LIVIU COMAN-KUND

DEONTOLOGIA SI STATUTUL FUNCTIONARILOR DIN ADMINISTRATIA PUBLICA

Manual pentru specializarea universitara

Administratie publica

Editia a II-a, actualizata potrivit legislatiei n vigoare la 01.09.2006

- 2006 -

I

C U P R I N S

CAPITOLUL 1: PRECIZARI CONCEPTUALE PRIVIND MORALA, ETICA SI DEONTOLOGIA ...................................................................................................................... 1 1.1. Semnificatia comuna a termenului morala...............................................................................2 1.2. Semnificatia comuna a termenului etica..................................................................................3 1.3. Cteva consideratii privind ntelesul comun al termenilor morala si etica.................................4 1.4. ntelesul comun actual al cuvntului deontologie .......................................................................5 SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE....................................................................................................6 NTREBARI DE AUTOEVALUARE .................................................................................................7 TESTE DE AUTOEVALUARE ........................................................................................................7 CAPITOLUL 2: DEONTOLOGIA PROFESIUNILOR LIBERE CLASICE9 2.1. Deontologia medicala..10

2.1.1. Scurt istoric.10 2.1.2. Receptarea n dreptul pozitiv a unor reguli privind profesiunea medicala .................... 11 2.1.3. Valorile aparate de deontologia medicala actuala ..................................................... 12 2.1.4. Organizarea si deontologia profesiunii medicale n Romnia ..................................... 14

2.2. Deontologia profesiunii de avocat ........................................................................................... 20 2.2.1. Scurt istoric ............................................................................................................ 20 2.2.2. Conceptia europeana actuala cu privire la deontologia profesiunii de avocat .............. 21

2.2.3. Organizarea si deontologia profesiunii de avocat n Romnia........................................25 2.3. Caracteristicile deontologiei actuale........................................................................................ 29 2.4. Cteva concluzii general-valabile privind deontologia, n actualul sau stadiu de dezvoltare .....33 SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE.................................................................................................. 35 NTREBARI DE AUTOEVALUARE ............................................................................................... 38 TESTE DE AUTOEVALUARE...............................................................................................................39 CAPITOLUL 3: DEONTOLOGIA FUNCTIONARILOR PUBLICI ...................................43 3.1. Consideratii generale............................................................................................................. 44

3.1.1. Notiunea de functionar public ................................................................................ 44 3.1.2. Aparitia si evolutia functionarilor publici .................................................................... 44

3.2. Se poate vorbi de o deontologie a functionarilor publici? .......................................................... 46 3.3. Deontologia magistratilor ....................................................................................................... 47

3.3.1. Principiile deontologice specifice magistratilor .......................................................... 47 3.3.2. Deontologia magistratilor n Romnia, potrivit reglementarilor actuale ....................... 48

3.4. Analiza elementelor constitutive ale deontologiei, n cazul functionarilor din administratia publica .....................................................................................................................................55

3.4.1. Definitia functionarului din administratia publica.............................................................55 3.4.2. Profesionalizarea functionarilor din administratia publica........................................... 56 3.4.3. Organizarea functionarilor din administratia publica .................................................. 56 3.4.4. Principiile deontologiei administrative....................................................................... 57 3.4.5. Dreptul deontologic al functionarilor din administratia publica .................................... 58 3.4.6. Concluzii privind deontologia administrativa ............................................................. 59

SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE.................................................................................................. 60 NTREBARI DE AUTOEVALUARE ............................................................................................... 63 TESTE DE AUTOEVALUARE .................................................................................................... 64 CAPITOLUL 4: STATUTUL FUNCTIONARILOR DIN ADMINISTRATIA PUBLICA N ROMNIA ................................................................................................................................ 67 4.1. Scurt istoric........................................................................................................................... 68 4.2. Aspecte privind functia publica si functionarii publici ................................................................ 71

4.2.1. Cteva definitii si precizari....................................................................................... 71 4.2.2. Clasificarea functiilor publice si a functionarilor publici ............................................... 73

4.2.3. Agentia Nationala a Functionarilor Publici ................................................................ 74 4.3. Drepturile si ndatoririle functionarilor publici ........................................................................... 75

4.3.1. Drepturile functionarilor publici ................................................................................ 75

II

4.3.2. ndatoririle functionarilor publici ............................................................................... 76 4.4. Cariera functionarilor publici................................................................................................... 77 4.4.1. Recrutarea functionarilor publici............................................................................... 77

4.4.2. Promovarea functionarilor publici ............................................................................. 79 4.4.3. Modificarea, suspendarea si ncetarea raportului de serviciu ..................................... 80

4.5. Raspunderea functionarilor publici.......................................................................................... 86 SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE.................................................................................................. 89 NTREBARI DE AUTOEVALUARE ............................................................................................... 94 TESTE DE AUTOEVALUARE ...................................................................................................... 95 ANEXA 1................................................................................................................................99 ANEXA 2..............................................................................................................................101 BIBLIOGRAFIE SELECTIVA.............................................................................................127 CHEIA TESTELOR DE AUTOEVALUARE .....................................................................129

1

CAPITOLUL 1

PRECIZARI CONCEPTUALE PRIVIND MORALA, ETICA SI DEONTOLOGIA

1.1. Semnificatia comuna a termenului morala

1.2. Semnificatia comuna a termenului etica 1.3. Cteva consideratii privind ntelesul comun al termenilor

morala si etica 1.4. ntelesul comun actual al cuvntului deontologie

OBIECTIVE

Dupa parcurgerea acestui capitol veti sti:

Care este continutul conceptului morala; Care este continutul conceptului etica;

Care este corelatia dintre etica si morala;

Care este ntelesul comun actual al cuvntului deontologie.

2

n procesul comunicarii, dar mai ales n stiinta, rigoarea terminologica este esentiala. Cu alte cuvinte, trebuie sa determinam ct se poate de exact semnificatia termenilor utilizati si sa avem grija ca acestia sa aiba acelasi nteles pentru interlocutori. Deoarece limbajul are propria sa existenta, uneori de necontrolat, acest lucru nu este usor de realizat, nici macar ntre doctrinari, n cadrul limbajului stiintific specializat, motiv pentru care, autorii care vor sa se faca ntelesi acorda atentia cuvenita precizarilor sau conventiilor terminologice. n ceea ce priveste limbajul comun, este necesar sa cunoastem ntelesul termenilor potrivit dictionarelor si sa precizam cum ne raportam la acest nteles. Iata de ce, prima noastra preocupare este de a determina semnificatia pe care dictionarele uzuale din Romnia o atribuie termenilor morala si etica. n ceea ce priveste deontologia, ntruct formeaza obiectul acestei parti a studiului nostru, nu ne vom multumi doar cu explicatiile de dictionar. n finalul capitolului vom face o scurta prezentare a etimologiei si a ntelesului comun actual al cuvntului deontologie. 1.1. Semnificatia comuna a termenului morala Dictionarul enciclopedic romn, vol. III, editat n anul 19651, defineste morala ca fiind forma constiintei sociale 2 cuprinznd ansamblul normelor care reglementeaza comportamentul oamenilor n societate. Normele morale exprima obligatiile oamenilor unii fata de altii, precum si fata de o anumita clasa sau grup social, fata de institutii, stat, familie. Spre deosebire de drept, care asigura respectarea normelor juridice, nscrise n legi, prin forta de constrngere a statului, morala asigura respectarea normelor convietuirii umane, de obicei nescrise, prin forta educatiei, a traditiilor, a opiniei publice. n afara normelor de convietuire, morala mai cuprinde si relatiile morale dintre oameni, care sunt materializarea acestor norme n conduita si n raporturile lor reciproce. Partea cea mai importanta a acestor relatii sunt moravurile, adica relatiile morale cu caracter relativ stabil care caracterizeaza o clasa, o patura sociala, un grup social sau o societate data. Morala mai cuprinde si aprecierea faptelor si moravurilor oamenilor n lumina unui sistem de valori (ideal etic), exprimata n judecati si n sentimente morale. n sfera moralei se cuprinde si atitudinea individului fata de normele morale existente n societatea data, concordanta sau neconcordanta conduitei sale cu acestea. n Dictionarul de neologisme, editat n anul 1978, morala este definita succint, ca fiind forma constiintei sociale care cuprinde anumite idei, conceptii, convingeri privind normele de convietuire si de comportare a oamenilor n raporturile dintre ei si fata de societate3.

1 ACADEMIA REPUBLICII POPULARE ROMNE , Dictionar enciclopedic romn, vol.III. K P, EDITURA POLITICA, Bucuresti 1965, pp.418, 419. 2 Constiinta sociala sau constiinta colectiva este ansamblul credintelor (convingerilor) si sentimentelor comune majoritatii membrilor unei societati (Durkheim). 3 F. MARCU, C. MANECA, Dictionar de neologisme, editia a III-a, EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMNIA, Bucuresti 1978, p.705.

3

Potrivit Dictionarului enciclopedic1, vol. IV, editat n anul 2001, morala este ansamblul convingerilor, atitudinilor, sentimentelor reflectate si fixate n principii, norme, reguli determinate istoric si social, care reglementeaza comportarea si raporturile indivizilor ntre ei, precum si dintre acestia si colectivitate (familie, grup, clasa, natiune, patrie, popor, societate) n functie de categoriile bine rau, datorie, dreptate - nedreptate si a caror respectare se ntemeiaza pe constiinta si pe opinia publica. n sens mai larg, morala cuprinde si fenomenele care tin de constiinta morala individuala 2, calitatile si defectele morale, judecatile si sentimentele morale, moravurile, valorile morale etc. n final se afirma ca morala este sinonima cu etica. 1.2. Semnificatia comuna a termenului etica Potrivit Dictionarului enciclopedic romn, vol. II, editat n anul 19643, etica este stiinta despre morala, despre normele de comportare care reglementeaza relatiile dintre oameni, precum si atitudinea lor fata de societate, de o anumita clasa, fata de stat, patrie, familie etc. Etica este o ramura a filozofiei, iar doctrinele etice au fost elaborate de obicei ca parti ale unor sisteme filozofice sau teologice. Sistemele etice cuprind, alaturi de elaborarea unui anumit cod moral (ansamblu de norme morale), o analiza a problemelor teoretice fundamentale privind morala: originea si esenta moralei, natura notiunilor si judecatilor morale, a principiilor si valorilor morale, criteriul moralitatii, posibilitatea sau imposibilitatea alegerii libere a comportamentului etc. Etica opereaza cu o serie de categorii, cum sunt: datoria, constiinta morala, fericirea, onoarea, demnitatea, virtutea, responsabilitatea indiferenta, liberul arbitru, onestitatea (cinstea), corectitudinea, ncrederea, buna-credinta, principialitatea, bine rau. Potrivit Dictionarului de neologisme4, editat n anul 1978, termenul etica are doua acceptiuni. ntr-o prima acceptiune, reprezinta disciplina filozofica avnd ca obiect de studiu principiile morale, originea, dezvoltarea si continutul lor. n cea de a doua acceptiune etica este sinonima cu morala. Dictionarul enciclopedic5, vol. II, editat n anul 1996, atribuie, de asemenea, termenului etica doua acceptiuni. ntr-o prima acceptiune prin etica se ntelege disciplina care are ca obiect studiul teoretic al valorilor si conditiei umane din perspectiva principiilor morale, privite fie ca cerinte individuale, fie ca ansamblu de obligatii si datorii sociale. n cadrul eticii se disting doua preocupari principale: de a stabili sistemul de valori supreme si idealul de viata (etica normativa) si de a cerceta problemele legate de originea si esenta moralei. n cea de-a doua acceptiune etica este identificata cu ansamblul normelor morale, cu morala .

1 Dictionar enciclopedic, vol.IV L H, EDITURA ENCICLOPEDICA, Bucuresti 2001, p.470. 2 Constiinta individuala este cunoasterea reflexiva pe care o are fiecare despre propria existenta si mediul care l nconjoara. 3 ACADEMIA REPUBLICII POPULARE ROMNE, Dictionar enciclopedic romn, vol.II D J, EDITURA POLITICA, Bucuresti 1964, pp.302 303. 4 F. MARCU, C.MANECA, op.cit., p.412. 5 Dictionar enciclopedic, vol.II D G, EDITURA ENCICLOPEDICA, Bucuresti 1996, p.250.

4

1.3. Cteva consideratii privind ntelesul comun al termenilor morala si etica

Din examinarea celor prezentate, ajungem la urmatoarele consideratii: 1. Morala este un fenomen social, forma a constiintei sociale, iar etica este o stiinta, ramura a filozofiei, care studiaza acest fenomen; este doctrina despre morala. Deci diferenta dintre ele este diferenta dintre obiectul de studiu si instrumentul de cunoastere. Totusi, dupa cum am vazut, potrivit dictionarelor, cuvintele morala si etica au si un sens n care sunt considerate sinonime si asa se utilizeaza deseori n limbajul comun. Se produce astfel o confuziune ntre cuvntul care desemneaza stiinta si cuvntul care desemneaza obiectul de studiu al acesteia. De altfel, lipsa de precizie a limbajului se ntlneste si n cazul altor stiinte. Astfel, cuvntul drept desemneaza si ansamblul normelor juridice si stiinta care l studiaza. n toate aceste situatii, contextul este cel care ne poate ajuta sa stabilim sensul exact al cuvntului care ne intereseaza. Rezulta ca, daca vrem sa ntelegem sensul exact n care sunt folositi termenii morala si etica, doar contextul ne poate indica daca este vorba de fenomenul morala sau de un studiu stiintific despre morala, ceea ce nu este ntotdeauna evident. 2. Convenim ca morala poate fi caracterizata prin urmatoarele elemente:

- este un fenomen social, forma a constiintei sociale; - cuprinde ansamblul normelor care reglementeaza comportamentul

oamenilor n societate, att la nivel interindividual, ct si n relatiile cu diferite grupuri sau institutii;

- norma morala nu se poate impune prin constrngere statala, ci doar prin educatie, traditii, opinie publica;

- tot n sfera moralei se nscriu relatiile morale, n cadrul carora se remarca moravurile, adica relatiile morale cu un caracter relativ stabil care caracterizeaza un grup social, o clasa, o societate;

- morala cuprinde si aprecierea faptelor si moravurilor oamenilor prin raportarea la un sistem de valori socialmente recunoscut, exprimata prin judecati si sentimente morale;

- tot de morala tine si atitudinea oamenilor fata de normele existente n societatea data.

3. Din cele mai vechi timpuri si pna astazi, filozofi de toate calibrele si toate orientarile au abordat n diferite modalitati, potrivit curentelor filozofice din care faceau parte, problemele moralei. S-a ajuns astfel la o multitudine de etici si procesul va continua, probabil, ct lumea.

Exista, totusi, o serie de categorii care reflecta problematica moralei, ca fenomen, de uz general n etica, chiar daca diversele etici le interpreteaza n mod diferit. Este interesant de remarcat ca aceste categorii au intrat n limbajul comun, avnd relativ acelasi nteles, ntr-o anumita societate, dintr-un anumit moment istoric.

Dintre aceste categorii mentionam: datoria, constiinta morala, fericirea, onoarea, dreptatea - nedreptatea, echitatea, demnitatea, virtutea, responsabilitatea indiferenta, liberul arbitru, onestitatea (cinstea), corectitudinea, ncrederea, buna-credinta, principialitatea. Observam ca toate acestea se raporteaza, n ultima instanta, la categoriile de referinta bine si rau.

5

1.4. ntelesul comun actual al cuvntului deontologie Termenul "deontologie" a fost folosit pentru prima data de juristul si moralistul englez Jeremy Bentham (1748-1832) n lucrarea sa "Deontologia sau stiinta moralitatii", n care scrie: "baza deontologiei este principiul dupa care o actiune este buna sau rea, demna sau nedemna, merituoasa sau blamabila, n raport cu tendinta ei de a spori sau diminua suma fericirii publice". Conceptia lui Bentham se nscrie n cadrul curentului utilitarist n etica, potrivit caruia principiul fundamental al oricarei etici si legislatii este "cea mai mare fericire a celui mai mare numar de oameni"1. Termenul "deontologie" se formeaza din cuvintele grecesti deon, deontos care nseamna ceea ce se cuvine, ceea ce trebuie facut, datorie si logos care nseamna discurs, stiinta. Observam ca, n conceptia lui Bentham, deontologia este o denumire data unui curent al eticii. Astazi, prin deontologie se ntelege, n sensul comun indicat de dictionare2, ansamblul de reguli care precizeaza normele de conduita si obligatiile etice ale unei profesiuni, precum si doctrina despre acestea. Aceste reguli au n vedere conduita celor ce exercita o anumita profesiune, att n raporturile dintre ei, ct si n raporturile cu clientii lor sau cu publicul3. n acest context, este necesar sa explicam si termenul "profesiune" sau profesie, care are doua ntelesuri:

ntr-o prima acceptiune, "profesiune" desemneaza ansamblul de cunostinte teoretice si deprinderi practice ce definesc pregatirea persoanelor care realizeaza o anumita activitate specializata 4, ce necesita, ca regula, o formatie universitara. Termenul se utilizeaza nsa si n sensul de ocupatie sau meserie. n cea de a doua acceptiune, termenul "profesiune" semnifica grupul social organizat, compus din persoanele care desfasoara o anumita activitate specializata, ce necesita un ansamblu de cunostinte teoretice si deprinderi practice specifice.

Vom utiliza, pe parcursul expunerii, termenul de "profesionist" pentru a desemna persoana care face parte dintr-o profesiune, n sensul de grup social organizat. n vorbirea curenta se utilizeaza uneori sintagme ca abatere deontologica sau a ncalcat deontologia, pentru a califica fapte prin care s-a ncalcat legea civila sau penala, cum este, de exemplu, plagiatul. Din acest motiv trebuie sa facem, nca de la nceput, precizarea ca regulile pe care trebuie sa le respecte un profesionist se mpart n trei categorii:

1. Reguli juridice edictate de stat pentru mentinerea ordinii publice5, a caror respectare este asigurata de instantele judecatoresti;

1 B. DUTESCU, Etica profesiunii medicale, EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOCIGA, Bucuresti-1980, p.13. 2 Dictionarul explicativ al limbii romne, editia a II-a, Ed. UNIVERS ENCICLOPEDIC, Bucuresti-1996, p.278. 3 Encyclopedia Universalis, vol.7, Paris-1993, p.188-189. 4 B. DUTESCU, op.cit., p.9 5 Prin ordine publica se ntelege starea considerata ca normala ntr-un stat, din punct de vedere politic, economic si social, care se traduce prin functionarea corespunzatoare a organelor de stat, asigurarea linistii si securitatii cetatenilor, precum si asigurarea respectarii celorlalte drepturi ale acestora. Mentinerea ordinii publice este una dintre ratiunile de existenta ale statului. Din acest motiv, statul est obligat sa edicteze reglementarile juridice si sa ia masurile imperios necesare pentru realizarea acestei stari de normalitate.

6

2. Reguli stabilite initial de profesiune si consacrate n dreptul pozitiv, care privesc anumite conditii de admitere n profesiune precum si obligatiile de natura etica ce revin membrilor profesiunii respective, a caror respectare este asigurata de jurisdictiile disciplinare profesionale, cu sau fara sprijinul autoritatilor publice;

3. Reguli morale generale care pot afecta imaginea profesiunii, nepreluate n dreptul pozitiv, dar a caror respectare se poate realiza, de asemenea, prin interventia organelor profesiunii. Este vorba de reguli ce privesc anumite notiuni nedeterminate, raportate la profesiune, cum sunt: onoarea, demnitatea, ncrederea, corectitudinea.

Regulile juridice menite sa asigure ordinea publica sunt de aplicabilitate generala si au n vedere fapte sau inactiuni a caror gravitate le aduce sub incidenta legii civile sau a legii penale. Este evident ca acestea exced sfera profesiunilor, motiv pentru care nu pot face obiectul vreunei deontologii.

Obiectul deontologiei l formeaza numai regulile stabilite de profesiune pentru asigurarea moralitatii membrilor sai, precum si obligatiile morale generale care pot afecta imaginea profesiunii. Din cele nvederate rezulta ca, la momentul actual, deontologia are o semnificatie mult mai restrnsa si mai concreta dect cea pe care i-a atribuit-o Bentham. Ea este, ntr-un fel, etica aplicata la o anumita profesiune. Scopul ei este de a nfaptui binele concret, n cadrul restrns al unei anumite profesiuni. Pentru a cunoaste problematica deontologiei, vom studia n capitolul urmator deontologia profesiunii medicale si deontologia profesiunii de avocat, pentru a ajunge la cteva concluzii general-valabile privind deontologia actuala. SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE

Morala este un fenomen social, forma a constiintei sociale, iar etica este o stiinta, ramura a filozofiei, care studiaza acest fenomen; este doctrina despre morala. Deci diferenta dintre ele este diferenta dintre obiectul de studiu si instrumentul de cunoastere. Totusi, n limbajul comun, cele doua concepte se utilizeaza deseori ca sinonime. Elementele caracteristice esentiale ale moralei, din unghiul de vedere al studiului nostru, sunt:

este un fenomen social, forma a constiintei sociale; cuprinde ansamblul normelor care reglementeaza comportamentul oamenilor n societate, att la nivel interindividual, ct si n relatiile cu diferite grupuri sau institutii; norma morala nu se poate impune prin constrngere statala, ci doar prin educatie, traditii, opinie publica; n sfera moralei se nscriu si relatiile morale, n cadrul carora se remarca moravurile, adica relatiile morale cu un caracter relativ stabil care caracterizeaza un grup social, o clasa, o societate.

Exista o serie de categorii care reflecta problematica moralei, ca fenomen, de uz general n etica. Acestea au intrat n limbajul curent, avnd un nteles relativ comun, ntr-o anumita societate, dintr-un anumit moment istoric. Dintre aceste categorii mentionam: datoria, constiinta morala, fericirea, onoarea, dreptatea - nedreptatea, echitatea, demnitatea, virtutea,

7

responsabilitatea indiferenta, liberul arbitru, onestitatea (cinstea), corectitudinea, ncrederea, buna-credinta, principialitatea. Observam ca toate acestea se raporteaza, n ultima instanta, la categoriile fundamentale bine si rau. Termenul de "profesiune" are doua ntelesuri :

ntr-o prima acceptiune, "profesiune" desemneaza ansamblul de cunostinte teoretice si deprinderi practice ce definesc pregatirea persoanelor care realizeaza o anumita activitate specializata complexa, care necesita, ca regula, o formatie universitara; n cel de-al doilea nteles, termenul "profesiune" semnifica grupul social compus din persoanele care desfasoara o anumita activitate specializata complexa, ce necesita un ansamblu de cunostinte teoretice si deprinderi practice.

Astazi, prin deontologie se ntelege, n sensul comun indicat de

dictionare, ansamblul de reguli care precizeaza normele de conduita si obligatiile etice ale unei anumite profesiuni, precum si doctrina despre acestea.

Rezulta ca deontologia este, ntr-un fel, etica aplicata unei anumite profesiuni. Scopul ei este de a nfaptui binele concret, n cadrul restrns al unei profesiuni.

NTREBARI DE AUTOEVALUARE

1. Ce este morala ? 2. Ce este etica ? 3. Prezentati si comentati semnificatiile cuvintelor morala si etica. 4. Prezentati semnificatiile cuvntului profesiune. 5. Prezentati etimologia, evolutia si sensul comun actual al cuvntului deontologie. 6. Prezentati si explicati regulile care formeaza obiectul deontologiei.

TESTE DE AUTOEVALUARE

1. Morala asigura respectarea normelor de convietuire prin:

a. forta de constrngere a statului; b. intermediul instantelor judecatoresti; c. forta educatiei; d. intermediul liberului arbitru.

2. Etica este: a. un fenomen social, forma a constiintei sociale; b. doctrina despre morala; c. ansamblul relatiilor morale; d. ansamblul judecatilor si sentimentelor morale.

8

3. Se dau propozitiile: A - n limbajul comun, conceptele etica si morala se utilizeaza deseori ca sinonime. B Constiinta sociala este cunoasterea reflexiva pe care o are fiecare despre propria existenta si mediul care l nconjoara. C Numai n cazul eticii si moralei se produce o confuziune ntre cuvntul care desemneaza stiinta si cuvntul care desemneaza obiectul de studiu al acesteia. Alegeti varianta corecta:

a. propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa; b. propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este

falsa; c. propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este

adevarata; d. propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata, propozitia C este

adevarata; 4. n sfera moralei nu se nscriu:

a. moravurile; b. atitudinea oamenilor fata de normele existente n societatea data; c. relatiile morale; d. normele juridice.

5. Deontologie este o denumire data unui curent al eticii:

a. potrivit conceptiei actuale despre deontologie; b. potrivit conceptiei lui Bentham; c. de catre grupurile sociale compuse din persoane care desfasoara anumite

activitati specializate; d. potrivit conceptiei privind ordinea publica.

9

CAPITOLUL 2

DEONTOLOGIA PROFESIUNILOR LIBERE CLASICE

2.1. Deontologia medicala 2.1.1. Scurt istoric 2.1.2. Receptarea n dreptul pozitiv a regulilor privind profesiunea

medicala 2.1.3. Valorile aparate de deontologia medicala actuala 2.1.4. Organizarea si deontologia profesiunii medicale n Romnia

2.2. Deontologia profesiunii de avocat 2.2.1. Scurt istoric 2.2.2. Conceptia europeana actuala cu privire la deontologia

profesiunii de avocat 2.2.3. Organizarea si deontologia profesiunii de avocat n Romnia

2.3. Caracteristicile deontologiei actuale 2.4. Cteva concluzii general-valabile privind deontologia, n

actualul sau stadiu de dezvoltare

OBIECTIVE

Studiul acestui capitol va permite cunoasterea:

Evolutiei si starii actuale a deontologiei concrete a profesiunii medicale;

Evolutiei si starii actuale a deontologiei concrete a profesiunii de avocat;

Caracteristicilor deontologiei n actualul sau stadiu de dezvoltare.

10

Potrivit dictionarelor1, prin profesiune libera (se utilizeaza si sintagma profesiune liberala) se ntelege profesiunea organizata ntr-un corp autonom (asociatie profesionala independenta), format din profesionisti care si exercita activitatea, de regula, pe cont propriu si a carei remuneratie nu are caracter comercial (nu urmareste profitul). Liber-profesionistul trebuie sa se supuna regulilor stabilite de profesiune 2 si sa-si cstige existenta, n principiu, pe cont propriu, ceea ce nseamna ca nu are calitatea de angajat prin contract de munca sau prin act unilateral de numire. Profesiunile libere clasice sunt medicina si avocatura. Datorita importantei pe care o au prestigiul si ncrederea, pentru exercitarea cu succes a acestor profesiuni, ele au fost primele interesate de etica profesionala si apoi de deontologie. Vom prezenta deontologia acestor profesiuni, cu vocatie de model, pentru a stabili, prin analiza, sinteza si rationament inductiv, care sunt elementele constitutive, la modul general, ale deontologiei actuale, n sensul strict al termenului. Vom studia apoi caracteristicile deontologiei actuale. n acest fel, consideram ca vom fi pregatiti pentru abordarea deontologiei functionarilor publici, printr-un rationament deductiv. 2.1. Deontologia medicala

2.1.1. Scurt istoric Profesiunea medicala poate fi considerata cea mai veche profesiune cu caracter direct umanist. Daca celelalte profesiuni satisfac necesitati importante ale omului (de alimentatie, de habitat, de instructie etc.), profesiunea medicala are ca scop apararea celor mai de pret valori ale omului viata si sanatatea. Deci profesiunea medicala, n sens de activitate specializata, semnifica ansamblul de cunostinte teoretice si deprinderi practice necesare pentru mentinerea sau redarea sanatatii omului. Profesiunea medicala este singura despre care se poate afirma ca a fost prezenta, ntr-o forma sau alta, n toate etapele de dezvoltare a societatii umane: epoca primitiva, antichitate, evul mediu, epoca moderna, perioada contemporana. Exigentele impuse medicilor, desprinse din experienta practica a profesiunii, au, la nceput, doar caracter de recomandari. Cu timpul, repetate din generatie n generatie, devin cerinte obligatorii si se constituie n reguli ferme3, care se regasesc n juramntul pe care l depun cei ce deprind arta vindecarii. Un moment deosebit de important, pentru civilizatia europeana, l reprezinta secolul al V-lea .e.n., cnd Grecia antica a cunoscut maxima nflorire a economiei si culturii, perioada cunoscuta sub numele de "secolul lui Pericle". n secolul lui Pericle se apreciaza ca s-a desavrsit procesul istoric de laicizare a medicinei si s-au conturat unele dintre cele mai nobile precepte ale profesiunii medicale.4 1 Dictionarul limbii romne moderne, EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII POPULARE ROMNE, Bucuresti-1958, p.455; Le petit Larousse en couleurs , Ed. LAROUSSE, Paris-1995, p.599; Dictionarul explicativ al limbii romne, aparut sub egida Academiei Romne Institutul de lingvistica IORGU IORDAN, Ed. UNIVERS ENCICLOPEDIC, Bucuresti-1996, p.570; Dictionar enciclopedic vol. IV L-N, Ed. ENCICLOPEDICA, Bucuresti-2001, p.99. 2 Este vorba de liber-profesionistul care face parte dintr-o profesiune libera. Exista si liber-profesionisti care nu fac parte dintr-o profesiune libera, n sensul de grup profesional organizat. De exemplu meditatorii si artistii liber-profesionisti. 3 B. DUTESCU, Etica profesiunii medicale, EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA, Bucuresti-1980, p.25. 4 Ibidem.

11

Se pare ca, datorita marii autoritati profesionale a faimosului Hipocrate, tot ceea ce a produs bun epoca sa, n domeniul teoriei si practicii medicale, al eticii acestei profesiuni, i s-a atribuit lui, fiind supranumit "parintele medicinei"1.

Din aceasta perioada se presupune ca dateaza cunoscutul "Juramnt al lui Hipocrate" - primul document unitar de etica medicala.

Astfel, mai nti sub forma de juramnt, mai trziu sub forma de coduri s-a transmis de la o epoca la alta fondul de aur al eticii profesiunii medicale2.

2.1.2. Receptarea n dreptul pozitiv a unor reguli privind profesiunea medicala

Primele reguli privind profesiunea medicala, receptate n dreptul pozitiv, se refera ndeosebi la raspunderea medicilor3 si au aparut nca n antichitate. n Egiptul antic, legea faraonica mergea pna la pedeapsa capitala pentru cel ce recomandase o terapie nereusita. Codul lui Hammurabi4 contine mai multe articole referitoare la onorariile medicului si la sanctiunile aplicabile n caz de culpa medicala, sanctiuni att de natura civila, ct si penala.

1 B. DUTESCU, op.cit., p.32. 2 Prima forma moderna a juramntului profesional pentru absolventii facultatilor de medicina, care a adaptat la cerintele vremii Juramntul lui Hipocrate, a fost adoptata la Reuniunea din 1948 de la Geneva a Asociatiei Medicale Mondiale si are urmatorul continut : "n clipa n care sunt admis printre membrii profesiunii medicale, mi iau angajamentul solemn de a-mi consacra viata n serviciul umanitatii. Voi pastra maestrilor mei respectul si recunostinta care li se cuvin. mi voi exercita mestesugul cu constiinta si demnitate. Voi considera sanatatea pacientului drept prima mea grija. Voi respecta secretul celui care mi-l va ncredinta. Voi sus tine din toate puterile onoarea si nobilele traditii ale profesiunii medicale. Colegii mei vor fi frati. Nu voi ngadui ca diverse considerente de religie, de nationalitate, de rasa, de partid sau de clasa sociala sa se interpuna ntre datoria mea si pacientul meu. Voi arata un respect deosebit fata de viata omeneasca, nca de la conceptie. Nici sub amenintare nu voi ngadui sa se foloseasca cunostintele mele medicale mpotriva legilor umanitatii. Fac acest legamnt solemn, liber, pe cuvnt de onoare."

Aceasta formula a fost apoi mbunatatita, mai mult ca forma, prin Declaratia de la Geneva din 1975, a Asociatiei Medicale Mondiale, ajungndu-se la urmatorul text:

Odata admis printre membrii profesiunii de medic: Ma angajez solemn sa-mi consacru viata n slujba umanitatii; Voi pastra profesorilor mei respectul si recunostinta care le sunt datorate; Voi exercita profesiunea cu constiinta si demnitate; Sanatatea pacientilor va fi pentru mine o obligatie sacra; Voi pastra secretele ncredintate de pacienti chiar si dupa decesul acestora; Voi mentine prin toate mijloacele onoarea si nobila traditie a profesiunii de medic; Colegii mei vor fi fratii mei; Nu voi ngadui sa se interpuna ntre datoria mea si pacient consideratii de nationalitate, rasa

religie, partid sau stare sociala; Voi pastra respectul deplin pentru viata umana de la nceputurile sale chiar sub amenintare si nu voi

utiliza cunostintele mele medicale contrar legilor umanitatii. Fac acest juramnt n mod solemn, liber, pe onoare! Precizam ca acesta este continutul juramntului pe care l depun medicii din Romnia, potrivit reglementarilor actuale (art.378 din Legea nr.95/2006 privind reforma n domeniul sanatatii, publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.372 din 28.04.2006). 3 A.B. TRIF, V. ASTARASTOAE, Responsabilitatea juridica medicala n Romnia Premise pentru un viitor drept medical, Ed. POLIROM, Iasi-2000, pp.13 19. 4 Rege al Babilonului ntre 1793 1750 .e.n.

12

n Regatele lui Iuda si Israel medicii trebuiau sa posede diploma, avnd obligatii care nu se regaseau la alte popoare din vremea aceea. Astfel, suprema obligatie a medicului era sa apere viata bolnavului, pna la limita extrema a posibilitatilor. Medicul nu putea executa o operatie fara consimtamntul bolnavului si era responsabil, n caz de esec, fata de bolnav si familia acestuia. De asemenea, medicul raspundea daca ucidea un bolnav n stare de agonie. Culpa medicala nu se putea stabili fara participarea medicilor, n calitate de experti. Nu se practica legea talionului. Responsabilitatea medicului era de natura civila. n India antica, Legile lui Manu, redactate cu putin naintea erei crestine, prevedeau amenzi pentru tratamentele nereusite, al caror cuantum depindea de casta careia i apartinea bolnavul. n dreptul roman, Lex Aquillia, din sec.III .e.n., prevedea pedeapsa capitala pentru provocarea mortii unui om liber, de catre un medic, prin nepricepere, si despagubiri civile pentru moartea unui sclav. Pe parcursul evului mediu sunt mentinute sanctiunile, de natura civila si penala, pentru culpa medicala, un exemplu n acest sens fiind Constitutia Carolina, din 1532, a lui Carol Quintul1. Aceasta continea texte care sanctionau medicul care a cauzat moartea bolnavului din neglijenta sau nepricepere, daca se constata ca a folosit n mod imprudent medicamentele sau a utilizat remedii neautorizate sau interzise de profesiunea medicala. Dupa Revolutia franceza, accentul responsabilitatii medicale a cazut pe despagubirile civile. n fine, sec.XX marcheaza organizarea prin lege a profesiunii medicale. Legea de organizare a profesiunii stabileste conditiile de acces n profesiune si principalele obligatii ale medicilor; reglementeaza organizarea si functionarea organelor profesiunii si le recunoaste acestora puterea de a elabora coduri deontologice si de a aplica sanctiuni disciplinare; stabileste sanctiunile disciplinare si procedura de aplicare a acestora. Rezulta de aici ca deontologia medicala actuala, n sensul strict al termenului, are urmatoarele elemente constitutive: organizarea profesiunii prin lege; profesiunea poseda organe proprii cu puterea de a impune codul deontologic; stabilirea prin lege a sanctiunilor disciplinare, a procedurii de aplicare a acestora, a instantelor disciplinare din cadrul profesiei si a cailor de atac. Din punct de vedere juridic, toate acestea alcatuiesc dreptul deontologic al profesiunii.

2.1.3. Valorile aparate de deontologia medicala actuala Valorile cu caracter general aparate de deontologia medicala actuala se

regasesc n Codul international de etica medicala2, elaborat de Asociatia Medicala Mondiala, n anul 1949. Acest cod, referindu-se ntr-o forma generala la normele de conduita profesionala, trece n revista ndatoririle medicilor fata de bolnavi si ntre ei nsisi, formulnd urmatoarele cerinte de conduita morala :

1. Grija permanenta a medicului trebuie sa fie salvarea vietii oamenilor; 2. Medicul datoreaza bolnavului sau toate resursele stiintei si tot devotamentul sau. Cnd o boala sau un tratament depasesc posibilitatile sale, el trebuie sa faca apel la un alt medic mai priceput n materie;

1 Carol Quintul (1500 1558) mparat al Sfntului Imperiu Romano-German. 2 B. DUTESCU, op.cit., pp.49,50.

13

3. Medicul datoreaza bolnavului sau secretul absolut cu privire la informatiile ce i-au fost ncredintate si cu privire la tot ceea ce ar putea cunoaste ca urmare a ncrederii ce i-a fost acordata; 4. Medicul este obligat sa acorde, n caz se urgenta, ngrijirile necesare ca datorie generala fata de umanitate. El se poate retrage numai dupa ce s-a asigurat ca aceste ngrijiri vor fi date de o alta persoana calificata; 5. Medicul trebuie sa-si trateze confratii asa cum doreste sa fie el nsusi tratat de catre ei; 6. n cadrul misiunii sale umanitare si sociale, medicul trebuie sa manifeste permanent o atitudine morala exemplara si sa respecte imperativele profesiunii sale; 7. Medicul nu poate sa ndeplineasca un act medical motivat de beneficiul personal; 8. Sunt nedeontologice: a) orice procedeu de reclama si publicitate, altele dect cele care sunt

autorizate prin uzante si coduri de etica nationale; b) orice colaborare cu o institutie de ngrijire n care medicul nu si pastreaza

independenta profesionala; c) acceptarea oricarei remuneratii pentru tratamentul aplicat unui bolnav, fara

ca acest tratament sa fi fost justificat de patologia acestuia; d) acceptarea unui comision, din partea fabricantului de medicamente, pentru

utilizarea produselor sale, oricare ar fi titlul acestuia; 9. Este interzis medicului sa dea un sfat sau sa comita un act medical profilactic, diagnostic sau terapeutic, care sa nu fie justificat de interesul direct al pacientului si mai ales, care sa slabeasca rezistenta fizica sau psihica a unei fiinte umane, fara necesitate terapeutica; 10. Medicul trebuie sa uzeze cu cea mai mare prudenta de divulgarea descoperirilor sau procedeelor noi de tratament, atta timp ct valoarea lor n-a fost expres recunoscuta. 11. Medicul nu trebuie sa certifice dect ceea ce poate constata personal; 12. Medicul trebuie sa se abtina de la orice deturnare de clientela si, la modul general, sa evite tot ceea ce ar putea dauna material sau moral confratilor sai.

Cerintele generale enumerate au fost receptate, ntr-o forma sau alta, prin norme deontologice nationale, n fiecare tara care dispune de un personal medical ct de ct organizat. Codului international de etica medicala cu caracter general i-au succedat o serie de alte documente, n care este exprimat punctul de vedere al profesiei medicale mondiale n diverse domenii specializate ale medicinei. O importanta deosebita, n acest sens, prezinta : Declaratia de la Helsinki, din 1964, mbunatatita de Adunarea Medicala Mondiala de la Tokyo din 1975, privind cercetarea medicala care utilizeaza subiecti umani; Declaratia de la Sidney, din 1968, privind determinarea momentului mortii; Declaratia de la Tokyo, din 1976, privind atitudinea medicilor fata de detinuti si prizonieri. Pe plan national, au aparut recent, alaturi de codul general al profesiunii medicale, o serie de coduri sectoriale, cum sunt: codul medicului generalist, codul medicului stomatolog, codul medicului legist, codul medicului de familie etc. Trebuie sa aratam ca deontologia medicala se confrunta n prezent cu o serie de provocari noi. Dezvoltarea exploziva, n ultimele doua decenii, a tehnologiilor utilizate n medicina, mai ales a celor din domeniul biologiei si al ingineriei genetice, a generat o

14

serie de probleme, pe ct de complexe pe att de delicate, pentru deontologia medicala. Viata poate fi creata n eprubeta n laborator. Natura vietii poate fi alterata prin chirurgie genetica. Aceia care sunt pe punctul de a muri prin deteriorarea unui organ vital si pot prelungi vietile prin transplant de organe, aceia incapabili de a mnca si de a respira pot fi hraniti intravenos si pot respira artificial si chiar atunci cnd moartea este inevitabila procesul de a muri poate fi prelungit indefinit.1 n legatura cu acest ultim aspect, nvederam disputele legate de euthanasie. Dupa cum se stie, euthanasia consta n ajutorul dat unei persoane, aflate n suferinta incurabila, pentru a muri. Aceasta nseamna ca, daca un medic accepta sa practice euthanasia, el suprima viata, ceea ce vine n contradictie att cu primul comandament deontologic (viata este valoarea suprema care trebuie ntotdeauna salvata) , ct si cu un drept fundamental al omului dreptul la viata. Pe de alta parte, a prelungi suferintele unui bolnav incurabil reprezinta o cruzime. Aceasta dilema este transata astazi n mod diferit. Unele tari, cum este Marea Britanie, condamna euthanasia la modul absolut, n timp ce altele ca S.U.A., Olanda si Belgia o accepta, n anumite conditii strict determinate. Este posibil ca la fel sa se ntmple si cu clonarea la om, care astazi este interzisa, dar care, n viitor, ar putea fi acceptata n anumite conditii. n final, subliniem caracterul evolutiv al deontologiei, care se manifesta cu pregnanta, chiar si n cazul deontologiei medicale, considerata a fi cea mai veche si cea mai elaborata.

2.1.4. Organizarea si deontologia profesiunii medicale n Romnia La fel ca n celelalte state europene, si n Tarile Romne, primele reguli

privind profesiunea medicala, receptate n dreptul pozitiv, se refera la raspunderea medicilor.

Pravilele mparatesti ale lui Vasile Lupu (1646) si Matei Basarab (1652) prevedeau pierderea meseriei n cazul smintelii bolnavului prin nemestesug2.

Raspunderea civila a medicilor apare n Legiuirea lui Caragea3 (editia n limba romna a aparut n anul 1819), sub forma raspunderii civile generale: cel care din stiinta sau cu nestiinta, sau cu gresala va aduce stricaciuni altcuiva este dator a suporta stricaciunea4. Aceeasi solutie este preluata de Codul civil romn din 1864, n vigoare, cu o serie de modificari, si astazi.

Organizarea profesiunii medicale, cuprinznd si unele prevederi de natura deontologica, printr-un act de autoritate publica, s-a realizat n anul 1927 prin Decretul nr.1.513 din 19 mai5 privind constituirea Asociatiei generale a medicilor din Romnia, emis de Ferdinand I.

Potrivit Statutului Asociatiei generale a medicilor din Romnia, preluat n dreptul pozitiv prin decretul regal mentionat, aceasta asociatie cuprindea toti medicii cu drept de libera practica n Romnia, avea sediul central la Bucuresti si filiale n toate judetele.

Unul dintre obiectivele fundamentale ale Asociatiei generale a medicilor din Romnia a fost organizarea corpului medical pe baza unei legi, prin care sa se

1 A.B. TRIF, V. ASTARASTOAE, op.cit., p.7. 2 Ibidem, p.16. 3 Ioan Gheorghe Caragea a fost Domnul Tarii Romnesti, n perioada 1812-1818. 4A.B. TRIF, V. ASTARASTOAE, op. cit., p.17. 5 Publicat n Monitorul Oficial nr.110/21.05.1927.

15

garanteze drepturile medicilor si prin care sa se statueze principiile deontologice cari vor conduce profesiunea medicala1. Ca urmare, a fost adoptata Legea sanitara si de ocrotire nr.236/1930, ramasa n vigoare, cu modificari, pna n anul 1978. Intrarea n vigoare a acestei legi a determinat aparitia, n Romnia, a deontologiei medicale n sensul strict al termenului. Astfel, profesiunea medicala avea o organizare legala, organelor profesiei le-a fost recunoscuta competenta de a stabili norme deontologice si de a sanctiona ncalcarea acestora, profesiunea medicala dispunea de jurisdictie disciplinara proprie.

Baza reglementarii juridice a profesiunii medicale, n timpul regimului socialist autoritar, se regaseste n Legea nr.3/1978 privind asigurarea sanatatii populatiei. Aceasta lege permitea executarea profesiunii medicale numai n regim public, stabilea gratuitatea asistentei medicale, care se asigura de personalul sanitar cu pregatire superioara (medici, dar si farmacisti, biologi, chimisti etc.), personal sanitar mediu (asistente medicale, surori medicale, laboranti) si personal sanitar auxiliar (infirmiere, ngrijitoare).

Legea nr.3/1978 reglementa detaliat conditiile ce se impuneau pentru practicarea profesiunii medicale, misiunile acestor profesionisti, drepturile si obligatiile lor si raspunderea disciplinara. Prevederile de natura deontologica respectau n mare masura documentele internationale n materie, nsa autonomia profesiunii medicale a fost n mare parte suprimata, instaurndu-se conducerea si controlul deplin din partea Ministerului Sanatatii.

Prima reglementare a profesiunii medicale, intervenita dupa anul 1989, este Hotarrea Guvernului nr.220/1992 privind aprobarea principiilor de baza ale statutului medicului n Romnia2. Noutatile semnificative aduse de acest act normativ sunt:

- recunoaste exercitarea profesiunii medicale n regim privat; - recunoaste dreptul pacientului de a -si alege medicul; - institutionalizeaza colaborarea cu cultele si organizatiile neguvernamentale

cu scop caritabil si de binefacere; - instituie Ordinul Medicilor ca forma de organizare profesionala

neguvernamentala, caruia i se recunoaste competenta normativa, administrativa si jurisdictionala.

Hotarrea de Guvern nr.220/1992 privind aprobarea principiilor de baza ale statutului medicului n Romnia a fost nlocuita de Legea nr.74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic, nfiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romnia, care a fost republicata n anul 20003. Aceasta lege avea caracterul de lege-cadru, cuprinznd doar 48 de articole, grupate n doua capitole principale, primul referitor la reglementarea exercitarii profesiunii de medic, iar al doilea privind nfiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romnia. Prevederile acestei legi, care prezinta interes pentru organizarea profesiei si pentru deontologie, sunt:

1) Exercitarea profesiunii de medic este avizata de Colegiul Medicilor din Romnia si autorizata de Ministerul Sanatatii. Practicarea profesiei de medic de catre o persoana care nu are aceasta calitate constituie infractiune si se pedepseste

1 Art.4 lit. d din Statutul Asociatiei generale a medicilor din Romnia. 2 Publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.108/27.05.1992. 3 Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.650/12.12.2000.

16

conform Codului penal1. Conditiile care se cer pentru ca o persoana sa exercite profesiunea de medic sunt:

a) sa fie cetatean romn cu domiciliul n Romnia. Pe cale de exceptie, profesiunea de medic poate fi exercitata si de medici cetateni straini, pe baza de reciprocitate, potrivit conventiilor la care Romnia este parte;

b) sa fie licentiat al unei institutii de nvatamnt universitar medical, n conditiile legii;

c) sa nu se gaseasca n vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevazute de lege.

Cazurile de nedemnitate sunt: I. Medicul a fost condamnat definitiv, chiar daca a fost reabilitat2, pentru savrsirea cu intentie a unei infractiuni contra umanitatii sau vietii, n mprejurari legate de exercitarea profesiunii de medic, cu exceptia celor condamnati n temeiul D.770/1966 privind reglementarea ntreruperii cursului sarcinii; II. Medicul caruia i s-a aplicat pedeapsa interdictiei de a exercita profesiunea, pe durata stabilita prin hotarre judecatoreasca sau disciplinara. La acestea se adauga urmatoarele incompatibilitati: a) comertul cu produse farmaceutice; b) oricare profesiune sau ocupatie de natura a aduce atingere demnitatii

profesionale de medic sau bunelor moravuri; c) folosirea cu buna stiinta a cunostintelor medicale n defavoarea sanatatii

bolnavului sau n scop criminal. 2. La absolvirea institutiei de nvatamnt, medicul va depune un juramnt,

potrivit formulei moderne a juramntului lui Hipocrate, adoptata de Asociatia Medicala Mondiala n cadrul Declaratiei de la Geneva din anul 1975.

3. Controlul si supravegherea exercitarii profesiunii de medic se realizeaza de catre Ministerul Sanatatii si de catre Colegiul Medicilor din Romnia.

Legea reglementa nfiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romnia, dupa cum urmeaza: Colegiul Medicilor din Romnia se nfiinteaza ca organizatie profesionala,

neguvernamentala, cu personalitate juridica, apolitica si fara scop patrimonial, care reprezinta interesele profesiunii de medic. Aceasta organizatie actioneaza pentru dezvoltarea acestei profesiuni si a prestigiului ei n cadrul vietii sociale;

Colegiul Medicilor din Romnia are autonomie institutionala si si exercita atributiile fara posibilitatea vreunei imixtiuni. El se organizeaza la nivel national si judetean, avnd organe de conducere alese;

Colegiul Medicilor din Romnia cuprinde toti medicii cetateni romni domiciliati n Romnia autorizati sa practice profesiunea de medic. Membrii Colegiului Medicilor din Romnia pot face parte si din alte asociatii profesionale;

principalele atributii ale Colegiului Medicilor din Romnia sunt: a) apara demnitatea si promoveaza drepturile si interesele membrilor sai n

toate sferele de activitate, apara onoarea, libertatea si independenta profesionala a medicului n exercitarea profesiunii, asigura respectarea de catre medici a obligatiilor ce le revin fata de bolnav si sanatatea publica;

1 Fapta se ncadreaza la Exercitarea fara drept a unei profesii si se pedepseste cu nchisoare de la o luna la un an sau cu amenda. (art.281 al Codului penal din 1968, republicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.65/16.04.1997, cu modificarile ulterioare.) 2 Potrivit reglementarii actuale, nedemnitatea nceteaza daca intervine reabilitarea.

17

b) asigura aplicarea legilor si a celorlalte reglementari care organizeaza exercitiul profesiunii;

c) elaboreaza, adopta si supravegheaza respectarea Codului de deontologie medicala;

d) avizeaza eliberarea autorizatiei de libera practica medicala; e) colaboreaza cu Ministerul Sanatatii pentru formarea, specializarea si

perfectionarea pregatirii profesionale a medicilor; f) organizeaza judecarea cazurilor de abateri de la normele de deontologie

medicala, n calitate de organ de jurisdictie profesionala; g) avizeaza autorizarea de instalare a cabinetelor medicale particulare. Precizam ca atributiile Colegiului Medicilor din Romnia nu pot fi

exercitate de nici o alta asociatie profesionala medicala. 4. n fine, o ultima categorie de prevederi se refera la sanctiuni si la procedura

de aplicare: Colegiul Medicilor din Romnia judeca litigiile si abaterile disciplinare ale

medicilor, prin comisia de deontologie si prin comisiile de specialitate ale consiliului judetean al colegiului si ale consiliului national;

Membrii Colegiului Medicilor din Romnia care ncalca juramntul depus, legile si regulamentele specifice privind exercitarea profesiunii de medic si nu respecta Codul de deontologie medicala, raspund disciplinar si, n functie de gravitatea abaterii, li se aplica una dintre urmatoarele sanctiuni:

a) mustrare; b) avertisment; c) vot de blam; d) suspendarea, pe un interval de 6-12 luni, a calitatii de membru al

Colegiului Medicilor din Romnia; e) retragerea calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romnia si

propunerea retragerii, de catre Ministerul Sanatatii, a autorizatiei de practica a profesiunii de medic.

Aplicarea acestor sanctiuni se face potrivit unor proceduri care au la baza principiul existentei a doua grade de jurisdictie profesionala, pentru sanctiunile prevazute la lit. d si e fiind posibila si contestatia la judecatoria n raza careia si desfasoara activitatea medicul sanctionat.

Raspunderea disciplinara a membrilor Colegiului Medicilor din Romnia nu exclude raspunderea penala, contraventionala, civila sau materiala conform prevederilor legale. n baza prevederilor Legii nr.74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic, nfiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romnia, Adunarea Generala Nationala a Colegiului Medicilor din Romnia a adoptat n anul 1997 trei acte normative care vin sa ntregeasca dreptul deontologic al profesiunii medicale. Este vorba de Statutul Colegiului Medicilor din Romnia, Codul de deontologie medicala si Codul de procedura a Comisiilor de jurisdictie disciplinara si de litigii. Chiar daca aceste texte contin o serie de imperfectiuni, ele sunt concepute ntr-o maniera evolutiva, n sensul ca este stabilita misiunea de a fi mbunatatite permanent1. Aceste acte normative au fost nlocuite prin Decizia nr.3/2005 a Adunarii Generale Nationale a Colegiului Medicilor din Romnia, privind adoptarea Statutului si Codului de deontologie medicala ale Colegiului Medicilor din Romnia2.

1 Art.101 si 142 din Statutul Colegiului Medicilor din Romnia, 2 Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.418/18.05.2005.

18

Legea nr.74/1995 a fost nlocuita prin Legea nr.306/2004 privind exercitarea profesiunii de medic, precum si organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romnia1. Aceasta lege pastreaza prevederile cu valoare de constanta, privind exercitarea profesiunii medicale, din Legea nr.74/1995, nsa depaseste caracterul de lege-cadru, fiind o reglementare detaliata. Astfel, legea cuprinde 91 de articole, grupate n trei capitole principale: Exercitarea profesiei de medic (art.1 18); Dispozitii privind exercitarea profesiei de medic pe teritoriul Romniei, de catre medicii cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinnd Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene (art.19 30); Organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romnia (art.31 83). Principala noutate adusa de Legea nr.306/2004, determinata de integrarea Romniei n Uniunea Europeana, este reglementarea pe parcursul unui ntreg capitol (Capitolul II) a problematicii privind exercitarea profesiei de medic n Romnia, de catre medicii cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinnd Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene. n ceea ce priveste organizarea profesiunii medicale, Legea nr.306/2004 contine prevederi care detaliaza si precizeaza organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romnia, att la nivel judetean, ct si central. De asemenea, ntareste autonomia si autoritatea Colegiului Medicilor din Romnia, n urmatoarele domenii principale:

- apararea drepturilor, intereselor, onoarei, libertatii si independentei profesionale a medicilor, precum si a dreptului de decizie al acestora, n exercitarea actului medical;

- controlul si supravegherea exercitarii profesiei de medic; - reprezentarea profesiunii n raporturile cu autoritatile si institutiile publice. Legea mentionata cuprinde o formulare mai clara si mai bine sistematizata a

scopului profesiunii medicale si a obligatiilor esentiale ce revin membrilor ei. Astfel, potrivit art.5 profesia de medic are ca scop principal asigurarea starii de sanatate prin prevenirea mbolnavirilor, promovarea, mentinerea si recuperarea sanatatii individului si a colectivitatii. n vederea realizarii acestui scop, medicul trebuie sa dovedeasca disponibilitate, corectitudine, devotament, loialitate si respect fata de fiinta umana. Deciziile cu caracter medical vor fi luate avndu-se n vedere interesul si drepturile pacientului, principiile medicale general acceptate, nediscriminarea ntre pacienti, respectarea demnitatii umane, principiile deontologiei medicale, grija fata de sanatatea pacientului si sanatatea publica.

Obligatiile esentiale ale medicului, potrivit art. 40 din lege, sunt: sa respecte si sa aplice, n orice mprejurare, normele de deontologie medicala; sa nu aduca prejudicii reputatiei corpului medical sau unor membrii ai acestuia, respectnd statutul de corp profesional al Colegiului Medicilor din Romnia; sa acorde cu promptitudine si neconditionat ngrijirile medicale de urgenta, ca o ndatorire fundamentala profesionala si civica; sa actioneze, pe toata durata exercitarii profesiei, n vederea cresterii gradului de pregatire profesionala; sa respecte drepturile pacientului.

1 Legea nr.306/2004 privind exercitarea profesiunii de medic, precum si organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romnia a fost publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.578/30.06.2004. Ea fost modificata si completata prin: Ordonanta nr.53/2004, Ordonanta de Urgenta nr.60/2004, Ordonanta de Urgenta nr.135/2004, Legea nr.221/2005. Referirile la aceasta lege au n vedere textul modificat.

19

n fine, reglementarea raspunderii disciplinare a medicilor este mult mai precisa n Legea nr.306/2004 dect n legea anterioara, formnd obiectul Sectiunii a 6-a din Cap.3. Organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romnia, care cuprinde 10 articole (69 78). Ca noutati, semnalam: aparitia sanctiunii disciplinare a amenzii, cuprinsa ntre 1.000.000 si 15.000.000 lei; nlocuirea sanctiunii suspendarii, pe un interval de 6 12 luni a calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romnia, cu interdictia de a exercita profesia sau anumite activitati medicale pe o perioada de la o luna la un an; nlocuirea posibilitatii contestarii sanctiunii aplicate medicului la judecatoria n raza careia si desfasoara activitatea medicul sanctionat, cu posibilitatea formularii unei actiuni n anulare, mpotriva sanctiunii aplicate medicului, la sectia de contencios administrativ a tribunalului n raza caruia si desfasoara activitatea medicul sanctionat.

Odata cu intrarea n vigoare a Legii nr.306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum si organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romnia, s-a produs desprinderea grupului medicilor dentisti din corpul medicilor, prin intrarea n vigoare a Legii nr.308/2004 privind exercitarea profesiei de medic dentist, organizarea si functionarea Colegiului Medicilor Dentisti din Romnia. Asistam astfel la o scindare a corpului medicilor, pe criteriul specializarii. Reglementarea profesiei de medic dentist are la baza principiile aplicabile profesiei de medic, n general, cu unele adaptari la specificul acestei activita ti. De aceea, reglementarile cuprinse n Legea nr.308/2004 sunt similare, uneori pna la identitate, cu cele cuprinse n Legea nr.306/2004. n prezent1, prevederile Legii nr.306/2004 au fost preluate, aproape ad literam , n Legea nr.95/2006 privind reforma n domeniul sanatatii2, Titlul XII. Exercitarea profesiei de medic. Organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romnia. De asemenea, Legea nr.95/2006, care se doreste o codificare a reglementarilor din domeniul sanatatii, a nglobat si Legea nr.308/2004.

O ultima reglementare, de interes pentru exercitarea profesiunii medicale, este Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului3. Aceasta lege consacra n mod explicit drepturile persoanei sanatoase sau bolnave, care utilizeaza serviciile de sanatate, concomitent cu obligatiile corelative ce revin furnizorilor de servicii medicale si n special medicilor. Respectarea acestor obligatii este asigurata prin angajarea raspunderii disciplinare, contraventionale, civile sau penale, a personalului medico-sanitar.

Legea nr. 46/2003 consacra sase categorii de drepturi ale pacientului: 1. Drepturi cu caracter general; 2. Drepturi privind accesul pacientului la informatia medicala; 3. Consimtamntul pacientului privind interventia medicala; 4. Confidentialitatea informatiei si protectia vietii private a pacientului; 5. Drepturile pacientului n domeniul reproducerii; 6. Drepturile pacientului la tratament si ngrijiri medicale. Dintre toate acestea, consideram ca ridica probleme delicate, pentru

integritatea deontologica a medicului, urmatoarele: Pacientul are dreptul la ngrijiri medicale de cea mai nalta calitate de care

societatea dispune, n conformitate cu resursele umane, financiare si materiale;

1 01.09.2006. 2 Publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.372/28.04.2006. 3 Publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.51/29.01.2003.

20

Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoana umana, fara nici o discriminare. Prin discriminare se ntelege distinctia ntre persoane aflate n situatii similare pe baza rasei, sexului, vrstei, apartenentei etnice, originii nationale si sociale, religiei, optiunilor politice sau antipatiei personale.

Pacientul are dreptul de a cere si a obtine o alta opinie medicala. Toate informatiile privind starea pacientului, rezultatele investigatiilor,

diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidentiale, chiar si dupa decesul acestuia.

Personalul medical sau nemedical din unitatile sanitare nu are dreptul sa supuna pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta sa l recompenseze altfel dect prevad reglementarile de plata legale din cadrul unitatii respective. Pacientul poate oferi angajatilor sau unitatii unde a fost ngrijit plati suplimentare sau donatii, cu respectarea legii.

2.2. Deontologia profesiunii de avocat

2.2.1. Scurt istoric Dupa cum arata un autor1, Pe masura evolutiei vietii sociale si a conturarii cadrului organizat de solutionare a conflictelor dintre membrii aceleiasi comunitati s-a dezvoltat si avocatura, simtindu-se nevoia sa se recurga la aparatori care ofereau garantii de probitate, echilibru si cunoastere. ncetul cu ncetul activitatea de aparator s-a transformat ntr-o profesie permanenta, al carei traseu l gasim nca la chaldeeni, egipteni si persi. Avocatura este prezenta si n antichitatea greaca si romana. Astfel, la Atena a existat o adevarata scoala de avocati, reprezentata de oratori celebri, precum Pericle, Hyperide, Demosthene, Socrate si altii. n Roma antica, la nceput, activitatea desfasurata de "advocati" era gratuita, Legea Cincia interzicndu-le sa primeasca onorarii, interdictie care este ridicata n timpul Imperiului. Caderea Imperiului roman, care desavrsise consacrarea notiunilor de "drept" si "administrare a justitiei", a determinat disparitia profesiunii de avocat2. Ulterior, denumirea de avocat reapare n textul vechilor capitulatii3 si al canoanelor conciliilor4, desemnnd calitatea de aparator al bisericilor, al abatiilor si al manastirilor n fata judecatorilor laici si, uneori, la judecata vasalilor seniorilor5. A urmat organizarea tribunalelor ecleziastice care a determinat aparitia unor scoli, precum cea de la Chartres, care pregateau specialisti n jurisprudenta, unii dintre acestia fiind si avocati. n cadrul jurisdictiei ecleziastice avocatii erau n acelasi timp si membri ai clerului6.

1 S. GRIGORE, Codul deontologic al avocatului, Palatul de Justitie nr. 3/1995, p.11. 2 Ibidem. 3 Capitulatie = conventie prin care se stabilea statutul unor categorii de persoane, de regula, al strainilor. 4 Canon al Conciliului = decret, regula ecleziastica privind credinta sau disciplina religioasa. Conciliul era o adunare a episcopilor si teologilor care decidea n probleme de dogma religioasa si disciplina ecleziastica. 5 S. GRIGORE, Codul deontologic al avocatului, Palatul de Justitie nr.3/1995, p.11. 6 Ibidem.

21

Redescoperirea Pandectelor romane 1 a dat un important impuls pentru studiul dreptului si a pregatit revenirea formelor judiciare n care avocatii si aveau locul lor.2

Din lucrarile Conciliului de la Latran - 1138 - si ale celui de la Tours - 1163 - rezulta ca foarte multi avocati clerici pledau n fata tribunalelor laice, ceea ce dovedeste ca acestia au profitat de deschiderea si nevoile societatii laice pentru a-si valorifica serviciile n tribunalele secularizate 3. Dupa Revolutia franceza, pe fondul teoriei separatiei puterilor n stat, apare puterea judecatoreasca, pe de o parte, iar pe de alta, dreptul la aparare al cetateanului confruntat cu ea. Daca privim tabloul sintetic al procesului penal, de o parte este procurorul care acuza n numele statului, n fata unui judecator care reprezinta tot o putere a statului, amndoi fiind profesionisti ai dreptului. De cealalta parte este cel trimis n judecata, care de multe ori nu cunoaste exact nici macar continutul legii de a carei ncalcare este acuzat4. n aceste conditii, pentru a realiza o judecata dreapta, balanta justitiei trebuie echilibrata de cineva care sa poata face fata cunostintelor de specialitate ale reprezentantilor autoritatilor implicate n procesul judiciar, experientei si abilitatii acestora. Ei bine, acest rol revine avocatului5. Din cele prezentate rezulta ca misiunea profesiunii de avocat este apararea drepturilor persoanelor n fata autoritatilor publice, cu precadere n justitie. Numai ca, profesiunea de avocat, pentru a dobndi nobletea virtutii6, nu poate sa se desfasoare dupa bunul plac, ci n cadrul unor reguli. Altfel, din aparator, avocatul ar deveni impostor si spoliator. Astfel, s-a ajuns la organizarea profesiei de avocat si, n cadrul ei, la elaborarea unui drept deontologic si la instituirea jurisdictiei disciplinare. Valoarea fundamentala a deontologiei profesiunii de avocat este devotamentul pentru apararea drepturilor clientului, n fata autoritatilor publice, prin utilizarea tuturor mijloacelor legale. Deci, regulile deontologice ale profesiunii de avocat sunt menite sa determine ncrederea clientului n devotamentul avocatului sau. Asigurarea respectarii regulilor deontologice constituie pentru client garantia ca avocatul i este devotat si ca va face toate diligentele necesare pentru a-i apara drepturile. n Romnia, organizarea si statutul profesiei de avocat au urmat tendintele din Vestul Europei, nca din sec.XIX. Chiar si pe timpul regimului socialist autoritar, avocatura si pastreaza statutul de profesie libera, nsa influenta avocatilor a fost mult diminuata.

2.2.2. Conceptia europeana actuala cu privire la deontologia profesiunii de avocat

Conceptia europeana actuala, cu privire la deontologia profesiunii de avocat, s-a materializat n Codul deontologic al avocatilor din Uniunea Europeana7, pe care l vom numi n continuare Codul european. 1 Pandectele romane = culegere de hotarri si decrete ale vechilor jurisconsulti romani, alcatuita la comanda mparatului Justinian (mparat al Bizantului ntre 527 565). 2 S. GRIGORE, Codul deontologic al avocatului, Palatul de Justitie nr. 3/1995, p.11. 1 S. GRIGORE, Codul deontologic al avocatului, Palatul de Justitie nr. 3/1995, p.11. 4 Ibidem. 5 Ibidem. 6 Ibidem. 7 Adoptat n Sesiunea Plenara a Consiliului Barourilor din Uniunea Europeana din 28 octombrie 1998, modificat n Sesiunile Plenare din 28 noiembrie 1998 si din 6 decembrie 2002.

22

Codul contine cinci capitole, fiecare mpartit n subcapitole si paragrafe. Primul capitol, denumit PREAMBUL, se refera n principal la misiunea avocatului, finalitatea regulilor deontologice si obiectivele Codului. n privinta misiunii avocatului, se arata ca ntr-o societate fondata pe respectul pentru justitie, misiunea avocatului nu se limiteaza doar la executarea fidela a unui mandat n cadrul legii. ntr-un stat de drept avocatul este indispensabil justitiei si justitiabililor pe care trebuie sa i sfatuiasca si sa le apere drepturile si libertatile. Tot n preambul, se afirma ca regulile deontologice sunt destinate sa garanteze, prin acceptarea lor liber consimtita, executarea, n conformitate cu normele etice, a misiunii avocatului. ncalcarea acestor reguli atrage sanctionarea disciplinara. Totodata, se recunoaste diversitatea regulilor deontologice, care sunt specifice fiecarui barou si sunt determinate de propriile traditii. Nu este posibil si nici de dorit nlaturarea specificitatilor si instaurarea uniformitatii regulilor deontologice. Totusi, regulile particulare ale fiecarui barou au o baza comuna, ntruct apara aceleasi valori. Principalul obiectiv al Codului european al avocatului este definirea unor reguli comune tuturor avocatilor, pentru activitatile transfrontiera, indiferent de baroul caruia apartin, pentru a atenua dificultatile rezultate din aplicarea unei duble deontologii. Cel de-al doilea capitol al Codului european, PRINCIPII GENERALE, se refera la: independenta avocatului; integritatea morala ca baza a ncrederii de care trebuie sa se bucure avocatul; secretul profesional, respectarea deontologiei altor barouri, incompatibilitati, publicitatea personala si interesul clientului. Independenta este necesara avocatului datorita multiplelor ndatoriri ce i incumba, ndatoriri de care nu se poate achita n mod corespunzator dect daca este ferit de orice presiune, inclusiv de cea rezultata din propriile interese. Ca si impartialitatea judecatorului, independenta avocatului este necesara si pentru ncrederea n justitie. Avocatul trebuie sa evite orice atentat la independenta sa si sa vegheze sa nu fie neglijata etica profesionala, att n relatiile cu clientul, ct si n relatiile cu judecatorii sau cu tertii. O conditie indispensabila pentru activitatea avocatului este stabilirea de relatii de ncredere cu clientul. ncrederea fa ta de avocat nu poate exista daca planeaza ndoieli asupra onestitatii, probitatii ori sinceritatii avocatului. De aceea, pentru avocat, aceste virtuti traditionale constituie obligatii profesionale. Referitor la secretul profesional, Codul european nvedereaza ca este de natura misiunii avocatului ca el sa fie depozitarul secretelor clientului sau si destinatarul unor informatii confidentiale. Fara garantia confidentialitatii nu poate exista ncredere. Secretul profesional este recunoscut astfel ca obligatie fundamentala si primordiala a avocatului: avocatul trebuie sa respecte secretul tuturor informatiilor confidentiale primite de la clientul sau, privitoare la clientul sau ori privitoare la terti, n cadrul afacerilor clientului sau (aceasta obligatie nu este limitata n timp); avocatul trebuie sa asigure respectarea secretului profesional de catre personalul sau si de catre persoanele ce coopereaza cu el n activitatea sa profesionala. n ceea ce priveste incompatibilitatile, acestea au n vedere acele functii sau ocupatii care ar putea afecta independenta necesara avocatului pentru a participa la realizarea justitiei. Avocatul care asigura reprezentarea ori apararea unui client n fata justitiei sau a altei autoritati publice dintr-un stat-membru primitor trebuie sa respecte regulile de incompatibilitate aplicabile avocatilor acestui stat-membru. O alta problema a deontologiei profesiei de avocat o constituie publicitatea personala. Publicitatea, n special n mijloacele de informare n masa, se poate face

23

numai pentru a informa publicul despre serviciile pe care le ofera avocatul, cu conditia ca informatiile sa fie fidele, veridice si sa respecte secretul profesional, precum si celelalte principii esentiale ale profesiei.

n fine, un ultim principiu general se refera la interesul clientului. Sub rezerva reglementarilor legale si deontologice, avocatul are obligatia sa apere permanent, cel mai bine posibil, interesele clientului sau ca si cum ar fi propriile sale interese, cele ale unui confrate ori cele ale profesiei n general. Al treilea capitol al Codului european, intitulat RELATIILE CU CLIENTII, reglementeaza, n principal, urmatoarele aspecte: nceputul si sfrsitul relatiilor cu clientii, conflictul de interese, onorariul si asigurarea profesionala. nceputul si sfrsitul relatiilor cu clientii marcheaza n timp perioada n care avocatul acorda asistenta clientului sau, perioada caracterizata de existenta unor obligatii specifice, si anume: - avocatul nu poate actiona dect n virtutea unui mandat dat de clientul sau, afara de cazul n care el este solicitat de un alt avocat reprezentnd clientul sau de o instanta competenta ; - avocatul sfatuieste si apara clientul sau cu promptitudine, constiinciozitate si diligenta; el trebuie sa si asume personal responsabilitatea misiunii ce i-a fost ncredintata si trebuie sa informeze clientul despre evolutia cauzei pentru care a fost angajat; - avocatul nu va accepta sa preia o cauza daca stie ori ar trebui sa stie ca nu are competenta profesionala necesara sa o trateze, afara de cazul cnd coopereaza cu un avocat avnd aceasta competenta; de asemenea, avocatul nu poate accepta o cauza daca este n imposibilitate de a se ocupa de ea cu promptitudine, tinnd cont de celelalte obligatii ale sale; - avocatul care uzeaza de dreptul de a nu se mai ocupa de o cauza trebuie sa asigure clientului posibilitatea sa beneficieze de asistenta unui confrate n timp util pentru a evita orice prejudiciu pentru client; Referitor la conflictul de interese, n raporturile cu clientii, Codul european stipuleaza:

- avocatul trebuie sa se abtina de a se ocupa de afacerile clientilor sai, ct timp exista ntre acestia un conflict de interese ori un serios risc al unui astfel de conflict, ct timp secretul profesional risca sa fie violat sau cnd independenta sa risca sa nu mai fie integrala; - avocatul nu poate accepta o afacere a unui client nou daca secretul informatiilor primite de la un client mai vechi risca sa fie violat sau daca informatiile detinute de avocat cu privire la afacerile unui client anterior vor favoriza noul client, ntr-un mod nejustificat. n cadrul capitolului al treilea al Codului deontologic european, de un interes aparte se bucura problema onorariilor. n acest sens se prevede: - avocatul nu si poate stabili onorariul pe baza unui pact "de quota litis"1; - avocatul trebuie sa-si informeze clientul despre tot ceea ce solicita cu titlu de onorariu, iar suma onorariilor trebuie sa fie echitabila si justificata; - sub rezerva unei conventii legale contrare, ncheiata ntre avocat si client, modul de calcul al onorariului trebuie sa fie conform cu reglementarile baroului din care avocatul face parte;

1 Pactul "de quota litis" consta ntr-o conventie ncheiata ntre avocat si clientul sau, nainte de terminarea definitiva a unei cauze interesnd acel client, prin care clientul se angajeaza sa cedeze avocatului o parte din ceea ce rezulta de pe urma cauzei, constnd ntr-o suma de bani ori din alte bunuri sau valori.

24

- cnd avocatul solicita plata unui avans asupra cheltuielilor si/sau asupra onorariului, acesta nu trebuie sa treaca peste o estimare rezonabila a onorariului si cheltuielilor probabile; daca spezele solicitate sunt refuzate, avocatul poate renunta sa se ocupe de afacere sau sa se retraga; - avocatului i este interzis sa-si mparta onorariile cu o persoana ce nu are calitatea de avocat (aceasta regula nu se aplica sumelor sau compensatiilor varsate mostenitorilor unui confrate decedat sau unui confrate demisionar); - daca un client este ndreptatit a primi asistenta gratuita, avocatul este obligat sa-l informeze despre aceasta. O alta problema riguros reglementata este cea a gestionarii de catre avocat a fondurilor clientilor. Din diverse motive, la un moment dat, avocatul poate detine fonduri ale clientilor sai sau ale tertilor. n legatura cu aceste fonduri s-au stabilit urmatoarele reguli principale: - fondurile clientilor vor fi pastrate ntotdeauna ntr-un cont deschis la o institutie bancara agreata de autoritatea publica de resort; - conturile avocatului, n care sunt varsate fonduri ale clientilor, trebuie sa aiba acoperire, n mod constant, cel putin la nivelul fondurilor clientilor; - fondurile clientilor trebuie sa fie varsate imediat acestora sau n conditiile autorizate de acestia; - sunt interzise platile din contul clientului, care nu au acordul expres sau tacit al acestuia. Ultima categorie de reglementari cuprinse n capitolul al treilea al Codului european se refera la Asigurarea responsabilitatii profesionale. Regula de baza n aceasta materie este ca avocatul trebuie sa fie asigurat constant cu privire la responsabilitatea sa profesionala, n limite rezonabile, tinnd seama de natura si ntinderea riscurilor ce si le asuma n exercitarea profesiei. Al patrulea capitol al Codului european reglementeaza RELATIILE CU MAGISTRATII, impunnd avocatului sa respecte caracterul contradictoriu al dezbaterilor, sa dea dovada de respect si loialitate fata de activitatea judecatorului si sa nu furnizeze judecatorului, cu buna stiinta, informatii false sau de natura sa-l induca pe acesta n eroare. Respectul contradictorialitatii dezbaterilor impune ca avocatul sa nu contacteze judecatorul cu privire la o cauza sau sa-i transmita note ori documente, fara a-l informa, n timp util, pe avocatul partii adverse. Al cincilea capitol, ultimul, al Codului european, intitulat RELATIILE DINTRE AVOCATI, reglementeaza, n principal: confraternitatea, cooperarea dintre avocatii apartinnd unor state-membre diferite si solutionarea litigiilor dintre avocatii apartinnd unor state-membre diferite. Confraternitatea impune ca relatiile dintre avocati sa fie bazate pe ncredere, n interesul clientului, sa evite procesele inutile precum si orice comportament care ar putea afecta reputatia profesiei. Avocatii trebuie sa manifeste ntre ei un comportament colegial si loial. Cooperarea ntre avocatii apartinnd unor state-membre diferite presupune ca fiecare sa tina cont de diferentele care pot exista ntre sistemele lor legislative, barourile lor, competentele si obligatiile lor profesionale. n fine, litigiile dintre avocatii apartinnd unor state-membre diferite trebuie solutionate, n primul rnd, pe cale amiabila. Daca acest lucru nu este posibil, se va cere concursul barourilor din care fac parte avocatii n litigiu.

25

2.2.3. Organizarea si deontologia profesiunii de avocat n Romnia n Romnia, la ora actuala, avocatura este reglementata de Legea nr.51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat1, republicata2 n anul 2001, cu modificarile ulterioare. Prevederile acestei legi sunt detaliate n Statutul profesiei de avocat, adoptat de Consiliul Uniunii Nationale a Barourilor din Romnia3. Legea privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat reglementeaza, n principal: - Principiile generale ale profesiunii; - Dobndirea calitatii de avocat; - Drepturile si ndatoririle avocatului; - Organizarea profesiei de avocat; - Asistenta judiciara; - Raspunderea disciplinara a avocatului. Vom analiza reglementarile actuale privind avocatura, sub cteva aspecte semnificative pentru deontologie.

Astfel, retinem ca trasaturi definitorii ale acestei profesii urmatoarele : Profesia de avocat este libera (de principiu, nu e salariata), cu organizare si

functionare autonome, n conditiile legii si ale statutului profesiei. Avocatul se bucura de independenta profesionala, care consta n faptul ca

exercitarea profesiei se supune numai Constitutiei, legii, statutului profesiei, conventiilor internationale la care Romnia este parte si normelor deontologice.

n exercitarea profesiei avocatul nu poate fi supus nici unei presiuni din partea autoritatilor publice sau a altor persoane juridice sau fizice.

Misiunea profesiei de avocat este apararea drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale persoanelor fizice si juridice. Avocatul are dreptul sa asiste si sa reprezinte persoanele fizice si juridice n fata tuturor instantelor, autoritatilor si institutiilor, precum si a altor persoane, care au obligatia sa permita si sa asigure desfasurarea nestingherita a activitatii avocatului, n conditiile legii. Orice persoana are dreptul sa-si aleaga n mod liber avocatul. Avocatul este dator sa dea clientului sau sfaturi juridice corespunzatoare prevederilor legale si crezului sau profesional. Avocatul trebuie sa depuna toata diligenta pentru apararea libertatilor, drepturilor si intereselor legitime ale clientului.

Activitatea avocatului se realizeaza prin : - consultatii si cereri cu caracter juridic, asistenta si reprezentare juridica n

fata organelor de jurisdictie, de urmarire penala si de notariat ; - apararea cu mijloace juridice specifice a drepturilor si intereselor legitime

ale persoanelor fizice si juridice n raporturile cu autoritatile publice, institutiile si orice persoana romna sau straina;

- redactarea de acte juridice, cu posibilitatea atestarii identitatii partilor, a continutului si a datei actelor;

- orice alte mijloace si cai proprii exercitarii dreptului la aparare, n conditiile legii.

Potrivit art.25 din Legea nr.51/1995 republicata, exercitarea oricarei activitati de asistenta juridica specifica profesiei de avocat, de catre o persoana fizica sau juridica ce nu are calitatea de avocat nscris ntr-un barou si pe n tabloul avocatilor acelui barou, constituie infractiune si se sanctioneaza potrivit legii penale. De aici

1 Publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.116/9.06.1995. 2 Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.113/6.03.2001. 3 Publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.45/13.01.2005.

26

rezulta caracterul exclusivist al profesiei de avocat, care si rezerva, sub sanctiunea legii penale, monopolul asupra unei sfere vaste a activitatilor de natura juridica, chiar si fata de persoanele care poseda calificarea necesara, dar nu au calitatea de avocat.

Organizarea profesiei de avocat cunoaste doua niveluri: baroul si Uniunea Nationala a Barourilor din Romnia. Baroul este constituit din toti avocatii dintr-un judet sau din municipiul Bucuresti. Baroul are personalitate juridica, patrimoniu si buget propriu. Organele de conducere ale baroului sunt: adunarea generala, consiliul, decanul. Al doilea nivel de organizare a profesiei de avocat este Uniunea Nationala a Barourilor din Romnia. Aceasta este formata din toate barourile din Romnia si are sediul n Bucuresti. Nici un barou nu poate functiona n afara Uniunii. Uniunea este persoana juridica de interes public, are patrimoniu si buget propriu. Organele de conducere ale Uniunii Nationale a Barouri lor din Romnia sunt: Congresul avocatilor, Consiliul Uniunii Nationale a Barourilor din Romnia, Comisia permanenta a Uniunii Nationale a Barourilor din Romnia si Presedintele Uniunii Nationale a Barourilor din Romnia. n ceea ce priveste accesul n profesie, aratam ca poate fi membru al unui barou din Romnia cel ce ndeplineste urmatoarele conditii: a) este cetatean romn si are exercitiul drepturilor civile si politice; b) este licentiat al unei facultati de drept sau este doctor n drept; c) este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei; d) nu se gaseste n vreunul din cazurile de nedemnitate prevazute de Legea nr.51/1995 republicata. Aceste cazuri de nedemnitate, conform art.13 din lege, sunt:

- a fost condamnat definitiv prin hotarre judecatoreasca la pedeapsa cu nchisoarea pentru savrsirea unei infractiuni intentionate, de natura sa aduca atingere prestigiului profesiei;

- a savrsit abuzuri prin care au fost ncalcate drepturi si libertati fundamentale ale omului, stabilite prin hotarre judecatoreasca;

- i s-a aplicat pedeapsa interdictiei de a exercita profesia, pe durata stabilita prin hotarre judecatoreasca sau disciplinara;

- a fost declarat falit fraudulos, chiar daca este reabilitat. Exercitarea profesiei de avocat este incompatibila cu: - activitatea salarizata n cadrul altor profesii dect cea de avocat;

- ocupatiile care lezeaza demnitatea si independenta profesiei de avocat sau bunele moravuri;

- exercitarea nemijlocita a faptelor materiale de comert. Nu constituie caz de incompatibilitate: - calitatea de deputat sau senator1, consilier n consiliile locale sau judetene ; - activitatile si functiile didactice n nvatamntul juridic superior; - activitatea literara si publicistica; - calitatea de arbitru, mediator, conciliator sau negociator, consilier fiscal,

consilier n proprietate intelectuala sau industriala, traducator autorizat,

1 Totusi, senatorii si deputatii nu pot exercita profesia de avocat pentru anumite cauze si n fata anumitor parchete si instante judecatoresti, expres prevazute de Ordonanta de urgenta nr. 77 din 4 septembrie 2003 privind completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 640 din 9 septembrie 2003, aprobata cu modificari prin Legea nr.280/2004, publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.574/29.04.2004.

27

administrator sau lichidator n cadrul procedurilor de reorganizare si lichidare judiciara, n conditiile legii.

Dreptul de primire n profesia de avocat se obtine pe baza unui examen, organizat conform prevederilor Legii nr.51/1995 republicata si ale Statutului profesiei. La nscrierea n barou avocatul depune n fata consiliului baroului, ntr-un cadru solemn, urmatorul juramnt: "Jur sa respect si sa apar Constitutia si legile tarii, drepturile si libertatile omului, sa exercit profesia de avocat cu cinste si demnitate. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!". Juramntul poate fi depus si fara formula religioasa, caz n care se ncheie prin p