of 6 /6
Despre Arhanghelul Gavril ştim că s-a arătat în Vechiul Testament descoperind lui Daniil că după „şaptezeci de săptămâni de ani”, adică după patru sute nouăzeci şi şapte de ani are să vină Hristos; precum şi lui Ioachim şi Annei că au să nască pe Doamna şi Stăpâna de Dumnezeu Născătoarea. În Noul Testament acesta a binevestit lui Zaharia , stând de-a dreapta altarului tămâierii, că va naşte pe marele Ioan Botezătorul. Apoi a binevestit Născătoarei de Dumnezeu că va naşte de la Duhul Sfânt pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu.Arhanghelul s-a arătat în vis lui Iosif şi i-a zis să nu se teamă a lua pe Maria, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt . El s-a arătat păstorilor şi le-a binevestit că s-a născut Hristos Mântuitorul lumii, apoi se arată din nou lui Iosif şi-i porunceşte să ia pe pruncul Iisus şi pe mama lui şi să fungă în Egipt pentru a-i feri de mânia lui Irod. Mulţi din Sfinţii scriitori şi învăţători bisericeşti socotesc că Arhanghelul Gavril a fost şi îngerul cel îmbrăcat în veşmânt alb, care , pogorându-se din cer, a răsturnat piatra de pe uşa mormântului lui Iisus, Dătătorului de viaţă, şi a şezut deasupra ei şi el a fot cel care a binevestit mironosiţelor învierea Domnului. Luând seama la cele spuse mai sus putem spune despre Arhanghelul Gavriil că a slujit la iconomia tainei întrupării Cuvântului lui Dumnezeu din început până în sfârşit. Pe aceşti Arhangheli, Mihail şi Gavril, Biserica îi prăznuieşte cu cinste şi cheamă ajutorul lor, rugându-i să ne păzească de rele în veacul acesta şi în cel ce va să fie pentru ca să ne învrednicim de bucuria cerească şi de împărăţia cea veşnică împreună cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi cu sfinţii îngeri. Pr. Iustin Calancea- Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil - Rădăuţi Hramul Sfinţilor Arhangheli Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil se bucură de o atenţie specială în rândul credincioşilor bucovineni, astfel că, din cele 94 de sfinte biserici ce se găsesc în zona Rădăuţi, 12 sunt închinate Biserica de la i; Ziua de hram are rolul de a întări comuniunea între oameni atât în latură religioasă, prin participarea la slujbele Bisericii, cât şi comuniunea sub aspectul social, prin manifestările specifice acestei zile, lucru Pentru ca această sărbătoare să-şi păstreze caracterul creştinesc de Redacţia: Prof. Dr. Remus Rus, Pr. Ilie Sfîrnaciuc, Pr. Ioan Vega, Diacon Paul Nicolae Palencsar, Pr. Bogdan Lupaştean, Ovidiu Foca, Corala Ortodoxă Sf. Ierarh Leontie din Rădăuţi. Tiparul executat de Accent Print Suceava. Adresa: str.Traian Vuia nr. 15, Suceava. ISSN 2067 - 0974 Paginile vor fi arhivate pe adresa de internet: Publicat cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei Nr. 2 8 NOIEMBRIE 2009 CUPRINS *Cuvânt din Evanghelie *Din temniţă spre Rai *Istoria Bisericii "Călugăriţa" din Horodnicul de Jos *Mărturiile evanghelizării Sfântului Apostol Filip în Scyţia Minor Cuvânt din Evanghelie Duminica a XXIV- a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair) Luca 8, 41 – 56 41 Şi iată, a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa lui, 42 Căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau. 43 Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, 44 Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit scurgerea sângelui ei. 45 Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc, şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de Mine? 46 Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. 47 Şi femeia ,văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. 48 Iar El i-a zis: Îndrăzneşte fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace! 49 Şi încă vorbind cu El, a venit cineva de la mai – marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. 50 Dar Iisus auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai, şi se va izbăvi. 51 Şi venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. 52 Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea, iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. 53 Şi râdeau de El, ştiind că a murit. 54 Iar El scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă scoală-te! 55 Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce. 56 Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat. Mântuitorul Iisus Hristos, în decursul activităţii Sale pământeşti, a săvârşit trei învieri din morţi: Învierea lui Lazăr( In.11,1-45), Învierea fiului văduvei din Nain( Lc.7,11-16) şi Învierea fiicei lui Iair( Lc. 8,41-56). În toate aceste cazuri, Mântuitorul a urmărit să demonstreze că moartea în faţa puterii lui Dumnezeu nu poate nimic şi că omul trece prin moarte la viaţă fiindcă Dumnezeu nu este Dumnezeul morţilor, ci al celor vii, căci toţi trăiesc în El ( Lc.20,38). Mentalitatea umană de atunci era una crudă, pentru omul ce a murit nu mai era nici o şansă, nu mai era nimic de făcut, nici chiar Dumnezeu nu mai putea face nimic. La această gândire se opune Mântuitorul Hristos

coralasfleontie.files.wordpress.com · Web viewNici biserica de lemn din Horodnic de Jos nu face excepţie de la această realitate tot mai des întâlnită. Din cauza degradării

  • Author
    others

  • View
    6

  • Download
    0

Embed Size (px)

Text of coralasfleontie.files.wordpress.com · Web viewNici biserica de lemn din Horodnic de Jos nu face...

Despre Arhanghelul Gavril ştim că s-a arătat în Vechiul Testament descoperind lui Daniil că după „şaptezeci de săptămâni de ani”, adică după patru sute nouăzeci şi şapte de ani are să vină Hristos; precum şi lui Ioachim şi Annei că au să nască pe Doamna şi Stăpâna de Dumnezeu Născătoarea. În Noul Testament acesta a binevestit lui Zaharia , stând de-a dreapta altarului tămâierii, că va naşte pe marele Ioan Botezătorul. Apoi a binevestit Născătoarei de Dumnezeu că va naşte de la Duhul Sfânt pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu.Arhanghelul s-a arătat în vis lui Iosif şi i-a zis să nu se teamă a lua pe Maria, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt . El s-a arătat păstorilor şi le-a binevestit că s-a născut Hristos Mântuitorul lumii, apoi se arată din nou lui Iosif şi-i porunceşte să ia pe pruncul Iisus şi pe mama lui şi să fungă în Egipt pentru a-i feri de mânia lui Irod. Mulţi din Sfinţii scriitori şi învăţători bisericeşti socotesc că Arhanghelul Gavril a fost şi îngerul cel îmbrăcat în veşmânt alb, care , pogorându-se din cer, a răsturnat piatra de pe uşa mormântului lui Iisus, Dătătorului de viaţă, şi a şezut deasupra ei şi el a fot cel care a binevestit mironosiţelor învierea Domnului.

Luând seama la cele spuse mai sus putem spune despre Arhanghelul Gavriil că a slujit la iconomia tainei întrupării Cuvântului lui Dumnezeu din început până în sfârşit.

Pe aceşti Arhangheli, Mihail şi Gavril, Biserica îi prăznuieşte cu cinste şi cheamă ajutorul lor, rugându-i să ne păzească de rele în veacul acesta şi în cel ce va să fie pentru ca să ne învrednicim de bucuria cerească şi de împărăţia cea veşnică împreună cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi cu sfinţii îngeri.

Pr. Iustin Calancea- Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil - Rădăuţi

Hramul Sfinţilor Arhangheli

Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil se bucură de o atenţie specială în rândul credincioşilor bucovineni, astfel că, din cele 94 de sfinte biserici ce se găsesc în zona Rădăuţi, 12 sunt închinate celor doi arhangheli: Rădăuţi – Biserica din str.Oborului, Rădăuţi- Biserica de la Cimitirul Parohiei Sf. Ilie; Marginea1;Băncesti; Brodina-Sadău; Călineşti; Frătăuţii Vechi; Măneuţi; Satu Mare 1; Satu Mare 2 ; Bivolărie; Zamostea- Ciomârtan.

Ziua de hram are rolul de a întări comuniunea între oameni atât în latură religioasă, prin participarea la slujbele Bisericii, cât şi comuniunea sub aspectul social, prin manifestările specifice acestei zile, lucru văzut şi astăzi la locuitorii din parohiile amintite mai sus.

Pentru ca această sărbătoare să-şi păstreze caracterul creştinesc de dimineaţă până seară, cei care serbează, hrămenii, nu trebuie să uite că bucuria deplină se face numai în cumpătare. Pr. Ilie Sfîrnaciuc – Catedrala Ortodoxă Rădăuţi

8

Redacţia: Prof. Dr. Remus Rus, Pr. Ilie Sfîrnaciuc, Pr. Ioan Vega, Diacon Paul Nicolae Palencsar, Pr. Bogdan Lupaştean, Ovidiu Foca, Corala Ortodoxă Sf. Ierarh Leontie din Rădăuţi. Tiparul executat de Accent Print Suceava. Adresa: str.Traian Vuia nr. 15, Suceava. ISSN 2067 - 0974 Paginile vor fi arhivate pe adresa de internet: � HYPERLINK "http://coralasfleontie.wordpress.com/" ��http://coralasfleontie.wordpress.com/�

Buletinul Religios Creştin Ortodox(Rădăuţi) se distribuie gratuit şi este editat pentru a veni în sprijinul activităţilor cultural-misionare ortodoxe.

Telefon redacţie:0741973181 (Pr. Sfîrnaciuc Ilie)

� � �

Publicat cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor

Nr. 2

8 NOIEMBRIE 2009

CUPRINS

*Cuvânt din Evanghelie *Din temniţă spre Rai

*Istoria Bisericii "Călugăriţa" din Horodnicul de Jos

*Mărturiile evanghelizării Sfântului Apostol Filip în Scyţia Minor

*Postul Naşterii Domnului *Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

*Hramul Sfinţilor Arhangheli

Cuvânt din Evanghelie Duminica a XXIV- a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair)

Luca 8, 41 – 56 41Şi iată, a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa lui, 42 Căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau. 43Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, 44Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit scurgerea sângelui ei. 45Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc, şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de Mine? 46 Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. 47Şi femeia ,văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. 48Iar El i-a zis: Îndrăzneşte fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace! 49Şi încă vorbind cu El, a venit cineva de la mai – marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. 50Dar Iisus auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai, şi se va izbăvi. 51Şi venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. 52Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea, iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. 53Şi râdeau de El, ştiind că a murit. 54Iar El scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă scoală-te! 55Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce. 56Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.

Mântuitorul Iisus Hristos, în decursul activităţii Sale pământeşti, a săvârşit trei învieri din morţi: Învierea lui Lazăr( In.11,1-45), Învierea fiului văduvei din Nain( Lc.7,11-16) şi Învierea fiicei lui Iair( Lc. 8,41-56). În toate aceste cazuri, Mântuitorul a urmărit să demonstreze că moartea în faţa puterii lui Dumnezeu nu poate nimic şi că omul trece prin moarte la viaţă fiindcă Dumnezeu nu este Dumnezeul morţilor, ci al celor vii, căci toţi trăiesc în El( Lc.20,38). Mentalitatea umană de atunci era una crudă, pentru omul ce a murit nu mai era nici o şansă, nu mai era nimic de făcut, nici chiar Dumnezeu nu mai putea face nimic. La această gândire se opune Mântuitorul Hristos când spune că El este Calea, Adevărul şi Viaţa( In. 14,6) şi că tot cel ce crede în El chiar dacă va muri va fi viu şi nu va muri în veac(In. 11, 25-26). Privită în acest mod moartea este numai un fenomen de trecere de la un mod de existenţă la altul, practic despărţirea sufletului de trup(Eccl. 12,7) şi mai mult decât atât moartea este o naştere din nou spre o altă viaţă, de data aceasta viaţa veşnică( Romani 6, 8-10). În concepţie creştină, moartea este numai o adormire, un somn: Nu plângeţi, n-a murit, ci doarme...(Lc. 8,52), Lazăr, prietenul nostru, a adormit, mă duc să-l deştept (In. 11,11) din care vom răsări spre viaţă veşnică sau spre osândă veşnică(In. 5, 29).

Moartea a apărut în lume odată cu ispitirea protopărinţilor noştri Adam şi Eva, care amăgiţi fiind de diavol au vrut să fie dumnezei, să cunoască binele şi răul: Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică în Hristos Iisus, Domnul nostru( Rom. 6,23).

Această pedeapsă a trecut, ca un blestem, la toţi urmaşii lor de pe pământ( Rom. 5,12) şi nu ca un lucru natural şi firesc, aşa cum este înţeleasă astăzi, ci ca o realitate crudă, un accident în creaţie. Comparată fiind cu un accident moartea produce panică, spaimă, frică. La această frică în faţa morţii Mântuitorul Hristos ne mângâie cu îndemnul imperativ: nu plânge! Plângem pe cei dragi ai noştri pentru că nu mai sunt cu noi, pentru că au lăsat toate şi s-au dus, dar pe de altă parte ne plângem şi pe noi pentru că am rămas singuri, fără apropierea răposaţilor noştri. Dincolo de lacrimi, dincolo de suspine, dincolo de durere produse de despărţire, tronează Hristos, viaţa cea adevărată, bucuria veşnică, care-ţi spune: nu plânge! De ce? Pentru că dincolo de moarte nu mai este durere, nu mai este întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit. Astfel, moartea nu este atât de înfricoşătoare, ci ne duce spre un nou început, împreună cu Dumnezeu, în comuniunea sfinţilor şi casnicilor Săi, pe care avem privilegiul să-l pregătim încă de aici de pe pământ şi obligaţia morală de a nu-l rata, deoarece Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu( Iez. 33,11).

Dacă viaţa ne stă la îndemână, de ce să alegem moartea? Pr.Bogdan Lupaştean-Biserica Sfântul Procopie Milişăuţi Din temniţă spre Rai

� Valeriu Gafencu(1921 – 1952) s-a născut la Sângerei – Bălţi, în Basarabia. Tatăl său a fost deputat în Sfatul Ţării şi un mare susţinător al unirii Basarabiei cu România. Părinţii l-au educat în duhul credinţei şi al dragostei de neam. În anul 1940 Valeriu trece Prutul şi se înscrie la Facultatea de Drept din Iaşi. Devine şeful Frăţiilor de Cruce din oraş, străduindu-se să formeze elevilor o conştiinţă creştină şi naţională. În 1941 este arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică, pentru „uneltire împotriva ordinii de stat”. În puşcărie Valeriu se dedică cu totul vieţii isihaste de rugăciune şi de trezvie. Va sta la Aiud şi Galda până în anul 1948. Este dus apoi pentru o scurtă perioadă de timp la Piteşti, unde, îmbolnăvindu-se de plămâni, este trimis la penitenciarul – sanatoriu Târgu Ocna, unde după trei ani de suferinţă se duce la Tatăl cel ceresc, pe data de 18 februarie 1952.

Ioan Ianolide spunea în „Întoarcerea la Hristos”: „Viaţa îşi continua cursul între zidurile masive ale închisorii. Valeriu se ruga mult. Adesea cădea cu faţa la pământ şi plângea, cerând mila, ajutorul şi lumina cerească. Noaptea citea Paraclisul Maicii Domnului iar ziua acatiste. Mergea regulat la slujbe, se spovedea smerit, se cumineca cu bucurie. Bătea multe metanii, în funcţie şi de starea fizică. Dragostea îl făcea să se reverse către prieteni la un nivel sufletesc adânc şi sincer. Zi de zi făcea ordine în sufletul său, devenea altul, se deprindea să trăiască în duhul, potrivit învăţăturilor creştine. Prin 1943 Valeriu a fost izolat în Zarca cu regim sever. Aici s-a dedicat rugăciunii inimii, spunând neîncetat „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”. Primii ani fuseseră de căutare, următorii de lacrimi şi pocăinţă, iar acum erau ani de vorbire cu Dumnezeu, de trăire cu Dumnezeu şi unire cu Dumnezeu pe calea rugăciunii. Hristos îi devenise Prieten şi de aici înainte nu se vor mai despărţi niciodată.”

Marin Naidim în „Studentul Valeriu Gafencu, Sfântul închisorilor din România” scria: „ Valeriu era o fire entuziastă. În colonie la Galda, duminica, se scula cu noaptea în cap şi se ducea să adune flori. Venea cu picioarele ude de rouă şi cu braţul plin de flori. Ca să le ducă la biserică.”

Dragostea lui permanentă de aproapele, râvna sa neobosită pentru Hristos şi neamul său, înţelepciunea şi smerenia sa îl vor face iubit de toţi deţinuţii, care-l vor numi „Sfântul închisorilor”.

Am redat pe scurt viaţa şi pătimirea lui Valeriu Gafencu, martir al temniţelor comuniste, nume reprezentativ pentru miile de martiri din timpul prigoanei comuniste. Vom continua să redăm în serialul „Din temniţă spre Rai”, viaţa şi pătimirea unora dintre cei morţi în temniţele comuniste, a acelora care au iubit pe Hristos şi au mers la moarte pentru El, a acelora care au înţeles că datoria vieţii lor este dragostea de

Dumnezeu şi de neam şi implicit libertatea noastră. Să nu-i uităm!

2 Diacon Paul Nicolae Palencsar - Mănăstirea Bogdana

� EMBED Word.Picture.8 ���

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

Despre Sfinţii Îngeri ştim, din învăţătura Bisericii, că au fost creaţi de Dumnezeu înainte de lumea văzută şi că sunt făpturi spirituale, superioare oamenilor. Despre momentul când au fost creaţi îngerii, Sfânta Scriptură nu cuprinde decât un loc în cartea lui Iov, care consideră acest moment anterior creaţiei lumii văzute şi unde se spune:„Când s-au făcut stelele, lăudatu-M-au cu glas mare toţi îngerii Mei”(Iov 38, 7).

Scopul pentru care au fost creaţi îngerii are o dublă semnificaţie. În primul rând ei au fost creaţi spre a da slavă lui Dumnezeu neîncetat, iar în al doilea rând, îngerii au misiunea de a ajuta pe oameni să înţeleagă realitatea eternă a lui Dumnezeu şi prin aceasta să ajungă în planul mântuirii, plan care e gândit de Dumnezeu din veci. Sfântul Grigorie Palama spune: „Înainte de noi şi pentru noi Dumnezeu a creat pe îngeri, pe care-i trimite să slujească acelora care au să moştenească mântuirea.

Îngerii au fost creaţi de Dumnezeu într-un număr infinit.Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte de „ popoare infinite de puteri netrupeşti, ale căror mii nu le poate număra nimeni”, iar Clement Alexandrinul presupune că „îngerii sunt în număr infinit”. Infinitatea îngerilor nu înseamnă lipsa oricărei limite a numărului lor, ci neputinţa pentru oameni de a ajunge vreodată la capăt cu numărarea lor. Infinitatea lor induce şi conceptul de varietate, existând şi o ierarhie a îngerilor. Dionisie Areopagitul vede cetele îngereşti în număr de nouă, aşezate în câte trei grupuri suprapuse: Serafimi, Heruvimi, Scaune; Domnii, Puteri, Stăpânii; Începătorii, Arhangheli, Îngeri. Toate sunt în mişcare trecând prin : purificare, iluminare, desăvârşire.

Din ceata arhanghelilor cunoaştem pe Arhanghelul Mihail cel cu sabia de foc şi pe Arhanghelul Gavril cel ce aduce vestea bună. Ziua lor de prăznuire este rânduită de Biserică la data de 8 noiembrie a fiecărui an.

Despre Arhanghelul Mihail ştim că a stat neclintit în credinţa către Ziditorul său şi Dumnezeu atunci când Lucifer împreună cu ceata lui au căzut din cer şi a zis: „Să luăm aminte: Lăudaţi cu glas pe Domnul tuturor”, ca şi cum ar fi spus: să luăm aminte noi cei ce suntem zidiţi ce au pătimit cei ce erau cu noi, care până acum au fost lumină şi acum s-au făcut întuneric. Arhanghelul Mihail s-a arătat lui Avraam şi lui Lot la pustiirea şi pierderea Sodomei, a mers înaintea poporului lui Israel când se izbăveau şi au scăpat de robia egipteană şi s-a arătat lui Varlaam când mergea să blesteme pe Israel. Dintre minunile săvârşite de Arhanghelul Mihail amintim pe aceea când a ocrotit o biserică din Hones întărind pe tânărul Arhip. Idolatrii vrând să distrugă biserica prin inundare, Arhanghelul Mihail s-a arătat în chipul unei coloane de foc în faţa bisericii şi a zis tânărului Arhip: „Ridică-te, stai în stânga mea şi nu-ţi fie frică!”, apoi a lovit cu bastonul o stâncă iar aceasta s-a despicat şi apele au intrat în pământ; astfel Biserica a rămas neatinsă de putere apelor şi de răutatea idolatrilor.

7

� EMBED Word.Picture.8 ���

� EMBED Word.Picture.8 ���

� EMBED Word.Picture.8 ���

� EMBED Word.Picture.8 ���

Postul Naşterii Domnului (al Crăciunului)

Postul Naşterii Domnului a fost rânduit de Biserică pentru a pregăti pe credincioşi spre cuviincioasa întâmpinare şi serbare a marelui praznic al naşterii cu trup a Mântuitorului. El aduce aminte creştinilor de patriarhii şi drepţii din Vechiul Testament, care au petrecut timp îndelungat în post şi rugăciune, în aşteptarea şi nădejdea venirii lui Mesia- Izbăvitorul.

Ca vechime, cele dintâi menţiuni despre practicarea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi episcopul Leon cel Mare al Romei, care a rostit nouă cuvântări despre acest post, numit postul din luna a zecea. Dar la început, creştinii nu posteau toţi în acelaşi fel şi acelaşi numar de zile. De exemplu, unii posteau numai şapte zile, alţii şase săptămâni; unii ţineau un post mai aspru, alţii unul mai uşor. Sinodul local din Constantinopol ţinut în anul 1166 (sub patriarhul Luca Chrysoverghi) a uniformizat durata postului Naşterii Domnului în Bisericile Ortodoxe, hotărând ca toţi credincioşii să postească 40 de zile, începând de la 15 noiembrie. Se lasă sec în seara zilei de 14 noiembrie (Sf. Filip), iar dacă această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte. Postul durează până în seara zilei de 24 decembrie inclusiv.

După unii tîlcuitori ai cultului ortodox, prin lungimea sau durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Tot aşa şi creştinii, postind 40 de zile, îşi curăţesc sufletele şi trupurile şi se învrednicesc să primească între ei Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul cel Viu, nu scris cu litere, ci întrupat şi născut din Sfânta Fecioară.

Ultima zi a postului Naşterii (24 decembrie), numită ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decât celelalte zile: se ajunează pînă la Ceasul IX, când se obişnuieşte să se mănânce în unele părţi, grâu fiert, amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului lui Daniel şi al celor trei tineri în Babilon (Daniel I,5, 8-16). În unele părţi se ajunează în această zi până la răsăritul luceafărului de seară, care ne aduce aminte de steaua care a vestit magilor Naşterea Domnului.Această ajunare aminteşte totodată postul ţinut odinioară de catehumenii care în seara acestei zile primeau botezul creştin şi apoi prima împărtăşire, la liturghia săvârşită atunci în acest scop (Liturghia Sfântului Vasile, care azi se săvârşeşte dimineaţa).

Postul Naşterii Domnului este ţinut şi în Biserica Romano-Catolică, unde e numit Jejunium Adventus Domini (Postul venirii Domnului) sau simplu Adventus, el ţinând trei săptămâni înainte de Naşterea Domnului, având zile de post mai aspru miercurea, vinerea şi sâmbăta.

Respectarea postului este o datorie a oricărui bun credincios, impusă de porunca a doua a Bisericii. Totuşi, ţinând seama de principiul acomodării normelor disciplinare-morale la nevoile timpului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa din 27 februarie 1956, a hotărât unele pogorăminte (dezlegări) cu privire la respectarea postului în condiţiile actuale : - copiii până la 7 ani sunt dezlegaţi de regula postului

- copii de la 7-12 ani şi credincioşii de orice vârstă, care sunt cuprinşi de slăbiciuni şi suferinţe trupeşti, obligaţia postului se referă numai la anumite zile( miercuri şi vineri, prima şi ultima săptămână din post, ajunurile Crăciunului, Bobotezei, 29 august şi 14 septembrie)

- pentru celelalte zile de post, în afara celor menţionate mai sus, copiii de la 7-12 ani şi credincioşii de orice vârstă care sunt suferinzi, pot mânca : peşte, icre, ouă, lapte şi brânză. (Sursa : Liturgica Generală, ediţia a II-a, după pr. pr. dr.Ene Branişte, editura Institutului Binlic şi de Misiune al B.O.R.,Bucureşti, 1993)

6

Istoria Bisericii "Călugăriţa" din Horodnicul de Jos

Localitatea Horodnic de Jos este aşezată la poala codrilor Obcinei Mari, în apropierea mănăstirilor Putna(30 km.) şi Suceviţa (20 Km). La început era o singură aşezare şi abia în secolul XVIII se desparte în cel ,,de jos” şi cel ,, de sus”.

Derivând de la slavonescul ,,Horodneca” = ocol, poiană de păşunat, grădină sau cetate, localitatea este una dintre cele mai vechi aşezări din Bucovina. Pe teritoriul său, în partea de nord şi est se găsesc 57 de tumuli (movile funerare) care adâncesc vechimea satului cu sute de ani în urmă. Din inventarul obiectelor descoperite în tumulii cercetaţi s-au găsit: vase de ceramică, aşchii de silex, schelete umane asezate în forma chircită, fragmente de oase umane calcinate partial, ciocan de piatră, cantităţi modeste de cărbuni, urne de ceramică cu cenusă umană.

În anul 1976 Muzeul de Istorie al judeţului Suceava a intreprins cercetări amănunţite la alţi 3 tumuli de pe un deal numit ,,Colnic”, iar în zona unde se presupune că a existat un schit de călugăriţe, s-au descoperit 32 de morminte dintr-un vechi cimitir constituit în jurul acelei mănăstiri unde s-au găsit fragmente de ceramică, care , datate, fac dovada că locul acesta a fost populat în permanenţă începând cu secolul X.

Prima atestare documentară privitoare la Horodnic de Jos, face referire la perioada domnului Stefan cel Bătrân(Muşat , 1394 ). Pe atunci satul era în stăpânirea fraţilor Iaţco II, Dumco şi Duşco. Despre acest lucru vorbeşte un document din 1597 în care se spune că domnul Moldovei Iremia Movilă a cumpărat satele Horodnic.În anul 1431 Alexandru cel Bun donează mănăstirii de călugăriţe din Horodnic de Jos satul Balasinăuţi cu o moară pe apa Sucevei. Fiii lui Alexandru cel Bun, Iliaş şi Ştefan au menţinut dania tatălui şi chiar au întărit-o în 15 iulie, 1439 pe când era stareţă Antonida. Fiind singurul loc unde se puteau aduna la acea vreme mai mulţi oameni din mai multe locuri, având un rol covârşitor în formarea spirituală a credincioşilor şi pregătirea sufletelor pentru veşnicie, mănăstirile au fost mereu şi în atenţia domnilor pământeni care le-au acordat scutiri, privilegii, închinarea anumitor sate, etc. Aşa s-a întamplat şi în cazul mănăstirii din Horodnic, care , datorită faptului că rămăsese foarte săracă , a fost închinată mănăstirii Putna. După moartea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, mănăstirea de călugariţe de la Horodnic a fost prădată şi apoi incendiată de tătari. Pe locul unde a fost altarul bisericii s-a ridicat o cruce de piatră care dăinuie până astăzi. Despre clopotele mănăstirii se presupune, din cele auzite de la cei mai în vârstă, că s-ar putea găsi într-o mlaştină din apropiere, fiind ascunse de ochii tătarilor.

La distanţa de 100 de metri spre vest de la această cruce de piatra s-a ridicat o bisericuţă din lemn de larice, în stil bazilical cu hramul ,,Înălţarea Sfintei Cruci”. Pe uşa de la intrare se găseşte încrustat anul zidirii 1717. Să fi fost ridicată de călugării de la Putna? Nimeni nu ştie lucrul acesta . Dimensiunile reduse(8 m. lungime , 4 m. lăţime şi 3 m. înălţime până la acoperiş), fără cupolă sau turn, biserica este încinsă cu un brâu împletit sculptat, un colac de ciubuce cu 92 de ocniţe săpate în lemn aproape de nivelul de jos al acoperişului. Pereţii sunt construiţi din bârne cioplite de 10-15 cm grosime, aşezati pe temelie de stejar. Trei ferestre foarte mici prevăzute cu gratii de fier şi uşa de la intrare asigură pătrunderea luminii naturale în interior. Fără pridvor, pronaosul se desparte de naos printr-un perete de bârne cioplite susţinut de doi piloni de lemn, formând astfel trei intrări în naos. Catapeteasma are inscripţii slavone şi o însemnare care zice: “1782 Vasilii Gradul a zugravit această catapeteasma iulie 28, zugrav “

Până în anul 1814 biserica din Călugăriţa a deservit ca biserică parohiala, la care au apelat chiar şi credincioşii din satele vecine (Horodnic de Sus şi Marginea).

Nu este o taină pentru nimeni faptul că vitregia vremurilor de altadată şi de astăzi, au pricinuit răni dureroase monumentelor istorice. Nici biserica de lemn din Horodnic de Jos nu face excepţie de la această realitate tot mai des întâlnită. Din cauza degradării pereţilor exteriori, a icoanelor din catapeteasmă, şi a elementelor ce susţin iconostasul biserica – de lemn, monument istoric din Horodnic de Jos, riscă să nu mai poată fi recuperată. Prin urmare se impune o intervenţie neântârziată, a specialiştilor în materie de restaurare şi conservare, pentru a putea pune în circuitul turistic această bisericuţă de o frumuseţe rară.

Pr.Petrea Mihai Liviu -Biserica Sfântul Ev. Ioan Horodnic de Jos

3

� EMBED PBrush ���

Fără să excludem posibilitatea unei părţi imaginare a acestei relatări, un nucleu adevărat există: provincia Scythia Minor era parte integrantă a Imperiului Roman în a doua jumătate a secolului I d. Hr (spre deosebire de provincia Scythia Major, din Nordul Pontului Euxin), cultul zeului Marte era răspândit atât la geto-daci, cât şi printre romani, iar stabilirea unei ierarhii bisericeşti, în zonele deja evanghelizate, este un fapt comun activităţii apostolice. În text descoperim că Sfântul Apostol Filip, pe lângă preoţi şi diaconi a hirotonit un episcop, ştiut fiind faptul că, până în timpul împăratului Anastasius (491-518), provincia nu avea decât un singur episcop, cu sediul la Tomis; aceasta fiind cea mai veche menţiune a episcopului Scythiei, până acum primul fiind considerat Evanghelicus, care apare în actul martiric al sfinţilor Epictet şi Astion, morţi la 8 iulie 303. Textul amintind întemeierea primelor comunităţi creştine în Scythia Minor prin Apostolul Filip după o cateheză prealabilă, în urma căreia s-au borezat mii de oameni.

Nucleul informaţional referitor la aria misionară a Sfântului Apostol Filip este reluat într-o anumită măsură, în secolul al IX printr-un document patristic ce trata începuturile apostolice ale creştinismului daco-roman, ale călugărului benedictin Walafridus Strabo (808-849). În culegerea sa de poezii, numită Poemata, erau lăudaţi prin intermediul versurilor mai mulţi apostoli printre care şi Sfântul Apostol Filip. Versurile referitoare la acesta fiind următoarele:„(La fel) despre Filip, Apostolul lui Hristos!/Chiar şi aici îl comemorează versul pe Filip,/Pe care bunul Hristos l-a îmbogăţit cu har curat/(Şi) care (Filip) a învăţat mulţimile barbare din Scythia dogmele sfinte,/Ca să creadă în Hristos, Mântuitorul lumii/(Mulţimi), care până nu demult lâncezeau în umbra morţii,/Negând cu inima întunecată pe Făcătorul Luminii/Până când au sorbit cuvântarea apostolică rostită oral,/Desluşind luminile clare ale Soarelui veşnic,/Astfel încât au fost cufundaţi în apa sfântă/Curăţindu-li-se nelegiuirea (păcatului) prin apa Botezului,/De acolo(din Scythia), grăbeşte spre Asia.”

Prin acest text monarhul Strabo, ne relatează că Filip, având harul primit de la Domnul nostru Iisus Hristos a învăţat popoarele barbare din Scythia sfintele dogme, pe care nu le precizează însă şi nici nu precizează hirotonirea primului episcop, precum şi a altor clerici, aceste elemente apărând în izvorul lui Pseudo-Abdia.

Alte dovezi ale prezenţei Sfântului Apostol Filip în Scythia le mai găsim în această perioadă în martirologiile unor călugări latini, aceste martirologii având la origine altele mai vechi, cât şi scrierile lui Pseudo-Abdia.

Martyrologium Adonis, al Arhiepiscop de Vienne Adon, (†875), vorbeşte despre cateheza Apostolului Filip în Scythia: „Naşterea fericiţilor Apostoli Filip şi Iacob, dintre care Filip, după ce a convertit la credinţa în Hristos aproape întreaga Scythie şi a aşezat acolo diaconi, preoţi şi episcopi, s-a întors în Asia. ”

Martyrologiul lui Usuardus, scris de călugărul benedictin francez, Usuardus ce a trăit între 800-877, la data de 1 mai, găsim date despre Apostolul Filip: „În aceeaşi zi, se comemorează naşterea fericiţilor Apostoli Filip şi Iacob, dintre care Filip, după ce a convertit aproape întreaga Scythia la credinţa lui Hristos, s-a odihnit printr-un sfârşit glorios în Hierapolis, cetate din Asia. ”

După cum se poate observa, Usuardus, rezumă şi mai mult datele transmise de Martyrologiul lui Adonis, în sensul că nu mai aminteşte de hirotonirea episcopilor, preoţilor şi a diaconilor de către Apostolul Filip pentru Scythia. Interesantă este preluarea şi transmiterea acestei tradiţii despre predica Sfântului Filip în provincia sus menţionată.

Toate aceste mărturii ale evanghelizării Sfântului Apostol Filip în Scythia Minor, sunt preluate şi de alţi autori, aceştia nemaiaducând nici o informaţie nouă, ci doar preiau aceste izvoare.

Scopul acestui articol nu este de a aşeza în balanţă activitatea Sfântului Apostol Filip în Scythia Minor cu misiunea Sfântului Andrei în spaţiul dintre Dunăre şi mare, ci de a aduce la lumină faptul că acest popor a primit bucuria evanghelizării de la doi dintre Apostolii lui Hristos. Prietenia ce i-a unit pe aceştia, avea să se regăsească şi în misiunea lor din Asia Mică şi Scythia, trecând prin moarte martirică împreună întru viaţa cea veşnică.

Acad. Prof. univ. dr. Emilian Popescu conchide că „ valoarea atâtor documente, care vorbesc de misiunea Sfântului Filip în Scythia, ne încredinţeaza că nu trebuie să ne mai îndoim a spune: Sfântul Filip este cel de-al doilea apostol care a sfinţit pământul românesc propovă�duind Cuvântul Evangheliei Mântuitorului Hristos”.

Pr. Ioan Vega - Biserica Sfânta Paraschiva Rădăuţi

5

MĂRTURIILE EVANGHELIZĂRII SFÂNTULUI APOSTOL FILIP ÎN SCYTHIA MINOR

Aşa cum prin Sfântului Botez, pecetea Harului Sfântului Duh ridică copilul spre a cunoaşte drumul spre lumina taborică, poporul român a fost binecuvântat încă de la început prin prezenţa şi lucrarea Sfinţilor Apostoli în Scythia Minor(Dobrogea de azi). Alături de Sfântul Apostol Andrei, căruia i se atribuie titlul de apostol al românilor, evangelizarea aceluiaşi teritoriu de către un alt ucenic al Mântuitorului, Apostolul Filip, menţionată de izvoare mult mai numeroase şi mai bogate în date, este aproape neglijată.

Istoricul bisericesc Ştefan Lupşa, a fost cel care pentru prima dată a legat originile apostolice ale creştinismului românesc de activitatea Sfântului Filip într-o lucrare intitulată „Creştinismul românesc a fost de la început ortodox ”din 1949, în care : "Se vorbea şi de predica apos�tolului Filip în Scythia, deci în Rusia de sud şi-n Dobrogea".

În ultimul deceniu preotul Nicolae Danila este cel care abordează misiunea Sfântului Apostol Filip pe teritoriul dintre Dunăre şi mare, începând din 1996 cu câteva articole de popularizare.

Despre activitatea Sfântului Apostol Filip cunoaştem din Sfânta Scriptură că era originar din localitatea Betsaida din provincia Galileea fiind cel care a mărturisit despre Mesia, atunci când l-a întâlnit pe Natanael spunându-i : „Am găsit pe Acela despre care a scris Moise în Lege şi prooroci, pe Iisus, fiul lui Iosif cel din Nazaret .”(Ioan I, 45), fiind cel de al treilea chemat la misiunea apostolică.

Documente descoperite recent atestă faptul că Sfântul Apostol Filip l-a însoţit pe Sfântul Apostol Andrei în Scythia Minor, Dobrogea de astăzi, pentru a propovădui cuvântul lui Dumnezeu oamenilor de acolo.

În ordine cronologică, primul izvor care relaţionează numele Apostolului Filip, cu spaţiu sud-dunărean traco-scitic este Calendarul gotic (sec. IV-V), a amintit ziua de 15 noiembrie era consacrată cinstirii Apostolului Filip, cu precizarea că a murit la Hierapolis.

Următorul document care aminteşte despre misiunea apostolică a lui Filip în Scythia este lucrarea apocrifă Historia certaminis apostolici (Istoria luptei apostolice), în zece cărţi, aparţinând lui Pseudo-Abdia .

Pentru valoarea documentară excepţională, totuşi pecetea apocrifă îndreptăţind o oarecare rezervă faţă de autenticitatea informaţiilor, vom prezenta textul referitor la Scythia: „Filip, consătean al lui Petru şi Andrei, era originar din satul Bethsaida Galileii : chemat (la apostolat) imediat după Petru, a ajuns, apoi la cinstea apostolatului... Într-adevăr, după Înălţarea Mântuitorului, fericitul Filip a predicat cu ardoare, timp de douăzeci de ani, Evanghelia neamurilor (păgâne) din Scythia. Pe când era dus de către neamuri la statuia lui Marte şi forţat să sacrifice, de sub baza pe care stătea statuia lui Marte, a ieşit un demon şi l-a ucis pe fiul preotului, care servea la focul sacrificiului. A ucis, de asemenea, şi doi tribuni, care se aflau în fruntea provinciei şi ai căror ofiţeri îl ţineau pe Apostol în lanţuri. Apoi, din cauza sufării (otrăvite) a demonului, toţi lâncezeu şi au început să bolească cumplit. Văzând aceasta, Apostolul le-a zis: Ascultaţi sfatul meu şi vă veţi recăpăta sănătatea şi chiar aceştia, care sunt morţi, vor învia, căci demonul, care vă vatămă, va fi alungat în numele lui Dumnezeu. Toţi i-au zis lui : Ce să facem ? Apostolul le-a răspuns : Răsturnaţi pe acest marte şi distrugeţi-l, iar în locul pe care era fixat, aşezaţi Crucea Domnului meu Iisus Hristos şi vă închinaţi ei.

Atunci aceia, care se închinau, au început să strige : Să redobândim puterea şi să-l răsturnăm pe Marte. Făcându-se linişte, Apostolul a zis : Îţi poruncesc ţie, demone, în numele Domnului Iisus Hristos, să ieşi din acest loc şi să te duci în loc deşert, unde nu umblă oameni şi unde să nu te mai poţi folosi de nimeni, astfel încât, plecând să nu mai faci rău nimănui. Atunci demonul cel rău, ieşind, a început s-o ia repede la fugă şi n-a mai apărut niciodată. Atunci Filip a înviat pe fiul preotului, care servea la foc(ul sacrificiului), şi pe cei doi tribuni, care fuseseră morţi ; şi toată mulţimea, care era bolnavă din cauza suflării (otrăvite a) demonului, s-a însănătoşit.... Iar acesta, timp de un an, i-a învăţat : că venirea Domnului a mântuit lumea, care urma să piară; că S-a născut din Fecioară; că a pătimit, că a fost îngropat şi a înviat a treia zi; că ceea ce a propovăduit înainte de patimă, s-a împlinit după Înviere; că în văzul Apostolilor, S-a înălţat la ceruri; că a trimis pe Duhul Sfânt, pe care-l promisese, şi care, venind ca un foc, a şezut deasupra celor doisprezece Apostoli şi a înserat în mintea tuturor limbi şi vorbiri... Şi distrugând staruia lui Marte, s-au botezat multe mii de oameni. Iar Apostolul, după ce a hirotonit preoţi şi diaconi şi chiar şi un episcop, întemeindu-le multe comunităţi, prin revelaţie s-a reântors în Asia şi s-a stabilit în cetatea Hierapolis...” .

4

� EMBED Word.Picture.8 ���

_1102926346.doc

� EMBED PBrush ���

_1103176472.doc

_1103158743.doc

� EMBED PBrush ���

_1102921963.doc

� EMBED PBrush ���

_1102923078.doc

_1102915789.doc

� EMBED PBrush ���