximativ 20 milioane de locuri de muncă;

Teodor Păduraru

34

- creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă cuprinsă între 15 şi 64 de ani

de la 64% la 70%. Atingerea acestor deziderate majore urma să se realizeze prin sporirea

competiţiei în domeniul bunurilor şi serviciilor, precum şi prin creşterea coordonării

politicilor între statele membre. Vorbind, totuşi de inovare în aşa-numita „decadă Lisabona”, analiştii au

folosit date având ca sursă OECD, precum şi date ale Comisiei Europene în măsură să

estimeze relaţiile dintre competiţie (ca variabilă independentă) şi inovare (ca variabilă

dependentă). (Ugur, Guner 2010) Aşa după cum a arătat realitatea macroeconomică a Uniunii Europene în

această decadă, cu multiple sinusoide ale dezvoltării, cu impactul puternic al crizei

economice şi financiare, premisele iniţiale care depind de gradul de deschidere a

pieţelor, de legătura dintre structura pieţelor şi competiţie (concurenţă), au fost prea

optimiste. O influență deosebită asupra rezultatelor a avut-o şi lipsa de coordonare a

politicilor, mai ales a celor privind cercetarea-dezvoltarea şi inovarea între statele

membre, care au ajuns la sfârşitul decadei la cifra de 27. Concret, pentru UE-15, în ceea ce priveşte activitatea de inovare inclusă în

spaţiul mai larg al cercetării - dezvoltării („R & D”), în opt dintre state: Austria,

Belgia, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Portugalia, Spania şi Suedia, cheltuielile

BERD (Business Expenditure on Research & Development) au înregistrat o tendinţă

ascendentă încă din anul 1980, an cu care s-a făcut comparaţia. În alte 5 state, Franţa,

Germania, Grecia, Italia şi Olanda, tendinţa a fost aplatizată, fără sinusoide, cu o

jumătate de punct în jurul mediei europene. Într-o singură ţară, Marea Britanie, s-a înregistrat o scădere a respectivelor investiţii (expenditures). Putem afirma că

activitatea care face obiectul lucrării de faţă era considerată a fi o activitate de

„cercetare-dezvoltare”, fără a se marca şi necesitatea inovării. Totuşi, chiar şi în statele „UE-15” care au înregistrat creşteri ale investiţiilor

în acest domeniu în perioada anilor 2000-2009, acestea au fost mai scăzute decât în

deceniul anterior 1990-1999. În celelalte state cheltuielile de cercetare-dezvoltare au rămas stabile ca pondere în BERD (Business Expenditure on Research &

Development), sau chiar au scăzut în perioada „deceniului Lisabona”. Referitor la legătura dintre structura pieţelor (prin impulsionarea concurenţei

între firme) şi inovare, studiile arătă că aceasta nu a fost directă şi decisivă, nici din

punct de vedere teoretic, și nici practic. Singurul proces evident în activitatea de

inovare a fost cel al tehnologiilor TIC, acţiune ce a necesitat şi o adaptare cât mai rapidă a firmelor, fiind necesare dotări cu produse, maşini, echipamente cu valoare

adăugată high-tech. La acea dată, statele candidate la aderare şi aflate în negocieri cu Uniunea

Europeană, considerate ca un grup, se aflau în urma membrilor Uniunii Europene la aproape toţi indicatorii utilizaţi, cu rare excepţii, indicatori ce vizau:

- educaţia; - personalul angajat în domeniile de producţia „medium şi high-tech”;


35

- ponderea întreprinderilor mici şi mijlocii inovatoare şi cooperarea în

inovare; - investiţii în revoluţionarele tehnologii TIC; Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Lituania, Slovenia, s-au dovedit a fi cele mai

inovatoare ţări din grupul celor ce urmau să acceadă la UE (fapt realizat la 1 mai 2004). Statele asociate, Norvegia, Islanda, Elveţia, au obținut rezultate peste media

Uniunii Europene la aproape toţi indicatorii, cum ar fi cei foarte apreciaţi azi precum:

învăţarea pe tot parcursul vieţii (LLL), cercetarea-dezvoltarea publică (public R&D),

tehnologiile „TIC”, accesul la internet. Organismele Uniunii Europene, prin rapoartele întocmite (inclusiv

„Innovation Union Scoreboard 2003”) au solicitat statelor membre, dar și celor care

se aflau în negocieri de preaderare, să definească cu claritate obiectivele din domeniul

inovării, reflectând specificitatea fiecărei economii naţionale în acest domeniu

precum şi căile cele mai eficiente şi adecvate pentru îmbunătățirea performanţelor. Se

poate considera că perioada de dinainte de anul 2004 (cu valul masiv de zece state

care au aderat la UE la 1 mai 2004) a fost cea în care s-a cristalizat structura, baza (background-ul) activităţii inovatoare pe diferitele paliere ale economiei, precum şi

necesitatea existenţei unor politici adecvate în domeniu, specifice fiecărei ţări, dar şi

comune pentru întreaga comunitate europeană. Pentru a se obţine un nivel ridicat al performanţelor inovatoare în cadrul unui

stat membru dar și al Uniunii Europene, este nevoie de un sistem inovator echilibrat al tuturor componentelor reprezentat prin valoarea ale indexului inovării, care măsoară schimbările în ceea ce priveşte performanţele inovatoare şi care pot fi mai

uşor monitorizate în timp. Elementele de bază pentru calculul valorii indexului inovării (3 tipuri

principale de indicatori și 8 dimensiuni de inovare, cuprinzând în total 25 de indicatori diferiți) se regăsesc în Tabelul nr. 15.

Tabelul nr. 15. Elementele utilizate în calculul performanțelor inovării în UE Tipuri de indicatori Dimensiunile inovării Indicatori

Întreținătorii (principalele motoare ale inovării

performanță externe la firmă și

diferențierea între 3 dimensiuni de inovare)

Resurse umane (disponibilitatea unei forțe de muncă calificate și

educate înaltă)

Noi absolvenți de doctorat, Populația în vârstă de 30-34 cu studii superioare finalizate Populației în vârstă de 20-24 care a absolvit cel puțin învățământul

superior secundar Sistemele de cercetare deschise, de excelență și atractive (măsoară

competitivitatea internațională a

bazei științifice)

co-publicare științifică internațională Top 10% mai citate publicații Studenți doctoranzi în afara UE.

Sprijin financiar (măsoară

disponibilitatea de finanțare pentru

proiecte de inovare)

Investiții de capital de risc Sprijinul guvernelor pentru sectorul public (cheltuieli pentru activitățile

de cercetare –dezvoltare ale universităților și ale organizațiilor de

cercetare guvernamentale)

Teodor Păduraru

36

Activitățile firmei (surprinde eforturile de inovare la nivelul firmei și diferența între 3

dimensiuni de inovare)

Investițiile firmei (pe care firmele

le fac pentru a genera inovații)

Investiții pentru activitatea de

cercetare dezvoltare Investiții non-R&D, pe care firmele le fac pentru a genera inovații.

Legăturile și spiritul antreprenorial

(măsurare capacități de inovare) IMM-uri care inovează in-house Eforturile de colaborare între firmele inovatoare Colaborare de cercetare între sectorul public și privat

Activele intelectuale. (surprinde diferite forme ale drepturilor de proprietate intelectuală - DPI)

Cereri de brevete PCT Cererea de brevet PCT în provocări

societale Mărci comunitare Proiecte comunitare

Ieșiri (surprinde efectele activităților de inovare firmelor

și diferența între 2 dimensiuni

de inovare.)

Inovatori Ponderea firmelor care au introdus inovații pe piață sau în cadrul

organizațiilor lor Ponderea firmelor care acoperă atât

inovațiile tehnologice și non-tehnologice Ocuparea forței de muncă în

firmele cu creștere rapidă în

sectoarele inovatoare Efecte economice surprinde succesul economic al inovării

Ocuparea forței de muncă în

activități de cunoaștere intensivă Contribuția exporturilor de produse high-tech mediu și la balanța

comercială Exporturile de servicii de cunoaștere intensivă Venituri din vânzări de licențe și

de brevete veniturile din vânzarea de tehnologii în străinătate

Sursa: http://ec.europa.eu/enterprise/policies/innovation/files/ius/ius-2014_en.pdf, pg. 5 Reprezentarea grafică a elementelor considerate în calculul performanțelor

inovării se regăsește în Figura nr. 1.


37

Figura nr. 1: Cadrul de măsurare pentru Innovation Union Scoreboard (IUS)

Sursa: http://ec.europa.eu/enterprise/policies/innovation/files/ius/ius-2014_en.pdf, pg. 5 Ierarhizarea statelor membre ale UE în patru grupe în baza elementelor

prezentate în Tabelul nr. 15 este reprezentată în Figura nr. 2.

Figura nr. 2. Performanțele inovării în statele membre ale UE-28 în IUS 2014 Sursa: http://ec.europa.eu/enterprise/policies/innovation/files/ius/ius-2014_en.pdf, pg. 5 Notă: performanța medie reflectă performanța în 2011/2012 din cauza întârzierilor în

disponibilitatea datelor.

Teodor Păduraru

38

Statele membre sunt clasificate în patru grupe de performanță pe baza

performanțelor lor de inovare medii: Primul grup este reprezentat de Liderii inovării (Innovation leaders) și include

statele membre în care performanța de inovare este cu mult peste cea a UE,

adică mai mult de 20% peste media UE. Acestea sunt Danemarca, Finlanda,

Germania și Suedia, care îşi mențin pozițiile în raport cu situația din anul

2013. Al doilea grup, Adepții inovării (Innovation followers) include statele

membre cu un nivel de performanță cuprins între 90% din media UE și 20%

peste această medie: Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Franța, Irlanda,

Luxemburg, Olanda, Slovenia și Marea Britanie. Al treilea grup Inovatorii moderați (Moderate innovators) include statele

membre în care nivelul de performanță este cuprins între 50% și 90% din

media UE. Din acest grup fac parte Croația, Republica Cehă, Grecia, Ungaria,

Italia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Slovacia și Spania. Al patrulea grup reprezintă Inovatorii modești (Modest innovators) include

statele membre cu o performanță de inovare cu mult sub media UE (maxim

50% din media UE). Acest grup include Bulgaria, Letonia și România. În comparație cu IUS 2013 au avut loc unele modificări, cele mai multe între

membrii aceluiași grup. Aceste modificări au fost: După o scădere de la moderați la inovatorii modești anul trecut, Polonia a

revenit la grupul de Inovatori moderați, prin realizarea unei performanțe în inovație

ușor peste 50% din media UE. Țările cele mai inovatoare au cele mai bune rezultate la toate dimensiunile: de

la intrări de cercetare și inovare prin activități de inovare de afaceri, până la ieșiri de

inovare și efecte economice, ceea ce reflectă un sistem național de cercetare și

inovare echilibrat. Liderii inovării, urmați de adepții inovării au în mod constant cele mai mici variații ale performanțelor în toate cele opt dimensiuni de inovare (luate în

calculul indexului). După cum se observă, numai din aceste situaţii, ţara noastră se află în ultima

categorie de performanţă înregistrând nu numai carenţe în infrastructura de cercetare

şi inovatoare, dar şi capacităţi mai reduse de a face eforturile necesare pentru a reduce

decalajul față chiar și de plutonul statelor de mijloc. Pe baza performanței inovării în evoluție istorică putem observa atât în valori

absolute, cât și procentual și situația României în categoria Inovatorilor modești în perioada 2006-2013. (Figura nr. 3 și Figura nr. 4)


39

Figura nr. 3. Indexul inovării pentru

România (valori absolute) Figura nr. 4. Indexul inovării pentru

România% - (EU=100) Sursa: European Innovation Scoreboard (EIS) 2014, pg. 22

Rezultate și concluzii Indiferent de palierul considerat, putem constata că în România se inovează

totuşi prea puţin. Universităţile au produs în principal cunoştinţe teoretice şi, în unele

cazuri, la standarde mult prea scăzute. Economia noastră s-a bazat în special pe industria uşoară (îmbrăcăminte, încălţăminte), produse neprelucrate şi semifabricate,

în loc ca accentul să fie pus pe industriile bazate pe cunoaştere, automatizate,

performante, având la bază şi un sistem educaţional performant, în domeniile

considerate dinamice la nivel mondial. În ultima vreme, cercetarea în domeniul socio-economic a înregistrat un trend

ascendent, devenind o componentă deosebit de importantă a întregii activităţi de

cercetare-dezvoltare-inovare. Pieţele se mişcă şi interacţionează într-un ritm rapid, complex şi, pe alocuri, neaşteptat. Pe lângă un număr corespunzător de cercetători din

acest domeniu, (acel „stoc” de care se vorbeşte în literatura de specialitate), latura cantitativă a problemei, este nevoie, mai ales, de latura calitativă, cercetători în

adevăratul sens al cuvântului, care să-şi pună abilităţile, flerul şi puterea de deducţie şi

sinteză în slujba găsirii acelor modele, tipare („pattern”-uri), instrumente, apte să asigure

un modus vivendi în comunitatea sau societatea respectivă, precum şi în sistemul tehnico - economico - uman reprezentat de o firmă, companie, organizaţie, entitate.

În momentul de faţă, în ţara noastră prevalează palierul creativităţii, în sensul că inventatorii, inovatorii, cercetătorii, pasionaţii de cercetare, se remarcă prin

prezenţa de substanţă la manifestările prestigioase de profil din străinătate prin ideile,

modelele, prototipurile îndrăzneţe, care au ca scop uşurarea activităţilor umane în

cadrul familial sau al firmelor (companiilor). DAR, se produce o ruptură în ceea ce priveşte etapa următoare, cea a punerii

în practică în interiorul sistemului naţional. Fie, există situaţia în care multe invenţii,

inovaţii, îmbunătăţiri, rămân în stadiul de proiect sau prototip, fie înregistrează un

Teodor Păduraru

40

mare decalaj temporal până la intrarea în producţie şi punerea acesteia în practică,

mai ales din motive financiare. Mai mult, atenţia trebuie îndreptată spre finanţarea şi sprijinirea regiunilor de

dezvoltare deoarece ne aflăm tot pe ultimele locuri ale clasamentului pe regiuni inovatoare, chiar și cu zona Bucureşti-Ilfov, pentru a nu aminti şi de faptul că

regiunea de dezvoltare Nord-Est este printre cele mai sărace şi slab dezvoltate regiuni

economice din Uniunea Europeană (aflându-se pe penultimul loc). Aşa după cum rezultă şi din informaţiile furnizate de ERA (European

Research Area), accentul trebuie pus pe finanţarea corespunzătoare a sectorului de

cercetare, inovare, dezvoltare, atât de către stat (Government Budget Appropriations or Outlays for Research and Development - GBAORD), cât şi de către entităţi

private, mari companii, acestea din urmă fiind considerate o completare necesară pe

pieţele interne şi externe pentru ERA. Sistemele deschise de cercetare, colaborare şi cooperare se dovedesc a fi cele

mai inovatoare, iar dezvoltarea entităţilor de tip „cluster” se transformă într-o necesitate pentru atingerea performanţei dorite. După cum am văzut, entitățile de tip

„cluster” conforme cu regulile ERA sunt cele aflate în avangarda activităţii de

cercetare şi inovare, activitate susţinută şi de către Comisia Europeană. Aceasta

urmăreşte să întărească permanent European Research Area, prin oferirea de

informaţii şi de exemple de bune practici în domeniu. Referindu-ne la inovarea economico-socială, aceasta trebuie legată de

reforme şi îmbunătăţiri ale vieţii şi activităţii societale, din toate punctele de vedere,

fiind de multe ori de natură intangibilă. Ne gândim la dezvoltarea, flexibilizarea şi

funcţionarea mai uşoară şi mai aplicată a diferitelor organizaţii şi entităţi, adaptarea

tehnologiilor moderne şi revoluţionare la activitatea şi viaţa economico-socială a

comunităţilor şi entităţilor. În plus, cercetările inovatoare în domeniul socio-economic urmăresc aplicarea de noi modele de operare şi moduri comportamentale, mai ales la nivel microeconomic, dar şi macroeconomic.

Pe baza tuturor exemplelor din Rapoartele interne, dar şi ale Uniunii

Europene, România poate fi considerată ca o ţară cu o economie rămasă în urmă, dar

de tip antreprenorial. Cu toate acestea şi în pofida datelor Institutului Naţional de

Statistică, sectorul de afaceri, care ar trebui să constituie un parteneriat (co-joint) cu cercetarea academică şi de specialitate, nu are o vizibilitate şi o anvergură

asemănătoare celei din ţările dezvoltate, unde joacă un rol foarte important în

dinamizarea inovării şi cercetării de performanţă. „Raportul intermediar de evaluare din 2012” a scos în evidenţă că doar 7%

(95 companii), au iniţiat programe de colaborare în domeniu, încercând să devină

catalizatori ai structurilor complexe de cercetare. Neglijarea şi subfinanţarea acestui domeniu de avangardă al dezvoltării unei

economii face ca România să se axeze pe cercetarea de performanţă, inclusiv în

cadrul entităţilor de tip „cluster”, doar în cazul câtorva centre universitare, academice, dar şi cu activitate importantă în domeniul afacerilor. Acest aspect însă, considerăm

noi, nu va asigura sustenabilitatea atât de necesară şi dorită şi nu va asigura


41

vizibilitatea ţării noastre în Uniunea Europeană şi în lume, dacă nu se va aloca mai

mult pentru dezvoltarea unor astfel de centre de cercetare-inovare şi în alte zone ale

ţării, deoarece peste tot întâlnim resurse latente care pot fi uşor antrenate în acţiune,

dacă există interes naţional şi posibilităţi locale de aplicare. Trebuie încurajate diferitele contribuţii teoretice şi practice prin publicarea în

reviste de specialitate, cum ar fi „ISI Web of Knowledge”, sau indexate în baze de

date internaţionale cu factor de impact semnificativ, această ultimă categorie fiind din

ce în ce mai bine reprezentată în ultima vreme. Considerăm că stabilirea unei tematici

de studiu privind principalele probleme cu care se confruntă economia şi societatea la

nivel macro şi micro, în cadrul diferitelor reţele ştiinţifice existente (IRED, IFRD,

IBIMA) are o importanţă deosebită în ceea ce priveşte găsirea unor aplicaţii cu

adevărat viabile, din multitudinea de elemente, păreri și soluţii propuse. Mai trebuie subliniat un aspect important şi anume acela că din statisticile

oficiale, mai ales la nivelul Uniunii Europene, referitoare la diferite aspecte ale activităţii

de cercetare-inovare sunt informaţii insuficiente cu deosebire la nivel microeconomic. Un fenomen cu tentă negativă, o slăbiciune din punctul de vedere al unei analize

SWOT, îl reprezintă atragerea persoanelor deosebit de dotate intelectual (în toate

domeniile) de către statele dezvoltate, în marile centre de cercetare şi producţie al

entităţilor de tip „cluster” inovator care, dispunând de fonduri suficiente, fie din partea statului, fie din sectorul privat pot oferi condiții mult mai bune pentru angajați având ca

principal obiectiv asigurare de produse, servicii, activităţi inovatoare care, în final, asigură

avantajul competitiv al unei companii, sau chiar al unei economii naţionale.

Referințe bibliografice

Anderson, Neil, Carsten K. W. De Dreau și Bernard A. Nijstad. 2004. „The routinization

of innovation research :a constructively critical review of the state-of-the science”.

Journal of Organizational Behavior 25: 147-173. Crepon, Bruno, Emmanuel Duguet și Jacques Mairesse. 1998. „Research, Innovation, and

Productivity: An Analysis at the Firm Level”. NBER Working Paper no. 6696: 1-44. Deloitte Consulting. 2014. Researchers' Report 2014. European Comission: DG Research

and Innovation. Dosi, Giovanni. 1982. „Technological Paradigms and Technological Trajectories”.

Research Policy 11: 145-162. Drucker, Peter F. 1993. Inovaţia în sistemul antreprenorial. București: Ed. Enciclopedică. European Commission. 2008. Regional Research Intensive Clusters and Scientific Parks

– Researchers' Report. Brussels: European Communities. European Commission. 2013. Research and Innovation Performance in EU Member

States and Associated Countries. Innovation Union Progress at Country Level. Luxembourg: Publications Office of European Union.

European Commission. 2014. Enabling synergies between European Structural and Investment Funds, Horizon 2020 and other research, innovation and

Teodor Păduraru

42

competitiveness-related Union programs. Luxembourg: Publications Office of European Union.

European Commission, 2015. European Research Area Progress Report 2014. Luxembourg: Publications Office of European Union.

Frascati, Manuel de. 2002. „Méthode type proposée pour les enquêtes sur la recherche et le développement expérimental". OCDE..

Guan, Jiancheng, Zhang Jingjing și Yan Yan, 2015. „The Impact of Multilevel Networks

on Innovation”. Research Policy 44, 3: 545-559. Habakkuk, H. J. 1962. American and British Technology in the Nineteenth Century: The

Search for Labour-Saving Inventions. London: Cambridge University Press. Hippel, Eric von. 1976. „The Dominant Role of Users in the Scientific Instrument

Innovation Process”. Research Policy 5: 212-239. Honoré Florence, Federico Munari și Bruno van Pottelsberghe de La Potterie. 2015.

„Corporate governance practices and companies’ R & D intensity: Evidence from

European countries”. Research Policy 44, 2: 533-543. Iancu, Aurel. 1997. Tratat de economie, vol. 3. București: Ed. Expert. Mansfield, Edwin. 1991. “Academic research and industrial innovation”. Research Policy

20: 1-12. Manuel de Frascati. 2002. Méthode type propsée pour les enquête sur la recherche et le

développement expérimental. OCDE. Miguelez Ernest și Rosina Moreno. 2015. „Knowledge flows and absorptive capacity of

regions”. Research Policy 44, 4: 833-848. Mowery, David și Nathan Rosenberg. 1979. „The influence of market demand upon

innovation: a critical review of some recent empirical studies”. Research Policy 8: 102-153.

Spiethoven, André și Peter Teirlinck. 2015. „Internal capabilities, network resources and

appropriation mechanisms as determinants of R & D outsourcing”. Research Policy 44, 3: 711-725.

Ugur, Mehmet și Umit Guner. 2010. „Innovation and competition in EU 15: Empirical

evidence on the Lisbon Decade and beyond”. Munich Personal RePEc Archive. MPRA Paper No. 25705.


43

Transumanismul ca exponent al inovaţiei tehnologice în

cadrul dimensiunii socio-economice a globalizării

Ion Iuga

1. Introducere

În cartea Utopia Deferred (2006), Jean Baudrillard are un capitol intitulat Technics ad Social Practice. După cum arată și titlul capitolului, Baudrillard susține ipoteza că practica tehnologiei este o practică socială. Așadar, orice practică a tehnologiei poate fi decisivă în determinarea socială. Faptul nu este atât de evident cum s-ar putea crede, întrucât practicile tehnologiei pretind „autonomie”, „inocență” și o anumită raționalitate în raport cu practicile sociale (Baudrillard 2006, 51). Separarea aparentă de social nu împiedică inovația tehnologică să devină tehnică a socialului.

Un alt aspect subliniat de Baudrillard este „eroizarea tehnicii” reflectată mai întâi în genul science fiction. Pe parcursul lucrării vor fi puține referiri la acest gen literar din simplul motiv că transumanismul ar fi înțeles distorsionat prin asociere cu literatura science fiction. Dacă ar fi să semnalez totuși o asemănare, ar fi aceea prezumției revoluției tehnologice, ipoteza de bază a ambelor tipuri de literatură. Mitul raționalității asociate intrinsec tehnologiei alimentează un alt mit, al funcționalității absolute a lumii complet tehnologizate. Baudrillard este de părere că acest mit transpare în folosința chiar și a celui mai mic obiect tehnologic cotidian (Baudrillard 2006, 48). Cultura globalizării instrumentalizează mitul raționalității tehnologiei folosind tehnologia ca pe un instrument de coeziune a „comunei globale” (global village). Baudrillard merge mai departe și afirmă că mitul funcționalității lumii complet tehnologizate este afirmat astăzi dincolo de contradicțiile sociale și de istorie (Baudrillard 2006, 48). Așa cum se va vedea în cele ce urmează, transumaniștii tind să se raporteze mai degrabă indirect la realitățile și contradicțiile sociale pentru că odată realizată lumea tehnologizată, problema acestor contradicții și a istoriei vor fi de la sine soluționate. În teoria singularității, așa cum este ea avansată de Ray Kurzweil (The Singularity is Near, 2005), revoluția tehnologică este inevitabilă și se va petrece independent de contradicțiile sociale. După apariția singularității acestea se vor rezolva, iar istoria va fi ajuns la împlinirea sa absolută.

De ce este importantă alăturarea dintre contextul social, în cazul de față reprezentat de globalizare, și „ideea de tehnologie” întruchipată în acest studiu de transumanism? Această lucrare a fost realizată în cadrul proiectului POSDRU/159/1.5/S/133675 „Inovare şi dezvoltare în

structurarea şi reprezentarea cunoaşterii prin burse doctorale şi postdoctorale (IDSRC – doc postdoc)”,

cofinanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României din Fondul Social European prin Programul

Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Ion Iuga

44

Premisa studiului este aceea că înțelegerea transumanismului trebuie să se

facă pornind de la contextul său și împreună cu acesta. Anticipez astfel existența unei

compatibilități esențiale între transumanism și globalizare. Creșterea

interconectivității, folosirea tehnologiei ca instrument al creării unei societăți mai

bune, credința în progres, importanța deosebită dată inovației, sunt doar câteva din

elementele care asigură această compatibilitate. Ce presupune compatibilitatea dintre

globalizare și transumanism? În ce constă fondul ideologic a acestora și cum poate fi

explicat transumanismul prin referire permanentă la globalizare? Relația dintre globalizare în calitatea sa de context și transumanism în

calitatea sa de ideologie a tehnologiei ne dezvăluie în final o idee deosebit de nouă și

interesantă cu privire la inovație. Vom înțelege că percepția noastră actuală despre inovație este rezultatul unui amestec de ideologie, imaginație, mit, utopie, toate

acestea într-un context social comprimat și global interconectat. Este necesar să facem o distincție în cadrul ideii de inovație. Anumite produse ale inovației

tehnologice apar firesc drept perfecționarea continuă a celor precedente: de exemplu

progresul înregistrat în confecționarea de pantofi sport, perfecționarea aerodinamică a

monoposturilor de Formula 1, progresul în construcția de locuințe mai confortabile,

etc. Acesta este genul clasic de inovație, căreia toți îi percepem cursul firesc. De

cealaltă parte există un gen de inovație disruptivă, revoluționară. Produsele rezultate

din procesul acestui tip de inovației tehnologică nu sunt de fapt experiate direct sau

cel puțin nu sunt percepute decât indirect ca inovații practice și sociale. Caracterul

disruptiv al celui de-al doilea gen de inovație face ca produsele sale să fie percepute mijlocit de „ideea de tehnologie.” Ele sunt receptate ca noutăți neregulate și își extrag

fascinația din „complicitatea lor cu mitul, cu viitorul, cu imaginarul” (Baudrillard

2006, 58). Contextul globalizării devine cadrul specific al inovației disruptive, iar aceasta din urmă tinde să devină definitorie pentru contextul său actual.

În ambele tipuri de percepție a inovației este întreținut cultul progresului către

un gen superior de ordine socială și bunăstare. Ambele perpetuează un gen de materialism direcționat de o gândire cu valențe profund utopice. Transumanismul

exacerbează caracterul disruptiv al inovației și al imaginării pe baza determinismului

tehnologic și a convingerii că progresul tehnologic se poate realiza în prelungirea și

pe baza evoluției biologice. Rezultatul este un tip cu totul nou de utopie, utopia tehnologică. Raționalitatea fundamentală a ordinii tehnologice despre care vorbește

Baudrillard (2006, 59) stă la baza optimismului transumanist. Transumanismul poate

fi văzut și drept un produs al societății globalizate, deziluzionate în anumite momente,

care îi acordă încă o dată tehnologiei dimensiunea salvării. Pentru ca inovația tehnologică să inaugureze schimbări structurale reale, ar fi

necesară mai întâi inițierea unei culturi a tehnicii (Baudrillard 2006, 60), iar transumanismul este prin definiție o astfel de cultură. Tema lucrării de față se anunță a fi

una deschisă. Din moment ce înțelegem că transumanismul reprezintă o cultură a tehnicii,

următoarea întrebare pe care o adresăm este: în ce măsură o astfel de cultură poate

determina inovația tehnologică să inaugureze schimbări structurale reale în societate?


45

2. Contextul globalizării

Pentru înțelegerea fenomenului transumanist consider imperios necesară o

scurtă introspecție în fiecare aspect major al globalizării: cultural, ideologic, social și

economic. În sens strict globalizarea generează un mod de „a fi în lume,” (Yvon

Pesqueux 2010, 7) motiv pentru care poartă în sine caracterul de context. Într-un sens simplist și aproape tehnic, globalizarea reprezintă creșterea

interconectivității societăților din întreaga lume. Roland Robertson, considerat unul dintre

deschizătorii de drumuri în teoria globalizării formulează o definiție acceptată de

majoritatea specialiștilor: „Globalizarea ca și concept se referă la comprimarea lumii și

intensificarea conștiinței lumii ca întreg, atât la interdependența concretă globală cât și la

conștiința întregului global în secolul douăzeci” (Roland Robertson 1992, 8). a) Aspecte culturale Abordarea culturală a globalizării comportă la rândul său aspecte multiple și

este diferită în abordări. În general cultura globalizării reprezintă modul în care

experiem nivelul ridicat de interconectivitate din societatea globală. Cultura

globalizării se mai referă și la „sentimentul” că aparținem unei comunități universale.

Problema existenței unei culturi a globalizării include și dezbaterea despre efectul de

omogenizare sau eterogenizare prezent în societate. Potrivit unor cercetători precum Mike Featherstone, abordarea culturală a

globalizării este în mod necesar legată de antropologia globalizării (Featherstone 1997, 18). Cea mai cunoscută interpretare antropologică a culturii din epoca globalizării aparține însă lui Arjun Appadurai și a fost elaborată în lucrarea Modernity at Large: Cultural Dimensions of Globalisation (Appadurai 1996). După cum sugerează titlul, globalizarea nu este decât o generalizare a modernității, ipoteză pe care o vom întâlni și la alți autori. În același timp globalizarea a marcat o ruptură în modernitate, mai precis în „acțiunea imaginației” prin care a fost constituită subiectivitatea modernă. Declanșatoarea acestei discontinuități a fost media electronică atunci când a adus în prim plan noi resurse și noi discipline pentru construcția sinelui și a lumilor imaginare. Conștientă fiind de distanța dintre privitor și eveniment, media electronică și-a schimbat discursul cotidian, producând resurse pentru imaginarea a tot felul de societăți și personaje (Appadurai 1996, 3).

Appadurai găsește în media electronică formatorul unui nou mod de a imagina. Mai mult decât atât, „auto-imaginarea” devine ea însăși un fapt generalizat: „Dată fiind pur și simplu multiplicitatea formelor în care se manifestă (cinema, televiziune, computer și telefoane) și dat fiind modul rapid în care pătrunde în rutina zilnică, media electronică furnizează resursele pentru auto-imaginare ca proiect social cotidian” (Appadurai 1996, 4). În acest context se formează trăsătura esențială a culturii globalizării: noua dimensiune a imaginării (devenită un fapt social la nivel colectiv). Acest gen de cultură nici nu emancipează și nici nu disciplinează, ci creează un spațiu de contestare în care indivizii și grupurile caută să anexeze globalul în practicile lor moderne proprii (Appadurai 1996, 4). Imaginația în forma sa colectivă creează astăzi ideile de vecinătate, de națiune, de economie etică, de venituri mai mari

Ion Iuga

46

sau muncă. Imaginația a devenit o scenă a acțiunii, la rândul său colectivă, și prin urmare transnațională sau postnațională (Appadurai 1996, 7-8).

Imaginea, imaginatul și imaginarul ne direcționează către elementul de noutate al proceselor culturale globale: imaginația a devenit practică socială. Imaginația nu mai este pur și simplu fantezie, sau mod de evadare, sau amuzament al elitelor, sau contemplare. Imaginația a devenit în globalizare o arie ce organizează practici sociale, o formă de muncă, și o formă de negociere între indivizi. „Imaginația este acum centrală tuturor formelor de agenție, este ea însăși un fapt social și este componenta cheie a noii ordini globale” (Appadurai 1996, 31). Acțiunea imaginației are impact și asupra inovației tehnologice? Appadurai nu răspunde direct la această întrebare, în schimb argumentează că globalizarea conferă o nouă configurare tehnologiei. Întotdeauna fluidă, tehnologia are acum posibilitatea să circule cu viteză mare și să penetreze granițele, cândva imposibil de trecut. Distribuția ciudată a tehnologiilor nu este dirijată de controlul politic sau de raționalitatea piețelor, ci mai degrabă de complexitatea relațiilor dintre fluxurile banilor, posibilitățile politice și disponibilitatea muncii calificate (Appadurai 1996, 34).

Un alt autor cunoscut pentru preocuparea față de cultura globalizării este Roland Robertson cu lucrarea Globalization: Social Theory and Global Culture (Robertson 1992). După cum s-a putut vedea în definiția pe care acesta a dat-o globalizării și pe care am redat-o mai sus, cultura globalizării poate fi comprimată în expresia „conștiința lumii ca întreg”. Globalizarea instaurează în mentalul contemporan un nou mod de raportare la lume, o nouă conștiință de a fi în lume. Robertson introduce termenul de glocalizare pentru a denumi manifestarea globalului la nivel local. Pentru că ideile despre local și global au fost răspândite în întreaga lume, localul a devenit globalizat și așa semnificația sa a crescut (Robertson 1996, 135).

George Ritzer, un alt cunoscut teoretician al globalizării vorbește de

„fluiditatea” caracteristică lumii în care trăim. Realitățile materiale, „solide”, precum

oamenii, mărfurile, ziarele și cărțile continuă să existe, dar, dată fiind dezvoltarea

tehnologică, acestea se pot mișca pe întreg mapamondul cu mult mai ușor.

„Lichiditatea” este definită de Ritzer drept creșterea mișcării oamenilor, a lucrurilor, a

informației. Orice fel de fixitate fie ea spațială sau temporală este desființată (Ritzer

2009, 6). Ritzer este și creatorul termenului de „McDonaldizare” (McDonaldization), folosit ca metaforă definitorie pentru globalizare. El a preluat numele celebrului restaurant fast-food şi l-a utilizat ca model al omogenizării culturale globale.

McDonaldizarea este definită de Ritzer drept „procesul prin care principiile

restaurantului fast-food vin să domine mai mult și mai mult sectoarele societății

americane precum și ale restului lumii” (Ritzer 2009, 167). Potrivit lui Jan Nederveen Pieterse, teza McDonaldizării este o versiune a omogenizării culturale a societăților

sub impactul corporațiilor multinaționale. Formula McDonald’s are succes pentru că

este eficientă (servirea rapidă), calculabilă (rapidă și ieftină), predictibilă (fără

surprize) și controlează munca și clienții (Jan Nederveen Pieterse, 2010, 313). În

realitate se pare că McDonald’s a devenit simptomatic pentru localizarea globală,

pentru că toate caracteristicile enumerate mai sus încep să prezinte variații la nivel

local (Pietersee, 2010, 313). Pietersee sugerează că ideea se poate aplica tuturor

marilor corporații nevoite să se adapteze ele însele la cultura globală și la piețe.


47

Consider că în realitate granița dintre procesele de omogenizare și eterogenizare este

departe de a putea fi conturată. Companiile sunt interesate desigur de factorii locali,

dar încearcă să stabilească o marcă globală a identității lor pe care să o propună,

globalul menținându-și astfel un ascendent în fața localului. David Harvey vede comprimarea lumilor noastre temporale și spațiale până la

dimensiunea unei „comune globale” (global village) a telecomunicațiilor. De asemenea

orizonturile timpului s-au restrâns până la punctul unde prezentul înseamnă totul (Harvey

1991, 240). Capitalismul este în opinia lui Harvey cauza ce a determinat o schimbare în semnificația spațiului și a timpului, fapt ce a declanșat comprimarea spațiu-timp și re-evaluarea perpetuă în reprezentările lumii (Harvey 1991, 283).

b) Aspecte ideologice Conceptualizarea culturii globalizării generează ideologia globalizării. La

nivel ideologic, culturală globalizării este considerată generatoare a unui worldview specific, sau orientată în jurul unei idei unificatoare. Pe de altă parte postmodernismul

este cel care proclama fărâmițarea narativelor modernității în forma lor de idei unificatoare. El este văzut ca exponentul direcției culturale ce se distanțează de

conceptualizarea culturii globale în termeni de proces omogenizator (Featherstone 1990, 2). Postmodernismul este contestat de cei care anunță dimpotrivă nașterea unor

noi narative omogenizatoare. Fărâmițarea la nesfârșit a marilor narative ale

modernității este puternic contestată de autori precum Anthony Giddens (1990),

David Harvey (1990), Zigmund Bauman (1991, 1997, 2000), Fredric Jameson (2002) și chiar Arjun Appadurai. Toți aceștia accentuează continuitatea modernității în

globalizare și esența comună a celor două proiecte. În această sub-secțiunea dedicată aspectelor ideologice voi încerca să prezint

relația dintre modernitate și globalizare. În ce mod globalizarea se succedă modernității? Giddens refuză să privească istoria umană ca pe un întreg, dar susține că

modernitatea cunoaște o exacerbare prin globalizare. Noua ordine revendică în

consecință prerogativa universalității. „Post-modernitatea” așa cum o înțelege

Giddens este o nouă eră și o nouă ordine în care „marile narative” au dispărut, iar

„micile narative” nu au apărut. Nu ar trebui să căutăm o altă idee totalizatoare pentru

globalizare și nici nu avem nevoie să inventăm termeni noi precum postmodernitate

(Giddens 1996, 2-3). Rezultatul formei de împlinire sau cel puțin de continuitate a

modernității, numită „modernitatea târzie” înseamnă concret universalizarea statului

națiune împreună cu a capitalismului, industrialismului, supravegherii și puterii

militare. Tot Giddens este și autorul „teoriei structurării” (theory of structuration), prin care anunță sfârșitul oricărei teleologii și apariția unui nou tip de utopie, cea

realistă (Giddens 2000). Giddens se aventurează să susțină că lumea noastră și-a pierdut încrederea în progres.

În lucrarea sa faimoasă, Liquid Modernity (2000), Zygmund Bauman a introdus expresia „modernitatea lichidă” pentru a defini „puterea de a lichefia” a

modernității. Potrivit lui Bauman, globalizarea a adoptat tiparul modern al

„modernizării veșnic incomplete” devenind „globalizarea veșnic incompletă.” El a

Ion Iuga

48

mai observat tendința existentă în globalizare de a regândi vechile concepte care de

obicei structurau narativele moderne. Pentru Bauman, globalizarea pare un instrument perfect capabil să implementeze setul de modele ale modernității. Din acest motiv

globalizarea se recomandă pe sine drept cea mai legitimă dintre epocile moderne

(Bauman 2000, 28). Din modul unitar al lui Bauman de a privi globalizarea reiese caracterul de proiect al acesteia. După cum voi arăta și în secțiunea privind aspectele

sale sociale, globalizarea se înțelege pe sine drept un proiect de orânduire a societății.

În fața modernității, globalizarea încearcă să se re-legitimizeze ca proiect, afirmându-și de asemenea caracterul înnoitor.

Appadurai introduce termenul de ideoscape pe lângă cel de tehnoscape care se referea la noua configurație a tehnologiei în contextul globalizării (Appadurai 1996, 34). Tehnologia se reconfigurează în contextul propice al globalizării, dar ajunge să

remodeleze acest context. Ideoscopurile globalizării nu sunt altceva decât aglomerări de

imagini. Ele sunt compuse din elementele viziunii iluministe asupra lumii conținând

ansambluri de idei sau termeni precum libertate, prosperitate, drepturi, suveranitate, reprezentare și democrație. Ideologia globalizării pare a se manifesta unitar în auto-legitimarea noului proiect universal de reprezentare a lumii și ordinii sociale. Din acest motiv globalizarea are nevoie să fie deopotrivă realistă și utopică.

c) Aspecte sociale Globalizarea este încă văzută drept un concept nou în științele sociale.

Societatea globalizată în care trăim pare o lume în care schimbarea și incertitudinea

sunt în creștere. Potrivit lui Anthony Giddens, suntem propulsați într-o ordine globală

pe care nimeni nu o înțelege pe deplin, dar care își exercită efectele asupra noastră

permanent (Giddens 1990, Lecture I, Held 2004, 5). Atunci când mă refer la aspectele

sociale ale globalizării am în vedere două întrebări: Teoriile globalizării sunt axate pe

o paradigmă a ordinii sociale? Există o dinamică socială specifică globalizării? Pe de o parte Francis Fukuyama răspunde primei întrebări prin teoria sa despre

„sfârșitul istoriei” unde valorifică după cum se va vedea și fondul ideologic al

globalizării. Pe de altă parte Thomas Friedman caută să analizeze în mod realist și

pragmatic tensiunea intrinsecă procesului globalizării, dintre tradiție și modernizare.

Există așadar o dinamică și o tensiune specifice globalizării. Tot Friedman se arată

interesat de modul în care lumea noastră a fost remodelată de instrumentele tehnologice. O întreagă literatură a încercat să explice schimbările din societate din a doua

jumătate a secolului douăzeci. Cele mai multe astfel de teorii au fost emise la începutul

anilor '90 odată cu sfârșitul Războiului Rece, când ordinea politică mondială lua o direcție

cu totul nouă. Aceeași literatură este impregnată de „teorii ale sfârșitului,” care marcau

sfârșitul așteptat dar neprevăzut al unui secol zbuciumat. Prin „teoria societății post-industriale”, Daniel Bell anticipa tranziția către o

societate nouă diferită de societatea industrială așa cum aceasta fusese diferită de

societatea agrară (Bell 1973). În continuarea teoriei societății post-industriale a venit teoria „societății informației” (Daniel Bell din nou exponentul acesteia). Noua

societate a informației era definită în toate sectoarele sale prin metodele sale de a


49

acumula, procesa și distribui informația. Relevantă este poziția lui Zbigniew

Brzezinski care a respins termenul de „societate post-industrială” propunând în loc

„societate tehnetronică”. Pentru acesta noua tehnologie a comunicațiilor electronice

urma să ghideze noua eră (Kumar 2005, 35). Cea mai cunoscută „teorie a sfârșitului” rămâne fără îndoială The End of

History? a lui Francis Fukuyama. Pentru mulți, Fukuyama este un teoretician al democrației liberale. El a ajuns celebru prin faimosul articol The End of History? (Fukuyama 1989), ulterior dezvoltat în cartea The End of History and The Last Man (Fukuyama 1992). Odată depășită discuția despre împlinirea sau neîmplinirea predicțiilor lui Fukuyama, înțelegem că el nu a făcut altceva decât să anunțe apariția unei noi ordini globale. Faptul că autorul vedea în democrația liberală idea cheie a noii lumi nu ar trebui să ne abată de la celelalte idei importante pe care își baza teoria: existența unui progres în istorie și posibilitatea atingerii unui apogeu al istoriei. Potrivit lui Fukuyama, sfârșitul istoriei va însemna sfârșitul oricărei ideologii care să pretindă să ofere un proiect de organizare a unei societăți mai bune. Apariția democrației liberale drept culme a oricărui proiect de organizare socială va face imposibilă o alternativă de același fel.

Sfârșitul istoriei va trebui să înceapă cu sfârșitul ideologiei înțeleasă în termeni de pretenție pentru un alt tip de legitimitate (Fukuyama 1992, 11). La prima vedere, teoria lui Fukuyama ar intra în dispută cu dezideratul transumanismului de a crea un viitor mai bun și de a se legitima în acest fel. În realitate, după cum voi arăta mai jos, teoria lui Fukuyama oferă dimpotrivă similitudini cu proiectul transumanist.

Dacă vom diseca argumentul lui Fukuyama, vom observa nuanțe teleologice ale acestuia. El merge pe firul filosofiei hegeliene a istoriei potrivit căreia istoria reprezintă un progres către un scop final, libertatea umană. Există așadar un sens al istoriei și există realizări umane, care în mod normal conduc progresul istoriei către apogeul său implicit și către sfârșitul său (Fukuyama 1992, 56). Nivelul suprem de raționalitate umană atinsă își va găsi expresia în guvernarea liberală. La sfârșitul istoriei, recunoașterea universală a libertății va reprezenta sfârșitul progresului. Potrivit lui Kant punctul de încheiere a procesului istoriei este realizarea libertății pe pământ. Pentru Hegel statul modern constituțional a reprezentat întruchiparea acestei libertăți. Fukuyama consideră democrația liberală forma ideală de organizare de la sfârșitul istoriei (Fukuyama 1992, 60).

O altă preocupare a lui Fukuyama era găsirea „motorului” istoriei, acel „mecanism constant și uniform sau ansamblu de cauze istorice primare care dictează evoluția într-o singură direcție” (Fukuyama 1992, 72). Cu alte cuvinte: există un mecanism care îi dă istoriei direcționalitate? Pentru Fukuyama răspunsul la această întrebare este unul singur: știința naturală modernă. Aceasta a produs schimbări istorice direcționale „prin cucerirea progresivă a naturii în scopul de satisfacere a dorințelor umane, un proiect pe care l-am mai putea numi și dezvoltare economică” (Fukuyama 1992, 77).

Mecanismul științelor naturale nu doar asigură progresul istoric neîntrerupt, dar are puterea de a unifica umanitatea: „Unificarea civilizației umane prin comunicațiile moderne și mijloacele de transport înseamnă că nu există nici o parte a umanității care să

Ion Iuga

50

nu fie conștientă de metoda științifică și de potențialul ei, chiar dacă partea respectivă este momentan incapabilă de a genera tehnologia și de a o aplica cu succes” (Fukuyama 1992, 88). Globalizarea este dirijată așadar prin acest mecanism a științei naturale, care creează o cultură universală a consumului bazată pe principiile economice liberale. Lumea economică anunțată de Fukuyama, conturată prin tehnologie, va fi inevitabil omogenă (Fukuyama 1992, 108). Vedem cum proiectul globalizării este astfel legitimat și prin progresul tehnologic cu potențialul său unificator.

Thomas Friedman este al doilea autor pe care l-am ales pentru a ilustra o latură a dinamicii globalizării. În cartea sa The Lexus and The Olive Tree, Friedman analizează fenomenul inevitabil al globalizării prin care tradiția și modernizarea intră în coliziune. În celălalt bestseller, The World is flat, Friedman se arată interesat de modul în care lumea noastră a fost remodelată de instrumentele tehnologice.

În lucrarea The Lexus and The Olive Tree, Friedman apreciază paradigma lui Fukuyama cu privire la noua ordine de după Războiul Rece. El consideră însă insuficientă tocmai încercarea de a identifica o singură teorie de tip paradigmă care să explice lumea de după Războiul Rece. Sistemul în ansamblul său este unul nou: globalizarea. Sistemul însuși al globalizării este cel care are forța modelatoare în noua ordine de după Războiul Rece (Friedman 2000, 18). Friedman pornește de la noutatea sistemului globalizării. Aceasta se caracterizată printr-un singur cuvânt Web (rețea), un sistem construit în întregime pe integrare și rețele (webs). Internetul este simbolul faptului că toți suntem tot mai conectați. Globalizarea este un sistem dinamic. Globalizarea înseamnă integrarea inevitabilă a piețelor, statelor-națiune și tehnologiilor la un nivel care nu a mai fost întâlnit în trecut. Acest proces produce în mod inevitabil și reacții ale celor rămași în urma noului sistem (Friedman 2000, 27).

Deși consideră drept insuficientă proclamarea unei paradigme a globalizării, Friedman vede capitalismul pieței libere drept ideea călăuzitoare a globalizării. Globalizarea înseamnă așadar răspândirea capitalismului pieței libere în fiecare țară din lume. Globalizarea are propriul set de reguli economice care se coagulează în jurul deschiderii, deregularizării și privatizării economiei, astfel încât aceasta să devină mai competitivă și atractivă pentru investițiile străine (Friedman 2000, 28).

Dincolo de principiul pieței libere, globalizarea răspândește propria cultură dominantă, de aici și tendința către omogenizare. La sfârșitul anilor `90 Friedman considera răspândirea americanizării drept cultura definitorie a globalizării (Friedman 2000, 28). Pe lângă acest lucru el mai sublinia un fapt direct relevant pentru studiul de față: globalizarea are chiar și propriile tehnologii definitorii: computerizarea, miniaturizarea, digitalizarea, comunicarea prin satelit, fibra optică și Internetul. Toate tehnologiile respective erau văzute din perspectiva „consolidării perspectivelor sale de integrare” (Friedman 2000, 28). În perioada Războiului Rece măsura definitorie era greutatea (misilelor), în era globalizării ceea ce trebuie măsurată este viteza: viteza comerțului, a comunicațiilor și inovației (Friedman 2000, 29).

Răspândirea piețelor libere și a democrației peste tot în lume permite mai multor oameni din mai multe locuri să-și transforme aspirațiile în achiziții. Tehnologia exploatată corespunzător și distribuită liberal are puterea de a eradica nu doar granițele geografice, ci și cele umane.


51

Transumaniștii la rândul lor întrevăd și elogiază schimbările fundamentale viitoare produse de revoluția tehnologică. Steinhoff îi acuză însă pe aceștia că privesc societatea mai mult ca pe un spațiu neutru în care dezvoltarea tehnologică are șansa de a opera schimbări în natura umană (Steinhoff 2014, 11). Teoreticieni renumiți ai globalizării precum Francis Fukuyama și Thomas Friedman tind să considere societatea ca pe un organism dinamic având legi proprii și mecanisme interioare de auto-legitimare.

d) Aspecte economice O mare parte a literaturii de specialitate abordează globalizarea strict în termeni

economici. Există un așa-zis curent numit globalism economic, potrivit căruia globalizarea reprezintă un fenomen constând în creșterea integrării economiilor naționale a celor mai multe state din lume până la dezvoltarea și funcționarea unei economii mondiale. Într-o astfel de economie, deciziile luate într-un stat sau regiune au un impact semnificativ asupra unei alte părți a lumii (Kelly şi Prokhovnik 2009, 87).

Joseph Stiglitz este unul dintre cei mai cunoscuți teoreticieni al globalizării economice. El a definit globalizarea ca o înlăturare a barierelor comerțului liber și integrarea crescută a economiilor naționale. Pentru Stiglitz globalizarea economică este de factură neo-liberală (Ritzer 2011, 69). Globalizarea economică este în opinia sa o forță pozitivă care ar putea îmbogăți pe oricine. De cele mai multe ori nu se întâmplă acest lucru din cauza modului în care acordurile comerciale internaționale au fost dirijate. Rezultatul se vede în creșterea sărăciei globale și adâncirea discrepanței dintre bogați și săraci. În acest fel globalizarea nu a reușit să își îndeplinească promisiunile (Ritzer 2011, 69).

Corporațiile multinaționale constituie un subiect nelipsit al dezbaterilor cu privire la globalizarea economică. Mulți sunt cei care le consideră mai puternice decât statele națiune sau chiar lideri ai economiei mondiale. Una dintre definițiile companiei multinaționale este: firma care deține puterea de a coordona și controla operațiunile din mai mult de două țări fără a le deține (Ritzer 2011, 73). Mijloacele lor de operare se desfășoară într-un mediu politic, social și cultural divers. Activitatea unei companii multinaționale este măsurată în investiția directă externă (foreign direct investment (FDI). Aceasta implică investiții efectuate de o firmă față de o altă firmă de pe teritoriul unui stat-națiune diferit, cu intenția de a câștiga control asupra operațiunilor celei din urmă.

Motivele pentru care companiile aleg să devină multinaționale sunt deosebit de diverse: a fost atins un punct de saturație în piața domestică; noile piețe cer prezența directă a companiei; restricțiile impuse de reglementările politice; accesul la tehnologii specifice, accesul facil la resurse naturale sau umane (Ritzer 2011, 74). Accesul la tehnologii este deosebit de important și implică accesul la resurse umane calificate și mai ales mână de lucru ieftină. Reducerea distanțelor fizice prin intermediul tehnologiei informației reprezintă factorul decisiv care facilitează intensificarea fluxurilor interacțiunilor economice.

Un alt pilon al economiei globale este volumul imens de bunuri transportate peste tot în lume în stadii diferite de producție. Tehnologia apare nu doar ca un accelerator, dar și drept un obiect al fluxurilor economice.

Ion Iuga

52

e) Globalizarea și tehnologia Între globalizare și emergența tehnologiilor există o relație deosebit de strânsă.

Schimbările tehnologice din toate ariile au jucat un rol esențial în procesul globalizării.

Doresc să subliniez încă odată complementaritatea dintre evoluția tehnologică și

accelerarea globalizării. Tehnologiile au creat și au extins procesele globale. În același

timp globalizarea a facilitat prin procesele respective inovațiile tehnologice. Printre alte exemple pe care le oferă, Ritzer amintește de impactul inovației în

dezvoltarea Federal Express (FedEx). Apetența către avansul tehnologic împreună cu

implicarea în folosirea tehnologiei computaționale au facilitat monitorizarea livrărilor

pachetelor distribuite de avioane. Dacă în noaptea înființării sale FedEx a distribuit

186 de colete, în 2007 compania opera în toată lumea distribuind în medie trei

milioane de pachete pe zi (Ritzer 2011, 134-135). Discuția cea mai la îndemână cu

privire la tehnologie și globalizare poate fi purtată vizavi de rațiunile economice în

slujba cărora tehnologia este pusă cel mai concret. Cu toate acestea, apariția

computerelor personale și a internetului au constituit schimbările radicale.

Computerele personale și internetul au oferit cale liberă tranzacțiilor globale și au

introdus schimbări ireversibile în relațiile interpersonale. Tehnologiile medicale sunt cel mai bun exemplu pentru interdependența

globalizare-tehnologie. Ele au apărut și s-au dezvoltat rapid în contextul globalizării,

dar au putut circula peste tot în lume datorită îmbunătățirilor concomitente în

transport și comunicații (Ritzer 2011, 135). Desigur tehnologiile respective sunt

folosite la adevărata lor capacitate doar în nordul dezvoltat în țări precum Japonia sau

Statele Unite. Înțelegem din exemplul tehnologiilor medicale că schimbarea

tehnologică, așa cum poate fi ea relaționată cu globalizarea, se desfășoară uneori

gradual și sistematic. De asemenea sunt situații în care schimbările tehnologice

globale se petrec haotic și neregulat. Bariere în fața acestora există în multe părți ale

lumii, în special în Sud (Ritzer 2011, 136). Din ce cauză avansurile tehnologice, în

loc să circule lin peste tot în jurul lumii, uneori sar peste anumite arii și coboară peste

altele? Ritzer avansează conceptul de leapfrogging (săritură). Leapfrogging arată că

statele în curs de dezvoltare au abilitatea de a arde etape în procesul tehnologic, permițându-și astfel să adopte direct tehnologiile avansate. De exemplu anumite țări

în curs de dezvoltare au trecut direct la energia solară sau energia obținută din

biomasă fără să mai construiască sisteme centralizate uriașe de transmitere a energiei

(Ritzer 2011, 136-137). Barierele vor exista în continuare chiar și în prezența

principiului încurajator de leapfrogging. Acestea includ lipsa infrastructurii de bază,

analfabetismul, lipsa sistemelor financiare sau condițiile politice instabile.

3. Transumanismul. Filosofie, principii și reprezentanți

Moștenirea filosofică a transumanismului poate fi urmărită până în Iluminism,

avându-și începuturile poate chiar mai devreme în emanciparea omului de sub

autoritatea Bisericii atât în sfera cunoașterii, cât și în tot ce însemna „salvarea” și în

încercarea de a da un sens teleologic istoriei. Francis Bacon prin al său Novum


53

Organum marca începutul Iluminismului propunând știința drept instrumentul

principal pentru stăpânirea naturii cu scopul precis al îmbunătățirii condițiilor de viață

ale ființelor umane (Nick Bostrom 2005, 2). Abia în secolele XVIII și XIX apare la Condorcet ideea că oamenii înșiși s-ar

putea dezvolta prin aplicarea cunoștințelor din știință. Publicarea Originii Speciilor în 1959 a lui Darwin a marcat momentul de avânt al ideii că umanitatea nu s-ar afla într-un stadiu ultim al evoluției sale, ci dimpotrivă într-unul din primele stadii (Nick Bostrom 2005, 4).

Așa cum se va vedea în continuare, denumirea de transumanism nu caută să

dea o replică termenului de umanism după modul în care „postmodernitatea” înțelege

să se succeadă „modernității.” Mai degrabă transumanismul poate fi văzut ca o re-contextualizare respectiv reinventare a umanismului în contextul exploziei inovației.

După același model consider că se succede globalizarea modernității, fenomen

sugerat mai sus în teoriile globalizării. Așadar, dacă vom pătrunde sensurile sale profunde vom observa cum

„transumanismul” își extrage seva ideologică din umanismul secular. Nick Bostrom îl

numește pe acesta din urmă „umanism rațional,” curent de gândire în care

transumanismul și-ar avea originile (Bostrom 2005, 2). Conceptul cel mai la îndemână care poate fi luat ca exemplu este noțiunea de supraom avansat de Nietzsche. De menționat că acesta nu a avut în minte transformarea tehnologică prin

care ar trebui să treacă umanitatea. Epoca de cotitură în istoria transumanismului, care a determinat acest curent să-și

înceapă o istorie proprie a fost prima parte a secolului XX. Dezvoltarea genului science

fiction a reprezentat prima tendință de schițare a unor lumi tehno-utopice. Aproape în paralel au apărut și încercări de teoretizare a posibilității augmentării umane. Nick

Bostrom a dat exemplul biochimistului britanic J.B.S. Haldane care argumenta în favoarea ameliorărilor genetice drept instrumentul cheie pentru proiectarea unei societăți

care ar fi mult mai bogată, populată de oameni mai înalți, mai sănătoși și mai inteligenți.

În 1929 J. D. Bernal specula despre colonizarea spațială, implanturile bionice sau

îmbogățirilor mentale prin avansarea științelor sociale sau psihologiei. Distopia lui

Aldous Huxley, Minunata Lume Nouă (1932) se pare ca a avut un impact deosebit de puternic asupra dezbaterii privind transformarea umană prin tehnologie. (Bostrom 2005,

5) Lumea zugrăvită de Huxley este guvernată de controlul genetic. Copiii sunt crescuți în

clinici speciale, clonați genetic și „născuți” artificial. Dezvoltarea lor fizică și intelectuală

este controlată chimic. Lumea apărută din perpetuarea acestor metode este placidă, statică

și perfect controlată de un gen de propagandă quasi-religios. Dacă ne referim la o localizare în timp a transumanismului, termenul a fost

inventat de Julian Huxley și cu siguranță nu este o coincidență faptul că acesta era de

profesie biolog. Julian Huxley, nimeni altul decât fratele lui Aldous Huxley pornea de la principiul selecției naturale al lui Darwin și propunea folosirea și perfecționarea

instrumentelor care să faciliteze selecția naturală și să o extindă (Julian Huxley 1958,

8). J. Huxley sublinia necesitatea creșterii atenției acordate evoluției ca și fenomen,

precum și nevoia de a măsura viteza acestuia. El se mai referea de asemenea la

Ion Iuga

54

„progresul biologic” (Huxley 1958, 9). Dacă biologii de secol XIX fuseseră interesați

de originea speciilor, cei din secolul XX ar trebui să fie preocupați de explorarea unor

noi posibilități. Pentru ca acest lucru să se întâmple era nevoie de o complet nouă idee

despre evoluție care să tindă către realizarea acestor noi posibilități (Huxley 1958,

10). Limitările biologice inerente se aplicau evoluției biologice guvernate de selecția

naturală nu și dispozitivelor artificiale. Huxley dădea exemplul telescopului și

microscopului electronic, instrumente care lărgiseră considerabil capacitatea simțului

vizual uman (Huxley 1958, 11). Vom avea ocazia mai târziu în acest studiu să

observăm cât de prezentă este într-o formă sau alta teoria evoluției speciilor în

premisele transumanismului. Transumaniștii promovează tehnologiile puternic emergente precum genetica,

robotica, inteligența artificială și nanotehnologia pentru a atinge scopuri ambițioase

precum: eliminarea bolilor, extinderea vieții (poate chiar nemurirea), crearea unor

minți independente capabile să fie încărcate în sisteme non-biologice, realități augmentate sau virtuale, perfecționarea capabilităților umane intelectuale, fizice,

estetice și etice. Unii transumaniști chiar au ca scop abolirea tuturor formelor de

suferință (Steinhoff 2014, 2). Promotori ai transumanismului precum Marvin Minsky, Hans Moravec sau Raymond Kurzweil au dat o mare greutate curentului fiind minți

excepționale și experți renumiți în domenii precum științe computaționale, inventică

sau inteligență artificială. Acestora li se adaugă filosofi și futurologi, de asemenea cu

mare credibilitate precum Max More sau Nick Bostrom. În 2012 o serie de adepți ai curentului transumanist au semnat „Declarația

transumanistă.” Declarația transumanistă din 2012 pornește de la două premise: (1)

impactul inevitabil și profund al științei și tehnologiei în viitor și (2) posibilitatea lărgirii

potențialului uman prin depășirea unor limitări precum îmbătrânirea, „insuficiențele

cognitive (cognitive shortcomings),” „suferința involuntară” și „restrângerea la planeta

pământ.” Iată câteva dintre punctele declarației transumaniste: - Umanitatea este pe cale de a fi profund transformată de știință și tehnologie în

viitor. Noi întrevedem posibilitatea de lărgire a potențialului uman prin

depășirea îmbătrânirii, limitărilor cognitive, suferinței involuntare și

restrângerea noastră la planeta Pământ. - Credem că potențialul omenirii este încă în mare parte nerealizat. Sunt

scenarii posibile care conduc la condiții umane îmbunătățite minunate și extraordinar de valoroase.

- Eforturi de cercetare sunt necesare a fi investite pentru înțelegerea acestor perspective. Avem nevoie să deliberăm cu grijă ce ar fi cel mai bine pentru reducerea riscurilor și pentru grăbirea punerii în aplicare a beneficiilor. Avem de asemenea nevoie de forumuri unde oamenii pot să discute constructiv ce ar putea fi făcut și despre o ordine socială în care deciziile responsabile pot fi implementate.

- Încurajăm libertatea morfologică – dreptul de a modifica și îmbunătăți corpul uman, cogniția și emoțiile (Transhumanist Declaration, Max More şi Vita More 2013, 54-55).


55

Asemenea oricărei declarații de principii, „manifestul” de față are anumite premise și își fixează obiectivele. Mai mult decât atât, Max More argumentează fără a fi surprinzător că transumanismul este deopotrivă o filosofie de viață, o mișcare intelectuală și culturală și un domeniu de studiu.(Max More 2013, 4). Dacă ar fi să încadrăm transumanismul într-un curent de gândire mai larg, s-ar înscrie fără îndoială în umanismul secular. Transumanismul adoptă tema progresului conectată cu tot ce înseamnă posibilitatea construirii unui viitor mai bun, forța rațiunii, rolul decisiv al tehnologiei, creativitatea umană și îmbunătățirea condiției umane. Deși transumanismul promovează o depășire a limitelor umane, consider că acel „trans-” este circumscris limitelor lumii materiale, iar transumanismul autentic nu poate fi decât secular. În mod curios sau nu, 31% dintre transumaniști se declară „religioși sau spirituali” (Steinhoff 2014, 4).

Nuanțele iluministe din transumanism se disting în valorizarea excesivă a raționalității. More restrânge această temă a moștenirii iluministe din transumanism la o comparație între „supraomul” lui Nietzsche și omul „transuman” (Max More 2010, 2). James Steinhoff găsește multe elemente comune între marxism și transumanism. Atât marxiștii, cât și transumaniștii sunt de acord că dezvoltarea tehnologică este necesară revoluției, dar așteptările celor din urmă sunt mult superioare. Se pleacă de la un potențial uman ne-exploatat îndeajuns și se urmărește depășirea limitelor corporale cu ajutorul tehnologiei. La baza acestui deziderat stă o concepție specifică despre natura umană. Majoritatea transumaniștilor consideră oamenii ființe naturale, produși ai proceselor evolutive precum selecția naturală. Oamenii se disting de celelalte animale în primul rând prin nivelul lor de complexitate (biologică și socială), precum și prin abilitatea lor de a modifica propriul mod de a trăi. Pe cale de consecință, aspectele materiale sunt cele care îi disting pe oameni de restul lumii biologice: complexitatea creierelor noastre, a corpurilor, la care se adaugă capabilitățile tehnologice (Steinhoff 2014, 6). Așadar ce trebuie schimbat și ce trebuie prezervat din natura umană? Nick Bostrom este de părere că doar anumite aspecte ale actualei naturi umane merită păstrate, mai exact cele care contribuie la auto-dezvoltarea umană, dezvoltarea conștiinței și înțelegerii noastre. Unele nevoi umane ar putea fi eliminate în întregime prin tehnologie (Steinhoff 2014, 8). Așadar transumaniștii consideră fiind negative anumite aspecte ale naturii umane, de aici și nevoia de a le elimina.

Noutatea transumanismului este subliniată de More astfel: ‘Trans-umanul’ accentuează modul în care transumanismul trece dincolo de umanism atât prin mijloace, cât și prin scopuri. Umanismul tinde să se

sprijine exclusiv pe rafinarea educațională și culturală pentru a îmbunătăți

natura umană, în timp ce transumaniștii vor să aplice tehnologia pentru a

depăși limitele impuse de moștenirea noastră biologică și genetică.

Transumaniștii privesc natura umană nu ca pe un scop în sine, nu ca pe

ceva perfect și nu având vreo revendicare asupra supunerii noastre. Mai

degrabă este doar un punct de-a lungul unei căi evolutive și putem învăța

să ne remodelăm natura în moduri pe care le considerăm dezirabile și

valoroase. Prin aplicarea gândită, atentă și totuși cutezătoare a tehnologiei

pe noi înșine putem deveni ceva ce nu va mai putea fi descris cu precizie

ca fiind uman – putem deveni postumani. (More şi Vita-More 2013, 4)

Ion Iuga

56

Singularitatea Cei care anticipează singularitatea tehnologică întrevăd o accelerare drastică a

ratei schimbării care va duce la o revoluție definitivă a umanității provocată de

apariție unor forme de super-inteligență. După cum se va vedea în secțiunea

următoare, singularitatea tehnologică operează de asemenea o radicalizare a supra-performanțelor umane împreună cu supralicitarea rolului inovației tehnologice.

Vernor Vinge a introdus termenul de „singularitate tehnologică” în ianuarie

1983 în revista Omni. Conceptul era legat de apropiata apariție a mașinilor inteligente: Vom crea cât de curând inteligențe mai mari decât a noastră. Când se va

întâmpla acest lucru istoria umanității va atinge un fel de singularitate, o tranziție intelectuală la fel de impenetrabilă ca împletirea dintre spațiu și

timp din centrul unei găuri negre, iar lumea va fi dincolo de înțelegerea

noastră. Această singularitate, cred, deja îi bântuie pe câțiva scriitori de

science-fiction.1 Vinge însuși a folosit această idee în romanul său science fiction Marooned in

Realtime (1986). Mai târziu tot el a dezvoltat conceptul în eseul intitulat The Coming Technological Singularity (1993), (Vernor Vinge, „The Coming Technological

Singularity: How to Survive in the Post-Human Era,” http://www-rohan.sdsu.edu/faculty/vinge/misc/ singularity.html). În abstractul articolului, Vinge făcea o afirmație fermă: „Within thirty years, we will have the technological means to create superhuman intelligence. Shortly after, the human era will pe ended” (Vinge,

„The Coming”). Magnitudinea schimbării pe care o anticipa era de proporția apariției

vieții umane pe pământ. Crearea entităților cu o mai mare inteligență decât a

oamenilor urma să fie iminentă. Noua dimensiune a progresului ar urma să fie mult

mai rapidă decât precedenta. Asemenea lui J. Huxley, Vinge făcea comparație cu

procesul evolutiv din lumea biologică. Nu putem împiedica singularitatea pentru că

venirea sa este o consecință inevitabilă a competitivității naturale umane reunită cu

posibilitățile inerente din tehnologie (Vinge „The Coming”). Deja în discursul lui

Vinge optimismul tehno-utopic depășește conceptul de supra-performanță umană.

Inteligența super-umană va avea toate atuurile pentru tranziția către epoca post-umană. Din aceste simple observații, iese în evidență rigiditatea și determinismul

acestui gen de optimism, caracteristici recurente în retorica transumanistă. Aceleași teme pot fi găsite la un alt transumanist celebru, reprezentant al teoriei

singularității. Hans Moravec a devenit cunoscut printre reprezentanții teoriei singularității

odată cu publicarea cărții sale Mind Children (1988) unde a generalizat legea lui Moore pentru a face predicții despre viitorul vieții artificiale. El argumenta că începând cu 2030

sau 2040, roboții vor evolua într-o serie nouă de specii artificiale, probabil succesoare

homo sapiens (Socrates, „17 Definitions”). În articolul „The Age of Robots”, publicat de Moravec în 1993 precizează:

1 Socrates, 17 „Definitions of the Technological Singularity”,

http://www.singularityweblog.com/17-definitions-of-the-technological-singularity/.


57

În funcție de punctul vostru de vedere, umanitatea va fi produs un

succesor meritat, sau va transcede limitările moștenite și le va transforma

în ceva cu totul nou. Fără a mai fi limitate de ritmul lent al învățării

umane și chiar mai lenta evoluție biologică, mașinile inteligente își vor

dirija singure problemele prin cel mai rapid ritm, la scara cea mai mică,

până când natura fizică grosieră va fi fost transformată într-un gând plin de sens. (Moravec, 1993). Ray Kurzweil rămâne probabil cea mai reprezentativă figură pentru conceptul

de singularitate. Kurzweil este scriitor, inventator, futurist, iar în prezent director al secției de inginerie la Google. El a scris despre subiecte precum sănătate, inteligență

artificială, transumanism, singularitate tehnologică și futurism. În 1999 a primit

National Medal of Thechnology and Innovation, cea mai mare distincție americană în

materie de tehnologie. În 2001 a primit premiul Lemelson-MIT, cel mai mare premiu pentru inovație. A scris mai multe cărți printre care reprezentative, The Age of Spiritual Machines (1999), The Singularity is Near (2005) și How to Create a Mind: The Secret of Human Thought Revealed.

În The Age of Spiritual Machines Kurzweil vede secolul XXI ca deschizător

al viitorul post-biologic în așa măsură încât definiția însăși a umanului va trebui

regândită (Kurzweil 1999, 15). În The Singularity is Near, singularitatea este definită

ca o perioadă viitoare pe parcursul căreia rata schimbării tehnologice va fi atât de

rapidă, impactul atât de profund, încât viața umană va fi schimbată ireversibil.

Singularitatea ne va permite să transcedem limitările corpurilor biologice și ale

creierului. Vom avea din nou putere asupra destinelor noastre (Kurzweil 2005, 24). Este o chestiune de timp până va fi găsită combinația optimă dintre nivelul uman de

inteligență și superioritatea computerului în materie de viteză, acuratețe, accesul rapid

la memorie. Odată integrate în același dispozitiv, momentul va reprezenta un salt formidabil în istorie (Kurzweil 1999, 15).

Kurzweil anticipează că până la sfârșitul secolului, inteligența nonbiologică va fi de trilioane de ori mai puternică decât inteligența umană. Noi ne aflăm acum în fazele preliminare ale acestei tranziții. Rata schimbării tehnologice, precum și creșterea exponențială a capacității tehnologiei informației încep să atingă curba de dinaintea stadiului de creștere explozivă, premergătoare direcției perfect verticale (Kurzweil 2005, 25). Înainte de mijlocul secolului XXI va fi greu de făcut distincția între capabilitățile umane și inteligența mașinilor, este de părere Kurzweil. Avantajul inteligenței computerului în termeni de viteză, acuratețe și capacitate este evident. Avantajele inteligenței umane vor fi de asemenea puse în valoare și vor fi tot mai greu de separat de cele computaționale (Kurzweil 1999, 16). Kurzweil introduce deliberat în argumentul său un tipar fizicist biologicului și un tipar biologizat artificialului, de aici relevanța teoriei evoluției speciilor pentru transumanism, teorie pe care am menționat-o mai sus ca fiind parte a istoriei și ideologiei transumaniste. În cele din urmă singularitatea reprezintă fuziunea gândirii și existenței noastre umane

Ion Iuga

58

cu tehnologia, rezultând o lume încă umană dar transcendentă biologic. Nu va mai fi nici o distincție între om și mașină sau între fizic și virtual (Kurzweil 2005, 25).

În următoarele decenii competența mașinilor va rivaliza și va depăși fiecare abilitate umană, inclusiv abilitatea noastră de a plasa ideile în context. Inteligența umană este considerată de Kurzweil opera grandioasă a miliarde de ani de evoluție. Apariție unei noi forme de inteligență, capabilă să intre în competiție cu inteligența umană și să o depășească, va fi cea mai importantă noutate care va fi modelat istoria omenirii, nu mai puțin importantă decât însăși apariția inteligenței umane. Transformarea va fi evident spectaculoasă și va avea implicații profunde pentru toate activitățile umane incluzând natura muncii, procesul de învățare, guvernarea, războiul, arta sau concepția despre noi înșine (Kurzwil 1999, 16).

În Singularity is near, Kurzweil enumeră principiile singularității dintre care voi prelua câteva: 1) Rata inovației tehnice este accelerată dublându-se la fiecare 10 ani; 2) Până la sfârșitul anilor 2020 computerele vor trece testul Turing care va arăta lipsa diferenței dintre inteligența artificială și inteligența biologică; 3) Computerele vor fi în măsură să combine puterea tradițională a inteligenței umane cu cea a mașinilor inteligente; 4) Inteligența non-biologică va fi capabilă să descarce abilități și cunoștințe de la alte mașini, eventual de la oameni; 5) Computerele vor avea acces prin intermediul Internetului la întreaga cunoaștere a civilizației noastre și vor avea capacitatea să proceseze toată această cunoaștere; 6) Vom fi capabili să ne reconstruim toate organele și sistemele corpurilor noastre biologice și a creierelor, făcându-le cu mult mai performante; 7) Roboții vor fi capabili sa-și remodeleze propria structură și să-și crească propriile capacități fără limită; 8) Nanotehnologia va fi capabilă să construiască nanoboți la scară moleculară și măsurați în microni. Aceștia vor avea multiple funcții în corpul uman printre care inversarea procesului îmbătrânirii; 9) Nanoboții vor interacționa cu neuronii biologici pentru a extinde experiența umană creând realități virtuale din interiorul sistemului nervos; 10) Odată ce nanoboții vor intra în creierul uman, inteligența artificială din creier va crește exponențial încât partea non-biologică a creierului nostru va predomina în cele din urmă (Kurzweil 2005, 37-40).

4. Context și radicalizarea contextului

În secțiunea de mijloc a studiului voi încerca o evaluare critică a schițelor de mai sus făcute globalizării și transumanismului. Scopul va fi deopotrivă evidențierea unei compatibilități de esență între globalizare și transumanism, precum și contextualizarea celui de-al doilea. Cele două sunt complementare și având implicații una față de cealaltă.

În prima parte voi analiza compatibilitatea dintre transumanism și globalizare în aspectele lor culturale, ideologice, sociale și economice. Prerogativele societății globalizate se află în relație strânsă cu principiile de bază ale transumanismului. În a doua parte voi avea în vedere modul în care se înțelege pe sine transumanismul în contextul globalizării și gradul de interdependență dintre noile tehnologii și societatea globalizată.


59

Întrebarea generală ar fi: ce au în comun globalizarea și transumanismul?

Primul răspuns ar fi, spiritul noutății care străbate amândouă. Globalizarea se înțelege

pe sine ca o societate nouă și înnoitoare. Transumanismul are drept fundament posibilitatea unei reînnoiri permanente. Diferențele apar în momentul în care

globalizarea este gândită drept context al transumanismului. Legat de aspectele culturale, care este raportul dintre transumanism și cultura

largă a globalizării? Specific globalizării, după cum argumenta Appadurai, este că

aceasta ia naștere sub un tip de acțiune specifică a imaginației, este rezultatul unui

mod de a imagina comunitatea și lumea. Transumanismul poate fi cu siguranță definit

drept un cadru de imaginare a lumii și nu mă refer aici doar la caracterul său

predictiv. În transumanism precum și în globalizare, imaginarea nu mai este doar

fantezie. Ea nu doar îmbunătățește natura umană limitată și nu doar întrevede

continuarea progresului biologic prin cel tehnologic. Tehnologia ajunge să

reorganizeze practicile sociale, forma muncii, comunitatea globală, fluxurile

tehnologice. Același lucru se întâmplă în globalizare. Globalizarea generează în cultura sa un mod de auto-imaginare a unui proiect

social. Transumanismul ajunge să se gândească pe sine la rândul său ca proiect social

prin anticiparea unei noi lumi în care limitele dintre tehnologie si umanitate vor fi neclare. Imaginația transumanistă re-creează ideea de vecinătate, de națiune, de

economie sau muncă. Transumaniștii nu se pretind a fi în măsură să reprezinte viitorul exact așa

cum va arăta el, ci mai degrabă să determine transformarea prezentului. În acest sens

transumanismul imaginează o lume în care natura umană va fi tehnologizată, iar ordinea socială se va adapta noilor „realități”. Dinamismul specific globalizării și

accentuat de teoreticienii acesteia este dus la extrem în transumanism. Omogenizare versus eterogenizare este dilema principală a globalizării, dar limita

dintre cele două este aproape imposibil de trasat. Noul mod de raportare la lume ca întreg

pe care îl introduce globalizarea este prima și cea mai abstractă dimensiune a

omogenizării („conștiința lumii ca întreg” despre care vorbește Robertson). Mă refer aici

la o tensiune omogenizare-eterogenizare purtată la nivelul conștiinței. Următoarea treaptă

la care este condusă dezbaterea omogenizare-eterogenizare este asimilată tandemului

global-local. Aici Ritzer avansează termenul de „McDonaldizare”, iar Robertson pe cel

de „glocalizare.” Oricât de abstractă sau concretă este dezbaterea omogenizare-eterogenizare, tehnologia joacă un rol determinant în această dinamică. În transumanism,

depășirea limitărilor biologice și lărgirea incomensurabilă a cunoașterii va desființa

efectiv dilema omogenizare-eterogenizare. Cel puțin în teoria singularității a lui Kurzweil se subînțelege că noțiunile de spațiu și timp vor urma să fie regândite.

Atât cultura globalizării, cât și ideologia transumanistă recunosc tehnologiei

posibilitatea de a circula cu viteză sporită și de a străpunge granițele politice sau

economice. În globalizare și în transumanism tehnologia scapă controlului politic. În

cartea sa Imaginary Communities, Phillip Wegner argumentează că utopia a jucat un rol

crucial în constituirea statului-națiune ca formă spațială, socială și culturală originară

(Phillip Wegner 2002). Prin efortul de imaginare a unei comunități cu totul noi,

Ion Iuga

60

transumanismul și-ar putea revendica un rol important în schiţarea noii ordini globale

determinată de tehnologie. Globalizarea și transumanismul asumă fluidizarea lumii. Prin

inovația tehnologică și globalizare lucrurile solide se fluidizează (economia, informația,

cultura, oamenii). Fixitatea temporală și spațială sunt desființate. Aspectele ideologice ale globalizării și transumanismului sunt intrinsec legate de

cele culturale. Am arătat deja cum transumanismul și ideologia globalizării propagă un

model universal de modernizare, raționalizare, industrializare, revoluție și apartenență a

omului la lumea ca întreg (Featherstone 1990, 3). Pentru a dezvolta subiectul ideologiei voi începe de la un aspect abia schițat

mai sus în secțiunea dedicată culturii. Ideea de revoluție care a stat la baza

reprezentării occidentale a modernizării (Featherstone 1990, 3) cunoaște o dinamică

specială în globalizare, iar în transumanism devine tema centrală. După terminarea

celui de-al doilea Război Mondial, împărțirea lumii în două blocuri ideologice a creat

ocazia unui optimism cu privire la legitimitatea de necontestat a democrației liberale

elogiată în lumea occidentală. În acest cadru de discuție, modernitatea occidentală

părea că își epuizase problematizările, iar proiectele acesteia rămâneau doar să fie

aplicate. Din combustia temelor modernității urma să răsară viitoarea ordine mondială

eliberată de problematizări și încrâncenări ideologice. Curentul a început în a doua

jumătate a secolului XX dovadă stând faimoasa carte a lui Raymond Aron, The Opium of the Intellectuals (1955), în care acesta condamna intoxicarea intelectualilor cu ideologia marxistă. În anii care au urmat, Aron anunța „sfârșitul epocii ideologiei,”

iar ideologie însemna revoluție și utopianism. Odată acestea abolite nimeni nu va mai

putea propune o alternativă capitalismului (Russell Jacoby 1999, p. 2). Formularea cea mai directă a sfârșitului ideologiei i-a aparținut lui Daniel Bell în The End of Ideology (1960). Epoca ideologiilor se sfârșise, vechiul radicalism politico-economic își pierduse sensul, iar intelectualii ajunseseră la un consens: acceptarea statului bunăstării, dezirabilitatea puterii descentralizate și a unui sistem mixt de economie și

pluralism politic (Jacoby 1999, 5). Radicalismul și utopianismul nu își mai aveau

așadar locul. Noile generații vor afla o societate eliberată de viziuni apocaliptice și

hiliaste. Apariția noii stângi și schimbările din stilul de viață american în anii ’60 au

înghețat discuția despre sfârșitul ideologiei. În dezbaterea de la începutul anilor ’90 care arunca o privire asupra secolului

precedent și care făcea predicții despre viitoarea ordine globală, a fost reluată în forță

asumpția că era revoluțiilor s-a încheiat. Încă odată părea clar că radicalismul susținut de

spiritul utopic încetase să mai fie o forță politică sau intelectuală (Jacoby 1999, 7). Uimitor este cum apusul spiritului utopic și revoluționar era anunțat printr-o vedere utopică a noii ordini care urma să se instaleze. Sfârșitul istoriei este ea însăși o paradigmă

profund eshatologică, istoricistă și reprezintă o profeție de împlinire imediată a unor

speranțe utopice. Cel mai cunoscut teoretician al „teoriei sfârșitului” este Francis

Fukuyama. Voi reveni mai pe larg asupra paradigmei lui Fukuyama în secțiunea

ulterioară dedicată utopiei. Coincidență sau nu, transumanismul a cunoscut un reviriment în aceeași

perioadă de sfârșit de secol și chiar puțin mai devreme, prin anii ’80 (Drexler 1986, 1992;


61

Minsky 1988, Regis 1990; Kurzweil 1990). Transumanismul ar putea fi văzut drept un

curent care încearcă să dea un răspuns dinamicii impredictibile a noii ordini sociale globale, dar cu siguranță contrazice ipoteza pierderii credinței în progres pe care o anunța

Giddens. Nu este cu siguranță o coincidență că transumanismul întreține pe deplin

miturile „practicii tehnologice”: autonomie, inocență, raționaliate. Transumanismul

pretinde într-un fel detașare de disputele ideologice, mai ales din domeniul politicului.

Revoluția anunțată de transumanism pare că nu se va da pe tărâmul ideilor și nu va duce

la încrâncenări armate. După cum argumenta Baudrillard, exista un alt mit izvorât din cele trei, iar aceste este mitul funcționalității absolute a lumii complet tehnologizate.

Tansumanismul asumă mitul respectiv și în acest sens s-ar mândri probabil cu titlul de utopie realistă.

Rămâne de demonstrat cum se convertește transumanismul în practica socială,

sau cu alte cuvinte cum transumanismul, în calitatea sa te cultură a tehnicii, are

potențialul să introducă schimbări structurale în societate. Această chestiune poate fi

sugerată de congruența dinte globalizare și transumanism. Ambele au în opinia mea

caracterul de proiect. Dacă modernitatea a avut caracterul de proiect, și sunt

încredințat că l-a avut, moștenirea sa lăsată atât teoriilor globalizării, cât și asumată de

transumanism, fac din acestea proiecte sociale. În mod deliberat menționez această

idee între secțiunea dedicată ideologiei și cea consacrată aspectelor sociale. Calitatea

de proiect a globalizării și transumanismului presupune toate conceptele ideologice

subliniate, dar văzute în aplicabilitatea lor socială. Ideea cunoscută a lui Zigmund Baumand că modernitatea a devenit lichidă în

globalizare poate fi folosită ca argument în continuare (Baumand 2000) în demersul

de a sublinia caracterul de proiect social al globalizării și transumanismului. Lichefierea conceptelor ne trimite cu gândul la omogenizarea lor, dar și la obținerea

unui produs ideologic înnoit și unitar, o nouă ordine socială, orânduire la care fac

referire multe dintre teoriile globalizării. În domeniul transumanismului, dacă luăm

drept exemple doar nanotehnologia și biotehnologia, observăm cum transumanismul

prevede la rândul său „subțierea” tehnologiei. Perfecționarea împreună cu rafinarea

acesteia sunt necesare pentru a deveni conformă și continuă naturii biologice a

omului. Transumanismul topește ideologia modernității într-un gen nou de proiect, cel tehnologic. Ce caracteristici va avea acest proiect?

În expunerea sa despre tehnologie ca practică socială, Baudrillard vorbește de

trei mituri pe baza cărora tehnologia își arogă o dimensiune democratică: (1) Mitul

potrivit căruia indivizii cu origini sociale diferite vor fi în mod natural și spontan egali

în fața tehnologiei comparativ cu raportul pe care l-ar avea cu arta sau cultura; (2) Mitul potrivit căruia tehnica ar fi un domeniu mai rațional și mai democratic din

moment ce pare accesibil tuturor prin pregătire academică sau practică; (3) Mitul

potrivit căruia tehnica ar fi un domeniu inocent, distinct de politică și dată fiind

legătura sa cu stăpânirea naturii. În contrapondere economia și politica ar fi mai

expuse distorsiunilor dată fiind implicarea lor în organizarea socială. (Baudrillard

2006, 52) Toate cele trei mituri promovate de ideea de tehnologie sunt preluate de transumanism. Pe baza lor transumanismul încearcă să-și construiască legitimitatea în

Ion Iuga

62

plan social. Globalizarea nu face decât să cultive și să întrețină aceste mituri, iar

transumanismul pornește de la ele atunci când își pretinde legitimitatea. Globalizarea în forma actuală datorează imens tehnologiei. Cu siguranță

astăzi inovația este motorul globalizării pentru că, în urma achizițiilor tehnologice,

proiectul globalizării se pune concret în practică și își manifestă potențialul unificator.

Manuel Castells insistă asupra noutății societății în care trăim, dar face acest lucru

referindu-se permanent la tehnologie. Există mai mulți factori ai schimbărilor care au

constituit o nouă structură socială. Primul reprezintă „o nouă paradigmă tehnologică

bazată pe implementarea noilor tehnologii ale informației și incluzând ingineria genetică

drept tehnologia informației a materiei vii” (Castells, 2000, 247). După cum însuși ține să

sublinieze, Castells înțelege tehnologica ca pe o „cultură materială,” considerând-o „un

proces integrat social și nu ca pe un factor exogen ce afectează societatea.” Așa cum

revoluția industrială nu ar putea fi separată de societatea industrială, tot astfel noile

tehnologii ale informației. În ambele cazuri s-a ajuns la noi forme de organizare socială.

Revoluția tehnologiei informației este un component puternic al schimbării sociale. Determinismul tehnologic vizibil în transumanism ne induce ideea că

societățile sunt determinate în mod predominant de tehnologii, ignorându-se faptul că

tehnologiile la rândul lor sunt determinate de societăți (Held 2004, 77). Calea de

mijloc între cele două tendințe ar fi salutară întrucât ar sugera existența atât a

interdependenței dintre societate și tehnologie, cât și a interconectivității dintre tehnologie și contextul cultural sau economic. Ritmul crescut în care Războiul Rece a

impulsionat inovația tehnologică poate fi luat ca exemplu al interdependenței dintre

contextul social și tehnologie. În discuția privind aspectele sociale ale globalizării este inclusă și dezbaterea

despre potențialul statului-națiune de a reglementa schimburile economice și

culturale. Michael Hardt și Antonio Negri susțin un profund declin al suveranității

statului în exercitarea funcției de reglementare a fluxurilor culturale și economice

(Hardt şi Negri la Ritzer 2010, 217). Această tendință de autonomizare și detașare a

tehnologiei de reglementările politice este întâlnită și în transumanism. Inovația este

prin excelență benefică și creatoare de comodități, de aceea nu se justifică ingerința

instituțiilor politice în demersul inovator. În cadrul comparației pe care o face între marxism și transumanism, James

Steinhoff observă un lucru interesant despre cel din urmă: „În timp ce condițiile

materiale sub forma dispozitivelor tehnologice sunt cu siguranță un aspect esențial al

revoluției transumaniste, aspectele materiale ale structurilor sociale nu sunt de obicei

luate în considerație dincolo de afirmația că „libertatea” democrației liberale și/sau a

capitalismului oferă productivitate optimă (Steinhoff 2014, 10). Este discutabil dacă

dezvoltarea tehnologică are loc într-o societate ce deține structurile necesare să

determine în ce scop pot fi folosite respectivele tehnologii. Steinhoff recomandă transumaniștilor să ia în considerare faptul că, în timp ce

tehnologia restructurează societatea, structura societății – relațiile sociale dintre oameni – influențează de asemenea dezvoltarea tehnologiilor. Societatea trebuie văzută în

complexitatea sa, ca asociere de indivizi și nu doar un spațiu neutru în care dezvoltarea


63

tehnologică are șansa de a opera schimbări în condiția umană. Transformarea individului

și transformarea societății sunt neseparabile (Steinhoff 2014, 11). Acesta este un alt motiv pentru care societatea globalizată reprezintă sau trebuie să reprezinte mai mult decât pur

și simplu contextul transumanismului. Steinhoff analizează și eventualitatea unei „revoluții economice” declanșată

de schimbările tehnologice anunțate în transumanism. El trece dincolo de perspectiva automatizării masive a muncii. Sistemul capitalist însuși ar putea fi subminat.

Revoluția din nanotehnologie ar putea oferi mijloace foarte ieftine de producție

pentru aproape orice produs. Odată cu răspândirea „asamblării moleculare”

(molecular assembling) costurile unui produs va fi redus aproape la costul informației

în termeni de instrucțiuni cerute pentru confecționarea acestuia. Steinhoff ia în calcul

că ar putea să nu mai fie pur și simplu nevoie de producția industrială a majorității

bunurilor dacă familiile sau comunitățile vor fi în măsură să-și producă în mod

autonom comoditățile (Steinhoff 2014, 5). Kurzwell consideră că există un imperativ economic în a continua

perfecționarea nanotehnologiei, incluzând miniaturizarea care va dinamiza și

competitiviza economia. Kurzwell anunță apropierea epocii de aur a nanotehnologiei.

Ce înseamnă concret acest lucru? Creșterea abilității noastre de a converti informația

direct în produse fizice (The Ray Kurzweil Reader 200). Cu ajutorul nanotehnologiei ne vom putea menține sănătatea. Tehnologia va putea fi folosită în reversibilitatea

poluării mediului înconjurător, a eradicării sărăciei, bolilor și bătrâneții (The Ray Kurzweil Reader, 201).

Avansul uimitor al tehnologiei este un fapt, chiar dacă uneori hiperbolizat de

transumaniști. Există deja multe discuții cu privire la impactul avansului tehnologic

asupra economie globale. Unii argumentează că epoca actuală a progresului

tehnologic rapid aduce beneficii pieței muncii, alții cred că sprijină mai degrabă

capitalul. Ambele tabere sunt totuși de acord că tehnologia nu doar integrează sursele

existente ale muncii și capitalului, dar creează altele noi. Roboții nu s-au substituit niciodată atât de mult sectoarelor de muncă așa cum se întâmplă astăzi.

Multiplicându-se ei înșiși, ar deschide o posibilitate incomensurabilă pentru crearea

de capital (Brynjolfsson, McAfee şi Spence 2014). Pe cale de consecință, predicțiile

economice alocă inovației rolul central. Dat fiind faptul că piața muncii și a

capitalului vor depinde de automatizare, cei care vor fi capabili să inoveze și să

creeze noi produse, servicii, și modele de business vor avea cel mai mult de câștigat.

Succesul unor companii precum Apple se datorează abilității lor de a jongla cu două

dintre cele mai puternice forțe ale epocii noastre: tehnologia și globalizarea.

(Brynjolfsson, McAfee şi Spence 2014) Tehnologia a oferit avânt globalizării, scăzând drastic costurile de comunicare

și tranzacție, aducând lumea mai aproape de o piață a muncii, a capitalului și a

mijloacelor de producție unică și globală. Aceasta nu este însă întreaga poveste a

globalizării. Prin insistența cu care elogiază tehnologiile puternic emergente precum

biotehnologia, nanotehnologia, robotica, transumanismul este simptomul unei mari schimbări care se va reflecta și în economia globală. Pe măsură ce mașinile

Ion Iuga

64

inteligente vor deveni mai ieftine și mai capabile, ele vor înlocui tot mai mult munca

umană începând treptat cu activitățile de rutină și repetitive din fabrici. Eric Brynjolfsson și Andrew McAfee anunță o eră dirijată de tehnologiile digitale

cărora le vor fi asociate caracteristicile lor economice. Indivizii capabili să emită idei noi

și inovații vor fi cei mai valoroși. Ei vor fi oamenii capabili să facă față unui gen de

„revoluții permanente” și să o întrețină. (Brynjolfsson, McAfee şi Spence 2014) Din

perspectivă economică este totuși mult mai greu scrutarea viitorului, pentru că nu pot fi

urmate aceleași modele evolutive precum în tehnologiile emergente sau în științele

umaniste. Epoca dispozitivelor inteligente nu va putea fi decât interactivă, puternică și

complexă. În fața „revoluției permanente” care se întrevede, indivizii, afacerile și

guvernele vor trebui să înțeleagă mai întâi ce se petrece, apoi să se adapteze.

5. Transumanismul între inovație și utopie

Transumanismul este în esența sa revoluționar într-un mod aproape radical. În transumanism nu doar sunt remodelate noțiuni preexistente precum utopie sau inovație,

dar acestea sunt exacerbate pe baza unor principiilor noi. J.R.R. Tolkien afirma că

revoluțiile reprezintă o confruntare între viitor și trecut. După cum s-a putut vedea, transumanismul anunță cu fervoare nu doar o revoluție, ci ultima revoluție a umanității

care are drept obiectiv o formă a transcendentului. Probabilitatea de a se întâmpla această

revoluție nu reprezintă obiectul analizei de față și până să ne avântăm într-o astfel de speculație, recomand să vedem transumanismul în confruntarea dintre prezent și viitor. Așadar consider că au mai rămas două teme valide de abordat ce nu ar trebui să lipsească

dintr-un studiu introductiv despre transumanism: (1) modul de raportare al transumanismului la viitor (care să includă o evaluare critică a conținutului utopic al acestuia); (2) modul pragmatic de raportare la inovație.

1) Relația cu viitorul vizează direct conținutul ideologic al transumanismului. Consider că acesta are un puternic caracter ideologic putând fi considerat un tehno-utopianism.

2) Transumanismul aparține esențialmente timpului său. Vorbește despre viitor, dar e foarte ancorat în prezent. Din acest motiv am ales tema inovației pentru a evidenția mai bine acest lucru.

a) Transumanism și utopie. Raportare la viitor Un „sentiment” al sfârșitului istoriei se pare ca a guvernat gândirea europeană

modernă după cum argumentează Jacob Taubes (2009) și S.N. Eisenstadt (1999). Ambii demonstrează cum acest tip de gândire a dat modernității o direcție profund utopică, animându-i tenta revoluționară. Consider că atât transumanismul, cât și globalizarea au asimilat acest spirit în ideologiile lor. Ambele dezvoltă un tip de istoricism și își întrețin vitalitatea pe baza prezumției că se poate construi o societate viitoare total nouă, într-atât de perfectă încât istoria să fi ajuns la final. Ideologia progresului în istorie dirijează deopotrivă globalizarea, respectiv viziunea transumaniștilor.


65

Interesant este că Francis Fukuyama un profet al sfârșitului istoriei și adept al teoriei progresului, se arată îngrijorat pentru faptul că valorile statului liberal ar putea fi puse în pericol în eventualitatea concretizării devizelor transumanitate. În incipitul cărții sale Our Posthuman Future. Consequences of the Biotechnology Revolution (2003), Fukuyama realizează o comparație între două mari distopii celebre ale secolului XX: 1984 a lui George Orwell și Brave New World a lui Aldous Huxley. Cea dintâi imagina un sistem totalitar din viitor al cărui principal instrument de control era supravegherea fiecărui aspect al vieții oamenilor. A doua distopie, pe care am amintit-o și în prima parte a lucrării, zugrăvea o lume rezultată dintr-o revoluție tehnologică. Motivul pentru care aceasta din urmă merită preocuparea noastră, ne spune Fukuyama, este că tehnologiile prezente acolo sunt de-abia în plină ascensiune. Teama sa vine de la faptul că „răul” nu este atât de evident: nimeni nu este rănit în minunata lume nouă. Fiecare obține ce-și dorește, toți sunt seduși de visul de a trăi într-o societate ordonată și liniștită (Fukuyama 2003, 6). Ce vrea să ne spună Fukuyama? Coșmarul totalitar se desfășurase în deplinătatea sa malefică, se dovedise nu doar nerealizabil, dar mai ales inuman. Fukuyama nu abandonează aici teza sfârșitului istoriei pe care o avansase cu mai mult de zece ani în urmă. În planul organizării sociale statul liberal își câștigase credibilitatea și legitimitatea. Niciun alt sistem de orânduire politică nu va mai putea să-l provoace. Statul liberal fusese o „utopie” probată și îndeplinită. Amenințarea ar putea să vină din altă arie, a utopiei tehnologice. Minunata lume nouă încă are pretenții de legitimitate neverificate și neexplorate, iar tocmai acest lucru o face indezirabilă. Ea poate fi atât utopie, cât și distopie. Tehno-utopia transumanistă ar putea îndrepta lumea către un alt „sfârșit al istoriei,” se teme Fukuyama. „Realitățile” transumaniste s-ar putea concretiza social într-o altă ordine decât cea a statului liberal. Cu alte cuvinte, la aproape cincisprezece ani de la anunțul triumfător al sfârșitului istoriei Fukuyama dă de înțeles că o ideologie de tipul celei transumaniste, tehno-utopice ar putea cu adevărat să provoace ordinea globalizării.

Dacă reușim să detașăm de punctul de vedere alarmist, dar probabil îndreptățit

al lui Fukuyama vom înțelege legătura dintre un mod utopic de reprezentare realității

și societate. Minunata lume nouă poate fi văzută atât ca o emblemă a potențialului de dezumanizare pe care îl are folosirea tehnologiei, cât și ca exemplu al rolului decisiv

pe care l-ar putea avea tehnologia în realizarea unei noi realități sociale.

Conformismul social, apatia, platitudinea, stratificarea socială definesc societatea schițată de Huxley sub imperativul revoluției tehnologice. Un alt aspect pe care îl

deducem din comparația lui Fukuyama este acela că ambele, sistemul politic

definitoriu pentru globalizare (democrația liberală) și transumanismul (elogiul bio-tehnologiei) sunt fie rezultate din încrederea în progres și dintr-o teorie a sfârșitului

istoriei, fie ghidate de aceste principii. Transumanismul stă drept dovadă că, atât timp

cât modernitatea nu a dispărut nici pe departe, ci doar și-a manifestat abilitatea extraordinară de a se reinventa în globalizare, ideologiile nu dispar la rândul lor.

Sunt ușor de intuit „acuzațiile” de utopianism aduse transumaniștilor. Cu toate

acestea trebuie menționat încă de la început că majoritatea dintre ei nu întrevăd un rai

tehnologic perfect. După cum se va vedea mai jos în expunerea concepției transumaniste

despre inovație, mare parte din proiectul transumanist se referă la îmbunătățirea vieții

Ion Iuga

66

umane prin mijloace inovative cât se poate de realizabile din arii precum microbiologia, nanotehnologia, robotica sau inteligența artificială (Steinhoff 2014, 9).

Critica ideologică făcută transumanismului și globalizării nu poate ignora discuția

despre existența sau inexistența unei idei unificatoare în fiecare din cele două. În ideea

respectivă rezidă conținutul ideologic al transumanismului pe care îl consider o formă

paradigmatică a unui nou tip de utopie: utopia tehnologică. În cele din urmă utopia

tehnologică astfel conturată va remodela globalizarea radicalizând-o. Kurzweil, probabil figura exponențială a transumanismului, mărturisește în

primul capitol al cărții sale Singularitatea că încă din anii tinereții s-a aflat în căutarea

unei idei predominante, a unei „meta-idei” unice prin excelență având puterea să

emancipeze omenirea în toate problemele timpului, fie ele sociale, științifice sau

culturale. Nu ar trebui să fie o mirare educația religioasă pe care a primit-o Kurzweil și pe care a transformat-o ulterior în „venerația pentru creativitatea umană și puterea

ideilor (Kurzweil 2005, 21).” Transumanismul în ansamblul său este purtătorul unei

astfel de idei totalizatoare fapt ce îi acordă statutul de utopie și de ideologie. Faptul că

ideea totalizatoare a transumanismului este una esențialmente tehnologică nu

înseamnă că are mai puțină relevanță socială. Din acest motiv am considerat potrivită

alăturarea de termeni din conceptul de tehno-utopie. Voi folosi în continuare un exemplu interesant pentru a-mi susține ideea.

Hugo de Garis a scris un articol cel puțin uimitor din care înțelegem cum teoria transumanistă poate fi așezată ca fundament pentru imaginarea viitorului stat

democratic global. El prezice schimbarea totală a ordinii politice în lume prin

exacerbarea globalizării și perfecționarea democrației. Hugo de Garis face conexiunea între accelerarea tehnologiilor și apariția statului global. Principala sa teză este aceea

că progresul tehnologic va crea în următorii patruzeci de ani un internet de un trilion

de ori mai rapid decât astăzi, o media globală, un sistem global de educație, o limbă

globală, o cultură globală omogenizată, stabilind condițiile pentru crearea unui stat

democratic global (de Garis 2011). Ipoteza lui de Garis poate fi văzută ca o dezvoltare și o continuare firească a

teoriei lui Kurzweil. Schimbările radicale anticipate în epoca singularității vor conduce intrinsec la o radicalizare a globalizării. Un alt aspect care ar putea trece neobservat fiind

considerat de asemenea intrinsec globalizării radicale este democratizarea.

Democratizarea a fost văzută în ultimul sfert de secol inerentă globalizării fapt care o face

de neînlocuit și în teoria unei globalizări radicalizate tehnologic. Cele mai bune idei vor

circula cu ușurință, iar prin urmare cetățenii vor fi în măsură să compare obiceiurile locale

cu ale altor culturi. Atunci când milioanele de cetățeni vor descoperi că se pot debarasa de

sărăcie și pot avea acces la educație, dictatorii vor fi îndepărtați. Hugo de Garis

anticipează un stat global pașnic extinzând teoria păcii democratice la nivel global. Liderii

politici de la nivel local vor simți o presiune enormă asupra lor când vor afla că

majoritatea cetățenilor lumii consideră politicile lor ca fiind dăunătoare. Toți liderii lumii

vor deveni astfel sensibili la opinia globală. Conștiința trăirii într-un stat global, denumită „mentalitatea globistă” va fi

întărită nu doar de internetul de mare viteză și de rapida circulație a cunoașterii, dar și


67

de alți factori precum trenurile de mare viteză sau avioanele spațiale. Economia

globală va stimula comerțul global, care la rândul său va duce la construcția unor noi

blocuri economice și politice. Media globală va avea la rândul său un rol decisiv în

transformarea conștiinței naționaliste în „globistă.” „Ideologia globistă” va trebui

răspândită în vederea creării statului global și depășirea barierelor care țin națiunile și

mentalitățile la nivel de secol XX. Expunerea pe alocuri bizară și triumfalistă a lui de Garis ne interesează pentru

că observăm cum o teorie care pornește de la avansul tehnologic uimitor ajunge la ideea creării statului democratic global. El prezice la modul concret schimbarea totală

a ordinii politice în lume, dar totodată la păstrarea și perfecționarea teoriei

democratice. Sunt prevăzute în utopia sa și mutații de la nivel instituțional. Odată

creat statul global, „Globa”, primul lucru necesar va fi inventarea unor noi instituții,

dar după modelul celor vechi: constituție globală, președinte global, parlament global,

partide politice globale, legi globale, serviciu civil global, poliție globală, tribunal

global, armată globală, globiversități, taxe globale, distribuție globală a bunăstării,

uniuni comerciale globale, politică globală a veniturilor, monedă globală, asigurare de

sănătate globală. În teoria lui de Garis este foarte ușor vizibil fondul ideologic, ideea unică

aproape totalizatoare a statului global. „Apostolii” schimbării vor trebui să se

organizeze la nivel local, regional, național, continental și global. Ei vor avea nevoie

de simboluri, logo, steag, ideologie, imn, program politic în răspândirea crezului

global (de Garis 2011). De Garis face toate previziunile sale utopice pe baza tehnologiilor care vor fi motorul schimbărilor respective (de Garis 2011).

Transumanismul poartă în sine sentimentul că o nouă epocă sau o nouă fază a

dezvoltării se apropie. Trimiterea la sfârșitului și începutului istoriei este mai mult

decât vizibilă în transumanism. În continuarea aspectelor culturale și sociale ale

globalizării, transumanismul se auto-propune ca liant al societății, deținând singura

soluție pentru o societate ideală. Transumanismul își asumă de asemenea un rol

economic decisiv printr-un nou tip de producție bazat exclusiv pe inovație sau prin

șocul adus pieței locurilor de muncă. b) Tranumanismul și inovația tehnologică în contextul social global Este un fapt de recunoscut că scopurile transumanismului precum extinderea

vieții, creșterea capacităților cognitive și creșterea bunăstării, nu sunt căutate prin

mijloace mistice ci prin creșterea sofisticării tehnologiei. În continuarea acestui fapt am observat că avangarda transumaniștilor nu este formată din filosofi sau filologi, ci

din inventatori sau experți în domeniile tehnologiilor creditate de a aduce schimbarea.

Transumaniștii susțin programele de cercetare și afacerile care par a fi capabile să

ducă mai departe abilitatea umană de a revoluționa sau modifica lumea materială

(Steinhoff 2014, 4). Riccardo Campa susținea o tehnologie ar trebui să devină parte a

„politicilor transumaniste” doar atunci când există și după ce a fost dovedită

experimental. La acest fapt, se mai adaugă și existența programelor care să aibă drept

scop implementării și accesibilitatea largă a tehnologiilor respective (Steinhoff 2014,

Ion Iuga

68

9). Discuția pare deja îndreptată către o premisă clară, capabilă să stabilească rolul

inovației în transumanism. Pentru a complica puțin lucrurile propun aducerea iarăși în

discuție teoria singularității a lui Ray Kurzweil. Care este relevanța includerii acesteia într-o analiză a inovației în

transumanism? Teoria singularității arată cum aportul inovației tehnologice devine

radicalizat sau chiar mai mult decât atât, împins până către desființarea sa. Probabil pentru prima dată într-un curent de gândire cum este transumanismul, inovația este

chemată să opereze deopotrivă la nivelul corpului biologic și al corpurilor artificiale.

După cum am arătat în scurta prezentare a transumanismului, specific singularității

este mai întâi exacerbarea supra-performanțelor umane. În opinia mea, o atare viziune pune într-o lumină complet nouă ideea de inovație, fapt ce ridică următoarea

întrebare: În ce mod schimbă transumanismul perspectiva clasică asupra inovației? În

primul rând inovația trebuie să aibă în mod necesar caracter accelerat în

transumanism. În al doilea rând, după cum observă Michele Rapoport, se poate ușor

vedea cum principiile singularității direcționează inovația tehnologică spre sistemele

inteligente și inteligența artificială (Rapoport 2014, 17-28). În al treilea rând inovația

nu va mai fi o prerogativă umană din moment ce granițele dintre om și mașină nu se

vor mai distinge. În al patrulea rând inovația necesară pentru următoarele salturi

tehnologice va fi generată de mașinile însele, creându-se o spirală în accelerare

continuă. Inovației i se va conferi astfel un caracter autonom. În al cincilea rând teoria singularității privită în esența sa pare că va face anacronică însăși ideea de inovație.

Transumanismul reprezintă așadar un cadru nou de înțelegere a inovației

tehnologice. Pe tot parcursul său, transumanismul elogiază semnificația revoluționară a

tehnologiei în special cea augmentativă, fapt ce înclină evident către un determinism

tehnologic. Deși istoria asimilării noilor tehnologii arată impactul gradual al acestora,

transhumaniștii sunt convinși că de această dată efectele se vor produce diferit. Ultima secțiune a studiului va fi dedicată interpretării transumanismului din

perspectiva raportării sale la ideea de inovație. Transumanismul propune o viziune

proprie asupra inovației tehnologice. Inovația este privită în mod absolut ca un

instrument al perfecționării umane. Inovația asimilează, utilizează și depășește

conceptul clasic de progres tehnologic. În cadrul transumanismului, inovația se

reinventează în rolul său de motor al istoriei, al societății și economiei. Pe lângă determinismul tehnologic, transumanismul susține o accelerare a

progresului bazat pe inovație. Astfel inovațiile în cadrul procesului evolutiv încurajează și

permit o evoluție mai rapidă (Kurzweil 2004). Primele computere au fost proiectate pe hârtie și asamblate manual. Astăzi sunt proiectate pe computer, iar computerul însuși

elaborează multe dintre detaliile proiectării următoarei generații, care urmează a fi

produsă în fabrici complet automatizate având comandă umană limitată. Potrivit lui Kurzweil, procesul evolutiv al tehnologiei are însușirea de a-și

spori capabilitățile. În progresul tehnologic inovația nu mai are un rol cumulativ ci

multiplicativ. Tehnologia ca oricare proces evolutiv se construiește prin ea însăși

(Kurzweil 2004). Aceasta este cheia filosofiei transumaniste asupra accelerării

progresului în absolut toate domeniile și direcțiile inovației. Determinismul inovației


69

devine auto-determinism în sfera progresului tehnologic. În transumanism autonomizarea omului este întotdeauna însoțită de autonomizarea tehnologiei până

într-acolo încât aceasta din urmă va prelua controlul deplin asupra propriului său

progres (Kurzweil 2004). După cum este ușor de înțeles, ideea este preluată din

concepția despre evoluția formelor de viață. În continuare voi încerca să diseminez ideea de inovație prezentă în discursul

transumanist, de viziunea aparent distinctă, realistă și pragmatică sub care se

desfășoară procesul inovator la nivelul său concret. Pentru a reuși să schițez această

posibilă distincție mă voi referi în cele ce urmează la o instituție cel puțin interesantă

și relevantă fără îndoială pentru un studiu referitor la inovația tehnologică, este vorba

despre „Singularity University” fondată în 2008 de Peter Diamondis și Ray Kurzweil. Denumirea și unul dintre cunoscuții săi fondatori ne pot duce cu gândul la o instituție

pseudo-academică ai cărei membri își dedică timpul elaborării unor teorii și

presupoziții care să faciliteze apariția singularității. Vom observa însă că lucrurile nu stau nici pe departe în acest fel. Situată în Silicon Valley, Singulatity University este

o organizație având drept preocupare centrală inovația sub toate aspectele ei.

„Universitatea” este după cum era de așteptat neacreditată ca și instituție de învățământ superior. Scopul „Universității” este aplicarea tehnologiilor exponențiale

aflate în creștere rapidă, pentru a face față marilor provocări ale omenirii precum

hrana, sănătatea, sărăcia, educația și mediul. În raportul pe anul 2014 al Singularity University privind impactul noilor tehnologii se găsește o referire la ce înseamnă

tehnologiile exponențiale: Exponential technologies demonstrate continued accelerating growth of capabilities (speed, efficiency, cost-effectiveness or power), driven both by advances in the individual technologies themselves, as well as through their interplay and synergies. These technologies that are causing tremendous disruption: artificial intelligence & robotics, biotechnology, nanotechnology & digital fabrication, network & computing systems and medicine & neuroscience. (Impact Report 2014). Inovatori din toată lumea sunt încurajați să utilizeze tehnologiile într-un mod din

care să beneficieze miliarde de oameni. Singulary University este focusată pe impactul

tehnologiilor din șase domenii cheie: medicină, neuroștiință, rețele și computere,

inteligență artificială și robotică, biotehnologie/ bioinformatică, nanotehnologie, energie

și sisteme de mediu. Dintr-o dată pare că am părăsit cu totul discursul optimist-rigid, triumfalist, tehno-utopic și impregnat de ficțiune al transumaniștilor.

Potrivit lui Nicholas Haan, director pentru „Global Grand Challenges” la

Singularity University din 2013, una dintre întrebările cheie pentru cei care doresc să

se alăture Universității este cum ar putea influența în mod pozitiv viața a un miliard

de oameni în următorul deceniu. Întrebat cum pot ajuta tehnologiile exponențiale să

rezolve marile provocări ale omenirii, Nicholas Haan a răspuns: Tehnologia exponențială creează noi oportunități pentru a rezolva marile provocări ale umanității prin faptul că devine mai digitalizată, mai

Ion Iuga

70

democratizată, demonetizată și dematerializată. Tendințele exponențiale din performanța computațională sunt oglindite într-un șir larg de industrii: prețul decodării genomului uman se prăbușește, prețul producției pe bază de energie solară se prăbușește și așa mai departe. Tehnologia in creștere este în mâinile inovatorilor de peste tot globul – incluzând oameni care se confruntă cel mai mult cu provocările. https://www.slush.org/2014/11/sigularity-uni/ Singulary University este considerată de Haan atât o instituție angajată în

rezolvarea marilor provocări ale omenirii, cât si o ocazie de a crea o viziune pozitivă asupra viitorului în care nevoile de bază ale fiecăruia vor fi satisfăcute, iar oamenii vor prospera. Kurzweil vede Singulary University drept o comunitate intelectuală a unor oameni uniți în aprecierea pentru creșterea exponențială a tehnologiei informației.

Singularity University poate fi văzută ca un laborator al inovației. Vivek Wadhwa vicepreședinte pentru inovație și cercetare la Singularity University se arată încrezător că deceniul următor va fi cel mai inovativ din istoria omenirii. Tehnologiile avansează atât de rapid încât industrii întregi vor dispărea pentru a fi create altele noi. Cu toate acestea, Wadhwa se arată realist și pragmatic afirmând că nici nu se studiază singularitatea și nici nu se gândește la convergența om-mașină. El numește astfel de lucruri science fiction și vorbește despre implementarea practică a tehnologiilor de astăzi, exploatarea tehnologiilor avansate pentru a face bine omenirii (Rowan 2013). Wadhwa afirmă că misiunea „Universității” este să învețe lideri, directori de companii, antreprenori și inovatori despre tehnologiile aflate în avansare exponențială. Puțini sunt conștienți de avansul rapid care are loc în domenii precum robotică, IA, medicină, biotehnologie sau computing și de modul cum aceste tehnologii converg rapid pentru a oferi soluții la provocările globale2.

Rob Nail, director al Singulary University extinde conceptul de inovație. Inovația nu trebuie să reprezinte doar apanajul inventatorilor sau cercetătorilor, ci trebuie să preocupe deopotrivă și lideri în afaceri, cercetători. Inovator este cel care este activ în perspectiva asupra viitorului tehnologiei și educației, sau își pune problema cum putem dezvolta aceste puncte forte pentru a rezolva marile provocări cu care se confruntă umanitatea.

Întrebarea finală a acestui studiu este: ce legătură există între ideea de inovație prezentă în discursul transumanist și viziunea asupra inovației promovate de o instituție precum Singulary University? În opinia mea nu există de fapt o contradicție între cele două, ele mergând mai degrabă una în continuarea celeilalte.

Nu este fără îndoială o pură coincidență că unul dintre fondatorii instituției este Ray Kurzweil, un transumanist autentic. În mod evident numele instituției ne trimite cu gândul la cea mai reprezentativă teorie pentru transumanism, singularitatea. Tehnologiile studiate la Singulary University sunt cele care îi interesează cu precădere pe transumaniști. Mai departe celelalte asemănări pot fi enumerate punctual: (1) În ambele viziuni există un optimism cu privire la viitor ce urmează a fi

2 http://singularityu.org/2011/12/01/singularity-university-appoints-vivek-wadhwa-vice-president-of-

academics-and-innovation/.


71

transformat radical prin inovație. (2) Viitorul este strălucit, complet nou și inevitabil transformat de inovație mai mult decât de alți factori. (3) Progresul este văzut într-un ritm accelerat, cu o rată de creștere fără precedent. (4) Îmbunătățirea vieții va avea loc prin acele „tehnologii exponențiale” precum robotică, biotehnologie, nanotehnologie, inteligență artificială, științe computaționale. (5) Există în ambele viziuni asupra inovației o premisă și un scop privind potențialul supra-performanței umane.

Pe de o parte, în interiorul aceluiași proiect transumanist este proferat un optimism aproape radical, dar niciodată naiv și exaltat. Ideea unei schimbări de o magnitudine incomensurabilă în istorie nu poate totuși să fie asimilată cu ușurință. Ideea transumanistă ajunge să potențeze aproape absolutizând tehnologia până acolo încât supra-performanța umană este exploatată și depășită prin inovație, desființată ulterior la rândul ei.

Pe de altă parte, consider că există în transumanism un conținut asimilabil mult mai ușor, referindu-ne tot la posibilitatea supra-performanței umane si la procesul inovator. Același spirit transumanist favorizează un alt mod de această dată concret și pragmatic de a ne raporta la inovație. În acest al doilea aspect inovația este de asemenea supralicitată, dar este chemată să descopere pas cu pas, să fie orientată către societate și întâmpinarea problemelor actuale. Mă refer aici la o inovație „de parcurs” (detectarea cancerului prin analiza unei picături de sânge la costuri foarte reduse, orașele inteligente, producerea de hrană in vitro), premergătoare „inovației singularității”, post-umane, în care problemele de astăzi ale omenirii nici nu se vor mai discuta în forma actuală.

Concluzii

Globalizarea și transumanismul par a avea origini comune, dar și un destin comun. Premisa studiului a fost că fiecare dintre cele două exprimă un mod de reprezentare a lumii și a ordinii globale cu implicații concrete în societate. Această premisă a oferit prilejul unei abordări cu totul noi a transumanismului care a ținut seama de complexitatea acestuia și a urmărit să lanseze o dezbatere centrată pe temele sale esențiale ce țin de conținutul său ideologic. Până la problematizări de natură etică sau studii ale argumentelor pro și împotriva transumanismului, contextualizarea acestuia oferă o introducere deosebit de utilă și concentrează în sine tematici complexe care pot fi ele însele studiate separat. Din acest motiv, contribuția lucrării de față constă tocmai în insistența cu care înțelege să trateze transumanismul în contextul globalizării. Această insistență nu a reprezentat totuși un scop în sine. Ideea generală ce transpare în tot cuprinsul studiului și care a oferit unicitate acestuia este următoarea: transumanismul ca sistem ideologic imaginează și proiectează în viitor o nouă formă de societate. Acest lucru apare evident abia în momentul în care transumanismul este așezat alături de un sistem deja existent, funcțional, complex, cu rădăcini la fel de adânci în tradiția modernității: globalizarea.

Aspectele culturale, ideologice, sociale și economice ale globalizării oferă un suport pentru situarea în context a transumanismului. Toate aceste aspecte și-au putut

Ion Iuga

72

găsi elemente conexe în transumanism. Cultura globalizării se referă la continuitatea, respectiv discontinuitatea față de modernitate dar și la inaugurarea unui noi mod de a imagina lumea ca întreg. Transumanismul are în sine un gen aproape identic de „cultură.” Fără să-și nege rădăcinile moderne, își afirmă elementul extraordinar de noutate: augmentarea umană printr-o simbioză la nivel intim cu tehnologia.

Aspectele ideologice au scos în evidență historicismul globalizării și al transumanismului împreună cu nuanțele lor utopice care trimit la un sfârșit al istoriei. În plan social transumanismul schițează foarte rar previziuni concrete. Este de la sine înțeles că o revoluție precum singularitatea va schimba la un nivel de neimaginat aspectul societății de astăzi. Transumanismul întreține prin determinismul său tehnologic mitul funcționalității absolute a lumii complet tehnologizate. Pe alocuri transumaniștii păstrează pentru viitor orânduirea statului democratic și liberal. În plan economic, domeniile științifice puternic inovative precum biotehnologia, nanotehnologia sau robotica vor aduce mari schimbări pe piața muncii și a capitalului. Transumanismul anunță o economie axată pe inovație. Indivizii capabili să emită ideii noi vor fi în avangarda economiei globale pentru că ei vor fi cei mai adaptabili „revoluției permanente”.

În final relația dintre globalizare în calitatea sa de context și transumanism în calitatea sa de ideologie a tehnologiei ne-a îndreptat atenția către însemnătatea si sensul inovației. Abordarea transumanismului relevă mutațiile survenite în dinamica inovației. Aceasta a fost schimbată printr-un amestec de ideologie, imaginație, mit și utopic. În timp ce o latură a inovației tehnologice își urmează parcursul ritmic obișnuit, o altă latură, disruptivă și revoluționară introduce realități practice și sociale cu totul noi, mijlocite de „ideea de tehnologie”.


Appadurai, Arjun. 1996. Modernity at Large: Cultural Dimensions of Globalization. Minneapolis, London: University of Minnesota Press.

Baudrillard, Jean. 2006. Utopia Deferred. New York: Semiotexte. Bauman, Zigmunt. 2000. Liquid Modernity. Cambridge, UK: Polity Press. Bauman, Zigmunt. 1991. Modernity and Ambivalence. Cambridge, UK: Polity Press. Bauman, Zigmunt. 1997. Postmodernity and Its Discontents. Cambridge, UK: Polity Press. Bellon, André. 2004. „Dieu créa la mondialisation...” http://www.monde-

diplomatique.fr/2004/11/BELLON/11694. Bostrom, Nick. 2005. ”A History of Transhumanist Thought.” Journal of Evolution and

Technology 14 (April): 1-25. Brynjolfsson, Erik, Andrew McAfee şi Michael Spence. 2014. „New World Order: Labor,

Capital, and Ideas in the Power Law Economy”. Foreign Affairs (August). http://www.foreignaffairs.com/articles/141531/erik-brynjolfsson-andrew-mcafee-and-michael-spence/new-world-order.

Eisenstadt, S.N. 1999. Fundamentalism, Sectarianism, and Revolution. The Jacobin Dimension of Modernity. Cambridge: Cambridge University Press.


73

Featherstone, Mike. 1997. ”Global Culture: An Introduction”. În Global Culture: Nationalism, Globalisation and Modernity, ed. Mike Featherstone. London, Thousand Oaks, New Delhi: Sage Publications.

Friedman, Thomas. 2000. The Lexus. New York: Anchor Books Fukuyama, Francis. 1989. “The End of History?” The National Interest (Summer). Fukuyama, Francis. 1992. The end of History and The Last Man. New York: Free Press. Fukuyama, Francis. 2002. Our Posthuman Future: Consequences of the Biotechnology

Revolution. Farrar: Straus and Giroux. de Garis, Hugo. 2011. „Globa: Accelerating technologies will create a global state by

2050”. http://www.kurzweilai.net/globa-global-state-by-2050. Accesat 24/11/2014. Giddens, Anthony. 1990. The Consequences of Modernity. Cambridge: Polity Press. Giddens, Anthony. 2000. Runway World: How Globalization Is Reshaping our Lives.

New York: Routledge. Hardt, Michael şi Antonio Negri. 2010. ”Empire”. În Readings in Globalization. Key

Concepts and Major Debates, ed. George Ritzer şi Zeynep Atalay. Oxford: Wiley-Blackwell.

Harvey, David. 1990. The Condition of Postmodernity. Cambridge MA & Oxford UK: Blackwell.

Huxley, Julian S. 1958. „Darwin and the Idea of Evolution”. În A Book that Shook the World, ed. Julian S. Huxley et al. Ann Arbor, Michigan: University of Pittsburgh Press.

Impact Report. 2014. http://cdn.singularityu.org/wp-content/uploads/2014/06/impactreport_

06122014_online.pdf. Jameson, Fredric. 2002. A Singular Modernity: Essay on the Ontology of the Present.

London, New York: Verso. Kelly, Bob şi Raia Prokhovnik. 2004. ”Economic Globalization?” În A Globalizing World?

Culture, Economics, Politics. ed. David Held. London & New York: Routledge. Kumar, Krishan. 2005. From Post-Industrial to Post-Modern Society: New Theories of

the Contemporary World. Oxford: Blackwell Publishing. Kurzweil, Ray. 1999. The Age of Spiritual Machines. New York: Viking. Kurzweil, Ray. 2004. „Kurzweil’s Law (aka the ‘law of accelerating returns’)”.

http://www.kurzweilai.net/kurzweils-law-aka-the-law-of-accelerating-returns. Kurzweil, Ray. 2005. Singularity is Near. New York: Viking. Kurzweil, Ray. 2006. The Ray Kurzweil Reader, A collection of essays by Ray Kurzweil

published on KurzweilAl.net 2001-2003. http://www.kurzweilai.net/the-ray-kurzweil-reader. Lilley, Stephen. 2013. Transhumanism and Society: The Social Debate over Human

Enhancement. Heidelberg, New York, London: Springer. Mackay, Hugh. 2004. „The Globalization of Culture.” In A Globalizing World? World

Culture, Economics, Politics. ed. David Held. London & New York: Routledge. More, Max. 2013. ”The Philosophy of Transhumanism”. În The Transhumanist Reader:

Classical and Contemporary Essays on the Science, Technology, and Philosophy of the Human Future, ed. Max More şi Natasha Vita-More. Oxford: Wiley-Blackwell.

Moravec, Hans. 1993. „The Age of Robots”. http://www.frc.ri.cmu.edu/~hpm/ project.archive/general.articles/1993/Robot93.html.

More, Max. 2010. „The Overhuman in the Transhuman”. Journal of Evolution and Technology 21 (Januay): 1-4.

Ion Iuga

74

Pesqueux, Yvon. 2010. „What is Globalisation? The Paradoxes of the Economic and Political Substance of Markets.” In The Paradoxes of Globalisation ed. Eric Milliot și Nadine Tournois, London: Palgrave Macmillan.

Pieterse, Jan Nederveen, 2010. „Three Cultural Paradigms of Globalization”. În Readings in Globalization. Key Concepts and Major Debates. Oxford: Blackwell Publishing Ltd.

Rapoport, Michele. 2014. „Intelligent Technologies and Lost Life: Concealing/Revealing Human Absence through Technology in Three Contemporary Films”. Journal of Evolution & Technology 24.

Robertson, Roland. 1992. Globalization: Social Theory and Global Culture. London: Sage Publications, Inc.

Rowan, David. 2013. „On the exponential curve: inside Singularity University”. http://www.wired.co.uk/magazine/archive/2013/05/singularity-university/on-the-exponential-curve.

Ritzer, George. 2010. Globalization: A Basic Text. Oxford: Wiley-Blackwell. Steinhoff, James. 2014. „Transhumanism and Marxism: Philosophical Connections”.

Journal of Evolution and Technology 24 (May): 1-16. Taubes, Jacob. 2009. Occidental Eschatology. Stanford, California: Stanford University Press. Vinge, Vernor. 2013. „Technological Singularity.” In The Transhumanist Reader: Classical

and Contemporary Essays on the Science, Technology, and Philosophy of the Human Future, ed. Max More şi Natasha Vita-More. Oxford: Wiley-Blackwell, 365-375.

Vinge, Vernor, 1993. „The Coming Technological Singularity: How to Survive in the Post-Human Era”.

http://www-rohan.sdsu.edu/faculty/vinge/misc/singularity.html.

Paginin web: https://www.slush.org/2014/11/sigularity-uni/. http://singularityu.org/2011/12/01/singularity-university-appoints-vivek-wadhwa-vice-

president-of-academics-and-innovation/ http://www.singularityweblog.com/17-definitions-of-the-technological-singularity/.


75

Analiza impactului factorilor care influențează

performanța academică a profesorilor din domeniul

economic

Ioana-Alexandra Horodnic Calitatea actului educaţional experimentat de către studenţi este determinată

de performanţa personalului academic deoarece acesta are un dublu rol, atât didactic

cât şi de cercetare. Pe de altă parte, dat fiind mediul concurențial din ce în ce mai ridicat, unul

dintre obiectivele principale ale universităților devine atragerea studenților. Astfel,

misiunea cea mai importantă a universităților este de a oferi studenţilor un serviciu

educațional la standarde avansate de calitate. Această misiune poate fi îndeplinită

doar prin intermediul personalului academic, fapt pentru care motivarea acestuia devine crucială. Pe lângă actul/ serviciul educativ, cercetarea ocupă un rol foarte

important. În primul rând prin activitatea de cercetare este menţinută vie preocuparea

personalului academic în ariile sale de interes. În al doilea rând, cercetarea ajută la

realizarea unei imagini pozitive asupra instituţiei/ universității la care respectivul

angajat este afiliat. În plus, activitatea de cercetare academică a devenit din ce în ce mai importantă

pentru creșterea competitivității universităţilor. Toate sistemele de clasificare a universităţilor se bazează pe rezultate vizibile ale cercetării – în special articole și citări.

De asemenea, sistemele naţionale de promovare din mediul academic pun accent din ce

în ce mai mult pe numărul articolelor publicate în reviste cu impact ştiinţific. Specialiștii consideră că personalul academic bine motivat înregistrează

performanțe ridicate în activitatea de cercetare, lucru ce conduce la recunoaştere pe plan național și internaţional şi, implicit, la promovarea universităţii din care face parte. Prin urmare, activitatea de cercetare are un impact pozitiv prin prisma mai multor aspecte: în primul rând sunt atraşi studenţi valoroşi iar în al doilea rând sunt atrase fonduri pentru cercetare şi contracte de consultanţă. Pe de altă parte, măsurarea performanței în cercetare devine din ce în ce mai importantă pentru justificarea acceptării unor proiecte, pentru contractarea unor cercetători sau pentru acordarea premiilor ştiinţifice (Alonso și alții 2010). Din aceste considerente, identificarea factorilor care influențează performanța în activitatea de cercetare a personalului



Ioana-Alexandra Horodnic

76

academic este utilă atât în plan local, factorilor de decizie din managementul universităţilor cât şi în plan naţional, reprezentanților din minister ce pot realiza o strategie naţională care să conducă la creşterea vizibilităţii ţării pe plan internaţional (Ursachi 2011).

1. Metode folosite pentru măsurarea performanței academice

Deși au fost realizate numeroase studii în domeniu, măsurarea performanței în cercetare (productivitatea academică) nu reprezintă o sarcină ușoară. În prezent, performanța poate fi măsurată atât prin indicatori cantitativi (de exemplu, numărul de articole) cât și prin indicatori calitativi (de exemplu, numărul de citări sau factorul de impact al jurnalului). Acești indicatori sunt întâlniți în literatura de specialitate cel mai frecvent sub denumirea de indicatori bibliometrici.

Indicatorii bibliometrici pot fi folosiți pentru a descrie și a realiza comparații privind cercetarea academică între țări, regiuni sau persoane (Moed 2000). Indicatori valizi care să măsoare performanța individuală sunt mai dificil de calculat deoarece sunt necesare baze de date complete, de o acuratețe ridicată (Costas și Bordons 2005). Pentru calcularea indicatorilor la nivel individual, studiile anterioare au folosit diferite surse: CV’uri (Gaughan și Bozeman 2002; Dietz și alții 2000), rapoarte instituționale (Carayol și Matt 2006), chestionare (Prpic 2000) și baze de date bibliometrice (Krapf 2011; Ursprung și Zimmer 2007). Este de la sine înțeles că indicatorii și indicii care pot fi calculați la nivel individual pot fi folosiți și pentru comparații la nivel macro (departamente, universități, regiuni, țări) prin agregarea datelor indivizilor aparținând unității de analiză investigate (Ursachi și Ursachi 2010).

Referitor la indicatorii bibliometrici care măsoară performanța academică, în literatură pot fi identificate mai multe clasificări (Sen 1999; Alonso și alții 2010; Costas și Bordons 2007; Hirsch 2005; Franceschet 2010; Franceschet 2009). Pornind de la numărul ridicat de indicatori și metode de clasificare identificate, Horodnic (2014) propune o nouă clasificare a acestora în funcție de numărul de variabile luate în calcul și de natura acestora: 1) Indicatori bibliometrici simpli – iau în considerare o singură variabilă: lucrare/

articol, citare, autor, patent sau factor de impact. - indicatori axați pe numărul de lucrări: Papers – Lucrare/ articol

(Franceschet 2010; Costas și alții 2010; Karolinska Institutet University Library 2008; Rehn și alții 2007; Moed și Visser 2007; van Raan 2006; Okubo 1997), ISI Papers – Lucrare/ articol ISI (Rehn și alții 2007), Paper Top Journals – Lucrare/ articol în Jurnal de Top (Karolinska Institutet University Library 2008; Rehn și alții 2007), Papers per year – Lucrări/ articole pe an (Franceschet 2010), Papers per autor – Lucrări/ articole per autor (Franceschet 2010; Karolinska Institute University Library 2008), CEST field-based world share of publications – Cota deţinută din publicaţiile pe un anumit domeniu (Rehn și alții 2007);


77

- indicatori axați pe numărul de citări: Citations – Citări (Franceschet

2010, Costas și alții 2010; Karolinska Institutet University Library 2008; Rehn și alții 2007; van Raan 2006; Okubo 1997), Citations per year – Citări pe an (Franceschet 2010), Citations per author – Citări per autor

(Franceschet 2010; Karolinska Institutet University Library 2008), Citations per paper – Citări per lucrare (Franceschet 2010; Costas și alții 2010; Jarwal și alții 2009; Rehn și alții 2007; Moed și Visser 2007; van

Raan 2006), Cited Papers – Lucrări citate (Franceschet 2010),

Percentage of publications non-cited – Procentaj de publicații fără citări

(Karolinska Institutet University Library 2008; Rehn și alții 2007; Moed și Visser 2007; van Raan 2006), Number of patent citations – Numărul

de citări ale patentelor (Okubo 1997), Self citedness – Autocitările

(Karolinska Institutet University Library 2008; Rehn și alții 2007; Moed și Visser 2007), “Crown” indicator – Indicatorul “Crown” (Karolinska

Institutet University Library 2008; Rehn și alții 2007); - indicatori axați pe numărul de coautori: Co-authors – Coautori

(Karolinska Institutet University Library 2008; Rehn și alții 2007; Okubo 1997);

- indicatori axați pe numărul de patente: Patents – Patente (Okubo 1997); - indicatori axați pe factorul de impact al jurnalului: ISI Journal Impact

Factor – Factorul de impact ISI al jurnalului (Jarwal și alții 2009; Karolinska Institutet University Library 2008; Rehn și alții 2007; Garfield 2006), Normalized Factor Impact/ field citations score – Factorul de impact normalizat (Costas și alții 2010; Rehn și alții 2007; Moed și Visser 2007).

2) Indicatori bibliometrici compuși – iau în calcul cel puțin două dintre variabilele: numărul de lucrări/ articole, numărul de citări și factorul de impact al jurnalului.

- indicatori axați pe numărul de lucrări/ articole și numărul de citări: h-index și dezvoltările sale ulterioare. Cel mai cunoscut indice axat pe

numărul de lucrări şi pe numărul de citări este h-index (Hirsch 2005). În anul apariţiei sale acesta a revoluţionat viziunea cercetătorilor privind

măsurarea productivităţii academice. Drept urmare, peste 40 de alţi

indici şi indicatori au fost dezvoltaţi plecând de la h-index. - indicatori axați pe numărul de lucrări/ articole și factorul de impact al

jurnalului – CLpn și dezvoltările sale ulterioare. Acest indice a fost

propus de către Combes şi Linnemer în anul 2003. Indicele a fost

dezvoltat special pentru domeniul economic şi cuprinde toate jurnalele

EconLit1. Indicele a fost dezvoltat ulterior de către alte institute cum ar

fi Handelsblatt (Krapf 2011) care realizează clasamente pentru tot

spațiul vorbitor de limbă germană: Germania, Austria și Elveția.

1 Lista completă a jurnalelor cuprinse în clasificarea EconLit poate fi consultată la adresa

http://www.econlit.org/


78

După cum se poate observa, de-a lungul timpului, a fost elaborat un număr

ridicat de indicatori pentru a măsura performanța academică. Indicatorii diferă atât prin nivelul de analiză, cu aplicabilitate la nivel macro (departament, instituție, regiune, țară etc.) sau micro (individ) cât și prin natura lor (calitativă sau cantitativă). Însă, nu se poate afirma că o analiză calitativă este mai bună decât una cantitativă sau invers. Cu toate acestea, în ultimul timp analizele cantitative sunt utilizate mai frecvent. Motivul principal este dat de faptul că indicatorii cantitativi includ de cele mai multe ori și aspecte calitative (cum ar fi, de exemplu, numărul de citări). În plus, indicatorii cantitativi au o acoperire mai mare, facilitând astfel realizarea unor analize comparative. În cadrul acestei categorii de indicatori, indicatorii compuși prezintă un grad mai ridicat de încredere deoarece țin cont de mai multe aspecte, ca de exemplu, numărul de lucrări/ articole, numărul de citări și factorul de impact al jurnalului.

În urma analizei indicatorilor compuși de măsurare a performanței academice, se poate observa că alegerea unuia în detrimentul altuia depinde de scopul cercetării în cadrul căreia sunt utilizați. Nici un indicator nu este perfect, fiecare dintre aceștia prezentând un grad de eroare. Cu toate acestea, direcția actuală este în favoarea utilizării indicilor care iau în considerare factorul de impact al revistei deoarece, deși se bazează pe numărul de citări, este mai puțin influențat de rețelele sociale. În acest studiu, în conformitate cu tendința din literatura de specialitate, a fost folosit indicele CLpn pentru a evalua performanța academică a personalului didactic afiliat unei universități de stat care cuprinde facultăți cu profil economic sau de administrare a afacerilor.

Formula de calcul care măsoară productivitatea/ performanța unui cercetător individual i, într-o perioada stabilită de timp (anul/ anii T) este următoarea (Combes şi Linnemer 2003):

𝐶𝐿𝑝𝑛𝑖(𝑇) = ∑𝑝𝑘(𝑖)𝑤𝑘(𝑖)

𝑛𝑘(𝑖)𝑘

unde: k – publicaţiile cuprinse în EconLit 𝑝𝑘(𝑖) – numărul de pagini ale publicaţiei k 𝑛𝑘(𝑖) – numărul de autori ai publicației k 𝑤𝑘(𝑖) – greutatea (impactul) jurnalului în care a fost publicată lucrarea k În studiul de faţă, formula este adaptată specificului românesc. Astfel, nu s-a

luat în calcul greutatea jurnalului (deoarece există puţini angajați români din mediul academic care au publicat în jurnalele EconLit, folosirea acestei scheme de atribuire a ponderilor ar fi condus la o productivitate nulă pentru un procent ridicat al populaţiei analizate), în schimb fiind atribuite ponderi în funcţie de categoria de articol publicat.


79

Categoriile de articole considerate, în concordanţă cu Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Inovării şi Dezvoltării2, sunt următoarele:

- lucrări indexate ISI (a) – lucrări publicate în reviste cu factor de impact

calculat şi scor relativ de influenţă cumulat; - lucrări indexate ISI (b) – lucrări publicate în reviste fără factor de

impact calculat (Science şi Social Science); - lucrări indexate ISI (c) – lucrări publicate în reviste din Arts and

Humanities; - lucrări indexate ISI (d) – lucrări publicate în volume ale conferinţelor

indexate (ISI Proceedings); - articole indexate BDI – articole publicate în reviste din străinătate

indexate BDI sau în reviste categoria B+ (CNCSIS); - articole CNCSIS (B) – articole publicate în reviste de specialitate

naţionale recunoscute CNCSIS (categoria B). Modalitatea de atribuire a ponderilor pe categorii de jurnale a pornit de la

„Metodologia de repartizare pe instituţii de învăţământ superior a alocaţiilor bugetare

pentru finanţarea de bază în anul 2011” (Ministerul Educaţiei 2010). Conform acestei

metodologii, ponderea articolelor publicate în reviste internaţionale, cotate ISI este

0,6, iar greutatea articolelor publicate în reviste internaţionale, necotate ISI, dar

indexate BDI, este 0,2. Pornind de la această metodologie, pentru a diferenţia articolele ISI cu factor de

impact faţă de cele fără factor de impact, articolele ISI Proceedings faţă de cele BDI, cât

şi pentru a include în analiză articolele B, am utilizat următoarele ponderi: - lucrări indexate ISI (a) – 0,8; - lucrări indexate ISI (b) – 0,6; - lucrări indexate ISI (c) – 0,6; - lucrări indexate ISI (d) – 0,4; - articole indexate BDI – 0,2; - articole CNCSIS (B) – 0,05. Populaţia analizată în acest studiu este formată din personalul academic afiliat

unei universităţi de stat ce oferă programe de studiu în domeniul economic și

administrarea afacerilor. Eşantionul este unul de tip nonprobabilistic şi cuprinde

personalul academic din domeniul economie şi administrarea afacerilor pentru care

adresa de e-mail este publică, pe site-ul universităţii/ facultăţii la care este afiliat. Au fost luați în considerare doar angajații care au o adresă de e-mail publică deoarece pasul

ulterior al cercetării a presupus aplicarea unui chestionar care să permită identificarea

2 Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării

(UEFISCDI) este o instituție publică cu personalitate juridică aflată în subordonarea Ministerului

Educației și Cercetării Științifice, http://uefiscdi.gov.ro/


80

factorilor asociați performanței academice. Astfel, a fost extras un număr de 1422 de

adrese de e-mail, după cum se poate observa în tabelul nr. 1.

Tabelul nr. 1. Eşantionarea Regiune/ Universitate Număr chestionare transmise

București – Ilfov Universitatea din Bucureşti Academia de Studii Economice din Bucureşti

323

Centru Universitatea "1 decembrie 1918" din Alba-Iulia Universitatea "Transilvania" din Braşov Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu Universitatea "Petru Maior" din Târgu Mureş

144

Nord – Est Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău

225

Nord – Vest Universitatea "Babeş - Bolyai" din Cluj-Napoca Universitatea de Nord din Baia Mare Universitatea din Oradea

301

Sud – Est Universitatea "Ovidius" din Constanţa Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi

95

Sud Muntenia Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti Universitatea "Valachia" din Târgovişte

59

Sud – Vest Oltenia Universitatea din Craiova Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu

47

Vest Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad Universitatea "Eftimie Murgu" din Reşiţa Universitatea de Vest din Timişoara Universitatea din Petroşani

228

Total 1422 Sursa: reprezentare proprie

Pentru a oferi o imagine de ansamblu asupra performanței în cercetare a

personalului academic din domeniul economie şi administrarea afacerilor din România,

într-o primă etapă a cercetării, a fost calculată performanța academică pentru toată

populația analizată. Baza de date obținută cuprinde 15.526 de înregistrări aferente unui

număr de 1.422 de angajați din mediul academic. De menționat că, 155 dintre aceștia nu

au raportat nici o publicație pentru perioada analizată.


81

Figura nr. 1. Numărul articolelor publicate în funcţie de categorie (perioada

analizată: 2006 – 2010) Sursa: reprezentare proprie

În perioada analizată, au fost publicate 15.369 articole ştiinţifice, 64% (9.870)

încadrându-se în categoria “baze de date indexate”. Înclinaţia spre publicaţiile din această categorie poate fi explicată de condiţiile facile de publicare şi prin faptul că,

în perioada de referinţă, pentru avansarea în carieră, erau permise echivalări între

articolele de tip BDI și cele indexate ISI (Figura nr. 1). Conform datelor prezentate în aceeaşi figură, 16% (2.419) dintre articolele publicate sunt încadrate în categoria

CNCSIS (B), 13% (2.034) în categoria ISI (d), 4% (624) în categoria ISI (a) şi 3%

(422) în categoriile ISI (b) sau ISI (c).

2. Factorii care influențează performanța în activitatea de cercetare

a personalului academic din domeniul economie și administrarea

afacerilor

Datorită importanței majore a performanței în cercetare a fost realizat un

număr ridicat de cercetări cu scopul de a se identifica factorii care ar putea avea o influență asupra performanței academice. O sinteză a acestor factori, împreună cu

referințele aferente, este prezentată în tabelul nr. 2.

Tabelul nr. 2. Factori care influențează performanța în cercetare a angajaților din

domeniul academic Factori cu influență asupra

performanței academice Studiu

Vârstă Baccini și alții 2014; Costas și alții 2010; Rauber şi

Ursprung 2008a Ciclul de viaţă şi anul în care a fost obţinut

titlul de doctor Rauber şi Ursprung 2008b

Sex Baccini și alții 2014; Kessler și alții 2014; Mauleón și alții 2014; Corsi și Zacchia 2014; Danell și Hjerm 2013;

Tien 2000, 2008

2419

9870

2034

10

412

624

CNCSIS (B)

BDI

ISI (d)

ISI (c)

ISI (b)

ISI (a)

Număr articole


82

Număr de copii și maternitate/ paternitate Krapf și alții 2014 Creșterea copiilor Joekcs și alții 2014 Domeniu Rauber şi Ursprung 2008a; Long și alții 2009 „Pedigree-ul academic”, mediul academic în

care lucrează, circumstanţele personale şi

experienţa cercetătorului Rauber şi Ursprung 2008a

Afiliere, mediul de la locul de muncă Long și alții 2009 Mărimea grupului de cercetători, numărul de

cercetători post-doctorali străini din

departament Carayol și Matt 2006

Existența programelor de studii doctorale în

unversitate Tien 2000, 2008

Studiile absolvite Bursa și alții 2010 Citări și țara unde cercetătorul a absolvit

studiile de doctorat Katranidis și alții 2012

Activitate științifică, educație și relații externe Torrisi 2014 Tenure (posibilitatea de a rămâne angajat pe

viață în instituție) Faria și McAdam 2014.

Colaborări pentru cercetare Kim și alții 2014; Elhorst și Zigova 2014 Granturi de cercetare Bloch și alții 2014 Cheltuieli Cercetare – Dezvoltare și

dezvoltare regională Acosta și alții 2014

Dorința de promovare Backes-Gellner şi Schlinghoff 2004; Chen și alții 2006; Tien 2000, 2008

Recompense financiare Litwin 2014; Sen și alții 2014; Backes-Gellner şi

Schlinghoff 2008 Motivație Chen și alții 2006; Tien 2000, 2008 Sarcini administrative Baccini și alții 2014 Ore de predare Baccini și alții 2014

Sursa: reprezentare proprie

Dintre caracteristicile care influențează performanța în cercetare a

personalului academic, în prezentul studiu am analizat legătura cu următorii factori:

vârstă, sex, venit, grad didactic, număr de ore dedicat activității de cercetare/ predare,

număr de ore dedicat activităților administrative, motivație (plăcerea de a face

cercetare, element al motivației intrinseci) și regiune. În acest sens a fost aplicat un chestionar, transmis prin intermediul serviciilor

de poștă electronică tuturor angajaților cu funcție didactică de la universitățile de stat

ce includ facultăți cu profil economic, cu excepţia Universităţii din Piteşti, unde nu au

fost identificate adrese de e-mail pentru populaţia studiată. Chestionarul a fost unul de

tip auto-administrat. Ancheta s-a desfăşurat în două etape. În prima etapă chestionarul a fost

transmis către toţi cei 1422 de angajați cu funcție didactică din facultățile cu profil de

economie şi administrarea afacerilor. În etapa a doua, la o săptămână după

transmiterea primului e-mail, a fost expediat un mesaj de reamintire persoanelor care nu au răspuns primei invitații de a participa la studiu. Au fost obținute, în total, 533

de răspunsuri, dintre care 470 valide, reprezentând un procent de 33,1. Figura nr. 2 prezintă performanța medie a unui angajat cu funcție didactică

din universitățile ce includ facultăți cu profil de economie și administrarea afacerilor,


83

în funcție de sex. Angajații de sex masculin înregistrează un scor al performanței de

11,32, comparativ cu cei de sex feminin, care înregistrează un scor de 9,78. Prin

urmare, angajații de sex masculin au o performanță medie mai mare cu 14 procente.

Această diferență poate fi explicată, de exemplu, prin specificul pieței românești dar

și de faptul că angajații de sex feminin își întrerup activitatea de cercetare pe parcursul concediului pentru creșterea copiilor.

Figura nr. 2. Performanța medie, în funcție de sexul respondentului (perioada


Distribuția performanței medii în funcție de grupele de vârstă poate fi

observată în Figura nr. 3. Remarcăm un trend de creștere susținută a performanței

odată cu înaintarea în vârstă, pentru primele trei grupe: un indice al performanței

medii de 7.96 pentru grupa de vârstă 25 – 34 ani, 10,71 pentru 35 – 44 ani și 11,91

pentru 45 – 54 ani. Se observă ca acest trend crescător se întrerupe odată cu trecerea

în grupa persoanelor de peste 54 ani, situație în care se înregistrează o scădere

sensibilă a productivității medii de la 11,91 la 11,65.

Figura nr. 3. Performanța medie, în funcție de vârsta respondentului (perioada


De asemenea, un trend crescător, bazat pe o relație pozitivă între performanța

medie și nivelul veniturilor, poate fi observat în Figura nr. 4. Astfel, performanța

medie crește treptat, de la 5,50 în cazul personalului academic din domeniul

economie și administrarea afacerilor cu venituri până în 1.500 lei, până la 14,13 în

cazul celor cu venituri cuprinse între 4.501 și 6.500 lei. Categoria cu venituri cuprinse

între 6.501 și 8.500 lei înregistrează o performanță medie mai scăzută (12,47,

9.78

11.32

Feminin

Masculin

Performanţă (medie)

11.65

11.91

10.71

7.96

peste 54 ani

45 - 54 ani

35 - 44 ani

25 - 34 ani



84

comparativ cu 14,13, în cazul persoanelor încadrate în grupa de venit 4.501 – 6.500 lei), iar cea cu venituri peste 8.500 lei înregistrează cel mai înalt nivel al performanței

academice (22,22).

Figura nr. 4. Performanța medie, în funcție de venitul respondentului (perioada


Trendul ascendent al performanței în funcție de grupa de vârstă și venit

(relație pozitivă) este confirmat și de gradul didactic. Prin urmare, conform datelor

prezentate în Figura nr. 5, odată cu înaintarea în grad, nivelul performanței medie

crește: dacă în cazul asistenților universitari nivelul performanței este de 4,94, aceasta

crește, ajungând până la 15,82 în cazul profesorilor universitari.

Figura nr. 5. Performanța medie, în funcție de gradul didactic al respondentului

(perioada analizată: 2006 – 2010) Sursa: reprezentare proprie

Figura nr. 6 prezintă distribuția performanței medii a personalului academic

din domeniul economie și administrarea afacerilor, în funcție de regiunea în care se află universitatea unde este afiliată persoana în cauză.

Performanțe medii mai ridicate întâlnim în regiunile Sud – Est (15,13), București – Ilfov (14,87) și Sud – Vest Oltenia (12,95). La polul opus se regăsesc

regiunile Nord – Vest (9,77), Nord – Est (9,27), Vest (8,55) și, cu o performanță mult sub medie, regiunea Sud – Muntenia (4,55).

22.22

12.47

14.13

11.86

7.70

5.50

peste 8500 RON

6501 - 8500 RON

4501 - 6500 RON

2501 - 4500 RON

1500 - 2500 RON

până în 1500 RON


15.82

10.72

7.22

4.94

4.60

Profesor univ.

Conferenţiar univ.

Lector univ.

Asistent univ.

Doctorand



85

Figura nr. 6. Performanța medie, în funcție de regiunea în care lucrează

respondentul (perioada analizată: 2006 – 2010) Sursa: reprezentare proprie

Referitor la numărul de ore alocat săptămânal activităților de predare, cercetare și

administrative, Figura nr. 7 scoate în evidență diferențele în funcție de sex. Dacă

persoanele de sex feminin alocă săptămânal un număr mai mare de ore activităților de

predare comparativ cu persoanele de sex masculin (14 ore săptămânal, comparativ cu 13),

nu putem afirma același lucru și despre numărul de ore alocat săptămânal activităților de

cercetare. În concordanță cu rezultatele privind indicele performanței (rezultate defalcate

în funcție de sex, conform datelor prezentate în Figura nr. 3), personalul academic de sex

masculin alocă mai multe ore activităților de cercetare, comparativ cu personalul de sex

feminin (15 ore săptămânal, comparativ cu 13). De asemenea, precizăm și faptul că

personalul academic de sex masculin alocă mai multe ore și în cazul activităților

administrative (10 ore săptămânal, comparativ cu 9).

Figura nr. 7. Numărul mediu de ore alocat săptămânal activităților de predare,

cercetare și administrative, în funcție de sexul respondentului (perioada analizată:

2006 – 2010) Sursa: reprezentare proprie

9.77

9.27

10.36

8.55

15.13

12.95

4.55

14.87

Nord - Vest

Nord - Est

Centru

Vest

Sud - Est

Sud - Vest Oltenia

Sud Muntenia

Bucuresti Ilfov


14

13

13

15

9

10

Feminin

Masculin

Număr mediu ore (săptămânal)

Activităţi predare Activităţi cercetare Activităţi administrative


86

Conform datelor prezentate în Figura nr. 8, personalul academic cu venituri mici alocă un număr mai mare de ore activităților de predare: 17 ore în cazul

categoriei cu venituri sub 1.500 lei, 15 ore în cazul categoriei cu venituri între 1.500 și 2.500 lei sau 13 ore în cazul categoriei cu venituri între 2.501 și 4.500 lei.

Remarcăm faptul că numărul de ore alocat săptămânal activităților de

cercetare este relativ constant în funcție de venit (aproximativ 13 – 15 ore), cu excepția personalului academic din domeniul economie și administrarea afacerilor cu

venituri de peste 8.500 lei, care alocă săptămânal peste 26 de ore activităților de

cercetare. De asemenea, categoria cu venituri mai mari alocă mai multe ore

activităților administrative (Figura nr. 8).


cercetare și administrative, în funcție de venitul respondentului (perioada analizată:

2006 – 2010) Sursa: reprezentare proprie

Figura nr. 9 scoate în evidență faptul că numărul mediu de ore alocat

săptămânal activităților de predare, cercetare și administrative, în funcție de gradul

didactic, este mai mare în rândul doctoranzilor. Observăm faptul că un doctorand

alocă, în medie, 19 ore activităților de predare, 31 ore activităților de cercetare și 16

ore activităților administrative. La fel ca în cazul distribuției în funcție de venit, personalul academic cu un grad

didactic superior alocă un număr mai mic de ore activităților de predare: 18 ore în cazul

asistenților universitari, 16 ore în cazul lectorilor universitari, 13 ore în cazul

conferențiarilor universitari și 11 ore în cazul profesorilor universitari. De asemenea,

conform aceleiași figuri, se observă faptul că doctoranzii și profesorii universitari alocă

un număr mai mare de ore activităților de cercetare și celor administrative (doctoranzi: 31

ore activități cercetare, 16 ore activități administrative; profesori universitari: 18 ore activități cercetare, 11 ore activități administrative).

12 11 11 13 15 17

26 14 15

15 13

15

12 12 12 9 8

9

peste 8500 RON6501 - 8500 RON4501 - 6500 RON2501 - 4500 RON1500 - 2500 RON

până în 1500 RON




87


cercetare și administrative, în funcție de gradul didactic al respondentului (perioada


Figura nr. 10 prezintă distribuția numărului de ore alocat săptămânal activităților de predare, cercetare și administrative, în funcție de regiunea în care se află universitatea unde este afiliată persoana în cauză. Un număr mai mare de ore alocate activităților de predare (15 ore) întâlnim în regiunile Sud – Muntenia, Sud – Est, Vest și Nord – Est și un număr mai redus (12 ore) în regiunile București – Ilfov și Sud – Vest Oltenia.


cercetare și administrative, în funcție de gradul didactic al respondentului (perioada


De asemenea, un număr mai mare de ore alocate activităților de cercetare (17

ore) întâlnim în regiunile București – Ilfov și Centru, iar un număr mai mic (11 ore) în regiunea Nord – Vest. Remarcăm faptul că regiunile cu un indice al performanței mai ridicat nu sunt, în mod obligatoriu, și regiunile care alocă mai multe ore activităților de cercetare.

11

13

16

18

19

18

13

11

12

31

11

10

8

9

16

Profesor univ.

Conferenţiar univ.

Lector univ.

Asistent univ.

Doctorand

Număr mediu ore (săptămânal) Activităţi predare Activităţi cercetare Activităţi administrative

14 15 14 15 15

12 15

12

11 15 17

13 15

12 15

17

8 11 11

9 10

9 8 11

Nord - VestNord - Est

CentruVest

Sud - EstSud - Vest…

Sud MunteniaBucuresti Ilfov




88

3. Modelul de regresie

Deoarece variabila dependentă (performanța academică) este cenzurată la stânga pentru analiza datelor a fost folosit un model de regresie Tobit.

Variabilele independente analizate sunt: - vârstă, variabilă categorială cu valoarea 1 pentru 25 - 34 ani, valoarea 2 pentru

35 - 44 ani, valoarea 3 pentru 45 - 54 ani și valoarea 4 pentru peste 54 ani. - sex, variabilă dummy cu valoarea 1 pentru masculin și valoarea 0 pentru

feminin. - venit, variabilă categorială cu valoarea 1 pentru până în 1.500 RON,

valoarea 2 pentru 1.500 – 2.500 RON, valoarea 3 pentru 2.501 – 4.500 RON, valoarea 4 pentru 4.501 – 6.500 RON, valoarea 5 pentru 6.501 – 8.500 RON și valoarea 6 pentru peste 8.500 RON.

- grad, variabilă categorială cu valoarea 1 pentru Doctorand, valoarea 2 pentru Asistent univ., valoarea 3 pentru Lector univ., valoarea 4 pentru Conferenţiar univ. și valoarea 5 pentru Profesor univ.

- număr de ore dedicat activităților de cercetare, variabilă numerică. - număr de ore dedicat activităților de predare, variabilă numerică. - număr de ore dedicat activităților administrative, variabilă numerică. - motivație (plăcerea de a face cercetare, element al motivației intrinseci),

variabilă numerică obținută din media răspunsurilor la următoarele întrebări:

Ceea ce contează cel mai mult pentru mine este să îmi placă ceea ce

cercetez; Îmi place să cercetez subiecte ce sunt atât de captivante încât uit de

orice altceva; Indiferent de rezultatul unui proiect de cercetare, eu sunt mulţumit(ă) dacă simt că am acumulat o experienţă nouă; Vreau să aflu cât

de bun pot să fiu cu adevărat în munca de cercetare; Când cercetez, mă simt

mai confortabil dacă pot să-mi stabilesc propriile mele obiective; În activitatea de cercetare este important să am oportunităţi de auto – exprimare; În cercetare este important să fiu capabil(ă) să fac ceea ce îmi

place cel mai mult; Când cercetez, prefer să scot lucrurile la capăt de unul(a)

singur(ă). Aceste întrebări au fost preluate din scala dezvoltată de Amabile

și alții (1994), răspunsurile fiind măsurate pe o scală de la 1 la 4 (unde 1=

“niciodată sau aproape niciodată adevărat despre mine” şi 4= “întotdeauna

sau aproape întotdeauna adevărat despre mine”). Valorile lipsă la una dintre

aceste întrebări au fost înlocuite cu media răspunsurilor la celelalte întrebări

oferite de persoana respectivă. - regiune, variabilă categorială cu valoarea 1 pentru Sud Muntenia, valoarea 2

pentru Nord – Vest, valoarea 3 pentru Nord – Est, valoarea 4 pentru Centru, valoarea 5 pentru Vest, valoarea 6 pentru Sud – Est, valoarea 7 pentru Sud - Vest Oltenia și valoarea 8 pentru Bucureşti Ilfov. Tabelul nr. 3 prezintă o scurtă descrierea a variabilelor analizate.


89

Tabelul nr. 3. Statistici descriptive pentru variabilele folosite în analiză

Modul sau Media Deviaţia

Standard Minim Maxim

Variabila dependentă Performanţa academică 10,51 11,35 0 102,59

Variabile independente Motivaţie intrinsecă 3,21 0,50 1,75 4 Sex Feminin (53,62%) -- 0 1 Vârstă 35 - 44 ani (39,36%) -- 1 4 Venit lunar 2501 - 4500 RON (37,20%) -- 1 6 Grad didactic Conferenţiar universitar (33,97%) -- 1 5 Număr mediu de ore dedicat

activităților de predare 13,89 6,14 2 56

Număr mediu de ore

dedicat activităților de

cercetare

14,13 9,99 1 50

Număr mediu de ore

dedicat activităților

administrative

9,67 7,71 0 40

Regiune Nord – Vest (22,63%) -- 1 8 Sursa: reprezentare proprie

Pentru analiza influenței variabilelor specificate mai sus a fost folosită o

regresie de tip Tobit. Variabilele independente au fost adăugate pe rând, în primul

model fiind introdusă doar variabila independentă – motivație intrinsecă. Al doilea

model introduce în analiză variabilele socio-demografice: sex, vârstă, venit și grad

didactic. Modelul al treilea adaugă aspecte profesionale, respectiv numărul de ore

dedicat activităților de predare, cercetare și administrative. Ultimul model introduce

în analiză o variabilă spațială, regiunea în care se află universitatea la care este afiliat

respondentul. După cum poate fi observat în tabelul nr. 4, motivația intrinsecă nu are o asociere

semnificativă cu performanța academică. Din modelul al doilea se poate observa că atât

vârsta cât și gradul didactic sunt asociate semnificativ cu performanța academică.

Performanța academică este mai ridicată în rândul persoanelor mai tinere. Acest rezultat este similar cu alte studii anterioare privind productivitatea academică (de exemplu

Backes-Gellner și Schilnghoff 2004) și ne arată că analizele bazate doar pe statistici

descriptive pot fi înșelătoare. Din punct de vedere al gradului didactic, performanța

academică este mai ridicată în rândul persoanelor cu un grad academic superior. Acest

rezultat este surprinzător și reflectă circumstanțele speciale ale sistemelor de învățământ

superior aflate în tranziție. Se pare că angajații cu un grad didactic inferior sunt nevoiți să

investească mult mai mult timp în procesul de predare, cu scopul de a obține un salariu

mai mare și, prin urmare, nu dispun de suficient timp liber pentru cercetare. O explicație

alternativă ar putea fi faptul că persoanele cu un grad academic superior beneficiază mai

mult de interacțiunea intelectuală cu studenți absolvenți (de master sau de doctorat), în

timp ce predarea orelor pentru studiile de licență este lăsată în sarcina persoanelor mai

tinere din departament.


90

Tabelul nr. 4. Regresie Tobit – factorii care influențează performanța academică Variabile Model 1 Model 2 Model 3 Model 4 Motivație intrinsecă -1,659 -1,335 -1,182 -1,002 (1,323) (1,254) (1,233) (1,286) Sex (Feminin) Masculin -0,896 -0,832 -0,662 (1,160) (1,159) (1,154) Vârstă (25 - 34 ani) 35 - 44 ani -1,630 -1,936 -1,530 (1,393) (1,398) (1,418) 45 - 54 ani -5,133*** -5,658*** -5,302*** (1,954) (1,975) (1,903) peste 54 ani -7,718*** -8,300*** -8,172*** (2,457) (2,546) (2,551) Venit lunar (până în 1500 RON) 1500 - 2500 RON 1,384 1,071 0,616 (1,783) (1,806) (1,857) 2501 - 4500 RON 2,961 2,346 1,677 (2,454) (2,435) (2,489) 4501 - 6500 RON 2,731 2,252 1,881 (3,070) (2,998) (3,043) 6501 - 8500 RON 1,120 1,697 1,217 (3,615) (3,485) (3,547) peste 8500 RON 12,18 12,28 11,99 (7,804) (7,679) (7,739) Grad didactic (Doctorand) Asistent univ. 0,805 2,515 2,102 (2,398) (2,582) (2,668) Lector univ. 3,380 5,123** 4,811* (2,110) (2,418) (2,505) Conferenţiar univ. 7,661*** 8,497*** 8,050*** (2,595) (2,714) (2,784) Profesor univ. 15,48*** 15,47*** 14,50*** (3,403) (3,337) (3,417) Număr de ore dedicat activităților de predare -0,249*** -0,230*** (0,0789) (0,0787) Număr de ore dedicat activităților de cercetare 0,0898 0,0932 (0,0759) (0,0796) Număr de ore dedicat activităților administrative 0,0777 0,0628 (0,0578) (0,0596) Regiune (Sud Muntenia) Nord – Est 4,960*** (1,705) Centru 3,862* (2,111) Vest 4,917** (2,273) Sud – Est 3,843** (1,791) Sud - Vest Oltenia 10,08*** (2,910) București Ilfov 7,100*** (2,475) Nord – Vest 6,610***


91

(2,142) Sigma 11,94*** 10,97*** 10,81*** 10,67***

(0,989) (0,811) (0,775) (0,798) Constantă 15,39*** 7,819 8,516* 3,545

(4,345) (4,746) (4,912) (5,201) Număr observații 470 463 450 447

Sursa: reprezentare proprie Note: Erori standard robuste în paranteze; Numărul de observații variază datorită valorilor lipsă

la variabilele independente; Toți coeficienții sunt comparați cu categoria de referință din

paranteză; Grad de semnificație: *** p<0.01, ** p<0.05, * p<0.1. Modelul trei aduce în discuție o altă particularitate a sistemului universitar

românesc și anume, normele didactice și timpul alocat activităților de cercetare,

respectiv activităților administrative. În timp ce normele didactice depind de gradul

academic (7 ore convenționale3 pentru profesori, 8 pentru conferențiari, 10 pentru

lectori și 11 pentru asistenți), timpul alocat activităților de cercetare este ales de către

fiecare persoană în parte. Din acest motiv, am inclus în analiza atât numărul de ore

alocat activității de predare cât și numărul de ore alocat activităților de cercetare sau

administrative (care sunt, desigur, variabile considerate endogene). Rezultatele prezentate în tabelul nr. 4 ne arată că există o asociere pozitivă între performanța

academică și numărul de ore alocat activităților de cercetare și a celor administrative,

însă legătura nu este semnificativă. Pe de altă parte, numărul de ore alocat activităților

de predare este asociat negativ cu performanța academică: cu cât numărul de ore de predare este mai ridicat cu atât performanța academică este mai scăzută. Legătura este

semnificativă din punct de vedere statistic. Modelul patru permite o analiză spațială a

performanței academice. Astfel, se poate observa că persoanele din mediul academic afiliate universităților din orice regiune geografică a României au o performanță

semnificativ mai ridicată comparativ cu persoanele din mediul academic afiliate

universităților din regiunea Sud Muntenia.

Concluzii și limitele cercetării

În concluzie, folosind datele unui studiu auto-administrat aplicat personalului academic din domeniul economie și administrarea afacerilor, am investigat factorii care influențează performanța academică. Poate fi constatat faptul că performanța academică este mai ridicată în rândul tinerilor și, de asemenea, în rândul persoanelor cu un grad didactic superior. În ceea ce privește timpul alocat activităților de predare, cercetare și administrative, a fost identificată o legătura negativă semnificativă între performanța academică și numărul de ore alocat, în medie, activităților de predare. Din punct de vedere spațial s-a constatat că persoanele din mediul academic afiliate universităților din

3 Orele convenționale sunt calculate după cum urmează: o oră de curs pentru programele de licență este

egală cu 2 ore convenționale iar pentru programele de master și doctorat o oră este egală cu 2,5 ore

convenționale.


92

orice regiune geografică a României au o performanță semnificativ mai ridicată decât persoanele din mediul academic afiliate universităților din regiunea Sud Muntenia.

Una dintre limitele prezentului studiu este dată de structura eșantionului. Deși numărul de respondenți este ridicat și acoperă toate universitățile de stat cu programe de studiu în domeniul economie și administrarea afacerilor din România (cu excepția Universității din Pitești), în eșantion sunt incluse doar persoanele care au publicată pe site-ul universităților de care aparțin o adresă de e-mail. Prin urmare, persoanele care nu au o adresă de e-mail publică nu au fost incluse în calcularea performanței academice. O altă limită este dată de faptul că datele folosite pentru calculul performanței academice sunt cele din perioada 2006-2010. Deși la ora actuală nu sunt disponibile date pentru perioada 2011-2014, se preconizează că acestea vor fi disponibile într-un viitor apropiat având în vedere activitatea de evaluare a învățământului superior demarată de către Ministerul Educației și Cercetării Științifice în anul 2015. Obținerea acestor date va conduce către o direcție viitoare de cercetare prin care se va urmări actualizarea și completarea bazei de date cu înregistrările aferente perioadei 2011-2014 în scopul realizării unor analize longitudinale.

De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că studiul de față este o analiză transversală, ceea ce face dificilă deducerea cauzalității sau explicarea dinamicii relației dintre variabilele analizate.


Acosta, Manuel, Daniel Coronado, Esther Ferrandiz și Dolores M. Leon. 2014. “Regional Scientific Production and Specialization in Europe: The Role of HERD”. European Planning Studies 22 (5): 949-974.

Alonso, Sergio. 2010. “h-index and Variants”. SCI2S Thematic Public Websites. http://sci2s.ugr.es/hindex/#one.

Alonso, Sergio, Francisco J. Cabrerizo, Enrique Herrera-Viedma și Francisco Herrera. 2010. “hg-index: a new index to characterize the scientific output of researchers based on the h- and g-indices”. Scientometrics 82 (2): 391-400.

Amabile, Teresa M., Karl G. Hill, Beth A. Hennessey şi Elizabeth M. Tighe. 1994. “The Work Preference Inventory: Assessing Intrinsic and Extrinsic Motivational Orientations”. Journal of Personality and Social Psichology 66 (5): 950-967.

Baccini, Alberto, Lucio Barabesi, Martina Cioni şi Caterina Pisani. 2014. “Crossing the hurdle: the determinants of individual scientific performance”. Scientometrics 101 (3): 2035-2062.

Backes-Gellner, Uschi şi Axel Schlinghoff. 2008. “Monetary rewards and faculty

behavior: how economic incentives drive publish or perish”. În Southern Management Association Proceedings (SMA), 725-730. St. Pete Beach, FL, 29. Oct. - 1. Nov. 2008.

Backes-Gellner, Uschi şi Axel Schlinghoff. 2004. Careers, incentives, and publication. Patterns of US and German (business) economists. Zurich, Switzerland: Working Papers University of Zurich.


93

Bloch, Carter, Ebbe K. Graversen și Heidi S. Pedersen. 2014. “Competitive Research Grants

and Their Impact on Career Performance”. Minerva 52 (1): 77-96. Brusa, Jorge, Michael Carter şi George E. Heilman. 2010. “Academic content, research

productivity, and tenure”. Journal of Economics and Finance 34 (1): 46-60. Carayol, Nicolas şi Mireille Matt. 2004. “Does research organization influence academic

production? Laboratory level evidence from a large European University”. Research Policy 33 (8): 1081-1102.

Chen, Yining, Ashok Gupta şi Leon Hoshower. 2006. “Factors That Motivate Business

Faculty to Conduct Research: An Expectancy Theory Analysis”. Journal of Education for Business 81 (4): 179-189.

Combes, Pierre-Philippe şi Laurent Linnemer. 2003. “Where are the Economists who

Publish? Publication Concentration and Rankings in Europe based on Cumulative Publications”. Journal of European Economic Association 1 (6): 1250-1308.

Corsi, Marcella şi Giulia Zacchia. 2014. Women Economists in Italy: A Bibliometric Analysis of their Scientific Production in the Past Decade. Brussels: Centre Emile Bernheim Working Paper No. 14, 1-15.

Costas, Rodrigo şi Maria Bordons. 2005. “Bibliometric indicators at the micro-level: some results in the aria of natural resurces at the Spanish CSIC”. Research Evaluation 14 (2): 110-120.

Costas, Rodrigo şi Maria Bordons. 2007. “The h-index: Advantages, limitations and its relation with other bibliometric indicators at the micro level”. Journal of Informetrics 1 (3): 193-203.

Costas, Rodrigo, Thed N. van Leeuwen şi Maria Bordons. 2010. “A bibliometric

classificatory approach for the study an assessment of research performance at the individual level: the effects of age on productivity and impact”. Journal of the American Society for Information Science and Technology 61 (8): 1564-1581.

Danell, Rickard şi Mikael Hjerm. 2013. “The importance of early academic career opportunities and gender differences in promotion rates”. Research Evaluation 22 (4): 210-214.

Dietz, James S., Ivan Chompalov, Barry Bozeman, O`neil E. Lane şi Jongwon Park.

2000. “Using the curriculum vitae to study the career paths of scientist and

engineers: an exploratory assessment”. Scientometrics 49 (3): 419-442. Elhorst, Paul J. şi Katarina Zigova. 2014. “Competition in Research Activity among

Economic Departments: Evidence by Negative Spatial Autocorrelation”.

Geographical Analysis 46 (2): 104-125. Faria, Joao R. şi Peter McAdam. 2014. Does Tenure Make Researchers Less Productive? The

Case of the “Specialist”. University of Surrey: Discussion Papers in Economics No. 5. Franceschet, Massimo. 2009. “A cluster analysis of scholar and jurnal bibliometric

indicators.” Journal of the American Society for Information Science and Technology 60 (10): 1950-1964.

Franceschet, Massimo. 2010. “A comparison of bibliometric indicators for computer

science scholars and journals on Web of Science and Google Scholar”.

Scientometrics 83 (1): 243-258. Garfield, Eugene. 2006. “The history of meaning of the journal impact factor”. Journal of

the American Medical Association 295 (1): 90-93.


94

Gaughan, Monica şi Barry Bozeman. 2002. “Using curriculum vitae to compare some

impacts of NSF research grants with research center funding”. Research Evaluation 11 (1): 17-26.

Hirsch, Jorge E. 2005. “An index to quantify an individual’s scientific research output”.

Proceedings of the National Academy of Sciences 102 (46): 16569-16572. Horodnic Ioana A. 2014. “Academic performance: measurement methods used in socio -

economic sciences”. Anuarul Institutului de Cercetari Economice "Gh. Zane" 23 (1): 5-17.

Jarwal, Som D., Andrew M. Brion şi Maxwell L. King. 2009. “Measuring research

quality using the jurnal impact factor, citations and "ranked journals": blunt instruments or inspired metrics”. Journal of Higher Education Policy and Management 31 (4): 289-300.

Joecks, Jasmin, Kerstin Pull şi Uschi Backes–Gellner. 2014. “Childbearing and (female)

research productivity: a personnel economics perspective on the leaky pipeline”.

Journal of Business Economics 84 (4): 517-530. Karolinska Institutet University Library. 2008. “Bibliometrics - Publication Analysis as a

Tool for Science Mapping and Research Assessment”. Version 1.3 accessed on 24 September 2013. http://ki.se/content/1/c6/01/79/31/introduction_to_bibliometrics_v1.3.pdf.

Katranidis, Stelios, Theodore Panagiotidis şi Costas Zontanos. 2012. “An Evaluation of

the Greek Universities’ Economics Departments”. Bulletin of Economic Research 66 (2): 173-182.

Kessler, Stacey R., Paul E. Spector şi Mark B. Gavin. 2014. “A Critical Look at

Ourselves: Do Male and Female Professors Respond the Same to Environment Characteristics?” Research Higher Educational 55 (4): 351-369.

Kim, Yangson, Hee J. Lim şi Soo J. Lee. 2014.“Applying research collaboration as a new

way of measuring research performance in Korean universities”. Scientometrics 99 (1): 97-115.

Krapf, Matthias, Heinrich W. Ursprung şi Christian Zimmermann. 2014. Parenthood and Productivity of Highly Skilled Labor: Evidence from the Groves of Academe. St. Louis: Federal Reserve Bank of St. Louis Working Papers Series, 1-36.

Krapf, Matthias. 2011. “Research evaluation and journal quality weights: Much ado about

nothing”. Zeitschrift fur Betriebswirtschaft 81 (1): 5-27. Litwin, Jeffrey. 2014. “Who's getting the biggest research bang for the buck”. Studies in

Higher Education 39 (5): 771-785. Long, Rebecca, Aleta Crawford, Michael White, şi Kimberly Davis. 2009. “Determinants

of faculty research productivity in information system: An empirical analysis of the impact of academic origin and academic affiliation”. Scientometrics 78 (2): 231-260.

Mauleón, Elba, Cinzia Daraio şi Maria Bordons. 2014. “Exploring gender differences in

patenting in Spain”. Research Evaluation 23 (1): 62-78. Ministerul Educaţiei. 2010. Metodologia de repartizare pe instituţii de învăţământ

superior a alocaţiilor bugetare pentru finanţarea de bază în anul 2011. Moed, Henk F. 2000. “Bibliometric indicators reflect publication and management

strategies”. Scientometrics 47 (2): 323-346.

http://ki.se/content/1/c6/01/79/31/introduction_to_bibliometrics_v1.3.pdf


95

Moed, Henk F. şi Martijn S. Visser. 2007. Developing Bibliometric Indicators of Research Performance in Computer Science: An Exploratory Study. Leiden, The Netherlands: Center for Science and Technology Studies.

Okubo, Yoshiko. 1997. Bibliometric Indicators and Analysis of Research Systems: Methods and Examples. OECD: Science, Technology and Industry Working Papers No. 51765, 1-71.

Prpic, Katarina. 2000. “The publication productivity of young scientist: an empirical

study”. Scientometrics 49 (3): 453-490. Rauber, Michael şi Heinrich W. Ursprung. 2008a. “Evaluation of researchers: a life cycle

analysis of German academic economists”. În Conferences on New Political Economy, 100-123. Tubingen: Mohr Siebek.

Rauber, Michael şi Heinrich W. Ursprung. 2008b. “Life Cycle and Cohort Productivity in

Economic Research: The Case of Germany”. German Economic Review 9 (4): 431-456. Rehn, Catharina, Ulf Kronman şi Daniel Wadskog. 2007. Bibliometric indicators -

definitions and usage at Karolinska Institutet. Stockholm, Sweden: Karolinska Institutet University Library, 1-33.

Sen, Anindya, Hideki Ariizumi şi Natasha Desousa. 2014. “Evaluating the Relationship

between Pay and Research Productivity: Panel Data Evidence from Ontario Universities”. Canadian Public Policy 40 (1): 1-14.

Sen, Subir K. 1999. “For What Purpose are the Bibliometric Indicators and How Should They Work”. Laboratory Indicative on Science & Technology.

http://www.ricyt.org/biblioteca-sp-1864514149/doc_view/66-for-what-purpose-are-the-bibliometric-indicators-and-how-should-they-work.

Tien, Flora F. 2008. “What kinds of faculty are motivated to perform research by the

desire for promotion?” Higher Education 55 (1): 17-32. Tien, Flora F. 2000. “To What Degree Does The Desire For Promotion Motivate Faculty

To Perform Research? Testing The Expectancy Theory”. Research in Higher Education 41 (6): 723-752.

Torrisi, Benedetto. 2014. “A multidimensional approach to academic productivity”.

Scientometrics 99 (3): 755-783. Ursachi (Horodnic) Ioana A. 2011. “Studying Motivation and Productivity in Academic

Research. A Methodological Proposal”. Ovidius University Annals, Economic Sciences Series 11 (2): 1311-1316.

Ursachi (Horodnic), Ioana A. şi George M. Ursachi. 2010. “Academic productivity:

influence factors and measuring methods”. În European business environment: present and perspectives, 472-481. Iaşi: Universitatea Alexandru Ioan Cuza.

Ursprung, Heinrich W. şi Markus Zimmer. 2007. “Who is the "Platz - Hirsch" of the German Economics Proffesion? A Citation Analysis”. Jahrbucher f. NationaloKonomie u. Statistik 227 (2): 187-208.

van Raan, Anthony F. 2006. “For Your Citations Only? Hot Topics in Bibliometric

Analysis”. Measurement: Interdisciplinary Research and Perspectives 3 (1): 50-62.

http://www.ricyt.org/biblioteca-sp-1864514149/doc_view/66-for-what-purpose-are-the-bibliometric-indicators-and-how-should-they-work

http://www.ricyt.org/biblioteca-sp-1864514149/doc_view/66-for-what-purpose-are-the-bibliometric-indicators-and-how-should-they-work

Gabriela Boldureanu

96


97

Inovație și performanță în IMM-urile românești

Gabriela Boldureanu

1. Procesul inovativ în organizații

În contextul actual al noii economii specifice societății bazate pe cunoaștere, inovarea este unul din factorii cheie care asigură succesul organizației, creșterea productivității, eficienței și eficacității acesteia.

Inovaţia este factorul exogen al producţiei „care face ca viaţa economică să aibă caracter ciclic”, aceasta neconfundându-se cu invenţia. Invenţia unui nou procedeu de fabricaţie nu devine inovaţie atât timp cât nu este implementată în producţie (Oprean, Vanu și Bucur 2010, 48).

„Inovaţia este... procesul de transformări industriale... care revoluţionează continuu, din interior, structura economică, distrugând continuu elementele sale vechi şi creând continuu elemente noi. Acest proces de distrugere creatoare constituie caracteristica fundamentală a capitalismului” (Hada 1999, citat în Oprean, Vanu și Bucur 2010, 48).

Inovația a fost definită de Joseph Schumpeter (1934) ca un proces care are o serie de manifestări (Vyas 2009) și anume: crearea de noi produse sau îmbunătățiri calitative produselor existente; utilizarea unor noi procese industriale; noi deschideri către piață sau alte noi intput-uri; dezvoltarea de noi surse de materii prime; noi forme de organizare a întreprinderilor.

Unii analiști subliniază efectele benefice ale inovării referindu-se la implementarea intenționată într-un grup sau organizație a unor idei, procese, produse sau proceduri noi pentru a beneficia de acestea indivizi, grupuri, organizații sau societatea în general (West și Farr 1990).

Cu toate acestea inovația este dificil de definit. Godin (2002) consideră că ambiguitatea conceptului este cauzată de următorii factori și anume: 1. În funcție de orientarea spre cercetare a analistului și de disponibilitatea datelor,

aceasta este definită ca un rezultat sau ca o acțiune; 2. Nu există nici o opinie constantă dacă o inovație trebuie să fie nouă pentru

lume, pentru națiune, pentru industrie sau organizație; 3. Cu referire la procesul de inovare, o firmă poate fi inovatoare, atât prin

introducerea de noi procese de producție, precum și prin utilizarea de noi tehnologii inventate de alții;

Această lucrare a fost realizată în cadrul proiectului POSDRU/159/1.5/S/133675 „Inovare şi dezvoltare în




Gabriela Boldureanu

98

4. Rezultatele activității de cercetare și dezvoltare, precum și achiziționarea de tehnologii avansate și angajarea forței de muncă înalt calificată, sunt percepute ca fiind procese inovatoare.

Varis și Littunen (2010) au susținut că motivul suprem pentru firme de a se

angaja în activități de inovare este de a îmbunătăți performanța firmei. Activitățile de inovare cu impact asupra performanțelor firmei (Atalay,

Anafarta și Sarvan 2013 citat în Boldureanu 2015) sunt descrise în Manualul OSLO (OECD și EUROSTAT 2005) și se referă la:

Inovație de produs: introducerea unui bun sau serviciu nou sau semnificativ îmbunătățite privind specificațiile tehnice, materiale, de software;

Inovație de proces: punerea în aplicare a unei noi metode de producție, noi tehnologii sau îmbunătățite (schimbări semnificative în tehnici, echipamente și/sau software);

Inovație de marketing: se referă la implementarea unei noi metode de marketing care implică schimbări semnificative în designul produsului sau al ambalajului, în promovarea produselor sau metodele de stabilire a prețurilor;

Inovație organizațională: înseamnă noi practici organizaționale, de conducere, în domeniul resurselor umane, cu impact asupra eficienței și eficacității firmei.

Inovarea reprezintă un proces complex şi dinamic, greu de măsurat, acesta fiind motivul pentru care nu există încă un model care să explice fenomenul inovativ. Un instrument al inovării este dat de Scorul European al Inovării (European Innovation Scoreboard, EIS), realizat la iniţiativa Uniunii Europene, în anul 2000, şi măsoară performanţa inovării pentru ţările Uniunii Europene şi pentru alte câteva state cu performanţe deosebite în acest domeniu (Oprean, Vanu și Bucur 2010).

Cadrul naţional de susţinere a IMM-urilor ar trebui să transpună într-un mod coordonat şi coerent priorităţile majore stabilite de Comisia Europeană în Strategia UE-2020, Small Business Act 2015 şi Planul de acţiune pentru antreprenoriat 2020 – Relansarea spiritului de întreprindere în Europa, prin adaptarea la particularităţile şi cerinţele mediului de afaceri din România.

În ceea ce privește strategia inovării, aceasta trebuie să constituie o prioritate pentru Europa, pentru ţară şi pentru cei ce conduc organizaţiile. Inițiativa Comisiei Europene „Uniunea inovării”, este o „inițiativă emblematică” în Strategia Europa 2020 și definește o abordare strategică a inovării susținută la cel mai înalt nivel politic (CE, 2010).

2. Diagnoza IMM-urilor la nivel european, național și regional 2.1. IMM-urile în context european Întreprinderile mici și mijlocii se situează în topul strategiilor și politicilor

europene, fiind un factor cheie pentru creștere, ocupare și performanță economică,


99

considerate forța motrică pentru o economie modernă și competitivă în Uniunea Europeană.

Dezvoltarea acestui sector în contextul unei economii bazate pe cunoaștere se regăsește între prioritățile Strategiei Europa 2020 care presupune (CE 2010):

– creștere inteligentă – dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare; – creștere durabilă – promovarea unei economii mai eficiente din punctul de

vedere al utilizării resurselor, mai ecologice și mai competitive; – creștere favorabilă incluziunii – promovarea unei economii cu o rată ridicată a

ocupării forței de muncă, măsură care să asigure coeziunea economică, socială și teritorială.

Din anul 2008, Europa este afectată de criza economică și financiară iar în majoritatea statelor membre întreprinderile mici și mijlocii (IMM) nu au reușit până în prezent să atingă nivelurile de producție de dinaintea crizei1. Performanțele IMM-urilor europene au fost analizate de Comisia Europeană și publicate în Raportul anual al IMM-urilor europene 2013/2014. Conform acestui raport (CE 2014) valorile din 2013 ale principalilor indicatori ai IMM-urilor la nivelul celor 28 țări ale Uniunii Europene, exprimate în procente relevă o imagine sugestivă privind aportul IMM-urilor în Uniunea Europeană: 99% din totalul întreprinderilor din UE sunt IMM-uri, 2 din 3 salariați sunt angajați în IMM și 58% din valoarea adăugată în economie este realizată de IMM-uri.

Distribuția valorilor acestor indicatori pe cele trei clase de mărime: micro, mici și mijlocii la nivelul anilor de referință 2008 și 2013 (Fundația Post Privatizare, 2015) este redată în tabelul următor:

Tabelul nr. 1. Distribuția numărului de IMM, numărului de angajați și valorii

adăugate pe clase de mărime, în 2008 și 2013 (UE-28) Indicatori Clasa de IMM 2008 (%) 2013 (%) Variația 2013/2008 (%)

Număr de IMM (pondere)

Micro 92,37 92,51 0,14 Mici 6,56 6,44 -0,11

Mijlocii 1,07 1,05 -0,03 Număr de angajați

(pondere)

Micro 44,08 43,38 -0,71 Mici 30,25 30,85 0,60

Mijlocii 25,67 25,77 0,10 Valoare adăugată (pondere)

Micro 37,28 37,10 -0,18 Mici 31,66 31,32 -0,34

Mijlocii 31,06 31,59 0,53 Sursa: Baza de date statistice pentru Raportul anual al IMM-urilor europene 2013-2014

În ceea ce privește numărul de întreprinderi, observăm că în anul 2013 un

procent de 92,51% din IMM-urile din UE-28 sunt microîntreprinderi cu mai puțin de

10 angajați, procentul fiind în creștere cu 0,14% față de anul 2008. Numărul de

1 Informațiile și analizele realizate în lucrare se bazează în principal pe datele furnizate de Comisia

Europeană prin Raportul IMM-urilor Europene 2013/20141, statisticile ONRC și INS din România,

Raportul Monitorului Global pentru Antreprenoriat, Rapoartele Fundației Post Privatizare (2013-2015) privind IMM-urile din Romania și alte lucrări în domeniu.

Gabriela Boldureanu

100

întreprinderi mici reprezintă aproximativ 6,5% din totalul IMM-urilor din UE-28 procent ușor scăzut (cu 11%) față de nivelul anului 2008, iar întreprinderile mijlocii au o pondere foarte scăzută (1,05%).

Conform aceluiași Raport (CE 2014) al Comisiei Europene cele 5 sectoare în

care activează IMM-urile sunt: 1. Comerțul cu ridicata și cu amănuntul; 2. Producție; 3. Construcții; 4. Activități profesionale, științifice și tehnice; 5. Sectorul hotelier și de catering.

În aceste sectoare cheie activează mai mult de 78% dintre IMM-uri, sunt angajați

79% dintre salariați și contribuie cu un procent de 71% la valoarea adăugată totală. Referitor la numărul de angajați, conform datelor din tabelul de mai sus, cel

mai mulți activează în cadrul microîntreprinderilor, ponderea acestora fiind de

43,38% în 2013, în scădere cu 0,71% față de anul 2008. În cadrul întreprinderilor

mici numărul de salariați are o pondere de 30,85%, într-o ușoară creștere față de

nivelul anului 2008 (0,60%), iar 25,77% dintre angajați lucrează în întreprinderi

mijlocii, cu 0,10% mai mult față de nivelul anului 2008. Valoarea adăugată, creată de IMM-urile din UE-28 în anul 2013, reflectă

contribuții relativ egale ale IMM-urilor, respectiv 37% microîntreprinderile, valoare în scădere cu 0,18% față de nivelul anului 2008, întreprinderile mici, 31,32% cu 0,34

procente contribuție mai redusă față de nivelul anului 2008 iar întreprinderile mijlocii au contribuit cu 31,59% la valoarea adăugată totală din 2013 procentul fiind în

creștere față de nivelul anului 2008, cu 0,53%. Trendul, dinamica unui indicator de performanță influențează evoluțiile celorlalți

indicatori, într-o măsură mai mare sau mai mică, funcție și de alți factori de natură

macroeconomică, ce determină discrepanțele de dezvoltare dintre țările UE-28. 2.2. IMM-urile în România Criza economico-financiară din anul 2008 a afectat puternic sectorul IMM-urilor

din România a căror evoluție a fost diferită față de cea a majorității statelor europene. Rezultatele economice și care se reflectă în performanțele economice se află

sub media europeană așa cum ne arată valorile din anul 2013 ale principalilor

indicatori ai IMM-urilor la nivelul României comparativ cu cei din UE-28 (Fundația

Post-Privalizare 2015) și anume:

Tabelul nr. 2. Principalii indicatori ai IMM-urilor din România comparativ cu UE-28

Clasa Număr întreprinderi Număr salariați Valoare adăugată România UE-28 România UE-28 România UE-28 Număr Procent Procent Număr Procent Procent Mld.euro Procent Procent Micro 373944 87,4 92,4 931091 22,9 29,1 7 13,4 21,6 Mici 44682 10,4 6,4 939499 22,9 20,6 9 16,3 18,2


101

Mijlocii 7669 1,8 1,0 848216 20,9 17,2 10 19,7 18,3 Total IMM

426295 99,7 99,8 2708806 66,7 66,9 26 49,4 58,1

Mari 1455 0,3 0,2 1349456 33,3 33,1 26 50,6 41,9 Total firme

427750 100,0 100,0 4058262 100,0 100,0 52 100,0 100,0

Sursa: Fișa de țară „2014 SBA Fact Sheet România”, Comisia Europeană Conform datelor din tabel, procentul microîntreprinderilor din România este mai

mic decât în UE-28, respectiv 87,40% în România comparativ cu 92,49% în UE. În schimb ponderea întreprinderilor mici este mai mare față de media UE, 10,40% comparativ cu 6,40% în UE-28. De asemenea și ponderea întreprinderilor mijlocii este mai mare față de media UE, 1,80% în România față de 1,00% în UE-28.

Referitor la numărul de salariați, observăm o distribuție relativ egală a angajaților, cu un total de 66,70% salariați care lucrează în IMM-urile din România iar în UE, ponderea salariaților care lucrează în IMM-uri este de 66,90%.

Valoarea adăugată creată de microîntreprinderi este de 13,40% mai mică față de media UE care este de 21,60%. În cazul întreprinderilor mici, deși ponderea acestora este mai mare în România față de media UE, contribuția acestor firme la valoarea adăugată este mai mică decât în UE, și anume 16,30% în România faţă de 18,20% în UE. În cazul întreprinderilor mijlocii, ponderea valorii adăugate este de 19,70% în România comparativ cu 18,30% în UE-28.

Observăm în cazul microîntreprinderilor, deși ponderea acestora în total IMM-uri în România este de 87,40% față de 92,40% în UE iar ponderea salariaților este de 22,90% față de 29,10% în UE, contribuția la valoarea adăugată este doar de 13,40% în România comparativ cu 21,60% în UE.

Aceasta denotă faptul că IMM-urile românești sunt mai puțin competitive, performante și mai puțin inovatoare față de IMM-urile din UE-28.

Distribuția IMM-urilor în România comparativ cu UE-28 în sectoarele cheie de activitate are următoarea configurație (Fundația Post-Privalizare, 2015):

- În sectorul Comerț sunt active cele mai multe IMM-uri din România cu o pondere de 39,6%, cu mult mai mare decât media europeană, care este de 28,5%;

- România are mai multe IMM-uri în Industria prelucrătoare depășind valoarea medie din UE-28; respectiv o pondere de 11,9% în România față de media europeană, care este de numai 9,6%;

- Un alt sector relevant pentru IMM-uri este și cel al Activităților științifice și tehnice, unde, în România, operează un procent de 12,7% dintre firme, mai mic față de cel din UE (17,6%);

- În Construcții, numărul de firme active din România reprezintă 10,3% din totalul de IMM-uri, în timp ce ponderea medie în acest sector este 14,3% în UE-28;

- Sectorul Hoteluri și Restaurante include 5,5% dintre IMM-urile românești, în UE-28 ponderea de IMM-uri fiind de 8,3%.

Gabriela Boldureanu

102

Observăm că în sectoarele comerț și industria prelucrătoare ponderea IMM-urilor din România este mai mare față de media UE-28, în timp ce ponderea IMM-urilor care activează în domeniul științific și tehnic este mai mică față de media UE-28.

În structura sectorială a IMM-urilor Comerțul rămâne sectorul de activitate cu

cel mai mare număr de firme în totalul firmelor din România. Conform Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Regională perioada 2014-2020

(Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, 2013) datele privind IMM-urile la nivel național sunt comparabile cu cele furnizate de rapoartele Comisiei

Europene. Astfel, în anul 2011- 99,64% dintre toate întreprinderile românești, sunt IMM-uri, adică au mai puțin de 250 de salariați și asigură 72,41% din totalul salariaților din întreprinderi. În ceea ce privește distribuția IMM-urilor pe regiuni de dezvoltare, în anul 2011, situația este următoarea:

Tabelul nr. 3. Distribuția IMM-urilor funcție de regiunile de dezvoltare

Nr. crt. Regiunea de dezvoltare Pondere 1 București Ilfov 24 2 Centru 12 3 Nord Est 11 4 Nord Vest 14 5 Sud 11 6 Sud Est 12 7 Sud Vest 7 8 Vest 9

Sursa: INS-Tempo, prelucrat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, p. 43 Analizând datele de mai sus, Regiunea București Ilfov se detașează de

celelalte regiuni cu o pondere a IMM-urilor de 24%, urmată de regiunea Nord Vest cu

un procent de 14%. La polul opus se află regiunile Vest și Sud Vest cu 9% și

respectiv 7% din numărul IMM-urilor la nivel național. Celelalte regiuni au ponderi relativ egale respectiv 11%-12% din total IMM-uri.

În ceea ce privește distribuția IMM-urilor funcție de dimensiunea

întreprinderilor, în anul 2011 ponderea cea mai mare o au microîntreprinderile (87,18%), urmate de întreprinderile mici cu o pondere de 8-9% și de întreprinderile

mijlocii cu o pondere de 1,4-2%. Tabelul nr. 4. Distribuția IMM-urilor funcție de dimensiunea întreprinderilor în

2011 Nr. crt. Dimensiunea întreprinderilor Pondere

1 Microîntreprinderi 87,18 2 Mici 8,00 - 9,00 3 Mijlocii 1,40 - 2,00

Sursa: INS-Tempo, prelucrat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, p. 44 Distribuția pe sectoare de activitate, este comparabilă cu datele furnizate de

Rapoartele Comisiei Europene. Astfel, pe primul loc se situează comerțul cu o pondere de

36,53%, urmată de trei domenii cu ponderi relativ egale, respectiv: activități profesionale și tehnice (10,96%), construcții (9,62%) și industria prelucrătoare (9,97%). La polul opus


103

se află IMM-urile cu activitate de transport și depozitare (7,02%) apoi cele cu activitate

hotelieră și de restaurație (4,91%), agricultură, silvicultură și pescuit (3,35%) și serviciile

de sănătate și asistență socială (1,97%).

Tabelul nr. 5. Distribuția IMM-urilor funcție de sectoarele de activitate în 2011 Nr. crt. Sector de activitate Pondere

1 Comerț 36,53 2 Activități profesionale științifice și tehnice 10,96 3 Construcții 9,62 4 Industria prelucrătoare 9,97 5 Transport și depozitare 7,02 6 Hotel și restaurante 4,91 7 Agricultură, silvicultură și pescuit 3,35 8 Sănătate și asistență socială 1,97

Sursa: INS-Tempo, prelucrat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, p. 44 În structura sectorială a IMM-urilor din România, comerțul are cea mai mare

pondere (36,53%) în total întreprinderi dar cu o contribuție redusă la crearea de locuri

de muncă și la valoare adăugată. Activitățile profesionale științifice și tehnice au o

pondere de 12,7% în total IMM-uri în România, pondere mai redusă față de media

UE-28 dar și performanțele acestui sector sunt cu mult mai slabe față de media UE-28.

3. Crearea de noi întreprinderi în România

La nivelul Uniunii Europene întreprinderile mici și mijlocii reprezintă cel mai

important furnizor de locuri de muncă (peste 4 milioane anual). Pentru a relansa dezvoltarea economică, creșterea și ocuparea forței de muncă la nivel european este

nevoie de mai mulți antreprenori (CE 2013). Numeroase studii în domeniul antreprenoriatului (Drucker 1986; Fayolle

2003; Watson 1998; Timmons 1999) au arătat că înfiinţarea de noi întreprinderi

reprezintă un factor important în procesul de creștere şi dezvoltare economico-socială

iar întreprinzătorul, este considerat fie figura principală din economie (Cantillon

1755, Say 1855) fie un lider și inovator (Schumpeter 1975). Analiza privind crearea de noi întreprinderi în România ne oferă informații

despre dinamica și demografia întreprinderilor și reflectă imaginea de ansamblu

privind mediul de afaceri românesc. În ceea ce privește noile întreprinderi este necesară clarificarea unor termeni

(INS 2014 citat în Boldureanu 2015): întreprinderile noi sunt asimilate, de regulă, IMM-urilor; există termenul de creare nouă oferit de Institutul Național de Statistică și se

referă la includerea firmei în Registrul statistic al întreprinderilor sau înmatricularea la Oficiul Național al Registrului Comerțului;

Gabriela Boldureanu

104

în alte cazuri, o întreprindere nou creată poate proveni dintr-o întreprindere deja existentă dar care a trecut printr-un proces de restructurare sau privatizare. O imagine cât mai fidelă privind mediul de afaceri românesc o redă ancheta

efectuată de Institutul Național de Statistică privind noile întreprinderi și profilul

întreprinzătorilor, perioada 1995-20112 (citat în Boldureanu 2015). Rata înființării de noi întreprinderi calculată față de stocul existent la 1

ianuarie 1995, adică de 388.180 se află în intervalul 13-17% până în 2001,

înregistrând o creștere semnificativă generată de îmbunătățirea mediului de afaceri cu

impact pozitiv asupra producției naționale exprimate în PIB. Numărul de companii

nou înființate după 2003 este mai mare de 100.000, cu un maxim în 2005 și a oscilat

în anii următori (Drăgan și Isaic 2013, citat în Boldureanu 2015). Numărul de întreprinderi nou create, rata de creare și PIB pe locuitor

ilustrează această evoluție.

Tabelul nr. 6. Numărul de întreprinderi nou create Perioada Numărul de întreprinderi Perioada Numărul de întreprinderi

Până în ianuarie 1995 388.180 2003 123.178 1995 68.772 2004 143.411 1996 51.684 2005 164.466 1997 50.516 2006 141.822 1998 66.841 2007 163.845 1999 55.852 2008 167.910 2000 63.941 2009 126.368 2001 63.383 2010 128.855 2002 92.595 2011 140.083

Sursa:Noile întreprinderi și profilul întreprinzătorilor, INS, București, 2013, p. 4 Observăm impactul crizei economico-financiare din 2008 asupra dinamicii

întreprinderilor nou create, aspect scos în evidență și mai clar prin analiza situației

întreprinderilor nou create la un an de la înființare.

Tabelul nr. 7. Situația întreprinderilor nou create la un an de la înființare (%) Anul de creare

Active Inactive Desființate

1995 66,1 19,4 14,5 1996 60,3 24,7 15,0 1997 65,3 21,0 13,7 1998 65,2 16,9 17,9 1999 64,2 14,9 20,9 2000 66,6 14,6 18,8 2001 61,5 12,8 25,7 2002 67,8 14,6 17,6 2003 69,1 13,7 17,2 2004 61,8 14,8 23,4

2 Datele utilizate au fost din Ancheta efectuată de Institutul național de statistică, Noile întreprinderi și

profilul întreprinzătorilor, 2013, cercetare armonizată Eurostat. Perioada de analiză este 1995-2011


105

2005 63,2 15,5 21,3 2006 68,7 19,3 12,0 2007 66,6 14,6 18,8 2008 51,7 20,4 27,9 2009 62,2 20,8 17,0 2010 68,0 22,2 9,8 2011 63,4 27,7 9,1

Sursa:Noile întreprinderi și profilul întreprinzătorilor, INS, București, 2013, p. 22 Ponderea întreprinderilor active în perioada 1995-2011 este de 60-65% cu un

minim în 2008 când s-au înregistrat cele mai puține întreprinderi active (51,7%) dar și

cele mai multe întreprinderi desființate (27,9%) iar procentul întreprinderilor inactive a fost destul de mare (20,4%).

După clasa de mărime distribuția întreprinderilor active nou create este

următoarea:

Tabelul nr. 8. Distribuția întreprinderilor active nou create după clasa de mărime

An Salariați

0 (%) 1-49 (%) ˃49 (%) 1995 59,2 40,2 0,6 1996 57,0 42,6 0,4 1997 55,7 44,2 0,1 1998 63,7 36,0 0,3 1999 64,5 34,9 0,6 2000 68,5 31,0 0,5 2001 61,4 37,1 1,5 2002 60,2 39,1 0,7 2003 55,6 43,9 0,5 2004 56,8 42,8 0,4 2005 62,7 36,9 0,4 2006 45,9 53,4 0,7 2007 60,4 39,1 0,5 2008 65,6 34,1 0,3 2009 72,2 27,6 0,2 2010 67,4 32,2 0,4 2011 58,7 40,9 0,4

Sursa: Noile întreprinderi și profilul întreprinzătorilor, INS, București, 2013, p. 13 Analizând în detaliu dinamica întreprinderilor active nou create după clasa de

mărime, aceasta ne arată ponderea mai mare a microîntreprinderilor în total

întreprinderi active nou create urmate de întreprinderile mici și apoi cele mijlocii. În

perioada de vârf a crizei economico-financiare a crescut destul de mult cota microîntreprinderilor (65-72%) în detrimentul creării de întreprinderi mici și mijlocii.

Aceasta denotă că perioada de instabilitate economică și financiară a generat

orientarea întreprinzătorului spre afaceri care generează un risc mai mic. După tipul unității, distribuția întreprinderilor active nou create este redată

astfel:

Gabriela Boldureanu

106

Tabelul nr. 9. Distribuția întreprinderilor active nou create după tipul unității (%) An Întreprinzători individuali (%) Societăți comerciale (%)

1995 46,6 53,4 1996 48,2 51,8 1997 50,0 50,0 1998 61,0 39,0 1999 59,2 40,8 2000 60,8 39,2 2001 33,3 66,7 2002 48,1 51,9 2003 46,6 53,4 2004 38,7 61,3 2005 45,9 54,1 2006 35,7 64,3 2007 43,3 56,7 2008 43,4 56,6 2009 60,1 39,9 2010 56,1 43,9 2011 47,3 52,7

Sursa:Noile întreprinderi și profilul întreprinzătorilor, INS, București, 2013, p. 11 Se poate face o corelare între dinamica întreprinderilor active nou create după

clasa de mărime și tipul unității. Cea mai mare parte din categoria întreprinzătorilor

individuali au creat microîntreprinderi, restul afacerilor sunt de tipul societăților

comerciale. Dacă în anul 2009 ponderea întreprinzătorilor individuali era de 60,1%, și

a societăților comerciale de 39,9% în anul 2011 se constată o reorientare a mediului

de afaceri, ponderea societăților comerciale fiind mai mare (52,7%) decât a întreprinzătorilor individuali (47,3%).

Funcție de sectoarele de activitate întreprinderilor active nou create au

următoarea distribuție:

Tabelul nr. 10. Distribuția întreprinderilor active nou create pe sectoare de activitate (%)

An Industrie Construcții Comerț Transporturi Hoteluri și restaurante Alte servicii

1995 15,9 5,6 59,0 5,5 6,2 7,8 1996 13,8 7,1 55,1 8,4 3,9 11,8 1997 13,1 7,1 55,6 7,8 4,4 12,1 1998 10,6 6,2 56,4 10,3 3,5 13,1 1999 14,9 5,5 48,9 9,5 4,4 16,8 2000 13,9 6,1 41,4 10,2 3,3 25,1 2001 12,4 5,0 41,5 7,3 2,9 30,9 2002 11,9 5,0 42,7 6,0 4,0 30,4 2003 10,9 5,5 32,5 10,8 2,8 37,5 2004 11,9 7,5 33,6 9,4 3,5 34,1 2005 10,9 9,8 37,0 6,8 3,6 31,9 2006 9,3 13,0 35,8 7,7 4,0 30,4 2007 6,7 11,2 21,4 6,4 2,3 52,0 2008 12,7 17,5 45,6 9,3 4,8 10,1


107

2009 14,5 9,8 48,9 8,3 6,8 11,7 2010 12,4 9,1 51,1 8,2 6,9 12,3 2011 16,8 11,7 43,1 10,4 6,7 11,3

Sursa: Noile întreprinderi și profilul întreprinzătorilor, INS, București, 2013, p. 16

În perioada analizată 1995-2011, cele mai multe întreprinderi nou create au ca obiect de activitate comerțul, cu excepția anului 2007, unde ponderea IMM-urilor cu activitate în domeniul comerțului era de doar 21,4% iar firmele cu obiect de activitate în domeniul serviciilor erau în procent de 52%. Întreprinderile nou create în domeniul industrial au ponderi cuprinse între 10-15% cu excepția anului 2007 unde mediul de

afaceri a suferit mutații profunde, antreprenorii preferând desfășurarea de activități în

domeniul serviciilor în defavoarea activităților industriale, de construcții, transporturi. În anul 2011, comerțul este sectorul de activitate preferat de întreprinzători

(43,1%) iar celelalte sectoare au ponderi mai mari, cuprinse între 6,7-16,8%, aspect ce denotă faptul că efectele crizei economice nu se resimt la fel de acut ca în anii

anteriori, iar mediul de afaceri cunoaște un ușor reviriment.

4. Analiza performanțelor IMM-urilor în România

Performanțele IMM-urilor din România sunt sub media europeană, așa cum

am observat din valorile principalilor indicatori din 2013 la nivelul României, comparativ cu media UE-28.

Dacă la nivelul indicatorilor privind ponderea IMM-urilor în total întreprinderi (99,70% România, 99,80% UE-28) și ponderii angajaților în IMM-uri în total angajați în

întreprinderi (66,70% România, 66,90% UE-28) situația din România este asemănătoare

cu cea din UE-28, în ceea ce privește valoarea adăugată, conform datelor din tabelul nr. 2.

(Principalii indicatori ai IMM-urilor din România comparativ cu UE-28), IMM-urile românești au o contribuție de 49,40% la valoarea adăugată, în timp ce IMM-urile din UE-28 au o contribuție de 58,10%.

Acest lucru denotă faptul că IMM-urile românești sunt mai puțin competitive,

performante și mai puțin inovatoare față de media UE-28, după cum am afirmat anterior. În baza declarațiilor anuale de bilanț din anul 2012 ale unui număr de 572.873

întreprinderi mici și mijlocii3 se analizează performanțele acestora în termeni de cifră

de afaceri și profit. Tabelul nr. 11. Distribuția IMM-urilor după clasa de mărime (2012)

Nr. crt. Salariați Numărul de

întreprinderi Numărul de salariați Numărul mediu de

salariați 1 0 - 9 521.077 797.164 1,52 2 10 - 49 44.000 863.889 19,53 3 50 - 249 7.796 790.130 101,35 Total IMM 572.873 2.451.183

Sursa: CNIPMMR, Cartea Albă a IMM-urilor, 2014

3 Prelucrare după CNIPMMR, Libro bianco delle PMI, 2014

Gabriela Boldureanu

108

După cum observăm numărul de salariați este aproximativ egal în cadrul

IMM-urilor deși ponderea microîntreprinderilor este de 90,95%, ponderea salariaților

este de 32,52% din total IMM-uri iar numărul mediu de angajați este de 1,52.

Tabelul nr.12. Distribuția regională a IMM-urilor după cifra de afaceri

Nr. crt. Regiunea

Cifra de afaceri (mii lei)

Numărul de

PMI Pondere

(%)

Cifra de afaceri medie pe IMM-uri

(lei) 1 Nord Est 45.200.000 57.613 7,49 784.545 2 Sud Est 65.800.000 67.052 10,90 981.328 3 Sud 58.600.000 62.268 9,71 941.093 4 Sud Vest 28.300.000 42.259 4,69 669.680 5 Vest 45.400.000 52.099 7,52 871.418 6 Nord Vest 69.800.000 81.169 11,56 859.934 7 Centru 58.500.000 69.830 9,69 837.749 8 București-Ilfov 232.600.000 140.583 38,44 1.650.271 Total 603.600.000 572.873 100,00 1.053.637


Din tabel constatăm următoarele: Volumul total al cifrei de afaceri are o distribuție inegală pe regiuni de

dezvoltare; Comparativ cu media națională (1.053.637 lei) regiunea București Ilfov are o

cifră de afaceri medie pe total IMM-uri de 1.650.271, evidențiind diferențe

regionale din ce în ce mai pronunțate; În termeni de cifră de afaceri, cea mai slabă regiune este Regiunea de Sud

Vest cu o pondere de 4,7% din volumul cifrei de afaceri și 7,4% din total

întreprinderi active. Printre altele ocupă și ultima poziție cu o cifră de afaceri

medie pe IMM de 669.680 lei; La polul opus se află Regiunea București Ilfov cu o pondere de 33,44% din

volumul cifrei de afaceri, deține 24,5% din total IMM-uri active și o cifră de

afaceri medie pe IMM de 1.650.271 lei. a) Performanțele microîntreprinderilor4 - Majoritare în termeni numerici (521.077) cu 90,95% din total IMM-uri,

microîntreprinderile desfășoară activități incluse în 88 sectoare CAEN, lucru ce demonstrează diversificare și posibilitate de dezvoltare

antreprenorială; - Activitățile preponderente desfășurate de microîntreprinderi și care au o

pondere cuprinsă în intervalul 2,5%-30,14% din volumul cifrei de afaceri realizate de microîntreprinderi sunt: comerțul en gros, comerțul en detail,

construcții, transporturi, agricultura, industria alimentară, producția și

furnizarea de energie electrică, termică, gaz;

4 Prelucrare după CNIPMMR, Libro bianco delle PMI, 2014


109

- Activitățile desfășurate de microîntreprinderi care au o pondere de 0,01% și chiar inferioare acestei valori sunt: producția de tutun, activități de

asistență socială, activități domestice private etc.; - În ceea ce privește distribuția pe regiuni de dezvoltare, se distinge Regiunea

București Ilfov cu 37,79% din volumul cifrei de afaceri, după care urmează Regiunea Sud Est cu 11,63% și Regiunea Nord Vest cu 11,36%;

- IMM-urile cu performanța cea mai redusă se află în regiunea de Sud Vest.

b) performanțele întreprinderilor mici5 - Din totalul de 44.000 de întreprinderi mici, cea mai mare parte activează în

domeniul comerțului (en gros și en detail). Împreună, cele două categorii, realizează un volum al cifrei de afaceri de 43% din total;

- Activitățile care au o cifră de afaceri ridicată sunt: producția și furnizarea de energie electrică, termică, gaz, apă caldă și aer condiționat; intermedieri financiare; producția de tutun;

- Activitățile cu valori reduse ale cifrei de afaceri sunt: activități educative, investigație și securitate, asigurări, activități domestice private, activități de asistență socială.

- Diferențe majore se constată în termeni regionali: ca și în cazul microîntreprinderilor se distinge Regiunea București Ilfov;

- O pondere mai mare de 10% din volumul cifrei de afaceri se înregistrează în regiunile Sud Est, Sud, Nord Vest și Regiunea București Ilfov;

- La fel ca în cazul microîntreprinderilor, regiunea cu performanțe scăzute este tot Sud Vest.

c) performanțele întreprinderilor mijlocii6 - Acest sector cuprinde 7796 întreprinderi care își desfășoară activitatea în

86 sectoare economice CAEN; - Sectoarele CAEN care au o cotă superioară valorii de 3% din volumul

cifrei de afaceri al întreprinderilor mijlocii sunt: comerțul en gros, comerțul en detail, industria alimentară, construcțiile de clădiri, construcțiile metalice, ingineria civilă;

- Activitățile cu un volum ridicat al cifrei de afaceri: fabricația produselor de petrol, intermedieri financiare, producția și furnizarea de energie electrică, termică, gaz, apă caldă și aer condiționat, comerțul en gros, comerțul en detail, activități ale agențiilor de turism;

- Distribuția regională scoate în evidență disparitățile în termeni de performanță: peste 41% din volumul cifrei de afaceri al întreprinderilor mijlocii este realizat în regiunea București Ilfov în timp ce în regiunea de Sud Vest se remarcă un procent destul de mic, de doar 4%;

5 idem 6 ibidem

Gabriela Boldureanu

110

Un alt aspect al performanței IMM-urilor studiate îl reprezintă rentabilitatea

întreprinderilor. Pe regiuni de dezvoltare situația este următoarea:

Tabelul nr. 13. Indicatori privind profitul în IMM-uri pe regiuni de dezvoltare

Regiuni de dezvoltare

Volumul profitului (mii

lei)

Numărul de

IMM-uri rentabile

Structura regională a

profitului IMM-urilor

Profitul mediu pe întreprindere

rentabilă (mii lei)

Nord Est 2.450.000 25.447 5,55 96,3 Sud Est 3.310.000 27.437 8,85 120,6 Sud 3.450.000 26.482 9,23 130,3 Sud Vest 1.720.000 18.410 4,60 93,4 Vest 3.450.000 20.811 9,26 156,3 Nord Vest 3.760.000 33.401 10,06 112,6 Centru 3.930.000 29.636 10,51 132,6 București-Ilfov 15.300.000 53.833 40,93 284,2 Total 37.380.000 234.457 100,00 158,8


În baza acestor date regiunea București Ilfov se detașează clar de celelalte

regiuni nu doar în ceea ce privește numărul de IMM-uri dar și prin prisma

performanțelor economice ale IMM-urilor. Într-un alt studiu7 realizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și

Mijlocii din România (Nicolescu, Isaic Maniu 2014) performanțele generale ale IMM-urilor din 2013 comparativ cu cele din 2012 au fost mai slabe pentru 23,26% dintre firme, 52,26% dintre acestea nu au suferit modificări, rezultate inferioare au înregistrat 5,10%

dintre firme, îmbunătățiri de activitate au înregistrat 17,21% dintre firme iar rezultate

foarte bune au înregistrat doar 2,17% dintre organizații. Performanțele IMM în 2013 față de 2012 pe regiuni de dezvoltare scoate în

evidență discrepanțele regionale.

Tabelul nr. 14. Performanțelor IMM-urilor în 2013 față de 2012 pe regiuni de

dezvoltare Nr crt Performanțe

IMM-uri grupate pe regiuni de dezvoltare (%) NE SE S SV V NV C BIF

1 Net îmbunătățite 0,00 1,03 1,22 7,26 0,00 1,10 0,63 0,91 2 Îmbunătățite 15,38 17,53 19,88 25,41 30,03 12,71 12,03 13,15 3 Aceleași performanțe 46,15 53,61 46,48 46,53 50,00 61,88 58,86 54,65 4 Ușor inferioare 26,92 22,68 24,16 16,83 20,00 23,20 25,95 25,83 5 Inferioare 11,54 5,15 8,26 3,96 0,00 1,10 2,53 5,44


7 Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România a efectuat o cercetare de

teren în baza unui chestionar aplicat unui număr de 1569 de IMM-uri, provenite din toate ramurile de activitate. Eșantionul considerat este reprezentativ pentru sectorul IMM-urilor din România. Această

anchetă a avut ca scop realizarea Cărții Albe a IMM-urilor, anul 2014 și conține cele mai recente

analize și previziuni asupra sectorului IMM-urilor din România.


111

Performanțe economice net îmbunătățite, înregistrează firmele din Regiunea

de Sud Vest (7,26%) în timp ce în regiunile Nord Est și Vest nici o firmă nu

înregistrează performanțe superioare. Performanțe îmbunătățite înregistrează firmele

din Regiunea de Vest (30,03%) acesta fiind cel mai bun nivel, iar firmele din Regiunea Centru înregistrează cel mai scăzut nivel (12,71%).

Aceleași performanțe înregistrează 61,88% din firmele din regiunea de Nord

Vest și doar 46,15% din firmele din Regiunea de Nord Est. Performanțe ușor inferioare înregistrează 26,92% din firmele din Regiunea de

Nord Est și doar 16,83% din firmele din Regiunea de Sud Vest. La polul opus se află

performanțele net inferioare unde 11,54% din firmele din regiunea de Nord Est

înregistrează un astfel de nivel în timp ce în Regiunea de Vest nici o firmă nu

înregistrează performanțe net inferioare. În ceea ce privește performanțele generale ale IMM-urilor în anul 2013 față de

anul 2012, pe sectoare de activitate, din tabelul de mai jos se pot constata următoarele: IMM-urile din sectorul industrial sunt cele mai numeroase în ceea ce privește

performanțele net superioare față de anul precedent (2,86%); Cele mai multe IMM-uri care au obținut performanțe superioare față de anul

precedent sunt cele care activează în domeniul transporturilor (25,58%); Aproximativ jumătate din firmele aparținând ramurilor de activitate din

tabelul de mai jos (intervalul 59,70% construcții - 44,19% transporturi) au înregistrat aceleași rezultate în anul 2013 față de anul 2014;

Rezultate ușor inferioare au înregistrat firmele din sectorul industrial

(19,05%) în timp ce ponderea firmelor din sectorul comercial a fost destul de mare (26,53%);

La polul opus, cu cele mai slabe rezultate față de anul anterior, se regăsesc

5,97% din firmele din sectorul construcții și 5,98% din sectorul servicii.

Tabelul nr. 15. Clasificarea performanțelor IMM în perioada 2012-2013 pe ramuri de activitate

Nr. Crt. Performanțe

IMM grupate pe ramuri de activitate (%) Industrie Construcții Comerț Transport Turism Servicii

1 Mult îmbunătățite 2,86 1,49 2,04 2,33 2,78 1,93 2 Îmbunătățite 20,00 14,93 15,77 25,58 19,44 16,52 3 Aceleași 52,06 59,70 51,95 44,19 52,78 52,37 4 Ușor inferioare 19,05 17,91 26,53 23,26 22,22 23,20 5 Mult inferioare 5,03 5,97 3,71 4,55 2,78 5,98


În ceea ce privește performanțele generale ale IMM-urilor în anul 2014 față de

anul 2013 în cercetarea realizată de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici

și Mijlocii din România, 55,45% dintre organizații au avut aceleași rezultate, pentru

23,01% dintre organizații situația economico-financiară s-a îmbunătățit, rezultate

inferioare în anul 2014 față de anul 2013 au obținut 13,45% dintre IMM-uri, rezultate net inferioare, 5,42% dintre firme iar rezultate mult mai bune față de nivelul anului

2013 au obținut doar 2,68% dintre firme.

Gabriela Boldureanu

112

Analiza performanțelor întreprinderilor pe regiuni de dezvoltare, perioada

2013-2014, relevă situația descrisă în tabelul următor:

Tabelul nr. 16. Performanțelor IMM-urilor în 2014 față de 2013 pe regiuni de

dezvoltare Nr. crt. Performanțe

IMM-uri grupate pe regiuni de dezvoltare (%) NE SE S SV V NV C BIF

1 Net îmbunătățite 1,92 4,12 0,61 3,24 0,00 1,10 0,63 0,91 2 Îmbunătățite 19,23 18,56 21,10 31,35 20,00 29,83 18,99 18,82 3 Aceleași performanțe 50,00 47,42 51,07 44,22 50,00 61,88 72,15 60,32 4 Ușor inferioare 19,23 20,62 18,96 12,21 30,00 6,63 5,70 13,15 5 Inferioare 9,62 9,28 8,28 2,97 0,00 0,55 2,53 6,80

Sursa: CNIPMMR, Cartea Albă a IMM-urilor, 2014 Datele din tabel ne arată o situație destul de interesantă: dacă în anul 2013 nici o

firmă din regiunea de Nord Est nu a obținut rezultate net superioare față de anul anterior,

în anul 2014 un procent de 1,92% dintre IMM-uri au obținut performanțe net superioare față de nivelul anului 2013 iar dacă ponderea cea mai mare a IMM-urilor care au avut rezultate net superioare în 2013 față de anul anterior au fost din Regiunea de Sud Vest, în anul 2014 tot zona de Est a României domină și anume 4,12% din IMM-urile cu rezultate foarte bune sunt din Regiunea de Sud Est.

În schimb Regiunea de Sud Vest se remarcă prin ponderea cea mai mare a

întreprinderilor cu performanțe îmbunătățite în anul 2014 față de 2013, respectiv

29,83% dintre acestea. Cele mai multe IMM-uri din Regiunea Centru (72,15%) au obținut aceleași

performanțe în 2014 față de nivelul anului 2013, iar aproximativ 50% din IMM-urile din celelalte regiuni se încadrează în această categorie.

În analiză se remarcă Regiunea de Vest unde, la categoria „performanțe ușor

inferioare”, IMM-urile din această regiune au ponderea cea mai mare (30%) și nicio

firmă din această regiune nu a obținut rezultate ”mult inferioare” față de nivelul

anului 2013. În schimb, de această dată, la categoria „cele mai slabe rezultate”, se

încadrează tot firmele din zona de Est a țării.

Tabelul nr. 17. Performanțele IMM-urilor în 2014 față de 2013 funcție de

dimensiunea întreprinderii

Nr. crt. Performanțe Dimensiunea întreprinderii

Microîntreprinderi (%)

Întreprinderi mici (%)

Întreprinderi mijlocii (%)

1 Mult îmbunătățite 1,59 3,47 5,80 2 Îmbunătățite 14,99 27,03 20,29 3 Aceleași 53,59 44,79 56,52 4 Ușor inferioare 24,66 19,69 11,59 5 Mult inferioare 5,08 5,02 5,80



113

În funcție de dimensiunea întreprinderii, observăm că cele mai bune rezultate în 2014 față de anul 2013 au obținut întreprinderile mici (3,47%) în timp ce 27,03% dintre firmele care au obținut performanțe îmbunătățite sunt tot întreprinderi de dimensiuni mici. Aceleași rezultate au obținut 56,52% dintre întreprinderile mijlocii, 44,79% dintre întreprinderile mici și 53,59% dintre microîntreprinderi.

Microîntreprinderile au ponderea cea mai mare (24,66%) în ceea ce privește rezultatele ușor negative iar un procent de 5,80% dintre firmele care au obținut rezultate foarte slabe față de nivelul anului 2013 sunt întreprinderi mijlocii.

Pentru a surprinde o imagine de ansamblu privind activitatea IMM-urilor în perioada 2012-2013 în cercetarea realizată de CNIPMMR a fost analizată evoluția următorilor indicatori și anume: volumul vânzărilor, numărul de angajați, stocul de marfă, numărul de clienți, volumul de comenzi, volumul exporturilor, mărimea profitului:

Volumul vânzărilor a rămas același pentru 50,67% dintre unitățile economice și doar pentru 2,47% dintre IMM-uri a înregistrat creșteri semnificative;

Numărul de angajați a rămas același pentru 74,29% dintre întreprinderi, a înregistrat o creștere puternică doar pentru 0,95% dintre IMM-uri și o scădere semnificativă pentru 2,31 dintre cazuri;

Nivelul stocului de mărfuri a rămas același pentru 55,31% dintre IMM-uri, în timp ce doar pentru 1,26% dintre IMM-uri s-au înregistrat salturi semnificative;

Volumul comenzilor a înregistrat următoarea dinamică: 49,45% dintre IMM-uri au înregistrat același nivel și doar 2,06% dintre unitățile economice, numărul de comenzi a crescut simțitor;

Analizând numărul de clienți rezultă că 48,50% dintre întreprinderi au înregistrat același nivel, 22,65% dintre întreprinderi au înregistrat o ușoară diminuare și doar 2% dintre întreprinderi au înregistrat creșteri semnificative;

Volumul exporturilor s-a menținut la același nivel pentru 60,63% dintre IMM-uri, s-a diminuat ușor pentru 16,29% dintre întreprinderi și doar 0,90% dintre IMM-uri au înregistrat creșteri importante;

Mărimea profitului corespunde tendințelor înregistrate de indicatorii analizați anterior respectiv 50,40% dintre IMM-uri au înregistrat același nivel al profitului, o reducere semnificativă 6,39% dintre firme și o creștere semnificativă doar 1,40% dintre IMM-uri.

Concluzii

Performanțele sectorului IMM-urilor la nivel european în perioada crizei economico-financiare au înregistrat o evoluție oscilantă la principalii indicatori respectiv numărul de IMM-uri, numărul de angajați, valoarea adăugată.

Indicatorii privind performanța întreprinderilor în România indică valori mai slabe față de mediile corespunzătoare din UE-28 și scot în evidență decalajele mari de dezvoltare acumulate de IMM-urile din România în perioada crizei economice.

Deficitul de firme active economic s-a înrăutățit în urma crizei mondiale ceea ce a dus la reducerea ponderii microîntreprinderilor în România (87,40%) față de media UE-28 (92,4%).

Gabriela Boldureanu

114

În structura sectorială a IMM-urilor din România, comerțul rămâne sectorul cu cea mai mare pondere a IMM-urilor (36,53%) în total întreprinderi dar cu o contribuție redusă la crearea de locuri de muncă și la valoare adăugată. Activitățile profesionale științifice și tehnice au o pondere de 12,7% în total IMM-uri în România, pondere mai redusă față de media UE-28 dar și performanțele acestui sector sunt cu mult mai slabe față de media UE-28.

Aceasta denotă faptul că IMM-urile românești sunt mai puțin competitive, performante și mai puțin inovatoare față de IMM-urile din UE-28.

Performanțele IMM-urilor: Microîntreprinderile reprezintă segmentul cel mai numeros din cadrul IMM-

urilor ( 90,95%), sunt operative în 88 de activități (sectoare CAEN), aproximativ 53% dintre acestea desfășoară activități în 11 sectoare CAEN și realizează un procent de 62,2% din volumul cifrei de afaceri obținută de microîntreprinderi.

Referitor la întreprinderile mici, primele două activități CAEN unde își desfășoară activitatea 25,5% din total întreprinderi mici, produc aproximativ 40% din volumul cifrei de afaceri, în timp ce primele 10 activități produc 70% din volumul cifrei de afaceri;

Cele 7.796 întreprinderi medii operează în 86 sectoare economice CAEN; Sunt diferențe mari privind performanțele IMM-urilor pe regiuni de dezvoltare.

Regiunea București Ilfov primează la toate categoriile de IMM-uri, fie referitor la numărul de IMM-uri, fie referitor la performanțele IMM-urilor;

Regiunea București Ilfov se distanțează de celelalte regiuni nu doar în privind categoriilor de IMM-uri dar și datorită următoarelor aspecte: - procentul ridicat al IMM-urilor rentabile: 22,86%; - ponderea profitului realizat de IMM-urile din această regiune este de

40,93%; - volumul profitului pe întreprindere este de 284,2 mii lei, de 1,79 ori mai

mare decât media națională și de 3,04 ori mai mare decât profitul

realizat de o firmă din regiunea de Sud Vest; La celelalte regiuni se constată modificări de performanță a IMM-urilor de la

un an la altul. Conform studiilor realizate de CNIPMMR, dacă în anul 2012

regiunea cea mai slab dezvoltată din punct de vedere al performanțelor

firmelor era Regiunea de Sud Vest, în anii 2013 și 2014, IMM-urile din această regiune au avut performanțe mult îmbunătățite.

În baza analizei efectuate, a Strategiei UE 2020, Small Business Act 2015 și

Planului de acțiune Antreprenoriat 2020, propun o serie de măsuri pentru sprijinirea și

dezvoltarea IMM-urilor din România: Facilitarea accesului la finanțare a IMM-urilor prin intermediul

microsubvențiilor sau a microîmprumuturilor, susținerea proceselor inovative

din IMM-uri și introducerea noilor tehnologii, finanțate în principal prin

proiecte europene;


115

Susținerea și promovarea internaționalizării IMM-urilor prin crearea de contacte directe între întreprinzători și IMM-uri din România și grupuri de

IMM-uri din Europa; Crearea și dezvoltarea unei rețele de cooperare între Universități, Institute de

Cercetare și IMM-uri în baza unor proiecte, contracte cu scopul dezvoltării

capacității inovative din IMM-uri, formării profesionale a angajaților și

managerilor; Susținerea distribuției și comercializarea produselor IMM-urilor, stimularea

distribuției produselor tradiționale și locale.


Atalay, Murat, Nilgun Anafarta și Fulya Sarvan. 2013. „The relationship between innovation and firm performance: An empirical evidence from Turkish automotive supplier industry” Procedia - Social and Behavioral Sciences 75: 226-235.

Boldureanu, Gabriela. 2015. „The innovation process in SME’s in Romania” Globalization, intercultural dialogue and national identity International Conference. Petru Maior University, Târgu Mureș.

Boldureanu, Gabriela. 2015. „The creation of new businesses in Romania”. Probleme actuale ale economiei globale, Conferința Internațională, Universitatea Ovidius, Constanța.

Cantillon, Richard. 1755. Essai sur la nature e du commerce en générale, tradus de Institut Coppet. Paris, 2011.

Comisia Europeană. 2010a. Uniunea Inovării. http://ec.europa.eu/romania/news/ 071010_uniunea_inovarii_ro.htm.

Comisia Europeană. 2010a. „O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii”. În EUROPA 2020. Bruxelles: http://www.mae.ro/sites/default/files/file/Europa2021/Strategia_Europa_2020.pdf.

Comisia Europeană. 2013. „Relansarea spiritului de întreprindere în Europa”. Plan de acțiune Antreprenoriat 2020. Bruxelles: http://ec.europa.eu/transparency/ regdoc/rep/1/2012/RO/1-2012-795-RO-F1-1.Pdf:3-4.

Comisia Europeană. 2014. Anual Raport on European SMSs 2013/2014 – A partial and fragil Recovery. http://ec.europa.eu/growth/smes/business-friendly-environment/performance-review/files/annual-report /infographics_en.pdf.

Drăgan, Irina Maria și Isaic-Maniu Alexandru. 2013. „Criza economică și barometrul Antreprenorial”. Revista Româna de Statistică (7): 43-52.

Drucker, Peter. 1993. Inovaţia şi sistemul antreprenorial. București: Editura Enciclopedică. Fayolle, Alain. 2003. Le metier du createur d-entreprise. Paris: Edition d-Organisation. Fundația Post-privalizare. 2015. IMM-urile românești în Uniunea Europeană.

București:http://www.postprivatizare.ro/romana/wp-content/uploads/2015/01/IMM-RO-in-UE_final_2015.pdf: 8-36.

Godin, Benoit. 2002. „The Rise of Innovation Surveys: Measuring a Fuzzy Concept”. http//www.inrs-ucs.uquebec.ca/inc/CV/godin/innovation.pdf.

Gabriela Boldureanu

116

Institutul Național de Statistică. 2014. Evoluția IMM-urilor din România 2010-2013. București: http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/pliante%20statistice/IMM-2014.pdf.

Hada, Teodor. 1999. Finanţele agenţilor economici din România. Deva: Editura Intelcredo. Institutul Național de Statistică. 2014. Evoluția IMM-urilor din România 2010-2013.

http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/pliante%20statistice/IMM-2014.pdf, Institutul Național de Statistică. 2013. Noile întreprinderi și profilul întreprinzătorilor.

București: http://media.hotnews.ro/media_server1/document-2013-06-4-14935065-0-seria-statistica-intreprinderi-intreprinderi-noi-profilul-intreprinzatorilor-2013.pdf.

Institutul Național de Statistică. 2014. Evoluția IMM-urilor din România 2010-2013. http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/pliante%20statistice/IMM-2014.pdf.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. 2013. Strategia Națională pentru

Dezvoltare Regională perioada 2014-2020. http://eufinantare.info/docs/ Strategia%20Nationala%20Dezvoltare%20Regionala%20%20-%20iulie%202013_SNDR2013.pdf: 43.

Nicolescu, Ovidiu, Alexandru Iasic Maniu ș.a. 2014. Libro Bianco delle PMI. Bucarest: Casa Editrice Sigma.

OECD, EUROSTAT. 2005. OSLO Manual, Guidelines for Collecting and Interpreting Innovation Data, 3rd Edition, The Measurement of Scientific and Technological Activities. Paris: OECD Publishing. http://www.oecd.org/science/inno/2367580.pdf.

Oprean, Constantin, Mihaela Alina Vanu și Amelia Bucur. 2010. „Rolul difuziei inovării

în susţinerea economiilor abstracte competitive. Cuantificarea inovării”. Revista Română a inovării (6-7): 48.

Say, Jean Baptiste. 1855. A Treatise on Political Economy, tradus de Clement Biddle. Philadelphia: Lippincott, Grambo & Co.

Schumpeter, Joseph Alois. 1975. Capitalism socialism and democracy. New York: Harper. Timmons, James.A. 1999. New Venture Creation: Entrepreneurial for 21st Century (5`th

edition). Homewood. Illinois: Irwin – McGraw-Hill. Varis, Miika și Hannu Littunen. 2010. „Types of innovation, sources of information and

performance in entrepreneurial SMEs”. European Journal of Types of innovation, sources of information and performance in entrepreneurial SMEs 13 (2): 128-154.

Vyas, Vijay. 2009. Innovation and new product development by SMEs: An investigation of Scottish food and drinks Industry. Edinburgh Napier University PhD Thesis.

Watson, Kathryn. 1998. „Small Business start-ups: Success factors and support implication”. International Journal of Entrepreneurial Behavior & Research 4 (3): 217-233.

West, A. Michael și James L. Farr. 1990. „Innovation and Creativity at Work: psychological and organizational strategies”. În Innovation at work. Chichester: John Wiley & Sons, Ltd: 3-13.


117

Practici de resurse umane inovative şi performanţa

angajaţilor în cadrul firmelor româneşti

Carmen Claudia Aruştei

În ultimii 20 de ani, organizațiile din mediul de afaceri românesc au fost

nevoite să reacționeze la schimbările care au avut loc atât în mediul economic național, cât și în cel internațional. Pentru a putea răspunde noilor cerințe ale pieței și pentru a putea rămâne competitive într-un mediu atât de dinamic, în care prezența firmelor multinaționale este una tot mai agresivă, o parte din firmele românești s-au adaptat acestor cerințe, altele au realizat schimbări radicale la nivelul întregii afaceri.

Având în vedere faptul că această viteză de reacţie – care presupune atât propunerea, cât și acceptarea schimbărilor – poate fi aplicată eficient și eficace doar cu ajutorul angajaților, managementul resurselor umane (MRU) joacă un rol special. MRU nu mai are doar o funcţie administrativă sau de implementare a strategiei de afaceri, ci şi una de promovare a schimbărilor. În acest fel, inovarea în activitățile de resurse umane se impune ca o necesitate și o practică uzuală.

În ce mod inovarea chiar reprezintă un subiect de interes şi cât de importantă este aceasta pentru organizaţiile româneşti, se va răspunde prin intermediul acestui studiu. În prima parte a prezentei lucrări este realizată o scurtă trecere în revistă a literaturii de specialitate cu privire la performanţa asupra căreia MRU poate avea influenţe şi la practicile de resurse umane considerate drept inovative. Ulterior, vor fi prezentate rezultatele unei cercetări exploratorii de tip studiu de caz, realizată în cadrul a patru firme cu capital 100% românesc. Întrebările care au fost urmărite în cadrul prezentei cercetări au fost:

Care sunt tipurile de performanţă asupra cărora MRU poate avea impact? Care este performanţa aşteptată de angajatori pentru diferite categorii de

angajaţi (de ex. „de bază”, „periferic”, contact direct cu clientul, administrativ, producție)?

Ce reprezintă o practică de resurse umane inovativă și ce exemple se regăsesc în firmele românești?

Care este nivelul performanţei angajaţilor de natură atitudinală şi comportamentală în cadrul uneia dintre firmele analizate? Studiul a avut ca scop identificarea practicilor de resurse umane inovative, a

performanţelor angajaţilor în general și a celor de natură atitudinală și

Această lucrare a fost realizată în cadrul proiectului POSDRU/159/1.5/S/133675 „Inovare şi dezvoltare în





118

comportamentală, în mod special. Rezultatele obținute subliniază faptul că pentru firmele participante la studiu, inovarea în MRU nu se referă la crearea unor practici de resurse umane noi, diferite de ale concurenților, ci în special la implementarea celor deja existente, dar în moduri diferite.

1. Inovație și performanță în domeniul resurselor umane

1.1. Performanța angajaților și performanța organizațională – delimitări conceptuale. O perspectivă a managementului resurselor

umane Studierea conceptului de performanță a devenit un subiect de interes major

atât pentru specialiștii din domeniul academic, cât și pentru practicieni, în special în ultimii 20 de ani. În ceea ce privește domeniul academic, interesul pentru acest concept s-a datorat dezvoltării cercetării în domeniul managementului strategic al resurselor umane și studiilor care au urmărit determinarea legăturii dintre MRU şi performanță. De aceea, autori precum Paauwe și Boselie (2005) și Guest (2011) subliniază importanța definirii și operaționalizării performanței, astfel încât cercetarea din domeniul managementului strategic al resurselor umane să își poată demonstra statutul – și anume acela de factor determinant în procesul de obținere al performanței (Paauwe și Boselie 2005).

Se poate afirma faptul că firmele românești au avut dintotdeauna o preocupare pentru performanță, însă orientarea lor a fost mai mult spre cea financiară şi mai puţin spre cea organizaţională. Cu toate acestea, organizațiile nu au realizat demersuri strategice pentru identificarea și valorificarea factorilor care determină acest tip de performanță (de ex. performanța angajaților, MRU). De aceea, pentru o parte din aceste firme, interesul pentru definirea performanței angajaților și evaluarea acesteia a apărut relativ recent, ca urmare a reglementărilor legislative trasate de Codul muncii. În același timp, se constată că activitatea de evaluare a performanțelor este realizată de unele organizații într-un mod mai curând formal, fără a putea genera astfel avantaje reale pentru firmele în cauză. Tocmai de aceea considerăm utilă conceptualizarea performanței angajaților și a performanței organizaționale atât pentru practicieni, cât și pentru cei din mediul academic.

O analiză detaliată a tipurilor de performanță asupra cărora MRU poate acționa a fost realizată de autorii Paauwe și Boselie (2005), având la bază lucrările realizate de Dyer și Reeves (1994) și Guest (1997). Cercetătorii susțin existența a trei tipuri de rezultate care definesc performanța unei organizații:

a) performanța financiară, reprezentată de indicatori precum profit, nivel al vânzărilor, cotă de piață;

b) performanța organizațională/ operațională, reprezentată de rezultate organizaţionale precum productivitate, nivelul calității serviciilor sau produselor, eficiență, inovare, flexibilitate;

c) rezultate ale activităților de MRU, care fac referire la efectele practicilor de MRU asupra angajaților (cu alte cuvinte, performanța obținută la nivelul


119

angajaților); dincolo de rezultatele cuantificabile obținute la nivel individual,

sunt evidențiate și efectele de natură comportamentală, psihologică sau

atitudinală, precum satisfacția, angajamentul organizațional (în special cel

afectiv), comportamentele civice organizaționale, intenția de a pleca,

absenteismul etc. Ca urmare a analizei literaturii de specialitate realizate de autorii de Winnie și

Sels (2013), s-a constatat faptul că performanța operațională/ organizațională este

măsurată în mod uzual, iar cea financiară mult mai puțin. Aceiași autori tratează și

modalitatea de măsurare a performanței, identificând şi alte două tipuri de măsurare a

acesteia: din punctul de vedere al naturii sale obiective sau subiective și al

caracterului său static sau dinamic (de Winnie și Sels 2013, 180-181), fiecare abordare cu limitele sale asociate.

Dyer și Reeves (1994) susțin că efectele MRU se pot identifica în special la

nivelul ultimelor două tipuri de rezultate. Managementul general al firmei este interesat

însă, în mod special, de primul tip – respectiv de obținerea rezultatelor financiare, asupra cărora MRU are un impact redus sau un impact care nu a fost încă demonstrat empiric.

Totodată, rezultatele financiare pot fi determinate și de alți factori precum stilul de

leadership sau strategia firmei (inclusiv alți factori externi organizației), factori asupra cărora MRU are un efect destul de limitat. Toate acestea pot explica interesul relativ

scăzut al managementului general al firmei (Dyer și Reeves 1994) pentru dezvoltarea și,

implicit, pentru inovarea în MRU. Deși ar putea părea evident faptul că între performanța angajaților și cea

organizațională există o relație de tip „parte la întreg” și cu toate că performanța

organizațională și, ulterior, cea financiară este obținută „prin oameni” (Guest 1997,

269), o relație matematică între cele două tipuri de performanță este încă dificil de

demonstrat. Explicația poate fi determinată de faptul că există multe alte variabile

care intervin în această relație, care pot apărea ca urmare a interacțiunilor dintre

angajați și asupra cărora MRU poate avea o influență directă, dar nu singulară (de ex.

climat organizațional, coeziunea grupului, factori ergonomici). În acest sens, Peccei et

al. (2013) sugerează câteva modalități alternative la modelele deja existente (e.g.

Boselie et al. 2005), cu privire la factorii care determină aceste trei tipuri de

performanță și legătura dintre acestea, chiar dacă propunerile autorilor nu sunt încă

demonstrate prin studii empirice în literatura de specialitate. Acești factori fac referire

la: abilitățile și cunoștințele angajaților, relațiile dintre angajați, well-being angajați,

climat organizațional puternic, recompensare și motivare extrinsecă (Peccei et al.

2013, 18-19). O altă perspectivă asupra performanței este prezentată de Peccei et al. (2013)

care au abordat subiectul luând în considerare legătura MRU-performanță. Autorii au

clasificat tipurile de rezultate în funcție de intensitatea efectelor acțiunilor de resurse

umane, astfel că rezultatele MRU și cele organizaționale sunt considerate ca fiind

„proximale”, iar cele de natură financiară fiind „de distanță”.


120

Cu alte cuvinte, cel de-al treilea tip de performanță a unei organizații, cea

obținută la nivelul angajaților (prezentat la punctul c) - competență, comportament și

atitudine) folosit în cercetările din domeniul legăturii MRU-performanță a apărut din

necesitatea de a demonstra influența pe care MRU o are asupra performanței financiare. S-a subliniat astfel importanța identificării unor concepte „din aproape în aproape”

(Purcell și Kinnie 2007) și, implicit, a unor variabile care ar putea fi considerate mediatoare sau moderatoare, unele dintre acestea fiind deja investigate în cercetările din

domeniul psihologiei (de ex. climat psihologic, well-being). O abordare realmente deosebită este regăsită în cercetările din Olanda (e.g.

Boselie et al. 2000; Paauwe și Boselie 2005) care susțin că evaluarea performanței

unei firme dintr-o perspectivă strict financiară (a shareholder-ilor) este una limitată

(Truss 2001 citat în Paauwe și Boselie 2005), iar luarea în considerare și a altor

categorii de stakeholderi (comunitate, angajați, clienți, uniuni) este deosebit de

importantă pentru supraviețuirea unei organizații și, implicit, pentru crearea unui

avantaj competitiv durabil (Paauwe 2004a). În ceea ce privește performanța firmei în relație cu angajații, autorii susținători ai abordării olandeze subliniază importanța

moralității și a unei atitudini corecte față de angajați (Paauwe și Boselie 2005, 11), dat

fiind faptul că performanța organizațională poate fi obținută și prin exploatarea angajaților (Paauwe et al. 2013) sau „stoarcerea” competențelor acestora, fără a

investi în dezvoltarea lor. Această abordare inovativă poate avea implicații

manageriale deosebite dacă cercetătorii vor depăși barierele care fac referire la

accesul la date și dificultățile de operaționalizare a conceptelor de interes. 1.2. Practici de resurse umane inovative Este bine cunoscut faptul că doar utilizarea tehnologiilor de ultimă generație

şi modalitatea inovativă de organizare a muncii nu pot determina o creştere

substanțială a performanţei operaţionale. Pentru obținerea acesteia este nevoie de un

sistem consistent socio-tehnologic, ceea ce presupune și existența unor practici de

resurse umane specifice integrate. La fel ca și în cazul conceptului de performanță, practicile de resurse umane

au devenit un subiect de cercetare de interes pentru literatura din domeniul MRU și managementului o dată cu apariția primelor cercetări pe tema legăturii MRU-performanță, fiind astfel considerat un domeniu de cercetare relativ nou (Peccei et al. 2013). Punctul de referință este reprezentat de cercetările empirice realizate de Huselid (1995), moment în care a fost studiat impactul pe care practicile de resurse umane îl au asupra performanței financiare a unei organizații. Deși destul de nou, domeniul a cunoscut o evoluție spectaculoasă, determinând totodată și dezvoltarea managementului strategic al resurselor umane. Dacă la începutul anilor ‘90 cercetările s-au orientat spre identificarea practicilor de resurse umane din diferite domenii de activitate, fiind recomandate și anumite seturi de practici care nu ar trebui să lipsească din activitățile de resurse umane ale firmei (Pfeffer 1994), spre finalul anilor ‘90 accentul a fost pus pe identificarea acelor practici noi care să conducă spre „altfel” de rezultate organizaționale strategice (Godard 2001). Ulterior, cercetarea a fost


121

orientată spre integrarea acestor practici, a politicilor, programelor și proceselor de resurse umane astfel încât să creeze sisteme de resurse umane care să se potrivească strategiilor firmei.

Multe studii au fost orientate spre identificarea acelor practici care au fost cel mai des folosite în cercetările din domeniu (Purcell 1999; Redman şi Mathews 1996; Boselie et al., 2005). Un exemplu elocvent este oferit și de Gong et al. (2010) care au analizat 48 de studii în domeniul managementul strategic al resurselor umane şi au identificat cele mai uzuale opt practici. Acestea sunt: angajarea „selectivă” (selecţia riguroasă a angajaţilor), training extensiv, planificarea carierei şi politica de promovare, evaluarea regulată a performanţelor, participarea în procesul de luare a deciziilor, plata corelată cu performanţa, securitatea angajării, împărtășirea informaţiilor.

Prea puține studii însă, cu respect pentru cele care au realizat totuși acest lucru, au fost orientate spre identificarea practicilor de resurse umane inovative și modalitatea în care acestea pot influența performanța organizațională. Cu toate acestea, există autori care susțin că adoptarea practicilor de resurse umane inovative nu mai reprezintă un trend, ci o necesitate în cazul în care firma dorește să-și asigure chiar supraviețuirea (Agarwala 2003). Astfel că, în funcție de succesul organizației definit prin obținerea de avantaj competitiv, Mirvis (1997) încadrează organizațiile în trei mari categorii: lideri, parteneri și „follow-eri”. Dintre acestea, doar organizațiile care se încadrează în prima categorie sunt considerate inovative din prisma practicilor de resurse umane implementate.

Considerăm că unul din motivele pentru care nu există prea multe studii pe această temă ar fi dificultatea definirii conceputului „inovativ” în acest context. Cu toate acestea, autorul Wolfe (1995) a încercat o definire a practicilor inovative subliniind faptul că acestea reprezintă „idei, programe, practici sau sisteme relaționate cu funcțiunea de resurse umane care sunt noi pentru organizația care le adoptă” (Wolfe 1995, 314). O altă definiție rezultată ca urmare a intervievării experților în domeniu susține că practicile de resurse umane inovative reprezintă modificarea celor existente care determină noutate și îmbunătățire a celor vechi, chiar dacă acest lucru se realizează ca urmare a modificării sau adoptării unor practici de resurse umane implementate de alte organizații (Agarwala 2003, 181). Deși conceptul „inovativ” este de regulă asociat cu noutatea în domeniu sau pe piață, în acest context este considerată suficientă noutatea din punct de vedere organizațional deoarece efectul lor asupra comportamentului angajaților este mult mai important decât gradul de noutate (Rogers 1983 citat în Agarwala 2003).

În același timp, pentru a putea îmbunătăți reușita practicilor de resurse umane

inovative mai sunt necesari și alți trei factori esențiali (Agarwala, 2003): oferirea de

sprijin din partea top-managementului, asigurarea că departamentul de resurse umane nu

este izolat de celelalte departamente și responsabilizarea întregii companii cu privire la

importanța și corectitudinea aplicării programelor și funcțiilor de resurse umane (de la

angajare până la plecarea din firmă). Totodată, Peccei (2004) constată că adoptarea unor

practici de resurse umane inovative se realizează într-un ritm foarte lent şi de aceea se

consideră că este imperios necesară realizarea unei analize a contextului care generează


122

cererea pentru practici de resurse umane inovative. Acest lucru este în acord cu opinia autorilor Guest și Bos-Nehles (2013) care constată că se cunosc prea puține lucruri despre

modalitatea în care sunt introduse noile practici sau cum sunt îmbunătățite cele vechi. Pe de altă parte, studiind literatura de specialitate, se observă că pentru același

concept – practici de resurse umane inovative – s-au folosit termeni diferiți (Arthur

1994), precum: practici de resurse umane ce determină angajament ridicat (Pfeffer 1994), practici de resurse umane avansate (Huselid 1995), practici de resurse umane alternative (Godard 2001), evoluție a practicilor de resurse umane sau sistem al

resurselor umane „de calitate” (Grip și Sieben 2009). În continuare, vom surprinde

câteva dintre practicile de resurse umane care sunt considerate drept inovații atât în

domeniu, cât și pentru organizațiile care le-au implementat. Spre exemplu, Godard (2001), analizând literatura de specialitate, susţine că

practicile de resurse umane alternative au fost considerate ca fiind inovaţii, practici noi,

cele care determină flexibilitatea muncii. Prin intermediul studiilor cu privire la relaţiile

de muncă industriale s-au căutat acele practici alternative care să-și propună obținerea

„echității” şi „eficienţei” (Godard 2001, 777). Se presupune că aceste practici alternative

operează în mod special prin intermediul îmbogăţirii postului (reorganizarea postului),

prin creşterea participării angajaţilor la luarea deciziilor (mecanisme de participare

formală), precum și prin proceduri sofisticate de selecţie, training intensiv, politica

părăsirii unității, reducerea diferenţelor de recompensare în funcție de statutul în

organizație. Agarwala (2003) identifică 14 arii ale MRU în care se pot implementa practici

inovative, precum: atragerea candidaților, retenția angajaților, recompense, beneficii

și recunoaștere, training în domeniul de specialitate, dezvoltare managerială,

planificarea carierei și dezvoltarea potențialului (inclusiv planificarea succesiunii în carieră), evaluarea performanțelor, relații de muncă ce implică respect pentru fiecare

individ, managementul ieșirilor din firmă și responsabilitate socială. Similar

direcțiilor menționate anterior, cercetarea autorilor Zheng, O’Neill și Morrison (2009) identifică pentru firmele mici și mijlocii din China care se aflau în contextul

dereglementării pieței muncii, următoarele practici de resurse umane: selecția de

resurse umane adaptată la nevoile companiei, plata în funcție de performanță, oferirea

de beneficii sociale, training și dezvoltare, evaluarea performanțelor, implicarea

angajaților în luarea deciziilor, rolul sindicatelor. După cum se poate observa din enumerarea practicilor de resurse umane

evidențiată mai sus, acțiunile de resurse umane sunt definite destul de general, reprezentând mai curând arii de acțiune din domeniu și nu neapărat programe, procese

sau tehnici specifice de implementare (Wright și Boswell 2002). Acest fapt face dificilă

operaționalizarea și măsurarea lor la nivelul angajaților și, implicit, demonstrarea legăturii

cu performanța organizațională sau financiară. De altfel, se consideră că o identificare cât

mai specifică a practicilor este destul de dificilă, mai ales că pe de o parte tehnicile de

implementare sunt generatoare de avantaj competitiv real, iar pe de altă parte ele diferă în

aceeași firmă, de la un supervizor la altul (luând în considerare că aceștia sunt principalii

actori în implementare). Drept urmare, acțiunile de resurse umane identificate prin


123

intermediul acestui studiu vor rămâne la nivelul practicilor intenționate, fiind de altfel

identificate prin intermediul managerilor de resurse umane și al managerilor de primă

linie.

2. Legătura dintre practicile de resurse umane inovative și

performanță

Așa cum afirmă și Agarwala (2003), relația dintre practicile de resurse umane

inovative și performanță a fost prea puțin tratată în literatura de specialitate. Studiile

s-au realizat în special în anii ’90, dar acestea nu au putut preciza dacă practicile de

resurse umane reprezintă sau nu un predictor al performanței organizației (financiare

sau operaționale). Rezultate preliminare în acest sens sunt însă oferite de autor în ceea ce

privește relația dintre practicile de resurse umane inovative și angajamentul

organizațional al angajaților (considerat în această lucrare ca reprezentând

performanța angajaților la nivel atitudinal). Deși rezultatele nu pot fi generalizate

datorită dimensiunii modeste a eșantionului și ca urmare a realizării unui eșantion de

conveniență, în care doar organizațiile considerate a fi inovative au fost luate în

considerare, ele pot fi valorificate de către organizații. Este susținut astfel că,

introducerea unor practici de resurse umane inovative ar putea avea efect pozitiv asupra atitudinii angajaților și implicit asupra celorlalte tipuri de performanță

(Agarwala 2003). În aceeași idee se înscrie și cercetarea autorilor Zheng, O’Neill și Morrison

(2009) realizată în firmele mici și mijlocii din China, autorii subliniind faptul că firmele care implementează practici de resurse umane inovative au șanse mai mari să obțină performanță la nivelul angajaților, precum: fluctuația angajaților mai redusă, angajament mai ridicat, competență și potrivire pe post (Zheng et al. 2009, 10).

O altă cercetare care tratează această legătură este cea realizată de Godard (2001). Așa cum a fost menționat și mai sus, practicile inovative sunt denumite de autor ca fiind acele practici de resurse umane alternative, care sunt în completarea celor tradiționale (de ex. participarea la luarea deciziilor). Aceste practici alternative au implicaţii pentru angajații din domeniul tehnic, în funcţie de gradul de implicare al acestora în luarea deciziilor, de forma de organizare a muncii şi tipurile de practici alternative adoptate. Autorul a demonstrat faptul că un grad moderat de implementare a acestor practici are implicaţii puternice pozitive asupra sentimentului de apartenenţă, empowerment-ului, implicării în realizarea sarcinilor și mai puțin puternice asupra satisfacţiei în muncă, stimei de sine, motivaţiei, angajamentului și comportamentelor civice ale angajaților. Surprinzător însă, un nivel ridicat al implementării acestor practici duce la diminuarea implicaţiilor pozitive asupra rezultatelor menţionate anterior, cu excepţia motivaţiei şi angajamentului (Godard 2001).

O sinteză cu privire la relația dintre practicile de resurse umane inovative (denumite de autor ca fiind ”more advanced high performance practices”) și well-


124

being angajați este realizată de Peccei (2004) care încadrează cercetările de până în acel moment în trei mari categorii (Peccei 2004, 5-6):

perspectiva optimistă - în care acțiunile de resurse umane sunt benefice pentru angajați, având astfel impact pozitiv asupra well-being angajați (în termeni de empowerment și echilibru între viață personală și muncă, satisfacție și sentiment de apartenență la organizație); având la baza teoria comportamentală și considerând acțiunile de resurse umane ca fiind stimuli care determină comportamentul dorit, organizațiile se pot aștepta la manifestarea unor comportamente productive și performante; acțiunile de resurse umane se recomandă a fi în ariile: configurare design post, training și dezvoltare, implicarea angajaților, modalitate de diseminare a informațiilor, recompense și beneficii etc.)

perspectiva pesimistă – în care acțiunile de resurse umane determină de fapt o intensificare a muncii, respectiv o exploatare a angajaților la locul de muncă; conform acestei abordări, MRU va determina un control ridicat al muncii angajaților, care va determina la rândul său o presiune mai mare, chiar dacă aceasta nu este percepută în mod conștient de către angajați.

perspectiva sceptică – în care se consideră că acțiunile de resurse umane nu influențează performanța, dat fiind faptul că nu există încă dovezi clare, empirice care să sprijine legătura; un argument cu privire la dificultatea demonstrării legăturii vine tocmai din dificultățile de implementare a practicilor. În acest studiu s-a considerat că dincolo de noutatea pentru firmă sau în domeniu a acțiunilor de resurse umane, inovația este determinată și de modalitatea de implementare a acestora. Toate aceste rezultate subliniază încă o dată diversitatea concluziilor și lipsă

de consistență, fapt care motivează încă o dată necesitatea continuării studierii

legăturii MRU-performanță.

3. Practicile de resurse umane inovative și performanța angajaților

din cadrul unor firme cu capital românesc: patru studii de caz

3.1. Designul cercetării Pentru a avea câteva repere cu privire la practicile de resurse umane inovative

folosite (considerate în acest studiu ca fiind acele activități de resurse umane nou

introduse de o organizație, prea puțin răspândite printre firmele concurente sau

originale prin modul de implementare) și performanța angajaților (atât cea așteptată,

cât și cea efectivă de natură atitudinală și comportamentală) din firmele cu capital

100% românesc, a fost realizată o cercetare exploratorie în cadrul a patru firme din

regiunea de nord-est (NE) a țării. Întrucât, așa cum a fost specificat și anterior, adoptarea unor practici de

resurse umane inovative depinde de contextul în care se află firma (Agarwala 2003),

s-a ales ca strategie de cercetare studiul de caz folosindu-se metoda de cercetare


125

mixtă calitativ-cantitativă. Instrumentele de cercetare au fost aplicate în paralel, fiind utilizat interviul de profunzime pentru identificarea practicilor și performanței

așteptate și chestionarul pentru măsurarea nivelului performanței angajaților (care în

acest studiu a fost reprezentată de „angajament organizațional” și de „comportamente

civice organizaționale”). Studiul a fost abordat dintr-o perspectivă deductiv-inductivă întrucât în prima

fază și-a propus identificarea practicilor de resurse umane inovative și a factorilor

care determină apariția acestora și ulterior verificarea unor ipoteze legate de performanța angajaților, măsurată prin angajament organizațional și comportamente

civice organizaționale. Astfel că întrebările de cercetare au fost: Ce practici de resurse umane inovative sunt adoptate de firmele alese? Cine creează și în ce mod sunt inițiate aceste practici de resurse umane? Ce se așteaptă de la angajați în termeni de performanță pentru diferite

categorii de angajați (de ex. „de bază” și „periferici”)? Care este gradul de manifestare a angajamentului organizațional și a

comportamentelor civice organizaționale pentru diferite grupuri de angajați? În vederea alegerii firmelor participante la studiu au fost folosite datele puse

la dispoziție de Camera de Comerț și Industrie Iași care a oferit o bază de date cu top 20 de firme cu capital majoritar românesc, din regiunea de NE a țării. Topul a fost realizat luând în considerare numărul mediu de angajați și cifra de afaceri de la sfârșitul anului 2013 pentru fiecare din cele 6 domenii de activitate pentru care instituția culege date: cercetare-dezvoltare, construcții, industrie, agricultură, servicii și comerț-turism. Pentru fiecare domeniu în parte a fost aleasă o firmă de mari dimensiuni (număr de angajați mai mare de 100), prezentă pe piață de cel puțin 15 ani, extinsă la nivel național și chiar internațional, dar care are sediul central într-unul dintre județele din regiunea de NE a țării. Dintre cele șase firme alese, patru dintre ele au acceptat participarea la acest studiu, doar una fiind de acord şi cu aplicarea chestionarelor. O descriere mai detaliată a acestor firme se regăsește mai jos.

În vederea identificării practicilor de resurse umane inovative implementate și a performanței așteptate de la angajați, au fost realizate în total nouă interviuri de profunzime (câte două, respectiv trei persoane din fiecare organizație). Informanții au fost: managerul de resurse umane și un manager de mijloc sau primă linie desemnat de către managerul de resurse umane care este implicat şi în implementarea practicilor de resurse umane. Interviurile au fost realizate în perioada noiembrie 2014-februarie 2015. Discuțiile au fost înregistrate cu ajutorul unui reportofon și au pornit de la un ghid de interviu format din cinci întrebări, durata interviului fiind cuprinsă între 40-120 minute/persoană. Astfel, a fost înregistrat un număr de aproximativ 12 ore de interviu.

Ulterior realizării interviurilor, în cadrul uneia dintre firme a fost aplicat un chestionar prin care s-a urmărit identificarea gradului de manifestare a angajamentului organizațional (AO) și al comportamentelor civice organizaționale (CCO). Pentru AO a fost folosită scala de 15 itemi propusă de Mowday et al. (1979), iar pentru CCO cea propusă de Podsakoff et al. (1990), care cuprinde 13 itemi. Scalele au fost traduse și adaptate în limba română de Lungu (2011), pentru această


126

cercetare intervenindu-se încă o dată la limbajul folosit pentru itemii care s-au dovedit a genera răspunsuri evidente. Eșantionul a fost compus dintr-un număr de 83 angajați, numărul final de respondenți fiind de 52, ceea ce înseamnă o rată de răspuns de 62,65%. Chestionarul a fost distribuit online pentru 70 de persoane, restul de 13 fiind administrate în format fizic, perioada completării fiind decembrie 2014-ianuarie 2015.

3.2. Prezentarea firmelor participante la studiu și a persoanelor

intervievate Dat fiind faptul că este necesară analiza contextului în care se află firmele, s-a

considerat potrivită o descriere a unor factori interni (de ex. numărul de angajați, poziția departamentului de resurse umane în firmă și expertiza intervievaților) și externi (de ex. concurența, criza economică) organizaționali. Referitor la poziția departamentului de resurse umane în firmă, vom analiza acest aspect din perspectiva propusă de Paauwe et al. (2013), conform căreia MRU poate fi integrat în activitățile firmei pe unul din cele 4 niveluri:

a) administrativ – resursele umane sunt considerate un cost necesar; b) există o legătură între strategia top managementului și activitatea de resurse

umane, dar este într-o singură direcție, cea în care MRU implementează strategia;

c) există o legătură reciprocă între acțiunile top managementului și cele ale

MRU; d) integrarea funcțiunii de resurse umane în strategia top managementului.

Deși conform unui studiu realizat de Guest și Bryson (2009), nu s-a dovedit

existența unei relații dintre competența specialistului de resurse umane din firmă și

introducerea de practici inovative (Guest și Bryson 2009 citat în Paauwe et al. 2013),

considerăm că modalitatea de implementare a acestor practici poate face diferența în

obținerea performanței scontate, iar aceasta este propusă întocmai de către specialistul de resurse umane. Drept urmare, au fost furnizate câteva detalii și despre expertiza și

experiența responsabilului de resurse umane din fiecare firmă în parte. Firma A este prezentă pe piața din Iași și din NE României de peste 15 ani,

activează în domeniul construcțiilor, având un număr de peste 300 de angajați. În

ultimii patru ani, de când firma are la conducere noi acționari, numărul angajaților din

poziții cheie a fost relativ stabil (creșterea fiind de doar 1%), majoritaritatea din

rândul celor periferici fiind angajaţi sezonier. Deși este o persoană tânără, absolventă de studii juridice, managerul de

resurse umane are o experiență în domeniu de 10 ani, obținută în cadrul a trei firme

locale și multinaționale în care a activat, inclusiv cea prezentă în care are o vechime

de patru ani. Primele activități realizate în domeniul resurselor umane au fost de

natură legislativă, dar treptat acestea s-au diversificat în urma parcurgerii unor cursuri specializate. Ca urmare a discuțiilor realizate, putem susține că managerul de resurse

umane tinde spre o abordare strategică a MRU, funcțiunea de resurse umane fiind de


127

altfel integrată în strategia top managementului (cel de-al patrulea nivel conform clasificării anterioare). Pentru acele activități de resurse umane mai dificil de implementat, se apelează la o firmă externă de consultanță (de ex. pentru team-building și activități de recunoaștere a meritelor, respectiv evaluarea performanțelor).

Cea de-a doua persoană intervievată ocupă poziția de manager de calitate în firmă.

Deși principala sa activitate este implementarea procedurilor aferente certificărilor de

calitate, aceasta este responsabilă și cu formarea angajaților pe domeniile tehnice. Contextul în care se afla firma în momentul angajării managerului de resurse

umane a fost unul foarte provocator, în care efectele crizei asupra domeniului construcțiilor au devenit vizibile. Anul respectiv a fost un an al restructurărilor și al

reorganizărilor, al redefinirii activităților și priorităților firmei, perioadă în care s-a înregistrat o fluctuație de personal în rândul angajaților cu vechime care nu au făcut

față noilor cerințe strategice din cadrul firmei (cu toate acestea, managerul de resurse

umane susține că „nu s-au pierdut cei valoroși”). Începând cu anul 2013, firma a început să investească în crearea unui brand solid care să fie susținut de calitate în

implementarea proiectelor obținute, câștigând astfel încrederea angajaților din poziții

cheie și a celor periferici. Concurența din domeniu este una destul de ridicată, deși în ultimul timp firma

și-a crescut capacitatea de implementare a proiectelor mari și a reușit să se detașeze faţă de firmele concurente care nu oferă servicii integrate, prin deschiderea unor noi puncte de lucru în regiunea de NE a țării și prin diversificarea serviciilor oferite.

Toate aceste aspecte au implicații asupra MRU care are ca sarcini principale atragerea de candidați valoroși, menținerea celor cu experiență și dezvoltarea angajaților pentru a se putea adapta cu ușurință schimbărilor care apar.

Firma B reprezintă una din firmele unui grup național din domeniul serviciilor,

fiind condusă direct de proprietar și având sediul central și implicit departamentele administrative în municipiul Iași. Aceasta se află în Top 10 firme al regiunii după numărul de angajați, având în acest moment peste 800. O dată cu deschiderea de puncte de lucru noi, numărul angajaților a crescut în ultimii 4 ani, deși fluctuația în categoria de angajați „periferici” este una ridicată. Pe de altă parte, compania este în curs de dezvoltare pe o piață în care organizația reprezintă pionul principal. Dat fiind contextul, se constată că firma nu este preocupată de introducerea unor practici inovative, poziția departamentului de resurse umane fiind la nivelul (b), în care funcțiunea de resurse umane „execută” directivele top managementului.

Managerul de resurse umane lucrează în cadrul firmei de peste 10 ani și s-a dezvoltat profesional o dată cu creșterea acesteia, trecând de la poziția de economist, la inspector resurse umane și ulterior la poziția actuală. La nivel central, departamentul de resurse umane este format din cinci angajați, existând în fiecare punct de lucru câte o persoană de legătură. Principala orientare este însă spre partea administrativă și realizarea activităților cerute de legislația în vigoare. Cel de-al doilea intervievat este manager de primă linie (supervizor direct), cu o vechime de trei ani în organizație, cu un număr de 12 persoane în subordine, acesta fiind responsabil cu implementarea practicilor de resurse umane. Rolul său este de a crea legătura dintre


128

top management și angajații aflați în subordine, având totodată și rolul de mediator al conflictelor care apar.

Firma C este o firmă de servicii de dimensiuni mari care deţine 11 puncte de lucru deschise în țară. Este condusă direct de proprietari, unul dintre aceștia fiind responsabilul de resurse umane. Activitățile de MRU sunt implementate și cu ajutorul unui asistent ale cărui responsabilități principale sunt cele de managementul calităţii. Concurența pe piață este una acerbă, determinată în special de cea internațională. Firma este în dezvoltare, fapt pentru care în acest moment se investește în realizarea unui nou sediu, care să permită desfășurarea activității în condiții adecvate de muncă (la momentul desfășurării studiului, birourile erau foarte aglomerate). Acest lucru a dus la reduceri bugetare în alte domenii de activitate, inclusiv la înghețarea salariilor. În acelaşi timp, firma se află într-un proces de implementare a unui nou soft, situaţie care a determinat unele tensiuni la nivelul angajaților.

La momentul realizării studiului, firma se afla într-un stadiu incipient în implementarea unor activități strategice de resurse umane. Tot ceea ce a fost propus a fost generat mai mult de dragostea pentru oameni şi de talentul proprietarilor, decât de educația specifică în domeniu. Se poate spune că MRU a fost realizat mai curând ad-hoc, însă dat fiind faptul că cei doi responsabili de resurse umane au urmat un curs de specialitate în domeniu, aceștia au conștientizat importanța implementării unor practici noi de resurse umane integrate. Drept urmare, încadrarea firmei într-unul din nivelurile prezentate mai sus este una foarte dificilă. Se consideră totuşi că firma C s-ar putea încadra pe nivelul 3, în care se susține că între MRU și strategia firmei există o legătură care determină influențe reciproce. În același timp, firma este de tip familie, fiind angajate persoane prin recomandări, mulți dintre aceștia având sau dezvoltând relații de rudenie. În cadrul acestei firme a fost desfășurată și cercetarea cantitativă.

Firma D este o firmă de producție, însă are și propriile canale de distribuție,

având un număr de peste 600 de persoane angajate. Activitatea firmei este sezonieră,

astfel că în perioada verii firma poate ajunge și la 1000 de angajați. Organizația este

prezentă și în afara țării, fiind într-o continuă expansiune. Concurența pe piață este una

ridicată, firma depinzând în același timp de factorii climatici. Conducerea este realizată

direct de către proprietar, în trecut existând și alte persoane din familie care au lucrat în

firmă pe poziții manageriale; în timp, acestea fie au renunțat, fie au fost demise ca urmare

a neadaptării la cerințele afacerii. Managerul de resurse umane este angajat al firmei de peste 10 ani, fiind

responsabil cu activitățile de resurse umane de aproximativ şapte ani. Principalele

sarcini ale acestuia sunt de evidență personal și gestionarea relațiilor de muncă, dar

este implicat tangențial și în planificarea resurselor umane. În această firmă, foarte

multe responsabilități de resurse umane sunt delegate către manageri de primă linie,

fiind realizate în mod conștient de către aceștia. Din păcate, însă, aceste persoane nu

beneficiază de o formare din partea responsabilului de resurse umane în acest sens. Formarea are loc mai curând informal și este realizată prin puterea exemplului oferit

de managerul general care pare a fi un „tată binevoitor”. Cu toate acestea, vom

considera că firma face parte din cea de-a patra categorie propusă de Paauwe et al.


129

(2013), în care MRU este integrat în strategia managementului general. Celelalte două persoane intervievate sunt manageri de primă linie, aflându-se în directa subordonare a proprietarului care este și președintele firmei. Ambele persoane au o

vechime de peste 10 ani în firmă și sunt direct implicate în crearea și implementarea

practicilor de resurse umane. 3.3. Practicile de resurse umane inovative și așteptările de performanță ale

firmelor românești Deși managementul resurselor umane este considerat de unii practicieni ca

fiind un „motor al schimbării” (Aruștei 2014), în firmele analizate, acțiunile

întreprinse în domeniul resurselor umane au fost determinate de evoluția firmei și,

implicit, de strategia managementului abordată ca răspuns la mediul extern. În continuare, vom prezenta pentru fiecare firmă în parte practicile de resurse umane

inovative implementate și așteptările de performanță pe care atât informanții, cât și

firmele le au. Pentru firma A, dat fiind faptul că managementul firmei, inclusiv cel al

resurselor umane, a fost schimbat în anul 2010, responsabilul de resurse umane și-a îndreptat atenția spre câștigarea încrederii atât din partea managementului, cât și

a angajaților. Este important de menționat însă că acțiunile de resurse umane sunt integrate în strategia top managementului firmei, după cum a afirmat acesta:

„... susținerea și chiar propunerea de activități pentru angajați au fost

foarte clare de la început și cred că sunt printre puținii oameni de

resurse umane care se bucură de atât de multă atenție din partea top

managementului.” În acest moment, obiectivele de resurse umane declarate sunt: orientarea

angajaților spre obținerea de rezultate de calitate, loializarea angajaților și orientarea lor spre dezvoltare profesională continuă. Dacă la început acțiunile de resurse umane au fost orientate spre comunicare în vederea unei mai bune cunoașteri a angajaților (nu doar ca profesioniști sau ofertanți de forță de muncă, ci ca „oameni”), ulterior s-a constatat necesitatea creșterii angajamentului față de organizație. Acest lucru a determinat propunerea unor activități de team-building, activitate subcontractată unei firme externe de consultanță. Aceste activități au determinat totodată și creșterea nivelului de coeziune a grupului, a încrederii în colegii din celelalte departamente cu care interacționează în mod frecvent, angajații reușind astfel să se cunoască mai mult decât profesional. De asemenea, cu ocazia acestor evenimente de socializare a fost recunoscut și meritul angajaților care au avut un aport considerabil la succesul firmei, fiind alese persoanele care au dat dovadă de un atașament afectiv față de firmă și cele care au obținut performanță la locul de muncă în termeni de orientare spre rezolvarea promptă și de calitate a problemelor intervenite la locul de muncă. Tot cu scopul loializării angajaților a fost creat un ONG al firmei prin care fondurile colectate sunt alocate angajaților care au nevoie de sprijin de ordin social (de ex. probleme de sănătate în familie, sprijin educațional copiilor din familii). Managerul


130

de resurse umane consideră că toate aceste acțiuni au avut rezultatul scontat, de câștigare a încrederii și a atașamentului angajaților.

O altă practică de resurse umane nou implementată este și evaluarea performanțelor la 360º. În momentul desfășurării interviului firma era în plin proces de planificare a evaluării performanțelor, angajații fiind informați cu privire la modalitatea de realizare a acesteia. De asemenea, această practică a fost implementată cu ajutorul unui consultant extern.

În ceea ce privește obiectivul de a orienta angajații spre dezvoltare continuă profesională, considerăm că practicile inovative care au fost introduse începând cu anul 2012 sunt: recrutarea și selecția tinerelor talente, absolvenți ai facultăților de profil; oferirea statutului de consultant în implementarea proiectelor pentru experții cu vechime în firmă, pozițiile manageriale fiind ocupate de persoane mai tinere, considerate ca fiind mai dinamice și flexibile; formarea extensivă pe domeniul tehnic, formare care cuprinde inclusiv o actualizare a normelor legislative sau de calitate existente. De asemenea, firma a realizat proiecte cu finanțare europeană prin care li s-a oferit angajaților șansa de a se specializa pe domeniile lor (atât în țară, cât și în străinătate).

În strânsă corelaţie cu obiectivele de resurse umane, au fost identificate și principalele așteptări în ceea ce privește performanța angajaților. Este susținut faptul că, deși este deosebit de importantă și competența, se pune foarte mare accent pe manifestarea unei atitudini proactive, pe orientarea spre rezolvarea problemelor în timp util și pe orientarea spre dezvoltare profesională continuă. În acelaşi timp, se așteaptă ca angajații să fie total dedicați meseriei și firmei, „...să tragă toți la aceeași căruță”, sintagmă folosită de ambele persoane intervievate. La întrebarea „Ce determină performanța angajaților?”, intervievații au răspuns că în primul rând ea este determinată de motivația intrinsecă a fiecărui individ și de atitudinea față de muncă. Cum poate fi aceasta susținută de firmă? Managerul de resurse umane specifică următoarele aspecte în acest sens:

„... este un subiect foarte delicat. Pe lângă modelul personal, (performanța poate fi sprijinită de firmă) prin consecvență. Consecvență și fidelitate între vorbe și acțiune. (...) în condițiile actuale, oamenii au nevoie de stabilitate, (...) să știe din timp care este situația (...) și respect. De asemenea aprecierea verbală a meritelor, în fața echipei contează foarte mult. (...) oferirea de libertate de exprimare.” Se poate observa că existența unui sistem puternic de resurse umane (Bowen

și Ostroff 2004) sau consistența unui sistem de resurse umane/ de management poate determina performanța angajaților și în continuare o performanță operațională. De asemenea, cunoașterea nevoilor angajaților și comportamentul onest față de aceștia sunt două elemente foarte importante pentru obținerea performanței așteptate. Se constată însă că în firma A, prea puțin se pune accent pe corelarea recompensei financiare cu performanța.

În ceea ce privește firma B, așa cum a fost prezentat și mai sus, aceasta se încadrează în cea de-a doua categorie propusă de Paauwe et al. (2013), dat fiind faptul


131

că MRU are rolul de a implementa strategia organizației. Acest rol este ocupat relativ recent (de aproximativ 2 ani), activitatea de administrare a resurselor umane și respectarea legislativă fiind în continuare pe primul loc. Tocmai prin prisma acestui fapt, au fost dificil de identificat obiectivele specifice de resurse umane, principalele acțiuni reprezentând de regulă reacții la solicitările apărute. Practicile de resurse umane considerate a fi inovative, marea majoritate a lor fiind orientate destul de mult spre control, sunt: evaluarea performanțelor angajaților cu ajutorul completării unei grile de evaluare în format electronic, testarea cunoștințelor noilor angajați după primele şase luni de la angajare, solicitarea anuală a unei diplome de formare care să ateste participarea la un curs de dezvoltare profesională, cursul fiind suportat financiar de către angajați. Cu privire la acțiunile de resurse umane orientate spre menținerea angajaților, pentru marea majoritate a lor nu se poate susține că ar fi inovative pentru că sunt prezente deja pe piață (de ex. prime valorice oferite cu ocazia sărbătorilor legale, serbări pentru copiii firmei). Au fost însă identificate noi acțiuni implementate de firmă, acțiuni determinate în special de evoluția firmei și propuse de managerii direcți, cum ar fi: activități de socializare realizate în sistem „barter”, realizarea de ghiduri de inducție pentru integrarea noilor angajați în firmă, activități informale de educare și oferirea de responsabilități noi care să sprijine dezvoltarea profesională a resurselor umane. Pentru unele categorii de angajați (de ex. administrativ) o altă practică utilizată este oferirea unui program flexibil de lucru.

Având în vedere că firma este de mari dimensiuni, s-a observat o orientare a managerului de resurse umane exclusiv spre departamentele și angajații din zona administrativă, considerați a fi „de bază”, pentru celelalte categorii de angajați, managerii de primă linie fiind cei care propun și implementează practici de resurse umane specifice. Din păcate, departamentul de resurse umane nu este implicat prea mult în formarea acestor manageri pentru a avea o convergență în acțiuni, iar atunci când acest lucru a fost încercat a fost privit cu scepticism și neîncredere. Singura modalitate prin care managerul de resurse umane încearcă să traseze niște direcții comune de acțiune este crearea unor proceduri care fac referire mai mult la organizarea muncii și a activităților, fără a aborda problematica resurselor umane în mod special. Aceste proceduri sunt „aduse la cunoștința” celor direct implicați prin email, fără a exista o altfel de formare sau informare în acest sens.

De altfel, al doilea intervievat a declarat că implicarea departamentului de resurse umane este destul de limitată pentru angajații care ar putea fi considerați periferici. Chiar dacă i s-a solicitat ajutorul într-o situație conflictuală, intervenţia departamentului nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor.

Cu excepţia câtorva practici, se constată că firma nu are o abordare inovativă a activităților de resurse umane, fapt determinat și de poziția pe piață a organizației în acest moment și de faptul că aceasta reprezintă un brand puternic. Dacă în viitorul apropiat firma nu va fi preocupată de crearea brandului de angajator, nu va putea atrage cei mai buni candidați, riscând chiar să-i piardă pe aceştia.

În ceea ce privește performanța angajaților, aceasta este clar stabilită prin obiective și standarde de calitate care fac referire la îndeplinirea sarcinilor de lucru și a target-urilor aferente. De asemenea, sunt cerute anumite competențe tehnice (de ex. limba


132

engleză și Excel) care sunt evaluate periodic pentru a vedea în ce măsură există o evoluție în acest sens. Cerințele cu privire la atitudine și comportament nu sunt clar specificate, însă se consideră că „(…) toată lumea ar trebui să le cunoască”, dat fiind faptul că lucrează pe un anumit post, aceste cerințe putând fi explicate totuși de managerul direct superior, în momentul angajării în firmă. Managerul de resurse umane consideră că, pentru a determina performanța, organizația va trebui în primul rând să-şi respecte promisiunile (de ex. cele de promovare) și să ofere recompense financiare în funcție de rezultate. Totodată, existența posibilităților de promovare și adoptarea unei politici de recrutare internă pot reprezenta factori motivatori pentru ca un angajat să obțină performanță.

Pentru firma C, în care MRU este realizat mai curând „ad-hoc”, a fost foarte dificilă identificarea acțiunilor inovative de resurse umane. Considerăm că orice activitate din acest domeniu este condusă de principii precum onestitate în relațiile cu angajații, cunoașterea angajaților ca indivizi cu nevoi diferite, apropierea de angajați și sprijinirea lor atât financiar, cât și moral. Dificultatea de a identifica practici noi se datorează în principal angajării persoanelor prin intermediul recomandărilor, acestea făcând parte de regulă din cercul de prieteni sau din familiile actualilor angajați. Angajamentul și atașamentul față de organizație decurg implicit din această stare de fapt, iar orice acțiune suplimentară ar putea fi de prisos. De asemenea, datorită „politicii ușilor deschise”, proprietarii sunt pe deplin implicați și omniprezenți în activitatea firmei, devenind în același timp niște „(…) părinți la care poți apela când ți-e greu și pe plan personal”, după cum susține al doilea intervievat.

O practică pe care o considerăm inovativă, datorită faptului că este prea puțin folosită de către alte firme românești, este oferirea mesei de prânz la cantina proprie, unde iau masa și proprietarii firmei, alături de angajați. Această situaţie creează un mediu propice pentru „ventilare”, dar și o modalitate prin care angajații socializează, lucru care a fost sesizat în cadrul celor două vizite la sediul firmei, de fiecare dată fiind invitată la masa de prânz şi având ocazia de a interacționa cu angajații și de a observa modalitatea în care aceștia comunică. Un alt aspect interesant este modalitatea în care se recunoaște importanța fiecărui post. Toți agenții de vânzări au titulatura de manager de vânzări, fapt care poate fi considerat drept un factor motivator. O altă practică inovativă este organizarea unui eveniment de socializare, de tip „bal mascat” la început de an, la care participă angajații firmei din toată țara, aceștia putând veni și cu familiile lor. De regulă, evenimentul se desfășoară pe o perioadă de trei zile, prima zi fiind dedicată unei ședințe de management, în care se comunică obiectivele firmei și prioritățile pentru noul an, următoarele zile fiind dedicate exclusiv socializării și schimbului de experiență.

În ceea ce privește performanța așteptată de la angajați, dincolo de target-urile stabilite pentru anumite poziții pentru care se pretează acest lucru (de ex. vânzări), angajaților li se cere autodeterminare și orientare spre client. Așteptările cu privire la performanță sunt transmise informal, mai mult tacit, prin exemplul propriu.

„O dată ce faci parte dintr-o organizație și ai luat contact cu valorile și cultura organizației, știi ce se așteaptă de la tine”, susține managerul de resurse umane.


133

Astfel că, dacă se consideră performanța din perspectivă comportamentală și atitudinală, acestea ar trebui să demonstreze o împărtășire a valorilor promovate de firmă. Acesta este și motivul pentru care la firma C se fac angajări pe baza de recomandări, fiind o organizație de tip familie; angajații fac parte din familia proprietarilor și chiar se înrudesc ulterior, încercându-se astfel loializarea față de „părinții” care sunt proprietarii afacerii. Pentru această organizație, în etapa de selecție contează mai mult valorile, motivația și angajamentul, competențele din domeniu nefiind un criteriu prioritar.

Pentru firma D datele au fost culese de la trei informanți, toate conducând la același rezultat: firma introduce constant îmbunătățiri cu privire la practicile de resurse umane, cel puțin anual, ca urmare a problemelor întâmpinate de către managerii de primă linie. Modalitățile de îmbunătățire a acțiunilor de resurse umane și noile acțiuni sunt dezbătute și analizate în cadrul ședințelor de început de an, la care participă managerii diviziilor direct interesați. Dat fiind faptul că responsabilul de resurse umane are activități în special de administrare personal, iar cei care propun și implementează practicile sunt direct managerii fiecărei divizii, fără a avea însă o strategie clar trasată de resurse umane, este dificilă încadrarea firmei într-una dintre cele patru categorii identificate mai sus. Deși există tentația de a alege prima categorie, considerăm că aceasta nu poate reprezenta în totalitate situația întrucât angajații nu sunt priviți ca un cost, ci, dimpotrivă, sunt considerați ca fiind cea mai valoroasă resursă a organizației.

În aceeași măsură firma pune accent deosebit pe satisfacerea nevoilor de calitate ale clienților, fapt care a determinat introducerea unor acțiuni riguroase de verificare a angajaților care intră în contact direct cu aceştia. Aceasta este și practica pe care o considerăm inovativă, în special datorită modalității de implementare. Pe baza unor criterii cunoscute de toți angajații încă din primele zile de angajare, atât managerul direct, cât și angajații cu vechime în firmă realizează diverse vizite neprogramate, efectuate pe principiul clientului misterios. Remunerarea angajaților este peste nivelul pieței și se realizează în funcție de performanță, fiind introduse anumite procente satisfăcătoare din totalul vânzărilor lunare, în funcție de sezon sau locație.

Alte practici de resurse umane deosebite care ar putea fi considerate inovative sunt: oferirea de sprijin financiar nerambursabil în cazul unor probleme personale ale angajatului sau ale familiei acestuia (de ex. probleme medicale, acoperirea unor credite); formarea ajutorilor de supervizori prin job shadowing și a supervizorilor prin schimb de experiență, care pot prelua activitatea unui coleg de pe aceeași poziție dintr-o altă zonă a țării, pentru o perioadă de câteva săptămâni.

În termeni de performanță, criteriile de evaluare sunt clar explicate de la angajare. În funcție de grupul de angajați, există cerințe atât pentru îndeplinirea unor indicatori cantitativi, cât și pentru cei de natură comportamentală și atitudinală, care pe termen lung primează. Mai mult decât atât, se consideră că, dacă angajatul respectă standardele și recomandările referitoare la comportament și atitudine, în mod automat vor fi obținute și rezultatele cuantificabile. De la angajații care se află în contact direct cu clientul se așteaptă să fie orientați spre acesta și în același timp să poată gestiona situațiile dificile care pot apărea datorită unor „clienți duri”. Înțelegerea și respectarea cu strictețe a regulilor stabilite prin codul de conduită, precum și


134

naturalețea implementării lor sunt de asemenea foarte importante. Deseori mesajul este următorul:

„Fiți atât de buni încât să mă determinați să cred că eu am nevoie de voi, nu invers! Să-mi pară mie rău dacă voi veți pleca din firmă”, declară managerul de dezvoltare al firmei. O altă valoare apreciată este onestitatea în relațiile cu colegii și cu

supervizorii, valoare care poate face diferența în momentul apariției posibilităților de promovare. Pentru angajații care se află în divizia de producție, firma pune accent mai mult pe atitudine și comportament, decât pe rezultate cuantificabile. Evaluarea performanțelor acestora ia în considerare criterii precum: respectarea programului de lucru și a normelor de igienă impuse, dorința de a ajuta colegii la nevoie, orientarea spre rezultat, dexteritate în realizarea sarcinilor. Angajații din departamentele administrative au ca principal scop oferirea de sprijin diviziilor „producătoare”. Performanța acestora este evaluată în funcție de modalitatea în care reușesc să facă „viața mai ușoară celor care reprezintă miezul afacerii”. Acest lucru presupune realizarea/ modificarea unor proceduri care să fie de ajutor clienților interni, informarea clienților interni cu privire la diferite reglementări legislative necesare a fi cunoscute, disponibilitatea de a sprijini clienții interni.

Indiferent de categoria de angajați ai firmei, se consideră că ceea ce determină angajații să fie performanți este corectitudinea managementului față de aceștia, corectitudine care se regăseşte în remunerarea pe măsura efortului și a rezultatelor obținute, obiectivitatea în relațiile cu angajații, recunoașterea corectă a meritelor.

3.4. Performanța de natură atitudinală și comportamentală a angajaţilor În ceea ce privește analiza performanței angajaților de natură atitudinală și

comportamentală, în firma care a acceptat desfășurarea cercetării cantitative (firma C) a fost aplicat un chestionar în vederea identificării nivelului de angajament organizațional (AO) și a gradului de manifestare a comportamentelor civice organizaționale (CCO). Din numărul total de 52 de respondenți, majoritatea sunt de gen masculin (62,75%) și au o vechime în firmă de peste cinci ani (58,33% procent cumulat), existând același procent (29,17%) pentru fiecare din cele trei grupe de vârstă: <35 de ani, 36-45 și 46-55 de ani. De asemenea, 23% dintre respondenți ocupă poziții de management. Departamentele din care fac parte respondenții sunt: marketing (36,17%), comercial (29,79%), dezvoltare (12,77%), operațional și informatic (21,28%). Studiul a fost realizat la finalul anului 2014, majoritatea respondenților completând chestionarul până pe 22 decembrie și doar opt persoane l-au completat la început de an. Reprezentanții firmei au considerat că anul 2014 a fost unul foarte solicitant pentru angajați, acest lucru determinându-i să fie mai sinceri sau mai exigenți decât în mod obișnuit. În continuare vor fi analizate rezultatele obținute la nivel general pentru toți angajații, iar ulterior se va face analiza în funcție de departament, vârstă și post ocupat, respectiv managerial/ execuție.

Pentru o mai bună înțelegere a constructelor măsurate vor fi prezentate câteva detalii legate de ce înseamnă AO și CCO. AO reprezintă acea disponibilitate a individului de a se implica/ angaja în mod consistent şi continuu în activităţile


135

organizaţiei (Becker 1960 citat în Mowday et al. 1979). Mai este definit și ca „puterea cu care un individ se identifică şi se implică într-o organizaţie anume”, fiind caracterizat de trei factori: „credinţa în şi acceptarea obiectivelor şi a valorilor organizaţiei; disponibilitatea de a depune efort; dorinţa puternică de a rămâne membru al organizaţiei” (Porter et al. 1974, 604). Există trei tipuri de AO: afectiv, normativ și de continuitate (Tabelul 1.). Dintre cele trei tipuri de angajament, se presupune că cel afectiv este cel care contribuie cel mai mult la performanţa organizaţională, deși este normal ca la fiecare angajat în parte să se regăsească și celelalte tipuri de angajament concomitent.

Tabelul nr. 1. Componentele angajamentului organizațional - Meyer şi Allen (1991) Nr. crt. Componentă Definire

1. Afectiv „a dori”

ataşamentul emoţional al angajaţilor şi implicarea în organizaţie; persoana continuă angajarea deoarece îşi doreşte acest lucru

2. Normativ „sunt dator să”

obligaţia de a continua angajarea rezultată din presiunea exercitată din exterior; persoana continuă angajarea pentru că se simte obligată să facă acest lucru din cauza normelor şi valorilor sale

3. de nevoie (de continuitate) „nu am încotro”

durata angajării depinde de costurile asociate cu părăsirea organizaţiei; persoana continuă angajarea pentru că nu are altă ofertă de muncă cel puțin similară

Sursa: adaptare după Lungu Carmen, 2011 (teză de doctorat) Pentru identificarea nivelului AO, rezultatele au fost analizate la nivelul a 48

de respondenți ale căror răspunsuri au fost valide. Deoarece studiile au arătat că o analiză separată a acestor componente nu este necesară (Kacmar et al. 1999 citat în Boroș 2007), vom considera constructul unidimensional (Cronbach Alpha = 0,838), rezultatele reprezentând media celor 15 itemi. Așadar, media la nivelul celor 48 de respondenți este de 4,23 (din maxim 5), ceea ce reprezintă un nivel ridicat al AO. Întrucât constructul reprezintă sentimentul și implicit atitudinea angajatului față de organizație, acesta este determinat pe de o parte de factori individuali (de ex. vârstă, educație, valori morale), pe de altă parte de factori organizaționali, putând fi incluse aici și acțiunile de resurse umane.

În continuare a fost realizată o analiză pe diferite categorii de respondenți

pentru a identifica nivelul de AO și măsura în care aceste diferențe sunt semnificative statistic. Spre exemplu, în funcție de vârstă se înregistrează diferențe; chiar dacă nu sunt semnificative din punct de vedere numeric, ele sunt semnificative statistic, ceea ce înseamnă că nivelul de AO diferă în funcție de vârstă (Figura nr. 1). Mai exact, persoanele cu vârsta mai mică de 35 de ani (14 persoane) au un nivel de angajament mai scăzut decât cele cu vârsta cuprinsă în intervalul 36-45 de ani (14 persoane), respectiv 46-55 de ani (14 persoane).


136

Figura nr. 1. Nivel AO în funcție de vârsta respondenților

Sursa: reprezentare proprie În ceea ce privește gradul de manifestare al AO în funcție de vechimea în firmă,

se constată că diferențele nu sunt semnificative statistic, toate mediile fiind cuprinse în intervalul [4,15; 4,36]. Același lucru se înregistrează și la nivel de departament, variațiile fiind cuprinse în acest caz între [4,19; 4,26]. Deoarece diferențele înregistrate luând în considerare cele două variabile de control nu sunt semnificative statistic, se poate susține că unul dintre motive ar putea fi nivelul ridicat al coeziunii grupului și buna integrare a angajaților care determină o împărtășire ridicată a opiniilor personale. În ceea ce privește nivelul de AO pentru poziții de conducere, acesta este unul destul de ridicat, valoarea fiind 4,37 din maxim 5.

În concluzie, datorită faptului că pentru cei 48 de respondenți nivelul AO este unul ridicat, acesta nu reprezintă un impediment pentru obținerea performanțelor operaționale. O atenție deosebită, însă, se recomandă categoriei de angajați cu vârsta până în 35 de ani, care au o un nivel ușor mai scăzut al AO, comparativ cu ceilalți colegi.

Comportamentele civice organizaționale (CCO) reprezintă acele comportamente manifestate de individ considerate a fi discrete și sunt direct recunoscute în cadrul unui sistem formal de evaluare. Ele pot susține funcţionarea eficace a organizaţiei la nivel agregat (Organ 1997). Formele CCO sunt: comportament de ajutorare, virtute civică și fair-play. Deşi CCO sunt acele contribuţii individuale la locul de muncă ce trec dincolo de cerinţele specifice postului şi nu sunt direct sau explicit recunoscute de sistemul formal de recompensare (Organ 1997), acestea sunt observate sau apreciate de către lideri. Studiile au arătat că ele influenţează evaluarea performanţelor, iar angajaţii ştiu acest lucru. Manifestarea CCO depinde foarte mult de contextul în care se află firma, respectiv individul, depinde de normele culturale ale grupului din care acesta face parte, de natura muncii, modalitatea de stabilire a obiectivelor, structura organizaţională sau chiar cultura naţională (Paine şi Organ 2000).

Satisfacţia în muncă, dreptatea/ justeţea/ corectitudinea organizațională

percepute, sprijinul liderilor şi AO sunt predictori pentru CCO. Penner et al. (1997)

propun următoarele elemente drept factori de influență ai CCO: atitudinea pe post,

variabilele organizaţionale, motivele individuale şi caracteristicile de personalitate.


137

Autorii consideră că iniţial aceste comportamente se conturează şi se manifestă timid,

dar ca urmare a identificării angajatului cu rolul său sau în grup/ echipă/ departament,

acestea devin comportamente de durată, repetitive. Foarte puţini au examinat

practicile de resurse umane ca motor al CCO (Organ et al. 2006), deşi s-a evidenţiat

rolul acestora în crearea unui mediu care fie încurajează, fie descurajează aceste

comportamente (Morrison 1996). Recent însă, sistemul de practici de resurse umane a început să fie considerat drept un factor de influență veritabil al CCO colectiv (Gong

et al. 2010), lucru care este explicat cel mai des invocând teoria schimburilor sociale. Rezultatele următoare sunt analizate la nivelul a 47 de respondenți. Rezultatul

testului de consistență internă Cronch Alpha indică valoarea 0,932, un rezultat foarte

bun, ceea ce denotă validitatea internă a scalei folosite. Media obținută la nivelul

eșantionului este de 3,5 din maxim 5, ceea ce reprezintă un nivel mediu al gradului de

manifestare a CCO măsurate la nivelul colegilor. Toate tipurile de comportamente

civice înregistrează valori medii sau chiar mai mici decât media, cel mai slab

manifestate fiind cele legate de fair-play (3,24). Respondenții consideră astfel că

ceilalți colegi au tendința de a vedea mai mult partea negativă, decât cea pozitivă a

situației, de a se plânge mai des de probleme neînsemnate și de a considera că este

greșit ceea ce fac ceilalți colegi.

Tabelul nr. 2. Gradul de manifestare al CCO

Componentă Medie Min. Max. deviația

standard OCB_VC 3,74 1,67 5,00 0,85463 OCB_CA 3,51 1,00 5,00 0,90247 OCB 3,50 1,31 5,00 0,81846 OCB_FP 3,24 1,00 5,00 1,16842 Valid N (listwise) 48 persoane

Sursa: reprezentare proprie În privinţa comportamentelor încadrate în componenta virtute civică (oferire

sugestii, exprimare păreri, găsire soluții), nivelul de manifestare este cel mai ridicat,

atât la nivel general (3,74), cât și la nivelul fiecărui departament (Figura nr. 2) (media

este cuprinsă între 3,97 și 3,11). Per ansamblu, în cadrul departamentului marketing,

angajații adoptă cel mai mult aceste comportamente, aici obținându-se valorile cele mai mari atât la nivel general (3,72), cât și pentru fiecare componentă în parte. La

polul opus este departamentul de dezvoltare, din rezultatele obținute rezultând că aici

ar exista cele mai mari tensiuni. Evaluările realizate au fost destul de „tranșante” și în

același timp părerile au fost destul de diferite (deviație standard mare).


138

Figura nr. 2. Nivel de manifestare CCO pe departamente

Sursa: reprezentare proprie Opinia persoanelor care ocupă o funcție de conducere legată de CCO

manifestate în rândul colegilor pe care îi au drept colaboratori în mod frecvent este destul de rezervată, media obținută pentru gradul de manifestarea a comportamentelor

fiind de doar 3,17. Deși nu se cunoaște dacă respondenții au făcut referire doar la

ceilalți colegi care ocupă o funcție de conducere sau și la angajații din subordine, se

recomandă sprijinirea acestora în vederea conștientizării rolului pe care îl pot juca în

departamentul coordonat. Managerii trebuie să fie conștienți că ei sunt aceia care pot

avea o influență sporită asupra manifestării acestor comportamente ale angajaților din

subordine și pot implementa diverse acțiuni în acest sens. 3.5. Sinteza rezultatelor și limitele cercetării Ca urmare a desfășurării prezentului studiu în cele patru firme având capital

100% românesc, se poate afirma faptul că activitățile de resurse umane sunt

implementate în vederea sprijinirii strategiei firmei astfel încât aceasta să facă față

schimbărilor care apar. Practicile noi de resurse umane sau modificarea celor deja

existente se realizează strict ca răspuns la nevoile stringente ale pieței, rolul principal al funcțiunii de resurse umane fiind cel mult de a implementa strategia firmei, fără a

avea puterea de a anticipa sau de a contribui consistent la creionarea strategiei firmei. Totodată, condițiile de mediu precum criza economică (ce a dus la o scădere a

locurilor de muncă și la restrângerea posibilităților de angajare) și oferta de muncă

ridicată nu determină încă firmele românești să implementeze practici de resurse

umane inovative în vederea menținerii angajaților deja existenți. Trei din cele patru firme se confruntă cu o concurență puternică în domeniu,

care poate atrage cei mai buni candidați. Cu toate acestea, datorită faptului că oferta

de forță de muncă este ridicată, acestea nu își propun dezvoltarea unor practici

inovative care să atragă și să mențină angajații. Considerăm că practicile de resurse

umane inovative sunt implementate în special în domeniul IT-ului, în care concurența

este ridicată, iar organizaţiile sunt obligate de context să fie inovative. Totodată,


139

natura creativă a muncii determină creativitate inclusiv în activitățile de resurse

umane. În firmele analizate în cadrul acestui studiu, crearea practicilor de resurse

umane se face în mod natural, fără a exista unele activități planificate în acest sens,

iar efectul lor potențial nu este evaluat anterior, la fel cum nu este evaluat într-un mod organizat nici ulterior implementării. Partea pozitivă a acestei situaţii este dată de

faptul că la trei din cele patru firme analizate, practicile de resurse umane sunt create

pe baza unor principii foarte sănătoase și „umane” – au în centru individul, ca întreg, cu nevoi complexe, cu responsabilități și roluri complexe (de ex. angajat, părinte,

soț/soție, student/trainer etc.). Angajatul nu este privit ca un robot lipsit de grijile de

familie sau cele personale, care se poate detașa de acestea precum „și-ar lăsa papucii

la ușă”, după cum susține unul dintre informanți. Drept urmare, credem că acest

principiu valorează mai mult decât orice practică nouă pe piață, prin prisma faptului

că modalitatea de implementare contează la fel de mult sau poate chiar mai mult decât

noutatea. Ca urmare a interviurilor desfășurate, s-a constatat că aria principală în care

sunt implementate practici de resurse umane inovative este cea de menținere a

angajaților prin motivare non-financiară, cu acțiuni precum: recunoașterea meritelor,

sprijinul oferit în rezolvarea problemelor personale, modalitatea de comunicare, oferirea puterii decizionale și luarea mesei de prânz la cantina firmei.

În ceea ce privește performanța angajaților, evaluarea este de natură formală,

deși criteriile de natură atitudinală și comportamentală sunt de asemenea foarte

importante, într-un singur caz ele făcând parte efectiv din grila de evaluare. Pe lângă

perspectiva rezultatelor cuantificabile care nu lipsește din nicio firmă analizată, se

pune accent foarte mult pe valori precum: onestitate, orientare spre client, profesionalism, calitate a serviciilor oferite, deși ele nu sunt explicit evaluate. Ca

urmare a măsurării nivelului de AO (atitudinea angajaților față de firmă) și a gradului

de manifestare a CCO, constatăm că în firma analizată acestea au atins un nivel

ridicat, respectiv mediu, lucru care poate fi îmbucurător pentru firma în cauză. În

orice caz, fiecare firmă analizată ar trebui să îşi îmbunătățească abordarea strategică a

activităților de resurse umane, atât timp cât își dorește menținerea sau obținerea

avantajului competitiv. Rezultatele ar trebui interpretate luând în considerare limitele cercetării

întrucât ar fi fost nevoie de minim 75 de răspunsuri pentru a realiza și alte teste de

validitate, având în vedere numărul de itemi din chestionar. De asemenea, valorile

obținute pot fi influențate din dorința respondenților de a fi dezirabili, în sensul că au

răspuns așa cum și-ar dori managerii să audă. Legat de CCO, scorurile obținute sunt

mai mici, lucru care poate fi datorat și faptului că opinia a fost exprimată față de

colegi și nu faţă de propria persoană. Drept urmare, considerăm că există tendința de

a exagera în sens pozitiv atunci când se vorbește despre propria persoană și de a fi

mai exigenți/ sinceri atunci când se vorbește despre alții, în speță despre ceilalți

colegi.


140

Concluzii

Deși rezultatele obținute în cadrul acestui studiu nu pot fi generalizate la nivelul

întregii regiuni de NE a țării, considerăm că există posibilitatea ca situația identificată în

aceste firme să se regăsească și în alte firme având capital 100% românesc, dat fiind faptul că a fost prezentată situația unor organizații de mari dimensiuni, care au o prezență

de peste 15 ani pe piața din România. De aceea, considerăm necesară punctarea anumitor

aspecte legate de acțiunile pe care aceste firme le-ar putea întreprinde în viitor în ceea ce privește activitatea de resurse umane.

Dincolo de crearea unor practici de resurse umane inovative, inovativă ar

trebui să fie modalitatea în care sunt soluționate problemele apărute și în care

practicile de resurse umane sunt îmbinate astfel încât să determine efect sinergetic.

Inovativ este, de asemenea, modul în care se reușește creșterea nivelului de

conștientizare a angajaților cu privire la importanța manifestării unui anumit

comportament, a îndeplinirii unor așteptări de performanță. Managerii direct superiori

ar trebui să cunoască și să înțeleagă rolul lor în relație cu ceilalți angajați și să

privească angajații ca pe indivizi cu nevoi și valori diferite. Referințe bibliografice

Agarwala, Tanuja. 2003. „Innovative human resource practices and organizational commitment: an empirical investigation”. International Journal of Human Resource Management 14 (12) (March): 175-197.

Arthur, Jeffrey. 1994. „Effects of human resource systems on manufacturing performance and turnover”. The Academy of Management Journal 37 (3): 670-686.

Aruștei, C. Carmen. 2014. „Towards defining HR systems into Romanian business context”. Lucrare prezentată în cadrul Conferinței Internaționale Emerging Markets Queries in Finance and Business, Universitatea Petru Maior Tîrgu Mureș, virtual, 29-31 octombrie 2014.

Boroș, Smaranda. 2007. Facets and dimensions of organizational identification. Cluj Napoca: ASCR.

Boselie, Paul, Jaap Paauwe și Paul Jansen. 2000. „Human resource management and performance: lessons from the Netherlands”. În Report Series Research in Management. Erasmus Research Instituite of Management.

Boselie, Paul, Graham Dietz și Corine Boon. 2005. „Commonalities and contradictions in HRM and performance research”. Human Resource Management Journal 15 (3): 67-94.

De Grip, Andries și Inge Sieben. 2009. „The effectiveness of more advanced human resource systemsin small firms”. The International Journal of Human Resource Management 20 (9) (September): 1914–1928.

De Winnie, Sophie și Luc Sels. 2013. „Progress and prospects for HRM-Performance Research in Small and Medium-Sized Businesses”. În HRM and Performancce. Achievements & Challenges, ed. Jaap Paauwe, David E. Guest și Patrick M. Wright, 173-196, UK: Wiley.

Dyer, Lee și Todd Reeves. 1994. „Human resource strategies and firm performance: What do we know and where do we need to go?” (CAHRS Working Paper #94-29).


141

Ithaca, NY: Cornell University. Accesat la 18 iunie 2014, http://digitalcommons.ilr. cornell.edu/cahrswp/254.

Godard, John. 2001. „High performance and the transformation of work? The implications of alternative work practices for the experience and outcomes of work”. Industrial and Labor Relations Review 54 (4): 776-805.

Gong, Yaping, Song Chang și Cheung Siu-Yin. 2010. „High performance work system and collective OCB: a collective social exchange perspective”. Human Resource Management Journal 20 (2): 119-137

Guest, E. David. 1997. „Human resource management and performance: a review and research agenda”. The International Journal of Human Resource Management 8 (3): 263-276.

Guest, David. 2011. „Human resource management and performance: still searching for some answers”. Human Resource Management Journal 21 (1): 3-13.

Guest, David și Bos-Nehles Anna. 2013. „HRM and performance: the role of effective

implementation”. În HRM and Performancce. Achievements & Challenges, ed. Jaap Paauwe, David E. Guest și Patrick M. Wright, 79-96, UK: Wiley

Huselid, Mark A. 1995. „The impact of human resource management practices on turnover, productivity, and corporate financial performance”. Academy of Management Journal 38 (3): 635-672.

Lungu, C. Carmen. 2011. Motivarea resurselor umane în managementul calității

serviciilor din industria hotelieră (teză de doctorat, Universitatea Alexandru Ioan

Cuza din Iași, 2011). Mowday, Richard T., Richard M. Steers și Porter Lyman W. 1979. „The measurement of

Organizational Commitment”. Journal of Vocational Behavior. 14: 223-247. Organ, Dennis W. 1997. „Organizational citizenship behaviour: it’s construct clean-up

time”. Human Performance 10 (2): 85-97. Paauwe, Jaap. 2004a. „Forward”. Human Resource Management Journal 14 (1): 1-4. Paauwe, Jaap. 2004b. HRM and performance: Achieving long term viability. NY: Oxford

University Press. Paauwe, Jaap și Paul Boselie. 2005. „HRM and performance: What’s next?” (CAHRS

Working Paper #05-09). Ithaca, NY:Cornell University, accesat la 12 octombrie 2014, http://digitalcommons.ilr.cornell.edu/cahrswp/476.

Paauwe, Jaap, Patrick Wright și David Guest. 2013. „HRM and Performance: what do we know and where should we go?” În HRM and Performancce. Achievements & Challenges, ed. Jaap Paauwe, David E. Guest și Patrick M. Wright, 1-14, UK: Wiley

Paauwe, Jaap, Patrick Wright și David Guest. 2013. „Reconceptualizing fit in strategic

human resource management:’Lost in translation?’” În HRM and Performancce. Achievements & Challenges, ed. Jaap Paauwe, David E. Guest și Patrick M. Wright,

61-78, UK: Wiley. Paine, Julie B., Dennis W. Organ. 2000. „The cultural matrix of organizational

citizenship behaviour: some preliminary conceptual and empirical observations.”

Human Resource Management Review 10 (1): 45-59. Peccei, Riccardo. 2004. Human Resource Management and the Search for the Happy

Workplace. Rotterdam: ERIM.


142

Peccei, Riccardo, Karina van de Voorde și Marc van Veldhoven. 2013. „HRM, well-being and performance: a theoretical and empirical review”. În HRM and Performancce. Achievements & Challenges, ed. Jaap Paauwe, David E. Guest și

Patrick M. Wright, 15-46, UK: Wiley. Penner, A. Louis, R. Alison Midili și Jill Kegelmeyer. 1997. „Beyond Job Attitudes: a

personality and social psychology perspective on the causes of prganizational citizenship behavior”. Human Performance 10 (2): 111-131.

Pfeffer, Jeffrey. 1994. Resursele umane în ecuația profitului. București: All. Podsakoff, Philip M., Scott B. MacKenzi, Robert H. Morman și Richard Fetter. 1990.

„Transformational leader behaviors and their effects on followers’ trust in lider,

satisfaction and organizational citizenship behaviors”. Leadership Quarterly 1(2): 107-142.

Porter, W. Lyman, M. Richard Steers, T. Richard Mowday și P. Boulian. 1974.

„Organizational commitment, job satisfaction and turnover among psychiatric

technicians”. Journal of Applied Psychology 59 (5): 603-609. Purcell, John. 1999. „Best practice and best fit: chimera or cul-the-sac?” Human Resource

Management Journal 9 (3): 26-41. Purcell, John și Sue Hutchinson. 2007. „Front-line managers as agents in the HRM-

performance causal chain: theory, analysis and evidence.” Human Resource Management Journal 17 (1): 3-20.

Purcell, John și N. Kinnie. 2007. „HRM and business performance”. În The Oxford Handbook of Human Resource Management, ed. Peter Boxall, John Purcell și

Patrick Wright, 533-551. UK: Oxford University Press. Wolfe, A. Richard. 1995. „Human Resource Management Innovations: Determinants of

Their Adoptionand Implementation.” Human Resource Management 34 (2): 313-27. Wright, M. Patrick și R. Wendy Boswell. 2002. „Desegregating HRM: A review and

synthesis of micro and macro Human Resource Management research”. Journal of Management 28 (3): 247-276.

Zheng, Connie, Grant O'Neill și Mark Morrison. 2009. „Enhancing Chinese SME

performance through innovative HR practices”. Personnel Review 38 (2): 175-194.


143

Valoarea brandului – o abordare inovativă de marketing

Adrian Brunello

1. Valoarea brandului – abordări moderne din perspectiva

consumatorului

Lucrarea de faţă cercetează influența personalității brandului și a personalității

clientului asupra loialității comportamentale, cu aplicare în industria automobilelor

din clasa premium, și reprezintă o continuare a demersurilor de cercetare anterioare

prezentate în lucrarea de doctorat Influenţa brandului asupra deciziei de cumpărare

în industria auto, susținută la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” în septembrie

2012. Studiul va fi realizat din perspectiva marketerului şi analizează unul dintre cele

mai sensibile subiecte din domeniul marketingului: decizia de cumpărare explicată

prin elemente ale brandului. Decizia asupra celor trei branduri auto care au fost testate în cadrul lucrării se

bazează pe datele din piaţa auto. A fost necesară selectarea a trei branduri cu o notorietate suficient de mare şi cu un număr mare de posesori în România astfel încât

modelul rezultat să fie valabil şi să poată fi folosit de eventualii „actori” interesaţi

(dealeri auto, companii de închirieri). Cele trei branduri trebuiau să fie comparabile

din punct de vedere al nivelului de preţ şi al percepţiei asupra calităţii. Analiza

forumurilor de specialitate şi a datelor oferite de Asociaţia Producătorilor şi

Importatorilor de Automobile a condus la alegerea brandurilor premium BMW, Mercedes-Benz și Audi, cele mai bine vândute în anul 2014, până în luna octombrie.

Brandul reprezintă un nume, termen, simbol sau o combinație a acestora

destinat pentru a identifica bunurile sau serviciile unui vânzător sau grup de vânzători

și pentru a le putea diferenția de cele ale concurenților (Kotler şi Armstrong 2008). El

apare pentru a îndeplini o promisiune, o necesitate sau o misiune. Un brand presupune o identitate, iar aceasta trebuie expusă, comunicată și recunoscută de către

consumatori. Brandul a fost definit în două etape: în prima etapă se pune accent pe

funcția de identificare, iar în a doua etapă se aduc în discuție elemente noi care

definitivează valoarea brandului. Majoritatea analizelor sunt realizate dintr-o perspectivă bazată pe client

(conceptul de brand equity) și consideră că puterea brandurilor se află în mintea

consumatorilor (Leone et al. 2006). Conceptul de valoare a brandului din perspectiva firmei (brand value) capitalizează valoarea financiară a unei mărci și reprezintă

Această lucrare a fost realizată în cadrul proiectului POSDRU 159/1.5/S/133675 „Inovare şi

dezvoltare în structurarea şi reprezentarea cunoaşterii prin burse doctorale şi postdoctorale (IDSRC- doc postdoc)”, cofinanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României din Fondul Social European

prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Adrian Brunello

144

rezultatul final al răspunsurilor consumatorilor față de brand (Christodoulides și de

Chernatony 2010). Valoarea brandului diferențiază marca de concurenții săi,

contribuie la crearea loialității și este capabilă să obțină încrederea consumatorilor și atașamentul acestora față de brand. Practic, ea contribuie la formarea relației dintre

consumator și brand. Intervin aici trei aspecte esenţiale: încrederea, angajamentul și

atașamentul față de brand. Există o legătură puternică între inovație și valoarea brandului. Inovarea

reprezintă un factor determinant al valorii brandului (Staake et al. 2009). Atunci când brandul nu prezintă nicio formă de inovare clienții manifestă stres, frustrare, sau chiar

furie. Aceste reacții influențează modul în care consumatorii evaluează inovațiile

firmei și au un efect negativ asupra satisfacției, ceea ce atrage după sine pierderea

clienților și scăderea valorii brandului. Brandul permite dreptul de proprietate asupra

inovației, adaugă credibilitate și legitimitate, îmbunătățește vizibilitatea și sprijină

comunicarea de marketing. De asemenea, inovațiile consolidează valoarea brandului

prin extinderea sensului acestuia, îl revitalizează și îi îmbunătățesc profitabilitatea. Pe

de altă parte, atunci când clienții se simt trădați de un brand ei se arată nemulțumiți de

acesta și de inovația pe care brandul o propune (Seo și Jang 2013). Studiile anterioare arată că preferința pentru brand, loialitatea

comportamentală şi intenţia de achiziţie sunt explicate într-o măsură medie de modelele de regresie care se bazează pe elementele clasice ale brandului (valoarea

cunoașterii, calitatea percepută, valoarea percepută, prestigiul, atracția emoțională,

satisfacția, țara de origine), ceea ce înseamnă că există şi alţi factori care explică

aceste constructe. Aspectele socio-demografice (sexul, nivelul de studii, nivelul de venituri şi vârsta consumatorului) influenţează într-o măsură foarte mică variabilele

de interes. Pentru a vedea dacă există şi alţi factori relevanţi în explicarea preferinţei

pentru brand, a loialităţii comportamentale şi a intenţiei de achiziţie, este necesară o

clarificare a situaţiilor în care există legături semnificative statistic şi de o intensitate

cel puţin medie între factorii prezentaţi mai jos. Astfel, se poate observa că loialitatea

mărcii este influențată pe de o parte de satisfacția obținută de consumator, de

atitudinea pe care acesta o are față de brand și de imaginea pe care și-a format-o față

de marcă, iar pe de altă parte de atitudinea față de țara de origine și de valoarea

percepută a brandului. Acest studiu își propune să identifice ceilalți factori care influențează

loialitatea față de brand și care conduc, în cele din urmă, la decizia de cumpărare a

consumatorului.


145

Figura nr. 1. Modelul structural: cazul maşini deţinute

Sursa: Brunello A., Influența brandului asupra deciziei de cumpărare în industria auto, teză de

doctorat, Universitatea „A. I. Cuza”, Iași, 2012, p. 178 Notă:

2. Personalitatea brandului şi personalitatea consumatorului

Factorii semnificativi care influenţează loialitatea faţă de brand şi implicit

decizia de cumpărare sunt personalitatea brandului și trăsăturile de personalitate ale

consumatorului. 2.1. Personalitatea brandului Jennifer L. Aaker (1997) definește personalitatea brandului ca fiind un set de

caracteristici umane asociate unui mărci. Personalitatea provine în principal din trei

Atitudinea faţă de

ţara de origine

Corelaţie puternică. Ipoteze de cercetare confirmate parţial care merită a fi analizate

suplimentar, pentru a vedea exact cazurile pentru care se aplică. Corelaţie medie spre scăzută. Corelaţiile de intensitate foarte mică nu au fost incluse în model.

Imagine

Atitudinea faţă de

companie

Intenția de cumpărare

Preferința pentru brand

Valoare

Loialitate

Satisfacţie

Adrian Brunello

146

surse: asocierea pe care o au consumatorii cu un brand, imaginea pe care o companie încearcă din greu să o creeze, și atributele produselor. Aaker (1997) a utilizat

psihologia personalității pentru a dezvolta o „scală de personalitate a brandului”,

identificând dimensiuni precum: sinceritate, entuziasm, competență, rafinament și

rigiditate. În lucrarea „The Effects of the Country of Brand and the Country of

Manufacturing of Automobiles” (2008), autorii Marc Fetscherin şi Mark Toncar pun

în evidenţă efectul ţării de origine asupra percepţiilor consumatorilor cu privire la

personalitatea brandurilor auto. Ei au utilizat scala personalității brandului dezvoltată

de Jennifer L. Aaker. Totodată, autorii prezintă asemănările şi diferenţele percepute

între automobilele din două ţări diferite, luând în considerare ţara de origine a

brandului şi ţara de fabricaţie a aceluiaşi brand. Rezultatele studiului au arătat faptul

că ţara de fabricaţie a brandului a avut o influenţă mai puternică asupra acestor

percepţii decât ţara de origine a brandului.

Tabelul nr. 1. Dimensiunile personalităţii brandului Personalitatea brandului

Sinceritate (10 itemi)

Entuziasm (11 itemi)

Competenţă (9 itemi)

Rafinament (6 itemi)

Rigiditate (5 itemi)

„Cu picioarele pe pământ”

Orientat către familie Provincial Nesofisticat

Onest Sincer

Complet Original

Vesel Sentimental

Prietenos

Îndrăzneţ La modă

Emoţionant Animat / vioi

Cool Tineresc

Cu imaginaţie Unic

Actual Independent

Contemporan

De încredere Silitor Sigur

Inteligent Tehnic

Corporatist De succes

Lider Încrezător

Din clasa superioară Strălucitor

Arătos Fermecător

Feminin Rafinat

Orientat spre activităţi în aer

liber Masculin

Vestic Dur

Nefinisat

Sursa: Fetscherin M., Toncar M., The Effects of the Country of Brand and the Country of Manufacturing of Automobiles, 2008, p. 5

a) Entuziasmul este definit ca fiind gradul de libertate, fericire și energie

prezent în trăsătura de personalitate a unui brand. Caracteristicile acestui tip

de brand sunt îndrăzneala, modernismul, şi creativitatea. b) Competența este definită ca fiind gradul de responsabilitate, determinare și

răbdare în trăsătura de personalitate a unui brand. Ea se referă la eficiența,

responsabilitatea, fiabilitatea, implicarea şi influența pozitivă a personalității

brandului. c) Rigiditatea este definită ca fiind gradul de blândețe și naivitate în trăsătura

de personalitate a unui brand. Masculinitatea, duritatea şi puterea fac referire

la acest tip de personalitate a brandului. d) Sinceritatea este definită ca fiind gradul de căldură în trăsătura de

personalitate a unui brand. Orientarea spre familie, originalitatea şi


147

orientarea spre orașele mici sunt trăsăturile acestei dimensiuni a

personalității brandului. e) Rafinamentul este definit ca fiind gradul de eleganță și stil și se referă la

aspecte precum clasa superioară a brandului, prezența tendințelor şi

feminitatea. Rolul marketerilor este de a crea legături între branduri şi consumatori, având

la bază trăsăturile de personalitate care-i caracterizează (Kachersky și Lerman 2013). 2.2. Trăsăturile de personalitate ale consumatorului Tupes și Christal (1961) au descoperit pe bază empirică Modelul Celor Cinci

Factori (The Big Five Model), care poate fi utilizat pentru caracterizarea trăsăturilor

de personalitate. Există autori care fac deosebirea între Modelul Big Five și Modelul Celor Cinci Factori, acesta din urmă stând la baza construcției inventarelor de

personalitate (Saucier și Golberg 1998). Costa și McCrae (1992) au publicat un

inventar de personalitate (NEO Personality Inventory Revised), ce cuprinde 240 de itemi și evaluează cei cinci mari factori și câte șase fațete pentru fiecare dintre aceștia.

a) Extraversiunea evaluează cantitatea și intensitatea interacțiunii

interpersonale și nivelul de activitate al unui individ. Scorurile mari

indică faptul că persoanele tind să fie sociabile, active, vorbărețe,

orientate, optimiste și afectuoase. Indivizii cu acest tip de

personalitate sunt sociabili, plini de energie și sinergie. b) Caracterul agreabil evaluează calitatea unui individ de orientare

interpersonală continuă a stărilor, de la compasiune la antagonism în gânduri, sentimente și acțiuni. Persoanele care obțin scoruri mari

pentru acest aspect al personalității sunt blajini, binevoitori, de

încredere, de ajutor, iertători, creduli și simpli. c) Conștiinciozitatea evaluează atât gradul de organizare şi

persistență, cât și motivația şi comportamentul orientat spre

obiective. Persoanele cu scoruri mari la această dimensiune tind să

fie organizate, harnice și de încredere. Acestui tip de personalitate îi

sunt caracteristice tendința spre auto-disciplină şi acțiune planificată

în detrimentul unui comportament spontan. d) Nevrotismul descrie persoanele predispuse la stres psihologic, idei

nerealiste, pofte sau dorințe excesive și comportamente

dezadaptative. Persoanele cu scoruri mari tind să fie îngrijorate,

nervoase, emoționale și neliniștite iar sentimentele pe care le resimt

sunt de furie, anxietate, depresie sau vulnerabilitate. e) Deschiderea descrie o dimensiune a stilului cognitiv și face

deosebirea între indivizii imaginativi, creativi şi cei realişti,

convenţionali. Persoanele cu scoruri mari tind să fie curioase,

creative și originale. Acest tip de personalitate denotă apreciere

pentru artă, emoție, aventură şi creativitate.

Adrian Brunello

148

O personalitate distinctă a unui brand joacă un rol esențial în succesul

respectivei mărci. Astfel personalitatea brandului trebuie să fie una durabilă și consistentă. Deoarece brandurile au propriile lor personalități, consumatorii tind să se

poarte cu ele precum cu ființele umane. Ei își vor alege brandul în funcție de

caracteristicile personalității lor. O comunicare eficientă între brand și client duce la o loialitate și la o valoare sporită a mărcii.

3. Analiza industriei automobilelor din clasa premium

Industria auto din România a cunoscut o creșterea continuă imediat după

anul 1989, atingând punctul maxim în anul 2007. Pe parcursul crizei economice, industria auto s-a aflat în declin, înregistrând în anul 2011 cea mai mare scădere.

Figura nr. 2. Evoluția numărului de înmatriculări pe piața românească

Sursa: Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor,

http://www.drpciv.ro/info-portal/displayStatistics.do?resetForm=true, accesat la 20.10.2014

Din grafic se observă că evoluția pozitivă este dată de numărul mare de

înmatriculări al mașinilor second-hand, cu un avans de 164142 unități față de numărul

de înmatriculări al autoturismelor noi. În ceea ce privește numărul livrărilor de autoturisme din import se observă un

trend descendent, numărul acestora scăzând cu 39,30% în anul 2013 față de anul

2010.

Figura nr. 3. Evoluția numărului de livrări de autoturisme pe piața românească

Sursa: adaptat după Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile,

http://www.apia.ro/buletin-statistic/, accesat la 20.10.2014

116012 94541 81709 66436 57710

212836 214606

94488

174950 221852

328848 309147

176197 241386

279562

0

200000

400000

2009 2010 2011 2012 2013Maşini noi Maşini SH import Total

71928 66287 52430 47794

0

50000

100000

2010 2011 2012 2013


149

Dacă în anul 1991 rata de motorizare în România era de 63 de mașini la 1000

de locuitori, în anul 2012 acest indicator ajungea la 224, însemnând o creștere de

peste 255%. Totuși, rata de motorizare din România rămâne semnificativ mai mică

față de media UE – 487 de mașini la 1000 de locuitori.

Figura nr. 4. Evoluția ratei de motorizare în România

Sursa: Eurostat, http://ec.europa.eu/eurostat/web/products-datasets/-/tsdpc340, accesat la 20.10.2014

Conform statisticilor furnizate de APIA, Dacia a fost marca de autoturisme cu

cele mai multe livrări în anul 2014 (11497, totalul incluzând luna octombrie). Din categoria brandurilor premium BMW (1127 autoturisme), Merceds-Benz (1647 autoturisme) și Audi (1434 autoturisme) au înregistrat cele mai multe livrări.

4. Influența personalității brandului și a personalității

consumatorului asupra loialității comportamentale

Personalitatea brandului şi personalitatea consumatorului influenţează loialitatea

comportamentală. Literatura de specialitate, atât cea de marketing cât şi cea din domeniul

psihologiei, reliefează legătura dintre cele trei construncte enumerate anterior. 4.1. Studii relevante pentru tema abordată Relația dintre trăsăturile de personalitate ale consumatorului, personalitatea

brandului și loialitatea față de brand a fost testată în anul 2010 de autorul Long – Yi Lin printr-un studiu empiric pe cumpărătorii de jucării și jocuri video. El pleacă de la

premisa că loialitatea față de brand este divizată în loialitate afectivă și loialitate de

acțiune. În urma studiului s-a constatat că: există o relație pozitivă semnificativă între

indivizii cu personalitate extrovertită și brandurile cu o personalitate emoțională;

există o relație pozitivă semnificativă între indivizii cu personalitate agreabilă și

brandurile cu o personalitate emoțională; brandurile cu o personalitate competentă au

o influență pozitivă asupra loialității afective; personalitățile deschise au o influență

pozitivă asupra loialității afective. Autorii Xuehua Wang, Zhilin Yang și Ning Rong Liu au efectuat în anul 2009 o

cercetare privind relația dintre trăsăturile de personalitate ale consumatorului,

personalitatea brandului și loialitatea față de acesta în industria auto din Mailand. În urma

63 70 79 89 97 106 116 125 133 139 148 137 136 151 149 152 172 197 209 214 216 224

0

100

200

300

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

2012

Adrian Brunello

150

acestui studiu s-a constatat că există o legătură directă între trăsăturile de personalitate ale

brandului și intenția de cumpărare: cu cât personalitatea brandului este mai favorabilă, cu

atât intenția de cumpărare este mai mare. Un alt studiu din anul 2013 al autorilor Isabel Buil, Eva Martinez și Leslie de

Chernatony testează un model de verificare a valorii brandului pentru studierea

impactului pe care aceasta îl manifestă asupra dorinței clienților de a plăti un preț

premium, preferințelor referitoare la brand și intenției de cumpărare. În urma

cercetării, s-a constatat că factorii care determină loialitatea față de brand sunt

recunoașterea, calitatea percepută și asocierea brandului. Perceperea calității,

asocierea brandului și loialitatea față de brand au cea mai mare influență, analizând

efectele directe pe care dimensiunile valorii brandului le au asupra valorii globale a mărcii. Construirea unui brand puternic cu o valoare semnificativă aduce firmei performanțe importante ca urmare a feedback-ului pozitiv obținut de la consumatori.

4.2. Cercetarea influenței personalității brandului și a personalității

consumatorului asupra loialității comportamentale

Obiectivele cercetării

Obiectivul cercetării este de a studia influența personalității brandului și a

personalității consumatorului asupra loialității (factorul principal în explicarea

deciziei de cumpărare). Ipotezele de cercetare sunt:

H1: Există o legătură între personalitatea brandului și loialitatea comportamentală. H2: Există o legătură între personalitatea consumatorului și personalitatea brandului. H3: Există o legătură între personalitatea consumatorului și loialitatea comportamentală.

Etapele cercetării Cercetarea fost realizată în mai multe etape:

Crearea și testarea instrumentului de cercetare pe un eșantion pilot: generarea unui set inițial de itemi; restrângerea setului de itemi prin tehnici de cercetare cantitativă; pretestarea setului de itemi pe un eșantion pilot; realizarea de analize statistice (analize de încredere şi analize factoriale); rafinarea scalei iniţiale; generarea scalei finale.

Aplicarea chestionarului pe un eșantion final (100 de respondenți pentru fiecare

marcă: BMW, Mercedes Benz și Audi) și testarea ipotezelor de cercetare. După cum arată autorii Long-Yi Lin (2010), J. L. Aaker (1997), M. Geuens,

B. Weijters, K. De Wulf (2009) și S. G. Naresh (2012), cele două concepte care

urmează să fie puse în relație cu loialitatea se măsoară utilizând următorii factori:

http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0167811609000172

http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0167811609000172


151

Personalitatea brandului: Entuziasm, Competență, Sinceritate, Rigiditate și

Rafinament; Personalitatea consumatorului: Extraversiune, Caracter agreabil, Conștientizare, Nevrotism și Deschidere.

Pentru fiecare dintre acești factori au fost identificate scale de măsurare:

Personalitatea consumatorului poate fi măsurată cu ajutorul Modelului Big Five iar

Personalitatea brandului este studiată utilizând scala dezvoltată de Jennifer L. Aaker

(1997) cu un set de 42 de întrebări. Pentru a ajunge la această cifră s-au făcut două testări

pentru a diminua numărul de întrebări de la 309 la 114, urmând ca scala finală să conțină

doar 42 de întrebări. A fost organizat un focus grup cu 14 participanți. Discuțiile au fost

axate pe două teme centrale: 1) definirea personalității brandului în industria auto și

2) trăsăturile de personalitate care pot influența loialitatea/intenția de achiziție în

industria auto. Itemii obținuți din cercetarea secundară au fost filtrați în urma discuțiilor

cu participanții la focus grup. Au rezultat itemii din tabelul nr. 2 și tabelul nr. 3 pentru

fiecare dintre factorii din modelul conceptual.

Tabelul nr. 2. Scala de itemi pentru conceptul „personalitatea brandului” – chestionarul inițial

Factor Nr. itemi Itemi

Competență 5

Este o mașină de succes Este o mașină de încredere Este o mașină lider pe piață Este o mașină corporativă Este o mașină sigură

Entuziasm 5

Este o mașină autonomă Este o mașină în pas cu tendințele din domeniul auto Este o mașină îndrăzneață Este o mașină modernă Este o mașină rapidă

Rafinament 5

Poate fi considerată o mașină „la modă” Are trăsături feminine Este o mașină de clasă Este o mașină atrăgătoare Are renume pe piața de mașini

Rigiditate 4

Este o mașină dură Are trăsături masculine Este destinată activităților de teren Este o mașină constantă

Sinceritate 4

Este o mașină prietenoasă în utilizare Este destinată orașelor mici Este o mașină de familie Este o mașină autentică


Adrian Brunello

152

Tabelul nr. 3. Scala de itemi pentru conceptul „personalitatea consumatorului” – chestionarul inițial

Factor Nr. itemi Itemi

Agreabilitate 7

Îi faceți pe oameni să se simtă bine. Credeți că și criminalii ar trebui ajutați, nu pedepsiți Considerați că este mai importantă cooperarea decât competiția Vă preocupă ceilalți oameni Vă place să încercați lucruri noi Încercați să vă înțelegeți Vă păstrați calmul în situații stresante

Conștiinciozitate 8

N-ați trișa niciodată la plata impozitelor. Realizați cu ușurință sarcinile pe care le primiți Vă place ordinea și disciplina Vă îndepliniți sarcinile fără amânare Îi implicați pe ceilalți în acțiunile dumneavoastră Acționați conform unui plan Vă ascultați conștiința Faceți mai mult decât se așteaptă de la dumneavoastră

Deschidere 8

Vă preocupă multe lucruri Credeți că majoritatea oamenilor sunt cinstiți Vă lăsați acaparat de propriile fantezii Găsiți ușor soluțiile corecte Admirați frumusețea naturii Aveți un cuvânt de laudă pentru fiecare Iubiți viața Vă place arta

Extraversiune 6

Vă faceți cu ușurință mulți prieteni Vă plac petrecerile mari Vă bucurați asemenea copiilor Sunteți siguri pe ceea ce știți Vă plac petrecerile surpriză Reacționați rapid

Nevrotism 8

Vă enervați ușor Faceți lucruri pe care mai apoi le regretați Credeți că sunteți incapabil să vă confruntați cu lucrurile

care vă înconjoară Stresul vă copleșește Vă pierdeți cumpătul ușor Preferați singurătatea Sunteți disperat Vă intimidați ușor

Sursa: reprezentare proprie S-a verificat înțelegerea acestui chestionar propus prin selectarea aleatorie a

10 persoane dintre participanții la focus grup. Acestora le-au fost adresate întrebările din chestionar şi s-a constatat că ei le-au înțeles şi au putut oferi răspunsuri la fiecare dintre ele. Această verificare a avut loc pe data de 28 octombrie 2014. S-a trecut apoi la aplicarea chestionarului pe un eşantion de câte 100 de persoane pentru fiecare


153

marcă de pe raza municipiului Iaşi. Datele au fost culese în perioada 29.10.2014 – 28.11.2014.

Analiza factorială exploratorie

Modelul propus împarte loialitatea față de brand în funcție de client în două constructe: 1) Personalitatea brandului; 2) Personalitatea consumatorului. Înainte de a testa ipotezele, am folosit analiza factorială exploratorie pentru a determina numărul optim de factori care trebuie incluși pentru a explica cea mai mare parte a varianței din setul de date. Scopul ei este de a identifica structura factorilor aflaţi la baza unui set de variabile. În analiza factorială exploratorie, factorii sunt extraşi pentru a explica varianţa obişnuită, în timp ce varianţa unică rămasă nu este analizată.

Au fost efectuate două analize factoriale exploratorii pentru fiecare din cele trei modele de mașini (BMW, Mercedes-Benz, Audi). Primul test include constructele Personalității brandului (Entuziasm, Sinceritate, Rafinament, Competență, Rigiditate). Al doilea test include constructele Personalității consumatorului (Extraversiune, Caracter agreabil, Conștiinciozitate, Nevroză, Deschidere). Aceste teste se aplică pentru cele trei modele.

Testul 1: Personalitatea brandului Acest test a fost efectuat pentru cele trei modele (BMW, Mercedes-Benz,

Audi) deoarece constructele acoperite sunt utilizate în fiecare din cele trei modele. A. Mașini BMW

Decizia asupra numărului de factori care vor fi reținuți în model poate fi luată

în funcție de mai multe criterii: Criteriul lui Kaiser (1960) presupune alegerea unui număr de axe factoriale

pentru care valorile proprii corespunzătoare sunt mai mari ca 1.

Tabelul nr. 4. Analiza factorială exploratorie – maşini BMW Total Variance Explained

Component Initial Eigenvalues

Extraction Sums of Squared Loadings

Rotation Sums of Squared Loadings

Total % of

Variance Cumulative

% Total

% of Variance

Cumulative %

Total % of

Variance Cumulative

% 1 7.361 32.004 32.004 7.361 32.004 32.004 6.511 31.959 31.959 2 5.355 23.283 55.287 5.355 23.283 55.287 5.842 22.962 54.921 3 3.268 14.209 69.496 3.268 14.209 69.496 3.631 14.575 69.496 4 0.787 3.422 72.917

Sursa: output SPSS Criteriul lui Benzecri (1973) presupune alegerea numărului de axe factoriale

care explică peste 70% din varianța totală a norului de puncte. În cadrul cercetării se va utiliza criteriul lui Kaiser (1960) iar toți itemii care

se încarcă mai mult de 60% pe un factor, vor fi păstrați în componența factorilor.

Adrian Brunello

154

Statistica KMO are o valoare de 0.768, ceea ce arată că soluția furnizată este una

adecvată (există legături semnificative între variabilele statistice iar matricea

corelațiilor nu este o matrice unitate).

Tabelul nr. 5. Testul KMO şi Bartlett – maşini BMW Kaiser-Meyer-Olkin Measure of Sampling Adequacy. 0.768

Bartlett's Test of Sphericity Approx. Chi-Square 539.769 df 253 Sig. 0.00

Sursa: output SPSS

Tabelul nr. 6. Matricea componentelor – maşini BMW

Sursa: output SPSS

Factorul 1 (care va fi denumit RAFINAMENT) se încarcă cu: BMW are renume pe piață – rafinament; BMW poate fi considerată o mașină la modă – rafinament; BMW este o mașină atrăgătoare – rafinament; BMW este o mașină sigură – competență.

Factorul 2 (care va fi denumit COMPETENŢĂ) se încarcă cu: BMW este o mașină lider de piață – competență; BMW este o mașină de succes – competență; BMW este o mașină corporativă – competență.

Component 1 2 3 mașină cu renume pe piață 0.911 mașină dură mașină de clasă mașină autentică 0.527 -0.395 mașină autonomă -0.797 mașină lider pe piață 0.565 0.744 0.525 mașină în pas cu tendințele 0.401 0.371 0.857 mașină prietenoasă în utilizare 0.447 mașină de succes 0.354 0.853 mașină cu trăsături masculine mașină constantă mașină de încredere 0.69 0.469 mașină „la modă” 0.852 mașină rapidă -0.586 0.326 mașină atrăgătoare 0.846 0.486 mașină îndrăzneață -0.314 0.879 mașină corporativă 0.736 mașină de familie mașină sigură 0.656 mașină destinată orașelor mici mașină destinată activităților de teren mașină modernă 0.358 mașină cu trăsături feminine 0.444 0.324


155

Factorul 3 (care va fi denumit ENTUZIASM) se încarcă cu: BMW este o mașină în pas cu tendințele din domeniul auto – entuziasm; BMW este o mașină îndrăzneață – entuziasm.

B. Mașini Mercedes-Benz Urmând criteriul lui Kaiser (1960), vom reține pentru analiză 2 factori.

Tabelul nr. 7. Analiza factorială exploratorie – maşini Mercedes-Benz

Compo-nent

Initial Eigenvalues Extraction Sums of Squared

Loadings Rotation Sums of Squared

Loadings

Total % of

Variance Cumulative

% Total

% of Variance

Cumulative %

Total % of

Variance Cumulative

% 1 9.73 42.304 42.304 9.73 42.304 42.304 10.211 43.689 43.689 2 5.949 25.865 68.170 5.949 25.865 68.170 5.468 24.481 68.17 3 0.967 4.204 72.374

Sursa: output SPSS

Tabelul nr. 8. Matricea componentelor – maşini Mercedes-Benz

Sursa: output SPSS

Cei doi factori corespund constructului personalitatea brandului. Soluția

furnizată este una foarte bine adecvată, statistica KMO are o valoare de 0.816.

Component 1 2 mașină de succes 0.953 mașină corporativă 0.874 0.336 mașină lider pe piață 0.585 0.444 mașină cu renume pe piață 0.511 0.784 mașină dură mașină de clasă 0.868 mașină autentică 0.527 -0.395 mașină autonomă mașină în pas cu tendințele 0.501 0.371 mașină prietenoasă în utilizare 0.447 mașină cu trăsături masculine mașină constantă mașină de încredere 0.394 mașină „la modă” 0.452 0.442 mașină rapidă -0.386 mașină atrăgătoare 0.336 0.486 mașină îndrăzneață -0.414 mașină de familie mașină sigură 0.476 mașină destinată orașelor mici mașină destinată activităților de teren mașină modernă 0.359 mașină cu trăsături feminine 0.347

Adrian Brunello

156

Tabelul nr. 9. Testul KMO şi Bartlett – maşini Mercedes-Benz Kaiser-Meyer-Olkin Measure of Sampling Adequacy. 0.816

Bartlett's Test of Sphericity

Approx. Chi-Square

339.869

df 153 Sig. 0.00

Sursa: output SPSS

Factorul 1 (care va fi denumit COMPETENŢĂ) se încarcă cu: Mercedes Benz este o mașină de succes – competență; Mercedes Benz este o mașină corporativă – competență.

Factorul 2 (care va fi denumit RAFINAMENT) se încarcă cu:

Mercedes Benz are renume pe piața auto – rafinament; Mercedes Benz este o mașină de clasă – rafinament.

C. Mașini Audi

Urmând criteriul lui Kaiser (1960), vom reține pentru analiză 2 factori.

Tabelul nr. 10. Analiza factorială exploratorie – maşini Audi Total Variance Explained

Component Initial Eigenvalues

Extraction Sums of Squared Loadings


Total % of

Variance Cumulative

% Total

% of Variance

Cumulative %

Total % of

Variance Cumulative

% 1 7.986 34.722 34.722 7.986 34.722 34.722 7.721 33.959 33.959 2 6.849 29.778 64.500 6.849 29.778 64.500 7.114 30.541 64.500 3 0.986 4.287 68.787

Sursa: output SPSS

Cei doi factori corespund constructului personalitatea brandului. Tabelul nr. 11. Matricea componentelor – maşini Audi

Component 1 2 mașină rapidă 0.846 mașină de încredere 0.785 mașină lider pe piață 0.565 0.344 mașină sigură 0.684 mașină cu renume pe piață mașină dură mașină modernă 0.862 mașină de clasă mașină autentică 0.527 mașină autonomă 0.444 mașină în pas cu tendințele 0.401 0.471 mașină prietenoasă în utilizare 0.447 mașină de succes 0.354 mașină cu trăsături masculine mașină constantă mașină „la moda” 0.336 mașină atrăgătoare 0.486


157

mașină îndrăzneață 0.654 mașină corporativă 0.459 mașină de familie mașină destinată orașelor mici mașină destinată activităților de teren mașină cu trăsături feminine

Sursa: output SPSS Soluția furnizată este una foarte bine adecvată, statistica KMO are o valoare

de 0.748.

Tabelul nr. 12. Testul KMO şi Bartlett – maşini Audi Kaiser-Meyer-Olkin Measure of Sampling Adequacy. 0.748


Sursa: output SPSS Factorul 1 (care va fi denumit COMPETENŢĂ) se încarcă cu:

Audi este o mașină rapidă - competență; Audi este o mașină de încredere – competență; Audi este o mașină sigură – sinceritate.

Factorul 2 (care va fi denumit ENTUZIASM) se încarcă cu:

Audi este o mașină modernă – entuziasm; Audi este o mașină îndrăzneață – entuziasm.

Testul 2: Personalitatea consumatorului A. Mașini BMW

Urmând criteriul lui Kaiser, vom reține pentru analiză 3 factori.

Tabelul nr. 13. Analiza factorială exploratorie – maşini BMV

Component Initial Eigenvalues Extraction Sums of Squared

Loadings Rotation Sums of Squared

Loadings

Total % of

Variance Cumulative

% Total

% of Variance

Cumulative %

Total % of

Variance Cumulative

% 1 10.475 28.311 28.311 10.475 28.311 28.311 9.979 28.771 28.771 2 7.235 19.554 47.865 7.235 19.554 47.865 6.943 21.104 49.875 3 5.997 16.209 64.074 5.997 16.209 64.074 6.785 14.199 64.074 4 .857 2.316 66.390

Sursa: output SPSS

Cei trei factori corespund constructului personalitatea consumatorului.

Adrian Brunello

158

Tabelul nr. 14. Matricea componentelor – maşini BMW Component 1 2 3

sunteți disperat -.946 aveți un cuvânt de laudă pentru fiecare .446 credeți că și criminalii ar trebui ajutați, nu pedepsiți .918 .352 vă place arta .418 .352 admirați frumusețea naturii .518 0.908 .352 vă intimidați cu ușurință -.918 -.352 vă faceți cu ușurință prieteni .395 .895 -.352 îi implicați pe ceilalți în acțiunile dumneavoastră .818 .546 n-ați trișa niciodată la plata impozitelor -.785 -.574 credeți că sunteți incapabil să vă confruntați cu lucrurile care vă

înconjoară -.785 -.574

stresul vă copleșește -.785 -.574 vă place să încercați lucruri noi .785 .574 îi faceți pe oamenii din jur să se simtă bine .760 -.588 vă plac petrecerile mari .463 .528 .867 iubiți viața .945 acţionați conform unui plan -.945 vă pierdeți cumpătul ușor -.945 faceți mai mult decât se așteaptă de la dumneavoastră .445 vă lăsați acaparat de propriile fantezii -.929 vă păstrați calmul în situații stresante .529 considerați că este mai importantă cooperarea decât competiția -.853 .478 faceți lucruri pe care mai apoi le regretați -.535 -.842 vă bucurați asemenea copiilor .635 .342 găsiți ușor soluțiile corecte .474 .784 -.400 reacționați rapid .694 .317 vă îndepliniți sarcinile fără amânare -.713 -.672 vă enervați ușor -.579 -.662 .473 vă place ordinea și disciplina .388 vă preocupă multe lucruri -.329 -.941 sunteți siguri pe ceea ce știți .456 -.857 credeți că majoritatea oamenilor sunt cinstiți .531 preferați singurătatea -.657 vă plac petrecerile surpriză .541 .464 .698 vă ascultați conștiința realizați cu ușurință sarcinile pe care le primiți .356 vă preocupă ceilalți oameni încercați să vă înțelegeți

Sursa: output SPSS

Soluția furnizată este una foarte bine adecvată, statistica KMO are o valoare

de 0.788.

Tabelul nr. 15. Testul KMO şi Bartlett – maşini BMW Kaiser-Meyer-Olkin Measure of Sampling Adequacy. 0.788


Sursa: output SPSS


159

Factorul 1 (care va fi denumit AGREABILITATE) se încarcă cu: Credeți că și criminalii ar trebui ajutați, nu pedepsiți – agreabilitate; Îi implicați pe ceilalți în acțiunile dumneavoastră – agreabilitate; Vă place să încercați lucruri noi – agreabilitate; Îi faceți pe oamenii din jur să se simtă bine – agreabilitate; Vă bucurați asemenea copiilor – extraversiune.

Factorul 2 (care va fi denumit DESCHIDERE) se încarcă cu:

Admirați frumusețea naturii – deschidere; Vă faceți cu ușurință prieteni – deschidere; Iubiți viața – deschidere; Găsiți ușor soluții corecte – deschidere.

Factorul 3 (care va fi denumit EXTRAVERSIUNE) se încarcă cu:

Vă plac petrecerile mari – extraversiune; Vă plac petrecerile surpriză – extraversiune.

B. Mașini Mercedes-Benz Urmând criteriul lui Kaiser, vom reține pentru analiză 2 factori.

Tabelul nr. 16. Analiza factorială exploratorie – maşini Mercedes-Benz

Component Initial Eigenvalues Extraction Sums of

Squared Loadings Rotation Sums of Squared Loadings

Total % of

Variance Cumulative

% Total % of

Variance Cumulative

% Total % of

Variance Cumulative

% 1 16.150 43.649 43.649 16.150 43.649 43.649 15.979 43.127 43.127 2 10.135 27.392 71.041 10.135 27.392 71.041 10.306 27.914 71.041 3 .822 2.222 73.262

Sursa: output SPSS Cei doi factori corespund constructului preluat în analiză, personalitatea consumatorului, la fel ca în modelul de mai sus.

Tabelul nr. 17. Matricea componentelor – maşini Mercedes-Benz Component 1 2

sunteți disperat -.946 aveți un cuvânt de laudă pentru fiecare .946 vă place arta .918 admirați frumusețea naturii .918 vă intimidați cu ușurință -.918 vă faceți cu ușurință prieteni .895 îi implicați pe ceilalți în acțiunile dumneavoastră .546 n-ați trișa niciodată la plata impozitelor -.785 -.574 credeți că sunteți incapabil să vă confruntați cu lucrurile care

vă înconjoară -.785 -.574

stresul vă copleșește -.785 -.574 vă place să încercați lucruri noi .485

Adrian Brunello

160

îi faceți pe oamenii din jur să se simtă bine vă plac petrecerile mari .528 iubiți viața .345 acționați conform unui plan -.945 vă pierdeți cumpătul ușor -.945 faceți mai mult decât se așteaptă de la dumneavoastră

vă lăsați acaparat de propriile fantezii -.929 vă păstrați calmul în situații stresante considerați că este mai importantă cooperarea decât

competiția -.853

faceți lucruri pe care mai apoi le regretați -.535 -.842 vă bucurați asemenea copiilor .535 .842 găsiți ușor soluțiile corecte .474 reacționați rapid .394 .317 vă îndepliniți sarcinile fără amânare -.713 credeți că și criminalii ar trebui ajutați, nu pedepsiți .218 vă enervați ușor -.579 -.662 vă place ordinea și disciplina vă preocupă multe lucruri -.329 sunteți siguri pe ceea ce știți .456 credeți că majoritatea oamenilor sunt cinstiți .531 preferați singurătatea -.657 vă plac petrecerile surpriză .541 .664 vă ascultați conștiința realizați cu ușurință sarcinile pe care le primiți vă preocupă ceilalți oameni încercați să vă înțelegeți

Sursa: output SPSS


de 0.824.

Tabelul nr. 18. Testul KMO şi Bartlett – maşini Mercedes-Benz Kaiser-Meyer-Olkin Measure of Sampling Adequacy. 0.824


Sursa: output SPSS Factorul 1 (care va fi denumit DESCHIDERE) se încarcă cu:

Aveți un cuvânt de laudă pentru fiecare – deschidere; Vă place arta – deschidere; Admirați frumusețea naturii – deschidere.

Factorul 2 (care va fi denumit EXTRAVERSIUNE) se încarcă cu:

Vă faceți cu ușurință prieteni – extraversiune; Vă bucurați asemenea copiilor – extraversiune; Vă plac petrecerile surpriză – extraversiune.


161

C. Mașini Audi Urmând criteriul lui Kaiser, vom reține pentru analiză 3 factori.

Tabelul nr. 19. Analiza factorială exploratorie – maşini Audi

Component

Initial Eigenvalues Extraction Sums of Squared Loadings


Total % of

Variance

Cumulative %

Total % of

Variance

Cumulative %

Total % of

Variance

Cumulative %

1 11.575

31.284 31.284 11.575

31.284 31.284 12.962

33.561 33.561

2 8.230 22.243 53.527 8.230 22.243 53.527 7.504 21.073 54.634 3 6.443 17.414 70.941 6.443 17.414 70.941 5.782 16.307 70.941 4 .949 2.565 73.505

Sursa: output SPSS

Cei trei factori corespund constructului personalitatea consumatorului.

Tabelul nr. 20. Matricea componentelor – maşini Audi Component 1 2 3

iubiți viața .549 vă îndepliniți sarcinile fără amânare .349 acționați conform unui plan .443 vă place ordinea și disciplina .536 faceți lucruri pe care mai apoi le regretați vă pierdeți cumpătul ușor 0.348 faceți mai mult decât se așteaptă de la dumneavoastră .426 stresul vă copleșește -.914 considerați că este mai importantă cooperarea decât competiția credeți că sunteți incapabil să vă confruntați cu lucrurile care vă

înconjoară

încercați să vă înțelegeți .841 -.460 reacționați rapid .819 vă păstrați calmul în situații stresante .306 vă ascultați conștiința .471 admirați frumusețea naturii -.768 .604 vă plac petrecerile mari .768 .368 îi implicați pe ceilalți în acțiunile dumneavoastră .766 .354 preferați singurătatea -.658 vă bucurați asemenea copiilor .637 .321 îi faceți pe oamenii din jur să se simtă bine .938 găsiți ușor soluțiile corecte .422 vă enervați ușor -.371 .415 credeți că și criminalii ar trebui ajutați, nu pedepsiți .905 realizați cu ușurință sarcinile pe care le primiți .356 vă preocupă ceilalți oameni .575 .773 sunteți siguri pe ceea ce știți .438 .582 n-ați trișa niciodată la plata impozitelor vă preocupă multe lucruri .486 vă plac petrecerile surpriză vă intimidați cu ușurință -.548

Adrian Brunello

162

aveți un cuvânt de laudă pentru fiecare .647 -.554 vă lăsați acaparat de propriile fantezii -.561 -.462 vă faceți cu ușurință prieteni .914 vă place să încercați lucruri noi .361 credeți că majoritatea oamenilor sunt cinstiți .916 vă place arta .565 -.452 .668 sunteți disperat -.356

Sursa: output SPSS


de 0.762.

Tabelul nr. 21. Testul KMO şi Bartlett – maşini Audi Kaiser-Meyer-Olkin Measure of Sampling Adequacy. 0.762


Sursa: output SPSS Factorul 1 (care va fi denumit EXTRAVERSIUNE) se încarcă cu:

Reacționați rapid – extraversiune; Vă plac petrecerile mari – extraversiune; Vă bucurați asemenea copiilor – extraversiune; Va faceți cu ușurință prieteni – extraversiune; Aveți un cuvânt de laudă pentru fiecare – deschidere.

Factorul 2 (care va fi denumit AGREABILITATE) se încarcă cu:

Îi implicați pe ceilalți în acțiunile dumneavoastră – conștiinciozitate; Îi faceți pe cei din jur să se simtă bine – agreabilitate; Credeți că și criminalii ar trebui ajutați, nu pedepsiți – agreabilitate; Vă preocupă ceilalți oameni – agreabilitate.

Factorul 3 (care va fi denumit DESCHIDERE) se încarcă cu:

Admirați frumusețea naturii – deschidere; Credeți că majoritatea oamenilor sunt cinstiți – deschidere; Vă place arta – deschidere.

Concluziile analizei factoriale exploratorii Cele 3 modele pentru testul 1 (Personalitatea brandului) furnizează câte 2 sau

3 factori aferenți constructului. Factorii se păstrează mereu aceeași. Pentru marca

Mercedes-Benz apar factorii 2 și 1, iar pentru marca Audi apar factorii 2 și 3. Cei trei

factori rezultați sunt compuși din următorii itemi:


163

Figura nr. 5. Concluzii în urma rulării analizei factoriale, Testul 1 – Personalitatea

brandului Sursa: reprezentare proprie

Cele 3 modele pentru testul 2 (Personalitatea consumatorului) furnizează de

fiecare dată câte 3 factori, aferenți constructului. Cei trei factori rezultați sunt

compuși din următorii itemi:

Figura nr. 6. Concluzii în urma rulării analizei factoriale, Testul 2 – Personalitatea consumatorului


Adrian Brunello

164

Analiza de credibilitate Analiza factorială exploratorie a generat 3 factori pentru Personalitatea

Brandului. În tabelul nr. 22 sunt prezentate rezultatele analizei de credibilitate pentru noile constructe.

Tabelul nr. 22. Rezultatele analizei de credibilitate pentru factorii rezultaţi din

analiza factorială, Testul 1 – Personalitatea brandului

Constructul Numărul de

itemi Alfa Cronbach

BMW Alfa Cronbach Mercedes Benz

Alfa Cronbach Audi

Rafinament 4 0.825 0.851 - Competență 6 0.811 0.795 0.868 Entuziasm 3 0.756 0.807 0.785

Sursa: reprezentare proprie Analiza factorială exploratorie a generat 3 factori pentru Personalitatea

Consumatorului. În tabelul nr. 23 sunt prezentate rezultatele analizei de credibilitate pentru noile constructe.

Tabelul nr. 23. Rezultatele analizei de credibilitate pentru factorii rezultaţi din

analiza factorială, Testul 2 – Personalitatea consumatorului

Constructul Numărul de

itemi Alfa Cronbach

BMW Alfa Cronbach Mercedes Benz

Alfa Cronbach Audi

Agreabilitate 6 0.805 - 0.785 Deschidere 7 0.835 0.755 0.868

Extraversiunie 6 0.745 0.881 - Sursa: reprezentare proprie

Chestionarul final va include toți itemii care încarcă mai mult de 60%.

Modelul ajustat pentru analiză

Constructele rezultate în urma analizei factoriale sunt: Personalitatea brandului:

Rafinament: Q2h, Q2i, Q2g, Q2d; Competență: Q2t, Q2p, Q2v, Q2k, Q2r, Q2c; Entuziasm: Q2m, Q2a, Q2f.

Personalitatea consumatorului: Agreabilitate: Q3n, Q3s, Q3u, Q3d, Q3m, Q3t; Deschidere: Q3z, Q3b, Q3gg, Q3w, Q3cc, Q3q, Q3ii; Extraversiune: Q3f, Q3y, Q3b, Q3m, Q3ee, Q3cc.


165

Testarea ipotezelor de cercetare Constructele rezultate în urma derulării analizei factoriale sunt:

Personalitatea brandului: Rafinament: Q2f, Q2g, Q2e, Q2c; Competență: Q2l, Q2j, Q2m, Q2h, Q2k, Q2b; Entuziasm: Q2i, Q2a, Q2d.

Personalitatea consumatorului: Agreabilitate: Q3e, Q3g, Q3h, Q3b, Q3d; Deschidere: Q3k, Q3a, Q3n, Q3i, Q3l, Q3f, Q3o; Extraversiune: Q3c, Q3j, Q3a, Q3d, Q3m, Q3l.

În continuare se va testa legătura dintre aceste constructe și loialitatea față de

brand, precum și legătura dintre personalitatea consumatorului și personalitatea

brandului. În primul rând, pentru fiecare dintre mărcile de mașini analizate, va fi

calculat un scor total pentru: Rafinament: Q2f, Q2g, Q2e, Q2c; Competență: Q2l, Q2j, Q2m, Q2h, Q2k, Q2b; Entuziasm: Q2i, Q2a, Q2d. Agreabilitate: Q3e, Q3g, Q3h, Q3b, Q3d; Deschidere: Q3k, Q3a, Q3n, Q3i, Q3l, Q3f, Q3o; Extraversiune: Q3c, Q3j, Q3a, Q3d, Q3m, Q3l. Loialitate: Q4, Q5, Q6, Q7, Q8

Ipoteza 1: Există o legătură între personalitatea brandului și loialitatea

comportamentală.

A. Mașină BMW

Tabelul nr. 24. Coeficienţii de corelaţie între loialitatea faţă de brand şi constructele

personalităţii brandului – maşini BMW Loialitate_BMW Competență_BMW Rafinament_BMW Entuziasm_BMW

Loialitate_ BMW

Pearson Correlation

1 0.802** .358** 0.634**

Sig. (2-tailed) 0 0 0.03 N 100 100 100 100

Competență_ BMW

Pearson Correlation

0.802** 1 .219* .259**

Sig. (2-tailed) 0 0.028 0.009 N 100 100 100 100

Rafinament_ BMW

Pearson Correlation

.358** .219* 1 -0.068

Sig. (2-tailed) 0 0.028 0.499 N 100 100 100 100

Entuziasm_ BMW

Pearson Correlation

0.634** .259** -0.068 1

Sig. (2-tailed) 0.03 0.009 0.499 N 100 100 100 100

Sursa: output SPSS

Adrian Brunello

166

Loialitatea față de brandul BMW se corelează cu toți factorii analizați. Cea

mai puternică corelație se manifestă cu factorul „competență”, urmată de „entuziasm”

și „rafinament”. Personalitatea brandului BMW - competență prezintă așadar o

corelație de intensitate înaltă.

B. Mașină Mercedes-Benz


personalităţii brandului – maşini Mercedes-Benz Loialitate_MB Competență_MB Rafinament_MB Entuziasm_MB

Loialitate_ MB

Pearson Correlation

1 0.569** .567** 0.718**

Sig. (2-tailed)

0 0 0.03

N 100 100 100 100

Competență_ MB

Pearson Correlation

0. 569** 1 .234* .178**

Sig. (2-tailed)

0 0.03 0.005

N 100 100 100 100

Rafinament_ MB

Pearson Correlation

.567** .234* 1 -0.038

Sig. (2-tailed)

0 0.03 0.499

N 100 100 100 100

Entuziasm_ MB

Pearson Correlation

0.718** .178** -0.038 1

Sig. (2-tailed)

0.03 0.005 0.499

N 100 100 100 100 Sursa: output SPSS

Loialitatea față de brandul Mercedes-Benz se corelează cu toți factorii

analizați. Cea mai puternică corelație se manifestă cu factorul „entuziasm”, urmată de

„competență” și „rafinament”. Personalitatea brandului Mercedes-Benz – entuziasm prezintă așadar o corelație de intensitate înaltă. C. Mașină Audi


personalităţii brandului – maşini Audi Loialitate_AUDI Competență_AUDI Rafinament_AUDI Entuziasm_AUDI

Loialitate_ AUDI

Pearson Correlation

1 0. 684** .521** 0. 871**

Sig. (2-tailed) 0 0 0.03 N 100 100 100 100

Competență_ AUDI

Pearson Correlation

0. 684** 1 .317* .134**

Sig. (2-tailed) 0 0.03 0.005 N 100 100 100 100


167

Rafinament_ AUDI

Pearson Correlation

.521** .317* 1 -0.134

Sig. (2-tailed) 0 0.03 0.499 N 100 100 100 100

Entuziasm_ AUDI

Pearson Correlation

0. 871** .134** -0.134 1

Sig. (2-tailed) 0.03 0.005 0.499 N 100 100 100 100

Sursa: output SPSS Loialitatea față de brandul Audi se corelează cu toți factorii analizați. Cea mai

puternică corelație se manifestă cu factorul „entuziasm”, urmată de „competență” și

„rafinament”. Personalitatea brandului Audi - entuziasm prezintă așadar o corelație

de intensitate înaltă. Ipoteza 2: Există o legătură între personalitatea consumatorului și

personalitatea brandului A. Mașină BMW

Tabelul nr. 27. Coeficienţii de corelaţie între constructele personalităţii

consumatorului şi cele ale personalităţii brandului – maşini BMW

Competență_

BMW Rafinament_

BMW Entuziasm_

BMW Agreabilitate_

BMW Deschidere_

BMW Extraversiune_

BMW

Competență_

BMW

Pearson Correlation

1 .219* -.259** .685** .387** .346**

Sig.(2-tailed)

.028 .009 .003 .000 .040

N 100 100 100 100 100 100

Rafinament_ BMW

Pearson Correlation

.219* 1 -.068 . 121 .069 -.017

Sig.(2-tailed)

.028

.499 .599 .494 .868

N 100 100 100 100 100 100

Entuziasm_ BMW

Pearson Correlation

-.259** -.068* 1 657** .586** .355**

Sig.(2-tailed)

.009 . .499

.000 .004 .000

N 100 100 100 100 100 100

Agreabilitate_ BMW

Pearson Correlation

.685** .121 .657** 1 .326** .111

Sig.(2-tailed)

.003 .599 .000

.001 .271

N 100 100 100 100 100 100

Deschidere_ BMW

Pearson Correlation

.387** .069 .586** .326** 1 .589**

Sig.(2-tailed)

.000 .494 .004 .001

.000

N 100 100 100 100 100 100

Adrian Brunello

168

Extraversiune_ BMW

Pearson Correlation

346** -.017 .355** .111 .589** 1

Sig.(2-tailed)

.040 .868 .000 .271 .000

N 100 100 100 100 100 100 Sursa: output SPSS

Unii factori ai personalității consumatorului BMW se corelează cu

personalitatea brandului BMW, astfel: Cea mai puternică corelație se manifestă între factorii „agreabilitate” și

„competență”. Indivizii cu o personalitate agreabilă preferă brandurile

competente. A doua legătură ca intensitate se remarcă între factorii „agreabilitate” și

„entuziasm”. Indivizii cu o personalitate agreabilă preferă brandurile

emoționale și entuziaste. O a treia legătură ca intensitate se observă între factorii „deschidere” și

„entuziasm”. Indivizii cu o personalitate puternică preferă brandurile

emoționale. B. Mașină Mercedes-Benz


consumatorului şi cele ale personalităţii brandului – maşini Mercedes-Benz

Competență

_ MB Rafinament

_ MB Entuziasm

_ MB Agreabilitate

_ MB Deschidere

_ MB Extraversiune

_ MB

Competență _MB

Pearson Correlation

1 .219* -.259** .345** .645** .346**

Sig. (2-tailed)

.028 .009 .003 .000 .040

N 100 100 100 100 100 100

Rafinament _MB

Pearson Correlation

.219* 1 -.068 . 121 .069 -.017

Sig. (2-tailed)

.028

.499 .599 .494 .868

N 100 100 100 100 100 100

Entuziasm _MB

Pearson Correlation

-.259** -.068* 1 345** .603** .355**

Sig. (2-tailed)

.009 . .499

.000 .004 .000

N 100 100 100 100 100 100

Agreabilitate_MB

Pearson Correlation

.345** .121 .345** 1 .326** .111

Sig. (2-tailed)

.003 .599 .000

.001 .271

N 100 100 100 100 100 100

Deschidere _MB

Pearson Correlation

.645*** .069 .603** .326** 1 .589**

Sig. (2-tailed)

.000 .494 .004 .001

.000

N 100 100 100 100 100 100


169

Extraversiune_ MB

Pearson Correlation

.346** -.017 .355** .111 .589** 1

Sig. (2-tailed)

.040 .868 .000 .271 .000


Unii factori ai personalității consumatorului Mercedes-Benz se corelează cu

personalitatea brandului Mercedes-Benz, astfel: Cea mai puternică corelație se manifestă între factorii „deschidere” și

„competență”. Indivizii cu o personalitate deschisă preferă brandurile

competente. C. Mașină Audi


consumatorului şi cele ale personalităţii brandului – maşini Audi

Competență_

AUDI Rafinament_

AUDI Entuziasm_

AUDI Agreabilitate_

AUDI Deschidere_

AUDI Extraversiune_

AUDI

Competență_

AUDI

Pearson Correlation

1 .219* -.259** .657** .645** .246**

Sig.(2-tailed)

.028 .009 .003 .000 .040

N 100 100 100 100 100 100

Rafinament_ AUDI

Pearson Correlation

.219* 1 -.068 . 121 .069 -.017

Sig.(2-tailed)

.028

.499 .599 .494 .868

N 100 100 100 100 100 100

Entuziasm_ AUDI

Pearson Correlation

-.259** -.068* 1 345** .703** .355**

Sig.(2-tailed)

.009 . .499

.000 .004 .000

N 100 100 100 100 100 100

Agreabilitate_ AUDI

Pearson Correlation

.657** .121 .345** 1 .326** .111

Sig.(2-tailed)

.003 .599 .000

.001 .271

N 100 100 100 100 100 100

Deschidere_ AUDI

Pearson Correlation

.645*** .069 .703** .326** 1 .589**

Sig.(2-tailed)

.000 .494 .004 .001

.000

N 100 100 100 100 100 100

Extraversiune_ AUDI

Pearson Correlation

. 246** -.017 .355** .111 .589** 1

Sig.(2-tailed)

.040 .868 .000 .271 .000


Adrian Brunello

170

Unii factori ai personalității consumatorului Audi se corelează cu

personalitatea brandului Audi, astfel: Cea mai puternică corelație se manifestă între factorii „agreabilitate” și

„competență”. Indivizii cu o personalitate deschisă preferă brandurile

competente. A doua legătură ca intensitate se remarcă între factorii „deschidere” și

„competență”. Indivizii cu o personalitate agreabilă preferă brandurile

competente.

Ipoteza 3: Există o legătură între personalitatea consumatorului și loialitatea

comportamentală A. Mașină BMW


personalităţii consumatorului – maşini BMW

Loialitate_ BMW

Agreabilitate_ BMW

Deschidere_ BMW

Extraversiune_ BMW

Loialitate_ BMW

Pearson Correlation

1 0.802** .358** 0.634**

Sig. (2-tailed) 0 0 0.03 N 100 100 100 100

Agreabilitate_ BMW

Pearson Correlation

0.802** 1 .326*** 0.111

Sig. (2-tailed) 0 0.001 0.271 N 100 100 100 100

Deschidere_ BMW

Pearson Correlation

.358** .326*** 1 .589**

Sig. (2-tailed) 0 0.001 0 N 100 100 100 100

Extraversiune_ BMW

Pearson Correlation

0.634** 0.111 .589** 1

Sig. (2-tailed) 0.03 0.271 0 N 100 100 100 100

Sursa: output SPSS Loialitatea față de brandul BMW se corelează cu toți factorii analizați ai

personalității consumatorului. Cea mai puternică corelație se manifestă cu factorul

„agreabilitate”, urmată de „extraversiune” și „deschidere”. B. Mașină Mercedes-Benz


personalităţii consumatorului – maşini Mercedes-Benz Loialitate_MB Agreabilitate_MB Deschidere_MB Extraversiune_MB

Loialitate_ MB

Pearson Correlation

1 .378** 0.675 .542**

Sig. (2- 0 0 0.03


171

tailed) N 100 100 100 100

Agreabilitate_ MB

Pearson Correlation

.378** 1 .326*** 0.111

Sig. (2-tailed)

0 0.001 0.271

N 100 100 100 100

Deschidere_ MB

Pearson Correlation

.675** .326*** 1 .589**

Sig. (2-tailed)

0 0.001 0

N 100 100 100 100

Extraversiune_ MB

Pearson Correlation

.542** 0.111 .589** 1

Sig. (2-tailed)

0.03 0.271 0

N 100 100 100 100 Sursa: output SPSS

Loialitatea față de brandul Mercedes-Benz se corelează cu toți factorii

analizați ai personalității consumatorului. Cea mai puternică corelație se manifestă cu

factorul „deschidere”, urmată de „extraversiune” și „agreabilitate”. C. Mașină Audi


personalităţii consumatorului – maşini Audi

Loialitate_ AUDI

Agreabilitate_ AUDI

Deschidere_ AUDI

Extraversiune_ AUDI

Loialitate_ AUDI

Pearson Correlation

1 . 578* 0.675 158*

Sig. (2-tailed) 0 0 0.03 N 100 100 100 100

Agreabilitate_ AUDI

Pearson Correlation

.578** 1 .326*** 0.111

Sig. (2-tailed) 0 0.001 0.271 N 100 100 100 100

Deschidere_ AUDI

Pearson Correlation

.675** .326*** 1 .589**

Sig. (2-tailed) 0 0.001 0 N 100 100 100 100

Extraversiune_ AUDI

Pearson Correlation

.158* 0.111 .589** 1

Sig. (2-tailed) 0.03 0.271 0 N 100 100 100 100

Sursa: output SPSS

Loialitatea față de brandul Audi se corelează cu toți factorii analizați ai

personalității consumatorului. Cea mai puternică corelație se manifestă cu factorul

„deschidere”, urmată de „agreabilitate” și „extraversiune”.

Adrian Brunello

172

Sinteza rezultatelor cercetării

Ipoteza 1: Există o legătură între personalitatea brandului și loialitatea comportamentală

Conform rezultatelor prezentului studiu, personalitatea brandului se corelează

cu loialitatea comportamentală. Factorii analizați (rafinamentul, competența și

entuziasmul) se corelează cu loialitatea comportamentală a deținătorilor de mașini

BMW. Astfel, loialitatea brandului BMW se corelează cu toți factorii analizați. Cea

mai puternică legătură este cu factorul „competență”, urmată de „entuziasm” și

„rafinament”. Loialitatea față brandul Mercedes-Benz se corelează cu toți factorii, cea mai puternică corelație se manifestă cu factorul „entuziasm”, urmată de „competență”

și „rafinament”. Loialitatea față brandul Audi se corelează cu toți factorii analizați.

Cea mai puternică corelație se manifestă cu factorul „entuziasm”, urmată de „competență” și „rafinament”.

Ipoteza 2: Există o legătură între personalitatea consumatorului și

personalitatea brandului Cercetarea a arătat că există corelații între personalitatea consumatorilor și

personalitatea percepută a brandului. Astfel, unii factori ai personalității deținătorilor

de mașini BMW s-au corelat cu personalitatea percepută a acestui brand. Se observă

că persoanele cu o personalitate agreabilă preferă brandul BMW pentru că îl percep

ca fiind competent și emoțional. În cazul brandului Mercedes-Benz se observă o

corelație puternică între persoanele deschise și competența brandului, iar în cazul

mărcii Audi cea mai puternică corelație se manifestă între persoanele cu un caracter

agreabil și competența brandului. Ipoteza 3: Există o legătură între personalitatea consumatorului și loialitatea

comportamentală Conform rezultatelor studiului, personalitatea consumatorului se corelează cu

loialitatea comportamentală. Factorii analizați (agreabilitatea, deschiderea și

extraversiunea) se corelează cu loialitatea comportamentală a deținătorilor de mașini

BMW. Astfel, loialitatea față de brandul BMW se corelează cu toți factorii analizați

ai personalității respondentului. Cea mai puternică corelație se manifestă cu factorul

„agreabilitate”, urmată de „extraversiune” și „deschidere”. În cazul mărcii Mercedez-Benz, cea mai puternică corelație se manifestă cu factorul „deschidere”, urmată de

„extraversiune” și „agreabilitate”. Loialitatea față de brandul Audi se corelează cu toți

factorii analizaţi ai personalității consumatorului. Cea mai puternică corelație se

manifestă cu factorul „deschidere”, urmată de „agreabilitate” și „extraversiune”.


173

Figura nr. 7. Modelul de cercetare rezultat pentru marca BMW


Figura nr. 8. Modelul de cercetare rezultat pentru Mercedes-Benz Sursa: reprezentare proprie

RAFINAMENT

ENTUZIASM

COMPETENȚĂ

AGREABILITATE

ENTUZIASM

DESCHIDERE

LOIALITATEA FAȚĂ DE

BRAND

EXTRAVERSIUNE

AGREABILITATE


BRAND

DESCHIDERE

RAFINAMENT

EXTRAVERSIUNE

COMPETENȚĂ

Adrian Brunello

174

Figura nr. 9. Modelul de cercetare rezultat pentru marca Audi Sursa: reprezentare proprie

Notă:

Concluzii

Inovațiile brandurilor au devenit cele mai importante elemente ale

managementului de brand în actuala economie bazată pe cunoaștere. Vitalitatea

brandurilor poate fi asigurată doar dacă există o continuitate a acestor inovații. De

aceea, firmele trebuie să se asigure că potențialii cumpărători acceptă și sunt

mulțumiți de inovațiile brandurilor. De asemenea, conceptul de valoare a brandului ajută la poziționarea mărcilor în

mintea clienților. Brandurile dobândesc astfel un avantaj competițional în piață iar consumatorii vor dori să le achiziționeze. Singurele firme care vor reuși să obțină acest

avantaj competițional durabil sunt cele care înțeleg foarte bine cerințele clienților și care

sunt preocupate de sporirea permanentă a valorii brandului. Personalitatea brandului și personalitatea consumatorului sunt constructele

cheie care influențează decisiv decizia de cumpărare, existând corelații atât între ele,

cât și între fiecare dintre aceste constructe și loialitatea comportamentală. Astfel,

modele rezultate pentru cele mai bine vândute trei branduri auto premium de pe piața

românească (BMW, Mercedes-Benz și Audi) ajută producătorii și dealerii auto să își

COMPETENȚĂ

Corelaţie puternică. Corelaţie medie. Corelaţie medie spre scăzută. Corelaţiile de intensitate foarte mică nu au fost incluse în model.

ENTUZIASM

AGREABILITATE

DESCHIDERE

EXTRAVERSIUNE


BRAND RAFINAMENT


175

ajusteze politica de promovare/comunicare de brand în funcție de tipurile de

personalitate ale potențialilor clienți. De asemenea, ei sunt nevoiți să construiască o

personalitate de brand care să pună accent pe toți cei cinci factori care alcătuiesc

conceptul de personalitate a brandului (sinceritate, entuziasm, competență, rafinament

și rigiditate).


Aaker, Jennifer Lynn. 1997. „Dimension of brand personality”. Journal of Marketing Research 34 (3): 347-356.

Amine, Abdelmajid. 1998. „Consumer’s True Brand Loyalty: The Central Role of

Commitment”. Journal of Strategic Marketing 6 (4): 305-319. Benzécri, Jean-Paul. 1973. L'Analyse des Données. Volume II. L'Analyse des

Correspondances. Paris: Dunod. Brunello, Adrian. 2012. Influenţa brandului asupra deciziei de cumpărare în industria

auto. Teză de doctorat. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi. Buil, Isabel, Eva Martinez și Leslie de Chernatony. 2013. „The influence of brand equity on

consumer responses”. Journal of Consumer Marketing 30 (1): 62–74. Christodoulides, George și Leslie de Chernatony. 2010. „Consumer based brand equity

conceptualization and measurement: a literature review” International Journal of Market Research 52 (1): 43-66.

Costa, Paul T. şi Robert R. McCrae. 1992. Revised NEO Personality Inventory (NEO-PI-R) and NEO Five-Factor Inventory (NEO-FFI) professional manual. Odessa. FL: Psychological Assessment Resources.

Geuens, Maggie, Bert Weijters și Kristof De Wulf. 2009. „A new measure of brand

personality.” Procedia – Social and Behavioral Sciences 26 (2): 97–107. Kachersky, Luke și Dawn Lerman. 2013. „Bridging marketing’s intentions and consumer

perceptions”. Journal of Consumer Marketing 30 (7): 544–552. Kaiser, Henry Felix. 1960. „The application of electronic computers to factor analysis”.

Educational and Psychological Management 20: 141-151. Kotler, Philip și Gary Armstrong. 2008. Principiile marketingului. Teora: București. Leone, Robert P., Vithala R. Rao, Kevin Lane Keller, Anita Man Luo, Leigh McAlister și

Rajendra Srivastava. 2006. „Linking Brand Equity to Customer Equity”. Journal of Service Research 9 (2): 125-138.

Lin, Long-Yi. 2010. „The relationship of consumer personality trait, brand personality

and brand loyalty: an empirical study of toys and video games buyers” Journal of Product & Brand Management 19 (1): 4–17.

Naresh, Sheena G. 2012. „Do Brand Personalities Make a Difference to Consumers?”

Procedia – Social and Behavioral Sciences 37: 31–37. Seo, Soobin, SooCheong (Shawn) Jang. 2013. „The roles of brand equity and branding

strategy: A study of restaurant food crises.” International Journal of Hospitality Management 34: 192-201.

Saucier, Gerard şi Lewis R. Goldberg. 1998. „What is beyond the Big Five?” Journal of Personality 66 (4): 495-524.

http://search.usi.ch/persone/d62934285ee3e49cc7622bde66436c5b/de-Chernatony-Leslie

http://search.usi.ch/pubblicazioni/4375/Consumer-based-brand-equity-conceptualization-and-measurement-a-literature-review

http://search.usi.ch/pubblicazioni/4375/Consumer-based-brand-equity-conceptualization-and-measurement-a-literature-review

http://librarie.carturesti.ro/cauta/244406/autor/philip-kotler/

http://www.sciencedirect.com/science/journal/18770428

http://www.sciencedirect.com/science/journal/18770428/37/supp/C

Adrian Brunello

176

Staake, Thorsten, Frederic Thiesse și Elgar Fleisch. 2009. „The emergence of counterfeit

trade: a literature review”. European Journal of Marketing 43: 320–349. Tupes, Ernest C. şi R. C. Christal. 1961. „Recurrent personality factors based on trait

ratings”. Technical Report, U.S. Air Force. Lackland Air Force Base. Wang, Xuehua, Zhilin Yang și Ning Rong Liu. 2009. „The Impacts of Brand Personality

and Congruity on Purchase Intention: Evidence From the Chinese Mainland's Automobile Market”. Journal of Global Marketing 22: 199–215.


177

Abordare calitativă a relațiilor existente dintre reputația

companiei, satisfacția clienților și loialitatea clienților

Ioana Irina

1. Abordări teoretice privind reputația companiei, satisfacția și

loialitatea clienților

Reputația companiei Reputaţia companiei este un concept al cărui studiu a debutat la începutul

anilor 1970 și a cărui analiză a trecut prin mai multe etape. Numeroși cercetători au adus aportul științific prin dezvoltarea de definiții, scale de măsură și raportarea la domenii, respectiv industrii. Pentru mediul uzual, American Heritage Dictionary1 definește reputaţia ca fiind „modul general în care un individ este perceput de public”. În domeniul marketingului și managementului, există numeroase studii care au abordat analiza conceptului de reputație a companiei, confundându-l adesea cu cel al imaginii companiei. Definițiile date de cercetători pentru reputația companiei sunt reprezentate de două direcții dominante de gândire: o gândire analogică, care vede reputația companiei drept sinonim al imaginii companiei și o gândire diferențiată, care consideră că termenii (reputația companiei și imaginea companiei) sunt diferiți, chiar interdependenți.

În primele scrieri dedicate subiectului, autorii s-au concentrat pe conceptul de imagine a companiei și mai puțin pe ceea ce înseamnă reputația companiei (Boulding 1973; Budd, 1969; Gates și McDaniel, 1972; Kennedy 1977). Autorii menționați definesc termenul de imagine a companiei ca sinonim cu reputația companiei. Într-una din scrierile mai vechi ale lui Kennedy (1977), imaginea companiei este sinonimă cu reputația companiei. Kennedy (1997) observă în studiul său că „o imagine, un produs sau o companie, are nevoie de mai mulți ani pentru a fi cultivată” (Kennedy 1977, 124) și susține că terminologia utilizată în studii este destul de diversă, în sensul că apar formulări diferite pentru ceea ce ar putea descrie același concept. Autorul este de părere că atâta timp cât respondenții unui studiu pot înțelege utilizarea termenilor, această confuzie în terminologie ar trebui să nu fie considerată o problemă.


dezvoltare în structurarea şi reprezentarea cunoaşterii prin burse doctorale şi postdoctorale (IDSRC – doc postdoc)”, cofinanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României din Fondul Social European

prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. 1http://www.ahdictionary.com/word/search.html?q=reputation&submit.x=39&submit.y=21, accesat 13

ianuarie 2014

Ioana Irina

178

Crissy (1971) urmează perspectiva lui Kennedy și nu consideră imaginea companiei ca fiind imaginea mentală imediată pe care o are publicul pentru o organizație (Gray și Balmer 1998), ci o consideră o valoare a unui stimul agregat. Trebuie să se ia în considerare faptul că studiile timpurii menționate mai sus s-au concentrat pe conceptul de imagine a companiei, mai degrabă decât pe reputația companiei și ar putea fi explicat acest fapt prin efectul modei în terminologia utilizată în acest domeniu. Studiile imaginii corporative în anii 1960 și 1970 par a fi foarte la modă pentru cercetare, în timp ce termenul de reputație nu a fost comun în literatura de marketing până în acel moment.

Avansând în timp, unii scriitori au adoptat o perspectivă asemănătoare scrierilor anterioare, considerând conceptele de imagine și reputație a companiei ca fiind interschimbabile. Majoritatea autorilor nu includ reputația pe termen lung în terminologia lor, în ciuda interesului tot mai mare pentru concept la acel moment. Termenii de imagine și reputație a companiei a întreprinderilor sunt considerate identice de Dowling (1993) și de Dichter (1985). Mai mult, Dutton, Dukerichși Harquail (1994) susțin că reputația companiei reprezintă percepția membrilor din afara corporației a imaginii companiei, bazată pe propriul cadru conceptual. Alvesson (1998) definește imaginea unei companii ca o imagine cuprinzătoare, rezumat al companiei într-o anumită secțiune de mediu. Spre deosebire de definiția de imagine ca o dimensiune a modului în care oamenii conceptualizează și percep un obiect din punct de vedere psihologic, Alvesson (1998) consideră că imaginea companiei este semnificativă numai atunci când există o anumită distanță între grupul de observare și obiectul în cauză. El susține că apropierea de companie (de exemplu, fiind angajat), conduce la lipsa discernământului cu privire la imaginea sa. Prin urmare, el consideră că imaginea companiei este aplicabilă doar pentru publicul extern. În cele din urmă, Ind (1997) definește imaginea companiei ca imaginea pe care o are audiența unei organizații, prin acumularea de toate mesajele primite și ilustrează faptul că receptorul nu distinge termenii de imagine a companiei și de reputație a companiei.

Rindova (1997) susține că mulți dintre autorii mai sus menționați au cunoștințe avansate de relații publice și acest lucru este în mare parte motivul pentru care s-au concentrat în mod tradițional pe conceptul de imagine a companiei, mai degrabă decât pe reputația companiei. Caruana (1997) sugerează că mulți autori consideră termenii de imagine și reputație a companiei ca fiind identici, iar acesta este principalul factor care cauzează ambiguitatea conceptului de reputație a companiei în zilele noastre.

Următoarele studii au criticat abordarea gândirii analogice pentru faptul că au folosit cei doi termeni alternativ, fără a face un efort de a identifica relația dintre cele două concepte.

În anii ’90, mai mulți autori studiază diferențele ce există între imaginea și

reputația companiei, existând trei puncte de vedere dominante. Ca o reacție parcă asupra

gândirii analogice, unii autori consideră cei doi termeni total diferiți, găsind asocieri

negative imaginii companiei. A două părere privește reputația ca o dimensiune spre construirea imaginii companiei, în timp ce al treilea punct de vedere susține că reputația

este în mare măsură influențată de imaginea companiei.


179

Autorii care consideră termenii ca fiind total distincți (Brown și Cox 1997;

Brown și Dacin 1997; Grunig 1993; Semons 1998) sunt înverșunați pentru a avea

susținerea ideii. „Detest cuvântul imagine și Kotler este un adept al imaginii – el spune cititorilor și publicului său că imaginea este un set de credințe, idei și impresii

pe care o persoană le deține pentru un obiect. Dacă Kotler știa latină, el ar ști că

imaginea este derivată din imitări - imitație. În PR trebuie să ne preocupăm de

termenul vechi și bun-reputație și nu de cuvântul de modă – imagine” (Scott Cutlip,

citat în Grunig 1993). Punctul de vedere conform căruia organizațiile ar trebui să se concentreze pe

gestionarea reputației și nu a imaginii se bazează în principal pe asocierile negative pe

care o serie de autori le-au atribuit conceptului de imagine corporativă (Balmer 1997).

Bernstein (1984) spusese că o imagine este fabricată și, prin urmare, nu este o reflectare

fidelă a realității companiei. O'Sullivan (1983) sugerează că, deși sensul original al

imaginii unei companii a fost echivalent cu o reprezentare vizuală a realității, ea se referă

de fapt la fabricarea de impresii publice mai degrabă decât la reproducerea realității. El

conchide că termenul implică, prin urmare, un grad de falsitate deoarece realitatea rareori

se potrivește cu imaginea. Asocierile negative atribuite conceptului de imagine au dus la focalizarea

asupra subiectului pentru multe cadre didactice de relații publice, „departe de

managementul imaginii, care este văzut ca luarea de măsuri superficiale pentru a face

compania să arate mai bine și către managementul reputației care este văzut ca luarea

de măsuri de fond responsabile pentru a obține respectul publicului” (Rindova 1997,

189). Prin adoptarea perspectivei lui Normann (1984), imaginea unei companii nu

ar trebui să fie legată de minciună sau imitații ale realității. Prin urmare, conceptul nu este privit în mod izolat și este explorat modul în care reputația afectează imaginea companiei. Având în vedere că imaginile reprezintă percepțiile oamenilor asupra propriei realității, Normann (1984) susține că oamenii acționează sau aleg să nu acționeze pe baza realității pe care o percep. Luând în considerare acest lucru, Barich și Kotler (1991) și Mason (1993) au dezvoltat cadre conceptuale în care evaluările sunt incluse în calitate de componente ale imaginii unei companii. Barich și Kotler (1991) sugerează că atitudinea ar trebui să fie inclusă în conceptualizarea procesului de formare a imaginii unei companii și cred că termenul de „imagine” reprezintă suma de convingeri, atitudini și impresii pe care o persoană sau un grup le are pentru un obiect; ei consideră reputația și atitudinea publică favorabilă ca variabile, care, împreună cu nivelul de sensibilizare al opiniei publice, determină imaginea companiei.

Un ultim punct de vedere al relației dintre concepte a fost explorat ulterior, reputația companiei este un instantaneu care reconciliază multiple imagini ale unei companii în toate circumscripțiile sale (Fombrun 1996). Prin urmare, reputația este definită ca „reflectarea unei organizații în timp așa cum se vede prin ochii părților interesate și este exprimată prin gândurile și cuvintele lor" (Saxton 1998). Mai mult decât atât, Fombrun (1996, 72) afirmă că „o reputație întruchipează istoricul

Ioana Irina

180

experienței unor persoane cu un furnizor de servicii”. El atribuie următoarele caracteristici cheie pentru conceptul de reputației corporativă (Fombrun 1996, 72):

O trăsătură cognitivă a unei industrii care cristalizează traficul perceput al unei companii într-un domeniu față de competiție;

Crearea de jos în sus deoarece fiecare dintre noi aplică propria combinație de evaluare în funcție de criteriile economice și sociale, egoismul și altruismul în a judeca o companie și perspectivele sale de viitor;

Un instantaneu care reconciliază cele mai multe imagini ale unei companii în toate circumscripțiile sale. Semnalează atractivitatea de ansamblu a companiei pentru angajați, consumatori, investitori, furnizori și comunități locale. Conform cu analiza literaturii de specialitate, există un sprijin mai mare

pentru gândirea diferențiată, care prezintă conceptele de reputație și imagine corporative ca interdependente. Opiniile care consideră că imaginea companiei și reputația corporativă sunt identice sau că prima este o imitație și cea din urmă este un lucru real, par a fi extreme.

Charles Fombrun, unul dintre cei mai importanți cercetători ai reputației companiei a definit conceptul ca „o reprezentare perceptuală a acțiunilor din trecut ale unei companii și perspectivele viitoare care descriu mesajul său global, cu toate conceptele sale constituente în comparație cu principalii adversari” (Fombrun 1996, 72). Reputația reprezintă așadar un activ imaterial esențial al organizației și este o armă împotriva concurenței. Reputația devine o impresie împărtășită social, un consens despre cum va depăși firma niște situații date și un răspuns intelectual, emoțional și comportamental al stakeholderilor atunci când acțiunile rezonează sau nu cu interesele și nevoile acestora. Dacă stakeholderii consideră că organizația răspunde nevoilor lor mai bine decât concurența, ei vor adopta o atitudine favorabilă față de aceasta (spre exemplu: vor investi, o vor sprijini, se vor alătura cauzelor sale). Măsura în care companiile răspund nevoilor și intereselor stakeholderilor îmbunătățesc reputația și scad riscurile. Analiza lui Fombrun (1996) asupra reputației conține cinci principii: distincție, focalizare, consistență, identitate și transparență.

Reputația este considerată un bun intangibil valoros, critic (Gray și Balmer 1998). A devenit o resursă critică pentru că are potențial pentru crearea de valoare și datorită caracterului său intangibil care face ca replicarea sa de către companiile concurente să fie mult mai dificilă. (Dowling 1993).

În cadrul lucrării se va focaliza atenția pe dimensiunea reputației, definită ca evaluarea globală a stakeholderilor asupra unei companii în ceea ce privește manipularea relației cu și dintre părțile ce dețin interese. Reputația este o construcție colectivă perceptuală, se bazează pe percepțiile persoanelor despre impresia publică a unei companii, se formează în timp, având la bază ceea ce a realizat organizația și cum s-a comportat, însemnând că este un rezultat al unei evoluții care a creat încredere.


181

Satisfacția clienților Phillip Kotler și Gary Armstrong (2008) consideră că există o legătură între

valoarea percepută de consumator și satisfacția sa, clienții caută maximul de valoare. Ei își formează anumite așteptări în privința valorii și acționează pe baza acestora. Ei vor cumpăra de la firma despre care au impresia că oferă cea mai multă valoare furnizată clientului, definită ca diferența dintre valoarea totală pentru client și costul total pentru client. În același timp, clienții au o putere importantă asupra companiei prin manifestarea loialității, percep mai multe diferențe reale între produse și manifestă mai puțină loialitate pentru marcă.

Atât satisfacția clienților, cât și loialitatea țin de comportamentul consumatorului, o arie de analiză importantă a Marketingului. Comportamentul consumatorului reprezintă studiul modalităților prin care oamenii, grupurile sau organizațiile cumpără sau folosesc bunuri, servicii, idei sau experiențe pentru a-și satisface nevoile și dorințele. Studierea consumatorului ajută la îmbunătățirea continuă a produselor și serviciilor, precum și la stabilirea politicii de preț și dezvoltarea campaniilor de marketing (Kotler 2006).

La începutul anilor 1990, studiul satisfacției clientului a avut un impact semnificativ asupra gândirii antreprenoriale. De fapt, înțelegerea și anticiparea nevoilor clienților a fost, probabil, cea mai importantă sursă de avantaj competitiv sustenabil pentru o companie care a avut un efect decisiv asupra stabilirii priorităților și practicilor corporative (Vilares si Coelho 2001). Satisfacția este considerat un răspuns emoțional la utilizarea unui produs sau a unui serviciu; și este, de asemenea, un proces complex uman, care implică procesul cognitiv și afectiv, precum și alte influențe psihologice și fiziologice (Chu 2002).

Kotler (1996) a constatat că satisfacția clientului depinde de performanța percepută pentru un produs sau un serviciu în raport cu așteptările cumpărătorului. În cazul în care performanța produsului sau a serviciului nu corespunde așteptărilor clientului, el este nemulțumit. În cazul în care performanța se potrivește așteptărilor, satisfacția cumpărătorului este îndeplinită. În cazul în care performanța depășește așteptările, cumpărătorul este încântat.

Oliver (1997, 294) nu este de acord cu definițiile existente, afirmând că „toată lumea știe ce este [satisfacția] până când este rugat să dea o definiție. Apoi, se pare, nimeni nu știe”. Înainte de aceasta, Peterson și William (1992) au sugerat că studiile de satisfacție ale clienților sunt, probabil, cel mai bine caracterizate prin lipsa lor de standardizare a definirii și metodologiei.

Scalele de măsurare pentru satisfacția clienților folosesc comparații. Modelul

Discrepanței se bazează pe compararea așteptările clienților și evaluarea performanței

percepute. În mod specific, așteptările unui individ sunt confirmate atunci când un

produs se comportă așa cum era de așteptat. Se confirmă negativ atunci când un

produs se comportă mai rău decât era de așteptat. Testul este pozitiv, atunci când un

produs se comportă peste așteptări de bine. (Churchill și Suprenant 1982). Există și o dezvoltare a scalelor naționale ale indicilor de satisfacție a

consumatorilor, precum Barometrul Național Suedez al Satisfacției Clienților,

American Customer Satisfaction Index (Fornell 1992; Fornell și Anderson 1996).

Ioana Irina

182

Una dintre modalitățile de măsurare a satisfacției clienților este de a calcula Customer Satisfaction Index (CSI), bazat pe evaluări de satisfacție ale clientului. Un CSI poate

fi derivat dintr-o scară de șase puncte, care variază de la „foarte nemulțumit” la

„foarte mulțumit”. Loialitatea clienților Conceptul de loialitate are parte de o atenție vastă în cercetările de marketing,

conducând spre o multitudine de definiții și conceptualizări pe diferite nivele de

complexitate. Conform lui Oliver (2007), loialitatea este un angajament profund de a recumpăra și resprijini produsele și serviciile preferate continuu în viitor, în ciuda influențelor situaționale și a eforturilor de marketing.

Literatura privește satisfacția clienților ca fiind cel mai important determinant al

loializării, ceea ce înseamnă că experiențele episodice sunt în strânsă legătură cu

dimensiunea conotației pe care acești termeni o au. Satisfacția clienților rezultă din

corespondența favorabilă dintre așteptările clienților și experiențele lor cu firma sau

produsele/serviciile sale. (Churchill și Suprenant 1982). Studiul loialității a câștigat o atenție mare în cercetarea de marketing,

conducând la numeroase definiții și conceptualizări. Conform cu Oliver (1997, 392),

loialitatea clienților este un „angajament profund ce are loc pentru a re-cumpăra și re-patrona un produs/serviciu preferat în mod constant pe viitor, în ciuda influențelor

situaționale și a eforturilor de marketing”. Dick și Basu (1994) au considerat că este o

corespondență între o atitudine favorabilă și acțiunea de recumpărare. Loialitatea

reprezintă un comportament repetitiv și o predispoziție emoțională a consumatorului,

precum și o intenție de comportament pentru a menține o relație continuă cu o firmă

(Oliver 1999). În managementul strategic există modelul loialității în care resursele companiei

sunt folosite în așa fel încât să crească loialitatea clienților (Storbacka, K. Strandvik, T. și

Grönroos, C., 1994). Modelul se bazează pe formarea angajaților pentru a realiza o

anumită paradigmă: calitatea produsului/serviciului duce la satisfacerea clientului, ceea ce duce la loialitatea clienților, ceea ce duce la profitabilitate.

Fidelitatea clienților nu se măsoară cu ajutorul unei teorii generale.

Cercetătorii au fost de acord că frecvența de cumpărare depinde de mai multe

variabile, precum sunt produsul, climatul economic și prețul. Companiile trebuie să

investească mai mult pentru un produs sau un serviciu, în scopul menținerii loialității,

prin contactarea clienților, prin implicare, oferind mai mult decât concurenții și prin

a-i face fericiți pentru alegerea lor. Loialitatea este creată prin tratarea oamenilor în

modul în care doresc să fie tratați. Și, uneori, oferind mai mult decât se așteaptă. Retenția clienților este un concept utilizat de obicei ca echivalent a loialității,

dar există o diferență importantă. Rata de retenție reprezintă procentul populației de

clienți care au fost activi la un moment dat și sunt considerați încă activi un an mai

târziu. Deci, acesta este un număr care măsoară comportamentul unei întregi populații

a clienților. Scorul de loialitate este construit din mai multe părți și măsoară


183

performanța unui individ. Se poate măsura frecvența de cumpărare, suma de bani

cheltuită, numărul de elemente, tipul de produse și diferă de la un client la altul.

2. Elemente de noutate în descrierea relațiilor existente între

reputația companiei, satisfacția clienților și loialitatea clienților

În spatele acestor analize conceptuale, este evidentă o relație între reputație,

satisfacție și loialitate. Yoon (1993) a descoperit în cercetarea sa o relație pozitivă între

reputația companiei și intenția de a cumpăra produsele firmei. Nguyen şi Leblanc (2001)

găsesc o legătura semnificativă între reputație și loialitate. Satisfacția percepută este un

stimul și o reîmprospătare pe care un consumator își dorește să le primească din partea

companiei și conduc spre loialitate. O relație pozitivă poate fi astfel explicată între

satisfacție și loialitate. O relație pozitivă se regăsește și între reputație și loialitate,

bazându-se pe această analiză literară. Consumatorul este nesigur dacă este mai bine să

rămână într-o relație cu o companie sau să creeze alta cu altă companie. În contextul unor

informații imperfecte, consumatorul are tendința de a utiliza reputația companiei pentru a

deduce calitatea unui anumit produs sau serviciu oferit de companie sau pentru a prezice acțiunile viitoare (Nguyen șiLeblanc, 2001).

Unii autori au abordat tematica legăturii dintre cele trei variabile și au testat

diverse ipoteze. Spre exemplu, Helm, Eggert și Garnefelt (2010) au studiat impactul reputației asupra satisfacției și loialității clienților pentru segmentul serviciilor de

telefonie mobilă din Germania. Una dintre ipoteze a presupus testarea influenței pe

care reputația o exercită asupra legăturii dintre loialitate și satisfacție. Ipoteza a fost

infirmată, reputația neputând fi considerată o variabilă moderatoare pentru acest caz.

Desigur, acesta este un exemplu de cercetare și nu devine o generalitate conceptuală,

date fiind numeroasele limite și restricții care au influențat măsurarea și testarea

ipotezei formulate. Pentru domeniul abordat, rezultatele obținute sunt utile pentru a

îmbunătăți strategiile firmelor și conduc la inevitabila dorință de a le da o formă

pentru alte domenii. Este interesant de descoperit dacă aceste influențe diferă

semnificativ în funcție de domeniul de interes pentru a putea oferi o structură a

legăturilor existente. 3. Studierea relațiilor existente între reputația companiei, satisfacția

clienților și loialitatea clienților 3.1. Descrierea contextului de studiu Studiul practic asupra reputației corporative, a satisfacției clienților și a loialității

va fi desfășurat prin intermediul unei cercetări calitative în domeniul produselor organice.

Conform legislației, organic înseamnă produse vegetale obţinute fără pesticide,

fertilizatori artificiali, antibiotice, organisme modificate genetic, şi produse provenite de

la animale crescute şi hrănite în mod natural, fără chimicale. La polul opus produselor

organice se află produsele care conţin aditivi alimentari.

Ioana Irina

184

Industria aleasă este una de actualitate, rezultantă a obiceiurilor omului modern.

Expansiunea rapidă a industriei alimentelor nesănătoase și de tip fast food este o sursă de

profituri considerabile pentru companiile implicate, însă a dus și la afirmarea vocilor

contra tipului de alimentație nehrănitor pentru organism. Astfel, industria organică a

apărut ca nevoie a mâncării lipsite de substanțe nocive. Interesul consumatorilor pentru alimentație sănătoasă a dus la crearea unor

companii care să deservească această nevoie. Produsele de origine vegetală şi animală

organice sunt obţinute prin practicarea agriculturii ecologice. Certificarea organică

este procesul prin care producătorii primesc dreptul de a-şi promova produsele ca

fiind organice şi de a trece acest logo pe etichetă. Producţia ecologică şi etichetarea

produselor ecologice sunt reglementate de Regulamentul CE nr. 834/2007 al Consiliului Uniunii Europene.

Utilizarea mărcilor și simbolurilor ecologice reprezintă un prim pas în realizarea procesului comunicațional dintre firmă și consumator, cu scopul protejării

mediului ambiant. Deși nu lipsită de contestații, utilizarea eco-mărcilor și crearea de

eco-simboluri a devenit în prezent o practică general acceptată și larg utilizată în

țările dezvoltate. Certificarea produselor ecologice este importantă atât pentru a

câștiga încrederea consumatorilor, cât și pentru a deține beneficii de natură

economică. În multe țări, companiile producătoare de alimente organice primesc

subvenții și beneficiază de o taxă pe valoarea adăugată redusă față de cea practicată

pentru restul alimentelor. Astfel de ajutoare sprijină comercianții întrucât prețul

devine mai accesibil pentru consumatori. Profilul consumatorului român de produse organice a început să prindă

contur, iar numărul companiilor din acest sector este în creştere. 3.2. Metodologia cercetării Cercetarea are ca scop identificarea percepției respondenților cu privire la

reputația companiei, satisfacția clienților, loialitatea consumatorilor și a percepțiilor ce țin de legătura dintre aceste variabile. Fiind o industrie în stadiu incipient în România, este important de înțeles potențialii consumatorii, pentru ca firmele să știe cum să penetreze piața, cum să se adreseze, care sunt factorii care ar ajuta la crearea unei reputații, ce i-ar satisface pe consumatori și care este nivelul de la care i-ar putea considera loiali.

Pornind de la literatura de specialitate prezentată în subcapitolele 3.1 şi 3.2, se stabilesc următoarele obiective:

Identificarea înțelegerii termenilor de către respondenți; Identificarea principalelor componente considerate că ajută la crearea

reputației unei companii în opinia respondenților; Identificarea percepției cu privire la diferențele existente între reputația

unei companii, brand și imagine în opinia respondenților; Identificarea percepției cu privire la o posibilă legătură între satisfacția

clienților și reputația companiei din perspectiva respondenților;


185

Identificarea percepției cu privire la o posibilă legătură între loialitatea și satisfacția clienților din perspectiva respondenților;

Identificarea percepției cu privire la o posibilă legătură între loialitatea clienților și reputația companiei din perspectiva respondenților.

Cercetarea calitativă este reprezentată de un focus grup structurat și de 2

(două) interviuri în profunzime. Focus grupul va fi metoda aplicată consumatorilor de produse organice.

Decizia alegerii de a desfășura un focus grup a fost luată în urma evaluării următoarelor avantaje:

Moderatorul poate dirija discuția în așa fel încât să fie obținute răspunsuri pentru toate aspectele problematice;

Libertatea opiniei poate aduce noi puncte de vedere și variante de răspuns ce nu ar fi fost luate în considerare înainte de a organiza focus grupul;

Informațiile exploratorii obținute vor ajuta la înțelegerea unor rezultate ale anchetei, permițând aprofundarea lor;

Tehnica ajută la rafinarea instrumentelor de cercetare ce vor mai fi folosite pe viitor pentru culegerea datelor;

Tehnica focus grupului poate fi folosită independent de orice cercetare cantitativă dacă ne interesează doar opiniile, sugestiile, reacțiile persoanelor selectate;

Necesită o perioadă de timp scurtă și este puțin costisitoare. Interviul în profunzime nestructurat a fost ales ca tehnică de culegere a datelor de

la producători sau antreprenori din domeniul produselor organice. S-a ales această tehnică

întrucât persoanele implicate au nevoie de un cadru restrâns pentru a putea oferi răspunsuri cât mai apropiate de realitate. Reunirea acestor persoane într-un focus grup ar fi aproape imposibilă, întrucât sunt competitori direcți. Chiar și în cazul în care ar accepta,

relevanța răspunsurilor ar fi îndoielnică. Avantajele avute în vedere pentru folosirea

interviului în profunzime sunt: Flexibilitate; Rată ridicată a răspunsurilor; Observarea comportamentelor nonverbale; Asigurarea standardizării condițiilor de răspuns; Colectarea unor răspunsuri spontane.

În cadrul cercetării calitative s-a focalizat atenția pe dimensiunea reputației și

înțelegerea sa ca și concept, făcându-se diferența dintre sensurile sale. Cu alte

cuvinte, se dorește notarea percepțiilor respondenților despre impresia publică a

companiilor, factorii care au schimbat această impresie, cum s-a modificat pe parcurs și cum a fluctuat gradul de încredere. Un alt aspect important ține de piața produselor

organice, care are nevoie de cercetare pentru România, întrucât nu este dezvoltată,

însă prezintă un mare potențial.

Ioana Irina

186

Focus grupul a fost organizat într-o sală de ședințe din cadrul Institutului de

Cercetări Economice și Sociale „Gh. Zane” din Iași, pe data de 9 Decembrie 2014. La

discuție au participat 7 respondenți, din diferite categorii de vârstă și sociale, conform

cu Anexa 1. Inițial, cercetarea a vizat targetarea consumatorilor de produse organice exclusiv, însă numărul de persoane este redus și în plus, nu s-au dovedit a fi cooperante. Astfel, respondenții sunt persoane care s-au declarat consumatoare de produse organice și sunt interesate să înlocuiască cât mai multe din alimentele

consumate în mod uzual cu produse organice. Respondenții sunt interesați de

dezvoltarea și cercetarea acestei industrii. Focus group-ul a urmat un ghid pentru ca discuția să poată oferi răspunsuri pentru atingerea obiectivelor stabilite (Anexa 2). Discuția a fost înregistrată cu scopul păstrării dovezii, dar și pentru transcriere.

Cea care a moderat focus grupul a fost Ioana Irina, bursier doctorand în cadrul proiectului „Inovare și dezvoltare în structurarea şi reprezentarea cunoașterii prin

burse doctorale și postdoctorale (IDSRC - doc postdoc)” al Academiei Română,

filiala Iaşi, cunoscătoare a temei de studiu. Întreaga discuție a durat 70 de minute. Interviul în profunzime a fost unul nestructurat, în care intervievatorul a ținut

cont, prin întrebările adresate, de atingerea obiectivelor cercetării. Au fost implicate 2

persoane: managerul general al magazinelor Floare de Colț și un reprezentant al

firmei VerdeBun. Raport focus grup Cercetarea de tip calitativ a folosit metoda focus-grupului structurat, urmând

ghidul de focus grup. Atmosfera a fost prietenoasă, chiar dacă au existat păreri

divergente. Moderatorul a avut grijă ca discuția să nu se abată de la scopul ei întrucât

respondenții au fost mai interesați de expunerea experiențelor personale decât de

urmarea planului de discuție. Pentru a destinde atmosfera, moderatorul a început prin a explica ce înseamnă

produsele organice, care sunt limitele acestui concept și care este diferența față de

produsele ecologice. Respondenții au conchis că vor folosi în cazul discuției termenii

de bio și organic pentru a se referi la produsele de origine vegetală și animală care nu

au fost tratate chimic sau genetic, nu conțin aditivi sau antibiotice și au crescut în

stare naturală, fără intervenție industrializată. Focus grupul a debutat astfel printr-o discuție cu privire la alimentele pe care

le consumăm și sunt atât de nocive. S-a discutat despre alimentele cumpărate de la

țărani și despre cât de naturale/nenaturale sunt acestea. În discuție au fost aduse

produse precum pulpele de pui, afinele, ciupercile. Respondentul R2 a precizat chiar că o separare cu privire la originea alimentelor și modul lor de creștere este vitală – unele alimente cresc organic de la sine, iar altele sunt crescute, pentru a fi organice, de către om. Dezbaterea inițială începută în forță, arată de fapt o frământare a

participanților și o grijă cu privire la alimentație. Este o dovadă în plus că sunt

selectivi și atenți la ceea ce cumpără. R2 oferă exemple pe care le-a văzut la televizor

despre recoltele ecologice din țară și din Germania. Astfel intervine problematica

certificării produselor organice și încrederea pe care o acordă populația țăranilor.


187

Respondenții ajung să recunoască că această încredere este nejustificată și că ține de

un obicei vechi. De altfel, este menționată importanța materialului genetic pentru

produsele ecologice, care nu este întocmai luat în calcul de producători. Focus grupul a vizat atingerea obiectivelor cercetării prin adresarea de

întrebări şi sintetizarea de răspunsuri, după cum urmează. Ce înseamnă reputația unei companii? Care sunt factorii care ajută la

crearea reputației unei companii? Cea mai frecvent întâlnită caracteristică asociată unei reputații a fost reprezentată

de „calitate”. Apoi, reputația a fost definită ca „ceea ce reprezintă firma respectivă în

conștiința colectivă a oamenilor”. Totuși, diferența dintre reputația unui produs și

reputația unei companii este ușor interschimbabilă în cadrul discuției, arătând astfel că

există o asociere mare între produs și companie. Un alt factor important este încrederea în

companie, explicat de către respondenți prin prisma certificărilor pe care o companie

producătoare de produse organice ar trebui să le aibă. Se precizează certificările din

Germania, ceea ce susține reputația seriozității acestei țări. Cât despre certificările de la

nivel național, respondenții spun că nu au încredere în instituțiile statului și chiar dacă

legea nu ar fi prietenoasă, există suspiciuni de fals în acest sens. Respondentul R1 a spus

că și-ar dori să existe laboratoare în care să putem verifica alimentele pe care le

cumpărăm. Respondentul R3 a repetat de mai multe ori că nu are încredere în companiile

de mari dimensiuni, chiar dacă au o reputație bună, întrucât consideră că producția de

masă conține ingrediente nesănătoase, astfel că alternativa o reprezintă magazinele de

mici dimensiuni a căror produse le încearcă și le alege în funcție de preferințe. De

precizat că gustul este factorul determinant și nu ingredientele, conform cu afirmațiile

aceluiași respondent. În ceea ce privește industria produselor organice, participanții ajung la

concluzia că firmele nu ar trebui să investească foarte mult în crearea unei reputații, ci

să se orienteze spre consumator și să ofere produse cât mai aproape de așteptările

cumpărătorilor. Astfel, firmele își vor crea o reputație prin prisma calității produselor

și nu prin activități de marketing. Cât de importantă a fost opinia celor din jur în ceea ce privește reputația

unei companii? Pe parcursul discuției, respondenții au afirmat de mai multe ori că

recomandările venite de la prieteni îi încurajează cel mai mult să încerce un produs

sau să cumpere de la o anumită companie. Respondentul R2 implică problematica

angajaților unei companii atunci când vine vorba de încredere și consideră că ei

reprezintă un aliat în evaluarea calității unor produse. Ce diferențiază o reputație bună de una mai puțin bună? Respondentul R3 consideră calitatea produselor ca fiind cea care face

diferența, în timp ce R5 a spus că preferința/gustul sunt mai importante. R1 a conchis

că nu vede o diferență majoră între reputația companiilor atunci când vrea să cumpere

ceva și că toate sunt pe același nivel; în schimb, spune că este conștient că dacă ar

Ioana Irina

188

studia mai bine companiile, probabil că ar putea face comparații. În același timp,

recunoaște că o expunere foarte mare ar da de bănuit. În opinia dumneavoastră, care este diferența dintre imaginea unei companii,

brandul său și reputația sa? Răspunsurile au fost diverse pentru această întrebare, întrucât R3 consideră că

pentru consumatorul de rând nu există o diferență clară între aceste concepte și că sunt

sinonime, R2 consideră că brandul le încorporează pe toate, R5 este de părere că cele trei concepte sunt interconectate, iar R1 consideră că este greu de diferențiat, însă reputația și

imaginea unei companii sunt caracteristici ale brandului. Ce înseamnă satisfacția? Respondenții au asociat cel mai des satisfacția cu starea de mulțumire și cu

îndeplinirea sau depășirea așteptărilor create înainte de consumul unui produs. A

existat și o dezbatere în acest sens, R7 considerând că satisfacția nu ține de așteptări,

ci de momentul în sine. R1 a definit satisfacția ca disonanța cognitivă între așteptări și

realitate. Puteți asocia o satisfacție mai mare obținută în urma consumării unor

produselor aparținând unor companii cu reputație bună față de produse cumpărate

de la o companie cu o reputație mai puțin bună? Oferiți exemple. Respondentul R3 a infirmat întrebarea prin oferirea unui exemplu din

experiența personală: deși este client fidel al unei firme de lactate, care are o reputație

foarte bună, avea o insatisfacție legată de termenul de valabilitate care era prea scurt.

În același timp, această insatisfacție îi servea ca dovadă pentru calitatea produselor.

R7 a spus că deși avea convingerea că produsele lactate pe care le cumpăra nu erau

natural, obișnuia să cumpere de la firma respectivă pentru că îi era recomandată, era

mereu coadă la casă, iar pe piață nu exista o alternativă mai bună. R2 a spus că o

fabrică de pâine cu o foarte bună reputație a pierdut-o din cauza modificării rețetei

prin schimbarea tehnologiei. Ce nivel al satisfacției v-ar determina să fiți loiali? Cum ați defini loialitatea?

Pentru unii înseamnă că au consumat un produs timp de o lună, pentru alții timp de un

an. Unii devin loiali unui brand pentru că au o reputație bună și sunt satisfăcuți de

produsele respective, astfel că rămân loiali acelei game de produse. Loialitatea pare greu de definit, însă respondenții cred că ceea ce nu i-ar menține

loiali ar fi schimbarea calității produselor. Totuși, un grad ridicat de satisfacție nu

înseamnă neapărat loialitate întrucât consumatorii au tendința de a încerca produse noi și

alte companii, chiar dacă sunt mulțumiți de alegerile precedente. În ceea ce privește produsele organice, participanții sunt de părere că este greu de

adus îmbunătățiri produselor și că ceea ce depinde cel mai mult este calitatea produselor

și încrederea pe care compania o câștigă prin produsele comercializate. Legătura dintre reputația companiei și loialitate este discutabilă în sensul în

care pentru respondenți este mai important produsul. Ei oferă exemplul unei

universități care este considerată a avea o reputație bună, dar serviciul oferit este de

foarte proastă calitate și poate determina loialitate. În același timp, un produs foarte

bun poate determina loialitate, deși compania nu are o reputație foarte bună.


189

Raport interviu în profunzime

Interviu 1 Primul interviu a fost desfășurat cu managerul general al magazinelor Floare de

Colț, Andrei Lature Zaharia. Magazinele Floare de Colț pun la vânzare produse organice,

ecologice, biologice, dar și medicamente naturiste, cosmetice ce conțin doar ingredient

naturale, ceaiuri și capsule naturale. Primul magazine a apărut în anul 2009 în Iași,

urmând ca mai apoi să ajungă să se deschidă alte 20 de magazine, distribuite geografic

astfel: 10 în Iași, 1 în Pașcani, 3 în Târgu Mureș, 1 în Cluj, 1 în Sibiu, 2 în Bacău, 1 în

Botoșani, 1 în Târgu Secuiesc, 1 în București. Pentru anul 2015, managementul are în

plan să mai fie deschise încă 4 magazine în țară. Produsele din rafturile magazinelor Floare de Colț provin în proporție de 40-

60% de la un singur producător, iar restul de la alți 15-20 de producători. Marja de profit a magazinelor a crescut până la 30% la unele magazine, iar cea mai mică creștere a fost de 15%. Modelul de business și cifrele anuale înregistrate arată că piața consumatorilor de produse organice este în creștere. Lipsa unei concurențe solide reprezintă un atù pentru cei care doresc să intre pe această nișă.

Interviul a fost desfășurat pe data de 20.01.2015 în Cafeneaua Arte din Iași, durând aproximativ 50 de minute. Analiza răspunsurilor obținute va reflecta doar datele relevante cercetării, iar întrebările menite să ajute la îndeplinirea obiectivelor sunt prezentate, după cum urmează.

Atunci când alegeţi producătorii sau furnizorii pe care îi vei expune în rafturi, cât contează reputația companiilor de la care distribui produse?

Respondentul asociază reputația furnizorilor cu gradul lor de recunoaștere pe piață și calitatea superioară. Acesta a observat faptul că între produsele vrac porționate cantitativ spre vânzare la cel mai mic preț, produsele cu o calitate verificată dar mod de prezentare deficitar la un preț mediu și produsele de o calitate recomandată și mod de prezentare atrăgător, cu informații suplimentare, dar cu un preț mai ridicat, consumatorii îl preferă pe cel din urmă deoarece inspiră mai multă încredere. Consumatorii produselor organice pun un mai mare accent pe percepția asupra calității pe care o oferă produsul, chiar dacă este mai scump, decât consumatorii non-organici care își umplu coșul zilnic de multe ori cu produsele mai ieftine. În plus, piața fiind încă la început, consumatorii trebuie educați și încurajați să se informeze despre beneficiile produselor organice. Firma studiată a desfășurat în acest sens campanii de cunoaștere a produselor, degustări, precum și editarea unei reviste lunare cu produse și rețete, ce au crescut gradul de conștientizare și informare al consumatorilor.

Cum construiţi reputația magazinelor Floare de Colț? Managerul magazinelor Floare de Colț consideră că în dezvoltarea propriei

reputații este necesar în primul rând să fie vizibil, să fie prezent acolo unde sunt prezenți și potențialii clienți, respectiv în centrele comerciale. De asemenea, urmărește ca magazinele să fie cât mai prietenoase, să ofere un grad sporit de confort prin autoservire, un spațiu permanent aprovizionat, personalul vânzător proactiv și orientat către client. Toate acestea produc un plus de calitate în servicii, fapt de

Ioana Irina

190

conduce la creșterea reputației. Prin faptul că se situează în zona de confort a potențialilor clienți, îi atrage să treacă pragul magazinelor. Chiar dacă la început oamenii nu cunosc beneficiile produselor sau nu sunt interesați pe moment de acest segment, aceștia știu de existența magazinelor și dacă vor fi interesați de ceva specific, vor ști unde să caute.

Cum se diferențiază un magazin cu o reputație bună de un magazin cu o reputație mai puțin bună?

Respondentul consideră că pe piața produselor naturiste și naturale totul se rezumă la încredere. Încrederea face diferența între un magazin cu reputație bună și un magazin cu reputație proastă, iar clienții lui au încredere în magazinul lui, în sfaturile personalului vânzător. Explică faptul că a câștigat încrederea consumatorilor prin serviciile de calitate oferite, începând de la produsele distribuite, alese atent pentru a fi potrivite clienților, verificarea calității producătorilor și nu în ultimul rând, prin încrederea în produsele pe care le vând.

Se pune accent pe atragerea de noi clienți prin recomandare? Respondentul consideră recomandarea foarte importantă în atragerea de noi

clienți. De altfel, recomandarea vine ca un efect natural al serviciilor prestate și a

produselor de calitate comercializate. Această abordare îi va putea aduce tot mai

mulți clienți, chiar și de la concurență, dacă aceasta își neglijează clienții. Mai

precizează că cea mai bună strategie de business este aceea de a-și păstra clienții în

permanență mulțumiți prin servicii de calitate și satisfacerea nevoilor. Cât de importantă este opinia celorlalți atunci când alegeţi un furnizor? Respondentul ia în calcul o serie de factori atunci când își alege furnizorii:

poziționarea pe piață, seriozitatea acestora în relațiile anterioare cu terții, calitatea

produselor și, mai ales, oferta comercială. Atât timp cât produsele oferite de furnizor se încadrează în specificațiile urmărite și au un preț corespunzător, acesta va putea fi

vândut cu succes. De asemenea, un preț prea mare pentru produs cu caracteristici

similare la un preț mult mai mic face acel produs mai greu de vândut, iar un preț mult prea mic implică îndoială în ceea ce privește calitatea produsului.

S-a întâmplat să aveți produse foarte bune calitativ la prețuri mari care să nu

fie acceptate de piață? Prețurile mai mari la produsele foarte bune calitativ nu reprezintă un

impediment în acceptarea lor de către piață. Respondentul susține că în acest domeniu

nu prețul face diferența între produse, ci calitatea lor. Produsele scumpe de vând mai

bine în centrele comerciale. Există un rulaj bun din punct de vedere cantitativ în ceea

ce privește vânzarea produselor mai ieftine, dar din punct de vedere valoric produsele

mai scumpe aduc un câștig mai mare din adaos. Respondentul confirmă faptul că

păstrează un echilibru între produsele ieftine și cele scumpe, astfel încât să fie

satisfăcuți mai mulți clienți. Din motive de lipsa de încredere în calitatea produselor

foarte ieftine, acesta refuză distribuirea acestora. Aţi putea creiona un profil al consumatorului de produse organice și bio? Profilul consumatorului este o persoană de sex feminin, cu vârsta cuprinsă

între 28-40 ani, cu studii superioare și cu o poziție socială peste medie. Respondentul


191

estimează un flux zilnic într-un magazin între 100-150 clienți, care achiziționează un

coș de consum cuprins între 20-30 lei. Aţi observat vreo diferență între timpul petrecut la un produs și reputația

companiei produsului respectiv? Respondentul confirmă faptul că un consumator petrece mult mai puțin timp

în achiziționarea unui produs cu care este familiar decât atunci când se află în postura

achiziționării unui produs pentru prima dată, în acel moment inițiază un proces de

informare privind calitatea produsului. Consideră și că numărul limitat de producători

de pe piață face posibil recunoașterea acestora de către clienți. Care este diferența dintre imaginea magazinelor, brandul și reputația lor? Persoana intervievată este de părere că diferența se face prin corectitudinea

firmei față de clienți, încrederea și confortul pe care ei le oferă și, mai ales, prin atitudinea prietenoasă și proactivă a vânzătoarelor. Nu are însă un răspuns ferm în

ceea ce privește diferența dintre termeni și nici nu îi explică individual. Ce înseamnă clienți satisfăcuți? Cum verificați dacă sunt sau nu mulțumiți

clienții? Respondentul consideră faptul că modul în care poate fi satisfăcut de clienți

este ca aceștia să găsească în magazine produsele căutate și să revină ulterior. În

reciprocitate, acesta consideră că și clienții vor fi mulțumiți atât timp cât găsesc ceea

ce caută, la prețul pieței. Nu au fost desfășurate campanii, bazându-se pe faptul că

atâta timp cât clienții revin, sunt mulțumiți de ofertă. Ce înseamnă un client loial? În opinia respondentului, un client devine loial începând cu 2-3 vizite lunare

la magazinele Floare de Colț. Politica de loializare vizează oferirea de produse

gratuite, discounturi și puncte pentru produsele achiziționate. Motivul pentru care nu

s-au realizat carduri de fidelitate este lipsa rentabilității financiare. Aţi observat o satisfacție mai mare în rândul clienților în urma achiziționării

unor produse de la companii cu o reputație mai bună? Se confirmă faptul că în mod natural clienții care aleg produse a unor

companii cu o reputație mai bună au așteptări mai mari. Mai mult, atunci când așteptările sunt împlinite, gradul de satisfacție crește.

Considerați că o reputație bună determină loialitatea? Respondentul este ferm convins că o reputație bună determină loialitatea

clienților întrucât aceștia au încredere în brandurile verificate și recunoscute. Un grad ridicat de satisfacție determină un consumator să devină loial? Dacă un client este satisfăcut de un produs achiziționat din magazinele

respondentului, atunci acesta va deveni ulterior loial atât produsului, cât și gamei de

produse a producătorului, dar și a altor produse din magazin și în final magazinului.

Strategia de business este aceea de a atrage cu produse cerute pe piață, astfel încât

clienții să devină loiali și magazinelor. Ce credeţi că se formează mai întâi în mintea unui consumator: percepția

asupra reputației unui produs, asupra firmei producătoare sau mai întâi devine loial

și apoi își formează o părere despre companie?

Ioana Irina

192

Respondentul apreciază faptul că produsul este cel care realizează contactul

cu clientul, posibil ca inițial să-l atragă prin reputație, iar în momentul în care

așteptările clientului îi sunt satisfăcute, atunci se creează o percepție pozitivă ce

conduce spre loialitatea pentru produs și pentru companie.

Interviul 2 Cel de-al doilea interviu a vizat firma VerdeBun din Voinești, județul Iași, a

cărei obiect de activitate este producția de legume organice. Sunt cei mai mari

producători de acest profil din zona Moldovei, având încheiate parteneriate cu Traista

cu Sănătate, Cuib, Universitate de Științe Agricole și Medicină Veterinară ”Ion

Ionescu de la Brad” Iași, Cărturești, La Boddega del Pane, Alice - În lumea bucatelor, Copilul Verde, Flori de Portocal. Dețin certificare organică pentru produsele oferite.

VerdeBun nu are puncte de desfacere și nu este furnizor al altor magazine.

Politica de comercializare este crearea unui coș de legume sezoniere pentru clienți, la

date prestabilite, astfel încât produsele să fie proaspete. Distribuirea pachetelor este

realizată de angajații VerdeBun, care se deplasează în municipiul Iași și livrează

produsele la adresele stabilite de clienți. Ce a însemnat să vă dezvoltați? Care a fost perspectiva de creștere? Antreprenorul reamintește de prima încercare din 2008 când piața era lipsită de

educația alimentației sănătoase și le-a refuzat produsele pentru că erau mai scumpe.

Momentul zero al afacerii a fost atunci când foștii clienți au realizat beneficiile produselor

oferite de ei și i-au căutat. Încurajați de toți, familia Ivașcu a decis să reînceapă producția

de legume naturale în primăvara anului 2013 și au făcut o investiția inițială de 1000 euro.

Au achiziționat semințe organice, care din experiența lor reprezintă 20% din cheltuielile

fiecărui ciclu de producție, vase pentru suport și alte accesorii necesare. Terenul,

cunoștințele și infrastructura obligatorie le dețineau deja. Pentru început au realizat două

sere în care au produs roșii, salată, castraveți, dovlecei, ceapă, usturoi, plante aromatice.

Clienții au apărut imediat și astfel a început distribuția coșurilor de produse proaspete și

sănătoase. Cu ce vă diferențiați de ceilalți producători? Respondentul consideră o responsabilitate mare asumarea unei producții

naturale și există diferențe între ceea ce produc ei și ceea ce se găsește în comerț.

Acești explică faptul că cei mai mulți producători, chiar și cei mici din mediul rural,

folosesc îngrășământ chimic sau dacă folosesc îngrășământ natural de la animale, nu-l folosesc corect și afectează calitatea produselor, oferind pe lângă vitamine și un

procent de nitriți și nitrați. Cei mai mulți producători luptă împotriva manei și a

dăunătorilor cu soluții chimice, iar antreprenorii bio folosesc soluții de zeamă de

urzici și usturoi. Cu toate acestea, producția le este afectată și un sfert din ea este folosită ca hrană la păsări și animale, iar întreținerea culturilor este anevoioasă. Prin

prezentarea tuturor acestor diferențe, respondentul explică cu ce îi sunt superioare

produsele față de orice se găsește acum în comerț.


193

Ce înseamnă să creați o reputație? Cu toate că sunt pe piață de puțin timp, familia Ivașcu a produs organic cu

mulți ani înainte pentru familie și alte rude. Atât solul, cât și apa, semințele și răsadurile sunt verificate, evitându-se cu rigurozitate orice contact cu nitriți, nitrați, apă poluată, metale grele sau semințe compromise. Familia Ivașcu își prezintă activitatea ca fiind mai mult decât o afacere, ca un mod de a trăi, ca o cauză pentru care ei luptă, și îngrijesc recolta în modul în care o fac pentru familia lor. Clienții lor cunosc aceste detalii și acestea le-a adus reputația pe piață, motiv pentru care produsele lor sunt preferate în schimbul celor din piețe sau din supermarketuri. Aceștia consideră faptul că reputația apare atunci când produci calitate și clienții au încredere în ce le oferi și în sfaturile pe care le acorzi.

Asociați reputația cu încrederea clienților? Respondentul asociază reputația cu încrederea clienților în calitatea

produselor, în calitatea procesului de producție. Această încredere este câștigată ca urmare a eforturilor pe care le depun pentru a obține acele produse pe care consumatorii le așteaptă de la ei și din acest motiv nu aduc modificări în procesul de producție în vederea obținerii unui profit mai mare, deoarece astfel s-ar îndepărta de la conceptul cu care și-au atras inițial clienții.

Cum v-ați făcut primii clienți? Doamna Ivașcu reamintește de momentul în care au decis să înceapă să se

hrănească sănătos și să elimine din alimentație orice compus prelucrat. Astfel au început să lucreze pământul familiei, în suprafață de aproximativ un hectar, și au apărut primele producții. Surplusul obținut a fost trimis la prieteni, cunoștințe, și toți au fost încântați de calitatea și gustul legumelor. Ulterior aceștia s-au gândit că pot face o afacere din această pasiune și au început primele culturi de roșii după principii exclusiv ecologice, fără pesticide, erbicide. Au obținut roșii delicioase și foarte apreciate, cu toate că aveau un cost mai mare, așa au apărut primii clienți. Apoi, prin recomandări, prin expunere la diferite evenimente, colaborări și parteneriate au devenit mai cunoscuți și numărul clienților a crescut.

Care sunt factorii care ajută la crearea unei reputații bune? În opinia respondentului, o reputație bună în rândul consumatorilor este atunci

când le depășesc așteptările la fiecare contact, surprinzându-i plăcut de fiecare dată. O parte importantă în crearea unei reputații bune o reprezintă implicarea antreprenorilor în educarea pieței prin realizarea a diverse evenimente, precum: Micul Legumicultor, vizitele grădinițelor la sere, degustările de legume, diferite concursuri, etc. Un alt factor, și cel mai important în opinia acestuia, este calitatea produsului, crescut cu drag și pasiune, ceea ce atrage simpatia consumatorilor care îi încurajează și-i recomandă mai departe.

Ce diferențiază o reputație bună de una proastă? Respondentul consideră faptul că o reputație bună reprezintă rezultatul final al

unor ample acțiuni și eforturi orientate către satisfacția clientului, către îmbunătățirea produsului și a serviciilor oferite. În comparație, o reputație proastă apare atunci când profitul personal este mai important decât satisfacția clientului, iar atitudinea față de acesta este neprofesionistă. Un astfel de producător poate atrage doar prin prețuri mai

Ioana Irina

194

mici și neglijează calitatea, având printre clienți persoane cu venituri mici sau persoane care nu recunosc produsele de calitate.

Cât de importantă a fost recomandarea clienților în atragerea de noi clienți? Antreprenorul recunoaște importanța recomandării în atragerea de noi clienți,

considerând că recomandarea este cea mai bună reclamă și nici nu presupune costuri

pentru firmă. Acesta recunoaște importanța încrederii pe care au avut-o clienții în

ideea lor și că doar datorită încurajărilor primite de la ei și prin faptul că s-a creat o cauză pentru care au muncit împreună au reușit să se dezvolte să-și crească numărul

de clienți. Ați făcut campanii de marketing pentru a vă promova afacerea? Antreprenorul admite că la început a avut nevoie de o campanie de promovare

pentru a se face cunoscut pieței din Iași. S-au realizat evenimente de degustare pentru promovarea produselor, participări la târguri de produse bio, concursuri pe social-media, diferite acțiuni de sponsorizare la concursuri sportive. În prezent desfășoară concursuri și

evenimente specifice fiecărei perioade anume din an. Ce înseamnă un client satisfăcut? Respondentul consideră un client satisfăcut acel client care vorbește despre ei

cu drag, îi recomandă cunoscuților și care-i felicită pentru ceea ce fac și-i încurajează

să continue. În acest fel, antreprenorii pot măsura gradul de satisfacție al clienților în

momentul în care apare un client nou care le mărturisește cu cât drag vorbesc

cunoscuții despre ei și astfel se poate aprecia că persoana care i-a recomandat este un client satisfăcut.

Ce este loialitatea? Cum stabiliți că un client este loial? În opinia respondentului un client loial este un client care cumpără regulat

produse și care îi recomandă cu drag și încredere cunoscuților. Acesta explică cum

după eșecul din 2008, principalul merit pentru care au revenit în 2012 a fost al foștilor

clienți care i-au încurajat și i-au susținut să reia acest proiect. În ceea ce privește

loialitatea, respondentul apreciază că puține companii au clienți care se alătură

activității ei, iar o reputație bună oferă încrederea în produse și servicii de calitate,

transformând astfel o parte din clienții noi în clienți loiali. Sunt clienții sensibili la promovare? Antreprenorul consideră că rolul promovării este acela de a atrage atenția

consumatorilor despre existența producătorului, dar faptul că aceștia iau la cunoștință, nu

îi transformă în clienți. Un consumator devine client în momentul în care face cunoștință

cu produsul comercializat și este satisfăcut de calitatea oferită. Astfel, acesta consideră

faptul că satisfacția clienților determină loialitatea acestora. Cum faceți față concurenței? Respondentul afirmă convingător că tehnica de creștere a legumelor nu este

practică de alți producători din județul Iași, și probabil din întreaga zonă a Moldovei,

și că pe acest segment de produse organice concurența locală este inexistentă. În sens

larg, concurența identificată poate fi reprezentată de micii fermieri din mediul rural. Diferența este aceea că acești fermieri nu realizează un ciclul de producție 100% bio-organic și intervin cu diferite substanțe chimice pentru tratarea bolilor sau


195

îndepărtarea dăunătorilor în dorința obținerii unei recolte consistente. Antreprenorul nu intervine cu niciun fel de substanță pentru performanță în cantitatea producției și

astfel obține o cantitate mai mică, dar de o calitate mai bună. Așa se explică și prețul

ridicat practicat în comercializarea produselor sale. El reușește să-și păstreze clienții

prin satisfacerea cu atenție a așteptărilor acestora și prin ascultarea activă privind

nevoile acestora. Este reputația importantă pentru a atrage noi clienți? În opinia respondentului, atunci când o persoană decide să consume produse

organice, va căuta inițial să se informeze. Cea mai facilă este informarea prin intermediul

internetului, unde antreprenorul are o prezență activă atât pe site, cât și pe social-media, fiind afișat în căutările utilizatorilor privind informațiile despre produsele bio și organice

din Iași. Un alt mod prin care se pot informa utilizatorii este de pe site-urile de specialitate, în cadrul cărora vor regăsi brandul Verde Bun ca fiind singurul din zona Moldovei care produce 100% natural. În plus, dacă proaspătul consumator va căuta se

informeze în cadrul comunității bio din Iași, va afla cu siguranță de existența produselor

Verde Bun și va primi recomandări bune. Toți acești pași fiind făcuți, dacă acesta va dori

să consume produse organice, va alege să comande un coș Verde Bun și ulterior va

decide dacă va reveni cu altă comandă sau nu. Care este diferența dintre imaginea, brandul și reputația firmei? Respondentul consideră că diferența între imagine, brand și reputație este în

forma acestora și nu în fond, deoarece există o legătură foarte strânsă în principiile care

stau în spatele termenilor. Acesta argumentează ideea exemplificând faptul că el are o

reputație bună de cultivator de produse naturale de calitate superioară, brandul compus

din numele Verde Bun, un logo prietenos și motto-ul „Coșul de legume proaspete”

sugerează principiile după care se dezvoltă firma, iar imaginea companiei o explică prin

asocierea între brand și reputație. Dacă ați diversifica activitatea firmei, cum s-ar putea crea o reputație mai bună? Antreprenorul susține că își extinde activitatea în fiecare sezon, deoarece

cererea este în creștere. În extindere, nu se urmărește doar extinderea cantitativă, ci și

diversificarea produselor oferite clienților. Concluzionează cu ideea că prin continuă

dezvoltare și diversificarea produselor oferite crește și reputația lor. Cum gestionați producția?Ați rămas vreodată cu produse nevândute? VerdeBun folosește ca tehnică de vânzare coșul săptămânal. Conținutul

acestui coș este ales de producător și diferă de la o săptămână la alta în funcție

legumele recoltate. Prin faptul că producătorul poate controla conținutul coșurilor

distribuite permite acestuia să gestioneze ponderea produselor, astfel că predomină

acele produse care au fost mai productive. În crearea coșului producătorul poate

verifica de defecte produsele și dacă acestea nu sunt de o calitate convingătoare,

atunci acestea sunt transformate în hrană pentru păsările și animalele din curte. În

acest mod clienții se bucură de cel mai bun coș pe care-l poate oferi producătorul

săptămânal.

Ioana Irina

196

Ce credeți că este acum mai de ajutor pentru un potențial client? Reputația

sau satisfacția clienților? În opinia respondentului, acesta și-a creat o reputație bună prin satisfacția

clienților și consideră că inițial a fost satisfacția clienților pentru produsele

achiziționate, iar în urma acestei satisfacții s-a creat și o reputație bună. În acest

moment, crede că poate obține un potențial client datorită reputației bune pe care o

are, dar aceasta a fost creată prin alinierea cu nevoile și cerințele consumatorilor. Ce procent din producție este acoperit de clienții loiali? Respondentul estimează un procent de 80% acoperit de clienții loiali pentru

producția de calitate superioară. Consideră că are o relație foarte bună cu clienții și că

loialitatea este ceva definitoriu pentru cei care caută produse organice și sunt convinși

de calitate. Ați primit reclamații? VerdeBun se bucură de o activitate lipsită de reclamații. Prin comunicarea

frecventă cu clienții, reușește să obțină sugestii privind componența coșului

săptămânal. Pe lângă serviciile de calitate și prompte, atitudinea grijulie este

caracteristică afacerii și aceasta este remarcată de consumatori. Ce înseamnă grijă? Respondentul interpretează grija ca fiind atenția pe care o depune la orice

nivel.. În acest mod reușește să satisfacă așteptările clienților. În timpul întreținerii

plantelor, antreprenorul lucrează cu cea mai mare responsabilitate, „lucrăm ca și cum

clientul ar fi în capăt și ar supraveghea”. Antreprenorul crede că în acest domeniu

oamenii sunt sceptici și atenți la ceea ce cumpără. Dacă un sunt oferite produsele de

calitatea promisă, dacă lipsește transparența în relația cu clientul și dacă se ezită în

oferire de dovezi, atunci clientul își pierde încrederea în producător. Acesta consideră

că este important să fii pregătit pentru orice situație, chiar dacă aparent este irelevant. Au fost clienți care și-au dorit dovezi? Doamna Ivașcu confirmă că au existat astfel de solicitări, dar le-a anticipat și

a satisfăcut curiozitățile clienților înainte ca aceștia să devină suspicioși. Își arată

permanent disponibilitatea de a-și primi clienții în vizită în serele unde-și petrece

majoritatea timpului.

Concluzii

Reputația corporativă este un concept al cărui studiu a început în anii 70 și

continuă să fie de actualitate, datorită dependenței de dinamismul piețelor,

industriilor, clienților și climatului economico-social. Satisfacția clienților reprezintă

unul dintre scopurile principale ale antreprenorilor și se află în strânsă legătură cu

loialitatea clienților. Studiul calitativ desfășurat și-a propus să observe înțelegerea termenilor

(reputație corporativă, satisfacția clienților, loialitatea clienților) de către persoanele

implicate, determinarea factorilor care sunt consideraţi a fi cei care creează reputația


197

unei companii, cercetarea percepției cu privire la reputația unei companii, brand și

imagine. De asemenea, alte obiective au vizat identificarea percepției asupra legăturii

dintre satisfacția clienților și reputația companiei, identificarea percepției asupra

legăturii dintre loialitatea și satisfacția clienților, identificarea percepției asupra legăturii dintre loialitatea clienților și reputația companiei din perspectiva

respondenților. Pentru a îndeplini obiectivele cercetării, s-a considerat importantă diferența de

opinie dintre consumatorii și producătorii de produse organice, motiv pentru care studiul a fost compus dintr-un focus grup la care au participat consumatorii și

interviuri în profunzime la care au participat antreprenori din domeniul industriei produselor organice.

Respondenții care au participat la focus grup cunosc în cea mai mare măsură

termenii propuși spre dezbatere, cu unele erori. Reputația corporativă a fost înțeleasă

ca idee de studiu, însă nu ca și un întreg care cuprinde mai multe elemente

constituente, așa cum se prezintă în literatura de specialitate. Participanții au definit-o ca pe „o părere colectivă” despre o firmă, arătând că înțeleg esența conceptului. De

asemenea, i-au atribuit caracteristici precum „calitate”, „părerea angajaților”,

„responsabilitate socială”. Termenul de satisfacția clienților a fost definit ca o „disonanță cognitivă între așteptări și realitate”, iar loialitatea clienților a fost

înțeleasă ca o cumpărare continuă a unui produs sau cumpărare neîntreruptă de la o

singură companie. În ceea ce privește diferențele dintre reputație corporativă, imagine

corporativă și brand, acestea nu sunt evidente în percepția participanților la focus

grup, primele două concepte fiind confundate. Imprecizia este dovedită și de literatura

de specialitate la începutul studiului celor două concepte și ar putea fi caracteristică

persoanelor care nu au cunoștințe numeroase în domeniul marketingului. Imaginea și

reputația alcătuiesc brandul, conform părerii respondenților, însă nicio definiție a

vreunuia dintre concepte nu a fost explicată. Referindu-se la piața produselor organice, respondenții au considerat că

produsul este cel mai important aspect și că o strategie orientată către consumator și

nevoile sale va oferi satisfacție, care va conduce la loialitate, iar reputația corporativă

va fi creată de către consumatorul satisfăcut și loial ce va oferi recomandări. Unii

consideră că este dificil să fie loiali unei singure companii întrucât există tentația de a

încerca altceva, chiar dacă gradul de satisfacție este ridicat. În același timp, din

discuții se înțelege că alți respondenți sunt loiali unei companii de ani întregi pentru

că sunt satisfăcuți de produsele lor. Discuția focus grupului a fost deseori mutată în sfera produselor organice,

arătând un real interes al participanților pentru produse cât mai sănătoase. Mai mult, și-au oferit recomandări și sfaturi cu privire la alegerile lor. Producătorii de produse organice au un mare avantaj dacă primesc un feedback pozitiv, întrucât consumatorii sunt interesați să povestească și să împărtășească experiențele lor, iar această tehnica este gratuită și asigură cel puțin cumpărarea pentru încercare.

Ioana Irina

198

Interviurile în profunzime au vizat antreprenori de succes din industria produselor organice. Primul interviu, realizat cu managerul general al magazinelor Floare de Colț a fost unul util pentru cunoașterea consumatorilor de produse organice. Având experiență în domeniu, respondentul a confirmat spusele participanților la focus grup prin care reputația este rezultatul unor eforturi susținute în perioade lungi de timp în care se asigură un grad de satisfacție a clienților cât mai ridicat. Calitatea joacă un rol definitoriu, iar consumatorii de produse organice nu sunt sensibili la preț, dar își doresc un raport calitate-preț cel mai bun de pe piață. Sunt foarte sceptici până capătă încredere într-o companie, dar devin cu ușurință loiali dacă așteptările cu privire la calitatea produsului sunt îndeplinite. Respondentul se consideră privilegiat pentru că el creează loialitate asupra magazinelor pe care le conduce prin oferirea unei game foarte diverse de produse și îi este mai ușor decât unui producător.

Antreprenorul intervievat nu oferă un răspuns cu privire la diferența dintre brand, imagine și reputație, considerând în același timp că sunt neimportante pentru strategia sa. Este de părere că înțelegerea consumatorului și a nevoilor sale este mai utilă pentru a avea o afacere prosperă pe termen lung, iar experiența l-a învățat că o campanie de promovare nu este extrem de apreciată. O reputație bună este identificată prin revenirea clienților în magazine și feedback-urile pozitive, după părerea respondentului, iar gradul ridicat al satisfacției este cel care îl va readuce în magazin. Antreprenorul consideră că un client este loial dacă face cumpărături de 2-3 ori pe lună dintr-unul din magazinele Floare de Colț.

Cel de-al doilea interviu a vizat obținerea de informații de la o firma din Iași, certificată pentru producția de legume organice. Fiind noi pe piață, managerii au considerat că este important să se diferențieze și să se facă cunoscuți. Sunt de părere că și-au creat o reputație bună prin transparență și prin calitatea produselor și cred că în acest domeniu, calea corectitudinii, grijii și încrederii este cea de succes. Persoana intervievată este de părere că un client satisfăcut este cel vorbește despre firmă cu drag, care îi recomandă cunoscuților, care îi felicită pentru ceea ce fac și îi încurajează să continue. Loialitatea este definită prin cumpărări repetate, dar nu este oferită o frecvență. Persoana intervievată confirmă că pentru a avea o reputație, este importantă promovarea afacerii și prezența la diverse evenimente, însă cea care determină și menține o reputație bună este satisfacția clienților și recomandările lor.

Obiectivele cercetării au fost atinse prin intermediul focus grupului şi a interviurilor în profunzime. Respondenţii realizează că domeniul produselor organice este la început de drum şi ca orice companie are nevoie de timp pentru a-şi crea o reputaţie şi pentru a câştiga încrederea consumatorilor. Majoritatea respondenţilor consideră că satisfacţia clienţilor este cea care determină loialitatea lor, însă părerile sunt împărţite cu privire la legăturile dintre reputaţia companiei şi satisfacţia clienţilor, respectiv reputaţia companiei şi loialitatea clienţilor. Rezultatele sunt folositoare pentru o înţelegere aprofundată a consumatorilor de produse organice şi a antreprenorilor din domeniul produselor organice, dar şi pentru desfăşurarea unei cercetări cantitative.


199


Alvesson, Mats. 1998. „The business concept as a symbol”. International Studies of Management and Organisation 28 (Fall): 86-108.

Balmer, John. 1995. „Corporate branding and connoisseurship”. Journal of General Management 21: 24-46.

Barich, Howard şi Philip Kotler. 1991. „A framework for marketing image management”. Sloan Management Review (Winter): 94-104.

Bernstein, David. 1984. „Company Image and Reality: A Critique of Corporate Communications”. The Advertising Association: Eastbourne.

Boulding, Kenneth. 1973. The Image: Knowledge in Life and Society. Ann Arbor: University of Michigan Press

Brown, Tom şi Peter Dacin. 1997. „The company and product: corporate associations and consumer product responses”. Journal of Marketing 61, January: 68-84.

Brown, Tom şi Edwin Cox. 1997. „Corporate associations in marketing and consumer research: a review”. Corporate Reputation Review 1(1/2): 34-38.

Budd, John. 1969. „A mirror of the corporate image”. SAM Advanced Management Journal. Part 34 (January): 45-50.

Caruana, Albert. 1997. „Corporate reputation: concept and measurement”. Journal of Product and Brand Management 6(2): 109-118.

Chu, Ray. 2002. „Stated-importance versus derived-importance customer satisfaction measurement”. Journal of Services Marketing 16(4): 285-301.

Churchill, Gilbert şi Carol Suprenant. 1982. „An investigation into the determinants of customer satisfaction”. Journal of Marketing Research 19(10): 491-504.

Crissy, William James. 1971. „Image: what is it?”. MSU Business Topics (Winter): 77-80. Dichter, Ernest. 1985. „What's in an image?”. Journal of Consumer Marketing (Winter)

2: 75-81. Dick, Alan şi Kunal Basu. 1994. „Customer Loyalty: Towards an integrated conceptual

framework”. Journal of the Academy of Marketing Science 22(2): 99-113. Dowling, Graham. 1993. „Developing your corporate image into a corporate asset”. Long

Range Planning 26 (2): 101-109. Dutton, Jane, Janet Dukerich şi Celia Harquail. 1994. „Organisation images and member

identification”. Administrative Science Quarterly 39: 239-263. Fombrun, Charles. 1996. Reputation: Realizing Value from the Corporate Image. Boston.

MA: Harvard Business School Press. Fornell, Claes. 1992. „A National Customer Satisfaction Barometer: The Swedish

Experience”. Journal of Marketing 56(1): 6-21. Fornell, Claes, Michael Johnson, Eugene Anderson, Jaesung Cha şi Barbara Bryant.

1996. „The American Customer Satisfaction Index: Nature. Purpose. and Findings”.

Journal of Marketing 60(4): 7-18. Gates, Roger şi Carl McDaniel. 1972. „Profiling the utility image”. Public Relations

Utilities Fortnightly November: 32-39. Gray, Edmund şi John Balmer. 1998. „Managing image and corporate reputation”. Long

Range Planning 31(5): 685-692. Grunig, James. 1993. „Image and substance: from symbolic to behavioural relationships”.

Public Relations Review 19(2): 121-139.

Ioana Irina

200

Helm, Sabrina, Andreas Eggert şi Ina Garnefeld. 2010. „Modeling the Impact of

Corporate Reputation on Customer Satisfaction and Loyalty Using Partial Least Squares. Impact of Corporate Reputation”. Handbook of Partial Squares. Springer Handbook of Computational Statistics Spring: 515-530.

Ind, Nicholas. 1997. The Corporate Brand. London: Macmillan Press Ltd. Kennedy, Sherril. 1977. „Nurturing corporate images”. European Journal of Marketing

11(3): 120-164. Kotler, Philip, Gary Armstrong, John Saunders şi Veronica Wong. 1996. Principles of

Marketing – the European Edition. 2nd edition. London: Prentice Hall Europe. Kotler, Philip şi Kevin Keller. 2009. A Framework for Marketing Management. Fourth

Edition. Prentice Hall. Kotler, Philip şi Gary Armstrong. 2008. Principiile Marketingului. București: Editura

Teora. Mason, Julie Cohen. 1993. „What image do you project”. Management Review

November: 10-16. Nguyen, Nha şi Gaston Leblanc. 2001. „Corporate image and corporate reputation in

customers’ retention decision in services”. Journal of Retailing and Consumer Services 8(4): 227-236.

Normann, Richard. 1984. Service Management: Strategy and Leadership in Service Businesses. Chichester: John Wiley & Sons.

Oliver, Richard. 1997. Satisfaction: A Behavioral Perspective on the Consumer. New York: The McGraw-Hill Companies. Inc.

O'Sullivan, Tim. 1983. Key Concepts in Communication. London: Methuen. Peterson, Robert şi William Wilson. 1992. „Measuring Customer Satisfaction: Fact and

Artifact”. Journal of the Academy of Marketing Science 20: 61-71. Rindova, Violina. 1997. „The image cascade and the formation of corporate reputations”.

Corporate Reputation Review 1:188-194. Saxton, Kim. 1998. „Where do reputations come from?”.Corporate Reputation Review 1

(4): 393-399. Semons, Andrew. 1998. „Reputation management: the Shandwick way”. Corporate

Reputation Review 1(4): 381-385. Storbacka, Kaj, Tore Strandvik şi Christian Gronroos. 1994. „Managing customer

relationships for profit”. International Journal of Service Industry Management 5(5): 21-28.

Vilares, Manuel şi Pedro Coelho. 2003. „The employee-customer satisfaction chain in the ECSI model”. European Journal of Marketing 37(11/12): 1703-1722.

Yoon, Eunsang, Hugh Guffey şi Valerie Kijewski. 1993. „The effects of information and

company reputation on intentions to buy a business service”. Journal of Business Research 27(3): 215-228.


201

ANEXE

Anexa 1

Date Demografice ale Participanților la Focus Grup Respondent 1 Respondent 5 Vârsta: 30 ani Vârsta: 27 ani Sex: F Sex: M Ocupație: Asistent universitar Ocupație: Student Respondent 2 Respondent 6 Vârsta: 65 ani Vârsta: 60 ani Sex: M Sex: M Ocupație: Cercetător ştiinţific, profesor Ocupație: Cercetător ştiinţific Respondent 3 Respondent 7 Vârsta: 40 ani Vârsta: 32 ani Sex: F Sex: F Ocupație: Cercetător ştiinţific, profesor Ocupație: Asistent universitar Respondent 4 Vârsta: 27 ani Sex: F Ocupație: Student

Anexa 2

Ghidul de focus grup

1. Ce înseamnă reputația unei companii? 2. Care sunt factorii care ajută la crearea reputației unei companii? 3. Ce diferențiază o reputație bună de una mai puțin bună? 4. Cât de importantă a fost opinia celor din jur în ceea ce privește reputația unei

companii? 5. Dintre companiile pe care le cunoașteți, cât de importantă a fost părerea

despre reputația lor în alegerea cumpărării de produse? 6. În opinia dumneavoastră, care este diferența dintre imaginea unei companii,

brandul său și reputația sa? 7. Ce înseamnă satisfacția? 8. Puteți asocia o satisfacție mai mare obținută în urma consumării unor

produselor aparținând unor companii cu reputație bună față de produse

cumpărate de la o companie cu o reputație mai puțin bună? Oferiți exemple. 9. Cum ați defini loialitatea? 10. Reputația bună a unei companii v-ar putea determina să deveniți loial?

Ioana Irina

202

11. Un grad ridicat al satisfacției obținut în urma cumpărării unui anumit produs

vă determină să fiți loial? 12. Care este legătura dintre reputația companiei și loialitate?


203

Criza financiară globală și noile practici contabile la nivelul Uniunii Europene

Inesa Iacob (căs. Tofănică)

1. Criza financiară globală și standardele contabile

Contabilitatea reprezintă o acumulare sistematică de cunoștințe care apelează

la tehnici și procedee specifice, diverse din punct de vedere politic, economic și

social. Tehnicile contabile au avut dintotdeauna particularități naționale, dar care nu

își mai găsesc sustenabilitatea în totalitate în cadrul economic actual. Acest fapt se

datorează schimbărilor care au avut loc în ultimul sfert de secol XX, caracterizate prin importante transformări la nivel economic, în definitiv realizându-se globalizarea practicilor și regulilor contabile.

Cea mai mare influență asupra standardelor contabile a avut-o globalizarea. Se evidențiază aici nevoia companiilor de a dobândi surse de finanțare de pe piețe

financiare, de cele mai multe ori diferite decât țara de proveniență. În acest mod,

pentru a asigura comparabilitatea datelor financiare, companiile întocmesc situațiile

financiare având ca bază de raportare standardele internaționale de raportare

financiară (IFRS – International Financial Reporting Standards) (Nobes și Parker

2008). Beneficiile dobândite în urma aplicării IFRS sunt evidente. Utilizarea unui set

de standarde de înaltă calitate de către companiile din întreaga lume are potențialul de

a îmbunătăți comparabilitatea și transparența informațiilor financiare și de a reduce

cheltuielile cu întocmirea conturilor anuale. Atunci când se aplică standardele în mod

riguros și consecvent, participanții la piața de capital dispun de informații de calitate

și pot lua decizii mai eficiente. Astfel, piețele financiare alocă fondurile mai eficient

iar companiile pot obține un cost mai mic al capitalului. Aceste argumente au fost folosite pentru a sprijini adoptarea IFRS în

raportarea financiară pentru entitățile economice europene cotate la bursele de valori

(Regulamentul CE 1606 / 2002). Alte state au invocat motive similare pentru adoptarea IFRS (Brown 2011), reflectând cererea de standarde de înaltă calitate care pot îmbunătăți calitatea și comparabilitatea raportării financiare și promova

dezvoltarea piețelor de capital naționale și integrarea piețelor la nivel internațional.





204

Începând cu anul 2007, tot mai multe voci critice s-au pronunțat asupra

legitimității IFRS-urilor, din moment ce ele nu au avut capacitatea de a preveni criza financiară (Cabral 2013). Aceasta cu atât mai mult, cu cât IFRS au următoarele

caracteristici (Olsen și Weirich 2010): sunt de înaltă calitate, protejând investitorii, și

sunt elaborate de către un organism privat. În același context, nevoile în continuă schimbare ale utilizatorilor de date

financiare cu privire la imaginea fidelă a întreprinderii, performanță și schimbarea

poziției financiare au contribuit la evaluarea întreprinderii din mai multe puncte de vedere. Evaluarea unei întreprinderi rămâne un subiect controversat, cu polemici de o

parte și de alta a susținătorilor și a criticilor. 1.1. Implicarea contabilității bazate pe valoarea justă în criza financiară

mondială Criticii aruncă întreaga vină a apariției și a răspândirii crizei pe umerii

contabilității bazate pe valoarea justă (Boyer 2007). Opozanții valorii juste, printre

care și numeroase personalități din industria financiar-bancară, fac presiuni asupra

organismelor de reglementare contabilă în vederea modificării regulilor de evaluare,

în timp ce susținătorii acesteia rămân fermi în apărarea valorii juste, în calitate de

metodă de evaluare care ar arăta în întregime pierderile bancare. Cerința de a avea o imagine fidelă a întreprinderii în orice moment al

raportării financiare, și nu doar la cost istoric, a fost acoperită de utilizarea

contabilității bazate pe valoarea justă. Conform definiției din IFRS 3, valoarea justă reprezintă „suma de bani pentru

care un activ ar putea schimbat sau o datorie ar putea fi stinsă la valoarea pieței între două

părți implicate, corect informate.” În forma sa teoretică, contabilitatea bazată pe valoarea

justă presupune evaluarea activelor și a datoriilor din bilanț la valoarea justă și

recunoașterea câștigului sau a pierderii realizate în calitate de venit sau, respectiv,

cheltuială. Atunci când la evaluare se folosesc prețurile pieței, acest tip de contabilitate se

mai numește și contabilitate la valoarea pieței (mark-to-market accounting). Contabilitatea bazată pe valoarea justă este folosită atât în standardele internaționale de

contabilitate (IFRS), cât și în standardele americane de raportare financiară (FAS – Financial Accounting Standards).

Evaluarea activelor și a datoriilor unei întreprinderi are efect direct asupra determinării poziției financiare. În reglementările IFRS, aceasta tinde să înlocuiască

evaluarea bazată pe costul istoric cu cea bazată pe valoarea justă. Pentru a realiza

această evaluare, se folosesc diferite valori. Dacă pentru activele și/sau pasivele

evaluate există o piață de tranzacționare, atunci valoarea de piață este folosită drept

reper. Dacă nu există o piață lichidă pentru elementele de bilanț evaluate, atunci se

folosesc valori de înlocuire ale elementelor evaluate. Dificultăți apar, însă, atunci când nu există nici o piață pentru elementele

evaluate, dar nici o valoare de substituție nu poate fi stabilită. În acest caz, companiile

recurg la evaluarea elementelor bilanțiere pornind de la fluxul viitor de lichidități pe

care ele le vor genera. Aceste aproximări duc inevitabil la o scădere a încrederii în


205

valoarea justă, deoarece companiile își pot aproxima diferit fluxurile viitoare de

lichidități, care pot fi diferite în funcție de managementul companiei, al ratei dobânzii (Ijiri 2005). Conform lui Donker (2005), siguranța oferită de valoarea justă scade o

dată cu trecerea de la evaluarea bazată pe valoarea de piață sau preț de înlocuire, la

evaluarea bazată pe aproximări ale companiei. La polul opus al valorii juste se află costul istoric. În acest caz, activele sunt

înregistrate la costul istoric, care, în fapt, reprezintă valoarea justă în momentul

intrării bunurilor în patrimoniul companiei. În timp, valoarea activelor nu

înregistrează creșteri, ci din contră, se înregistrează uzura fizică prin amortizarea

bunurilor. Aici este utilă comparația dintre valoarea justă și costul istoric (Laux și Leuz

2009a). Atunci când la evaluarea activelor se folosește prețul pieței, conducerea

companiei nu poate interveni. La utilizarea prețului de substituție, conducerea poate

interveni prin anumite ”artificii” pentru a prezenta firma într-o lumină mai favorabilă,

însă într-o măsura mai mică. Când nu există, însă, elemente asemănătoare cu a căror

valoare să poată fi realizată comparația, atunci conducerea poate influența evaluarea

foarte mult. În comparație, costul istoric nu poate fi influențat în nici un fel, valoarea

de intrare a unui bun în patrimoniu rămânând fixă. Pe lângă vocile critice la adresa valorii juste, se fac auzite și păreri de susținere

a contabilității bazate pe valoarea justă. În acest sens trebuie menționate opiniile

formulate de Leuz și Laux (2009b), care au realizat un studiu cu privire la legătura

dintre contabilitatea bazată pe valoarea justă folosită de băncile americane și

declanșarea crizei economice, de care instituțiile financiar-bancare americane se fac vinovate. Conform amintitului studiu, peste 80% din activele deținute de marile bănci

sunt evaluate la valoarea justă sau la valori apropiate de valoarea justă. Conform

aceluiași studiu, în timpul crizei financiare, ponderea activelor evaluate la prețul pieței a

scăzut, în timp ce a crescut foarte mult ponderea activelor pentru care nu există o bază

de comparație și care au fost evaluate prin modele adaptate de către bănci. După trecerea în revistă a motivelor pentru care valoarea justă este necesară în

activitatea instituțiilor financiar-bancare, precum și a practicilor financiare întreprinse

de acestea înainte de declanșarea crizei, autorii studiului conchid că este puțin

probabil ca utilizarea valorii juste în evaluare să fi determinat declanșarea crizei

financiare globale. Din contră, ei afirmă că la baza declanșării crizei a stat un

amalgam de factori, printre care: investițiile nerentabile, finanțarea datoriei pe termen

scurt și grija continuă a investitorilor mai degrabă pentru valoarea activelor. Leuz și Laux subliniază faptul că, prin natura activității desfășurate, metoda

de evaluare folosită de instituțiile financiar-bancare este cea bazată pe valoarea justă.

Mai mult, contabilitatea bazată pe costul istoric nu ar fi prevenit răsturnarea

dramatică de situație. Pentru bănci, al căror obiect de activitate îl constituie, în

definitiv, investirea capitalului, nevoia de a determina periodic valoarea actuală

(justă) a activelor nu reprezintă o chestiune contabilă. Ea reprezintă o nevoie

determinată de natura și specificul activității, pentru că, fie activele înregistrate la cost

istoric, utilizatorii datelor financiare sunt mereu interesați de valoarea reală a


206

activelor. Din acest motiv, este evident că rolul jucat de valoarea justă este unul minor

în declanșarea și propagarea crizei financiare, iar ulterior, a celei economice (Leuz și

Laux 2009b). Alți doi autori vin să susțină cele afirmate de Leuz și Laux. Olsen și Weirich

(2010) analizează legătura dintre IFRS și criza financiară. Ei vin în întâmpinarea

celor afirmate de Leuz și Laux, susținând că nu contabilitatea bazată pe valoarea justă

a declanșat criza. Colapsul Lehman Brothers a fost mai degrabă rezultatul unui

management complex care a lăsat instituția de credit expusă la maxim (Siepel și

Nightingale 2014). 1.2. Efectele crizei financiare asupra standardelor contabile Ca răspuns la dezbaterile efervescente pe tema crizei declanșate, IASB

(International Accounting Standards Board) a delegat în mai 2008 analiza relației

dintre folosirea evaluării bazate pe valoarea justă și criza financiară globală către un

grup de experți externi (Mala și Chand 2012). Recomandările raportate au fost folosite pentru a propune măsuri de îmbunătățire a valorii juste, acolo unde este

necesară utilizarea unei astfel de evaluări. De asemenea, la sfârșitul anului 2008 SEC (Securities and Exchange

Commission) a publicat un studiu conform căruia contabilitatea bazată pe valoarea

justă nu a fost factorul declanșator al crizei. Însă, pentru utilizarea pe viitor a acesteia,

se propuneau măsuri de îmbunătățire (Dunn 2009). Dată fiind amploarea pe care criza financiară o luase, Comisia Europeană nu

putea să nu reacționeze în vreun fel, în special datorită faptului că procesul de

convergență a standardelor contabile era în plină desfășurare. Statele membre ale

Uniunii Europene nu erau dispuse să adopte IFRS 39, care face referire la evaluarea

bazată pe valoarea justă, în forma în care era în acel moment. S-a exercitat presiune asupra IASB în vederea modificării regulilor de

evaluare, în principal, actualizarea grupurilor de active care intră sub incidența

evaluării la valoarea justă. Inițial, IASB s-a opus oricărei potențiale schimbări aduse

contabilității bazate pe valoarea justă, argumentând că schimbarea ar putea induce în

eroare investitorii, ba, chiar mai mult, ar putea produce o nouă criză (Imeson 2008). Dar, pentru că a fost exercitată în continuare presiune asupra IASB din partea

unor miniștri din țări importante, din partea instituțiilor financiare, IASB și-a revizuit atitudinea și a luat măsuri fără precedent. Rapiditatea cu care a acționat dă de înțeles

asupra importanței majore, dar precum și a promptitudinii de care poate da dovadă

(So și Smith 2009). În acest moment, IASB colaborează îndeaproape cu Forumul pentru

Stabilitate Financiară (Financial Stability Forum), care a fost delegat de către

autoritățile publice cu gestionarea normelor impuse de criza financiară. Cele mai importante schimbări aduse de criza financiară globală (Bentsson

2011) sunt reprezentate de revizuirea completă a IAS 39, de mărirea numărului de

membri în Consiliul IASB până în anul 2012 de la 14 la 16 membri, de intensificarea implicării investitorilor în calitate de membri în Consiliul de Consultare IASB.


207

Acțiunile întreprinse de către IASB demonstrează capacitatea acestui

organism de a răspunde la nevoile utilizatorilor. Conform Financial Reporting Blog

(2009), criza financiară a demonstrat importanța IASB în reglementarea standardelor

financiare de raportare contabilă și, în plus, nevoia unui singur set de standarde la

nivel global (Mala și Chandi 2009). Cu toate că au avut loc dispute și critici aspre la adresa contabilității bazate pe

valoarea justă din cadrul IFRS, totuși criza financiară a impus într-o măsură mai mare

aplicarea unui set de standarde contabile unitare. Toate țările care s-au angajat în calea adoptării IFRS își mențin decizia și sunt încrezătoare că în acest mod vor atinge convergența contabilă.

2. Sisteme contabile existente în Uniunea Europeană

Procesul de implementare a standardelor contabile internaționale este unul

laborios. Pentru unele state, implementarea IFRS reprezintă o tranziție firească, pe

când pentru altele procesul este unul anevoios. Factorii de care depind această

tranziție sunt legați de cultură, istorie, dezvoltarea piețelor financiare, gradul de

dezvoltare și maturitate a profesiei contabile, sistemul național contabil. Pentru o mai

bună înțelegere a procesului de implementare a IFRS, devine oportună descrierea

sistemelor contabile existente în cadrul Uniunii Europene. Expresia „sistem contabil” este folosită cu referire la practicile de raportare

utilizate de către o companie la întocmirea situațiilor financiare anuale (Nobes și Parker

2008). Sistemele sunt clasificate în grupuri diferite pornind de la asemănări și deosebiri.

Printre factorii care pot contribui la delimitarea sistemelor contabile se regăsesc (Nobes

1998): proprietatea asupra capitalului și sistemul de finanțare, moștenirea colonială,

invaziile, taxarea, inflația, nivelul de educație, vârsta și amploarea profesiei contabile,

stadiul dezvoltării economice, sistemul legal, cultura, istoria, geografia, influența teoriei, sistemul politic, climatul social, religia.

În timp, se pot observa anumite evoluții ale sistemelor contabile, traduse prin

trecerea de la un sistem la altul, dominanța unei idei dintr-un sistem în celălalt sistem.

Clasificarea sistemelor contabile ajută la studiul privind dificultățile întâlnite în calea

armonizării contabile (Doupnik 1987). Spre exemplu, o țară în curs de dezvoltare ar

putea înțelege mai bine tipurile de raportare financiară existente, care dintre ele se

pliază cel mai bine pe nevoile ei. De asemenea, un stat se poate aștepta la dificultățile

pe care le-au întâmpinat alte țări cu caracteristici asemănătoare și care ar putea sa îl

afecteze la rându-i, precum și soluțiile aferente adoptate de alte țări din același grup. 2.1. Clasificarea sistemelor contabile Clasificarea sistemelor contabile a stârnit interesul mai multor autori. De-a

lungul timpului au fost realizate multiple grupări ale sistemelor contabile, pornind de

la diferiți factori luați în calcul. Cu toate acestea, de departe cea mai actuală și mai des invocată clasificare a

sistemelor contabile o reprezintă cea realizată de către Nobes în 1998. El susține că


208

diferențele majore în raportarea financiară pornesc de la scopul pentru care sunt

întocmite situațiile financiare (Nobes 1998). Autorul se referă în special la sursele de

finanțare la care recurg în mod curent companiile unei țări. Zysman (1983) delimitează două tipuri de finanțare a unei companii: sub formă

de credit și sub formă de investiții ale acționarilor. În țările în care companiile se finanțează predominant de la instituții de credit, nevoia de situații financiare este scăzută,

deoarece băncile au acces la ele în mod direct, aflându-se într-o relație privilegiată cu

entitatea economică. La celălalt pol se situează țările ale cărei companii se finanțează

majoritar de pe piața financiară. Pentru a atrage investitorii, companiile fac publice mai

multe informații în cadrul situațiilor anuale, pentru ca potențialii investitori să poată

evalua performanța afacerii în care ar putea investi bani. Pornind de la aceste două tipuri de sisteme de finanțare, Nobes (1998)

propune clasificarea sistemelor contabile în două mari grupuri, ale căror caracteristici

sunt redate mai jos. Clasa A:

Practicile contabile în cazul provizioanelor pentru depreciere diferă de

regulile de taxare; Contractele pe termen lung sunt înregistrate ca un procent din indicatorul de

completare; Câștigurile din fluctuația de curs valutar sunt încorporabile în venit; Nu se regăsesc rezerve legale; Cheltuielile sunt înregistrate pe funcții; Este obligatorie prezentarea situației fluxurilor de trezorerie; În rapoartele financiare se regăsește și mărimea dividendelor pe acțiune.

Clasa B:

Pentru înregistrarea provizioanelor de depreciere, practicile contabile se supun cerințelor de impozitare;

Contractele pe termen lung se înregistrează atunci când sunt realizate în

totalitate; Veniturile realizate din diferențele de curs valutar sunt amânate sau

nerecunoscute; Rezervele legale sunt obligatorii; Cheltuielile sunt înregistrate după natura lor; Situația fluxurilor de trezorerie se regăsește doar sporadic, la fel ca și

mărimea dividendelor pe acțiune. Clasa A corespunde sistemului anglo-saxon de raportare financiară, pe când

clasa B – celui continental-european. Conform lui Nobes, există țări în care se

regăsesc toate caracteristicile esențiale ale unui sistem contabil. Pentru modelul

anglo-saxon aceste țări sunt Australia, Statele Unite și Regatul Unit. Țările din

sistemul continental-european care înglobează toate caracteristicile sistemului din


209

care fac parte sunt Franța, Germania și Italia. Majoritatea țărilor, însă, fac dovada

unui melanj de caracteristici din ambele clase, cu predominanța unui anume sistem

contabil. În contextul dat, este utilă prezentarea statelor definitorii pentru cele două

sisteme contabile care se regăsesc în cadrul Uniunii Europene. Franța Trăsătura distinctivă a sistemului contabil francez o reprezintă planul contabil

general (”Plan comptable général”). El nu reprezintă doar o listă a conturilor

contabile franceze, așa cum ne-am fi așteptat din denumire, ci un manual detaliat al

practicilor contabile financiare. Planul contabil general stă la baza multor tratate

contabile, descriind practici de evaluare, modele de declarații financiare, definiții ale

termenilor contabili, fiind lucrarea de căpătâi pentru inițierea profesioniștilor în

profesia contabilă. Fiecare ramură a economiei are un plan contabil adaptat specificului activității.

Clasificarea veniturilor și cheltuielilor are loc după natura lor, ceea ce permite aplicarea

planului contabil general în același mod de către toate companiile. Consiliului Național de Contabilitate îi revine sarcina administrării planului

contabil, prin emiterea de păreri, care sunt impuse ulterior prin practici obligatorii. Părerile care nu își găsesc finalitatea în reglementări sunt tratate ca „bune practici.”

Tot Consiliului Național de Contabilitate îi revine și sarcina de a stabili standardele contabile (Colasse și Standish 2004).

În Franța sistemul legal joacă un rol important pentru conturile anuale. Astfel,

regulile privind stabilirea profitului contabil conduc la același rezultat cu cel obținut în

urma aplicării regulilor pentru profitul taxabil. Au fost luate măsuri pentru convergența

Codului fiscal (”Code général des impôts”) și a Planului contabil general. Germania Contabilitatea germană are la bază dreptul comun. În anii 1960 mediul

academic german era preocupat de două legi noi. Prima lege, din 1965, privea companiile publice și impunea pentru prima dată unei companii-mamă să includă în

situațiile financiare consolidate și companiile-fiică (Busse von Colbe și Ordelheide

1993, Busse von Colbe 1996). Cea de-a doua lege, din anul 1969, extindea cerința

publicării situațiilor financiare consolidate și a altor date de natură contabilă pentru

mari companii din mediul privat. Scopul Uniunii Europene de a realiza armonizarea și convergența practicilor

contabile a fost îndeplinit prin realizarea compromisului dintre tradițiile anglo-saxone și cele continental-europene. În practică, Directiva a IV-a a Uniunii Europene a stârnit aprige polemici în Germania. După discuții intense, Directiva a fost adoptată prin

Legea Directivelor Contabile din 19 decembrie 1985, care modifica importante legi existente.

În acest moment, majoritatea regulilor germane privind organizarea contabilității derivă din reglementări ale statului din cadrul Codului comercial –


210

Handelsgesetzbuch. Legile fiscale și Curtea de Justiție Federală Germană sunt sursele

principale de reguli contabile. Principiul autorității presupune că declarațiile fiscale

sunt bazate pe declarațiile comerciale (Haller 1992). Legătura dintre contabilitate și

fiscalitate a fost studiată și de către Lamb și colaboratorii (1998), cu accent pe

comparația dintre Germania și state precum Statele Unite ale Americii, Franța, Marea

Britanie. Ei au ajuns la concluzia că autoritățile germane rămân sceptice față de reguli

contabile care ar da un rezultat ce nu se regăsește în baza de calcul a impozitului pe

profit. Germania este o țară cu atitudine conservatoare din acest punct de vedere. Profesia de audit are o slabă influență asupra procesului de normare a

contabilității. La fel se poate spune și despre piețele financiare, care, chiar dacă au

crescut în mărime în ultimii ani, influența lor rămâne nesemnificativă. În fapt, această realitate vine să confirme o trăsătură a statelor cu un sistem

contabil continental-european: forma de finanțare predominantă a companiilor este prin creditare de către bănci. De aici și practicile contabile orientate către fiscalitate,

costul istoric la care se evaluează elementele patrimoniale. Anglia Principala trăsătură a sistemului contabil englez este simplitatea. În același

timp, este un sistem în care profesia contabilă are un cuvânt greu de spus în

reglementarea contabilă. Istoria contabilă englezească este una cu tradiție. Principala sursă legislativă

comercială pentru companii o reprezintă Legea societăților comerciale. La începutul anilor 2000 a fost demarat un proces amplu de modernizare a legislației comerciale.

Drept urmare, în anul 2006 a fost publicată o Lege a societăților comerciale care

includea reforme, implementări ale Directivelor Europene, precum și toată legislația din domeniu emisă până la acea dată.

Pe lângă legislația comercială, și profesia contabilă joacă un rol important în

viața economică. Profesia contabilă asigură (Tabără 2012): Consultanță pentru guvern cu privire la legislație, practici financiar-

contabile; Normalizare contabilă; Normalizarea profesiei contabile, prin prisma experienței acumulate. Sistemul contabil anglo-saxon, al cărei reprezentant este Anglia, este

caracterizat printr-o transparență ridicată a raportărilor contabile. Legea societăților

comerciale din Anglia prevede ca societățile să publice orice abatere de la standardele

contabile. Conceptul de „imagine fidelă” este de asemenea regăsit în contabilitatea

engleză. Pentru a asigura furnizarea unei imagini fidele, Legea societăților comerciale prevede obligativitatea furnizării de informații suplimentare acolo unde este cazul.

Spre deosebire de celelalte țări europene, contabilitatea englezească nu are ca

principal produs baza de determinare a impozitului pe profit. De fapt, cerințele fiscale

au efect redus asupra practicilor contabile. Profitul contabil nu reprezintă baza de


211

calcul a impozitului pe profit, companiile furnizând conturi separate pentru a calcula impozitul. Autoritățile din domeniu încearcă o apropiere a bazei de calcul pentru

impozitul pe profit față de baza de calcul a profitului contabil. 2.2. Sistemul contabil anglo-saxon versus sistemul contabil continental-

european După trecerea în revistă a principalelor state din cadrul Uniunii Europene cu

privire la trăsăturile contabile, este utilă comparația între sistemele contabile anglo-saxon și continental-european.

1) Sursele de drept Cu toate că delimitarea dintre dreptul comun și cel civil nu este totdeauna

foarte clară ca urmare a evoluției sistemului legal, există anumite elemente de

diferențiere. În acest sens, în țările caracterizate prin sistemul de drept jurisprudențial

(comun) legile sunt elaborate de curțile judecătorești prin deciziile luate. Țările cu un

sistem de drept civil au legile elaborate de către autorități competente ale statului,

cum ar fi legi emise de parlament sau ministere, iar rolul curților judecătorești este de

a interpreta legile emise. 2) Ordinea prezentării elementelor bilanțiere în situațiile financiare Ca urmare a diferențelor privind utilitatea situațiilor financiare, țările apartenente

celor două sisteme prezintă diferit conturile. Conform viziunii continental-europene, scopul principal al situațiilor financiare este de a demonstra conformitatea cu cerințele

legale și satisfacerea nevoilor diferitor categorii de utilizatori ai situațiilor financiare,

printre care statul, investitori, creditori, angajați ș.a. În antiteză, țările anglo-saxone pun accent în prezentarea conturilor financiare

pe situația economică a companiei, în care deținătorii capitalului societății sunt

diferiți de managementul operațional de cele mai multe ori. În acest caz, elaboratorii

situațiilor financiare prezintă „starea de sănătate” a societății pentru deținătorii

capitalului societății. Se pune accent pe furnizarea de informații către investitorii

societății. Conform IASC, „din moment ce investitorii sunt furnizorii de capital de risc pentru întreprindere, informațiile furnizate în situațiile financiare pentru aceștia

vor satisface nevoia de informații a oricărui altui utilizator” (IASC 2001). Astfel, putem sesiza diferențe între priorități în prezentarea situațiilor

financiare. Țările continentale prezintă întâi bilanțul companiei, ca urmare a

preocupării lor pentru proprietatea asupra capitalului. Țările anglo-saxone prezintă

întâi situația veniturilor prin contul de profit și pierdere, ca o dovadă a performanței

companiei. 3) Conținutul situațiilor financiare IASC prevede că un set complet de situații financiare include următoarele

componente (IASC 1997): Bilanț;


212

Contul de profit și pierdere; O situație care să ateste fie:

Schimbările survenite în capitaluri; Schimbări de capital, altele decât cele realizate din tranzacții cu

deținătorii de capital sau distribuirea de capital către acționari. Situația fluxurilor de trezorerie; Politici contabile și note explicative.

În practică, în țările anglo-saxone companiile prezintă un set complet al

situațiilor financiare. Țările continental-europene, ca urmare a Directivei a IV-a și a

VII-a a Uniunii Europene, publică bilanțul, contul de profit și pierdere și notele

explicative. Unele țări prezintă opțional și celelalte componente ale situațiilor

financiare pentru a veni în întâmpinarea investitorilor. 4) Situația fluxurilor de trezorerie este prezentată de țările anglo-saxone

împreună cu celelalte componente ale situației financiare. În țările continental-europene Directiva a IV-a a fost „tradusă” prin legi

naționale care nu impuneau situația fluxurilor de trezorerie. În Franța, spre exemplu, a

fost propus un model de situație a schimbării poziției financiare. Acest model este

oarecum asemănător cu situația fluxurilor de trezorerie. În cadrul conturilor consolidate, companiilor franceze le este dată mână liberă în a alege oricare dintre

cele două modele. Totuși, este sugerată alegerea modelului francez. Chiar dacă statul francez a propus alternativa proprie, între cele două modele

există diferențe. Situația schimbării poziției financiare își propune să explice în ce

circumstanțe compania a reușit să păstreze structura financiară, pe când situația

fluxurilor de trezorerie este destinată anticipării generării viitoare de cash-flow de către întreprindere.

5) Prezentarea bilanțului face referire la formatul bilanțului și la

clasificarea elementelor bilanțiere. Formatul bilanțului poate fi „orizontal” și „vertical”, cu activele pe primele

poziții. În Anglia și Irlanda este folosit așa-zisul bilanț în „pași multipli”, care grupează

activele, datoriile și capitalurile în trei categorii. Conform lui Nobes și Parker (2002),

formatul vertical este folosit preponderent de către companii din Regatul Unit, în timp ce

țările continental-europene folosesc formatul orizontal al bilanțului. Clasificarea elementelor din bilanț se realizează în funcție de durata la care

sunt înregistrate elementele patrimoniale pornind de la probabilitatea de transformare în bani lichizi (pe termen scurt, mediu și lung) și în funcție de natura lor (financiare,

curente, intangibile, tangibile). În țările anglo-saxone elementele de bilanț sunt

clasificate în funcție de durată și prezentate în funcție de gradul de lichiditate. La

celălalt pol, țările continental-europene prezintă elementele bilanțiere în funcție de

natura lor.


213

6) Prezentarea activelor Activele sunt prezentate în țările anglo-saxone la valoarea lor netă, spre

deosebire de țările continental-europene care au trei coloane pentru active: valoarea de înregistrare, deprecierea acumulată și valoarea netă.

7) Formatul contului de profit și pierdere Contul de profit și pierdere poate fi prezentat sub formă orizontală (cheltuieli

în stânga și venituri în dreapta), sau sub formă verticală, cu detalierea cheltuielilor.

Cheltuielile pot fi categorisite în funcție de natura sau funcția lor. Exemplu de

cheltuieli grupate în funcție de natura lor: cheltuieli de achiziție a materialelor, taxe și

impozite, cheltuieli de transport etc. Cheltuielile clasificate după natura lor nu sunt

atribuite unui sector sau altuia al companiei. Cheltuielile clasificate după funcție sunt considerate ca o componentă a

costului bunurilor vândute. O astfel de clasificare este utilă întreprinderilor din

industrii, acesta fiind obiectul contabilității de gestiune. În țările continental-europene cel mai utilizat format al contului de profit și

pierdere este cel bazat pe clasificarea cheltuielilor după natura lor. În Anglia este

întâlnit un model simplificat, însă este greu de evaluat din ce categorie face parte

acest model. După trecerea în revistă a câtorva dintre trăsăturilor distinctive ale celor două

sisteme contabile, putem prezenta clasificarea statelor membre ale Uniunii Europene în funcție de sistemul contabil adoptat.

Tabelul nr. 1. Situaţia statelor membre ale Uniunii Europene în funcție de

apartenența la un sistem contabil Sistem contabil

continental-european anglo-saxon Austria Irlanda Belgia Regatul Unit Bulgaria Cipru Croația Franța Germania Grecia Italia Letonia Lituania Luxemburg Malta Polonia Portugalia Republica Cehă România Slovacia Slovenia Spania


214

Ungaria Danemarca

Estonia Finlanda Suedia Olanda

Sursa: reprezentare proprie Se observă că, în mare parte, statele membre ale Uniunii Europene au adoptat

un sistem contabil continental-european. Acest lucru este și firesc, dacă facem referire

la tradiționalismul formei de finanțare al companiilor, orientarea practicilor contabile

spre fiscalitate. Anglia și Irlanda, având tradiție pe piețele financiare, denotă o orientare către

nevoia de informare a utilizatorilor de date financiare într-o măsură mai mare decât

cea către instituțiile statului. Drept consecință, aceste două state prezintă un sistem

contabil anglo-saxon. Nu ne putem aștepta să regăsim exact aceleași practici contabile în cadrul

statelor care au un sistem contabil continental-european sau unul anglo-saxon. Statele se diferențiază între ele printr-o multitudine de factori, dar se și aseamănă în același

timp prin evenimente istorice și influențe comune la care au fost supuse. Spre

exemplu, este de așteptat ca statele est-europene, care au fost sub conducerea unui regim comunist, să aibă aproximativ aceleași principii, dar și aceleași dificultăți în ce

privește sistemul contabil. Aceste state sunt, de obicei, cele care s-au trezit după

prăbușirea sistemului comunist că trebuie să-și „reinventeze” întreaga economie, cu o

contabilitate care nu era în măsură să răspundă noilor realități. Ele au preluat, de cele

mai multe ori, modelul sistemului contabil al unui stat din Europa cu care aveau trăsături culturale, tradiții comune.

Un alt grup de state ar fi cele nordice. Le-am prezentat la sfârșitul tabelului

deoarece prezintă anumite caracteristici specifice. Tradițional, aceste state au un

sistem contabil continental-european, aflându-se sub influență germanică. În ultimii

ani, însă, ele au promovat legi și reforme care le-au apropiat mai mult de sistemul anglo-saxon (Lews și Salter 2006). În acest mod, ele se situează între sistemul

continental-european și cel anglo-saxon, nereprezentând trăsături definitive nici ale

unuia dintre cele două sisteme. Una din țările care a fost mereu greu de clasificat a

fost Olanda, care are un sistem contabil continental-european, dar care demonstrează

practici puternic influențate de sistemul anglo-saxon. Germania reprezintă un stat cu tradiție în sistemul continental-european.

Studii recente arată, însă, că ea a promovat legi prin care au fost impuse numeroase

practici caracteristice sistemului anglo-saxon (Hellmann și colab. 2013). Practicile

contabile tradiționale din Germania au fost ajustate cu scopul de a răspunde noului

mediu instituțional, născut din cerințele economiei și globalizarea companiilor mari

listate la bursele de valori. În acest context, Germania nu se mai prezintă drept o țară

cu un sistem de finanțare bazat preponderent pe creditare, care ar situa-o în grupul țărilor cu un sistem contabil continental. În fapt, ca urmare a legii menite să


215

modernizeze contabilitatea germană, adoptată în 2009, multe din practicile contabile

au fost reorientate spre sistemul anglo-saxon. Totuși, Germania a decis să nu adopte

IFRS în totalitate, astfel încât, în acest moment mai există diferențe semnificative

între standardele germane și IFRS. Germania rămâne un stat cu sistem contabil

continental-european, însă cu puternice imixtiuni din sistemul anglo-saxon. După cum se observă, clasificarea statelor suferă schimbări de-a lungul

timpului, astfel încât, până și state cu tradiție într-un anumit sistem contabil pot să

migreze către sistemul opus. Acest lucru derivă firesc din schimbările care au loc, în

special, la nivel mondial.

3. Implementarea IFRS-urilor în Uniunea Europeană și evoluția

sistemelor contabile

Dat fiind ritmul galopant al globalizării, este greu să nu fim de acord cu

autorul cărții Pământul este plat, Thomas Friedman, care afirmă în cartea sa că,

începând cu anul 2000 am intrat într-o noua etapă a globalizării și care reduce

mărimea Pământului, de la mic la minuscul. În condițiile unei globalizări de o asemenea amploare, inevitabil și Uniunea

Europeană a fost cuprinsă în tumultul ei și nu putea să nu reacționeze în vreun fel. În

vederea sporirii comparabilității datelor financiare, Comisia Europeană a hotărât ca toate

companiile listate la bursa de valori să publice situații financiare consolidate începând cu 1 ianuarie 2005 în concordanță cu IFRS, conform Regulamentului Comisiei Europene

1606/2002. Reglementările IFRS se aplică pentru toate companiile listate, inclusiv pentru

bănci și companii de asigurări. Statele membre ale Uniunii Europene au opțiunea de a

extinde aplicabilitatea Regulamentului și pentru companiile care nu sunt listate pe piețele

financiare și pentru situațiile financiare individuale. Avantajul adoptării standardelor IFRS în interiorul Uniunii este recunoașterea

pe plan internațional. Înainte de adoptare, în cadrul UE existau tot atâtea seturi de

standarde contabile, câte state membre. Nu exista un singur set de standarde contabile care să genereze informații comparabile la nivel transnațional, ci mai degrabă

multiple seturi de standarde de dificultate și completitudine diferite. Acest lucru era

un impediment în crearea unei piețe financiare comune. Adoptarea unor standarde

deja recunoscute la nivel internațional în interiorul UE a reprezentat o evoluție în

acest scop, din aplicarea lor rezultând conturi anuale comparabile pe piețele

financiare, și, astfel, companiile europene au avut acces imediat la capitalurile de pe

piețele internaționale. Bineînțeles că delegarea creării standardelor contabile unei organizații

independente asupra căreia UE nu are nici un control a stârnit critici și ezitări. Pentru

a contracara acest lucru, UE și-a propus adoptarea standardelor rând pe rând, sub atentă supraveghere.

În urma aplicării reglementărilor IFRS se așteaptă oferirea unei imagini a

câștigurilor și a pierderilor de o manieră oportună, în timp real (Barth și colab. 2008),


216

și informații financiare mai utile față de standardele naționale ale unui stat (Ball

2006). De asemenea, se așteaptă eliminarea barierelor de tranzacționare internațională

a valorilor mobilare și de scădere a costurilor capitalului pe piețele financiare pentru

societățile europene listate. Prevederile Regulamentului 1606/2002 se aplică nu doar societăților din

statele membre ale Uniunii Europene, ci și celor aflate în Spațiul Economic European

(cum ar fi Norvegia). IFRS-urile în cadrul Uniunii Europene au fost implementate ca urmare a

dezvoltării piețelor de capital, și nu ca urmare a dezvoltării lor de către un organism

acreditat. Din moment ce IFRS-urile au căpătat importanță în practică, guvernele

țărilor membre au fost obligate să ia atitudine față de fenomenul răspândit pe larg. În fapt, adoptarea IFRS-urilor de către companiile europene reprezintă cea

mai mare schimbare în raportarea financiară din ultimele decenii în economia europeană și contribuie semnificativ la crearea unei singure piețe financiare europene

(Jermakowicz și Gornik-Tomaszewski 2006). Companiile europene listate pe piețele financiare sunt obligate să aplice doar

reglementările IFRS-urilor adoptate de către Comisia Europeană. Uniunea Europeană

adoptă IFRS doar dacă ele îndeplinesc cumulativ trei criterii (Comisia Europeană

2002): 1. Nu contravin reglementărilor Directivelor Europene și principiului imaginii

fidele; 2. Contribuie la bunăstarea europeană; 3. Sunt inteligibile, relevante, de încredere și comparabile.

Modalitatea particulară prin care statele membre ale Uniunii Europene

implementează IFRS-urile o reprezintă legile naționale. Comisia Europeană a adoptat majoritatea IFRS-urilor existente la nivel

mondial. Totuși, IAS 39 ”Instrumente financiare: Recunoaștere și măsurare” nu a fost

adoptat în întregime, din cauza contabilității bazate pe valoarea justă prezentată de

către standard drept obligatorie pentru anumite instrumente financiare. Chiar și după revizuirea de către IASB a activelor ce intră sub incidența acestui standard, standardul

rămâne aplicat doar parțial în interiorul Uniunii Europene, fapt datorat obiecțiilor din

partea marilor companii europene. Evoluția sistemelor contabile Odată cu adoptarea IFRS în interiorul Uniunii Europene, sistemele contabile

specifice fiecărei țări au suferit modificări. Acest lucru este justificat în primul rând

de către diferențele dintre IFRS și standardele contabile naționale, care pot fi de două

tipuri (Ding și colab. 2005): Divergență, când IFRS și standardele naționale fac referire la un anume

subiect, dar fac recomandări diferite; Absență, atunci când IFRS fac trimitere la aspecte ce nu sunt acoperite de

standardele naționale.


217

Din moment ce țările membre UE au adoptat IFRS, ne-am aștepta ca datele

contabile oferite să fie uniforme. Însă IFRS sunt bazate pe principii generale, și nu pe

practici detaliate. De aici și opțiunea fiecărei țări, sau chiar a companiilor de a adopta

practici diferite. Au fost realizate studii care au confirmat că țările cu un sistem de

finanțare bazat pe creditare continuă să adopte practici contabile conservatoare, astfel

menținându-le în sistemul contabil continental-european (Ball și colab. 2006). În opoziție

se situează țările cu o finanțare preponderentă din partea acționarilor, care adoptă practici

contabile orientate spre informarea lor, continuând tradiția anglo-saxonă. Putem deduce faptul că factorii de mediu influențează major asupra

dezvoltării sistemelor contabile, armonizării internaționale și integrării economice. Alte studii vin să confirme cele afirmate anterior. Aplicarea IFRS-urilor este

și ea influențată de practicile contabile naționale. Din moment ce raportarea

financiară trebuie realizată în concordanță cu standardele naționale (fiind cazul

majorității țărilor europene) sau având posibilitatea de a alege între IFRS și

standardele naționale (cazul Angliei), este evident că statele își vor păstra practicile

contabile naționale, atâta timp cât ele nu contravin IFRS-urilor. Acest lucru este valabil fie pentru cazul în care standardele naționale impun o anumită practică, fie

pentru cazul în care standardele naționale oferă libertatea unei practici dintre mai

multe. În oricare dintre cele două cazuri, companiile vor alege acea practică care este

mai aproape de standardele naționale, pe motiv de cost și eficiență (Gee și colab.

2010; Kvaal și Nobes 2010). Un alt motiv pentru preferința față de standardele naționale o reprezintă

dorința de a minimiza diferențele dintre situațiile financiare întocmite pe baza IFRS și

cele folosite pentru calcularea impozitului pe profit. De departe cel mai întâlnit motiv este cel al inerției, al obișnuinței cu

standardele naționale. Este binecunoscută reticența față de schimbare, de nou, acest lucru fiind valabil și pentru profesioniștii contabili. Aceasta se traduce prin reținerea

practicilor naționale în aplicarea IFRS (Nobes 2006), care folosește și la prezentarea

unor informații contabile comparabile în timp (McCosh 1967). Totuși, există suficiente cazuri de renunțare la practicile contabile naționale în

realizarea conturilor anuale. Companiile profită de avantajele oferite de IFRS atunci

când ele prezintă firma într-o poziție mai bună, sau atunci când un anume investitor

preferă o anume practică. Alte motive ar fi cerințele piețelor de capital la care sunt

listate companiile sau comparabilitatea cu un anume competitor care preferă anumite

opțiuni din cele permise în cadrul IFRS. Chiar dacă după adoptarea IFRS de către statele membre ale Uniunii Europene

companiile preferă, acolo unde este posibil, practicile naționale în detrimentul unora noi,

s-a constatat că sistemele contabile naționale au suferit schimbări. Studiul realizat de Nobes (2011) arată că Olanda continuă să demonstreze

preponderent trăsături specifice sistemului continental-european, chiar dacă

companiile olandeze adoptă suficiente practici specifice sistemului anglo-saxon. De asemenea, țări ale căror companii se apropie de practicile anglo-saxone sunt Germania, Suedia.


218

Forst (2014) a realizat o clasificare a statelor în funcție de implementarea

IFRS-urilor în practicile contabile. Se identifică mai multe grupuri de țări: țări care au

implementat IFRS în totalitate (grupul I), țări care nu au implementat decât o mică

parte din IFRS (grup III) și un alt grup de țări care se situează la mijlocul celor două

amintite anterior și care au implementat IFRS doar în sfera de acțiune propusă de

Regulamentul Uniunii Europene (grup II). Grup I: Cipru, Malta, Bulgaria, Slovacia, Italia, Lituania, Estonia, Grecia,

Letonia. Grup II: Olanda, Regatul Unit, Finlanda, Irlanda, Danemarca, Slovenia,

Republica Cehă, Luxemburg. Grup III: Spania, Suedia, Ungaria, Franța, Germania, Austria, Belgia, Polonia,

Portugalia, România. După cum se poate observa, statele care au adoptat IFRS într-o măsură mai mare

sunt majoritatea state mici, foste comuniste, care nu au o piață de capital foarte

dezvoltată. Aceste state nu au o profesie contabilă cu tradiție, iar dezvoltarea unui sistem

contabil ar fi prea anevoioasă și costisitoare. În acest mod, pentru ele a fost mai simplu să

adopte IFRS pentru a face rost mai ușor și mai ieftin de capital. Italia și Grecia se situează

și ele în acest grup, ca urmare a modificărilor legislative întreprinse ca răspuns la

Regulamentul Uniunii Europene. Un alt grup este cel al Angliei, Irlandei și a statelor scandinave, țări cu o piață

financiară dezvoltată. Aceste state nu sunt fruntașe în implementarea IFRS-urilor în sistemele lor contabile, dar denotă practici contabile peste sfera de acțiune prevăzută

in Regulamentul UE. Statele care au cea mai mică rată de implementare a IFRS în sistemele

contabile naționale sunt țări sub influența franceză și germană. Aceste țări nu au

implementat IFRS decât într-o mică măsură, uneori chiar sub nivelul prevederilor

Uniunii, demonstrând o reticență în acest sens. În fapt, aceste state sunt orientate mai

mult spre conturile anuale destinate calculării taxelor, iar sistemul de finanțare este

unul bazat pe creditare. Putem trage concluzia că sistemele contabile influențează implementarea

IFRS-urilor în sistemele naționale. Nu este de neglijat evoluția înregistrată în

practicile contabile naționale, însă scopul IFRS-urilor – acela de a uniformiza practicile contabile – este departe de a fi atins, moștenirea culturală, legislativă și

dezvoltarea sistemului contabil național având în continuare un cuvânt greu de spus în

acest sens.

4. Standardele contabile internaționale în contextul românesc

România este caracterizată de un sistem contabil tip B, continental-european, cu o piață financiară insuficient dezvoltată, un sistem de finanțare bazat pe creditare și

conservatorism în practicile contabile orientate spre fiscalitate. Totuși, au existat


219

companii care au adoptat IFRS înainte ca ele să fie impuse prin lege. Acest lucru a

avut loc din raționamentul accesului pe marile piețe financiare. 4.1. Evoluția contabilității românești

Contabilitatea românească a parcurs mai multe etape în ultimii 25 de ani. Aceste etape pot fi prezentate după cum urmează (Albu 2012; Bebeșelea 2014):

Anii 1991-1996; Anii 2000-2006; 2006-prezent.

Perioada 1991-1996 a fost caracterizată de schimbări majore la nivel politic,

social, dar și economic. Fiind o fostă țară comunistă, profesia contabilă nu era îndeajuns de dezvoltată

astfel încât, după căderea regimului comunist să poată pune bazele unui sistem

contabil solid. Datorită apropierii culturale față de Franța, în cadrul Legii

contabilității nr. 82/1991 a fost adoptat Planul Contabil General francez, precum și

principiile contabile generale. După 40 de ani de comunism, în care datele financiare

ale companiilor (deținute de stat în acea perioadă) erau destinate exclusiv instituțiilor

statului, s-a realizat o deschidere către investitori (Albu și colab. 2011). În 1996 Marea Britanie a sprijinit România în procesul de apropiere spre

standardele internaționale de raportare financiară, printr-un proiect derulat de Departamentul pentru Dezvoltare Internațională. În plus, în perioada 1997-1998 Banca Mondială și-a condiționat asistența financiară oferită României de îndeplinirea

a patru condiții (Albu și colab. 2011): (1) utilizarea IAS de către unele companii (în general, cele mari); (2) auditarea acestor companii de către auditorii care aplică Standardele

Internaționale de Audit; (3) emiterea unui ghid pentru punerea în aplicare a IAS de către Ministerul

Finanțelor Publice; (4) înființarea unei instituții de audit financiar (Camera Auditorilor Financiari din

România), care ar aproba Standardele Internaționale de Audit. Există anumite divergențe cu privire la perioadele de evoluție a contabilității

românești. Unii autori consideră că prima etapă are sfârșit în anul 1996 (King și

colab. 2001; Albu și Albu 2012). Alți autori consideră că sfârșitul primei etape are loc

în anul 1999, înainte ca primul act normativ de implementare a standardelor internaționale să fie emis (Istrate 2014). Este mai corect să luăm în considerare a doua

abordare, din moment ce până în anul 1999 nu exista nici o prevedere legală care să

impună aplicarea IAS/IFRS pentru companiile românești. Perioada 1999-2006 este caracterizată de armonizarea conturilor anuale ale

marilor societăți cu Directivele Europene și cu IAS (Jianu și Jianu 2012) prin

emiterea Ordinului Ministerului Finanțelor Publice (OMFP) nr 403/1999 (MO 1999)

și OMFP nr 94/2001 (MO 2001). Ionașcu și colab. (2007) sugerează că peste 1.700 de


220

întreprinderi non-financiare au trebuit să aplice noile reglementări (inclusiv IAS) până

la 31 decembrie 2003. A treia perioadă (2006-prezent) se caracterizează prin aderarea României la

Uniunea Europeană. După cum țările membre UE au obligația de a întocmi situațiile

financiare ale companiilor listate la bursă în conformitate cu IFRS, nici România nu

face excepție. În 2012 Ministerul Finanțelor Publice emitea OMFP nr. 1286/2012

pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu IFRS. Astfel, companiile ale

căror valori mobiliare sunt tranzacționate pe o piață reglementată sunt obligate să

întocmească situațiile financiare individuale în conformitate cu IFRS începând cu

exercițiul financiar 2012. În acest fel, România a făcut un pas înainte în procesul

armonizării și convergenței contabile. Adoptarea IFRS are efect asupra cifrelor raportate de către o companie. IFRS

impun adesea practici și tratamente contabile diferite de cele naționale. Efectul adoptării IFRS asupra țărilor europene a fost studiat de diverși autori.

Spre exemplu, Jermakowicz (2004) a analizat procesul adoptării IFRS în Belgia, care este

o țară cu un sistem contabil continental-european, ca și România. Au fost studiate trei

firme, fiind primele care au adoptat IFRS în anul 2003. Autoarea studiului a ajuns la concluzia că eforturile depuse de companii în adoptarea IFRS în practicile contabile s-au tradus printr-un impact semnificativ asupra valorilor rezultatului net raportat.

Jermakowicz și Gornik-Tomaszewski (2006) au analizat procesul de implementare al IFRS-urilor la nivelul Uniunii Europene și afirmă că mai multe

companii au adoptat standardele internaționale chiar înainte de a fi emis

Regulamentul privind adoptarea IFRS în UE. După intrarea în vigoare a

Regulamentului, răspunsurile primite de la companii în urma chestionarelor trimise de autoarele studiului au arătat că majoritatea respondenților au adoptat IFRS nu doar

în scopul situațiilor financiare consolidate, dar cu toate acestea ei nu ar fi adoptat

IFRS dacă acest lucru nu ar fi fost obligatoriu. Mai mult, procesul adoptării este unul

laborios, anevoios și costisitor, iar companiile nu se așteaptă la scăderea costului

capitalului atras. Weiβenberger, Stahl și Vorstius (2004) au analizat motivele pentru care

companiile germane au preferat IFRS sau standardele americane în detrimentul standardelor naționale. Printre motivele invocate se numără: câștigarea unui statut

superior pe piețele financiare, internaționalizarea investitorilor, crearea unor

informații suplimentare prețioase. Cu toate acestea, după implementarea de facto a IFRS-urilor companiile au raportat că niciunul dintre dezideratele enumerate mai sus

nu au fost atinse. Niskanen, Kinnunen și Kasanen (2000) au apreciat că raportarea sub egida

IFRS în Finlanda nu a produs o schimbare semnificativă în cele 18 firme studiate din perioada 1984-1992, datele raportate de aceste companii nefiind modificate de o manieră radicală.

La fel putem spune și despre Spania, în urma studiului lui Callao, Jarne și

Lainez (2007), care nu au găsit o îmbunătățire a calității datelor contabile în urma aplicării IFRS.


221

4.2. Măsurarea impactului adoptării IFRS În anul 1980 Gray propunea un indice pentru măsurarea impactului pe care l-a

avut adoptarea standardelor contabile internaționale asupra cifrelor contabile raportate

de companii. El propune un „indice al conservatorismului” cu privire la practicile

contabile adoptate. Indicele propus de Gray are formula următoare:

𝐼𝐶 = 1 −𝑅𝐴 − 𝑅𝑃

|𝑅𝐴|

unde IC este Indicele de conservatorism, RA - Rezultatul ajustat după normele IFRS,

RP - Rezultatul publicat, conform cu standardele contabile naționale.

Indicele lui Gray măsoară diferențele dintre venitul calculat după standardele

contabile naționale și venitul obținut în urma aplicării standardelor contabile

internaționale. În calculul Indicelui Gray sunt realizate ajustări ale venitului realizat de o

entitate pentru a elimina elementele nerecurente, extraordinare cu scopul de a măsura

câștigul de o manieră obiectivă. Valorile obținute în urma aplicării indicelui Gray pot fi explicate după cum

urmează: Dacă indicele IC >1 atunci putem afirma că efectul adoptării standardelor

contabile internaționale este evident; Un indice IC<1 denotă „conservatorismul” companiilor față de standardele

internaționale, demonstrând o preferință a practicilor contabile care sunt mai apropiate de standardele contabile naționale. Gray ne sugerează extremele indicelui său. Astfel, un indice IC<0,50 este

caracteristic companiilor cu un grad mare de conservatorism, pe când un indice IC>1.50 este caracteristic companiilor foarte optimiste, mai puțin conservative.

Alte trei subgrupuri au fost identificate: Subgrupul pesimist, unde IC<0,95; Subgrupul optimist, unde IC>1,05; Subgrupul neutru, unde IC este cuprins în intervalul 0,95-1,05.

Comportamentul contabil conservator poate fi întâlnit atât la nivel de practici naționale, generalizate la nivel de stat, dar poate fi la fel de bine întâlnit doar în cadrul

anumitor companii. Indicele de conservatorism poate fi un indicator al diferitelor atitudini cu

privire la practicile contabile adoptate în măsurarea veniturilor unei companii. Pentru a aprecia efectul adoptării IFRS de către companiile românești, am

folosit datele financiare pentru anul 2011. Odată cu Ordinul MFP nr. 1286/2012,

companiile listate la bursele de valori au obligația de a folosi ca bază de raportare

standardele internaționale de contabilitate. Exercițiul financiar începând cu care

entităților economice le revine această obligativitate îl reprezintă anul 2012. Din


222

motive de comparabilitate, entitățile economice au retratat și datele financiare

aferente anului 2011. În acest mod, pentru anul 2011 avem conturi anuale întocmite atât după normele contabile românești, cât și după standardele internaționale de

raportare financiară. În condițiile adoptării IFRS, formula lui Gray devine

𝐼𝐶 = 1 −𝑅𝐼𝐹𝑅𝑆 − 𝑅𝑁𝑅

|𝑅𝐼𝐹𝑅𝑆|

unde RIFRS reprezintă rezultatul net obținut în urma aplicării IFRS, RNR reprezintă

rezultatul obținut pe baza normelor românești. După cum în urma aplicării indicelui lui Gray urmărim aprecierea

modificărilor survenite în urma aplicării IFRS comparativ cu standardele românești,

formula finală pe care o vom utiliza devine:

𝐼𝐶 = 1 −𝑅𝐼𝐹𝑅𝑆 − 𝑅𝑁𝑅

|𝑅𝑁𝑅|

Formula cea din urmă, în care baza comparației o reprezintă standardele

naționale a fost utilizată și în alte articole, cum ar fi Haller și colab. (2009), Hellman

(2011), Istrate (2014). Datele luate în calcul pentru acest studiu au fost preluate de pe site-ul Bursei

de Valori din București, www.bvb.ro. Pornind de la totalul companiilor tranzacționate la Bursa la sfârșitul anului

2013, am exclus din acest studiu instituțiile financiar-bancare și cele de asigurări, a

căror structură și practici contabile diferă substanțial față de companiile non-financiare și care nu aplică IFRS. Au fost incluse, în schimb, băncile care aplică IFRS

în realizarea conturilor anuale. Am identificat alte companii pentru care era imposibilă obținerea de date comparative, cum ar fi societățile delistate de la bursa de valori, sau cele al căror exercițiu financiar este diferit de anul calendaristic, precum și

altele care nu au avut raportări financiare pe site-ul Bursei decât până în anul 2005,

respectiv 2010.

Tabelul nr. 2. Structura eșantionului luat ca bază de calcul Explicații Nr companii

Companii listate la Bursa de Valori din București în noiembrie 2013

83

Companii intermediari financiari -8 Companii al căror exercițiu financiar nu corespunde cu anul calendaristic

-1

Companii delistate de la Bursă -4 Companii pentru care nu avem date pentru anul 2011 -3 Companii listate în anul 2013, pentru care nu avem date pentru anul 2011

-4

Bănci care aplică IFRS 3 Total companii rămase în eșantion 66



223

Datele folosite pentru a calcula indicele lui Gray au fost preluate manual din cadrul situațiilor financiare ale companiilor listate la Bursa de Valori București. Am

selecționat drept referință rezultatul net declarat de către companiile din eșantion

pentru anul 2011. Formula ultimă, adaptată, a fost folosită pentru calculul Indicelui lui Gray și a

permis clasificarea companiilor în extreme, cele mai pesimiste (IC<0,5), respectiv, cele mai optimiste (IC>1,5). Un număr de 7 subgrupe intermediare au fost de

asemenea identificate Rezultatele obținute, pe subgrupe ale indicatorului, sunt reprezentate mai jos.

Tabelul nr. 3. Calculul indicelui de conservatorism în formă detaliată Indicele lui Gray, general Ic=0,93

Indicele lui Gray, clasificat pe subgrupe Nr de companii I 0,50 5 II 0,50 - 0,74 1 III 0,75 - 0,94 8

Companii pesimiste (<0,95) 14 (21%) IV 0,95 - 0,99 7 V 1,00 20 VI 1,01 - 1,05 10

Companii neutre (0,95-1,05) 37 (56%) VII 1,06 - 1,25 6 VIII 1,26 - 1,50 2 IX 1.50 7

Companii optimiste (>1,05) 15 (23%) Total 66 (100%)

Sursa: reprezentare proprie Din tabelul de mai sus observăm că indicele general de conservatorism are

valoarea 0,93. Putem spune că, în medie, companiile românești au arătat un oarecare

grad de scepticism în ce privește aplicarea de facto a normelor contabile internaționale. Adoptarea IFRS a avut, astfel, un impact limitat asupra cifrelor

raportate. Acest lucru era previzibil, într-o oarecare măsură și poate fi explicat prin

cele ce urmează: O insuficientă dezvoltare a profesiei contabile; Istoria recentă a creării profesiei contabile românești; Orientarea situațiilor financiare spre determinarea profitului

impozabil; Preferința pentru opțiunile IFRS-urilor care nu contravin cu normele

naționale. Dacă ar fi să sintetizăm indicele de conservatorism pe cele trei grupe

principale, atunci datele ar arăta în felul următor:


224

Tabelul nr. 4. Clasificarea indicelui de conservatorism pe grupuri principale Grupe principale Nr companii Pondere (%)

Companii pesimiste (<0,95)

14 21

Companii neutre (0,95 - 1,05)

37 56

Companii optimiste (>1,05)

15 23

Total 66 100 Sursa: reprezentare proprie

Se observă că datele din tabel exprimă o distribuție normală a companiilor

care au adoptat IFRS. Astfel, majoritatea companiilor reprezintă media (56%,

companiile neutre) în jurul căreia sunt distribuite simetric extremele (companiile

pesimiste cu 21%, respectiv, cele optimiste cu 23%). Acest lucru este unul firesc, date fiind si motivele exprimate anterior.

Companiile cu o abordare pesimistă și neutră sunt în special companii 100%

românești și care participă pe piața de capital din nevoia de a atrage finanțare. De

cealaltă parte, la valoarea indicelui de conservatorism de peste 1,05, caracteristic entităților optimiste, au contribuit substanțial băncile, dar și companii prezente pe

piețele internaționale de desfacere. Cea din urmă categorie este orientată mai mult

spre comparabilitatea situațiilor financiare la nivel internațional decât spre

determinarea bazei de calcul a impozitelor. Indicele general de conservatorism subunitar ne demonstrează faptul că

parcursul adoptării IFRS în România mai are nevoie de îmbunătățiri. Flexibilitatea

IFRS-urilor, în acest caz, a determinat o aplicare limitată a standardelor

internaționale. Companiile au ales în mod special practicile permise sub IFRS care nu

diferă ca esență cu mult față de standardele naționale. În acest mod, retratări pentru a

calcula venitul impozabil nu sunt necesare. Pornind de la valoarea indicelui de conservatorism, devine legitimă întrebarea

dacă efortul pentru aplicarea IFRS nu ar fi nejustificat, în condițiile unor rezultate atât

de slabe. Efortul depus pentru implementarea și aplicarea IFRS este unul

semnificativ. Dar, în final, rezultatele obținute nu sunt cele scontate. Cifrele raportate

de către entitățile economice continuă să fie apropiate de cele înregistrate pe baza

standardelor naționale. Calitatea informațiilor obținute pe baza aplicării IFRS nu este net superioară celor obținute pe baza normelor românești. În definitiv, deciziile se iau

raportându-se aproximativ la același set de informații financiare, dar cu un cost al

obținerii lor net superior. Studiul privind impactul adoptării IFRS în România ne-a demonstrat faptul că

prezentarea cifrelor contabile este în strânsă legătură cu caracteristicile naționale. Un

cuvânt greu de spus îl are orientarea datelor contabile spre determinarea profitului impozabil. Dar acest factor nu este singular. În România, situațiile financiare sunt în

mod semnificativ destinate statului, în calitate de beneficiar al taxelor și impozitelor,

dar și instituțiilor financiare, care continuă să fie principalul creditor al agenților


225

economici. După cum instituțiile amintite au acces direct la datele financiare, iar nevoia unei transparențe sporite a situațiilor financiare nu este pe deplin justificată.

În concluzie, comportamentul conducerii agenților economici este influențat

de cerințele utilizatorilor de date financiare, reținând amprenta națională. Principiile

contabile tind să fie aplicate de o manieră conservatoare și care afectează indicatorii

de performanță a unei companii, punându-se accent în mod special pe nevoile de informare ale creditorilor.

Faptul că majoritatea companiilor luate în calcul înregistrează un indicator

neutru din punctul de vedere al conservatorismului, ne demonstrează că entitățile

economice care au adoptat IFRS nu se distanțează în mod evident de entitățile care

aplică standardele naționale de contabilitate, aplicarea IFRS având un impact neînsemnat asupra lor. În același timp, nivelul de conformitate al companiilor

românești cu standardele internaționale de raportare financiară poate fi mai redus față

de companiile din alte state ale Uniunii Europene.

Concluzii

Contabilitatea, având calitatea de știință economică, a suferit modificări

semnificative în ultima perioadă. Printre factorii de impact asupra tehnicilor contabile

se regăsesc factori politici, apariția și dezvoltarea piețelor financiare globale, răspândirea companiilor multinaționale, schimbări în sistemul monetar mondial. De

departe, cea mai mare influență a avut-o globalizarea economică, prin liberalizarea și

creșterea comerțului exterior și a investițiilor străine directe. Odată cu globalizarea economică a fost identificată nevoia de standarde

contabile internaționale unitare, care să furnizeze informații financiare comparabile.

În acest mod, standardele internaționale de raportare financiară (IFRS) au sporit în

importanță și răspândire. Beneficiile utilizării IFRS sunt evidente și imposibil de

neglijat: îmbunătățirea comparabilității și transparență financiară, reducerea

cheltuielilor cu întocmirea conturilor anuale. Declanșarea crizei financiare a stârnit polemici aprige cu privire la legitimitatea

și oportunitatea folosirii IFRS-urilor. În urma unui proces de cooperare și dialog,

standardele învinuite a fi declanșat criza au suferit modificări, astfel încât, în acest

moment, standardele internaționale continuă să fie aprobate treptat de din ce în ce mai multe țări din întreaga lume. Consecvența implementării IFRS în statele lumii

demonstrează încrederea acestora că prin adoptarea IFRS vor atinge convergența

contabilă. Procesul de implementare a IFRS-urilor este unul laborios, pentru unele state el

fiind o tranziție firească, pe când pentru altele procesul este caracterizat de

impedimente. Principalul factor de care depinde implementarea IFRS îl reprezintă

sistemul contabil căruia îi aparține un stat. Actualmente, cea mai folosită clasificare a sistemelor contabile o reprezintă cea

a lui Nobes din anul 1998. Pornind de la cele două tipuri de surse de finanțare


226

(creditare sau investiții atrase din partea acționarilor), Nobes propune o dihotomie a sistemelor contabile: cel continental european și cel anglo-saxon.

Sistemul continental-european este caracteristic companiilor care se finanțează preponderent prin creditare, iar sistemul anglo-saxon este caracteristic companiilor care atrag în mod special investițiile acționarilor.

Țările reprezentative pentru sistemul anglo-saxon sunt Anglia și Irlanda. Având tradiție pe piețele financiare, aceste două state sunt orientate spre nevoia de informații a investitorilor, trăsătura predominantă pentru sistemul din care fac parte.

Totuși, în mare parte, țările membre ale Uniunii Europene au adoptat un sistem contabil continental-european, ceea ce este și firesc dacă ne referim la tradiționalismul formei de finanțare al companiilor. Țările reprezentative din Uniunea Europeană pentru sistemul contabil continental-european sunt Franța și Germania.

În urma implementării IFRS, sistemele contabile naționale au suferit anumite modificări. Dintre statele continental-europene se distinge grupul țărilor nordice, printre care amintim: Danemarca, Estonia, Finlanda, Suedia, Țările de Jos. Fiind sub influență germanică, aceste state denotă tradițional un sistem continental-european. În ultima perioadă, însă, ele au adoptat legi și reforme care le-au apropiat de sistemul anglo-saxon. În acest mod, ele prezintă atât caracteristici continental-europene, dar și practici puternic influențate de sistemul anglo-saxon.

Datorită schimbărilor economice care au loc la nivel mondial, trăsăturile caracteristice ale statelor aparținătoare unui anumit sistem contabil evoluează, suferă schimbări. Pentru a răspunde acestor schimbări, Uniunea Europeană a decis aplicarea standardelor internaționale de raportare financiară pentru companiile listate la bursele de valori începând cu 1 ianuarie 2005. Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, această prevedere a devenit obligatorie și pentru ea.

Pentru a calcula impactul pe care l-a avut implementarea IFRS în România asupra datelor raportate, am folosit indicele de conservatorism al lui Gray aplicat asupra datelor financiare din anul 2011, care au fost întocmite atât pe baza reglementărilor naționale, cât și a prevederilor IFRS.

Indicele general de conservatorism are valoarea de 0.93, ceea ce ne arată că, în medie, companiile românești care au fost luate în calcul sunt sceptice față de aplicarea normelor contabile internaționale. Adoptarea IFRS a avut un impact limitat asupra cifrelor raportate de companii.

Dacă delimităm indicele de conservatorism pe cele trei subgrupe (pesimist, neutru și optimist), atunci observăm că majoritatea companiilor (56%) au o atitudine neutră față de adoptarea IFRS. Companiile pesimiste și cele neutre au o pondere aproximativ egală, de 21% și, respectiv, 23%.

Flexibilitatea practicilor contabile în utilizarea IFRS a determinat majoritatea companiilor românești să adopte acele practici care nu diferă față de referențialul național, demonstrând preferința agenților economici față de fiscalitate.

În urma studiului concluzionăm că preferința față de anumite practici contabile are un caracter național. Orientarea către fiscalitate, calitatea statului de principal destinatar al situațiilor financiare, sistemul de creditare prin intermediul instituțiilor financiar-bancare sunt doar câțiva dintre factorii cauzali.


227

Principiile contabile sunt folosite de o manieră conservatoare și afectează

imaginea asupra performanței companiei. În acest sens, entitățile economice care au adoptat IFRS nu se diferențiază în mod evident de cele care nu au făcut acest lucru,

impactul înregistrat fiind minim și, implicit, nivelul de conformitate față de

companiile din alte state ale Uniunii Europene fiind mai redus. Această stare de fapt poate fi îmbunătățită prin creșterea importanței capitalului

din partea acționarilor, ceea ce va determina reorientarea datelor financiare spre

investitori. Totuși, angajamentul României față de convergența contabilă la nivel

internațional nu trebuie neglijat, acesta fiind un pas important în dezvoltarea economică a țării.


American Accounting Association (AAA) 1977. „Report of the American Accounting

Association Committee on international accounting operations and education 1975–

1976.” The Accounting Review 52 (4 Suppl.): 67–132. Albu, Nadia și Cătălin Nicolae Albu. 2012. „International Financial Reporting Standards

in an emerging economy: lessons from Romania.” Australian Accounting Review 22 (4): 341-352.

Albu, Nadia, Cătălin Albu, Bunea Ștefan, Artemisa Calu și Mădălina Gîrbină. 2011. „A story about IAS/IFRS implementation in Romania – An institutional and structuration theory perspective.” Journal of Accounting in Emerging Economies 1: 76-100.

Alexander, David și Simon Archer. 2000. „On the myth of ‘Anglo-Saxon’ financial accounting.” The International Journal of Accounting 35 (4): 539–557.

Alexander, David și Simon Archer. 2003. „On the myth of ‘Anglo-Saxon’ financial accounting: A response to Nobes.” The International Journal of Accounting 38 (4): 503–504.

Ball, Ray. 2006. „International financial reporting standards (IFRS): pros and cons for investors.” Accounting and Business Research 36: 5-27.

Barth, Mary E., Wayne R. Landsman și Mark H. Lang. 2008. „International accounting standards and accounting quality.” Journal of Accounting Research 46: 467-498.

Bebeșelea, Mihaela. 2014. „Accounting reform in Romania.” Procedia–Social and Behavioral Sciences 116: 4689-4694.

Bengtsson, Elias. 2011. „Repoliticalization of accounting standard setting—The IASB, the EU and the global financial crisis.” Critical Perspectives on Accounting 22 (6): 567-580.

Boyer, Robert. 2007. „Assessing the impact of fair value upon financial crisis.” Socio Economy Review 5: 779–807.

Brown, Philip. 2011. „International Financial Reporting Standards: How real are the benefits?” Accounting and Business Research 41: 269-285.

Cabral, Ricardo. 2013. „A perspective on the symptoms and causes of the financial crisis.” Journal of Banking & Finance 37: 103–117.


228

d’Arcy, Anne. 2001. „Accounting classification and the international harmonisation debate – an empirical investigation.” Accounting, Organization and Society 26: 327–349.

d’Arcy, Anne. 2004. „Accounting classification and the international harmonisation debate: A reply to a comment.” Accounting, Organization and Society 29: 201–206.

Da Costa, Richard C., Jacques C. Bourgeois și William M. Lawson. 1978. „A classification of international financial accounting practices.” International Journal of Accounting 13 (2): 73-85.

Ding, Yuan, Thomas Jeanjean și Hervé Stolowy. 2005. „Why do national GAAP differ from IAS? The role of culture.” The International Journal of Accounting 40: 325-350.

Donker, Han. 2005. „Fair value accounting contains a superior basis for financial reporting than the outdated historical cost model.” Certified General Accounts, Septembrie–Octombrie.

Doupnik, Timothy S. și Stephen Salter. 1987. „Evidence of international harmonization of financial reporting.” International Journal of Accounting 23 (1): 47-68.

Frost, Arno. 2014. „IFRS implementation in the European Union and the survival of accounting families.” Advances in accounting, incorporating advances in international accounting 30: 187-195.

Gee, Maria, Axel Haller și Christopher Nobes. 2010. „The influence of tax on IFRS

consolidated statements: The convergence of Germany and the UK.” Accounting in Europe 7: 97-122.

Haller, Axel și Martin Wehrfritz. 2013. „The impact of national GAAP and accounting

traditions on IFRS policy selection: Evidence from Germany and the UK.” Journal of International Accounting, Auditing and Taxation 22: 39-56.

Howard, E. Stanley. 1932. „Public rules for private accounting in France, 1673 to 1807.”

Accounting Review 7 (2): 91-102. Ijiri, Yuji. 2005. „US accounting standards and their environment: a dualistic study of

their 75-years of transition.” Journal of Accounting and Public Policy 24: 255–279. Imeson, Michael. 2008. „Fair Value Accounting Rules Not Fair.” The Banker. Ionașcu, Ion, Mihaela Ionașcu, Lavinia Olimid și Daniela Artemisa St. Calu. 2007. „An

empirical evaluation of the costs of harmonizing Romanian accounting with international regulations (EU Directives and IAS/IFRS).” Accounting in Europe 4: 169-206.

Istrate, Costel. 2014. „Impact of IFRS on the accounting numbers of Romanian listed

companies.” Proceedings of the 9th International Conference Accounting and Management Information Systems (AMIS) 2014: 535-555.

Jermakowicz, Eva K. și Sylwia Gornik-Tomaszewski. 2006. „Implementing IFRS from

the perspective of EU publicly traded companies.” Journal of International Accounting, Auditing and Taxation 15: 170-196.

King, N., Aileen Beattie, A.-M. Cristescu și Pauline Weetman. 2001. „Developing

accounting and audit in a transition economy: the Romanian experience.” European Accounting Review 10: 149–171.

Kvaal, Erlend și Christopher Nobes. 2011. „International differences in IFRS policy choice: A research note.” Accounting and Business Reasearch 40: 173-187.


229

Laux, Christian și Christian Leuz. 2009a. „Did fair-value accounting contribute to the financial crisis?” Frankfurt: Goethe University - Center for Financial Studies (CFS).

Laux, Christian și Christian Leuz. 2009b. „The Crisis of Fair-Value Accounting: Making Sense of the Recent Debate.” Accounting, Organizations and Society 34: 826–834.

Lewis, Philip și Stephen Salter. 2006. „Europe and America – together or apart: an empirical test of differences in actual reported results.” Advances in international accounting 19: 221-242.

Mala, Rajni și Parmod Chand. 2012. „Effect of the global financial crisis on accounting.”

Convergence, Accounting and Finance 52: 21–46. McCosh, Andrew. 1967. „Accounting consistency–Key to stockholder information.”

Accounting Review 42: 693-700. Mueller, Gerhard. 1968. „Accounting principles generally accepted in the US versus

those generally accepted elsewhere.” International Journal of Accounting 3 (2): 91-104.

Nair, Raghavan și Werner Frank. 1980. „The impact of disclosure and measurement

practices on international accounting classifications.” Acconting review 55 (3): 426-450.

Nobes, Christopher și Robert Henry Parker. 2008. „Comparative International Accounting”, ediția 10, Harthow: Financial Times – Prentice Hall.

Nobes, Christopher. 1998a. „Towards a general model of the reasons for international

differences in financial reporting.” Abacus 34 (2): 162-187. Nobes, Christopher. 1998b. „The future shape of harmonization: some responses.”

European Accounting Review 7 (2): 323-330. Nobes, Christopher. 2003. „On the myth of ‘Anglo-Saxon’ financial accounting: A

comment.” The International Journal of Accounting 38 (1): 95-104. Nobes, Christopher. 2004. „On accounting classification and the international

harmonization debate.” Accounting, Organizations and Society 29: 189-200. Nobes, Christopher. 2006. „The survival of international differences under IFRS:

Towards a research agenda.” Accounting and Business Research 36: 233-245. Nobes, Christopher. 2011. „IFRS practices and the persistence of accounting system

classification.” Abacus 47 (3): 267-283. Olsen, Lori și Thomas R. Weirich. 2010. „IFRS and the financial crisis.” Journal of

Corporate Accounting and Finance 21: 41-45. Ordinul Ministrului Finanţelor Publice (OMFP) nr. 1121/2006 din 4 iulie 2006 privind

aplicarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară, Monitorul Oficial al

României, 602/12.06.2006. Ordinul Ministrului Finanţelor Publice (OMFP) nr. 403/1999 pentru aprobarea

Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor

Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, Monitorul

Oficial al României, 480/4.10.1999. Ordinul Ministrului Finanţelor Publice (OMFP) nr. 881/2012 din 25 iunie 2012 privind

aplicarea de către societățile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la

tranzacționare pe o piață reglementată a Standardelor Internaționale de Raportare

Financiară, Monitorul Oficial al României, 424/26.06.2012.


230

Ordinul Ministrului Finanţelor Publice (OMFP) nr. 94/2001 pentru aprobarea

Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor

Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, Monitorul Oficial al României, nr. 85/20.02.2001.

Parker, Robert și Christopher Nobes. 1994. An International View of True and Fair Accounting. London: Routledge.

Puxty, Anthony G. 1987. „Modes of regulation in advanced capitalism: locating accountancy

in four countries.” Accounting, Organizations and Society 12 (3): 273-291. Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 iulie

2002 privind aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate. Official Journal of the European Communities. L243/1 (11.9.2002). Bruxelles, Belgium.

Ryan, Stephen. 2008. „Accounting in and for the Subprime Crisis.” The Accounting Review 83: 1605–1638.

Seidler, Lee J. 1967. „International accounting – the ultimate theory course.” Accounting Review 42 (4): 775-781.

Siepel, Josh și Paul Nightingale. 2014. „Anglo-Saxon governance: Similarities, difference and outcomes in a financialised world.” Critical Perspectives on Accounting 25: 27-35.

So, Stella și Malcolm Smith. 2009. „Value-relevance of presenting changes in fair value of investment properties in the income statement: evidence from Hong Kong.”

Accounting and Business Research 39: 103-118. Soderstrom, Naomi S. și Kevin Jialin Sun. 2008. „IFRS adoption and accounting

quality.” European Accounting Review 16: 675-702. Streeck, Wolfgang și Philippe C. Schmitter. 1985. „Community, market, state-and

associations? The prospective contribution of interest governance to social order.” European Sociological Review 1 (2): 119-138.

Tsalavoutas, Ioannis, Paul André și Lisa Evans. 2012. „The transition to IFRS and the

value relevance of financial statements in Greece.” The British Accounting Review 44: 262–277.

Tweedie, David. 2008. „Bringing transparency to financial reporting: towards an improved accounting framework in the aftermath of the credit crisis.”

http://www.banque-france.fr/gb/publications/telechar/rsf/2008/etud12_1008.pdf. von Colbe, Walther Busse. 1996. „Accounting and the business economics tradition in

Germany.” European Accounting Review 5 (3): 413-434. Watts, Ross L. și Jerold L. Zimmerman. 1983. „Agency problems, and the theory of the

firm: some evidence.” Journal of Law and Economics 26 (3): 613-633. Whittington, Geoffrey. 2005. „The adoption of International Accounting Standards in the

European Union.” European Accounting Review 14: 127-153. Zysman, John. 1983. Governments, Markets and Growth: Financial Systems and the

Politics of Industrial Change. Ithaca: Cornell University Press.


231

Studiul limitelor modelelor de tip ARCH pentru seturi de date cu frecvență mare

Simona Adăscăliţei

Importanţa temei şi a studiului

Estimarea riscului pe piețele de capital este una dintre problemele foarte

disputate deoarece afectează numeroase activități financiare, printre care și evaluarea

stării piețelor de capital, procesul decizional de investiții pe piețele de capital,

managementul financiar al portofoliilor, evaluarea riscului zilnic, activitățile de

reglementare etc. Riscul unei acțiuni tranzacționate pe piețele de capital se cuantifică

prin intermediul volatilității rentabilității acelei acțiuni, de aceea analiza volatilității rentabilității este foarte importantă.

De-a lungul timpului, studiul volatilității rentabilității a implicat numeroase

cercetări interdisciplinare și a fost nevoie atât de specialiști în finanțe cât și de

specialiști în econometrie pentru a dezvolta diverse modele econometrice pentru volatilitate.

Performanța unui model econometric pentru volatilitate constă în capacitatea

acestuia de a surprinde proprietățile seriei de volatilitate pe care o modelează, de a

reprezenta cât mai fidel - prin ecuația sa econometrică – proprietățile specifice pe care

seria de volatilitate le prezintă. Rezultatele obținute de diverși cercetători, aplicând

modele econometrice la diverse seturi de date, sunt atât de contrastante încât superioritatea unui anumit model față de celelalte modele este o problemă fără răspuns,

cel puțin deocamdată. De asemenea, există mai mulți factori care pot influența

performanța unui model și care fac dificilă realizarea unui top al celor mai performante

modele: sursa datelor și tipul de date (cu frecvență mare sau cu frecvență redusă),

orizontul de timp pentru previzionare (câteva zile sau câteva luni), metodologia folosită,

estimatorii utilizați, erorile rezultate etc. Structurile piețelor de capital sunt într-o continuă schimbare determinată de

progresul tehnologic, de inovații la nivelul sistemelor de tranzacționare, de competiția

între burse (amplificată de varietatea formelor de tranzacționare, de diversitatea

instrumentelor financiare tranzacționate și de regulile instituționale), de creșterea

activității de tranzacționare în cadrul unei zile, etc. De aceea, modelele econometrice




232

bazate pe date cu frecvență scăzută1 nu mai pot surprinde dinamica tuturor acestor fenomene complexe. Odată cu apariția și utilizarea datelor cu frecvență mare2 modelele deja existente s-au dovedit a fi ineficiente, nemaiavând capacitatea de a surprinde proprietățile seriilor de volatilitate analizate. Există astfel o nevoie stringentă de inovație

la nivel econometric, o nevoie de a dezvolta modele performante aplicabile datelor cu frecvență mare, pentru ca proprietățile seriile de timp de volatilitate să fie surprinse cât mai fidel în ecuația acestora, iar astfel, să fie găsite noi metode de management al riscului

aferent investițiilor pe piețele de capital. Desigur, este prezentă și nevoia de o continuă

dezvoltare și actualizare a tehnologiilor informaționale, de achiziționarea de computere

cât mai rapide și de implicare a persoanelor cu abilități analitice cât mai dezvoltate. Scopul acestei lucrări este ca, prin intermediul celor mai utilizate modelele

heteroscedastice ARCH3 să se analizeze volatilitatea rentabilităților acțiunilor emise de 64

de companii din Statele Unite ale Americii și tranzacționate la bursa electronică

NASDAQ (32 de companii sunt incluse în categoria companiilor social responsabile, iar 32 de companii sunt incluse în categoria companiilor care nu sunt social responsabile, conform listelor publicate de Corporate Responsability Magazine). Ca urmare a analizei volatilității se vor putea obține informații valoroase pentru procesul decizional de

investiții pe piețele de capital, dar și informații despre limitele acestor modele în condițiile

utilizării datelor cu frecvență mare. Astfel, prezenta lucrare ce analizează volatilitatea prin intermediul modelelor

heteroscedastice ARCH utilizând date cu frecvență mare va fi urmată de o lucrare în

care se va analiza volatilitatea prin modele dezvoltate pe baza conceptului de volatilitate realizată. Motivul pentru care se vor folosi cele două tipuri de modele este

de a arăta că modelele heteroscedastice ARCH nu mai pot fi performante când se utilizează date cu frecvență mare. Această reducere a gradului de performanță este

cauzată de faptul că modelele heteroscedastice ARCH au fost dezvoltate la momentul

în care erau utilizate doar date cu frecvență scăzută și pentru că datele cu frecvență

mare, care au apărut abia mai târziu, conțin proprietăți inexistente la datele cu

frecvență scăzută. Astfel, inovația în planul tipurilor de date folosite pentru

modelarea econometrică ridică nevoia de inovații și în planul tipurilor de modele econometrice folosite.

Punctul de plecare al acestui studiu este reprezentat de trei ipoteze. Prima ipoteză este aceea că, aplicând aceluiași set de date diverse extensii ale modelelor

ARCH, se va putea identifica dacă acestea pot reflecta sau nu proprietățile seriei de

volatilitate pe care o modelează și se va putea identifica cel mai performant model în

1 Serii de timp alcătuite din prețuri ale instrumentelor financiare înregistrate la momentul de deschidere și la

momentul de închidere al unei zile, al unei săptămâni sau al unei luni de tranzacționare. 2 Serii de timp alcătuite din prețuri ale instrumentelor financiare înregistrate la începutul și la sfârșitul

unui interval foarte scurt de timp, de-a lungul unei zile de tranzacționare. Intervalele de timp sunt

egale ca durată și sunt egale, de cele mai multe ori cu unul sau cinci minute; rezultă astfel serii de

timp cu volume foarte mari de observații la nivelul unei singure zile. 3 Modelele ARCH (Autoregressive Conditional Heteroskedasticity) sunt modelele dezvoltate în 1982 de

Robert Engle, primul cercetător care a acceptat ipoteza de heteroscedasticiate a erorilor, ipoteză ce

presupune că varianța erorilor la nivelul seriilor de date analizate variază în timp.


233

condițiile utilizării datelor cu frecvență mare. Doar modelele cele mai performante,

adică modelele care reprezintă fidel proprietățile seriilor de volatilitate, pot fi utilizate pentru a analiza volatilitatea. A doua ipoteză este aceea că există diferențe între

rentabilitatea și volatilitatea rentabilităților acțiunilor emise de companii social

responsabile comparativ cu rentabilitatea și volatilitatea rentabilităților acțiunilor

emise de companii care nu sunt social responsabile. Confirmarea acestei ipoteze poate influența deciziile investitorilor cu privire la acțiunile în care aceștia doresc să

investească. Cea de-a treia ipoteză este reprezentată de imposibilitatea validării

modelelor ARCH în cazul utilizării de seturi de date cu frecvență mare. Confirmarea

acestei ipoteze poate conduce la afirmația că modelele de tip ARCH prezintă limite în

a reprezenta fidel realitatea observată și „stocată” prin intermediul seturilor de date cu frecvență mare.

Lucrarea de față se adaugă la literatura existentă, iar contribuția sa este

reprezentată de: eșantionul compus dintr-un număr mare de companii (64 la număr);

de comparația care se face între rezultatele obținute pentru companiile social

responsabile și pentru companiile care nu sunt social responsabile; de utilizarea

datelor cu frecvență mare pentru a identifica performanța modelelor heteroscedastice

ARCH; de perioada de timp analizată foarte recentă: 12 ianuarie - 13 februarie 2015.

1. Proprietăți specifice seriilor de timp de rentabilitate și volatilitate

a rentabilității

Rentabilitatea este folosită pentru a măsura aprecierea sau deprecierea valorii

relative a unei acțiuni între două momente succesive. Volatilitatea rentabilității reprezintă variabilitatea probabilă a rentabilității

unei acțiuni.4 Seriile de timp de rentabilitate și volatilitate a rentabilității prezintă câteva

proprietăți specifice (proprietăți care le deosebesc de seriile de timp obișnuite). Astfel, seriile de timp de rentabilitate sunt caracterizate de așa numitele „cozi

îngroșate”, deoarece distribuția empirică a acestor serii prezintă, în general, un

coeficient de boltire mai mare decât nivelul admis pentru o distribuție normală

(valoarea admisă este 3). Conceptul de „cozi îngroșate” fost adoptat pentru a

transmite o imagine despre felul în care arată densitatea unei astfel de distribuții

reprezentată grafic. Seriile de timp de volatilitate a rentabilității sunt caracterizate de asimetrie, de

tendința de a forma clustere și de persistență. Asimetria volatilității mai este cunoscută și sub denumirea de „efectul de

levier” (din eng. „leverage effect”). Acest concept a fost introdus de Black (1976,

177-181) și reflectă corelația negativă dintre rentabilitate și volatilitatea rentabilității.

Mai mult, relația este asimetrică, însemnând că informații pozitive și negative de

4 Noțiunea de „volatilitate” va avea doar acest sens pe parcursul acestui studiu.


234

aceeași dimensiune, au un impact diferit asupra volatilității rentabilității: informațiile

negative conduc la creșterea volatilității rentabilității într-o măsură mai mare decât

informațiile pozitive. Altfel spus, volatilitatea rentabilității este mai ridicată atunci

când prețurile unei acțiuni tind să scadă decât în situația în care prețurile tind să

înregistreze o creștere (Chirilă și Chirilă 2012, 150). Așadar, o scădere semnificativă

a prețurilor unei acțiuni va produce o volatilitate a rentabilității mai mare, comparativ

cu volatilitatea înregistrată la creșterea semnificativă a prețurilor acestora. Volatilitatea rentabilităților tinde să apară pe piețele de capital în masă, formând

clustere. Astfel, rentabilitățile mari au tendința de a apărea în urma altor rentabilități mari,

iar rentabilitățile mici sunt precedate, de asemenea, de rentabilități mici. Cu alte cuvinte:

modificările considerabile la nivelul prețurilor acțiunilor (de orice semn, pozitiv sau

negativ) sunt urmate de modificări considerabile, iar modificările nesemnificative (de orice semn, pozitiv sau negativ) sunt urmate de modificări nesemnificative. Astfel,

nivelul curent al volatilității rentabilității este corelat pozitiv cu nivelele din perioadele

imediat precedente. Persistența volatilității rentabilității este acea proprietate întâlnită și cu

numele de revenire la medie și exprimă tendința prețurilor acțiunilor de a se apropia

de nivelul normal, de echilibru al acestora (în condițiile în care nivelul de echilibru

este determinat de cost și de nivelul cererii). Persistența volatilității rentabilității se

măsoară prin intermediul coeficientului de persistență, valoarea sa fiind egală cu

suma coeficienților α şi β. Dacă suma acestora este mai mare decât 1, avem de a face

cu un caz particular în care procesul nu revine la medie, ci este „exploziv” (Panait și

Slăvescu 2012, 55). Pentru ca aceste proprietăți specifice seriilor de timp de rentabilitate și

volatilitate a rentabilității să poată fi surprinse în ecuații econometrice, a fost nevoie

ca numeroși cercetători să dezvolte diverse modele econometrice. Fiecare nou model

are la bază aceste proprietăți. Chiar dacă volatilitatea rentabilității nu este direct observabilă, există 3

variante pentru modelarea acesteia: modelele stochastice, modelele heteroscedastice, modele care au la bază conceptul de volatilitate realizată. Cele 3 variante au fost

generos analizate, în mod special, prin intermediul recenziilor. Amintim două dintre

cele mai extinse recenzii: cea efectuată de Bollerslev, Engle și Nelson (1986) și cea a

lui Andersen, Bollerslev, Christoffersen și Diebold (2006). Cele mai des utilizate sunt modelele heteroscedastice ARCH. Extensiile

acestor modele sunt foarte numeroase (de exemplu, Bollerslev (2010) a realizat un glosar care conține o scurtă descriere a peste 140 de modele dezvoltate pe baza ipotezelor ARCH), însă literatura de specialitate nu a ajuns încă la o concluzie general

acceptată, o concluzie care să stabilească cel mai performant model econometric

pentru volatilitate. În plus, există o tendință relativ recentă de a aplica aceste modele

heteroscedastice seturilor de date cu frecvență mare, iar rezultatele arată că

performanța modelelor nu mai este la fel de ridicată ca în cazurile în care modelele

sunt aplicate unor seturi de date cu frecvență scăzută.


235

2. Modele heteroscedastice ARCH

Engle (1982) a fost primul cercetător care a respins ipoteza

homoscedasticității erorilor demonstrând că seriile de timp de rentabilitate și

volatilitate a rentabilității nu prezintă o varianță constantă a erorilor. În 2003, Robert Engle a primit premiul Nobel pentru Economie pentru dezvoltarea modelului ARCH, model bazat pe ipoteza de heteroscedasticitate, care arată cum evoluează, de fapt,

varianța erorilor. Modelul ARCH este construit considerându-se că există diferențe între

varianța condiționată și varianța necondiționată a unui proces stochastic: varianța

condiționată se modifică de-a lungul timpului, pe când varianța necondiționată este

constantă de-a lungul unei perioade de timp analizate (Chirilă 2013, 362). În demersul său de a propune acest nou tip de modele, Engle (1982, 987)

consideră, într-o primă etapă, o autoregresie de ordinul 1: 𝑟𝑡 = 𝜗𝑟𝑡−1 + 𝑡 rt reprezintă o variabilă aleatoare, rentabilitatea la momentul t 𝜗𝑟𝑡−1 reprezintă media condiționată a lui r pentru momentul t-1 reprezintă zgomotul alb

În acest caz media necondiționată este 0, varianța condiționată a lui rt este ht, iar varianța necondiționată este ℎ𝑡/ 1 − 𝜗2.

Se consideră că media lui rt este dată de xtγ, o combinație liniară de variabile

endogene și exogene incluse în setul de informații φt-1 disponibil la momentul t-1; γ este un vector cu parametri necunoscuți:

𝑟𝑡| 𝜑𝑡−1 ~ 𝑁(𝑥𝑡𝛾, ℎ𝑡) ℎ𝑡 = ℎ( 𝑡−1, 𝑡−2, … , 𝑡−𝑝, 𝑐)

𝑡 = 𝑟𝑡 − 𝑥𝑡𝛾 p reprezintă ordinul procesului ARCH c este un vector cu parametri necunoscuți. Varianța condiționată poate fi exprimată în acest caz astfel: ℎ𝑡 = 𝛼0 + 𝛼1 𝑡−1

2 + … + 𝛼𝑝 𝑡−𝑝2

Varianța condiționată, ht este întotdeauna pozitivă, iar pentru ca ℎ𝑡 să fie mai

mare decât zero, trebuie să fie îndeplinite condițiile: α0 > 0, αp > 0. Pentru ca procesul care generează zgomotul alb, ε , să fie covariant staționar trebuie ca

α1 + … + αp < 1. Brooks (2008, 387) definește volatilitatea condiționată, ht a unei variabile

aleatoare, rt ca:

ℎ𝑡 = 𝑣𝑎𝑟(𝑟𝑡|𝑟𝑡−1, 𝑟𝑡−2, … ) = 𝐸 [(r𝑡 − 𝐸(𝑟𝑡))2

|𝑟𝑡−1, 𝑟𝑡−2, … ]


236

Deoarece media rentabilității este 0, deci E(rt) = 0, ecuația varianței

condiționate devine: ℎ𝑡 = 𝑣𝑎𝑟(𝑟𝑡|𝑟𝑡−1, 𝑟𝑡−2, … ) = 𝐸[𝑟𝑡

2 |𝑟𝑡−1, 𝑟𝑡−2, … ] și exprimă faptul că varianța condiționată a rentabilității, văzută ca o variabilă

aleatoare normal distribuită, rt, cu media 0, este egală cu valoarea condiționată

așteptată a pătratului lui rt. Un model ARCH complet cuprinde două ecuații: o ecuație a mediei

condiționate, rt, și o ecuație a varianței condiționate, ht. Ecuația mediei condiționate exprimă modul în care variază în timp variabila

dependentă (rentabilitatea) și se poate prezenta printr-un model ARMA5(p,q): 𝑟𝑡 = 𝛿0 + 𝛿1𝑟𝑡−1 + 𝜃1 𝑡−1+. . . +𝛿𝑝𝑟𝑡−𝑝 + 𝜃𝑞 𝑡−𝑞 + 𝑡 ; 𝑡 ~ 𝑁(0, ℎ𝑡) Dacă modelul este de tip ARMA(1,1), ecuația mediei condiționate devine: 𝑟𝑡 = 𝛿0 + 𝛿1𝑟𝑡−1 + 𝜃1 𝑡−1 + 𝑡 ; 𝑡 ~ 𝑁(0, ℎ𝑡) Ecuația varianței condiționate exprimă volatilitatea rentabilității și poate lua

următoarea formă: ℎ𝑡 = 𝛼0 + 𝛼1 𝑡−1

2 + … + 𝛼𝑝 𝑡−𝑝2 ; 𝛼0 > 0 ș𝑖 𝛼𝑖 ≥ 0

Modelul ARCH a fost dezvoltat inițial pentru a estima mediile și varianțele

inflației în Marea Britanie. Apoi, acesta a fost utilizat cu succes pentru modelarea unor diverse fenomene economice. Engle si Kraft (1983) au modelat rata inflației

admițând că incertitudinea inflației tinde să varieze în timp. Coulson și Robins (1985)

asociază volatilitatea estimată a inflației cu câteva variabile macroeconomice. Weiss

(1984) folosește modelul ARMA și modelul ARCH pentru a modela cu succes 13

serii de timp. Cu toate că modelul ARCH aduce îmbunătățiri comparativ cu modelele

anterioare (prin faptul că pleacă de la ipoteza că varianța condiționată nu este

constantă și că aceasta depinde de valorile din trecut), coeficienții modelului ARCH

sunt dificil de estimat, iar numărul de parametri este foarte mare (Tsay 2005, 113). De

asemenea, modelul ARCH ia în considerare doar una din proprietățile seriilor de timp

de rentabilitate a volatilității, și anume doar tendința de clusterizare a volatilității.

Înglobând doar această proprietate, putem afirma că ecuația modelului ARCH nu

poate reprezenta fidel toate seriile de timp de rentabilitate și volatilitate a

rentabilității. Așadar modelul ARCH nu poate fi performant pentru toate cazurile în

care sunt modelate serii de timp de volatilitate a rentabilității deoarece există și alte

proprietăți care trebuie considerate în ecuația modelului. Aceste limite a modelelor

ARCH a fost rezolvate progresiv, odată cu dezvoltarea extensiilor modelelor ARCH.

5 Autoregressive Moving Average Model.


237

3. Extensii ale modelelor ARCH

De-a lungul timpului au fost propuse diverse modele heteroscedastice, extensii ale modelelor ARCH, modele care pleacă de la ipoteza de

heteroscedasticitate și care aduc diverse îmbunătățiri, făcând ca realitatea să fie

transpusă mai fidel în ecuațiile econometrice, implicit modelele econometrice să fie

mai performante. Aceste modele heteroscedastice au fost numite extensii ale modelelor ARCH și pot fi grupate în 3 categorii:

- Modele simetrice, dintre care amintim modelul GARCH (Generalized AutoRegressive Conditional Heteroskedasticity Model);

- Modele asimetrice, dintre care amintim modelul EGARCH (Exponential Generalized Autoregressive Conditional Heteroskedastic Model);

- Modele în medie, dintre care amintim modelele GARCH-M (GARCH-in-Mean Model)

Modelul simetric GARCH La 4 ani după apariția și utilizarea modelelor de tip ARCH, Bollerslev (1986)

propune modelul GARCH, model care mai este denumit și modelul ARCH

generalizat. În aplicarea empirică a modelului ARCH era necesar, de cele mai multe ori,

ca ecuația varianței condiționate să conțină un număr relativ mare de perioade (în

engl. „lag-uri”). De aceea, Engle (1982, 1000) fixase o structură constantă pentru

aceste perioade. Modelele GARCH, în schimb, oferă posibilitatea existenței unei

structuri mai flexibile. Ecuațiile mediei și varianței condiționate pentru un model GARCH sunt: 𝑟𝑡 = 𝛿0 + 𝛿1𝑟𝑡−1 + 𝜃1 𝑡−1+. . +𝛿𝑝𝑟𝑡−𝑝 + 𝜃𝑞 𝑡−𝑞 + 𝑡

ℎ𝑡 = 𝛼0 + ∑ 𝛼𝑖 𝑡−𝑖2

𝑞

𝑖=1

+ ∑ 𝛽𝑗ℎ𝑡−𝑖

𝑝

𝑗=1

𝑝 ≥ 0; 𝑞 > 0; 𝛼0 > 0; 𝛼𝑖 ≥ 0; 𝑖 = 1, … , 𝑞; 𝛽𝑖 ≥ 0; 𝑗 = 1, … , 𝑝 Dacă p=0, procesul se reduce la un proces de tip ARCH (q), iar dacă p=q=0,

atunci procesul este redus la zgomotul alb. În timp ce în procesul ARCH (q) varianța condiționată este specificată ca o

funcție liniară doar a varianțelor din trecut, în procesul GARCH (p,q) sunt incluse și

varianțele condiționate periodicizate. Cu alte cuvinte, modelul consideră că varianțele

viitoare depind de varianțele trecute și de rentabilitățile ridicate la pătrat (Ionesco

2011, 22). Cel mai simplu și cel mai utilizat model GARCH pentru a modela eficient

seriile de timp de volatilitate a rentabilității este modelul GARCH(1,1) ale cărui

ecuații pentru medie și varianță sunt următoarele: 𝑟𝑡 = 𝛿0 + 𝛿1𝑟𝑡−1 + 𝜃1 𝑡−1 + 𝑡


238

ℎ𝑡 = 𝛼0 + 𝛼1 𝑡−12 + 𝛽1ℎ𝑡−1

𝑟𝑡 rentabilitatea unui activ financiar la momentul t, 𝛿0 valoarea medie a rentabilității, 𝛿1 coeficient care arată influența variabilei independente asupra

variabilei dependente, εt erori reziduale în perioada curentă, 𝛼0 constanta modelului, 𝛼1 parametrul componentei ARCH,

𝑡−12 reziduuri pătratice în perioada precedentă,

𝛽1 parametrul componentei GARCH, ℎ𝑡−1 varianța variabilei dependente în perioada precedentă. Condiția de staționaritate este: α1 + β1 < 1. Dacă această sumă are o valoare

apropiată de 1, înseamnă că informațiile de pe piață vor avea un impact persistent

asupra volatilității. Dacă α1 + β1 ≥ 1, atunci varianța necondiționată a erorii nu este

definită (nonstaționaritate în varianță). Dacă α1 + β1 = 1 atunci modelul GARCH este de fapt un model GARCH Integrat (IGARCH).

Spre deosebire de modelul ARCH, în cadrul modelului GARCH indicele de varianţă depinde simultan de reziduurile pătratice şi de valorile anterioare. De asemenea,

spre deosebire de modelul ARCH care înglobează doar una din proprietățile volatilității

rentabilității, modelul GARCH ține cont de două proprietăți: existența „cozilor îngroșate”

la nivelul seriilor de timp de rentabilitate și tendința volatilității rentabilității de a forma

clustere. Astfel, modelul GARCH poate fi mai performant decât modelul ARCH în cazul unor seturi de date, având capacitatea de a reprezenta cu un grad mai mare de acuratețe

seriile de timp modelate. Numeroși cercetători au aplicat modelele de tip GARCH și au demonstrat

utilitatea acestora. Engle și Bollerslev (1986) au utilizat modelul GARCH(1,1) pentru a modela primele de risc de pe piețele valutare. Akgiray (1989) a observat că

modelele GARCH sunt mult mai performante decât alte modele. Hansen și Lunde

(2005) au comparat 330 de modele și nu au găsit nicio diferență între modelele GARCH(1,1) și modele sofisticate de analiză a ratelor de schimb, însă atunci când s-au analizat rentabilitățile acțiunilor emise de IBM utilizându-se date cu frecvență

mare, modelele GARCH(1,1) au fost declarate net inferioare modelelor care includ și

un efect de levier. Nelson (1991, 349) comentează 3 motive pentru care modelul GARCH nu

este potrivit în multe cazuri în care se modelează volatilitatea rentabilității: - Existența unei corelații negative între volatilitatea rentabilităților

curente și volatilitatea rentabilităților viitoare; - Modelele GARCH impun restricții parametrilor, restricții care sunt

des încălcate de către coeficienții estimați ducând la restricționarea

varianțelor condiționate;


239

- Interpretarea persistenței șocurilor asupra varianței condiționate este

dificilă. Pentru a rezolva aceste 3 probleme, Nelson (1991) propune modelul

EGARCH. MODELUL asimetric EGARCH Modelul EGARCH se concentrează asupra reacției pe care o are volatilitatea

rentabilității în condițiile în care noi informații apar pe piață. Dacă modelul GARCH

este simetric (informațiile pozitive sau negative au același efect asupra volatilității

rentabilității), modelul EGARCH este de tip asimetric, adică informațiile negative au

un impact mai mare asupra volatilității decât informațiile pozitive de aceeași

importanță. Modelul EGARCH, în forma sa cea mai simplă, EGARCH(1,1) are

următoarele ecuații pentru medie și pentru varianța condiționată: 𝑟𝑡 = 𝛿0 + 𝛿1𝑟𝑡−1 + 𝜃1 𝑡−1 + 𝑡

𝑙𝑜𝑔(ℎ𝑡) = 𝛼0 + 𝛼1 |𝑡−1

√ℎ𝑡−1

| + 𝜆 𝑡−1

√ℎ𝑡−1

+ 𝛽 𝑙𝑜𝑔(ℎ𝑡−1)

α1 parametru ce scoate în evidență asimetria modelului; β persistența volatilității condiționate. Dacă β are o valoare relativ

mare, atunci volatilității îi trebuie un timp relativ îndelungat pentru a

scădea după o criză a pieței de capital; λ măsoară asimetria, sau efectul de levier. Dacă λ=0 atunci modelul

este simetric. Dacă λ<0 atunci șocurile (informațiile pozitive)

generează o volatilitate mai redusă decât șocurile (informațiile

negative). Dacă 𝜆>0 atunci informațiile pozitive sunt mai

destabilizatoare decât informațiile negative. Modelele EGARCH prezintă 3 avantaje spre deosebire de modelele precedent

prezentate (ARCH, GARCH), făcând posibil ca să fie mai performante în cazul

anumitor seturi de date: - Spre deosebire de modelele ARCH (care consideră doar tendința

volatilității de a se grupa în clustere) și de modelele GARCH (care consideră clusterizarea volatilității și „cozile îngroșate”), modelele

EGARCH țin cont și de efectul de levier al volatilității, adică de

asimetria volatilității; - Modelele nu sunt liniare; - Erorile sunt standardizate. Pagan și Schwert (1990) au utilizat modelul GARCH și EGARCH pentru a

modela volatilitatea rentabilităților lunare a acțiunilor tranzacționate la bursele

americane în perioada 1834-1925. Constatarea lor a fost aceea că EGARCH este mai


240

performant decât modelul GARCH. Hentschel (1995) realizează aceeași comparație

pentru volatilitățile rentabilităților zilnice ale acțiunilor tranzacționate pe bursele din

SUA și furnizate de Centrul de Cercetare pentru Prețurile Acțiunilor (CRSP – Center for Research in Security Prices) pentru perioada 2 Ianuarie 1926 – 31 Decembrie 1990.

MODELUL în medie GARCH-M Nevoia dezvoltării acestui tip de model rezidă din corelația dintre rentabilitate

și volatilitate pe piețele de capital, presupunându-se că riscul ridicat este corelat, de

obicei, cu un randament așteptat ridicat. Astfel, performanța modelelor GARCH-M poate fi mai ridicată decât performanța modelelor precedent dezvoltate, deoarece se

mai poate reprezenta și această corelație (în cazul în care aceasta este prezentă la

nivelul seturilor de date) specifică seriilor de timp de rentabilitate și volatilitate a

rentabilității. Modelul ARCH-M (ARCH-in-mean) a fost introdus de Engle, Lilien și Robins

(1987) pentru a extinde utilitatea modelelor ARCH și pentru ca volatilitatea condiționată

să poată afecta media. Astfel dacă volatilitatea condiționată se modifică, rentabilitatea

așteptată a unui/unei instrument financiar/portofoliu/acțiuni se modifică și ea. Însă, de vreme ce modelele GARCH sunt mai des utilizate decât modelele

ARCH, este mult mai facil de estimat un model GARCH-M. Diferența dintre un

model GARCH și unul GARCH-M este aceea că cel din urmă include un nou termen

( ) care să descrie relația dintre volatilitate și rentabilitate. Acest termen este

denumit „primă de risc” și este luat în considerare atunci când se calculează

randamentul așteptat. Cel mai simplu și utilizat model din această clasă este modelul GARCH(1,1)-

M. Acesta este alcătuit dintr-o ecuație pentru medie și una pentru varianță: 𝑟𝑡 = 𝛿0 + 𝛿1𝑟𝑡−1 + 𝛽1 𝑡−1 + 𝜌√ℎ

ℎ𝑡 = 𝛼0 + 𝛼1 𝑡−12 + 𝛽1ℎ𝑡−1

𝛼0 > 0, 𝛼1 ≥ 0, 𝛽1 ≥ 0, 𝛼1 + 𝛽1 < 1

ρ prima de risc. Dacă este pozitiv, atunci rentabilitatea este corelată

pozitiv cu volatilitatea, deci investitorii care își asumă un risc ridicat

vor obține o rentabilitate ridicată. Dacă ρ < 0, investitorii sunt într-o situație contrară celei descrise anterior.

εt eroarea reziduală a modelului la momentul t α1 parametrul componentei ARCH β1 parametrul componentei GARCH. Modelul GARCH-M a fost estimat de numeroși cercetători pentru a observa

cum variază legătura risc-rentabilitate în timp (Engle și Ng 1993), pentru a previziona

prețurile instrumentelor derivate de pe piețe financiare (Hall 1991), iar cea mai

întâlnită utilizare este analiza rentabilităților acțiunilor (Fraser 1996, Elyasiani și

Mansur 1998).


241

4. Evaluarea performanței modelelor ARCH și a extensiilor acestora

Fiind dezvoltate atât de multe extensii ale modelelor ARCH a fost nevoie de stabilirea unor criterii care să evalueze care este cel mai performant model econometric

pentru un anumit set de date. Pentru a evalua performanța unui model econometric

Xekalaki și Degiannakis (2010, 359) prezintă două tipuri de tehnici: - Evaluarea care se limitează la eșantionul luat în calcul („in-sample

evaluation”), se folosește pentru a evalua performanța unui model de a

reprezenta și de descrie cât mai realist datele eșantionului (model

descriptiv); - Evaluarea care se extinde și în afara eșantionului („out-of-sample

evaluation”), se folosește pentru a determina performanța unui model de

a face previziuni (model predictiv). Pentru că scopul acestei lucrări nu este de a face previziuni, ci de a descrie și

evalua volatilitatea, ne vom opri la primul tip de evaluare menționat. Cele mai

utilizate metode pentru a evalua modelele descriptive sunt criteriile informaționale.

Criteriile informaționale bazate pe estimațiile lui Kullback și Leibler (1951) au fost

aplicate de diverși cercetători pentru a determina cel mai potrivit număr de ordine al

proceselor autoregresive şi de medie mobilă în modelarea seriilor de timp. Dar în

următorii ani, alte criterii informaționale de selecție au început să fie folosite:

Criteriul Akaike, Criteriul Schwarz, Criteriul Hannan and Quinn, Criteriul Shibata. Cu cât valorile aferente acestor criterii informaționale sunt mai mici, cu atât modelele

evaluate sunt mai performante. Pentru a alege cel mai performant model pentru datele utilizate în acest studiu, vom utiliza primele 3 criterii informaționale și vom adăuga și

Criteriul Adjusted R-squared.

5. Studiu de caz – Estimarea parametrilor modelelor de tip ARCH

Pentru realizarea acestui studiu se vor estima parametrii celor mai utilizate modele pentru volatilitate (modelele heteroscedastice ARCH și câteva din extensiile

acestora) în vederea analizei volatilității rentabilității acțiunilor și cu scopul de a determina dacă există diferențe la nivelul rentabilității și volatilității rentabilității

celor două tipuri de companii considerate în eșantion. De asemenea, se dorește să se

determine dacă modelele ARCH pot fi performante în cazul în care se utilizează date cu frecvență mare.

Prezentarea datelor Baza de date pentru realizarea acestui studiu cuprinde date cu frecvență mare

pentru perioada 12 Ianuarie - 13 Februarie 2015 (25 de zile de tranzacționare) și

reprezintă prețurile de tranzacționare la fiecare 5 minute pentru acțiunile emise de 64


242

de companii din Statele Unite ale Americii și tranzacționate la bursa electronică

NASDAQ (National Association of Securities Dealers Automated Quotations). Cele 64 de companii au fost împărțite în mod egal în două grupuri. Pe baza

topului publicat în anul 2014 de revista Corporate Responsability Magazine (CR’s

100 Best Corporate Citizens 2014)6 au fost selectate (în funcție de disponibilitatea

datelor cu frecvență mare de pe Google Finance7) 32 de companii și au fost incluse în

grupul companiilor social responsabile (grup pe care îl vom numi G1). Pe baza „listei

negre” publicată de aceeași revistă în anul 2012 (The 2012 Black List8), au fost selectate (în funcție de disponibilitatea datelor de pe Google Finance) alte 32 de companii și au fost incluse în grupul companiilor care nu sunt social responsabile (grup pe care îl vom numi G2).

Topul celor mai social responsabile companii a fost publicat de Corporate Responsability Magazine, o entitate care, începând din 2009, pune la dispoziție anual

această listă. Informațiile pe baza cărora se face ierarhizarea companiilor din listă

sunt centralizate și evaluate de IW Financial, o firmă din Portland, Maine specializată

în analiza companiilor din perspectiva relațiilor acestora cu mediul înconjurător, cu

factorul uman și din perspectiva principiilor de guvernare corporatistă. Pe baza

datelor disponibile publicului larg, fiecărei companii îi este asociat un scor calculat ca

medie ponderată a punctajelor obținute pentru fiecare din următoarele 7 categorii

cheie: atitudinea față de schimbările de climat, relațiile cu angajații, atitudinea față de

mediul înconjurător, performanța financiară, principiile și politicile de guvernare

corporatistă, respectarea drepturilor omului și activitățile filantropice și sprijinul

comunitar acordat. Aceste 7 aspecte sunt analizate pentru a determina dacă o

companie este social responsabilă. Pe de altă parte, cu cât o companie pune la dispoziția publicului larg mai

puține informații despre activitățile sale social responsabile, în condițiile în care acest fenomen ia amploare, cu atât compania are mai multe motive să fie inclusă în

categoria companiilor care nu sunt social responsabile. Astfel, dacă pe site-ul unei companii nu se regăsesc informații cu privire la activitățile sale social responsabile, dacă nu se publică rapoarte de sustenabilitate, sau rapoarte cu privire la activități care

vin în sprijinul mediului și al angajaților, se consideră că nu există transparență,

transparența contravine responsabilității sociale, deci compania respectivă va fi

inclusă în„lista neagră”. După ce IW Financial analizează situațiile companiilor din perspectiva

responsabilității sociale, Corporate Responsability Magazine formează un comitet

specializat (alcătuit din academicieni, reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale, reprezentanți ai firmelor de investiții și ai altor grupuri de interes)

care să discute și să asigure relevanța, transparența și eficacitatea metodologiei de

ierarhizare a companiilor în cele două liste publicate. Cele două liste sunt publicate inițial pentru a fi subiectul discuțiilor publice, apoi Corporate Responsability 6 http://www.thecro.com/files/100BestList.pdf , accesat 13 Martie 2015 7 https://www.google.com/finance , accesat în perioada 12 Ianuarie – 13 Februarie 2015 8 http://www.thecro.com/files/Blacklist.pdf , accesat 13 Martie 2015


243

Magazine și Corporate Responsibility Association verifică independent datele. În

final, cele două liste sunt puse la dispoziția publicului larg pe site-ul oficial al Corporate Responsability Magazine.

O listă ce cuprinde toate cele 64 de companii selectate pentru a fi parte din

eșantionul prezentului studiu și simbolul folosit la tranzacționarea la bursa NASDAQ

se regăsește în Tabelul 1.

Tabelul nr. 1. Lista companiilor social responsabile și a companiilor care nu sunt

social responsabile considerate Companii Social Responsabile Companii care nu sunt Social Responsabile Denumire Simbol Denumire Simbol Bristol-Myers Squibb Co. BMY Addiliated Managers Groups Inc AMG Johnson & Johnson JNJ Alleghany Corp. Y Gap, Inc. GPS American Capital Agency Corp AGNC Microsoft Corporation MSFT American Financial Groupo Inc AFG Matterl, Inc. MAT Annaly Capital Management Inc NLY Weyerhaeuser Co WY Ares Capital Corp ARCC Inter Corp. INTC Arrow Electronics Inc. ARW Coca-Cola Co KO Assured Guaranty Ltd AGO Walt Disney Co DIS Axis Capital Holdings Ltd AXS Johnsons Constrols Inc JCI Chimera Investment Corp. CIM Kimberly-Clark Corp KMB Core Laboratories N.V. CLB Accenture plc ACN Dreamworks Animation Inc DWA International Business Machines Corp IBM Eaton Vance Corp. EV Nike, Inc. NKE Endurance Speciality Holdings ENH E.I. DuPont DeNemours & Co DD First Niagara Financial Group Inc FNFG Hasbro, Inc HAS First Republic Bank FRC Merck & Co., Inc MRK FleetCor Technologies, Inc. FLT United Parcel Service, Inc. UPS HCC Insurance Holdings, Inc. HCC Eaton Corporation plc ETN Howard Hughes Corp HHC Praxair, Inc. PX InterContinental Exchange Inc ICE Coca-Cola Enterprises Inc CCE Lazard Ltd. LAZ 3M Co MMM Leucadia National Corp LUK Abbott Laboratories ABT Lorillard Inc. LO Monsanto Co MON National Fuel Gas Co. NFG Motorola Solutions Inc MSI Partenerre Ltd. PRE International Paper Co IP Patterson-UTI Energy Inc PTEN General Mills, Inc GIS Regal Entertainment Group RGC AT&T, Inc T RenaissanceRe Holdings Ltd RNR Duke Energy Corporation DUK Silgan Holdings Inc SLGN Pinnacle West Capital Corp. PNW TFS Financial Corporation TFSL Sempra Energy SRE Tochmark Corp. TMK Hormel Foods Corp. HRL WebMd Health Corporation WBMD

Sursa: companii selectate (pe baza disponibilității datelor cu frecvență mare de pe Google

Finance) din listele publicate de Corporate Responsbility Magazine (CR’s 100 Best Corporate

Citizens 2014 și The 2012 Black List)


244

Sursa datelor cu frecvență mare necesare pentru realizarea acestei cercetări o

constituie Google Finance, iar datele au fost preluate prin intermediul unui cod VBA scris în programul Excel al pachetului Microsoft Office.9

Baza de date conține un număr aproximativ de 124.800 de observații, număr

la care s-a ajuns prin următorul calcul: 64 companii x 390 minute de tranzacționare pe zi10 / 5 minute interval x 25

zile lucrătoare. Rezultatul anterior, 124.800, reprezintă doar o aproximare a numărului real de

observații. Există intervale de timp de 5 minute în care nu s-au efectuat tranzacții

pentru acțiunile mai puțin lichide, deci lipsesc observațiile aferente respectivului

intervalul de timp. Acest tip de situații nu este decât ocazional și reduce numărul de

observații al bazei de date cu câteva zeci observații, de aceea este recunoscut ca o

limită a cercetării, chiar dacă prin intermediul reprezentărilor grafice nu s-au observat diferențe semnificative de preț pentru intervalele de timp mai mari de 5 minute.

Descrierea seriilor de timp de rentabilitate Baza de date conține prețurile de tranzacționare la bursa NASDAQ a

acțiunilor emise de companiile considerate în eșantion. Într-o primă etapă, seriile temporale de preț sunt transformate în serii de rentabilități utilizând diferențele logaritmilor prețurilor:

𝑟𝑡 = [log(𝑃𝑡) − log (𝑃𝑡−1)] ∗ 100

rt rentabilitatea unei acțiuni la momentul t Pt prețul unei acțiuni la momentul t Pt-1 prețul unei acțiuni la moment t-1 (la momentul t – 5 minute) Această transformare are ca scop staționarizarea seriei de rentabilitate, făcând

ca procesul staționar să revină la medie, fluctuând în jurul unei medii constante cu o varianță constantă. Pentru a valida staționaritatea seriei de rentabilitate, s-a folosit testul Philips-Perron. Efectuarea testului a confirmat că rentabilitatea este staționară în fiecare caz, deci media rentabilităților poate înlocui rentabilitatea sperată de investitori.

De precizat este faptul că rentabilitățile din primele minute ale fiecărei zile de tranzacționare sunt foarte ridicate (deoarece sunt calculate ca diferență de preț pentru un interval mare de timp, de la momentul de închidere a bursei în ziua t-1 la momentul de deschidere a bursei în ziua t, timp în care numeroase informații pot apărea și pot genera modificări la nivelul prețurilor), comparativ cu rentabilitățile înregistrate în celelalte momente ale zilei, de aceea au fost excluse din analiză.

Statisticile descriptive din tabelul 2 arată că media mediilor rentabilităților acțiunilor emise de companiile din G1 (0,00021) este mai mică decât media mediilor

9 http://investexcel.net/free-intraday-stock-data-excel/ , accesat în perioada 12 Ianuarie – 13 Februarie

2015 10 Cele 390 de minute de tranzacționare reprezintă perioada de timp dintre momentul de deschidere

(9:30) și momentul de închidere (16:00) al bursei.


245

rentabilităților acțiunilor emise de companiile din G2 (0,00283). Cu alte cuvinte, 1.000.000$ investiți într-un portofoliu care ar fi cuprins cele 32 de companii social responsabile ar fi adus o rentabilitate de 210$ în perioada de timp eșantionată, pe când aceeași sumă investită într-un portofoliu alcătuit din acțiunile emise de companii care nu sunt social responsabile ar fi adus câștiguri de 2.830$ pentru aceeași perioadă.

Efectuarea testului T confirmă că, pentru o încredere de 95%, mediile rentabilităților acțiunilor emise de cele două categorii sunt semnificativ diferite, așadar, se poate confirma ipoteza că există o diferență semnificativă între cele două categorii de firme: media rentabilităților acțiunilor emise de companiile social responsabile este mai mică decât media rentabilităților acțiunilor emise de companiile care nu sunt social responsabile. Rezultatul este, pe de o parte surprinzător; pe de altă parte, se aliniază studiilor care susțin același lucru. De exemplu, Credit Suisse Research Institute (2015) publică un articol prin care arată că acțiunile companiilor producătoare de tutun aduc investitorilor rentabilități mai mari decât acțiunile companiilor convenționale.

Seriile de rentabilitate ale acțiunilor emise de companiile din cele două grupuri prezintă, în medie, o asimetrie negativă, cu distribuții ale rentabilităților ce se prelungesc spre stânga, spre valorile mici ale distribuției. Pentru G1, valoarea coeficientului de asimetrie este mai mic (-0,96) comparativ cu valoarea coeficientului de asimetrie pentru G2 (-0,65).

Coeficientul de aplatizare depășește valoarea normală, 3, fiind mult mai mare în cazul grupului G1 (155,48) decât în cazul grupului G2 (42,32). În cazul G1, rentabilitățile sunt mai concentrate în jurul valorii 0, iar distribuția este puternic

leptocurtică. În cazul G2, rentabilitățile sunt mai dispersate în jurul valorii 0, distribuția este leptocurtică, dar nu la fel de pronunțată. Aceste valori confirmă faptul

că seriile de rentabilitate analizate prezintă „cozi îngroșate”, proprietate specifică

seriilor de rentabilitate. Aplicarea testului Jarque-Bera demonstrează că seriile de timp nu urmează o

distribuție normală (probabilitățile asociate testului au valoarea 0 în cazul fiecărei

companii).

Tabelul nr. 2. Statistici Descriptive pentru seriile de timp de rentabilitate ale companiilor considerate în analiză

STATISTICI DESCRIPTIVE Companii social responsabile Companii care nu sunt social responsabile

Simbol compa-

nie

Media rentabi-lităţilor

Coeficient asimetrie

Coeficient boltire

Testul Jarque-Berra

Probabi-litate

Simbol compa-

nie

Media rentabi-lităţilor

Coeficient asimetrie

Coeficient boltire

Testul Jarque-Berra

Probabi-litate

T 0,00165 2,13 36,75 91175,00 0,00 AMG 0,00263 -1,72 56,45 223011,00 0,00

MAT -0,00280 -17,10 572,84 2573170,00 0,00 Y 0,00351 -0,48 9,86 2493,80 0,00

ETN 0,00518 8,84 269,88 5607133,00 0,00 AGNC 0,00012 -0,19 13,95 9480,64 0,00

INTC -0,00370 -5,03 106,51 854142,40 0,00 AFG 0,00245 1,10 20,12 23125,70 0,00

GPS -0,00130 -0,12 14,11 9681,77 0,00 NLY -0,00050 -0,38 8,51 2421,91 0,00

HAS 0,00897 3,06 86,00 546870,90 0,00 ARCC 0,00309 0,26 12,78 7571,28 0,00

MRK -0,00370 -1,01 32,32 67861,39 0,00 ARW 0,00566 0,79 19,30 20899,70 0,00


246

CCE 0,00000 0,33 9,90 3753,73 0,00 AGO 0,00149 0,28 10,58 4509,33 0,00

IBM 0,00046 -2,18 52,41 192938,70 0,00 AXS 0,00215 1,41 33,33 72406,30 0,00

DIS 0,00521 13,92 420,74 1376704,00 0,00 CIM -0,00100 0,02 5,25 397,05 0,00

JCI 0,00198 3,66 103,36 793663,00 0,00 CLB 0,00093 -10,13 283,03 614858,00 0,00

KO -0,00130 8,06 223,43 3834911,00 0,00 DWA -0,00410 -6,80 161,93 200916,00 0,00

DD 0,00174 -1,83 46,22 145916,00 0,00 EV 0,00464 0,06 34,47 77477,90 0,00

JNJ -0,00280 -2,41 42,84 126299,00 0,00 ENH 0,00362 -0,39 18,66 18828,60 0,00

KMB -0,00240 -13,12 377,84 1105442,00 0,00 FNFG 0,00640 0,32 29,14 53992,10 0,00

MO 0,00399 1,89 28,02 50170,70 0,00 FRC 0,00694 0,83 33,49 72971,10 0,00

CAN 0,00017 -1,03 17,18 16042,60 0,00 FLT 0,00264 0,55 24,42 35855,40 0,00

NKE -0,00210 -1,06 22,27 29543,40 0,00 HCC 0,00192 0,71 12,77 7558,30 0,00

WY -0,00140 0,62 21,59 27330,40 0,00 HHC 0,00745 -0,43 8,96 2714,35 0,00

UPS -0,00400 -25,85 943,04 6972717,00 0,00 ICE 0,00289 0,77 19,82 17555,40 0,00

PX 0,00000 -0,57 25,78 40680,90 0,00 LAZ 0,00370 2,35 51,54 186479,00 0,00

DUK -0,00340 -0,89 16,25 13984,30 0,00 LUK 0,00272 -0,42 19,33 20539,30 0,00

SRE -0,00250 0,52 17,15 15805,60 0,00 LO 0,00278 0,67 25,27 39025,50 0,00

ABT 0,00082 -0,05 16,10 13413,30 0,00 NFG -0,00040 -0,79 14,47 10463,30 0,00

MSFT -0,00410 -20,87 713,97 4005041,00 0,00 PRE 0,00277 0,48 17,01 15353,30 0,00

IP 0,00422 0,12 35,27 81708,20 0,00 PTEN 0,01329 -0,04 8,24 2167,83 0,00

HRL 0,00429 -0,16 19,24 20668,20 0,00 RGC 0,00612 -10,38 300,61 698338,00 0,00

MSI 0,00392 19,19 639,37 3182131,00 0,00 RNR 0,00373 0,89 21,83 27748,50 0,00

GIS -0,00050 -1,41 18,88 20336,40 0,00 SLGN 0,00355 0,26 17,10 15268,60 0,00

MMM 0,00143 0,73 18,92 19974,90 0,00 TFSL 0,00068 -0,01 6,20 778,85 0,00

PNW -0,00300 0,24 15,52 12332,20 0,00 TMK 0,00131 -0,34 47,74 157354,00 0,00

MON 0,00258 0,62 11,68 6006,23 0,00 WBMD -0,00240 0,02 8,07 2001,32 0,00

MEDIE 0,00021 -0,96 155,48 6399826,00 0,00 MEDIE 0,00283 -0,65 42,32 508486,00 0,00

Sursa: date prelucrate în programul statistic eViews Parametrii modelelor de tip ARCH Pentru a estima parametrii modelelor de tip ARCH se identifică ecuația

mediei și ecuația varianței. Prin utilizarea unui model estimat autoregresiv și a funcțiilor de autocorelație

totală și parțială, se rețin în analiză doar seriile de rentabilitate a 24 de acțiuni emise

de companii din grupul G1 și seriile de rentabilitate a 23 de acțiuni emise de companii

din grupul G2. Această selecție este cauzată de faptul că doar la nivelul acestor 47 de

serii de timp (din totalul de 64) există corelații seriale, deci modelele heteroscedastice ARCH pot fi aplicate doar pentru aceste seturi de date. Astfel, într-o primă etapă, se

consideră un model econometric ARMA ca ecuație a mediei, model care va elimina

orice dependență liniară conținută de cele 47 de serii de rentabilitate.


247

Tabelul nr. 3. Cele 47 de modele de regresie ARMA pentru rentabilitățile acțiunilor

emise de companiile considerate în analiză Companii social responsabile (G1) Companii care nu sunt social responsabile (G2)

Simbol

companie AR(1) AR(2) MA(1) MA(2)

Criteriul

Schwarz

Simbol

companie AR(1) AR(2) MA(1) MA(2)

Criteriul

Schwarz

T 0,0111 0,0417 0,0079 0,0263 -0,1250 AMG -0,1382 -0,2811

MAT 0,7404 -0,8730 0,6997 Y -0,2834 -0,0839

ETN 0,7513 -0,8140 0,0941 -0,2250 AGNC -0,0863 -1,5123

GPS 0,2216 -0,3550 -0,7838 AFG -0,1247 -1,1639

HAS -0,0070 -0,0210 -0,2582 NLY -0,0672 -1,2644

MRK -0,0480 -0,0660 -0,9440 ARCC -0,1361 -1,1322

DIS 0,0204 -0,5464 ARW -0,0368 -0,4584

JCI 0,5503 -0,6040 -0,5782 AGO 0,5710 -0,6729 -0,7015

KO -0,1170 0,0318 -0,8053 CIM 0,2407 0,0298 -0,6318 -0,7483

DD -0,0770 -0,6885 CLB -0,0307 0,9443

KMB -0,0350 -0,8082 DWA 0,0520 1,0629

NKE -0,0720 -0,0050 -1,0883 ENH -0,1488 -0,7726

WY -0,0240 -1,2629 FNFG -0,0994 -0,1786

UPS -0,0640 0,2017 FLT -0,0845 -0,2470

PX -0,0390 -1,1070 HCC -0,1284 -1,0695

DUK -0,0490 -1,1714 LAZ -0,1343 0,0509 0,1299

SRE -0,0730 -0,8881 NFG -0,0636 -0,4879

ABT -0,0860 -0,8889 RGC -0,0671 -0,0732 0,2689

MSFT -0,0090 0,1938 RNR -0,0312 -0,9003

IP -0,0870 -0,7284 SLGN -0,0429 -0,5309

HRL -0,0620 -1,1630 TFSL -0,1031 -0,0939 -0,9432

MSI 0,5082 -0,6250 0,0027 TMK -0,1531 -0,0494 -0,8288

PNW -0,0760 -1,0042 WBMD -0,0330 -0,0675 0,2597

MON -0,0490 -1,3417

Sursa: date prelucrate în programul statistic eViews Pentru restul de 17 serii de rentabilitate pentru care modelele heteroscedastice

ARCH nu pot fi aplicate, trebuie selectate și aplicate alte tipuri de modele. În acest

sens, obiectivul unei lucrări ulterioare este aplicarea modelelor bazate pe volatilitatea

realizată pentru a stabili dacă acestea pot fi mai performante decât modelele ARCH. Cele mai mici valori aferente criteriului informațional Schwarz au indicat care

sunt cele mai performante modele ARMA. Modelele selectate sunt prezentate în Tabelul 3. Astfel, cel mai performant model pentru rentabilitatea acțiunilor emise de

compania T este modelul de tip ARMA(2,2), pentru cele emise de compania AMG este modelul AR(1), ș.a.m.d.

Toate cele 47 de modele ARMA au fost testate pentru a identifica dacă cele 3

ipoteze cu privire la erorile modelului sunt îndeplinite: - Ipoteza de normalitate nu este îndeplinită pentru seriile de rentabilitate

deoarece au un coeficient de boltire foarte ridicat, implicit distribuția erorilor nu este normală;


248

- Ipoteza autocorelării erorilor a fost testată prin intermediul testului Ljung-Box (corelograma reziduurilor). 35 de modele de regresie ARMA au fost validate, erorile acestora nefiind autocorelate;

- Ipoteza homoscedasticității erorilor a fost testată prin intermediul testului Ljung-Box (corelograma pătratelor reziduurilor). Au fost validate 25 de modele ale căror erori nu sunt homoscedastice, ci heteroscedastice (există efecte ARCH).

Doar pentru 25 de modele ARMA erorile nu sunt autocorelate și sunt heteroscedastice, așadar doar aceste 25 de modele pot fi corectate prin intermediul modelelor heteroscedastice. Printre cele 25 de modele, 9 modele sunt bazate pe datele aferente companiilor din grupul G1, iar 16 sunt pentru cele din grupul G2. O diferență considerabilă se poate observa și la nivelul acestor rezultate: un număr aproape dublu de serii de timp de volatilitate a rentabilității aferente acțiunilor emise de companii care nu sunt social responsabile pot fi modelate prin intermediul modelelor ARCH, comparativ cu numărul mai mic de modele pentru volatilitatea rentabilității acțiunilor emise de companiile social responsabile. Așadar modelele ARCH au șanse mai mari de a fi aplicate și a se dovedi a fi performante în cazul companiilor care nu sunt social responsabile.

Se estimează parametrii ecuației mediei și ecuației varianței pentru 12 extensii ale modelelor ARCH împărțite în 3 categorii de modele:

- GARCH (1,1), GARCH (1,2), GARCH (2,1), GARCH (2,2) - EGARCH (1,1), EGARCH (1,2), EGARCH (2,1), EGARCH (2,2) - GARCH-M (1,1), GARCH (1,2), GARCH-M (2,1), GARCH-M (2,2) Aceste 12 extensii au fost aplicate seturilor de date aferente celor 25 de

companii. 100 de modele cu diferite numere de ordine AR, respectiv MA au fost construite pentru fiecare categorie de modele. În total au fost construite 300 de modele. La nivelul fiecărei categorii de modele, alegerea celui mai performant model a fost realizată prin intermediul criteriilor informaționale. În cazul fiecărei companii a fost ales modelul cu cele mai mici valori aferente cât mai multor criterii informaționale din cele 4 selectate (Akaike, Schwarz, Hannan and Quinn, Adjusted R-squared). Astfel, a fost selectat un model GARCH, un model EGARCH și un model GARCH-M (de ordine AR, MA diferite) pentru fiecare companie formând un total de 75 de modele. Având câte 3 modele pentru fiecare companie (un model GARCH, un model EGARCH și un model GARCH-M), tot pe baza valorilor minime aferente criteriilor informaționale, s-a ales un singur model pentru fiecare companie. Astfel, analiza se reduce la 25 de modele.

În cazul fiecărei companii, modelele GARCH-M au dovedit ca nu sunt performante deoarece valorile criteriilor informaționale (Akaike, Schwarz, Hannan-Quinn și Adjusted R-squared), erau mai mari decât cele pentru modelele GARCH și EGARCH. Concluzionăm că modelul GARCH-M nu este potrivit pentru seturile de date considerate în analiză. Mai mult, deoarece modele GARCH-M nu au putut fi considerate mai performante decât celelalte modele, nici corelația dintre rentabilitate


249

și volatilitatea rentabilității nu este prezentă, nu este semnificativă din punct de vedere statistic, sau nu poate fi modelată prin intermediul modelelor GARCH-M aplicate seriilor de volatilitate analizate.

Acest rezultat se aliniază rezultatelor obținute de Panait și Slăvescu (2012)

care au analizat volatilitatea rentabilităților pentru șapte companii și pentru trei indici de piață și au concluzionat că modelul GARCH-M este potrivit pentru datele cu frecvență scăzută (date săptămânale, lunare), însă nu și pentru datele cu frecvență

mare. Lee, Kim si Lee (2011) au analizat volatilitatea rentabilităților indicelui de

piață S&P500 și au validat prezența efectului de levier doar la nivelul datelor cu

frecvență scăzută, nu și la nivelul datelor cu frecvență mare. Dintre cele 50 de modele rămase (25 de modele GARCH și 25 de modele

EGARCH), modelele GARCH sunt mai performante în cazul a 8 companii (3 dintre acestea fac parte din G1, iar 5 din G2) având valori minime aferente criteriilor informaționale, iar modelul EGARCH este mai performant în cazul celorlalte 17 de

companii (6 companii din G1 și 11 companii din G2). Din cele 8 modele GARCH, un model GARCH nu a respectat ipotezele cu

privire la estimarea modelelor de regresie și a fost eliminat din analiză. Parametrii

celor 7 modele validate se pot observa în Tabelul 4.

Tabelul nr. 4. Coeficienții parametrilor modelelor estimate GARCH Nr. Col. 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Simbol Tip Model 𝜹𝟎 𝜹𝟏 𝜹𝟐 𝜽𝟏 𝜶𝟎 𝜶𝟏 𝜶𝟐 𝜷𝟏 𝜷𝟐 𝜶𝟏+𝜷𝟏 GPS GARCH(1,2) *0,000 *0,166 *-0,275 0,002 0,103 1,314 -0,496 1,417 NKE GARCH(2,2) *-0,001 -0,073 *0,004 0,000 0,082 -0,076 1,844 -0,854 1,926 WY GARCH(2,2) *-0,001 -0,057 0,001 0,260 -0,199 1,184 -0,281 1,444 AGNC GARCH(2,1) *-0,001 *-0,023 0,004 0,171 0,113 0,436 0,606 ENH GARCH(1,1) *0,005 -0,105 0,007 0,142 0,606 0,748 FLT GARCH(1,1) *0,001 -0,066 0,006 0,185 0,675 0,860 NFG GARCH(2,1) *-0,002 *-0,034 0,002 0,397 -0,218 0,790 1,188

Sursa: date prelucrate în programul statistic eViews *parametrii nu sunt semnificativi din punct de vedere statistic, valoarea aferentă probabilității .sig

fiind mai mare decât 0,05 Coloanele 3-6 din Tabelul 4 reprezintă coeficienții termenilor AR (1 și 2) și MA

(1) care intră în alcătuirea ecuației mediei condiționate. Important de menționat este faptul

că niciun coeficient 𝛿0 nu este semnificativ din punct de vedere statistic, confirmându-se că rentabilitatea medie nu diferă semnificativ de 0.

Coloanele 7-11 din Tabelul 4 reprezintă coeficienții parametrilor modelului

varianței condiționate, model în care există o componentă ARCH și o componentă

GARCH. Toți coeficienții ecuației varianței sunt semnificativi din punct de vedere

statistic, pentru un nivel de încredere de 95%, însemnând că informațiile din

momentele trecute influențează volatilitatea curentă a rentabilităților acțiunilor emise

de companiile simbolizate prin GPS, NKE, WY, AGNC, ENH, FLT, NFG. De asemenea, coeficienții semnificativi din punct de vedere statistic ne indică faptul că


250

modelele GARCH sunt corect specificate și validate, deci sunt potrivite pentru

modelarea volatilității rentabilităților în cazul acțiunilor emise de companiile

menționate. Suma coeficienților de persistență (α1 + β1) este calculată în ultima coloană a

Tabelului 4. Dacă valoarea sumei s-ar fi apropiat de 0, volatilitatea condiționată ar fi avut

tendința de a reveni rapid la medie. Însă, pentru datele analizate, suma coeficienților este

apropiată de valoarea 1 și chiar depășește această valoare în cazul companiilor GPS,

NKE, WY (care fac parte din grupul G1) și în cazul NFG (care face parte din G2). În

cazul companiilor simbolizate prin AGNC, ENH, FLT spunem că informațiile de pe piața

de capital (veștile pozitive sau negative) afectează varianța condiționată în mod persistent,

însemnând că schimbările mici la nivelul rentabilităților sunt urmate de schimbări mici,

iar schimbările mari de altele mari. În cazul companiilor simbolizate prin GPS, NKE,

WY (companii social responsabile) și NFG (companie care nu este social responsabilă)

suma coeficienților depășește valoarea 1 și spunem că avem de a face cu un proces

„exploziv”, și există posibilitatea ca modelul GARCH să nu fie valid. Caiado (2004) a investigat persistența volatilității și a observat că aceasta este

prezentă doar în cazul seriilor de timp de volatilitate construite pe baza datelor cu o

frecvență scăzută, dar nu și pentru cele construite pe baza datelor cu frecvență mare. Având aceste rezultate, considerăm că persistența volatilității poate fi

surprinsă prin intermediul modelelor GARCH, însă doar în cazul în care se

modelează serii de timp de volatilitate construite pe baza datelor cu frecvență scăzută.

La nivelul seriilor de timp de volatilitate construite pe baza datelor cu frecvență mare,

modelele GARCH se pot dovedi a fi neperformante, iar scopul acestora de a analiza persistența volatilității nu poate fi îndeplinit.

Modelele EGARCH se concentrează pe reacția pe care o are volatilitatea în condițiile apariției de noi informații pe piață. Din cele 17 modele estimate EGARCH,

10 modele au fost eliminate, și doar 7 modele estimate au fost validate demonstrându-se că reziduurile pătratice standardizate nu sunt autocorelate statistic semnificativ și

că modelele estimate nu mai au efecte ARCH. Coeficienții parametrii modelelor

validate se regăsesc în Tabelul 5. În coloanele 3 și 4 al Tabelului 5 se regăsesc coeficienții termenilor AR (1)

care intră în alcătuirea ecuației mediei condiționate. În coloana 6 sunt coeficienții lui α1, parametru ce măsoară asimetria

modelului. Deoarece toate valorile sunt pozitive, și sunt semnificative din punct de

vedere statistic, putem concluziona că la o creștere a volatilității, rentabilitatea va

crește și ea, deci între cele două variabile există o corelație pozitivă. Valorile

coeficienților lui în cazul companiilor social responsabile (T, PX, HRL) sunt, în medie, mai mici decât în cazul companiilor care nu sunt sociale responsabile (AFG, ARW, FNFG, HCC). Astfel, în cazul companiilor din grupul G1, corelația pozitivă

dintre rentabilitate și volatilitate este mai puțin pronunțată decât în cazul companiilor

din grupul G2.


251

Tabelul nr. 5. Coeficienții parametrilor modelelor estimate EGARCH Nr.col. 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Simbol Tip Model 𝛅𝟎 𝛅𝟏 𝛂𝟎 𝛂𝟏 𝛌 𝛂𝟐 𝛃𝟏 𝛃𝟐

T EGARCH(2,2) *0,0003 0,0176 -1,1071 0,3420 0,3068 *-0,0005 -0,0691 0,9258

PX EGARCH (1,2) 0,0029 -0,0619 -0,2839 0,1563 -0,0150 1,6404 -0,6833

HRL EGARCH(2,2) *0,0069 *-0,0550 -1,9636 0,3219 0,3074 0,0794 *-0,0281 0,6572

AFG EGARCH(2,2) *0,0006 -0,0759 -1,6023 0,3440 0,3822 *0,0268 *0,0481 0,6875

ARW EGARCH (1,2) *0,0062 *0,0062 -0,2908 0,1977 0,0192 1,3906 -0,4341

FNFG EGARCH(1,1) 0,0083 -0,1206 -1,2584 0,4520 0,1239 0,7092

HCC EGARCH(2,2) *0,0027 -0,0996 -0,0363 0,3418 -0,3354 0,0034 1,9429 -0,9506

Sursa: date prelucrate în programul statistic eViews *parametrii nu sunt semnificativi din punct de vedere statistic, valoarea aferentă probabilității .sig

fiind mai mare decât 0,05 În coloana 7 a Tabelului 5 se regăsesc coeficienții lui λ, parametru ce

măsoară asimetria. Toți coeficienții sunt semnificativi din punct de vedere statistic,

însemnând că informațiile au un important impact asimetric asupra volatilității.

Informațiile pozitive generează o volatilitate mai redusă decât informațiile negative în cazul companiei simbolizate prin PX (companie social responsabilă) și a celei

simbolizate prin HCC (companie care nu este social responsabilă) deoarece λ < 0. În cazul celorlalte companii, pentru care λ > 0, informațiile pozitive sunt mai

destabilizatoare decât informațiile negative. În cazul companiilor T, HRL, AFG,

ARW, FNFG valorile sunt mai mari decât 0, iar media valorilor coeficienților lui λ este mai mare la nivelul companiilor social responsabile decât la companiile care nu sunt social responsabile, însemnând că informațiile pozitive pot cauza o volatilitate

mai mare în cazul companiilor social responsabile decât în cazul companiilor incluse în a doua categorie.

Concluzii

Numeroase tehnici de analiză a volatilității rentabilității au fost dezvoltate de-a lungul timpului. Modelele heteroscedastice ARCH pot fi considerate cele mai utilizate modele econometrice pentru volatilitate. Odată cu inovațiile la nivelul

metodelor de tranzacționare pe piețele de capital, au apărut și noi tipuri de date, de

exemplu datele cu frecvență mare. Aplicabilitatea modelelor ARCH la seturi de date

cu frecvență mare este, în continuare, larg răspândită, dar performanța acestora tinde

să scadă. Christoffersen, Feunou, Jacobs și Meddahi (2012) au adus în atenție faptul

că odată cu utilizarea datelor cu frecvență mare, modelele de tip GARCH nu mai sunt

eficiente în analiza și prognoza volatilității. Aceeași concluzie a fost stabilită de

recenziile lui Hansen și Lunde (2005) care au argumentat că modelele GARCH nu

mai au o însemnată valoare practică deoarece pătratul rentabilităților zilnice nu mai

este un estimator eficient.


252

Totuși, pentru a alege cel mai potrivit model pentru un set de date (fie el

compus din date cu frecvență scăzută sau din date cu frecvență mare), este important

să cunoaștem caracteristicile mai multe tipuri de modele, să estimăm parametrii mai

multe modele, iar cel mai performant model va fi acela care va surprinde cel mai bine caracteristicile specifice seriilor de rentabilitate și volatilitate și va fi ales prin

intermediul criteriilor informaționale. Fiecare model poate avea o performanță mai ridicată decât celelalte modele,

însă nu în toate cazurile și nu pentru toate seturile de date. Datele disponibile sunt cele care trebuie analizate în primă instanță, apoi pot fi aplicate mai multe tipuri de

modele, iar modelul care poate explica cel mai bine volatilitatea rentabilității va fi

ales va fi ales ca cel mai performant model. Acest studiu discută caracteristicile modelelor heteroscedastice ARCH,

estimează parametrii a 3 extensii ale modelelor ARCH: GARCH, EGARCH,

GARCH-M și determină care este cel mai performant model pentru seturile de date

cu frecvență mare considerate. S-a utilizat o bază de date compusă din prețurile de tranzacționare la bursa

NASDAQ a 64 de acțiuni emise de companii social responsabile și companii care nu

sunt social responsabile, în perioada 12 Ianuarie – 14 Februarie 2015. Prețurile de

tranzacționare au fost înregistrate la intervale egale de timp de 5 minute.. Încă din etapa de descriere a datelor se confirmă ipoteza enunțată în

introducere, și anume că, în medie, există diferențe semnificative între rentabilitățile

acțiunilor emise de cele două categorii de companii. Surprinzător este faptul că

rentabilitățile investitorilor sunt mai mari când aceștia investesc în companii care nu

sunt social responsabile. Deoarece modelele GARCH-M nu au putut fi considerate mai performante

decât celelalte modele, au fost eliminate din analiză demonstrând faptul că

rentabilitatea și volatilitatea rentabilității nu sunt corelate, sau corelația lor nu este

semnificativă din punct de vedere statistic. Estimarea parametrilor modelelor GARCH dovedite a fi cel mai performante

în cazul seturilor de date aferente companiilor simbolizate prin GPS, NKE, WY, AGNC, ENH, FLT, NFG, ne permite să concluzionăm că informațiile din momentele

trecute influențează volatilitatea curentă a rentabilităților acțiunilor. Însă coeficientul

de persistență are o valoare mai mare decât 1 în cazul companiilor GPS, NKE, WY, NFG și poate împiedica validarea celor 4 modelele GARCH aferente.

Volatilitatea aferentă acțiunilor emise de 7 companii simbolizate prin T, PX,

HRL, AFG, ARW, FNFG, HCC poate fi estimată prin intermediul modelelor de tip EGARCH. Parametrii modelului ne transmit că volatilitatea și rentabilitatea sunt

corelate pozitiv, în mod special în cazul companiilor care nu sunt social responsabile, iar informațiile pozitive pot cauza o volatilitate mai mare în cazul companiilor social responsabile decât în cazul companiilor care nu sunt social responsabile, astfel, pentru a treia oară se confirmă ipoteza enunțată în introducere că există diferențe între

volatilitatea aferentă rentabilităților acțiunilor emise de cele două categorii de

companii.


253

Rezultatele obținute ne determină să punctăm următoarele aspecte cu privire

la performanța modelelor heteroscedastice pentru setul de date analizat: - Deoarece niciunul din modelele GARCH-M nu a fost potrivit seturilor

de date, concluzionăm că modelul GARCH-M este mai puțin performant

decât modelele GARCH și EGARCH. - Având în vedere faptul că 7 modele GARCH și 7 modele EGARCH au

fost validate, punem, în primă instanță, un semn de egalitate între

performanța celor două modele. - Totuși, coeficientul de persistență are o valoare mai mare decât 1 pentru

4 modele GARCH, deci există posibilitatea ca aceste modele să nu fie

valide. Astfel, doar 3 modele GARCH sunt 100% valide, comparativ cu cele 7 modele EGARCH validate. Așadar, modelele EGARCH sunt mai performante decât modelele GARCH în cazul seturilor de date analizate.

Confirmăm astfel și cea de-a două ipoteză a studiului și anume că modelele

GARCH și EGARCH sunt mai performante decât modelele GARCH-M, iar modelele EGARCH sunt mai performante decât modelele GARCH.

Totuși, cel mai important aspect de subliniat este acela că analiza a început cu

64 de seturi de date, dar din aceste 64 de seturi de date, modele heteroscedastice au putut fi validate doar în cazul a 10 seturi de date (7 modele EGARCH și 3 modele

GARCH); 54 de seturi de date nu au putut fi analizate prin intermediul modelelor heteroscedastice ARCH. Acest rezultat confirmă ipoteza că modelele ARCH prezintă

limite în cazul în care sunt utilizate seturi de date cu frecvență mare și se aliniază la

literatura de specialitate care a constatat până în prezent că datele cu frecvență mare

determină o performanță mai scăzută a modelelor heteroscedastice. Inovațiile la nivel econometric au dus la dezvoltarea modelelor bazate pe

conceptul de volatilitate realizată, modele care se pot aplica datelor cu frecvență

mare. De aceea, o direcție de cercetare este utilizarea acestor modele pentru a analiza volatilitatea rentabilității acțiunilor considerate în eșantion.

Este necesar să menționăm o limită a cercetării și anume: prețurile acțiunilor

nu sunt adaptate în raport cu informațiile importante care au afectat piața de capital în

zilele tranzacționabile considerate în eșantion și nici cu evenimentele de la nivel

corporativ, cum ar fi: repartizarea dividendelor, reorganizări, consolidări și majorări

de capital social, publicarea rezultatelor obținute în trimestrul 4 al anului 2014 etc. Studiul ar putea avea implicații asupra investitorilor pe piețe de capital,

determinându-i la o analiză mai amănunțită a companiilor care emit acțiunile în care

plănuiesc să investească, la o analiză mai atentă a implicațiilor pe care

responsabilitatea socială a corporațiilor o poate avea asupra rentabilităților și asupra

volatilității aferente rentabilităților acțiunilor.


254


Akgiray, Vedat. 1989. „Conditional Heterroscedasticity in Time Series of Stock Returns:

Evidence and Forecasts.” The Journal of Business 62 (1): 55-80. Andersen, Torben G., Tim Bollerslev, Peter F. Christoffersen și Francis X. Diebold.

2006. „Volatility and Correlation Forecasting.” In Handbook of Economic Forecasting, ed. Graham, Elliot, Clive Granger și Allan Timmermann, 778-878. Amsterdam.

Black, Fischer. 1976. „Studies of Stock Price Volatility Changes.” Proceedings of the 1976meetings of the American Statistical Association, Business and Economic Statistics 177-181.

Bollerslev, Tim. 1986. „Generalized Autoregressive Heteroskedasticity.” Journal Econometrics 31: 307-327.

Bollerslev, Tim. 2010. „Glossary to ARCH(GARCH).” În Volatility and Time Series Econometrics, ed. Tim Bollerslev, Jeffrey Russell și Mark Watson, 137-163. Oxford University Press.

Bollerslev, Tim, Robert F. Engle și Daniel B. Nelson. 1986. „ARCH Models.” În

Handbook of Econometrics, Volumul IV, ed. Robert F. Engle și Daniel McFadden,

2959-3038. Elsevier Science B.V. Brooks, Chris. 2008. Introductory Econometrics for Finance. Second Edition.

Cambdridge: Cambridge University Press. Caiado, Jorge. 2004. „Modelling and forecasting the volatility of the Portuguese stock

index PSI-20.” Munich Personal RePEc Archive (MPRA), Paper No. 2304. Chirilă, Viorica. 2013. „Analysis of the Returns and Volatility of the Environmental

Stock Leaders.” CES Working Papers 5 (3): 359-377. Chirilă, Viorica și Ciprian Chirilă. 2012. „Relation Between Expected Return and

Volatility atBucharest Stock Exchange, on Business Cycle Stages.” Annales Universitatis Apulensis, Series Oeconomica 14 (1): 149-163.

Christoffersen, Peter, Bruno Feunou, Kris Jacobs și Nour Meddahi. 2012. „The Economic

Value of Realized Volatility: Using High-Frequency Returns for Option Valuation.”

Bank of Canada Working Paper. Coulson, Edward N. și Russell P. Robins. 1985. „Aggregate economic activity and the

variance of inflation: Another look.” Economics Letters 17(1-2): 71-75. Elyasiani, Elyas și Iqbal Mansur. 1998. „Sensitivity of the bank stock returns distribution

to changes in the level and volatility of interest rate: a GARCH-M model.” Journal of Banking and Finance 22 (5): 535-563.

Engle, Robert F. 1982. „Autoregressive Conditional Heteroscedasticity with Estimates of

the Variance of United Kingdom Inflation.” Econometrica 50 (4): 987-1007. Engle, Robert F. și Dennis F. Kraft. 1983. „Multiperiod forecast error variances of

inflationestimated from ARCH models”. In Applied time series analysis of economic data, ed. Arnold Zellner, 293-302. Washington, DC: US Dept. Of Commerce, Bureau of the Census.

Engle, Robert F. și Tim Bollerslev. 1986. „Modeling the Persistance of Conditional

Variances”, Econometric REViews 5 (1): 1-50.


255

Engle, Robert F., David M. Lilien și Russell P. Robins. 1987. „Estimating Time Varying

Risk Premia in the Term Structure: The ARCH-M Model.” Econometrica 55 (2): 391-407.

Engle, Robert F. și Victor K. Ng. 1993. „Measuring and testing the impact of news on

volatility.” Journal of Finance 45 (5): 1749-1778. Fraser, Patricia. 1996. „UK excess share returns: firm size and volatility.” Scottish

Journal of Political Economy 43 (1): 71-84. Hall, Stephen G. 1991. „An application of the stochasting GARCH-in-mean model to risk

premia in the London metal exchange.” Manchester School of Economics and Social Studies 59 (Suplement): 57-71.

Hansen, Peter R. și Asger Lunde. 2005. „A forecast comparison of volatility models:

Does anything beat a GARCH(1,1)?” Journal of Applied Econometrics 20 (7): 873-889.

Hentschel, Ludger. 1995. „All in the Family: Nesting Symmetric and Asymmetric

GARCH Models.” Journal of Financial Economics 39 (1995): 71–104. Ionesco, Vladimir M. 2011. „The Performance of Implied Volatility in Forecasting Future Volatility: an Analysis of Three Major Equity Indices from 2004 to 2010.” Massachusetts

Institute of Technology. http://dspace.mit.edu/handle/1721.1/65805. Kullback, S. și Leibler, R.A. 1951. „On information and sufficiency”. Annals of

Mathematical Statistics 22 (1): 79–86. Lee, Jihyun,Tong S. Kim și Hoe Kyung Lee. 2011. „Return-Volatility Relationship in

High Frequency Data: Multiscale Horizon Dependency.” Studies in Nonlinear Dynamics & Econometrics 15 (1): Article 3.

Nelson, Daniel B. 1991. „Conditional Heteroskedasticity in Asset Returns: A New Approach.” Econometrica 59 (2): 347-370.

Pagan, Adrian R. și G. William Schwert. 1990. „Alternative Models for Conditional

Stock Volatility.” Journal of Econometrics 45: 267–290. Panait, Iulian și Ecaterina O. Slavescu. 2012. „Studiul volatilității si persistentei acesteia

pentru diferite frecvente la Bursa de Valori București cu ajutorul modelului

GARCH-M (1997-2012).” Economie Teoretică şi Aplicată 19 (5): 46-67. Tsay, Ruey S. 2005. Analysis of Financial Time Series. Second Edition. Hoboken, New

Jersey: John Wiley & Sons, Inc. Weiss, Andrew A. 1984. „ARMA models with ARCH errors”, Journal of Time Series

Analysis 5 (2): 129-143. Xekalaki, Evdokia și Stavros Degiannakis. 2010. ARCH Models for Financial

Applications. West Sussex: John Wiley and Sons Ltd. Web-siteuri: Credit Suisse Research Institute. 2015. Responsible Investing: Does It Pay to Be "Bad"?,

articol disponibil la: https://www.credit-suisse.com/ch/en/news-and-expertise/research/credit-suisse-research-institute/news-and-videos.article.html/article/pwp/news-and-


256

expertise/2015/03/en/responsible-investing-does-it-pay-to-be-bad.html, accesat 25 Martie 2015

https://www.google.com/finance, accesat în perioada 12 Ianuarie – 13 Februarie 2015 http://investexcel.net/free-intraday-stock-data-excel/, accesat în perioada 12 Ianuarie – 13

Februarie 2015 http://www.thecro.com/files/100BestList.pdf, accesat 13 Martie 2015 http://www.thecro.com/files/Blacklist.pdf, accesat 13 Martie 2015

https://www.google.com/finance

http://investexcel.net/free-intraday-stock-data-excel/

http://www.thecro.com/files/100BestList.pdf

http://www.thecro.com/files/Blacklist.pdf


257

Creşterea performanţelor intervenţiilor în cazul

dezastrelor prin utilizarea sistemelor spaţiale de asistare a

deciziilor

Silviu-Ioan Bejinariu

Scopul acestui studiu este de a propune modalităţi novatoare şi realiste de

asistare a deciziilor şi modelare a intervenţiilor în cazul apariţiei unor situaţii de

urgenţă, folosind metode moderne de optimizare bazate pe utilizarea Infrastructurii de

Informaţii Spaţiale. Este cunoscut faptul că în cazul apariţiei unor evenimente deosebite,

procedurile puse la punct pe diferitele niveluri organizatorice ale Departamentului de Intervenţii în Situaţii de Urgenţă nu reuşesc să răspundă în mod optim în toate

cazurile, în sensul că nu întotdeauna sunt activate unităţile cu capacitatea de

intervenţie adecvată situaţiei apărute, sau aflate la cea mai mică distanţă de locaţia în

care a avut loc evenimentul. Există două cazuri, pe de o parte cele de intervenţie în cazul unor evenimente

deosebite, dezastre, în care se pune problema alocării de resurse cu minimizarea

timpului de intervenţie pentru salvarea posibilelor victime şi pe de altă parte cea în

care este necesară înlăturarea efectelor dezastrelor, în care este necesară alocarea

resurselor cu maximizarea capacităţii de intervenţie şi minimizarea costului acesteia. Aceste situaţii se caracterizează prin faptul că unităţile de intervenţie se află la

locaţii diferite de cele la care se produce evenimentul, în unele cazuri chiar la distanţe

considerabile. Dacă în cele mai multe cazuri, la apariţia unor dezastre sau evenimente

deosebite, locaţia şi necesarul de capacitate de intervenţie sunt cunoscute, fiind transmise de martori folosind reţelele de comunicaţii, în cazul producerii unui cutremur de intensitate mare, reţelele de comunicaţie nu mai pot fi utilizate iar

locaţiile în care este necesară intervenţia sunt cunoscute doar cu o anumită

probabilitate. De aceea, este acordată o importanţă deosebită studiului riscului seismic, prin întocmirea hărţilor de risc în special în zonele urbane în care există

aglomerări de populaţie, infrastructură şi în care riscul pierderilor de vieţi omeneşti şi

respectiv materiale este mai mare.





258

Utilizarea Infrastructurii de Informaţii Spaţiale (IIS) şi a Sistemelor de

Informaţii Geografice (SIG) este întâlnită în toate domeniile de activitate, deoarece

poziţionarea geografică a obiectelor fie ele naturale sau produse de om, fenomenelor,

activităţilor este un element important pentru caracterizarea acestora. În cazul managementului situaţiilor de risc, utilizarea IIS permite gestionarea situaţiilor de

urgenţă de după producerea fenomenului, luarea de decizii corecte şi rapide pentru

salvarea victimelor şi reducerea riscului producerii de evenimente post-seism.

1. Sisteme spaţiale pentru asistarea deciziilor

În acest capitol este prezentat modul de utilizare al sistemelor de informaţii

geografice în asistarea deciziilor legate de fenomene sau evenimente ce pot apare în cadrul unei comunităţi (poluare, cutremur, accidente colective, accidente rutiere).

1.1. Baze de date geospaţiale Un Sistem Informatic Geografic (SIG) este un sistem informatic ce permite

achiziţia, stocarea, validarea, integrarea, manipularea, analiza şi vizualizarea datelor

legate de puncte de pe suprafaţa pământului (Open Geospatial Consortium 2015). Datele ce descriu informaţii legate de obiecte şi fenomene caracterizate prin poziţia

lor geografică, poartă numele de date geospaţiale. Altă definiţie, mai completă, în

sensul că integrează toate resursele ce participă la prelucrarea datelor geospaţiale

defineşte un SIG ca fiind un ansamblu coerent de echipamente de calcul, aplicaţii,

informaţii, persoane, reguli şi metode de lucru care permit gestionarea informaţiilor

descriptive cu repartiţie teritorială în directă corelaţie cu hărţile geo-topografice ale teritoriului respectiv (Sugumaran 2011).

O bază de date geospaţială integrează informaţii provenind din diverse surse

ce au diferite forme de reprezentare: imagini matriceale (aeriene, satelitare, hărţi

topografice scanate), imagini vectoriale, măsurători topografice, baze de date

relaţionale. Avantajele asocierii informaţiei cu poziţia geografică constau în reducerea

nivelului de redundanţă, posibilitatea de interconectare a mai multor baze de date

precum şi posibilitatea de vizualizare cu diferite niveluri de detaliere. Bazele de date geospaţiale sunt utilizate în cele mai diverse domenii de activitate, în care poziţionarea geografică are un rol important: geografie, cartografie, cadastru,

geologie, urbanism, agricultura, hidrologie, protecţia mediului, transporturi, precum şi

domenii cu caracter socio-economic: statistică, evidenţa populaţiei, demografie,

comerţ, finanţe, cultură. Cel mai important atribut al unui SIG este acela că utilizarea poziţiei

geografice ca factor comun, permite interconectarea datelor şi analiza comună a

informaţiilor din cele mai diverse domenii. Astfel a apărut conceptul de Infrastructură

de Informaţii Spaţiale (IIS) ce include toate informaţiile cu referinţă geospaţială

specifice unei unităţi teritoriale şi asigură un management eficient al acesteia (Niculiţă 2009).


259

În acest context, prin directiva 2007/2/CE a Parlamentului European şi a

Consiliului Uniunii Europene din 14 martie 2007 s-a instituit infrastructura pentru informaţii spaţiale în Comunitatea Europeană - INSPIRE. Aceasta are ca scop coordonarea între utilizatorii şi furnizorii de informaţii la nivelul Uniunii, astfel încât

să fie posibil schimbul, partajarea, accesul şi utilizarea datelor spaţiale şi de mediu

interoperabile precum şi a serviciilor asociate acestora. Directiva se referă la

informaţiile deţinute în format electronic de către autorităţile publice şi sunt

organizate în 3 anexe (Parlamentul European 2007): - Anexa 1: sisteme de referinţă, caroiaj geografic, denumiri geografice,

unităţi administrative, adrese, parcele cadastrale, reţele de transport,

hidrografie şi zone protejate, - Anexa 2: elevaţie, acoperire terestră, ortoimagini, geologie, - Anexa 3: unităţi statistice, clădiri, soluri, utilizarea terenului, sănătate şi

siguranţă umană, servicii de utilitate publică şi servicii publice, instalaţii

de supraveghere a mediului, instalaţii de producţie şi industriale,

instalaţii agricole şi pentru acvacultură, repartizarea populaţiei – demografie, zone de administrare/ restricţie/ reglementare şi unităţi de

raportare, zone de risc natural, condiţii atmosferice, caracteristici

geografice meteorologice, caracteristici geografice oceanografice, regiuni maritime, regiuni biogeografice, habitate şi biotopuri,

repartizarea speciilor, resurse energetice şi resurse minerale. Instituirea Infrastructurii de Informaţii Spaţiale la nivelul Uniunii Europene

oferă avantajul inter-operabilităţii la nivelul statelor membre în cazul apariţiei unor

situaţii critice la nivel global. 1.2. Infrastructura de informaţii spaţiale pentru managementul

situaţiilor de risc Pentru managementul situaţiilor de risc este necesară constituirea unei colecţii

de date formate dintr-o bază de date geospaţiale şi baze de date externe. Baza de date

geospaţiale include (Figura nr. 1): - Harta digitală – descrierea geometrică a obiectelor spaţiale, forma şi

poziţia geografică a obiectelor naturale sau construite de om, aflate în

zona studiată. În funcţie de tipul acestora, obiectele spaţiale sunt

organizate în straturi. - Baza de date internă – date descriptive, reprezintă valorile unor atribute

specifice obiectelor sau fenomenelor geografice din harta digitală. În fapt, fiecărui strat al hărţii digitale îi este asociat o tabelă, iar fiecărui element îi este asociată o înregistrare în tabela corespunzătoare.

- Baze de date externe – informaţii suplimentare specifice problemei analizate şi care nu sunt în mod necesar asociate unui anumit element din harta digitală.


260

Figura nr. 1. Structura unei platforme de tip SIG

Sursa: reprezentare proprie Elementele de pe harta digitală sunt de obicei descrieri vectoriale ale

contururilor elementelor respective. Un format consacrat este standardul shape al firmei ESRI, ce este utilizat de ArcGIS, cea mai cunoscută platformă de tip SIG (ESRI 2014). Formatul shape utilizează ca elemente grafice de bază: puncte, secvenţe de linii şi poligoane, simple sau multiple, specificate prin coordonatele 2D / 3D ale punctelor ce descriu conturul. Baza de date internă utilizează fişiere DBF în format specific dBase / FoxPro.

Pentru manipularea bazei de date geografice în cadrul experimentelor ce vor fi descrise în continuare a fost utilizată aplicaţia NetSET Map (DataInvest 2008), de tip Sistem de Informaţii Geografice. A fost utilizată harta vectorială corespunzătoare municipiului Iaşi ce conţine straturile descrise mai jos (Figura nr. 2):

- Clădiri – strat de tip poligon ce conţine descrierea contururilor clădirilor (locuinţe, industriale, publice, etc.) din suprafaţa studiată;

- Clădiri anexe – strat de tip poligon ce conţine descrierea contururilor clădirilor anexe (magazii, garaje, etc.) din suprafaţa studiată;

- Spaţii verzi – strat de tip poligon ce descrie contururile zonelor cu spaţii verzi, parcuri, etc.

- Ape – strat de tip poligon, ce conţine descrierea vectorială a contururilor

zonelor acoperite de apă, fie ele curgătoare sau acumulări. - Drumuri – strat de tip multi-linie ce descrie infrastructura de transport de

tip drumuri. - Tramvai – strat de tip multi-linie ce descrie căile de rulare a tramvaielor, - Căi ferate – strat de tip multi-linie ce descrie infrastructura de căi ferate, - Unităţi medicale – strat de tip punct care specifică poziţia geografică a

unităţilor medicale,


261

- Secţii poliţie – strat de tip punct care specifică poziţia geografică a

secţiilor de poliţie, - Unităţi ISU / SMURD – strat de tip punct care specifică poziţia

geografică a unităţilor de intervenţie în situaţii de urgenţă. - Adrese. Pentru fiecare strat, baza de date internă include informaţii specifice fiecărui

element de pe stratul respectiv. Un caz separat este stratul „Adrese” care permite

asocierea unei poziţii punctuale şi identificarea elementelor de pe celelalte straturi, care în general au o descriere de tip poligon sau multi-linie. Baza de date asociată

stratului de adrese, conţine în principal următoarele informaţii: Identificator unic

(asigură legătura cu înregistrările din bazele de date externe), Tip cale acces (şosea,

stradă, fundac, etc.), Denumire, Număr, Bloc, Scara.

Figura nr. 2. Harta vectorială a municipiului Iaşi. Sunt evidenţiate prin simboluri

unităţile de intervenţie, unităţile medicale şi evenimentele curente ce necesită

intervenţia acestora Sursa: captură din aplicaţia NetSET Map

1.3. Baza de date cu informaţii despre evenimente şi unităţi de

intervenţie În funcţie de tipul situaţiilor analizate sunt utilizate straturi şi structuri de date

diferite, cum ar fi: în cazul poluării de către unităţi industriale: tipuri de poluare,

propagare, efecte, iar pentru cazul seismelor: informaţii despre gradul de risc al

clădirilor, populaţie expusă riscului precum şi riscuri de evenimente în unităţi

economice. În cazul problemei descrise în acest studiu, structura bazelor de date utilizate este detaliată în paragraful 3.1.


262

2. Asistarea deciziilor în situaţii de risc

Unul dintre aspectele importante legate de asistarea deciziilor în situaţii de risc

sau criză este cel al alocării unităţilor de intervenţie pentru reducerea pagubelor,

înlăturarea efectelor şi nu în ultimul rând salvarea victimelor diverselor evenimente

apărute. Pentru aceasta este necesară o alocare a acestor resurse astfel încât efectele

intervenţiei să fie maxime, în timpul cel mai scurt şi cu costuri cât mai reduse. De

asemenea, se poate pune problema intervenţiei cu un număr mai mic de unităţi decât cel

al evenimentelor unde acestea sunt necesare. Aceste situaţii apar în special în cazul unor

dezastre naturale, accidente colective sau alte accidente cu un număr ridicat de victime.

Sistemul de asistare a deciziilor are sarcina de a pune la dispoziţia decidentului în mod

automat un număr de soluţii dintre care va fi aleasă cea mai bună, având în vedere şi criterii ce nu au putut fi luate în considerare în procesarea automată. Generarea acestor

soluţii se reduce în fapt la rezolvarea unei probleme de optimizare multicriterială pentru

alocarea resurselor. Printre metodele cele mai nou folosite în astfel de probleme de optimizare

sunt metodele meta-euristice bazate pe utilizarea algoritmilor evolutivi (genetici), algoritmi de tip swarming (Particle Swarm Optimization, Bacterial Foraging Optimization), reţele neuronale (Brownlee 2011; Cruz 2010). Lones (2014) trece în revistă principalele tehnici meta-euristice care stau la baza algoritmilor de tip „nature-inspired” utilizaţi în optimizare. Algoritmii de acest tip sunt clasificaţi în următoarele

categorii: meta-euristici de căutare locală (Neighbourhood Search, Hill Climbing, Multi-Start, Adaptive Memory Programming); algoritmi evolutivi (Population-Based Search, Intermediate Search); algoritmi de tip swarming (Directional Search, Variable Neighbourhood Search). De asemenea sunt puse în evidenţă posibilităţi de utilizare a unor algoritmi hibrizi, ce combină algoritmii meta-euristici, în funcţie de specificul

problemei de rezolvat. Li (2012) propune o metodă bazată pe utilizarea algoritmului

PSO (Particle Swarm Optimization) ce permite obţinerea de soluţii Pareto optimale pentru optimizările multi-obiectiv. Este propusă o strategie pentru deplasarea

particulelor în PSO bazată pe similaritatea între particule, care permite menţinerea

soluţiilor în frontul optimal Pareto. Utilizarea algoritmilor genetici pentru optimizarea multicriterială este evidenţiată de Nouiri (2014). Este prezentată o implementare a

unei aplicaţii de optimizare în gestionarea resurselor de apă, în scopul reducerii

costurilor de alimentare cu apă în condiţiile în care trebuie respectate restricţii legate de salinitatea apei dar şi restricţii impuse de reţeaua de alimentare şi poziţionarea

surselor de apă. În literatură sunt prezentate şi alte abordări ale unor probleme de

optimizare multicriterială bazate pe algoritmii Particle Swarm Optimization (Gong 2012; Hu 2002; Taşgetiren 2012; Kun 2013), Bacterial Foraging Optimization (Devi

2014; Niu 2013) şi algoritmi genetici (Das 2013; Fogue 2013; Li 2013).


263

2.1. Algoritmi de optimizare de inspiraţie biologică 2.1.1. Algoritmul de optimizare de tip „hrănirea bacteriilor” Algoritmul de optimizare de tip „hrănirea bacteriilor” (Bacterial Foraging

Optimization Algorithm - BFOA) este un algoritm de inspiraţie biologică, inspirat din

comportamentul de hrănire a vieţuitoarelor care încearcă să obţină hrană maximizând

energia acumulată pe unitatea de timp (Liu 2002; Passino 2003; Passino 2005).

Modelul bazat pe hrănirea vieţuitoarelor este recomandat în problemele de optimizare

deoarece strategia vieţuitoarelor este de a urmări să maximizeze energia prin căutarea zonelor bogate în hrană şi evitarea celor bogate în substanţe nocive. Algoritmul

BFOA este bazat pe modelul bacteriei Escherichia coli al cărui comportament este

unul dintre cele mai studiate şi cunoscute. Descrierea algoritmului Bacterial Foraging Optimization Algorithm În tehnica de optimizare numită „hrănirea bacteriilor” (BF - Bacterial

Foraging), funcţia obiectiv evaluează efortul depus de bacterie pentru găsirea hranei.

O colonie de bacterii încearcă să optimizeze efortul prin parcurgerea următoarelor repetată a următorilor paşi: chemotaxie, grupare, reproducere şi eliminare – dispersie (Figura nr. 3). Numărul de bacterii din colonie reprezintă numărul de soluţii ce sunt

determinate, iar cea care reuşeşte să optimizeze costul, indică prin coordonatele

poziţiei sale soluţia finală. Drept urmare, bacteriile coloniei se deplasează într-un spaţiu multidimensional de dimensiune egală cu numărul de variabile al problemei de

optimizare.

Iniţializarea coloniei de bacterii for l = 1 to Numărul paşilor de eliminare - dispersie for k = 1 to Numărul paşilor de reproducere for j = 1 to Numărul paşilor de chemotaxie for fiecare bacterie din colonie execută tumble şi evaluează noua poziţie actualizează cea mai bună soluţie, dacă este cazul while noua poziţie este mai bună decât cea anterioară Execută swim şi evaluează noua poziţie actualizează cea mai bună soluţie, dacă este cazul end while end for end for aplică reproducere end for aplică eliminare - dispersie end for

Figura nr. 3. Structura algoritmului de optimizare BFOA Sursa: reprezentare proprie după (Passino 2005)


264

Chemotaxia Un pas de chemotaxie este definit ca o rotire şi o deplasare într-o direcţie

aleasă aleatoriu urmată eventual de un număr de deplasări în aceeaşi direcţie.

unde 𝜃𝑖(𝑗, 𝑘, 𝑙) este poziţia bacteriei 𝑖 la pasul 𝑗 de chemotaxie, pasul 𝑘 de reproducere şi pasul 𝑙 de eliminare-dispersie, 𝐶(𝑖) este lungimea pasului de chemotaxie al bacteriei 𝑖, iar 𝜑(𝑗) este o direcţie generată aleatoriu la pasul 𝑗.

Durata de viaţă a unei bacterii este indicată prin numărul de paşi de chemotaxie

𝑁𝑐 care vor fi parcurşi. Dacă la noua poziţie 𝜃𝑖+1(𝑗 + 1, 𝑘, 𝑙) valoarea costului 𝐽(𝑖, 𝑗 +1, 𝑘, 𝑙) este mai mică decât la poziţia anterioară, deci deplasarea a fost într-o direcţie

favorabilă, se continuă deplasarea în aceeaşi direcţie atât timp cât valoarea costului se

reduce, fără a depăşi însă un număr maxim de paşi, notat 𝑁𝑆. Gruparea Gruparea bacteriilor este determinată de faptul că pentru optimizarea hrănirii

acestea semnalează între ele prezenţa unui mediu propice prin emiterea unui semnal

de atragere, respectiv nociv prin emiterea unui semnal de respingere. Deplasarea în timp a bacteriilor sub efectul semnalelor de atragere respectiv de respingere produce o grupare a acestora. Fenomenul este modelat prin modificarea valorii funcţiei cost, în

funcţie de contextul curent în care se află bacteria. Reproducerea După parcurgerea celor 𝑁𝐶 paşi de chemotaxie, un număr de bacterii, care au

acumulat o cantitate mai mare de nutrienţi, se reproduc prin divizare, fără mutaţii,

bacteriile nou generate păstrând poziţia bacteriei din care provin. Un număr egal de

bacterii care au acumulat o cantitate redusă de nutrienţi sunt eliminate din colonie

(Passino 2003). Pasul de reproducere este executat de 𝑁𝑟𝑒 ori. Eliminare şi dispersie Pe parcursul algoritmului sunt aplicaţi 𝑁𝑒𝑑 paşi de eliminare şi dispersie.

Oricare dintre bacteriile din colonie poate fi obiectul operaţiei de eliminare cu o

probabilitate 𝑝𝑒𝑑. Pentru a păstra constant numărul de membri ai coloniei, un număr

de bacterii egal cu cel al bacteriilor eliminate, sunt create în poziţii alese în mod

aleatoriu. Algoritmul reprezintă o simplificare a cazului real din considerente de

implementare. La finalul procesului de optimizare, soluţia optimă este indicată de

parametrii ce descriu poziţia în care a fost minimizată valoarea funcţiei cost. 2.1.2. Algoritmul Particle Swarm Optimization (PSO) Algoritmul „Particle Swarm Optimization” (PSO) de tip „Inteligenţa

roiurilor” este inspirat din comportamentul păsărilor de a se aduna în roiuri şi

comportamentul de învăţare al peştilor. Algoritmul este bazat pe o colonie de indivizi

(particule) care tind să se adune în zona optimă din domeniul problemei (Brownlee

𝜃𝑖(𝑗 + 1, 𝑘, 𝑙) = 𝜃𝑖(𝑗, 𝑘, 𝑙) + 𝐶(𝑖)𝜑(𝑗) (1)


265

2011; Kun 2013). La fel ca în ceilalţi algoritmi de inspiraţie biologică, parametrii

funcţiei de optimizat sunt codificaţi prin poziţia indivizilor din colonie, fiecare individ

reprezentând o posibilă soluţie. Iniţial, toate particulele sunt plasate în poziţii alese

aleatoriu şi au asignată şi o viteză de deplasare aleasă de asemenea în mod aleatoriu.

Pe parcursul algoritmului (Figura nr. 4), la fiecare modificare a poziţiei unei particule

este determinată şi valoarea funcţiei cost / obiectiv corespunzătoare noii poziţii. Sunt

păstrate valorile cele mai bune ale funcţiei cost şi poziţiile corespunzătoare atât pentru

fiecare particulă în parte (personal best) dar şi la nivel global, pentru tot roiul de

particule (global best).

Iniţializarea populaţiei de particule for fiecare particulă iniţializează poziţia, calculează viteza iniţială şi evaluează funcţia cost actualizează valorile personal best şi global best ale funcţiei cost end for for l = 1 to numărul de iteraţii for fiecare particulă actualizează viteza actualizează poziţia calculează valoarea funcţiei cost actualizează poziţia şi valoarea personal best actualizează poziţia şi valoarea global best end for end for

Figura nr. 4. Structura algoritmului PSO Sursa: reprezentare proprie după (Brownlee 2011)

Deplasarea unei particule în spaţiul problemei este influenţată de cea mai

bună poziţie anterioară a particulei curente dar şi de cea mai bună poziţie anterioară a

tuturor membrilor coloniei. Pentru aceasta, viteza unei particule este actualizată la

fiecare pas, după cum urmează (Brownlee 2011):

𝑣𝑖(𝑡 + 1) = 𝑤 × 𝑣𝑖(𝑡) + (𝑐1 × 𝑟𝑎𝑛𝑑() × (𝑝𝑖𝑏𝑒𝑠𝑡 − 𝑝𝑖(𝑡)))

+ (𝑐2 × 𝑟𝑎𝑛𝑑() × (𝑝𝑏𝑒𝑠𝑡 − 𝑝𝑖(𝑡))) (2)

unde: 𝑣𝑖(𝑡) reprezintă viteza de deplasare a particulei 𝑖, la momentul 𝑡, 𝑤 pondere, reprezentând inerţia particulelor, 𝑐1 şi 𝑐2 coeficienţi de învăţare, sunt ponderi pentru cea mai bună poziţie

anterioară a particulei curente şi respectiv cea mai bună poziţie

anterioară globală, 𝑝𝑖(𝑡) este poziţia particulei 𝑖 la momentul 𝑡, 𝑝𝑖

𝑏𝑒𝑠𝑡 este cea mai bună poziţie a particulei 𝑖 până la momentul curent al evoluţiei,


266

𝑝𝑏𝑒𝑠𝑡 este cea mai bună poziţie atinsă de toate particulele până la momentul

curent. Poziţia curentă a particulei este modificată prin efectuarea unei deplasări de

dimensiune 𝑣𝑖(𝑡 + 1):

𝑝𝑖(𝑡 + 1) = 𝑝𝑖(𝑡) + 𝑣𝑖(𝑡 + 1) (3) Viteza unei particule, care reprezintă de fapt pasul deplasării, are o valoare

redusă, fiind alese valori ce reprezintă un procent din dimensiunea spaţiului de

căutare. Pentru particulele care în cursul deplasării depăşesc domeniul problemei, pot

fi stabilite strategii de repoziţionare. Pentru algoritmul PSO au fost definite mai multe variante, bazate în general

pe alegerea unor strategii de grupare a particulelor. Una dintre aceste variante este reprezentată de algoritmul Multi Swarm Optimization, în care particulele sunt organizate în roiuri, iar modul de deplasare este influenţat de cea mai bună poziţie

anterioară a particulei curente, cea mai bună poziţie a particulelor din roiul curent şi

de cea mai bună poziţie globală (McCaffrey 2013). 2.2. Algoritmi de inspiraţie biologică în optimizarea multicriterială

pentru probleme de alocare a resurselor Formulările standard ale algoritmilor PSO şi BFO, permit optimizarea unei

singure funcţii obiectiv în timp ce în cazul problemelor de alocare a resurselor este

necesară îndeplinirea mai multor criterii de către soluţia optimă. Acestea se referă în

principal la maximizarea eficienţei, reducerea costului şi respectiv alocarea de resurse

pentru fiecare sarcină. Considerând că sunt disponibile un număr de 𝑁 resurse ce urmează a fi

alocate unui număr de 𝑀 sarcini, rezolvarea problemei constă în determinarea

matricei de decizie cu elemente având valori 0 sau 1 în funcţie de alocarea sau nu a

unei resurse pentru o anumită sarcină:

𝑋𝑖𝑗 = {1 𝑑𝑎𝑐ă 𝑟𝑒𝑠𝑢𝑟𝑠𝑎 𝑗 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑎𝑙𝑜𝑐𝑎𝑡ă 𝑠𝑎𝑟𝑐𝑖𝑛𝑖𝑖 𝑖 0 𝑑𝑎𝑐ă 𝑟𝑒𝑠𝑢𝑟𝑠𝑎 𝑗 𝑛𝑢 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑎𝑙𝑜𝑐𝑎𝑡ă 𝑠𝑎𝑟𝑐𝑖𝑛𝑖𝑖 𝑖

, 𝑖 = 1, … 𝑀, 𝑗 = 1, … 𝑁

Din punctul de vedere al minimizării costului intervenţiilor, condiţia de

minimizat este:

𝑚𝑖𝑛 ∑ ∑ 𝑐𝑖𝑗𝑋𝑖𝑗

𝑁

𝑗=1

𝑀

𝑖=1

, (4)

unde 𝑐𝑖𝑗 reprezintă costul alocării resursei 𝑗 pentru sarcina 𝑖.

Maximizarea eficienţei intervenţiei este reprezentată de condiţia:


267

𝑚𝑎𝑥 ∑ ∑ 𝑒𝑖𝑗𝑋𝑖𝑗

𝑁

𝑗=1

𝑀

𝑖=1

, (5)

unde 𝑒𝑖𝑗 reprezintă eficienţa alocării resursei 𝑗 pentru sarcina 𝑖.

Restricţiile problemei de alocare sunt:

∑ 𝑋𝑖𝑗

𝑀

𝑖=1

= 1, pentru fiecare 𝑗 = 1, … 𝑁, (6)

ce semnifică alocarea unei resurse pentru fiecare sarcină şi

∑ 𝑋𝑖𝑗

𝑁

𝑗=1

≤ 1, pentru fiecare i = 1, … 𝑀, (7)

în cazul în care numărul de resurse disponibile este mai mare decât cel al sarcinilor, respectiv

∑ ∑ 𝑋𝑖𝑗 = 𝑀

𝑁

𝑗=1

𝑀

𝑖=1

, (8)

în cazul în care numărul de sarcini este mai mare decât numărul de resurse şi unele

resurse pot fi alocate mai multor sarcini. În cazul alocării de resurse pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, avem un

caz puţin diferit, în sensul că echipajele de intervenţie sunt specializate pentru diferite

tipuri de situaţii posibile. În cazul în care numărul de situaţii la care trebuie intervenit

este mai mare decât disponibilul de resurse de un anumit tip, se recurge la trimiterea de echipaje de alt tip decât cel care ar asigura o eficienţă maximă. Această situaţie

este modelată prin introducerea unei funcţii de penalizare, care trebuie minimizată:

𝑚𝑖𝑛 ∑ ∑ 𝑝𝑡(𝑖)𝑡(𝑗)𝑋𝑖𝑗

𝑁

𝑗=1

𝑀

𝑖=1

(9)

unde 𝑝𝑡(𝑖)𝑡(𝑗) reprezintă penalizarea asociată alocării resursei 𝑗 pentru sarcina 𝑖, iar 𝑡(𝑗) şi 𝑡(𝑖) reprezintă tipul resursei alocate respectiv a sarcinii pentru care se face

alocarea. În cazul alocării resurselor, determinarea soluţiei presupune identificarea

matricei de decizie 𝑋𝑖𝑗 cu elemente din mulţimea {0,1} care specifică modul de

alocare. Din descrierea algoritmilor de inspiraţie biologică în paragrafele anterioare,

soluţia problemei este dată de poziţia particulelor într-un spaţiu multidimensional, în

care fiecare dintre coordonate reprezintă valorile parametrilor problemei de


268

optimizare şi sunt numere reale. În fapt, pentru uniformitate, valorile parametrilor

funcţiilor de optimizat sunt de cele mai multe ori scalate în intervalul [−1; +1], iar soluţia problemei este un punct în hiperintervalul [−1; +1]𝑛.

Pentru probleme de alocare a resurselor este necesară modificarea

algoritmilor de tip PSO respectiv BFOA după cum este descris în continuare.

Deoarece versiunile standard ale algoritmilor de inspiraţie biologică sunt dedicate

identificării unor soluţii ce ating valori extreme absolute ale unei singure funcţii

obiectiv, este necesară adaptarea acestora pentru găsirea unei mulţimi de soluţii

optime din frontul Pareto. Algoritmii modificaţi pentru optimizare multicriterială vor

fi referiţi în continuare ca MPSO şi MBFOA. Codificarea soluţiilor posibile în poziţia particulelor Utilizarea matricei de decizie pentru specificarea modului de alocare este

dificilă atât din punctul de vedere al manipulării cât şi datorită necesarului sporit de

memorie. Din acest motiv propunem utilizarea unui vector de alocare 𝐴𝑠𝑠𝑖𝑔𝑛 (𝑖), 𝑖 =1, … 𝑀 cu valori întregi ce indică numărul resursei alocate sarcinii 𝑖. Rezolvarea problemei presupune determinarea valorilor vectorului 𝐴𝑠𝑠𝑖𝑔𝑛, pentru care sunt îndeplinite condiţiile de optimizare. Dimensiunea problemei este în acest caz 𝑀, respectiv numărul de sarcini. Evoluţia particulelor / bacteriilor în domeniul

problemei, trebuie să asigure modificarea valorilor vectorului 𝐴𝑠𝑠𝑖𝑔𝑛, pentru identificarea soluţiei optimale. Modul de codificare al soluţiilor este similar în cazul

celor 2 algoritmi de optimizare utilizaţi. Iniţializarea populaţiei de particule Deoarece în acest caz, valorile din vectorul de alocare sunt numere întregi, iar

soluţiile trebuie să respecte restricţiile legate de alocarea cel puţin a unei resurse

pentru fiecare sarcină şi respectiv evitarea alocării de sarcini multiple pentru fiecare

resursă, iniţializarea populaţiei de particule respectiv bacterii este realizată după

algoritmul descris în Figura nr. 5.

for fiecare particulă for fiecare sarcină generează o valoare 𝑣𝑎𝑙 aleatorie în intervalul [0; 1] numărul resursei 𝑤𝑜𝑟𝑘𝑒𝑟 = 𝑣𝑎𝑙 × 𝑀 if numărul de resurse este mai mare decât numărul de sarcini or există resurse nealocate if resursa 𝑤𝑜𝑟𝑘𝑒𝑟 este deja asignată incrementează circular 𝑤𝑜𝑟𝑘𝑒𝑟 până la prima resursă liberă end if end if alocă resursa 𝑤𝑜𝑟𝑘𝑒𝑟 incrementează numărul de utilizări ale resursei 𝑤𝑜𝑟𝑘𝑒𝑟 end for evaluează valoarea funcţiei cost actualizează valorile personal best şi global best şi poziţiile


269

end for Figura nr. 5. Iniţializarea populaţiei de particule


În pasul pentru calculul numărului resursei alocate, în cazul în care cea

determinată în mod aleatoriu este deja alocată, este identificată următoarea resursă

liberă prin incrementare circulară, în sensul că, dacă valoarea depăşeşte numărul total

de resurse atunci se reia căutarea începând cu prima resursă. De asemenea, în cazul în

care numărul de sarcini este mai mare decât numărul de resurse, este permisă alocarea

mai multor sarcini pentru fiecare resursă, în cursul optimizării fiind utilizate

penalizări suplimentare pentru aceste situaţii. Actualizarea poziţiei populaţiei de particule Modul de deplasare a populaţiilor de particule (în cazul MPSO) respectiv

bacterii (în cazul MBFOA) este diferit şi de aceea va fi discutat în continuare separat

pentru fiecare algoritm. În cazul algoritmului MPSO, pentru actualizarea poziţiei populaţiei de

particule, în literatură sunt propuse diverse soluţii, dar unele dintre acestea au

dezavantajul complexităţii mari a calculului şi respectiv timpului mare de execuţie.

Aceste soluţii se bazează pe construirea unei noi asignări a resurselor, fără verificarea

restricţiilor din (7), (8), (9), urmată de reasignarea resurselor pentru fiecare sarcină

pentru care nu sunt verificate restricţiile. Ecuaţia (3) din versiunea standard a algoritmului pentru calculul deplasării

particulei este de utilizată astfel: - se calculează o deplasare a particulei în spaţiul 𝑀 dimensional, pentru

fiecare sarcină:

𝑣𝑖𝑗(𝑡 + 1) = 𝑤 × 𝑣𝑖𝑗(𝑡) + (𝑐1 × 𝑟𝑎𝑛𝑑() × (𝐴𝑠𝑠𝑖𝑔𝑛𝑖𝑗𝑏𝑒𝑠𝑡 − 𝐴𝑠𝑠𝑖𝑔𝑛𝑖𝑗(𝑡)))

+ (𝑐2 × 𝑟𝑎𝑛𝑑() × (𝐴𝑠𝑠𝑖𝑔𝑛𝑗𝑏𝑒𝑠𝑡 − 𝐴𝑠𝑠𝑖𝑔𝑛𝑖𝑗(𝑡)))

(10)

unde: 𝑣𝑖𝑗(𝑡) şi 𝑣𝑖𝑗(𝑡 + 1) sunt vitezele componentei 𝑗 a particulei 𝑖 la momentele 𝑡 şi

respectiv 𝑡 + 1 𝐴𝑠𝑠𝑖𝑔𝑛𝑖𝑗(𝑡) asignarea pentru sarcina 𝑗 la momentul 𝑡 pentru particula curentă 𝑖, 𝐴𝑠𝑠𝑖𝑔𝑛𝑖𝑗

𝑏𝑒𝑠𝑡 asignarea cea mai bună pentru sarcina 𝑗 pentru particula curentă 𝑖, 𝐴𝑠𝑠𝑖𝑔𝑛𝑗

𝑏𝑒𝑠𝑡 asignarea cea mai bună pentru sarcina 𝑗, pentru toată populaţia de

particule - în continuare sunt generate numere aleatoare 𝜌𝜖[0; 1] după o distribuţie

uniformă, pentru fiecare dintre resursele existente iar pentru cele care

verifică condiţia 𝜌 < 𝑆𝑖𝑔(𝑣𝑖𝑗(𝑡 + 1)), are loc asignarea (fără verificarea


270

restricţiilor). Funcţia 𝑆𝑖𝑔 este o funcţie de limitare sigmoidală utilizată

pentru a evita depăşirea domeniului problemei, 𝑆𝑖𝑔(𝑥) =1

1+𝑒−𝑥.

Această metodă de actualizare a populaţiei de particule presupune generarea

repetată de numere aleatoare şi calculul funcţiei sigmoidale. Chiar dacă în etapa

iniţială de actualizare această abordare nu este costisitoare, la momentul în care este verificată îndeplinirea restricţiilor, realocarea produce o creştere semnificativă a

timpului de procesare. Din acest motiv a fost propusă următoarea metodă de

actualizare, asemănătoare etapei de iniţializare, în sensul că verificarea restricţiilor are

loc simultan cu asignarea, iar în cazul în care o resursă este ocupată este alocată

următoarea resursă liberă.

for fiecare particulă 𝑖 for fiecare sarcină 𝑗 calculează valoarea deplasării 𝑣𝑖𝑗(𝑡 + 1) ca în (12) 𝑣𝑖𝑗(𝑡 + 1) = 𝑣𝑖𝑗(𝑡 + 1) 𝑚𝑜𝑑 𝑛𝑊𝑜𝑟𝑘𝑒𝑟𝑠 𝑤𝑜𝑟𝑘𝑒𝑟 = (𝐴𝑠𝑠𝑖𝑔𝑛𝑖j(𝑡) + 𝑣𝑖𝑗(𝑡 + 1) ) 𝑚𝑜𝑑 𝑛𝑊𝑜𝑟𝑘𝑒𝑟𝑠 if numărul de resurse este mai mare decât numărul de sarcini or există resurse nealocate if resursa 𝑤𝑜𝑟𝑘𝑒𝑟 este deja asignată incrementează circular 𝑤𝑜𝑟𝑘𝑒𝑟 până la prima resursă liberă end if end if alocă resursa 𝑤𝑜𝑟𝑘𝑒𝑟 incrementează numărul de utilizări ale resursei 𝑤𝑜𝑟𝑘𝑒𝑟 end for end for

Figura nr. 6. Actualizarea populaţiei de particule în cazul algoritmului PSO Sursa: reprezentare proprie

În cazul algoritmului de optimizare BFOA standard, în pasul de chemotaxie,

bacteriile se deplasează într-o direcţie aleasă aleatoriu, pe o distanţă prestabilită şi

continuă deplasarea în aceeaşi direcţie cât timp valoarea funcţiei obiectiv creşte /

descreşte. În cazul problemelor de alocare, când dimensiunea domeniului problemei

este dată de numărul de sarcini, componentele direcţiei sunt substituite cu valori care

modifică numărul resursei alocate pentru fiecare dintre sarcini. Astfel, actualizarea

poziţiilor bacteriilor este realizată folosind următorul algoritm:

for fiecare bacterie 𝑖 for fiecare sarcină 𝑗 𝑡𝑢𝑚𝑏𝑙𝑒(j) = 2 ∗ rand() − 1 𝑤𝑜𝑟𝑘𝑒𝑟(𝑗) = (𝐴𝑠𝑠𝑖𝑔𝑛𝑖j(𝑡) + 𝑡𝑢𝑚𝑏𝑙𝑒(𝑗) ∗ 𝑐𝑖 ) 𝑚𝑜𝑑 𝑛𝑊𝑜𝑟𝑘𝑒𝑟𝑠 if numărul de resurse este mai mare decât numărul de sarcini or există resurse nealocate if resursa 𝑤𝑜𝑟𝑘𝑒𝑟 este deja asignată


271

incrementează circular 𝑤𝑜𝑟𝑘𝑒𝑟 până la prima resursă liberă end if end if alocă resursa 𝑤𝑜𝑟𝑘𝑒𝑟 incrementează numărul de utilizări ale resursei 𝑤𝑜𝑟𝑘𝑒𝑟 end for end for

Figura nr. 7. Actualizarea populaţiei de particule în cazul algoritmului BFOA Sursa: reprezentare proprie

Valoarea lui 𝑡𝑢𝑚𝑏𝑙𝑒(𝑗) este generată în mod aleatoriu în intervalul [−1; +1],

iar dimensiunea 𝑐𝑖 a pasului de chemotaxie asigură modificarea resursei asignate pentru fiecare dintre sarcini.

Actualizarea valorilor optime locale şi globale În (Kun 2013) este propusă utilizarea de vecinătăţi dinamice pentru găsirea

mulţimii de soluţii optime, după cum este descris în continuare. Dacă se urmăreşte

maximizarea a două funcţii obiectiv 𝑓1 şi 𝑓2, evaluarea celei mai bune poziţii a

particulei curente (personal best) 𝑝𝑖𝑏𝑒𝑠𝑡 şi respectiv a celei mai bune poziţii globale

(global best) 𝑝𝑏𝑒𝑠𝑡 este realizată astfel:

1. În spaţiul valorilor primei funcţii obiectiv 𝑓1 este calculată distanţa între particula curentă şi

toate celelalte particule, 2. Sunt identificate cele mai apropiate 𝑛𝑣𝑒𝑐 particule în raport cu distanţa calculată în primul

pas, 3. Este evaluată valoarea celei de a doua funcţii obiectiv 𝑓2 pentru toate particulele din această

vecinătate. 4. Poziţia cea mai bună a particulei curente 𝑝𝑖

𝑏𝑒𝑠𝑡 este actualizată în cazul în care cel puţin una

între valorile funcţiilor obiectiv 𝑓1 şi 𝑓2 este mai mare decât valorile actuale corespunzătoare

particulei curente. 5. Poziţia cea mai bună 𝑝𝑏𝑒𝑠𝑡 este actualizată în cazul în care ambele valori ale funcţiilor

obiectiv 𝑓1 şi 𝑓2 sunt mai mari decât valorile actuale. Figura nr. 8. Procedura de actualizare a poziţiilor „personal best” şi „global best”

Sursa: adaptare proprie după (Kun 2013) Această variantă de utilizare a vecinătăţii dinamice prezintă dezavantajul că

pentru fiecare actualizare a valorilor şi poziţiilor optime este necesară sortarea

particulelor în funcţie de distanţa calculată în pasul 1, operaţie care poate fi

costisitoare în punctul de vedere al timpului de prelucrare dacă numărul de particule

este mare. Soluţia propusă în acest studiu constă în utilizarea în pasul 2 a unei

vecinătăţi dinamice a cărei dimensiune este calculată în funcţie de valoarea funcţiei 𝑓1 pentru particula curentă. Pentru actualizarea valorilor optime locală şi globală sunt

considerate toate particulele ale căror valori 𝑓1𝑘 𝜖 [𝑓1

𝑖(1 − 𝑑𝑣𝑒𝑐); 𝑓1𝑖(1 + 𝑑𝑣𝑒𝑐)], unde

𝑑𝑣𝑒𝑐 specifică dimensiunea vecinătăţii şi este o valoarea reală subunitară, iar 𝑓1𝑗

reprezintă valoarea primei funcţii obiectiv pentru particula 𝑘. Această abordare


272

permite eliminarea etapei de sortare, iar particulele din vecinătate sunt analizate într-o singură parcurgere a listei. Există dezavantajul că pentru valori inadecvate ale 𝑑𝑣𝑒𝑐 vecinătatea poate fi vidă.

3. Alocarea resurselor necesare intervenţiei în situaţii de urgenţă şi

risc

Metodele prezentate în paragrafele anterioare au fost utilizate în realizarea unui experiment privind alocarea unităţilor de intervenţie disponibile într-o unitate administrativă, în momentul apariţiei unor evenimente.

Ca mediu de lucru şi validare a metodelor de optimizare propuse a fost utilizată aplicaţia NetSET Map, componentă a pachetului NetSET, un sistem de

informaţii geografice produs de compania DataInvest S.R.L. Iaşi (DataInvest 2008).

Algoritmii de optimizare multicriterială de tip „Bacterial Foraging Optimization” şi

„Particle Swarm Optimization” au fost implementaţi ca module separate ale aplicaţiei

împreună cu interfaţa pentru utilizare. Implementarea a fost realizată în C++, folosind

mediul de dezvoltare Microsoft Visual Studio 2008 (Figura nr. 9).

Figura nr. 9. Fluxul informaţional pentru optimizare multicriterială în aplicaţia

NetSET Map Sursa: reprezentare proprie

3.1. Definirea problemei La nivelul unei unităţi administrative sunt disponibile un număr de unităţi de

intervenţie, fiecare dintre acestea cu un număr de echipaje specifice pentru diferite

tipuri de intervenţii. Având în vedere faptul că în cazul apariţiei unei situaţii de

urgenţă este necesară alocarea resurselor într-un mod care să permită o intervenţie

optimă atât din punctul de vedere al tipului de resurse utilizate în intervenţie precum

şi a timpului de răspuns, este propusă în acest studiu o abordare a problemei de

optimizare multicriterială folosind algoritmii de tip MPSO şi MBFOA descrişi în

paragrafele anterioare.


273

3.1.1. Tipuri de unităţi de intervenţie În continuare, tipurile de unităţi de intervenţie au fost alese folosind

clasificarea unităţilor mobile utilizate de ISU-SMURD (SMURD 2014) şi anume: - Unităţi mobile: Unitate mobilă de prim-ajutor şi evacuare a victimei (PA-T);

Unitate mobilă de terapie intensivă mobilă (TIM); Echipaj de terapie

intensivă mobilă nou-născuţi (TIM-NN). - Unităţi de intervenţii speciale şi transport: Transport personal şi multiple

victime; Maşină de comandă; Maşină de suport logistic; Maşină de

intervenţie rapidă pentru medic de urgenţă; Maşină de descarcerare

(M_DESC); Maşină intervenţie accidente colective şi calamităţi (M_AC_C);

Maşină de intervenţie accidente rutiere (M_AR); Barca de salvare. - Unităţi de Salvare Aeriană: Echipaj de salvare aeriană (M_ESA); Echipaj de

ambulanţă aeriană (EAA). Serviciul Judeţean de ambulanţă îşi clasifică altfel maşinile de intervenţie, dar

acestea pot fi asimilate clasificării utilizate de SMURD (Ambulanţa 2014): Ambulanţă de tip C2 destinată intervenţiei medicale de urgenţă la cel mai înalt nivel şi transportului medical asistat al pacientului critic; Ambulanţe de tip B1/B2 destinate intervenţiei de urgenţă şi transportului medical asistat al pacienţilor; Ambulanţe de tip A1 destinate transportului sanitar neasistat al unui singur pacient (A1), al unuia sau al mai multor pacienţi (A2); Ambulanţe pentru consultaţii de urgenţă la domiciliu.

3.1.2. Informaţii utilizate în procesul de optimizare În procesul de alocare a resurselor sunt utilizate 2 categorii de informaţii:

- Informaţii statice: baza de date geografice (BDG), care conţine descrierea

vectorială a zonei studiate şi baza de date cu informaţii asociate. Informaţiile

sunt organizate în straturi, cele utilizate efectiv în procesul de optimizare fiind: o stratul „Drumuri” cu informaţii despre căile de acces, necesar pentru

determinarea distanţelor minime, o stratul „Unităţi_Intervenţie”, care permite poziţionarea spaţială a unităţilor

de intervenţie. Baza de date internă asociată stratului conţine informaţii despre capacitatea de intervenţie, respectiv tipul şi numărul echipajelor disponibile (Tabelul nr. 1).


274

Tabelul nr. 1. Structura bazei de date interne a stratului „Unităţi_Intervenţie” Nume câmp Tip Conţinut NSET_IND Integer Identificator unic DENUMIRE Char(100) Denumirea unităţii de intervenţie ISU_SMURD Integer Flag, indică faptul că este o unitate ISU PA_T Integer Număr echipaje de prim ajutor disponibile TIM Integer Număr echipaje terapie intensivă disponibile TIM_NN Integer Număr echipaje terapie intensivă nou născuţi disponibile M_DESC Integer Număr echipaje pentru descarcerare disponibile

M_AC_C Integer Număr echipaje pentru intervenţie în caz de accidente colective şi calamităţi

M_AR Integer Număr echipaje pentru intervenţii la accidente rutiere disponibile M_ESA Integer Număr echipaje de salvare aeriană disponibile M_POMP Integer Număr echipaje pompieri disponibile


- Informaţii dinamice, legate de evenimentele apărute şi care necesită

intervenţia unităţilor specializate. Aceste informaţii sunt preluate prin

sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi plasate pe harta vectorială

în vederea alocării resurselor de intervenţie disponibile. Baza de date internă

conţine câmpurile: R_PA_T, R_TIM, R_TIM_NN, R_DESC, R_AC_C,

R_AR, R_ESA şi R_POMP în care este specificat necesarul de echipaje de

intervenţie de fiecare tip (aceleaşi cu cele descrise în Tabelul nr. 1). Baza de date geografice include şi informaţii despre unităţile medicale şi

secţiile de poliţie, dar acestea nu sunt utilizate în experimentul prezentat în

continuare. Elementelor din aceste straturi le sunt alocate simboluri grafice specifice pentru o mai uşoară localizare pe hartă (Figura nr. 2).

Au fost efectuate două experimente, diferite prin numărul de echipaje de

intervenţie necesare. În primul experiment necesarul de echipaje este mai mic decât numărul de echipaje disponibile, iar în cel de-al doilea caz, necesarul este mai mare decât disponibilul.

Numărul de echipaje disponibile pentru fiecare tip de intervenţie este

prezentat în tabelul de mai jos. În cele 4 unităţi de intervenţie, dintre care 2 sunt

detaşamente de pompieri, există un total de 36 de echipaje.

Tabelul nr. 2. Disponibilul de echipaje de intervenţie în cazul ambelor experimente DENUMIRE ISU_SM PA_T TIM TIM_NN M_DESC M_AC_C M_AR ESA M_POMP ISUJ Iaşi 1 2 2 1 2 2 2 1 0 SJA Iaşi 0 4 4 0 0 4 4 0 0 Det.1 Pompieri 0 0 0 0 0 0 0 0 4 Det.2 Pompieri 0 0 0 0 0 0 0 0 4

TOTAL 6 6 1 2 6 6 1 8 Sursa: reprezentare proprie, date experimentale


275

Cele patru unităţi din Tabelul nr. 2 vor fi referite în continuare prin numere de la 0 la 3.

Chiar dacă unele dintre acestea sunt specifice anumitor intervenţii, putem

considera că ele pot interveni şi în alte situaţii, dar mai puţin eficient, caz în care

valoarea funcţiei de penalizare este mai mare ca 0 (Tabelul nr. 3).

Tabelul nr. 3. Valorile funcţiei de penalizare în funcţie de tipul echipajului alocat şi

tipul de echipaj necesar TIP ECHIPAJ ALOCAT LA EVENIMENT PA_T TIM TIM_NN M_DESC M_AC_C M_AR ESA M_POMP

TIP

EC

HIP

AJ

NE

CE

SAR

LA

E

VE

NIM

EN

T

PA_T 0 10 50 100 50 10 10 100 TIM 10 0 50 100 50 50 10 100

TIM_NN 10 10 0 100 50 50 10 100 M_DESC 100 100 100 0 100 100 100 100 M_AC_C 10 10 50 100 0 50 10 100

M_AR 10 10 50 100 10 0 10 100 ESA 50 50 50 100 50 50 0 100

M_POMP 100 100 100 100 100 100 100 0 Sursa: reprezentare proprie, date experimentale

3.2. Experimente În continuare sunt prezentate rezultatele obţinute prin utilizarea celor doi

algoritmi de optimizare pentru alocarea multicriterială a resurselor în cazul în care necesarul de resurse este mai mic decât disponibilul (Experiment 1) şi respectiv când

necesarul de resurse este mai mare decât numărul de unităţi disponibile (Experiment 2). 3.2.1. Experiment 1 - Necesarul mai mic decât disponibilul În cadrul primului experiment, când numărul de unităţi de intervenţie este mai

mare decât numărul de unităţi necesare, a fost definit un număr de 4 evenimente, la

fiecare dintre acestea fiind necesare un număr mai mare de echipaje, de diferite tipuri

(Tabelul nr. 4).

Tabelul nr. 4. Necesarul de echipaje de intervenţie în Experimentul 1 NSET_IND R_PA_T R_TIM R_TIM_NN R_DESC R_AC_C R_AR R_ESA R_POMP

0 0 2 0 0 0 0 0 1 1 2 1 0 1 0 0 0 0 2 2 2 0 1 0 0 0 1 3 0 1 0 0 0 0 0 0

TOTAL 4 6 0 2 0 0 0 2 Sursa: reprezentare proprie, date experimentale

Se remarcă faptul că numărul total de echipaje necesar este de 14, dar pentru

fiecare tip, numărul acestora fiind mai mic decât numărul de echipaje disponibile. În Tabelul nr. 5 sunt prezentate distanţele exprimate în kilometri calculate de

la fiecare unitate de intervenţie până la fiecare eveniment la care este necesară

deplasarea. Distanţele au fost determinate utilizând funcţia „Shortest Path” din


276

aplicaţia NetSET Map, care permite determinarea drumului cel mai scurt între 2 puncte de pe hartă, ţinând cont de infrastructura specificată în stratul „Drumuri” a hărţii digitale.

Tabelul nr. 5. Distanţele calculate de la fiecare unitate de intervenţie la fiecare eveniment (Km)

Unitate 0 Unitate 1 Unitate 2 Unitate 3 Eveniment 0 4,230 4,320 4,230 8,539 Eveniment 1 3,315 2,440 3,315 6,693 Eveniment 2 1,912 4,371 1,912 7,949 Eveniment 3 5,575 3,070 5,575 7,323

Sursa: reprezentare proprie, valori obţinute folosind funcţia ShotestPath din aplicaţia NetSET

Map Alocarea resurselor folosind algoritmul de optimizare multicriterială

MPSO În cadrul primului experiment parametrii algoritmului de optimizare MPSO

au fost aleşi după cum urmează: - Numărul de particule = 1000 - Număr de iteraţii = 500 - Inerţia particulelor = 0,73 - Coeficient de învăţare local = 1,5 - Coeficient de învăţare global = 1,5 - Factor vecinătate, cu valori specifice fiecărui mod de optimizare. Implementarea realizată permite rularea procedurii de optimizare în mai multe

moduri (Figura nr. 10): - Optimizare unicriterială cu minimizarea distanţei, - Optimizare unicriterială pentru minimizarea penalizării, - Optimizare multicriterială pentru minimizarea distanţei şi a penalizării

cu prioritate pentru distanţă, - Optimizare multicriterială pentru minimizarea distanţei şi a penalizării

cu prioritate pentru penalizare. În continuare sunt prezentate rezultatele obţinute în fiecare dintre aceste

cazuri (Figura nr. 11, Figura nr. 12, Figura nr. 13 şi Figura nr. 14). Sunt afişate

valorile optime determinate ale funcţiilor cost şi modul în care au fost alocate

resursele. Facem observaţia că cele două valori „Best fitness” reprezintă valoarea

distanţei exprimate în km respectiv valoarea funcţiei de penalizare.


277

Figura nr. 10. Interfaţa pentru execuţia procedurii de alocare folosind optimizarea

MBFOA Sursa: captură din aplicaţia NetSET Map a interfeţei proiectate de autor

Experiment 1.1.MPSO (D) Alocarea resurselor prin optimizarea distanţei. MPSO: Best fitness Distance: 36,994km Penalty: 630 MPSO: Best global assignment: Event 0 (0 / 1) Unit 2 (0 / 1) dist=4,230 penalty=0 Event 1 (0 / 1) Unit 5 (0 / 3) dist=4,230 penalty=100 Event 2 (0 / 7) Unit 6 (0 / 3) dist=4,230 penalty=100 Event 3 (1 / 0) Unit 27 (1 / 5) dist=2,440 penalty=10 Event 4 (1 / 0) Unit 12 (1 / 0) dist=2,440 penalty=0 Event 5 (1 / 1) Unit 13 (1 / 0) dist=2,440 penalty=10 Event 6 (1 / 3) Unit 21 (1 / 4) dist=2,440 penalty=100 Event 7 (2 / 0) Unit 8 (0 / 4) dist=1,912 penalty=50 Event 8 (2 / 0) Unit 3 (0 / 1) dist=1,912 penalty=10 Event 9 (2 / 1) Unit 7 (0 / 4) dist=1,912 penalty=50 Event 10 (2 / 1) Unit 4 (0 / 2) dist=1,912 penalty=50 Event 11 (2 / 3) Unit 9 (0 / 5) dist=1,912 penalty=100 Event 12 (2 / 7) Unit 28 (2 / 7) dist=1,912 penalty=0 Event 13 (3 / 1) Unit 22 (1 / 4) dist=3,070 penalty=50

Figura nr. 11. Rezultate obţinute prin aplicarea algoritmului MPSO (D) Sursa: aplicaţia NetSET Map, modulul implementat de autor

Valorile prezentate în liniile de forma:

Event <e> (<f>/<g>) Unit <u> (<v>/<w>) dist=<dist> penalty=<penalty> au următoarele semnificaţii: <e> Numărul evenimentului în cadrul problemei de optimizare după

transformarea în problemă de alocare binară,


278

<f> Numărul evenimentului în lista iniţială, <g> Tipul echipajului necesar, <u> Numărul echipajului intervenţie alocat, în versiunea binară a

problemei, <v> Numărul unităţii ce va interveni, conform listei iniţiale, <w> Tipul echipajului alocat, <dist> distanţa de parcurs, exprimată în kilometri, <penalty> valoarea funcţiei de penalizare.

Analizând rezultatele obţinute în cadrul experimentului 1.1.MPSO (Figura nr.

11) se remarcă faptul că distanţa determinată este cea minimă pentru evenimentele şi

unităţile de intervenţie ce au fost definite, în timp ce valoarea funcţiei de penalizare,

care nu a fost deloc utilizată în procesul de optimizare este destul de mare, pentru

multe dintre alocări aceasta având valoarea maximă.

Experiment 1.2.MPSO (P) Alocarea resurselor prin optimizarea funcţiei de penalizare. MPSO: Best fitness Distance: 46,300km Penalty: 0 MPSO: Best global assignment Event 0 (0 / 1) Unit 16 (1 / 1) dist=4,320 penalty=0 Event 1 (0 / 1) Unit 17 (1 / 1) dist=4,320 penalty=0 Event 2 (0 / 7) Unit 29 (2 / 7) dist=4,230 penalty=0 Event 3 (1 / 0) Unit 12 (1 / 0) dist=2,440 penalty=0 Event 4 (1 / 0) Unit 13 (1 / 0) dist=2,440 penalty=0 Event 5 (1 / 1) Unit 2 (0 / 1) dist=3,315 penalty=0 Event 6 (1 / 3) Unit 5 (0 / 3) dist=3,315 penalty=0 Event 7 (2 / 0) Unit 14 (1 / 0) dist=4,371 penalty=0 Event 8 (2 / 0) Unit 15 (1 / 0) dist=4,371 penalty=0 Event 9 (2 / 1) Unit 18 (1 / 1) dist=4,371 penalty=0 Event 10 (2 / 1) Unit 3 (0 / 1) dist=1,912 penalty=0 Event 11 (2 / 3) Unit 6 (0 / 3) dist=1,912 penalty=0 Event 12 (2 / 7) Unit 30 (2 / 7) dist=1,912 penalty=0 Event 13 (3 / 1) Unit 19 (1 / 1) dist=3,070 penalty=0

Figura nr. 12. Rezultate obţinute prin aplicarea algoritmului MPSO (P) Sursa: aplicaţia NetSET Map, modulul implementat de autor

În cazul exprimentului 1.2.MPSO (Figura nr. 12) a fost urmărită alocarea cât

mai corectă a resurselor disponibile având în vedere tipul de echipaje necesar pentru

fiecare eveniment. Deoarece numărul de echipaje disponibile este mai mare decât necesarul pentru fiecare tip de intervenţie, valoarea minimă a funcţiei de penalizare

este 0 şi a fost obţinută. Experiment 1.3.MPSO (D+P) Alocarea resurselor prin optimizarea multicriterială, cu prioritate

pentru minimizarea distanţei de parcurs. În acest caz, valoarea aleasă

a factorului de vecinătate este de 1,1. MPSO: Best fitness Distance: 36,994km Penalty: 130 MPSO: Best global assignment Event 0 (0 / 1) Unit 11 (0 / 6) dist=4,230 penalty=10


279

Event 1 (0 / 1) Unit 0 (0 / 0) dist=4,230 penalty=10 Event 2 (0 / 7) Unit 30 (2 / 7) dist=4,230 penalty=0 Event 3 (1 / 0) Unit 14 (1 / 0) dist=2,440 penalty=0 Event 4 (1 / 0) Unit 15 (1 / 0) dist=2,440 penalty=0 Event 5 (1 / 1) Unit 16 (1 / 1) dist=2,440 penalty=0 Event 6 (1 / 3) Unit 19 (1 / 1) dist=2,440 penalty=100 Event 7 (2 / 0) Unit 1 (0 / 0) dist=1,912 penalty=0 Event 8 (2 / 0) Unit 10 (0 / 5) dist=1,912 penalty=10 Event 9 (2 / 1) Unit 2 (0 / 1) dist=1,912 penalty=0 Event 10 (2 / 1) Unit 3 (0 / 1) dist=1,912 penalty=0 Event 11 (2 / 3) Unit 6 (0 / 3) dist=1,912 penalty=0 Event 12 (2 / 7) Unit 31 (2 / 7) dist=1,912 penalty=0 Event 13 (3 / 1) Unit 17 (1 / 1) dist=3,070 penalty=0

Figura nr. 13. Rezultate obţinute prin aplicarea algoritmului MPSO (D+P) Sursa: aplicaţia NetSET Map, modulul implementat de autor

Experiment 1.4.MPSO (P+D) Alocarea resurselor prin optimizarea multicriterială, cu prioritate

pentru alocarea corectă a tipului de resursă. În acest caz, valoarea

aleasă a factorului de vecinătate este de 1,3. MPSO: Best fitness Distance: 42,876km Penalty: 0 MPSO: Best global assignment Event 0 (0 / 1) Unit 16 (1 / 1) dist=4,320 penalty=0 Event 1 (0 / 1) Unit 2 (0 / 1) dist=4,230 penalty=0 Event 2 (0 / 7) Unit 28 (2 / 7) dist=4,230 penalty=0 Event 3 (1 / 0) Unit 12 (1 / 0) dist=2,440 penalty=0 Event 4 (1 / 0) Unit 14 (1 / 0) dist=2,440 penalty=0 Event 5 (1 / 1) Unit 17 (1 / 1) dist=2,440 penalty=0 Event 6 (1 / 3) Unit 5 (0 / 3) dist=3,315 penalty=0 Event 7 (2 / 0) Unit 15 (1 / 0) dist=4,371 penalty=0 Event 8 (2 / 0) Unit 1 (0 / 0) dist=1,912 penalty=0 Event 9 (2 / 1) Unit 3 (0 / 1) dist=1,912 penalty=0 Event 10 (2 / 1) Unit 18 (1 / 1) dist=4,371 penalty=0 Event 11 (2 / 3) Unit 6 (0 / 3) dist=1,912 penalty=0 Event 12 (2 / 7) Unit 31 (2 / 7) dist=1,912 penalty=0 Event 13 (3 / 1) Unit 19 (1 / 1) dist=3,070 penalty=0

Figura nr. 14. Rezultate obţinute prin aplicarea algoritmului MPSO (P+D) Sursa: aplicaţia NetSET Map, modulul implementat de autor

Din rezultatele obţinute pentru ultimele două eperimente (1.3.MPSO şi

1.4.MPSO), se desprind următoarele concluzii: - În cazul în care prioritară a fost minimizarea distanţei de parcurs,

valoarea funcţiei de penalizare este destul de ridicată, în condiţiile în

care valoarea totală a distanţei a atins valoarea minimă. - În cazul în care prioritară a fost minimizarea funcţiei de penalizare,

distanţa de parcurs are o valoare rezonabilă. - În ambele situaţii valoarea optimă a fost obţinută aproape de finalul

procesului iterativ, ceea ce poate conduce la concluzia că un număr mai

mare de iteraţii ar putea permite obţinerea unei soluţii mai bune. În ceea ce priveşte valorile parametrilor algoritmului de optimizare,

menţionăm că aceştia au fost determinaţi în mod experimental.


280

Alocarea resurselor folosind algoritmul de optimizare multicriterială

MBFOA Pentru algoritmul de optimizare MBFOA au fost utilizaţi următorii parametri: - Numărul de bacterii în colonie = 1000 - Număr paşi de chemotaxie = 20 - Număr paşi reproducere = 16 - Număr paşi eliminare – dispersie = 10 - Număr paşi swim = 10 - Probabilitatea de eliminare = 0,25 - Dimensiunea pasului de swim = 25,00 Sunt prezentate în continuare (Figura nr. 15, Figura nr. 16, Figura nr. 17 şi

Figura nr. 18) rezultatele obţinute pentru fiecare dinte cele 4 moduri de optimizare

amintite anterior. Experiment 1.1.MBFOA (D) Alocarea resurselor prin minimizarea distanţei. MBFOA: Best fitness Distance: 36,994km Penalty: 760 MBFOA: Best global assignment Event 0 (0 / 1) Unit 28 (2 / 7) dist=4,230 penalty=100 Event 1 (0 / 1) Unit 29 (2 / 7) dist=4,230 penalty=100 Event 2 (0 / 7) Unit 4 (0 / 2) dist=4,230 penalty=100 Event 3 (1 / 0) Unit 13 (1 / 0) dist=2,440 penalty=0 Event 4 (1 / 0) Unit 20 (1 / 4) dist=2,440 penalty=50 Event 5 (1 / 1) Unit 16 (1 / 1) dist=2,440 penalty=0 Event 6 (1 / 3) Unit 21 (1 / 4) dist=2,440 penalty=100 Event 7 (2 / 0) Unit 7 (0 / 4) dist=1,912 penalty=50 Event 8 (2 / 0) Unit 8 (0 / 4) dist=1,912 penalty=50 Event 9 (2 / 1) Unit 0 (0 / 0) dist=1,912 penalty=10 Event 10 (2 / 1) Unit 30 (2 / 7) dist=1,912 penalty=100 Event 11 (2 / 3) Unit 5 (0 / 3) dist=1,912 penalty=0 Event 12 (2 / 7) Unit 6 (0 / 3) dist=1,912 penalty=100 Event 13 (3 / 1) Unit 18 (1 / 1) dist=3,070 penalty=0

Figura nr. 15. Rezultate obţinute prin aplicarea algoritmului MBFOA (D) Sursa: aplicaţia NetSET Map, modulul implementat de autor

În cazul experimentului 1.1.MBFOA a fost atinsă valoarea minimă a

distanţei de parcurs, respectiv 36,994 Km. De asemenea, putem face observaţia că

valoarea optimă a fost atinsă după aproximativ 1% din numărul total de iteraţii,

ceea ce duce la concluzia că numărul total de iteraţii poate fi redus în cazul

optimizărilor uni-criteriale. Experiment 1.2.MBFOA (P) Alocarea resurselor prin optimizarea funcţiei de penalizare. MBFOA: Best fitness Distance: 49,543km Penalty: 80 MBFOA: Best global assignment Event 0 (0 / 1) Unit 4 (0 / 2) dist=4,230 penalty=50 Event 1 (0 / 1) Unit 16 (1 / 1) dist=4,320 penalty=0


281

Event 2 (0 / 7) Unit 29 (2 / 7) dist=4,230 penalty=0 Event 3 (1 / 0) Unit 10 (0 / 5) dist=3,315 penalty=10 Event 4 (1 / 0) Unit 15 (1 / 0) dist=2,440 penalty=0 Event 5 (1 / 1) Unit 3 (0 / 1) dist=3,315 penalty=0 Event 6 (1 / 3) Unit 6 (0 / 3) dist=3,315 penalty=0 Event 7 (2 / 0) Unit 17 (1 / 1) dist=4,371 penalty=10 Event 8 (2 / 0) Unit 14 (1 / 0) dist=4,371 penalty=0 Event 9 (2 / 1) Unit 18 (1 / 1) dist=4,371 penalty=0 Event 10 (2 / 1) Unit 19 (1 / 1) dist=4,371 penalty=0 Event 11 (2 / 3) Unit 5 (0 / 3) dist=1,912 penalty=0 Event 12 (2 / 7) Unit 30 (2 / 7) dist=1,912 penalty=0 Event 13 (3 / 1) Unit 12 (1 / 0) dist=3,070 penalty=10

Figura nr. 16. Rezultate obţinute prin aplicarea algoritmului MBFOA (P) Sursa: aplicaţia NetSET Map, modulul implementat de autor

În această situaţie, valoarea minimă determinată a funcţiei de penalizare (80)

a fost mai mare decât cea de terminată prin aplicarea MPSO, caz în care a fost atinsă

valoarea minimă absolută (0). Experiment 1.3.MBFOA (D+P) Alocarea resurselor prin optimizarea multicriterială folosind

MBFOA, primul criteriu de optimizare fiind distanţa de parcurs. MBFOA: Best fitness Distance: 36,994km Penalty: 480 MBFOA: Best global assignment Event 0 (0 / 1) Unit 2 (0 / 1) dist=4,230 penalty=0 Event 1 (0 / 1) Unit 3 (0 / 1) dist=4,230 penalty=0 Event 2 (0 / 7) Unit 28 (2 / 7) dist=4,230 penalty=0 Event 3 (1 / 0) Unit 25 (1 / 5) dist=2,440 penalty=10 Event 4 (1 / 0) Unit 14 (1 / 0) dist=2,440 penalty=0 Event 5 (1 / 1) Unit 12 (1 / 0) dist=2,440 penalty=10 Event 6 (1 / 3) Unit 13 (1 / 0) dist=2,440 penalty=100 Event 7 (2 / 0) Unit 0 (0 / 0) dist=1,912 penalty=0 Event 8 (2 / 0) Unit 30 (2 / 7) dist=1,912 penalty=100 Event 9 (2 / 1) Unit 1 (0 / 0) dist=1,912 penalty=10 Event 10 (2 / 1) Unit 8 (0 / 4) dist=1,912 penalty=50 Event 11 (2 / 3) Unit 31 (2 / 7) dist=1,912 penalty=100 Event 12 (2 / 7) Unit 4 (0 / 2) dist=1,912 penalty=100 Event 13 (3 / 1) Unit 18 (1 / 1) dist=3,070 penalty=0

Figura nr. 17. Rezultate obţinute prin aplicarea algoritmului MBFOA (D+P) Sursa: aplicaţia NetSET Map, modulul implementat de autor

Experiment 1.4.MBFOA (P+D) Alocarea resurselor prin optimizarea multicriterială, având ca prim

criteriu minimizarea funcţiei de penalizare. MBFOA: Best fitness Distance: 43,841km Penalty: 90 MBFOA: Best global assignment Event 0 (0 / 1) Unit 19 (1 / 1) dist=4,320 penalty=0 Event 1 (0 / 1) Unit 18 (1 / 1) dist=4,320 penalty=0 Event 2 (0 / 7) Unit 29 (2 / 7) dist=4,230 penalty=0 Event 3 (1 / 0) Unit 3 (0 / 1) dist=3,315 penalty=10 Event 4 (1 / 0) Unit 13 (1 / 0) dist=2,440 penalty=0 Event 5 (1 / 1) Unit 12 (1 / 0) dist=2,440 penalty=10 Event 6 (1 / 3) Unit 5 (0 / 3) dist=3,315 penalty=0


282

Event 7 (2 / 0) Unit 4 (0 / 2) dist=1,912 penalty=50 Event 8 (2 / 0) Unit 15 (1 / 0) dist=4,371 penalty=0 Event 9 (2 / 1) Unit 0 (0 / 0) dist=1,912 penalty=10 Event 10 (2 / 1) Unit 14 (1 / 0) dist=4,371 penalty=10 Event 11 (2 / 3) Unit 6 (0 / 3) dist=1,912 penalty=0 Event 12 (2 / 7) Unit 28 (2 / 7) dist=1,912 penalty=0 Event 13 (3 / 1) Unit 16 (1 / 1) dist=3,070 penalty=0

Figura nr. 18. Rezultate obţinute prin aplicarea algoritmului MBFOA (P+D) Sursa: aplicaţia NetSET Map, modulul implementat de autor

Din rezultatele obţinute ultimele două cazuri, se remarcă faptul că valorile

minime ale funcţiei de penalizare nu sunt atinse în experimentele 1.3.MBFOA şi

1.4.MBFOA, situaţie ce poate fi cauzată de incompletă reglare a parametrilor

algoritmului. 3.2.2. Experiment 2 – Necesarul mai mare decât disponibilul În cadrul celui de al doilea experiment se urmăreşte alocarea echipajelor de

intervenţie în cazul în care necesarul este mai mare decât numărul de unităţi

disponibile. În acest caz, problema poate fi abordată din 2 puncte de vedere: - se determină o alocare optimă dar parţială a resurselor disponibile pentru

evenimentele apărute, urmând ca restul de evenimente să fie prelucrate

pe măsură ce echipajele de intervenţie sunt eliberate de sarcini, sau, - se determină o alocare optimă cu posibilitatea ca unele echipaje să fie

alocate la mai multe evenimente. În mod evident, un echipaj nu poate interveni la mai multe evenimente în

acelaşi timp. De aceea, soluţia propusă care de altfel a şi fost implementată constă în

aplicarea unui factor suplimentar de penalizare în cazul în alocării multiple, după cum

este descris mai jos în pseudo-cod.

pentru fiecare eveniment dacă mai există echipaje disponibile se face asignarea unui echipaj dintre cele disponibile se evaluează valoarea funcţiilor cost pentru fiecare criteriu altfel se face asignarea unui echipaj dintre cele deja alocate se evaluează valoarea funcţiilor cost pentru fiecare criteriu este aplicat un factor suplimentar de penalizare pentru fiecare dintre valorile funcţiilor cost calculate anterior

Figura nr. 19. Alocarea resursei cu aplicarea factorului suplimentar de penalizare Sursa: reprezentare proprie

Factorul suplimentar de penalizare poate fi stabilit de către utilizator, dar în

experimentul descris în continuare a fost utilizată valoarea 2. În cadrul experimentului au fost definite un număr de 9 evenimente, cu un

necesar de 45 de echipaje de intervenţie, după cum este descris în Tabelul nr. 6.


283

Tabelul nr. 6. Necesarul de echipaje de intervenţie în Experimentul 2 NSET_IND R_PA_T R_TIM R_TIM_NN R_DESC R_AC_C R_AR R_ESA R_POMP

0 0 2 0 0 0 2 0 1 1 2 1 0 1 0 0 0 0 2 2 2 0 1 0 2 0 1 3 0 1 0 2 0 0 0 0 4 3 0 0 0 2 0 0 2 5 0 0 0 2 0 3 1 0 6 0 2 1 0 0 0 0 0 7 2 0 0 3 0 0 0 2 8 0 0 0 0 2 0 0 0

TOTAL 9 8 1 9 4 7 1 6 Sursa: reprezentare proprie, valori experimentale

Cele 9 evenimente, numerotate de la 0 la 8 au fost plasate pe hartă, iar

distanţele corespunzătoare până la fiecare unitate de intervenţie sunt prezentate în

Tabelul nr. 7.

Tabelul nr. 7. Distanţele calculate de la fiecare unitate de intervenţie la fiecare

eveniment (Km) Unitate 0 Unitate 1 Unitate 2 Unitate 3

Eveniment 0 4,230 4,320 4,230 8,539 Eveniment 1 3,315 2,440 3,315 6,693 Eveniment 2 1,912 4,371 1,912 7,949 Eveniment 3 5,575 3,070 5,575 7,323 Eveniment 4 0,996 3,567 0,996 7,105 Eveniment 5 1,885 2,405 1,885 5,911 Eveniment 6 2,951 0,918 2,951 4,597 Eveniment 7 2,307 2,670 2,307 6,852 Eveniment 8 1,316 3,175 1,316 6,713

Sursa: reprezentare proprie, valori obţinute folosind funcţia ShotestPath din aplicaţia NetSET

Map În ceea ce priveşte factorul de penalizare pentru alocarea unui echpaj de un tip

diferit de cel necesar, valorile sunt aceleaşi ca în experimentul 1 (Tabelul nr. 3). Alocarea resurselor folosind algoritmul de optimizare multicriterială

MPSO În cazul aplicării algoritmului de optimizare de tip MPSO, parametrii au fost

aleşi după cum urmează: - Numărul de particule = 10000 - Număr de iteraţii = 1000 - Inerţia particulelor = 0,73 - Coeficient de învăţare local = 1,5 - Coeficient de învăţare global = 1,5 - Factor vecinătate cu valori specifice fiecărui mod de optimizare.


284

În continuare sunt sintetizate rezultatele obţinute pentru cele 4 moduri de

optimizare uni şi multi-criterială care au fost deja descrise. Nu mai este descrisă

alocarea propriu-zisă a resurselor. Experiment 2.1.MPSO (D) Alocarea resurselor prin minimizarea distanţei. MPSO: Best fitness Distance: 134,081km Penalty: 3020 Experiment 2.2.MPSO (P) Alocarea resurselor prin minimizarea funcţiei de penalizare. MPSO: Best fitness Distance: 209,343km Penalty: 780 Experiment 2.3.MPSO (D+P) Alocarea resurselor prin optimizarea multicriterială, cu prioritate

pentru minimizarea distanţei de parcurs. MPSO: Best fitness Distance: 135,078km Penalty: 2730 Experiment 2.4.MPSO (P+D) Alocarea resurselor prin optimizarea multicriterială, cu prioritate

pentru alocarea corectă a tipului de resursă. Valoarea factorului de

vecinătate este de 1.3. MPSO: Best fitness Distance: 188,985km Penalty: 640

Figura nr. 20. Rezultate obţinute prin aplicarea algoritmului MPSO Sursa: aplicaţia NetSET Map, modulul implementat de autor

În cazul experimentelor 2.1.MPSO şi 2.2.MPSO, de tip uni-criterial, se

remarcă obţinerea unor valori mari pentru funcţiile cost ce nu au intrat în optimizare.

De fapt aceste valori sunt cele obţinute pentru prima apariţie a valorii minime

determinate pentru funcţia luată în considerare în optimizare. De asemenea, numărul

iteraţiei la care a fost obţinută valoarea minimă este destul de mare, ceea ce conduce

la ideea că un număr sporit de iteraţii sau de particule utilizate în algoritm ar conduce la soluţii mai bune.

În cazul experimentului 2.3.MPSO, în cursul procesului de optimizare au fost generate un număr de 45 de soluţii intermediare, dintre care 5 au fost duplicate. În

Figura nr. 21 este prezentat din punct de vedere spaţial amplasarea acestora în

domeniul soluţiilor. Acestea sunt concentrate în special în zona de minim a valorii

funcţiei distanţă. În cazul experimentului 2.4.MPSO, au fost generate un număr de 213 soluţii

intermediare, dintre care 127 au reprezentat valori duplicate. Soluţia finală a fost

atinsă de 40 de ori în cursul procesului de optimizare. După cum se remarcă în Figura nr. 22, cea mai mare parte a soluţiilor intermediare sunt concentrate în zona în care se

află şi soluţia optimă ceea ce conduce la concluzia că algoritmul converge destul de rapid către soluţie.


285

Figura nr. 21. Soluţiile intermediare generate în cadrul experimentului 2.3


Figura nr. 22. Soluţiile intermediare generate în cadrul experimentului 2.4

Sursa: reprezentare proprie Alocarea resurselor folosind algoritmul de optimizare multicriterială

MBFOA Pentru algoritmul de optimizare MBFOA au fost utilizaţi aceeaşi parametri ca

şi în cazul experimentului 1: - Numărul de bacterii în colonie = 1000 - Număr paşi de chemotaxie = 20 - Număr paşi reproducere = 16 - Număr paşi eliminare – dispersie = 10 - Număr paşi swim = 10 - Probabilitatea de eliminare = 0,25 - Dimensiunea pasului de swim = 25,00


286

Factorul de vecinătate ales pentru optimizarea multicriterială a fost de 1.2. În

continuare sunt prezentate pe scurt rezultatele obţinute. Experiment 2.1.MBFOA (D) Alocarea resurselor prin minimizarea distanţei. MBFOA: Best fitness Distance: 116,478km Penalty: 2550 Experiment 2.2.MBFOA (P) Alocarea resurselor prin minimizarea funcţiei de penalizare. MBFOA: Best fitness Distance: 151,804km Penalty: 1320 Experiment 2.3.MBFOA (D+P) Alocarea resurselor prin optimizarea multicriterială, cu prioritate

pentru minimizarea distanţei de parcurs. MBFOA: Best fitness Distance: 116,956km Penalty: 2470 Experiment 2.4.MBFOA (P+D) Alocarea resurselor prin optimizarea multicriterială, cu prioritate

pentru alocarea corectă a tipului de resursă. MBFOA: Best fitness Distance: 142,688km Penalty: 1320

Figura nr. 23. Rezultate obţinute prin aplicarea algoritmului MBFOA Sursa: aplicaţia NetSET Map, modulul implementat de autor

3.2.3. Comparaţii ale rezultatelor obţinute Problema de alocare a resurselor prin optimizare multicriterială a fost

abordată folosind 2 algoritmi de optimizare de inspiraţie biologică, MPSO şi

MBFOA, care în versiunea standard sunt utilizaţi în probleme de optimizare uni-criterială. Rezultatele obţinute în cadrul celor 2 experimente corespunzătoare

cazurilor în care numărul de resurse necesare este mai mic respectiv mai mare decât

numărul de resurse disponibile, sunt sintetizate în tabelele de mai jos (Tabelul nr. 8 şi

Tabelul nr. 9)

Tabelul nr. 8. Valorile funcţiilor obiectiv în cazul în care necesarul este mai mic

decât disponibilul (Experiment 1) MPSO MBFOA Criterii Distanţa (km) Penalizare Distanţa (km) Penalizare Distanţă 36,994 630 36,994 760 Penalizare 46,300 0 49,543 80 Distanţă+Penalizare 36,994 130 36,994 480 Penalizare + Distanţă 42,876 0 43,841 90


Tabelul nr. 9. Valorile funcţiilor obiectiv în cazul în care necesarul este mai mare

decât disponibilul (Experiment 2) MPSO MBFOA Criterii Distanţa (km) Penalizare Distanţa (km) Penalizare Distanţă 134,081 3020 116,478 2550 Penalizare 209,343 780 151,804 1320 Distanţă+Penalizare 135,078 2730 116,956 2470 Penalizare + Distanţă 188,985 640 142,688 1320



287

Prin analiza valorilor obţinute pentru funcţiile de optimizat, pot fi trase

următoarele concluzii: - Rezultatele obţinute sunt mai bune în cazul aplicării algoritmului

MPSO, care în cazul experimentului 1 atinge valorile minime absolute atât pentru calculul distanţei de parcurs cât şi pentru valoarea funcţiei de

penalizare. - În cazul experimentului 2, valoarea distanţelor de parcurs este de fiecare

dată mai mică în cazul aplicării algoritmului MBFOA iar în cazul

optimizării multicriteriale folosind minimizarea distanţei ca prim

criteriu, valorile ambelor funcţii de minimizat sunt mai mici decât în

cazul utilizării optimizării folosind algoritmul MPSO. - Este posibil ca prin experimente multiple, să fie determinate valori ale

parametrilor utilizaţi în algoritmii de optimizare, care să permită

obţinerea de soluţii mai apropiate de soluţiile optime. - Metodele de optimizare propuse permit generarea într-un timp scurt de

soluţii pentru problemele de alocare a resurselor. În cadrul

experimentelor, timpul de execuţie a procedurilor de optimizare nu a

fost analizat datorită faptului că experimentele au fost realizate pe mai multe sisteme de calcul, cu procesoare de tip Intel Core2Duo, Core i3 şi

Core i5. În toate aceste cazuri, timpul de procesare a fost cuprins între 10 secunde şi aproximativ 2 minute în cazurile în care au fost executate

mai multe iteraţii.

3.3. Consideraţii economice Experimentul prezentat în lucrare se referă la determinarea variantei optime

de alocare a resurselor de intervenţie la nivelul local, pentru municipiului Iaşi. Soluţia

propusă este aplicabilă în cazul localităţilor relativ mari, în care există mai multe

unităţi de intervenţii în diferite tipuri de situaţii de urgenţă. Soluţia propusă este utilă pentru Centrul Operaţional Naţional care îşi

desfăşoară activitatea în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă

(IGSU). Activitatea acestui centru este reglementată prin Hotărârea de Guvern nr.

1490 din 2004, care stabileşte în articolul 19 atribuţiile principale. Dintre acestea,

trebuie menţionate alineatele: „(g) transmiterea operativă a deciziilor, dispoziţiilor şi

ordinelor şi urmăreşte menţinerea legăturilor de comunicaţii cu centrele operaţionale,

centrele operative cu funcţionare permanentă, cu alte organisme implicate în

gestionarea situaţiilor de urgenţă, precum şi cu forţele proprii aflate în îndeplinirea

misiunilor; (h) centralizează, la nivel naţional şi/sau zonal/regional, după caz,

solicitările privind necesarul de resurse pentru îndeplinirea funcţiilor de sprijin,

premergător şi în timpul situaţiilor de urgenţă, şi le înaintează organismelor abilitate

să le soluţioneze; (i) asigură transmiterea/retransmiterea mesajelor de atenţionare,

alarmare şi avertizare primite de la instituţiile specializate către serviciile de urgenţă

din subordine şi administraţia publică, după caz” (Monitorul Oficial 2004).


288

Având în vedere atribuţiunile Centrului Operaţional, soluţia poate fi adaptată

şi la nivel zonal sau regional, pentru cazurile în care este necesară intervenţia unui

număr sporit de unităţi, ce nu se regăsesc la nivelul unei singure unităţi

administrative. În acest caz este necesară utilizarea unei baze de date geografice cu un

alt nivel de detaliere. Deoarece distanţele de parcurs în interiorul localităţilor sunt

relativ neglijabile în raport cu distanţele dintre localităţi, unităţile de intervenţie şi

evenimentele vor fi asociate localităţilor, distanţele de parcurs fiind calculate pe

reţeaua de drumuri europene / naţionale / judeţene / comunale. În acest mod este

posibilă alocarea unităţilor de intervenţie cele mai apropiate, care maximizează

eficienţa intervenţiei, fără a ţine cont de apartenenţa la o unitate administrativă (de

exemplu judeţ). Soluţia propusă permite eficientizarea intervenţiilor pentru reducerea

pagubelor, înlăturarea efectelor şi salvarea victimelor unor evenimente deosebite prin

reducerea timpului de intervenţie şi implicit a costurilor precum şi alocarea de

unităţilor specializate pentru fiecare tip de eveniment.

Concluzii

Este cunoscut faptul că în unele situaţii eficienţa intervenţiei unităţilor de

urgenţă este redusă, ducând la pierderi materiale şi de vieţi omeneşti. Evenimente

recente, cum ar fi accidentul elicopterului de pe lacul Siutghiol în luna decembrie 2014, la care echipajele trimise nu au fost echipate corespunzător intervenţiei

demonstrează acest lucru. De asemenea, au existat situaţii în care eficienţa

intervenţiilor a fost afectată de faptul că au fost trimise echipaje din localităţile

reşedinţă de judeţ, aflate la distanţe considerabil mai mari decât alte unităţi de

intervenţie aflate în judeţe învecinate. În cadrul studiului este propusă o metodă de alocare a resurselor necesare

intervenţiilor în cazul situaţiilor de urgenţă. Metoda propusă se bazează pe utilizarea

Infrastructurii de Informaţii Spaţiale şi constă în utilizarea algoritmilor meta-euristici de inspiraţie biologică pentru optimizarea multicriterială în alocarea resurselor. Sunt

prezentate două abordări, bazate pe utilizarea algoritmilor Particle Swarm

Optimization şi Bacterial Foraging Optimization care au fost adaptaţi pentru

optimizarea multicriterială. Rezultatele obţinute pot fi utilizate de un decident uman pentru selectarea deciziei finale de alocare.


Ambulanţa. 2014. „Serviciul Judeţean de ambulanţă Iaşi”. http://www.ambulantaiasi.ro/ Dotari.htm.

Brownlee, Jason. 2011. „Clever Algorithms: Nature-Inspired Programming Recipes”.

Jason Brownlee. http://www.cleveralgorithms.com/.


289

Das, Kedar, N. şi Mishra, Rajashree. 2013. „Chemo-inspired genetic algorithm for function optimization”. Applied Mathematics and Computation. 220: 394–404.

DataInvest. 2008. Manual de utilizare al pachetului de programe NetSET. DataInvest. Devi, S. şi M. Geethanjali. 2014. „Application of Modified Bacterial Foraging

Optimization algorithm for optimal placement and sizing of Distributed Generation”.

Expert Systems with Applications. 41: 2772–2781. ESRI. 2014. „ArcGis for desktop”. http://www.esri.com/software/arcgis/arcgis-for-

desktop. Fogue, Manuel, ş.a. 2013. „A novel approach for traffic accidents sanitary resource

allocation based on multi-objective genetic algorithms”. Expert Systems with Applications. 40: 323–336.

Gong, Yue-Jiao, ş.a. 2012. „An Efficient Resource Allocation Scheme Using Particle

Swarm Optimization”. IEEE Transactions on Evolutionary Computation. 16(6): 801-805.

Cruz, C., J.R. González, N. Krasnogor, D. A. Pelta şi G. Terrazas, ed. 2010. Nature Inspired Cooperative Strategies for Optimization (NICSO 2010), Studies in Computational Intelligence.

Hu, Xiaohui şi R. Eberhart. 2002. „Multiobjective Optimization Using Dynamic

Neighborhood Particle Swarm Optimization”. Proceedings of the 2002 Congress on Evolutionary Computation. 2: 1677-1681.

Jia, Li., Dashuai Cheng şi Min-Sen Chiu. 2012. „Pareto-optimal solutions based multi-objective particle swarm optimization control for batch processes”. Neural Computing & Applications. 21: 1107–1116.

Kun, Fan, You Weijia şi Yuanyuan Li. 2013. „An effective modified binary particle

swarm optimization (mBPSO) algorithm for multi-objective resource allocation problem (MORAP)”. Applied Mathematics and Computation. 221: 257–267.

Li, Ye şi Jian Zhang. 2013. „Multi-criteria GA-based Pareto optimization of building direction for rapid prototyping”. Int. J. Adv. Manufacturing Technology. 69: 1819–

1831. Liu, Y. şi K. M. Passino. 2002. „Biomimicry of social foraging bacteria for distributed

optimization: models, principles, and emergent behaviors”. Journal of Optimization Theory and Applications. 115(3): 603–628.

Lones, Michael, A. 2014. „Metaheuristics in Nature-Inspired Algorithms”. Genetic and Evolutionary Computation Conference, GECCO '14. Companion Material Proceedings. ACM 2014. 1419-1422.

McCaffrey, James. 2013, „Multi-Swarm Optimization”. MSDN Magazine, September 2013. https://msdn.microsoft.com/en-us/magazine/dn385711.aspx.

Monitorul Oficial. 2004. Hotărâre nr. 1.490 din 9 septembrie 2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului

General pentru Situaţii de Urgenţă. nr. 884 din 28 septembrie 2004. http://igsu.ro/documente/ legislatie/HOTARARE_Nr1490.pdf

Niculiţă, Iuliana, Andrei Ocheşel, Georgeta Gavriluţ, Adrian Ciobanu şi Silviu Bejinariu.

2009. „Aplicaţii ale Infrastructurii de Informaţii Spaţiale în evaluarea /

Managementul Riscului Seismic Urban”. În Managementul Riscului Seismic Urban folosind IIS, coord. G. Atanasiu şi D. Galea, 21-40.


290

Niu, Ben, Hong Wang, Jingwen Wang şi Lijing Tan. 2013. „Multi-objective bacterial foraging optimization”. Neurocomputing. 116: 336–345.

Nouiri, Issam. 2014. „Multi-Objective tool to optimize the Water Resources Management using Genetic Algorithm and the Pareto Optimality Concept”. Water Resources Management. 28: 2885–2901.

Open Geospatial Consortium. 2015. „Glossary”. http://www.opengeospatial. org/

ogc/glossary/g. Parlamentul European. 2007. „Directiva 2007/2/CE a Parlamentului European şi a

Consiliului din 14 martie 2007 de instituire a unei infrastructuri pentru informaţii

spaţiale în Comunitatea Europeană (Inspire)”. http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri= CELEX: 32007L0002&from=RO.

Passino, Kevin, M. 2003. „Biomimicry of bacterial foraging for distributed optimization and control”. IEEE Control Systems Magazine. 52-67.

Passino, Kevin, M. 2005. Biomimicry for Optimization, Control, and Automation. Dordrecht: Springer.

SMURD. 2014. „Pompierii Smurd”. http://www.smurd.ro/index.php?option=com_content&

view=article&id=39&Itemid=106 Sugumaran, Ramanathan şi John DeGroote. 2011. Spatial Decision Support Systems,

Principles and Practices. Boca Raton, FL: CRC Press, Taylor & Francis Group. Taşgetiren, Fatih M. şi Yun-Chia Liang. 2013. „A Binary Particle Swarm Optimization

Algorithm for Lot Sizing Problem”. Journal of Economic and Social Research. 5 (2): 1-20.


291

Abstract It is becoming more and more obvious that generating and exploiting knowledge

represent vital sources of worldwide welfare. At the same time, knowledge represents the key element that determines competitiveness and this is precisely why the countries of the world, especially the developed ones, have engaged themselves in creating national and international systems that can generate knowledge.

The increase of globalisation led to an increasing emphasis on international cooperation and explicit knowledge exchange, and it has created powerful scientific communities, without diminishing the importance that the complex of local factors has in adapting and capitalising knowledge. This is the reason why developed countries make efforts to attract scientists and engineers with outstanding performances and, at the same time, they try to reach the critical research mass in strategic fields.

In the struggle for excellence, universities, public research and development institutions and other research entities play a significant role. They are challenged to become significant actors in the knowledge market, attracting and developing top human resources and concentrating important research facilities.

The involvement in research and the closer ties with the economic environment have become not only additional income sources, but also intrinsic elements of the educational and training process.

In this environment, at the same time collaborative and competitive, the significance of excellence has grown exponentially. Entities and individuals that reach this level become extremely valuable, having the capacity to attract resources and to influence both the scientific environment and the socio-economic systems.

In the knowledge relationship: education-research-innovation, innovation has the greatest impact on welfare and this is precisely why it raises the biggest problems in terms of the related policies.

Innovation, a complex process with multiple variables, is centred on the collaboration between research and industry. In the last decade, developed countries have proposed intermediary entities or forms of interaction and collaboration which have bridged the two sectors, offering them increased public financial resources.

The European Union strives to catch up with the US growth, placing the field of RDI at the core of its efforts. The reviewing of the Lisbon Strategy in 2005 has strengthened the goal established at Barcelona, that of allocating 3% of the GDP to research and development. The majority of the European states have already adhered to this goal, but the level of the private investment is still under questioning.

Although the numerous theoretical contributions have led to important progress in the field of scientific research, measuring expenses and effects is often limited due to the available datasets and one has not yet reached an unanimously accepted evaluation system. One can notice that the majority of empiric studies are based more on date pertaining to the number of patents or ad hoc surveys than on statistics related to the expenses required in the research and development activity at the national level, annually presented by the national statistics offices, and which mostly present state budged expenses. This is due to the fact that there are no dates at the micro level, which leads to limitations in analysing the theoretically

Abstract

292

developed main aspects: for example, cross investments of major industrial corporations; their domestic and foreign investment or, the measure to which such activities are directly or indirectly controlled by a complex network of subsidiaries worldwide.

Although some efforts have been made to compare the strategies used to internationalize the research and development activity in various countries, using data at the national level, it is still quite difficult to evaluate the geographic distribution of the research and development investments made by the main actors at a global level.

The innovative models and functional plans, which lead to a more efficient, easy and adequate integration of the organization (company, entity) in a certain economic and social system, on a certain market, lead directly to innovative products and/or services, achievements that ensure profit and sustainability for the entity within a determined environment, and eventually influence the growth of the GDP and of productivity.

In this context, all countries of the world attach great importance to scientific research in all fields of activity, especially by developing coherent strategies that take into account the concrete realities of each country and which are interested in allocating the necessary funds, ensuring the necessary staff at an above average level of competence and in creating innovative clusters in order to develop relationships between research and production or service units.

Romania can be considered, based on all internal reports and on those from the European Union, a country with an economy lagging behind, but with an entrepreneurial economy. Despite the date offered by The National Institute of Statistics, both the business and the private sector, which should represent a co-joint with academic and specialised research, do not have the same visibility and amplitude as that of developed countries, where they both play a significant role in boosting innovation and performance research.

Neglecting and sub-financing this vital field in the development of an economy makes Romania focus on concentrating performance research, including in clusters, only on few academic centres. We consider that this aspect will not lead to sustainability and will not ensure our country’s visibility within the European Union and the world, if more funds will

not be allocated for the development of some research and development centres in other parts of the country, because everywhere we can find latent resources that can be used, if there is a national interest and local implementation possibilities. In order to strengthen scientific research in our country it is necessary to use a strategy that takes into account the concrete realities and the way in which previous strategies have been implemented. These and many other aspects have been included in the study “Innovation and performance in scientific

research.” “The impact analysis of the factors that influence the academic performance of

professors in the economic field” presents the academic research activity which has become

more and more important for the competitiveness of universities. All classification systems regarding universities are based on the visible results of research and this is why academic performance plays an essential role. On the other hand, due to the competitive environment which is becoming more and more developed, one of the main goals of universities is to attract students. Therefore, the most important mission of universities is to offer students a high quality standard education service. This mission can only be fulfilled by the academic staff, and this is why motivating it becomes crucial. Besides the education service, research plays a significant role. Firstly, research activity helps the academic staff to be up to date with its field of interest. Secondly, research helps developing a positive image of the employee’s

institution or university.


293

In a volume whose topic is innovation and performance in the knowledge society a brief presentation of some innovation related trends or ideological approaches could not miss. The study “Transhumanism as an Exponent of Technological Innovation within the Socio-Economic Dimensions of Globalization” highlights, on the basis of some rigorous

documentation, the fact that today innovation represents a mixture of ideology, imagination, myth and utopia, in a compressed social and globally interconnected context. The disruptive character acquired by innovation makes its products to be perceived using the idea of technology. They are understood as irregular novelties and their fascination comes from “their

complicity with the myth, future and imaginary.” The cult of progress towards a superior

genre of social and welfare order is supported and this is fully demonstrated in transhumanism. The transhumansit material is directed towards accomplishing the technological utopia. Transhumanism exacerbates the disruptive character of innovation and imaginary on the basis of a technological determinism and of the conviction that the technological progress can be accomplished prolonging, and on the basis of a biological evolution. The result is a totally new type of utopia, the technological utopia. The premise that the technological order can only be rational lies at the core of transhumanist optimism. Transhumanism can also be seen as a globalization product, disillusioned in some moments, which has once again given technology the role of saviour. Finally, it appears obvious the fact that the practice of technology represents a social practice. The myth of the absolute functionality of a fully technologized world depends on the faith in the absolute progress of technological innovation.

In the current context of the new economy specific for the knowledge based society, innovation and performance are the key factors which ensure the success of the organization and the growth, efficiency and efficacy of productivity. The paper “Innovation and performance in

Romanian SMEs” represents the result of an inductive and deductive approach, critical and

comparative investigation and interpretation of numerous studies, both at a national and international level, on: the innovative process in the organization, SMEs diagnosis at an European, national and regional level, the creation process of new enterprises in Romania and the analysis of the SMEs performances in Romania.

In a very dynamic socio-economic environment, in order to obtain performance on the long term and implicitly to gain or to maintain a competitive advantage, the verb that should best describe the main activity of the organizations is “to innovate.” The degree to

which this really happens in the field of human resource management is the focus of the study “Innovative human resource practices and the performance of employees in Romanian

companies.” The research of the influence of brand personality and consumer personality traits on

behavioral loyalty represents the focus of the study “Brand equity – an innovative marketing approach.” The three premium car brands (BMW, Audi and Mercedes-Benz) which were tested in the paper have been chosen after analyzing the automotive market and they represent the best sold car brands in Romania up to October 2014. Brand personality and Consumer personality traits are the two constructs that are related to behavioral loyalty and they can be measured using the following factors: excitement, competence, sincerity, ruggedness and sophistication (for brand personality) and extraversion, agreeableness, conscientiousness, neuroticism and openness to experience (for consumer personality traits).

Understanding the existing relationships between the company’s reputation and the

clients’ satisfaction and loyalty with the help of a qualitative research can be found in the study “A qualitative approach to the existing relationships between the company’s reputation

Abstract

294

and the clients’ satisfaction and loyalty”, performed on both a group of consumers and manufacturers. The research aims at understanding the terms by the people involved, identifying the factors that could influence the development of a company’s reputation, as

well as the analysis of the possible existing links between the company’s reputation and the clients’ satisfaction and loyalty.

“The study of the limits of ARCH-type models for high frequency datasets” takes

into account the fact that the heteroscedastic ARCH models developed by Robert Engle have, for many years, been the most widely used volatility models. In order to improve the performances of the models and to make them better reflect the reality of the capital market, numerous extensions of ARCH models have been developed during the years. From all these extensions, the GARCH, EGARCH and GARCH-M have been analysed. From the 64 high frequency datasets analysed, the ARCH models have only been validated in 10 cases. The GARCH-M models have completely not been validated, and they are the least useful models of the 3 extensions. The EGARCH models proved to offer better performance in representing 7 datasets in comparison to the GARCH models which were validated for only 3 datasets.

In the last decades, globalisation caused rearrangements in all fields, including the economic one. Having an increasing number of companies on the international financial markets led to the need for some international accounting standards which could offer comparable financial data, without the need for restatements. Therefore, international financial report standards have been developed and they were widely spread, over some time. Following harsh debates, the international standards have been modified and the countries which agreed to adopt them have continued the accounting convergence process. The European Union has also engaged in this process and it adopted the regulation that imposed the companies listed on the stock to use this referential when preparing the financial accounts. The convergence and accounting harmonization process determined certain changes in the domestic accounting systems. The study “The global financial crisis and the new accounting

practices at the level of the European Union” aims at identifying the changes imposed by implementing the international standards on the domestic accounting systems.

The study “Improving intervention performances in the case of disasters by using

spatial decision support systems” identifies innovative and realistic ways of supporting decisions and of modelling the interventions in the case of some emergency situations, by using modern optimizing methods based on the use of the Spatial Information Infrastructure (SII), taking into account the fact that at present, when some extraordinary events occur, the procedures offered by the various organizational levels of the Department for Emergency Situation Intervention do not manage to optimally solve all situations, in the sense that units with the adequate intervention capacity are not always activated or those who are closest to the place where the event occurred. The use of the Spatial Information Infrastructure (SII) and the Geographic Information System Infrastructure (GIS) in the case of risk management is vital in all fields of activity, because the geographic positioning of objects (no matter if they are natural or crated by humans), events, activities, etc. represents a key element in solving situations that occur after the main event. The proper management of the existing data determines quick and correct decision making in order to save the victims and to diminish the risk of post-disaster events. The use of the Spatial Information Infrastructure (SII) allows a proper emergency management.


295

Despre autori Simona Adăscăliței este doctorand în Cibernetică și Statistică Economică, în

cadrul Școlii Doctorale de Economie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și

bursier doctoral al Academiei Române Filiala Iași, în cadrul proiectului POSDRU/159/1.5/S/133675 „Inovare şi dezvoltare în structurarea şi reprezentarea

cunoaşterii prin burse doctorale şi postdoctorale (IDSRC – doc postdoc)”. Licențiată în

Științe Economice cu specializarea: Finanțe și Bănci și absolventă a Masterului de

Statistică și Actuariat în Asigurări și Sănătate, în cadrul Facultății de Economie și

Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Interesele sale de cercetare sunt specifice domeniilor Finanțe și Statistică Economică respectiv: tranzacționare cu frecvență mare și date cu frecvență mare; responsabilitatea socială a

investițiilor; modele heteroscedastice; volatilitatea realizată. Este autoare a mai multor studii și articole publicate la edituri de prestigiu din țară și din stăinătate. Contact:

[email protected]. Carmen Claudia Aruștei este bursier postdoctoral al Academiei Române Filiala

Iaşi, în cadrul proiectului POSDRU/159/1.5/S/133675 „Inovare şi dezvoltare în structurarea şi reprezentarea cunoaşterii prin burse doctorale şi postdoctorale (IDSRC – doc postdoc)” și asistent universitar în cadrul Facultății de Economie și Administrarea

Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Este absolventă a Facultății de

Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, doctor din anul 2011 cu teza de doctorat în domeniul Management. În timpul studiilor de doctorat a avut un stagiu de mobilitate de studiu la Manchester Metropolitan University pe tema: Legătura dintre managementul resurselor umane și performanță. Principalele

sale arii de interes aparțin sferei managementului resurselor umane și includ sisteme de

resurse umane (în special practici de resurse umane motivatoare), rezultatele acțiunilor de

resurse umane (în special angajament organizațional și comportamente civice

organizaționale, climat organizațional, well-being angajați). Are un număr de 15 lucrări

științifice publicate sau susținute la conferințe internaționale și naționale. Contact: [email protected].

Silviu-Ioan Bejinariu este bursier postdoctoral al Academiei Române Filiala

Iaşi, în cadrul proiectului POSDRU/159/1.5/S/133675 „Inovare şi dezvoltare în

structurarea şi reprezentarea cunoaşterii prin burse doctorale şi postdoctorale (IDSRC – doc postdoc)” și cercetător în cadrul Institutului de Informatică Teoretică al Academiei

Române, Filiala, Iaşi. Este absolvent al Facultăţii de Informatică din cadrul Universităţii

„Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi a obţinut titlul de doctor în Inginerie Electronică şi

Despre autori

296

Telecomunicaţii cu teza „Contribuţii la eficientizarea unor metode şi aplicaţii de fuziune a

datelor în procesarea informaţiilor multidimensionale”. A participat la numeroase conferinţe internaţionale şi a publicat peste 20 de articole în reviste indexate ISI şi BDI.

Preocupările principale sunt legate de: probleme de optimizare, calcul paralel şi distribuit,

procesarea imaginilor, fuziunea informaţiilor, recunoaşterea formelor, proiectare şi

implementare sisteme informatice. Contact: [email protected]. Adrian Brunello este bursier postdoctoral al Academiei Române Filiala Iaşi, în

cadrul proiectului POSDRU/159/1.5/S/133675 „Inovare şi dezvoltare în structurarea şi

reprezentarea cunoaşterii prin burse doctorale şi postdoctorale (IDSRC – doc postdoc)” și

cadru didactic asociat al departamentului de Management, Marketing și Administrarea Afacerilor de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul

Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Este absolvent al Facultății de Economie și

Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – specializarea Marketing și al Facultății de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – specializarea Limba și Literatura Germană – Limba și Literatura Engleză, și doctor în

Marketing al Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași – în anul 2012 având teza de doctorat cu titlul: Influența brandului asupra deciziei de cumpărare în industria auto. Are

o activitate științifică bogată concretizată în: 14 articole BDI, 6 articole neindexate în

baze de date, 1 manual auxiliar, 2 articole în dicționare, participare la 13 conferințe

internaționale. Interesele sale de cercetare sunt subsumate domeniilor: Marketing, Limba

Engleză. Contact: [email protected]. Gabriela Boldureanu este cercetător științific III în cadrul Universității

„Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Departamentul de cercetare interdisciplinar-domeniul socio-uman, și expert activitate de cercetare în cadrul in cadrul proiectului POSDRU/159/1.5/S/133675 „Inovare şi dezvoltare în structurarea şi reprezentarea

cunoaşterii prin burse doctorale şi postdoctorale (IDSRC – doc postdoc)”, Academia

Română Filiala Iași. Licenţiată în economie, a absolvit Studiile Aprofundate în Crearea și

Administrarea Întreprinderilor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi este

doctor în domeniul Management din anul 2003. Domeniile sale de cercetare sunt managementul, antreprenoriatul, economia turismului iar ca subiecte de interes: educația

antreprenorială, inovația și performanța în întreprinderi, inovații în turism. A participat la

peste 45 conferințe naționale și internaționale și a publicat 6 cărți și peste 60 articole și

studii științifice în reviste naționale și internaționale. Contact: [email protected]. Ioana Alexandra Horodnic este bursier postdoctoral al Academiei Române

Filiala Iaşi, în cadrul proiectului POSDRU/159/1.5/S/133675 „Inovare şi dezvoltare în

structurarea şi reprezentarea cunoaşterii prin burse doctorale şi postdoctorale (IDSRC – doc postdoc)” și cadru didactic asociat al departamentului de Management, Marketing și

Administrarea Afacerilor de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din

cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A obținut titlul de doctor în

domeniul Marketing și a participat la stagii de pregătire și școli de vară în țări precum

Germania, Elveția, Marea Britanie și Ucraina. A participat la numeroase conferințe

naționale și internaționale și a publicat peste 15 articole științifice indexate ISI Thomson,


297

Scopus sau alte baze de date internaționale. Domeniile actuale de interes includ aspecte legate de economia muncii, economia subterană, performanța și motivația academică.

Contact: [email protected]. Inesa Iacob (Tofănică) este doctorand în Contabilitate în cadrul Școlii Doctorale

de Economie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și bursier doctoral al Academiei Române Filiala Iaşi, în cadrul proiectului POSDRU/159/1.5/S/133675 „Inovare şi dezvoltare în structurarea şi reprezentarea cunoaşterii prin burse doctorale şi

postdoctorale (IDSRC – doc postdoc)”. Este licențiată în Contabilitate și Informatică de

Gestiune la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității

„Alexandru Ioan Cuza” din Iași și are studii de master în domeniul Contabilitate și Audit

în cadrul aceleiași facultăți. Este autoare a mai multor studii și articole publicate la edituri

din țară și din stăinătate. Preocupările principale de cercetare includ aspecte legate de: sisteme contabile, IFRS, adoptarea IFRS în Uniunea Europeană. Contact:

[email protected]. Ioana Irina este doctorand în Marketing în cadrul Școlii Doctorale de Economie,

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și bursier doctoral al Academiei Române Filiala Iaşi, în cadrul proiectului POSDRU/159/1.5/S/133675 „Inovare şi dezvoltare în

structurarea şi reprezentarea cunoaşterii prin burse doctorale şi postdoctorale (IDSRC – doc postdoc)”. Este licențiată în Marketing la Facultatea de Economie și Administrarea

Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, și are studii de master

specializarea Achiziții, Distribuție și Logistică în cadrul aceleiași facultăți. Teza de

doctorat propusă are tema: Reputația companiei, satisfacția clienților și loialitatea

clienților – sensuri posibile ale legăturilor cauzale. Activitatea în domeniul marketingului

o completează prin recunoașterea profesională în cadrul unei multinaționale care produce

ustensile de automatizare pentru campanii de marketing la nivel internațional. A participat la numeroase conferințe naționale și internaționale și a publicat o serie de

articole științifice indexate BDI. Contact: [email protected]. Ion Iuga este doctorand în cadrul Școlii Doctorale de Științe Politice, Facultatea

de Științe Politice, Universitatea din București și bursier doctoral al Academiei Române Filiala Iaşi, în cadrul proiectului POSDRU/159/1.5/S/133675 „Inovare şi dezvoltare în

structurarea şi reprezentarea cunoaşterii prin burse doctorale şi postdoctorale (IDSRC – doc postdoc)”. Teza de doctorat propusă are ca temă „eshatologia politică” în gândirea lui

Eric Voegelin. Este licențiat în teologie (2010) în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă

„Justinian Patriarhul”, Universitatea din București și istorie (2009) secția de Relații

Internaționale și Studii Europene din cadrul Facultății de Istorie, Universitatea din

București. A absolvit programul de master Istoria și Practica Diplomației, Facultatea de

Istorie, Universitatea din București (2011) precum și masterul în teologie Doctrină și

Cultură Creștină, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea din București. În anul

2012 a obținut o bursă de studii pentru un master avansat de un an în teologie și studii

religioase la Facultatea de Teologie și Studii Religioase, KU Leuven, Belgia. Domenii de expertiză: teologie sistematică și studii europene, în subiecte precum ortodoxie și

contemporaneitate, utopie, gândirea lui F. M. Dostoievski, teorii ale globalizării,

Despre autori

298

ideologie politică și religie. Subiecte de interes: propagarea și metamorfoza noțiunilor

creștine de eshatologie, salvare, împărăția lui Dumnezeu în gândirea politică de pe

continent; greutatea pe care acestea au avut-o în conturarea ideologiilor modernității;

noțiunea de „sfârșit al istoriei” așa cum se regăsește ea în gândirea modernă sau a unor

autori contemporani; utopia sub toate aspectele sale, inclusiv cel tehnologic, transumanismul. Contact: [email protected].

Teodor Păduraru este cercetător științific II în cadrul Institutului de Cercetări

Economice și Sociale „Gheorghe Zane” al Academiei Române Filiala Iași, Departamentul

de economie și expert activitate de cercetare în cadrul proiectului

POSDRU/159/1.5/S/133675 „Inovare şi dezvoltare în structurarea şi reprezentarea

cunoaşterii prin burse doctorale şi postdoctorale (IDSRC – doc postdoc)” al Academiei

Române Filiala Iaşi. Este doctor în economie, specialitatea Management cu lucrarea

Fundamentarea deciziilor în procesul de distribuție a mărfurilor. Activitate științifică: 2

cărți de unic autor, coordonarea a 25 volume de comunicări științifice, 44 articole

științifice, 84 comunicări la Conferințe naționale și internaționale, 1 grant al Academiei

Române, coordonarea strategiilor de dezvoltare economico-socială a județelor Iași și

Vaslui pentru perioada 1998-2004, numeroase studii de restructurare, de fezabilitate. Este Secretar de redacție la Anuarul Institutului de Cercetări Economice „Gheorghe Zane”- Iași (The Yearbook of the „Gheorghe Zane” Institute of Economic Researches - Jassy). Este Președinte al Asociației Generale a Economiștilor din România – Filiala Iași și Șef

departament cercetare științifică în Comitetul de coordonare al AGER. Domenii de

interes: Marketing, Economie regională și Economia turismului. Contact:

[email protected].


299

Despre autori

300

Bun de tipar: 2015 - Apărut: 2015 - Format: Academic Editura Pro Universitaria

Bd-ul Iuliu Maniu, Nr 7, Corp A, Etaj 3 [email protected]

0733.672.111 Volum elaborat în cadrul Proiectului POSDRU/159/1.5/S/133675.

Se distribuie GRATUIT.