Download pdf - Imprumuturile Publice, Datoria Publica, Datoria Externa

8/3/2019 Imprumuturile Publice, Datoria Publica, Datoria Externa

1/33

8. IMPRUMUTURILE PUBLICE.

DATORIA PUBLICA. DATORIA

EXTERNA

8.1. Imprumuturile publice

8.1.1. Trasaturile caracteristice ale imprumuturilor

publice

Pe masura evolutiei lor si sub constrngerea a numeroase necesitati

economico-sociale, statele si-au asumat sarcini si atributii din ce in ce mai

ample si complexe, care au generat o crestere apreciabila a volumuluiresurselor banesti necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice impuse de

realizarea acestor sarcini si atributii.

In acest context, veniturile ordinare(obtinute de stat din impozite si taxe,precum si cele de la intreprinderile si proprietatile sale) au devenit insuficientein raport cu necesitatile curente de resurse banesti ale statelor.Astfel, a aparut

un deficit bugetar, a carui acoperire a impus apelul statelor la alte resurse. Peacest fond, in cadrul cuprinzator al creditului, s-a conturat creditul public,prin

intermediul caruia statele au inceput sa-si procure complementul de resurse de

care au nevoie.

Ca forma specifica a creditului, creditul public reprezinta expresiaansamblului operatiilor prin care statul isi procura o parte din resursele

publice necesare acoperirii cheltuielilor publice, in conditiile platii de

dobnzi si acordarii altor avantaje in favoarea subscriitorilor, precum si

ale unei rambursari viitoare.

In definitia de mai sus, statul nu este reprezentat ca un subiect singular, ci

trebuie inteles in pluralitatea determinarilor sale, fiind personificat prin

intermediul guvernului, regiilor publice autonome, intreprinderilor sau

institutiilor publice, consiliilor locale.

Bazat pe increderea in solvabilitatea statului, creditul public se angajeaza

prin doua forme distincte, respectiv:

o pe calea contractarii directe de catre stat(si asimilatele acestuia)

a imprumuturilorce urmeaza a fi angajate de la persoanele fizicesau/si juridice, dispuse sa ofere o parte din mijloacele lor banesti

disponibile temporar;


2/33

o prin intermediul unor institutii specializate banci, case de

economii, case de asigurari sociale, case de pensii, societati de

asigurari si reasigurari etc. care colecteaza o parte din

disponibilitatile banesti de pe piata si le pun la dispozitia statului

(si asimilatelor sale) pe o perioada de timp determinata si in

conditii expres precizate.

Intr-o economie, in afara de autoritatile publice centrale si locale apel la

resurse de imprumut mai fac intreprinderile private, publice si mixte,

organizatiile cooperatiste, anumite categorii ale populatiei, pentru:

o asigurarea desfasurarii normale a activitatii lor (credite pe termen

scurt);

o efectuarea unor investitii (credite pe termen mediu si lung);

o satisfacerea unor nevoi ale populatiei (credite de consum).

Prin urmare, cererea de credit public si privat este formata din solicitarile

autoritatilor publice, unitatilor economice, populatiei, iar oferta de resurse de

imprumut este alcatuita din capitalurile si rezervele libere ale bancilor si altor

institutii financiare, veniturile rentierilor, economiile banesti ale populatiei.

Avnd aceleasi surse de formare, creditul public intra in competitie cu

creditul privat, resursele banesti temporar disponibile fiind puse la dispozitia

acelor solicitanti care accepta conditiile de acordare a creditului, respectiv

garantii, termene de rambursare, rate ale dobnzii s.a.In continuare, vom incerca sa identificam asemanarile si deosebirile intre

creditul public si creditul privat.In general, creditul este rezultatul unui act de incredere*si presupune

schimbul a doua prestatii disociate in timp. Creditorul acorda debitorului sau

bunuri sau mijloace de plata, in schimbul promisiunii acestuia de a-i plati

bunurile respective sau de a-i rambursa banii imprumutati, la care se adauga o

dobnda, spre a remunera timpul care se scurge pna la scadenta si riscul pe

care creditorul si-l asuma in acea perioada de timp.

Creditul privat a aparut si s-a dezvoltat in cadrul economiei de schimb, pe

fondul multiplicarii relatiilor reciproce dintre solicitantii si ofertantii de

marfuri. El se practica sub urmatoarele forme:

o creditul comercial, care are ca obiect marfurile tranzactionate;

o creditul bancar, al carui obiect este reprezentat de dreptul de

folosinta temporara a unei sume de bani, creditor fiind o institutie

specializata, denumita banca.


3/33

In strnsa legatura cu creditul bancar a aparut si s-a dezvoltat piata

capitalului banesc de imprumut,pe care se manifesta att cererea de credit

privat, ct si cererea de credit public.

Oferta comuna de resurse de imprumut si caracterul limitat al resurselor care

formeaza aceasta oferta de capital determina, asa cum am precizat anterior,

aparitia unei competitii intre creditul privat si cel public.

De asemenea, intre creditul public si cel bancar mai exista si alte asemanari,

cum sunt:

o angajarea resurselor necesare pe baze contractuale;

o plata de dobnzi in favoarea creditorilor;

o folosirea temporara a resurselor angajate si rambursarea la

scadenta a acestora.

Alaturi de aceste asemanari, intre creditul public si cel privat exista si

deosebiri semnificative.

Prima deosebire se refera la sursa de plata a dobnzii. Astfel, in cazul

creditului bancar, capitalul imprumutat, prin valorificare, genereaza obtinerea

profitului. Din acest profit, unitatile economice debitoare cedeaza bancii o

anumita parte, sub forma dobnzii, ca pret pentru creditul angajat.

Aceasta realitate, specifica creditului bancar, a creat iluzia ca orice suma de

bani acordata cu titlu de imprumut este capabila sa produca dobnda. Ca atare,

in practica s-a generalizat perceperea de dobnzi si la imprumuturile utilizate in

scopuri neproductive, angajate sub forma creditelor de consum (specifice

populatiei si in mare masura, autoritatilor publice).Resursele procurate pe calea creditului public si utilizate pentru finantarea

functionarii serviciilor publice, a cheltuielilor militare, pentru mentinerea

ordinii publice, plata de dobnzi pentru datoria publica efectiva si pentru

rambursarea celei scadente, apar ca mijloace de plata si nu in calitate de capital.

De aceea, rambursarea la scadenta a acestor resurse, care se consuma fara a

se reproduce, precum si plata dobnzilor aferente se efectueaza pe seamaveniturilor bugetare.

De la aceasta regula exista unele exceptii. Astfel cnd creditul public se

utilizeaza pentru finantarea unor lucrari ample in domeniul infrastructurii sau

pentru crearea si dezvoltarea de activitati productive, dobnda se suporta dinvaloarea nou creata in urma utilizarii imprumuturilor respective.

O alta deosebire intre creditul public si cel privat se refera la inscrisurile

care certifica creantele generate de raporturile de creditare. Astfel,

autoritatile publice emit efecte publice sau titluri de credit public,care

atesta calitatea de subscriitori a detinatorilor si certifica dreptul acestora la o

anumita dobnda, un anumit cstig sau att la o dobnda, ct si la un cstig.


4/33

Societatile de capitalcare doresc sa obtina resursele banesti de care au nevoie

pot sa emita actiuni, obligatiuni, bilete la ordin, trate, cecuri si alte inscrisuri de

credit privat (efecte comerciale).

Att efectele publice, ct si efectele comerciale sunt hrtii de valoare care

nu au o valoare proprie, intrinseca si difera din punct de vedere al acoperirii

lor. Astfel, efectele comerciale sunt reprezentante ale unei valori exprese, data

de capitalul real concretizat in active fixe, materii prime s.a., care s-au

cumparat cu banii primiti de la detinatorii titlurilor respective. Aceste hrtii de

valoare deoarece circula independent de capitalul real pe care il reprezinta

(adica se cumpara, se vnd si se gajeaza), formeaza capitalul fictiv sau

iluzoriu.

Efectele publice sunt, de regula,nenominative si pot fi negociate, avnd o

circulatie proprie, ca si cnd ar avea o valoare intrinseca. Deoarece resursele

obtinute de autoritatile publice pe baza lor sunt utilizate, in mare masura, pentru

acoperirea unor cheltuieli de natura consumului definitiv, efectele publice nu

certifica drepturi asupra unui capital real, capabil sa produca valoare

adaugata. Cu toate acestea, ele asigura detinatorului lor dreptul de a primi o

dobnda din partea statului, care se suporta din resursele bugetare. prin urmare,

efectele publice formeaza dublu capital fictiv.Sub raport juridic, creditul public este expresia unei intelegeri intervenite

intre o persoana fizica sau juridica, pe de o parte, si stat, pe de alta parte, prin

care prima consimte sa puna la dispozitia statului o suma de bani, sub forma de

imprumut, pe o perioada determinata, iar statul se angajeaza sa o restituie la

termenul stabilit si sa achite dobnda si alte costuri aferente.

Avnd in vedere cele mentionate anterior, rezulta ca imprumutului de stat iisunt caracteristice urmatoarele trasaturi:

1. are caracter contractual, fiind expresia acordului de vointa alpartilor;

2. are caracter rambursabil;3. asigura detinatorilor de inscrisuri publice, pe lnga rambursarea

sumei imprumutate si o anumita contraprestatie.

1) Spre deosebire de impozit, care este o prelevare obligatorie, stabilita

unilateral de catre stat in sarcina unei persoane fizice sau juridice, creditulpublic are caracter contractualsi exprima acordul de vointa al partilor

implicate. Cu toate acestea, acest acord de vointa prezinta o specificitate a sa,deoarece, fara sa se realizeze o consultare prealabila a subscriitorilor potentiali,

organele competente ale statului sunt cele care stabilesc:

o conditiile de emisiune si de rambursare a imprumutului;


5/33

o forma si marimea venitului pe care il asigura;

o alte avantaje acordate pe care le acorda subscriitorilor.

In acest context, persoanele interesate pot sa accepte sau sa respinga in bloc

conditiile stabilite de autoritatile publice, dar nu pot cere sa li se asigure un

tratament preferential fata de ceilalti subscriitori.De regula, imprumuturile de stat au la baza principiul facultativitatii.

Practica internationala a cunoscut, insa, si imprumuturi publice fortate, cnd

subscrierea nu a fost lasata la latitudinea subscriitorilor, ci a avut un caracter

obligatoriu.Statele au recurs la imprumuturile fortate in imprejurari exceptionale,

respectiv atunci cnd independenta nationala si integritatea teritoriala a statului

au fost amenintate grav.

De asemenea, sunt cunoscute si cazuri de imprumuturi publice contractate

pentru pregatirea si ducerea de razboaie, refacerea economiei distruse de

calamitati naturale, inlaturarea urmarilor unor crize economice de amploare

s.a., cnd libertatea de actiune a subscriitorilor este mult ingradita prin masurile

luate de autoritatile publice. Chiar daca prospectul de emisiune si conditiile de

rambursare ale unor asemenea imprumuturi sunt mai putin atractive,

subscriitori apreciaza interesul national si isi fac datoria patriotica de a subscrie.

Imprumuturile publice fortate se manifesta si sub alte forme. Astfel, prin

imprumutul fortat directstatul obliga regiile autonome sau intreprinderile

proprii sa-si constituie depozite de titluri publice, in proportie de 10-15% din

trezoreria proprie.Imprumutul fortat deghizat, reprezinta o alta forma de

imprumut public fortat si se manifesta atunci cnd statul, in calitate de client al

diverselor furnituri, inlocuieste, in platile sale, moneda cu bonuri de tezaur,

bonuri de impozite, obligatiuni ale imprumuturilor de stat etc.

2) Ca modalitate de procurare a resurselor banesti de care statul are nevoie,

imprumutul se caracterizeaza prin aceea ca se restituie, la scadenta, persoanelor

fizice si juridice care l-au acordat. De aceea, in momentul plasarii unui

imprumut public, statul fixeaza termenul de rambursare a acestuia, care poate fi

mai indepartat sau mai apropiat, in functie de evolutia previzibila a veniturilor

si cheltuielilor publice.

De la aceasta regula, fac exceptie imprumuturile perpetue, la emitereacarora statul se angajeaza doar sa plateasca anumite dobnzi creditorilor sai, pe

perioade de timp nedeterminate, fara sa se precizeze termenele de restituire a

imprumuturilor propriu-zise. Totusi, in timp, daca prezinta convenienta

economica, statul poate sa-si rascumpere la bursa inscrisurile imprumutului

respectiv.

3) Imprumuturile publice nu se acorda cu titlu gratuit, ci in schimbul unor


6/33

contraprestatii directe la care autoritatile statale se obliga solemn. Pretul"

dreptului de folosinta temporara a sumelor imprumutate poate imbraca forma

dobnzii, forma cstigului sau ambele forme, dupa caz, la care se adauga, des,

si alte avantaje materiale, inclusiv de natura unor facilitati fiscale.

In anumite situatii, avantajele oferite de stat la lansarea unui imprumut sunt

restrnse. Astfel, in perioada de criza sau depresiune economica, in conditiile

scaderii ratei dobnzii pe piata capitalului de imprumut, statul poate

preschimba inscrisurile unui imprumut vechi cu o dobnda ridicata cu inscrisuri

ale unui imprumut nou cu o dobnda mai scazuta printr-o operatiune deconversiune. De asemenea, datorita deprecierii accelerate a monedei nationale,

statul poate diminua anumite avantaje materiale oferite initial creditorilor sai.

8.1.2. Destinatia si rolul imprumuturilor publice

La imprumuturi statul apeleaza fie din necesitati de trezorerie, fie din

necesitati de echilibru bugetar.In primul caz, desi pe intregul an bugetul de stat se prezinta echilibrat, este

posibil ca pe parcursul acestuia, si cu deosebire in primele luni ale anului, poate

ca nu exista o concordanta perfecta intre termenele la care se incaseaza

veniturile si cele la care se efectueaza cheltuielile. Prin urmare, pe timpul

executiei bugetare, pot sa apara fie goluri de casa (cnd platile devanseaza

incasarile), fie un plus de resurse fata de ritmul normal al platilor.Trezoreria publica trebuie sa cunoasca, din timp, perioadele in care pot sa

apara goluri de casa pentru a putea procura resursele necesare acoperirii

acestora din afara bugetului public national.

Daca toate resursele financiare publice, incasate pe teritoriul national, secolecteaza la Trezoreria finantelor publice, golurile de casa ale bugetului public

pot fi acoperite cu ajutorul sumelor imprumutate de la alte institutii de stat, care

inregistreaza un surplus de resurse financiare. Ulterior, in momentul incasarii

veniturilor bugetare prevazute, suma imprumutata se restituie institutiei

creditoare.

Daca resursele financiare disponibile ale institutiilor publice nu sunt

suficiente pentru a acoperi golurile de casa ale bugetului, atunci se solicita

imprumuturi, pe termen scurt, de la alti detinatori de resurse banesti de pe piata,

inclusiv de la banca centrala a tarii (sub forma unui avans in contul veniturilor

bugetare viitoare, in limitele si in conditiile prevazute de lege). Resurselebanesti, imprumutate de la diversi detinatori publici sau privati, nu maresc

masa monetara, ci numai o redistribuie. In schimb, resursele imprumutate de

la banca centrala constituie o emisiune de bani fara acoperire materiala. De

asemenea, apelul la imprumuturi din necesitati de trezorerie poate avea

consecinte negative asupra circulatiei monetare daca sumele obtinute nu se

ramburseaza la termenele stabilite.


7/33

Pentru finantarea deficitului bugetar, statul se imprumuta pe piata interna

sau in strainatate. Potrivit datelor Fondului Monetar International, in tarile

dezvoltate, in tarile in curs de dezvoltare din Asia si Orientul Mijlociu, precum

si in tarile europene aflate in tranzitie s-a apelat preponderent la imprumuturi

interne si intr-o masura mai mica la cele externe.Pentru imprumuturile contractate pe piata interna, inclusiv la banca centrala,

pe termen scurt, se emit bonuri de tezaur. Emisiunea bonurilor de tezaur, inunele tari, este limitata prin lege, in timp ce in altele este nelimitata.

Bonurile de tezaursunt titluri de imprumut, purtatoare de dobnda, la fel ca

obligatiunile si impreuna fac parte din categoria efectelor publice protejate, prin

Codul Penal, impotriva falsificarii sau contrafacerii. Fiecare bon de tezaur

cuprinde denumirea, emitentul, precizarea sumei de bani stabilita ca unitate

valorica a imprumutului, precum si alte informatii privind dobnda, termenul

de rambursare, eventual numarul de serie si alte conditionari din ansamblul

carora rezulta ca titlul respectiv dovedeste si reprezinta o creanta a detinatorului

fata de stat.

In Romnia,potrivit Legii nr. 72/1996 privind finantele publice, Ministerul

Finantelor poate fi autorizat anual, prin legea bugetului de stat, si cu aprobarea

Guvernului, sa emita bonuri de tezaur, purtatoare de dobnda, si a caror

scadenta nu trebuie sa depaseasca sfrsitul anului bugetar.

Bonurile de tezaur se pun in circulatie prin Banca Nationala a Romniei,

avnd la baza o conventie incheiata de aceasta cu Ministerul Finantelor. Totalul

bonurilor de tezaur si a altor instrumente specifice, aflate in circulatie, nu

trebuie sa depaseasca 8% din volumul total al cheltuielilor bugetului de stat

aprobat. De asemenea, emiterea bonurilor de tezaur si a altor instrumentespecifice se efectueaza numai in primele zece luni ale exercitiului bugetar, iar

retragerea lor trebuie sa se faca fara a depasi anul financiar in care au fost

emise.

Totodata, in cursul exercitiului financiar anual, pentru acoperirea decalajului

temporar dintre incasarile si platile din contul curent general al Trezoreriei

statului, Banca Nationala a Romniei poate acorda imprumuturi, pe o perioada

de cel mult 180 de zile si in conditii de dobnda la nivelul pietei, pe baza unor

conventii incheiate cu Ministerul Finantelor. Suma totala a imprumuturilor

acordate statului, de catre Banca Nationala a Romniei, nu poate depasi in nici

un exrecitiu financiar anual echivalentul a 7% din veniturile bugetului de statrealizate in anul precedent, iar soldul permanent al imprumuturilor acordate si

nerambursate nu poate depasi suma totala rezultata din dublarea capitalului si a

fondului de rezerva al Bancii Nationale a Romniei.

Pentru acoperirea deficitelor bugetare, guvernul tarii are de ales intre

cresterea veniturilor fiscale (prin majorarea impozitelor existente sau

introducerea altora noi) si contractarea de imprumuturi, de regula, pe termene


8/33

medii (1-5 ani) si lungi (mai mari de 5 ani). Deseori, guvernul opteaza pentru

contractarea de imprumuturi din urmatoarele motive:

o majorarea impozitelor afecteaza standardul de viata

al populatiei, iar partidul (coalitia) de la putere evita, de

regula, sa aplice aceasta masura, considerata nepopulara,pentru a nu-si pierde electoratul; in tarile cu un nivel ridicat

al fiscalitatii, o noua crestere a acesteia ar genera o

impotrivire ferma a categoriilor de populatie care ar urma

sa suporte sarcina fiscala suplimentara;

o imprumuturile de stat, pe piata interna, ofera celor

care au disponibilitati banesti un plasament sigur;o imprumuturile de stat constituie o modalitate mai

rapida de procurare a resurselor financiare dectimpozitele directe, deoarece perioada necesara identificarii

si evaluarii materiei impozabile este mai indelungata dect

cea de subscriere la imprumut si efectuarea varsamintelor

in contul acestuia;

o imprumutul solicitat bancii centrale, de regula, se

obtine intr-un termen mai scurtdect in cazul in care acesta

se plaseaza in rndul altor persoane juridice si populatiei.

Rolul imprumuturilor de stat a generat, de-a lungul timpului, opinii diferite,

astfel:

o in perioada de ascensiune a capitalismului,

specialistii vremii erau adeptii cresterii impozitelor si

criticau recurgerea la imprumuturi publice, deoarece

considerau ca:

o echilibrarea bugetului de stat trebuie sa

se asigure exclusiv pe seama veniturilor

ordinare (fiscale si domeniale);

o imprumuturile genereaza cheltuieli

bugetare suplimentare sub forma de dobnzi,

comisioane etc., care fac necesara, in final,

majorarea impozitelor;

o imprumuturile usureaza sarcina fiscala

a generatiei prezente, dar impovareaza

generatiile viitoare, datorita cheltuielilor

reclamate de rambursarea ratelor scadente si

plata dobnzilor;


9/33

o imprumuturile afecteaza capitalul

natiunii, in timp ce impozitele diminueaza

numai veniturile acesteia.

o in perioada crizei economice din 1929-1933,

numerosi specialisti au renuntat la conceptia neamesteculuistatului in viata economica a tarii, sustinnd necesitatea

influentarii acesteia cu ajutorul prghiilor economico-

financiare, intre care, imprumuturile, cheltuielile publice,

rata scontului, cursul valutar s.a. detin un rol important;

o in perioada contemporana:

o unii economisti apreciaza nefondata

opinia potrivit careia imprumuturile constituie

un mijloc de transferare a sarcinilor financiare

asupra generatiilor viitoare, deoarece plusului

de cheltuieli ce vor avea de suportat platitorii

de impozite in legatura cu imprumuturile

contractate in trecut, ii va corespunde un plus

de venituri (dobnzi si restituiri de

imprumuturi), ce va reveni creditorilor

statului;

o este respinsa si opinia potrivit careia

imprumuturile de stat afecteaza capitalul

natiunii deoarece se apreciaza ca nu

imprumuturile distrug capitalul natiunii, ci

slaba preocupare a unor unitati economice

pentru buna intretinere, reparare si

modernizare a echipamentelor industriale, a

mijloacelor de transport si a instalatiilor

energetice, pentru formarea profesionala a

fortei de munca etc.;

o se apreciaza, totusi, ca imprumuturile

constituie un mijloc de procurare a resurselor

financiare publice mai costisitor dectimpozitele, iar dobnzile si celelalte avantaje

acordate creditorilor statului majoreaza,

inevitabil, cheltuielile publice.

Asigurarea echilibrului bugetar sau acoperirea unor necesitati curente de

trezorerie, prin apelarea la imprumuturi publice, genereaza anumiteprocese de


10/33

redistribuire a produsului intern brut, care se manifesta att in interiorul

fiecarei tari, ct si pe plan international.

Pe plan intern, efectele redistribuirii produsului intern brut incep sa apara

odata cu subscrierea la imprumuturile lansate de autoritatile publice. In acest

moment are loc o redistribuire intre partea destinata formarii brute de capital(de acumulare) si cea destinata consumului, deoarece o parte din capitalul

banesc disponibil este plasata in inscrisuri ale imprumuturilor de stat si se

utilizeaza, preponderent, in scopuri neproductive. Aceasta redistribuire se

realizeaza si ulterior, prin plata dobnzilor si a eventualelor cstiguri promise

de autoritati, care se realizeaza in favoarea subscriitorilor la imprumuturi, din

veniturile incasate prin impozite.

De asemenea, redistribuirea P.I.B. este determinata si de rambursarea

imprumuturilor scadente, care se realizeaza in favoarea celor indreptatiti, dar de

la toti contribuabilii perioadei respective.

Procesul redistribuirii interne a P.I.B. se manifesta si in perioada utilizarii

efective a resurselor financiare provenite din imprumuturi, prin platile efectuate

catre unitatile economice furnizoare ale statului.Resursele financiare procurate prin imprumuturi publice se folosesc si pentru

finantarea unor obiective cu caracter economic, pentru infrastructura si

protectia mediului. In acest caz, nu are loc o redistribuire intre fondul de

acumulare si cel de consum, ci doar intre subiectii care materializeaza utilizarea

fondului de acumulare.

Imprumuturile publice contractate in strainatate contribuie la

redistribuirea produsului intern brut intre tarile care acorda imprumuturi si cele

care le solicita.Initial, la acordarea acestor imprumuturi, fluxurile financiare pornesc de la

tarile imprumutatoare catre cele imprumutate. Din momentul inceperii

restituirii imprumuturilor si al platii dobnzilor aferente sensului fluxurilor

financiare se schimba, respectiv pornesc de la tarile imprumutate catre tarile

imprumutatoare. Daca redistribuirea produsului intern brut al tarii

imprumutatoare catre tara imprumutata are caracter temporar, imprumutul fiind

rambursabil, in schimb platile efectuate de tara debitoare, cu titlu de dobnzi si

comisioane, catre tara creditoare reprezinta o redistribuire nerambursabila sidefinitiva a produsului intern brut pe plan international.

8.1.3. Tipologia imprumuturilor publice

Imprumuturile publice se emit si se contracteaza in diverse forme, att pe

piata interna, ct si pe cea externa si sunt insotite de o serie de conditii, care,


11/33

practic, le individualizeaza.

De aceea, este necesara clasificarea acestora prin luarea in considerare att a

caracteristicilor comune, ct si a celor operationale.

Prin urmare, imprumuturile de stat se clasifica astfel:

1. dupa forma de exprimare, imprumuturile publice sunt:

o in natura;

o in bani

2. in functie de moneda in care se exprima distingem:

o imprumuturi publice in moneda nationala;

o imprumuturi publice in moneda straina, care poatefi

a statului creditor sau o terta moneda straina (D.T.S.,

EURO, etc.);

3. in functie de garantiile acordate de state subscriitorilor la imprumuturi,

exista:

o imprumuturi publice cu garantii personale (care

obliga statul debitor sa angajeze cautiunea asiguratorie a

altui stat);

o imprumuturi publice cu garantii reale (implica

angajamentul garantarii printr-un venit bugetar sigur si

permanent, proportional cu serviciul aferent datoriei

publice angajate).

4. dupa clauza rambursarii, imprumuturile publice sunt:

o amortizabile (termenele de rambursare si

modalitatile de efectuare a rambursarii se stabilesc in

prealabil);

o imprumuturi neamortizabile (cnd statul se obliga sa

plateasca, anual, dobnzile datorate, fara sa defineasca

precis termenele de stingere a datoriei sale fata de

subscriitorii imprumutului)

5. dupa forma titlurilor emise de stat, distingem:

o imprumuturi cu titluri nominative sau cele cu clauza

de inscriptiune (se emit cnd numarul subscriitorilor este

redus si se caracterizeaza prin restrictia platii veniturilor


12/33

aferente si rambursarea sumelor scadente doar catre

titulari);

o imprumuturi cu titlu la purtator"(se emit in cazul

unor subscrieri cu larga adresabilitate, in scopul asigurarii

operativitatii in incasarea cupoanelor aferente veniturilor

promise si in transmiterea capitalului);

o imprumuturi cu titluri mixte (capitalul, fiind

nominativ, se ramburseaza doar titularilor, iar dobnzile se

platesc pe baza cupoanelor la purtator").

6. in functie de natura raporturilor juridice dintre parti, imprumuturile

publice sunt:

o voluntare sau liber consimtite (in acest caz,

subscrierea este voluntara, fara nici o constrngere directa);

o fortate (in acest caz, statul obliga anumite categorii

de contribuabili sa subscrie, iar aceste imprumuturi pot fi,

asa cum s-a precizat anterior, directe sau deghizate).

7. in functie de perioada de timp pentru care se contracteaza, deosebim:

o imprumuturi pe termen scurtsauflotante (au

termene de rambursare de pna la 1 an);

o imprumuturi pe termen mediu (contractate pe

perioade cuprinse intre 1 si 5 ani);

o imprumuturi pe termen lung(contractate pe perioade

mai mari de 5 ani);

o imprumuturi fara termen (este cazul imprumuturilor

perpetue si a rentelor viagere).

8. in functie de posibilitatea negocierii titlurilor de credit public, deosebim:

o imprumuturi publice certificate cu titluri negociabile

(titlurile au o circulatie asemanatoare cu aceea a efectelor

de comert si pot fi vndute/cumparate la bursele de valori,

in functie de cotatia lor efectiva);

o imprumuturi publice certificate cu titlurinenegociabile (titlurile nu sunt cotate la bursa, dar pot fi

vndute la valoarea lor nominala);

o imprumuturi publice certificate cu titluri

nelombardabile (aceste titluri nu pot fi in gaj pentru


13/33

constituirea garantiei in scopul obtinerii unui imprumut de

la banca sau de la alta institutie de credit).

9. in functie de avantajele acordate de stat creditorilor sai, imprumuturile

publice pot fi:

o cu dobnda (in acest caz rata dobnzii este stabilita

de emitent, putnd fi fixa sau variabila si este precizata in

cupoanele atasate titlurilor de credit inmnate

subscriitorilor);

o cu cstiguri sau premii (acestea asigura participarea

subscriitorilor la tragerile la sorti periodice, iar suma totala

a cstigurilor sau premiilor se stabileste in functie de rata

dobnzii aferenta unor imprumuturi similare si se

repartizeaza, cu titlu de cstig, doar posesorilor titlurilor

iesite cstigatoare);

o cu dobnda si cstiguri (in cazul carora dobnda se

stabileste si se plateste la fel ca la imprumuturile cu

dobnda, iar cstigurile revin sub forma primelor de

emisiune sau/si a primelor de rambursare);

o cu clauza de indexare (care presupun dependenta lor

de o valoare reala si sunt lansate de stat in scopul prevenirii

discriminarii ofertei de capital pentru creditul public,

datorate inflatiei).

10. in functie de locul de plasare a titlurilor de credit public, imprumuturile

lansate si angajate de autoritatile statale se grupeaza in:

o imprumuturi publice interne (se contracteaza pe

piata interna de capital si se exprima in moneda nationala

sau/si in unele monede straine);

o imprumuturi publice externe (se contracteaza pe

piata internationala de capital sau in terte tari, iar titlurile

emise se exprima in valutele tarilor creditoare, in valuta

unei terte tari, in EURO, in D.S.T. etc.).

11. in functie de scopul lansarii lor catre public, imprumuturile publice pot

fi:

o financiare (cnd se contracteaza in scopul finantarii

unor investitii ale statului);


14/33

o bugetare (se angajeaza in scopul acoperirii unor parti

din cheltuielile bugetare ordinare);

o monetare (se contracteaza in scopul restrngeriimasei monetare si al reducerii preturilor);

o de repartitie (vizeaza atragerea unei fractiuni din

disponibilitatile temporare ale pietei de capital, in care se

includ si economiile banesti ale populatiei, pentru

realizarea unor redistribuiri de produs intern brut, prin

acoperirea unei parti din necesitatile financiare ale

prezentului);

o ciclice-conjuncturale (se emit in perioadele de

recesiune in scopul finantarii unor lucrari publice de

anvergura, de pe urma carora se asteapta o relansare

economica);

o

de razboi (militare), lansate in scopul obtinerii deresurse financiare pentru finantarea dotarii armatei, pentru

sustinerea financiara a razboiului aflat in desfasurare si, in

ultima instanta, pentru suportarea consecintelor financiare

ale razboiului (plati de despagubiri de razboi, plati de pensii

pentru veterani, invalizi, orfani si vaduve de razboi,

refacerea zonelor distruse).

In finalul acestei clasificari, mentionam ca, in afara imprumuturilor publice,

prezentate anterior, trezoreria publica, in cazul unor nevoi urgente de finantare,

poate apela la o serie de metode indirecte de imprumut, cum sunt:

o cumpararea de pe piata monetara a unor titluri emise

de stat, prin banca de emisiune, pe baza politicii de open-

market promovata de catre aceasta;

o cumpararea de catre banca centrala (de emisiune) a

monedei metalice existente in seifurile Trezoreriei publice

peste nevoile reale ale acesteia, care inseamna un ajutor

indirect pentru Tezaur, in sensul modificarii structurii

sumelor banesti cu circulatie efectiva;

o

utilizarea, in anumite limite relativ inguste, adisponibilitatilor din conturile postale deschise la banca de

emisiune s.a.


15/33


16/33

8.1.4. Elementele tehnice ale imprumuturilor publice

Definirea si individualizarea imprumuturilor publice se realizeaza cu ajutorul

unorelemente tehnice, care sunt stabilite in actele normative pe baza carora

sunt lansate si se angajeaza.

Pe baza acestor elemente tehnice, subscriitorii potentiali fac judecati de


17/33

valoare cu privire la conditiile plasarii disponibilitatilor banesti proprii in

inscrisuri ale imprumutului public.

In continuare, vom efectua o prezentare succinta a elementelor tehnice

specifice imprumuturilor (vezi si figura 8.2).

1. Denumirea imprumutuluiconstituie acel element tehnic prin care seprecizeaza destinatia data de catre emitent resurselor obtinute pe baza sa si anul

contractarii imprumutului. Daca se doreste atragerea atentiei opiniei publice

asupra caracterului exceptional al imprumutului sau asupra obiectivului urmarit

prin acel imprumut, apreciat de interes national, se precizeaza acest lucru prin

insasi denumirea lui. Astfel, de exemplu:

o cnd se mentioneaza destinatia: Imprumutul

stabilizarii economiei", Imprumutul inzestrarii armatei",

Imprumutul pentru inzestrarea fortelor terestre"etc.;

o cnd imprumuturile se angajeaza cu o anumita

regularitate, in scopul finantarii anumitor lucrari publice

sau acoperirii deficitului bugetar, in denumirea lor se

precizeaza anul contractarii (Imprumutul de stat 1998"),nivelul dobnzii (Imprumutul de stat 7%") sau forma

veniturilor ce revin subscriitorilor (Imprumutul de stat cucstiguri", Imprumutul de stat cu dobnda si cstiguri");

o cnd nu se precizeaza obiectul sau natura

imprumutului, acesta poate fi denumit avndu-se in vedere

numele demnitarului care l-a angajat (de pilda, in Franta au

fost angajate: Imprumutul Pinay 3,5%", Imprumutul

Ramadier 5%, 1956", Imprumutul Valery GiscarddEstaign 7%", Imprumutul Barre 8%, 1977").

2. Imprumutatul(care apare si sub denumirea de subscris, debitor sau

emitent) este autoritatea publica solicitanta a creditului. In cazul imprumutului

de stat, acesta devine debitor si emitent, deoarece emite inscrisuri cu denumiri

specifice (obligatiuni, bonuri de tezaur, rente de stat s.a.) care atesta:

o subscrierea la imprumut;

o valoarea efectului public;

o anuitatea;

o dobnda sau/si cstigul;

o scadenta.

3. Imprumutatorii(denumiti si subscriitori, creditori sau depunatori) sunt

persoanele fizice si/sau juridice care consimt sa crediteze statul (sau orice


18/33

autoritate publica), primind, in schimbul sumelor subscrise, obligatiuni, polite

sau alte titluri de stat).

4. Titlurile de credit public sunt documente scrise avnd o forma si un

continut stabilite prin actul normativ de lansare a imprumutului, in care se

precizeaza sumele subscrise si drepturile creditorilor. Aceste inscrisuri sunt

denumite diferit (efecte publice, obligatiuni, titluri publice sau hrtii de

valoare), in functie de termenul de rambursare a imprumutului si de

caracteristicile lor juridice.

In functie de termenul de rambursare, in cazul imprumuturilor pe termen

scurt (de pna la 1 an) se emit:

o bonuri de tezaur(sunt inscrisuri care se adreseaza

unei categorii speciale de subscriitori, deoarece nu se supun

regulilor dreptului cambialsi nu pot fi transmise la cursurivariabile, prin cesiunea de creante; ele pot fi, insa,

lombardate la banci si pot fi vndute la licitatii, la cursuri

variabile).

o certificate de datorie (sunt inscrisuri care au

caracteristicile bonurilor de tezaur, dar se vnd numai la

valoarea lor nominala, avnd, deci, cursuri fixe).

o certificatele sau bonurile de impozite (sunt inscrisuri

nepurtatoare de dobnda pe care statul le inmneaza

creditorilor sai pentru plata unor furnituri sau pentru

onorarea altor angajamente; detinatorii acestor inscrisuri le

pot utiliza pentru achitarea impozitelor datorate statului sinu pot fi transmise dect statului).

o politele de tezaur(spre deosebire de inscrisurile

prezentate anterior, acestease afla sub incidenta dreptuluicambial, care reglementeaza conditiile in care pot fi

scontate la banci, executate silit etc.; de asemenea, acestea

pot fi scontate la banci sau pot fi negociate la bursele de

valori).

o obligatiunile aferente creditului public (sunt titluri

de credit emise de catre stat pentru imprumuturile angajate

pe termen mediu sau lung si asigura posesorilor acestora unvenit fix, de dobnzi anuale; sunt cazuri cnd sunt atribuite

doar cstiguri sau att cstiguri ct si dobnzi).

o titlurile de renta (sunt specifice imprumuturilor fara

termen, iar posesorii acestor inscrisuri au dreptul sa

primeasca de la stat anumite sume de bani, precizate


19/33

anticipat, care se platesc periodic, pe toata durata vietii

acestora).

In functie de caracteristicile lor juridice, titlurile de credit public pot fi:

o nominale (se emit cnd imprumutul public seadreseaza unui numar redus de subscriitori, iar plata

veniturilor aferente si rambursarea sumelor scadente se

efectueaza doar catre titulari sau reprezentanti ai acestora);

o la purtator(se emit cnd imprumutul public se

adreseaza unui numar mare de subscriitori, iar plata

veniturilor aferente si rambursarea sumelor scadente se

efectueaza oricarui detinator al acestor inscrisuri si in orice

localitate unde functioneaza ghiseele sale de specialitate).

De asemenea, trebuie retinut faptul ca, sumele exigibile, de la autoritatilepublice emitente ale imprumuturilor pe termene scurte formeaza datoria

publica flotanta, iar cele exigibile pe termene medii si lungi (inclusiv cele fara

termen) reprezinta datoria publica consolidata.

5. Cuantumul (marimea) imprumutului public apare att sub forma

cuantumului aprobatde organul legislativ sau executiv, ct si sub forma

cuantumului realizatdupa incheierea operatiunilor de plasare.Cuantumul aprobatse prezinta in urmatoarele forme:

o cuantum limitat, ca valoare nominala a unei sume ceurmeaza a fi imprumutata si in ce priveste perioada de timp

in care se pot efectua subscrierile;

o cuantum nelimitat, cnd statele solicita imprumuturi

deschise (ca suma si/sau ca durata a subscrierii).

Cuantumul realizateste :n functie de conditiile stabilite de autoritatile

emitente cu privire la dobnzi, cstiguri si anuitate si evidentiaza

increderea/neincrederea potentialilor creditori (subscriitori) in autoritatile

emitente.

Cuantumul imprumutului public se determina cu relatia:

Cip = VT Nr.Te(pl) (1)

unde:

Cip cuantumul imprumutului public


20/33

VT valoarea unui titlu

Nr.Te(pl) numarul titlurilor emise sau plasate efcetiv

6. Cursul de emisiune al imprumutului public (Cei) reprezinta pretul,

stabilit de emitent,pentru 100 de unitati monetare din valoarea nominala a

acestuia.

Totusi, acest curs se stabileste de emitent si in functie de raportul dintre cererea

si oferta de capital de imprumut, de nivelul dobnzii si al altor avantaje promise

de acesta potentialilor emitenti. In acest context, in practica se utilizeaza:

o curs al pari", cnd Cei = 100 u.m.;

o curs sub pari", cnd Cei < 100 u.m.;

o curs supra pari", cnd Cei > 100 u.m.

De regula, datorita concurentei care se manifesta pe piata capitalului si ainexistentei unor solutii alternative, cursul de emisiune al imprumuturilor

publice este sub pari", subscriitorii beneficiind de oprima de emisiune, data

de diferenta dintre valoarea nominala a titlului si suma platita la subscriere.

Cnd statul emitent are o reputatie buna pe piata capitalului, cursul de emisiune

al titlurilor de stat este al pari"si in mod exceptional supra pari".

7. Valoarea titlului creditului public, chiar daca este o notiune care se

foloseste :n mod conventional (deoarece inscrisurile care certifica

imprumuturile publice nu au o valoare proprie), apare sub urmatoarele forme:

a. ca valoare nominala, reprezinta suma inscrisa petitlul de credit public si exprima marimea creantei pe care

detinatorul acestuia o are de incasat de la stat sau, invers,

datoria pe care statul o are de platit detinatorului titlului

respectiv;

b. ca valoare reala, reprezinta suma efectiva cu care se

vinde sau se cumpara un titlu de credit public si se

manifesta nu doar cu ocazia emiterii si angajarii creditului

respectiv, ci si in cursul perioadei de valabilitate aimprumutului angajat, in functie de cursul la care se

opteaza la bursa inscrisurile publice negociabile.

8. Veniturile si alte avantaje ce revin subscriitorilor la imprumuturile

publice sunt plati efective pe care statul le efectueaza catre creditorii sai, ca

pret"al dreptului de folosinta temporara a sumelor banesti imprumutate, sub


21/33

forma de: dobnzi, cstiguri, dobnzi si cstiguri, rente, prime de rambursare,

precum si anumite avantaje sau facilitati, care nu presupun fluxuri monetare

directe.

a)Dobnda reprezinta suma de bani pe care statul o plateste creditorilor sai

pentru imprumuturile angajate de la acestia. Nivelul (marimea) dobnzii anuale

(Da) se stabileste pe baza ratei dobnzii (d), care se fixeaza anticipat, prin

prospectul de emisiune a imprumutului public si se foloseste relatia:Da = VT d

(2)

unde:

VT valoarea titlului de credit public

Rata dobnzii la imprumuturile publice se fixeaza la un nivel apropiat de cel

al ratei medii a dobnzii la creditul bancar.

Rata medie a dobnzii practicate la imprumuturile publice difera de la o tara

la alta, iar nivelul acestora se modifica de la o perioada la alta, inregistrndu-se

o tendinta de crestere a lor. De asemenea, in tarile si in perioadele in care

procesele inflationiste sunt mai accentuate, nivelul ratei medii a dobnzilor la

imprumuturile publice este mai ridicat dect atunci cnd monedele nationale

prezentau o stabilitate mai mare.

In fine, este de mentionat ca rata medie a dobnzii la creditele publice creste

pe masura ce termenele pe care se angajeaza sunt mai indelungate.

Sintetic si exemplificativ, ilustram ultima afirmatie prin datele din tabelul

urmator:

Tabelul nr. 8.1. Ratele medii ale dobnzilor practicate la imprumuturile publiceangajate (%)

TaraAnul

analizat

Rata medie a dobnzii pentru:

Imprumut pe

termen scurt

Imprumut pe

termen mediu

Imprumut pe

termen lung

Canada 1985 9,43 10,39 11,04

Marea Britanie 1975 10,18 11,48 14,29

S.U.A. 1990 7,51 8,25 8,55

Sursa: Talpos, Ioan, Creditul public, Editura Sedona, Timisoara, 1999, p. 44

Dobnda cuvenita subscriitorilorse acorda pe baza detasarii periodice (anualsau de doua ori pe an) a cupoanelor ce sunt anexate fiecarui titlu de credit public cudobnda.


22/33

In functie de cursul de emisiune al imprumutului public, se dimensioneaza ratanominala a dobnzii (dn) si rata reala a dobnzii (d

r), folosindu-se urmatoarele relatii:

(3)si

(4)

unde:

Vn valoarea nominala a titlului de credit publicVr valoarea reala a titlului de credit public

In functie de raportul dintre valoarea reala (incasata de stat cu ocazia

subscrierii) si valoarea nominala (incasata pe titlu de credit public), pot sa apara

urmatoarele situatii:

o daca Vr < Vn, atunci dr > d

n;

o daca Vr = Vn, atunci dr = d

n;

o daca Vr >Vn, atunci dr < d

n.

b) Cstigurile sunt veniturile incasate de subscriitorii care sunt detinatori ai

titlurilor de credit public cstigatoare cu ocazia tragerilor periodice la sorti.

Suma totala a cstigurilor se stabileste, in acest caz, la nivelul dobnzilor care

se atribuie in varianta titlurilor publice cu dobnda, dar suma se imparte doar

posesorilor de titluri de credit public iesite cstigatoare. Aceste titluri de credit

public se emit de catre stat in scopul cresterii atractivitatii unor imprumuturi sise adreseaza acelor subscriitori carora li se pare mai tentanta perspectiva

obtinerii unui cstig mare, in comparatie cu realizarea certa a unui venit de

cteva procente pe an, sub forma de dobnda.

In concluzie, rezulta ca in cazul titlurilor de credit cu cstiguri sunt

subscriitori care risca si devin mari cstigatori, in timp ce pierd dobnda pe care

ar fi incasat-o in cazul titlurilor de credit cu dobnda.

c) In cazul imprumuturilor publice cu dobnda si cstiguri subscriitorii

accepta o rata a dobnzii mai scazuta, in conditiile in care diferenta de venit

astfel rezultata este compensata sau chiar remunerata" prin cstigurile atribuite

sub forma primelor de emisiune si a primelor de rambursare.

d) Rentele sunt sumele de bani pe care statul se obliga sa le plateasca

persoanelor fizice care subscriu la imprumuturile publice fara un termen expres

de rambursare. Aceste sume de bani, denumite si rente viagere, se platesc

regulat, in cuantumuri fixe stabilite anticipat, pna la sfrsitul vietii

subscriitorilor, dupa care, obligatia statului se stinge.

e) Primele de asigurare sunt venituri promise subscriitorilor la imprumuturile


23/33

publice sau care revin efectiv acestora datorita diferentei, favorabile lor, dintre

cursul de emisiune si cursul de rambursare ale obligatiunilor.

f) Avantajele sau facilitatile nonsubstantiale (care nu presupun fluxuri

monetare directe) se refera la:

o scutirea de impozite a veniturilor incasate pentruimprumuturile subscrise sau pentru titlurile de credit public

negociabil procurate in tranzactiile bursiere;

o acceptarea, de catre autoritatile fiscale, a unora

dintre titlurile de credit public, la valoarea lor nominala,

pentru stingerea unor obligatii fata de stat a subscriitorilor;

o acordarea privilegiului juridic pentru unele inscrisuri

ale imprumuturilor publice de a nu fi expuse executarii

silite, in cazul declararii starii de faliment pentru detinatorii

acestora;

o garantarea juridica a unor imprumuturi publice

impotriva deprecierii monetare, prin exprimarea lor intr-o

valuta mai stabila sau prin indexarea lor s.a.


24/33

Figura 8.2 Elementele tehnice ale imprumuturilor publice


25/33

8.1.5. Operatiunile aferente imprumuturilor publice8.1.5.1. Plasarea imprumuturilor publice

Imprumuturile publice presupun derularea anumitor operatiuni. Practica

financiara a imprumuturilor publice include, ca operatiune initiala, plasarea

acestora, care se realizeaza pe baza unor autorizatii legale si care se efectueazaprin urmatoarele modalitati:

1. prin subscriptia publica;

2. prin intermediul unor consortii (sindicate) bancare;

3. prin vnzare la bursa de valori.

1. Plasarea imprumuturilor prin subscriptii publice (denumita si plasare

nemijlocita) se realizeaza de catre Ministerul Finantelor sau alta institutie

specializata a statului, imputernicita in acest sens.

In scopul asigurarii plasarii integrale a imprumutului, statul organizeaza olarga publicitate privind scopul, conditiile lansarii si rambursarii acestuia,

folosind mediile de informare ce-i sunt accesibile.

Subscriptia publica si varsarea sumelor subscrise se realizeaza la ghisee

distincte, din cadrul administratiilor, circumscriptiilor si perceptiilor financiare,

precum si la banci, case de economii sau oficii postale sau direct prin

functionarii publici abilitati sa colecteze subscrierile si sumele aferente, prin

deplasarea lor la subscriitori.In plasarea imprumuturilor prin subscriptia publica se intlnesc doua situatii,

si anume:

o cnd nu se limiteaza cuantumul imprumutului

contractat(in acest caz fiecare subscriitor efectueaza

varsaminte pentru intreaga suma subscrisa, fara nici o

restrictie);

o cnd se limiteaza cuantumul imprumutului (situatie

in care fie se lasa subscrierile sa se deruleze liber pna la

expirarea termenului prevazut, urmnd ca in cazul depasirii

plafonului stabilit sa fie limitata suma pe care o vireaza

fiecare subscriitor proportional cu cea subscrisa, fie se

stabilesc, de la inceput, limite de subscriere pentru fiecareghiseu sau functionar public plasator).

2. Plasarea imprumutului public prin intermediul unor consortii (sau

sindicate) bancare presupune ca autoritatea publica emitenta sa solicite si sa

accepte ofertele acestor grupuri de banci de a prelua in comision sau de acumpara toate titlurile aferente imprumuturilor ce urmeaza a fi plasate.


26/33

Astfel, cnd titlurile de credit public sunt preluate in comision, statul intra inposesia sumelor imprumuturilor pe masura ce consortiul (sindicatele) bancar

reuseste sa plaseze aceste inscrisuri, si caruia ii plateste un anumit comision.

Potrivit acestui procedeu, riscul plasarii integrale a titlurilor emise revine

statului, consortiul neasumndu-si nici o raspundere pentru titlurile neplasate.

Cnd consortiul (sindicatul) bancar cumpara efectiv titlurile de credit public

emise, statul incaseaza operativ suma aferenta imprumutului, iar consortiul isiasuma integral riscul plasarii acestor inscrisuri. Pentru operatiunile de

plasamente realizate, consortiul bancar incaseaza diferenta dintre cursul la care

reuseste sa vnda inscrisurile si cursul la care le-a cumparat de la autoritatea

emitenta.

Sub aspect financiar, plasarea imprumuturilor publice prin consortii bancare

este mai costisitoare dect cea prin subscriptie publica, deoarece comisioanele

sau sumele aferente diferentelor de curs au valori ridicate.

Sub aspect tehnic, aceasta modalitate de plasare a imprumuturilor publice

este mai comoda pentru stat dect cea realizata prin subscriptie publica si se

poate realiza intr-un termen mai scurt, prin institutii specializate.

3. Plasarea imprumuturilor publice prin vnzarea la bursa de valori a

titlurilor emise constituie o modalitate cu aplicabilitate relativ restrnsa si se

utilizeaza atunci cnd statul doreste ca noul imprumut sa treaca neobservat.

Aceasta dorinta se poate indeplini cu usurinta, deoarece inscrisurile emise se

negociaza si se vnd prin intermediul agentilor de schimb, iar cumparatorii nu

stiu daca inscrisurile tranzactionate sunt ale unui imprumut vechi (vndute de

detinatorii lor) sau ale unui imprumut nou emis de catre stat.Aceasta modalitate de plasare prezinta avantajul ca este comoda, putin

costisitoare si discreta, insa nu poate fi aplicata pe scara larga, deoarece oferta

mare de titluri de credit public ar atrage reducerea cursului acestora si, implicit,

a randamentului financiar al imprumutului.

Indiferent de modalitatea plasarii lor, titlurile de credit public se emit, de

regula, la purtator", adica fara inscrierea numelui subscriitorului pe ele. Cnd

imprumuturile se lanseaza pentru un numar restrns de creditori, statul poate

emite titluri nominative", iar sumele imprumutate si dobnzile aferente lor se

inscriu in Registrul datoriei publice.

8.1.5.2. Conversiunea si consolidarea imprumuturilor publice

Pe piata capitalului de imprumut, datorita modificarii raportului dintre cerere

si oferta, nivelul ratei medii a dobnzii practicate la imprumuturile publice nu

ramne constant vreme indelungata. Astfel, in perioadele in care rata medie a

dobnzii scade considerabil, statul fructifica situatia creata pentru a-si usura

efortul financiar determinat de imprumuturile contractate, in conditii mai putin


27/33

favorabile. In aceasta perioada, statul preschimba inscrisurile unui imprumut

vechi cu inscrisuri ale unui nou imprumut emis cu o dobnda mai scazuta.

Aceasta operatiune, denumita conversiune, se deruleaza, de regula, in faza de

depresiune si la inceputul fazei de inviorare a ciclului economic, deoarece

atunci dobnda atinge nivelul minim.In practica imprumuturilor publice sunt utilizate urmatoarele forme de

conversiune:

o conversiune fortata (cnd posesorii titlurilor de

credit public sunt obligati sa le preschimbe cu titlurile unui

nou imprumut, in decursul unei anumite perioade de timp,

dar cu o rata a dobnzii mai mica, iar la expirarea

termenului stabilit, cele vechi, nepreschimbate, isi pierd

valabilitatea);

o conversiune facultativa (ofera posibilitatea

detinatorilor titlurilor de credit public sa-si preschimbe

aceste titluri cu inscrisurile unui nou imprumut sau sa-si

pastreze inscrisurile vechiului imprumut, in functie de

propriile interese);

o conversiunea sau rambursarea anticipata (cnd

subscriitorii pot opta intre a accepta preschimbarea titlurilor

imprumutului vechi in conditiile stabilite de stat pentru

noul imprumut, si a refuza preschimbarea, in conditiile

solicitarii rambursarii anticipate a imprumutului vechi).

Dintre cele trei forme de conversiune prezentate anterior, cea mai utilizata

este conversiunea anticipata.

Prin conversiune, statul obtine un avantaj financiar, concretizat in reducerea

cheltuielilor cu plata dobnzii si, implicit, a serviciului datoriei publice, dar

inregistreaza un prejudiciu moral, datorat scaderii credibilitatii sale pe piata

capitalului de imprumut.

Datorita instabilitatii financiare, uneori, pe piata capitalului de imprumut se

inregistreazascaderi importante ale cursului titlurilor de credit public, careconduc la situatia ca posesorii acestora sa nu-si mai recupereze integral suma

varsata statului la subscriere, in cadrul tranzactiilor bursiere. In aceste situatii,pentru o mentine nealterat"interesul subscriitorilor fata de imprumutul al

carui curs a scazut sensibil,statul poate decide majorarea ratei dobnzii,operatiune inversa conversiunii si denumita arozare.

Daca statul dispune de resurse financiare, si nu doreste sa contracteze noi

imprumuturi in viitorul imediat, poate sa profite de pe urma scaderii cursului

titlurilor sale, emise anterior si sa le cumpere, la bursa, la un curs avantajos.


28/33

Operatiunea de rascumparare, astfel realizata, echivaleaza cu o rambursare

inainte de scadenta a imprumutului respectiv.

Deseori, apelarea frecventa, de catre state, la imprumuturi pe termen scurt,

destinate acoperirii deficitelor financiare temporare, conduce, in multe cazuri,

la acumularea unei datorii publice de amploare, care poate sa depaseascamarimea resurselor financiare alocate, in anul respectiv, pentru rambursarea

acestor imprumuturi.In aceste cazuri, pentru a iesi din impas, statul procedeaza la consolidarea

datoriei sale ajunse la scadenta, adica la preschimbarea inscrisurilor

imprumuturilor exigibile imediat sau pe termen scurt (de pilda bonurile de

tezaur) cu inscrisuri ale unor imprumuturi pe termen mediu sau lung

(obligatiuni, titluri de renta s.a.) sau fara termen (cum sunt titlurile de renta

perpetua).

Desi, in prima instanta, promovarea operatiunii de consolidare usureaza

sarcina financiara a statului (prin reducerea cheltuielilor publice impuse de

rambursarea datoriei publice scadente in anul curent sau/si in anii imediat

urmatori), efortul financiar total legat de imprumuturile consolidate sporeste,

deoarece:

o pe de o parte, prelungirea termenului de rambursare

genereaza o crestere a sumei totale a dobnzilor datorate

pentru imprumutul respectiv;

o pe de alta parte, pentru acoperirea riscului asumat de

subscriitori in privinta deprecierii banilor plasati in efecte

publice, statul trebuie sa accepte cresterea ratei dobnzii.

In prezent, operatiunea de consolidare se practica att pentru imprumuturile

publice interne, ct si pentru cele externe. Consolidarea imprumuturilor publice

externe este specifica tarilor in curs de dezvoltare si slab dezvoltate care au

contractat datorii fata de strainatate si pe care nu le pot onora, permanent, la

scadentele initiale, datorita lipsei sau insuficientei resurselor valutare.Consolidarea datoriei externe se poate realiza numai cu acordul expres al

creditorilor straini si cu conditiile impuse de acestia.In general, operatiunea de consolidare a imprumuturilor publice este

avantajoasa pentru banci, deoarece acestea, pentru preschimbarea inscrisurilorimprumuturilor pe termen scurt cu inscrisuri ale imprumuturilor consolidate,

incaseaza comisioane importante.

Cnd guvernul nu doreste sa informeze opinia publica asupra dificultatilor

financiare cu care se confrunta, in locul unei consolidari fatise, acestea

realizeaza o consolidare deghizata, prin achitarea imprumutului ajuns la


29/33

scadenta cu banii obtinuti din imprumuturi nou contractate. Aceasta masura

este oportuna daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

o imprumuturile pe termen scurt detin o pondere

relativ scazuta in totalul datoriei publice;

o dezechilibrul bugetar este de dimensiuni mici, iarpersistenta sa in timp de scurta durata;

o subscriitorii consimt sa-si plaseze, in continuare,

disponibilitatile lor banesti in astfel de inscrisuri.

8.1.5.3. Amortizarea (rambursarea) imprumuturilor publice

Statul isi stinge obligatiile banesti fata de creditorii sai, care au subscris la

imprumuturile publice plasate anterior, prin operatiunea de amortizare

(rambursare).

Aceasta operatiune consta fie in rambursarea efectiva a capitalului

imprumutat, fie in rascumpararea titlurilor publice scadente, de la posesorii lor.

Dupa regimul sau, stabilit prin contractele de imprumut, amortizarea

imprumuturilor publice poate avea caracter obligatoriu sau facultativ, astfel:

o amortizarea obligatorie, se aplica in cazul

imprumuturilor publice cu termen, in cazul carora statul s-a

obligat, in mod expres, ca la anumite termene si in anumite

modalitati, sa ramburseze sumele imprumutate;

o amortizarea facultativa, este specifica

imprumuturilor publice perpetue, in cazul carora nu este

prevazuta, in mod expres, obligatia statului de a le

rambursa; in cazul acestor imprumuturi, atunci cnd

conditiile ii sunt favorabile, statul isi poate stingeobligatiile financiare, integral, fata de posesorii

inscrisurilor.

Din punctul de vedere al momentului rambursarii, imprumuturile publice

sunt:

o amortizabile integralla o scadenta unica;

o amortizabile esalonat, in rate anuale (egale sau

inegale).

Imprumuturile publice amortizabile integral prezinta dezavantajul ca obliga

statul sa efectueze plati apreciabile la scadentele stabilite, situatie care

genereaza probleme de natura financiara (asigurarea resurselor financiare

necesare), monetara (introducerea in circulatie a unor sume mari de bani) si


30/33

organizationala (efectuarea de plati catre un numar mare de persoane juridice si

fizice intr-o singura zi). In scopul evitarii acestor dezavantaje, statul isi poate

cumpara de la bursa, inainte de scadenta, inscrisurile sau poate stabili o

perioada de timp suficient de lunga, in cursul careia sa aiba loc rambursarea.

In functie de modalitatile practice de rambursare (amortizare), in practicaimprumuturilor publice se disting:

o imprumuturi rambursabile prin anuitati;

o imprumuturi rambursabile prin trageri la sorti;

o imprumuturi rambursabile prin rascumparare la

bursa.

a)Rambursarea imprumutului public prin anuitati se utilizeaza de catre statatunci cnd numarul subscriitorilor (creditorilor) sai este redus si consta in

aceea ca, incepnd cu al doilea sau al treilea an, de la plasarea imprumutului,

statul incepe sa achite, pe lnga dobnzile aferente, si o parte din suma datorata.

Perioada de inceput, cnd statul nu ramburseaza nici o suma, reprezinta

perioada de gratie si se stabileste prin contract in momentul plasarii

imprumutului.

Anuitatile se stabilesc fie in sume egale pe toata durata rambursarii, fie in

sume inegale, stabilite ca marimi progresive (crescatoare) sau ca marimiregresive (descrescatoare).

b) Cnd imprumutul public se contracteaza cu un numar mare de creditori,

statul foloseste, pentru rambursarea acestuia, metoda tragerilor la sorti. Potrivit

acestei metode, statul rascumpara, la anumite termene, obligatiunile iesite

cstigatoare la tragerile periodice la sorti si organizeaza un numar de trageri la

sorti care sa ii permita rascumpararea tuturor titlurilor emise cu aceasta clauza.c)Rascumpararea la bursa constituie o modalitate specifica de amortizare,

utilizata frecvent in cazul imprumuturilor perpetue (fara termen), dar se

foloseste si in cazul unor imprumuturi publice plasate pe termene diferite.

Indiferent de tipul imprumutului public, rascumpararea la bursa se poate

realiza:

o fie direct, de catre stat, prin intermediul Ministerului

Finantelor;

o fie indirect, prin intermediul bancilor mandatate de

stat sa efectueze astfel de operatiuni.

Rambursarea imprumuturilor publice se efectueaza pe seama:

o fondului special de amortizare a datoriei publice;


31/33

o resurselor prevazute in buget cu aceasta destinatie;

o excedentelor bugetare.

Fondul special de amortizare a datoriei publice se constituie in unele state

cafond cu afectatie speciala,prin mobilizarea unor resurse precizate expres, si

care, deseori, provin din veniturile aferente monopolurilor fiscale. Fondul,astfel constituit, se pune la dispozitia unei institutii publice specializate in

gestionarea imprumuturilor publice, denumita casa de amortizare a datoriei

publice".Resursele bugetare ordinare, apar ca resurse ale amortizarii imprumuturilor

de stat daca, prin legea bugetului de stat, in structura cheltuielilor bugetare, sunt

incluse si ratele scadente in anul respectiv la imprumuturile publice interne

si/sau externe, alaturi de cele impuse de plata dobnzilor si comisioanelor

aferente datoriei publice si de cheltuielile ocazionate de emisiunea si plasarea

titlurilor de stat si de riscul garantiilor acordate de stat pentru unele

imprumuturi (cum intlnim in practica romneasca din ultimii ani).

La excedentele bugetare se apeleaza in cazul rambursarii imprumuturilor

fara termen, atunci cnd acestea exista si operatia respectiva prezinta interes

financiar pentru stat.

Imprumuturile publice se pot amortiza nu numai prin rambursarea acestora,

ci si prin depreciere monetara, incapacitate de plata a statului sau prin

repudierea datoriei publice.In practica imprumuturilor publice, cele mai multe din rambursarile si platile

de dobnzi datorate se bazeaza pe valoarea nominala a titlurilor de imprumut.

De aceea, in cazul deprecierii monetare, imprumuturile neprotejate prinindexare se pot stinge treptat, pe seama inflatiei. In aceasta situatie, efortul

financiar al statului se usureaza cu diferenta dintre valoarea nominala a

capitalului rambursat si a dobnzii platilor si valoarea reala actuala a acestora,

care este mult mai scazuta fata de momentul lansarii imprumuturilor. Deoarece

in contractul de imprumut nu s-a prevazut modalitatea de solutionare in cazul

unei deprecieri monetare, subscriitorii nu pot formula, ulterior, pretentii fata de

stat, pentru pierderea suferita ca urmare a inflatiei.Cnd moneda in care s-a contractat imprumutul se apreciaza, se inregistreaza

efecte diametral opuse celor prezentate mai sus.

In cazul imprumuturilor publice externe, daca acestea sunt exprimate inmoneda nationala a tarii creditoare, deprecierea acesteia atrage dupa sine

micsorarea poverii reale a datoriei tarii debitoare. Daca imprumutul este

exprimat in moneda tarii debitoare, prin deprecierea acesteia, efortul financiar

al debitorului scade, iar tara creditoare inregistreaza o pierdere.

In concluzie, in cazul imprumuturilor externe, tara debitoare este avantajataatunci cnd moneda in care angajeaza imprumutul se depreciaza si, invers, se


32/33

impovareaza atunci cnd are loc o apreciere a acesteia.Un stat poate sa ajunga in stare de insolvabilitate (de incapacitate de plata)

din cauze economice si/sau politice.

Cauzele economice se manifesta in perioadele de recesiune si criza, iar

efectul acestora se concretizeaza intr-o reducere considerabila a veniturilor

bugetare, astfel inct statul nu-si mai poate onora o mare parte din datoriile

sale.Cauzele politice sunt generate de eventuale razboaie in care statul este

angajat, de infrngerea in razboi, de izolarea totala sau partiala a tarii in cadrul

comertului internationale, de anumite conflicte interne grave care

dezorganizeaza institutiile statului.

Statul care ajunge in stare de incapacitate de plata poate solicita creditorilor

sai sistarea temporara a serviciului datoriei publice, respectiv o amnare a

onorarii acestuia. Aceasta amnare poarta denumirea de moratoriu si se obtine

printr-o hotarre pronuntata de o instanta jurisdictionala specializata. Daca

datoria publica este de provenienta externa, moratoriul trebuie sa fie insotit si

de un acord de consolidare al acestei datorii, prin care se reesaloneaza platile

necesare stingerii obligatiilor financiare fata de creditorii externi.

In perioada de moratoriu, creditorii interni si externi ai statului nu au alta

posibilitate dect aceea de a se multumi cu promisiunea statului de a plati, in

decursul unei perioade de timp, o parte din datoria restanta cu titlu de arierate

financiare, in timp ce restul datoriei se anuleaza printr-o intelegere expresa sau

tacita.

Deoarece moratoriile au efecte negative pe termen lung asupra reputatiei

statelor, solutia recurgerii la obtinerea lor este una de ultima instanta, cnd:

o se inregistreaza deficite mari in balanta de plati

externe;

o rezervele valutare ale tezaurului si rezervele de aur

ale statului se reduc foarte mult;

o economia este in colaps", iar exporturile sunt

nesemnificative sau inceteaza.

In secolul XX, ca modalitate de stingere a datoriei publice s-a manifestat si

repudierea acesteia de catre unele state.Repudierea datoriei publice are motivatii de ordin politic si consta in refuzul

expres si explicit al unui stat de a-si mai onora obligatiile de rambursare a

capitalului imprumutat si de a plati dobnzile aferente acestuia.

Repudierea poate fi adoptata de catre Guvern si vizeaza o datorie contractata

pe piata interna sau/si externa de un guvern predecesor. Astfel, in urma Marii

Revolutii Socialiste din octombrie (1918), guvernul sovietic a repudiat datoria


33/33

publica mostenita de la guvernul tarist. De asemenea, dupa cel de-al doilea

razboi mondial la fel au procedat si guvernele Cehiei, Republicii Populare

Democrate Coreene si ale altor tari in care au fost instaurate regimuri

comuniste.

Prin urmare, repudierea datoriei publice nu este determinata de

insolvabilitatea statului debitor, ci de vointa politica a celor aflati la putere, care

nu mai recunosc angajamentele financiare asumate anterior, de catre alte

autoritati publice, pe care le considera nelegitime.

Impotriva statelor care repudiaza obligatiile financiare asumate prin

imprumuturi externe, statele creditoare adopta o serie de masuri de natura

politica, economica si chiar militare, pentru a le constrnge sa-si reia platile

impuse de creditele externe angajate.

In categoria acestor masuri se includ:

o presiunile exercitate pe cale diplomatica;

o blocarea disponibilitatilor banesti ale statelor

debitoare aflate in conturile acestora deschise la banci cu

sediul in statele creditoare;

o instituirea unor obstacole tarifare si netarifare in

cazul importului unor marfuri din statele debitoare;

o interzicerea incheierii unor noi acorduri de imprumut

cu persoane sau autoritati din statele creditoare s.a.

Finalitatea acestor masuri o constituie acceptarea de catre statele debitoare a

negocierii unor noi conditii si termene pentru achitarea arieratelor lor financiare

externe.