2008

Prezentare generală a Consiliului Uniunii Europenehttp://www.consilium.europa.eu

RO

PH805664_RO_C_BT.indd 1 19/09/08 9:25:40

Prezentare generală a Consiliului

Uniunii Europene

2008

PH805664_RO_BT.indd 1 19/09/08 9:20:40

Numeroase alte informaţii despre Uniunea Europeană sunt disponibile pe internet pe serverul Europa (http://europa.eu).

O fi şă bibliografi că fi gurează la sfârşitul prezentei publicaţii.

Luxemburg: Ofi ciul pentru Publicaţii Ofi ciale ale Comunităţilor Europene, 2008

ISBN 978-92-824-2297-710.2860/24783

© Comunităţile Europene, 2008

Reproducerea textului este autorizată cu condiţia menţionării sursei

Printed in Belgium

Notă

Conţinutul prezentei broşuri, elaborată de Secretariatul General al Consiliului, nu

angajează nici instituţiile Uniunii Europene, nici statele membre.

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să vă adresaţi serviciului Informare publică al

unităţii Comunicare din Direcţia Generală F, la următoarea adresă:

Secretariatul General al Consiliului

Rue de la Loi 175

B-1048 Bruxelles

Fax: (32-2) 285 53 32

E-mail: public.info@consilium.europa.eu

Internet: www.consilium.europa.eu

PH805664_RO_BT.indd 2 19/09/08 9:20:40

4

8

18

22

30

34

56

62

66

Prezentare generală a Consiliului Uniunii Europene

Capitolul 1 — Consiliul și cei care activează în cadrul acestuia

Scurtă descriere

Capitolul 2 — Rolul special al Consiliului European

Pilotul Uniunii Europene

Capitolul 3 — Consiliul în acţiune

Consiliul în calitate de organ legislativ

Capitolul 4 — În colaborare

Relaţiile Consiliului cu celelalte instituţii și organisme

ale Uniunii Europene

Capitolul 5 — Promovarea prosperităţii și menţinerea păcii

Rolul Consiliului în relaţiile externe

Capitolul 6 — Susţinerea creșterii și a ocupării forţei de muncă

Consiliul și politica economică

Capitolul 7 — Crearea unui spaţiu de libertate, securitate și justiţie

Rolul Consiliului în domeniul justiţiei și al afacerilor interne

Capitolul 8 — Perspective de viitor

Vizitaţi site-ul Consiliului:

www.consilium.europa.eu

Cuprins

PH805664_RO_BT.indd 3 19/09/08 9:20:40

4

Prezentare generală

PH805664_RO_BT.indd 4 19/09/08 9:20:40

5

Prezentare generală a Consiliului

Uniunii Europene

Consiliul Uniunii Europene (UE) este a doua dintre cele patru instituţii europene care își

au originea în Tratatul de la Paris din 1951 de instituire a Comunităţii Europene a Cărbu-

nelui și Oţelului. Consiliul de Miniștri – așa cum este denumit în mod mai frecvent – este,

împreună cu Comisia Europeană și cu Parlamentul European, una din instituţiile Uniu-

nii Europene care elaborează politici. În cadrul Uniunii, nicio acţiune politică sau decizie

legislativă importantă nu poate fi adoptată fără acordul Consiliului. Acesta este princi-

palul organ decizional al Uniunii Europene.

Consiliul a dobândit o imagine publică mai vizibilă doar aproximativ în ultimii cincispre-

zece ani. Tratatele europene succesive, începând de la crearea Comunităţii Economice

Europene în 1957 și până la Tratatul de la Maastricht din 1993, au extins domeniul de

aplicare și natura rolului său politic, atribuindu-i o și mai mare pondere. Combinarea în

1999 a postului de Secretar General al Consiliului cu cel nou creat de Înalt Reprezen-

tant pentru Politica Externă și de Securitate Comună (PESC) a adus o contribuţie în acest

sens. Rolul dinamic jucat de primul Înalt Reprezentant, Javier Solana, a ajutat mult la o

mai fermă poziţionare globală a Consiliului.

Una din principalele difi cultăţi survenite în înţelegerea modului de funcţionare al Uniu-

nii Europene constă în faptul că sistemul politic al acesteia nu corespunde formei cu care

sunt obișnuiţi cetăţenii în contextul naţional. Instituţiile UE nu se bazează pe separarea

tradiţională a puterilor – cea dintre legislativ, executiv și judiciar – întâlnită în majorita-

tea democraţiilor vestice. Motivul este că Uniunea Europeană nu este un stat, și nici nu

evoluează spre un astfel de statut. Iată de ce încercarea de a ilustra activitatea instituţi-

ilor Uniunii responsabile cu elaborarea de politici prin comparaţii directe cu instituţiile

naţionale nu poate descrie în mod adecvat modul de funcţionare al acestora.

Instituţiile Uniunii se bazează mai mult pe o separare a intereselor legitime decât pe o

separare a puterilor. Parlamentul European reprezintă interesul popular; acesta reunește

reprezentanţi aleși în mod direct ai popoarelor statelor membre. Comisia Europeană

reprezintă interesul european general. Pentru a conferi legitimitate, comisarii sunt pe

deplin independenţi de guvernele naţionale și de celelalte instituţii ale UE; Comisia face

de asemenea propuneri în mod colegial. Consiliul este forumul în care interesele guver-

nelor naţionale ale Uniunii, alese în mod democratic, sunt puse în prim-plan și apărate

legitim. Scopul broșurii de faţă este să explice cum realizează Consiliul aceasta, acţio-

nând în același timp, în egală măsură, atât în interesul colectiv, cât și pentru interesele

naţionale individuale.

Consiliul, ca toate instituţiile care elaborează politici sau legi, și-a dezvoltat structuri

formale și informale foarte elaborate. Caracterul acestora rezultă din faptul că Uniunea

PH805664_RO_BT.indd 5 19/09/08 9:20:43

6

Europeană este un sistem politic complex, care întrepătrunde fi ecare domeniu de poli-

tică publică. În multe domenii, Uniunea Europeană adoptă legi și ia decizii care au efecte

juridice în statele membre și un impact direct asupra cetăţenilor; în alte domenii, Uni-

unea ajută statele membre să-și coordoneze politicile. Aceste aspecte diferenţiază

Uniunea de celelalte grupări de state. Guvernele naţionale, benefi ciind de susţinerea

parlamentelor naţionale, au creat în mod voluntar instituţii și proceduri prin care sunt

exercitate competenţele partajate colectiv. Faptul că Uniunii i-a fost atribuită o structură

instituţională unică și laborios concepută, în care competenţele sunt deliberat împărţite

și moderate prin intermediul unui echilibru al puterilor, este unul din factorii de succes

ai acesteia.

Funcţiile Consiliului s-au dezvoltat pe măsură ce s-a extins sfera de acope-

rire a Uniunii. În cadrul structurilor sale formale evolutive, acesta și-a dezvol-

tat propriile tradiţii, reguli, obiceiuri și practici profesionale informale. Înfăţi-

șat adesea în mod inadecvat ca fi ind componenta „interguvernamentală” a

noului amalgam instituţional al Uniunii Europene, Consiliul este mai întâi de toate

o instituţie supranaţională. Consiliul este principalul organ decizional al Uniunii și

acţionează ca un organ colectiv atunci când își apără interesele și prerogativele faţă

de celelalte instituţii ale UE sau când apără interesele Uniunii pe plan internaţional.

În multe cazuri, ia decizii cu o majoritate de voturi sau cu o majoritate califi cată a mem-

brilor săi. În același timp, este forumul în care interesele guvernelor statelor membre

sunt exprimate și arbitrate legitim în procesul decizional al Uniunii. În prezent, Consiliul

are 27 de membri. Membrii săi sunt reprezentanţi ai guvernelor la nivel ministerial, fi ind

autorizaţi să își asume angajamente în numele guvernelor respective.

Activitatea Consiliului este parţial legislativă, parţial o funcţie de tip executiv. În anumite

domenii, Consiliul deţine puterea legislativă supremă, Parlamentul European acţionând

într-un rol de consiliere. Cu toate acestea, în majoritatea domeniilor activităţii legislative,

Consiliul legiferează împreună cu Parlamentul European, ambele instituţii având com-

petenţe reale în partajarea rezultatului procesului legislativ. Atunci când deliberează în

materie de politică externă (poziţiile privind statele terţe sau lansarea operaţiunilor de

Aţi spus Consiliul…?

Consiliul Uniunii Europene nu trebuie confundat cu Consiliul European,

care reuneşte şefii de stat sau de guvern ai Uniunii, precum şi preşedintele

Comisiei Europene, şi care reprezintă autoritatea politică supremă a Uniu-

nii (a se vedea capitolul 3); nu trebuie confundat nici cu Consiliul Europei,

organizaţie activând în domeniul cultural şi al drepturilor omului, cu sediul la

Strasbourg, care este total distinctă de Uniunea Europeană.

PH805664_RO_BT.indd 6 19/09/08 9:20:45

7

gestionare civilă sau militară a crizelor) sau în materie de cooperare poliţienească, Con-

siliul este mai degrabă similar unui organ colectiv de tip executiv. Existenţa unei singure

instituţii care să îndeplinească ambele funcţii nu a fost scutită de complicaţii. În timp

ce activitatea unor organe de tip legislativ ar trebui să fi e preponderent transparentă

și deschisă, aceasta nu s-ar aplica și organelor colective de tip executiv. Această dua-

litate explică multe din difi cultăţile cu care s-a confruntat Consiliul în faţa reproșurilor

care i-au fost adresate încă de la începutul anilor ’90, potrivit cărora acesta nu permitea

un grad sufi cient de transparenţă formală în cadrul lucrărilor sale, și nici accesul la docu-

mente atunci când acţiona ca legislator. Un factor care a provocat și mai multe compli-

caţii a constat în faptul că tratatele nu ofereau o defi niţie clară a ceea ce constituia un

act legislativ.

În esenţă, Consiliul este un mecanism de negociere extrem de complex, orientat înspre

luarea de decizii. Este remarcabil că reprezentanţi ai 27 de guverne de diferite culori

și nuanţe politice, aparţinând unor sisteme politice diferite, având interese naţionale

diverse și miniștri cu personalităţi diferite, pot ajunge la un acord pe o gamă atât de

vastă de chestiuni politice.

Prin intermediul convenţiilor, al practicilor și al metodelor de lucru informale, guver-

nele statelor membre încearcă să contureze rezultatele politicilor, astfel încât acestea să

apară mai prezentabile și acceptabile din punct de vedere politic în faţa parlamentelor

și a electoratelor naţionale. Deși s-ar putea crede că preocuparea principală a fi ecărui

membru al Consiliului este de a maximiza avantajul naţional (în detrimentul celorlalţi),

acest proces de negociere este caracterizat în realitate, într-o măsură egală, de coo-

perare între membri în vederea obţinerii de rezultate. Aceasta se explică prin faptul că

guvernele sunt mai degrabă interesate să garanteze funcţionarea efi cientă a sistemului.

Miniștrii guvernelor înţeleg și ei necesitatea de a soluţiona difi cultăţile politice. În con-

secinţă, există o puternică tendinţă spre atingerea unui consens. Un alt motiv este acela

că, în privinţa legislaţiei, Consiliul este obligat să negocieze împreună cu Parlamentul

European, dar și cu statele sau organizaţiile terţe pentru a apăra interesele Uniunii pe

plan extern. Guvernele au realizat că a coopera în scopul obţinerii unor rezultate colec-

tive acceptabile este în interesul lor pe termen lung. Mulţi negociatori naţionali împăr-

tășesc, de asemenea, o înţelegere generală comună a aspectelor-cheie și, în consecinţă,

a posibilităţilor realiste de a ajunge la compromisuri.

Broșura de faţă explică structura și mecanismele de bază ale instituţiei, precum și funcţio -

narea procesului de negociere.

PH805664_RO_BT.indd 7 19/09/08 9:20:47

88888

CONSILIUL ȘI CEI CARE ACTIVEAZĂ

ÎN CADRUL ACESTUIA –

SCURTĂ DESCRIERE

Capitolul 1

PH805664_RO_BT.indd 8 19/09/08 9:20:48

9

Consiliul văzut din interior

La o primă vedere, dacă cineva se apropie de o sală de reuniuni înainte de începerea lucră-rilor Consiliului, va putea remarca, probabil, un număr important (aproximativ o sută) de persoane reunite în scopul de a elabora o legislaţie comună, de a lansa iniţiative poli-tice și de a da Uniunii Europene o adevărată orientare dinamică.

Să aruncăm însă o privire mai îndeaproape:

Unde se derulează sesiunile • Consiliului?

Cel mai adesea, la sediul Consiliului din Bruxelles, în clădirea Justus Lipsius; totuși, în fi ecare an, în lunile aprilie, iunie și octombrie, sesiunile ordinare au loc la Luxemburg.

Care sunt diferitele formaţiuni ale • Consiliului?

Din punct de vedere juridic, Consiliul este unic, dar se reunește în formaţiuni diferite în funcţie de subiectele abordate. Cele mai cunoscute formaţiuni ale Consiliului sunt următoarele:

Consiliul „Afaceri Generale și Rela- —ţii Externe” (CAGRE), care reunește o dată pe lună miniștrii afacerilor externe, este una din formaţiunile Consiliului care atrage în general cea mai multă atenţie din partea mediei. Această formaţiune abor-dează dosarele orizontale (aspecte instituţionale, perspective fi nanciare, extindere), dar ordinea sa de zi este consacrată esenţial relaţiilor externe – politicii externe și de securitate comună (PESC) și politicii europene de securitate și de apărare (PESA), precum și comerţului și dezvoltării. CAGRE este cel care răspunde și de pregătirea reuniunilor Consiliului European.

Consiliul „Afaceri Economice și —Financiare” (ECOFIN) întrunește miniștrii răspunzători de politicile macroeconomice naţionale, de fi nanţe și de chestiunile referitoare la trezoreria statului. Are loc aproape în fi ecare lună și este un for impor-tant pentru coordonarea politicilor economice ale Uniunii Economice și Monetare.

Consiliul „Agricultură și Pescuit” reu- —nește miniștrii pentru agricultură, de obicei o dată pe lună.

Consiliul „Justiţie și Afaceri Interne” —(JAI) întrunește, aproximativ o dată la două luni, miniștrii de justiţie și miniștrii de interne pentru a discuta despre dezvoltarea și punerea în aplicare ale cooperării și ale politici-lor comune din acest domeniu.

Sediul Consiliului

PH805664_RO_BT.indd 9 19/09/08 9:20:50

10

1. Președinţia

Unul din miniștrii așezaţi la această masă deţine responsabilităţi mai extinse decât colegii săi. Acesta prezidează sesiunea în cali-tate de membru al guvernului statului care exersează președinţia Consiliului. Fiecare stat membru exersează președinţia pe rând, timp de șase luni.

Având la bază contribuţia și consilierea Secre-tariatului General, priorităţile politice ale Con-siliului sunt stabilite pe perioade de 18 luni, astfel încât dosarele să poată fi tratate cât mai efi cace posibil.

Președinţia trebuie nu doar să gestioneze un număr ridicat de sesiuni ale Consiliului, ci și să organizeze reuniuni informale. Aceste reuni-uni, care au loc în ţara președinţiei, se desfă-șoară într-o atmosferă mai destinsă și consti-tuie ocazii propice pentru a discuta mai liber aspecte de ordin general; este important de subliniat că nicio decizie formală nu poate fi luată în timpul unei reuniuni informale.

Exerciţiul președinţiei implică multă muncă din partea tuturor actorilor:

Miniștrii trebuie să fi e informaţi în • mod corespunzător cu privire la ansamblul punctelor care vor fi dis-cutate de Consiliu, ceea ce implică o pregătire minuţioasă și impune ade-sea consultări cu alte ministere.

Funcţionarii trebuie de asemenea să • dedice mult mai mult timp dosarelor europene care le revin. Un astfel de volum de muncă poate fi foarte greu de asumat de către ţara care exer-sează președinţia, în special pentru că președinţia trebuie să prevadă și un post de președinte, și unul de reprezentant naţional pentru nume-roasele grupuri de lucru care pregă-tesc lucrările Consiliului.

Numărul de sesiuni ale Consiliului

din timpul Preşedinţiei portugheze

a Uniunii Europene

(al doilea semestru al anului 2007)

Totalul sesiunilor Consiliului 30

Afaceri Generale şi Relaţii Externe 8

Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) 6

Agricultură şi Pescuit 5

Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) 3

Competitivitate (piaţă internă, industrie

şi cercetare) 2

Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie 2

Mediu 2

Ocuparea Forţei de Muncă, Politică Socială,

Sănătate şi Consumatori 1

Educaţie, Tineret şi Cultură 1

Dl Luís Amado, ministrul afacerilor externe al

Portugaliei, dl Javier Solana, SG/ÎR, și dl José Sócrates,

prim-ministrul Portugaliei

PH805664_RO_BT.indd 10 19/09/08 9:20:53

11

Atunci când președinţia este exer-• sată de către ţara lor, chiar și diplo-maţii care deţin posturi în ţările terţe joacă un rol: coordonează lucră-rile ambasadelor statelor membre în privinţa chestiunilor de interes european, redactând, de exemplu, rapoarte comune privind situaţia din ţara în care se găsesc.

Succesiunea preşedinţiilor

Consiliului (1)

începând cu ianuarie 2008

Dispunerea delegaţiilor în timpul

sesiunilor Consiliului

Preşedinţia slovenă – din ianuarie

până în iunie 2008

Preşedinţia (Slovenia) Secretariatul General

al Consiliului

SloveniaGermaniaFranţa

FinlandaRepublica CehăRomâniaSuediaAustriaSpaniaBulgariaBelgiaEstoniaUngaria

Regatul UnitPoloniaMaltaDanemarca

SlovaciaCipruŢările de JosIrlanda

LuxemburgLituaniaLetoniaGrecia

Italia

Portugalia

Comisia

La fi ecare şase luni – la data de 1 ianuarie şi,

respectiv, 1 iulie – delegaţiile se deplasează cu un

loc, în sensul acelor de ceasornic, conform suc-

cesiunii semestriale a preşedinţiilor.

(1) Conform deciziei Consiliului din 1 ianuarie 2007.

Slovenia ianuarie - iunie 2008

Franţa iulie - decembrie 2008

Republica Cehă ianuarie - iunie 2009

Suedia iulie - decembrie 2009

Spania ianuarie - iunie 2010

Belgia iulie - decembrie 2010

Ungaria ianuarie - iunie 2011

Polonia iulie - decembrie 2011

Danemarca ianuarie - iunie 2012

Cipru iulie - decembrie 2012

Irlanda ianuarie - iunie 2013

Lituania iulie - decembrie 2013

Grecia ianuarie - iunie 2014

Italia iulie - decembrie 2014

Letonia ianuarie - iunie 2015

Luxemburg iulie - decembrie 2015

Ţările de Jos ianuarie - iunie 2016

Slovacia iulie - decembrie 2016

Malta ianuarie - iunie 2017

Regatul Unit iulie - decembrie 2017

Estonia ianuarie - iunie 2018

Bulgaria iulie - decembrie 2018

Austria ianuarie - iunie 2019

România iulie - decembrie 2019

Finlanda ianuarie - iunie 2020

PH805664_RO_BT.indd 11 19/09/08 9:20:56

12

Caracterul sensibil al sarcinilor președinţiei pe plan politic

Nu de puţine ori, președinţia contribuie la obţinerea unui acord în cadrul Consiliului în momentul în care situaţia pare să fi ajuns într-un punct mort, acţionând adesea ca mediator pentru a concilia poziţii divergente și având mereu în vedere interesul general.

Pe lângă rolul special pe care îl deţine în cadrul procedurii legislative cu Parlamentul European, președinţia își prezintă proiec-tele, precum și acţiunile Consiliului care vor decurge din acestea, în faţa Parlamentului European. Raportează Parlamentului progre-sele realizate la sfârșitul mandatului său și asistă frecvent la sesiunile plenare ale Parla-mentului și la reuniunile comisiilor acestuia.

Funcţiile de reprezentare ale președinţiei nu se limitează la Parlamentul European. Miniș-trii președinţiei informează presa după fi ecare sesiune a Consiliului și se exprimă deseori în numele UE în ansamblu, în special în privinţa aspectelor legate de politica externă și de securitate comună, în forurile internaţionale și în cadrul relaţiilor cu ţările terţe.

2. Coreper (Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi)

În timpul diferitelor sesiuni ale Consiliului, alături de miniștri, se găsesc întotdeauna înal-ţii funcţionari – membri ai Coreperului (Comi-tetul Reprezentanţilor Permanenţi). Aceștia sunt un element fundamental al mecanismu-lui Consiliului.

Cei 27 de membri ai Coreperului, care sunt reprezentanţii permanenţi ai diferitelor guverne ale statelor membre la Bruxelles, joacă un rol decisiv în pregătirea lucrărilor Consiliului. Specialiști în afaceri europene, cu înalte califi cări și având rangul de ambasador, aceștia se întrunesc de mai multe ori pe săp-tămână într-un proces aproape permanent de discuţii și dialog. Creează și întreţin între ei legături de încredere, care facilitează înţele-gerea reciprocă a poziţiilor lor respective.

Coreperul este compus din două formaţiuni care se întrunesc cel puţin o dată pe săptă-mână: Coreper I, format din reprezentanţii permanenţi adjuncţi, și Coreper II, care reu-nește reprezentanţii permanenţi.

Dl Nicolas Sarkozy, președintele Republicii

Franceze, dl José Sócrates, dl Luís Amado

și dl Bernard Kouchner, ministrul afacerilor

externe al Franţei

Atriumul Consiliului

PH805664_RO_BT.indd 12 19/09/08 9:20:58

13

3. Comitetele

Coreperul ocupă un loc special în ierarhia Consiliului pentru că este cel care are ultimul cuvânt de spus în pregătirea lucrărilor Con-siliului, dar există și alte comitete care au o mare importanţă:

Comitetul special pentru agricultură • (CSA) pregătește majoritatea dosa-relor pentru Consiliul „Agricultură”;

Comitetul articolului 133 (creat în • temeiul articolului 133 din Tratatul CE) secondează Comisia în rolul său de negociator pentru chestiunile comerciale și tarifare;

Comitetul Economic și Financiar, • compus din reprezentanţii bănci-lor centrale și ai trezoreriilor state-lor membre, joacă un rol extrem de important, oferind consiliere Consi-liului „ECOFIN” în privinţa diverselor aspecte legate de Uniunea Econo-mică și Monetară, de sistemul mone-tar european și de relaţiile monetare internaţionale;

Comitetul Politic și de Securitate • (COPS) pregătește discuţiile și iniţia-tivele în materie de politică externă și de securitate comună a UE. COPS exercită, sub autoritatea Consiliului, controlul politic și orientarea strate-gică ale operaţiunilor de gestionare a crizelor. Poate fi astfel autorizat de către Consiliu să ia decizii în ges-tionarea concretă a unei operaţiuni. Pe lângă aceasta, este asistat de un grup de lucru politico-militar, de un comitet pentru aspectele civile ale gestionării crizelor, precum și de Comitetul Militar (CM). Ca și în cazul Coreperului, reprezentanţii săi au rangul de ambasadori;

Comitetul articolului 36 (instituit în • temeiul articolului 36 alineatul (1) din Tratatul privind UE) pregătește anumite aspecte ale sesiunilor Con-siliului „Justiţie și Afaceri Interne”.

4. Grupurile de lucru

La lucrările pregătitoare ale Consiliului parti-cipă grupurile de lucru. Aceste grupuri sunt foarte numeroase, foarte diferite unele de altele, fi ecare operând pe subiecte individu-ale. În 2007, numărul acestora era de aproxi-mativ 150. Compuse din funcţionari ai repre-zentanţelor permanente sau ai capitalelor, aceste grupuri au drept sarcină principală efectuarea lucrărilor tehnice pregătitoare care sunt necesare adoptării, ca stadiu fi nal, a unei măsuri legislative sau a unei acţiuni europene. Sunt deci compuse din experţi ai administraţiilor naţionale specializaţi în subiectele examinate. Aspectele care nu pot fi soluţionate la acest nivel sunt transmise Coreperului.

5. Secretarul General al Consiliului și Înaltul Reprezentant pentru Politica Externă și de Securitate Comună

Numit printr-o decizie a Consiliului, Secretarul General a devenit, în cursul ultimilor douăzeci de ani, un actor important pentru buna func-ţionare a Consiliului. Astfel, la începutul anilor ’80, rolul Secretarului General a fost consoli-dat pentru a susţine mai bine Consiliul și pre-ședinţia în îndeplinirea misiunilor acestora. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam în mai 1999, i-a fost încredinţat un rol mai politic în calitate de Înalt Repre-zentant pentru Politica Externă și de Securi-tate Comună a Uniunii Europene.

PH805664_RO_BT.indd 13 19/09/08 9:21:01

14

În peste 40 de ani, patru persoane au ocupat acest post: Christian Calmes, Nicolas Hom-mel, Niels Ersbøll și Jürgen Trumpf. Actualul Secretar General, care este și Înalt Reprezen-tant pentru Politica Externă și de Securitate Comună, este Javier Solana (1). Acesta este asistat de Pierre de Boissieu, Secretar General Adjunct.

6. Secretariatul General

Secretariatul General a fost creat în 1952 cu ocazia primei sesiuni a Consiliului Comunită-ţii Europene a Cărbunelui și a Oţelului (CECO), ca urmare a deciziei aceluiași Consiliu de a avea la dispoziţie procesele-verbale cores-punzătoare ale dezbaterilor, ale traducerilor și ale consilierii juridice.

De atunci, acestea sunt funcţiile fundamen-tale ale Secretariatului, însă s-au adăugat și altele, care au făcut ca Secretariatul să fi e indispensabil bunei funcţionări a Consiliului.

(1) Desemnat în 1999 pentru cinci ani; mandatul i-a

fost reînnoit în iulie 2004. Deţine de asemenea funcţia

de Secretar General al Uniunii Europei Occidentale

(UEO).

Secretariatul s-a dezvoltat, iar responsabilită-ţile sale au sporit în ritmul creșterii număru-lui statelor membre ale Uniunii Europene. În 1958, lucrau aici 238 de persoane, în 2000 – 2 540 de persoane. La 31 decembrie 2007, efectivul global al Secretariatului General al Consiliului se ridica la 3 273 de funcţionari, agenţi temporari și experţi naţionali detașaţi, marea majoritate a acestora constituind-o funcţionarii.

Dl Javier Solana, Înaltul Reprezentant pentru

Politica Externă și de Securitate Comună

Bustul umanistului Justus Lipsius în sediul

Consiliului

Noua clădire Lex

PH805664_RO_BT.indd 14 19/09/08 9:21:03

15

În serviciul Consiliului și al președinţiei: Secretariatul General al Consiliului (SGC)

Obiectivul esenţial al SGC constă în oferirea întregului sprijin de care are nevoie Consiliul în activitatea sa. Este vorba despre:

consilierea președinţiei, în special în • elaborarea compromisurilor care vor constitui baza deciziilor și a celorlalte acte ale Consiliului;

ghidarea președinţiei în materie • de procedură în cursul reuniunilor, redactarea procesului-verbal al reu-niunilor, elaborarea de documente care să prezinte situaţiile și difuzarea de documente;

Efectivele Secretariatului General al

Consiliului

la 31 decembrie 2007

Dl Dimitrij Rupel, ministrul afacerilor externe

al Sloveniei, dl Javier Solana, SG/ÎR și dl Pierre

de Boissieu, Secretarul General Adjunct

al Consiliului

DG A: Personal și administraţie(din care DG A 3, Traducere și producerea de documente, 1 226) 1 894

DG B: Agricultură și pescuit 48

DG C: Piaţa internă, competitivitate, industrie, cercetare, energie, transporturi și societatea informaţională 60

DG E: Afaceri externe și politico-militare 251

DG F: Presă, comunicare, protocol 161

DG G: Probleme economice și sociale 39

DG H: Justiţie și afaceri interne 90

DG I: Protecţia mediului și a consumatorilor, sănătate, produse alimentare, educaţie, tineret, cultură, audiovizual 32

TOTAL 3 273

Cabinetele Secretarului General/Înaltului

Reprezentant pentru PESC și ale Secretarului

General Adjunct 25

Serviciile atașate SG/ÎR (Unitatea politică,

Statul Major Militar, Centrul comun de

situaţii al UE, Capacitatea de planifi care și de

conduită civilă) 305

Servicii atașate SG/ÎR și SG Adjunct [Direcţia

pentru chestiuni politice generale, Audit

intern, Serviciul de prevenire, Biroul de

securitate, Securitatea sistemelor de

informare (Biroul INFOSEC),

Protecţia datelor] 167

Serviciul juridic (din care Calitatea legislaţiei –

Juriști-lingviști: 83) 201

PH805664_RO_BT.indd 15 19/09/08 9:21:08

16

Rolurile și puterile instituţiilor și ale orga-nelor UE au fost defi nite prin tratatele suc-cesive prin intermediul cărora au evoluat. În ceea ce privește Consiliul:

1951: Tratatul de la Paris: a instituit Comu-nitatea Europeană a Cărbunelui și a Oţe-lului (CECO) și a creat primul Consiliu de Miniștri.

1957: Tratatul de la Roma: a instituit Comunitatea Economică Europeană (CEE) și Comunitatea Europeană a Energiei Ato-mice (CEEA), dotându-le cu un consiliu propriu, diferit de cel al CECO și înzestrat cu puteri mai extinse în comparaţie cu Comisia.

1965: Tratatul de fuziune: a instituit un Consiliu și o Comisie unice pentru cele trei Comunităţi Europene și a creat ofi cial Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (Coreper). Cu toate acestea, Consiliul a continuat să funcţioneze după modalităţi diferite, în funcţie de tratatul în cauză și de puterile pe care le exercita.

1970: Tratatul de modifi care a anumitor dispoziţii bugetare ale tratatelor.

1975: Tratatul de modifi care a anumitor dispoziţii fi nanciare din tratate: a defi nit o procedură bugetară și a repartizat com-petenţele bugetare între instituţiile comu-nitare. A conferit Consiliului puteri vaste pentru stabilirea cheltuielilor comunitare și, pentru prima dată, a împărţit anumite puteri ale acestuia între Consiliu și Parla-mentul European.

sprijinirea președinţiei în stabilirea • calendarului sesiunilor Consiliului;

convocarea și organizarea reuniu-• nilor, ceea ce reprezintă o muncă administrativă considerabilă pentru că, în fi ecare an, există aproximativ 100 de sesiuni ale Consiliului și mai mult de 3 500 de reuniuni ale grupu-rilor de lucru, precum și alte întâlniri;

îndeplinirea rolului de grefi er și de • memorie a Consiliului graţie arhi-vării documentelor, precum și al celui de depozitar al acordurilor internaţionale;

sprijinirea operaţiunilor de gestio-• nare civilă și militară a crizelor lan-sate de către Consiliu;

furnizarea de consiliere juridică. Pot • fi consultaţi membri ai Serviciului juridic cu ocazia tuturor reuniunilor importante, în vederea obţinerii unor opinii asupra problemelor ridicate în cursul discuţiilor și a precizării aspec-telor juridice ale anumitor proceduri. Serviciul juridic reprezintă de aseme-nea Consiliul în faţa Curţii de Justiţie, a Tribunalului de Primă Instanţă și a Tribunalului Funcţiei Publice.

Organizarea Secretariatului General

Secretariatul General este format din opt direcţii generale (DG-uri), cărora li se adaugă un serviciu juridic și un cabinet împărţit între serviciile direct atașate Secretarului Gene-ral/Înaltului Reprezentant pentru PESC și Secretarului General Adjunct. DG-urile sunt, aproape în totalitate, specializate pe domenii care corespund formaţiunilor Consiliului.

Competenţele Consiliului

sunt stabilite prin tratate

PH805664_RO_BT.indd 16 19/09/08 9:21:10

17

1997: Tratatul de la Amsterdam: politica în materie de imigraţie, vize și azil, precum și cooperarea judiciară în materie civilă au devenit politici comune. Deciziile aparţi-nând acestor domenii sunt adoptate în unanimitate pe o perioadă de cinci ani, dar tratatul introduce posibilitatea trecerii la votul cu majoritate califi cată. Sunt împăr-ţite cu Parlamentul European și mai multe puteri legislative datorită extinderii și modifi cării procedurii de codecizie. Acest tratat a modifi cat rolul Secretarului General al Consiliului, care a devenit de asemenea Înalt Reprezentant pentru Politica Externă și de Securitate Comună (PESC).

2000: Tratatul de la Nisa (semnat la 26 februarie 2001): cu ocazia Conferinţei interguvernamentale privind reforma insti-tuţională (CIG 2000), un acord a luat naș-tere ca urmare a summitului de la Nisa din 11 decembrie 2000. Acest tratat a permis stabilirea principiilor și a metodelor care trebuie adoptate pentru a reforma sistemul instituţional și a susţine extinderea înspre statele Europei Centrale și de Est. În ceea ce privește reforma instituţiilor, noutăţile constau în modul de funcţionare al Comi-siei: acest tratat prevede că, între 2004 și 2009, aceasta va fi compusă dintr-un comisar pe stat membru. Consiliul este de asemenea reformat în scopul extinderii sferei de aplicare a votului cu majoritate califi cată și al introducerii principiului coo-perării consolidate dintre statele membre.

1986: Actul Unic European: a permis Con-siliului să hotărască cu majoritate califi cată în privinţa mai multor subiecte, în special a măsurilor necesare pentru crearea pie-ţei unice. Introducerea procedurii numite „de cooperare” a extins puterile legislative care îi reveneau Parlamentului European. Actul Unic i-a atribuit Consiliului respon-sabilitatea gestionării cooperării politice europene.

1992: Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE): numit Tratatul de la Maastricht, a defi nit obiectivele și regulile Uniunii Eco-nomice și Monetare și a structurat puterile și competenţele Uniunii Europene în jurul celor trei piloni. Competenţele, regulile și procedurile decizionale ale Consiliului diferă în funcţie de pilonul la care se rapor-tează lucrările. Tratatul privind Uniunea Europeană:

a extins sfera de aplicare a votului • cu majoritate califi cată în ceea ce privește aspectele aparţinând pri-mului pilon;

a acordat Parlamentului European • puteri extinse de codecizie cu Consiliul în privinţa chestiunilor legislative din anumite domenii, de exemplu, a liberei circulaţii a lucrătorilor, a pieţei interne și a protecţiei consumatorilor;

a prevăzut pentru prima dată • posibilitatea ca o anumită politică să nu fi e aplicată de către toate statele membre; a permis state-lor, de exemplu, să nu participe la Uniunea Economică și Monetară, și nici în domeniul social.

PH805664_RO_BT.indd 17 19/09/08 9:21:12

18

Capitolul 2

ROLUL SPECIAL AL CONSILIULUI EUROPEAN –

PILOTUL UNIUNII EUROPENE

PH805664_RO_BT.indd 18 19/09/08 9:21:14

19

1. Un organ strategic

Consiliul European a cunoscut o evoluţie care a fost modelată în primul rând de necesităţile politice practice și de dorinţele participanţi-lor. Creat în 1974 cu intenţia instituirii unui for informal de discuţie între șefi i de stat sau de guvern, Consiliul European a devenit în timp foarte scurt organul care fi xează priorităţile și obiectivele Uniunii și determină modalităţile de realizare a acestora, acest lucru fi ind vala-bil în toate domeniile de activitate ale Uniunii Europene.

A dobândit un statut formal prin Tratatul pri-vind Uniunea Europeană, semnat în 1992, care prevede că „Consiliul European impulsi-onează dezvoltarea Uniunii și defi nește orien-tările politice generale ale acesteia.”

2. Reuniunile Consiliului European: cine, ce, când și unde?

Consiliul European este format din cei 27 de șefi de stat sau de guvern și din președintele Comisiei. Aceștia sunt în mod normal asistaţi de către miniștrii afacerilor externe și de un alt membru al Comisiei. Spre deosebire de reuniunile Consiliului, doar oamenii politici au acces la sală – funcţionarii care îi asistă rămân deoparte, pentru a păstra intimitatea originară a reuniunilor Consiliului European.

Consiliul European defi nește liniile generale ale dezvoltării Uniunii Europene. De exem-plu, Consiliul European a stabilit, în noiem-brie 2004, un program ambiţios pentru dez-voltarea politicii de justiţie și afaceri interne. În fi ecare primăvară, se prezintă situaţia actuală a punerii în aplicare a Strategiei de la Lisabona pentru creștere și ocuparea for-ţei de muncă. La nivelul Consiliului au fost fi nalizate negocierile de aderare ale noilor state membre în 2002. Tot Consiliul este cel care a încheiat în decembrie 2005 negocierile

privind fi nanţarea Uniunii pentru perioada 2007-2013. În primăvara lui 2007, Consiliul European a defi nit baza unei noi politici inte-grate pentru a face faţă provocărilor ridicate de aprovizionarea energetică și de schimbă-rile climatice.

Consiliul European se reunește în general de patru ori pe an. Se întâmplă să se reunească și mai frecvent în situaţii urgente, cum a fost, de exemplu, cazul apărut după atacurile tero-riste din 11 septembrie 2001.

Dacă, în trecut, se întrunea în ţara președin-ţiei, din 2003 se întrunește sistematic la Bru-xelles, la sediul Consiliului.

Nu este surprinzător faptul că reuniunile din-tre șefi i de stat, șefi i de guvern și președintele Comisiei atrag mult mai mult atenţia publi-cului decât o sesiune ordinară a Consiliului. Sosirea la Bruxelles a peste 1 500 de jurnaliști în vederea acoperirii mediatice a unei reuni-uni a Consiliului European nu este o raritate.

3. Pregătirea reuniunilor Consiliului European

Deliberările Consiliului European sunt în mare parte pregătite în avans de către instanţele Consiliului.

Cu o lună înainte de întrunirea Consiliului European, președinţia difuzează o „ordine de zi adnotată” care indică, pentru fi ecare punct de pe ordinea de zi, intenţiile președinţiei. Această ordine de zi este înaintată CAGRE.

Președinţia difuzează ulterior un proiect de concluzii ale Consiliului European, care este discutat în Coreper II, apoi în CAGRE. Acest proces permite șefi lor de stat și de guvern să-și concentreze atenţia asupra celor mai importante puncte.

PH805664_RO_BT.indd 19 19/09/08 9:21:14

20

5. Secretariatul Consiliului European

Secretariatul Consiliului European este asi-gurat de Secretariatul General al Consiliului. Acesta asistă președinţia în pregătirea ordinii de zi adnotate și a proiectului de concluzii.

În timpul Consiliului European, Secretarul General și Secretarul General Adjunct oferă sprijin președinţiei, în special în vederea obţinerii unui acord asupra proiectului de concluzii.

La terminarea Consiliului European, Secre-tariatul General elaborează, sub respon-sabilitatea președinţiei, versiunea fi nală a concluziilor.

4. Desfășurarea reuniunilor Consiliului European

Reuniunile Consiliului European durează în general o zi și jumătate. Din 1987, aceste reu-niuni sunt precedate de o intervenţie a preșe-dintelui Parlamentului European. Începe apoi o primă reuniune de lucru, urmată de discu-ţii informale în timpul dineului șefi lor de stat sau de guvern și al celui al miniștrilor afaceri-lor externe.

După dineu, președinţia și funcţionarii Secre-tariatului General al Consiliului fi nalizează proiectul de concluzii pe baza discuţiilor din prima zi și a textelor privind chestiunile spe-cifi ce, care va face obiectul negocierilor în ziua următoare, înainte de a fi aprobat. O altă ședinţă plenară are loc în dimineaţa celei de a doua zile și se poate prelungi până după-amiaza. La sfârșitul reuniunii, concluziile pre-ședinţiei sunt distribuite mediei.

Consiliul European se încheie printr-o confe-rinţă de presă acordată de președintele Con-siliului European și de președintele Comisiei. Aceasta este urmată de conferinţele de presă ale celorlalţi șefi de stat sau de guvern.

PH805664_RO_BT.indd 20 19/09/08 9:21:16

21

Șefi i de stat sau de guvern în timpul ceremoniei de semnare a tratatului de la Lisabona, în decembrie 2007

Consiliul European în sesiune

Ceremonia de semnare la mănăstirea Jerónimos de la Lisabona

PH805664_RO_BT.indd 21 19/09/08 9:21:18

22

CONSILIUL ÎN ACŢIUNE –

CONSILIUL ÎN CALITATE DE ORGAN LEGISLATIV

Capitolul 3

PH805664_RO_BT.indd 22 19/09/08 9:21:23

23

Propunerile Comisiei primite de către Con-siliu sunt transmise pentru aviz Comitetului Economic și Social și Comitetului Regiunilor atunci când tratatul impune aceasta. Lucrările se desfășoară apoi în trei faze.

Prima fază: examinarea propunerii

Președinţia, cu ajutorul Secretariatului Gene- ral, determină grupul competent și îl convo-acă.

Acesta procedează la o examinare mai întâi generală, apoi detaliată, a propunerii. Nu există nicio limită precisă pentru timpul de care dispune grupul pentru a-și fi naliza lucră-rile; durata lucrărilor variază considerabil de la o propunere la alta.

A doua fază: intrarea în scenă a Coreperului

Coreperul (sau Comitetul special pentru agri-cultură, pentru majoritatea chestiunilor agri-cole) se ocupă de examinarea chestiunii pe baza unui raport redactat de grup.

Tratamentul pe care Coreperul îl rezervă propunerii depinde de amploarea acordului la care s-a ajuns, eventual, în acest stadiu al lucrărilor. Dacă amploarea acordului permite Coreperului să accepte propunerea fără dez-bateri, aceasta este înscrisă în partea I a ordi-nii sale de zi, apoi este transmisă Consiliului spre adoptare. Atunci când este necesară o discuţie în cadrul Coreperului pentru că nu s-a ajuns la un acord în interiorul grupului în privinţa anumitor aspecte ale unei propuneri, chestiunea în cauză este înscrisă în partea a II-a a ordinii de zi. În acest caz, Coreperul poate:

să încerce să negocieze el însuși un • acord;

1. Stabilirea și gestionarea programului de lucru

Dincolo de rotaţia semestrială a președinţiei, lucrările Consiliului trebuie să aibă o desfă-șurare de durată. Coerenţa și continuitatea lucrărilor acestuia sunt consolidate printr-un efort de programare pe trei niveluri: progra-mul de 18 luni al Consiliului, ordinile de zi indicative ale Consiliului și calendarul reuniu-nilor președinţiei.

1) Programul de 18 luni al Consiliului

Pentru fi ecare perioadă de 18 luni, cele trei președinţii care vor fi în exerciţiu în timpul acestei perioade elaborează programul Con-siliului. Acesta cuprinde obiectivele majore ale Uniunii, din toate sectoarele de activi-tate. Acest program este înaintat spre apro-bare Consiliului „Afaceri Generale și Relaţii Externe”, care îl supune dezbaterilor în sesi-une publică.

2) Ordinile de zi indicative ale Consiliului

Înainte de a-și asuma funcţiile, președinţia stabilește ordinile de zi indicative ale tuturor reuniunilor Consiliului pe care intenţionează să le organizeze. Aceste ordini de zi sunt defi -nite din perspectiva programului de 18 luni al Consiliului.

3) Calendarul reuniunilor

Cu mai multe luni înainte de preluarea func-ţiei, viitoarele președinţii ale Consiliului ela-borează un proiect de calendar și comunică partenerilor o listă cu datele pentru sesiunile Consiliului.

2. Gestionarea lucrărilor

Cel mai bun mod de a înţelege funcţionarea Consiliului constă în urmărirea traseului unei propuneri a Comisiei privind un act legislativ al Consiliului.

PH805664_RO_BT.indd 23 19/09/08 9:21:23

24

care sunt prea sensibile din punct de • vedere politic pentru a fi soluţionate la un nivel inferior.

În rezumat, se poate conchide că luarea de decizii în cadrul Consiliului este un proces alcătuit din trei niveluri. La un nivel, partea esenţială a muncii tehnice se realizează la nivelul experţilor care fac parte din grupurile de lucru; la celălalt, miniștrii reuniţi în Consiliu iau deciziile politice. Între cele două, ambasa-dorii statelor membre din Coreper combină expertiza tehnică și capacitatea de arbitraj politic. În acest sens, Coreperul este într-un fel catalizatorul Consiliului.

Coreperul este de asemenea instanţa privile-giată de negociere cu Parlamentul European. Într-adevăr, cea mai mare parte a domeniilor legislative comunitare sunt supuse actual-mente procedurii de codecizie. Pe baza unei propuneri a Comisiei, cele două ramuri legis-lative, Parlamentul European și Consiliul, sunt implicate într-un proces adesea lung și cu negocieri difi cile, atât la nivel intern, cât și la nivel interinstituţional, în vederea ajungerii la un acord fi nal asupra textului legislativ care trebuie adoptat. Dirijarea majorităţii contac-telor cu Parlamentul European îi revine Pre-ședintelui Coreperului, în special în fazele decisive și fi nale ale negocierii. În acest scop, el trebuie, la fi ecare etapă, să dispună exami-narea prealabilă a dosarului de către Coreper și să obţină un mandat de negociere.

3. Procedurile privind luarea deciziilor

Tratatele stabilesc cazurile în care Consiliul hotărăște cu majoritate simplă, cu majoritate califi cată sau în unanimitate.

Încă de la originea sa, Consiliul a preferat, în măsura posibilului, să decidă prin con-sens. Cu toate acestea, consensul nu a fost întotdeauna posibil, dovedindu-se din ce în ce mai difi cil din cauza creșterii regulate a numărului de state membre. Nu trebuie deci să surprindă faptul că votul, chiar simpla

să trimită chestiunea mai departe • grupului, eventual însoţită de pro-puneri de compromis;

să transmită chestiunea Consiliului.•

Majoritatea propunerilor sunt discutate în mai multe rânduri pe ordinea de zi a Corepe-rului, care încearcă să rezolve divergenţele pe care grupul nu le-a soluţionat.

A treia fază: decizia Consiliului

Atunci când Coreperul a fost în măsură să aprobe o propunere, aceasta este înscrisă ca punct „A” pe ordinea de zi a Consiliului, ceea ce înseamnă că ar trebui adoptată fără dis-cuţii. Ca regulă generală, aproximativ două treimi din chestiunile înscrise pe ordinea de zi a Consiliului sunt adoptate ca punct „A”. Examinarea acestor chestiuni poate, totuși, să fi e redeschisă dacă unul sau mai multe state membre cer acest lucru.

Celelalte chestiuni sunt înscrise în partea „B” a ordinii de zi a Consiliului. Punctele „B” cores-pund chestiunilor:

care au rămas în suspensie la înche-• ierea sesiunilor precedente ale Consiliului;

care nu au putut face obiectul niciu-• nui acord la nivelul Coreperului sau al grupului;

Sala de ședinţă văzută dintr-o cabină

a interpreţilor

PH805664_RO_BT.indd 24 19/09/08 9:21:25

25

Ponderarea voturilor statelor membre

Voturile statelor membre fac obiectul

următoarei ponderări:

Germania, Franţa,Italia, Regatul Unit

29 de voturi fi ecare

Spania, Polonia 27 de voturi fi ecare

România 14 voturi

Ţările de Jos 13 voturi

Belgia, Republica Cehă,Grecia, Ungaria, Portugalia

12 de voturi fi ecare

Bulgaria, Austria, Suedia 10 de voturi fi ecare

Danemarca, Irlanda, Lituania, Slovacia, Finlanda

7 de voturi fi ecare

Estonia, Cipru, Letonia,Luxemburg, Slovenia

4 de voturi fi ecare

Malta 3 voturi

Total 345 de voturi

În cea mai mare parte a cazurilor, atunci când votul se referă la o propunere a Comisiei, majoritatea califi cată este obţinută dacă se ajunge la 255 de voturi care să exprime votul favorabil al majorităţii membrilor. În schimb, atunci când Consiliul nu hotărăște asupra unei propuneri a Comisiei, trebuie întrunite două condiţii pentru ca respectiva propunere să poate fi adoptată cu majoritate califi cată:

— 255 de voturi din 345; — două treimi din membrii

Consiliului.

În plus, un stat membru poate solicita să se verifi ce dacă majoritatea califi cată reprezintă cel puţin 62 % din populaţia totală a Uniu-nii Europene. Dacă se dovedește că nu este cazul, decizia nu este adoptată.

Trebuie menţionat și „compromisul de la Luxemburg”. Este vorba despre o declaraţie

posibilitate de a recurge la un vot, constituie de acum încolo un element esenţial în proce-sul decizional al Consiliului.

Un vot poate soluţiona o chestiune

Președintele Consiliului, dar și oricare alt membru al Consiliului, poate cere un vot. Comisia poate de asemenea să formuleze o astfel de cerere atât timp cât majoritatea membrilor Consiliului o sprijină.

Diversele modalităţi de vot sunt următoarele:

majoritatea simplă: — prin majorita-tea simplă se înţelege o majoritate a membrilor (adică 14 din 27, cu excepţia abţinerilor). Această moda-litate este cea care se aplică cu con-diţia să nu existe dispoziţii contrare ale tratatelor. Se aplică în principal deciziilor de procedură. Fiecare stat membru dispune de un vot;

votul cu majoritate califi cată — (însem-nând aplicarea unei ponderări a voturilor membrilor Consiliului în funcţie de mărimea statului în cauză): Actul Unic, apoi Tratatul pri-vind Uniunea Europeană, Tratatul de la Amsterdam și Tratatul de la Nisa (actualmente în vigoare) au sporit în mod considerabil posibilităţile de a recurge la acest tip de vot, care se aplică de acum înainte majorită-ţii deciziilor Uniunii Europene (cu excepţia, printre altele, a aspectelor privind PESC, fi scalitatea sau ocupa-rea forţei muncă, care sunt supuse unanimităţii).

PH805664_RO_BT.indd 25 19/09/08 9:21:28

26

modifi cată. Această posibilitate îi conferă Comisiei un rol activ și important în procesul de negociere al Consiliului. Abţinerea unui mem-bru al Consiliului nu constituie un impediment pentru unanimitate.

În cazul în care urgenţa unei decizii impune adoptarea acesteia înainte ca o sesiune a Consiliului să poată fi convocată, decizia poate fi luată prin intermediul unui vot în scris dacă se decide în unanimitate de către Consiliu sau Coreper să se recurgă la această procedură.

politică pe care nu au aprobat-o toate statele membre. Unele state o invocă atunci când anumite decizii pot fi luate cu majoritate cali-fi cată pe baza unei propuneri a Comisiei, dar când consideră că sunt în joc interese naţio-nale „vitale”. În cazul în care se invocă com-promisul de la Luxemburg, Consiliul poate fi e să voteze, și deci să nu răspundă dorinţei statului membru vizat, fi e să încerce, într-un termen rezonabil, să găsească o soluţie. Într-un astfel de caz, statele membre fac trimitere la un instrument politic, și nu juridic, dar care nu este pus în practică decât arareori.

unanimitatea: — continuă să fi e soli-citată în anumite domenii, precum fi scalitatea, chestiunile de natură „constituţională”, securitatea socială, mediul (în parte), energia, cultura, industria, acordurile internaţionale orizontale cu ţările dezvoltate. De asemenea, reprezintă regula pen-tru strategiile, acţiunile sau poziţiile comune adoptate de către Consiliu în cadrul PESC și într-un mare număr de domenii aparţinând justiţiei și afa-cerilor interne. În cele din urmă, una-nimitatea este necesară atunci când Consiliul dorește să modifi ce o pro-punere a Comisiei în ciuda avizului acesteia. Cu toate acestea, Comisia are posibilitatea, în orice moment al negocierii, să prezinte o propunere

Conferinţă de presă a Consiliului

Reuniune a miniștrilor afacerilor externe

PH805664_RO_BT.indd 26 19/09/08 9:21:30

27

Accesul la un document poate fi refuzat în cazul în care ar aduce atingere protecţiei anu-mitor interese. În acest caz, solicitantul dis-pune de 15 zile lucrătoare pentru a adresa o cerere de confi rmare.

În cazul respingerii totale sau parţiale a unei cereri de confi rmare, solicitantul poate depune o plângere adresată Ombudsmanului și/sau înainta un recurs Tribunalului de Primă Instanţă al Comunităţilor Europene.

Deliberările Consiliului deschise publicului și dezbaterile publice

Caracterul public al deliberărilor și dezbateri-lor Consiliului face parte din politica globală de transparenţă a acestuia. Această politică prevede, în special, că toate deliberările Con-siliului cu privire la actele legislative adoptate prin procedura de codecizie sunt deschise publicului.

În plus, sunt de asemenea deschise publicului:

primele deliberări ale Consiliului • privind alte acte legislative decât cele adoptate conform procedurii de codecizie, precum și deliberările ulterioare privind un anumit act, cu excepţia cazului în care Consiliul sau Coreperul decid altfel;

4. Transparenţa și caracterul public al procesului decizional al Consiliului

Cele două componente fundamentale ale transparenţei

Principiul accesului publicului la documen-tele instituţiilor comunitare este considerat ca un element fundamental al unei politici a transparenţei, având drept scop consolida-rea caracterului democratic al instituţiilor, precum și încrederea publicului faţă de admi-nistraţie; a doua componentă este caracterul public al procesului decizional al Consiliului.

Accesul publicului la documentele Consiliului

Orice cetăţean este îndreptăţit să aibă acces la documentele Consiliului în condiţiile pre-văzute prin Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 privind accesul public la documentele Par-lamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei.

Secretariatul General al Consiliului este obligat să răspundă în termen de 15 zile lucrătoare, termen care poate fi prelungit, în mod excepţional, cu 15 zile lucrătoare suplimentare.

Accesul se efectuează, în general, prin elibe-rarea unei copii a documentului sau, după caz, a unei copii electronice.

Pentru a facilita căutarea documentelor care pot face obiectul unei cereri, Secretariatul General al Consiliului pune la dispoziţie, pe internet, un registru public al documentelor Consiliului. Anumite categorii de documente, în special în cazul în care Consiliul acţionează în calitate de legislator, sunt accesibile online din momentul în care au fost difuzate delega-ţilor statelor membre. În plus, documentele care au fost puse la dispoziţie în urma unor cereri individuale sunt, de asemenea, accesi-bile prin intermediul registrului. Ziua porţilor deschise

PH805664_RO_BT.indd 27 19/09/08 9:21:34

28

Pe acest site sunt, de asemenea, accesibile toate documentele Consiliului care fac obiec-tul unor discuţii, precum și „note de fond”, comunicate de presă și, în urma oricărei deliberări publice care se încheie cu un vot privind un act legislativ, rezultatul detaliat al acestui vot.

Prezentarea publică a rezultatelor voturilor, a declaraţiilor și a proceselor-verbale

Rezultatele voturilor exprimate de membrii Consiliului sunt făcute publice în mod siste-matic, în cazul în care Consiliul acţionează în calitate de legislator. Voturile membrilor Con-siliului pot fi însoţite de explicaţii ale votului, care sunt, de asemenea, făcute publice la cererea autorului sau autorilor acestora.

În cazul în care Consiliul nu acţionează în cali-tate de legislator, rezultatele și explicaţiile votului pot fi , de asemenea, făcute publice, printr-o decizie unanimă a Consiliului.

În cadrul procesului decizional, există cazuri în care Consiliul, Comisia și/sau unul sau mai mulţi membri ai Consiliului fac declaraţii și cer înscrierea acestora în procesul verbal al Consiliului.

Aceste declaraţii nu produc efecte juridice și sunt considerate un instrument politic menit să faciliteze luarea deciziilor.

Regulile privind accesul publicului la decla-raţiile făcute în procesele-verbale ale Consi-liului, precum și accesul la procesele-verbale propriu-zise, sunt similare cu cele care privesc caracterul public al voturilor.

Procesele-verbale conţin, pentru fi ecare punct al ordinii de zi vizate, menţionarea documentelor înaintate Consiliului, decizi-ile adoptate sau concluziile la care a ajuns Consiliul, precum și declaraţiile făcute în procesul-verbal.

deliberările Consiliului „Afaceri • Generale și Relaţii Externe” privind programul de 18 luni, precum și dezbaterile celorlalte formaţiuni ale Consiliului privind priorităţile acestora;

prezentarea de către Comisie a pro-• gramului său cincinal, a programului său de lucru anual și a strategiei sale politice, precum și dezbaterile care urmează;

alte dezbateri publice asupra subiec-• telor importante care infl uenţează interesele Uniunii și ale cetăţenilor săi.

Pentru a permite cetăţenilor urmărirea lucră-rilor Consiliului, Secretariatul General al Con-siliului difuzează prin „video streaming”, în limbile ofi ciale ale UE, toate deliberările și toate dezbaterile Consiliului care sunt des-chise publicului, pe site-ul Consiliului:

www.consilium.europa.eu.

Transmisie video pe site-ul internet al Consiliului

PH805664_RO_BT.indd 28 19/09/08 9:21:36

29

Accesul la documentele Consiliului

• Număr de cereri prezentate

(în acest caz, accesul este reglementat prin Regulamentul (CE) nr. 1049/2001)

• Număr de documente vizate de cereri

• Procent de documente transmise

pentru ansamblul procedurii (1)

2002 2003 2004 2005 2006 2 391 2 830 2 160 2 100 2 224

2002 2003 2004 2005 2006 9 349 12 565 12 907 9 457 11 353

2002 2003 2004 2005 2006 76,4/88,6 71,7/87,4 77/85,7 67,3/81,2 76,8/87,7

(1) Pe baza documentelor divulgate integral (cifra din

stânga) sau parţial (cifra din dreapta).

5. Informaţii generale puse la dispoziţia publicului și vizite la Consiliu

Serviciul de informare publică al Secretariatu-lui General al Consiliului răspunde întrebărilor şi cererilor de informaţii privind activităţile Consiliului în toate limbile ofi ciale ale Uniunii Europene. Secretariatul General organizează vizite de informare în clădirea Justus Lip-sius pentru grupuri de cel puţin 10 per -soane. Vizita cuprinde o prezentare a

rolului şi a modului de funcţionare al Consi-liului realizată de un funcţionar al Secretari-atului General, urmată de o sesiune de între-bări și răspunsuri.

În fi ecare an, Consiliul își dechide porţile publicului în cadrul zilei interinstituţionale a porţilor deschise. Pe parcursul acestui eveni-ment, publicul poate participa la o vizită ghi-dată a sediului instituţiei din Bruxelles.

PH805664_RO_BT.indd 29 19/09/08 9:21:39

30

ÎN COLABORARE –

RELAŢIILE CONSILIULUI CU CELELALTE

INSTITUŢII ȘI ORGANISME ALE UNIUNII EUROPENE

Capitolul 4

PH805664_RO_BT.indd 30 19/09/08 9:21:40

31

de măsurile privind vizele, azilul și imigrarea.

Procedura bugetară:• acordurile încheiate între Consiliu, Parlamentul European și Comisie în 1988, 1993, 1999 și, mai recent, acordul interin-stituţional din 17 mai 2006 privind buna gestiune fi nanciară au accele-rat procedurile de adoptare a buge-tului anual și au consolidat disciplina bugetară. Principalele elemente ale acestor acorduri sunt următoarele:

Consiliul stabilește un proiect de —buget pe baza unui proiect prelimi-nar elaborat de Comisie și după con-sultarea Parlamentului European;

Parlamentul poate modifi ca buge- —tul, caz în care Consiliul ia poziţie în privinţa amendamentelor utilizând majoritatea califi cată, apoi transmite din nou bugetul Parlamentului.

În general, sunt necesare noi negocieri între Consiliu și Par-lament înainte ca bugetul să fi e semnat ofi cial de către pre-ședintele Parlamentului.

Parlamentul este cel care are cuvân-tul decisiv în privinţa cheltuielilor neobligatorii înscrise în buget, în timp ce Consiliul este răspunzător de cheltuielile obligatorii.

Avizul conform:• în anumite cazuri prevăzute prin tratate, Consiliul nu poate adopta un act fără avizul favo-rabil al Parlamentului. Avizul con-form al Parlamentului European este necesar pentru acordurile internaţi-onale importante, de exemplu cele privind aderarea noilor state mem-bre, acordurile de asociere cu ţările terţe, organizarea și obiectivele Fon-durilor structurale și de coeziune (în vederea promovării unei dezvoltări economice echilibrate în cadrul sta-telor membre și între acestea).

Uniunea Europeană nu ar putea funcţiona fără existenţa unei strânse cooperări între instituţii. Președinţia și Secretariatul General al Consiliului trebuie de asemenea să depună eforturi pentru a asigura o cooperare interins-tituţională efi cientă și fructuoasă.

1. Relaţiile cu Parlamentul European

În ultimii ani, reformele succesive ale trata-telor au marcat tendinţa către o împărţire progresivă a puterilor legislative între Parla-mentul European și Consiliu. De-a lungul pro-cesului de adoptare a legislaţiei, aceste două instituţii trebuie să coopereze îndeaproape în cadrul procedurilor care variază în funcţie de dispoziţiile tratatului aplicabile domeniului vizat.

Procedura de codecizie:• această procedură a fost instituită prin Tra-tatul de la Maastricht. Îi conferă Par-lamentului European puterea de a adopta acte împreună cu Consiliul. Procedura de codecizie implică una, două sau trei lecturi. Are drept efect multiplicarea contactelor dintre Parlament și Consiliu, colegislatorii, precum și a contactelor cu Comisia. Procedura de codecizie a fost simpli-fi cată prin Tratatul de la Amsterdam în vederea creșterii efi cacităţii și rapi-dităţii acesteia și a consolidării rolu-lui Parlamentului. În plus, aceasta a fost extinsă la noi domenii, în spe-cial excluziunea socială, sănătatea publică sau combaterea fraudei care aduce atingere intereselor fi nanciare ale Comunităţii Europene. Tratatul de la Nisa a adus în sfera majorită-ţii califi cate din cadrul Consiliului și a procedurii de codecizie șapte domenii suplimentare. Este vorba de măsurile de încurajare pentru combaterea discriminărilor, de coo-perarea judiciară civilă, de măsurile specifi ce de susţinere din domeniul industrial, de acţiunile în materie de coeziune economică și socială, de statutul partidelor europene și

PH805664_RO_BT.indd 31 19/09/08 9:21:41

32

sunt adresate Consiliului în timpul afectat întrebărilor;

participă la anumite dezbateri, care • au o importanţă deosebită, și face declaraţii asupra unor subiecte determinate;

se prezintă în faţa comisiilor parla-• mentare pentru a face o declaraţie sau a răspunde la întrebări. Este în general reprezentată de ministrul afacerilor europene sau de cel care exersează președinţia Consiliului răspunzător de subiectul în cauză. Pentru fi ecare președinţie are loc, în mod normal, o intervenţie în faţa fi e-cărei comisii parlamentare. Astfel de intervenţii sunt mai frecvente în faţa Comisiei pentru afaceri externe, a subcomisiei pentru securitate și apă-rare, a subcomisiei pentru drepturile omului și a Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie și afaceri interne. Con-form Tratatului UE, în cadrul politicii externe și de securitate comună pre-ședinţia este sprijinită de Secretarul General/Înaltul Reprezentant pentru PESC. Acesta se prezintă, de aseme-nea, în mod periodic în faţa plenarei Parlamentului și a Comisiei pentru afaceri externe a acestuia.

2. Relaţiile cu Comisia

Relaţiile dintre Consiliu și Comisie se caracte-rizează printr-o cooperare constructivă, de-a lungul căreia există din când în când tensiuni efemere. În mod formal, Comisia ia iniţiativa politicilor și demarează procesul decizional. Deși nu este întotdeauna urmată de către Consiliu, joacă un rol central în cea mai mare parte a lucrărilor acestuia din urmă. Dincolo de aspectele privind relaţiile dintre ele, care

Procedura de consultare:• această procedură impune ca Parlamentul să dea un aviz consultativ înainte ca să fi e adoptată de către Consiliu o propunere legislativă prezentată de către Comisie. Se aplică, de exemplu, în momentul stabilirii anuale a pre-ţurilor agricole, precum și deciziilor și acordurilor în materie comercială.

Intervenţiile în faţa Parlamentului

Președinţia Consiliului joacă un rol esenţial în ceea ce privește reprezentarea Consiliului în faţa Parlamentului. În timpul mandatului său de șase luni, președinţia:

își prezintă programul Parlamentului • la începutul mandatului și îi rapor-tează acestuia progresele înregis-trate la sfârșitul mandatului;

raportează oral, prin intermediul • președintelui, în legătură cu fi ecare reuniune a Consiliului European;

asistă la fi ecare sesiune plenară a • Parlamentului în zilele de miercuri pentru a răspunde întrebărilor care

Dl Hans Gert Pöttering, președintele

Parlamentului European, și dl Javier Solana, SG/ÎR

PH805664_RO_BT.indd 32 19/09/08 9:21:43

33

3. Relaţiile cu Comitetul Economic și Social și cu Comitetul Regiunilor

Miniștrii statelor membre care asigură pre-ședinţia prezintă programul de lucru al aces-teia celor două comitete și asistă ocazional la sesiuni plenare pentru a dezbate anumite subiecte specifi ce. În anumite domenii, trata-tele obligă Consiliul să consulte avizul acestor comitete în privinţa propunerilor legislative.

4. Relaţiile cu Curtea de Justiţie și cu Tribunalul de Primă Instanţă

Actele Consiliului, precum și ale • celorlalte instituţii ale UE, pot fi ata-cate de către statele membre, cele-lalte instituţii, persoanele fi zice și întreprinderi în faţa Tribunalului de Primă Instanţă și a Curţii de Justiţie în cazurile stabilite prin tratate. Con-siliul și celelalte instituţii pot de ase-menea să sesizeze Curtea.

Judecătorii Curţii de Justiţie, ai Tri-• bunalului de Primă Instanţă și ai Tri-bunalului Funcţiei Publice a Uniunii Europene, precum și membrii Curţii de Conturi sunt numiţi de Consiliu la propunerea statelor membre.

sunt reglementate prin tratate, sunt în egală măsură de o mare importanţă anumite forme de cooperare mai puţin formale, cum sunt:

schimburile informale de puncte de —vedere dintre funcţionarii Comisiei, reprezentanţii sectorului privat și funcţionarii statelor membre, pre-mergătoare elaborării fi nale a unei propuneri de către Comisie. Afl area opiniei Consiliului permite adesea obţinerea unui acord în mod mai rapid;

Comisia poate ajuta președinţia să —ajungă la un acord bazându-se pe eforturile de mediere între membrii Consiliului și fi ind sau nu dispusă, după caz, să își modifi ce propune-rile în cursul negocierilor, astfel încât majoritatea califi cată care este solici-tată să poată fi întrunită;

prin avizele sale, Comisia poate con- —tribui la stabilirea programului de lucru al președinţiei;

Comisia și Consiliul își coordonează —îndeaproape acţiunea în privinţa aspectelor externe, datorită faptu-lui că ambele sunt competente să reprezinte UE pe plan mondial. În cazul a numeroase chestiuni comer-ciale, de exemplu, Comisia negoci-ază nu doar în numele Comunităţii, ci și în numele tuturor statelor mem-bre și este reprezentantul ofi cial al acestora (de exemplu, în general, în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului). În relaţiile cu statele terţe, Comisia este cea care negoci-ază adesea (de exemplu, în cazurile în care există acorduri de asociere), partajând funcţia de reprezentare cu Consiliul. În materie de politică externă, președinţia Consiliului negociază în numele UE și este sin-

gurul reprezentant al acesteia.

PH805664_RO_BT.indd 33 19/09/08 9:21:45

34

PROMOVAREA PROSPERITĂŢII

ȘI MENŢINEREA PĂCII –

ROLUL CONSILIULUI ÎN RELAŢIILE EXTERNE

Capitolul 5

PH805664_RO_BT.indd 34 19/09/08 9:21:47

35

INTRODUCERE

Uniunea Europeană este în prezent un actor principal pe plan mondial. Având o populaţie de aproape 500 de milioane de oameni, care reprezintă peste 25 % din produsul intern brut (PIB) mondial, furni-zând o jumătate din întregul ajutor pentru dezvoltare și contribuind la o cincime din importurile și exporturile la nivel mon-dial, Uniunea este un actor politic activ, cu interese regionale și globale în domeniul securităţii și cu responsabilităţi pe măsură. Acest rol pe care îl joacă UE este dorit atât de europeni, cât și de non-europeni.

UE duce o politică externă comună în care se pronunţă într-un singur glas asupra aspec-telor internaţionale majore. UE joacă un rol esenţial în procesul de pace din Orientul Mij-lociu, în legăturile diplomatice cu Iranul și în consolidarea stabilităţii în Balcanii de Vest, inclusiv în Kosovo. Desfășoară trupe, deta-șamente de poliţie și judecători care ajută la salvarea de vieţi și la stabilizarea post-con-fl ict a ţărilor și regiunilor din întreaga lume, de la Kosovo la Afganistan și de la teritoriile palestiniene la Ciad. Oferă ajutor de urgenţă în urma dezastrelor. Uniunea are un Înalt Reprezentant, Javier Solana, care este imagi-nea și vocea sa în lume. UE are o strategie în

domeniul securităţii, care îi orientează răspun-sul la ameninţările pe plan mondial și care stă la baza relaţiilor sale strategice cu principalele ţări și regiuni partenere, împreună cu care des-fășoară periodic reuniuni la nivel înalt. Repre-zentanţii speciali ai UE în toate colţurile lumii contribuie activ la realizarea obiectivelor de politică externă ale Uniunii.

Uniunea întreţine relaţii privilegiate cu vecinii săi cei mai apropiaţi din Balcanii de Vest și din regiunea mediteraneeană. Cu statele din restul lumii întreţine o serie vastă de relaţii com-plexe, în domeniile cooperării politice, comer-ţului și ajutorului pentru dezvoltare, și joacă un rol-cheie în cadrul acordurilor internaţionale din domeniile comerţului, mediului și dreptu-rilor omului. Începând din ianuarie 2007, Uni-unea cuprinde 27 de state membre, ca urmare a celui mai recent val de extindere care a inte-grat 12 noi state, eliminând delimitările din cadrul continentului din secolul XX.

1. Politica externă și de securitate comună (PESC)

Schimbările geopolitice care au urmat căderii comunismului de la sfârșitul anilor ’80, reunificării Germaniei, conflictelor din fosta Iugoslavie din anii ’90 și ameninţării terorismului internaţional au fost cele care i-au determinat pe liderii UE să creeze și să dezvolte, prin Tratatul de la Maastricht din 1993 și prin Tratatul de la Amsterdam din 1999, instrumentele formale de diploma-ţie și de intervenţie ale Uniunii. Aceste tra-tate i-au conferit Uniunii Europene mijloacele de răspuns la crizele cu care s-a confruntat în imediata sa vecinătate și de difuzare a valori-lor sale în toată lumea, înlocuind astfel decenii întregi de cooperare politică europeană (care a început în 1970 și a fost formalizată în 1986), pe parcursul cărora cooperarea în chestiuni majore de politică internaţională se rezuma la o simplă consultare între statele membre.

Politica externă și de securitate comună

(PESC) a fost instituită prin Tratatul de la

Dl Javier Solana, SG/ÎR, îl întâmpină pe dl Ban

Ki-moon, Secretarul General al Organizaţiei

Naţiunilor Unite

PH805664_RO_BT.indd 35 19/09/08 9:21:48

36

internaţional care se ocupă de procesul de pace din Orientul Mijlociu. Dl Solana a fost mandatat de comunitatea internaţională să o reprezinte în desfășurarea discuţiilor cu Iranul privind programul nuclear al acestuia. Javier Solana a asigurat îndrumarea rolului activ al UE într-o serie de ţări din Balcanii de Vest, inclusiv în Fosta Republică Iugoslavă a Mace-doniei, unde a condus negocierile pe margi-nea Acordului Ohrid, în Serbia și Muntenegru, între care a facilitat încheierea Acordului de la Belgrad, precum și în Kosovo. De aseme-nea, este implicat în mod activ în situaţiile din ţările Europei Centrale și de Est, inclusiv Ucraina și Moldova.

Înaltul Reprezentant este asistat de o serie de reprezentanţi speciali ai Uniunii Europene, care sunt numiţi de Consiliu la recomandarea sa și care au sarcina de a dezvolta obiectivele de politică externă ale Uniunii în întreaga lume și de a contribui la punerea în aplicare a acestora. În prezent există 11 astfel de repre-zentanţi speciali (RSUE). Înaltul Reprezentant a numit, de asemenea, mai mulţi reprezen-tanţi personali însărcinaţi cu chestiuni spe-cifi ce, precum neproliferarea armelor de dis-trugere în masă, drepturile omului și afaceri parlamentare.

Maastricht din 1992, care a intrat în vigoare în 1993, și a fost consolidată prin Tratatul de la Amsterdam din 1997, care a intrat în vigoare în 1999. Tratatul de la Amsterdam a creat politica europeană de securitate și

de apărare (PESA), instrumentul operaţional al PESC, având potenţialul de a crea ulterior o structură comună de apărare. PESC a fost consolidată și mai mult prin Tratatul de la

Nisa din 2001, care a intrat în vigoare în 2003.

Obiectivele PESC stabilite în Tratatul pri-vind Uniunea Europeană sunt: apărarea valorilor comune, a intereselor fundamen-tale, a independenţei și a integrităţii Uniu-nii; întărirea securităţii Uniunii; menţinerea păcii și întărirea securităţii pe plan inter-naţional; promovarea cooperării internaţi-onale; dezvoltarea și consolidarea demo-craţiei și a statului de drept, a respectului pentru drepturile omului și a libertăţilor fundamentale.

Începând cu Tratatul de la Amsterdam, rolul Consiliului a devenit din ce în ce mai impor-tant. Acest tratat a creat poziţia de Înalt

Reprezentant pentru Politica Externă și de

Securitate Comună, pentru „o personali-tate cu un profi l politic puternic”, pentru a conferi PESC continuitate și forţă diploma-tică. Această poziţie este combinată cu cea de Secretar General al Consiliului. Consiliul European de la Köln din 1999 l-a desemnat pe Javier Solana drept primul Înalt Repre-zentant/Secretar General, mandatul acestuia fi ind reînnoit în 2004 pentru încă cinci ani.

Rolul Înaltului Reprezentant, în temeiul Trata-tului de la Amsterdam, este de a asista preșe-dinţia în elaborarea politicilor. De asemenea, Înaltul Reprezentant acţionează în numele Consiliului în susţinerea dialogurilor politice cu terţi și prezidează comitetul militar și agen-ţia pentru apărare. Împreună cu președinţia și cu comisarul pentru relaţii externe, Javier Solana reprezintă UE în cadrul cvartetului

Operaţiunea ALTHEA în Bosnia și Herţegovina – în

centru, generalul David Leakey, actualul director

general al Statului Major al UE

PH805664_RO_BT.indd 36 19/09/08 9:21:50

37

În temeiul Tratatului de la Amsterdam, au fost instituite o serie de structuri menite să spri-jine activitatea Înaltului Reprezentant. Uni-

tatea de planifi care a politicilor și de alertă

rapidă, din cadrul Secretariatului General al Consiliului, este compusă din diplomaţi și experţi naţionali de la Consiliu și de la Comi-sie. Rolul acestei structuri este de a monito-riza evenimentele politice internaţionale, de a avertiza Înaltul Reprezentant și Consiliul cu privire la crizele care ar putea apărea și de a analiza atât eventualele consecinţe ale aces-tora pentru Uniune, cât și liniile de acţiune pe care Uniunea le-ar putea urma, permiţându-i astfel acesteia să reacţioneze mai rapid și mai efi cient.

Tratatul de la Nisa a creat un Comitet politic

și de securitate (CPS) cu caracter permanent, alcătuit din reprezentanţi la nivel de amba-sadori ai statelor membre. Comitetul politic și de securitate este nucleul în jurul căruia se desfășoară activităţile PESC. Are rolul de a monitoriza situaţia internaţională în dome-niile care aparţin PESC și PESA și de a contri-bui la defi nirea politicilor. Se reunește de cel puţin două ori pe săptămână și, sub autori-tatea Consiliului, asigură controlul politic și conducerea strategică a operaţiunilor de ges-tionare a crizelor.

Reprezentanţi speciali ai Uniunii Europene

Torben BrylleRSUE pentru Sudan şi pentru operaţiunea

EUFOR Ciad/RCA

Pieter FeithRSUE în Kosovo

Erwan FouéréRSUE pentru Fosta Republică Iugoslavă a

Macedoniei

Miroslav LajčákRSUE pentru Bosnia şi Herţegovina

Kálmán MizseiRSUE pentru Republica Moldova

Pierre MorelRSUE pentru Asia Centrală

Marc OtteRSUE pentru procesul de pace din

Orientul Mijlociu

Peter SemnebyRSUE pentru Caucazul de Sud

Roeland van de GeerRSUE pentru regiunea Marilor Lacuri

Africane

Francesc VendrellRSUE pentru Afganistan

Koen VervaekeRSUE pe lângă Uniunea Africană

„Cred cu tărie că, datorită dimensiunii

şi intereselor noastre, datorită istoriei

şi valorilor noastre, avem obligaţia

de a ne asuma responsabilităţile ce

ne revin în această eră a globalizării.

Teoretic am putea să ne retragem din

faţa acestor responsabilităţi – dar de

consecinţele acestei retrageri nu am

putea scăpa.”

Javier SOLANA, Locul Europei în

lume, Haga, februarie 2001.

PH805664_RO_BT.indd 37 19/09/08 9:21:52

38

Centrul comun de situaţii al Uniunii Euro-

pene (SITCEN) a fost inaugurat la 1 ianuarie 2003 și este compus din ofi ciali militari și civili. Rolul său este de a emite alerte timpurii, de a efectua monitorizări și evaluări ale situaţiilor, de a acţiona drept punct de contact operaţi-onal cu program non-stop și de a pune la dis-poziţie facilităţi oricărui grup de lucru pentru situaţii de criză.

2. Elaborarea și desfășurarea politicii externe

Consiliul European (șefi i de stat și de guvern ai celor 27 de state membre și președintele Comisiei Europene) stabilește principiile și liniile directoare generale pentru PESC, inclu-siv pentru problemele care au implicaţii în domeniul apărării. Ca regulă generală, Consi-liul European se întrunește de patru ori pe an.

Președinţia Consiliului, care este asigurată prin rotaţie pentru perioade de șase luni, reprezintă Uniunea în chestiuni de politică externă și de securitate comună și exprimă poziţia Uniunii în cadrul organizaţiilor și conferinţelor internaţionale. Este asistată de Înaltul Reprezentant, care contribuie la for-mularea, pregătirea și punerea în aplicare a deciziilor de politică europeană. Președinţia, Înaltul Reprezentant și președintele Comi-

siei Europene desfășoară reuniuni la nivel înalt cu ţările sau regiunile partenere ale UE.

Consiliul – reunit în formaţiunea Afaceri

Generale și Relaţii Externe (CAGRE), con-stând în miniștrii de externe ai statelor mem-bre, se întrunește o dată pe lună și discută atât chestiuni importante de relaţii externe, cât și aspecte instituţionale. Rolul CAGRE este de a defi ni și de a pune în aplicare politica externă și de securitate comună a UE, în baza liniilor directoare stabilite de Consiliul Euro-pean. Direcţiile de politică sunt formulate în

urma ajungerii la un consens și a soluţionă-rii în comun a problemelor. Poziţiile ofi ciale ale Consiliului sunt publicate sub formă de „concluzii” sau „declaraţii” ale Consiliului. Pre-ședinţia și Înaltul Reprezentant pot, de ase-menea, să emită propriile declaraţii. Miniștrii apărării ai UE s-au întrunit periodic de la sfâr-șitul anilor ’90 până în prezent. Cu toate că nu există un Consiliu de Apărare ca formaţiune ofi cială, miniștrii apărării se întrunesc în cel puţin o reuniune informală în timpul fi ecărei președinţii și participă la o sesiune a Consiliu-lui Relaţii Externe dedicată chestiunilor poli-tice și militare.

Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (Coreper) și Comitetul politic și de securitate (CPS) pregătesc lucrările Consiliului, Coreper asigurând pregătirea de ansamblu a acestora,

Cancelarul federal, dna Angela Merkel, și dl Javier

Solana, Înaltul Reprezentant pentru PESC, la

reuniunea la nivel înalt UE-Africa de la Lisabona

PH805664_RO_BT.indd 38 19/09/08 9:21:54

39

angajează să coordoneze o activitate, de exemplu să numească un RSUE, să sprijine proiecte în domeniul neproliferării armelor de distrugere în masă sau să trimită o misiune de monitorizare a păcii în urma unui confl ict. Atunci când adoptă o acţiune comună, Con-siliul stabilește domeniul de aplicare al aces-teia, obiectivele generale și specifi ce ale UE pentru acţiunea respectivă și, dacă este nece-sar, durata acesteia, mijloacele, procedurile și condiţiile sale de punere în aplicare. De ase-menea, Consiliul stabilește, de obicei, suma de referinţă pentru desfășurarea acţiunii.

Tratatul de la Amsterdam a adăugat un al treilea instrument juridic, strategia comună, care este stabilită prin consens într-un domeniu în care statele membre au interese comune importante.

4. Politica europeană de securitate și de apărare (PESA)

Politica europeană de securitate și de apă-

rare (PESA) a fost introdusă prin Tratatul de la Amsterdam, ca instrument operaţional al politicii externe și de securitate comune în domeniul gestionării crizelor, acoperind toate chestiunile de securitate a UE și având poten-ţialul de a crea ulterior o structură comună de apărare în cazul în care Consiliul European va decide în acest sens. În temeiul PESA, Uniu-nea are în prezent atât structuri permanente politice și militare și capacităţi civile și mili-tare, cât și un set de concepte și proceduri de gestionare a crizelor.

Consiliul European de la Köln din iunie 1999 a așezat misiunile de gestionare a crizelor în centrul procesului de consolidare a PESC. Printre aceste misiuni se numără cele uma-nitare, de salvare, de menţinere a păcii, pre-cum și misiunile forţelor combatante de gestionare a crizelor, inclusiv de restabilire a păcii. De asemenea, Consiliul European de la Köln a decis că „Uniunea ar trebui să aibă

iar CPS defi nind chestiunile politice și de secu-ritate. Grupurile de lucru în domeniul PESC, alcătuite din experţi din statele membre ale UE și din cadrul Comisiei, se reunesc după cri-terii geografi ce (de exemplu, Orientul Mijlociu, regiunea Balcanilor) și după criterii tematice (de exemplu, drepturile omului, ONU, lupta împotriva terorismului). Grupurile de lucru pregătesc reuniunile CPS și Coreper, reali-zează în comun analize ale situaţiei din ţările terţe și ale chestiuni-lor multilate-rale, pregătesc posibile poziţii comune și ela-borează propu-neri de măsuri în vederea punerii în apli-care a PESC, de exemplu decla-raţii ale președinţiei în numele Uniunii Euro-pene, pentru a fi aprobate de către CPS și apoi de către Consiliu. De asemenea, formu-lează recomandări către CPS pentru viitoare iniţiative în domeniul PESC.

3. Instrumentele juridice

Tratatul de la Maastricht a instituit, în dome-niul PESC, poziţii comune și acţiuni comune. O poziţie comună, la care se ajunge prin con-sens, se defi nește cu privire la o chestiune de interes general în domeniul politicii externe și de securitate. Poziţiile comune creează obligaţii statelor membre, care trebuie să se asigure că politicile naţionale sunt în confor-mitate cu acestea.

O acţiune comună este adoptată în unani-mitate de Consiliu, în baza liniilor directoare generale stabilite de Consiliul European. Prin acţiunile comune, statele membre se

PH805664_RO_BT.indd 39 19/09/08 9:21:58

40

15 zile și menţinute cel puţin 30 de zile. UE și-a atins obiectivul și, din ianuarie 2007, are capa-citatea de a întreprinde două operaţiuni ana-loge de reacţie rapidă cu două grupuri tactice de luptă separate, inclusiv capacitatea de a lansa ambele operaţiuni în mod simultan.

5. Structurile PESA

Uniunea Europeană are mijloacele necesare pentru a aborda crizele cu care se confruntă atât în imediata sa vecinătate, cât și în alte părţi ale lumii. Comitetul militar al Uniunii

Europene (CMUE) este cel mai înalt organism militar din cadrul Consiliului. CMUE este com-pus din șefi i Statelor Majore ale statelor mem-bre sau din reprezentanţii acestora și are rolul de a oferi CPS consiliere și recomandări cu pri-vire la toate aspectele gestionării crizelor mili-tare. Statul Major Militar al Uniunii Europene

(SMMUE), singura structură militară integrată a UE cu caracter permanent, este compus din experţi militari și civili detașaţi la Secretariatul Consiliului de către statele membre. SMMUE cuprinde o celulă civilo-militară (civ-mil) și un Centru de operaţiuni al UE. În cadrul Secreta-riatului Consiliului funcţionează și o Capaci-tate civilă de planifi care și conducere (CCPC), însărcinată cu planifi carea și coordonarea misiunilor civile în cadrul PESA.

O evoluţie importantă a constituit-o înfi in-ţarea, în 2004, a Agenţiei Europene de Apă-

rare, condusă de Înaltul Reprezentant și administrată de un director executiv, în pre-zent Alexander Weis. Agenţia Europeană de Apărare are rolul de a asista statele membre și Consiliul în efortul acestora de îmbunătă-ţire a capacităţilor europene de apărare în domeniul gestionării crizelor. Institutul pen-

tru Studii de Securitate (ISSUE) din Paris este o agenţie autonomă a Consiliului UE, înfi in-ţată în 2001 în scopul de a desfășura activităţi de cercetare în domeniul politicilor europene,

capacitatea de a acţiona autonom, susţinută de forţe militare credibile, instrumentele pen-tru a decide să le utilizeze și disponibilitatea de a face acest lucru, în scopul de a reacţiona la crizele internaţionale fără să aducă atingere acţiunilor întreprinse de NATO.”

Uniunea a încheiat acorduri de consultare și de participare a ţărilor terţe în procesul de gestionare a crizelor. De asemenea, Uniunea Europeană și NATO au defi nit cadrul relaţiilor dintre ele, inclusiv prin acorduri care îi con-feră Uniunii dreptul de a recurge la mijloacele și capacităţile NATO.

În decembrie 1999, Consiliul European de la Helsinki a stabilit Obiectivul global de la Helsinki, prin care statelor membre li se soli-cita ca, până în 2003, să aibă capacitatea de a desfășura forţe militare de până la 60 000 de persoane în 60 de zile, și de a le menţine pentru o perioadă de cel puţin un an. În 2004 s-au adoptat obiective noi, pentru 2010, axate pe reacţia rapidă și vizând dezvoltarea, până în 2007, a unor grupuri tactice de luptă care pot fi desfășurate rapid. Grupurile tactice de luptă sunt formaţiuni de mărimea unui bata-lion (1 500 de soldaţi fi ecare), foarte bine antrenate, care pot fi disponibile în termen de

Primele contacte între membrii EUFOR Ciad/RCA

și populaţia locală

PH805664_RO_BT.indd 40 19/09/08 9:22:00

41

în sprijinul politicii externe și de securitate comune (PESC) a Uniunii. Centrul Satelitar al

Uniunii Europene (CSUE) din Torrejon, Spa-nia, este, începând din 2002, agenţie a Consi-liului și are rolul de a sprijini procesul decizio-nal la nivelul UE prin furnizarea de analize ale imaginilor transmise prin satelit și ale datelor colaterale.

6. Operaţiunile PESA

Începând din 2003, când au fost lansate pri-mele misiuni, Uniunea Europeană a condus 17 operaţiuni militare și civile de gestionare a crizelor. În prezent sunt în derulare unsprezece operaţiuni PESA. Acestea se desfășoară pe trei continente și variază de la operaţiuni militare la misiuni de reformă a sectoarelor securităţii, de consolidare instituţională, de poliţie și de sprijinire a supremaţiei legii. Unele dintre aces-tea sunt misiuni autonome, în timp ce altele asistă alte organizaţii internaţionale, precum ONU sau Uniunea Africană. De la Kabul la Kin-shasa, din Ciad la Sarajevo, de la Ramallah la Kosovo, Uniunea Europeană asigură „factorii de reușită” pentru pace și stabilitate.

7. Strategia europeană de securitate

În decembrie 2003, Uniunea Europeană a adoptat Strategia europeană de securitate

(SES), care reprezintă doctrina UE în dome-niul securităţii și care a dat un nou impuls politicii externe și de securitate comună și politicii europene de securitate și de apă-rare. În strategia intitulată „O Europă sigură într-o lume mai bună” se afi rmă faptul că Uniunea trebuie „să dezvolte o cultură a stra-tegiei care să faciliteze intervenţia timpurie, rapidă și, atunci când este necesar, în forţă”. Elaborată sub îndrumarea lui Javier Solana, la solicitarea Consiliului European, SES repre-zintă viziunea comună a statelor membre ale UE cu privire la provocările pe plan mondial și la principalele ameninţări cu care se con-fruntă UE, la modalităţile de reacţie la acestea și la obiectivele sale strategice. Terorismul,

Un soldat al EUFOR în Republica Democratică

Congo (RDC)

Operaţiuni PESA

În 2008, UE a condus 10 operaţiuni în toată lumea, desfăşurând aproximativ 10 000 de persoane.

Operaţiuni PESA în desfăşurare în toată lumea:

Balcanii de VestMPUE (Misiunea de Poliţie a UE) şi EUFOR ALTHEA în Bosnia şi HerţegovinaEULEX Kosovo, lansată în februarie 2008

AfricaEUPOL RD Congo şi EUSEC RD CongoEUFOR/Ciad/RCA, lansată în ianuarie 2008EUSEC Guineea-Bissau

Orientul MijlociuEUJUST LEX (Irak/Bruxelles) EUPOL COPPS în teritoriile palestiniene EUBAM Rafah în teritoriile palestiniene

AsiaEUPOL Afganistan

PH805664_RO_BT.indd 41 19/09/08 9:22:02

42

proliferarea armelor de distrugere în masă (ADM), confl ictele regionale, eșuarea state-lor și crima organizată sunt identifi cate drept ameninţări principale. Strategia europeană de securitate subliniază necesitatea de a întări securitatea în vecinătatea UE și de a promova o ordine internaţională bazată pe multilate-ralismul efi cient. SES urmează să fi e analizată din pers pectiva tuturor evenimentelor din 2003 până în prezent, în vederea adoptării de către Consiliul European din decembrie 2008 a unor propuneri de îmbunătăţire a pune-rii sale în aplicare și de instituire a unor ele-mente pentru completarea sa.

Lupta împotriva terorismului

Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 de la New York, din martie 2004 de la Madrid și din iulie 2005 de la Londra au accelerat adop-tarea de către Consiliu a Strategiei UE de luptă împotriva terorismului, prin care Uni-unea se angajează să combată terorismul la nivel mondial, respectând totodată drepturile omului, și să asigure cetăţenilor săi un spaţiu de libertate, securitate și justiţie. UE are un coordonator al luptei împotriva terorismului care coordonează lucrările Consiliului UE în domeniul combaterii terorismului.

Neproliferarea armelor de distrugere în masă (ADM)

În paralel cu Strategia europeană de securi-tate, Consiliul European din decembrie 2003 a adoptat Strategia de combatere a prolife-rării armelor de distrugere în masă, în care se afi rmă că proliferarea ADM și a rachetelor pune în pericol securitatea statelor membre ale UE, populaţia și interesele acestora în lume. UE trebuie să ia măsuri de prevenire, de descurajare, de oprire și, atunci când este posibil, de suprimare a programelor de proli-ferare a ADM care prezintă motive de îngrijo-rare la nivel mondial.

„Europa nu a fost niciodată atât de

prosperă, atât de sigură sau atât de

liberă. Violenţa din prima jumătate a

secolului XX a făcut loc unei perioade de

pace şi stabilitate fără precedent în isto-

ria europeană. Crearea Uniunii Euro-

pene a fost esenţială pentru această

dezvoltare.

Trăim într-o lume care oferă perspective

mai luminoase, dar şi ameninţări mai

mari decât cele pe care le-am cunoscut

până acum. Trebuie să gândim global şi

să acţionăm local.”

Strategia europeană de securitate

PH805664_RO_BT.indd 42 19/09/08 9:22:05

43

UE are trei reprezentanţi speciali în regiune:

un RSUE în Bosnia și Herţegovina, care este și

înaltul reprezentant al comunităţii internaţi-

onale, un RSUE în Fosta Republică Iugoslavă

a Macedoniei, care este și șeful delegaţiei

Comisiei, și un RSUE în Kosovo.

Politica europeană de vecinătate

Uniunea Europeană are legături strânse cu

vecinii săi apropiaţi. Politica europeană de

vecinătate este politica de referinţă în relaţiile

cu vecinii UE din est și din regiunea medite-

raneeană, și anume toate ţările mediterane-

ene și din Europa de Est, precum și regiunea

Caucazului (cu excepţia Rusiei). Politica euro-

peană de vecinătate are scopul de a institui

relaţii economice și politice privilegiate între

Uniune și fi ecare ţară învecinată, bazate pe

angajamentul comun faţă de valorile euro-

pene (democraţie și drepturile omului, statul

de drept, buna guvernanţă, principiile econo-

miei de piaţă și dezvoltarea durabilă).

8. Relaţiile UE cu ţările și regiunile-cheie

Relaţiile Uniunii cu ţările și regiunile din întreaga lume sunt defi nite în baza Strategiei

europene de securitate.

Balcanii de Vest

Relaţiile contractuale ale UE cu Balcanii de Vest au la bază Procesul de stabilizare și aso-ciere (PSA), instituit în 1999 și destinat să apropie regiunea Balcanilor de Vest (Albania, Bosnia și Herţegovina, Croaţia, Fosta Repu-blică Iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru, Serbia și Kosovo) de Uniunea Europeană. În cadrul Consiliului European de la Salonic din 2003, UE și-a reiterat hotărârea de a sprijini pe deplin și în mod concret perspectiva euro-peană a ţărilor din Balcanii de Vest, care vor deveni o parte integrantă a UE atunci când vor îndeplini criteriile stabilite.

Acorduri de stabilizare și asociere au fost sem-nate cu Albania, cu Croaţia și cu Fosta Repu-blică Iugoslavă a Macedoniei și au fost nego-ciate cu Bosnia și Herţegovina și cu Serbia.

Semnarea acordurilor dintre UE și ţările din Balcanii Occidentali în domeniul justiţiei

și al afacerilor interne

PH805664_RO_BT.indd 43 19/09/08 9:22:06

44

Statele din Golf

UE dezvoltă relaţii din ce în ce mai strânse

cu cele șase state arabe din Golf care fac

parte din Consiliul de cooperare al Golfului:

Bahrain, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Sau-

dită și Emiratele Arabe Unite. Au fost relu-

ate negocierile cu privire la un nou acord de

liber schimb, care refl ectă interesul profund

al ambelor părţi de consolidare a relaţiilor.

În cadrul actualului acord de cooperare, UE

și statele din Consiliul de cooperare al Gol-

fului (CCG) se întâlnesc deja în diferite foruri,

inclusiv la reuniunea comună anuală a CCG și

a miniștrilor din UE. Delegaţia Comisiei Euro-

pene de la Riad, Arabia Saudită, acoperă toate

statele CCG.

Rusia

Rusia este unul dintre cei mai importanţi par-

teneri strategici ai UE, precum și cel mai mare

vecin al său. Rusia oferă o piaţă importantă

pentru bunurile și investiţiile UE. De aseme-

nea, este un partener internaţional cheie, în

special în domeniul abordării provocărilor și

ameninţărilor la adresa securităţii și stabilită-

ţii mondiale.

Temeiul contractual al relaţiilor Uniunii cu

Rusia îl constituie Acordul de parteneriat și

cooperare (APC), care a ajuns anul trecut la

sfârșitul perioadei contractuale iniţiale de

zece ani. Acest acord va rămâne în vigoare

până la încheierea unui nou acord UE-Rusia,

care urmează încă să fi e negociat. APC pre-

vede consultări periodice la nivelul șefi lor de

stat și de guvern (de două ori pe an), precum

și la nivel ministerial ori de câte ori este nece-

sar. Dialogul politic al UE cu Rusia este foarte

complex și mult mai intens decât cu orice

altă ţară terţă, acoperind nu numai chesti-

uni internaţionale și regionale, ci cuprinzând

și consultări periodice pe tema drepturilor

omului.

Parteneriatul euro-mediteraneean

Parteneriatul euro-mediteraneean (Proce-

sul Barcelona), lansat în 1995, oferă cadrul regional pentru relaţiile Uniunii cu ţările din Africa de Nord și din Orientul Mijlociu (de la Iordania la Maroc). Recent, Albania și Mauri-tania au devenit, de asemenea, membri. Par-teneriatul euro-mediteraneean este singurul forum regional în cadrul căruia se întâlnesc Israelul și ţările arabe.

Orientul Mijlociu

Procesul de pace din Orientul Mijlociu este o prioritate maximă a politicii externe și de securitate a UE, sprijinirea eforturilor de încheiere a unui acord global de pace în Orientul Mijlociu fi ind un obiectiv de lungă durată al UE. Uniunea are un reprezentant special pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu și colaborează îndeaproape cu ONU, cu Statele Unite și cu Rusia în cadrul cvartetu-lui internaţional. De asemenea, UE acţionează în cooperare cu partenerii din regiune, cum ar fi Egipt, Iordania, Arabia Saudită și Liga Arabă. Uniunea are în teren două misiuni PESA în teritoriile palestiniene, iar în 2007 a oferit aproape 1 miliard de euro pentru ajutoare de urgenţă și ajutoare umanitare.

Misiune de poliţie a UE pentru teritoriile

palestiniene

PH805664_RO_BT.indd 44 19/09/08 9:22:09

45

Ucraina

Ucraina este o ţară de importanţă strategică și un partener-cheie pentru UE. Uniunea con-tinuă să se implice în mod activ în susţinerea procesului de reformă și de dezvoltare demo-cratică din Ucraina. În cursul Revoluţiei por-tocalii din 2004, Înaltul Reprezentant Javier Solana a jucat un rol activ, fi ind unul dintre agenţii internaţionali care au căutat o solu-ţie legitimă la criza politică rezultată în urma unei fraude electorale masive a alegerilor pre-zidenţiale. De la Revoluţia portocalie până în prezent, Ucraina a realizat pași importanţi în direcţia consolidării democraţiei și a libertăţii de exprimare, impunând un nou standard în regiune.

Rolul Ucrainei ca partener al UE se afi rmă, de asemenea, în domeniul politicii externe și de securitate. Ucraina s-a aliniat la aproape toate declaraţiile UE de politică externă. De asemenea, participă la unele operaţiuni ale UE de gestionare a crizelor, iar această coo-perare are perspective de a se dezvolta în

În 2003, UE și Rusia au decis consolidarea coo-perării prin instituirea a patru „spaţii comune” în cadrul APC: un spaţiu economic comun; un spaţiu comun de libertate, securitate și justi-ţie; un spaţiu de cooperare în domeniul secu-rităţii externe; un spaţiu de cercetare, educa-ţie și cultură. Foile de parcurs pentru punerea în aplicare a acestor spaţii comune au fost convenite de comun acord în 2005 și s-au dovedit a fi un cadru productiv pentru apro-fundarea relaţiilor dintre UE și Rusia.

Caucazul de Sud

UE are un reprezentant special pentru Cauca-zul de Sud, care sprijină Georgia, Armenia și Azerbaidjan să dezvolte legături mai strânse cu UE și să continue reformele interne și care încearcă să contribuie la soluţionarea confl ic-telor îngheţate din regiunile Nagorno-Kara-bah, Osetia de Sud și Abhazia. De aseme-nea, acest reprezentant special coordonează echipa de sprijin la frontieră a RSUE în Geor-gia, care oferă asistenţă pentru reforma din sectorul securităţii.

Dl Javier Solana, SG/ÎR, împreună cu dna Iulia

Timoshenko, prim-ministrul Ucrainei

Consiliul permanent de parteneriat UE-Rusia: dl

Javier Solana, SG/ÎR, dl Sergey Lavrov, ministrul

afacerilor externe al Rusiei, și dl Luís Amado,

ministrul afacerilor externe al Portugaliei

PH805664_RO_BT.indd 45 19/09/08 9:22:12

46

UE a instituit măsuri restrictive (interdicţii de viză și îngheţarea activelor) împotriva mem-brilor administraţiei belaruse care s-au făcut răspunzători de îngrădirea drepturilor demo-cratice, inclusiv de represalii împotriva unor demonstraţii pașnice.

Asia Centrală

În 2007, UE a adoptat o Strategie pentru un

nou parteneriat cu Asia Centrală, care să includă Kazahstanul, Kârgâzstanul, Tadjikista-nul, Turkmenistanul și Uzbekistanul. Dialogul politic și cooperarea practică cu ţările din Asia Centrală se vor intensifi ca în domenii pre-cum economia, transportul, energia, mediul și educaţia. Strategia va promova statul de drept și respectul pentru drepturile omului, contribuind astfel la stabilitatea acestei vaste regiuni care leagă Europa de Asia. De aseme-nea, UE are un reprezentant special pentru Asia Centrală.

Africa

În cadrul celei de-a doua reuniuni la nivel înalt UE-Africa de la Lisabona din decembrie 2007, cele două părţi au adoptat Strategia

comună UE-Africa de încheiere a unui parte-

neriat strategic. În cadrul acestui parteneriat, simplele relaţii donator/benefi ciar dintre UE și Africa sunt înlocuite de un parteneriat între egali, în care ambele părţi convin să abordeze împreună chestiunile de interes reciproc și global, precum energia, schimbările clima-tice și migraţia. În decembrie 2007, Consiliul și Comisia au numit un ambasador, cu func-ţia atât de reprezentant special al Uniunii Europene, cât și de șef al Delegaţiei Comisiei Europene pe lângă Uniunea Africană, a cărui sarcină va fi aceea de a pune în aplicare pro-gramul comun stabilit cu Africa în cadrul nou-lui parteneriat.

continuare. UE și Ucraina continuă să colabo-reze la găsirea unei soluţii la confl ictul înghe-ţat care afectează regiunea Transnistria din Republica Moldova. În acest context, anga-jamentul Ucrainei de sprijinire a Misiunii UE de asistenţă la frontieră pentru Moldova și Ucraina, misiune care are sediul la Odessa, a jucat un rol deosebit de important.

UE și Ucraina negociază în prezent un nou acord consolidat de înlocuire a Acordului de parteneriat și cooperare care a intrat în vigoare în 1998. Acest nou acord va aduce o intensifi care a parteneriatului UE-Ucraina în toate domeniile de cooperare. Unul dintre elementele sale cheie va fi o zonă a liberului schimb intensă și cuprinzătoare, care face obiectul unor negocieri lansate în februa-rie 2008, în urma semnării protocolului de aderare a Ucrainei la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).

Moldova

UE are un reprezentant special în Moldova, care contribuie activ la soluţionarea confl ic-tului îngheţat care afectează regiunea Trans-nistria din Republica Moldova. De asemenea, reprezentantul special colaborează îndea-proape cu Misiunea UE de asistenţă la fronti-eră pentru Moldova și Ucraina, șeful misiunii fi ind consilierul său politic principal.

Belarus

Belarus este un vecin important pentru Uni-unea Europeană, cu care aceasta ar dori să angajeze relaţii multilaterale în cadrul politicii europene de vecinătate. Acest lucru nu a fost însă posibil până acum, din cauza defi citului democratic din Belarus. Pentru a putea iniţia dezvoltarea unei relaţii funcţionale cu Bela-rus, UE are nevoie să constate că au fost luate măsuri concrete de către Minsk în vederea democratizării.

PH805664_RO_BT.indd 46 19/09/08 9:22:16

47

aţiei din Afganistan este o prioritate maximă pentru UE, care are în regiune o misiune PESA de asistenţă a reformei sectorului poliţienesc. UE (Comunitatea Europeană și statele mem-bre) a plătit 3,7 miliarde de euro ca ajutor pentru Afganistan între 2002 și 2006, ceea ce a însemnat o treime din ajutorul total anga-jat de comunitatea internaţională. La Confe-rinţa de la Londra din primăvara anului 2006, Comunitatea Europeană și statele mem -bre au angajat încă 2,4 miliarde de dolari (aproximativ 2 miliarde de euro) pentru anii următori, pentru asistenţă în reconstrucţia Afganistanului.

UE desfășoară în prezent operaţiuni PESA de reformă în sectorul securităţii, de poliţie și de menţinere a păcii în Republica Democratică Congo, în Ciad, în Republica Centrafricană și în Guineea Bissau.

Asia

UE dezvoltă legături din ce în ce mai strânse cu Asia, prin care cooperarea tradiţională este completată de integrarea economică și intensifi carea cooperării politice. UE între-ţine un dialog permanent cu toate ţările sale partenere din Asia din cadrul Reuniunii Asia-Europa (ASEM), care cuprinde 45 de membri, precum și cu Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), cu Forumul regional al Aso-ciaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ARF) și cu Asociaţia pentru Cooperare Regională în Asia de Sud (SAARC). Următoarea reuniune la nivel înalt ASEM se va desfășura în China în octombrie 2008. De asemenea, sunt susţinute periodic reuniuni individuale la nivel înalt cu unele ţări asiatice, precum China, India, Japo-nia și Coreea de Sud. UE a supervizat punerea în aplicare a acordului de pace în Aceh, Indo-nezia, prin intermediul unei misiuni PESA de monitorizare desfășurate de la jumătatea anului 2005 până la sfârșitul anului 2006. La sfârșitul anului 2007, Consiliul a publi-cat o serie de linii directoare privind politica externă și de securitate comună în Asia de Est. Sprijinirea procesului de stabilizare a situ-

Reuniunea Asia-Europa (ASEM)

Reuniunea la nivel înalt UE-Africa de la Lisabona, în decembrie 2007

PH805664_RO_BT.indd 47 19/09/08 9:22:18

48

consolidării relaţiei UE-SUA îl reprezintă Con-siliul economic transatlantic (CET), stabilit în 2007 în scopul accelerării integrării econo-mice și al asigurării unui forum pentru ches-tiuni economice strategice. Acordul UE-SUA privind transportul aerian, care a fost semnat în 2007, va contribui la liberalizarea pieţei avi-atice transatlantice, în benefi ciul a milioane de consumatori. În prezent se negociază un acord similar cu Canada.

America Latină

Legăturile UE cu America Latină au debutat în anii ’60 și, în 1999, cu ocazia Reuniunii la nivel înalt de la Rio de Janeiro, s-au transfor-mat într-un parteneriat strategic cu America Latină și zona Caraibilor (ALC). Următoa-rea reuniune la nivel înalt se va desfășura la Lima, în mai 2008. Relaţiile dintre cele două părţi sunt reglementate prin acorduri comu-nitare, cu excepţia acordului cu MERCOSUR, care datează din 1999 și este un acord mixt. În fi ecare an au loc reuniuni ale grupului EU-Rio, inclusiv o reuniune de dialog politic. De asemenea, UE a încheiat acorduri de asociere cu Mexic și cu Chile și, în prezent, negociază alte acorduri cu MERCOSUR, cu Comunitatea Andină și cu America Centrală.

Relaţiile transatlantice – Statele Unite ale Americii și Canada

SUA și Canada sunt parteneri strategici cu care UE întreţine relaţii apropiate și produc-tive. După cum se afi rmă în Strategia euro-peană de securitate, „Relaţia transatlantică este de neînlocuit. Acţionând împreună, Uniunea Europeană și Statele Unite pot fi o forţă formidabilă a binelui în lume. Obiectivul nostru ar trebui să fi e un parteneriat efi cient și echilibrat cu SUA. Acesta este un motiv în plus pentru ca UE să își dezvolte capacităţile și să își consolideze coerenţa.”

UE colaborează cu SUA și cu Canada în abor-darea chestiunilor globale și regionale care fac obiectul intereselor și preocupărilor comune. În timp ce ajungerea la un acord cu partenerii noștri transatlantici poate să nu fi e sufi cientă pentru găsirea de soluţii, fi indcă mai există și alte părţi interesate importante, totuși este deseori o condiţie preliminară necesară. De la sfârșitul Războiului Rece, cooperarea transatlantică s-a extins datorită schimbărilor din domeniul securităţii și dez-voltării politicilor externă, de securitate și de apărare ale UE, precum și politicilor în dome-niul justiţiei și afacerilor interne. De exemplu, UE colaborează îndeaproape atât cu Canada, cât și cu SUA în Balcani, în Orientul Mijlociu, în Caucazul de Sud, în Asia Centrală, în Europa de Est și în Africa. În domeniul gestionării cri-zelor, Canada participă la o serie de operaţi-uni PESA. Pentru prima dată SUA va participa, în mod substanţial, sub comanda UE, la misi-unea PESA de sprijinire a supremaţiei legii în Kosovo. UE și SUA cooperează în domeniul luptei împotriva terorismului și ambele con-sideră că dreptul internaţional trebuie să fi e respectat în acest context.

Dezvoltarea cooperării în chestiunile mon-diale care prezintă importanţă pentru publi-cul european, precum schimbările climatice, reprezintă o prioritate a UE. Parteneriatul economic transatlantic are o semnifi caţie cu totul deosebită. Pasul cel mai recent în sensul

Dl Javier Solana, SG/ÎR, îl întâlnește la Bruxelles

pe dl Bruno Stagno, ministrul afacerilor externe

al Republicii Costa Rica

PH805664_RO_BT.indd 48 19/09/08 9:22:22

49

La nivel politic, Consiliul SEE, alcătuit din membrii Consiliului Uniunii Europene, ai Comisiei Europene și ai guvernelor celor trei state SEE-AELS, se reunește de două ori pe an la nivel ministerial pentru a evalua funcţiona-rea globală și dezvoltarea Acordului SEE.

Confederaţia Elveţiană

Confederaţia Elveţiană este unul dintre cei mai importanţi parteneri ai Uniunii Europene în domeniul comerţului. Relaţiile economice dintre Elveţia și Comunitatea Europeană au fost instituţionalizate în 1973 printr-un acord bilateral de liber schimb. Începând de la acea dată, Elveţia a participat la procesul de integrare europeană prin acorduri bilaterale încheiate în domenii specifi ce.

Șapte astfel de acorduri (așa-numitele „Bila-terale I”) au intrat în vigoare în 2002, acope-rind următoarele domenii: libera circulaţie a persoanelor, transportul aerian, transportul terestru rutier și feroviar, comerţul cu produse agricole, recunoașterea reciprocă a evaluării conformităţii, achiziţiile în cadrul administra-ţiei publice și cooperarea în cadrul programe-lor știinţifi ce și tehnologice.

În urma succesului „Bilateralelor I”, la 26 octombrie 2004 a fost semnat un nou set de acorduri „Bilaterale II”, cuprinzând asoci-erea Elveţiei la acquis-ul Schengen/Dublin/Eurodac, lupta împotriva fraudei și a tuturor celorlalte infracţiuni sancţionabile comise împotriva intereselor fi nanciare ale Elveţiei și ale UE, impozitarea venitului din economii în forma impozitului pe dobândă, comerţul cu produse agricole transformate, cooperarea în domeniul datelor statistice, participarea Elveţiei la programele comunitare Media, la Agenţia Europeană de Mediu și la Reţeaua

9. Relaţiile economice externe

Spaţiul Economic European (SEE)

Spaţiul Economic European reunește cele 27 de state membre ale Uniunii Europene și Norvegia, Islanda și Liechtenstein, membre ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (AELS) din cadrul pieţei interne instituite în Comunitatea Europeană. Începând din 1994, Acordul SEE a deschis calea spre o integrare economică fără precedent a aproape 500 de milioane de oameni, a garantat desfășurarea corespunzătoare a liberei circulaţii a bunu-rilor, a serviciilor, a capitalului și a persoane-lor (cele patru libertăţi europene) și a asigurat condiţii egale între cele 30 de state membre în domeniile concurenţei, achiziţiilor publice și normelor privind ajutorul de stat.

În plus, Spaţiul Economic European oferă condiţii de cooperare și își îndeplinește sar-cina de armonizare legislativă în cadrul așa-numitelor „politici orizontale și de sprijin”, precum cercetarea și dezvoltarea, educaţia, tehnologia informaţională, politica socială, protecţia consumatorului, mediul, datele sta-tistice și dreptul societăţilor.

Acordul SEE are, de asemenea, scopul de a spori efi cienţa și de a aduce valoare adăugată prin deschiderea către o participare deplină și egală a statelor sale membre la un număr din ce în ce mai mare de programe și agen-ţii ale UE. În schimb, cele trei state SEE-AELS își aduc o contribuţie anuală de aproximativ 300 de milioane de euro pentru reducerea diferenţelor sociale și economice din cadrul Uniunii Europene, ceea ce confi rmă faptul că Acordul privind Spaţiul Economic European este și un instrument de solidaritate, prospe-ritate și stabilitate.

PH805664_RO_BT.indd 49 19/09/08 9:22:24

50

Uniunea Europeană este cea mai mare putere comercială din lume. Totalul schimburilor comerciale ale UE (importuri și exporturi) cu restul lumii (exceptând comerţul intern între statele membre ale UE) s-a ridicat la valoarea de 2,238 miliarde de euro în 2005. Comerţul UE reprezintă 18 % din comerţul mondial cu bunuri și 26 % din comerţul mondial cu ser-vicii, procentele SUA fi ind de 16 % și, respec-tiv, 19 %. Partea UE din fl uxurile de intrare a investiţiilor străine directe (ISD) în perioada 2002-2004 a fost de 27 % din totalul la nivel mondial; fl uxurile de ieșire a ISD au reprezen-tat 32 %.

Uniunea Europeană crede în promovarea comerţului bazat pe reguli echitabile, nego-ciate de toate ţările implicate, pe plan mul-tilateral. Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) joacă un rol esenţial în această abor-dare. Încheierea cu succes a negocierilor OMC pe marginea Agendei de dezvoltare de la Doha (ADD) este în prezent principala prioritate a politicii comerciale a UE. Însă UE crede, de asemenea, că politica comercială trebuie să interacţioneze în mod coerent cu politica pentru dezvoltare, în vederea gestio-nării diverselor efecte ale globalizării și a reali-zării Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM).

UE consideră că politica comercială în secolul XXI nu se rezumă doar la reducerea tarifelor în comerţul cu bunuri. Există și alte chestiuni esenţiale care trebuie abordate, printre care:

facilitarea schimburilor comerciale (măsuri de simplifi care a procedurilor la import, la export și a procedurilor vamale);

europeană de informare și observare pentru mediu. În schimb, Elveţia și-a adus o contribu-ţie de un miliard de franci elveţieni la lărgirea Uniunii Europene cu zece noi state membre în 2004.

Puterea comercială

Articolul 133 din Tratatul CE stabilește cadrul legal al politicii comerciale comune, instituind principiul competenţei comunitare. Conform acestei prevederi, Comisia negociază acorduri comerciale bilaterale și multilaterale, acţio-nând în baza mandatului acordat de Consiliu și în permanentă consultare cu organismele Consiliului („Comitetul articolului 133” și unele grupuri de lucru pe criterii geografi ce). Consiliul este cel care aprobă toate acordurile și autorizează semnarea și intrarea în vigoare a acestora (cu majoritate califi cată sau în una-nimitate, în funcţie de domeniul de aplicare al acordului și de conţinutul acestuia).

Semnarea unor acorduri cu Elveţia

PH805664_RO_BT.indd 50 19/09/08 9:22:26

51

aspectele necomerciale (cuprinzând aspecte referitoare la consumatori, cum ar fi sigu-ranţa alimentară, etichetarea produselor alimentare, bunăstarea animalelor și valori sociale, cum ar fi principiul că agricultura nu înseamnă numai producţie alimentară, ci și dezvoltare rurală, păstrarea peisajelor și protejarea mediului – așa-numita multifunc-ţionalitate a agriculturii). De asemenea, UE consideră că aspectele de mediu și aspectele sociale ale comerţului și ale globalizării tre-buie tratate în mod corespunzător.

Comerţul cu ţările în curs de dezvoltare

UE este cel mai mare partener comercial al ţărilor celor mai sărace din lume, având acor-duri comerciale preferenţiale care prevăd, în aproape toate cazurile, eliminarea taxelor și a cotelor.

Deschiderea pieţei: UE și-a deschis astfel cel mai mult piaţa pentru ţările sărace. În 2003, aproximativ 80 % din produsele ţărilor în curs de dezvoltare au intrat în UE fi e scutite de taxe vamale, fi e cu taxe vamale reduse. UE oferă cel mai deschis regim comercial pentru Africa subsahariană și pentru celelalte ţări din grupul ACP (Africa, Caraibe și Pacifi c). În 2003, ţările ACP au plătit taxe vamale integrale pen-tru numai trei la sută din exporturile lor către UE, restul de 97 % intrând pe piaţa europeană fără taxe vamale sau cu taxe vamale reduse. Aceste relaţii comerciale preferenţiale au un impact enorm asupra procentului UE din exporturile ţărilor în curs de dezvoltare în toată lumea.

includerea serviciilor în normele OMC, astfel încât ţările interesate să poată liberaliza de bunăvoie comerţul cu servicii dintre ele;

concurenţa (măsuri în vederea asigurării nediscriminării, a transparenţei, a drepturilor procedurale și a controlului judiciar în chesti-uni de concurenţă);

investiţiile (măsuri de îmbunătăţire a mediu-lui de afaceri prin sporirea securităţii juridice pentru investitori și prin diminuarea riscului perceput pentru investiţii);

achiziţiile din cadrul administraţiei publice (contractele și achiziţiile în administraţia publică reprezintă o parte importantă din piaţă, în special în anumite sectoare, dar în prezent nu se regăsesc în majoritatea norme-lor OMC);

protecţia drepturilor de proprietate intelectu-ală (DPI) (deoarece este o sursă importantă de invenţii și proiecte, UE vizează obţinerea pro-tecţiei internaţionale a drepturilor acordate creatorilor și inventatorilor; printre acestea se numără drepturile de autor și alte drepturi similare pentru operele literare și artistice, precum și indicaţiile geografi ce și drepturile de proprietate industrială, cum ar fi mărcile comerciale și brevetele);

Mod de schimb din ce în ce mai important:

comerţul electronic

© C

om

un

ită

ţile

Eu

rop

en

e

PH805664_RO_BT.indd 51 19/09/08 9:22:29

52

(exceptând sectorul energetic) în întreaga lume ale ţărilor cel mai puţin dezvoltate a fost de 62 % în 2004.

(cf. datelor UE-25 pentru 2005)

Acordurile de parteneriat economic (APE)

Relaţiile dintre UE și cele 78 de state ACP (Africa, Caraibe și Pacifi c) sunt defi nite în Acordul de parteneriat de la Cotonou, sem-nat în anul 2000, care a succedat convenţiilor de la Lomé, dintre care prima a fost semnată în 1975. În baza acestor tratate, ţările ACP au benefi ciat de relaţii comerciale preferenţiale cu UE. Totuși, aceste preferinţe comerciale nu erau compatibile cu normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), deoarece nu erau reciproce și discriminau alte ţări în curs de dezvoltare. În plus, aceste relaţii prefe-renţiale nu au ajutat ţările ACP să realizeze o creștere durabilă, să își diversifi ce economiile sau să ridice nivelul cotei lor din importurile UE, cotă care, dimpotrivă, a scăzut din ce în ce mai mult drept consecinţă a liberalizării pro-gresive a comerţului la nivel multilateral. Prin urmare, la semnarea Acordului de la Cotonou,

Ţările în curs de dezvoltare: Un procent de 48 % din totalul importurilor Uniunii Euro-pene provine din ţările în curs de dezvoltare, iar un procent de 65 % din totalul importurilor sale agricole provine tot din aceste ţări. Din totalul exporturilor în toată lumea ale ţărilor în curs de dezvoltare, 18,1 % au loc către UE, iar 17,5 % din importuri provin din UE.

Ţările cel mai puţin dezvoltate și ţările ACP: În 2005, 22,2 % din comerţul cu întreaga lume al ţărilor cel mai puţin dezvoltate și 28,6 % din comerţul cu întreaga lume al ţărilor ACP s-a realizat cu Uniunea Europeană, făcând din aceasta cel mai mare partener comercial al ambelor grupuri de ţări. UE reprezintă 23,4 % din totalul exporturilor în toată lumea ale ţărilor cel mai puţin dezvoltate și 21,2 % din totalul importurilor lor. 26,7 % din exporturile ţărilor ACP (inclusiv Africa de Sud) au loc către UE, iar 30,4 % din importurile lor provin din UE. Din totalul schimburilor sale comerciale cu întreaga lume, UE primește aproximativ 1,5 % din totalul importurilor sale din partea ţărilor cel mai puţin dezvoltate și 4,5 % din partea ţărilor ACP (inclusiv Africa de Sud). În general, procentul UE din totalul exporturilor

Reuniune comună a miniștrilor UE, a miniștrilor ACP și a reprezentanţilor ţărilor cel mai puţin dezvoltate

PH805664_RO_BT.indd 52 19/09/08 9:22:31

53

Îmbunătăţirea cantitativă și calitativă a ajutorului pentru dezvoltare

Ajutorul acordat de UE provine din buge-tul acesteia și din bugetele celor 27 de state membre. În 2006, valoarea ajutorului s-a ridi-cat la aproximativ 48 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă aproape 1 miliard de euro pe săptămână.

În 2005, cu ocazia revizuirii Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) de către Organizaţia Naţiunilor Unite, Consiliul a decis să crească ajutorul UE, în conformitate cu recomandările ONU. Consiliul s-a angajat să crească bugetul pentru ajutoare, fi xându-și drept obiective un procent de 0,7 % din pro-dusul naţional brut până în 2015 și un procent intermediar colectiv de 0,56 % până în 2010. Acest lucru înseamnă o sumă suplimentară de 20 de miliarde de euro pe an începând din 2010. În 2006, UE și-a depășit obiectivul de 0,39 % stabilit pentru acel an, atingând nive-lul de 0,43 %.

În 2005, Consiliul, Comisia Europeană și Par-lamentul European au convenit asupra unei abordări generale a politicii pentru dezvol-tare: Consensul european. Acesta cuprinde cele mai importante principii directoare de acţiune pentru Uniunea Europeană și sta-tele sale membre și subliniază modul în care diferitele aspecte de politică trebuie să se completeze reciproc. De asemenea, accen-tuează faptul că politicile ar trebui elaborate și aplicate în parteneriat cu ţările în curs de dezvoltare.

Eficienţa ajutorului pentru dezvoltare

UE și-a luat angajamentul de a îmbunătăţi efi cienţa ajutorului prin iniţiative atât la nivel internaţional, cât și european. Pe plan inter-naţional, UE contribuie activ la procesul de la Monterrey iniţiat de Conferinţa ONU din 2002 și la procesul impulsionat de OCDE-CAD prin Declaraţia de la Paris din 2005 privind efi cienţa ajutorului pentru dezvoltare. Pe plan intern, UE a adoptat în 2005 Consensul

UE și statele ACP au decis să negocieze noi acorduri, și anume acorduri de parteneriat economic, destinate creării progresive a unor zone de liber schimb ACP-UE prin eliminarea treptată a barierelor din calea comerţului și prin sprijinirea integrării graduale a economi-ilor statelor ACP în sistemul comercial inter-naţional.

Acordurile de parteneriat economic sunt con-cepute drept instrumente de promovare a integrării regionale și a dezvoltării economice în ţările ACP. Aceste acorduri se bazează pe deschiderea asimetrică a pieţelor și pe fur-nizarea de resurse fi nanciare substanţiale în sprijinul reformelor de politică economică din statele ACP. Domeniile lor de aplicare sunt comerţul cu bunuri, comerţul cu servicii și unele domenii conexe. În 2002 au fost lansate negocierile cu șase grupuri regionale de ţări ACP: Caraibe, Pacifi c și patru regiuni africane. Înainte de sfârșitul anului 2007 s-a convenit asupra unui acord cuprinzător de parteneriat economic cu zona Caraibilor. În ceea ce pri-vește celelalte regiuni, s-au adoptat acorduri interimare, deseori limitate la comerţul cu bunuri, cu toate ţările ACP care au interese economice majore. Vor trebui însă continuate negocierile în vederea încheierii de acorduri de parteneriat economic cuprinzătoare cu toate regiunile în cel mai scurt timp posibil.

Reuniune ministerială ACP-UE

PH805664_RO_BT.indd 53 19/09/08 9:22:34

54

De asemenea, în urma punerii în aplicare a codului, UE promovează discuţii ample cu ţările partenere și cu alţi donatori cu privire la complementaritatea și diviziunea muncii.

10. Extinderea

Aderarea Bulgariei și a României la 1 ianuarie 2007 a încheiat cel de al cincilea val de extin-dere a Uniunii Europene. A fost un proces fără precedent (au aderat douăsprezece noi ţări) și încununat de succes, care a contribuit enorm la pace, stabilitate și prosperitate în întreaga Europă prin eliminarea delimitărilor care au caracterizat continentul în secolul XX. Din punct de vedere economic, cel de al cin-cilea val de extindere a creat condiţiile pen-tru ca economia europeană să devină mai puternică și mai dinamică și, prin urmare, mai bine pregătită pentru a face faţă concurenţei mondiale.

În prezent, Uniunea desfășoară negocieri de aderare cu două ţări candidate, Croaţia și Turcia. Fostei Republici Iugoslave a Macedo-niei i-a fost acordat, de asemenea, statutul de ţară candidată, dar nu a fost luată încă decizia de deschidere a negocierilor de aderare. Mai mult, Consiliul European a afi rmat în repetate rânduri că viitorul Balcanilor de Vest este în Uniunea Europeană și, prin urmare, și cele-lalte ţări din această regiune pot fi conside-rate candidate „potenţiale”.

Negocierile de aderare cu Croaţia și cu Turcia au început în octombrie 2005 și se desfășoară în cadrul unei Conferinţe interguvernamen-tale (care se reunește fi e la nivel ministerial, fi e la nivelul miniștrilor-adjuncţi), la care par-ticipă toate statele membre ale UE, pe de o parte, și statul candidat, pe de altă parte.

european privind politica pentru dezvoltare, în scopul de a îmbunătăţi impactul global al ajutoarelor asupra obiectivelor pentru dez-voltare, de a reduce sărăcia și de a minimaliza acele „costuri de tranzacţie” care nu au niciun impact asupra dezvoltării.

Consiliul consideră că o mai bună împărţire a muncii între donatori, precum și complemen-taritatea acţiunilor acestora sunt esenţiale deoarece pot spori atât răspunderea ţărilor partenere pentru acţiunile lor, cât și capacita-tea acestora de a-și asuma responsabilitatea coordonării activităţilor donatorilor. Consiliul este de acord cu faptul că UE ar trebui să fi e o forţă conducătoare pentru aceste eforturi, la nivel general, și că ar trebui să adopte o abor-dare deschisă pentru toţi donatorii.

Centru integrat de sănătate în Niger

© C

om

un

ită

ţile

Eu

rop

en

e

PH805664_RO_BT.indd 54 19/09/08 9:22:37

55

Ultima extindere: ceremonie de semnare a tratatului de aderare a Bulgariei și a României

Festivităţi ocazionate de semnarea tratatului de aderare a Bulgariei și a României

PH805664_RO_BT.indd 55 19/09/08 9:22:39

56

SUSŢINEREA CREȘTERII ȘI A OCUPĂRII

FORŢEI DE MUNCĂ –

CONSILIUL ȘI POLITICA ECONOMICĂ

Capitolul 6

PH805664_RO_BT.indd 56 19/09/08 9:22:43

57

Pe lângă angajamentele obligatorii ale Pac-tului de stabilitate și de creștere, statutul de membru al UEM implică de asemenea coor-donarea neobligatorie a politicilor fi scale naţionale prin intermediul Orientărilor gene-rale ale politicii economice, care se adresează fi ecărui stat membru, precum și zonei euro.

3. Euro

Începând cu 1999, euro (€) este moneda UEM, existând în formă concretă, în bancnote și monede, din 2001. Cu excepţia Danemar-cei și a Regatului Unit, toate statele membre trebuie să adopte euro ca monedă naţională, sub rezerva îndeplinirii unui număr de criterii de convergenţă. Până în prezent, cincispre-zece state membre au îndeplinit criteriile și au adoptat euro (unsprezece încă de la înce-put, Grecia din 2001, Slovenia din 2007, Cipru și Malta din 2008). Majoritatea celorlalte state membre participă la mecanismul cursului de schimb european (ERM II), care restricţionează variaţiile cursului de schimb al monedelor acestora în limita impusă de euro. Euro este, de asemenea, moneda naţională a Statului Vatican, a Republicii San Marino și a Principa-tului Monaco (trei ţări care, înainte de euro, aveau acorduri monetare cu Italia și Franţa privind utilizarea lirei italiene și, respectiv, a francului francez ca monede ofi ciale). Mai mult decât atât, euro este monedă de facto în Andorra, Muntenegru și Kosovo. Euro deţine

1. Uniunea Economică și Monetară

(UEM)

Uniunea Economică și Monetară (UEM) este

cadrul de elaborare și punere în aplicare a

politicii monetare și economice a UE. Toate

statele membre sunt parte a UEM; cu toate

acestea, în cazul a două state membre, Dane-

marca și Regatul Unit, s-au acordat derogări

de la obligaţia de a participa la cel de al trei-

lea stadiu al uniunii. Cea mai importantă con-

secinţă a acestei derogări este că, spre deose-

bire de celelalte state membre, Danemarca

și Regatul Unit nu trebuie să adopte euro ca

monedă.

2. Pactul de stabilitate și de creștere

Niciun membru al UEM nu își poate conduce

politica economică în mod izolat; politicile

întreprinse de un stat membru vor avea reper-

cusiuni asupra uniunii în general și, în conse-

cinţă, și asupra altor state membre. Măsuri

care pot părea optime din punctul de vedere

al unui stat membru individual ar putea fi în

detrimentul celorlalţi membri ai UEM. Cali-

tatea de membru al UEM implică o serie de

angajamente din partea statelor membre în

scopul conducerii de politici fi scale respon-

sabile, în interesul stabilităţii și al creșterii

colective. Aceste angajamente sunt, pe de o

parte, preventive, vizând evitarea defi citelor

bugetare excesive și datoriile publice ale sta-

telor membre, și, pe de altă parte, corective,

stabilind măsurile pe care statele membre

trebuie să le adopte în cazul în care defi ci-

tele bugetare sau datoriile publice depășesc

un anumit procent din PIB-ul acestora, și

permiţând Consiliului să impună sancţiuni

împotriva statelor membre care nu iau astfel

de măsuri corective. Posibilele sancţiuni la

adresa statelor membre din zona euro sunt

mai diverse decât cele îndreptate împotriva

statelor membre din afara zonei euro. Sărbătorirea aderării Sloveniei la zona euro

PH805664_RO_BT.indd 57 19/09/08 9:22:43

58

5. Pieţele financiare

Pe lângă responsabilitatea pe care o au în materie de UEM, miniștrii de fi nanţe sunt de asemenea implicaţi în anumite domenii ale politicii pieţei interne, inclusiv în servi-cii fi nanciare. Scopul acestei implicări este îmbunătăţirea funcţionării pieţei interne în privinţa serviciilor fi nanciare prin intermediul normelor armonizate, al eliminării obstacole-lor naţionale, al recunoașterii reciproce și al acordurilor de supraveghere, permiţându-le astfel furnizorilor de servicii fi nanciare să își ofere produsele în toată UE, în timp ce inves-titorii nu mai sunt limitaţi la piaţa naţională.

6. Fiscalitatea

În domeniul fi scalităţii, luarea de decizii este deosebit de difi cilă deoarece, pentru adop-tarea actelor legislative și a altor texte, este necesară unanimitatea. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, miniștrii au convenit asupra unei armonizări profunde a impozite-lor pe valoare adăugată și a accizelor pentru a elimina obstacolele de pe piaţa internă. Tot în domeniul impozitului pe venit, au fost adop-tate de către Consiliu măsuri specifi ce pentru a elimina impozitarea dublă pe plăţile de divi-dende transfrontaliere, dobânzi și redevenţe și pentru a facilita cooperarea transfrontalieră dintre companii (directiva privind fuziunile, convenţia privind preţurile de transfer). Sta-tele membre au fost de asemenea de acord să îmbunătăţească cooperarea administrativă și schimbul de informaţii dintre ele, inclusiv în domeniul impozitelor pe veniturile din economii. Consiliul nu doar elaborează legi, ci a și instituit un exerciţiu neobligatoriu de coordonare a politicii, în vederea eliminării concurenţei fi scale dăunătoare din Uniunea Europeană, și integrează tot mai mult prin-cipiile general acceptate de bună guvernare

o poziţie puternică și în economia mondială, fi ind utilizat pe scară largă în comerţul, schim-burile, contractele și reglementările interna-ţionale, precum și ca monedă de rezervă în băncile centrale din întreaga lume.

4. Zona euro și rolul Eurogrupului

Zona euro face parte din UEM și cuprinde toate statele membre care folosesc euro ca monedă (Belgia, Germania, Grecia, Spania, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Ţările de Jos, Austria, Portugalia, Slovenia, Finlanda și, începând cu 1 ianuarie 2008, Cipru și Malta).

Coordonarea politică informală din zona euro se desfășoară în cadrul Eurogrupului, care se întrunește de obicei în legătură cu reuniunile Consiliului și cu ocazia reuniuni-lor informale ale miniștrilor fi nanţelor și ale guvernatorilor băncilor centrale. La reuniu-nile Eurogrupului participă miniștrii fi nan-ţelor din ţările zonei euro, Comisia și Banca Centrală Europeană. Președintele Eurogru-pului este ales pentru doi ani (mandat reîn-noibil pentru încă doi ani) din rândul miniș-trilor de fi nanţe ai zonei euro.

Moneda de un euro cipriotă și malteză

PH805664_RO_BT.indd 58 19/09/08 9:22:45

59

rezolvarea problemelor precum slaba pro-ductivitate, stagnarea și incompatibilitatea aptitudinilor, precum și în necesitatea sporirii atât a incluziunii sociale, cât și a durabilităţii mediului înconjurător.

În contextul procesului mai vast de la Lisa-bona, Liniile directoare pentru ocuparea for-ţei de muncă au fost încorporate, începând cu 2005, împreună cu Orientările generale ale politicii economice, într-un set unic de Orien-tări integrate care, în principiu, nu ar trebui revizuite substanţial decât o dată la trei ani pentru a menţine, pe cât posibil, stabilitatea și pentru a permite statelor membre să se concentreze pe punerea în aplicare. Se pre-vede ca următoarea reexaminare substanţială să aibă loc în primăvara anului 2008, vizând perioada 2008-2010.

O difi cultate specifi că în contextul Strategiei de la Lisabona a rezultat din faptul că majo-ritatea aspectelor luate în considerare ţineau mai degrabă de competenţa naţională decât de cea comunitară. Această difi cultate este valabilă, într-adevăr, și în ceea ce privește Strategia ocupării forţei de muncă: articolul 128 din tratat prevede linii directoare pen-tru ocuparea forţei de muncă, de care statele membre ar trebui să ţină seama în momen-tul elaborării politicilor naţionale de ocupare a forţei de muncă, deși nu există, ca atare, o politică comună a ocupării forţei de muncă.

În consecinţă, în acest context, conștientiza-rea problemelor comune și căutarea de solu-ţii comune au dat naștere unei noi abordări, și anume metoda deschisă de coordonare, care s-a dovedit a fi un instrument-cheie în promovarea obiectivelor partajate din dome-niile referitoare la ocuparea forţei de muncă și la politica socială.

din domeniul fi scalităţii în instrumentele sale de politică externă (dialog, acorduri).

7. Strategia de la Lisabona pentru creștere și ocuparea forţei de muncă

Strategia europeană a ocupării forţei de muncă a reprezentat un prim pas important în reacţia la nivelurile constant înalte ale șomajului rezultat din schimbările structurale din economia europeană. A fost curând con-știentizat însă faptul că soluţionarea acestei probleme trebuia abordată dintr-o perspec-tivă mai vastă și, în 2000, Strategia de la Lisa-bona pentru creștere și ocuparea forţei de muncă a fost lansată în vederea transformării Europei, până în 2010, în „cea mai competi-tivă și dinamică economie din lume bazată pe cunoaștere, capabilă de o creștere econo-mică durabilă, cu locuri de muncă mai multe și mai bune și o mai mare coeziune socială și respectare a mediului”. Strategia s-a refl ectat nu doar în politica ocupării forţei de muncă, ci și în tranziţia către societatea cunoașterii, în necesitatea de a crește competitivitatea atât prin fi nalizarea pieţei interne, cât și prin

© C

om

un

ită

ţile

Eu

rop

en

e

Strategia de la Lisabona: către o societate a

cunoașterii

PH805664_RO_BT.indd 59 19/09/08 9:22:49

60

reprezentarea lucrătorilor în contextul com-paniilor europene și al cooperativelor euro-pene. În prezent, propuneri importante pri-vind timpul de lucru și activitatea temporară sunt în stadiul de dosar.

În domeniul sănătăţii și securităţii la locul de muncă, actul legislativ-cheie este așa numita „directivă-cadru” (Directiva 89/391/CEE), care stabilește dispoziţii minime în privinţa obli-gaţiilor angajatorilor legate de sănătate și securitate. Cu toate acestea, având în vedere condiţiile extrem de diferite din diverse industrii și profesii, s-a preconizat mereu că directiva-cadru va fi completată cu dispoziţii mai specifi ce; până în prezent, nouăsprezece directive individuale au fost adoptate, aco-perind aspecte precum condiţiile de la locul de muncă, echipamentul de protecţie, șantie-rele de construcţii, agenţii biologici și chimici, vibraţia, zgomotul și atmosferele explozive. Cea mai recentă dintre acestea este directiva privind radiaţiile optice artifi ciale, adoptată în aprilie 2006.

10. Protecţia socială

Coordonarea regimurilor de securitate • socială

Din perspectiva „celor patru libertăţi”, coor-donarea regimurilor de securitate socială este esenţială pentru libera circulaţie a forţei de muncă. De fapt, libera circulaţie nu poate fi efi cientă dacă implică sacrifi carea drepturilor dobândite în domeniul asigurărilor de sănă-tate, al securităţii sociale și al pensiilor. Obiec-tivul fundamental al Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 este realizarea unui grad sufi cient de coordonare a diferitelor regimuri de securi-tate socială pentru a apăra aceste drepturi. Ca urmare a numeroaselor modifi cări operate de-a lungul anilor pentru a refl ecta schimbările din

8. Metoda deschisă de coordonare (MDC)

În forma sa cea mai cuprinzătoare, așa cum apare în contextul Strategiei ocupării forţei de muncă, metoda deschisă de coordonare constă într-un număr de pași succesivi, care survin în mod ciclic și care conţin următoa-rele elemente: adoptarea de linii directoare politice la nivelul UE, transmiterea de către statele membre a rapoartelor de punere în aplicare, o examinare colegială a rapoartelor de punere în aplicare urmată de publicarea de către Comisie a unui raport analitic, pe baza căruia pot fi făcute recomandări în mod individual statelor membre, liniile directoare putând fi revizuite, dacă este cazul, ca bază pentru următorul ciclu. Indicatorii și criteriile de referinţă corespunzătoare sunt esenţiale pentru asigurarea unei compatibilităţi reale între performanţele diferitelor state membre, a căror analiză ar trebui să faciliteze schimbu-rile de informaţii, expertiză și cele mai bune practici, și pentru promovarea abordărilor inovatoare, care se pot refl ecta în liniile direc-toare revizuite. MDC prevede cadrul pentru învăţarea reciprocă și promovează deschide-rea, transparenţa și implicarea părţilor inte-resate, fi e acestea europene, fi e naţionale, în vederea unei mai bune elaborări de politici.

9. Condiţiile de lucru

Domeniul condiţiilor de lucru este unul vast, incluzând timpul de lucru, sănătatea și secu-ritatea la locul de muncă, precum și reprezen-tarea lucrătorilor. Deși acest ultim sector este relativ inactiv în momentul de faţă, anumite acte legislative importante adoptate în trecut includ directiva Consiliului privind institui-rea unui comitet european de întreprindere, directiva privind informarea și consultarea lucrătorilor, precum și actele care prevăd

PH805664_RO_BT.indd 60 19/09/08 9:22:51

61

diferitele sisteme naţionale, a sosit momentul unei revizuiri complete a regulamentului care a condus, în 2004, la adoptarea noului Regu-lament (CE) nr. 883/04. Acest nou regulament nu poate totuși intra în vigoare fără adoptarea unui regulament paralel de punere în aplicare, care să prevadă multe din normele de operare mai detaliate, eforturile fi ind concentrate actu-almente asupra acestui aspect.

Modernizarea și îmbunătăţirea • protecţiei sociale

Sub această denumire se înscriu un număr de activităţi diferite, în contextul, de asemenea, al metodei deschise de coordonare, având drept scop crearea unei „mai mari coeziuni sociale” în cadrul Uniunii și al statelor mem-bre. Urmând îndemnul Consiliului, potrivit căruia munca la nivelul UE ar trebui „să pro-ducă un impact decisiv asupra eradicării sără-ciei” și în vederea asigurării caracterului adec-vat și durabil al regimurilor de pensii pe viitor, au fost create procesul incluziunii sociale și MDC privind pensiile adecvate și durabile. Consiliul European a încercat ulterior să-și extindă activitatea luând în considerare vii-torul sistemului de asistenţă medicală și asis-tenţă pe termen lung. Aceste activităţi sunt în mare parte coordonate de Comitetul pentru protecţia socială.

În domeniul politicii sociale în special, MDC este mai puţin exigentă în măsura în care au fost defi nite obiective comune care sunt, totuși, mai puţin specifi ce decât liniile direc-toare din contextul ocupării forţei de muncă. Stadiile de raportare sunt în linii mari similare, dar nu există o bază furnizată de tratate pen-tru abordarea recomandărilor făcute statelor membre în conformitate cu recomandările privind ocuparea forţei de muncă.

© C

om

un

ită

ţile

Eu

rop

en

e

Servicii de îngrijire pentru persoanele de vârsta

a treia: un sector în plină dezvoltare al protecţiei

sociale

PH805664_RO_BT.indd 61 19/09/08 9:22:53

62

CREAREA UNUI SPAŢIU DE LIBERTATE,

SECURITATE ȘI JUSTIŢIE –

ROLUL CONSILIULUI ÎN DOMENIUL

JUSTIŢIEI ȘI AL AFACERILOR INTERNE

Capitolul 7

PH805664_RO_BT.indd 62 19/09/08 9:22:55

63

din subiectele JAI către primul pilon. Astfel, subiectele privind azilul, imigraţia, trecerea frontierelor externe și cooperarea civilă se încadrează în „metoda comunitară”, potrivit căreia rolul Comisiei și al Parlamentului este consolidat.

Un alt moment decisiv a fost organizarea summitului de la Tampere (Finlanda). Pentru prima dată, Consiliul European (deci la nivelul șefi lor de stat sau de guvern) s-a reunit pen-tru a defi ni un program de instituire a spaţiu-lui de libertate, securitate și justiţie. Printre obiectivele convenite, fi gurează în special crearea unei unităţi de cooperare judiciară (Eurojust), punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a deciziilor judiciare, însoţit de armonizare legislativă acolo unde este cazul, înlocuirea mecanismului de extră-dare, adesea foarte lung, printr-un sistem de predare între statele membre și întărirea puterilor Europolului. Summitul de la Tam-pere a stabilit, de asemenea, obiectivele unei politici integrate de azil, imigraţie și vize, con-secinţe indispensabile într-o zonă fără fronti-ere interne. Tratatul de la Nisa a întărit rolul Parlamentului European de factor codecizio-nal în domeniile azilului, imigraţiei și vizelor.

Angajamentul statelor membre pentru coo-perarea JAI a fost de asemenea intensifi cat, din motive tragice, de atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, precum și de alte atacuri teroriste care au avut loc în anii următori, în special la Madrid și Londra și, la modul mai general, de un sentiment (demonstrat de sondajele Eurobarometrului) potrivit căruia populaţia statelor membre așteaptă mai mult de la Uniunea Europeană în domeniul securi-tăţii (și în cel al șomajului). Tot în această peri-oadă, s-a dezvoltat considerabil o activitate de coordonare și cooperare în domeniul rela-ţiilor externe JAI cu parteneri precum Statele Unite, Rusia, Balcanii de Vest și ţările vecine ale Uniunii.

Protejarea drepturilor fundamentale și cre-area unui spaţiu european de libertate, securitate și justiţie sunt două sarcini strâns

JAI: un domeniu recent de activitate

Cooperarea europeană în domeniul JAI (Justi-ţie și Afaceri Interne) a fost lansată la începu-tul anilor ’90 graţie Tratatului de la Maastricht. Structura pe piloni a acestui tratat a permis concilierea unor obiective diferite, cum ar fi , pe de o parte, cooperarea poliţienească sau judiciară, cu, pe de altă parte, obiectivele libe-rei circulaţii a persoanelor, precum politica vizelor, azilului sau a trecerii frontierelor.

Cu toate acestea, instrumentele puse la dis-poziţie de Tratatul de la Maastricht nu au permis dezvoltarea politicii din domeniul JAI într-un mod sufi cient de rapid: nici conven-ţiile internaţionale (supuse unor lungi pro-ceduri de ratifi care în fi ecare stat membru), nici poziţiile comune nu permiteau să se reacţioneze în faţa numeroaselor provocări în materie de securitate și de liberă circulaţie, astfel cum erau percepute de opinia publică din statele membre. Excepţia notabilă care datează din această perioadă este legată de cooperarea dintre forţele de poliţie ale state-lor membre, care a luat forma Agenţiei Euro-pol, instituită în 1995.

Începând din 1999 au fost puse bazele creării unui spaţiu de libertate, securitate și justiţie. Mai multe elemente au contribuit la acesta.

În primul rând, trebuie menţionat Tratatul de la Amsterdam. Tratatul a integrat în totalitate acquis-ul Schengen, prin care 13 state mem-bre ale UE (împreună cu Norvegia și Islanda) își stabiliseră deja modalităţile de realizare a unui spaţiu fără controale la frontierele interne. Dimensiunea Schengen a continuat să se extindă după integrarea sa în Uniunea Europeană, ajungând să acopere în prezent cvasitotalitatea Uniunii Europene. Tratatul de la Amsterdam a permis de asemenea defi ni-rea unui obiectiv comun, acela al „[instaurării unui] spaţiu de libertate, securitate și justiţie în interiorul căruia este asigurată libera cir-culaţie a persoanelor” (articolul 2, TUE). Păs-trând arhitectura pe piloni a Uniunii, Tratatul de la Amsterdam a transferat în sfârșit o parte

PH805664_RO_BT.indd 63 19/09/08 9:22:55

64

treilea se numește Comitetul pentru ches-tiuni de drept civil. Acesta are o dublă func-ţie: pe de o parte, pregătește instrumentele care vor fi adoptate de Consiliu în domeniul cooperării judiciare civile și, pe de altă parte, supraveghează coerenţa dreptului comuni-tar în actele de adoptat de către Consiliu în domeniul cooperării judiciare civile. Anumite lucrări din domeniul JAI se afl ă sub autorita-tea directă a Coreperului, precum cele ale Grupului de lucru pentru evaluarea Schen-gen sau ale Comitetului pentru chestiuni de drept civil. Alte activităţi legate de JAI, în spe-cial cele efectuate de Grupul de lucru la nivel înalt pentru azil și migraţie, sunt raportate Consiliului Relaţii Externe.

În cadrul celui de al treilea pilon, Consiliul poate adopta decizii sau decizii-cadru la ini-ţiativa Comisiei sau a statelor membre, iar aceasta se face de obicei în consultare cu Parlamentul European. În principal, Consiliul trebuie să își adopte deciziile în unanimitate. Trebuie reţinut că introducerea Tratatului de la Lisabona ar simplifi ca temeiul legal al acţiu-nii Consiliului în domeniul JAI, deoarece pro-cedurile primului pilon ar trebui să fi e, pentru marea majoritate a chestiunilor, generalizate.

Cooperarea în domeniul combaterii teroris-mului se materializează printr-un număr de activităţi JAI. Dintre acestea, pot fi enumerate schimbul de informaţii și adoptarea măsuri-lor privind fi nanţarea terorismului, radicali-zarea și recrutarea. Combaterea criminalităţii organizate se face prin intermediul cooperă-rii poliţienești, al combaterii spălării de bani și a diferitelor tipuri de trafi c. Din punct de vedere instituţional, trebuie notat că Secreta-rul General al Consiliului/Înaltul Reprezentant pentru PESC a numit un coordonator respon-sabil de combaterea terorismului.

legate, care reprezintă în același timp două obiective-cheie ale integrării europene în anii următori. Există câteva instrumente în Uniu-nea Europeană pentru consacrarea acestor drepturi. Două dintre cele mai importante sunt Carta drepturilor fundamentale și Agen-ţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, înfi inţată în 2007. Carta drepturilor fundamentale a UE a fost semnată și procla-mată la Nisa la 7 decembrie 2000. O versiune adaptată a cartei a fost semnată și proclamată la Strasbourg la 12 decembrie 2007.

Un cadru instituţional complex

Consiliul, întrunit în formaţiunea JAI, reunește miniștrii care au în statul lor membru compe-tenţe în domeniul afacerilor interne, al justi-ţiei și al imigrării. Se poate constata în statele membre o repartizare a unor competenţe divergente, acoperind unul, două și chiar trei ministere. Comisia este reprezentată în Con-siliul JAI de vicepreședintele răspunzător de justiţie, liberate și securitate.

Lucrările Consiliului sunt pregătite sub res-ponsabilitatea generală a Coreperului de trei comitete de coordonare de nivel înalt. Primul se numește CATS (de la Comitetul articolului 36, ca trimitere la dispoziţia acestui articol din Tratatul privind UE). Se regăsesc sub această autoritate lucrări precum cele privind coo-perarea poliţienească, cooperarea judiciară penală, combaterea drogurilor, cooperarea vamală, o parte din lucrările de combatere a terorismului, lucrările legate de Sistemul de Informaţii Schengen etc. Al doilea comitet de coordonare se numește CSIFA (Comitetul strategic pentru imigraţie, frontiere și azil), care, după cum indică denumirea, abor-dează subiecte privind migraţia (atât legală, cât și ilegală), politica vizelor și programul de armonizare a politicii privind azilul. Cel de al

PH805664_RO_BT.indd 64 19/09/08 9:22:57

65

disponibilităţii informaţiilor pentru toţi utili-zatorii acestora din statele membre. Această utilizare a informaţiilor trebuie totuși să se facă prin respectarea cea mai strictă a nor-melor și practicilor în materie de protecţie a datelor.

Trebuie subliniat și că o parte substanţială a lucrărilor JAI (aproximativ o treime) se deru-lează într-un format al Consiliului numit Comitetul mixt Schengen. Acest comitet mixt a fost instituit cu scopul de a permite ca celelalte state membre ale spaţiului Schen-gen, adică Islanda, Norvegia și Elveţia, să se asocieze dezvoltării acquis-ului Schengen. Dimensiunea comitetului mixt se aplică atât la nivel ministerial, cât și la nivel de ambasa-dori (Coreper) și de grupuri de lucru.

Acquis-ul Schengen nu este aplicabil Rega-tului Unit și Irlandei decât în măsura în care aceste state o doresc. În decembrie 2007, acquis-ul Schengen a fost introdus în totali-tate în nouă din statele devenite membre în urma extinderii din 2004, cu excepţia Cipru-lui. Este de reţinut că o parte din acquis-ul UE din domeniul JAI este pus în aplicare de agenţii distincte ale instituţiilor, precum Europol sau Eurojust (Haga), FRONTEX (Agen-ţia Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe – Varșovia) sau CEPOL (Colegiul European de Poliţie – Bramshill, Regatul Unit).

În acest context, sunt de asemenea de reţinut activităţile tot mai numeroase de cooperare europeană în domeniul protecţiei civile. Ca urmare a actelor teroriste sus-menţionate și a unui număr în creștere de dezastre naturale (de exemplu, inundaţiile din Europa, tsuna-miul din sud-estul Asiei din 2004, uraganul Katrina din Statele Unite, cutremurul din Pakistan din 2006 și incendiile din pădurile Greciei din august 2007), Uniunea Europeană a revizuit în 2007 instrumentele juridice necesare pentru a fi în măsură să furnizeze, tot pe baza mijloacelor puse la dispoziţie de statele membre, cea mai bună asistenţă posi-bilă acordată victimelor unor astfel de eveni-mente din interiorul și exteriorul UE. Această asistenţă este însăși expresia solidarităţii con-crete a Uniunii Europene cu statele membre și ţările terţe. Deși aparţine primului pilon (și, în acest caz, acţionează întotdeauna la pro-punerea Comisiei, în consultare cu Parlamen-tul European, luând deciziile în unanimitate), Consiliul reunit în formaţiunea JAI este cel care, în general, ia deciziile în cauză.

Totalitatea lucrărilor din domeniul JAI se derulează în acest moment sub egida unui program de lucru numit Programul de la Haga, adoptat în 2004. Dincolo de realizarea obiectivelor menţionate anterior, fondate pe noţiuni esenţiale de armonizare, cooperare operaţională și recunoaștere reciprocă, este de remarcat faptul că un concept inovator este pe cale să fi e instaurat, mai precis cel al

PH805664_RO_BT.indd 65 19/09/08 9:22:59

66

PERSPECTIVE DE VIITOR

Capitolul 8

PH805664_RO_BT.indd 66 19/09/08 9:23:01

67

a decis să convoace o altă CIG și a convenit asupra unui mandat cuprinzător și detaliat pentru activitatea acesteia. CIG a început în iulie 2007 și a ajuns la un acord fi nal asupra textului în luna octombrie a aceluiași an. Noul tratat a fost semnat la Lisabona la 13 decem-brie 2007 și, sub rezerva încheierii în timp util a procedurilor de ratifi care necesare, ar trebui să intre în vigoare la 1 ianuarie 2009.

Deși Tratatul de la Lisabona reţine multe din principalele elementele ale Constituţiei, este în mod semnifi cativ diferit ca formă pentru că revine la metoda tradiţională a introducerii modifi cărilor prin intermediul unui tratat de modifi care. Mai mult decât atât, s-a renun-ţat la termenul de „Constituţie”. Noul tratat modifi că atât Tratatul privind Uniunea Euro-peană, cât și Tratatul de instituire a Comu-nităţii Europene. Prevede existenţa unei personalităţi juridice unice pentru Uniune (Comunitatea încetează să existe) și, drept urmare, Tratatul CE este renumit „Tratatul pri-vind funcţionarea Uniunii”.

Tratatele pe care este fondată Uniunea Euro-peană constituie normele potrivit cărora funcţionează aceasta. Tratatele nu pot fi modifi cate decât prin acordul unanim al tutu-ror statelor membre reunite într-o conferinţă interguvernamentală (CIG). O CIG funcţio-nează separat de Consiliu și de celelalte insti-tuţii ale Uniunii. Rezultatele unei CIG pot intra în vigoare doar după ce au fost ratifi cate de statele membre.

În 2004, o CIG a ajuns la un acord pe margi-nea unui tratat de instituire a unei constituţii pentru Europa, a cărui menire era să înlocu-iască tratatele existente. Textul Constituţiei a fost redactat de-a lungul unei perioade de cincisprezece luni de către o convenţie care a reunit nu doar reprezentanţi ai statelor mem-bre, ci și membri ai parlamentelor naţionale și reprezentanţi ai instituţiilor și celorlalte organe ale Uniunii. Cu toate acestea, Consti-tuţia nu a intrat niciodată în vigoare deoarece a fost respinsă în referendumurile din două state membre în 2005.

Doi ani mai târziu, s-a ajuns la un acord refe-ritor la modalitatea de a ieși din impasul pro-vocat de respingerea Constituţiei. La reuni-unea sa din iunie 2007, Consiliul European

Cancelarul federal, dna Angela Merkel, și dl Frank-

Walter Steinmeier, ministrul afacerilor externe al

Germaniei, semnează Tratatul de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona

PH805664_RO_BT.indd 67 19/09/08 9:23:01

68

Tratatul de la Lisabona prevede:

extinderea votului cu majoritate califi cată (VMC) și a codeciziei;•

îmbunătăţirea procesului decizional în domeniul justiţiei și al afacerilor • interne;

crearea unui nou post de președinte permanent al Consiliului European;•

o Comisie mai redusă începând din 2014;•

introducerea unui nou sistem de votare „cu majoritate dublă” în cadrul Consi-• liului (tot începând din 2014);

crearea unui nou post de Înalt Reprezentant pentru Politica Externă și de Secu-• ritate Comună, care va prezida Consiliul Afaceri Externe și va fi susţinut de un nou serviciu de acţiune externă;

o supraveghere mai mare a aplicării principiului subsidiarităţii printr-un rol • crescut al parlamentelor naţionale.

PH805664_RO_BT.indd 68 19/09/08 9:23:04

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE

Prezentare generală a Consiliului Uniunii Europene 2008

Luxemburg: Ofi ciul pentru Publicaţii Ofi ciale ale Comunităţilor Europene

2008 — 68 p. — 17,6 x 25 cm

ISBN 978-92-824-2297-7DOI 10.2860/24783 QC-81-07-177-RO-C

Cum vă puteţi procura publicaţiile Uniunii Europene?

Publicaţiile Ofi ciului pentru Publicaţii sunt disponibile pentru vânzare pe site-ul EU Bookshop (http://bookshop.europa.eu); puteţi transmite comanda dumneavoastră către biroul de vânzări ales.

De asemenea, puteţi solicita lista punctelor de vânzare care fac parte din reţeaua noastră mondială trimiţând un fax la nr. (352) 29 29-42758.

PH805664_RO_C_BT.indd 2 19/09/08 9:26:57

Rue de la Loi 175 WetstraatB - 1048 Bruxelles/Brussel

Tél. (32-2) 281 61 11Fax (32-2) 281 73 97Tél (332 2) 281 61 1132 2) 281 6

http://www.consilium.europa.euhttp://www.consilium.europa.eu

QC

-81-07-177-RO-C

10.2860/24783

ISBN 978-92-824-2297-7

PH805664_RO_C_BT.indd 1 19/09/08 9:25:40