41
Ministerul Educaţiei Naţionale - MEN Ordinul nr. 5114/2014 privind aprobarea Metodologiei de organizare, desfăşurare şi finalizare a programului special de revalorizare a formării iniţiale de asistent medical generalist, dobândită anterior datei de 1 ianuarie 2007, pentru absolvenţii învăţământului postliceal sanitar În vigoare de la 06.01.2015 Art. 1. Prezenta metodologie este elaborată în baza prevederilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, a Ordinului ministrului educaţiei naţionale, al ministrului delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică şi al ministrului sănătăţii nr. 4.317/943/2014 privind aprobarea programului special de revalorizare a formării iniţiale de asistent medical generalist, dobândită anterior datei de 1 ianuarie 2007, pentru absolvenţii învăţământului postliceal şi ai învăţământului superior, a Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.925/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Regulamentului privind regimul actelor de studii şi al documentelor şcolare gestionate de unităţile de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei,

€¦  · Web view · 2016-07-28Ministerul Educaţiei Naţionale - MEN. Ordinul nr. 5114/2014 privind aprobarea Metodologiei de organizare, desfăşurare şi finalizare a programului

Embed Size (px)

Citation preview

Ministerul Educaiei Naionale - MEN

Ordinul nr. 5114/2014 privind aprobarea Metodologiei de organizare, desfurare i finalizare a programului special de revalorizare a formrii iniiale de asistent medical generalist, dobndit anterior datei de 1 ianuarie 2007, pentru absolvenii nvmntului postliceal sanitar

n vigoarede la06.01.2015

Art. 1.

Prezenta metodologie este elaborat n baza prevederilor Legii educaiei naionalenr. 1/2011, cu modificrile i completrile ulterioare, a Ordinului ministrului educaiei naionale, al ministrului delegat pentru nvmnt superior, cercetare tiinific i dezvoltare tehnologic i al ministrului sntiinr. 4.317/943/2014 privind aprobarea programului special de revalorizare a formrii iniiale de asistent medical generalist, dobndit anterior datei de 1 ianuarie 2007, pentru absolvenii nvmntului postliceal i ai nvmntului superior, a Regulamentului de organizare i funcionare a unitilor de nvmnt preuniversitar aprobat prin Ordinul ministrului educaiei i cercetriinr. 4.925/2005, cu modificrile i completrile ulterioare, i aRegulamentuluiprivind regimul actelor de studii i al documentelor colare gestionate de unitile de nvmnt preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educaiei, cercetrii, tineretului i sportuluinr. 5.565/2011, cu modificrile i completrile ulterioare.

Art. 2.

(1)Programul special de revalorizare a formrii iniiale de asistent medical generalist, dobndit anterior datei de 1 ianuarie 2007, pentru absolvenii nvmntului postliceal sanitar, denumit n continuare programul special de revalorizare, se desfoar pe o perioad de 3 ani ncepnd cu anul colar 2014-2015.

(2)Desfurarea i implementarea programului menionat la alin. (1) este monitorizat de o comisie naional format din urmtoarele persoane:

a)preedinte: secretar/subsecretar de stat nvmnt preuniversitar din Ministerul Educaiei Naionale;

b)vicepreedini: director general al Direciei generale educaie i nvare pe tot parcursul vieii din Ministerul Educaiei Naionale, preedintele Ordinului Asistenilor Medicali Generaliti, Moaelor i Asistenilor Medicali din Romnia, director general al Direciei generale resurse umane i pregtire profesional din Ministerul Sntii;

c)3 membri: directori, efi de serviciu, consilieri, inspectori generali din cadrul Direciei generale educaie i nvare pe tot parcursul vieii i inspectori de specialitate din cadrul Centrului Naional de Dezvoltare a nvmntului Profesional i Tehnic, reprezentant al Ordinului Asistenilor Medicali Generaliti, Moaelor i Asistenilor Medicali din Romnia;

d)secretar: un inspector general din cadrul Direciei generale educaie i nvare pe tot parcursul vieii din Ministerul Educaiei Naionale.

(3)Comisia naional are urmtoarele atribuii:

a)centralizeaz datele, primite de la inspectoratele colare judeene/Inspectoratul colar al Municipiului Bucureti, privind numrul de asisteni medicali generaliti nscrii n cadrul programului special de revalorizare, pe centre i uniti de nvmnt de la care provin;

b)controleaz i ndrum aciunile privind organizarea i desfurarea programului special de revalorizare;

c)controleaz modul n care se realizeaz desfurarea programului special de revalorizare;

d)analizeaz modul de desfurare a evalurii finale a programului special de revalorizare;

e)dispune luarea msurilor adecvate n situaii excepionale, nereglementate de prezenta metodologie.

(4)La nivelul fiecrui inspectorat colar judeean, precum i la nivelul Inspectoratului colar al Municipiului Bucureti se constituie o comisie de specialitate care coordoneaz desfurarea i implementarea programului special de revalorizare i care este format din urmtoarele persoane:

a)preedinte: inspectorul colar general al inspectoratului colar judeean/al municipiului Bucureti;

b)vicepreedinte: inspectorul colar general adjunct al inspectoratului colar judeean/al municipiului Bucureti;

c)2 membri: inspectorul colar de specialitate pentru nvmntul profesional i tehnic, preedintele filialei Ordinului Asistenilor Medicali Generaliti, Moaelor i Asistenilor Medicali din Romnia;

d)secretar: un cadru didactic de specialitate/informatician.

(5)Comisia de specialitate constituit la nivelul fiecrui inspectorat colar judeean, precum i la nivelul Inspectoratului colar al Municipiului Bucureti are urmtoarele atribuii:

a)centralizeaz datele primite de la colile postliceale publice menionate laart. 3privind numrul de asisteni medicali generaliti nscrii n cadrul programului special de revalorizare, pe centre i uniti de nvmnt de la care provin i le transmite Comisiei naionale;

b)controleaz i ndrum, la nivel judeean, aciunile privind organizarea i desfurarea programului special de revalorizare, inclusiv n ceea ce privete data de ncepere a cursurilor i raporteaz aceste informaii Comisiei naionale;

c)controleaz modul n care se realizeaz desfurarea programului special de revalorizare la nivel judeean;

d)analizeaz modul de desfurare, la nivel judeean, a evalurii finale a programului special de revalorizare n centrele stabilite laart. 3;

e)transmite Comisiei naionale, n termen de 30 de zile de la finalizarea fiecrui tip de program de revalorizare menionat n anexanr. 1la Ordinul ministrului educaiei naionale, al ministrului delegat pentru nvmnt superior, cercetare tiinific i dezvoltare tehnologic i al ministrului sntiinr. 4.317/943/2014, un raport prevzut n anexanr. 12, cu privire la organizarea i finalizarea programului de revalorizare.

Art. 3.

Programul special de revalorizare se desfoar n urmtoarele coli postliceale sanitare publice:

1.coala Postliceal Sanitar "Fundeni" din Bucureti;

2.coala Postliceal Sanitar "Grigore Ghica Vod" din Iai;

3.Liceul "Charles Laugier" din Craiova;

4.Colegiul de tiine "Grigore Antipa" din Braov;

5.coala Postliceal Sanitar din Alba Iulia;

6.coala Postliceal Sanitar din Arad;

7.Liceul Teoretic "George Emil Palade" din Constana;

8.Colegiul Naional "Ana Aslan" din Brila;

9.Liceul "Victor Babe" din Cluj-Napoca;

10.coala Postliceal "Hippocrate" din Focani;

11.Liceul Tehnologic Penticostal "Betel" din Oradea;

12.coala Postliceal din Zalu;

13.Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfntul Iosif Mrturisitorul" din Baia Mare;

14.Colegiul Tehnic "Iancu de Hunedoara" din Hunedoara.

Art. 4.

Se pot nscrie la programul special de revalorizare asistenii medicali care posed:

a)Diplom de absolvire a colii Tehnice Sanitare (1978);

b)Diplom/Certificat de absolvire a colii Postliceale/Certificat de competene profesionale (liceu sanitar plus curs de echivalare coal postliceal cu durata de 1 an);

c)Diplom de absolvire a colii Postliceale Sanitare (1991-1994);

d)Certificat de absolvire a colii Postliceale Sanitare (1992-1995);

e)Certificat de competene profesionale (2006-2009).

Art. 5.

(1)Dosarul de nscriere al candidatului va cuprinde:

a)fia de nscriere a solicitantului, conform modelului prevzut n anexa nr. 1;

b)copie certificat de natere;

c)copie C.I./B.I.;

d)copie certificat de cstorie (acolo unde este cazul);

e)copie legalizat de pe actul de studii;

f)adeverin emis de ctre Ordinul Asistenilor Medicali Generaliti, Moaelor i Asistenilor Medicali din Romnia prin care se face dovada unei experiene profesionale de 10 ani din ultimii 15 ani care preced nceperea programului (pentru absolvenii liceului sanitar plus curs de echivalare coal postliceal cu durata de 1 an);

g)dosar plic/cu in.

(2)Depunerea dosarelor de nscriere se face cu cel puin 15 zile nainte de nceperea cursului de revalorizare.

(3)La nivelul fiecrei coli se constituie o comisie de nscriere a candidailor la programul special de revalorizare care analizeaz i valideaz dosarele candidailor. Comisia este constituit din urmtoarele persoane:

a)preedinte - director adjunct/membru n Consiliul de administraie;

b)secretar;

c)membri: 1-2 cadre didactice, un reprezentant al filialei Ordinului Asistenilor Medicali Generaliti, Moaelor i Asistenilor Medicali din Romnia.

Art. 6.

(1)Documentele colare specifice programului special de revalorizare se ntocmesc, la nivelul fiecrei uniti de nvmnt, separat de celelalte documente colare, i sunt urmtoarele:

a)registrul de intrare-ieire;

b)catalog, conform modelului prevzut n anexanr. 3;

c)registru matricol, conform modelului prevzut n anexanr. 4;

d)condic de prezen.

(2)Unitile de nvmnt pot ntocmi i alte documente specifice n conformitate cu normele legale n vigoare.

Art. 7.

(1)Candidatul ncheie cu unitatea de nvmnt organizatoare un contract-cadru de colarizare privind derularea programului special de revalorizare a formrii iniiale de asistent medical generalist dobndit anterior datei de 1 ianuarie 2007, aprobat prin Ordinul ministrului educaiei naionale, al ministrului delegat pentru nvmnt superior, cercetare tiinific i dezvoltare tehnologic i al ministrului sntiinr. 4.317/943/2014 privind aprobarea programului special de revalorizare a formrii iniiale de asistent medical generalist, dobndit anterior datei de 1 ianuarie 2007, pentru absolvenii nvmntului postliceal i ai nvmntului superior, conform modelului prevzut n anexanr. 2, n care sunt stipulate drepturile i obligaiile prilor, inclusiv taxa colar care se achit pentru urmarea i finalizarea programului.

(2)Taxa colar se stabilete la nivelul fiecrei uniti de nvmnt organizatoare, lundu-se n calcul toate cheltuielile pentru fiecare candidat.

Art. 8.

Cursanii se distribuie n grupe de studiu n funcie de tipul actului obinut la finalizarea studiilor anterioare. Pentru fiecare grup se ntocmete un catalog special.

Art. 9.

(1)Orele de teorie i de practic prevzute n Ordinul ministrului educaiei naionale, al ministrului delegat pentru nvmnt superior, cercetare tiinific i dezvoltare tehnologic i al ministrului sntiinr. 4.317/943/2014 se structureaz avnd la baz curriculumul i standardul de pregtire profesional pentru calificarea profesional asistent medical generalist n vigoare, aprobat prin Ordinul ministrului educaiei, cercetrii i tineretului nr. 2.713/2007*), i anume:

*)Ordinul ministrului educaiei, cercetrii i tineretului nr. 2.713/2007 nu a fost publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I.

a)orele de teorie: ore de coordonare/ndrumare/alctuirea portofoliului/evaluare;

b)orele de practic: ore de laborator tehnologic/ore de nvmnt clinic.

(2)Numrul de ore se structureaz n funcie de tipul actului de studii obinut la finalizarea studiilor anterioare i de modulele propuse prin programul special de revalorizare, conform anexelornr. 5i6.

Art. 10.

Unitile de nvmnt ntocmesc un orar separat pentru programul special de revalorizare, distinct de orarul colii i un grafic de stagii separat pentru programul special de revalorizare, distinct de graficul de stagii al colii, conform anexelornr. 7i8.

Art. 11.

(1)La fiecare modul din programul special de revalorizare cursantul ntocmete un portofoliu de evaluare. Se aloc un numr de ore distinct pentru ntocmirea portofoliului prin activitatea independent a cursantului, coordonat de profesorul de specialitate.

(2)Portofoliul de evaluare ntocmit de cursant pentru fiecare modul este prevzut n anexanr. 9i este evaluat conform unei fie de evaluare prevzute n anexanr. 10.

Art. 12.

(1)Orele de nvmnt clinic, prevzute la art. 9 alin. (1)lit. b)se desfoar n spitalele partenere ale colii i n ambulatorii, unde cursanii sunt ghidai de tutori de practic din colile postliceale i numii prin ordin al ministrului sntii, la propunerea Ordinului Asistenilor Medicali Generaliti, Moaelor i Asistenilor Medicali din Romnia.

(2)Evaluarea competenelor dobndite de asistenii medicali generaliti n urma parcurgerii orelor de nvmnt clinic, corespunztoare fiecrui modul, se face printr-un colocviu, iar evaluatorul completeaz o fi de apreciere a competenelor dobndite n cadrul nvmntului clinic, prevzute n anexa nr. 11.

Art. 13.

(1)Fiecare asistent medical generalist care particip la programul special de revalorizare este supravegheat de un tutore numit ca profesor/instructor de nursing.

(2)Tutorii de practic care ghideaz asistenii medicali generaliti n cadrul programului special de revalorizare beneficiaz de credite de educaie medical continu acordate de Ordinul Asistenilor Medicali Generaliti, Moaelor i Asistenilor Medicali din Romnia.

Art. 14.

Mediile finale obinute de ctre asistenii medicali generaliti la fiecare modul din cadrul programului special de revalorizare se echivaleaz cu calificativele admis/respins.

Art. 15.

(1)Evaluarea final a programului special de revalorizare a formrii iniiale de asistent medical generalist la nivelul nvmntului postliceal cuprinde dou probe, n ordine:

a)proba scris;

b)susinerea unui proiect.

(2)Proba scris cuprinde itemi de evaluare (ntrebri tip gril) din modulele de specialitate prevzute de programul special de revalorizare. Proba scris dureaz 3 ore. Nota minim de promovare este 5 (cinci).

(3)Rezultatul probei scrise poate fi contestat. Contestaia se depune n termen de 24 de ore de la afiarea rezultatelor la proba scris i se soluioneaz de ctre comisia de contestaie conform unei proceduri stabilite de unitatea de nvmnt organizatoare. Comisia de contestaie este format din:

a)preedinte: cadru didactic de specialitate numit de directorul unitii de nvmnt i care nu face parte din comisia de corectare;

b)2 membri: cadre didactice de specialitate;

c)secretar.

Rezultatul obinut n urma soluionrii contestaiei nu mai poate fi contestat.

(4)Cea de a doua prob const n elaborarea i susinerea unui proiect. Structura proiectului final este stabilit la nivelul unitii de nvmnt. Proiectul este notat cu note de la 1 la 10. Nota minim de promovare a probei de susinere a proiectului este 6 (ase) i nu poate fi contestat.

(5)Media general minim de promovare a evalurii finale este 6 (ase) i se calculeaz, cu dou zecimale, fr rotunjire, ca medie aritmetic a notelor obinute la proba scris i la proba ce const n susinerea unui proiect.

(6)La nivelul fiecrei coli se constituie o comisie de evaluare a candidailor numit prin decizie a preedintelui comisiei prevzute la art. 2alin. (4). Comisia este constituit din urmtoarele persoane:

a)preedinte - directorul colii;

b)vicepreedinte - un reprezentant al filialei Ordinului Asistenilor Medicali Generaliti, Moaelor i Asistenilor Medicali din Romnia;

c)membri: 1-2 cadre didactice coordonatoare ale programului de revalorizare;

d)secretar - un informatician sau un cadru didactic cu abiliti informatice.

Art. 16.

Absolvenii programului special de revalorizare la nivelul nvmntului postliceal dobndesc certificatul de revalorizare a competenelor profesionale, conform modelului prevzut n anexanr. 3la Ordinul ministrului educaiei naionale, al ministrului delegat pentru nvmnt superior, cercetare tiinific i dezvoltare tehnologic i al ministrului sntiinr. 4.317/943/2014, care reprezint un act de studiu. Certificatul de revalorizare a competenelor profesionale conine pe verso competenele de baz ale formrii de asistent medical generalist conform Directivei2013/55/UEa Parlamentului European i a Consiliului din 20 noiembrie 2013 de modificare a Directivei2005/36/CEprivind recunoaterea calificrilor profesionale i a Regulamentului (UE)nr. 1.024/2012privind cooperarea administrativ prin intermediul Sistemului de informare al pieei interne ("Regulamentul IMI").

Art. 17.

Toate documentele colare, inclusiv portofoliile de evaluare menionate la art. 11alin. (2), se arhiveaz i se pstreaz n arhiva unitii de nvmnt, conform legislaiei n vigoare.

Art. 18.

Anexele nr. 1-12 fac parte integrant din prezenta metodologie.

ANEXA Nr. 1 la metodologie

- Model -

FI DE NSCRIERE

Subsemnatul(a), . . . . . . . . . ., nscut() la data de . . . . . . . . . . n . . . . . . . . . ., fiul/fiica lui . . . . . . . . . . i . . . . . . . . . ., domiciliat() n localitatea . . . . . . . . . . str. . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . ., bl. . . . . . . . . . ., sc. . . . . . . . . . ., et. . . . . . . . . . ., ap. . . . . . . . . . ., tel. fix . . . . . . . . . ., tel. mobil . . . . . . . . . ., e-mail . . . . . . . . . ., legitimat() cu B.I./C.I. seria nr. . . . . . . . . . ., CNP . . . . . . . . . ., doresc s m nscriu la programul special de revalorizare a formrii iniiale de asistent medical generalist, dobndit anterior datei de 1 ianuarie 2007, aprobat prin Ordinul ministrului educaiei naionale, al ministrului delegat pentru nvmnt superior, cercetare tiinific i dezvoltare tehnologic i al ministrului sntii nr.4.317/943/2014 privind aprobarea programului special de revalorizare a formrii iniiale de asistent medical generalist, dobndit anterior datei de 1 ianuarie 2007, pentru absolvenii nvmntului postliceal i al nvmntului superior.

Menionez c am absolvit:

-coala Tehnic Sanitar - promoia . . . . . . . . . .

-Liceul Sanitar - promoia . . . . . . . . . .

-Cursurile de echivalare a colii postliceale, cu durata de 1 an - seria . . . . . . . . . .

-coala Postliceal Sanitar - promoia . . . . . . . . . .

Actul de studii obinut n urma absolvirii colii are denumirea:

-. . . . . . . . . . cu seria . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . ., eliberat la data de . . . . . . . . . .

-. . . . . . . . . . cu seria . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . ., eliberat la data de . . . . . . . . . .

Voi ncheia cu coala Postliceal Sanitar . . . . . . . . . . un contract de colarizare n care vor fi stipulate drepturile i obligaiile prilor contractante.

Data . . . . . . . . . .Semntura . . . . . . . . . .

ANEXA Nr. 2 LA metodologie

CONTRACT-CADRUprivind derularea programului special de revalorizare a formrii iniiale de asistent medical generalist, dobndit anterior datei de 1 ianuarie 2007, aprobat prin Ordinul ministrului educaiei naionale, al ministrului delegat pentru nvmnt superior, cercetare tiinific i dezvoltare tehnologic i al ministrului sntii nr. 4.317/943/2014

ncheiat astzi, . . . . . . . . . ., ntre coala Postliceal Sanitar . . . . . . . . . ., cu sediul n . . . . . . . . . ., str. . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . ., judeul . . . . . . . . . ., tel./fax . . . . . . . . . ., avnd codul fiscal . . . . . . . . . . i contul curent . . . . . . . . . . deschis la Trezoreria . . . . . . . . . ., reprezentat prin . . . . . . . . . ., n calitate de director i . . . . . . . . . . contabil i . . . . . . . . . . cursant, cu domiciliul n localitatea . . . . . . . . . ., judeul . . . . . . . . . ., str. . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . ., bl. . . . . . . . . . ., sc. . . . . . . . . . ., ap. . . . . . . . . . ., tel./fax . . . . . . . . . . cod potal . . . . . . . . . ., legitimat cu C.I. seria . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . ., eliberat de . . . . . . . . . . la data de . . . . . . . . . . .

Obiectul prezentului contract l constituie stabilirea obligaiilor prilor, pe durata derulrii programului special de revalorizare.

1.coala Postliceal Sanitar . . . . . . . . . . se oblig s asigure:

-cadre didactice de specialitate pentru fiecare modul prevzut de anexanr. 1la Ordinul ministrului educaiei naionale, al ministrului delegat pentru nvmnt superior, cercetare tiinific i dezvoltare tehnologic i al ministrului sntiinr. 4.317/943/2014 privind aprobarea programului special de revalorizare a formrii iniiale de asistent medical generalist, dobndit anterior datei de 1 ianuarie 2007, pentru absolvenii nvmntului postliceal i al nvmntului superior;

-baza didactico-material la nivelul cerinelor de profesionalizare stabilite de standardele de pregtire profesional specifice curriculumului n vigoare pentru calificarea profesional asistent medical generalist;

-pregtirea profesional (teoretic i practic), n concordan cu standardele de pregtire profesional specifice curriculumului n vigoare pentru calificarea profesional asistent medical generalist.

2.Cursantul . . . . . . . . . . solicit pregtirea n cadrul programului de revalorizare a formrii iniiale de asistent medical generalist, dobndit anterior datei de 1 ianuarie 2007, aprobat prin Ordinul ministrului educaiei naionale, al ministrului delegat pentru nvmnt superior, cercetare tiinific i dezvoltare tehnologic i al ministrului sntiinr. 4.317/943/2014, i se oblig:

-s frecventeze cursurile de pregtire teoretic i instruire practic;

-s se informeze n legtur cu situaia colar personal;

-s se prezinte, dac este cazul, la sesiunile de ncheiere a situaiei colare i de corigen stabilite de coal conform graficelor afiate;

-s respecte Regulamentul de organizare i funcionare a unitilor de nvmnt preuniversitar i Regulamentul intern de funcionare al colii Postliceale Sanitare . . . . . . . . . .;

-s achite n rate taxa de colarizare n valoare de . . . . . . . . . . lei, la termenele stabilite;

-s achite taxa aferent evalurii finale a programului special de revalorizare.

Prile convin ca suma reprezentnd taxa de colarizare s se poat modifica pe parcursul derulrii programului de revalorizare n condiiile unor modificri eseniale legate de cheltuieli salariale, precum i de alte cheltuieli care asigur derularea optim a cursului.

n cazul nerealizrii contractului din culpa cursantului, unitatea de nvmnt nu este obligat la restituirea taxelor achitate.

Litigiile ivite cu ocazia executrii prezentului contract vor fi soluionate pe cale amiabil sau de instanele judectoreti competente.

Contractul se ncheie pe durata derulrii programului de revalorizare a formrii iniiale de asistent medical generalist dobndit anterior datei de 1 ianuarie 2007, aprobat prin Ordinul ministrului educaiei naionale, al ministrului delegat pentru nvmnt superior, cercetare tiinific i dezvoltare tehnologic i al ministrului sntiinr. 4.317/943/2014, ntre coala Postliceal Sanitar . . . . . . . . . .i cursantul . . . . . . . . . .

Drept pentru care s-a ncheiat prezentul contract de colarizare n dou exemplare, din care un exemplar la secretariatul colii i un exemplar la cursant.

Rate:

Rata 1:

Rata 2:

Rata 3:

Rata 4:

coala Postliceal Sanitar . . . . . . . . . .

Director,. . . . . . . . . .

Contabil,. . . . . . . . . .

Cursant,. . . . . . . . . .

ANEXA Nr. 3 la metodologie

- Model -

MINISTERUL EDUCAIEI NAIONALE

COALA POSTLICEAL SANITAR . . . . . . . . . .

Catalogul

Grupei . . . . . . . . . .

Anul colar . . . . . . . . . .

(nvmnt postliceal sanitar)

program special de revalorizare a formrii iniiale de asistent medical generalist, dobndit anterior datei de 1 ianuarie 2007, conform Ordinului ministrului educaiei naionale, al ministrului delegat pentru nvmnt superior, cercetare tiinific i dezvoltare tehnologic i al ministrului sntii nr. 4.317/943/2014 privind aprobarea programului special de revalorizare a formrii iniiale de asistent medical generalist, dobndit anterior datei de 1 ianuarie 2007, pentru absolvenii nvmntului postliceal i ai nvmntului superior

NORMEpentru completarea catalogului de grup

Catalogul este un document oficial. De completarea lui rspunde ndrumtorul grupei i directorul unitii de nvmnt.

Pentru fiecare grup se folosete un catalog. Acolo unde sunt grupe de studiu paralele pe cataloagele acestora se adaug o liter distinctiv (de exemplu: grupa I A, grupa I B etc.).

ndrumtorul clasei este obligat s ntocmeasc catalogul grupei, completndu-l cu toate datele cerute de formular (numele i prenumele cadrelor didactice care predau la grupa respectiv, numele i prenumele cursanilor, precum i modulele de nvmnt cu denumirea lor exact i complet, fr prescurtri).

La finalizarea programului de revalorizare se vor completa datele din situaia general asupra micrii cursanilor i a rezultatelor obinute de acetia.

n cazul cursanilor transferai sau care nu mai frecventeaz cursurile din diferite motive, ndrumtorul face meniunea respectiv n rubrica rezervat n acest scop.

Notele cursanilor se trec n cifre de la 10 la 1.

Notele obinute cu prilejul evalurii cunotinelor se trec n catalog cu cerneal albastr, indicndu-se data i luna. Exemplu: 7/8. X

Media unui modul se ncheie n momentul finalizrii acestuia. Media modulului se calculeaz ca medie aritmetic a notelor cu dou zecimale fr rotunjire.

Mediile de la examenul de corigen i cele finale se trec n cifre i litere, tot cu cerneal roie. Mediile de la examenele de corigen constituie i medii finale la disciplinele respective, nscriindu-se n rubrica "media final".

Toate notele se trec cite, corect i numai cu cerneal.

Nu se admit modificri de note n cataloagele colare. Notele nscrise greit n catalog se anuleaz barndu-se cu o linie oblic i se nlocuiesc cu note corespunztoare, nscris cu cerneal roie, sub semntura profesorului i a directorului care aplic tampila.

La sfritul programului de revalorizare catalogul de grup se completeaz cu ultimele date prevzute de reglementrile n vigoare, iar spaiile i paginile rmase libere se bareaz.

Directorul este obligat s controleze sistematic completarea la zi i corect a cataloagelor cu datele necesare (absene, note, situaii statistice) i s asigure, dup ncheierea programului de revalorizare, pstrarea acestora n arhiva colii, conform normelor n vigoare.

MINISTERUL EDUCAIEI NAIONALE

COALA POSTLICEAL SANITAR . . . . . . . . . .

CATALOGULGRUPEI . . . . . . . . . .

Program special de revalorizare a formrii iniiale de asistent medical generalist,dobndit anterior datei de 1 ianuarie 2007Anul colar . . . . . . . . . .(nvmnt postliceal sanitar)

Director,L.S.

ndrumtor,

PROFESORI

Nr. crt.

Modulele1

Profesorul

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

1Modulele sunt prevzute n anexanr. 1la Ordinul ministrului educaiei naionale, al ministrului delegat pentru nvmnt superior, cercetare tiinific i dezvoltare tehnologic i al ministrului sntiinr. 4.317/943/2014 privind aprobarea programului special de revalorizare a formrii iniiale de asistent medical generalist, dobndit anterior date de 1 ianuarie 2007, pentru absolvenii nvmntului postliceal i ai nvmntului superior.

Cursanii

X

Modul2

Modul

Modul

Modul

Modul

Modul

Modul

Modul

Modul

Modul

Modul

Note

Note

Note

Note

Note

Note

Note

Note

Note

Note

Note

Nr. matricol . . . . . . . . . . din registrul matricol,vol. . . . . . . . . . . p. . . . . . . . . . .Numele i prenumele . . . . . . . . . .Anul absolvirii . . . . . . . . . .Denumirea actului de studii . . . . . . . . . .Situaia colar la sfritul cursului de revalorizare . . . . . . . . . .Meniuni (transferri, retrageri, ntreruperea cursurilor, amnri) . . . . . . . . . .

Medie modul

Calificativ

Nr. matricol . . . . . . . . . . din registrul matricol,vol. . . . . . . . . . . p. . . . . . . . . . .Numele i prenumele . . . . . . . . . .Anul absolvirii . . . . . . . . . .Denumirea actului de studii . . . . . . . . . .Situaia colar la sfritul cursului de revalorizare . . . . . . . . . .Meniuni (transferri, retrageri, ntreruperea cursurilor, amnri) . . . . . . . . . .

Medie modul

Calificativ

2Modulele sunt prevzute n anexanr. 1la Ordinul nr. 4.317/943/2014.

ANEXA Nr. 4 la metodologie

- Model -

MINISTERUL EDUCAIEI NAIONALECOALA POSTLICEAL SANITAR . . . . . . . . . .

Cod SIREUS |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

REGISTRU MATRICOL

(nvmnt postliceal sanitar)program special de revalorizare a formrii iniiale de asistent medical generalist, dobndit anterior datei de 1 ianuarie 2007Conform Ordinului ministrului educaiei naionale, al ministrului delegat pentru nvmnt superior, cercetare tiinific i dezvoltare tehnologic i al ministrului sntii nr. 4.317/943/2014 privind aprobarea programului special de revalorizare a formrii iniiale de asistent medical generalist, dobndit anterior datei de 1 ianuarie 2007, pentru absolvenii nvmntului postliceal i ai nvmntului superior

(Vol. nr. . . . . . . . . . .)

Anul colar . . . . . . . . . .

COALA POSTLICEAL SANITAR

FOAIA MATRICOLNr. . . . . . . . . . .

Registrul matricol nr. . . . . . . . . . . pagina . . . . . . . . . .

Numele . . . . . . . . . .

Prenumele . . . . . . . . . .

Data naterii . . . . . . . . . . Locul naterii . . . . . . . . . . Naionalitatea . . . . . . . . . .

Fiul/Fiica lui . . . . . . . . . . CNP . . . . . . . . . .

Absolvent() al/a . . . . . . . . . .

Data nceperii programului de revalorizare: . . . . . . . . . .

Grupa . . . . . . . . . .

Sesiunea examenului final: . . . . . . . . . .

Module1

Calificative

1Modulele sunt prevzute n anexanr. 1la Ordinul ministrului educaiei naionale, al ministrului delegat pentru nvmnt superior, cercetare tiinific i dezvoltare tehnologic i al ministrului sntii nr. 4.317/943/2014.

Evaluare final: sesiunea . . . . . . . . . . anul . . . . . . . . . .

Probele de evaluare

Nota obinut

Rezultat final

Meniuni (amnare, retragere, transferare etc.) . . . . . . . . . . .

Eliberat certificat de revalorizare a competenelor profesionale . . . . . . . . . . .

Seria . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . .

Nr. . . . . . . . . . . data . . . . . . . . . .

Foaia matricol . . . . . . . . . .1 . . . . . . . . . .

Confirmat primirea foii matricole cu adresa

Expediat cu Adresa nr. . . . . . . . . . . din . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . . din . . . . . . . . . .

ANEXA Nr. 6 la metodologie

DESFURTORNumr de module i de ore

Promoia

Actul de studii/coala

Numr total de module propuse

Numr total de ore,din care

T = teorie

P = practic

1978

Diploma de absolvire a colii Tehnice Sanitare

11

492

892

Liceu sanitar + curs de echivalare coal postliceal 1 an

Diplom/Certificat de absolvire a colii postliceale/Certificat de competene profesionale

13

474

762

1991-1994

Diploma de absolvire a colii postliceale

8

210

330

1992-1995

Certificat de absolvire a colii postliceale

7

210

330

2006-2009

Certificat de competene profesionale

6

186

294

DIPLOMA DE ABSOLVIRE A COLII TEHNICE SANITARE

Nr. crt.

Modulul

Numr total de ore

Numr total de ore T+P

Teorie = 492

Practic = 892

Coordonare/ ndrumare

Realizarea portofoliului

Evaluare

Laborator tehnologic

nvmnt clinic

1.

Biofizic, biochimie, radiologie

60

30 + 30

10

16

4

30

2.

Sociologie

60

30+30

10

16

4

30

3.

Deontologie, etic profesional

120

48 + 72

16

26

6

72

4.

Geriatrie, gerontologie

144

48+96

16

26

6

96

5.

ngrijiri la domiciliu

144

48+96

16

26

6

96

6.

Nursing general

146

60+86

20

32

8

86

7.

Nursing special

146

60+86

20

32

8

86

8.

Comunicare profesional

146

48+98

16

26

6

98

9.

Nursing comunitar

146

24+122

8

12

4

122

10.

Nursing n urgene medico- chirurgicale

128

48+80

16

26

6

80

11.

Calitatea ngrijirilor

144

48+96

16

26

6

96

1384

164

264

64

132

760

LICEU SANITAR + CURS DE ECHIVALARE COAL POSTLICEAL CU DURATA DE 1 ANDIPLOM/CERTIFICAT DE ABSOLVIRE A COLII POSTLICEALE/CERTIFICAT DE COMPETENE PROFESIONALE

Nr. crt.

Modulul

Numr total de ore

Numr total de ore T+P

Teorie = 474

Practic = 762

Ore de predare

Realizarea portofoliului

Evaluare

Laborator tehnologic

nvmnt clinic

1.

Sociologie

60

30 + 30

10

14

6

30

2.

Principii de management i legislaie

60

24 + 36

8

10

6

36

3.

Igien

120

24+96

8

10

6

96

4.

Deontologie, etic profesional

96

24+36

8

10

6

72

5.

Pedagogie

60

24 + 72

8

10

6

36

6.

Geriatrie, gerontologie i nursing specific

120

48+72

16

26

6

72

7.

ngrijiri la domiciliu

60

24 + 36

8

10

6

36

8.

Dietetica

60

24 + 36

8

10

6

36

9.

Nursing general

120

60 + 60

20

32

8

60

10.

Comunicare profesional

120

48 + 72

16

26

6

72

11.

Nursing comunitar (inclusiv ngrijirea pacienilor cu dizabiliti)

120

48 + 72

16

26

6

72

12.

Nursing n urgene medico- chirurgicale

120

48+72

16

26

6

72

13.

Calitatea ngrijirilor

120

48 + 72

16

26

6

72

1.236

166

236

80

174

588

DIPLOMA DE ABSOLVIRE A COLII POSTLICEALE - PROMOIA 1991-1994

Nr. crt.

Modulul

Numr total de ore

Numr total de ore T+P

Teorie = 210

Practic = 330

Ore de predare

Realizarea portofoliului

Evaluare

Laborator tehnologic

nvmnt clinic

1.

Biofizic, radiologie

60

30+30

10

16

4

30

2.

Pedagogie

60

24+36

8

12

4

36

3.

ngrijiri la domiciliu

60

24+36

8

12

4

36

4.

Comunicare profesional

60

30+30

10

16

4

30

5.

Calitatea ngrijirilor

60

24+36

12

8

4

36

6.

Nursing comunitar (inclusiv ngrijirea pacienilor cu dizabiliti)

120

24+96

8

12

4

96

7.

Nursing general

60

30+30

10

16

4

30

8.

Nursing n urgene medico-chirurgicale

60

24+36

8

12

4

36

540

70

108

32

66

264

CERTIFICAT DE ABSOLVIRE A COLII POSTLICEALE (PROMOIA 1992-1995)

Nr. crt.

Modulul

Numr total de ore

Numr total de ore T+P

Teorie = 210

Practic = 330

Ore de predare

Realizarea portofoliului

Evaluare

Laborator tehnologic

nvmnt clinic

1.

ngrijiri la domiciliu

60

24+36

8

12

4

36

2.

Comunicare profesional

60

30+30

10

16

4

30

3.

Calitatea ngrijirilor

60

24+36

8

12

4

36

4.

Pedagogie

60

24+36

8

12

4

36

5.

Nursing comunitar (inclusiv ngrijirea pacienilor cu dizabiliti)

120

24+96

8

12

4

96

6.

Nursing general

120

60+60

20

32

8

60

7.

Nursing n urgene medico-chirurgicale

60

24+36

8

12

4

36

540

70

108

32

36

294

CERTIFICATE DE COMPETENE PROFESIONALE - PROMOIA 2006-2009

Nr. crt.

Modulul

Numr total de ore

Numr total de ore T+P

Teorie = 186

Practic = 294

Ore de predare

Realizarea portofoliului

Evaluare

Laborator tehnologic

nvmnt clinic

1.

ngrijiri la domiciliu

60

24+36

8

12

4

36

2.

Nursing general

120

60+60

20

32

8

60

3.

Comunicare profesional

60

30+30

10

16

4

30

4.

Nursing comunitar (inclusiv ngrijirea pacienilor cu dizabiliti)

120

24+96

8

12

4

96

5.

Nursing n urgene medico- chirurgicale

60

24+36

8

12

4

36

6.

Calitatea ngrijirilor

60

24+36

8

12

4

36

400

62

96

28

294

ANEXA Nr. 9 la metodologie

Coninutul portofoliului de evaluare

Modulul

Sugestii pentru Coninutul portofoliului

1

2

Biofizic, biochimie i radiologie

1. Componentele materiei vii i legturile dintre ele2. Metabolismul materiei vii3. Enzimele, hormonii i vitaminele n reglarea funciilor organismului4. Metodele fizice utilizate n laborator5. Biochimia sngelui, urinei i a materiilor fecale6. Biochimia digestiei7. Examenul sngelui i examenul urinei8. Noiuni de biofizic medical9. Tehnici fizice utilizate n explorarea imagistic10. Noiuni elementare de radiobiologie11. Principalele noiuni de radioterapie

Sociologie

1. Noiuni teoretice ale sociologiei2. Noiuni de antropologie3. Elemente de sociologie a colectivitilor4. Familia ca grup social5. Instituia medical6. Tipuri de relaii asistent medical-pacient7. Conflict de roluri8. Rolul cercetrii sociologice9. Politici sociale10. Politici sociale de sntate

Deontologie i etic profesional

1. Valori i principii etice n nursing2. Sisteme personale de valori3. Drepturi i liberti4. Rspundere i responsabilitate profesional, moral, legal5. Norme de exercitare (conform legilor n vigoare) a profesiei6. nvare continu i perfecionare profesional7. Abordare n situaii de risc8. Atitudine etica n situaii terminale9. Risc asumat i risc evaluat10. Bioetic

Geriatrie i gerontologie

1. mbtrnirea uman2. Semne i simptome prezente n afeciunile persoanelor vrstnice3. Principalele afeciuni ale persoanelor vrstnice4. Culegere de date la pacienii vrstnici5. Problemele de dependen la pacienii vrstnici6. Surse de dificultate la pacienii vrstnici7. Diagnosticele de ngrijire la pacienii vrstnici (NANDA)8. Planul de ngrijire (nursing) la pacienii vrstnici9. Interveniile asistentului medical

ngrijiri la domiciliu

1. Serviciile de ngrijire la domiciliu n sistemul asigurrilor sociale de sntate conform legislaiei n vigoare2. Responsabilitile asistentului medical generalist3. Procesul de ngrijire4. Planul de ngrijire5. Obiectivele planului6. Aplicarea ngrijirilor conform normelor n vigoare7. Protocoale de ngrijire8. Drepturile beneficiarului

Nursing general

1. Rolurile i funciile asistentului medical i statutul su n cadrul echipei medicale2. Principalele teorii tiinifice ale nursingului3. Teoria V. Henderson4. Teoria M. Gordon5. Procesul de ngrijire6. Diagnosticul nursing (NANDA)7. Planul de ngrijire

Nursing special

1. Educaia pentru sntate i promovarea sntii2. Aciuni de educaie pentru sntate3. Programe de educaie pentru sntate4. Rezultatele aciunilor de educaie pentru sntate

Comunicare profesional

1. Strategii pentru o comunicare eficient2. Tehnici de comunicare oral3. Raport formal4. Activitatea n cadrul echipei de ngrijire5. Promovarea stilului de via sntos al persoanei, familiei, grupurilor 6. Educarea i susinerea persoanelor n situaie de criz i a familiilor acestora7. Comunicarea profesional i cooperarea cu membrii altor echipe din sectorul sanitar

Nursing comunitar (inclusiv ngrijirea persoanelor cu dizabiliti)

1. Definirea ngrijirilor de sntate comunitar (nursing)2. Modele conceptuale3. Rolul i funciile asistentului medical generalist n comunitate4. Conceptul despre sntatea comunitar5. Conceptul de ngrijiri primare6. Procesul de nursing (ngrijire) n comunitate7. Probleme de sntate i disfuncionaliti la nivelul familiei8. Susinerea familiei n situaii de criz9. Grupuri vulnerabile10. ngrijiri la domiciliu a bolnavilor cronici i n stadiu terminal

Nursing n urgene medico-chirurgicale

1. Modificri de comportament i aspect general ale pacientului n stare grav2. Semnele i simptomele specifice urgenelor3. Conduita n stop cardio-respirator4. Conduita n insuficien respiratorie i boli cardiace primare i secundare5. Conduita n anafilaxie i intoxicaii6. Conduita n arsuri grave i electrocutare7. Elementele de gravitate n urgenele medico-chirurgicale8. Msurile de urgen9. Monitorizarea evoluiei pacientului10. Echipa de prim ajutor, independena n luarea deciziilor n situaii de criz sau dezastre, aspectele etice

Calitatea ngrijirilor

1. Calitatea i sigurana pacientului n sistemul ngrijirilor de sntate2. Managementul calitii serviciilor de ngrijire3. Implementarea sistemelor de asigurare a calitii serviciilor de ngrijire4. Resursele umane i strategiile de recrutare de personal5. Promovarea profesional i educaia continu n nursing6. Strategii de mbuntire a calitii ngrijirilor7. Instrumente de mbuntire a calitii ngrijirilor8. Independena asistentului medical n asigurarea i evaluarea calitii ngrijirilor9. Analiza calitii ngrijirilor i mbuntirea practicii profesionale

Principii de management i legislaie

1. Management general2. Politicile i sistemele de sntate3. Managementul serviciilor sociale i de sntate4. Managementul sanitar pe cele 3 nivele ale sistemului de ngrijiri de sntate5. Managementul serviciilor de ngrijiri secundare de sntate6. Spitalul ca organizaie7. Managementul serviciilor teriare de sntate8. Noiuni de drept medical9. Legislaia privind organizarea i funcionarea sistemului de sntate 10. Asociaii profesionale, Codul de etic i deontologie profesional, asociaii sindicale

Igien

1. Igiena - generaliti2. Factori sanogeni pentru pstrarea i promovarea sntii3. Starea de sntate, msuri sanitare medicale i nemedicale4. Igiena aerului5. Igiena apei6. Igiena solului7. Igiena radiaiilor8. Igiena habitatului uman9. Igiena alimentaiei10. Prevenirea i combaterea bolilor transmisibile prin factorii de mediu

Pedagogie

1. Educaia - generaliti2. Stadialitatea dezvoltrii persoanei3. Demers educaional4. Operaionalizarea obiectivelor pedagogice5. Principii didactice6. Sisteme de educaie i forme de comunicare7. Educaia adultului8. Rolul educatorului

Dietetic

1. Principalele grupe de nutrieni i alimente2. Nevoile nutriionale n funcie de vrst, activitate i starea individului3. Educaia nutriional a individului i familiei4. Tulburri de nutriie i alimentaie5. Interaciunea dintre alimente i medicamente6. Dieta n diferite afeciuni

NOT:

Pentru fiecare modul, coninutul portofoliului va cuprinde cel puin 2-3 teme din cele propuse.

ANEXA Nr. 10 la metodologie

Fia de evaluare a portofoliului

Numele i prenumele cursantului: . . . . . . . . . .

Nr. crt.

Criterii de evaluare a portofoliului

Punctaj

Observaii

Punctaj maxim

Punctaj realizat

1.

Coninutul portofoliului este complet conform criteriilor stabilite.

10

2.

Elaborarea portofoliului demonstreaz completitudinea i acoperirea satisfctoare n raport cu temele impuse.

10

3.

Utilizarea n elaborarea i n prezentarea portofoliului a elementelor de grafic, modele, aplicaii TIC etc.

10

4.

Transmiterea de informaii semnificative

10

5.

Exprimare/Comunicare clar, concret

10

6.

Utilizarea unui vocabular adecvat

10

7.

Argumentarea tiinific a coninutului

10

8.

Originalitate n abordarea temelor impuse

10

9.

Prezentarea a fost structurat echilibrat n raport cu coninutul solicitat i realizat.

10

Data evalurii:

10 puncte din oficiu

Calificativ1

Profesor evaluator:

Punctaj total realizat:

Nota

1Pentru calificativul Admis este necesar nota minim 6 (ase).

ANEXA Nr. 11 la metodologie

Fi de apreciere a competenelor dobndite n cadrul nvmntului clinicModulul: . . . . . . . . . .

Numele i prenumele cursantului:

Locul de desfurare a nvmntului clinic:

Grupa:

Nr. de ore:

Perioada:

Nr. crt.

Criterii de evaluare

Obiective

Realizat

Punctaj maxim

DA

NU

Aprecierea participrii cursantului

1. Cunoate organizarea i desfurarea activitilor n serviciul medical i identific corect categoriile de bolnavi.

10 puncte

2. Identificarea corect a regulilor specifice serviciului medical de protecie, sntate i securitate n munc

10 puncte

3. Demonstrarea participrii la interveniile medicale alturi de echipa de ngrijire

10 puncte

4. Interpretarea elementelor de profilaxie i protecie specifice serviciului medical

10 puncte

5. Argumentarea algoritmului de lucru n serviciu. Comunicare cu echipa de ngrijire

10 puncte

Punctaj realizat

50 de puncte

Aprecierea implicrii cursantului n ngrijirea pacientului

1. Asigurarea mediului de securitate, a condiiilor de asepsie i a spaiului de lucru, a intimitii pacientului

5 puncte

2. Cunoaterea i respectarea succesiunii timpilor de execuie a tehnicilor i selectarea corect a materialelor necesare execuiei tehnicilor specifice

5 puncte

3. Pregtirea corect i complet a pacientului pentru intervenii

5 puncte

4. Msurarea i notarea funciilor vitale i vegetative

5 puncte

5. Executarea recoltrilor specifice

5 puncte

6. Executarea tratamentelor pe diverse ci

5 puncte

7. Aplicarea interveniilor de ngrijire i de prevenire a escarelor de decubit

5 puncte

8. Participarea la alimentaia pacientului

5 puncte

9. Sesizarea situaiilor ce implic intervenii n urgen

5 puncte

10. Elaborarea planului de ngrijire

5 puncte

Punctaj realizat

50 de puncte

Tutore:

Punctaj realizat

Profesor evaluator:

Calificativ1

1Pentru calificativul Admis este necesar nota minim 6 (ase).

ANEXA Nr. 12 la metodologie

Unitatea de nvmnt/coala postliceal sanitar public: . . . . . . . . . .

Judeul . . . . . . . . . ./Municipiul Bucureti

RAPORTcu privire la organizarea i finalizarea programului de revalorizare perioada . . . . . . . . . .

1.Modul de organizare a programului de revalorizare - informaii referitoare la:

-centre, numr de candidai:

Nr. crt.

Unitatea de nvmnt/coala postliceal sanitar public

Nr. de elevi/Diploma de absolvire a colii tehnice sanitare

Nr. de elevi/Diploma/ Certificat de absolvire a colii postliceale/ Certificat de competene profesionale

Nr. de elevi/Diploma de absolvire a colii postliceale

Nr. de elevi/Certificat de absolvire a colii postliceale

Nr. de elevi/Certificat de competene profesionale

Nr. total de elevi*

1.

Unitatea de nvmnt 1

. . .

. . .

2.

Unitatea de nvmnt 2

. . .

. . .

3.

. . . . . .

. . .

. . .

TOTAL:

. . .

. . .

*Se va calcula suma numrului de elevi pe fiecare unitate de nvmnt, iar pe ultima linie se va calcula totalul numrului de elevi pe fiecare calificare i pe total centru de examen.

-asigurarea dotrii centrului;

-verificarea existenei documentele colare menionate la art. 6 din Metodologia de organizare, desfurare i finalizare a programului special de revalorizare a formrii iniiale de asistent medical generalist dobndit anterior datei de 1 ianuarie 2007 pentru absolvenii nvmntului postliceal sanitar, aprobat prin Ordinul ministrului educaiei naionalenr. 5.114/2014(metodologie);

-verificarea existenei portofoliului de evaluare pentru fiecare modul;

-desfurarea orelor de teorie i practic prevzute de art. 9 alin. (1) din metodologie i a ndeplinirii condiiilor de desfurare a orelor de nvmnt clinic.

2.Desfurarea examenului de evaluare final - informaii privitoare la:

-componena Comisiei de evaluare a candidailor, numit n baza Deciziei nr. . . . . . . . . . . din data de . . . . . . . . . . a inspectorului colar general al inspectoratului colar din judeul . . . . . . . . . ./municipiul Bucureti (Se vor meniona numele i prenumele/instituia din care provine.):

a)preedinte - . . . . . . . . . ., directorul colii;

b)vicepreedinte - . . . . . . . . . ., un reprezentant al filialei Ordinului Asistenilor Medicali Generaliti, Moaelor i Asistenilor Medicali din Romnia;

c)membri: . . . . . . . . . ., 1-2 cadre didactice coordonatoare ale programului de revalorizare;

d)secretar - . . . . . . . . . ., un informatician sau un cadru didactic cu abiliti informatice.

-detalii referitoare la alocarea temelor de proiect pe uniti de nvmnt/calificri/candidai:

Nr. crt.

Unitatea de nvmnt/postliceal sanitar public

Calificarea/Tipul de diplom obinut anterioar

Numele i prenumele candidatului

Nota obinut la proba scris

Nota obinut la susinerea proiectului

Media general minim de promovare a evalurii finale

1.

Unitatea de nvmnt 1

. . .

2.

Unitatea de nvmnt 2

. . .

3.

. . . .

TOTAL:

. . .

-respectarea legislaiei n vigoare;

-probleme semnalate n timpul desfurrii examenului de evaluare (dac este cazul): . . . . . . . . . .;

-sugestii de optimizare a organizrii, administrrii i monitorizrii examenului de certificare.

3.Puncte de vedere cu privire la cele dou probe susinute la evaluarea final

. . . . . . . . . .

4.Propuneri de modificare/completare a metodologiei de organizare, desfurare i finalizare a programului special de revalorizare a formrii iniiale de asistent medical generalist dobndit anterior datei de 1 ianuarie 2007 pentru absolvenii nvmntului postliceal sanitar de organizare i desfurare a examenului de certificare

. . . . . . . . . .

Preedintele Comisiei de specialitate,inspectorul colar general al inspectoratului colar judeean/al municipiului Bucureti,. . . . . . . . . .(numele, prenumele, semntura i tampila)Vicepreedintele Comisiei de specialitate,inspectorul colar general adjunct al inspectoratului colar judeean/al municipiului Bucureti,. . . . . . . . . .(numele, prenumele, semntura i tampila)

2 membri ai Comisiei de specialitate:

-inspectorul colar de specialitate pentru nvmntul profesional i tehnic;

-preedintele filialei Ordinului Asistenilor Medicali Generaliti, Moaelor i Asistenilor Medicali din Romnia

. . . . . . . . . .(numele, prenumele, semntura i tampila)Secretar: un cadru didactic de specialitate/informatician,. . . . . . . . . .(numele, prenumele, semntura i tampila)