Zi de Zi 13 Aprilie 2016

Embed Size (px)

Citation preview

  • 8/18/2019 Zi de Zi 13 Aprilie 2016

    1/16

    o parte din viaa ta

    MURE

    meteo

    3 leipre

    Consiliul Judeţean Mureș va participa, în decursul anului 2016, laorganizarea, desfășurarea și finanţarea unor activităţi culturale și socialede interes public judeţean. În acest sens, consilierii judeţeni au aprobat,recent, un program de cooperare cu organizatorii respectivelor acţiunide interes public judeţean. Potrivit președintelui Consiliului JudeţeanMureș, Ciprian Dobre, în ultimii ani Consiliul Judeţean Mureș a iniţiat șiimplementat programe de interes public judeţean, al căror obiectiv generala fost dezvoltarea și impunerea în conștiinţa publică locală, naţională șiinternaţională a vieii culturale și sociale din judeul Mureș.

    Remiză spectaculoasăpentru ASA 

    60 de zile de prohibiţie Pregătiri pentru admitere,la UAT

    Cum aflăm dacă suntemalergici

    Muzica din „Star Wla Filarmonică

         s     p     o     r     t

    4 6 8 12 13     a     d     m     i     n     i     s     t     r     a          i     e

          î     n     v      ă           ă     m      â     n     t

         s      ă     n      ă     t     a     t     e

         c     u     l     t     u     r      ă

      ⁰C / ⁰C  Târgu-Mureș⁰C / ⁰C  Reghin ⁰C / ⁰C  Sighișoara ⁰C / ⁰C  Luduș ⁰C / ⁰C  Târnăveni

    1 EUR = 4,4711 Lei1 USD = 3,9141 Lei1 gr. AUR = 158,3771 Lei

     www.zi-de-zi.ro

    apare în judeul Mureş

    director fondatorAurelian GRAMA

    Publicaie în cursde auditare BRAT

    Adresa redaciei:Str. Primăriei nr. 1

    Tg. Mureș, Tel: 0265 215 [email protected]

    [email protected]:

    Pentru abonamente îistăm la dispoziie la sediul

    redaciei sau la telefon0265 215 613

    Miercuri, 13 aprilie 2016Anul XII, nr. 2822

    16 pagini

    Ediie îngrijită şi coordonatăde Alex TOTH

    Monica Duca, „mica Nadie”de la Together Dance

         p     a     g .

         9

    Târgumureșeanca Monica Duca de la clubul Together Dance Târgu-Mureș a cucerit trei medalii de aur și una de argint la CampionatulNaţional IDO România, competiţie organizată la București, înperioada 9-10 aprilie. Pregătită de antrenoarea Palosi Tunde,sportiva în vârstă de 12 ani a obţinut locul 1 la disciplinele Acrobatic Dance Solo Fete Juniori, Show Dance Juniori (cuechipa) și Acrobatic Dance Grup Copii (cu echipa) și locul 2 laDans Modern-Contemporan Grup Juniori (cu echipa), obţinândastfel calificarea la Campionatul European care va avea loc în

    Germania, în luna noiembrie a acestui an.

    Sângeorzenii, disperaţide situaia de pe DN 15

    Festivaluri muzicale, susţinutde Consiliul Judeţean

    Revoltaţi de indiferenţa Companiei Naţionale de Autostrăzi și Drumuri Naţionaledin România faţă de starea drumului naţional DN 15 - tronsonul aflat în Sângeorgiude Mureș, sute de șoferi și localnici din Sângeorgiu de Mureș au participat la unprotest luni, 11 aprilie, nemulumii de amplasarea parapetelor de despărţire dinbeton pe o porţiune de 2,4 kilometri, lucru care a dus la nenumărate accidente.”De la montarea acestui parapet, viteza de circulaţie a autovehiculelor princomuna Sângeorgiu de Mureș a crescut extrem de mult, parapetele generândefectul de autostradă”, a precizat Sofalvi Szabolcs, primarul comunei Sângeorgiu

    de Mureș.

    Model de serviciu public pentru asigurarea medicamente

  • 8/18/2019 Zi de Zi 13 Aprilie 2016

    2/16

    2 social13.04.2016

    Cel mai influent cotidian din judeţul Mureş!

    www.facebook.com/zidezi

    o parte dinviaa ta

     www.zi-de-zi.ro

    MURE

    ABONAMENT: Persoane fizice LEI/AN sau LEI/ LUNI, Persoane Juridice LEI/AN (TV

    Regia de publMIDAS M

    AD

    Un produs tipărit de tiCompania de Producie Tipog

    www

    director fondatorAURELIAN [email protected] publicaie editată deS.C. TRANSILVANIAGRUP BUSINESS S.R.L.Cluj-Napoca,

    Str. Eimie Murgu 18/6Târgu MureşStr. Primăriei nr. 1

    RedaciaTel. 0265-215.612email: [email protected],www.facebook.com/zideziredactor şef Alexandru [email protected] 036 968senior editorLigia [email protected] 686 015editor, redactor sănătateTeodora MÎ[email protected] 930 603

    redactor culturăAlin [email protected] 022 320

    redactor socialAmalia [email protected]

    0746 400 964

    redactor sportMihai VEREŞ[email protected] 022 321

    desktop publishing:ATOMO

     Administraiatel./fax 0265 215 [email protected]

    director resurse umaneAnamaria GRAMA trafic manager publicitateVERES Emő[email protected]

    contabilitateLia [email protected] 481 653agent vânzăriGabriela BELEANabonamente

    @transilvaniabusiness.ro

    0759 022 324difuzareGÖRÖG László - Târgu MureșCZISZER Ferenc – Târgu MureșVasile CIOLOCA – Reghinresponsabil difuzareAila SZANTO

    Publicitatetel./fax 0365 882 415director marketing

    Florin Marcel [email protected] 075 219director publicitate

    Marius [email protected] 044 849

    director publicitate

    Ionel [email protected] 641 581

    director dezvoltare

    Nicolae POP

    [email protected] 115 167

    publicitate Reghin

    Ştefan BRUMARbrumarstefan123@yaho0745 868 558

    director publicitate on

    Ionu TÎRDEA0754 600 [email protected]

    DE VÂNZARE

    TÂRGU MURES, CENTRAL,

    0040 . 745 . 12 . 22 . 80

    INVEST I T I I . CONAD I .RO

    CLĂDIRE DE BIROUR”Anuarul arhivelormureșene” lansatla Reghin Alin ZAHARIEBiblioteca Municipală ”Petru Maior” din Reghin vagăzdui joi, 14 aprilie, începând cu ora 17.00, lan-sarea ”Anuarul arhivelor mureșene” coordonatordr. Liviu Boar, fost director al Arhivelor NaionaleMureș. ”Este vorba de lansarea seriei noi a “Anuarul Arhivelor Mureșene” nr. 4 (8) pe anul 2015. Anuarulcuprinde studii, articole bazate pe documente, printrecapitolele consistene numârându-se cel legat de teoriași practica arhivistică, alături de un capitol bazat pedocumente de arhivă. De asemenea, există în acestanuar o rubrică de recenzii în care sunt prezentatelucrări apărute în ară care au tangen ă cu arhivele saucu istoria arhivisticii românești”, a spus dr. Liviu Boar.

    Potrivit coordonatorului anuarului, Mureșul esteprimul jude care a scos astfel de lucrări dedicateistoriei și activităii din domeniul arhivistice, cel mainou număr având lansarea oficială la Reghin. ”Înmomentul de faă sunt doar trei judee din Româniacare scot un astfel de anuar al arhivelor, respectivMureș, care a fost primul jude, Maramureș și Bacău.Este foarte important faptul că această revistăapare sub egida unui consiliu știinific format dintrei academicieni de marcă din domeniul istoriei șiarhivelor care dau girul știinific al studiilor publicate.Este vorba de academicianul Ioan Aurel Pop, rectorulUniversităii „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca,academicianul Nicolae Edroiu, directorul Institutuluide Istorie ”George Bariiu” din Cluj Napoca și fostulnostru coleg de la Arhivele Naionale Mureș, Pál- Antal Sándor, membru extern al Academiei Maghiarede la Budapesta”, a precizat dr. Liviu Boar.

    Dr. Liviu Boar, coordonatorul AnuaruluiArhivelor Naionale Mureș

    Lansare de proiect la American CornerDupă luni de pregătiri intense, echipa „DoYour Thing Târgu-Mureș”, alcătuită din OvidiuMărginean, Ada Romanţi, Ilinca Burdulea, BiancaMoldovan și Andreea Cotoi, a avut vineri, 8 aprilie,

    mult așteptata ceremonie de deschidere.Norocoșii participanţi care au fost selectaţi au avutocazia de a se întâlni pentru prima oară în atmosferaprimitoare de la American Corner, unde au fost întâmpinaţi cu braţele deschise de către organizatori șiinvitatul surpriză... Florin Ofileanu. Fiind atât reprezentantal Școlii de Valori cât și un minunat trainer și prieten,Florin Ofileanu a împărtășit participanţilor câte puţindin cunoștinţele și sfaturile sale, povestindu-le despreminunata călătorie numită Excepţionalii, proiectul carea stat la baza iniţiativei „Do Your Thing” și care a legato mulţime de prietenii. Încheind, el a afirmat că „Înaceasta după-amiază m-am simţit ca într-o sufragerieplină de prieteni”, ceea ce a adus un zâmbet pe chipulparticipanţilor ce au început apoi cu nerăbdare sesiunile.Clubul de Lectură s-a bucurat de prezenţa plăcutăa profesoarei Melinda Crăciun, care i-a introdus pe

    participanţi într-o conversaţie însufleţită avut ocazia de a schimba idei și a afla titlcărţi. „Pentru noi cei care suntem foarte de lectură este nemaipomenit”, a mărtur

    Precup, participantă. Același entuziasm, pomai molipsitor, a fost dezvoltat și în Clubul Speaking coordonat de Simona Ciff. „Astădat seama că nu numai eu am probleme c în public, că și alţii își pierd ideile când vtotuși am venit aici să încerc să mă perfesă învăţ cum să ţin un speech fluent, coereunui public”, a fost una dintre părerile expsfârșit de către Oana Natea și Adelina ȘovaSpeakingul va fi cu siguranţă o parte carajuta pe viitor, acesta este motivul pentruaplicat și mă bucur că am fost acceptată”, a Adelina Șova.Cele două cluburi vor continua să se dsăptămânal în lunile ce urmează, iar orgpromit că vor rezulta într-o experienţă foarde neuitat. (I.B.)

    Ceremonia a avut loc la American Corner

    400 de joburipentru mureșeni

    Amalia VASILESCU

    Angajatorii mureșeni scot la bătaie 400 locuri demuncă la Bursa Generală a locurilor de muncă,

    eveniment organizat de Agenia Judeeanăpentru Ocuparea Forei de Muncă (AJOFM) Mureșsub egida “European Employers’ Days“, în datade 14 aprilie, începând cu ora 9.00.Evenimentul se va desfășura simultan în mai multelocuri, respectiv la Târgu-Mureș la Centrul Cultural„Mihai Eminescu”, strada Nicolae Grigorescu nr. 19, laReghin la Casa de Cultură a Tineretului, strada Republiciinr. 12, la Târnăveni la la sediul punctului de lucru dinstrada Vasile Milea nr. 2 și Sighișoara la Hotel Korona,strada Zaharia Boiu nr.12-14. Angajatorii mureșeni oferă

    265 locuri de muncă la Târgu-Mureș, 22 la Reghin, 84la Târnăveni și 29 la Sighișoara, din care 34 de locuride muncă sunt pentru persoanele cu studii superioare.Meseriile oferite sunt de lucrător comercial, ospătar,bucătar, confecioner asamblor articole textile,șofer, brutar, consultant financiar, sudor, electrician,muncitor necalificat, etc, iar pentru persoane cu studiisuperioare: ingineri industria lemnului, inginer mecanic,

    inginer electronist, informatician, programator, șefsecie, analist servicii, analist furnizor etc.Evenimentul se adresează tuturor persoanelor aflate încăutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să sereorienteze profesional, având drept obiectiv creștereagradului de ocupare prin corelarea cererii cu oferta delocuri de muncă. Persoanele aflate în căutarea unui locde muncă se vor întâlni în mod direct cu angajatorii

    și vor lua contact cu cerinele agenilor eprecum și cu oferta de locuri de muncă vacaPotrivit directorului executiv al AJOFMGheorghe Ștef, aciunea urmărește inpersoanelor aflate în căutarea unui loc dcu privire la măsurile destinate stimulăriforei de muncă de care pot beneficia grintermediul serviciului public de ocupare.

    Evenimentul se va desfășura în mai multe locuri

  • 8/18/2019 Zi de Zi 13 Aprilie 2016

    3/16

    3 eveniment13.04.2016

    Întâlnireromâno-germană

    O delegaţie de oameni de afaceri dinGermania va efectua o vizită de lucru î

     judeţul Mureș, cu ocazie unei misi unieconomice organizată de Agenia pentDezvoltare Regională (ADR) Centru, sureelei europene Enterprise Europe Netși cu sprijinul Camerei de Comerţ și IndMureș. „După succesul misiunii econodesfășurate în anul 2015, când peste oameni de afaceri români din judeele și Sibiu s-au întâlnit cu omologii lor geo nouă delegaie din Estul Germaniei, dmultitudine de branșe, își face drum căTransilvania. Reprezentani comerciali patru landuri - Berlin, Brandenburg, SaAnhalt și Thuringia - sunt în căutare depoteniali noi parteneri de afaceri româ în perioada 11 - 15 aprilie”, se arat ă încomunicat de presă remis de ADR Cen

    Evenimentul va debuta miercuri, 13 apora 13.00, la Hotel „Grand” din Târgu-(S.T.)

    Angajărila brutăria Eldi

    Brutăria Eldi angajează brutari, patiserfemei de serviciu, cu experienţă, la fabAgrișteu. Potrivit unui comunicat, transangajaţilor din Târgu-Mureș la Agrișteuasigurat de societate, iar candidaţii tresă aibă experienţă în domeniul panificapatiseriei de minimum un an. „Informasuplimentare puteţi obţine la numărul dtelefon 0741-013.682. CV-urile le putdepune pe adresa [email protected] la magazinele proprii”, se precizea

    comunicat. (S.T.)

    Rămânîn arest

    Procurorii DIICOT - Serviciul TeritorialTârgu-Mureș au reușit să obţină în insprelungirea mandatelor de arestare prepe numele celor patru membri ai grupăReghin, cercetaţi pentru cămătărie, șaconstituirea unui grup infracţional orgainformează Agerpres. Astfel, prin respcontestaţiilor celor patru de către CurteApel Târgu-Mureș, membrii clanului Bvor rămâne în arest preventiv până în dde 9 mai. Potrivit site-ului www.agerprro, în urma a 12 percheziţii efectuate, î

    luna februarie, la Reghin, poliţiștii Servde Combatere a Criminalităţii OrganizaTârgu-Mureș și procurorii DIICOT au ride la domiciliile inculpaţilor suma de 3de euro, 6.500 de lei, 1.650 de petardun laptop, o tabletă, 6 telefoane mobilemai multe arme albe, actele și cheile d8 autoturisme. Din cercetări a reieșit cperioada 2012-2016, cinci persoane (care una este cercetată în libertate) ar acordat împrumuturi bănești cu dobânulterior, personal sau prin alte persoanintimidat victimele, folosindu-se de amși violenţe, pentru a recupera sume mumari decât cele pentru care le-ar fi acoiniţial. (S.T.)

    Știriinteresante

    Sângeorzenii, disperaţi de situaia de pe DN 15Alin ZAHARIE

    Revoltaţi de indiferenţa Companiei Naţionalede Autostrăzi și Drumuri Naţionale din România(CNADNR) faţă de starea drumului naţional DN15 - tronsonul aflat în Sângeorgiu de Mureș,sute de șoferi și localnici din Sângeorgiu deMureș au participat la un protest luni, 11 aprilie,nemulumii de amplasarea parapetelor de despărţiredin beton pe o porţiune de 2,4 kilometri, lucru carea dus la nenumărate accidente. ”De la montareaacestui parapet, viteza de circulaţie a autovehiculelorprin comuna Sângeorgiu de Mureș a crescut extrem

    de mult, parapetele generând efectul de autostradă.Doar într-un an s-au înregistrat 86 de accidente sautamponări, de șase ori mai mult decât înainte de a fiamplasate parapetele. Aceste accidente s-au soldatcu morţi și răniţi, cu distrugeri de mașini și de casesau garduri din apropierea drumului naţional. Situaţiaa fost agravată și de montarea necorespunzătoare acapacelor de canalizare, care doar după câteva ziledupă terminarea lucrărilor de modernizare au începutsă se miște, să crape și chiar să „zboare” din drum,generând numeroase accidente”, a precizat SofalviSzabolcs, primarul comunei Sângeorgiu de Mureș.

    Petiie semnată de peste4.000 de persoane

    La aciunea de protest au participat peste 700 deautovehicule, la care s-au alăturat și localnicii,nemulumii de indiferena celor de la CNADR în alua vreo măsură. ”Au participat la această aciune deprotest peste 700 de mașini, un număr foarte marela care nu ne-am așteptat. A fost o aciune ordonată în ca re s-au făcut două tururi de la sensul giratoriude la băile sărate din Sângeorgiu de Mureș până laprimul sens giratoriu din 7 Noiembrie, cum intri înTârgu-Mureș, pe o distană de câiva kilometri dusși întors. Au participat de asemenea foarte mulilocalnici la această aciune de protest, care au ieșitpe marginea drumului, în faa caselor, cu fel de felde mesaje prin care cereau ca CNADR București sărepare odată capacele de canalizare care de 7-8 lunide zile creează probleme în trafic. De asemenea,oamenii și-au exprimat dorina de desfiinare aparapetului care a generat o viteză excesivă înzona Sângeorgiu de Mureș, din cauza căruia s-auprodus foarte multe accidente. Dorina este ca acest

    parapet să fie desfiinat, iar trecerile de pietoni săfie semaforizate, deoarece aici s-au înregistrat celemai multe probleme. Ideea e că de peste un an dezile scriem petiii la diferite foruri, la CNADR, laPrefectură, la Consiliul Judeean, la Poliie, fie ea dela București sau de la Târgu-Mureș pentru a încercao rezolvare a acestei situaii. Multă lume ne sprijină,aici mă refer și la autorităile judeene, dar măsuriletrebuie să le ia CNADR București care din păcate încăse lasă așteptate. În prezent se circulă în condiiide periculozitate, sunt 28 de balize de semnalizarepe drumul naional unde lipsesc capacele sau suntcrăpate. Se circulă ca și pe o pistă de concurs, seoprește de multe ori circulaia deoarece nu se poatetrece pe toate benzile de mers. Oamenii sunt extremde revoltai , s-au strâns până în prezent peste 4.000de semnături la petiia trimisă la CNADR”, a declaratSofalvi Szabolcs.

    ”Eu, ca și autoritate localănu pot face nimic”

    ”Dorim să atragem atenia că nu e normal tot ce se întâmplă. Am îneles dacă se greșește din parteacuiva, dar să treacă 7-8 luni de zile și să nu fieschimbat un capac de canalizare sau să fie luatemăsuri la trecerea de pietoni, să nu se facă cevapentru reducerea vitezei, este ceva inadmisibil. Amprimit o adresa de la CNADR în care ni s-a spuscă factorul uman e de vină, se conduce cu vitezămare, dar eu ca și autoritate locală nu pot facenimic, deoarece nu este drumul meu, nu pot săpun un radar, nu pot să mă ating de capace, nu pot

    efectiv să fac nimic, deoarece nu e drumul meu. Daradministratorul acestui drum, CNADR, trebuie să facăceva în acest sens. Supărarea locuitorilor comuneiși a șoferilor este tocmai aceasta, nepăsarea șiindiferena administratorului drumului. Sperăm caprin astfel de aciuni să tragem semnale de alarmădeoarece ne-am săturat să tot trimitem adrese,după care se tot caută vinovai, dar măsurile caretrebuiesc urgent luate se tot lasă așteptate. Nu maitrebuie, Doamne ferește, să mai asistăm la vreonenorocire până să se schimbe ceva. Au avut loc 86de accidente, cu victime omenești, multe accidente,numărul acestora crescând de șase ori în zonarespectivă cu acest parapet și e impetuos necesar săse ia anumite măsuri”, a subliniat primarul comuneiSângeorgiu de Mureș.

    Mesaje elocvente către conducerea CNADNR

    Sloganuri pentru siguranţa traficului rutier

    Protest şi pe trotuare

  • 8/18/2019 Zi de Zi 13 Aprilie 2016

    4/16

    4 sport13.04.2016

    CSU Medicina versusDinamo

    A fost stabilit programul partidelor din ultimafază a campionatului de volei feminin. Pentrulocurile 5-6, CSU Medicina CSȘ Târgu-Mureșse va confrunta cu Dinamo București, la felca și în sezonul trecut. Duelul pentru un loc în Challenge Cup se va disputa până la treivictorii. Primele două întâlniri vor avea locvineri și sâmbătă, 15 și 16 aprilie, la București,dinamovistele beneficiind de avantajul terenuluipropriu deoarece au încheiat sezonul regulat

    pe un loc superior. Mureșencele vor fi gazdeleurmătoarelor două întâlniri după o săptămână, în 22 și 23 aprilie, a doua dacă va fi cazul. Încaz de egalitate după cele patru întâlniri, meciuldecisiv va avea loc la București, după o altăsăptămână. (M.V.)

    Fotbalistele din Liga I,învinse

    Ambele echipe feminine de fotbal carereprezintă judeul Mureș în Liga I au suferit înfrângeri în deplasare în etapa disputatăduminică. După ce a cedat în etapa trecută peteren propriu în faa liderului din Seria I, FCMViitorul Reghin a cedat și în etapa a XII I-a,0-4 la Selena SN Constana. Reghinencele îșipăstrează locul 2, dar se află la 12 puncte de

    CSȘ Târgoviște. În seria I I s-a disputat etapa aXV-a, unde Ladies Târgu-Mureș a pierdut cu1-4 la Olimpia 2 Cluj și se menine pe locul 6,la 5 puncte de Real 2 Craiova, în fa a căreiaa cedat în etapa trecută pe teren propriu cuacelași scor. (M.V.)

    Trei „olimpice”,la naţională

    Trei sportive legitimate la clubul de handbalCS Olimpic Târgu-Mureș au fost selecţionate în lotul naţional pentru jocurile bilaterale cureprezentativa Ungariei, care au loc în perioada11-14 aprilie. Potrivit paginii de Facebook aclubului, cele trei handbaliste selecţionatesunt Ioana Ugran, Monica Barabas și AndreeaTârșoagă. ( S.T.)

    „Medicinistele secunde”,locul 3 În turneul de baraj pentru promovarea înDivizia A 1 la volei feminin, organizat de echipaPolitehnica Timișoara, echipa secundă aClubului Sportiv Universitar Medicina CNUETârgu-Mureș a încheiat pe locul 3, după ceaa echipei organizatoare și a celei de-a douaechipe timișorene, Agroland. Mureșencelenu aveau oricum drept de promovare, fiindechipa secundă a echipei din prima divizie,fiind alcătuită în special din jucătoare junioare.Au cedat în ambele partide cu timișorencele în cinci seturi și învins în cadrul turneului doarechipa CSU Oradea, scor 3-0. (M.V.)

    Știriinteresante

    Rezultate de valoare pentru majoretele de la LPS MihEchipa de majorete și dans acrobatic a Liceuluicu Program Sportiv „Szasz Adalbert” din Târgu-Mureș a obinut un loc I, două locuri II și un locIV la concursul internaional Open disputat lasfârșitul săptămânii la Timișoara.Prima poziie a fost reușită în concursul de AcrobaticShowdance Trio, prin echipa formată din Bad Sara,

    Tothi Anja și Szabo Brigita. Cele două locuri II aufost obinute la Artistic Showdance Duo și celedouă cupluri pregătite de profesoara Alina Baciu șiJulieta Iordache, coregraf, acestea fiind alcătuite

    din Sűkőd Klementina - Jakab Szilvia și GyarmatyȘtefania - Balint Noemi. Locul IV a fost obinut labalet contemporan, cu grupul format din FrancescaPoienar, Siko Anabella, Sűkőd Klementina, JakabSzilvia, Miszti Anetta, Ingrid Marian, Petronela Câlţea,Makai Mercedesz și Loredana.La această competiie au participat în jur de 1.000

    de concureni din opt ări: Olanda, Rusia, Frana,Muntenegru, Serbia, Ungaria, Bulgaria și România.„Noi, cele care știm cât au muncit fetele alături denoi, câte eforturi au făcut, ne putem declara pe deplin

    mulumite de rezultatele obinute și inem săfetele pentru efort și pentru rezultatele ofost o competiie de nivel înalt, la care feconfirmat valoarea. Vrem să adresăm de amulumiri domnului director al Liceului cuSportiv Csiki Zsolt și Primăriei Târgu-Mursprijinul acordat, atât pentru pregătirea fete

    pentru a putea participa la un concurs de o aamploare, care a făcut ca echipa și numelnostru să fie din nou pomenite printre laurfost cuvintele profesoarei Alina Baciu.

    Lotul majoretelor mureșene laureate la Tim

    Un nou joc „nebun” între Pandurii și ASA Mih În ultima partidă a primei etape din returulplay-off-ului Ligii I de fotbal, ASA Târgu-Mureșa remizat pe stadionul din Turnu Severin, 3-3 cuPandurii Târgu-Jiu. Au înscris: Hora (min. 10),Antal (min 38 și 5 0) pentru gorjeni, Voiculeţ (min.19), Gorobsov (min. 65) și Balaur (min. 80) pentrumureșeni.După cele trei victorii din actualul sezon în faa ASA-ului, Pandurii sperau la o a patra, care le-ar fi păstratșansele în lupta pentru titlu. Au fost aproape deobinerea victoriei, după ce echipa fostului antrenor almureșenilor, Edi Iordănescu, a avut avantaj de douăgoluri, prin reușitele a doi jucători care au trecut pe laechipa mureșeană. Au fost în schimb mai aproape deo înfrângere, după ce ASA a trecut de cel puin trei oripe lângă golul victoriei, într-o repriză secundă pe careau dominat-o categoric.Pare-se că Hora a devenit „nașul” echipei de la carea plecat în vara trecută din postura de golgheter șia înscris sau a fost servant în fiecare din cele patrupartide împotriva fostei echipe. Acesta a deschisscorul în minutul 10, după o pasă a lui Liviu Antal, celcare își încheia promiător junioratul la Târgu-Mureș,plecat apoi la Oelul Galai în lipsa unei oferte dinpartea mureșenilor. A fost o primă fază care a arătatdin nou slăbiciuni în defensiva ASA, care a fost făcutămat de combinaia dintre cei doi. Un alt jucător care

    era „inamic” al mureșenilor în primele confruntări, Voiculeţ a rest abilit egalitatea în minutul 19, după opasă cu călcâiul printre doi adversari a lui Brandan.Gorjenii au dominat finalul reprizei și Antal a făcut2-1, după ce Balaur a luftat în centrul careului, iarMatei a deviat în piciorul lui Antal, care a trimis subbară. Repriza s-a încheiat cu avantaj minim de parteagazdelor, meritat după desfășurarea jocului.

    Revenire spectaculoasă,victorie ratată

     În debutul reprizei secunde, aceiași protagoniști s-auaflat la faza care părea că a decis soarta partidei.Gabi Matei greșește respingerea, Hora trimite pesteel în careu, iar Antal, nemarcat, îl învinge pe Stancioiuși realizează dubla. Pandurii se retrag, încercând să

    conserve avantajul. ASA trece în ofensivă și revine în joc după ce Gorobsov execută perfect o lovitură liberă,fără speranţe pentru Stanca. Gorjenii par descumpăniiși nu reușesc minute bune să iasă din propria jumătate. În minutul 80, Balaur reia în poartă cu capul din centrulcareului, după un corner și mureșenii sunt pe val. Înultimele minute, cu excepia unui atac al gazdelor fărăa periclita poarta lui Stăncioiu, ASA trece de mai multeori pe lângă înscrierea golului 4. Mai întâi ucudean aluftat din centru careului, apoi Ciolacu și Buș au ratatși ei din situaii favorabile golul victoriei. A fost un 3-3spectaculos, în care ASA a dovedit că, atunci când vrea,poate fi într-adevăr una dintre cele mai puternice echipeale campionatului. Un egal după un joc care poate ficonsiderat cel mai spectaculos în cele 6 etape, cu celemai multe goluri înscrise și un final imprevizibil.După acest rezultat de egalitate, Pandurii acumulează31 de puncte și revine pe locul trei în clasament, dar

    la distană de prima poziie, în timp ce ASApe ultimul loc, cu 22 de puncte, fără nicio play-off, cu doar un punct mai mult realizatdecât Viitorul. În etapa viitoare, A SA va evolua din nou în dla Dinamo, duminică, 17 aprilie, ora 20.etapă în care se poate decide practic titlul în care Astra Giurgiu învinge sâmbăt ă searapropriu FCSB (Steaua). Au evoluat formaiile:Pandurii: Stanca - Ungurușan, Vasco F

     Vasiljevic (Mrzljak 81’), Grecu, SDroppa, Răduţ (Ciucur 83’), Nistor (W86’), Antal, Hora

    ASA: Stăncioiu - Matei, Balaur, CPârvulescu, Gorobsov, Mureșan,  Voiculeţ, Brandan (Ciolacu 75’), (Costa 90+2).

    Rezultatele etapa a VI-a Viitorul Constana - Ast ra Giurgiu Steaua FCSB - Dinamo Pandurii Tg. Jiu - ASA Tg. Mureș

    Clasament play-off1. Astra Giurgiu 6 4 1 1 10-

    2. Steaua 6 4 2 0 10- 3. Pandurii Tg. Jiu 6 1 4 1 7- 4. Dinamo 6 1 4 1 6- 5. Viitorul Constanţa 6 0 2 4 5-16. ASA Tg. Mureș 6 0 3 3 5-

    Aproape de o revanșă după cele trei eșecuri ale sezonului

  • 8/18/2019 Zi de Zi 13 Aprilie 2016

    5/16

    5 sănătate13.04.2016

    Model de serviciu public pentru asigurarea medicamentelor Teodora MÎNPreședintele Ageniei Naionale a Medicamen-tului și a Dispozitivelor Medicale, Nicolae Fotin,a declarat mari, 12 aprilie, în cadrul conferineiHealth Forum, că obligaia de serviciu publicar trebui îmbunătăită în România, astfel încâtsă nu mai existe discontinuitate în asigurareamedicamentelor.

    „Nu doar exporturile paralele sunt cauza dispariieimedicamentelor de pe piaă. Noi pregătim un

    material, un studiu de fapt al situaiilor apărute dinfebruarie 2015 până acum, după ce am înfiinatadresa de e-mail prin care aceste aspecte săfie sesizate. Sunt probleme legate de calitateamaterialelor, probleme de tot felul, care nu amlegătură nici cu preul, nici cu taxa clawback. Înplus, nu este o problemă doar a României. Sper cadin materialul pe care îl pregătim noi să reiasă ceva,să ne dăm seama mai bine ce se întâmplă în aceastăparte. Au fost peste 1.000 de sesizări care aveau de

    multe ori același subiect: lipsa unui produs. Ageniaa propus un ordin care să reglementeze obligaiade serviciu public. Au fost dezbateri publice. Noiașteptăm până la sfârșitul săptămânii propuneri,după care îl vom prezenta ministrului, pentru avedea cum putem reglementa obligaia de serviciupublic”, a declarat Nicolae Fotin.El a susinut că ordinul ar clarifica cine esteresponsabil și ce responsabilităi are și a amintit că în ultimii ani, Agenia a primit multe reclamaii legate

    de lipsa medicamentelor și disfuncionsistemului, astfel încât s-a considerat cnevoie de o clarificare. „Producătorul exact ce obligaii are. Distribuitorul se pe niște contracte. Farmaciile trec printr-oa eligibilităii, dacă să facă contract saudistribuitorul (...) Așteptăm toate propentru că nu am vrea să facem un model nu funcioneze. Mai bine îl facem mai încetdea rezultate”, a explicat Nicolae Fotin.

    Lege pentru stabilirea preurilor la medicamente TeodoraPreședintele Comisiei pentru Sănătate și Familiedin Camera Deputailor, conf. univ. dr. FlorinBuicu, a susinut mari, 12 aprilie, în cadrul ediieia treia a conferinei Health Forum, ce a avut locla București, că în momentul de faă ara noastrănu are o politică publică a medicamentului,fiind necesară o modificare la Legea 95 care săreglementeze metodologia de calcul a preului lamedicamente.Conf. univ. dr. Florin Buicu a anunat că la nivelulComisiei se va asuma o propunere ce va fi depusăca modificare la Legea 95, Ministerul Sănătăiiurmând să-și spună punctul de vedere cu privirela această propunere, în condiiile în care Comisiapentru Sănătate și Familie din Camera Deputailora solicitat încă de anul trecut conducerii MinisteruluiSănătăii o propunere concretă de modificare șiintroducere în lege a modalităii de stabilire a pre-

    urilor medicamentelor, dar nu a primit răspuns până în prezent. „În momentul de faă, România nu areo politică publică a medicamentului. Nu există înmomentul de faă o predictibilitate a business-ului din

    domeniu, având în vedere că preul medicamentelorstă în pixul unui ministru. Modalitatea de stabilirea preurilor la medicamente în România este înpixul unui ministru. Este adevărat că de anul trecutam afirmat că principiile de stabilire a preurilor lamedicamente în România trebuie introduse în lege, în Legea 95, astfel încât modalitatea de stabilire apreurilor să nu mai ină de culoarea politică sau dedorina unui ministru. Am solicitat Ministerului unpunct de vedere, o propunere concretă de modificareși de introducere în lege a acestei modalităi, darnu am primit răspuns. Este adevărat că au avut locschimbări în conducerea Ministerului Sănătăii (...)Nici până în momentul de faă nu am primit aceastăpropunere. Au mai existat diverse discuii în cluburi delucru care nu sunt neapărat ale Ministerului Sănătăiiși până la urmă la nivelul Comisiei ne vom asumao propunere pe care o vom depune ca modificare

    la Legea 95 și vom lăsa Ministerul Sănătăii să-șispună punctul de vedere pe propunerea noastră fărăsă mai întrebăm care este propunerea Ministerului”,a declarat conf. univ. dr. Florin Buicu.

    Conferina Health Forum se desfășoară în zilele de 12 și 13 aprilie, la București

    Exporturile paralele de medicamente, în vizorul Parlamentului TeodoraSecretarul Comisiei de Sănătate publică dinSenatul României, Florian Bodog, a declarat mari,12 aprilie, în cadrul conferinei Health Forum, cea avut loc la București, că în contextul în caredispar medicamentele de pe piaa româneascăse fac demersuri către Ministerul Sănătăii

    pentru a se face publice toate firmele care facexport paralel și care nu asigură necesarul pepiaa internă, conform legii.Potrivit acestuia, chiar dacă s-ar lua anumite măsuriprin care să fie pedepsite aceste firme, există acelereglementări europene în ceea ce privește liberacirculaie a mărfurilor. Florian Bodog a susinut căîn sistemul sani tar ar t rebui să existe n iște principiietice care să fie respectate de toată lumea. Cu altecuvinte, pacientul să primeze, nu afacerea. „Problemadispariiei medicamentelor de pe piaă este oproblemă care preocupă și Comisia de Sănătate aSenatului și împreună cu domnul președinte alComisiei de Sănătate din Camera Deputailor am avutîntâlniri și discuii pe această temă. Ne-am întâlnitatât cu asociaiile de pacieni, cât și cu producătoriide medicamente, importatorii și cu factorii dedecizie din Ministerul Sănătăii. Considerăm că esteo problemă deosebit de gravă, pentru că noi fiindreprezentani aleși ai populaiei României, trebuiesă ne preocupăm foarte atent în ceea ce priveșteaccesul universal la serviciile de sănătate și o parteimportantă a serviciilor de sănătate este asigurareapacienilor cu medicamente. Am încercat să identi-ficăm cauzele. Pe de-o parte, există decizii luatede autorităi, de ministere, care nu au fost suficientcercetate în ceea ce privește impactul pe care îl vaavea aplicarea acestor decizii. Pe de altă parte, existăun comportament necinstit în lanul de distribuiefarmaceutică, comportament pe care importatorii șidistribuitorii mari spun că doresc să-l sancioneze.Noi am făcut demersuri către Ministerul Sănătăii șisuntem în discuii avansate de a face publice toate

    firmele care fac export paralel și care nu asigură, în primul r ând, necesarul pe piaa internă, conformlegii”, a declarat Florian Bodog.

    Modul în care să fiepedepsii cei carenu respectă regulileTotuși, el a recunoscut că necesarul pe piaa internănu este foarte clar reglementat. De asemenea, nueste clar reglementat nici modul în care trebuie săfie pedepsii cei care nu respectă regulile. „Considercă impactul oricărei măsuri pe care o vom lua,

    impactul oricărei prevederi legislative pe care ampune-o în practică nu va fi suficient, pentru că nelovim de reglementările europene în ceea ce priveștelibera circulaie a mărfurilor. În același timp, ne lovimde directive europene și de alte situaii care s-au întâmplat și pe care trebuie să le luăm în considerare în momentul în care reglementăm, însă cred că șicei care fac distribuie la modul profesional ar trebuisă-și selecteze cu mai mare atenie colaboratorii și în acela și timp cred că ar t rebui s ă existe o e tică anoastră, a celor care lucrăm în serviciul de sănătate,cu principii etice pe care să le respectăm, deci sănu fie doar principii etice declarative. Eu cred căeste foarte important ca principiile de etică pe care

    ni le asumăm public să le respectăm. Tne gândim la clientul nostru român, nu lanoastre”, a arătat Florian Bodog.El a semnalat faptul că aceste comportamautorităilor și ale profesioniștilor care actdomeniul de sănătate se repercutează asuprsănătate a populaiei României și asupra ima„În momentul în care există nemulumiri dasociaiilor de pacieni, acestea nu se exprimsălile de conferine, ci și la asociaiile intede pacieni. În momentul în care există nemceea ce privește comportamentul distribuital importatorilor, aceste nemulumiri se repși la firmele mamă”, a subliniat Florian Bodo

    Florian Bodog a susinut că în sistemul sanitar ar trebui să existe niște principii etice

  • 8/18/2019 Zi de Zi 13 Aprilie 2016

    6/16

    6 administraie13.04.2016

    Centrale termice,la mezat

    SMDA Mureș Insolvency SPR L Târgu-Mureș, încalitate de lichidator judiciar al S C Energomur

    SA, organizează vineri, 15 aprilie, de la ora12.00, la sediul din strada General GheorgheAvramescu nr. 4, o licitaţie publică pentruvalorificarea individuală din patrimoniuldebitoarei a următoarelor bunuri imobile:Centrala Termică Păcii (Aleea Constructorilornr. 5, preţ de strigare 2 51.331 euro), CentralaTermică Libertăţii (strada Libertăţ ii nr. 105,preţ de strigare 59.409 euro), Centrala TermicăBodor Peter (strada Bodor Peter nr. 8, preţde strigare 14.314 euro) și imobilul din stradaKoos Karoly nr. 1/B (preţ de strigare 347.748euro). Potrivit unui comunicat de presă, licitaţiase va repeta săptămânal, la aceeași oră,până la valorificarea bunurilor, iar informaţiisuplimentare pot fi obţinute la numerele detelefon 0265 -261.019 sau 0745-146.096.(S.T.)

    Cercetat pentru furtulunui telefon

     În urma unor cercetări efectuate vineri, 8aprilie, de către poliţiștii Seciei nr. 6 de PoliieRurală Brâncovenești și Postul de PoliţieBatoș a fost identificat un tânăr în vârstă de21 de ani, bănuit de fapte de furt. “În fapt,la data de 5 august 2015, pe timp de zi, prinescaladarea geamului lăsat deschis, persoanabănuită ar fi pătruns într-o locuinţă, de pe razalocalităţii Dedrad și ar fi sustras un telefonmobil, în valoare de 800 de lei. Poliţ iștii au început urmărirea penală împotriva suspectuluiinfracţiunea de furt calificat, cercetările fiindcontinuate cu persoana în cauză în starede libertate. Telefonul mobil sustras, a fost

    recuperat și restituit persoanei văt ămate”, aprecizat inspector Andreea Pop, purtător decuvânt al Inspectoratului de Poliţie JudeţeanMureș. (S.T.)

     Julien Tănasă,reţinut

    Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţatmarţi, 12 martie, într-un comunicat de presă,că procurorii DNA- S erviciul Teritorial Târgu-Mureș au dispus începerea urmăririi penale șireţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de11 aprilie 2016, a suspectului Tănasă Julien,cu privire la săvârșirea infracţiunii de șantaj,informează Agerpres. Potrivit documentului, încursul lunii martie 2016, unui viitor candidatla primăria unei comune din judeţul Mureș

    (denunţător în cauză), i s-a propus, printr-unintermediar, ajutorul unui jurnalist pentru acâștiga alegerile locale din anul în curs, lucrucu care viitorul candidat a fost de acord.Comunicatul DNA precizează că, la data de24 martie 2016, într-un restaurant din Luduș,denunţătorul s-a întâlnit cu suspectul TănasăJulien pe care l-a recunoscut ca fiind același jurnalist care, în urmă cu 4 ani, l-a denigrat înpublicaţia sa, avantajându-l și favorizându-l pecontracandidatul său să câștige acele alegeri,potrivit site-ului www.agerpres.ro. Precizămcă Julien Tănase nu deţine niciun ziar pe raza judeţului Mureș și din punctul nostru de vederenu este recunoscut de comunitatea jurnalisticălocală ca fiind un posesor de legitimaţie depresă. (S.T.)

    Știriinteresante

    60 de zilede prohibiţie

    Alex TOTH

    Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de JandarmiJudeţean Mureș, slt. Anca-Roxana Moţoc, a anunţatmarţi, 12 aprilie, că în conformitate cu Ordinul nr. 154din 2 februarie 2016 privind stabilirea perioadelor șizonelor de prohibiie a pescuitului, precum și a zonelorde protecie a resurselor acvatice vii în anul 2016,emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, „se

    instituie măsuri de prohibiie pentru pescuitul în scopcomercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror speciide pești, crustacee, moluște și al altor vieuitoareacvatice în habitatele piscicole naturale, pe o duratăde 60 de zile, în perioada 10 aprilie - 8 iunie, inclusiv”. În această perioadă, jandarmii din cadrul Inspecto-ratului de Jandarmi Judeean Mureș își vor inten-sifica aciunile de prevenire și combatere a fap-telor în domeniul proteciei resurselor piscicole șireglementarea pescuitului. „Nerespectarea preve-derilor prezentului ordin se sancţionează potrivitdispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura, aprobatăcu modificări și completări prin Legea nr. 317/2009,cu modificările și completările ulterioare, și ale Legiinr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei„Delta Dunării”, cu modificările și completărileulterioare”, a precizat slt. Anca-Roxana Moţoc. Prohibiţie de 60 de zile, începând din data de 10

    Contract reziliat pentru lotul Târgu-Mureş - Ungheni

    Unul din cele cinci loturi de pe AutostradaA3 Câmpia Turzii - Târgu Mureș, respectivlotul Târgu-Mureș - Ungheni, a fost reziliat, lasolicitarea constructorului, deoarece a trecut maimult de un an de la semnarea contractului, perioadă în care Compania Naţiona lă de Au tostrăzi și DrumuriNaţionale din România (CNADNR) nu a emis ordinul de începere a lucrărilor, ca urmare a lipsei auto rizaţiilor

    de construire, a unor avize și a exproprierilor neefec-tuate la timp, informează hotnews.ro.Contractul pentru lotul Târgu-Mureș - Ungheni plusdrum de legătură (9,2 kilometri din care 4,7 kilometridrumul de legătură) a fost semnat cu asociereaLemacons - Vega 93 - Arcada Company pentru apro-ximativ 180 milioane de lei, termenul de execuţie fiindde 12 luni de la ordinul de începere a lucrărilor. “Con-

    structorul a solicitat reziliere. Încercăm să-l  în contract, să nu reziliem. Motivele sunt un contract semnat de mai bine de un anpentru care au cerut reziliere e că nu s-a dde începere. Ordinul de începere este o etapulterioară, dar care nu se poate da fără autoconstruire”, spunea, în urmă cu o săptămânHomor, șeful CNADNR. (S.T.)

    Traseul viitoarei auto

    Reţeaua de apă şi canalizare, prioritate la Petelea Alin Priorităţile la nivelul comunei Petelea pentru anul2016 sunt legate de lucrările la reţeaua de apăși canalizare din comună, care sunt incluse încadrul unui proiect în valoare de 1,8 milioane deeuro.

    La acestea se adaugă finalizarea în decursul acestuian a 1,3 kilometri de asfalt la intrarea în localitateaHabic, precum și continuarea demersurilor deachiziţionare a școlii și căminului cultural din Petelea.“În prezent asfaltăm o stradă de 540 de metri înPetelea, lucrare care continuă seria investiţiilorrealizate în comună, respectiv asfaltarea celor 1.360de metri de drum între Beica și Habic, drum situatpe teritoriul comunei Petelea. De asemenea, anulacesta încheiem canalizarea în localitatea Petelea,partea de centru a satului, cu staţie de pompare laReghin și aducţiune pe zona de centru și alte douăstrăduţe. Am depus în acest an un proiect pentruextinderea reţelei de apă și canalizare pentru Peteleași Habic. Proiectul privind extinderea reţelei de apă șicanalizare la nivelul comunei este pe Măsura 7.2, pefonduri europene, valorea lui fiind de 1,8 milioane deeuro. Proiectul a fost depus, a fost vizita de lucru înteren, și în următoarele săptămâni vom afla rezultatul,dacă proiectul va fi declarat câștigător”, a declaratPădurean Sorin Pompei, primarul comunei Petelea.

    Preocupare pentru Şcoalăşi Cămin

     Altă preocupare a conducerii primărie i Petelea oreprezintă cea educaţională, prin achiziţia școlii și

    căminului din Petelea, respectiv demarartăţilor în cadrul Centrului Educaţional din„Dorim să cumpărăm școala și căminul dide la Biserica Evanghelică. Suntem în negooferit o sumă la care dânșii au spus că tmai plusăm ceva, la fel și în cazul căminubani alocaţi pentru școală și cămin, dar următoarea rectificare vom putea aloca nsă putem cumpăra cele două imobile. Asputea investi fonduri în renovarea lor, deoaclădiri vechi care necesită lucrări de re În ce privește Centr ul Educaţ ional Petelefuncţionează de opt luni. Avem încă un teo lună până la 1 mai, după care Bucureșmai alocat niște bani să mergem cu ace încă șase luni, cu obligaţ ia să dublăm nucopii, de la 75 la 150. În urmă cu o săcopii au fost la Sovata, au vizitat salina de Avem, de asemenea , incluse alte două excare se adaugă una la Alba Iulia de Ziua a României. Graţie acestui Centru se poateun progres la copii de e tmie romă, sunt mamai educaţi. De asemenea, au posibilitateiasă în lume, lucru de care nu au avut paacum, aspect ce contribuie la aducarea loprimarul comunei Petelea.

    Pădurean Sorin Pompei,primarul comunei Petelea

  • 8/18/2019 Zi de Zi 13 Aprilie 2016

    7/16

    7 cultură13.04.2016

    Vocea lui Piazzolla,la Palatul Culturii

    Turneul naional „Piaz zolla, o povesteautentică”, poposește sâmbătă, 16 apr19.00, la Palatul Culturii din Târgu-Murde tripletă argentiniană formată din Ana(voce), Mariano Castro (pian) și Omar M(bandoneon), cărora li se alătură doi muromâni de imensă valoare, Răzvan S um(violoncel) și Rafael Butaru (vioară). ProArgEnTango, unic în peisajul cultural romparcurge 10 orașe ale ţării între 15 apri

    mai pentru a prezenta în cel mai autentcu putină muzica lui Astor Piazzolla. Peacest turneu, binecunoscuta cântăreaţăSelis abordează un nou stil de interpretacare l-a deprins în urma unei călătorii laAires, unde a cunoscut-o pe Amelita Bacea care a fost iubita și cântăreaţa f avolui Piazzolla, fiind cunoscută sub numele„Vocea lui Piazzolla”. (A .Z.)

    Teatru tragi-comic,în Clubul PreseiClubul Presei din Târgu-Mureș va găzdu14 aprilie, un spectacol inedit: un show efect de satiră pus în scenă de personaMîndru Cătălin Ștefan, întrerupt de inteactorului Albu. Acesta devine pe loc și s

    un entertainer ce va face spectatorii săde fapt, au venit la alt spectacol, declarde Facebook oficială a evenimentului. Pintitulată “Cyrano de B ergerac... poate”considerată și un manifest împotriva accare nu se bucură de teatru și îl privescfiind o profesie chinuitoare, iar puterea dsugestie stă tocmai în bucuria lui Albu, organizatorii. Regizat de Adrian Iclenzanspectacolul va începe joi, la ora 19.00. unui bilet este de 10 lei, iar rezervările pfăcute la numărul de telefon 0 265-212(I.B.)

    Concert caritabilSala Mare a P alatului Culturii din Târguva găzdui miercuri, 13 aprilie, de la ora un tradiionalul concert de caritate sus

    de profesorii Liceului Vocaional de Artăeveniment organizat în parteneriat cu Sede Ajutor Maltez, Consiliul Judeean Muși Primăria municipiului Târgu-Mureș. Vinterpreta Rebeka Pethő, clasa a IX- a, profesor Geréd Jolán, Botond Bartos, ca XII-a, trombon, profesor Geza Molnar,Rad, clasa a XI-a, canto clasic, profesorSomeșan, Csizmadi Kinga, clasa a XII-aprofesor Edit Vass, Roland Jakab Attila,XI-a, vioară, profesor Mariana Negru, BVolgyesi, clasa a XI-a, oboi, profesor LirMoldovan, Melinda Moriczi, clasa a XII-profesor Zoltan Szonyi și orchestra simfa claselor IX-XII, dirijor Remus Grama. Sadunate vor fi donate pentru susinerea talentai, provenii din medii defavorizate

    Știriinteresante

    Festivaluri muzicale, susţinute de Consiliul JudeţeanAlex TOTH

    Consiliul Judeţean Mureș va participa, în decursulanului 2016, la organizarea, desfășurarea șifinanţarea unor activităţi culturale și sociale deinteres public judeţean. În acest sens, consilierii judeţeni au aprobat, recent, un program decooperare cu organizatorii respectivelor acţiunide interes public judeţean.

    Parteneriat cu societateacivilă

    Potrivit președintelui Consiliului Judeţean Mureș,Ciprian Dobre, în ultimii ani Consiliul Judeţean Mureșa iniţiat și implementat programe de interes public

     judeţean, al căror obiectiv general a fost dezvoltarea

    și impunerea în conștiinţa publică locală, naţională șiinternaţională a vieii culturale și sociale din judeulMureș. „Impactul acestor programe și reacţiile pozitivede care s-au bucurat în rândul opiniei publice, nedetermină să propunem realizarea și în anul 2016 aunor activităţi de interes public judeţean în domeniulcultural și social, care urmează să se deruleze pedurata întregului an. Obiectivul general al acestoracţiuni constă în afirmarea judeţului Mureș în spaţiulsocial și cultural al României, având ca obiectivespecifice: creșterea calităţii serviciilor publice îndomeniul cultural și social, popularizarea la nivelnaţional și internaţional a patrimoniului cultural șiarhitectural local, atragerea publicului către instituţiilede cultură și sociale subordonate Consiliului Judeţean

    Mureș”, a menţionat Ciprian Dobre.

    De asemenea, președintele Consiliului Judeţean Mureșa subliniat că activităţile aferente aciunilor realizate înparteneriat sunt grefate pe posibilitatea conferită delege autorităţilor publice locale de a coopera sau dea se asocia cu persoane juridice române ori străine,inclusiv cu parteneri din societatea civilă, în vedereafinanţării și realizării în comun a unor acţiuni deinteres public judeţean. “Prin toate aceste acţiuni, seurmărește stimularea accesului la cultură al publiculuilarg, conștientizarea rolului pe care participarea la actulcultural îl joacă în educaţia și dezvoltarea personalăindividuală, promovarea unor servicii publice decalitate și nu în ultimul rând, atragerea unui număr câtmai mare de turiști, ceea ce va contribui la creștereanotorietăţii și a prestigiului judeţului Mureș”, a precizat

    Ciprian Dobre.

    Memorialul Ramona Fabian, pe agenda culturală a Consiliului Judeţean Mureş

    Festivalul Internaional de Chitară Clasică „Harmonia Cordis” Această tradiie culturală estivală organizată la Târgu-Mureș este cel mai important eveniment de chitarăclasică din estul Europei și se află în anul 2016 la cea de-a XI-a ediie. Organizatorii estimează un număr deaproximativ 1.000 de participani pe zi, timp de o săptămână. Potenialii spectat ori din judeul Mureș și dintoate zonele ării sunt invitai să urmărească reprezentaiile unor invitai de calibru ai muzicii clasice naionaleși internaionale. Impactul evenimentului va fi susinut și de transmisia live a concertelor pe site-ul asociaiei:www.harmoniacordis.org, ONG care a pus bazele primului radio online de chitară clasică din estul Europei,care popularizează astfel muzica de acest gen, prin intermediul înregistrărilor realizate la ediiile anterioareale Festivalului.

    Organizator: Asociaia ”Harmonia Cordis”Locaie: Palatul Culturii Târgu-MureșData: 15-21 august 2016

    MemorialulRamona Fabian -Festival-concursinterjudeeande muzică populară”Sacfiu” Aflat la ediia a III-a, evenimentul propus pentruperioada 24-26 iunie 2016, aduce în spaiul publictineri interprei de muzică populară în cadrul unui

    concurs completat cu recitaluri ale unor interpreirecunoscui din acest domeniu. Din perspectivainteresului public judeean, festivalul oferă tinerilorinterprei de muzică populară șansa de exprimareartistică în datele unui eveniment singular organizat în această zonă a ării. Tineri valoroși pot, prinparticiparea la acest eveniment, să se afirme dinpunct de vedere artistic în faa unor profesioniștirecunoscui ai domeniului lor de activitate, precumși în faa publicului larg beneficiind de vizibilitateafestivalului-concurs oferită de difuzarea acestuia peposturi locale și naionale de televiziune. Festivalulare șansa de a deveni în următorii ani un punctimportant de reper printre evenimentele de gen,organizate la nivel naional.

    Organizator: Asociaia Culturală ”Floare Rară”Locaie: Palatul Culturii Târgu-MureșData: 24-26 iunie 2016

    Scopul proiectului iniiat de Asociaia Culturală “PeMureș și pe Târnavă” și aflat la ediia a VI-a, progra-mat pentru perioada 14-15 august 2016, este de aconserva, valorifica și promova patrimoniul culturalși istoric imaterial românesc, prin perpetuarea cânte-cului popular dedicat eroilor neamului și educareatinerilor, în scopul păstrării în memoria colectivă amomentelor cruciale din istoria României. Relevanaevenimentului, din punctul de vedere al interesuluipublic judeean, poate fi definită prin faptul cătematica festivalului aduce în actualitate cântecelevechi, dedicate eroismului ostașilor români, interzise

    vreme de peste 45 de ani și aflate într-un con deumbră în ultimii 26 de ani. Aceste piese rare alefolclorului românesc constituie valori culturale naio-nale, promovate într-o activitate culturală de interes

    naional, al cărei public intă îl reprezintă potenialispectatori ai festivalului din toate categoriile devârstă și status social. Organizarea acestui evenimentla Oarba de Mureș, locul în care s-a purtat cea maisângeroasă bătălie de eliberare a Ardealului, vaevidenia, în opinia publică naională, importanaacestui reper geografic în istoria României, aducând în atenia publicului semnificaia momentului istoricdin 1944. Ansamblului monumental de la Oarba deMureș i se va crea astfel oportunitatea de a atrageturiști din toate zonele ării, interesai de rememorarea“pe viu” a actului istoric din septembrie 1944.

    Organizator: Asociaia Culturală “Pe Mureș și peTârnavă”

    Locaie: Oarba de MureșData: 14-15 august 2016

    Festivalul Cântecului Popular Patriotic“La Oarba și la Iernut”

  • 8/18/2019 Zi de Zi 13 Aprilie 2016

    8/16

    8  învăământ13.04.2016

     

    ✔  Consult cardiologic + EKG + Ecocardiograe✔  Consult cardiologic + EKG 50 lei ✔  La neurologie pediatric ă , consulta ţi i GRATUIT

    (+consult pediatric ş i ecograa abdominal ă  gra

      pacien ţ ii care vin cu bilet de trimitere c ă tre pedi✔  Ecograe abdominal ă  GRATUIT Ă  pentru copiip â n ă  la 18 ani, cu bilet de trimitere c ă tre pediatrie

    ✔  Osteodensitometrie calcanean ă  cu ultrasunete   (pentru evaluarea riscului de osteoporoz ă  )

    GRATUIT Ă  cu bilet de trimitere c ă tre reumatologie ✔  Ecograe abdominal ă  GRATUIT Ă  pentru domnii

    care vin cu bilet de trimitere c ă tre medicin ă  intern ă ✔  Ecogra e  abdominal ă  pentru doamne 50 lei✔  Consult dermatologic 50 lei.

    LUNA APRILIE VINE CU OFE

     LA VIVA MED ! 

    Sângeorgiu de Mureşstr. Transilvaniei, Nr. 238

    Tel.: 0365.424.494Mobil: 0758.310.995

    www.policlinicavivamed.roCea mai apropiată staţie de autobuz

    (linia 5 şi 5e) este la 50 de m.

    POLICLINICA 

     VIVA MED

    Medicin ă  intePediatrie ReumatologieNeurologie Ginecologie 

    Consulta ţ ii GRATUITE cu bilet de trimitere c ă tre: 

    Pregătiri gratuite pentru admitere, la UAT Alex TOTHUniversitatea de Arte din Târgu-Mureș (UAT)organizează, începând cu luna martie, cursuride pregătire gratuite pentru cei care candideazăla un loc de student la una din specializările dincadrul Universităii de Arte.

    Potrivit PR managerului UAT, Cristi Bojan, cursurile depregătire sunt susinute de profesori din cadrul UAT, în fiecare sâmbătă, începând cu luna martie pânăsăptămâna care precede examenul de admitere.“Astfel, candidaii îi pot cunoaște pe profesoriiUniversităii, pot afla care sunt cerinele examenelorde admitere pentru fiecare specializare și chiar pot fipregătii de profesori în vederea susinerii admiterii”,a precizat Cristi Bojan. De asemenea, reprezentantulUAT a arătat că lunar, pe pagina de Facebook dedicată

    admiterii vor apărea informaii legate de admitereși programul acestor cursuri de pregătire. “Tot cetrebuie să facă doritorii este să se prezinte în fiecare

    sâmbătă începând cu ora 10.00 în sala specificată în programul lunar, aferen tă fiecărei specializări”, amenţionat Cristi Bojan.

    Programul lunii aprilie 2016

    16 aprilie, ora 10.00  Artele spectacolului - Actorie - conf. univ. dr. Nicolae Cristache, sala 34 Artele spectacolului - Regie - prof. univ. dr. Marius Oltean, sala 22

     Artele spectacolului - Coregrafie - lect. univ. dr. Szőke István, sala 7Teatrologie - lect. univ. dr. Adriana Boantă, sala 3/III

    23 aprilie, ora 10.00  Artele spectacolului - Actorie - lect. univ. dr. Ștefan Roman, sala 35 Artele spectacolului - Regie - conf. univ. dr. Radu Olăreanu, sala 22 Artele spectacolului - Coregrafie - lect. univ. dr. Cristina Iușan, sala 7Teatrologie - lect. univ. dr. Raluca Blaga, sala 3/III

    UAT, în aşteptarea unei noi generaţde studenţi

    Oferta Școlii PostlicealeFEG Târgu-Mureș Alin ZAHARIEPrintre cei prezeni la Târgul EducaionalMureș 2016 desfășurat în perioada 1-3 apriliela Promenada Mall Târgu-Mureș a fost și cea aȘcolii Postilceale FEG Târgu-Mureș.Fundaia Ecologică Green (FEG) a luat fiină în anul1997 ca și instituie de cultură, știinţă și învăţământ,fără scop politic și patrimonial, autonomă și non-profit. În prezent, la nivel de ară activează 24 deșcoli postliceale FEG, printre care și cea de la Târgu-Mureș, Școala Postliceală FEG fiind autorizată prinOrdinul Ministrului nr. 4726 din 1 septembrie 2014.Școala Postliceală FEG Târgu-Mureș își desfășoarăactivitatea în clădirea Școlii Gimnaziale „Dacia”,beneficiind de e o resursă umană calificată, cadre

    medicale de specialitate cu grad didactice. ”Avemcadre medicale specializate pe domeniul sanitar,profesori cu grade didactice. Suntem în primul ande funcionare, am pornit cu o clasă de asistentmedical generalist. În ce privește oferta educaionalăpentru anul școlar 2016-2017, ea cuprinde un numărde 10 specializări: Asistent medical generalist, Asistent medical de farmacie, Asistent medicalde balneofiziokinetoterapie, Asistent medical deradiologie, Asistent medical de laborator, Asistentmedical de igienă, Asistent medical de nutriie șidietetică, Asistent pentru ocrotirea persoanelorvârstnice, Ergoterapeut și Pedagog de recuperare”, aprecizat Carmen Tofan reprezentant regional Școala

    Postliceală FEG Târgu-Mureș. Avantaje oferite încadrul Școli Postliceale FEG Târgu-Mureș suntoferirea de burse de studii, taxa fixă achitabilă în rate,practica în spitale, farmacii și alte unităi de profil,

    și nu în cele din urmă diplome recunoscutinternaional.Cei care doresc să se înscrie pot obine suplimentare la numărul de telefon 0760-6

    Standul Școlii Postliceale FEG TârguMureș la Târgul Educaional Mureș

  • 8/18/2019 Zi de Zi 13 Aprilie 2016

    9/16

    9 sport13.04.2016

    Medalii noipentru “jaguari”

    Cinci sportivi ai Asociaţiei Sportive JaguMureș au participat, în perioada 8 -10 ala București, la a VI-a ediţie a Dacic TroBucurești Taewkondo, reușind să obţinăurmătoarele rezultate: Feher Szidonia Iz(locul I Kyorugi copii 7-8 ani și locul I Kycopii 9-10 ani), Costel Cârtoajă (locul IPoomsae cadeţi 6 kup și locul III Kyorugcadeţi 11-14 ani), Andreas Gherghel (loKyorugi copii 7-8 ani), Szabadi Terez Ild(locul II Kyorugi cadeţi 11-14 ani) și Nov

    Tamas Krisztian (locul II I Kyorugi 9-10 a“Conducerea asociaţiei transmite pe accale mii de mulţumiri organizatorilor peninvitaţie și sincere felicitări pentru orgaacestui minunat eveniment și nu în ultimrând familiilor sportivilor pentru încredesprijinul acordat în pregătirea și deplasasportivilor în competiţii. Vă așteptăm cufamilia Asociaţiei Sporti ve Jaguar”, a traAlecsandra Matei, antrenoare. (S.T.)

    Știriinteresante

    Monica Duca, „mica Nadie” de la Together Dance

    Reporter: Cum ţi-ai descoperit pasiunea pentrugimnastică? Monica Duca:  Am moștenit pasiunea pentru acestsport de la verișoara mea din Franţa. Mi-a plăcutși am început să fac acasă, singură. După aceea,mergând spre ștrandul de la Weekend am văzut unafiș care anunţa selecţie la dans. Mama a sunat acoloși așa m-am înscris la Together Dance.

    Rep.: Cât timp a trecut de atunci? M.D.: Trei ani.

    Rep.: Ce rezultate aveai în palmares înainte deCampionatul Naţional din acest an? M.D.: Am participat la Campionatul Ungariei unde am

    luat locul 1 la Individual, la Campionatul Naţional de laBucurești unde am obţinut locul 2 la Individual și anultrecut am câștigat câte o medalie de aur la Individualși la Echipe, Dans acrobatic, la Campionatul Mondialdin Croaţia.

    Rep.: La acest palmares ai adăugat trei medaliide aur și una de argint la recentul CampionatNaţional de la București... Te gândeai în urmă cutrei ani că vei ajunge campioană mondială? M.D.: Recunosc că nu...

    Rep.: Și care e secretul pentru rezultatele talefoarte bune? M.D.: În primul rând ambiţia, trebuie să ai elast icitatepentru așa ceva și multă muncă și susţinere, precumși o îndrumare bună din partea unui antrenor.

    Rep.: Cum „împaci” sportul de performanţă cușcoala? M.D.:  Am rezultate foarte bune la învăţătur ă. Cumreușesc să fac gimnastică, reușesc să îmi fac timp șipentru învăţătură.

    Rep.: Ai materii preferate? M.D.: Toate materiile îmi plac...

    Rep.: Ce alte sporturi îţi mai plac? M.D.: Înotul, tenisul și ping-pongul...

    Rep.: Urmărești gimnastica la televizor? Ce gim- naste îţi plac? M.D.: Da, mă uit la televizor când este gimnastică. Îmi place Nadia Comăneci, ea e modelul meu.

    Rep.: Te antrenezi zilnic? M.D.: Da, bineînţeles. Cu toate că nu am zilnic antre-

    namente la club, eu mă pregătesc individual, și acasă.

    Rep.: Cum te înţelegi cu colegele, cu doamnaantrenor? M.D.: Noi suntem ca o familie la Together Dance,lucrăm foarte mult împreună și avem spirit de echipă.

    Rep.: Ce planuri de viitor ai în privinţa dansului? M.D.: Vreau să continui cu dansul pentru că vreau să îmi fac o carieră din dans...

     A consemnat Alex TOTH

    Târgumureșeanca Monica Duca de la clubul Together Dance Târgu-Mureș a cucerit trei medalii de aurși una de argint la Campionatul Naţional IDO România, competiţie organizată la București, în perioada9-10 aprilie. Pregătită de antrenoarea Palosi Tunde, sportiva în vârstă de 12 ani a obţinut locul 1 ladisciplinele Acrobatic Dance Solo Fete Juniori, Show Dance Juniori (cu echipa) și Acrobatic DanceGrup Copii (cu echipa) și locul 2 la Dans Modern-Contemporan Grup Juniori (cu echipa), obţinândastfel calificarea la Campionatul European care va avea loc în Germania, în luna noiembrie a acestuian. „Îmi place foarte mult gimnastica”, a mărturisit, înainte de interviu, Monica Duca, o fată de nota

    10 nu doar la competiţiile sportive la care participă, ci și l a școala unde învaţă, respectiv la Gimnaziul„Tudor Vladimirescu” din Târgu-Mureș, unde este elevă în clasa a V-a B. Mai multe detalii despresportiva care are în palmares și două titluri de campioană mondială, în interviul următor.

    Monica Duca, patru medaliila Campionatul Naţional IDO România

  • 8/18/2019 Zi de Zi 13 Aprilie 2016

    10/16

    10 mica publicitate13.04.2016

    CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR TÂRGU-MUREȘFurnizor de Formare Profesională Acreditat

    organizează următoarele

    CURSURI DE CALIFICAREAvizate de MINISTERUL MUNCII

    și MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRIILucrător în comerţ 2,5 luni 350 leiOspătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie 5 luni 400 leiBucătar 5 luni 400 leiElectrician constructor 5 luni 400 leiLucrător instalator pt. construcţii 2,5 luni 400 leiSudor 5 luni 650 leiZidar, pietrar, tencuitor 5 luni 400 leiLucrător mașinist utilaje 2,5 luni 400 lei

    Dulgher, tâmplar, parchetar 5 luni 400 leiMecanic auto 5 luni 400 leiConfecţioner articole din textile 2,5 luni 350 leiFormator 1,5 luni 400 leiLăcătuș mecanic 2,5 luni 400 leiContabilitate 2 luni 350 leiInspector resurse umane 2 luni 350 leiEngleză 60 h 12 lei/hFranceză 60 h 12 lei/hZugrav, ipsosar, tapetar 5 luni 400 leiFierar-Betonist 5 luni 400 leiTapiţer 2,5 luni 350 leiMaseuri 2,5 luni 650 leiManichiură-pedichiură 2,5 luni 450 leiCoafură 5 luni 450 leiCosmetician 3 luni 650 leiMake-up 3 luni 650 lei

    !!! PLATA SE FACE ȘI ÎN RATE !!! TAXA ÎNSCRIERE: 50 LEITÂRGU-MUREȘ, STR. CUZA VODĂ, NR. 22, ET. 1, CAM. 27

    TEL/FAX: 0265 266 708; MOBIL: 0742 072 052WWW.CCS-MURES.RO

    SC ROCADA SERV SRL angajează:- Conducător auto transport marfă.- Automacaragiu.

    CV-urile se depun la sediul societăţii din Tg. Mureș, str. Podeni, nr. 10,Tel. 0746 535 050.

    De vânzare fân și otavă în localitatea Iara de Mureș. Informaţii latelefon 0788885974.

    Ai nevoie urgent de un job maibun? Lucrează în Germaniaca îngrijitor/-oare vârstnici

    Oferim contract legal, asigurare medicală, acoperire cheltuielitransport, cazare și masă, asistenă telefonică 24/24!Cerine: limba germană conversaional, experienă în îngrijire.

    Sună acum la 0773 756 209

    Suntem alături de domnul Presedinte Vasile Pop, în aceste clipegrele, pricinuite de trecerea în nefiină a fratelui drag.Transmitem sincere condoleane familiei îndurerate!

    Colectivul Camerei de Comer și Industrie Mureș

    Sincere condoleane domnului Președinte Vasile Pop, în aceastăgrea încercare sufletească, pricinuită de trecerea în nefiină afratelui drag. Dumnezeu să-l odihnească! Condoleane familiei îndurerate!

    Colegiul de conducere al Camerei de Comer și Industrie Mureș

    Pierdut certificate constatatoare pentru PETERFI IBOLYA I.I. avândF26/134/2012 și CUI 29659566. Declar nule.

    B.E.J. Ursulescu Floarea, cu sediul în Târgu Mureș, str. Marton Aron,nr.3, ap.3, jud. Mureș, prin executor judecătoresc Ursulescu Floarea,publică Încheierea nr.2/11.04.2016 privind incetarea executarii silite

    declansata la cererea creditoarei ELECTRICA FURNIZARE S.A. îndosarul executional nr. 125/E/2013, împotriva debitoarei NECSAElena, cu domiciliul in Viișoara - 547645, Str. Principala, nr. 201,Judetul Mures, întrucât cererea de executare silită a fost îndreptată împotriva unei persoane decedate la data formulării acesteia.Cu drept de contestaie la executare în termen de 5 zile de lacomunicare la Judecatoria Sighișoara. Încheierea poar tă semnătura și ș tampila executorului judecătoresc.

    Lichidator judiciar al societatii RADOVLAD PROD SRL Ra Vasile Contiu, nr.23, jud.Mures, numit in dosar 2730/13al Tribunalului Comercial Mures in baza incheierii nr.4822.09.2011 a Judecatorului Sindic,  SE SCOATE LA LICITATIE:

    - Atelier mecani si cladire sediu central cu teren aferenin localitatea Raciu, str.Vasile Contiu, nr.23, jud. Mure

     Raportul de evaluare se gaseste la lichidatorul judiciar.  Licitatia va avea loc in data de 16.04.2016 orele 12,00, llichidatorului judiciar. Relatii suplimentare la telefon 0722646459 si 0740207742

    SC MULTI PROD IMPEX SRL angajează conducator autocamion,poate fi și pensionar.Informaţii la tel. 0265/342036.

    ANUNT! Vă informăm că în perioada 18.04.2016 – 24.04.2016 SC CORA LIMPEX SRL, execută lucrări de deratizare pe domeniu public și lucrăride dezinsecţie pe domeniu public și privat al Municipiului TârguMureș, în baza Contractului de concesiune nr. 313/13.09.2011, încheiat între societate și Primăria Municipiului Târgu-Mureș.Menţionam că perioada de execuţie a lucrărilor se poate prelungi înfuncţie de condiţiile meteo.Substantele folosite pentru activitatea de dezinsectie au ca substanta

    activa DELTAMETHRIN si TRIFLUMORONE, iar pentru activitatea dederatizare se vor folosi raticide cu substanta activa BRODIFACOUM. Acestea sunt aviza te de Ministerul Sanatatii si fac par te din grupelede toxicitate Xn si Xi. Va rugam supraveghea ti cu atentie copiii si animalele de companiepentru a nu intra in contact direct cu raticidele si pentru a preveniaccidentele. In caz de ingerare , va rugam sa va prezentati imediat laSpitalul Clinic de Urgenta Targu-Mures.Cu scopul de a evita unele incidente neplacute va mai amintim caSC CORAL IMPEX SRL , este singura societate abilitata sa prestezeservicii de deratizare, dezinsectie si dezinfectie pe raza MunicipiuluiTargu-Mures pe domeniul public,la asociatii de proprietari, gospodariiindividuale si agenti economici.

    Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate și vă mulţumim înţelegere. Întreruperile programate pot fi vizualizate și pewww.electr

    Call Center Distribuţie: TelVerde – 0800-801-929

    SUCURSALA DE DISTRIBUŢIE A ENERGIEI ELECTRICE MUREȘ

     În atenţia consumatorilorde energie electrică!

    28.04.2016

    • În intervalul orar 08:00 – 18:00, în localitatea Târnăvestrăzile: Porumbeilor, Crizantemelor, Teilor, Luncii, Gră

    Dumbravei.04.05.2016

    • În intervalul orar 08:00 – 18:00, în localitatea Târnăvestrăzile: Octavian Goga, Liliacului, Crinului, Movilei, NarcEternităii.

    05.05.2016

    • În intervalul orar 08:00 – 18:00, în localitatea Târnăvestrăzile: Octavian Goga, Liliacului, Crinului, Movilei, NarcEternităii, Turnișor, Horea, Piaa Primăriei, Livezii.

    06.05.2016

    • În intervalul orar 08:00 – 18:00, în localitatea Târnavstrăzile: Melodiei, Pasaj Clor, Pinului, Toamnei, Macului, PluCâmpului.

    09.05.2016

    • În intervalul orar 08:00 – 18:00, în localitatea Târnăvestrăzile: Rampei, Pompelor, Râului, Tineretului, Aleea GDecembrie 1918.

    10.05.2016

    • În intervalul orar 08:00 – 18:00, în localitatea Târnăvestrăzile: Romul Boila, Marinei, Zefirului, Garoafei, Înfrăirii, DProgresului, Mesteacănului, Lăcrămioarei, Mărășești, Pandu

    10.05.2016

    • În intervalul orar 08:00 – 18:00, în localitatea Târnăvestrăzile: Romul Boila, Marinei, Zefirului, Garoafei, Înfrăirii, DProgresului, Mesteacănului, Lăcrămioarei, Mărășești, PanFabricii, Aleea A, Aleea B, Griviei, Armatei.

    12.05.2016

    • În intervalul orar 08:00 – 18:00, în localitatea Târnăvestrăzile: Zorilor, Viilor, Gorunului, Stelelor, Libertăii, TimTractoriștilor, Sticlarilor

    13.05.2016

    • În intervalul orar 08:00 – 18:00, în localitatea Târnăvestrăzile: Zorilor, Viilor, Gorunului, Stelelor, Libertăii, Tim

    Tractoriștilor, Sticlarilor, Gruiete, Tutunului, Vadului.16.05.2016

    • În intervalul orar 08:00 – 18:00, în localitatea Târnăvestrăzile: Nicolae Balcescu, Cart. Nicolae Balcescu, PiaaMarișor, Plopilor, Șoimilor.

    17-18.05.2016

    • În intervalul orar 08:00 – 18:00, în localitatea Târnăveni, inBotorca.

    19.05.2016

    • În intervalul orar 08:00 – 18:00, în localitatea Târnăvestrăzile: Albinei, 8 Martie, Ciocârliei, Viticultorilor, După DealMaior, Pomilor.

     Vă aducem la cunoștinţă că în perioada următoare se vor exeserie de lucrări în instalaţiile electrice, care vor duce la întrerualimentarea cu energie electrică.

    Lichidatorul RomINSOL I.P.U.R.L. vinde prin licitaţie, în fiecare zi demiercuri a săptămânii, ora 1300, la sediul din mun. Tulcea, str. Babadag,nr. 159, bl. Coral Mall, et. 4, ap. 1, jud. Tulcea, a următoarelor bunuri dinaverea debitoarei S.C. Distileriile Regun S.R.L. ( la preuri fără T.V.A.):1. imobil situat în Reghin, str. Salcâmilor, nr. 50/A, jud. Mureș, compus dinteren intravilan -18.422,12 mp și construcii: hală de producie, birouri,spaii depozitare - 1.809 mp, dotate cu centrală, instalaii de electricitate,gaz, apă, canalizare, fosă; magazii și spaii acoperite de depozitare - 1450mp; platforme betonate - 4.487 mp, drumuri, cale ferată, rampe – pre de

    pornire 1.520.017,48 lei;2. imobil situat în Reghin, str. Iernueni, nr. 112, jud. Mureș, compus dinteren intravilan - 833 mp și constucii: hală de îmbuteliere P+1E - 699mp, zonă ambalare, centrală termică, grup sanitar, instalaii de apă,electricitate și încălzire, depozit P+1E - 231 mp, clădire administrativă -235 mp compusă din laborator, birou, 2 vestiare, 2 grupuri sociale, pre depornire 288.392,40lei;3. imobil situat în Reghin, str. Apalinei, nr. 93/C, jud. Mureș, compusdin teren intravilan - 1.200 mp și construcie cu destinaie spaiu dedepozitare/hală - 633 mp – pre de pornire 121.388,41 lei;4. mijloace fixe constând în bazine și tancuri de fermentare și stocarenormale și din inox de 2.000l, 4.000l, 5.000l, 10.000l 12.500l, 30.000l,pompe diverse și centrifuge, compresoare și electrocompresoare, mașinide ambalat cu folie pet, de datat, de etichetat, de înfoliat, de dopuit, debaxat si rampe, de tăiat si lipit, de îmbuteliat, de roluit capace, de timbrat,de introdus și scos butelii din navete; linie îmbuteliere pet, instalaie de încălzire centrală, convertizor de frecvenă, instalaii pentru producerealcool, de purificat alcool, de filtrare, de sterilizare, tehnologică de producereabur, de transport apă cu supape, staie dedurizare și dedurizator apaLamborghini, moară cu ciocane, rotopercutor, motostivuitor avariat – pre

    total de pornire 694.364,42 lei;5. parc auto compus din 5 autoutilitare:• Peugeot Boxer Furgone, motorină, 2179 cm3, an fabricaie2005, pre 4.754,92 lei,• Peugeot Boxer Furgone, motorină, 2179 cm3, an fabricaie2005, pre 4.754,92 lei;• Iveco Daily Unijet Furgon avariat frontal, motorină, cab. Int.2+1+1 uși, 2800 cm3, an fabricaie 2002, pre 3.169,95 lei;• Iveco Daily Unijet Furgon, motorină, cab. Int. 2+1+1 uși, 2800cm3, an fabricaie 2002, pre 3.169,95 lei;• Fiat Doblo, motorină, 1248 cm3, an fabricaie 2006, pre3.962,43 lei.

    6. obiecte de inventar: calculatoare, imprimante, copiatoare, laptopuri,mobilier birou, sistem supraveghere video; materiale de îmbuteliere,materii prime, ambalaje – preţ total de pornire 67.135,86 lei;7. stoc de produse finite băuturi și materii prime băuturi – preţ total depornire 112.123,25 lei. Pentru participarea la licitaţie, ofertanţii vor depune documentele precizate în caietul de sarcini până în preziua licitaţiei, ora 1200. Caietul de sarcini vaputea fi cumpărat de la sediul lichidatorului judiciar.Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0730081956 sau la adresade mail [email protected].

     Vând apartament confort III , str. Dumbravei nr. 8, parter, Sighisoara,izolat interior-exterior, gresie faianţă, sanitare și electrice schimbate,centrală termică, termopane, complet mobilat și utilat. Relaţii la tel:0749594454.

  • 8/18/2019 Zi de Zi 13 Aprilie 2016

    11/16

  • 8/18/2019 Zi de Zi 13 Aprilie 2016

    12/16

    12 sănătate13.04.2016

    Claudiu Maior: „Suntem consecvenţiîn sporirea şi protejarea spaţiului verd

    Sâmbătă, 9 aprilie a.c. începând cu ora 9.00,

    reprezentanţi ai Primăriei Tîrgu Mureș – AdministraţiaSere, Parcuri și Zone Verzi, în colaborare cu ceiai SC „Azomureș” SA au organizat o acţiune deplantare de arbori și arbuști în cartierul DâmbuPietros. ”Acţiunea de plantare se înscrie firescîn calendarul activităţilor organizate de Primăriamunicipiului Tîrgu Mureș în ceea ce priveștesporirea și protejarea spaţiului verde în municipiulnostru. De această dată, suntem în cartierulDâmbu pe străzile Aleea Șurianu, Suceava, IonButeanu și zona Gimnaziului „Liviu Rebreanu”împreună cu reprezentanţii SC „Azomureș”SA, cărora le mulţumim pe această cale pentrusprijinul acordat în ceea ce privește asigurareanecesarului de îngrășământ, a personaluluietc. Alături de noi participă și reprezentanţiiasociaiilor de proprietari nr. 274 și 47, cărora,de asemenea, le adresăm mulţumiri” , a declaratconslierul primarului, Claudiu Maior. În cadrul acţiuniide sâmbătă au fost plantate următoarele speciide arbori: Catalpa – 14buc., Tei – 7 buc., Hibiscus

    - 21 buc., Spiraea Vanh – 55 buc.,Salcâbuc., Spiraea Bilardi – 33 buc., Syringa Simforycarphus - 15 buc., Forsitia – 3 buc

    Biroul de presă al

    Metoda prin care aflăm dacă suntem alergiciTeodora MÎNDRU

    Dr. Loredana Vasile, medic primar alergologie șiimunologie clinică, transmite că pentru a puteasă evităm reacţiile alergice primul pas este săaflăm la ce anume suntem alergici. Testarea cutanată este o metodă simplă, sigură, ușorde efectuat, mai ieftină și mai rapidă decât testele

    sanguine. „Cea mai frecvent utilizată metodă dediagnostic este testarea cutanată prick. Se folosescsoluţii lichide care conţin alergenii obișnuiţi: polen,mucegaiuri, acarieni, epitelii de animale și aliment. Acestea se aplică pe pielea pacientului și vorpătrunde în piele printr-o înţepătură superficială,nesângerândă, realizată cu o lanţetă foarte fină.

    Din acest motiv este percepută de majoritatea celortestaţi ca nedureroasă și sunt bine tolerate și de copii.După ce alergenul la care ești alergic pătrunde înpiele produce o reacţie de iritare asemănătoare unei înţepături de ţân ţar cu o mică umfl ătură înconjuratăde un halou roșu la 15 - 20 de minute. Pentru ca untest să fie considerat pozitiv umflătura trebuie să

    aibă cel puţin 3 milimetri diametru și cu cel puţin3 milimetri mai mult decât testul la soluţia martornegativă. Reacţia intensă poate să aibă pseudopode- prelungiri asemănătoare unor piciorușe”, explicămedicul.Potrivit medicului, pentru că medicamentele antihis-taminice (antialergice) opresc reacţia alergică cuta-

    nată, trebuie oprite cu câteva zile înainte de testare.„Alt test cutanat este testarea intradermică la carealergenul este injectat sub piele până produce o micăumflătură, similar testării la tuberculină. Se utilizeazăla testările la venin de albină-viespe și la medicamente.Testarea la alergenii de contact: metale, parfumuri,conservanţi, coloranţi din cosmetice, haine etc. este

    numită testare patch. Aceasta constă în aplicareape braţ sau pe pielea de pe spate a unor plasturi cuacești alergeni și se lasă în contact cu pielea timpde 48 de ore. Se mai face o citire suplimentară la 72de ore și uneori chiar la 7 zile. În acest timp, se evităudarea zonei și exerciţiile fizice intense”, mai arată dr.Loredana Vasile.

    Dr. Loredana Vasile, medic primaralergologie şi imunologie clinică

    ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE DE SERVICIUL CONTROL DISCIPLINĂ ÎN CONSTRUCŢII - AFIŞAJ STRADAL, CONTROL COMERCIAL

    ŞI PROTECŢIA MEDIULUI ÎN PERIOADA21 MARTIE – 11 APRILIE 2016

    LUCRĂRI DE CONSTRUCŢII NEAUTORIZATE În acest interval de timp, cadrele Direc ţiei Poli ţia Loca lă T îrgu Mureș au efectua t peste 100 de controalepe linia disciplinei în construcţii – afișaj stradal, control comercial și protecţia mediului, reușind să-și îndeplinească cu profesionalism sarcinile de serviciu.

     Astfel, personalul Biroului Disciplină în Construcţii și Afișaj St radal au executa t verificări în teren pentru arezolva 21 sesizări primite de la cetăţeni sau instituţii publice.După întreprinderea unor demersuri specifice au fost identificaţi investitorii, beneficiarii sau executanţiia 8 lucrări de construcţii realizate fără „autorizaţie de construire”, fiind sancţionaţi contravenţional înconformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 - republicată, privind autorizarea executării lucrărilor deconstrucţii, cu amenzi în cuantum de 12.000 lei.Exemplificativ este cazul unei societăţi comerciale care a reamenajat un magazin și a amplasat maimulte reclame pe faţadele clădirii, fără a obţine în prealabil „Autorizaţia de construire” necesară, motivpentru care reprezentantul societăţii a fost sancţionat contravenţional cu amendă în sumă de 5.000 lei,dispunându-se concomitent oprirea lucrărilor și intrarea în legalitate.

    NEREGULI CONSTATATE LA COMERCIANŢI În per ioada de referinţă, agenţii Biroului Control C omercial au efectuat, conform „Planului de Control”aprobat, o serie de verificări specifice la 29 unităţi de alimentaţie publică având programul de funcţionare„NON STOP” și la 56 comercianţi ale căror Avize de funcţionare au fost anulate conform Dispoziţiei nr.5490 din 31.12.2015.Contextual, s-a stabilit că abaterile săvârșite au constat în comercializarea, de către 9 agenţi economici,a anumitor produse fără deţinerea Avizului de funcţionare necesar eliberat de către municipalitate,fapte ce încalcă prevederile art. 1, lit. a) din Legea nr. 12/1990* - privind protejarea populaţiei împotrivaunor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, precum și nerespectarea orarului defuncţionare, de către un comerciant, contravenţie prevăzută la art. 9 din O.G. nr. 99/2000*, sens în care aufost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale în valoare de 9.400 lei.

    ABATERI DE LA NORMELE PRIVIND SALUBRITATEAŞI MENŢINEREA ESTETICII MUNICIPIULUI

    Concomitent, lucrătorii Compartimentului Protecţia Mediului au soluţionat 6 sesizări primite din partea unorpersoane fizice și juridice cu privire la nerespectarea obligaţiei de a asigura buna gospodărire a imobilelor,precum și a celei referitoare la condiţiile de depozitare și colectare a deșeurilor menajere, impuse deHotărârea Consiliului Local nr. 20/2008 – modificată. În urma controalel or executate au fost aplica te 4 sancţiuni cont ravenţionale unor persoane care depozit audeșeuri menajere și moloz în locuri nepermise sau au parcat autovehicule în zone verzi, încălcând prevederileart. 8 din actul normativ susmenţionat, respectiv art. 26 din HCL nr. 197/2007 privind amenajarea și întreţinerea spaţiilor verzi din municipiu.Direcţia Poliţia Locală Tîrgu Mureș îi asigură pe cetăţenii urbei că va manifesta, în continuare, aceeașireceptivitate faţă de problemele sesizate și va acţiona cu fermitate pentru rezolvarea neregulilor semnalate.

    DIRECTOR EXECUTIVPoliţia Locală Tîrgu Mureș

    Valentin-Constantin Bretfelean

  • 8/18/2019 Zi de Zi 13 Aprilie 2016

    13/16

    13 cultură13.04.2016

     Încă o stradă finalizată în cartierul Un

     În cursul zilei de marţi, 12 aprilie a.c., a avut locoperaţiunea de așternere a stratului de uzură pestrada Florilor din cartierul târgumureșean Unirii.„Finalizăm și această stradă, a Florilor, dupăce, săptămâna trecută am terminat de asfaltatstrada Verde, situată la câţiva metri mai încolo destrada pe care ne aflăm. Investiţia se realizeazăcu bani de la bugetul local și face parte, la fel cași celelate lucrări, din Planul general de lucrăride reabilitare și modernizare străzi și trotuareal Primărei municipiului Tîrgu Mureș”, a declaratconsilierul personal al primarului, Claudiu Maior.

    Biroul de presă al primăriei

    Concert Speak Floydîn ”Jazz”Trupa Speak Floyd, cel mai tare Pink Floydtribute band din România, revine cu un co

    live în Jazz and Blues Club miercuri, 27 apde la ora 20.00. Membrii trupei, Dudu Isa(Seven), Sandy Deac, Kovacs ”Kovi” LaszZsolt, Kolumban Zoli, Edi Raita și Lazar Ruadresează iubitorilor de rock progresiv de bună calitate, dar și celor care descoperă acum misterul Pink Floyd. Formaţia s-a în în ianuarie 2010 la Cluj, având în componmuzicieni cu experienă care, din pasiune muzica formaiei Pink Floyd au pus la caleproiect care s-a dovedit a fi de mare inspide mare succes în rândul ascultătorilor dede calitate din România. (A.Z.)

    Concurs de recitare,la DedaLiceul Tehnologic „Vasile Netea” Dedaorganizează joi, 21 aprilie, de la ora 10 în incinta Căminului Cultural din localitaconcursul judeţean de recitare „Poezia,comoară din sufletul meu”, manifestarededicată elevilor din clasele pregătitoarecare bifează cea de-a II-a ediţie. „Conc judeţean de recitare „Poezia, comoară sufletul meu” are ca scop cultivarea, suși valorificarea potenţialului artistic al elprecizează organizatorii, prin intermediucomunicat de presă. (S.T.)

    Știriinteresante

    Muzica din „Spider Man” și „Star Wars”, la FilarmonicăAlin ZAHARIE

    Filarmonica de Stat Târgu-Mureș vine în faapublicului meloman cu două inedite, concertesimfonice extraordinare cu muzică din filme,dirijat de Maestrul Shinya Ozaki joi, 14, și vineri,15 aprilie, de la ora 19.00, la Palatul Culturii, prilejde reală sărbătoare a acestui gen muzical extremde popular și atractiv.

    Publicul va avea parte de două seri speciale cucompoziii semnate J. Bock, R. Ortolani & N. Oliviero,H. Mancini, A. Silvestri, A. Menken, J. Barry, A. L.Webber, J. Williams, J. Horner, H. Arlen, R. Sakamotoși D. Elfman.”De peste 15 ani există această tradiie la FilarmonicaTârgu-Mureș în ce privește concertele extraordinarecu muzică din filme. Ideea acestui tip de concert avenit la iniiativa mea și a marestrului Shinya Ozakide a veni în întâmpinarea iubitorilor de muzică dinTârgu-Mureș, de a le aduce un frumos cadou deprimăvară. Interesul pentru acest tip de concerta fost unul ridicat, astfel că după primele ediiiam decis ca acest concert să aibă loc două zile larând. Este un alt gen de muzică, coloana sonoră lafilme celebre și este bine să o asculţi într-o sală de

    concert în interpretarea unei orchestre simfonice. Deasemenea, și cadrul este unul neconvenional, o salăde concert și nu una de cinema. Pe de altă parte, estevorba de un gen foarte accesibil publicului meloman,unul plăcut, relaxant, o chestie absolut inedită carenu trebuie ratată”, a declarat Vasile Cazan, directorulFilarmonicii de Stat Târgu-Mureș. Așadar, nu ratai două seri speciale pe scena Filar-monicii, unde orchestra dirijitală de maestrul ShinyaOzaki va aduce sonorităile unor filme celebre precum„Fiddler on the Roof”, “Mondo Cane”, „Breakfast at

    Tiffany’s”, „Forrest Gump”, „Somewhere in Time”,„Evita”, „Apollo 13”, „Spider Man” sau „Star Wars”.

    Walter Hilgers,oaspete-surpriză

    Surprizele la Filarmonica de Stat Târgu-Mureș nuse opresc aici, la nicio săptămână de la concertulcu muzică din filme vine rândul dirijorul WalterHilgers să fie protagonistul unei seri muzicale deexcepie alături de soliștii Siegfried Jung, tubă,Kelemen Antal, clarinet și Deák Sándor, clarinet.”Nu ar fi bine să neglijai concertul simfonic de joi,21 aprilie, când îl vom avea la pupitru pe dirijorulWalter Hilgers din Germania, un muzician complex,având o impresionantă carte de vizită în calitatede tubist al uneia dintre cele mai performanteformaii de alamă, celebra German Brass. Fiindși rămânând atât de atașat de acest instrument:tuba, de-altfel cel mai „uriaș” reprezentant alfamiliei instrumentelor de alamă, de data aceastamaestrul Hilgers a invitat ca solist în acest concertpe talentatul tubist Siegfried Jung. Apoi va fi rândul

    instrumentelor de suflat din lemn să se „manifesteplenar” printr-un reprezentant de excepie alacestei familii: clarinetul, al cărui timbru atât decald va fi evideniat de interpretarea solisticăasigurată de către doi tineri valoroși colegi dinorchestra noastră, Kelemen Antal și Deák Sándor.Lucrările concertante ale acestei seri sunt semnatede compozitorii R. Vaughan-Williams, Ionel Dumitruși F. Mendelssohn-Bartholdy, în partea a doua vomputea asculta Simfonia nr. 5 în Si bemol major de F.Schubert”, a precizat Vasile Cazan.

    Maestrul Shinya Ozaki,dirijorul concertelor extraordinarecu muzică din filme

  • 8/18/2019 Zi de Zi 13 Aprilie 2016

    14/16

  • 8/18/2019 Zi de Zi 13 Aprilie 2016

    15/16

    15 sport13.04.2016

     În urma succesului din anii precedeni EchipaOutdoor Experience organizează între 22-24aprilie pentru a VII-a oară concursul amator derafting, caiac și canoe numit „Mureș Marathon”,ce conine partea de maraton și partea de slalompe ape repezi. Locul de organizare rămâne acelașica și în anii trecui, r espectiv Valea Mureșului.Potrivit informaiilor furnizate de Komaromi Reka,coordonatorul evenimentului, concursul de slalom peape repezi începe sâmbătă, 23 aprilie, sâmbătă, la or