Download doc - Dubla impunere

Dragu Cristian EugenGrupa 712, Anul II, Master C.C.E

Convenţia de evitare a dublei impuneri încheiate u Italia

§1. Fenomenul de dublă impunere internaţională

Activitatea de comerţ şi cooperare economică internaţională se realizează prin acte juridice de forme variate, care însă au o caracteristică comună şi anume, aceea că depăşesc sistemul de drept naţional sau intern, atrăgând vocaţia altor sisteme de drept. Raporturile juridice de comerţ sunt supuse invariabil unor legi naţionale, ca şi cum ar fi vorba de raporturi de drept intern. Diferenţa dintre sistemele legislative ale statelor creează multe dificultăţi în asigurarea certitudinii juridice a relaţiilor comerciale internaţionale1.

Ne propunem să cercetăm această diferenţă legislativă sub aspectul dreptului fiscal, mai exact al mijloacelor adecvate pentru evitarea unor obstacole fiscale de natură a stânjeni normala desfăşurare a relaţiilor economice internaţionale, pentru a se asigura cointeresarea şi promovarea schimburilor internaţionale.

Veniturile obţinute în cadrul cooperării economice internaţionale din activităţi productive, comerciale, de intermediere, a celor din dividende cuvenite pentru participarea la capitalul societăţilor, din dobânzi, redevenţe pentru utilizarea sau concesionarea folosirii brevetelor de invenţie, mărcilor de fabrică şi a altor drepturi de proprietate industrială, a drepturilor de autor pentru creaţii literar-artistice etc. sunt supuse impunerii, atât în ţara de sursă a acestora, cât şi în statul de reşedinţă a beneficiarilor de venit, în conformitate cu legislaţia fiscală a fiecărei ţări în parte. Are loc, deci, un fenomen de dublă impunere a aceluiaşi venit realizat de contribuabilul respectiv.

În general, fenomenul de dublă impunere internaţională poate fi definit ca o impunere la impozite comparabile în două sau mai multe state a veniturilor sau elementelor de avere ale aceluiaşi contribuabil, pentru o perioadă de timp limitată2.

În literatura juridică fiscală internaţională3, fenomenul de dublă impunere este supus unei analize atente, fiind definit în mod diferit.

B. Spitz4, spre exemplu, consideră că dubla (sau multipla) impunere internaţională se produce atunci când autorităţile fiscale a două sau mai multe state încasează concomitent impozit având aceeaşi bază sau aceeaşi incidenţă, în asemenea mod încât o persoană suportă o obligaţie fiscală mai grea decât dacă ar fi fost supusă unei singure autorităţi fiscale. Se utilizează frecvent

1 A se vedea T.R. Popescu, Dreptul comerţului internaţional. Tratat, E.D.P., Bucureşti, 1976, p. 12-13.2 A se vedea I. Condor, Evitarea dublei impozitări internaţionale, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 1999,

p. 35 şi urm.3 A se vedea Ph. Baker, Double Taxation Agreements and International Tax Law, Sweet and Maxwell, London 1991,

p. 5 şi urm.4 International Tax Planning (Sistemul de impozitare internaţională), London. Butterworths, 1972, p. 24.


distincţia între dubla impunere economică şi dubla impunere juridică5, ca forme de manifestare a dublei impuneri.

La originea fenomenului de dublă impunere se află acţiunea a două sau mai multe suveranităţi fiscale sau concurenţa între două sau mai multe competenţe fiscale. Analiza noastră se mărgineşte numai la dubla impozitare internaţională, care comportă un element de extraneitate. Pe plan naţional (intern), un fenomen asemănător se poate produce între două sau mai multe autorităţi fiscale din acelaşi stat, caz în care este vorba despre un fenomen de dublă impunere internă. În legătură cu suveranitatea fiscală, G. Tixier şi J. Kerogues arată6 că o entitate teritorială determinată, beneficiind sau nu de suveranitate politică, este considerată a se bucura de suveranitate fiscală în măsura în care ea dispune de un sistem fiscal cu anumite caracteristici.

§2. Evitarea dublei impuneri, o necesitate pentru dezvoltarea relaţiilor economice internaţionale

Diversitatea sistemelor fiscale naţionale, particularităţile politicilor fiscale, precum şi folosirea impozitelor şi taxelor ca pârghii de stimulare sau limitare a unor activităţi economice au determinat apariţia dublei impozitări internaţionale, ale cărei efecte nu pot fi decât negative.

Dubla sau multipla impozitare internaţională afectează, în ultimă instanţă, chiar eficienţa exportului şi competitivitatea externă a mărfurilor, întrucât sarcina fiscală este mai mare decât în situaţia în care venitul sau averea ar fi supuse numai legislaţiei fiscale dintr-o singură ţară. În acest fel, dubla impunere internaţională devine un obstacol important, care stânjeneşte dezvoltarea comerţului exterior şi cooperarea economică, tehnico-ştiinţifică şi culturală internaţională, atât timp cât nu se creează instrumentele juridice necesare prin care statele interesate să se oblige reciproc la măsuri corespunzătoare pentru înlăturarea sau micşorarea efectelor dăunătoare acestui fenomen.

Rezultă, deci, că eliminarea dublei impuneri internaţionale reprezintă o necesitate, pentru a asigura dezvoltarea în continuare a relaţiilor economice internaţionale. Este important să se clarifice, să se armonizeze şi să se garanteze situaţia fiscală a contribuabililor (persoane juridice sau fizice) angajaţi în activităţi comerciale, industriale sau financiare în alte ţări, prin aplicarea de soluţii comune la cazuri identice de dublă impozitare.

Combaterea fenomenului de dublă impunere internaţională a devenit o necesitate urgentă şi pentru România, mai ales după Revoluţia din decembrie 1989, fiind o condiţie importantă în extinderea relaţiilor comerciale şi cooperării economice, tehnico-ştiinţifice şi culturale internaţionale.

În acest scop, sunt utilizate unele instrumente juridice interne (unilaterale) împotriva dublei impuneri internaţionale şi instrumente juridice internaţionale7, constând, în principal, în convenţii pentru evitarea dublei impuneri, precum şi în unele prevederi de natură fiscală incluse

5 A se vedea: M. Hanzekavic, Caiete de drept fiscal internaţionale, Ed. Academiei Române, 1956, p. 46-49; C. Leicu, Eliminarea dublei impuneri în relaţiile financiar-comerciale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1995 p. 11-12.

6 Droit fiscal international. Pratique francaise (Drept fiscal international. Practică franceză), Paris, 1974. În acelaşi sens, K. Vogel, Double taxation conventions, Kluwer Law and Taxation Publishers Deventer Boston, 1994.

7 K. Vogel, op. cit., p. 7 şi urm.; I. Văcărel, op. cit., p. 49 şi urm.


în acorduri internaţionale, acorduri comerciale având ca obiect transporturi (aeriene, navale, rutiere) internaţionale, acorduri comerciale şi de plăţi etc. Vom trata sumar ambele categorii de instrumente juridice (interne şi internaţionale), iar în ce le priveşte pe cele internaţionale, ne vom mărgini la convenţiile pentru evitarea dublei impuneri.

§3. Degrevarea unilaterală de dublă impunere internaţională (instrumente juridice interne)

Un instrument juridic intern de evitare sau limitare a dublei impuneri internaţionale îl reprezintă înseşi unele prevederi ale legislaţiei fiscale8. Astfel, în legislaţia fiscală din România s-au adoptat şi se aplică principiile teritorialităţii şi cetăţeniei în ce priveşte aşezarea impozitelor şi taxelor.

În aplicarea criteriului teritorialităţii (competenţa ratione loci), impozitele şi taxele se aplică asupra veniturilor obţinute şi bunurilor dobândite pe teritoriul statului român, indiferent dacă beneficiarul sau dobânditorul este cetăţean român sau străin. Ca o excepţie de la această regulă sunt stabilite scutiri pentru anumite venituri realizate de cetăţenii români şi unii cetăţeni străini. Astfel, spre exemplu, dintre veniturile cetăţenilor străini sunt exceptate de la impunere salariile corespondenţilor de presă străini primite pe teritoriul României în această calitate, dar numai cu condiţia reciprocităţii.

În conformitate cu criteriul cetăţeniei (competenţa ratione personae), impozitele şi taxele din România se aplică cetăţenilor români pentru veniturile şi bunurile obţinute atât în ţară cât şi în străinătate. Pentru veniturile şi bunurile dobândite în străinătate, perceperea impozitelor şi taxelor prevăzute de legislaţia din România se poate considera justificată numai dacă pentru aceleaşi venituri sau bunuri nu s-au plătit impozite sau taxe în statul pe teritoriul căruia au fost obţinute sau dobândite, ori eventual numai pentru diferenţă dintre impozitele şi taxele plătite în străinătate şi cele datorate pe teritoriul statului român, dacă acestea din urmă ar fi mai mari. În privinţa unor asemenea venituri, legislaţia română prevede scutirea de taxe vamale a unora dintre bunurile dobândite în străinătate de către cetăţenii români la întoarcerea lor în ţară.

Prin reglementările legale ce se aplică concret pe baza acestor două principii de impunere se asigură realizarea unor măsuri legislative unilaterale de eliminare a dublei impuneri.

În ultimii ani, s-a instituit mecanismul creditului fiscal prin acte normative9.

§4. Convenţii internaţionale pentru evitarea dublei impuneri (instrumente juridice internaţionale)

8 A se vedea I. Văcărel, op. cit., p. 49-50.9 Codul fiscal în art. 31 defineşte noţiunea de „credit fiscal”:„Dacă o persoană juridică română obţine venituri dintr-un stat străin prin intermediul unui sediu permanent sau

venituri supuse impozitului cu reţinere la sursă şi veniturile sunt impozitate atât în România cât şi în statul străin, atunci impozitul plătit către statul străin, fie direct, fie indirect prin reţinerea şi virarea de o altă persoană, se deduce din impozitul pe profit ce se determină potrivit prevederilor prezentului titlu.

Deducerea pentru impozitele plătite către un stat străin într-un an fiscal nu poate depăşi impo zitul pe profit, calculat prin aplicarea cotei de impozit pe profit prevăzute la art. 17 alin. (1) la profitul impozabil obţinut în statul străin, determinat în conformitate cu regulile prevăzute in prezentul titlu sau la venitul obţinut din statul străin.

Impozitul plătit unui stat străin este dedus, numai dacă persoana juridică română prezintă documentaţia corespunzătoare, conform prevederilor legale, din care să rezulte faptul că impozitul a fost plătit statului străin.”


4.1. Importanţa convenţiilor fiscale10

Conform Codului fiscal roman (Legea nr. 571/2003), prevederile convenţiilor de evitare a dublei impuneri şi, în general, prevederile oricărui act internaţional care conţine reglementări în materie fiscală prevalează asupra legislaţiei fiscale interne.

De foarte multe ori, măsurile unilaterale de evitare a dublei impuneri nu au corespondent de reciprocitate în legislaţia ţărilor cu care România întreţine relaţii comerciale şi de cooperare economică, deoarece reglementările legale diferă de la un stat la altul. Există, astfel, pericolul ca legislaţia română să evite dubla impunere internaţională, în timp ce legislaţia altor ţări partenere să nu conţină măsuri legale asemănătoare sau echivalente.

În acelaşi timp, un stat, în dorinţa de a stimula relaţiile economice cu anumite state, le acordă acestora facilităţi fiscale mai largi. Astfel de facilităţi se stabilesc prin înţelegeri directe între statele respective.

În aceste condiţii, România a încheiat convenţii pentru evitarea dublei impuneri asupra veniturilor şi averii cu parteneri externi din peste 70 de ţări. În acelaşi timp, se continuă acţiunea de încheiere de astfel de convenţii cu noi state.

4.2. Principalele trăsături ale convenţiilor pentru evitarea dublei impuneri interna-ţionale

Proiectul de convenţie-model O.E.C.D.11. La baza încheierii convenţiilor bilaterale la care România este parte contractantă, a stat, în principal, Proiectul de convenţie-model elaborat în anul 1963 de Comitetul fiscal al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (modificat în anul 1977 şi 1992), ţinând seama că prin aplicarea lui s-a contribuit la stabilirea unor principii unitare în materia dreptului fiscal internaţional12.

Convenţiile au fost însă definitivate prin adaptarea textelor Proiectului model la specificul relaţiilor dintre România şi statele partenere şi naturii economiilor acestora.

În acest context, în convenţiile bilaterale sunt aplicate principii uniforme, iar criteriile şi soluţiile concrete, detaliate în articole distincte, nu diferă esenţialmente. Prin aceste convenţii sunt stabilite reguli care prevăd modul de impozitare a diferitelor categorii de venit şi avere în statele contractante. Întrucât aceste reguli nu rezolvă în totalitate, prin ele însele, problema evitării dublei impuneri, convenţiile prevăd metodele (procedee) ce se folosesc în statul care, potrivit convenţiei, va rămâne îndreptăţit să impună venitul unui rezident, în vederea evitării reale a dublei impozitări.

10 K. Vogel, op. cit., p. 8-11; I. Văcărel, op. cit., p. 50-58.11 Draft convention for the avoidance of a double taxation with respect to taxes on income and capital, adoptat în iulie

1958. A se vedea Draft double taxation on income and capital (Proiectul de convenţie tinzând la evitarea dublei impuneri pe venit şi avere), O.E.C.D. – Publications, Paris, 1963. Proiectul a fost reeditat în 1977, cu modificările ce i-au fost aduse pe parcurs, iar în urma revizuirii, O.E.C.D. a publicat, în 1992, „Tratatul Model de Eliminare a Dublei Impuneri”. Pentru detalii istorice privind încheierea de convenţii pentru evitarea dublei impuneri, a se vedea C. Leicu, op. cit., p. 19-28.

12 Pentru detalii, a se vedea: Ph. Baker, Double Taxation Agreements and International Tax law (A Manual of the O.E.C.D. Model Double Taxation Convention 1977), London Sweet and Maxwell, 1991, p. 5 şi urm; K. Vogel, op. cit.; Taxes Encyclopedia – 1992 text of the O.E.C.D. Model Agreement and Commentary, London, vol. F, p. 770 şi urm.


Reguli stabilite prin convenţiile de evitare a dublei impuneri. În convenţiile internaţionale bilaterale încheiate de ţara noastră au fost stabilite unele reguli cuprinzând criterii şi soluţii pentru evitarea dublei impuneri pe venit şi avere. Dintre acestea, menţionăm următoarele reguli13, cu indicarea unor state partenere cu care au fost convenite:

a) dividendele plătite de către o societate rezidentă a unuia dintre statele contractante unui rezident al celuilalt stat contractant pot fi impuse în ambele state contractante. Cota de impozit aplicată de ţara de sursă este însă limitată. Spre exemplu: 10% din venitul brut al dividendului în convenţiile cu SUA, Franţa, Germania, Cipru, Egipt, China, Malaysia, Norvegia, Suedia, Zambia, Belgia, Italia, Finlanda, Japonia; 10% dacă plătitorul este o societate care deţine direct cel puţin 25% din capitalul societăţii plătitoare şi 15% în celelalte cazuri, în convenţiile cu Danemarca, Spania, Anglia, Olanda; 15% în convenţiile cu Austria, Canada, Iordania, Maroc, Sudan, Turcia, Ecuador, Vietnam;

b) dobânzile la credite comerciale obţinute de către un rezident al unuia dintre statele contractante din surse din celălalt stat contractant pot fi impuse în ambele state. În ţara de sursă, cota ce poate fi impusă este, în general, limitată. Spre exemplu: 10% din suma dobânzilor, în convenţia cu Danemarca, Franţa, Cipru, Japonia, Germania, Anglia, SUA, Finlanda, Suedia, Austria, Italia, Maroc, Olanda, Norvegia, Pakistan, Spania, Sri Lanka, Sudan, Turcia, Zambia,Tunisia, Grecia; 15% în convenţiile cu Canada, Egipt, Malaysia;

c) redevenţele provenind dintr-un stat contractant şi plătite unui rezident al celuilalt stat contractant sunt impuse în acest celălalt stat contractant. Redevenţele pot fi impozabile în statul contractant din care provin, dar numai dacă persoana care încasează sumele este beneficiarul lor efectiv. În ţara de sursă sunt stabilite anumite cote, ce nu pot fi depăşite de cuantumul impozitului. Spre exemplu: 10% din suma redevenţelor în convenţiile cu Danemarca, Costa Rica, Ecuador, Italia, Finlanda, Iugoslavia, Sri Lanka, Sudan, Turcia, Germania, Maroc, Franţa, Olanda, Norvegia, Spania, Belgia, Austria, Suedia; 10% la redevenţele culturale şi 15% din suma brută a redevenţelor, în convenţiile cu Anglia, Canada, Egipt, Iordania, Zambia, Vietnam.

d) comisioanele provenind dintr-un stat contractant şi plătite unui rezident al celuilalt stat contractant pot fi impuse în acel celălalt stat contractant. Ele pot fi impuse şi în ţara de sursă, în conformitate cu legislaţia acelei ţări, dar impozitul astfel stabilit nu poate depăşi o anumită cotă din suma comisioanelor, spre exemplu: 10% în convenţiile cu Iordania, Egipt, Siria, Sudan; 5% în convenţiile cu Belgia, Cipru, Italia, India, Olanda, Spania; 3% în convenţia cu Finlanda; 4% în convenţiile cu Danemarca,Tunisia, Norvegia; 6% în convenţia cu Turcia; 12,5% în convenţia cu Anglia. În cazul convenţiilor cu Egipt şi Malaysia, comisioanele pot fi impozitate în statul de sursă, pe baza legislaţiei acelui stat.

e) veniturile realizate din transporturi în trafic internaţional sunt impozabile numai în statul în care este situat sediul conducerii efective a întreprinderii de transport. Acest principiu este aplicat în convenţiile cu Anglia, Franţa, Suedia, Italia, Belgia, Germania, Finlanda, Canada, Danemarca, Cipru, Egipt, Iordania, Malaysia, Maroc, Olanda, Norvegia, Pakistan, Sri Lanka, Turcia, Zambia.

f) durata de timp în care un şantier de construcţii sau montaj nu este supus impozitării în ţara în care îşi desfăşoară activitatea este de: 12 luni în convenţiile cu Italia, Cipru, Spania,

13 A se vedea: I. Văcărel, op. cit., p. 67 şi urm.; Ph. Baker, op. cit., p. 25 şi urm.


Danemarca, Anglia, Japonia, Belgia, Germania, SUA, Finlanda, Suedia, Malaysia, Olanda, Norvegia, Pakistan, Sudan, Zambia; 18 luni în convenţiile cu Egipt, Maroc, China, India, Siria, Tunisia, Turcia; 24 luni în convenţia cu Iugoslavia;

g) impunerea veniturilor realizate din exercitarea unei profesii pe cont propriu se face în ţara de rezidenţă sau în statul unde are loc sediul stabil pentru veniturile atribuite acelui sediu ori în care este prezent o anumită perioadă de timp. Spre exemplu, în convenţiile cu China, Belgia, Italia, Japonia, Anglia, Germania, SUA, Finlanda, Danemarca, India, Suedia, Franţa, Canada, Egipt, Ecuador, Grecia, Malaysia, Maroc, Norvegia, Sri Lanka, Pakistan, Tunisia.

h) bunurile şi veniturile din folosirea sau înstrăinarea acestora se impun, atunci când este vorba de imobile, în ţara în care sunt situate. Cu privire la bunurile mobile, soluţia adoptată, în general, prevede impunerea în statul în care se află bunurile făcând parte din activul unui sediu stabil sau dintr-o bază fixă pentru exercitarea unei profesii. Spre exemplu, în convenţiile cu Germania, Franţa, Italia, Belgia, Austria, Finlanda, Japonia, Canada, Anglia, Cipru, Egipt, Iordania Malaysia, Maroc, Olanda, Norvegia, Pakistan, Spania, Sudan, Turcia, SUA, Iugoslavia, Zambia.

4.3. Metode de evitare a dublei impuneri14

În practica convenţională internaţională, evitarea dublei impuneri se asigură prin aplicarea a două metode şi anume: metoda scutirii (exonerării) (exemption method) şi metoda creditării (imputării) (credit method).

In cadrul metodei scutirii, statul de rezidenţă a beneficiarului unui anumit venit nu impozitează veniturile care, potrivit prevederilor convenţiilor fiscale, sunt impuse în celălalt stat, adică în statul de sursă sau în cel în care se află averea impozabilă, un sediu permanent sau o bază fixă. Această metodă are două variante şi anume:

– metoda scutirii totale, conform căreia statul de rezidenţă a beneficiarului venitului, la determinarea venitului impozabil al unui rezident al său nu va lua în considerare venitul impozabil al acestuia în statul de sursă şi nici venitul aferent unui sediu permanent ori unei baze fixe din celălalt stat contractant. Astfel, el va lua în calcul numai restul venitului impozabil. În acest fel, practic prin neluarea în considerarea a unui anumit venit se acordă o scutire de impozit;

– metoda scutirii progresive, ceea ce înseamnă că venitul impozabil în celălalt stat con-tractant (care este statul de sursă a venitului, cel în care se află sediul permanent sau baza fixă) nu se impune în statul de rezidenţă a beneficiarului acelui stat. În schimb, acest din urmă stat îşi păstrează dreptul de a lua în considerare acest venit, atunci când determină impozitul aferent restului venitului. În acelaşi mod se procedează şi în cazul impozitării averii.

Conform metodei creditării, statul de rezidenţă calculează impozitul datorat de un rezident al său pe baza volumului total al veniturilor acestui subiect impozabil. Aceasta înseamnă că în venitul impozabil statul de rezidenţă include şi venitul impozabil din statul de sursă sau în statul în care se află averea producătoare de venit impozabil, ca şi venitul impozabil în statul în care se află sediul permanent sau baza fixă. El nu va lua în calcul, fireşte, venitul şi, respectiv, averea

14 Pentru detalii, a se vedea: I. Văcărel, op. cit. p. 128 şi urm.; K. Vogel, op. cit., p. 955 şi urm.; C. Leicu, op. cit., p. 58 şi urm.


care nu sunt impozabile decât în celălalt stat contractant. Metoda aceasta cunoaşte, la rândul ei, două variante:

a) metoda creditării totale, potrivit căreia statul de rezidenţă deduce din impozitul aferent totalului veniturilor (averii) impozabile ale contribuabilului suma totală a impozitului plătit de acesta în celălalt stat contractant;

b) metoda creditării ordinare, în baza căreia statul de rezidenţă deduce, cu titlu de impozit plătit în celălalt stat contractant, o sumă care poate să fie egală sau mai mică decât cea efectiv plătită statului de sursă.

Astfel, de exemplu, în cazurile în care cotele de impozit practicate în cele două state contractante sunt identice şi când cotele aplicate în statul de rezidenţă sunt mai mari decât cele din statul de sursă, creditul fiscal acordat de acest din urmă stat este egal cu suma impozitului plătit în statul de sursă. Atunci când cotele aplicate în statul de rezidenţă sunt mai mici decât cele practicate în statul de sursă, apar diferenţe, în sensul că statul de rezidenţă deduce din impozitul datorat de contribuabilul în cauză, cu titlu de credit fiscal, o sumă mai mică decât cea a impozitului efectiv plătit în statul de sursă, realizându-se, practic, o evitare numai parţială (limitată) a dublei impuneri.

În convenţiile bilaterale încheiate de ţara noastră, metoda (procedeul) cel mai frecvent folosită este aceea a creditării obişnuite. În acest sens, pot fi menţionate, spre exemplu, soluţiile adoptate pentru ambele părţi în convenţiile încheiate cu Canada, Cipru, Finlanda, Japonia, Italia, SUA, Suedia, Iordania, Malaysia, Olanda, Pakistan, Spania, Sri Lanka, Sudan, Turcia, Vietnam, Zambia, iar pentru persoanele rezidente în România şi convenţiile cu Belgia, Franţa, Germania, Norvegia. În câteva cazuri a fost adoptată şi metoda scutirii (exceptării) progresive. Spre exemplu pentru ambele părţi în convenţiile cu Danemarca, Austria sau limitate pentru câte una din părţi în convenţiile cu Anglia pentru rezidenţii români, cu Belgia – pentru rezidenţii belgieni, cu Germania – privitor la rezidenţii germani.

Unele convenţii includ ambele metode. Spre exemplu, convenţiile cu Egipt, Maroc, Norvegia, Iugoslavia.

Cele două metode practicate frecvent asigură o limitare rezonabilă a fiscalităţii, ceea ce favorizează schimbul internaţional de valori şi nu influenţează esenţial echilibrul surselor de venituri bugetare ale statelor contractante.

O prevedere specială în convenţiile bilaterale încheiate de România este cea care stabileşte că plăţile făcute către bugetul de stat, de către întreprinderile de stat române din beneficiile lor, sunt considerate ca impozit român. A se vedea, spre exemplu, convenţiile cu Finlanda Canada, Cipru, Iordania, Danemarca, Malaysia, Olanda, Norvegia, Spania, Sri Lanka, Sudan, Turcia, Iugoslavia, Zambia, Japonia, Anglia, Austria, Suedia, Belgia, Italia. Această dispoziţie era necesară, deoarece, în legislaţia fiscală română, impozitele şi taxele provenind din sectorul de stat aveau şi încă au o pondere deosebit de mare în totalul veniturilor bugetului de stat.

În condiţiile specifice relaţiilor dintre statele din estul şi centrul Europei foste socialiste, au fost încheiate două convenţii multilaterale. Principiile generale ale celor două convenţii sunt


aceleaşi. Ele instituiau regula generală că veniturile realizate de o persoană rezidentă a unui stat care îşi desfăşoară activitatea în alt stat sunt impuse numai în statul în care persoana respectivă îşi are domiciliul sau sediul, după caz. Cu privire la bunuri şi la veniturile aduse de acestea, în convenţia referitoare la persoanele fizice s-a adoptat principiul teritorialităţii, impunerea făcându-se numai în statul în care sunt situate bunurile imobile şi veniturile obţinute din folosinţa, vânzarea lor sau din exercitarea altor drepturi de a dispune de aceste bunuri imobile. În 1990, au început negocieri între statele semnatare ale acestor convenţii multilaterale pentru a le înlocui cu convenţii bilaterale. Astfel de convenţii bilaterale au fost deja încheiate de ţara noastră, spre exemplu cu: Ungaria, Rusia, Cehia, Slovacia, Polonia, Bulgaria, Croaţia, Armenia, Uzbekistan, Moldova, Ucraina, Belarus.

CONVENŢIEîntre guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Republicii Italiene pentru

evitarea dublei impuneri în materie de impozite pe venit şi pe avere şi pentru prevenirea evaziunii fiscale

- Extras –

Guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Republicii Italiene, în dorinţa de a promova şi întări relaţiile economice între cele două tari pe baza respectării suveranităţii şi independenţei naţionale, egalităţii în drepturi, avantajului reciproc şi a neamestecului în treburile interne, au convenit sa încheie o Convenţie pentru evitarea dublei impuneri în materie de impozite pe venit şi pe avere şi pentru prevenirea evaziunii fiscale, ale carei dispoziţii sunt următoarele: ART. 1 Persoane vizate Prezenta convenţie se aplică persoanelor care sunt rezidente ale unuia sau ale ambelor state contractante. ART. 2 Impozite vizate 1. Prezenta convenţie se aplică impozitelor pe venit şi pe avere percepute în contul fiecăruia dintre statele contractante, al subdiviziunilor lor politice sau administrative şi al organizaţiilor lor locale, indiferent de sistemul de percepere. 2. Sunt considerate impozite pe venit şi pe avere impozitele percepute pe venitul total, pe averea totală sau pe elemente de venit ori de avere, inclusiv impozitele pe câştigurile provenind din înstrăinarea bunurilor mobile sau imobile, impozitele pe cuantumul total al retribuţiilor plătite de întreprinderi, precum şi impozitele asupra creşterii valorii. 3. Impozitele actuale care cad sub incidenţa prezentei convenţii sunt următoarele: a) În ce priveşte România: (1) impozitul pe veniturile din retribuţii, din lucrări de litere, arta şi ştiinţa, din colaborări la publicaţii sau la spectacole, din expertize şi din alte surse asemănătoare; (2) impozitul pe veniturile realizate din România de persoanele fizice şi juridice nerezidente; (3) impozitul pe beneficiile societăţilor mixte constituite cu participarea organizaţiilor economice române şi a partenerilor străini şi impozitul asupra reprezentanţelor firmelor comerciale şi organizaţiilor economice străine;


(4) impozitul pe veniturile din activităţi productive (meserii, profesii libere), precum şi din întreprinderi altele decât cele de stat; (5) impozitul pe veniturile din închirieri de clădiri şi terenuri; (6) impozitul pe veniturile realizate din activităţi agricole; (denumite în continuare impozit român). b) În ce priveşte Italia: (1) impozitul pe veniturile persoanelor fizice; (2) impozitul pe veniturile persoanelor juridice; şi (3) impozitul local pe venituri; chiar dacă se percep prin reţinere la sursa (denumite în continuare impozit italian). 4. Convenţia se va aplica, de asemenea, impozitelor viitoare, de natura identică sau analoagă, care vor fi instituite după semnarea convenţiei, completind sau înlocuind impozitele menţionate la paragraful 3. Autorităţile competente ale statelor contractante îşi vor comunica modificările importante aduse legislaţiilor fiscale respective. ART. 7 Beneficiile întreprinderilor 1. Beneficiile unei întreprinderi a unui stat contractant sunt impozabile numai în acest stat, în afara de cazul în care întreprinderea îşi exercită activitatea în celălalt stat contractant printr-un sediu stabil situat aici. Dacă întreprinderea îşi desfăşoară astfel activitatea, beneficiile întreprinderii sunt impozabile în celălalt stat, dar numai în măsura în care aceste beneficii sunt atribuibile sediului stabil. 2. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 3, când o întreprindere a unui stat contractant desfăşoară activitatea sa în celălalt stat contractant printr-un sediu stabil situat aici, în fiecare stat contractant sunt atribuite acestui sediu stabil beneficiile care se consideră ca le-ar fi obţinut dacă ar fi fost o întreprindere distinctă şi separată desfăşurând activităţi identice sau analoage în condiţii identice sau analoage şi în deplina independenta fata de întreprinderea al carei sediu stabil este. 3. La determinarea beneficiilor unui sediu stabil, cheltuielile efectuate pentru acest sediu stabil, inclusiv cheltuielile de conducere şi cheltuielile generale de administraţie, sunt admise la scădere, indiferent de faptul ca s-au produs în statul în care se află sediul stabil sau în alta parte. 4. Când un stat contractant foloseşte practica de determinare a beneficiilor de atribuit unui sediu stabil prin repartizarea beneficiilor totale ale întreprinderii între diversele ei părţi, dispoziţiile paragrafului 2 al acestui articol nu împiedică acest stat contractant sa determine beneficiile impozabile în conformitate cu repartiţia uzuală; totuşi, metoda de repartiţie adoptată trebuie sa fie astfel încât rezultatul sa corespundă cu principiile cuprinse în prezentul articol. 5. Nici un beneficiu nu poate fi atribuit unui sediu stabil numai pentru faptul ca acesta a cumpărat mărfuri pentru întreprindere. 6. În sensul paragrafelor precedente, beneficiile atribuibile unui sediu stabil trebuie determinate în fiecare an prin aceeaşi metodă, afara de cazul când există motive suficiente şi valabile de a proceda altfel. 7. Când beneficiile cuprind elemente de venit, tratate separat în alte articole ale prezentei convenţii, dispoziţiile acelor articole nu sunt afectate de prevederile prezentului articol. ART. 9 Întreprinderi asociate Atunci când:


a) o întreprindere a unui stat contractant participă, direct sau indirect, la conducerea, la controlul sau la capitalul unei întreprinderi a celuilalt stat contractant; sau b) aceleaşi persoane participă, direct sau indirect la conducerea, la controlul sau la capitalul unei întreprinderi a unui stat contractant şi a unei întreprinderi a celuilalt stat contractant, şi în unul şi în celălalt caz, cele două întreprinderi, în relaţiile lor comerciale sau financiare, sunt legate de condiţii acceptate sau impuse, altele decât cele ce ar fi fost convenite între întreprinderi independente, beneficiile care în lipsa unor astfel de condiţii ar fi fost realizate de una dintre aceste întreprinderi, dar care din cauza acestor condiţii nu au fost realizate, pot fi incluse în beneficiile acestei întreprinderi şi impuse în consecinţa. ART. 10 Dividende 1. Dividendele plătite de către o societate rezidenta a unui stat contractant către o persoană rezidenta a celuilalt stat contractant se impun în acest celălalt stat. 2. Totuşi, aceste dividende pot fi impuse în statul contractant în care este situată societatea plătitoare de dividende, potrivit legislaţiei acestui stat, dar, dacă persoana care încasează dividendele este beneficiarul lor efectiv, impozitul astfel stabilit nu poate depăşi 10 la suta din suma brută a dividendelor. Autorităţile competente ale statelor contractante vor stabili de comun acord modalităţile de aplicare a acestei limitări. Acest paragraf nu priveşte impozitarea societăţii pentru beneficiile din care au fost plătite dividendele. 3. În sensul acestui articol, termenul dividende indică veniturile provenind din acţiuni, din acţiuni sau drepturi de folosinţa, din părţi miniere, din părţi de fondator sau din alte părţi de participare la beneficii, cu excepţia creditelor şi a veniturilor din alte părţi sociale, inclusiv beneficiile distribuite de societăţile mixte, supuse aceluiaşi regim fiscal al veniturilor din acţiuni potrivit legislaţiei fiscale a statului a carei rezidenta este societatea distribuitoare. 4. Dispoziţiile paragrafelor 1 şi 2 nu se aplică în cazul în care beneficiarul dividendelor, rezident al unui stat contractant, exercită, în celălalt stat contractant a cărui rezidenta este societatea plătitoare a dividendelor, fie o activitate comercială sau industrială printr-un sediu stabil situat acolo, fie o profesie libera printr-o baza fixa situată acolo, şi participarea generatoare de dividende se leagă efectiv de ele. În acest caz, dividendele sunt impozabile în celălalt stat contractant în conformitate cu propria sa legislaţie. 5. Dacă o societate rezidenta a unui stat contractant realizează beneficii sau venituri din celălalt stat contractant, acest celălalt stat nu poate percepe nici un impozit asupra dividendelor plătite de societate, afara de cazul în care aceste dividende sunt plătite unui rezident al acestui celălalt stat sau dacă participarea generatoare de dividende se leagă efectiv de un sediu stabil sau de o bază fixa situată în acest celălalt stat, şi nici nu poate preleva impozite, cu titlu de impunere asupra beneficiilor nedistribuite ale societăţii, chiar dacă dividendele plătite sau beneficiile nedistribuite constituie, în total sau în parte, beneficii sau venituri realizate în acest celălalt stat. ART. 11 Dobânzi 1. Dobânzile provenind dintr-un stat contractant şi plătite unui rezident al celuilalt stat contractant sunt impozabile în acest celălalt stat. 2. Totuşi, aceste dobânzi pot fi impuse în statul contractant din care provin şi în conformitate cu legislaţia acestui stat, însă, dacă persoana care încasează dobânzile este beneficiarul lor efectiv, impozitul astfel stabilit nu poate depăşi 10 la suta din suma dobânzilor.


Autorităţile competente ale statelor contractante vor stabili de comun acord modalităţile de aplicare a acestei limitări. 3. Prin derogare de la dispoziţiile paragrafului 2, dobânzile provenind din unul dintre statele contractante sunt scutite de impozit în acest stat, dacă: a) plătitorul dobânzilor este guvernul acestui stat sau o organizaţie locală a sa; sau b) dobânzile sunt plătite guvernului celuilalt stat contractant sau unei organizaţii locale a sa ori unei organizaţii sau organism (inclusiv instituţiile financiare) care sunt în întregime în proprietatea acestui stat contractant sau a unei organizaţii locale a sa; sau c) dobânzile sunt plătite altor organizaţii sau organisme (inclusiv instituţiile financiare) ce depind de finanţările făcute de acestea în aplicarea acordurilor încheiate între guvernele statelor contractante. 4. În sensul acestui articol, termenul dobânzi indică veniturile din efecte publice, din obligaţiuni la împrumuturi garantate sau nu de ipoteca şi purtătoare sau nu a clauzei participării la beneficii şi din creanţe de orice fel, precum şi orice alte venituri asimilabile, potrivit legislaţiei fiscale a statului din care provin veniturile, veniturilor din sume împrumutate. 5. Dispoziţiile paragrafelor 1 şi 2 nu se aplică în cazul în care beneficiarul dobânzilor, rezident al unui stat contractant, exercită în celălalt stat contractant din care provin dobânzile fie o activitate comercială sau industrială printr-un sediu stabil situat acolo, fie o profesie libera printr-o baza fixa situată acolo şi creditul generator de dobânzi se leagă efectiv de ele. În acest caz dobânzile sunt impozabile în acest celălalt stat contractant potrivit propriei legislaţii. 6. Dobânzile sunt considerate ca provenind dintr-un stat contractant când plătitorul este statul însuşi, o subdiviziune politica sau administrativă a sa, o organizaţie locală a sa sau un rezident al acestui stat. Cu toate acestea, când plătitorul dobânzilor, fie ca este sau nu rezident al unui stat contractant, are într-un stat contractant un sediu stabil pentru ale cărui necesităţi a contractat împrumutul generator de dobânzi şi aceste dobânzi sunt în sarcina sediului stabil, dobânzile menţionate sunt considerate ca provenind din statul contractant în care este situat sediul stabil. 7. Dacă, urmare a relaţiilor speciale existente între debitor şi creditor sau între fiecare dintre aceştia şi terţe persoane, suma dobânzilor plătite, ţinând seama de creanţa pentru care sunt plătite, depăşeşte pe cea care ar fi fost convenită între debitor şi creditor în lipsa unor astfel de relaţii, dispoziţiile prezentului articol se aplică numai la aceasta ultima suma. În acest caz, partea excedentară a plăţilor se impune în conformitate cu legislaţia fiecărui stat contractant şi ţinând seama de celelalte dispoziţii ale prezentei convenţii. ART. 12 Redevenţe 1. Redevenţele provenind dintr-un stat contractant şi plătite unui rezident al celuilalt stat contractant sunt impozabile în acest celălalt stat. 2. Totuşi, aceste redevenţe pot fi impuse în statul contractant din care provin şi în conformitate cu legislaţia acestui stat, însă, dacă persoana care încasează redevenţele este beneficiarul lor efectiv, impozitul astfel stabilit nu poate depăşi 10 la suta din suma redevenţelor. Autorităţile competente ale statelor contractante vor stabili de comun acord modalităţile de aplicare a acestei limitări. 3. În sensul acestui articol termenul redevenţe indică remuneraţiile de orice fel plătite pentru folosirea sau concesionarea folosirii unui drept de autor asupra operelor literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv filmele cinematografice şi înregistrările pentru transmisii radiofonice şi de televiziune, a brevetelor, a mărcilor de fabrica sau de comerţ, a desenelor sau modelelor, a planurilor, a formulelor sau procedeelor secrete, ca şi pentru folosirea sau concesionarea folosirii


echipamentelor industriale, comerciale sau ştiinţifice şi pentru informaţii relative la experienţe cu caracter industrial, comercial sau ştiinţific. 4. Dispoziţiile paragrafului 1 nu se aplică în cazul în care beneficiarul redevenţelor, rezident al unui stat contractant, desfăşoară, în celălalt stat contractant din care provin redevenţele, fie o activitate comercială sau industrială prin intermediul unui sediu stabil situat acolo, fie o profesie libera printr-o baza fixa situată acolo şi drepturile şi bunurile generatoare de redevenţe sunt legate efectiv de ele. În acest caz, redevenţele sunt impozabile în acest celălalt stat contractant după legislaţia proprie. 5. Redevenţele sunt considerate ca provenind dintr-un stat contractant când debitorul este statul însuşi, o subdiviziune politica sau administrativă a sa, o organizaţie locală a sa sau un rezident al acestui stat. Cu toate acestea, când plătitorul redevenţelor, fie ca este sau nu rezident al unui stat contractant, are într-un stat contractant un sediu stabil pentru ale cărui necesităţi a fost încheiat contractul care a dat loc la plata redevenţelor şi care suportă sarcina acestora, acele redevenţe se consideră ca provin din statul contractant în care este situat sediul stabil. 6. Dacă, urmare a relaţiilor speciale existente între debitor şi creditor sau între fiecare dintre ei şi terţe persoane, suma redevenţelor plătite, ţinând seama de prestaţia pentru care sunt plătite, depăşeşte pe cea care ar fi fost convenită între debitor şi creditor în lipsa acestor relaţii, dispoziţiile prezentului articol se aplică numai la aceasta ultima suma. În acest caz, partea excedentară a plăţilor este impozabilă conform legislaţiei fiecărui stat contractant şi ţinând seama de celeilalte dispoziţii ale prezentei convenţii. ART. 13 Comisioane 1. Comisioanele provenite dintr-un stat contractant şi plătite unui rezident al celuilalt stat contractant sunt impozabile în acest celălalt stat. 2. Totuşi, aceste comisioane pot fi impuse în statul contractant din care provin şi în conformitate cu legislaţia acestui stat, însă, dacă persoana care încasează comisioanele este beneficiarul lor efectiv, impozitul astfel stabilit nu poate depăşi 5 la suta din suma comisioanelor. Autorităţile competente ale statelor contractante vor stabili de comun acord modalităţile de aplicare a acestei limitări. 3. În sensul acestui articol, termenul comisioane indică plăţile făcute unei persoane pentru servicii prestate de aceasta în calitate de agent, dar nu cuprinde plăţile făcute în legătura cu activităţile independente prevăzute la art. 15 sau cu activităţile dependente prevăzute la art. 16. 4. Dispoziţiile paragrafelor 1 şi 2 nu se aplică în cazul în care beneficiarul comisioanelor, rezident al unui stat contractant, exercită, în celălalt stat contractant din care provin comisioanele, fie o activitate comercială sau industrială prin intermediul unui sediu stabil situat acolo, fie o profesie libera prin intermediul unei baze fixe situate acolo şi comisioanele sunt legate efectiv de ele. În acest caz, comisioanele sunt impozabile în acest celălalt stat contractant după legislaţia proprie. 5. Comisioanele se consideră ca provin dintr-un stat contractant când debitorul este statul însuşi, o subdiviziune politica sau administrativă a sa, organizaţie locală a sa sau un rezident al acestui stat. Totuşi, când debitorul comisioanelor, fie ca este rezident sau nu al unui stat contractant, are într-un stat contractant un sediu stabil pentru ale cărui necesităţi a fost contractată obligaţia de a plati comisioanele şi acestea sunt în sarcina sediului stabil, comisioanele se consideră ca provin din statul contractant în care este situat sediul stabil. 6. Dacă, urmare a relaţiilor speciale existente între debitor şi creditor sau între fiecare dintre ei şi terţe persoane, suma comisioanelor plătite, ţinând seama de serviciile pentru care sunt plătite,


depăşeşte pe cea care ar fi fost convenită între debitor şi creditor în lipsa unor astfel de relaţii, dispoziţiile prezentului articol se aplică numai acestei ultime sume. În acest caz, partea excedentară a plăţilor este impozabilă în conformitate cu legislaţia fiecărui stat contractant şi ţinând seama de celelalte dispoziţii ale prezentei convenţii. ART. 14 Câştiguri din capital 1. Câştigurile provenind din înstrăinarea bunurilor imobile, astfel cum sunt definite la paragraful 2 al art. 6, sunt impozabile în statul contractant în care sunt situate aceste bunuri. 2. Câştigurile provenind din înstrăinarea bunurilor mobile făcând parte dintr-un sediu stabil pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celălalt stat contractant sau a bunurilor mobile aparţinând unei baze fixe de care dispune un rezident al unui stat contractant în celălalt stat contractant pentru exercitarea unei profesii libere, inclusiv câştigurile provenind din înstrăinarea totală a acestui sediu stabil (singur sau cu întreaga întreprindere) sau a acestei baze fixe, sunt impozabile în acest celălalt stat. Cu toate acestea, câştigurile provenind din înstrăinarea bunurilor mobile prevăzute la paragraful 3 al art. 24 sunt impozabile numai în statul contractant în care bunurile menţionate sunt impozabile conform dispoziţiilor menţionatului articol. 3. Câştigurile provenind din înstrăinarea oricăror bunuri, altele decât cele menţionate la paragrafele 1 şi 2, sunt impozabile numai în statul contractant al cărui rezident este cedentul. ART. 15 Profesii libere 1. Veniturile realizate de către un rezident al unui stat contractant din exercitarea unei profesii libere sau a altei activităţi independente cu caracter analog sunt impozabile numai în acest stat, dacă acest rezident nu dispune în mod obişnuit în celălalt stat contractant de o bază fixa pentru exercitatea activităţii sale. Dacă dispune de o astfel de baza fixa, veniturile sunt impozabile în celălalt stat însă limitat la partea atribuibilă acelei baze fixe. 2. Expresia profesie libera cuprinde, în special, activităţile independente cu caracter ştiinţific, literar, ştiinţific, educativ şi pedagogic, precum şi activităţile independente ale medicilor, avocaţilor, inginerilor, arhitecţilor, dentiştilor şi contabililor. ART. 16 Activităţi dependente 1. Sub rezerva dispoziţiilor art. 17, 19 şi 20, salariile, retribuţiile şi alte remuneraţii similare pe care un rezident al unui stat contractant le primeşte pentru o activitate dependenta sunt impozabile numai în acest stat, dacă aceasta activitate nu este exercitată în celălalt stat contractant. Dacă activitatea este exercitată acolo, remuneraţiile încasate cu acest titlu sunt impozabile în acest celălalt stat. 2. Prin derogare de la dispoziţiile paragrafului 1, remuneraţiile pe care un rezident al unui stat contractant le primeşte pentru o activitate dependenta exercitată în celălalt stat contractant sunt impozabile numai în primul stat, dacă: a) beneficiarul sta în celălalt stat o perioadă sau perioade care nu depăşesc în total 183 de zile în cursul anului fiscal vizat; b) remuneraţiile sunt plătite de către sau în numele celui care angajează, care nu este rezident al celuilalt stat; şi c) remuneraţiile nu sunt suportate de un sediu stabil sau o bază fixa pe care cel care angajează le are celălalt stat. 3. Prin derogare de la dispoziţiile precedente ale prezentului articol, remuneraţiile ce privesc munca dependenta desfăşurată la bordul navelor sau aeronavelor ori al vehiculelor feroviare sau


rutiere în trafic internaţional sunt impozabile în statul contractant în care este situat sediul conducerii efective a întreprinderii. ART. 23 Alte venituri 1. Elementele de venit ale unui rezident al unui stat contractant, ori de unde ar proveni acesta, despre care nu se tratează în articolele precedente ale prezentei convenţii, sunt impozabile numai în acest stat. 2. Dispoziţiile paragrafului 1 nu se vor aplica în cazul în care beneficiarul venitului, rezident al unui stat contractant, exercită în celălalt stat contractant fie o activitate comercială sau industrială prin intermediul unui sediu stabil situat acolo, fie o profesie libera cu ajutorul unei baze fixe situate acolo de care se leagă efectiv dreptul sau bunul producător de venit. În aceasta situaţie elementele de venit sunt impozabile în celălalt stat contractant după propria legislaţie. ART. 25 Metoda pentru evitarea dublei impuneri 1. Se stabileşte ca dubla impunere sa fie eliminată în conformitate cu paragrafele următoare din prezentul articol. 2. Dacă un rezident al României posedă elemente de venit care sunt impozabile în Italia, România, în calcularea propriilor impozite specificate în art. 2 al prezentei convenţii, poate include în baza impozabilă a acestor impozite menţionatele elemente de venit, dacă unele dispoziţii exprese ale prezentei convenţii nu stabilesc altfel. În acest caz impozitul plătit în Italia va fi dedus din impozitul datorat în România în conformitate cu propriile legi fiscale. Suma astfel dedusă nu poate, totuşi, sa depăşească cota de impozit românesc atribuibilă mentionatelor elemente de venit. În vederea aplicării prezentului paragraf, beneficiile pe care întreprinderile de stat române le varsă bugetului de stat sunt considerate ca impozite datorate în România. 3. Dacă un rezident al Italiei posedă elemente de venit care sunt impozabile în România, Italia, în calcularea propriilor impozite pe venit specificate în art. 2 al prezentei convenţii, poate include în baza impozabilă a acestor impozite menţionatele elemente de venit, dacă unele dispoziţii exprese ale prezentei convenţii nu stabilesc altfel. În acest caz, Italia trebuie sa deducă din impozitele astfel calculate impozitul pe venit plătit în România, dar suma deducerii nu poate depăşi cota de impozit italian atribuibilă mentionatelor elemente de venit în proporţia în care ele participă la formarea venitului global. Nici o deducere nu va fi în schimb acordată dacă elementul de venit este supus în Italia impunerii prin reţinere cu titlu de impozit la cererea beneficiarului venitului în baza legislaţiei italiene.

AplicatiiŞtiind că societatea X este o persoană juridică română, iar societatea Y este o persoană juridică italiană, se dau urmatoarele date:


1. Societatea comercială X, plăteşte dividendele cuvenite societăţii comerciale din Italia în valoare de 10.000 euro la data de 31.12.2011. Ştiind că societatea Italia deţine 15% din capitalul societăţii X, calculaţi şi viraţi impozitul pe dividende aferent dividendelor plătite.

Înregistrarea dividendelor de plată către Y 121 = 457.Y 43.197,00 lei (10.000 euro x 4.3197)

Înregistrarea impozitului pe dividende pentru societatea Y 457.Y = 446.Y 4.320,00 lei (43.197,00*10%)

Plata impozitului pe dividende:446.Y = 5121 4.320,00 lei

Plata dividendelor catre Y

457. Y = 5121 38,877,00 lei (43.197,00 – 4.320,00)

2. Societatea comercială X, plăteşte redevenţele cuvenite societăţii comerciale din Italia în valoare de 10.000 euro la data de 31.12.2011. Efectuaţi înregistrarile necesare.

Înregistrarea redevenţelor de plată către Y 612 = 401.Y 43.197,00 lei (10.000 euro x 4.3197)

Inregistrarea impozitului aferent redevenţelor401.Y = 446.Y 4.320,00 lei (43.197,00*10%)

Plata impozitului pe redevenţe:446.Y = 5121 4.320,00 lei Plata redevenţelor către Y

401. Y = 5121 38,877,00 lei (43.197,00 – 4.320,00)

3. Societatea comercială X, plăteşte dobânzile cuvenite societăţii comerciale din Italia în valoare de 10.000 euro la data de 31.12.2011. Calculaţi impozitul aferent acestor dobânzi.

10.000 euro*4,3197lei/euro*10% = 4.320 lei