Download docx - Călătorii extracorporale

Transcript
Page 1: Călătorii extracorporale

Călătorii extracorporale

Cunoscutele fenomene O.B.E. (out of body experiences - experienţe în afara corpului) pot fi definite, aşa cum menţionează dicţionarul Universităţii Oxford “The Mind” 1987) ca fiind “acea experienţă prin care o persoană pare să perceapă lumea din afara corpului fizic. O.B.E. a fost consemnat în diferite epoci şi culturi de către persoane tinere sau vârstnici, educaţi sau nu, de către cei care aveau o credinţă în aceste fenomene cât şi de către cei care nu ştiau nimic despre ele”(p.571). Conform concluziilor cercetătorilor Muldoon şi Carrington (1929) şi Rogo (1983) unele dintre cele mai dramatice situaţii în care au loc experienţele în afara corpului sunt experienţele în preajma morţii, de exemplu, sau în acelea legate de resuscitarea cardiacă sau supravieţuirea în urma unor accidente foarte grave. Cu toate acestea, fenomenul “decorporalizării” poate apare, afirmă cercetătorii americani, în timpul stărilor obişnuite de odihnă, meditaţie, în urma consumării anumitor droguri sau chiar în timpul activităţii de zi cu zi. Puţine însă sunt acele persoane care afirmă că pot realiza aceste fenomene la voinţă sau că le pot controla atunci când ele apar.

Experienţele relatate de diverşi subiecţi conţin multe elemente comune. În mod constant este descrisă senzaţia de plutire în afara corpului, capacitatea de a vedea sau de a se mişca în afara sa. În acel moment ei par să ia uneori alte forme sau să aibă senzaţia că au devenit doar un punct în spaţiu. Acest punct sau formă se poate mişca şi poate observa ceea ce apare să fie lumea fizică normală dar adesea cu unele diferenţe faţă de normal. Poate conţine mici erori şi obiectele pot fi în mod straniu luminate sau întunecate. Aceşti subiecţi relatează posibilitatea de a vedea şi de a trece la voinţă prin pereţi sau alte obiecte, fără a fi afectaţi fizic. Uneori, “lumi” complet diferite sunt vizitate, unele bizare, altele, cu aspecte profund spirituale. De altfel, fiinţe

Page 2: Călătorii extracorporale

care au fost considerate mari înţelepţi sau iluminaţi, provenind mai ales din Orient, cum au fost Ramakrishna, Muktananda, Yram, Yogananda, care au stârnit veneraţie prin forţa spirituală dar şi prin calităţile de clarviziune, de cunoaştere superioară, intuitivă a lumii, au vorbit frecvent despre “lumile astrale” în care “călătoreau” graţie stărilor extatice pe care le experimentau. Creştinismul, teosofia, concepţiile esoterice antice recunosc printre altele, existenţa unor lumi astrale (lumi paradisiace, lumi infernale etc.) în care spiritul uman poate pătrunde, fie prin rezonanţă, fie prin dedublare. Experienţele de proiecţie astrală, de călătorie în afara corpului, sunt descrise în general ca fiind extrem de vii şi “reale”, fără a putea fi totuşi asociate visului sau reveriei. Adesea, subiecţii care trăiesc o astfel de experienţă au sentimentul că acele momente i-a afectat profund şi chiar a determinat o modificare a credinţelor şi valorilor personale. Winifred G. Barton, în lucrarea “Experience mistique et projection astrale” (1990) notează că “proiecţia astrală este acţiunea de deplasare a conştiinţei, de separare a spiritului de corp, pentru a se proiecta în alte dimensiuni ale realităţii, unde conceptele de spaţiu şi timp terestru sunt depăşite. Astfel, este posibil să călătoreşti în imediata vecinătate în lumea fizică pentru a vizita un prieten sau un părinte, sau departe de lumea fizică, în sfere astrale superioare”(p.93). Experienţele multiple relatate de-a lungul timpului, unele dintre ele fiind consemnate de oamenii de ştiinţă, dovedesc pe de-o parte că, în fapt, corpul fizic nu este decât un vehicul al Sinelui iar ca urmare, ideea supravieţuirii - într-o formă subtilă – după încetarea funcţiilor corpului fizic nu mai pare un fapt ireconciliabil.

Condiţiile dedublării

Modalitatea de producere a fenomenului dedublării poate de asemenea fi regăsită în relatările unor fiinţe care au practicat-o ani îndelungaţi. Yram, de exemplu, îşi consemnează experienţele avute timp de doisprezece ani, în lucrarea intitulată “Secretele lumilor astrale” (1998). Toate constatările sale converg cu relatările altor fiinţe iluminate din Orient. Relatările sale sunt mai elocvente pentru intelectul occidentalului care aşteaptă mereu explicaţii, încercând să înţeleagă, înainte de a experimenta. Constatând în mod spontan că avea capacitatea de a acţiona în afara corpului fizic, Yram a început un lung proces de auto-control şi implicit de auto-cunoaştere lărgită a propriei conştiinţe. A te despărţi în două părţi, într-un loc familiar, a acţiona în toată conştiinţa, cu toată libertatea dorită şi a şti că eşti încă viu pe pământ, rezumă cel mai mare triumf al Eu-lui gânditor asupra materiei”( 1998, p.14). El face o descriere explicită a modului în care are loc separarea de corpul fizic: “Aveam senzaţia şi viziunea că eram întins pe burtă pe o masă. Cu braţele întinse înainte, mă ţineam de marginile acestei mese închipuite,

Page 3: Călătorii extracorporale

trăgând ca pentru a mă ajuta să ies din ceva. Aveam impresia că eram închis într-un sac a cărui gură prea strâmtă era o piedică. În sfârşit, eforturile mele au fost încununate de succes şi m-am văzuit aproape de corpul meu, în deplinătatea facultăţilor psihice şi conştiente. M-am privit o clipă dormind, apoi, după ce mi-am îmbrăţişat soţia şi copiii, am plecat în spaţiu în direcţia răsăritului”(p.36). Există însă anumite reguli psihologice ce trebuie respectate, pentru ca fenomenul dedublării săpoată avea loc. Aspecte legate de caracterul individului trebuie luate în considerare. Este importanta, precizează Yram o atitudine pozitivă faţă de noi înşine, faţă de semenii noştri, faţăde natură, faţă de faptele pe care le realizăm. “Pentru a atrage în propria fiinţă latura pozitivăa vibraţiilor ajunge să trăieşti nedorind nimic pentru tine însuţi. Acţionând în interesul general, în cea mai totală dezinteresare, nici o vibraţie inferioară nu se leagă de noi. Deveniţi un generator de energie”.

În lumile invizibile, voinţa acţionează ca o baghetă magică şi este destul de uşor ca ea să îndepărteze tendinţele instinctive. Cineva ar putea deduce de aici că este suficient să vrei şi tepoţi duce la cineva împotriva voinţei lui. Câte secrete n-ar fi astfel dezvăluite! Cu toate acestea, în invizibil, libertatea individuală este sacră şi voinţa inviolabilă. În afară de situaţia încare propriile noastre rezonanţe sunt în armonie cu cele ale fiinţelor pe care le atragem în jurulnostru, nu trebuie să ne temem de “vizite” neaşteptate. Pentru a putea stabili legături continue cu o persoană care trăieşte pe pământ, trebuie să fii legat de ea prin legături profunde (părinte, iubit, prieten) cu care să fii unit prin legături spirituale. Legăturile de camaradereie se pare că nu sunt totdeauna de ajuns. Pe de altă parte, plăcerile intelectuale, bucuriile datoriei împlinite, exercitarea conştientă a calităţilor superioare ale sufletului, satisfacţia de a te face util, de a fi contribuit la acte de binefacere, de pace, de a ajuta pe cei ce se află în suferinţă, determină o fericire care durează şi dă sufletului o senzaţie de forţă, de energie superioară.

Pentru a putea dobândi capacitatea dedublării, constată Yram, este necesară o “descentralizare succesivă a personalităţii, a Eului individual, pentru a-l face să ia cunoştinţă de Pluralitatea Cauzelor asupra cărora este capabil să acţioneze. Se ajunge aici îndreptându-ne atenţia asupra unor subiecte superioare naturii satisfacţiilor noastre materiale. Progresiv, aceste forme ce privesc individualitatea noastră sunt părăsite, focalizându-ne dorinţele, gândurile şi emoţiile asupra unor obiective şi principii de viaţă superioare, până în ziua în care vom ajunge să găsim satisfacţie şi fericire totală în aplicarea principiilor eterne ale vieţii”(p.63). “Puteţi avea o viaţă completă în celălalt plan, ne atenţionează autorul în continuare. Prima oară când veţi face dragoste în astral veţi fi uimit cât de satisfăcătoare şi totală

Page 4: Călătorii extracorporale

poate fi această experienţă. După aceea, când veţi face dragoste în realitatea terestră, este posibil să simţiţi lipsa desăvârşirii pe care aţi cunoscut-o dincolo” (p. 22).

Gavin şi Ivonne Frost (1998) propun o pentagramă a condiţiilor necesare pentru dedublare:

· Necesitatea urgentă – ea reprezintă scopul ales pentru conştientizarea astrală;· Emoţia - reprezintă unul dintre elementele de bază ale pentagramei. În ceea ce priveşte călătoria astrală, cea mai dăunătoare emoţie este frica. Dacă apare frica de ceea ce s-ar putea întâmpla, dedublarea nu se va putea realiza. Alte stări emoţionale inhibitorii, cum ar fi furia, de asemenea împiedică producerea acestui fenomen.· Condiţiile de mediu. Din multiple experienţe realizate, concluzia a fost că următoarele condiţii sunt cele mai adecvate :· Securitate – asigurarea izolării de anturaj;· Poziţia corpului – trebuie să fie relaxată, nemişcată, cu capul spre est;· Temperatura – 22-23oC par a fi ideale;· Obiectele şi perturbările magnetice – se vor îndepărta toate obiectele de pe corp: bijuterii, agrafe etc. dar şi cablurile electrice, prelungitoare etc.· Intensitatea luminii – încăperea să fie aproape întunecată;· Zgomotul – se va realiza practica într-o perioadă liniştită a zilei.· Dieta – frugală, cu cel puţin două ore înainte de exersare.· Activitatea sexuală – o persoană frustrată sexual nu va putea realiza cu uşurinţă dedublarea astrală. Există însă şi posibilitatea obţinerii satisfacţiei sexuale în astral şi din acel moment dorinţa de a trăi astfel de experienţe

Page 5: Călătorii extracorporale

poate deveni o forţă capabilă să producă fulgerător dedublarea.· Timpul – cel mai potrivit moment al zilei este seara, între orele 22 şi 23.

Metode de obţinere a dedublării

În cele ce urmează vom reproduce două dintre cele mai cunoscute metode de dedublare conştientă ce aparţin lui Robert Monroe şi Raymond Reant. Primul dintre aceştia, Robert Monroe descrie o metodă de antrenament constituită din 7 etape:

· Etapa1: pregătireaÎntindeţi-vă pe o canapea sau pe un pat, cu capul spre nord, dacă este posibil. Faceţi semiîntuneric şi luaţi măsuri pentru a nu fi deranjaţi. Verificaţi veşmintele, să fie largi şi să nu vă strângă.· Etapa nr.2: relaxareaRelaxaţi-vă mental şi fizic. Închideţi ochii şi respiraţi cu regularitate, ţinând gura uşor întredeschisă.· Etapa nr.3: concentrareaVeţi aluneca în continuare către somn, concentrându-vă asupra unei singure imagini plăcute şi luminoase. Atunci când veţi ajunge la frontiera dintre veghe şi somn, aprofundaţi-vă relaxarea, concentrându-vă asupra luminii din spatele pleoapelor dumneavoastră.· Etapa nr.4: starea vibratorieSunteţi acum pe deplin relaxat şi interiorizat. Concentraţi-vă asupra unui alt punct, situat la treizeci de centimetri depărtare de fruntea dumneavoastră. Faceţi efortul de a îndepărta acest punct, progresiv, deasupra dumneavoastră, şi spre spate, spre creştetul capului, apoi imaginaţi planul, paralel cu corpul dumneavoastră, care conţine acest punct. Concentraţi-vă atunci asupra acestui plan, imaginându-vă vibraţiile pe care le-ar putea emite. Urmăriţi apoi să le faceţi să coboare în corp.· Etapa nr. 5: plecareaDe îndată ce veţi simţi vibraţiile, concentraţi-le, îndrumându-le conştient prin corp, de la cap la picioare şi invers. Când veţi izbuti să provocaţi aceste unde vibratorii din ce în ce mai intense şi mai ample, veţi fi gata să realizaţi despărţirea de corpul fizic.· Etapa nr. 6: despărţireaAcum, vă veţi putea părăsi corpul fizic. Pentru aceasta, este suficient, după o perioadă de antrenament să faceţi doar un efort de voinţă. Concentraţi-vă asupra unei imagini în care vă vedeţi zburând, gândiţi-vă intens cât ar fi de plăcut să plutiţi în aer. Fixaţi-vă pe aceste gânduri şi corpul dumneavoastră astral ar trebui atunci să înceapă să se înalţe, făcându-vă să vă puteţi privi cu detaşare corpul fizic rămas la sol.· Etapa nr. 7: întoarcerea.Pentru a reveni în corpul fizic, concentraţi-vă asupra alinierii celor două

Page 6: Călătorii extracorporale

aspecte ale fiinţei ce vă aparţin: corpul fizic, pe care doriţi să-l regăsiţi şi corpurile subtile cu care aţi realizat călătoria astrală.

Iată în continuare, metoda expusă de un alt celebru cercetător în parapsihologie, pe care acesta o şi predă la cursurile sale din Franţa. Vom constata că, în mare parte, ea coincide cu cea precedentă, fapt care ne va permite să extragem constantele acestui gen de experienţă şi chiar principiile ei. Pe de altă parte vom găsi câteva detalii tehnice noi care sunt cu siguranţă folositoare. Pentru a realiza experienţa de dedublare, Raymond Réant ne recomandă să alegem un moment şi un loc favorabile (spre a nu risca să fim deranjaţi de zgomote) şi să nu încercăm asemenea experienţe în timpul ceasurilor de digestie (minim două ore după masă). El recomandă, de asemenea, să nu efectuăm experienţa într-o încăpere prea luminată. Mai recomandă, pe deasupra, să ne oprim în orice moment dacă nu ne simţim bine, dacă avem o senzaţie acută de oboseală, tulburări cardiace sau jenă respiratorie. Metoda lui Raymond Réant cuprinde două etape: pregătirea şi despărţirea.

· Etapa nr.1: pregătireaÎntindeţi-vă pe pat şi relaxaţi-vă timp de 2 până la 3 minute. Apoi, când am realizat starea de relaxare dorită, ne concentrăm într-un efort de voinţă, închinzând ochii, vizualizăm locul unde dorim să ajungem. Ne vom concentra într-o primă fază, asupra unui punct situat la 10 centrimetri de zona în care se găseşte cel de-al treilea ochi al orientalilor (Ajna Chakra - zona frunţii, central). După ce am vizualizat bine acest punct, ne imaginăm plutind, ridicându-ne până la 10 centrimetri sub tavanul încăperii în care realizăm această experienţă. Vizualizăm acest tavan de aproape ca şi cum am fi realmente în aer. Facem apoi cale întoarsă, imaginându-ne cum coborâm până ajungem la 10 centrimetri de corpul nostru fizic. Trăim cu atenţie aceste senzaţii, apoi ne reintegrăm în corpul fizic. Deschidem pe urmă ochii. Repetăm acest exerciţiu mai multe zile la rând înainte de a trece la cel de-al doilea exerciţiu.· Etapa nr.2: despărţireaAceasta constă în a ne duce realmente într-un loc pe care l-am ales deja, după ce am ieşit din corpul fizic, plutind deasupra acestuia, până în momentul în care vom avea senzaţia unei căderi în gol. Senzaţia aceasta este semnul că dedublarea este pe cale de a se înfăptui. Oprim exerciţiul, dacă exact în acel moment vom resimţi cum ne cuprinde o senzaţie extrem de dezagreabilă, aproape de nedefinit, o frică acută o accelerare a bătăilor inimii, sub efectul spaimei morţii. Reîncepem în zilele următoare, până când vom realiza senzaţia de cădere, dar fără încleştarea spaimei. Atunci, ne abandonăm ei. Ne vom simţi ca şi cum am evada din această lume printr-un tub foarte lung, la capătul căruia vom vedea ţâşnind din tenebre o lumină copleşitoare în al cărei miez ne vom afla. Vom avea pe urmă, un fel de stare de decomprimare, urmată de o fascinantă senzaţie de uşurare. Ne vom găsi în afara corpului fizic pe care ”dublul” nostru va putea să-l observe. Ne vom

Page 7: Călătorii extracorporale

simţi tot atunci atras de un cordon luminos (numit ”cordonul de argint” sau “cordonul Sfântului Pavel”) care ne va urma în timpul întregii călătorii şi va lega în permanenţă corpul fizic cu cel astral. Când vom dori să revenim în corpul fizic, va fi de ajuns să ne afirmăm dorinţa ca “dublul” nostru să se întoarcă la punctul de pornire. Vom fi absorbiţi de către corpul fizic şi vom resimţi o senzaţie specială, ca şi cum am intra într-o substanţă vâscoasă. Fireşte, va fi necesar să reluăm cu consecvenţă, zilnic, acest exerciţiu până când vom reuşi.

sursa: Parapsihologia (Scribd) 

Publicat de AMIRA 1 comentarii  

Etichete: calatorii astrale, conditii, dedublare, experiente, extracorporale, metode, raymond reant, robert monroe

sâmbătă, 10 iulie 2010

Renasterea constiintei spirituale a dacilor

Page 8: Călătorii extracorporale

Un articol extrem de interesant mi-a atras atentia in acesta seara pe blogul astrologului si esoteristului Alexandru Nicolici. Este vorba de reactivarea spirituala a neamului nostru care va avea loc in acest an in intervalul 10-11 iulie 2010 in sanctuarele din muntii Orastie. Sunt informatii care vin catre noi… iar daca trebuie sa stim, vom sti. Mai mult va las sa descoperiti singuri.

Preotesele si centrele spirituale din Muntii Orastie 

“Dacii erau ultimul popor care avea la nivel de masă, constiintă spirituală, ei stiind că sunt fiinte spirituale, nemuritoare, aflate în planul fizic într-un corp fizic. Celelalte popoare, romanii, grecii, pierduseră această constiintă spirituală, acest lucru fiind evidentiat de sculpturile romane si grecesti care idolatrizează omul, identificându-l cu corpul sau fizic. Toate reprezentările frumoaselor statui grecesti sunt un imn închinat corpului fizic, cel după care plângeau in momentul când treceau în lumea de dincolo. Teama că îsi pierd corpul fizic cu care ei ajunseseră se identifice dovedeste faptul că grecii se temeau foarte tare de moarte pierzând constiinta că sunt fiinte spirituale aflate în misiune în planul fizic. Dacii erau ultimul popor care păstra această constiintă spirituală. Erau fericiti când mureau pentru că sufletele lor mergeau acolo unde este bine, la Marele Zeu Zamolxe. Constiinta spirituală a dacilor era mentinută prin activitatea celor 13 preotese ale zeitei Bendis, zeita Mamă a Pământului. Scopul lor era mentinerea si transmiterea constiintei spirituale a poporului dac, intretinerea sentimentului de fiinta spirituala in fiecare dac si a credintei in nemurire.

Cultul dacic era format din preotii lui Zamolxe, capnoboti (preoti) si ktistai (calugari-isihasti) si din preotesele zeitei Bendis, zeita Mamă a Pământului. Sarcina preoteselor era de a intretine sistemul operational al sanctuarelor dacice si al dispozitivelor de purificare, curatare, eliberare, precum si de incarcare si amplificare a potentelor dacilor. Tot ele alimentau cu Energia Vietii sufletele femeilor dace si le ajutau să le transmită copiilor constiinta spirituală. Sistemul de organizare a centrelor spirituale continea 3 mari scoli de initiere, aflate la Sarmisegetusa, Costesti si Blidaru. Sistemul initiatic reformat si perfectionat de Deceneu a functionat excelent până la aparitia Eului individual, în momentul Sacrificiului lui Hristos din 13 aprilie anul 33. Sistemul initiatic dacic era alcătuit pentru omul cu 3 corpuri, iar odată cu aparitia celui de al 4-lea corp au apărut problemele. Nasterea Eului trebuia ajustată prin dezvoltarea fortelor de iubire în sufletul omului, asa cum i-a indemnat Hristos pe oameni să facă. Nepătrunderea crestinismului în Dacia a dus la aparitia unor mari probleme in Eurile dacilor care acum erau activate, dar nu dezvoltau fortele de iubire a aproapelui, asa cum cerea Hristos. Nedezvoltarea fortelor de iubire fata de om a dus la aparitia unor

Page 9: Călătorii extracorporale

manifestări negative în Eul dacilor. Asta a insemnat orgoliu, mândrie, egoism, lăcomie, vanitate. Când aceste sentimente au apărut în sufletele dacilor, au apărut si problemele. Intre anul 33 si anul 106 aceste sentimente negative au umplut sufletele majoritătii dacilor posesori de cunoastere si de functii spirituale importante.

În anul 87 d.Hh., romanii patrunsesera în Dacia pe valea Cernei si ajunsesera la Tapae (Herculane), locul unde au fost atacati de daci si infranti. Distrugerea romanilor s-a facut in principal de catre preotesele zeitei Bendis, care au muncit din greu pentru a pravali muntii si padurile ca sa ii strivească pe romani. Dupa victorie, Decebal, care pe atunci avea aproape 19 ani, si-a asumat toate meritele infrangerii romanilor, s-a autoprocalmat ”Cel mai viteaz” si l-a inlaturat de pe tron pe unchiul sau Duras–Diurpaneus, care era destul de batran, proclamandu- se el rege, in locul fratelui tatalui sau. Unele preotese l-au sprijinit pe Decebal, alte preotese nu au fost de acord si asa a inceput conflictul preoteselor. De-a lungul timpului, conflictul s-a amplificat, ajungandu-se in anul 106 ca din acest conflict sa se nasca tradarea care a dus la cotropirea de către romani a Daciei. Principalii vinovati de această tradare sunt două preotese. Ele au tradat romanilor secretele spiritualitătii dacice, au cerut o mare suma de bani in schimbul tradarii si functii mari in viitorul cult care avea să fie creat de romani, pentru a inlocui cultul dacic. Cele doua preotese i-au dus de mana pe romani la toate cetatile dacice si i-au ajutat sa le cucereasca. Au divulgat si locurile sacre de la Fetele Albe, acolo unde se aflau cetatea preoteselor si cetatea preotilor. Cand Decebal s-a refugiat pe culmile de la Fetele Albe, le-au aratat romanilor creasta pe care se afla si asa a fost inconjurat si capturat. Au vândut inclusiv secretele dirijării Energiei Vietii, prin sanctuarele dacice. Dupa cucerirea Daciei,  au primit un sac cu bani pe care s-au batut sa il impartă. O preoteasa a castigat si a plecat cu banii si a devenit marea Vestală a cultului zeitei Hesta, pe care romanii l-au introdus in Dacia. Cealalta preoteasa s-a dus la cetatea preoteselor si a inchis izvorul Energiei Vietii care alimenta constiinta spirituala a dacilor si a pus in conservare toate sanctuarele dacice. Apoi a pus pe versantul de la Fetele Albe, 4 bariere energetice de protectie, care să nu lase să se apropie de acel loc, nici un om care nu are sufletul curat. Aceste bariere functioneaza si astazi si ele fac in asa fel incat semnele si marcajele potecii care urca la Fetele Albe, sa dispara si sa nu se poata ajunge la sanctuar, daca in sufletul omului respectiv exista orgoliu, mandrie, ura, lacomie, etc. Dupa care preoteasa a plecat la sud de Dunaris, ajungând ulterior in Capadochia.

De atunci si pana in aceasta viata, cele două preotese nu s-au mai intalnit. Acum li se da sansa să îsi regleze conturile si sa incerce sa repare ceea ce au stricat. Cele două preotese sunt cele care au distrus constiinta spirituala a dacilor si lor li se da sansa acum sa

Page 10: Călătorii extracorporale

facă să renască aceasta constiinta spirituala a neamului. Renasterea ar trebui declansata la eclipsa totata de soare in zilele de 10 si 11 iulie anul acesta. Cu ajutorul si prin Voia Divinitătii, în 10-11 iulie 2010 la sanctuarele din muntii Orastie va fi reactivată Constiinta Spirituală a neamului. Si nu doar a acestui neam…

Acest eveniment se va produce prin eforturile unei intregi echipe terestre, care s-a format din rândul celor care au muncit cu ei însisi si s-au transformat devenind mai buni. Ei au dovedit astfel că sunt apti ca sa participe la renasterea Constiintei Spirituale a neamului si la crearea Noii Spiritualităti, aici, pe tărâmul străvechii Dacii. Această Lucrare este dirijată si va fi finalizata prin fortele reunite ale multor Entităti de Lumină, coordonate de Sf. Cuvios Ioan de la Prislop, cel care a început această lucrare, încă de la sfârsitul secolului XV.”

“Persoanelor care au privilegiul de a ajunge în munţii Orăştie, la cetăţile dacice, le recomand să aibă grijă de atitudinea pe care o au acolo. Regula de bază este: să taci şi să asculţi. Tăcerea este necesară în locuri unde dacă vorbeşti tu, sau asculţi ce îţi povesteşte vecinul din stânga, rişti să nu Îl auzi pe Dumnezeu, când îţi spune ceea ce doreai să afli, de când te-ai născut şi ai devenit conştient de tine. Este foarte bine să asculţi, să taci, să percepi, să simţi, să îţi laşi sufletul invadat de frumuseţea şi forţa locurilor şi să îţi umpli bateriile cu energia infinită a universului, care pare că şi-a concentrat toată esenţa în acele locuri sfinte. Forţa vibraţională, energetică, a cetăţilor

Page 11: Călătorii extracorporale

dacice, a locurilor sacre din munţii Orăştie, depăşeşte cu mult puterea noastră de înţelegere. Acolo sunt locuri sacre, înălţătoare, puternice şi subtile, care te infioară şi te ridică cu amploarea lor discretă.

La mănăstirea Prislop, omul are şansa de a trăi întâlnirea zguduitoare cu măreţia sfântului cuvios Ioan de la Prislop, cel care ajută cu o forţă infinită, toată suflarea trăitoare a plaiurilor româneşti. Începând de la sfârşitul secolului al XV-lea, Cuviosul Ioan şi-a întins aripa ocrotitoare asupra acestor meleaguri şi a repus în funcţiune sistemele energetice, informaţionale, vibraţionale, ale Marelui Ansamblu de purificare, transformare, schimbare, curăţare şi potenţare, construit cu 16 secole înainte, de catre Deceneu, cea mai iscusită minte care a ocupat vreodată tronul de Mare Preot al Daciei. Cuviosul Ioan este cel care a activat şi adaptat sistemele create de Deceneu şi utilizate cu iscusinţă de capnoboţi, de preoţi şi mai ales de preotesele zeiţei Bendis. În prezent, sistemele sunt pregătite şi adaptate pentru a-l ajuta pe omul actual, cel la care sunt active 5 sau chiar 6 corpuri. Ar fi o imensă greşeală să credem că simpla vizită în aceste locuri ne rezolvă problemele. Nu aceasta este menirea locului. Locurile, ajută, favorizează, oferă şanse şi oportunităţi, dar elementul principal rămâne munca activă şi susţinută a fiecărui om care îşi doreşte schimbarea. Trebuie ca fiecare om să se lupte cu răul din el şi să îl reducă la minim, să elimine din viaţa sa manifestările negative, distructive şi să încerce să facă totul în mod constructiv, să fie mai bun şi să se ridice la cele mai înlte culmi. Nimeni nu concurează cu nimeni, ci doar cu el însuşi. Trebuie ca tu, cel de azi, să fii mai bun decât tu, cel de ieri, iar tu, cel de mâine, să te ridici mai sus decât ai fost astăzi.

La Sarmisegetusa omul are şansa de a scoate din adâncul sufletului său, ceea ce nu are ce căuta acolo, de a afla ce ţinte trebuie să atingă pentru a face paşi pe calea evoluţiei sale. La Sarmisegetusa te purifici şi te pregăteşti să repari ceea ce nu a fost corect în gandurile, sentimentele şi acţiunile tale din trecut. Trebuie să reparăm ceea ce am stricat. La Costeşti, la Cetăţuie, este locul unde ţi se oferă hrană informaţională înaltă, locul unde te ”înţelepţeşti”, aşa după cum îl descria o prea bună doamnă. Acolo afli ceea ce trebuie să ştii, ca să poţi face ceea ce trebuie. Vechea cetate de scaun a lui Burebista, de pe vremea primelor sale întâlniri cu Deceneu, reprezintă locul unde s-a născut ideea unirii dacilor, locul unde Deceneu i-a împărtăşit marelui Burebista planul său de ridicare a dacilor şi a Daciei. De acolo a început povestea uluitoare a marilor sanctuare terasate de la Sarmisegetusa Regia, acea veritabilă minune mondială, care abia acum începe să îşi desvăluie secretele în faţa minţilor însetate de cunoaştere şi a sufletelor tânjind după balsamul inviorător şi înălţător al spiritualităţii naturale a dacilor. Apogeul periplului prin zona sacră a Daciei îl atingi după ce treci proba ascensiunii, pe drumul către cetatea Blidaru, singura fortăreaţă a

Page 12: Călătorii extracorporale

dacilor necucerită de romani. Drumul dificil, dar posibil, îi sperie pe mulţi, dar avântul lor ar fi înzecit sau însutit, dacă ar ştii că sus, în cetatea Blidaru, au şansa de a pătrunde în Antecamera Divinităţii, acolo unde sfinţii, Ierarhiile Divine, Entităţile de Lumină, coboară până la cutezătorii muritori care au curajul să acceadă acolo. Orice întrebare rostită acolo şi-a primit răspunsul. Orice problemă pentru care s-a solicitat soluţie, s-a rezolvat. Orice solicitare de ajutor a fost aprobată cu promptitudine şi totală bunăvoinţă. Şi totul se desfăşoară firesc, natural, discret, fără nimic spectaculos, doar sufletul şi spiritul celui ajuns acolo având parte de toate desfătările şi bunătăţile înălţătoare, pentru un om care vrea să fie mai bun şi mai aproape de Dumnezeu. La cetăţile dacice este bine să taci mult, să asculţi mult şi să accepţi totul. Orice om pleacă de acolo cu o stare pe care o va prelungi atât de mult, pe cât de puternic şi-a deschis sufletul. Locurile acelea sunt ca o apă vie la care sufletul nostru tânjeşte să se adape cât mai des, lunar dacă s-ar putea…"

*Agatârşi (oamenii-lupi) – unul dintre cele 50 de triburi dacice. Burebista era rege peste acest trib, iar cetatea sa de scaun era Cetăţuia din Costeşti.

sursa: Alexandru Nicolici, via Editura For You

vineri, 9 iulie 2010

Mesaj pentru pamanteni

În seara zilei de 26 noiembrie 1977, în sudul Angliei s-a petrecut ceva uluitor. Utilizând o tehnologie care nici astăzi nu este accesibilă pe planeta

Page 13: Călătorii extracorporale

Pământ (decât eventual unor cercuri foarte restrânse), o voce neidentificată a întrerupt emisiunea postului Independent Televison News şi a adresat pentru prima dată în direct telespectatorilor, în limba engleză, un mesaj alcătuit din circa 600 de cuvinte. Înregistrarea audio completă a acestui mesaj misterios o gasiti mai jos, preluata de pe YouTube. Frecvenţa sonoră respectivă a început fix la ora 17:10 şi a durat aproximativ 6 minute. O agenţie guvernamentală din Marea Britanie a încercat fără succes să blocheze semnalul respectiv. La scurt timp după aceea, atât postul de televiziune respectiv, cât şi Poliţia au primit mii de apeluri telefonice. Ulterior, autorităţile şi-au cerut de 3 ori scuze pentru această întrerupere, calificând mesajul drept o banală transmisiune pirat sau chiar o farsă, dar cu toate acestea, până în prezent sursa enigmatică a acelei „farse“ nu a putut fi niciodată identificată. Pentru aceia care sunt capabili să vadă dincolo de aparenţe, acest aspect este cât se poate de semnificativ. Chiar dacă pentru cei sceptici, aceasta nu înseamnă, ca de obicei, nimic, pentru cei care sunt înzestraţi cu inteligenţă şi intuiţie este aproape evident că această întrerupere a unei emisiuni de televiziune nu putea fi realizată de oricine pe vremea aceea. Acest aspect indică o enigmă tulburătoare care, corelată cu faptul că mesajul respectiv a fost definit încă de la bun început ca având o provenienţă extraterestră, ne face imediat să gândim că acela a fost şi rămâne chiar un mesaj ce provine de la o civilizaţie extraterestră. Vă oferim în cele ce urmează textul integral al mesajului ce a fost transmis în 26 noiembrie 1977:

„Acum vă vorbeşte Vrillon, reprezentant al Comandamentului Galactic Ashtar. Timp de mai mulţi ani, unii dintre voi ne-aţi văzut pe cer sub forma unor lumini. Ne adresăm vouă cu iubire, în pace şi înţelepciune, aşa cum am făcut aceasta cu fraţii şi surorile voastre de pe întreaga voastră planetă Pământ. Vrem să vă avertizăm despre destinul rasei şi al lumii voastre şi intenţionăm să vă sfătuim cu înţelepciune pentru a putea să comunicaţi semenilor voştri care este calea cea mai bună pe care trebuie să o adoptaţi pentru a evita în felul acesta toate dezastrele care ameninţă atât lumea voastră, cât şi fiinţele din lumile noastre care se află în preajma voastră. Va fi bine să învăţaţi să acţionaţi cu iubire şi înţelepciune pentru a putea să participaţi la marea trezire spirituală ce va avea loc atunci când planeta voastră va trece într-o nouă eră a Vărsătorului. Această nouă eră de profunde transformări ar putea să fie pentru rasa voastră o perioadă de iubire, bunăvoinţă, mare pace şi evoluţie, cu condiţia ca aceia care vă conduc să devină conştienţi de forţele malefice care le pot întuneca în întregime judecata. Ascultaţi acum în linişte şi cu atenţie ce am să vă spun, căci această şansă s-ar putea să nu se mai repete. De mulţi ani de zile, savanţii voştri, guvernele şi comandanţii militari nu au ţinut seama de atenţionările noastre. Ei au continuat să realizeze experimente cu forţa malefică a ceea ce voi numiţi

Page 14: Călătorii extracorporale

energie nucleară. Bombele atomice pot distruge Pământul şi chiar fiinţele din lumile voastre surori într-o singură clipă. Reziduurile sistemelor energetice atomice vor otrăvi planeta voastră pentru mii de ani de acum înainte. Noi, care am urmat calea evoluţiei de o perioadă mult mai lungă de timp decât voi, am realizat demult că aceasta, energia atomică, este întotdeauna direcţionată împotriva vieţii. Nu are aplicaţii paşnice. Cercetarea şi folosirea ei trebuie să înceteze neîntârziat, altfel riscaţi să vă autodistrugeţi. Toate armele voastre nimicitoare şi nefaste trebuie să fie de îndată eliminate. Vremea conflictelor şi a războaielor trebuie să devină pentru voi ceva de domeniul trecutului. Luaţi aminte, căci rasa din care faceţi parte ar putea să progreseze cu uşurinţă spre cele mai înalte niveluri ale evoluţiei, dacă vă veţi arăta demni de aceasta în faţa lui DUMNEZEU. Nu vă mai rămâne decât puţin timp pentru a învăţa să trăiţi cu toţii împreună în iubire, pace şi bunăvoinţă. Peste tot pe această planetă mici grupuri sunt inspirate de noi şi vă învaţă deja aceasta, ei se află aici pentru a vă transmite lumina plină de înţelepciune a noii ere care se naşte. Sunteţi liberi să acceptaţi sau să respingeţi învăţăturile lor autentice, dar luaţi aminte căci numai aceia care vor învăţa să trăiască în pace şi iubire vor avea cu siguranţă acces la sferele superioare ale evoluţiei spirituale. Vă vorbeşte acum Vrillon, un reprezentant al Comandamentului Galactic Ashtar. Trebuie să mai ştiţi că există numeroşi profeţi şi ghizi spirituali falşi ce acţionează în lumea voastră. Ei vă iau şi apoi vă consumă energia – pe care voi o numiţi bani – şi apoi o utilizează în scopuri malefice, oferindu-vă în schimb doar mizerii fără valoare. Pentru aceia dintre voi care au trezit bunul simţ şi intuiţia, Sinele vostru divin, profund vă va apăra cu uşurinţă de toate acestea. Învăţaţi neîntârziat să fiţi atenţi la vocea voastră interioară, care vă ajută să discerneţi adevărul de eroare, permiţându-vă astfel să evitaţi starea de confuzie, haosul lăuntric şi minciuna. Învăţaţi să ascultaţi această voce divină, care se află în fiecare dintre voi şi îndreptaţi-vă pe calea evoluţiei spirituale fiind totodată perseverenţi. Să ştiţi că de mai mulţi ani, noi am urmărit toate progresele pe care le-aţi făcut, aşa cum şi voi aţi urmărit luminile (vehiculelor) noastre ce apăreau pe cerul vostru. Acum aţi aflat că noi suntem aici şi să ştiţi că există, pe Pământ şi în jurul lui, mai multe fiinţe decât savanţii voştri vor să admită. Suntem profund îngrijoraţi pentru voi şi vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a vă ajuta pe drumul vostru către lumină. Nu vă temeţi şi daţi-vă seama că tot ceea ce aveţi de făcut implică doar să căutaţi să vă cunoaşteţi şi să vă înţelegeţi cu adevărat pe voi înşivă, pentru a trăi în armonie şi iubire cu legile Pământului. Noi cei din Comandamentul Galactic Ashtar vă mulţumim pentru atenţia acordată. Vom părăsi acum planul existenţei voastre pământeşti. Fiţi binecuvântaţi în numele iubirii supreme şi al adevărului cosmic.“

Page 15: Călătorii extracorporale

Inregistrarea completa a mesajului

Redăm acum transcrierea celor trei mesaje prin care televiziunea şi-a cerut scuze pentru această stranie întrerupere a programului. Primele două mesaje au fost incluse în principalul buletin de ştiri al postului respectiv de televiziune, ce a fost difuzat în aceeaşi seară, iar cel de-al treilea a fost difuzat noaptea pe postul de radio Independent.

Primul mesaj

„Suntem deja conştienţi că telespectatorii noştri din unele zone ale ţării s-au confruntat cu anumite întreruperi ale semnalului sonor. Ne exprimăm regretele şi vom face tot posibilul să remediem această problemă.“

Al doilea mesaj

„În regie, inginerii noştri fac deja eforturi pentru a descoperi sursa a ceea ce ei numesc o «transmisiune pirat», care a durat aproximativ şase minute, în timpul buletinului de ştiri al I. T. N. din această seară. Telespectatorii din regiunile Berkshire şi Hampshire, ce sunt deserviţi de staţia de emisie din Hannington, s-au confruntat deja cu această problemă. Ei au auzit o voce, care a înlocuit-o pe aceea a crainicului şi care spunea ceva de genul: «Locuitori ai Terrei, depuneţi armele, acesta este un mesaj din spaţiu.» Mii de telespectatori au telefonat după aceea la Southern Television, la Poliţie şi la noi, la I. T. N. Purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Difuziune a declarat: «Este primul incident de acest gen din Marea Britanie.» Poliţia din Winchester a declarat că unele persoane au fost chiar speriate de acest mesaj şi că un ofiţer de poliţie a trebuit să se deplaseze la domiciliul unei doamne pentru a o linişti. Sperăm ca acest buletin de ştiri să nu fi fost şi el întrerupt şi vă urăm tuturor o seară frumoasă.“

Al treilea mesaj

„Regia autonomă de televiziune nu poate explica mesajul misterios care a întrerupt emisia postului SouthernTelevision. Vocea lentă şi profundă a declarat printre altele că «toate armele voastre nefaste trebuie să fie suprimate. Nu vă mai rămâne decât puţin timp pentru a învăţa să trăiţi în pace.» Postul TV a fost asaltat de apeluri telefonice din partea unor persoane panicate, care cereau explicaţii. Aşa cum susţine directorul de

Page 16: Călătorii extracorporale

emisie, John Ginnery, incidentul care a apărut ar putea avea mai multe cauze: «Nu suntem siguri că a fost vorba de o transmisiune pirat. Ştim doar că s-a produs o suprapunere de voci care spuneau lucruri a căror înregistrare exactă nu o deţinem. Am primit numeroase mărturii şi multe telefoane. Nu ştim ce a fost. Emisiunile noastre sunt în mod evident supravegheate de către centrul operaţional, dar în acest caz noi nu am detectat decât un fâşâit şi distorsiuni ale imaginii. Am primit numeroase mărturii de la oameni, dar repet, nu ştim ce anume a fost. Independent Radio News. Este ora 12 şi 6 minute.»“

Publicat de AMIRA 5 comentarii  

Etichete: 1977, anglia, ashtar, extraterestrii, galactic, galaxie, mesaj, ozn, televiziune, ufo, vrillon


Recommended