Download pdf - Datoria publica

Transcript
Page 1: Datoria publica

4

DATORIA PUBLICĂ

1.1 Concept privind datoria publică şi formele de manifestare a

acesteia

Finanţarea cheltuielilor publice, trebuie explicat clar şi concis sensul

tuturor conceptelor vizate de acest proces.

Finanţarea cheltuielilor publice, ca expresie a nevoilor societăţii, se

realizează prin intermediul:

Resurselor financiare publice prelevate de la contribuabili şi evidenţiate în

bugetul general consolidate, pe componentele sale;

Fondurilor externe nerambursabile

Împrumuturilor interne şi externe, garantate direct sau indirect de către

autorităţile administraţiei publice, atât centrale cât şi locale.

Totalitatea obligaţiilor financiare directe şi indirecte asumate de către

autorităţile administraţiei publice centrale şi locale faţă de piaţa internă şi/sau

externă de capital evidenţiază datoria publică.

Obligaţiile financiare directe sunt rezultatul contractării directe de către

autorităţile publice centrale şi locale a împrumuturilor de la diverşi creditori,

persoane fizice şi juridice rezidente sau nerezidente în ţara debitoare. Spre

deosebire de acestea, obligaţiile financiare indirecte sunt generate de acordarea

de garanţii de către autorităţile publice centrale şi locale la împrumuturile

contractate de pe piaţa internă/sau externă de capital de către autorităţi şi

instituţii publice, persoane juridice a căror activitate este de interes naţional sau

local.1 Distincţia între obligaţiile financiare ale autorităţilor publice centrale şi

locale este:

1 Gabriel Ştefura - “România şi problemele integrării europene”, Editura Universitară Alexandru Ioan Cuza,

Iaşi, 2005, Vol I, Finanţe. Monedă. Bănci pag. 169.

Page 2: Datoria publica

5

datorie publica guvernamentală, ce exprimă totalitatea obligaţiilor

financiare interne şi externe ale statului, la un moment dat, provenind din

împrumuturile contractate direct sau garantate de Guvern, prin Ministerul

Finanţelor Publice, în numele României, de pe pieţele financiare.

datorie publică locală, ce evidenţiază totalitatea obligaţiilor financiare

externe şi externe ale autorităţilor administraţiei publice locale, la un moment

dat, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de acestea de pe

pieţele financiare.

Obligaţiile financiare sunt rezultatul contractării de împrumuturi de pe:

piaţa internă, de către autorităţile administraţiei publice centrale şi

locale, ce formează datoria publică internă, pe componentele sale

guvernamentală şi locală;

piaţa externă, de către autorităţile administraţiei publice centrale şi

locale, ce exprimă datoria publică externă, pe componentele sale

guvernamentală şi locală.

Deci datoria publică guvernamentală este formată din doua componente,

respectiv datoria publică guvernamentală internă şi datoria publică

guvernamentală externă iar datoria publică locală este formată din datoria

publică locală internă şi din datoria publică locală externă.

De asemenea, mai putem clasifica datoria publica în funcţie de:

termen, caz în care distingem:

o datorie publică pe termen scurt, respectiv sub un an, numită şi

datorie flotantă;

o datorie publică pe termen mediu, respectiv între 1-5 ani, numită

şi datorie consolidată;

o datorie publica pe termen lung, respectiv peste cinci ani, ce face

parte din categoria datorie consolidate.

calitatea creditorilor, caz în care putem vorbi despre:

o datorie publică brută, fiind dată de valoarea totală a

împrumuturilor, indiferent unde sunt plasate acestea;

Page 3: Datoria publica

6

o datorie publică netă, în care nu intră valoarea împrumuturilor

plasate la instituţiile statului.

Natura obligaţiilor asumate, caz în care avem:

o Datorie publică efectivă, ce evidenţiază totalitatea obligaţiilor

financiare asumate direct de către stat de pe pieţele interne şi

externe de capital;

Datorie publică garantată, respective totalitatea obligaţiilor financiare

garantate de către stat şi ai căror beneficiari sunt autorităţile administraţiei

publice centrale şi locale, instituţiile publice şi agenţii economici.

Datoria publică reprezintă valoarea totală a angajamentelor statului,

inclusiv cheltuielile generate de acestea.2

Schematic, datoria publică totală se prezintă ca în figura 1.

Figura 1 – Formele de manifestare ale datoriei publice

Datoria publica totală reprezintă totalitatea obligaţiilor pecuniare ale

statului (guvern, instituţii publice, financiare, unităţi administrativ-teritoriale) la

un moment dat, rezultate din împrumuturi interne şi externe (în lei şi în valută)

contractate pe termen scurt, mediu şi lung, precum şi obligaţiile statului către

2 Bistriceanu G Adochiţei M Negrea E Finanţele agenţilor economici, EDP, Bucureşti, 2000. pag. 97.

Page 4: Datoria publica

7

trezoreria proprie, pentru sumele avansate temporar în scopul acoperirii

deficitului bugetar.

Împrumuturile pot fi contractate de stat, prin Ministerul Finanţelor, în

nume propriu sau garantate de acesta.

Datoria publică se exprimă în monedă naţională sau în valută, în funcţie

de locul unde se contractează şi de condiţiile împrumutului.

În scopul evaluării datoriei publice a României, obligaţiile exprimate în

altă monedă decât cea naţională se calculează în monedă naţională, utilizându-se

cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României.

De asemenea, datoria publică totală a unei ţări se poate exprima în valori

absolute (pentru a cunoaşte sarcina la care este supusă economia ţării respective

faţă de creditori), în valori relative, ca procent din P.I.B. (pentru a permite

comparaţia în timp şi între ţări) şi ca mărime medie pe locuitor (pentru a permite

comparaţii şi analize în timp şi spaţiu).

Datoria publică totală se calculează şi se gestionează separat pe cele două

forme ale sale, respectiv datoria publică internă şi datoria publică externă.

Datoria publică internă constituie o parte integrantă a datoriei publice

totale şi evidenţiază împrumuturile de stat de pe piaţa financiară internă, de la

persoane fizice şi/sau juridice, în monedă naţională sau în valute străine, precum

şi împrumuturile angajate de terţi, cu garanţia statului, nerambursate la un

moment dat.

Datoria publică externă constituie, de asemenea, o parte integrantă a

datoriei publice totale şi se defineşte prin creditele externe contractate şi

angajate de către stat, în nume propriu, sau de către autorităţile administraţiei

publice locale, precum şi prin creditele externe contractate şi angajate de către

alţi subiecţi autonomi, cu garanţia expresă a statului.

Gradul de exigibilitate a datoriei publice se exprima cu ajutorul datoriei

flotante şi a datoriei consolidate.3

3 Văcărel, Iulian – “Bugetul pe programe multianual– concepţii, reglementări, rezultate, perspective”, Editura

Expert, Bucureşti, 2002; pag. 156.

Page 5: Datoria publica

8

Datoria publică flotantă reprezintă datoria publică pe termen scurt şi

cuprinde împrumuturile contractate, pe perioade de până la un an, în scopul

acoperirii golurilor de casa generate de neconcordanţă, în timp, a veniturilor cu

cheltuielile bugetare.

Datoria publică consolidată cuprinde totalitatea datoriilor rezultate din

împrumuturile de stat contractate pe termen mediu şi lung, precum şi a celor

rezultate din prelungirea termenelor de rambursare a împrumuturilor pe termen

scurt, pe perioade de timp mediu şi lung.

În prezent, în afara celor două forme ale datoriei publice (flotantă şi

consolidată), se vorbeşte şi despre datoria publică la vedere, care include atât

depozitele constituite la Trezoreria publică, de către diverşi subiecţi autonomi,

cât şi alte sume băneşti colectate de aceasta prin circuitul sau propriu.

Distincţia dintre datoria publică flotantă şi cea consolidată este importantă

şi pentru aprecierea efortului financiar pe care statul este nevoit să-l facă, în mod

curent, pentru rambursarea datoriei scadente şi pentru plată dobânzilor aferente

în cursul unui an.

Astfel cu cât ponderea datoriei publice flotante în totalul datoriei publice

este mai mare, cu atât nevoia curentă de resurse financiare menite să acopere

serviciul datoriei publice* este mai presantă, şi invers.

De asemenea, în funcţie de termenele scadentelor sale, structura datoriei

publice variază de la o ţară la alta şi chiar de la o perioadă la altă, datorită

condiţiilor financiar-monetare în care se formează.

Astfel, ţările în care procesele inflaţioniste sunt de amploare şi de lungă

durată sunt nevoite să apeleze mai mult la împrumuturile pe termen scurt şi

uneori, mediu, deoarece plasamentele pe termen lung nu sunt destul de atractive

pentru deţinătorii de capitaluri băneşti disponibile pentru împrumut.4

Aceasta atractivitate scăzută, datorată eroziunii sistematice a puterii de

cumpărarea monedei, obligă statele, în cauză, să crească nivelul ratei dobânzii ţi

să acorde alte avantaje subscriitorilor la împrumut.

4 Niţă Dobrotă – “Dicţionar de economie”, Editura Economică, 1999. pag. 315.

Page 6: Datoria publica

9

Valoarea totală a împrumuturilor contractate, la un moment dat, de către

autorităţile publice formează datoria publică brută, iar dacă din aceasta se scade

valoarea împrumuturilor angajate de la instituţiile de stat (Trezoreria publică,

Banca Centrală, s.a.) se obţine datoria publică netă.

În contractarea împrumuturilor publice, interne şi externe, trebuie

neapărat respectat plafonul de îndatorare publică. Acesta cuprinde totalitatea

împrumuturilor pe care statul le poate contracta şi garanta în decursul unui an

calendaristic. De aceea, acest plafon se stabileşte anual prin lege.

Plafonul de îndatorare publică este format din:

o plafonul de îndatorare publică internă, care se stabileşte în funcţie de

deficitul bugetar anual aprobat şi de prevederile unor legi speciale;

o plafonul de îndatorare publică externă, care se stabileşte ca suma

maximă a împrumuturilor externe pe care statul le poate contracta şi garanta în

decursul unui an calendaristic.

1.2 Datoria publică internă

La nivel naţional, atât angajarea împrumuturilor publice de pe piaţa

financiară internă, cât şi garanţiile acordate de stat unor terţi pentru a contracta

împrumuturi se realizează de către Guvern, în limita sumei aprobate de

Parlament, prin intermediul Ministerului Finanţelor sau al altor instituţii

financiare specializate, care dobândesc calitatea de agent al statului.5

Datoria publică internă constituie o obligaţie irevocabilă şi necondiţionată

a statului de a rambursa împrumuturile contractate în lei, de a plăti dobânzile,

câştigurile şi alte costuri aferente.

Pentru plata dobânzilor aferente datoriei publice interne se acordă o

autorizare bugetară permanentă, respectiv o aprobare nelimitată de

rambursare a împrumuturilor şi de plată a dobânzilor şi câştigurilor aferente,

care nu necesită aprobări suplimentare prin legea anuală a bugetului de stat.

5 Văcărel, Iulian – “Finanţe publice”, ediţia a IV-a, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 2003; pag. 215.

Page 7: Datoria publica

10

Datoria publică internă este determinată de:

o împrumuturile pe termen scurt, contractate de stat, la Banca Naţională a

României, pentru echilibrarea bugetului de stat şi care se rambursează în cursul

anului;

o emisiunea de bonuri de tezaur in scopul echilibrării bugetului de stat,

rambursabile din resurse bugetare până la finele anului;

o plasarea de înscrisuri, prin subscripţie publică, pe termen mediu şi lung,

în scopul procurării resurselor băneşti necesare pentru acoperirea deficitului

bugetar anual;

o garanţiile ce se acordă de stat pentru credite bancare interne primite de

anumite unităţi economice şi administrativ-teritoriale în scopul satisfacerii unor

nevoi de dezvoltare economică;

o folosirea pe termen scurt a disponibilităţilor din conturile Trezoreriei

publice.

În cazul României, în baza aprobărilor date de Guvern, Ministerul

Finanţelor este autorizat să garanteze, în numele şi în contul statului, credite

bancare interne, pe termen scurt, mediu şi lung, contractate de unităţi

economice la bănci comerciale pentru următoarele destinaţii:

o realizarea programelor de restructurare aprobate de organele şi

autorităţile legal constituite;

o constituirea stocurilor la principalele produse strategice, necesare

economiei naţionale, stabilite de către Guvern;

o finanţarea efectuării unor lucrări agricole;

o finanţarea realizării producţiei cu ciclu lung de fabricaţie destinată

exportului;

o realizarea unor obiective de investiţii de interes naţional.

Emiterea de către Ministerul Finanţelor a garanţiilor necesare unităţilor

economice, pentru contractarea creditelor interne, este condiţionată de

acceptarea de către minister a clauzelor cuprinse în contractele de credit.

Constituirea resurselor financiare necesare rambursării ratelor scadente şi

Page 8: Datoria publica

11

plăţii dobânzilor aferente reprezintă sarcina unităţilor economice beneficiare a

creditelor garantate de stat.

Pentru determinarea gradului de risc se efectuează o analiză economico-

financiară a documentaţiei prezentate de persoana juridică ce solicită o garanţie

de stat şi se prezintă Ministerului Finanţelor, care determină, în procente, gradul

de risc.

Dacă acesta nu depăşeşte 10% din valoarea împrumutului gradul de risc

se acceptă. Apoi, în funcţie de gradul de risc determinat, Ministerul Finanţelor

calculează cuantumul comisionului de risc ce trebuie virat în contul fondului de

risc, de către beneficiarul împrumutului garantat.

Comisionul de risc se determină prin aplicarea cotei procentuale (a

gradului de risc) la valoarea împrumutului garantat şi se virează în cuantumul şi

la termenele stipulate în convenţia încheiată cu Ministerul Finanţelor.

În scopul acoperirii riscurilor care pot să apară, se constituie „Fondul de

risc pentru garanţii interne" şi se gestionează de către Ministerul Finanţelor,

în regim extrabugetar, prin Contul General al Trezoreriei Statului.

Alimentarea acestui fond se realizează cu:

o sumele încasate sub forma de comisioane de la beneficiarii creditelor

bancare angajate;

o dobânzile bonificate la disponibilităţile fondului şi păstrate la Trezoreria

publică sau la bănci, sub forma depozitelor bancare sau ca disponibilităţi la

vedere;

o penalizările aplicate pentru neplata la termen a comisioanelor negociate şi

stabilite cu beneficiarii creditelor bancare garantate;

o sumele prevăzute în bugetul de stat cu această destinaţie, care se stabilesc

şi se aprobă anual în funcţie de gradul minim de expunere la risc şi de

cuantumul celorlalte resurse care alimentează fondul.

Angajamentele de datorie publică, în lei sau în valută, se înregistrează în

Registrul datoriei publice interne, instituit legal la Ministerul Finanţelor.

Page 9: Datoria publica

12

Gestionarea datoriei publice interne se asigură de către Ministerul

Finanţelor şi constă în:

o contractarea împrumuturilor de stat;

o organizarea şi ţinerea evidenţei, prin conturi specifice, a datoriei

publice interne;

o rambursarea datoriei publice;

o calculul şi plata dobânzilor, comisioanelor şi spezelor datorate;

o efectuarea altor operaţiuni specifice.

În practica românească actuală, îndatorarea publică internă se

caracterizează printr-o dinamică relativ susţinută, în condiţiile utilizării unor

diverse modalităţi de îndatorare, cum ar fi:

o emisiunea şi plasarea certificatelor de trezorerie cu dobânda

adresabile persoanelor juridice;

o emisiunea şi plasarea certificatelor de trezorerie cu discont

adresabile persoanelor juridice rezidente în România;

o emisiunea şi plasarea certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru

populaţie s.a.

La nivelul comunităţilor locale, datoria publică internă se formează:

o prin împrumuturi interne, contractate de autorităţile publice locale

de la bănci comerciale sau de la alte instituţii de credit;

o pe baza titlurilor de valoare emise de către autorităţile publice

locale şi subscrise de către diverse persoane fizice sau/şi juridice.

În cazul unităţilor administrativ-teritoriale, Consiliile locale şi judeţene

sau Consiliul General al municipiului Bucureşti pot aproba contractarea de

împrumuturi interne şi externe, pe termen mediu şi lung, pentru realizarea de

investiţii publice de interes local, precum şi pentru refinanţarea datoriei publice

locale.

Împrumuturile interne locale pot fi contractate fără garanţia Guvernului,

cu condiţia informării prealabile a Ministerului Finanţelor, însă cele externe

locale necesită aprobarea comisiei de autorizare a acestor împrumuturi formată

Page 10: Datoria publica

13

din reprezentanţi ai Guvernului, Băncii Naţionale a României şi ai autorităţilor

publice locale.

Datoria publică locală internă reprezintă o obligaţie generală ce

presupune rambursarea ei la scadenţele convenite şi plata dobânzilor şi a

comisioanelor stabilite prin acordurile încheiate. În acest context, ratele

scadente aferente împrumuturilor contractate, dobânzile şi comisioanele

datorate se înscriu în bugetul local.

Prin urmare, Guvernului nu-i revine nici o obligaţie de plată în legătură cu

datoria publică locală scadentă.6

De asemenea, împrumuturile contractate de unităţile administrativ-

teritoriale pot fi garantate de către autoritatea administraţiei publice locale prin

oricare din veniturile proprii, exceptându-se cele provenite din transferurile cu

destinaţie specială de la bugetul de stat.

În scopul cunoaşterii mărimii, structurii şi evoluţiei datoriei la nivelul

fiecărei autorităţi publice locale, se instituie Registrul de evidenţă a datoriei

publice locale, în care se consemnează:

o sumele aferente fiecărui împrumut contractat;

o modalităţile de rambursare şi scadenţele convenite;

o veniturile cu care se garantează rambursarea;

o dobânzile şi comisioanele datorate;

o alte informaţii semnificative pentru fiecare împrumut.

Potrivit legislaţiei româneşti în vigoare, capacitatea de îndatorare la

nivel local este plafonată la maximum 20% din totalul veniturilor curente ale

bugetelor locale. În scopul determinării acestei limite, pentru împrumuturile

contractate cu o rată a dobânzii variabilă se ia în considerare rata dobânzii în

vigoare la data efectuării calculului, iar dacă împrumuturile sunt contractate în

valută, se ia în considerare cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a

României, de asemenea, la data efectuării calculului.

6 Dragotă Victor Ciobanu Anamaria Obreja Laura Dragotă Mihaela Management financiar, Ed Economică,

Bucureşti, 2003. pag. 169.

Page 11: Datoria publica

14

Autorităţile publice locale pot contracta împrumuturi şi pe termen scurt,

dacă pe parcursul execuţiei bugetare apar goluri de casa temporare, datorate

decalajului dintre veniturile încasate şi cheltuielile exigibile mai mari ale

bugetului local.

În primă instanţă, aceste goluri de casă se acoperă din fondul de

rulment*, iar după epuizarea acestuia se apelează la împrumuturile fără

dobândă ce pot fi acordate din disponibilităţile Contului General al Trezoreriei

Statului.

Cea mai mare parte a datoriei publice interne provine de la împrumuturile

contractate pentru finanţarea şi refinanţarea deficitelor bugetare înregistrate

începând cu anul 1992. Cealaltă partea a datoriei publice interne provine de la

împrumuturile contractate de stat cu destinaţie specială, cum ar fi:

o acoperirea pierderilor din activitate înregistrate de întreprinderile de

stat în perioada 1989-1990;

o acoperirea creditelor neperformante preluate de la băncile de stat,

inclusiv a creditelor aferente investiţiilor sistate de către Guvern;

o acoperirea pierderilor din calamităţi, reflectate în credite bancare

nerambursabile;

o regularizarea unor credite şi dobânzi, considerate ca nerecuperabile,

la Banca Agricolă şi Bancorex;

o continuarea participării României la constituirea Combinatului

minier de la Krivoi-Rog din Ucraina;

o alte destinaţii aprobate prin legi speciale.

Atât împrumuturile contractate pentru finanţarea şi refinanţarea deficitelor

bugetare, cât şi cele cu destinaţie specială au fost utilizate, preponderent, pentru

acoperirea unor cheltuieli de consum.

În scopul contractării împrumuturilor pe piaţa internă, pe termene scurte,

medii şi lungi, după caz, s-au folosit diferite titluri de stat, cum sunt: certificatele

de trezorerie, obligaţiuni de stat în lei, obligaţiuni de stat în valută ş.a.

Cunoaşterea mărimii datoriei publice interne şi a serviciului pe care acesta

Page 12: Datoria publica

15

îl generează este importantă atât pentru autorităţile statului, cât şi pentru

creditorii statului.7

De aceea, pentru realizarea acestui deziderat se utilizează o serie de

indicatori de apreciere, dintre care menţionăm:

o gradul de îndatorare a statului (se determină ca raport procentual

între cuantumul datoriei publice şi produsul intern brut, iar cu cât acest indicator

are o valoare mai mare, cu atât ţara este mai îndatorată);

o datoria publică internă angajată (ca totalitate a obligaţiilor

asumate de stat faţă de creditorii interni şi nerambursate în momentul realizării

analizei);

o datoria publică angajată pe locuitor (ca raport între mărimea

absolută a acesteia şi numărul locuitorilor unei ţări);

o serviciul datoriei publice interne, în mărime absolută;

o ponderea serviciului datoriei publice interne în produsul intern

brut sau în totalul cheltuielilor bugetare;

o mărimea ratelor scadente pentru datoria publică internă şi

ponderea acestora în produsul intern brut;

o mărimea dobânzilor şi comisioanelor datorate pentru datoria

publica internă şi ponderea acestora în produsul intern brut.

1.3 Datoria publică externă

Deoarece împrumuturile externe pot fi contractate nu numai de

persoane de drept public, ci şi de alte persoane fizice şi juridice, conceptul de

datorie externa este mai cuprinzător decât cel de datorie publica externă.

Prin urmare, datoria externă se defineşte prin totalitatea obligaţiilor

băneşti pe care rezidenţii unei ţări, persoane fizice şi juridice, le au faţă de

străinătate la un moment dat.

7 Văcărel I Anghelache G Bercea F Bistriceanu G Bodnar M Moşteanu T Georgescu F Finanţe publice, EDP,

Bucureşti, 2002. pag. 159.

Page 13: Datoria publica

16

Formele de manifestare ale datoriei externe sunt:

1. datoria publică externă contractată direct de către stat;

2. datoria publică externă contractata de anumiţi subiecţi de drept

public sau privat, cu garanţia expresă a statului;

3. datoria externă privată, negarantată de către stat.

Din cele prezentate, mai sus, rezultă că noţiunea de datorie externă este

mult mai largă decât aceea de datorie publică externă şi are mai multe sensuri,

astfel:

1. datorie externă brută în sens larg;

2. datorie externă brută în sens restrâns;

3. datorie externă în interpretarea Băncii Mondiale;

4. datorie externă netă.

1. Datoria externă brută în sens larg cuprinde sumele de bani şi alte

valori pe care rezidenţii unei ţări, persoane fizice şi juridice, le datorează

străinătăţii la un moment dat.

În aceasta interpretare exhaustivă, datoria externă include:

o sumele datorate străinătăţii de către stat, de unităţile administrativ-

teritoriale şi de alte entităţi publice;

o obligaţiile băneşti ale unităţilor economice, angajate din străinătate

cu sau fără garanţia statului;

o datoriile faţă de creditorii străini ale persoanelor fizice rezidente din

ţara analizată.

Aceste datorii sunt expresia unei diversităţi de împrumuturi contractate în

străinătate, a achiziţiilor de bunuri, executărilor de lucrări şi prestărilor de

servicii pe credit, a investiţiilor directe de capital, precum şi a îndeplinirii altor

obligaţii care derivă din contractele încheiate sau din diverse reglementări.8

Creditorii străini pot fi: organisme internaţionale, guverne, băncile

naţionale ale unor ţări şi alte instituţii publice, băncile private, firmele şi alţi

creditori instituţionali, precum şi unele persoane fizice.

8 Adrian Miroiu – “Reforma sectorului public în România”, Editura Trei, 2000; pag. 255.

Page 14: Datoria publica

17

Deoarece „inventarierea" tuturor obligaţiilor băneşti ale rezidenţilor unei

ţări faţă de străinătate este foarte dificilă, nu toate aceste obligaţii au scadenţe

precise, sunt exprimate valoric, datoria externă brută în sens larg nu are

aplicabilitate practică.9

2. Datoria externă brută în sens restrâns cuprinde obligaţiile băneşti

faţă de străinătate ale persoanelor fizice şi juridice, dintr-o ţară, cu următoarele

excepţii:

- împrumuturile pe termen scurt (sub un an), deoarece acestea reprezintă

operaţii financiare curente, indispensabile derulării activităţilor de comerţ

exterior;

- investiţiile străine directe, deoarece nu au stabilite termene de

rambursare sau de lichidare;

- ajutoarele financiare (nerambursabile), primite în cadrul unor programe

de asistenţă publica bi - şi multilaterală;

- împrumuturile externe cu o perioadă de gratie de 10-15 ani sau mai

mare;

- împrumuturile acordate de unii creditori externi sucursalelor, filialelor

sau altor reprezentante ale acestora în condiţii mai avantajoase decât cele

practicate pe piaţa mondială;

- creditele contractate de persoane fizice sau juridice, fără a avea garanţia

autoritarilor competente.

3. Datoria externă în interpretarea Băncii Mondiale şi a instituţiilor

din sistemul sau cuprinde atât sumele datorate, de stat, unor creditori publici şi

privaţi (obligaţii exprimate în valută, bunuri sau servicii) cu o perioadă de

rambursare de peste un an, cât şi sumele datorate străinătăţii de persoane private

şi garantate de autorităţile publice din ţara analizată.

Potrivit acestei interpretări, datoria externă nu cuprinde: datoriile

persoanelor private către străinătate, care nu sunt garantate de autorităţile

9 Ţâţu L Şerbănescu C Ştefan D Marinescu C Nica A Fiscalitate şi control fiscal, Ed. ANER, Bucureşti, 2002.

pag. 169.

Page 15: Datoria publica

18

publice; datoriile statului rezultate din tranzacţiile cu Fondul Monetar

Internaţional; datoriile care pot fi achitate faţă de străinătate, la opţiunea

debitorilor, în moneda ţării lor; sumele datorate, de persoanele fizice şi juridice

din ţara analizată, unor creditori străini, pentru care nu s-au stabilit termene

concrete de achitare.

Structura datoriei externe totale privită după termen, debitor şi creditor, în

interpretarea Băncii Mondiale, se prezintă ca în figura 2.

Figura 2 – Datoria externă şi componentele sale

(în interpretarea Băncii Mondiale)

Page 16: Datoria publica

19

4. Datoria externă netă este egală cu diferenţa dintre activele publice şi

private ale rezidenţilor unei ţări in străinătate şi activele deţinute de rezidenţii

străini în ţara analizată.

Această accepţiune a datoriei externe se utilizează în cazul ţărilor care

apar atât în calitate de debitoare, cât şi de creditoare faţă de străinătate, prin

angajamentele faţă de străinătate şi, respectiv, prin activele constituite în

străinătate.

Activele rezidenţilor ţării analizate în străinătate cuprind:

o împrumuturile subscrise şi/sau acordate în străinătate;

o titlurile aferente plasamentelor în străinătate;

o investiţiile directe de capital realizate în diverse ţări;

o disponibilităţile valutare din conturile deschise la bănci din

străinătate.

Activele aparţinând rezidenţilor străini în ţara analizată sunt constituite

din:

o împrumuturile acordate de organismele publice din alte ţări

(guverne, agenţii guvernamentale, bănci naţionale ş.a.);

o creditele angajate de la bănci private, de la anumite organisme

financiare şi de la alţi creditori străini;

o investiţiile de capital ale străinilor;

o titlurile de plasament ale străinilor;

o disponibilităţile valutare şi alte valori ale persoanelor publice sau

private din străinătate.

În timp, în raportul dintre angajamentele externe ale unei ţări şi creanţele

sale asupra străinătăţii pot să intervină modificări astfel încât aceasta să-şi

schimbe poziţia, devenind din debitor extern net creditor extern net sau invers

(vezi cazul S.U.A., care până în 1984 au fost cel mai mare creditor al lumii,

pentru că din anul următor să devină cel mai mare debitor, în condiţiile în care

Japonia a devenit prima ţară creditoare a lumii).

Page 17: Datoria publica

20

Împrumuturile externe reprezintă o formă a exportului de capital şi au

înregistrat o dezvoltare foarte mare în secolul al XX-lea datorită existenţei, pe

piaţa ţărilor dezvoltate, a unui surplus relativ de capital, care îşi caută plasament

peste graniţă în condiţii mai avantajoase decât în interior. Împrumuturile sau

creditele externe se grupează după anumite criterii, astfel:

1. În funcţie de destinaţie, deosebim:

o credite pe mărfuri (sunt mai frecvente şi se acordă pentru cumpărări de

mărfuri de la creditor sau din ţara acestuia);

o credite financiare (se folosesc mai rar şi se acordă de organisme

financiare internaţionale în valută convertibilă; acestea se utilizează de către

debitor, potrivit nevoilor sale, fie pe piaţa creditorului, fie pe o terţa piaţă, în

special în scopuri productive cum ar fi: construirea de întreprinderi extractive,

centrale electrice, fabrici producătoare de bunuri de consum, drumuri şi poduri,

căi ferate şi alte lucrări de infrastructură etc.);

2. În funcţie de durata pentru care se acordă, distingem:

o credite acordate pe termene scurte (1-2 ani);

o credite acordate pe termene medii (3-5 ani);

o credite acordate pe termene lungi (peste 5 ani).

Beneficiarul unui credit extern este interesat ca termenul de rambursare să

fie suficient de îndepărtat pentru a-şi procura resursele necesare restituirii

acestuia şi achitării dobânzilor, comisioanelor şi a altor cheltuieli aferente.10

Dacă împrumutul extern are o destinaţie productivă, atunci termenul de

rambursare trebuie stabilit în funcţie de momentul punerii în funcţiune a

obiectivului respectiv şi de valoarea adăugată ce se poate obţine de pe urma

acestuia. De aceea, în cadrul termenului final de rambursare se stabilesc trei

perioade distincte, şi anume:

o perioada de utilizare a creditului;

o perioada de graţie a creditului (în cursul căreia nu se efectuează

plăţi pentru rambursarea acestuia);

10

Bistriceanu G Adochiţei M Negrea E Finanţele agenţilor economici, EDP, Bucureşti, 2000, pag. 169.

Page 18: Datoria publica

21

o perioada de rambursare propriu-zisă a creditului.

În concluzie, termenele creditelor se stabilesc în funcţie de:

o destinaţia acestora;

o rentabilitatea obiectivului pentru care se contractează împrumutul;

o practica internaţională;

o legislaţia existentă în ţara creditorului şi, respectiv, în ţara

beneficiarului creditului;

o prevederile unor convenţii internaţionale în materie s.a.

3. În funcţie de modalitatea de rambursare, deosebim:

o credite externe rambursate în cote egale;

o credite externe rambursate în cote inegale (care cresc progresiv);

o credite externe rambursate într-o singură tranşă (la scadenţă).

4. Din punct de vedere a garanţiei solicitate, întâlnim:

o credite externe acordate pe baza unei garanţii materiale (cum ar fi:

mărfuri, documente de dispoziţie asupra mărfurilor, acţiuni şi

obligaţiuni, depozite ale unor firme, ale unor instituţii

guvernamentale, venituri ale statului, rezervele de aur şi devize ale

statului etc.);

o credite externe acordate pe baza unei garanţii morale.

5. Din punctul de vedere al creditorului, creditele externe pot fi

acordate de către:

o întreprinderi furnizoare (credite comerciale sau de firmă);

o bănci şi alte instituţii de credit (credite bancare);

o guverne (credite guvernamentale);

o organisme financiare internaţionale (credite financiare);

o rentieri şi alte persoane fizice (împrumuturi de stat).

Întreprinderile furnizoare şi instituţiile financiar-bancare acordă credite pe

baze bilaterale, guvernele acorda asistenţă publică bilaterală, iar organismele

financiare internaţionale acordă asistenţă publică pe baze multilaterale.

Asistenţa publică bilaterală prezintă următoarele caracteristici:

Page 19: Datoria publica

22

o se acordă de către:

o guvernele ţărilor dezvoltate, membre ale Comitetului de Asistenţă

pentru Dezvoltare pentru Ţările membre ale O.C.D.E.;

o guvernele unor ţări exportatoare de petrol, membre ale O.C.D.E.

etc.

o îmbracă următoarele forme:

o ajutoare în natură sau în bani;

o asistenţa tehnică şi militară;

o împrumuturi în condiţii privilegiate.

Asistenţa publică multilaterală se acordă de organisme financiare

internaţionale, cum ar fi:

o Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.I.R.D.),

denumită şi Banca Mondială;

o organismele financiare regionale: Banca Europeană pentru

Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Interamericană de Dezvoltare,

Banca Africană de Dezvoltare, Banca Asiatică de Dezvoltare,

Banca de Dezvoltare a Caraibelor;

o organisme financiare ale Comunităţii Economice Europene: Fondul

European de Dezvoltare, Banca Europeana de Investiţii.

6. Din punctul de vedere al beneficiarului de credite externe, în

calitate de împrumutat pot sa apăra:

o întreprinderi private şi publice;

o bănci şi alte instituţii financiare;

o guverne, unităţi administrativ-teritoriale;

o alte instituţii de drept public.

Uneori, în cazul împrumuturilor acordate pe baze bilaterale de către ţările

dezvoltate, aprobarea acestora este însoţită de:

o condiţii economice, cum ar fi:

o utilizarea sumelor acordate pentru finanţarea unor programe

economice numai pentru obiectivele agreate de ţările creditoare;

Page 20: Datoria publica

23

o valorificarea resurselor naturale, de către ţările în curs de

dezvoltare, preponderent, sub formă de materii prime şi

semifabricate;

o utilizarea creditelor externe pentru procurarea de echipamente şi

alte produse industriale din ţările creditoare ş.a.

o condiţii politice, cum ar fi:

o sprijinirea politicii interne şi externe a guvernului ţării creditoare, a

iniţiativelor şi acţiunilor acestuia pe plan internaţional, de către

guvernul ţării debitoare;

o respectarea drepturilor omului;

o restaurarea şi consolidarea democraţiei ş.a.

o condiţii militare, cum ar fi:

o aderarea ţării beneficiare la anumite alianţe militare;

o crearea de baze militare străine pe teritoriul ţării beneficiare;

o participarea la anumite acţiuni militare;

o achiziţionarea de tehnică de luptă şi armament din ţara creditoare

ş.a.11

Ca parte a datoriei publice, datoria publică externă se manifestă în

anumite forme în toate ţările lumii, dar ponderea sa în totalul datoriei publice

diferă de la o ţară la alta şi de la un grup de ţări la altul, altfel:

o în ţările dezvoltate din punct de vedere economic, ponderea datoriei

publice externe în totalul datoriei publice este relativ scăzută;

o în ţările în curs de dezvoltare, ponderea datoriei publice externe în

totalul datoriei publice este relativ ridicată, deoarece, de regulă,

acestea sunt nevoite să apeleze pe o scară mai largă la resurse

externe.

Opţiunea ţărilor lumii pentru împrumuturile interne şi externe este

dependentă de:

o mărimea pieţei interne a capitalului de împrumut;

11

Moşteanu T Panaite A Ţâţu L Finanţe publice – caiet de seminar, Ed CIEDD ASE, Bucureşti, 2000, pag. 219.

Page 21: Datoria publica

24

o volumul comerţului exterior;

o raportul dintre exportul şi importul care compun comerţul exterior.

Spre deosebire de datoria publică internă, datoria publică externă este mai

împovărătoare din următoarele motive principale:

o împrumuturile externe trebuie rambursate, în timp ce împrumuturile

interne pot fi transformate în împrumuturi perpetue, sau rambursarea lor poate fi

amânata printr-o conversie într-un împrumut pe termen lung;

o obligaţiile privind dobânzile şi alte cheltuieli aferente

împrumuturilor externe se stabilesc de către creditori, guvernul ţării beneficiare

neavând control asupra acestora;

o o depreciere a valutei debitorului pe pieţele monetare interne creste

povara plăţilor de dobânzi şi a capitalului rambursat;

o plăţile trebuie efectuate la termenele stabilite de către creditori şi nu

la cele convenabile ţării debitoare;

o neplata/nerestituirea la termene stabilite a dobânzilor,

comisioanelor sau a capitalului împrumutat atrage penalităţi şi creează dificultăţi

pentru obţinerea unor credite în viitor;

o balanţa de plăţi este influenţată negativ dacă sumele obţinute, prin

împrumuturi externe, nu sunt utilizate pentru creşterea exporturilor, sau pentru

reducerea importurilor ţării debitoare;

o pierderea de suveranitate reprezintă, uneori, un preţ indirect al

recurgerii la împrumuturi externe (este cazul împrumuturilor obţinute de la unele

instituţii financiare internaţionale şi care pot cere guvernului ţării beneficiare să

promoveze anumite politici economice).

Potrivit legislaţiei româneşti în vigoare, la propunerea Guvernului,

Parlamentul aprobă plafonul de credite externe în limita gradului de îndatorare

externă, în care se încadrează necesarul de împrumuturi externe pe baza

strategiei privind datoria publică externă.12

12

Juravle V Ţâţu L Metode şi tehnici fiscale – aplicaţii practice, studii de caz, grile, Ed Rolcris, Bucureşti,

2000., pag. 69.

Page 22: Datoria publica

25

Garantarea de către stat, prin Ministerul Finanţelor, a unor credite externe

pentru investiţii contractate de societăţi comerciale, regii autonome şi instituţii

publice, se efectuează pe baza analizelor de proiect ale Băncii de Export-import

a României (EXIMBANK S.A.). Analizele de proiect, care au la bază

documentaţiile întocmite de către solicitanţii creditelor externe, se înaintează

Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, care

poate să aprobe sau nu continuarea procedurii de contractare a creditelor

externe.

Solicitanţii creditelor externe garantate de stat sunt obligaţi să prezinte

Ministerului Finanţelor următoarele documente:

o aprobarea Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de

Comerţ Exterior, dacă această aprobare este cerută de lege;

o proiectul acordului de împrumut;

o proiectul scrisorii de garanţie;

o contractul comercial de împrumut;

o fundamentarea resurselor mobilizabile necesare rambursării

împrumutului, plăţii avansului, dobânzilor şi a comisioanelor

aferente;

o alte documente solicitate de către banca străină creditoare.

Pe baza analizei acestor documente, Ministerul Finanţelor întocmeşte o

nota-mandat cu privire la condiţiile de negociere a acordului de împrumut,

prin care se fixează şi eventualele limite de negociere pe care acest minister le

acceptă în favoarea diverşilor solicitanţi de credite externe.

În calitate de garant al creditelor externe, Ministerul Finanţelor, în

numele statului, evaluează riscurile monetare, valutare şi financiare asociate

împrumutului analizat, oportunitatea şi condiţiile de acordare a garanţiei, astfel

încât credibilitatea financiara a statului român, pe plan internaţional, să nu fie

afectată.

Dacă aceste condiţii sunt întrunite, Ministerul Finanţelor emite

Page 23: Datoria publica

26

scrisoarea de garanţie şi, pe baza mandatului primit de la Guvern, participă la

negocierea acordurilor de împrumut.

Totodată, concomitent cu emiterea scrisorii de garanţie, între Ministerul

Finanţelor (în calitate de garant) şi beneficiarul creditului extern (în calitate de

garantat) se încheie o convenţie, prin care se stabilesc cotele procentuale de

participare la Fondul de risc pentru garanţii externe şi împrumuturi

subsidiare, precum şi obligaţiile şi drepturile părţilor contractante.

Fondul de risc pentru garanţii externe şi împrumuturi subsidiare se

constituie de către Ministerul Finanţelor, se administrează în regim

extrabugetar şi se alimentează cu:

o sumele datorate de către beneficiarii de credite externe, garantate de

stat;

o dobânzile bonificate la disponibilităţile acestui fond de către

Trezoreria publică;

o penalităţile aplicate pentru neplata la termen a comisioanelor

datorate.

o fonduri alocate de la bugetul de stat în acest scop;

o alte surse legal constituite.

Împrumuturile externe contractate de statul român, în nume propriu,

precum şi cele garantate de stat se înscriu în Registrul datoriei publice

externe, care este instituit legal la Ministerul Finanţelor.

Când situaţia o impune, Guvernul analizează oportunitatea şi condiţiile de

reeşalonare, refinanţare şi/sau conversiune a datoriei publice externe şi prezintă

propunerile sale Parlamentului în vederea aprobării.

Revizuirea datoriei publice externe se efectuează, adesea, atunci când

ţara debitoare, fie întâmpină dificultăţi în respectarea termenelor scadente

(datorita insuficienţei resurselor valutare), fie nu are dificultăţi în onorarea

serviciului datoriei publice externe, dar doreşte să beneficieze de conjunctura

favorabilă a pieţei de capital (prin rambursarea anticipata a unor împrumuturi).

Page 24: Datoria publica

27

În practica internaţională se utilizează următoarele metode de revizuire a

datoriei publice:

o reamenajarea sau restructurarea (prin care se modifica scadenţarul

rambursărilor şi rata dobânzii în scopul asigurării condiţiilor ca

debitorul să poată achita arieratele înregistrate);

o recapitalizarea sau consolidarea (prin recapitalizare se urmăreşte

angajarea unui nou împrumut pentru restituirea celui restant, iar

consolidarea înseamnă a considera stinsă o datorie anterioară,

rămasă neplătită, prin subscrierea unui împrumut nou pe o perioadă

mai îndelungată);

o anularea sau „uşurarea" datoriei publice (reprezintă metoda de

ultimă instanţă a revizuirii datoriei, foarte greu acceptată de

creditori şi constă în scutirea totala sau parţială a ţării debitoare de

serviciul aferent unor împrumuturi scadente).

Deseori, revizuirea datoriei publice, prin anularea sau „uşurarea" datoriei

publice, se efectuează din raţiuni politice, în scopul creşterii influenţei

creditorilor în ţările debitoare.13

Mărimea şi evoluţia datoriei publice externe se află în strânsă dependenţă

faţă de balanţa de plăţi externe, al cărei proiect se elaborează de către

Ministerul Finanţelor, în colaborare cu Banca Naţională a României.

Execuţia balanţei de plăti externe se urmăreşte de către Banca Naţională a

României, care întocmeşte şi transmite, trimestrial, Ministerului Finanţelor

situaţia drepturilor şi angajamentelor externe ale statului.

Semestrial, Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională a României prezintă

Guvernului informări cu privire la modul de realizare a prevederilor înscrise în

balanţa de plăţi externe, precum şi propuneri de soluţii pentru acoperirea

deficitului sau de utilizare a excedentului din contul curent al acesteia.

Documentele vizând execuţia balanţei de plăţi externe pentru anul

13

Nicolae Grigorie-Lăcriţa, Mariana-Cristina Cioponea, Finanţe publice şi fiscalitate, Editura Fundaţiei România

de Mâine, Bucureşti, 2004, pag. 147.

Page 25: Datoria publica

28

financiar încheiat se finalizează de către Guvern şi se înaintează, spre aprobare,

Parlamentului, până la 30 iunie.14

1.4. Instrumentele datoriei publice

Prin instrumentele datoriei publice înţelegem acele modalităţi concrete

prin care statul sau autorităţile locale se pot îndatora. Pentru fiecare din

componentele datoriei publice există instrumente specifice de constituire.

Instrumentele datoriei publice guvernamentale sunt:

1)Titlurile de stat - sunt instrumentele financiar e care atestă datoria

publică. Prin vânzarea acestor titluri de stat se atrag resurse financiare sub forma

datoriei publice. Astfel, deţinătorii de titluri de stat sunt creditorii statului.

Principalele tipuri de titluri de stat sunt:

certificatele de trezorerie care se emit de obicei pentru acoperirea unor

deficite temporare;

obligaţiunile emise pe termen mediu sau lung pentru finanţarea unor

obiective specifice;

În funcţie de moneda în care sunt emise titlurile de stat distingem:

titluri de stat denominate în lei(RON), care se vând pe piaţa internă, leul

fiind o monedă convertibilă;

titluri de stat denominate în valută care se pot vinde atât pe piaţa internă,

cât şi pe piaţa externă.

În funcţie de forma în care sunt emise, titlurile de stat pot fi:

materializate, caz în care creditorul statului primeşte un înscris imprimat

care atestă valoarea împrumuturilor acordat, precum şi modul şi nivelul de

fructificare a investiţiei acestuia.

dematerializate, caz în care creditorul nu primeşte un înscris imprimat,

dovada calităţii de creditor al statului făcându-se printr-o înscriere în cont,

14

Ţâţu L Şerbănescu C Ştefan D Nica A Fiscalitate şi control fiscal; aplicaţii practice, Ed. ANER, Bucureşti,

2002. pag. 145.

Page 26: Datoria publica

29

sistemul de înregistrare în cont fiind gestionat de Ministerul Finanţelor

Publice.

Trebuie precizat că deţinătorii de titluri de stat, fie materializate fie

dematerializate, pot folosi aceste titluri ca garanţii pentru eventualele

împrumuturi pe care ei doresc să le obţină. Această calitate face ca investiţia în

titluri de stat să fie considerată o investiţie foarte sigură.

Pentru a putea atrage resurse statul trebuie să ofere potenţialilor

cumpărători ai titlurilor de stat o modalitate de fructificare a investiţiei lor:

fie prin dobândă, caz în care cumpărătorul titlului plăteşte o valoare

nominală la care, pe baza unui procent, se calculează o dobândă (numită şi

cupon) ce va fi plătită la termene prestabilite, urmând ca la scadenţă deţinătorul

titlului să primească valoarea nominală.

fie prin discount, caz în care deţinătorul titlului plăteşte la achiziţia sa o

sumă mai mică decât valoarea nominală, urmând ca la scadenţă să încaseze

întreaga valoare nominală.15

Titlurile de stat pot fi instrumente negociabile sau nenegociabile.

2) Împrumuturi de stat de la bănci, de la alte instituţii de credit,

persoane juridice romane sau străine.

Acestea se obţin în urma negocierilor dintre statul român şi băncile sau

instituţiile de credit solicitate. Finalizarea împrumutului se face în urma unui

proces de negociere cu un contract de împrumut.

3) Împrumuturi de stat de la guverne şi agenţii guvernamentale străine,

instituţii financiare internaţionale sau de la alte organizaţii internaţionale.

Acestea se acordă pe baza unor acorduri în care de cele mai multe ori se

prevăd criterii de eficienţă şi/sau de reformă economică.

4) Împrumuturi temporare din disponibilităţile contului curent general

al Trezorerie Statului, în condiţiile legii ce se acordă pentru acoperire golurilor

temporare de casă.

15

Stancu I Finanţe, Ed Economică, Bucureşti, 2002. pag. 156.

Page 27: Datoria publica

30

5) Garanţiile de stat sunt scrisorile de garanţii oferite de stat diferiţilor

solicitanţi care angajează statul în calitate de garant, sumele aferente acestora

formând datoria publică garantată.

Instrumentele datoriei publice locale sunt:

1) Titlurile de valoare, principalele fiind obligaţiunile municipale. Ele

sunt emise pe termen mediu şi lung pentru finanţarea unor obiective specifice de

interes local şi sunt tranzacţionate la Bursa de Valori.

2) Împrumuturi de la societăţile comerciale bancare sau de la alte

instituţii de credit se contractează de autorităţile publice locale prin negociere şi

se finalizează printr-un contract de împrumut.

1.5. Tehnici de stingere a datoriei publice

Prin stingerea datoriei publice înţelegem acel procedeu prin care se

diminuează datoria publică. Cea mai comună şi mai normală cale de stingere a

datoriei publice este rambursarea ei, dar practica a demonstrat că stingerea

datoriei publice se poate face şi prin alte metode.

1) Rambursarea constituie restituirea sumelor împrumutate de stat celor

care i le-au oferit şi se poate face prin tehnici cum ar fi:

la scadenţă

în tranşe

aleatoriu, prin tragere la sorţi.

2) Refinanţarea este acea operaţiune prin care se contractează un

împrumut din care se va rambursa un alt împrumut ajuns la scadenţă. Pe total

datorie, suma rămâne aceeaşi, însă un împrumut va fi stins, creditorilor

respective fiindu-le rambursate sumele.

3) Incapacitatea de plată este acea situaţie în care statul declara ca nu mai

poate face plăti. În acest caz o parte sau chiar întreaga datorie a statului va fi

anulată.

Page 28: Datoria publica

31

4) Deprecierea monetară este modalitatea de diminuare a datoriei reale a

statului, deşi datoria nominală nu se modifică. Acest lucru este posibil datorită

inflaţiei care erodează capitalurile împrumutate. Astfel, dacă un stat împrumută

100 mld. u.m. iar până la scadenţă puterea de cumpărare a monedei a scăzut cu

50%, practic acest lucru înseamnă că statul şi-a diminuat în mod real obligaţia

de plată cu 50%, chiar dacă în termeni nominali valoarea datoriei a rămas

aceeaşi.

5) Repudierea este situaţia în care statul refuză să plătească datoria, deşi

nu este în incapacitate de plată.

În cadrul acestei metode avem alte operaţiuni posibile în cazul

împrumuturilor de stat, operaţiuni care, chiar dacă nu duc la stingerea datoriei

publice, determina diminuarea costurilor lor:

Conversiunea-procedeul prin care înscrisurile unui împrumut mai vechi

sunt preschimbate cu înscrisurile unui împrumut mai nou, emis cu o

dobândă mai mică

Arozarea-procedeul prin care înscrisurile unui împrumut mai vechi sunt

preschimbate cu înscrisurile unui împrumut mai nou, emis cu o dobândă

mai mare

Consolidarea datoriei - procedeul prin care înscrisurile unui împrumut mai

vechi sunt preschimbate cu înscrisurile unui împrumut mai nou, emis pe o

perioada mai mare de timp.

1.6. Resurse afectate datoriei publice

Resurse afectate datoriei publice guvernamentale16

Resursele utilizate de autorităţile centrale pentru rambursarea serviciului

datoriei publice cuprind:

disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei Statului;

16

Tatiana Moşteanu -“Gestiunea datoriei publice”, Editura Universitară, Bucureşti, 2005 pag. 369.

Page 29: Datoria publica

32

împrumuturile de stat pentru finanţarea şi refinanţarea datoriei publice

guvernamentale;

cheltuielile prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat;

sumele încasate de către instituţiile financiare mandatate de Ministerul

Finanţelor Publice pentru a administra împrumuturile externe contractate de

acesta, în numele şi în contul statului, de la beneficiarii finali de împrumuturi;

sumele încasate de Ministerul Finanţelor Publice de la beneficiarii finali ai

împrumuturilor, în baza acordurilor de împrumut subsidiar, încheiate în

condiţiile acordurilor de împrumut intervenite între statul roman şi creditori;

sumele prevăzute în bugetele beneficiarilor finali, în baza acordurilor de

împrumut subsidiar şi garanţie încheiate între Ministerul Finanţelor Publice,

autorităţile administraţiei publice locale şi agenţii economici de sub autoritatea

acestora, în condiţiile acordurilor de împrumut intervenite între statul roman si

creditori;

sumele prevăzute în bugetele agenţilor economici care au contractat

împrumuturi cu garanţia statului;

fondul de risc, pentru situaţiile în care sunt executate garanţiile emise de

Ministerul Finanţelor Publice sau în cazul în care beneficiarii finali ai

împrumuturilor directe şi sub-împrumutate nu îşi onorează obligaţiile prevăzute

în acordurile de împrumut subsidiar sau în acordurile de împrumut subsidiar şi

garanţie;

alte surse, în condiţiile legii.

Resurse afectate datoriei publice locale

Serviciul datoriei publice locale este susţinut din veniturile prevăzute în

bugetul local special pentru această destinaţie.

1.7. Cauzele existenţei datoriei publice în România

Asumarea de către state a unor sarcini şi atribuţii din ce în ce mai ample şi

complexe, pe măsura evoluţiei lor şi sub constrângerea a numeroase necesităţi

Page 30: Datoria publica

33

economico-sociale, a determinat o creşterea apreciabilă a volumului resurselor

băneşti necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.17

Astfel, veniturile ordinare, obţinute de la stat în principal din impozite şi

taxe, dar şi de la întreprinderile şi proprietăţile sale, s-au dovedit a fi insuficiente

în raport cu necesităţile curente de resurse băneşti şi a apărut astfel deficitul

bugetar, impunând apelul statelor la alte categorii de resurse, denumite generic

extraordinare tocmai pentru a arăta că, spre deosebire de cele dintâi, utilizarea

lor nu se înscrie în limitele evoluţiei normale18

.

Ca şi formă a dezechilibrului bugetar, deficitul bugetar este expresia

necorelării sau decalajului dintre fluxurile de intrare şi cele de ieşire la/de la

fondurile bugetare, ca şi dimensiune a resurselor vehiculate. El se concretizează

prin soldul negativ dintre suma veniturilor obişnuite sau curente, mai mici, şi cea

a cheltuielilor publice de acoperit pe seama acestora, mai mari.

Cu privire la cauzele deficitelor bugetare ale României din perioada

postdecembristă, acestea se regăsesc în principal în evoluţia nefavorabilă a

economiei reale, reflectată în evoluţia produsului intern brut, ca bază a

prelevărilor fiscale. Scăderilor anuale repetate şi de mare amploare ale PIB le-au

corespuns reducerea considerabilă a veniturilor bugetare în mărimea reală şi

concomitent adâncirea deficitului bugetar, aşa cum s-a întâmplat în anii 1990-

1996 şi apoi în 1997-2002. Dimpotrivă, perioadelor de creştere în mărime reală

a PIB le-au corespuns şi creşteri ale veniturilor bugetare, creându-se astfel

condiţiile reducerii deficitului bugetar, aşa cum s-a întâmplat în anii 2003-2007.

În vederea finanţării deficitului bugetului de stat, au fost şi sunt admise în

România prin legislaţia în vigoare două surse principale, şi anume

disponibilităţile Trezoreriei şi împrumuturile de stat interne şi externe.

În condiţiile în care economia naţională suflă din greu, fără perspectivă de

a ajunge la o constantă, fie ea şi de nivel foarte scăzut, pentru a face faţă

17

Negrea E. Finanţele întreprinderilor de comerţ şi turism, Ed.Metropol, Bucureşti, 1994. pag. 254. 18

Gabriel Ştefura-“România şi problemele integrării europene”, Editura Universitară Alexandru Ioan Cuza, Iaşi,

2005, Vol I, Finanţe.Monedă.Bănci

Page 31: Datoria publica

34

cerinţelor din ce în ce mai mari în execuţia bugetară, se acumulează datorie

publică internă.

Creşterea datoriei publice în România nu ar fi o problemă deosebit de grea

în contextual în care ar exista o prognoză, fie şi pe termen scurt sau mediu.

În condiţiile de acum, în care veniturile la buget sunt net depăşite de

cheltuielile stabilite prin bugetul de stat, se recurge la posibilitatea echilibrării

bugetului prin creşterea datoriei publice interne şi a celei externe.

Această datorie publică internă este purtătoare de dobânzi serioase, ceea

ce va conduce la creşterea, pe de o parte, a cheltuielilor de la bugetul de stat, iar

pe de altă parte, va avea ca efect scumpirea vieţii populaţiei.

În momentul de faţă, datoria publică a ajuns la un nivel mai ridicat, pentru

care Guvernul va trebui să plătească şi dobânzi.

Pentru a face faţă necesităţii de a plăti datoria internă, Guvernul, prin

Ministerul de Finanţe, nu are altă soluţie decât să împrumute în continuare de la

băncile comerciale şi să atragă bani de la populaţie prin emisiuni de certificate

de trezorerie.

Acesta este mecanismul prin care Guvernul poate răspunde cerinţei

majore de surse pentru acoperirea cheltuielilor de la bugetul statului.

Astfel nivelul datoriei publice interne pe care îl înregistrează România în

prezent este suficient de mare, în condiţiile în care veniturile populaţiei, pentru

majoritatea, au ajuns la niveluri greu de suportat.

Datoria publică internă fiind mai mare decât bugetul pentru un an,

populaţia ţării nu va putea face faţă la capitolul “cheltuieli pentru doua bugete”

cu “venituri pentru un singur buget”.

Page 32: Datoria publica

35

BIBLIOGRAFIE

Bistriceanu G Adochiţei M Negrea E Finanţele agenţilor economici,

EDP, Bucureşti, 2000.

Niţă Dobrotă – “Dicţionar de economie”, Editura Economică, 1999.

Dragotă Victor Ciobanu Anamaria Obreja Laura Dragotă Mihaela

Management financiar, Ed Economică, Bucureşti, 2003.

Juravle V Ţâţu L Metode şi tehnici fiscale – aplicaţii practice, studii de

caz, grile, Ed Rolcris, Bucureşti, 2000.,

Nicolae Grigorie-Lăcriţa, Mariana-Cristina Cioponea, Finanţe publice

şi fiscalitate, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2004.

Adrian Miroiu – “Reforma sectorului public în România”, Editura

Trei, 2000;

Moşteanu T Panaite A Ţâţu L Finanţe publice – caiet de seminar, Ed

CIEDD ASE, Bucureşti, 2000.

Tatiana Moşteanu -“Gestiunea datoriei publice”, Editura Universitară,

Bucureşti, 2005

Tatiana Moşteanu -“Finanţe publice”, Editura Universitară, Bucureşti,

2005

Tatiana Moşteanu - “Finanţe - Buget. Sinteze teoretice şi aplicaţii

practice”, Editura Economică, 2001

Moşteanu Tatiana – Buget şi trezorerie publică, Editura Tribuna

Economică, Bucureşti, 2003

Negrea E. Finanţele întreprinderilor de comerţ şi turism, Ed.Metropol,

Bucureşti, 1994.

Stancu I Finanţe, Ed Economică, Bucureşti, 2002.


Recommended