Download doc - Amenajarea Padurilor

Transcript
Page 1: Amenajarea Padurilor

TEMA 1.1. - AMENAJAREA PĂDURILOR ÎN CONTEXTUL SILVICULTURII CU ŢELURI MULTIPLE. SARCINILE , BAZELE ŞI PRINCIPIILE DE AMENAJARE A PĂDURILOR CU FUNCŢII MULTIPLE . (2 ORE)

1. Evoluţii favorabile în amenajament conexiuni cu alte ştiinţe 2. Istoria amenajării pădurilor din Republica Moldova 3. Sarcinile şi bazele amenajamentului 4. Principii de amenajare a pădurilor cu funcţii multiple.

NoţiuniAmenajare pădurilor - ştiinţa organizării şi conducerea pădurilor spre starea lor de maximă eficacitate polifuncţională, potrivit sarcinilor

multiple economico-sociale şi ecologice ale silviculturii. Amenajament silvic - lucrare multidisciplinară ce cuprinde un sistem de masuri pentru organizarea şi conducerea unei păduri spre starea cea

mai corespunzătoare funcţiilor multiple ecologice, economice şi sociale. Conform CODUL SILVIC Articolul 71. Amenajamentul silvic include un sistem de masuri pentru asigurarea gospodăririi raţionale a

terenurilor din fondul forestier si realizării folosinţelor silvice, regenerarea eficienta, paza si protecţia pădurilor, promovarea unei politici tehnico-ştiinţifice unice, bazate pe concepţia de dezvoltare durabila a pădurilor si silviculturii.

Ca termen amenajarea pădurilor provine din limba franceză (menage - gospodărire). După definiţia prezentată de L. Parrde (1930) ea mai înseamnă reglementarea exploatării unei păduri conform necesităţilor de lemn a societăţii pe care o deservesc, adică reglementarea tăierilor în aşa fel încât să se asigure recolte anuale susţinute de material lemnos. 1. Evoluţii favorabile în amenajament

Amenajarea pădurilor cu ţeluri multiple în evoluţia sa a suferit două etape de dezvoltare :1a – economică, referitoare doar la calcularea posibilităţii de masă lemnoasă (calcularea posibilităţii prin metoda parchetării simple).2a – caracterizată prin polifuncţionalitatea pădurilor – atribuirea arboretelor pe lângă funcţia de producţie şi funcţia de protecţie.

La începutul apariţiei amenajamentului silvic ca ştiinţă şi practică (secolul XIX), accentul principal constituia necesitatea satisfacerii cerinţelor mereu crescânde ale societăţii privind produsele lemnoase. Astfel, pădurea era privită doar ca o resursă naturală de masă lemnoasă, neglijându-se celelalte produse ale pădurii şi funcţiile de protecţie ale acesteia. Această concepţie a stăpânit gândirea amenajistică până la jumătatea secolului XX. Atunci s-a constatat (Baader,1945), necesitatea unor schimbări conceptuale în direcţia recunoaşterii cerinţelor mult mai variate ale societăţii faţă de pădure şi a rolului acesteia în conservarea şi protecţia mediului înconjurător.

Aşadar, de unde înainte de cel ele al doilea război mondial amenajării pădurilor îi revenea, în esenţă, sarcina de a stabili condiţii menite să prevină epuizarea sau distrugerea "rezervei" de lemn, în noua concepţie îi revine obligaţia de a acţiona direct asupra procesului de producţie, fixându-i ţeluri, conducându-l deci pe linia obiectivelor social-economice, şi reglementând modul de realizare a acestora.

Sintetizând aceste tendinţe şi preocupări, profesorul Nicolae Rucăreanu (1906-1986) aprecia, în 1962, că rolul amenajării pădurilor constă în organizarea lor pentru funcţiile ce le-au fost atribuite şi în consecinţă, definea, atunci disciplina ca fiind „ştiinţa organizării pădurilor în conformitate cu sarcinile gospodăriei silvice”

1

Page 2: Amenajarea Padurilor

Această evoluţie pozitivă a ştiinţei şi practicii amenajistice, pornind de la recunoaşterea polifuncţionalităţii pădurii, a pus fundamentul primelor progrese pentru gospodărirea funcţională a pădurii, în baza conceptului de zonare funcţională a acesteia. Astfel, începând cu a doua jumătate a secolului XX, se poate vorbi despre promovarea concepţiei sistemice în amenajamentul silvic. Prin aplicarea acestei concepţii, se trece de la înţelegerea simplistă a pădurii ca drept sursă de masă lemnoasă, la dezvoltarea ideii eficacităţii funcţionale a acesteia, ca prefaţă a polifuncţionalităţii pădurilor. Promovarea conceptului sistemic în gospodărirea durabilă a pădurilor se poate realiza doar prin elaborarea şi aplicarea amenajamentului silvic pe baze ecologice, astfel dovedindu-se indispensabile legăturile dintre amenajament şi ecologia modernă.

Pădurea este privită astăzi ca ecosistem forestier, în care se manifestă clar trăsăturile specifice sistemelor biologice complexe, dintre care cele mai importante sunt: integralitatea, echilibrul dinamic şi autoreglarea.

Ca sistem biologic dinamic, capabil de autoorganizare şi autoregenerare, pădurea tinde de la sine, în virtutea finalităţii sale naturale, spre starea (caracteristică) de echilibru dinamic, prin care îşi asigură autoconservarea. Antrenată însă în procesul social-economic, pădurea – şi odată cu ea arboretele ce o compun – nu-şi pot îndeplini funcţiile ce revin în acest proces, fie că se referă la producţia de lemn, fie că se referă la anumite servicii de protecţie în scopuri economice sau sociale, decât dacă sunt aduse de fiecare dată, din punct de vedere structural, într-o stare adecvată acestor funcţii.

Este evident însă că acest lucru nu se poate înfăptui decât prin intervenţia omului, integrându-se, adică, el însuşi în sistem, ca organ conducător. Se constituie astfel un nou sistem, un sistem biotehnico economic, compus din două subsisteme: unul condus - pădurea, şi altul conducător – administraţia silvică. În cadrul acesteia se disting: conducerea superioară, serviciile tehnico-operative (ocoalele silvice etc.) şi unităţile speciale de amenajare a pădurilor. Fiecare din aceste organe ale sistemului conducător îi revin, pe linia transformării structurale a pădurii, sarcini specifice.

Se înţelege încadrarea pădurilor în procesul economic şi social îi revine conducerii gospodăriei silvice. Pentru aceasta însă ea trebuie să cunoască atât posibilităţile pădurilor de a satisface nevoi sociale, resursele lor, cât şi modul în care aceste resurse pot fi utilizate în condiţii economice. Sarcina de a stabili toate acestea şi de a organiza apoi pădurile, fixându-le funcţii şi creând, în raport cu ele, unităţi de gospodărire, apoi de a conduce pădurile, sub aspect structural-funcţional, spre starea de maximă eficacitate în raport cu funcţiile atribuite îi revine amenajării pădurilor.

Starea de maximă eficacitate se defineşte, desigur, printr-un proiect. Şi în trecut şi stabilea prin proiect o anumită stare de atins; numai că în loc de starea de maximă eficacitate era vorba de starea normală, prin care se înţelegea cu totul altceva. Starea normală înseamnă un obiectiv bine determinat din punct de vedere structural: prin numărul claselor de vârstă şi raportul dintre ele, prin mărimea fondului de producţie etc., pe când starea de maximă eficacitate definită prin proiect nu prezintă decât o imagine, mai mult sau mai puţin exactă, a stării optime. Aceasta urmează să fie atinsă din aproape în aproape printr-un control organizat, prin experimentări şi revizuiri. Mijlocul de conducere a pădurilor şi a arboretelor spre starea optimă în raport cu funcţiile ce li s-au atribuit îl constituie conexiunea inversă.

Din aceste precizări rezultă că amenajarea pădurilor cuprinde, în esenţă, două feluri de lucrări: organizatorice şi de conducere. Cele dintâi au ca obiectiv constituirea pădurilor în sisteme, respectiv formarea unităţilor de gospodărire şi „amenajarea” lor sub aspect structural-funcţional prin crearea condiţiilor necesare pentru asigurarea unei bune orientări în pădure şi pentru desfăşurarea cu succes şi fără riscuri a lucrărilor de cultură silvică , de exploatare, protecţie şi control etc., precum şi elaborarea modelului structural al ansamblului (sistemului) de arbori sau arborete, model menit să-i asigure funcţionalitatea şi permanenţa; - iar cele de conducere au ca obiectiv asigurarea realizării structurii exprimate de model, prin identificarea şi descrierea, arboretelor componente, specificarea lucrărilor de efectuat şi planificarea desfăşurării acestora în timp şi spaţiu.

Studiul condiţiilor organizatorice şi structurale viitoare, studiul relaţiilor dintre mărimea şi structura fondului de producţie, pe de o parte, şi mărimea şi structura recoltelor lemnoase ori eficienţa pădurii în funcţiile de protecţie, pe de altă parte, apoi elaborarea unor modele care să exprime aceste relaţii şi să permită reglementarea recoltelor lemnoase în conformitate cu interesele economice ori sociale şi cu condiţiile naturale, stabilirea măsurilor şi metodelor practice de realizare a condiţiilor organizatorice fixate şi dirijarea consecventă a procesului de structurare a arboretelor şi pădurii, urmărind

2

Page 3: Amenajarea Padurilor

neîncetat adaptarea structurii lor la funcţiile ce li s-au atribuit, acestea sunt - în esenţă - problemele care definesc domeniul şi sensul amenajării pădurilor în condiţiile actuale. După caracterul lor, toate acestea sunt probleme de organizare sistemică, modelare şi conducere structural-funcţională. Se poate formula deci următoarea definiţie: Amenajarea pădurilor este ştiinţa organizării, modelării şi conducerii structural-funcţionale a pădurilor, în conformitate cu sarcinile complete social-ecologjce şi economice ale gospodăriei silvice.

Actualmente, dar şi în viitor, silvicultura va evalua în direcţia unor activităţi complexe, cu ţeluri multiple economice, sociale şi ecologice. Cu toate acestea, interesul faţă de producţia de lemn nu va fi în scădere, ci dimpotrivă, va fi în creştere, cunoscând noi forme de utilizare. Ceia ce este nou şi durabil în noul concept, se referă la responsabilitatea supremă a silviculturii şi implicit a amenajamentului silvic, privind asigurarea echilibrului ecologic şi ameliorarea ambianţei umane. Aceasta din urmă presupune în fond renunţarea la supunerea oarbă faţă de modelele amenajistice învechite şi doar aparent înnoite, bazate pe o concepţia economică îngustă. Aşa dar, sunt necesare acţiuni ferme în direcţia bioeconomiei, a protecţiei mediului şi a ecodezvoltării. Amenajarea pădurilor este mai degrabă o inginerie şi economie a ecosistemelor forestiere, cu profunde implicaţii sociale.

Sub raport ştiinţific trebuie să i se recunoască în mod deosebit caracterul ei de ştiinţă sintetică, integratoare de cunoştinţe dobândite în alte domenii aşa ca: dendrometria , dendrologia , silvicultura , protecţia plantelor, botanica, ecopedologie, tipologie şi staţiuni forestiere , plante indicatoare ş. a. Amenajamentul îşi păstrează însă individualitatea, pentru că deocamdată este singura preocupare ştiinţifică chemată să cerceteze legităţile de formare şi organizare a folosirii raţionale în timp şi spaţiu a resurselor forestiere în scopuri multiple social-economice. Ca ştiinţă, amenajarea pădurilor caută să stabilească legităţi de sporire a eficacităţii funcţionale a pădurilor, în care scop cercetează legătura dinamică dintre structura acestora şi funcţiile social-economice atribuite. Ca orice ştiinţă, amenajarea pădurilor foloseşte anumite metode de cercetare, prioritară este metoda experimentală.

Prin experimentare, cercetătorul concepe şi construieşte anumite modele de studiu pe care le supune apoi unui regim controlat, impus după reguli dinainte stabilite. In aceste condiţii, se studiază reacţiile şi efectele la care se ajunge prin mijloace de investigaţie adecvate sau chiar prin observaţie, trăgând apoi concluzii cu caracter mai general.

Amenajamentul este o sinteză a principalelor discipline forestiere, ce preia şi de la acestea cele mai importante cunoştinţe, din punct de vedere practic şi teoretic. Ca în orice disciplină de sinteză, unele cunoştinţe au doar caracter aplicativ, pe când altele sunt importante pentru progresul tehnologic, ce se realizează prin aplicarea în practică a rezultatelor cercetărilor. În tabelul 1, ce sintetizează aceste raporturi, în paranteză sunt specificate aceste detalii: CD - cunoştinţe utile în sectorul de cercetare-dezvoltare al amenajării pădurilor; AP – cunoştinţe folosite în activitatea practică.

Tabelul 1 - Raporturile dintre amenajarea pădurilor şi celelalte discipline forestiere

Topografie, fotogrammetrie şi teledetecţie

ridicarea în plan a suprafeţelor forestiere, raportarea acestora pe planurile de bază, actualizarea bazei cartografice prin folosirea fotogramelor, asamblarea fotoplanurilor şi elaborarea hărţilor (AP)

Biometria şi auxologia forestierăestimarea mărimii fondului de producţie şi a creşterii arboretelor pe baza valorilor medii, pe elemente de arboret; calculul volumului arboretelor inventariate prin diferite procedee (AP+CD)

Meteorologie şi climatologie forestieră, Pedologie şi staţiuni forestiere

Elementele definitorii ale potenţialului staţional, factorii limitativi ai diferitelor tipuri staţionale, factorii favorabili anumitor specii forestiere pe anumite staţiuni, tendinţe de evoluţie a solurilor în diferite condiţii de arboret (AP), interacţiunea condiţiilor climatice cu cele de sol şi vegetaţie (CD)

Tipologie forestieră prin încadrarea arboretelor în tipuri de păduri se reduce volumul de date ce descriu suficient de precis

3

Page 4: Amenajarea Padurilor

fitocenozele forestiere (AP)Economie forestieră Principii generale privind rentabilitatea investiţiilor (CD)Silvicultură Tratamente şi lucrări de îngrijire şi conducere (AP)Ecologie forestieră Împreună cu tipologia forestieră, ajută la înţelegerea funcţionării ecosistemelor forestiere (CD)

2. Istoria amenajării pădurilor din Republica MoldovaPreocupări practice privind amenajarea pădurilor dintre râurile Prut şi Nistru, potrivit datelor din arhivă, datează încă din 1861, când s-a întocmit

primul amenajament de către comisiile topometrice ale Marelui Stat Major al Imperiului Rus. Până în 1918, amenajamentele se făceau de către echipe speciale de amenajişti taxatori după normele elaborate de către o comisie permanentă de pe lângă Departamentul Pădurilor din Petrograd. În pădurile de atunci se aplicau în exclusivitate tăieri de crâng simplu, practicate în benzi alterne, cu ciclu de 20-40 ani şi numai în anumite cazuri se aplica tratamentul tăierilor succesiva cu ciclu de 80-100 ani.

În perioada primului război mondial, suprafeţe imense de pădure au fost tăiate şi defrişate. Majoritatea proprietarilor particulari urmăreau să obţină un maxim profit din păduri, fără a se preocupa de conservarea şi mai ales ameliorarea lor. Imense suprafeţe au fost exploatate, pe care apoi le-au parcelat, vânzându-le la săteni, pentru ca aceştia să le defrişeze imediat în vederea obţinerii terenurilor de cultură, fâneţe, poieni. Pentru această perioadă nu au mai fost respectate amenajamentele silvice din cauza condiţiilor specifice războiului.

La 28 noiembrie 1918 Sfatul Ţării Basarabiei a votat legea de reformă agrară, prin care s-au expropriat pădurile marilor proprietari, acestea trecând în proprietatea statului. Tot în această perioadă se punea problema constituirii pădurilor comunale. Atunci apare legea pentru satisfacerea trebuinţelor normale de foc şi de construcţie ale populaţiei rurale, care prevedea că din pădurile persoanelor juridice, publice sau private se vor expropria suprafeţele necesare.

În anul 1921 administrarea pădurilor se realiza de către Administraţia Casei Pădurilor prin Direcţia Regională II Chişinău cu 14 ocoale silvice. Făcând abstracţie de pădurile statului, toate pădurile erau gospodărite în crâng cu ciclu de 20-40 ani. Se inaugurase crângul cu rezerve şi începuse să se aplice regimul codru.

Începând cu anul 1923, prevederile Codului silvic din 1910 a România s-au extins şi asupra pădurilor din Basarabia. În 1938, Direcţia regimului silvic din Ministerul Agriculturii şi Domeniilor a pregătit proiectul unui nou cod silvic. În proiect se precizează că

amenajamentele silvice şi revizuirile sunt întocmite de către inginerii amenajişti ai Corpului Tehnic Silvic Român. Amenajamentele silvice se fac pe păduri după situaţia lor juridică, indiferent dacă aparţin unuia sau mai multor proprietari. Toate pădurile aparţinând persoanelor de interes public sau privat, inclusiv cele obşteşti, urmau să se administreze din punct de vedere tehnic silvic de către stat, în cazurile în care nu aveau administraţie silvică proprie.

Urmează apoi perioada de după 1940, perioada sovietică. La începutul anului 1941, în urma reorganizării au fost constituite 25 de gospodării silvice, fără ocoale.

Activitatea gospodăriilor a fost întreruptă de cel de-al II Război Mondial.După eliberarea Moldovei, până la finele anului 1944 şi-au restituit activitatea toate cele 25 de gospodării silvice administrate de Direcţia

Moldovenească de protecţie a pădurilor şi împădurire, supusă structurii guvernamentale a Uniunii Sovietice, care în 1947 a fost reorganizată în Ministerul gospodăriei silvice. În 1953 acesta comasat cu Ministerul Agriculturii şi Aprovizionării, în componenţa căruia se instituie Direcţia Principală a gospodăriei silvice şi protecţie forestieră.

Din România în 1945 au fost aduse o parte din documentele tehnice din domeniul silviculturii.

4

Page 5: Amenajarea Padurilor

În anii 1946-47, pădurile Moldovei au fost amenajate într-un sistem unitar, de către specialiştii Institutului din Lvov. În anii 1948-50 au fost amenajate şi pădurile colhozurilor şi sovhozurilor. Au urmat apoi reamenajările din anii 1957-1965, 1975 şi 1985 executate de către Institutul de proiectare silvice „Lesproiect” din Kiev, în conformitate cu normele tehnice unionale existente în fosta URSS.

Până în anul 1965, pădurile se gospodăreau în vederea asigurării permanenţei recoltelor de masă lemnoasă (lemn gros şi foarte gros pentru gater, mobilă şi alte mobilizări). Necesităţile de lemn de mici dimensiuni şi mijlocii erau asigurate prin lucrările de îngrijire. Nu erau neglijate nici sortimentele secundare de lemn de foc pentru populaţie. Nu se punea problema unei gospodăriri diferenţiate a pădurilor.

Începând cu anul 1965 pădurile se gospodăreau în cadrul a două grupe funcţionale: păduri cu funcţii de protecţie şi păduri cu funcţii de producţie. Existau sectoare ocrotite de stat. Deşi există această împărţire pentru principalele grupe de specii, vârstele exploatabilităţii nu erau diferenţiate.

După 1965 s-a reluat problema pădurilor de protecţie într-o nouă perspectivă şi s-a ajuns la necesitatea unei gospodăriri diferenţiate a pădurilor, sporindu-se suprafaţa pădurilor cu funcţii de producţie. Reglementarea producţiei s-a făcut ţinându-se seama de încadrarea funcţională, executându-se de la tăieri anumite arborete de funcţii speciale de protecţie.

În perioada 1975-1985 ca tratamente s-au folosit numai tăierile rase, care au fost urmate de împăduriri. Din situaţia prezentată în amenajamentul din 1985 reiese că 86% din culturile instalate erau reuşite.

La amenajarea din 1985, ca bază cartografică s-au folosit planuri restituite de oficiul de cadastru la scara 1:10000 şi planşete silvice. La calculul volumelor s-au folosit tabele de producţie simplificate, elaborate de catedra de amenajări din Ucraina. S-a continuat procesul de conversiune de la crâng la codru a arboretelor, prin împădurirea suprafeţelor tăiate ras. Ca tratamente s-au aplicat numai tăierile rase. Împăduririle s-au executat pe suprafeţe întinse, nivelul de realizare al planificărilor fiind de 83%. Pregătirea solului s-a realizat mecanic prin arături în rânduri la distanţe de 2-6 m între ele. Salcâmul, stejarul şi salcia s-au folosit ca specii de împădurire în cadrul terenurilor degradate, afectate de eroziune şi alunecări.

După 1990, administrarea şi gospodărirea fondului forestier este asigurată pe baza unei noi legislaţii forestiere.Începând cu anul 1992 şi până în 1995, lucrările de amenajare a pădurilor au fost efectuate de către specialiştii amenajişti din România ( Staţiunile

de cercetare şi amenajare silvică din Braşov şi Craiova ) şi specialiştii amenajişti începători din R. Moldova. Din 1996 până în prezent, amenajarea pădurilor se efectuează de către colectivul de amenajişti silvici din cadrul Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice ( ICAS) Chişinău şi asistenţa tehnică acordată de către ICAS - Bucureşti. Asistenţa tehnică din partea Bucureştiului se referă în deosebi la ajutorul acordat de către specialiştii români la capitolul cartare staţională, stabilirea corectă a tipurilor de pădure şi a tipurilor de sol, la capitolul tehnoredactare şi avizare. Amenajarea pădurilor se efectuează în baza normativelor tehnice româneşti (racordate la standardele europene, 1992 şi 2001 ) adaptate şi modificate în conformitate cu particularităţile specifice pădurilor moldoveneşti şi a legislaţiei R. Moldova în vigoare. 3. Sarcinile şi bazele amenajamentuluiSarcinile amenajamentului sânt :- cunoaşterea structurii şi a potenţialului protectiv şi productiv al pădurilor în dinamica lor, în care scop se impune descrierea ecosistemelor forestiere prin inventarieri succesive integrate ale acestora;- precizarea obiectivelor social-economice şi ecologice ale gospodăriei silvice şi atribuirea de funcţii pe arborete;- construirea unităţilor de gospodărire;- proiectarea modelelor structurale optime pe arborete şi pe ansamblul pădurii, corespunzătoare funcţiilor atribuite şi potenţialului natural;- elaborarea planurilor amenajistice, prin care se urmăreşte îndrumarea structurii reale a arboretelor şi a pădurii spre structurile optime stabilite în vederea creşterii eficacităţii funcţionale;

5

Page 6: Amenajarea Padurilor

- controlul periodic complex al stării pădurilor în legătură cu măsurile proiectate şi aplicate, ceea ce implică monitorizarea parametrilor de stere a pădurilor.

La aceste se mai pot adăuga principiul gospodăririi funcţionale-diferenţiate a pădurilor şi principiul economic.Amenajarea pădurilor ca ştiinţă aplicativă tinde să reglementeze şi normalizeze fondul forestier utilizând căile de dirijare a arboretelor şi a pădurii

în ansamblul său de la structura actuală către cea optimă cât şi cea corespunzătoare diferitelor etape intermediare. În acest scop ea utilizează căi ce se intercondiţionează şi reprezintă bazele de amenajare. care includ: regimul de gospodărire, compoziţia-ţel, tratamentul, exploatabilitatea şi ciclul.

Baza de amenajare – element tehnic şi organizatoric prin care se defineşte într-un amenajament structura optimă a arboretelor ţi a pădurii, corespunzător obiectivelor multiple social-economice şi ecologice urmărite.

Din componenţii bazelor de amenajare fac parte :Regim de gospodărire. - Sistem de măsuri adaptat particularităţilor unei păduri şi aplicat în mod consecvent în vederea realizării ţelurilor

de gospodărire.Exploatabilitatea – starea de maximă eficacitate funcţională, la care un arboret devine exploatabil în raport cu ţelurile de gospodărire urmărite,

ea se grupează în câteva tipuri de exploatabilitate (de regenerare, tehnică şi de protecţie).Ciclu – perioada medie de ani când toate arboretele dintr-o subunitatea de producţie trec prin toate fazele de dezvoltare de la regenerare,

exploatare până la momentul unei noi regenerări. Tratamentul – modul special cum se face exploatare şi se asigură regenerarea unei păduri în cadrul aceluiaşi regim, în vederea atingerii unui

anumit scop. În sens larg, tratamentul include întreg complexul de măsuri silvotehnice prin care o pădure este condusă de la întemeiere până la exploatare şi regenerare, în conformitate cu structura şi ţelurile fixate.

Compoziţie-ţel - compoziţia pe specii stabilită pentru un arboret, ţinând seama deopotrivă atât de cerinţele social-economice, cât şi de exigenţele ecologice în orice moment al existenţei lui.Principii de amenajare a pădurilor cu funcţii multiple.

Pentru actuala etapă de dezvoltare a concepţiei amenajistice, când accentul se pune mai ales pe amenajarea pădurilor cărora li se atribuie funcţii multiple, se bazează pe patru principii:

Continuităţi;, eficacităţii funcţionale; folosirii raţionale a tuturor resurselor forestiere; stabilităţii ecologice.

1. PRINCIPIUL CONTINUITĂŢII - încă la sfârşitul secolului al XVIII-lea Gheorg Ludwig Hartig defineşte că ,”Administraţiile silvice trebuie să reglementeze tăierile din păduri în aşa fel încât generaţiile viitoare să poată avea de pe urma lor cel puţin tot atâtea avantaje ca şi generaţia actuală” . Deşi se referea numai la tăieri, respectiv la producţia de lemn, Hartig, concepea continuitatea în sens progresiv, lăsând să se înţeleagă faptul că generaţiile viitoare au dreptul să beneficieze de recolte mai mari de lemn. O dată cu apariţia modelului pădurii normale din punct de vedere al structurii pe clase de vârstă, continuitatea a fost definită mai precis, ca fiind un echilibru între recoltele de lemn şi creşterea pădurilor (R. Weber). Ulterior principiul continuităţii a fost deformat, odată cu promovarea conceptului economic de rentabilitate. În noile condiţii când majoritatea pădurilor îndeplinesc funcţii multiple, iar efectivul populaţiei umane este în creştere, ca şi cerinţele faţă de nivelul de trai şi calitatea vieţii, principiul continuităţii reflectă preocuparea susţinută de a realiza prin amenajament condiţii tot mai bune pentru ca pădurea amenajată să ofere societăţii cu continuitate produse lemnoase şi de altă natură, precum şi servicii de protecţie şi sociale cât mai mari şi de calitate superioară.

6

Page 7: Amenajarea Padurilor

La ziua de azi acest principiu se exprimă “Prin dezvoltare durabilă se înţelege “ capacitatea de a satisface cerinţele generaţiei prezente fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi”. El se referă atât la continuitatea în sens progresiv a funcţiilor de producţie, cât şi la permanenţa , şi ameliorarea celor de producţie socială, vizând nu numai interesele generaţiei actuale, dar şi pe cele de perspectivă ale societăţii. În condiţiile creşterii demografice apare într-o nouă lumină importanţa principiului continuităţii în deciziile amenajistice. Căci un consum exagerat stabilit pentru sine de generaţia actuală, ar implica un consum mai redus pentru generaţiile viitoare care, cu siguranţă vor avea un efectiv mai mare al populaţiei şi cerinţe superioare sub raportul nivelului de trai şi al calităţii vieţii. Numai în accepţiunea înţelegerii corecte şi exhaustive a principiului continuităţii, în sistem cu celelalte principii, resursele forestiere sânt regenerabile şi inepuizabile. În scopul respectării acestui principiu va fi nevoie de o conlucrare strânsă între proiectare (Amenajamente), implementarea proiectă şi monitorizarea implementării Amajamentelor prin îndeplinirea sarcinilor părţilor incluse în proces. Astfel :

prima sarcină o are amenajamentul, respectiv de a organiza şi conduce pădurea în acest spirit, a doua sarcină revine organelor de execuţie, care au obligaţia de a aplica prevederile prescrise, a treia sarcină revine din nou amenajamentului, care periodic trebuie să controleze evoluţia pădurilor în direcţia dată de principiile lui

fundamentale. Principiul continuităţii trebuie să funcţioneze nu numai pe global, dar şi pe tipuri de resurse ( sortimente de lemn, efecte de protecţie distincte etc.)În caz contrar, anumite resurse forestiere se pot epuiza, iar ambianţa umană va avea mult de suferit.

Noul sens al continuităţii în condiţiile amenajării pădurilor ca sisteme ciberneticeS-a arătat mai înainte că asigurarea continuităţii funcţionale constituie, ca şi satisfacerea cât mai completă a nevoilor de lemn : o

preocupare permanentă a gospodăriei silvice şi că urmărirea în exclusivitate fie numai a asigurării continuităţii, fie numai a satisfacerii cât mai completă a nevoilor de lemn poate pricinui neajunsuri serioase altor interese gospodăreşti. S-a văzut la ce poate duce, în cazul pădurilor, urmărirea realizării cu orice preţ a unor rente sau profituri cât mai mari, şi fără îndoială că rezultatele nu s-ar schimba, dacă în loc de rente s-ar urmări direct extragerea din pădure a unor cantităţi cât mai mari de material lemnos. Dar dacă, în acest caz, exploatările exagerate pot duce la distrugerea pădurii însăşi şi deci la imposibilitatea celor interesaţi de a se folosi în viitor de avantajele ei cel puţin o perioadă oarecare de timp, obligaţia de a se recolta cu orice preţ, anual şi permanent, cantităţi egale de material lemnos devine şi ea dăunătoare, prin faptul că întârzie, adesea, aplicarea măsurilor ce se pot lua în vederea ridicării productivităţii pădurilor. A ne mulţumi cu recolte egale, în cazul unor păduri brăcuite, de exemplu, înseamnă a ne mulţumi cu ceea ce poate da pădurea în starea în care se găseşte şi a sfida, prin urmare, orice idee de progres pe linia măririi producţiei. Ca să nu se ajungă aici, trebuie, în primul rând, ca noţiunea de continuitate să fie just înţeleasă. De aceea precizăm că dacă din punct de vedere economic prin continuitatea se înţelege azi, ca şi pe timpul lui Hârtig,, existenţa unui acord permanent între cerinţele societăţii şi avantajele oferite de păduri, pentru amenajament, care este chemat să realizeze acest acord prin organizarea şi conducerea structurai-funcţională a pădurilor, continuitatea primeşte un conţinut nou; ea înseamnă: recolte anuale permanente, stabilite în ideea asigurării, pe de o parte, a acoperirii neîntrerupte a cerinţelor de lemn, iar pe de alta, a conducerii pădurii spre structurile cele mai proprii funcţiilor atribuite.

Cum se vede, recoltele reprezintă nu numai o expresie a producţiei pădurilor, ci şi un mijloc de mărire a productivităţii lor şi a celorlalte efecte utile societăţii, în această calitate însă recoltele nu rămân constante ca mărime, ci variază în funcţie de condiţiile naturale şi de scopul urmărit Raportul susţinut, prin urmare, trebuie înţeles, nu în sensul de recolte anuale; egale, ci ca un raport cât mai constant între două mărimi variabile: creşterea pădurii şi mărimea recoltelor. Ţinând seama însă că prin raport s-a înţeles recolta însăşi, respectiv venitul anual din pădure*, pentru a se exprima obligaţia gospodăriei silvice de a tinde spre recolte tot mai mari, continuitatea s-a numit şi ea "cu raport progresiv"

7

Page 8: Amenajarea Padurilor

(Rucăreanu N.. Popescu-Zeletin /,, Amzătescu C., 7955). Este de observat însă că dublul sens al cuvântului raport este de natură să producă confuzii. Pentru amenajament expresia de raport progresiv nu este necesară.

În condiţiile amenajării pădurilor ca sisteme cibernetice, în care fiecare componentă depinde de toate celelalte, iar acestea de întregul sistem, şi invers, principiul continuităţii primeşte o interpretare teoretică şi practică în viziune sistematică, în sensul că ideea de continuitate este inclusă in însăşi noţiunea de sistem cibernetic care odată creat nu numai că se menţine. Din principiu, permanent în funcţiune, dar este şi într-o continuă adaptare, ţinând prin conexiunea inversă spre starea optimă. Astfel, principiul continuităţii capătă mobilitatea necesară pentru a putea corespunde orcăror împrejurări. El implică aşadar atât păstrarea neştirbită a pădurii ca întreg, cât şi cultivarea, organizarea, modelarea şi conducerea ei într-o perspectivă a dezvoltării durabile şi fiabile.

2. PRINCIPIUL EFICACITĂŢII FUNCŢIONALE - exprimă preocuparea permanentă pentru sporirea capacităţii de producţie şi de protecţie a pădurilor, precum şi pentru valorificarea optimă a produselor acestora. La ziua de azi acest principiu se exprimă prin - ∗∗ gestionarea durabilă a pădurilor ce subînţelege administrarea şi utilizarea ecosistemelor forestiere, astfel încât să li se menţină şi amelioreze biodiversitatea, productivitatea, capacitatea de regenerare, vitalitatea, sănătatea şi să li se asigure pentru prezent şi viitor capacitatea de a exercita funcţiile multiple ecologice, economice şi sociale, la nivel local, regional şi mondial, fără a genera prejudicii altor ecosisteme.

Productivitatea unei păduri este capacitatea acesteia de a produce. Producţia unei păduri este rezultatul creşterii ei în volum, de aceea productivitatea pădurilor se exprimă, în general, prin creşterea în (volum) pe an şi pe hectar şi se determină pe specii şi sortimente. Variaţia creşterii anuale la hectar a unei păduri arată variaţia productivităţii ei şi această variaţie se datorează pe de o parte măsurilor tehnice aplicate (lucrărilor ce se execută în pădure), iar pe de alta structurii pădurii însăşi. În mod practic se ia în considerare creşterea medie pe o perioadă de 5, 10 sau 20 ani; productivitatea astfel determinată se referă deci şi ea la perioada respectivă. Dar pentru caracterizarea productivităţii unei păduri, a unui arboret în întregul său se foloseşte creşterea medie la exploatabilitate, calculată de fiecare dată pentru compoziţia, consistenţa şi clasa de producţie din momentul respectiv.

Mijlocul prin care se poate influenţa productivitatea pădurilor este planificarea, care constituie metoda de lucru a amenajării şi care se concretizează în proiectul de amenajare. Prin acest proiect se fixează în primul rând obiectivele ce trebuie îndeplinite pentru cultura pădurilor, arătându-se ce specii, unde şi în ce măsură trebuie preferate sau introduse în cultură şi până la ce dimensiuni trebuie conduse arboretele. Se fixează apoi sarcinile de îndeplinit, întocmindu-se planuri pentru lucrările de cultură şi exploatare ce urmează a se executa şi se orientează tehnica de lucru prin indicarea regimului de aplicat şi a tratamentelor celor mai corespunzătoare.

Producţia creşte, de exemplu, prin ameliorarea condiţiilor staţionale, dacă se introduc în arboretele pure specii de ajutor potrivite şi mai ales dacă se introduc în cultură unele specii valoroase repede crescătoare proprii staţiunii. Ea creşte de asemenea, dacă regimul şi tratamentele indicate sunt bine alese şi dacă se are grijă ca toate arboretele să fie bine exploatate şi regenerate la momentul potrivit, iar cele slab productive să fie înlocuite cât mai curând.

Examinând cu profesionalism atât condiţiile de producţie şi interesele economice cât şi perspectivele evoluţiei lor în viitor, amenajistul va coordona cultura şi exploatarea pădurilor astfel încât din acţiunea lor comună să rezulte o productivitate cât mai mare, un efect economic global cât mai avantajos.

Acest principiu urmăreşte atât creşterea productivităţii pădurilor, cât şi sporirea capacităţii de protecţie a acestora. La aplicarea principiului eficacităţii funcţionale este însă necesară respectarea concomitentă a principiului fundamental, al continuităţii. Astfel nu este admis ca, în numele principiului productivităţii pădurilor, să se extindă tăierile pe mari suprafeţe, cu mult peste întinderea unei suprafeţe periodice normale, afectând astfel continuitate funcţiilor de protecţie. Referitor la producţia de lemn, principiul eficacităţii funcţionale pune accentul principal pe calitatea masei lemnoase. Principiul eficacităţii funcţionale, referindu-se la ansamblul funcţiilor de producţie şi protecţie, exclude necesitatea formulării de principii specific fiecărei funcţii.

8

Page 9: Amenajarea Padurilor

Amenajistul, examinând cu grijă şi în chip obiectiv atât condiţiile de producţie şi interesele social-economice, cât şi perspectivele evoluţiei lor în viitor, va căuta să coordoneze cultura şi exploatarea pădurilor în aşa fel încât din acţiunea lor comună să rezulte o productivitate cât mai mare, respectiv un efect social-economic global cât mai avantajos.

3. PRINCIPIUL VALORIFICĂRII RAŢIONALE A TUTUROR RESURSELOR PĂDURII – acest principiu derivă nemijlocit din însăşi conceptual de silvicultură cu ţeluri multiple, care obligă la optimizarea structurii arboretelor şi a pădurii, astfel în cât să sporească diversitatea potenţialului productive al acestora. Pe lângă producţia de lemn şi efecte de protecţie, cuprinde sfera largă a resurselor cinegetice, salmonicole, melifere, energetice, precum şi a celor privind producţia de plante medicinale etc. Prin punerea în aplicare a acestui principiu nu va trebui însă afectată cu nimic funcţionarea celorlalte principii fundamentale ale amenajării pădurilor. Utilizarea resurselor forestiere nu este un privilegiu al unei singure generaţii, ele aparţin în egală măsură şi generaţiilor viitoare ca suport necesar existenţei lor.

4. PRINCIPIUL CONSERVĂRII ŞI AMELIORĂRII BIODIVERSITĂŢII - urmăreşte conservarea şi ameliorarea biodiversităţii la cele patru niveluri ale acesteia, în scopul maximizării stabilităţii şi al potenţialului polifuncţional al pădurilor. asigurarea continuităţii, eficacităţii funcţionale şi a valorificării raţionale a tuturor resurselor pădurii nu este posibilă fără grija permanentă ce trebuie manifestată faţă de stabilitatea ecosistemelor forestiere. O gospodărire silvică bazată pe ecosisteme instabile, dezechilibrate sau uşor deteriorabile la acţiunea factorilor naturali sau antropici perturbatori este ea însăţi instabilă, se desfăşoară în condiţii de risc, şi ca atare oferă şanse reduse în privinţa continuităţii şi creşterii eficacităţii funcţionale. Instabilitatea, riscul, ca şi ineficacitatea funcţională vor fi cu atât mai mari cu cât structura arboretelor va fi mai depărtată de optimul diversităţii ecologice, cu cât ciclul va fi mai redus faţă de cel optim sub raport ecologic, cu cât posibilitatea se va abate în plus faţă de capacitatea de suport a ecosistemelor forestiere, cu cât tehnologiile de recoltare şi colectare a lemnului vor fi mai agresive din punct de vedere al suportanţei ecologice. Principiul ecologic exprimă deci obligaţia care îi revine amenajării pădurii de a asigura echilibrul ecologic, respective o maximă stabilitate arboretelor şi pădurii în ansamblul ei, prin optimizarea structurii acestora, astfel încât să devină posibilă diminuarea riscului şi maximilizarea eficacităţii funcţionale a gospodăriei silvice. Numai pădurile ecologic echilibrate sânt în măsură să asigure echilibrele în natură. Principiul ecologic are o mare valoare educativă pentru amenajist, gândirea cu ajutorul conceptelor ecologice îl face atent în permanenţă asupra unor consecinţe nefaste pe care le-ar putea ava anumite decizii amenajistice sau fapte peste care, de mult timp se trece cu prea mare uşurinţă. Principiile fundamentale ale amenajării pădurilor nu pot fi interpretate şi aplicate izolat. Inter condiţionându-se reciproc, ele pot fi de mare utilitate numai atunci când se aplică concomitent, în sistem.

9

Page 10: Amenajarea Padurilor

TEMA 1.2. – CONCEPŢIA SISTEMATICĂ DESPRE PĂDURE ŞI AMENAJAMENT. ISTORICUL DEZVOLTĂRII EI. (1 ORĂ)

1. Fundamente ecologice pentru amenajarea pădurilor cu funcţii multiple.2. Evoluţia clasificării ecosistemelor forestiere3. Bonitarea staţiunilor şi productivitatea arboretelor

1. Fundamente ecologice pentru amenajarea pădurilor cu funcţii multiple. Sistemul reprezintă un ansamblu organizat de elemente sau fenomene, identice sau diferite, unite prin conexiuni într-un întreg. Conform definiţiei date de Odum în 1971 Ecosistemul este - ”Orice unitate care include toate organismele ,comunitatea de pe un teritoriu dat şi care interacţionează cu mediul fizic în aşa fel în cât curentul de energie creează o anumită structură trofică, o diversitate de specii şi un circuit de substanţe în interiorul sistemului ( schimbul dintre partea biotică şi abiotică) reprezintă un sistem ecologic sau un ecosistem”. Potrivit acestei definiţii, pădurea trebuie înţeleasă ca un sistem complex format dintr-o parte nevie şi una vie. Aceste două părţi în realitatea obiectivă din natură nu sunt separate fizic între ele; dimpotrivă, prin subsistemele lor vii şi nevii aflate în permanentă interacţiune, formează un sistem deschis, o unitate funcţională a biosferei care foloseşte eficient, sub raport dinamic şi structural, curentul de energie care se scurge prin el. Pădurea ca sistem în plan teritorial este constituită din subsisteme, care trebuie separate pe teren, studiate şi gospodărite în mod corespunzător în raport cu structura şi modul lor de funcţionare, ţinând seama de funcţiile social-economice atribuite fiecărui arboret. Din care cauză amenajistul trebuie să cunoască părţile componente, să poată corect determine conexiunile dintre ele, iar în scopul sporirii eficacităţii să propună corect lucrări silvotehnise adecvat obiectivelor social-economice atribuite fiecărui arboret.

Biocenoza - asociaţie biologică de plante care se află într-un echilibru dinamic dependent de mediu. Biocenoza forestieră este sistemul biologic format din mai multe populaţii de organisme cu funcţii ecologice complementare, ce conveţuesc untr-

un spaţiu mai mult sau mai puţin omogen sub raportul factorilor ecologici şi asigură un circuit complet al materiei organice, respectiv comunitatea de viaţă ce este formată din populaţii de organisme cu funcţii ecologice multiple şi complementare legate printr-un sistem specific de relaţii. În cadrul acesteia se disting: fitocenoza şi zoocenoza.

Staţiunea forestieră reprezintă mediul în care se află biocenoza. În cadrul staţiunii forestiere aşezarea, relieful, substratul litologic, aerul şi solul sunt considerate ca mediu fizic, reprezentând condiţiile ecologice, denumite geotop. Pe de altă parte, radiaţia, apa, gazele din aer şi ionii din sol constituie ecotopul.

Ecosistemul forestier îmbină într-un tot întreg biocenoza forestieră şi staţiunea forestieră. Principalele însuşiri ale ecosistemelor, inclusiv ale pădurii, sunt exhaustiv prezentate de Odum (1975). Mai importante sunt cele referitoare la integritate, informaţie, fidelitate şi redundanţă, echilibru dinamic, existenţa programelor, autoreglare, stabilitate, structurare, praguri de suportanţă. Structura ecosistemelor forestiere are o importanţă existenţială sub raportul stabilităţii şi eficacităţii funcţionale ale acestora. Destructurarea biocenozei prin acţiuni antropice dezechilibrante are ca urmare slăbirea stabilităţii, punând în pericol însăşi existenţa pădurii şi a echilibrelor în natură. Descrierea arboretelor la amenajarea pădurilor va trebui substanţial ameliorată, urmând să fie aşezată pe baze ecologice.

Pentru optimizarea compoziţiei şi a densităţii arboretelor este important de cunoscut legităţile fundamentale care exprimă relaţiile dintre mulţimea de indivizi şi mulţimea de specii: a) cu cât sunt mai variabile condiţiile de existenţă ale unui biotop, cu atât este mai mare numărul de specii din biocenoza respectivă; b) cu cât se abat condiţiile de existenţă ale biocenozei faţă de optim, cu atât va fi mai mare bogăţia de indivizi ai speciilor respective.

1

Page 11: Amenajarea Padurilor

Aşadar, în raport cu bonitatea biotopului mulţimea de indivizi este invers proporţională cu mulţimea de specii. În staţiunile cu condiţii de viaţă extreme domină speciile strict specializate ecologic. Ecosistemele forestire naturale sau cvasinaturale manifestă o permanentă tendinţă de maximalizare a stabilităţii şi implicit a polifuncţionalităţii lor. În schimb ecosistemele forestiere artificiale, suborganizate cu structuri simplificate de tipul monoculturilor, manifestă o tendinţă inversă, de scădere a stabilităţii, ele fiind incapabile să ţină sub control mediul ambiant. Din cele prezentate rezultă că stabilitatea este o proprietate esenţială a ecosistemelor, prin care acestea îşi menţin – în limite date – integralitatea structurală şi funcţională, permiţându-le ca în urma oricărei perturbări să revină la stări de echilibru. Această însuşire se manifestă numai în limitele pragurilor de suportanţă specifice fiecărui tip de ecosistem. Dacă perturbările depăşesc anumite limite, se pot produce modificări ireversibile cu toate implicaţiile ce decurg de aici. În schimb, intervenţiile efectuate în limitele capacităţii de suport, cum sunt tăierile grădinărite, se încadrează în categoria acţiunilor gospodăreşti care produc modificări reversibile, trecătoare. Bazele de amenajare şi planurile de amenajament vor trebui astfel stabilite în cât ele să nu producă perturbări peste suportanţa ecosistemelor. Procesele de organizare şi mineralizare trebuie să stea la baza alegerii criteriilor pentru clasificarea ecosistemelor forestiere. Ecologia demonstrează că ecosistemele forestiere sunt sisteme deschise, informaţionale. Datorită modului lor de organizare ele au capacitatea de :

organizarea – dispunerea componentelor sistemului într-o structură spaţială şi temporală, proprie, specifică sistemului respectiv intergralitate – însuşirea sistemului de a se manifesta ca întreg, de a avea caracteristici şi organizare deosebită de cele ale părţilor componente heterogitatea componentelor – diversitatea lor calitativă condiţie necesară pentru formarea şi dezvoltarea integralităţii şi organizării asigurând

înmulţirea şi diversificarea legăturilor dintre componente asigurând coeziunea sistemului; autoreglarea – însuşirea ce asigură menţinerea structurii specifice a sistemului; autoconservare - aşi conserva prpiea existenţă autoreproducere - însuşire a materiei vii prin care organismele îşi automat şi de la sine, urmaş autodezvoltare de la forme simple spre cele complexe de organizare,

Ecosistemele dispun de un comportament antiantropic finalizat, care le asigură stabilitatea în relaţiile lor cu alte sisteme. Biocenozele forestiere se caracterizează nu numai prin autoapărare şi autoregenerare, dar şi printr-o accentuată acţiune antientropică, generatoare de ordine, ceea ce le conferă capacitatea de a ţine sub control biotopul. Din această însuşire îzvorăşte capacitatea ecosistemelor forestiere de a îndeplini funcţii multiple de protecţie a calităţii factorilor de mediu.

În spiritul teoriei sistemelor, amenajarea pădurilor poate fi privită, ea însăşi, ca o acţiune sistematică. Amenajamentul este un organ al subsistemului conducător din cadrul gospodăriei silvice. Funcţia lui este de a stabili lucrările ce urmează a fi efectuate de către organele de execuţie, pentru ca subsistemul conducător din ce face parte să funcţioneze normal, adică să acţioneze asupra pădurii pentru a o conduce, din punct de vedere structural, spre starea ceea mai corespunzătoare funcţiei sau funcţiilor ce l-au fost fixate. În consecinţă, activitatea de amenajare se desfăşoară după o metodologie definită, în linii mari, de însăşi schema generală a sistemelor cibernetice: intrări - structură - ieşiri - conexiune inversă.

Întocmirea oricărui proiect de amenajare începe prin culegerea de informaţii despre pădure cu privire la starea ei şi a arboretelor componente, la capacitatea lor ca ecosisteme de a satisface sarcinile social-ecologice şi economice ce le revin şi la diferiţi factori externi care le pot influenţa. Aceste informaţii constituie întrarea în sistem. Prin prelucrarea acestora se ajunge la caracterizarea generală a pădurii. Pe baza cunoştinţelor astfel dobândite şi a informaţiilor culese din experienţa ocolului silvic respectiv, în ce priveşte modalităţile de aplicare a diferitelor lucrări silvice şi rezultatele obţinute, şi ţinându-se seama de sarcinile gospodăriei silvice, se fixează ţeluri social-ecologice şi economice precise pentru gospodărirea pădurilor ce se amenajează, în funcţie de acestea, se elaborează apoi modele de structură - imagini ale stării spre care trebuie să fie conduse arboretele şi pădurea întreagă, - exprimate prin caracteristicile lor de bază. Se defineşte, cu alte cuvinte, starea normală (optimă) a pădurii. Apoi se întocmesc planurile de măsuri şi lucrări care urmează să fie efectuate în pădure de către organele de execuţie. Aceste planuri constituie ieşirea din sistem. Toate aspectele activităţii de amenajare

1

Page 12: Amenajarea Padurilor

menţionate mai sus, formează la un loc proiectul de amenajare respectiv amenajamentul. Prin aplicarea acestuia, pădurea se organizează, tinzând spre ceea mai corespunzătoare funcţiilor ei social-ecologice şi economice dar deoarece planurile au valabilitate limitată, procesul urmează să se reia, pe baza unui nou amenajament, la întocmirea căruia se ţine seama de rezultatele obţinută pe urma aplicării celui expirat, ceea ce presupune monitorizarea amenajistică a parametrilor de state şi eficacitate funcţională a pădurii, în acest fel se realizează conexiunea inversă.2. Evoluţia clasificării ecosistemelor forestiere

În vederea organizării şi conducerii pădurilor spre starea lor de maximă eficacitate funcţională, este necesară cunoaşterea acestora sub raport ecologic, având în vedere atât staţiunea, cât şi biocenoza. Fiind un număr mare de unităţi existente în natură, amenajamentul apelează la tipologia pădurilor. În ultimul timp se fac eforturi ştiinţifice justificate pentru elaborarea unei clasificaţii tipologice unitare a pădurilor, de pe poziţiile concepţiei ecosistemice. Tipul de ecosisteme este conceput ca model statistic al unei mulţimi de ecosisteme concrete, suficient de asemănătoare din punctul de vedere al calităţii ecotopurilor şi biocenozelor şi definit prin caracterele structurale şi funcţionale ale acestora. Criteriile de clasificare au fost alese în concordanţă cu procesele fundamentale care au loc în ecosistemele forestiere:

producerea de biomasă, descompunerea acesteia.consumarea biomasei În mod concret, pe măsura perfecţionării, tipologia ecosistemelor forestiere va trebui aplicată la: construirea unităţilor de gospodărire,

delimitarea unităţilor amenajistice şi descrierea lor pe baze ecologice, zonarea funcţională a pădurilor, fixarea ţelurilor social-economice, stabilirea bazelor de amenajare, formulare de restricţii ecologice la stabilirea posibilităţii, alegerea tehnologiilor de regenerare şi exploatarea lor.

Tipologia descrisă are în vedere pădurea naturală, sau numai cea puţin modificată de om. Pentru pădurile care se abat mult de la starea normală sau pentru situaţiile în care pădurea a dispărut este necesară o tipologie distinctă, bazată pe ideea bonitării staţionale.

Privitor la istoricul clasificării tipologice forestiere putem comunica că bazele lor au fost puse la începutul secolului XX de eminentul silvicultor rus G. F. Morozov pentru pinete de pin silvestru prin elaborarea tratatului „Ucenie o lese” editat în 1903 în scopul de a servi pentru determinarea lucrărilor de regenerare a pinului. Morozov a întrodus şi noţiunea de „ tip de staţiune” pentru terenurile neîmpădurite. La scurt timp A. K. Cajander (1909) elaborează clasificarea pădurilor Finlandei pe baza indicatorilor ecologici din pătura vie.

În continuare prin anii 50 al secolului XX-lea au apărut descrierile separat a tipurilor de pădure şi tipurilor de staţiune. Savantul sovetic Sukaciov a elaborat tipologia pinetelor şi molidişurilor pe baze biogeocenotice. Astfel la intersecţia acslor au fost instalat tipul optim. De la tipul optim în sus au fost aşezate tipurile de pădure în staţiunile cărora scade umeditatea, în dreapta tipurile cu sporirea troficităţii, în jos tipurile cu apă bine mineralizată iar în stînga soluri cu umeditate slab mineralizată (mlăştini). În aceiaş perioadă Pogrebniac face de descrierea tipurilor de staţiune numit „teren forestier”. Astfel pe osia ordonatelor el aşează patru grupe de troficitate de la minimală la maximală (A, B, C şi D) iar pe osia abciselor gradul de umeditate de la foarte uscat la sublim. În aşa fel s-au căpătat 24 tipuri de staţiuni, care se pot împărţi însă, fiecare la rândul lui în 9 subtipuri.

În 1958 pentru Romania Paşcovschi şi Leandru elaborează „ Tipuri de pădure din Republica Populară Română”, iar în 1977 pentru Romania Chiriţă lucrarea de sinteză „Staţiuni forestiere” care sunt larg folosite în lucrările de amenajare a pădurilor.

Sisteme de clasificare tipologică au apărut şi în alte ţări ca: Finlanda, Germania, Cehoslovacia, Anglo-Saxonă ş. a. Conceptul de ecosistem începe să trezească interesul specialiştilor în tipologia forestieră de Congresul din Montreal (1959). Din descursurile avute

loc la congres se disprinde convingere înţelegerea pădurii ca ecosistem este cea mai apropiată de natura ei şi cea nai utilă din punct de vedere practic.

1

Page 13: Amenajarea Padurilor

În ultimul timp se fac eforturi ştiinţifice justificate pentru elaborarea unei clasificaţii tipologice unice a pădurilor, de pe poziţiile concepţiei ecosistemice. O primă realizare este cea propusă de N. Doniţă ş.a. „Tipuri de ecosisteme forestiere din România” (1985, 1990) . Tipul de ecosistem este conceput ca model statistic al unei mulţimi de ecosisteme concrete definite prin caracterele structurale şi funcţionale esenţiale ale acestora.

3 - Bonitarea staţiunilor şi productivitatea arboretelor Silvicultorii ruşi definind bonitatea (Бонитет) menţionează că „bonitatea este o unitate economică, fiind o caracteristică comparativă a

unităţilor de gospodărire unităţilor economice a obiectelor biologice sau sisteme ce diferă de altele asemenea formaţiuni”.

Staţiunea dispune de potenţial care poate fi însuşit de specii sau nu în dependenţă de cerinţele ei ecologice şi starea ei fiziologică şi fitosanitară. Acest

ansamblu poate fi mai favorabil sau mai puţin favorabil dezvoltării vegetaţiei şi deci producţiei de lemn, în cazul pădurii, de unde rezultă că fiecare staţiune este dotată cu elemente favorabile producţiei de lemn într-un grad mai mare sau mai mic. Tocmai gradul de dotare a unei staţiuni cu elemente utilizabile în folosul producţiei determină potenţialul productiv. Acesta determină la rândul său calitatea propriu zisă sau bonitatea staţiunii.

Deosebire dintre potenţialul productiv şi bonitatea unei staţiuni consta în faptul că pe dintâi exprimă posibilităţile pe care staţiunea respectivă le oferă vegetaţiei pentru dezvoltarea ei, bonitatea exprimă numai măsura în care acest potenţial este folosit pentru dezvoltarea arboretelor, şi se apreciază, în general, pe specii.

Potenţialul nu este folosit niciodată complet de pădure în procesul de producţie. Gradul de folosire însă, poate fi mărit prin amenajare şi cultură, în acest sens se aleg speciile cele mai proprii staţiunii şi se proporţionează în mod just amestecul lor; se dă arboretelor o structură potrivită şi se fixează bine momentul exploatării lor; uneori se acţionează asupra factorului limitativ etc.

1

Page 14: Amenajarea Padurilor

Până la ziua de azi silvicultorii ruşi stabilesc bonitatea atât pentru staţiuni forestiere cât şi arborete ceia ce nu este normal deoarece staţiunea forestieră are potenţial ce este caracterizat de componenţii săi staţionali ce pot sau nu pot fi utilizaţi de speciile forestiere ce vegetează în ele, iar productivitatea arboretelor este De pildă diferite specii forestietre au diferită productivitate în aceeaşi staţiune fapt ce depinde de cerinţele ecologice al fiecărei specii în parte cât şi de coinfluenţa între ele.

Cum menţionează Stugren (1965) „ Productivitatea este capacitatea biocenozei de a acumula, prin exploatarea resurselor habitatului, materie organică şi energie potenţială „. Procesul de acumulare depinde însăşi de biocenoză, de starea ei.

Chiar la aceiaşi specie provenite din lăstar de diferite generaţii acumularea de biomasă diferă. Productivitatea ne prezintă comparativ volumul de masă lemnoasă colectat de un arboret în dependenţă de vârstă. Din această cauză trebuie să nu confundăm bonitatea staţională şi productivitatea arboretelor. În dependenţă de productivitate, arboretele se grupează în trei grupe : superioare ce include arborete de clasa I şi II de producţie, mijlocie ce include arborete de clasa III de producţie şi inferioare ce includ arborete de clasa IV şi V de producţie

Productivitatea unui arboret se stabileşte după înălţimea atinsă de arborii dominanţi din arboret pe specii la momentul dat sau după volumul de masă lemnoasa acumulat pe specii la momentul dat utilizând tabele de producţie pe specii şi provenienţe. Pentru stabilirea productivităţii arboretelor s-au utilizat arborete echiene de diferită provenienţă pe dimensiuni absolute sau relative.

Înălţimea, cu toate că este influenţată de mai mulţi factori, fiind foarte sensibilă la variaţiile staţionale, reprezintă, totuşi, un remarcabil indicator, deşi nu absolut, al bonităţii staţiunii. Dar variaţia ei, fiind diferită do la specie le specie, schimbările de bonitate nu se reflectă, în mod consecvent în această variaţie decât la una şi aceeaşi specie. De aceea, schemele de clasificare se întocmesc pe specii, forma curbelor, deosebindu-se de la o specie la alta, variază şi de la o schemă la alta .

Cum s-a arătat, clasificarea staţională capătă sens numai dacă se arată şi caracteristicile tehnice corespunzătoare stării optime a arboretelor din diferite clase, în special suprafaţa de bază, volumul şi producţia lor. Aceste elemente sunt date, pentru arboretele pure şi echiene în tabelele de producţie, iar pentru cele de codru grădinărit în anumite distribuţii-tip.

Deşi sunt întocmite pentru arborele pure, tabelele de producţie se folosesc şi pentru determinarea producţiei arboretelor amestecate, tratându-se fiecare specie ca şi când ar constitui un arboret pur pe o suprafaţă proporţională cu cota de participare în amestec. Nu se aşteaptă în acest caz, în calcule, rezultate exacte. Nici pentru arboretele pure calculele bazate pe tabelele de producţie nu sunt decât aproximative; la cele amestecate intervine, în plus, ca o sursă de erori, faptul că, datorită condiţiilor diferite de dezvoltare a arborilor în amestec, datele din tabele nu reflectă aceste condiţii. Tocmai pentru acest motiv s-a pus problema întocmirii unor tabele de producţie pentru arboretele; amestecate. Şi în România s-au întocmit asemenea tabele diferenţiate în funcţie de proporţia de participare a speciilor în amestec, conţinând indici de producţie pentru fag, brad şi molid, pe cele cinci clase de producţie (Armăşescu, 1972; Decei, 1984).

Caracterul aproximativ al datelor din tabelele de producţie rezultă, după cum s-a afirmat, din faptul că între înălţimea şi volumul arborilor sau arboretelor nu există o corelaţie perfectă; pe de o parte, din cauza deosebirilor de formă ce există între arborii crescuţi în diferite staţiuni, iar pe de alta, din cauza structurii arboretului sau, altfel spus, a deosebirilor în ce priveşte repartiţia arborilor pe categorii, care depinde de caracterul operaţiunilor culturale. De aici rezultă că o tabelă de producţie dă rezultate bune (cu rezervele făcute mai sus) numai pentru arborele în care s-a practicai acelaşi fel de operaţiuni culturale ca şi în cele care au stat la baza întocmirii tabelelor. O analiză mai amănunţită a tabelelor de producţie au făcut printre alţii, Assmann (1961) şi Giurgiu (1979;.

Tabelele de producţie reprezintă un model stocastic dinamic al dezvoltării arboretelor, care, în limitele unei anumite probabilităţi, se poate folosi pentru estimarea valorilor probabile ale producţiei arboretelor. Acest rol va fi corect îndeplinit daca tabelele vor reflecta cât mai fidel legile de dezvoltare a arboretelor.

1

Page 15: Amenajarea Padurilor

Dat fiind că o staţiune poate apărea în acelaşi timp de clasa I de bonitate, în raport cu o specie, şi de clasa II-V, în raport cu alte specii, în diferite combinaţii, aprecierea de ansamblu a unei păduri din punctul de vedere al calităţi ei staţionale, devine aproape imposibilă. Ea este uşurată, însă, dacă se face apel la clasa de producţie absolută adoptând drept criteriu de clasificare creşterea medie a producţii totale la vârsta exploatabilităţii absolute. În acest sens, sistemul de clasificare romanesc s-a conceput astfel încât să se poată stabili atât clasa de producţie relativă, cât şi cea absolută (Armăşescu. 1973), care se exprimă prin numărul de ordine al metrilor cubi pe an şi pe ha (m3/an/ha) la exploatabilitate, făcând, astfel, posibilă compararea arboretelor de diferite specii sub raportul productivităţii lor. O altă modalitate de-a uşura aprecierea de ansamblu a pădurii sub aspectul calităţii ei staţionate, prin crearea unei baze de comparaţie mai sigure, nu numai între diverse staţiuni, ci şi între arborete de specii diferite instalate în staţiuni diverse, ar consta în atribuirea fiecărei staţiuni bonitatea indicată de specia de valoare cea mai favorizată şi gruparea în acelaşi timp a staţiunilor pe specii. S-ar distinge astfel, de exemplu: staţiuni de molid, staţiuni de brad, de fag, de gorun etc., iar în cadrul fiecăreia, clase de bonitate.

Dar deoarece bonitatea exprimă efectul global al factorilor staţionaţi asupra dezvoltării arborilor şi arboretelor într-un interval oarecare de timp, ea nu spune nimic despre condiţiile staţionale speciale care o determină în fiecare caz, condiţii care sunt hotărâtoare pentru modul de cultură a pădurilor. Alte măsuri necesită stejăretele de rovină, de exemplu, pentru asigurarea creşterii productivităţii lor, decât cele situate pe solurile compacte formate pe pietrişuri şi caracterizate ca staţiuni de aceeaşi bonitate.

Dacă, în plus, se mai ţine seama că nici înălţimea arborilor sau arboretelor nu constituie un indicator absolut al bonităţii, ea putând fi influenţată şi de alţi factori, devine clar că determinarea bonităţii staţionale nu este decât unul dintre aspectele sub care amenajistul trebuie să cunoască staţiunea. Pentru a putea asigura prin planurile sale folosirea cât mai completă a factorilor naturali în procesul de producţie, el trebuie să cunoască adânc, în fiecare caz, toate aspectele sub care se manifestă sau se pot manifesta relaţiile dintre vegetaţie şi staţiune, în acest sens trebuie să întreprindă singur cercetări şi observaţii şi, mai ales, să valorifice rezultatele observaţiilor şi cercetărilor anterioare. Din acest punct de vedere, cartarea staţională şi cartarea tipologică sau ecosistemică prezintă pentru amenajist un interes deosebit.

1

Page 16: Amenajarea Padurilor

TEMA 2.3. - OBIECTIVELE SOCIAL-ECONOMICE ŞI ECOLOGICE ALE SILVICULTURII (1 ORĂ)

1. Obiectivele social-economice2. Obiectivele ecologice

Scopul major în procesul de gospodărire a unei păduri, este acela de a pune în valoare la un grad cât mai înalt, atât produsele pădurii, cât şi influenţele binefăcătoare ale acesteia în conformitate cu interesele social-economice, sub presiunea cărora şi în virtutea cărora a apărut şi s-a dezvoltat pădurea, precum şi în corespundere cu funcţiile atribuite acesteia. Pentru asigurarea îndeplinirii cu eficienţă maximă de către pădure a celor două funcţii majore pe care ea şi le asumă prin însăşi prezenţa sa într-un teritoriu, dar şi prin cerinţele mereu crescânde ale societăţii umane, în noile condiţii este nevoie ca gospodărirea pădurilor să se facă judicios, argumentat ştiinţific, respectându-se atât interesul societăţii, cât şi interesul pădurii prin asigurarea continuităţii calitative şi cantitative ale acesteia în spaţiu şi timp.

Obiectivele social-economice şi ecologice ale silviculturii reflectă cerinţele societăţii faţă de produsele şi serviciile oferite de pădure. Aceste solicitări se stabilesc prin directive politice, programe naţionale, planuri economice de perspectivă privind dezvoltarea social-economică a ţării, prin legi şi acte normative, studii de prognoză, zonări economico-sociale ale pădurilor şi producţiei forestiere. Sarcina fundamentală a amenajării pădurilor este aceia de a organiza şi conduce pădurile spre starea lor de maximă eficacitate funcţională, în condiţiile respectării principiilor: continuităţii, ecologic, valorificării raţionale a tuturor resurselor forestiere.

Obiectivele social-economice ale silviculturii sunt îndreptate în două direcţii : cea economică şi cea ecologică. 1. Obiectivele social-economice vizează producerea masei lemnoase şi ne lemnoase. În privinţa producţiei de lemn, studiile de prognoză, tendinţele pe plan mondial şi potenţial economic al staţiunilor forestiere arată că silvicultura

din ţara noastră trebuie orientate în direcţiile: a) produceri de lemn de dimensiuni mari de calitate superioară, lemn de diferite sortimente pe specii cât şi lemn de foc,b) satisfacerii cererilor mereu crescânde a economiei naţionale în produse accesorii (răchită, plante medicinale, pomuşoare, cinegetică ş.a.). Creşterea accentuată, cu precădere în ultimele două secole, a consumului de lemn a determinat o acută lipsă de lemn, în special a lemnului de

dimensiuni mari de calitate superioară, ceea ce a impus o raţionalizare chibzuită a resurselor forestiere şi o gestionare pe principii mai sănătoase a pădurilor. În scopul satisfacerii economiei naţionale cu lemn de dimensiuni mari pentru pădurile ţării a fost adoptat regimul codru, regim ce prevede regenerarea arboretelor din sămânţă deci producerea lemnului de dimensiuni mari.

În condiţiile social-economice şi ecologice ale ţării noastre, amplasarea, dimensionarea şi profilul industriei de prelucrare a lemnului vor trebui stabilite şi la nevoie readaptate la potenţialul de producţie şi la structura pe sortimente a volumului de lemn posibil de recoltat din pădurile respective, în accepţiunea unei silviculturi intensive cu ţeluri multiple: economice, sociale, ecologice şi informaţional-ştiinţifice.

De asemenea silvicultura nu va putea neglija cererile mereu crescânde în resurse energetice, de a asigura din partea silviculturii cu lemn de foc, care va continua încă multe decenii să prezinte interes economic pentru economia ţării în deosebi cu acutizarea problemei energetice la nivel global.

În privinţa producţiei de materie primă de răchită pentru împletituri amenajamentul va manifesta interes, dar şi prudenţă deosebită, astfel încât prin extinderea culturilor de răchită să nu se micşoreze suprafaţa pădurilor, cunoscând faptul că respectivele culturi nu pot îndeplini funcţii multiple de protecţie şi producţie. Silvicultura este chemată de împrejurări economice să-şi diversifice preocupările, astfel în cât să contribuie la satisfacerea gamei tot mai largi de nevoi materiale ale societăţii, în afară celor vizând producţia de lemn. Aceste solicitări se referă la vânat, ciuperci, fructe de pădure, plante medicinale.

1

Page 17: Amenajarea Padurilor

Pentru ca şi generaţiile viitoare să poată beneficia cel puţin în aceeaşi măsură ca şi generaţiile prezente de serviciile şi produsele oferite de pădure s-au pus bazele organizării teritorial administrative a acestora, condiţie absolut necesară pentru o gestionare cu continuitate a pădurilor. Această organizare a pădurii permite asigurarea cu continuitate a producţiei de lemn care să satisfacă piaţa. Pe de altă parte, organizarea teritorial-administrativă a pădurilor permite şi o mai bună gestionare în vederea îndeplinirii funcţiilor ecologice (stoparea eroziunii, a alunecărilor de teren, a înmlăştinărilor, stoparea sau diminuarea modificărilor climatice, stoparea declinului biodioversităţii etc.).

Obiectivele social-economice nu pot fi stabilite fără să se ţină seama de potenţialul natural al ecosistemelor forestiere. De aceea, amenajamentul este chemat să pună de acord cerinţele social-economice cu acest potenţial. Astfel amenajamentul participă nemijlocit la stabilirea obiectivelor social-economice şi ecologice ale gospodăriei silvice, căutând să armonizeze strategia naturii cu strategia societăţii umane.

2. Obiectivele ecologice. Concomitent cu dezvoltarea societăţii umane şi creşterea demografică accentuată a crescut şi presiunea antropică asupra pădurii. Acest fenomen a dus atât la restrângerea suprafeţei pădurilor cât şi la degradarea celor existente. Nu trebuie uitate catastrofele naturale a căror frecvenţă a crescut în urma distrugerii pădurii şi degradării mediului.

Deşi se propune, în primul rând, obţinerea unor producţii mari de lemn, într-un timp relativ scurt, nu trebuie neglijat, mai ales în contextul schimbărilor climatice, rolul ecologic al pădurilor. Deşi acesta este mai greu de cuantificat, ea se apreciază că valoarea serviciilor ecologice aduse de pădure care sunt de 10-50 de ori mai mari decât valoarea lemnului şi a celorlalte produse oferite de pădure. Este important de subliniat că pădurea îndeplineşte în acelaşi timp mai multe funcţii şi că practica amenajării silvice constă tocmai în a “pune în valoare” toate funcţiile pe care aceasta le îndeplineşte.

Protecţia şi ameliorarea ambianţei umane prin asigurarea echilibrului ecologic, în natură va constitui obiectivul central al silviculturii viitorului. Faţă în faţă cu cerinţele social-economice tot mai diversificate şi în continuă creştere, silvicultura este cointeresată de împrejurări să-şi revizuiască obiectivele. De la obiective limitate la producţia de lemn sau la unele funcţii de protecţie, silvicultura dobândeşte ţeluri multiple: economice, sociale, ecologice şi informaţionale. Este o consecinţă a integrări tot mai accentuate a silviculturii în sistemul economico-social atât în ansamblul ţării, cât şi în profil teritorial până la nivel de arboret.

În scopul sporirii stabilităţii ecologice republican şi global, Moldova a semnat si a ratificat 16 convenţii si acorduri internaţionale in domeniul protecţiei mediului înconjurător, care vizează, direct sau indirect, protecţia resurselor forestiere si conservarea diversităţii biologice a pădurilor, inclusiv Convenţia asupra zonelor umede de importanta internaţională in special ca habitat al păsărilor acvatice (Ramsar, 1971), Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice si a habitatelor naturale din Europa (Berna, 1979), Convenţia privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice (Bonn, 1979), Acordul privind conservarea liliecilor in Europa (Londra, 1991), Convenţia privind diversitatea biologica (Rio de Janeiro, 1992), Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la schimbarea climei (Rio de Janeiro, 1992), Convenţia privind protecţia si utilizarea cursurilor de apa transfrontaliere si a lacurilor internaţionale (Helsinki, 1992), Acordul asupra conservării păsărilor de apa migratoare african-eurasiatice (Haga, 1995). Astfel, ţara noastră este obligată să gospodărească în particular pădurile astfel, ca să se respecte aceste convenţii, deci pădurilor vor fi însărcinate cu funcţii ca ele să îndeplinească cât mai eficient scopul fixat pentru fiecare în parte.

La fixarea obiectivelor social-economice şi ecologice trebuie avut în vedere particularităţile proceselor de bioprotecţie şi bioproducţie din silvicultură. Prin amenajament se precizează căile de îndrumare a structurii reale a arboretelor şi a pădurii în ansamblul ei spre structurile corespunzătoare obiectivelor stabilite. Se înţelege că stabilirea obiectivelor multiple social-economice ale silviculturii este condiţionată de factorii naturali. Doar în anumite limite acestea pot fi amelioraţi. În aceste condiţii amenajistului îi revine misiunea de a participa nemijlocit la fixarea obiectivelor social-economice ale gospodării silvice, căutând să armonizeze cerinţele societăţii cu potenţialul natural al fiecărui arboret şi al pădurii.

De asemenea trebuie de ţinut cont, că, ecologia avertizează amenajamentul asupra faptului că activităţile bine intenţionate ale geneticienilor forestieri, de a promova o silvicultură clonală, bazată pe înmulţiri vegetative ale speciilor forestiere în vederea creşterii rapide a producţiei de lemn,

1

Page 18: Amenajarea Padurilor

îngustează baza genetică şi ecologică a ecosistemelor forestiere, reduce stabilitatea şi elasticitatea pădurii, afectează polivalenţa silviculturii şi capacitatea ei de a se adapta la viitoare cerinţe imprevizibile.

În concluzie putem menţiona că obiectivele ecologice urmăresc scopul: a). sporirii stabilităţii şi eficacităţilor de protecţie al arboretelor b). sporirea suprafeţelor cu arborete de tip natural fundamental şi protejarea ecofondurilor naturale existente.

Obiectivele social-economice şi ecologice ale silviculturii decurg din directive politice, programe naţionale privind dezvoltarea ramurii, din legi şi alte normative, care au la bază prognoze economice şi ecologice pe termen lung. Aici este necesar de menţionat că conform unui şir întreg de acte legislative şi normative naţionale (Legea ariilor protejate Nr.1538-XIII din 25.02.98, Legea nr. 1041-XIV din 15.06.2000 privind ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate, Strategia dezvoltării durabile a sectorului forestier naţional (nr. 350-XV din 12 iulie 2001), hotărârea Guvernului nr. 636 din 26 mai 2003 “Despre aprobarea Programului de valorificare a terenurilor şi de sporire a fertilităţii solurilor” etc.) până în anul 2020 este stabilită sarcina de a planta 130 mii ha. Aceste obiective se stabilesc prin metode previzionale la nivelul economiei naţionale şi în profil teritorial. Din aceste considerente activitatea Agenţiei „Moldsilva” se va direcţiona la întărirea capacităţilor instituţionale, armonizarea cadrului legislativ şi normativ, conservarea diversităţii forestiere, instruirea cadrelor în domeniul silviculturii, cooperarea internaţională, informatizarea sectorului forestier

Vezi SAITUL „moldsilva. gov.md”

Conform prevederilor Strategiei dezvoltării durabile a sectorului forestier naţional (Hotărârea Parlamentului nr. 350-XV din 12.07.2001) gestionarea durabilă a pădurilor Republicii Moldova poate fi asigurată prin promovarea unei politici forestiere adecvate noilor cerinţe..

Obiectivele principale necesare de realizat în perioada următoare, anii 2010-2013:    1) Consolidarea capacităţilor autorităţii silvice centrale de formulare şi implementare a politicilor/strategiilor naţionale, de control, monitorizare/evaluare a activităţilor din sectorul forestier.    2) Ajustarea politicii forestiere naţionale la recomandările forurilor internaţionale de specialitate;    3) Separarea activităţilor de administrare şi control de cele de gestionare economică;    4) Asigurarea regenerării, extinderii, ameliorării compoziţiei şi a calităţii pădurilor, sporirea productivităţii acestora;    5) Asigurarea respectării regimului silvic în pădurile şi vegetaţia forestieră deţinute de autorităţile administraţiei publice locale (sectorul comunitar) şi privaţi;    6) Administrarea de stat şi gestionarea fondului cinegetic, protecţia vânatului, formarea unor tradiţii naţionale în domeniul vânătorii.

Activităţi programate pentru perioada anilor 2010-2013:    1) Optimizarea structurii instituţionale.        a) Optimizarea şi reformarea structurii Agenţiei "Moldsilva", inclusiv descentralizarea funcţiilor şi responsabilităţilor.        b) Întărirea capacităţilor Agenţiei "Moldsilva" de formulare şi implementare a politicilor/strategiilor naţionale, de control şi de programare, monitorizare/evaluare a activităţilor din sectorul forestier.    2) Conservarea biodiversităţii forestiere         a) Inventarierea şi evaluarea stării ariilor naturale protejate de stat din cadrul fondului forestier gestionat de Agenţia pentru Silvicultură „Moldsilva” (144 obiecte, suprafaţa 73 mii ha).

1

Page 19: Amenajarea Padurilor

        b) Efectuarea reconstrucţiei ecologice a pădurilor pe suprafaţa de 5,4 mii ha.    3) Regenerarea pădurilor         a) Implementarea Programului de stat privind regenerarea şi împădurirea terenurilor fondului forestier pe suprafaţa de 15,0 mii ha.    4) Extinderea terenurilor împădurite        a) Atingerea în anul 2013 a indicelui de 13% terenuri acoperite cu păduri din teritoriul ţării (427,5 mii ha) prin plantarea pe suprafaţa de 10 mii ha a culturilor silvice.    5) Dezvoltarea resurselor umane (perfecţionarea cadrelor şi ridicarea profesionalismului)        a) Educarea conştiinţei ecoforestiere        b) Ridicarea prestigiului profesiei de silvicultor în societate prin propagarea cunoştinţelor despre sectorul forestier, despre rolul silvicultorilor în asigurarea integrităţii resurselor forestiere şi sporirea nivelului de motivaţie a personalului silvic.    6) Informatizarea sectorului forestier        a) Elaborarea sistemelor pentru prelucrarea automatizată a informaţiei în domeniul forestier;        b) Elaborarea conceptului şi constituirea sistemului informatic geografic (GIS) pentru fondul forestier naţional.    7) Aspecte sociale        a) Ridicarea nivelului de remunerare a muncii a angajaţilor din sectorul forestier, realizarea în 2013 a unui salariu mediu 2200lei/lună/persoană .

1

Page 20: Amenajarea Padurilor

TEMA 2.4. - FUNCŢIILE SOCIAL-ECONOMICE ŞI ECOLOGICE ATRIBUITE ARBORETELOR ŞI PĂDURII (2 ORE)

1. Funcţii. Evoluţia privind încadrarea în grupe subgrupe şi categorii funcţionale2. Criterii pentru încadrarea arboretelor din Republica Moldova în grupe, subgrupe şi categorii funcţionale.

După N Giurgiu (1988) Funcţie - acţiunea în care este angajată o pădure sau un arboret, în raport cu obiectivele social-economice şi ecologice ale gospodăriei silvice. Categoria funcţională se stabileşte pentru fiecare subparcelă în parte.

Noua orientare în amenajament, bazată pe acceptarea realităţii obiective potrivit căreia pădurile îndeplinesc concomitent mai multe funcţii social-economice, ia o amploare crescândă, mai ales în viitor pe măsura ce omul – cercetător descoperă noi însuşiri ale ecosistemelor forestiere, pe care societate omenească le poate folosi în scopuri multiple pentru creşterea nivelului de trai şi a calităţii vieţii. Atât la noi cât şi pe plan mondial sunt tot mai clar conturate funcţiile în trei direcţii principale:

de producţie; de protecţie; de recreare.

Funcţia de recreare, denumită şi funcţie socială se referă şi la rolul sanitaro-igienic şi estetico-peisagistic al pădurii. Prin însăşi natura lor ecosistemele forestiere naturale sau cvasinaturale sânt funcţional polivalente, unul şi acelaşi arboret putând îndeplini concomitent mai multe funcţii. Polifuncţionalitatea arboretelor şi a pădurii în ansamblul ei necesită o gospodărire funcţională diferenţiată cu luarea în considerare a funcţiei prioritare, dar fără neglijarea funcţiilor secundare şi terţiale îndeplinite concomitent. Principiul gospodăririi funcţional diferenţiate a pădurilor respinge teza, susţinută în unele cercuri de specialişti potrivit căreia pădurea amenajată şi gospodărită pentru producţia de lemn îndeplineşte în condiţii optime şi funcţiile de protecţie, prin însăşi existenţa ei. Fiecare funcţie implică o anumită structură a arboretelor şi a pădurii însăşi, pădurea va trebui astfel condusă încât să devină posibilă realizarea structurii urmărite, corespunzătoare funcţiei atribuite. Arboretele şi pădurile optim structurate sub raport ecologic şi stabile în acelaşi timp sânt de regulă polivalente funcţional. Îndrumarea arboretelor şi a pădurii spre asemenea structuri de înaltă stabilitate şi polifuncţionalitate constituie sarcina primordială a amenajării pădurilor, unde majoritatea lor îndeplinesc funcţii multiple.

EVOLUŢIA ÎN PRIVINŢA CRITERIILOR DE ZONARE FUNCŢIONALĂ A PĂDURILORRolul de protecţie al pădurilor a fost recunoscut încă din antichitate. Astfel istoricul antic grec Pliniu cel Bătrân (23-79 d.H.) arată că „după

distrugerea pădurilor s-au format torente primejdioşi pe versanţi”. Omul fără a ţine sama de legile de nestrămutat ale naturii şi ale societăţii a isprăvit totdeauna prin a pricinui după înlăturarea pădurilor perturbarea climatului, secarea izvoarelor, stârpiciunea câmpurilor şi nimicirea puterii bogăţiei naturale.

În ţara noastră pădurile au fost împărţite în două grupe funcţionale: grupa I: păduri cu funcţii speciale de protecţie (conform prevederilor amenajamentului din 1965 şi 1975 73% din 1985 - 94 % şi 1992 100%);grupa II: păduri cu funcţii de producţie şi protecţie (conform amenajamentului din 1965 şi 1975 – 27% şi din 1985 – 6% ) ,

Până la amenajamentul din 1985, deşi există o împărţire pe grupe şi categorii funcţionale, modul de gospodărire (cu mici excepţii ) şi vârstele de exploatare pentru principalele grupe de specii erau în principiu aceleaşi .

2

Page 21: Amenajarea Padurilor

Criteriile de încadrare a pădurilor pe grupe, subgrupe şi categorii funcţionale au fost oficializate odată cu elaborarea Normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor (1980) româneşti.

SEPARAREA ÎN CATEGORII FUNCŢIONALE ŞI TIPURI DE CATEGORII FUNCŢIONALE A ARBORETELOR DIN ÎN R. MOLDOVADin 1997 conform HG 1008 din 30. 10 1997 , toate pădurile se cuprind în următoarele subgrupe funcţionale:

(suprafaţa şi % conform datelor preluate de la conferinţa 40ani ICAS - starea la 01.01.2005) A. Păduri cu funcţii de protecţia apelor – 5,8 mii ha (1,6%)a). Perdele forestiere de protecţie a versanţilor râurilor, râuleţelor, lacurilor, lacurilor de acumulare şi ai altor bazine acvatice (1.1I T II)B. Păduri cu funcţii de protecţie a terenurilor şi solurilor – 28,5 mii ha (7,9%)a). Pădurile antierozionale (1.2E T II)b). Perdele forestiere de protecţie limitelor căilor ferate (1.2B T II)perdele forestiere de protecţie limitelor drumurilor auto de interes naţional (1.4I T II)C. Păduri cu funcţii de protecţie contra factorilor climatici şi industriali dăunători – 171,9 mii ha (47,4%)a). Perdele forestiere de protecţie a terenurilor agricole (1.3E T II)b). Perdele de stepă, pădurile de limită dintre stepă şi silvostepă cu excepţia zăvoaielor de luncă din aceste zone (1.3C T II)c). Terenurile de pădure dispersate cu suprafaţa sub 50 ha, situate în zona de câmpie (1.3A T II)d). Sectoare silvice deosebi de valoroase (1.5J T II)D. Păduri cu funcţii de recreare – 95,9 mii ha (26,4%)a). Pădurile zonelor verzi din jurul oraşelor şi altor localităţi, inclusiv sectoare de păduri – parc din aceste zone (1.4B T III)b). Păduri din prima şi a doua zonă de protecţie sanitară a surselor de aprovizionare cu apă (1.1A T II )c). Pădurile din zonele de protecţie sanitară a staţiunilor balneoclimaterice şi a sanatoriilor (1.4.C T II);Pădurile urbane şi pădurile-parc (1.4A T II);E. Păduri de importanţă ştiinţifică şi de conservare a genofondului şi ecofondului silvic – 60,6 mii ha (16,7%)a). Pădurile din rezervaţiile naturale (1.5.C T I);b). Pădurile din parcurile naţionale şi naturale (1.5.A T II);c). Sectoare de pădure aflate în regim de rezervaţie (1.5.J; 1.5 H T II);d). Pădurile de importanţă ştiinţifică sau istorico-culturală (1.5.D T I);e). Pădurile declarate monumente ale pădurii (1.5.F T I);f). Plantaţiile silvice cu pomi fructiferi. (T I “ Z “)

La ziua de azi la lucrările de amenajarea pădurilor este utilizat sistemul provizoriu de zonare funcţională a fost elaborat în conformitate cu

prevederile Codului silvic şi HG RM №. 1008 din 30.10.97 “Cu privire la clasificarea pădurilor pe grupe şi categorii funcţionale”.

În scopuri practice, inclusiv pentru stabilirea ţelurilor social-economice, categoriile funcţionale au fost grupate în 6 tipuri de categorii funcţionale, după natura şi importanţa funcţiilor de protecţie şi de producţie luate în considerare. Pentru arboretele aparţinând aceluiaşi tip de categorii funcţionale,

2

Page 22: Amenajarea Padurilor

funcţiile se ordonează astfel: ştiinţifică, pedologică, hidrologică, socială, climatică. Hotărâtoare vor fi însă particularităţile funcţionale ale fiecărui arboret. După numărul funcţiilor atribuite concomitent unui arboret se poate determina gradul polifuncţionalităţii pe arborete. Gradul intensităţii funcţionale exprimă nivelul de încărcare funcţională a arboretului respectiv, se poate calcula ca o sumă a coeficienţilor care exprimă intensitatea fiecărei funcţii atribuite. Intensitatea funcţională va fi cu atât mai ridicată, cu cât acest indicator este mai mare.

Gradul intensităţii polifuncţionale a unui arboret se poate calcula prin următoarea formulă: Gp = 10∑ 1/T i;unde Gp - gradul intensităţii polifuncţionale, iar Ti - prezintă tipul de categorie funcţională. Cum se vede, el depinde de numărul de funcţii în care este încadrat arboretul în care se calculează gradul de intensitate polifuncţională.

În urma unei analize detaliate a eficacităţii sistemului de încadrare funcţională a pădurilor ce a fost aplicat până la 1992 (sistemul sovietic), dar şi a celui utilizat după anul 1992 (sistemul naţional), precum şi după parcurgerea de către amenajiştii moldoveni cu lucrări de amenajare a întregului fond forestier gestionat de către AS „Moldsilva” s-a conturat o viziune mai clară, bazată atât pe argumente teoretice, cât şi pe un suport aplicativ vast privind structura sistemului naţional de încadrare funcţională a pădurilor. Astfel, în tabelul 2 se propune de aplicat începând cu anul 2006 următorul sistem de încadrare funcţională a pădurilor fondului forestier al R. Moldova gestionat de AS „Moldsilva” şi corespondenţa acestuia cu sistemul de zonare funcţională aplicat în fondul forestier în perioada anilor 1994 - 2004 şi cu prevederile normelor tehnice în vigoare. La ziua de azi este înaintată spre aprobare la Guvernul r Moldova sistemul de încadrare funcţională a pădurilor fondului forestier al R. Moldova gestionat de AS „Moldsilva” afişat pe sait moldsilva.gov.md

Sistemul provizoriu de zonare funcţională pentru pădurile din Republica Moldova administrate de AS ”Moldsilva”

Cod

ul g

rupe

i, su

bgru

pei

şi c

ateg

orie

i fun

cţio

nale

Denumire grupei, subgrupei şi categoriei funcţionale

Tip

ul d

e ca

tego

rii

func

ţion

ale

Cod

ul g

rupe

i, su

bgru

pei

şi c

ateg

orie

i fun

cţio

nale

apli

cat î

n pe

rioa

da19

94-2

004

Cod

ul g

rupe

i, su

bgru

pei

şi c

ateg

orie

i fun

cţio

nale

conf

orm

pre

vede

rilo

r no

rmel

or te

hnic

e

1.1Grupa I.Păduri cu funcţii speciale de protecţieSubgrupa 1. Păduri cu funcţii speciale de protecţie a apelor 1.1 1.1

1.1A Păduri situate în perimetrul de protecţie a izvoarelor şi surselor de apă minerală, potabilă şi industrială II 1.1A 1.1A1.1B Păduri situate pe versanţii râurilor, râuleţelor, lacurilor şi a altor bazine acvatice II - 1.1C1.1C Păduri situate în albia majoră de protecţie a malurilor r. Prut şi fl. Nistru II 1.1E1.1D Păduri situate în luncile r. Prut şi fl. Nistru II 1.1I 1.1D1.2 Subgrupa 2. Păduri cu funcţii speciale de protecţie a terenurilor şi solurilor 1.2 1.21.2A Păduri situate pe terenuri cu eroziune în adâncime şi pe terenuri cu înclinare mai mare de 200 II 1.2A 1.2A

2

Page 23: Amenajarea Padurilor

1.2B Păduri constituite pe terenuri din parcele întregi, limitrofe drumurilor publice de interes deosebit şi căilor ferate II1.2B 1.4I

1.2B

1.2C Plantaţii forestiere situate pe terenuri degradate II 1.2E 1.2E1.2D Păduri situate pe terenuri cu substraturi litologice foarte vulnerabile la eroziuni şi alunecări, cu pantă până la 200 . III 1.2L 1.2L1.3 Subgrupa 3. Păduri cu funcţii speciale de protecţie contra factorilor climatici şi industriali dăunători 1.3 1.3

1.3APăduri situate în zona de stepă, cele de la limita dintre stepă şi silvostepă şi păduri situate în zonele cu echilibru climatic fragil

II - 1.3A

1.3B Trupuri de pădure dispersate cu suprafeţe sub 50 ha situate în zona colinară şi de câmpie II - 1.3G

1.3CPăduri care îndeplinesc funcţii de protecţie a mediului înconjurător, de mare importanţă pentru ameliorarea factorilor climatici, asanarea (purificarea ) atmosferei şi protejarea sănătăţii populaţiei

III (II) -

1.4 Subgrupa 4. Păduri cu funcţii speciale de recreere 1.4 1.41.4A Păduri - parc şi alte păduri de recreere de intensitate funcţională foarte ridicată II 1.4A 1.4A

1.4BPăduri din jurul oraşelor, municipiilor şi a altor localităţi, precum şi pădurile situate în perimetrul construibil al acestora

III 1.4B 1.4B

1.4CPăduri din jurul staţiunilor balneoclimaterice şi sanatoriilor, de intensitate funcţională foarte ridicată (situate în preajma şi a doua zonă de protecţie)

II - 1.4C

1.4E Păduri din jurul monumentelor de cultură arheologică, de o mare importanţă istorică şi estetică II - 1.4E

1.4.FSectoare silvice de protecţie specială cu regim limitat de gospodărire, delimitate pe o rază de 500 m în jurul sanatoriilor, caselor de odihnă, bazelor turistice, taberelor de odihnă şi altor instituţii de recreere decât cele încadrate în categoria 1.4.C

II 1.4.F

1.4I Păduri constituite din parcele întregi situate de-a lungul căilor de comunicare turistice de importanţă deosebită III(II) - 1.4I1.4J Păduri de interes cinegetic deosebit III 1.4.J 1.4.J

1.5Subgrupa 5. Păduri cu funcţii speciale de interes ştiinţific şi de conservare a genofondului şi ecofondului forestier superior

1.5 1.5

1.5AParcuri naţionale ce cuprind spaţii naturale reprezentative fondului forestier, diverse peisaje geografice, obiective şi complexe naturale, specii floristice şi faunistice autohtone destinate conservării genofondului şi ecofondului forestier

I - 1.5A

1.5BRezervaţii ştiinţifice ce includ suprafeţe de teren din cadrul fondului forestier, de întinderi variate destinate cercetărilor ştiinţifice de specialitate şi conservării fondului genetic autohton, conservării biodiversităţii şi elaborării bazelor ştiinţifice de protecţie ale mediului

I(0) - 1.5D

1.5CRezervaţii naturale ce cuprind suprafeţe de teren şi de ape din cadrul fondului forestier destinate conservării unor medii de viaţă, a genofondului şi ecofondului forestier, precum şi restabilirii unor componente ale naturii având ca scop menţinerea echilibrului ecologic

I(0) 1.5C 1.5C

1.5DPăduri - parcele sau părţi de parcele, constituite ca unităţi amenajistice distincte în care sunt amplasate suprafeţe experimentale pentru cercetări silvice de lungă durată

II - 1.5G

2

Page 24: Amenajarea Padurilor

1.5ERezervaţii peisajistice în care sunt cuprinse asociaţii de vegetaţie din cadrul fondului forestier prin care se urmăreşte conservarea naturii

I 1.5E 1.5E

1.5FMonumente ale naturii, reprezentând asociaţii sau specii de plante şi animale pe cale de dispariţie, arbori seculari, fenomene geologice unice, precum şi locuri fosilifere de pădure din cadrul fondului forestier

I 1.5F 1.5F

1.5G Păduri seculare de valoare deosebită, precum şi porţiuni de pădure constituite din specii forestiere rare II - 1.5J1.5H Rezervaţii semincere destinate producerii de seminţe forestiere şi conservării genofondului forestier II 1.5H 1.5H1.5I Zone de pădure destinate ocrotirii unor specii rare din fauna indigenă sau colonizată II 1.5I 1.5I1.5J Parcuri dendrologice şi arboretumuri II 1.5K 1.5K

2

Page 25: Amenajarea Padurilor

TEMA 2.5. ŢELURI DE GOSPODĂRIRE (1 ORĂ).

1. Ţeluri de gospodărire; ţeluri de protecţie, ţeluri de producţie2. Zonarea funcţională a pădurilor. Zonarea social-economică 3. Principii de organizarea subunităţilor de producţie (SUP).

După Rucăreanu (1982) Ţel de gospodărire – un model structural al pădurii sau al unui arboret, preconizat prin proiect şi definit prin caracteristicele structurale ale acestora.

În condiţiile silviculturii intensive, funcţiile de producţie şi cele de protecţie se stabilesc pentru fiecare arboret în parte. Pentru fixarea lor, amenajamentul ia în considerare:

obiectivele social-economice şi ecologice atât cele locale şi regionale, cât şi cele de interes naţional, actuale şi de perspectivă; condiţiile staţionale şi caracteristicile de bază ale fiecărui arboret; criteriile de încadrare a arboretelor pe grupe, subgrupe şi categorii funcţionale.

A. Stabilirea ţelurilor de gospodărire pentru pădurile cu funcţii speciale de protecţie.Primul tip (T-I) cuprinde categoriile funcţionale referitoare la arboretele destinate ocrotirii integrale a naturii, ele fiind destinate ocrotirii

structurilor naturale. Pădurile respective sunt supuse regimului de ocrotire integrală.Al doilea tip (T-II) se referă la arboretele care din diverse motive necesită o gospodărire deosebită, respectiv un regim special de conservare, ele

îndeplinind funcţii de protecţie de o deosebită importanţă.Al treilea tip (T-III) grupează arboretele cu funcţii speciale de protecţie de mare importanţă, cărora pe lângă funcţiile de protecţie respective,

definite prin criteriile de clasificare funcţională a arboretelor, li se pot atribui în secundar şi ţeluri de producţie, cu condiţia ca acestea să poată fi atinse prin aplicarea unor tratamente foarte intensive.

Al patrulea tip (T-IV) cuprinde arboretele destinate să îndeplinească funcţii speciale de protecţie de intensitate relativ redusă, comparativ cu cea proprie arboretelor încadrate în tipul III. În consecinţă, se justifică atribuirea în secundar a unor ţeluri de producţie compatibilă cu îndeplinirea funcţiilor de protecţie prioritare. Ţelurile de protecţie rezultă chiar din criteriile de clasificare funcţională a arboretelor respective.

Din cele prezentate mai sus rezultă că;1 – pentru arboretele încadrate în tipurile I şi II, destinate să îndeplinească înalte funcţii de protecţie, nu se oportună fixarea unor ţeluri de

producţie, acestea întrând în incompatibilitate cu funcţiile speciale de protecţie atribuite. În cazul tipului II se admite recoltare de masă lemnoasă numai prin lucrări speciale de conservare şi îngrijire.

2 – pentru arboretele încadrate în tipul III, armonizarea intereselor economice cu cele ecologice se poate realiza cu condiţia gospodăririi pădurilor respective în codru grădinărit sau în codru cvasigrădinărit.

3 – în cazul arboretelor incluse în tipul IV, armonizarea ţelurilor de protecţie cu cele de producţie se realizeauă prin respectarea uneia din următoarele condiţii: gospodărirea lor în codru grădinărit, aplicarea codrului regulat sau cvasigrădinărit cu ţeluri economice, care să solicite conducerea arboretelor şi a pădurii la vârsta exploatabilităţii cu cicluri mari.

B. Stabilirea ţelurilor de gospodărire pentru pădurile cu funcţii de producţie şi protecţie (pentru România)

2

Page 26: Amenajarea Padurilor

Tipul al cincilea (T-V) - se referă la arboretele încadrate în grupa pădurilor de producţie şi protecţie, destinate să producă lemn de calitate superioară. Pentru acest ţel de producţie vor fi avute în vedere următoarele specii: gorun, stejar pedunculat, gîrniţă şi cer, cireş, paltin, frasin, tei, salcie selecţionată.

Tipul al şaselea (T-VI). În acest tip de categorii funcţionale se încadrează marea majoritate a pădurilor destinate să îndeplinească funcţii de producţie şi protecţie. Sub raportul producţiei de lemn, în vederea fixării ţelurilor de producţie, întră în analiza următoarelor sortimente; lemn pentru cherestea, lemn pentru construcţii, lemn de foc.

La fixarea ţelului de producţie este deci raţional să se ceară de la fiecare arboret ceea ce el poate maxim oferi în raport cu potenţialul silvoproductiv de care dispune. În raport cu acest principiu este firesc ca arboretele de productivitate superioară şi mijlocie să li se stabilească, ca ţel de producţie, producerea de sortimente valoroase şi de mari dimensiuni, în schimb, pentru arboretele de productivitate inferioară şi mijlocie cel mai potrivit ţel de producţie este lemnul pentru celuloză, construcţii. Se realizează astfel o specializare a arboretelor în producerea de sortimente variate în raport cu obiectivele economice şi potenţialul silvoproductiv de care acestea dispun. Din cele prezentate, rezultă că pentru stabilirea funcţiilor şi a ţelurilor (de producţie şi protecţie) pe arborete şi pe ansamblul pădurii amenajamentul trebuie să ia în considerare nu numai cerinţele social-economice cuprinse în planurile de stat, cerinţele locale de produse şi servicii ale pădurii, dar şi potenţialul silvoproductiv şi ecoproductiv al ecosistemelor forestiere, aplicând cu rigurozitate şi în interacţiune ansamblul de principii fundamentale ale amenajării pădurilor.

2. Zonarea funcţională a pădurilor. Zonarea social-economică Prin zonarea funcţională a pădurilor se înţelege operaţia de delimitare a suprafeţelor de pădure menite să îndeplinească diferite funcţii de protecţie

şi producţie. Această zonare se execută odată cu fixarea funcţiilor şi stabilirea ţelurilor pe arborete. În scopuri ştiinţifice şi practice se pot elabora zonări specializate pe funcţii: hidrologice, antierozionale, climatice, peisagistice, pe grade de poluare, pe clase de productivitate. De fiecare dată este indicat să se folosească clasificări ale arboretelor sub raportul potenţialului de producţie şi protecţie al acestora. Conceputul de silvicultură cu ţeluri multiple obligă la realizarea de ecosisteme forestiere polivalente care să ofere concomitent şi pe termen nelimitat nu numai avantaje economice dar şi efecte de protecţie şi social-culturale necesare menţinerii şi ameliorării calităţii vieţii.

Bazele actualului sistem naţional al zonării funcţionale utilizat în procesul de amenajare a pădurilor în R Moldova au fost stabilite in urma unui studiu detaliat a încadrării funcţionale fixate în amenajamentul din anul 1985, a sistemului de încadrare funcţională a pădurilor din România şi racordării acestuia la acel aplicat până la 1992 şi la specificul pădurilor R. Moldova. Astfel, iniţial a fost oficializat sistemul românesc de încadrare funcţională a pădurilor prin HG 114 din anul 1997. Prin acest sistem au fost instituţionalizate funcţiile protective exercitate de vegetaţia forestieră. La data respectivă, toate pădurile R. Moldova erau deja încadrate în grupa I funcţională - păduri cu funcţii speciale de protecţie. Merită să fie evidenţiat faptul trecerii celor 14000 ha de păduri încadrate în Grupa II – funcţională conform amenajamentului din 1985 în categoria I – funcţională. Ulterior sistemul zonării funcţionale a fost actualizat periodic, efectuinduse şi modificările ce se impuneau în urma propunerilor venite din partea amenajiştilor şi a specialiştilor silvici din cadrul unităţilor silvice teritoriale. Toate aceste modificări aveau ca scop crearea de condiţii optimale pentru o gospodărire a pădurilor cât mai diferenţiată funcţional, şi care să permită în cele din urmă optimizarea compoziţiei şi structurii arboretelor în conformitate cu potenţialul staţional şi a funcţiilor atribuite acestora.

Odată cu aplicarea normelor tehnice româneşti din 1992, a fost introdus conceptul de tip funcţional, prin care se asociază fiecărei categorii funcţionale unul sau mai multe tratamente recomandate, făcându-se astfel mai uşor legătura funcţie – structură – tratament de aplicat.

Tipul funcţional I este cel mai restrictiv şi este predestinat rezervaţiilor supuse regimului de protecţie absolută sau conservare, iar orice intervenţie în arboretele încadrate în astfel de categorii funcţionale este posibilă doar cu acordul Inspectoratului ecologic şi Academiei de Ştiinţe a RM.

2

Page 27: Amenajarea Padurilor

În arboretele încadrate în categorii funcţionale de tip II sunt permise numai lucrări de conservare, care în funcţie de condiţiile efective ale arboretului presupun extragerea a 10-15 % din volumul arboretului în urma unei intervenţii.

În arboretele încadrate în categorii funcţionale de tip III şi IV se aplică tratamente ce conduc la crearea unor structuri pluriene, relativ pluriene şi relativ echiene.

Corespondenţa între tipului funcţional şi lucrările silvotehnice permiseTipul

funcţionalGrupa Tratamentul aplicat şi structura ţel ce trebuie realizată

I

I

Nici o intervenţie nu este permisă fără acordul forurilor academice ce supraveghează respectarea regimului de conservare deosebită, impus prin lege în rezervaţiile ştiinţifice şi în parcurile naţionale

IITăieri de conservare – se realizează structuri cât mai apropiate de cele naturale; scopul principale este menţinere

vegetaţiei forestiere, nu obţinerea de beneficii prin recoltarea acesteiaIII Tratamentul cvasigrădinărit şi grădinărit; structuri pluriene sau relativ plurieneIV Tratamente cu regenerare sub adăpost structuri echiene sau relativ echiene

V,VI II Tratamente cu tăieri unice sau chiar crâng – structuri echiene

3. Principii de organizarea subunităţilor de producţie (SUP).Unităţile de producţie sau de protecţie (ocol silvic), în funcţie de necesităţi se împart, din punct de vedere amenajistic, în subunităţi (SUP). Această

împărţire se face când în interiorul unităţilor lor sunt porţiuni de pădure grupate sau dispersate, în care este necesar şi justificat, sub raport ecologic, economic sau social, să se aplice un regim de gospodărire diferit de cel al celorlalte porţiuni de pădure. Constituirea subunităţilor se face la avizarea temei de proiectare şi la avizarea soluţiilor amenajistice.

Subunităţi de amenajament se vor constitui în cazul când se impune:- adoptarea unor ţeluri de producţie diferite (lemn pentru furnire, lemn de rezonanţă, lemn pentru celuloză etc.) care determină cicluri distincte (cu

diferenţe mai mari de 25 %);- stabilirea unor ţeluri de protecţie care necesită gospodărirea lor aparte;- alegerea unor regimuri de gospodărire tranşant diferite: codru regulat, crâng etc.;- ocrotirea unor păduri în sistemul rezervaţiilor (rezervaţii ştiinţifice, rezervaţii naturale, rezervaţii peisagistice);- conservarea pădurilor pentru care nu este admisă sau posibilă recoltarea de masă lemnoasă.Suprafaţa minimă a unei subunităţi este, de regulă, de: 300 ha la codru regulat (inclusiv codru cvasigrădinărit); 150 ha la codru grădinărit; 100 ha

la crâng, inclusiv la culturile de plopi euramericani şi sălcii selecţionate. În cazuri bine justificate se pot constitui şi subunităţi de întinderi mai mici.Constituirea de subunităţi se va face cu respectarea criteriilor de mai sus, evitându-se fărămiţarea prea mare în situaţiile în care nu se impun baze

de amenajare diferite.Pădurile supuse regimului de ocrotire şi conservare deosebită, inclusiv rezervaţiile seminologice, se vor constitui în subunităţi distincte, indiferent

de suprafaţa lor.

2

Page 28: Amenajarea Padurilor

TEMA 6. - ORGANIZAREA PĂDURILOR DIN PUNCT DE VEDERE TERITORIAL. (1 ORĂ)

1. Trupuri de pădure. Sistemul de parcele, linii parcelare şi subparcelare. 2. Criterii de separare a subparcelelor.3. Principiul organizării întreprinderilor şi ocoalelor. Modul separării lor în natură.

1. Trupuri de pădure. Sistemul de parcele, linii parcelare şi subparcelare. Prin pădure se înţelege un tip de vegetaţie situat pe o întindere apreciabilă, caracterizat prin prezenţa strânsă a arborilor astfel încât între ei şi

mediul înconjurător au loc influenţe reciproce care determină în spaţiul respectiv condiţii de viaţă specifice.Această noţiune este destul de largă şi poate face referire deopotrivă la un masiv forestier, “pădure”, trup de pădure sau arboret, deşi acestea, în

măsura în care reprezintă părţi de pădure deosebite prin natura lor, sunt diviziuni sau unităţi teritoriale naturale ale pădurii.Ca sistem de împărţire însă, sistemul natural nu corespunde nevoilor gospodăreşti. De aceea s-au format diviziuni teritoriale, determinate fie de

nevoile administrative, fie de necesităţile organizării şi conducerii procesului de producţie.Pentru ţara noastră sub raport tehnic şi administrativ sunt caracteristice ca unităţi teritoriale : întreprindere silvică (ÎS) sau ocolul silvic (O.S.),

subunitatea producţie/protecţie (SUP) fiind parte componentă a ocolului silvic în dependenţă de tipul de categorie funcţională. Unitatea de producţie (UP) fiind ocolul silvic - este o parte a întreprinderii pentru care se reglementează procesul de producţie sau de protecţie

forestieră. Dacă în unitatea de producţie există arborete care trebuie să aibă un regim de gospodărire diferit acestea se grupează în subunităţi de producţie (SUP). La noi în ţară ocolul silvic constituie o singură unitate de producţie în baza faptului că toate arboretele se gospodăresc în regim codru.

În practică unitatea amenajistică este o subdiviziune a unităţii de producţie în care se aplică tehnologiile silvotehnice. Este vorba parcelă, suprafaţă de ordinul hectarelor sau zecilor de hectare, mărginite Ia dealuri şi la munte de limite naturale (văi, culmi), iar la câmpie de limite artificiale (drumuri, linii deschise în arboret). Este vorba şi de subparcelă, cu acelaşi ordin de mărime, care reprezintă o subdiviziune a parcelei, omogenă din punct de vedere al biocenozei şi arboretului, în cazul când parcela nu este uniformă din aceste puncte de vedere.

Parcela se notează cu cifre arabe (1, 2, ... , 20, etc.) iar subparcelă poartă numărul parcelei şi o literă de ordine (25 A, 25 B, etc).Trupul de pădure - un sector de pădure independent de numărul unităţilor şi subunităţilor de producţie ce include parcele întregi şi are denumire

proprie

Conform Cadastrului funciar general la 01.01.2010, fondul forestier naţional ocupă suprafaţa de 446,01 mii ha (11,9% din teritoriul ţării), inclusiv suprafaţa acoperită cu păduri 365,91 mii ha (10,7% din teritoriul ţării).

Date 2004 Concomitent, Republica Moldova mai dispune de 49,0 mii ha vegetaţie forestieră din afara fondului forestier (30,5 mii ha perdele forestiere de protecţie şi 18,5 mii ha plantaţii de arbori şi arbuşti), care de asemenea contribuie substanţial la menţinerea echilibrului ecologic.

Autorităţile silvice de stat gestionează 361,98 mii ha sau 81,2% din fondul forestier, inclusiv păduri – 318,6 mii ha. Restul terenurilor fondului forestier (44,1 mii ha sau 10,9%) se află în gestiunea primăriilor şi altor deţinători funciari, inclusiv 0,4 mii ha păduri se află în proprietate privată (tabelul 1).

Suprafaţa şi structura fondului forestier naţional conform Cadastrului funciar general la 01.01.2004Nr. d/o

Categoriile de deţinători Suprafaţa totală, mii ha/ponderea,

Suprafaţa acoperită cu păduri/ponderea, %

2

Page 29: Amenajarea Padurilor

%1. Fondul forestier gestionat de organele silvice de stat 359,3 / 89,1 318,6 / 87,92. Fondul forestier proprietate publică de stat gestionat de alte ministere şi departamente 9,2/2,3 9,2/ 2,53. Fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale (primăriile) 34,5/ 8,5 34,5/ 9,54. Fondul forestier proprietate privată 0,4/ 0,1 0,4/ 0,1

TOTAL: 403,4 362,7

Pădurile Republicii Moldova sunt amplasate majoritar în zona de centru a ţării (58% din suprafaţa totală a pădurilor) care sub aspect istoric este denumită şi zona codrilor moldoveneşti.

Repartizarea spaţială a pădurilor R. Moldova pe zone geografice

Nr. d/oZonele geografice Suprafaţa totală

a zonei, mii ha

Suprafaţa acoperită cu

păduri, mii ha

Procentul de împădurire, %

Numărul de locuitori, mii

Suprafaţa de păduri revenită la 1 locuitor, ha

Volumul total al masei lemnoase,

mii m3

Volumul masei lemnoase

revenite la 1 locuitor, m3

1. NORD 1149,4 92,9 8,1 1213,4 0,08 11961,4 9,92. CENTRU 1448,8 209,4 14,5 2498,4 0,08 26056,1 10,43. SUD 786,9 60,4 7,7 633,5 0,109 7278,5 11,5

Total pe ţară: 3385,1 362,7 10,7 4345,3 0,08 45290,0 10,4

În compoziţia pădurilor Republicii Moldova predomină speciile de foioase (97,89 procente), inclusiv cvercineele – 143,8 mii ha (39,6%), frăsinetele – 16,6 mii ha (4,6%), cărpinetele – 9,4 mii ha (2,6%), salcâmetele – 131,0 mii ha (36,1%), plopişurile – 5,7 mii ha (1,6%) etc.. Răşinoasele sunt prezente doar în proporţie de 2,1%.

Trupurile de pădure sunt repartizate pe ocoale silvice. Tripurile de pădure mari fără a fi fragenentate pot fi gospodărite de mai multe întreprinderi silvice. Suprafaţa ÎSS este între 7,2 mii ha (Manta - V) – 34 mii ha (Hînceşti - Silva) . Suprafaţa ocoalelor este cuprinsă în limitele 2000-6000 ha. Pentru ocoalele cu profil cinegetic se admit limitele de 7-8 mii ha. În cazul organizării şi reconstituirii de ocoale, unităţile de producţie şi protecţie sau cele speciale de protecţie nu trebuie scindate. Împărţirea ocoalelor silvice în unităţi administrative (brigăzi) se va face astfel încât acestea să fie comod în coordonarea lucrărilor silvice, cantoanele se vor delimita după volumul lucrărilor silvice, dispersarea trupurilor şi dificultăţii privitor la paza fondului forestier. Ocolul silvic trebuie să gospodărească toate pădurile de stat existente în teritoriul dat. Criteriul de bază pentru constituirea ocolului rămâne cel teritorial. Aşadar unităţile de producţie şi protecţie, ca şi cele speciale de protecţie cuprind păduri situate într-un cadru geografic bine determinat; ele au mărimi stabilite convenţional prin norme tehnice pentru amenajarea pădurilor.

Repartiţia pădurilor R. Moldova pe principale formaţiuni forestiere

2

Page 30: Amenajarea Padurilor

Sistemul de parcele, linii parcelare şi subparcele În cadrul organizării teritoriale a pădurilor, împărţirea în parcele deţine un rol important.

Mărimea parcelei depinde în dependenţă de categoria lucrărilor de amenajarea pădurilor, cu cât categoria lucrărilor de amenajarea pădurilor este mai superioară cu atât suprafaţa medie a parcelei scade.

Criterii de încadrarea lucrărilor de amenajarea pădurilor în categorii

Indicii dendrometriciValoarea indicelor conform categoriilor de

amenajareIa I II III IV

Dimensiunile parcelelor, km0,5 x 0,5

1 x 0,51 x 1

1 x 1 1 x 2

2 x 22 x 4

4 x 42 x8

Suprafaţa parcelei, ha25

50 – 100

100 – 200

400 – 800

1600

Suprafaţa medie a subparcelei, ha 1 - 2 3 - 5 6 -15 16 - 35 36 -80Plantaţii, arborete preţioase 0,1 0,1 0,1 0,6 3Terenuri afectate 0,1 0,1 0,1 0,6 3Arborete exploatabile în arborete neexploatabile sau plantaţii

0,1 0,5 1 3 10

Parcela - suprafaţă de teren bine delimitată fie prin forma de relief , fie prin linii artificiale cu caracter permanent (drumuri, căi ferate, linii deschise), servind ca unitate de organizare a teritoriului independent de categoria şi folosinţa , de structura şi funcţia şi funcţia arboretului .

Sistemul de împărţire a pădurii în parcele poartă denumirea de parcelar. Împărţirea pădurii în parcele se realizează prin fixarea şi deschiderea liniilor parcelare. Acestea au roluri multiple, servind pentru orientarea la teren şi pe hartă, studierea şi amenajarea pădurii, colectarea lemnului, efectuarea cu uşurinţă a lucrărilor silvice, practicarea vânătorii, izolarea unor eventuale incendii. Dimensiunile lor sunt stabilite potrivit normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor (mediu 50 ha). O condiţie esenţială pentru realizarea unui înalt nivel al gospodăriei silvice este păstrarea neschimbată a sistemului parcelar, inclusiv a numerotării parcelelor şi bornelor.

Subparcela - o porţiune de pădure care după caracteristicile ei se deosebeşte distinct de cele din jur, având un potenţial silvoproductiv şi ecoprotectiv determinat de staţiunea în care se află, biocenoza dată putând îndeplini funcţii deosebite de cele atribuite porţiunilor de pădure vecine şi constituind în consecinţă, obiect independent de gospodărie.

Astfel definită, noţiunea de subparcelă se apropie de conceptul de arboret, cu deosebirea că subparcela este o noţiune amenajistică, iar arboretul reprezintă un concept ecologico-silvicultural. Arboretul, înţeles ca ecosistem, este omogen din punct de vedere staţional şi biogenotic, constatând astfel un criteriu esenţial pentru delimitarea subparcelelor. Pentru o corectă delimitare a subparcelelor se impune studierea atentă a celor două componente ale ecosistemului: biotopul şi biocenoza. În practică se includ uneori în aceeaşi subparcelă mai multe arborete, care după caracteristicile lor staţionale şi structurale nu se deosebesc esenţial între ele. Se creează astfel mai multă independenţă fiecărei subparcele faţă de subparcelele vecine. Din acest punct de

3

Nr. d/o

Denumirea formaţiunilor forestiere

Suprafaţa, mii ha

Ponderea, %

A. Foioase1. Cvercinee 143,8 39,62 Salcâmete 131,0 36,13. Frăsinete 16,6 4,64. Cărpinete 9,4 2,65.. Plopişuri 5,7 1,6

6. Alte specii 48,5 13,4Total: 355,0 97,9

B. Răşinoase7. Pinete 7,7 2,1

Total: 7,7 2,1 Total general: 362,7 100

Page 31: Amenajarea Padurilor

vedere subparcela este o noţiune mai cuprinzătoare decât noţiunea de arboret, în aceeaşi subparcelă se pot deci include mai multe arborete, cu condiţia că deosebirile dintre ele să nu depăşească anumite toleranţe stabilite convenţional prin norme tehnice pentru amenajarea pădurilor.

2. Criterii de separare a subparcelelor.Criteriile de constituire a subparcelei sînt următoarele:

a) să fie formată dintr-o singură unitate de ecosistem sau staţională, a cărei omogenitate să fie mai mare sau echivalentă cu cea a tipului de staţiune, de pădure sau de ecosistem. După acest principiu se vor delimita subparcele în toate situaţiile în care se modifică tipul genetic de sol, tipul de staţiune, tipul de pădure sau tipul de ecosistem;

b) se vor delimita subparcele după criteriul staţional în situaţiile în care se modifică substratul litologic (apariţia de pietrişuri, nisipuri ş.a.), înclinarea terenului, îndeosebi atunci cînd aceasta devine o condiţie de includere a arboretelor în regim de conservare (peste 35 0, pe pietrişuri – peste 300), etajul de vegetaţie, regimul hidric, condiţiile climatice (zone vîntuite, găuri de ger), ori cînd apar zone cu stîncării, săraturi, eroziuni, alunecări etc.

c) să conţină un arboret care pe toată întinderea lui să prezinte: o structură de acelaşi tip (echien, relativ echien, relativ plurien sau plurien); aceeaşi compoziţie (proporţia speciei principale sau majoritare să nu varieze în limite mai largi de 2 unităţi pe o întindere de

minimum 2 ha); vârsta medie să nu difere cu mai mult de 20 ani la codru regulat şi 5 ani la crîng şi plopi euramericani; o singură categorie de productivitate; cel mult două clase de calitate; aceeaşi consistenţă cu variaţii de cel mult 2 zecimi, dar să necesite acelas tip de lucrări silvoculturale; acelaşi mod de regenerare, iar dacă aceasta este mixtă, numărul exemplarelor de aceeaşi provenienţă să nu difere cu mai mult de

30% pe o suprafaţă de minimum 1 ha; cel mult 2 grade de vătămare, în raport cu diverşi factori dăunători (incendii, vînt, zăpadă, vînat, emanaţii industriale nocive, uscare

a arboretului etc.); să aibă aceeaşi folosinţă sau aceeaşi funcţie prioritară (CF).

3. Principiul organizării întreprinderilor şi ocoalelor. Modul separării lor în natură.

3

Page 32: Amenajarea Padurilor

TEMA 3.7. - DESCRIEREA ARBORETELOR. PRINCIPIUL OPTIMIZĂRII POLICRITERIALE A STRUCTURII ARBORETELOR. (2 ORE)

1. Indicii de structură a pădurii2. Descrierea arboretelor3. Principiul optimizării policriteriale a structurii arboretelor

1. Indicii de structură a păduriiStructura orizontală – modul de distribuţie pe suprafaţă a populaţiilor de plante, sinuziilor sau microfitocenozelor.Structura orizontală poate fi omojenă când populaţiile sunt distribuite mai mult sau mai puţin uniform pe suprafaţă, sau heterojenă, când distribuţia

este de altă natură.Structura verticală – modul de aşezare pe straturi a fitopopulaţiilor şi, eventual pe subunităţi de straturi.Structura verticală este discontinuă când straturile sunt bine diferenţiate sau continuă, când stratificarea nu este evidentă şi se realizează o

întrepătrundere a structurilor. Din caracteristicele structurale orizontale a arboretelor putem menţiona : compoziţia, amestecul, provienenţa, consistenţa, vitalitatea , diametru. Din caracteristicele structurale verticale a arboretelor putem menţiona : etajare, structura, înălţimea, vârsta. 2. Descrierea arboretelor. În termeni amenajistici, arboretul este definit ca o porţiune de pădure distinctă cu aspect unitar sub raportul condiţiilor

staţionale şi de vegetaţie, suficient de mare pentru a putea forma obiect independent de gospodărire; din punct de vedere ecologic, el constituie un ecosistem, care este organizat şi funcţionează după principii cibernetice.

Procesul de conducere a fiecărui arboret la starea optimă presupune în primul rând cunoaşterea stării reale, având în vedere atât staţiunea, cât şi biocenoza. În practică această caracterizare se realizează în cadrul descrierii unităţii amenajistice. Scopul ei este cunoaşterea arboretelor în vederea planificării măsurilor necesare normalizării structurii lor, respetiv a acţiunilor menite să pună în valoare potenţialul silvoproductiv şi ecoproductiv al acestora, ţinând seama de obiectivele social-economice, în condiţiile respectării principiului continuităţii şi a celui ecologic. Se realizează astfel o

planificare individuală, pe arborete. La nivelul actual de dotare tehnică şi al posibilităţilor de realizare, descrierea arboretului se limitează la un număr

3

Page 33: Amenajarea Padurilor

relativ restrâns de caracteristici, dar care se va majora treptat pe măsura creşterii exigenţelor şi a dotării. Descrierile parcelare se fac în urma descrierilor primare pe pieţe de probă ca în urma prelucrării lor sintetizăm descrierea arboretului întreg dintr-o subparcelă. Numărul pieţelor de probă depinde de suprafaţa şi structura arboretului. În tabelul sun prezentate numărul pieţelor de probă în dependenţă de caracteristicele arboretului din subparcelă.

Datele sintetice pe subparcelă se înregistrează în fişa unităţii amenajistice, care împreună cu cele referitoare la descrierea profilelor de sol şi la inventarieri, constituie documentele sursă ale sistemului informatic al amenajării pădurilor. Pe lângă datele cu

caracter general se înregistrează datele privind staţiunea, biocenoza, lucrările executate şi cele necesare.În baza tuturor acestor informaţii de teren prelucrate electronic, a datelor din literatură şi studiilor menţionate mai sus, inclusiv a amenajamentelor

anterioare se elaborează sinteza de ansamblu pentru caracterizarea dinamicii ecosistemelor forestiere din cadrul unităţii de gospodărire şi al ocolului dat. Această sinteză cuprinde evidenţe statistice, caracterizări sintetice, diagnoze, precum şi măsuri de gospodărire corespunzătoare condiţiilor ecologice date şi funcţiilor atribuite fiecărui arboret şi pădurii în ansamblul ei.

În acest studiu de sinteză referitor la descrierea staţiunii, se precizează caracteristicile geomorfologice, climatice, hidrologice, pedologice, tipurile de soluri şi tipurile de staţiune. În privinţa descrierii biocenozei se fac referiri sintetice privind; speciile componente, distribuţia şi modul lor de dezvoltare în raport cu regimul de gospodărire şi condiţiile naturale; cu precizarea învăţămintelor ce se desprind pentru viitor, tipurile de pădure şi tipurile de ecosisteme, regimul de gospodărire din trecut şi influenţele acestuia asupra stării pădurilor, efectele diferiţilor agenţi vătămători de natură climatică, vegetală, animală sau antropică, caracteristicile fondului de producţie lemnos, însuşirile ecoprotective ale vegetaţiei lemnoase, măsuri ce se impun pentru normalizarea structurii arboretelor ăi a pădurii.

La elaborarea acestui studiu se iau în considerare, pe lângă informaţiile menţionate mai sus, lucrările de cercetare şi proiectare executate în teritoriul dat, studiile de sinteză referitoare la diferite aspecte ale gospodăririi pădurilor, hărţile geologice, hărţile pedologice, clasificările oficializate privind solurile şi staţiunile, tipurile de floră indicatoare Realizarea practică a studiului se face după recomandările cuprinse Normele tehnice pentru amenajarea pădurilor.

3. Principiul optimizării policriteriale a structurii arboretelor Pădurea amenajată, devenind sistem biosocioeconomic, este chemată să îndeplinească funcţii multiple social-economice şi ecologice impuse de

om. În consecinţă, arboretele şi pădurea în ansamblul ei trebuie în aşa fel structurată, încât eficacitatea funcţională a ei să fie maximă. Criteriile de optimizare vor fi orientate în două direcţii principale:

I – scopuri economice (producerea sortimentelor lemnoase şi nelemnoase conform cerinţelor societăţii în limita stabilităţii ecosistemului forestier)II – ecologice (protecţia apelor, protecţia terenului şi solului, protecţia contra factorilor climatici perturbători şi poluanţi, de recreare şi conservarea

genofondului şi ecofondului forestier) In acest scop, mai întâi, trebuie stabilit criteriile de optimizare, care poate fi simpli sau complexe. în primul caz optimizarea va fi unicriterială, în

al doilea policriterială. Mult timp teoria şi practica amenajării pădurilor a urmărit optimizare structurii arboretelor şi a pădurii după criterii unilaterale, referitoare doar la o gamă restrânsă de sortimente lemnoase, fără să impună restricţii severe in privinţa stabilităţii şi rezistenţei arboretului şi a pădurii. Astfel de-a lungul a două secole de amenajarea pădurilor şi aplicare practică a amenajamentelor respective, în Europa Centrală s-a ajuns la o destructurare

3

Suprafaţasubparcelei

Numărul P.P. în dependenţă de consistenţă0,3-0,55 0,6-0,8 0,9-1,0

1 6 4 22 7 5 33 8 6 44 9 7 55 10 8 6

6-7 12 9 78-10 14 10 811-15 15 11 9

Page 34: Amenajarea Padurilor

masivă a pădurilor naturale, cu toate consecinţele ecologice şi social-economice şi, implicit, funcţiile atribuite pădurilor s-au amplificat şi diversificat. A apărut astfel o neconcordanţă evidentă între modul cum sânt structurate actualele arborete şi funcţiile pe care acestea trebuie să le îndeplinească.

Atât pe plan mondial cât şi în ţara noastră se manifestă o tendinţă de îndrumare a structurii arboretelor spre structuri de tip natural şi cvasinatural, acţiune justificată din considerente ecologice şi în ultima analiză, convenabilă şi sub raport economic. Se va avea în vedere că revenirea la ecosisteme care să posede structuri identice celor naturale nu este întotdeauna posibilă, prin faptul că între timp, s-au modificat însăşi, condiţiile naturale, respectiv biotopul. De aceia, în cadrul reconstrucţiilor ecologice se acordă prioritate conceptului de structură natural-potenţială, care urmăreşte realizarea de arborete cu structuri cât mai aproape de cele naturale, pe măsura potenţialului staţional modificat. Pe de altă parte, cu excepţia pădurilor destinate ocrotirii integrale a naturii nici nu este necesară şi posibilă realizarea de arborete cu structuri după modelul nemodificat al celor naturale, virgine. Însăşi ecologia admite abateri de la structurile naturale în limitele capacităţii de suport a ecosistemelor forestiere, lăsând suficientă libertate pentru opţiuni bazate pe criterii social-economice. Accentul se pune pe cunoaşterea legilor naturii în scopuri social-economice, pentru a nu acţiona împotriva lor, ci în consens cu ele.

Arboretul ecosistemic tinde spre structuri optim diversificate dotate cu o maximă stabilitate ecologică. Maximul stabilităţii şi maximul eficacităţii funcţionale nu se află în legătură directă cu valoarea maximă a diversităţii structurale, existând un optim al acesteia. S-a demonstrat astfel că arboretele de tip natural şi cvasinatural, pluriene, amestecate cu subetaj şi subarboret, în care este prezentă întreaga diversitate a florei şi faunei de pădure în proporţii optime potrivite staţiunii, sânt de maximă stabilitate şi polivalente sub raport social-economic, putând – în consecinţă-îndeplini funcţii multiple în condiţii de maximă eficacitate. Trebuie de precizat însă că in condiţiile pădurilor cu funcţii multiple, optimizarea structurii arboretelor nu se poate limita doar la îmbinări judicioase de arbori de diferite specii, forme şi mărimi. Acţiunea va trebui extinsă asupra întregii structuri ecologice a arboretului, luând în considerare subarboretul, pătura erbacee, fauna supraterană, fauna din sol etc. De pildă, lipsa subarboretului în arboretele de stejari atrage după sine absenţa ornitofaunei, iar inexistenţa acesteia determină grave dezechilibre trofice, însoţite de deteriorări ale stării de sănătate a ecosistemelor forestiere respective, favorizând producerea sau amplificarea unor fenomene de uscare anormală.

Optimizarea stricturii pe arborete nu poate fi realizată independent de obiectivele ce se impun ansamblului din care ele fac parte, respectiv pădurii ce se amenajează, ceea ce rezultă din însăşi principiului integrităţii.

3

Page 35: Amenajarea Padurilor

TEMA 4.8. - EFICACITATEA FUNCŢIONALĂ A ARBORETELOR ÎN RAPORT CU STRUCTURA LOR DUPĂ MODUL DE REGENERARE ŞI COMPOZIŢIA ARBORETELOR. SELECTAREA SPECIILOR DIN PUNCT DE VEDERE AL EFICACITĂŢII FUNCŢIONALE. (2 ORE)

1. Eficacitatea funcţională a arboretelor în raport cu structura după modul de regenerare 2. Compoziţia şi eficacitatea funcţională a arboretelor.3. Criterii de alegare a speciilor din punct de vedere al eficacităţii funcţionale.

Prin hotărîrea Helsinki 1 din 1993 au fost stabilite criteriile de gestionare durabilă a pădurilor europene.După provienenţă arboretele pot fi: din sămânţă, lăstar sau drajoni. Structura arboretelor după modul de regenerare a arborilor influenţează esenţial

asupra eficacităţii funcţionale a ecosistemelor forestiere, atât sub raport bioproductiv, cât şi ecoprotectiv. Conform datelor istorice, teritoriul R. Moldova, doar cu două secole în urmă, era ocupat de păduri în proporţie de peste 30%. Evoluţia suprafeţei

acestora până la începutul anilor 20 ai secolului XX a fost în descreştere continuă. Astfel, în anii 1812-1918 suprafaţa acoperită cu vegetaţie forestieră s-a micşorat de peste 2 ori. Acest proces a fost practic stopat doar odată cu naţionalizarea majorităţii pădurilor după intrarea în 1918 a provinciei istorice Basarabia în componenţa României. Însă, sporirea suprafeţelor de păduri a demarat în special în perioada postbelică, după anul 1945, când sub scopurile respective au fost alocate zeci de mii de hectare de terenuri degradate, impracticabile folosinţelor agricole. Astfel, în ultimii 50 ani, suprafaţa culturilor silvice a constituit 316699 ha, dintre care cvercineele reprezintă 61611 ha sau 19,4 %, salcâmetele - 138986 ha sau 43,9 %, nucetele – 35855 ha sau 11,3 %, plopişurile – 11088 ha sau 3,4 %, coniferele – 22639 ha sau 7,1 % şi altele (frasin, tei, paltin, ş.a.) – 46520 ha sau 14,9 %. Ca rezultat, se constată o creştere semnificativă a proporţie salcâmului de la 0 % în 1925 la 12,2 % în 1957 şi 36,1 % în 2004. De asemenea se constată şi o creştere a suprafeţei împădurite cu cvercinee de la 109,1 mii ha în 1925 la 112,7 mii ha în 1957 şi 143,8 mii ha în 2004. Totodată, deşi suprafaţa stejăretelor în această perioadă a crescut cu 34,7 mii ha, proporţia acestora s-a redus de la 57 % în 1925 la 39,6 % în 2004, adică cu 17,4 %.

Cu toată această creştere substanţială a fondului forestier naţional este stopată de uscarea pădurilor de foioase. Una din cele mai importante probleme cu care se confruntă în ultimele decenii sectorul forestier al R. Moldova, este cea ce ţine de intensificarea procesului de uscare în masă a pădurilor de foioase, îndeosebi a gorunetelor şi a stejăretelor de stejar pedunculat şi stejar pufos. Uscarea stejăretelor şi a gorunetelor din R. Moldova este rezultatul reducerii rezistenţei biologice a acestor cenoze provocate de un complex de factori care acţionează în strânsă legătură, concordanţă şi interdependenţă. Amplificarea procesului de uscare a stejăretelor care relevă o scădere a rezistenţei biologice a acestora, se reflectă în mod direct şi asupra calităţii şi cantităţii masei lemnoase. În urma cercetărilor efectuate s-a constatat, că productivitatea stejăretelor din R. Moldova este de 1- 2 ori mai scăzută decât stejăretele din regiunile limitrofe ale Ucrainei (regiunea Viniţa şi Odessa). Cauza principală ce a influenţat substanţial degradarea stării de sănătate a cvercineelor, se consideră a fi gospodărirea în regim de crâng a acestora pe parcursul secolelor XIX-XX, ceea ce a rezultat în present, provenienţa vegetativă din lăstari a lor, în proporţie de peste 80 %.

Conform amenajamentului silvic din 1985, majoritatea pădurilor (166,8 mii ha sau 56,6%) sunt provenite din lăstari (cvercineele care ocupă 43,2 % din suprafaţa totală şi care reprezintă comunitatea forestieră principală a fondului forestier, sunt provenite din lăstari în proporţie de peste 80 % ), iar 113 mii ha sau 42 % din păduri nu corespund condiţiilor staţionale. Dintre aceste păduri, 95% sunt reprezentate de specii de esenţă tare, dintre care salcâmul constituie 52%, frasinul – 15%, carpenul – 8%, stejarii – 8 % şi alte specii 17 %, iar 5% de esenţă moale (3,5 mii ha), coniferele - 4 mii ha şi arbuştii – 0,9 mii ha. De asemenea, conform amenajamentului din 1985,circa 2% din arborete au consistenţa sub 0,4, iar în perioada dintre

3

Page 36: Amenajarea Padurilor

amenajamentele 1975 şi 1985 au fost trecute la pierderi 7,8 mii ha de culturi silvice sau 19% din totalul celor plantate. În scopul sporirii suprafeţelor fondului forestier, prin Hotărârea Guvernului nr. 636 din 26 mai 2003 “Despre aprobarea Programului de valorificare a terenurilor şi de sporire a fertilităţii solurilor” etc.) până în anul 2020 este stabilită sarcina de a planta 130 mii ha.

Conform datelor prezentate de Boaghe D în Mediul Abiant Nr 2 din 2005 - peste 80% din stejărete (suprafaţa totală a stejăretelor este de aproximativ 150 mii ha) sunt provenite din lăstari cu o capacitate redusă de

fructificaţie,ceea ce presupune lucrări obligatorii de ajutorare a regenerării naturale şi de conversiune a acestora de la regimul crâng (regenerare din lăstari) de gospodărire la regimul codru (regenerare din seminţe);

- peste 50% din salcâmete (suprafaţa totală a salcâmetelor este de aproximativ 130 mii ha) sunt arborete necorespunzătoare staţional şi necesită lucrări de substituire cu alte arborete constituite din specii corespunzătoare condiţiilor staţionale (condiţii de mediu);

- aproximativ 50% din suprafaţa acoperită cu vegetaţie forestieră o constituie arboreturile productive (clasa IV-V de producţie), degradate (consistenţa – 0,1- 0,3), rebutate (consistenţa – 0,4 - 0,6) şi derivate (compoziţie necorespunzătoare tipului natural fundamental) şi care necesită în mod obligato riu lucrări de reconstrucţie ecologică;

Dat fiind faptul provenienţei din lăstari a cvercineelor degeneraţia 3-4, iar în unele cazuri a 5-8, acestea au dezvoltat un sistem radicular superficial, afectat în mare parte de putregai şi incapabil să asigure în condiţii optimale partea aeriană a arborilor cu apă şi substanţe minerale. Ca rezultat, se reduce activitatea de fotosinteză a aparatului foliar şi vitalitatea arborilor. În urma analizei numărului de arbori proveniţi de la aceeaşi cioată s-a constatat, că numărul acestora variază în dependenţă de clasa de producţie şi de generaţia provenienţei din lăstari. În acest context s-a stabilit, că odată cu înaintarea în generaţie şi reducerea clasei de producţie a arboretului, creşte numărul de arbori proveniţi de la aceeaşi cioată. De asemenea s-a constatat, că pe măsură ce generaţia de provenienţă din lăstari este mai mare, cu atât creşte şi îndepărtarea arborilor de centrul „cioatei-mamă”. Distanţarea arborilor de „cioata – mamă” atinge în unele cazuri 20-30 m. În urma analizei datelor privind descrierea stării sistemului radicular, s-a constatat, că pivotul rădăcinii de regulă lipseşte sau este foarte slab dezvoltat. Rădăcinile arborilor de 1-2 generaţie de provenienţă din lăstari îşi au începutul mai jos de colet, la cele din generaţia a 3-a începe aproximativ la nivelul coletului, iar la arborii de generaţia a 4-a şi peste, rădăcina începe mai sus de coletul „cioatei-mamă”. Prin urmare, cu cât arborii sunt de o generaţie mai înaintată, cu atât ei îşi au începutul rădăcinilor mai aproape de suprafaţa solului şi ca rezultat sunt mai uşor afectaţi de factorii de mediu nefavorabili şi mai sensibili la atacurile diferitor boli şi dăunători. Majoritatea cioatelor arborilor din generaţia precedentă au putrezit, iar în locul lor au apărut goluri. La cioatele ce au putrezit se instalează putregaiul, care ulterior trece în trunchiul arborilor noii generaţii. Acesta contribuie substanţial la reducerea creşterii curente, provoacă apariţia lăstarilor lacomi, iar în cele din urmă duce la degradarea treptată calitativă şi cantitativă a arborelui şi arboretului în ansamblu.

- Astfel, arboretele din sămânţă faţă de cele provenite din lăstar, de aceiaşi compoziţie şi aceiaşi productivitate la exploatare au de la 5 – 20% mai multă masă lemnoasă la ha. Arboretele din lăstar parcurgând mai repede fazele de dezvoltare, formează arbori de dimensiuni reduse. În consecinţă, calitatea producţiei este inferioară. Lemnul lor are utilizări industriale restrânse. Defectele lemnului sunt frecvente, mai ales putregaiul pornit de la cioată. În consecinţă, stejăretele şi gorunetele din lăstari nu pot fi gospodărite în scopul producerii lemnului pentru furnire; există însă şi arborete din lăstari foarte viguroase, respectiv cele din prima generaţie provenită din lăstari. Unele dintre aceste arborete, dacă vigoarea de creşte şi sănătatea lor permit, pot fi conduse până la vârsta de 100-140 ani, cu condiţia ca ele să aibă un subetaj format din specii de umbră. În aceeaşi staţiune productivitatea arboretelor scade de la o generaţie la alta de lăstari. Faptul se explică prin îmbătrânirea cioatei şi a sistemului de înrădăcinare. Iată de ce arboretele din lăstari din a doua sau a treia generaţie sunt într-o stare avansată de degradare.

3

Page 37: Amenajarea Padurilor

Ca urmare a stabilităţi ecologice scăzute, arboretele constituie din arbori regeneraţi pe cale vegetativă din lăstari sau drajoni nu sunt în măsură să îndeplinească eficient funcţii speciale de protecţie, îndeosebi cele hidrologice, climatice şi de recreare. În schimb arboretele din primele generaţii de lăstari îndeplinesc în condiţii satisfăcătoare funcţia antierozională, tocmai prin bogatul sistem de înrădăcinare de care dispun arborii respectivi; cu timpul însă acest sistem se degradează şi implicit arboretul îşi reduce eficacitatea funcţională. Faţă de cele prezentate mai sus, se desprind următoarele concluzii pentru amenajarea pădurilor:

- în condiţiile ţării noastre, pădurile trebuie gospodărite în regimul codrului;

- aplicarea crângului se va efectua în staţiunile şi formaţiile forestiere în care nu se poate aplica regimul codru;.

- arboretele constituite majoritar sau parţial din arbori proveniţi din lăstari urmează să fie supuse prin amenajament unui regim de reconstrucţie ecologică, care va cuprinde:

a) promovarea prin lucrări de îngrijire a arborilor din sămânţă în toate arboretele în care se află exemplare atât din lăstari cât şi din sămânţă, astfel

încât treptat structura acestor arborete să se amelioreze, fără să fie necesară refacerea lor prin tăieri de regenerare la vârste mici; b) conversiunea prin îmbătrânire a arboretelor de crâng sănătoase, aplicând tratamente intensive;c) refacerea arboretelor funcţional necorespunzătoare prin metode silvotehnice adecvate (tăieri în ochiuri, benzi, în margine de masiv). În cazul

arboretelor cu funcţii speciale de protecţie este necesară majorarea pe cât este posibil a perioadei de refacere, astfel încât structura viitoarelor arborete să fie optim diversificată;

d) ameliorarea structurii calitative a arboretelor. Pentru amenajarea pădurilor din ţara noastră, reconstrucţia ecologică a arboretelor cu arbori proveniţi din lăstari este de importanţă majoră, în

special pentru pădurile de cvercinee.2. Compoziţia şi eficacitatea funcţională a arboretelor.

Prin eficacitate funcţională se subînţelege stabilitatea maximă a biocenozei din punct de vedere al funcţiei în care este ea încadrată.Stabilitatea maxima a biocenozei se realizează la o diversitate optima realizata prin asocierea unor specii intre care

sunt posibile relaţii stabile.Principiile biocenotice fundamentale, formulate de Thienemann (citat de Stugren N-,1982- Bazele Ecologiei

Generale, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti), potrivit cărora mulţimea de indivizi si mulţimea de specii sunt invers proporţionale, prezintă pentru silvicultura practica un interes deosebit. Aceste principii arata ca:

a) ”Cu cat sunt mai variabile condiţiile de existenta ale unui biotop, cu atât este mai mare numărul de specii din biocenoza respectiva-biodiversitatea”

3

Page 38: Amenajarea Padurilor

b) “Cu cat se abat condiţiile de existenta ale biotopului mai mult de normal, iar pentru cele mai multe vieţuitoare de la optimal, cu atât mai săraca in specii devine biocenoza,cu atât mai caracteristică va fi ea si cu atât mai mare va fi bogăţia de indivizi a speciilor respective” - autoreglarea-

In biotopurile cu condiţii extreme domina speciile strict specializate sub raport ecologic-adaptate la condiţiile de mediu.

O analiza atenta a actualelor norme tehnice privind schemele de împădurire si compoziţiile de regenerare va evidenţia numeroase exemple de incompatibilitate fata de principiile biocenotice fundamentale enunţate mai sus.

Pentru pădurile cu funcţii multiple, aşa cum sunt majoritatea celor din ţara noastră, optimizarea compoziţiei arboretelor nu poate fi decât policriterială. Intervin deci criterii multiple ecologice, economice şi sociale.

CRITERIUL ECOLOGICPotrivit criteriului ecologic se vor promova speciile şi compoziţiile natural-potenţiale, cât mai aproape de cele ale ecosistemelor naturale,

respectând „căile fireşti ale naturii - singurele pe care se merge în silvicultură” (Drăcea, 1938). Trebuie precizat că, de regulă, numai pădurile sănătoase şi robuste, corespunzător structurate şi constituite din specii proprii staţiunii sunt capabile

de polifuncţionalitate superioară, răspunzând la solicitări multiple de ordin economic, hidrologic, antierozional, igienico-sanitar şi peisagistic, în condiţii de deplină stabilitate şi de rentabilitate economică ridicată. Alegerea speciilor numai după criteriul producţiei de lemn îndrumă silvicultorul spre rezolvarea unei singure probleme din multitudinea celor pe care le are în faţă, conduce la unilateralism economic şi la o uniformizare a structurii pădurilor, cu consecinţe negative pe termen lung. Substituirea speciilor locale şi introducerea altora nu înseamnă numai modificarea compoziţiei populaţiei de arbori din ecosistem, ele produc modificări profunde asupra întregului sistem, schimbă structura biocenozei în ansamblul ei, elimină multe specii din fluxurile de materie şi energie existente şi adaogă altele, influenţează evident asupra biotopului în direcţii diferite, uneori afectează echilibrul ecologic, subminând capacitatea biocenozei de a ţine sub control factorii de mediu.

În concluzie putem spune că: nu pot fi concepute păduri stabile fără compoziţii de tip natural sau cvasinatural, constituite din specii autohtone rezistente şi adaptate de milenii la condiţii de mediu respectiv. Fiecare specie trebuie cultivată şi promovată în staţiunea ei favorabilă.

Alegerea speciilor după criterii ecologice nu vine în contradicţie cu interesele economice ale viitorului . La punerea în aplicare a acestui principiu, doar prezentul este asociat cu unele dificultăţi obiective şi subiective, dificultăţi legate de cauze organizatorice, tehnice sau pur şi simplu de bariere psihologice posibil de înlăturat. Ultimul aspect se referă la efortul intelectual ce trebuie făcut pentru înţelegerea rolului ecologic şi economic al tuturor speciilor autohtone, chiar dacă unele au fost pe nedrept neglijate (carpenul, salcia , stejarul pufos). Un rol deosebit îl au speciile: cireşul, frasinul, paltinul. Nu trebuie neglijate şi speciile pomacee (mărul, părul, corcoduşul).

CRITERII FUNCŢIONALEEconomic ierarhizarea generală a speciilor după criterii economice interesează în primul rând producţia de lemn. Cele mai productive arborete sunt

plopişurile cu 310 mc/ha, după care urmează frăsinetele cu 235 mc/ha, cărpinetele cu 234 mc/ha, cvercinetele cu 192 mc/ha, şi salcâmetele cu 132 mc/ha. Pentru o ierarhizare generală a speciilor forestiere în raport cu productivitatea lor intervine creşterea medie a producţiei totale la vârsta exploatabilităţii

absolute. După acest criteriu (m3/ha/an) superioare vor fi speciile cu clasa I de producţie: plopii euramericani - 30,2 salcîmul – 19,2 şi salcia – 29,3 În scopul selectării speciilor se vor parcurge următoarele etape:

1. - analiză creşterea medie a producţiei totale la vârsta exploatabilităţii absolute. După acest criteriu rezultă superioritatea speciilor repede crescătoare cu condiţia ca ele să fie cultivate în staţiuni de bonitate superioară; dimpotrivă, în staţiuni de bonitate inferioară produc chiar mai puţin decât unele specii cunoscute ca slab productive. Este necesar să se ţină seama în primul rând de faptul că fiecare specie are arealul ei de vegetaţie,

3

Page 39: Amenajarea Padurilor

Creşteri medii ale producţiei totale la vîrsta exploatabilităţii absolute (m3/an/ha) (după Giurgiu )

2. - se va ţină seama nu numai de volum ci şi de calitatea şi valoarea masei lemnoase. Fără această analiză suplimentară se pot adopta decizii eronate. 3. - cererea pentru consumul de viitor al lemnului de diferite specii.

Sub acest aspect se impun prognoze pe termen lung. Tendinţele evidenţiate până în prezent arată creşteri ale consumului pentru toate grupele de specii, dar mai ales pentru foioasele de valoare şi răşinoase. Retrologia şi viitorologia forestieră demonstrează faptul că

se aplică pe an ce trece bunurile şi serviciile pe care pădurea le oferă societăţii. Dar această lărgire este posibilă tocmai datorită diversităţii pădurilor sub raportul structurii lor compoziţionale. Silviculturii îi revine sarcina să valorifice eficient potenţialul natural

deosebit de divers şi bogat al fondului forestier naţional, fără a copia modele din străinătate neadecvate realităţilor noastre, ci creând modele proprii ale pădurilor viitorului după legile naturii şi cerinţele economico-sociale de largă perspectivă.

4. – stabilirea corectă a compoziţiei pe arboret cu conexiuni inverse. Pentru marea majoritate a tipurilor de staţiuni din ţara noastră, natura, prin programele ei de optimizare, a ajuns la soluţia arborete amestecate, diversitatea compoziţională fiind direct proporţională cu polivalenţa staţiunii. Este cunoscut faptul că nu orice amestec este o soluţie de adoptat sub raport ecologic şi economic. Amestecuri productive sunt numai acelea care permit realizarea de structuri ecosistemice, bazate pe conexiune inversă (amestecuri de brad cu fag, gorun cu fag ş.a. ; fără conexiune inversă sunt amestecurile de stejar cu salcâm, stejar roşu cu stejar pufos). Arboretele amestecate, constituite din specii incompatibile ecologic, înfiinţate în staţiuni extreme, de regulă, produc mai puţin decât arboretele pure. În condiţiile arboretelor amestecate, fiecare specie componentă se comportă altfel decât în condiţii de arboret pur, fapt explicabil dacă avem în vedere că între specii apar relaţii specifice sistemelor biologice bazate pe integritate. deocamdată cercetările demonstrează că chiar şi în condiţiile menţionate unele arborete amestecate sunt superioare celor pure.

Pentru compoziţia-ţel, proporţiile de specii vor trebui să fie apropiate de cele ale compoziţiei natural-potenţiale, uneori ameliorate sub raport economic în limitele capacităţii de suport a respectivelor ecosisteme.

5. – proporţionalizarea corectă a speciilor de amestec. Speciile ajutorate de amestec (carpenul ân gorunete şi stejărete, arţarul , jugastrul ş.a.) trebuie menţinute în proporţii convenabile. Valoarea economică a multor păduri din spaţiul nostru geografic, îndeosebi la deal şi câmpie poate fi substanţial mărită, nu atât prin introducerea forţată a răşinoaselor în staţiuni nefavorabile, cât prin promovarea speciilor de foioase valoroase de amestec, în amestecuri intime şi grupate, în proporţii de 10-25 %, în funcţie de staţiune.

6. – Restabilirea arboretelor compoziţional de tip natural fundamental în deosebi a cvercineelor. Reintroducerea gorunului în multe staţiuni de deal de unde a fost eliminat, a stejarului pedunculat în staţiunile favorabile lui constituie alte acţiuni de mare eficacitate funcţională, care trebuie să stea în atenţia amenajamentului. O preocupare deosebită este necesară pentru menţinerea şi reintroducerea, în staţiunile lor, a stejarului brumăriu, stejarului pufos, peste tot unde aceste valoroase specii au fost eliminate prin culturi de salcâm. În privinţa speciilor exotice silvicultura noastră, a manifestat mult

3

Nr. Specia

Clasa de producţie

I II III IV V

1 Molid 17,1 14,0 11,1 8,3 5,82 Brad 14,2 11,7 8,7 7,8 5,93 Pin silvestru 13,1 10, 7,5 5,2 3,14 Pin negru 11,4 8,8 6,6 4,6 3,05 Fag 11,9 9,8 7,8 6,0 4,36 Mesteacăn 9,8 8,1 6,5 4,9 3,47 Gorun 10,6 8,5 6,6 5,0 3,48 Carpen 10,5 8,9 7,5 6,2 5,19 Stejar 12,8 10,2 8,3 6,4 4,910 Tei 14,0 11,5 9,2 7,2 5,711 Cer 10,8 8,9 7,0 5,3 3,712 Gîrniţă 9,8 8,1 6,6 5,0 3,613 Salcîm 19,2 14,7 10,5 6,6 3,614 Plopi indigeni 20,9 15,9 11,7 7,8 4,815 Plopi 30,2 23,7 18,2 13,0 8,816 Salcie 29,3 24,0 19,2 15,1 11,1

Page 40: Amenajarea Padurilor

optimism neacoperit sub raport ştiinţific şi de experienţă practică. Cu excepţia reuşitei depline a culturii salcâmului - dar care n-a fost adus în ţara noastră pentru înlocuirea unor specii autohtone, ci doar pentru împădurirea de terenuri degradate, nisipoase.

7. – speciile exotice se vor introduce în culturi numai după cercetări de lungă durată În cultura speciilor exotice s-au înregistrat unele eşecuri, până la acumularea unor suficiente cunoştinţe ştiinţifice, nu este oportună extinderea lor prin culturi cu caracter de producţie, cu excepţia culturilor experimentale efectuate în zone favorabile. În ultimii 74 ani secol este nefondată creşterea substanţială a suprafeţei ocupate de salcâmete şi reducerea altor comunităţi forestiere naturale, precum celor de făgete, teişuri, cărpinete şi plopişuri.

Dinamica evoluţiei spaţiale a principalelor comunităţi forestiere

În anii următori salcâmul va fi localizat pentru împădurirea de terenuri degradate, el putând oferi producţii mari pe terenuri nisipoase fertile, bine aprovizionate cu apă, fiind necesară evitarea culturii lui în staţiuni favorabile stejarilor şi suprafeţelor cu soluri carbonate, supeficiale şi tasate.

Criterii referitoare la funcţiile de protecţie hidrologică. Ţinerea sub control a regimului hidrologic se încadrează în strategia generală a naturii, pusă în aplicare prin optimizarea tuturor structurilor naturale biotice şi abiotice, inclusiv prin optimizarea compoziţiei arboretelor, diferenţiat pentru fiecare zonă fitoclimatică şi biotop. Din punct de vedere hidrologic vor trebui reevaluate pozitiv salcâmetele şi plopişurile inclusiv pentru protecţia malurilor. Sub raport hidrologic, compoziţiile-ţel ale arboretelor vor

trebui astfel stabilite încât ele să nu implice aplicarea de tăieri rase la exploatabilitate. Sunt astfel neindicate culturile de pini şi molid, care implică tăieri rase, în staţiuni favorabile făgetelor, amestecurilor de fag şi răşinoase şi gorunetelor, care se pot regenera prin aplicarea de tratamente intensive, tratamente cu perioadă lungă sau continuă de regenerare, compatibile cu funcţia hidrologică atribuită arboretelor. Cu aceeaşi necesitate vor fi evitate compoziţiile-ţel pe arborete care angajează vârste mici ale exploatabilităţii, şi în consecinţă cicluri reduse pe unitate de gospodărire. Cu cât ciclurile vor fi mai mari, în limitele celor de protecţie, cu atât se reduce suprafaţa pădurii acoperită cu arborete şi culturi tinere ineficiente sub raport funcţional.

Criterii referitoare la funcţia de protecţie a solului şi terenurilor. Pentru arboretele care îndeplinesc funcţia de protecţie a solului şi terenurilor exigenţile sânt însă cu mult mai mari sub raportul gradului de îndepărtare a compoziţiei-ţel faţă de compoziţia arboretelor natural-fundamentate sau natural-potenţiale. Majoritatea acestor arborete sânt situate în condiţii staţionale deosebit de dificile pentru vegetaţia forestieră, respectiv pe terenuri cu pante mari, pe terenuri erodate etc. În consecinţă,ele trebuie gospodărite în regim special de conservare, principiul de bază aplicabil pentru stabilirea compoziţiilor-ţel fiind cel ecologic, care urmăreşte realizarea maximei eficacităţi funcţionale în condiţii de înaltă stabilitate; la nivelul actual al cunoştinţelor, acest obiectiv se poate realiza în condiţiile unor arborete cu structuri naturale sau de tip natural. Referitor la împădurirea terenurilor degradate, la alegerea şi asocierea speciilor se vor avea în vedere cele care în condiţiile staţionale date, pot vegeta şi funcţiona cu maximă eficacitate pe termen cât mai lung. În raport cu particularităţile staţiunii, pot fi folosite speciile: pinul silvestru, pinul negru, salcîmul, sălcioara, cireşul, plopii ş.a. Pe anumite terenuri, culturile cu aceste specii vor avea un caracter provizoriu, fiind menţinute doar pînă la ameliorarea condiţiilor staţionale; în continuare se urmăreşte realizarea de arborete cu compoziţii de tip natural. De pildă, după îmbunătăţirea condiţiilor staţionale, culturile de pin efectuate pe terenuri degradate din etajul gorunului şi din etajul fagului vor fi înlocuite la exploatabilitate prin culturi pe bază de gorun, respectiv de fag, care vor îndeplini la

4

Comunităţi forestiereSuprafaţa

mii ha %1925 1999 1925 1999

Cvercinee 91,1 140,6 56,9 43,2Salcâmete 0,9 124,0 0,4 38,1Făgete 2,5 0,4 1,2 0,1Teişuri 15,2 2,9 7,2 0,9Cărpinete 23,9 9,4 11,4 2,9Frăsinete 12,5 16,6 6,0 5,1Răşinoase 0,06 7,2 0,03 2,2

Page 41: Amenajarea Padurilor

un nivel superior funcţiile multiple atribuite. De asemenea în arboretele situate pe pante şi limitrofe ravenelor se vor introduce în compoziţii şi arbuşt care vor filtra ţi mai bine apele de suprafaţă vor menţine învelişul şi vor îmbunătăţi înfiltrarea apelor în sol.

Criterii referitoare la funcţia climatice. În scopul protecţiei climatice, sunt indicate arborete constituite din specii cât mai longevive, potrivite staţiunii, în combinaţii apropiate de compoziţia arboretelor naturale. Astfel în silvostepă se va da prioritate stejarului brumăriu şi stejarului pufos, faţă de salcâm, pini, stejar pedunculat sau plopi.

Criterii referitoare la funcţia de recreare. Ca şi în celelalte cazuri, criteriul de bază rămâne cel ecologic, urmărindu-se realizarea de arborete cu compoziţii adaptate condiţiilor naturale, care să poată fi conduse la vârste cât mai înaintate şi să permită formarea de arborete cu structuri verticale de tip plurien sau relativ plurien. În acest context speciile de mare longevitate prezintă un interes deosebit (stejarul, ulmul, bradul, fagul).

În păduri limitrofe zonelor de agrement se vor forma arborete etajate ca să se formeze efecte estetice deosebite, prin folosirea contrastelor, respectiv prin variaţii de forme, colorit, lumină şi umbră. Evident aceste cerinţe nu pot fi la plopul euramerican sau salcie selecţionată pentru producţia de lemn. În păduri de agrement mai ales în pădurile parc se vor introduce specii ornamentale, inclusiv specii exotice cu însuşiri estetice deosebite.

Soluţia arboretelor pure este exclusă, de asemenea potrivit principiului contrastelor se va evita repetarea aceloraşi compoziţii pe suprafeţe mari. Din compoziţia arboretului nu vor lipsi şi subarboretul modificând pozitiv starea estetică.

În privinţa pădurilor destinate ocrotirii integrale a naturii (constituite în rezervaţii naturale, monumente ale naturii, parcuri naţionale) ca singură soluţie se impune cea bazată pe compoziţiile naturale, ca şi în situaţia arboretelor destinate ocrotirii florei şi faunei rare (Doniţă-1982). În cazul parcurilor naturale, pe lângă compoziţiile naturale, se admit şi cele cvasinaturale. În pădurile de interes ştiinţific, compoziţia arboretelor poate varia în raport cu scopul cercetărilor.

4

Page 42: Amenajarea Padurilor

Tema 4.9. - EFICACITATEA FUNCŢIONALĂ A ARBORETELOR ÎN RAPORT CU STRUCTURA VERTICALĂ A ACESTORA. (2 ORE)

1. Structura naturală.2. Structura plurienă.3. Structura relativ plurienă.4. Arborete bietajate.5. Structura echienă sau relativ echienă.

Arboretele pot fi structurate în mod diferit pe verticală. Din acest punct de vedere se deosebesc mai multe tipuri de structură: naturală, plurienă, relativ plurienă, relativ echienă, echienă, etajată.

Structura naturală.Prin optima lor diversitate structurală ecologică şi genetică, pădurile naturale prezintă o înaltă stabilitate, ceea ce le conferă însuşiri ecoprotective

de mare importanţă. Aceasta se explică prin regimul termohidric mai favorabil pentru descompunerea litierei şi viaţa microorganizmelor din sol şi un circuit al apei mai bogat şi mai activ, respectiv intercepţia mai mică în coronament şi litieră, ceea ce măreşte infiltraţia. Totodată cercetările au arătat că ecosistemele naturale de mare atitudine îndeplinesc în exclusivitate o extraordinară funcţie climatică, protejând pădurea de la altitudini mai joase împotriva curenţilor de aer rece de la culme, a scurgerilor prea abundente de precipitaţii şi eroziuni. În schimb, arboretele cu alte structuri (echiene, relativ echiene) nu pot îndeplini aceste funcţii pentru simplul motiv al lipsei lor de stabilitate, fiind influenţate de complexul factorilor naturali nefavorabili. Ecosistemele forestiere naturale prezintă structuri optime sub raport ecoprotectiv, fiind rezultatul unui îndelungat proces de adaptare şi autoperfecţionare. Ele sunt capabile să îndeplinească funcţii multiple, care nu se pot exercita întocmai decât în prezenţa tuturor barierelor de rezistenţă create de natură.

Distrugerea pădurilor naturale sau înlocuirea lor cu ecosisteme forestiere artificiale instabile totdeauna au avut consecinţe ecologice şi economice grave imediat sau la distanţe temporale mai mari. Totodată arboretele cu structuri naturale posedă alese însuşiri estetice şi igienico-sanitare. Sub raportul biomasei totale arboretele naturale nu sunt inferioare altor forme structurale; în staţiuni comparabile, pe mari perioade, au o productivitate cel puţin egală cu cea a arboretelor altfel structurate. Amenajamentul va urmări:

a) ocrotirea celor mai valoroase arborete naturale în sistemul rezervaţiilor naturale şi de altă natură, în scopuri ştiinţifice şi ecoprotective, în beneficiul generaţiilor viitoare, aplicând legea privind protecţia mediului înconjurător.

b) gospodărirea în regim special de conservare a tuturor arboretelor cu structuri naturale, destinate să îndeplinească alte funcţii speciale de protecţie de mare importanţă.

c) gospodărirea restului arborete pluriene naturale de protecţie în regim de codru cvasigrădinărit sau codru grădinărit în cadrul cărora structurile naturale nu vor fi puternic alterate; în cazurile în care nu există toate condiţiile necesare pentru aplicarea acestor tratamente intensive, ca sigură soluţie rămâne amânarea temporară a introducerii lor în circuitul economic.

Structura plurienă. Arboretele la care vârsta medie a generaţiei cele mai tinere diferă de vârsta medie a generaţiei cele mai mari cu cel puţin 100 ani vor avea structură plurienă.

4

Page 43: Amenajarea Padurilor

Structura plurienă se realizează atât în păduri naturale, cât şi în cele gospodărite în codrul grădinărit, mai ales în formaţiile forestiere ale molidişurilor, făgetelor şi goruneto-făgetelor. Indiferent de natura lor ele funcţionează ca sisteme organizate, dinamice, după principii cibernetice. Arboretele pluriene grădinărite se deosebesc de cele pluriene naturale prin faptul că, pentru primele, amenajamentul caută să modifice structura naturală, urmărind realizarea unei structuri optime, corespunzătoare funcţiilor atribuite arboretelor. Arboretele pluriene grădinărite sunt deci ecosisteme forestiere de tip cvasinatural, modelate în scopuri social - economice în baza legilor de structurare şi funcţionare a pădurilor naturale.

Avantaje ale arboretelor pluriene: asigură o producţie de lemn cel puţin tot atât de mare ca şi arboretele echiene; valoarea producţiei este însă totdeauna mult mai ridicată; producţia de biomasă lemnoasă nu este puternic dependentă de volumul mare al unor lucrări silviculturale costisitoare sau nocive

(împăduriri masive, combaterea dăunătorilor, fertilizări); este asigurată regenerarea naturală a pădurilor cu specii proprii staţiunii; costurile de producţie la exploatarea lemnului, pe ansamblul pădurii şi pe termen lung, nu sunt mai mari decât în cazul pădurilor constituite

din arborete echiene; structura pădurilor naturale cu toată diversitatea lor ecologică şi genetică este conservată şi transmisă generaţiilor viitoare; posedă o rezistenţă sporită la factorii naturali şi antropici dăunători (boli, insecte, vânăt, vânt, zăpadă, poluare); recoltarea îngrijită a lemnului nu afectează calităţile estetice ale pădurii; exercită mai bine complexul de funcţii de protecţie; se realizează o compatibilitate între interesele silviculturale şi cele ale gospodăriei cinegetice; prezintă flexibilitate faţă de eventualele schimbări de obiective social-economice ale silviculturii.

Pentru gospodărirea pădurilor în codrul grădinărit nu este necesară o reţea de drumuri mai deasă decât cea solicitată de gospodărirea intensivă a aceloraşi păduri în codru regulat.

Putem spune deci că gospodărirea silvică bazată pe arborete pluriene se suprapune peste obiectivele silviculturii ecologice.Structura relativ plurienă. Arboretele , la care vârsta medie a generaţiei cele mai tinere diferă de la vârsta medie a generaţiei cele mai în vârstă

până La 100 ani vor avea structură relativ plurienă. Structura relativ plurienă se realizează atât în arboretele naturale, cât şi în cele cultivate, respectiv în cele gospodărite în regim de codru

cvasigrădinărit. Acest tip de structură asigură permanenţa pădurii şi a funcţiilor atribuite arboretelor. Eficacitatea ridicată a pădurilor constituite din arborete cu structuri relativ pluriene se explică şi prin faptul că acest tip de structură favorizează: a) realizarea de arborete optim amestecate; b) adoptarea unor vârste ale exploatabilităţii şi cicluri mari (de 120-200 ani) în cadrul cărora însuşirile ecoprotective ale arboretelor se manifestă la

un nivel superior; c) promovarea regenerării naturale şi a speciilor valoroase potrivite staţiunii şi a diversităţii genetice existente; d) constituirea de forme structurale eficiente sub raport estetic. e) arboretele cu structuri relativ pluriene pot fi uşor transformate în arborete pluriene.În general, silvicultura bazată pe arborete de tip relativ plurien se încadrează în sfera silviculturii ecologice, respectând în mare măsură doctrina

acestea. Pentru ecosistemele forestiere care prin natura lor nu se pretează pentru formarea de structuri de tip plurien, structura de tip relativ plurien poate fi considerată ca optimă. Nu este aplicabilă la arboretele pure de molid situate în staţiuni cu frecvente şi puternice acţiuni dăunătoare provocate de vânt, precum şi pentru culturile efectuate cu specii autohtone şi exotice repede crescătoare.

4

Page 44: Amenajarea Padurilor

Arborete bietajate. Pentru ca arboretele să fie incluse în categoria arboretelor bietajate ele trebuie să satisfacă următoarelor criterii :– să aibă cel puţin 30 m3 / ha înălţime etajului al doilea să sa difere de la înălţime primului etaj cu 20% consistenţa etajului superior trebuie să fie cel puţin 0,3 , iar etajului doi nu mai puţin de 0,2diametru mediu al etajului nu mai puţin de 8 cm Arboretele bietajate apar fie pe cale naturală, fie pe cale artificială. În raport cu vârsta arborilor componenţi ele pot fi echiene sau relativ echiene,

relativ pluriene, pluriene. Faţă de arboretele echiene pure monoetajate, ele prezintă evidente avantaje atât economice, cât şi ecologice. Arborete bietajate amestecate cu specii de lumină şi de umbră, dacă o specie de lumină se combină cu o specie de umbră distanţate cronologic, se obţin arborete etajate distincte: în primul etaj specia de lumină, în al doilea etaj specia de umbră introdusă artificial sau natural, de regulă într-o perioadă ulterioară înfiinţării primului etaj. Sub raport auxologic, dacă acest amestec este raţional alcătuit, aduce un spor de producţie evident, prin contribuţia suplimentară a celui de-al doilea etaj. Densitatea primului etaj va fi totdeauna mai mică decât în situaţia arboretului unietajat, pentru a oferi lumina necesară speciei aflate în subetaj. În pădurile noastre întâlnim amestecuri naturale bietajate de gorun cu fag, gorun cu carpen, stejar cu tei, stejar cu carpen.

Structura echienă sau relativ echienă. Arboretele , la care vârsta medie între generaţiei nu diferă mai mul te 5 ani vor avea structură echienă, iar arboretele la care vârsta între elementele componente a arboretului se află în limitele a 5 – 30 ani vor avea structură relativ echienă.

După modul de întemeiere, arboretele echiene sunt artificiale sau naturale; după speciile componente ele sunt fie pure fie amestecate; după modul de alcătuire pe verticală, ele sunt de regulă monoetajate cu profil continuu. În general arboretele echiene sunt o creaţie a silviculturii de tip agricol, care în mai mică măsură are în obiectiv protecţia mediului înconjurător. În condiţiile staţionale identice, arboretele echiene nu produc mai mult decât arboretele pluriene şi relativ pluriene. Nici lemnul produs nu este întotdeauna de calitate superioară.

Silvicultura bazată pe arborete echiene oferă în plus: a) - avantajul de a produce lemn la vârste mai reduse ale exploatabilităţii;b) - posibilităţi de organizare, planificare şi executare mai uşoară a lucrărilor de regenerare şi conducere a arboretelor, de amplasare şi evaluare a

masei lemnoase destinată exploatării; c) – oferă condiţii mai bune de mecanizare a unor lucrări, atât la cultura pădurilor, cât şi la exploatarea lemnului; d) - şanse sporite de a realiza lucrări silvice cu personal insuficient calificat; e) - avantajul tipizării cu uşurinţă a soluţiilor tehnice.Dezavantajele lor sunt multiple, dar cele mai importante sunt următoarele:a). - procesul de regenerare, până la formarea noului arboret, care să preia în întregime funcţiile celui exploatat, se produc importante dereglări

hidrologice prin starea intercepţiei, reducerea infiltraţiei, majorarea scurgerilor de suprafaţă, scăderea consumului de apă;b). - în aceeaşi perioadă au loc eroziuni şi alunecări de teren, care sunt cu atât mai grave cu cât panta terenului este mai mare, iar substratul

litologic mai favorabil producerii acestor procese;c). - tăierile rase şi culturile forestiere tinere au o contribuţie importantă la deteriorarea calităţii peisajului;d). - sub raport climatic, dereglările se caracterizează prin: creşterea vitezei vântului, majorarea albedoului, creşterea daunelor aduse de îngheţurile

târzii, majorarea pagubelor produse de secetă. e). - În anumite condiţii staţionale, cum sunt cele de la mare altitudine sau în silvostepa externă reîmpădurirea devine foarte dificilă. Aşadar, gospodărirea silvică bazată pe formarea de arborete echiene şi relativ echiene nu este, în general, compatibilă cu doctrina silviculturii

ecologice, deoarece:

4

Page 45: Amenajarea Padurilor

1. nu este asigurată continuitatea funcţiile ecoprotective ale pădurilor. Este afectată integritatea şi diversitatea genofondului şi ecofondului forestier;

2. arboretele cu asemenea structuri simplificate nu sunt organizate după legile naturii, referitoare la structurarea şi funcţionare sistemelor biologice şi autoreglare. În consecinţă, sunt instabile, ineficiente sub raport economic şi social;

3. pentru menţinerea stabilităţii lor la un nivel satisfăcător reclamă intervenţii silviculturale costisitoare şi energointensive; 4. nu sunt în măsură să ţină biotopul sub control eficient;5. implică cel mai frecvent cicluri reduse, incompatibile din punct de vedere ecologic şi economic;6. stabilitatea arboretelor şi a gospodăriei silvice în ansamblul ei este redusă.

Concluzii şi recomandări pentru amenajarea pădurilor :1. structurile de tip echien şi relativ echien sunt incompatibile cu funcţiile multiple specifice majorităţii arboretelor ce alcătuiesc pădurile ţării

noastre;2. în mod excepţional ele pot fi luate în considerare doar pentru staţiunile nefavorabile formării de arborete cu structuri pluriene şi relativ

pluriene;3. culturi echiene cu cicluri scurte, destinate să producă lemn de răşinoase, culturile „energetice”, ca şi alte asemenea ecosisteme artificiale

destinate să îndeplinească funcţii economice unilaterale; 4. arboretele echiene şi relativ echiene, în mare parte provenite din lăstari, monoetajate şi pure, necesită reconstrucţia ecologică a acestora va

constitui o preocupare majoră a amenajamentului. În consecinţă lucrările de transformare a arboretelor echiene şi relativ echiene în arborete cu structuri pluriene şi relativ pluriene sau bietajate va

constitui o caracteristică esenţială a silviculturii pentru o lungă perioadă.

4

Page 46: Amenajarea Padurilor

TEMA 4.10. SPORIREA EFICIENŢEI FUNCŢIONALE PRIN OPTIMIZAREA CONSISTENŢEI ARBORETELOR (1 ORĂ)

1. Influenţa lucrărilor de îngrijire a arboretelor asupra producţiei de lemn.2. Influenţa lucrărilor de îngrijire şi conducere asupra efectelor de protecţie a arboretelor

Consistenţă – (indice de acoperire, densitate şi desime – diferenţe între ele) Sistem al lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor - totalitatea operaţiunilor silviculturale aplicate de la instalarea arboretului până la

începerea lucrărilor de regenerare, efectuate pe baze ecologice, in funcţie de ţelul de gospodărire stabilit. În sistem sunt incluse îngrijirea culturilor şi seminţişurilor, degajările, curăţirile, răriturile, tăierile de igienă, elagajul, emontajul, deschiderea

tehnologică a arboretelor, îngrijirea marginii de masiv.Înainte de a stabili oportunitatea şi parametrii de bază ai oricărei lucrări de îngrijire, vor trebui cunoscute ţelurile de producţie sau protecţie,

structura-ţel concretizată în compoziţia şi structura orizontală, necesară pentru fiecare arboret.Scopul esenţial al lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor este acela de a realiza sau favoriza formarea de arborete cu structuri optime sub

raport ecologic şi genetic, în conformitate cu legile de structurare şi funcţionare a ecosistemelor forestiere, în vederea creşterii eficacităţii funcţionale multiple a pădurilor.

În mod concret se urmăreşte: creşterea gradului de stabilitate şi rezistenţă a arboretului la acţiunea agresivă a factorilor externi şi interni destabilizatori; păstrarea şi ameliorarea stării de sănătate a arboretelor şi a pădurii în ansamblul său; asigurare calităţii factorilor de mediu (apei, aerului, solului, peisajului); creşterea productivităţii arboretelor şi a pădurii în întregul ei; îmbunătăţirea calităţii producţiei de lemn; mărirea capacităţii de fructificare a arborilor şi ameliorarea condiţiilor de regenerare; recoltarea biomasei lemnoase în vederea valorificării ei.

1. Influenţa lucrărilor de îngrijire a arboretelor asupra producţiei de lemn. (factorul economic)Cercetările efectuate arată că există un interval optim al densităţii, corespunzător unei productivităţi maxime. (Ciurgiu, 1987; Assmann,1961).

Densitatea optimă depinde de tipul de ecosistem, vârsta arboretului şi ţelul de gospodărire. În cazul arboretelor pure şi echiene, producţia totală de lemn nu este, în general, influenţată esenţial de lucrările de îngrijire, cu excepţia cazurilor de reducere a consistenţei sub limita critică. Normele tehnice pentru îngrijirea şi conducerea arboretelor nu admit reducerea consistenţei (gradul de închiderea a coronamentului) sub 0,7 (0,85). Menţinerea arboretelor la consistenţa normală de 0,90 -1,0, garantează o productivitate maximă, care în anumite condiţii staţionale şi de arboret, poate fi cu 3-5% mai mare decât cea a arboretelor neparcurse cu lucrări de îngrijire.

S-a demonstrat necesitatea: reducerii treptate a intensităţii răriturilor pe măsură ce arboretele înaintează în vârstă; sistării lor in ultima treime a ciclului vital al arboretului, treimea stabilită în funcţie de vârsta exploatabilităţii. Răriturile forte sunt în general neindicate, mai ales pentru arboretele trecute de 40 ani şi neparcurse anterior cu lucrări de îngrijire adecvate.

4

Page 47: Amenajarea Padurilor

Cercetările efectuate arată că producţia totală şi stabilitatea arboretelor poate fi influenţată de intensitatea răriturilor, mai ales în sens negativ, atunci când se aplică intervenţii forte (36 - 50% extras) pe o perioadă îndelungată de timp. În ceea ce priveşte aportul lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor asupra calităţii producţiei de lemn la exploatabilitate, se precizează că majoritatea cercetărilor au evidenţiat sporuri semnificative, atât prin majorarea dimensiunilor arborilor, cât şi prin modificarea favorabilă a structurii calitative a arborilor.

Aşadar, pentru a avea un criteriu mai sigur de conducere a arboretelor este necesar să se separe pe rând influenţa modificărilor aduse periodic în structura arboretelor. În acest fel, tehnica silviculturală va reuşi să schimbe structura arboretelor în sensul creşterii unor condiţii de creştere tot mai favorabile pentru fiecare arbore din arboret şi pentru însăţi arboretul întreg, în vederea măririi eficacităţii funcţionale a pădurilor.

În sinteză se poate spune că, factorii care condiţionează variaţia creşterii în volum într-un arboret parcurs cu operaţiuni culturale sunt: poziţia cenotică a arborilor în arboret, volumul extras în intervenţii şi numărul de intervenţii, spaţierea arborilor şi felul amestecului pe specii, compoziţia arboretului. 2. Influenţa lucrărilor de îngrijire şi conducere asupra efectelor de protecţie a arboretelor. (factorul ecologic)

În condiţiile amenajării pădurilor cu funcţii multiple se pune problema stabilirii consistenţei optime, care să corespundă maximului de eficacitate funcţională : protecţia terenurilor şi solului, hidrologică, antierozională, climatică şi sanitar-peisagistică. Amenajistul va trebui să indice acele lucrări de îngrijire care pot contribui eficient la realizarea structurii optime sub raportul stabilităţii ecosistemelor forestiere.

1.1.I.;1.2.E - În arboretele de protecţia terenului şi apelor (1.1. şi 2.1.) la aplicarea lucrărilor de îngrijire şi tratamentelor nu se permite efectuarea acestor lucrări pe fâşie de 30-50m de la lizieră, iar în arborete consistenţa să nu scadă sub 0,7.

Neapărat se vor menţine structurile fâşiilor forestiere conform tipului proiectat (penetrabil, semipenetrabi şi inpemetrabil). La finisarea lucrărilor de îngrijire şi conducere pentru fâşii de tip penetrabil consistenţa va constitui 0,7 0,8.

Pentru formarea perdelelor de protecţie de tip ajurat la fiecare intervenţie are loc rărirea la 50% a arbuştilor pe întreaga lungime a perdelei, iar densitatea plafonului superior se va reduce la 0,6 – 0,7.

Făşii forestiere de tip consistent (impermiabil) formează condiţii favorabile de creştere şi dezvoltare a speciilor de bază, normalizarea creşterii arbuştilor iar consistenţă se menţine înaltă.

Fâşiile antitorent se menţin la consistenţe sporită, astfel la finisarea lucrării consistenţa nu va fi mai mică de 0,8. Lucrările de îngrijire vor avea scop formarea condiţiilor favorabile pentru dezvoltarea arborilor cu rădăcini pivotate. Liziera se menţine intactă.

Fâşii forestiere de pe malurile râurilor sunt favorizaţi arborii cu rădăcini pivotaţi, menţinându-se consistenţa sporită a coronamentului cu păstrarea lizierei compuse. Tăieri de îngrijire se efectuează ca în fâşii situate pe versanţi.

În pădurile de protecţie a bazinelor acvatice se vor introduce arbori cu rădăcini pivotate (stejar, tei, corn, ect.). Este obligatoriu formarea arboretelor amestecate, bietajate cu participarea subarboretului, periodicitate tăierilor se măreşte iar consistenţa după intervenţie nu va scădea sub 0,7 - 0,8, în afara stejăretelor tinere. În liziere se vor efectua numai lucrări de igienă.

Lucrările de îngrijire se vor efectua prioritar în perioada de iarnă când solul este îngheţat1.4.B. - În zona spaţiilor verzi lucrările de îngrijire au scop creşterea arboretelor înalt productive, viguroase, rezistente în condiţii de recreaţie în

masă. Este indicat formarea arboretelor polietajate de quercete.1.4.A. - În arborete de agrement (trase turistice, zonă de odihnăsporită, parcuri turistice, etc. ) se vor forma diferite landşafturi: deschse

poienecu arbori solitari; semideschise – sectoare de arborete cu consistenţa 0,3 – 0,5 şi amplasare uniformă sau în biogrupe pe suprafaţă; landşafturi închise – sectoare de arborete cu consistenţa de 0,8 -1,0

4

Page 48: Amenajarea Padurilor

În arborete de protecţie din zona industrială au menirea dea a favoriza arborete prioritate au speciile de arbori cele mai rezistente (Sălcioara, părul, stejarul pedunculat, plop canadian, salcie, cătina albă, biota, ulmul velniş, salcâm, safora japoneză, glădiţa, plop alb, plop negru, jugastru, păducel). Enumărarea este în ordinea descreşterii rezistenţei la poluare.

Intensitate lucrărilor de îngrijire trebuie să fie moderată, iar consistenţa (în afară de arborete tinere amestecate) nu mai mică de 0,7.1.5.C. - În arborete din cadrul ariilor protejate tăierile de îngrijire vor fi incluse în lucrările speciale de conservare ce vor include: lucrări de

îngrijire nu numai în arboret dar şi subarboret, se vor efectua lucrări de îngrijirea seminţişului, se vor crea condiţii de creşterea speciilor valoroase, după necesitate se în ochiuri se vor planta specii valoroase

1.5.H. - În păduri de importanţă ştiinţifică, istorică tăierile de îngrijire se vor efectua numai în cazul dereglării stării arboretelor pentru restabilirea echilibrului ecologic. Lucrările de îngrijire se vor efectua numai conform proiectelor individuale.

În arborete situate pe pante consistenţa fa fi limitată de înclinarea pante, astfel pe pante 11 – 200 consistenţa în arborete nu va coborî mai jos de 0,7, în pante de peste 200 consistenţa nu va coborî sub 0,8. Pe pante peste 300 se vor efectua numai lucrări de igienă.

Aplicarea lucrărilor de îngrijire şi conducere în arboretele cu funcţii preponderent de protecţie au scop : ameliorarea compoziţiei arboretelor, încă din stadiile de dezvoltare inferioară prin apropierii ei treptată de compoziţie naturală sau

natural-potenţială. Astfel, în culturile pure de quercinee va promova speciile necesare formării subarboretului şi a subetajului; optimizarea consistenţei în toate stadiile de dezvoltare 0,8-0,9; îmbunătăţirea stării de sănătate a arboretelor prin extragerea treptată a arborilor uscaţi şi în curs de uscare, bolnavi, cu potenţial fiziologic

redus; ameliorarea structurii genetice în direcţia promovării formelor genetice cu însuşiri superioare sub raportul rezistenţei lor la adversităţi; formarea de arborete cu structuri verticale diversificate, pluriene sau relativ pluriene, de stabilitate ridicată; trebuie de ţinut cont că rărirea forte şi puternică a coronamentului reduce intercepţia precipitaţiilor, produce înţeleniri ale solului, creând

astfel condiţii nefavorabile pentru pătrunderea apei în structuri adânci. Între structura arboretului, exprimată prin densitate şi compoziţie, pe de o parte, şi dinamica procesului de eroziune a solului, pe de altă parte, există o corelaţie semnificativă;

eliminarea prin extrageri a speciilor ajutătoare şi amelioratoare peste limitele ecologice necesare, creează ulterior importante dezechilibre ecologice, cu efecte negative asupra stabilităţii şi capacităţii protective a arboretelor, astfel ele trebuie ţinute în proporţii necesare.

eliminarea foioaselor din culturile de răşinoase efectuate în staţiuni favorabile fagului şi stejarului provoacă dezechilibre hidrologice prin creşterea intercepţiei in coronament şi reducerea pe această cale a cantităţii de apă ajunsă în sol, creând stări hidrologice şi fiziologice subnormale.

Pentru funcţiile de recreare şi sanitar-igienice, prin lucrări de îngrijire şi conducere trebuie menţinute şi formate arborete cu structuri cât mai apropiate de cele naturale.

Literatura : 1. V. Giurgiu Amenajarea pădurilor cu funcţii multiple Ed. Cireş Bucureşti, 1988, p 125-132; 2. I Leahu Amenajarea pădurilor, Ed Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 2001, p 162-194; 3. Îndrumări tehnice privind îngrijirea arboretelor în fondul forestier al Republicii Moldova, M.A.A. Chişinău, p 35-44.

4

Page 49: Amenajarea Padurilor

Tema 5.11. - RELAŢII ÎNTRE STRUCTURA ARBORATELOR ŞI REZISTENŢA LOR LA ACŢIUNEA FACTORILOR EXTERNI PERTURBATORI, BOLILOR ŞI INSECTELOR DĂUNĂTOARE, A VÂNATULUI ŞI LA POLUARE .

(1 ORĂ)

1. Structura arboretului ce împiedică influenţa dăunătoare a soarelui şi secetei.2. Structuri optime pentru arboretele aflate sub influenţa apei în exces.3. Condiţii structurale care împiedică acţiunea dăunătoare a zăpezii. Măsuri de prevenire.4. Condiţii structurale care împiedică acţiunea dăunătoare a vântului. Măsuri de prevenire.5. Sporirea rezistenţei arboretelor la acţiunea bolilor şi insectelor dăunătoare.6. Structura arboretelor şi rezistenţa lor la poluare.

Desfăşurarea normală a proceselor naturale de producţie şi protecţie este frecvent perturbată de acţiunea unui complex de factori naturali şi antropici nocivi, cum sunt: soarele, vântul, zăpada, apa, vânatul, bolile şi insectele dăunătoare, poluarea, păşunatul, turismul.

La elaborarea soluţiilor de adoptat se porneşte de la ipoteza verificată în foarte multe situaţii, potrivit căreia ecosistemele naturale şi cele cvasinaturale au cele mai mari şanse de reuşită în condiţiile acţiunii factorilor dereglatori.

1. Relaţii între structura arboretelor şi rezistenţa lor la acţiunea soarelui. Rezistenţa la temperaturi ridicate este determinată în mare măsură de faza de creştere şi dezvoltare a plantei. Daune mai esenţiale provoacă

temperaturile ridicate în fazele începătoare ale dezvoltării, datorită faptului că ţesuturile tinere, în creştere activă, sunt mai puţin rezistente decât cele bătrâne.

Fondul forestier al R. Moldova se află sub influenţa fluctuaţiilor meteo-climatice caracteristice climatului continental. Periodic se înregistrează episoade secetoase sau excesiv de secetoase cu influenţe asupra vitalităţii pădurilor existente dar mai ales asupra plantaţiilor şi regenerărilor în curs de instalare. Pe fondul unor secete prelungite, riscul apariţiei incendiilor de pădure sau al înmulţirii în masă a unor populaţii de insecte dăunătoare este foarte ridicat. Seceta din ultimii ani, îndeosebi cea din anul curent care este una dintre cele mai severe înregistrată în republică în ultimul secol - a creat şi va crea pe viitor probleme deosebite fondului forestier naţional prin multitudinea problemelor generate în cascadă de deficitul prelungit de precipitaţii şi scăderea rezervei de apă din sol. Cele mai frecvente daune aduse de soare şi secetă sânt: uscări de arbori şi puieţi, uscarea solului, pârlirea scoarţei, reducerea producţiei de lemn şi a efectelor de protecţie, dereglări asupra faunei de pădure.

In concluzie, putem menţiona, că primele rezultate privind consecinţele secetei asupra vegetaţiei forestiere sunt deja vizibile prin uscarea masivă a culturilor silvice create în ultimii 2-3 ani, prin defolierea şi decolorarea prematură la unele categorii de specii (salcâm, mesteacăn), iar primele informaţii privind starea de sănătate a pădurilor vor fi cele acumulate în cadrul programului de monitoring forestier.

Chiar dacă daunele nu pot fi evitate, amenajistul le va putea diminua, acţionând în direcţia conservării şi realizării de arborete după modelul structural al celor naturale, respectiv prin:

evitare introducerii in compoziţiile de regenerare a unor specii alohtone şi autohtone în staţiuni improprii; reintroducerea speciilor potrivit staţiunii; folosirea ecotipurilor rezistente la secete.

4

Page 50: Amenajarea Padurilor

formarea de arborete cu structuri verticale corespunzătoare, de tip plurien şi relativ plurien, cu subetaj şi subarboret bogat; menţinerea arboretelor la consistenţă plină, evitând răriturile forte şi foarte puternice; excluderea tăierilor rase mai ales în zonele cu deficit de meditate; evitarea tăierilor prin care se formează multe margini de masiv în bătaia soarelui; creşterea vitalităţii arboretelor, îmbunătăţind structura lor sub raportul modului de regenerare a arborilor; menţinerea subarboretului sau reintroducerea lui.

2. Structuri optime pentru arboretele aflate sub influenţa apei în exces. Apa în exces constituie un factor cu influenţe negative nu numai în staţiuni de luncă, dar şi în zona forestieră de cîmpie. Arboretele aflate în luncă pe

soluri aluviale evaporă o mare cantitate de apă astfel menţinând echilibrul hidrologic. În caz de aplicarea tăierilor rase în staţiuni cu soluri reavene şi jilave se pot produce de dezechilibrări ai regimului hidric , proces ce ar conduce spre declanşarea proceselor de înmlăştinire .

Încălzirea inegala a suprafeţei terestre si dinamica foarte activa a aerului umed tropical peste teritoriul Republicii Moldova din perioada caldă a anului fac ca in acest timp din an, o buna parte din ploi sa capete caracter torenţial, devenind un risc climatic pentru mediul înconjurător si pentru economia naţionala.

Ploile torenţiale (aversele) se caracterizează prin cantitate mare de apa căzuta intr-un timp foarte scurt, fapt care implica o intensitate mare si deci pot provoca, local, creşteri bruşte ale scurgerii in bazinele hidrografice, ceea ce poate provoca pagube materiale si chiar victime omeneşti. Conform datelor existente, precipităţile torenţiale, deosebit de abundente si puternice, cad in lunile: iulie (40%); in iunie (36,5%); in august (15,7%). S-a constatat ca 5% din ploile torenţiale aduc precipitaţii cu volum de 50 mm si mai mult in focarul lor.

Pentru a preveni asemenea evoluţii a situaţiilor Amenajamentul va trebui să ia în considerare necesitate:1. conservarea şi ameliorarea ultimelor ecosisteme cu structuri naturale, încă existente în condiţiile staţionale menţionate;2. revenirii la arborete de tip natural în toate situaţiile în care culturile artificiale din lunci nu au dat rezultate satisfăcătoare;3. vor trebui evitate prin amenajament toate intervenţiile silvotehnice prin care se reduce drenajul biologic şi se provoacă înmlăştiniri.

Numai arboretele cu structuri naturale şi cvasinaturale, pluriene, şi cu subetaj şi arboret pot da deplină satisfacţie. 3. Condiţii structurale care împiedică acţiunea dăunătoare a zăpezii şi vântului.

Cele mai grave daune aduse de zăpadă se petrec atunci când temperatura este în jur de 0 0 C, сînd lapoviţa îngheaţă pe ramuri producând rupturi puternice a cracilor şi chiar şi fusului. De asemenea acţiunii dăunătoare a zăpezii au avut loc în noiembrie (26-28) 2000. De chiciură au fost afectate 51 mii ha de pădure incluzând 11 întreprinderi şi 2 rezervaţii, ceia ce constituie 13 % din totalul suprafeţei împădurite a R. Moldova.. Cel mai puternic au fost afectate întreprinderile silvice: Şoldăneşti – 98%, Soroca – 73%, Orhei – 48%, Teleneşti – 45%. În arboretele de pe solurile foarte uscate cu troficitate ridicată cel mai puternict au fost afectate arboretele cu vârsta de 60 ani. În ele stejarul a fost afectat în proporţie de 76%, frasinul – 92%, salcâmul – 89%. Majoritatea acestora au avut rupturi în vârful coroanei şi în partea de mijloc a ei, dar se întâlnesc şi arbori cu rupturi de trunchi.

Pe solurile bogate şi uscate aproape că nu au fost afectaţi arborii din clasa I de vârstă (8,9%). Cu creşterea vârstei şi reducerea consistenţei arboretelor proporţia arborilor afectaţi creşte până la 70-80%, salcâm la 15ani - 70%, frasin – 71,6%, pin – 80%. Pe solurile nisipoase sărace frasinul a fost afectat doar în proporţie de 40%, iar pe soluri calcaroase doar în proporţie de 22,3%. În condiţiile solurilor foarte bogate stejarul roşu a suferit mai mult, gorunul – 74-90%, salcâmul – 15 ani – 93%. Pe solurile bogate arboretele de stejar cu cireş au fost afectate în proporţie de 70,1%.

5

Page 51: Amenajarea Padurilor

Cercetările demarate în anul 2001au constatat faptul că gradul de afectare de chiciură depinde de specie, vârstă şi forma coronamentului. Odată cu micşorarea densităţii arboretelor se măreşte gradul de afectare de chiciură . Acesta se poate explică prin faptul că arborii din arboretele cu densitate ridicată dezvoltă un coronament sub formă de piramidă, care este mai rezistent la chiciură decât coronamentul sub formă ovală, dezvoltat de arboretele cu densitate scăzută.

În scopul sporirii rezistenţei arboretelor contra doborâturior de chiciură şi zăpadă silvicultorii trebuie : - se menţină arboretele la consistenţa normală (0,8-0,9) - să formeze compoziţii optime conform compoziţiilor-ţel.

4. Condiţii structurale care împiedică acţiunea dăunătoare a zăpezii şi vântului.Vânturile obişnuite, cu o viteză de până la 11m/s, nu produc în general mari pagube. Cele puternice, cu viteze între 11 şi 15m/s produc daune mai ales în arborete cu soluri umede, cu arbori având înrădăcinare slab dezvoltată, cu putregai. Furtunile, respectiv vânturile cu viteze cuprinse între 15 şi 26m/s, provoacă doborâturi şi rupturi în masă, chiar şi în păduri sănătoase.

Cunoştinţele ştiinţifice dobândite până în prezent, ca şi studiile bazate pe statistice arată că daunele produse de vânt depind de:compoziţia arboretului. Arboretele pure constituite din specii de slabă rezistenţă sunt cel mai puternic şi frecvent afectate.structură verticală. Mai rezistente sunt arboretele naturale şi cele de tip natural pluriene, ceea ce explică prin faptul că arborii crescuţi în aceste

condiţii de structură au rezistenţă individuală, ca urmare a unor valori optime ale indicilor de zvelteţe, formei coroanelor, particularităţilor sistemului de înrădăcinare.

consistenţa arboretului. Deosebit de expuse la acţiunea vântului sunt arboretele de peste 40 ani, parcurse cu rărituri puternice, fără ca în prealabil ele să fi fost pregătite prin lucrări de îngrijire adecvate.

starea solului. Cele uşoare, superficiale, îmbibate cu apă sunt mai favorabile unor daune frecvente;poziţia arboretului pe versanţi, astfel pe versanţii înalţi, ”în vânt” se produc mai rar doborâturi masive;starea fitosanitară a arboretelor. Arborii de molid cu putregai roşu de rădăcină şi cei cu putregai de tulpină sunt mai frecvent afectaţi;productivitatea arboretelor. Se produc daune mai mari şi frecvente în arborete de productivitate superioară;caracteristicile formei arborilor. În general, daunele sunt mai frecvente în arboretele cu arbori având indici de zvelteţe supraunitari, cu proporţii

reduse ale coroanei faţă de înălţimea totală.structura arboretului. Arboretele amestecate, pluriene sunt mai puţin vătămate. Trebuie acţionat încă din tinereţe în direcţia creşterii stabilităţii

individuale, prin crearea unui spaţiu mai mare de creştere pentru fiecare arbore.În scopul prevenirii doborâturilor de vânt amenajistul poate acţiona pentru:- realizarea de arborete optim amestecate, în aşa fel încât proporţia speciilor rezistente în compoziţia arboretului să fie de cel puţin 30%.

5

Nr. Ord

.

Comunităţi forestiere

Suprafaţa total afectată (ha)

%Inclusiv pe vârste ( % )

<40 ani 41 – 70 ani Peste 71 ani

1. Cvercinee 20085 65 3636 5697 107522. Salcâmete 5653 18 5121 530 23. Frăsinete 1442 5 332 719 3914. Plopişuri 89 - 68 21 05. Diverse tari 2657 9 1087 1125 4456. Diverse moi 887 3 847 29 11Total 30813 100 11131 8232 11672

Page 52: Amenajarea Padurilor

- asigurare unei diversităţi genetice avansate, după modelul structurii genetice a arboretelor naturale, ceia ce se poate realiza prin promovarea regenerării naturale;

- formarea de arborete pluriene şi relativ pluriene, multi sau bietajate, cu subarboret; se impune în primul rând conservarea arboretelor cu asemenea structuri;

- parcurgerea arboretelor cu lucrări de îngrijire; puternice în tinereţe ,apoi moderate şi slabe la vârste mai mari;- aplicarea tratamentului codrului grădinărit. pentru molidişuri se recomandă adoptarea tratamentelor tăierilor succesive şi progresive în margine de

masiv;- evitarea tuturor acţiunilor care favorizează formarea putregaiului de rădăcină şi de tulpină;- formarea de liziere rezistente la acţiunea de consolidare a marginii arboretelor este necesar să se extindă pe o distanţă egală cu 1-2 înălţimi de

arbore;- organizarea succesiunilor de tăieri.5. Sporirea rezistenţei arboretelor la acţiunea bolilor şi insectelor dăunătoare.Soluţia de fond pentru creşterea rezistenţei arboretelor la acţiunea bolilor şi dăunătorilor constă în conservarea ecosistemelor forestiere naturale şi

cvasinaturale, dotate cu sisteme perfecţionate de autoapărare şi autonomie energetică. De asemenea, este necesară protejarea şi reintroducerea faunei entomofage corespunzătoare pădurilor naturale. Vor trebui evitate toate acţiunile antropice care afectează rezistenţa arboretelor. Când sunt necesare se vor planifica combateri numai prin metode biologece şi integrate, prin care să nu fie deteriorată structura faunei de pădure şi calitatea altor factori de mediu sau a resurselor alimentare şi medicinale din fondul forestier.

6. Structura arboretelor şi rezistenţa lor la poluare.Poluare acţionând ca un factor extern excesiv de agresiv - afectează în primul rând procesele biochimice şi chimice din plante, animale şi sol, urmate

de slăbirea organismelor vii; se declanşează în lanţ dezechilibre ecologice, ecofiziologice şi genetice, cu consecinţe nefavorabile asupra polifuncţionalităţii pădurii, afectând atât producţia de lemn şi alte produse ale ecosistemelor forestiere, cât şi funcţiile ei hidrologice, antierozionale, climatice, igienico-sanitare şi peisagistice. Arboretele aflat în curs de uscare sunt incluse în planul de recoltare, independent de vârsta lor, arboretele puternic poluate sunt supuse regimului special de conservare.

Pentru regenerarea pădurilor aflate sub influenţa poluării, tăierile rase şi cvasirase trebuie interzise; cele mai eficiente vor fi tratamentele cu perioadă lunga de regenerare ,de tipul tăierilor cvasigrădinărite, precum şi tratamentul codrului grădinărit. După unii autori chiar şi arboretele de tip grădinărite sunt afectate de poluare, îndeosebi arbori groşi cu coroane fiziologic slăbite. Este important de subliniat că artificializarea compoziţiei arboretelor şi simplificarea structurilor prin tăieri rase şi cvasirase contribuie la formarea de păduri foarte vulnerabile în viitor la acţiunea noxelor industriale. Fertilizarea chimică a solurilor forestiere din zonele poluate, în anumite condiţii staţionale, poate frâna temporar evoluţia rapidă a degradării pădurilor. O măsură importantă priveşte renunţarea la substituirea speciilor locale prin culturi instabile care sunt mai sensibile la poluare. Pădurile puternic poluate, în care fenomenul de uscare se manifestă cu intensitate, vor trebui excluse de la reglementarea clasică a procesului de bioproducţie lemnoasă de produse principale, tocmai pentru a profita cât mai mult de mediul pădurii, în vederea regenerării ei sub adăpost. Programarea tăierilor nici nu este posibilă, căci starea arboretelor se modifică puternic la perioade foarte mici.

5

Page 53: Amenajarea Padurilor

TEMA № 6.12 : REGIM SILVIC DE GOSPODĂRIRE (1 ORĂ)

1. Clasificarea regimului după modul de regenerare2. Clasificarea regimului după tratamentele aplicate3. Clasificarea regimului după tipul de sortimente4. Selectarea şi aprobarea regimului silvic

Conform literaturii sovetice Regim – asocierea intervenţiilor silvotehnice în gospodărirea fondului forestier în scopul atingerii ţelurilor dorite în dependenţă de condiţiile

economice actuale (Monovilov 1951), Regim – asocierea intervenţiilor silvotehnice în gospodărirea fondului forestier în scopul atingerii ţelurilor dorite cu o eficacitate cât mai sporită

(Murahtanov 1983). Astfel silvicultorii sovetici definind regimul nu vorbesc de modul de regenerare cum se are în vedere la noi în ţară, ci vorbesc de organizarea

intervenţiilor silvotehnice în aşa mod ca să atingem cât mai efectiv scopurile dorite. În continuare ei clasifică regimul după scopurile şi intervenţiile silvice, tratamentele aplicate, sortimentele-ţel şi modul de gospodărire a fondului forestier. Codul silvic adoptat în 2006 nu vorbeşte nimic de regimul silvic.

Conform Art. 9, alin. 2 din Legea nr. 26/1996 din România "Regim silvic – sistemul unitar de norme tehnice silvice, economice si juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea, protectia si

paza fondului orestier,in scopul asigurarii gestionarii durabile.Regimul codrului - modul general de gospodarire a unei paduri, bazat pe regenerarea din samanta.Regimul crangului - modul general de gospodarire a unei paduri, bazat pe regenerarea vegetativa.

Conform Codul silvic nr.887-XIII din 21 iunie 1996 completat în 2005 R. Moldova înaintat actual spre a fi susţinut.Regim – sistem de conducere şi exploatare a unei păduri, propriu unui anumit mod de regenerare (sămânţă, lăstari). Se deosebesc regimul

codrului, regimul crângului simplu, regimul crângului compus.Regim silvic – politică de gospodărire a fondului forestier şi a vegetaţiei forestiere din afara acestuia, indiferent de natura proprietăţii şi forma de

gospodărire, exercitată de către autoritatea silvică centrală.Toate formele de gospodărire şi regime au un scop unic de folosire raţională a masei lemnoasă cu un volum mai mic posibil de cheltuieli

financiare, dar cu o maximă eficacitate polifuncţională. Regimul de gospodărire al unei păduri raţional conduse stabilit de amenajament, înseamnă măsuri concrete, judicios elaborate, în vederea realizării şi menţinerii unei stări clar exprimate.

Conducerea arboretelor de către deţinătorii de fond forestier naţional se face după normative în vigoare, din care desprindem principalele direcţii ale aplicării regimului silvic:

- înfiinţarea de noi rezervaţii de seminţe şi îmbunătăţirea celor vechi existente în aşa fel încât să se poată recolta seminţe numai din aceste arborete;

5

Page 54: Amenajarea Padurilor

- efectuarea lucrărilor împăduriri pe bază de cartări staţionale şi stabilirea formulelor şi schemelor de împădurire în strictă corelaţie cu aceste cartări;

- efectuarea lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor la timp, de cea mai bună calitate şi cu tehnicile cele mai avansate;

- efectuarea, pe baza experienţelor acumulate până în prezent şi a rezultatelor cercetărilor ştiinţifice efectuate în ultimele două decenii, de tratamente, pe baza noilor tehnologii privind regenerarea arboretelor şi a noilor criterii pentru alegerea şi aplicarea acestor tratamente, în concordanţă cu noile prevederi, legate de conservarea şi dezvoltarea fondului forestier, de gospodărirea apelor şi de protecţia mediului înconjurător;

- efectuarea evaluării masei lemnoase prin metode noi, ştiinţifice, care presupun acţiuni tehnico-economice de determinare, cantitativă, calitativă şi valorică a tuturor produselor principale, secundare (curăţiri, rărituri), accidentale, de igienă etc., prevăzute a se exploata;

- amenajarea pe baze noi a tuturor arboretelor din fondul forestier naţional, indiferent de deţinător; - supunerea pădurilor fiecărui ocol silvic unei atente acţiuni de recunoaştere, la nivelul fiecărei unităţi amenajistice, a

stării lor de sănătate, în vederea semnalării fenomenelor de uscare anormală şi deteriorare fizică sau biologică a arborilor şi arboretelor (în sistem monitoring);

- concomitent, se vor efectua lucrări intense de reconstrucţie ecologică a pădurilor, prin ameliorarea compoziţiei arboretului, refacerea integrală a arboretelor afectate complet de uscare şi substituirea arboretelor din staţiunile necorespunzătoare;

- efectuarea la timp şi de cea mai bună calitate a tuturor tratamentelor de prevenire şi combatere a dăunătorilor, folosind ultimele descoperiri în acest domeniu şi punându-se un accent deosebit pe combaterea biologică;

- organizarea şi desfăşurarea activităţilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi dotarea cu mijloace tehnice de stingere în conformitate cu ultimele descoperiri din acest domeniu;

- asigurarea protecţiei muncii, strâns legată de pregătirea profesională a muncitorilor şi de respectare cu stricteţe a regulilor de protecţia muncii din silvicultură şi exploatări forestiere.

Acest scop însumează toate tipurile de regime care ar putea fi divizate în două direcţii principale. Prima grupă prevede 1.Clasificarea regimului după modul de regenerare.

Clasificarea regimului după modul de regenerare În

2. Clasificarea regimului după tratamentele aplicate

3. Clasificarea regimului după tipul de sortimente

5

Page 55: Amenajarea Padurilor

4. Selectarea şi aprobarea regimului silvic

5

Page 56: Amenajarea Padurilor

TEMA 6.13. - EXPLOATABILITATEA. EXPLOATABILITĂŢI DE PRODUCŢIE (2 ORE)

1. Exploatabilitatea absolută.2. Exploatabilitatea tehnică.3. Exploatabilitatea maximă de efect economic. Renta pădurii.4. Exploatabilitatea pentru funcţii economice multiple

Este cunoscut faptul, că ritmul de creştere în volum a unui arbore, respectiv a unui arboret, de-a lungul vieţii sale diferă de la o perioadă a vieţii la alta. Astfel, ritmul de creştere este mai accelerat la începutul vieţii, aşa încât, înregistrând apogeul creşterii în volum, acest ritm se reduce treptat, devenind spre bătrâneţe tot mai slab, până când arboretul trece într-o stare de decrepitudine. Această variaţie în procesul de acumulare a biomasei lemnoase, face ca şi eficienţa economică a arborelui, respectiv a arboretului, să varieze în funcţie de etapa de dezvoltare, adică de vârsta acestuia.

Este evident, că în momentul în care se înregistrează o scădere a indicelui de creştere, respectiv a eficienţei economice a arboretului, acesta trebuie înlocuit cu un nou arboret. În acest caz se poate vorbi despre faptul că arboretul a ajuns la o vârstă a exploatabilităţii, la o vârstă de maximă eficienţă economică, care se defineşte prin termenul de exploatabilitate, iar exprimată în ani, prin vârsta exploatabilităţii.

Dat fiind faptul că pădurile R. Moldova sunt încadrate integral în grupa I funcţională – păduri cu funcţii speciale de protecţie, pentru acestea se adoptă exploatabilitatea de protecţie, dar nu este neglijată totalmente şi funcţia de protecţie-producţie. Ierarhia criteriilor de gospodărire a pădurilor din această grupă funcţională porneşte de la preocuparea de conservare a ecosistemului, motiv pentru care accentul se pune pe principiul continuităţii şi cel ecologic, productivitatea şi rentabilitatea gestionării pădurii fiind trecute pe plan secundar, dar fără a fi neglijate.

Exploatabilitate - starea de maximă eficacitate funcţională, la care un arboret devine exploatabil în raport cu ţelurile de gospodărire urmărite. Arboret exploatabil - Arboret ajuns la vârsta exploatabiliiăţii specifice funcţiei atribuite sau a cărui stare necesită regenerarea lui prematură, stabilită

ca atare prin amenajament. Exploatabilitate - starea unui arbore sau arboret de a fi recoltabil (Codul silvic modificat 2005 propus a fi adoptat); Vârsta exploatabilităţii - vârsta exprimată în ani la care un arboret devine exploatabil.Sacrificiu de exploatabilitate - abaterea exprimată în ani a vârsta de tăiere faţă de vârsta exploatabilităţii.Vârsta de tăiere - vârsta reală la care un arboret este programat la tăiere sau la care efectiv se exploatează; Exploatabilitatea se divizează conform funcţiilor în care sânt încadrate arboretele, astfel exploatabilităţile se divizează în trei grupe: expÎoatabilităţii

de producţie, exploatabilităţi de protecţie şi exploatabilitate de regenerareÎn cazul exploatabilităţii de producţie deosebim: exploatabilitatea absolută, tehnică, maximului de efect economic şi celei mai mari rente ş.a. În cazul exploatabilităţii de protecţie înţelegem, starea optimă ce trebuie definită pentru fiecare funcţie în parte (hidrologică, antierozională,

climatică, de recreare, pentru conservarea genofondului şi a ecofondului forestier). Cum arboretele îndeplinesc funcţii multiple, va trebui să acceptăm şi noţiunea de exploatabilitate pentru funcţii multiple.

Rămân în continuare de mare actualitate şi interes exploatabilitatea de regenerare şi cea fizică. În cazul arboretelor gospodărite în codrul grădinărit, pentru recunoaşterea stării la care arborii ajung la exploatabilitate se foloseşte diametrul limită.

Atât vârsta exploatabilităţii la codrul regulat, cât şi diametrul limită la codrul grădinărit, constituie baze de amenajare, cărora cercetarea ştiinţifică şi amenajamentul le-a acordat importanţa ce li se cuvine.

5

Page 57: Amenajarea Padurilor

1. Exploatabilitatea absolută.Exploatabilitatea absolută - starea la care un arboret devine exploatabil după criteriul producţiei totale de lemn. Se consideră realizată în momentul

în care creşterea medie a producţiei totale a devenit maximă.Sursele de date pentru stabilirea momentului vârstei exploatabilităţii absolute se determina prin

intermediul tabelelor de producţie. Urmărind variaţia creşterii medii a producţiei totale în funcţie de vârstă, găsim în dreptul valorii maxime vârsta exploatabilităţii absolute. Întrucât valoarea maximă se menţine pe o perioadă mai lungă de timp, se foloseşte suplimentar şi valoarea creşterii curente a producţiei totale; vârsta exploatabilităţii va fi realizată în momentul în care creşterea medie este egală cu creşterea curentă.

Dependenţa vârstei exploatabilităţii absolute clasa de producţie (ST – cl. I şi ST – cl. V). Cum se observă vârsta exploatabilităţii absolute creşte cu scăderea productivităţii arboretelor. La speciile repede crescătoare vârsta exploatabilităţii absolute de asemene este atinsă mai devreme decât la speciile încet crescătoare. Conform datelor prezentate de Murahtanov (1983) unele vârste a exploatabilităţii absolute în Ucraina la: plop euramerican – 15 ani, plop negru 20 ani, plop alb – 25 ani. Pentru pinete din regiunea Moscova cl. I – II de producţie în 35 – 40 ani cu creşteri medii de 5,5 – 6,5 m36/ha.

Creşterea absolută depinde nu numai de specii, structura arboretului şi condiţiile staţionale dar şi de lucrările de îngrijire aplicate. Din punct de vedere practic vârsta exploatabilităţii absolute este pragul creşterilor totale a masei lemnoase în volum al arboretului aducând în continuare pierderi economice.

2. Exploatabilitatea tehnică.Exploatabilitatea tehnică se stabileşte numai pentru arboretele destinate producerii unui anumit sortiment de masă lemnoasă.Exploatabilitatea tehnică - se consideră realizată în momentul când creşterea medie a producţiei totale, calculată numai în raport cu sortimentul-

ţel, a devenit maximă. Pentru determinarea exploatabilităţii tehnice se ia în considerare numai sortimentele de lemn stabilite ca ţel de producţie, făcându-se abstracţie de restul masei lemnoase. Sursele de date pentru stabilirea momentului vârstei exploatabilităţii tehnice se determina prin intermediul tabelelor de producţie şi tabelelor de sortare Pentru sortimentele industriale ele se revizuiesc periodic în raport cu evoluţia restricţiilor calitative stabilite prin standarde.

În codru grădinărit exploatabilitatea, ca bază de amenajare se exprimă prin diametru mediu la exploatabilitate.La noi în ţară pentru arboretele gospodărite în SUP A este utilizată exploatabilitatea tehnică. Creşterea nefondată în urma amenajamentului silvic

din anul 1985 a vârstelor exploatabilităţii pentru principalele specii forestiere a creat premise serioase în deteriorarea continuă a stării de sănătate a pădurilor, îndeosebi a celor de vârstă preexploatabilă şi exploatabilă, a dus la creşterea considerabilă a volumelor anuale de masă lemnoasă extrasă în urma lucrărilor de îngrijire şi conducere (120.9 mii m3 în 1965 faţă de 241 mii m3 în 1985) în detrimentul volumelor de recoltat în urma lucrărilor de exploatare-regenerare (209.1 mii m3 în 1965 şi 173.8 mii m3 în 1985), au dezechilibrat structura pe vârste a fondului forestier şi în cele din urmă au contribuit esenţial la degradarea calităţii masei lemnoase recoltate şi la reducerea eficacităţii funcţionale (inclusiv a funcţiei de protecţie) ale pădurii. De asemenea, creşterea substanţială a vârstei exploatabilităţii pentru gorunete şi stejărete de stejar pedunculat şi stejar pufos cu circa 30-40 ani în cadrul amenajării pădurilor din 1985, menţinute şi în cadrul amenajamentului după 1992, a dezechilibrat mult proporţia arboretelor pe clase de vârstă (arborete tinere, arborete de vârstă mijlocie, arborete preexploatabile şi arborete exploatabile). Ca urmare s-a redus proporţia arboretelor de productivitate

5

Page 58: Amenajarea Padurilor

superioară şi a crescut proporţia celor de productivitate inferioară şi mijlocie. În consecinţă, în prezent, fondul forestier dispune de suprafeţe şi volume enorme de arborete slab productive de vârstă preexploatabilă şi chiar medie care necesită lucrări de exploatare-regenerare sau de reconstrucţie ecologică.

3. Exploatabilitatea maximă de efect economic. Renta păduriiExploatabilitatea maximului de efect economic se înţelege starea arboretului corespunzătoare celui mai mare beneficiu net în silvicultură (incluzând

aici şi activitatea de exploatarea a lemnului), raportat la unitate de suprafaţă. Ea se consideră realizată la vârsta corespunzătoare acestei stări optime.

Sursele de date pentru stabilirea momentului vârstei exploatabilităţii financiare pentru codru regulat se determina prin intermediul: tabelelor de producţie, tabelelor de sortare, listei de preţuri, cheltuieli de creare, îngrijire şi conducerea arboretelor, o rată de referinţă a dobânzii.

Analiza a arătat că odată cu majorarea vârstei arboretelor :a). scad cheltuielile de producţie în sectorul de cultură, necesare pentru producerea unui metru cub de masă lemnoasă; b). se majorează preţul de vânzare a unui metru cub de lemn exploatabil;c). se reduc cheltuielile de producţie la lemn exloatabil, raportate la unitatea de volum. Aceste modificări favorabile sunt determinate de modificările cantitative , calitative şi valorice se produc ca urmare a procesului natural de creştere a

arboretelor în baza cărora s-a şi elaborat procedeul de stabilire a vârstei de exploatabilităţi de maximum efect economic.Procedeul dat stabileşte diferenţe dintre venituri şi costuri luând în considerare produsele principale şi secundare Prin raportare acestui venit la

vârstă se obţine indicatorul economic complex care surprinde starea optimă.

Variaţia maximului randament economic la gorun Cl. II în dependenţă de vârstă (Giurgiu 1976)

Vârsta (ani) 40 60 80 90 100 110 120maximului randament economic, % 53 86 96 100 100 100 99

Vârste a exploatabilităţii maximului efect economic (Giurgiu 1976)

SpecieVârsta

exploatabilităţii (ani)

SpecieVârsta

exploatabilităţii (ani)

SpecieVârsta

exploatabilităţii (ani)

SpecieVârsta

exploatabilităţii (ani)

Molid 100 - 135 Gorun 100 – 170 Gârniţă 90 – 140 Salcâm 30 – 45Brad 100 – 145 Stejar 100 - 180 Cer 80 - 120 Plop euramerican 25 - 35Fag 100 - 150

Cercetările întreprinse au scos în evidenţă legităţi de mare importanţă pentru amenajarea pădurilor:- sub efect economic arboretele devin exploatabile mai târziu comparativ cu vârsta exploatabilităţii absolute şi tehnice (raportată la sortimentul-ţel de dimensiuni mijlocii);

5

Page 59: Amenajarea Padurilor

- starea optimă sub raport economic se menţine pe o perioadă foarte îndelungată, de 40-50 ani la molid, brad şi fag, de 70-80 ani la gorun şi stejar, de 10-15 ani la salcâm şi plop euramericani.

Această constatare oferă largi posibilităţi pentru optimizarea vârstelor de tăieri în raport cu criteriile tehnice, silviculturale şi ecologice. Recoltarea arboretelor la vârste sub pragul critic conduce la micşorarea veniturilor

Exploatabilitatea corespunzătoare rentei maxime a pădurii se bazează pe formula:

Unde: Pr – este valoarea produselor principale de pe un ha Ps1, Ps2, Pq – este valoarea produselor secundare recoltate anual de pe un ha c – cheltuieli regenerare şi conducere anuale a – cheltuieli de administraţie r – ciclul

Sursele de date pentru stabilirea momentului vârstei exploatabilităţii financiare pentru codru regulat se determina prin intermediul: tabelelor de producţie, tabelelor de sortare, listei de preţuri pe sortimente, cheltuieli de creare, îngrijire şi conducerea arboretelor şi cheltuieli administrative.

EX: să se calculeze renta maximă pentru 1 ha de pădure de gorun plantat cl. III la vârsta exploatabilităţii de 120 ani. În mediul costul lemnelor constituie 300 lei/m ster, iar al lemnului de lucru în mediu 1300 lei/m3 .Czeltuielele la creşterea 1 ha de pădure constituie 25000 lei, iar cheltuielele administrative 1 leu/an.

Volumul masei lemnoase la exploatabilitate constituie 426 m3 , din care 15% constituie lemnul de lucru. Prin lucrări de îngrijire au fost extrase 144 m3 din care 15 % constituia lemnul de lucru

[(144*0,15*1300+144*0,85*35*0,70+426*0,15*1300+426*0,85*300)-(25000+140)] / 140 = ............... lei

4. Exploatabilitatea pentru funcţii economice multiple Principiul folosirii raţionale a tuturor resurselor pădurii îndeamnă la definirea unei noi noţiuni referitoare la complexul de produse oferite de

pădure. Punând astfel problema, amenajamentul este chemat să asigure şi pe această cale continuitatea tuturor acestor resurse prin armonizarea intereselor sectoriale în beneficiul economiei naţionale, cu respectarea strictă a principiului ecologic.

Stabilirea corectă a vârstei de exploatabilitate pune bazele determinării adecvate a ciclului de producţie, care la rândul său fundamentează dezvoltarea continuă în spaţiu şi timp a sectorului forestier. În perioada sovietică, cercetările silvice în domeniul stabilirii vârstei de exploatabilitate a arboretelor au fost efectuate cu preponderenţă în pădurile încadrate în grupele II şi III funcţionale – păduri cu funcţii de producere a biomasei lemnoase. În pădurile încadrate în grupa I funcţională – păduri cu funcţii speciale de protecţie, astfel de studii nu au fost efectuate sau au fost foarte puţine. Astfel, stabilirea vârstei optime de exploatare a arboretelor constituie o problemă fundamentală a amenajamentului, reprezentând un element de bază al acestuia de care depinde eficientizarea maximă a funcţiei/funcţiilor atribuite.

5

Page 60: Amenajarea Padurilor

TEMA 7.14. - VÂRSTA EXPLOATABILITĂŢII DE PROTECŢIE. URGENŢE DE REGENERARE (2 ORE)

1. Exploatabilitatea de protecţie.2. Exploatabilitatea fizică.3. Exploatabilitate de regenerare.4. Urgenţe de regenerare.

1. Exploatabilitatea de protecţie.Exploatabilitatea de protecţie - starea optimă la care un arboret devine exploatabil în raport cu funcţia de protecţie atribuită. În contextul silviculturii

cu funcţii multiple, unul şi acelaşi arboret poate îndeplini mai multe funcţii, impunându-se deci stabilirea vârstei exploatabilităţii de protecţie pentru fiecare funcţie în parte. În fine, va fi necesară luarea unei singure decizii, căci arboretul în cauză va putea fi exploatat o singură dată. În consecinţă, se impune stabilirea unei vârste unice a exploatabilităţii, ca o vârstă medie ponderată după anumiţi coeficienţi ponderabili, variabili de la o funcţie la alta, sau chiar de la o categorie funcţională la alta. Astfel dacă un anumit arboret îndeplineşte mai multe funcţii, media vârstelor exploatabilităţilor de protecţie (Te.p.) va fi dată de expresia:

Te.p. = unde:e1, e2...en reprezintă vârstele exploatabilităţii corespunzător funcţiilor 1,2...n;R1, R2...Rn – coeficienţi de ponderare stabiliţi pe funcţii. Evident, pentru pădurile cu funcţii speciale de protecţie, din care este admisă recoltarea de

lemn, va fi luată în considerare şi funcţia de producţie. Acelaşi mod de rezolvare va fi adoptat şi pentru pădurile cu funcţii de producţie şi protecţie. Vârsta exploatabilităţii de protecţie (hidrologică, antierozională şi climatică) se realizează la vârste relativ mari, respectiv la 130 - 180 ani pentru speciile molid, brad, fag, gorun, stejar, gârniţă. Această concluzie corelează cu rezultatele cercetătorilor publicate de Gaspar (1987- citat de Giurgiu- Dissescu); după cercetările efectuate „ cu cât pădurea este mai bătrână, iar volumul aparatului său foliar şi grosimea litierei sunt mai mari, cu atât şi efectul antierozional este mai pronunţat”, ceea ce infirmă opiniile exprimate de alţi autori, potrivit cărora arboretele tinere ar fi mai eficiente sub raportul funcţiei de protecţie a solului.Starea optimă se menţine o perioadă relativ îndelungată, atenţionând asupra faptului că nu este justificată grăbirea exploatării arboretelor imediat după realizarea valorii maxime a efectului protector de mediu.

Vârsta exploatabilităţii de protecţie se apropie de vârsta exploatabilităţii tehnice corespunzătoare unor sortimente superioare. Numai în aceste condiţii există o compatibilitate între funcţia de protecţie şi funcţia de producţie.

6

Page 61: Amenajarea Padurilor

Conducerea arboretelor de molid, brad, fag şi stejari la vârste mari, de peste 130 ani, corespunzătoare funcţiilor de protecţie atribuite, impune realizarea de biocenoze cu structuri adecvate, respectiv arborete relativ pluriene sau echiene etajate, cu subarboret.

În consecinţă, tratamentele de aplicat arboretelor echiene cu funcţii de protecţie tratate în codrul regulat sunt cele cu perioadă lungă de regenerare; acestea permit o uşoară trecere la structuri pluriene, care asigură condiţii optime pentru exercitarea funcţiilor de protecţie.

3. Exploatabilitatea fizică.

Prin exploatabilitate fizică se înţelege exploatabilitatea unui arbore sau arboret, determinată după starea lor biologică.

Se consideră realizată atunci când începutul procesului de degradare este evident; în parte se suprapune peste stadiul de dezvoltare cunoscut sub denumirea de codru bătrân. Sub raport auxiologic, vârsta exploatabilităţii fizice se realizează atunci când volumul eliminării naturale depăşeşte în mod sistematic creşterea curentă a producţiei totale (V. Giurgiu, 1988). Vârsta exploatabilităţii fizice prezintă importanţă pentru gospodărirea arboretelor cu funcţii speciale de protecţie supuse regimului de ocrotire integrală şi conservarea deosebită (tipurile I şi II de categorii funcţionale). Nu este vorba despre o exploatare a acestor arborete; dimpotrivă, atenţionează asupra urgentării acţiunilor de asigurare a permanenţei lor prin lucrări speciale de ocrotire şi conservare, înainte de a fi prea târziu. Totodată, vârsta exploatabilităţii fizice constituie un prag critic superior peste care nu este indicată stabilirea unor vârste ale exploatabilităţii tehnice, economice sau de protecţie. Exploatabilitate fizică se referă la arboretele echiene şi relativ echiene, mai rar la cele relativ pluriene. În privinţa arboretelor pluriene grădinărite nu se poate vorbi despre o vârstă a exploatabilităţii fizice pe arboret; în schimb, această noţiune are sens pentru arborele considerat individual sau pentru pâlcuri de arbori aflate în faze de dezvoltare diferite. În condiţiile de arboret plurien, arborii ajung la exploatabilitatea fizică la vârste înaintate, uneori de peste 300 ani.

3. Exploatabilitate de regenerare.Vârsta exploatabilităţii de regenerare se consideră realizată pentru arboretele gospodărite în regim de codru în momentul în care ele au ajuns în

stadiul de dezvoltare optimă sub raportul reproducerii pe cale naturală din sămânţă, iar pentru arboretele gospodărite în regim de crâng la vârsta de la care regenerarea din lăstari sau drajoni devine nesatisfăcătoare (V. Giurgiu, 1988).

Această vârstă de exploatabilitate prezintă o importanţă deosebită pentru amenajament naţional, deoarece sectorul forestier este direcţionat spre regenerarea naturală a arboretelor şi a conversiunii cvercineelor de la regimul crâng de gospodărire la regimul codru.

Ca şi alte tipuri de exploatabilitate, exploatabilitatea de regenerare depinde de natura speciei, de caracteristicile ereditare a arborilor componenţi, de potenţialul staţional, de structura arboretului, de modul de gospodărire al arboretului, etc. În tabelul ce urmează se prezintă unele date orientative asupra vârstei la care începe procesul de fructificaţie în masiv pentru unele specii preluate din literatura de specialitate.

Stabilirea corectă a vârstei de exploatabilitate pune bazele determinării adecvate a ciclului de producţie, care la rândul său fundamentează dezvoltarea continuă în spaţiu şi timp a sectorului forestier. În perioada sovietică, cercetările silvice în domeniul stabilirii vârstei de exploatabilitate a arboretelor au fost efectuate cu preponderenţă în pădurile încadrate în grupele II şi III funcţionale – păduri cu funcţii de producere a biomasei lemnoase. În pădurile încadrate în grupa I funcţională – păduri cu funcţii speciale de protecţie, astfel de studii nu au fost efectuate sau au fost foarte puţine. Astfel,

6

Page 62: Amenajarea Padurilor

stabilirea vârstei optime de exploatare a arboretelor constituie o problemă fundamentală a amenajamentului, reprezentând un element de bază al acestuia de care depinde eficientizarea maximă a funcţiei/funcţiilor atribuite.

Vârsta începerii fructificaţiei în masiv (Giurgiu 1988)

Pentru R. Moldova, ţinând cont că majoritatea absolută a arboretelor natural fundamentale de cvercinee sunt provenite din lăstari, se impune necesitatea corelării vârstei de exploatabilitate de protecţie cu vârsta exploatabilităţii de regenerare, dat fiind faptul necesităţii conversiunii acestor arborete de la regimul crâng de gospodărire la regimul codru.

Stabilirea vârstei exploatabilităţii pe arborete Normele tehnice în vigoare precizează că vârsta exploatabilităţii se stabileşte în dependenţă de

specia preponderentă, corespunzătoare compoziţiei-ţel la exploatabilitate, cu condiţia ca specia respectivă să nu scadă sub limitele indicate

Stabilirea elementului de arboret după care se stabileşte exploatabilitatea

Calculul mediu al exploatabilităţii pentru un arboret amestecat (după I. Leahu)

peciaProporţia

Clasa de producţi

e

Vârsta exploatabilităţii, ani

Produsul coloanelor (2 x

4)

Vârsta exploatabilit

ăţii arboretului

Molid 0,3 I 60 18,084,0 ani

Brad 0,2 II 80 16,0

Fag 0,5 II 100 50,0

6

Specia Negulescu 1973 Vanselow Murahtanov 1983

Brega 1986

Molid 40-50 50-80 50-60 40-50Brad 60-70 60-70 50-60 45-55Fag 60-70 60-80 - 50-70

Gorun 60-70 70-80 50-60 -Stejar 50-60 70-80 - -

Compoziţia

Vârsta arboretului ani1- 40 41- 60 Peste 60

Specia principală este preponderentă când participă în proporţie de minimum... %

Două specii 15 25 30Trei specii şi peste 10 15 20

Page 63: Amenajarea Padurilor

Caracteristica vârstei începerii fructificaţiei în masiv

Nr.ordDenumirea

speciei

După E. Negulescu,

(1973)

DupăA. Vanselow

După A.Murathanov,

(1983)

DupăA. Brega (1986)

1. Molid 40-50 50-60 50-60 40-502. Brad 60-70 60-70 50-60 45-553. Fag 60-70 60-80 - 50-704. Gorun 60-70 70-80 50-60 -5. Stejar 50-60 70-80 - -

Această vârstă în nici un caz nu trebuie confundată cu vârsta exploatabilităţii de regenerare, deoarece la vârsta menţionată în tabel procesul de formare a organelor reproductive este doar la faza de demarare, urmând ca acest proces să ia amploare, atât sub aspect cantitativ, cât şi calitativ. Cercetări complexe în privinţa determinării vârstei exploatabilităţii de regenerare până în prezent nu există. Având în vedere vârstele începerii fructificaţiei în masiv, cât şi caracteristicile dinamicii procesului de fructificaţie sub raportul calităţii seminţelor, se afirmă că limita inferioară a intervalului optimal exploatabilităţii de

regenerare a arboretelor de provenienţă generativă este de 80-90 ani la stejar, gorun, fag, brad şi molid cu fluctuaţii mari de la un arboret la altul. La noi în ţară ca vârstă a exploatabilităţii este primită vârsta exploatabilităţii tehnice (SUP A), iar în arborete de protecţie orientativ se adoptă cele

tehnice majorate în mediu cu 20 ani.Urgenţe de regenerare.Conform normei tehnice pentru amenajarea pădurilor româneşti (5) din 2000, calitatea arboretelor de a fi exploatabile este determinată de starea lor.

Aceasta este uneori determinată de anumiţi factori perturbatori, influenţa cărora este adesea atât de mare încât le periclitează însăşi existenţa sau le reduce potenţialul de producţie şi protecţie. În asemenea situaţii este desigur necesară regenerarea lor înainte de vârste normală a exploatabilităţii. Recoltarea se impune cu atât mai degrabă cu cât este mai mare decalajul existent între potenţialul productiv şi ecoprotectiv al staţiunii, pe de o parte şi efectele de producţie şi protecţie al arboretelor respective, pe de altă parte. În raport cu mărimea acestui deficit funcţional se stabilesc urgenţe de regenerare pentru toate arboretele necorespunzătoare.

Dar chiar şi în categoria arboretelor normal exploatabile, este necesară o eşalonare a lor după urgenţa de regenerare, astfel în cât în prima urgenţă să fie regenerate cele care prezintă cel mai mare deficit de eficacitate funcţională În cazul unui excedent de arborete exploatabile, ierarhizarea lor pe urgenţe de regenerare devine foarte utilă; vor fi reţinute de la regenerare şi exploatare urgentă tocmai arboretele de înaltă stabilitate ecologică şi în consecinţă, cele dotate cu o ridicată eficacitate funcţională.

CRITERII PENTRU ÎNCADRAREA ARBORETELOR PE URGENŢE DE REGENERAREUrgenţa 1. În această urgenţă vor fi încadrate toate arboretele care, în raport cu starea lor de vegetaţie şi sănătate, nu mai pot fi menţinute pe picior

mai mult de 10 ani, fără riscul degradării lor totale şi al unor influenţe negative asupra pădurii însăşi. Volumul acestora urmează a fi recoltat în deceniul de aplicare a amenajamentului. în cadrul acestei urgenţe se vor defini următoarele categorii:

1.1. Arborele cu vârste de peste 20 ani la codru şi peste 5 ani la crâng, foarte puternic afectate de factori biotici şi abiotici negativi (incendii, vânt, zăpadă, uscare, vânat, rezinaj etc.), încadrate în cel mai ridicat grad de vătămare - excesiv vătămate.

1.2. Arborete neexploatabile cu densităţi de la 0.1 Ia 0.3, cu vârsta de peste 20 ani la codru şi peste 5 ani la crâng.1.3. Arborete constituite predominant (peste 70 %) din arbori cu cioate puternic degradate (cu putregai, scorburi mari, cu vitalitate foarte scăzută

etc.).l .4. Arborete exploatabile parcurse cu tăieri de regenerare, cu densităţi de la 0. l la 0.3, cu sau fără seminţiş utilizabil.

6

Page 64: Amenajarea Padurilor

Urgenţa 2. Se încadrează în această urgenţă toate arboretele exploatabile care, în raport cu dinamica procesului de regenerare, impun un ritm accelerat de exploatare, precum şi arboretele neexploatabile aflate într-o stare de vegetaţie precară sau având o productivitate mult inferioară celei potenţiale. Se vor avea în vedere următoarele categorii de arborele:

2.1. Arboretele exploatabile şi trecute de vârsta exploatabilităţii afectate de factori biotici şi abiotici negativi încadrate în gradele de vătămare foarte puternic şi puternic (volumul arborilor foarte puternic şi puternic afectaţi - cu putregai, scorburi, uscări, rupturi, etc. - reprezentând peste 20% din volumul total)

2.2. Arboretele de tip artificial, de productivitate inferioară, cu vârste mai mari de 20 ani situate în staţiuni de bonitate superioară şi mijlocie pentru speciile corespunzătoare tipului de pădure natural fundamental.

2.3. Arborete cu densităţi de la 0.4 la 0.6, cu vârste mai mari decât jumătatea vârstei exploatabilităţii normale, a căror stare nu permite redresarea lor prin lucrări de împădurire a golurilor existente.

2.4. Arborete exploatabile de tip provizoriu.2.5. Arborete exploatabile din unităţi de codru cu peste 70 % arbori proveniţi din lăstari.2.6. Arborete exploatabile cu densităţi de la 0.4 la 0.6, cu seminţiş utilizabil.2.7. Arborete exploatabile cu densităţi de la 0.4 la 0.6, fără seminţiş utilizabil.2.8. Arborete exploatabile echiene şi relativ echiene, cu densităţi de 0.7 şi mai mari, de productivitate inferioară, de vitalitate subnormală.2.9. Arborete din unităţi de crâng trecute de vârsta exploatabilităţii, care nu pot fi menţinute fără a-şi pierde substanţial capacitatea de

regenerare din lăstari/ drajoni.Urgenţa 3. Se vor încadra în această urgenţă arboretele ajunse sau trecute de vârsta exploatabilităţii, care prin structura, vitalitatea şi starea lor de

sănătate ar putea fi menţinute pentru acoperirea unor eventuale deficite din perioada următoare (sacrificii în plus). Acestor cerinţe răspund următoarele categorii de arborele:

3.1. Arborete cu densităţi de 0.7 şi peste, echiene şi relativ echiene, de productivitate inferioară, de vitalitate cel puţin normală, trecute de vârsta exploatabilităţii.

3.2. Arborete cu densităţi de 0.7 şi peste, echiene şi relativ echiene, de productivitate mijlocie şi superioară, de vitalitate cel puţin normală, trecute de vârsta exploatabilităţii.

3.3. Arborete cu densităţi de 0.7 şi peste, echiene şi relativ echiene, de productivitate inferioară, de vitalitate cel puţin normală, ajunse la vârsta exploatabilităţii.

3.4. Arborete cu densităţi de 0.7 şi peste, echiene şi relativ echiene, de productivitate mijlocie şi superioară, de vitalitate cel puţin normală, ajunse la vârsta exploatabilităţii.

3.5. Arborete cu densităţi de 0.7 şi peste, pluriene şi relativ pluriene, de productivitate inferioară şi /sau de vitalitate subnormală, considerate ca exploatabile în raport cu vârsta ce le-a fost atribuită.

Urgenţa 4. Se includ arborele cu structuri naturale stabile, de regulă arborele pluriene şi relativ pluriene, de productivitate superioară şi mijlocie, de vitalitate cel puţin normală şi cu consistenţă normală, considerate exploatabile în raport cu vârsta ce le-a fost atribuită.

4.l. Arborete pentru care, din cauza condiţiilor de teren, nu este posibilă aplicarea codrului grădinarii.4.2. Arborele pentru care, în viilor, este posibilă aplicarea codrului grădinarii.Urgenţa 5. în această urgenţă se vor încadra arborele considerate exploatabile în condiţiile sacrificiilor de exploatabilitate în cazuri bine

justificate, asemenea arborele vor fi incluse în rând de tăiere, începând cu cele mai puţin productive şi valoroase.

6

Page 65: Amenajarea Padurilor

5.l. Arborele cu densităţi de până la 0,7.5.2. Arborele cu densităţi de 0.7 şi peste.

Această ordine de urgenţă are un caracter orientativ; de la caz la caz, ea se poate adapta la particularităţile pădurii de amenajat, ţinând seama mai ales de funcţiile de protecţie atribuite, de caracterul actual al tipului de pădure, de perioada de regenerare adoptată, de starea seminţişului instalat etc. De fiecare dată, soluţia aleasă va fi justificată prin analize tehnico-economice şi restricţii ecologice; în acest scop, determinarea creşterii curente în volum prin măsurători efective se poate dovedi deosebit de utilă.

Încadrarea arboretelor pe urgenţe de regenerare se va putea face în condiţii superioare prin mijloace informatice, apelând şi la metode ale cercetărilor operaţionale prin care vor fi luate în considerare toate restricţiile ecologice, precum şi factori tehnico-economici. Nu se vor include la refacere arboretele de productivitate inferioară situate în staţiuni pentru care nu se întrevăd soluţii certe, verificate experimental în condiţiile naturale date. Totodată, se va avea în vedere că multe arborele de productivitate inferioară îndeplinesc importante funcţii de protecţie, motiv pentru care oportunitatea şi metodele de refacere vor fi analizate şi stabilite după criterii ecologice. De asemenea, nu vor fi prevăzute la refacere prin tăieri de regenerare arboretele funcţional necorespunzătoare care pot fi ameliorate prin lucrări de îngrijire (extragerea treptată a arborilor din lăstari, a celor vătămaţi etc.) sau prin împăduriri (împădurirea golurilor, împlinirea consistenţei prin semănături sub masiv etc.).

Urgenţele de regenerare se stabilesc pe teren, cu prilejul descrierii fiecărei subparcele şi se definitivează după analiza de ansamblu efectuată la birou.

Arboretele marcate de către ocoalele silvice în vederea exploatării lor vor fi încadrate pe urgenţe de regenerare după criteriile menţionate mai sus, făcându-se modificările necesare când aceste marcări sânt necorespunzătoare sub raportul urgenţei de regenerare, tratamentului adoptat şi al intensităţii tăierilor. De asemenea, nu vor fi incluse în planul de recoltare, dacă sânt neexploatabile sau fac parte din subunităţi destinate ocrotirii naturii sau conservării deosebite a pădurilor.

6

Page 66: Amenajarea Padurilor

TEMĂ 15. CICLUL. PERIOADA. (1 ORĂ)

1. Stabilirea viratei medii a exploatabilităţii si a ciclului (SUP - A)2. Fixarea ciclului3. Perioada. Suprafaţa periodică.

1. Stabilirea viratei medii a exploatabilităţii si a ciclului (SUP - A)Ciclul (r) - norma medie de timp în care se înlocuieşte întregul fond de producţie ca urmare a aplicării tratamentelor silviculturale prescrise de

amenajament, respectându-se vârstele exploatabilităţii la nivel de arboret. Conform Codului Silvic al R. Moldova ciclu de producţie - numărul de ani stabilit de amenajamentul silvic ca bază de calcul pentru

determinarea structurii şi mărimii normale a fondului de producţie într-o unitate de gospodărireConform „Norma 5” (Norme tehnice pentru amenajarea pădurilor din 2000) Ciclu - baza de amenajare prin care se defineşte în amenajament

structura unităţii de gospodărire în raport cu obiectivele social-economice şi ecologice urmărite. Ciclu, exprimat în ani, constituie criteriul de bază pentru reglementarea producţiei în unităţi de gospodărire de codru regulat. Ciclului de producţie din codru regulat îi corespunde în codru grădinărit rotaţia.

Ciclul se calculează rotunjind în plus, la multipli de 10, vârsta medie a exploatabilităţii arboretelor natural fundamentale, ponderată pe suprafaţa ocupată de acestea.

Ciclul este elementul cel mai important al politicii forestiere şi elementul în funcţie de care se stabileşte structura normală a fondului de producţie, deoarece numărul claselor de vârstă depinde de mărimea ciclului. El se împarte în clase de vârstă, pentru urmărirea procesului de normalizare a structurii fondului de producţie, şi în perioade pentru reglementarea procesului de producţie şi calculului posibilităţii prin metoda claselor de vârstă.

În funcţie de ciclu şi mărimea perioadei, se stabileşte suprafaţa periodică normală. În practică, analiza structurii reale şi a gradului în care aceasta se abate de la structura normală se face pe baza distribuţiei suprafeţelor pe clase de vârstă.

În esenţa lui, ciclul caracterizează structura pădurii normale pe clase de vârstă; reprezintă norma de timp pentru menţinerea în funcţie a arboretelor pădurii respective. Stabilirea lui se sprijină în primul rând pe media vârstelor exploatabilităţii, stabilite pe arborete în raport cu funcţiile atribuite acestora. Cum mediile nu se pot stabili decât pentru colectivităţi statistice omogene, un ciclu unic devine posibil numai pentru unităţi de gospodărie cu un înalt grad de omogenitate sub raport ecologic şi funcţional.

În condiţiile acordării importanţei prioritare producţiei de lemn, media se calculează ţinând seama de volumul sau creşterea medie la exploatabilitate ale arboretelor componente. În această ipoteză formula cea mai potrivită este următoarea:

;

Unde: e1, e2.....en - reprezintă vârstele exploatabilităţii stabilite pentru arboretele 1,2,....n;i1, i2.....in - creşterile medii ale producţiei principale pentru arboretele respectiv;s1, s2...., sn - suprafeţele acestor arborete.

6

Page 67: Amenajarea Padurilor

Cu aproximaţie, vârsta medie a exploatabilităţii este dată de o formulă simplificată, respectiv de media ponderată prin suprafaţă:

ē = ; unde:

e1, e2, …en reprezintă vârstele exploatabilităţii stabilite pentru arboretele 1,2,…n;s1, s2, …sn – suprafeţele acestor arboret.

În practică s-a folosit frecvent media vârstei exploatabilităţii stabilită pe specii şi clase de producţie, făcând abstracţie de realitatea, conform căreia, în cazurile arboretelor amestecate, speciile componente sunt integrate în sistem şi, în consecinţă, se exploatează arboretul şi nu o anumită specie din cadrul lui. Evident procedeul nu este corect.

În calcule, şi respectiv la stabilirea ciclului, se iau în considerare numai arboretele normale, caracteristice staţiunilor date şi ţelurilor de gospodărire stabilite, bine reprezentate în unitatea de gospodărire respectivă. Sunt deci excluse din calcul arboretele de funcţionalitate redusă, provizorii sau alte arborete care nu se încadrează în specificul ecologic şi economico-social al unităţii de gospodărire.

STABILIREA VIRSTEI MEDII A EXPLOATABILITATII SI A CICLULUI (SUP:A)

**************************************************************************** | |ARBORETE NAT.PARTIAL DERIVATE ** | T O T A L A R B O R E T E |ARTIF.DE PROD.SUP.SI MIJ: 0% ** SPECIA |---------------------------------------------------------------** | SUPRAFATA | CLP | TE |CICLUI SUPRAFATA | CLP | TE |CICLU** | HA % | MED | MED | | HA % | MED | MED | **==========================================================================* 1 SC | 535.9 45 | 4.1 | 31 | | 90.0 25 | 3.0 | 38 | **-------------------------------------------------------------------------** 2 ST | 288.0 22 | 4.1 | 81 | | 115.9 40 | 4.1 | 90 | **-------------------------------------------------------------------------** 3 FR | 227.7 17 | 4.0 | 66 | | 25.6 7 | 3.3 | 79 | **-------------------------------------------------------------------------** 4 STP | 99.6 7 | 2.5 | 95 | | 68.2 19 | 2.6 | 97 | **-------------------------------------------------------------------------** 5 DT | 69.4 5 | 3.9 | 71 | | 16.9 4 | 3.1 | 88 | **-------------------------------------------------------------------------** 6 DR | 24.2 1 | 3.2 | 96 | | 13.0 3 | 2.7 | 94 | **-------------------------------------------------------------------------** 7 AR | 20.1 1 | 4.4 | 58 | | 2.5 0 | 4.2 | 93 | **-------------------------------------------------------------------------** 8 PA | 19.1 1 | 2.8 | 91 | | 9.6 2 | 2.4 | 104 | **-------------------------------------------------------------------------** 9 GL | 14.2 1 | 4.0 | 33 | | 3.4 0 | 3.3 | 41 | **-------------------------------------------------------------------------** 10 DM | 7.3 0 | 4.0 | 69 | | 2.0 0 | 3.4 | 67 | **-------------------------------------------------------------------------** TOTAL | 1305.5 100| 3.9 | 58 | 60 | 347.1 100| 3.3 | 77 | 80 ****************************************************************************

Ciclul odată fixat, trebuie să aibă un caracter stabil. Modificarea lui se justifică doar prin profunde schimbări ale obiectivelor social-economice ale gospodăririi silvice ori prin variaţii semnificative ale condiţiilor staţionale. Schimbarea lui se impune ori de câte ori a fost stabilit eronat la amenajările anterioare. Trebuie mereu avut în vedere că ciclul reprezintă cadrul general, de lungă durată, al gospodăririi pădurilor şi că el nu poate fi modificat periodic prin plan. Dimpotrivă, el trebuie stabilit corect, pe termen lung, de aceea se impune luarea în considerare a tuturor criteriilor importante sub raport economic, social şi ecologic. Ciclul adoptat constituie o importantă bază de calcul pentru determinarea posibilităţii şi totodată cadrul general de organizare a pădurii în raport cu obiectivele social-economice ale gospodăriei silvice, respectiv cu funcţiile atribuite arboretelor componente.De ciclu se vorbeşte doar în cazul unei subunităţi de gospodărire – o subunitate de producţie şi/sau protecţie, pe când de exploatabilitate se vorbeşte doar la nivel de arboret.

Baza de amenajare este «Exploatabilitatea» nu «Vârsta exploatabilităţii». Vârsta exploatabilităţii se referă strict la arboretele de codru regulat, cu funcţii de producţie şi protecţie. În cazul arboretelor cu funcţii speciale de protecţie, de intensitate foarte ridicată, supuse

6

Page 68: Amenajarea Padurilor

regimului de conservare, se vorbeşte de exploatabilitate de protecţie, dar nu şi de vârstă. 1: În cazul subunităţilor de gospodărire ce reunesc doar arborete supuse regimului de conservare deosebită, neexistând o vârstă a exploatabilităţii, nu există nici ciclu. 2: Dacă procesul de producţie nu se reglementează, nu există o limită inferioară a suprafeţei unei subunităţi supuse regimului de gospodărire, deoarece o astfel de limită se justifică doar pentru subunităţile pentru care se reglementează procesul de producţie, potrivit principiului continuităţii.În raport cu ciclul adoptat, unităţile de gospodărire se clasifică după cum urmează: normale, în aşteptare, deficitare, excedentare.Pădurile normale prezintă o distribuţie normală a arboretelor pe clase de vârstă astfel ca să fie respectat principiul continuităţii.Pădurile în aşteptare sunt cele care nu au arborete încadrate în ultima clasă de vârstă. Pădurile excedentare au surplus de arborete exploatabile Cum vârstele exploatabilităţii se abat faţă de ciclul, în plus şi în minus, o caracterizare mai corectă a unităţilor de gospodărire sub raportul

normalităţii lor se face în funcţie de timpul necesar arboretelor să devină exploatabile.2. Fixarea cicluluiReprezentând perioada de timp necesară pentru obţinerea de arborete exploatabile, ciclul devine cadrul de organizare a pădurii în raport cu

multiplele funcţii pe care ea le are de îndeplinit. La stabilirea ciclului trebuie avute în vedere o serie de elemente ştiinţifice de ordin economic, ecologic şi silvicultural. El determină structura pădurii pe clase de vârstă şi prin aceasta, influenţează nemijlocit asupra cantităţii şi calităţii de bunuri materiale şi servicii pe care este chemată să le realizeze. Totodată influenţează esenţial stabilitatea pădurii sub raport economic şi ecologic.

Considerente economice. În primul rând se menţionează că prin intermediu ţelurilor social-economice ce se fixează pe arborete, ciclurile sunt o expresie a cerinţelor economice de foarte lungă durată. În consecinţă, ele nu trebuie stabilite sau modificate în funcţie de cerinţe economice de moment.

Ciclurile mari, stabilite la nivelul lor optim influenţează pozitiv asupra unui întreg ansamblu de indicatori economici, după cum urmează: măresc producţia valorică prin creşterea volumului lemnului de calitate superioară apt pentru producerea de sortimente de mare valoare; reduc cheltuielile de cultură în ramura silviculturii; scad cheltuielile de producţie în industrie de exploatare a lemnului; cresc productivitatea muncii în industriile de exploatare şi industrializare a lemnului; asigură un raport convenabil între venituri şi cheltuieli în ramura silviculturii şi în cele consumatoare de lemn; reduc consumurile energetice.

Avantajele reducerii ciclurilor sunt seducătoare pentru moment, dar trecătoare, lăsând în urmă dereglări economice şi perturbări ecologice cu consecinţe pe termen lung. Justificate prin calcule economice pe termen scurt, ciclurile reduse ne socotesc şi sunt incompatibile cu interesele de viitor.

Considerente ecologice. Din aceste puncte de vedere, problema ciclurilor se referă la aspecte de mare complexitate, cu implicaţii dintre cele mai profunde asupra stabilităţii şi funcţionalităţii multiple ale pădurilor. Principiul ecologic, cere ca ciclurile să fie optime sub raportul interdependenţelor dintre biocenoză şi biotop; este deci necesar ca ciclul să fie astfel stabilit în cât puterea de control a biocenozei asupra biotopului să devină maximă, ca şi influenţa pădurii în ansamblul ei asupra mediului înconjurător.

Considerente silviculturale.La cicluri mici este redusă şansa de succes a regenerării naturale: aplicarea tratamentelor cu perioadă lungă de regenerare este îngreunată; uneori,

tratamentul tăierilor cvasigrădinărite nici nu poate fi aplicat (de pilda la cicluri de numai 70-80 ani).Tăierile rase şi cvasirase, asociate ciclurilor mici, au implicaţiile economice şi ecologice cunoscute. Evident, ciclurile reduse oferă foarte puţine

posibilităţi în scopul:

6

Page 69: Amenajarea Padurilor

a) realizării de arborete amestecate. b) transformării arboretelor echiene în arborete relativ pluriene, în vederea trecerii în viitor la codrul grădinărit sau cvasigrădinărit.Concluzii generale.Problema ciclurilor are o importanţă hotărâtoare pentru viitorul pădurilor şi al economiei naţionale. Ea trebuie rezolvată ţinând seama de un complex

de factori de natură economică, socială, ecologică şi silviculturală. Stabilirea unor cicluri reduse, prin neglijarea sau subestimarea criteriilor de natură ecologică şi socială, sau a celor economice aplicate pe termen lung, înseamnă în ultimă analiză instabilitatea ecologică pe spaţii mari şi mobilitate economică restrânsă, risipă de resurse şi energie. Ciclurile mici întrerup brutal şi mult prea devreme procesele ecologice din ecosistemele forestiere, favorizează perturbarea echilibrului ecologic, restrâng polivalenţa funcţională a pădurii; ele nu sunt proprii condiţiilor naturale, economice şi sociale.

Pentru pădurile cu funcţii speciale de protecţie, au recomandate cicluri superioare celor specifice pădurilor cu funcţii prioritare de producţie, cu excepţia unităţilor de gospodărire destinate să producă lemn de mare valoare, pentru care ciclurile pentru ambele grupuri de păduri sunt identice.

3. Perioada. Suprafaţa periodică.Perioada (p) – cadrul de timp necesar pentru organizarea lucrărilor de regenerare şi exploatare a arboretelor pe termen scurt (tactica). Este o

subdiviziune a ciclului în care urmează să se regenereze arboretele de codru regulat sau de crâng dintr-o parte a unităţii de producţie. Pentru arboretele de codru regulat este de 20 - 30 la 40 - 60 de ani, pentru cele de crâng de 5 - 10 ani. Pentru arboretele de la noi în ţară gospodărite în regim codru perioada a constituie 20 ani iar pentru cele din crâng 5 ani.

Conceptul de perioadă s-a născut odată cu aplicarea principiului continuităţii la codru regulat, în ipoteza tăierilor rase. În principiu, suprafaţa ce se descoperă anual nu trebuie să fie mai mare de Sn = St / r.

Perioada de amenajament trebuie corelată cu perioada de regenerare. Aceasta din urmă are înţelesuri diferite. Se deosebesc două noţiuni distincte:perioada specială de regenerare - intervalul de timp optim, dintre momentul instalării seminţişurilor şi momentul punerii lor în plină lumină, prin

înlăturarea completă a adăpostului oferit de vechiul arboret într-un anumit punct de regenerare al arboretului. perioada de regenerare pe arboret - este timpul în care trebuie făcută regenerarea totală a unui arboret de codru regulat sau a unei părţi din acesta,

cuprins în perioada de regenerare. Depinde de fotofilia speciilor de arbori (mai scurtă la speciile de lumină, mai lungă la cele de umbră).De pildă, în cazul tăierilor progresive această perioadă este de 20-30 ani, iar în cel al tăierilor cvasigrădinărite de 40-60 ani.

Perioada de amenajament se corelează cu perioada de regenerare pe arboret. La stabilirea posibilităţii după procedee inductive, perioada specială de regenerare devine un factor important.

Suprafaţa periodică după Florescu şi alţii (Silvotehnică 1998) este o subdiviziune a unităţii de producţie pe care se aplică tăieri şi care urmează să se exploateze şi să se regenereze integral în cursul perioadei. În gazul ţării noastre în loc de UP (unitate de producţie) va fi SUP (sub unitate de producţie) Pădurile devenite exploatabile, care sunt angajate în exploatare-regenerare, constituie aşa-numită suprafaţă periodică în rând.

6

Page 70: Amenajarea Padurilor

ТЕМА № 16: STABILIREA COMPOZIŢIEI-ŢEL (1 ORĂ)

1. Сompoziţii-ţel de regenerare 2. Сompoziţii-ţel la exploatare 3. Сompoziţii-ţel intermediare4. Сompoziţii-ţel pe SUP sau ocol silvic

Compoziţia-ţel după Liahu (2001) - combinaţia de specii din cadrul unui arboret, care împacă în modul cel mai favorabil, atât prin proporţia cât şi prin gruparea lor, exigenţele biologice ale pădurii cu cerinţele social-ecologice şi economice, în orice moment al existenţei lui. Ea se stabileşte pentru fiecare arboret. Ca bază de amenajare ea se exprimă prin compoziţia-ţel la exploatabilitate şi compoziţia-ţel de regenerare.

Ca şi tratamentul şi exploatabilitatea, compoziţia-ţel face parte din bază de amenajare ce vizează în mod direct măsurile de gospodărire la nivel de arboret, motiv pentru care compoziţia – ţel este intim legată de caracterul tipului de pădure actual. În acelaşi timp, ca o rezultantă a compoziţiilor ţel stabilite la nivel de arboret, compoziţia – ţel poate fi stabilită şi la nivel de pădure, ca o medie ponderată pe suprafaţă a proporţiilor de participare ale fiecărei specii, în fiecare arboret component. În funcţie de caracterul tipului de pădure actual, se stabilesc compoziţiile-ţel enumerate în tabelul de mai jos.

Modul în care se stabileşte compoziţia ţel, în funcţie de caracterul actual al tipului de pădure

Caracterul tipului de pădure actual Compoziţia ţel se stabileşte în funcţie de...

Tânăr nedefinit (pentru arboretele a căror vârstă este mai mică de 20 ani)

La arboretele provenite din regenerări naturale compoziţia-ţel la exploatabilitate, corespunzătoare tipului de pădure natural fundamental; La arboretele provenite din plantaţii, compoziţia-ţel se stabileşte în funcţie de cea actuală şi tendinţele previzibile în care aceasta se va schimba până la exploatabilitate prin aplicarea operaţiunilor culturale.

Natural fundamental de productivitate s.,m., i Compoziţia actualăNatural fundamental subproductiv Normele tehnice de regenerare

Parţial derivatPosibilităţile tehnice de a conduce arboretul spre compoziţia tipului natural fundamental, prin operaţiuni culturale (curăţiri şi rărituri)

Total derivat, de diverse productivităţi Compoziţia de regenerare corespunde tipului de pădure natural fundamental

ArtificialDacă arboretul nu face parte dintr-o subunitate de gospodărire ce reuneşte toate arboretele artificiale, compoziţia ţel este stabilită în raport cu tipul de pădure natural fundamental.

Caracterul actual al tipului de pădure se stabileşte în funcţie de compoziţia actuală, de compoziţia corespunzătoare tipului de staţiune şi tipului de pădure, precum şi de vârsta arboretului. Până la jumătatea vârstei exploatabilităţii, arboretele, în funcţie de proporţia de participare a speciilor pioniere şi a celor de ajutor, pot fi încadrate în tipul parţial derivat, în măsura în care prin extragerea exemplarelor din speciile prea abundente se poate ajunge la compoziţia tipului natural fundamental.

În scopul normalizării structurii arboretului , amenajistul trebuie să stabilească corect compoziţia–ţel. Este vorba despre o punere de acord a compoziţiei arboretelor cu cerinţele social-economice, în limitele admise de:

potenţialul staţional; 7

Page 71: Amenajarea Padurilor

compoziţia şi starea lor reală. Pentru suprafeţele fără vegetaţie forestieră, compoziţia-ţel se stabileşte numai în funcţie de cerinţele social-economice şi condiţiile staţionale.

Efectuînd descrierile parcelare , amenajistul înregistrează datele staţionale, dendrometrice, compoziţia (arboretului, subarboretului) pătura ierbacee ş. a. În baza datelor colectate el stabileşte : tipul de sol, tipul de floră indicatoare , tipul de staţiune şi tipul de pădure , iar în baza lor stabileşte compoziţia – ţel. La reamenajare preia datele pe subparcelă din materialele Amenajamentului privitor la : tipul de sol, tipul de floră indicatoare , tipul de staţiune şi tipul de pădure, le verifică în teren înregist rând noua situaţie iar pentru arboret propune o nouă compoziţie – ţel pînă la viitoarea reamenajare. La stabilirea compoziţiei – ţel intermediare trebuie să se ţină cont de tipul de pădure , tipul de staţiune şi obiectivele social economice stabilite pentru arboretul în cauză.

Amenajistul, deşi nu va fi în măsură să stabilească compoziţii-ţel pentru toate stadiile de dezvoltare, va avea în vedere cel puţin momentele întemeierii, închiderii stării de masiv, trecerii în faza de păriş şi atingerea vârstei exploatabilităţii. În raport cu aceste momente definim următoarele compoziţii-ţel: compoziţia-ţel de regenerare; compoziţia-ţel la momentul închiderii stării de masiv; compoziţia-ţel în stadiul de păriş; compoziţia-ţel finală. Compoziţia-ţel finală, cât şi cele intermediare constituie obiective silviculturale, care se înfăptuiesc prin lucrări de regenerare, îngrijire şi conducere a arboretelor.

Pentru fiecare arboret studiat (subparcelă) amenajamentul a stabilit o compoziţie corespunzătoare tipului fundamental de pădure, corelată cu condiţiile staţionale existente, cu funcţiile social-economice atribuite şi cu starea şi structura actuală a arboretului respectiv.

In descrierea parcelară compoziţia-ţel a arboretelor este redată în mod diferenţiat pentru fiecare subparcelă după cum urmează:- Compoziţia-ţel la exploatabilitaie este redată pentru arboretele neexploatabile şi preexploatabile la data întocmirii prezentului

amenajament. Ea reprezintă cea mai favorabilă compoziţie la care trebuie să ajungă arboretele la vârsta de tăiere, în raport cu compoziţia lor actuală şi cu posibilităţile de ameliorare a ei prin lucrările de îngrijire şi conducere ce se vor executa până în momentul tăierii.

- Compoziţie-ţel de regenerare este redată numai pentru arboretele exploatabile în prezent cât şi pentru cele care vor ajunge la exploatabilitate până la finele primei perioade de amenajare adoptată, respectiv în primii 20 de ani.

La stabilirea compoziţiei de regenerare se ţine seama de compoziţia corespunzătoare tipului natural fundamental de pădure, şi de Normele tehnice pentru alegerea şi aplicarea tratamentelor şi de Normele tehnice pentru compoziţiile, schemele şi tehnologiile de regenerare a pădurilor.

De aceea, în amenajament va fi necesar să se planifice toate măsurile pentru realizarea compoziţiilor ţel stabilite. De cele mai multe ori însă indicarea compoziţiei-ţel va trebui însoţită de precizarea modului de grupare a speciilor în arboret şi de etajare a acestuia. Cu toată posibilitatea de adaptare oferită de îndrumările tehnice ele nu pot da soluţii pentru întreaga diversitate ecologică întâlnită în fondul forestier.

3. Сompoziţii-ţel intermediareCompoziţiile-ţel intermediare constituie compoziţiile-ţel de etapă. La stabilirea lor trebuie avută în vedere, ca obiectiv de referinţă, compoziţia-ţel

optimă, respectiv compoziţia corespunzătoare condiţiilor ecologice date şi ţelurilor majore urmărite prin gospodărire.În anumite situaţii, în care se urmăreşte dinamica compoziţiei arboretelor în raport cu intervenţiile gospodăreşti, se pot stabili, în plus, compoziţiile

de realizat la sfârşitul deceniului de aplicare a amenajamentului, precum şi pentru alte etape intermediare.La fixarea compoziţiei-tel a fiecărui arboret vor fi avute în vedere:

compoziţia corespunzătoare tipului natural fundamental de pădure; conservarea biodiversităţii; condiţiile staţionale; funcţiile ecologice, economice şi sociale atribuite arboretului;

7

Page 72: Amenajarea Padurilor

starea actuală a arboretului. Unele modificări se pot aduce prin promovarea de specii valoroase economic, estetic şi cultural, urmărind creşterea eficacităţii funcţionale a

arboretului. Speciile respective pot fi de amestec în etajul principal sau pentru crearea unui subetaj (de fag în gorunete, de brad în făgete etc.). Procentul acestor specii nu va depăşi 20% în compoziţia arboretului principal. Vor fi promovate speciile autohtone valoroase (cvercineele, fagul, cireşul, paltinul, teiul, bradul, molidul ş.a.), în funcţie de staţiune, evitîndu-se cultura răşinoaselor în zonele de câmpie şi de deal, în staţiuni corespunzătoare cvercineelor, cu excepţia unor culturi pentru ameliorarea terenurilor degradate sau pentru zone de interes peisagistic. Se interzice, totodată, cultura plopilor euramericani şi a salcâmului în staţiuni favorabile speciilor de stejari.

4. Сompoziţii-ţel pe SUP sau ocol silvicPentru a stabili starea acuală din punct de vedere a compoziţiei pe SUP sau ocol silvic cât şi perspectivele în scopul reorientării în scopul

gospodăririi durabile a fondului forestier se calculează compoziţia-ţel pe ocol silvic cât şi pentru SUP (mai ales pentru SUP A).Exemplu calculării compoziţiei-ţel pe SUP

Cum se observă calcularea se efectuează proporţional suprafeţei totale şi suprafeţei pe elemente.

7

N.ord

Tip de pădure Cod denumire

Suprafaţa, ha

Compoziţia-ţelSpecii componente

GO FR TE PA CI ST1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

5323 Goruneto - şleau 100,0 7GO1FR1TE1PA,CI 70,0 10,0 10,0 10,0 - -5412 Goruneto - stejăret 200,0 4GO4ST1FR1PA,CI 80,0 20,0 - 20,0 - 80,0

Total 300,0 150,0 30,0 10,0 30,0 - 80,0Proporţia în % 100 50 10 3 10 - 27

Page 73: Amenajarea Padurilor

TEMA 17. - ALEGEREA TRATAMENTULUI. (1 ORĂ) 15 02 10

1. Selectarea tratamentului2. Paricularităţile tratamentelor aplicate

1. Selectarea tratamentuluiTratament - sistem de măsuri culturale (metode de regenerare, metode de îngrijire şi conducere), care se aplică într-un arboret în scopul optimizării structurii acestuia, stabilită în raport de funcţiile atribuite, vizând maximalizarea eficacităţii funcţionale a gospodăriei silvice. Codul silvic R Moldova (2003) defineşte tratament silvic - totalitatea masurilor silvotehnice de regenerare, conducere, exploatare si protectie,

indicate a fi aplicate de-a lungul vieţii arboreturilor. Prin tratament se înţelege doar metoda de regenerare a arboretului, prin care se realizează structuri ce asigură îndeplinirea cu maximă eficacitate a

funcţiilor social-economice şi ecologice atribuite acestuia. Tratamentul trebuie să asigure permanenţa pădurii respectiv polifuncţionalitatea.Se ştie că intre structura unui arboret şi capacitatea lui de a îndeplini anumite funcţiuni economice există o strânsă legătură. S-a

vorbit în repetate rânduri, de exemplu, superioritatea arboretelor grădinărite faţă de cele regulate, din punct de vedere estetic şi social, ca şi din vedere al rezistenţei împotriva factorilor dăunători naturali, de asemenea, că arboretele grădinărite produc, în aceleaşi condiţii staţionale şi cu aceleaşi specii, o proporţie mai mare de sortimente de mari dimensiuni, decât arboretele de tip regulat, iar acestea, la rândul lor, dau o proporţie mai mare de sortimente superioare, dacă sânt conduse prin rărituri selective, decât în caz contrar . Aceste constatări ne obligă să ne întrebăm în fiecare caz, la amenajarea unei păduri: care este structura cea mai bună spre care pot şi trebuie să fie conduse arboretele în condiţiile date (ţinând seama de destinaţia si compoziţia lor), pentru ca eficienţa lor economică şi ecologică să fie cât mai ridicată.

Vă trebuie să se stabilească deci în primul rând tipul de structură : gră dinărit, regulat, cvasigrădinărit sau etajat. Apoi să se aprecieze, în cadrul tipului ales, anumite caracteristici mai de detaliu. În cazul arboretelor regu late, de pildă, dacă ar fi de preferat arborete dese, pentru o producţie de masă, ori arborete mai rare, cu arbori selecţionaţi, cu lemn de înaltă calitate. În fiecare caz se poate preciza structura specială a arboretelor, ţinând seama de staţiune şi de funcţiunea lor. Această structură urmează a se realiza; constituie deci un ţel de gospodărire.

Fără îndoială că realizarea acestui ţel implică aplicarea unui anumit tratament. De aceea, în loc să se vorbească de structura arboretelor se poate vorbi de caracteristicele tratamentului ce trebuie aplicat. In practică nici nu se vorbeşte decât de tratament . Dar nu trebuie să se înţeleagă greşit. Aici nu este vorba de modul de regenerare a arboretelor, ci de ansamblul de măsuri silviculturale la care este supus un arboret, in mod consecvent, întregii lui vieţi, pentru a se asigura condiţiile ecologice şi structurale cele mai proprii funcţiunilor lui social-economice. Un astfel de tratament însă nu poate fi stabilit decât dacă s-a fixat cu anticipaţie un ţel : structura arboretelor .

Desigur alegerea tratamentului nu este determinată numai de consideraţiile privind raporturile dintre structura unui arboret şi efectele lui economice, ci şi de o serie de alte considerente, pe care le vom aminti, pe scurt, în cele ce urmează.

Ca sistem de măsuri menit să fie aplicat consecvent un mare număr de ani, tratamentul indicat de amenajament are, în principiu, un caracter stabil, ca şi ţelurile economice. Acest caracter insă nu i se poate asigura decât printr-o fundamentare ştiinţifică, ţinându-se seama, în primul rând, de condiţiile naturale de producţie, apoi de condiţiile economice şi de experienţa locală pe linie silviculturală. De aceea, fixarea tratamentului are la bază descrierea generală a ocolului şi a unităţii de gospodărire respective, care trebuie să conţină toate dalele

7

Page 74: Amenajarea Padurilor

necesare în acest sens. Tratamentul trebuie să precizeze modul de regenerare, sistemul de rărituri, precum si lucrările culturale de altă natură, in măsura în care se impun cu regularitate.

Deoarece pentru obţinerea unui anumit efect, intervenţiile silviculturale variază cu staţiunea, rezultă că-tratamentele trebuie să se stabilească pe tipuri staţionale, iar in cadrul acestora pe tipuri de pădure, potrivit compoziţiei-ţel fixate. În aceleaşi condiţii naturale însă tratamentul variază cu mul în cadrul căruia se aplică şi cu condiţiile economice şi de gospodărire, această privinţă dăm câteva indicaţii.

În cazul codrului, împrejurările de care trebuie să se ţină seama la stabilirea tratamentului sânt mult mai variate, de aceea şi măsurile silviculturale ce se impun pot diferi de la pădure la pădure, iar în cadrul aceleiaşi păduri, de la un Ioc la altul. Modul de intervenţie (extracţii de arbori sau tăieri localizate), succesiunea intervenţiilor, ritmul tăierilor, mărimea şi forma parchetului, orientarea tăierilor, modul de regenerare şi de îngrijire a arboretelor etc. sânt aspecte care urmează să fie luate in considerare la caracterizarea tratamentului.

Măsura în care se ţine seama de aceste elemente exprimă, desigur, atenţia de factorii staţionali şi prin ea exprimă gradul de intensitate al culturii însăşi. Se ştie însă că acesta depinde de condiţiile de gospodărire şi costul lucrărilor. În condiţii uşoare, cultura poate avea un caracter intensiv; în condiţii grele, ea are un caracter extensiv ; tratamentul însuşi devine armă pe mari întinderi şi se simplifică. Amenajistul trebuie să se încadreze din toate punctele de vedere in realităţi.

În general, la stabilirea tratamentului trebuie să se aibă in vedere următoarele idei :1) Amenajamentul interpretează tratamentul silvicultural ca aspecte a aceluiaşi proces de exploatare şi regenerare;2) Tratamentul trebuie să asigure, pe cit se poate, regenerarea arboretelor pe cale naturală , pe de o parte, fiindcă este gratuită,

iar pe de alta că asigură o productivitate mai ridicată, datorită succesiunii imediate a generaţiilor şi condiţiilor mai bune de dezvoltare a seminţişului.

3) Scopul gospodăririi pădurilor însă nu este regenerarea, ci producţia de lemn sau asigurarea unei protecţii oarecare în condiţii cit mai economice. De aceea, în principiu, tratamentul cel mai bun este acela care asigură realizarea ţelului economic cu cele mai mici cheltuieli, înţelegându-se prin aceasta nu recoltarea cit mai ieftină a arboretelor existente, ci asigurarea unui proces de producţie neîntrerupt şi a unei productivităţi tot mai mari, prin conservarea şi ameliorarea factorilor de producţie naturali.

4) Tratamentul trebuie să evite expunerea arboretelor la acţiunea factorilor dăunători externi (doborâturi, uscarea solului, inmlăştinire etc.) şi să ridice pe cit posibil capacitatea lor de rezistenţă .

5) Tratamentul trebuie să corespundă funcţiunii pădurii.În această privinţă există, fără îndoială, prea puţine cunoştinţe exacte despre influenta pe care o face, intervenţie de o anumită natură

şi intensitate, practicată într-un arboret o poate avea asupra capacităţii funcţionale a aces tuia. O astfel de cunoaştere presupune cercetări speciale, multă experienţă locală şi mai ales observaţii organizate la nivelul producţiei, care, cel puţin până în prezent, au lipsit. Străduinţa insă de a adapta tratamentul la funcţia sau la funcţiile pădurii trebuie să caracterizeze pe orice amenajist. Pentru stabilirea unui tratament care să fie în măsură să asigure condiţii cit mai proprii de structură pentru realizarea scopurilor urmărite, s-a apelat la metodele moderne de investigare şi, in special, la metoda simulării, care permite cunoaşterea cu anticipaţie a efectelor diferitelor modificări structurale asupra funcţiilor social-economice ale arboretelor.

Conform Normei 3 alegerea tratamentelor se face cu ocazia reamenajării pădurilor, pe baza analizei particularităţilor bio-ecologice şi a stării arboretelor respective, funcţiilor social-economice ale acestora, a accesibilităţii lor actuale şi de perspectivă, precum şi în raport cu condiţiile tehnice şi economice existente. Din acest punct de vedere, întâi este de ales între codru regulat şi codru grădinărit.

După Drăgoi (2004) rezumăm pe scurt criteriile tratamentul se adoptă în funcţie de:

7

Page 75: Amenajarea Padurilor

1) intensitatea funcţiilor de protecţie şi/sau producţie2) structurile compatibile cu aceste funcţii, 3) compatibilitatea dintre structură şi măsurile de reglementare a producţiei,4) compatibilitatea dintre structură şi cerinţele ecologice ale speciilor principale5) posibilităţile tehnice de aplicare cu succes a tratamentului ales, mai ales atunci când este vorba de tratamente cu perioadă lungă de regenerare ce trebuie aplicate în condiţii de accesibilitate redusă.

În prima fază, din toată gama posibilă a tratamentelor vor fi reţinute cele ce conduc la structuri compatibile cu cerinţele ecologice ale speciei principale, în primul rând compatibile cu cerinţele faţă de lumină şi apă, factori ecologici ce sunt limitativi în majoritatea cazurilor. În faza a doua, din soluţiile posibile vor fi reţinute cele ce conduc la structuri compatibile cu intensitatea funcţională. Cele cinci condiţii cu greu pot fi respectate în situaţiile practice cu care se confruntă inginerul amenajist. Cele mai multe probleme apar atunci când se pune problema satisfacerii simultane a condiţiilor 3, 4 şi 5.

Tratamentele se deosebesc între ele prin intensitatea extragerilor şi dinamica imprimată procesului de regenerare. Structurile posibil de creat prin aceste tratamente sunt cele prezentate în tabelul de mai jos.

Corespondenţa dintre tratamente şi structurile rezultate în urma aplicării lor

Se înţelege că pentru stabilirea structurii-ţel se va ţine seama de ansamblul funcţiilor atribuite fiecărui arboret. În scopuri practice, tratamentele se pot stabili pe tipuri de categorii funcţionale. Caracterizarea silviculturală a tratamentelor este prezentată în tratate de specialitate

precum şi în Normele tehnice pentru alegerea şi aplicarea tratamentelor. Din tratamentele aplicate în ţara noastră putem menţiona : tratamentul tăierilor rase pe suprafeţe mici cu regenerare artificială, din seminţe şi mixtă; tratamentul tăierilor succesive şi tratamentul tăierilor progresive. Un loc aparte îl ocupă lucrările speciale de conservare. Tratamentul tăierilor grădinărit şi cvaşigrădinărit la noi în ţară nu se aplică cu toate că în 1992 s-a propus pentru a fi aplicat în arboretele O.S. Hîrjauca ÎSS Călăraşi. În vederea raţionalizării alegerii tratamentelor după o concepţie unitară a fost elaborată o schemă adecvată acestui scop, cu luarea în considerare a următoarelor caracteristici factoriale (Giurgiu , 1987).

Condiţiile ecologice, exprimate prin formaţia sau grupa de formaţii forestiere, bonitatea staţiunii şi structura arboretului dat;Funcţiile atribuite fiecărui arboret, reflectate în tipul de categorii funcţionale în care se încadrează arboretul respectiv. Schema elaborată cu unele

modificări, a fost oficializată prin Normele tehnice pentru alegerea şi aplicarea tratamentelorLa alegerea tratamentelor după această ultimă schemă, pe cât este posibil, vor trebui evitate tratamentele prin care se obţin arborete cu structuri

inferioare celor ale arboretelor de regenerat. Nu este indicată adoptarea tratamentului tăierilor cvasigrădinărite pentru molidişuri, chiar dacă structura lor este plurienă. Prin arborete destinate să producă lemn de rezonanţă, tratamentul optim este cel al tăierilor grădinărite. Lucrări de conservare se impun pentru toate arboretele pluriene, atunci când nu sunt create condiţiile necesare aplicării tăierilor grădinărite. În privinţa arboretelor de salcâm şi foioase moi, încadrate în tipul III de categorii funcţionale, poate fi admisă regenerarea lor prin tratamentul tăierilor rase în benzi.

2. Particularităţile tratamentelor aplicate Crângul comportă puţine variaţii în ce priveşte formele de tratament aplicabile. Condiţiile staţionale impun, de regulă, şi regimul şi

funcţiile economice şi tratamentul. Crângul simplu este forma de tratament obişnuită în cadrul acestui regim. In zăvoaiele cu specii tari însă

7

Tratamentul regenerărilor progresive (TRG), Structură echienă TRG cu perioadă normală de regenerare Structură relativ echienăTratamentul tăierilor grădinărite Structură relativ plurienă

Page 76: Amenajarea Padurilor

apariţia acestor specii face să se aplice crângul cu rezerve, prin care se poate mări şi îmbunătăţi producţia pădurilor. In sfârşit tot staţiunea determină aplicarea, pe suprafeţe restrânse, a crângului cu tăieri în scaun.

În toate situaţiile, prin tratament trebuie să se precizeze măsurile silviculturale menite să fie aplicate sistematic în vederea păstrării consistenţei şi sănătăţii arboretelor, precum şi pentru asigurarea amestecului de specii şi a unor forme de arbori cât mai corespunzătoare. Pentru rezerve se adaugă măsurile necesare în scopul alegerii şi distribuirii lor raţionale, precum şi al îngrijirii lor.

Tratamentul de codru regulat şi modul lor de aplicare sânt indicate in general în practica noastră, pe grupe funcţionale, prin instrucţiuni speciale în aşa fel încât amenajistul nu are decât de ales soluţia care i se pare ivită.

Este bine insă să se reţină că tratamentul fixat prin instrucţiuni fiind o bază de amenajare fixată din oficiu, nu poate contribui cu adevărat la mărirea şi ameliorarea producţiei pădurilor. Ea devine doar o dispoziţie restrictivă, ca şi compoziţia-ţel, dealtfel, când se reduce la formula de împădurire, şi chiar vârsta exploatabilităţii, dacă este fixată din oficiu. De aceea astfel de indicaţii ar putea chiar să lipsească din proiectul de amenajare, ţinând seama că dispoziţiile respective se găsesc şi în altă parte (instrucţiuni de amenajare, reguli de tăiere, instrucţiuni de aplicare a operaţiilor culturale etc.), de unde dealtfel se transcriu pur şi simplu.

Codru grădinărit se poate aplica numai în pădurile constituite din specii de umbră şi semiumbră, brad şi fag sau brad, fag şi molid. Fiind caracterizat printr-o producţie mare de lemn gros, este de preferat codrului regulat, când se urmăreşte o astfel de producţie. De asemenea, este de preferat codrului regulat în pădurile de protecţie, mai ales in cele cu rol estetico-sanitar, ca şi în pădurile expuse doborâturilor de vânt. Ca să poată fi aplicat însă este necesar ca pădurea să fie cu o reţea suficient de deasă de drumuri de scoatere, pentru a nu se distruge sau vătăma seminţişul prin târârea sau alunecarea buştenilor. În plus, aplicarea tratamentului grădinărit cere un personal instruit şi numeros.

Lipsit, în general, aceste condiţii, codrul grădinărit este puţin aplicat la noi. Este totuşi de observat că exista multe împrejurări în care s-ar putea succes, fără să fie nevoie de mai multe drumuri dacit sunt necesare pentru aplicarea raţională a oricărui alt tratament. Unde coastele sânt înguste, de pildă, văile sunt suficiente ca locuri de scoatere şi pentru grădinărit. Tratamentul codrului grădinărit constituie, deocamdată, soluţia cea mai avansată, capabilă să armonizeze interesele economice cu cele ecologice. De aceea, în condiţiile silviculturii cu ţeluri multiple, poate deveni soluţia optimă pentru amenajarea pădurilor.

Conceptul de lucrări speciale de conservare a fost introdus recent în literatura noastră de specialitate (Giurgiu, 1981-1987) se referă la pădurile supuse regimului special de conservare, pentru care nu este admisă sau posibilă efectuarea lucrărilor obişnuite de regenerare.

Lucrările speciale de conservare - ansamblul intervenţiilor necesare a se aplica în pădurile cu funcţii de protecţie, scoase definitiv sau temporar din circuitul economic, în scopul: menţinerii şi realizării de structuri optime; păstrării nealterate şi ameliorării stării de sănătate şi stabilitate; desfăşurării proceselor de regenerare într-un ritm lent, astfel încât să fie asigurată permanenţa pădurii;asigurării continuităţii şi îmbunătăţirii funcţiilor de protecţie şi a potenţialului silvoproductiv.

Ele includ: lucrările de îngrijire a arboretelor; îngrijirea nucleelor existente de regenerare naturală; împădurirea golurilor existente; efectuarea de extracţii de intensitate foarte redusă (2-6%), în raport cu starea arboretelor şi necesităţile regenerării arboretelor, vizând arbori cu defecte grave, arbori ajunşi la limita longevităţii, unele exemplare din specii de valoare redusă. Prin aceste extracţii, denumite tăieri de conservare, se crează condiţii pentru dezvoltarea seminţişurilor existente şi după necesităţi se formează chiar noi nuclee de regenerare.

Regimul de ocrotire integrală se aplică tuturor arboretelor constituite în rezervaţii de diferite categorii.

7

Page 77: Amenajarea Padurilor

Tratamentului tăierilor cvasigrădinărite va trebui să i se acorde toată atenţia cuvenită, el având atitudini apropiate de cele ale codrului grădinărit; în plus poate fi aplicat chiar şi la ecosistemele forestiere constituite din specii de lumină (stejărete, gorunete) pentru care codrul grădinărit nu este posibil de aplicat.

Amenajamentul va trebui să promoveze toate măsurile silviculturale care contribuie la conservarea şi formarea de arborete stabile optim structurate. În această concepţie, atenţia amenajistului va trebui în permanenţă orientată în direcţiile:

- alegerii de tratamente intensive (tratamentul tăierilor grădinărite şi cvasigrădinărite) şi relativ intensive;- promovării lucrărilor de transformare, prin care să se realizeze în timp trecerea de la arborete cu structuri echiene şi relativ echiene la arborete cu

structuri pluriene şi relativ pluriene, amestecate, naturale sau cvasinaturale, cu arbori proveniţi din sămânţă; - conservării actualelor arborete cu structuri pluriene şi relativ pluriene. Acest obiectiv se poate realiza numai prin alegerea şi aplicarea de tratamente

intensive.În legătură cu aplicarea principiului ecologic şi al eficacităţii funcţionale, la alegerea tratamentelor se va avea în vedere promovarea tuturor

lucrărilor de reconstrucţie ecologică necesară. În primul rând la refacerea arboretelor funcţional necorespunzătoare; acest scop se va realiza prin aplicarea unui ansamblu de lucrări de refacere, care include în primul rând: tratamente cu regenerare sub adăpost (tăieri în ochiuri, coridoare şi benzi, tăieri succesive în margine de masiv, tăieri progresive); împăduriri în completarea regenerării naturale, folosind specii valoroase corespunzător condiţiilor staţionale şi compoziţiilor de regenerare stabilite; lucrări de îngrijire adaptate scopului urmărit.

Tăieri rase de refacere pe suprafeţe foarte mici se admit numai în cazul culturilor de salcâm, plopi şi salcie şi unele molidişuri sau al arboretelor puternic degradate care nu se pot regenera sub adăpost, cu respectarea mărimii şi a perioadei de alăturare a parchetelor.

La alegerea tratamentelor şi altor măsuri silvotehnice se va aplica principiul gospodăririi funcţional-diferenţiate a arboretelor. Această diferenţiere se realizează pe tipuri de categorii funcţionale. În tipul 1 sunt admise numai măsuri de ocrotire integrală a naturii; în tipul II sunt indicate şi se pot aplica doar lucrări speciale de conservare; în tipul III sunt recomandate numai tratamente intensive (Cg, Cc), iar în lipsa condiţiilor necesare aplicării lor se recurge la soluţia lucrărilor speciale de conservare, mai ales în cazul arboretelor situate pe terenuri cu pante foarte mari; în tipul IV, pe lângă tratamente intensive, în mod excepţional şi provizoriu, se pot alege şi tratamente relativ intensive (P, Sm şi Pm).

7

Page 78: Amenajarea Padurilor

TEMA 18 - CONCEPŢIA PĂDURII NORMALE PENTRU FUNCŢII MULTIPLE. CALCULAREA FONDULUI DE PRODUCŢIE NORMAL (2 ORE)

1. Teoria pădurii normale. 2. Conceptul de pădure normală pentru funcţii multiple.3. Metoda tabelelor de producţie4. Metoda creşterii medii la exploatabilităţii5. Calculul volumului arboretului secundar

1. Teoria pădurii normaleLa începutul secolului XIX-lea, când pădurile încă purtau amprenta tratamentului vitreg la care fuseseră supuse în trecut, ele nu ofereau nici

modele concrete, nici criterii de orientare la organizarea gospodăririi lor raţionale, în lipsa acestora s-a recurs la crearea unui model ideal al pădurii raţional gospodărite, elaborându-se de către Chr. Hundeshagen, în 1826, teoria pădurii normale, perfecţionată în 1841 de C. Heyer.

Această teorie este prima, şi până astăzi singura în telul ei, care se referă ia o unitate de gospodărire (Richter, 1963).Heyer consideră că o pădure este în stare normală, dacă asigură anual şi permanent recolte egale de material lemnos. Pentru aceasta, ea trebuie

să prezinte o creştere normală (Cn) şi o succesiune normală de vârste sau clase de vârstă normale sub aspectul suprafeţei şi aşezării lor.Din acestea decurg: un fond de producţie (Fn) şi o posibilitate normală, Pn .Creşterea anuală Cn a pădurii rezultă din suma creşterilor anuale ale arboretelor: cn = c1 + c2 + c3+ ... + cr= mr

Dacă în loc de creşterile curente se foloseşte creşterea medie la exploatabilitate, care rezultă din raportul

atunci cn= r • c şi cn=pn

Volumul fondului de producţie normal rezultă din elementele prezentate mai înainte:a) pentru situaţia dinaintea exploatării: Fn = m1 + m2 + m3 + ...+ mr

b) pentru situaţia imediat următoare exploatării: Fn = 0 + m1 + m2 + ... + mr-1;

Teoria se bazează pe ipoteza că pădurea se exploatează prin tăieri rase. Ea a servit însă permanent şi serveşte încă şi astăzi la înţelegerea lucrurilor, bineînţeles dându-se elementelor din formulă şi rezultatelor interpretării adevărate.

Pe baza relaţiilor fundamentale stabilite mai sus s-au elaborat şi se folosesc două procedee de calcul (clasice) pentru determinarea volumului fondului de producţie normal: cu ajutorul tabelelor de producţie şi pe baza creşterii medii la exploatabilitate, pe care le vom prezenta în rândurile următoare. Pe lângă acestea însă vom mai prezenta şi alte matematicii moderne, care permit trecerea de la un model rigid la unui dinamic, flexibil şi în acelaşi timp, adoptiv.

7

Page 79: Amenajarea Padurilor

2. Conceptul de pădure normală pentru funcţii multiple.Ştiinţa amenajării pădurilor a avut în vedere modelul pădurii normale sub raportul producţiei de lemn. Dar, în condiţiile în care fiecare arboret în

parte şi pădurea în ansamblu ei îndeplinesc funcţii multiple, iar în viitor cu precădere vor îndeplini funcţii de protecţie şi în secundar funcţii de producţie, modelul pădurii normale anterior conceput va trebui regândit şi adaptat la aceste noi şi viitoare împrejurări. Devine necesară elaborarea modelului pentru pădurea normală cu funcţii multiple. Amenajamentul teoretic va trebui să se ocupe în continuare de problema pădurii normale de codru regulat în accepţiunea polifuncţionalităţii ecosistemelor forestiere. De asemenea, este necesară elaborarea modelului pădurii normale gospodărită în codru cvasigrădinărit. Schema pădurii normale, aşa cum a fost ea concepută în trecut, reflectă concepţia timpului în care codrul regulat cu tăieri rase era înţeles ca forma superioară de cultură forestieră.

În contextul actual, prin stare normală (optimă) a pădurii înţelegem starea ei de maximă stabilitate şi eficacitate funcţională. Pădurea normală va trebui privită ca sistem deschis cu caracter dinamic, constituind un model programat de gospodărie în scopul creşterii eficacităţii ei funcţionale. Prin modelul pe care îl oferă, ea contribuie la optimizarea mediului înconjurător şi la folosirea raţională neepuizantă a resurselor naturale. Modelul pădurii normale va fi treptat integrat în modelul ambianţei umane.

Structura pădurii (normale) este dată de modul de alcătuire a ei, în raport cu principalele elemente componente. Într-o viziune nouă, bazată pe concepţia ecosistemică, structura pădurii trebuie înţeleasă mai larg de cât până acum .

Pădurea ca sistem este ea însăşi constituită din subsisteme, respectiv din ecosisteme forestiere elementare delimitate până la nivel de arboret( subparcele). Numai aceste unităţi, în întregul lor, pot fi luate în considerare la caracterizarea de ansamblu a structurii pădurii. În această viziune, repartizarea suprafeţelor pe clase de vârstă, ocupate de diferite specii dintr-o pădure constituită din arborete amestecate, este lipsită de sens şi de importanţă practică. Pe clase de vârstă, clase de producţie, categorii de consistenţă ş.a, se pot repartiza numai arborete în întregul lor, ca subsisteme.

Pentru caracterizarea fondului de producţie se formează distribuţii reale şi teoretice. În acest scop a fost necesar să se constituie clase (de vârstă, de diametre) ele fiind înţelese ca subdiviziuni ale sistemului, de grupare statistică a elementelor componente ale fondului de producţie. Pe baza distribuţiilor constituite se poate caracteriza şi analiza structura pădurii prin mijloace oferite de statistica matematică, teoria informaţiei, teoria siguranţei.

Problema pădurii normale sub raportul funcţiilor de protecţie sau al funcţiilor multiple rămâne însă o problemă deschisă pentru viitoare cercetări fundamentale. Va trebui să se facă apel şi la alte caracteristici alei ecosistemelor forestiere, cum sunt biomasa şi stabilitatea. Sub raport statistico-matematic vor trebui puse în funcţiune distribuţiile teoretice multidimensionale, ele fiind singurele care pot modela ecosistemul forestier ca întreg. Distribuţiile unidimensionale, atât de frecvent folosit în teoria amenajamentului, au o putere relativ redusă de caracterizare. Creşterea stabilităţii şi a eficacităţii funcţionale ale pădurilor este posibilă prin majorarea gradului de organizare, respectiv prin mărirea diversităţii şi complexităţii lor structurale. Trebuie însă de precizat, că atât stabilitatea, cât şi efectele multiple social-economice ale pădurii nu cresc necontenit odată cu majorarea diversităţii. Există un optim pe care amenajistul trebuie să-l sesizeze.

3. Metoda tabelelor de producţieTeoria se bazează pe ipoteza că pădurea se exploatează prin tăieri rase. Ea a servit însă permanent şi serveşte încă şi astăzi la înţelegerea lucrurilor,

bineînţeles dându-se elementelor din formulă şi rezultatelor interpretării adevărate.Volumul fondului de producţie normal Fn se poate determina cu aproximaţie după procedeul tabelelor de producţie. Se însumează volumele de

producţie principale pentru vârstele indicate în tabele până la vârsta exploatabilităţii, luând în calcul suprafaţa pădurii (S t), vârsta medie a exploatabilităţii

7

Page 80: Amenajarea Padurilor

(r) şi intervalul (j) dintre vârstele luate în considerare în tabele. Cum în tabelele de producţie acest interval este de 5 ani (j = 5),calculele se pot sistematiza potrivit formulei evidente;

Fn = Scl = j (Vj + V2j + V3j +…+ ); Fn = 5 (V5 + V10 + V15 +…+ );Calculele se efectuează pe specii şi clase de producţie, apoi, prin însumare, rezultă volumul fondului normal de producţie pe unitate de gospodărire.

Pentru arboretele amestecate se folosesc tabelele de producţie existente elaborate pentru arboretele pure. De aceea se ţine seama de proporţia de participare a fiecărei specii în compoziţia arboretelor. Pentru scopuri practice tabelele de producţie pot fi completate cu valori privind volumul fondului de producţie normal la hectar.

Exemplu de calcul pentru determinarea mărimii fondului de producţie normal la o pădure de stejar de 1000ha considerând vârsta exploatabilităţii de 100 ani

Specia ProporţiaClasa de producţie

Proporţia pe clase

de producţie

Colon 2x col 4

Volumul mediu la ha în m3 după tabele de vârstă de .. ani Total col 6 - 10

Colon 5 x col 1110 30 50 70 90

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

stejar6 II 0,3 0,18 93 186 350 500 605 1734 312

III 0,6 0,36 50 138 268 401 497 1354 487IV 0,1 0,06 35 100 199 310 396 1040 62

tei2 III 0,6 0,12 63 201 315 374 407 1360 163

IV 0,4 0,08 52 156 254 310 338 1110 89carpen 2 IV 1,0 0,2 25 110 179 233 271 818 164

TOTAL 1,0 1,0 1277

Fn = j (V1j + V2j + V3j +…+ ) = j [(Vi10 + Vi 30 + Vi 50 + Vi 70 +Vi 90) ]= 200 x 1277 = 255400 m3

Unde: j – mărimea intervalului în ani; St – suprafaţa totală a fondului normal în ha; n – numărul de elemente din compoziţia arboretului ; r – mărimea ciclului în ani; i – numărul intervalului.

Formulele de mai sus dau mărimea fondului de producţie numai pentru arboretul principal, de aceea ca fondul de producţie normal să fie comparabil, sub raportul mărimii, cu cel real, care se stabileşte pe bază de inventarieri, este nevoie să adauge la cel dintâi volumul corespunzător arboretului secundar. Acesta se obţine după formula:

4. Metoda creşterii medii la exploatabilităţii

8

Page 81: Amenajarea Padurilor

A doua metodă clasică de calcul, pentru determinarea mărimii fondului de producţie normal se sprijină pe următorul raţionament.Presupunem o pădure în care s-a realizat fondul de producţie normal. Recolte anuale, în acest caz, sunt egale între ele şi egale, în medie, cu

creşterea anuală a fondului de producţie.Arboretele ce se recoltează au, în medie, aceeaşi vârstă, vârsta exploatabilităţii. Se poate spune deci că volumul lor este format clin creşterile a r

ani consecutivi.Dacă notăm cu c1, c2...cr creşterile respective, atunci, aşa cum s-a mai arătat,

adică media lor (creşterea medie la exploatabilitate). Notând cu P volumul rrecoltelor anuale şi cu C creşterea anuală a fondului de producţie, putem scrie:

P = c1 + c2 + cr = rc = CDar pentru a se putea recolta anual aceiaşi volum de material, format din arborete de aceeaşi vârstă, trebuie să admitem că fondul de producţie este

format din arborete astfel repartizate pe vârste, încât volumelor lor, ordonate după vârste, să nu difere între ele decât cu o creştere medie c.În consecinţă, volumul arboretelor de un an va fi egal cu o singură creştere c; volumul arboretelor de 2 ani va fi egal cu 2c ş.a.m.d., iar volumul

arboretelor exploatabile, de vârsta r, va fi P = rc.Suma acestor volume reprezintă tocmai fondul de producţie: Fn = c + 2c + .,. +rcSuma acestor volumele reprezentând o progresie aritmetică cu r termeni şi cu raţia c, valoarea ei este:

Dar deoarece după relaţia (4.11) rc = P = C, putem scrie (schimbând odinea termenilor):

În formula ultimul termen luat în calcul, rc = C, reprezintă volumul arboretelor exploatabile, aşa că se poate considera produs. Scăzându-l din formula, găsim:

Făcându-se media între valorile şi, rezultă relaţia generală:

Imprecizia formulei se datorează ipotezei greşite de la care s-a pornit la stabilitatea ei. În adevăr, presupunerea că fondul de producţiei norma! ar fi constituit din arborete astfel repartizate pe vârste încât volumele corespunzătoare, ordonate după mărime, să difere între ele în mod constant cu aceeaşi valoare c (variaţie liniară), este arbitrară căci, după cum ştim, variaţia volumului în funcţie de vârstă est curbilinie, curba repartiţiei fondului de producţie normal pe vârste pentru o pădure de stejar pedunculat de clasa de producţie. Deci formula pentru calculul volumului fondului de producţie inaplicabilă. Totuşi nu s-a renunţat la ea, dat fiind uşurinţa calculelor, ci s-a dat o formă adaptabilă la diferite împrejurări. Înlocuindu-se coeficientul 1/2, cu un parametru k, formula devine:

8

Page 82: Amenajarea Padurilor

Fn = krC sau Fn = krPValoarea parametrului k se poate stabili, dacă se determină mai întâi volumul fondului de producţie normal, pentru diferite împrejurări, cu ajutorul

tabelelor de producţie (Predescu, 1957).Fie, de pildă, Fn mărimea acestui fond într-un caz dat. Se scrie relaţia krP = Fn, din care rezultă

K = Fn /rP; mărimea lui P este determinată tot cu ajutorul tabelelor de producţie.

5. Calculul volumului arboretului secundarToate formulele date pentru calculul mărimii Fn consideră valoarea volumului în timp continuă. O astfel de variaţie însă nu are decât arboretul

principal, de aceea formulele dau mărimea fondului de producţie normal numai pentru acest arboret, în realitatea, la un moment dat toate arboretele prin care nu s-a trecut în anul respectiv cu operaţiunii culturale conţin şi arboret secundar.

În adevăr, dacă arboretul principal este format din arborii ce rămân după efectuarea unei rărituri, el se caracterizează printr-o anumită densitate arboretului creşte din nou, arborii devenind din ce în ce mai înghesuiţi, până la o extracţie. Volumul de material lemnos ce se extrage printr-o răritură este deci rezultatul unui proces de acumulare continuă, care face ca arboretul secundar ce se formează sa crească de la an la an, aproximativ în aceeaşi măsură. Fie Rb volumul arboretului secundar ce urmează să se extragă la vârsta b, şi n numărul de ani în care s-a format, adică numărul de ani ce s-au scurs de la răritură precedentă făcută la vârsta a. adică admitem că procesul de formare a lut Rb este uniform, rezultă că fiecare an contribuie la formarea lui cu o cantitate egală cu Rb/n, astfel încât în arboretele de vârste intermediare: (a + 1)r (a + 2), (a + 3) etc., arboretul secundar, care este în curs de formare, atinge în ipoteza că arboretele de diferite vârste sunt de aceeaşi natură şi egale ca suprafaţă - următoarele valorii: La vârsta de: (a + 1) ani ... Rb/n

(a +2) ani ... 2Rb/n(a +3) ani ... 3Rt/n

....................................(a + n) - b ani... n Rb/n = Rb

Prin însumare se obţine volumul arboretului secundar din toate arboretele cu vârste între (a + 1) şi b ani, şi anume:

Va-b

Se observă că termenii însumaţi formează o progresie aritmetică cu raţia Rb/n.În aceleaşi fel se deduce şi volumul arboretului secundar din arboretele cu vârste între (b + 1) şi c ani, (c + 1) şi d ani etc., iar prin însumare,

arboretul secundar total. Vom avea deci: .

Remarcăm însă că în calculul de mai sus s-au luat în considerare şi volumele arboretului secundar la vârstele a,b..... r. S-a presupus, adică, situaţia arboretului secundar înainte de efectuarea răriturilor. Pentru a se obţine volumul lui după efectuarea acestora, se scade din valoarea lui V's de mai sus cantităţile Ra, Rb,.... Rt. respectiv , iar formula devine:

Făcându-se media între V's şi se obţine formula generală folosită în practică (Rucăreanu. 1944).

8

Page 83: Amenajarea Padurilor

Volumul arboretului secundar astfel calculat urmează să se adauge la volumul arboretului principal determinat după oricare din metodele amintite.

în care Vs - volumul arboretului secundar, n – intervalul de timp (considerat acelaşi) la care se repetă răriturile, ∑R – volumul ce se realizează anual din rărituri din întreaga pădure.

8

Page 84: Amenajarea Padurilor

TEMA 19. MODELAREA STRUCTURII GRĂDINĂRITE. (1 ORĂ)

1. Modelarea structurii grădinărite.2. Determinarea elementelor progresiei Liocourt pentru un caz dat3. Determinarea distribuţiei normale pentru un diametru limită dat4. Structuri-model.

1. Modelarea structurii grădinărite. În codrul grădinărit fiecare arboret (subparcelă) constituie obiect de normalizare (optimizare) a structurii. Se înţelege că pădurea în ansamblul ei va

fi optim structurară, dacă fiecare arboret component va avea structura normală.Pentru elaborarea modelelor de structură optimă sa-u aplicat legile de structurare a pădurii natural pluriene. Ca elemente de analiză au fost

consideraţi arborii individuali, acestea fiind interpretaţi just ca cele mai expresive componente ale ecosistemelor forestiere natural pluriene. Toate analizele şi caracterizările se referă la hectarul de pădure, soluţia fiind justificată de faptul că, în condiţii staţionale similare, structura trebuie să fie aceiaşi pe orice suprafaţă. Caracteristica de bază a arborilor din pădurea grădinărită a fost considerat diametru. Alte componente ale biocenozei nu au fost luate în seamă.

La codru grădinărit arborii se repartizează pe categorii sau clase de diametre după distribuţia LIOCOURT

AA

q

A

q

A

q

A

q n: : : :...:2 3 1 (1)

în care A – numărul de arbori din categoria iniţialăq -1 - raţia progresiei geometrice descrescătoaren - numărul categoriilor de diametre, potrivit relaţiei n = (l - i) / h + 1

l – categoria limită, i - categoria iniţială, iar h – mărimea categoriei de diametreDe pildă y – numărul de arbori dintr-o categorie oarecare xsau funcţia MAYER

y k e x

(2)În a doua relaţie, y reprezintă numărul de arbori din categoria de diametre x, iar k şi constituie parametrii funcţiei, ce depind de caracteristicile

arboretelor.e – baza logaritmică naturală (2,7183). Mai jos este reprezentată Inventarierea unui arboret de brad şi distribuirea lui conform funcţia MEYER efectuată de Dr. Ing. D. Avăcăriţei în OS Borca UP IV Sabasa

8

Page 85: Amenajarea Padurilor

Categoria de diametred (cm)

Frecvenţe experimentale Frecvenţe total arboretBrad Fag Molid

8 45 3 2 5012 27 14 1 4216 18 15 1 3420 9 12 2124 2 4 1 728 4 432 3 1 436 1 2 340 2 1 344 1 1 248 1 1 252 1 156 1 160 2 4 664 4 3 768 1 2 372 2 3 576 1 1 280 3 388 1 1

Total 122 58 21 201Diametrul mediu, d (cm) 20,1 19,2 51,4 23,1

Abaterea standard, sd (cm) 19,9 8,7 23,0 20,2Coeficientul de variaţie, s%d (%) 99,1 45,0 44,8 87,4

n = 55,139e-0,0498d

048

121620242832364044485256

0 8 16 24 32 40 48 56 64 72 80 88Categoria de diametre, d (cm)

Fre

cven

ţe, n

distribuţia experimentală distribuţia teoretică

8

Page 86: Amenajarea Padurilor

2. Determinarea elementelor progresiei Liocourt pentru un caz datFondul de producţie normal este un element de control, la stabilirea căruia se iau în considerare doar arborii al căror diametru este mai mare decât

pragul de inventariere. Determinarea numărului de arbori din prima categorie de diametre se bazează pe următorul raţionament: pentru ca într-o situaţie normală fondul de producţie să rămână neschimbat, adică într-un echilibru permanent, trebuie ca în fiecare an în prima clasă de diametre să intre un număr de arbori egal cu cel al arborilor recoltaţi, ce ies din ultima clasă de diametre. Notând cu T timpul cât arborii rămân în prima clasă de diametre, trebuie să existe relaţia:

TaA în care „a” reprezintă raportul dintre creşterea anuală a pădurii şi volumul mediu al arborilor extraşi. Din practică, s-a constat că există un raport

aproximativ constant între volumul arborelui mediu extras şi volumul arborelui mediu pe parcelă m’: m m

3

4 .Înlocuind în relaţia (1), se obţine următoarea formulă de determinare a numărului de arbori din prima categorie de diametre:

AC

mT

3

4 în care T se determină pe cale dendrometrică: Se stabileşte, mai întâi, pe baza unor probe de creştere recoltate cu burghiul, creşterea anuală medie

în diametru, apoi se împarte mărimea unei categorii de diametre la această creştere. T se mai poate calcula prin compararea datelor obţinute din două inventarieri consecutive.

Numărul de categorii de diametre, „n”, se determină prin stabilirea grosimii maxime admisibile a arborilor, respectiv a categoriei limită. Aceasta depinde de vigoarea de creştere a arborilor sau de considerente economice. Distribuţia normală trebuie să corespundă potenţialului de creştere a arboretelor pe staţiunea respectivă. Se consideră că diametrul limită corespunde ultimei clase de diametre din care există cel puţin un arbore la hectar. Deci n se determină cu ajutorul următoarei relaţii:

nl i

d

1

în care: i - reprezintă pragul de inventariere, l - diametru maxim, d - mărimea clasei de diametre. Dacă numărul de arbori din ultima clasă de diametre se notează cu B, atunci raţia q se determină cu următoarea

relaţie:

qA

Bn 1

3. Determinarea distribuţiei normale pentru un diametru limită datCând pentru arboretele exploatabile se fixează un diametru limită mai mic decât cel corespunzător echilibrului fiziologic, distribuţia normală

urmează să fie determinată în funcţie de acest diametru. Se porneşte în acest scop de la distribuţia tip corespunzătoare clase staţionale respective.

Page 87: Amenajarea Padurilor

Mai întâi se află suprafaţa de bază a arborilor mai groşi decât diametrul limită stabilit şi se repartizează la categoriile rămase, proporţional cu suprafaţa lor de bază. Apoi se cumulează numărul de arbori corespunzător, pe categorii, adăugându-se la cel iniţial.

În vederea amenajării şi gospodăririi pădurilor în codru grădinărit este necesară cunoaşterea structurii optime, care să asigure o eficacitate funcţională maximă. Ea se stabileşte după modelul pădurii naturale pluriene, prin experimentări în fiecare pădure şi modelări matematice de tipul celor menţionate. De regulă se foloseşte funcţia exponenţială Meyer în forma liniarizată prin logaritmare. Ajustarea distribuţiilor reale (experimentale) se realizează cu uşurinţă, folosind procedee cunoscute în statistica-matematică; rezultate bune oferă metoda celor mai mici pătrate.

Modelul matematic al pădurii grădinărite nu are încă o fundamentare ştiinţifică, mai ales sub raport ecologic. Dinamica structurii arboretelor amestecate grădinărite va putea fi exprimată numai prin modele matematice bazate pe o profundă cunoaştere a legităţilor ecologice de structurare a ecosistemelor forestiere.

Problema diametrului-limită necesită o analiză aparte. El corespunde categoriei limită, respectiv categoriei în care la arboretul dat se mai poate întâlni încă cel puţin un arbore la hectar cu stare fiziologică normală. În funcţie de distribuţia normală a arborilor pe categorii de diametre astfel modelată, se trece apoi la determinarea mărimii fondului de producţie normal. El depinde nu numai de specia, ci şi de bonitatea staţiunii. Aceasta din urmă se stabileşte după sistemul de clasificare a arboretelor pluriene pe clase de producţie.

4. Structuri-model. În cazurile în care pădurile sânt pentru prima dată amenajate în codru grădinărit, devin necesare repere de orientare în direcţia structurii optime. Din această necesitate s-a născut ideea unei tipizări a structurii normale a arboretelor pluriene. Au fost luaţi în considerare următorii factori: specia, condiţiile staţionale şi crupa funcţională atribuite arboretelor.

Structurile - model ale pădurii grădinărite nu pot fi folosite ca reper în primele faze ale procesului îndelungat de transformare a arboretelor cu structură echienă sau relativ echienă în arborete cu structură plurienă. Aceste tipuri de arborete sunt incompatibile cu ideea unui model unic. Deci sunt necesare modele dinamice de structuri optime specifice perioadei de transformare, prin care se urmăreşte menţinerea potenţialului productiv şi ecoprotectiv, ca şi stabilitatea arboretului, pe întreg procesul de transformare. Aplicarea tratamentului tăierilor cvasigrădinărite se dovedeşte deosebit de utilă în procesul de transformare. Abia după realizarea structurii relativ pluriene, arboretele respective vor putea fi conduse, din aproape în aproape, prin control periodic , spre structuri optime specifice codrului grădinărit. Arboretele echiene neîmbătrînite, cu vârste mai mici de 40 ani, de vitalitate cel puţin normală pot fi conduse direct spre grădinărit.

Primele tăieri de aplicare a grădinăritului trebuie să aibă mai mult caracterul unor lucrări pregătitoare de intensitate moderată pe seama arborilor defectuoşi, cu vitalitate scăzută, deprisanţi, urmărind deci mai mult îmbunătăţirea structurii calitative a arboretului, decât o anumită structură a acestuia pe categorii de diametre.

Pe viitor modelele de structuri optime vor trebui să se refere nu numai la distribuţia numărului de arbori, la fondul normal şi la suprafaţa de bază normală, dar şi la compoziţia arboretului, ca şi la creşterea curentă în volum pentru diferite variante de cultură, punând în aplicare modele matematice multidimensionale. Aspectele privind structura ecologică a arboretului nu vor mai putea fi neglijate. Şanse mai mari de reuşită vor avea acele modele care se vor elabora pe tipuri de ecosisteme, în profil teritorial, pe cât posibil locale. În aceste condiţii, structurile-model îndeplinesc un rol organizatoric important, îndemnând pe amenajist să

Page 88: Amenajarea Padurilor

Distribuţii – model pentru arboretele de fag gospodărite în codru grădinărit (norme tehnice 1980)

Funcţia atribuită

Clasa de

producţie

Diametrul limită, Di, cm

N la Di

Numărul de arbori la hectar

q

Număr de arbori în % pe clase de diametre (cm)

Volum în % pe clase de diametre, în cmVolumtotal

(optim) m3/ha

Suprafaţade bază (optimă) m3/ha16-24 28-36 40-48

52 şi peste

16-24 28-36 40-4852 şi peste

Pro

tecţ

ia

apel

or

I 68 3,0 391 1,30 56 26 11 7 16 26 26 32 416 28,0II 64 2,8 424 1,36 62 24 10 4 21 29 26 24 332 26,4III 60 2,5 454 1,44 68 23 7 2 28 32 25 15 251 24,4IV 56 2,2 506 1,55 74 20 5 1 37 35 21 7 200 23,2V 52 2,0 548 1,69 80 17 3 - 48 34 16 2 156 22,1

Pro

tecţ

ia

solu

lui

I 64 3,1 433 1,35 61 24 10 5 20 29 27 24 392 26,6II 60 2,9 467 1,42 66 23 8 3 26 32 26 16 310 25,5III 56 2,7 505 1,52 72 21 6 1 34 34 23 9 239 24,5IV 52 2,6 548 1,63 78 18 4 - 43 36 18 3 191 23,0V 48 2,5 593 1,79 83 15 2 - 55 32 13 - 152 232,0

Rec

rear

e

I 92 1,0 345 1,25 50 25 13123

12 10 18 22 50 520 32,5II 84 1,5 360 1,27 51 25 13 11 12 19 22 47 442 31,4III 76 2,0 390 1,3 55 25 19 8 15 22 24 39 355 30,4IV 68 2,5 445 1,35 60 24 10 6 20 27 25 28 280 29,4V 60 3,0 515 1,44 67 23 7 3 29 32 24 15 220 28,5

Pro

ducţ

ie ş

i pr

otec

ţie

I 84 1,0 390 1,30 56 25 11 8 23 23 22 40 480 30,8II 76 1,2 420 1,35 60 24 10 6 19 26 24 31 370 28,2III 68 1,5 465 1,45 66 23 8 3 25 30 24 21 285 25,3IV 60 1,7 515 1,54 72 21 6 1 34 34 18 15 210 25,7V 52 2,0 555 1,67 80 17 3 - 47 34 16 3 160 23,0

Şanse mai mari de reuşită vor avea acele modele care se vor elabora pe tipuri de ecosisteme, în profil teritorial, pe cât posibil locale. În aceste condiţii, structurile-model îndeplinesc un rol organizatoric important, îndemnând pe amenajist să urmărească prin control relaţia dintre modificările structurale intervenite ca urmare a lucrărilor efectuate şi influenţa lor asupra producţiei şi efectelor de protecţie ale fiecărui arboret gospodărit în codru grădinărit.

Page 89: Amenajarea Padurilor

TEMA 20. - STRUCTURI OPTIME PENTRU CODRU REGULAT. (2 ORE)

1. Structuri optime pentru codru regulat.2. Structura pe clase de vârstă pentru arborete pure şi de aceeaşi productivitate şi arborele pure, dar de productivitatea diferită.3. Structura pe clase de vârstă pentru arborate amestecate şi de diferite clase de producţie

1. Structuri optime pentru codru regulat.În codrul regulat fiecare arboret în parte şi pădurea în ansamblul ei posedă o diversitate relativ redusă, şi în consecinţă o distribuţie a substanţei şi

energiei pe canale puţine dar largi. Pădurea este lipsită de un echilibru ecologic intern, necesar funcţionării ei cu maxim de folos pentru societate. De aceea, pentru menţinerea ei în stare de echilibru dinamic este necesară intervenţia umană permanentă sub raport organizatoric şi silvicultural. În acest cadru, amenajamentului îi revine un rol hotărâtor, pentru rezolvarea a două probleme fundamentale:

1. - normalizarea fondului de producţie ca mărime şi structură;2. - asigurarea stabilităţii fondului de producţie faţă de acţiunea factorilor naturali dereglatori.Faţă de codrul grădinărit, codrul regulat rămâne la un nivel inferior de organizare, tocmai datorită faptului, că prin structurarea obligatorie a pădurii

pe clase de vârstă, este constituit predominant din ecosisteme (arborete) tinere suborganizate, de stabilitate redusă şi ineficiente funcţional. Pădurile conduse la ciclu mici în loc să protejeze mediul, ele însele au nevoie de protecţie , în care scop solicită din partea societăţii mari consumuri de energie. Dar stabilitatea şi eficacitatea funcţională a codrului regulat creşte odată cu majorarea ciclului (în limitele perioadei optime sub raport ecologic şi economic).

Condiţia fundamentală a normalităţii unei păduri gospodărite în codrul regulat este repartizarea arboretelor componente în clase de vârstă astfel ca să putem recolta succesiv din arborete exploatabile masă lemnoasă respectând principiu continuităţii . Se produce un proces continuu de întinerire şi deplasare a fiecărui arboret dintr-o clasă în alta de vârstă. De la arborete cu un nivel ridicat de organizare cum sunt cele exploatabile, se trece la o nouă generaţie de arbori suborganizată şi cu însuşiri funcţionale reduse, generaţie care prin cultură poate fi îndrumată spre forme structurale tot mai evoluate pe măsură ce trece dintr-o clasă de vârstă în alta. De regulă se formează clase de vârstă de 20 ani (I:1-20; II:21-40. ..VI:101-120...). Se pot adopta şi alte mărimi ale claselor din 10 în 10 ani, sau din 5 în 5 ani).

În dependenţă de distribuirea suprafeţelor arboretelor pe clase de vârstă marea majoritate a pădurilor noastre se încadrează în următoarele tipuri de structură (Giurgiu,1982): descrescător deficitare (tip L), crescător deficitare(tip J), deficitare la extremităţi (tip R), deficitare la mijloc (tip U), dar pot fi şi alte combinaţii. În continuare se va analiza condiţiile distribuţiei normale pe clase de vârstă pentru diferite caracteristici a arboretelor.

Dacă la distribuţia pădurilor în codru grădinărit s-a luat distribuţia numărului de arbori pe categorii de diametre pentru codru regulat s-a luat ca unitate de distribuţie hectarul de pădure.

În codru regulat gospodărit după principiul continuităţii, se fac exploatări în fiecare an deci se descoperă o suprafaţă de teren fie prin tăieri rase, fie prin aplicarea altui tratament, pe care pune stăpânire imediat, cu aceeaşi continuitate şi în acelaşi ritm cu tăierile, o nouă generaţie de arbori.

Procesul acesta continuu de exploatare şi regenerare face ca arboretele noi ce se nasc să se ocupe de la an la an sau de la perioadă la perioadă suprafeţe de mărime egală cu aceea a suprafeţelor descoperite prin exploatare. Astfel se naşte în pădure un ansamblu unitar de elemente aflate în interacţiune, constituit intr-o mulţime de arbori şi de arborate cu vârste diferite, variind intre un an şi vârsta exploatabilităţii. Se pune

Page 90: Amenajarea Padurilor

întrebarea: ce suprafaţă ar trebui să se ocupe arboretele de diferite vârste, ţinându-se seama de diferenţele de productivitate, pentru ca, dacă fiecare s-ar exploata în momentul cel mai corespunzător scopul economic urmărit, cantităţile de lemn recoltate să fie egale de la an la an?

Pentru a răspunde la această întrebare, vom considera diferite cazuri:2. Structura pe clase de vârstă pentru arborete pure şi de aceeaşi productivitate şi arborele pure, dar de productivitatea diferită.

1). Pornim de la situaţia cea mai simplă. Presupunem că pădurea este constituită din arborele pure şi de aceeaşi productivitate; evident, în starea cea mai bună. Răspunsul în acest caz se impune de la sine: în condiţii staţionale identice, arboretele ajungând la exploatabilitatea la aceeaşi vârstă şi având atunci aceleaşi volum la hectar, pentru a se putea recolta încontinuu şi în fiecare an aceleaşi cantitate de material lemnos, este necesar ca fondul de producţie să cuprindă arborete de toate vârstele, între un an şi vârsta exploatabilităţii, şi anume:

- când arboretele sunt echiene, fiecare vârstă să fie egal reprezentată pe suprafaţă; - când ar beretele sunt relativ echiene, fiecare clasa de vârstă să fie egal reprezentată pe suprafaţă.2). Alta este situaţia când pădurea este constituită din arborele pure, dar de productivitatea diferită.Fie P aceasta producţie medie, calculata pentru întreaga pădure, şi S suprafaţa medie a unei clase de vârstă. Dacă notam, mai departe cu P1, P2 etc,,

producţia medie la hectar pe clase de vârstă si cu S; etc., suprafaţa normală a acestor clase (adică suprafaţa pe care trebuie să o aibă pentru a asigura la exploatabilitatea recolte egale), avem relaţia:

S1,P1, = S2P2, = ... = SnPn = SPDe aici rezultă în cazul unei păduri constituie din arborete de productivitate diferită, dstribuţia arboretelor pe clase de vârste este normală dacă

suprafeţele aferente sunt invers proporţionale cu productivitatea lor Exemplu: o pădure de fag are următoarele caracteristici: Suprafaţa; 1000 ha;Repartiţia pe clase de producţie: 400 ha/I, 300/II, 300/III; Volumul mediu la exploatabilitate corespunzător: 650; 500 şi 400 m3/ ha; Vârsta medie a

exploatabilităţii - 100 ani;Arberetele sunt repartizate pe 5 clase de vârstă, urmând ca fiecare clasă să fie exploatai în 20 de ani.Producţia medie anuala a pădurii este:(400*650+300*500+300*400)/100=5300m3/anCa situaţia să fie normală, trebuie ca pădurea să cuprindă toate clasele de vârstă, iar fiecare clasa să aibă o mărime care să asigure la

exploatabilitate, în 20 de ani, o producţie de : 20 * 5300 = 106000 m3. Se pot ivi diferite situaţii:a) Dacă proporţia claselor de producţie rămâne aceeaşi în toate clasele de vârstă, condiţia de mai sus este îndeplinită atunci când clasele de vârstă

sunt egale între ele. Între-adevăr, în acest caz avem:400/5*650+300/5*500+300/5*400=106000 m3

In spiritul acestei idei se urmăreşte constituirea unor unităţi de gospodărire cât mai omogene sub raportul potenţialului productiv al arboretelor. Gradul de normalitate a structurii pădurii în raport cu vârsta arboretelor se poate exprima prin suma diferenţelor pozitive (∑Dj) dintre suprafeţele reale (Si) şi cele normale (Sn) pe clasă de vârstă, într-adevăr, când suma ∑Di = ∑(Si - Sn) tinde spre zero, pădurea se apropie de structura ei normală pe clase de vârstă, pe măsură însă ce suma ∑Di se îndepărtează de zero, apropiindu-se de suprafaţa întregii

Clasa de producţie

Vol la exploat m3/ha

Totalha

Repartiţia arboretelor pe clase de vârstă în ha

I II III IV VI 650 400 80 80 80 80 80II 500 300 60 60 60 60 60III 400 300 60 60 60 60 60

Total 1000 200 200 200 200 200V tot m3 106000 106000 10600 10600 106000

Page 91: Amenajarea Padurilor

păduri (∑Si), starea acesteia se îndepărtează şi ea din ce în ce mai mult modelul structurii fondului de producţie normal. Aici însă nu se are în vedere anormalizarea determinată de încadrarea arbitrară a arboretelor pluriene naturale în categoria celor "exploatabile în raport cu vârsta" trecerea lor, în consecinţă, în ultima clasă de vârstă, creându-se astfel iluzia unui "excelent" de arborete exploatabile care ar urma apoi să se încorporeze forţat în modelele structurii normale pe clase de vârstă specifice codrului regulat, în contradicţie cu necesitatea păstrării diversităţii structurale stabilităţii acestor arborete, de tip natural, prin conducerea lor spre structura grădinărită normală.

b) Să presupunem însă că productivitatea arboretelor scade continuu pe măsură ce vârsta lor creşte. Dacă repartiţia suprafeţei pădurii pe clase de producţie rămâne ca mai sus, dacă 200 ha sunt de clasa I, şi câte 400 ha, de clasele II şi III, calculând în aceste condiţii suprafaţa necesară, pe clase de vârstă, astfel ca producţia acestora să rămână egala, vom găsii datele din tabelul de mai jos

Intr-adevăr, dacă producţia periodica este de 106000 m3, iar

arboretele de clasa I de producţie dau 650 m-ha'1, numărul de hectare necesar pentru clasa l de vârstă va fi: 106.000 : 650 = 163 ha. Restul de 237 ha fac parte deci, în mod normal din clasa a ll-a şi III-a de vârstă etc.

într-adevăr, dacă se înmulţesc suprafeţele arătate In tabel cu volumul lor mediu la exploatabilitate, pe clase de producţie, se obţine pentru fiecare clasă de vârstă aproximativ aceleaşi volum: 106000 m3.

Notându-se, ca mai sus, cu S şi P, respectiv suprafaţa medie a unei clase de vârstă şi producţia maximă a pădurii pe an şi pe hectar, iar cu SI, SII, SIII, şi PI, PII, PIII etc., suprafeţele corespunzătoare diferitelor clase de producţie dintr-o clasă de vârstă şi productivitatea lor, mărimea

normală a fiecărei clase de vârstă (în hectare de pădure) trebuie să fie astfel determinată încât să satisfacă condiţia: SPcl = S/PI,+ SIIPII +...SVPV

3. Structura pe clase de vârstă pentru arborate amestecate şi de diferite clase de producţie Căzui cel mai complicat îl prezintă o pădure constituită din arborate amestecate şi de diferite clase de producţie.în ce priveşte amestecul de specii, situaţia cea mai favorabilă (normală) pentru gospodărire se poate începe în două moduri:

- cea mai favorabilă posibil, în raport cu condiţiile staţionale; - cea mai favorabilă în raport cu condiţiile de amestec.

Cea dintâi se stabileşte de amenajist pe bază studiilor staţionate şi tipologice, şi constituie un obiectiv pentru lucrarea de regenerare şi de conducere a arboretelor din noua generaţia. Cea de a doua reprezintă starea care, în condiţiile de amestec date, ar putea asigura continuitatea producţiei în modul cel mai avantajos. Fondul de producţie real nu se poate compara decât cu un fond normal determinat în raport cu amestecul existentă.

Distribuţia normală a suprafeţelor de pădure pe clase de vârstă, când clasa deproducţie scadeSpeciile influenţează mărimea producţiei întocmai ca şi clasele de producţie. De aceea, pentru a se determina distribuţia normală pe clase de vârstă

a fondului de producţie în cazul unei păduri constituite din arborete amestecate, urmează să se stabilească întâi suprafaţa corespunzătoare fiecărei clase de producţie pe specii şi clase de vârstă apoi să se determine suprafaţa normală a fiecărei dintre aceste clase, comparându-se producţia la exploatabilitate corespunzătoare repartiţiei reale a suprafeţelor de productivitate diferită, cu producţia medie, după relaţia SP = S/PI,+ SIIPII+...SVPV

Clasa de producţie

Vol la exploat m3/ha

Totalha

Repartiţia arboretelor pe clase de vârstă în haI II III IV V

I 650 400 163 163 74 - -II 500 300 - - 116 184 -III 400 300 - - - 35 265

Total 1000 163 163 190 219 265V tot m3 106000 106000 10600 10600 106000

Page 92: Amenajarea Padurilor

Fie, de exemplu, situaţia din tabelul de mai jos, o pădure de gorun şi fag de 1200ha compoziţia 7GO3FA, constituită din arborete pure şi amestecate, în care speciile se repartizează pe 3 clase de producţie şi pe 6 clase de vârstă, ciclu 120 ani, mărimea clasei de producţie 20 ani, corespunzătoare situaţiei normale.

Producţia medie (normală) pentru o clasă de vârstă este 680.000 : 6 = 113333 m3, adică producţia totală pe intervalul de 120 de ani (coloana 11) împărţită la numărul perioadelor.

Producţia la exploalabilitate corespunzătoare distribuţiei reale, pe clase de vârstă date de tabel este: Pentru clasa I de vârstă, se înmulţesc pe rând cantităţile din coloana 3 cu volumele corespunzătoare din coloana 10 şi se adună. Pentru clasa II de

vârstă se înmulţesc pe rând cantităţile din coloana 4 cu volumele corespunzătoare din coloana 10 ş. a. m. d. Raportându-se pe rând producţia normală de 113.333 m3 la volumele astfel obţinute şi înmulţind aceste rapoarte cu suprafaţa reală a clasei de

vârstă, se obţine distribuţia normală arătată în ultimul rând al tabelului. Această distribuţie asigură egalitatea producţiei pe perioade. Participarea speciilor la această producţie însă corespunde proporţiei lor actuale pe clase de vârstă. Modalitatea aceasta de calcul se referă la pădurile destinate să producă lemn şi, tratând fiecare specie în rnod independent, consideră pădurea ca şi, cum ar fi constituită din arborete pure, folosindu-se pe această bază, pentru determinarea productivităţii lor, tabelele de producţie. Or, este ştiut că producţia unui arboret amestecat nu este egală cu producţia unor arborete pure formate din speciile respective pe aceeaşi suprafaţă şi în proporţia reprezentată în amestec. Pentru aceste motive s-ar putea face un calcul mai concret, dacă arboretele s-ar grupa pe tipuri de amestec, nu după proporţia actuală a speciilor, ci după amestecul final cel mai potrivit spre care s-ar putea conduce, prin aplicarea unor metode raţionale de cultură, în acest caz, un arboret de 25 de ani, de exemplu, format din 7Fa + 3Go s-ar putea încadra la tipul 6Go + 4Fa.

Distribuţia reală şi normalizată pe clase de vârstă a fondului de producţie dintr-o pădure de gorun şi fag de 1.200 ha; vârsta medie a exploatabiiităţii 120 fie ani

SpecieClasă de producâie

Repartiţia speciilor pe clase de vârstă, ha Total ha

Producţia normală m3/ha

Producţia totală

I II III IV V VI1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

GorunI 40 100 40 20 0 0 200 600 120000II 20 30 60 50 50 90 300 520 156000III 30 50 50 30 60 80 300 430 129000

FagI 50 40 20 10 10 20 150 750 112000II 30 50 40 20 30 80 250 650 162000

Total   170 270 210 130 150 270 1200 -  

Fond lemnos normalizat

  113333,3333 113333,3333 113333,3333 113333,3333 113333,333 113333,3     680000

Page 93: Amenajarea Padurilor

Continuarea tabelului 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

Producţia la exploatabilitate pe cl. vârstă

m3

  104300 159600 117700 71400

7880

0

148200     680000

Coeficient K   1,086609140,71010860

50,96290002

81,58730158

71,43824027

0,764732

     

Suprafaţa normalizată

 184,723553

9191,729323

3202,209005

9206,349206

3215,736041

206,4777

1207    

Gorun

I43,4643656

171,0108604

838,5160011

331,7460317

515,262741 0 200 600 120000

II21,7321828

121,3032581

557,7740017

79,36507937

39,825 80 300 520 155999,8

III32,5982742

135,5054302

448,1450014

247,6190476

256,132 80 300 430 128999,9

FagI

54,33045702

28,40434419

19,25800057

15,87301587

12,134 20 150 750 112499,9

II32,5982742

135,5054302

438,5160011

331,7460317

577,276 34,358 250 650 162499,8

Total  184,723553

9191,729323

3202,209005

9206,349206

3200,629741 214,358 1200  

679999,34

Fond lemnos normalizat

 113333,333

3113333,333

3113333,333

3113333,333

3113333,305

113332,7

    679999,3

La care s-ar putea ajunge până la exploatabilitatea, dacă din punct de vedere cultura acest amestec este acceptabil. S-ar stabili apoi vârsta exploatabiiităţii şi producţia ce se poate aştepta de la fiecare tip de amestec, iar distribuţia normală s-ar calcula după modelul de mai sus; numai că în loc ca suprafeţele să se repartizeze pe specii, se vor repartiza pe tipuri de amestec, printre care figurează, fără

îndoială, şi arboretele pure, pe clase de producţie (Rucăreanu, 1962),De aceea, soluţia corectă constă în formarea de unităţi de gospodărire cât mai omogene sub raportul amestecului de specii şi al productivităţii,

respectiv de unităţi de gospodărire relativ omogene din punct de vedere ecologic, ceea ce permite constituirea de clase de vârstă normale cu suprafeţe egale. Această soluţie este convenabilă din punct de vedere al funcţiilor de protecţie.

Pentru caracterizarea gradului de anormalitate a structurii pădurii în raport cu vârsta arboretelor, se poate folosi următoarea formulă:

Page 94: Amenajarea Padurilor

A = ;

Unde: St - reprezintă suprafaţa pădurii (ha); - suma depăşirilor suprafeţei normale pe fondul forestier (ha). Pentru starea normală, A=100.Cea mai necorespunzătoare structură se caracterizează prin A = 0.

Din cele prezentate mai rezultă necesitatea conservării tuturor arboretelor naturale pluriene, renunţând la încadrarea lor forţată în schemele rigide ale codrului regulat. Amenajarea acestora în codru grădinărit sau în regim special de conservare rămâne singura soluţie de adoptat

PERSPECTIVE (De completat)Cu toate dezavantajele lui, codrul regulat va continua să fie aplicat la amenajarea multor păduri, dar cu precădere în varianta tratamentelor cu

perioadă lungă de regenerare. Dar important e că amenajamentul nu poate fi lipsit de o teorie a pădurii normale, în acord cu noile cerinţe şi mijloace oferite de ştiinţa modernă.

Fondului de producţie normal va trebui să i se acorde o mai mare importanţă la amenajarea pădurii de codru regulat, raportul dintre fondul real şi fondul optim constituind un criteriu important de analiză la fundamentarea deciziilor amenajistice. Se pot stabili şi fonduri de producţie-ţel, pentru perioada de tranziţie spre stare optimă

Page 95: Amenajarea Padurilor

TEMA 21. - POSIBILITATEA. (1 ORĂ)

1. Posibilitatea de recoltare2. Raportul dintre posibilitate şi cota de tăieri.3. Relaţiile dintre posibilitate şi cerinţele silviculturale.4. Posibilitatea şi accesibilitatea pădurilor.

Conform Codului silvic R. Moldova din 1996, Posibilitate de recoltare - volumul de masă lemnoasă care urmează a fi recoltat dintr-o pădure, în baza amenajamentului silvic, în scopul realizării unei stări normale a acesteia.

Volumul de masă lemnoasă recoltat anual înseamnă posibilitate de recoltare anuală, iar cel ce urmează a fi recoltat într-o perioadă de timp - posibilitate de recoltare periodică;

Aşadar, amenajistul este chemat să stabilească volumul de material lemnos posibil de recoltat dintr-o pădure în condiţiile asigurării continuităţii şi ameliorării potenţialului staţional, fără ca prin aceasta să fie afectate însuşirile ei ecoprotective. Într-o formulare concisă, prin posibilitate se înţelege volumul de material lemnos destinat să fie recoltat dintr-o pădure, stabilit de amenajament.

Dacă posibilitatea se stabileşte în spiritul principiilor fundamentale ale amenajării pădurilor, ea reprezintă, în acelaşi timp, producţia pădurii şi mijloc de normalizare a structurii acesteia. Trebuie însă precizat că posibilitatea devine un mijloc de îndrumare a stării reale a pădurii spre starea normală numai prin aplicarea corespunzătoare a ei pe teren. Corect stabilită şi transpusă pe teren posibilitatea constituie acea cotă parte din fondul de producţie care prin recoltare nu epuizează pădurea, ci dimpotrivă, contribuie la ameliorarea ei din toate punctele de vedere.

După modul de exprimare, se disting: o posibilitate pe suprafaţă, o posibilitate pe volum pentru codru regulat şi crâng iar pentru codru grădinărit o posibilitate pe număr de arbori.

Ca rezultat de clacul, posibilitatea are un caracter abstract de cifră de control; ea devine însă o realitate concretă când se transpune pe teren, în acest caz, posibilitatea anuală pe volum devine recoltă, posibilitatea pe suprafaţă se concretizează în ceea ce se numeşte parchet anual, iar posibilitatea periodică pe suprafaţă, în ceea ce se numeşte suprafaţă periodică

Pentru determinarea posibilităţii s-au folosit în decursul timpului şi se folosesc încă mai multe metode şi procedee, după forma pădurii pentru care se calculează şi după concepţia organizatorică de bază.

Posibilitatea anuală pe suprafaţă (Ps) rezultă, în principiu, ce mărime de control, din relaţia:

în care: St este suprafaţa pădurii; cameralistucă r - ciclu! respectiv.

Raportul exprimă că unul din obiectivele principale ale reglementării tăierilor, mai ales în cazul când posibilitatea se stabileşte pe suprafaţa, este asigurarea unor recolte de material lemnos cât mai egale de la an la an, parchetul determinat numai pe baza acestui raport nu poate constitui o măsură convenabilă a posibilităţii, decât dacă materialul lemnos ce se recoltează de pe fiecare parchet are aceleaşi volum. Această condiţie se poate realiza în mod satisfăcător numai atunci când exploatarea se face prin tăieri rase, condiţiile de producţie sunt omogene pe toată suprafaţa pădurii, iar arboretele se exploatează la aceeaşi vârsta.

Page 96: Amenajarea Padurilor

În condiţii neomogene de producţie urmează să se stabilească parchete neegale, ţinând-se seama de volumul lor. În acest caz posibilitatea se stabileşte pe suprafaţă, cu control pe volum, după formula:

în care St şi r au semnificaţiile arătate mai sus, iar Q reprezintă o suprafaţă stabilită în raport cu structura de ansamblu a fondului de

producţie şi cu starea generală a arboretelor etc. Corectivul Q asigură un raport strâns între posibilitatea şi condiţiile de producţie nou create; el poate îndeplini şi rolul de mijloc de control al menţinerii şi îndrumării pădurii spre starea normală. Baza unui asemenea control însă se pot reglementa tăierile pe suprafaţă şi în cazul tăierilor succesive, cu condiţia ca numărul acestora pe fiecare parchet să fie acelaşi şi să se extragă de fiecare dată o cotă bine determinata din volumul arborilor existenţi.

Posibilitatea pe volum exprimând direct cantitatea de material ce urmează a se recolta, stabilirea ei este mai dificila decât a posibilităţii pe suprafaţă, deoarece elementele pe care se sprijină sunt variabile şi greu de determinat.

În adevăr, elementul de bază pe care se sprijină stabilitatea posibilităţii pe volum este creşterea pădurii. Dacă fondul de producţie are o mărime normală, aceasta mărime trebuie menţinută; posibilitatea trebuie să fie deci echivalentă cu creşterea Iui. Notând cu P posibilitatea şi cu C este creşterea anuală medie a pădurii, calculată la vârsta exploatabilităţii, în acest caz se poate scrie P = Cc.

Dar dacă fondul de producţie este diferit de cel normal, pentru normalizarea lui este necesar ca posibilitatea să fie ori mai mare decât creşterea pădurii - când fondul real este şi el mai mare - pentru a se lichida cu timpul surplusul existent, ori mai mică, pentru ca, prin acumularea diferenţei, fondul de producţie real să atingă treptat mărimea normală. Formula generală a posibilităţii pe volum se poate scrie deci: Pv =Cc X;

În care X reprezintă o diferenţă pozitivă sau negativă, în funcţie de starea fondului de producţie real.Dacă se notează cu a timpul în care diferenţa dintre volumul fondului de producţie normal s-ar putea lichida fără a fi ameninţată continuitatea şi

fără a se micşora creşterea, şi se notează cu Fr si Fn respectiv mărimea fondului de producţie real şi normal, posibilitatea rezultă din relaţia:

;

Diferenţa Fr - Fn luând valori pozitive sau negative, după cum unul sau altul din termeni este mai mare, P devine şi el, după caz, mai mare sau mai mic decât C.

Această formulă a fost preconizată încă din primele timpuri de aplicare a amenajării pădurilor şi este cunoscută în literatură sub numele de formula cameralistă (austriacă), după numele primei metode de amenajare care a folosit-o.

Din relaţiile stabilite între mărimea fondului de producţie normal şi creşterea lui s-au dedus şi alte formule pentru determinarea posibilităţii pe volum, pe care le vom analiza odată cu metodele de amenajare bazate pe normalizarea mărimii fondului de producţie.

În general, astăzi posibilitatea pentru pădurile de codru regulat nu se stabileşte nici numai pe suprafaţă, nici numai pe volum, ci pe suprafaţă şi volum, respectiv pe volum cu control pe suprafaţă.

Într-adevăr, deoarece determinarea volumului fondului de producţie şi a creşterii lui sunt operaţii grele şi expuse la erori, s-a recurs la o cale mai simplă, stabilindu-se o posibilitate periodică pe suprafaţă şi calculându-se apoi, pentru recoltarea materialului respectiv, o posibilitate anuală pe volum. Astfel posibilitatea anuală pe volum este condiţionată de posibilitatea periodică pe suprafaţa, care constituie şi un control al continuităţii de-a lungul ciclului.

În principiu, posibilitatea periodică pe suprafaţă (s) rezultă din relaţia;

Page 97: Amenajarea Padurilor

în care St – în care reprezintă suprafaţa totală a pădurii; n - numărul perioadelor din ciclu.

De unde posibilitate pe suprafaţă se va calcula prin formul posibilitatea anuală pe volum (P) se va calcula din expresia:

V - volumul real al arboretelor din suprafaţa periodică în rând, constituită, de exemplu, după criteriul claselor de vârstă; C c

- creşterea anuală curentă a arboretelor incluse în suprafaţa periodică în rând pe întreaga perioadă, în ordinea urgenţelor de regenerare; p - numărul de ani din perioadă.

Raportul dintre posibilitate şi cota de tăieri. Atât amenajamentul cât şi planificarea economică stabilesc cote de tăiere din păduri. Primul însă stabileşte (planifică) cota normală de tăiere, respectiv posibilitatea, cu respectarea principiilor fundamentale ale amenajării pădurilor, respectiv a principiilor bunei gospodăriri a acestora în scopuri multiple, iar a doua conform cerinţelor economiei naţionale. Desigur cerinţele economiei naţionale sânt luate în considerare de amenajament odată cu adoptarea ţelurilor economice şi a bazelor de amenajare. Dimpotrivă, planul economic stabileşte cota de consum în funcţie de necesităţi, dar cu luarea în considerare a cotei normale de tăieri

Cele două planificări nu pot şi nici nu trebuie confundate sau suprapuse. Între ele există legături de reciprocitate. Amenajamentul nu poate prelua funcţiile planificării economice, iar prevederile acesteia din urmă nu trebuie impuse la elaborare planificării amenajistice. În condiţiile unor amenajamente ştiinţific fundamentale şi a unor raporturi interdepartamentale echilibrate, bazate pe interesele generale ale societăţii în evoluţia ei, soluţia decurge în mod logic: planificarea economică, prin cota de tăiere ce o stabileşte, trebuie să respecte posibilitatea, atât pe ansamblul fondului forestier naţional, cât şi în profil teritorial: pe raioane, ocoale silvice şi unităţi de gospodărire.

Relaţiile dintre posibilitate şi cerinţele silviculturale.În contextul silviculturii intensive, pentru codrul regulat se impune aplicarea de tratamente cu perioadă lungă de regenerare, iar, acolo unde tăierile

rase nu pot fi evitate, mărimea parchetelor trebuie şi ea restricţionată. În aceste condiţii, posibilitatea nu se mai poate stabili în afara ansamblului restricţiilor silviculturale, acestea devenind importanţi factori de influenţă la stabilirea ei.

În sistemul silviculturii intensive, suma volumelor posibile de extras după criterii silviculturale din fiecare arboret inclus în suprafaţa periodică în rând constituie un indicator de posibilitate ce se impune atenţiei în mod obiectiv.

Sensul ecologic al posibilităţii. Orice extragere de biomasă lemnoasă din ecosistemele forestiere produce o anumită perturbare a echilibrului ecologic. Extragerile de intensitate ridicată, mai ales cele sub formă de tăieri rase şi cvasirase, produc deteriorări grave cu urmări pe termen lung, uneori ireversibile.

În consecinţă, posibilitatea va trebui fundamentată şi sub raport ecologic. În acest scop, în prealabil, se impun cercetări ştiinţifice, prin care să se stabilească capacitatea de suport a diferitelor tipuri de ecosisteme forestiere la presiunea economico-socială exercită asupra lor prin recoltarea de biomasă lemnoasă. Sub raport teoretic, ecologică va fi acea posibilitate, care, prin recoltarea ei cu tehnologii adecvate, nu va deteriora echilibrul ecologic al ecosistemelor forestiere peste capacitatea de suport a acestora.

Posibilitatea şi accesibilitatea pădurilor.Accesibile sunt acele păduri care posedă o reţea suficient de deasă a căilor de transport permanente, indispensabile unei bune gospodării a fondului

forestier, inclusiv pentru recoltarea posibilităţii. În condiţiile în care întreaga pădure este inaccesibilă, posibilitatea ei rămâne o cifră abstractă. De aceea ,

Page 98: Amenajarea Padurilor

în mod normal, posibilitatea trebuie calculată iniţial numai pentru pădurile accesibile, stabilind totodată dinamica ei în corelare cu dezvoltarea reţelei de transport permanente. În această concepţie, sporul de posibilitate accesibilă constituie efectul economic direct al efortului de investiţii făcut de societate pentru accesibilizarea pădurilor.

Page 99: Amenajarea Padurilor

TEMA 22. REGLEMENTAREA PROCESELOR DE BIOPROTECŢIE PENTRU PĂDURILE SUPUSE REGIMULUI DE OCROTIRE, CONSERVARE (2 ORE)

1. Reglementarea procesului de bioprotecţie pentru pădurile supuse regimului de ocrotire integrală.2. Reglementarea procesului bioprotecţie forestieră pentru pădurile supuse regimului special de conservare.

Reglementarea procesului de bioproducţie forestieră constă în : a)stabilirea cuantumului normal al recoltelor; b)elaborarea planurilor de amenajament. Ea se realizează prin aplicarea principiilor de amenajare a pădurilor, expuse anterior. Se urmăreşte în permanenţă ameliorarea structurii fiecărui

arboret şi a pădurii în ansamblul ei, în vederea creşterii eficacităţii funcţionale a acestora. Însăşi posibilitatea este interpretată ca un mijloc eficient pentru realizarea acestui scop. Pentru atingerea ţelului menţionat va trebui aleasă cea mai potrivită metodă de reglementare a procesului de bioproducţie forestieră, care să corespundă obiectivelor social-economice şi cerinţelor ecologice specifice fiecărei unităţi de gospodărire. În contextul silviculturii cu ţeluri multiple, amenajamentul va fi stimulat de împrejurări economice să cuprindă în sfera sa şi probleme referitoare la alte produse forestiere, decât lemnul.

1. Reglementarea procesului de bioprotecţie pentru pădurile supuse regimului de ocrotire integrală.Reglementarea procesului de bioprotecţie forestieră pentru pădurile ocrotite se referă la parcurile naţionale, rezervaţiile naturale, rezervaţiile

ştiinţifice, rezervaţiile peisagistice şi monumentele naturii, constituite în fondul forestier potrivit legii privind protecţia mediului înconjurător (categoriile funcţionale încadrate în tipul I ).

Descrierea unităţilor amenajistice se va face, pe cât este posibil, după metodologii specifice ecologiei. Sub raportul organizării teritoriale aceste păduri se constituie în serii de gospodărire distincte. Pentru fiecare rezervaţie se prezintă obiectivele de protejat. Aceste păduri nu vor fi incluse la reglementarea procesului de producţie lemnoasă. În schimb, este utilă elaborarea de planuri speciale de amenajament, prin care se urmăreşte:

a) asigurarea echilibrului ecologic dinamic al ecosistemelor ocrotite;b) reconstrucţia ecologică a celor cu echilibre deteriorate. Aceste lucrări se pot referi la: eventuale împăduriri ale terenurilor goale, folosind numai material de împădurire de provenienţă strict locală;

reintroducerea unor specii dispărute din flora şi fauna ecosistemelor forestiere respective; accesibilizarea pădurii, cu respectarea tuturor restricţiilor ecologice; asigurarea pazei şi reglementarea accesului publicului în pădure; lucrări de îngrijire şi ajutorare a regenerării naturale a arboretelor în care se manifestă procese contrare obiectivelor de ocrotire; constituirea de zone de protecţie.

Studiul privind reglementarea procesului de bioprotecţie forestieră se va elabora pe baze ecologice, cu participarea nemijlocită a specialiştilor ecologici.

Volumul de masă lemnoasă posibil de extras se calculează în dependenţă de volumul arboretelor care necesită reconstrucţii ecologice şi vor fi supuse în deceniul ce va urma, de caracteristicele dendrometrice, în dependenţă de intensitatea intervenţiilor pe suprafaţă şi volum, starea lor fizică şi fiziologică cu respectarea tuturor restricţiilor ecologice şi silvice.

2. Reglementarea procesului bioprotecţie forestiere pentru pădurile supuse regimului special de conservare.

Page 100: Amenajarea Padurilor

Obiectul acestei reglementări se referă la pădurile destinate să îndeplinească funcţii speciale de protecţie de o importanţă deosebită, pentru care nu este posibilă sau admisă recoltarea de produse principale lemnoase prin tăieri de regenerare clasice. Ele sunt excluse de la reglementarea procesului de bioproducţie lemnoasă de produse principale; în schimb sunt necesare lucrări speciale de conservare. Se urmăreşte realizarea de arborete cu structuri optim diversificate, de tip natural şi cvasinatural, de înaltă stabilitate ecologică, capabile să îndeplinească cu maximă eficacitate funcţiile importante atribuite. Fiecare categorie funcţională de arborete, inclusă în acest regim de gospodărire, necesită planuri de amenajament specifice. Comun este ansamblul lucrărilor speciale de conservare, prin care se urmăreşte asigurarea permanenţei pădurii, respectiv menţinerea şi ameliorarea însuşirilor ecoprotective ale arboretelor, inclusiv regenerarea lor prin metode adecvate.

În acest ansamblu, planurile de amenajament se referă la următoarele lucrări:Tăieri de conservare în arborete mature. Prin aceste lucrări se urmăreşte regenerarea treptată a arboretelor aflate în perioada exploatabilităţii de

regenerare( din seminţe). Se planifică extracţii de intensitate foarte slabă, dar strict necesare promovării nucleelor existente de regenerare naturală şi formării unor nuclee de regenerare noi. Extracţiile vizează, în primul rând, arbori cu defecte grave, exemplare ajunse la limita longevităţii, unele exemplare din specii de valoare scăzută. Volumul de recoltat la o intervenţie nu va putea depăşi 5% din volumul pe picior, iar pentru arboretele apropiate de vârsta exploatabilităţii fizice, indicele de recoltare va putea fi majorat până la 6%; la aceste cantităţi se adaugă volumul de extras prin tăieri de igienă. În arboretele situate pe terenuri cu pante mai mari de 40 grade, pe stâncării, grohotişuri, precum şi pe terenurile alunecătoare şi înmlăştinate permanent, intensitatea tăierilor se poate reduce până la nivelul corespunzător tăierilor de igienă. Prin însăşi denumirea lor, tăierile de conservare nu urmăresc recoltarea de masă lemnoasă ca scop în sine; rolul lor este acela de a asigura permanenţa pădurii şi a funcţiilor atribuite acestora. De aceea, volumul astfel planificat nu va fi considerat posibilitate (de produse principale sau secundare); având un caracter probabilistic, trebuie evidenţiat distinct, ca masă lemnoasă posibil de recoltat prin lucrări de conservare.

Lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor. În general, intensitatea extragerilor va fi mai redusă, iar periodicitatea mai mare, decât în cazul arboretelor cu funcţii de producţie şi protecţie. În actualele condiţii economice şi de dotare tehnică, nu se planifică rărituri în arboretele greu accesibile sau situate în staţiuni extreme. Tăieri de igienă se planifică pentru toate arboretele în care nu se prevede executarea de rărituri sau lucrări de conservare, indiferent de stadiu de dezvoltare al acestor arborete. Se au în vedere indici de recoltare de 0,5-1,0 m3/an/ha.

Lucrări de regenerare. Prin specificul ecologic şi al funcţiilor atribuite, în aceste păduri nu se execută tăieri de regenerare clasice; în consecinţă, nu poate fi vorba despre un plan de regenerare obişnuit. Se planifică doar împădurirea tuturor terenurilor goale şi a ochiurilor din arborete, completarea regenerării naturale în nucleele existente, introducerea subetajului şi a subarboretului.

Planul de organizare a pădurilor pentru recreare. Amenajarea pădurilor de recreare se conturează tot mai mult ca o ramură distinctă a amenajamentului, ca o disciplină de graniţă între arhitectura peisagistică, amenajament şi ecologie. În consecinţă, lucrările de conservare aplicate pădurii trebuie alese astfel încât: a) tăierile să nu producă modificări perceptibile cadrului natural; b) să se asigure o diversitate structurală optimă sub raport estetic şi ecologic.

Planul de gospodărire a arboretelor constituite în rezervaţii seminologice. La elaborarea planului se au în vedere principalele funcţii ale acestor arborete: 1) conservarea resurselor genetice; 2) producţia de seminţe. În consecinţă se va prevedea realizarea de structuri optime adecvate acestor funcţii. De regulă, arboretele în cauză se constituie în unităţi de gospodărire distincte ( în serii pe ocol sau pe unităţi de producţie şi protecţie).Prin planul menţionat se urmăreşte transformarea arboretelor surse de seminţe în rezervaţii seminologice. Se va avea în vedere necesitatea constituirii de rezervaţii seminologice pe tipuri de ecosisteme în cadrul fiecărei unităţi de zonare ecologică; în lipsa acestora trebuie recomandată folosirea de material de împădurire de provenienţă strict locală. Tot atât de necesare sunt: planul lucrărilor pentru pădurile destinate să protejeze sursele de apă minerală şi

Page 101: Amenajarea Padurilor

potabilă, planul lucrărilor pentru ameliorarea terenurilor degradate şi corectarea torenţilor, planul pentru înfiinţarea, îngrijirea şi conducerea perdelelor forestiere de protecţie a câmpurilor, planul de reconstrucţie ecologică a pădurilor puternic afectate de poluare, precum şi alte planuri specifice.

Page 102: Amenajarea Padurilor

Tema ……. – Clasificarea metodelor de amenajare

Metodele de amenajare sunt grupate în următoarele mari categorii:- metode bazate pe repartiţie- metode ce urmăresc normalizarea fondului de producţie sub raportul: structurii, mărimii, creşterii.I - Metodele bazate pe repartiţieDin punct de vedere istoric, primele metode au fost cele bazate pe repartiţie, prin care se urmărea în primul rând, şi aproape în exclusivitate,

continuitatea recoltelor de lemn. Aceste metode sunt împărţite, la rândul lor, în două grupe: parchetaţia (simplă sau proporţională) şi metode bazate pe afectaţii. Comună acestor metode este preocuparea de a asigura continuitatea producţiei

prin împărţirea suprafeţei pădurii în parchete anuale în cazul parchetaţiei – sau în afectaţii, adică suprafeţe de pădure ce sunt exploatate în perioade de timp bine precizate. Metoda parchetaţiei simpleParchetaţia simplă este cel mai simplu mod de reglementare în timp a producţiei de lemn, fiind de fapt doar o eşalonare a parchetelor anuale astfel

încât să se asigure recolte relativ constante, pornind de la ideea că dacă se recoltează integral lemnul de pe suprafeţe egale se obţin volume relativ egale. Metoda parchetaţiei simple necesită doar cunoaşterea suprafeţei fondului de producţie, parchetele anuale rezultând din raportul dintre suprafaţa fondului de producţie şi numărul de ani ai rotaţiei şi nu a ciclului.

Ps = St / R (ha);Metoda parchetaţiei proporţionale (pe volum) Dacă se taie suprafeţe egale, aceasta nu înseamnă că se obţin şi volume egale; motivul: diferenţele de productivitate a diverselor staţiuni.

Considerând trei niveluri de productivitate, recolte constante se obţin dacă este satisfăcută următoarea relaţie: S1*VeI = S2*VeII = S3*VeIII = S4*VeIV = S5*VeV

în care S1,2,3,4,5 reprezintă suprafaţa parchetului anual pentru clasele de producţie I, II, III, IV şi V iar Ve I,II,III,IV,V reprezintă creşterile medii la

exploatabilitate pentru clasele de producţie respective.De asemenea, potrivit relaţiei de calcul a mărimii parchetului anual şi având în vedere că suprafaţa ce corespunde fiecărui tip staţional trebuie

împărţită în parchete anuale invers proporţionale cu creşterea medie (producţia), se poate scrie următoarea relaţie: S1/S1 + S1I/S2 + S1II/S3 + S1V/S4 + SV/S5 = rîn care S1,2,3 reprezintă suprafeţele corespunzătoare celor trei niveluri de productivitate staţional iar r este ciclul.Metoda afectaţiilor pe volumPotrivit principiului continuităţii formulat de Ludwig Hartig din pădurile statului nu trebuie să se extragă nici mai mult nici mai puţin lemn decât

se poate obţine din ele în mod permanent şi susţinut, adică în cantităţi egale de la an la an, în condiţiile unei bune gospodăriri. Forma spre care trebuie îndrumată pădurea este codru regulat. Suprafaţa este împărţită în parcele mari, de 35-50 ha, pe care urma să se realizeze arborete uniforme. Subparcelele, separate la început din nevoia de a determina cât mai exact volumul arboretelor şi producţia, trebuiau să dispară.

Modul de determinare a posibilităţii apare ca o consecinţă logică a principiului metodei. Pentru determinarea posibilităţii şi asigurarea continuităţii se parcurg următoarele etape:

se fixează ciclul şi se împarte în perioade egale, în general de 20 de ani;

Page 103: Amenajarea Padurilor

arboretele se grupează apoi pe clase de vârstă iar acestea se repartizează în mod corespunzător pe perioade, după care se determină vârsta la care urmează să fie exploatat fiecare arboret;

pe baza vârstelor astfel calculate, în funcţie de caracteristicile fiecărui arboret, se calculează volumul la exploatabilitate, precum şi volumul produselor secundare extrase până atunci: volumele se totalizează pe perioade. Datorită distribuţiei neuniforme pe clase de vârstă volumele astfel obţinute nu sunt egale, motiv pentru care distribuţia obţinută se modifică, întocmindu-se un plan general de recoltare, astfel încât fiecare perioadă să furnizeze un volum recoltabil relativ constant. Diferenţele, inevitabile de altfel, nu trebuie să depăşească 20%.

Prin împărţirea volumului de exploatat într-o perioadă la numărul anilor din perioadă se obţine posibilitatea anuală.Pe baza planului general de recoltare, se întocmeşte un plan special de recoltare, la începutul fiecărui deceniu. Metoda afectaţiilor pe suprafaţăMetoda afectaţiilor pe volum a fost gândită în primul rând pentru pădurile de molid, ce erau regenerate prin tăieri rase urmate de împăduriri. Fiind

vorba de o tăiere unică, nu erau probleme legate de mărimea perioadei de regenerare. În cazul arboretelor de foioase din Franţa, în care se aplica tratamentul tăierilor progresive, continuitatea ar fi fost mai greu asigurată de metoda afectaţiilor pe volum, întrucât, tăierile progresive presupun tăieri repetate, eşalonate pe o perioadă mai mare de timp. În plus, aceste tăieri trebuie corelate cu fructificaţiile arborilor, ceea ce înseamnă mai mare libertate în aplicarea amenajamentului şi, implicit, un control mai redus pe volum. Unul dintre elevii lui Ludwig Hartig, Heirich. Cotta, ajuns profesor la şcoala de silvicultură de la Nancy, a adaptat metoda afectaţiilor pe volum la specificul silvicultural al pădurilor din Franţa, urmărind continuitatea pe suprafaţă, nu pe volum.

Prin metoda afectaţiilor pe suprafaţă se urmăreşte normalizarea structurii pădurii şi amplasării spaţiale a parchetelor, potrivit unei gradaţii normale de clase de vârstă, pe parcursul unui singur ciclu. Aceasta se întâmplă, cel puţin teoretic, deoarece repartizarea arboretelor pe perioade nu se face doar în raport cu vârsta şi starea acestora, ci şi în funcţie de amplasarea în spaţiu a arboretelor.

Paşii ce trebuie parcurşi, potrivit acestei metode, sunt următorii: Se stabileşte parcelarul pădurii.Se fixează ciclul şi se împarte în perioade de 20 ani.Se face planul pe afectaţii – planul general de exploatare – similar metodei afectaţiilor pe volum, diferenţa constând în faptul că se urmăreşte

egalitatea dintre suprafeţele afectaţiilor, nu egalitatea volumelor, ca în cazul metodei propuse de Hartig.În funcţie de amplasarea pe hartă a parcelelor, se fac compensaţii între afectaţii, chiar cu preţul unor sacrificii de exploatabilitate.Pentru afectaţia în rând se stabileşte posibilitatea anuală pe suprafaţă.Se face un plan special de exploatare pentru perioada curentă.Metoda afectaţiilor mixteDin necesitatea de a combina avantajele metodei afectaţiilor pe volum – continuitatea recoltelor – şi avantajele metodei afectaţiilor pe suprafaţă –

ordinea spaţială a arboretelor exploatabile – a rezultat metoda afectaţiilor mixte, prin care se urmăresc, în paralel, ambele obiective. Se procedează astfel: Arboretele se repartizează pe perioade, în funcţie de vârstă, formându-se afectaţii de suprafeţe egale.Se determină volumul producţiei pe perioade, dar calculele se limitează la 2-3 perioade.Dacă volumele corespunzătoare nu diferă prea mult – se admit diferenţe de 20% -- se păstrează repartiţia iniţială. Dacă nu, se fac deplasări de

parcele de la o perioadă la alta până când se obţine o situaţie convenabilă.Metoda afectaţiilor mixte a fost aplicată o perioadă îndelungată, motiv pentru care metoda a suferit numeroase adaptări şi îmbunătăţiri.

Page 104: Amenajarea Padurilor

Metoda afectaţiilor permanenteLuis Parade, unul dintre elevii profesorului Heinrich. Cotta, a simplificat metoda afectaţiilor pe suprafaţă, renunţând la obiectivul normalizării

structurii pădurii după primul ciclu de producţie. Accentul a fost pus, în schimb, pe concentrarea tăierilor în părţi unitare de pădure şi pe reducerea sacrificiilor de exploatabilitate, sacrificii ce erau inevitabile atunci când se urmărea normalizarea structurii pădurii după primul ciclu.

Metoda afectaţiilor revocabile Această metodă a rezultat din metoda afectaţiilor permanente, schimbându-se condiţiile de constituire a afectaţiilor. Mai precis, s-a renunţat şi la

ideea constituirii unei afectaţii dintr-o porţiune unitară de pădure, şi la ideea caracterului permanent al afectaţiilor. Ceea ce s-a păstrat a fost doar principiul minimizării sacrificiilor de exploatabilitate şi a asigurării continuităţii recoltelor, urmând ca la finele fiecărei perioade să se refacă planul general de recoltare. O particularitate a metodei este aceea că admite afectaţii inegale, dar care respectă raportul

p

r

s

S

în care S – suprafaţa pădurii, s – suprafaţa afectaţiei, r – ciclul, p – lungimea perioadei. Întrucât afectaţiile ce nu sunt în rând şi-au pierdut orice sens pentru reglementarea producţiei – fiind doar un mijloc de verificare a asigurării

continuităţii, metoda a condus la afectaţiile unice. Metoda afectaţiilor uniceRenunţându-se complet la ideea creării unei gradaţii de clase de vârstă sau la aceea a grupării arboretelor în afectaţii suprapuse peste trupuri

compacte de pădure, s-a ajuns la constituirea unor afectaţii unice, a căror suprafaţă este proporţională cu mărimea perioadei de timp pe care se urmăreşte asigurarea continuităţii. De la relaţia

S1/S1 + S1I/S2 + S1II/S3 + S1V/S4 + SV/S5 = r

s-a ajuns direct la stabilirea mărimii afectaţiei, potrivit relaţiei

pr

Ss

Pentru constituirea afectaţiei se porneşte fie de la suprafaţa arboretelor exploatabile, situaţie în care se determină p, fie la stabilirea anticipată a perioadei p, situaţie în care se determină s, urmând ca această suprafaţă să fie „completată» cu arborete ajunse sau care vor ajunge la vârsta exploatabilităţii în p ani.

II - Metode ce urmăresc normalizarea structurii fondului de producţieMetoda cea mai cunoscută prin care se realizează normalizarea structurii fondului de producţie este metoda claselor de vârstă. Metoda claselor de

vârstă, în varianta românească, are un caracter analitic – în sensul că realizează o analiză detaliată a structurii actuale şi a modalităţilor de a îndruma această structură spre una normală. De asemenea, are un profund caracter cultural, deoarece îndrumarea fondului de producţie se realizează în funcţie de posibilităţile silviculturale de aplicare a tratamentelor prin care se realizează structurile ţel stabilite.

Etapele de parcurs sunt următoarele:se stabilesc structurile reală şi normală;se stabileşte suprafaţa periodică normală, Sn, cu ajutorul relaţiei

Page 105: Amenajarea Padurilor

r

SpSn

în care p reprezintă numărul de ani din perioadă, S – suprafaţa pădurii iar r este ciclul; Se constituie suprafaţa periodică în rând, şi se stabileşte dacă există excedent de arborete exploatabile, sau deficit. Existenţa excedentului de arborete exploatabile şi mărimea acestuia se face potrivit următoarelor condiţii:

Perioadă de 30 ani Perioadă de 20 aniS1>SnS2>Sn

E=S1-Sn S1>SnS2>SnS2+S3>2Sn

E=S1-Sn

S1>SnS1+S2>2Sn

E=S1+S2-2Sn S1>SnS2<SnS3>Sn(S1+S2)>2Sn

E=S1+S2-2Sn

S1>SnS3<SnS1+S2+S3>3Sn

E=S1+S2+S3-3Sn

În care Sn este suprafaţa periodică normală, S1,2,3 reprezintă suprafeţele periodice 1, 2 şi 3 iar E este excedentul de arborete exploatabile. Dacă este un exces de arborete exploatabile, în funcţie de mărimea acestui exces, se corectează suprafaţa periodică în rând conform relaţiei

kr

SaSp

în care a reprezintă numărul de ani ai perioadei curente, S şi r au semnificaţiile cunoscute iar k este un factor modificator stabilit prin normele tehnice, în raport cu mărimea excedentului, exprimată procentual.

Încadrarea arboretelor în suprafeţe periodice trebuie făcută în aşa fel încât posibilitatea pe suprafaţă în perioada a II-a să nu scadă cu mai mult de 20% faţă de posibilitatea din perioada I.

În situaţia unui deficit de arborete exploatabile – perioada I este mai mică decât Sn, în perioada I vor fi încadrate toate arboretele din urgenţa I, iar pentru verificare se foloseşte şi procedeul suprafeţei minime la exploatabilitate. Potrivit acestui procedeu, suprafaţa maximă a suprafeţei periodice I este dată de minima următorului şir de rapoarte:

i

i

a

s

aa

ss

a

sSp ;...;;min

21

21

1

1

Se întocmeşte planul de recoltare şi se definitivează posibilitatea pe volum, folosindu-se două procedee: deductiv şi inductiv.

Page 106: Amenajarea Padurilor

Procedeul deductiv. Potrivit acestui procedeu, posibilitatea anuală este raportul dintre volumul ce se poate extrage din fiecare arboret inclus în suprafaţa periodică I şi lungimea perioadei generale de regenerare adoptată pentru arboretul respectiv. Volumul arboretelor exploatabile neparcurse cu tăieri se majorează cu creşterea corespunzătoare unei perioade de timp egală cu jumătate din mărimea perioadei de regenerare. Posibilitatea se calculează cu ajutorul următoarei relaţii:

j

ji

n

vv

P

în care α este mărimea perioadei de regenerare pentru arboretele i, vj este volumul arboretelor în care a început procesul de regenerare şi au mai rămas nj ani până la terminarea perioadei generale de regenerare.

Pentru brădete, făgete şi amestecuri se recomandă perioade de 30 ani. Dacă ciclul nu este multiplu de 20 ani, prima perioadă va fi de 30 ani, restul de 20.

Procedeul inductiv porneşte de la indicii de recoltare stabiliţi pentru fiecare arboret în parte, iar ceea ce rezultă este posibilitatea decenală, ce trebuie apoi împărţită la 10 pentru a stabili posibilitatea anuală.

III - Metode ce urmăresc normalizarea mărimii fondului de producţie Principiul de bază: Stabilirea posibilităţii pe baza creşterii pădurii constituie calea cea mai firească pentru reglementarea recoltelor de masă

lemnoasă. Metoda cameralistă Metoda cameralistă (sau met. austriacă) permite calculul posibilităţii (P) folosind următoarea relaţie:

P C

Fr Fn

a

în care C este creşterea anuală medie a pădurii, calculată la vârsta exploatabilităţii, Fr este fondul de producţie real, Fn fondul de producţie normal iar a este perioada de timp în care se doreşte lichidarea diferenţei dintre Fr şi Fn.

Metoda a fost descrisă pentru prima dată în 1811, deşi a fost aplicată încă de la 1788, ca urmare a unui decret al Curţii Imperiale de la Viena.Metoda Karl HeyerSingura diferenţă dintre metoda austriacă şi metoda Karl Heyer constă în faptul că cea de a doua ia în consideraţie şi volumul extras pe parcursul

perioadei de timp în care se lichidează diferenţa dintre fondul de producţie real şi fondul de producţie normal.Metoda raţională Autorii metodei au plecat de premisa că pădurea este un mijloc de producţie, iar lemnul este un produs. Ducând analogia mai departe, pădurea este

un „capital» natural, ce fructifică asemeni unui capital depus în bancă, aducând o rentă anuală egală cu creşterea. Pentru a putea recolta cantităţi constante, pădurea trebuie să fie constituită dintr-o gradaţie continuă de arborete de vârste diferite, dar de suprafeţe

egale.Tot aşa cum renta creată de un capital depus într-o bancă este egală cu dobânda corespunzătoare capitalului depus, şi procentul de recoltare poate

fi exprimat ca raport dintre creşterea normală şi fondul de producţie normal. Aşadar posibilitatea P este dată de relaţia:

Page 107: Amenajarea Padurilor

N

CnRP

în care R este mărimea fondului real de producţie, N este fondul normal de producţie iar Cn este creşterea (medie) a fondului normal de producţie. Deoarece se presupune inventarierea tuturor arboretelor – ceea ce ar putea fi ne-economic – în practică s-a adoptat o relaţie simplificată, în care

fondul real se estimează doar pentru arboretele a căror vârstă a depăşit jumătatea ciclului, iar fondul de producţie normal se stabileşte tot pentru aceeaşi categorie de arborete.

Metoda creşterii indicatoarePotrivit acestei metode, posibilitatea anuală a unei păduri normale este egală cu creşterea curentă a acesteia. Întrucât în majoritatea situaţiilor

structura nu este normală, relaţia de calcul est următoarea: P m Ci în care P este posibilitatea, Ci este creşterea indicatoare iar m este un factor modificator.

Creşterea indicatoare este creşterea curentă a unui fond de producţie normal, similar celui real din punct de vedere al compoziţiei, consistenţei şi productivităţii, singura diferenţă constând în distribuţia normală a suprafeţelor pe clase de vârstă.

Factorul modificator m se stabileşte în funcţie de ciclu şi mărimea excedentului de arborete exploatabile. Excedentul de arborete exploatabile se stabileşte în funcţie de valoarea unui alt parametru Q, ce se calculează în funcţie de creşterea indicatoare şi

diferenţa dintre cea mai mică posibilitate anuală calculată pentru următorii 60 ani şi creşterea indicatoare. Dacă Q este mai mare decât unu posibilitatea se calculează în funcţie de creşterea indicatoare şi factorul modificator, iar dacă Q este subunitar (deficit de arborete) posibilitatea este egală cu posibilitatea anuală minimă, pentru următorii 60 ani, ţinând cont de mărimea perioadei de regenerare, volumul arboretelor şi creşterea medie a acestora la jumătatea intervalului în care vor fi exploatate.

Metoda controluluiPrincipiul fundamental al metodei: într-o structură plurienă, orice extragere de arbori modifică relaţiile dintre arborii rămaşi: unii vor valorifica

spaţiul de nutriţie şi vor creşte mai mult, alţii, datorită poziţiei cenotice şi temperamentului, mai puţin. Drept urmare, orice extragere conduce la modificări ale mărimii fondului de producţie şi trebuie să existe un procent de recoltare căruia îi corespunde un fond de producţie maxim ca mărime. Aşadar, dacă se inventariază periodic aceeaşi suprafaţă se obţin volume diferite, V2 şi V1. Dacă se notează cu E volumul extras între cele două intervenţii, se poate stabili şi creşterea dintre cele două intervenţii, potrivit relaţiei:

EVVC 12

Experimentând diverse intensităţi ale extragerilor E, într-o reţea de suprafeţe permanente de probă, instalate în condiţii tipice din punct de vedere al condiţiilor staţionale şi de structură, se poate stabili acea intensitate E căreia îi corespunde o creştere maximă a fondului de producţie.

Descrierea metodei. Suprafaţa pădurii se împarte în parcele bine delimitate în teren, a căror mărime nu trebuie să depăşească 15 – 20 ha, pentru a îndeplini condiţia omogenităţii staţionale. Fiecare parcelă este o unitate independentă de cercetare şi control. În fiecare parcelă se inventariază arborii înaintea oricărei intervenţii, în repausul vegetativ pentru a măsura cât mai precis efectul intervenţiilor asupra mărimii fondului de producţie.

Posibilitatea se calculează pe fiecare parcelă, prin tatonări repetate. Rotaţia se fixează la peste 10 ani. Cel mai mare inconvenient al metodei constă în inventarierile periodice pe care se bazează. Metoda Masson-Mantel Pădurea normală presupune o serie de arborete ale căror vârste formează o progresie aritmetică cu raţie 1, egale din punct de vedere al suprafeţei.

Aceelaşi model a fost aplicat şi la codrul grădinărit, cu menţiunea că nu se mai vorbeşte de arborete ci de arbori individuali. Potrivit modelului pădurii

Page 108: Amenajarea Padurilor

normale, mărimea fondului de producţie normal poate fi exprimată în funcţie de vârstă şi creşterea medie la exploatabilitate, potrivit relaţiei utilizate la calculul mărimii fondului de producţie pentru o pădure normală de codru regulat.

Cn

rN

2

Dacă posibilitatea P trebuie să fie egală cu creşterea iar fondul de producţie normal este egal cu cel real – ceea ce este adevărat la codru grădinărit ,atunci

r

RP

2

Metoda Masson-Mantel a fost recomandată şi pentru codru grădinărit, considerându-se că r reprezintă vârsta la care se atinge diametrul-ţel. Pentru a face operaţională o astfel de formulă, autorii au propus determinarea fondului de producţie doar pentru arborii (arboretele, în cazul utilizării pentru codru regulat) a căror vârstă a depăşit jumătatea ciclului.

Metoda Melard (a circularei de la 1883)Potrivit aceleiaşi asocieri între mărimea fondului de producţie la regulat şi mărimea fondului de producţie la codru grădinărit – diferenţele fiind

datorate elementelor de referinţă (arboretele la codru regulat, arborii la codru grădinărit) şi raportului optim dintre volumele a trei clase de diametre, metoda Melard presupune împărţirea ecartului de variaţie a diametrelor în trei clase de diametre: arborii groşi (V 3), arborii mijlocii (V2) şi arborii subţiri (V1). Pragurile de diferenţiere sunt 2/3 Dmax, respectiv 1/3 Dmax, prin Dmax notându-se diametrul ţel. Având în vedere faptul că între V3 şi V2 este un raport de 5/3 iar posibilitatea se recoltează numai din categoria arborilor groşi, rezultă că posibilitatea poate fi calculată în două moduri:

Fără a include creşterile în volumul V3, situaţie în care posibilitatea este dată de raportul dintre volumul arborilor groşi şi intervalul de timp în care aceştia vor fi recoltaţi, respectiv r/3;

adăugând creşterile la V3, situaţie în care 3

33

rCV

P

Dar, aşa cum rezultă din figura de mai jos – în care este reprezentată relaţia dintre volum, creşteri şi vârstă, pentru o pădure (arboret) normală, rezultă că ultimei clase de diametre îi corespunde o creştere aproximativ egală cu o cincime din volum, ceea ce înseamnă că

r

Vr

VV

P5

318

3

5

33

Ceea ce aduce în plus metoda Masson-Mantel şi ceea ce constituie elementul de originalitate al acestei metode este posibilitatea de a muta pragul

dintre V2 şi V3 la dreapta – spre arborii groşi – sau la stânga – spre arborii medii – astfel âncât să se respecte raportul 3

5

2

3 V

V

Page 109: Amenajarea Padurilor

TEMA 23. - CALCULAREA POSIBILITĂŢII PIN METODA CREŞTERII INDICATOARE (2 ORE)

1. Calcularea posibilităţii pin metoda creşterii indicatoare

Cu toată evoluţia viitoare în direcţia grădinăritului şi a cvasigrădinăritului, încă multă vreme codrul regulat va rămâne în atenţia amenajării pădurilor, acolo unde nu sunt sau nu pot fi create condiţii necesare aplicării eficiente a acestor tratamente intensive. Vor fi avute însă în vedere numai metode moderne de reglementare a procesului de bioproducţie, care să favorizeze minimalizarea influenţelor negative pe care codrul regulat le are asupra funcţiilor de protecţie exercitate de pădure.

CALCULAREA POSIBILITĂŢII PIN METODA CREŞTERII INDICATOAREPrima variantă a metodei creşterii indicatoare în anul 1959, fiind prima metodă românească de amenajarea pădurilor. Algoritml de calcul este uşor

de implementat în orice limbă de programare, motiv pentru care autorul (Carcea 1968, 1978) i-a adus o serie de îmbunătăţiri în baza sugestiilor apărute în literatura de specialitate, dar şi în baza cercetărilor întreprinse în domeniu. Metoda a fost oficializată încă din 1959, la început cu titlu de control al rezultatelor obţinute prin metoda claselor de vârstă, iar din 1969 ca metodă de referinţă pentru determinarea posibilităţii în România. În continuare programul a mai fost îmbunătăţit în anii 1980, 1986.Sensul şi scopul reglementării

Reglementarea procesului de producţie se realizează prin stabilirea posibilităţii şi prin elaborarea planurilor de recoltare şi de cultură.Prin reglementarea respectivă trebuie să se asigure:

1. optimizarea structurii pădurii în raport cu condiţiile ecologice şi cerinţele social-economice;2. realizarea unui fond de producţie care să permită exercitarea cu continuitate pe termen lung a funcţiilor de producţie şi de protecţie ale

pădurii şi creşterea stabilităţii ecologice şi eficacităţii funcţionale a arboretelor;3. crearea cadrului adecvat pentru aplicarea unei culturi silvice intensive şi respectarea până la nivel de arboret a reglementărilor de ordin

silvicultural;În vederea stabilirii posibilităţii se vor aplica mai multe criterii şi procedee, adoptarea soluţiei definitive fiind condiţionată de analiza multilaterală

a rezultatelor astfel obţinute.La reglementarea procesului de producţie lemnoasă se vor lua în considerare arboretele încadrate în tipurile de categorii funcţionale III - VI Stabilirea posibilităţii se face atât prin intermediul volumelor cât şi prin intermediul suprafeţelor, aplicându-se procedee specifice metodei creşterii

indicatoare, metodei claselor de vârstă şi aproximaţiilor succesive.Posibilitatea prin intermediul creşterii indicatoare se stabileşte cu ajutorul formulei:P = m x Ci; (1)în care:Ci - creşterea indicatoare, reprezentând creşterea curentă a unităţii de amenajat, calculată în raport cu compoziţia, clasele de producţie şi

consistenţele (densităţile) reale ale arboretelor şi cu luarea în considerare a unei structuri caracterizate prin clase de vârstă de întinderi egale;m - un factor modificator dedus în raport cu volumele de masă lemnoasă exploatabile în primele perioade ale ciclului.

Page 110: Amenajarea Padurilor

Practic, pentru determinarea indicatorului de posibilitate, se iau în considerare:Ci - creşterea indicatoare;

- masa lemnoasă care ar putea fi recoltată în primul deceniu, ţinând seama de volumul total al arboretelor exploatabile în deceniul respectiv, de tratamentele de aplicat şi de perioadele de regenerare adoptate (relaţia 2);

v - masa lemnoasă care ar putea fi recoltată în primii 20 de ani, ţinând seama de volumul total al arboretelor exploatabile în intervalul respectiv, de tratamentele de aplicat şi de perioadele de regenerare adoptate (relaţia 3);

- masa lemnoasă care ar putea fi recoltată în primii 40 de ani, ţinând seama de volumul total al arboretelor exploatabile în intervalul respectiv, de tratamentele de aplicat şi de perioadele de regenerare adoptate (relaţia 4);

- volumul total al arboretelor exploatabile în primii 60 de ani, plus creşterea producţiei lor principale la jumătatea acestui interval.

Volumele de masă lemnoasă , v şi se determină cu relaţiile:

) ; (2)

; (3)

(4)în care:

, , , - reprezintă volumele arboretelor exploatabile în primul deceniu, care, potrivit stării arboretelor respective, tratamentelor de aplicat şi perioadelor de regenerare adoptate, ar putea fi recoltate integral în următorii 10 ani, 20 de ani, 30 de ani sau, respectiv 10n ani, plus creşterea producţiei lor principale pe jumătatea intervalului de timp considerate;

- , , - volumele arboretelor exploatabile în primii 20 de ani, care, potrivit stării arboretelor respective, tratamentelor de aplicat şi perioadelor de regenerare adoptate, ar putea fi recoltate integral în 20 de ani, 30 de ani, sau, respectiv, în 10n ani, plus creşterea producţiei lor principale pe jumătatea intervalelor de timp considerate;

- , - volumele arboretelor exploatabile în primii 40 de ani, care, potrivit stării arboretelor respective, tratamentelor de aplicat şi perioadelor de regenerare adoptate, ar putea fi recoltate integral în 40 de ani, respectiv, în 10n ani, plus creşterea producţiei lor principale pe jumătatea intervalelor de timp considerate;n - reprezintă în toate cazurile numărul de decenii prevăzut pentru materialului lemnos din arboretele cu perioadele mai lungi de 30 (40) ani, dar care

datorită întinderii lor reduse nu au putut fi constituite ca unităţi de gospodărire separate; în relaţia (4) raportul : 10n se ia în considerare numai în situaţiile în care n > 4.

Page 111: Amenajarea Padurilor

Se stabileşte apoi valoarea unui parametru Q - indicatorul al existenţei excedentului de arborete exploatabile, exprimând raportul dintre volumele de masă lemnoasă exploatabile în intervalele de timp considerate şi volumele care ar fi necesare pentru recoltarea anuală şi continuă a unei posibilităţi egale cu creşterea indicatoare. Valoarea acestui parametru se determină prin relaţia:

; (6)în care Dm reprezintă minima dintre diferenţele:

Dd = 2 -20Ci; D1 = - 20Ci; D2 = - 40Ci; D3 = - 60Ci.În raport cu valoarea lui Q se disting unităţi de gospodărire cu deficit de masă lemnoasă exploatabilă (Q ), şi unităţi cu masă lemnoasă exploatabilă normal reprezentată sau în excedent ( Q ).Pentru unităţile cu deficit de masă lemnoasă exploatabilă ( Q ), în scopul asigurării continuităţii pe perioadele luate în considerare, factorul modificator

m trebuie să fie egal cu cel mai mic dintre rapoartele: : 10Ci; : 20Ci; : 40Ci; : 60Ci. Posibilitatea depinde deci numai de volumele arboretelor exploatabile în perioadele respective, stabilindu-se cu ajutorul formulei:

(7)

în care reprezintă minima valorilor: ; ; ; , iar - diferenţa dintre creşterea producţiei totale şi creşterea producţiei principale pe următorii 10

ani a arboretelor exploatabile în primul deceniu (v ). Termenul al doilea din formulă poate fi neglijat (posibilitatea fiind egală cu ), în situaţiile în care , datorită stării arboretelor respective diferenţele sânt nesemnificative (mai ales atunci când calculele se fac manual).

Pentru unităţile de gospodărire cu masa lemnoasă exploatabilă normal reprezentată sau în excedent (Q ), indicatorii de referinţă luaţi în considerare la stabilirea posibilităţii vor fi mCi şi Ci, în care m reprezintă factorul modificator stabilit în raport cu valoarea lui Q, cu ajutorul relaţiei : m= a + b*Q; (8)În care coeficienţii a şi b sânt diferenţiaţi în raport cu ciclul, având valorile arătate în tabel Valorile coeficienţilor din ecuaţia de regresie m = a + b*Q

În cazul unităţilor de gospodărire cu restricţii funcţionale (arborete din grupa I funcţională şi arborete din drupa a II-a funcţională apte pentru producerea unor sortimente de mare valoare economică), posibilitatea nu va depăşi nivelul creşterii indicatoare, indiferent de mărimea excedentului de arborete exploatabile şi, respectiv, de

valoarea lui m. Pentru restul unităţilor din această categorie, în raport cu indicatorul de referinţă menţionaţi - luându-se deci în considerare factori modificatori cuprinşi între 1 şi valoarea lui m rezultată din calcul se va stabili valoarea optimă a factorului modificator (m), astfel încât în perioadele următoare excedentul să scadă treptat iar posibilitatea să nu coboare sub nivelul creşterii indicatoare. În acest scop, se vor aplica modele de simulare

CoeficientValorile pentru ciclurile de:

80 ani 90 ani100 ani

110 ani

120 ani

130 ani

140 ani

150 ani

160 ani

a 0,651 0,756 0,825 0,867 0,895 0,916 0,931 0,942 0,951b 0,349 0,244 0,175 0,133 0,105 0,084 0,069 0,058 0,049

Page 112: Amenajarea Padurilor

pentru o perioadă de cel puţin 60 de ani. De asemenea, se vor lua în considerare şi alte obiective şi restricţii impuse de condiţiile concrete ale unităţilor de amenajat.

POSIBILITATEA DUPA PROCEDEUL CRESTERII INDICATOARE (calcul cu calculatorul electronic)

************************************************************************************************************************* SPECIA * ST ! SC ! GO ! FR ! PA ! STR ! MO ! DR ! DT ! DM ! TOTAL **======================================================================================================================** CI * 5163! ! 298! 333! 219! 524! 340! 42! 482! 144! 7545** VD * ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! 99115** VD1 * 6018! 19572! ! 4801! 110! ! 48! ! 2571! 1337! 34457** VD2 * 107933! 3697! 7066! 2279! ! ! ! ! 5397! 2944! 129316** VD3 * ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ** VD4 * ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ** VE * ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! 173677** VE1 * 6342! 21296! ! 6092! 174! ! 52! ! 2804! 1389! 38149** VE2 * 159205! 6292! 17366! 5140! ! ! ! 315! 11965! 3010! 203293** VE3 * ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ** VF * 209924! 28817! 24140! 14841! 617! 6649! 557! 1213! 19127! 5380! 311265** VG * 234539! 29085! 25960! 17259! 1487! 12351! 1531! 2153! 22910! 6559! 353834** DD1 * ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! 47330** DD2 * ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! 22777** DD3 * ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! 9465** DD4 * ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! -98866** DM * ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! -98866** Q * ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! 0.3** VD/10 * ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! 9911** VE/20 * ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! 8683** VF/40 * ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! 7781** VG/60 * ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! 5897** POSIB. * ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! 5897**======================================================================================================================** A : 0.0000 M : 0.000 ! ** CICLUL ! 110.0 ANI ** SUPRAFATA TOTALA ! 2805.3 HA *

* SUPRAFATA IN GR. I FUNC. ! 2805.3 HA

Page 113: Amenajarea Padurilor

TEMA 24. CALCULAREA POSIBILITĂŢII PIN METODA CLASELOR DE VÂRSTĂ (2 ORE)

1.Calcularea posibilităţii pin metoda claselor de vârstă 2. Procedeul analitic (inductiv).3. Procedeul deductiv

1. Calcularea posibilităţii pin metoda claselor de vârstă Stabilirea indicatorului de posibilitate după criteriul claselor de vârstă se face parcurgându-se următoarele faze:

- analiza structurii unităţii de gospodărire pe clase de vârstă în raport cu ciclul;- constituirea suprafeţelor periodice, acordându-se o atenţie deosebită formării suprafeţei periodice în rând;- încadrarea arboretelor în suprafeţele periodice, pe urgenţe de regenerare;- determinarea posibilităţii după indicatorul claselor de vârstă. În vederea analizei structurii unităţii de gospodărire pe clase de vârstă se constituie de regula clase de vârstă de câte 20 de ani. Pentru unităţi de gospodărire, cu cicluri de producţie până la 80 ani, se pot adopta clase de vârstă de câte 10 ani. La noi în ţară este primit clasa de vârstă de 20 ani pentru toate arboretele.Prin compararea claselor de vârstă reale cu întinderea lor normală, se obţin date cu privire la cuantumul tăierilor de masă lemnoasă şi evoluţia regenerării arboretelor, fapt ce constituie un cadru de orientare pentru formarea suprafeţelor periodice.Se vor analiza cu toată atenţia depăşirile de posibilitate ce au avut loc pe durata ciclului şi urmările acestora asupra structurii pe clase de vârstă a unităţii de gospodărire respective.În raport cu perioadele de regenerare adoptate, se constituie suprafeţe periodice corespunzătoare unor perioade de 20 sau 30 de ani.

Suprafeţe periodice corespunzătoare unor perioade de 30 ani se vor adopta în toate cazurile în care arboretele din formaţii pentru care normel tehnice pentru alegerea şi aplicarea tratamentelor prevăd perioade de regenerare de peste 20 ani reprezintă cel puţin 20 - 25%. În cazul unor unităţi de gospodărire cu cicluri nedivizibile cu 20 sau 30, se pot constitui şi suprafeţe periodice de alte mărimi (de pildă, în cazul ciclului de 110 ani, prima suprafaţă periodică va fi de 30 ani, iar celelalte 4 de câte 20 ani).

Întinderea unei suprafeţe periodice se stabileşte iniţial prin raportarea suprafeţei totale la numărul perioadelor, urmând a se încadra în vederea normalizării lor, în limita sacrificiilor de exploatabilitate admise. Suprafeţele periodice se încadrează cu arborete nominalizate. La constituirea lor se va urmări, pe cât posibil, şi asigurarea continuităţii producţiei pe specii principale apte să producă sortimente valoroase.

Încadrarea primelor două suprafeţe periodice se face după criterii pentru încadrarea arboretelor pe urgenţe de regenerare. În scopul realizării şi menţinerii unei structuri echilibrate a unităţii de gospodărire pe clase de vârstă, este indicat ca suprafaţa periodică în rând să aibă o întindere aproximativ egală cu cea a unei suprafeţe periodice normale. Acesta se realizează uşor în cazul unităţilor de gospodărire deja echilibrate sub raportul claselor de vârstă sau cu structuri relativ apropiate de cea normală. Pentru celelalte cazuri se procedează diferenţiat, în raport cu următoarele două situaţii:

Cazul unităţilor de gospodărire deficitare în arborete exploatabile. Pe lângă arboretele exploatabile, se încadrează în suprafaţa periodică în rând arborete care pot fi transferate din clasa preexploatabilă în limita

sacrificiilor de exploatabilitate admise oficial, având în vedere în primul rând arborete cu un potenţial redus sub raport silvoproductiv şi al funcţiilor de protecţie. Întinderea maximă a suprafeţei periodice în rând nu trebuie să depăşească pe cea a unei suprafeţe periodice normale; se vor avea în vedere şi

Page 114: Amenajarea Padurilor

posibilităţile de încadrare a celorlalte suprafeţe periodice, a căror întindere nu trebuie să fie mai mică decât prima. În situaţia unităţilor de gospodărire la care volumul mediu la hectar al arboretelor exploatabile este mai mare decât al celor preexploatabile, la care se adaugă creşterea corespunzătoare, se va urmări ca posibilitatea în perioada a II-a şi următoarele să nu scadă în raport cu posibilitatea din prima perioadă.

Cazul unităţilor de gospodărire cu excedent de arborete exploatabile.Faţă de întinderea normală a unei suprafeţe periodice, se admit depăşiri de maximum 20% în următoarele condiţii:

excedentul să nu fie constituit din arborete încadrate în ultima urgenţă de regenerare, cu excepţia arboretelor echiene, trecute cu minimum 20 ani peste vârsta exploatabilităţii;Fiecare dintre suprafeţele periodice următoare să poată fi încadrat cu cel puţin 4/5 din întinderea suprafeţei periodice normale,Posibilitatea în perioada a II-a să nu scadă faţă de cea din prima cu mai mult de 10 - 20%, în raport de mărimea excedentului. Pentru stabilirea posibilităţii din perioada a II-a, la volumul arboretelor încadrate în această suprafaţă periodică se adaugă jumătate din creşterea producţiei principale corespunzătoare perioadei adoptate.Arboretele funcţional necorespunzătoare, încadrate în prima urgenţă de regenerare, se includ în suprafaţa periodică în rând indiferent de întinderea lor.La calculul posibilităţii se vor avea în vedere următoarele două procedee:

2. Procedeul analitic (inductiv). Se bazează pe însumarea volumelor posibil de extras în primul deceniu, stabilite pentru arboretele încadrate provizoriu în suprafaţa periodică în rând. Aceste volume se determină prin însumarea volumelor stabilite pe teren în baza indicilor de recoltare (exprimaţi procentual) stabilit pentru fiecare arboret exploatabil în parte. Indicii de recoltare se stabilesc cu luarea în considerare a arboretelor incluse provizoriu în perioada I, mărimilor perioadelor de regenerare, a periodicităţii şi numărului necesar de intervenţii, mărimii şi perioadei de alăturare a parchetelor pentru fiecare arboret în particular.

3. Procedeul deductiv bazat pe aplicarea relaţiei:

;în care Vi - volumul arboretelor cu perioadă de regenerare de 30 de ani, neparcurse cu tăieri, majorat cu 1/2 din creşterea lor pe deceniu; i = 1..m;Vj - volumul arboretelor cu perioadă de regenerare de 20 de ani, neparcurse cu tăieri, majorat cu 1/2 din creşterea pe deceniu; j = 1..m`;Vk - volumul arboretelor parcurse cu tăieri şi al celor de refăcut, majorat cu 1/2 din creşterea lor pe deceniu; k = 1..m``;m, m`, m`` - numărul arboretelor din categoriile de mai sus (corespunzătoare lui Vi, Vk, Vj );nj - numărul de ani considerat ca optim pentru exploatarea şi regenerarea arboretelor parcurse cu tăieri şi a celor de refăcut; se are în vedere restricţia 10

nj < n, în care n este numărul anilor perioadei de regenerare a arboretelor considerat. Suprafaţa periodică (suprafaţa în rând de regenerare) este partea din suprafaţa unităţii de producţie în care urmează să se facă regenerarea arboretelor de codru

regulat sau de crâng în cursul perioadei de regenerare. Suprafaţa arboretelor care se exploatează/regenerează în primii 10 ani constituie suprafaţa periodică în rând.

Page 115: Amenajarea Padurilor

Organizarea procesului de producţie şi stabilirea posibilităţii după criteriul claselor de vârstă se prezintă în tabelul următor

Cla

sa d

eV

ârst

ă

Situaţia actuală Suprafaţa periodică I Suprafaţa periodică

TotalSuprafaţa VolumulM3 Suprafaţa

Volumul inclusiv creşterea producţiei totale

pe 5 aniII III IV V VI

Vi(30) Vj (20) Vk (10) ha ha ha ha Ha1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13III 6,8 286 5,0 1,8 6,8III 9,7 1271 3,6 6,1 9,7IV 23 2913 23 23V 20 2924 20 497,2 2623 20VIVIITot 59,5 7394 20 497,2 2623 26,6 11,1 1,8 59,5

Normal 14,8 14,9 14,9 14,9 59,5

Diferenţa.+ 5,2 11,7- 3,8 13,1

Preventiv, pentru fiecare suprafaţă periodică se vor calcula suprafeţele arboretelor pe clase de vârstă. Indicatorul de posibilitate după criteriul claselor de vârstă va fi dat de valoarea minimă a rezultatelor, obţinute prin cele două modalităţi prezentate.

POSIBILITATEA DUPA PROCEDEUL CLASELOR DE VIRSTA (calcul cu calculatorul electronic)********************************************************************************************** Suprafata totala: 2805.3 ** Ciclul: 110 ** SFM1: 0.0 ST6: 0.0 SU1: 0.4 SU2: 462.6 ** SP1P: 448.2 SP1D: 448.2 ** M: 448.2 E: 0.0 Q: 1.00 ** VG1: 92044 VG2: 2203 VG3: 0 VG4: 0 **===========================================================================================**NR.!LP1! LS1 !LP2! LS2 !LP3! LS3 !LP4! LS4 !LP5! LS5 !LP6! LS6 !LP7! LS7 !LP8! LS8 **===========================================================================================** 5 !20 !1129.5!20 ! 314.3!20 ! 137.3!20 ! 211.7!30 !1012.5! ! ! ! ! ! **===========================================================================================** PI: 57217 PD: 9314 **********************************************************************************************

Page 116: Amenajarea Padurilor

ТЕМА № 25 REGLEMENTAREA PROCESELOR DE BIOPRODUCŢIE LEMNOASĂ ÎN CRÂNG . (1 ORĂ)

1. Reglementarea proceselor de bioproducţie lemnoasă în crâng .

Corespunzător condiţiilor de omogenitate şi suprafaţă a unităţilor de amenajat în crâng, se pot adopta fie parchetarea simplă, fie parchetarea cu continuitate pe volum. Cea dintâi se va stabili în unităţile de producţie relativ omogene în ce priveşte staţiunea, compoziţia şi producţia arboretelor şi cu clase de vârste echilibrate, iar cea din urmă seva aplica în restul cazurilor.Posibilitatea de produse principale se stabileşte după repartizarea prealabilă a arboretelor pe deceniile ciclului, în raport cu vârsta şi urgenţa de regenerare a arboretelor, astfel:a). la parchetarea simplă, pe suprafaţă, se obţine prin împărţirea la ciclu a suprafeţei totale.b). la parcelarea cu continuitate pe volum posibilitatea se obţine astfel:

1. - se calculează volumul total al arboretelor la exploatare luând în seamă volumele la exploatare Ve ale tuturor arboretelor componente Ve = s1v1 + s2v2 + ………+snvn unde s1 , s2 , ………, sn reprezintă suprafeţele acestora, iar v1 , v2 , ……., vn volumele lor la exploatare, stabilit după tabelele de producţie. 2. - se calculează volumul anual al recoltelorPv = Ve / r unde r este ciclu 3. - în continuare se calculează posibilitatea după suprafaţă Ps

Ps = Pv / Vexp unde Vexp volumul mediu la hectar al arboretelor exploatabile

Page 117: Amenajarea Padurilor

TEMA 26. ADOPTAREA POSIBILITĂŢII (1 ORĂ)

1. Adoptarea posibilităţii

Indicatorii de posibilitate calculaţi în conformitate cu procedee descrise mai sus vor fi luaţi în considerare la definitivarea mărimii posibilităţii. Valoarea minimă a mărimii posibilităţii este impusă de indicatorul de posibilitate stabilit după starea arboretelor.Mărimea posibilităţii se va stabili în urma unei analize complexe, cu luarea în considerare a tuturor factorilor care au influenţă asupra calculării

posibilităţii.În raport cu abaterea structurii reale a fondului de producţie de la starea normală, se deosebesc următoarele situaţii:1. În unităţi de gospodărire cu structura apropiată de cea normală, posibilitatea va fi în principiu egală cu mărimea creşterii indicatoare. Mărimea

creşterii indicatoare se va compara cu valorile obţinute prin criteriul claselor de vârstă.2. În unităţi de gospodărire cu deficit de arborete exploatabile, la stabilirea posibilităţii se vor examina valorile rezultate din aplicarea procedeelor

bazate pe creşterea indicatoare şi pe clase de vârstă. În cazul în care diferenţa dintre ele este de cel mai mult 10% se adoptă o valoare intermediară; dacă această diferenţă depăşeşte 10%, proiectantul va opta pentru soluţia care să asigure continuitatea producţiei de lemn, în concordanţă cu exigenţele silviculturale referitoare la regenerarea, îmbunătăţirea funcţiilor de protecţie şi reconstrucţia ecologică a arboretelor.

3. În unităţi de gospodărire cu excedent de arborete exploatabile, la stabilirea posibilităţii se vor avea în vedere toate modalităţi la calcul. Dacă valorile ce se obţin din calcul sunt apropiate, se va adapta o valoare intermediară.

În toate cele trei soluţii, se va lua în considerare şi aspectele care survin în starea igienico-sanitară a arboretelor (calamităţi produse de doborâturi de vânt, fenomene de uscare, poluare etc.) pe care le va folosi ca argumente în obţinerea sa în legătură cuantumul posibilităţii.

Totodată, se va efectua şi prognoza posibilităţii pe deceniile următoare (20 - 30 ani), folosindu-se de preferinţa simularea pe calculator, rezultatele fiind prezentate prin tabele şi grafice. La calculul acestor posibilităţi, se va avea în vedere şi necesitatea realizării în perspectivă a condiţiilor necesare pentru asigurarea normalizării fondului de producţie de timp îndelungat.

Page 118: Amenajarea Padurilor

TEMA 27. PLANUL PRODUSELOR PRINCIPALE (1 ORĂ)

1. . Planul produselor principale

La etapa descrierilor parcelare amenajistul pentru arboretele exploatabile stabileşte urgenţa de regenerare conform stării arboretului, tratamentul aplicat ca în continuarea să determine eşalonarea arboretelor. În urma calculării posibilităţii produselor principale şi adoptări ei se alcătuieşte „ PLANUL DECENAL DE RECOLTARE A PRODUSELOR PRINCIPAL CODRU” În plan se includ arborete exploatabile ţinând seama de urgenţele respective şi de condiţiile reale de exploatare şi de regenerare. Preventiv se stabilesc arboretele ce urmează a fi parcurse cu tăieri în primii 10 ani, ele înscriindu-se în planul decenal de recoltare cu datele de caracterizare şi cu lucrările prevăzute pentru regenerarea lor. Pentru fiecare subparcelă inclusă în plan se prezintă denumirea subparcelei, caracteristicele dendrometrice, suprafaţa şi volumul total cu 5 creşteri, felul tăierii, numărul intervenţiilor şi volumul de extras în cursul primului deceniu, suma acestora din urmă trebuind să fie egală cu volumul a 10 posibilităţi anuale.

La întocmirea planului de recoltare a produselor principale se va urmări respectarea tuturor restricţiilor silviculturale referitoare la mărimea şi perioada de alăturarea parchetelor. În mod deosebit, se va evita dezgolirea solului şi a versanţilor pe mari suprafeţe, precum şi concentrarea tăierilor în zone de interes deosebit sub raport ecologic şi social.

Planul de recoltare va cuprinde două părţi: primă cu date de caracterizare a arboretului, şi a doua, cu elemente de plan.Pe lângă volumele de extras, în planul de recoltare se dau indicaţii în legătură cu tratamentul de aplicat şi felul tăierilor, lucrările de ajutorare a

regenerării şi natura lor; lucrările de completare a regenerării etc. Pentru fiecare arboret în parte, lucrările respective se înscriu în ordinea în care urmează a fi explicate. În planul de recoltare se dau indicaţii orientative în legătură cu eşalonarea tăierilor pe durata deceniului de aplicare. Prin eşalonarea preconizată se va urmări:

regenerarea în primii ani a arboretelor degradate, de calitate inferioară, la care orice întârziere are ca efect o pierdere sau degradare a lemnului şi o înrăutăţire a condiţiilor de vegetaţie şi a funcţionalităţii lor protectoare;

punerea în lumină a seminţişurilor utilizabile, periclitate prin umbrire; provocarea regenerării naturale în timp util pentru folosirea fructificaţiilor şi pentru ca durata procesului de regenerare în fiecare arboret să

fie în concordanţă cu recomandările instrucţiunilor privind alegerea şi aplicarea tratamentelor.La sfârşitul planului de recoltare se va evidenţia separat posibilitatea corespunzătoare arboretelor prevăzute cu lucrări de refacere, cu menţiunea că

e obligatorie şi nu poate fi înlocuită cu alte produse lemnoase. Recapitularea posibilităţii de produse principale conţine structura posibilităţii pe specii atât pe suprafaţă cât şi pe volum decenală şi anuală. Planul decenal cuprinde suprafaţa şi volumul pe specii se prezintă la data descrierilor, 5 creşteri şi volumul total, iar posibilitate anuală prezintă suprafaţa în care se vor face intervenţii cât şi volumul de masă lemnoasă planificat a fi extras pe specii.

Totodată, planul de recoltare a produselor principale va cuprinde toate soluţiile de principiu referitoare la alegerea şi aplicarea tehnologiilor de recoltare a lemnului. Se vor avea în vedere în primul rând necesităţile silviculturale specifice fiecărui arboret şi tratament luat în considerare.

În vederea stabilirii suprafeţelor de parcurs cu tăieri de regenerare, inclusiv cu tăieri de refacere a arboretelor funcţional necorespunzătoare, se vor lua în considerare criteriile de stabilire a urgenţilor de regenerare.

Cu ocazia aplicării amenajamentului, volumul de masă lemnoasă extras sub formă de produse accidentale din arboretele incluse în rând de tăiere se va preconta din produsele principale.

Page 119: Amenajarea Padurilor

PLANUL DECENAL DE RECOLTARE A PRODUSELOR PRINCIPALE CODRU

Romsilva R.A. Fil.:Republica Moldova O.S.:Orhei UP: 3 SUP:A PAG: 4**************************************************************************************************************************** |TIP| C |DST.* | | | | | | | | | | ** | F | O | * ELM. |SUPRAF| V | C | % | | | VOLUM | L U C R A R I P R O P U S E | VOLUM | %EXT.** U.A.| U | N |COL.* | | R | L |ARB.| VOLUM | 5XCR | + | IN | DE | ** | N | S | * ARB. | ELM. | S. | P | | | | 5XCR | |RECOLTAT|PRIMA ** | C | . | * | | | |LUC.| | | | D E C E N I U L I | | ** | . | | HM * | HA | ANI| | | M.C. | M.C. | M.C. | | M.C. | INT. **=========================================================================================================================** 58 G| * SC 1.7 25 4 50 165 40| 205|CRING-TAIERE DE JOS | 205| ** |-------------------------------------------------------------------| |---------------** | 3 | 0.6| 1 | | 1.7 | 25| 4 | 50 | 165| 40| 205| | 205| ** |-------------------------------------------------------------------| |---------------** |Compozitie tel : 10 SC | | **=========================================================================================================================** 59 H| * SC 0.3 25 4 50 23 10| 33|CRING-TAIERE DE JOS | 33| ** | * FR 0.2 25 3 50 19 5| 24|AJUTORAREA REG NATURALE | 24| ** |-------------------------------------------------------------------| |---------------** | 3 | 0.7| 2 | | 0.5 | 25| 4 | 50 | 42| 15| 57| | 57| ** |-------------------------------------------------------------------| |---------------** |Compozitie tel : 6 SC 4FR | | **=========================================================================================================================** Total suprafata SUP 132.1 HA Volum = 27814 M.C. Volum + 5xCR = 30539 M.C. Volum de recoltat= 18223 M.C. 137 M.C./HA**=========================================================================================================================*

Page 120: Amenajarea Padurilor

RECAPITULATIA POSIBILITATII DE PRODUSE PRINCIPALE

***************************************************************************************** | P L A N D E C E N A L | Posibilitate ** Specificari | Suprafata| Actual | 5*CR | Total | % |Supraf.| Volum ** | HA | % | MC | MC | MC | | HA | M3 ** SC | 189.2| 66| 16580| 4540| 21120 | 58| 189.2| 20586| 70**=======================================================================================* A. Specii | | | | | | | | | *

* ST | 40.5| 13| 6314| 630| 6944 | 17| 40.5| 2885| 9** FR | 51.0| 16| 7245| 990| 8235 | 20| 51.0| 4291| 14** STP | 2.7| | 415| 10| 425 | 1| 2.7| 24| ** AR | 2.5| | 139| | 139 | | 2.5| 139| ** GL | 7.2| 2| 873| 180| 1053 | 2| 7.2| 1045| 3** DR | 1.2| | 192| 45| 237 | | 1.2| 79| ** DT | 9.2| 3| 828| 195| 1023 | 2| 9.2| 990| 3** DM | 1.2| | 326| 35| 361 | | 1.2| 361| 1** B. Tratamente | | | | | | | | | ** Taieri succesive | 32.3| 10| 5835| 545| 6380 | 16| 32.3| 3394| 11** Taieri progresive | 35.9| 11| 5267| 405| 5672 | 14| 35.9| 3512| 11** Taieri rase | 51.5| 16| 5282| 1205| 6487 | 16| 51.5| 5187| 17** Taieri in cring | 185.0| 63| 16528| 4470| 20998 | 54| 185.0| 18307| 61** C. Gr. functionale | | | | | | | | | ** C. Gr. 1 | 304.7|100| 32912| 6625| 39537 |100| 304.7| 30400|100**=======================================================================================* Total | 304.7|100| 32912| 6625| 39537 |100| 304.7| 30400|100*****************************************************************************************

Page 121: Amenajarea Padurilor

Tema 28. PLANUL LUCRĂRILOR DE ÎNGRIJIRE ŞI CONDUCEREA ARBORETELOR (1 ORĂ)

1. Planul lucrărilor de îngrijire şi conducerea arboretelor

Sistemul lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor grupează următoarele lucrări: degajări şi deprisaje, curăţiri, rărituri, elagaje artificial, emondaje, îngrijirea marginii de masiv şi a lizierilor, deschiderea tehnologică a arboretelor, tăieri de igienă, îngrijirea subetajului şi a subarboretului etc.

Se va avea în vedere faptul că toate arboretele din unitatea de amenajat vor trebui parcurse cu una sau mai multe lucrări de îngrijire, indiferent de specie, vârstă, consistenţă, stadiul de dezvoltare, structura, funcţii atribuite.

La alegerea arboretelor de parcurs cu lucrări de îngrijire se ţină seama de următoarele precizări:Lucrări de degajare, depresare şi curăţiri. Se vor prevedea pentru toate arboretele care, potrivit normelor tehnice în vigoare necesită asemenea

intervenţii, indiferent de panta terenului, chiar şi atunci când consistenţa arboretului este numai de 0,8 sau mai mică (pentru degajări), independent de posibilităţile actuale de valorificare a materialului lemnos rezultat. Vor fi luate în considerare trecerea şi ieşirea arboretelor din şi în alte stadii de dezvoltare decât cel în care se află fiecare arboret în anul amenajării, astfel încât prevederile din planul lucrărilor de îngrijire să corespundă situaţiei reale pe deceniu.

Rărituri. În privinţa alegerii arboretelor de parcurs cu rărituri se vor avea în vedere:nu se planifică rărituri în arboretele situate pe stâncării, pe grohotişuri, pe terenuri cu eroziune de adâncime avansată, pe terenuri cu înclinare mai

mare de 40o, pe substrate de flişuri, nisipuri şi pietrişuri cu înclinare mai mare de 30-35o, precum şi în arborete de pe terenurile în pantă cu eroziune puternică;

nu se prevăd rărituri în arboretele cu consistenţe de 0,8 şi mai mici, decât în cazul arboretelor pentru care amenajistul va aprecia pe teren că, în perioada de aplicare a amenajamentului, acestea îşi vor împlini consistenţa până la 0,95-1,0. Asemenea, situaţii se pot întâlni în cazul arboretelor relativ tinere recent parcurse cu lucrări de îngrijire şi al arboretelor mai în vârstă (de peste 50 ani) cu consistenţa de 0,8 în cazul în care pot ajunge la consistenţa plină în perioada de aplicare a amenajamentului. În schimb, se vor prevede la rărituri şi porţiuni ale acestui şi arboret cu consistenţa mai mare:

în ultimii 10-20 ani de viaţă al arboretelor, stabilit prin vârsta exploatabilităţii nu se vor mai planifica rărituri decât în situaţii speciale, cum sunt arboretele incluse în unităţi de gospodărire tratate în codru cvasigrădinărit, unele şleauri pe bază de stejar etc.

Tăieri de igienă. Aceste lucrări de îngrijire se prevăd în toate arboretele care nu se vor parcurge cu rărituri, curăţiri sau tăieri de regenerare, indiferent de vârstă, consistenţă sau clasa de producţie a arboretelor, cu excepţia celor supuse regimului de ocrotire integrală. Volumul orientativ a fi extras va depinde de starea fitosanitară a arboretului dar indicele de recoltare orientativ e de la 0,5- 0,7 m 3/ha. Se va face însă menţiunea că ocoalele silvice vor efectua tăieri de igienă şi în arboretele în curs de regenerare, dacă în perioada dintre intervenţii se impune extragerea arboretelor uscaţi, în curs de uscare, rupţi sau doborâţi de vânt sau de zăpadă, volumul astfel extras se va preconta din posibilitatea de produse principale.

Lucrări de elagaj artificial. Aceste lucrări se pot prevede pentru arboretele valoroase de molid, brad, plopi euramericani, stejar pedunculat, gorun, fag ş. A. Mai ales pentru cele destinate să producă lemn de calitate superioară (lemn pentru furnire, lemn pentru cherestea de calitate superioară ş. a.) la vârste şi diametre precizate în normele tehnice de specialitate.

Alte lucrări de îngrijire. O deosebită atenţie se va acorda în amenajament îngrijirii marginilor de masiv şi a lizierelor în care scop se vor prevedea lucrări pentru arboretele care necesită urgent asemenea intervenţii. Descrierea tehnologică a arboretelor se va planifica în arboretele tinere, odată cu primele curăţiri, în vederea accesibilizării lor în scopuri multiple.

Page 122: Amenajarea Padurilor

Posibilitatea de produse secundare se stabileşte separat pentru rărituri şi curăţiri. Volumul de extras prin deschidere tehnologică a arboretelor se include în volumul de recoltat prin curăţirea sau răritura ce se execută concomitent.

Volumul de recoltare prin rărituri sau curăţiri se stabileşte prin folosirea indicilor de recoltare medii şi a periodicităţii prevăzute în „Normele tehnice pentru îngrijirea şi conducerea arboretelor” precizate pentru fiecare arboret în parte conform categoriei funcţionale în care el este inclus.

Pe unitatea de gospodărire, posibilitatea de produse secundare (rărituri şi curăţiri evidenţiate separat) rezultă prin însumarea volumelor de extras pe durata deceniului din fiecare arboret în parte, cu luarea în considerare a numărului intervenţiilor şi împărţirea acestei sume la 10. În aceste calcule se vor avea în vedere şi eventualele treceri ale unor arborete dintr-o categorie de lucrări în alta.

Separat de posibilitatea de produse secundare (din rărituri şi curăţiri), cu titlu orientativ, se va stabili şi volumul posibil de extras prin tăieri de igienă, se vor aplica indici de recoltare diferenţiaţi, de 0,5-1,0 mc/ha/an, în funcţie de vârstă şi starea arboretelor sub raportul consistenţei şi al sănătăţii acestora.

Planul de îngrijire şi conducere a arboretelor se întocmeşte pe categorii de lucrări. Pentru fiecare categorie, subparcelele se înscriu în ordinea lor curentă. În cazul arboretelor cu structură neregulată se introduc în plan numai suprafeţele porţiunilor ce urmează a fi parcurse în mod efectiv cu lucrări de îngrijire.

În cazul unor calamităţi (doborâturi şi rupturi produse de vânt şi zăpadă ş. a.) în arborete prevăzute cu lucrări de îngrijire, volumele rezultate se vor preconta pe seama produselor secundare numai dacă se încadrează în limitele indiciilor de recoltare specifici arboretelor respective. Eventualele diferenţe în plus rezultate la produse accidentale concentrate care afectează fondul productiv din unitatea de gospodărire respectivă se vor preconta pe seama produselor principale.

Planul lucrărilor de îngrijire este compus din patru părţi componente distribuite pe tipuri de lucrări de îngrijire (degajări, curăţiri, rărituri şi igienă). Pentru fiecare tip de lucrare este prezentat : denumirea UA, suprafaţa, vârsta, consistenţa, volumul actual, creşteri m 3, suprafaţa de parcurs şi volumul de extras. Pentru degajări şi igienă acest indici sunt reduşi. În afară de aceasta UA sunt arondate la drumurile de transport al masei lemnoase cele mai apropiate.

Page 123: Amenajarea Padurilor

PLANUL LUCRARILOR DE INGRIJIRE A ARBORETELOR

*************************************************************************************************************************************** * R A R I T U R I * C U R A T I R I *D E G A J A R I*I G I E N A *TOTAL** * |SUPRA-|VIR|CON|VOLUM | |NR| SPR. |VOLUM* |SUPRA|VIR|CON|VOLUM|NR| SPR. |VOLUM* |SUPRA|VIR*SUPRA-|VOLUM*VOLUM** DRUM * U.A.| FATA |STA|SIS|ACTUAL|CRE| | DE | DE * U.A.|-FATA|STA|SIS| ACT.| | DE | DE * U.A.|-FATA|STA* FATA | DE * DE ** * | | | | |ST.|IN| PAR- |EXTR.* | | | | |IN| PAR- |EXTR.* | | * |EXTR.*EXTR.** * | HA |ANI| | M3|M.C| | CURS | M.C.* | HA |ANI| | M.C.| | CURS | M.C.* | HA |ANI* HA | M.C.* M.C.*

*====================================================================================================================================** DP001* 1 E| 0.5| 10|0.8| 11| | 1| 0.5| 2* 1 B| 2.1| 30|0.7| 158| 1| 2.1| 11* | | * | * ** * 2 A| 1.0| 50|0.9| 270| 8| 1| 1.0| 35* 1 D| 2.9| 35|0.7| 238| 1| 2.9| 13* | | * | * ** * | | | | | | | | * 2 C| 0.8| 10|0.9| 24| 1| .8| 4* | | * | * ** -----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------**Total drum : | 2.8| 29|0.9| 385| | | 2.8| 51* | 6.7| 27|0.7| 447| | 6.7| 32* | | * | * **====================================================================================================================================**Total cat.dr:| 2.8| 29|0.9| 385| | | 2.8| 51* | 6.7| 27|0.7| 447| | 6.7| 32* | | * | * **====================================================================================================================================**Total grupa :| 2.8| 29|0.9| 385| | | 2.8| 51* | 7.6| 25|0.7| 476| | 7.6| 37* | | * | * **====================================================================================================================================**Total general| 2.8| 29|0.9| 385| | | 2.8| 51* | 7.6| 25|0.7| 476| | 7.6| 37* | | * | * **====================================================================================================================================*

RECAPITULARE

*************************************************************************************************************************************** R A R I T U R I * C U R A T I R I * D E G A J A R I * I G I E N A* TOTAL **====================================================================================================================================**Posibilitate decenala 2.8 HA 51 MC* 7.6 HA 37 MC* 0.0 HA * 0.0 0* 88 **====================================================================================================================================** GO * MC* * * ** ST 1 MC* MC* * * 1 ** CI * MC* * * ** FR 44 MC* 9 MC* * * 53 ** NU * 12 MC* * * 12 ** SC 5 MC* 15 MC* * * 20 ** DT 1 MC* 1 MC* * * 2 ** TE * MC* * * ***************************************************************************************************************************************Posibilitate anuala 0.3 HA 5 MC* .8 HA 4 MC* 0.0 HA * 0.0 0* 9 ***************************************************************************************************************************************

Page 124: Amenajarea Padurilor

Tema 29. PLANUL LUCRĂRILOR DE REGENERARE (1 ORĂ)

1. Planul lucrărilor de regenerare

Prin elaborarea acestui plan se urmăreşte introducerea imediată în producţie a terenurilor destinate împăduririi şi regenerării cu speciile forestiere

cele mai indicate din punct de vedere ecologic şi economic adecvate staţiunii.La elaborarea planului lucrărilor de regenerare vor fi aplicate îndrumările şi normele tehnice privind mai bună gospodărirea pădurilor, cu referire

la regenerarea la zi a suprafeţelor din fondul forestier parcurse cu tăieri şi terenuri fără vegetaţie forestieră planificată a fi regenerată artificial, asigurarea densităţii optime a arborilor pe hectar de pădure, promovarea cu precădere a regenerărilor naturale şi a speciilor autohtone valoroase de foioase cu accent deosebit pe extinderea în cultură a gorunului, stejarului, frasinului, paltinului, cireşului şi a altor specii valoroase.

După modul de regenerare se vor deosebi: regenerări naturale, mixte şi artificiale.Regenerarea naturală va fi asigurată prin aplicarea corectă a tratamentelor, cea artificială prin împăduriri integrale, iar regenerare mixtă prin

regenerări naturale cu completări pe cale artificială. Prin aceste lucrări se urmăreşte şi asigurarea compoziţiei de regenerare.În ceea ce priveşte alegerea şi utilizarea speciilor pentru realizarea compoziţiilor de regenerare, se va ţine seama de prevederile din „Îndrumările

tehnice privind compoziţii, scheme şi tehnologii de regenerare a pădurilor”.

CATEGORII DE LUCRĂRI DE REGENERARE

A. Lucrări necesare pentru asigurarea regenerării, constînd din:A.1. Lucrări de ajutorare a regenerării naturale:A.1.1. – mobilizarea solului;A.1.2. – înlăturarea păturii vii sau a litierei groase;A.1.3. – îndepărtarea subarboretului, a seminţişului şi a tineretului A.1.4. – provocarea drajonării la arboretele de salcîm; A.1.5. – drenarea terenurilor pe care stagnează apa; A.1.6. – îndepărtarea humusului brut.A.2. Lucrări de îngrijire a regenerării naturale

A.2.1. – descopleşirea seminţişurilor;A.2.2. – receparea seminţişului vătămat, îndepărtarea lăstarilor care copleşesc seminţişurile şi drajonii.B. Lucrări de regenerare, care se prevăd în următoarele categorii de terenuri:B.1. Suprafeţe de parcurs integral cu lucrări de împădurireB.1.1. – împăduriri în terenuri goale din fondul forestier;B.1.1.1. – împăduriri în poieni şi goluri;

Page 125: Amenajarea Padurilor

B.1.1.2. – împăduriri în terenuri degradate;B.1.2. – împăduriri în terenuri parcurse cu tăieri de regenerareB.1.2.1. – împăduriri în suprafeţe parcurse cu tăieri rase;B.1.2.2. – împăduriri pentru înlocuirea arboretelor slab productive (refaceri); B.1.2.3. – împăduriri pentru înlocuirea arboretelor derivate (substituiri); B.1.2.4. – împăduriri în terenuri dezgolite prin calamităţi naturale (incendii, doborîturi de vînt sau zăpadă, uscare etc.). B.2. Suprafeţe parcurse cu tăieri de regenerare sub adăpost sau incomplet regenerateB.2.1. – împăduriri în completarea regenerării naturale în arborele tratate în grădinărit B.2.2. – împăduriri în completarea regenerării naturale în arborele în care se aplică tratamentul codrului cvasigrădinărit B.2.3. – împăduriri în completarea regenerării naturale după tăieri progresive; B.2.4. – împăduriri în completarea regenerării naturale după tăieri succesive; B.2.5. – împăduriri în completarea regenerării naturale după tăieri de conservare; B.2.6. – împăduriri în golurile din arboretele parcurse sau prevăzute să fie parcurse cu lucrări;C. Completări în arboretele care nu au închis starea de masiv.C.1. Completări în arboretele tinere existente;C.2. Completări în arboretele nou create (20%).D. Îngrijirea (întreţinerea) culturilor.D.1. Îngrijirea culturilor tinere existente; D.2. Îngrijirea culturilor tinere nou create.E. Împăduriri în terenuri cu condiţii extreme de regenerare.E.1. Împăduriri pe terenuri cu înclinare mare, sol superficial, vulnerabile la eroziune şi alunecări, pe terenuri decopertat, halde de steril;E.2. Împăduriri pe terenuri nisipoase (plaje, dune etc.);E.3. Împăduriri pe terenuri fără sărăturate;E.4. Împăduriri pe terenuri poluate (cu reziduuri petroliere, metale grele, sulf etc.);E.5. Împăduriri pe terenuri mlăştinoase;E.6. Împăduriri pe terenuri situate la limita de existenţă a vegetaţiei forestiere (stepă).

O categorie aparte de lucrări de regenerare o constituie împăduririle în terenuri cu condiţii extreme de regenerare (pct. E de mai sus). Lucrările propuse în asemenea terenuri au caracter experimental. Ele se includ în planul lucrărilor de regenerare din amenajament, dar cantităţile respective nu se înscriu în fişa indicatorilor de caracterizare a fondului forestier. Ele pot fi luate în considerare de către unităţile silvice cu ocazia întocmirii planurilor anule de împăduriri.

La întocmirea planului lucrărilor de regenerare se vor folosi îndrumările tehnice. În acest scop vor fi folosite: Norme tehnice privind reconstrucţia ecologică a arboretelor, Norme tehnice privind compoziţii, scheme şi tehnologii de regenerare a pădurilor şi de împădurire a terenurilor degradate, Norme tehnice privind recepţia tehnică şi inventarierea anuală a lucrărilor de regenerare, împădurire şi creştere a materialului forestier de reproducere.

.

Page 126: Amenajarea Padurilor

Subparcelele care necesită lucrări de regenerare se înscriu în plan, pe categorii de lucrări, cu indicarea suprafeţei totale şi a suprafeţei efective pe care urmează să se execute lucrări. Mărirea suprafeţelor de împădurit în completarea regenerării naturale se stabileşte ţinându-se seama de suprafeţele efectiv neregenerate.

În întocmirea planului de regenerare, o deosebită atenţie se va acorda împăduririi urgente a tuturor terenurilor degradate din fondul forestier, evidenţiate cu prilejul descrierii unităţilor amenajistice.

La sfârşitul planului, se indică orientativ, ordinea de executare a lucrărilor, făcându-se menţinerea că, la aplicarea se va ţine seama de starea de fapt a fiecărui arboret în parte.

Cantităţile necesare de seminţe, puieţi sau bucăţi se calculează, orientativ – la nivel de unitate de producţie sau de protecţie - în raport cu mărirea suprafeţelor de împădurit şi cu speciile necesare a fi introduse în vederea realizării compoziţiei de regenerare, indicându-le şi sursele corespunzătoare. În funcţie de aceste necesităţi, se vor face recomandări – la nivel de ocol silvic – în legătură cu producerea materialului de împădurit în pepiniere şi solarii, cu referiri asupra dimensiunii lor şi a planurilor de cultură pentru deceniul următor.

Planul lucrărilor de regenerare şi împădurire

Unitatea amenajistică

Tip

uril

e de

st

aţiu

ni ş

i tip

ul d

e pă

dure

Compoziţia ţel.Formula de împădurire.Compoziţia seminţişului

utilizabil.

Indi

ci d

e ac

oper

ire

Sup

rafa

ţa e

fect

ivă

(îm

pădu

riri

, aj

utor

area

ge

neră

rii n

atur

ale)

(h

a)

Suprafaţa efectivă împădurit

U.A.

Sup

rafa

ţa, (

ha) specii

GO ST SC PIN DM DT

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12A. Lucrări necesare pentru asigurarea regenerării naturale

A.1.7. Provocarea drajonării2A 3.6 2.2

A.1.7. 508.1 162.6B. Lucrări de regenerare

B.1.1. Terenuri goale din cuprinsul pădurii (poieni şi goluri)

2B 2,261135412

7PIN2SL1AR8PIN1SL1AR

2,2 1,8 - 0,4

B.1.1. 678,3 678,3 20,0 39,6 348,8 145,7 9,1 115,1

B.1.3.b. Suprafeţe de parcurs cu tăieri rase în parchete mici prevăzute a fi regenerare pe cale artificială (refacere)

Page 127: Amenajarea Padurilor

96A 2,496139112

6SA4PLA6SA4PLA

8SA1PLA1DT2,4 2,4

B.1.3.b. 4,0 4,0 1,2 2,5 0,3

B.1.3.c. Suprafeţe de parcurs cu tăieri de conservare prevăzute a fi regenerate pe cale artificială (refacere)

7L 8,061135412

8NUN2SC10NUN10SC

8,0 8,0

B.1.3.c. 44,0 44,0 4,1 2,1 13,9 23,9

B.2.1.d. Arborete de parcurs cu tăieri de conservare incomplet regenerate pe cale naturală

7I 4,261135412

8NUN2SC10NUN10SC

0,5 2,1 2,1

B.2.1.d. 58,4 36,8 0,2 20,8 15,8

B.3.2. Arborete în care se execută lucrări de ameliorare în scopul îmbunătăţirii constituţiei şi compoziţiei

1A 13,461135412

7PIN2SC1NU8PIN2SC

7PIN2SC1NU0,5 6,7 1,3 5,4

B.3.2. 289,6 161,0 4,4 28,2 74,4 38,1 5,6 10,3RECAPITULARE

A. Lucrări necesare pentru ajutorarea regenerării naturaleA.1.7 508,1 162,6

508,1 TOTAL A 162,6B. Lucrări de regenerare

B.1.1. 678,3 678,3 20,0 39,6 348,8 145,7 9,1 115,1B.1.3.b. 4,0 4,0 1,2 2,5 0,3B.1.3.c. 44,0 44,0 4,1 2,1 13,9 23,9B.2.1.d. 58,4 36,8 0,2 20,8 15,8B.3.2. 289,6 161,0 4,4 28,2 74,4 38,1 5,6 10,3

1074,3 TOTAL B 924,1 28,5 71,1 423,4 183,8 51,9 165,4Completări pe suprafaţa de împădurit (20%) 184,8 5,7 14,2 84,7 36,8 10,4 33,0

TOTAL 1108,9 34,2 85,3 508,1 220,6 62,3 198,4

Page 128: Amenajarea Padurilor

Suprafaţa la categoriile: B.1.1.şi B.3.2. 839,3 24,4 67,8 423,2 183,8 14,7 125,4Număr puieţilor la hectar necesar la categoriile: B.1.1. şi

B.3.2.- mii buc.5,7 5,7 5,7 5,7 5,7 5,7

Total puieţi necesari la categoriile B.1.1. şi B.3.2. 4784,1 139,1 386,5 2412,2 1047,7 83,8 714,8Suprafaţa la categoriile: B.1.3.b; B.1.3.c şi B.2.1.d. 84,8 4,1 3,3 0,2 37,2 40,0

Număr puieţilor le hectar necesar la categoriile: B.1.3.b, B.1.3.c şi B.2.1.d

2,9 2,9 2,9 2,9 2,9

Total puieţi necesari la categoriileB.1.3.b; B.1.3.c şi B.2.1.d.

246,0 11,9 9,6 0,6 107,9 116,0

Suprafaţa la categoria completări (20%) 148,8 5,7 14,2 84,7 36,8 10,4 33,0Număr puieţi la hectar necesar pentru completări 5,7 5,7 5,7 5,7 5,7 5,7

Total puieţi necesari pentru completări 1053,4 32,5 80,9 4872,8 209,8 59,3 188,1TOTAL PUIEŢI NECESARI, (mii buc.) 6083,5 183,5 477,0 2895,6 1257,5 251,0 1018,9

C. Lucrări de îngrijire a culturilor şi seminţişurilorC.1. Revizuiri Total = 1108,9 ha, anual = 110,9 ha

C.2. Mobilizarea solului Total = 12197,9 ha, anual = 1220,0 haC.3. Descopleşiri Total = 2602,7 ha, anual = 260,3 ha

Page 129: Amenajarea Padurilor

TEMA 30. PLANUL LUCRĂRILOR SPECIALE DE CONSERVARE (1 ORĂ)

1. Planul lucrărilor speciale de conservare 2. Harţi amenajistice

1.Planul lucrărilor speciale de conservare Potrivit celor menţionate anterior, în pădurile încadrate legal în sistemul de ocrotire integrală a naturii (păduri incluse în tipul de categorie

funcţională TI ), recoltările de masă lemnoasă sunt interzise, însă asemenea intervenţii se consideră necesare în scopul ocrotirii genofondului şi ecofondului respectiv în deosebi pentru arboretele în stare de degradare.

Pe baza observaţiilor de teren, prin amenajament se vor indica situaţiile în care se impun lucrări speciale de conservare, precum şi natura lor (igienă, îngrijire etc.); precizând că, pentru executarea acestor lucrări, organele silvice trebuie să solicite aprobările legale.

În cazul pădurilor pentru care în amenajament nu se reglementează procesul de producţie lemnoasă (păduri incluse în tipul de categorie funcţională TII ), prevăzându-se numai lucrări speciale de conservare, precizându-se natura intervenţiilor necesare şi volumul lemnos de recoltat pe deceniu şi în medie anual, ţinând seama de următoarele criterii:

- pentru tăierile de igienă, necesare şi posibile, se vor prevedea cantităţi de 0,5-1,0 mc/an/ha, cu excepţia unor calamităţi, în cazul cărora volumul respectiv se va stabili în raport cu situaţia de fapt;

– în arboretele exploatabile volumul prevăzut a fi recoltat pe deceniu nu va depăşi 2-3% din volumul total pe picior, cu excepţia arboretelor apropiate de vârsta exploatabilităţii fizice, în cazul cărora aceste extrageri pot fi de 3-4%.

Prin intervenţiile respective, se va urmări şi crearea unor nuclee de regenerare în vederea asigurării permanenţei pădurii. L14- PLANUL LUCRARILOR DE CONSERVARE (TAIERI DE CONS. SI ALTE LUCRARI)

************************************************************************************************************************************* !CAT.!T! ! ! C * ! VOLUM ! VOLUM * ** NUMAR ! !I!SUPRAF.! VIR-! O * COMPOZITIA ARBORETULUI * VOLUM ! LA !DE EXTRAS * ALTE LUCRARI DE EXECUTAT IN DECENIU ** !FUNC!P! ! STA ! N * ---------------------------- * ACTUAL!MIJLOC ! INCLUSIV *-------------------------------------** U.A. ! ! ! ! ! S * COMPOZ. SEM. UTILIZABIL * !DECENIU! IGIENA * !SUPRAFATA ** ! !F! HA ! ANI ! . * * M3! M3! % ! * DENUMIREA LUCRARII ! % ! HA. **==================================================================================================================================** 2 B ! 5C !1! 24.1 ! 70 !0.6* 6ST 2DT 1CI 1GO * 2940 ! 3255 ! 3! 112* ! ! ** ! ! ! ! ! * * ! ! ! * ! ! **==================================================================================================================================** TOTAL: ! ! ! 24.1 ! 70 !0.6* * 2940 ! 3255 ! 3! 112* ! ! *************************************************************************************************************************************

Page 130: Amenajarea Padurilor

RECAPITULAŢIE

Provocarea drajonării 155,0 ha;Împăduriri 79,8 ha;Mobilizarea solului 33,5 ha

Posibilitatea anuală pe specii:

SC 3970 mc/an;SA 30 mc/an;PLA 10 mc/an;FR 280 mc/an;DT 30 mc/an.Total 4320 mc/an

2. Hărţi amenajistice

Planuri topograficePentru întocmirea bazei cartografice a amenajamentului trebuie să se utilizeze, ca regulă generală, planurile topografice de bază cele mai recente şi

la scara cea mai mare. Planurile topografice de bază pentru lucrările de amenajare a pădurilor trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:- să conţină detaliile topografice necesare amenajamentului şi anume: formele de relief, reţeaua hidrografică, instalaţiile de transport, limitele

fondului forestier, principalele clădiri şi anexe ale gospodăriei silvice, reprezentate prin semnele convenţionale prevăzute în standardele în vigoare, cu o precizie planimetrică de 0,3 mm la scara planului şi o precizie aritmetică de 1/3 din echidistanţa curbelor de nivel;

- relieful şi formele de teren specifice să fie reprezentate prin curbe de nivel cu echidistanţa de 1/1.000 din numitorul scării. Pentru suprafeţele aparţinînd fondului forestier în care detaliile orografice sînt sub ± 50 m faţă de nivelul mediu, se pot folosi şi planuri topografice fără curbe de nivel (fotoplanuri);

- toponimia va fi cea din materialele cartografice ale cadastrului general, ale amenajamentului anterior, modificări fiind indicate numai în cazuri bine justificate, cu respectarea reglementărilor oficiale (apariţia unor obiective de importanţă deosebită etc.);

- să fie cartografiate potrivit standardelor în vigoare, inclusiv prin mijloacele specifice cartografiei digitale.Premergător lucrărilor de amenajarea pădurilor şi înainte de avizarea temei de proiectare, planurile topografice de bază care urmează să fie folosite

în amenajament vor fi confruntate de către delegaţii proprietarilor sau ai deţinătorilor de păduri cu planurile cadastrale existente la oficiile de cadastru teritoriale (raionale).

Cu ocazia confruntării planurilor, se identifică şi eventualele nepotriviri privind limitele fondului forestier, existente între planurile deţinute de unităţile silvice şi cele aflate în dotarea oficiile de cadastru teritoriale (raionale). Concluziile rezultate în urma confruntării planurilor topografice de bază

Page 131: Amenajarea Padurilor

vor fi consemnate într-un proces verbal care se va analiza la avizarea temei de proiectare. În afara planului topografic de bază, în faza de teren a lucrărilor de amenajare se vor folosi obligatoriu fotograme recente, la scări corespunzătoare, existente pentru zona respectivă. În funcţie de necesităţi, se vor solicita zboruri speciale pentru obţinerea de fotograme noi, la scări potrivite, de calitate superioară (eventual spectrazonale). Fotogramele se vor folosi la organizarea teritoriului, la stabilirea corectă a limitelor fondului forestier şi a altor limite amenajistice sau administrative, precum şi la reambularea planului de bază.

Planul topografic amenajistic se obţine din planul topografic de bază pe care se transpun detaliile amenajistice ce se referă la organizarea în spaţiu a fondului forestier, cum sînt: limitele de întreprindere, limitele ocoalelor silvice, parcelarul, subparcelarul, bornele, precum şi alte detalii cu specific forestier. Pentru pădurile particulare cu suprafeţe mici, se vor introduce schiţe de plan la scările admise de cadastru: 1:1000; 1:500 sau 1:200.

Echiparea planului topografic de bază cu detaliile amenajistice necesare se realizează prin:- preluarea directă de pe alte materiale cartografice existente (cu luarea în considerare a eventualelor deosebiri de protecţie şi de scară), după

verificarea prealabilă a materialelor respective;- exploatarea corespunzătoare, prin procedee specifice, a celor mai recente fotograme aeriene;- ridicarea în plan şi transpunerea prin mijloace adecvate a detaliilor amenajistice care nu apar pe fotograme ori pe materialele cartografice

existente. Toleranţa grafică de transpunere a detaliilor este de 0,3 mm la scara planului, indiferent de metoda prin care s-a făcut transpunerea.Dacă terenurile forestiere ce se amenajează nu sînt afectate de perturbaţii magnetice, pentru ridicarea şi transpunerea pe planurile topografice de

bază a detaliilor amenajistice se foloseşte busola topografică, cu procedeul staţiilor sărite. În acest caz, drumuirile nu trebuie să depăşească o lungime desfăşurată de 4 km. Lectura orientărilor se va face în ambele poziţii ale lunetei cu o toleranţă de ±25o, iar lecturile la eclimetru cu o toleranţă de ±5o. Vizele vor avea lungimi cuprinse între 30 şi 150 m, pentru vizele mai scurte luîndu-se măsuri speciale de vizare. Eroarea de neînchidere planimetrică a drumuirilor se va încadra în toleranţa dată de relaţia Tp exprimată în mm, unde n = numărul aliniamentelor. Eroarea de neînchidere aritmetică Th

va fi exprimată în metri, n avînd aceeaşi semnificaţie ca şi în formula precedentă. În cazul în care se urmăreşte să se obţină precizii sporite, sau se execută ridicări în plan în cadrul cadastrului forestier, măsurarea perimetrului

fondului forestier se face prin procedeul staţie cu staţie, folosind teodolitul electronic. Drumuirea trebuie să se sprijine pe cel puţin două puncte ale căror coordonate sînt cunoscute. Distanţa optimă între puncte este de 500 m, iar precizia de la 0,5 la l,5 cm.

Cu ocazia ridicării în plan se vizează toate semnele de hotar (borne parcelare şi perimetrale). Poziţia acestora se determină prin coordonate cu o precizie de ±15 cm. Suprafaţa se determină pe cale analitică, pe baza coordonatelor punctelor de limită.

Transpunerea prin metode fotogrammetrice a detaliilor amenajistice pe planul topografic de bază se va face la aparatele de stereorestituţie fotogrammetrică pentru zonele de deal şi cu camera clară sau fotoredresator pentru zona de cîmpie. Transpunerea detaliilor amenajistice de pe planurile topografice mai vechi se va face prin metode cartografice clasice, cu respectarea semnelor din atlasele de semne şi a standardelor în vigoare.

Planul topografic de bază, completat cu detaliile amenajistice, va servi ca document primar la elaborarea hărţilor amenajistice. Planul constituie, de asemenea, materialul cartografic ce va servi la determinarea suprafeţelor şi ca document la stabilirea limitelor şi hotarelor fondului forestier. Un exemplar al planului topografic de bază, echipat cum s-a arătat mai sus, va fi depus de executant la autoritatea silvică centrală, urmînd ca păstrarea şi utilizarea lui să se facă prin institutul central de profil, cu respectarea reglementărilor în vigoare.

Determinarea suprafeţelor se va face analitic, pentru fiecare trapez, în funcţie de coordonatele colţurilor. Suprafaţa fondului forestier din fiecare trapez se va determina prin planimetrare, sau prin utilizarea mijloacelor de calcul automat (GIS, AutoCad etc.), ca şi suprafeţele ce nu aparţin fondului forestier, verificîndu-se ca suma lor să se închidă în cadrul toleranţelor, pe suprafaţa trapezului respectiv. Se determină apoi suprafeţele unităţilor

Page 132: Amenajarea Padurilor

amenajistice (parcele şi subparcele), astfel ca suma suprafeţelor parcelelor să se închidă pe suprafaţa fondului forestier din trapezul respectiv, iar a subparcelelor dintr-o parcelă să se închidă pe suprafaţa parcelei, în cadrul toleranţei.

Toleranţele de planimetrare sînt date în următoarele relaţii:T , în cazul trapezelor la scara 1 : 10.000;T , în cazul trapezelor la scara 1 : 5.000.Indicile S este exprimat în metri pătraţi (m2).Toleranţele respective sînt cele în care trebuie să se încadreze cele 2 planimetrări, efectuate pentru fiecare suprafaţă, ca şi cele în care trebuie să se

încadreze suma suprafeţelor obţinute, faţă de suprafaţa mai mare planimetrată. Suprafaţa fondului forestier astfel determinată se va confrunta cu cea din evidenţa oficiilor de cadastru teritoriale (raionale) cu participarea

factorilor interesaţi (unităţi silvice, proprietari de păduri etc.) şi a reprezentanţilor oficiilor de cadastru respective, întocmindu-se proces verbal de constatare.

Hărţile amenajistice Hărţile amenajistice sînt materiale cartografice specifice amenajamentului şi servesc pentru punerea în evidenţă a unor caracteristici ale pădurilor,

precum şi a principalelor lucrări ce trebuie executate în fondul forestier. Ele constituie documente cartografice derivate, prin reducere, după planul topografic amenajistic şi se realizează prin pantografiere sau fotografiere. Hărţile amenajistice constituie hărţi tematice şi se întocmesc, după caz, la nivelul ocoalelor silvice (la scara 1:10.000 sau 1:20.000) şi la nivelul întreprinderii silvice (la scara 1:50.000).

La nivelul ocoalelor silvice, principalele hărţi tematice sînt: harta generală, harta arboretelor şi harta lucrărilor de cultură şi exploatare. Harta arboretelor redă grafic, în afara detaliilor topografice şi amenajistice de pe planul topografic amenajistic, principalele caracteristici

dendrometrice ale arboretelor (compoziţia, vîrsta, consistenţa şi clasa de producţie), folosind culori şi semne standardizate şi consemnate în normativele de lucru.

Harta lucrărilor propuse prezintă grafic principalele lucrări planificate a se executa în primul deceniu.În cazul unor unităţi de gospodărire de interes deosebit se va întocmi şi harta pădurilor de viitor, care va reprezenta structura optimă a arboretelor,

în special sub raportul compoziţiei şi productivităţii, în funcţie de condiţiile naturale de vegetaţie şi cerinţele ecologice, economice şi sociale de perspectivă.

La nivelul întreprinderii pentru silvicultură, se întocmeşte o hartă generală, precum şi hărţi tematice privind: solurile; staţiunile forestiere, harta tipurilor de pădure şi zonarea funcţională. Conţinutul acestora este reglementat prin standarde şi normative de lucru.

În raport cu particularităţile pădurilor supuse amenajării şi cu solicitările beneficiarului, se pot întocmi şi alte hărţi tematice care să răspundă cerinţelor unei ilustrări semnificative a caracteristicilor fondului forestier respectiv.

Evidenţa bazei cartograficePentru evidenţa bazei cartografice a amenajamentului, pe harta de ansamblu a întreprinderii pentru silvicultură se va trasa caroiajul trapezelor în

proiecţia planurilor de bază folosite. Această cartogramă trebuie să cuprindă:a) foile proiecţiei cartografice (nomenclatură şi aşezare) ce acoperă suprafaţa întreprinderii pentru silvicultură ce se amenajează;b) principalele detalii topografice, limitele silvice şi administrative din cuprinsul fiecărei foi;c) în cazul în care în cadrul unei întreprinderi pentru silvicultură se folosesc baze cartografice diferite, aceasta se va evidenţia în cartograma

Page 133: Amenajarea Padurilor

întocmită. Copia hărţii de ansamblu cu caroiajul trapezelor, împreună cu un tabel al suprafeţelor trupurilor de pădure ce alcătuiesc fondul forestier, se trimit

oficiilor de cadastru teritoriale (raionale), pentru analiză şi legalizare a bazei cartografice şi a suprafeţei fondului forestier.În studiul general al amenajamentului se va face o prezentare succintă a materialului cartografic folosit, care se va referi la următoarele:

a) baza cartografică folosită (provenienţa, proiecţia cartografică, anul elaborării, scara, metoda de elaborare, precizia de reprezentare a detaliilor topografice şi amenajistice, toleranţe);

b) hărţile amenajistice (modul de elaborare, scara, conţinut, precizie, toleranţe);c) hărţi speciale (modul de elaborare, scara, conţinut, precizie, toleranţe);d) fotogramele aeriene (scara medie, anul executării zborului, modul în care au fost utilizate).

Detalii în legătură cu întocmirea planurilor şi cu cartografia amenajistică se prezintă în îndrumarul pentru amenajarea pădurilor.

Page 134: Amenajarea Padurilor

TEMA 31. LUCRĂRI PREGĂTITOARE PENTRU AMENAJAREA PĂDURILOR. CONFERINŢA I ŞI II DE AMENAJARE (2 ORE)

1. Lucrări pregătitoare efectuate de ISS pentru efectuarea lucrărilor de amenajarea pădurilor2. Conferinţa I de amenajare3. Conferinţa II de amenajare

1. Lucrări pregătitoare efectuate de ISS pentru efectuarea lucrărilor de amenajarea pădurilorLucrările pregătitoare se execută cu un an înaintea descrierilor parcelare (faza teren). Ele includ următoarele lucrări şi verificări: - de la Agenţia de Stat ,,Moldsilva,, se preia ultimul ordin privitor la organizarea FFS pe întreprindere şi ocoalele componente. - se preiau datele bilanţului funciar al FFS pe întreprinderea în care se execută amenajarea.- se verifică corespondenţa suprafeţelor pe ocoale şi întreprindere conform ultimului ordin al Agenţiei ,,Moldsilva,, privitor la suprafeţele pe

trupuri cu parcelele componente, suprafaţa pe ocoale şi suprafaţa pe întreprindere. Se va urmări:- mişcări efectuate în F.F.S. numai prin H.G.- mişcări de teren între gospodării şi ocoale numai cu hotărârea A.S. “Moldsilva”- mişcări între cantoane a aceluiaşi ocol silvic prin ordin I. Silvică.Se preiau materialele ce au servit la mişcările de teren în caz dacă au avut loc. Suprafeţele se confruntă cu cadastru (conturul şi suprafaţa).Se verifică şi se precizează obiectivele social-economice ce au servit la modificarea categoriilor funcţionale pentru întreprindr.rile în care se vor

efectua lucrări de avenajare. Se verifică justeţea aplicării funcţionalităţii terenurilor noi primite Se preiau hărţile: generale, soluri, tip staţiune, tip pădure pe ocoale şi întreprindere.Se preia Amenajamentul expirat, copii la registrele lucrărilor silvice executate în perioada expirată:Verificată registrului Evidenţa fondului forestier ,,Cartea principală ,, Tăieri principale Tăieri de îngrijire şi conducere Igiena Pază (numărul de contravenţii, volumul de masă lemnoasă, incendii, păşunat, braconaj ş.a.), protecţie (focarele cu boli şi vătămători, dinamica lor, combaterile executate)Pepiniere (suprafaţa, separarea pe sectoare, )Hărţile (generale, arboret, TS, TP, TSol)Produse accesorii (sortimentele, volumul şi dinamica recoltării, UA din care s-au recoltat)Biotehnice (construcţiile biotehnice, V, numărul de piese recoltate anual şi dinamica recoltării, fondul de vînătoare)Se execută cartarea tip. pădure , tip. staţiune , tip. sol.Se apreciază calitatea completării registrelor şi hărţilor (tăieri, împăduriri, mişcări de teren, pază, protecţie şi a parchetelor înregistrate pe hărţi).

Page 135: Amenajarea Padurilor

Se studiază cum s-a îndeplinit posibilitatea, pricinile modificării posibilităţii (cantitativ şi calitativ); % lemnului de lucru, cum s-au respectat bazele amenajării, situaţia terenurilor ce au fost propuse la împăduriri şi ameliorări. Se preiau ordinele anulării plantaţiilor silvice

Se studiază cerinţele în masă lemnoasă pe sortimente şi alte produse ale pădurii.Satisfacerea întreprinderilor, ocoalelor cu tehnică, materiale, căi de legătură şi comunicare.Lucrările de teren pentru amenajarea pădurilor se vor desfăşura pe baza unei documentări prealabile şi a unei recunoaşteri generale.Documentarea prealabilă se realizează prin consultarea următoarelor materiale de lucru: amenajamentul şi hărţile amenajistice anterioare, lucrări

de cercetare şi proiectare executate în teritoriul studiat, studii de sinteză referitoare la diferite aspecte ale gospodăririi pădurilor, alte lucrări cu implicaţii în gospodărirea fondului forestier, harta geologică şi harta pedologică pentru teritoriul studiat, zonarea pădurilor din Republica Moldova, tema de proiectare pentru amenajarea pădurilor pe întreprindere, evidenţe privind aplicarea amenajamentului anterior.

Pe baza acestei documentări se întocmesc schiţe de plan privind: geologia şi litologia, geomorfologia, clima, solurile, etajele fitoclimatice, proiectul de canevas al profilelor principale de sol, listele provizorii ale tipurilor de pădure natural fundamentale şi ale tipurilor de staţiuni forestiere. În situaţiile în care există studii naturalistice prealabile, canevasul profilelor de sol elaborat cu ocazia studiilor respective se va îndesi corespunzător necesităţilor de rezolvare integrală a cartării staţionale. Amplasarea profilelor de sol va fi corelată cu punctele reţelei de monitoring forestier naţional (2x2 km), urmărindu-se respectarea densităţii canevasului profilelor de sol corespunzătoare scării la care se întocmeşte studiul staţional.

Recunoaşterea generală a terenului se face înaintea începerii lucrărilor de teren propriu-zise şi are ca scop o primă informare privind: geologia, formele specifice de relief, particularităţile climatice, principalele tipuri de sol, etajele fitoclimatice, staţiunile intra şi extrazonale, tipurile natural fundamentale de pădure, tipurile de floră indicatoare, condiţiile de regenerare naturală, starea fitosanitară a pădurilor, intensitatea proceselor de degradare a terenurilor etc. Această recunoaştere serveşte, de asemenea, şi la organizarea cît mai eficientă a lucrărilor de teren.

2. Conferinţa I de amenajareConferinţa I de amenajare se execută în anul amenajării (faza teren), în prima lună. La ea este prezentată tema de proiectare

Tema de proiectarePrimul document ce face parte din fluxul informaţional-decizional este tema de proiectare, ce trebuie întocmită în penultimul an de valabilitate a

actualului amenajament. Tema de proiectare nu este doar o sinteză a modului de aplicare a amenajamentului ce urmează a fi refăcut, ci şi instrumentul prin care se realizează autoreglarea amenajamentului, ca sistem deschis, menit să conducă la satisfacerea nevoilor de produse lemnoase şi servicii protective exercitate de vegetaţia forestieră. Tema de proiectare trebuie să servească următoarele obiective:

Semnalează deficienţele vechiului amenajament, în scopul îmbunătăţirii următorului proiect de amenajare. Ajută la o mai bună fundamentare economică şi naturalistică a bazelor de amenajare ce urmează a fi adoptate. Conduce la o alocare optimă a efortului de proiectare în raport cu necesarul de date pentru corecta fundamentare a soluţiilor tehnice; Oferă o bază coerentă de discuţii pentru conferinţa I de amenajare, la care vor fi stabilite subunităţile de gospodărire şi bazele de amenajare pe

subunităţi de gospodărire. Tema de proiectare se redactează de inginerul responsabil cu activitatea de fond forestier, împreună cu inginerul silvic şef, şi se înaintează forului

imediat superior spre aprobare şi centralizare. Tema de proiectare trebuie să conţină următoarele date:

Page 136: Amenajarea Padurilor

Date generale despre înfiinţarea şi administrarea întreprinderii silvice; Suprafaţa totală la amenajarea anterioară şi modificări survenite în deceniu, suprafaţa administrată de întreprindere şi ocoalele silvice,

schimbările de hotare între ocoale conform ultimului ordin al A.S.S. “Moldsilva”; Sinteză a modului în care au fost aplicate planurile de cultură din vechiul amenajament, eventual cu menţionarea factorilor care au împiedicat

aplicarea integrală a acestor planuri. Sinteză a modului de valorificare a masei lemnoase exploatate în deceniul expirat. Această sinteză trebuie să conţină date privind cantităţile de

masă lemnoasă recoltate, distribuţia acestora pe natură de produse şi specii, preţuri medii şi preţuri extreme realizate pe natură de produse (actualizate la preţurile curente), eventuale informaţii privind modul de valorificare a sortimentelor lemnoase, în măsura în care astfel de date sunt disponibile la nivel de ocol.

Propuneri de îmbunătăţire a modului de reglementare a producţiei, prin nuanţarea unor aspecte ale bazelor de amenajare adoptate în trecut: compoziţii de regenerare ce nu au putut fi aplicate, tratamente a căror aplicare a fost dificilă în condiţiile ocolului respectiv, ş.a.

Adăugător ea conţine: Ordinul A.S.S. “Moldsilva” privitor la îndeplinirea lucrărilor de amenajare a pădurilor în întreprinderea dată. Se prezintă cerinţele întreprinderii faţă de I.C.A.S. privitor la materialul cartografic (harta arboretelor, harta lucrărilor propuse, harta generală,

planşete, harta solurilor), scara şi numărul şi tipul de planuri pe întreprindere şi ocoale. Sunt prezentate cerinţele faţă de parcelare şi numerotarea parcelelor. Se precizează zonarea funcţională, pentru fiecare trup de pădure şi parcelă, conform hotărârii guvernului 1008 din 30.10.97, № 440 din 27.04.95

“Legea privind zonele de protecţie a râurilor, a bazinelor acvatice” № 1538-XIII din 25.02.98 “Legea privind fondul ariilor naturale protejate de Stat”.

Se prezintă ordinul A.S.S. “Moldsilva” privitor la suprafeţele cu arbori şi arbuşti fructiferi, şi terenurile administrative (arabile, livezi, vii şi fâneţe).

La compartimentul “Probleme Deosebite” se discută: Tabelele dendrometrice folosite la determinarea volumului de masă lemnoasă pe arborete. Se atrage atenţie la arboretele în stare de degradare. Se întocmeşte lista produselor accesorii propuse a fi colectate. Se propune analiza terenurilor împădurite repetat cu nereuşită. Se propune la discuţie specia-ţel pentru fondul de vânătoare.

Conferinţa I de amenajare se finisează cu întocmirea Procesului - Verbal privitor la tema de proiectare, semnat de participanţii la conferinţă (din partea organizaţiilor oficiale împuterniciţi a semna procesul verbal de la: A.S.S. “Moldsilva” , I.S.S, …. şi executor I.C.A.S.), care conţine indicaţii ce ţin de : obligaţiile administraţiei întreprinderii silvice şi executorului (echipa de amenajişti) în scopul bunei organizări şi în termenii stabiliţi a lucrărilor de amenajarea pădurilor faza teren, cerinţele întreprinderii faţă de materialul cartografic, bazele amenajării adoptate pentru perioada următoare, se numesc neajunsurile la prezentarea materialelor primare de administraţia întreprinderii şi ocalelor silvice echipei de amenajişti cu precizarea termenilor pentru a fi prezentate.

Page 137: Amenajarea Padurilor

3. Conferinţa II de amenajareConferinţa II de amenajare are lor la întreprinderea silvică în care se efectuează lucrări de amenajarea pădurilor şi are loc în anul următor finisării

fazei de teren după prelucrare materialelor primare la calculatorul electronic şi calcularea tabelelor sintetice ce ţin de structura şi gospodărirea fondului forestier al obiectului amenajat. La conferinţa II de amenajare de către, şeful de proiect prezintă memoriul tehnic al întreprinderii amenajate, iar inginerii proiectanţi memoriile tehnice a ocoalelor silvice componente. Memoriul tehnic de prezentare a materialelor privind gospodărirea pădurilor în perioada revizuită şi perspective pentru deceniul ce va urma conţine :

suprafaţa fondului forestier totală şi pe ocoale; diferenţele apărute dintre suprafaţa prezentată de cadastru şi I.C.A.S. Analiza cauzelor; se prezintă suprafaţa fondului forestier pe categorii de folosinţă: păduri şi terenuri destinate împăduririi (terenuri acoperite cu pădure, clase

de regenerare şi răchitării), terenuri afectate gospodăriei silvice (V, C, Z, A, T, P, R ş. a. ), terenuri neproductive şi terenuri scoase temporar din fondul forestier;

baza cartografică folosită pentru amenajare; condiţiile staţionale (geomorfologia, geologia, climatologia, solurile, vegetaţia forestieră, TP şi TS); se face analiza structurii fondului forestier (compoziţie, clasă de producţie, consistenţă, creştere, volum total şi la ha , separarea pe clase de

vârstă ). se prezintă zonarea funcţională pe grupe, subgrupe şi categorii funcţionale cu suprafeţele aferente; se prezintă bazele de amenajare (regimul, compoziţia-ţel, tratamentele, exploatabilitatea şi ciclul); se face analiza modului de gospodărire a fondului forestier gestionat de întreprindere pe perioada expirată a amenajamentului precedent; se propun la discuţie posibilităţile şi planul lucrărilor de regenerare, ca în final să se adopte posibilitatea decenală şi volumele lucrărilor de

regenerare.Conferinţa se finisează cu întocmirea Procesului verbal privitor la problemele discutate în care sunt prezentate volumele adoptate a: posibilităţii de

produse principale, secundare, şi volumul de masă lemnoasă orientativ a fi colectată în urma aplicării lucrărilor speciale de conservare . Orientativ se prezintă şi volumul lucrărilor de regenerare.