Zona metropolitană Bucureşti, de15 ani pe hârtie

ANALIZĂZona metropolitană Bucureşti...................2Judeţul Ilfov: mărirea şi decăderea unei porumbişti rezidenţiale..............................5Zone metropolitane din ţară....................10

INTERVIUVlad Cavarnali: “Pe terenurile agricole se întâmplă următorul fenomen: blocuri P+8 etaje fără niciun fel de infrastructură“........7

Alexandrina Niţă: “În cadrul Direcţiei de Cultură lucrează patru persoane: directorul, referentul resurse umane, un consilier pe probleme de patrimoniu şi şoferul“............8

PATRIMONIURoşia Montană: exploatare minieră sau sit UNESCO.................................................12

UTILEPlanuri urbanistice aprobate de Consiliul General, aprilie-septembrie 2010............14

ŞTIRI BUCUREŞTI Reabilitarea faţadelor: salvarea sau nenorocirea oraşului...............................15Parcul Plumbuita, salvat de la betonare 15Septembrie: luna demolărilor de weekend

CULTURALPavilioanele României la Bienalan de Arhitectură de la Veneţia ........................16

De-a lungul timpului, marile oraşe şi-au constituit zone metropolitane pentru o mai bună gestionare a teritoriului. Astfel, s-a îmbunătăţit infrastructura, economia, iar dezvoltările urbane s-au putut reliza coerent. Bucureştiul încearcă de mai bine de 15 ani să-şi constituie o zonă metropolitană însă, de fiecare dată, proiectul s-a împotmolit în interesele sau viziunile personale ale actorilor implicaţi.

www.observatorulurban.ro

Foto copertă: (sus) www.mdrl.ro (lateral) Comuna

Şerban Vodă, Aerofotogrametrie Municipiul Bucureşti,

1927, Compagnie Aérienne Française, Biblioteca UAR

Zona metropolitană BucureştiEchipa oub

ANALIZĂ 2

Perspective europeneÎn Europa există aproximativ 120 de regiuni sau zone metropolitane, din care 33 sunt membre ale Reţelei Europene a Regiunilor şi Zonelor Metropolitane (METREX).

În raport cu poziţia geostrategică şi caracteristicile metropolelor europene, Bucureştiul este o metropolă regională periferică, încadrată în categoria a treia de mărime (1-3 milioane locuitori). Asemenea altor metropole europene, oraşul concentrează un volum foarte mare de activităţi economico-sociale, culturale şi politico-administrative. În prezent, aria sa de influenţă depăşeşte mult limitele administrative.

Baza legislativă a asocierii intercomunale şi a ZMAsociere intercomunală este reglementată în România de următoarele legi: Legea 215/2001, a administraţiei publice locale şi Legea 326/2001, a serviciilor publice de gospodărie comunală. În urma asocierii comunelor/ oraşelor pentru o ZM se pot crea instituţii publice. O altă cale de asociere a localităţilor urmăreşte prevederile Legii 315/2004, privind dezvoltarea regională în România, ce permite asocierea în vederea realizării unor obiective de interes comun.

Prin Legea 351/2001, privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului naţional- Secţiunea a IV-a - Secţiunea de localităţi, s-a definit o formă particulară de asociere, cea prin intermediul conceptului de zonă metropolitană.

Zona metropolitană apare în urma asocierii pe bază de voluntariat între centrele urbane principale (Bucureştiul şi 11 municipii considerate prin lege de rang I) şi localităţile aflate la distanţe mai mici de 30 km de acestea, între care sunt dezvoltate relaţii de cooperare complexe la nivelul căilor de comunicaţie, economic, social, cultural şi al infrastructurii edilitare, determinate prin studii de specialitate.

Zonele metropolitane nu au personalitate juridică. Legea 351/2001 relaţionează „zonei metropolitane” conceptul de “zonă de dezvoltare” (zonă cu facilităţi pentru favorizarea dezvoltării economice), care împreună cu cadrul instituţional de administrare al ei va fi instituit prin lege. În afara celor 12 municipii din Legea 351/2001, ce pot genera, potrivit legii, zone metropolitane, Târgu-Mureş a reuşit obţinerea statutului corespunzător pentru o zonă metropolitană, Aradul a încercat în 2007 crearea unei astfel de zone, însă îndeplinirea criteriilor de a deveni municipiu de rang I, se putea realiza doar prin includerea unor comune adiacente în teritoriul său administrativ, demers ce nu a avut succes.

Rolul zonei metropolitaneO zonă metropolitană funcţională favorizează amenajarea teritoriului în mod integrat, realizarea de proiecte integrate ce implică o mai judicioasă cheltuire a fondurilor, o mai bună reacţie şi gestiune a dezechilibrelor funcţionale, încurajarea investiţiilor private şi creşterea nivelului de trai al populaţiei. Asociaţiile zonelor metropolitane pot accesa mai uşor fonduri structurale europene în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 - 2013, Axa prioritară 1 – poli de creştere, dar şi alte programe cu finanţare europeană.

Anii ‘90 şi zona metropolitană bucureşteanăDin 1990 până în prezent, administraţia locală din Bucureşti şi din Judeţul Ilfov au făcut mai multe studii pentru delimitarea zonei Metropolitane a Bucureştiului şi strategii pentru dezvoltarea regiunii şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă. Observatorul Urban Bucureşti vă prezintă ce strategii s-au făcut pentru această zonă şi ce s-a ales de ele.

În anul 1994 Primăria Capitalei a comandat studiul „Direcţii, sensuri şi intensităţi de dezvoltare ale Municipiului Bucureşti” (aprobat prin HCGMB nr. 115/1999) care a identificat şi delimitat, pe baza unei analize multicriteriale, un teritoriu de susţinere şi influenţă a Capitalei, pe care l-a denumit „Zona Metropolitană Bucureşti”. Acest studiu a fost preluat de Planul Urbanistic General al Municipiului Bucureşti în anul 2000. “Conform PUG-

Europa. Locuri centrale şi direcţii principale de transport. Sursa: PATZ - Zona

Aglomeraţiei Urbane şi Zona Metropolitană ale Municipiului Bucureşti

Intensitatea polarizării urbane în România, 2006. Sursa: www.mdrl.ro

ANALIZĂ 3

ului, în dezvoltarea viitoare a municipiului Bucureşti se apreciază ca obiectiv strategic principal accentuarea identităţii Municipiului Bucureşti în concordanţă cu aspiraţia sa de a deveni o metropolă europeană. În cadrul acestui obiectiv major se înscriu importante obiective urbanistice care urmăresc dezvoltarea rolului Bucureştilor de releu inter-regional european şi de principal centru cultural şi de afaceri sud-european, prin diversificarea funcţiunilor metropolitane şi atragerea unor funcţiuni interregionale şi regional-europene specializate”, ne-a declarat Lucia Gheorghe, directoarea Centrului de Proiectare Urbană din Primăria Capitalei.

Planul de amenajare al teritoriului Zonei Metropolitane 2003În anul 2003, municipalitatea bucureşteană a inclus pe lista de proiecte finanţate din bugetul local studiul „Plan de AmenajareaTeritoriului Zonal – Zona Metropolitană Bucureşti” (PATZ – ZMB). Studiul realizat de Universitatea Bucureşti, Institutul de Economie Naţională al Academiei Române, Institutul de Geodinamică “Sabba S. Ştefănescu”, Urban Proiect Bucureşti şi IHS România, actualizează şi dezvoltă studiul făcut în 1994.

Strategia de dezvoltare a Zonei MetropolitaneÎn baza PATZ-ZMB a fost formulată strategia de dezvoltare a Zonei Metropolitane Bucureşti, aprobată prin HCGMBnr.176/2005. Aceasta urmăreşte principiul dezvoltării policentrice pe axe de dezvoltare de-a lungul traseelor coridoarelor de transport europene. Ca delimitare, strategia viza 94 de localităţi. Zona cuprinde în întregime Judeţul Ilfov, precum şi localităţi situate pe teritoriile judeţelor Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa şi Dâmboviţa. “Sub aspectul administrativ-teritorial, localităţile nu-şi schimbă încadrarea în judete şi nici nu-şi pierd independenţa. Având în vedere că fondurile ce pot fi atrase sunt acordate pentru proiecte mari, vizând infrastructura pe teritorii întinse, PMB propune administraţiilor locale din zonă o participare la eforturile de atragere a investiţiilor şi la beneficiile ce decurg din acestea. Direcţiile de dezvoltare sunt dictate de traseele rutiere şi feroviare, prezente şi viitoare. Planurile de amenajare teritorială vor ţine seama de specificul local şi de necesităţile şi potenţialul fiecărei localităţi.”, ne-a explicat Lucia Gheorghe.

Studiul propunea două mari proiecte: Centura verde-galbenă şi înfiinţarea a 8 parcuri regionale de activităţi, constituite în jurul unor poli urbani importanţi ai zonei.

Centura verde-galbenăRealizatorii studiului au ajuns la concluzia că asigurarea unui mediu sănătos de viaţă se va putea realiza prin crearea aşa-numitei Centuri verde-galbenă a Bucureştilor. Scopul proiectului este prezervarea cadrului natural în paralel cu asigurarea unei activităţi agricole necesară Capitalei. Centura verde-galbenă

reuneşte şi pune în valoare zonele cu potenţial de agrement (în special pădurile) din jurul oraşului. În vederea protejării acestor zone, vor exista comune al căror intravilan nu va mai putea fi extins sau în care extinderea se va face cu respectarea anumitor condiţii legate de tipul investiţiilor ce urmează a fi făcute.

Parcurile regionaleParcul regional reprezintă o zonă în prelungirea Capitalei, cu o suprafaţă ce variază între 25.000ha şi 45.000ha, construit în cadrul localităţilor şi peisajului existent, căruia i s-au adus îmbunătăţiri stabilite de comun acord între primăriile, asociaţiile cetăţeneşti şi coordonate de autorii proiectului. În Germania, în 1997, Berlinul în parteneriat cu Brandenburg-ul a realizat 8 parcuri regionale radiale. După acest model, realizatorii studiului au propus Parcurile Regionale Snagov, Grădiştea, Brăneşti, Budeşti, Comana, Mihăileşti, Bolintin şi Buftea. Ele vor cuprinde o serie de localităţi mai mici şi, printr-o corelare a Planurilor Urbanistice Generale cu Planurile de amenajare teritorială zonală (elaborate pentru fiecare Parc Regional), vor putea fi atrase investiţii pentru infrastructură şi dezvoltare. În felul acesta, s-ar fi rezolvat problema crizei de locuinţe, a transportului. Multe comune, făcând parte din Parcurile Regionale, ar fi beneficiat de investiţii în utilităţi urbane şi, în consecinţă, investiţii ale firmelor private şi ale populaţiei.

Pentru gestionarea Zonei Metropolitane, realizatorii studiului au propus două forme de organizare: Asociaţia Comunităţilor Locale (ACL), formată din primarii comunelor cu peste 5.000 de

proiect Zona Metropolitană Bucureşti. sursa: PATZ - Zona Aglomeraţiei Urbane şi

Zona Metropolitană ale Municipiului Bucureşti

Evoluţia administrativă a teritoriului din jurul Bucureştiului; Sursa: PATZ - Zona Aglomeraţiei Urbane şi Zona Metropolitană 1918-1950 1950-1968 1968-1981 după 1981

ANALIZĂ 4

locuitori şi Agenţia de Dezvoltare Zonală (ADZ), un mecanism economic care să gestioneze din punct de vedere financiar proiectele care se vor derula în acest areal. Concret, pentru realizarea Zonei Metropolitane, fiecare primărie din teritoriul inclus în studiu trebuia să îşi dea acceptul ca să intre în Asociaţia Comunităţilor Locale.

Primăria Capitalei a început în 2006 prezentarea proiectului şi negocierea cu oraşele/ comunele incluse în studiu. Primarii din Ilfov, în special, au văzut acest demers ca o ştirbire a puterii de decizie pe care o au la nivel local. “S-a instaurat o stare generală de panică în faţa unui Bucureşti acaparator, ce-şi urmăreşte propriile interese în dauna celorlalţi participanţi, posibili, la procesul instituţionalizării teritoriului metropolitan. Judeţul Ilfov a fost cel mai reticent în a coopera cu municipalitatea bucureşteană, iar acest lucru se explică, parţial, prin faptul ca în Ilfov sunt localităţile cele mai dezvoltate ale teritoriului metropolitan, cu bugetele locale cele mai bogate şi care se pot susţine singure. Preţul terenurilor este ridicat, mai ales în jumătatea nordică, iar guvernele locale nu sunt dispuse să-şi piardă autonomia şi posibilitatea de control asupra dezvoltării locale”, spune Lucia Gheorghe.

Aici s-au împotmolit negocierile si proiectul s-a blocat. Lucrurile se desfaşoară ca din totdeauna. Fiecare primărie îşi pune în practică propriile programe, fără să le coreleze măcar între ele. Nu mai vorbim de programele propuse prin strategia zonei metropolitane. Teritoriul de referinţă continuă să se dezvolte haotic şi dezechilibrat, din cauza lipsei de interes pentru zonele deja defavorizate, care nu pot aduce profit pe termen scurt .

Zona Metropolitană Bucureşti, proiectul Vasile Gherasim

Proiectul a fost realizat de un colectiv de lucru al Primăriei Sector 1 alături de consultanţi de specialitate ai Facultătii de Drept din Universitatea Bucureşti, şi este susţinut de Vasile Gherasim (PSD-PDL). Determinarea zonei s-a făcut pe baza unei analize socio-economice pentru perioada 2003-2007. În urma gradului de inter-relaţionare cu Bucureştiul, efectuate pentru toate cele 98 de localităţi aflate la o distanţă de pînă la 50 km de Bucureşti, au fost selectate 62 de localităţi. Pe de o parte se observă faptul că în acest studiu componenta socio-economică este mai bine reprezentată ca în celelalte, pe de altă parte, această componentă nu este întărită de alte perspective profesionale asupra problemei.

Acest studiu, faţă de cele anterioare, aduce ca noutate, un proiect legislativ. Coordonarea dezvoltării zonei metropolitanese face prin Consiliul de Administratie a Zonei Metropolitane

Bucureşti, organism cu rol deliberativ alcătuit din reprezentanţi ai Municipiului Bucureşti şi sectoarelor acestuia, ai comunelor, oraşelor şi judeţelor care fac parte din ZMB. În vederea corelării politicii de dezvoltare metropolitană cu politica guvernamentală, proiectul propune înfiinţarea instituţiei Guvernatorului, cu rol similar Instituţiei Prefectului raportat la zona metropolitană. Acest studiu de zonă metropolitană vine cu trei proiecte-studii de caz: Parcul de distracţii Snagov, Satul european Comana şi axa de metrou uşor inter comunal Snagov-Comana.

Zona PeriurbanăEste un studiu iniţiat de arhitectul Vlad Cavarnali şi Consiliul Judeţean Ilfov în 2010. Acesta cuprinde pentru început prima coroană de comune din jurul Bucurestiului şi propune înglobarea acestora în teritoriul administrativ al Bucureştiului.

„Studiul îşi propune eliminarea disparităţilor dintre ţesutul urban din interiorul oraşului şi cel nou propus în teritoriu, precum şi între urban şi rural. Transformarea reţelei de localităţi din cadrul aglomeraţiei într-o reţea ierarhizată de poli de dezvoltare. O altă problemă este traficul. Propunem descongestionarea traficului prin legături coerente şi ierarhizate atât în interiorul oraşului, cât şi ca legături cu exteriorul. Nu putem să tratăm Ilfovul disparat de Bucureşti. În plus, nu putem accesa fonduri europene regionale, dacă nu avem acest studiu şi nu gândim teritoriul în ansamblu”, ne-a declarat Vlad Cavarnali. Acest proiect ar stopa expansiunea urbană neplanificată din Judeţul Ilfov şi ar ajuta la dezvoltarea unei infrastructuri edilitare coerente.

ReferinţeO serie de termeni care clarifică noţiunii conexe conceptului de Zonă Metropolitană şi date privind dezvoltarea Bucureştiului pot fi gasiţi în Revista Urbanismul, numerele 3 şi 4 pe 2010.

Zona Metropolitană Bucureşti, proiectul Vasile Gherasim. Sursa: www.zmb.ro

Zona periurbană Bucureşti - Ilfov. Sursa: Proiectul Zona periurbană

5 ANALIZĂ

Sectorul Agricol Ilfov este unul dintre judeţele care, după 1990, a suferit cea mai rapidă şi violentă acţiune de urbanizare. Comunele au devenit peste noapte oraşe şi municipii, mii de hectare de extravilan au fost transformate în teren construibil, apărând blocuri de zece-cincisprezece etaje în mijlocul câmpului, şi nu în ultimul rând suprafeţe importante de pădure au fost defrişate. Asfel, în 1997 SAI a devenit Judeţul Ilfov.

În ciuda investiţiilor de sute de milioane de euro pompate în zonă de sectorul privat, administraţia publică nu a reuşit să ţină pasul, neinvestind aproape deloc în dezvoltarea reţelelor edilitare: drumuri, apă, canal, gaze, canalizare. Astfel, s-a ajuns ca la ditamai cartierele rezidenţiale de lux să ajungi pe drum de pământ, curentul să cadă frecvent din cauza supra-solicitării reţelei, iar un bloc de zece etaje să fie deservit de o fosă septică pentru că nu există canalizare.

Preţurile terenurilor, care imediat după 1990 costau câţiva euro pe mp, între 2000 şi 2008 au ajuns la câteva sute. Preţul unei vile ajunsese până la 500.000 euro, iar a unui apartament 100.000-200.000 euro.

După boom-ul imobiliar, a urmat perioda de decădere. Proprietarii, văzând că vilele din Prelungirea Ghencea sau din Pipera nu sunt ceea ce par, că stau ore în şir blocaţi în trafic ca să ajungă acasă, că nu au utilităţi şi nici dotări publice, au început să le vândă la mai puţin de jumătate de preţ, numai să scape. A urmat exodul. Acum, sute de blocuri si case, construite în perioada de glorie, stau goale, în mijlocul câmpului.

Dezvoltarea în cifrePotrivit lucrării „Repere economice şi sociale regionale, statistică teritorială”, scrisă de Virgil Voineagu, în anul 2000, în Ilfov erau 2 oraşe, 37 de comune şi 102 sate, iar în 2008, 91 de sate, 32 de comune şi 8 oraşe.

În aceeaşi perioadă, numărul de locuitori a crescut de la 275.482 la 304.045. Numărul de locuinţe a crescut de la circa 90.000 la 118.000. Numărul şomerilor a scăzut de la 6.955 la 2.098 iar numărul de firme a crescut de la 3.441 la 12.486, adică de patru ori mai multe ca în 2000. Potrivit Anuarului Statistic al Judeţului Ilfov 2000-2008, suprafaţa cultivată a scăzut de la 96.501 ha în 2000, la 54,571 ha în 2008. În plus, s-au pierdut circa 200 de ha de pădure.

14 km de străzi în 7 aniPotrivit Anuarului Statistic Regiunea-Bucureşti Ilfov, din 1990 până în 1997 s-au făcut 14 km de străzi, 23 km reţea canalizare şi 35 km reţea gaze naturale. Din 2000 până în 2008 s-au făcut circa 1000 de km de reţea de gaze naturale, iar consumul de apă s-a dublat. La sfârşitul anului 2008, Judeţul Ilfov avea doar 400 km de canalizare, în 8 oraşe. Energie termică se distribuie doar în 2 oraşe.

Haosul în cifreDin 1990 până în 2008 suprafaţa de intravilan a crescut cu 300%, potrivit şefului Directiei de urbanism din cadrul Consiliului Judeţean Ilfov, Vlad Cavarnali. Mai exact, sute de hectare de teren agricol au fost transformate în teren construibil. Astfel, în mijlocul câmpului, au apărut blocuri de zece etaje şi mii de mp de cartiere rezidenţiale: Şoseaua Pipera Tunari, Prelungirea Ghencea, zona din spatele Aeroportului Băneasa sau Corbeanca sunt doar câteva exemple.Potrivit unei statistici realizate de Observatorul Urban al UAR, în perioada iunie-august 2009, Comisia Tehnică de Urbanism de pe lângă Consiliul Judeţean Ilfov a avizat 75 de Planuri Urbanistice Zonale prin care au fost trecute din extravilan în intravilan circa 200 de ha. Comunele unde s-au aprobat cele mai mari dezvoltări imobiliare în acest interval sunt: Periş, Gruiu, Berceni, Domneşti, Vidra şi Moara Vlăsiei.

Decăderea ecomicăDin 2007-2008 până în prezent, preţul proprietăţilor din Judeţul Ilfov a scăzut cu până la 70 %, iar procentul de ocupare al ansamblurilor rezidenţiale este între 30 şi 70% în cel mai bun caz, potrivit lui Mircea Istrate, director vânzări la Departamentul Rezidenţial al agenţiei Galaxy Imob.

„Din 2008 până în prezent toate preţurile au căzut. Este vorba în primul rând de criză dar şi de calitatea fondului proaspăt construit. Cel mai afectat a fost segmentul construcţiilor industriale şi halelor de producţie unde s-a înregistrat o scădere de până la 70%. Pe celelalte segmente, rata de degradare a preţului este undeva între 40 şi 60%. Cele mai afectate zone sunt Sudul şi Estul, care nu prea au infrastructură. Zona Mogoşaia, Buftea, Otopeni, care stă mult mai bine din acest punct de vedere, a cunoscut o degradare a preţului mai mică cu 15% faţă de celelalte zone.La formarea preţului unei construcţii/ teren contribuie următorii factori: zona, raportul suprafaţă/ preţ, distanţa până la utilităţi, prezenţa unor obiective de utilitate publică în zonă (spitale, şcoli,

Judeţul Ilfov: mărirea şi decăderea unei porumbişti rezidenţiale

Catiuşa Ivanov

Cartier de blocuri ridicat pe câmpul din spatele aeroportului Băneasa. Proiect aprobat de Consiliul Judeţean Ilfov

ALANIZĂ 6

grădiniţe, transport în comun), situaţia juridică clară a proprietăţii. Din punct de vedere urbanistic sunt la mare căutare zonele bine reglementate, care să aibă o amprentă arhitecturală peoprie. Din nefericire nu putem vorbi despre acest lucru la nivelul Judeţului Ilfov. Consider că, dacă ar exista reglemetări urbanistice clare, care să fie respectate, ar fi mai bine pentru toată lumea. Într-o zonă care nu a fost locuită niciodată, în extravilanul localităţii, nu ar trebui să se dea Autorizaţii de construire până nu se echipează edilitar şi nu se fac şcoli, spitale, grădiniţe şi alte astfel de dotări. Chiar dacă nu ar fi venit criza, în lipsa acestor parametri, preţul tot ar fi scăzut”.

Studiu de caz: comuna PiperaÎn urmă cu 15 ani, primarul Voluntariului le promitea celor care îşi cumpărau teren în Pipera că locul va deveni Beverly Hills-ul Bucureştiului. Atât investitori cu greutate cât şi oameni de rând s-au năpustit şi au dat cât nu face pe un metru de pământ ca să-şi îndeplinească visul. Unii, să construiască nişte cartiere de vile şi să le vândă la suprapreţ bogătaşilor, alţii, să se mute din cutia de chibrituri de la bloc, într-o casă la curte.

În 15 ani, locul s-a umplut de case, vile şi bloculeţe, răsărite una lângă alta ca ciupercile după ploaie, iar comuna a devenit cartier al oraşului Voluntari. Mai, exact, în ultimii 20 de ani, în Pipera s-au ridicat circa 3.000 de clădiri. Alte drumuri însă nu s-au mai făcut. Cu excepţia drumului principal şi a altor câteva străduţe, celelalte sunt de pământ, canalizare nu există, curentul cade aproape în fiecare zi iar cozile la ieşire şi la intrare în oraş sunt infernale. De doi ani s-a început lărgirea şoselei principale, Erou Iancu Nicolae, la două benzi pe sens, însă nici acum nu au fost finalizate lucrările.

3000 de case în zece aniÎn consecinţă, cartierul a început să se golească. “Frumuseţe” de vile de la şosea au fost scoase la vânzare la mai puţin de 50 % din valoarea cu care au fost cumpărate. „Pipera este un cartier ridicat

pe speculă. În câţiva ani, preţul terenului a crescut de la 3-5euro/mp la 1000 de euro pe mp. Nu a fost o creştere naturală.

Este o zonă care s-a transformat peste noapte din islaz în oraş fără să se rezolve problemele edilitare. Nu avem canalizare, străzi asfaltate, cade curentul. În 10 ani s-a ajuns de la 3 case rătăcite la 3000 de construcţii noi. Infrastructura nu avea cum să facă faţă. Şi să ne gândim că acele case au fost cumpărate de oameni cu mulţi bani, oameni care au anumite aşteptări legate de confort. Normal că în jumătate de an au plecat. Goana după profit i-a condus spre pagubă”, explica Mircea Istrate.

Si cei care le-au vandut s-au considerat norocoşi că au scapat de belea. “Am putut suporta şi penele de curent, şi traficul, fiindcă seara stăteam până mai târziu la birou. Dar am familie şi îmi e era groază că, dacă copilul meu păţeşte ceva, moare cu zile fiindcă nu reuşeşte să ajungă ambulanţa la el din cauza traficului”, povesteşte unul dintre foştii proprietari din Pipera.

Pipera vrea în BucureştiAlţi oameni mai modeşti, care nu prea mai au unde se duce chiar dacă şi-ar dori şi cum spun ei, nu şi-au făcut casă

ca să plece, îl acuză pe primarul Pandele ca investeşte toţi banii în Voluntari şi neglijează cartierul Pipera. Prin urmare, ar vrea să se alipească de Bucureşti. Primarul Costel Pandele a organizat la sfârşitul anului trecut referendum ca Voluntariul să devină sectorul 7 al Capitalei. Din populaţia prezentă la vot, 78% au fost de acord cu această idée. Pentru ca această propunere să devină realitate, ar trebui să fie de acord şi Consiliul Local al Municipiului Bucureşti. “Deocamdată nu se pune problema ca Bucureştiul să-şi mărească limita administrativ-teritorială. Şi ar trebui să vrea şi bucureştenii asta”, ne-a declarat Călin Murg, preşedintele CGMB. Aşadar, piperenii rămân doar cu înaltele lor aspiraţii.

ConcluziiDupă cum cifrele vorbesc, în ultimii 20 de ani, zona din jurul Bucureştiului s-a dezvoltat haotic, sufocând Capitala şi pe ele însele. Proiectele pentru dezvoltarea unei zone metropolitane, care ar fi creat o strategie pentru acest spaţiu, au trenat mai bine de 15 ani, timp în care, în goana după profit s-a distrus potenţialul unor zone importante. Nici acum, în al doisprezecelea ceas, mediul politic nu realizează importanţa strategiilor pe termen lung si a dezvoltării urbane planificate.

Cartier rezidenţual ridicat pe câmpul de lângă Şoseaua Pipera-Tunari. Proiect aprobat de Consiliul Judeţean Ilfov

Case şi terenuri de vânzare în Comuna Pipera, 2010

7 INTERVIU

„Pe terenurile agricole se întâmplă următorul fenomen: apar blocuri parter şi opt etaje fără niciun fel de infrastructură”

Catiuşa Ivanov

Catiuşa Ivanov: În ultimii ani s-a trecut foarte mult teren din extravilan în intravilan. Sute de hectare. Cum se face această dezvoltare? Este una sănătoasă sau la întâmplare?Vlad Cavarnali: În mod normal trecerea în intravilan trebuie făcută numai prin PUG. Trebuie făcută numai în condiţiile în care există o strategie şi un factor de creştere determinat de o anumită nevoie. Limita teritoriului administrativ care ar trebui să fie în mod normal pe aceeaşi limită a teritoriului administrativ cu comunele învecinate. Asta nu se întâmplă fiindcă sunt suprafeţe care nu se suprapun, nu se înţeleg între ei, sunt probleme juridice şi trebuie neapărat supuse unui proces de avizare şi legiferare a unei limite prin prefectură. Problema este atunci când toţi vor ca această limită a intravilanului să se extindă până la limita teritoriului administrativ. Ceea ce nu se poate fiindcă în momentul în care ai făcut chestia asta: Unu, vor apărea foarte multe dezvoltări necontrolate, doi, va apărea problema rezolvării infrastructurii şi a bugetului local care nu are cum să ajungă la o sumă atât de mare încât să rezolve un teritoriu la limita teritoriului administrativ, într-un an, doi, trei. Iar ei, dintr-un foc, în două luni de zile, bagă totul în intravilan.De ce? Li se oferă o autonomie locală foarte mare şi scapă din mână tot sistemul de infrastructură şi de legături care se pot face între comune. Pentru că de exemplu, unul care are o proprietate la limita teritoriului administrativ îşi poate rezolva foarte bine tot ce are legătură cu utilităţile pe comuna învecinată pentru că poate fi mult mai ieftin, mult mai aproape de el. Deci trebuie neapărat găsite nişte modalităţi şi nişte strategii exprimate în nişte documentaţii de urbanism care să capete caracter de lege. O lege a dezvoltării.

CI: Dar nu este vorba şi de speculă aici? O persoană s-a dus şi a cumpărat teren în Ilfov, l-a trecut din extravilan în intravilan şi i-a crescut automat preţul de la câţiva euro la câteva zeci de euro metrul pătrat.VC: Problema este că în momentul în care faci această operaţiune trebuie să te gândeşti la o dezvoltare coerentă, la un factor de creştere. Cum creşte respectiva comună? Are nevoie să fie trecut terenul în intravilan, nu are? De ce trebuie să fie tot trecut în intravilan? Partea proastă este că pe terenurile agricole se întămplă următorul fenomen: vin cu blocuri parter şi opt etaje fără niciun fel de infrastructură, ai văzut foarte bine. cu locuinţe colective şi spun că rezolvăm cu mini staţie de epurare, care are o anumită capacitate, care va deversată până la urmă tot într-o fosă septică sau va fi deversată prin pergolare, stropire a terenului agricol adiacent care este al altcuiva. Fiindcă tot terenul, absolut tot, a fost dat înapoi prin diverse metode nu ştiu cât de corecte.

CI: Autoritatea locală poate stăpâni acest fenomen?VC: Nu este o lege prin care să-i opreşti propriu zis ci pur şi simplu să spui nu cu diverse argumente.

CI: Poate arhitectul şef să spună nu?VC: Poate, dacă îşi asumă nişte riscuri. Adică poate să-şi asume nişte procese ulteriore, poate să-şi asume nişte daune ulterioare. Acelaşi lucru se întâmplă şi la Capitală. Nu poţi să-i spui omului că nu-i aprobi PUZ-ul. Poţi să-i aprobi PUZ-ul într-un anume fel, în care o parte din proprietate poate să rămână bine merci extravilan, livadă, fermă şi restul poate să-şi facă ceva. Să treacă în intravilan o suprafaţă de 30 la sută din terenul respectiv, urmând să facă o parcelare minimală, şi să-şi construiască pe acea suprafaţă de teren o casă, două, trei. Acesta este cazul ideal, dar în realitate vin cu ansambluri rezidenţiale pe tot terenul.

CI: Cum se răsfrânge asupra Bucureştiului această trecere masivă din extravilan în intravilan?VC: Pe de o parte îmi crează în Bucureşti o problemă de trafic, pentru că orice trecere în intravilan adiacentă oraşului, presupune mai departe într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, o condiţie de construire care îmi generază o activitate urbană, în funcţie de coeficienţii de construire pe care eu îi aprob pe acel teren fost agricol. De exemplu, dacă faci un cartier de apartamente, asta implică automat cel puţin 4000 de maşini care se se mişcă dimineaţă, seara, în oraş, în afară.

CI: Deocamdată nu avem o lege a dezvoltării, iar trecerea din extravilan în intravilan continuă şi am văzut că vin arhitecţii cu nişte drumuri de nouă metri pe care nu încape bine nici maşina. Ce putem face?VC: Ştii foarte bine că încercăm să negociem orice metru pătrat în favoarea rezolvării infrastructurii şi a oricăror probleme care pot apărarea atunci când un beneficiar doreşte să construiacă un cartier de vile sau orice altceva.

CI: Constituirea unei zone metropolitane în jurul Bucureştiului ar rezolva această problemă?VC: Dacă ar exista o zonă metropolitană ar exista şi o strategie.Or, asta este ceea ce lipseşte. Acum fiecare comună îşi trece în intravilan cât vrea, când vrea, cum vrea. Drumurile sunt aşa cum sunt. Nu există o strategie de trafic. Aici nu mai este vorba de politică. Este vorba despre o şansă pe care o pierdem. Sunt sigur că se va găsi o stategie şi la nivel politic dacă se înţelege necesitatea implementării acestui proiect.

Cum se trec sute de hectare de teren agricol din extravilan în intravilan. De ce este posibil acest lucru? Cum se dezvoltă aceste suprafeţe? Este capabilă autoritatea locală să reglemeteze teritoriul, în condiţiile în care vin zeci de PUZ-uri la avizat în fiecare săptămână? Care sunt soluţiile pentru stoparea acestui fenomen? cât de departe poate ajunge noţiunea de speculă? Răspunsul la aceste întrebări îl dă Vlad Cavarnali, şeful Direcţiei de Urbanism de pe lângă Consiliul Judeţean Ilfov, omul prin mâna căruia trec în fiecare săptămână zeci de Planuri Urbanistice Zonale din judeţ. Interviul integral pe: www.observatorulurban.ro

Catiuşa Ivanov: De mai bine de 6 ani se fac diverse studii privind Zona Metropolitană Bucureşti. Elaboratorii acestora au contactat directia în legătură cu aspecte care ar putea influenţa proiectul?Alexandrina Niţă: Am participat la unele discuţii legate de zona metropolitană în urmă cu circa 4-5 ani, întîlniri organizate de Agenţia de Dezvoltare Regională Bucureşti – Ilfov. Direcţia a venit cu propunerea legată de un circuit istoric cultural pentru zona de nord a judeţului: palatul brîncovenesc – ansamblul Ştirbei din Buftea – Mănăstirea Ţigăneşti – Mănăstirea Snagov - Mănăstirea Căldăruşani, pe traseu mai era şi palatul Alexandru Ghica din comuna Moara Vlăsiei. [...]

CI: Referitor la protecţia monumentelor, există o strategie de protejare a celor aflate în stare rea? AN: Mai multe monumente sînt în situaţie foarte gravă, de exemplu Palatul Alexandru Ghica, aflat în administrarea Academiei Române. Pentru mine este o mare tristeţe ce se întîmplă cu acel palat. [...] Am făcut multe demersuri, adrese. Reprezentanţii Academiei Române care au în administrare obiective de patrimoniu ar trebui să fie mai grijulii cu acţiunile ce se desfăşoară asupra acestora pentru că, spre deosebire de alte persoane fizice sau juridice care administrează monumente istorice, aceştia ştiu bine istorie şi ar trebui să preţuiască patrimoniul.

CI: Întrebarea mea era dacă în proiectul de zonă metropolitană s-au introdus şi strategii pentru protecţia monumentelor?AN: La acest proiect nu am lucrat, noi am fost doar consultaţi. Nu ştiu din Ministerul Culturii cine a fost implicat [...]

Florin Bălteanu: Pentru că aţi aminit situaţia rea a unor monumente din Ilfov. Ce cazuri grave privind protecţia monumentelor aţi avut şi care au fost urmările?AN: Am avut cîteva cazuri grave, dintre care, unul foarte grav, în Chiajna, unde a fost demolată Biserica Sfântul Nicolae, de la 1831. Alături de DJCPN Ilfov a intervenit Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilfov, Serviciul pentru Protejarea Patrimoniului, care a întocmit un dosar complet asupra intervenţiei, care se află la Procuratură. DJCPN Ilfov a prezentat toate datele necesare investigaţiei. [...] Nu aveau nici aviz, nici autorizaţie. [...]

FB: Alte clădiri de patrimoniu aflate în situaţii grave?AN: Conacul Ion Gigurtu din Ciorogîrla, care nu mai are mult şi se prăbuşeşte, un alt caz foarte grav, este Ansamblul fostului conac Ion Oteteleşeanu din Măgurele [...] Avem cazuri pe zona

de protecţie a unor monumente istorice, cum ar fi Mănăstirea Snagov. Acolo se construieşte o pasarelă prin HG 7/2006 – Programul de dezvoltare în spaţiul rural şi HG 29/2008 . Este necesară şi binevenită această pasarelă, dar pentru construcţia sa nu s-a depus documentaţia pentru obţinerea avizului Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice. MCPN a dispus sistarea lucrărilor de construire până la intrarea în legalitate.

FB: Despre cealaltă comună din judeţ prezentă în secţiunea III a legii 5/2000, mai exact despre casele aflate vizavi de Palatul de la Mogoşoaia ce ne puteţi spune?AN: Acelea s-au construit începînd din 1990, acum nu se mai construiesc decît una-două cînd şi cînd, s-au construit cu autorizaţie de construire pentru că Primăria comunei Mogoşoaia nu a specificat în Certificatul de urbanism necesitatea obţinerii avizului MCPN sau DJCPN Ilfov. [...] La Palatul Mogoşoaia acum se lucrează. Se pare că există un Studiu de Fezabilitate pe care noi nu l-am văzut, pentru un parc în partea dinspre Strada Colentina. Au blocat acolo cu buldozere, au defrişat, ceea ce nu mi se pare normal, pentru că una este să ai un Studiu de Fezabilitate şi alta e să ai un aviz pentru faza de construire. Ar fi trebuit cel puţin o supraveghere arheologică. Am solicitat Primăriei comunei Mogoşoaia documentaţia care a stat la baza demarării lucrărilor de execuţie şi solicitarea avizului de specialitate. Prin adresa 5276/20.05.2010 Primăria comunei Mogoşoaia ne-a comunicat că a sistat lucrările neautorizate din incinta Ansamblului Palatului Brâncovenesc.

INTERVIU 8

„În cadrul Direcţiei de Cultură lucrează 4 persoane: directorul, referentul resurse umane, un consilier pe probleme de patrimoniu şi şoferul”

Florin Bălteanu, Catiuşa Ivanov

Cît de important este patrimoniul construit pentru zona metropolitană? Care este starea patrimoniului cultural construit din Ilfov? Ce fonduri are Direcţia de Cultură Ilfov pentru proiecte culturale? Cîţi angajaţi ai direcţiei se ocupă de patrimoniul judeţean? Pentru a afla răspunsul la aceste întrebări am întrebat-o pe Alexandrina Niţă, directoarea Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional – Ilfov ce activează în cadrul acestei instituţii din anul 2000. Interviul integral pe : www.observatorulurban.ro

Patrimoniu imobil cultural Ilfov

Legea 5/ 2000- 2 monumente istorice de valoare naţională excepţională;-2 comune cu concentrare foarte mare a patrimoniului con-struit cultural de interes naţional.

Lista Monumentelor Istorice(poziţii potrivit ediţiei 2004 cu modificările din 2005):

- 564 obiective arheologice;- 125 obiective arhitecturale;- 77 monumente grupa valorică A;- 25 obiective arhitecturale ce păstrează urme de sec. de XVII sau mai vechi;- 720 monumente în total;- din 2005: declasate 3 poziţii de natură arheologică.

FB: Mai demult apăruse în presă informaţia că Autostrada Bucureşti – Braşov este încetinită de siturile arheologice de pe parcurs.AN: Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi a depus documentaţia la noi în urmă cu trei-patru ani, noi am depus-o mai departe la Comisia Naţională de Arheologie, au primit avize cu condiţia descărcării de sarcină arheologică şi s-a trecut la descărcarea de sarcină arheologică. În acest moment este depus Raportul de cercetare arheologică preventivă întocmit de către Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova pentru situl arheologic de la Moara Vlăsiei. Pe centura ocolitoare s-au efectuat cercetări arheologice de către Muzeul Naţional de Istorie Bucureşti, după ce DJCPN Ilfov şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilfov au sistat lucrările demarate fără respectarea legislaţiei privind protejarea monumentelor istorice şi a fost descoperită o necroplolă. [...]

FB: Ce alte clădiri sînt în curs de clasare în Judeţul Ilfov?AN: Ar trebui să fie multe clădiri în curs de clasare. Chiar acum am în faţă un PUG de la Ştefăneşti, am mai avut un PUG de la Cornetu, unul de la Ciorogîrla, cu propuneri ale INP pentru clasări pe diverse monumente, fie că este vorba de instituţii sau că este vorba de locuinţe. O documentaţie de clasare presupune un studiu arhitectural-istoric, relevee şi alte documente întocmite de un expert atestat de MCPN. Aceste documentaţii costă. Veniturile noastre extrabugetare sînt mici si probabil vor fi folosite la funcţionarea instituţiei şi pentru unele proiecte ale direcţiei ce încă mai există, în condiţiile în care bugetul s-a redus drastic. Dacă vorbim despre un obiectiv important, vorbim despre Conacul Hagi-Theodorachy din comuna Grădiştea, despre care ştiţi, pentru că am colaborat foarte bine cu UAR şi Observatorul Urban. [...] Şi pentru cazul acesta există o plîngere a Direcţiei pentru Cultură la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilfov. [...]

<n.r. în selecţia pentru ediţia tipărită nu a fost selectat un fragment despre clasarea Fortului 13 Jilava, a se vedea interviul integral de pe www.observatorulurban.ro>

FB: Există o strategie de formare a unor poli culturali în Judeţul Ilfov? Cum există centrul cultural de la Palatul Mogoşoaia să se mai dezvolte alte centre, spuneaţi mai devreme că nu există un muzeu judeţean...AN: Înfiinţarea unui muzeu este dificilă în perioada aceasta de criză, presupune spaţiu, presupune infrastructură, o serie de documente de acreditare. Noi sîntem foarte aproape de Bucureşti, unde sînt multe instituţii pe linia aceasta [...]. Am putea să solicităm înfiinţarea unui muzeu judeţean, dar dacă tot vorbim de zona metropolitană, deja lucrurile se vor concepe altfel. Vă gîndiţi la poli culturali, avem mănăstiri importante în judeţ, fiecare poate fi considerată un pol cultural. [...]

FB: Care este ritmul de restaurare a monumentelor istorice în Ilfov?AN: M-am angajat în 2000, de atunci în Planul Naţional de Restaurare sînt aceleaşi 5-6 obiective.

FB: Finanţate privat pe an cam cîte se restaurează?AN: Acum doi-trei ani am avut un dosar cu o mică intervenţie, în sensul că îşi modifica acoperişul să nu se mai infiltreze apa la Conacul Lecca Micşuneşti din comuna Nuci. Foarte puţine restaurari de monumente. [...].

FB: Care sînt principalele probleme cu care se confruntă direcţia în funcţionarea sa? AN: Problemele cu care se confruntă direcţia în funcţionarea sa sunt: lipsa unor instituţii publice de cultură de interes judeţean [...], lipsa resurselor financiare [...], lipsa preocupării autorităţilor locale privind reinserţia monumentelor istorice în spaţiul comunitar şi valorizarea potenţialului lor ca factor de creştere a calităţii vieţii populaţiei; [...], lipsa serviciului monumentelor istorice (conform Legii 422/2001). În acest moment în cadrul direcţiei lucrează patru persoane: directorul executiv, referentul resurse umane care face şi secretariat, un consilier pe probleme de patrimoniu şi şoferul. [...]

FB: Cam cîte persoane estimaţi că ar fi necesarul?A.N.: În opinia mea, ştiind volumul de muncă, un număr de zece ar fi optim. [...]

CI: Ce buget aveţi?AN: Pentru acţiuni culturale avem zero lei de la Ministerul Culturii. Avem asigurate salariile pentru cei care lucrăm acum, 126.000 lei pentru tot anul (din care se va mai scădea) şi 84.000 pentru utilităţi, maşină, consumabile. Recorelarea bugetului este în minus cu 25%. Ni se reduc şi salariile, persoana care se ocupă cu toate dosarele de patrimoniu are salariul 1.000 lei pe lună, avînd o vechime de 30 de ani, avînd studii superioare. Bugetul mic alocat nu ne împiedică să ne desfăşurăm activitatea cu aceeaşi determinare şi cu profesionalism, avem speranţa că noile reglementări în domeniul protejării monumentelor istorice ne vor facilita acţiunile şi ne vor aduce satisfacţii profesionale care să minimalizeze efectul reducerii salariilor şi al celorlalte sume alocate.

9 INTERVIU

Conacul Ion Oteteleşeanu, Măgurele, Foto: DJCPN-Ilfov

Zone metropolitane din RomâniaGabriel Pascariu

ANALIZĂ 10

Zona metropolitană este definită de Legea nr. 351 /2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a – Reţeaua de localităţi drept “Zonă construită prin asociere bazată de parteneriat voluntar, între marile centre urbane (capitala României şi municipiile de rang I) şi localităţile urbane şi rurale aflate în zona imediată, la distanţa de până la 30km, între care s-au dezvoltat relaţii de cooperare pe multiple planuri” (Anexa 1).

Articolul 7 din aceeaşi lege sugerează drept motivaţie a constituirii zonelor metropolitane, nevoia unei dezvoltări echilibrate a teritoriului din jurul capitalei şi celor 11 oraşe mari (municipii de rangul I) cu rol şi funcţii regionale (Bacău, Braşov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Timişoara) şi posibilitatea adoptării de către acestea a unui program comun de dezvoltare a zonei, cu consultarea populaţiei. Legea precizează însă faptul că aceste zone constituite ca asociaţii “funcţionează ca entităţi independente fără personalitate juridică”.

Instituţionalizarea acestei forme de asociere are drept cadru legal legea administraţiei publice locale 215 /2001, cu completările şi modificările ulterioare. Prin Legea 286 /2006, care modifică şi

completează legea 215 /2001 se aduc unele precizări legate de zonele metropolitane. Astfel zona metropolitană este “asociaţia de dezvoltare intercomunitară (ADI) constituită pe bază de parteneriat între capitala României sau municipiile de rangul I şi unităţile administrativ-teritoriale aflate în zona imediată”.

Bani europeni pentru ZMPe baza acestor extrem de sumare elemente de cadru normativ, în ultimii 6-7 ani în România s-au constituit zone metropolitane în marea majoritate a celor 11 municipii de rang I.

Printre primele asociaţii ale zonelor metropolitane s-au numărat municipiile Iaşi, Oradea, Braşov (2004-2005), urmate de Bacău şi Constanţa. În 2008-2009 s-au constituit şi asociaţii ale zonelor metropolitane Cluj-Napoca, Craiova, Ploieşti, Timişoara. Constituirea acestora din urmă a fost grăbită de oportunitatea utilizării Fondurilor Structurale europene prin Programul Operaţional Regional – REGIO 2007-2013.

În cadrul programului, prin “Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere” – este alocată o sumă de cca. 500 milioane euro pentru finanţarea dezvoltării urbane a celor 7

(şapte) poli naţionali de creştere desemnaţi prin HG 998 din 27/08/2008 (Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Ploieşti şi Timişoara).

Polii naţionali de creştere au fost definiţi de către Autoritatea de Management a programului operaţional drept un teritoriu care cuprinde atât oraşul mare cât şi o serie de comune şi oraşe din aria sa de influenţă. Pentru a beneficia de finanţarea europeană, cele şapte mari oraşe au trebuit să constituie asociaţii de dezvoltare intercomunitară cu alte unităţi administrativ-teritoriale vecine.

Se poate observa că din acest grup de asociaţii de zone metropolitane lipsesc Bucureştiul şi aşa numitul sistem urban Brăila – Galaţi. În cazul acestora, eforturile întreprinse în anii trecuţi nu au dat roade datorită neînţelegerilor la nivelul factorului politic.

Zone metropolitane din ţarăDiscuţia despre zonele metropolitane poate fi purtată pe mai multe planuri. Unul este cel tehnic, care ia în considerare aspectele de natură funcţională şi criteriile ştiinţifice de identificare şi delimitare a teritoriilor metropolitane. Legea nr. 350 din 2001 privind Amenajarea Teritoriului şi Urbanismului oferă o posibilă definiţie a acestuia: “Suprafaţa situată în jurul marilor aglomerări urbane, delimitată prin studii de specialitate, în cadrul căreia se creează relaţii reciproce de influenţă în domeniul căilor de comunicaţie, economic, social, cultural şi al infrastructurii edilitare.

De regulă limita teritoriului metropolitan depăşeşte limita administrativă a localităţii şi poate depăşi limita judeţului din care face parte”. Deşi lacunară şi neclară, această definiţie se referă în mod corect la necesitatea unor studii de specialitate şi la luarea în considerare a unor tipuri de inter-relaţii între unităţile administrativ-teritoriale. Trebuie spus că în cazul celor 9 (nouă) zone metropolitane constituite ca asociaţii, au existat astfel de studii de specialitate, dar formula finală de asociere nu a confirmat întotdeauna delimitarea propusă de aceste studii.

În cazul Bucureştiului, se poate discuta de o situaţie specială, în sensul că au

Distribuţia zonelor metropolitane pe teritoriul României

11 ANALIZĂ

fost de-a lungul ultimilor 15 ani realizate mai multe studii de identificare şi delimitare a unei zone metropolitane, care au ajuns la concluzii diferite, fapt care a amplificat starea de incertitudine şi ambiguitate în definirea unei zone metropolitane şi a alimentat în mod nefavorabil decizia în acest sens şi aşa dificilă datorită disputelor politice.

Un alt plan al discuţiei este cel al cadrului instituţional şi legal în care îşi desfăşoară activitatea zonele metropolitane. Din acest punct de vedere, situaţia poate fi caracterizată drept fragilă: cadrul legal nu conferă un statut distinct acestor teritorii, nu conferă competenţe administrative şi nu asigură resursele necesare gestionării problemelor de interes comun ale zonei. Asociaţiile zonelor metropolitane (care pot grupa teritorii având 250.000-350.000 locuitori) funcţionează din punct de vedere legal pe baze similare celor în care funcţionează şi o asociaţie de trei comune cu o populaţie totală de 10.000 de locuitori.

Instituţionalizarea acestei forme asociative este de asemenea limitativă sub aspectul atribuţiilor, responsabilităţilor şi capacităţilor de a răspunde la provocările complexe ale unui teritoriu metropolitan. În general, asociaţia poate elabora programe şi proiecte comune de dezvoltare şi poate în anumite cazuri să asigure implementarea unor astfel de proiecte. Deşi se discută de câţiva ani de necesitatea unei legi speciale a zonelor metropolitane în România, acest lucru rămâne deocamdată un deziderat amânat “sine die”.

Funcţionarea zonelor metropolitaneÎn fine un ultim plan al discuţiei este cel al funcţionării efective a acestor zone metropolitane. Dimensiunea lor variază de la 8-10

unităţi administrativ teritoriale, la 18-20, iar în cazul Bucureştiului numărul acestora depăşea 60-80 de astfel de entităţi în funcţie de variantele elaborate. În unele cazuri, zonele metropolitane cuprind şi alte centre urbane în afara municipiului (cazul Braşovului, Constanţei sau Ploieştiului), dar în general ele sunt formate din teritorii eminamente rurale gravitând în jurul marelui oraş.

În cele mai multe cazuri decalajele de dezvoltare economică, socială şi spaţială, între municipiu şi zona sa de influenţă (zona metropolitană) sunt majore, iar trecerea de la un mod de viaţă şi un mediu cu caracteristici urbane la unele de tip rural este relativ bruscă şi încă şocantă în unele cazuri, chiar dacă pe anumite direcţii ea se realizează prin intermediul unor arii periferice de “tranziţie” în care există o anumită mixitate sub aspect morfo-funcţional, de regulă supărătoare în plan vizual, estetic dar şi al funcţionalităţii.

Gestionarea discrepanţelor, a disparităţilor din zonele metropolitane, a disfuncţionalităţilor generate de o evoluţie, de regulă nceontrolată şi contradictorie şi asigurarea unei dezvoltări coerente şi integrate, sunt principalele provocări şi obiective în raport cu care eficienţa activităţii asociaţiilor zonelor metropolitane ar trebui să fie măsurată. Sigur că, în cazul unor astfel de teritorii, o durată de funcţionare de 5-6 ani este total nerelevantă. Cum în cazul majorităţii structurilor create putem vorbi de 2-3 ani de existenţa sau chiar mai puţin, este prematur a formula concluzii. Cu toate acestea, contextul legal şi cadrul instituţional care asigură funcţionarea acestora în prezent, nu poate îndemna la un optimism, decât cel mult extrem de moderat...

Schemă comparativă: zona metropolitană Bucureşti (studiu) şi regiunea metropolitană pariziană (Ile-de-France).

Desenul ilustrează la o scară grafică similară forma, dimensiu-nea şi configuraţia zonei metropolitane a Bucureştiului conform studiilor Centrului de Proiectare Urbană din anii ‘90 şi a regiunii metropolitane pariziene.

Câteva date sunt concludente: zona metropolitană a capitalei are o populaţie de cca. 2,7 milio-ane locuitori pe un teritoriu de cca. 5050 kmp şi o densitate de cca. 525 loc./kmp, în timp de în aşa numita “marea coroană” a Parisului pe un teritoriu de cca. 2575 kmp găsim o populaţie de cca. 9,0 milioane locuitori, iar densitatea este de 3470 loc. /kmp. La nivelul regiunii metropolitane pariziene, în cei cca. 12.000 kmp sunt peste 10 milioane de locuitori, iar densitatea este de cca. 900 loc/kmp (datele se referă la nivelul anului 1992).

PATRIMONIU 12

Roşia Montană: exploatare minieră sau sit UNESCOCatiuşa Ivanov

Proiectul companiei miniere Roşia Montana Gold Corporation de exploatare a aurului din Munţii Apuseni a ajuns din nou la Ministerul Mediului. O comisie specială va analiza dacă procedura de avizare pe mediu se va relua de unde a fost întreruptă în 2007 sau dacă se porneşte de la început.

Între timp, asociatia Arhitectura Restaurare Arheologie şi fundaţia Herritage, au întocmit documentaţia pentru clasarea sitului pe lista patrimoniului UNESCO. Decizia de propunere de clasare pe lista UNESCO aparţine însă statului roman. Exploatare Minieră sau sit UNESCO este decizia pe care Guvernul României va trebui să o ia în viitorul apropiat. Ce înseamnă mina de la Roşia Montana pentru economia ţării? Ce înseamnă minele romane din subteran pentru istoria noastră şi a lumii? Cum văd locuitorii din zonă acest proiect? Care sunt implicaţiiile ecologice ale proiectului RMGC? Acestea sunt câteva întrebări la care cei care vor lua această decizie va trebui să răspundă.

LoculCa sa ajungi la Roşia Montană, mergi prin Munţii Apuseni cam o oră cu maşina, după ce ai trecut de Alba Iulia. Încă din anul 131, când a fost atestată prima dată, locuitorii s-au ocupat cu mineritul. De-a lungul timpului Roşia Montană a cunoscut măreţia şi decăderea. În timpul ocupaţiei romane care întregi pline cu aur luau drumul Romei. Pe parcursul anilor, datorită acestei ocupaţii, zona s-a dezvoltat, atingând apogeul la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, in vremea habsburgilor. După 1948, când toate exploatările au fost naţionalizate, extracţia metalelor preţioase a continuat

în mina de stat. După 1990 a început decăderea. Din cauză că nu s-a mai investit în retehnologizare, mina de stat, ca de altfel mai toate industriile româneşti, a ajuns repede să meagă în pierdere şi s-a privatizat. În 1998 s-a înfiinţat compania Minvest şi a primit licenţa de exploatare pentru 1220 ha în 1999. Tot în 1999 licenţa a fost tranferată de la Minvest firmei canadiene Roşia Montana Gold Corporation. Minvest putea exploata până la începerea noului proiect minier. Exploatarea s-a închis în 2006 deoarece, după integrarea în UE nu se mai permitea subvenţionarea intreprinderilor de stat. Costul de produ- cere a unui gram de aur era de două ori mai mare decât suma cu care era vândut pe piaţă.

Proiectul RMGCCompania RMGC ar urma să extragă de aici circa 314 tone de aur şi 1400 tone de argint. Aurul însă cere un preţ mare. Pentru extragerea acestei cantităţi cei patru munţi din jurul Roşiei Montana, Cârnic, Cetate, Orlea şi Jig vor fi măcinaţi centimetru cu centimetru, trecuţi prin băi de cianura iar, după extragerea aurului, nămolul rezultat, impregnat cu cianuri, sub limita maximă impusă de normele internaţionale, va fi depozitat într-un lac de circa 300ha.

Potrivit RMGC, dintr-o tonă de minereu se va extrage 1,47 grame de aur si 7 grame de argint. Pentru a exploata zăcământul RMGC a cumparat circa 80 la suta dintre cele aproximativ 1000 de gospodării. Compania a cumpărat atât gospodăriile de care avea nevoie pentru realizarea proiectului cât şi altele pentru a da “şanse egale“ localnicilor. Nelocuite, casele au rămas în paragină şi au început să se prăbuşească. Oamenii, de

voie-de nevoie au părăsit locul, căutând o viaţă mai bună pentru ei şi pentru copii lor. Au mai rămas acolo doar cei care se opun proiectului corporaţiei canadiene. Garanţia de mediu pentru proiectul RMGC este de 120 de milioane de dolari. Statul Român este dator însă companiei canadiene cu 115 milioane de dolari, după mărirea de capital din acest an cu care România nu a putut ţine pasul. Pe lângă aur, la Roşia Montana se află însă ceva poate mult mai important: galeriile dacice şi romane, unice în lume, care vor fi distruse în mare parte de proiectul RMGC.

Patrimoniul arheologic si arhitecturalDatorită unicităţii vestigiilor arheologice, ARA şi Heritage au propus clasarea Roşiei Montana pe lista Patrimoniului UNESCO. „Asociaţia noastră are ca obiectiv sprijinirea înscrierii Roşiei Montane, inclusiv a patrimoniului său imaterial, în lista UNESCO.

De asemenea, vom realiza un studiu sociologic care să releve dimensiunile impactului pe care îl are strămutarea populaţiei locale de către RMGC. Noi cunoaştem criteriile de evaluare a proiectului UNESCO şi este de maximă importanţă ca el să reprezinte şi dorinţa comunităţii şi a proprietarilor.

Mai mult, valoarea galeriilor romane nu este un lucru ce se poate negocia, ele sunt un act de identitate al acestui popor. Galeriile dăinuie, iar instituţiile, companiile, proprietarii sunt vremelnici. De aceea, implicarea şi responsabilitatea noastră faţă de moştenirea culturală sunt cu atât mai importante acum. Trebuie să ştiţi că

Valea Cornei, 2010. Punct de observaţie: monumentul naţional protejat Piatra Corbului

13 PATRIMONIU

valoarea arhitecturală şi arheologică a zonei a fost exigent evaluată de ARA, care a depus la Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului o cerere prin care solicita ca dosarul Roşia Montană să fie transmis oficial de statul român către UNESCO. Dar la Guvern există o tăcere greu de înţeles.

Pe 2 septembrie, cu ocazia seminarului “Şansa declarării zonei Roşia Montană Sit UNESCO”, noi, împreună cu mai multe ONG-uri şi asociaţii profesionale am adoptat o rezoluţie prin care cerem protejarea sitului, în acord cu legislaţia specifică naţională şi internaţională şi susţinem demersurile pentru înscrierea sitului în Lista Patrimoniului Mondial a UNESCO”, spune Silvia Oostveen, vicepreşedintele Asociaţiei Heritage.

Dezastre ecologice în mineritUnul dintre cele mai cunoscute dezastre ecologice din industria minieră este cel de la Yellow Knife. Mina Giaint din Yellowknife s-a închis în 1992 din cauza unor lupte între minerii sindicalizaţi şi cei nesindicalizaţi care lucrau în companie. Minerii sindicalizaţi erau nemulţumiţi că au fost daţi afară şi au fost aduşi muncitori din altă parte. În urma acestui conflict au murit 9 ortaci.

În 2000, hidroizolaţiile lacului de decantare au început să cedeze. Apa infestată cu cianuri a pătruns în pânza freatică, iar nivelul toxicităţii apelor şi ale solului au atins cote alarmante. Sub presiunea ONG-urilor, Guvernul canadian a forat sute de puţuri perimetrale, la diverse adâncimi. S-au izolat depozitele de arsenic şi s-au instalat pompe criogenice pentru a ţine solul îngheţat în permanenţă. Apa contaminată este colectată în lacuri special amenajate, filtrată, tratată electrololitic, refiltrată şi abia apoi deversată în lacurile din jur. Toată această operaţiune costă anual statul canadian circa 1,2 miliarde de dolari.

Istoricul mineritului la Roşia MontanaRoşia Montană este atestată documentar din anul 131, când purta numele de Alburnus Maior. Romanii au înfiinţat aici prima aşezare permanentă pentru sclavii şi coloniştii care lucrau în minerit şi au făcut şi primele mari exploatări de aur şi argint din zonă. Ei au amenajat primele galerii, unde foloseau cele mai eficiente tehnici miniere pentru perioada aceea. Galeriile erau săpate cu ciocanul, dalta şi târnăcopul. Cînd roca era foarte dură, pereţii stâncii se încălzeau cu foc, după care erau stropiţi cu apă şi oţet pentru a se răci brusc. Datorită diferenţei termice, se crăpau, şi apoi, cu târnăcopul, erau desfăcute bucăţile de rocă din care era separat aurul.

Pe parcursul anilor, datorită mineritului, zona s-a dezvoltat, atingând apogeul la sfârşitul secolului XIX.. Pe atunci, Roşia Montană era un orăşel cochet. Elita localităţii era formată din familiile vechi de mineri, care deţineau averi moştenite de-a lungul generaţiilor.

După 1948, când toate exploatările private au fost naţionalizate, extracţia metalelor preţioase a continuat în mina de stat, mineritul rămânând ocupaţia de bază. În timp, s-a construit un nou centru, cu blocuri de locuinţe, iar centrul vechi şi-a pierdut atmosfera boemă. Cu trecerea anilor, a fost uitat şi s-a deteriorat. Din 1970, s-a renunţat la exploatarea în galerii şi au fost amenajate primele cariere, în zona Cetate, iar mai târziu la Cârnic. În această perioadă, mineritul funcţiona după principiile economiei centralizate. Astfel, la Roşia se desfăşurau doar etapele miniere primare, iar cianurarea se făcea la Baia de Arieş.

Ce spun opozanţii proiectului RMGC?Ştefan Bâlici, asociaţia ARA: “De ce merită Roşia Montana să fie pe lista UNESCO? Este vorba despre un sistem unic de exploatare minieră din perioada romană care nu este comparabil

cu nimic din ce s-a găsit până acum în lumea romană: Este cel mai extins şi mai complex sitem de galerii. Un alt argument este acela că exploatările romane au fost continuate în perioada medievală, modernă şi contemporană“.

Peter Oostveen, preşedinte Heritage: “Noi nu avem ceva împotriva companiei RMGC. Sigur că este nevoie să se facă ceva acolo pentru că altfel locul va muri. Însă trebuie să fie un proiect responsabil. Noi am găsit o firmă italienească care ar vrea să facă gresie şi fainaţă din halda de steril. Se poate face şi turism cu minerit tradiţional“.

Grupul pentru salvarea RM din ASE: “Un model perfect de organizare pentru Roşia Montană ar fi “Oraşul aurului“ din Tankavaara, Laponia, creat în 1979, care are un muzeu naţional al aurului şi servicii extraordinare de turism. Vizitatorii văd acolo şi învaţă istoria aurului (...). Statisticile Agenţiei Naţionale de Turism arată că atracţiile culturale şi zonele montane (inclusiv Munţii Apuseni) sunt preferatele turiştilor, mult înaintea litoralului şi Deltei Dunării. În mod curent, Roşia Montană atrage 15.000 de vizitatori pe an, dar nu generază venituri datorită lipsei facilităţilor de cazare”.

Ce spune RMGC?Cătălin Hosu, purtător de cuvânt RMGC: “Din cele 16 sate din Roşia Montană, proiectul nostru afectează doar 4. Compania a decis folosirea cianurilor pentru că sunt cele mai prietenoase pentru mediu, în timp biodegradându-se. Nu extragem şi alte minereuri deoarece nu se găsesc în concentraţii suficiente. Dezastrul de la Yellow Knife s-a produs datorită trioxidului de arsen, nu a cianurilor. Barajul a fost verificat de Institutul Norvegian de Geotehnică. În acest moment aşteptăm ca Ministerul Mediului să ne dea un răspuns. Cum vor decide, aşa vom face“.

Sugestie de ilustrare a carierei Cârnic, a iazului de decantare şi a haldei de steril din Valea Cornei în timpul exploatării RMGC

UTILE 14

Florin Bălteanu

Proiecte urbanistice aprobate de Consiliul General în perioada aprilie-septembrie 2010

În perioada aprilie - septembrie 2010, CGMB a adoptat 23 de Planuri Urbanistice Zonale (o medie de 1,91 PUZ-uri / şedinţă, cu un maxim de 13 PUZ-uri în penultima şedinţă). Conform datelor din avizele de urbanism, 65% din PUZ-uri sunt în Sectorul 1, 61% au suprafaţa studiată egală cu cea a terenului care le-a generat. Mai observăm că 43% au legătură cu patrimoniul cultural construit.În urma documentării pentru acest articol am constatat că pentru 19 PUZ-uri, în Avizul de Urbanism şi Hotărârea de Consiliu, nu este trecută explicit suprafaţa reglementată, fiind trecută doar suprafaţa studiată şi suprafaţa terenului care a generat PUZ-ul.

(Ne)legalitatea intrării în legalitatePrimăria continuă să aprobe PUZ-uri de intrare în legalitate (PUZ - Str. Alexandru Constantinescu, 8; PUZ- Str. Madrigalului - Str. Gîrlei, Str. Madrigalului, 78 - Intr. Recea, 4-6 - Intr. Munţii Gutinului, 6; PUZ- Str. Galileea,10, PUZ - Str. Georges Bizet, 10), deşi legislaţia de mediu nu permite asta. “Vă comunicăm urmatoarele: din prima versiune a planului şi din declaraţia reprezentantului titularului în şedinţa CSC din data de 03.06.2010 rezultă că lucrarile sunt în curs de excuţie; în conformitate cu HG nr. 1076 din 08 iulie 2004 privid stabilirea procedurii de realizare a evaluarii de mediu pentru planuri si programe Art. 3(1) prevede ca evaluarea de mediu se efectuează în timpul pregătirii planului sau programului şi se finalizează înainte de adoptarea acestuia ori de trimiterea sa în procedura legislativă. În concluzie, considerăm că PUZ - Locuinte - strada Constantinescu, nr. 8, sector 1, Bucureşti nu mai face obiectul procedurii de realizare a evaluarii de mediu pentru planuri si programe corf. 1076/2004”, scrie într-o adresă a Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Bucureşti, din iulie 2009. Ce nu formulează explicit adresa este faptul că legalizarea este imposibilă tocmai din cauza legislaţiei de mediu. Primăria anexează adresa la documentaţia PUZ-ului, iar consiliul o aprobă. Aşadar în Bucureşti, oricine poate construi orice fara aviz/ acord de mediu, după care trebuie doar să facă un PUZ în care să fie “desenat” proiectul deja realizat. Consiliul îl va aproba. La ce bună procedura de mediu?

PUZ-uri fără avizul Ministerului CulturiiCGMB continuă să aprobe PUZ-uri fără avize de la Ministerul Culturii (direcţia centrală sau deconcentrată) în zona de protecţie a unor monumente istorice (PUZ - Bd. Bucureştii Noi, 43; PUZ - Str. Georges Bizet, 10; PUZ - Str. Madrigalului - Str. Gîrlei, Str. Madrigalului, 78 - Intr. Recea, 4-6 - Intr. Munţii Gutinului, 6). Deficienţele încep încă de la Comisia Tehnică de Urbanism din PMB, unde, de multe ori nu numai că nu se figurează zonele de protecţie din jurul monumentelor istorice, dar nu sunt trecute nici măcar imobilele clasate.De observat şi rolul Direcţiei de Cultură în astfel de cazuri. Eugen Pleşca, şeful Direcţiei: “Imobilul din Str. Georges Bizet nr. 10, sector 2, Bucuresti nu este înscris pe Lista Monumentelor Istorice a Muncipiului Bucuresti şi nu se află în zona construită protejată, conform PUZ zone construite protejate aprobat prin HCGMB 27912000. În concluzie, pentru intevenţiile propuse nu este necesar avizul Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural Naţional a Municipiului Bucureşti”. Răspunsul este incomplet deoarece Legea 422/2001, art. 24, alin, 1, menţionează şi necesitatea avizării cazurilor de intervenţie în zonele de protecţie. Parcelarea Negroponte este monument de grupa B, deci Direcţia era obligată să ia în discuţie avizarea.

Un alt PUZ problematic în relaţia cu patrimoniul construit este cel pentru perimetrul Calea Griviţei - Str. Buzeşti - Str. Polizu. Acesta reglementează lărgirea str. Buzeşti pe locul unor obiective aflate în Lista Monumentelor Istorice. De menţionat că respectiva intervenţie este adoptată de CGMB, în 2006, printr-o hotărîre ce nu are la bază un aviz de la Ministerul Culturii. Coincidenţă sau nu, CNMI a fost de acord cu declasarea monumentelor în aceeaşi zi în care s-a aprobat PUZ-ul în CGMB. Şi în această situaţie, respectivele clădiri îşi păstrează statutul de monument pînă la apariţia unui Ordin de ministru. Cităm în continuare din avizul Direcţiei pentru Patrimoniu din cadrul ministerului, anterior pronunţării Comisie Naţionale a Monumentelor Istorice: “Aviz favorabil, pentru parcela care a generat PUZ (subzonele A2a şi A2b) şi cele pentru care PMB a obţinut acordul deţinătorului”. Menţionăm că documentaţia nu prezintă decît acordul Maternităţii Polizu, deşi se referă la mai multe proprietăţi. Proprietarii din zonă se plâng că sunt şantajaţi în cursul procedurii de expropriere: oferte mult sub preţul pieţei, cu care nu îşi pot cumpăra proprietăţi similare, bani pe care îi pot accesa doar dacă nu contestă în justiţie exproprierea. În cazul în care contestă preţul oferit de primărie, proprietarul primeşte banii la sfârşitul procesului, dar instituţia devine proprietar pe imobil şi poate demola oricând, oamenii rămânând pe drumuri.

“Moştenirea istorică“Am remarcat încercarea de a prelungi viaţa unor PUZ-uri. Hotărîrile de Consiliu impun o valabilitate a PUZ-urilor de cinci ani. Mai jos, ne referim la reglementări pentru care, date fiind modificările legislaţiei de urbanism, ar fi mai grea readoptarea lor. În această situaţie sînt planurile urbanistice din Str. Frumoasă, nr. 30 şi Str. Zăgazului nr. 13-19, 21-25 pentru care s-a ales formula “modificării”. Cele două documentaţii ce stau la baza aprobării nu prezintă un aviz de oportunitate şi au suprafaţa studiată şi cea a terenului care a generat PUZ aceeaşi sau apropiată . Pentru terenul din Str. Frumoasă, zona construită protejată prevede CUTmax de 2, PUG-ul de 3, PUZ-ul anterior şi cel actual de 4. Pentru Str. Zăgazului, PUG-ul prevede un CUT maxim de 1,3, în ipoteza că am identificat bine terenul ca fiind în L2a (planşa de reglementări este scanată parţial şi în condiţii precare). Reglementarea urbanistică din 2005 ca şi cea actuală au un CUT de 3,7-3,8.

Spaţii verzi şi circulaţii. Consecinţe negative de duratăÎn această perioadă continuă aprobarea unor derogări de la PUG în zonele de locuire L1d (zone pentru ameliorarea climatului Capitalei), votându-se PUZ-ul din Str. Madrigalului care propune o creşte a procentului de ocupare a terenului cu 177%. Pentru PUZ Dr. Dealul Leului 20-22 nu am putut analiza toate prevederile (planşa de reglementări de pe adresa web a primăriei este scanată parţial), dar am putut constata că terenul reglementat este tranzitat în PUG de prelugirea propusă pentru Bd. C-tin Brîncoveanu. Documentaţia ce a stat la baza aprobării nu menţionează nimic despre aceasta. PUZ-ul mai încalcă şi prevederiile OUG 114/2007, deoarece schimbă destinaţia unui teren din zona verde. În încheiere, observăm că în ciuda unei revigorări a apetitului consilierilor de a vota hotărîrile privind planuri urbanistice zonale, cel referitor la Linia 5 Metrou nu a trecut. Mai multe pe www.observatorulurban.ro.

15 ŞTIRI BUCUREŞTI

Reabilitarea faţadelor: salvarea sau nenorocirea oraşului?

Catiuşa Ivanov

Sancţiunile pentru proprietarii care nu respectă legea pot ajunge până la 10.000 lei, iar pentru primarii care nu o aplică, până la 15.000 lei. Propriatarii care îşi renovează faţadele nu vor plăti impozitul pe clădire pentru anul în care se desfăşoară lucrarea.

Proiectul de lege a fost dezbătut la jumătatea lunii septembrie la Grupul de Dialog Social. Elena Udrea, ministrul Ministerului Dezvoltării a declarat în cadrul dezbaterii că acest proiect va înfrumuseţa peisajul urban şi va împiedica

clădiri valoroase să fie distruse. Arhitecţii şi primarii sunt însă de altă părere.

Dan Marin, arhitect: “Într-adevăr, sunt zeci de clădiri cu faţadele foarte degradate. Au fost şi cazuri când bucăţi de tencuială din aceste imobile au căzut pe trotuar, punând viaţa trecătorilor în pericol. Pentru blocurile de la periferie sau cele făra valoare arhitecturală este un proiect bun. Pentru monumente şi pentru zonele protejate este însă un dezastru. Mulţi dintre proprietarii acestor clădiri nu vor avea bani să plătească restauratori să le repare şi vor chema meşteri din ăştia pricepuţi la toate care vor strica toate ornamentele acestor imobile (brâuri, ancadramente, bosaje, profile, balcoane, logii, aticuri, bovindouri)”.

Andrei Chiliman, primarul sectorului 1: “Este o intenţie foarte bună, care, însa, se transformă de fapt într-o lege inaplicabilă. Eu sunt convins că, în multe dintre imaginile pe care le vedeţi sunt case locuite de oameni cu nişte venituri extrem de mici. În

plus, nu i se poate cere unui proprietar să îşi reabiliteze faţada în şase luni, deoarece autorizaţia de construire necesară, chiar şi în regim de urgenţă, nu se obţine mai devreme de acest termen”.

Referitor la cazurile sociale, Elena Udrea a menţionat că acolo unde proprietarii au un venit mai mic decât salariul net mediu lunar, primăria se poate ocupa din fonduri proprii de reabilitare. În cele din urmă, Udrea i-a invitat pe cei care au propuneri privind conţinutul proiectului să le formuleze şi să le trimita la MDTR pentru a fi centralizate şi discutate.

Potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării, proprietarii clădirilor cu faţade degradate ar putea fi obligaţi să-şi repare imobilele în 6 luni din momentul în care primăria face inventarul caselor dărăpănate şi îi notifică să facă reparaţii. În cazul în care proprietarii nu respectă decizia, lucrările de renovare ale faţadelor vor fi executate, cu forţa, cu finanţare de la Primarie, urmând ca instituţia să-şi recupereze banii.

Parcul Plumbuita, salvat de la betonareCurtea de Apel Bucureşti a admis pe 14 septembrie contestaţia Administraţiei Domeniului Public a sectorului 2 şi a respins pretenţiile Teodorei Bărbulescu, Mariei Hanganu şi Rodicăi Coroi de retrocedare a 40.000 de metri pătraţi din Parcul Plumbuita, urmând ca spaţiul verde să rămână în proprietatea statului. Decizia de joi nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs. Primaria Sectorului 2 a adunat peste 4.000 de semnături din partea locuitorilor cartierului Colentina, care au dorit sprijinirea demersurilor de apărare a zonelor verzi. Prin decizia civilă nr. 339/2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, instanţa de judecată a dat câstig de cauză celor trei persoane care revendicau terenul. Primaria Sectorului 2 a demarat o serie de verificări în urma cărora a rezultat că decizia Curtii de Apel era eronată, în sensul ca terenul restituit de instanţă nu respecta fostul amplasament. În plus, existau şi o serie de indicii care conduceau la concluzia că terenul ar fi fost expropriat la nivelul anului 1943.

Str. Tudor Arghezi, nr. 4Sâmbătă dimineaţa, pe 11 septembrie, o casă de circa 160 de ani de pe strada Tudor Arghezi, nr. 4, a fost rasă de pe faţa pământului. Autorizaţia de desfiinţare a fost emisă pe data de 2 septembrie şi prevedea doar demolarea anexelor imobilului de la nr. 4. Beneficiarii au demolat însă şi casa principală. Autorizaţia de demolare are aviz de la Direcţia de Cultură Bucureşti. În locul casei se va construi o clădire de birouri de 11 etaje. În acelaşi weekend au fost demolate şi alte două imobile construite în prima jumătate a secolului XX, pe bulevardul Ştirbei Vodă. În toate cele trei cazuri există autorizaţie de construire emisă de Primăria Capitalei.

Bd. Kiseleff, nr. 39Pe 24 septembrie a fost demolat imobilul de pe bd. Keseleff, nr.39 (foto dreapta). Construcţia a fost ridicată în 1894 şi era citată în Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniu ca exemplu de imobil valoros care este în pericol de a fi demolat. La baza autorizaţiei de demolare stă avizul Direcţiei de Cultură

Bucureşti. Reprezentanţii Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul susţin că demolarea s-a facut ilegal deoarece avizul de desfiinţare trebuia emis de Ministerul Culturii nu de Direcţia de Cultură Bucureşti. Asociaţia atacase în instanţă acest aviz, însă, între timp, casa s-a demolat.În cursul lunii septembrie s-au mai demolat imobilele de pe str. Dimitrie Racovita nr. 2 şi din str. Popa Soare nr. 47.În pericol de demolare se află şi o casă neoromânească de pe str. Romulus 59.

Septembrie: luna demolărilor de weekend

Pe tema “People Meet in Architecture” (“Oamenii se întâlnesc în arhitectură”), propusă de arhitecta japoneză Kazuyo Sejima (SANAA), se desfăşoară cea de-a XII-a ediţie a Bienalei de Arhitectură de la Veneţia. România participă pentru prima dată cu două proiecte: unul gazduit de Pavilionul Naţional din Giardini di Castello şi celălalt găzduit de Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică.

1:1 exhibiting spaceOraşul Bucureşti: 215.987.000mp şi 2.288.000 locuitori sau 94,4mp pe locuitor. Pavilionul propune explorarea unei forme ce preia în dimensiune reală (1:1) densitatea rezultată astfel. Proiectul nu compară Bucureştiul cu alte oraşe, ci invită la explorare un obiectul inserat. Acesta defineşte un spaţiu interior individual şi unul exterior colectiv. Reperele interiorului: 4 perforaţii circulare, luminizitate puternică şi reflexii acustice.

superbia suburbiaPavilionul aduce în atenție periferia românească dezvoltată haotic, explodată puternic în ultimii ani de boom imobiliar. Exemplul studiat este cel al Clujului, dar fenomenul este aplicabil multor oraşe.

Mica galerie a ICR Veneţia (~34mp) prezintă 4 instalaţii care sugerează nevoia de individualitate, transpusă în imaginea casei ideale a celor ce locuiesc în zonele descrise: o pereche de pantofi albi cu talpa aurita, o machetă albă ce te conduce nicăieri, în mijlocului unui deal de pământ, rafturi cu pămant şi un obiect de lemn care semnifică mobila inutilă prezentă în sufragerie.

organizatori: Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român şi Uniunea Arhitecţilor din România.comisar: Monica Morariu (MC)vice-comisari: Alexandru Damian (ICRV), Ioan Lucăcel (UAR)

oub - buletin informativ nr. 5 iulie - septembrie 2010Se distribuie gratuit. ISSN 2066 - 866X

Editor: Catiuşa IvanovArt director: Elena StoianRedactori: Catiuşa Ivanov, Elena Stoian, Florin Bălteanu, Gabriel PascariuRăspunderea pentru opiniile exprimate aparţine autorilor.

Observatorul Urban BucureştiCalea Victoriei 126, Bucureşticontact@observatorurban.rowww.observatorulurban.ro Uniunea Arhitecţilor din Româniastr. Demetru Dobrescu 5, Bucureştiuar_contact@yahoo.comwww.uniuneaarhitectilor.ro

Pentru a ne sesiza evenimente importante din ţară, vă rugăm să ne scrieţi la: contact@observatorulurban.ro

Elena Stoian, Imagini: unulaunu, Superbia

Pavilioanele României la Bienala de arhitectură de la Veneţia ediţia 12, 29 august - 21 noiembrie 2010

1:1 exhibiting spacepavilionul Romaniei din Giardini di Castello, www.unulaunu.roRomina Grillo, Liviu Vasiu, Ciprian Rasoiu, Tudor Vlasceanu, Matei Vlasceanu

superbia suburbiagaleria Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia, Cannaregio I www.superbiasuburbia.wordpress.comSilviu Aldea, Marius Cătălin Moga, Laura Panait, Camelia Sisak, Tamás Sisak, Areta Soare, Daniel Şerban, Radu Cioca, Ilarie Pintea