Transcript
Page 1: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

1

Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10.2015

REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE A MINISTERULUI

AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE

PARTEA I

ROLUL ŞI FUNCŢIILE MINISTERULUI AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

Art. 1. (1) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este organizat şi funcţionează potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările și completările ulterioare. (2) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului. Art. 2. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este autoritatea publică centrală responsabilă cu aplicarea strategiei şi Programului de guvernare, cu rol în elaborarea şi implementarea strategiilor naţionale sectoriale în domeniile agriculturii şi producţiei alimentare, dezvoltării rurale, pescuitului şi acvaculturii, îmbunătăţirilor funciare, precum şi în domeniile conexe: fitosanitar, cercetarea ştiinţifică de specialitate, conservarea şi managementul durabil al solurilor şi al resurselor genetice vegetale şi animale. Art. 3. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale elaborează strategii şi reglementări specifice în domeniile sale de activitate, în cadrul politicii Guvernului şi în conformitate cu reglementările Uniunii Europene şi cu principiile politicii agricole comune (PAC). Art. 4. (1) Pentru realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale exercită următoarele funcţii: a) de strategie, prin care se elaborează, în conformitate cu politica Guvernului, normele Uniunii Europene şi tendinţele pe plan mondial, strategia de dezvoltare în domeniile sale de activitate şi se proiectează mecanismele financiare necesare; b) de reglementare, prin care se asigură, în conformitate cu strategia Guvernului, realizarea cadrului juridic şi elaborarea reglementărilor specifice activităţilor din domeniile sale de activitate; c) de administrare, prin care se asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului, precum şi gestionarea fondurilor şi serviciilor pentru care statul este responsabil, în domeniul său de activitate; d) de gestionare a fondurilor europene şi naţionale alocate dezvoltării rurale, agriculturii şi sectorului pescăresc; e) de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului sau al Guvernului, reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniul său de activitate şi în limitele stabilite prin actele normative în vigoare; f) de autoritate de stat, prin care se asigură implementarea, urmărirea şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor în domeniile sale de activitate; g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul operaţional pentru pescuit - POP/Programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime/POPAM; h) de plată, prin structurile subordonate/din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. (2) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este autoritatea competentă pentru organizarea, implementarea şi funcţionarea Reţelei de informaţii contabile agricole - RICA.

Page 2: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

2

(3) În structura Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în coordonarea directă a ministrului, funcţionează autoritatea competentă pentru acreditarea agenţiilor de plăţi şi a organismului coordonator.

PARTEA A II-A

STRUCTURA DE ORGANIZARE A MINISTERULUI AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

Art. 5. Structura organizatorică a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este prevăzută în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. nr.1185/2014, cu modificările şi completările ulterioare. În cadrul acesteia, prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale sunt înfiinţate direcţii, servicii, birouri şi compartimente, în condiţiile legii.

PARTEA A III-A

CONDUCEREA MINISTERULUI AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

Art. 6. (1) - Conducerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se exercită de către ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale. (2) Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale îndeplineşte în domeniul de activitate al ministerului atribuţiile generale prevăzute de art. 53 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte ministere, cu alte autorităţi publice şi organizaţii, cu persoane juridice şi fizice din ţară sau din străinătate, precum şi în justiţie. (3) Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale coordonează activitatea structurilor din subordine, precum şi a celor aflate în coordonarea ministerului şi îndeplineşte atribuţiile prevăzute de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de ordonator principal de credite. (4) În exercitarea atribuţiilor sale, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii. Art. 7. (1) Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale este ajutat în activitatea de conducere a ministerului de patru secretari de stat. (2) Secretarii de stat exercită atribuţiile delegate de către ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale. (3) Răspunderile şi atribuţiile secretarilor de stat se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale. Art. 8. În cazul în care ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale nu îşi poate exercita atribuţiile curente, acesta desemnează un secretar de stat care să exercite aceste atribuţii, înştiinţându-l pe primul ministru. Art. 9. (1) Pe lângă ministru funcţionează, ca organ consultativ, Colegiul ministerului. (2) Componenţa şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Colegiului ministerului se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale. (3) Colegiul ministerului se întruneşte, la cererea şi sub preşedinţia ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru dezbaterea unor probleme privind activitatea ministerului; Art. 10. (1) Secretarul general este înalt funcţionar public, numit în condiţiile legii, se subordonează direct ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi are, în principal, următoarele atribuţii: a) asigură stabilitatea funcţionării ministerului, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între structurile ministerului; b) coordonează buna funcţionare a compartimentelor şi activităţilor cu caracter funcţional din cadrul ministerului şi asigură legătura operativă dintre ministru şi conducătorii tuturor compartimentelor din minister şi unităţile subordonate;

Page 3: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

3

c) colaborează cu compartimentele de specialitate din cadrul Secretariatului General al Guvernului, cu secretarii generali din celelalte ministere, precum şi cu secretarii judeţelor şi cu directorii generali de prefectură, în probleme de interes comun; d) primeşte şi transmite spre avizare ministerelor proiectele de acte normative iniţiate de minister şi asigură avizarea actelor normative primite de la alţi iniţiatori; e) transmite Secretariatului General al Guvernului proiectele de acte normative iniţiate de minister, pentru a fi discutate în şedinţa Guvernului; f) urmăreşte şi asigură finalizarea actelor normative aprobate de Guvern, care au fost iniţiate de minister; g) monitorizează şi controlează elaborarea raportărilor periodice, prevăzute de reglementările în vigoare; h) coordonează întregul personal al ministerului, activitatea de elaborare a politicilor de personal şi principiile directoare pentru managementul de personal din cadrul compartimentelor. i) asigură structura optimă a ministerului, pe baza atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite prin actul normativ de organizare şi funcţionare; j) îndeplineşte şi alte atribuţii încredinţate de ministru. (2) În realizarea atribuţiilor ce îi revin, secretarul general este ajutat de un secretar general adjunct, numit în condiţiile legii, ale cărui atribuţii se stabilesc prin fişa postului.

PARTEA A IV-A

ATRIBUŢIILE ŞI RELAŢIILE FUNCŢIONALE EXISTENTE ÎN STRUCTURA DE ORGANIZARE A

MINISTERULUI AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

Capitolul I Consilierii demnitarilor

Art. 11. (1) Consilierii ministrului sunt în subordinea directă a ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale de la care primesc sarcini şi pe care îl informează de realizarea acestora. (2) Consilierii demnitarilor, în raport cu domeniile de activitate ce li s-au repartizat, au următoarele responsabilităţi: a) să analizeze, să verifice şi să îl informeze pe demnitar, în timp util, în legătură cu caracterul legal, eficienţa şi oportunităţile activităţii ministerului sau, după caz, de nerespectarea acestor deziderate; b) să asigure, printr-o colaborare sistematică cu compartimentele din componenţa structurii organizatorice a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi cu alte organe ale administraţiei de stat, în timp util, necesarul minim de informaţii, astfel încât să poată lua decizia în mod corect, rapid şi eficient; c) să prezinte interlocutorilor punctul de vedere al demnitarului, în limitele stabilite de acesta, în legătura cu problematica de soluţionat, solicitând colaborarea factorilor autorizaţi. (3) Potrivit domeniilor de activitate ce le-au fost repartizate de către demnitari, consilierii ministrului au următoarele atribuţii principale: a) efectuează sau/şi participă, în limitele mandatului dat de demnitar, împreună cu factorii autorizaţi din minister, la efectuarea unor analize complexe, a unor activităţi din domeniile de activitate ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, urmărind ca lucrarea să evidenţieze elementele concrete solicitate de demnitar în concordanţă cu realitatea şi normele legale din domeniu; b) participă şi, după caz, prezintă puncte de vedere la şedinţele de colegiu şi contribuie la elaborarea proiectelor de acte normative iniţiate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; c) participă la analiza materialelor transmise ministerului, formulând obiecţii sau propuneri împreună cu celelalte compartimente din componenţa structurii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în domeniile de activitate în care li s-au stabilit răspunderi de către demnitar;

Page 4: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

4

d) urmăresc, în domeniile de activitate în care li s-au stabilit răspunderi, elaborarea documentaţiilor dispuse de ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale ca urmare a solicitărilor Parlamentului, Guvernului sau Preşedinţiei, pentru care este necesară aprobarea ministrului; e) execută şi alte sarcini, stabilite expres de către demnitarii în subordinea cărora îşi desfăşoară activitatea ; f) în realizarea atribuţiilor şi sarcinilor ce le revin, consilierii demnitarului au dreptul să solicite de la compartimentele ministerului, în limitele mandatului dat, documente, date şi informaţii, precum şi sprijinul autorizat al specialiştilor din minister.

Capitolul al II-lea Compartimentele din structura organizatorică a ministerului

Art. 12. (1) Potrivit organigramei aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările și completările ulterioare, structura organizatorică a ministerului desfăşurată pe direcţii, servicii, birouri şi compartimente şi aprobată prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, cuprinde: 1. Serviciul de Audit Public Intern, 2. Serviciul Autoritatea Competentă pentru Acreditarea Agenţiilor de Plăţi şi a Organismului

Coordonator, 3. Direcţia Generală Control, Antifraudă și Inspecții 4. Direcția Generală Afaceri Europene și Relații Internaționale, 5. Serviciul de Presă şi Relaţii Publice, 6. Direcţia Generală Politici Agricole și Strategii, 7. Direcţia Generală de Industrie Alimentară, 8. Direcţia Management Resurse Umane, 9. Direcția Juridică, 10. Biroul Relația cu Parlamentul și Dialog Social, 11. Compartimentul Unitatea pentru Politici Publice, 12. Compartimentul Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă, 13. Compartimentul Probleme speciale, 14. Direcţia Generală Buget Finanţe şi Fonduri Europene, 15. Direcţia Generală Dezvoltare Rurală – Autoritate de Management pentru PNDR, 16. Direcţia Generală Pescuit – Autoritate de Management pentru POP, 17. Direcţia pentru Coordonarea Agenţiilor de Plăţi.

(2) Atribuţiile prevăzute în prezentul regulament de organizare şi funcţionare vor fi completate cu

cele prevăzute de actele normative în vigoare şi de conducerea ministerului, în limita competenţelor.

Secţiunea 1

SERVICIUL DE AUDIT PUBLIC INTERN

Art. 13. (1) Serviciul de Audit Public Intern din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este organizat conform prevederilor Legii nr. 672/2002 republicată în 05.12.2011 privind auditul public intern şi Hotărârea nr. 1086/11 decembrie 2013 pentru aprobarea Normelor generale privind exercitarea activităţii de audit public intern ca o structură funcţională în subordinea directă a ministrului agriculturii și dezvoltării rurale. (2) Auditul public intern este definit prin lege ca activitate funcţional independentă şi obiectivă, de asigurare şi consiliere, concepută să adauge valoare şi să îmbunătăţească activităţile entităţii publice; ajută entitatea publică să îşi îndeplinească obiectivele, printr-o abordare sistematică şi metodică,

Page 5: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

5

evaluează şi îmbunătăţeşte eficienţa şi eficacitatea managementului riscului, controlului şi proceselor de guvernanță. (3) Auditul public intern trebuie să sprijine conducătorul entităţii publice în identificarea şi evaluarea riscurilor semnificative inclusiv în domeniul gestionării asistenţei financiare nerambursabile comunitare şi altor fonduri externe. Prin evaluarea periodică a eficienţei şi eficacităţii sistemului de control intern auditul public intern ajută entitatea publică să-şi menţină un sistem de control intern adecvat. Art. 14. În conformitate cu prevederile art. 1, lit. a) şi b) din H.G. 606/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare şi a Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu modificările și completările ulterioare, Serviciul de Audit Public Intern din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale face parte din structurile organizatorice de gestionare a asistenţei financiare nerambursabile comunitare, cu atribuţii şi responsabilităţi în gestionarea fondurilor SAPARD, a fondurilor europene pentru agricultură, dezvoltare rurală şi pescuit. Art. 15. Răspunderea pentru asigurarea cadrului organizatoric şi funcţional necesar desfăşurării activităţii de audit public intern revine conducerii instituţiei publice, conform prevederilor art. 11, litera a) din Legea nr. 672/2002 republicată privind auditul public intern. Art. 16. (1) Conducătorul Serviciului de Audit Public Intern este responsabil pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor de audit şi pentru asigurarea condiţiilor necesare pregătirii profesionale a auditorilor, conform prevederilor art. 12 alin. 3 din Legea nr. 672/2002, republicată. (2) Pe această bază, verifică respectarea normelor, instrucţiunilor, precum şi a Codului privind conduita etică, conform prevederilor Ordinului nr. 252 din 12 februarie 2004 pentru aprobarea Codului privind conduita etică a auditorului intern în cadrul serviciului şi compartimentelor de audit intern din entităţile publice subordonate sau sub autoritate, şi poate iniţia măsurile corective necesare, în colaborare cu conducătorul entităţii publice în cauză inclusiv în domeniul gestionării asistenţei financiare nerambursabile comunitare şi altor fonduri externe. Art. 17. – Auditul public intern se exercită asupra tuturor activităţilor desfăşurate in cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, inclusiv asupra entitatilor care funcţionează în subordinea/coordonarea sau sub autoritatea ministerului, cu privire la formarea şi utilizarea fondurilor publice şi la administrarea patrimoniului public, precum şi la utilizarea si gestionarea asistenţei financiare nerambursabile comunitare şi a altor fonduri externe.

Art. 18. – În realizarea misiunilor de audit public intern, vor fi atraşi şi alţi specialişti sau alte persoane calificate, din interiorul instituţiei sau din afară, conform prevederilor legale.

Art. 19. (1) Sfera auditului public intern cuprinde toate activitatile desfasurate in cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale pentru indeplinirea obiectivelor acestuia inclusiv evaluarea sistemului de control intern/managerial.

(2) Serviciul de audit public intern trebuie sa auditeze cel puţin o dată la 3 ani, fără a se limita la acestea, următoarele:

a) activităţile financiare sau cu implicaţii financiare desfăşurate de entitatea publică din momentul constituirii angajamentelor până la utilizarea fondurilor de către beneficiarii finali, inclusiv a fondurilor provenite din finanţare externă; b) plăţile asumate prin angajamente bugetare şi legale, inclusiv din fondurile comunitare și alte

fonduri externe;

c) administrarea patrimoniului, precum şi vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri

din domeniul privat al statului ori al unităților adiminstrativ teritoriale;

d) concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului, ori al unităţilor

administrativ teritoriale;

e) constituirea veniturilor publice, respectiv modul de autorizare şi stabilire a titlurilor de creanţă,

precum şi a facilităţilor acordate la încasarea acestora;

f) alocarea creditelor bugetare, inclusiv pentru fondurile comunitare și alte fonduri externe;

g) sistemul contabil şi fiabilitatea acestuia, inclusiv pentru fondurile comunitare și alte fonduri

externe;

h) sistemul de luare a deciziilor, inclusiv pentru fondurile comunitare și alte fonduri externe;

i) sistemele de conducere şi control, precum şi riscurile asociate unor astfel de sisteme, inclusiv

pentru fondurile comunitare și alte fonduri externe ;

j) sistemele informatice, inclusiv pentru fondurile comunitare și alte fonduri externe.

Art. 20. Serviciul de Audit Public Intern îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

Page 6: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

6

a) elaborează/actualizează, norme metodologice proprii privind exercitarea activităţii de audit public

intern în cadrul MADR, avizate de către UCAAPI și aprobate de către Ministrul Agriculturii şi

Dezvoltării Rurale;

b) pe baza analizei riscurilor, a criteriilor semnal, a recomandărilor ministrului, precum şi a

prevederilor normelor şi reglementărilor specifice, naţionale, comunitare, elaborează proiectul

planului multianual de audit public intern şi, pe baza acestuia, proiectul planului anual de audit

public intern, inclusiv în domeniul gestionării asistenţei financiare nerambursabile comunitare şi

altor fonduri externe, avizat de către Comitetul de Audit Intern;

c) propune modificarea planului de audit ori de câte ori analiza riscurilor motivează acest lucru sau

conducerea ministerului dispune efectuarea unor misiuni de audit neprevăzute în planul iniţial

aprobat, prin renunţarea la unele misiuni cu riscuri mai reduse incluse în plan;

d) efectuează activităţi de audit public intern pentru a evalua dacă sistemele de management financiar

şi control ale entităţii publice sunt transparente şi sunt conforme cu normele de legalitate,

regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate la:

1) structurile din cadrul aparatului central al MADR;

2) instituţiile publice aflate în subordonarea/coordonarea MADR, care nu au un compartiment

funcţional de audit public intern;

3) structurile din cadrul instituţiilor subordonate MADR;

e) Efectuează misiuni de audit dispuse de UCAAPI, care se cuprind în planul anual de audit public intern

al SAPI din cadrul MADR/compartimentele de audit intern la subordonatele MADR şi raportează la

termenele fixate. Modalitatea de planificare, derulare, realizare și raportare, respectă în totalitate

procedura stabilită de UCAAPI ;

f) Informează UCAAPI/SAPI MADR despre recomandările neînsuşite de către conducătorul entităţii publice auditate, după cum urmează: 1) MADR transmite anual la UCAAPI în cadrul Raportului anual de activitate informări despre recomandările neînsuşite de către conducătorul entităţii publice auditate şi consecinţele neimplementării acestora, însoţite de documentaţia relevantă; 2) entităţile publice aflate în subordinea MADR transmit anual la SAPI în cadrul Raportului anual de activitate informări despre recomandările neînsuşite de către conducătorul entităţii publice auditate şi consecinţele neimplementării acestora, însoţite de documentaţia relevantă; g) Raportează periodic la UCAAPI, la solicitarea acestuia, rapoarte periodice privind constatările,

concluziile şi recomandările rezultate din activitatea de audit intern; h) Elaborează Raportul anual al activităţii de audit public intern care prezintă modul de realizare a

obiectivelor SAPI şi a structurilor subordonate MADR;

i) Raportează imediat Ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale/conducătorului entităţii subordonate

MADR şi structurii de control abilitate, iregularităţile sau posibilele prejudicii identificate în

realizarea misiunilor de audit public intern în termen de 3 zile lucrătoare de la constatare;

j) Verifică respectarea normelor, instrucţiunilor, precum şi a Codului privind conduita etică a

auditorului intern la compartimentele de audit public intern organizate la nivelul structurilor aflate

în subordinea/coordonarea sau sub autoritatea MADR;

k) Efectuează misiuni de audit public intern ad-hoc, cu caracter excepţional, necuprinse în Planul anual de audit public intern, la solicitarea scrisă a Ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale/ conducerii entităţilor subordonate MADR, inclusiv pentru asistenţa financiară nerambursabilă comunitară şi alte fonduri externe;

l) Elaborează/actualizează Carta auditului intern, avizată de UCAAPI;

m) Elaborează/actualizează Programul de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii activităţii de audit

public intern, care permite un control continuu al eficacităţii structurii de audit intern;

n) Elaborează/actualizează procedurile operaţionale formalizate şi Registrele riscurilor privind

activitatea de audit public intern derulată la nivelul structurii de audit intern;

o) Avizează normele metodologice specifice și Carta auditului la unitățile subordonate care au

organizată activitatea de audit public intern şi au solicitat avizarea acestora;

p) Avizează numirea/destituirea șefilor compartimentelor de audit public intern din cadrul

unităților subordonate/coordonare sub autoritate MADR;

Page 7: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

7

q) Informează conducerea MADR cu privire la înființarea Comitetului de Audit Intern în conformitate cu HG 554/2014 pentru aprobarea Normelor privind înființarea Comitetelor de Audit Intern;

r) Stabilește criteriile de selectare a instituţiilor publice centrale în vederea transmiterii scrisorilor de intenţie pentru desemnarea de auditori interni în Comitetul de audit intern;

s) Elaborează şi transmite scrisori de intenţie către instituţii publice centrale pentru selectarea în Comitetul de audit a auditorilor interni;

t) Elaborează şi transmite scrisori de intenţie către structurile de specialitate din cadrul ministerului pentru selectarea în Comitetul de audit a specialiştilor din structurile funcționale ale ministerului;

u) Elaborează documentaţia în baza căreia sunt numiţi de către conducătorul entităţii auditorii interni, specialiştii în domeniu şi şeful Serviciului de audit intern MADR în Comitetul de audit intern;

v) Păstrează şi arhivează procesele verbale ale şedinţelor Comitetului de audit intern; w) Prelucrează informaţiile din Raportul de activitate al Comitetului de audit intern şi cuprinderea

acestora în Raportul anual privind activitatea de audit public intern; x) Realizează misiuni de audit pentru a da asigurare rezonabilă cu privire la realitatea şi corectitudinea

operaţiunilor finanţate din fonduri naţionale, din fonduri comunitare şi alte fonduri externe şi efectuează misiuni de consiliere care au rolul de a îmbunătăţi administrarea, gestiunea riscului şi controlul intern în domeniul gestionării asistenţei financiare nerambursabile comunitare şi altor fonduri externe;

y) Transmite către unităţile care funcţionează în subordinea, sau sub autoritatea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, tematici sau obiective de audit, pe care acestea au obligaţia să le execute, inclusiv pentru fondurile comunitare şi alte fonduri externe;

z) Asigură respectarea la toate nivelurile a metodologiei şi procedurilor de audit public intern stabilite prin Normele metodologice aprobate de M.F.P. şi M.A.D.R.;

aa) Realizează organizarea, coordonarea şi desfăşurarea misiunilor de audit privind asistenţa financiară nerambursabilă comunitară şi alte fonduri externe precum şi pentru fondurile naţionale ce sunt utilizate în acordarea de subvenţii şi ajutoare financiare către producătorii agricoli, şi dezvoltarea rurală;

bb) Realizează organizarea, coordonarea şi desfăşurarea misiunilor de audit privind utilizarea fondurilor naţionale şi ale programelor/proiectelor cu finanţare externă (PHARE, FEGA, FEADR, FEP, PNDR, precum şi a celor referitoare la instrumente structurale sau alte fonduri externe) în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, urmărind, printr-o abordare sistematică şi metodică, modul în care se realizează obiectivele privind:

1. coordonarea activităţilor prin care se realizează implementarea din punct de vedere tehnic a programelor şi proiectelor;

2. managementul tehnic al programelor, proiectelor şi contractelor aferente, în baza fondurilor sau creditelor transferate, conform acordurilor de finanţare;

3. monitorizarea implementării programelor, proiectelor şi planificarea asistenţei tehnice. cc) Face recomandări de îmbunătăţire a eficienţei, eficacităţii şi economicităţii utilizării fondurilor

comunitare (PHARE, FEGA, FEADR, FEP, PNDR) şi a fondurilor naţionale, a ridicării calităţii sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, al controlului intern şi proceselor de administrare, evaluând:

1. calitatea managementului financiar bazat pe gestionarea riscurilor; 2. eficienţa şi eficacitatea controalelor interne asupra operaţiunilor finanţate din fonduri

naţionale, comunitare sau din alte fonduri externe; 3. conformitatea operaţiunilor derulate din fonduri naţionale, comunitare sau din alte fonduri

externe, cu legislaţia naţională, a U.E.; 4. capacitatea unităţii de implementare de a asigura protecţia bugetului naţional şi al Uniunii

Europene, sub aspectul respectării legislaţiei naţionale şi europene; 5. capacitatea de a absorbi fondurile puse la dispoziţie; 6. sistemele informatice utilizate.

dd) Elaborează şi actualizează ghidurile practice de audit inclusiv pentru asistenţa financiară nerambursabilă comunitară şi alte fonduri externe;

ee) Realizează misiuni de audit intern pentru a da asigurare conducerii ministerului cu privire la buna gestionare şi utilizare a asistenţei financiare nerambursabile comunitare, după cum urmează:

1. Auditul modului de fundamentare, acordare şi utilizare a fondurilor prevăzute în bugete pentru investiţii şi pentru celelalte achiziţii publice în raport de prevederile legale şi în conformitate cu regulamentele UE;

2. Auditul activităţii DGBFFE privind plăţile aferente FEGA, FEADR, FEP şi altor fonduri comunitare;

Page 8: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

8

3. Auditarea activităţii privind evidenţa angajamentelor bugetare şi legale aferente FEP, FEGA, FEADR şi activitatea proprie;

4. Auditarea evidenţei contabile sintetice şi analitice a plăţilor aferente POP către beneficiari, în conformitate cu planul de conturi elaborat de Ministerul Finanţelor Publice şi cu normele metodologice de aplicare a acestora, a plăţilor către AFIR aferente PNDR, către APIA aferente măsurilor şi schemelor de piaţă finanţate din FEGA ;

5. Auditul modului de elaborare şi fundamentare a propunerilor de buget naţional, privind necesarul sumelor reprezentând credite de angajament şi credite bugetare pentru cofinanţarea proiectelor;

6. Auditarea modului de elaborare a procedurilor privind punerea în aplicare a recomandărilor din Regulamentele UE cu privire la solicitarea sprijinului financiar, respectarea termenelor de plată;

7. Auditarea sumelor aferente plăţii unor debite datorate bugetului Uniunii Europene, pentru nereguli, inclusiv a majorărilor pentru întârziere ca urmare a nerecuperării la timp de la beneficiari;

8. Auditarea dezvoltării capacităţii administrative a structurilor implicate în derularea Programului Operaţional pentru Pescuit şi Programului Naţional de Dezvoltare Rurală;

9. Audit privind evaluarea sistemelor de control intern din cadrul DGP – AMPOP şi DGDR AM PNDR;

10. Audit privind evaluarea sistemelor de control intern din cadrul DGBFFE – Autoritate de plată pentru POP;

11. Auditarea activităţii privind selectarea pentru finanţare a operaţiunilor în conformitate cu criteriile aplicabile POP şi conformitatea operaţiunilor cu normele comunitare şi naţionale aplicabile, pe întreaga perioadă de punere în aplicare;

12. Auditul activităţii de contractare cu beneficiarii proiectelor aprobate, prin care să se dea asigurare conducerii ministerului, de respectarea condiţiilor specifice referitoare la implementarea proiectului, în conformitate cu regulamentele comunitare aplicabile şi cu legislaţia naţională în vigoare;

13. Auditarea activităţii DGP – AMPOP referitoare la asigurarea îndeplinirii obligaţiilor legate de informare şi publicitate, în conformitate cu prevederile capitolului V din Regulamentul (CE) nr. 498/2007 al Comisiei;

14. Auditarea activităţilor privind verificarea de către DGP – AMPOP a livrării produselor şi serviciilor cofinanţate, precum şi suportarea efectivă a cheltuielilor declarate de beneficiari şi a respectării normelor comunitare şi naţionale;

15. Auditarea sistemului de înregistrare şi stocare informatizată a înregistrărilor contabile ale fiecărei operaţiuni din cadrul POP, precum şi a activităţii de culegere a datelor privind punerea în aplicare, necesare pentru gestiunea financiară, monitorizare, verificări, auditări şi evaluare;

16. Auditarea activităţii DGP – AMPOP referitoare la asigurarea înregistrării şi actualizării cu celeritate a informaţiilor în sistemul informatic specific;

17. Auditarea modului de asigurare a monitorizării implementării Programul Operaţional pentru Pescuit, în conformitate cu prevederile art. 65 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului.

ff) Monitorizează implementarea recomandărilor specifice activităţii de audit intern în cadrul POP ca urmare a rapoartelor de audit şi control emise de organismele naţionale şi europene abilitate şi transmite stadiul implementării măsurilor întreprinse către AM POP;

ii) Îndeplineşte orice alte atribuţii care pot rezulta din necesitatea derulării în bune condiţii a activităţilor din sfera sa de responsabilitate inclusiv pentru asistenţa financiară nerambursabilă comunitară şi alte fonduri externe.

Page 9: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

9

Secţiunea a 2-a

AUTORITATEA COMPETENTĂ PENTRU ACREDITAREA AGENŢIILOR DE PLĂŢI ŞI A ORGANISMULUI COORDONATOR

Art. 21. (1) Autoritatea competentă pentru acreditarea agenţiilor de plăţi şi a Organismului Coordonator monitorizează agenţiile de plăţi (APIA şi AFIR) în vederea menţinerii criteriilor de acreditare. (2) Autoritatea Competentă pentru Acreditarea Agenţiilor de Plăţi şi a Organismului Coordonator este organizată la nivel de serviciu, în directa coordonare a ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi are următoarele atribuţii generale: a) întocmeşte criteriile pentru acreditarea agenţiilor de plăţi pentru agricultură, dezvoltare rurală şi

pescuit şi a Organismului Coordonator al agenţiilor de plăţi pentru agricultură, dezvoltare rurală şi pescuit, şi le supune aprobării prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale;

b) întocmeşte procedurile specifice proprii şi le supune aprobării ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale şi le comunica agenţiilor de plăţi şi organismului de coordonare;

c) comunica agenţiilor de plăţi şi Organismului Coordonator criteriile de acreditare; d) decide printr-un act scris asupra acreditării provizorii sau totale a agenţiilor de plată şi a

organismului coordonator; e) în cazul în care una sau ambele agenţii de plăţi nu se conformează criteriilor de acreditare,

formulează şi transmite acesteia/acestora instrucţiunile referitoare la condiţiile pe care a trebuie să le îndeplinească pentru obţinerea acreditării;

f) supraveghează în permanenţă agenţiile de plăţi pe baza certificatelor şi rapoartelor întocmite de organismul de certificare, rapoartelor de audit extern, şi a evaluărilor proprii şi urmăreşte remedierea oricărei deficienţe identificate;

g) la fiecare trei ani informează Comisia Europeană în scris despre rezultatele monitorizărilor sale specificând dacă agenţiile de plată continuă să îndeplinească criteriile de acreditare;

h) în cazul în care una din agenţiile de plăţi acreditate nu mai respectă unul sau mai multe criterii de acreditare, va stabili o perioadă de supraveghere pentru aceasta şi va trasa un plan pentru remedierea deficienţelor depistate;

i) informează Comisia Europeană despre orice plan stabilit pentru agenţiile de plată acreditate precum şi despre implementarea acestuia;

j) dacă acreditarea unei agenţii de plată este retrasă, va acredita o alta agenţie de plată astfel încât plăţile către beneficiari să nu fie întrerupte;

k) avizează legalitatea modificărilor din structură propuse de către agenţiile de plăţi şi Organismul de Coordonare, în vederea menţinerii de către acestea a criteriilor de acreditare;

l) efectuează ori de câte ori este necesar controlul propriu la agenţiile de plăţi şi la Organismul de Coordonare;

m) comunică organismului de certificare decizia de acreditare sau de retragere a acreditării precum şi recomandările făcute agenţiilor de plăţi sau Organismului Coordonator;

n) primeşte de la Organismul de Certificare rapoartele întocmite de către acesta; o) comunica în permanenţă Comisiei Europene stadiul indeplinirii criteriilor de acreditare de către

agenţiile de plată; p) comunică în permanenţă Comisiei Europene orice modificare intervenită în structura agenţiilor de

plăţi şi a Organismului de Coordonare precum şi modalitatea în care aceasta afectează criteriile de acreditare;

q) transmite Comisiei Europene decizia privind acreditarea agenţiilor de plăţi şi a Organismului de Coordonare precum şi decizia de retragere a acreditării;

r) participă la lucrările Grupului de lucru pentru descentralizarea competenţelor, precum şi pentru adoptarea deciziilor ce privesc menţinerea acreditării pentru agenţiile de plaţi, şeful Autorităţii competente pentru acreditarea agenţiilor de plăţi şi a organismului coordonator având calitatea de membru al unui astfel de grup .

Page 10: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

10

Secţiunea a 3 -a

DIRECŢIA GENERALĂ CONTROL, ANTIFRAUDĂ ŞI INSPECŢII

Art. 22 (1) Direcţia Generală Control , Antifraudă şi Inspecţii (DGCAI) este organizată la nivel de direcție generală în subordinea directă a Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale și are ca rol principal asigurarea unui control integrat, complex și de evaluare a calității actului de management, a modului de utilizare a fondurilor publice naționale și europene, precum și realizarea controlului ex-post potrivit reglementărilor europene. Totodată, DGCAI desfăşoară activităţi de inspecţie de stat, efectuînd prin personalul de specialitate controale tehnice specifice în sectorul animal, vegetal şi în domeniul industriei alimentare. (2) DGCAI este condusă de un director general, ajutat în activitatea sa de un director general adjunct şi are următoarea structură:

a) Direcţia Monitorizare Inspecţii, Verificare şi Control b) Direcţia Control

(3) DGCAI, din dispoziţia Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cercetează sesizările primite de la Administraţia Prezidenţială, Parlament, Guvern, alte organe ale administraţiei publice centrale sau/şi locale, cetăţeni, agenţi economici, privind nerespectarea prevederilor legale de către persoanele cu funcţie de conducere şi/sau execuţie din cadrul aparatului central al M.A.D.R. şi instituţiile aflate în subordinea şi sub autoritatea M.A.D.R.. (4) DGCAI desfăşoară controale aprobate la toate structurile din cadrul M.A.D.R. precum şi la cele aflate în subordinea ministerului, din dispoziţia Ministrului și/sau în baza tematicilor de control aprobate de ministru sau înlocuitorul de drept al acestuia. (5) În exercitarea atribuţiilor sale, DGCAI are acces neîngrădit, în condiţiile legii, la documente, date şi informaţii necesare. (6) Instituţiile şi unităţile aflate în subordinea şi autoritatea ministerului sunt obligate să transmită, la cererea consilierilor DGCAI documentele, datele şi informaţiile solicitate, la termenele stabilite, şi să asigure, în condiţiile legii, accesul neîngrădit al acestora în sediile lor şi în orice spaţii care le aparţin, în vederea realizării atribuţiilor. (7) DGCAI poate solicita structurilor din cadrul ministerului sau celor subordinate acestuia, după caz, repartizarea de specialiști în situația în care se impune efectuarea unor controale complexe. (8) DGCAI, în calitate de organism intermediar are atribuții în prevenirea și constatarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene derulate prin Programul Operaţional pentru Pescuit și a fondurilor publice naționale aferente acestora la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. (9) DGCAI, asigură funcția de control în gestionarea și absorbția fondurilor europene, sens în care, în baza acordurilor de delegare încheiate cu Direcția Generală Dezvoltare Rurală – Autoritate de Management pentru PNDR (DGDR - AM-PNDR), Direcția Generală Pescuit – Autoritate de Management pentru POP (DGP - AM-POP) şi Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) desfășoară activițăți de control al calității managementului care fac parte integrantă din activităţile de gestionare şi implementare a asistenţei financiare comunitare. (10) În urma analizării documentelor puse la dispoziţie de persoanele controlate şi a faptelor săvârşite direct sau indirect de aceste persoane, consilierii din cadrul DGCAI, delegaţi pentru efectuarea controlului, întocmesc rapoarte, note, informări propunând măsuri de eliminare a disfuncțiilor constatate și de restabilire a legalității și conformității ce se înaintează spre aprobare Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. (11) Notele de control sunt documente confidenţiale si se comunică altor instituţii şi/sau persoane fizice sau juridice numai cu acordul scris al conducerii DGCAI. (12) Ca urmare verificării sesizărilor, pe baza concluziilor rezultate, privind încălcarea normelor legale de personalul din cadrul MADR și din cadrul unităţilor subordonate ministerului, consilierii fac propuneri pentru analizarea activităţii persoanelor cu funcţie de conducere şi/sau execuţie de către comisia de disciplină sau cercetare prealabilă disciplinară după caz, propuneri pentru recuperarea pagubelor, sesizarea organelor de cercetare penală şi/sau a autorităţilor cu atribuţii de reglementare/implementare în domeniul identificat, precum și luarea altor măsuri, în condițiile legii, în funcție de concluziile controlului. (13) Măsurile aprobate de Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin rapoartele și notele de control constituie sarcină de serviciu pentru personalul la care se face referire. (14) DGCAI ţine evidenţa dosarelor întocmite în urma controalelor efectuate.

Page 11: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

11

(15) DGCAI urmăreşte, în termenele stabilite, modul de aplicare a măsurilor dispuse de conducerea M.A.D.R., ca urmare a aprobării propunerilor rezultate în urma controalelor efectuate, iar în cazul în care aceste măsuri nu sunt respectate, propune sesizarea comisiei de disciplină sau cercetare prealabilă disciplinară pentru persoanele vinovate; (16) Consilierii DGCAI, în actul de control, sunt independenţi operaţional; (17) Consilierii DGCAI, în actul de control, pot solicita note de relaţii tuturor categoriilor de personal din cadrul M.A.D.R. şi instituţiilor aflate în subordinea şi sub autoritatea M.A.D.R., - funcţionari publici sau personal contractual, cu excepţia demnitarilor, înalţilor funcţionari publici şi membrilor cabinetelor demnitarilor, cu indicarea temeiului legal (delegaţia, R.O.F. procedura internă, etc.). În acest sens acordă termen de răspuns funcţie de complexitatea solicitărilor; în interiorul termenului solicitat de consilierii corpului de control, categoriile de personal menţionate anterior sunt obligate să formuleze răspunsurile la întrebările formulate de consilierii direcției generale. I). DIRECȚIA MONITORIZARE INSPECȚII, VERIFICARE ȘI CONTROL Art.23. În vederea îndeplinirii atribuţiilor delegate DGCAI, Direcţia Monitorizare Inspecţii, Verificare şi Control poate desfăşura activităţi de control în baza acordurilor de delegare cu DGDR-AM PNDR și APIA, în conformitate cu manualele de proceduri şi control aprobate. Art.24. Direcţia Monitorizare Inspecţii, Verificare şi Control are în subordine următoarele structuri: a) Serviciul Inspecţii , Verificare şi Control Tehnic, b) Serviciul Coordonare Compartimente Judeţene. Art.25. Serviciul Inspecţii, Verificare şi Control Tehnic, coordonează activitatea de inspecţii verificare şi control tehnic desfăşurată la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în următoarele domenii: Inspecţia de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol (ISCTV), Inspecţia de Stat pentru Controlul Tehnic în Producerea și Valorificarea Legumelor și Fructelor (ISCTPVLF), Inspecţia în domeniul plantelor tehnice (tutun, hamei, sfecla de zahăr, in şi cânepă), aromatice şi medicinal, Inspecţia în domeniul organismelor modificate genetic, Inspecţia în domeniul fertilizanţilor, Inspecţia în Domeniul Agriculturii Ecologice, Inspecţia în Domeniul Autorizării şi Licenţierii Depozitelor de Cereale, Inspecţia Naţională pentru Calitatea Seminţelor (INCS). Art.26. Inspecţia de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol (ISCTV) îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii viei si vinului in sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole, nr. 244/2002, republicată. Pentru exercitarea atribuţiilor stabilite prin legea menţionată, ISCTV are următoarele competenţe: a) elaborează programul anual de inspecţii şi tematicile cadru anuale şi periodice în domeniul vitivinicol; b) inspectează plantaţiile viticole, spaţiile de producere şi/sau stocare a produselor vitivinicole, precum şi vehicule care transportă aceste produse; c) inspectează spaţiile comerciale şi/sau depozite şi vehicule care deţin în vederea, comercializării şi/sau transportului, produse vitivinicole sau alte produse care ar putea fi destinate utilizării în sectorul vitivinicol; d) verifică produsele vitivinicole, substanţele şi produsele destinate producerii vinurilor şi alte produse vitivinicole, în vederea inventarierii acestora; e) verifică date contabile şi alte documente legate de produsele vitivinicole şi a substanţelor sau produselor destinate producerii de vinuri şi alte produse vitivinicole, putând realiza copii sau extrase ale acestor documente; f) prelevează probe din produsele vitivinicole, substanţele şi/sau produsele utilizate la producerea acestora, deţinute pe stoc, supuse transportului şi/sau comercializării; g) colaborează cu alte organisme de control pentru respectarea prevederilor legislative în vigoare referitoare la reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării produselor vitivinicole; h) la constatarea unor nereguli în întocmirea documentelor de însoţire a transporturilor de produse vitivinicole în vrac, dispune refacerea documentelor, oprirea transportului în cauză sau interzicerea comercializării produsului(lor) respectiv(e). Art.27. Inspecţia de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol (ISCTV) asigură supravegherea aplicării legislaţiei în realizarea producţiei de struguri, de vinuri şi a altor produse vitivinicole pentru asigurarea calităţii şi conformităţii produselor vinicole, având următoarele atribuţii: a) coordonează tehnic la nivel national activitatea de inspecţii în domeniul vitivinicol; b) urmăreşte respectarea legislaţiei privind înfiinţarea şi defrişarea plantaţiilor viticole inclusiv pentru înfiinţarea de plantaţii de viţă de vie cu finanţare comunitară;

Page 12: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

12

c) verifică respectarea prevederilor legale privind practicile şi tratamentele admise în producerea vinurilor, vinurilor aromatizate, băuturilor aromatizate pe bază de vin, cockteilurilor aromatizate din produse vitivinicole şi a altor produse pe bază de must şi vin; d) verifică respectarea de către producători, depozitari şi îmbuteliatori a prevederilor legale în aplicarea unor practici oenologice speciale: acidifierea, dezacidifierea, îndulcirea vinurilor şi operaţiunile de creştere a tăriei alcoolice a vinurilor şi a altor produse vinicole, prin folosirea de must concentrat, must concentrat rectificat şi a altor produse admise de legislaţia în vigoare; e) verifică modul de respectare de către îmbuteliatori a prevederilor legale privind ambalarea, etichetarea şi prezentarea produselor vitivinicole destinate comercializării; f) verifică calitatea din punct de vedere organoleptic şi al compoziţiei fizico-chimice, autenticitatea şi provenienţa vinurilor, vinurilor aromatizate, băuturilor aromatizate pe bază de vin, cockteilurilor aromatizate din produse vitivinicole şi a celorlalte produse vitivinicole provenite din producţia internă, alte state ale Uniunii Europene sau ţări terţe; g) interzice comercializarea loturilor de vin şi a altor produse vitivinicole prin inventarierea şi aplicarea sigiliului asupra acestor loturi atunci când există suspiciunea ca fiind necorespunzătoare sub aspect calitativ, până la clarificarea situaţiei; h) prelevează probe din produsele vitivinicole controlate în vederea efectuării de analize organoleptice şi fizico-chimice în laboratoare pentru controlul calităţii şi igienei vinului aflate în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; i) prelevează probe din produsele şi materialele oenologice utilizate în procesul de producere, condiţionare şi îmbuteliere a vinurilor şi a altor produse vitivinicole, în vederea analizării caracteristicilor şi compoziţiei, în laboratoare specializate în acest sens; j) constată în baza buletinelor de analiză dacă vinurile şi alte produse vitivinicole sunt produse şi/sau comercializate în conformitate cu prevederile legale în vigoare; k) exercită controlul tehnic în toate fazele producerii vinurilor, şi a celorlalte produse vitivinicole cu denumire de origine controlată şi indicaţie geografică protejată, verifică trasabilitatea acestor produse şi respectarea prevederilor legale în eliberarea documentelor necesare pentru atestarea calităţii produselor respective, inclusiv la comercializare; l) interzice comercializarea, dispune şi urmăreşte utilizarea în scopuri industriale, sau după caz, distrugerea şi/sau denaturarea vinurilor aromatizate, băuturilor aromatizate pe bază de vin, cockteilurilor aromatizate din produse vitivinicole şi a altor produse vitivinicole, improprii consumului uman direct; m) aplică sigiliul asupra loturilor de vin a căror provenienţă şi trasabilitate nu poate fi dovedită de către deţinător, dispunând, după caz, ridicarea măsurii dispuse, destinaţia industrială sau distrugerea loturilor în cauză; sau comercializate în conformitate cu prevederile legale în vigoare; n) urmăreşte respectarea prevederilor legale privind retragerea sub control a subproduselor vitivinicole; o) verifică periodic activitatea laboratoarelor autorizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi menţinerea sau, după caz anularea autorizaţiei; p) coordonează tehnic şi metodologic laboratoarele publice pentru controlul calităţii şi igienei vinului aflate în subordinea Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; q) verifică corectitudinea întocmirii declaraţiilor de stocuri, de recoltă şi de producţie, scriptic şi faptic precum şi depunerea în termen a acestora; r) sesizează organele abilitate în cazul constatării unor posibile infracţiuni comise de către operatorii economici din sectorul vitivinicol; s) aplică sancţiunile contravenţionale prevăzute de prezenta lege pentru abaterile constatate la persoane fizice şi juridice din sfera producţiei, circulaţiei şi comercializării vinurilor şi a altor produse vitivinicole; Art.28. Inspecţia de Stat pentru Controlul Tehnic în Producerea și Valorificarea Legumelor și Fructelor (ISCTPVLF) îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2003 privind producerea şi valorificarea legumelor, republicată şi ale Legii pomiculturii nr. 348/2003, republicată, cu modificările ulterioare, având următoarele atribuţii: a) elaborează tematicile şi programul de inspecţii la nivel national în domeniul fructelor şi legumelor proaspete; b) actualizează permanent baza de date a operatorilor din sectorul fructe şi legume, care participă la producerea şi/sau comercializarea legumelor şi fructelor proaspete; c) transmite notificările de neconformitate cu standardele de comercializare a loturilor de legume şi fructe proaspete către DG-AGRI a Comisiei Europene; d) efectuează controale de conformitate cu standardele de comercializare la legumele şi fructele proaspete, pe întreaga filieră de produs;

Page 13: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

13

e) verifică modul de realizare a condiţiilor prevăzute în Ordinul nr.390/2009 pentru aprobarea metodologiei de autorizare a operatorilor din cadrul sectorului de legume şi fructe proaspete, în vederea folosirii regimului de autocontrol şi de utilizare a logo-ului comunitar; f) monitorizează modul de eliberare a atestatelor în vederea accesării Măsurii 121 – ,,Modernizarea exploataţiilor agricole” din cadrul Planului Naţional de Dezvoltare Rurală, gestionat de Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale; g) realizează protocolul de colaborare dintre MADR şi Autoritatea Vamală care are ca obiectiv asigurarea controlului de conformitate la fructele şi legumele proaspete cu standardele de comercializare privind activităţile de import, export şi tranzit din/către ţări terţe şi ţări terţe agreate; h) participă la acţiuni de control mixte, formate din inspectori ai organismelor de control judeţene ale ISCTPVLF, comisari ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi ofiţeri ai Inspectoratului General al Poliţiei; i) coordonează tehnic şi metodologic activitatea la nivel naţional de verificare a documentaţiei şi vizare a autorizaţiilor de plantare şi de defrişare a plantaţiilor de pomi şi de arbuşti fructiferi, eliberate de direcţiile agricole judeţene şi municipiul Bucureşti; j) stabileşte zonele de risc, pentru efectuarea corectă a controlului de conformitate cu standardele de comercializare la legumele şi fructele proaspete, privind activităţile de import, export şi tranzit din/către ţări terţe şi ţări terţe agreate ; k) participă la realizarea unor proiecte şi programe de dezvoltare şi perfecţionare a activităţii specific din sectorul legume fructe; l) participă la cursurile internaţionale de pregătire privind armonizarea controlului calităţii fructelor şi legumelor, organizate sub egida Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD); m) aplică sancţiuni prevăzute de legislaţia în vigoare în cazul constatării unor încălcări ale legislaţiei în producerea şi comercializarea legumelor şi fructelor în acţiunile de control mixte la care participă. Art.29. Inspecţia în domeniul plantelor tehnice (tutun, hamei, sfecla de zahăr, in şi cânepă), aromatice şi medicinale îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile legale în vigoare pe domeniile plantelor tehnice: tutun, hamei, sfecla de zahăr, in şi cânepă, precum şi al plantelor aromatice şi medicinale, având următoarele atribuţii: a) elaborează tematicile anuale de inspecţii la nivel national şi programul cadru de inspecţii în domeniul plantelor tehnice şi al celor aromatice şi medicinale; b) verifică respectarea prevederilor art.5 alin. 1 din Ordinul MADR nr.74/2012 privind autorizarea unităţilor prim procesatoare de tutun brut; c) coordonează tehnic activitatea la nivel national a activităţii de inspecţii în domeniul plantelor tehnice şi al celor aromatice şi medicinale; d) colaborează cu structuri cu atribuţii de control ale altor ministere sau autorităţi/instituţii (Ministerul Sănătăţii, Ministerul Finanţelor Publice, APIA, Ministerul Transporturilor, Ministerul Turismului, etc.) cu organizaţii profesionale, federaţii, asociaţii pentru respectarea prevederilor legislative în vigoare referitoare la reglementarea cultivării, a producţiei, circulaţiei şi comercializării plantelor tehnice, aromate şi medicinale; e) coordonează şi monitorizează suprafeţele cultivate cu plante tehnice, aromatice şi medicinale la nivel naţional, prin verificarea documentelor care atestă cultivarea şi producţia obţinută; f) participă la elaborarea şi avizarea unor proiecte de acte normative în cuprinsul cărora sunt incluse prevederi referitoare la plante tehnice, aromatice şi medicinale; g) centralizează lunar la nivelul ministrului rezultatele controalelor efectuate în domeniul plante tehnice, aromatice şi medicinale. Art.30. Inspecţia în domeniul organismelor modificate genetic, organism abilitat în executarea controalelor oficiale pentru asigurarea trasabilităţii producţiei de plante modificate genetic de la cultivator până în depozit, are ca obiective implementarea legislaţiei actuale naţionale şi comunitare din domeniul OMG (Ordinul MADR nr.61/2012 privind autorizarea şi controlul cultivatorilor de plante modificate genetic şi măsuri pentru asigurarea coexistenţei plantelor modificate genetic cu cele convenţionale şi ecologice şi a Regulamentului (CE) nr. 882/2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate animală şi de bunăstare a animalelor), cât şi inventarierea şi monitorizarea tuturor culturilor de plante modificate genetic care sunt permise a se cultiva în România, prin următoarele atribuţii: a) elaborează tematicile anuale şi specifice, precum şi programul anual de inspecţii în domeniul OMG; b) coordonează inventarierea suprafeţelor cultivate cu porumb MON 810, în scop comercial, plante modificate genetic cultivate în regim de testare, prin verificarea actelor de provenienţă a

Page 14: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

14

seminţelor,astfel încât să existe o corelaţie între suprafaţa cultivată şi cantitatea de sămânţă folosită la semănat; c) coordonează monitorizarea lunară a stocurilor de porumb MON 810, prin controlul simultan al documentelor de livrare şi al cantităţilor rămase din recolta anului precedent; şi verificarea modului în care cultivatorii de plante modificate genetic aplică măsurile de asigurare a coexistenţei culturilor modificate genetic cu cele ecologice sau convenţionale; d) verifică corectitudinea bazei de date a agenţilor economici care cultivă porumb MON 810 în scop comercial şi alte plante modificate genetic cultivate în regim de testare; e) colaborează cu laboratoarele naţionale acreditate (IBA Bucureşti şi INCDBH Ştefăneşti- Argeş), în vederea testării prezenţei OMG în ţesuturile de plante şi în recoltă; f) coordonează acţiunile de identificare în vederea aplicării măsurilor legale de eliminare a OMG, neautorizate în cultură sau interzise a se cultiva; g) colaborează cu alte ministere sau instituţii cu atribuţii de control (ANSVSA, Garda Naţională de Mediu, ANPC), pentru respectarea legislaţiei naţionale şi comunitare în domeniul OMG; h) sesizează alte instituţii - Garda Naţională de Mediu, ANSVSA şi ANPC, pentru neregulile constatate şi care fac obiectivul atribuţiilor altor instituţii guvernamentale, în aplicarea măsurilor ce se impun, în astfel de situaţii; Art.31. Inspecţia în domeniul fertilizanţilor asigură implementarea prevederilor naţionale şi comunitare în domeniu (Legea nr.232/2010 privind regimul de import a mostrelor de îngrăşăminte şi al îngrăşămintelor; HG nr. 1261/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 2003/2003 privind îngrăşămintele; Ordinul nr. 6/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comisiei interministeriale pentru autorizarea îngrăşămintelor în vederea înscrierii în lista îngrăşămintelor autorizate, cu menţiunea RO-ÎNGRĂŞĂMÂNT, pentru utilizarea şi comercializarea în România cu modificările şi completările ulterioare şi Regulamentul (CE) nr. 2003/2003 privind îngrăşămintele, ultima dată amendat prin Regulamentul (CE) nr. 1107/2008, în sensul adaptării anexelor I şi IV la progresul tehnic), având următoarele atribuţii: a) elaborează tematicile anuale şi specifice, precum şi programul anual de inspecţii în domeniul fertilizanţilor; b) coordonează activitatea de inspecţie în domeniul fertilizanţilor la nivel naţional, pentru controlul calităţii îngrăşămintelor; c) verifică aplicarea prevederilor legale în vigoare privind controlul îngrăşămintelor; d) participă la elaborarea şi avizarea unor proiecte de acte normative în cuprinsul cărora sunt incluse prevederi referitoare la calitatea îngrăşămintelor; e) verifică corectitudinea informaţiilor din baza de date a operatorilor de îngrăşăminte, conform informaţiilor transmise de inspectorii cu atribuţii în domeniu; f) înregistrează rezultatele analizelor pe care le primeşte de la organismele de control teritoriale; g) colaborează cu specialiştii din Ministerul Economiei, Ministerul Mediului, Ministerul Sănătăţii, laboratoarele autorizate în vederea efectuării controlului de conformitate a îngrăşămintelor (ICPA şi ICHIM), precum şi cu Organizaţia Patronală a Producătorilor de Îngrăşăminte; h) aplică sancţiuni prevăzute de legislaţia în vigoare, în cazul constatării unor încălcări ale legislaţiei în vigoare. Art.32. (1) Inspecţia în domeniul Agriculturii Ecologice controlează şi supraveghează activitatea Organismelor de Inspecţie şi Certificare (OIC) în domeniul agriculturii ecologice, pe teritoriul României, prin următoarele atribuţii: a) elaborează tematicile anuale şi programul anual de inspecţii în domeniul agriculturii ecologice; b) controlează şi supraveghează activitatea organismelor de inspecţie şi certificare aprobate; c) gestionează notificările şi sesizările din sectorul agriculturii ecologice; d) propune retragerea aprobării Organismelor de Inspecţie şi Certificare; (2) În conformitate cu prevederile art. 2, alin. 4, lit. e), din OUG nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, cu modificările şi completările ulterioare şi al art. 27, alin. (8) şi alin. (9) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice precum şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, este autoritatea responsabilă pentru sectorul de agricultură ecologică. (3) Principala atribuţie a autorităţii responsabile o constituie controlul şi supravegherea activităţii organismelor de inspecţie şi certificare aprobate pe teritoriul României. (4) Controlul activitatii organismelor de inspecţie şi certificare se realizează de către persoanele desemnate din cadrul Direcţiei Monitorizare Inspecţii, Verificare şi Control din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în conformitate cu tematica şi programul activităţii de control şi supraveghere a organismelor de inspecţie, elaborate în fiecare an.

Page 15: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

15

(5) În conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului, Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Ordinului nr. 181/2012, controlul şi supravegherea activităţii organismelor de inspecţie şi certificare cuprinde: a) audit la sediul organismelor de inspecţie şi certificare aprobate, realizat de structura responsabilă în domeniul inspecţiilor tehnice; b) controale de supraveghere, ce au ca obiectiv evaluarea pe teren a modului de desfăşurare a activităţii, precum şi a eficienţei activităţii organismului de inspecţie şi certificare aprobat, care se realizează de către reprezentanţii structurii teritoriale cu atribuţii în domeniul inspecţiilor tehnice, în conformitate cu procedura documentată. (6) Controalele de supraveghere se realizează pe un eşantion de operatori selectat de către structura centrală, eşantion stabilit la minimum 5% din totalul operatorilor aflaţi cu contract de prestări de servicii cu fiecare organism de inspecţie şi certificare în parte. Selectarea eşantionului se face având în vedere analiza de risc, incluzând o gamă variată de operatori, orientată în special către operatorii care au primit sancţiuni din partea organismelor de inspecţie şi certificare pentru activitatea desfăşurată în anul anterior, în special din categoria declasări sau excluderi, precum şi către operatorii asupra cărora există suspiciuni/reclamaţii. (7) Eşantionul se stabileşte în funcţie de sancţiunile aplicate operatorilor de organismele de inspecţie şi certificare pentru activitatea din anul anterior, precum şi după efectuarea de către organismele de inspecţie şi certificare a inspecţiilor fizice obligatorii ale operatorilor, pentru anul în curs, în conformitate cu art. 65 alin. (1) din R(CE) nr. 889/2008, cu modificările şi completările ulterioare. (8) Scopul controalelor îl reprezintă evaluarea pe teren a modului de desfăşurare a activităţii organismelor de inspecţie şi certificare aprobate de MADR, verificarea respectării de către acestea a procedurii de control standard şi a aplicării în activitatea de inspecţie şi certificare a măsurilor de control şi precauţie pe care organismul se angajează să le impună operatorilor pentru fiecare domeniu de activitate (producţie vegetală, producţie animalieră, procesare şi importuri). (9) Reprezentanţii structurii responsabile în domeniul inspecţiilor tehnice efectuează: a) Auditul la sediul organismelor de inspecţie şi certificare în vederea controlului documentelor şi a modului de desfăşurare a activităţii de inspecţie şi certificare, împreună cu reprezentanţii structurii responsabile în elaborarea politicilor în domeniul agriculturii ecologice. b) Auditul de reexaminare, respectiv inspectarea unui operator al organismului de inspecţie şi certificare de către autoritatea competentă, pentru a verifica respectarea procedurilor funcţionale ale organismului de control şi pentru a verifica eficienţa acestuia. c) Auditul prin observare directă, respectiv observarea de către autoritatea competentă a unei inspecţii efectuată de un inspector al organismului de control. d) Verificarea notificărilor transmise de Comisia Europeană cu privire la eventuale iregularităţi/suspiciuni privind unii operatori din România sau unele organisme de inspecţie şi certificare care activează pe teritoriul României. e) Efectuarea de controale suplimentare în cazul în care la controlul efectuat de inspectorii de la nivel teritorial s-au constatat neconformităţi grave. f) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor conform art. II, alin. (3) din Ordonanţa nr. 29/2014 pentru modificarea art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul produselor agroalimentare ecologice împreună cu reprezentanţii structurilor teritoriale cu atribuţii de inspecţii tehnice în domeniul agriculturii ecologice. Art.33. (1) Inspecţia în Domeniul Autorizării şi Licenţierii Depozitelor de Cereale are ca obiectiv verificarea şi controlul activităţii pe filiera cerealelor şi respectarea legislaţiei actuale în domeniu, în conformitate cu prevederile OUG nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale, a Legii nr. 101/2014 şi HG nr. 169/2015 şi ale altor acte normative specifice, în vigoare. (2) Activitatea de inspecţie în domeniul depozitelor de cereale se desfăşoară, în principal, pe baza Tematicii de inspecţii cu caracter permanent şi a unui Program cadru de inspecţii. (3) Inspecţia în domeniul depozitelor de cereale are ca obiectiv verificarea şi controlul activităţii pe filiera cerealelor şi respectarea legislaţiei actuale în domeniu. (4) Reglementările legislative naţionale în acest domeniu sunt: a) Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale, aprobată prin Legea nr. 225/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

Page 16: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

16

b) Ordinul MAPDR nr. 222/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind autorizarea spaţiilor de depozitare pentru produsele agricole; c) Legea nr. 101/2014 privind măsuri de reglementare a depozitării seminţelor de consum şi a regimului certificatelor de deposit pentru acestea; d) Hotărârea de Guvern nr. 169/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legea nr. 101/2014; e) Ordonanţa de Urgenţă nr. 67/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Informaţional pentru Piaţa Produselor Agricole şi Alimentare (SIPPAA), aprobată prin Legea nr. 24/2009, cu modificările şi completările ulterioare; f) Ordinul MADR nr. 445/2008 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi funcţionarea SIPPAA şi a metodologiilor de colectare, prelucrare, interpretare şi difuzarea a datelor statistice. g) Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările ulterioare. (5) Atribuţiile Inspecţiei în domeniul autorizării şi licenţierii depozitelor de cereale au ca obiectiv: a) verificarea modului în care se respectă reglementările în vigoare privind livrarea, transportul, achiziţionarea şi depozitarea produselor cerealiere, conform OUG nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale, cu modificările şi completările ulterioare; b) verificarea deţinătorilor de spaţii de depozitare privind respectarea condiţiilor tehnice care au dus la acordarea autorizaţiilor pentru spaţiile de depozitare pentru produsele agricole, stabilite prin Regulamentul privind autorizarea spaţiilor de depozitare aprobat prin Ordinul nr. 222/30.03.3006; c) verificarea existenţei autorizaţiilor pentru spaţiile de depozitare a produselor agricole şi identificarea celor care funcţionează fără a avea spaţii de depozitare autorizate; d) verificarea respectării de către operatorii economici deţinători de autorizaţii de depozitare a cerinţelor minimale în comercializarea cerealelor (existenţa contractelor de vânzare-cumpărare, a facturilor fiscale, contractelor de prestări servicii şi a carnetelor de comercializare a produselor agricole, bonuri de transport, avize de însoţire a mărfii, buletine de analiză a calităţii produsului pentru fiecare mijloc de transport, fişe de magazie, etc.; e) verificarea existenţei la partenerii de pe filiera cerealelor a echipamentelor şi/sau a serviciilor electronice pentru evidenţa, prelucrarea şi furnizarea datelor; f) verificarea asigurării trasabilităţii cerealelor pe piaţă, prin monitorizarea mişcării stocurilor de cereale; g) constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor în cazul încălcării prevederilor OUG nr. 12/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi a Ordinul MAPDR nr. 222/2006; h) verificarea modului de respectare a prevederilor OUG nr.67/2008 privind organizarea şi funcţionarea SIPPAA, cu modificările şi completările ulterioare şi Ordinului MADR nr. 445/2008 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi funcţionarea SIPPAA şi a metodologiilor de colectare, prelucrare, interpretare şi difuzarea a datelor statistice; i) verificarea, la sediul unităţilor de raportare stabilite şi notificate de către producătorii, depozitarii, comercianţii şi procesatorii reprezentativi pe piaţa agricolă, a realităţii datelor comunicate de către acestea şi informaţiilor care fac obiectul SIPPAA; j) constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor în cazul încălcării prevederilor OUG nr.67/2008 privind organizarea şi funcţionarea SIPPAA, cu modificările şi completările ulterioare şi Ordinului MADR nr. 445/2008 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi funcţionarea SIPPAA ; k) efectuarea de controale dispuse de conducerea MADR, la depozitele licenţiate menţionate în rapoartele întocmite de entităţile mandatate in urma verificărilor periodice ale spaţiilor de depozitare care deţin licenţe de depozit, cu privire la exactitatea şi conformitatea datelor din rapoarte cu situaţia din teren; l) constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 169/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legea nr. 101/2014 privind măsuri de reglementare a depozitării seminţelor de consum şi a regimului certificatelor de depozit pentru acestea; Art.34. Inspecţia Naţională pentru Calitatea Seminţelor (INCS), îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi testarea şi înregistrarea soiurilor de plante, republicată care reglementează şi atribuţiile acesteia: a) urmăreşte aplicarea prevederilor Legii nr.266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante, a prevederilor comunitare şi naţionale, precum şi a celor ce rezultă din convenţiile şi

Page 17: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

17

acordurile internaţionale la care România este parte, în domeniul producerii, prelucrării, controlului calităţii şi comercializării seminţelor; b) organizează, coordonează şi controlează activitatea inspectoratelor teritoriale pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor şi a Laboratorului Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor; c) comunică date privind seminţele, în conformitate cu prevederile Regulamentului CE 491/2007, în scopul punerii în aplicare a Regulamentului CE 1947/2005 privind organizarea comună a pieţelor, în vederea stabilirii ajutoarelor financiare din fonduri europene pentru sămânţa certificată; d) elaborează şi supune aprobării normele naţionale pentru producerea, prelucrarea şi comercializarea seminţelor, precum şi pe cele privind ajutoarele financiare, în conformitate cu reglementările şi procedurile comunitare în domeniu; e) elaborează şi supune aprobării metodologia de instruire, atestare, înregistrare a operatorilor economici, implicaţi profesional, indiferent de forma de proprietate, care produc în vederea comercializării, prelucrează şi comercializează seminţe şi material săditor; f) asigură cadrul organizatoric pentru controlul şi certificarea seminţelor din punct de vedere al identităţii şi purităţii varietale şi al standardelor de calitate, inclusiv a stării fitosanitare, în vederea utilizării şi comercializării seminţelor; g) urmăreşte, coordonează şi controlează aplicarea de către operatorii economici, înregistraţi, a normelor şi regulilor privind producerea, prelucrarea, controlul, certificarea şi comercializarea seminţelor şi a materialului saditor; h) sprijină dezvoltarea cercetărilor autohtone pentru crearea de soiuri din speciile de plante de interes economic şi stabileşte măsuri pentru protejarea producătorilor agricoli persoane fizice şi juridice împotriva riscului utilizării de seminţe sau soiuri necorespunzătoare; i) colaborează cu organizaţiile şi asociaţiile profesionale din domeniul seminţelor, companiile de seminţe, operatorii economici înregistraţi şi implicaţi în producerea, prelucrarea şi comercializarea seminţelor pentru aplicarea măsurilor necesare în vederea respectării prevederilor legale comunitare şi naţionale prin punerea la dispoziţie a informaţiilor relevante de care dispun; j) stabileşte măsuri pentru eliminarea posibilităţilor de perturbare a pieţei seminţelor, pentru conservarea resurselor genetice de plante şi pentru protecţia mediului, sănătăţii umane şi animale, în conformitate cu prevederile şi procedurile comunitare; k) asigură cadrul organizatoric pentru testarea şi înregistrarea soiurilor în Registrul soiurilor de plante înregistrate denumit în continuare "Registrul soiurilor" şi în Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România, denumit în continuare "Catalogul oficial", în vederea utilizării şi comercializării seminţelor; l) verifică şi avizează documentaţiile depuse de operatorii economici înregistraţi pentru comercializarea seminţelor, în vederea obţinerii avizului de import pentru seminţe şi material săditor, din specii şi soiuri convenţionale sau apartinând unor organisme modificate genetic, în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare; m) armonizează legislaţia naţională din domeniul seminţelor cu prevederile legislaţiei europene, prin elaborarea de acte normative specifice care reglementează activitatea desfăşurată de autorităţile oficiale responsabile, precum şi de operatorii economici înregistraţi pentru producerea, prelucrarea şi/sau comercializarea seminţelor; n) participă activ la elaborarea legislaţiei europene a seminţelor şi materialului săditor, prin elaborarea şi susţinerea punctelor de vedere şi poziţiilor oficiale referitoare la problemele specifice abordate, în cadrul reuniunilor grupurilor de lucru ale Comitetelor Permanente ale DG SANCO şi a grupurilor de lucru ale Consiliului UE; o) asigură legătura cu organizaţiile internaţionale specializate în domeniul seminţelor şi materialului săditor şi participă activ la reuniuinile acestora (OCDE, ISTA, UPOV, CPVO si UNECE); p) asigură instruirea, testarea şi atestarea personalului de specialitate pentru activităţile specifice, prin organizarea de cursuri de instruire şi perfecţionare a pregătirii profesionale a personalului ITCSMS şi LCCSMS; q) coordonează aplicarea reglementărilor legale în vigoare privind acreditarea oficială, a persoanelor fizice şi juridice pentru: q1) efectuarea inspecţiilor în câmp în vederea certificării unor culturi semincere sub supraveghere oficială; q2) prelevarea eşantioanelor de seminţe în vederea efectuării testelor de laborator sub supraveghere oficială; q3) testarea calităţii seminţelor prin tehnici de laborator standardizate, sub supraveghere oficială.

Page 18: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

18

r) monitorizează producerea seminţelor din soiuri aparţinând unor organisme modificate genetic, conform prevederilor legislaţiei specifice în vigoare; s) soluţionează reclamaţiile, sesizările şi solicitările cetăţenilor, operatorilor economici, organizaţiilor centrale şi locale cu privire la calitatea seminţelor şi materialului sãditor; ș) îndeplineşte alte sarcini sau atribuţii stabilite de organele ierarhic superioare, soluţionează corespondenţa specifică, precum şi alte probleme şi sarcini primite, în termenele stabilite. Art.35. Serviciul Inspecţii, Verificare şi Control Tehnic execută activităţi de control în baza acordurilor de delegare încheiate cu APIA, AM - PNDR şi DGP - AMPOP. Art.36. (1) Serviciul Coordonare Compartimente Judeţene coordonează activitatea Compartimentelor Județene și a municipiului București pe următoarele domenii : Inspecţia de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol (ISCTV), Inspecţia de Stat pentru Controlul Tehnic în Producerea și Valorificarea Legumelor și Fructelor (ISCTPVLF), Inspecţia în domeniul plantelor tehnice (tutun, hamei, sfecla de zahăr, in şi cânepă), aromatice şi medicinale, Inspecţia în domeniul organismelor modificate genetic, Inspecţia în domeniul fertilizanţilor, Inspecţia în Domeniul Agriculturii Ecologice, Inspecţia în Domeniul Autorizării şi Licenţierii Depozitelor de Cereale, Inspecția în Industria Alimentară. (2) Serviciul Coordonare Compartimente Judeţene îndeplinește următoarele atribuții: a) coordonează tehnic şi metodologic activitatea compartimentelor de inspecţii în domeniul industriei alimentare, din cadrul Compartimentelor Judeţene şi a Municipiului Bucureşti; b) monitorizează şi actualizează permanent baza de date a operatorilor economici în domeniul industriei alimentare; c) monitorizează permanent rezultatele controalelor efectuate în domeniul industriei alimentare, de inspectorii din Compatimentele Judeţene şi a Municipiului Bucureşti; d) colaborează cu alte ministere sau instituţii cu atribuţii de control (ANSVSA, ANAF, IGPR, ANPC, Ministerul Sănătăţii), pentru respectarea legislaţiei naţionale şi comunitare în domeniu; e) monitorizează și coordonează tehnic la nivel national activitatea de inspecții în domeniul vitivinicol; f) monitorizează realizarea controlului de conformitate cu standardele de comercializare la legumele şi fructele proaspete, pe piaţa internă, la export și la import ; g) monitorizează modul de eliberare a atestatelor în vederea accesării Măsurii 121 – ,,Modernizarea exploataţiilor agricole” din cadrul Planului Naţional de Dezvoltare Rurală, gestionat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit; h) coordonează tehnic activitatea inspectorilor desemnaţi din cadrul compartimentelor județene i) privind activitatea de inspecţie în domeniul plantelor tehnice şi al celor aromatice şi medicinale; j) colaborează cu structuri cu atribuţii de control ale altor ministere sau autorităţi/instituţii (Ministerul Sănătăţii, Ministerul Finanţelor Publice, APIA, Ministerul Transporturilor, Ministerul Turismului, etc.) cu organizaţii profesionale, federaţii, asociaţii pentru respectarea prevederilor legislative în vigoare referitoare la reglementarea cultivării, a producţiei, circulaţiei şi comercializării plantelor tehnice, aromate şi medicinale; k) coordonează activitatea inspectorilor judeţeni pentru respectarea legislaţiei în domeniul OMG; l) coordonează inventarierea suprafeţelor cultivate cu porumb MON 810, în scop comercial, plante modificate genetic cultivate în regim de testare, prin verificarea actelor de provenienţă a seminţelor, m) astfel încât să existe o corelaţie între suprafaţa cultivată şi cantitatea de sămânţă folosită la semănat; n) coordonează monitorizarea lunară a stocurilor de porumb MON 810, prin controlul simultan al o) documentelor de livrare şi al cantităţilor rămase din recolta anului precedent; şi verificarea modului în care cultivatorii de plante modificate genetic aplică măsurile de asigurare a coexistenţei culturilor modificate genetic cu cele ecologice sau convenţionale; p) coordonează activitatea inspectorilor judeţeni din cadrul compartimentelor județene şi ai Municipiului Bucureşti, pentru controlul calităţii îngrăşămintelor; q) verifică aplicarea prevederilor legale în vigoare privind controlul îngrăşămintelor; r) controlează şi supraveghează activitatea organismelor de inspecţie şi certificare aprobate; s) gestionează notificările şi sesizările din sectorul agriculturii ecologice; ș) coordonează modul de verificare a respectării legislaţiei de către operatorii economici care desfăşoară activităţi în domeniul producţiei, depozitării şi comercializării cerealelor şi produselor agricole; t) coordonează modul de verificare a respectării condiţiilor minime care au stat la baza acordării autorizaţiilor şi licenţelor de depozit; ț) participă la acțiuni de control organizate la nivelul MADR, în baza unor tematici speciale de inspecție, verificare și control aprobate de către conducerea MADR și a tematicii de control anuale;

Page 19: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

19

u) poate executa activități de control în baza Acordurilor de delegare încheiate cu APIA, AM-PNDR și DGP-AMPOP; v) urmare a unor sesizări și petiții repartizate spre rezolvare Direcţiei Monitorizare Inspecţii, Verificare şi Control, de către conducerea D.G.C.A.I., participă la verificarea și soluționarea acestora; w) Execută și alte atribuții dispuse de către conducerea D.G.C.A.I- Direcţia Monitorizare Inspecţii, Verificare şi Control. Art.37. Compartimente județene, ca structuri teritoriale de inspecție, de verificare și de control indeplinesc în conformitate cu legislația națională în vigoare următoarele atribuții: a) inspectează plantaţiile viticole, spaţiile de producere şi/sau stocare a produselor vitivinicole, precum şi vehicule care transportă aceste produse; b) inspectează spaţiile comerciale şi/sau depozite şi vehicule care deţin în vederea vânzării, comercializării şi/sau transportului, produse vitivinicole sau alte produse care ar putea fi destinate utilizării în sectorul vitivinicol; c) verifică produsele vitivinicole, substanţele şi produsele destinate producerii vinurilor şi alte produse vitivinicole, în vederea inventarierii acestora; d) verifică datele contabile şi alte documente legate de produsele vitivinicole şi a substanţelor sau produselor destinate producerii de vinuri şi alte produse vitivinicole, putând realiza copii sau extrase ale acestor documente; e) prelevează probe din produsele vitivinicole, substanţele şi/sau produsele utilizate la producerea acestora, deţinute pe stoc, supuse transportului şi/sau comercializării; f) colaborează cu alte organisme de control pentru respectarea prevederilor legislative în vigoare referitoare la reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării produselor vitivinicole; g) la constatarea unor nereguli în întocmirea documentelor de însoţire a transporturilor de produse vitivinicole în vrac, dispune refacerea documentelor, oprirea transportului în cauză sau interzicerea comercializării produsului(lor) respectiv(e). h) Inspecţia de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol (ISCTV) asigură supravegherea aplicării legislaţiei în realizarea producţiei de struguri, de vinuri şi a altor produse vitivinicole pentru asigurarea calităţii şi conformităţii produselor vinicole, având următoarele atribuţii: i) urmăreşte respectarea legislaţiei privind înfiinţarea şi defrişarea plantaţiilor viticole inclusiv pentru înfiinţarea de plantaţii de viţă de vie cu finanţare comunitară; j) verifică respectarea prevederilor legale privind practicile şi tratamentele admise în producerea vinurilor, vinurilor aromatizate, băuturilor aromatizate pe bază de vin, cockteilurilor aromatizate din produse vitivinicole şi a altor produse pe bază de must şi vin; k)verifică respectarea de către producători, depozitari şi îmbuteliatori a prevederilor legale în aplicarea unor practici oenologice speciale: acidifierea, dezacidifierea, îndulcirea vinurilor şi operaţiunile de creştere a tăriei alcoolice a vinurilor şi a altor produse vinicole, prin folosirea de must concentrat, must concentrat rectificat şi a altor produse admise de legislaţia în vigoare; l) verifică modul de respectare de către îmbuteliatori a prevederilor legale privind ambalarea, etichetarea şi prezentarea produselor vitivinicole destinate comercializării; m) verifică calitatea din punct de vedere organoleptic şi al compoziţiei fizico-chimice, autenticitatea şi provenienţa vinurilor, vinurilor aromatizate, băuturilor aromatizate pe bază de vin, cockteilurilor aromatizate din produse vitivinicole şi a celorlalte produse vitivinicole provenite din producţia internă, alte state ale Uniunii Europene sau ţări terţe; n) interzice comercializarea loturilor de vin şi a altor produse vitivinicole prin inventarierea şi aplicarea sigiliului asupra acestor loturi atunci când există suspiciunea ca fiind necorespunzătoare sub aspect calitativ, până la clarificarea situaţiei; o) prelevează probe din produsele vitivinicole controlate în vederea efectuării de analize organoleptice şi fizico-chimice în laboratoare pentru controlul calităţii şi igienei vinului aflate subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; p) prelevează probe din produsele şi materialele oenologice utilizate în procesul de producere, condiţionare şi îmbuteliere a vinurilor şi a altor produse vitivinicole, în vederea analizării caracteristicilor şi compoziţiei, în laboratoare specializate în acest sens; q) constată în baza buletinelor de analiză dacă vinurile şi alte produse vitivinicole sunt produse şi/sau comercializate în conformitate cu prevederile legale în vigoare; r) exercită controlul tehnic în toate fazele producerii vinurilor, şi a celorlalte produse vitivinicole cu denumire de origine controlată şi indicaţie geografică protejată, verifică trasabilitatea acestor produse şi respectarea prevederilor legale în eliberarea documentelor necesare pentru atestarea calităţii produselor respective, inclusiv la comercializare;

Page 20: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

20

s) interzice comercializarea, dispune şi urmăreşte utilizarea în scopuri industriale, sau după caz, distrugerea şi/sau denaturarea vinurilor aromatizate, băuturilor aromatizate pe bază de vin, cockteilurilor aromatizate din produse vitivinicole şi a altor produse vitivinicole, improprii consumului uman direct; ș) aplică sigiliul asupra loturilor de vin a căror provenienţă şi trasabilitate nu poate fi dovedită de către deţinător, dispunând, după caz, ridicarea măsurii dispuse, destinaţia industrială sau distrugerea loturilor în cauză sau comercializate în conformitate cu prevederile legale în vigoare; t) urmăreşte respectarea prevederilor legale privind retragerea sub control a subproduselor vitivinicole; ț) verifică corectitudinea întocmirii declaraţiilor de stocuri, de recoltă şi de producţie, scriptic şi faptic precum şi depunerea în termen a acestora; u) sesizează organele abilitate în cazul constatării unor posibile infracţiuni comise de către operatorii economici din sectorul vitivinicol; v) aplică sancţiunile contravenţionale prevăzute de prezenta lege pentru abaterile constatate la personae fizice şi juridice din sfera producţiei, circulaţiei şi comercializării vinurilor şi a altor produse vitivinicole; w) efectuează controlul de conformitate cu standardele de comercializare la legumele şi fructele proaspete, pe piaţa internă; x) efectuează controlul de conformitate cu standardele de comercializare la legumele şi fructele proaspete, la import ţări terţe; y) efectuează controlul de conformitate cu standardele de comercializare la legumele şi fructele proaspete, la export; z) întocmeşte şi întreţine baza de date a operatorilor din sectorul legume şi fructe proaspete; aa) verifică respectarea prevederilor Legii 145/ 2014, pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol; bb) efectuează monitorizarea loturilor de legume şi fructe prospete importate din ţări terţe agreate; cc) verifică sesizările primite de la Preşedinţie, Parlament, Guvern, alte organe centrale, cetăţeni, repartizate deconducerea D.G.C.A.I. și D.M.I.V.C, privind nerespectarea prevederilor legale cu privire la activitatea din agricultură din sectorul vegetal; dd) verifică sesizările adresate conducerii ministerului de către persoane fizice sau juridice, referitoare la respectarea legislaţiei în domeniu, a normelor tehnice de realizare a producţiilor agricole; ee) verifică modul de aplicare a tehnologiilor de producţie, a bunelor practici agricole, ia măsuri şi face propuneri pentru înlăturarea deficienţelor; ff) participă, împreună cu specialiştii din cadrul ministerului sau altor instituţii abilitate, la verificarea activităţii specifice serviciilor şi unităţilor aflate în subordinea ministerului; gg) pe baza concluziilor rezultate din inspecţiile efectuate, întocmeşte rapoarte, note, informări cu privire la aspectele constatate; hh) ţine sub strictă evidenţă dosarele rezultate în urma inspecţiilor efectuate şi răspunde direct pentru confidenţialitatea lor; ii) verifică şi urmăreşte modul de aplicare a măsurilor aprobate de conducerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca urmare a inspecţiilor efectuate; jj) controlează modul de aplicare a prevederilor legale privind înfiinţarea şi desfiinţarea plantaţiilor de vii, pomi şi arbuşti fructiferi; kk) îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite de actele normative în vigoare şi de conducerea ministerului; ll) transmite lunar rapoarte de activitate şi ale controalelor efectuate în baza Tematicilor speciale de inspecţii compartimentului ISCTPVLF de la nivel minister; mm) efectuează controlul de conformitate la loturile de legume şi fructe proaspete ce urmează procedura de retragere de pe piaţă (Reg. Consiliului 1182/2007, Reg. (UE) nr.543/2011); nn) verifică modul de realizare a condiţiilor prevăzute în Ordinul 390/2009 pentru aprobarea metodologiei de autorizare a operatorilor din cadrul sectorului de legume şi fructe proaspete, în vederea folosirii regimului de autocontrol şi de utilizare a logo-ului comunitar; oo) avizează autorizaţiile de înfiinţare şi de defrişare a plantaţiilor de pomi fructiferi şi arbuşti fructiferi; pp) efectuează inspecţii şi controale la operatorii economici care: cultivă, depozitează şi condiţionează produse agricole modificate genetic în vederea stabilirii daca aceştia aplică legislaţia în domeniul -organismelor modificate genetic (O.M.G.); qq) verifică pe baza tematicilor aprobate de conducerea M.A.D.R activitatea desfăşurata pe linia respectării legislaţiei în domeniul O.M.G şi al fertilizanţilor; rr) monitorizează lunar situația stocurilor de porumb modificat genetic MON 81, prin controlulscriptic și faptic al documentelor de livrare ;

Page 21: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

21

ss) participă la realizarea campaniei de informare, înainte de însămânţarea culturilor de plante MG, prin afişare la primării, anunţuri în mass-media locală şi naţională, înştiinţări către fermieri, privind beneficiile şi riscurile utilizării plantelor modificate genetic şi a produselor obtinute din acestea; șș) prelevează probe din toată cantitatea de soia convenţională rămasă în stoc (dacă sunt suspiciuni, lipsa documentelor de provenienţă a seminţelor) şi trimiterea acestora la laboratorul autorizat pentru analize, în vederea eliminării gradului de suspiciune a impurificării cu OMG, în conformitate cu prevederile din protocolul încheiat între cele patru autorităţi; tt) verifică toţi cultivatorii de soia şi efectuează controlul simultan al documentelor de livrare şi al cantităţilor de soia rămase pe stoc, în conformitate cu prevederile din protocolul încheiat între cele patru autorităţi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltătii Rurale (MADR), Garda Naţională de Mediu (GNM), Autoritatea Naţională Sanitar Veterinar şi Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi întocmeşte baza de date a cultivatorilor de soia; țț) inventariază suprafeţele cultivate cu plante MG cât şi cele de soia, astfel încât să existe o corelaţie între suprafaţa cultivată şi cantitatea de sămânţă achiziţionata (înscrisă în documente), folosită la semănat; uu) prelevează probe și efectuează testele necesare la culturile de soia, suspecte de a fi modificate genetic; vv) aplică măsurile legale de eliminare a plantelor modificate genetic neautorizate, în cazul introducerii acestora în cultură, împreună cu reprezentanţii Agenţiei Judeţeane de Protecţia Mediului; ww) participarea efectivă la acţiunile de evaluare a producţiei de porumb modificat genetic (pentru fiecare solă şi total unitate) şi întocmirea proceselor verbale de recoltare pe sole; xx) în cazul în care sunt depistate suprafeţe cultivate cu soia modificată genetic se procedează la transmiterea datelor de identificare ale cultivatorilor respectivi, la Garda de Mediu, în vederea aplicării contravenţiilor conform legislaţiei în vigoare (Legea nr.265/2006 pentru aprobarea OUG 195/2005 privind protecţia mediului înconjurător); yy) urmăreşte activitaţile de livrare a producţiei cu evidenţierea tututor cantităţilor livrate, a destinaţiei acestora şi a datelor de identificare ale cumpăratorului şi urmărirea stocurilor la cultivatori; zz) din culturile de porumb convenţional sau în sistem ecologic, situate în vecinătatea zonei de izolare a suprafeţelor cultivate cu porumb MON 810, precum şi din producţia de soia se vor preleva probe din boabe înainte de recoltare, în cazul existenţei unor suspiciuni de impurificare cu OMG. Probele se vor trimite la un laborator autorizat, în vederea stabilirii gradului de impurificare a producţiei; aaa) verificarea modului de depozitare a producţiei, în vederea evitării amestecului fizic a produselor modificate genetic cu cele ecologice sau convenţionale şi evidenţa producţiei pe locaţii de depozitare; bbb) verificarea modului de depozitare a producţiei de soia, în cazul în cultivatorilor care o folosesc pentru consumul propriu (furajarea animalelor); ccc) asigurarea şi urmărirea trasabilităţii producţiei pentru toţi cultivatorii de plante modificate genetic, conform protocolului încheiat între cele 4 autorităţi responsabile (MADR, GNM, ANSVSA şi ANPC); ddd) sesizarea altor organisme - GNM, ANSVSA şi ANPC, pentru neregulile constatate şi care fac obiectivul atribuţiilor altor instituţii guvernamentale, în aplicarea măsurilor ce se impun, în astfel de situaţii, conform protocolului şi a prevederilor Ordinului MADR.nr.61/2012. eee) întocmirea şi actualizarea periodică a bazei de date judeţeane a operatorilor economici care produc, depozitează şi comercializează îngrăşăminte chimice în România; fff) verifică prin sondaj a respectării conformităţii îngrăşămintelor chimice care se produc, importă, depozitează şi comercializează în România; ggg) organizează şi efectuează controlul calităţii fertilizanţilor care circulă pe piaţă în conformitate cu cerinţele legislaţiei în vigoare; hhh) urmăreşte modul de depozitare, de ambalare şi etichetare a fertilizanţilor conform legislaţiei în vigoare; iii) verifică documentele de provenienţă, existenţa certificatului de conformitate, a documentelor privind originea fertilizanţilor pentru a asigura trasabilitatea acestora; jjj) verifică cerinţele speciale pentru îngrăşămintele care au în compoziţie un procent peste 28% azot, acestea trebuie să aibă dovada efectuării testului de rezistenţă la detonare pentru fiecare lot înainte de a fi introduse pe piaţă, dar şi pentru cele provenite din ţări terţe, dacă este cazul; kkk) prezenţa obligatorie a inspectorului în unităţile de producere a îngrăşămintelor, în momentul prelevării probelor în vederea efectuării testul de rezistenţă la detonabilitate pentru îngrăşămintele care au în compoziţie un procent peste 28% azot; lll) prezenţa inspectorilor împuterniciţi la controlul vamal al mijloacelor de transport, la solicitarea birourilor vamale în baza convocării şi confirmării, pentru verificarea certificatelor de abilitare a

Page 22: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

22

mostrelor de îngrăşăminte şi a îngrăşămintelor, dar şi a celorlalte documente de însoţire a acestora, cu ocazia importului de îngrăşăminte provenite din ţări terţe; mmm) verificarea conformităţii îngrăşămintelor provenite din ţări terţe şi a documentelor care au stat la baza introducerii lor pe piaţă; nnn) urmărirea modului de manipulare, transport şi depozitare, conform fişei tehnice de securitate a îngrăşămintelor chimice, care va însoţi obligatoriu îngrăşământul la comercializare; ooo) urmărirea modului de ambalare şi etichetare a îngrăşămintelor conform legislaţiei în vigoare, precum şi a fişei tehnice de securitate, emisă de producător; ppp) constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de actele normative în vigoare, interzicerea de la comercializare a cantităţilor de îngrăşăminte care nu corespund cerinţelor prevăzute în legislaţia în vigoare; qqq) verificarea, în structurile de vânzare cu amănuntul, a respectării condiţiilor de comercializare şi a afişajului obligatoriu la comercializarea pâinii şi produselor de panificaţie, conform art. 11 din O.U.G.nr.12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale; rrr) verificarea respectării prevederilor H.G. nr. 1904/2006 pentru modificarea H.G nr. 568/2002 privind iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei pentru animale şi utilizării în industria alimentară de către operatorii economici care fabrică pâine şi produse de panificaţie; sss) verificarea legalităţii atestatului şi a logoului de produs tradiţional, conform O.M.nr. 724/2013 privind atestarea produselor tradiţionale; șșș) verificarea legalităţii eliberării și utilizării atestatului şi a logoului reţetei consacrate româneşti, conform O.M. nr. 394/2014 privind atestarea produselor alimentare obţinute conform reţetelor consacrate româneşti; ttt) verificarea respectării regimului de marcare, ambalare şi comercializare a ouălor la producători, ambalatori şi la unităţile de desfacere cu amănuntul, conform prevederilor Regulamentului (CE) 589/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului privind standardele de comercializare aplicabile ouălor şi a O.M.nr.461/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 415/2004 privind regimul de comercializare a ouălor. țțț) verificarea producătorilor, centrelor de ambalare, colectorilor şi angrosiştilor, se va efectua cel puţin o dată la două luni. uuu) constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor în cazul încălcării prevederilor legislației în domeniu. vvv) Verificarea activității organismelor de inspecție și certificare prin inspecția pe teren a operatorilor aflați sub contract cu organismul respectiv avându-se în vedere următoarele: www) verificarea pe teren a respectării de către organismele de inspecție și certificare a cerințelor minime de control cuprinse în Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei; xxx) verificarea obiectivității inspecțiilor efectuate de organismele de inspecție și certificare; yyy) verificarea eficienţei activităţii organismelor de inspecție și certificare; zzz) identificarea eventualelor neconformități, între controlul efectuat de persoanele desemnate din cadrul compartimentelor județene și controlul efectuat de organismele de inspecție și certificare la operatori; aaaa) identificarea eventualelor nereguli sau încălcări în activitatea de inspecție desfășurată de organismele de inspecție și certificare la operatorii aflați sub contract; bbbb) Informarea structurii responsabile în domeniul inspecţiilor tehnice din cadrul MADR privind neconformitățile constatate. cccc) Verificarea operatorilor din eșantionul supus controlului, stabilit în conformitate cu prevederile OM nr. 181/2012. Eșantionul cuprinde un număr de operatori decis în fiecare an, ce reprezintă minimum 5% din totalul operatorilor înscriși la fiecare organism de control. dddd) Verifică operatorii economici care exploatează suprafețe mari și care obțin producții peste media obținută în sistem convențional în zonă unde își desfășoară activitatea. eeee) Participă împreună cu inspectorul organismului de inspecție și certificare la prelevarea de probe de la operatorii economici care obțin producții mari și care efectuează tranzacții în afara teritoriului României ffff) Verificarea operatorilor economici conform prevederilor HG nr. 131/2013 gggg) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor conform art. II, alin. (3) din Ordonanța nr. 29/2014 pentru modificarea art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul produselor agroalimentare ecologice împreună cu reprezentanții structurii responsabile cu atribuții de inspecții tehnice în domeniul agriculturii ecologice, din cadrul MADR.

Page 23: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

23

hhhh) Verificarea raportului de inspecție (copie) emis de organismele de inspecție și certificare în urma inspecțiilor anunțate sau neanunțate efectuate la operatori, modul de completare (care trebuie să fie în limba română) nume inspector, semnături inspector și operator. iiii) Verificarea pe teren a inspecțiilor realizate de organismele de control pe domenii de activitate: a) producția vegetală b) Producția animalieră pentru speciile: bovine, ovine, caprine, porcine, păsări, ecvine, apicultură, acvacultura și altele c) Procesatori-unități de procesare, unități de ambalare și/sau reambalare, unități de etichetare și/sau reetichetare a produselor agroalimentare ecologice d) Importatori jjjj) Întocmirea procesului verbal de constatare și anexarea acestuia la formularul de control specific fiecărui domeniu de activitate. kkkk) Transmiterea către MADR a proceselor verbale întocmite în conformitate cu prevederilor HG nr. 131/2013 și ale Ordonanța nr. 29/2014, în caz de constatare a neconformităților. llll) verificarea modului în care se respectă reglementările în vigoare privind livrarea, transportul, achiziţionarea şi depozitarea produselor cerealiere, conform OUG nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale, cu modificările şi completările ulterioare; mmmm) verificarea deţinătorilor de spaţii de depozitare privind respectarea condiţiilor tehnice care au dus la acordarea autorizaţiilor pentru spaţiile de depozitare pentru produsele agricole, stabilite prin Regulamentul privind autorizarea spaţiilor de depozitare aprobat prin Ordinul nr. 222/30.03.3006; nnnn) verificarea existenţei autorizaţiilor pentru spaţiile de depozitare a produselor agricole şi identificarea celor care funcţionează fără a avea spaţii de depozitare autorizate; oooo) verificarea respectării de către operatorii economici deţinători de autorizaţii de depozitare a cerinţelor minimale în comercializarea cerealelor (existenţa contractelor de vânzare-cumpărare, a facturilor fiscale, contractelor de prestări servicii şi a carnetelor de comercializare a produselor agricole, bonuri de transport, avize de însoţire a mărfii, buletine de analiză a calităţii produsului pentru fiecare mijloc de transport, fişe de magazie, etc.; pppp) verificarea existenţei la partenerii de pe filiera cerealelor a echipamentelor şi/sau a serviciilor electronice pentru evidenţa, prelucrarea şi furnizarea datelor; qqqq) verificarea asigurării trasabilităţii cerealelor pe piaţă, prin monitorizarea mişcării stocurilor de cereale; rrrr) constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor în cazul încălcării prevederilor OUG nr. 12/2006, cu modificările şi completările ulterioare și a Ordinul MAPDR nr. 222/2006; ssss) verificarea modului de respectare a prevederilor OUG nr.67/2008 privind organizarea şi funcţionarea SIPPAA, cu modificările şi completările ulterioare şi Ordinului MADR nr. 445/2008 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi funcţionarea SIPPAA şi a metodologiilor de colectare, prelucrare, interpretare şi difuzarea a datelor statistice; șșșș) verificarea, la sediul unităţilor de raportare stabilite şi notificate de către DAJ (producătorii, depozitarii, comercianţii şi procesatorii reprezentativi pe piaţa agricolă), a realităţii datelor comunicate de către acestea și informațiilor care fac obiectul SIPPAA; tttt) constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor în cazul încălcării prevederilor OUG nr.67/2008 privind organizarea şi funcţionarea SIPPAA, cu modificările şi completările ulterioare şi Ordinului MADR nr. 445/2008 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi funcţionarea SIPPAA ; țțțț) efectuarea de controale dispuse de MADR, la depozitele licențiate menționate în rapoartele întocmite de entitățile mandatate in urma verificărilor periodice ale spațiilor de depozitare care dețin licențe de depozit, cu privire la exercitarea și conformitatea datelor din rapoarte cu situația din teren; uuuu) constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 169/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legea nr. 101/2014 privind măsuri de reglementare a depozitării semințelor de consum și a regimului certificatelor de depozit pentru acestea; vvvv) transmiterea lunară a rapoartelor de activitate privind controalele efectuate conform OUG nr.12/2006 și HG nr.169/2015 între 1 – 10 ale lunii următoare, pentru activitatea desfăşurată în luna anterioară; wwww) transmiterea trimestrială a rapoartelor de activitate privind modul de respectare a prevederilor OUG nr.67/2008 şi Ordinului MADR nr.445/2008 de către unităţile de raportare (producătorii, depozitării, comercianţii şi procesatorii reprezentativi pe piaţa agricolă), între 1-10 ale lunii din trimestrul următor. xxxx) poate executa acţiuni de verificare şi control în baza acordurilor de delegare încheiate între Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură;

Page 24: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

24

yyyy) participă la alte acțiuni de control organizate la nivelul MADR, în baza unor tematici de inspecție, verificare și control aprobate de către conducerea MADR; zzzz) urmare a unor sesizări și petiții repartizate spre rezolvare Direcţiei Monitorizare Inspecţii, Verificare şi Control, de către conducerea D.G.C.A.I., participă la verificarea și soluționarea acestora; aaaaa) Execută și alte atribuții dispuse de către conducerea D.G.C.A.I- Direcţia Monitorizare Inspecţii, Verificare şi Control; bbbbb) verifică periodic activitatea laboratoarelor autorizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi menţinerea sau, după caz anularea autorizaţiei; Art.38. Direcţia Monitorizare Inspecţii, Verificare şi Control îndeplineşte şi alte sarcini sau atribuţii stabilite de conducerea DGCAI, soluţionează corespondenţa specifică, răspunde sesizărilor, reclamaţiilor şi interpelărilor adresate, precum şi altor sarcini primite, în termenele stabilite.

II). Direcția Control Art. 39 Direcția Control are în componenţa sa următoarele structuri, pe care le coordonează:

a) Serviciul Control Fonduri Europene pentru Dezvoltare Rurală, b) Serviciul Control Buget Național, Antifraudă și Fonduri Europene, c) Serviciul control ex-post și POP

Art. 40 Serviciul Control Fonduri Europene pentru Dezvoltare Rurală îndeplinește următoarele atribuții: a) desfăşoară controale aprobate la toate structurile M.A.D.R. precum şi la cele aflate în subordinea şi sub autoritatea M.A.D.R., potrivit dispoziţiei conducerii direcției generale și/sau în baza tematicilor de control aprobate de ministru sau înlocuitorul de drept al acestuia; b) verifică modul de desfăşurare a activităţii economico – financiare; c) verifică modul de fundamentare, acordare şi utilizare a fondurilor bugetare privind achiziţiile publice, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; d) verifică modul şi corectitudinea întocmirii actelor justificative de încasări şi plăţi ce se efectuează din fonduri naţionale şi fonduri europene; e) verifică modul de fundamentare, acordare şi utilizare a fondurilor prevăzute în bugete pentru investiţii şi pentru celelalte achiziţii publice în raport de prevederile legale şi în conformitate cu recomandările UE; f) verifică modul de elaborare a procedurilor privind punerea în aplicare a recomandărilor din Regulamentele UE cu privire la solicitarea sprijinului financiar, respectarea termenelor de plată; g) verifică modul de evidenţiere şi de recuperare a debitelor rezultate din efectuarea plăţilor ce nu au respectat condiţiile impuse prin manualele de proceduri aprobate; h) verifică modul de elaborare şi fundamentare a propunerilor de buget naţional, privind necesarul sumelor reprezentând credite de angajament şi credite bugetare pentru dezvoltare rurală şi pentru asigurarea cofinanţării proiectelor; i) verifică modul de încadrare în bugetele aprobate de MADR ale unităţilor subordonate şi sub autoritate, având în vedere numărul de personal, cheltuielile materiale necesare desfăşurării activităţii, cheltuielile de capital, sumele pentru susţinerea financiară a producătorilor agricoli, în funcţie de actele normative în vigoare; j) ţine evidenţa documentelor elaborate în urma activităţilor de control efectuate; k) execută și alte sarcini dispuse de către conducerea Direcției Generale Control, Antifraudă şi Inspecţii. l) urmare desemnării ca organism intermediar a DGCAI, Serviciul Control Fonduri Europene pentru Dezvoltare Rurală acţionează şi în sensul prevenirii și constatării neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene derulate prin Programul Operaţional pentru Pescuit și a fondurilor publice naționale aferente acestora la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Art. 41 În baza acordului de delegare încheiat cu DGDR - AM-PNDR, îndeplinește atribuții specifice ce fac parte integrantă din activităţile de gestionare şi implementare a asistenţei financiare nerambursabile comunitare aflate în responsabilitatea DGDR-AM PNDR, sens în care: a) verifică îndeplinirea activităţilor aferente funcţiilor delegate de către APDRP prin Acordul cadru de delegare privind implementarea tehnică a următoarelor măsuri din PNDR: 112 „Instalarea tinerilor fermieri”, 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole”, 123 “Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere” inclusiv schemele de ajutor de stat aferente, 125 “Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii”, 312 “Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi”, 313 “Încurajarea activităților turistice”, 322 “Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în

Page 25: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

25

valoare a moştenirii rurale”, măsura 431, submăsura 431.1 – faza 3 “Construcţie parteneriate public-private”, submăsura 431.2 “Funcţionarea Grupului de Acţiune Locală, dobândirea de competenţe şi animarea teritoriului”, 41 “Implementarea strategiilor de dezvoltare locală”, 421 “Implementarea proiectelor de cooperare” şi Operaţiuni de asistenţă tehnică, pentru proiectele/acţiunile implementate de către APDRP în calitate de Autoritate Contractantă.”, Măsura 221 „Prima împădurire a terenurilor agricole” şi măsura 122 „Îmbunătățirea valorii economice a pădurii”; b) soluționează sesizările şi petiţiile înregistrate la DGDR-AM PNDR privind nerespectarea prevederilor legale în domeniile de activitate aferente implementării PNDR, sesizări care nu au făcut obiectul contestaţiilor soluţionate de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor aprobată prin ordin al ministrului.

Art. 42 Pentru realizarea atribuţiilor specifice funcţiei delegate prin acordul de delegare, Serviciul Control Fonduri Europene pentru Dezvoltare Rurală verifică respectarea procedurilor şi activităţilor specifice privind:

a) primirea, evaluarea cererilor de finanţare şi semnarea angajamentului legal pentru măsurile de dezvoltare rurală din PNDR;

b) semnarea angajamentelor legale aferente cererilor de finanţare pentru măsurile 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă” şi 142 „Înfiinţarea grupurilor de producători”; c) sesizările şi petiţiile transmise de DGDR-AM PNDR privind nerespectarea prevederilor legale în domeniile de activitate aferente implementării PNDR care nu au făcut obiectul contestaţiilor soluţionate de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor aprobată prin ordin al ministrului. d) modul de elaborare a indicatorilor de monitorizare al măsurilor din Planul Naţional Strategic şi Programul Naţional de Dezvoltare Rurală; e) modul de accesare şi derulare a fondurilor aferente fiecărei măsuri potrivit Programului Naţional de Dezvoltare Rurală; f) verifică modul în care se fac plăţile pe proiectele derulate din P.N.D.R.; g) modul de alocare a sumelor aferente fiecărei măsuri din Programele finanţate din fonduri europene, precum şi prognoza anuală a fluxului de numerar aferent cofinanţării naţionale a costurilor eligibile ale Programului Naţional de Dezvoltare Rurală si a programelor cu finanţare externă nerambursabilă;

Art. 43 În vederea îndeplinirii atribuţiilor delegate, Serviciul Control Fonduri Europene pentru Dezvoltare Rurală desfăşoară activităţi de control în baza acordurilor de delegare în conformitate cu manualele de proceduri şi control aprobate.

Art. 44 Serviciul Control Fonduri Europene pentru Dezvoltare Rurală evidenţa documentelor elaborate în urma activităţilor de control efectuate şi asigură confidenţialitatea lor; urmăreşte şi îndeplineşte atribuţiile cuprinse în Regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat de conducerea ministerului

Art. 45 Serviciul Control Buget Naţional, Antifraudă şi Fonduri Europene îndeplineşte următoarele tipuri de atribuţii: a) din dispoziţia Directorului General al Direcţiei Generale Control, Antifraudă şi Inspecţii, Directorului General Adjunct şi a Directorului Direcţiei Control cercetează sesizările primite de la Administraţia Prezidenţială, Parlament, Guvern, alte organe centrale, cetăţeni, privind nerespectarea prevederilor legale având ca obiect activitatea din agricultură şi dezvoltare rurală ; b) în baza limitelor stabilite de conducerea direcţiei, realizează funcţia de coordonare şi îndrumare a activităţii tuturor entităţilor de control şi inspecţie din unităţile subordonate M.A.D.R. şi sub autoritatea acestuia, urmărind şi sprijinind realizarea obiectivelor prevăzute în strategia ministerului; c) participă la elaborarea procedurii de control pentru Serviciul Control Buget Naţional, Antifraudă şi Fonduri Europene; d) în baza sarcinilor primite, asigură armonizarea procedurilor de control şi inspecţie din cadrul tuturor structurilor de control din unităţile aflate în subordinea sau sub autoritatea M.A.D.R.; e) urmare desemnării ca organism intermediar a DGCAI, Serviciul Control Buget Naţional, Antifraudă şi Fonduri Europene acţionează şi în sensul prevenirii și constatării neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene derulate prin Programul Operaţional pentru Pescuit și a fondurilor publice naționale aferente acestora la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. f) desfăşoară controale aprobate la toate structurile M.A.D.R. precum şi la cele aflate în subordinea şi sub autoritatea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, potrivit dispoziţiei conducerii direcţiei generale şi/sau în baza tematicilor de control aprobate de ministru sau înlocuitorul de drept al acestuia; g) colaborează, în limita competentelor, cu instituţiile şi autorităţile comunitare si naţionale în scopul protecţiei intereselor financiare ale UE si României;

Page 26: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

26

h) participă la lucrările diverselor colective de lucru organizate de MADR sau alte autorităţi pe probleme ce vizează sfera sa de competenţă; i) colaborează cu alte ministere sau instituţii cu atribuţii de control (ANSVSA, Garda Financiară, IGPR, etc.), pentru respectarea legislaţiei naţionale şi comunitare în domeniu; j) sesizează direcţiile de resort din MADR în cazul descoperirii, în urma desfăşurării activităţii de control, a unor indicii privind posibile fraude şi comunică acestora, în cazul unei solicitări primite de la acesta, măsurile luate pentru remedierea aspectelor semnalate prin actele de control încheiate, precum şi acţiunile întreprinse pentru recuperarea eventualelor prejudicii; k)elaborează note de control pe care le supune aprobării Directorului General al Direcţiei Generale Control, Antifraudă şi Inspecţii; l) elaborează și actualizează procedurile şi metodologiile pentru toate segmentele sale de activitate, în conformitate cu legislaţia comunitară privind controalele efectuate de statele membre cu privire la operaţiunile care fac parte din sistemul de finanţare FEGA şi corelarea acestora cu structura organizatorică şi funcţională a M.A.D.R.; m) urmăreşte şi îndeplineşte atribuţiile cuprinse în Regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat de conducerea ministerului; n) periodic, ori de câte ori este cazul, face propuneri de îmbunătăţire a activităţii Serviciul Control Buget Naţional, Antifraudă şi Fonduri Europene; o) din dispoziţia conducerii DGCAI colaborează cu alte instituţii în soluţionarea neregulilor, abuzurilor şi a altor fenomene negative în unităţile M.A.D.R., sau a altor unităţi cu profil agricol; p) răspunde direct de corectitudinea, veridicitatea şi conţinutul lucrărilor întocmite, arătând că si-a îndeplinit în mod onest şi corect atribuţiile de serviciu; r) în cazul în care se află într-un conflict de interese sau de incompatibilitate aşa cum este prevăzut de legislaţia în vigoare, informează în scris de îndată pe şeful ierarhic căruia îi este subordonat direct; ş) îndeplineşte şi alte sarcini privind funcţiile delegate, dispuse de conducerea DGCAI.

Art. 46 Serviciul Control Buget Naţional, Antifraudă şi Fonduri Europene îndeplineşte funcţii pentru activităţi de control care fac parte integrantă din activităţile de gestionare şi implementare a asistenţei financiare în baza Acordului de delegare încheiat de DGCAI cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. În acest context efectuează activităţi de control şi antifraudă privind modul de gestionare şi implementare a asistenţei financiare privind schemele de sprijin pe suprafaţă şi măsurile de piaţă finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi bugetul naţional. Serviciul Control Buget Naţional, Antifraudă şi Fonduri Europene reprezintă structura din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale care desfăşoară în baza acordurilor de delegare încheiate de DGCAI, activităţi de control a calităţii managementului APIA precum şi a celorlalte instituţii aflate în subordinea sau coordonarea ministerului.

Art. 47 În vederea îndeplinirii atribuţiilor delegate, Serviciul Control Buget Naţional, Antifraudă şi Fonduri Europene desfăşoară activităţi de control în baza acordurilor de delegare în conformitate cu manualele de proceduri şi control aprobate.

Art. 48 Serviciul Control Buget Naţional, Antifraudă şi Fonduri Europene ţine evidenţa documentelor elaborate în urma activităţilor de control efectuate şi asigură confidenţialitatea lor; urmăreşte şi îndeplineşte atribuţiile cuprinse în Regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat de conducerea ministerului.

Art. 49 Serviciul Control Ex-post și POP are în componenţa sa următoarele structuri, pe care le

coordonează: 1) Biroul Ex-post,

2) Compartimentul Control POP Art. 50 Biroul Ex-post, în baza Acordului de delegare încheiat cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie

pentru Agricultură, efectuează funcţii pentru activităţi de control şi antifraudă care fac parte integrantă din activităţile de gestionare şi implementare a asistenţei financiare privind schemele de sprijin pe suprafaţă şi măsurile de piaţă finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi buget national. Biroul control Ex-post îşi exercită atribuţiile prin consilieri, este condus de un şef de birou şi îndeplinește următoarele atribuții specifice:

Page 27: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

27

a) supraveghează şi coordonează efectuarea controalelor ex-post pentru măsurile de piaţă efectuate de

consilierii din cadrul M.A.D.R.;

b) elaborează și actualizează procedurile şi metodologiile pentru toate segmentele sale de activitate, în

conformitate cu legislaţia comunitară privind controalele efectuate de statele membre cu privire la

operaţiunile care fac parte din sistemul de finanţare FEGA, şi corelarea acestora cu structura

organizatorică şi funcţională a M.A.D.R.;

c) elaborează acorduri de colaborare cu diferite organisme şi instituţii ale administraţiei publice central

în vederea schimbului de informaţii necesare implementării prevederilor Regulamentului (UE) nr.

1306/2013;

d) colaborează cu alte ministere sau instituţii cu atribuţii de control (ANSVSA, Garda Financiară, IGPR),

pentru respectarea legislaţiei naţionale şi comunitare în domeniu;

e) primeşte anual de la A.P.I.A., în perioada 1-10 noiembrie, informaţii privind plăţile efectuate în anul

financiar FEGA finalizat la 15 octombrie, în vederea elaborării metodei analizei de risc aplicabilă

programului anual de control ex-post ce urmează a fi aplicat;

f) primeşte lunar de la A.P.I.A., nu mai târziu de 20 ale lunii în curs, Tabelul 104;

g) primeşte de la A.P.I.A. informaţii privind plăţile şi copii de pe documentele de plată referitoare la

întreprinderile care fac obiectul controlului ex-post;

h) primeşte de la A.P.I.A. copii ale dosarelor de plată a întreprinderilor care fac obiectul controlului ex-

post;

i) primeşte de la A.P.I.A. versiunea manualelor de procedură şi de inspecţie, precum şi instrucţiunile de

control pentru măsurile de piaţă pe baza cărora s-a derulat măsura de piaţă în anul financiar supus

controlului ex-post;

j) primeşte de la A.P.I.A. copii de pe documentele de atribuire a serviciilor încheiate între A.P.I.A. şi

întreprinderile care fac obiectul controlului ex-post;

k) organizează întruniri cu privire la aplicarea reglementărilor specifice, ori de câte ori este nevoie;

l) primeşte de la D.C.A.P. informaţii cu privire la operaţiunile care fac parte din sistemul de finanţare

FEGA, concomitent cu transmiterea acestora către Comisia Europeană;

m) primeşte anual de la D.C.A.P. Tabelul 104 şi Tabelul cu X, în vederea realizării Programului anual de

control ex-post;

n) primeşte trimestrial de la D.C.A.P. neregulile care fac obiectul unei constatări primare administrative

sau judiciare;

o) primeşte de la D.C.A.P. alte informaţii cu privire la operaţiunile care fac parte din sistemul de

finanţare FEGA;

p) solicită de la A.N.A.F. informaţii cu privire la situaţia financiară a întreprinderilor controlate;

q) solicită de la D.L.A.F. informaţii cu privire la eventualele controale cu privire la nereguli/fraude ce

afectează interesele financiare ala Uniunii Europene în România efectuate la întreprinderile care fac

obiectul controlului ex-post;

r) solicită D.L.A.F. facilitarea cooperării dintre M.A.D.R. şi Oficiul European de Luptă Antifraudă;

s) primeşte informaţii privind măsurile care fac obiectul controlului ex-post solicitate de la agenţiile de

plăţi ce gestionează fondurile pentru agricultură, la termenele şi în formatul stabilit prin reglementările

comunitare;

ș) actualizează baza de date cu informaţiile primite de la instituţiile naţionale implicate în

implementarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1306/2013;

t) adoptă toate iniţiativele şi dispoziţiile necesare aplicării corecte a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013

în conformitate cu prevederile art. 85 alin. (3);

ț) supraveghează pregătirea organelor de control însărcinate cu implementarea prevederilor

Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014, pregătire care le permite să dobândească

cunoştinţe suficiente în vederea îndeplinirii sarcinilor lor;

u) gestionează rapoartele de control ex-post şi întreaga documentaţie care are legătură cu controalele

ex-post efectuate;

Page 28: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

28

v) elaborează şi transmite anual înaintea datei de 15 aprilie, Comisiei Europene Programul anul de

control ex-post;

ww) pune în aplicare Programul anul de control ex-post în conformitate cu art. 84 din Regulamentului

(UE) nr. 1306/2013;

x) elaborează şi transmite trimestrial, Comisiei Europene rapoartele trimestriale;

y) elaborează şi transmite anual înaintea datei de 1 ianuarie ulterior perioadei de control, Comisiei

Europene Raportul cu privire la aplicarea Regulamentului (UE) nr. 1306/2013;

z) elaborează şi transmite anual înaintea datei de 1 decembrie, Comisiei Europene metoda analizei de

risc aplicată la elaborarea programului anul de control ex-post;

aa) elaborează şi transmite către Comisia Europeană alte documente prevăzute în Regulamentul (UE) nr.

1306/2013;

bb) transmite A.N.V., după data de 1 iulie, lista întreprinderilor care vor fi supuse controlul ex-post

şi toate informaţiile necesare pentru efectuarea controlului ex-post;

ee) solicită A.N.V. informaţii cu privire la derularea controalelor ex-post în vederea monitorizării

acestora;

cc) primeşte şi înregistrează informaţiile, documentele şi rapoartele de control ex-post transmise de

A.N.V. la finalizarea controalelor ex-post pentru restituţiile la export;

dd) solicită APIA care sunt măsurile luate pentru remedierea aspectelor semnalate prin raportul de

control ex-post, precum şi acţiunile întreprinse pentru recuperarea eventualelor prejudicii;

ee) transmite cererile de asistenţă mutuală în cazurile temeinic justificate, în care pentru realizarea

controlului ex-post sunt necesare date şi documente de la alte state membre, către alte state membre;

ff) primeşte, înregistrează şi repartizează cererile de asistenţă mutuală primite de la alte state membre;

gg) monitorizează efectuarea controalelor ex-post solicitate de alte state membre;

hh) primeşte şi transmite rapoartele de control ex-post realizate în urma controalelor solicitate de alte

state membre;

ii) păstrează şi pune la dispoziţia autorităţilor naţionale şi a Comisiei Europene documentele şi datele

culese, inclusiv stocarea în sisteme informatice cu privire la controalele ex-post;

jj) păstrează situaţiile înregistrărilor contabile informatizate, a cheltuielilor declarate Comisiei

Europene, precum şi a situaţiei sumelor recuperabile şi a sumelor retrase in urma anularii unei părţi sau

a întregii contribuţii pentru o operaţiune finanţată din FEGA;

kk) sesizează alte instituţii cu privire la neregulile constatate şi care fac obiectivul atribuţiilor altor

instituţii guvernamentale, în aplicarea măsurilor ce se impun, în astfel de situaţii;

ll) efectuează controale ex-post pentru măsurile ce intră sub incidenţa art. 79 al Regulamentului (UE) nr.

1306/2013, cu excepţia restituţiilor la export;

mm) analizează datele existente în baza de date naţională, regională şi le corelează cu celelalte

informaţii disponibile referitoare la activitatea întreprinderii care urmează să fie supusă controlului ex-

post;

nn) participă la realizarea analizei de risc prin analiza neregularităţilor, tabelelor ce conţin criteriile de

risc în vederea selectării operaţiunilor ce urmează a fi controlate;

oo) verifică realitatea şi regularitatea operaţiunilor care fac parte, direct sau indirect, din sistemul de

finanţare FEGA;

pp) efectuează controale ale registrelor contabile, notelor şi documentelor justificative, registrelor,

contabilităţii, dosarelor de producţie şi de calitate şi corespondenţei referitoare la activitatea

profesională a întreprinderii, precum şi a datelor comerciale, sub orice formă, inclusiv sub formă

informatică, putând realiza copii sau extrase ale acestor documente în conformitate cu prevederile art.

80 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013;

qq) efectuează controlul documentelor comerciale ale persoanelor fizice sau juridice care au legătură

directă sau indirectă cu operaţiunile efectuate în cadrul sistemului de finanţare controlat;

rr) colaborează cu alte organisme de control pentru realizarea controlului ex-post;

Page 29: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

29

ss) constată şi aplică sancţiuni pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 11 al Ordonanţei

Guvernului nr. 24 din 25 august 2010 privind controlul operaţiunilor care fac parte din sistemul de

finanţare prin FEGA, cu modificările ulterioare;

șș) întocmeşte rapoarte de control ex-post pe baza concluziilor rezultate din controalele efectuate;

tt) propune iniţierea unei cereri de asistenţă mutual în cazurile temeinic justificate, în care pentru

realizarea controlului ex-post sunt necesare date şi documente de la alte state membre;

țț) propune iniţierea unei solicitări de informaţii de la D.L.A.F. în cazurile temeinic justificate, în care

pentru realizarea controlului ex-post sunt necesare date şi documente de la ţări terţe;

uu) analizează, la solicitarea autorităţilor emitente, proiecte de acte normative privind domeniul

controlului ex-post;

vv) implementează recomandările şi propunerile înaintate de organismele de audit intern şi extern;

xx) participă la instruirile organizate la nivel naţional şi comunitar pentru dobândirea de cunoştinţe

suficiente în vederea efectuării controalelor ex-post;

yy) îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite de actele normative în vigoare şi alte sarcini stabilite de

conducerea DGCA.

Art. 51 Compartimentul Control POP, urmare desemnării ca organism intermediar a DGCAI, are atribuţii în prevenirea și constatarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene derulate prin Programul Operaţional pentru Pescuit și a fondurilor publice naționale aferente acestora la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, sens în care: 1). verifică neregulile în gestionarea şi implemetarea următoarelor măsuri din POP: AXA prioritară 1, Măsuri de adaptare a flotei comunitare de pescuit; Axa prioritară 2, Acvacultură, pescuitul în apele interioare, prelucrarea şi comercializarea produselor pescăreşti şi de acvacultură; Axa prioritară 3, Măsuri de interes comun; Axa prioritară 4, Dezvoltarea durabilă a zonelor de pescuit; 2). elaborează manuale de proceduri specifice activităţii de verificare aferente POP şi instrucţiuni scrise; 3). planifică şi organizează misiunea de control, pregăteşte documentele necesare efectuării misiunii de control, culege datele referitoare la proiectul analizat, elaborează listele de verificări; 4). transmite structurii supuse verificării data declanşării acţiunii cu cel puţin 5 zile înainte, precizând scopul şi durata acesteia (DGCAI poate decide, în cazuri justificate, ca misiunile de verificare declanşate ca urmare a unor sesizări să nu se comunice); 5). efectuează control/verificări la faţa locului, în orice fază de implementare a proiectelor beneficiare de finanţare POP şi pe tot parcursul de timp în care, potrivit legii, pot fi luate măsuri de recuperare şi tragere la răspundere a persoanelor/entităţilor vinovate; 6). efectuează misiuni de verificare ad-hoc declanşate pe baza tematicii aprobate de ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale; 7). în funcţie de tipul alertei de neregulă primită, poate declanşa acţiuni de control înaintea efectuării primei plăţi (ex-ante) şi /sau pentru o perioadă de 5 ani după semnarea ordinului/contractului de finanţare (ex-post), pe baza tematicii aprobate de de ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale; 8). în cazul actului de control transmis de către DLAF, procedează la stabilirea şi individualizarea obligaţiilor de plată şi emiterea titlului de creanţă, rubricile din procesul verbal de constatare urmând a fi completate în conformitate cu cele constatate prin actul DLAF; 9). constată sumele plătite necuvenit din asistenţa financiară nerambursabilă FEP acordată de EC şi/sau din fondurile de cofinanţare aferente, ca urmare a unor nereguli; 10). elaborează rapoarte de control/verificare pe care le supune aprobării directorului general al DGCAI; 11). verifică, stabileşte şi individualizează obligaţia de plată, ca urmare a activităţii de constatare a creanţelor bugetare rezultate din nereguli, sub forma unui titlu de creanţă, în baza OUG nr. 66/2011 şi a HG nr. 875/2011; 12). întocmeşte procesul verbal de constatare care individualizează creanţa bugetară, document ce reprezintă în condiţiile legii titlu de creanţă, în conformitate cu prevederile OUG nr. 66/2011 şi a HG nr. 875/2011; 13). întocmeşte nota de constatare a neregulilor şi aplicare a corecţiilor financiare, document care reprezintă în condiţiile legii titlu de creanţă, în conformitate cu prevederile OUG nr. 66/2011 şi a HG nr. 875/2011;

Page 30: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

30

14). înaintează spre aprobare directorului general al DGP-AMPOP procesul verbal de constatare a neregulilor; 15). verifică sesizările provenite din afara şi din interiorul DGP-AMPOP, inclusiv a celor cuprinse în rapoartele de audit şi rapoartele de control ale instituţiilor cu atribuţii de control al obţinerii, derulării şi utilizării fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente; 16). colaborează, în limita competenţelor, cu instituţiile şi autorităţile comunitare şi naţionale în scopul protecţiei intereselor financiare ale UE şi României; 17). colaborează cu alte ministere sau instituţii cu atribuţii de control, pentru respectarea legislaţiei naţionale şi comunitare în domeniu;

Art. 52 Totodată, Compartimentul Control POP îndeplineşte următoarele atribuţii:

- periodic, ori de câte ori este cazul, face propuneri de îmbunătăţire a activităţii compartimentului; - din dispoziţia conducerii DGCAI colaborează cu alte instituţii în soluţionarea neregulilor, abuzurilor şi a altor fenomene negative în unităţile MADR; - execută orice altă sarcină dispusă de conducerea ministerului şi de conducerea DGCAI, în conformitate cu Regulamentul de organizare şi funcţionare;

Art. 53 Compartimentul Control POP ţine evidenţa documentelor elaborate în urma activităţilor

de control efectuate şi asigură confidenţialitatea lor; urmăreşte şi îndeplineşte atribuţiile cuprinse în Regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat de conducerea ministerului.

Secţiunea a 4-a

DIRECŢIA GENERALĂ AFACERI EUROPENE ȘI RELAȚII INTERNAȚIONALE

Art. 54. (1) Direcţia Generală Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale este organism suport pentru programarea, elaborarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor publice în conformitate cu regulamentele europene pentru susţinerea producătorilor agricoli din bugetul naţional şi fonduri internaţionale și unitate suport pentru unitatea de plată pentru Direcţia Generală Buget Finanţe şi Fonduri Europene din cadrul aparatului propriu al M.A.D.R., pentru Agenţiile de plăţi APIA şi AFIR, precum şi pentru autoritățile de management.

(2) Direcţia Generală Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale îndeplinește activități specifice conform prevederilor acordului de delegare cu Direcția Generală Pescuit – AM POP: a) Participă la acțiunile de coordonare si monitorizare a procesului de programare 2014 – 2020 pentru

FEPAM; b) Participă la acțiunile de coordonare si monitorizare a activitatilor in vederea elaborarii urmatoarelor:

1. Studiu de piata in sectorul pescaresc 2. Planul strategic national multianual pentru acvacultura 3. Elaborarea si implementarea POP 2014-2020

c) Participa, impreuna cu expertii Compartimentului Programare 2014-2020 din cadrul DGP AM POP, la elaborarea documentelor programatice ale viitoarei perioade de programare, în conformitate cu cerinţele legislaţiei comunitare şi naţionale în domeniu;

d) Participă la intalnirile cu celelalte institutii cu atributii in domeniu, precum si cu reprezentantii CE in vederea negocierii cadrului financiar, a măsurilor si a tuturor documentelor programatice din cadrul procesului de programare 2014 – 2020 pentru FEPAM;

e) Participă împreună cu expertii Compartimentului Programare 2014-2020 din cadrul DGP AM POP si celelalte Autorităţi de Management la elaborarea Contractului de Parteneriat pentru România pentru perioada 2014-2020;

f) Participă la monitorizarea activității privind asigurarea complementaritatii şi demarcarii măsurilor domeniului de intervenţie specific pescuitului şi acvaculturii cu celelalte programe finanţate din

Page 31: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

31

fonduri europene sau bugetul naţional în vederea asigurării complementarităţii şi demarcării dintre programe;

g) Participă la comitetele de management pentru pescuit şi acvacultură din Romania si de la nivelul CE si alte grupuri de la nivelul institutiilor europene pentru subiectele ce fac obiectul ariei de competenţă;

h) Elaborează și monitorizează documentele de poziţie pentru pregătirea reuniunilor de la nivelul instituţiilor Uniunii Europene;

i) Participă la activităţile specifice privind informarea şi promovarea POPAM în România;

j) Sprijina DGP AM POP în misiunile de audit si control pentru FEP si FEPAM;

k) Colaborează cu experţii DG - AM POP la monitorizarea implementării Programului Operaţional pentru Pescuit şi prezintă CMPOP progresul în atingerea obiectivelor specifice ale acestuia, precum şi a ţintelor stabilite pentru fiecare axă prioritară, în conformitate cu prevederile art. 65 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006;

l) Sprijină DG - AM POP pentru elaborarea Raportului anual de implementare, precum şi la Raportul final de implementare pentru POP, în conformitate cu prevederile art. 67 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 şi le supune aprobării CMPOP, ulterior consultării Autorităţii de Certificare şi Agenţiei de Plată.

Art. 55. Direcţia Generală Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale are în structură Direcția Coordonare Politici Europene, Programe cu Finanțare UE si Relații Internaționale care este formată din două compartimente și anume:

1. Compartimentul Programe cu Finanţare UE şi Relaţii Internaţionale, 2. Compartimentul Afaceri Europene

Art. 56. Compartimentul Programe cu Finanţare UE şi Relaţii Internaţionale are următoarele atribuţii în domeniul programelor cu finanţare UE: a) coordonează activităţile prin care se realizează implementarea din punct de vedere tehnic a programelor PHARE; b) asigură managementul tehnic al proiectelor şi contractelor aferente conform acordurilor de finanţare; c) asigură raportarea datelor şi informaţiilor solicitate de către coordonatorul naţional al asistenţei, programelor de asistenţă financiară, agenţiile de implementare şi Comisia Europeană a documentelor prevăzute de procedurile PHARE; d) supraveghează îndeplinirea de către contractor a obligaţiilor asumate în conformitate cu termenii de referinţă; e) atestă realitatea serviciilor menţionate în facturile şi alte documente remise de contractori, în vederea efectuării plăţii de către autoritatea de implementare şi autoritatea contractantă; f) planifică şi răspunde de organizarea în condiţii optime a activităţilor aprobate prin program, inclusiv în situaţiile în care derularea efectivă a programelor este în sarcina beneficiarilor asistenţei, direcţiilor/structurilor din aceeaşi instituţie sau din alte instituţii; g) coordonează şi monitorizează implementarea programelor; în acest scop păstrează evidenţa privind obiectivele, desfăşurarea şi rezultatele programelor derulate; h) ţine evidenţa repartizării şi utilizării bunurilor achiziţionate din fondurile PHARE, conform destinaţiei şi scopului prevăzute în program; i) întocmeşte documentele de raportare periodică privind stadiul implementării programelor, rapoartele de monitorizare şi evaluare a proiectelor, conform procedurilor PHARE; j) asigură schimbul de informaţii privind aspectele tehnice ale implementării programelor cu direcţiile implicate din cadrul Comisiei Europene, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Finanţelor Publice, Fondul Naţional; k) asigură legătura dintre Autoritatea de implementare şi Ministerul Fondurilor Europene (directia ex OPCP) pentru programele PHARE pe care le implementează; l) asigură legătura cu celelalte instituţii beneficiare ale asistenţei şi participă la reuniunile inter-instituţionale în probleme de interes comun pentru asistenţa PHARE; m) asigură participarea la întâlnirile la nivelul conducerii instituţiei, legate de activitatea de asistenţă financiară PHARE; n) îndeplineşte orice alte atribuţii care pot rezulta din necesitatea derulării în bune condiţii a proiectelor şi pentru asigurarea absorbţiei fondurilor europene alocate.

Art.57. Compartimentul Programe cu Finanţare UE şi Relaţii Internaţionale are următoarele atribuţii în domeniul relatii internationale:

Page 32: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

32

a) elaborează, împreună cu direcţiile tehnice din minister, Autorităţile de management pentru PNDR şi POPAM, Agenţiile de plăţi APIA şi AFIR proiectele de acorduri, convenţii, protocoale şi alte înţelegeri de colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică bilaterală în domeniul agriculturii şi dezvoltare rurală cu alte state şi îndeplineşte procedurile prevăzute în Legea nr. 590/2003 privind tratatele, pentru negocierea, semnarea şi intrarea în vigoare a documentelor respective; b) sprijină implementarea acordurilor bilaterale de cooperare în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale şi pescuitului atât pentru Minister cât şi pentru APIA şi AFIR; c) coordonează activitatea și pregăteşte materialele pentru Comisiile mixte interguvernamentale de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică bilaterală; d) coordonează activitatea Grupurilor de lucru interministeriale în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale; e) organizează Grupurile mixte de lucru pentru agricultură şi dezvoltare rurală ca urmare a acordurilor bilaterale încheiate sau a hotărârilor Comisiilor mixte interguvernamentale şi coordonează activitatea acestora: persoana care se ocupă de relaţia cu ţara respectivă este de regulă secretarul Grupului de lucru; f) sprijină organizarea de simpozioane, colocvii, mese rotunde, schimburi de experienţă şi de documentaţii, împreună cu direcţiile de specialitate; g) întocmeşte formele de deplasare în străinătate şi asigură obţinerea aprobărilor respective pentru demnitarii MADR (ministru, secretari de stat), secretarul general şi pentru conducerea direcţiei generale afaceri europene si relaţii internaţionale; h) participă la elaborarea programelor şi organizarea vizitelor efectuate de delegaţii străine; i) perfectează programele vizitelor pentru demnitarii MADR (ministru, secretari de stat), secretarul general şi pentru conducerea direcţiei generale afaceri europene si relaţii internaţionale în străinătate; j) asigură legătura permanentă cu ambasadele, secţiile economice şi consulare ale acestora; k) efectuează traduceri şi retroversiuni pentru conducerea ministerului ; l) analizează activitatea cu următoarele organisme şi structuri regionale internaţionale la care România este membră prin MADR şi beneficiază de finanţare externă: Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO), Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă (FIDA); Iniţiativa Central Europeană (ICE), Organizaţia pentru Cooperarea Economică la Marea Neagra (OCEMN) si Organizaţia Economica pentru Cooperare si Dezvoltare (OECD) ; m) monitorizează derularea proiectelor unde MADR beneficiază de finanţare externă din partea organismelor şi structurilor internaţionale (FAO, FIDA,ICE, OCEMN, OECD etc) ; n) colaborează cu direcţiile de specialitate din MADR, cu alte unităţi din subordine şi alte ministere/instituţii, pentru elaborarea Raportului naţional anual, solicitat de FAO, privind planul de acţiune pentru securitatea alimentară adoptat la Summit-ul Mondial al Alimentaţiei din noiembrie 1996; o) întocmeşte rapoarte periodice, lucrări pe teme specifice pentru sesiunile comitetelor, comisiilor sau grupurilor de lucru FAO ; p) colaborează cu alte ministere şi instituţii centrale, de stat şi/sau private, pentru pregătirea şi promovarea unor proiecte finanţate de FAO, FIDA, ICE si OCEMN; q) asigură studierea chestionarelor FAO, OECD şi colectarea informaţiilor de la direcţiile de specialitate din MADR şi Institutul Naţional de Statistică sau alte instituţii, completarea, traducerea si transmiterea acestor informaţii; r) asigură traducerea şi retroversiunea unor documente primite de la FAO, FIDA, ICE, OCEMN şi Banca Mondială, pentru conducerea MADR; s) asigură împreuna cu responsabilii de proiecte organizarea misiunilor de experţi şi a activităţilor prevăzute în proiectele aflate în derulare, precum şi urmărirea rezultatelor proiectelor ș) coordonează şi urmăreşte pregătirea participării Guvernatorului pentru România, în persoana unui demnitar MADR, la sesiunile anuale ale Consiliului Guvernatorilor FIDA t) urmăreşte achitarea obligaţiilor financiare ale MADR faţa de organismele şi structurile regionale internaţionale la care România este membră prin MADR ț) coordonează şi participă la întocmirea proiectelor de tratate internaţionale multilaterale conform problematicii MADR. u) analizează activitatea cu următoarele organisme internaţionale la care România este membră prin MADR: Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) Institutul Internaţional pentru Resurse Genetice Vegetale (IPGRI), Organizaţia Internaţională a Zahărului (OIZ), Asociaţia Internaţională pentru Ştiinţa şi Tehnologia Cerealelor (ICC), Comisia Sericicolă Internaţională (CSI), Oficiul Internaţional al Epizootiilor (OIE), Federaţia Europeană pentru Zootehnie (FEZ), Asociaţia Internaţională pentru Controlul Seminţelor (ISTA), Societatea Internaţională pentru Ştiinţe Horticole (SISH), Comisia Internaţională pentru Irigaţii şi Drenaje (ICID), Organizaţia Internaţională Vie şi Vin (OIV), Organizaţia

Page 33: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

33

Europeană Mediteraneană pentru Protecţia Plantelor (OEPP), Institutul Internaţional al Frigului (IIF), Comisia Europeană de Luptă împotriva Febrei Aftoase (CELCFA), EUROMONTANA, Organizaţia Internaţională pentru Dezvoltarea Pisciculturii în Europa Centrala şi de Est (EUROFISH), Comisia Generală de Pescuit la Mediterana (CGPM), Tratatul Internaţional pentru Resurse Genetice Vegetale (TIRGVA) si Organizaţia pentru Cooperarea Economică la Marea Neagra (OCEMN); v) facilitează formalităţile pentru obţinerea paşapoartelor diplomatice şi de serviciu, obţinerea vizelor, conform reglementărilor legale în vigoare; w) participă la organizarea, primirea/conducerea de la/la aeroport a demnitarilor străini, asigură cazarea acestora în Bucureşti şi alte localităţi, precum şi transportul la obiectivele ce sunt cuprinse în programul vizitei ; x) participă la elaborarea materialelor necesare pentru organizarea întâlnirilor periodice la nivel internaţional/interinstituţional cu privire la implementarea măsurilor de dezvoltare rurală şi pescuit finanţate prin FEADR, FEGA şi FEP; y) sprijină acţiunile de organizare a Comitetelor de Monitorizare pentru POP şi PNDR; z) participă la sesiunile de instruire organizate de AMPOP, AMPNDR, APIA şi APDRP, Autoritatea de certificare; aa) sprijină Autorităţile de management pentru POPAM şi PNDR şi Agenţiile de plăţi în legătură cu instituţiile şi/sau structurile implicate în gestionarea fondurilor structurale (FEADR, FEGA, FEP etc). bb) sprijină Autorităţile de management în încheierea de protocoale interinstituționale cu Autoritatea de certificare şi cu Autoritatea de Audit; cc) sprijină campaniile de promovare a PNDR şi POPAM şi campaniile de informare a potenţialilor beneficiari asupra sistemului de implementare a PNDR şi POP; dd) sprijină corelarea operaţiunilor/proiectelor finanţate din PNDR şi POP cu celelalte programe finanţate din instrumente structurale şi din FEADER, FEGA, FEP; ee) sprijină cooperarea cu toate statele membre UE pentru transmiterea datelor relevante privind controalele ex-post prevăzute în Regulamentul CE nr.485; ff) implicare activă (organizare şi participare, diseminare informaţii pentru mediu interesat) la târguri şi expoziţii internaţionale cu profil agricol; gg) colaborează la realizarea, implementarea şi avizarea legislaţiei fondurilor FEGA,FEADER şi FEP; hh) sprijină şi fundamentează tehnic în colaborare cu direcţiile de specialitate din minister susţinerea financiară din surse bugetare naţionale şi fonduri internaţionale (FEADR, FEGA, FEP, etc.) a producătorilor agricoli, care se derulează prin unităţile de plată din minister, Autorităţile de management pentru PNDR şi POPAM, direcţiile pentru agricultură judeţene şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în funcţie de actele normative în vigoare; ii) colaborează cu direcțiile de specialitate tehnica la întocmirea documentelor suport prin care se acorda sprijin financiar producătorilor agricoli din fonduri cu finanţare nerambursabilă FEGA, FEADER, FEP , etc.;

Art. 58. Compartimentul Afaceri Europene acoperă problematica afaceri europene. Pe problematica afaceri europene activează un Grup de lucru pentru coordonarea elaborării poziţiilor MADR si consilieri de afaceri europene specializaţi pe sectoare de activitate.

Art. 59. Compartimentul Afaceri Europene are următoarele atribuţii: a) monitorizează agendele şi documentele reuniunilor de la nivelul Consiliului UE şi Comisiei în domeniile de competenţă ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; b) primeşte, arhivează, transmite in condiţii de confidenţialitate agendele, documentele, mandatele-instrucţiunile, infogramele şi rapoartele de deplasare; c) asigură elaborarea poziţiei României în domeniile de competenţă aparţinând Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în vederea participării la reuniunile din cadrul instituţiilor europene: Consiliul Uniunii Europene pentru Agricultură şi Pescuit, COREPER, Comitetului Special pentru Agricultură, Grupurile de lucru din cadrul Consiliului Uniunii Europene şi Comitetele din cadrul Comisiei Europene; d) colaborează cu direcţiile de specialitate din minister pentru fundamentarea susţinerii financiare din surse bugetare naţionale şi fonduri europene (FEADR, FEGA, FEP, etc.) a producătorilor agricoli, prin unităţile de plată din minister, Autorităţile de management pentru PNDR şi POPAM, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură; e) sprijină Autorităţile de management pentru POPAM şi PNDR şi Agenţiile de plăţi în legătură cu instituţiile şi/sau structurile implicate în gestionarea fondurilor structurale (FEADR, FEGA, FEP etc); f) organizează briefing-uri de presă cu reprezentanţii ambasadelor statelor membre ale UE la Bucureşti, în vederea comunicării poziţiei României şi a identificării poziţiilor celorlalte state membre, înainte de reuniunile Consiliului UE pentru Agricultură şi Pescuit;

Page 34: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

34

g) pregătește dosarele pentru reuniunile Comitetului Special pentru Agricultură şi ale Consiliului Miniştrilor Uniunii Europene pentru Agricultură şi Pescuit; h) asigură transmiterea poziţiilor, respectiv a punctelor de vedere către Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul pentru Afaceri Europene şi Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE; i) prezintă poziţia MADR în cadrul Comitetului Interministerial la MAE pe problemele de competenţa şi susţine poziţia MADR în vederea armonizării ei cu poziţia celorlalte ministere în ceea ce priveşte problemele inter-instituţionale comune; j) păstrează permanent legătura cu reprezentanţii României din Parlamentul European în vederea coordonării susţinerii poziţiilor României pe problemele de competenţă ale MADR; k) monitorizează reprezentarea României în reuniunile structurilor de lucru ale Consiliului UE şi Comisiei Europene; l) elaborează şi transmite punctele de vedere ale MADR la solicitarea altor ministere, în domeniul său de competenţă; m) elaborează, împreună cu structurile de specialitate din cadrul MADR studiile de impact ale propunerilor de acte normative comunitare asupra cadrului legislativ al României şi a unor sugestii de amendamente pentru o mai bună armonizare a legislaţiei româneşti; n) participă şi prezintă poziţia României, împreună cu experţii din minister, pe sectorul de competenta, la reuniunile Comitetelor de gestiune ale Comisiei Europene şi la Grupurile de lucru ale Consiliului o) sprijină direcţiile tehnice în implementarea regulamentelor comunitare din domeniul sectorial de competenta şi participă la elaborarea actelor normative naţionale.

Secţiunea a 5-a SERVICIUL DE PRESĂ ȘI RELAȚII PUBLICE

Art. 60. – (1) Serviciul de Presă şi Relaţii Publice asigură, prin strânsa colaborare cu departamentele de specialitate, informarea reprezentanţilor mass-media şi a cetăţenilor privind activitatea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, politicile agricole elaborate în conformitate cu normele europene şi programele de accesare a fondurilor europene pentru agricultură, dezvoltare rurală şi pescuit.

(2) Serviciul de Presă şi Relaţii Publice are în componenţă următoarele structuri: a) Compartimentul Presă, b) Compartimentul Relaţii Publice şi “Birou Unic”.

Art. 61. - Compartimentul Presă are următoarele atribuţii: a) Colaborează cu departamentele AM-PNDR și AFIR la implementarea strategiei de comunicare și

publicitate privind PNDR, precum și cu cele ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin

formularea și remiterea de comunicate, informări și alte tipuri de materiale informative către

publicul țintă și mass-media centrală, locală și de specialitate, inclusiv presa online și asigură

difuzarea acestora prin utilizarea mijloacelor social-media;

b) Acreditează reprezentanții mass-media pe lângă MADR, în baza solicitărilor formulate și întreține

baza de date a Compartimentului Presă. Serviciul de Presă și Relații Publice poate retrage

acreditarea unui jurnalist numai pentru fapte care împiedică desfăşurarea normală a activităţii

Ministerului;

c) Participă și colaborează la organizarea evenimentelor de promovare -- declarații și conferinţe de

presă, evenimente, briefing-uri, deplasări cu reprezentanţii mass-media -- a Programului Național de

Dezvoltare Rurală și activităților specifice AM PNDR, precum și a Ministerului Agriculturii și

Dezvoltării Rurale ca ansamblu, inclusiv prin convocarea presei acreditate, urmărirea dispersiei

informațiilor comunicate în mass-media și propunerea de reacții în vederea ajustării și remedierii

informațiilor preluate necorespunzător și care pot influența negativ beneficiarii sau alte segmente

din societate interesate;

d) Gestionarea conținutului editorial pe portalul www.pndr.ro, prin actualizarea permanentă a

secțiunilor specifice;

Page 35: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

35

e) Actualizarea permanentă a site-ului www.madr.ro, inclusiv secțiunea Dezvoltare Rurală cu sub-

secțiunea ”Întrebări și răspunsuri frecvente”;

f) Diseminarea către mass-media a informațiilor și documentelor referitoare la Programul Național de

Dezvoltare Rurală 2007-2013 și la Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (documente

programatice, stadii de implementare, legislație etc.);

g) Preluarea, înregistrarea și soluționarea, cu sprijinul departamentelor tehnice, a solicitărilor de

informații formulate de mass-media, inclusiv a celor care vizează activitățile și acțiunile desfășurate

de AM PNDR;

h) Urmăreşte reflectarea în presă a activităţii Ministerului și a AM PNDR, în vederea mediatizării

domeniilor relevante și care se regăsesc cu o frecvență redusă în mass-media;

i) Realizează şi prelucrează arhiva audio și foto–video a tuturor evenimentelor media în care este

implicat MADR și AM PNDR, astfel încât să poată transmite la cererea jurnaliștilor fotografii și suport

audio al declarațiilor oficialilor;

j) Organizează evenimente, mese rotunde, reuniuni pe teme specifice atribuţiilor proprii, în cooperare

cu alte ministere, asociaţii profesionale, universităţi, ONG-uri, organizații media;

k) Urmăreşte derularea contractelor încheiate de către minister în domeniul audio-vizualului şi presei

scrise, care privesc exclusiv activitatea SPRP (monitorizarea presei);

l) Colaborează cu instituţiile subordonate (APIA, AFIR, ONVPV etc.) în vederea elaborării strategiei

comune de comunicare;

m) Participă, la solicitarea AM PNDR, la întocmirea caietelor de sarcini care vizează achiziționarea

serviciilor de publicitate și a campaniilor de informare.

Art. 62. (1) Compartimentul Relaţii Publice şi “Birou Unic” are următoarele atribuţii: a) Primeşte, verifică, înregistrează şi direcţionează petițiile și solicitările de informații de interes

public, în vederea soluționării acestora;

b) Primeşte şi înregistrează solicitările privind informaţiile de interes public şi le evaluează primar

pentru a stabili dacă informaţiile solicitate sunt informaţii comunicate din oficiu, furnizabile la

cerere sau exceptate de la liberul acces;

c) Preia și înregistrează petițiile și cererile de informații formulate către AM PNDR, inclusiv cele în baza

Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor și a

Legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, cu modificările și completările

ulterioare și formulează, cu suportul tehnic al AM PNDR, răspunsurile în vederea transmiterii către

petenți/solicitanți;

d) Preia și soluționează apelurile telefonice ale petenților cu privire la activitatea AM PNDR, cu

consultarea tehnică a departamentelor de specialitate din cadrul acesteia;

e) Actualizarea permanentă a listei de întrebări și răspunsuri pentru potențialii beneficiari ai PNDR

2014-2020, disponibilă pe site-ul www.madr.ro, secțiunea Dezvoltare Rurală cu sub-secțiunea

”Întrebări și răspunsuri frecvente”, în vederea facilitării accesului la informații;

f) Colaborează cu alte ministere și autorități publice, precum și cu direcţiile de specialitate din

minister şi cu unităţile subordonate acestuia în soluţionarea reclamaţiilor, petiţiilor,etc.

g) Înscrie în audienţă persoanele care solicită acest lucru, repartizându-le la ministru, la secretarii de

stat sau la directorii generali, în funcţie de problemele prezentate;

h) Întocmeşte şi actualizează anual un Buletin informativ, conform Legii nr. 544/2001;

i) Întocmeşte şi asigură publicarea unui raport anual privind accesul la informaţiile de interes public;

Page 36: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

36

j) Centralizează rapoartele din teritoriu referitor la Raportul de evaluare şi implementare al Legii nr.

544/2001 şi întocmeşte Raportul centralizat, asigurând publicarea acestuia pe site-ul www.madr.ro

k) Asigură modelele formularelor – tip ale cererilor de informaţii de interes public, ale reclamaţiilor

administrative, ale scrisorilor de răspuns la aceste solicitări;

l) Asigură înregistrarea documentelor la zi, într-un registru prevăzut în acest scop;

m) Organizează şi coordonează funcţionarea Punctului de informare şi documentare, cu informațiile de

interes public care se comunică din oficiu.

(2) Compartimentul Relaţii Publice şi “Birou Unic” înregistrează solicitările privind eliberarea de avize, autorizaţii, licenţe depozit şi acreditări, în următoarele domenii de activitate: a) fitosanitar, b) producţie vegetală, c) îmbunătăţiri funciare.

(3) Compartimentul Relaţii Publice şi “Birou Unic”, prin direcţia de specialitate din minister, asigură transmiterea următoarelor documente: a) certificate de abilitare pentru produsele de protecție a plantelor (pesticide - mostre); b) aviz de introducere în țară a mostrelor de produse de protecție a plantelor; c) certificate de omologare pentru produsele de protecție a plantelor; d) avize de import pentru seminţe şi material săditor, în domeniul inspecţii e) licenţe depozit, în domeniul producţie vegetală.

(4) În domeniul îmbunătăţirilor funciare are următoarele atribuţii: a) asigură informarea petenţilor, prin direcţiile de specialitate, în legătură cu aplicarea legilor fondului funciar, scoaterea terenurilor din circuitul agricol; b) primeşte dosarele depuse sau documentaţiile întocmite, prevăzute de lege, în vederea avizării de către direcţia abilitată în acest scop, pentru înfiinţarea asociaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii; c) primeşte solicitările pentru eliberarea avizului de scoatere din circuitul agricol a terenurilor.

Secţiunea a 6-a

DIRECŢIA GENERALĂ POLITICI AGRICOLE ȘI STRATEGII

Art. 63. Direcţia Generală Politici Agricole şi Strategii (DGPAS) este organizată la nivel de direcţie generală în subordinea Secretarului de Stat care răspunde de politici agricole şi are ca rol principal reglementarea şi implementarea politicilor agricole comunitare şi a politicilor agricole naţionale în conformitate cu programul de guvernare. Art. 64 (1) Direcţia Generală Politici Agricole şi Strategii este structură de specialitate pentru elaborarea politicilor publice în conformitate cu regulamentele europene în domeniu şi structură suport pentru autorităţile de management şi unităţile de plată pentru aplicarea schemelor şi măsurilor de sprijin pentru agricultori finanţate din FEADR şi FEGA. (2) Direcţia Generală Politici Agricole şi Strategii îndeplineşte funcţii delegate pentru activităţi tehnice de specialitate care fac parte integrantă din activităţile de gestionare şi implementare a asistenţei financiare nerambursabile comunitare realizate de autorităţile de management şi unităţile de plată. (3) Direcţia Generală Politici Agricole şi Strategii realizează activități de gestionare și implementare a unor măsuri din cadrul PNDR 2014-2020 finanțate din FEADR și bugetul de stat, în baza Acordului de delegare nr. 79395/159606 din 18.05.2015, încheiat cu Direcţia Generală Dezvoltare Rurală - AM PNDR.

Page 37: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

37

Art. 65 Direcţia Generală Politici Agricole şi Strategii este condusă de un director general, ajutat în activitatea sa de un director general adjunct şi are în componenţa sa următoarele structuri, pe care le coordonează: a) Direcţia Organizări de Piaţă în Sectorul Vegetal; b) Direcţia Imbunatatiri Funciare, Fond Funciar şi Protecţia Mediului; c) Direcţia Organizări de Piaţa în Sectorul Zootehnic.

Art. 66 Direcţia Organizări de Piaţa în Sectorul Vegetal îndeplinește obligaţiile care decurg din aplicarea prevederilor Tratatului de Aderare, elaborează şi implementează politicile naţionale din domeniul de competenţă, în conformitate cu Programul de guvernare şi reglementările Uniunii Europene, coordonează şi monitorizează implementarea politicilor europene şi naţionale, prin serviciul şi compartimentele specifice.

Art.67 Direcţia Organizări de Piaţa în Sectorul Vegetal realizează activități de gestionare și

implementare a unor măsuri din cadrul PNDR 2014-2020 finanțate din FEADR și bugetul de stat, în baza Acordului de delegare nr. 79395/159606 din 18.05.2015, încheiat între DGDR - AM PNDR și DGPAS.

Art.68. Direcţia Organizări de Piaţa în Sectorul Vegetal îndeplineşte următoarele atribuţii generale: a) transpune legislaţia europeană în domeniul de competenţă, în colaborare sau în calitate de colaborator cu alte autorităţi competente prin serviciul şi/sau compartimentele de specialitate; b) fundamentează şi elaborează proiecte de acte normative pentru implementarea politicilor naţionale în domeniul de competenţă privind schemele de sprijin acordate fermierilor din fonduri naţionale şi comunitare şi urmăreşte promovarea şi finalizarea acestora prin serviciul şi/sau compartimentele de specialitate; c) avizează din punct de vedere tehnic proiectele de acte normative elaborate de alte structuri din cadrul MADR sau alte ministere care au legătură cu sectorul vegetal, prin serviciul şi/sau compartimentele de specialitate; d) participă la fundamentarea tehnică şi propune anual în limita bugetului disponibil, acordarea ajutoarelor de stat pentru sectoarele de activitate, în domeniul de competenţă; e) colaborează cu Direcţia generală buget finanţe şi fonduri europene din cadrul MADR la fundamentarea din punct de vedere tehnic a proiectului bugetului anual şi multianual pentru politicile agricole pe care le gestionează, prin serviciul si/sau compartimentele de specialitate; f) colaborează cu Direcţia generala afaceri europene şi relaţii internaţionale, în vederea fundamentării tehnice, elaborării şi notificării proiectelor de acte normative la Comisia Europeană, în condiţiile legii şi a limitei de competenţă potrivit convenţiilor şi acordurilor încheiate, prin serviciile şi compartimentele de specialitate; g) colaborează cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură la elaborarea şi implementarea procedurilor de aplicare a mecanismelor specifice organizărilor comune de piaţă, în mod deosebit pentru acordarea subvenţiilor către producătorii agricoli, prin serviciile şi compartimentele de specialitate; h) colaborează cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură la aplicarea prevederilor comunitare referitoare la mecanismele de intervenţie din cadrul organizărilor comune de piaţă prin serviciile de specialitate; i) analizează şi face propuneri de aprobare privind procedurile de implementare, monitorizare şi control elaborate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – APIA şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit – AFIR, în conformitate cu legislaţia UE; j) participă la elaborarea punctelor de vedere la materialele înscrise pe ordinea de zi a Comitetului Special pentru Agricultură, Comitetelor de Gestiune, în cadrul grupurilor de lucru, prin serviciul şi compartimentele de specialitate; k) participă la grupurile de lucru constituite la nivelul MADR şi participă la reuniunile comisiilor de specialitate organizate conform legii, prin serviciul şi compartimentele de specialitate; l) colaborează cu asociaţiile profesionale de pe filiera produselor specifice activităţii sale; m) monitorizează evoluţia pieţei pe filiera produselor agricole şi agroalimentare prin Sistemul Informaţional pentru Piaţa Produselor Agricole şi Alimentare (SIPPAA) prin colectarea, procesarea şi interpretarea informaţiilor privind evoluţia preţurilor medii de la operatorii economici şi transmite săptămânal informaţiile către DG AGRI corespunzător legislaţiei comunitare, prin serviciul si/sau compartimentele de specialitate;

Page 38: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

38

n) participă la târguri, expoziţii, conferinţe, cursuri de perfecţionare şi schimburi de experienţă, prin serviciul şi compartimentele de specialitate; o) elaborează puncte de vedere şi poziţii la interpelările de la Parlamentul României şi participă la şedinţele Comisiilor de specialitate din cadrul Parlamentului României pentru dezbaterile privind aprobarea unor iniţiative parlamentare, ordonanţe ale Guvernului şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, prin serviciul şi compartimentele de specialitate; p) urmăreşte şi răspunde de respectarea termenelor şi acţiunilor prevăzute în Tabelul de monitorizare a actelor normative şi în Planul de acţiune al Programului de Guvernare; q) asigură transmiterea informaţiilor provenite de la Comisia Europeană către instituţiile şi agenţii economici din domeniul de activitate, prin serviciul şi compartimentele de specialitate. r) realizează, împreună cu Institutul Naţional de Statistică, armonizarea statisticii agricole cu normele şi standardele Uniunii Europene, stabilite de EUROSTAT; s) participă la întocmirea şi fundamentarea tehnică a proiectului de buget anual în colaborare cu direcţiile de specialitate din minister privind susţinerea financiară din surse bugetare şi fonduri europene (FEADR şi FEGA) a producătorilor agricoli, care se derulează prin direcţiile pentru agricultură judeţene şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în funcţie de actele normative în vigoare ș) elaborează studii, analize şi strategii pe domeniul de competenţă; t) înregistrează, în fiecare an, solicitările de înscriere a operatorilor, persoane fizice şi/sau juridice, care produc, procesează, depozitează, comercializează sau importă produsele ecologice şi elaborează în fiecare an lista operatorilor din agricultura ecologică şi aprobă organismele de inspecţie şi certificare din domeniu; ț)actualizeaza legislaţia privind coexistenţa culturilor modificate genetic cu cele convenţionale şi ecologice şi aproba locaţiile şi suprafeţele pe care urmează să fie cultivate plante superioare modificate genetic, pentru testare; u) elaborează puncte de vedere de ordin tehnic, în limitele sale de competență și/sau redirecționează către alte structuri de specialitate, în situația în care solicitările primite sunt în afara domeniul de competență, după caz;

v) realizează monitorizarea şi evidenţa documentelor avizate şi/sau întocmite de direcție în cadrul implementării PNDR, în limitele acordului de delegare; w) formulează răspunsuri la sesizări, puncte de vedere la interpelări, îndeplineşte şi alte sarcini ce-i revin prin acte normative sau care îi sunt repartizate de către structurile administrative superioare.

Art. 69. Direcţia Organizări de Piaţa în Sectorul Vegetal are în componenţa sa următoarele structuri, pe care le coordonează:

a) Serviciul vegetal; b) Compartimentul reforme, sinteze şi strategii; c) Compartimentul biotehnologii, energii alternative şi mecanizare;

d) Compartimentul statistică agricolă;

Art. 70. Serviciul vegetal funcţionează în subordinea directorului Direcţiei Organizări de Piaţa în Sectorul Vegetal şi are în componenţa sa următoarele structuri pe care le coordonează : a) Compartimentul legume-fructe; b) Compartimentul vie-vin şi promovare; c) Compartimentul cereale, oleaginoase si depozitare; d) Compartimentul plante tehnice, medicinale şi aromatice; e) Compartimentul de agricultură ecologică; f) Compartimentul ecocondiţionalitate; Art. 71. Compartimentul legume-fructe îndeplineşte următoarele atribuţii specifice: a) elaborează legislaţia specifică privind schemele de sprijin acordate fermierilor din fonduri naţionale şi comunitare, în colaborare cu organizaţiile interprofesionale şi compartimentele din cadrul MADR, urmăreşte modul de implementare al acestora; b) coordonează şi monitorizează activitatea Direcţiilor pentru agricultură judeţene pe domeniul de activitate; c) fundamentează tehnic şi elaborează strategii şi programe de finanţare privind sectorul de activitate; d) colaborează cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pentru elaborarea procedurilor privind acordarea subvenţiilor naţionale şi comunitare către producători;

Page 39: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

39

e) participă la manifestări cu caracter tehnic şi ştiinţific, târguri şi expoziţii, perfecţionări, instruiri, seminarii, acţiuni de cooperare în domeniile sale de activitate cu alte ţări şi asigură aplicarea, în condiţiile legii şi a limitei de competenţă, a îndeplinirii obligaţiilor ce decurg din acestea; f) colaborează cu Institutele de Cercetare Dezvoltare din domeniul legume fructe din cadrul ASAS, în special pentru promovarea în cultură a noilor soiuri româneşti; g) întocmeşte balanţe şi rapoarte pentru produsele din domeniul de activitate; h) stabileşte ansamblul mecanismelor şi instrumentelor care privesc organizarea de piaţă, consolidarea şi funcţionarea eficientă a pieţei, reglementează filiera prin măsuri legislative şi instituţionale sectoriale; i) colaborează cu celelalte structuri din cadrul ministerului precum şi cu alte organisme instituţionale cu atribuţii în reglementarea filierei din sectorul legume fructe; j) participă la elaborarea punctelor de vedere la materialele înscrise pe ordinea de zi a comitetelor de gestiune, comitetelor permanente, CSA şi grupurilor de lucru; k) actualizează anual baza de date statistice privind evaluarea şi realizarea producţiilor din domeniul legume fructe; l) colaborează cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în vederea implementării şi derulării măsurilor de sprijin financiar specific sectorului legume fructe din fonduri naţionale şi comunitare, precum şi la elaborarea modificărilor şi actualizarea manualelor de proceduri conform instrucţiunilor emise de aceasta; m) recunoaşte şi controlează grupurile şi organizaţiile de producători în sectorul legume-fructe conform Organizării Comune de Piaţă; n) monitorizează evoluţia pieţei pe filiera de produs prin colectarea, prelucrarea şi interpretarea informaţiilor de preţ de la operatorii economici şi transmiterea datelor solicitate de serviciile corespondente ale DG AGRI a Comisiei Europeane şi către unitatea AGRIMIS Eastern Europe Germania; o) colaborează cu Direcţia Generală Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale în vederea notificării proiectelor de acte normative la Comisia Europeană; p) are calitatea de administrator naţional (NUA) pentru utilizatorii de date în cadrul Sistemului Informatic pentru Managementul şi Monitorizarea Pieţei Agricole (Sistem informatics ISAMM al DG Agri); q) formulează răspunsuri la sesizări, interpelări, îndeplineşte şi alte sarcini ce-i revin prin acte normative sau care îi sunt repartizate de către structurile administrative superioare;

r) îndeplineşte sarcini de gestionare și implementare a unor măsuri din cadrul PNDR finanţate din fonduri europene și de la bugetul de stat, în baza Acordului de delegare nr. 79395/159606 din 18.05.2015, încheiat între DGPAS și DGDR – AM PNDR.

Art. 72. Compartimentul vie-vin si promovare îndeplineşte următoarele atribuţii specifice: a) elaborează legislaţia specifică privind schemele de sprijin acordate din fonduri naţionale şi din partea Uniunii fermierilor şi celorlalte entităţi eligibile de pe filiera vitivinicolă, în colaborare cu organizaţiile interprofesionale şi compartimentele din cadrul MADR, urmăreşte modul de implementare al acestora; b) coordonează şi monitorizează activitatea Direcţiilor pentru agricultură judeţene pe domeniul de activitate; c) elaborează legislaţia naţională suport pentru derularea măsurilor din Programul Naţional de Sprijin în sectorul vitivinicol prin fonduri europene şi naţionale d) reprezintă MADR în relaţiile cu organismele interne şi internaţionale în domeniile specifice de activitate participând la Comitetele de Gestiune, Comitetele permanente, precum şi la grupurile de lucru organizate; e) colaborează cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pentru elaborarea procedurilor privind acordarea subvenţiilor naţionale şi europene către producători precum şi la elaborarea modificărilor şi actualizarea manualelor de proceduri conform instrucţiunilor emise de aceasta; f) participă la manifestări cu caracter tehnic şi ştiinţific, târguri şi expoziţii, perfecţionări, instruiri, seminarii, acţiuni de cooperare în domeniile sale de activitate cu alte ţări şi asigură îndeplinirea, în condiţiile legii şi a limitei de competenţă, a obligaţiilor ce decurg din acestea; g) întocmeşte balanţe şi rapoarte pentru produsele din domeniul de activitate; h) stabileşte ansamblul mecanismelor şi instrumentelor care privesc organizarea de piaţă, consolidarea şi funcţionarea eficientă a pieţei, reglementează filiera prin măsuri legislative şi instituţionale sectoriale; i) colaborează cu celelalte structuri din cadrul ministerului precum şi cu alte organisme instituţionale cu atribuţii în reglementarea filierei din sectorul vitivinicol;

Page 40: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

40

j) participă la elaborarea punctelor de vedere şi a poziţiilor la materialele înscrise pe ordinea de zi a comitetelor de gestiune, comitetelor permanente, CSA şi grupurilor de lucru; k) actualizează anual baza de datele statistice privind evaluarea şi realizarea producţiilor din sectorul vitivinicol, l) colaborează cu Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă - ONIV, Oficiul Naţional al Vinurilor şi Produselor Vitivinicole ONVPV, Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească - ICDVV, Inspecţia de Stat pentru Control Tehnic Vitivinicol - ISCTV, Organizaţia Patronală a Viei şi Vinului - PNVV; m) colaborează cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în vederea bunei implementări a măsurilor de sprijin financiar specific sectorului vitivinicol din fonduri naţionale şi europene; n) colaborează cu Direcţia Generală Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale în vederea notificării proiectelor de acte normative la Comisia Europeană; o) primeşte şi înregistrează Programele de promovare a vinurilor în ţările terţe conform RCE 479/2008 şi RCE 555/2008;

p) participă în cadrul Comisiei de evaluare şi selecţie a programelor de promovare a vinurilor în ţările terţe, la verificarea şi aprobarea/respingerea programelor depuse; q) asigură informarea entităţilor eligibile cu privire la măsura de sprijin comunitar acordat programelor de informare şi promovare pentru produse agricole pe piaţa internă si în ţări terţe;

r) participă la elaborarea actelor legislative specifice şi implementarea măsurilor din cadrul schemei de sprijin acordat programelor de informare şi promovare pentru produse agricole pe piaţa internă; s) primeşte, înregistrează si verifica documentele depuse de organizaţiile propunătoare în legătură cu programele de promovare depuse la MADR; ș) constituie şi participa în cadrul comisiei pentru evaluarea şi selecţia programelor de informare şi promovare pentru produse agricole şi stabileşte componenţa şi responsabilităţile acestei comisii, in colaborare cu celelalte structuri interesate din cadrul MADR si o supune aprobării prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale; t) participă în cadrul comisiei de evaluare şi selecţie la verificarea şi aprobarea procedurii aplicate de organizaţiile propunătoare în vederea alegerii organismului/organismelor de punere în aplicare; ț) furnizează Comisiei Europene şi APIA informaţii relevante privind rezultatul verificarii procedurii de selecţie şi aprobarea organismului selectat; u) monitorizează programele implementate, participând prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale la grupul de monitorizare a programelor, compus din reprezentanţi ai Comisiei Europene, organizaţiilor ale căror programe au fost selectate spre cofinanţare din partea Uniunii şi ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură; v) gestionează activităţile curente privind implementarea acţiunilor de informare si promovare pentru produse agricole, în conformitate cu atribuţiile MADR, în colaborare cu experţi din cadrul Comisiei Europene, APIA, ai organizaţiilor beneficiare şi organismelor de punere în aplicare, precum şi cu alţi experţi ai direcţiilor de specialitate din cadrul MADR;

w) participă la grupurile de lucru organizate în colaborare cu direcţiile de specialitate din cadrul MADR precum şi din cadrul APIA, în vederea ameliorării şi implementării corespunzătoare a cadrului legislativ privind acţiunile de informare si promovare pentru produse agricole;

x) participă la grupurile de lucru organizate în vederea elaborării poziţiei României privind propunerile legislative ale Comisiei Europene în sectorul gestionat in baza prevederilor Regulamentului nr. 1144/2014; y) colaborează cu experţi din cadrul Comisiei Europene, Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, ai organizaţiilor beneficiare, precum şi cu alţi experţi ai direcţiilor de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în gestionarea activităţilor privind punerea in aplicare măsurii de sprijin acordat acţiunilor de informare si promovare pentru produse agricole;

z) elaborează, actualizează şi publică ghidul solicitantului pentru accesarea măsurii de promovare a vinurilor din cadrul Planului Naţional de Sprijin în sectorul vitivinicol, în colaborare cu celelalte structuri interesate din MADR şi sectorul privat; aa) întocmeşte analize periodice privind schimburile comerciale cu produse agroalimentare şi evoluţia balanţei comerciale, pentru informarea conducerii ministerului; bb) elaborează materiale pentru conducerea ministerului, necesare participării la reuniunile cu diferite instituţii internaţionale pe probleme privind schimburile comerciale cu produse agroalimentare;

Page 41: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

41

cc) participă, în cadrul Comitetului pentru Organizaţiile Interprofesionale pentru Produsele Agroalimentare (OIPA), la aplicarea procedurilor de recunoaştere, monitorizare, retragere şi delegare de atribuţii pentru OIPA; dd) formulează răspunsuri la sesizări, interpelări, îndeplineşte şi alte sarcini ce-i revin prin acte normative sau care îi sunt repartizate de către structurile administrative superioare;

ee) îndeplineşte sarcini de gestionare și implementare a unor măsuri din cadrul PNDR finanţate din fonduri europene și de la bugetul de stat, în baza Acordului de delegare nr. 79395/159606 din 18.05.2015, încheiat între DGPAS și DGDR – AM PNDR. Art. 73. Compartimentul cereale, oleaginoase şi depozitare îndeplineşte următoarele atribuţii specifice: a) iniţiază şi elaborează măsurile legislative pentru implementarea instrumentelor şi mecanismelor de piaţă, pentru cereale şi oleaginoase; b) elaborează legislaţia specifică privind schemele de sprijin acordate fermierilor din fonduri naţionale şi comunitare, privind sectorul de activitate; c) iniţiază şi elaborează măsurile legislative pentru aplicarea formelor de ajutoare de stat care se acordă în sectorul de activitate; d) colaborează la elaborarea politicilor şi strategiilor în domeniu; e) avizează proiectele de acte normative elaborate de alte structuri din cadrul MADR sau alte ministere care au legătură cu sectorul de activitate; f) analizează şi avizează procedurile elaborate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură de implementare a măsurilor de ajutor financiar în sectorul de activitate şi colaborează la actualizarea manualelor de proceduri conform instrucţiunilor emise de aceasta; g) colaborează cu organismele instituţionale abilitate pentru determinarea anuală a calităţii recoltei de grâu; h) colaborează cu reprezentanţii APIA la aplicarea metodologiei privind sistemul de intervenţie pentru cereale şi tot ce implică politica agricolă comună pe sectoarele de activitate; i) monitorizează producţia de cereale şi oleaginoase, întocmeşte balanţa anuală a producţiei, colectează şi prelucrează informaţiile de piaţă aferente sectorului; j) colaborează cu Direcţia Generală Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale în vederea notificării proiectelor de acte normative la Comisia Europeană; k) participă la elaborarea punctelor de vedere înscrise pe ordinea de zi a Comitetului Special pentru Agricultură, Comitetelor de Gestiune în cadrul Grupurilor de lucru, privind organizarea comună de piaţă în domeniul de activitate specific; l) aplică legislaţia privind reglementarea depozitării seminţelor de consum, licenţierea depozitelor şi regimul certificatelor de depozit pentru acestea; m) participă la evaluarea documentației depuse de către societățile comerciale în vederea obținerii certificatului de entitate mandatată și pentru desemnarea administratorului; n) transmite comunicări către entitațile mandatate în vederea verificării din punct de vedere tehnic şi financiar a depozitelor pentru seminţe de consum; o) monitorizează şi verifică rapoartele de audit întocmite de entitațile mandatate şi participă la Comisia pentru acordarea licenţelor, eliberează licenţele de depozit operatorilor economici care îndeplinesc prevederile legale; p) asigură colaborarea cu administratorul certificatelor de depozit şi întocmeşte baza de date privind numărul şi capacitatea depozitelor licenţiate, pe judeţe; q) întocmeşte şi actualizează baza de date privind spaţiile de depozitare autorizate; r)monitorizează suprafeţele, producţiile şi preţurile la orez şi le comunică la Comisia Europeană; s) coordonează şi monitorizează activitatea Direcţiilor pentru agricultură judeţene pe sectorul de activitate; ș) colaborează cu asociaţiile profesionale/patronale de pe filieră, monitorizează respectarea obligaţiilor ce decurg din acordurile interprofesionale încheiate între parteneri; t) utilizează baza de date statistice privind suprafeţele cultivate, producţiile medii şi totale prognozate şi realizate, prelucrarea şi valorificarea produselor, datele privind cererea şi oferta, stocurile şi preţurile practicate pe filiera produselor în sectorul de activitate;

ț) utilizator de date în cadrul Sistemului Informatic pentru Managementul şi Monitorizarea Pieţei Agricole (ISSAM al DG Agri), pentru declarațiile de orez; u) monitorizează evoluţia preţurilor la cereale şi oleaginoase de pe cele mai reprezentative pieţe din România, în vederea raportării de informaţii de preţ la DG Agri;

Page 42: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

42

v) colaborează cu celelalte ministere şi instituţii de specialitate din subordinea Guvernului, cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu alte organisme interne şi internaţionale în domeniul său de responsabilitate; w)formulează răspunsuri la sesizări, interpelări, îndeplineşte şi alte sarcini ce-i revin prin acte normative sau care îi sunt repartizate de către structurile administrative superioare;

x) îndeplineşte sarcini de gestionare și implementare a unor măsuri din cadrul PNDR finanţate din fonduri europene și de la bugetul de stat, în baza Acordului de delegare nr. 79395/159606 din 18.05.2015, încheiat între DGPAS și DGDR – AM PNDR. Art. 74. Compartimentul plante tehnice, medicinale şi aromatice îndeplineşte următoarele atribuţii specifice: a) iniţiază şi elaborează măsurile legislative pentru implementarea instrumentelor şi mecanismelor de piaţă, pentru plante tehnice, aromatice şi medicinale; b) gestionează întreaga legislaţie şi elaborează legislaţia suport pentru derularea acţiunilor şi a schemelor de sprijin din fonduri europene şi naţionale din sectorul zahăr, plante tehnice şi medicinale; c) iniţiază şi elaborează măsurile legislative pentru aplicarea formelor de ajutoare de stat care se acordă în sectorul de activitate; d) colaborează la elaborarea politicilor şi strategiilor în domeniu; e) avizează proiectele de acte normative elaborate de alte structuri din cadrul MADR sau alte ministere care au legătură cu sectorul de activitate; f) centralizează datele comisiei de monitorizare privind respectarea suprafeţei cultivate cu sfeclă de către fermier şi respectarea tehnologiei de cultură; g) acreditează fabricile/întreprinderile producătoare de zahăr din sfeclă, rafinăriile precum şi operatorii industriali care utilizează zahăr ca materie primă; h) analizează şi avizează procedurile elaborate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură de implementare a măsurilor de ajutor financiar în sectorul de activitate şi colaborează la elaborarea modificărilor şi actualizarea manualelor de proceduri conform instrucţiunilor emise de aceasta; i) colaborează cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură la elaborarea modificărilor şi actualizarea manualelor de proceduri conform instrucţiunilor emise de aceasta; j) monitorizează producţia de plante tehnice, medicinale şi aromatice, colectează şi prelucrează informaţiile de piaţă aferente sectorului şi asigură comunicarea tehnică în limita competenţelor la structurile de specialitate ale Comisiei Europene şi COPA-COGECA; k) colaborează cu Direcţia Generală Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale în vederea notificării proiectelor de acte normative la Comisia Europeană; l) participă la elaborarea punctelor de vedere la materialele înscrise pe ordinea de zi a Comitetului Special pentru Agricultură, Comitetelor de Gestiune în cadrul Grupurilor de lucru, privind organizarea comună de piaţă în domeniul de activitate specific şi în ceea ce priveşte revizuirea politicilor agricole comune în domeniu; m) coordonează şi monitorizează activitatea Direcţiilor pentru agricultură judeţene pe sectorul de activitate; n) colaborează cu asociaţiile profesionale/patronale de pe filieră, monitorizează respectarea obligaţiilor ce decurg din acordurile interprofesionale încheiate între parteneri; o) constituie şi actualizează baza de date statistice privind suprafeţele cultivate, producţiile medii şi totale prognozate şi realizate, colectează preţul zahărului de la fabricile procesatoare şi transmiterea lor DG AGRI; p) aplică prevederile legale privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, prin monitorizarea cultivatorilor de cânepă, prin monitorizarea conţinutului de tetrahidrocanabinol la culturile de cânepă şi transmite rezultatele la Comisia Europeană; q) autorizează importatorii de seminţe de cânepă, altele decât cele destinate însămânţării, conform legislaţiei în vigoare; r)gestionează baza de date a operatorilor economici care cultivă plante ce conţin substanţe stupefiante şi psihotrope, colaborează cu Agenţia Naţională Antidrog şi Ministerul Sănătăţii pe domeniul de activitate; s)utilizator de date în cadrul Sistemului Informatic pentru Managementul şi Monitorizarea Pieţei Agricole (ISSAM al DG Agri), pentru tutun şi hamei; ș) autorizează, în condiţiile legii, unităţile prim procesatoare de tutun şi industria textile;

Page 43: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

43

t) participă la manifestări cu caracter tehnic şi ştiinţific, târguri şi expoziţii, perfecţionări, instruiri, seminarii, acţiuni de cooperare în domeniile sale de activitate cu alte ţări şi asigură aplicarea, în condiţiile legii şi a limitei de competenţă a îndeplinirii obligaţiilor ce decurg din acestea; ț) formulează răspunsuri la sesizări, interpelări, îndeplineşte şi alte sarcini ce-i revin prin acte normative sau care îi sunt repartizate de către structurile administrative superioare;

u) îndeplineşte sarcini de gestionare și implementare a unor măsuri din cadrul PNDR finanţate din fonduri europene și de la bugetul de stat, în baza Acordului de delegare nr. 79395/159606 din 18.05.2015, încheiat între DGPAS și DGDR – AM PNDR.

Art. 75. Compartimentul agricultura ecologică îndeplineşte următoarele atribuţii specifice: a) elaborează legislaţia specifică privind schemele de sprijin acordate fermierilor din fonduri naţionale şi comunitare, actualizează şi armonizează legislaţiei naţionale cu cerinţele Uniunii Europene în colaborare cu alte instiuţii competente; b) înregistrează, anual solicitările de înscriere a operatorilor, persoane fizice şi/sau juridice, care produc, procesează, depozitează, comercializează sau importă produsele ecologice şi elaborează anual lista operatorilor din agricultura ecologică; c) aprobă organismele de inspecţie şi certificare din domeniu, care fac dovada conformităţii cu prevederile legislaţiei în vigoare; d) acordă derogări privind prelungirea sau reducerea perioadei de conversie, la propunerea organismelor de inspecţie şi certificare, în conformiate cu prevederile legislaţiei comunitare şi naţionale; e) acordă operatorilor exceptări de la regulile de producţie, cuprinse în legislaţia comunitară, fixează proceduri pentru eventualele excepţii de la aceste reguli; f) elaborează şi administrează baza de date pentru seminţe sau material vegetativ săditor şi acordă derogări pentru utilizarea de seminţe care nu provin din agricultura ecologică; g) aprobă cererile solicitanţilor, inclusiv a procesatorilor, pentru utilizarea siglei naţionale „ae” specifică sistemului de agricultură ecologică; h) asigură, ori de cite ori este nevoie, comunicarea cu Organismul Naţional de Acreditare din România sau cu orice alt organism de acreditare echivalent din Uniunea Europeană şi participă, în calitate de observator, la acţiunile specifice acreditării, efectuate de organismele de acreditare; i) participă la auditul la sediu al organismelor de inspecţie şi certificare aprobate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; j) participă la întâlnirile organizate de structurile europene din domeniu (grupuri de lucru); k) elaborează anual baza de date statistice şi transmite informaţiile solicitate la Comisia Europeană şi la Eurostat, la termenele stabilite de legislaţia comunitară; l) formulează răspunsuri la sesizări, interpelări, îndeplineşte şi alte sarcini ce-i revin prin acte normative sau care îi sunt repartizate de către structurile administrative superioare;

m) îndeplineşte sarcini de gestionare și implementare a unor măsuri din cadrul PNDR finanţate din fonduri europene și de la bugetul de stat, în baza Acordului de delegare nr. 79395/159606 din 18.05.2015, încheiat între DGPAS și DGDR – AM PNDR.

Art. 76. Compartimentul ecocondiţionalitate îndeplineşte următoarele atribuţii specifice: a) elaborează legislaţia specifică privind schemele de sprijin acordate fermierilor din fonduri naţionale şi comunitare, asigură actualizarea şi armonizarea legislaţiei naţionale cu reglementările Uniunii Europene în domeniul de activitate, în colaborare cu alte autorităţi şi instiuţii competente; b) elaborează proiecte de acte normative privind implementarea normelor de ecocondiţionalitate în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru agricultori: bune condiţii agricole şi de mediu (GAEC), cerinţe legale în materie de gestionare (SMR) şi cerinţe minime pentru plăţile de agromediu; c) analizează şi propune aprobarea procedurilor privind implementarea normelor de ecocondiţionalitate, elaborate de APIA şi AFIR, în conformitate cu reglementările europene privind plăţile directe, sprijinul pentru dezvoltare rurală şi unele măsuri de piaţă;

d) asigură instrucţiuni tehnice pentru elaborarea sistemului de control şi sancţiuni privind ecocondiţionalitatea (ghidul de inspecţie, analiza de risc/eşantionare, lista de verificare/raportul de control, acorduri de delegare/protocoale de colaborare cu organisme specializate de control şi sistemul de sancţiuni administrative);

e) asigură asistenţa de specialitate pentru elaborarea/revizuirea Ghidului fermierului privind ecocondiţionalitatea şi a altor mijloace de informare pentru fermieri (pliante, broşuri);

f) asigură documente suport şi asistenţa de specialitate în cadrul programului de acţiune privind serviciile de consultanţa agricolă pentru fermieri, în ceea ce priveşte ecocondiţionalitatea;

Page 44: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

44

g) asigură expertiza tehnică în cadrul echipelor mixte de control privind respectarea condiţiilor de eligibilitate pentru acordarea plăţilor pe suprafaţă (plăţi directe, agromediu, zone defavorizate şi măsuri de piaţă);

h) participă la elaborarea documentelor de raportare către Comisie, în ceea ce priveşte ecocondiţionalitatea;

i) asigură expertiza tehnică în cadrul misiunilor de audit efectuate de structurile de specialitate ale Comisiei Europene în domeniul gestionării FEGA/FEADR, în ceea ce priveşte implementarea schemelor şi măsurilor de sprijin pentru agricultori;

j) elaborează instrucţíuni tehnice pentru formularul-tip de cerere unică de plată pe suprafaţă pentru fiecare campanie de plăţi, în ceea ce priveşte angajamentele şi declaraţiile fermierilor;

k) participă la elaborarea cadrului normativ şi de proceduri pentru implementarea schemelor de plăţi directe şi ajutoare naţionale tranzitorii în sectorul vegetal, în ceea ce priveşte modul de implementare, condiţiile şi criteriile de eligibilitate, ecocondiţionalitatea;

l) participă la dezbateri în comisii şi grupuri de lucru ce au ca obiect aplicarea schemelor şi măsurilor de sprijin pentru agricultori în cadrul PAC, perioada 2015-2020, în ceea ce priveşte modul de implementare, condiţiile şi criteriile de eligibilitate, practicile agricole benefice pentru climă şi mediu, ecocondiţionalitatea; m) colaborează cu alte direcţii şi structuri de specialitate din cadrul MADR sau din subordinea acestuia pentru îndeplinirea unor atribuţii în domeniul de activitate (DGDR-AM PNDR, APIA, AFIR). n)fundamentează şi elaborează strategii şi programe de finanţare privind sectorul de activitate; o) reprezintă MADR în relaţiile cu organismele interne şi internaţionale în domeniile specifice de activitate participând la Comitetele de Gestiune, Comitetele permanente, precum şi la grupurile de lucru organizate; p) colaborează la elaborarea politicilor şi strategiilor în domeniu) avizează proiectele de acte normative elaborate de alte structuri din cadrul MADR sau alte ministere care au legătură cu sectorul de activitates); q)formulează răspunsuri la sesizări, interpelări, îndeplineşte şi alte sarcini ce-i revin prin acte normative sau care îi sunt repartizate de către structurile administrative superioare;

r) participă, în cadrul Comitetului pentru Organizaţiile Interprofesionale pentru Produsele Agroalimentare (OIPA), la aplicarea procedurilor de recunoaştere, monitorizare, retragere şi delegare de atribuţii pentru OIPA;

s) îndeplineşte sarcini de gestionare și implementare a unor măsuri din cadrul PNDR finanţate din fonduri europene și de la bugetul de stat, în baza Acordului de delegare nr. 79395/159606 din 18.05.2015, încheiat între DGPAS și DGDR – AM PNDR.

Art. 77. Compartimentul reforme, sinteze şi strategii funcţionează în subordinea directorului Direcţiei Organizări de Piaţă în Sectorul Vegetal şi îndeplineşte următoarele atribuţii specifice:

a) elaborează legislaţia specifică privind schemele de sprijin acordate fermierilor din fonduri naţionale şi comunitare, iniţiază şi elaborează măsurile legislative pentru implementarea instrumentelor şi mecanismelor de piaţă, pentru sectorul vegetal;

b)elaborează politici şi strategii sectoriale de redresare a sectorului; c) gestionează întreaga legislaţie privind sectorul de activitate; d) iniţiază şi elaborează măsurile legislative pentru aplicarea formelor de ajutoare de stat care se acordă în sectorul de activitate; e) colaborează la elaborarea politicilor şi strategiilor în domeniu; f) avizează proiectele de acte normative elaborate de alte structuri din cadrul MADR sau alte ministere care au legătură cu sectorul de activitate; g) analizează şi avizează procedurile elaborate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură de implementare a măsurilor de ajutor financiar în sectorul de activitate; h) colaborează cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură la elaborarea modificărilor şi actualizarea manualelor de proceduri conform instrucţiunilor emise de aceasta; i) colaborează cu Direcţia Generală Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale în vederea notificării proiectelor de acte normative la Comisia Europeană; j) participă la elaborarea punctelor de vedere la materialele înscrise pe ordinea de zi a Comitetului Special pentru Agricultură, Comitetelor de Gestiune în cadrul Grupurilor de lucru, privind organizarea comună de piaţă în domeniul de activitate specific şi în ceea ce priveşte revizuirea politicilor agricole comune în domeniu; k) coordonează şi monitorizează activitatea Direcţiilor pentru agricultură judeţene pe sectorul de activitate;

Page 45: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

45

l) utilizează baza de date statistice privind suprafeţele cultivate, producţiile medii şi totale prognozate şi realizate, prelucrarea şi valorificarea produselor, datele privind cererea şi oferta, stocurile şi preţurile practicate pe filiera produselor în sectorul de activitate; m) întocmeşte şi fundamentează tehnic proiectul de buget anual în colaborare cu direcţiile de specialitate din minister privind susţinerea financiară din surse bugetare şi fonduri europene (FEADR şi FEGA) a producătorilor agricoli, care se derulează prin direcţiile pentru agricultură judeţene şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în funcţie de actele normative în vigoare . n) elaborează studii, analize şi strategii şi fundamentează programele sectoriale de dezvoltare pe domeniul de competenţă; o) analizează documente specifice domeniului de activitate transmise de Roagricons sau elaborate de structuri din cadrul MADR sau de alte instituţii; p) participă la întrunirile grupurilor de lucru pe probleme de Politica Agricolă Comună; q) colaborează cu ANM şi structurile teritoriale din subordine pentru centralizarea şi prelucrarea informaţiilor referitoare la calamităţi în agricultură (suprafeţele afectate pe culturi, factori de risc şi grade de afectare); r) aplică procedurile legale pentru acordarea de despăgubiri în caz de calamităţi naturale în agricultură, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; s) analizează implementarea, urmărirea şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor în domeniile de activitate specifice;

ș) monitorizează şi evaluează efectul măsurilor de sprijin, în vederea informării conducerii ministerului şi efectuării eventualelor modificări legislative şi ajustări strategice; t) culege, prelucrează şi diseminează date despre influenţa factorilor naturali de risc asupra culturilor agricole, atunci când este cazul ori, la cererea conducerii ministerului; ț) monitorizarea cauzele care generează situaţiile de criză; u) formulează răspunsuri la sesizări, interpelări, îndeplineşte şi alte sarcini ce-i revin prin acte normative sau care îi sunt repartizate de către structurile administrative superioare;

v) îndeplineşte sarcini de gestionare și implementare a unor măsuri din cadrul PNDR finanţate din fonduri europene și de la bugetul de stat, în baza Acordului de delegare nr. 79395/159606 din 18.05.2015, încheiat între DGPAS și DGDR – AM PNDR. Art. 78. Compartimentul biotehnologii, energii alternative şi mecanizare, funcţionează în subordinea directorului Direcţiei Organizări de Piaţă în Sectorul Vegetal şi îndeplineşte următoarele atribuţii specifice:

a) Asigură evidenţa cultivatorilor şi a suprafeţelor cultivate cu plante modificate genetic, prin Registrul Naţional de evidenţă a cultivatorilor de plante modificate genetic din România, conform legislaţiei în vigoare;

b) Transmite în format electronic informaţiile cuprinse în Registrul Naţional, către celelalte autorităţi implicate (ANSVSA, MMSC, ANPC);

c) Ţine evidenţa soiurilor şi hibrizilor de plante modificate genetic, care se află în testare în reţeaua ISTIS;

d) Analizează dosarele depuse de notificatori (companii, unităţi de cercetare, învăţământ) în baza OUG 43/2007 cu modificările şi completările ulterioare, privind introducerea deliberată în mediu a OMG, din punct de vedere al oportunităţii introducerii în mediu a acestora;

e) Colaborează cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului în autorizarea introducerii deliberate în mediu, în scop de testare a plantelor modificate genetic;

f) Aprobă locaţiile şi suprafeţele pe care urmează să fie cultivate plante superioare modificate genetic, pentru testare;

g) Actualizează, după caz, legislaţia privind coexistenţa culturilor modificate genetic cu cele convenţionale şi ecologice;

h) Participă la activitatea de înregistrare a soiurilor sau hibrizilor de plante modificate genetic, respectând prevederile legislaţiei comunitare;

i) Furnizează informaţii privind cultivarea plantelor modificate genetic, la cerere, în conformitate cu prevederile legale;

j) Participă în colaborare cu celelalte autorităţi implicate (ANSVSA, MMSC, MAE) la elaborarea poziţiei României privind introducerea deliberată în mediu a OMG, precum şi la elaborarea poziţiei României privind actele normative în domeniul OMG iniţiate la nivelul UE;

k) Participă în colaborare cu celelalte autorităţi implicate (ANSVSA, MMSC, ANPM, MAE), la elaborarea legislatiei naţionale în domeniul OMG;

Page 46: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

46

l) Întocmeşte situatiile prevăzute de Ordinul MADR nr. 46/2012 privind aprobarea procedurii de emitere a certificatului de origine pentru biomasă provenită din agricultură şi industriile conexe, utilizată drept combustibil sau materie primă pentru producţia de energie electrică;

m) Analizează proiectele de acte normative elaborate de alte instituţii publice, referitoare la domeniul energiilor alternative şi elaborează poziţia MADR;

n) Participă la reuniunile de lucru iniţiate de Ministerul Economiei, Departamentul Energiei, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Ministerul Afacerilor Externe privind pachetul de directive referitoare la sursele de energiilor alternative;

o) Colaborează cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pentru implementarea măsurilor din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) referitoare la energiile alternative;

p) Colaborează la elaborarea de proiecte de acte normative/programe pentru susţinerea fermierilor care cultiva plante energetice nonagricole;

q) Întocmirea anuală a situaţiei centralizatoare a parcului de tractoare şi maşini agricole, în baza raportărilor direcţiilor pentru agricultură judeţene (DAJ) în vederea prezentării acesteia conducerii MADR, transmiterii către INS şi după caz altor instituţii ale administraţiei publice; r Pregateste şi sustine după caz, poziţia MADR privind propunerile legislative depuse la Parlament, privind biotehnologiile, energiile elternative şi mecanizarea agriculturii; s) Participă la conferinţe, seminarii, instruiri pe tema biotehnologiilor, energiilor elternative şi mecanizarii; ș) Colaborează cu Direcţiile pentru Agricultură judeţene şi a Municipiului Bucureşti, Reprezentanţa Permanentă a Romaniei pe langă Uniunea Europeană, Comisia Europeană şi alte organisme internationale, în domeniul biotehnologiilor, energiilor elternative şi mecanizarii; t) elaborează legislaţia specifică privind schemele de sprijin acordate fermierilor din fonduri naţionale şi comunitare, ț) soluţioneaza corespondenţa repartizată în domeniul biotehnologiilor, energiilor alternative şi mecanizarii, colaborează cu alte direcţii şi servicii din cadrul MADR, cu alte ministere şi instituţii, în soluţionarea problematicii din domeniul biotehnologiilor, energiilor elternative şi mecanizarii; u) formulează răspunsuri la sesizări, interpelări, îndeplineşte şi alte sarcini ce-i revin prin acte normative sau care îi sunt repartizate de către structurile administrative superioare;

v) îndeplineşte sarcini de gestionare și implementare a unor măsuri din cadrul PNDR finanţate din fonduri europene și de la bugetul de stat, în baza Acordului de delegare nr. 79395/159606 din 18.05.2015, încheiat între DGPAS și DGDR – AM PNDR. Art. 79. Compartimentul statistică agricolă funcţionează în subordinea directorului Direcţiei Organizări de Piaţă în Sectorul Vegetal şi îndeplineşte următoarele atribuţii specifice: a) realizează, împreună cu Institutul Naţional de Statistică, armonizarea statisticii agricole cu normele şi standardele Uniunii Europene, stabilite de EUROSTAT; b) promovează şi realizează colectarea, procesarea şi diseminarea datelor statistice care privesc sectorul agroalimentar în conformitate cu normele, tehnicile şi standardele statistice în materie; c) cooperează cu ceilalţi producători de statistici oficiale pentru efectuarea cercetărilor statistice prevăzute în Programul statistic naţional anual; d) asigură interconexiune şi legătura între sistemele informaţionale ale M.A.D.R. şi Sistemul Statistic Naţional; e) contribuie la promovarea şi dezvoltarea sistemului informatic statistic, inclusiv prin transmiterea fişierelor de date statistice în sistem interconectat, în cadrul Sistemului Statistic Naţional; f) fundamentează şi elaborează legislaţia specifică privind schemele de sprijin acordate fermierilor din fonduri naţionale şi comunitare, realizează împreună cu I.N.S, temele cerute de EUROSTAT; g) în conformitate cu cele prevăzute în Programul Statistic Naţional Anual (PSNA), pe baza datelor furnizate de direcţiile agricole judeţene, întocmeşte, “Situaţia efectivelor şi producţiei animalelor domestice” - pe judeţe, total ţară şi sectoare de activitate – lunar; h) în conformitate cu cele prevăzute în PSNA culege, centralizează, prelucrează şi diseminează date privind “Suprafaţa productivă de primăvară la data de 15 iunie.....”, pe judeţe şi forme de proprietate (cercetarea statistică Agr2a), pe baza datelor furnizate de direcţiile agricole judeţene; i) în conformitate cu cele prevăzute în PSNA culege, centralizează, prelucrează şi diseminează date privind „Suprafaţa recoltată şi producţia obţinută, aplicarea îngrăşămintelor, amendamentelor şi pesticidelor, plantărilor şi defrişărilor de vii şi pomi în anul ...” (cercetarea statistică Agr2b), pe baza datelor furnizate de direcţiile agricole judeţene;

Page 47: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

47

j) preia, conform protocolului stabilit între I.N.S şi M.A.D.R, şi diseminează date statistice privind consumurile totale şi medii pe locuitor la produsele agroalimentare (anual), producţia fizică industrială (lunar şi anual), valoarea producţiei agricole vegetale şi animale (anual), preţurile medii la principalele produse agroalimentare preluate de agenţii economici în vederea comercializării şi prelucrării (preţuri de achiziţie – trimestrial şi anual); k) culege, prelucrează şi diseminează date despre influenţa factorilor naturali de risc asupra culturilor agricole, atunci când este cazul ori, la cererea conducerii ministerului; l) colaborează şi face schimb de informaţii cu Institutul Naţional de Statistică, Institutul de Economie Agrară ASAS, Institutul de Economie Agrară al Academiei Române, Autoritatea Naţională a Vămilor, Comisia Naţională de Prognoză, organizații/asociaţii profesionale şi interprofesionale etc; m) întocmeşte, pe baza datelor privind comerţul internaţional al României, preluate de la Institutul Naţional de Statistică şi de la Autoritatea Naţională a Vămilor, situaţia privind „Balanţa schimburilor comerciale, cu produse agroalimentare, ale României în perioada... ” ori alte situaţii, curente şi/sau comparative, privind schimburile comerciale cu produse agroalimentare, la cerere, pe produse, pe grupe de produse, pe ţări de origine ori destinaţie; n) întocmeşte, pe baza datelor furnizate de direcţiile agricole judeţene, „Balanţa suprafeţelor arabile şi inventarierea culturilor însămânţate în toamna anului...” - pe judeţe, total ţară şi sectoare de proprietate - o dată pe an; o) întocmeşte, pe baza datelor furnizate de direcţiile agricole judeţene, „Programul producţiei agricole vegetale şi animale pentru anul....” - pe judeţe, total ţară şi sectoare de proprietate - o dată pe an; p) întocmeşte, pe baza datelor furnizate de direcţiile agricole judeţene, situaţia privind starea de vegetaţie a culturilor, pe judeţe, pe total ţară şi sectoare de activitate – de două ori pe an ; q) efectuează estimări, pe baza datelor furnizate de direcţiile agricole judeţene, privind producţia principalelor culturi agricole – o dată pe an - pe judeţe, total ţară, sectoare de activitate la următoarele culturi: cereale, plante tehnice, legume şi fructe; r) realizează operativa privind stadiul lucrărilor agricole, pe judeţe şi pe total ţară, pe sectoare de activitate, utilizând datele furnizate de direcţiile agricole judeţene; s) realizează, împreună cu I.N.S, anchetele structurale periodice, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1166/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului, privind anchetele structurale în agricultură şi ancheta privind metodele de producţie agricolă şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 571/88 al Consiliului; ș) în conformitate cu cele prevăzute la litera „t”, participă la pregătirea, organizarea şi efectuarea recensământului general agricol conform principiilor şi recomandărilor internaţionale, aşa cum se stabileşte de conducerea ministerului în cadrul colaborărilor interinstituţionale; t) coordonează şi implementează baza de date statistice a M.A.D.R. în scopul colectării şi diseminării tuturor informaţiilor şi datelor statistice din domeniul agriculturii; ț) producerea şi furnizarea de date şi informaţii statistice pentru publicaţii; u) colaborează cu direcţiile de profil din cadrul M.A.D.R., cu D.A.J., Institutul Naţional de Statistică, APIA și AFIR, în vederea stabilirii modalităţilor şi termenelor de transfer a datelor şi informaţiilor statistice pe bază de protocoale de colaborare; v) întocmeşte şi prezintă rapoarte periodice pe sectoare şi Raportul anual privind starea agriculturii din anul precedent, în colaborare cu celelalte structuri administrative din cadrul M.A.D.R.; w) participă la acţiuni de perfecţionare şi la reuniuni EUROSTAT sau alte reuniuni internaţionale, pe teme statistice;

x) participă la realizarea registrului agricol, colaborând cu instituţiile implicate în scopul obţinerii şi valorificării datelor din sursele administrative necesare construcţiei indicatorilor specifici domeniului de activitate; y) formulează răspunsuri la sesizări, interpelări, îndeplineşte şi alte sarcini ce-i revin prin acte normative sau care îi sunt repartizate de către structurile administrative superioare,

z) îndeplineşte sarcini de gestionare și implementare a unor măsuri din cadrul PNDR finanţate din fonduri europene și de la bugetul de stat, în baza Acordului de delegare nr. 79395/159606 din 18.05.2015, încheiat între DGPAS și DGDR – AM PNDR.

Art. 80 (1) Direcţia Imbunătăţiri Funciare, Fond Funciar şi Protecţia Mediului este structură de

specialitate pentru elaborarea politicilor publice în sectorul de îmbunăţiri funciare, reglementare a funcţionării organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, vânzări terenuri, fond funciar, protectia solului, schimbări climatice şi protecţia mediului în conformitate cu regulamentele europene pentru susţinerea producătorilor agricoli din buget naţional şi fonduri europene şi structură suport pentru unitatea de plată

Page 48: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

48

Direcţia generală buget finanţe şi fonduri europene din cadrul aparatului propriu al M.A.D.R., precum și pentru autorităţile de management şi unităţile de plată pentru aplicarea schemelor şi măsurilor de sprijin pentru agricultori finanţate din FEADR şi FEGA. (2) Direcţia Imbunătăţiri Funciare, Fond Funciar şi Protecţia Mediului îndeplineşte funcţii delegate pentru activităţi tehnice de specialitate care fac parte integrantă din activităţile de gestionare şi implementare a asistenţei financiare nerambursabile comunitare realizate de autorităţile de management şi unităţile de plată.

(3) Direcţia Imbunătăţiri Funciare, Fond Funciar şi Protecţia Mediului realizează activități de gestionare și implementare a unor măsuri din cadrul PNDR 2014-2020 finanțate din FEADR și bugetul de stat, în baza Acordului de delegare nr. 79395/159606 din 18.05.2015, încheiat între DGDR - AM PNDR și DGPAS. Art. 81 Direcţia Imbunătăţiri Funciare, Fond Funciar şi Protecţia Mediului gestionează obligaţiile care decurg din aplicarea prevederilor Tratatului de Aderare, elaborează şi implementează politicile naţionale din domeniile de competenţă în conformitate cu Programul de guvernare şi cu reglementările Uniunii Europene, coordonează şi urmăreşte respectarea şi implementarea politicilor comunitare şi naţionale, prin serviciul şi compartimentele specifice. Art. 82 Direcţia Imbunătăţiri Funciare, Fond Funciar şi Protecţia Mediului îndeplineşte următoarele atribuţii: a) transpune legislaţia europeană în domeniile de competenţă, în colaborare sau în calitate de colaborator cu alte autorităţi competente prin serviciul şi/sau compartimentele de specialitate; b) fundamentează şi elaborează legislaţia specifică privind schemele de sprijin acordate fermierilor din fonduri naţionale şi comunitare în domeniile de competenţă şi urmăreşte promovarea şi finalizarea acestora prin serviciul şi/sau compartimentele de specialitate; c) avizează din punct de vedere tehnic proiectele de acte normative elaborate de alte structuri din cadrul MADR sau alte ministere care au legătură cu sectorul, prin serviciul şi/sau compartimentele de specialitate; d) colaborează cu Direcţia generală buget finanţe şi fonduri europene din cadrul MADR la fundamentarea proiectului bugetului anual şi multianual pentru politicile agricole pe care le gestionează, prin serviciul si/sau compartimentele de specialitate; e) colaborează cu Direcţia generala afaceri europene şi relaţii internaţionale, în vederea fundamentării, elaborării şi notificării proiectelor de acte normative la Comisia Europeană şi participării la reuniunile organizate de Comisia Europeană şi alte organisme internaţionale şi la acţiunile de cooperare cu alte ţări, în domeniile sale de activitate, în condiţiile legii şi a limitei de competenţă potrivit convenţiilor şi acordurilor încheiate, prin serviciile şi compartimentele de specialitate f) avizează înfiinţarea OIF şi FOIF; g) analizează şi face propuneri de aprobare privind procedurile de implementare, monitorizare şi control elaborate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – APIA şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit – APDRP, în conformitate cu legislaţia UE; h) coordonează şi monitorizează activitatea ANIF si a unităţilor din subordinea MADR pe domeniul de activitate, prin serviciul şi compartimentele de specialitate; i) elaborează puncte de vedere la materialele înscrise pe ordinea de zi a Comitetului Special pentru Agricultură, Comitetelor de Gestiune, în cadrul grupurilor de lucru, prin serviciul şi compartimentele de specialitate; j) coordonează activitatea grupurilor de lucru constituite la nivelul MADR şi participă la reuniunile comisiilor de specialitate organizate conform legii, prin serviciul şi compartimentele de specialitate; k) participă la târguri, expoziţii, conferinţe, cursuri de perfecţionare şi schimburi de experienţă, prin serviciul şi compartimentele de specialitate; l) elaborează puncte de vedere şi poziţii la interpelările de la Parlamentul României şi participă la şedinţele Comisiilor de specialitate din cadrul Parlamentului României pentru dezbaterile privind aprobarea unor iniţiative parlamentare, ordonanţe ale Guvernului şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, prin serviciul şi compartimentele de specialitate; m) urmăreşte şi răspunde de respectarea termenelor şi acţiunilor prevăzute în Tabelul de monitorizare a actelor normative şi în Planul de acţiune al Programului de Guvernare; n) asigură transmiterea informaţiilor provenite de la Comisia Europeană către instituţiile şi agenţii economici din domeniul de activitate, prin serviciul şi compartimentele de specialitate. o) întocmeşte şi fundamentează tehnic proiectul de buget anual în colaborare cu direcţiile de specialitate din minister privind susţinerea financiară din surse bugetare şi fonduri europene (FEADR

Page 49: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

49

şiFEGA) a producătorilor agricoli, care se derulează prin direcţiile pentru agricultură judeţene şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în funcţie de actele normative în vigoare n) p) elaborează studii, analize şi strategii şi fundamentează programele sectoriale de dezvoltare pe domeniul de competenţă;

q) colaborează cu autorităţi şi instituţii competente pentru implementarea Directivei Nitraţi, în ceea ce priveşte protecţia apelor împoptriva poluării cu nitraţi din surse agricole; r)corelează proiectele de IF cu lucrările de gospodărire a apelor, hidroenergetice, silvice, de gospodărire a căilor de comunicaţii în acord cu interesele proprietarilor de terenuri şi cu documentaţiile de urbanism şi de amenajare a teritoriului, şi ţinând seama de cerinţele de protecţia mediului; s)corelează planurile de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase şi accidentelor la construcăţii hidrotehnice ale ANIF, cu cele ale Administraţiei Naţionale „Apele Române”; ș)verifică şi analizează documentaţiile întocmite în vederea eliberării avizului prealabil pentru introducerea în intravilanul localităţilor a terenurilor agricole şi a celor amenajate cu îmbunătăţiri funciare pe bază de studii urbanistice de PUG sau PUZ şi eliberează avizul prealabil, potrivit legislaţiei în vigoare; t)verifică, analizează documentaţiile întocmite în vederea emiterii avizelor pentru schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor arabile, altele decât cele prevăzute la art. 77 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pajişti, vii şi livezi, deţinute de persoane juridice în care statul deţine majoritatea acţiunilor. ț)analizează la solicitarea DAJ documentaţiile privind scoaterea definitivă şi temporară a terenurilor din circuitul agricol, şi după caz, emite avizul potrivit legislaţiei în vigoare; u)verifică şi analizează documentaţiile privind scoaterea definitivă şi temporară a terenurilor din circuitul agricol în vederea monitorizării şi furnizării datelor privind scoaterea temporară sau definitivă a terenurilor din circuitul agricol situate în extravilan, în vederea actualizării sistemului de identificare a parcelelor agricole (LPIS),pentru gestionarea în mod corespunzător a cererilor de plată prin Sistemul Integrat de Administrare şi Control – IACS; v) verifică şi analizează documentaţiile privind scoaterea definitivă şi temporară a pajiştilor din circuitul agricol în vederea respectării angajamentului multianual privind plăţile de agro-mediu, prin Măsura 214 din cadrul PNDR, de către beneficiari, în ceea ce priveşte păstrarea amplasamentului suprafeţelor de teren, categoria de folosinţă a pajiştilor, solicitate în cererea de plată w) centralizeaza anual prin intermediul registrului agricol, suprafeţele din categoria de folosinţă pajişti permanente pentru verificarea, controlul şi menţinerea suprafeţei totale ocupată cu pajişti în România la data de 1 ianuarie 2007, x) eliberează avizul pentru reconstituirea dreptului de proprietate în condiţiile Legii nr. 165/2013 y) îndeplineşte atribuţiile prevăzute în Legea nr.17/2014 z) verifică şi analizează documentaţiile în vederea emiterii avizului pentru scutirea de la plata impozitului potrivit prevederilor art. 286 alin 41 şi 42 din Codul Fiscal, aprobat prin Legea 262/2013, cu modificările şi completările ulterioare aa)indeplineşte atribuţii cu privire la contractul încheiat între ICPA şi MADR

bb) coordonează şi îndrumă tehnic Oficiile de Studii Pedologice şi Agrochimice, analizează notele de fundamentare şi întocmeşte programul anual privind finanţarea studiilor pedologice şi agrochimice, cc)îndeplineşte atribuţii cu privire la autorizarea produselor fertilizante, organizează şedinţele de autorizare a produselor fertilizante în cadrul Comisiei Naţionale; dd)participă la elaborarea raportului anual privind starea mediului în România - capitolul agricultură; ee)colaborează cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură la elaborarea modificărilor şi actualizarea manualelor de proceduri conform instrucţiunilor emise de aceasta.

ff)colaborează cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) pentru implementarea măsurilor din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) referitoare la schimbările climatice şi protecţia mediului; gg)asigură asistenţă de specialitate şi participă la elaborarea şi actualizarea ghidului solicitantului şi a manualelor de procedură specifice măsurilor privind schimbările climatice şi protecţia mediului din cadrul PNDR; hh) formulează răspunsuri la sesizări, interpelări, îndeplineşte în limitele competențelor sale şi alte sarcini, ce-i revin prin acte normative sau care îi sunt repartizate de către structurile administrative superioare.

ii) îndeplineşte sarcini de gestionare și implementare a unor măsuri din cadrul PNDR finanţate din fonduri europene și de la bugetul de stat, în baza Acordului de delegare nr. 79395/159606 din 18.05.2015, încheiat între DGPAS și DGDR – AM PNDR.

Page 50: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

50

Art. 83 Direcţia Imbunătăţiri Funciare, Fond Funciar şi Protecţia Mediului are în componenţa

sa următoarele structuri, pe care le coordonează:

a) Serviciul vânzări terenuri, fond funciar;

b) Compartimentul îmbunătăţiri funciare;

c) Compartimentul schimbări climatice şi protecţia mediului;

d) Oficiul de reglementare a organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare; Art. 84 Serviciul vânzări terenuri, fond funciar funcţionează în subordinea directorului Direcţiei imbunatăţiri funciare, fond funciar şi protecţia mediului şi are în componenţă 2 compartimente ::

a) Compartimentul vânzări terenuri; b) Compartimentul fond funciar şi protecţia solului;

Art. 85 Compartimentul vânzări terenuri îndeplineşte următoarele atribuţii specifice: a)înregistrează şi verifică dosarele transmise de către primării în vederea înstrăinării unui teren agricol situat în extravilan, b)publică pe site-ul instituţiei oferta de vânzare a terenului; c)înfiinţează, organizează şi gestionează Registrul naţional de evidenţă a ofertelor de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan, pe suport hârtie şi în format electronic; d)înregistrează şi verifică dosarul transmis de către primării cuprinzând numele şi datele de identificare ale preemptorului ales de către vânzător ca potenţial cumpărător, precum şi copiile tuturor proceselor-verbale privind derularea fiecărei etape procedurale de selecţie prevăzute la art. 7 din lega 17/20014, prin care se consemnează în detaliu activităţile şi acţiunile desfăşurate; e)emite avizul final/avizul negativ, care se semnează de către conducerea structurii centrale, şi îl transmite structurii teritoriale implicate pentru a fi remis vânzătorului prin poştă sau, la solicitarea acestuia, se înmânează vânzătorului sau persoanei împuternicite în acest sens; f)publică pe site-ul instituţiei avizele finale/avizele negative, în termen de două zile de la emiterea acestora; g)înfiinţează, organizează şi gestionează baza de date a circulaţiei terenurilor agricole situate în extravilan la nivel naţional în conformitate cu informaţiile cuprinse în bazele de date organizate la nivelul structurii centrale şi al structurilor teritoriale, precum şi cu informaţiile cuprinse în adeverinţele emise de către primării; h)asigură schimbul de informaţii privind vânzarea - cumpărarea în condiţiile Legii nr. 17/2014 a terenurilor agricole situate în extravilan cu oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, i)transmite săptămânal Agenţiei Domeniilor Statului informaţii privind ofertele de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan depuse de vânzători la primării j) participă la manifestări cu caracter tehnic şi ştiinţific, târguri şi expoziţii, perfecţionări, instruiri, seminarii, acţiuni de cooperare în domeniile sale de activitate cu alte ţări şi asigură aplicarea, în condiţiile legii şi a limitei de competenţă, a îndeplinirii obligaţiilor ce decurg din acestea; k) elaborează puncte de vedere la materialele înscrise pe ordinea de zi a comitetelor de gestiune, comitetelor permanente, CSA şi grupurilor de lucru; l)coordonează şi monitorizează activitatea Direcţiilor pentru agricultură judeţene pe domeniul de activitate; m)fundamentează şi elaborează strategii şi programe de finanţare privind sectorul de activitate; n) reprezintă MADR în relaţiile cu organismele interne şi internaţionale în domeniile specifice de activitate participând la Comitetele de Gestiune, Comitetele permanente, precum şi la grupurile de lucru organizate; o) elaboreaza acte normative cu privire la monitorizarea şi furnizarea datelor privind scoaterea temporară sau definitivă a terenurilor din circuitul agricol situate în extravilan, precum si a circulatiei juridice a terenurilor agricole, în vederea actualizării sistemului de identificare a parcelelor agricole (LPIS), pentru gestionarea în mod corespunzător a cererilor de plată prin Sistemul Integrat de Administrare și Control – IACS şi pentru acordarea schemele de sprijin acordate fermierilor din fonduri naţionale şi comunitare p) gestionează întreaga legislaţie privind sectorul de activitate; q) colaborează la elaborarea politicilor şi strategiilor în domeniu; r) avizează proiectele de acte normative elaborate de alte structuri din cadrul MADR sau alte ministere care au legătură cu sectorul de activitate s) formulează răspunsuri la sesizări, interpelări, îndeplineşte şi alte sarcini ce-i revin prin acte normative sau care îi sunt repartizate de către structurile administrative superioare.

Page 51: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

51

ș) îndeplineşte sarcini de gestionare și implementare a unor măsuri din cadrul PNDR finanţate din fonduri europene și de la bugetul de stat, în baza Acordului de delegare nr. 79395/159606 din 18.05.2015, încheiat între DGPAS și DGDR – AM PNDR.

Art. 86 Compartimentul fond funciar şi protecţia solului îndeplineşte următoarele atribuţii specifice; a)verifică şi analizează documentaţiile întocmite în vederea eliberării avizului prealabil pentru introducerea în intravilanul localităţilor a terenurilor agricole şi a celor amenajate cu îmbunătăţiri funciare pe bază de studii urbanistice de PUG sau PUZ; b)eliberează avizul prealabil pentru introducerea în intravilanul localităţilor a terenurilor agricole şi a celor amenajate cu îmbunătăţiri funciare pe bază de studii urbanistice de PUG sau PUZ; c)verifică şi analizează documentaţiile întocmite în vederea emiterii avizelor pentru schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor arabile, altele decât cele prevăzute la art. 77 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pajişti, vii şi livezi, deţinute de persoane juridice în care statul deţine majoritatea acţiunilor. d)analizează la solicitarea DAJ documentaţiile privind scoaterea definitivă şi temporară a terenurilor din circuitul agricol, şi după caz, emite avizul potrivit legislaţiei în vigoare; e)verifică şi analizează documentaţiile privind scoaterea definitivă şi temporară a terenurilor din circuitul agricol în vederea monitorizării şi furnizării datelor privind scoaterea temporară sau definitivă a terenurilor din circuitul agricol situate în extravilan, în vederea actualizării sistemului de identificare a parcelelor agricole (LPIS),pentru gestionarea în mod corespunzător a cererilor de plată prin Sistemul Integrat de Administrare şi Control – IACS; f)verifică şi analizează documentaţiile privind scoaterea definitivă şi temporară a pajiştilor din circuitul agricol în vederea respectării angajamentului multianual privind plăţile de agro-mediu, prin Măsura 214 din cadrul PNDR, de către beneficiari, în ceea ce priveşte păstrarea amplasamentului suprafeţelor de teren, categoria de folosinţă a pajiştilor, solicitate în cererea de plată g)centralizeaza anual prin intermediul registrului agricol, suprafeţele din categoria de folosinţă pajişti permanente pentru verificarea, controlul şi menţinerea suprafeţei totale ocupată cu pajişti în România la data de 1 ianuarie 2007, aşa cum este prevăzut în art. 6 alin. (2) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 h)eliberează avizul pentru reconstituirea dreptului de proprietate în condiţiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările ulterioare, i)verifică şi analizează documentaţiile în vederea emiterii avizului pentru scutirea de la plata impozitului potrivit prevederilor art. 286 alin 41 şi 42 din Codul Fiscal, aprobat prin Legea 262/2013, cu modificările şi completările ulterioare j)verifică, analizează şi avizează din punct de vedere tehnic contractul anual încheiat între MADR şi ICPA în temeiul Ordonanţei de urgenţă nr. 38/2002 în vederea realizării Sistemului naţional de monitorizare sol-teren pentru agricultură; k)monitorizează realizarea/reactualizarea Băncii de date pedologice la nivel naţional şi a Sistemului de monitoring la nivel I şi II şi a Bazei de Date Pedologice ale Siturilor de sol-teren, precum şi actualizarea cartărilor pedologice existente; l)coordonează şi îndrumă tehnic Oficiile de Studii Pedologice şi Agrochimice m)analizează notele de fundamentare, întocmeşte, supune aprobarii si urmăreşte realizarea finanţarea programului aprobat privind executarea studiilor pedologice şi agrochimice şi a sistemului de monitorizare sol - teren pentru suprafeţele cu destinaţie agricolă, n)colaborează cu autorităţile competente pentru implementarea Regulamentului (CE) nr. 2003/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului privind îngrăşămintele; o) îndeplineşte atribuţii cu privire la autorizarea produselor fertilizante, organizează şedinţele de autorizare a produselor fertilizante în cadrul Comisiei Naţionale; p)participă la elaborarea raportului anual privind starea mediului în România - capitolul agricultură; q)participă la întocmirea şi fundamentarea tehnică a proiectului de buget anual în colaborare cu direcţiile de specialitate din minister privind susţinerea financiară din surse bugetare şi fonduri europene (FEADR şi FEGA) a producătorilor agricoli, care se derulează prin direcţiile pentru agricultură judeţene şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în funcţie de actele normative în vigoare; r)colaborează cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură la elaborarea modificărilor şi actualizarea manualelor de proceduri conform instrucţiunilor emise de aceasta.

Page 52: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

52

s) participă la manifestări cu caracter tehnic şi ştiinţific, târguri şi expoziţii, perfecţionări, instruiri, seminarii, acţiuni de cooperare în domeniile sale de activitate cu alte ţări şi asigură aplicarea, în condiţiile legii şi a limitei de competenţă, a îndeplinirii obligaţiilor ce decurg din acestea;

ș) colaborează cu autorităţi şi instituţii competente pentru implementarea Directivei Nitraţi, în ceea ce priveşte protecţia apelor împoptriva poluării cu nitraţi din surse agricole; t) participă în cadrul Comisiei pentru nitraţi la elaborarea/actualizarea Programului de acţiune pentru protecţia apelor împoptriva poluării cu nitraţi din surse agricole, asigură raportarea periodică privind aplicarea programului de acţiune la nivel local; ț) participă în cadrul Comisiei pentru nitraţi la revizuirea periodică a Codului de bune practici agricole pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole; u) elaborează puncte de vedere la materialele înscrise pe ordinea de zi a comitetelor de gestiune, comitetelor permanente, CSA şi grupurilor de lucru; v)coordonează şi monitorizează activitatea Direcţiilor pentru agricultură judeţene pe domeniul de activitate;

w)fundamentează şi elaborează strategii şi programe de finanţare privind sectorul de activitate; x) reprezintă MADR în relaţiile cu organismele interne şi internaţionale în domeniile specifice de

activitate participând la Comitetele de Gestiune, Comitetele permanente, precum şi la grupurile de lucru organizate;

y) elaboreaza acte normative cu privire la monitorizarea şi furnizarea datelor privind scoaterea temporară sau definitivă a terenurilor din circuitul agricol situate în extravilan, precum si a circulatiei juridice a terenurilor agricole, în vederea actualizării sistemului de identificare a parcelelor agricole (LPIS),pentru gestionarea în mod corespunzător a cererilor de plată prin Sistemul Integrat de Administrare și Control – IACS şi pentru acordarea schemele de sprijin acordate fermierilor din fonduri naţionale şi comunitare;

z) gestionează întreaga legislaţie privind sectorul de activitate și participă la elaborarea politicilor şi strategiilor în domeniu;

aa) avizează proiectele de acte normative elaborate de alte structuri din cadrul MADR sau alte ministere care au legătură cu sectorul de activitate

bb) formulează răspunsuri la sesizări, interpelări, îndeplineşte şi alte sarcini ce-i revin prin acte normative sau care îi sunt repartizate de către structurile administrative superioare.

cc) îndeplineşte sarcini de gestionare și implementare a unor măsuri din cadrul PNDR finanţate din fonduri europene și de la bugetul de stat, în baza Acordului de delegare nr. 79395/159606 din 18.05.2015, încheiat între DGPAS și DGDR – AM PNDR.

Art. 87 Compartimentul îmbunătăţiri funciare funcţionează în subordinea directorului Direcţiei imbunatăţiri funciare, fond funciar şi protecţia mediului şi îndeplineşte următoarele atribuţii specifice:

a) propune actualizarea şi armonizarea legislaţiei naţionale din domeniul de activitate cu cerinţele Uniunii Europene, în colaborare cu alte instituţii competente;

b) propune politici şi programe, elaborează şi actualizează periodic strategia naţională pentru sectorul îmbunătăţiri funciare (IF), conform prevederilor legale;

c) participă la elaborarea documentelor pentru implementarea PNDR şi acordă asistenţă tehnică beneficiarilor în domeniul îmbunătăţirilor funciare;

d) asigură asistenţă de specialitate şi participă la elaborarea şi actualizarea ghidului solicitantului şi a manualelor de procedură specifice pentru Măsura 4. “Investiţii în active fizice”, Sub-măsura 4.3. “Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” din cadrul PNDR;

e) asigură suport pentru elaborarea politicilor publice în conformitate cu regulamentele europene în domeniu;

f) furnizează statistici şi analize de specialitate, definiţii specifice în domeniu, în conformitate cu prevederile regulamentelor europene;

g) colaborează cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pentru elaborarea modificărilor şi actualizarea manualelor de proceduri conform instrucţiunilor emise de aceasta;

h) colaborează cu structurile MAPDR pe probleme de îmbunătăţiri funciare,

i) întocmeşte şi, după caz, iniţiază proiecte de acte normative în domeniul îmbunătăţirilor funciare, care au legătură cu sectorul IF şi pentru îmbunătăţirea activităţii structurilor din acest domeniu;

j) elaborează, în colaborare cu Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), propuneri pentru corelarea activităţilor şi programelor ministerului privind sectorul IF cu planurile, politicile, programele şi activităţile altor ministere şi instituţii publice;

Page 53: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

53

k) propune conducerii direcţiei spre avizare/completare/modificare sau respingere, proiectele de: I. norme şi standarde tehnice privind prevenirea şi reducerea poluării şi utilizarea raţională a apei

în cadrul amenajărilor de îmbunătăţiri funciare elaborate de ANIF şi avizate de autoritatea publică centrală în domeniul apelor;

II. programe de instruire a personalului propriu şi al filialelor ale ANIF; III. norme şi regulamente, elaborate de ANIF pentru administrarea, exploatarea, întreţinerea şi

reparaţiile amenajărilor de îmbunătăţiri funciare, intervenţii în situaţii de urgenţă, prevenirea şi înlăturarea fenomenelor meteorologice periculoase şi a accidentelor la construcţii hidrotehnice, precum şi cu privire la diminuarea sau creşterea, după caz, a suprafeţelor deservite de sistemele şi amenajările de irigaţii sau desecare şi drenaj şi de combatere a eroziunii solului după aprobarea acestora în consiliul de conducere al ANIF;

IV. buget propriu, plan de activitate pentru exerciţiul financiar următor şi Lista de investiţii, elaborate conform prevederilor legale în vigoare;

l) elaborează, în colaborare cu ANIF, propuneri de ordine, norme, instrucţiuni şi regulamente privind exploatarea, întreţinerea şi reparaţiile amenajărilor de îmbunătăţiri funciare; m)colaborează la avizarea din punct de vedere tehnic a proiectelor de acte normative elaborate de alte direcţii din minister, sau de alte instituţii publice, care au legătură cu sectorul IF; n)colaborează cu ANIF, organizațiile de îmbunătățiri funciare (OIF) și federații de organizații de îmbunătățiri funciare (FOIF) sau direcții pentru agricultură județene (DAJ) în ceea ce privește elaborarea propunerilor acestora de realizare de noi amenajări de IF sau de reabilitare şi modernizare a amenajărilor existente finanţate din fonduri publice şi/sau private; o)elaborează, în colaborare cu ANIF, norme pentru atestarea persoanelor fizice şi juridice care îşi manifestă intenţia de a desfăşura activităţi de îmbunătăţiri funciare, studii, proiectare, executare de lucrări şi servicii şi/sau de fabricare şi utilizare a instalaţiilor şi echipamentelor specifice acestor activităţi, în domeniul agricol; p)solicită informaţii şi rapoarte din partea ANIF şi/sau după caz OIF, FOIF DA privind administrarea, exploatarea şi întreţinerea infrastructurii de îmbunătăţiri funciare; q)prelucrează datele tehnice transmise din teritoriu, privind îmbunătăţirile funciare şi face propuneri conform prevederilor legale; r) corelează proiectele de IF cu lucrările de gospodărire a apelor, hidroenergetice, silvice, de gospodărire a căilor de comunicaţii în acord cu interesele proprietarilor de terenuri şi cu documentaţiile de urbanism şi de amenajare a teritoriului, şi ţinând seama de cerinţele de protecţia mediului; s)corelează planurile de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase şi accidentelor la construcăţii hidrotehnice ale ANIF, cu cele ale Administraţiei Naţionale „Apele Române”; ș)participă la activităţi de cooperare tehnico-economică la nivel naţional sau internaţional în domeniul IF, al gospodăririi apelor şi protecţiei mediului; t)formulează răspunsuri la sesizări, interpelări, îndeplineşte şi alte sarcini care îi sunt repartizate de către structurile administrative superioare. ț) îndeplineşte sarcini de gestionare și implementare a unor măsuri din cadrul PNDR finanţate din fonduri europene și de la bugetul de stat, în baza Acordului de delegare nr. 79395/159606 din 18.05.2015, încheiat între DGPAS și DGDR – AM PNDR. Art. 88 Compartimentul schimbări climatice şi protecţia mediului funcţionează în subordinea directorului Direcţiei îmbunătăţiri funciare, fond funciar şi protecţia mediului şi îndeplineşte următoarele atribuţii specifice:

a) propune actualizarea şi armonizarea legislaţiei naţionale din domeniul de activitate cu cerinţele Uniunii Europene, în colaborare cu alte autorităţi şi instituţii de specialitate;

b) elaborează poziţii şi puncte de vedere pe domeniul de competenţă, privind propunerile legislative comunitare şi naţionale;

c) participă la elaborarea, actualizarea şi punerea în aplicare a Strategiei Naţionale şi a Planului Naţional de Acţiune privind Schimbările Climatice, în sectorul agricol;

d) colaborează cu Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice în vederea implementării prevederilor pachetului legislativ "Energie – Schimbări Climatice”, în sectorul agricol;

e) propune studii şi cercetări privind efectele schimbărilor climatice în agricultură şi protecţia mediului;

f) elaborează proiecte de acte normative/programe pentru susţinerea financiară a investiţiilor în domeniul schimbărilor climatice şi al protecţiei mediului (din fonduri bugetare şi comunitare);

Page 54: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

54

g) propune conducerii direcţiei spre avizare/completare/modificare sau respingere, pe domeniul de competenţă, a proiectelor de acte normative pentru aprobarea regulamentelor şi planurilor de management ale ariilor naturale protejate, conform legislaţiei în vigoare;

h) propune conducerii direcţiei spre avizare/completare/modificare sau respingere proiectele de constituire a perimetrelor de ameliorare în domeniul agricol şi silvic elaborate conform legislaţiei în vigoare;

i) colaborează cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) pentru implementarea măsurilor din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) referitoare la schimbările climatice şi protecţia mediului;

j) asigură asistenţă de specialitate şi participă la elaborarea şi actualizarea ghidului solicitantului şi a manualelor de procedură specifice măsurilor privind schimbările climatice şi protecţia mediului din cadrul PNDR;

k) furnizează statistici şi analize de specialitate, definiţii specifice în domeniu, în conformitate cu prevederile regulamentelor europene;

l) participă la grupurile de lucru constituite la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi al altor autorităţi ale administraţiei publice centrale în domeniul schimbărilor climatice şi protecţiei mediului;

m) colaborează cu alte direcţii şi servicii din cadrul MADR, cu alte ministere şi instituţii, în soluţionarea problematicii din domeniul schimbărilor climatice şi protecţiei mediului;

n) colaborează cu autorităţi şi instituţii competente pentru implementarea Directivei Nitraţi, în ceea ce priveşte protecţia apelor împoptriva poluării cu nitraţi din surse agricole;

o) participă în cadrul Comisiei pentru nitraţi la elaborarea/actualizarea Programului de acţiune pentru protecţia apelor împoptriva poluării cu nitraţi din surse agricole, asigură raportarea periodică privind aplicarea programului de acţiune la nivel local;

p) participă în cadrul Comisiei pentru nitraţi la revizuirea periodică a Codului de bune practici agricole pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole;

q) participă la elaborarea Raportului anual privind starea mediului în România – secţiunea soluri şi secţiunea agricultură;

r) colaborează cu Direcţiile pentru agricultură judeţene şi a Municipiului Bucureşti, Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, Comisia Europeană şi alte organisme internaţionale, în domeniul schimbărilor climatice şi protecţiei mediului;

s) colaborează cu alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale privind activităţile din domeniul schimbărilor climatice şi protecţiei mediului; ș) participă la conferinţe, seminarii, instruiri în domeniul schimbărilor climatice şi protecţiei mediului;

t) formulează răspunsuri la sesizări, interpelări, îndeplineşte şi alte sarcini care îi sunt repartizate de către structurile administrative superioare. ț) îndeplineşte sarcini de gestionare și implementare a unor măsuri din cadrul PNDR finanţate din fonduri europene și de la bugetul de stat, în baza Acordului de delegare nr. 79395/159606 din 18.05.2015, încheiat între DGPAS și DGDR – AM PNDR.

Art. 89 Oficiul de Reglementare a Organizaţiilor de Îmbunătăţiri Funciare funcţionează în subordinea directorului Direcţiei îmbunătăţiri funciare, fond funciar şi protecţia mediului şi îndeplineşte următoarele atribuţii specifice: a) elaborează legislaţia specifică şi propune armonizarea legislaţiei naţionale din domeniul de activitate cu cerinţele Uniunii Europene, în vederea accesării fondurilor europene şi naţionale, în colaborare cu alte instituţii competente; b)propune politici şi programe, elaborează şi actualizează periodic strategia naţională pentru sectorul îmbunătăţiri funciare (IF), conform prevederilor legale; c)întocmeşte şi, după caz, iniţiază proiecte de acte normative în domeniul îmbunătăţirilor funciare, care au legătură cu sectorul IF şi pentru îmbunătăţirea activităţii structurilor din acest domeniu; d)furnizează expertiză tehnică, în vederea elaborării de propuneri care urmează a fi introduse în manualele de proceduri şi ghiduri de inspecţie APIA, conform Acordului de Parteneriat al României cu UE pentru perioada 2014-2020 şi a Programelor Operaţionale de reabilitare a amenajărilor de îmbunătăţiri funciare în România

Page 55: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

55

e)elaborează definiţii specifice în domeniul irigaţiilor, în vederea elaborării de către APIA a ghidurilor de inspecţii conforme cu GAEC 11 ,,Respectarea prevederilor legale privind utilizarea apei pentru irigaţii în agricultură” f)solicită informaţii şi rapoarte din partea ANIF şi după caz DAJ privind administrarea, exploatarea şi întreţinerea infrastructurii de îmbunătăţiri funciare g)propune conducerii direcţiei spre avizare/completare/modificare sau respingere, proiectele de:

I. norme şi standarde tehnice privind prevenirea şi reducerea poluării şi utilizarea raţională a apei în cadrul amenajărilor de îmbunătăţiri funciare elaborate de ANIF şi avizate de autoritatea publică centrală în domeniul apelor;

II. pe domeniul de competenţă, planurile de management ale siturilor de importanţă naţională şi comunitară;

III. constituire a perimetrelor de ameliorare în domeniul agricol şi silvic elaborate conform prevederilor legale în vigoare;

IV. programe de instruire a personalului propriu şi al corespondenţilor OROIF din cadrul Direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti;

V. norme şi regulamente, elaborate de ANIF pentru administrarea, exploatarea, întreţinerea şi reparaţiile amenajărilor de îmbunătăţiri funciare aflate în administrarea acesteia sau în proprietatea/folosinţa organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, intervenţii în situaţii de urgenţă, prevenirea şi înlăturarea fenomenelor meteorologice periculoase şi a accidentelor la construcţii hidrotehnice, precum şi cu privire la diminuarea sau creşterea, după caz, a suprafeţelor deservite de sistemele şi amenajările de irigaţii sau desecare şi drenaj şi de combatere a eroziunii solului după aprobarea acestora în consiliul de conducere al ANIF; h)colaborează cu ANIF, organizațiile de îmbunătățiri funciare (OIF) și federații de organizații de îmbunătățiri funciare (FOIF) sau direcții pentru agricultură județene (DAJ) în ceea ce privește elaborarea propunerilor acestora de realizare de noi amenajări de IF sau de reabilitare şi modernizare a amenajărilor existente finanţate din fonduri publice şi/sau private; i) ţine evidenţa, completează şi actualizează Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare (RNOIF); j)acordă consultanţă şi asistenţă tehnică la înfiinţarea şi reorganizarea organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare (OIF) şi federaţiilor de organizaţii de îmbunătăţiri funciare (FOIF); k) avizează înfiinţarea OIF şi FOIF; l) avizează dizolvarea, lichidarea şi reorganizarea, precum şi modificarea statutului OIF şi FOIF; m) întocmeşte proiecte de hotărâri ale Guvernului privind transferul infrastructurii de îmbunătăţiri funciare din domeniul public al statului în domeniul privat al statului; n) avizează transmiterea dreptului de folosinţă gratuită sau comodat, asupra infrastructurii de îmbunătăţiri funciare, din domeniul public sau privat al statului la OIF şi FOIF; o) întocmeşte referate de aprobare şi proiecte de ordine privind constituirea OIF şi FOIF şi pentru reorganizarea AUAI, pentru transmiterea dreptului de folosinţă gratuită sau comodat asupra infrastructurii de îmbunătăţiri funciare din domeniul privat al statului la OIF şi FOIF; p) solicită informaţii şi rapoarte din partea AUAI, OIF şi FOIF privind exploatarea şi întreţinerea infrastructurii de îmbunătăţiri funciare; q) acordă asistenţă tehnică persoanelor fizice şi juridice care deţin terenuri deservite de sisteme de irigaţii sau de desecare-drenaj, ori de lucrări de apărare împotriva inundaţiilor sau de combaterea eroziunii solului; r) monitorizează activităţile şi respectarea condiţiilor legale de funcţionare de către AUAI, OIF şi FOIF; s) mediază soluţionarea divergenţelor dintre organizaţiile de îmbunătăţiri funciare, dintre organizaţii şi federaţii şi dintre federaţii, dacă acestea nu au fost soluţionate la nivelul direcţiilor pentru agricultură (DAJ) ; ș) coordonează activitatea structurilor Oficiului de Reglementare a Organizaţiilor de Îmbunătăţiri Funciare care îşi desfăşoară activitatea în cadrul DAJ; t) formulează răspunsuri la sesizări, interpelări, îndeplineşte şi alte sarcini care îi sunt repartizate de către structurile administrative superioare.

ț) îndeplineşte sarcini de gestionare și implementare a unor măsuri din cadrul PNDR finanţate din fonduri europene și de la bugetul de stat, în baza Acordului de delegare nr. 79395/159606 din 18.05.2015, încheiat între DGPAS și DGDR – AM PNDR.

Page 56: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

56

Art. 90. (1)Direcţia Organizări de Piaţă în Sectorul Zootehnic este structură de specialitate pentru programarea, elaborarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor publice în conformitate cu regulamentele europene pentru susţinerea producătorilor agricoli din buget naţional şi fonduri europene şi structură suport pentru unitatea de plată Direcţia generală buget finanţe şi fonduri europene din cadrul aparatului propriu al M.A.D.R., precum și pentru autorităţile de management şi unităţile de plată pentru aplicarea schemelor şi măsurilor de sprijin pentru agricultori finanţate din FEADR şi FEGA. (2)Direcţia Organizări de Piaţă în Sectorul Zootehnic îndeplineşte funcţii delegate pentru activităţi tehnice de specialitate care fac parte integrantă din activităţile de gestionare şi implementare a asistenţei financiare nerambursabile comunitare realizate de autorităţile de management şi unităţile de plată.

Art. 91. Directia Organizări de Piaţă în Sectorul Zootehnic are următoarele atribuţii: a) iniţiază şi elaborează proiecte de acte normative, privind schemele de sprijin acordate fermierilor din fonduri naţionale şi comunitare, în domeniul specific de activitate; b) asigură implementarea strategiilor şi programelor de dezvoltare în domeniul creşterii şi bunăstării animalelor; c) asigură implementarea, monitorizarea şi respectarea reglementarilor în domeniile specifice de activitate; d) coordonează activitatea de ameliorare a raselor de animale de interes zootehnic; e) elaborează norme tehnice şi metodologice în domeniile coordonate; f) coordonează activitatea de elaborare a documentaţiilor tehnice în domeniul său de activitate; g) reprezintă direcţia generală în relaţiile cu organismele interne şi internaţionale în domeniile specifice de activitate; h) coordonează activitatea de creştere a animalelor, nutriţie animală, precum şi activitatea în relaţia cu serviciile sanitare veterinare; i) urmăreşte şi răspunde de respectarea termenelor şi acţiunilor prevăzute în Tabelul de monitorizare a actelor normative şi în Planul de acţiune al Programului de Guvernare; j) monitorizeaza si evalueaza efectul masurilor de sprijin, in vederea informarii conducerii ministerului si efectuarii de eventuale ajustari strategice. k) stabileşte priorităţi în domeniul creşterii animalelor pentru corelarea producţiilor animaliere cu necesarul de produse, în vederea aprovizionării pieţei interne şi creării de disponibilităţi pentru export; l) asigură colectarea şi procesarea informaţiilor referitoare la speciile, categoriile de animale şi produse de origine animală, în vederea asigurării bazei de date în vederea reglementării şi consolidării pieţelor produselor din sectorul zootehnic; m) aplică măsurile necesare îndeplinirii obligaţiilor privitoare la transferul de informaţii zootehnice către DG AGRI, corespunzător cu cerinţele Uniunii Europene; n) asigură transmiterea informaţiilor provenite de la Comisia Europeană către instituţiile şi agenţii economici din sectorul zootehnic; o) elaborează puncte de vedere şi poziţii la materialele înscrise pe ordinea de zi a comitetelor de gestiune şi participa la reuniunile acestora; p) colaborează cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură la elaborarea şi implementarea procedurilor de aplicare a mecanismelor specifice organizărilor comune de piaţă în sectorul zootehnic, în mod deosebit acordarea subvenţiilor către producătorii agricoli; q) participă la acţiunile de cooperare în domeniile sale de activitate cu alte ţări şi asigură aplicarea, în condiţiile legii şi a limitei de competenţă potrivit convenţiei şi acordurilor, precum şi controlul obligaţiilor ce decurg din acestea; r) participă în grupurilor de lucru din sectorul zootehnic, constituite la nivelul ministerului; s) participă la Comisia de Dialog Social pentru prezentarea legislaţiei specifice elaborată şi aprobată; ș) asigură un contact permanent cu: federaţii, asociaţii, institute şi staţiuni de cercetări agricole, institute de învăţământ superior agricol şi cu instituţii internaţionale din domeniu; t) îndeplineşte alte sarcini ce-i revin prin acte normative sau care îi sunt repartizate de conducerea ministerului; ț) actualizează pagina de internet www.madr.ro pe secţiuni de interes; u) asigură accesul la informații de interes public din domeniul de activitate.

Page 57: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

57

Art.92. Direcţia Organizări de Piaţă în Sectorul Zootehnic are în componenţa sa următoarele structuri, pe care le coordonează: a) Compartimentul relaţia cu serviciile sanitare veterinare, ameliorarea şi nutriţia animalelor;

b) Compartimentul bovine, ovine, caprine şi ecvidee; c) Compartimentul suine, păsări şi albine;

Art. 93. Compartimentul relaţia cu serviciile sanitare veterinare, ameliorarea şi nutriţia animalelor îndeplineşte următoarele atribuţii specifice:

a) colaborează cu serviciile sanitare veterinare în vederea elaborării documentaţiilor tehnice privind acordarea de sprijin financiar în domeniile: bunăstarea animalelor, identificarea animalelor și neutralizarea deşeurilor de origine animală;

b) colaborează cu serviciile sanitare veterinare în vederea elaborării actelor normative privind acordarea de sprijin financiar în domeniile: bunăstarea animalelor, identificarea animalelor şi neutralizarea deşeurilor de origine animală;

c) actualizează împreună cu serviciile veterinare baza de date privind acordarea codurilor de producători de ouă consum, în vederea raportării acesteia la DG SANCO, respectiv la DGAgri;

d) participare la misiunile FVO ale experţilor DG SANCO în domeniiile: bunăstarea animalelor, marcarea ouălor, identificarea animalelor, pesta porcină şi neutralizarea deşeurilor de origine animală;

e) participă împreună cu serviciile sanitare veterinare la elaborarea poziţiei României pentru reuniunile Consiliului de Miniştrii şi Comisiei Europene pentru sectorul sanitar veterinar;

f) elaborează împreună cu serviciile sanitare veterinare raportări şi răspunsuri solicitate de către reprezentanţii instituţiilor Uniunii Europene aferente sectorului sanitar veterinar;

g) elaborează împreună cu serviciile sanitare veterinare răspunsurile solicitate de către alte organizaţii europene pentru sectorul sanitar veterinar;

h) participarea în cadrul comisiilor comune/grupurilor de lucru la lucrările privind clarificarea problemelor din domeniile: bunăstarea animalelor, marcarea ouălor, identificarea animalelor, pesta porcină şi neutralizarea deşeurilor de origine animală;

i) elaborează acte normative de susţinere financiară de la bugetul de stat pentru domeniul ameliorării şi nutriţiei animalelor;

j) elaborează şi evaluează strategiile şi programele de dezvoltare în domeniul ameliorării şi nutriţiei animalelor;

k) monitorizează implementarea reglementărilor în domeniile specifice de activitate; l) coordonează activitățile de ameliorare şi nutriţie animală; m) programează, monitorizează şi evaluează politicile agricole din domeniul ameliorării şi nutriţiei

animalelor în conformitate cu legislaţia comunitară; n) colaborează cu institutele de specialitate de profil în vederea promovării unor tehnologii

competitive moderne pentru ameliorarea animalelor şi pentru amenajarea pajiştilor, diferenţiate în funcţie de condiţiile agro-pedologice;

o) colaborează cu asociaţii şi organizaţii acreditate pentru conducerea registrelor genealogice şi cele care prestează servicii în domeniul ameliorării animalelor, precum şi cu asociaţii şi organizaţii ale crescătorilor de animale care gestionează pajişti;

p) asigură îndeplinirea, prin intermediul ANARZ şi Directiilor agricole judeţene şi a municipiului Bucureşti, a atribuţiilor stabilite prin legislaţia naţională şi comunitară;

q) întocmeşte şi fundamentează tehnic proiectul de buget anual privind susţinerea financiară din bugetul naţional a sectorului zootehnic şi elaborează legislaţia privind sprijinul producătorilor agricoli, din fonduri naţionale şi europene;

r) colaborează la elaborarea proiectului de rectificare a bugetului M.A.D.R. pentru formele de ajutor de stat aferente sectorului de ameliorare şi nutriţie animală;

s) întocmeşte normele şi procedurile de lucru specifice domeniului de activitate; ș) urmăreşte şi răspunde de respectarea termenelor şi acţiunilor prevăzute în Tabelul de monitorizare a actelor normative şi în Planul de acţiune al Programului de Guvernare; t) îndeplineşte alte sarcini ce-i revin prin acte normative sau care îi sunt repartizate de conducerea

ministerului; ț) monitorizează prin intermediul direcţiilor agricole judeţene şi a municipiului Bucureşti, realizarea prevederilor stabilite prin actele normative în vigoare; u) actualizează pagina de internet www.madr.ro pe secţiuni de interes;

Page 58: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

58

Art.94. Compartimentul bovine, ovine, caprine şi ecvidee îndeplineşte următoarele atribuţii specifice:

a) elaborează şi evaluează strategiile şi programele de dezvoltare în domeniul creşterii bovinelor, ovinelor şi caprinelor pentru producţia de carne şi lapte;

b) programează, monitorizează şi evaluează politicile agricole din domeniul creşterii bovinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, în conformitate cu legislaţia comunitară;

c) monitorizează şi coordonează activitatea de creştere a bovinelor, ovinelor şi caprinelor pentru producţia de carne şi lapte;

d) monitorizează implementarea reglementărilor în domeniile specifice de activitate; e) elaborează acte normative de susţinere financiară de la bugetul de stat şi fonduri europene a

crescătorilor de bovine, ovine şi caprine pentru producţia de carne şi lapte; f) colaborează cu institutele de specialitate în vederea fundamentării politicilor publice pentru

creşterea bovinelor, ovinelor şi caprinelor; g) analizează şi avizează procedurile elaborate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură

de implementare a măsurilor de ajutor financiar în sectorul de creştere a bovinelor, ovinelor şi caprinelor;

h) fundamentează tehnic şi economic situaţia sectorului de creştere a bovinelor, ovinelor și caprinelor în vederea acordării sprijinului financiar;

i) întocmeşte şi fundamentează tehnic proiectul de buget anual în colaborare cu direcţiile de specialitate din minister privind susţinerea financiară din surse bugetare si fonduri europene (FEADR şi FEGA) a producătorilor agricoli, care se derulează prin direcţiile agricole judeţene şi Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura în funcţie de actele normative în vigoare;

j) întocmeşte normele şi procedurile de lucru specifice domeniului de activitate; k) realizează analize sectoriale pentru sectoarele cărnii de bovină, cărnii de ovine şi caprine; l) realizează analize comparative de preţuri la nivel european şi naţional pentru sectoarele cărnii de

bovină şi cărnii de ovine şi caprine; m) avizează procedurile elaborate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură referitoare la

implementarea legislaţiei specifice în domeniu; n) colaborează cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură la elaborarea modificărilor şi

actualizarea manualelor de proceduri conform instrucţiunilor emise de aceasta; o) transmite informaţiile provenite de la Comisia Europeană către instituţiile şi agenţii economici din

sectorul de creştere a bovinelor, ovinelor şi caprinelor; p) colaborează cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură la aplicarea prevederilor

comunitare referitoare la mecanismul de intervenţie si evaluează efectul măsurilor de sprijin, în vederea efectuării de eventuale ajustări;

q) coordonează activitatea grupurilor de lucru din sectorul zootehnic, constituite la nivelul ministerului si participă la reuniunile comisiilor de specialitate organizate conform legislatiei in vigoare;

r) elaborează punctele de vedere şi pozitiilor specifice direcţiei generale/serviciului la materialele inscrise pe ordinea de zi a comitetelor de gestiune de la Bruxelles;

s) elaborează poziţia României pentru reuniunile Consiliului Uniunii Europene, Comisiei Europene şi COREPER pentru susţinerea poziţiei României pentru sectorul carne de bovină şi carne de ovine şi caprine;

ș) participă la reuniunile din cadrul DG AGRI pentru susţinerea poziţiei României pentru sectorul carne de bovină, carne de ovine şi caprine;

t) elaborează raportările şi răspunsurile solicitate de către reprezentanţii instituţiilor Uniunii Europene aferente domeniilor cărnii de bovină şi cărnii de ovine şi caprine;

ț) elaborează răspunsurile solicitate de către alte organizaţii europene pentru sectorul carne de bovină şi carne de ovine şi caprine;

u) transmite preţuri şi notificări obligatorii, cf. Regulamentelor Europene, pe secţiuni de interes către experţii Comisiei;

v) validează şi asumă Regulamente europene transpuse în legislaţia naţională; w) participă la Comisia de Dialog Social pentru prezentarea legislaţiei specifice elaborată şi aprobată; x) urmăreşte şi răspunde de respectarea termenelor şi acţiunilor prevăzute în Tabelul de

monitorizare a actelor normative şi în Planul de acţiune al Programului de Guvernare; y) îndeplineşte alte sarcini ce-i revin prin acte normative sau care îi sunt repartizate de conducerea

ministerului; z) verifică documentaţiile privind recunoaşterea grupurilor de producători şi întocmeşte procesele

verbale aferente;

Page 59: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

59

aa) actualizează pagina de internet www.madr.ro pe secţiuni de interes;

Art.95. Compartimentul suine, păsări şi albine îndeplineşte următoarele atribuţii specifice: a) elaborează şi evaluează strategiile şi programele de dezvoltare în domeniul creşterii suinelor,

păsărilor şi albinelor; b) monitorizează implementarea reglementărilor în domeniile specifice de activitate; c) elaborează acte normative de susţinere financiară de la bugetul de stat pentru domeniul de

creştere a suinelor, păsărilor, albinelor și a viermilor de mătase; d) programează, monitorizează şi evaluează politicile agricole din domeniul creşterii suinelor,

păsărilor şi albinelor în conformitate cu legislaţia comunitară; e) elaborează Programul Naţional Apicol şi-l transmite la Comisia Europeană în vederea aprobării; f) monitorizează şi coordonează activitatea de creştere a suinelor, păsărilor şi albinelor; g) colectează şi procesează datele cu privire la evoluţia preţurilor medii prin Sistemul Informaţional

de Piaţă a Produselor Agricole (SIPPA) şi raportează săptămânal informaţiile către DG AGRI corespunzător legislaţiei comunitare;

h) realizează analize sectoriale pentru sectoarele cărnii de porc, cărnii de pasăre şi ouă şi miere; i) realizează analize comparative de preţuri la nivel european şi naţional pentru sectoarele cărnii de

porc şi cărnii de pasăre şi ouă; j) participă la Comisia de Dialog Social pentru prezentarea legislaţiei specifice elaborată şi

aprobată; k) asigură un contact permanent cu: federaţii, asociaţii, institute şi staţiuni de cercetări agricole,

institute de învăţământ superior agricol şi cu instituţii internaţionale din domeniu; l) colaborează cu institutele de specialitate de profil în vederea fundamentării politicilor publice

pentru creşterea suinelor, păsărilor şi albinelor; m) colaborează în domeniul sau de responsabilitate cu Direcţiile agricole judeţene şi a municipiului

Bucureşti, APIA, ANARZ şi ANSVSA; n) analizează şi avizează procedurile elaborate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură

de implementare a măsurilor de ajutor financiar în sectorul zootehnic; o) colaborează cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură la aplicarea prevederilor

comunitare referitoare la mecanismul de intervenţie si evaluează efectul măsurilor de sprijin, în vederea efectuării de eventuale ajustări strategice;

p) întocmeşte şi fundamentează tehnic proiectul de buget anual în colaborare cu direcţiile de specialitate din minister privind susţinerea financiară din surse bugetare si fonduri europene (FEADR şi FEGA) a producătorilor agricoli, care se derulează prin direcţiile pentru agricultură judeţene şi Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura în funcţie de actele normative în vigoare;

q) colaborează la elaborarea proiectului de rectificare a bugetului M.A.D.R. pentru formele de ajutor de stat aferente sectorului zootehnic;

r) coordonează activitatea grupurilor de lucru din sectorul zootehnic, constituite la nivelul ministerului si participă la reuniunile comisiilor de specialitate organizate conform legislatiei in vigoare;

s) elaborează puncte de vedere şi pozitii specifice direcţiei generale/serviciului la materialele inscrise pe ordinea de zi a comitetelor de gestiune de la Bruxelles;

ș) elaborează poziţia României pentru reuniunile Consiliului Uniunii Europene, Comisiei Europene şi COREPER pentru susţinerea poziţiei României pentru sectorul carne de porc, carne de pasăre şi ouă şi miere;

t) participă la reuniunile din cadrul DG AGRI pentru susţinerea poziţiei României pentru sectorul carne de porc, carne de pasăre şi ouă şi miere;

ț) elaborează raportări şi răspunsuri solicitate de către reprezentanţii instituţiilor Uniunii Europene aferente sectorului carne de porc, carne de pasăre şi ouă şi miere;

u) elaborează răspunsurile solicitate de către alte organizaţii europene pentru sectorul carne de porc, carne de pasăre şi ouă şi miere; v) transmite preţurile şi notificările obligatorii, cf. Regulamentelor Europene, pe secţiuni de interes

către experţii Comisiei; w) validează şi asumă Regulamente europene transpuse în legislaţia naţională; x) monitorizează evoluţia efectivelor de animale şi a producţiilor prin colectarea si prelucrarea şi

informaţiilor furnizate de Directiile agricole judeţene şi transmite datele către Institutul Naţional de Statistică (INS) în vederea comunicării acestora la EUROSTAT;

y) întocmeşte normele şi procedurile de lucru specifice domeniului de activitate;

Page 60: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

60

z) urmăreşte şi răspunde de respectarea termenelor şi acţiunilor prevăzute în Tabelul de monitorizare a actelor normative şi în Planul de acţiune al Programului de Guvernare;

aa) îndeplineşte alte sarcini ce-i revin prin acte normative sau care îi sunt repartizate de conducerea ministerului;

bb) actualizează pagina de internet www.madr.ro pe secţiuni de interes;

Secţiunea a 7-a

DIRECŢIA GENERALĂ DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ

Art.96. (1) Direcţia Generală de Industrie Alimentară este structura responsabilă de elaborarea şi implementarea politicilor agricole comunitare şi naţionale privind sectorul industrie alimentară, în conformitate cu programul de guvernare; elaborarea şi programarea politicilor publice în sectorul industriei alimentare, în conformitate cu regulamentele europene şi legislaţia naţională.

(2) Direcţia Generală de Industrie Alimentară este structură de specialitate pentru elaborarea şi

implementarea politicilor publice în sectorul industriei alimentare, produselor agroalimentare tradiţionale, promovării şi organizarii de piaţă, consultanţei, extensiei şi formarii profesionale, cercetării-inovării şi transferului de cunoştinţe către fermieri, gestionării reţelei de informaţii contabile agricole (RICA).

(3) Direcţia Generală de Industrie Alimentară este structură suport pentru Autoritatea de

Management pentru PNDR, pentru activităţile desfăşurate în baza acordului de delegare, instituţie care gestionează fonduri europene şi reprezintă 75% din totalul atribuţiilor de serviciu pentru îndeplinirea cărora se alocă minimum 75% din timpul de muncă aferent îndeplinirii tuturor atribuţiilor.

Art.97. Direcţia Generală de Industrie Alimentară are în componenţa sa următoarele structuri,

pe care le coordonează: a) Direcţia Implementare şi Strategii în Industria Alimentară; b) Serviciul RICA. Art.98. (1) Direcţia Implementare şi Strategii în Industria Alimentară este unitate suport pentru

programarea, elaborarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor publice în conformitate cu regulamentele europene şi legislaţia naţională pentru sectorul industriei alimentare.

(2) Pentru aducerea la îndeplinire a atribuţiilor care îi revin, Direcţia Implementare şi Strategii

în Industria Alimentară colaborează în mod nemijlocit cu experţii consilieri pentru afaceri europene. (3) Direcţia Implementare şi Strategii în Industria Alimentară are în componenţa sa următoarele

structuri, pe care le coordonează: a) Serviciul politici de calitate a) Compartimentul organizare de piaţă; b) Compartimentul cercetare-inovare; c) Compartimentul consultanţă, extensie şi formare profesională. (4) Serviciul politici de calitate are în componenţa sa următoarele structuri pe care le

coordonează: a) Compartimentul produse tradiţionale şi dezvoltare durabilă; b) Compartimentul produse de origine animală; c) Compartimentul produse de origine vegetală.

Page 61: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

61

Art.99. Compartimentul produse tradiţionale şi dezvoltare durabilă îndeplineşte următoarele atribuţii: a) urmăreşte politica agricolă comună în sectorul politicii de calitate şi iniţiază actele normative necesare aplicării acesteia; b) iniţiază şi elaborează acte normative privind identificarea produselor tradiţionale la nivel naţional; c) implementează sistemul naţional de calitate pentru produsele tradiţionale; d) gestionează activitatea de atestare a produselor tradiţionale în vederea eliberării atestatelor pentru produsele tradiţionale; e) înfiinţează, înregistrează şi administrază Registrul Naţional de Atestare a Produselor Tradiţionale (RNPT); f) actualizează periodic Registrul Naţional de Atestare a Produselor Tradiţionale (RNPT); g) publică Lista produselor tradiţionale atestate pe site-ul M.A.D.R.; h) acordă atestatul de produs tradiţional; i) anulează atestatul de produs tradiţional; j) iniţiază şi elaborează acte normative privind protecţia indicaţiilor geografice, a denumirilor de origine protejată şi a specialităţilor tradiţionale garantate pentru produsele agricole, produsele alimentare şi pentru băuturi spirtoase; k) gestionează activitatea privind protecţia indicaţiilor geografice, a denumirilor de origine protejată şi a specialităţilor tradiţionale garantate, pentru produsele agricole şi produsele alimentare, inclusiv pentru băuturile spirtoase; l) recunoaşte în condiţiile legii organismele de inspecţie şi certificare privind protecţia indicaţiilor geografice, a denumirilor de origine protejată şi a specialităţilor tradiţionale garantate pentru produsele agricole şi produsele alimentare; m) implementează sistemele de calitate europene, precum: indicaţiile geografice protejate, denumirile de origine protejate şi specialităţile tradiţionale garantate, pentru produsele agro-alimentare şi solicită recunoaşterea şi protecţia acestora la Comisia Europeană; n) organizează seminarii şi programe de informare a părţilor interesate pentru înregistrarea produselor tradiţionale, indicaţiilor geografice protejate, denumirilor de origine protejate şi specialităţilor tradiţionale garantate ale produselor agricole şi produselor alimentare; o) elaborează documente de poziţie ale României împreună cu consilierul pentru afaceri europene în vederea participării la grupurile de lucru, pentru băuturi spirtoase, denumiri de origine protejate, indicaţii geografice protejate, specialităţi tradiţionale garantate la nivelul Comisiei Europene pentru DG AGRI; p) organizează/participă la grupurile de lucru de la nivel instituţional, interinstituţional şi al asociaţiilor profesionale, în vederea îmbunătăţirii şi implementării cadrului legislativ din domeniu; q) participă, la propunerea conducerii, la târguri, expoziţii, concursuri, festivaluri, seminarii, simpozioane, dezbateri, întâlniri, mese rotunde, vizite şi schimburi de experienţă în ţară şi în străinătate; r) furnizează studii şi analize de specialitate pentru sectorul de industrie alimentară, precum şi pentru cercetarea agro-alimentară necesare fundamentării intervenţiilor prin PNDR, în conformitate cu cerinţele legislaţiei Uniunii Europene şi documentele de lucru ale Comisiei Europene; s) asigură coerenţa şi complementaritatea demarcării intervenţiilor în sectorul de industrie alimentară prin diverse programe cu finanţare naţională şi/sau europeană şi PNDR; ș) participă în cadrul grupurilor de lucru tehnice, analizează legislaţia europeană şi naţională specifică pentru elaborarea, pe durata implementării PNDR, a propunerilor de modificare a acesteia, pe domenii, sectoare şi subsectoare de activitate, priorităţi şi măsuri de sprijin prevăzute în program; t) asigură asistenţă de specialitate şi participă la implementarea recomandărilor rezultate în urma misiunilor de control sau de audit efectuate de organisme specializate ale Comisiei Europene şi naţionale în domeniul gestionării fondurilor europene, în ceea ce priveşte domeniul industriei alimentare; ț) furnizează statistici de specialitate/rapoarte în domeniul industriei alimentare, al cercetării agroalimentare precum şi analize de specialitate pe sectoare şi subsectoare de activitate din sfera de competenţă, potrivit prevederilor regulamentelor europene aplicabile Politicii Agricole Comune şi măsurilor din PNDR, în vederea îmbunătăţirii implementării programului; u) participă la diseminarea în teritoriu a măsurilor din PNDR şi informarea potenţialilor beneficiari şi ai beneficiarilor, asupra oportunităţilor de accesare a măsurilor/sub-măsurilor, respectiv asupra responsabilităţilor ce le revin în implementarea proiectelor cu finanţare din FEADR (altele decât cele adresate sectorului de industrie alimentară);

Page 62: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

62

v) participă la elaborarea articolelor tematice propuse să apară în publicaţiile RNDR şi asigurarea de vorbitori şi prezentări tematice în cadrul evenimentelor organizate de RNDR la care va fi solicitat să participe; w) soluţionează interpelările parlamentare, petiţiile şi solicitările de furnizare de puncte de vedere tehnice care vizează aspecte din sfera de competenţă a DGIA cu privire la PNDR, transmiţând o copie a răspunsului spre informare AM PNDR; x) îndeplineşte activităţi specifice DGIA, ce decurg din implementarea măsurilor PNDR 2007 – 2013, atât pe perioada implementării acestora, cât şi după finalizarea perioadei de programare; y) participă, în calitate de membru, în comisiile de contestaţii ce analizează aspecte vizate de proiectele sprijinite prin intermediul sM 4.1, sM 4.1 a, sM 4.2, sM 4.2a, inclusiv pentru schemele aferente măsurilor/submăsurilor menţionate; z) elaborează termenii de referinţă pentru proiectele de achiziţii privind studiile necesare implementării PNDR în domeniul agroalimentar şi participă, în calitate de responsabil tehnic, în cadrul comisiilor de licitaţii, la evaluarea ofertelor pentru aceste proiecte şi implementarea efectivă a acestora; aa) participă în grupuri de lucru în vederea identificării diferitelor mecanisme privind măsurile de modernizare în domeniul prelucrării şi procesării produselor agroalimentare şi de adaptare a acestora la standardele de calitate naţionale şi europene; bb) elaborează puncte de vedere şi poziţii la solicitările Parlamentului României şi participă la şedinţele Comisiilor de specialitate, pentru dezbaterile privind aprobarea unor iniţiative parlamentare, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului; cc) întocmeşte răspunsuri la reclamaţii, sesizări, petiţii, interpelări, corespondenţă curentă, etc.; dd) îndeplineşte şi alte sarcini ce-i revin prin acte normative sau care îi sunt repartizate de către structurile administrative superioare.

Art.100. Compartimentul produse de origine animală îndeplineşte următoarele atribuţii:

a) urmăreşte Politica Agricolă Comună în sectorul produse de origine animală şi iniţiază actele normative necesare aplicării acesteia; b) elaborează politici pe produs, în colaborare cu organizaţiile interprofesionale şi direcţiile de specialitate din minister; c) participă la elaborarea reglementărilor şi actelor normative privind domeniile industriei alimentare, referitoare la activităţile de producţie, procesare, depozitare, transport şi comercializare a produselor de origine animală; d) elaborează poziţia României împreună cu consilierul pentru afaceri europene şi participă cu mandat la reuniunile Comitetelor de Gestiune ale Comisiei Europene pentru sectorul produse de origine animală în vederea susţinerii poziţiei României; e) promovează programe şi proiecte de acte normative pentru stimularea şi dezvoltarea producţiei sectorului produse de origine animală; f) aprobă şi înregistrează simbolurile societăţilor comerciale cu activităţi în domeniul producţiei de conserve alimentare ambalate în recipienţi metalici şi a numerelor de ordine ale grupelor şi sortimentelor de conserve alimentare; g) organizează/participă la grupurile de lucru de la nivel instituţional, interinstituţional şi al asociaţiilor profesionale, în vederea îmbunătăţirii şi implementării cadrului legislativ din domeniu; h) centralizează şi actualizează baza de date statistice din domeniul agroalimentar; i) participă, la propunerea conducerii la târguri, expoziţii, concursuri, festivaluri, seminarii, simpozioane, dezbateri, întâlniri, mese rotunde, vizite şi schimburi de experienţă în ţară şi în străinătate; j) furnizează studii şi analize de specialitate pentru sectorul de industrie alimentară - sectorul animal precum şi pentru cercetarea agroalimentară necesare fundamentării intervenţiilor prin PNDR, în conformitate cu cerinţele legislaţiei Uniunii Euroepene şi documentele de lucru ale Comisiei Europene; k) asigură coerenţa şi complementaritatea demarcării intervenţiilor în sectorul de industrie alimentară – domeniul produselor de origine animală prin diverse programe cu finanţare naţională şi/sau europeană şi PNDR; l) implementează sistemul naţional de calitate pentru produsele obţinute conform reţetelor consacrate; m) gestionează activitatea de atestare a produselor alimentare obţinute conform unor reţete consacrate în vederea eliberării atestatelor pentru reţete consacrate româneşti prin:

Page 63: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

63

m1) înfiinţarea şi administrarea Registrului Naţional al Reţetelor Consacrate (R.N.R.C.) şi publicarea pe site-ul MADR. Înregistrarea produselor alimentare atestate în Registrul Naţional al Reţetelor Consacrate şi actualizarea lunară a acestora; m2) întocmirea listei reţetelor consacrate româneşti, pe baza propunerilor organizaţiilor profesionale din domeniu, pe categorii de produse; m3) actualizarea periodică a listei reţetelor consacrate româneşti, la interval de 6 luni, pe baza propunerilor organizaţiilor profesionale din domeniu, însoţite de documentaţiile tehnice; m4) acordarea atestatului produs alimentar obţinut conform unei reţete consacrate româneşti pentru documentele conforme depuse de operatorii economici; m5) anularea atestatului produs alimentar obţinut conform unei reţete consacrate, a dreptului de utilizarea a logo-ului pentru retetă consacrată (RC) cât şi radierea din RNRC dacă se constată nerespectarea condiţiilor şi criteriilor prevăzute pentru atestare. n) participă în cadrul grupurilor de lucru tehnice, analizează legislaţia europeană şi naţională specifică pentru elaborarea, pe durata implementării PNDR, a propunerilor de modificare a acesteia, pe domenii, sectoare şi subsectoare de activitate, priorităţi şi măsuri de sprijin prevăzute în program; o) asigură asistenţă de specialitate şi participă la implementarea recomandărilor rezultate în urma misiunilor de control sau de audit efectuate de organisme specializate ale Comisiei Europene şi naţionale în domeniul gestionării fondurilor europene, în ceea ce priveşte domeniul industriei alimentare; p) furnizează statistici de specialitate/rapoarte în domeniul industriei alimentare, al cercetării agroalimentare precum şi analize de specialitate pe sectoare şi subsectoare de activitate din sfera de competenţă, potrivit prevederilor regulamentelor europene aplicabile Politicii Agricole Comune şi măsurilor din PNDR, în vederea îmbunătăţirii implementării programului; q) participă la diseminarea în teritoriu a măsurilor din PNDR şi informarea potenţialilor beneficiari şi ai beneficiarilor, asupra oportunităţilor de accesare a măsurilor/sub-măsurilor, respectiv asupra responsabilităţilor ce le revin în implementarea proiectelor cu finanţare din FEADR (altele decât cele adresate sectorului de industrie alimentară); r) participă la elaborarea articolelor tematice propuse să apară în publicaţiile RNDR şi asigurarea de vorbitori şi prezentări tematice în cadrul evenimentelor organizate de RNDR la care va fi solicitat să participe; s) soluţionează interpelările parlamentare, petiţiile şi solicitările de furnizare de puncte de vedere tehnice care vizează aspecte din sfera de competenţă a DGIA cu privire la PNDR, transmiţând o copie a răspunsului spre informare AM PNDR; ș) îndeplineşte activităţile specifice DGIA, ce decurg din implementarea măsurilor PNDR 2007 – 2013, atât pe perioada implementării acestora, cât şi după finalizarea perioadei de programare; t) participă, în calitate de membru, în comisiile de contestaţii ce analizează aspecte vizate de proiectele sprijinite prin intermediul sM 4.1, sM 4.1 a, sM 4.2, sM 4.2a, inclusiv pentru schemele aferente măsurilor/submăsurilor menţionate; ț) elaborează termenii de referinţă pentru proiectele de achiziţii privind studiile necesare implementării PNDR în domeniul agroalimentar şi participă, în calitate de responsabil tehnic, în cadrul comisiilor de licitaţii, la evaluarea ofertelor pentru aceste proiecte şi implementarea efectivă a acestora; u) participă în grupuri de lucru în vederea identificării diferitelor mecanisme privind măsurile de modernizare în domeniul prelucrării şi procesării produselor agroalimentare şi de adaptare a acestora la standardele de calitate naţionale şi europene; v) elaborează puncte de vedere şi poziţii la solicitările Parlamentului României şi participă la şedinţele Comisiilor de specialitate, pentru dezbaterile privind aprobarea unor iniţiative parlamentare, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului; w) întocmeşte răspunsuri la reclamaţii, sesizări, petiţii, interpelări, corespondenţă curentă, etc.; x) îndeplineşte şi alte sarcini ce-i revin prin acte normative sau care îi sunt repartizate de către structurile administrative superioare.

Art.101. Compartimentul produse de origine vegetală îndeplineşte următoarele atribuţii: a) urmăreşte Politica Agricolă Comună în sectorul produselor de origine vegetală şi iniţiază actele normative necesare aplicării acesteia; b) elaborează politici pe produs în colaborare cu organizaţiile interprofesionale şi direcţiile de specialitate din minister; c) participă la elaborarea reglementărilor şi actelor normative privind domeniile industriei alimentare, referitoare la activităţile de producţie, procesare, depozitare, transport şi comercializare a produselor de origine vegetală;

Page 64: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

64

d) elaborează poziţia României împreună cu consilierul pentru afaceri europene şi participă cu mandat la reuniunile Comitetelor de Gestiune ale Comisiei Europene pentru sectorul produselor de origine vegetală în vederea susţinerii poziţiei României; e) promovează programe şi proiecte de acte normative pentru stimularea şi dezvoltarea sectorului produselor de origine vegetală; f) aprobă şi înregistrează simbolurile societăţilor comerciale cu activităţi în domeniul producţiei de conserve alimentare, ambalate în recipienţi metalici şi a numerelor de ordine ale grupelor şi sortimentelor de conserve alimentare; g) participă la lucrările Comitetului tehnic al plantelor medicinale şi aromatice şi al produselor stupului; h) organizează/participă la grupurile de lucru de la nivel instituţional, interinstituţional şi al asociaţiilor profesionale, în vederea îmbunătăţirii şi implementării cadrului legislativ din domeniu; i) utilizează sistemul informatic ISAMM pentru transmiterea de date la DG AGRI pentru anumite categorii de produse alimentare (ulei de măsline, băuturi spirtoase, alcool etilic de origine agricolă, etc.); j) participă, la propunerea conducerii la târguri, expoziţii, concursuri, festivaluri, seminarii, simpozioane, dezbateri, întâlniri, mese rotunde, vizite şi schimburi de experienţă în ţară şi în străinătate; k) furnizează studii şi analize de specialitate pentru sectorul de industrie alimentară - sectorul vegetal precum şi pentru cercetarea agroalimentară necesare fundamentării intervenţiilor prin PNDR, în conformitate cu cerinţele legislaţiei Uniunii Europene şi documentele de lucru ale Comisiei Europene; l) asigură coerenţa şi complementaritatea demarcării intervenţiilor în sectorul de industrie alimentară - domeniul produselor de origine vegetală prin diverse programe cu finanţare naţională şi/sau europeană şi PNDR; m) implementeaza sistemul naţional de calitate pentru produsele obţinute conform reţetelor consacrate; n) gestionează activitatea de atestare a produselor alimentare obţinute conform unor reţete consacrate în vederea eliberării atestatelor pentru produse obţinute conform unor reţete consacrate româneşti prin: n1) înfiinţarea şi administrarea Registrului Naţional al Reţetelor Consacrate (R.N.R.C.) şi publicarea pe site-ul MADR. Înregistrarea produselor alimentare atestate în Registrul Naţional al Reţetelor Consacrate şi actualizarea lunară a acestora; n2) întocmirea listei reţetelor consacrate româneşti, pe baza propunerilor organizaţiilor profesionale din domeniu, pe categorii de produse; n3) actualizarea periodică a listei reţetelor consacrate româneşti, la interval de 6 luni, pe baza propunerilor organizaţiilor profesionale din domeniu, însoţite de documentaţiile tehnice; n4) acordarea atestatului produs alimentar obţinut conform unei reţete consacrate româneşti pentru documentele conforme depuse de operatorii economici; n5) anularea atestatului produs alimentar obţinut conform unei reţete consacrate, a dreptului de utilizarea a logo-ului RC cât şi radierea din RNRC dacă se constată nerespectarea condiţiilor şi criteriilor prevăzute pentru atestare; o) participă în cadrul grupurilor de lucru tehnice, analizează legislaţia europeană şi naţională specifică pentru elaborarea, pe durata implementarii PNDR, a propunerilor de modificare a acesteia, pe domenii, sectoare şi subsectoare de activitate, priorităţi şi măsuri de sprijin prevăzute în program; p) acordă asistenţă de specialitate şi participă la implementarea recomandărilor rezultate în urma misiunilor de control sau de audit efectuate de organisme specializate ale Comisiei Europene şi naţionale în domeniul gestionării fondurilor europene, în ceea ce priveşte domeniul industriei alimentare; q) furnizează statistici de specialitate/rapoarte în domeniul industriei alimentare, al cercetării agroalimentare precum şi analize de specialitate pe sectoare şi subsectoare de activitate din sfera de competenţă, potrivit prevederilor regulamentelor europene aplicabile Politicii Agricole Comune şi măsurilor din PNDR, în vederea îmbunătăţirii implementării programului; r) participă la diseminarea în teritoriu a măsurilor din PNDR şi informarea potenţialilor beneficiari şi ai beneficiarilor asupra oportunităţilor de accesare a măsurilor/sub-măsurilor, respectiv asupra responsabilităţilor ce le revin în implementarea proiectelor cu finanţare din FEADR (altele decât cele adresate sectorului de industrie alimentară); s) participă la elaborarea articolelor tematice propuse să apară în publicaţiile RNDR şi asigurarea de vorbitori şi prezentări tematice în cadrul evenimentelor organizate de RNDR la care va fi solicitată să participe;

Page 65: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

65

ș) soluţionează interpelările parlamentare, petiţiile şi solicitările de furnizare de puncte de vedere tehnice care vizează aspecte din sfera de competenţă a DGIA cu privire la PNDR, transmiţând o copie a răspunsului spre informare AM PNDR; t) îndeplineşte activităţile specifice DGIA, ce decurg din implementarea măsurilor PNDR 2007 – 2013, atât pe perioada implementării acestora, cât şi după finalizarea perioadei de programare; ț) participă, în calitate de membru, în comisiile de contestaţii ce analizează aspecte vizate de proiectele sprijinite prin intermediul sM 4.1, sM 4.1 a, sM 4.2, sM 4.2a, inclusiv pentru schemele aferente măsurilor/submăsurilor menţionate; u) elaborează termenii de referinţă pentru proiectele de achiziţii privind studiile necesare implementării PNDR în domeniul agroalimentar şi participă, în calitate de responsabil tehnic, în cadrul comisiilor de licitaţii, la evaluarea ofertelor pentru aceste proiecte şi implementarea efectivă a acestora; v) participă în grupuri de lucru în vederea identificării diferitelor mecanisme privind măsurile de modernizare în domeniul prelucrării şi procesării produselor agroalimentare şi de adaptare a acestora la standardele de calitate naţionale şi europene; w) elaborează puncte de vedere şi poziţii la solicitările Parlamentului României şi participă la şedinţele Comisiilor de specialitate, pentru dezbaterile privind aprobarea unor iniţiative parlamentare, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului; x) întocmeşte răspunsuri la reclamaţii, sesizări, petiţii, interpelări, corespondenţă curentă, etc.; y) îndeplineşte şi alte sarcini ce-i revin prin acte normative sau care îi sunt repartizate de către structurile administrative superioare.

Art.102. Compartimentul organizare de piaţă îndeplineşte următoarele atribuţii: a) asigură implementarea strategiilor şi programelor de dezvoltare în domeniul său de activitate; b) elaborează proiecte de acte normative şi asigură punct de vedere tehnic pentru proiectele de acte normative elaborate de alte structuri din cadrul MADR sau alte ministere în domeniul de activitate; c) identifică problemele şi disfuncţiile, fenomenele care distorsionează funcţionarea pieţelor pe lanţul agroalimentar şi pe filiere de produs şi propune soluţii, resurse, instrumente, măsuri şi programe pentru reglementarea acestora, pentru funcţionarea organizării comune de piaţă, conform normelor şi strategiilor comunitare şi internaţionale; d) participă la elaborarea politicilor publice în domeniul organizării de piaţă în sectorul agroalimentar şi al cercetării; e) întocmeşte procedurile operaţionale specifice domeniului de activitate; f) propune şi elaborează politici de piaţă şi strategii sectoriale care privesc organizarea de piaţă a produselor agroalimentare, consolidarea şi funcţionarea eficientă a pieţei prin măsuri de reglementare pe filiere de produs, în colaborare cu Ministerul Economiei, direcţiile de specialitate din M.A.D.R. şi organizaţiile interprofesionale şi patronale urmărind punerea în aplicare a acestora; g) propune şi elaborează politici pe produs în colaborare cu organizaţiile interprofesionale recunoscute, pe baza analizelor şi prognozelor privind producţiile, consumurile, importurile şi exporturile realizate la nivel naţional, la nivel europen şi pe pieţele din ţările terţe; h) iniţiază parteneriate interministeriale, interinstituţionale şi interorganizaţionale la nivel naţional şi transnaţional, prin acorduri, protocoale şi memorandumuri specifice, pentru creşterea competitivităţii produselor agroalimentare şi al organizării pieţei, prin care propune: h1) promovarea produselor agroalimentare româneşti pe piaţa internă şi pe pieţele terţe; h2) iniţierea unor schimburi de bune practici cu organisme din alte state membre şi din ţările terţe referitor la instrumentele de organizare a producţiei şi de comercializare prin intermediul organizaţiilor şi asociaţiilor profesionale şi interprofesionale, a altor forme asociative recunoscute la nivel naţional pe sectoare şi filiere de produs, pe baza acordurilor profesionale şi interprofesionale, privind normele de calitate şi de comercializare a produselor agroalimentare; h3) identificarea unor programe de finanţare şi dezvoltare de resurse pentru funcţionarea structurilor instituţionale şi sectoriale din sfera organizării de piaţă, prin cooperare şi parteneriate naţionale, interregionale şi transnaţionale; i) cooperează cu alte direcţii de specialitate din M.A.D.R. la elaborarea şi implementarea strategiilor de dezvoltare a politicilor organizării de piaţă, în vederea reglementării producţiei şi a comerţului, în conformitate cu noile principii ale PAC şi ale reformelor sectoriale; j) colaborează cu Direcţia generală afaceri europene şi relaţii internaţionale, în vederea fundamentării şi elaborării notificărilor pe proiectele de acte normative ale Comisiei Europeane, cât şi în vederea participării la reuniunile organizate de Comisia Europeană şi alte organisme internaţionale, la acţiunile de cooperare cu alte ţări, în domeniile sale de activitate, în condiţiile legii şi a limitei de competenţă;

Page 66: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

66

k) colaborează cu asociaţiile profesionale pe filiera produselor specifice activităţii sale; l) participă, la propunerea conducerii la conferinţe, seminarii, simpozioane, târguri, expoziţii, concursuri, festivaluri, dezbateri, întâlniri, mese rotunde, vizite şi schimburi de experienţă în ţară şi în străinătate; m) reprezintă ministerul pe bază de mandat în diferite organisme, instituite la nivel naţional, în scopul organizării pieţei pentru produsele agro-alimentare; n) participă la grupurile de lucru organizate la nivel instituţional şi interinstituţional, în vederea îmbunătăţirii şi implementării cadrului legislativ care vizează organizarea de piaţă; o) participă în cadrul grupurilor de lucru tehnice pentru analizarea legislaţiei europeane şi naţionale specifice pentru elaborarea propunerilor de modificare a acesteia, în domeniul agroalimentar; p) acordă asistenţă de specialitate şi participă la implementarea recomandărilor rezultate în urma misiunilor de control sau de audit efectuate de organisme specializate ale Comisiei Europene şi naţionale în domeniul gestionării fondurilor europene, în ceea ce priveşte domeniul industriei alimentare; q) furnizează statistici de specialitate/rapoarte în domeniul industriei alimentare, al cercetării agroalimentare precum şi analize de specialitate pe sectoare şi subsectoare de activitate din sfera de competenţă, potrivit prevederilor regulamentelor europene aplicabile Politicii Agricole Comune şi măsurilor din PNDR, în vederea îmbunătăţirii implementării programului; r) participă la diseminarea în teritoriu a măsurilor din PNDR şi informarea potenţialilor beneficiari şi ai beneficiarilor asupra oportunităţilor de accesare a măsurilor/sub-măsurilor, respectiv asupra responsabilităţilor ce le revin în implementarea proiectelor cu finanţare din FEADR(altele decât cele adresate sectorului de industrie alimentară); s) asigură coerenţa şi complementaritatea demarcării intervenţiilor în sectorul de industrie alimentară - domeniul produselor de origine vegetală prin diverse programe cu finanţare naţională şi/sau europeană şi PNDR; ș) asigură transmiterea informaţiilor provenite de la Comisia Europeană către instituţiile şi agenţii economici din domeniul de activitate, prin corespondenţă directă, cât şi prin publicarea în secţiunea industrie alimentară, din pagina web MADR; t) asigura asistenţă de specialitate şi participă la implementarea recomandărilor rezultate în urma misiunilor de control sau de audit efectuate de organisme specializate ale Comisiei Europene şi naţionale în domeniul gestionării fondurilor europene, în ceea ce priveşte domeniul industriei alimentare; ț) participă la soluţionarea interpelărilor parlamentare, petiţiilor şi solicitărilor de furnizare de puncte de vedere tehnice care vizează aspecte din sfera de competenţă a DGIA cu privire la PNDR, transmiţând o copie a răspunsului spre informare AM PNDR; u) elaborarează studii, analize, ipoteze şi scenarii, în vederea punerii în aplicare a diferitelor instrumente şi măsuri de sprijin prevăzute în PNDR 2014 – 2020 cu finanţare din FEADR şi a evaluării impactului pe care aceste măsuri îl au în piaţă; v) asigură furnizarea de suport tehnic în cadrul grupurilor de lucru AM PNDR pentru iniţierea, elaborarea şi fundamentarea unor reglementări specifice în domeniul agroalimentar cu impact asupra măsurilor din PNDR ce vizează dezvoltarea sectorului de procesare a produselor agroalimentare şi adaptarea acestuia la standardele de calitate europene, din punct de vedere al integrităţii alimentelor şi al promovării acestora, precum şi în ceea ce priveşte măsurile de reducere a risipei alimentare; w) participă la elaborarea şi actualizarea articolelor tematice, a materialelor de informare pentru fermieri (ghiduri, broşuri, pliante, prezentări la conferinţe, seminarii, mese rotunde cu fermieri şi organizaţii ale fermierilor) propuse să apară în publicaţiile RNDR şi asigură vorbitori şi prezentări tematice în cadrul evenimentelor organizate de RNDR, la care va fi solicitat să participe;

x) asigură informaţiile necesare AM PNDR şi AFIR cu privire la implementarea proiectelor care vizează implicarea OIPA (ex. evidenţă a membrilor OIPA beneficiari ai măsurilor PNDR 2014-2020); y) asigură expertiză tehnică pentru elaborarea termenilor de referinţă specifici proiectelor de asistenţă tehnică necesare implementării PNDR 2014 – 2020, precum şi identificarea unor oportunităţi de finanţare prin intermediul Măsurii 16 ”Cooperare” din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi din alte fonduri europene, prin iniţierea altor proiecte integrate de cooperare, de interes transnaţional; z) utilizează sistemul informatic ISAMM pentru transmiterea de date la DG AGRI pentru anumite categorii de produse alimentare (ulei de măsline, băuturi spirtoase, alcool etilic de origine agricolă, etc.); aa) elaborează puncte de vedere şi poziţii la solicitările Parlamentului României şi participă la şedinţele Comisiilor de specialitate, pentru dezbaterile privind aprobarea unor iniţiative parlamentare, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului;

Page 67: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

67

bb) întocmeşte răspunsuri la reclamaţii, sesizări, petiţii, interpelări, corespondenţă curentă, etc.; cc) îndeplineşte şi alte sarcini ce-i revin prin acte normative sau care îi sunt repartizate de către structurile administrative superioare.

Art.103. Compartimentul cercetare-inovare îndeplineşte următoarele atribuţii:

a) implementează strategia de cercetare-dezvoltare-inovare în domeniul agroalimentar, pe termen mediu şi lung în domeniul agricol, conform PAC 2014-2020, Orizont 2020, Regulamentului nr. 1305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului CE nr. 1698/2005 al Consiliului şi Programului de guvernare 2013-2016; b) elaborează politicile publice în domeniul cercetării–dezvoltării-inovării; c) elaborează planul de activităţi în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării; d) participă la definitivarea programelor tematice de cercetare-dezvoltare-inovare anuale şi multianuale, finanţate de la bugetul de stat, prin bugetul M.A.D.R.; e) propune proiectele de cercetare şi fondurile aferente pentru Planul sectorial al M.A.D.R.; f) modifică şi completează prin ordin al ministrului Planul sectorial al M.A.D.R. pe anii 2015-2018; g) elaborează baza de date privind propunerile de proiecte de cercetare-dezvoltare care vor fi incluse în Planul sectorial al M.A.D.R., prin consultarea cu direcţiile de specialitate din cadrul M.A.D.R, structurile reprezentative din domeniu (unităţi de cercetare- dezvoltare-inovare în domeniul agricol şi al produselor agroalimentare, universităţi, alte organisme şi instituţii care acţionează în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării agricole); h) monitorizează diseminarea rezultatelor cercetării obţinute prin proiectele de cercetare- dezvoltare cuprinse în Planul sectorial precum şi impactul rezultatelor cercetării asupra producţiei; i) participă, la propunerea conducerii la seminarii, simpozioane, dezbateri, întâlniri, mese rotunde, vizite şi schimburi de experienţă în ţară şi în străinătate; j) participă la elaborarea, modificarea şi completarea proiectelor de acte normative privind cercetarea dezvoltarea în domeniul agricol; k) analizează, împreună cu A.S.A.S., activitatea de cercetare-dezvoltare a unităţilor de cercetare din subordinea A.S.A.S., în vederea restructurării sectorului de cercetare agricolă (institute naţionale, institute de ramură, staţiuni de cercetare); l) participă în grupuri de lucru interministeriale, instituţionale (M.E.C.S, M.M.F.P.S.P.V, A.S.A.S., etc.) la elaborarea strategiilor, actelor normative, protocoalelor, ducerea la îndeplinire a memorandumurilor, etc, în domeniul cercetării agricole şi a produselor agroalimentare; m) furnizează studii şi analize de specialitate privind sectorul de industrie alimentară, precum şi cercetarea agroalimentară necesare fundamentării intervenţiilor prin PNDR, în conformitate cu cerinţele legislaţiei Uniunii Europene şi documentele de lucru ale Comisiei Europene; n) asigură coerenţa programului de cercetare agricolă, a strategiei de cercetare-dezvoltare cu Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi complementaritatea Planului sectorial pentru cercetare-dezvoltare, inclusiv prin intermediul submăsurii 16.1 ”Sprijin pentru înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor operaţionale (GO), pentru dezvoltarea de proiecte pilot, noi produse”, respectiv submăsurii 16.1 a ”Sprijin pentru înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor operaţionale, dezvoltarea de proiecte-pilot, produse şi procese” din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală; o) participă în cadrul comitetului comun cu AM PNDR şi AFIR în vederea aprobării proiectelor iniţiale depuse de Grupurile Operaţionale în cadrul Măsurii 16 ”Cooperare”, respectiv a etapei 1a a submăsurii 16.1a ”Sprijin pentru înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor operaţionale, dezvoltarea de proiecte pilot, produse şi procese” din cadrul PNDR 2014-2020, evaluate de către evaluatori externi; p) participă în cadrul grupurilor de lucru tehnice, analizarea legislaţiei europeane şi naţionale specifice pentru elaborarea, pe durata implementării PNDR, a propunerilor de modificare a acesteia, pe domenii, sectoare şi subsectoare de activitate, priorităţi şi măsuri de sprijin prevăzute în program; q) furnizează statistici de specialitate/rapoarte în domeniul industriei alimentare, al cercetării agroalimentare precum şi analize de specialitate pe sectoare şi subsectoare de activitate din sfera de competenţă, potrivit prevederilor regulamentelor europene aplicabile, Politicii Agricole Comune şi măsurilor din PNDR, în vederea îmbunătăţirii implementării programului; r) participă la diseminarea în teritoriu a măsurilor din PNDR şi informarea potenţialilor beneficiari şi ai beneficiarilor asupra oportunităţilor de accesare a măsurilor/sub-măsurilor, respectiv asupra responsabilităţilor ce le revin în implementarea proiectelor cu finanţare din FEADR (altele decât cele adresate sectorului de industrie alimentară);

Page 68: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

68

s) participă la elaborarea articolelor tematice propuse să apară în publicaţiile RNDR şi asigurarea de vorbitori şi prezentări tematice în cadrul evenimentelor organizate de RNDR la care va fi solicitată să participe; ș) soluţionează interpelările parlamentare, petiţiile şi solicitările de furnizare de puncte de vedere tehnice care vizează aspecte din sfera de competenţă a DGIA cu privire la PNDR, transmiţând o copie a răspunsului spre informare AM PNDR; t) îndeplineşte activităţile specifice DGIA, ce decurg din implementarea măsurilor PNDR 2007 – 2013, atât pe perioada implementării acestora, cât şi după finalizarea perioadei de programare; ț) participă, în calitate de membru, în comisiile de contestaţii ce analizează aspecte vizate de proiectele sprijinite prin intermediul, M 16 şi M 16 a, inclusiv pentru schemele aferente măsurilor/submăsurilor menţionate; u) elaborează termenii de referinţă pentru proiectele de achiziţii privind studiile necesare implementării PNDR în domeniul agroalimentar şi participă, în calitate de responsabil tehnic, în cadrul comisiilor de licitaţii, la evaluarea ofertelor pentru aceste proiecte şi implementarea efectivă a acestora; v) reprezintã M.A.D.R. pe bază de mandat, la întâlnirile care au ca obiect cercetarea-inovarea; w) elaborează puncte de vedere şi poziţii la solicitările Parlamentului României şi participă la şedinţele Comisiilor de specialitate, pentru dezbaterile privind aprobarea unor iniţiative parlamentare, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului; x) întocmeşte răspunsuri la reclamaţii, sesizări, petiţii, interpelări, corespondenţă curentă, etc.; y) îndeplineşte şi alte sarcini ce-i revin prin acte normative sau care îi sunt repartizate de către structurile administrative superioare.

Art.104. Compartimentul consultanţă, extensie şi formare profesională îndeplineşte

următoarele atribuţii: a) elaborează şi propune la nivel naţional acte normative şi strategia de consultanţă, extensie şi formare profesională din domeniul agriculturii şi industriei alimentare, bazată pe interesele comunităţii locale şi obiectivele M.A.D.R.; b) elaborează, pe baza propunerilor camerelor agricole judeţene şi supune avizării conducerii M.A.D.R., programul anual privind activităţile de consultanţă, extensie şi formare profesională în agricultură şi industrie alimentară, desfăşurate de către camerele agricole judeţene; c) colaborează cu autorităţile locale în vederea elaborării şi implementării programelor specifice domeniului de activitate al camerelor agricole judeţene; d) coordonează şi monitorizează activităţile de consultanţă, extensie şi formare profesională în domeniul agriculturii şi industriei alimentare, desfăşurate de către camerele agricole judeţene; e) organizează şi coordonează un sistem informaţional eficient prin acţiuni de popularizare, asistenţă tehnică de specialitate, elaborare de materiale informative în domeniul agriculturii şi industriei alimentare, diseminare a rezultatelor cercetării ştiinţifice aplicative; f) colaborează cu structurile de specialitate din cadrul M.A.D.R. în vederea stabilirii obiectivelor prioritare care vor fi incluse în programul anual de activităţi al camerelor agricole judeţene; g) colaborează cu organisme interne şi internaţionale din acelaşi domeniu de activitate, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti” şi structurile subordonate acesteia, cu institutele de învăţământ, agenţii economici din domeniul agriculturii şi industriei alimentare, în vederea asigurării fluxului informaţional, diseminării rezultatelor cercetării şi formării profesionale continue a fermierilor prin dezvoltarea unor programe comune; h) participă, la propunerea conducerii, la târguri, expoziţii, concursuri, festivaluri, seminarii, simpozioane, dezbateri, întâlniri, mese rotunde, vizite şi schimburi de experienţă în ţară şi în străinătate; i) participă la implementarea programului de promovare a legislaţiei comunitare şi naţionale, privind dezvoltarea sectorului de industrie alimentară, a produselor agricole şi alimentare pentru sistemele de calitate comunitare şi naţionale (DOP, IGP, STG şi produse tradiţionale, reţete consacrate); j) elaborează/actualizează materialele de informare pentru fermieri (ghiduri, broşuri, pliante etc.) privind măsurile de sprijin pentru dezvoltare rurală; k) asigură îndeplinirea condiţionalităţii ex-ante – Sistemul de Consultanţă Agricolă în vederea monitorizării, implementării şi raportării la Comisia Europeană, inclusiv elaborarea planului de acţiune în conformitate cu cerinţele legislaţiei comunitare şi a documentelor de lucru ale Comisiei; l) participă în cadrul grupurilor de lucru tehnice, analizează legislaţia europeană şi naţională specifică pentru elaborarea, pe durata implementării PNDR, a propunerilor de modificare a acesteia, pe domenii, sectoare şi subsectoare de activitate, priorităţi şi măsuri de sprijin prevăzute în program;

Page 69: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

69

m) furnizează analize şi statistici de specialitate/rapoarte pe sectoare şi subsectoare de activitate din sfera de competenţă, potrivit prevederilor regulamentelor europene aplicabile Politicii Agricole Comune şi măsurilor din PNDR, în vederea îmbunătăţirii implementării programului; n) participă la diseminarea în teritoriu a măsurilor din PNDR şi informarea potenţialilor beneficiari şi ai beneficiarilor, asupra oportunităţilor de accesare a măsurilor/sub-măsurilor, respectiv asupra responsabilităţilor ce le revin în implementarea proiectelor cu finanţare din FEADR (altele decât cele adresate sectorului de industrie alimentară); o) soluţionează interpelări parlamentare, petiţii şi solicitări de furnizare de puncte de vedere tehnice care vizează aspecte din sfera de competenţă a DGIA cu privire la PNDR, transmiţând o copie a răspunsului spre informare AM PNDR; p) îndeplineşte activităţi specifice DGIA, ce decurg din implementarea măsurilor PNDR 2007 – 2013, atât pe perioada implementării acestora, cât şi după finalizarea perioadei de programare; q) participă la identificarea nevoilor de formare profesională/informare/activităţi demonstrative/consiliere în vederea elaborării Programului anual de formare profesională/activităţi demonstrative/acţiuni de informare/consiliere aferent Măsurilor 1 şi 2 din PNDR 2014 - 2020; r) participă la elaborarea documentaţiilor de atribuire privind achiziţiile publice de servicii derulate prin Măsura 2 „Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei şi servicii de înlocuire în cadrul fermei”, repartizate de către AM PNDR; s) participă, după caz, în comisiile/comitetele de evaluare organizate în vederea evaluării ofertelor depuse în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor derulate prin Măsura 1 „Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare” şi Măsura 2 „Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei şi servicii de înlocuire în cadrul fermei”, desfăşurând toate activităţile legate de aceste proceduri conform legislaţiei specifice în vigoare; ș) participă în comisiile de soluţionare a contestaţiilor, în cadrul apelurilor de proiecte aferente Măsurii 1 „Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare”; t) participă în grupurile de lucru la elaborarea/actualizarea manualelor de proceduri pentru implementarea normelor de eco-condiţionalitate, iniţiate de AFIR şi APIA; ț) asigură diseminarea în teritoriu a informaţiilor de specialitate privind prevederile manualului de proceduri pentru implementarea normelor de eco-condiţionalitate, iniţiate de AFIR şi APIA; u) participă la elaborarea suporturilor de curs specifice aplicaţiei e-Learning privind Măsura 10 ”Agromediu şi climă” şi Măsura 11 ”Agricultură ecologică” din PNDR 2014 - 2020 şi a chestionarelor pentru testarea beneficiarilor acestor măsuri, disponibile beneficiarilor prin secţiunea dedicată pe site-ul www.madr.ro; v) asigură coerenţa programului de cercetare agricolă, a strategiei de cercetare-dezvoltare cu Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi complementaritatea Planului sectorial pentru cercetare-dezvoltare; w) elaborează puncte de vedere şi poziţii la solicitările Parlamentului României şi participă la şedinţele Comisiilor de specialitate, pentru dezbaterile privind aprobarea unor iniţiative parlamentare, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului; x) întocmeşte răspunsuri la reclamaţii, sesizări, petiţii, interpelări, corespondenţă curentă, etc.; y) îndeplineşte şi alte sarcini ce-i revin prin acte normative sau care îi sunt repartizate de către structurile administrative superioare.

Art.105. (1) Serviciul RICA funcţionează în subordinea directorului general al Direcţiei Generale

de Industrie Alimentară şi este una din construcţiile instituţionale pe care Comisia Europeană o utilizează pentru evaluarea veniturilor şi activităţii tehnico-economice a exploataţiilor agricole din Comunitate în vederea obţinerii de informaţii ce sunt folosite în managementul Politicii Agricole Comune.

(2) RICA se constituie din 6000 de exploataţii agricole participante, structurile teritoriale ale MADR, birourile de contabilitate şi alte organizaţii/instituţii private implicate în ancheta RICA.

(3) Serviciul RICA din cadrul M.A.D.R. funcţionează în baza prevederilor Ordonanţei nr.67/2004, aprobată prin Legea nr. 465/2004 şi are rolul de a coordona colectarea, verificarea, procesarea şi analizarea datelor contabile obţinute prin ancheta anuală asupra eşantionului de exploataţii agricole selectate, informaţiile fiind transmise către Comisia Europeană. (4) Serviciul RICA este structura suport pentru Unitatea de plată Direcţia Generală Buget Finanţe şi

Fonduri Europene şi răspunde de gestionarea eficientă, efectivă a asistenţei financiare asigurate prin Fondul European pentru Garantare Agricolă (FEGA).

(5) Activitatea Serviciului RICA conduce la validarea finală a 6000 de chestionare cu informaţii contabile de la exploataţiile participante la anchetă.

Page 70: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

70

Art. 106. Serviciul RICA are următoarele atribuţii: a) reprezintă Agenţia de Legătură RICA pentru România şi participă la Comitetele comunitare; b) coordonează şi monitorizează activitatea Direcţiilor pentru agricultură judeţene pe sectorul de activitate; c) întocmeşte documentaţia aferentă achiziţiilor publice din domeniu şi participă la comisiile de evaluare ale achiziţiilor desfăşurate conform OUG 34/2006; d) încheie contracte de colectare date cu birourile private de contabilitate agricolă, organizaţii / instituţii implicate în colectarea informaţiilor RICA, în baza fondurilor FEGA primite de la CE pentru chestionarele validate; e) colaborează cu Direcţia Generală Buget Finanţe şi Fonduri Europene din cadrul M.A.D.R. la întocmirea şi fundamentarea bugetului anual corespunzător activităţii desfăşurate; f) elaborează acte normative pentru funcţionarea RICA în România; g) transpune legislaţia europeană în domeniul de competenţă; h) elaborează documentele şi manualele necesare completării chestionarului în aplicaţia software RICA on-line şi off-line; i) elaborează manualul de proceduri pentru evaluarea şi validarea chestionarului RICA; j) elaborează procedurile de comunicare şi transmitere a datelor la nivel central şi local; k) elaborează programul de calcul al Unităţii de Dimensiune Economică, clasei de dimensiune economică şi tipologiei exploataţiilor agricole participante la RICA; l) revizuieşte traducerile autorizate din domeniu, din punct de vedere al termenilor specifici; m) colaborează cu INS pentru stabilirea eşantionului reprezentativ de exploataţii agricole n) participante la RICA, calculul coeficienţilor de Standard Output (SO); o) elaborează planul pentru selectarea exploataţiilor agricole participante la RICA; p) stabileşte pragul economic pentru participarea exploataţiilor agricole la RICA şi modul de codificare a exploataţiilor agricole participante la RICA; q) asigură instruirea periodică a responsabililor RICA la nivel teritorial precum şi a colectorilor de date privaţi; r) verifică prin deplasări în teritoriu îndeplinirea sarcinilor de către responsabilii RICA la nivel teritorial; s) recepţionează chestionarele exploataţiilor agricole transmise de către responsabilii teritoriali RICA şi verifică corectitudinea şi concordanţa datelor; ș) centralizează, testează şi validează chestionarele exploataţiilor agricole participante la RICA, prelucrează şi interpretează informaţiile contabile agricole şi efectuează analize economice specifice la nivelul exploataţiilor agricole necesare în procesul de elaborare şi modificare a PNDR; t) asigură confidenţialitatea datelor; ț) converteşte în format european toate chestionarele validate şi le transmite CE prin sistemul RICA1; u) corectează erorile, anomaliile şi atenţionările până la aprobarea chestionarelor de către CE DG Agri; v) pune la dispoziţia conducerii ministerului şi a instituţiilor/organizaţiilor interesate rezultatele agregate la nivel regional, obţinute ca urmare a prelucrării informaţiilor colectate; w) furnizează informaţii contabile agricole referitoare la evaluarea veniturilor şi activităţilor tehnico-economice a exploataţiilor agricole pentru AM-PNDR în vederea obţinerii de informaţii privind tendinţa exploataţiilor prin prisma dimensiuni economice şi a structurii; x) acordă asistenţă de specialitate şi emite puncte de vedere privind încadrarea culturilor vegetale şi speciilor de animale în vederea calculului dimensiunii economice a fermelor finanţate prin măsurile PNDR; y) furnizează date tehnice de specialitate şi participă la grupurilor tehnice de lucru privind elaborarea/modificarea măsurilor din cadrul PNDR; z) furnizează ipoteze şi scenarii, în vederea punerii în aplicare a diferitelor instrumente şi măsuri de sprijin în perspectiva anului 2020; aa) realizează raportul anual RICA, rapoarte anuale privind situaţia veniturilor şi cheltuielilor din fermele din România, în vederea realizării de analize privind impactul implementării măsurilor din cadrul PNDR asupra mediului rural, rapoarte/analize individuale pentru exploataţiile agricole beneficiare a măsurilor din cadrul PNDR în vederea stabilirii impactului finanţării investiţiilor asupra creşterii economice în perioada finanţării şi post finanţare şi calculează rezultate standard pe baza informaţiilor colectate; bb) realizează expertize tehnice şi participă la misiunile de audit efectuate de organisme specializate ale Comisiei UE sau naţionale în domeniul gestionării fondurilor europene, în ceea ce priveşte încadrarea culturilor vegetale, speciilor de animale şi calculul dimensiunii exploataţiilor;

Page 71: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

71

cc) colaborează cu: Comisia Europeană – DG pentru Agricultura, Unitatea G3-RICA, Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Agenţii de Legătură similare din Statele Membre ale UE şi structuri RICA din statele candidate la aderare, Institutul Naţional de Statistică, Institutul de Economie Agrară, asociaţiile de fermieri, asociaţiile profesionale şi interprofesionale, institute, unităţi de cercetare, universităţi, agenţii, centre de economie rurală; dd) realizează expertize tehnice şi participă la elaborarea/actualizarea materialelor de informare pentru fermieri (ghiduri, broşuri, pliante etc.) privind modul de calcul al dimensiunii economice pentru exploataţiile agricole, însuşirea termenilor Marjă Brută Standard – MBS şi Producţie Standard - SO; ee) elaborează poziţia României şi participă la grupurile de lucru organizate la nivel de Uniune Europeană în domeniul de activitate; ff) participă, la propunerea conducerii la seminarii, simpozioane, dezbateri, întâlniri, mese rotunde, vizite şi schimburi de experienţă în ţară şi în străinătate; gg) elaborează puncte de vedere şi poziţii la solicitările Parlamentului României şi participă la şedinţele Comisiilor de specialitate, pentru dezbaterile privind aprobarea unor iniţiative parlamentare, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului; hh) întocmeşte răspunsuri la reclamaţii, sesizări, petiţii, interpelări, corespondenţă curentă, etc.; ii) îndeplineşte şi alte sarcini ce-i revin prin acte normative sau care îi sunt repartizate de către structurile administrative superioare.

Secţiunea a 8-a

DIRECŢIA MANAGEMENT RESURSE UMANE

Art.107. Direcția Management Resurse Umane are în structura sa: a) Serviciul Resurse Umane și Salarizare, care are în componența sa Compartimentul

Salarizare; b) Serviciul Evidență Personal și Formare Profesională.

Art.108. – (1) Direcţia management resurse umane gestionează personalul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, constituit din functionari publici si angajati pe baza de contract individual de munca, in conformitate cu prevederile legale in vigoare. (2) Asigura cadrul managerial propriu de activitate in domeniul resurselor umane, organizarea muncii si personal, precum si aplicarea corecta a legislatiei muncii privind drepturile salariale si celelalte drepturi de personal prevazute in actele normative in vigoare. (3) Activităţile de resurse umane, organizare şi salarizare desfăşurate, în baza prevederilor acordurilor de delegare, pentru personalul care gestionează fonduri europene nerambursabile din cadrul Autorităţii de Management pentru PNDR şi Autorităţii de Management pentru POP, precum şi pentru personalul din cadrul A.P.I.A., A.P.D.R.P. şi structurile teritoriale ale acestora, instituţii care gestionează fonduri europene, reprezintă 75% din totalul atribuţiilor de serviciu pentru îndeplinirea cărora se alocă minimum 75% din timpul de muncă aferent îndeplinirii tuturor atribuţiilor. Art.109. (1) Serviciul Resurse Umane și Salarizare îndeplineşte următoarele atribuţii: a) elaborarea şi supunerea spre aprobare a ordinului privind regulamentul de organizare şi funcţionare a

ministerului; b) intocmirea documentelor de personal privind numirea, promovarea, sanctionarea, modificarea si

incetarea raportului de serviciu/contractului individual de munca; c) întocmirea documentelor de numire si cele de incetare a raportului de serviciu/eliberare din funcţie

pentru persoanele care ocupa functii de conducere in instituţiile publice subordonate direct Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, inclusiv pentru funcţiile de conducere din Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, instituţii care gestionează fonduri europene nerambursabile, precum şi pentru conducătorii structurilor care funcţionează sub autoritatea M.A.D.R.;

Page 72: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

72

d) avizarea proiectelor de ordin privind angajarea/numirea, modificarea raporturilor de serviciu/de muncă, suspendarea, încetarea raportului de serviciu/ contractului de muncă, pentru salariaţii din cadrul aparatului propriu al ministerului, precum şi pentru funcţiile de conducere din instituţiile aflate în subordinea, autoritatea şi coordonarea ministerului;

e) întocmirea documentaţiei, conform prevederilor legale, pentru scoaterea la concurs a posturilor vacante sau temporar vacante, din cadrul direcţiilor din minister, în care scop colaborează cu directorii din cadrul acestor direcţii;

f) asigurarea publicităţii, conform prevederilor legale, pentru posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, scoase la concurs;

g) emite documente de legitimare şi acces în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; h) colaborează cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici în vederea soluţionării diverselor probleme

ce apar în procesul de aplicare a reglementărilor specifice corpului funcţionarilor publici; i) gestionează registrul general de evidenţă al salariaţilor din cadrul aparatului central al ministerului; j) intocmeste si avizează proiectele de ordin privind sancţionarea în cazul abaterilor disciplinare pentru

personalul din aparatul ministerului, precum şi pentru personalul de conducere din unităţile subordonate, numit prin ordin al ministrului în condiţiile legii;

k) participă la concilierea conflictelor de muncă atunci când sunt solicitări în acest sens; l) asigurarea transmiterii actelor administrative (ordine privind raporturile de serviciu/de muncă,

modificări ale acestora, încetări) către persoanele interesate; m) asigurarea transmiterii în timp util a corespondenţei rezultate din activitatea Direcţiei management

resurse umane; n) analizarea structurilor organizatorice tip ale unităţilor subordonate ministerului, conform avizului

direcţiilor coordonatoare din minister şi intocmirea proiectul de ordin pentru aprobarea lor; o) avizează/formulează propuneri şi observaţii pe marginea proiectelor de acte normative în domeniul

organizării şi funcţionării unităţilor subordonate ministerului (APIA, APDRP, ANARZ, LCCSMS, LCF, ADS, ANPA, ITCSMS, ONVPV, LCCCIV) din punct de vedere al organizării, al numărului de personal şi salarizării acestuia;

p) verifică aplicarea normelor de structură de către unităţile din subordinea ministerului; q) îndeplineşte alte sarcini in domeniul sau specific de activitate stabilite prin acte normative sau

încredinţate de către conducerea ministerului; r) întocmirea de documentaţii necesare pensionării anticipate, la limită de vârstă şi în caz de

invaliditate de muncă pentru personalul din cadrul aparatul propriu al ministerului; s) eliberarea, la cererea salariaţilor, de adeverinţe care atestă calitatea de angajat şi drepturile

salariale stabilite pentru personalul din cadrul aparatului propriu al ministerului, şi pentru petenţii care au avut calitatea de salariaţi în cadrul sistemului MADR ;

ș) întocmirea fişelor de prezenţă a salariaţilor; t) participarea la întocmirea regulamentului de organizare şi funcţionare, a structurii organizatorice şi a

statului nominal de funcţii pentru personalul din cadrul aparatului propriu al ministerului şi supunerea lor, spre aprobare, conducerii ministerului;

ț) analizarea, verificarea şi avizarea actelor normative legate de activitatea tuturor departamentelor din cadrul ministerului, precum şi de activitatea instituţiilor subordonate (APIA, APDRP, ANARZ, LCCSMS, LCF, ADS, ANPA, ITCSMS, ONVPV, LCCCIV) din punct de vedere al organizării, al numărului de personal şi salarizării acestuia;

u) formularea de propuneri şi observaţii, specifice domeniului de activitate, în urma analizării proiectelor de acte normative iniţiate de M.A.D.R.;

v) analizarea, în vederea avizării, a proiectelor de acte normative iniţiate de alte autorităţi publice centrale care au incidenţă în domeniile de activitate ale M.A.D.R.;

w) participarea la analizarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare pentru toate instituţiile subordonate (APIA, APDRP, ANARZ, LCCSMS, LCF, ADS, ANPA, ITCSMS, ONVPV, LCCCIV) şi acordarea de consultanţă direcţiilor tehnice din minister în vederea elaborării acestora;

x) formularea de propuneri motivate directorului Direcţiei management resurse umane pentru îmbunătăţirea activităţii din cadrul acestei direcţii;

y) elaborarea, actualizarea, implementarea şi monitorizarea strategiilor/politicilor în domeniul resurselor umane la nivelul aparatului central al MADR şi al unităţilor subordonate sau sub autoritatea ministerului;

z) întocmirea şi/sau actualizarea procedurilor de lucru – manualelor de proceduri ale DMRU şi/sau structurilor componente (servicii, compartimente);

aa) implementarea recomandărilor formulate în rapoartele de audit intern / extern şi informarea structurilor de audit asupra modului de implementare a acestora;

Page 73: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

73

bb) avizarea structurilor organizatorice aferente unităţilor aflate în subordinea MADR (organigrame); cc) asigurare de consultanţă şi asistenţă funcţionarilor publici/personalului contractual din cadrul

aparatului propriu al ministerului, cu privire la oportunităţile de dezvoltare a carierei, etica, conduita şi disciplina funcţiei publice, legislaţia specifică, situaţii de incompatibilitate şi conflict de interese;

dd) realizarea de analize şi studii referitoare la resursele umane de la nivelul ministerului şi unităţilor sale subordonate;

ee) organizarea, asigurarea şi păstrarea în siguranţă a documentelor specifice DMRU; ff) verificarea în urma sesizărilor, la nivelul unităţilor aflate în subordinea sau care funcţionează sub

autoritate MADR, a modului de respectare a prevederilor privind recrutarea, numirea în funcţia publică, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu/de muncă, pentru funcţionarii publici şi personalul contractual;

gg) avizarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţilor aflate în subordinea sau sub autoritatea MADR;

hh) dezvoltarea/actualizarea sistemului de control managerial la nivelul Direcţiei management resurse umane;

ii) colaborează cu celelalte structuri din cadrul ministerului şi coordonează activitatea unităţilor subordonate;

jj) aducerea la cunoştinţa funcţionarilor publici a conţinutului Regulamentului de Organizare şi Funcţionare prin distribuirea către aceştia în format electronic;

kk) asigurarea implementării recomandărilor specifice ca urmare a rapoartelor de audit şi control emise de organele naţionale şi europene abilitate şi transmiterea stadiului implementării măsurilor întreprinse către aceste organisme şi către Serviciul de Audit Public Intern din MADR. Astfel de atribuţii trebuie să urmărească realizarea următoarelor măsuri:

1)elaborarea unui plan de acţiune privind implementarea recomandărilor, însoţit de un calendar privind îndeplinirea acestuia; 2) stabilirea responsabilităţilor pentru fiecare recomandare; 3) punerea în practică a recomandărilor; 4) comunicarea periodică a stadiului progresului acţiunilor; 5) evaluarea rezultatelor obţinute. (2) Conform prevederilor din acordurile de delegare Serviciul Resurse Rmane și Salarizare îndeplineşte următoarele atribuţii:

a) întocmirea ordinelor de numire în funcţie, avansare, promovare în grade profesionale, mutare, transfer, suspendarea raportului de serviciu, reluarea activităţii în funcţia publică, delegare, detaşare, exercitarea temporară a unei funcţii publice de conducere, încetarea raportului de serviciu pentru personalul din cadrul Direcţiei Generale Dezvoltare Rurală - Autoritate de Management pentru PNDR şi din cadru Direcţiei Generale Pescuit - Autoritatea de Management pentru POP;

b) elaborarea de proceduri transparente de recrutare bazate pe criterii specifice legate de locul de muncă pentru angajare de experţi de înaltă calitate în departamentele implicate în managementul AM –PNDR şi AM – POP;

c) organizarea concursurilor de recrutare şi promovare, inclusiv obţinerea avizelor necesare de la ANFP, pentru personalul din cadrul AM –PNDR şi AM – POP;

d) avizarea actelor normative legate de activitatea Direcţiei Generale Dezvoltare Rurală - Autoritate de Management pentru PNDR şi din cadru Direcţiei Generale Pescuit - Autoritatea de Management pentru POP, din punct de vedere al organizării, al numărului de personal şi salarizării acestuia;

e) asigurarea publicităţii, conform prevederilor legale, pentru posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, scoase la concurs pentru posturile vacante din cadrul Direcţiei Generale Dezvoltare Rurală - Autoritatea de Management pentru PNDR şi din cadrul Direcţiei Generale Pescuit - Autoritatea de Management pentru POP;

f) asigură transmiterea actelor administrative (ordine privind raporturile de serviciu/de muncă, modificări ale acestora, încetări) către persoanele interesate din cadrul Direcţiei Generale Dezvoltare Rurală - Autoritatea de Management pentru PNDR şi din cadru Direcţiei Generale Pescuit - Autoritatea de Management pentru POP;

g) eliberarea de adeverințe privind activitatea profesională a personalului din cadrul Direcţiei Generale Dezvoltare Rurală - Autoritatea de Management pentru PNDR şi din cadru Direcţiei Generale Pescuit - Autoritatea de Management pentru POP;

Page 74: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

74

h) întocmirea de documentaţii necesare pensionării anticipate, la limită de vârstă şi în caz de invaliditate de muncă pentru personalul din cadrul Direcţiei Generale Dezvoltare Rurală – Autoritatea de Management pentru PNDR şi din cadrul Direcţiei Generale Pescuit - Autoritatea de Management pentru POP;

i) eliberarea, la cererea salariaţilor, de adeverinţe care atestă calitatea de angajat şi drepturile salariale stabilite pentru personalul din cadrul Autorităţii de Management pentru PNDR şi Autorităţii de Management pentru POP;

j) participarea la întocmirea regulamentului de organizare şi funcţionare, a structurii organizatorice şi a statului nominal de funcţii pentru personalul din cadrul Autorităţii de Management pentru PNDR şi din cadrul Autorităţii de Management pentru POP şi supunerea lor spre aprobare conducerii minsterului;

k) analizarea, verificarea şi avizarea actelor normative legate de activitatea Direcţiei Generale Dezvoltare Rurală - Autoritatea de Management pentru PNDR şi a Direcţiei Generale Pescuit - Autoritatea de Management pentru POP din punct de vedere al organizării, al numărului de personal şi salarizării acestuia;

l) formularea de propuneri şi observaţii, specifice domeniului propriu de activitate, în urma analizării proiectelor de acte normative iniţiate de MADR;

(3) Compartimentul Salarizare îndeplineşte următoarele atribuţii generale: a) coordonează, asigura şi urmăreşte aplicarea legislaţiei muncii privind drepturile salariale

prevazute de actele normative in vigoare corespunzator funcţiilor publice şi a celor contractuale din aparatul propriu al ministerului şi instituţiile subordonate;

b) asigura indrumarea metodologica de specialitate pentru structurile din componenta ministerului si a celor din subordine;

c) asigura estimarea fondului de salarii anual in vederea fundamentarii propunerilor de buget la titlul „ cheltuieli de personal” si a rectificarilor acestuia, pentru aparatul propriu si institutiile subordonate;

d) asigura întocmirea situaţiei anuale privind repartizarea pe luni a cheltuielilor de personal conform Legii bugetului de stat;

e) lunar, întocmeşte situaţia necesarului la fondul de salarii şi cheltuielile de personal pentru aparatul propriu şi instituţiile subordonate, urmăreşte încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin bugetul de stat;

f) asigura întocmirea si monitorizarea lunara a fondului de salarii şi cheltuielilor de personal pentru aparatul propriu şi instituţiile subordonate, urmărind încadrarea în sumele aprobate prin Legea bugetului de stat;

g) intocmeste statul de funcţii si statul de personal al ministerului si le supune spre aprobare, verifica si supune spre aprobare statele de funcţii pentru unitatile subordonate ministerului;

h) supune spre aprobare statele de funcţii pentru unităţile subordonate M.A.D.R, inclusiv pentru Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit;

i) stabileşte salariul personalului numit în funcţii de conducere sau de execuţie din aparatul propriu al ministerului;

j) întreţine nomenclatoarele de: posturi, funcţii de conducere şi de execuţie, în concordanţă cu modificările legislative privind structura organizatorică a M.A.D.R. şi salarizarea angajaţilor din sectorul bugetar;

k) elaborează rapoarte periodice prin prelucrarea informaţiilor din baza de date: stat de functii, stat nominal de personal, lista posturilor vacante, lista angajaţilor cu funcţii de conducere, situaţia ocupării posturilor pe compartimente;

l) întocmeste impreuna cu serviciul financiar documentatiile legate de premierea personalului, conform legislației europene și naționale în vigoare;

m) asigura intocmirea documentatiei pentru aprobarea solicitarilor privind transformarile si suplimentarile de posturi, catre organismele de specialitate;

n) introduce modificări în bugetul de stat de câte ori au loc suplimentări sau reduceri ale numărului de posturi aprobat pentru minister;

o) colaboreaza cu Agentia Nationala a Functionarilor Publici in vederea elaborarii unui sistem de salarizare propiu corpului functionarilor publici si cu Ministerul Muncii in domeniul reglementarilor privind drepturile salariale ale personalului contractual;

p) răspunde la sesizări, reclamaţii in domeniul drepturilor salariale primite de la persoane fizice şi juridice;

Page 75: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

75

q) ţine evidenţa numărului de posturi pentru aparatul propriu şi instituţiile subordonate, urmăreşte încadrarea în numărul de posturi aprobat prin acte normative pentru toate instituţiile aflate în subordinea M.A.D.R.;

r) monitorizeaza incadrarea in numărului de personal aprobat şi cheltuiele de personal acordate de la bugetul de stat, asigurate din venituri proprii şi subvenţii, sau numai din venituri proprii, pentru institutiile aflate in subordinea ministerului;

s) avizarea structurilor organizatorice aferente unităţilor aflate în subordinea MADR (stat de funcţii, stat de personal din cadrul unităţilor subordonate, etc.);

ș) verificarea în urma sesizărilor, la nivelul unităţilor aflate în subordinea sau care funcţionează sub autoritate MADR, a respectării, pentru funcţionarii publici şi personalul contractual, a prevederilor privind modul de salarizare şi acordare a altor drepturi salariale;

t) colaborează cu celelalte structuri din cadrul ministerului şi coordonează activitatea unităţilor subordonate sau sub autoritatea acestuia.

(4) Conform acordurilor de delegare Compartimentul Salarizare are următoarele atribuţii: a) previzionarea şi întocmirea bugetului aferent personalului din cadrul Direcţiei Generale

Dezvoltare Rurală - Autoritate de Management pentru PNDR şi Direcţia Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru POP, la titlul “Cheltuieli de personal”, întocmirea proiectelor de rectificare ale bugetului ori de câte ori au loc rectificările bugetare;

b) întocmirea necesarului lunar pentru cheltuielile de personal pe alineate şi urmăreşte încadrarea în bugetul alocat pentru personalul din cadrul Autorităţii de Management pentru PNDR şi Autorităţii de Management pentru POP;

c) întocmirea statului nominal de personal, a statului de funcţii, stabilirea numărului de conducere şi urmărirea încadrării în normativele aprobate pentru direcţii, servicii, birouri pentru personalul din cadrul Autorităţii de Management pentru PNDR şi Autorităţii de Management pentru POP;

d) stabilirea drepturilor salariale şi aplicarea actelor normative privind salarizarea personalului din cadrul Autorităţii de Management pentru PNDR şi Autorităţii de Management pentru POP;

e) avizarea ordinelor de numire în funcţie, promovare în grade profesionale, mutare, transfer, suspendare a raportului de serviciu, delegare, detaşare, exercitarea temporară a unei funcţii de conducere încetarea raportului de serviciu, pentru personalulu din cadrul Autorităţii de Management pentru PNDR şi Autorităţii de Management pentru POP;

f) avizarea actelor normative legate de activitatea Autorităţii de Management pentru PNDR şi Autorităţii de Management pentru POP din punct de vedere al organizării, numărului de personal şi salarizării acestuia;

g) întocmeşte bugetul anual la titlul “Cheltuieli de personal”, ale ministerului şi instituţiilor subordonate M.A.D.R., repartizarea acestuia pe instituţii, inclusiv pentru Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, instituţii care gestionează fonduri europene nerambursabile şi transmiterea acestuia la M.F.P;

h) întocmeşte lunar situaţia fondului de salarii şi a cheltuielilor de personal pentru Autoritatea de Management pentru PNDR şi Autoritatea de Management pentru POP, urmăreşte încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin bugetul de stat ;

i) participă la întocmirea statului de funcţii al ministerului şi a fondului de salarii aferent, inclusiv pentru Autoritatea de Management pentru PNDR şi Autoritatea de Management pentru POP;

j) urmăreşte întocmirea statelor de personal de către Autoritatea de Management pentru PNDR şi Autoritatea de Management pentru POP, inclusiv pentru personalul din departamentele de dezvoltare rurală din D.A.D.R., instituţii aflate în subordinea ministerului;

k) participă la întocmirea situaţiei semestriale şi anuale pentru aparatul propriu al M.A.D.R. la solicitarea M.F.P.;

l) răspunde la sesizări, reclamaţii primite de la persoane fizice şi juridice (MMSSF, MFP, sindicate, Preşedenţie, Guvern);

m) întocmeşte situaţia anuală privind repartizarea pe luni a cheltuielilor de personal conform Legii bugetului de stat;

n) lunar, participă la elaborarea monitorizării numărului de personal şi a cheltuielilor de personal pentru instituţiile finanţate integral de la bugetul de stat, din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, din venituri proprii, inclusiv pentru personalul din cadrul Direcţiei Generale Dezvoltare Rurală - AM PNDR şi din cadrul departamentelor de dezvoltare rurală din cadrul DADR care îşi decontează cheltuielile pe măsura 511 “Asistenţă tehnică”;

o) introduce modificări în bugetul de stat ori de câte ori au loc suplimentări sau reduceri ale numărului de posturi aprobat pentru minister ;

Page 76: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

76

p) avizează proiectele de ordin privind încadrarea, promovarea, sancţionarea, desfacerea contractelor individuale de muncă, etc. – pentru aparatul propriu al ministerului şi unităţile subordonate ;

q) ţine evidenţa numărului de posturi pentru aparatul propriu, urmăreşte încadrarea în numărul de posturi aprobat prin acte normative pentru minister, inclusiv pentru Autoritatea de Management pentru PNDR şi Autoritatea de Management pentru POP;

r) orice alte sarcini, în domeniu, prevăzute de legislaţia de specialitate sau dispuse de superiorul ierarhic.

Art.110. (1) Serviciul Evidență Personal și Formare Profesională îndeplineşte următoarele atribuţii:

a) asigurarea evidenţei salariaţilor aparatului central al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale precum și a conducătorilor instituților subordonate ministerului;

b) întocmirea de note de transformare a posturilor pentru personalul din cadrul aparatul propriu al ministerului şi pentru instituţiile subordonate iar, după aprobarea acestora de către ordonatorul principal de credite, se asigură comunicarea lor, pe bază de semnătură;

c) gestionarea functiilor publice si contractuale pe categorii, grade profesionale; d) urmărirea aplicării prevederilor legale privind evaluarea anuală, conform Statutului

funcţionarilor publici şi Codului muncii, şi gestionarea rapoartelor de evaluare pentru personalul cu funcţii de conducere şi de execuţie din cadrul direcţiilor din minister;

e) pastreaza si gestionează dosarele profesionale si fişele posturilor aferente personalului din aparatul propriu al ministerului;

f) asigurarea transmiterii în timp util a corespondenţei rezultate din activitatea Direcţiei Management Resurse Umane;

g) avizează/formulează propuneri şi observaţii pe marginea proiectelor de acte normative în domeniul organizării şi funcţionării unităţilor subordonate ministerului (APIA, AFIR, ANZ, LCCSMS, LCF, ANPA, ITCSMS, ONVPV, LCCCIV, AZM) din punctul de vedere al respectării legislației specifice corpului funcționarilor publici;

h) întocmeşte, potrivit legii, documentele pentru numirea reprezentanţilor în adunările generale ale acţionarilor şi în consiliile de administraţie la instituţiile aflate sub autoritatea/în coordonarea ministerului;

i) evaluează nevoile de formare profesională la nivelul aparatului propriu al M.A.D.R. şi propune organizarea de cursuri de formare;

j) întocmirea dosarelor profesionale conform Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi Codului muncii, a dosarelor după modelul UE şi întocmirea documentaţiei legate de evidenţa personalului din cadrul aparatului propriu al ministerului;

k) organizarea şi urmărirea participării pentru personalul ministerului la cursuri de instruire şi perfecţionare profesională în domeniile de activitate ale M.A.D.R.;

l) urmărirea încadrării în bugetul alocat pentru participarea la cursurile de instruire şi perfecţionare profesională pentru formare experţi, în domeniile de activitate ale M.A.D.R.;

m) avizarea şi ţinerea evidenţei cererilor de concedii de odihnă, a concediilor de studii, a celor pentru evenimente deosebite, a concediilor medicale şi a celor fără plată pentru personalul din cadrul aparatului propriu al ministerului;

n) întocmirea situaţiei anuale referitoare la concediile de odihnă, medicale, fără plată, de studii, a celor pentru evenimente deosebite, privind modul de efectuare a acestora şi transmiterea lor la Direcţia Generală Buget Finanţe şi Fonduri Europene şi la dosarele profesionale pentru personalul din cadrul aparatului propriu al ministerului;

o) înregistrarea, gestionarea, arhivarea şi publicarea declaraţiilor de avere şi de interese pentru personalul din cadrul aparatului propriu al ministerului, pentru personalul de conducere din instituţiile subordonate (APIA, AFIR, ANZ, LCCSMS, LCF, ANPA, ITCSMS, ONVPV, LCCCIV, AZM);

p) comunicarea de date cu caracter personal şi a situaţiilor privind declaraţiile de avere şi de interese la solicitarea instituţiilor abilitate pentru personalul din cadrul aparatului propriu al ministerului şi pentru conducătorii instituţiilor publice din subordinea/coordonarea şi sub autoritatea MADR;

q) întocmirea fişelor de prezenţă a salariaţilor; r) analizarea, verificarea şi avizarea actelor normative legate de activitatea tuturor

departamentelor din cadrul ministerului, precum şi de activitatea instituţiilor subordonate (APIA, AFIR, ANZ, LCCSMS, LCF, ANPA, ITCSMS, ONVPV, LCCCIV, AZM) din punctul de vedere al respectării numărului de personal;

Page 77: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

77

s) formularea de propuneri şi observaţii, specifice domeniului de activitate, în urma analizării proiectelor de acte normative iniţiate de M.A.D.R.;

ș) analizarea, în vederea avizării, a proiectelor de acte normative iniţiate de alte autorităţi publice centrale care au incidenţă în domeniile de activitate ale M.A.D.R.;

t) formularea de propuneri motivate directorului Direcţiei Management Resurse Umane pentru îmbunătăţirea activităţii din cadrul acestei direcţii;

ț) elaborarea, actualizarea, implementarea şi monitorizarea strategiilor/politicilor în domeniul resurselor umane la nivelul aparatului central al MADR şi al unităţilor subordonate sau sub autoritatea ministerului;

u) formularea de propuneri privind planul anual de ocupare a funcţiilor publice la nivelul aparatului propriu al ministerului şi centralizarea propunerilor privind planul anual de ocupare a funcţiilor publice pentru unităţile subordonate, pe care le transmite Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici;

v) implementarea recomandărilor formulate în rapoartele de audit intern / extern şi informarea structurilor de audit asupra modului de implementare a acestora;

w) elaborarea planului anual de perfecţionare profesională, precum şi a oricăror altor măsuri privind perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici din cadrul MADR, precum şi, dacă este cazul, din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice subordonate, supunerea aprobării ministrului şi transmiterea acestora către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici;

x) asigurarea de consultanţă şi asistenţă funcţionarilor publici de conducere din cadrul MADR în stabilirea măsurilor privind formarea profesională a funcţionarilor publici din subordine;

y) monitorizarea aplicării măsurilor privind formarea profesională a funcţionarilor publici din cadrul MADR şi întocmirea trimestrială a unui raport privind stadiul realizării măsurilor planificate;

z) întocmirea raportului anual privind formarea profesională a funcţionarilor publici din cadrul MADR;

aa) asigurarea implementării recomandărilor specifice ca urmare a rapoartelor de audit şi control emise de organele naţionale şi europene abilitate şi transmiterea stadiului implementării măsurilor întreprinse către aceste organisme şi către Serviciul de Audit Public Intern din MADR. Astfel de atribuţii trebuie să urmărească realizarea următoarelor măsuri:

1)elaborarea unui plan de acţiune privind implementarea recomandărilor, însoţit de un calendar privind îndeplinirea acestuia; 2) stabilirea responsabilităţilor pentru fiecare recomandare; 3) punerea în practică a recomandărilor; 4) comunicarea periodică a stadiului progresului acţiunilor; 5) evaluarea rezultatelor obţinute. dd)eliberarea de adeverințe pentru personalul din cadrul M.A.D.R. privind vechimea în muncă și în specialitatea studiilor absolvite, sau, după caz, care atestă calitatea de salariat, respectiv de asigurat, precum și virarea contribuțiilor pentru asigurările sociale de sănătate, conform legii.

(2) Conform prevederilor din acordurile de delegare Serviciul Evidență Personal și Formare Profesională îndeplineşte următoarele atribuţii:

a) organizarea evaluării periodice a performanţelor profesionale în cursul anului, conform legii, pentru personalul din cadrul Direcţiei Generale Dezvoltare Rurală - Autoritate de Management pentru PNDR şi din cadru Direcţiei Generale Pescuit - Autoritatea de Management pentru POP;

b) urmărirea aplicării prevederilor legale privind evaluarea anuală, conform Statutului funcţionarilor publici şi Codului muncii, şi centralizarea rapoartelor de evaluare pentru personalul cu funcţii de conducere şi de execuţie din cadrul Direcţiei Generale Dezvoltare Rurală - Autoritatea de Management pentru PNDR şi din cadru Direcţiei Generale Pescuit - Autoritatea de Management pentru POP;

c) întocmirea de note de transformare a posturilor pentru personalul din cadrul Direcţiei Generale Dezvoltare Rurală - Autoritatea de Management pentru PNDR şi din cadru Direcţiei Generale Pescuit - Autoritatea de Management pentru POP iar, după aprobarea acestora de către ordonatorul principal de credite, se asigură comunicarea lor, pe bază de semnătură;

d) întocmirea dosarelor profesionale conform Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi Codului muncii, a dosarelor după modelul UE şi întocmirea documentaţiei legate de evidenţa personalului din cadrul Direcţiei Generale Dezvoltare Rurală - Autoritatea de Management pentru PNDR şi din cadrul Direcţiei Generale Pescuit - Autoritatea de Management pentru POP;

Page 78: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

78

e) organizarea şi urmărirea participării pentru personalul celor două autorităţi din cadrul ministerului la cursuri de instruire şi perfecţionare profesională în domeniul PNDR şi POP pentru formare experţi;

f) urmărirea încadrării în bugetul alocat pentru participarea la cursurile de instruire şi perfecţionare profesională în domeniul PNDR şi POP pentru formare experţi, precum şi în celelalte domenii de activitate ale M.A.D.R.;

g) avizarea şi ţinerea evidenţei cererilor de concedii de odihnă, a concediilor de studii, a celor pentru evenimente deosebite, a concediilor medicale şi a celor fără plată pentru personalul din cadrul Autorităţii de Management pentru PNDR şi din cadrul Autorităţii de Management pentru POP;

h) întocmirea situaţiei anuale referitoare la concediile de odihnă, medicale, fără plată, de studii, a celor pentru evenimente deosebite, privind modul de efectuare a acestora şi transmiterea lor la Direcţia Generală Buget Finanţe şi Fonduri Europene şi la dosarele profesionale pentru personalul din cadrul Autorităţii de Management pentru PNDR şi din cadrul Autorităţii de Management pentru POP;

i) înregistrarea, gestionarea, arhivarea şi publicarea declaraţiilor de avere şi de interese pentru personalul din cadrul Autorităţii de Management pentru PNDR şi Autorităţii de Management pentru POP;

j) eliberarea de adeverințe pentru personalul din cadrul Direcţiei Generale Dezvoltare Rurală - Autoritatea de Management pentru PNDR şi din cadrul Direcţiei Generale Pescuit - Autoritatea de Management pentru POP privind vechimea în muncă și în specialitatea studiilor absolvite, sau, după caz, care atestă calitatea de salariat, respectiv de asigurat, precum și virarea contribuțiilor pentru asigurările sociale de sănătate, conform legii.

Secţiunea a 9-a

DIRECŢIA JURIDICĂ Art. 111. Directia Juridică are ca obiect de activitate principal:

a) asigurarea consultanţei juridice în procesul de implementare a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 şi a Programulului Operaţional pentru Pescuit 2007 – 2013 de către Direcţia Generală Dezvoltare Rurală – AM PNDR, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Direcţia Generală Pescuit – AM POP;

b) colaborarea cu specialiştii din cadrul agenţiilor, direcţiilor generale, direcţiilor şi compartimentelor independente pentru definitivarea proiectelor de legi, ordonanţe de urgenţă, ordonanţe, hotărâri ale Guvernului, ordine şi instrucţiuni ale ministrului cu caracter normativ, pentru ca acestea să respecte normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 şi reglementările din Hotărârea Guvernului nr. 561/2009;

c) colaborarea cu structurile specializate pentru armonizarea legislativă a proiectelor de acte normative iniţiate de minister cu prevederile Acquis-ului comunitar;

d) reprezintarea şi apărarea intereselor ministerului în fata instanţelor judecatoreşti şi în cadrul oricărei alte proceduri judiciare prevăzute de lege. Art.112. Direcţia Juridică are în structura sa:

a) Serviciul Legislaţie şi Avize; b) Serviciul Litigii;

Art.113. (1) Direcţia Juridică este direcţia suport pentru Unitatea de plată – Direcţia Generală Dezvoltare Rurală – Autoritate de Management pentru PNDR, Direcţia Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru POP, Direcţia Generală Buget Finanţe şi Fonduri Europene din cadrul aparatului propriu al M.A.D.R., precum şi pentru Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. (2) Activitățile de consultanță, asistență și reprezentare desfășurate în baza prevederilor acordurilor de delegare, în procesul de gestionare a fondurilor europene nerambursabile din cadrul Autorității de Management pentru PNDR și Autorității de Management pentru POP, precum și din cadrul APIA, AFIR și structurile teritoriale ale acestora, instituții care gestionează fonduri europene, reprezintă 75% din totalul atribuțiilor de serviciu pentru îndeplinirea cărora se alocă minimum 75% din timpul de muncă aferent îndeplinirii tuturor atribuțiilor.

Page 79: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

79

Art.114. Serviciul Legislaţie şi Avize are următoarele atribuţii principale: A. În baza Acordului de delegare încheiat cu AM PNDR: 1) analizarea şi avizarea pentru legalitate a procedurilor de implementare a PNDR; 2) participarea, ca membri ai comisiilor de evaluare, la evaluarea ofertelor primite în cadrul procedurilor de atribuire, desfăşurare de DGDR–AM-PNDR, alături de personalul din cadrul DGDR –AM-PNDR ; 3) participare ca membri ai comisiilor de soluţionare a contestaţiilor, la soluţionarea contestaţiilor depuse în cadrul procedurilor de selecţie desfăşurate de DGDR–AM-PNDR pentru încheierea contractelor de servicii finanţate prin PNDR, alături de personalul din cadrul DGDR -AM -PNDR; 4) analizarea şi avizarea pentru legalitate a contractelor de servicii/bunuri încheiate de asocierea de autorităţi contractante dintre Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi AFIR, şi a actelor adiţionale aferente acestora; 5) monitorizare şi evidenţe ale documentelor avizate şi întocmite de Direcţia juridică în cadrul implementării PNDR; B) În baza Acordului de delegare încheiat cu AM – POP, Serviciul Legislaţie şi Avize are următoarele atribuţii: 1) participă împreună cu specialişti din cadrul AM–POP la elaborarea procedurilor pentru gestionarea Programul Operaţional de Pescuit, în vederea asigurării îndeplinirii atribuţiilor ce revin AM-POP şi avizează pentru legalitate procedurile pentru gestionarea P.O.P; 2) participă împreună cu specialişti din cadrul AM –POP la încheierea contractelor de finanţare cu beneficiarii proiectelor aprobate, prin care se asigură de respectarea condiţiilor specifice referitoare la implementarea proiectului, în conformitate cu regulamentele comunitare aplicabile şi cu legislaţia naţională în vigoare şi avizează pentru legalitate contractele de finanţare/ordine de finanţare; 3) participă împreună cu specialişti din cadrul AM –POP la elaborarea ordinelor de finanţare prin care se stabilesc obligaţiile autorităţii de management şi ale beneficiarului; 4) împreună cu specialişti din cadrul AM–POP iniţiază şi promovează propuneri legislative în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de implementare a P.O.P.; 5) elaborarea punctelor de vedere împreună cu DGP-AM-POP referitoare la contestaţiile primite în cadrul procedurii de atribuire şi reprezentare în instanţele judecătoreşti, conform competenţelor rezultate din Acordurile de delegare încheiate de către DGP- AM-POP; 6) participă la elaborarea modificărilor şi actualizarea manualelor de proceduri conform instrucţiunilor emise de AM-POP; C) întocmeşte mapa şedinţelor de Guvern pentru ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, colaborând în acest sens cu direcţiile implicate ; D) analizează şi avizează, împreună cu direcţiile de profil, proiectele de acte normative elaborate de alte ministere pentru ca acestea să respecte normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 şi Hotărârea Guvernului nr. 561/2009; E) definitivează cu direcţiile de profil din minister toate proiectele de acorduri, acorduri subsidiare, convenţii şi înţelegeri internaţionale din domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale şi colaborează cu acestea în vederea aprobării lor prin acte normative în condiţiile şi cu procedura dispusă de Legea tratatelor nr. 590/2003; F) avizează proiecte de acte normative emise de ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, în domeniul cooperării internaţionale; G) analizează şi avizează potrivit procedurii impuse de Legea nr. 590/2003 toate actele bilaterale la care România este parte şi care au colaborări în domeniul de competenţă al ministerului; H) contribuie la implementarea legislaţiei Uniunii Europene la nivelul ministerului; I) colaborează cu specialiştii din cadrul agenţiilor, direcţiilor generale, direcţiilor şi compartimentelor independente pentru definitivarea proiectelor de legi, ordonanţe de urgenţă, ordonanţe, hotărâri ale Guvernului, ordine şi instrucţiuni ale ministrului cu caracter normativ, pentru ca acestea să respecte normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 şi reglementările din Hotărârea Guvernului nr. 561/2009; J) analizează şi avizează pentru legalitate proiectele de acte normative iniţiate de M.A.D.R. cu privire la FEP, FEADR şi FEGA; K) analizează şi avizează, pentru legalitate, ordine ale ministrului cu caracter individual; L) analizează şi avizează, pentru legalitate, contractele în care M.A.D.R. este parte; M) participă la activitatea unor comisii de specialitate stabilite prin ordinul ministrului. N) analizează documentaţiile întocmite în temeiul HG nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, cu modificările şi completările ulterioare,

Page 80: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

80

la data înfiinţării acestora şi formulează propuneri de avizare a acestor documentaţii în vederea emiteri certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Art.115. Serviciul Litigii are următoarele atribuţii principale : A. În baza Acordului de delegare încheiat cu AM- PNDR: 1) avizarea, pentru conformitate cu prevederile legale, a procedurilor de implementare a PNDR; 2) colaborează cu membrii comisiilor de evaluare și, după caz, participă ca membri ai comisiilor de evaluare, alături de personalul din cadrul DGDR –AM-PNDR, stabilite prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, în cadrul procedurilor de achiziție publică inițiate și derulate de DGDR-AM PNDR, în vederea evaluării ofertelor și selecției câștigătorului; 3) asigură, prin consilieri juridici, reprezentarea autorităţii de management pentru PNDR si a statului român, în faţa instanţelor de judecată, a organelor de urmărire/cercetare penală și în faţa altor organisme cu activitate jurisdicţională în dosarele pe care le instrumentează, conform prevederilor Acordurilor de delegare încheiate de către DGDR – AM PNDR; formulează, prin consilieri juridici, cererile de chemare în judecată, cererile reconvenţionale, cererile de chemare în garanţie precum și alte cereri pentru apărarea intereselor patrimoniale și nepatrimoniale ale autorităţii de management pentru PNDR şi/sau ale Statului Român, în faţa instanţelor de judecată, conform prevederilor Acordurilor de delegare încheiate de către DGDR – AM PNDR; întocmeşte, prin consilieri juridici, actele procedurale necesare apărării intereselor autorităţii de management pentru PNDR şi/sau ale Statului Român în vederea prezentării lor în faţa instanţelor de judecată, a organelor de urmărire/cercetare penală si a altor organe cu activitate jurisdicţională în dosarele pe care le instrumentează, conform prevederilor Acordurilor de delegare încheiate de către DGDR – AM PNDR; exercită, prin consilieri juridici, căile de atac ordinare şi extraordinare pentru îndreptarea hotărârilor netemeinice şi nelegale pronunţate în dosarele instrumentate de instanţele de judecată in detrimentul autorităţii de management pentru PNDR; întocmeşte referate/note de renunţare la promovarea căilor de atac, după caz, în dosarele în care reprezentarea autorităţii de management pentru PNDR şi/sau a Statului Român se asigură de către Serviciul Litigii, cu aprobarea autorităţii de management si a conducerii ministerului; 4) colaborează cu membrii comisiilor de evaluare si, după caz, participă ca membri ai comisiilor de evaluare, alături de personalul DGDR AM PNDR, stabilite prin ordin al ministrului agriculturii si dezvoltării rurale, la soluţionarea contestaţiilor depuse în cadrul procedurilor de achiziţie publică iniţiate şi derulate de DGDR AM PNDR; 5) avizarea, pentru conformitate şi legalitate, a contractelor şi a actelor adiţionale încheiate de DGDR AM PNDR, conform Acordurilor de delegare încheiate de către DGDR – AM PNDR; 6) monitorizare şi evidenţe ale documentelor avizate şi întocmite de Direcţia Juridică în cadrul implementării PNDR;

7) analizează şi evaluează conformitatea cu legislaţia naţională şi comunitară a programelor de

dezvoltare rurală (Planul Naţional Strategic, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020);

8) participă, prin consilieri juridici, la elaborarea manualelor de proceduri emise de AM PNDR,

precum şi a modificărilor şi actualizarea acestora;

9) participă, împreună cu specialiştii din cadrul AM PNDR, la elaborarea punctelor de vedere în

scopul soluţionării petiţiilor şi sesizărilor referitoare la implementarea proiectelor finanţate din PNDR;

10) Colaborează permanent cu toate structurile AM PNDR în vederea îmbunătăţirii şi actualizării

cadrului legislativ necesar pentru elaborarea şi implementarea programelor de dezvoltare rurală;

B) În baza Acordului de delegare încheiat cu AM – POP, Serviciul Litigii are următoarele atribuţii: 1) participă împreună cu specialişti din cadrul AM –POP la elaborarea procedurilor pentru

gestionarea Programul Operaţional de Pescuit, în vederea asigurării îndeplinirii atribuţiilor ce revin AM-POP şi avizează pentru legalitate procedurile pentru gestionarea P.O.P;

2) participă împreună cu specialişti din cadrul AM –POP la încheierea contractelor de finanţare cu beneficiarii proiectelor aprobate, prin care se asigură de respectarea condiţiilor specifice referitoare la implementarea proiectului , în conformitate cu regulamentele comunitare aplicabile şi cu legislaţia naţională în vigoare şi avizează pentru conformitate şi legalitate contracte de finanţare/ordine de finanţare; 3) participă împreună cu specialişti din cadrul AM –POP la elaborarea ordinelor de finanţare prin care se stabilesc obligaţiile autorităţii de management şi ale beneficiarului; 4) împreună cu specialişti din cadrul AM –POP iniţiază şi promovează propuneri legislative în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de implementare a P.O.P.; 5) elaborarea punctelor de vedere împreună cu DGP-AM-POP referitoare la contestaţiile primite în cadrul procedurii de atribuire şi reprezentare în instanţele judecătoreşti, conform competenţelor rezultate din Acordurile de delegare încheiate de către DGP- AM-POP;

Page 81: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

81

6)participă la elaborarea modificărilor şi actualizarea manualelor de proceduri conform instrucţiunilor emise de AM-POP;

7) participă, împreună cu specialiştii din cadrul AM POP la elaborarea punctelor de vedere în

scopul soluţionării petiţiilor şi sesizărilor referitoare la implementarea proiectelor finanţate din POP;

8) asigură asistenţă juridică şi reprezentare în faţa instanţelor judecătoreşti a intereselor DGP –

AM POP conform prevederilor Acordurilor de delegare încheiate de către DGP – AM POP;

9) redactează şi semnează în numele DGP – AMPOP actele procedurale necesare susţinerii în faţa

instanţelor judecătoreşti a intereselor DGP – AM POP conform prevederilor Acordurilor de delegare

încheiate de către DGP – AM POP;

10) asigură, prin consilieri juridici, reprezentarea autorităţii de management pentru POP si a

statului român, in faţa instanţelor de judecată, a organelor de urmărire/cercetare penală si in faţa

altor organisme cu activitate jurisdicţională in dosarele pe care le instrumentează, conform

prevederilor Acordurilor de delegare încheiate de către DGP AM POP; formulează, prin consilieri

juridici, cererile de chemare în judecată, cererile reconvenţionale, cererile de chemare in garanţie

precum si a alte cereri pentru apărarea intereselor patrimoniale si nepatrimoniale ale autorităţii de

management pentru POP şi/sau ale Statului Român, in faţa instanţelor de judecată, conform

prevederilor Acordurilor de delegare încheiate de către DGP AM POP; întocmeşte, prin consilieri

juridici, actele procedurale necesare apărării intereselor autorităţii de management pentru POP şi/sau

ale Statului Român în vederea prezentării lor în faţa instanţelor de judecată, a organelor de

urmărire/cercetare penală si a altor organe cu activitate jurisdicţională în dosarele pe care le

instrumentează, conform prevederilor Acordurilor de delegare încheiate de către DGP AM POP;

exercită, prin consilieri juridici, căile de atac ordinare şi extraordinare pentru îndreptarea hotărârilor

netemeinice şi nelegale pronunţate în dosarele instrumentate de instanţele de judecată in detrimentul

autorităţii de management pentru POP; întocmeşte referate/note de renunţare la promovarea căilor de

atac, după caz, în dosarele în care reprezentarea autorităţii de management pentru POP şi/sau a

Statului Român se asigură de către Serviciul Litigii, cu aprobarea autorităţii de management si a

conducerii ministerului.

C) asigură, prin consilieri juridici, reprezentarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale si a Statului Român, in faţa instanţelor de judecată, a organelor de urmărire/cercetare penală si in faţa altor organisme cu activitate jurisdicţională in dosarele pe care le instrumentează; D) formulează, prin consilieri juridici, cererile de chemare în judecată, cererile reconvenţionale, cererile de chemare in garanţie precum si alte cereri pentru apărarea intereselor patrimoniale si nepatrimoniale ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi/sau ale Statului Român, in faţa instanţelor de judecată; E) întocmeşte, prin consilieri juridici, actele procedurale necesare apărării intereselor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi/sau ale Statului Român în vederea prezentării lor în faţa instanţelor de judecată, a organelor de urmărire/cercetare penală si a altor organe cu activitate jurisdicţională în dosarele pe care le instrumentează (întâmpinări, propuneri de probe etc.); F) în exercitarea atribuţiilor de serviciu, solicită şi primeşte puncte de vedere de la direcţiile şi compartimentele de specialitate ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru formularea apărărilor intereselor instituţiei în dosarele pe care le instrumentează, acestea fiind obligate să răspundă în termen legal; G) exercită, prin consilieri juridici, căile de atac ordinare şi extraordinare pentru îndreptarea hotărârilor netemeinice şi nelegale pronunţate în dosarele instrumentate de instanţele de judecată in detrimentul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; H) întocmeşte referate/note de renunţare la promovarea căilor de atac, după caz, în dosarele în care reprezentarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi/sau a Statului Român se asigură de către Serviciul Litigii, cu aprobarea conducerii ministerului.”

Page 82: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

82

I) sintetizează practica judiciară, formulând propuneri pentru îmbunătăţirea legislaţiei şi eliminarea neconcordanţelor, contradicţiilor şi inadvertenţelor din legislaţie, ca urmare a dosarelor soluţionate de către instanţele judecătoreşti; J) tine evidenţa cauzelor instrumentate in care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi/sau Statul Român este parte, indiferent de calitatea procesuală a acestuia; K) ia măsuri pentru punerea în executare a hotărârilor definitive şi irevocabile pronunţate de către instanţele judecătoreşti in dosarele instrumentate, propunând direcţiilor cu atribuţii în acest sens demararea procedurilor de executare silită a debitorilor stabiliţi prin titluri executorii reprezentate de hotărâri judecătoreşti definitive”. L) clasează dosarele instrumentate de Serviciul Litigii in care există hotărâri definitive in sensul Codului de procedură civilă sau în care s-au întocmit referate/note de renunţare la promovarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, prin întocmirea referatelor de clasare; M) ia măsuri pentru păstrarea tuturor dosarelor şi lucrărilor în condiţii de siguranţă, precum şi de arhivare a acestora; N) în vederea menţinerii unui nivel optim al competenţei profesionale se preocupă de pregătirea profesională permanentă prin studierea literaturii şi a revistelor de specialitate şi participarea la cursuri de formare profesională; O) participă la instituirea unui sistem de evidenţă informatică a tuturor dosarelor; P) formulează petiţii, plângeri prealabile sau alte acte asimilate acestora împotriva unor acte administrative vătămătoare, în numele şi in interesul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; Q) formulează, la solicitarea direcţiilor şi compartimentelor de specialitate, opinii juridice/puncte de vedere cu privire la interpretarea şi aplicarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele de judecată, indiferent daca Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale are calitate de parte;

R) participă, în calitate de membri, in comisii de specialitate/grupuri de lucru stabilite prin dispoziţia conducerii ministerului;

S) din dispoziția conducerii Direcției Juridice, consilierii juridici din cadrul Serviciului Litigii execută lucrări conform atribuțiilor specifice celorlalte servicii din cadrul Direcției Juridice.

Secţiunea a 10-a

BIROUL RELAŢIA CU PARLAMENTUL ŞI DIALOG SOCIAL

Art.116. Biroul Relaţia cu Parlamentul şi Dialog Social are următoarele atribuţii principale :

a) asigură legătura cu Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, din cadrul Guvernului, urmărind promovarea proiectelor de lege iniţiate de minister şi aprobate de Guvern, către Senat şi Camera Deputaţilor; b) asigură legătura cu Senatul, Camera Deputaţilor şi Comisiile de specialitate ale acestora; c) monitorizează elaborarea, cu sprijinul direcţiilor de specialitate din minister, a punctelor de vedere şi amendamentelor la proiectele de lege aflate în dezbatere; d) informează direcţiile de specialitate din minister cu privire la programul de lucru al celor două camere ale Parlamentului şi asigură participarea reprezentanţilor ministerului la discuţiile în plen şi în comisiile de specialitate; e) monitorizează actele normative care trebuie modificate, completate, republicate sau abrogate şi derulează corespondenţa necesară cu SGG, DRP; f) monitorizează permanent Programul legislativ al Guvernului şi cel al ministerului;

Page 83: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

83

g) asigură, împreună cu direcţiile tehnice, documentele necesare susţinerii proiectelor de lege la comisii şi în plenul celor două Camere ale Parlamentului; h) coordonează întocmirea la timp a rapoartelor solicitate de Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul; i) solicită direcţiilor tehnice elaborarea răspunsurilor la interpelările adresate în Parlament şi asigură transmiterea acestora la Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul şi/sau susţinerea lor în plenul Camerei Deputaţilor sau al Senatului; j) transmite Serviciului Legislaţie şi Avize din cadrul Direcţiei Juridice toate adresele referitoare la obţinerea avizelor cu caracter legislativ şi a punctelor de vedere asupra proiectelor legislative la care ministerul este parte vizată, iar după întocmirea şi primirea lor, le transmite la Departamentul Relaţia cu Parlamentul; k) asigură contactul permanent cu partenerii sociali şi conform etapelor de derulare a Programelor Strategice ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; l) coordonează relaţia ministerului cu partenerii sociali – sindicate, patronate – astfel încât să se asigure o informare permanentă asupra solicitărilor acestora, în vederea analizării posibilităţii soluţionării lor; m) asigură legătura cu Departamentul pentru Dialog Social de pe lângă Guvernul României în scopul promovării dialogului social tripartit instituţionalizat; n) elaborează, împreună cu direcţiile de specialitate, după caz, puncte de vedere şi lucrări de sinteză în domeniul relaţiilor cu sindicatele şi patronatele; o) monitorizează şi analizează corespondenţa primită spre rezolvare, cu consultarea autorităţilor competente şi elaborează propuneri de soluţionare a acestora; p) asigură procedura de consultare a structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale la elaborarea proiectelor de acte normative; r) asigură desfăşurarea activităţii Comisiei de Dialog Social, făcând oficiile de secretariat pentru buna pregătire, convocare şi desfăşurare a lucrărilor lunare ordinare sau a celor extraordinare (convocate în regim de urgenţă) pentru avizarea proiectelor de acte normative cu caracter economic şi social iniţiate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; q) primeşte şi supune avizării Comisiei, toate proiectele de acte normative cu caracter economic şi social la care ministerul are calitatea de iniţiator; s) asigură informarea operativă a Consiliului Economic şi Social, precum şi a Secretariatului General al Guvernului în legătură cu lista actelor normative avizate de Comisia de Dialog Social, în vederea trecerii acestora pe ordinea de zi a şedinţelor CES şi ale Guvernului; ş) asigură legătura şi colaborează cu Ministerul Afacerilor Interne şi cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice pentru coordonarea metodologică în activitatea legislativă şi monitorizarea aplicării programelor specifice. t) biroul pentru Relaţia cu Parlamentul şi Dialog Social participă împreună cu specialiştii din cadrul AM-

POP, AM-PNDR, APIA la elaborarea proiectelor de legi, ordonanţe de urgenţă şi ordonanţe ale Guvernului, cu caracter normativ, necesare pentru organizarea şi funcţionarea întregului sistem de gestionare şi implementare a asistenţei financiare nerambursabile din cadrul FEGA conform H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare / aprobare;

ț) urmăreşte parcurgerea circuitului de avizare pentru proiectele de acte normative iniţiate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin AM-POP, AM-PNDR, APIA până la adoptarea de către Guvern;

u) primeşte proiectele de legi în forma adoptată de Guvern si le transmite către AM-POP, AM-PNDR, APIA, iniţiatorul actului normativ;

v) urmăreşte parcurgerea etapelor de legiferare din cadrul procedurii parlamentare pentru toate actele normative iniţiate de AM-POP, AM-PNDR, APIA şi informează direcţiile iniţiatoare asupra modificărilor şi completărilor survenite şi aduce la cunoştinţă termenele de depunere a amendamentelor;

w) urmăreşte zilnic activitatea din comisiile şi plenul Parlamentului, şi asigură conform ordinii de zi participarea la dezbateri a reprezentanţilor ministerului cu rang de secretar de stat precum si a experţilor din direcţiile de specialitate din AM-POP, AM-PNDR, APIA;

x) primeşte rapoartele cu amendamentele formulate de membrii comisiilor de specialitate ale Parlamentului care examinează in fond proiectele de legi şi le transmite direcţiilor iniţiatoare din AM-POP, AM-PNDR, APIA pentru a formula punctul de vedere al ministerului, prin însuşirea sau după caz respingerea modificărilor survenite;

y) pregăteşte, asigură toate documentele asociate proiectelor de lege iniţiate de AM-POP, AM-PNDR, APIA (avize, rapoarte, puncte de vedere) şi întocmeşte dosarul cu toate evenimentele legislative

Page 84: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

84

suferite de proiectele de lege în etapele de legiferare parlamentară, necesar susţinerii în plenul celor două Camere ale Parlamentului;

z) întocmeşte şi prezintă Guvernului, la începutul fiecărei sesiuni parlamentare, Lista proiectelor de acte normative ce se constituie în priorităţi legislative şi urmăreşte lunar stadiul proiectelor aflate în circuitul de avizare interministerială, al actelor normative iniţiate de direcţiile de specialitate din AM-POP, AM-PNDR, APIA, respectiv adoptarea/aprobarea de către Guvern, până la publicarea Ordonanţelor de Urgenţă în Monitorul Oficial al României, Partea I a acestora;

aa) elaborează pe baza propunerilor din cadrul AM-POP, AM-PNDR, APIA şi a altor structuri din cadrul MADR proiectul Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, republicată şi monitorizează săptămânal stadiul ordonanţelor aflate in circuitul de avizare interministerială ;

bb) întocmeşte, pe baza propunerilor şi observaţiilor formulate de specialişti punctul de vedere al ministerului pentru iniţiativele legislative parlamentare din domeniul de activitate al AM-POP, AM-PNDR, APIA pe care îl transmite Guvernului, solicitat de Parlament potrivit art. 111 din Constituţia României, Republicată;

cc) primeşte şi distribuie întrebările şi interpelările care solicită precizări suplimentare sau dificultăţi apărute în procesul de implementare şi gestionare a fondurilor nerambursabile privind: 1. Sprijin financiar pentru asigurarea producţiei agricole; 2. Subvenţie pentru combustibilul utilizat în agricultura; 3. Sprijin financiar pentru compensarea pierderilor agricole, ca urmare a secetei prelungite; 4. Ajutor financiar pentru producătorii de lapte şi carne de vita din zonele defavorizate; 5. Cuantumul subvenţiei pe ha de teren agricol; 6. Subvenţia pe animale (plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic (PNDC); 7. Subvenţia pentru neutralizarea deşeurilor de origine animală; 8. Plăţi pentru agromediu - practici agricole tradiţionale in zonele HNV (teren cu valoare naturală

ridicată); 9. Alocarea de fonduri pentru suprafeţele afectate de secetă.

dd) împreună cu specialiştii direcţiilor tehnice elaborează răspunsurile la întrebările şi interpelările adresate în Parlament şi asigură transmiterea acestora la Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul şi/sau susţinerea lor în plenul Camerei Deputaţilor sau al Senatului în termenele stabilite de regulamentele parlamentare;

ee) primeşte şi supune avizării Comisiei, toate proiectele de acte normative iniţiate de MADR prin departamentele de specialitate din AM-POP, AM-PNDR, APIA;

ff) asigură informarea operativă a Consiliului Economic şi Social, precum şi a Secretariatului General al Guvernului în legătură cu lista actelor normative avizate de Comisia de Dialog Social, în vederea trecerii acestora pe ordinea de zi a şedinţelor CES şi ale Guvernului;

gg) asigură legătura şi colaborează cu Ministerul Afacerilor Interne şi cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice pentru coordonare metodologică în activitatea legislativă şi monitorizarea aplicării programelor specifice;

hh) răspunde la solicitările partenerilor sociali referitoare la dificultăţile întâmpinate în procesul de absorbţie, derulare, gestionare si implementare a fondurilor europene precum si de verificare a efectuării plăţilor.

Secţiunea a 11-a

COMPARTIMENTUL UNITATEA PENTRU POLITICI PUBLICE Art.117. (1) Unitatea pentru Politici Publice asigură sprijin şi consiliere în vederea elaborării, monitorizării şi evaluării documentelor de politici publice, participă la elaborarea și implementarea proiectelor pentru creșterea calității actului administrativ și continuarea reformei în administraţia publică.

Page 85: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

85

(2) Unitatea pentru Politici Publice se organizează la nivel de compartiment şi are urmatoarele atribuţii: a) coordonează din punct de vedere procedural activităţi de elaborare, monitorizare şi evaluare a documentelor de politici publice în concordanţă cu legislaţia naţională şi recomandările Uniunii Europene ; b) asigură sprijin şi expertiză în privinţa utilizării instrumentelor şi metodelor necesare elaborării documentelor de politici publice; c) coordonează activităţi de însuşire a bunelor practici şi transfer de cunoştinţe la nivelul instituţiei, în conformitate cu Strategia pentru îmbunătăţirea sistemului de elaborare, coordonare şi planificare a politicilor publice la nivelul administratiei publice centrale; d) coordonează activităţile de implementare a Planului de acţiuni pentru reformă aprobat prin Memorandumul cu tema ,,Adoptarea planurilor de acțiune în urma finalizării fazei întâi a proiectului de asisitență tehnică privind Analiza Funcțională a administrației publice din România, asumat de Guvernul României în cadrul Memorandumului de Înțelegere între Comisia Europeană și România pentru acordarea împrumutului în valoare de 5 miliarde Euro,, e) asigură secretariatul tehnic al Grupului de management pentru elaborarea, implementarea şi monitorizarea Planului Strategic Instituţional; f) asigură dezvoltarea şi coordonarea unor reţele de colaborare inter-instituţionale în scopul promovării documentelor de politici publice; g) participă la activităţile derulate în cadrul reţelei profesioniste de evaluare a administraţiei publice; h) participă la lucrările grupurilor de lucru pentru elaborarea, avizarea şi monitorizarea proiectelor de acte normative/actelor normative; i) evaluează şi propune recomandări pentru simplificarea, modernizarea şi îmbunătăţirea activităţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale; j) asigură centralizarea raportărilor periodice ale Comitetului de Coordonare a Administraţiei Agricole (CCAA) la nivel judeţean; k) participă la elaborarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea proiectelor de dezvoltare a capacităţii administrative şi de modernizare organizaţională; l) asigură secretariatul tehnic al Grupului de Lucru pentru implementarea Sistemului de Control Managerial Intern; m) asigură coordonarea funcţională a structurilor din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale pentru elaborarea şi armonizarea lucrărilor de sinteză comune; n) realizează analize/studii de specialitate şi monitorizează stadiul îndeplinirii măsurilor din Programul de Guvernare şi al sarcinilor trasate de către conducerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale; o) identifică oportunităţi de dezvoltare organizaţională, formuleză idei/propuneri de proiecte pentru obţinerea de asistenţa financiară în vederea întăririi capacităţii administrative a instituţiei şi coordonează derularea acestora; p) colaborează cu universităţi, institute de cercetare şi organisme neguvernamentale în vederea dezvoltării de proiecte comune; q) elaborează rapoarte privind reforma administraţiei publice, descentralizarea şi integrarea europeană; r) sprijină structurile din minister pentru îndeplinirea optimă a activităţilor, în limita competenţei şi a mandatului; s) participă la întruniri, cursuri, simpozioane, conferinţe şi alte manifestări specifice domeniilor de activitate ale instituţiei şi/sau referitoare la managementul sectorului public; ș) îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite de actele normative în vigoare şi/sau de conducerea ministerului privind politicile publice şi managementul organizaţional.

Secţiunea a 12-a

COMPARTIMENTUL CENTRUL OPERATIV PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

Art.118. (1) Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă asigură secretariatul tehnic al comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă.

(2) Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

Page 86: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

86

a) centralizează şi transmite operativ la centrul operaţional al Inspectoratului General date şi informaţii privind apariţia şi evoluţia stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă; b) monitorizează situaţiile de urgenţă şi informează Inspectoratul General şi celelalte centre operaţionale şi operative interesate; c) urmăreşte aplicarea regulamentelor privind gestionarea situaţiilor de urgenţă şi a planurilor de intervenţie şi cooperare specifice tipurilor de riscuri; d) asigură transmiterea operativă a deciziilor, dispoziţiilor şi ordinelor, precum şi menţinerea legăturilor de comunicaţii cu centrele operaţionale şi operative implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă, cu dispeceratele integrate pentru apeluri de urgenţă şi cu dispeceratele proprii serviciilor şi forţelor care intervin în acest scop; e) centralizează solicitările de resurse necesare pentru îndeplinirea funcţiilor de sprijin pe timpul situaţiilor de urgenţă şi face propuneri pentru asigurarea lor; f) gestionează baza de date referitoare la situaţiile de urgenţă; g) asigură Secretariatul tehnic permanent al Comitetului Ministerial îndeplinind următoarele atribuţii specifice: g1) asigură convocarea Comitetului Ministerial pentru situaţii de urgenţă şi transmiterea ordinii de zi; g2) primeşte şi pregăteşte materialele pentru şedinţele Comitetului Ministerial pentru situaţii de urgenţă şi le prezintă preşedintelui şi membrilor comitetului; g3) execută lucrările şi operaţiunile de secretariat pe timpul şedinţelor; g4) asigură redactarea hotărârilor adoptate, precum şi a proiectelor de ordine sau dispoziţii, pe care le prezintă spre aprobare; g5) difuzează la componentele Sistemului Naţional şi la autorităţile interesate documentele emise de comitetele respective privind activitatea preventivă şi de intervenţie; g6) întocmesc informări periodice privind situaţia operativă sau stadiul îndeplinirii hotărârilor adoptate; g7) întocmesc proiecte de comunicate de presă; g8) urmăreşte realizarea suportului logistic pentru desfăşurarea şedinţelor Comitetului Ministerial pentru situaţii de urgenţă; g9) gestionează documentele Comitetului Ministerial pentru situaţii de urgenţă; g10) asigură punctul de contact cu secretariatul tehnic permanent din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă; g11) îndeplineşte alte sarcini stabilite de Comitetului Ministerial, de preşedintele acestuia, de şeful centrului operativ permanent. h ) participă la elaborarea procedurilor specifice pentru controlul procedural, tehnic, de sistem privind implementarea PNDR potrivit funcţiei delegate de autoritatea de management în domeniu; i) Ţine evidenţa documentelor elaborate în urma activităţilor efectuate şi asigură confidenţialitatea lor; j) în baza acordului de delegare încheiat cu DGDR - AM-PNDR, privind asigurarea funcţiei privind controlul calităţii managementului Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, îndeplineşte atribuţii specifice ce fac parte integrantă din activităţile de gestionare şi implementare a asistenţei financiare nerambursabile comunitare aflate în responsabilitatea DGDR-AM PNDR, sens în care : j1) va întocmi si înainta la DGDR-AMPNDR, procedura privind termenele şi condiţiile impuse de legislaţia în vigoare privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor critice. j2) va participa la organizarea, in funcţie de informaţiile primite lunar de la DGDR-AMPNDR, a vizitarii obiectivelor de investiţii din cadrul PNDR, la care s-a efectuat recepţia finală şi instruirea beneficiarilor privind respectarea legislaţiei în vigoare privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor critice. j3) va urmări la fiecare beneficiar, parcurgerea integral a celor patru etape ale procesului de identificare şi desemnare a infrastructurilor critice, respectiv aplicarea pragurilor critice ale criteriilor intersectoriale. j4). de doua ori pe an, va participa la stabilirea si supunerea aprobării conducerii ministerului, listele finale de propuneri de infrastructuri critice din sectorul coordonat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, liste care dupa aprobare, vor fi transmise la Ministerul Administraţiei si Internelor, pentru a face parte din Lista Infrastructurilor Critice Naţionale, propuse spre aprobare Guvernului României. j5) dupa aprobarea de către Guvern a Listei Infrastructurilor Critice Naţionale, va participa la organizarea structurilor de securitate ale acestor infrastructuri şi va înainta cererile de solicitare a fondurilor necesare, inclusiv fonduri europene, în conformitate cu Directiva 2008 / 114 / CE, pentru protectia infrastructurilor critice din sectoarele coordonate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Page 87: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

87

j6) va urmări la infrastructurile critice realizate prin programul PNDR, respectarea legislaţiei în vigoare şi va informa DGDR-AM-PNDR, privind rezultatele verificărilor efectuate, în vederea dispunerii măsurilor care se impun. k) pentru realizarea atribuţiilor specifice funcţiei delegate prin acordul de delegare, verifică respectarea procedurilor şi activităţilor specifice privind activitatea de monitorizarea şi controlul identificării , desemnării şi protecţiei infrastructurilor critice realizate prin PNDR, dupa efectuarea recepţiei finale a investiţiei realizate prin programul PNDR. l) în calitate de membru desemnat al Grupului de lucru colaborează cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă în programele de asigurare a fondurilor europene pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă pentru perioada 2014-2020. m) asigură, prin personalul specializat, aplicarea şi respectarea prevederilor actelor normative în vigoare privind activitatea de protecţia muncii şi prevenirea şi stingerea incendiilor în cadrul ministerului şi a structurilor subordonate acestuia.

Secţiunea a 13-a

COMPARTIMENTUL PROBLEME SPECIALE

Art. 119. (1) Compartimentul Probleme Speciale are ca principală atribuţie asigurarea conlucrării pentru elaborarea planului de mobilizare a economiei naţionale.

(2) Compartimentul Probleme Speciale se organizează la nivel de compartiment şi îndeplineşte următoarele atribuţii principale: a) elaborează propunerile specifice pentru proiectul planului de mobilizare a economiei naţionale şi pentru proiectul bugetului de stat pentru primul an de război şi ia măsuri în vederea asigurării necesarului de produse pentru forţele sistemului naţional de apărare şi a populaţie, la mobilizare sau la război; b) elaborează, împreună cu structurile abilitate din cadrul ministerului, planul de măsuri tehnico organizatorice, pentru sectorul public şi privat, care să permită continuarea lucrărilor agricole pe timp de război; c) coordonează elaborarea propunerilor de măsuri pentru asigurarea principalelor produse agroalimentare destinate forţelor sistemului naţional de apărare şi nevoilor de hrană ale populaţiei în condiţii de război şi le supune spre aprobare ministrului; d) participă la analiza anuală şi ori de câte ori este nevoie, a modului în care sunt îndeplinite sarcinile ce revin ministerului pe linia pregătirii economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare şi la adoptarea măsurilor ce se impun; e) prezintă Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale de pe lângă Guvernului României date şi informaţii privind potenţialul economic şi uman în vederea îndeplinirii sarcinilor specifice ce revin ministerului, conform legii; f) întocmeşte şi reactualizează permanent Registrul pentru evidenţa militară a personalului angajat; g) întocmeşte conform H.G. nr. 338/2002 fişe de evidenţă tuturor angajaţilor; h) ţine permanent legătura cu centrele militare teritoriale de sector şi judeţene în legătură cu situaţia militară a angajaţilor ministerului; i) verifică centralizarea şi depunerea cererilor de mobilizare la locul de muncă al tuturor unităţilor directe subordonate ministerului; j) elaborează împreună cu Comisia Centrală de Rechiziţii documentele privind rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes public din domeniul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; k) verifică în teritoriu, la unităţile direct subordonate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale întreaga activitate a compartimentelor Probleme Speciale; l) participă împreună cu Comisiile de specialitate din cadrul Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale din cadrul MAI la controalele periodice efectuate în teritoriu, la unităţile direct subordonate sau în coordonare Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; m) asigură interfaţa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu organismul de lucru specializat al NATO – Comitetul pentru Planificarea Alimentaţiei şi Agriculturii (FAPC); n) asigură în conformitate cu Ordinul ministrului nr. 408/2004 secretariatul Celulei de Acţiune în Situaţii de Alertă Teroristă;

Page 88: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

88

o) în conformitate cu Ordinul ministrului nr. 195/2004 este membru al Comitetului Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă şi asigură conducerea Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă; p) asigură în calitate de Registratură primirea, înregistrarea şi distribuirea corespondenţei de la/şi la structurile interne ale ministerului, instituţiile aflate în coordonarea sau subordinea ministerului, autorităţile publice centrale, locale, instituţiile publice, operatori economici sau persoane fizice; r) franchează şi expediază corespondenţa elaborată în cadrul ministerului.

Art. 120. În conformitate cu Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, Compartimentul Probleme Speciale îndeplineşte următoarele atribuţii principale în domeniul securităţii informaţiilor: a) asigură evidenţa, păstrarea, procesarea, multiplicarea, manipularea, transportul, transmiterea şi distrugerea documentelor care conţin informaţii clasificate; b) aprobă accesul la documentele clasificate secrete de stat şi clasificate NATO numai personalului autorizat; c) asigură un delegat împuternicit pentru transportul şi executarea operaţiunilor de predare – primire a corespondenţei clasificate; d) participă la elaborarea procedurilor specifice pentru controlul procedural, tehnic, de sistem privind implementarea PNDR potrivit funcţiei delegate de autoritatea de management în domeniu; e) ține evidenţa documentelor elaborate în urma activităţilor efectuate şi asigură confidenţialitatea lor; f) în baza acordului de delegare încheiat cu DGDR - AM-PNDR, privind asigurarea funcţiei privind controlul calităţii managementului Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, îndeplineşte atribuţii specifice ce fac parte integrantă din activităţile de gestionare şi implementare a asistenţei financiare nerambursabile comunitare aflate în responsabilitatea DGDR-AM-PNDR, sens în care : f1) va întocmi si înainta la DGDR-AM-PNDR, procedura privind termenele şi condiţiile impuse de legislaţia în vigoare privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor critice. f2) va participa la organizarea, in funcţie de informaţiile primite lunar de la DGDR-AM-PNDR, a vizitarii obiectivelor de investiţii din cadrul PNDR, la care s-a efectuat recepţia finală şi instruirea beneficiarilor privind respectarea legislaţiei în vigoare privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor critice. f3) va urmări la fiecare beneficiar, parcurgerea integral a celor patru etape ale procesului de identificare şi desemnare a infrastructurilor critice, respectiv aplicarea pragurilor critice ale criteriilor intersectoriale. f4). de doua ori pe an, va participa la stabilirea si supunerea aprobării conducerii ministerului, listele finale de propuneri de infrastructuri critice din sectorul coordonat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, liste care dupa aprobare, vor fi transmise la Ministerul Administraţiei si Internelor, pentru a face parte din Lista Infrastructurilor Critice Naţionale, propuse spre aprobare Guvernului României. f5) dupa aprobarea de către Guvern a Listei Infrastructurilor Critice Naţionale, va participa la organizarea structurilor de securitate ale acestor infrastructuri şi va înainta cererile de solicitare a fondurilor necesare, inclusiv fonduri europene, în conformitate cu Directiva 2008 / 114 / CE, pentru protectia infrastructurilor critice din sectoarele coordonate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. f6) va urmări la infrastructurile critice realizate prin programul PNDR, respectarea legislaţiei în vigoare şi va informa DGDR-AM-PNDR, privind rezultatele verificărilor efectuate, în vederea dispunerii măsurilor care se impun. g) pentru realizarea atribuţiilor specifice funcţiei delegate prin acordul de delegare, verifică respectarea procedurilor şi activităţilor specifice privind activitatea de monitorizarea şi controlul identificării , desemnării şi protecţiei infrastructurilor critice realizate prin PNDR, dupa efectuarea recepţiei finale a investiţiei realizate prin programul PNDR. h) în calitate de membru desemnat al Grupului de lucru colaborează cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă în programele de asigurare a fondurilor europene pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă pentru perioada 2014-2020.

Page 89: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

89

Secţiunea a 14-a DIRECŢIA GENERALĂ BUGET FINANŢE ŞI FONDURI EUROPENE

Art. 121. Direcţia Generală Buget Finanţe şi Fonduri Europene îndeplineşte funcţia de autoritate

de plată și de organism intermediar pentru POP și POPAM şi desfăşoară şi activităţi de natură financiar-contabilă şi programare bugetară privind fondurile europene, având în structură două direcţii şi un serviciu, respectiv: a) Direcţia Buget Naţional, b) Direcţia Investiţii, Achiziţii, Patrimoniu, c) Serviciul Fonduri Europene, Contabilizare Plăţi.

Art.122. Direcţia Buget Naţional coordonează activitatea următoarelor structuri: a) Serviciul Buget şi Analiză Bugetară; b) Serviciul Finanţarea Formelor de Sprijin Acordate Producătorilor Agricoli.

Art.123. În cadrul Serviciului Buget şi Analiză Bugetară funcţionează următoarele două compartimente:

a) Compartimentul Control CFPP, Programare şi Execuţie Fonduri Europene; b) Compartimentul Programare şi Execuţie Buget de Stat. Art.124. Compartimentul Control CFPP, Programare şi Execuţie Fonduri Europene din cadrul

Serviciului Buget şi Analiză Bugetară are următoarele atribuţii: a) verifică şi aplică viza de control financiar preventiv propriu pe operaţiuni/documente specifice

aferente POP, precum şi alte operaţiuni supuse vizei de CFPP stabilite prin ordin al ministrului; b) ţine evidenţa vizelor acordate prin înregistrare a lor în Registrul Special pentru Vize CFPP; c) raportează trimestrial operaţiunile vizate la MFP; d) colaborează cu celelalte compartimente din cadrul DGP-AM-POP şi cu Serviciul Fonduri Europene

şi Contabilizare Plăţi în vederea asigurării gestionării eficiente a fondurilor nerambursabile; e) asigură supravegherea organizării, actualizării şi raportării angajamentelor bugetare şi legale; f) asigură implementarea recomandărilor specifice ca urmare a rapoartelor de audit şi control

emise de organismele naţionale şi europene abilitate şi transmite stadiul implementării măsurilor întreprinse către DGP-AM-POP;

g) elaborează şi actualizează procedurile specifice de lucru referitoare la activităţile desfăşurate;

h) întreprinde măsurile necesare privind arhivarea şi păstrarea în siguranţă a documentelor şi datelor computerizate şi disponibilitatea documentelor elaborate în realizarea activităţilor specifice, conform cerinţelor comunitare şi naţionale, în vederea asigurării unei piste de audit adecvate;

i) îndeplineşte orice alte atribuţii care pot rezulta din necesitatea derulării eficiente a operaţiunilor financiar - contabile aflate în sfera de responsabilitate;

j) întocmeşte proiectul bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în colaborare cu direcţiile de specialitate din minister, respectiv AM-PNDR şi AM-POP; cu unităţile bugetare subordonate inclusiv A.P.D.R.P., a sumelor alocate temporar de la buget pentru finanţarea componentei reprezentând fondurile externe nerambursabile aferente măsurilor din PNDR şi POP pe perioada de indisponibilitate temporară a sumelor de la CE; a cofinanţării naţionale a programelor cu finanţare externă nerambursabilă (PHARE), a programelor cu finanţare rambursabilă; a sumelor necesare finanţării valorii totale a proiectelor propuse în cadrul axei Asistenţă tehnică din POP şi PNDR, precum şi a sumelor necesare finanţării valorii totale a proiectelor aferente Programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi Programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului;

k) întocmeşte pe baza fişelor financiare (anexa nr.98) transmise de către AM-PODCA proiectul de buget al programelor finanţate din FSE, programe al căror beneficiar este MADR şi unităţile subordonate;

l) după aprobarea legii anuale a bugetului de stat repartizează bugetul M.A.D.R. pe unităţile subordonate, transmiţându-le acestora fila de buget pe anul în curs;

m) întocmeşte proiectul de rectificare a bugetului M.A.D.R. ori de câte ori se produce rectificarea bugetului pentru proiectele cu finanţare nerambursabilă aferente măsurilor din PNDR şi POP, PHARE şi a altor programe comunitare precum şi a proiectelor cu finanţare rambursabilă;

n) întocmeşte deschiderile de credite necesare acoperirii cheltuielilor reprezentând cofinanţarea şi sumele alocate temporar de la buget pentru finanţarea componentei reprezentând fondurile externe nerambursabile aferente măsurilor din PNDR, POP şi din alte programe comunitare sau instrumente şi facilităţi postaderare, pe perioada de indisponibilitate a sumelor de la CE;

o) cofinanţarea programului cu finanţare externă nerambursabilă (PHARE) precum şi a programelor cu finanţare rambursabilă, acoperirea cheltuielilor necesare finanţării valorii totale a proiectelor

Page 90: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

90

propuse în cadrul axei Asistenţă tehnică din POP şi PNDR, a valorii totale a sumelor necesare finanţării proiectelor FSE,;

p) supune spre aprobare reprezentanţilor controlului delegat şi apoi ordonatorului principal de credite toate documentele de repartizare a creditelor din surse bugetare reprezentând cofinanţarea şi sumele alocate temporar de la buget pentru finanţarea componentei reprezentând fondurile externe nerambursabile aferente măsurilor din PNDR, POP şi din alte programe comunitare sau instrumente şi facilităţi postaderare, pe perioada de indisponibilitate a sumelor de la CE; de virări de credite conform Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice; de realocare a bugetului între proiectele aferente PAC şi a altor instrumente şi facilităţi postaderare anexă la bugetul de stat;

q) centralizează şi transmite la M.F.P. raportările lunare ale conturilor de execuţie pentru programele cu finanţare nerambursabilă; FEGA FEADR FEP şi alte programe comunitare;

r) urmărirea şi analiza execuţiei bugetare pentru sumele alocate de la buget reprezentând cofinanţarea naţională a sumelor alocate temporar de la bugetul de stat pentru finanţarea componentei reprezentând fondurile externe nerambursabile aferente măsurilor din PNDR, POP şi din alte programe comunitare sau instrumente şi facilităţi postaderare, precum şi a cheltuielilor neeligibile.

Art.125 . Compartimentul Programare şi Execuţie Buget de Stat din cadrul Serviciului Buget şi

Analiză Bugetară are următoarele atribuţii: a) întocmeşte proiectul bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în colaborare cu

direcţiile de specialitate din minister, cu unităţile bugetare subordonate, cu agenţii economici cu capital de stat aflaţi în subordonarea sau coordonarea MADR, precum şi a celor la care MADR deţine participaţiuni la capitalul social într-o pondere mai mare de 50%, având în vedere numărul de personal, cheltuielile materiale necesare desfăşurării activităţii, cheltuielile de capital, transferuri, rambursări de credite;

b) după aprobarea legii anuale a bugetului de stat repartizează bugetul MADR pe unităţile subordonate, transmiţându-le acestora fila de buget pe anul în curs;

c) întocmeşte proiectul de rectificare a bugetului MADR ori de câte ori se produce rectificarea bugetului pe unităţile subordonate;

d) întocmeşte deschiderile de credite necesare acoperirii cheltuielilor de personal, bunuri, dobânzi, transferuri, capital, rambursări de credite;

e) supune spre aprobare, reprezentanţilor controlorului delegat şi apoi ordonatorului principal de credite toate documentele de repartizare a creditelor din surse bugetare, de virări de credite conform Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare;

f) ţine evidenţa extracontabilă a repartizărilor de credite; g) verifică şi centralizează situaţiile financiare trimestriale şi anuale, şi anexele acestora ale

administraţiei centrale şi unităţilor subordonate; h) centralizează raportările lunare ale conturilor de execuţie, a plăţilor restante pentru unităţile

finanţate integral de la bugetul de stat şi a celor finanţate din venituri şi alocaţii de la bugetul de stat precum şi a celor finanţate integral din venituri proprii;

i) supune spre aprobare ordonatorului principal de credite situaţiile financiare trimestriale şi anuale şi anexele acestora centralizate la nivel de minister aferente fondurilor de la bugetul de stat şi fondurilor europene;

j) urmărirea şi analiza execuţiei bugetare pentru fondurile alocate de la bugetul de stat; k) evidenţa agenţilor economici debitori ai ministerului, inclusiv ai autorităţilor de management,

aflaţi sub incidenţa Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa şi menţinerea relaţiilor cu administratorul judiciar/lichidatorul desemnat în procedura insolvenţei în ceea ce priveşte înscrierea la masa credală şi urmărirea recuperării creanţelor; l) urmărirea termenelor de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită privind creanţele bugetare, precum şi, după caz, situaţiile când acestea se întrerup sau se suspendă.

Art.126. Serviciul Finanţarea Formelor de Sprijin Acordate Producătorilor Agricoli are următoarele atribuţii principale:

a) întocmeşte proiectul de buget anual în colaborare cu direcţiile de specialitate din minister pentru partea privind susţinerea financiară din surse bugetare şi fonduri europene (FEGA) a producătorilor agricoli, care se realizează prin direcţiile agricole judeţene şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în funcţie de actele normative în vigoare;

b) după aprobarea legii anuale a bugetului de stat repartizează bugetul aprobat la art.56.06. “programe din FEGA” pe fiecare schemă în parte, transmiţând această filă de buget pe anul în curs către APIA;

c) după aprobarea legii anuale a bugetului de stat repartizează bugetul aprobat la art.40.15.

Page 91: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

91

“sprijinirea producătorilor agricoli” pe fiecare act normativ ce reglementează acordarea sprijinului financiar;

d) colaborează cu direcţiile agricole judeţene şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură la stabilirea necesarului lunar, sau ori de câte ori este nevoie, de fonduri de la bugetul de stat şi din fonduri europene (FEGA);

e) verifică documentele prin care se dovedeşte că producătorii agricoli au dreptul la susţinerea financiară din surse bugetare şi din fonduri europene (FEGA), conform prevederilor actelor normative care stabilesc acest sprijin;

f) colaborează cu direcţiile specialitate tehnică la verificarea documentelor prin care se acordă sprijin financiar producătorilor agricoli din fonduri de la bugetul de stat şi fonduri europene (FEGA);

g) întocmeşte deschiderile de credite necesare acoperirii cheltuielilor necesare susţinerii financiare a producătorilor agricoli, din fonduri de la bugetul de stat şi fonduri europene (FEGA);

h) întocmeşte deschiderile de credite necesare acoperirii cheltuielilor privind bunăstarea animalelor din cadrul măsurii 215 din PNDR cu finanţare din FEADR;

i) prezintă şi susţine în faţa reprezentanţilor controlului delegat şi apoi ordonatorului principal de credite toate documentele de repartizare a creditelor bugetare şi a documentelor care atestă plăţile acordate ca sprijin producătorilor agricoli din fonduri de la bugetul de stat fonduri europene (FEGA);

j) întocmeşte trimestrial şi anual contul de execuţi privind fondurile acordate ca sprijin producătorilor agricoli, pe acte normative, pe baza actelor emise de direcţiile agricole judeţene şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură;

k) rezolvă corespondenţa legată de problematica evidenţiată mai sus. Art. 127. Direcţia Investiţii, Achiziţii, Patrimoniu coordonează activitatea următoarelor

structuri: a)Serviciul Investiţii și Achiziţii b)Serviciul IT, Patrimoniu și Administrativ Art. 128. Serviciul Investiţii și Achiziţii are următoarele atribuţii : a) analizeazăşi fundamentează pe baza propunerilor transmise de către unităţile subordonate

M.A.D.R. şi administraţia centrală, Programul anual de investiţii şi volumul cheltuielilor pentru reparaţii capitale la obiectivele de investiţii ale M.A.D.R., finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat;

b) analizeazăşi susţine fundamentarea propunerilor de finanţare pentru lucrările de execuţie, achiziţii de echipamente, instalaţii, utilaje şi dotări independente, pentru unităţile subordonate şi administraţia centrală, urmăreşte respectarea şi încadrarea în valorile aprobate, precum şi eventuala necesitate de suplimentare a acestora;

c) analizează propunerile de lucrări şi achiziţii de utilaje, echipamente şi dotări incluse în volumul cheltuielilor de capital aprobat pentru unităţile din subordinea ministerului finanţate din venituri proprii şi subvenţii şi propune alocarea fondurilor necesare;

d) fundamentează şi elaborează, la propunerea direcţiilor pentru agricultură judeţene, a autorităţilor agricole judeţene şi locale, precum şi a deţinătorilor de terenuri degradate, a programelor prioritare de amenajare şi ameliorare a terenurilor degradate, pe principii tehnice, economice, sociale şi de mediu şi monitorizează aceste programe de investiţii;

e) întocmeşte, pe baza fundamentării prezentate de direcţiile pentru agricultura, proiectul bugetului anual privind susţinerea financiară a programului de investiţii pentru amenajarea şi ameliorarea terenurilor agricole degradate, defalcat pe beneficiari de investiţii;

f) verifică conţinutul documentaţilor tehnico - economice de investiţii şi, după caz, promovarea investiţiilor finanţate în cadrul programului de amenajare şi ameliorare a terenurilor agricole degradate;

g) verifică solicitările direcţiilor pentru agricultură pentru plata lucrărilor realizate in cadrul programului anual de investiţii pentru ameliorarea terenurilor agricole degradate;

h) asigură secretariatul C.T.E. - M.A.D.R. şi desfăşoară activităţile stabilite prin ordinul ministrului privind organizarea, componenţa şi funcţionarea acestuia, de analizăşi avizare a documentaţiilor tehnico-economice pentru lucrări de execuţie nou propuse, funcţie de necesitatea şi oportunitatea acestora; elaborează proiecte de ordin privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, funcţie de competentele acordate prin legislaţia în vigoare;

i) prezintă şi susţine documentaţiile tehnico-economice pentru obiectivele de investiţii din competenta de aprobare a Guvernului şi participă la şedinţele Consiliului Interministerial;

Page 92: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

92

j) reprezintă ministerul în relaţiile cu celelalte ministere de resort, menţine legătura cu acestea şi

răspunde solicitărilor acestora; k) participă la transmiterea datelor şi modificărilor apărute în legislaţie, cu prelucrarea de rigoare

în specificul activităţii de investiţii; 1) participă, în baza sarcinilor primite de la organul ierarhic superior sau conducerea ministerului,

la adjudecarea execuţiei lucrărilor de construcţii, la recepţionarea acestora, în vederea asigurării calităţii, siguranţei şi durabilităţii construcţiilor şi la achiziţionarea utilajelor şi dotărilor, în comisiile de licitaţii;

m) participă la organizarea de colocvii, simpozioane, instruiri, reciclări cu personalul care lucrează în această activitate, pentru realizarea unei activităţi moderne, eficiente;

n) participă la susţinerea programelor naţionale pentru protecţia mediului înconjurător şi eficientizarea terenurilor agricole;

o) alături de titulari, atunci când se solicită, participă cu reprezentanţi la elaborarea programelor şi avizarea studiilor pentru proiecte de investiţii finanţate de organisme internaţionale;

p) participa, împreuna cu direcţiile de profil din minister, la realizarea investiţiilor cu capital străin in Romania; q) avizează si propune alocări financiare din surse bugetare, fonduri speciale si fonduri europene

pentru finanţarea cheltuielilor de capital aferente programului PNDR si a programelor cu finanţare externa nerambursabila (PHARE) precum si de fonduri rambursabile garantate de statul roman;

r) efectuează raportarea trimestrială a realizării programului de investiţii la M.F.P. şi raportarea trimestriala a realizării programului marilor obiective de investiţii la Comisia Naţională de

Prognoză; s) notifică structurile MADR, centralizează solicitările si apoi elaborează programul anual al

achiziţiilor publice, pentru administraţia centrala; ş) elaborează pe baza referatului de necesitate și a caietușui de sarcini primite de la structurile

beneficiare ale MADR, documentaţiile pentru organizarea şi derularea procedurilor de achiziţii publice de produse, servicii sau lucrări, în conformitate cu prevederile actelor normative care reglementează activitatea de achiziţii publice;

t) elaborează procedurile proprii privind achiziţiile pentru care nu se aplică actele normative care reglementează activitatea de achiziţii publice;

ţ) întocmeşte şi actualizează propria bază de date cu agenţii economici, societăţi comerciale, furnizori de produse, prestatori de servicii, executanţi de lucrări, etc.;

u) monitorizeazăşi efectuează raportarea către A.N.R.M.A.P a contractelor atribuite, în condiţiile prevăzute de legislaţia in vigoare;

v) notifică, conform legii, M.F.P. în vederea transmiterii de observatori U.C.V.A.P. la procedurile de achiziţie publice care se supun verificărilor procedurale;

w) transmite spre publicare anunţurile privind achiziţiile publice către S.E.A.P.; x) notifică A.N.R.M.A.P. cu privire la contractul de achizitie publica/acord cadru incheiat in

conformitate cu prevederile art.93 alin. (2) din H.G. nr.925/2006 cu modificările şi completările ulterioare;

y) notifica S.E.A.P. cu privire la achiziţia directă a cărei valoare depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro fără TVA, în cel mult 10 zile de la data primirii documentului justificativ ce stă la baza achiziţiei realizate;

z) întocmeşte un studiu de piaţă, înaintea demarării procedurilor de achiziţie publică, inclusiv pentru procedurile proprii;

aa) indică respectarea aplicării normelor metodologice în contractarea şi achiziţionarea lucrărilor de proiectare şi execuţie, a derulării fondurilor de la buget, menţinând o colaborare optimă cu toate unităţile din subordinea ministerului.

bb) elaborarea programului de investiții publice aferent activității proprii M.A.D.R. și participarea la elaborarea programului de achiziții publice finanțate din FEP și FEADR din măsurile de Asistență Tehnică din FEGA, RICA și PHARE;

cc) întocmirea documentațiilor care stau la baza achizițiilor publice aferente activității proprii M.A.D.R., precum și participarea la întocmirea documentațiilor care stau la baza achizițiilor publice aferente măsurilor de Asistență Tehnica din FEGA, RICA si PHARE;

dd) evaluarea ofertelor din cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice pentru M.A.D.R., precum și participarea la evaluarea ofertelor din cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice pentru POP, PNDR,RICA;

Page 93: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

93

ee) elaborarea, întocmirea și urmărirea semnării contractelor de achiziții publice aferente activității POP, PNDR și RICA;

ff) propune alocări financiare din surse bugetare, fonduri europene pentru finanțarea cheltuielilor de capital aferente programului PNDR și a programelor de finanțare externă nerambursabilă PHARE, precum și din fonduri rambursabile garantate de statul roman;

gg)îndeplinește sarcini delegate privind desfășurarea procedurii de achiziții aferente asistenței tehnice din POP și POPAM, sarcini constând în întocmirea documentației de atribuire, sau după caz, a documentației descriptive precum și derularea procedurii de atribuire și încheierea contractului de achiziție publică.

Art.129. Serviciul IT, Patrimoniu și Administrativ coordonează activitatea următoarelor structuri: a)Compartimentul IT b)Biroul Patrimoniu Arhivă c)Compartimentul administrativ, PSI, sănătate și securitate în muncă

Art.130. Compartimentul IT are următoarele atribuţii: a) organizează şi urmăreşte compatibilizarea sistemului informatic al M.A.D.R. cu sistemele

informatice ale tarilor membre UE; b) organizeazăşi urmăreşte aplicarea strategiei şi politicii de informatizare a ministerului in

instituţiile aflate in subordine sau coordonare; c) elaborează studii, analize, strategii şi politici de dezvoltare a sistemelor informatice pe

domeniile de activitate ale M.A.D.R; d) elaborează proiecte de informatizare pentru M.A.D.R. şi instituţiile aflate in subordinea sau coordonarea ministerului; e) elaborează reglementari şi norme privind standardizarea dezvoltării sistemelor informatice

pentru domeniile de activitate ale M.A.D.R; f) monitorizează execuţia proiectelor de informatizare şi asigura interfaţa tehnica intre M.A.D.R.,

instituţiile subordonate sau aflate in coordonare şi dezvoltatorii de aplicaţii specifice domeniilor de activitate ale M.A.D.R;

g) urmăreşte respectarea şi aplicarea normelor şi standardelor de dezvoltare a sistemelor informatice pe domeniile de activitate ale M.A.D.R;

h) administrează echipamentele specifice reţelei proprii M.A.D.R .(LAN - ul ministerului) şi asigura menţinerea la parametrii optimi de funcţionare a acestora;

i) asigura instalarea şi configurarea echipamentelor pentru buna funcţionare a acestora in sistem; j) gestionează bazele de date, securitatea acestora, a sistemelor şi reţelelor, accesul la distanta in

reţeaua interna şi transferul informaţiilor analitice şi sintetice către/dinspre sistemele informatice ale instituţiilor subordonate sau aflate in coordonarea ministerului;

k) asigura operaţiuni specifice de salvare periodica a datelor; 1) acorda asistenta tehnica utilizatorilor din compartimentele ministerului; m) monitorizează derularea contractelor încheiate intre M.A.D.R. şi companiile IT; n) iniţiază acţiuni pentru pregătirea IT a personalului instituţiei, pe baza unor programe de

specializare in colaborarea cu departamentul de resurse umane. Art.131. Biroul Patrimoniu, Arhivă are următoarele atribuţii : a) coordonează activitatea de patrimoniu a Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale și a

instituțiilor publice care funcționează in subordinea sau in coordonarea acestuia și reactualizează anual inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate in administrarea acestora;

b) monitorizează activitatea de patrimoniu si de inventariere a bunurilor din domeniul public al statului a Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale și a instituțiilor aflate in subordinea sau in coordonarea acestuia, care administrează bunuri din patrimoniul public;

c) operează modificările inventarului bunurilor din domeniul public al statului, aprobate prin adoptarea actelor normative, în baza de date gestionată de Ministerul Finanțelor Publice;

d) elaborează sau avizează proiecte de acte normative -hotărâri de Guvern- referitoare la: d1)transferul de bunuri din domeniul public al statului între administratori din subordinea sau din

coordonarea Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale sau a altor ministere; d2)întocmirea sau actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului; d3)atestarea domeniului public al unităților administrativ-teritoriale; d4)trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului, în vederea valorificării, a bunurilor

care îndeplinesc condițiile legii pentru scoatere din funcțiune și casare; d5)actualizarea valorilor de inventar a bunurilor din domeniul public al statului conform

prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare;

Page 94: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

94

d6) modificarea datelor de identificare a bunurilor din domeniul public al statului administrate de Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale sau de instituțiile aflate in subordinea sau in coordonarea acestuia;

e) in conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, urmărește notificările privind imobilele înscrise in domeniul public al statului aflate in administrarea unitarilor din subordinea M.A.D.R.;

f) coordonează activitatea de arhivare a documentelor M.A.D.R; g) monitorizează activitatea de evidență, inventariere, selecționare, păstrare și folosire a

documentelor la nivelul Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale - administrație centrală; h) asigură întocmirea nomenclatorului documentelor întocmite la nivelul Ministerului Agriculturii si

Dezvoltării Rurale, pe baza datelor furnizate de structurile din cadrul acestuia (cabinete, direcții generale, direcții, autorități de management, servicii, birouri, compartimente);

i) întocmește și actualizează lista persoanelor cu atribuții referitoare la activitatea de arhivare a documentelor, desemnate la nivelul fiecărei structuri;

j) preia pe bază de inventar și proces verbal documentele pe care fiecare structură le depune la depozitul arhivei instituției

k) asigură depunerea spre păstrare permanentă la Arhivele Naționale a documentelor care îndeplinesc condițiile legii;

l) eliberează, la cerere, copii ale documentelor depuse în arhiva Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale;

m) emite puncte de vedere și răspunsuri la solicitările referitoare la activitatea de evidență și gestiune a domeniului public al statului formulate de structurile din interiorul Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale, instituții publice, persoane fizice sau juridice.

Art. 132. Compartimentul administrativ, PSI, sănătate și securitate în muncă din cadrul Serviciului IT, Patrimoniu și Administrativ are următoarele atribuţii:

a) colaborează împreună cu serviciul de achiziţii publice la întocmirea Planului Anual al Achiziţiilor Publice;

b) colaborează împreună cu serviciul de achiziţii publice la întocmirea contractelor de achiziţii publice si le supune aprobării conducerii ministerului;

c) acordă suport de specialitate/elaborează documentaţiile tehnice privind achiziţiile de active fixe, obiecte de inventar și materiale consumabile;

d) întocmeşte zilnic programarea desfăşurării activităţilor in sălile de şedinţe pe baza solicitării direcţiilor si urmăreşte buna desfăşurare a activităţilor in sălile respective; e) urmăreşte modul de respectare a contractelor privind asigurarea service-urilor de întreținere a

echipamentelor din dotarea M.A.D.R. și sezisează conducătorul ierarhic superior cu privire la constatarea unor abateri;

f) gestionează si răspunde de buna desfăşurare a parcului auto ce deserveşte demnitarii si celelalte direcţii din minister;

g) urmăreşte încadrarea în cotele de carburanţi a autoturismelor din parcul auto propriu si urmăreşte starea tehnică a acestora, stabilind necesarele de reparații și piese auto;

h) coordonează activitatea de curăţenie si întreţinere la sediul ministerului; i) coordonează activitatea de paza la sediul ministerului; j) asigura prin atelierul copiere –foto - legatorie multiplicarea lucrărilor; k) ține evidența spațiilor din sediul ministerului; l) răspunde de aplicarea prevederilor legale referitoare la confecţionarea, folosirea si evidenta

stampilelor; m) întocmeşte fișe de calcul a chiriilor si cheltuielilor de întreţinere (notele de debitare) pentru

fiecare chiriaş si le transmite acestora; n) participă în comisiile de elaborare si prezentare a ofertelor de achiziţii publice; o) participă în comisiile de evaluare a ofertelor de achiziţii publice; p) fundamentează și susţine propunerile pentru achiziţiile publice; q) gestionează materialele de consum, activele fixe, materialele de natura obiectelor de inventar

din cadrul administraţiei centrale; r) urmăreşte nemijlocit realizarea tuturor contractelor si avizează situaţiile de lucrări prezentate

de constructor sau furnizor. aa) urmărește, organizează și monitorizează activitatea de prevenire și stingere a incendiilor; bb)elaborează documentele specifice activității PSI; cc)avizează documentațiile privind prevenirea și stingerea incendiilor; dd)controlează modul de respectare a măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor,

Page 95: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

95

ee)instruiește salariații în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor; ff)urmarește aplicarea și respectarea normelor legale privind PSI și sănătatea și securitatea în

muncă; gg)întocmește planuri de măsuri și propune termene și responsabilități, pe linia PSI și sănătatea și

securitatea în muncă; hh)coordonează, controlează și îndrumă efectuarea lucrărilor cuprinse în planurile de măsuri

întocmite de organele de control; ii)desemnează salariatii care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi

informează, cât mai curând posibil, toţi angajatiii care sunt sau pot fi expuşi unui pericol grav şi iminent despre riscurile implicate de acest pericol, precum şi despre măsurile luate ori care

trebuie să fie luate pentru protecţia lor; jj)furnizează instrucţiuni pentru a da salariatilor posibilitatea să oprească lucrul şi/sau să

părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă sigură, în caz de pericol grav şi iminent; kk)întocmește un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare,

organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor; ll)asigură şi să controleaza cunoaşterea şi aplicarea de către toţi salariatii a măsurilor prevăzute în

planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin salariații desemnaţi; mm)asigură materiale necesare informării şi instruirii salariatilor, cum ar fi afişe, pliante, filme şi diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă;

nn) ţine evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific ; oo) prezintă documentele şi furnizeaza relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul

controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor; pp) asigură realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă cu prilejul vizitelor de control şi al

cercetării evenimentelor; qq) asigură echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor; rr)stabilește măsuri corespunzatoare astfel încât fiecare salariat să poată beneficia de

supravegherea sănătăţii la intervale regulate; Art.133. Serviciul Fonduri Europene, Contabilizare Plaţi coordonează activitatea

următoarelor structuri: a) Compartimentul Efectuare Plăţi b) Compartimentul Contabilizare Plăţi

Art.134 . În cadrul Serviciului Fonduri Europene, Contabilizare Plaţi se organizează controlul financiar preventiv propriu aferent operaţiunilor privind derularea măsurii de ,,Asistenta tehnica" finanţata din PNDR, a masurilor şi schemelor de piaţa finanţate din FEGA şi a celorlalte activităţi finanţate din alocaţii bugetare.

Art.135. Compartimentul Efectuare Plăţi din cadrul Serviciului Fonduri Europene, Contabilizare Plaţi are următoarele atribuţii principale: a) solicită BNR efectuarea operaţiunilor de vânzare valută şi transferare a sumelor în

Trezorerie în vederea efectuării plaţilor către beneficiarii POP, a plăţilor către APDRP pentru beneficiarii PNDR şi către APIA pentru beneficiarii FEGA, componenta de finanţare externă;

b) întocmeşte şi transmite la Trezorerie documentele de plată reprezentând sume virate din fonduri comunitare (FEGA, FEADR, FEP şi alte programe comunitare) şi din alocaţii bugetare, către beneficiarii POP, către APIA şi APDRP, după ce Direcţia Buget Naţional a confirmat transferul creditelor bugetare în Trezorerie;

c) efectuează lunar reconcilierea soldurilor conturilor de disponibil aferente FEP, FEGA şi FEADR cu Compartimentul Contabilizare Plăţi;

d) transmite la AM POP situaţia plaţilor efectuate către beneficiarii POP împreuna cu xerocopiile extraselor de cont şi a documentelor de plată;

e) transmite la Compartimentul Contabilizare Plăţi documentele de plată împreună cu extrasele de cont şi documentaţiile aferente, în vederea înregistrării în evidenţa contabilă;

f) centralizează estimările fluxurilor financiare aferente FEGA, FEADR, FEP şi alte programe finanţate din fonduri comunitare, transmise de agenţiile de plaţi şi AM POP;

g) întocmeşte situaţiile privind estimările sumelor reprezentând rambursări de fonduri comunitare pe care le transmite la M.F.P.;

h) întocmeşte situaţia privind plăţile aferente FEGA, FEADR, FEP şi altor fonduri comunitare pe care o transmite lunar la M.F.P.;

i) întocmeşte şi transmite agenţiilor de plăti şi AM-POP confirmările privind sumele ce urmează a fi virate, aferente fondurilor comunitare;

Page 96: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

96

j) organizează şi asigura buna desfăşurare a activităţii financiare a ministerului; k) efectuează plăţile generate de cheltuielile ocazionate de derularea programelor PHARE; l) întocmeşte bugetul de venituri şi cheltuieli pentru activitatea proprie şi urmăreşte execuţia acestuia

(administraţia centrala); m) întocmeşte statele de plata ale salariaţilor şi ale altor categorii de personal, pentru personalul din

aparatul propriu al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, inclusiv pentru personalul AM- PNDR şi AM-POP şi situaţia privind monitorizarea cheltuielilor de personal, pentru personalul din aparatul propriu;

n) verifica şi răspunde de corectitudinea întocmirii actelor justificative de încasări şi plăti ce se efectuează prin conturile curente sau prin casieria proprie şi răspunde de organizarea casieriei MADR;

o) verifica deconturile de cheltuieli prezentate de titulari, inclusiv ale personalului AM-PNDR si AM- POP;

p) urmăreşte încadrarea in prevederile bugetare a cheltuielilor privind deplasările interne şi externe, atât pentru activitatea proprie a MADR cat şi a celor finanţate din FEADR şi FEP;

q) efectuează plăţile generate de cheltuielile curente ale ministerului, cele ocazionate de derularea programelor PHARE şi încasează veniturile obţinute, conform legii, pe care le virează la bugetul de stat;

r) gestionează fondurile în lei şi valută destinate salariilor, deplasărilor în tară şi străinătate, plăţii cotizaţiilor datorate diferitelor organisme internaţionale la care România (Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale) este semnatară de acorduri şi convenţii;

s) asigură întocmirea documentelor de plată către băncile comerciale care au încheiat convenţii cu MADR pentru derularea Programului Fermierul in vederea creşterii absorbţiei fondurilor alocate prin POP şi PNDR in agricultura şi menţine un dialog permanent cu acestea;

ș) întocmeşte lunar, trimestrial şi anual situaţiile statistice prevăzute de lege; t) întocmeşte normele şi procedurile de lucru specifice domeniului de activitate.

Art.136. Compartimentul Contabilizare Plăţi din cadrul Serviciului Fonduri Europene, Contabilizare Plăţi are următoarele atribuţii principale:

a) organizează evidenta angajamentelor bugetare şi legale aferente FEP, FEGA, FEADR şi activitatea proprie;

b) răspunde de tinerea corecta şi la zi a evidentei contabile sintetice şi analitice a plăţilor aferente POP către beneficiari, in conformitate cu planul de conturi elaborat de Ministerul Finanţelor Publice şi cu normele metodologice de aplicare a acestora, a plăţilor către APDRP aferente PNDR, către APIA aferente masurilor şi schemelor de piaţa finanţate din FEGA;

c) organizează şi tine evidenta extracontabila a alocărilor din contribuţia publica totala aprobata pentru POP şi PNDR;

d) răspunde de înregistrarea in evidenta sintetica şi analitica a derulării sumelor provenite din programe PHARE;

e) răspunde de înregistrarea in evidenta sintetica şi analitica a derulării sumelor provenite din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala, Fondul European de Garantare Agricola, Fondul European de Pescuit, şi a altor fonduri comunitare;

f) organizează evidenţa contabila sintetica şi analitica a activităţii proprii a MADR; g) întocmeşte balanţe de verificare sintetice şi analitice lunare, separat, pentru fiecare fond

extern nerambursabil, respectiv, FEP, FEADR şi FEGA şi activitatea proprie şi balanţa de verificare centralizata, situaţiile financiare trimestriale şi anuale, conform prevederilor legale;

h) asigura reconcilierea contabila lunară cu Compartimentul efectuare plăti pentru plăţile efectuate către beneficiarii POP, cu AM-POP pentru debite aferente POP, cu beneficiarii POP pentru înregistrările contabile ale acestora, cu ACP pentru declaraţiile de cheltuieli aferente POP, cu APDRP şi APIA pentru debitele încasate de la debitorii FEGA şi FEADR;

i) organizează evidenţa operativa a bunurilor din patrimoniul MADR; j) organizează, potrivit prevederilor legale, efectuarea inventarierii valorilor materiale şi băneşti

şi a controlului gestionar pentru gestiunile proprii ministerului; k) propune scoaterea din uz şi casarea unor bunuri din gestiunea proprie; l) răspunde de corectitudinea datelor înscrise in documentele şi situaţiile contabile.

Page 97: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

97

Secţiunea a 15-a

DIRECŢIA GENERALĂ DEZVOLTARE RURALĂ - Autoritate de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală - PNDR

Art. 137. Direcţia Generală Dezvoltare Rurală - Autoritate de Management pentru PNDR are ca atribuţii principale elaborarea strategiilor și politicilor specifice în domeniul dezvoltării rurale, precum și implementarea programelor de dezvoltare rurală 2007-2013 și 2014-2020 cu finanțare din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. (1) În exercitarea atribuțiilor specifice, DGDR îndeplinește funcția de: a) Autoritate de Management pentru PNDR 2007-2013; b) Autoritate de Management pentru PNDR 2014-2020. (2) DGDR coordonează activitățile privind dezvoltarea și implementarea sistemului de control intern/managerial în conformitate cu OMFP nr. 946/2005. (3) Direcţia Generală Dezvoltare Rurală - Autoritate de Management pentru PNDR are în structura sa următoarele direcţii, servicii și compartimente:

a) Direcţia Metodologie și Monitorizare cu:

b) Serviciul Metodologie

c) Serviciul Monitorizare

d) Direcţia Programe de Dezvoltare Rurală cu:

e) Serviciul Măsuri de Mediu și Climă

f) Serviciul Măsuri de Investiții;

g) Serviciul Infrastructură Rurală;

h) Direcţia Leader, Investiții Neagricole și RNDR cu:

i) Serviciul LEADER și Măsuri de Investiții Neagricole

j) Serviciul RNDR

k) Direcția Coordonare şi Formare Profesională cu:

l) Serviciul Coordonare cu Compartiment de evaluare

m) Serviciul Formare Profesională

n) Serviciul Asistență Tehnică

o) Compartimente de dezvoltare rurală județene. Art.138. Activitatea Direcției Generale Dezvoltare Rurală, Autoritate de Management pentru PNDR

este condusă de către directorul general, în coordonarea directă fiind Serviciul de Asistență Tehnică și Compartimentele de dezvoltare rurală județene. Directorul general este sprijinit în activitatea sa de către doi directori generali adjuncți.

Art.139. Directorul general adjunct I asigură managementul Direcţiei Metodologie și Monitorizare şi al Direcţiei Programe de Dezvoltare Rurală. De asemenea, acesta coordonează activitățile privind dezvoltarea și implementarea sistemului de control intern/managerial, în conformitate cu OMFP nr. 946/2005.

Art. 140. Direcţia Metodologie și Monitorizare are în coordonare: a) Serviciul Metodologie; b) Serviciul Monitorizare;

Art. 141. Serviciul Metodologie are următoarele atribuţii specifice: a) coordonează activitatea de elaborare a procedurilor de implementare a măsurilor din cadrul programelor de dezvoltare rurală în vederea asigurării unui mod unitar de aplicare; b) propune modificarea procedurilor ca urmare a amendării măsurilor din PNDR şi/sau a cadrului legal european şi naţional; c) verifică şi avizează împreună cu serviciile de specialitate din cadrul DGDR - AM PNDR manualele de proceduri pentru funcţiile delegate;

Page 98: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

98

d) elaborează împreună cu serviciile şi compartimentele de specialitate din cadrul DGDR - AM PNDR, cadrul legislativ național necesar implementării programelor de dezvoltare rurală precum și propuneri asupra proiectelor de acte normative europene, supuse dezbaterii statelor membre; e) elaborează şi modifică procedura de selecţie a proiectelor depuse pentru finanţare prin PNDR împreună cu serviciile şi compartimentele de specialitate din cadrul DGDR - AM PNDR; f) întocmeşte procedura de elaborare, verificare, avizare, aprobare şi revizuire a sistemului unic pentru controlul managerial conform Ordinului MFP nr. 946/2005 cu sprijinul structurilor din cadrul DGDR; g) asigură secretariatul comitetelor de selecţie şi a comisiilor de contestaţii pentru proiectele depuse în cadrul sesiunilor de depunere a proiectelor pentru măsurile din PNDR; h) verifică şi avizează procedurile specifice elaborate de organismul/e delegat/e în vederea efectuării controlului procedural, tehnic şi de sistem privind implementarea măsurilor delegate; i) participă împreună cu DGCAI la elaborarea tematicilor de control privind respectarea sarcinilor delegate către AFIR/alte organisme pentru implementarea măsurilor delegate din PNDR; j) coordonează activitatea de elaborare, avizare și aprobare a acordurilor de delegare, protocoalelor de colaborare interministeriale şi interinstituţionale, în vederea implementării măsurilor din PNDR, precum şi de modificare a acestora; k) monitorizează punerea în aplicare a acordurilor de delegare, protocoalelor de colaborare, interministeriale şi interinstituţionale conform manualelor de proceduri şi a cadrului de implementare a programelor de dezvoltare rurală; l) participă la elaborarea procedurii de verificare a îndeplinirii atribuţiilor prevăzute în acordurile de delegare pentru implementarea PNDR; m) verifică îndeplinirea atribuţiilor prevăzute în acordurile de delegare pentru implementarea PNDR; n) coordonează şi asigură armonizarea legislaţiei privind ajutoarele de stat aplicabile în domeniul dezvoltării rurale; o) certifică prin semnătura digitală actele normative, din domeniul de competenţă al DGDR - AM PNDR în vederea transmiterii spre publicare la Monitorul Oficial al României; p) pregăteşte documentele suport pentru misiunile de audit şi implementează recomandările, rezultate în urma misiunilor de audit interne şi externe, aferente domeniului de intervenţie al serviciului; q) face propuneri pentru îmbunătăţirea sistemului de implementare a PNDR 2007-2013/2014-2020; r) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de conducerea DGDR –AM PNDR care decurg din legislația naţională sau din implementarea legislaţiei Uniunii Europene; s) ţine evidenţa şi păstrează în original toate documentele elaborate/aprobate: manuale de proceduri, instrucţiuni de modificare, rapoarte de selecţie, rapoarte de contestaţii etc., asigurând, după caz, publicitatea/ confidențialitatea şi arhivarea acestora. Art. 142 Serviciul Monitorizare are următoarele atribuţii specifice: a) asigură monitorizarea programului de dezvoltare rurală prin intermediul unor indicatori țintă, financiari și de realizare, pe baza unui sistem integrat de monitorizare elaborat în conformitate cu prevederile Cadrului Comun de Monitorizare şi Evaluare (CMEF 2007-2013) pentru PNDR 2007-2013 și Sistemului Comun de Monitorizare și Evaluare (CMES 2014-2020) pentru PNDR 2014-2020: avizează manualele de procedură de monitorizare/instrucţiunile de modificare ale acestora,

elaborate de către Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale şi/sau alte organisme delegate, privind monitorizarea implementării măsurilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală; participă cu expertiză tehnică la dezvoltarea cadrului (tehnic și legislativ) necesar monitorizării

măsurilor implementate de Autoritatea de Management pentru PNDR; b) asigură împreună cu Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale şi/sau alte organisme delegate, organizarea sistemului electronic de informaţii prin care se colectează informațiile esențiale cu privire la implementarea PNDR 2007-2013 și a PNDR 2014-2020 (inclusiv a subprogramului tematic ale cărui operațiuni și realizări sunt identificate separat), la fiecare operațiune finanțată și la operațiunile finalizate, informaţii necesare procesului de monitorizare; c) elaborează şi actualizează Raportul Strategic de Monitorizare PNDR 2007-2013, împreună cu direcțiile de specialitate din cadrul AM PNDR;

Page 99: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

99

d) colaborează cu direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru elaborarea şi fundamentarea propunerilor de buget naţional, privind necesarul sumelor reprezentând credite de angajament pentru dezvoltare rurală şi pentru asigurarea cofinanţării proiectelor; e) colaborează cu direcțiile de specialitate din cadrul AM PNDR la elaborarea şi fundamentarea propunerilor de alocare/re-alocare a sumelor aferente măsurilor din PNDR 2007-2013 și PNDR 2014-2020; f) verifică informaţiile statistice primite de la Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale pentru a se asigura că este respectată atribuţia privind monitorizarea, delegată acestei structuri prin Acordul de delegare; g) asigură analiza datelor statistice şi sintetizarea indicatorilor de monitorizare aferenţi rapoartelor anuale și finale de progres privind implementarea PNDR 2007-2013 și PNDR 2014-2020, în vederea încărcării în sistemul oficial de transmitere a datelor la Comisia Europeană, în conformitate cu Cadrul Comun de Monitorizare şi Evaluare (PNDR 2007-2013) şi cu Sistemul Comun de Monitorizare și Evaluare (PNDR 2014-2020) precum și cu cerinţele Autorităţii de Management; h) face propuneri pentru îmbunătăţirea sistemului de implementare a PNDR 2007-2013/2014-2020; i) sintetizează datele comunicate de AFIR/alte organisme delegate şi agregă tabelele de monitorizare aferente implementării PNDR 2007-2013/2014-2020, în vederea comunicării către Comitetul de Monitorizare al programului, precum şi includerii datelor în Raportul anual/final privind implementarea programului transmis Comisiei Europene; j) sintetizează datele relevante bazate pe indicatori cu privire la operațiunile finanțate, inclusiv informații privind indicatorii financiari și de realizare, date care sunt comunicate de către AFIR/alte organisme delegate şi agregă tabelele de monitorizare aferente implementării PNDR 2014-2020, în vederea furnizării acestora către Comisie, până la 31 ianuarie și până la 31 octombrie ale fiecărui an de implementare al programului; k) elaborează, pe baza datelor furnizate de către AFIR/alte organisme delegate, precum şi pe baza datelor colectate de către structurile proprii ale Autorităţii de Management, rapoarte de monitorizare privind stadiul curent de implementare al PNDR în vederea informării conducerii MADR/Guvern/Mass-media, etc.; l) elaborează şi actualizează informaţii statistice privind implementarea PNDR, solicitate de către diferite instituţii guvernamentale, pe baza unor cerinţe de raportare specifice naţionale, stabilite în conformitate cu legislaţia naţională (ex: Planul Național de Reformă); m) monitorizează derularea schemelor de garantare cu finanţare din PNDR şi asigură raportarea situaţiei garanţiilor acordate beneficiarilor PNDR din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), pe baza datelor transmise de către gestionarul schemelor de garantare; n) urmăreşte modul de aplicare de către toate structurile responsabile cu monitorizarea implementării PNDR a măsurilor propuse pentru îmbunătăţirea sistemului de monitorizare; o) elaborează împreună cu direcțiile de specialitate din cadrul AFIR și MADR, Raportul privind ajutoarele de stat acordate prin PNDR in anul anterior anului de raportare, raport care se transmite Consiliului Concurenței; p) pregăteşte documentele suport pentru misiunile de audit şi implementează recomandările, rezultate în urma misiunilor de audit interne şi externe, ce ţin de domeniul de intervenţie specific serviciului; q) participă la comitetele de dezvoltare rurală de la nivelul CE şi alte grupuri de la nivelul instituțiilor europene pentru subiectele ce fac obiectul ariei de competenţă a serviciului; r) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de conducerea DGDR –AM PNDR care decurg din legislația naţională sau din implementarea legislaţiei Uniunii Europene; s) ţine evidenţa documentelor elaborate, asigură după caz publicitatea/confidențialitatea şi arhivarea acestora.

Art. 143 Direcţia Programe de Dezvoltare Rurală are în componenţa sa următoarele structuri: a) Serviciul măsuri de mediu şi climă b) Serviciul măsuri de investiții c) Serviciul infrastructură rurală

Art. 144 Serviciul măsuri de mediu şi climă are următoarele atribuţii specifice: a) elaborează, modifică și participă la negocieriile cu serviciile Comisiei Europene privind Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2007-2013 în conformitate cu cerinţele legislaţiei europene şi naţionale în domeniu, precum şi pe baza propunerilor de modificare venite din partea partenerilor consultativi, pentru măsurile Axei 2; b) Elaborează, modifică şi participă la negocieriile cu serviciile Comisiei Europene privind Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020 pentru măsurile de mediu şi climă şi asigură

Page 100: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

100

expertiza tehnică necesară elaborării şi modificării componentelor de mediu şi climă din Acordul de Parteneriat, în conformitate cu cerinţele legislaţiei europene şi naţionale în domeniu, precum şi pe baza propunerilor de modificare venite din partea partenerilor consultativi; c) participă la elaborarea şi fundamentarea indicatorilor pentru măsurile Axei 2 a PNDR 2007-2013 şi pentru măsurile de mediu şi climă ale PNDR 2014-2020; d) asigură adaptarea cadrului tehnic şi legislativ a elementelor de implementare a măsurilor Axei 2 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 şi a măsurilor de mediu şi climă ale PNDR 2014-2020; e) colaborează cu agenţiile de plăți şi cu celelalte organisme delegate, după caz, cu responsabilităţi în implementarea tehnică a măsurilor Axei 2 din PNDR 2007-2013 şi a măsurilor de mediu şi climă ale PNDR 2014-2020, în vederea asigurării calităţii implementării, prin monitorizarea îndeplinirii sarcinilor delegate aferente implementării tehnice a acestor măsuri, precum şi prin verificarea şi avizarea procedurilor de implementare tehnică; f) pregăteşte documentele suport pentru misiunile de audit și asigură implementarea recomandărilor rezultate în urma misiunilor de audit interne şi externe, aferente domeniului de intervenție al serviciului; g) asigură coordonarea măsurilor Axei 2 a PNDR 2007-2013 şi a măsurilor de mediu şi climă ale PNDR 2014-2020 cu celelalte programe finanţate din fonduri europene sau de la bugetul naţional în vederea asigurării complementarităţii şi demarcării domeniului de intervenţie; h) asigură expertiza tehnică necesară implementării componentei de Asistenţă Tehnică a PNDR 2007-2013, precum şi a PNDR 2014-2020, pentru domeniul de responsabilitate al serviciului; i) asigură informaţiile necesare informării publice a potenţialilor beneficiari şi parteneri cu privire la domeniului de intervenţie specific serviciului şi la sprijinul acordat de Uniunea Europeană prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală; j) colaborează cu structurile de specialitate din cadrul ministerelor, cu celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu academii, universităţi, cu autorităţile administraţiei publice locale, cu organizaţii neguvernamentale şi operatori economici, precum şi cu alte persoane de drept public şi privat din România şi străinătate etc., în scopul creării unui cadru favorabil implementării măsurilor Axei 2 a PNDR 2007-2013 şi a măsurilor de mediu şi climă ale PNDR 2014-2020; k) asigură contactul, inclusiv participarea la întruniri naţionale (Comitete de monitorizare, Comitete consultative tematice, grupuri de lucru, etc.) şi internaţionale (comitete de dezvoltare rurală, grupuri de lucru ale experţilor şi alte întâlniri cu Comisia Europeană, Reţeaua Europeană de Dezvoltare Rurală, reţelele naţionale de dezvoltare rurală şi cu departamentele din celelalte state membre) pe subiectele ce ţin de domeniul de intervenţie specific serviciului; l) ţine evidenţa documentelor elaborate, asigură după caz publicitatea/confidențialitatea şi arhivarea acestora; m) asigură expertiza tehnică necesară atingerii obiectivelor cuprinse în Orientările strategice naţionale pentru dezvoltarea durabilă a zonei montane defavorizate (2014 – 2020), pe subiectele ce ţin de domeniul de intervenţie specific serviciului; n) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de conducerea DGDR –AM PNDR care decurg din legislația naţională sau din implementarea legislaţiei Uniunii Europene.

Art. 145 Serviciul măsuri de investiții are următoarele atribuţii specifice: a) modifică Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2007-2013, în conformitate cu cerinţele legislaţiei europene şi naţionale în domeniu, precum şi pe baza propunerilor de modificare venite din partea partenerilor consultativi, pentru măsurile Axei 1; b) participă cu expertiza tehnică necesară, conform ariei de competență a serviciului, la elaborarea strategiilor şi programelor de dezvoltare echilibrată a spaţiului rural la nivel naţional în funcţie de potenţialul resurselor de dezvoltare, în concordanţă cu strategia de dezvoltare rurală şi nivelul resurselor de finanţare disponibile; c) elaborează şi modifică Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020 şi asigură expertiza tehnică necesară elaborării şi modificării elementelor ce ţin de domeniul de intervenţie specific serviciului din Acordul de Parteneriat, în conformitate cu cerinţele legislaţiei europene şi naţionale în domeniu, precum şi pe baza propunerilor de modificare venite din partea partenerilor consultativi; d) participă la elaborarea şi fundamentarea indicatorilor pentru măsurile de investiții, cooperare (M3, sM 4.1, , 4.2, sM6.1, sM6.3, sM6.5, M9a, M16) și pentru măsurile sub-programului pomicol ale PNDR 2014-2020, împreună cu /Serviciul Monitorizare şi Compartimentul evaluare; e) participă cu expertiză tehnică la adaptarea cadrului instituţional şi armonizarea cadrului legislativ pentru implementarea măsurilor Axei 1 a PNDR 2007-2013 şi a măsurilor de investiții și cooperare ale

Page 101: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

101

PNDR 2014-2020 (M3,sM4.1, sM4.2, sM6.1, sM6.3, sM6.5, M9, M16,) și a măsurilor sub-programului pomicol; f) implementează recomandările rezultate în urma misiunilor de audit interne şi externe, care vizează măsurile Axei 1 din PNDR 2007-2013, a măsurilor de investiții și cooperare ale PNDR 2014-2020 (M3, sM4.1, sM4.2, sM6.1, sM6.3, sM6.5, M9, M16) și a măsurilor din sub-programul pomicol din cadrul PNDR 2014-2020; g) elaborează documentele de poziţie pentru pregătirea reuniunilor de la nivelul instituţiilor Uniunii Europene care au ca subiect măsurile Axei 1 a PNDR 2007-2013 a măsurilor de investiții și cooperare ale PNDR 2014-2020 (M3, sM4.1, 4.2, sM6.1, sM6.3, sM6.5, M16) și a măsurilor din subprogramul pomicol din cadrul PNDR 2014-2020; h) participă şi contribuie la reuniunile tehnice și la negocierea cu CE a Acordului de Parteneriat și Programului de Dezvoltare Rurală 2014-2020 pe subiectele aferente domeniului de activitate al serviciului; i) asigură expertiză tehnică pentru complementaritatea şi demarcarea măsurilor domeniului de intervenție specific serviciului din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 cu măsurile celorlalte programe finanţate din fonduri europene sau bugetul naţional; j) participă alături de celelalte servicii la elaborarea specificațiilor tehnice și evaluarea ofertelor în vederea selectării autorităţilor şi organismelor care vor furniza servicii de asistenţă tehnică pentru aria specifică de competență; k) participă la comitetele de dezvoltare rurală de la nivelul CE şi la alte grupuri de la nivelul instituțiilor europene pentru subiectele ce fac obiectul ariei de competenţă a serviciului; l) asigură participarea la întrunirile comitetelor consultative tematice și a grupurilor de lucru tematice precum și la alte întruniri naționale și internaționale pe subiectele ce ţin de domeniul de intervenţie specific serviciului; m) avizează manualele de procedură specifice și ghidurile elaborate de AFIR/alte organisme delegate ce ţin de domeniul de intervenţie specific serviciului împreună cu Serviciul Metodologie din cadrul DGDR – AM PNDR; n) ţine evidenţa documentelor elaborate, asigură confidențialitatea şi arhivarea acestora. o) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de conducerea DGDR – AM PNDR care decurg din legislația naţională sau din implementarea legislaţiei Uniunii Europene.

Art. 146 Serviciul infrastructură rurală are următoarele atribuţii specifice: a) asigură adaptarea cadrului şi a elementelor de implementare tehnică a măsurilor M 125 141, 142 și 322 din PNDR 2007-2013 şi a sM 4.3, 7.2, 7.6 din PNDR 2014-2020; b) colaborează cu (AFIR) şi cu celelalte entități cu responsabilităţi în implementarea măsurilor M 125, 141, 142 și 322 din PNDR 2007-2013 şi a sM 4.3, 7.2, 7.6 din PNDR 2014-2020; c) se asigură de calitatea exercitării funcțiilor delegate prin verificări administrative în domeniul de intervenție al serviciului; d) participă la elaborarea specificațiilor tehnice și la evaluarea ofertelor în vederea selectării autorităţilor şi organismelor care vor furniza servicii de asistenţă tehnică pentru aria specifică de competență; e) verifică, modifică și avizează manualele de procedură și ghidurile solicitantului elaborate de AFIR/organisme delegate pentru implementarea măsurilor specifice activității serviciului, împreună cu Serviciul Metodologie din cadrul DGDR –AM-PNDR; f) pregăteşte documentele suport pentru misiunile de audit şi implementează recomandările, rezultate în urma misiunilor de audit interne şi externe, care vizează măsurile M 125, 141, 142 și 322 din PNDR 2007-2013 şi a sM 4.3, 7.2, 7.6 din PNDR 2014-2020; g) implementează recomandările rezultate în urma misiunilor de audit interne şi externe, care vizează măsurile de investiții M 125, 141, 142 și 322 din PNDR 2007-2013 şi a sM 4.3, 7.2, 7.6 din PNDR 2014-2020; h) colaborează cu actorii relevanți, respectiv, reprezentanți ai sectorului public, privat, mediu academic, societatea civilă, etc. în scopul creării unui cadru favorabil implementării măsurilor M 125, 141, 142 și 322 din PNDR 2007-2013 şi a sM 4.3, 7.2, 7.6 din PNDR 2014-2020; i) elaborează documentele de poziţie pentru pregătirea reuniunilor de la nivelul instituţiilor Uniunii Europene care au ca subiect măsurile specifice activității serviciului și participă la comitetele de dezvoltare rurală de la nivelul CE şi la alte grupuri de la nivelul instituțiilor europene pentru subiectele ce fac obiectul ariei de competenţă a serviciului; j) asigură expertiză tehnică pentru complementaritatea şi demarcarea măsurilor domeniului de intervenție specific serviciului din Programul de Dezvoltare Rurala 2014-2020, cu măsurile celorlalte programe finanţate din fonduri europene sau bugetul naţional;

Page 102: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

102

k) propune modificări şi completări ale măsurilor 125, 141, 142 și 322 din cadrul Axelor 1 şi 3 ale PNDR 2007-2013 şi a sM 4.3, 7.2, 7.6 din PNDR 2014-2020 în vederea îmbunătăţirii implementării strategiilor de dezvoltare a spaţiului rural; l) participă în cadrul grupurilor de lucru împreună cu celelalte ministere şi organisme neguvernamentale, implicate în amendarea periodică a măsurilor 125, 141, 142 și 322 din cadrul Axelor 1 şi 3 ale PNDR 2007-2013 şi a sM 4.3, 7.2, 7.6 din PNDR 2014-2020; m) elaborează şi modifică procedurile de evaluare și selecție a proiectelor pentru măsurile 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă” şi 142 „Înfiinţarea grupurilor de producători”, împreună cu Serviciul Metodologie; n) asigură împreună cu CDRJ și cu structurile delegate implementarea măsurilor 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă” şi 142 „Înfiinţarea grupurilor de producători”; o) solicită şi primeşte informări de la Direcția Generală Control, Antifraudă și inspecții – DGCAI, privind verificarea respectării atribuţiilor aferente funcţiei delegate AFIR, conform Acordului cadru de delegare şi Regulamentului (CE) nr. 1698/2005; p) transmite către DGCAI în vederea verificării, sesizările şi petiţiile privind nerespectarea prevederilor legale în domeniile de activitate aferente implementării măsurilor delegate, sesizări care nu au făcut obiectul contestaţiilor soluţionate de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor, aprobată prin ordin al ministrului; q) solicită DGCAI verificarea respectării prevederilor legale în domeniile de activitate aferente implementării măsurilor delegate; r) asigură, la solicitarea DGCAI, împreună cu serviciile de specialitate, suportul tehnic necesar realizării controlului privind respectarea funcţiilor delegate; s) primeşte de la DGCAI şi analizează rapoartele de control şi răspunsurile comunicate petenţilor privind măsurile delegate şi după caz, propune implementarea măsurile dispuse; ș) ţine evidenţa documentelor elaborate, asigură, după caz, distribuția, publicitatea /confidențialitatea şi arhivarea acestora. t) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de conducerea DGDR – AM PNDR care decurg din legislațiae naţională sau din implementarea legislaţiei Uniunii Europene.

Art. 147 Directorul general adjunct II asigură managementul Direcţiei Leader, investiții neagricole și RNDR şi al Direcţiei Coordonare şi Formare Profesională. De asemenea, coordonează activitățile privind dezvoltarea și implementarea sistemului de control intern/managerial în conformitate cu OMFP nr. 946/2005.

Art. 148 Direcţia Leader, investiții neagricole și RNDR are în componenţa sa următoarele structuri: a) Serviciul Leader și măsuri de investiții neagricole; b) Serviciul RNDR

Art. 149 Serviciul Leader și măsuri de investiții neagricole are următoarele atribuţii specifice: a) implementează PNDR 2014 – 2020 în conformitate cu Acordul de Parteneriat (AP) și cu cerinţele legislaţiei comunitare şi naţionale în domeniu, prin aplicarea cadrului instituțional și legislativ aferent LEADER și a măsurilor de investiții neagricole; b) propune modificări ale cadrului şi elementelor de implementare LEADER și a măsurilor de investiții neagricole din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi asigură implementarea acestora împreună cu instituţiile desemnate; c) verifică, modifică și avizează manualele de procedură și ghidurile solicitantului elaborate de AFIR/organisme delegate pentru implementarea LEADER și a măsurilor de investiții neagricole - aferente funcţiei delegate, împreună cu Serviciul Metodologie din cadrul DGDR –AM PNDR; d) asigură organizarea, instruirea și coordonarea tehnică a personalului CDRJ în domeniul de intervenție al serviciului; e) colaborează cu actorii relevanți, respectiv: sector public, privat, mediu academic și societatea civilă, în scopul creării unui cadru favorabil implementării LEADER și a măsurilor de investiții neagricole; f) elaborează documente și diseminează informaţiile legate de LEADER și a măsurilor de investiții neagricole către toți actorii interesați; g) participă la evenimente dedicate LEADER și a măsurilor de investiții neagricole; h) asigură contactul permanent, inclusiv participarea la întruniri (naționale și internaționale) cu Comisia Europeană, Rețeaua Europeană de Dezvoltare Rurală, Rețelele naționale de dezvoltare rurală și cu departamentele din celelalte state membre privind problematica LEADER și a măsurilor de investiții neagricole; i) monitorizează și verifică implementarea strategiilor de dezvoltare locală selectate și contractate în perioadele de programare 2007-2013 și 2014 - 2020;

Page 103: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

103

j) monitorizează, verifică și sprijină implementarea proiectelor aferente măsurilor de investiții neagricole; k) sprijină activitatea GAL-urilor în perioada de implementare a strategiilor de dezvoltare locală; l) centralizează și raportează stadiul de implementare a strategiilor de dezvoltare locală pentru perioadele de programare 2007-2013 și 2014 – 2020; m) participă la selecția proiectelor în cadrul sub-măsurii 19.1 ”Sprijin pregătitor” – PNDR 2014-2020, în cadrul comitetului de selecție și în cadrul comisiei de contestații și elaborează raportul de selecție; n) organizează procesul de evaluare a criteriilor de eligibilitate și selecţie a Strategiilor de Dezvoltare Locală 2014 – 2020, în colaborare cu alte departamente din cadrul ministerului și organisme subordonate; o) participă la selecția Strategiilor de Dezvoltare locală, în cadrul comitetului de selecție; p) sprijină activitatea GAL-urilor selectate pentru finanțare și autorizare, pentru perioada de programare 2014-2020; q) participă la selecția proiectelor de cooperare în cadrul sub-măsurii 19.3. ”Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale Grupului de Acțiune Locală” – PNDR 2014-2020 în cadrul comitetului de selecție;; r) monitorizează și raportează stadiul implementării proiectelor de cooperare selectate în perioada de programare 2014-2020; s) propune modificarea Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020, în conformitate cu cerinţele legislaţiei europene şi naţionale în domeniu, precum şi pe baza propunerilor de modificare venite din partea partenerilor consultativi, pentru LEADER și pentru măsurile de investiții neagricole; ș) participă la elaborarea şi fundamentarea indicatorilor pentru LEDER și măsurile de investiții, ale PNDR 2014-2020 (sM6.2, sM6.4), împreună cu /Serviciul Monitorizare şi Compartimentul evaluare; t) participă cu expertiză tehnică la adaptarea cadrului instituţional şi armonizarea cadrului legislativ pentru implementarea măsurilor Axei 3 (M 312, 313) a PNDR 2007-2013 şi a măsurilor de investiții ale PNDR 2014-2020 (sM6.2, sM6.4,); ț) asigură primirea și analiza rapoartelor de evaluare ale GAL-urilor; u) implementează recomandările rezultate în urma misiunilor de audit interne şi externe, care vizează măsurile Axei 3 (M 312, 313) și LEADER din PNDR 2007-2013, a măsurilor de investiții ale PNDR 2014-2020 (sM6.2, sM6.4) si LEADER din cadrul PNDR 2014-2020; v) elaborează documentele de poziţie pentru pregătirea reuniunilor de la nivelul instituţiilor Uniunii Europene care au ca subiect măsurile Axei 3 (M 312, 313) și LEADER din PNDR 2007-2013 şi a măsurilor de investiții (Sm6.2, sM6.4) și LEADER din PNDR 2014-2020; w) se asigură de calitatea exercitării funcțiilor delegate prin verificări administrative în domeniul de intervenție al serviciului; x) elaborează procedurile specifice proprii de lucru și asigură respectarea aplicării acestora; y) pregăteşte documentele suport pentru misiunile de audit şi implementează recomandările, rezultate în urma misiunilor de audit interne şi externe, ce ţin de domeniul de intervenţie specific serviciului; z) participă la elaborarea specificațiilor tehnice și la evaluarea ofertelor în vederea selectării autorităţilor şi organismelor care vor furniza servicii de asistenţă tehnică pentru aria specifică de competenţă; aa) participă la întocmirea documentelor specifice acordurilor de delegare și protocoalelor de colaborare cu alte instituții, în domeniul de intervenție al serviciului; bb) ţine evidenţa documentelor elaborate și asigură, după caz, publicitatea/ confidențialitatea şi arhivarea acestora; cc) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de conducerea DGDR – AM PNDR care decurg din legislația naţională sau din implementarea legislaţiei Uniunii Europene.

Art. 150 Serviciul RNDR are următoarele atribuții: a) Implementează PNDR 2007-2013 și 2014-2020 în ceea ce privește înființarea și funcționarea Reţelei Naționale de Dezvoltare Rurală (RNDR) în conformitate cu PNDR 2014-2020 și cu cerinţele legislaţiei comunitare şi naţionale în domeniu; b) participă la elaborarea cadrului instituţional şi legislativ pentru implementarea RNDR și la modificarea cadrului şi elementelor de implementare RNDR din PNDR şi asigură implementarea acestora împreună cu instituţiile desemnate; c) elaborează Planul de Acțiune Multianual al RNDR pentru întreaga perioadă de programare, precum și Planurile de Acțiune Anuale;

Page 104: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

104

d) informează publicul larg și potențialii beneficiari cu privire la politica de dezvoltare rurală și oportunitățile de finanțare; e) asigură contactul permanent, inclusiv participarea la întruniri naţionale şi internaţionale cu Comisia Europeană, Reţeaua Europeană de Dezvoltare Rurală, reţelele naţionale de dezvoltare rurală şi cu departamentele echivalente din celelalte state membre privind problematica RNDR; f) asigură și sprijină activități referitoare la furnizarea de formare și de interconectare destinate grupurilor de acțiune locală și în special asistență tehnică pentru cooperare interteritorială și transnațională, facilitează cooperarea între grupurile de acțiune locală; g) caută parteneri pentru măsura de cooperare (măsura 16), asigură conectarea grupurilor operaționale în cadrul Parteneriatului European pentru Inovare (PEI) pentru productivitatea și durabilitatea agriculturii în perioada 2014-2020, prin facilitarea accesului la rezultatele Rețelei PEI europene și colaborarea cu grupurile operaționale de la nivel european; h) asigură activități referitoare la furnizarea de interconectare destinate celor interesati pe tematica inovării; i) asigură organizarea, instruirea şi coordonarea tehnică a personalului CDRJ în domeniul de intervenție al serviciului; j) pregăteşte documentele suport pentru misiunile de audit şi implementează recomandările, rezultate în urma misiunilor de audit interne şi externe, ce ţin de domeniul de intervenţie specific serviciului; k) avizează manualele de procedură elaborate de AFIR/organisme delegate pentru promovarea PNDR, împreună cu Serviciul Metodologie din cadrul DGDR –AM-PNDR; l) colaborează cu structurile de specialitate din cadrul ministerelor cu celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale cu academii, universități, cu autoritățile administrației publice locale, cu organizații neguvernamentale și operatori economici, precum și cu alte persoane de drept public și privat din România și străinătate, în scopul creării unui cadru favorabil implementării RNDR; m) participă la elaborarea specificațiilor tehnice și la evaluarea ofertelor în vederea selectării prestatorilor care asigură servicii pentru aria specifică de competență; n) elaborează, implementează și monitorizează Strategia de informare și publicitate; o) monitorizează activitatea de transmitere a răspunsurilor la solicitările celor interesați de PNDR 2014-2020, precum și la solicitările presei, împreună cu serviciile și direcțiile de specialitate din cadrul AM PNDR și a organismelor delegate; p) asigură respectarea elementelor de identitate vizuală de pe fiecare material informativ; q) ţine evidenţa documentelor elaborate, asigură, după caz, distribuția, publicitatea /confidențialitatea şi arhivarea acestora. r) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de conducerea DGDR – AM PNDR care decurg din legislația naţională sau din cea a Uniunii Europene.

Art. 151 Direcția Coordonare şi Formare Profesională – asigură implementarea tehnică a măsurilor 111 „Formare profesională (training), informare şi difuzare de cunoştinţe”, 143 „Furnizarea de servicii de consiliere şi consultanţă pentru agricultori” din cadrul PNDR 2007 – 2013, precum şi implementarea tehnică a măsurilor M1 „Acțiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare”și M2 „Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei și servicii de înlocuire în cadrul fermei” din cadrul PNDR 2014 – 2020.

Art. 152 Direcţia Coordonare şi Formare Profesională are în componenţa sa următoarele structuri:

a) Serviciul Coordonare b) Serviciul Formare Profesională. Art. 153 Serviciul coordonare are următoarele atribuţii specifice:

a) organizează activitatea Comitetului de Monitorizare pentru Programele de Dezvoltare Rurală, respectiv pregăteşte reuniunile, documentele şi procedurile scrise, întâlnirile tehnice de pregătire a

acestora şi grupurile de lucru tematice constituite pe lângă CM, ȋndeplinind funcţia de secretariat al Comitetului de Monitorizare; b) asigură transmiterea informaţiilor către membrii Comitetului de Monitorizare pentru Programele Naţionale de Dezvoltare Rurală la termenele stabilite prin procedură; c) elaborează minutele reuniunilor Comitetului de Monitorizare pentru Programele Naţionale de Dezvoltare Rurală; d) asigură pregătirea şi transmiterea corespondenţei oficiale cu Comisia Europeană pe baza propunerilor primite de la departamentele tehnice ale DGDR;

Page 105: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

105

e) centralizează propunerile de modificare a programelor de dezvoltare rurală ale departamentelor

tehnice ale DGDR responsabile de măsurile PNDR şi le ȋnaintează Comisiei Europene, cu respectarea prevederilor Regulamentului nr.1305/2013 şi a procedurilor interne; f) urmăreşte pregătirea de către structurile DGDR a misiunilor de audit şi monitorizează implementarea de către structurile DGDR responsabile a recomandărilor rezultate în urma misiunilor de audit interne şi externe; g) asigură realizarea unitară a acţiunilor concertate de la nivelul direcţiei generale, cooperarea şi consultarea cu alte departamente ale MADR, precum şi instituţiile publice şi alte organisme implicate în implementarea programelor de dezvoltare rurală, îndeplinind sarcinile privind coordonarea interinstituţională şi intrainstituţională; h) elaborează specificaţii tehnice pentru proiectele de asistenţă tehnică de competenţa serviciului; i) elaborează și modifică fişa măsurii privind fondul mutual; j) asigură implementarea și monitorizarea instrumentelor financiare propuse prin programele naţionale de dezvoltare rurală; k) asigură primirea şi analizarea în termen a rapoartelor anuale şi intermediare de activitate prezentate de Gestionarul fondului de garantare selectat pentru implementarea schemelor de garantare cu finanţare din PNDR 2007-2013, împreună cu serviciul monitorizare şi serviciul asistenţă tehnică; l) participă la comitetele de dezvoltare rurală de la nivelul CE si alte grupuri de la nivelul instituțiilor europene pentru subiectele ce fac obiectul ariei de competenţă a serviciului; m) ţine evidenţa documentelor elaborate, asigură după caz publicitatea/confidențialitatea şi arhivarea acestora; n) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de conducerea DGDR – AM PNDR care decurg din legislația naţională sau din implementarea legislaţiei Uniunii Europene.

Art. 154 Serviciul Coordonare are în componență compartimentul evaluare care are următoarele atribuţii specifice: a) elaborează şi modifică capitolul din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 privind

planul de evaluare şi ȋntocmeşte şi, după caz, modifică, cu consultarea departamentelor tehnice ale

DGDR, a agenţiilor de plăţi şi a altor părţi interesate, planul anual de evaluare pe care ȋl prezintă Comitetului de Monitorizare;

b) elaborează¸ȋn colaborare cu Serviciul monitorizare, rapoartele anuale de implementare ale PNDR 2007-2013 şi 2014-2020, şi contribuie la elaborarea rapoartelor de progres referitoare la Acordul de parteneriat din 2017 şi 2019, pe baza contribuţiilor departamentelor tehnice ale DGDR şi ale agenţiilor de plăţi; c) asigură realizarea evaluărilor PNDR pentru perioadele 2007-2013 și 2014-2020 și raportarea acestora în termenele stabilite de legislația comunitară; d) asigură realizarea planului anual de evaluare aferent Programului de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020; e) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de conducerea DGDR – AM PNDR care decurg din legislația naţională sau din implementarea legislaţiei Uniunii Europene.

Art. 155 Serviciul Formare Profesională are următoarele atribuţii specifice: a) elaborează și modifică fişele tehnice pentru implementarea măsurilor M1„Acțiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare” și M2 „Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei și servicii de înlocuire în cadrul fermei” din PNDR 2014-2020; b) inventariază nevoile de formare profesională și consiliere aferente măsurilor M1 “Acțiuni pentru transferul de cunoștințe și acțiuni de informare” și M2 “Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei și servicii de înlocuire în cadrul fermei” din PNDR 2014-2020 pentru care SFP implementează proiecte şi elaborează sau, după caz, actualizează, pe baza necesitaţilor transmise de celelalte Direcții ale AM PNDR și MADR sau alte entități stabilite conform procedurilor și fișelor tehnice ale măsurilor, planul de acţiune pentru formare profesională și consiliere; c) elaborează, după caz, propuneri de teme/proiecte pentru proiectele finanţate prin măsurile M1 „Acțiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare” și M2 „Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei și servicii de înlocuire în cadrul fermei” din PNDR 2014-2020; d) elaborează și actualizează manualele de proceduri pentru derularea achizițiilor publice de servicii și implementarea contractelor din cadrul măsurilor 111 „Formare profesională (training), informare şi difuzare de cunoştinţe” şi 143 „Furnizarea de servicii de consiliere şi consultanţă pentru agricultori” din PNDR 2007-2013 și măsurilor M1 „Acțiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare” și M2 „Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei și servicii de înlocuire în cadrul fermei” din PNDR 2014-2020, în conformitate cu legislația națională în vigoare;

Page 106: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

106

e) coordonează și elaborează documentațiile privind achiziţiile publice de servicii, a anunţurilor de participare, a clarificărilor, a punctelor de vedere față de contestațiilor depuse în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor și elaborarea manualelor de proceduri ;i a ghidurilor solicitantului finanţate prin măsurile M1 „Acțiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare” și M2 „Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei și servicii de înlocuire în cadrul fermei” din PNDR 2014-2020, în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare; f) asigură, cu sprijinul celorlalte compartimente ale AM-PNDR, în funcţie de specificul documentaţiei de atribuire şi de complexitatea problemelor care urmează să fie rezolvate în contextul aplicării procedurilor de atribuire, întocmirea şi verificarea documentaţiilor privind achiziţiile publice de servicii, a anunţurilor de participare, a clarificărilor, a punctelor de vedere față de contestațiile depuse în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor finanţate prin măsurile M1 „Acțiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare” și M2 „Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei și servicii de înlocuire în cadrul fermei” din PNDR 2014-2020, în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare; g) derulează procedurile de atribuire a contractelor pentru măsurile M1 „Acțiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare” și M2 „Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei și servicii de înlocuire în cadrul fermei” din PNDR 2014-2020, în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare; h) participă la evaluarea ofertelor în vederea selectării Prestatorilor care vor furniza servicii de consiliere în agricultură şi servicii de formare profesională și în comisiile de contestații cu privire la acestea; i) coordonează, asigură monitorizarea şi implementarea contractelor de achiziţie din cadrul măsurilor 111 „Formare profesională (training), informare şi difuzare de cunoştinţe” şi 143 „Furnizarea de servicii de consiliere şi consultanţă pentru agricultori”, din PNDR 2007-2013 și din cadrul măsurilor M1 „Acțiuni pentru transferul de cunoștințe și acțiuni de informare” și M2 „Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei și servicii de înlocuire în cadrul fermei” din PNDR 2014-2020, conform procedurilor interne; j) coordonează, asigură elaborarea manualelor de proceduri şi a ghidurilor solicitantului pentru implementarea măsurii M1 „Acțiuni pentru transferul de cunoștințe și acțiuni de informare” din PNDR 2014-2020; k) coordonează, asigură evaluarea, monitorizarea şi implementarea proiectelor aferente apelurilor de propuneri de proiecte din cadrul măsurii M1 „Acțiuni pentru transferul de cunoștințe și acțiuni de informare” din PNDR 2014-2020, conform reglementărilor naţionale şi procedurilor interne; l) coordonează și asigură pregătirea personalului din cadrul compartimentelor județene de dezvoltare rurală județene cu privire la implementarea măsurilor 111 „Formare profesională (training), informare şi difuzare de cunoştinţe” şi 143 „Furnizarea de servicii de consiliere şi consultanţă pentru agricultori” din PNDR 2007-2013 și a măsurilor M1 „Acțiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare” și M2 „Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei și servicii de înlocuire în cadrul fermei” din PNDR 2014-2020, în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare; m) asigură activitatea de verificare în teren a implementării proiectelor din cadrul Măsurii 111 „Formare profesională, informare şi difuzare de cunoştinţe" şi Măsurii 143 „Furnizare de servicii de consiliere şi consultanţă pentru agricultori" din PNDR 2007-2013 și măsurilor M1 „Acțiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare” și „Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei și servicii de înlocuire în cadrul fermei” din PNDR 2014-2020, în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare; n) pregăteşte documentele suport pentru misiunile de audit şi implementează recomandările rezultate în urma misiunilor de audit interne şi externe, care vizează măsurile specifice activității serviciului; o) avizează manualele de procedură elaborate de AFIR/organisme delegate împreună cu Serviciul Metodologie din cadrul DGDR – AM PNDR, care vizează măsurile specifice activității serviciului; p) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de conducerea DGDR –AM PNDR care decurg din legislația naţională sau din implementarea legislaţiei Uniunii Europene; q) ţine evidenţa documentelor elaborate, asigură după caz publicitatea/confidențialitatea şi arhivarea acestora.

Art. 156 Serviciul Asistenţă Tehnică are următoarele atribuţii specifice: a) elaborează şi după caz, modifică fişa tehnică pentru implementarea măsurii „Asistenţă Tehnică" din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 și 2014-2020; b) inventariază nevoile de asistenţă tehnică la nivelul beneficiarilor măsurii de asistenţă tehnică pentru care DGDR - AM PNDR implementează proiecte şi elaborează sau, după caz, actualizează, pe baza

Page 107: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

107

necesităţilor transmise de celelalte compartimente ale DGDR - AM PNDR sau alţi beneficiari, planul de acţiune pentru asistenţă tehnică; c) elaborează, după caz, propuneri de teme/proiecte şi documentaţiile de atribuire pentru proiectele finanţate din măsura „Asistenţă Tehnică" din cadrul Programelor Naţionale de Dezvoltare Rurală 2007-2013 si 2014-2020; d) coordonează activitatea de elaborare a documentaţiilor privind achiziţiile publice de bunuri şi servicii, a anunţurilor de participare la licitaţii şi a clarificărilor (împreună cu serviciile de specialitate, dacă este cazul), în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor finanţate prin măsura „Asistenţă Tehnică" din cadrul Programelor Naţionale de Dezvoltare Rurală 2007-2013 si 2014-2020, în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare; e) asigură, cu sprijinul celorlalte compartimente ale DGDR - AM PNDR, în funcţie de specificul documentaţiei de atribuire şi de complexitatea problemelor care urmează să fie rezolvate în contextul aplicării procedurilor de atribuire, întocmirea şi verificarea documentaţiilor privind achiziţiile publice de bunuri şi servicii (cu excepţia caietelor de sarcini şi a documentaţiilor descriptive), a anunţurilor de participare/invitaţii de participare la procedura de atribuire a contractelor şi a clarificărilor din cadrul procedurilor de atribuire a contractelor finanţate prin măsura „Asistenţă Tehnică" din cadrul Programelor Naţionale de Dezvoltare Rurală 2007-2013 si 2014-2020, în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare; f) derulează procedurile de atribuire a contractelor din măsura „Asistenţă Tehnică" din cadrul Programelor Naţionale de Dezvoltare Rurală 2007-2013 și 2014-2020, în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare; g) asigură primirea, înregistrarea şi păstrarea ofertelor; h) elaborează ordinele de numire a comisiilor de evaluare și asigură participarea persoanelor în comisiile de evaluare; i) asigură comunicarea către ofertanţii participanţi a rezultatelor procedurilor de achiziţie publică; j) asigură înregistrarea contestaţiilor şi comunicarea acestora către: operatorii economici participanții la procedura de atribuire a contractului, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sau către comisia de analiză şi soluţionare a contestaţiilor din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru procedurile organizate pe norma internă (servicii încadrate în anexa 2B din OUG nr.34/2006), după caz; k) asigură întocmirea şi transmiterea către direcțiile de specialitate din cadrul ANRMAP a datelor referitoare la monitorizarea atribuirii contractelor de achiziţii publice; l) elaborează și supune spre aprobare norme procedurale interne atunci când procedurile de achiziție au ca obiect servicii din categoria 2B așa cum sunt acestea descrise de OUG 34/2006 cu modificările și completările ulterioare, cu sprijinul direcților de specialitate ale ministerului; m) coordonează, asigură monitorizarea şi implementarea proiectelor măsurii Asistenţă Tehnică din cadrul Programelor Naţionale de Dezvoltare Rurală 2007-2013 și 2014-2020, pentru proiectele proprii DGDR - AM PNDR, conform procedurii de implementare tehnică, până la finalizarea şi decontarea lor de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale; n) participă la elaborarea şi, după caz, la actualizarea, pe baza planului de acţiune pentru implementarea măsurii „Asistenţă Tehnică", a programului anual al achiziţiilor publice specifice DGDR - AM PNDR, ca instrument managerial pe baza căruia se planifică procesul de achiziţie; o) participă la evaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurilor de achiziții publice finanțate prin măsura de asistență tehnică din cadrul Programelor Naţionale de Dezvoltare Rurală 2007-2013 și 2014-2020; p) elaborează şi actualizează procedura pentru derularea achiziţiilor publice din cadrul măsurii "Asistenţă Tehnică", în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare; q) pregăteşte documentele suport pentru misiunile de audit şi implementează recomandările rezultate în urma misiunilor de audit interne şi externe, care vizează măsurile specifice activității serviciului; r) asigură constituirea şi păstrarea dosarului achiziţiei publice; s) avizează manualele de procedură elaborate de AFIR/organisme delegate pentru implementarea măsurilor specifice activității serviciului, împreună cu Serviciul Metodologie din cadrul DGDR – AM PNDR; ș) ține evidența documentelor elaborate și asigură după caz publicitatea/confidențialitatea și arhivarea acestora; t) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de conducerea DGDR – AM PNDR care decurg din legislațiae naţională sau din implementarea legislaţiei Uniunii Europene.

Page 108: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

108

Art. 157 Compartimentele de dezvoltare rurală județene se află ȋn subordinea directorului general şi îndeplinesc la nivel judeţean, următoarele atribuţii: a) asigură susţinerea programelor de dezvoltare echilibrată a spaţiului rural la nivel judeţean în funcţie de potenţialul resurselor de dezvoltare şi în concordanţă cu strategia sectorului agroalimentar şi cu nivelul surselor de finanţare destinate şi alocate acestei activităţi; b) asigură suportul tehnic şi informaţiile necesare elaborării planurilor de promovare, informare şi comunicare, pentru programele de dezvoltare rurală 2007-2013 și 2014-2020, precum și participarea la punerea în aplicare a acestora; c) exercită împreună cu Serviciul Formare Profesională activitatea de verificare a implementării în teren a proiectelor din cadrul Măsurii 111 „Formare profesională, informare şi difuzare de cunoştinţe", Măsurii 143 „Furnizare de servicii de consiliere şi consultanţă pentru agricultori" din cadrul PNDR 2007-2013 și a măsurilor M1 „Acțiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare” și M2 „Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei și servicii de înlocuire în cadrul fermei” din PNDR 2014-2020; d) asigură identificarea nevoilor proprii de asistenţă tehnică şi a nevoilor de formare profesională a fermierilor din judeţele în care îşi desfăşoară activitatea şi participă, după caz, la elaborarea caietelor de sarcini; e) la solicitarea conducerii AM PNDR, participă la elaborarea specificațiilor tehnice și la evaluarea ofertelor în vederea selectării prestatorilor care asigură servicii pentru aria specifică de competență; f) îndeplinesc toate atribuţiile specifice referitoare la implementarea măsurilor 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă" şi 142 „Înfiinţarea grupurilor de producători" din cadrul PNDR 2007-2013, conform manualelor specifice acestor măsuri; g) monitorizează şi raportează Serviciului Monitorizare /altor servicii tehnice din cadrul AM PNDR stadiul derulării proiectelor din cadrul măsurilor implementate de AM PNDR; h) participă, după caz, la elaborarea procedurilor de evaluare şi selectare a măsurilor din cadrul programelor de dezvoltare rurală şi a cadrului legislativ de implementare; i) participă la instruiri, seminarii, întâlniri tematice, simpozioane, etc., privind programele de dezvoltare rurală, la propunerea conducerii AM PNDR; j) participă la acţiuni de promovare şi informare a potenţialilor beneficiari şi a populaţiei rurale asupra programelor de dezvoltare rurală 2007-2013 și 2014-2020 şi după caz, organizează astfel de acțiuni; k) asigură primirea, înregistrarea și evaluarea strategiilor de dezvoltare locală depuse de parteneriate pentru perioada de programare 2014 – 2020;

l) participă, în calitate de observator, ȋn cadrul Comitetelor de Selecţie a proiectelor depuse la GAL-uri pentru perioada de programare 2014-2020; m) asigură primirea, verificarea și avizarea rapoartelor de evaluare depuse de GAL-uri; n) monitorizează, verifică și raportează periodic serviciului LEADER stadiul implementării strategiilor de dezvoltare locală a GAL – urilor precum și stadiul proiectelor depuse la GAL – uri, aferente perioadelor de programare 2007-2013 și 2014-2020; o) sprijină activitatea GAL-urilor din regiune, în perioada de implementare a strategiilor de dezvoltare locală; p) participă la implementarea acțiunii de înființare și funcționare a Reţelei Naționale de Dezvoltare Rurală (RNDR) în conformitate cu prevederile PNDR 2007-2013 și PNDR 2014-2020 și cu respectarea cadrului legislativ european şi naţional aplicabil în domeniu; q) monitorizează stadiul finalizării implementării activităților RNDR aferente perioadei 2007-2013 prin participarea la evenimentele organizate, prin promovarea și distribuția publicațiilor care urmează a fi elaborate, precum și prin raportarea periodică la DGDR-AM PNDR a activităților realizate; r) asigură dialogul permanent cu actorii locali/regionali interesați, prin furnizarea de informații concrete și surse de documentare operative privind problematica generală a dezvoltării rurale, precum și a rolului RNDR; s) participă la elaborarea Planului de Acțiune Multianual la RNDR pentru întreaga perioadă de programare, precum și a Planurilor de Acțiune Anuale, în calitate de membru al Unității de Sprijin al RNDR(USR) în perioada 2014-2020; ș) asigură organizarea, coordonarea și implementarea Planurilor de Acțiune Anuale la nivel regional aprobate; t) colectează date, informații și tematici de interes pentru membrii RNDR și/sau a actorilor locali/regionali și le propune DGDR AM PNDR în vederea actualizării site-ului RNDR și/sau includerea lor în evenimentele și publicațiile viitoare;

Page 109: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

109

ț) colaborează cu structurile de specialitate din cadrul altor instituţii, academii, universităţi, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi organizaţii neguvernamentale şi agenţi economici, alte persoane de drept public şi privat române şi străine, în scopul creării unui cadru favorabil implementării programelor de dezvoltare rurală şi a reţelei de dezvoltare rurală la nivel judeţean, sub condiţia informării conducerii de la nivel central; u) participă la misiuni de audit intern sau extern, după caz, desfașurate la nivelul județului, la solicitarea conducerii AM PNDR; v) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de conducerea DGDR – AM PNDR care decurg din legislația naţională sau din implementarea legislaţiei Uniunii Europene; w) ţine evidenţa documentelor elaborate, asigură după caz publicitatea/confidențialitatea şi arhivarea acestora.

Secţiunea a 16-a

DIRECŢIA GENERALĂ PESCUIT – AUTORITATEA DE MANAGEMENT PENTRU POP

Art.158. (1) Direcţia generală pescuit - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit (DGP-AMPOP) are ca atribuţii principale implementarea programului operaţional de pescuit (POP) 2007 – 2013 şi elaborarea şi implementarea programului operaţional de pescuit şi afaceri maritime (POPAM) 2014 – 2020.

(2) Direcţia generală pescuit - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit are în structură:

a) Compartimentul Nereguli b) 9 Compartimente regionale POP (CR) c) Direcţia Evaluare, Metodologie, Monitorizare program

a. Serviciul Selectare Contractare b. Compartimentul dezvoltare locala c. Compartimentul Programare, Metodologie si Monitorizare

d) Direcţia Autorizare Plăţi a. Serviciul verificari de management si achizitii beneficiari

e) Compartimentul AT (3) Activitatea direcţiei generale este coordonată de către directorul general, în subordinea

căruia se află doi directori generali adjuncţi, unul pentru coordonarea activităţii de autorizare plăţi, si asistenta tehnica, unul pentru coordonarea activităţii de evaluare, selectare, contractare, programare 2014-2020, metodologie si monitorizare program. Directorul general are, in subordinea directa Compartimentul nereguli si Centrele regionale.

(4) Directorul general adjunct pentru coordonarea activităţii de autorizare plăţi si asistenta tehnica are in subordine: Direcţia Autorizare Plăţi si Compartimentul asistenta tehnica. De asemenea, coordoneaza activitatea Centrelor regionale in ceea ce priveste activitatile aferente atributiilor ce ii revin.

(5) Directorul general adjunct pentru coordonarea activităţii de selectare, contractare, programare 2014-2020, metodologie si monitorizare are în subordine: Direcţia Evaluare, Metodologie, Monitorizare program. De asemenea, coordoneaza activitatea Centrelor regionale in ceea ce priveste activitatile aferente atributiilor ce ii revin.

Art.159. DGP-AMPOP asigură îndeplinirea atribuţiilor ce decurg din funcţiile prevăzute de legislaţia europeană, respectiv: a) elaborarea şi negocierea cu Comisia Europeană a POP/POPAM, precum şi a modificărilor acestuia; b) corelarea operaţiunilor din POP/POPAM aflat în gestiune cu cele din celelalte programe finanţate din

instrumente structurale şi, dacă este cazul, cu programele operaţionale finanţate din FEADR şi fondurile structurale;

c) selectarea pentru finanţare a operaţiunilor în conformitate cu criteriile de selecţie aplicabile POP/POPAM şi conformitatea operaţiunilor cu normele comunitare şi naţionale aplicabile, pe întreaga perioadă de punere în aplicare;

Page 110: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

110

d) verificarea livrării produselor şi serviciilor cofinanţate, precum şi asigurarea suportării efective a cheltuielilor declarate de beneficiari precum şi a respectării normelor comunitare şi naţionale; verificarea la faţa locului a operaţiunilor individuale;

e) asigurarea existenţei unui sistem de înregistrare şi stocare informatizată a înregistrărilor contabile ale fiecărei operaţiuni din cadrul POP/POPAM, precum şi culegerea datelor privind punerea în aplicare, necesare pentru gestiunea financiară, monitorizare, verificări, audituri şi evaluare;

f) asigurarea înregistrarii în sistemul informatic, în timp real, a datelor aferente fiecărei etape procedurale, de către întregul personal;

g) asigurarea menţinerii de către beneficiari şi alte organisme implicate în punerea în aplicare a operaţiunilor a unui sistem contabil separat, conform legislaţiei în vigoare;

h) realizarea evaluării ex ante şi intermediare a POP/POPAM; i) elaborarea de proceduri pentru gestionarea POP/POPAM, în vederea asigurării îndeplinirii atribuţiilor

ce îi revin şi a ghidurilor solicitantului corespunzătoare apelurilor pentru depunerea cererilor de finanţare;

j) asigurarea constituirii Comitetului de monitorizare pentru POP/POPAM (CMPOP/CMPOPAM) şi modificarea componenţei acestuia, ori de câte ori este necesar;

k) elaborarea criteriilor de evaluare şi selecţie a proiectelor pentru POP/POPAM şi supunerea acestora spre aprobarea CMPOP;

l) monitorizarea implementării POP/POPAM, împreună cu CMPOP; m) asigurarea conformităţii cu cerinţele de informare şi publicitate prevăzute de legislaţia în vigoare; n) elaborarea rapoartelor anuale şi raportului final de implementare POP/POPAM şi supunerea acestora

către aprobarea CMPOP/CMPOPAM; o) încheierea de protocoale interinstituţionale cu Autoritatea de Certificare, cu Autoritatea de Audit

şi/sau alte instituţii, în vederea asigurării şi transmiterii informaţiilor necesare privind procedurile şi verificările efectuate în raport cu cheltuielile;

p) asigurarea disponibilităţii documentelor referitoare la cheltuieli şi audit, în conformitate cu legislaţia europeană;

q) furnizarea către autoritatea de certificare şi autoritatea de audit a tuturor informaţiilor necesare privind procedurile şi verificările efectuate în raport cu cheltuielile, în scopul certificării şi, respectiv, al auditului;

r) asigurarea prevenirii neregulilor, identificarea acestora, constatarea creanţelor bugetare şi asigurarea recuperării sumelor rezultate din nereguli, în limita competenţelor;

s) transmiterea către Autoritarea de Certificare a rapoartelor privind neregulile identificate şi sumele plătite necuvenit, precum şi rapoarte privind recuperarea sumelor plătite necuvenit, a celor neutilizate şi a celor rezultate din nereguli;

ș) verificarea şi avizarea proiectelor legislative iniţiate de alte structuri implicate în gestionarea FEP/FEPAM la nivel naţional şi care ar putea afecta direct sau indirect implementarea POP/POPAM; t) iniţierea şi promovarea de propuneri legislative în vederea îmbunătăţirii implementării POP/POPAM; ț) elaborarea şi negocierea cu Comisia Europeană a contribuţiei pentru Acordul de Parteneriat u) coordonarea Grupului de lucru pentru Pescuit şi Acvacultură; v) elaborarea şi negocierea cu Comisia Europeană a Programului Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri

Maritime aferent perioadei 2014-2020 Art.160. DGP-AMPOP este organizată astfel încât să se evite orice posibil conflict de interese,

asigurându-se totodată şi o separare adecvată a funcţiilor pe care le îndeplineşte. Art.161. În vederea asigurării desfăşurării activităţii de înregistrare, monitorizare şi raportare a

neregulilor, în subordinea directă a directorului general al DGPAMPOP si in cadrul Compartimentului de nereguli, atributiile exercitate sunt cele aferente ofiterului de nereguli, respectiv: a) îndeplinirea obligaţiilor de primire, analizare şi înregistrare în Registrul neregulilor a tuturor

sesizărilor prevăzute de actele normative în vigoare, atât a celor validate, cât şi a celor clasate; b) înregistrarea în Registrul Neregulilor/Registrul debitorilor şi transmiterea constatărilor prevăzute în

legislaţia în vigoare; c) informarea în scris a conducerii autorităţii cu competenţe în gestiunea fondurilor europene cu privire

la necesitatea declanşării verificărilor cu privire la sesizările validate şi îndeplinirea obligaţiei de transmitere a acestora;

d) primirea rezultatului investigaţiilor structurilor de control - Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare - şi înregistrarea acestuia în Registrul debitorilor;

e) raportarea neregulilor catre DLAF/OLAF, conform legii;

Page 111: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

111

f) monitorizarea progreselor realizate în procesul de recuperare a debitelor generate de nereguli, în colaborare cu serviciile financiar-contabile ale autorităţii cu competenţe în gestiunea fondurilor europene;

g) asigurarea notificării autorităţilor de certificare, conform prevederilor reglementărilor comunitare şi ale acordurilor privind managementul financiar şi controlul programelor operaţionale, asupra: suspiciunilor de nereguli şi/sau posibile fraude, proceselor-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/notelor de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, contestărilor titlurilor de creanţă şi modului de soluţionare a acestora, hotărârilor definitive şi irevocabile ale instanţelor de judecată, recuperării creanţelor bugetare şi, după caz, a dobânzilor aferente;

h) asigurarea completării datelor necesare în Registrul debitorilor i) asigurarea completarii datelor necesare cu debitele rezultate din garantii j) asigurarea activitatii de prevenire a fraudelor k) asigurarea reconcilierilor cu Autoritatea de Certificare/Agenţia de Plată l) alte atributii prevazute de actele normative in vigoare

Art.162. - Compartimentele regionale POP îndeplinesc următoarele atribuţii: A. Atribuţii specifice funcţiei de verificare a conformităţii Cererilor de Finanţare a) primeşte şi înregistrează cererile de finanţare în aplicaţia informatică de management POP/POPAM; b) verifică conformitatea administrativă a documentelor aferente cererilor de finanţare;

efectuează verificarea pe teren; c) înregistrează documentele în aplicaţia informatică de management POP/POPAM şi le ataşează

Dosarului administrativ al cererii de finanţare; d) întocmeşte Raportul vizitei pe teren; e) completează Pista de audit; f) verifică dacă cererea de finanţare este completă şi solicită potenţialului beneficiar să prezinte orice

informaţii şi documente lipsă, în termenele prevăzute în procedurile operaţionale specifice; g) participă la verificarea eligibilităţii cererilor de finanţare, după caz. B. Atribuţii pentru activitatea de modificare a contractelor de finanţare la nivel teritorial, specifice activităţilor desfăşurate în cadrul compartimentelor regionale POP: a) primeşte şi înregistrează toate cererile de modificare a contractului de finanţare; b) transmite Compartimentului contractare documentaţia aferentă cererii de modificare a contractului; c) solicită informaţii suplimentare de la beneficiar, în condiţiile în care consideră necesar. C. Atribuţii aferente funcţiei de verificări de management : a) primeşte şi înregistrează cererile de avans/plată/rambursare intermediară/finală ; b) efectuează verificări de management administrative pentru cererile de avans/plată/rambursare

intermediară/finală aferente proiectelor finanţate prin POP/POPAM, în vederea stabilirii conformităţii administrative a documentelor anexate cererilor de plată/ rambursare intermediară/finală;

c) efectuează verificări de management la faţa locului pentru cererile de rambursare intermediară/finală aferente proiectelor finanţate prin POP/POPAM, în vederea asigurării respectării regulilor privind eligibilitatea cheltuielilor, asigurarea cofinanţării din partea beneficiarului (dacă este cazul), menţinerea unei evidenţe contabile distincte pentru proiect, verificării realităţii datelor declarate de beneficiar în rapoartele de progres şi în cererile de rambursare intermediară/finală cu termenii şi in condiţiile contractului de finanţare şi cu reglementările legale comunitare şi naţionale;

d) preavizează cererile de avans/plată/rambursare intermediară; e) se asigură că beneficiarii finali şi alte organisme/instituţii implicate în implementarea operaţiunilor

deţin fie un sistem contabil separat, fie o contabilitate distinctă pentru toate tranzacţiile ce au legatură cu proiectele respective, fără prejudicierea legislaţiei naţionale financiar-contabilă;

f) verifică modul de îndeplinire a obligaţiilor beneficiarului; g) păstrează dosarul complet al operaţiunii/proiectului în conformitate cu sistemele de gestionare şi

control; h) informează directorul autorizare plati despre rezultatul oricăror acţiuni de verificare efectuate de

către terţe părţi asupra unor proceduri de atribuire la care au fost desemnaţi observatori şi/sau au făcut obiectul procedurii de supraveghere a modului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, la momentul demarării acţiunii de verificare;

i) propune măsuri care se impun ca urmare a verificării cheltuielilor efectuate de beneficiarii proiectelor finanţate din cadrul POP/POPAM;

j) informează beneficiarii proiectelor finanţate în cadrul POP/POPAM despre măsurile şi recomandările făcute;

Page 112: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

112

k) organizează şi efectuează vizitele de monitorizare; l) efectuează înregistrările pentru fiecare verificare administrativă în sistemul informatic al DGP-

AMPOP;după finalizarea verificărilor de mai sus, transmit directorului autorizare plati documentele justificative în vederea acordării menţiunii “bun de plată”;

m) raportează în scris către expertul de nereguli toate neregulile identificate în activitatea curentă; n) contribuie prin activităţi specifice de prevenire a neregulilor şi a altor fapte ilegale, inclusiv prin

identificarea, analiza, prioritizarea şi controlul riscurilor identificate pentru fiecare obiectiv/activitate curentă şi propune acţiuni de limitare/eliminare a acestor riscuri;

o) asigură înregistrarea şi actualizarea cu celeritate a informaţiilor specifice în sistemul informatic de management specific POP/POPAM, fiind responsabil de acurateţea, integritatea şi nivelul de completare a datelor;

p) asigură implementarea recomandărilor specifice ca urmare a rapoartelor de audit şi control emise de organismele naţionale şi europene abilitate şi transmite stadiul implementării măsurilor întreprinse către Compartimentul programare, metodologie şi monitorizare;

q) întreprinde măsurile necesare privind arhivarea şi păstrarea în siguranţă a documentelor şi datelor computerizate şi disponibilitatea documentelor elaborate în realizarea activităţilor specifice, conform cerinţelor comunitare şi naţionale, în vederea asigurării unei piste de audit adecvate;

r) participă la elaborarea de instrucţiuni, clarificări, lecţii învăţate către beneficiari cu privire la domeniul specific de responsabilitate;

s) îndeplineşte orice alte atribuţii care pot rezulta din necesitatea derulării în bune condiţii a activităţilor din sfera sa de responsabilitate.

Art.163. În cadrul Direcţiei Evaluare, Metodologie, Monitorizare Program funcţionează următoarele structuri: a) Serviciul selectare contractare b) Compartimentul dezvoltare locala c) Compartimentul programare, metodologie si monitorizare

Art.164. Serviciului selectare contractare are în componență următoarele compartimente: a) Compartimentul eligibilitate și selecție; b) Compartimentul contractare.

Art.165. Atributiile Compartimentului eligibilitate şi selecţie sunt următoarele: a) verifica conformitatea si indeplinirea criteriilor de eligibilitate a proiectelor; b) verifica/efectueaza vizite pe teren; c) organizează procesul de evaluare a cererilor de finanţare primite în conformitate cu criteriile de

selecţie aprobate de CMPOP/CMPOPAM şi publicate în apelul pentru depunerea cererilor de finanţare;

d) verifică cererile de finanţare selectate de către FLAG-uri în vederea contractării; e) întocmesc convocatorul şi asigură transmiterea documentelor în vederea bunei desfăşurări a

lucrărilor Comisiei de selecţie a proiectelor evaluate; f) elaborează, după caz decizia de finanţare; g) notifică aplicanţii ale căror cereri de finanţare nu au fost selectate sau care au fost selectate, după

caz; h) organizează procesul de soluţionare a contestaţiilor; i) asigură informarea compartimentelor de specialitate din cadrul DGP-AMPOP privind componenţa

membrilor comisiei de soluţionare a contestaţiilor admise din fiecare compartiment de specialitate; j) asigura evaluarea proiectelor.

Art.166. Atribuţiile Compartimentului contractare sunt următoarele: A. Atribuții privind contractarea proiectelor

a) elaborează ordinele/contractele de finanţare, prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile DGP-AMPOP şi, respectiv, ale beneficiarului, precum şi condiţiile specifice referitoare la implementarea proiectului, în conformitate cu regulamentele comunitare aplicabile şi cu legislaţia naţională în vigoare;

b) asigură conformitatea ordinelor/contractelor de finanţare şi a actelor adiţionale la acestea cu cerinţele administrative şi cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale prin transmiterea acestor documente în vederea avizării lor de către directia juridica de specialitate;

c) notifică beneficiarii în vederea semnării contractelor/ordinelor de finanțare; d) transmit o copie scanata a contractului de finanţare la Directia autorizare plati şi la centrul regional

al DGP-AMPOP cu atribuţii în monitorizarea respectivului proiect; e) asigură informarea şi publicitatea cu privire la ordinele/contractele de finantare semnate;

Page 113: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

113

f) elaborează şi actualizează lista cu informaţii relevante privind beneficiarii ordinelor/ contractelor de finanţare;

g) asigură furnizarea de informaţii privind stadiul contractării proiectelor depuse în cadrul POP/POPAM; h) asigură arhivarea temporară pentru toate ordinele/contractele de finanţare pentru toată perioada de

implementare a proiectului; i) transmit un exemplar original al contractului/ordinului de finantare şi o copie a cererii de finantare

la Agenţia de Plată; j) întocmesc lunar reconcilierea cu compartimentul de contabilitate din cadrul Agenţiei de Plată,

privind sumele angajate prin ordine/contracte de finantare şi sumele înregistrate în contabilitate; k) propun directorului general al DGP-AMPOP aprobarea sau respingerea modificării contractuale; l) notifică beneficiarul cu privire la aprobarea/respingerea solicitării de modificare a contractului; m) intocmesc actul adiţional pentru semnare si notifica beneficiarul pentru semnarea acestuia; n) transmit un exemplar al actului aditional către Agenţia de Plată; o) transmit o copie scanata a actului adiţional al contractului de finanţare la Directia autorizare plati şi

compartimentelor regionale ale DGP-AMPOP cu atribuţii în monitorizarea respectivului proiect. B. Atribuţii privind rezilierea contractelor de finanţare încheiate

a) solicită informaţii privind stadiul implementării contractului centrelor regionale şi Directiei autorizare plati, precum si Compartimentului nereguli privind eventuale alerte de nereguli, nereguli identificate, situaţii constatate ca urmare a eventualelor verificări la faţa locului efectuate, plăţi efectuate;

b) organizează întâlnirea de conciliere a DGP-AMPOP cu beneficiarul; c) elaborează şi semnează Minuta de conciliere a întâlnirii cu Beneficiarul; d) elaborează şi semnează Nota de reziliere a contractului de finanţare; e) întocmesc documentaţia pentru dezangajarea sumelor din contabilitate urmare a rezilierii unui

contract de finanţare şi urmăreşte semnarea acesteia; f) informează beneficiarul prin transmiterea unei scrisori oficiale de reziliere semnată de directorul

general al DGP-AMPOP şi transmit dezangajarea către Agenţia de Plată şi Directia autorizare plati. Art.167. Compartimentul dezvoltare locala indeplineste urmatoarele atributii:

a) sprijină Grupurile Locale de Acţiune pentru Pescuit (FLAG) în implementarea strategiilor de dezvoltare locală;

b) asigură asistenţă tehnică FLAG-urilor selectate; c) coordonează activitatea CR POP privind implementarea axei 4/PU4; d) propune spre avizare/aprobare regulamentele de organizare şi funcţionare şi fişele de post ale FLAG-

urilor; e) propune spre avizare/aprobare procedurile operaţionale elaborate de FLAG-uri; f) urmăreşte implementarea de către FLAG-uri a recomandărilor organismelor de control; g) colaborează cu alte entităţi implicate în implementarea strategiilor de dezvoltare locală; h) asigură comunicarea şi diseminarea la nivel naţional a bunelor practici între Grupurile Locale; i) primeşte rapoartele semestriale ale Grupurilor Locale privind implementarea strategiilor locale de

dezvoltare integrată; j) asigură monitorizarea şi evaluarea activităţii FLAG; k) pot efectua verificări la faţa locului; l) pregatesc si participa la procedura de selectare a Grupurilor de actiune locala din perioada 2014-

2020. Art.168. Compartimentul programare, metodologie si monitorizare îndeplineşte următoarele

atribuţii: A. Atribuţii privind activitatea de comunicare, informare şi publicitate

a) asigură îndeplinirea obligaţiilor legate de informare şi publicitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei europene;

b) colaborează cu compartimentele de specialitate din cadrul DGP-AMPOP în vederea asigurării măsurilor de informare pentru potenţialii beneficiari şi susţinere în implementare pentru beneficiari;

c) transmit solicitările de informaţii către compartimentele de specialitate din cadrul DGP-AMPOP şi asigura transmiterea răspunsurilor către potenţialii beneficiari şi beneficiari ai proiectelor implementate la nivelul DGP-AMPOP;

d) colaborează cu compartimentele de specialitate din cadrul DGP-AMPOP pentru elaborarea răspunsurilor către potenţialii beneficiari şi către beneficiarii proiectelor finanţate în cadrul POP/POPAM;

Page 114: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

114

e) asigură informarea cetăţenilor şi mass-media cu privire la rolul Uniunii Europene în derularea POP/POPAM şi conştientizarea potenţialilor beneficiari cu privire la oportunităţile generate de implementarea acestuia, în conformitate cu prevederile comunitare;

f) asigură publicitatea adecvată lansării apelurilor pentru depunerea cererilor de finanţare; g) organizează şi coordonează campaniile de promovare a POP/POPAM şi campaniile de informare a

potenţialilor beneficiari asupra sistemului de implementare a POP/POPAM, cu privire la regulile de accesare, la procedurile de lucru şi la derularea proiectelor;

h) elaborează şi actualizează, în colaborare cu compartimentele de specialitate din cadrul DGP-AMPOP, conţinutul paginii de internet a DGP-AMPOP;

i) asigură actualizarea cu regularitate a conţinutului site-ului/paginii web a DGP-AMPOP, pe baza documentelor şi indicaţiilor transmise de compartimentele de specialitate din cadrul DGP-AMPOP.

B. Atribuţii privind activitatea de metodologie şi monitorizare program: 1. Atribuţii specifice în vederea îndeplinirii funcţiei de selecţie şi aprobare a operaţiunilor:

a) elaborează Ghidurile Solicitantului, inclusiv Corrigenda de modificare, în colaborare cu compartimentele de specialitate;

b) verifică Ghidul solicitantului /Corrigendum, pe baza listelor de verificare specifice, documentele elaborate de către compartimentele din cadrul DGP-AMPOP, urmărind conformitatea cu regulamentele comunitare şi legislaţia naţională privind finanţarea nerambursabilă din fonduri comunitare şi naţionale şi cu procedurile interne ale DGP-AMPOP, pentru apelurile pentru depunerea cererilor de finanţare;

c) asigură lansarea apelurilor pentru depunerea cererilor de finanţare, în colaborare cu direcţiile de specialitate din cadrul DGP-AMPOP;

d) asigură elaborarea şi actualizarea manualelor de proceduri aferente implementării POP/POPAM în colaborare cu direcţia/serviciile/compartimentele relevante din cadrul DGP-AMPOP şi le transmite Autorităţii de Certificare şi Agenţiei de Plată;

e) asigură elaborarea şi actualizarea protocoalelor de colaborare între DGP-AMPOP şi alte organisme/instituţii relevante;

f) asigură legătura cu institutele de cercetare din domeniile specifice de activitate şi asigură documentarea cu studii şi alte materiale relevante pentru direcţiile/serviciile/ compartimentele din cadrul DGP-AMPOP.

2. Atribuţii privind sistemele informatice a) asigură în colaborare cu furnizorul de servicii specializate funcţionarea şi utilizarea corectă a

sistemului informatic privind managementul POP/POPAM, pentru a asigura colectarea informaţiilor referitoare la implementare, necesare managementului financiar, monitorizării, verificărilor, auditului şi evaluării POP/POPAM;

b) asigură introducerea datelor în Sistemul de Gestionare a Fondurilor în Comunitatea Europeană 2007-2013 (SFC2007, SFC 2014);

c) gestionează baza de date privind cererile de finanţare primite de DGP-AMPOP; d) asigură în colaborare cu departamentul IT al MADR, planificarea, dezvoltarea, întreţinerea şi

monitorizarea unitară a sistemului IT din cadrul DGP-AMPOP precum şi eliminarea disfuncţionalităţilor acestuia în limita competenţelor;

e) analizează şi întocmeşte în colaborare cu furnizorul departamentul IT al MADR necesităţile de programe informatice, precum şi solicitările tehnice pentru componente hardware în vederea asigurării compatibilităţii cu programele software rulate pe calculatoare;

f) asigură în colaborare cu departamentul IT al MADR planificarea, proiectarea şi implementarea sistemului de securitate a reţelei proprii;

g) asigură în colaborare cu departamentul IT al MADR funcţionarea şi utilizarea corectă a sistemului informatic, în acord cu procedurile şi standardul de securitate ISO/IEC 17799;

h) asigură în colaborare cu departamentul IT al MADR integritatea şi protecţia datelor prin supervizarea implementării politicii de securitate IT a MADR (politicii antivirus, politicii de back-up şi a politicii de recuperare a datelor în caz de dezastru);

i) răspunde în colaborare cu furnizorul de servicii specializate de testarea software a produselor software utilizate în DGP-AMPOP;

j) asigură în colaborare cu departamentul IT al MADR respectarea politicii de securitate informaţională a DGP-AMPOP de către toţi utilizatorii sistemului informatic al DGP-AMPOP;

k) asigură în colaborare cu furnizorul de servicii specializate de implementarea sistemului de baze de date (conform cerinţelor de implementare) şi accesul la conţinutul acesteia;

l) administrează în colaborare cu departamentul IT al MADR serverele de reţea proprii; m) reprezintă direcţia generală, din punct de vedere tehnic, în relaţia cu MADR, pentru achiziţiile de IT;

Page 115: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

115

n) colaborează cu departamentele DGP-AMPOP la elaborarea proiectelor legate de dezvoltarea sistemelor informatice;

o) asigură suport tehnic pentru angajaţii DGP-AMPOP privind utilizarea sistemelor informatice în colaborare cu furnizorul de servicii specializate.

3. Atribuţii în vederea îndeplinirii funcţiei de monitorizare şi raportare POP 2007-2013 a) coordonează şi participă la activitatea de monitorizare şi raportare la nivel de program aferentă

implementării POP/POPAM, urmărind progresele în atingerea obiectivelor programului prin realizarea indicatorilor stabiliţi;

b) asigură monitorizarea implementării la nivel de program a POP/POPAM şi prezintă CMPOP/CMPOPAM progresul în atingerea obiectivelor specifice ale acestuia, precum şi a ţintelor stabilite pentru fiecare axă prioritară/prioritate a uniunii;

c) elaborează Raportul anual de implementare, precum şi Raportul final de implementare pentru POP/POPAM;

d) asigură secretariatul CMPOP/CMPOPAM; e) participă la reuniunile anuale cu Comisia Europeană pentru examinarea progresului implementării

POP/POPAM, informează CMPOP/CMPOPAM cu privire la observaţiile Comisiei Europene şi colaborează cu Autoritatea de Certificare şi Agenţia de Plată pentru întreprinderea acţiunilor necesare în soluţionarea observaţiilor;

f) elaborează şi alte rapoarte necesare privind implementarea POP/POPAM; g) asigură concordanţa valorii indicatorilor fizici de monitorizare din rapoartele semestriale de

implementare la nivelul măsurilor cu valoarea indicatorilor fizici de monitorizare din sistemul informatic specific managementului POP/POPAM;

h) primeşte sinteza raportului de nereguli şi a raportului de control de la Compartimentul nereguli în vederea elaborării rapoartelor necesare activităţii de raportare POP/POPAM;

i) asigură centralizarea şi agregarea contribuţiilor celorlalte compartimente din cadrul DGP-AMPOP la documentele de raportare către organismele naţionale şi europene cu atribuţii privind verificarea sistemelor de management şi control;

j) coordonează procesul de raportare privind îndeplinirea recomandărilor misiunilor de audit intern şi extern;

k) asigură transmiterea către Autoritatea de Certificare/Autoritatea de Audit/alte autoritati cu atribuţii în audit şi/sau control a rapoartelor finale de audit, a planurilor de acţiune pentru implementarea recomandărilor şi a stadiilor implementării recomandărilor din rapoartele de audit;

l) coordonează elaborarea raportărilor către Comisia Europeană/alte instituţii solicitante privind sistemele de management şi control.

4. Alte atribuţii specifice a) asigură asistenţă de specialitate compartimentelor regionale POP privind implementarea din punct de

vedere procedural a manualelor de proceduri şi a sistemului informatic al DGP-AMPOP; b) la cererea scrisă a Comisiei Europene sau a Autorităţii de Audit, oferă informaţiile conform

prevederilor legislaţiei în vigoare; c) elaborează instrucţiuni şi decizii în baza şi în executarea ordinelor şi instrucţiunilor ministrului

agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi a altor prevederi legale; d) elaborează/modifică descrierea sistemului de management şi control al POP/POPAM, în colaborare

direcţia/serviciile/compartimentele din cadrul DGP-AMPOP/MADR; e) în urma recomandărilor Comisiei Europene, ale CMPOP/CMPOPAM şi ale conducerii DGP-AMPOP,

elaborează şi monitorizează planul de acţiuni pentru îmbunătăţirea implementării POP/POPAM. C. Atribuţii privind programarea 2014-2020:

a) elaborează documentele programatice ale perioadei de programare 2014-2020, în conformitate cu cerinţele legislaţiei comunitare şi naţionale în domeniu, precum şi pe baza analizei propunerilor de modificare ca urmare a procesului de consultare cu celelalte instituţii publice, mediul academic, cercetare şi sectorul privat;

b) asigură legătura şi colaborează cu Ministerul Fondurilor Europene pentru elaborarea contribuţiei la Acordul de Parteneriat si/sau eventuale modificari;

c) contribuie împreună cu celelalte autorităţi de management la elaborarea Acordului de Parteneriat pentru România pentru perioada 2014-2020;

d) elaborează POPAM 2014-2020, în colaborare cu celelalte direcţii/servicii din cadrul DGP-AMPOP şi cu consultantul extern;

e) participă şi negociează cu CE contribuţia sectorului pescăresc şi acvacultură pentru Acordul de Parteneriat şi pentru POPAM 2014-2020;

Page 116: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

116

f) asigură complementaritatea şi demarcarea măsurilor domeniului de intervenţie specific pescuitului şi acvaculturii cu celelalte programe finanţate din fonduri europene sau bugetul naţional în vederea asigurării complementarităţii şi demarcării dintre programe;

g) participă la comitetele de management pentru pescuit şi acvacultură de la nivelul CE si alte grupuri de la nivelul institutiilor europene pentru subiectele ce fac obiectul compartimentului;

h) elaborează documentele de poziţie pentru pregătirea reuniunilor de la nivelul instituţiilor Uniunii Europene.

Art.169. În cadrul Direcţiei autorizare plăţi (DAP) funcţionează Serviciul verificari de management si achizitii beneficiari, ce are in subordine Compartimentul declaratii cheltuieli, Compartimentul achizitii beneficiari si Compartimentul verificari de management, cu următoarele atribuţii:

Art.170. Atribuţiile Compartimentului declaratii cheltuieli sunt următoarele: a) pregăteşte Declaraţia lunară de cheltuieli, ce conţine cheltuielile validate ca fiind eligibile la nivelul

POP/POPAM; b) asigură, transmiterea declaraţiilor de cheltuieli către Autoritatea de Certificare; c) asigură elaborarea şi transmiterea eventualelor clarificări solicitate de Autoritatea de Certificare cu

privire la Declaraţia lunară de cheltuieli, pentru domeniul specific de activitate; d) se asigură că Autoritatea de Certificare primeşte în scopul certificării, toate informaţiile necesare cu

privire la procedurile şi verificările derulate privind cheltuielile efectuate în cadrul POP/POPAM; e) pregăteşte şi transmite către Autoritatea de Certificare şi Comisia Europeană, la solicitarea acestora,

lista privind operaţiunile care fac obiectul închiderilor parţiale de program, în conformitate cu prevederile comunitare in vigoare;

f) în vederea închiderii parţiale a programului, este responsabil cu transmiterea Declaraţiei de cheltuieli către Autoritatea de Certificare nu mai târziu de sfârşitul lunii septembrie a anului următor anului închiderii parţiale;

g) în cazul închiderii finale de program este responsabil cu transmiterea către Autoritatea de Certificare a Raportului final de implementare şi a Declaraţiei de cheltuieli în vederea închiderii finale a programului;

h) colaborează în funcţie de situaţia recuperării debitelor cu reprezentanţii Compartimentului nereguli în pregătirea misiunilor de verificare la faţa locului;

i) elaborează cererile de rambursare pentru cheltuielile directe finanţate din asistenţă tehnică şi asigură transmiterea acestora şi a documentelor suport către Compartimentul verificari de management;

j) are competenţe în faza de ordonanţare a cheltuielilor bugetare, prin confirmarea şi aprobarea plăţii sumelor înscrise în cererile de avans/plată/rambursare şi ordonanţările de plată şi le transmite către Agenţia de Plată;

k) elaborează certificatele de plată şi ordonanţările de plată aferente primelor şi cheltuielilor eligibile realizate în cadrul proiectelor finanţate prin POP/POPAM;

l) asigură transmiterea către Agenţia de Plată a certificatelor de plată şi ordonanţărilor de plată aprobate de catre ordonatorul de credite;

m) în funcţie de situaţie, deduce sumele plătite necuvenit din valoarea cererilor de rambursare intermediare/finale ulterioare.

Art.171. Compartimentul achiziții beneficiari îndeplineşte următoarele atribuţii: a) verificarea dosarelor de achiziţii ale beneficiarilor publici si privaţi, aferente proiectelor finanţate în

cadrul POP/POPAM, în conformitate cu procedurile operaţionale specifice; b) efectueaza verificările de management ale cererilor de plata, urmărind aspectele legate de

eligibilitatea cheltuielilor şi respectarea regulilor de eligibilitate (eligibilitatea perioadei în care au fost efectuate cheltuielile, conformitatea cu condiţiile programului, eligibilitatea cheltuielilor în conformitate cu prevederile naţionale şi comunitare, etc), respectarea reglementărilor privind achiziţiile publice şi existenţa documentelor justificative corespunzătoare pentru proiectele finanţate din asistenţa tehnică a programului.

Art.172. Atributiile Compartimentului verificari de management sunt următoarele: A. Atribuţii specifice activităţii de verificări de management

a) efectuează verificări de management financiar asupra cererilor de plată/rambursare intermediare/finale urmărind respectarea reglementărilor naţionale şi comunitare, asigurarea cofinanţării din partea beneficiarului (dacă este cazul) şi existenţa documentelor justificative corespunzătoare solicitate beneficiarului, în conformitate cu procedura aplicabilă;

b) urmăreşte aspectele legate de eligibilitatea cheltuielilor;

Page 117: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

117

c) colaborează, în funcţie de situaţia recuperării debitelor, cu reprezentanţii structurii control, antifraudă şi nereguli, în pregătirea misiunilor de verificare la faţa locului;

d) primeşte rapoartele privind rezultatele verificărilor efectuate de structura de control, antifraudă şi nereguli şi foloseşte informaţiile respective în efectuarea verificărilor de management;

e) se asigură că produsele şi serviciile cofinanţate sunt livrate/realizate şi activităţile îndeplinite în conformitate cu prevederile contractuale, prin verificarea documentelor anexate cererilor de rambursare intermediară/finală;

f) primeşte şi analizează toate documentele rezultatele în urma verificărilor efectuate de centrele regionale împreună cu experţii externi;

g) în funcţie de rezultatele verificării, solicită clarificări şi validează cheltuielile aferente proiectelor finanţate prin POP/POPAM;

h) comunică beneficiarilor proiectelor finanţate prin POP/POPAM aspectele referitoare la cheltuielile neeligibile identificate la verificarea cererilor de rambursare intermediară/finală şi deducerea acestora din sumele care urmează a fi plătite;

i) în cazul în care există o sumă plătită în mod nejustificat, propune structurii de control, antifraudă şi nereguli demararea procedurii de recuperare a sumei plătite nejustificat ;

j) trimite către beneficiar concluziile şi/sau recomandările şi urmăreşte îndeplinirea recomandărilor făcute în urma analizării şi evaluării rapoartelor;

k) răspunde de gestionarea dosarului cererii de plată/rambursare; l) efectuează verificări de management pentru cererile de rambursare a cheltuielilor de functionare

primite de la FLAG-uri; m) transmite săptămânal la Compartimentul Programare,metodologie şi monitorizare situaţia cererilor

de plată/rambursare; n) efectuează verificări de management pentru cererile de rambursare a cheltuielilor de functionare

primite de la FLAG-uri. B. Atribuţii specifice activităţii de monitorizare proiecte

a) analizează şi evaluează stadiul implementării proiectului, aşa cum rezultă din datele cuprinse în rapoartele de progres;

b) organizează şi efectuează vizitele de monitorizare; verifică realizarea indicatorilor specifici proiectelor în perioada de monitorizare ;

c) verifică concordanţa valorii indicatorilor fizici de monitorizare din rapoartele semestriale de implementare la nivelul măsurilor cu valoarea indicatorilor fizici de monitorizare din sistemul informatic specific managementului POP/POPAM;

d) monitorizează progresul implementării operaţiunilor pentru a se asigura că acestea sunt în conformitate cu termenii şi condiţiile din ordinul/contractul de finanţare precum şi cu nivelul de finanţare aprobat, că este conform reglementărilor comunitare şi naţionale.

Art.173. Atributiile Compartimentului asistenta tehnica din subordinea directorului general adjunct sunt: a) solicită nevoile de asistenţă tehnică, analizează, avizează propunerile de finanţare din asistenţă

tehnică; b) elaborează şi, după caz, actualizează, pe baza necesităţilor transmise de celelalte compartimente

ale autorităţii contractante, programul anual al achiziţiilor publice finanţate prin asistenţă tehnică, pe care il comunica organismului intermediar;

c) efectuează verificarile privind documentatiile de atribuire pregatite de catre organismul intermediar, inainte de a fi lansate procedurile de achizitie publica;

d) in functie de incarcatura personalului, verifica dosarele de achizitii ale beneficirilor publici si privati, aferente proiectelor finanţate în cadrul POP/POPAM, în conformitate cu procedurile operaţionale specifice.

Page 118: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

118

Secţiunea a 17-a

DIRECŢIA PENTRU COORDONAREA AGENŢIILOR DE PLĂȚI

Art. 174 (1) În cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale funcţionează Direcţia pentru Coordonarea Agenţiilor de Plăţi, care are rolul de Organism Coordonator pentru probleme legate de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

(2) Organismul Coordonator actionează ca unic interlocutor cu Comisia Europeană, din partea României, în toate domeniile de responsabilitate stabilite prin reglementările comunitare în legatură cu gestionarea celor două fonduri agricole europene pentru finanţarea Politicii Agricole Comune.

(3) Direcţia pentru Coordonarea Agenţiilor de Plăţi funcționează în relație administrativă și de colaborare cu Direcția Generală Dezvoltare Rurală- Autoritate de Management pentru PNDR.

Art. 175 (1) Direcţia pentru Coordonarea Agenţiilor de Plăţi se organizează ca direcţie generală, condusă de un director general, numit prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, şi are în subordinea sa Direcţia Armonizare Legislaţie şi Contabilitate, condusă de un director general adjunct, ce are în componenţă două servicii, respectiv:

a) Serviciul Statistică, Contabilitate şi Securitate IT; b) Serviciul Armonizare, Legislaţie şi Relaţii Instituţionale.

(2) Direcţia pentru Coordonarea Agenţiilor de Plăţi funcționează în relație administrativă cu Direcția Generală Dezvoltare Rurală – Autoritate de Management pentru PNDR din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pe întreaga perioadă de programare 2014-2020.

Art. 176 Atribuţiile Direcţiei pentru Coordonarea Agenţiilor de Plăţi sunt independente faţă de instituţiile româneşti şi managementul acestora, implicate în implementarea Politicii Agricole Comune, şi constau în următoarele:

a) monitorizează şi distribuie legislaţia comunitară în domeniu - regulamente, directive, decizii, recomandări şi avize - agenţiilor de plăţi şi organismelor responsabile pentru implementarea unitară şi aplicarea armonizată a acesteia;

b) administrează şi actualizează zilnic baza de date cu acte normative din legislaţia Uniunii Europene, referitoare la Politica Agricolă Comună, cu accent pe reglementări referitoare la FEADR şi FEGA;

c) primeşte de la Comisie şi transmite Agenţiilor de Plăţi, Organismului de Certificare şi Autorităţii Competente, responsabilă cu acreditarea, scrisorile de notificare pentru misiunile de audit de la Comisia Europeană;

d) ţine agenda misiunilor de audit de la Comisia Europeană şi participă prin reprezentanţi la desfăşurarea acestor misiuni, primeşte observaţiile şi recomandările auditorilor externi cu privire la constatări şi asigură transmiterea la Comisie, în termenul solicitat, a răspunsurilor şi informaţiilor de la entităţile auditate;

e) participă, prin reprezentanţi, la şedinţele Comitetului Fondurilor Agricole, în funcţie de documentele ce urmează să fie prezentate în şedinţele Comitetului, informează autorităţile naţionale competente cu privire la subiectele din agenda de lucru, iar atunci cand situaţia impune, elaborează puncte de vedere împreună cu Agenţiile de Plăţi, Direcţia Generală Buget Finanţe şi Fonduri Europene, Direcţia Generală Dezvoltare Rurală şi Autoritatea Competentă, responsabilă cu acreditarea din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi cu Unitatea de Coordonare a Relaţiilor Bugetare cu Uniunea Europeană din cadrul Ministerului Finanţelor Publice;

f) participă, împreună cu reprezentanţii din Agenţiile de Plăţi la ședințele de conciliere cu Organismul de Conciliere din cadrul Comisiei Europene pentru soluţionarea unor diferende de opinii exprimate între serviciile Comisiei şi Agenţiile de Plăţi, referitoare la aspecte financiare în gestionarea FEADR şi FEGA;

g) comunică periodic Comisiei Europene declaraţiile de cheltuieli şi previziuni pentru plăţi din FEADR şi FEGA;

h) păstrează şi pune la dispoziţia Comisiei şi a autorităţilor naţionale înregistrări complete pentru informaţiile contabile necesare în scop statistic şi pentru efectuarea unor controale;

i) solicită, verifică şi stochează informaţii de la Agenţiile de Plăţi în formatul şi conţinutul prevăzut în regulamentele comunitare referitoare la gestionarea FEADR şi FEGA;

Page 119: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

119

j) administrează şi întreţine o bază de date cu termene limită până la care Comisia aşteaptă comunicarea unor informaţii din partea Agenţiilor de Plăţi;

k) utilizează, în baza parolelor de acces atribuite de la Comisie, sistemele informatice puse la dispoziţia statelor membre de către Comisie pentru transmiterea în sistem securizat a previziunilor de plată, a declaraţiilor de cheltuieli din FEADR şi FEGA, precum şi a altor informaţii solicitate de Comisie cu privire la gestionarea celor două fonduri;

l) coordonează grupul de lucru cu experţi din Agenţiile de Plăţi şi Autoritatea de Audit (Organismul de Certificare) pentru întocmirea, verificarea şi transmiterea la Comisie a setului complet de documente pentru declaraţia anuală de cheltuieli din FEADR şi FEGA;

m) primește și verifică rapoartele de nereguli FEGA și FEADR transmise de agențiile de plăți și le transmite la Departamentul de Lupta Anti-Fraudă, de pe lângă Guvernul României, prin sistemul informatic securizat;

n) reconciliază cu Direcţia Generală Buget Finanţe şi Fonduri Europene din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sumele plătite din contul FEADR şi contul FEGA cu sumele din declaratiile de cheltuieli transmise de Agenţiile de Plăţi pentru cele două fonduri;

o) dezvoltă şi administrează baza de date referitoare la beneficiarii ajutoarelor financiare din FEADR şi FEGA, în conformitate cu cerinţele Comisiei, pentru asigurarea transparenţei accesului la finanţările pentru agricultură şi dezvoltare rurală;

p) transmite Biroului Ex-post din cadrul Direcției Generale Control Antifraudă și Inspecții din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, informaţii din bazele de date cu privire la beneficiarii ajutoarelor financiare și a rapoartelor de nereguli, pentru organizarea controalelor la operaţiunile care fac parte din sistemul de finanţare FEGA;

q) încheie acorduri cadru de colaborare cu autorităţile naţionale competente, cu atribuţii în gestionarea FEADR şi FEGA: Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, Autoritatea de Audit (Organismul de Certificare), Departamentul de Luptă Anti - Fraudă, pentru a realiza un sistem integrat de gestiune şi control.

Art.177 (1) Direcţia pentru Coordonarea Agenţiilor de Plăţi funcţionează pe baza unei acreditări specifice în ceea ce priveşte procesarea infomaţiilor financiare, realizată de către Autoritatea Competentă responsabilă pentru acreditarea agenţiilor de plăţi şi a organismului coordonator.

(2) Responsabilitatea pentru calitatea lucrărilor efectuate de personalul Direcţiei pentru Coordonarea Agenţiilor de Plăţi este în sarcina directorului general al direcţiei.

Art.178 Direcţia pentru Coordonarea Agenţiilor de Plăţi îşi desfăşoară activitatea ca structură independentă cu locația la sediul Agenţiei pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, care pune la dispoziţie spaţiile de lucru, logistica şi serviciile IT necesare desfăşurării, în condiţii de calitate, a atribuţiilor Direcţiei pentru Coordonarea Agenţiilor de Plăţi, stabilite prin reglementările comunitare.

PARTEA A V-A

DISPOZIŢII FINALE Art. 179 Personalul din compartimentele structurii organizatorice a ministerului este obligat să cunoască şi să aplice prevederile prezentului regulament de organizare şi funcţionare şi să îndeplinească atribuţiile fişei postului pe care îl ocupă. Art. 180 (1) În termen de 30 zile vor fi întocmite fişele posturilor atât pentru posturile ocupate cât şi pentru cele vacante, conform prevederilor actelor administrative de reîncadrare/de numire în funcţiile publice şi în cele contractuale, avându-se în vedere statul nominal de personal aprobat de conducerea ministerului. (2) Potrivit prevederilor legale, fişele posturilor se întocmesc şi se semnează de către conducătorii structurilor în care îşi desfăşoară activitatea titularii posturilor, cu respectarea strictă a atribuţiilor fiecărui compartiment din structura organizatorică a ministerului, în conformitate cu prezentul regulament. (3) Fişele posturilor, întocmite conform prevederilor alin. (1) şi (2), sunt semnate de către ocupanţii posturilor, avizate de superiorii conducătorilor de compartimente şi aprobate de ministru.

Page 120: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

120

(4) Fiecare salariat va primi o copie de pe fişa postului al cărui titular este, prin grija conducătorilor de compartimente care au întocmit aceste documente şi care au obligaţia să le transmită, în original, la Direcţia management resurse umane. Art. 181 Toate structurile din cadrul aparatului central al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale au obligația de a formula răspuns la solicitările întemeiate pe prevederile Legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, și de a-l transmite la Serviciul de presă și relații publice, cu respectarea termenelor legale. Art. 182 Structurile din cadrul aparatului central al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale au obligația de a elabora răspunsurile la plângerile prealabile de revocare/anulare a actelor administrative pentru care au avut calitatea de emitent. Art. 183. Nerespectarea prevederilor prezentului regulament se sancţionează conform prevederilor legale în vigoare.

Page 121: Anexă la Ordinul m.a.d.r. nr.2204 /20.10 · 2015-10-29 · g) de Autoritate de management pentru Programul SAPARD, Programul naţional de dezvoltare rurală - PNDR şi Programul

121

CUPRINS

1. Rolul și funcțiile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale …………………………

1

2. Conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale …………………………………

2

3. Consilierii demnitarilor ……………………………………………………………………………………….

3

4. Compartimentele din structura organizatorică a ministerului …………………………..

4

5. Serviciul de Audit Public Intern ……………………………………………………………………………

4

6. Serviciul Autoritatea Competentă pentru Acreditarea Agenţiilor de Plăţi şi a Organismului Coordonator ………………………………………………

9

7. Direcţia Generală Control, Antifraudă şi Inspecții ………………………………………………

10

8. Direcția Generală Afaceri Europene și Relații Internaționale …………………………….

30

9. Serviciul de Presă şi Relaţii Publice …………………………………………………………………….

34

10. Direcţia Generală Politici Agricole și Strategii ……………………………………………………

36

11. Direcţia Generală de Industrie Alimentară …………………………………………………………

60

12. Direcţia Management Resurselor Umane ……………………………………………………………

71

13. Direcția Juridică ………………………………………………………………………………………………….

78

14. Biroul Relația cu Parlamentul și Dialog Social …………………………………………………….

82

15. Compartimentul Unitatea pentru Politici Publice ………………………………………………

84

16. Compartimentul Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă ……………………………

85

17. Compartimentul Probleme Speciale ……………………………………………………………………

87

18. Direcţia Generală Buget Finanţe şi Fonduri Europene ............................... 89

19. Direcția Generală Dezvoltare Rurală –AM PNDR....................................

97

20. Direcţia Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru POP ……………….

109

21. Direcţia pentru Coordonarea Agenţiilor de Plăţi …………………………………………………

118

22. Dispoziții finale …………………………………………………………………………………………………….

119


Recommended