Transcript

Diversitate tematic, stilistic i de viziune n poezia interbelicStudiu de caz realizat de ctre:

Constantin Alexandru

Gheorghi Iuliana

Marin Cristina

Negulei Silvia

Petre Andreea

Radu Andreea

Tudose Teodora

clasa a XII-a BProf. Coordonator: Victor LismanCuprins1. Introducere

2. Curente literare n perioada interbelic

Tradiionalismul

Modernismul

Avangardismul

3. Diversitate tematic, stilistic i viziunea poetic

George Bacovia

Tudor Arghezi

Lucian Blaga

Ion Barbu

4. Concluzii5. Bibliografie1. Introducere

Lumea dinaintea Primului Rzboi Mondial se prbuise odat cu destrmarea Imperiului Austro-Ungar, iar mplinirea idealului unitii naionale urma s aib o influen covritoare asupra culturii noastre. O bun parte a intelectualilor ardeleni i bucovineni cunotea limba german i se formase n zona ei spritual. Prin toate pturile sociale strbate un val de schimbare: ranilor li se promisese pmnt, intelectualitatea atepta reforme democratice, iar n spatele frontului, o bun parte de profitori se mbogea.

Cu teritoriul mrit, Romnia se dezvolt pe plan internaional, climatul social fiind de stabilitate. Viaa spirituala iese la lumin, impunndu-se personaliti ca Eugen Lovinescu, Lucian Blaga, Ion Barbu, George Bacovia, Tudor Arghezi. Crete numrul revistelor literare (aproape 300 de titluri), dintre care remarcm: Sburtorul, Gndirea, Revista Fundaiilor Regale, Viaa romneasc, Contimporanul, Bilete de papagal.

Perioada interbelic a reunit numeroi scriitori de valoare care au publicat creaii artistice reprezentative prin originalitate. A nsemnat o etap de efervescen creatoare pentru poezie, care

a dobndite o contiin de sine i, deci, o existen proprie, dup cum afirma criticul Nicolae Manolescu.

Modernismul, tradiionalismul i avangardismul sunt orientri literare i culturale care pot oglindi experienele i varietatea lirismului interbelic, dar care nu definesc n mod exclusiv creaia marilor poei ai vremii, unde coexista tendine diverse, expresie a tensiunii ntre originalitatea spiritului creator i orientrile dominante n cultura de la acea perioad.

2. Curente literare n perioada interbelic

Tradiionalismul

TRADITIONALISMUL este o orientare literara din prima jum. a sec.xx a literaturii romane catre folclor si etnografie, catre civilizatia rurala in tematica operelor literare, concomitent cu respingerea culturii urbane moderne.

Are o latura beletristica, realizata prin texte literare si o latura ideological, evidenta in scrieri teoretice, de tip socio-politic, ambele referitoare la situatia economica si sociala a societatii romanesti din primul sfert al sec. xx, cand s-a constatat un conflict intre directia burgheza a dezvoltarii ei si un traditionalism care nu admitea adaptarea la forme si procese noi in viata sociala.

Inteles astfel, traditionalismul apare ca o continuare a directiei inaugurate de Dacia Literara si Junimea, dar intr-o maniera radicala, respingand adaptarea la cultura moderna si conservand interesul pentru valorile nationale.

Traditionalismul romanesc cuprinde trei curente inrudite prin apropierea de traditia rurala si diferite prin modul in care se realizeaza aceasta apropiere: samanatorismul, poporanismul, gandirismul.

- SAMANATORISMUL isi trage numele de la revista Samanatorul, aparuta la Bucuresti sub conducerea lui N. Iorga, principalele trasaturi fiind: idilizarea vietii satului si a taranului, prin reducerea lor la o serie de evenimente placute, legate de contactul cu natura, iubirea, cantecul, poezia (baladele si idilele lui G. Cosbuc); elogiul dreptatii, facute de tarani pe cont propriu in maniera haiducilor de altadata(Doina- St. O. Iosif); considerarea vietii urbane drept un factor distructiv pentru sufletul taranesc curat, nealterat, orasul fiind vazut ca un loc al pierzaniei ( Din umbra zidurilor- O. Goga); prezentarea armonioasa a relatiei dintre boieri si tarani, conditionata de apartenenta boierilor la vechile familii aristocrate romanesti( Viata la tara- D. Zamfirescu)

Speciile cultivate de samanatoristi: texte de mici dimensiuni, in versuri scurte, poeme epice(idilele), in proza -; schite, povestiri in care naratiunea se impleteste cu descrierea. Alti reprezentanti: Emil Garleanu, Al. Vlahuta.

- POPORANISMUL este un curent literar si politic dezvoltat in Europa Centrala si Orientala, la noi fiind introdus de Constantin Stere, dupa modul rusesc. Aspectul literar este sustinut de revista ieseana Viata romaneasca, condusa de G. Ibraileanu.

Curentul manifesta interes pentru viata rurala si pentru valorile poporului, dar se deosebeste de samanatorism prin: evocarea unei existente chinuite a taranilor, condamnati la munca trudnica si la mizerie (O. Goga); lipsa educatiei corespunzatoare, a bolilor netratate, care aduc moartea timpurie in lumea satului ( Fefeleaga- I. Agarbiceanu); considerarea intelectualilor drept niste luminatori ai satelor, avand datoria de a ridica nivelul de cultura. Din punct de vedere formal: Tablouri descriptive sumbre, caracterizate prin amestecul suferintei fizice si morale, care implica si un sentiment de mila, de duiosie al autorilor, ceea ce confera un pronuntat aspect liric textelor. Alti reprezentanti: G. Galaction, Jean Bart

- GANDIRISMUL este numele unui curent care provine de la revista Gandirea, aparuta la Cluj(1921) si care s-a mutat la Bucuresti, teoreticfianul curentului fiind Nichifor Crainic, dar meritul curentului si al revistei consta in atragerea in jurul ei a unor mari scriitori interbelici, chiar daca nu s-au integrat acestei ideologi: L. Blaga, V. Voiculescu, T. Arghezi, A. Maniu, Aron Cotrus. In opera lui Blaga intalnim elemente expresioniste care justifica incadrarea lui la modernism; Arghezi este un poet simbolist si ermetic, promotorul unei noi estetici literare.

Dintre trasaturile gandirismului enumeram: reprezentarea unui sat arhaic, dominat de credinte stravechi, precrestine, de mituri( V. Voiculescu- Lostrita, prezenta unor personaje biblice in viata profana )-; transcendentul care coboara- Blaga ( Paradis in destramare- Blaga; volumele Parga; Poeme cu ingeri- V. Voiculescu; Psalmii- T. Arghezi); evocarea trecutului istoric intr-o maniera mitologizanta (versuri- Mateiu Caragiale); observarea unui vitalism in construirea personajelor, surprinse in situatii dilematice care conduc la o moarte tragica ( Mesterul Manole- Blaga); existenta unei corespondente intre mediul geografic si desfasurarea vietii interioare a personajelor( spatiul mioritic- Blaga); existenta unui ethos intemeiat pe religiozitatea ortodoxa, conceptie expusa de N. Crainic in studiul Sensul traditiei, articol in care el apreciaza ca: Ne aflam geografic in Orient si cum prin religiunea ortodoxa detinem adevarul luminii rasaritene, orientarea noastra nu poate fi decat spre Orient, adica spre noi insine, spre ceea ce suntem prin mostenirea de care ne-am invrednicit . O cultura proprie nu se poate dezvolta organic decat in aceste conditii ale pamantului si ale duhului nostru.

Chiar daca N. Crainic absolutizeaza orientarea culturii romanesti spre Orioent, fiind impotriva influentelor Europei Occidental, din punct de vedere formal , scriitorii grupati in jurul revistei Gandirea, au preluat unele mijloace de realizare din curentele moderniste, astfel incat, spre deosebire de samanatorism si poporanism, in literatura gandirista se remarca o sinteza intre traditionalism si modernism( poezia lui Blaga asociaza fondul traditionalist cu versificatia moderna, iar traditionalismul arghezian imbraca forme ermetice: artele poetice, Psalmii)

Pe langa acesti poeti se remarca in perioada interbelica Ion Pillat, al carui volum Pe Arges in sus(1923)l-a consacrat pe poet traditionalist. In versurile sale, evoca satul natal, cu perioada copilariei,plina de amintiri frumoase, cu biserica de altadata, cu o autohtonizare a reprezentarilor religioase, raiul aflandu-se la Muscel, iar Sfanta Familie traind pe langa Raul Doamnei.

Un alt exemplu de literatura scrisa in spirit traditionalist il constitue poezia lui N. Crainic Sesuri natale, in care peisajul dunarean se naste in poezie intr-o relatie de suprapunere a imaginilor copilariei cu cele ale maturitatii.

Vasile Voiculescu

Vasile Voiculescu s-a nascut la 27 noiembrie 1884, comuna Pirscov, judetul Buzau. Dupa ce urmeaza clasa I la Plescoi, comuna aflata in vecinatatea Plescovului, este trimis la o scoala cu internat din Buzau. A urmat liceul in doua etape: una la Buzau si alta la Liceul Gheorghe Lazar din Bucuresti.

In 1902, dupa absolvirea liceului, se inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti, darnu ramane decat un an. Se inscrie apoi la Facultatea de Medicina, care i s-a parut mai potrivita, iar diploma de doctor o obtine in 1910. Studiile liceale si universitare i-au fost completate cu lecturi temeinice din alte domenii ale cunoasterii: Bourget, Sienkiewiez, Schopenhauer, Novalis.

Dincolo de asperitatile vietii Voiculescu a cunoscut oameni, locuri, credinte, traditii, atitudini si mentalitati si toate vor lasa urme in universul sau artistic si spiritual.

In numarul din martie 1912 al revistei Convorbiri literare Vasile Voiculescu debuta cu poezia intitulata Dor. La Tipografia Poporul, in 1916 ii apare volumul intitulat simplu Poezii. Autorul nu s-a putut bucura: ocupantii germani ii devasteaza locuinta si ii dispare biblioteca, impreuna cu aproape intregul tiraj (600 de exemplare) al volumului Poezii

AL. Vlahuta, apreciindu-i primul volum, l-a indemnat sa scrie si asa s-a nascut al doilea volum intitulat Din Tara Zimbrului, volum aparut la Barlad in 1918, despre care Voiculescu spune: mi l-au ars nemtii, din motive lesne de ghicit. Motivul? Dimensiunea patriotica si dorinta poetului de a vedea alipindu-se de tara partile taiate de vrajmasi. Academia Romana ii acorda premiul pentru poezie.

Din 1920 si pana in 1941, cand se pensioneaza, Vasile Voiculescu va fi medic in Bucuresti. Dezvolta subiecte medicale in emisiuni radiofonice si publica brosuri de popularizare a stiintei medicale in paturile largi ale populatiei, de prevenire a unor boli cu larga raspandire.

Vasile Voiculescu a colaborat la peste cincizeci de ziare si reviste ce au aparut intre cele doua razboaie mondiale. A publicat literatura, dar si note, impresii, articole cu un pronuntat caracter memorialistic.

Devenit membru al Societatii Scriitorilor Romani (1920) si al Societatii Autorilor Dramatici (1936), Vasile Voiculescu si-a construit cu fiecare volum publicat, cu fiecare pagina scrisa un destin literar de exceptie. Volumele de poezii Parga (1921), Poeme cu ingeri (1927), Destin (1933), Urcus (1937), Intrezariri (1939) solicita dinplin critica literara reprezentata de G. Calinescu, E. Lovinescu, Pompiliu Constantinescu, Tudor Vianu, Al. Dima, Perspessicius, Serban Cioculescu, etc. iar pentru Parga si Poeme cu ingeri primeste premiul Societatii Scriitorilor Romani pentru ca, in 1941, sa primeasca Premiul National de Poezie.

Referindu-se la drumul sau poetic, Vasile Voiculescu precizeaza: Tin sa declar ca activitatea mea poetica se datoreste in mare parte lui Ion Pillat. El m-a indemnat, m-a obligat sa scriu. A scos cu banii lui Cugetul Romanesc la care am colaborat constant. Ambii am avut apoi multumirea sa fim premiati, eu cu volumul Parga, el cu Gradina intre ziduri.

In 1941 mai avea pregatit pentru tipar volumul de versuri intitulat Veghe, dar razboiul ii bareaza drumul si astfel cateva texte vor intra in editia definitiva Poezii, aparuta la Fundatia Regasa pentru Literatura si Arta in 1944, iar restul se vor intalni cu cititorul dupa moartea autorului.

S-a dovedit a fi nu doar un iubitor de teatru, ci si un creator, un autor care inca isi cauta locul printre dramaturgii epocii. Iubind pe Shakespeare, pretuind pe Ibsen, prieten cu mai multi dramaturgi contemporani si cunoscand traditiile dramaturgiei romanesti, Vasile Voiculescu dorea ca piesele sale, si in general teatrul, sa oglindeasca sufletul omenesc si eternele conflicte. A scris piese pentru radio precum Darul domnisoarei Amelia, Trandafir agatator, Doua furtuni ce dovedesc cunoasterea si stapanirea tehnicilor moderne de realizare a unui scenariu radiofonic, dar a scris si piese cu o deschidere mai larga: Fata ursului, Umbra, La pragul minunii, Pribeaga, Demiurgul, Gimnastica sentimentala.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial Vasile Voiculescu reincepe sa scrie, dar in 1946 moare sotia sa. Momentul de cumpana, de suferinta se converteste brusc in arta. Acum se slefuiesc poezii si piese scrise inainte de 1946, acum, cu o nebanuita putere creatoare, da viata povestirilor, romanelui, unui nou ciclu de poezii si nemuritoarelor Sonete.

Postum, Vasile Voiculescu se releva si ca interesant prozator. In 1966 apar volumele de povestiri, Capul de zimbru si Ultimul Berevoi, iar in 1970 romanul Zahei orbul. Vanatoarea, pescuitul, eresurile sunt puncte de plecare pentru o proza cu suport magic si mitic, in care limita dintre real si fantastic este eludata.

Poetul Vasile Voiculescu a publicat sapte volume de poezii. Primul, Poezii a aparut in 1916. Dincolo de o unduire usor samanatorista di poeziile Casa noastra, La Rusalii, Haiducul, Glas de clopot, Batea la poarta cerului, de unele ecouri din poezia lui Goga (Copiii lacomi te vandura roaba/ Securi streine codrii ti-i doboara,/ Spre alte tarmuri plutele coboara/ A muntilor salbateca podoaba Glas de clopot) sau Dimitrie Anghel (Asa am pomenit-o cand traiau bunicii,/ Zambind ocrotitoare, la marginea padurii/ Pelinu, izma, cimbrul, rochita-randunicii/ Umpleau nesuparate tot golul bataturii Casa noastra), volumul se infatiseaza unitar si cu multe elemente personale. In Poezia, prima sa arta poetica, actul creator e pus sub semnul viului soare al cugetarii, al lacrimii amare, pentru ca in Artistul sa ne spuna ca El singur amarul isi canta cu capul plecat pe vioara. Poeziile Pe cruce (ne trimite la poezia In gradina Ghetsemani din volumul Parga), Magii, Ca pe un diamant, sau Parinte, unde sa te caut? anticipeaza axele ordonatoare al volumului Poeme cu ingeri. Noutati stilistice si tematice apar in poezii precum Toamna, Poate, Sententa. Din Tara Zimbrului Poezii de razboi este al doilea volum si substanta i-o asigura poeziile izvorate din ruinele vietii, din ungherele infernului, peste care se revarsa eroismul ostasului roman (Era o zi de batalie, Pe Siret, La cheia Buzaului). Mai multe poezii sunt dedicate pamantului natal pe care il doreste intreg, liber, linistit (Tarii mele, Tara, O, Tara).

Cu volumul al treilea intitulat Parga , Vasile Voiculescu da o prima proba a vigurosului saiau talent. Pastelul ce exceleaza prin plasticitate, prin relevarea dimansiunilor cosmice ale naturii (Apus de soare, Amurg pe lac, Icoane de toamna, Bucegii) se intalnesc cu poezia religioasa (In gradina Getsemani, Dezlegare, La rascruce, Ingerul Nadejdii, Sodoma) cu poezia iubirii si a nostalgiilor erotice (Acelasi cantec, la Poarta Paradisului pierdut, Ca naframa sfintei Vineri), dar si cu poezia natutii (Peisaj marin, Rvolta). In ansamblul volumului sunt de retinut libertatile prozodice (sunt poezii in vers alb), prezenta pietrelor pretioase, a culorilor, persistenta si catarea luminii, dinamismul peisajului, alegorismul, anticiparile expresioniste.

Despre volumul Poeme cu ingeri, George Calinescu va scrie: izbeste cu acea nota care-i da originalitate, punandu-l de altfel intr-un grup de poeti pentru care ingerul este un instrument elementar. Cele mai multe poezii dezvaluie o puternica neliniste interioara, o infrigurata cautare sau asteptare a mesajului divin: L-am cunoscut de cum l-am zarit:/ Trimis inadins de soarta,/ Mi-a trecut pe la poarta/ Si nu s-a oprit/ Stam pe prispa halucinat:/ M-a vazut nu m-a vazut? (L-am lasat de-a trecut). Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare in traducere imaginara de Vasile Voiculescu marcheaza punctul maxim al poeziei lui Vasile Voiculescu. Critica literara le-a inregistrat ca atare. Perspessicius, primul critic care le-a prezentat publicului, le considera opera de rafinament a unui incercat mestesugar si vedea in aceste nouazeci de ostroave, tot atatea peisagii fastuoase ale unei pasiuni toride, carnala si spiritualizata in acelasi timp, toate insa dominate de prezenta inepuizabilei Eve. Volumul este considerat o capodopera a liricii erotice, iar Vasile Voiculescu este comparat cu marii creatori ai geniului. Modelul, asa cum sugereaza si titlul, este marele Will, caruia poetul ii aduce omagiul sau in cel de-al nouazecilea sonet (CCXLIV): Stric oare faimei tale? Ingaduie sa-ti spun,/ Oceanule de geniu ce-neci chiar si uitarea./ Cine-ar putea, cu atata mai mult un biet nebun,/ Si in ce chip pe lume, sa pangareasca marea?/ Ti-am bantuit viata, eu, badaranul Will;/ Nu am putut ajunge naprasnica-ti marire!.

Sonetele au fost scrise intre 1954 si 1958 si continua numaratoarea celor 154 tiparite de Shakespeare in 1609. Vasile Voiculescu preia modelul de sonet de la Shakespeare si pastreaza, in general, aceleasi teme, utilizand, la fel, alegoria si comparatia ampla. Poetul imprumuta motive si situatii din opera lui Shakespeare, adresandu-se acelorasi personaje. Punctul de plecare este, de cele mai multe ori, livresc, dar discursul nu este lipsit de vibratie si emotie. Temele volumului sunt: trecerea timpului, cunoasterea, poezia, moartea, toate subordonatele iubirii, purtatoare a originarului foc prin care Misterioasa carne se face duh in noi (CCV).

Multe sonete se pot reduce la un singur vers, vers inca incarcat de eminescianul univers de ganduri: Am scris iubire? Iarta citeste adorare (Sonetul 66), Iubirea ta, stiu bine, e numai o minciuna (Sonetul 68), Sa nu crezi ca iubirea e numai viclesuguri (Sonetul 54), Ca m-ai tradat tot timpul nu-ti socotesc o vina (Sonetul 53), Iubirea mea s-ntinde in timp, a ta in spatiu (Sonetul 48).

Vasile Voiculescu a fost timp de patru ani deteninut politic n nchisorile comuniste (1958 - 1962). A fost condamnat din eroare judiciar alturi de ali membri sau colaboratori ai Rugului Aprins. Poetul romn care, dup 1948, a suferit cumplit pentru convingerile sale democratice, devenind deinut la vrsta de 74 de ani, i lundu-i-se dreptul de a publica, a lsat o oper literar de mare rafinament artistic .

n inchisoare s-a mbolnvit de cancer i a murit dobort de boal n noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, n locuina sa din Bucureti

ModernismulModernismul este o micare cultural, artistic i ideatic care include artele vizuale, arhitectura, muzica i literatura progresiv care s-a conturat n circa trei decenii nainte de anii 1910 - 1914, cnd artitii s-au revoltat mpotriva tradiiilor academice i istorice impuse i considerate standard ale secolelor anterioare, ncepnd cu cele ale secolului al XIV-lea i culminnd cu rigiditatea i "osificarea" academismului secolului al 19-lea.

Modernismul literar este curentul ce cuprinde creatii literare in care isi face prezenta expresia artistica a unui spirit cu idei si conceptii noi. De cele mai multe ori, acest spirit neaga traditia, iar din acest punct de vedere, romantismul este curentul literar cu care incepe modernitatea. Atitudinea modernista este deci prin definitie anticlasica, antiacademica, anticonservatoare si impotriva traditiei.

Poezia moderna se caracterizeaza prin ermetism, elitism, sinceritate, frangmentarism, antimimesis, impersonalizare, simboluri personale, si nu in ultimul rand imbinarea in imagini a concretului cu abstractul.

Conceptul modernism nu acopera o miscare literara si ideologica unitara. In cultura occidentala, perioada moderna a fost considerata a fi inceput in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, odata cu revolutia industriala si consecinta ei directa, dezvoltarea masiva a oraselor.

In sens larg, modernismul reprezinta un curent in arta si literatura secolului al XX-lea, caracterizata prin negarea traditiei si prin impunerea unor noi principii de creatie. In felul acesta, modernismul include curentele artistice novatoare, precum: simbolismul, expresionismul, dadaismul sau suprarealismul.

MODERNISMUL IN LITERATURA ROMANA

Modernismul este un curent literar initiat la noi in 1919 de Eugen Lovinescu, a carui doctrina porneste de la ideea ca exista "un spirit al veacului" care impune procesul de sincronizare a literaturii romane cu literatura europeana, cunoscut si ca principiul sincronismului. Ideea de la care porneste Eugen Lovinescu este aceea ca civilizatiile mai putin dezvoltate sunt influentate de cele avansate, mai intai prin imitatia civilizatiei superioare, "Teoria imitatiei" emisa de francezul Gabriel Tarde, iar dupa implantare, prin stimularea crearii unui fond literar propriu. De aceea, teoria formelor fara fond sustinuta de Titu Maiorescu este acceptata si de Lovinescu, dar acesta considera ca formele pot sa-si creeze uneori fondul. Primul obiectiv al modernismului a fost promovarea tinerilor scriitori si imprimarea unei tendinte moderniste in evolutia literaturii romane, deziderat implinit prin lansarea unor nume ce vor deveni de prestigiu pentru literatura romana: Liviu Rebreanu, Ion Barbu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Tudor Vianu, Ilarie Voronca, George Calinescu, Vladimir Streinu s.a.

In vederea modernizarii (innoirii) literaturii romane, Eugen Lovinescu traseaza cateva directii noi pe care sa se inscrie operele literare:

tematica operelor literare sa fie inspirata din viata citadina si nu din cea rurala: "a intoarce spatele orasului pentru a privi numai la sat inseamna a proceda reactionar";

evolutia prozei de la liric la epic si a poeziei de la epic la liric;

crearea romanului obiectiv si a romanului de analiza psihologica;

intelectualizarea prozei si a poeziei - ilustrarea in operele literare a unor idei filozofice profunde;

crearea intelectualului, ca personaj al operei literare.

Ca expresie a unor procese de adaptare privite din perspectiva sincronismului, Eugen Lovinescu elaboreaza si teoria mutatiei valorilor, prin care considera ca, sub actiunea timpului, prin sincronizare, operele literare isi modifica valoarea estetica, unele dintre ele devenind inactuale. Intre scriitorii marcati de patina timpului Lovinescu situa insa si pe Caragiale, scriitorul clasic cu cea mai semnificativa contemporaneitate in zilele noastre. Impotriva teoriei mutatiei valorilor se pronunta, intre altii, G. Calinescu, fost discipol in tinerete al lui Lovinescu.

Pe baza acestor teorii, a sincronismului si a mutatiei valorilor estetice, Lovinescu promoveaza, in critica literara, indemnul modernizarii literaturii romane, prin trecerea de la liric la epic, de la subiectiv la obiectiv, de la literatura de inspiratie rurala la aceea citadina, care ar permite, prin complexitatea si diversitatea personajelor din acest mediu, si aprofundarea analizei psihologice, ca modalitate de expresie literara. Cu toate aceste deziderate, Lovinescu nu va ezita sa considere, in 1920, la aparitie, romanul "Ion" al lui Liviu Rebreanu, de inspiratie rurala, drept "cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane".

Revistele care au sustinut modernismul sunt: Miscarea literara, Romania literara (conduse de L. Rebreanu); Tiparnita literara (Camil Baltazar); Jurnalul literar (G. Calinescu); Cetatea literara (Camil Petrescu); Vremea (Zaharia Stancu); Sburatorul (apare intre 19 aprilie 1919 8 mai 1921; reapare in 1926 1927 condusa de E. Lovinescu).

Reprezentani: I.Barbu, C.Petrescu, I.Voronca, A.Holban, P.Constantinescu, G.Brescu, G.Clinescu, V.Steinu, H.Papadat-Bengescu .a.

MODERNISMUL IN LITERATURA UNIVERSALA

Modernismul este descris cel mai bine prin opera poetilor din a doua jumatate a secolului al XIX-lea si anume: Edgar Allan Poe, Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, Stephane Mallarme, Paul Valery, Paul Eluard, Eugenio Montale, T.S. Eliot etc. Acestia sunt considerati "clasici" ai poeziei moderne, Charles Baudelaire fiind chiar primul teoretician al modernismuluiAvangardismul

Avangardismul se infatiseaza, in perioada interbelica, drept o radicalizare a modernismului,un modernism extrem.Denumirea deriva din fr. lavant-garde, termenul din registrul militar ce denumeste un detasament care exploreaza terenul necunoscut pentru a pregati inaitarea altor trupe. In plan literar, este o miscare artistica specifica primelor decenii ale secolului al XX-lea care isi propune sa impuna noi forme de expresie in dauna celor traditionale considerate depasite.Avangarda se caracterizeaza prin: activism, prin negarea violenta a formelor de arta consacrate, prin proclamare noului, prin extremism,prin concentrarea asupra creatiei ca proces si prin absenta interesului pentru opera, ca rezultatul acestui proces. Miscarea de avangarda ilustreaza o stare de criza prin acte anarhice si revolte spectaculoase. Actiune de soc, aceasta are functie regeneratoare si dischizatoare de drum.

Avangarda isi extrage, dupa cum precizeaza Matei Calinescu, toate elementele de la traditia moderna, dar, in acelasi timp, le dinamiteaza, le exagereaza si le plaseaza in contextele cele mai neasteptate, facandu-le aproape de nerecunoscut

Spiritul avangardei duce in mod obligatoriu la negarea artei traditionale ,la contestarea si depasirea continua a formelor curente Avangarda refuza orice model detesta violent gustul consacrat ,are oroare de tot ce este vechi si comun.A distruge inseamna a crea (Ivan Bunin)

CONTEXTUL EUROPEAN

A. FUTURISMUL

Futurismul este o micare a modernismului artistic italian, celebrnd noua er a tehnologiei moderne. Iniiatorul micrii este poetul Filippo Tomasso Marinetti care, n 1909 public Manifestul futurist. Revolta futurist mpotriva tuturor tradiilor culturale merge mn n mn cu glorificarea "frumuseii vitezei", cultul mainilor i al societii contemporane. n manifestul su, Marinetti ndeamn la respingerea artei tradiionale i la lichidarea muzeelor i bibliotecilor, glorificnd curajul, revolta i rzboiul, preamrete viteza, precum i realizrile tehnice ale erei industriale. Dei manifestul este publicat la Paris - cel mai important centru al avangardei timpului - el este destinat cu precdere mediilor intelectuale italiene. n acelali timp, pe zidurile oraului Milano apar afie cu limea de trei metri i nlimea de un metru, din care sare n ochi cuvntul FUTURISMO, scris cu rou aprins. ntre anii 1909-1916, apar peste cincizeci de manifeste care se refer la sfere att de variate precum politic, dans, muzic, film, sculptur, pictur. n anul 1922, Benito Mussolini instituie dictatura fascist. n ciuda angajamentului naionalist al lui Marinetti i al ctorva tineri reprezentani ai micrii, noul regim i atac pe futuriti, acuzndu-i de depravarea tineretului.

Umberto Boccioni - Dinamismul unui ciclist, 1913.B. DADAISMUL

Curent cultural si artistic neconformist si anarhic indreptat impotriva rutinei in viata, gandire si arta, dezvoltat plenar intre 1916 si 1923,a fost fondat in Zrich la 6 februarie 1916 de poetul de origine romana Tristan Tzara.Asociind unor elemente ale futurismului italian, cubismului francez si expresionismului german, un negativism declarat, dadaismul cultiva arbitrariul total, neprevazutul, abolirea formelor constituite, provocand dezordinea si stupoarea si prin organizarea unor spectacole de scandal indreptate impotriva artei, gustului estetic, moralei traditionale, programatic puse sub semnul intrebarii. Dada, reprezentand extrema limita a divortului dintre gandire si expresie, contrazice totul, neaga totul, ridicand nihilismul si mistificarea la rangul de principii supreme.

Curentul isi ia numele prin deschiderea la intamplare a unui dictionar de limba franceza in dreptul cuvantului dada, care inseamna "calut". De aceea, operele dadaiste sunt aleatoare, contestand arta preexistenta, tablourile acestui curent-realizandu-se prin aruncarea tusei de pasteluri la intamplare pe plansa. Dadaismul cultiva antiliteratura, antimuzica, antipictura, ca o reactie de protest impotriva unei lumi burgheze ce nu poate opri barbaria si crima. Aidoma expresionitilor i futuritilor, dadaitii caut acel limbaj originar (Urgedicht) dinaintea vorbirii logice, convenionale. mpreun cu Tzara, Marcel Iancu, Hugo Ball, Richard Huelsenbeck, Raoul Hausmann, .a. experimenteaz la Cabaretul Voltaire poezia simultaneist (recitat simultan pe mai multe voci) i bruitist, aceasta din urm fiind probabil influenat de ideile despre muzica zgomotelor ale futuritilor Marinetti i Russolo. Din dorina de a redescoperi poezia dinaintea cuvintelor s-a nscut i impulsul ctre primitivism, comun de altfel tuturor avangardelor, concretizat n reprezentaiile de la Cabaretul Voltaire (de pild, Cnt negru I i II) sau n poemele sonore ale lui Tzara. Miscarea se autodizolva in 1921.

Manifestul Dada 1918

Noi sfiem ca un vnt furios rufria norilor i a rugciunilor i pregtim marele spectacol al dezastrului, incendiul, descompunerea. (...) Fiecare om s strige: e o mare oper distructiv, negativ de realizat. S mturm, s curm. Curenia individului se afirm dup starea de nebunie, de nebunie agresiv i complet mpotriva unei lumi lsate pe minile bandiilor ce sfie i nimicesc secolele. Fr scop ori plan, fr organizare: nebunia feroce, descompunerea.(...) Libertate: DADA DADA DADA, urlet de culori ondulate, ntlnire a tuturor contrariilor i a tuturor contradiciilor, a oricrui motiv grotesc, a oricrei incoerene: VIAA. (...)

Eu vorbesc mereu despre mine pentru c nu vreau s conving. N-am dreptul s trsc pe alii n fluviul meu, nu oblig pe nimeni s m urmeze. Fiecare i furete arta sa, n maniera sa, cunoscnd fie bucuria de a urca ca o sgeat spre repausuri astrale, fie pe aceea de a cobor n mine unde mbobocesc flori de cadavre i de spasme fertile. Stalactite: a le cuta pretutindeni, n ieslele lrgite de durere, cu ochii albi ca iepurii ngerilor. // Aa s-a nscut DADA, dintr-o nevoie de independen, de nencredere fa de comunitate. Cei ce sunt cu noi i pstreaz libertatea. Noi nu recunoatem nici o teorie. Ajunge cu academiile cubiste i futuriste, laboratoare de idei formale. Arta servete la acumulat bani sau la a-i gdila pe drguii burghezi?

Arta e un lucru particular i artistul o face pentru el nsui; o oper comprehensibil este un produs de gazetari. (...) Ne trebuie opere puternice, pure, precise i, mai mult dect oricnd, incomprehensibile. Logica e o complicaie. Logica este ntotdeauna fals. Ea trage sforile noiunilor, cuvintele, n forma lor exterioar, ctre concluziile centrilor iluzorii. Lanurile ei ucid, miriapod gigantic ce sufoc independena. Legat de logic, arta ar tri ntr-un incest, nghiindu-i, hpindu-i coada, corpul, pctuind cu ea nsi, iar temperamentul ei ar deveni un comar smolit cu protestantism, un monument, un cuib de intestine cenuii i grele.C. SUPRAREALISMUL

Suprarealismul este termenul care denumete curentul artistic i literar de avangard care proclam o total libertate de expresie.

nceputurile micrii se leag de grupul de la revista parizian Littrature (1919) condus de Andr Breton, Louis Aragon si capteaz tot mai mult din ndrzneal spiritului nnoitor i agresiv al dadaismului.De altfel, att n Littrature ct i n alte reviste, textele dadaiste alterneaz cu cele ale noii orientri, ce avea s se numeasc apoi suprarealism. Sunt dou micri apropiate, avnd scriitori comuni, dar aliana nu va dura.n 1922 se produce ruptura i, dup doi ani de frmntri, cutri i tensiuni polemice, se constituie "grupul suprarealist" (Andr Breton, Louis Aragon, Phillipe Soupault, Paul luard, Bernard Peret etc.). Relativ la geneza suprarealismului, dei unii cercettori autorizai (recent (recent M.Sanouillet) consider c suprarealismul nu a fost altceva dect forma francez M.Sanouillet) consider c suprarealismul nu a fost altceva dect forma francez a dadaismului, Andr Breton, dimpotriv, a susinut totdeauna c este inexact i cronologic abuziv s se prezinte suprarealismul ca o micare ieit din Dadaism.

PRECURSORUL AVANGARDISMULUI ROMANESCUrmuz, pseudonimul literar al lui Demetru Demetrescu-Buzu, (n. 17 martie 1883, Curtea de Arge - d. 23 noiembrie 1923, Bucureti) a fost un scriitor romn de avangard. ncepe s scrie, aparent fr contiina c produce literatur, numai pentru a-i distra fraii i surorile, parodiind cu nite false automatisme academismul prozei curente. Textele lui i atrag atenia lui Tudor Arghezi, care i gsete pseudonimul i i public, n 1922, n dou numere consecutive din Cugetul romnesc. Scrierile lui - puine la numr - cunosc o glorie postum, care nu a ncetat s se consolideze. Ele au avut o neateptat nrurire asupra literaturii romneti de avangard i au contribuit la lrgirea contiinei estetice. Saa Pan i tiprete n 1930 o ediie a scrierilor, iar Geo Bogza scoate o revist, Urmuz. Eugen Ionescu va explora mai trziu filonul literaturii absurdului, considerndu-l pe Urmuz unul din precursorii "tragediei limbajului". Mai aproape poate de spiritul dadaist - dei nu pare s fi avut cunotin de existena curentului Dada - prin gustul primejdios pentru hazardul creator de personaje mecanomorfe, insidios monstruoase, dect de suprarealismul adversar principial al luciditii, Urmuz a ntreprins o critic n esen grotesc, unic n felul ei, a literaturii, creia nu-i lsa nici o speran de supravieuire. De aceea, n ciuda aparenei hilare, de bufonerie a scrierilor sale, i se opune, ntr-o tensiune abia mascat, un fond tragic, dizolvant.

Reviste si manifeste de avangarda in Romania interbelicaIn literatura romana se poate vorbi despre un avangardism activ mai ales in anii 1922-1932 prin intermediul unor reviste precum: Contemporanul, unu, Urmuz Alge (1930-1931) XX-literatura europeana (1928-1929), Viata imediata (1933-numar unic), Punct (1924-1925), Integral (1925-1927).

Contimporanul(1922-1932), condusa de Ion Vinea publica:

Manifest activist catre tinerime

Jos artacaci s-a prostituatPoezia ne e decat un teasc de intors glanda lacrimala a fetelorde orice varsta!Teatrul,o reteta pentru melancolia negustorilor de conserveLiteratura,un ciclism rasuflatorDramaturgia,un borcan de fetusi fardatiPictura,un scutec al naturii,intins in saloanele de plasareMuzica,un mijloc de locomotie in cer;Sculptura,stiinta pipairilor dorsaleArhitectura,o antrepremiza de mausoleuri inzorzonate;Politica,indeletnicirea ciclilor si asasinilor;Luna,o fereastra de bordel la care bat intretinutii banalului si poposesc flamanzii din furgonele artei.VREM minunea cuvantului nou si plin de sine:expresia plastica stricta si rapida a aparatului Morse.DECImoarte romanului-epopee si romanului psihologicanecdota si nuvela sentimentala,realismul,exotismul,romanescul sa ramana obiectul reporterilor iscusiti(Un bun reportaj cotidian inlocuieste azi orice lung roman de aventuri sau de analiza)Vrem teatrul de pura emotivitate ,teatrul ca existenta nouadezbarata de cliseele sterse ale vietii burgheze,de obsesia intelesurilor si a orientarilor.Vrem artele plastice libere de sentimentalism,de literatura si anecdota,expresie a formulelor si a culorilor pure in raport cu ele insele.(Un aparat de fotografiat perfectionat inlocuieste pictura de pana acum si sensibilitatea artistilor naturalisti).Vrem stapanirea naturalismului ca scop,pentru a tinde la arta integrala,pecete a marilor epoci(elenism,romantism,goticism,bizantinism etc)si simplificarea proceselor pana la economia formelor primitive (toate artele populare,olaria si tesuturile romanesti).

(Contimporanul, nr. 46, 16 mai 1924)

Ultima manifestare de anvergura a avangardei a fost Expozitia internationala a suprarealismului de la Paris din 1947.

6. Diversitate tematic, stilistic i viziunea poetic

George Bacovia George Bacovia ( George Andone Vasiliu, dupa numele de nastere) s-a nascut pe 17 Septembrie 1881 la Bacau, ca fiu al unui comerciant. Urmeaza liceul in orasul natal, apoi Faculatatea de Drept din Iasi, fara a profesa vreodata avocatura. Indeplinste diverse slujbe: copist, ajutor contabil, referent bibliotecar. Debuteaza cu o poezie in Literatorul lui Macedonski, al carui cenaclu il frecventeaza. Debutul editorial se petrece in 1916 cu volumul Plumb, premiat de Ministrul Artelor. Este laureat al Premiului Societatii Scriitorilor Romani in 1925 si al Premiului National in 1934. Moare in Bucuresti pe 22 mai 1957.

Lirica bacoviana a sedus critica literara inca de la inceput si, in ciuda aparentei monotonii, aproape nimeni nu l-a acuzat pe poet de manierism. Pe rand, criticii au vorbit despre Bacovia poet simbolist sau expresionist, despre Bacovia sentimental sau antisentimental, despre o lirica a rupturii (intre volumele Plumb si Stante burgheze) sau una a continuitatii. S-a ajuns pana la a se afirma ca poetul joaca un rol, ca-si construieste o masca in spatele careia se ascunde ironic si detasat de o lume degradata, infinit de lucid insa, iar poezia lui este o continua explorare.

Atmosfera poeziei lui Bacovia

Ansamblul operei bacoviene degaja o atmosfera specifica, de pustiu in lume. Exista, intr-adevar, o atmosfera bacoviana: o atmosfera de coplesitoare dezolare, de toamna cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitata intr-un peisagiu de mahala de oras provincial, intre cimitir si abator, cu casutele scufundate in noroaie eterne (). Si in aceasta atmosfera de plumb, o stare sufleteasca identica: o abrutizare de alcool, o deplina dezorganizare sufeteasca prin obsesia mortii si a neantului, un vag sentimentalism banal, in tonul caterincilor, si macabru, in tonul papuselor de ceara ce se topesc(E. Lovinescu Istoria literaturii contemporane, vol.2, p. 404). Obiectele care creeaza atmosfera sunt putine, corelate cu ideea de gol si inventariate cu insistenta: sicrie, coroane de plumb, copaci, abatoare, camere, clavire, etc. Aceasta atmosfera este specific simbolista prin evocarea parcurilor deprimante, a targului provincial, prin starea de spleen, de nevroza, prin eros isterizat sau presimtirea bolii si a degradarii fizice. Ion Negoitescu va afirma si el ca poezia bacoviana apartine expresiilor celor mai specifice ale simbolismului.

Vziunea lui Bacovia despre lume.

Poezia sa este a unui solitar si a unui prozonier, a unei constiinte inspaimantate de sine si de lumea in care traieste. Vasile Fanache afirma in lucrarea sa Bacovia, ruptura de utopia romantica si afirmarea spiritului modern ca : Ceea ce il separa pe Bacovia de utopia romantica sta in faptul ca in textul sau nu se intrevede salvarea nici in viata, nici in moarte, lipseste tragicul taram compensatoriu, indiferent ca el s-ar numi trecut sau spatiu oniric, cosmos, istorie ori eros.

In poeziile Plumb si Lacustra, viziunea este fara iesire, nemetafizica, intrucat textul hiperbolizeaza starea de singuratate, obsesia deplinei izolari si presimtirea mortii, a neantului.

O marturisire a lui George Bacovia dezvaluie semnificatiile pe care poetul le da cuvantului plumb, galbenul potentand spleen-ul : In plumb vad culoarea galbena. Compusii lui dau precipitat galben. Temperamentului meu ii convine aceasta culoare...Sufletul ars este galben. Galbenul este culoarea sufletului meu.

Teme si motive intalnite in opera bacoviana

Temele si motivele intalnite in opera bacoviana sunt cele dintai care o incadreaza in curentul simbolist. Motivul singuratatii este printre cele mai exploatate de Bacovia: Stam singur in cavou si era vant, Stam singur langa mort si era frig... (Plumb); Sunt singur, si ma duce-un gand/ Spre locuintele lacustre (Lacustra), Sunt solitarul pustiilor piete (Palind); Si ninge-n miezul noptii glacial/ Si tu iar tremuri, suflet singuratec (Singur), etc. Acesta este esential in definirea relatiei om-univers si simbolizeaza izolarea. Prin intermediul sau poetul mediteaza asupra conditiei umane, aflata in situatia unei imposibile comunicari cu universul din afara.

Un alt motiv important din lirica bacoviana este plumbul. In poezia Plumb, acest cuvant este repetat in mod obsesiv, de trei ori in fiecare strofa, fiind asezat chiar in rima (Dormeau adanc sicriele de plumb/ Si flori de plumb si funerar vestmant/ Stam singur in cavou si era vant/ Siscartaiau coroanele de pumb. () Dormea intors amorul meu de plumb () Si-i atarnau aripile de plumb). Luand drept coordonate greutatea, culoarea si sonoritatea, plumbul poate simboliza fie apasare sufleteasca, fie monotonie si plictis, fie o cadere grea, fara ecou.Greutatea plumbului aduce caderea, prabusirea in abisul temporal (Lacustra) sau in moarte (Melancolie), astfel, plumbul pare a fi, in plan poetic,substantivizarea verbului ,,a cadea (Adriana Iliescu Poezia simbolista romanesaca).

Ploaia care acompaniaza toamna in poeziile bacoviene este perceputa atat vizual (Da, ploua, Cum n-am mai vazut Ploua) cat si auditiv ( De-atatea nopti aud plouand Lacustra), sau ca o desfasurare monotona si obsedanta (Ploua, ploua, ploua/ Vreme de betie Rar). Ploaia simbolizeaza, la randul ei, dezagregarea materiei, facand ca totul sa se prabuseasca,dupa cum se osbserva in poezia Lacustra : Si simt cum de atata ploaie/ pilotii grei se prabusesc

Orasul tentacular (targul provincial) este un alt motiv simbolist intalnit si in opera lui George Bacovia. In poezia Amurg, el este conotat ca spatiu citational: trec corbii ah, ,,corbii/ Poetului Tradem/ Si curg pe-nnoptat/ Pe-un targ inghetat. Prin comparatie targul din poezia bacoviana este echivalent fie cu un cimitir (Afara ninge prapadind/ Iubita canta la clavir/ Si targul sta intunecat/ De parca ninge-n cimitir Nevroza), fie cu un salon (Orasul, cu-ncetul, pare un salon Noapte), fie cu un cavou (Pe cand, de argint/ In amurg de argint/ S-aprinde crai-nou// Pe zari argintii/ In vastul cavou -Amurg ), sau cu o crasma (E-o noapte uda, grea, te-neci afara/ Prin ceata- obosite, rosii, fara zare/ Ard, afumate, triste felinare/ Ca intr-o crasma umeda, murdara - Sonet ). Tot prin comparatie orasul este echivalent cu azilul, in poezia Aiurea, in care se intalnesc conotatiile de loc malefic, blestemat (Si stam impietrit si de veacuri/ Cetatea parea blestemata - Panorama) si morbid, alienant (Orasul luminat electric/ Dadea fiori de nebunie - Fanfara). Astfel, targul bacovian este mai mult decat un loc fatidic din universul sau poetic, este unicul loc spiritual care poate fi si salon si crasma si cimitir si cavou.

In afara de oras, in textele bacoviene mai apar si alte locuri fatidice. Unul dintre acestea este strada, legata de o situatie bacoviana specifica, ratacirea. Este un loc al singuratatii, al nebuniei si al nedreptatii sociale. Singuratatea este motivul cel mai des intalnit in opera lui Bacovia, insa cel mai bine este subliniata pe strazile goale (Strazile-s desarte/ Singur, singur, singur - Rar).

In lista temelor poetice, dupa strada goala se intalneste cea a parcurilor inghetate. In poezia Decor, parcul este descris ca solitar si secular, si definit ca Decor de doliu, funerar. Poezia Amurg accentueaza trasatura fatidica a parcului, ca loc marcat prin culorile cu conotatii simbolice clare (sineala, aur, sange) care se imprima pe fondul neutru al albului sau al transparentei: Havuzul din dosul palatului mort/ Mai arunca, mai ploua, mai plange - / Si stropii cazand, in amurg iau culori: / De sineala, de aur, de sange. Imaginea vizuala a parcului bacovian este completata de cea auditiva a muzicii de famfara si a cantecului imaginar al tomanei: Auzi, cum muzica rasuna clar/ In parcul falnic, antic si solemn, - / Din instrumente jalnica, de lemn / La geamuri, toamna canta funerar (Vals de toamna). Parcul si strada nu sunt marcate de prezenta feminina, ele fiind locuri ale intalnirilor ratate: Melancolia m-a prins pe strada. / / E o vibrare de violete; / /Trece si Ea; / As vrea, / Dar nu pot s-o salut/ Oh, si cum a trecut, / Intr-o vibrare de violete (Nervi de primavara).

Odaia goala urmeaza parcurilor inghetate. Aceasta, prin culoare (negru), prin umezeala si prin frig, simbolizeaza mormantul: Si-s umezi peretii/ Si-un frig ma cuprinde/ Cu cei din morminte/ Un gand ma deprinde (Moina). Odaia iubitei este insa singurul loc bacovian conotat benefic, aici intalnindu-se o atmosfera de intimitate si intelegere intre el si ea.

Un alt loc fatidic din lirica bacoviana este cafeneaua. In cafenea omul este predispus divagarii, fiind un loc al visarilor, al poeziei, consacrat de Simbolism, / Curentul decadent. Cu ea se incheie ansamblul locurilor bacoviene, care fac din oras un adevarat univers poetic.

Printre motivele bacoviene care se incadreaza in curentul simbolist este si cel al golului, care poate fi atat gol spatial echivalent cu pustiul camerei, al orasului cu piete luminate de agonice, cat si gol temporal care sugereaza haosul.

Culorile maladive fac parte, la randul lor, din categoria temelor si motivelor simboliste din opera lui Bacovia. O prima culoare care simbolizeaza boala, agonia este galbenul frunzelor toamnei, care insoteste negrul funerar (O femeie in doliu pe strada/ O frunza galbena tremura dupa ea; Si galbeni trec bolnavi/ Copii de la scoala). Negrul este cel mai intens exploatat in poezia cu acelasi nume, sugerand ca totul s-a redus la scrum, la cenusa: Vibrau sacntei de vis noian de negru/ Carbonizat amorul fumega/ Parfum de pene arse si ploua/ Negru, numai noian de negruO alta culoare folosita este rosul, fiind de cele mai multe ori corelat cu sangele: Si-nsangerat, amurgul/ Patrunde-ncet prin geamuri; Pe dealurile-albastre/ De sange urca luna/ De sange pare lacul/ Mai ros ca-ntotdeauna (Amurg).

Registrul stilistic. Intertextualitatea.

Pe langa argumentele tematice care permit incadrarea operei bacoviene in curentul simbolist mai exista si argumente stilistice - folosirea sinesteziei (O picatura parfumata cu vibrari de violet; Ploua roua de culori/ Venus plina de fiori/ Pare-o vie violeta); aparitia unor simboluri obsedante, care circula de la o poezie la alta (plumbul, corbii, ploaia, sicriul, amurgul), acuitatea senzoriala in descrierea unor imagini care reprezinta, de fapt, o stare interioara - dar si argumente intertextuale citarea unor poeti simbolisti (Edgar Poe, Verlaine, Tradem, Boudelaire si Rollinat) sau referiri la poezia decadenta (Tu citesti nazalizand/ O poema decadenta, cadaveric parfumata/ Monotona Poema in oglinda). Bacovia cofera diverse acceptiuni in opera sa termenului decadent: alcoolism (Ca Edgar Poe ma reintorc spre casa/ Ori ca Verlaine, topit de bautura Sonet); funebru (Trec corbii ah, corbii/ Poetului Tradem Amurg); sarcasm tragic (Dar in lugubrul salii pufneau in ras sarcastic/ Si Poe, si Boudelaire, si Rollinat - Finis).

Orientarea catre expresionism

Desi exista o serie de argumente tematice, stilistice si intertextuale care atesta apartenenta operei lui Bavoia la estetica simbolista, au existat nenumarati critici literari care au incercat sa demonstreze ca opera lui Bacovia se indeparteaza de simbolism, putand fi identificate elemente expresioniste. In lucrarea sa Despre poezie, Nicolae Manolescu arata ca lirica bacoviana se indeparteaza de simbolism prin faptul ca, in locul muzicii, poetul cultiva sunete dizarmonice, ajungand pana la tipatul specific expresionist: Poezia simbolista era una a armoniei muzicale, caracterizata de o simtire discreta si evaziva (). La Bacovia insa, ,,scartaielile ating urechea ca sunete ,,infioratoare si frunzele cazatoare produc pe retina imagini ,,sinistre. Instinctul melodiosului, care conduce mana tuturor modernistilor, este absent in poeziile lui Bacovia, a carui arta pare sa invedereze () o ureche in stare sa accepte disonanta, zgomotosul, dezordinea sonora. El afirma ca pastelurile bacoviene descriu de fapt peisaje mentale. Spre exemplu, in poezia Decor, se poate observa ca poetul nu descrie peisajul, ci il organizeaza in functie de doua trasaturi opuse, albul si negrul. Alternanta (sau opozitia) intre alb si negru (Copaci albi, copaci negri) formeaza o imagine a mortii, tema consatnta a acestui univers poetic. Intr-o alta lucrare a sa, Teme, Nicolae Manolescu sustine ca spre deosebire de culorile simboliste care se grefau pe sunete si mirosuri, intr-un sistem de corespondente menite a arata intelectualitatea unui lirism interesat de esente, la Bacovia culoarea devine nu numai persistenta si obsesiva, dar de o mare materialitate, ca la expresionisti (). Bacovia se remarca prin intensificarea senzatiei (de sunet culoare sau cinetica), prin marirea expresivitatii uneori pana dincolo de limita suportabila. El e modren fiindca socheaza: ochii, urechea, imaginatia, arta.

Definind lirica bacoviana ca expresie a unui sfarsit continuu, Ion Caraion demonstreaza ca nu exista nicio inovatie sau ruptura in opera scriitorului. Este propusa o lectura mai putin muzicala, si mai mult analitica, mergand la intelesul constitutiv pentru a inlatura unele prejudecati (obsesia sinistrului la Bacovia, nihilismul intelectual). Acesta realizeaza si un studiu al lexicului bacovian, din care reiese ca trasatura principala este severitatea limbajului. El observa ca majoritatea orientarilor, cheilor, temelor lui Bacovia sunt scrise pe anumiti piloni: rasul si plansul, starea planului inclinat, neintrerupta agitatie, obsesia mortii, frica de viata, abulia, vesnicul du-te-vino, ponderea senzatiilor sonore si optice, caseta cu tremure, vibratii, tresariri, dardaieli si alarme, incarcatul deviz al buletinelor meteorologice, statismul, impietrirea, dar si turuiala in vid, sarcasmul, asteptarea si neasteptarea, renuntul, in sfarsit artele si indeosebi muzica. Se observa preponderenta verbelor (o cincime din dictionarul cuvintelor de care s-a folosit Bacovia, e formata din verbe), care, la inceputul poeziilor sunt la prezent sugerand o actiune ce debuteaza in forta, tonica. Verbul bacovian cel mai frecvent utilizat este ,,a fi, mai numeric decat ,,a plange si decat ,,a avea. El afirma totodata ca Bacovia este poetul negatiilor de felurite nuante, autorul in literatura noastra al intaiului nu ideistic si structural, opera sa comparandu-se si comportandu-se ca un repros inextingibil adresat lumii.

Tudor ArgheziTudor Arghezi(n.21 mai1880,Bucureti- d.14 iulie1967) pe numele su adevrat Ion N. Theodorescu, a fost un scriitor romn cunoscut pentru contribuia sa la dezvoltarea liricii romneti sub influena baudelairianismului. Opera sa poetic, de o originalitate exemplar, reprezint o alt vrst marcant a literaturii romne. A scris, ntre altele, teatru, proz (notabile fiind romaneleCimitirul Buna VestireiOchii Maicii Domnului), pamflete, precum i literatur pentru copii.La vrsta de 16 ani debuteaza in Liga ortodoxa a lui Al.Macedonski, sub semanatura Ion Theo. ncepnd din 1910 Arghezi are o activitate foate susinut, n cadrul creia conduce reviste i ziare cum sunt Cronica, Cuget romnesc, Naiunea, Bilete de papagal.

In anul 1927 ii apare primul volum de versuri Cuvinte potrivite. Dupa aceasta data, Tudor Arghezi va publica mai multe volume de versuri, romane, nenumarate articole. Pentru activitatea literara remarcabila primeste, in anul 1946, Premiul National de poezie. In anul 1955 este ales membru al Academiei Romne, este distins cu numeroase titluri si premii, iar in anul 1965 primeste Premiul International Herder.

Moare la 14 iulie 1967 si este inmormntat in gradina casei sale de la Martisor.ntre tradiionalism i modernism

Vzute de contemporani ca dou curente aflate ntr-o opozitie estetic transant, traditionalismul si modernismul perioadei interbelice pot s fie ntelese, n aceeasi msur, ca dou tendinte diferite, care si pot inversa polii de-a lungul timpului, cci, de multe ori, orice ntrerupere a traditiei, indiferent din ce directie se face acest lucru poate s fie privit ca o tendint inovatoare, modernist. Cei doi termeni exprim o situatie specific a literaturii romne din ultimele dou decenii naintea Primului Rzboi Mondial si din perioada interbelic, Dac acceptm modernismul ca o fiind doar o ntrerupere a traditiei prin sincronism, deci prin importarea unui model literar strin, ntelegerea sa este, dup prerea noastr, mecanic. Si la fel de mecanic este acceptarea traditionalismului ca fiind o orientare ideologic-cultural conservatoare din perioada interbelic, definit prin continuarea traditiei nationale, prin sustinerea specificului national n art si prin adoptarea unei tematici nationale si rurale.

Aplicnd o schem structuralist devenit deja clasic n ntelegerea fenomenului lingvistic, putem considera si fenomenul literar ca dezvoltndu-se pe cel putin dou axe, una temporal, iar alta spatial, relatia modernittii cu traditia devine mult mai complex, putnd s fie nteleas din perspectiva aceasta ca una dinamic si nu una static, cu clasificri definitive. Vzut din perspectiva sociologiei literare, traditionalismul poate s fie considerat ca un mod de scriere deja consacrat de un numr suficient de mare de opere ca el s devin emblematic pentru o epoc sau pentru un anumit spatiu literar; modernismul, dimpotriv, poate s fie considerat ca fiind orice ntrerupere a unei continuitti artistice (trstur definitorie a traditionalismului);.

O asemenea perspectiv ni-i prezint n paralel pe Lucian Blaga si Tudor Arghezi n primele lor volume de versuri: primul revine ideatic la un univers metaforic care era bine cunoscut din exprimarea teologic patristic si, implicit, din literatura romneasc veche, nc actual prin crtile de cult - s nu uitm c era fiu de preot si c a studiat teologia, n timp ce n primele volume ale lui Tudor Arghezi, care a fost clugr, se pot identifica multe formulri din limbajul bisericesc, comun n literatura noastr veche, n special in Cuvinte potrivite.Din poezia lui Arghezi se desprinde un univers tematic ce poate fi grupat: Lirica de dragoste, n cadrul creia poetul exprim ataamentul fa de fiina iubit, de lume i de via n general.

Poezia filozofico-religioas: Psalmi

Una din laturile dominate ale poeziei argheziene st sub semnul cutrilor filozofico-religioase. Ca toi marii poei ai lumii i Arghezi a fost rscolit de o serie de probleme fundamentale legate de rostul omului pe pmnt, a nceputurilor existenei omului n univers, a perspectivelor care i se deschid, a morii care pune capt zbaterilor omului pentru nfrumusearea vieii. Poetul s-a rzboit cu fantomele divinitii morii. Ispita cunoaterii o gsim n Psalmi din cadrul volumului Cuvinte potrivite. Motivul cutrii divinitii prezent n poezia argezian nc de la primele poezii de dup debut devin n Psalmi o obsesie tiranic i ea se prelungete n Stihuri de sear i Hore.

O alt tem a liricii lui Arghezi este cel al universului miniatural ,al lumii mrunte i umil: a florilor, al gzelor, lumea copilului. n volumele de poezii cum sunt Crticic de sear, Stihuri pentru copii, Hore sau n volumele n proz Cartea cu jucrii, Prisaca ntlnim un univers unde lumea necuvnttoarelor i cea a copiilor joac rolul principal.

Tudor Arghezi inaugureaza la n literatura romn "estetica uratului", avandu-l ca model pe "scepticul de la Sena", Charles Baudelaire. Poetul Florilor raului l-a impresionat prin razvratirea impotriva cerintelor esteticii clasice. Precursor al unei estetici a uratului, sincer pana la brutalitate, satanic si amar, el gasea in contemplarea raului, a mizeriei, impulsuri catre puritatea pierduta. Tudor Arghezi a studiat indelung scrierile lui Baudelaire si a intrebuintat pana la ultima poezie uneltele de lucru ale artistului. La Baudelaire se observa o imbogatire a mijloacelor poetice cu imagini nengaduite pana atunci in lirica, asa cum se intampla intr-o oarecare masura si la Macedonski. Interesul lui Tudor Arghezi pentru uratul din viata devine o atitudine estetica. Baudelaire, apreciaza Tudor Vianu, ar fi fost uimit sa afle ca numai cu cativa zeci de ani dupa moartea sa un tanar roman, invatand din cartea sa nemuritoare, va continua experienta sa poetica.Eugen Lovinescu fixa locul creatiei argheziene in contextul literaturii noastre ca sinteza intre modernism si traditionalism. Daca volumul Cuvinte potrivitereprezinta o potentare lirica, o depasire, dincolo de temperament si, in ordinea poetica si spirituala, ocupa locul de frunte,Flori de mucigaireprezinta nota cea mai pregnanta si cea mai adecvata a personalitatii scriitorului. Tudor Arghezi a lasat literaturii romane si universale o opera literara in versuri si in proza intr-o noua formula artistica, avand la baza cultul limbii stramosesti, al virtutii acesteia, din scrierile biblice, din graiul popular si-a faurit limbajul din esente tari si materie diafana, lasandu-i sa creasca in umbrele rnei nepadite de buruieni, dar si in lumina stralucitoare si sunete de metal rar, poezia sa implinind, in acest mod, una din aspiratiile artei noastre literare si care constituie un "triumf al limbii" artistice romane mai noi - dupa cum apreciaza St.Munteanu.

Lucian Blaga

Lucian Blaga (n. 9 mai 1895, Lancrm, lng Sebe, comitatul Sibiu - d. 6 mai 1961, Cluj) a fost un filozof, poet, dramaturg, traductor, jurnalist, profesor universitar i diplomat romn. Personalitate impuntoare i polivalent a culturii interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada respectiv prin elemente de originalitate compatibile cu nscrierea sa n universalitate. A debutat n ziarele ardene Tribuna, cu poezia Pe rm (1910), i n Romnul, cu studiul Reflecii asupra intuiiei lui Bergson (1914). A urmat cursurile Facultii de Teologie n perioada 19141916, pe care le-a finalizat cu licen n 1917. A studiat filosofia i biologia la Universitatea din Viena ntre anii 1916 i 1920, obinnd titlul de doctor n filosofie. A revenit n ar n ajunul Marii Uniri. n anul 1916, n timpul verii, Blaga viziteaz Viena, unde descoper Expresionismul.

Creatia poetica a lui Lucian Blaga a evoluat atat in raportul dintre eu si lume, cat si in modalitatea de expresie. Etapele de creatie sunt determinate de specificitatea lirica a volumelor de poezii, in care evolutia filozofica este evidenta.

"Poemele luminii" (1919), primul volum de poezii, este dominat de un puternic vitalism, de dorinta eului poetic de a se contopi cu Cosmosul. Principalele teme ale creatiilor lirice din acest volum ilustreaza natura, iubirea si moartea, concepte esentiale ale existentei.Cateva idei semnificative ilustrate in poeziile acestui volum:

- cunoasterea inseamna iubire, idee programatica in poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", ce s-ar putea ilustra sugestiv cu versurile de la inceputul si finalul poeziei: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/... / caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte."- iubirea este o cale de comunicare cu Universul, dar numai prin intermediul bataii inimii iubitei: "Si sub glii ti-am auzit/ a inimei bataie zgomotoasa./ Pamantul raspundea." ("Pamantul");- trupul arde "ca-n flacarile unui rug" ("Noi si pamantul"), iar viata murmura in poet ca "un izvor navalnic/ Intr-o pestera rasunatoare" ("Nu-mi presimti? ");- tristetea poetului nu este un sentiment pentru sine, ci o revarsare asupra intregului univers: "Tristeti nedeslusite-mi vin, dar toata/ durerea,/ ce-o simt, n-o simt in mine,/ in inima,/ in piept,/ ci-n picurii de ploaie care curg" ("Melancolie");- eul poetic nu se simte ingradit nici de timp, nici de spatiu ("Gorunul"), viziunea sa asupra mortii fiind acum, la inceputul creatiei, doar presimtire: "Presimt:/ frumoase mani, cum imi cuprindeti astazi cu/ caldura voastra capul plin de visuri,/ asa imi veti tinea odata/ Si urna cu cenusa mea."("Frumoase maini") ori comuniune desavarsita cu stramosii, care traiesc in urmasi viata prea repede curmata: "Se spune, ca stramosii, care au murit fara de vreme,/.. ./vin sa-si traiasca mai departe/ in noi/ viata netraita." ("Liniste").- prin strigatul "Sunt beat de lume si-s pagan", Blaga descopera ca raportul dintre bine si rau se afla intr-o necesara interdependenta pentru stabilitatea deplina a Universului, ca doua forte contradictorii ce compun echilibrul: "De unde-si are raiul - / lumina? - Stiu: Il lumineaza iadul/ cu flacarile lui!" ("Lumina raiului");Stilul se caracterizeaza prin faptul ca poeziile acestui volum sunt construite in jurul unei metafore revelatorii."Pasii profetului" (1921) prevesteste inca din titlu o schimbare de atitudine, ce va deveni mai evidenta in volumele urmatoare, dominanta fiind reflexivitatea trairilor nemijlocite, cugetarea.- poemul cel mai semnificativ al acestui volum este "Moartea lui Pan". Pan simbolizeaza pentru poet ipostaza cunoasterii prin participarea la ritmurile interioare ale cosmosului. Pan este zeul naturii, fiind contemplat de la distanta, "e orb si e batran", "zace" intr-o mare tacere, regasindu-se prin "muguri" si "miei". Pan reprezinta eul anonim, care nu vorbeste pentru a nu tulbura materia primara, presimtind insa spaima in fata inevitabilului. Razele de lumina patrund pana la pestera lui Pan si-l fac sa vada transformarile lumii, apoi dispare, "a treia zi si-a-nchis cosciugul ochilor de foc./.../Neispravit ramase fluierul de soc."- "Vara" si "In lan" sunt pasteluri spiritualizate pe tema expresionismului, in care forma de pastel este numai un pretext pentru stari elegiace si atitudini meditative; vara face ca, sub soarele dogoritor, iubirea sa fie nascatoare de suflete: "De prea mult aur crapa boabele de grau/.../Pe buzele ei calde mi se naste sufletul.";- poezia "Din copilaria mea", dedicata nepoatei sale, Gigi, semnifica intoarcerea la mitul copilariei: "Eram mic/ si singur socoteam: ea mi-e aproapele/ si o iubeam./ Si ma credeam un mucenic."- sufletul prea plin al poetului are nevoie de un invelis pe masura si el invoca giganticele formatiuni geologice sa-i dea un trup in care sa incapa o simtire prea mare pentru om: "Dati-mi un trup/ voi muntilor,/ marilor,/ dati-mi alt trup sa-mi descarc nebunia/ in plin!/ Pamantule larg, fii trunchiul meu,/ fii pieptul acestei napraznice inimi/.../ Dar numai pe tine te am trecatorul meu trup." ("Dati-mi un trup voi muntilor").- poetul se simte obosit de prea multa vitalitate, de prea mare simtire, de "trecutul ca un orb": "Eram asa de obosit/ si sufeream./Eu cred ca sufeream de prea mult suflet" .("Leaganul")"In marea trecere" (1924)Volumul debuteaza cu un moto sugestiv pentru viziunea poetului privind conceptul filozofic de timp: "Opreste trecerea. Stiu ca unde nu e moarte, nu e nici iubire, - si totusi te rog: opreste, Doamne, ceasornicul cu care ne masuri destramarea."Preocuparea lui Lucian Blaga pentru timp se exprima in cele trei ipostaze de manifestare: fugit ireparabile tempus (timpul se scurge ireversibil), fortuna labilis (soarta este schimbatoare), vanitas vanitatum (desertaciunea desertaciunilor). Vitalismul, trairea intensa se estompeaza, problematica filozofica se amplifica tulburator.- natura isi pierde inocenta si infatisarea paradisiaca, iar poetul se simte instrainat de ea, de radacinile sale: "De nicaieri pamantul/ nu m-a chemat./ Sunt blestemat!" ("Cuvantul din urma");- in poezia "Scrisoare", poetul se autodefineste printr-o interogatie asupra sensurilor existentei: "De ce m-ai trimis in lumina, Mama,/ de ce m-ai trimis?", se simte batran de neputinta si se preocupa acum de marile probleme ale Universului: "Sunt mai batran decat tine, mama,/ ci tot asa cum ma stii:/ adus putin din umeri/ si aplecat peste intrebarile Iumii."- "In marea trecere" mediteaza asupra sensurilor eterne ale existentei de care se simte structural legat pe vecie: "Nimic nu vrea sa fie altfel decat este."- satul in conceptia lui Blaga este mai mult decat un mit al miturilor, el devine suflet, are alte dimensiuni existentiale, mult mai profunde decat orice alta entitate a Universului: "Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat. / Aici orice gand e mai maret,/ Si inima-ti zvacneste mai rar,/ca si cum nu ti-ar bate in piept/ ci adanc in pamant undeva." ("Sufletul satului");- pentru multele intrebari existentiale care-l apasa, poetul se simte vinovat de a medita la ele, de a fi tins spre valori, altele decat cele consfintite prin traditia milenara a generation "Am inteles pacatul ce apasa peste casa mea/ ca un muschi stramosesc./ O, de ce am talmacit vremea si zodiile/ altfel decat baba ce-si topeste canepa in balta?" ("Am inteles pacatul ce apasa peste casa mea")."Lauda somnului" (1929) evoca probleme existentiale, asupra carora poetul mediteaza cu atitudine superioara spiritual.- volumul se deschide cu o poezie intitulata sugestiv "Biografie", in care Blaga mediteaza asupra conditiei omului in lume: "Unde si cand m-am ivit, nu stiu,/ din umbra ma ispitesc singur sa cred/ ca lumea e o can tare.";- viziunea asupra mortii nu mai este, ca la inceputul creatiei, o presimtire, ci o asociaza cu motivul somnului, stare spirituala ce face posibila iesirea din timp: "In somn sangele meu ca un val/ se trage din mine/ inapoi in parinti." ("Somn");- poezia "Paradis in destramare" valorifica, intr-o maniera individuala, motivul biblic al apararii drumului "spre pomul vietii" de catre heruvimi si sabie de flacari, exprimand starea de istovire si sentimentul de singuratate intr-o lume care si-a pierdut sacralitatea, iar veacul se afla in declin si se indrepta spre pieire: "paianjenii multi au umplut apa vie,/ odata vor putrezi si ingerii sub glie,/ tarana va seca povestile/ din trupul trist.""La cumpana apelor" (1933) si "La curtile dorului" (1938) cuprind poezii de inspiratie folclorica, mitologica, in care teama de moarte este evidenta: "De ce imi e asa de teama - mama -/ sa parasesc iar lumina?" ("Din adanc"). Cateva titluri de poezii ce apartin acestor volume: "Sta in codru fara slava", "Belsug", "Ursul cu crin", "La curtile dorului", "Ciocarlia" etc."Nebanuitele trepte" (1943) exprima o impacare a poetului cu universul, poemele sunt incarcate de speranta, de incredere in germinatie.- nasterea, venirea in lumina, care era tragica in volumele anterioare, este aici privita ca o binefacere, cu o bucurie a vietii: "Sat al meu, ce porti in nume/ sunetele lacrimei,/ la chemari adanci de mume/ in cea noapte te-am ales/ ca prag de lume/ si poteca patimei./.../ in tine cine m-a chemat/ fie binecuvantat,/ sat de lacrimi fara leac." ("9 Mai 1895");- poezia "Autoportret" constituie o confesiune spirituala a poetului despre sufletul sau, aflat in continua cautare de impliniri: "Lucian Blaga e mut ca o lebada./ in patria sa/ zapada fapturii tine loc de cuvant./ Sufletul lui e in cautare/ in muta, seculars cautare/ de totdeauna,/ si pana la cele din urma hotare.// El cauta apa,/ din care curcubeul/ Isi bea frumusetea si nefiinta."Referindu-se la specificul creatiei lui Lucian Blaga, Tudor Vianu spunea: "Si daca poezia sa nu cucereste prin senzualitatea ei, ea vorbeste puternic printr-o substanta facuta din cele mai inalte nelinisti din cate pot atinge sufletul omenesc."

Expresionismul Blagian

Opera lui Lucian Blaga prezint o situaie aparte n cadrul expresionismului romnesc. Se vorbete, n critica literar romn, despre faptul c Blaga practic n opera sa un expresionism mblnzit, plasticizat, estetizat, cauzele acestuia fiind puse pe seama autohtonizrii poeziilor. Pentru a demonstra aceast tez, vom apela la cteva texte ale lui Trakl, expresionist dur, i ale lui Rilke, el nsui practicnd o estetizare, deci o mblnzire a expresionismului, influena lui Rainer Maria Rilke, avand un efect catalizator asupra poetului nostru.

Cunoscnd expresionismul n timpul studiilor sale din Viena, poetul romn s-a simit nc de la nceput atras de acest curent, pe care ns l-a modificat n anumite puncte, ajungndu-se s se poat vorbi despre o blagianizare a expresionismului, pe care Marin Mincu o caracterizeaz astfel: Pornind iniial din expresionism, Blaga i adaug aripile metafizice pe care niciun poet expresionist nu le-a purtat; n exemplaritatea aceasta nalt, teoretic i practic, poetul romn realiznd ceea ce am putea numi blagianizarea expresionismului. Pentru nceput ne vom opri la poezia Vara aceasta putnd fi uor pus n paralel cu Sommer a lui Trakl. La Blaga constatm mai degrab tendina ctre o personalizare a peisajului metafizic, poetul romn fiind mult mai fidel plasticii expresioniste. () Cu o priz metafizic exacerbat, Blaga transfer expresionismul n spaiul culturii folclorice. Pmntul, n poezia lui Blaga, este un lan ntins de gru i cntec de lcuste. Spicele i in la sn grunele/ ca nite prunci ce sug. Dominana naturii, ntr-un spaiu vast, neatins de om, ntrete ideea rentoarcerii omului spre natur, spre starea primordial, caracterizat de calm i mpcare, unde dogoarea soarelui nu chinuie, ci mplinete un dat necesar i plcut.

Sentimentul i realitatea morii sunt alte elemente care unesc opera blagian de cea a lui Rilke. Eul liric blagian privete moartea ca pe un dat necesar, pe care l ateapt mpcat, iar odat venit, moartea nu nseamn sfritul, ci o contopire cu universul: Gndul meu i venicia seamn/ ca nite gemeni. Reintegrarea n univers se vdete i din versul desprinse dintr-un pom, care-a crescut din mine. Suferina eului liric nu vine, ca n poezia lui Trakl, din cauze exterioare, ci din interior, din adncurile firii: eram aa de obosit/ i sufeream./ Eu cred c sufeream de prea mult suflet.

Asemnri cu opera lui Rilke gsim i n descrierea poetic blagian a toamnei. Pentru Rilke, la fel ca i pentru Blaga, toamna corespunde ntr-un plan superior unei pregtiri pentru moarte, ns este o pregtire plin de calm i de ateptare: vara a fost lung.

Dei avem de-a face cu un triunghi expresionist apartenena niciunuia dintre cei trei poei la expresionism neputnd fi negat putem cu uurin observa apropierea operei blagiene de cea a lui Rilke i ndeprtarea ei de cea a lui Trakl. Chiar i acolo unde se ntlnesc motive comune att operei lui Blaga, ct i celei a lui Trakl, cel dinti nzestreaz acele motive cu capaciti metafizice, transcendentale, deprtndu-se, astfel, de simpla prezentare a realitii prin intermediul sentimentelor. Blaga creeaz o alt realitate, un alt univers, care are doar vagi puncte de ntlnire cu cel real.

Iar acest univers blagian este estetizat, plasticizat punct de puternic asemnare cu opera lui Rilke, care practic i el un expresionism mblnzit, transcendental. Asemnrile dintre cei doi poei nu pot fi trecute cu vederea, iar dac inem seama i de faptul c Blaga s-a raportat mereu la Rilke (dedicndu-i chiar o poezie, unde l identific cu Poetul prin excelen), putem nelege i recunoate efectul catalitic al operei lui Rilke asupra celei blagiene. Influena lui este, dup cum am artat, esenial pentru estetizarea expresionismului blagian, care nu poate fi n niciun caz redus la altoirea expresionismului pe fondul folcloric romnesc, deci la autohtonizarea lui, ci este un fenomen mult mai complex, ce i trage sevele i din formaia cultural a poetului i din influena exercitat de expresionismul rilkeian asupra operei sale. Ion Barbu(1895-1961)

Opera poetic a lui Ion Barbu (pseudonim al matematicianului Dan Barbilian) apare n perioada interbelic, atunci cnd n literatura romn se confrunt dou direcii puternice: tradiionalismul i modernismul. El este considerat, n contextul literaturii romne, un poet fr precursori i urmai, statut dobndit n urma realizrii unei sinteze inedite ntre poezie i geometrie.

Poetul s-a afirmat n cercul Sburtorului, ncepnd cu anul 1919. n 1921, a publicat placheta Dup melci, pe care ns a retras-o imediat, pentru c editorul crezuse c este o carte pentru copii i grafica era n acest sens. Singurul volum publicat, Joc secund, a aprut n 1930.

Debutul su artistic a fost declanat de un pariu cu Tudor Vianu. Plecai ntr-o excursie la Giurgiu n timpul liceului, Dan Barbilian i promite lui Tudor Vianu c va scrie un caiet de poezii, argumentnd c spiritul artistic se afl n fiecare. Din acest "pariu", Dan Barbilian i descoper talentul i iubirea fa de poezie. Dan Barbilian spunea c poezia i geometria sunt complementare n viaa sa: acolo unde geometria devine rigid, poezia i ofer orizont spre cunoatere i imaginaie.

Fenomenul artistic barbian s-a nscut n punctul de interferen al poeziei cu matematica, de aceea poezia lui este cu mult deosebit de cea a lui Arghezi i Blaga, ntruct gradul ei de dificultate e mai mare. Mai exact spus, nelegerea poetului asupra a ceea ce trebuie s fie poezia e mai aproape de concepia unor poei moderni i singulari ca Stephane Mallarm sau Paul Valry, dect de concepia mai general, impus de romantism. Apoi nu trebuie uitat c poetul a fost dublat de un matematician i c modul lui de a gndi n spiritul abstract al matematicii s-a impus i n planul reprezentrilor poetice. Ion Barbu nsui afirm: "Ca i n geometrie, neleg prin poezie o anumit simbolic pentru reprezentarea formelor posibile de existen Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, aa c, rmnnd poet, n-am prsit niciodat domeniul divin al geometriei." n general, evoluia liric a lui Ion Barbu este descris n trei etape:

etapa parnasian ciclul baladic i oriental ciclul ermetic (dup Tudor Vianu) Etapa parnasian

Prima etap este cea "parnasian", a versurilor publicate ntre 1919 - 1920 n "Sburtorul". Dintre ele amintim: Lava, Munii, Copacul, Banchizele, Rul, Umanizare .a.m.d.

Scurte i riguroase ca form - cteva sunt sonete -, poeziile propun un univers tematic restrns. Barbu descrie peisaje mineralizate, forme ale geologicului i ale florei , evoc zeiti mitologice sau surprinde procese de contiin, cum ar fi solemnul legmnt al lepdrii de pcatul contemplaiei abstracte n favoarea voinei de a tri cu frenezie, ntr-o total consonan cu ritmurile vii ale naturii. Evitnd poezia - confesiune, exprimarea direct a nzuinelor sufletului su, Ion Barbu le transfer unor elemente ale naturii: copacul, banchizele, munii, pmntul, ceea ce indic o tendin de a folosi simboluri " obiective". Peisajele , pasteluri exotice i imaginare, nchid n ele elanuri i ncorsetri ale fiinei umane, aspiraii patetice i ncrncenate refuzuri, ca n aceste solemne strofe din Copacul:

"Hipnotizat de -adnca i limpedea luminA bolilor destinse deasupra lui, ar vreaS sfrme zenitul i - ncremenit s beaPrin mii de crengi crispate, licoarea opalin"

Etapa baladico-oriental

Aceasta indic orientarea spiritului poetului spre concretul lumii. Aici pot fi integrate poeme ca: Dup melci, Riga Crypto i lapona Enigel, Domnioara Hus, Isarlk, Nastratin Hogea la Isarlk, publicate din a doua jumtate a lui 1921 pn n 1925. Isarlk,spre exemplu, este o cetate ideal, "dat-n alb ca o raia" aezat "la mijloc de Ru i Bun", populat cu oameni care triesc deopotriv deliciile spiritului i pe cele ale vieii " ntr-o slav stttoare": univers fabulos n care se echilibreaz totul. De o deosebit for de sugestie, sub raportul inveniei verbale, este Domnioara Hus a crei valoare st aproape n ntregime n expresie. Poezia vorbete despre povestea unei iubiri ptimae i nefericite i a unei tragicomice eroine, ce-i cheam de pe lumea cealalt, prin descntece, iubitul care a uitat-o.

Tradiionala comuniune a omului cu natura apare, bine evideniat, i n poezia Dup melci printr-un proces iniiatic: moartea melcului, trezit la via, ntr-o primvar, de descntecul rostit de un copil.

n poezia Timbru, privirea poetului e fixat pe suprafaa lumii, nu dincolo de ea, fascinat att de mult de simple lucruri (de piatr, de hum, de unda mrii), nct le atribuie o via sufleteasc. Cum ele sunt mute, poezia este aceea care ar trebui s le exprime, ceea ce presupune, pentru poet, o comunicare cu ele, identificarea.Ar trebui un cntec ncptor,precumFonirea mtsoas a mrii cu sare,Ori lauda grdinii de ngeri,cnd rsareDin coast brbteasc al Evei trunchi de fum.

Etapa ermetic

Ultima etap a poeziei lui Ion Barbu este una de ncifrare a semnificaiilor, numit din aceast cauz etapa ermetic. Prin creaiile cuprinse n acest ciclu se manifest ataamentul lui Ion Barbu pentru poezia pur, o orientare n modernismul european interbelic, ale crei origini se afl n creaia lui Stephanie Mallarm. Intenia era de a da cuvntului puterea magic de a exprima numai esenele, absolutul, printr-un limbaj poetic purificat, coninnd neologisme, cuvinte din domeniul tiinelor.

Ermetismul, curent literar n care se ncadreaz poezia lui Ion Barbu, solicit dimensiunea raional a condiiei umane, inhibnd-o pe cea sentimental. Poezia presupune, n aceste condiii, o iniiere a lectorului n mecanismul de reconstituire a traseului raional i ideatic de gndire a poetului.

Trecerea de la ciclul baladic i oriental la cel ermetic este facut de balada Riga Crypto i lapona Enigel, povestea unei nsoiri ratate ntre dou entiti incompatibile, o ciuperc (Riga Crypto) i o fiin uman (Enigel din Laponia). ntre cei doi exist pe lng incompatibilitate i o asemnare i anume statutul superior n interiorul propriei lumi. Riga Crypto triete ntr-un spaiu caracterizat prin umezeala permanent, un spaiu impur, n care sunt amestecate elementele primordiale, ap i pmnt. Lapona vine din inuturi ngheate i aspir la soare i lumin. Principalele motive valorificate n ciclul ermetic i, n acelai timp, mijloace de sugestie pentru universul ideal n care se plaseaz poezia sunt: oglinda (reflectarea n oglind este purificatoare - Din ceas, dedus..., dar poate i goli de coninut viaa, trirea - Falduri), nunta (neleas ca ptrundere n miracolul creaiei universale: Ritmuri pentru nunile necesare), increatul ( prag ntre fiin i nefiin, acolo unde se poate poziiona spritul pur, motiv sugerat n poeziile Increat, Oul dogmatic) i jocul (activitate care neag, discrediteaz universul real, pentru a elibera spiritul Uvedenrode, cuvnt inventat de Ion Barbu care defineste un spatiu de cosmar, "o rpa a gasteropodelor ").

Poezia Din ceas dedus... scoate n eviden, n principal, ideea lumii purificate prin reflectarea n oglind, autocunoaterea, poezia fiind,n totalitate, un joc al minii.

"Din ceas, dedus, adncul acestei calme creste,Intrat prin oglind n mntuit azur,Tind pe necarea cirezilor agreste,In grupurile apei, un joc secund, mai pur."

Modernitatea expresivitii care particularizeaz lirica lui Ion Barbu rezid, n mod inedit, din acuzaia de neclaritate n expunerea ideilor i de ncifrare, de ambiguizare a simbolurilor, dificultatea receptrii ei fiind cauzat de concizia exprimrii.

Tudor Vianu spunea despre opera lui Ion Barbu astfel: Cititorul care strbate paginile volumului Joc secund, nu trebuie s uite niciodat c se gsete n faa unui poet matematician. Chiar o simpl inventariere a vocabularului su arat ct datorete Ion Barbu astronomiei, mecanicei sau geometriei. () Viziunea matematicianului este att de puin conexat cu activitatea simurilor, att de liber de contingenele care ntinereaz funciunea lor, nct lumea care i se releveaz este resimit de el ca pur. Pe de alt parte, fa de lumea experienei, aceea a matematicei este a doua lume, o suprastructur ideal. ntr-un asemenea univers ideal dorete s se situeze viziunea lui Ion Barbu i acesta este nelesul expresiei joc secund, care intituleaz volumul su.4. ConcluziiTensiunea dintre cutrile fiecrei voci lirice originale i raportarea la orientrile literare

ale vremii are ca efect multitudinea formulelor literare, diversitatea tematic i stilistic.

Oscilaia ntre viziunea poeziei din sec. al XIX-lea i noua estetic (a urtului), ntre versul

liber i prozodia clasic, tradiionalismul tematic n formule moderne, variaia registrelor stilistice n aceeai oper (religios,popular,argotic etc.), mbogirea limbajului poetic cu noi domenii lexicale (filozofic,teologic,argotic) sunt trsturi ale liricii interbelice care coexist fie n epoc, fie n opera aceluiai poet.

5. Bibliografie

Poezii din opera lui G. Bacovia, V. Voiculescu, L. Blaga, I. Barbu, T. Arghezi

Limba si Literatura Romana- Manual pentru clasa a12-a, Victor Lisman

Cartea definitiva a pregatirii examenului de Bacalaureat-Limba Romana, Liliana Paicu, Victoria Gal

Istoria Literaturii Contemporane, Eugen Lovinescu

Bacovia. Ruptura de utopia romantica, V Fanache

Despre poezie , Nicolae Manolescu

Teme, Nicolae Manolescu

www.wikipedia.com http://domnitaralu.wordpress.com/2009/11/22/lucian-blaga-si-estetizarea-expresionismului/