Download pdf - Curs Procedura Civila

5/13/2018 Curs Procedura Civila - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/curs-procedura-civila-55a7541c225c2 1/201

1

UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCAFacultatea de Drept

PROCEDUR Ă CIVILĂ

Silabus pentruînvăţământul la distanţă





3

I. Informaţii generale ............................................................................................................ 7 Date de identificare a cursului ............................................................................................ 7

Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite............................................................................... 7

Descrierea cursului .............................................................................................................. 7

Organizarea temelor în cadrul cursului.............................................................................. 8

Materiale bibliografice......................................................................................................15

Calendarul cursului............................................................................................................16

Politica de evaluare şi notare ............................................................................................16

Elemente de deontologie academică ................................................................................16Studenţi cu dizabilităţi.......................................................................................................17

Strategii de studiu recomandate........................................................................................17

II. Suportul de curs..............................................................................................................18

Categorii introductive.........................................................................................................18

Normele de procedur ă civilă.............................................................................................18

Clasificarea normelor de procedur ă civilă ...................................................................18

Aplicarea în timp a legilor (normelor) de procedur ă civilă ........................................ 21

Procesul civil......................................................................................................................23

Noţiunea şi fazele procesului civil ...............................................................................23

Principii care guvernează procesul civil ......................................................................23

Instanţele judecătoreşti şi statutul magistratului..............................................................30

Categoriile de instanţe judecătoreşti ............................................................................31

Compunerea completelor de judecată ..........................................................................32

Statutul magistratului ....................................................................................................32

Acţiunea civilă ......................................................................................................................36

Consideraţii generale.........................................................................................................36

Categorii de acţiuni civile.............................................................................................36Exercitarea acţiunii civile .............................................................................................40

Categorii de cereri .........................................................................................................41

Forma cererilor .............................................................................................................. 42

Efectele cererilor în justiţie...........................................................................................43

Condiţiile de exercitare a acţiunii civile ......................................................................44

Mijloacele de acţiune ale pârâtului...............................................................................49

Finalizarea acţiunii civile..................................................................................................57



4

Renunţarea la judecata acţiunii (art.246 C.pr.civ)....................................................... 58

Renunţarea la însuşi dreptul dedus judecăţii ...............................................................60

Tranzacţia (art.1704-1717 C.civ., art.271-273 C.pr.civ.) ...........................................61Perimarea (art. 248-254 C.pr.civ.)................................................................................63

Perimarea executării silite.............................................................................................67

Decesul uneia din păr ţi pe timpul judecăţii .................................................................67

Concilierea păr ţilor........................................................................................................68

Actele şi termenele procedurale ........................................................................................70

Actele de procedur ă...........................................................................................................70

Categorii de acte procedurale: ......................................................................................70

Forma şi conţinutul actului de procedur ă.....................................................................71Cererea de chemare în judecată ....................................................................................72

Întâmpinarea (art.115-118 C.pr.civ.)............................................................................78

Comunicarea citaţiei şi a altor acte de procedur ă........................................................79

Nulitatea actelor de procedur ă......................................................................................84

Termenele de procedur ă ....................................................................................................88

Categorii de termene procedurale.................................................................................88

Durata termenelor de procedur ă ...................................................................................89

Decăderea.......................................................................................................................90

Competenţa instanţelor judecătoreşti ..............................................................................93

Clasificarea normelor de competenţă ..........................................................................93

Principiile reglementării competenţei ..........................................................................94

Competenţa de atribuţiune a instanţelor judecătoreşti................................................95

Competenţa teritorială:..................................................................................................97

Prorogarea competenţei instanţelor............................................................................102

Incidente cu privire la competenţă .............................................................................105

Participanţii la judecată ...................................................................................................111

Instanţa.............................................................................................................................111Incidente cu privire la compunerea instanţei.............................................................112

Incidente cu privire la instanţa sesizată......................................................................118

Păr ţile................................................................................................................................120

Reprezentarea în justiţie..............................................................................................120

Litisconsor ţiul (coparticiparea procesuală)................................................................123

Drepturi şi obligaţii procesuale ale păr ţilor ...............................................................125

Procurorul.........................................................................................................................126

Avocatul ...........................................................................................................................127



5

Judecata în faţa primei instanţe şi unele incidente în judecată..................................129

Judecata în faţa primei instanţe.......................................................................................129

Etapa premergătoare judecăţii ....................................................................................129Dezbaterea cauzei în faţa instanţei .............................................................................130

Incidente cu privire la obiectul judecăţii şi păr ţile aflate în judecată...........................131

Cererile incidentale .....................................................................................................131

Unele incidente cu privire la modalităţile procedurale ale judecăţii şi cu privire la

cursul judecăţii.................................................................................................................142

Joncţiunea pricinilor....................................................................................................142

Disjungerea pricinilor..................................................................................................143

Suspendarea judecăţii..................................................................................................144Întreruperea judecăţii ..................................................................................................146

Administrarea probelor ...................................................................................................146

Subiectul, obiectul şi sarcina probei. Mijloacele de probă .......................................146

Condiţii comune privitoare la admisibilitatea, administrarea şi aprecierea probelor

......................................................................................................................................147

Asigurarea dovezilor (ancheta in futurum) ................................................................149

Cercetarea procesului în cazul administr ării probelor de către avocaţi...................151

Administrarea probei prin înscrisuri ..........................................................................152

Administrarea probei cu martori ................................................................................155

Administrarea mărturisirii (luarea interogatoriului)..................................................157

Administrarea probei cu expertiza .............................................................................158

Cercetarea la faţa locului ............................................................................................160

Hotărârea judecătorească ................................................................................................161

Noţiune, condiţii şi structur ă.......................................................................................161

Deliberarea, pronunţarea, elaborarea şi comunicarea hotărârii................................162

Îndreptarea hotărârii....................................................................................................165

Lămurirea hotărârii......................................................................................................165Completarea hotărârii..................................................................................................166

Învestirea cu formulă executorie ................................................................................166

Execuţia vremelnică ....................................................................................................167

Cheltuielile de judecată...............................................................................................169

Atributele şi efectele hotărârii ....................................................................................171

Categorii de hotărâri....................................................................................................172

Căile de atac........................................................................................................................174

Noţiune şi clasificare.......................................................................................................174



6

Apelul...............................................................................................................................175

Formele apelului (tipurile de apel) .............................................................................175

Condiţiile de fond ale apelului....................................................................................176Condiţiile de formă ale apelului .................................................................................178

Efectele apelului..........................................................................................................179

Judecata apelului .........................................................................................................181

Soluţiile în apel............................................................................................................182

Recursul............................................................................................................................183

Exercitarea recursului..................................................................................................184

Elementele recursului..................................................................................................186

Judecarea recursului....................................................................................................188Soluţionarea recursului şi efectele ei..........................................................................189

Contestaţia în anulare......................................................................................................191

Contestaţia în anulare obişnuită..................................................................................192

Contestaţia în anulare specială ...................................................................................193

Judecata contestaţiei în anulare (obişnuită şi specială) .............................................194

Revizuirea ........................................................................................................................ 196

Obiectul revizuirii........................................................................................................197

Motivele de revizuire ..................................................................................................197

Judecarea cererii de revizuire .....................................................................................198

Bibliografie .........................................................................................................................201



7

I. Informaţii generale

Date de identificare a cursului

Date de contact ale titularului de curs:

Nume: VALENTIN MITEA

Birou: Cabinet 120, et. 1, Facultatea de

Drept, Str. Avram Iancu nr. 11, Cluj-Napoca

Telefon: 0264 595504

E-mail: [email protected]

Date de identificare curs şi contact tutori:

PROCEDUR Ă CIVILĂ

Anul IV, Semestrul I şi II

Tipul cursului: obligatoriu

Tutor: VALENTIN MITEA

E-mail: [email protected]

Condi ţ ionări şi cuno ştin ţ e prerechizite

Pentru disciplina „Procedur ă civilă” nu există cursuri a căror parcurgere şi

promovare să condiţioneze înscrierea la prezentul curs. Buna înţelegere a disciplinei

presupune, însă, conştientizarea faptului că normele procedurii civile au ca scop stabilirea

sau realizarea (generic: protecţia) drepturilor şi intereselor protejate juridiceşte, ceea ce

implică o necesar ă punere în relaţie cu instituţiile dreptului substanţial.

Descrierea cursului

Disciplina îşi propune să le furnizeze studenţilor informaţia esenţială privitoare la

instituţiile de drept procesual civil şi funcţionarea mecanismelor procesuale, facilitându-

le cunoaşterea temelor fundamentale ale procedurii civile şi a reperelor ei categoriale.

Studenţii sunt pregătiţi pentru a cunoaşte, interpreta şi aplica normele procesuale

prin raportare la opiniile doctrinare şi jurisprudenţiale cu privire la pornirea, întreţinerea

şi finalizarea proceselor civile la care ar putea participa ca judecători, avocaţi, consilieri

juridici ori executori judecătoreşti. Ei sunt, aşadar, instruiţi pentru desf ăşurarea oricăror

mailto:[email protected]






8

activităţi profesionale care implică valorizarea unor cunoştinţe juridice de natur ă

procesual civilă.

Informaţia care le este oferită studenţilor în cadrul disciplinei nu se mărgineşte la prezentări generale, ei primind şi necesarele detalii în legătur ă cu temele şi subtemele

propuse studiului, astfel încât la momentul unui viitor debut profesional să îşi poată

asuma în mod competent şi exigent, sub aspectul procedurii civile, orice profesie de

profil juridic.

Organizarea temelor în cadrul cursului

Modulul 1. Categorii introductive. Normele de procedur ă civil ă . No ţ iune şi clasificare.

Aplicarea în timp a legilor de procedur ă civil ă .

Bibliografie:

- Ion Deleanu, Tratat de procedur ă civilă, Editura C.H.Beck, Bucureşti,2007 , vol.I, pag.1-17.

- Mihaela Tă bârcă, Drept procesual civil, Editura Universul Juridic,Bucureşti, 2005 ,vol.I, pag.5-31;

Modulul 2. Procesul civil. No ţ iune. Principiile care guverneaz ă procesul civil.

Categoriile de instan ţ e judecătore şti şi statutul magistratului.

Bibliografie:

- Ion Deleanu, Tratat de procedur ă civilă, Editura C.H.Beck, Bucureşti,2007 , vol.I, pag.17-35, 119-123, 130-139.

- Mihaela Tă bârcă, Drept procesual civil, Editura Universul Juridic,

Bucureşti, 2005, pag. 32-90.

Modulul 3. Ac ţ iunea civil ă . No ţ iune. Categorii de ac ţ iuni civile. Exercitarea ac ţ iunii

civile. Categorii de cereri. Forma cererilor în justi ţ ie.

Bibliografie:- Ion Deleanu, Tratat de procedur ă civilă, Editura C.H.Beck, Bucureşti,

2007 , vol.I, pag.153-218;- Mihaela Tă bârcă, Drept procesual civil, Editura Universul Juridic,

Bucureşti, 2005, pag.91-93, 129-141;



9

- Viorel-Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, Drept procesual civil – Cursselective – Teste grilă, Editura Allbeck, Bucureşti, 2005, Ediţia 3, pag.

13-21.

Modulul 4. Condi ţ iile de exercitare a ac ţ iunii civile. Mijloacele de ac ţ iune ale pârâtului

în procesul civil. Prezentare general ă .

Bibliografie:

- Ion Deleanu, Tratat de procedur ă civilă, Editura C.H.Beck, Bucureşti,2007 , vol.I, pag.192-246;

- Mihaela Tă bârcă, Drept procesual civil, Editura Universul Juridic,Bucureşti, 2005, pag.93-129;

- Viorel-Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, Drept procesual civil – Cursselective – Teste grilă, Editura Allbeck, Bucureşti, 2005, Ediţia 3, pag.1-13.

Modulul 5. M ărturisirea. Achiesarea. Excep ţ iile procesuale. Renun ţ area ca modalitate

de înl ăturare a decăderii. Renun ţ area la dreptul de a invoca excep ţ ia de nulitate

relativă .

Bibliografie:

- Ion Deleanu, Tratat de procedur ă civilă, Editura C.H.Beck, Bucureşti,2007 , vol.I, pag.247-264;

- Mihaela Tă bârcă, Drept procesual civil, Editura Universul Juridic,Bucureşti, 2005, pag.584-593, 657-659, 487-510;

- Viorel-Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, Drept procesual civil – Cursselective – Teste grilă, Editura Allbeck, Bucureşti, 2005, Ediţia 3, pag.290-297, pag. 232-242;

- I. Leş, Codul de procedur ă civilă, comentariu pe articole, EdituraAllbeck, Bucureşti, 2005, p. 576-586, 672-673.

Modulul 6. Apăr ările pe fond. Cererea reconven ţ ional ă . Finalizarea ac ţ iunii civile.

Renun ţ area la judecata ac ţ iunii. Renun ţ area la dreptul dedus judecăţ ii. Tranzac ţ ia.

Bibliografie:

- Ion Deleanu, Tratat de procedur ă civilă, vol.I, Editura C.H.Beck,Bucureşti, 2007 , vol.I, pag.268-293;



10

- Mihaela Tă bârcă, Drept procesual civil, vol.I, Editura Universul Juridic,Bucureşti, 2005, pag.

- Viorel-Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, Drept procesual civil – Cursselective – Teste grilă, Editura Allbeck, Bucureşti, 2005, Ediţia 3, pag.211-213, 323-325, 326-328;

- I. Leş, Codul de procedur ă civilă, comentariu pe articole, EdituraAllbeck, Bucureşti, 2005, p. 376-386, 606-615, 673-678.

Modulul 7. Perimarea judecăţ ii. Perimarea execut ării silite. Decesul uneia din păr ţ i pe

timpul judecăţ ii. Concilierea păr ţ ilor.

Bibliografie:


- Mihaela Tă bârcă, Drept procesual civil, vol.I, Editura Universul Juridic,Bucureşti, 2005, pag.635-648;

- Viorel-Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, Drept procesual civil – Cursselective – Teste grilă, Editura Allbeck, Bucureşti, 2005, Ediţia 3, pag.310-322;

- I. Leş, Codul de procedur ă civilă, comentariu pe articole, EdituraAllbeck, Bucureşti, 2005, p. 615-635.

Modulul 8. Actele de procedur ă . No ţ iune şi categorii. Forma şi con ţ inutul actului de

procedur ă . Cererea de chemare în judecat ă .

Bibliografie:


- Mihaela Tă bârcă, Drept procesual civil, vol.I, Editura Universul Juridic,Bucureşti, 2005, pag.312-315, 356-390.

Modulul 9. Întâmpinarea. Comunicarea cita ţ iei şi a altor acte de procedur ă . Nulitatea

actelor de procedur ă . No ţ iune şi clasificare. Cazurile şi condi ţ iile nulit ăţ ii. Regimul

procedural al nulit ăţ ii.

Bibliografie:


- Mihaela Tă bârcă, Drept procesual civil, vol.I, Editura Universul Juridic,Bucureşti, 2005, pag.390-400, 420-460, 315-325;



11

- Viorel-Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, Drept procesual civil – Cursselective – Teste grilă, Editura Allbeck, Bucureşti, 2005, Ediţia 3, pag.

211-213, 225-232;- I. Leş, Codul de procedur ă civilă, comentariu pe articole, EdituraAllbeck, Bucureşti, 2005, p. 370-376, 243-272, 294-316.

Modulul 10. Termenele de procedur ă . No ţ iuni şi categorii. Durata termenelor de

procedur ă . Decăderea. No ţ iune. Cazuri în care intervine. Competen ţ a instan ţ elor

judecătore şti. No ţ iune. Clasificarea normelor de competen ţă . Principiile reglement ării

competen ţ ei.

Bibliografie:

- Ion Deleanu, Tratat de procedur ă civilă, vol.I, Editura EdituraC.H.Beck, Bucureşti, 2007 , vol.I, pag.393-416, 425-449;

- Mihaela Tă bârcă, Drept procesual civil, vol.I, Editura Universul Juridic,Bucureşti, 2005, pag.325-338, 223-235;

- Viorel-Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, Drept procesual civil – Cursselective – Teste grilă, Editura Allbeck, Bucureşti, 2005, Ediţia 3, pag.290-297, pag. 190-199, 105-128;


Modulul 11. Competen ţ a de atribu ţ iune a instan ţ elor judecătore şti. Competen ţ ateritorial ă a instan ţ elor judecătore şti.

Bibliografie:





Modulul 12. Competen ţ a teritorial ă (continuare). Prorogarea competen ţ ei instan ţ elor.

No ţ iune şi forme. Incidente cu privire la competen ţă . Prezentare general ă . Bibliografie:



12

- Ion Deleanu, Tratat de procedur ă civilă, vol.I, Editura C.H.Beck,

Bucureşti, 2007 , vol.I, pag.518-545, 559-569;- Mihaela Tă bârcă, Drept procesual civil, vol.I, Editura Universul Juridic,Bucureşti, 2005, pag.284-298;


- I. Leş, Codul de procedur ă civilă, comentariu pe articole, EdituraAllbeck, Bucureşti, 2005, p. 74.

Modulul 13. Necompeten ţ a instan ţ ei sesizate. Litispenden ţ a. Conexitatea.

Conflictul de competen ţă .Bibliografie:





Modulul 14. Participan ţ ii la judecat ă . Prezentare general ă . Instan ţ a. Incidente cu

privire la compunerea instan ţ ei: gre şita compunere a instan ţ ei, incompatibilitatea,

recuzarea, ab ţ inerea. Incidente cu privire la instan ţ a sesizat ă: str ămutarea pricinii

Bibliografie:

- Ion Deleanu, Tratat de procedur ă civilă, vol.I, Editura C.H.Beck,Bucureşti, 2007 , vol.I, pag.1-15639-666;

- Mihaela Tă bârcă, Drept procesual civil, vol.I, Editura Universul Juridic,Bucureşti, 2005, pag. 142-163;





13

Modulul 15. P ăr ţ ile. Identificarea păr ţ ilor. Reprezentarea în justi ţ ie. Litisconsor ţ iul.

Drepturi şi obliga ţ ii procesuale ale păr ţ ilor. Exercitarea cu bună-credin ţă deadrepturilor procesuale.

Bibliografie:


- Mihaela Tă bârcă, Drept procesual civil, vol.I, Editura Universul Juridic,Bucureşti, 2005, pag. 163, 203-216, 164-169

- Viorel-Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, Drept procesual civil – Curs

selective – Teste grilă, Editura Allbeck, Bucureşti, 2005, Ediţia 3, pag.47-53, 53-57.

Modulul 16. Procurorul. Calitatea procesual ă a procurorului. Participartea

procurorului în procesul civil. Avocatul. Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Asisten ţ a şi reprezentarea. Judecata în fa ţ a primei instan ţ e.

Bibliografie:

- Ion Deleanu, Tratat de procedur ă civilă, vol.I, Editura C.H.Beck,

Bucureşti, 2007 , vol.I, pag.721-754;- Mihaela Tă bârcă, Drept procesual civil, vol.I, Editura Universul Juridic,Bucureşti, 2005, pag. 217-223, 209-211, 344-349, 460-487.

Modulul 17. Incidente cu privire la obiectul judecăţ ii şi păr ţ ile aflate în judecat ă .

Prezentare general ă . Cererile incidentale. Categorii. Cererile adi ţ ionale. Cererea

reconven ţ ional ă . Interven ţ ia voluntar ă . Interven ţ ia for ţ at ă .

Bibliografie:

- Ion Deleanu, Tratat de procedur ă civilă, vol.I, Editura C.H.Beck,Bucureşti, 2007 , vol.I, pag.754-815;- Mihaela Tă bârcă, Drept procesual civil, vol.I, Editura Universul Juridic,

Bucureşti, 2005, pag. 485-486, 400-405, 169-202;- Viorel-Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, Drept procesual civil – Curs

selective – Teste grilă, Editura Allbeck, Bucureşti, 2005, Ediţia 3, pag.169-202.

Modulul 18. Incidente cu privire la modalit ăţ ile procedurale ale judecăţ ii. Jonc ţ iunea



14

şi disjungerea. Suspendarea judecăţ ii. Întreruperea judecăţ ii. Incidente cu privire la

probe şi la proba ţ iune. Unele aspecte în leg ătur ă cu administrarea probelor.

Bibliografie:


- Mihaela Tă bârcă, Drept procesual civil, vol.I, Editura Universul Juridic,Bucureşti, 2005, pag. 285-287, 613-634, 511-611;

- Viorel-Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, Drept procesual civil – Cursselective – Teste grilă, Editura Allbeck, Bucureşti, 2005, Ediţia 3, pag.242-301.

Modulul 19. Hot ărârea judecătorească . No ţ iune. Condi ţ ii, structur ă şi con ţ inut.

Deliberarea, pronun ţ area, elaborarea şi comunicarea hot ărârii. Hot ărâri cu termen de

gra ţ ie. Învestirea cu formul ă executorie. Execu ţ ia vremelnică . Efectele hot ărârii.

Cheltuielile de judecat ă .

Bibliografie:

- Ion Deleanu, Tratat de procedur ă civilă, vol.II, Editura C.H.Beck,Bucureşti, 2007 , pag.7-45;

- Mihaela Tă bârcă, Drept procesual civil, vol.I, Editura Universul Juridic,Bucureşti, 2005, pag. 677-721.

Modulul 20. Îndreptarea, l ămurirea şi completarea hot ărârii. C ăile de atac. Principiile

care guverneaz ă existen ţ a lor. Apelul. Caracterizare general ă şi formele apelului.

Efectele apelului. Renun ţ area la apel şi renun ţ area la judecata apelului. Judecarea

apelului

Bibliografie:

- Ion Deleanu, Tratat de procedur ă civilă, vol.II, Editura C.H.Beck,Bucureşti, 2007, pag. 21-24, 121-190;

- Mihaela Tă bârcă, Drept procesual civil, vol.I, Editura Universul Juridic,Bucureşti, 2005, pag. 721-728, vol. II, pag. 5-58.

Modulul 21. Judecarea apelului. Recursul. No ţ iune. Formele recursului. Obiectul

recursului. Subiectele recursului. Cererea de recurs. Judecarea recursului.

Solu ţ ionarea recursului.

Bibliografie:



15

- Ion Deleanu, Tratat de procedur ă civilă, vol.II, Editura C.H.Beck,Bucureşti, 2007, pag. 190-201, 201-272;

- Mihaela Tă bârcă, Drept procesual civil, vol.II, Editura UniversulJuridic, Bucureşti, 2005, pag. 58-81, 170-227.

Modulul 22. Contesta ţ ia în anulare. No ţ iune. Formele contesta ţ iei în anulare.

Contesta ţ ia în anulare obi şnuit ă . Contesta ţ ia în anulare special ă .

Bibliografie:

- Ion Deleanu, Tratat de procedur ă civilă, vol.II, Editura C.H.Beck,Bucureşti, 2007, pag. 272-300;

- Mihaela Tă bârcă, Drept procesual civil, vol.II, Editura Universul

Juridic, Bucureşti, 2005, pag. 142-170.

Modulul 23. Revizuirea. Defini ţ ie şi tr ăsături. Obiectul revizuirii şi condi ţ iile ei de

admisibilitate. Motivele de revizuire. Judecarea cererii de revizuire.

Bibliografie:

- Ion Deleanu, Tratat de procedur ă civilă, vol.II, Editura C.H.Beck,Bucureşti, 2007, pag. 300-341;

- Mihaela Tă bârcă, Drept procesual civil, vol.II, Editura Universul

Juridic, Bucureşti, 2005, pag. 170-209.

Materiale bibliografice

Bibliografie obligatorie:

Ion Deleanu, Tratat de procedur ă civil ă , vol.I şi II, Editura All Beck, Bucure şti, 2007;

Bibliografie facultativă:Mihaela Tă bârcă, Drept procesual civil, vol.I şi II, Editura Universul

Juridic, Bucureşti, 2005;Viorel-Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, Drept procesual civil – Cursselective – Teste grilă, Editura Allbeck, Bucureşti, 2005, Ediţia 3;

Ioan Leş, Codul de procedur ă civilă, comentariu pe articole, EdituraAllbeck, Bucureşti, 2005.



16

Calendarul cursului

Luna Tema Termen predare Capitole Noiembrie Categorii

introductive.

Acţiunea civilă

Cele care corespund modulelor I

şi II, respectiv III, IV, V, VI şi

VII;

Decembrie Actele şi

termenele

procedurale.

Competenţa

instanţelor

judecătoreşti.

Cele care corespund modulelor

VIII, IX şi X, respectiv XI, XII şi

XIII;

Martie Judecata Cele care corespund modulelor

XV, XVI, XVII, XVIII, XIX şi

XX;

Aprilie Căile de atac şi

recursul în

interesul legii

Cele care corespund modulelor

XXI, XXII, respectiv XXIII.

Politica de evaluare şi notare

La această disciplină examinarea constă în parcurgerea unei probe scrise care constă în:

- rezolvarea a 10 enunţuri de tip grilă cu câte două variante de r ăspuns, putând

fi corecte una sau două variante, după cum este posibil ca nici una dintre

variantele de r ăspuns să nu fie corectă. (punctajul maxim care se poate obţine:

5);

- tratarea a două subiecte teoretice (la fiecare putându-se obţine maximum 2

puncte).Observaţie: 1 punct se acordă din oficiu.

Timpul de lucru acordat: 1 or ă.

Elemente de deontologie academică

Utilizarea de materiale bibliografice neautorizate în timpul examenului, ca şi recurgerea



17

la mijloace tehnice de consultare a unei atare bibliografii pe durata examin ării (utilizarea

de instrumente / materiale ce nu sunt admise într-o situaţie de testare, precum casca

bluetooth, de exemplu ) sau completarea fişei de examen de către o altă persoană constituie fraud ă şi se sancţionează cu excluderea studentului din examen, după

întocmirea unui proces verbal de constatare a fraudei. Ulterior, exmatricularea studentului

poate fi pusă în atenţia Consiliului profesoral al facultăţii.

Studen ţ i cu dizabilit ăţ i

Dacă apreciază ca necesar, studenţii cu dizabilităţi pot contacta titularul de curs (laadresele menţionate la pagina 4) în scopul identificării unor soluţii apte să le asigure

şanse egale cu ale celorlalţi studenţi.

Strategii de studiu recomandate

Pentru asimilarea adecvată a informaţiei pretinse pentru examen, dar şi, în genere, pentru

o instruire de bun nivel, se recomandă alocarea să ptămânală a cel puţin 8 ore pentru parcurgerea suportului de curs şi a bibliografiei obligatorii recomandate.



18

II. Suportul de curs

PROCEDURĂ CIVILĂ

Titlul I

Categorii introductive

Dreptul procesual civil reprezintă totalitatea normelor juridice care reglementează activitatea de judecată, de cătreinstanţele judecătoreşti, a pricinilor privitoare la drepturisubiective şi interese legitime a căror protecţie sauvalorificare se poate realiza numai pe calea justiţiei, precum

şi executarea silită a hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluriexecutorii.

Capitolul I

Normele de procedur ă civil ă

Sec ţ iunea 1-a

Clasificarea normelor de procedură civilă

A) După criteriul obiectului de reglementare, distingem:a) norme de organizare judecătorească:- reglementează şi determină activitatea instanţelor



19

judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea ,compunerea completelor de judecată şi incidentele privitoare

la compunerea şi constituirea instanţelor, statutul judecătorilor, activitatea personalului auxiliar, economic,administrativ şi de serviciu, vacanţa judecătorească;

- sunt, în general, norme imperative;b) norme de competenţă;- reglementează atribuţiile instanţelor judecătoreşti în

raport cu cele ale altor autorităţi publice, precum şi atribuţiileinstanţelor judecătoreşti între ele ;

- unele sunt imperative, altele dispozitive;c) norme de procedur ă propriu-zisă:- reglementează condiţiile de exercitare a acţiunii

civile,dezbaterile judiciare, forma hotărârii judecătoreşti,adoptarea şi comunicarea ei, regimul căilor de atac;

- unele sunt imperative, altele dispozitive;d) norme de executare silită:- reglementează condiţiile şi formele în care titularul

unui drept subiectiv obţine realizarea lui efectivă, uzând defor ţa de constrângere a statului în cadrul executării silite;- sunt, în principal, norme imperative;

B) După criteriul conduitei prescrise, distingem:a) norme imperative - sunt cele care, prohibitiv sau

onerativ, impun o conduită determinată subiecţilor procesuali, orice abatere de la ele atr ăgând sancţiuneaprevăzută de lege;

b) norme dispozitive- sunt cele care fie suplinesc voinţaneexprimată a păr ţilor, fie le întregesc voinţa, fie protejează interesele păr ţilor în proces;

Ø Interesul practic al acestei clasificări are învedere următoarele:

-încălcarea normelor imperative poate fi invocată deoricare dintre păr ţi, de reprezentantul Ministerului Publiccând participă la judecată ori de instanţă din oficiu;



20

încălcarea normelor dispozitive poate fi invocată doar departea în favoarea căreia norma a fost edictată;

-încălcarea normelor imperative poate fi invocată înorice stare a pricinii, chiar pentru întâia oar ă în apel saurecurs; încălcarea normelor dispozitive se poate face doar până la prima zi de înf ăţişare ce a urmat săvâr şiriineregularităţii şi înainte de a pune concluzii în fond;

-nerespectarea normelor imperative atrage sancţiunimai severe( nulitatea absolută, decăderea, perimarea,amenda judiciar ă); încălcarea unei norme dispozitive atrage,

de obicei, nulitatea relativă;-păr ţile nu pot conveni să deroge de la normeleimperative ori să confirme un act de procedur ă f ăcut cu

încălcarea acestor norme; dimpotrivă, încălcarea normelor dispozitive permite confirmarea actului f ăcut cunerespectarea lor, partea putând renunţa la invocareaexcepţiilor procesuale privitoare la încălcarea normelor dispozitive.

C) După criteriul sferei de aplicare distingem:a) norme generale, acestea fiind normele de dreptcomun, aplicabile, în principiu, oricăror cauze şi în oricematerie;

b) norme speciale, aplicabile într-un domeniudeterminat expres de lege;

Ø Interesul practic al acestei clasificări are învedere următoarele:

- normele speciale sunt de strictă interpretare,nefiind deci susceptibile de extrapolare;

- legea specială are prioritate de aplicare înraport cu cea generală;

- legea specială nouă abrogă, în limiteledispoziţiilor ei, legea generală precedentă,reciproca nefiind însă valabilă, în lipsă dedispoziţie expresă;

- norma specială se completează în măsura



21

necesar ă cu cea generală, reciproca nefiindvalabilă.

Sec ţ iunea a 2-a

Aplicarea în timp a legilor (normelor) de procedură civilă

• Conform art.15 alin.2 din Constituţie, legea dispunenumai pentru viitor, cu excepţia legii penale saucontravenţionale mai favorabile. Din acest principiuconstituţional decurg următoarele consecinţe: legeanouă are aplicaţie imediată; nu este interzisă ultraactivitatea legii vechi, ci doar retroactivitatea legiinoi.

a) Aplicarea în timp a legilor de organizare judecătorească • Acestea sunt, în principiu, de aplicaţie imediată.• Dacă legea nouă desfiinţează unele organe de

jurisdicţie, existente sub imperiul legii vechi , acestea î şi încetează imediat activitatea, iar litigiile în curs setransmit din oficiu organelor jurisdicţionale competentepotrivit legii noi.

• Dacă legea nouă modifică modul de compunere ainstanţei (completului), procesele în curs vor fisoluţionate de către complete compuse potrivit legii noi.

• Dacă legea nouă crează noi organe de jurisdicţie,acestea sunt imediat învestite cu soluţionarea litigiilor

ce intr ă în competenţa lor.b) Aplicarea în timp a legilor de competenţă

• Şi ele sunt, în principiu, de aplicaţie imediată, deşi delege lata legiuitorul prefer ă a lăsa să ultraactivezelegea veche, cât priveşte procesele în curs, pentru aevita neajunsurile pe care le-ar angaja trimitereadosarului la instanţa competentă potrivit legii noi (a sevedea, pentru aceasta, dispoziţiile art.725 alin.2



22

C.pr.civ.)c) Aplicarea în timp a legilor de procedur ă propriu-zisă:

• Şi aceste legi sunt, în principiu, de aplicaţie imediată,ele producându-şi efectele asupra proceselor în curs şiguvernând toate actele şi formalităţile procedurale cetrebuiesc îndeplinite din momentul intr ării în vigoare alegii noi

• Întrucât legile nu retroactivează, valabilitatea actelor deprocedur ă îndeplinite anterior intr ării în vigoare a legiinoi se analizează în raport cu prevederile legii vechi;

actele de procedur ă nule sub legea veche nudobândesc valabilitate prin efectul aplicării legii noi,chiar dacă potrivit legii noi ar fi valabile;

• Aplicarea în timp a legilor de procedur ă face însă necesare unele nuanţări în legătur ă cu materiaproblelor, astfel:

Ø admisibilitatea probelor este supusă, în cazulprobelor preconstituite, legii în vigoare la

momentul perfectării operaţiei juridice (ex.: probacu înscrisuri); în cazul probelor nepreconstituite(ex.: expertiza, cercetarea la faţa locului),acestea se supun legii noi;

Ø hotărârea judecătorească trebuie să îndeplinească condiţiile de fond şi de formă prevăzute de legea în vigoare în momentulpronunţării ei.

•

Normele de executare silită sunt, în principiu deimediată aplicare, chiar dacă la data obţinerii titluluiexecutoriu legea avea alt conţinut în raport cu legea învigoare la momentul executării silite.



23

Capitolul III

Procesul civil

Sec ţ iunea 1-a

Noţiunea şi fazele procesului civil• Noţ iune: procesul civil reprezintă activitatea desf ăşurată,

potrivit normelor procedurale, de către organul de

jurisdicţie, păr ţile interesate, organele de executare, dealte organe sau persoane care,în condiţiile legii, participă la înf ăptuirea justiţiei în pricinile civile în scopul stabiliriisau realizării drepturilor şi intereselor protejate juridiceşte,ajunse sau nu în stare conflictuală, inclusiv prinexecutarea silită a hotărârilor pronunţate.

• Procesul civil are două mari faze:a) faza judecăţii, declanşată prin introducerea

cererii de chemare în judecată şi finalizată prinpronunţarea unei hotărâri irevocabile;b) faza executării silite, în cadrul căreia hotărârile

judecătoreşti cu valoare de de titlu executoriu ori alte înscrisuri cu o asemenea valoare sunt aduse la îndeplinirede către organul de executare competent, sub controlulinstanţei judecătoreşti.

Sec ţ iunea a 2-a

Principii care guvernează procesul civil

• Noţ iune: sunt reguli generale şi imperative careguvernează desf ăşurarea şi finalizarea procesului civil.

• Avem în vedere, ca asemenea principii, pe următoarele:



24

1) Independenţa judecătorilor Ø în sensul acestui principiu, judecătorii se supun numai

legii, având datoria de a fi impar ţiali,orice persoană,organizaţie, autoritate sau instituţie fiind datoare să lerespecte independenţa;Ø independenţa judecătorilor este garantată desepararea puterii judecătoreşti de celelalte puteri alestatului, de instituirea incompatibilităţii între funcţia de

judecător şi orice altă funcţie publică sau privată, cuexcepţia celor din învăţământul superior şi de formator

în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii sau alŞcolii Naţionale de Grefieri, precum şi deinamovibilitatea judecătorilor.

2) Inamovibilitatea judecătorilor Øapare ca o garanţie a independenţei judecătorilor,presupunând o sumă de atribute specifice funcţiei de

judecător precum: judecătorul nu poate fi revocat,suspendat, sancţionat disciplinar, pensionat prematur,

mutat dintr-o circumscripţie judecătorească în alta orichiar promovat decât cu riguroasa respectare a legii.Promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătoruluisunt dispuse de Consiliul Superior al Magistraturii.

3) LegalitateaØpresupune că: justiţia se înf ăptuieşte în numele legii;nimeni nu este mai presus de lege; justiţia serealizează de către instanţele judecătoreşti prevăzutede lege; instanţele militare funcţionează numai încondiţiile legii; competenţa instanţelor judecătoreştieste stabilită prin lege; alcătuirea instanţei şicompunerea completului de judecată trebuiesc f ăcutecu respectarea riguroasă a legii; procedura de judecată este stabilită prin lege; împotriva hotărârilor

judecătoreşti pot fi exercitate căile de atac prevăzute delege; executarea silită se realizează în condiţiile legii.

4) Exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor procesuale



25

Ødesemnează obligaţia păr ţilor de a-şi exercitadrepturile procesuale cu bună-

credinţă, adică f ăr ă a încălca drepturile şi libertăţilecelorlalţi şi potrivit scopului scopului în vederea căruiaau fost recunoscute de lege.

5) Rolul activ al instanţeiØsemnifică implicarea judecătorului cauzei în buna ei

soluţionare;Øpentru aceasta legea stabileşte, în principal, că:

- judecătorii au îndatorirea de a stărui, prin

toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabiliriifaptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopulpronunţării unei hotărâri legale şi temeinice; ei vor puteaordona administrarea probelor pe care le consider ă necesare chiar dacă păr ţile se împotrivesc;

- cu privire la situaţia de fapt şi motivarea îndrept pe care păr ţile le invocă în susţinerea pretenţiilor

şi apăr ărilor, judecătorul este în drept să le soliciteacestora să prezinte explicaţii oral sau în scris, precumşi să pună în dezbaterea lor orice împrejur ări de fapt oride drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în

întâmpinare;- judecătorii au datoria de a le pune în vedere

păr ţilor drepturile şi obligaţiile ce le revin în funcţie decalitatea lor în proces şi de a stărui, în toate fazeleprocesuale, pentru soluţionarea amiabilă a cauzei;

- în faţa primei instanţe judecătorii au datoriade a încerca împăcarea păr ţilor, chiar dacă acesteasunt reprezentate;

- potrivit art. 118 C.pr.civ., dacă pârâtul nueste reprezentat sau asistat de avocat, instanţa îi vapune în vedere la prima zi de înf ăţişare să arateexcepţiile, dovezile şi toate mijloacele sale de apărare.

6) Controlul judiciar



26

Øare în vedere existenţa unui al doilea grad de jurisdicţie, astfel încât dacă la nivelul primei instanţe

legea a fost greşit aplicată sau s-a pronunţat o hotărârenetemeinică, să poată fi îndreptate aceste erori încadrul unui al doilea grad de jurisdicţie. În mod obişnuit,legea instituie calea ordinar ă de atac a apelului,precum şi căi extraordinare de atac(recursul,contestaţia în anulare şi revizuirea).

7) Colegialitatea instanţeiØpresupune formarea completului de judecată din doi

sau mai mulţi judecători, aceasta fiind considerată atâto garanţie a independenţei şi impar ţialităţii judecătorilor,cât şi o garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârilor

judecătoreşti;Øpotrivit dispoziţiilor legale în vigoare, judecareaapelului se face în complet format din 2 judecători, iar arecursului în complet format, în regulă, din 3 judecători,numai judecata în prima instanţă fiind realizată de un

singur judecător.8) Egalitatea păr ţilor Ø reprezintă corespondentul procesual al principiuluiegalităţii în drepturi a cetăţenilor prevăzut de art. 16 alConstituţiei, ea îmbr ăcând două aspecte:

- egalitatea păr ţilor în raport cu instanţa, în sensulcă aceasta are datoria de a fi impar ţială, manifestându-se

în mod egal faţă de păr ţi;- egalitatea păr ţilor între ele, concretizată în

recunoaşterea pentru fiecare a aceloraşi drepturi şiobligaţii procesuale, circumstanţiate însă de poziţiaprocesuală a fiecăreia (reclamant, pârât, intervenient);

9) Dreptul la apărareØ este garantat prin modul de organizare şi

funcţionare a instanţelor judecătoreşti şi aactivităţii de judecată, precum şi prin asigurarea,

în condiţiile legii, a asistenţei judiciare.



27

10) Gratuitatea justiţieiØ reprezintă complementul natural al egalităţii

păr ţilor, susţinut fiind de argumente precum:- păr ţile nu î şi plătesc judecătorii;- sumele plătite de una dintre păr ţi vor putea fi

recuperate, în cazul câştigării procesului, de laadversarul procesual;

- legea prevede posibilitatea scutirii de la plata taxeide timbru, reducerea sau scutirea unor categoriide cereri de plata taxei de timbru, restituirea

par ţială a taxei de timbru în anumite situaţii,eşalonarea plăţii taxei de timbru.11) ContradictorialitateaØ reprezintă o constantă a procesului civil (afar ă deetapa deliber ării şi de cea a pronunţării hotărârii),reprezentând posibilitatea acordată păr ţilor de a discutaşi argumenta orice chestiune de fapt sau drept apărută

în legătur ă cu judecata la iniţiativa lor sau a instanţei.

12) DisponibilitateaØ în sens material , desemnează dreptul păr ţilor de adispune de obiectul procesului, adică de dreptulsubiectiv ori interesul legitim a cărui protecţie estecerută justiţiei (ex.: reclamantul poate renunţa la dreptuldedus judecăţii; păr ţile pot încheia o tranzacţie; pârâtulpoate achiesa în totul sau în parte la pretenţiilereclamantului etc.);Ø în sens procesual , desemnează prerogativapăr ţilor de a dispune de mijloacele proceduralerecunoscute de lege (propunerea de dovezi, renunţareala judecată, invocarea de excepţii procesuale,exercitarea căilor de atac etc.).

13) Publicitatea şi oralitatea dezbaterilor judiciareØ sunt expresii de democratismului şi transparenţei

justiţiei;Ø art. 121 alin.1 C.pr.civ. stabileşte că şedinţele de



28

judecată vor fi publice, afar ă de cazurile când legeadispune altfel, însă instanţa poate hotărâ ca dezbaterile

să se facă în şedinţă secretă (nepublică) dacă dezbaterea publică ar vătăma ordinea sau moralitateapublică sau pe păr ţi. Hotărârea se pronunţă însă

întotdeauna în sedinţă publică;Ø potrivit art.6 pct.1 din Convenţia Europeană aDrepturilor Omului, hotărârea trebuie să se pronunţe înpublic, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzispresei sau publicului în timpul întregului sau al unei

păr ţi a procesului,în interesul moralităţii, ordinii publicesau al securităţii naţionale într-o societate democrată,când interesele minorilor sau protecţia vieţii private apăr ţilor în proces o cer sau în măsura considerată strictnecesar ă de către tribunal, când datorită unor

împrejur ări speciale publicitatea ar fi de natur ă a aduceatingere intereselor justiţiei;Ø oralitatea(art.127 C.pr.civ) desemnează dreptul

păr ţilor de a-şi susţine verbal pretenţiile, de a propuneprobe, de a discuta regularitatea actelor de procedur ă şi de a formula concluzii.

14) Nemijlocirea şi continuitateaØ Nemijlocirea desemnează obligaţia instanţei de acerceta în mod direct toate elementele care interesează pentru dezlegarea pricinii;

- De la principiul nemijlocirii există şianumite excepţii, astfel:

1) administrarea dovezilor princomisie rogatorie (art. 169 alin.(4)C.pr.civ.);

2) administrarea probelor prinprocedura asigur ăriii dovezilor (art. 235 şi urm. C.pr.civ.);

3) în cazul declinării de competenţă,dovezile administrate de instanţa



29

necompetentă r ămân în principiucâştigate judecăţii, instanţa

competentă putând dispunerefacerea lor numai pentru motivetemeinice (art. 160 C.pr.civ.);

4) dovezile administrate într-ocerere perimată pot fi folosite încadrul unui nou proces în care sereiterează aceeaşi cerere dechemare în judecată, afar ă de

cazul în care instanţa apreciază că este necesar ă refacerea lor (art. 254 alin. (2) C.pr.civ.);

5) în cazul admiterii cererii destr ămutare, instanţa care a admisaceastă cerere poate hotărî caactele, deci şi probeleadministrate anterior str ămutării,

să fie păstrate (art. 40 alin.(4)C.pr.civ.);6) instanţa de recurs, după casare,

poate trimite cauza sprerejudecare la o altă instanţă deacelaşi grad, caz în care aceastava avea în vedere şi probeleadministrate de vechea instanţă (art. 312 alin.(5) C.pr.civ.);

7) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, atunci cândinteresele bunei administr ări a

justiţiei o cer, poate trimite cauzaspore o nouă judecată unei alteinstanţe de acelaşi grad;

8) În ipoteza cercetării procesului încazul administr ării probelor de



30

către avocaţi (art. 241/1 -241/22C.pr.civ.);

9) În cazul proceselor funciare,expertizele extrajudiciareprezentate de către păr ţi auaceeaşi valoare probantă ca şiexpertizele ordonate de cătreinstanţa de judecată, cu condiţiaca acestea să fie efectuate deexper ţi autorizaţi de către

Ministerul Justiţiei (art. 4 alin.(5)din Titlul XIII al Legii nr.247/2005).

Ø Continuitatea semnifică, în sistemul nostruprocesual, că hotărârea trebuie să fie dată de aceiaşi

judecători în faţa cărora a avut loc dezbaterea în fond apricinii.

15) Principiul celerităţiiØ

exprimă cerinţa ca procesul să se soluţioneze într-untermen rezonabil, ideal optim şi previzibil.16) Limba oficială în justiţie - este limba română, însă

cetăţenii apar ţinând minorităţilor naţionale, cetăţeniistr ăini, precum şi persoanele care nu înţeleg sau nuvorbesc limba română cu dreptul de a lua cunoştinţă deactele dosarului, de a vorbi în instanţă şi de a puneconcluzii prin interpret.

Capitolul III

Instan ţ ele judecătore şti şi statutul magistratului

Sec ţ iunea 1-a



31

Categoriile de instanţe judecătoreşti

• Conform Legii nr.304/2004 republicată, instanţele judecătoreşti sunt: judecătoriile,tribunalele, tribunalelespecializate, cur ţile de apel şi Înalta Curte de Casaţie şiJustiţie.

a) Judecătoriile:-în regulă, acestea asigur ă primul grad de jurisdicţie, fiindinstanţe de drept comun pentru judecata în prima instanţă;

-funcţionează în fiecare judeţ şi în mun. Bucureşti, numărullor şi localitatea de reşedinţă în care funcţionează fiindstabilite prin lege;b) Tribunalele:-în regulă, asigur ă cel de-al doilea grad de jurisdicţie, fiindinstanţe de drept comun pentru judecata în apel;-funcţioneză în fiecare judeţ (câte unul) precum şi înmunicipiul Bucureşti;

-activitatea lor de judecată cuprinde: judecata în primă instanţă; judecata în apel; judecata în recurs.Not ă: Potrivit dispoziţiilor art.37 alin.1 din Legea nr.304/2004,se pot înfiinţa tribunale specializate pentru cauze civile,cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori şi defamilie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauzeprivind conflicte de muncă şi asigur ări sociale, precum şicauze în materie maritimă şi fluvială sau în alte materii.

Acestea sunt instanţe f ăr ă personalitate juridică, ele preluândcauzele de competenţa tribunalului în domeniile în care se înfiinţează.c) Cur ţile de apel:- sunt în număr de 15, la care se adaugă Curtea Militar ă de

Apel, în circumscripţia lor aflându-se mai multe tribunale;- activitatea lor de judecată cuprinde, în condiţiile legii:

judecata în primă instanţă; judecata în apel; judecata în



32

recurs.d) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

- are ca principală funcţie asigurarea aplicării corecte şiunitare a legii de către instanţele judecătoreşti,soluţionând recursuri şi recursuri în interesul legii.

Sec ţ iunea a 2-a

Compunerea completelor de judecată

• Conform legii, cauzele date în competenţa de primă instanţă a judecătoriilor, tribunalelor şi cur ţilor de apel se

judecă de un singur judecător. Fac excepţie cauzeleprivind conflictele de muncă şi litigiile de muncă şiasigur ări sociale, care se judecă în primă instanţă de uncomplet format dintr-un judecător şi doi asistenţi judiciari,dintre care unul reprezintă asociaţiile patronale, iar celălalt sindicatele.

• Apelurile se judecă de tribunalele şi cur ţile de apel încomplet format din 2 judecători

• Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă, în regulă, încomplete formate din 3 judecători din aceeaşi secţie. Înanumite situaţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă

în complet de 9 judecători sau în secţiile unite.

Sec ţ iunea a 3-aStatutul magistratului

• Potrivit art.1 din Legea nr.303/2004, magistratura esteactivitatea judiciar ă desf ăşurată de judecători în scopul

înf ăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apăr ăriiintereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept,precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.



33

• Judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii şitrebuie să fie impar ţiali.

• Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt, încondiţiile legii, inamovibili, în vreme ce procurorii sebucur ă de stabilitate şi, în condiţiile legii, suntindependenţi.

• Principalul instrument legal de garantare a buneiadministr ări a justiţiei şi a independenţei judecătorilor estereprezentat de inamovibilitatea lor;

Ø inamovibilitatea este instituţia pe temeiul căreia

judecătorul nu poate fi eliberat din funcţie,suspendat, pensionat, avansat sau transferat prinvoinţa arbitrar ă a executivului ori altfel decât curiguroasa respectare a formelor şi condiţiilor prevăzute de lege;Ø inamovibilitatea implică o dublă garanţie:

judecătorul are certitudinea, fondată pe lege, că destituirea şi suspendarea sa nu pot fi arbitrare, iar

transferul său la o altă instanţă nu poate fi decis cuocolirea voinţei sale; justiţiabilii au garanţia că nueste posibilă constituirea unor instanţe speciale,alcătuite prin deplasarea unor judecători anumealeşi în scopul soluţionării cauzei lor. Astfel:

- eliberarea din func ţ ie a judecătorilor şiprocurorilor poate fi f ăcută doar în următoarelecazuri: demisie; pensionare, potrivit legii;

transferarea într-o altă funcţie în condiţiile legii;incapacitate profesională; ca sancţiunedisciplinar ă; condamnarea definitivă a

judecătorului sau procurorului pentru o infracţiune; încălcarea dispoziţiilor art.7 din Legea nr.303/2004; nepromovarea examenului prevăzut deart.33 alin.14 din Legea nr. 303/2004;neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.14 alin.2lit.a), c) şi e) din Legea nr. 303/2004;



34

- suspendarea din func ţ ie a judecătorilor şiprocurorilor intervine dacă: s-a pus în mişcare

acţiunea penală prin ordonanţă sau rechizitoriu; judecătorul sufer ă de o boală psihică ce îl împiedică să-şi exercite funcţia în modcorespunzător;

- promovarea judecătorilor şi procurorilor înfuncţii la tribunale, cur ţi de apel şi parchete se facenumai prin concurs organizat la nivel naţional, înlimitele posturilor existente, de către Consiliul

Superior al Magistraturii;- promovarea judecătorilor şi procurorilor înfuncţii de conducere la tribunale, cur ţi de apel şiparchete se face, de asemenea, numai princoncurs sau examen organizat de către ConsiliulSuperior al Magistraturii;

- delegarea judecătorilor şi procurorilor la judecătorii, tribunale, tribunale specializate sau

cur ţi de apel se poate dispune numai cu acordulscris al acestora, pe o perioadă de cel mult 90 zile într-un an şi poate fi prelungită, tot cu acordul scrisal acestora, cel mult încă 90 zile;

- detaşarea judecătorilor şi procurorilor sedispune, de către Consiliul Superior alMagistraturii, cu acordul scris al acestora, pentru operioadă cuprinsă între 6 luni şi 3 ani. Detaşarease poate prelungi o singur ă dată, pentru operioadă de până la 3 ani;

- transferul judecătorilor şi procurorilor de la oinstanţă la alta sau de la un parchet la alt parchetori la o instituţie publică se aprobă, la cerereacelor în cauză, de către Consiliul Superior alMagistraturii.

• Judecătorii şi procurorii sunt supuşi unor incompatibilităţi,interdicţii şi incapacităţi, acestea reprezintând garanţii ale



35

desf ăşur ării activităţii de magistrat în condiţii adecvatemisiunii lui profesionale.

A) Incompatibilitatea reprezintă ansamblul măsurilor deprotecţie a judecătorilor constând în imposibilitatea acestorade a mai îndeplini, concomitent, şi alte funcţii sau sarcini.• Astfel, funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă

funcţie publică, cu excepţiafuncţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi acelor de instruire din cadrul Institutului Naţional alMagistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri.• Judecătorul nu poate exercita un mandat politic, indiferent

de natura acestuia şi modul în care mandatul s-a dobândit.• Judecătorul nu poate fi rechiziţionat pentru alte servicii

publice decât cel militar.B) Interdic ţ iile au, de asemenea, caracterul unor măsuri deprotecţie a judecătorului şi procurorului (dar indirect şi a

justiţiabilului), acestora fiindu-le interzis: să desf ăşoare

activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natur ă; să aibă calitate de asociat, membru în organele deconducere, administrare sau control la societăţi civile,comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit,societăţi de asigurare sau financiare, companii naţionale,societăţi naţionale ori regii autonome; să desf ăşoareactivităţi comerciale , direct sau prin persoane interpuse; să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.

C) Incapacit ăţ ile -unele sunt de aplicaţie generală(ex.: conform art.1309 C.civ., judecătorii nu pot fi cesionari de drepturi litigioase);-altele privesc un proces determinat (recuzarea, abţinerea).



36

Titlul IIAcţiunea civilă

Noţ iune: acţiunea civilă reprezintă ansamblul mijloacelor procesuale prin care poate fi solicitat şi asigurat concursulunui organ jurisdicţional în vederea recunoaşterii sau

realizării unui drept ori interes, fie prin afirmarea dreptuluisubiectiv preexistent sau constituirea unei situaţii juridice noi,fie prin plata unei despăgubiri sau şi prin plata uneidespăgubiri.

Capitolul I

Considera ţ ii generale

Sec ţ iunea 1-a

Categorii de acţiuni civile

• În mod obişnuit, sunt avute în vedere următoarelecategorii de acţiuni civile:

a) Acţiuni patrimoniale şi acţiuni extrapatrimoniale:Ø acţiunile patrimoniale sunt cele care privesc

drepturi sau situaţii juridice având conţinuteconomic (putând fi, la rândul lor, imobiliare,mobiliare, personale, reale, petitorii, posesorii);

Ø acţiunile extrapatrimoniale protejează drepturipersonale nepatrimoniale (precum dreptul laviaţă; dreptul la sănătate şi integritate fizică şi



37

morală; drepturi personale nepatrimoniale deautor; drepturile privind identificarea persoanei

fizice). În principiu, acţiunile personalenepatrimoniale nu pot fi puse în mişcare decâtde titularii lor (ex.: acţiunea de divor ţ, acţiunea

în anularea căsătoriei), având uneori regulispecifice de exercitare şi finalizare (ex.:acţiunea de divor ţ);

b) Acţiuni mobiliare şi acţiuni imobiliare:Ø ac ţ iunea mobiliar ă este aceea prin care se valorifică

sau protejează un drept asupra unui bun mobil prinnatura lui, prin determinarea legii sau prin anticipaţie;Ø ac ţ iunea imobiliar ă este cea prin care se tinde la

valorificarea unui drept asupra unui bun imobil prinnatura lui,prin obiectul la care se aplică sau prindestinaţie;

• Interesul practic al acestei clasificări este următorul:- sub aspectul capacit ăţ ii procesuale: exercitarea unei

acţiuni imobiliare este, în general, considerată un actde dispoziţie; exercitarea unei acţiuni mobiliare este,obişnuit, considerată un act de administrare;

- sub aspectul competenţ ei instanţ ei : acţiunileprivitoare la bunuri mobile se introduc de regulă lainstanţa de la domiciliul pârâtului; cele privitoare labunuri imobile, la instanţa de la locul situăriiimobilului( art.13 C.pr.civ). Totuşi, competenţa estealternativă în cazul acţiunilor personale imobiliare(art. 10 pct.1,2 C.pr.civ);

- sub aspectul execut ării silite: regulile careguvernează executarea mobiliar ă, respectivimobiliar ă sunt diferite;

- sub aspectul legii aplicabile: în cazul litigiilor cuelemente de extraneintate acţiunile privitoare labunuri mobile sunt guvernate de legea persoanei(lex personalis); cele privitoare la bunuri imobile sunt



38

guvernate de legea statului în care se găsesc (lex rei sitae).

c) Acţiuni personale şi acţiuni reale:Ø acţiunile personale sunt cele prin care se valorifică sau

se protejează drepturi de creanţă, putând fi mobiliare(când dreptul de creanţă are ca obiect un bun mobil)sau imobiliare (când dreptul are ca obiect un bunimobil);

Ø acţiunile reale sunt cele prin care se tinde lavalorificarea unui drept real asupra unui bun, putând fi

mobiliare sau imobiliare, după cum dreptul real are caobiect un bun mobil sau imobil.• Interesul practic al clasificării în acţiuni personale şi reale

are în vedere următoarele:- sub aspectul calit ăţ ii procesuale pasive: în cazul

acţiunilor personale, titularul dreptului se îndreaptă împotriva subiectului pasiv al raportului obligaţional; încazul acţiunii reale, reclamantul se îndreaptă împotriva

celui care deţine bunul;- sub aspectul competenţ ei teritoriale: acţiunile personalese adresează instanţei de la domiciliul debitorului(pârâtului); acţiunile reale se introduc instanţei de la loculsituării bunului (acţiunile reale imobiliare, art.13C.pr.civ.), de la domiciliul sau reşedinţa pârâtului(acţiunile reale mobiliare), competenţa putând fi chiar alternativă în cazul acţinilor reale mobiliare şi acţiunilor personale imobiliare şi mobiliare;

- sub aspectul prescripţ iei dreptului la ac ţ iune: acţiunilepersonale se prescriu într-un termen de 3 ani; acţiunilereale sunt, unele, imprescriptibile, altele prescriptibile îndiferite termene.

d) Acţiuni petitorii şi acţiuni posesorii:Ø ac ţ iunile petitorii sunt cele prin care se tinde la

apărarea dreptului de proprietate sau altui drept real,ele vizând fondul dreptului şi apar ţinând celui care se



39

pretinde a fi titularul dreptului real;Ø ac ţ iunile posesorii tind la apărarea posesiei, ca stare

de fapt;• Interesul practic al distincţiei între acţiuni petitorii şi

posesorii vizează:- sub aspectul probaţ iunii : în cazul acţiunii petitorii,

reclamantul trebuie să facă dovada că este titularuldreptului real ; în cazul acţiunii posesorii, reclamantuleste suficient să-şi dovedească simpla calitate deposesor, nefiindu-i cerută şi dovada calităţii de

proprietar;- sub aspectul termenului de exercitare a acţiunii: în

cazul acţiunii petitorii, sunt de observat diferiteletermene de prescripţie; în cazul acţiunii posesorii,termenul are durata de 1 an şi curge de la datatulbur ării sau deposedării, iar ca natur ă juridică esteunul de procedur ă, deci în principiu nesusceptibil de

întrerupere sau suspendare;

- sub aspectul autorit ăţ ii de lucru judecat : hotărârea judecătorească pronunţată în posesoriu nu areautoritate de lucru judecat într-o acţiune petitorieulterioar ă (difer ă cauza); hotărârea judecătorească pronunţată în petitoriu are autoritate de lucru judecat

într-o acţiune posesorie ulterioar ă (prin proprietate seapăr ă implicit şi posesia); hotărârea judecătorească pronunţată în posesoriu are autoritate de lucru

judecat faţă de o acţiune posesorie ulterioar ă dacă starea de fapt şi caracterele posesiei nu s-auschimbat în raport cu cele existente la momentul

judecării primei acţiuni.f) Acţiuni în realizare, acţiuni în constatare şi acţiuni în

constituire (sau de transformare):Ø acţiunea în realizare (numită şi acţiune în condamnare, în adjudecare, acţiune cu putere executorie) este cea princare reclamantul ce se pretinde titularul unui drept



40

subiectiv încălcat solicită obligarea pârâtului larespectarea acestuia sau, după caz, la plata

despăgubirilor pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat.Hotărârea instanţei prin care se admite o asemeneaacţiune valorează titlu executoriu;Ø acţiunea în constatare (în recunoaşterea dreptului, înconfirmarea lui) este cea prin care se solicită fieconstatarea existenţei dreptului reclamantului (acţiune înconstatare pozitivă), fie inexistenţa unui drept al pârâtului

împotriva reclamantului (acţiune în constatare negativă).

Hotărârea pronunţată într-o asemenea acţiune este lipsită de for ţă executorie, căci ea constată, nu obligă la a da, aface sau a nu face.

§ Pe lângă condiţiile generale de exercitare aacţiunii civile, în cazul acţiunii în constatarese cer şi condiţii speciale, şi anume:

- să cear ă constatarea existenţei sauinexistenţei unui drept;

- să nu aibă la îndemână o acţiune înrealizarea dreptului;Ø acţiunea în constituire (sau de transformare) este ceaprin care se solicită instanţei ca, aplicând legea laanumite fapte, să creeze între păr ţi o situaţie juridică nouă (ex.: acţiunea de divor ţ, acţiunea pentru desfacereaadopţiei, pentru stabilirea filiaţiei, pentru tăgadapaternităţii, pentru punerea sub interdicţie ş.a.). În modobişnuit, aceste acţiuni produc efecte doar pentru viitor şiau caracter strict personal, putând fi exercitate, de regulă,doar de subiecţii situaţiilor juridice deduse judecăţii.

Sec ţ iunea a 2a

Exercitarea acţiunii civile



41

• Conform art.21 din Constituţie, orice persoană se poateadresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi

a intereselor sale legitime, nici o lege neputând îngr ădiexerciţiul acestui drept.

• Exercitarea acţiunii civile debutează cu adresarea uneicereri organului de jurisdicţie, aceasta reprezentând actulde procedur ă prin care persoana îndreptăţită sau care sepretinde îndreptăţită solicită restabilirea ordinii de drept

încălcate.

Sec ţ iunea a 3-a

Categorii de cereri

Avem în vedere următoarele categorii de cereri în justiţie:a) cerere introductiv ă de instanţă (iniţială)- este cea caresesizează organul de jurisdicţie şi îl obligă la soluţionarealitigiului dintre păr ţi, sub sancţiunea denegării de dreptate;

b) cerere incident ă - desemnează orice altă cerere careintervine ulterior cererii introductive, deci după declanşareaprocesului civil şi în cursul acestuia.-distingem mai multe categorii de cereri incidente, astfel:Ø cerere adi ţ ional ă (întregitoare sau modificatoare) - este

cererea prin care reclamantul schimbă unele dinelementele cererii iniţiale sau propune noi dovezi(art.132 alin.1 C.pr.civ.);

Ø cerere reconvenţ ional ă - este cererea prin care pârâtulformulează pretenţii proprii împotriva reclamantului;Ø cerere de intervenţ ie voluntar ă (art.49-56 C.pr.civ);

- are două forme:- intervenţia voluntar ă principal ă, princare intervenientul formulează o pretenţieproprie;- intervenţia voluntar ă accesorie, prin



42

care este sprijinită apărarea uneia dinpăr ţile iniţiale ale procesului (reclamant

sau pârât),f ăr ă ca intervenientul să invoceun drept propriu;

Ø cerere de intervenţ ie for ţ at ă, ce poate fi formulată dereclamant sau pârât în scopul atragerii unui ter ţ înproces;

- are trei forme:- chemarea în judecată a altor persoane;

- chemarea în garanţie;

- ar ătarea titularului dreptului.c) cerere principal ă – este cererea care, pentru prima oar ă,stabileşte o legătur ă procesuală între păr ţi şi instanţă (ex.:cererea de chemare în judecată, cererile de intervenţie)

- într-o altă accepţiune, fondată petipologia ce rezultă din dispoziţiile art.17 C.pr. civ., cerereaprincipală este aceea a cărei soluţionare nu depinde desoluţia dată altei cereri;

d) cerere accesorie - este cea a cărei rezolvare esteinfluenţată de soluţia dată în cererea principală - la rândul lor, cererile accesorii se subclasifică în:• obiective (obligatorii) – sunt cele cu privire la care

instanţa trebuie să se pronunţe, chiar dacă păr ţile nu le-au formulat (ex.: obligaţia instanţei de a hotărâ cuprivire la încredinţarea copiilor minori în caz de divor ţ,chiar dacă păr ţile nu au cerut).

• subiective (facultative), a căror deducere spre judecat

ă

depinde exclusiv de voinţa păr ţilor.

Sec ţ iunea a 4-a

Forma cererilor

• Conform art.82 alin.1 C.pr.civ., orice cerere trebuie să fief ăcută în scris şi să cuprindă ar ătarea instanţ ei , numele,



43

domiciliul sau reşedinţ a păr ţ ilor ori, după caz, denumirea şisediul lor şi ale reprezentantului, obiectul cererii şi

semnătura. • Când cererea este f ăcută de reprezentantul titularului

dreptului ori al interesului legitim,cererii trebuie să i se alăture actul doveditor al calităţii de

reprezentant.• Dacă cererea poartă o denumire greşită, ea se consider ă

valabil f ăcută( art.84),instanţa fiind datoare să o interpreteze potrivit scopului

urmărit de parte.

Sec ţ iunea a 5-a

Efectele cererilor în justiţie• Orice cerere în justiţie, fie ea iniţială sau incidentă,

produce, de regulă, următoarele efecte generale:Ø dreptul subiectiv devine un drept litigios, astfel că,

în condiţiile legii, devine posibil retractul litigios;Ø întreruperea prescripţiei extinctive; totuşi, dacă

cererea (acţiunea) este respinsă, anulată,perimată sau s-a renunţat la ea, efectul întreruptivde prescripţie este înlăturat;

Ø operează punerea în întârziere a debitorului, cuurmătoarele consecinţe: creditorul este îndreptăţitsă pretindă daune compensatorii ori,după caz,

moratorii; când obligaţia debitorului constă în a daun bun individual determinat, riscul pieirii bunuluise str ămută asupra debitorului;

Ø în condiţiile legii sau în baza unei convenţii apăr ţilor poate opera transmiterea cererii şi, implicit,a calităţii procesuale;

• De asemenea, se produc şi unele efecte procesualespecifice:



44

Ø naşterea de raporturi procesuale între păr ţi,presupunând drepturi şi obligaţii de natur ă procedurală;Ø naşterea de raporturi juridice procesuale între păr ţi

şi instanţă;Ø sesizarea instanţei şi obligarea ei la a soluţiona

cererea în limitele competenţei sale legale.

Sec ţ iunea a 6-a

Condiţiile de exercitare a acţiunii civile

• Condiţiile de exercitare a acţiunii civile sunt: interesul (a),capacitatea procesuală (b),calitatea procesuală (c).a) Interesul

• Noţ iune: reprezintă profitul (folosul) material şi/sau moralurmărit de reclamant prin exercitarea acţiunii, el justificândpornirea procesului.

• Interesul trebuie să existe în raport cu acţiunea înansamblul ei, dar şi în raport cu mijloacele procesuale careo compun (ex.: la exercitarea unei căi de atac).

• Atributele interesului sunt:Ø să fie juridic şi legitim (deci conform cu legile în vigoare

şi normele de convieţuire socială; să fie ocrotit de lege);Ø să fie născut şi actual (în sensul că, de regulă, trebuie

să existe la momentul introducerii acţiunii şi să se

păstreze pe întreaga ei durată);Ø să fie direct şi personal (în sensul că folosul urmărit prin

cererea în justiţie trebuie să apar ţină titularului acesteia,neputând fi primită o cerere f ăcută în folosul altuia oripentru apărarea, în general, a legii);

Ø să fie pozitiv şi concret (în sensul de a fi semnificativ,iar nu vădit insignifiant).

• Sanc ţ iunea exercitării unei acţiuni f ăr ă a avea interes este



45

respingerea acesteia, excepţia lipsei interesului fiind unade fond, absolută şi peremptorie.

b) Capacitatea procesuală • Reprezintă aplicaţia procesuală a capacităţii civile, ea

îmbr ăcând două aspecte:- capacitatea procesuală de folosinţă (1)

- capacitatea procesuală de exerciţiu (2)1) Capacitatea procesual ă de folosinţă

• Noţ iune: d esemnează aptitudinea persoanelor fizice dea avea, în principiu, orice drepturi şi obligaţii de natur ă

procesuală ori, în cazul persoanelor juridice, aceledrepturi ţi obligaţii necesare realizării scopului lor.

• Ca şi în dreptul material, şi în dreptul procesualcapacitatea este regula, iar incapacitatea, excepţia.

• În cazul persoanelor fizice, capacitatea procesuală defolosinţă începe la naştere şi sfâr şeşte la moartea lor.

• În cazul persoanelor juridice, capacitatea de folosinţă se dobândeşte diferit, după cum sunt supuse sau nu

înregistr ării (de la data înregistr ării ori de la data actuluide dispoziţie care le înfiinţează, de la data actului dedispoziţie ori a autorizării înfiinţării) şi încetează la data

încetării persoanei juridice însăşi prin divizare, dizolvaresau comasare.

• Pot sta în judecată, ca pârâte, şi asociaţiile sausocietăţile care nu au personalitate juridică, dacă auorgane proprii de conducere.

•

Sanc ţ iunea lipsei capacităţii procesuale de folosinţă este nulitatea absolută a actului sau actelor procedurale f ăcute de parte, excepţia lipsei capacităţiiprocesuale de folosinţă fiind una de fond, absolută şiperemptorie.

2) Capacitatea procesual ă de exerci ţ iu • Noţ iune: d esemnează aptitudinea persoanei fizice sau

juridice care are folosinţa unui drept subiectiv de a şi-l



46

apăra sau valorifica în proces, personal sau printr-unreprezentant convenţional.

• Sunt lipsiţi de capacitate procesuală de exerciţiu minoriisub 14 ani şi persoanele puse sub interdicţie.

• Are capacitate procesuală de exerciţiu restrânsă minorul care a împlinit 14 ani.

• Au deplină capacitate procesuală de exerciţiu majorii,dacă nu sunt puşi sub interdicţie.

• Ca instrumente de protecţie, trebuie remarcat că pentruminorul de până la 14 ani, precum şi pentru cel pus sub

interdicţie, funcţionează instituţia reprezentării judiciarelegale, iar pentru minorul între14-18 ani, funcţionează instituţia asistării.

Aşa fiind, minorii sub 14 ani şi cei puşi sub interdicţienu pot sta personal în proces, ci doar prin reprezentanţiilor legali.

• Când persoana fizică lipsită în totul sau în parte deexerciţiul drepturilor sale nu are reprezentant legal şi

există urgenţă, instanţa va numi, la cererea păr ţiiinteresate, un curator special care să o reprezinte până la numirea, în condiţiile legii, a reprezentantului legal.De asemenea, se va putea numi un curator special încaz de conflict de interese între reprezentant şireprezentat sau când o persoană juridică, chemată să stea în judecată, nu are reprezentant legal( art.44 C. pr.civ).

•

Conform art. 45/1 C.pr.civ., actele procesuale dedispoziţie reglementate de art.246, 247, 271-273C.pr.civ. ori de alte dispoziţii legale, f ăcute în oriceproces de reprezentanţii persoanelor prevăzute laart.45 alin.1 C.pr.civ( minori, persoane puse subinterdicţie, dispăruţi) nu vor împiedica judecata, dacă instanţa apreciază că ele nu sunt în interesul acelor persoane.



47

• Sanc ţ iunea îndeplinirii unui act de procedur ă de cătrecel ce nu are exerciţiul drepturilor procesuale este

nulitatea relativă a actului, excepţia lipsei capacităţii deexerciţiu putând fi invocată în orice stare a pricinii decătre oricare dintre păr ţi, de instanţa din oficiu ori decătre procuror când participă la judecată. În cazulinvocării acestei excepţii, instanţa va acorda un termen

în interiorul căruia ocrotitorul legal va putea ratificaactul, în caz contrar urmând a se dispune anularea lui.

3) Calitatea procesual ă • Noţ iune: desemnează puterea de a sta în justiţie ca

reclamant sau pârât şi presupune, în regulă, existenţaunei identităţi între, pe de o parte, persoanareclamantului şi persoana care este titular al dreptuluisubiectiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitateprocesuală activă), iar pe de altă parte între persoanapârâtului şi cel obligat în cadrul aceluiaşi raport juridic(calitate procesuală pasivă).

•

Sub aspectul justificării calităţii procesuale reţinem că sarcina de a-şi dovedi propria calitate procesuală, dar şipe aceea a pârâtului, îi revine reclamantului, căci el aexercitat acţiunea, instanţele fiind datoare să verificechiar din oficiu existenţa calităţii procesuale active şipasive.

• Calitatea procesuală poate fi transmisă unei altepersoane, această transmisiune putând fi legal ă sau

convenţ ional ă:Ø în cazul persoanelor fizice, transmisiunea legal ă acalităţii procesuale se realizează prin moştenire,astfel că moştenitorii acceptanţi vor dobândi poziţiaprocesuală a autorului lor, afar ă doar de cazurile încare legea interzice aceasta (ex.: acţiunea de divor ţ,caz în care căsătoria încetează prin deces, iar dosarul se închide);



48

Ø în cazul persoanelor juridice, transmisiunea legală serealizează prin reorganizarea persoanei juridice

parte în proces, în sensul că persoana juridică nou-creată prin fuziune, absorbţie sau divizaredobândeşte calitatea procesuală a persoanei juridicesupuse reorganizării, devenind, după caz, reclamantsau pârât;

Ø transmisiunea convenţională intervine atât în cazulpersoanelor fizice, cât şi al celor juridice, în temeiulunei înţelegeri( convenţie) născute între una din

păr ţile cauzei şi un ter ţ, convenţie prin care ter ţuldevine titular al dreptului litigios, (ex.: în cazulvânzării, schimbului sau donării bunului litigios, alcesiunii de creanţă);

Ø sub aspectul efectelor transmisiunii, cel caredobândeşte calitatea procesuală preia procesul înstadiul în care se găseşte, actele procesuale

îndeplinite anterior de transmiţător fiindu-i opozabile.•

În procedura necontencioasă, legea recunoaştecalitatea procesuală în căile de atac oricărei persoaneinteresate (art.336 alin.3 C.pr.civ), în sensul că recursulpoate fi f ăcut de orice persoană interesată chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea cererii.

• Sanc ţ iunea lipsei calităţii procesuale active sau, după caz, pasive constă în respingerea acţiunii întrucât a fostintrodusă de o persoană f ăr ă calitate procesuală saupentru c

ăa fost introdus

ăîmpotriva unei persoane f

ăr ă

calitate procesuală.• Excepţia lipsei calităţii procesuale poate fi invocată în

orice stare a pricinii de către oricare dintre păr ţi, deinstanţă din oficiu sau de procuror când participă la

judecată, fiind o excepţie procesuală absolută, de fondşi peremptorie.



49

Sec ţ iunea a 7-a

Mijloacele de acţiune ale pârâtului

• Întrucât în procesul civil interferează două acţiuni( areclamantului, respectiv a pârâtului), este firească identificarea mijloacelor de acţiune ale pârâtului în procesulcivil, deci mijloacele ce compun propria lui acţiune.• Acestea desemnează, în sens larg, posibilele forme încare pârâtul se manifestă înprocesul civil, şi anume:

mărturisirea (a); achiesarea (b); excepţiile procesuale (c);renunţarea – ca modalităte de înlăturare a sancţiuniidecăderii(d); renunţarea la dreptul de a invoca excepţia denulitate relativă, confirmarea sau acoperirea nulităţii relativea actului de procedur ă (e), apăr ările în fond (f); cerereareconvenţională (g).

a) M ărturisirea

• Noţ iune: desemnează recunoaşterea de către una dintrepăr ţi a unui fapt, ori chiar a exactitudinii lui, pe care cealaltă

î şi întemeiază pretenţiile sau apăr ările.• Tr ăsăturile mărturisirii sunt următoarele:

-este un act unilateral de voinţă, în principiu irevocabil(excepţie: mărturisirea judiciar ă poate fi revocată pentrueroare de fapt- art.1206 alin.2 C.civ.);

-este un act procesual de dispoziţie, deci care poate fif ăcut doar de către parte, mandatarul ei neputând mărturisidecât în baza unei procuri speciale care îi recunoaşte, înmod expres, acest drept;

-trebuie să provină de la o persoană capabilă şiconştientă, cel care mărturiseşte trebuind să ştie că, f ăcândmărturisirea, aceasta va putea fi întrebuinţată împotriva sa.Prin urmare, minorii şi cei puşi sub interdicţie nu pot facemărturisire, cu excepţia recunoaşterii de paternitate sau



50

maternitate;-voinţa de a recunoaşte trebuie să fie neechivocă,

sincer ă, şi neviciată;-în principiu, mărturisirea trebuie să fie expresă, tăcerea

nevalorând mărturisire (excepţie: art.225 C.pr.civ prevede că dacă partea, f ăr ă motive temeinice, refuză să r ăspundă lainterogatoriu sau nu se înf ăţişează la interogatoriul ce s-apropus, instanţa poate socoti aceste împrejur ări fie ca omărturisire deplină, fie doar ca pe un început de dovadă înfolosul păr ţii potrivnice).

• Din dispoziţiile art.1204 C.civ. rezultă că mărturisireapoate fi judiciar ă sau extrajudiciar ă.

-este judiciar ă mărturisirea f ăcută în cursul judecăţii şiprivitor la însuşi procesul în curs; la rândul ei, mărturisirea

judiciar ă poate fi: spontană (voluntar ă) sau provocat ă (obţinută la interogatoriu); scrisă ori verbală;

-este extrajudiciar ă mărturisirea f ăcută în afaraprocesului în curs; la rândul ei, poate fi scrisă ori verbal ă.•

După conţinutul ei, mărturisirea poate fi: simplă, calificată sau complexă.- este simpl ă mărturisirea unui fapt f ăcută pur şi simplu,

deci f ăr ă rezerve sau adăugarea altor elemente;- este calificat ă mărturisirea ce conţine o recunoaştere

a faptului, însă acestui fapt autorul mărturisirii îi atribuie oaltă semnificaţie sau îi asociază anumite circumstanţe sauelemente concomitente faptului care îi schimbă efectele

juridice, astfel că

, în realitate, nu se mă

rturiseşte (ex. am

primit o sumă de bani, dar nu ca împrumut, ci ca preţ al unuibun);

- mărturisirea este complex ă în situaţia în care faptuleste recunoscut, însă lui i se asociază un altul, ulterior şidistinct de cel recunoscut, care tinde să diminueze ori să

înlăture în totul efectele mărturisirii primului fapt (ex.: amprimit un împrumut, dar am restituit suma);

- deşi art.1206 alin.2 C.civ. prevede că mărturisirea



51

este indivizibilă, această dispoziţie legală este astăzi socotită ca fiind de recomandare, considerându-se, obişnuit, că

mărturisirea calificată, precum şi cea complexă, pot fi înprincipiu scindate;

- for ţa probantă a mărturisirii este, din punct de vederelegal, egală cu a celorlalte mijloace de probă.

b) Achiesarea

• Noţ iune: este o manifestare de voinţă unilaterală şi

voluntar ă prin care pârâtul recunoaşte pretenţiilereclamantului ori prin care, după caz, partea care a pierdutprocesul se conformează hotărârii judecătoreşti.• Achiesarea îmbracă dou ă forme: achiesarea pârâtului lapretenţii(1); achiesarea păr ţii care a pierdut procesul lahotărâre(2).1) Achiesarea la pretenţ ii poate fi spontană sau provocată prin interogatoriu, semnificând recunoaşterea caracterului

fondat al cererii reclamantului şi, în consecinţă, renunţareapârâtului la apărare;-achiesarea la pretenţii poate fi par ţială (se recunosc doar unele dintre pretenţii) sau totală (se recunosc în totalitatealor pretenţiile reclamantului); când achiesarea este par ţială,instanţa poate pronunţa, în baza art.270 C.pr.civ, o hotărârepar ţială ce are avantajul că este executorie de drept.2) Achiesarea la hot ărâre semnifică renunţarea păr ţii lacalea de atac acordat

ăde lege, astfel c

ăhot

ărârea devine

irevocabilă şi dobândeşte putere de lucru judecat;-această formă a achiesării poate fi implicit ă (tacită) sauexpresă: Ø achiesarea implicit ă constă în executarea voluntar ă a

obligaţiei stabilite prin hotărâre;Ø achiesarea expresă constă într-o declaraţie explicită în

sensul achiesării (precum: declaraţia de renunţare lacalea de atac f ăcută imediat după pronunţarea



52

hotărârii, consemnată într-un proces verbal întocmit şisemnat de preşedinte şi grefier; declaraţia de renunţare

la calea de atac f ăcută ulterior pronunţării, fie înainteapreşedintelui, fie prin act autentic; declaraţia deretragere a căii de atac).

• Condi ţ iile achiesării (pentru ambele forme) sunt:-voinţa de a achiesa, în sensul că achiesarea este un

act voluntar, unilateral, independent de orice acceptare dinpartea adversarului şi neviciat;

-cel care achiesează trebuie să aibă deplină capacitate

de exerciţiu; în cazul celui lipsit de capacitate de exerciţiusau al celui cu capacitate de exerciţiu restrânsă, estenecesar şi acordul autorităţii tutelare, căci achiesarea esteun act de dispoziţie;

-achiesarea să privească un drept de care autorul ei să poată dispune.

c) Excepţ iile procesuale

• Noţ iune: excepţiile procesuale reprezintă mijloculprocedural prin care, în condiţiile legii, pârâtul, dar uneori şireclamantul, instanţa din oficiu sau procurorul când participă la judecată, invocă, f ăr ă a aborda fondul dreptului,neregularităţi privitoare la condiţiile de exercitare a dreptuluila acţiune sau în legătur ă cu condiţiile formale ale judecăţii.• Clasificarea excepţiilor procesuale:

a) după obiectul lor, distingem:- excepţii de procedur ă, prin care se invocă încălcarea condiţiilor formale ale judecăţii (ex.:necompetenţa, greşita compunere a completului,netimbrarea, nulitatea actului de procedur ă,decăderea dintr-un drept subiectiv procesual);

- excepţii de fond , prin care se invocă nereguliprivitoare la exercitarea acţiunii (ex.: prescripţia,autoritatea lucrului judecat, lipsa interesului, a



53

capacităţii sau calităţii procesuale);b) după natura normei înc ălcate, distingem:

- excepţii absolute, adică cele care privesc încălcarea unor norme de procedur ă imperative;

- excepţii relative, privitoare la încălcarea unor norme de procedur ă dispozitive;

Not ă: această clasificare prezintă interes din punct devedere al regimului juridic aplicabil acestei categorii deexcepţii, astfel:

- excepţiile absolute pot fi invocate de oricare dintre

păr ţile cauzei, de instanţă din oficiu sau deprocuror când participă la judecată; excepţiilerelative pot fi invocate doar de partea ocrotită prinnorma încălcată;

- excepţiile absolute pot fi invocate în orice stare apricinii, deci chiar pentru întâia oar ă în recurs;excepţiile relative pot fi invocate cel mai târziu laprima zi de înf ăţişare ca a urmat încălcării legii şi

înainte de a se pune concluzii în fond;- excepţiile absolute nu pot fi acoperite; cele relativepot fi acoperite expres sau implicit.

• Ordinea de invocare, totodată de solu ţ ionare a excepţiilor procesuale (art. 137C.pr.civ.), este guvernată deurmătoarele două reguli:1) vor fi invocate şi soluţionate acele excepţii care fac

de prisos cercetarea fondului (ex.: mai întâi excepţia denecompetenţă, necompetenţă, apoi excepţia prescripţieidreptului la acţiune);

2) va fi invocată şi soluţionată cu întâietate aceaexcepţie care face de prisos cercetarea celei următoare (ex.:excepţia netimbr ării cererii de chemare în judecată se invocă şi se soluţionează înaintea excepţiei prescripţiei dreptului laacţiune).•Reţinem şi că, în sensul art. 137 alin.2 C.pr.civ, excepţiilenu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru



54

dezlegarea lor este nevoie să se administreze dovezi înlegătur ă cu cercetarea în fond a pricinii.

• Sanc ţ iunea neinvocării excepţiilor procesuale în termenulprevăzut de lege este, în cazul excepţiilor relative,decăderea păr ţii din dreptul de a invoca excepţia.

• Propunerea excepţiilor poate fi f ăcută prin întâmpinare, laprima zi de înf ăţişare (art.118 alin.3), precum şi, încondiţiile legii, cu ocazia dezbaterilor judiciare sau, după caz, în căile de atac.

• Modul de solu ţ ionare a excepţ iilor implică observaţia că

forma pe care o îmbracă soluţia dată de instanţă estediferită, după cum urmează:

- dacă excepţia este respinsă, această soluţie se vapronunţa printr-o încheiere interlocutorie care, în regulă, sepoate ataca odată cu fondul;

- dacă excepţia este admisă, instanţa va pronunţa,după caz, o încheiere (ex.: excepţia decăderii unei păr ţidin dreptul de a propune o dovadă), o sentinţă (ex.: prima

instanţă respinge acţiunea ca prescrisă) sau o decizie (încăile de atac).

d) Renunţ area ca modalitate de înlăturare a decăderii

• Decăderea este o sancţiune procedurală constând înpierderea dreptului de a îndeplini un act de procedur ă

întrucât s-a depăşit termenul stabilit de lege pentru

îndeplinirea actului.• Când termenul este stabilit printr-o normă dispozitivă,partea în drept să invoce excepţia decăderii poate să renunţe la invocarea acestei excepţii sau să o ignore.• Condiţiile pentru ca o asemenea renunţare să fie valabilă,

sunt, în regulă, următoarele:- norma ce stabileşte termenul să fie dispozitivă;- termenul să se fi împlinit şi decăderea să se fi produs;



55

- partea să aibă capacitatea de a renunţa la un dreptprocesual;

- renunţarea să se facă personal şi numai pentruautorul acesteia, reprezentantul putând renunţa doar dacă are împuternicire specială;

- renunţarea să fie f ăcută f ăr ă rezerve sau condiţii;- manifestarea de voinţă să fie neîndoielnică şi

neviciată.

e) Renunţ area la dreptul de a invoca excepţia de nulitate

relativă, confirmarea sau acoperirea nulităţii relative aactului de procedur ă.

• Aceste posibilităţi procedurale pot fi concretizate în modvalabil doar dacă nulitatea este relativă, condiţiile cerutepentru validitatea unor asemenea manifestări de voinţă fiind, în esenţă, identice cu cele cerute pentru validitatearenunţării la invocarea excepţiei decăderii.

f) Apăr ări de fond

• Noţ iune: desemnează mijloacele procesuale prin carepârâtul pune în discuţie însuşi fondul dreptuluisubiectiv, tinzând la a convinge instanţa că cerereareclamantului este nefondată (neîntemeiată) în drept,deoarece: dreptul invocat nu există; deşi dreptulinvocat exist

ă, el nu are întinderea atribuit

ăde

reclamant; dreptul subiectiv nu mai există, el stingându-se printr-un mijloc legal( plata, compensaţia etc.)

•Elementele de diferenţă între apăr ările de fond şi excepţiileprocesuale sunt următoarele:

- apărarea de fond apar ţine în exclusivitatepârâtului; excepţiile procesuale pot apar ţine oricăreiadintre păr ţi, instanţei şi procurorului care participă la

judecată;



56

- apărarea de fond este, în regulă, posterioar ă excepţiilor procesuale; excepţiile procesuale premerg,

de obicei, apăr ările de fond, f ăcându-le uneori chiar inutile;- apărarea de fond vizează direct şi exclusiv dreptul

subiectiv şi pretenţiile fundamentate pe acel drept;excepţiile procesuale pot, cel mult, să aibă o legătur ă cu dreptul subiectiv ori să-l vizeze implicit;- apărarea de fond nu presupune cu necesitate

existenţa unui proces civil (ex.: “excepţia” de

neexecutare a contractului); excepţiile procesualesunt condiţionate de existenţa unui proces civil.

g) Cererea reconvenţ ional ă (119-120 C.pr.civ.)

•Conform art.119 alin.1 C.pr.civ, dacă pârâtul are pretenţii în legătur ă cu cererea reclamantului, el poate să facă cererereconvenţională.•

Rezultă, deci, că cererea reconvenţională tinde fie laruinarea în totul sau în parte a pretenţiilor reclamantului, fiela obţinerea de către pârât a unui avantaj propriu, eatrebuind însă să se afle în legătur ă cu cererea reclamantului.• Regimul procedural al cererii reconvenţionale este, în

principal, următorul:- sub aspectul elementelor de conţinut, cererea

reconvenţională trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute

pentru cererea de chemare în judecată (art.82,83,112-114/1C.pr.civ), inclusiv plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar;- în mod obişnuit, cererea recnvenţională se

caracterizează ca o veritabilă acţiune civilă, promovată decătre pârât, acţiune în cadrul căreia pârâtul devine el însuşiun reclamant, iar reclamantul din acţiunea principală, unpârât;

- instanţa competentă să o soluţioneze este cea învestită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată



57

formulată de reclamant, în virtutea unei prorogări legale decompetenţă (art.17 C.pr.civ.);

- cererea reconvenţională nu este obligatorie, pârâtulputându.şi valorifica pretenţiile printr-o cerere separată ;

- cererea reconvenţională se depune o dată cu întâmpinarea, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, sedepune până la prima zi de înf ăţişare. Depunerea cereriireconvenţionale ulterior acestui termen atrage judecarea eiseparată, afar ă de situaţia în care păr ţile consimt să se

judece împreună;

- când numai cererea reclamantului se află în stare de judecată, cererea reconvenţională va putea fi disjunsă.Totuşi, disjungerea nu se va putea dispune dacă întrecererea reclamantului şi cererea reconvenţională există ostrânsă legătur ă, f ăcându-le indisociabile (ex.: prin cerereareconvenţională se tinde la întregirea masei succesorale acărei stabilire s-a solicitat prin cererea de chemare în

judecată);

- când disjungerea nu a fost dispusă, ambele cereri( areclamantului şi a pârâtului) vor fi judecate printr-o singur ă hotărâre.

Capitolul II

Finalizarea ac ţ iunii civile

Vom discuta, în acest context, despre: renunţarea la judecata acţiunii; renunţarea la însuşi dreptul dedus judecăţii; tranzacţie; perimare; decesul uneia dintre păr ţi;concilierea păr ţilor.



58

Sec ţ iunea 1-a

Renunţarea la judecata acţiunii (art.246 C.pr.civ)

• Noţ iune:este actul de procedur ă prin care reclamantulrenunţă la procesul început, f ăr ă a renunţa la dreptul dedus

judecăţii. • Renunţarea la judecată se poate face verbal în instanţă sau în scris, această din urmă formă putând fi judiciar ă (adică f ăcută înaintea instanţei) sau extrajudiciar ă (prin

declaraţie f ăcută în afara instanţei şi consemnată într-un înscris autentic sau sub semnătur ă privat.• Sub aspectul momentului până la care renunţarea poate fif ăcută, reţinem că renunţarea la judecată poate fi, înprincipiu, f ăcută în tot timpul procesului. Totuşi, dacă renunţarea s-a f ăcut după comunicarea cererii de chemare

în judecată cu pârâtul, la cererea acestuia reclamantul va fiobligat la cheltuieli de judecată; dacă păr ţile au intrat în

dezbaterea fondului ori dacă intervine în apel sau recurs,renunţarea nu se poate face decât cu acordul pârâtului(excepţie: în caz de divor ţ renunţarea se poate face oricând

în faţa instanţelor de fond).• Condi ţ iile renunţării la judecată sunt:

- renunţarea la judecată trebuie f ăcută personal; cândse face prin reprezentant convenţional, acesta trebuie să aibă procur ă specială;

- voinţa reclamantului de a renunţa trebuie să fieneîndoielnică şi neviciată, totodată fondată pe o cauză licită şi morală;

- reclamantul trebuie să aibă capacitatea de a renunţa;- renunţarea să nu intervină într-un litigiu care

interesează ordinea publică (precum, spre exemplu, suntunele din procesele privind starea şi capacitateapersoanelor).

• Efectele renunţării la judecată sunt:



59

- prin renunţarea reclamantului la judecată, raportul juridic procesual născut ca urmare a sesizării instanţei cu

cererea de chemare în judecată se stinge, păr ţile fiindrepuse în situaţia anterioar ă procesului;

- efectul întreruptiv de prescripţie produs de cererea dechemare în judecată este înlăturat;

- actele de procedur ă şi măsurile asiguratorii luate deinstanţă r ămân f ăr ă efecte, fiind desfiinţate;

-este posibilă pornirea unui nou proces dacă nu aintervenit prescripţia dreptului la acţiune;

- dacă renunţarea este par ţială, în sensul că priveştedoar unele pretenţii ori doar pe unii dintre pârâţi, judecatava continua cu privire la pretenţiile sau păr ţile cu privire lacare renunţarea nu s-a produs;

- renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată nu împiedică judecarea în continuare a cererilor incidentale autonome juridic (cererea reconvenţională,intervenţia voluntar ă principală, însă nu şi cea voluntar ă

accesorie);- renunţarea la judecată nu înlătur ă efectul punerii în întârziere a pârâtului, efect angajat de introducerea cereriide chemare în judecată.

• Momentul de la care renunţarea î şi produce efectele esteacela al exprimării de către reclamant, a voinţei de arenunţa, iar nu momentul la care instanţa ia act derenunţare, hotărârea instanţei având doar efect declarativ.• În ce prive

şte forma hot

ărârii, instan

ţa ia act de renun

ţarea

la judecată printr-o încheiere împotriva căreia se poatedeclara doar recurs (iar nu şi apel) în termen de 15 zile de lacomunicare.

Sec ţ iunea a 2-a



60

Renunţarea la însuşi dreptul dedus judecăţii• Noţ iune: este actul de procedur ă prin care reclamantul

abandoneză în beneficiul pârâtului dreptul subiectiv dedus judecăţii.• Renunţ area la drept poate fi:

- judiciar ă (când reclamantul declar ă verbal în faţainstanţei că renunţă la drept ),

- extrajudiciar ă (f ăcută în afara instanţei, în cuprinsulunui act autentic);• Renunţarea la drept poate fi f ăcută oricând în timpul

judecăţii, inclusiv în apel sau recurs, f ăr ă ca încuviinţarea ei să fie condiţionată de acordul pârâtului,căci el nu are interes să se opună.

• Condi ţ iile renunţării la drept sunt:- renunţarea să fie f ăcută personal de parte; când este

f ăcută prin reprezentant convenţional, acesta trebuie să aibă procur ă specială; când este f ăcută prin reprezentantul legalal celui lipsit de capacitate de exerciţiu ori de minorul de

peste 14 ani, trebuie să existe autorizarea AutorităţiiTutelare;

- voinţa de a renunţa trebuie să fie neîndoielnică şineviciată;

- renunţătorul trebuie să aibă capacitatea de a face actede dispoziţie;

- dreptul subiectiv la care se renunţă nu trebuie să seafle în legătur ă cu interese de ordine publică ( ex.: în materie

de stare civilă şi capacitate a persoanelor), deci partea să poată dispune de el).• Efectele renunţării la dreptul dedus judecăţii sunt mai

semnificative decât în cazul renunţării la judecată:- instanţa nu va mai putea statua cu privire la acel

proces, căci prin renunţare litigiul se stinge;- reclamantul nu mai poate redeschide acţiunea printr-

un nou proces;



61

- renunţarea la drept nu împiedică soluţionarea cereriireconvenţionale ori a celei de intervenţie voluntar ă

principală, acestea fiind autonome.• Sub aspectul hot ărârii reţinem că:

- instanţa va pronunţa o hotărâre (sentinţă în primă instanţă) prin care se respinge ca nefondată acţiuneareclamantului, dispunând şi cu privire la cheltuielile de

judecată;- dacă renunţarea la drept s-a f ăcut în apel, se va

pronunţa o decizie prin care hotărârea primei instanţe va fi

anulată în totul sau în parte, în măsura renunţării;- împotriva hotărârii legea recunoaşte calea de atac a

recursului, exercitabilă în termen de 15 zile de lacomunicarea hotărârii.

Sec ţ iunea a 3-a

Tranzacţia (art.1704-1717 C.civ., art.271-273 C.pr.civ.)

• Noţ iune: este un contract consensual ce are ca obiectprevenirea pornirii unui proces sau stingerea unuiproces început, păr ţile f ăcându-şi concesii reciproce.

• Condi ţ iile tranzacţiei sunt, în esenţă, cele cerute la încheierea oricărui contract :

- cei care tranzacţionează să aibă deplină capacitate de

exerciţiu; reprezentantul celui lipsit de capacitate deexerciţiu, precum şi minorul cu capacitate de exerciţiurestrânsă, trebuie să fi obţinut, în prealabil, autorizareaAutorităţii Tutelare;

- consâmţământul să nu fie viciat;- obiectul tranzacţiei să fie licit, moral şi determinat sau

determinabil, fiind necesar şi ca legea să nu interzică tranzacţia în materia ce face obiectul litigiului( ex.: nu



62

se poate ceda numele);- tranzacţia trebuie să fie constatată în scris, ea urmând

a alcătui dispozitivul hotărârii.• Păr ţile se pot înf ăţişa oricând în instanţă pentru a cere să se ia act de tranzacţia ce au încheiat-o, solicitând dareaunei hotărâri care să consfiinţească înţelegerea lor. Cândpăr ţile se înf ăţişează în instanţă la termenul stabilit pentru

judecată, cererea lor poate fi primită chiar de un singur judecător. Dacă păr ţile se prezintă într-o altă zi decăt ceafixată pentru judecată, se va da o hotărâre în camera de

consiliu, cererea lor trebuind primită de completul legalcompus.• În ce priveşte efectele tranzacţiei, distingem între:

1) efecte care se ataşează convenţiei, şi anume:- tranzacţia produce un efect executiv cu privire la

drepturile asupra căreia păr ţile şi-au f ăcut concesiireciproce, în sensul că păr ţile nu ar mai puteainvoca în viitor drepturile stinse prin convenţia lor;

- prin tranzacţie litigiul este stins, astfel că instanţase dezînvesteşte;- păr ţile renunţă implicit la orice acţiuni viitoare

având obiect şi cauză identice cu cele aleconvenţiei;

- tranzacţia obligă păr ţile la prestaţiile pe care şi le-au asumat prin ea .

2) efecte care se ataşează hotărârii, şi anume:- hot

ărârea dat

ăde instan

ţăconfer

ătranzac

ţiei

valoare autentică;- hotărârea ce consfiinţeşte tranzacţia are for ţă

executorie, deci poate fi pusă în executare silită pentru realizarea prestaţiilor la care păr ţile s-auobligat;

- hotărârea este lipsită de puterea lucrului judecat.• Hotărârea ce consfiinţeşte tranzacţia poate fi atacată doar cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de



63

atac a apelului fiind suprimată.• Împotriva tranzacţiei, în înţelesul ei de contract(

convenţie), păr ţile pot porni, dacă este cazul, o acţiunedistinctă în nulitate absolută sau relativă, în condiţiiledreptului comun.

Sec ţ iunea a 4-a

Perimarea (art. 248-254 C.pr.civ.)

• Noţ iune: este o sancţiune procesuală ce are ca efectstingerea procesului ca urmare a lăsării acestuia înrelucrare, din vina păr ţilor, pe durata stabilită de lege.• Conform art.248 C.pr.civ, orice cerere de chemare în

judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept,chiar împotriva incapabililor, dacă a r ămas în nelucrare, dinvina păr ţii, timp de 1 an în materie civilă şi de 6 luni înmaterie comercială.• Ca natur ă juridic ă, perimarea apare ca o măsur ă deinteres general menită să favorizeze buna administrare a

justiţiei (prin ea evitându-se eternizarea proceselor pe rolulinstanţelor).• Sub aspectul domeniului de aplicare, este de văzut că dindispoziţiile art. 248 C.pr.civ. se desprinde că perimareaapare ca o cauză de stingere a procesului cu aplicabilitate

generală, ea operând atât asupra înaintea primei instanţe,cât şi în căile de atac, privind atât acţiunile prescriptibile, câtşi pe cele imprescriptibile. Perimarea operează atât

împotriva incapabililor, cât şi a oricărei alte persoane fiziceori juridice, chiar dacă acestea din urmă ar fi de dreptpublic.• Termenul de perimare are durata de 1 an în materie civilă şi de 6 luni în materie comercială şi se calculează după



64

sistemul stabilit de art.101 alin.3 C.pr.civ..Deşi legea nustabileşte, in terminis, momentul de la care termenul de

perimare începe să curgă, se poate totuşi considera că el începe a curge de la data ultimului act de procedur ă f ăcut încauză şi care nu a fost urmat, din vina păr ţilor, de alte actecare, în ordinea firească a judecăţii, trebuiau să îi succeadă.• Termenul de perimare este susceptibil de întrerupere(a) şi

suspendare(b), astfel:a) Întreruperea este determinată de îndeplinirea, de cătrepartea interesată, a unui act de procedur ă în vederea

judecării pricinii( art. 249 C.pr.civ). Este de văzut aici şi că:- în cazul coparticipării procesuale, actul de procedur ă

întreruptiv de perimare al dintre reclamanţi sau pârâţi leprofită şi celorlalţi;

- întreruperea curgerii termenului de perimare are caefect că durata scursă până la intervenirea actului

întreruptiv nu se ia în calculul unui nou termen deperimare ce ar începe să curgă.

b) Suspendarea (art.250 C.pr.civ.) termenului de perimareeste angajată în următoarele situaţii:Ø cât timp se menţine suspendarea judecăţiidispusă de instanţă în cazurile prevăzute de art.244C.pr.civ, precum şi în alte cazuri stabilite de lege,

însă numai dacă suspendarea nu este cauzată delipsa de stăruinţă a păr ţilor în judecată;Ø timp de 3 luni de la data la care s-a petrecutvreuna din faptele care,în temeiul art.243 C.pr.civ, adeterminat suspendarea de drept a judecăţii, însă numai dacă o asemenea faptă s-a ivit în ultimele 6luni ale termenului de perimare;Ø cât timp partea este împiedicată să stăruie în

judecată din pricina unor împrejur ări mai presus devoinţa ei.

- după încetarea suspendării curgerea termenului deperimare se va relua, în calculul termenului urmând a



65

intra şi perioada scursă anterior suspendării.• Condi ţ iile perimării sunt:

- să existe o învestire a instanţei cu o cerere careimplică desf ăşurarea unei activităţi de judecată înprimă instanţă ori în căile de atac;

- cauza să fi r ămas în nelucrare timp de 1 an înmaterie civilă şi de 6 luni în materie comercială;

- r ămânerea cauzei în nelucrare să se datorezeculpei păr ţii. Culpa păr ţii nu poate fi reţinută dacă:Ø actul de procedur ă trebuia îndeplinit din oficiu

(ex.: instanţa nu a fixat termenul de judecată,deşi avea această obligaţie) ;Ø f ăr ă vina păr ţii, cererea nu a ajuns la instanţacompetentă (ex.: în cazul declinăriicompetenţei, când s-a omis trimiterea dosaruluicătre instanţa în favoarea căreia s-a declinatcompetenţa);Ø f ăr ă vina păr ţii nu s-a putut stabili termen de

judecată;- să nu existe o cauză de stingere a procesuluiprevăzută de o normă specială (ex.: conform art.618 alin.2 C.pr.civ., acţiunea de divor ţ se stingeprin împăcare, aceasta prevalând chiar dacă termenul de perimare s-ar afla împlinit).

• Procedura de constatare a perimării este următoarea:- perimarea poate fi constatată din oficiu de către

instanţă

, sau cerută

de partea interesată

sau decătre procuror când participă la judecată;

- când cauza se află încă în nelucrare, dar seapreciază că termenul de perimare s-a împlinit,instanţa din oficiu ori la cererea păr ţii interesatesau a procurorului va fixa de urgenţă un termen,pentru care va cita păr ţile, totodată dispunând cagrefa să întocmească o dare de seamă asupraactelor de procedur ă în legătur ă cu perimarea;



66

- când după împlinirea termenului de perimare judecarea pricinii a fost reluată şi se află în

desf ăşurare, iar instanţa din oficiu, parteainteresată sau procurorul observă că pricinar ămăsese anterior în nelucrare timp de 1 an înmaterie civilă şi de 6 luni în materie comercială, seva putea invoca excepţia de perimare; totuşi,perimarea cererii de chemare în judecată nu vaputea fi invocată întâia oar ă în apel.

• În ce priveşte solu ţ ionarea cererii de constatare a

perimării sau a excepţiei de perimare, dacă instanţaapreciază că perimarea nu a operat, pronunţă o încheierecare poate fi atacată doar o dată cu fondul procesului; dacă se constată împlinirea termenului de perimare, instanţa vapronunţa o hotărâre ce poate fi atacată cu recurs în termende 5 zile de la pronunţare.• Împotriva hotărârii ce constată perimarea poate fiexercitată, în limitele legii, şi calea extraordinar ă de atac a

contestaţiei în anulare, însă nu şi aceea a revizuirii, căci oasemenea hotărâre nu evocă fondul cauzei.• Efectele perimării sunt:

- - perimarea stinge retroactiv procesul civil, astfelcă păr ţile sunt repuse în situaţia anterioar ă introducerii cererii de chemare în judecată, fiind

înlăturate toate efectele generate de introducereaacesteia. Cu toate acestea, dacă se va porni un nou

proces identic cu cel perimat, păr ţile vor putea folosi în acest al doilea proces dovezile administrate înprimul, afar ă de cazul în care noua instanţă apreciază că se impune refacerea lor;

- - perimarea nu afectează dreptul subiectiv şi nicidreptul la acţiune, astfel că partea interesată vaputea porni un nou proces sub condiţia de a se maiafla în interiorul termenului de prescripţie a dreptuluila acţiune. Totuşi, când s-a perimat o cerere de apel



67

sau recurs, hotărârea atacată prin aceste căi deatac devine irevocabilă, intrând în puterea lucrului

judecat.

Sec ţ iunea a 5-a

Perimarea executării silite

• Conform art.389 alin.1 C.pr civ, dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare,f ăr ă să fi urmat alte acte de executare, executarea silită seperimă de drept şi orice parte interesată poate ceredesfiinţarea ei.• De pe temeiul acestui text de lege, conchidem că suntcondiţii ale perimării executarii silite următoarele:

- să existe o învestire a organului de executare silită cu o cerere de executare;

- executarea să fi r ămas în nelucrare timp de 6 luni;

- r ămânerea în nelucrare să se datorezecreditorului;

- executarea să nu se fi stins anterior perimării dintr-o altă cauză.

• Termenul de perimare începe să curgă de la dataultimului act ce face parte din procedura execuţională, actce nu a fost urmat de altele ce ar fi trebuit iniţiate sau

îndeplinite de către creditor.

Sec ţ iunea a 6-a

Decesul uneia din părţi pe timpul judecăţii

• Atrage, în mod obişnuit, suspendarea de drept a judecăţii în temeiul art.243 alin.1 C.pr.civ., afar ă de cazul în carepartea interesată cere amânarea judecăţii şi acordarea unui



68

termen pentru introducerea în cauză a moştenitorilor păr ţiidecedate.• Cu titlu de excepţie, decesul uneia din păr ţi atrage nususpendarea, ci stingerea judecăţii, precum:

Ø în cazul acţiunilor strict personale şinetransmisibile (ex.: în cazul decesului unuia dinsoţi într-o acţiune în anularea căsătoriei, căcicăsătoria încetează prin deces, astfel că judecatase va stinge);

Ø când litigiul se stinge prin dispariţia obiectului său

(ex.: dacă unul din soţi decedează pe timpulprocesului de divor ţ, dosarul se va închide, căcicăsătoria a încetat).

Sec ţ iunea a 7-a

Concilierea părţilor

• Sunt de avut în vedere acele situaţii în care legea impuneconcilierea păr ţilor sau încercarea de conciliere a lor,precum:

- conform art.131 C.pr.civ, în faţa primei instanţe judecătorii au datoria de a încerca împăcarea păr ţilor, eiputând solicita înf ăţişarea personală a păr ţilor în instanţă,chiar dacă ele au un reprezentant. Dacă păr ţile se

împacă, judecătorul va constata condiţiile împăcării în

cuprinsul hotărârii ce o va da, hotărârea fiind supusă doar recursului;- conform art.613 C.pr.civ, preşedintele instanţei,

primind cererea de divor ţ, va da reclamantului sfaturi de împăcare; acţiunea de divor ţ se stinge prin împăcare înorice fază a procesului (art. 618 alin.(2) C.pr.civ.);

- conform art.673/4 C.pr.civ. în cazul procesului departaj instanţa va stărui ca păr ţile să î şi împartă bunurile



69

prin bună învoială, astfel că dacă păr ţile ajung la o înţelegere instanţa va hotărî potrivit învoielii lor, putând

pronunţa o hotărâre par ţială când înţelegerea priveştedoar împăr ţirea anumitor bunuri şi continuând procesul cuprivire la celelalte;

- conform art.720/7 C. pr. civ, în litigiile comercialeinstanţa este datoare să stăruie, în tot cursul procesului,pentru soluţionarea lui, în tot sau în parte, prin înţelegereapăr ţilor, constatată prin hotărâre irevocabilă şi executorie.



70

Titlul IIIActele şi termenele procedurale

Capitolul I

Actele de procedur ă

Noţ iune: denumim act de procedur ă orice manifestare devoinţă sau operaţiune juridică, în forma prevăzută de lege,f ăcută pentru declanşarea procesului civil ori în cursul şi încadrul procesului civil de către instanţa de judecată sau decătre ceilalţi participanţi la proces.Spre deosebire de dreptul material, unde prin act juridic este

desemnată doar operaţiunea juridică (negotium iuris), îndreptul procesual prin act de procedur ă înţelegem atâtoperaţiunea juridică (ex.: introducerea cererii de chemare în

judecată), cât şi actul scris (înscrisul) care o constată (ex.:cererea de chemare în judecată).

Sec ţ iunea 1-a

Categorii de acte procedurale:

- după conţ inutul lor, distingem:Ø acte procedurale care exprimă o manifestare de

voinţă (ex.: cererea de chemare în judecată,declararea unei căi de atac);

Ø acte procedurale care constată o operaţiune



71

procedurală (ex.: citaţia, dovada de îndeplinire aprocedurii de citare);

Ø acte care conţin o manifestare de cunoaştere (ex.:mărturisirea);

- după locul îndeplinirii lor, distingem:Ø acte judiciare (f ăcute în desf ăşurarea unei

proceduri judiciare ori de executare silită (ex.:pronunţarea hotărârii, învestirea hotărârii cuformulă executorie);

Ø acte extrajudiciare, adică preliminare sau

succesive judecăţii, f ăcute de un auxiliar al justiţiei în afara oricărei proceduri angajate înainteainstanţei (ex.: somaţia de plată în cadrul executăriisilite), sau în cursul judecăţii dar în afara instanţei(ex.: expertiza).

- după autorul actului , distingem:Ø acte ale păr ţilor (ex.: cererea de chemare în

judecată, întâmpinarea);Ø

acte ale instanţei (ex.: hotărârea judecătorească);Ø acte ale altor participanţi în proces (ex.: depoziţiamartorului, raportul de expertiză).

- după faza procesual ă în care intervin, distingem:Ø acte procedurale pregătitoare ale judecăţii (ex.:

cererea de chemare în judecată, întâmpinarea);Ø acte procedurale proprii judecăţii (ex.: hotărârea

judecătorească);Ø acte procedurale posterioare judecăţii (ex.: actele

specifice executării silite).

Sec ţ iunea a 2-a

Forma şi conţinutul actului de procedură



72

• Actul de procedur ă trebuie să fie, în regulă, întocmit înscris. Chiar dacă un act este f ăcut, iniţial, oral, el va fi

consemnat în scris.• Actul de procedur ă trebuie f ăcut în limba română.• Actul de procedur ă trebuie, în regulă, f ăcut într-o formă

determinată.

• În regulă, actul de procedur ă trebuie să cuprindă următoarele elemente: ar ătarea instanţei; ar ătareanumelui, domiciliului (denumirii sau sediului) păr ţilor şi ale reprezentatului; obiectul actului; semnătura.

Sec ţ iunea a 3-a

Cererea de chemare în judecată

Noţ iune: este actul de procedur ă prin care reclamantul,punând în mişcare acţiunea civilă şi, totodată, învestind prinaceasta instanţa cu soluţionarea ei, î şi formulează pretenţiilefaţă de cel chemat în judecată, solicitând concursul instanţeipentru satisfacerea lor.

A) Forma şi conţinutul cererii de chemare în judecată • Cererea trebuie f ăcută în scris şi în limba română, urmând

a avea următorul conţinut:

a) ar ătarea instanţei căreia îi este adresată;b) ar ătarea numelui, prenumelui, a domiciliului sau

reşedinţei păr ţilor ori, pentru persoanele juridice, denumireaşi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare

în registrul comer ţului sau de înscriere în registrulpersoanelor juridice, codul fiscal şi contul bancar. Dacă reclamantul locuieşte în str ăinătate, el are şi obligaţia de a-şialege domiciliu în România şi de a-l menţiona în cerere, la



73

acest domiciliu urmând a-i fi comunicate actele de procedur ă în legătur ă cu procesul;

c) numele, prenumele şi calitatea (reprezentant legal,convenţional sau judiciar) celui care reprezintă partea înproces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numeleacestuia şi sediul profesional;

d) obiectul cererii şi valoarea lui, după apreciereareclamantului, atunci când aprecierea este cu putinţă;

e) motivele de fapt şi de drept ale cererii;f) ar ătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt

de cerere;g) semnătura reclamantului ori a celui împuternicitlegal, judiciar sau convenţional cu dreptul de a introducecererea de chemare în judecată.• Sanc ţ iunea lipsei acestor elemente ale cererii de chemare

în judecată:a) lipsa numelui păr ţilor, a obiectului cererii sau

semnăturii este prevăzută sub sancţiunea nulităţii de art.133

alin.1 C.pr.civ. Cu toate acestea, prevederile alin.2 alaceluiaşi articol dispun că lipsa semnăturii poate ficomplinită oricând în cursul judecăţii, reclamantul trebuindsă semneze în chiar ziua invocării lipsei semnăturii dacă este de faţă ori, dacă nu este de faţă la invocarea acesteiexcepţii, cel mai târziu la prima zi de înf ăţişare următoare;

b) când prin cerere nu s-au ar ătat dovezile,reclamantul le mai poate propune în condiţiile art.132C.pr.civ. şi ale art.138 C.pr.civ. sau, dacă pârâtul este deacord, oricând în timpul judecăţii;

c) pentru celelalte elemente de conţinut ale cererii,se aplică prevederile art.105 alin.2 C.pr.civ. privitoare lanulitatea actului de procedur ă.Not ă: Sancţiunea nulităţii cererii de chemare în judecată tinde, uneori, să devină subsidiar ă, ei fiindu-i preferată aceea a suspendării judecăţii în condiţiile art.155/1 C.pr.civ.(în raport de care atunci când desf ăşurarea normală a



74

procesului este împiedicată din vina păr ţii reclamante, prinneîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite la

primirea cererii de chemare în judecată sau în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda judecata, aceasta urmânda fi reluată doar după îndeplinirea obligaţiilor).

B) Timbrarea cererii de chemare în judecată • Acţiunile sau cererile introduse la instanţele judecătoreştisunt, în regulă, supuse taxei judiciare de timbru şi timbrului

judiciar determinate prin lege, taxa judiciar ă de timbru şi

timbrul judiciar trebuind plătite anticipat, sub sancţiuneaanulării acţiunii sau cererii. Cu caracter excepţional,instanţele pot reţine cereri sau acţiuni netimbrate sauinsuficient timbrate, obligând însă partea să plătească taxelepână la primul termen de judecată.• Determinarea în concret a cuantumului taxei de timbru seface de către instanţa de judecată, împotriva modului destabilire putându-se formula cerere de reexaminare, la

aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data la care s-astabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate.Cererea se soluţionează în camera de consiliu, de un altcomplet, prin încheiere irevocabilă.

C) Efectele introducerii cererii de chemare în judecată suntde două feluri: procedurale (a) şi substanţiale (b).a) Efectele procedurale provocate de introducerea cererii de

chemare în judecată

sunt, în principal, două

:1) cererea de chemare în judecată creează instanţa, în

sensul că prin ea se deschide judecata, creându-se întrepăr ţi o situaţie juridică nouă, de natur ă procedurală, precumşi un nou raport juridic între păr ţi şi instanţă.

• Din această creare de noi raporturi juridice rezultă următoarele consecinţe:- păr ţile dobândesc drepturi şi obligaţii procesuale;- cererea de chemare în judecată delimitează cadrul



75

procesual în care se va desf ăşura judecata, stabilindpăr ţile, obiectul şi cauza litigiului;

- păr ţile au obligaţia de a compărea în faţa instanţei,altfel putându-se ajunge la respingerea cererii canesusţinută (art.616 C.pr.civ.), suspendarea judecăţii(art.242 alin.1 pct.2 C.pr.civ.) sau judecarea cauzei în lipsapăr ţilor (art.242 alin.2 C.pr.civ.);

- păr ţile sunt obligate să stăruie în judecată, altfelputând interveni, în condiţiile legii, perimarea;

- păr ţile au dreptul şi obligaţia de a depune concluzii

în fond, în caz contrar instanţa urmând a statua numai înconsiderarea susţinerilor f ăcute prin cererea de chemare în judecată sau prin întâmpinare;

2) cererea de chemare în judecată semnifică sesizareaşi învestirea instanţei cu soluţionarea litigiului.

b) Efectele substanţ iale (de fond) provocate deintroducerea cererii de chemare în judecată sunturmătoarele:

1) întreruperea prescripţiei dreptului la acţiune. Pentru aopera o asemenea întrerupere, este necesar ă îndeplinireaanumitor condiţii, şi anume:

a) cererea de chemare în judecată, chiar dacă poartă o denumire greşită, trebuie să fie o veritabilă cerereintroductivă de instanţă, deci să tindă la învestirea unuiorgan jurisdicţional şi la recunoaşterea unui drept litigios;

b) cererea de chemare în judecată trebuie să fieefectivă, adică f ăcută în scopul de a fi admisă;

c) cererea să fie admisă printr-o hotărâre irevocabilă (căci numai astfel efectul de întrerupere a prescripţiei, iniţialprovizoriu, se definitivează);

Întinderea efectului de întrerupere a prescripţiei estelimitată sub următoarele aspecte:

a) întreruperea priveşte doar acţiunea ataşată dreptului subiectiv dedus judecăţii;

b) în regulă, întreruperea prescripţiei profită numai



76

titularului dreptului alegat şi produce efecte numai împotrivacelui care a fost chemat în judecată (pârâtului) sau a ter ţilor

care au intervenit voluntar în favoarea lui;c) întreruperea prescripţiei operează cât timp

durează judecata, încetând odată cu ultimul act deprocedur ă;

2) Cererea de chemare în judecată provoacă punerea în întârziere a pârâtului, ceea ce are următoareleconsecinţe:

a) pârâtul începe a datora daune moratorii;

b) dacă litigiul are ca obiect un bun frugifer, pârâtulposesor începe a datora fructele acestui bun;c) dacă litigiul are ca obiect predarea unui bun cert,

riscul pierii bunului trece asupra pârâtului.3) Cererea de chemare în judecată transmite

moştenitorilor unele din acţiunile strict personale ale celuidecedat, în sensul că aceste acţiuni pot fi continuate demoştenitori (ex.: acţiunea în stabilirea paternităţii, acţiunea

în tăgada paternităţii, acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă demamă, acţiunea în revocarea donaţiei pentru ingratitudine).

D) Obligaţiile instanţei la primirea cererii de chemare în judecată • Preşedintele sau judecătorul care îl înlocuieşte va verifica

dacă aceasta întruneşte condiţiile prevăzute de lege.• Dacă se constată existenţa unor lipsuri i se va pune în

vedere reclamantului să

completeze sau să

modificecererea în mod corespunzător. Completarea se va face de

îndată, iar dacă nu este posibilă în acel moment, cererease va înregistra şi i se va da păr ţii un termen scurt pentrucompletare.

• Dacă cererea a fost trimisă prin poştă, reclamantului i sevor comunica în scris lipsurile ei, pentru a le completa întermenul stabilit de preşedinte (judecător), fiind totodată

încunoştiinţat că neîndeplinirea în acest termen a



77

obligaţiilor atrage suspendarea judecăţii.• În cazul în care constată că cererea îndeplineşte cerinţele

legale, preşedintele fixează termenul de judecată, care vafi dat reclamantului în cunoştinţă sub luare de semnătur ă,dacă este prezent.

• Termenul de judecată va fi astfel stabilit încât de la dataprimirii citaţiei pârâtul să aibă la dispoziţie cel puţin 15 zilepentru a-şi pregăti apărarea, iar în pricinile urgente celpuţin 5 zile.

• Preşedintele va dispune ca pârâtul să fie citat pentru

primul termen de judecată, alături de citaţie urmând a-i ficomunicate şi o copie a cererii de chemare în judecată,precum şi copii de pe înscrisurile depuse de reclamant înprobaţiune, punându-i-se în vedere că este obligat de adepune întâmpinare cu cel puţin 5 zile înaintea judecăţii.

• Dacă pârâtul locuieşte în str ăinătate, preşedintele vaputea fixa un termen mai îndelungat, prin citaţie pârâtultrebuind informat că are obligaţia de a-şi alege domiciliul

în România, la acest domiciliu urmând a-i fi f ăcutecomunicările privind procesul. Când pârâtul nu seconformează acestei obligaţii, comunicările se vor faceprin scrisoare recomandată, recipisa de predare la poştaromână a scrisorii, în cuprinsul căreia vor fi menţionateactele ce se expediază, ţinând loc de dovadă de

îndeplinire a procedurii.• În condiţiile legii, preşedintele va putea, imediat după

primirea cererii, să încuviinţeze luarea de măsuriasigur ătorii, de asigurare a dovezilor şi pentru constatareaunei situaţii de fapt ori să dispună citarea pârâtului lainterogatoriu, precum şi să ia orice alte măsuri în legătur ă cu administrarea probelor.

Sec ţ iunea a 4-a



78

Întâmpinarea (art.115-118 C.pr.civ.)

Noţ iune: este actul de procedur ă prin care pârâtul, înainte de începerea dezbaterilor orale, î şi înf ăţişează excepţiileprocesuale, apăr ările de fond şi dovezile faţă de cerereareclamantului.

A. Conţ inutul întâmpinării

• Conform art.115 C.pr.civ., întâmpinarea trebuie să

cuprindă:a) excepţiile procesuale pe care pârâtul înţelege să leinvoce;b) r ăspunsul la pretenţiile reclamantului, inclusiv cu privire lamotivele de fapt şi drept ale cererii acestuia;c) dovezile cu care se apăr ă împotriva fiecărui capăt decerere;d) semnătura.

B. Regimul procedural al întâmpinării :

• Depunerea întâmpinării este obligatorie atât în primă instanţă, cât şi în căile de atac, afar ă de cazurile în carelegea ar prevede altfel.

• Întâmpinarea trebuie depusă în atâtea copii câţireclamanţi sunt, afar ă de cazul în care reclamanţii au un

singur reprezentant sau dacă reclamantul stă în judecată în mai multe calităţi juridice, caz în care se depune osingur ă copie.

• Întâmpinarea nu se comunică reclamantului.• Întâmpinarea trebuie depusă la dosar cu cel puţin 5 zile

înaintea termenului de judecată.

C. Sanc ţ iunea nedepunerii întâmpinării



79

• Nedepunerea întâmpinării atrage decăderea pârâtului din

dreptul de a invoca excepţii procesuale privitoare laneregularităţi procedurale săvâr şite până la momentuldepunerii întâmpinării, afar ă de excepţiile de ordinepublică (absolute).

• Atrage, de asemenea, decăderea pârâtului din dreptul dea propune probe, afar ă doar de cazul în care s-ar afla subincidenţa dispoziţiilor art.138 C.pr.civ. ori dacă reclamantul este acord cu propunerea de dovezi peste

termenul legal.• Dacă pârâtul nu este asistat sau reprezentat de avocat şi

nu a depus întâmpinare, preşedintele îi va pune învedere, la prima zi de înf ăţişare, să arate excepţiileprocesuale, probele şi toate mijloacele de apărare, carevor fi consemnate în încheierea de şedinţă. La cerereaacestui pârât, instanţa îi va acorda un termen pentrupregătirea apăr ării şi depunerea întâmpinării.

Sec ţ iunea a 5-a

Comunicarea citaţiei şi a altor acte de procedură

Noţ iune : comunicarea este actul de procedur ă şi, totodată,mijlocul tehnic de aducere la cunoştinţă a unui actprocedural îndeplinit şi care trebuie cunoscut de către păr ţi

(ex.: comunicarea cererii de chemare în judecată, a hotărârii judecătoreşti, a citaţiei).

Necesitatea, scopul şi importanţa citării păr ţilor şicomunicării actelor de procedur ă

• Conform art.85 C.pr.civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înf ăţişarea



80

păr ţilor, afar ă numai dacă legea dispune altfel; corelativ,art.107 C.pr.civ. stabileşte că preşedintele va amâna

judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea carelipseşte la termenul de judecată nu a fost citată curespectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsanulităţii. Astfel fiind, regula este citarea păr ţilor, excepţiilede la această regulă trebuind să fie expres prevăzute delege (ex.: art.581 C.pr.civ., 236 C.pr.civ.).

• Conform legii, sunt admise două excepţii de ordin generalde la regula citării:

a) dacă partea se prezintă în instanţă personal sau prinmandatar, deşi nu a fost citată sau citarea nu s-arealizat în formele prevăzute de lege, prezenţa păr ţiiacoper ă orice vicii de procedur ă (art.89 alin.2C.pr.civ.); partea este totuşi îndreptăţită să cear ă amânarea judecăţii pentru a-şi pregăti apărarea,când citaţia nu i s-a înmânat în termen;

b) partea care a fost prezentă, chiar şi prin mandatar

(“prezenţă juridică”) la unul din termenele de judecată, nu va mai fi citată la termenele următoare,ea având termen în cunoştinţă. La fel, partea care adepus cererea personal sau prin mandatar şi a luattermen în cunoştinţă. Totuşi, termenul în cunoştinţă nu operează în următoarele situaţii: în cazulredeschiderii judecăţii după ce a fost suspendată; încazul stabilirii unui termen pentru chemarea lainterogatoriu; în cazul în care procesul se repune perol; în cazul militarilor în termen şi al deţinuţilor.

• Scopul şi importanţa citării privesc necesitatea asigur ăriicontradictorialităţii şi dreptului la apărare al păr ţilor înprocesul civil.

• Scopul şi importanţa comunicării privesc fie necesitateaasigur ării dreptului la apărare al păr ţilor (ex.: comunicareacererii de chemare în judecată), fie determinareamomentului de la care începe să curgă termenul de



81

îndeplinire a unui act de procedur ă (ex.: comunicareahotărârii judecătoreşti).

C. Cuprinsul citaţiei

• Citaţia trebuie să cuprindă: 1) numărul şi data emiterii,precum şi numărul dosarului; 2) ar ătarea anului, lunii, zileişi orei de înf ăţişare; 3) ar ătarea instanţei şi a sediului ei;4) numele, domiciliul şi calitatea celui citat; 5) numele şidomiciliul păr ţii potrivnice şi felul pricinii; 6) alte menţiuni

prevăzute de lege; 7) parafa şefului instanţei şi semnăturagrefierului.

• Cu privire la menţiunile de la punctele 2,3,4 şi 7, art.89alin.2 C.pr.civ. arată expres că lipsa lor atrage nulitateacitării.

• Citaţia este un act oficial (emanând de la instanţă), un înscris cu valoare probatorie (dovedeşte îndeplinirea decătre instanţă a obligaţiei de a cita păr ţile), autentic şi

solemn.• Dovada citării se poate face exclusiv prin adeverinţa de

primire a citaţiei, iar nu şi prin alte mijloace de dovadă.

D. Comunicarea citaţiei şi a altor acte de procedur ă

• Conform art.86 C.pr.civ., comunicarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedur ă se face din oficiu, de către instanţă,

prin agenţii ei procedurali sau prin orice alt salariat alinstanţei; de asemenea, prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe în ale căror circumscripţii se află cel căruia i secomunică actul, în acest din urmă caz instanţa solicitată fiind obligată să ia de îndată măsurile necesare şi să trimită instanţei solicitante dovezile de îndeplinire aprocedurii. Când comunicarea citaţiei în aceste condiţii nueste posibilă, ea se face prin poştă prin scrisoare



82

recomandată cu dovadă de primire sau prin alt mijloc ceasigur ă transmiterea textului actului şi confirmarea primirii

acestuia.• Sub aspectul momentului până la care trebuie f ăcută

comunicarea, legea impune două reguli:1. sub sancţiunea nulităţii, citaţia trebuie comunicată

păr ţii cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată.Totuşi, termenul de 5 zile poate fi scurtat de cătreinstanţă în pricinile apreciate ca urgente;

2. nici un act de procedur ă nu poate fi comunicat în

zilele de sărbătoare legală, afar ă doar de cazurilegrabnice şi numai cu încuviinţarea prealabilă apreşedintelui.

• Sub aspectul cit ării şi comunic ării actelor de procedur ă,sunt de avut în vedere mai multe ipoteze în ceea cepriveşte locul citării, dintre care amintim:

o în cazul păr ţii domiciliate în România, citarea seface, în mod obişnuit la la domiciliul sau reşedinţa

păr ţii; ea se poate face şi în orice alt loc, însă numaicând partea primeşte citaţia:o statul, judeţul, comuna şi celelalte persoane

juridice de drept public, vor fi citaţi la sediul central aladministraţiei respective sau, în lipsă de contencios, lasediul administraţiei;o persoanele juridice de drept privat, prin

reprezentanţii lor, vor fi citate la sediul principal sau lacel al sucursalei ori, dup

ăcaz, al reprezentan

ţei;

o asociaţiile şi societăţile care nu au personalitate juridică, prin organele lor de conducere, vor fi citate lasediul administraţiei lor;o cei supuşi procedurii reorganizării judiciare şi

falimentului vor fi citaţi prin administratorul judiciar ori,după caz, lichidatorul judiciar;o cei incapabili vor fi citaţi prin reprezentanţii lor

legali. În caz de numire a unui curator special, citarea



83

se va face prin acest curator;o personalul misiunilor diplomatice şi oficiilor

consulare ale României, cetăţenii români trimişi cafuncţionari la organizaţii internaţionale, precum şimembrii lor de familie care locuiesc cu ei, aflaţi înstr ăinătate, vor fi citaţi prin Ministerul Afacerilor Externe. Cetăţenii români, alţii decât cei prevăzţi înaliniatul precedent, aflaţi în str ăinătate în interes deserviciu, vor fi citaţi prin organele centrale care i-autrimis sau în subordinea cărora se află cei care i-au

trimis;o în cazul în care prin tratate sau convenţii

internaţionale la care este parte România sau prin actenormative speciale nu se prevede o altă procedur ă, ceicare se află în str ăinătate, având domiciliul saureşedinţa cunoscută, vor fi citaţi printr-o citaţie scrisă trimisă cu scrisoare recomandată, cu dovadă deprimire;o

cei cu domiciliul sau reşedinţa necunoscută, vor ficitaţi potrivit art. 95 C.pr.civ.o moştenitorii, până la intervenirea lor în proces, vor

fi citaţi printr-un curator special, numit de instanţă;o comunicarea f ăcută unor persoane fizice aflate în

situaţii speciale implică observarea dispoziţiilr legalecare o reglementează – art. 87, 90 pct. 6 şi 10 C.pr.civ.(ex.: echipajul unui vas de comer ţ, deţinuţii, bolnaviiinternaţi în spital, incapabilii, moştenitorii până laintervenirea în proces, militarii).

E. Dovada comunicării

• Se face prin procesul-verbal întocmit de cel însărcinatcu comunicarea actelor de procedur ă.

• Elementele de conţinut ale acestui proces-verbal suntar ătate prin art.100 C.pr.civ.



84

• Acest proces-verbal este un act solemn şi autentic, elf ăcând dovadă până la înscrierea în fals cu privire la

faptele constatate personal de cel care l-a încheiat.

Sec ţ iunea a 6-a

Nulitatea actelor de procedură

A. Noţ iune: Nulitatea actului de procedur ă estesancţiunea care suprimă, în măsura stabilită prin hotărâre

judecătorească, acele efecte ale actului de procedur ă cesunt potrivnice scopului urmărit de dispoziţiile legalereferitoare la condiţiile sale de validitate.

B. Cazurile de nulitate• Art.105 C.pr.civ. consacr ă două cazuri de nulitate a

actelor de procedur ă:

1. îndeplinirea actului de o instanţă necompetentă;2. îndeplinirea actului cu neobservarea formelor

legale sau de un funcţionar necompetent .• Acest al doilea caz de nulitate presupune îndeplinirea

cumulativă a trei condiţii:a) îndeplinirea actelor de procedur ă să se fi f ăcut

cu neobservarea formelor legale, deci, generic, cu încălcarea regulilor de desf ăşurare a procesului civil

privitoare la forma actelor de procedur ă.- în această primă condiţie, înţeleasă larg, se

include şi ipoteza în care actul este îndeplinit de unfuncţionar necompetent, prin funcţionar urmând a

înţelege nu doar funcţionarul judecătoresc (grefierul), cişi orice altă persoană împuternicită de lege sau de cătreinstanţă cu îndeplinirea unor acte de procedur ă.

b) să se fi pricinuit o vătămare ca urmare a



85

îndeplinirii actului cu neobservarea formelor legale saude un funcţionar necompetent;

- prin vătămare vom înţelege atât prejudiciilemateriale, cât şi prejudiciile procesuale în sens larg,instanţa urmând a aprecia în concret existenţa vătămării;

- vătămarea poate privi atât interesele păr ţilor, câtşi cele care exced interesului păr ţilor, dar sunt înlegătur ă cu buna administrare a justiţiei (ex.:publicitateadezbaterilor; pronunţarea hotărârii în şedinţa publică);

c) vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin

anularea actului;- nulitatea r ămâne, deci, o măsur ă extremă,urmând a fi angajată doar dacă nu există alt mijlocprocedural prin care să se înlăture vătămarea, fiind devăzut şi că art.106 alin.2 C.pr.civ. stabileşte că

judecătorul va putea să dispună îndreptareaneregularităţilor săvâr şite cu privire la actele deprocedur ă.

C. Clasificarea nulităţilor

a) după finalitatea sanc ţ iunii instituite de legiuitor nulităţile pot fi:

- absolute (de ordine publică), ce intervin în cazul încălcării unor norme imperative;- relative, ce intervin în cazul încălcării unor norme

dispozitive.b) după cum sunt sau nu expres prev ăzute de lege

deosebim:- nulităţii exprese (textuale), adică cele prevăzute

formal de lege;- nulităţi virtuale (implicite), adică cele ce rezultă din

spiritul legii.Interesul practic al acestei clasificări are în vedere că încazul nulităţilor exprese vătămarea se presupune până la



86

dovada contrarie (art.105 alin.2 teza finală C.pr.civ.).c) după întinderea efectelor lor, deosebim:

- nulităţi proprii, adică cele circumscrise actului deprocedur ă f ăcut cu neobservarea formelor legale;- nulităţi derivate, produse prin iradiere de la un act

anterior nul către un act subsecvent ce a fost, prin el însuşi, valabil încheiat.d) după întinderea efectelor distructive, distingem:- nulităţi totale (afectează întregul act);- nulităţi par ţiale (afectează doar o parte a actului de

procedur ă).

D. Regimul procedural al nulităţii

• Sub aspectul modului de invocare, trebuie distins întreregimul procedural aplicabil nulităţilor absolute,respectiv nulităţilor relative, astfel:a) dacă nulitatea este absolută, ea poate fi invocată de

oricare dintre păr ţi, de instanţă din oficiu şi de cătrereprezentantul Ministerului Public când acestaparticipă la judecată; dacă nulitatea este relativă, eapoate fi invocată doar de către partea interesată;

b) dacă nulitatea este absolută, ea poate fi invocată înorice stare a pricinii; dacă nulitatea este relativă, eapoate fi invocată doar până la prima zi de înf ăţişarece urmează săvâr şirii neregularităţii şi înainte de apune concluzii în fond;

c) renunţarea la dreptul de a invoca excepţia de nulitate,precum şi confirmarea actului anulabil sau acoperireacauzei de nulitate sunt posibile doar în cazulnulităţilor relative, iar nu şi în cazul nulităţilor absolute.

• Sub aspectul mijloacelor de invocare, reţinem că nulitatea, fie ea absolută sau relativă, se invocă pe calede excepţie, dar, în condiţiile legii, poate fi invocată şi



87

pe calea apelului, recursului, contestaţiei în anulare,revizuirii şi, în cadrul executării, pe calea contestaţiei la

executare.• În sistemul nostru procesual, nulităţile sunt întotdeauna

judiciare, astfel că instanţa trebuie să constate şi să pronunţe nulitatea, aceasta neoperând de drept.

E. Efectele nulităţii actului de procedur ă

• Unele efecte ale nulităţii sunt directe, altele indirecte.

- efecte directe:a) invalidarea actului de procedur ă anulat, cuconsecinţa lipsirii lui totale sau par ţiale de efecte.Totuşi, nulitatea afectează doar funcţia procedurală aactului, el putând însă produce alte efecte (ex.: dacă cererea de chemare în judecată a fost anulată pentruun viciu de formă, mărturisirea f ăcută de reclamant încadrul ei este validă);

b) invalidarea actului dă, în anumite situaţii, dreptulde a regulariza actul viciat prin refacerea lui;- efecte indirecte:

a) uneori, nulitatea iradiază şi către alte acteprocedurale, aflate într-o relaţie de dependenţă cuactul anulat (ex.: nulitatea unei încheieripremergătoare atrage şi nulitatea hotărârii finale);b) uneori, nulitatea actului de procedur ă poate afecta

şi dreptul subiectiv (ex. cererea de apel declarat

ă

nulă nu poate fi f ăcută din nou, căci s-a împlinittermenul de apel).



88

Capitolul II

Termenele de procedur ă

Noţ iune: termenul procedural desemnează timpul stabilitpentru a se îndeplini un act de procedur ă sau în care,dimpotrivă, este interzisă îndeplinirea unui asemenea act.

Sec ţ iunea 1 –aCategorii de termene procedurale

a) după sursa (izvorul) lor, distingem:- termene legale (stabilite prin lege);- termene judecătoreşti (stabilite de instanţă sau de

preşedintele ei);- termene convenţionale (convenite de păr ţi, atunci

când legea le îngăduie – în materia arbitrajului, spre ex.).b) după caracterul (scopul) lor, distingem:- termene imperative (cele în interiorul căroratrebuie să se manifeste o anumită conduită procesuală, fie în sensul exercitării unui dreptprocesual sau îndeplinirii unui act procesual(termene imperative onerative), fie în sensulabţinerii de la exercitarea dreptului sau efectuareaactului (termene imperative prohibitive);

- termene de recomandare (cele în care este indicatsă se efectueze anumite acte de procedur ă ori să se realizeze anumite activităţi procesuale).

c) după efectul pe care îl produc, distingem:- termene absolute (obligatorii pentru păr ţi şiinstanţă, a căror nerespectare atrage lipsa devaliditate a actului de procedur ă sau decădereadintr-un drept procesual);



89

- termene relative (care nu atrag nulitatea saudecăderea, dar care pot atrage alte sancţiuni).

Sec ţ iunea a 2-a

Durata termenelor de procedură

• Orice termen presupune o durată, având un punct depornire (dies a quo) şi un punct de împlinire (dies aquem).

• De regulă, momentul de pornire este cel al comunicăriiactului de procedur ă (art.102 C.pr.civ.), afar ă decazurile când legea ar dispune altfel.

• Expres şi limitativ, legea stabileşte anumite situaţ ii deechipolenţă (echivalenţă ), când termenul curge de la unalt moment decât cel al comunicării actului deprocedur ă, astfel:

a) termenul curge, împotriva păr ţii care a cerutcomunicarea actului de procedur ă cu cealaltă parte, de la data când s-a cerut comunicarea(art.102 alin.2 C.pr.civ.);

b) termenul de apel (recurs) curge, cândcomunicarea hotărârii a fost f ăcută odată cusomaţia de executare, de la data acesteicomunicări (art.284 alin.2 C.pr.civ.);

c) dacă o parte declar ă apel (recurs) înainte de

comunicarea hotărârii, aceasta se consider ă comunicată la data depunerii cererii (art.284 alin.3C.pr.civ.)

Modul de calcul al termenelor de procedur ă:• Termenele stabilite pe ore încep să curgă de la miezul

nopţii zilei următoare.• Termenele stabilite pe zile se calculează după sistemul



90

exclusiv, pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua deplecare, nici ziua când termenul s-a împlinit. Ziua

începe la ora 0 şi se termină la ora 24 a zilei de împlinire a termenului.

• Termenele stabilite pe săptămâni, luni sau ani sfâr şesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoarezilei de plecare. Totuşi, dacă termenele, inclusiv celepe zile, se sfâr şesc într-o zi de sărbătoare legală, saucând termenul este suspendat, ele se vor prelungi până la sfâr şitul primei zile de lucru următoare. Termenul

care, începând la 29, 30 sau 31 ale lunii, sfâr şeşte într-o lună care nu are o asemenea zi, se va considera

împlinit în cea din urmă zi a lunii.

Sec ţ iunea a 3-a

Decăderea

1) Noţ iune: este sancţiunea ce are ca efect pierderea decătre parte a unui drept subiectiv procesual ca urmare aneexercitării lui sau a neefectuării unui anumit act deprocedur ă în termenul prevăzut de lege.

Not ă: nu nerespectarea oricărui termen procedural atragedecăderea, ci doar a termenelor legale, imperative, onerativeşi absolute.2) Cazurile în care intervine decăderea sunt:

a) când legea stabileşte un termen fix (cu o durată predeterminată) pentru exercitarea dreptului saupentru îndeplinirea actului procedural şi partea a lăsatsă expire acel termen (ex.: termenul de declarare aapelului sau recursului);b) când legea stabileşte o anumită etapă sau

moment procesual pentru exercitarea dreptului sau împlinirea actului, iar partea nu şi-a exercitat dreptul



91

sau nu a îndeplinit actul până la acea etapă sau laacel moment (ex.: în ipoteza prevăzută de art.132

alin.1 C.pr.civ.);c) când legea stabileşte o anumită ordine în

îndeplinirea actelor de procedur ă, iar partea nu arespectat-o (ex.: nulitatea relativă trebuie invocată laprima zi de înf ăţişare ce urmează săvâr şiriineregularităţii şi înainte de a pune concluzii în fond).

3) Ipotezele în care decăderea poate fi înl ăturat ă sunturmătoarele:

a) când legea o prevede expres (ex. art. 170 alin.(4)C.pr.civ.);b) când partea dovedeşte că a fost împiedicată să

acţioneze pe întreaga durată a termenului dintr-o împrejurare mai presus de voinţa ei;

c) când partea interesată a renunţat la dreptul de ainvoca decăderea (în cazul decăderii relative);d) când decăderea priveşte pe una din păr ţile aflate

în litisconsor ţiu conform art.48 alin.2 C.pr.civ., caz încare actul de procedur ă al coparticipantului va profitaşi păr ţii faţă de care decăderea s-a produs.

4) Regimul procedural al decăderii este acelaşi, în principiu,cu cel al nulităţii actului de procedur ă, trebuind văzut dacă norma ce stabileşte termenul este imperativă saudispozitivă.5) Efectele dec ăderii sunt, în principal, două:

a) pierderea dreptului subiectiv procesual recunoscutde lege păr ţii ce trebuia să acţioneze;b) ineficienţa actului procedural tardiv.

6) Repunerea în termen• Conform art.103 alin.1 c.pr.civ. neexercitarea oricărei

căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act deprocedur ă în termenul legal atrage decăderea, afar ă decazul când legea dispune altfel sau când partea a fost

împiedicată să acţioneze dintr-o împrejurare mai presus



92

de voinţa sa; în acest din urmă caz, actul de procedur ă se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea

împiedicării, în acelaşi termen trebuind ar ătate şimotivele împiedicării.

• În aplicarea acestor prevederi legale, rezultă că suntcondiţiile ale repunerii în termen următoarele:

a) partea să formuleze o cerere de repunere întermen în 15 zile de la încetarea împiedicării, ar ătândşi motivele care au împiedicat-o să acţioneze;b) în acelaşi termen de 15 zile partea trebuie să

îndeplinească actul;c) partea să facă dovada unei împrejur ări mai presusde voinţa sa ce a împiedicat-o să acţioneze, decicare, chiar f ăr ă a valora for ţă major ă, îi excludeculpa;

• Instanţa se pronunţă asupra cererii de repunere întermen printr-o încheiere atacabilă o dată cu hotărâreafinală.



93

Titlul IVCompetenţa instanţelor judecătoreşti

Noţ iune: semnifică ansamblul prerogativelor jurisdicţionalerecunoscute de lege instanţelor judecătoreşti.

Sec ţ iunea 1-a:

Clasificarea normelor de competenţă

Presupune următoarele distincţii:1. Norme de competenţă:

a) generală (norme care stabilesc

competenţa instanţelor judecătoreşti în raport cu a altor organe cu activitate jurisdicţională);

b) jurisdicţională (norme ce determină competenţa instanţelor judecătoreşti, unele faţă de altele).

2. Norme de competenţă jurisdicţională:a) de atribuţiune vizează repartizarea pe

verticală (ierarhică) a atribuţiilor jurisdicţionale aleinstanţelor, deci între instanţe de grade diferite);

b) teritorială (vizează repartizarea puteriide jurisdicţie între instanţe de acelaşi grad).La rândul ei competenţa de atribuţiune poate fi:

a) funcţională (după felul atribuţiilor jurisdicţionale);

b) procesuală (după natura, obiectul sau valoarealitigiului dedus judecăţii).

Natura normelor cu privire la competenţă:



94

- norme imperative (cele de competenţă generală,materială şi teritorială exlcusivă);

- norme dispozitive (normele de competenţă teritorială, altele decât cele de competenţă teritorială exclusivă).

Sec ţ iunea a 2-a

Principiile reglementării competenţei

Sunt în principal, următoarele:1. competenţa instanţelor este aceeaşi pentru toţi

(principiul exprimă egalitatea între cetăţeni).2. competenţa instanţelor este legală (adică stabilită

prin lege).3. instanţa nu poate delega justiţia (în sensul că

instanţele nu î şi pot transfera atribuţiile jurisdicţionale cătrealte organe, afar ă de cazul în care, în mod excepţional,legea ar permite aceasta).

4. instanţa î şi exercită atribuţiile de judecată numai încircumscripţia sa teritorială.

5. competenţa instanţei este subiectivată prinacţiunea civilă.

6. instanţele judecătoreşti sunt înzestrate cu

plenitudine de competenţă (însemnând că justiţia se înf ăptuieşte în regulă de către instanţele judecătoreşti).7. judecătorul acţiunii este şi judecătorul excepţiei

(însemnând că instanţa sesizată prin cererea de chemare în judecată este competentă să statueze şi asupra mijloacelor de apărare ale pârâtului).

8. accesoriul urmează soarta principalului (în sensulcă cererile accesorii şi incidentale intr ă în competenţa



95

instanţei învestite cu soluţionarea cererii principale).9. competenţa teritorială revine, în regulă, instanţei în

circumscripţia căreia se află domiciliul pârâtului.10. conflictele de competenţă se rezolvă în interiorul

sistemului instanţelor judecătoreşti.

Sec ţ iunea a 3-a

Competenţa de atribuţiune a instanţelor judecătoreşti

a) Conform art.1 C.pr.civ., judec ătoriile judecă:1) în primă instanţă, toate procesele şi cererile în afar ă de cele date prin lege în competenţa altor instanţe

Ø rezultă, deci, că judecătoriile au competenţa dea soluţiona în primă instanţă orice proces saucerere, f ăr ă a fi necesar să existe o legespecială de îndrituire cu privire la un anumit

proces sau la o anumită cerere;Ø trebuie conchis, totodată, că judecătoria este

instanţă de drept comun cât priveşte judecata înprimă instanţă.

1) plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şiale altor organe cu astfel de activitate, în condiţiilelegii

Ø atât termenul “plângeri”, cât şi cel de “hotărâri”trebuiesc înţeleşi generic, cel de “plângere”referindu-se la căile de atac în general, iar celde “hotărâre” fiind înlocuit uneori, prin legispeciale, cu cel de “dispoziţie” sau „decizie”.

3) în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.b) Conform art.2 C.pr.civ., tribunalele judecă

1) În primă instanţă:



96

a) procesele şi cererile în materie comercială alcăror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, precum şi

procesele şi cererile în această materie ale căror obiecteste neevaluabil în bani;

b) procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde de lei, cu excepţiacererilor de impăr ţeală judiciar ă, a cererilor în materiesuccesorală, a cererilor neevaluabile în bani şi a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de dreptcomun, petitorii sau, dupa caz, posesorii, formulate de

ter ţii vătămaţi în drepturile lor prin aplicarea legilor înmateria fondului funciar;c) conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin

lege în competenţa altor instanţe;d) procesele şi cererile în materie de contencios

administrativ, în afar ă de cele date în competenţa cur ţilor de apel;

e) procesele şi cererile în materie de creaţie

intelectuală şi de proprietate industrială;f) cererile pentru încuviinţarea, nulitatea saudesfacerea adopţiei;

g)cererile pentru repararea prejudiciilor cauzateprin erori judiciare săvâr şite în procesele penale;

h) cererile pentru recunoaşterea, precum şi celepentru încuviinţarea executării silite a hotărârilor date înţări str ăine.

2) ca instanţe de apel, apelurile declarate împotrivahotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă;

3) ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotrivahotărârilor pronunţate de judecătorii care nu sunt supuseapelului;

4) În orice alte materii date prin lege în competenţa lor;• Trebuie precizat că potrivit art.37 din Legea nr.

304/2004, pot fi înfiinţate tribunalele specializate pentru judecarea cauzelor civile, penale, comerciale, cu minori



97

şi familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal,cauze privind conflictele de muncă şi asigur ări sociale,

cauze în materia dreptului maritim şi fluvial sau altematerii, ele preluând cauzele de competenţatribunalului în domeniile în care sunt înfiinţate.

• Conform art.3 C.pr.civ., cur ţ ile de apel judecă:1) în primă instanţă, procesele şi cererile în materie decontencios administrativ privind actele autorităţilor şiinstituţiilor centrale;2) ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva

hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă;3) ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotrivahotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotrivahotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale care,potrivit legii nu sunt supuse apelului, precum şi în oricealte cazuri expres prevăzute de lege;4) în orice alte materii date prin lege în competenţa lor (ex.contestaţia în anulare împotriva propriilor hotărâri;

revizuirea propriilor hotărâri în anumite cazuri; unele cereride str ămutare; conflicte de competenţă etc.).• Conform art.4 C.pr.civ., Înalta Curte de Casaţ ie şi

Justi ţ ie judecă:1) recursurile declarate împotriva hotărârilor cur ţilor deapel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;2) recursurile în interesul legii;3) în orice alte materii date prin lege în competenţa sa.

Sec ţ iunea a 4-a

Competenţa teritorială:

• Esenţial, distingem între: competenţa teritorială dedrept comun (a); competenţa teritorială alternativă (b);competenţa teritorială exclusivă (excepţională)(c).



98

• a) Competenţa teritorială de drept comun

• Conform art.5 C.pr.civ., cererea de chemare în judecată se întroduce la instanţa domiciliului pârâtului (criteriuldomiciliului fiind cel principal pentru determinarea instanţeicompetente teritorial).

• Prin “domiciliu” trebuie înţeleasă locuinţa statornică sauprincipală, folosită efectiv de către pârât (domiciliul trebuie

înţeles ca situaţie de fapt).• Când domiciliul pârâtului persoană fizică nu este cunoscut

ori pârâtul îl are în str ăinătate, cererea se face la instanţareşedinţei sale din ţar ă, iar dacă nu are nici reşedinţă cunoscută, la instanţa domiciliului sau reşedinţareclamantului.

• Cererea împotriva unei persoane juridice de drept privatse face la instanţa sediului ei principal.

• Când calitatea de pârât apar ţine unei asociaţii sau

societăţi f ăr ă personalitate juridică, este competentă teritorial instanţa domiciliului persoanei căreia, potrivit

înţelegerii asociaţilor, i s-a încredinţat preşedinţia saudirecţia asociaţiei ori societăţii; în lipsa unei asemeneapersoane, este competentă instanţa domiciliului oricăruiadintre asociaţi, reclamantul putând cere însă instanţei,

într-un atare caz, să numească un curator care să reprezinte interesele asociaţilor.

•

b) Competenţa teritorială alternativă

Desemnează situaţia în care reclamantul are dreptul dea alege între mai multe instanţe deopotrivă competente

• Conform art.6 C.pr.civ., dacă pârâtul, în afar ă de domiciliulsău, are în chip statornicit o îndeletnicire profesională ori



99

una sau mai multe aşezări agricole, comerciale sauindustriale, cererea se poate face şi la instanţa locului

acelor aşezări sau îndeletniciri, pentru obligaţiilepatrimoniale şi care sunt născute sau care urmează să seexecute în acel loc.

• Conform art.7 alin.2 C.pr.civ., atunci când pârâtulpersoană juridică de drept privat are reprezentanţă,cererea împotriva acestuia se poate introduce şi lainstanţa locului unde se găseşte reprezentanţa, pentruobligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care

izvor ăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din faptesăvâr şite de acesta.

• Conform art.8 C.pr.civ., cererile îndreptate împotrivastatului, direcţiilor generale, regiilor publice, caselor autonome şi administraţiilor comerciale, se pot face lainstanţele din capitala ţării sau la cele din reşedinţa

judeţului unde î şi are domiciliul reclamantul; când maimulte judecătorii din circumscripţia aceluiaşi tribunal sunt

deopotrivă competente, cererile se introduc la judecătoriadin localitatea de reşedinţă a judeţului, iar în capitală, laJudecătoria sectorului 4.

• Conform art.9 C.pr.civ., cererea îndreptată împotriva maimultor pârâţi poate fi f ăcută la instanţa competentă pentruoricare dintre ei; dacă printre pârâţi sunt şi obligaţiaccesoriu (ex.: fidejusorii), cererea se face la instanţacompetentă pentru oricare dintre debitorii principali.

•

Conform art.10 C.pr.civ., în afar ă de instanţa domiciliuluipârâtului, mai sunt competente următoarele instanţe:a) în cererile privitoare la executarea, anularea,

rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, instanţalocului prevăzut în contract pentru executarea, fiechiar în parte, a obligaţiunii;

b) în cererile ce izvor ăsc dintr-un raport de locaţiune aunui imobil, în acţiunile în justificare sau în prestaţie



100

tabular ă, instanţa locului unde se află imobilul;c) în cererile ce izvor ăsc dintr-o cambie, cec sau bilet la

ordin, instanţa locului de plată;d) în cererile privitoare la obligaţii comerciale, instanţa

locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea alocului plăţii;

e) în cererile izvorite dintr-un contract de transport,instanţa locului de plecare sau de sosire;

f) în cererile f ăcute de ascendenţi sau descendenţipentru pensie alimentar ă, instanţa domiciliului

reclamantului;g) în cererile ce izvor ăsc dintr-un fapt ilicit, instanţa încircumscripţia căreia s-a săvâr şit acel fapt.

• Conform art.11 C.pr.civ. în materie de asigurare cerereaprivitoare la despăgubiri se poate face şi la instanţa încircumscripţia căreia se află: domiciliul asiguratului:bunurile asigurate; locul unde s-a produs accidentul.Alegerea competenţei prin convenţie este nulă dacă a fost

f ăcută înainte de naşterea dreptului la despăgubire, fiindexceptate de la aceste prevederi despăgubirile rezultatedin asigur ări maritime şi fluviale.

• Există competenţă alternativă şi atunci când păr ţile, înainte de sesizarea instanţei, au convenit o alegere dedomiciliu în favoarea reclamantului.

c) Competenţa teritorială exclusivă (zisă şi excepţională)

Prin observarea prevederilor art.19 şi 159 pct. 3 C.pr.civ., auputut fi identificate cazurile de competenţă teritorială exclusivă, dintre acestea urmând a le evidenţia peurmătoarele:• Conform art.13 C.pr.civ., cererile privitoare la bunurile

imobile se pot face numai la instanţa în circumscripţiacăreia se află nemişcătorul (este vorba de acţiuni realeimobiliare, precum acţiunea în revendicare, confesorie,



101

negatorie, posesorie etc.), cele personale imobiliareurmând competenţa stabilită de art. 10 pct.1 şi 2

C.pr.civ.).• Conform art.14 C.pr.civ., în materie de moştenire sunt de

competenţa instanţei celui din urmă domiciliu aldefunctului:

- cererile privitoare la validitatea sau executareadispoziţiilor testamentare (ex.: cererea în anulareaunui testament, cererea pentru constatarea validităţiiunui testament);

- cererile privitoare la moştenire, precum şi celeprivitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-areavea unul împotriva altuia (ex.: cererea pentruanularea certificatului de moştenitor, petiţia deereditate, raportul donaţiilor, partajul succesoral);

- cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia din moştenitori sau împotrivaexecutorului testamentar (ex. acţiunea legatarului

pentru predarea legatului).• Conform art.15 C.pr.civ., cererile în materie de societate,

până la sfâr şitul lichidării în fapt, sunt de competenţainstanţei locului unde societatea î şi are sediul principal(este vorba de cereri între asociaţi ori ale asociaţilor încontra societăţii).

• Conform art.16 C.pr.civ., cererile în materia reorganizării judiciare şi falimentului sunt de competenţa tribunalului în

circumscripţia căruia se află sediul principal al debitorului.• Competenţa teritorială este exclusivă şi în cauzele cuprivire la starea şi capacitatea persoanelor (precumcererile privind divor ţul, încuviinţarea adopţiei, declarareadispariţiei unei persoane ori a mor ţii, cererea în anulareahotărârii care declar ă moartea unei persoane, nulitateacăsătoriei, stabilirea paternităţii copilului din afaracăsătoriei, tăgada paternităţii, stabilirea filiaţiei faţă de



102

mamă etc.).• În materie necontencioasă.

Sub aspectul caracterului normelor de competenţă reţinemcă:

Ø Sunt imperative normele de competenţă generală,materială şi teritorială exclusivă.

Ø Sunt dispozitive normele de competenţă teritorială privitoare la bunuri, afar ă de ipotezele prevăzute de

art.13-16 C.pr.civ.

Cuprinderea competenţei instanţei poate fi identificată dinperspectiva următoarelor reguli:

1) judecătorul acţiunii este şi judecătorul excepţiei;2) judecătorul acţiunii este, în regulă, şi judecătorul

cererilor incidentale.

Sec ţ iunea a 5-a

Prorogarea competenţei instanţelor

• Desemnează extinderea în temeiul legii, al unei

hotărâri judecătoreşti ori al convenţiei păr ţilor, acompetenţei unei instanţe judecătoreşti, aceastadobândind aptitudinea de a soluţiona procese saucereri cu privire la care nu posedă, obişnuit,competenţă de soluţionare.

• Poate fi: - judecătorească (dispusă printr-o hotărâre aautorităţii jurisdicţionale) (a);

- legală (când legea însăşi dispune



103

extensiunea competenţei) (b);- convenţională ( numită şi voluntar ă, fiind cea

decisă de păr ţi oral sau în scris, explicit sauimplicit) (c).

a) Prorogarea judec ătoreasc ă de competenţă estereprezentată de următoarele cazuri:

1) conform art.23 C.pr.civ., când din pricina unor împrejur ări excepţionale, instanţa competentă este împiedicată un timp mai îndelungat să funcţioneze, Înalta

Curte de Casaţie şi Justiţie , la cererea păr ţii interesate, vadelega o altă instanţă de acelaşi grad, care să judecepricina.

2) conform art.30 alin.2 şi 33 alin.1 C.pr.civ. cânddin pricina recuzării nu se poate alcătui completul de

judecată, instanţa superioar ă învestită cu judecareacererii de recuzare va dispune, dacă va socoti cererea

întemeiată, trimiterea cauzei spre judecare la o altă

instanţă decât cea învestită iniţial.3) conform art.37-40 C.pr.civ., admiterea uneicereri de str ămutare are drept consecinţă trimiterea priciniispre judecată unei alte instanţe de acelaşi grad.

4) conform art.312 alin.5 C.pr.civ., dacă instanţa acărei hotărâre a fost recurată a soluţionat procesul f ăr ă aintra în cercetarea fondului ori judecata s-a f ăcut în lipsapăr ţii care nu a fost regulat citată atât la administrareaprobelor cât şi la dezbaterea fondului, instanţa de recurs,casând hotărârea, va putea trimite cauza unei alte instanţedecât cea care a judecat fondul, dar de acelaşi grad.

5) conform art.313 C.pr.civ., Înalta Curte deCasaţie şi Justiţie, în caz de casare, poate trimite cauzaspre o nouă judecată, atunci când interesele buneiadministr ări a justiţiei o cer, unei alte instanţe de acelaşigrad

6) conform art.169 alin.4 C.pr.civ., când



104

administrarea dovezilor urmează să se facă în altă localitate, ea se va îndeplini, prin delegaţie, de către o

instanţă de acelaşi grad sau chiar mai mică în grad dacă în localitate nu există instanţă de acelaşi grad.

b) Prorogarea legal ă de competenţă

• Intervine în cazurile ar ătate anume de lege, putând fiindirectă (când rezultă, prin ricoşeu, din conexitateaexistentă între cererea introductivă şi cererile incidentale

sau accesorii) ori directă (când vizează cereri ce pot ficonsiderate, prin ele însele, ca fiind independente faţă de cererea introductivă).Apar ţin primei categorii:- ipoteza prevăzută de art.9 C.pr.civ., evocată în

contextul prezentării cazurilor de competenţă alternativă;

- ipoteza prevăzută de art.17 C.pr.civ., conform căreia

cererile accesorii şi incidentale sunt în cădereainstanţei competente să judece cererea principală.Apar ţin celei de-a doua categorii:- conexitatea, reglementată de art.163 C.pr.civ. şi

desemnând posibilitatea întrunirii mai multor cauzece se află înaintea aceleiaşi instanţe sau la instanţedeosebite, de acelaşi grad, în care sunt aceleaşipăr ţi sau chiar împreună cu altele şi al căror obiect şicauză au între ele o strânsă legaătur ă.

c) Prorogarea convenţ ional ă (voluntar ă ) de competenţă

• Din coroborarea prevederile art.159 pct.3 şi 19 C.pr.civ.se poate trage concluzia că prorogarea convenţională acompetenţei este îngăduită doar în pricinile privitoare labunuri, altele însă decât cele ar ătate de art.13-16C.pr.civ.



105

• Condiţiile de fond şi formă cerute pentru existenţavalabilă a convenţiei de prorogare a competenţei sunt:

- păr ţile să aibă capacitatea de a sta în justiţie;- consimţământul lor să fie liber şi neviciat;- instanţa aleasă să nu fie necompetentă absolut;- prin acordul lor păr ţile să determine în mod clar şi

precis instanţa pe care o desemnează;- să nu se deroge de la norme legale imperative.

Sec ţ iunea a 6-a

Incidente cu privire la competenţă

• • Avem în vedere următoarele incidente: conflictul de

competenţă (a); necompetenţa instanţei sesizate (b);litispendenţa (c); conexitatea (d).

a) Conflictul de competenţă( art.20-23 C.pr.civ.)Ø Noţ iune:Înţelegem prin conflict de competenţă

situaţia în care două sau mai multe instanţe judecătoreşti ori acestea şi unul sau mai multeorgane cu activitate jurisdicţională se socotescdeopotrivă competente să soluţioneze o unică pricină cu care fiecare a fost sesizată ori, dimpotrivă, cândtoate se consider ă necompetente, declinându-şi

reciproc competenţa.Prima ipoteză desemnează conflictul pozitiv decompetenţă, cea de-a doua conflictul negativ decompetenţă.

Ø Raţiunea soluţionării conflictului de competenţă rezidă în necesitatea de a obţine o hotărâre

judecătorească (în cazul conflictului negativ),respectiv în necesitatea de a se evita pronunţarea



106

unor hotărâri contradictorii ( în cazul conflictuluipozitiv).

Ø Condiţiile conflictului de competenţă sunt:- două sau mai multe instanţe ori organe cu

activitate jurisdicţională să fie sesizate cu judecareaaceleiaşi cereri;

- cererile să fie în curs de judecată;- cererile să fie de aceeaşi natur ă procedurală,

neputând exista conflict între o acţiune contencioasă şio cerere necontencioasă sau între o cerere formulată în

condiţiile dreptului comun şi o cerere de ordonanţă preşedinţială;- litigiile să se afle pe rolul instanţelor române;- excepţia regulatorului de competenţă trebuie să

fie ridicată în faţa tuturor instanţelor învestite cusoluţionarea aceleiaşi cauze; în cazul conflictuluinegativ, este necesar şi ca hotărârile de declinarereciprocă a competenţei să fi devenit irevocabile;

- una dintre instanţele învestite trebuie să fiecompetentă să judece cauza, căci dacă nici una dintreele nu este competentă, cererea regulatorului decompetenţă urmează a fi respinsă, păr ţile trebuind să-şi

îndrepte acţiunea la instanţa competentă.• Instanţa înaintea căreia s-a ivit conflictul este

obligată să suspende din oficiu orice altă procedur ă în cauză, urmând a înainta dosarul instanţei în dreptsă hotărască asupra conflictului.

• Instanţa chemată să pronunţe regulatorul decompetenţă este cea superioar ă şi comună instanţelor aflate în conflict, astfel:

- conflictul ivit între două judecătorii dincircumscripţia aceluiaşi tribunal se judecă de aceltribunal;

- dacă cele două judecătorii nu apar ţin aceluiaşitribunal ori dacă conflictul s-a născut între o



107

judecătorie şi un tribunal sau între două tribunale,competenţa îi revine cur ţii de apel de care apar ţin

instanţele în conflict;- conflictul ivit între două instanţe care nu se

găsesc în circumscripţia aceleiaşi cur ţi de apel, precumşi conflictul ivit între două cur ţi de apel, se judecă de

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;- eventualul conflict ivit între Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie şi o altă instanţă se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

• Instanţa competentă să judece conflictul va hotărî încamera de consiliu, f ăr ă citarea păr ţilor, cu drept derecurs în termen de 5 zile de la comunicare.

b) Necompetenţa instanţei sesizate• Atunci când o cauză este în curs de judecată,

necompetenţa instanţei sesizate se invocă pe caleaexcepţiei de necompetenţă.

•

Din punctul de vedere al subiecţilor procesuali care opot invoca, excepţia de necompetenţă poate firidicată de oricare dintre păr ţi, de către instanţa dinoficiu ori procuror când participă la judecată, (atuncicând norma de competenţă încălcată esteimperativă), respectiv numai de către pârât, (în cazul

încălcării unei norme dispozitive de competenţă).• Conform art.158 C.pr.civ., invocarea excepţiei de

necompetenţă trebuie însoţită de motivarea excepţieişi de ar ătarea instanţei ori organului cu activitate jurisdicţională competent.

• Când normele de competenţă încălcate sunt deordine publică, necompetenţa se poate invoca înorice fază a judecăţii, deci chiar pentru întâia oar ă înapel sau recurs; când normele încălcate suntdispozitive, necompetenţa poate fi invocată de către



108

pârât in limine litis.• În aplicarea principiului potrivit căruia judecătorul

acţiunii este şi judecătorul excepţiei, instanţa învestită cu soluţionarea cererii introductivesoluţionează şi excepţia de necompetenţă. Soluţiainstanţei poate fi aceea a respingerii excepţiei (caz încare va trece la soluţionarea pe fond a litigiului,urmând ca excepţia să poate fi reexaminată însoluţionarea căilor de atac), respectiv de admitere aei (situaţie în care, declarându-se necompetentă,

instanţa va trimite dosarul instanţei competente ori,după caz, unui alt organ cu activitate jurisdicţională;

într-o atare ipoteză, hotărârea este susceptibilă derecurs, termenul pentru exercitarea acestei căi deatac fiind de 5 zile şi curgând de la pronunţare).

Dacă se constată că, în cauză, competenţaapar ţine unui organ al statului f ăr ă activitate

jurisdicţională, instanţa nu va pronunţa declinarea

competenţei, ci va hotărî respingerea cererii cainadmisibilă; când se constată că ea apar ţine unuiorgan de jurisdicţie dintr-un alt stat, instanţa, admiţândexcepţia, va respinge cererea ca nefiind de competenţainstanţelor române.

c) Litispendenţa• Noţ iune: litispendenţa desemnează situaţia

procedurală

ce rezultă

din faptul că

mai multeinstanţe deopotrivă competente au fost sesizate cuaceeaşi pricină, deci în condiţii de deplină identitatecu privire la păr ţi, obiect şi cauză.

• Excepţia poate fi ridicată de păr ţi sau de instanţă dinoficiu în orice stare a pricinii, în faţa instanţelor defond (primă instanţă şi apel, însă nu şi recurs).

• Dacă excepţia se admite, dosarul cauzei se va trimite



109

instanţei mai întâi învestite, iar în cazul când pricinilese află în judecata unor instanţe de grade deosebite,

la instanţa cu grad mai înalt. Instanţa nu are dreptulde a verifica oportunitatea reunirii, ci doar identitatea

între cauze.• Dacă excepţia se respinge, instanţa va reţine cauza

pentru judecare, încheierea prin care s-a hotărâtrespingerea excepţiei putând fi atacată numai o dată cu hotărârea finală ce se va pronunţa în cauză.

d) Conexitatea• Noţ iune:conexitatea desemnează situaţia

procedurală caracterizată prin întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiaşi instanţe sauinstanţe deosebite de acelaşi grad, în care suntaceleaşi păr ţi sau chiar împreună cu alte păr ţi şi alcăror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătur ă.

• Spre deosebire de situaţia de litispendenţă,

identitatea cauzelor nu este cerută, fiind suficientă existenţa unei legături între pricini care, dinperspectiva unei mai bune administr ări a justiţiei, să

justifice judecarea lor împreună.• Alături de cerinţa oportunităţii conexării, este necesar

totodată ca pricinile să se afle pe rolul aceleaşiinstanţe sau al unor instanţe diferite, însă de acelaşigrad, ceea ce implică şi consecinţa că reunirea nu

este posibilă cu privire la pricini aflate pe rolul unor instanţe de grade diferite.• Instanţa este în drept să aprecieze oportunitatea

conexării, putând să respingă excepţia (caz în careva continua judecata) ori să o admită (trimiţândpricina spre reunire cu aceea aflată pe rolul instanţeimai întâi învestită, cu excepţia cazului în care păr ţilesolicită, în comun, trimiterea la una din celelalte



110

instanţe). Când însă excepţia este admisă şi una dinpricini este dată în competenţa de ordine publică a

uneia dintre instanţe, reunirea se va face în modobligatoriu la aceasta. Cauzele conexate vor fi

judecate împreună, pronunţându-se o unică hotărâre, cu excepţia situaţiei în care, pentru a evitatergiversarea judecăţii, instanţa hotăr ăştedisjungerea.



111

Titlul V

Participanţii la judecată

• Este vorba, în principal, de: instanţă; păr ţi; procuror;avocat.

Capitolul I

Instan ţ a

•

În sens larg, derivat din raportul dintre puterile statului,prin “instanţe judecătoreşti” se desemnează o anumită autoritate publică (cea judecătorească) chemată să

înf ăptuiască justiţia (judecătorii, tribunale, tribunalespecializate, cur ţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şiJustiţie).

• În sens restrâns, derivat din activitatea de judecată, prin„instanţă” se înţelege o structur ă internă a unui organ

judecătoresc căreia i se atribuie soluţionarea unui litigiudeterminat (în acest caz termenul „instanţă”desemnează un anume judecător sau complet de

judecată).

Sec ţ iunea 1-a



112

Incidente cu privire la compunerea instanţei

Este vorba despre: greşita compunere a instanţei (a);incompatibilitate (b); recuzare (c); abţinere (d).

a. Greşita compunere a instanţei

• Noţ iune: desemnează situaţia în care completul ar cuprinde un număr mai mare sau mai mic decât celstabilit de lege pentru judecarea unei anumite cauze.• Normele ce stabilesc compunerea instanţei au

caracter imperativ, astfel că încălcarea lor poate fiinvocată pe cale de excepţie de către oricare dintrepăr ţi, procuror când participă la judecată sau instanţadin oficiu, în orice stare a pricinii.

b. Incompatibilitatea (art.24 C.pr.civ., art.105 dinLegea nr.161/2003):

• În sens larg, termenul “incompatibilitate”desemnează imposibilitatea judecătorului de a mai

îndeplini şi alte funcţii publice sau private, cu excepţiafuncţiilor didactice în învăţământul superior sau deformator în cadrul Institutului Naţional al Magistraturiisau Şcolii naţionale de Grefieri.• În sens restrâns, desemnează situaţiile expres

prevăzute de lege când un judecător nu poate luaparte la judecarea unui anumit proces. Acest sens alincompatibilităţii urmează a-l avea în vedere încontinuare.• Cazurile de incompatibilitate sunt:

- judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-opricină nu poate participa la judecarea aceleiaşipricini în apel sau recurs;



113

- judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-opricină nu poate participa la judecarea acelei

pricini în cazul în care, în urma controlului judiciar, s-a dispus casarea cu trimitere şirejudecarea cauzei;

- nu poate participa la soluţionarea unei pricini, ca judecător, acela care a fost martor, expert sauarbitru în aceeaşi pricină;

- magistraţii nu pot participa la judecarea uneicauze în calitate de judecător sau procuror, dacă

sunt soţi sau rude până la gradul IV inclusiv, între ei;- magistraţii nu pot participa la judecarea unei

cauze în calitate de judecător sau procuror, dacă ei, soţii sau rudele până la gradul IV inclusiv auvreun interes în cauză;

- magistratul nu poate participa, în calitate de judecător sau procuror, la judecarea unei cauze

în căile de atac, atunci când soţul sau ruda până la gradul IV inclusiv a magistratului a participat,ca judecător sau procuror, la judecarea în fond aacelei cauze;

• Incompatibilitatea poate privi doar judecătorul şi,atunci când legea impune, procurorul, însă nu şi altparticipant la procesul civil.• Normele privitoare la incompatibilitate sunt

imperative, astfel că

excepţia de incompatibilitate are

regimul juridic specific excepţiilor absolute.• Hotărârea pronunţată de un judecător incompatibil

este nulă absolut.• Admiterea sau respingerea excepţiei de

incompatibilitate se face prin încheiere; în caz derespingere a excepţiei, încheierea este susceptibilă de atacare cu apel (recurs) doar odată cu fondul; în



114

caz de admitere, judecătorul este înlăturat dincomplet.

c. Recuzarea (art.27-36 C.pr.civ.):• Noţ iune: desemnează instituţia prin care partea

interesată poate cere îndepărtarea din completul de judecată a unuia sau a mai multor judecători întrucâtare suspiciuni cu privire la obiectivitatea acestora, dar şi, în anumite cazuri, îndepărtarea din completul de

judecată a magistratului asistent, procurorului sau

grefierului.• Cazurile în care se poate solicita recuzarea pot fi

grupate având în vedere: afecţiunea judecătorului,interesul lui personal, ura (vr ă jmăşia), amorul propriu. Afec ţ iunea rezultă din următoarele împrejur ări:

- judecătorul este soţ, rudă sau afin până la alpatrulea grad inclusiv cu vreuna dintre păr ţiori cu avocatul sau mandatarul unei păr ţi;

- judecătorul este căsătorit cu fratele ori sorasoţului uneia dintre persoanele de mai sus;- soţul în viaţă al judecătorului şi nedespăr ţit

este rudă sau afin al uneia din păr ţi până la alpatrulea grad inclusiv sau dacă, fiind încetatdin viaţă ori despăr ţit, au r ămas copii.

Interesul rezultă din următoarele împrejur ări:- judecătorul, soţul său, ascendenţii ori

descendenţii lor au vreun interes în judecarea

pricinii;- judecătorul a părimit daruri sau f ăgăduieli de

daruri ori altfel de îndatoriri de la una dinpăr ţi;

- judecătorul este tutore sau curator al uneiadin păr ţi;

- judecătorul, soţul sau rudele lor până lagradul al patrulea inclusiv are o pricină



115

asemănătoare cu aceea care se judecă saudacă au o judecată la instanţa unde una din

păr ţi este judecător.Ura (vr ăşmăşia) rezultă din următoarele împrejur ări:

- dacă între judecător, soţul sau rudele lor până la al patrulea grad inclusiv şi una dinpăr ţi, a existat o judecată penală, în timp de 5ani înaintea recuzării;

- dacă există vr ă jmăşie între el, soţul sau unadin rudele sale până la al patrulea grad

inclusiv şi una din păr ţi, soţii sau rudeleacestora până la gradul al treilea inclusiv. Amorul propriu (orgoliul profesional):

- dacă judecătorul şi-a spus părerea cu privirela pricina ce se judecă.

• Condi ţ iile de fond ale recuzării sunt:- să existe un proces născut şi actual;

- propunerea de recuzare să fie motivată;- propunerea de recuzare să se facă pentru fiecare judecător în parte; este însă inadmisibilă recuzarea tuturor judecătorilor unei secţii sau ai

întregii instanţe;- propunerea trebuie să vizeze un judecător,procuror, magistrat-asistent sau grefier, iar nu unalt participant la proces;

- propunerea de recuzare trebuie f ăcută înainte de începerea oricărei dezbateri, iar dacă motivele derecuzare s-au ivit după începerea dezbaterilor,partea trebuie să solicite recuzarea de îndată cemotivele îi sunt cunoscute.

• Condi ţ iile de formă ale recuzării sunt:- recuzarea trebuie f ăcută în scris sau verbal;- când recuzarea se cere prin reprezentant, acesta



116

trebuie să aibă împuternicire specială, recuzareafiind un act de dispoziţie procesuală.

• Competenţ a soluţionării cererii de recuzare îiapar ţine instanţei învestite cu judecarea cereriiprincipale, în alcătuirea căreia nu poate însă să intre

judecătorul recuzat.• Când din pricina recuzării nu se poate alcătui

completul de judecată, când sunt recuzaţi toţi judecătorii instanţei sau ai unei secţii sau cândcererea de recuzare a judecătorilor instanţei ierarhic

superioare a fost depusă la instanţa care soluţionează litigiul, cererea de recuzare va fi judecată de această din urmă instanţă.• Regimul procedural al cererii de recuzare are în

vedere următoarele:- propunerea de recuzare poate fi f ăcută de oricaredintre păr ţile procesului;

- recuzarea operează, în principiu, numai în

materie contencioasă, iar nu şi în materiegraţioasă ;- recuzarea poate fi solicitată înaintea oricăreiinstanţe sau jurisdicţii (civilă, penală, decontencios administrativ);

- recuzarea nu este de ordine publică, astfel că păr ţile nu sunt obligate să o invoce;

- instanţa hotăr ăşte asupra cererii de recuzare în

camera de consiliu, f ăr ă prezenţa păr ţilor,ascultându-l pe judecătorul recuzat;- nu este admis interogatoriul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare;

- asupra cererii de recuzare instanţa hotăr ăşte prin încheiere care se pronunţă în şedinţă publică.

• Efectele cererii de recuzare şi ale admiterii ei sunt, înprincipal, următoarele:



117

- pe timpul desf ăşur ării procedurii de recuzare nuse va face niciun act de procedur ă;

- dacă cererea este admisă, judecătorul se varetrage de la judecarea pricinii;

- prin încheierea de admitere a cererii se va ar ăta în ce măsur ă actele îndeplinite de judecătorulrecuzat urmează a fi păstrate;

- în cazurile în care cererea este soluţionată şiadmisă de instanţa superioar ă în condiţiileart.33 C.pr.civ., ea va dispune trimiterea pricinii

la o instanţă de acelaşi grad;- când cererea de recuzare este f ăcută cu rea-credinţă, instanţa îl va sancţiona pe solicitant cuamendă în sumă de 50-700 lei, după cum, lacererea păr ţii interesate, îl va putea obliga şi laplata de despăgubiri.

• În ce priveşte c ăile de atac împotriva încheierii date în materie de recuzare, reţinem că:

- încheierea prin care s-a încuviinţat recuzareanu este supusă niciunei căi de atac;- încheierea prin care s-a respins cererea este

atacabilă o dată cu fondul. Dacă instanţasuperioar ă de fond constată că recuzarea a fostpe nedrept respinsă, ea va reface toate acteleşi dovezile administrate la prima instanţă.

d. Abţinerea (art.25,26 C.pr.civ.)• Conform art.25 C.pr.civ., judecătorul care ştie că

există un motiv de recuzare în privinţa sa este dator să îl înştiinţeze pe şeful lui şi să se abţină de la

judecarea pricinii.• Rezultă, deci, că abţinerea este o autorecuzare,

motivele de abţinere fiind identice cu cele derecuzare.



118

• Procedura de judecată a cererii de abţinere esteaceeaşi cu cea aplicabilă cererii de recuzare.

• Încheierea prin care s-a încuviinţat sau respinsabţinerea nu este supusă niciunei căi de atac.

Sec ţ iunea a 2-a

Incidente cu privire la instanţa sesizată

•

Avem în vedere, ca asemenea incident procedural,str ămutarea pricinilor.• Str ămutarea reprezintă instituţia procesuală prin care oinstanţă competentă potrivit regulilor de competenţă este,

în considerarea anumitor elemente de fapt, desesizată de judecarea unui litigiu în favoarea unei alte instanţe deacelaşi grad.• Motivele de str ămutare sunt următoarele:

- când una dintre păr ţi are două rude sau afini până laal patrulea grad inclusiv printre magistraţii sauasistenţii judiciari ai instanţei;

- când există bănuială legitimă (conform art.37 alin.2C.pr.civ., bănuiala este socotită legitimă ori de câte orise poate presupune că impar ţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejur ărilor pricinii, calităţiipăr ţilor sau vr ă jmăşiilor locale);

- când este necesar ă str ămutarea din motive de

siguranţă publică (constituie motive de siguranţă publică acele împrejur ări care creează presupunereacă judecata procesului la instanţa competentă ar putea produce tulburarea ordinii publice).

• Regimul procedural specific str ămutării este următorul:- str ămutarea pentru rudenie sau afinitate ori pentru

bănuială legitimă poate fi cerută de oricare parteinteresată;



119

- str ămutarea pentru siguranţă publică poate fi cerută numai de procurorul de la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;- cererea de str ămutare întemeiată pe motive de

rudenie sau afinitate se depune şi este judecată deinstanţa imediat superioar ă;

- cererea întemeiată pe bănuială legitimă sau siguranţă publică se depune şi este judecată de Înalta Curte deCasaţie şi Justiţie;

- cererea de str ămutare trebuie f ăcută în scris, trebuie

motivată şi probată;- cererea se judecă în camera de consiliu, cu citareapăr ţilor;

- instanţa învestită cu judecarea cererii de str ămutarepoate dispune suspendarea judecării pricinii a căreistr ămutare s-a cerut, comunicând de urgenţă această măsur ă instanţei respective;

- instanţei competente să soluţioneze cererea de

str ămutare nu i se trimite dosarul pricinii, însă aceasta îl poate solicita;- instanţa se pronunţă asupra cererii de str ămutare

printr-o hotărâre ce nu trebuie motivată;- hotărârea asupra str ămutării va ar ăta în ce măsur ă

actele îndeplinite de instanţă înainte de str ămutareurmează să fie păstrate;

- când instanţa a săvâr şit acte de procedur ă sau aprocedat între timp la judecarea pricinii, actele deprocedur ă îndeplinite ulterior str ămutării, precum şihotărârea pronunţată, sunt desfiinţate de drept caefect al admiterii cererii de str ămutare;

- hotărârea asupra str ămutării nu este supusă apeluluişi nici recursului.



120

Capitolul II

P ăr ţ ile

De esenţa procedurii contencioase este existenţa unconflict de interese între două sau mai multe persoane. Prinurmare, deosebim între reclamant (cel care introducecererea de chemare în judecată, promovând acţiunea civilă)şi pârât (cel împotriva căruia este pornită acţiunea).

Sec ţ iunea 1-a

Reprezentarea în justiţie

• Noţ iune: există reprezentare în justiţie atunci când un

ter ţ a primit împuternicirea şi sarcina de a acţiona în justiţie în locul, interesul şi pe seama uneia dintrepăr ţile cauzei.

• În raport cu obiectul ei, reprezentarea se prezintă subdou ă aspecte:- ea poate avea ca obiect exercitarea acţiunii în justiţie, în numele şi pentru titularul dreptului la acţiune;

- ea poate avea ca obiect doar îndeplinirea unor actede procedur ă.

• Reprezentarea în exercitarea acţiunii, ca şireprezentarea în îndeplinirea anumitor acte deprocedur ă, trebuie să îndeplinească o condiţie de fond(a) şi o condiţie de formă (b).

a) Condi ţ ia de fond a reprezentării o constituie puterea dea reprezenta pe un altul, astfel că reprezentantul trebuie să dovedească dobândirea acestei puteri, precum şicuprinderea (întinderea) ei. Atunci când reprezentantul nu



121

face dovada calităţii sale de reprezentant, instanţa îi vaputea da un termen pentru a aduce dovezile necesare, după

care va putea anula cererea sau, după caz, actul proceduralsăvâr şit;Ø Excepţia lipsei calităţii de reprezentant este una de

fond, absolută şi peremptorie;Ø Puterea de a acţiona în justiţie în numele şi pe seama

altuia poate avea un fundament legal (părinţi, tutore,curator); un fundament judiciar (când este stabilită prinhotărâre judecătorească, precum în cazul sechestrului

judiciar, al lichidatorului în cazul falimentului); sau unfundament convenţional (cazul reprezentării prinmandatar avocat sau neavocat).

b) Condi ţ ia formal ă a reprezentării are în vedere indicareaexpresă de către reprezentant a acestei calităţi a lui, anumelui său, precum şi a numelui şi domiciliului celuireprezentat.

• Dintre elementele de regim procedural specifice

reprezentării judiciare menţionăm:- împuternicirea pentru reprezentarea judiciar ă trebuief ăcută prin înscris sub semnătur ă legalizată sau, cândprocura este dată unui avocat, semnătura va ficertificată potrivit legii avocaţilor. Dreptul dereprezentare în judecată mai poate fi dat şi prindeclaraţie verbală în faţa instanţei;

- mandatul de reprezentare în proces este unul intuitu personae, astfel că: el va înceta prin decesulmandatarului; nu este posibil ca mandatarul să substituie un submandatar f ăr ă acordul mandantelui;

- mandatul nu încetează prin decesul mandantelui şinici dacă acesta a devenit incapabil, el dăinuind până la retragerea lui de către moştenitori sau de cătrereprezentantul legal al incapabilului;

- în principiu, mandatul este unul general, dat pentrutoate actele de procedur ă, f ăr ă însă a cuprinde şi



122

actele de dispoziţie (recunoaşteri de drepturi,renunţări la judecată sau drept, încheierea unei

tranzacţii). Mandatul poate fi însă şi restrâns la uneleacte procedurale;

- mandatul este revocabil, însă revocarea nu poate fiopusă celeilalte păr ţi decât de la comunicarea faptuluirevocării, cu excepţia cazului când revocarea a fostf ăcută în şedinţa de judecată, în prezenţa păr ţii;

- mandatarul poate renunţa la mandat, însă el estedator să-l înştiinţeze atât pe mandant, cât şi instanţa,

cu cel puţin 15 zile înainte de termenul de judecată sau de împlinirea termenelor pentru exercitarea căilor de atac;

- cu excepţia cazurilor în care mandatarul a depăşitlimitele împuternicirii sale, mandantele este ţinut asuporta toate consecinţele ce rezultă din actele

îndeplinite de mandatar;- avocatul care a asistat-o pe una din păr ţi la judecarea

cauzei poate, chiar f ăr ă mandat, să facă orice actepentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şicare s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poatesă exercite căile de atac împotriva hotărârii, actele deprocedur ă urmând însă a se îndeplini numai faţă departea însăşi;

- dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unavocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prinavocat, cu excepţia consilierului juridic care, potrivitlegii, reprezintă partea;

- asistarea de către avocat nu este cerută doctorilor daulicenţiaţilor în drept când ei sunt mandatari în pricinilesoţului sau rudelor până la al patrulea grad inclusiv;

- asistarea de către avocat nu este cerută nici la judecătorii, când partea este reprezentată prin soţ saurudă până la al patrulea grad inclusiv;

- când dreptul de reprezentare izvor ăşte din lege sau



123

dintr-o hotărâre judecătorească, asistareareprezentantului de către avocat nu este obligatorie.

Sec ţ iunea a 2-a

Litisconsorţiul (coparticiparea procesuală)

•

Noţ iune: reprezintă reunirea, ce poate fi activă (maimulţi reclamanţi), pasivă (mai mulţi pârâţi) sau mixtă (mai mulţi reclamanţi şi pârâţi), în acelaşi proces, de la

începutul sau intervenită doar în cursul lui, a mai multor persoane care acţionează sau împotriva cărora seacţionează în aceeaşi calitate.

• Condi ţ iile litisconsor ţiului sunt:- litisconsor ţiu poate exista atunci când obiectul pricinii

este un drept sau o obligaţie comună sau cânddrepturile sau obligaţiile păr ţilor au aceeaşi cauză ;

- între cei aflaţi în litisconsor ţiu trebuie să existe olegătur ă de interese;

- litisconsor ţiul nu poate exista decât în cadrulprocesului civil, indiferent de fazele acestuia (deci nuanterior procesului ori ulterior lui);

- prorogarea competenţei instanţei ca urmare aconstituirii litisconsor ţiului nu poate trece de limitele

stabilite prin normele imperative de competenţă;- litisconsor ţiul este posibil înlăuntrul aceluiaşi sistem al

normelor de procedur ă, deci al unor norme care nusunt esenţial diferite.

• Putem identifica două forme principale alelitisconsor ţiului: litisconsor ţiu simplu (a); litisconsor ţiunecesar (b).

a) Litisconsor ţiul simplu este esenţialmente facultativ,



124

el rezultând din reunirea voluntar ă a mai multor persoane având aceeaşi calitate procesuală

(reclamante sau pârâte) şi sprijinindu-se pe un titlu juridic comun sau pe titluri analoage ori pe fapte totalsau par ţial identice, pentru a acţiona sau a se apăra

în comun.b) Litisconsor ţiul necesar este întâlnit atunci când

coparticipanţii se află într-o legătur ă juridică cereclamă soluţionarea litigiului printr-o hotărâreuniformă (unitar ă) în privinţa tuturor, indiferent dacă

ea este în profitul sau în dezavantajul lor.• Regulile func ţ ionale ale litisconsor ţiului implică

observaţia că în materia litisconsor ţiului regula este aceea adivizibilităţii judecăţii (a independenţei procesuale) în privinţafiecăruia dintre coparticipanţi, ceea ce poate fi rezumat înurmătoarele principii:

a) principiul relativităţii cererii (orice cerere în justiţief ăcută de una din păr ţi nu îi profită decât acesteia şi nici nu

poate provoca urmări defavorabile decât pentru ea);b) principiul relativităţii actelor de procedur ă (în sensul că acestea nu pot produce efecte, pozitive sau negative, decâtfaţă de cel ce a îndeplinit actul);

Regula divizibilităţii judecăţii cunoaşte însă, în sensulprevederilor art.48 alin.2 C.pr.civ., o semnificativă derogare:dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul uneidispoziţii a legii efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau pârâţilor, actele de procedur ă îndeplinitenumai de unii din ei sau termenele încuviinţate numai unoradin ei pentru îndeplinirea actelor de procedur ă folosesc şicelorlalţi. Când actele de procedur ă ale unora sunt potrivnicecelor f ăcute de ceilalţi, se va ţine seama de actele cele maifavorabile. Reclamanţii sau pârâţii care nu s-au înf ăţişat saunu au îndeplinit un act de procedur ă în termen vor continuatotuşi să fie citaţi (ex.: acţiunea în revendicare; situaţiadebitorilor solidari chemaţi deodată în judecată, aceea a



125

creditorilor solidari).

Sec ţ iunea a 3-a

Drepturi şi obligaţii procesuale ale părţilor

a) Drepturile păr ţilor sunt, în principal, următoarele:- dreptul la apărare, implicând dreptul de a r ăspunde la

susţinerile celeilalte păr ţi şi de a discuta toate problemele defapt şi de drept ridicate în proces, dreptul de a cunoaştetoate piesele dosarului şi de a face copii de pe acestea,dreptul de a propune probe, dreptul de a fi asistat saureprezentat de avocat, dreptul de a folosi un interpret;

- dreptul de a folosi limba maternă în justiţie;- dreptul de a participa la dezbateri (deci la judecarea

pricinii) în condiţii de contradictorialitate, implicând şi dreptulde a fi citat în proces;

- dreptul de a solicita recuzarea judecătorilor,procurorilor, magistraţilor asistenţi şi grefierilor, precum şi dea solicita str ămutarea;

- dreptul de a dispune de soarta procesului (prinrenunţare la judecată sau la drept, prin achiesare la pretenţiisau la hotărâre, prin încheierea unei tranzacţii);

- dreptul de ataca hotărârea şi încheierilepremergătoare ei, uzând de căile de atac recunoscute de

lege;-dreptul de a pretinde restituirea cheltuielilor de judecată în cazul câştigării procesului.

b) Obligaţ iile procesuale ale păr ţilor sunt, în principal,următoarele:

- exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor procesuale, în sensul că drepturile procesuale trebuiesc exercitate f ăr ă



126

intenţia de a vătăma pe altul şi potrivit finalităţii lor legale,deci f ăr ă a le deturna de la scopul pentru care legea le

recunoaşte;- actele de procedur ă trebuiesc îndeplinite în condiţiile,

în ordinea şi în termenele stabilite de lege sau de cătreinstanţă;

- păr ţile trebuie să-şi probeze pretenţiile şi apăr ările.

Capitolul III Procurorul

• În aplicarea art.45 C.pr.civ., procurorul poate participa înprocesul civil ca parte “principală”, respectiv parte“alăturată”, acestea fiind formele calităţii procesuale aprocurorului într-un proces civil.

•

Formele de participare a procurorului în procesul civilsunt:- pornirea acţiunii civile, însă numai în scopul de a

apăra drepturi şi interese legitime ale minorilor, persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor. Dacă procurorul apornit acţiunea la care se refer ă art. 45 vor fi introduse înproces şi vor putea face acte de dispoziţie;

- participarea la judecată şi punerea de concluzii scrise:- exercitarea, în condiţiile legii, a căilor de atac;- supravegherea respectării legii în activitatea de

punere în executare a hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluriexecutorii.



127

Capitoul IV

Avocatul

• Profesia de avocat se exercită numai de către membriibarourilor ce apar ţin Uniunii Naţionale a Barourilor dinRomânia, în fiecare judeţ existând şi funcţionând unsingur barou membru al Uniunii Naţionale a Barourilor dinRomânia.

• Profesia de avocat se exercită, la alegere, în cabineteindividuale, cabinete asociate sau societăţi civileprofesionale.

• Dintre elementele care stau la baza organizării şiexercitării profesiei de avocat le remarcăm peurmătoarele:

- profesia de avocat este liber ă şi independentă, înexercitarea ei avocatul supunându-se doar legii, statutului şiregulilor de etică profesională, iar nu vreunei alte entităţi, fie

ea etatică sau non-etatică;- orice persoană are dreptul să-şi aleagă liber avocatul;- avocatul are dreptul să asiste şi să reprezinte

persoanele fizice sau juridice în faţa tuturor instanţelor;- autorităţile şi instituţiile au obligaţia de a-i permite şi

asigura desf ăşurarea, în condiţiile legii, a activităţii;- în exercitarea profesiei şi în legătur ă cu aceasta

avocatul este protejat de lege;

- avocatul are obligaţia de a păstra secretul profesionalprivitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredinţată, cuexcepţia cazurilor prevăzute de lege;

- contactul dintre avocat şi clientul său nu poate fistânjenit sau controlat, nici direct, nici indirect, de nici unorgan al statului;

- avocatul poate r ăspunde disciplinar pentrunerespectarea prevederilor legale privitoare la organizarea şi



128

exercitarea acestei profesii, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului

sau uniunii, precum şi pentru orice fapte săvâr şite înlegătur ă cu profesia sau în afara acesteia care sunt denatur ă a prejudicia onoarea şi prestigiul profesiei sau aleinstituţiei;

- sub aspectul conţinutului, activitatea profesională aavocatului cuprinde:consultaţii cu caracter juridic, asistenţă şi reprezentare juridică în faţa organelor de jurisdicţie, deurmărire penală şi în faţa notarilor publici; apărarea,

reprezentarea cu mijloace juridice a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice în raporturile cuautorităţile publice, instituţiile şi cu orice persoană română sau str ăină; redactarea de acte juridice, cu posibilitateaatestării identităţii păr ţilor, a conţinutului şi a datei actelor;activităţi de mediere; orice alte mijloace şi căi propriiexercitării dreptului la apărare în condiţiile legii;

- în ce priveşte responsabilitatea avocatului reţinem că:

faţă de client, avocatul î şi asumă o obligaţie de mijloaceatunci când asistă sau reprezintă partea într-un proces; cândacordă o consultaţie juridică, presupunând oferirea deinformaţii, obligaţia este de rezultat; faţă de partea adversă,avocatul trebuie să pledeze cu demnitate; faţă de instanţă avocatul trebuie să arate respect, demnitate şi corectitudine

în îndeplinirea obligaţiilor; faţă de colegii de profesie,avocatul este dator cu respect şi loialitate.



129

Titlul VIJudecata în faţa primei instanţe şi unele incidente în judecată

Capitolul I

Judecata în fa ţ a primei instan ţ e

Sec ţ iunea 1-a

Etapa premergătoare judecăţii

• Uneori, legea impune ca sesizarea instanţeicompetente să se poată face numai după îndeplinirea uneiproceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege,dovada îndeplinirii procedurii prealabile trebuind anexată lacererea de chemare în judecată (ex.: conform art.720/1C.pr.civ., în procesele şi cererile evaluabile în bani dinmaterie comercială este obligatoriu ca înaintea introduceriicererii de chemare în judecată, reclamantul să încerce

soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.Prin urmare este vorba de o etapă premergătoare judecăţiipropriu-zise.• După pornirea procesului prin învestirea instanţeidezbaterea propriu-zisă a litigiului înaintea instanţei de

judecată este precedată de parcurgerea unei etape scrisece are ca scop informarea reciprocă a păr ţilor cu privire lapretenţiile, apăr ările şi dovezile lor. Astfel, cererea de



130

chemare în judecată îmbracă forma scrisă şi se depune ladosarul cauzei împreună cu înscrisurile folosite în

probaţiune de către reclamant, pârâtului urmând a-i ficomunicată o copie de pe cerere, precum şi copii ale

înscrisurilor; de cealaltă parte, pârâtul are obligaţia de adepune întâmpinare.

Sec ţ iunea a 2-a

Dezbaterea cauzei în faţa instanţei

A.Şedinţa de judecată • Afar ă de cazurile când legea sau instanţa de judecată,

în condiţiile legii, nu dispune altfel, şedinţele de judecată sunt publice.• Conform art.125 C.pr.civ., preşedintele va dispune să se întocmească pentru fiecare şedinţă o listă a cauzelor stabilite a se judeca în acea zi şi care va fi afişată la uşasălii de şedinţă cu cel puţin o or ă înainte de începereaşedinţei.• Pricinile declarate urgente de către lege şi cele r ămase

în divergenţă se vor judeca înaintea celorlalte.• Păr ţile pot cere schimbarea ordinii dacă justiţiabiliiavând pricini stabilite înaintea lor nu se împotrivesc.• În faţa primei instanţe judecătorii au datoria de a

încerca împăcarea păr ţilor, în acest scop ei putând solicita înf ăţişarea lor personală, chiar dacă acestea şi-au desemnatun reprezentant.• Judecătorul, în tot cursul procesului, conducedesf ăşurarea acestuia, veghează la respectarea dispoziţiilor legale şi are puterea de a fixa termenele şi de a ordonamăsurile necesare judecării cererii.



131

• Preşedintele deschide, suspendă şi ridică şedinţa.• Poliţia şedinţei este asigurată de preşedinte, acestaputând lua măsuri pentru păstrarea ordinii şi bunei-cuviinţe

în sala de judecată.• Preşedintele va da mai întâi reclamantului cuvântul,apoi pârâtului.• Judecătorii sau păr ţile pot pune întrebări martorilor sauexper ţilor numai prin mijlocirea preşedintelui, care poate

însă încuviinţa ca acesta să pună întrebările şi direct.• Când instanţa se va considera lămurită, ca urmare a

administr ării dovezilor necesare şi discutării celorlalteelemente ale cauzei, preşedintele va declara dezbaterile

închise, instanţa urmând a delibera şi, apoi, a pronunţahotărârea.• Pricina poate fi însă repusă pe rol, dacă instanţagăseşte necesare „noi lămuriri”.• Dezbaterile „urmate în şedinţă”, se vor trece în

încheierea de şedinţă, care va fi semnată de judecători şi de

grefier.

Capitolul II

Incidente cu privire la obiectul judecăţ ii şi păr ţ ile aflate în judecat ă

Sec ţ iunea 1-a

Cererile incidentale

• Noţ iune: numim cerere incidentală orice cerere f ăcută în



132

cursul procesului civil, după introducerea cereriiprincipale (introductivă de instanţă) şi care se află într-o

legătur ă de conexitate cu cererea principală;• Sunt cereri incidentale: a) cererea adiţională; b) cererea

reconvenţională; c) cererea de intervenţie voluntar ă principală; d) cererea de intervenţie voluntar ă accesorie;e) chemarea în judecată a unei persoane care poatepretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul; f) chemarea

în garanţie; g) ar ătarea titularului dreptului; Sub aspectuldomeniului de aplicare, cererile incidentale pot fi, în

regulă, f ăcute în orice materie şi în orice procedur ă;• Sub aspectul condi ţ iilor de admisibilitate, sunt cerute atât

condiţiile în general aplicabile cererilor în justiţie (interesde a acţiona, capacitate şi calitate procesuală), cât şicondiţii specifice (existenţa unei cereri principale în cursde judecată, precum şi existenţa unei legături deconexitate între cererea principală şi cea incidentală).

a. Cererea adiţională

• Noţ iune: cererea adiţională este aceea prin carereclamantul î şi întregeşte sau modifică cerereaprincipală, fie în sensul că pretenţiilor iniţiale li se adaugă altele noi, fie că pretenţiile iniţiale sunt modificate totalsau par ţial;

• Printr-o evidentă dar justificată ficţiune, alin.2 al art.132

C.pr.civ. stabileşte însă că cererea principală (iniţială) nuse socoteşte modificată atunci când: se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii; reclamantulmăreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii;reclamantul cere valoarea obiectului pierdut sau pierit;reclamantul înlocuieşte cererea în constatare printr-ocerere în realizarea dreptului sau dimpotrivă, în cazul încare cererea în constatare poate fi primită;



133

• Exceptând ipotezele evocate mai sus, când modificareapoate fi f ăcută oricând în timpul judecăţii înaintea primei

instanţe, în celelalte situaţii de întregire sau modificare acererii iniţiale acestea se pot realiza până la prima zi de

înf ăţişare sau în interiorul termenului acordatreclamantului de către instanţă la prima zi de înf ăţişare.

b. Cererea reconvenţională

• Noţ iune: este actul de procedur ă prin care pârâtul

deduce judecăţii în procesul început de reclamantpretenţii proprii aflate în legătur ă cu cererea principală.

• Pentru elemente de regim procedural privind cerereareconvenţională, a se vedea supra, Titlul II, Capitolul I,Secţiunea a 7-a.

c. Intervenţia voluntar ă

• Intervenţia voluntar ă a unui ter ţ într-un proces pornit întrealte persoane îmbracă dou ă forme: intervenţia voluntar ă principală (zisă şi agresivă), respectiv intervenţiavoluntar ă accesorie (zisă si alăturată, conservatoare,auxiliar ă).

• Intervenţia voluntar ă principală desemnează cerereaunui ter ţ de a intra într-un proces pornit între alte

persoane, formulând o pretenţie proprie în scopul de a-şiapăra un drept propriu sau un interes legitim.• Intervenţia voluntar ă accesorie desemnează cererea

unui ter ţ de a intra într-un proces pornit între altepersoane pentru a apăra dreptul unei păr ţi din proces,f ăr ă însă a formula o pretenţie proprie.

• În cazul ambelor forme de intervenţie voluntar ă suntnecesare următoarele condi ţ ii de admisibilitate:



134

- cererea de intervenţie voluntar ă trebuie să fie f ăcută de un ter ţ;

- ter ţul intervenient trebuie să justifice interesul de ainterveni;

- ter ţul trebuie să aibă capacitate procesuală;- intervenţia este condiţionată de existenţa unei cereri

principale în curs de judecată;- cererea de intervenţie trebuie să se afle în legătur ă

cu pretenţiile originare; instanţa sesizată cu o cererede intervenţie voluntar ă trebuie să aibă competenţa

de a o judeca sau, dacă intervine prorogarea decompetentă (art.17 C.pr.civ.), să nu se încalce normeimperative de competenţă;

• Sub aspectul regimului procedural al celor două formeale intervenţiei voluntare sunt de reţinut următoarele:

- cererea de intervenţie voluntar ă principală trebuief ăcută în forma prevăzută pentru cererea dechemare în judecată (art.112 C.pr.civ.); de cealaltă

parte, cererea de intervenţie voluntar ă accesorie esteo simplă cerere, însă în ambele cazuri intervenientuleste dator să justifice interesul de a interveni, iar încazul intervenţiei accesorie este necesar să ar ăte şipartea a cărei apărare înţelege să o sprijine;

- cererea de intervenţie principală se poate face doar în faţa primei instanţe şi înainte de închidereadezbaterilor, iar cu învoirea păr ţilor ea se poate faceşi direct în apel; cererea de intervenţie accesoriepoate fi f ăcută oricând în timpul judecăţii, deci chiar

în apel sau recurs, f ăr ă a fi nevoie de acordulcelorlalte păr ţi;

- în ambele forme ale intervenţiei, instanţa hotăr ăşteasupra încuviinţării în principiu a cererii de intervenţieprintr-o încheiere interlocutorie ce poate fi atacată doar o dată cu fondul. Prealabil pronunţării încheierii,instanţa va pune cererea în discuţia păr ţilor, iar dacă



135

s-a dispus încuviinţarea în principiu, cererea deintervenţie se va comunica păr ţilor, stabilindu-se şi

termenul în care întâmpinarea trebuie depusă;- cererea de intervenţie voluntar ă principală poate fi

disjunsă atunci când judecarea ei ar întârzia judecarea cererii principale. În ce priveşte cererea deintervenţie voluntar ă accesorie, aceasta nu poate fidisjunsă, ea fiind o simplă cerere în apărarea uneipăr ţi;

• În ceea ce priveşte statutul procesual al intervenientului ,

sunt de avut în vedere următoarele:- prin admiterea în principiu a cererii de intervenţie

intervenientul devine parte în proces, dobândinddrepturile şi obligaţiile specifice, în general, uneipăr ţi;

- intervenientul ia procedura în starea în care se află lamomentul intervenţiei;

- intervenientul principal apare ca un veritabil

reclamant, astfel că el poate, în regulă, să facă oriceacte de procedur ă specifice unei păr ţi reclamante,nefiind condiţionat de acordul sau influenţat deopoziţia păr ţilor iniţiale;

- intervenientul accesoriu nu beneficiază deindependenţa procesuală a intervenientului principal,el putând face exclusiv acte de procedur ă care nusunt potrivnice interesului păr ţii în apărarea căreia aintervenit;

- intervenientul principal poate face toate acteleprocesuale de dispoziţie care îi apar ţin unuireclamant (renunţarea la judecată, renunţarea ladreptul dedus judecăţii, încheierea unei tranzacţii);intervenientul accesoriu poate doar să renunţe la

judecata propriei cereri de intervenţie;- soluţionarea cererii de intervenţie voluntar ă

principală nu este influenţată de renunţarea



136

reclamantului la judecată în cererea principală sau ladreptul dedus judecăţii şi nici de achiesarea pârâtului

la pretenţiile reclamantului, dacă aceste acte deprocedur ă sunt ulterioare încuviinţării în principiu acererii de intervenţie. Dimpotrivă, în toate acestecazuri intervenţia voluntar ă accesorie este, după caz,admisă sau respinsă;

- intervenientul principal poate să exercite toate căilede atac recunoscute unei păr ţi; intervenientulaccesoriu va putea declara apel sau recurs doar

dacă aceste căi de atac au fost exercitate şi departea pe care el o susţine.• Sub aspectul cheltuielilor de judecat ă, intervenientul

principal este ţinut a suporta, în cazul respingerii cererii,numai cheltuielile pe care le-a provocat prin cererea sa;

în acelaşi sens, şi intervenientul accesoriu, în cazulrespingerii cererii sale, va fi ţinut să suporte cheltuielileprovocate, prin cererea sa, păr ţii câştigătoare.

•

Sub aspectul solu ţ ionării cererii de intervenţie reţinemcă, afar ă de cazul în care judecarea cererii deintervenţie voluntar ă principală ar fi disjunsă, cererea deintervenţie, fie ea principală sau accesorie, sesoluţionează prin aceaşi hotărâre prin care sesoluţionează şi acţiunea reclamantului. Soluţia dată cererii trebuie să se regăsească în dispozitivul hotărârii.

• În ce priveşte cererea de intervenţie accesorie, soluţiile

cu privire la aceasta sunt diferite: dacă intervenţia s-af ăcut în favoarea reclamantului şi acţiunea acestuia afost respinsă, va fi respinsă şi cererea de intervenţie;dacă acţiunea reclamantului a fost admisă, se vaadmite şi cererea de intervenţie; dacă intervenţia s-af ăcut în favoarea pârâtului, iar acţiunea reclamantului s-a admis, se va respinge cererea de intervenţie; dacă acţiunea reclamantului a fost respinsă, se va admitecererea de intervenţie.



137

d. Intervenţia for ţată

• Noţ iune: desemnează situaţia în care una din păr ţile dincererea principală atrage în judecată o ter ţă persoană,obligând-o să devină parte în proces.

• Cunoaşte următoarele forme: chemarea în judecată aaltor persoane (a); chemarea în garanţie (b); ar ătareatitularului dreptului (c).

• Formele de intervenţie for ţată sunt, în principiu,

aplicabile în faţa oricărei instanţe (civilă, comercială, decontencios administrativ), precum şi în orice materie şi înorice procedur ă, afar ă doar de proceduranecontencioasă.

a) Chemarea în judecată a altor persoane

• Noţ iune: chemarea în judecată a altor persoane este

acea formă de participare a ter ţilor în procesul civil care, în scopul preîntâmpinării unui nou litigiu, confer ă fiecăreia dintre păr ţile iniţiale dreptul de a solicitaintroducerea în proces a acelor persoane ce ar puteapretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.

• Regimul procedural al chemării în judecată a altor persoane este următorul:

- reclamantul poate face cererea până la închiderea

dezbaterilor înaintea primei instanţe; pârâtul o vaputea face o dată cu întâmpinarea, iar când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziupână la prima zi de înf ăţişare;

- cererea trebuie motivată, evidenţiindu-se că prinintermediul ei se preîntâmpină un nou litigiu aflat înlegătura cu cererea principală;

- cererea se comunică atât celui chemat în judecată,



138

cât şi adversarului procesual al autorului ei; laexemplarul celui atras for ţat în judecată se

anexează copii de pe cererea de chemare în judecată, întâmpinare şi înscrisurile aflate la dosarulcauzei;

- prin atragerea lui în proces, intervenientuldobândeşte calitatea de parte, fiind asimilatintervenientului principal;

- intervenientul va lua procedura în starea în care seaflă la momentul intervenţiei;

- intervenientul dobândeşte, în principiu, toatedrepturile şi obligaţiile specifice unei păr ţi;- când pârâtul chemat în judecată pentru o datorie

bănească recunoaşte datoria şi declar ă că estegata să o execute faţă de partea ce î şi va stabili

judecătoreşte dreptul, el va fi scos din judecată dacă depune suma datorată;

- cererea se judecă o dată cu cererea principală, prin

aceeaşi hotărâre, soluţia ce i se dă trebuind să fiecuprinsă în dispozitivul hotărârii şi motivată înconsiderentele acesteia.

b) Chemarea în garanţie

• Noţ iune: este acea formă de intervenţie for ţată careconfer ă oricăreia dintre păr ţi posibilitatea de a solicitaintroducerea în proces a acelor persoane cărora le-ar reveni, în cazul în care partea respectivă ar pierdeprocesul, o obligaţie de garanţie sau de despăgubire faţă de această parte.

• Obligaţia de garanţie poate fi legală sau convenţională.• În ce priveşte regimul procedural , reţinem următoarele:

- cererea de chemare în garanţie trebuie să îndeplinească cerinţele de formă specifice uneicereri de chemare în judecată;



139

- cererea f ăcută de reclamant se depune până la închiderea dezbaterilor, înaintea primei instanţe;

cererea f ăcută de pârât se depune o dată cu întâmpinarea, iar dacă întâmpinarea nu esteobligatorie, se depune cel mai târziu la prima zi de

înf ăţişare. Sancţiunea nedepunerii în termen acererii de chemare în garanţie este judecarea eiseparată, într-un proces distinct, ca cerereprincipală, cu excepţia cazului în care păr ţileconsimt ca cererea să fie totuşi primită;

- cererea de chemare în garanţie poate fi f ăcută deoricare dintre păr ţi;- cererea se comunică, în copie, celui chemat în

garanţie, însoţită şi de copii ale înscrisurilor doveditoare anexate ei;

- ter ţul chemat în garanţie, odată admis în proces,devine parte, dobândind toate drepturile şi obligaţiileprocesuale specifice unei păr ţi. El va lua procedura

în starea în care ea se află în momentul intervenţiei, însă va putea invoca excepţii procesuale absoluteindiferent de momentul producerii neregularităţii;

- cel chemat în garanţie poate, la rândul său, să-lcheme în garanţie pe un altul;

- cererea de chemare în garanţie se judecă o dată cucererea principală; când însă judecarea cereriiprincipale ar fi întârziată prin soluţionarea deodată şia cererii de chemare în garanţie, aceasta din urmă poate fi disjunsă.

• Solu ţ iile ce se pot da cererii de chemare în garanţie sunturmătoarele:

- dacă cererea principală este respinsă,cererea dechemare în garanţie f ăcută de reclamant esteadmisă, iar dacă a fost f ăcută de pârât, va firespinsă;

- dacă cererea principală este admisă, cererea de



140

chemare în garanţie f ăcută de reclamant serespinge, iar cea f ăcută de pârât va fi admisă.

• Prin admiterea cererii de chemare în garanţie, celchemat nu va fi obligat să plătească în mod direct păr ţiicâştigătoare a procesului, ci aceluia care l-a chemat îngaranţie, căci doar faţă de acesta el este legat juridic.

• Cheltuielile de judecat ă se vor acorda avându-se învedere independenţa procesuală a păr ţilor, precum şiregula potrivit căreia asemenea cheltuieli sunt suportatede partea căzută în pretenţii.

c) Ar ătarea titularului dreptului

• Noţ iune: este acea formă de intervenţie for ţată prin carepârâtul din proces, şi care deţine cu titlu precar un lucrusau exercită în numele altuia un drept real asupra unuilucru, solicită introducerea for ţată în proces a persoanei

în numele căreia deţine lucrul sau exercită dreptul.

• Sub aspectul domeniului de aplicare, ar ătarea titularuluidreptului se poate face numai în cadrul unor acţiuni realeşi doar înaintea acelor instanţe ce judecă, în procedur ă contencioasă, o asemenea acţiune.

• Condi ţ iile de admisibilitate ale cererii de ar ătare atitularului dreptului sunt cele comune tuturor formelor deintervenţie for ţată, însă ea cunoaşte şi condiţii care îisunt proprii. Astfel:

- ar ătarea titularului dreptului poate fi f ăcută doar decătre pârât;- pârâtul trebuie să deţină lucrul sau să exercite

dreptul în numele celui ar ătat ca titular al dreptului,deci să se afle într-un raport juridic cu acesta;

- pârâtul trebuie să deţină materialiceşte lucrul sau să exercite un drept al altuia cu privire la acel lucru;

- prin cererea principală reclamantul trebuie să



141

urmărească valorificarea unui drept real asupralucrului;

• Regimul procedural al ar ătării titularului dreptului este, înprincipal, următorul:

- cererea de ar ătare a titularului dreptului trebuiedepusă o dată cu întâmpinarea, iar dacă

întâmpinarea nu este obligatorie, trebuie depusă celmai târziu până la prima zi de înf ăţişare;

- întrucât nu concretizează o veritabilă acţiune în justiţie, cererea nu trebuie să cuprindă toate

elementele unei cereri de chemare în judecată, cidoar pe acelea menţionate de art.82 C.pr.civ.,

însoţite de ar ătarea titularului dreptului şi de motivelecare o justifică;

- cererea nu trebuie admisă în principiu;- cererea se comunică celui ar ătat ca titular al

dreptului, împreună cu citaţia pentru următorultermen de judecată, copia cererii de chemare în

judecată şi copii ale înscrisurilor probatorii aflate ladosarul cauzei. Un exemplar al cererii de ar ătare atitularului dreptului trebuie comunicat (deşi legea nuo prevede) şi reclamantului;

- cererea de ar ătare a titularului dreptului nu poate fidisjunsă de cererea principală, astfel că se vapronunţa o hotărâre care soluţionează ambelecereri. Totuşi, cererea de ar ătare a titularuluidreptului se va soluţiona înaintea celei principaleatunci când cel ar ătat ca titular recunoaştesusţinerile pârâtului, iar reclamantul consimte laintroducerea lui în proces; în acest caz, pârâtulurmează a fi scos din proces;

- cel ar ătat ca titular devine parte în proces, cudrepturile şi obligaţiile specifice unei păr ţi.

• În legătur ă cu solu ţ ionarea cererii de ar ătare a titularuluidreptului pot fi identificate următoarele situaţii:



142

- dacă cel ar ătat ca titular al dreptului recunoaştesusţinerile pârâtului, iar reclamantul consimte ca el

să ia locul pârâtului în proces, pârâtul iniţial va fiscos din proces;

- dacă ter ţul se înf ăţişează, dar tăgăduieşte susţinerilepârâtului, atunci ter ţul va dobândi calitatea deintervenient for ţat;

- dacă ter ţul, deşi legal citat, nu se înf ăţişează, eldobândeşte calitatea de intervenient for ţat;

- dacă ter ţul ar ătat ca titular recunoaşte susţinerile

pârâtului, dar reclamantul nu este de acord ca el să ia locul pârâtului în proces, ter ţul dobândeştecalitatea de intervenient for ţat.

Capitolul III

Unele incidente cu privire la modalit ăţ ile procedurale ale

judecăţ ii şi cu privire la cursul judecăţ ii

• Este vorba despre joncţiune; disjungere; suspendarea judecăţii; întreruperea judecăţii.

Sec ţ iunea 1-a

Joncţiunea pricinilor

• Noţ iune: este o ipostază particular ă a conexării, pentrucare se foloseşte şi termenul de joncţiune, eadesemnând reunirea în faţa aceleiaşi instanţe de

judecată a două sau mai multor cereri care se află perolul instanţei respective.



143

• Priveşte acel incident procedural care, f ăr ă a semnificaun incident cu privire la competenţă, poate fi analizat ca

incident cu privire la modalităţile procedurale ale judecăţii.

• Joncţiunea pricinilor apare ca o măsur ă procedurală ceare ca scop o mai bună administrare a justiţiei, pentru apermite instanţei să dobândească o viziune de ansambluasupra raporturilor litigioase dintre păr ţi şi pentru a seevita pronunţarea unor hotărâri contradictorii.

• Condiţiile joncţiunii sunt:

- între cereri să existe o legătur ă care să justificereunirea lor în scopul unei bune administr ări a

justiţiei;- cererile să nu fie susceptibile de soluţionare în

cadrul unor proceduri incompatibile;- păr ţile sau instanţa din oficiu să învedereze

necesitatea joncţiunii;- instanţa să decidă, în urma unor dezbateri

contradictorii, joncţiunea pricinilor.

Sec ţ iunea a 2-a

Disjungerea pricinilor

• Noţ iune: este operaţiunea procedurală inversă conexării,desemnând disocierea, separarea a două sau mai multor

cereri pentru a fi judecate distinct.• Disjungerea urmează a se dispune atunci când numai

una dintre pricini este în stare de a fi judecată, avânddeci rolul de a evita tergiversarea soluţionării litigiului.

• Condi ţ iile disjungerii sunt:- să existe pericolul ca judecata uneia din pricini să fie

întârziată prin judecarea lor împreună;- disjungerea să fie cerută de păr ţi sau invocată de



144

instanţă din oficiu;- cererile să nu fie imposibil de disociat;

- disjungerea să fie dispusă anterior închideriidezbaterilor.

Sec ţ iunea a 3-a

Suspendarea judecăţii

• Noţ iune:desemnează oprirea cursului judecăţii datorită intervenirii unor împrejur ări voite de păr ţi sau,după caz,independente de voinţa lor.

• Suspendarea judecăţii poate fi: - obligatorie- facultativă

1) suspendarea obligatorie este cea dispusă prinnorme legale imperative, ea operând pentru că legea o impune (ex.: suspendarea dispusă în

aplicarea prevederilor art.243 C.pr.civ., şi anume:§ prin moartea uneia din păr ţi, afar ă de cazul

când partea interesată cere termen pentruintroducerea în judecata a moştenitorilor;

§ prin interdicţie sau punere sub curatela a uneipăr ţi pana la numirea tutorelui sau curatorului;

§ prin moartea mandatarului uneia din păr ţi, întâmplată cu mai puţin de 15 zile înainte de

ziua înf ăţişării;§ prin încetarea funcţiei tutorelui sau curatorului;§ prin deschiderea procedurii reorganizării

judiciare şi a falimentului asupra reclamantului, în temeiul unei hotărâri judecătoreştiirevocabile).

2) suspendarea facultativ ă (judecătorească) este cea



145

dispusă în limitele legii de instanţa de judecată când aceasta o apreciază ca oportună (ex.: potrivit

art.244 C.pr.civ. instanţa poate suspenda judecatacând: dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau înparte, de existenţa sau inexistenţa unui drept careface obiectul unei alte judecăţi; s-a începuturmărirea penală pentru o infracţiune care ar aveao înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da).

• Sub aspectul regimului procedural al suspendării

judecăţii, reţinem că suspendarea judecăţii se dispuneprintr-o încheiere ce poate fi atacată cu recurs în modseparat; recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecăţii atât împotriva încheieriiprin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva

încheierii prin care s-a respins cererea de repunere perol a procesului, neputând fi însă atacată cu recurs

încheierea de suspendare pronunţată de o instanţă de

recurs.• Efectele suspendării sunt:

- suspendarea are un efect general, privind toatepăr ţile din proces;

- orice act de procedur ă f ăcut în timpul suspendării judecăţii este lovit de nulitate;

- prin încheierea de suspendare a judecăţii instanţanu se dezinvesteşte, doar judecata este temporar oprit

ă;

- suspendarea judecăţii poate uneori atrage, încondiţiile art.250 C.pr.civ., suspendarea cursuluiperimării.

• În ce priveşte continuarea judec ăţ ii după suspendare,art.245 C.pr.civ. prevede că judecata se reia din iniţiativapăr ţilor, astfel: prin cererea de redeschidere f ăcută deuna din păr ţi, când judecata s-a suspendat prin învoireapăr ţilor sau datorită lipsei lor de la dezbateri; prin cererea



146

de redeschidere f ăcută cu ar ătarea moştenitorilor,tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de

mandatarul defunct, a noului mandatar sau, după caz, apăr ţii interesate, a administratorului judiciar sau alichidatorului judiciar, în cazurile prev. de art.243C.pr.civ.

Sec ţ iunea a 4-a

Întreruperea judecăţii

• Noţ iune: desemnează oprirea cursului judecăţii, f ăr ă însă a exista continuitate de procedur ă.

• Acest incident procedural nu beneficiază dereglementare normativă, el fiind doar evocat de lege.

Capitolul IV

Administrarea probelor

• Noţ iune: în sens larg , prin probă înţelegem acţiunea destabilire (demonstrare) a existenţei sau inexistenţei unui

fapt; în sens restrâns, prin probă înţelegem mijlocul legalprin care se stabileşte faptul (împrejurarea) ce trebuiedovedit.

Sec ţ iunea 1-a

Subiectul, obiectul şi sarcina probei. Mijloacele de probă



147

• Probele se administrează pentru a convinge instanţa,astfel că subiect al probei trebuie considerat judecătorul

(instanţa).• Obiect al probei sunt faptele juridice înţelese lato sensu ,

adică cele care au creat, modificat sau stins raportul juridic dedus judecăţii ori faptele care au determinatineficacitatea acestuia. Faptele de dovedit pot fimateriale sau psihologice, pozitive sau negativedeterminate, notorii, necontestate sau cunoscutepersonal de judecător.

• Sarcina probei îi revine păr ţii care face o afirmaţie, ceeace are consecinţa că reclamantul, ca parte ce a pornitprocesul, este obligat să î şi dovedească pretenţiile, altfelpârâtul va câştiga procesul; de celaltă parte, cândpârâtul afirmă, este dator să î şi dovedească susţinerile.De asemenea, şi instanţa din oficiu poate ordonaadministrarea unor dovezi.

• Mijloacele de probă sunt:înscrisurile; proba cu martori;mărturisirea; prezumţiile; expertiza; cercetarea la faţalocului.

Sec ţ iunea a 2-a.

Condiţii comune privitoare la admisibilitatea, administrarea şi

aprecierea probelor

• Admisibilitatea probelor presupune îndeplinireacumulativă a următoarelor condiţii: proba să fie legală, însensul de a fi permisă de lege; să fie verosimilă, adică să tindă la dovedirea unor fapte credibile, deci care să nucontrazică legile naturii; să fie pertinentă, adică să tindă ladovedirea faptului principal ori a altuia vecin şi conex; să



148

fie concludentă, adică să poată conduce la soluţionarealitigiului.

• Administrarea probelor presupune: propunerea probelor; încuviinţarea lor; administrarea lor propriu-zisă;

Ø Propunerea probelor o face partea căreia îi revinesarcina de a dovedi un fapt sau o împrejurare pe careea a afirmat-o. Obişnuit, probele se propun, înainteaunei instanţe, în următoarele condiţii:

- reclamantul propune dovezi prin cererea de chemarein judecată (art.112 pct.5 C.pr.civ.), până la prima zi

de înf ăţişare sau în termenul acordat în acest scopde către instanţă la prima zi de înf ăţişare (art.132alin.1);

- pârâtul propune dovezi prin întâmpinare (art.115pct.3, C.pr.civ.) sau, când nu este asistat saureprezentat de avocat, la prima zi de înf ăţişare ori latermenul acordat; dacă reclamantul şi-a întregit saumodificat cererea conform art.132 alin.1 C.pr.civ.,

pârâtul va putea propune dovezi prin întâmpinareaf ăcută împotriva modificării sau întregirii cererii;- atât reclamantul, cât şi pârâtul pot propune dovezi

oricând în timpul judecăţii în următoarele situaţii(art.138 C.pr.civ.): când nevoia administr ării doveziiar reieşi din dezbateri şi partea interesată nu o puteaprevedea; când administrarea dovezii nu pricinuieşteamânarea judecăţii; când dovada nu a fost cerută încondiţiile legii din pricina neştiinţei sau lipsei depregatire a păr ţii, care nu a fost asistată saureprezentată de avocat;

- când dovada cu martori a fost încuviinţată încondiţiile art.138 C.pr.civ., dovada contrar ă va trebuicerută, sub sancţiunea decăderii, în aceeaşi şedinţă de judecată, dacă ambele păr ţi sunt prezente; parteacare lipseşte la încuviinţarea dovezii va putea însă cere dovada contrar ă în şedinţa de judecată



149

următoare, iar în caz de împiedicare, la prima zi cândse înf ăţişează;

- de asemenea, întrucât prevederile legale privitoare lamomentul până la care se pot propune dovezi suntdispozitive, păr ţile pot conveni ca dovezile să fiepropuse şi după împlinirea termenelor stabilite delege;

- instanţa poate ordona şi din oficiu probele necesare,atunci când le consider ă necesare aflării adevărului.

Ø Încuviinţ area probelor este dispusă de instanţă prin

încheiere (art.168 C.pr.civ.), ar ătându-se faptele cetrebuiesc dovedite, precum şi mijloacele de dovadă. Încheierea este, în principiu, preparatorie, astfel că instanţa va putea reveni asupra ei.

Ø Administrarea propriu-zisă - se face, în regulă, înaintea instanţei de judecată, cu

citarea păr ţilor, în ordinea stabilită de instanţă;- dacă o parte renunţă la doveziile pe care le-a

propus, cealaltă parte poate declara că şi le însuşeşte;- dovada şi dovada contrarie trebuie administrate pe

cât cu putinţă la acelaşi termen de judecată.

Sec ţ iunea a 3-a

Asigurarea dovezilor (ancheta in futurum)

• Noţ iune: desemnează acea procedur ă contencioasă încadrul căreia partea care are interes poate solicita să seadministreze de urgenţă probele de care înţelege să sefolosească în proces, dacă ele ar fi greu de administrat înviitor ori există pericolul ca ele să dispar ă.• Cererea de asigurare a dovezilor poate fi f ăcută chiar dacă nu există urgenţă, însă numai dacă adversarul



150

procesual este de acord.• Asigurarea dovezilor se poate face pe cale principală

(înainte de pornirea procesului în care probele ar urma să fie utilizate) (a) sau pe cale incidentală (în timpul judecăţii)(b).

a) În cazul asigur ării dovezilor pe cale principal ă sunt deavut în vedere următoarele:

- cererea va fi introdusă la judecătoria în a cărei rază teritorială se află martorul sau obiectul cercetării;

- în cerere se vor ar ăta dovezile a căror administrare

se doreşte, faptele de dovedit, motivul urgenţei sau,când este cazul, acordul adversarului procesual;

- cererea se judecă în camera de consiliu, cu citareapăr ţilor, însă în caz de urgenţă se va putea hotărî şif ăr ă a se cita păr ţile;

- instanţa hotăr ăşte asupra cererii printr-o încheiereexecutorie, supusă recursului în termen de 5 zile dela pronunţare, dacă s-a judecat cu citarea păr ţilor,

respectiv de la comunicare, dacă s-a judecat f ăr ă citarea păr ţilor.• În cazul asigur ării dovezilor pe cale incidental ă, cererea

se va introduce la instanţa învestită cu judecarea cereriiprincipale, procedura de judecată fiind identică cu aceeaaplicabilă în cazul formulării cererii pe cale principală.Totuşi, în acest caz încheierea prin care se dispuneadministrarea dovezii poate fi atacată doar o dată cufondul.

• Când se cere constatarea unei stări de fapt, care ar puteasă înceteze ori să se schimbe până la administrareadovezilor, instanţa în circumscripţia căreia urmează a seface constatarea va delega un executor judecătoresc să constate la faţa locului această stare de fapt. Facereaconstatării va putea fi încuviinţată f ăr ă încunoştiinţareaaceluia împotriva căruia se cere, probele administrateputând fi folosite şi de partea care nu a cerut asigurarea



151

lor.• Cheltuielile f ăcute cu administrarea dovezilor vor fi avute

în vedere de instanţa care judecă fondul pricinii.

Sec ţ iunea a 4-a

Cercetarea procesului în cazul administrării probelor de cătreavocaţi

• Elementele esenţiale ale acestei proceduri sunturmătoarele:

- la prima zi de înf ăţişare, păr ţile pot conveni ca avocaţiicare le asistă şi le reprezintă să administreze probele încauză;

- instanţa încuviinţează probele solicitate de păr ţi înmăsura în care le găseşte admisibile, putând dispuneinclusiv din oficiu administrarea de dovezi;

- înainte de a proceda la încuviinţarea probelor, instanţava soluţiona incidentele procedurale premergătoare

încuviinţării şi administr ării dovezilor (ex.: excepţiiprocesuale; admisibilitatea unor cereri de intervenţie ce s-ar formula; identificarea pretenţiilor recunoscute şi a celor contestate; luarea măsurilor asigur ătorii; asigurareadovezilor; constatarea unei stări de fapt, primirea renunţăriireclamantului la judecată, a achiesării pârâtului sau a

tranzacţiei păr ţilor; orice alte cereri formulate de păr ţi);- partea care lipseşte nejustificat la termenul de încuviinţare a dovezilor va fi decăzută din dreptul de a maipropune şi administra dovezi, cu excepţia celei cu înscrisuri,dar va putea participa la administrarea dovezilor de cătrecealaltă parte şi va putea combate aceste dovezi;

- administrarea probelor de către avocaţi se face pebaza programului de administrare a acestora încuviinţat de



152

instanţă în camera de consiliu;- termenul de administrare a dovezilor nu va putea fi

mai mare de 6 luni, legea prevăzând însă şi situaţii în carepoate fi prorogat;

- incidentele apărute în cursul administr ării dovezilor sesoluţionează de către instanţă, prin încheiere dată în camerade consiliu, cu citarea păr ţilor;

- interogatoriul şi cercetarea la faţa locului seadministrează de către instanţă;

- după administrarea dovezilor, reclamantul, precum şi

celelalte păr ţi, redactează şi î şi comunică reciproc concluziilescrise;- avocaţii păr ţilor alcătuiesc pentru fiecare parte,

precum şi pentru instanţă, câte un dosar în care vor depunecâte un exemplar al înscrisurilor prin care, potrivit legii, seconstată administrarea fiecărei probe;

- după primirea dosarului, instanţa va fixa termen de judecată, la care va putea da păr ţilor cuvântul, prin avocaţilor

lor, pentru a pune concluzii în fond. Dacă instanţa apreciază ca necesar, va dispune, prin încheiere motivată, să fieadministrate nemijlocit, în faţa sa, toate sau doar uneledintre probe.

Sec ţ iunea a 5-a

Administrarea probei prin înscrisuri

• Vizează, în principal, următoarele elemente de regimprocedural:

- păr ţile au obligaţia de a anexa la cererea de chemare în judecată şi la întâmpinare copii certificate de pe înscrisurile folosite ca mijloace de probă;

- dacă înscrisurile sunt scrise într-o limbă str ăină, se vor



153

depune traduceri certificate de parte, iar în caz de contestarea exactităţii traducerii se poate recurge la un traducător

autorizat;- păr ţile au obligaţia de a avea asupra asupra lor în

şedinţă originalul înscrisului sau să-l depună, mai înainte, lagrefa instanţei spre păstrare, în caz contrar sancţiunea fiindaceea de a nu se ţine seama de înscris;

- dacă proba cu înscrisuri a fost încuviinţată în condiţiileart.138 C.pr.civ., iar judecata a fost amânată, partea esteobligată, sub sancţiunea decăderii, să depună copii

certificate de pe înscrisuri cu cel puţin 5 zile înainteatermenului de judecată;- înscrisurile depuse la dosar r ămân câştigate judecăţii,

putând fi retrase doar cu acordul adversarului procesual;- înscrisurile depuse în original vor putea fi retrase sub

condiţia de a se depune copii ale acestora legalizate degrefa instanţei;

- dacă înscrisul este deţinut de un ter ţ sau de o

autoritate, instanţa va dispune aducerea lui la termenul fixat în acest scop, cheltuielile aducerii fiind avansate de parteacare a cerut dovada;

- dacă partea declar ă că adversarul deţine un înscrisprivitor la pricina, instanţa va dispune înf ăţişarea lui. Dacă adversarul refuză a r ăspunde la interogatoriul ce s-a propuspentru dovedirea existenţei sau deţinerii înscrisului ori reiesedin probele administrate că acesta l-a ascuns sau l-a distrus,ori dacă, după ce s-a dovedit deţinerea înscrisului, nu-l

înf ăţişează la cererea instanţei, aceasta va putea socoti cadovedite pretenţiile păr ţii care a cerut înf ăţişarea, cu privirela cuprinsul acelui înscris;

- când uneia dintre păr ţi i se opune un înscris subsemnătur ă privată, aceasta are obligaţia fie de a recunoaşte,fie de a tăgădui scrisul ori semnătura. Totuşi, succesoriiaceluia de la care se pretinde că emană înscrisul pot declaracă nu cunosc scrisul sau semnătura antecesorului lor;



154

- dacă partea declar ă că nu recunoaşte sensul sausemnătura, preşedintele completului va proceda la

verificarea de scripte, cerându-i păr ţii căreia i se atribuiescrierea sau semnătura să scrie sau să semneze, subdictarea sa, păr ţi din înscris, refuzul de a scrie fiindconsiderat recunoaştere a înscrisului;

- dacă după compararea înscrisului cu scrisul sausemnătura f ăcute în faţa sa instanţa nu se consider ă lămurită, va dispune ca verificarea să se facă prin expert,obligând păr ţile să depună de îndată înscrisuri pentru

verificare. Se primesc ca scripte de comparaţie: înscrisuriautentice; înscrisuri sub semnătur ă privată, netăgăduite depăr ţi, partea necontestată din înscris; scrisul sau semnăturaf ăcute înaintea instanţei;

• Prin art.180-184 C.pr.civ. este reglementată şiprocedura falsului, aceasta fiind declanşată în situaţia încare una din păr ţi declar ă că scrisul sau semnătura suntfalse. Dacă cealaltă parte nu este de faţă, instanţa va

dispune înf ăţişarea personală a păr ţilor la alt termen, cândpartea care a invocat înscrisul va ar ăta mijloacele sale deapărare şi va depune înscrisul pentru verificare;

- preşedintele va constata prin proces-verbal stareamaterială a înscrisului, apoi îl va semna spre neschimbare şi

îl va încredinţa grefei, după ce va fi semnat de grefier şipăr ţi;

- la termenul de judecată stabilit preşedintele întreabă partea care a înf ăţişat înscrisul dacă înţelege să sefolosească de înscris. Dacă partea lipseşte, refuză să r ăspundă sau declar ă că nu se mai foloseşte de înscris,acesta va fi înlăturat. Dacă partea care a învederat falsullipseşte sau refuză să r ăspundă sau nu stăruie în a susţinefalsul, înscrisul va fi considerat ca recunoscut;

- când instanţa penală nu poate fi sesizată (deoareceautorul falsului nu a fost identificat, a intervenit prescripţiar ăspunderii penale etc.), falsul va fi cercetat de instanţa



155

civilă, prin orice mijloace de dovadă.

Sec ţ iunea a 6-a

Administrarea probei cu martori

• Implică, în principal, următoarele elemente de regimprocedural:

- pot fi martori numai persoanele fizice, inclusiv aceleacare nu au împlinit 14 ani sau care din pricina debilităţiimintale sau în mod vremelnic sunt lipsite de discernământ;

- totuşi, nu pot fi ascultaţi ca martori: rudele şi afiniipână la gradul al treilea inclusiv; soţul sau fostul soţ; cei puşisub interdicţie; cei condamnaţi pentru mărturie mincinoasă.Păr ţile pot însă conveni, expres sau tacit, să fie ascultate camartori şi primele două categorii de persoane; menţionate;

- în pricinile privitoare la starea civilă sau divor ţ, rudeleşi afinii, cu excepţia descendenţilor, pot fi ascultaţi camartori;

- anumite categorii de persoane, expres ar ătate delege, sunt scutite de a depune mărturie;

- când proba cu martori a fost admisă în condiţiileart.138 pct.2 şi 4 C.pr.civ., lista martorilor trebuie depusă,sub pedeapsa decăderii, în termen de 5 zile de la

încuviinţare;

- instanţa este îndreptăţită să limiteze numărulmartorilor, respectând însă principiul egalităţii păr ţilor înprocesul civil;

- înlocuirea martorilor propuşi şi încuviinţaţi se poateface doar în caz de moarte, dspariţie a lor sau din altemotive întemeiate;

- martorul se audiază la sediul instanţei, iar pentrumotive temeinice şi la locuinţa lui;



156

- după încuviinţarea probei instanţa procedează lacitarea martorilor. Dacă martorul lipseşte la prima citare, se

va putea emita mandat de aducere; totuşi, când există urgenţă se va putea emite mandat de aducere chiar pentruprimul termen;

- martorului care, f ăr ă motive temeinice, nu se înf ăţişează în instanţă, i se va putea aplica, prin încheiereexecutorie, o amendă cuprinsă între 30-500 ROL;

- fiecare martor va fi ascultat deosebit, cei neascultaţineputând fi de faţă; ordinea ascultării martorilor va fi stabilită

de preşedinte;- înainte de a se lua mărturia, preşedintele completuluiva cere martorului să arate: numele, îndeletnicirea, domiciliulşi vârsta; dacă este rudă sau afin cu vreuna din păr ţi şi în cegrad; dacă se află în serviciul uneia din păr ţi; dacă este în

judecată, în duşmănie sau în legături de interes cu vreunadin păr ţi. Apoi, martorului i se va cere să depună jur ământul,atr ăgându-i-se atenţia că, nespunând adevărul, săvâr şeşte

infracţiunea de mărturie mincinoasă;- martorul arată împrejur ările ori faptele pe care lecunoaşte, r ăspunzând întrebărilor preşedintelui, ale păr ţiicare l-a propus, ale păr ţii adverse şi, când este cazul, aleprocurorului; când întrebarea pusă de parte nu esteconcludentă, este jignitoare sau tinde să dovedească un fapta cărui dovedire este oprită de lege, preşedintele o varespinge;

- mărturia se face oral, însă ea se consemnează înscris de către grefier, după dictarea preşedintelui, urmând afi semnată pe fiecare pagină şi la sfâr şitul ei de preşedinte,grefier şi martor;

- martorul poate cere să i se plătească cheltuielile dedrum şi să fie despăgubit, instanţa urmând a dispune printr-o

încheiere executorie.



157

Sec ţ iunea a 7-a

Administrarea mărturisirii (luarea interogatoriului)

• Implică sub aspect procedural, următoarele:- când mărturisirea nu este f ăcută spontan, se poate

încerca provocarea ei prin procedura interogatoriului;- întrucât mărturisirea este un act personal, regula este

că partea trebuie să se prezinte personal în instanţă, eatrebuind însă citată cu menţiunea “personal la interogatoriu”;

- totuşi, art.1206 C.civ. dispune că atunci când parteavrea să recunoască pretenţiile sau apăr ările păr ţii adverse,poate face aceasta şi printr-un mandatar cu procur ă specială. De asemenea, partea care are domiciliul înstr ăinătate va putea fi interogată prin cel care o reprezintă în

judecată, în acest caz interogatoriul urmând a fi comunicat înscris mandatarului, care va depune r ăspunsul păr ţii dat încuprinsul unei procuri speciale şi autentice; când mandataruleste avocat, este suficient

ăprocura special

ăcertificat

ăde

acesta;- statul şi persoanele juridice de drept public, precum şi

persoanele juridice de drept privat, cu excepţia societăţilor comerciale de persoane, vor r ăspunde în scris lainterogatoriul ce li se va comunica;

- în cazul societăţilor comerciale de persoane, vor ficitaţi pentru a r ăspunde la interogatoriu asociaţii cu puterede reprezentare;

- interogatoriul se ia la sediul instanţei, însă pentrumotive temeinice se poate încuviinţa şi luarea lui la locuinţapăr ţii;

- interogatoriul trebuie să constea în întrebări privitoarela fapte personale ale păr ţii chemate să r ăspundă şi caresunt de natur ă a ajuta la soluţionarea cauzei; instanţa este îndrept să respingă întrebările lipsite de utilitate ori jignitoare;

- r ăspunsurile urmează a fi trecute pe aceeaşi foaie cu



158

întrebările, acestea trebuind semnată de preşedinte, grefier,de cel care a propus interogatoriul, precum şi de partea care

a r ăspuns;- dacă partea, f ăr ă motive temeinice, refuză să

r ăspundă la interogatoriu sau nu se înf ăţişează, instanţapoate socoti aceste împrejur ări ca o mărturisire deplină saunumai ca un început de dovadă scrisă în folosul păr ţiipotrivnice.

Sec ţ iunea a 8-a

Administrarea probei cu expertiza

• Presupune, sub aspect procedural, următoarele: - conform art.201 C.pr.civ., când pentru lămurirea unor

împrejur ări de fapt instanţa consider ă necesar să cunoască părerea unor specialişti va numi, la cererea păr ţilor sau din

oficiu, însă după punerea în discuţia păr ţilor, unul sau treiexper ţi dintre cei autorizaţi de Ministerul Justiţiei, stabilindprin încheiere punctele asupra cărora ei urmează să sepronunţe şi termenul în care trebuie să efectueze expertiza;

- când este necesar, instanţa va solicita efectuareaexpertizei unui laborator sau institut de specialitate (ex.: încazul stabilirii paternităţii);

- în domeniile strict specializate, în care nu există

exper ţi autorizaţi, din oficiu sau la cererea oricăreia dintrepăr ţi instanţa poate solicita punctul de vedere al uneia saumai multor personalităţi ori specialişti din domeniul respectiv.Punctul de vedere va fi prezentat în camera de consiliu sau

în şedinţă publică, păr ţile fiind îndreptăţite să pună şi ele întrebări;

- dacă păr ţile nu se pun de acord cu privire la persoanaexpertului, acesta va fi numit de către instanţă, prin tragere



159

la sor ţi în şedinţă publică, de pe lista întocmită de biroul localde expertiză, prin încheierea de numire stabilindu-se şi

onorariul expertului;- exper ţii pot fi recuzaţi pentru aceleaşi motive ca şi

judecătorii; recuzarea trebuie f ăcută în termen de 5 zile de lanumirea expertului, dacă motivul ei există la această dată;altfel, termenul de 5 zile curge de la data când s-a ivitmotivul recuzării;

- dispoziţiile privitoare la citare, aducerea cu mandat şisancţionarea martorilor care lipsesc sunt aplicabile şi

exper ţilor;- dacă exper ţii pot să-şi exprime de îndată părerea, vor fi ascultaţi chiar în şedinţă, iar părerea lor se va trece într-unproces verbal semnat de preşedinte, grefier şi expert;

- dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţalocului, ea nu poate fi f ăcută decât după citarea păr ţilor princarte poştală recomandată, cu dovadă de primire, ar ătându-se zilele şi orele când începe şi continuă lucrarea. Dovada

de primire va fi alăturată lucr ării expertului;- păr ţile sunt obligate să dea expertului orice lămuriri înlegătur ă cu obiectul lucr ării;

- sub sancţiunea amenzii, expertul are obligaţia de adepune lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenulstabilit pentru judecată;

- exper ţii au obligaţia de a se înf ăţişa înaintea instanţei,ori de câte ori li se cere, pentru a da lămuririle necesare,fiind însă îndreptăţiţi la a obţine despăgubiri, stabilite prin

încheiere executorie;- dacă instanţa nu este lămurită prin expertiza f ăcută,

poate dispune întregirea ei sau o nouă expertiză;- păr ţile vor putea cere o contraexpertiză la primul

termen după depunerea lucr ării şi numai motivat.



160

Sec ţ iunea a 9-a

Cercetarea la faţa locului

• Noţ iune: este actul procesual ce are ca scop cercetarea în afara instanţei, de către judecători, a unor probemateriale. • Poate fi cerută de către păr ţi sau dispusă din oficiuprintr-o încheiere care va ar ăta şi împrejur ările de fapt ceurmează a fi cercetate.

• Se realizează cu citarea păr ţilor, putându-se ascultamartorii şi exper ţii pricinii. • Despre cele constatate se va încheia un proces-verbalcare se depune la dosarul cauzei. • Când participarea procurorului la judecată esteobligatorie, acesta are obligaţia de a merge şi la faţalocului, pentru facerea cercetării.



161

Titlul VIIHotărârea judecătorească

Sec ţ iunea 1-a

Noţiune, condiţii şi structură

• Noţ iune: Hotărârea judecătorească desemnează actulprocedural prin care instanţa tranşează un litigiu,rostind dreptul (iurisdictio) şi stabilind măsuri pentrurecunoaşterea, ocrotirea sau valorificarea lui.

• Condi ţ iile hotărârii sunt următoarele:- să provină de la o autoritate căreia legea i-a

recunoscut puterea de a judeca;- această autoritate să fie alcătuită în condiţiile

prevăzute de lege;- hotărârea să fie dată de judecătorii care au

participat la judecarea litigiului dezlegat prinhotărâre;

- hotărârea să fie adoptată cel puţin cu majoritateavoturilor judecătorilor care au participat la

judecată;- deliberarea în vederea adoptării hotărârii să fie

secretă;- rezultatul deliber ării trebuie consemnat în scris,sub semnătura judecătorilor;

- hotărârea trebuie pronunţată în public, chiar dacă păr ţile nu sunt prezente;

- hotărârea trebuie comunicată păr ţilor, în copie, oride câte ori este necesar pentru curgereatermenului de exercitare a apelului sau recursului.



162

• În ce priveşte structura şi conţ inutul hotărârii judecătoreşti, aceasta cuprinde, structural, trei păr ţi:

practicaua; considerentele; dispozitivul; alături deacestea, hotărârea mai cuprinde menţiuni cu privire: lacalea de atac; modalitatea pronunţării; semnăturile

judecătorilor şi grefierului.Practicaua sau partea expozitivă cuprinde:

ar ătarea instanţei care a pronunţat hotărârea şi numele judecătorilor care au luat parte la judecată; numele,domiciliul sau reşedinţa păr ţilor; calitatea în care s-au

judecat; numele mandatarilor sau reprezentanţilor legalisau judiciari şi al avocaţilor; obiectul cererii; susţinerilepăr ţilor la ultimul termen de judecată.

Considerentele sunt motivele de fapt şi drept careau condus instanţa la soluţia cuprinsă în dispozitivulhotărârii, ele trebuind să fie pertinente, complete,omogene, concrete şi convingătoare. Potrivit legii,considerentele se redactează de către judecător în

termen de 30 zile de la pronunţare, existând însă şinorme speciale care prevăd, pentru anumite situaţii, şitermene mai scurte.

Dispozitivul cuprinde soluţia dată de judecătorilitigiului, el trebuind să corespundă minutei întocmitedupă deliberare şi pronunţate în şedinţă publică.

Sec ţ iunea a 2-a

Deliberarea, pronunţarea, elaborarea şi comunicarea hotărârii

Deliberarea presupune, în esenţă, următoarele:- conform art.256 C.pr.civ., după sfâr şitul dezbaterilor

judecătorii chibzuiesc în secret, fie în şedinţă, fie în camerade consiliu; după chibzuire, preşedintele adună părerile



163

judecătorilor începând cu cel mai nou în funcţie, elpronunţându-se cel din urmă;

- hotărârile se dau cu majoritate de voturi;- dacă majoritatea nu se poate întruni, pricina se va

judeca din nou în complet de divergenţă în aceeaşi zi sau încel mult 5 zile ; la instanţele de fond, părerile vor trebui să fie

întotdeauna motivate înainte de judecarea divergenţei, afar ă de cazul când judecata se face chiar în ziua când s-a ivitdivergenţa;

- completul de divergenţă se constituie prin alăturarea

la completul iniţial a preşedintelui sau vicepreşedinteluiinstanţei sau a altui judecător desemnat de preşedinte;- dezbaterile vor fi reluate asupra punctelor r ămase în

divergenţă; dacă după judecarea divergenţei vor fi mai multde două păreri, judecătorii ale căror păreri se apropie cel maimult sunt datori să se unească într-o singur ă părere;

- judecătorii pot reveni asupra părerillor lor care aupricinuit divergenţa;

- după judecarea punctelor r ămase în divergenţă,completul care a judecat înainte de ivirea ei va puteacontinua judecarea pricinii;

- când completul de judecată este alcătuit dintr-unnumăr impar de judecători, altul decât unul, iar cu privire lapricină sau anumite puncte ale ei sunt mai mult de două păreri, judecătorii ale căror păreri se apropie cel mai mult au,de asemenea, datoria de a se opri la o unică părere.

Redactarea minutei şi pronunţarea implică următoarele:

- conform art.258 C.pr.civ., după ce s-a întrunitmajoritatea, se va întocmi de îndată, pe scurt, dispozitivulhotărârii, care se semnează, sub sancţiunea nulităţii, decătre judecători;

- acest dispozitiv pe scurt consemnează, deci, rezultatuldeliber ării, el fiind cunoscut sub numele de minută; minutase scrie pe cererea de chemare în judecată sau, când nu



164

este posibil, pe ultima încheiere de şedinţă ori pe fileseparate, care se vor ataşa la dosar;

- minuta se pronunţă de preşedinte în şedinţă publică,chiar în lipsa păr ţilor de la dezbateri; după pronunţareahotărârii niciun judecător nu va putea reveni asupra păreriisale;

- dacă, după închiderea dezbaterilor, instanţa nu poatehotărî de îndată, pronunţarea hotărârii se va amâna pentrucel mult 7 zile;

- judecătorul care a luat parte la judecată este

îndreptăţit să se pronunţe chiar dacă nu mai face parte dinalcătuirea instanţei, afar ă de cazul când i-a încetat calitateade magistrat sau este suspendat din funcţie; în acest caz,procesul se repune pe rol, cu citarea păr ţilor, pentru caacestea să pună concluzii în faţa instanţei nou constituite.

c) Elaborarea hotărârii (redactarea hotărârii):- semnifică motivarea acesteia, constituind o regulă de

la care excepţiile sunt foarte rare (ex.: hotărârea dată cererii

de str ămutare);- când completul a fost alcătuit din mai mulţi judecători,preşedintele va putea însărcina pe unui dintre aceştia să motiveze hotărârea;

- motivarea hotărârii se face în cel mult 30 zile de lapronunţare, părerea judecătorilor r ămaşi în minoritatetrebuind redactată în acelaşi timp cu hotărârea;

- adăugirile, ştersăturile sau schimbările în cuprinsulhotărârii vor trebui semnate de judecători, sub sancţiuneaneluării lor în seamă.

d). Comunicarea hotărârii:- potrivit art.266 alin.ultim C.pr.civ., hotărârea se va

comunica păr ţilor în cazul când aceasta este necesar pentrucurgerea unui termen de exercitare a apelului sau recursului;

- comunicarea hotărârilor judecătoreşti urmează regulilede comunicare specifice actelor de procedur ă în general.



165

Sec ţ iunea a 3-a

Îndreptarea hotărârii

• Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şisusţinerile păr ţilor sau cele de calcul, precum şi oricealte erori materiale din hotărâri sau din încheieri pot fi

îndreptate din oficiu sau la cererea păr ţii interesate.• Instanţa judecă în aceeaşi compunere în care s-a dat

hotărârea, în camera de consiliu, citarea păr ţilor

urmând a se face numai dacă instanţa apreciază că este necesar ca ele să dea anumite lămuriri.• Îndreptarea hotărârii se dispune printr-o încheiere

supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea în legătur ă cu care s-a solicitat îndreptarea.

Sec ţ iunea a 4-a

Lămurirea hotărârii

• Conform art.281/1 alin.1 C.pr.civ., în cazul în care suntnecesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sauaplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprindedispoziţii potrivnice, păr ţile pot cere instanţei care apronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să

înlăture dispoziţiile potrivnice.• Cererea se soluţionează de urgenţă, în camera deconsiliu, cu citarea păr ţilor, printr-o încheiere supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea a cărei lămurire s-acerut.



166

Sec ţ iunea a 5-a

Completarea hotărârii

• Conform art.281/2 alin.1 C.pr.civ., dacă prin hotărâreadată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt decerere principal sau accesoriu ori asupra unei cerericonexe sau incidentale se poate cere completareahotărârii; de asemenea, când prin hotărârea sa instanţa aomis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, exper ţilor,

traducătorilor, interpreţilor sau apăr ătorilor cu privire ladrepturile lor.• Cererea se adresează instanţei care a pronunţathotărârea, în acelaşi termen în care se poate declara,după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar încazul hotărârilor date în fond după casarea cu reţinere, întermen de 15 zile de la pronunţare.• Cererea se soluţionează de urgenţă, cu citarea păr ţilor,

printr-o hotărâre ce este supusă aceloraşi căi de atac caşi hotărârea iniţială.

Not ă: atât în cazul îndreptării hotărârii, cât şi al lămuririi saucompletării ei, păr ţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor ocazionate în aceste proceduri.

Sec ţ iunea a 6-aÎnvestirea cu formulă executorie

• Conform art.374 alin.1 C.pr.civ., nici o hotărâre judecătorească nu se va putea executa dacă nu este învestită cu formula executorie prevăzută de art.269 alin.1C.pr.civ., afar ă de încheierile executorii, de hotărârile



167

executorii provizoriu şi de alte hotărâri prevăzute de lege,care se execută f ăr ă formulă executorie.• Formula executorie este, în sensul art.269 C.pr.civ., unordin dat în numele preşedintelui României şi o

împuternicire a agenţilor administrativi şi ai for ţei publice,totodată o solicitare de stăruinţă f ăcută procurorilor,pentru aducerea hotărârii la îndeplinire.• Cererea de învestire cu formulă executorie însoţită detitlul executoriu se adresează primei instanţe care o vasoluţiona printr-o încheiere.• În caz de respingere a cererii de învestire, împotriva

încheierii se poate declara recurs în 5 zile de lapronunţare pentru creditorul prezent, respectiv de lacomunicare pentru creditorul lipsă. Încheierea prin carepreşedintele instanţei admite cererea nu este supusă niciunei căi de atac.

Sec ţ iunea a 7-a

Execuţia vremelnică

• În regulă, executarea unei hotărâri nu s-ar putea facedecât din momentul în care aceasta a devenit definitivă;această regulă cunoaşte şi excepţii, una dintre acesteareferindu-se la aşa-numita execuţie vremelnică

(provizorie), în sensul că s-ar putea executa silit şi ohotărâre care încă nu este definitivă.• Execuţia vremelnică îmbracă două forme: execuţiavremelnică de drept (a);execuţia vremelnică

judecătorească (b).a) Execuţia vremelnică de drept:

• Art.278 C.pr.civ. precizează că hotărârile primeiinstanţe sunt executorii de drept când au ca obiect:



168

plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte dinraporturile juridice de muncă, precum şi sumele

cuvenite, potrivit legii şomerilor;despăgubiri pentruaccidente de muncă; rente ori sume datorate cu titlu deobligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii,precum şi pensii acordate în cadrul asigur ărilor sociale;despăgubiri în caz de moarte sau vătămare aintegrităţii corporale ori sănătăţii, dacă despăgubirile s-au acordat sub formă de prestaţii băneşti periodice;reparaţii grabnice; punerea sau ridicarea peceţilor ori

facerea inventarului; pricini privitoare la posesiune,numai în ceea ce priveşte posesiunea; în cazulhotărârii ce s-a dat în condiţiile art.270 C.pr.civ., înurma recunoaşterii par ţiale de către pârât apretenţiilor reclamantului; în orice alte cazuri cândlegea prevede că hotărârea este executorie (ex.:ordonanţa preşedinţială).

b) Execuţia vremelnică judecătorească:•

Prin raportare la dispoziţiile art.279 C.pr.civ.trebuiesc avute în vedere, în legătur ă cu aceasta formă a execuţiei vremelnice, următoarele elemente de regim

procedural : vizează exclusiv hotărârile privitoare labunuri; este necesar să existe o cerere a păr ţii cepoate fi f ăcută inclusiv verbal înaintea primei instanţe,până la închiderea dezbaterilor; dacă cererea a fostrespinsă de prima instanţă, ea poate fi reiterată în apel;

încuviinţarea execuţiei vremelnice r ămâne laaprecierea instanţei; dacă cererea este admisă,instanţa va putea obliga partea care a formulat-o ladepunerea unei cauţiuni.• Execuţia vremelnică poate fi acordată în următoarelesituaţii: când instanţa preciază că măsura se impune(“este de trebuinţă”) faţă de temeinicia vădită adreptului; debitorul este în stare de insolvabilitate;există primejdie vădită în întârziere.



169

• Art.279 alin.2 C.pr.civ. se refer ă la două situaţii încare, deşi este vorba de hotărâri privitoare la bunuri,

execuţia vremelnică nu poate fi acordată: 1. în materiede str ămutare de hotare, desfiinţare de construcţii,plantaţii sau a oricăror alte lucr ări cu aşezare fixă 2.când prin hotărâre se dispune întabularea unui dreptsau radierea lui din cartea funciar ă.- cererea pentru suspendarea execuţiei vremelnice seva putea face, de către partea interesată, fie o dată cuapelul, fie distinct în timpul judecăţii în apel; cererea se

poate depune la prima instanţă sau la instanţa de apel, în acest din urmă caz la cerere trebuind să se alăture ocopie legalizată a dispozitivului hotărârii; cererea se

judecă de către instanţa de apel, printr-o încheiere cepoate fi atacată distinct cu recurs; când suspendareaeste acordată, este necesar ca partea solicitantă să plătească o cauţiune al cărei cuantum este stabilit deinstanţă; până la soluţionarea cererii de suspendare

aceasta va putea fi încuviinţată vremelnic, prinordonanţă preşedinţială, chiar înainte de sosireadosarului, însă cu respectarea cerinţei de a se plăticauţiunea.

Sec ţ iunea a 8-a

Cheltuielile de judecată

• În legătur ă cu cheltuielile de judecată sunt de avut învedere următoarele reguli

fundamentale:- cheltuielile de judecată acoper ă toate sumele

avansate în scopul realizării judecăţii, adică:cheltuielile f ăcute anterior judecăţii, dar care se află



170

într-un raport necesar cu judecata; cheltuielile f ăcute în cursul judecăţii;

- cheltuielile de judecată se acordă în regulă păr ţiicare a câştigat procesul;

- în sensul art.274 alin.1 C.pr.civ., subiect al obligaţieide plată a cheltuielilor de judecată este "partea carecade în pretenţiuni", deci cea care pierde procesul.Cu toate acestea, legea stabileşte că pârâtul va fiexonerat de plata cheltuielilor dacă recunoaşte laprima zi de înf ăţişare pretenţiile reclamantului, însă

numai dacă nu a fost pus ori nu se găsea de drept în întârziere înainte de chemarea în judecată;- cheltuielile de judecată se atribuie prin hotărârea

dată asupra fondului sau asupra incidentelor procedurale care dezînvestesc instanţa (ex.:perimarea, renunţarea la judecată).

• Sub aspectul regimului procedural al cheltuielilor de judecată, reţinem că:

- cheltuielile de judecată se acordă la cerere şitrebuiesc dovedite;- pretenţiile păr ţii privitoare la cheltuielile de judecată

trebuie supuse dezbaterii contradictorii, ca orice altă cerere f ăcută în proces;

- hotărârea instanţei privitoare la cheltuielile de judecată trebuie motivată în fapt şi drept;

- împotriva soluţiei privitoare la cheltuielile de judecată partea interesată poate declara apel sau, după caz,recurs, aplicându-se principiul non reformatio in

peius;- partea din hotărâre privitoare la cheltuielile de

judecată este susceptibilă de executare silită.• În legătur ă cu solu ţ iile ce se pot da cu privire la

cheltuielile de judecată ar ătăm că:- partea ale cărei pretenţii au fost admise în totalitateare dreptul la restituirea tuturor cheltuielilor f ăcute în



171

legătur ă cu judecata;- dacă pretenţiile au fost admise doar în parte, instanţa

va acorda păr ţii câştigatoare cheltuielilecorespunzătoare pretenţiilor admise;- când pretenţiile fiecărei păr ţi au fost admise în parte,instanţa va aprecia în ce măsur ă fiecare dintre păr ţipoate fi obligată la plata lor, putând face inclusivcompensarea cheltuielilor de judecată;- în cazul coparticipării procesuale, coparticipanţii vor fiobligaţi să plătească cheltuielile de judecată în mod

egal, propor ţional sau solidar, potrivit poziţieiprocesuale a fiecăruia, naturii raportului juridic dintre eişi cheltuielilor pe care fiecare le-a provocat princonduita sa procesuală.

Sec ţ iunea a 9-a

Atributele şi efectele hotărârii

• Noţ iune:desemnează consecinţele juridice ce rezultă din adoptarea şi pronunţarea hotărârii prin care setranşează dreptul litigios alegat sau o situaţie juridică litigioasă;

• Pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti are, în principal,următoarele atribute şi, după caz, efecte:

a) instanţa se dezînvesteşte, în sensul că ea sedesesizează de judecarea litigiului, cu consecinţa că judecătorii nu ar mai putea reveni asupra părerii lor;

b) sub aspect probator, hotărârea constituie actautentic;

c) hotărârea constituie titlu executoriu ;d) în mod obişnuit, hotărârea are efecte declarative sau

produce efecte retroactive, căci prin ea se constată



172

drepturi preexistente;e) hotărârea se bucur ă de puterea (autoritatea) lucrului

judecat.

Sec ţ iunea a 10-a

Categorii de hotărâri

Uzându-se de diferite criterii, au fost imaginate mai multeclasificări ale hotărârilor judecătoreşti. Le vom menţiona

însă doar pe următoarele:a) conform art.255 C.pr.civ., hotărârile prin care se

rezolvă fondul cauzei în primă instanţă se numesc sentinţe;hotărârile prin care se soluţionează apelul, recursul, precumşi recursul în interesul legii, se numesc decizii; toate celelaltehotărâri date de instanţă în cursul judecăţii se numesc

încheieri;

b) după cum hotărârile sunt sau nu sunt supuseapelului sau recursului, distingem între: hotărâri nedefinitive;hotărâri definitive; hotărâri irevocabile.

- sunt hotărâri nedefinitive cele date în primă instanţă şicare pot fi atacate în apel;

- sunt, în sensul art.377 alin.1 C.pr.civ., hotărâridefinitive următoarele: hotărârile date, potrivit legii, în primă instanţă, f ăr ă drept de apel; hotărâri date în primă instanţă

care nu au fost atacate cu apel sau chiar atacate cu apel,dacă judecarea acestuia s-a perimat ori cererea de apel afost respinsă sau anulată; hotărârile date în apel; orice altehotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu apel;

- sunt, în sensul art.377 alin.2 C.pr.civ., hotărâriirevocabile următoarele: hotărârile date în primă instanţă,f ăr ă drept de apel, nerecurate; hotărârile date în primă instanţă care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în



173

apel, nerecurate; hotărârile date în recurs, chiar dacă prinacestea s-a soluţionat fondul pricinii; orice alte hotărâri care,

potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.



174

Titlul VIIICăile de atac

Capitolul I

No ţ iune şi clasificare

• Noţ iune: căile de atac desemnează mijloaceleprocesuale prin care se realizează controlul judiciar, acestadin urmă reprezentând dreptul şi, deopotrivă, obligaţiainstanţelor judecătoreşti ierarhic superioare sau, în cazulcăilor de atac de retractare, ale instanţei care a pronunţathotărârea, de a verifica legalitatea şi, după caz, temeinicia

hotărârii.• Clasificarea căilor de atac:a) în funcţie de condiţiile de exercitare, există căi de

atac ordinare (apelul), respectiv extraordinare (recursul,contestaţia în anulare, revizuirea);

- sunt ordinare acele căi de atac care pot fi exercitatede oricare dintre păr ţi, în principiu în orice materie şi pentruorice motiv de fapt sau drept;

- sunt extraordinare acele căi de atac ce pot fiexercitate numai pentru motivele expres şi limitativprevăzute de lege.

b) în funcţie de instanţa competentă să soluţionezecalea de atac, există căi de atac de reformare (apelul,recursul) şi căi de atac de retractare (contestaţia în anulare,revizuirea), primele fiind soluţionate de instanţa ierarhicsuperioar ă, iar celelalte de chiar instanţa care a pronunţathotărârea.



175

c) după cum exercitarea căii de atac provoacă sau onouă judecată în fond, deosebim între căi de atac devolutive

(apelul) şi căi de atac nedevolutive (recursul).d) după cum termenul prevăzut pentru exercitarea căii

de atac şi exercitarea însăşi a acelei căi de atac suspendă sau nu executarea hotărârii atacate, deosebim între căi deatac suspensive de executare (apelul) şi căi de atac înprincipiu nesuspensive de executare (recursul, contestaţia înanulare, revizuirea).

Capitolul II

Apelul

Noţ iune: este o cale de atac ordinar ă, de reformare,devolutivă şi suspensivă de executare prin care partea care justifică un interes sau Ministerul Public, considerând că hotărârea pronunţată este nelegală şi/ sau netemeinică,

învesteşte şi obligă instanţa de control judiciar ierarhicsuperioar ă celei care a dat pronunţat hotărârea să sepronunţe asupra motivelor de nelegalitate şi/saunetemeinicie, urmând ca, în condiţiile legii, să procedeze larejudecarea pricinii.

Sec ţ iunea 1-a

Formele apelului (tipurile de apel)

• În actuala reglementare, distingem între apelul principal şi



176

apelul incidental, acesta din urmă având la rândul lui, două forme: aderarea la apel (art.293 C.pr.civ.) şi declararea

apelului (art.293/1 C.pr. civ.).• Apelul principal este cel declarat de partea interesată întermen de 15 zile de la comunicarea hotărârii sau în alttermen prevăzut de lege, f ăr ă a se raporta la o altă cerere deapel formulată împotriva aceleiaşi hotărâri.• În ce priveşte aceste două forme de apel incidental,reţinem că: potrivit art.293 C.pr.civ., intimatul este în drept,chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul

f ăcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe. Cererea sepoate face până la prima zi de înf ăţişare, însă dacă apelantul principal î şi retrage apelul sau dacă acesta esterespins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive carenu implică cercetarea fondului, aderarea la apel r ămâne f ăr ă efecte. Cu toate acestea, dacă aderarea s-a f ăcut înăuntrultermenului de apel ea se consider ă apel principal.•

Potrivit art.293/1 C.pr.civ., în caz de coparticipareprocesuală, precum şi atunci când la prima instanţă auintervenit ter ţe persoane în proces, intimatul este în drept,chiar după împlinirea termenului de apel, să declare apel

împotriva altui intimat sau unei persoane care a figurat înprimă instanţă şi care nu este parte în apelul principal, dacă acesta din urmă ar fi de natur ă să producă consecinţeasupra situaţiei sale juridice în proces, dispoziţiile art.293

C.pr.civ. aplicându-se în mod corepunzător.

Sec ţ iunea a 2-a

Condiţiile de fond ale apelului

Acestea vizează: hotărârile susceptibile de apel (obiectul



177

apelului) (a); subiectele apelului (b); termenul în care poate fiexercitat apelul (c); depunerea apelului (d).

a) Obiectul apelului este reprezentat de hotărârile date în primă instanţă de judecătorii şi tribunale, prin care acestease dezînvestesc de soluţionarea pricinii, indiferent dacă s-aupronunţat ori nu pe fondul cauzei; în principiu nu se poatedeclara separat apel împotriva încheierilor premergătoarehotărârii finale, cu excepţia celor prin care s-a întreruptcursul judecăţii sau în alte cazuri anume prevăzute de lege;

- conform art.282/1 C.pr.civ. nu sunt supuse apeluluihotărârile judecătoreşti date în primă instanţă: în cererileintroduse pe cale principală privind pensii de întreţinere; înlitigiile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard leivechi inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materiecomercială; în acţiunile posesorii; în acţiunile referitoare la

înregistr ările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigur ătorii şi în alte cazuri prevăzute de lege (ex.:

renunţarea la judecată, tranzacţia);- nu sunt supuse apelului nici hotărârile instanţelor judecătoreşti prin care se soluţionează plângerile împotrivahotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate

jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, dacă legea nu prevede altfel.

b)Subiectele apelului - în principiu, apelant poate fi doar acela care a fost

parte în proces, adică reclamantul, pârâtul, intervenientulvoluntar; intervenientul for ţat;

- mai pot declara apel Ministerul Public, precum şisuccesorii universali, cu titlu universal sau particular,creditorii chirografari, privilegiaţi sau ipotecari ai păr ţilor;

- în cazul ader ării la apel, această formă a apeluluipoate fi promovată doar de partea ce are poziţia de intimată

în raport cu apelul principal declarat de o altă parte în



178

proces;- partea împotriva căruia se exercită apelul se numeşte

intimat.

c)Termenul în care poate fi exercitat apelul:- conform art.284 alin.1 C.pr.civ., termenul în care

poate fi exercitat apelul este de 15 zile de la comunicareahotărârii atacate, afar ă de cazul în care prin norme speciales-ar dispune altfel;

- acest termen stabilit de art.284 alin.1 C.pr.civ. vizează

apelul principal, cele două forme de apel putându-se însă declara până la prima zi de înf ăţişare în apel.

d) Depunerea apelului principal se face, sub sancţiuneanulităţii, la instanţa a cărei hotărâre se atacă, preşedinteleacestei instanţei urmând a înainta dosarul instanţei de apel,

împreună cu apelurile f ăcute, numai după împlinireatermenului de apel pentru toate păr ţile; cu toate acestea,

apelul va fi trimis de îndată dacă s-a f ăcut cerere pentrususpendarea executării hotărârii primei instanţe. În cazulapelului incident, cererea se poate depune şi direct lainstanţa de apel.

Sec ţ iunea a 3-a

Condiţiile de formă ale apelului

• Conform art.287 alin.1 C.pr.civ., cererea de apel vacuprinde:1) numele, domiciliul sau reşedinţa păr ţilor ori,pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precumşi, după caz, numărul de înmatriculare în registrulcomer ţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice,codul fiscal şi contul bancar, iar dacă apelantul locuieşte în



179

str ăinătate, va ar ăta şi domiciliul ales în România, undeurmează să i se facă comunicările privind procesul;2)

ar ătarea hotărârii care se atacă;3) motivele de fapt şi dreptpe care se întemeiază apelul;4) dovezile invocate însusţinerea apelului;5) semnătura.• Cerinţele de la pct.2 şi 5 sunt prevăzute sub sancţiuneanulităţii, iar cele de la pct.3 şi 4 sub sancţiunea decăderii,aceste cerinţe putând fi însâ împlinite până la prima zi de

înf ăţişare, iar lipsa semnăturii în condiţiile art.133 alin.2C.pr.civ.

Sec ţ iunea a 4-a

Efectele apelului

• Declararea apelului angajează, în principal, următoareleefecte:

a) suspendarea executării hotărârii susceptibile de apelsau care face obiectul apelului, în acest ultim caz doar dacă apelul a fost declarat în termen;b) învestirea instanţei de apel;c) efectul devolutiv al apelului (apelul este devolutiv, însensul că el poate readuce în discuţia instanţeisuperioare toate chestiunile de fapt şi drept care au fostdezbătute în faţa primei instanţe şi au fost rezolvate

prin hotărârea acesteia, rejudecându-se fondullitigiului). În ce priveşte acest efect al apelului, reţinem că el estelimitat de două reguli, exprimate prin adagiile: 1. tantumdevolutum quantum apelatum (nu se devoluează decâtceea ce s-a apelat) 2. tantum devolutum quantumiudicatum (nu se devoluează decât ceea ce s-a

judecat):



180

Ø prima regulă semnifică faptul că deşi prinexercitarea apelului litigiul poate fi transpus instanţei

superioare sub toate aspectele lui de fapt şi drept,totuşi, în aplicarea principiului disponibilităţii, trebuiescavute în vedere limitele fixate de apelant. Păr ţile nuse vor putea folosi înaintea instanţei de apel de altemotive, mijloace de apărare sau dovezi decât celeinvocate la prima instanţă sau ar ătate în motivareaapelului ori în întâmpinare, instanţa de apel putând

încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate

rezultă din dezbateri. În cazul în care apelul nu semotivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nucuprind motive, mijloace de apărare sau dovezi noi,instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pebaza celor invocate la prima instanţă;Ø cea de-a doua regulă are semnificaţia că apelul nurepune în discuţie decât ceea ce a fost judecat

înaintea primei instanţe ori i-a fost dedus acesteia

spre judecată, art.294 alin.1 C.pr.civ. dispunând că înapel nu se pot schimba calitatea păr ţilor, cauza sauobiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu sepot face alte cereri noi, cu precizarea că “excepţiile deprocedur ă” (procesuale) şi alte asemenea mijloace deapărare nu sunt considerate cereri noi.

• De la limitele efectului devolutiv al apelului există anumitederogări, acestea fiind de două feluri: generale (1)respectiv speciale (2).

1) sunt derog ări generale următoarele:- conform art.294 alin.2 teza I-a C.pr.civ., în apel se

vor putea cere dobânzi, rate, venituri ajunse latermen şi orice alte despăgubiri ivite după dareahotărârii primei instanţe;

- conform art.294 alin.2 teza finală C.pr.civ., în apel seva putea solicita compensaţia legală.

2) sunt derog ări speciale următoarele:



181

- cererea de intervenţie voluntar ă principală se poateface direct în apel, dacă păr ţile cauzei sunt de acord

(art.50 alin.2 C. pr. civ.);- cererea de intervenţie voluntar ă accesorie se poate

face inclusiv în recurs, deci şi în apel (art.51C.pr.civ.);

- când motivele de divor ţ s-au ivit după începereadezbaterilor la prima instanţă şi în timp ce judecatacererii de chemare în judecată se află în apel,cererea reconvenţională prin care se solicită divor ţul

va putea fi f ăcută de pârât direct înaintea instanţei deapel (art.609 C.pr.civ.).

Sec ţ iunea a 5-a

Judecata apelului

• Preşedintele instanţei la care s-a depus apelul va înaintadosarul cauzei instanţei de apel, împreună cu apelurilef ăcute, după împlinirea termenului de apel pentru toatepăr ţile.• Preşedintele instanţei de apel, îndată ce primeşte dosarul,va fixa termen de înf ăţişare şi va dispune citarea păr ţilor.Termenul de înf ăţişare se va fixa avându-se în vederedispoziţiile art.114/1 C.pr.civ., în sensul ca de la data primirii

citaţiei intimatul să aibă la dispoziţie cel puţin 15 zile pentrua-şi pregăti apărarea, iar în procesele urgente cel puţin 5zile.• Preşedintele va dispune ca, odată cu citaţia, să i secomunice intimatului o copie de pe cererea de apel,

împreună cu copiile certificate de pe înscrisurile alăturate eişi care nu au fost înf ăţişate la prima instanţă, punându-i-se

în vedere că are obligaţia să depună la dosar întâmpinare



182

cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată.• Dacă intimatul nu a primit în termenul prev. de art.114/1

C.pr.civ. cererea de apel şi dovezile depuse de apelant, elva putea cere la prima zi de înf ăţişare amânarea.• Dacă intimatul lipseşte la prima zi de înf ăţişare şi instanţaconstată că motivele de apel nu au fost comunicate, vadispune amânarea cauzei şi efectuarea comunicării.• Apelurile f ăcute împotriva aceleiaşi hotărâri vor firepartizate la o singur ă secţie a instanţei de apel; cândapelurile au fost repartizate la secţii diferite, preşedintele

ultimei secţii învestite va dispune trimiterea apelului lasecţia cea dintâi învestită.• Completul de judecată este format din doi judecători.• Sub aspect probator, instanţa de apel va putea încuviinţarefacerea sau completarea probelor administrate la primainstanţă, precum şi administrarea probelor nou propuse princererea de apel sau întâmpinare, dacă apreciază că acestea din urmă sunt necesare soluţionării cauzei.

• Dispoziţiile de procedur ă privind judecata în primainstanţă se aplică şi în instanţa de apel, în măsura în carelegea nu prevede altfel.

Sec ţ iunea a 6-a

Soluţiile în apel

• Instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel,stabilirea stării de fapt şi aplicarea legii de către primainstanţă, motivele de ordine publică putând fi însă invocateşi din oficiu. Vor putea fi pronunţate, după caz, următoarelesoluţii:

a) instanţa de apel poate păstra ori schimba în tot sau în parte hotărârea atacată, f ăr ă însă ca apelantului să i



183

se poată crea propria cale de atac o situaţie mai greadecât aceea din hotărârea atacată;

b) instanţa de apel va desfiinţ a hotărârea atacată,trimi ţ ând cauza spre rejudecare primei instanţ e, înurmătoarele două situaţii: 1. când se constată că, înmod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul f ăr ă aintra în cercetarea fondului; 2. când judecata s-a f ăcut

în lipsa păr ţii care nu a fost legal citată;c) instanţa de apel va anula în tot sau în parte hotărârea

atacată şi procedura urmată înaintea primei instanţe,

reţinând procesul spre judecare, atunci când primainstanţă a judecat în fond, dar există un motiv denulitate a hotărârii pe care ea a pronunţat-o;

d) instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi atuncicând prima instanţă s-a declarat competentă, dar instanţa de apel stabileşte că a fost necompetentă. Înacest caz, se va trimite cauza spre judecare instanţeicompetente sau altui organ cu activitate jurisdicţională

competent. Când instanţa de apel apreciază însă că ea este competentă, va reţine procesul spre judecare;e) în raport de împrejur ările cauzei, instanţa de apel va

putea pronunţa şi nulitatea cererii de apel, tardivitateasau inadmisibilitatea acesteia ori perimarea ei.

Capitolul III Recursul

Noţ iune: recursul este o cale extraordinar ă de atac, dereformare, nedevolutivă, în principiu nesuspensivă deexecutare şi subsecventă.



184

Sec ţ iunea 1-aExercitarea recursului

a) În ce priveşte cererea de recurs, potrivit art 302/1 alin.(1)lit. a) C.pr.civ., aceasta trebuie să cuprindă: numele,domiciliul sau reşedinţa păr ţilor ori, pentru persoanele

juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz,numărul de înmatriculare în registrul comer ţului sau de

înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal şi contul bancar.Dacă recurentul locuieşte în str ăinătate, va ar ăta şi domiciliulales în România, unde urmează să i se facă toatecomunicările privind procesul; indicarea hotărârii care seatacă; motivele de nelegalitate pe care se întemeiează recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;

semnătura.

Not ă: Prin Decizia nr. 176/2005 Curtea Constituţională astabilit că textul art. 302/1 alin. 1 lit. a) C. pr.civ. esteneconstitutional în ceea ce priveşte sancţionarea cu nulitateabsolută a omisiunii de a se preciza în cuprinsul cererii derecurs "numele, domiciliul sau reşedinţa păr ţilor ori, pentrupersoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum şi, după

caz, numărul de înmatriculare în registrul comer ţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal şi contul bancar",precum şi - dacă recurentul locuieşte în str ăinatate -"domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toatecomunicările privind procesul".• Legea recunoaşte păr ţilor şi posibilitatea de a motivarecursul distinct de cererea de recurs, însă cu respectarea



185

termenului de recurs, sancţiunea nemotivării recursului întermenul legal fiind nulitatea lui, afar ă de cazul când s-ar

invoca motive de ordine publică.La fel ca şi în cazul cererii de apel, declararea recursuluiobligă la plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar stabilitede lege.• La cererea de recurs se alătur ă atâtea copii câţi intimaţisunt, iar în cazurile în care Ministerul Public a participat înproces, se va depune o copie de pe motivele de recurs şipentru procuror.• Cererea de recurs se depune, sub sancţiunea nulităţii, lainstanţa a cărei hotărâre se atacă.• Preşedintele instanţei care primeşte cererea de recurs vaputea să o înapoieze păr ţii prezente dacă nu îndeplineştecondiţiile prevăzute de lege, pentru a fi ref ăcută, prelungindtermenul de recurs cu 5 zile.• Cererea de recurs angajează, în principal, următoarele

efecte:

- învestirea instanţei de recurs cu soluţionarea căiide atac;- suspendarea executării hotărârii atacate, însă

numai în situaţiile anume prevăzute de lege (recursulsuspendă executarea hotărârii în cauzele privitoare lastr ămutarea de hotare, desfiinţarea de construcţii, plantaţiisau a oricăror lucr ări având aşezare fixă, precum şi înorice alte cazuri anume prevăzute de lege; la cererea

păr ţii interesate, instanţa sesizată cu judecarea recursuluipoate dispune, motivat, suspendarea executării hotărâriirecurate şi în alte cazuri, suspendarea la cerere putând fiacordată numai după depunerea unei cauţiuni ce se vastabili prin încheiere, cu ascultarea păr ţilor în camera deconsiliu, scop în care acestea vor fi citate în termen scurt,iar dacă este cazul chiar înainte de primul termen de

judecată).



186

b) Termenul de recurs • Potrivit art.301 C.pr.civ., termenul de recurs este de 15

zile de la comunicarea hotărârii ce se atacă, dacă legea nudispune altfel.• Cele trei cazuri de echipolenţă aplicabile termenului de

apel sunt incidente şi în recurs, fiind aplicabile inclusivdispoziţiile art.284 alin.ultim C.pr.civ. privitoare la momentulde la care termenul de recurs începe să curgă faţă deprocuror.• Nerespectarea termenului de declarare a recursului

atrage decăderea păr ţii din dreptul de a declara recurs,acesta urmând a fi respins ca tardiv. Totuşi, art.310 C.pr.civ.prevede că dacă nu se dovedeşte, la prima zi de înf ăţişare,că recursul a fost depus peste termen sau dacă această dovadă nu reiese din dosar, el se va socoti f ăcut în termen.c) Instanţa competentă să soluţioneze recursul este instanţaimediat superioar ă celei ce a pronunţat hotărârea atacată.

Sec ţ iunea a 2-a

Elementele recursului

Vizează obiectul (a), subiectele (b) şi cauza recursului (c).a) Obiectul recursului

• Pot face obiect al recursului:

- hotărârile date f ăr ă drept de apel;- hotărârile date în apel, indiferent dacă prin ele s-a

rezolvat ori nu fondul pricinii sau doar un incidentprocedural ori dacă apelul a fost admis, respins,anulat sau perimat;

- hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională decât instanţele judecătoreşti;

- încheierile prin care s-a întrerupt cursul judecăţii



187

înaintea cur ţilor de apel.b) Subiectele recursului• Pot declara recurs păr ţile litigante (reclamant, pârât,intervenienţi voluntar sau for ţat); procurorul; succesoriiuniversali, cu titlu universal şi particular, creditoriiprivilegiaţi, ipotecari sau chirografari ai păr ţilor.c) Cauza recursului ( motivele de recurs)• Art.304 C.pr.civ. stabileşte că modificarea sau casareaunei hotărâri se poate cere când:

1) instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale;

2) hotărârea s-a dat de alţi judecători decât cei care auluat parte la dezbaterea în fond a pricinii;

3) hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei alteiinstanţe;

4) înstanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;5) prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de

procedur ă prevăzute sub sancţiunea nulităţii deart.105 alin.2 C.pr.civ;

6) instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceeace nu s-a cerut;7) hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină

sau când cuprinde motive contradictorii ori str ăine denatura pricinii;

8) instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şivădit neîndoielnic al acestuia;

9) hotă

rârea pronunţată

este lipsită

de temei legal ori afost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

• Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivitlegii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat lamotivele prevăzute de art.304 C.pr.civ., instanţa putândsă examineze cauza sub toate aspectele (art.304/1C.pr.civ.)



188

Sec ţ iunea a 3-a

Judecarea recursului

a) Alcătuirea instanţei de recurs• Recursurile se judecă de tribunale şi cur ţi de apel încomplet format din 3 judecători; aceeaşi este compunereaşi atunci când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile îndreptate împotriva hotărârilor pronunţate decur ţile de apel.

• Recursul împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile Înaltei Cur ţi de Casaţie şi Justiţie se judecă în completformat din 9 judecători.

b) Procedura prealabilă judecării recursului• Preşedintele instanţei, după ce constată că procedurade comunicare a hotărârii a fost îndeplinită, va fixa termende judecată şi va dispune citarea păr ţilor şi comunicareamotivelor de recurs;•

Intimatul are obligaţia de a depune întâmpinare cu celpuţin 5 zile înainte de termenul de judecată.c) Judecata şi probele în recurs• Dacă nu sunt excepţii procesuale ori alte incidenteprocedurale de invocat şi soluţionat, preşedintele va damai întâi recurentului cuvântul pentru a-şi susţine motivelede recurs, apoi va da cuvântul intimatului.• Procurorul vorbeşte ultimul, afar ă de cazul când este

parte principală sau recurent.• Potrivit art.305 C.pr.civ., în recurs nu se pot administraprobe noi, cu excepţia înscrisurilor, însă instanţa de recursva putea soluţiona şi incidentele privitoare la înscrisuriledepuse în recurs, precum verificarea de scripte sauprocedura falsului.



189

Sec ţ iunea a 4-a

Soluţionarea recursului şi efectele ei

a) Solu ţ iile instanţei de recurs: • Instanţa de recurs poate respinge recursul, îl poateadmite sau anula ori poate constata perimarea lui.• Respingerea recursului ca nefondat se pronunţă atuncicând instanţa de control judiciar constată că hotărâreaatacată este legală.

• Admiterea recursului se pronunţă atunci când hotărâreaatacată este considerată nelegală, caz în care, în urmaadmiterii recursului, se va dispune fie modificarea hotărârii, fie casarea ei, în tot sau în parte.• Modificarea hotărârii se pronunţă pentru motivele prev.de art.304 pct.6-9 C.pr.civ.• Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintrecare unele atrag modificarea,iar altele casarea hotărârii,

instanţa de recurs va casa în întregime hotărârea atacată,pentru a se asigura o judecată unitar ă.

b) Formele casării sunt: casarea cu reţinere (1); casareacu trimitere (2);

1) Casarea cu reţ inere reprezintă regula în cazulrecursurilor judecate de tribunale şi cur ţile de apel, art.312alin.4 C.pr.civ. dispunând că, în caz de casare, cur ţile deapel şi tribunalele vor judeca pricina în fond, fie la termenulcând a avut loc admiterea recursului, situaţie în care sepronunţă o singur ă decizie, fie la un alt termen stabilit înacest scop, pentru care păr ţile vor fi citate, pronunţându-seapoi o nouă decizie.

2) Casarea cu trimitere poate fi dispusă în cazurileprevăzute limitativ de lege, astfel:

- când instanţa a cărei hotărâre este recurată a



190

soluţionat procesul f ăr ă a intra în cercetareafondului;

- când judecata s-a f ăcut în lipsa păr ţii care nu afost regulat citată atât la administrarea probelor cât şi la dezbaterea fondulu.

În aceste două cazuri, cauza se trimite sprerejudecare instanţei care a pronunţat hotărâreasau altei instanţe de acelaşi grad;

- când instanţa a cărei hotărâre este recurată nuera competentă, în acest caz cauza urmând a se

trimite spre rejudecare instanţei judecătoreşticompetente sau organului cu activitate jurisdicţională competent;

- când este necesar ă administrare de noi probe,altele decât înscrisurile;

- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în caz decasare trimite cauza spre o noua judecată instanţei care a pronunţat hotărârea casată ori,

atunci când interesele bunei administr ări a justiţiei o cer, altei instanţe de acelaşi grad. Când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casathotărârea pentru necompetenţă va trimite cauzainstanţei competente sau organului cu activitate

jurisdicţionlă competent. Cu caracter de excepţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotăr ăşteasupra fondului pricinii în toate cazurile în carecasează hotărârea atacată numai in scopulaplicării corecte a legii la împrejur ări de fapt ce aufost deplin stabilite.

c) Efectele casării sunt următoarele:1. conform art.311 C.pr.civ., hotărârea casată nu

are nici o putere, actele de executare sau deasigurare f ăcute în baza unei asemenea hotărârifiind desfiinţate de drept, dacă instanţa de recursnu dispune altfel;



191

2. în regulă, efectele casării se limitează la păr ţilecare au exercitat această cale de atac sau

împotriva cărora ea a fost exercitată;3. casarea hotărârii determină rejudecarea în fond a

pricinii;4. casarea nu are efecte cu privire la dovezile

administrate de instanţa a cărei hotărâre a fostcasată, ele r ămânând câştigate cauzei;

5. în caz de casare, hotărârile instanţei de recursasupra problemelor de drept dezlegate, precum

şi asupra necesităţii administr ării unor probe, suntobligatorii pentru judecătorii fondului;6. atât cu ocazia judecării recursului, cât şi în caz de

rejudecare după casare, se aplică principiul nonreformatio in peius.

Capitolul IV

Contesta ţ ia în anulare

• Noţ iune: contestaţia în anulare este o cale de atacextraordinar ă, de retractare şi nesuspensivă de executare,

îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti irevocabile datecu încălcarea anumitor norme de procedur ă sau greşite dincauza unor inadvertenţe de ordin formal.• Forme : contestaţia în anulare cunoaşte două forme:contestaţia în anulare obişnuită (numită şi de drept comun),respectiv contestaţia în anulare specială.

Sec ţ iunea 1-a



192

Contestaţia în anulare obişnuită

• Obiectul contestaţiei în anulare obişnuite:- îl formează doar hotărârile irevocabile, fiind f ăr ă

importanţă gradul instanţei ce a pronunţat hotărârea ori dacă aceasta a fost dată în primă instanţă sau în căile de atac,precum şi dacă prin ea s-a rezolvat ori nu fondul pricinii.• Subiectele contestaţiei în anulare obişnuite sunt denumitecontestator, respectiv intimat, putând fi contestator numaipersoana care a figurat ca parte în hotărârea atacată,

succesorii şi creditorii păr ţilor, precum şi procurorul.• În ce priveşte motivele contestaţiei în anulare obişnuite,legea stabileşte că această cale de atac poate fi exercitată pentru două motive (art.317 alin.1 C.pr.civ.), şi anume: 1)când procedura de chemare a păr ţii pentru ziua când s-a

judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;2)când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcareadispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.

1) Primul motiv vizează încălcarea principiuluicontradictorialităţii şi al dreptului de apărare, el implicândatât ipoteza în care procedura de citare a fost nelegal

îndeplinită, cât şi ipoteza în care partea nu a fost deloccitată; înf ăţişarea păr ţii în instanţă, personal sau prinmandatar, acoper ă însă orice viciu de procedur ă, în sensulprevederilor art.89 alin.2 C.pr.civ.. Este necesar ca nelegalacitare ori necitarea să subziste în raport cu ultimul termen de

judecată, căci pentru încălcarea regulilor de citare lacelelalte termene partea interesată putea invoca nulitatea încondiţiile art.108 alin.3 C.pr.civ., pe cale de excepţie.

2) Cel de-al doilea motiv vizează exclusiv încălcareanormelor imperative de competenţă, deci nu şi încălcareanormelor de organizare judecătorească sau de procedur ă propriu-zise. Prin urmare, este dvorba de încălcareanormelor de competenţă generală, a normelor de



193

competenţă de atribuţiune şi a celor de competenţă teritoriala exclusivă (art.159 pct.1-3 C.pr.civ.)• Condi ţ iile de admisibilitate a contestaţiei în anulare

obişnuite sunt:1. să fie vorba de o hotărâre irevocabilă;2. partea să nu fi putut invoca motivele contestaţiei în

anulare pe calea apelului sau a recursului.- în legătur ă cu această a doua condiţie de admisibilitate a

contestaţiei în anulare obişnuite, art.317 alin.2 C.pr.civ.precizează că poate fi totuşi primită contestaţia în anulare

atunci când aceste motive au fost invocate prin cererea derecurs, dar instanţa le-a respins fie pentru că aveau nevoiede verificări de fapt; fie pentru că recursul a fost respins f ăr ă a fi fost cercetat în fond (ex.: anulat ca netimbrat, perimat,etc.).

Sec ţ iunea a 2-a

Contestaţia în anulare specială

• Obiectul contestaţiei în anulare speciale estereprezentat, conform art. 318 C.pr.civ., de hotărârileinstanţelor de recurs. Este de reţinut că nu orice hotărâre ainstanţei de recurs poate fi atacată cu contestaţie în anulare,ci doar aceea prin care s-a soluţionat recursul; prin urmare

nu poate fi atacată cu contestaţie în anulare hotărârea dată în rejudecarea în fond a pricinii după casarea cu reţinere. • Subiecte ale contestaţiei în anulare speciale pot firecurentul şi, după caz, intimatul, succesorii şi creditoriiacestora, precum şi procurorul.• Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt în număr dedouă: 1. când dezlegarea dată prin hotărârea instanţei derecurs este rezultatul unei greşeli materiale; 2. când instanţa,



194

respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omisdin greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare

sau de modificare a hotărârii.- în ceea ce priveşte primul motiv, este de reţinut că

prin “greşeală materială ”trebuiesc înţelese doar greşelile materiale cu caracter procedural, comiseprin confundarea sau neobservarea de cătreinstanţă a unor elemente sau a unor date (ex:greşit se anulează recursul ca netimbrat,neobservându-se dovada de plată a taxei de

timbru) aflate în legătur ă cu aspectele formale ale judecăţii; prin urmare, greşelile de judecată (greşita aplicare a legii; greşita interpretare aprobelor etc.) nu pot întemeia o contestaţie înanulare specială, fiind totodată necesar cagreşeala să fie esenţială, în sensul că dacă instanţa de recurs nu ar fi săvâr şit acea greşeală ar fi dat o altă hotărâre;

- în ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv alcontestaţiei în anulare speciale, acesta vizează situaţia în care recursul a fost respins sau admis înparte, iar nu şi atunci când a fost admis în totul;acest motiv poate fi invocat doar de către recurentşi numai dacă instanţa nu a examinat motivul cefusese invocat de recurent în termenul legal.

Sec ţ iunea a 3-a

Judecata contestaţiei în anulare (obişnuită şi specială)

a) Instanţ a competent ă • Contestaţia în anulare se introduce la instanţa a cărei

hotărâre se atacă.



195

b) Compunerea completului de judecat ă • Va fi aceaşi cu compunerea în care s-a purtat judecata

finalizată prin hotărârea atacată; judecata contestaţiei în anulare s-ar putea face chiar de către judecătorii ceau pronunţat hotărârea atacată, căci legea nu îideclar ă incompatibili.

c) Termenul pentru exercitarea contestaţiei în anulareimplică următoarele distincţii:

1. împotriva hotărârilor irevocabile susceptibile deexecutare silită, contestaţia se poate face înainte de

începerea executării şi în tot timpul ei până la împlinirea termenului stabilit de art.401 alin.1 lit.b)sau c) C.pr.civ.;

2. împotriva hotărârilor care nu se aduc la îndeplinire pecale de excutare silită, contestaţia poate fi introdusă

în termen de 15 zile de la data când contestatorul aluat la cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu deun an de la data când hotărârea a r ămas irevocabilă.

d) Judecarea propriu-zisă a contestaţiei în anularepresupune următoarele:- contestaţia în anulare se judecă, în principiu, după

regulile aplicabile în primă instanţă sau, după caz, în apelsau recurs;

- judecata se face de urgenţă şi cu precădere;- intimatul are obligaţia de a depune la dosar

întâmpinare cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată;

- instanţa poate suspenda, printr-o încheiere ce poate fiatacată separat cu recurs, executarea hotărârii a căreianulare se cere, sub condiţia plăţii unei cauţiuni, putându-seface inclusiv aplicarea dispoziţiilor art.403 alin.4 C.pr.civ.privitoare la suspendarea provizorie a executării;

- în cazul în care s-a admis contestaţia în anularepentru că partea nu a fost legal citată la termenul când aavut loc judecata, se va anula hotărârea atacată şi se va



196

proceda la rejudecarea cauzei, pronunţând o altă hotărâre;- în cazul în care s-a admis contestaţia în anulare

pentru necompetenţa de ordine publică a instanţei, se vaanula hotărârea atacată şi se va pronunţa o hotărâre dedeclinare în favoarea instanţei sau organului cu activitate

jurisdicţională competent;- în cazul în care s-a admis contestaţia în anulare

pentru motivul că dezlegarea dată de instanţa de recurs esterezultatul unei greşeli materiale, se desfiinţează hotărâreapronunţată în recurs, iar recursul se rejudecă;

- în cazul în care s-a admis contestaţia în anularepentru că instanţa de control judiciar, respingând recursulsau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze unul din motivele de recurs, se poate dispune fieanularea hotărârii atacate, (dacă prin cercetarea motivului decasare omis se impune casarea totală), fie completarea

judecăţii (dacă nu a fost cercetat un motiv de natur ă să impună o casare sau modificare par ţială a hotărârii);

- sub aspectul c ăilor de atac , legea stabileşte că hotărârea dată în contestaţia în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.

Capitolul V

Revizuirea

Noţ iune: revizuirea este o cale extraordinar ă de atac, deretractare şi nesuspensivă de executare prin care se solicită instanţei care a pronunţat o hotărâre să şi-o retracteze înconsiderarea unor motive expres prevăzute de lege.

Sec ţ iunea 1-a



197

Obiectul revizuirii

• Din prevederile art.322 alin.1 C.pr.civ. se desprinde că facobiectul revizuirii: hotărârile de fond ale primei instanţe,r ămase definitive prin neapelare, prin anularea saurespingerea apelului în temeiul unei excepţii ori prinperimarea apelului; hotărârile de fond ale instanţei de apel;hotărârile instanţelor de recurs prin care se evocă fondul;hotărârea dată în fond după sau odată cu admiterea cereriide revizuire, a contestaţiei în anulare sau a contestaţiei la

executare.

Sec ţ iunea a 2-a

Motivele de revizuire

• Sunt prevăzute expres de art.322 C.pr.civ., astfel:1) dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii

potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;2) dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care

nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerutsau s-a dat mai mult decât s-a cerut;

3) dacă obiectul pricinii nu se află în fiinţă;4) dacă un judecător, martor sau expert care a luat

parte la judecată a fost condamnat definitiv pentru oinfracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în

temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii ori dacă un magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în acea cauză;

5) dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuridoveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu auputut fi înf ăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţapăr ţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau modificat hotărârea unei



198

instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire secere;

6) dacă statul ori alte persoane juridice de drept publicsau de utilitate publică, dispăruţii, incapabilii sau cei puşi subcuratelă nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cuviclenie de cei însărcinaţi să-i apere;

7) dacă există hotărâri potrivnice date de instanţe deacelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceleaşipricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate;

8) dacă partea a fost împiedicată să se înf ăţişeze la

judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta dintr-o împrejurare mai presus de voinţa ei;9) dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a

constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să seproducă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărâriipronunţate.

Sec ţ iunea a 3-a

Judecarea cererii de revizuire

a) Instanţ a competent ă • Cu excepţia cazului când se cere revizuirea pentru

hotărâri potrivnice, în toate celelalte cazuri cererea derevizuire se îndreaptă şi este soluţionată de instanţa acărei hotărâre se atacă.• Când revizuirea se cere pentru hotărâri potrivnice,

cererea se îndreaptă la instanţa mai mare în grad faţă deinstanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârilecontradictorii. Când cele două instanţe care au dathotărârile potrivnice fac parte din circumscripţii



199

judecătoreşti deosebite, cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat

prima hotărâre. Dacă una dintre cele două instanţe este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire seva depune şi va fi soluţionată de aceasta .

b) Termenul în care se poate cere revizuirea• Este, în regulă, de o lună şi începe să curgă: 1. în

cazurile prevăzute de art.322 pct.1,2 şi 7 alin. (1), de lacomunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fostdate de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la

pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la pct.7 alin. (2)de la pronunţarea hotărârii; 2. în cazul prevăzut de art.322pct.3, de la cel din urmă act de excutare; 3. în cazurileprevăzute de art.322 pct.4, din ziua în care partea a luatcunoştinţă de hotărârea instanţei penale de condamnarea judecătorului, martorului sau expertului ori de hotărâreacare a declarat fals înscrisul. În lipsa unei astfel dehotărâri, termenul curge de la data când partea a luat

cunoştinţă de împrejur ările pentru care constatareainfracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală,dar nu mai târziu de trei ani de la data produceriiacestora; 4. în cazurile prevăzute de art.322 pct.5, dinziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se învocă ori,după caz, din ziua în care partea a luat cunoştinţă dehotărârea desfiinţată sau modificată pe care s-a întemeiathotărârea a cărei revizuire se cere; 5. în cazurileprevăzute de art.322 pct.6, de la comunicarea hotărâriidefinitive f ăcută statului ori celorlalte persoane de dreptpublic sau utilitate publică, sau de la întoarcereadispărutului ori de la dobândirea capacităţii; în aceste dinurmă două cazuri termenul fiind de 6 luni.

- termenul de revizuire pentru motivul de revizuireprevăzut de art.322 pct.8 este de 15 zile şi începe să curgă de la încetarea împiedicării, iar pentru cel prevăzut deart.322 pct.9 este de 3 luni şi curge de la data publicării



200

hotărârii Cur ţii Europene a Drepturilor Omului în MonitorulOficial al României, partea I.

c) Judecarea propriu-zisă a cererii de revizuire• Conform art.326 C.pr.civ., cererea de revizuire se

judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru cererea dechemare în judecată.• Instanţa va judeca în aceaşi compunere ca şi în cauza

în care s-a pronunţat hotărârea atacată, putând participala judecata cererii de revizuire inclusiv judecătorii care aupronunţat hotărârea atacată cu revizuire.• Exercitarea revizuirii nu suspendă de drept executareahotărârii atacate, însă instanţa de revizuire va putea, lacererea păr ţii, să suspende executarea hotărârii subcondiţia plăţii unei cauţiuni. Dispoziţiile art.403 alin.3 şi 4C.pr.civ. sunt aplicabile.• Întâmpinarea este obligatorie şi se depune la dosar cucel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată.• Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la

faptele pe care acestea se întemeiază.d) Solu ţ ia instanţei de revizuire• Conform art.327 C.pr.civ., dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte,hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice vaanula cea din urmă hotărâre.• Se va face menţiune, în josul originalului hotărâriirevizuite, despre hotărârea dată în revizuire.

• Hotărârea este supusă aceloraşi căi de atac ca şihotărârea atacată cu revizuire; totuşi, în cazul art.322pct.7 C.pr.civ., calea de atac este recursul.



201

Bibliografie

1. Ion Deleanu, Tratat de procedur ă civil ă,, vol. I-II,

Editura All Beck, Bucureşti, 2005;

2. Viorel Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, Drept procesual civil. Curs selectiv, Ediţia a III-a, Editura All Beck,Bucureşti, 2005.