ELEMENTE DE PATOLOGIE HIDRICĂ INFECŢIOASĂ

Conf. Dr. Daniela Curşeu

Obiective educaţionale – la sfârșitul capitolului studentul va fi în măsură să:

Analizeze principalele constrângeri în relaţia apă consumator şi tendinţele la nivel mondial

Descrie condiţiile pentru transmiterea bolilor infecţioase pe cale hidrică

Compare formele de manifestare ale bolilor hidrice infecţioase şi să identifice caracteristicile

epidemiei hidrice

Asocieze bolile infecţioase transmise hidric cu domeniile de implicare a apei

Aprecieze rolul apei în patologia enterică și în cea non-enterică

Identifice principalele boli bacteriene/parazitare cu transmitere hidrică

Explice rolul apei în transmiterea unor boli virale

Descrie principalele direcţii de acţiune pentru profilaxia bolilor hidrice

Interpreteze principalele criterii de potabilitate a apei.

Consideraţii generale

Istoria umanităţii este presărată cu nenumărate epidemii devastatoare de origine hidrică,

cum sunt cele de holeră şi febră tifoidă, iar rolul apei în transmiterea agenţilor infecţioşi a fost

recunoscut de foarte multă vreme, înainte chiar de descoperirea micoorganismelor.

Deşi ONU a declarat perioada 2005-2015 deceniul internaţional de acţiune „Apa, sursa

vieţii” şi a invitat toate ţările lumii să acorde mai multă importanţă problemelor legate de apă,

situaţia rămâne încă dezastruoasă în multe ţări din lume. Statisticile arată că la ora actuală, pe

plan mondial 40% din populaţie încă nu beneficiază de condiţii optime de salubritate şi 25% din

populaţie nu dispune de apă potabilă sigură. În consecinţă, în lume mor anual peste 2 milioane de

oameni, în special copii mai mici de 5 ani, doar din cauza bolilor diareice asociate lipsei de apă

potabilă, numărul de îmbolnăviri fiind estimat la circa 900.000.000, ceea ce arată foarte clar că

patologia hidrică reprezintă o gravă prolemă de sănătate publică.

O analiză atentă a relaţiei dintre apă şi sănătatea publică scoate în evidenţă trei

constrângeri care apar frecvent în relaţia apă-consumator:

Prima, de ordin cantitativ, se referă la creşterea impresionantă a consumului de apă,

mult mai rapidă decât sporul demografic, în timp ce în numeroase zone de pe glob resursele

de apă sunt limitate. Această situaţie a condus adesea la izbucnirea unor conflicte generate de

accesul la sursele de apă dulce.

1

Creşterea consumului de apă a condus la o altă constrângere, cea legată de calitatea apei.

După utilizare apele uzate revin în rezervoarele naturale contribuind la degradarea acestora.

Între eficienţa sistemelor de sanitaţie sau a măsurilor de control a surselor de poluare şi

contaminarea mediului acvatic natural există o legătură strânsă.

A treia problemă majoră decurge din dificultatea de a proba legătura dintre apă şi

îmbolnăvire. Atunci când relaţia este una directă (cu apa ingerată, apa recreaţională etc.), ea

este mai uşor de dovedit. Deseori însă legătura este una indirectă, cum este cazul apariţiei

îmbolnăvirii în urma consumului de alimente contaminate prin intermediul apelor poluate,

caz în care relaţia cu factorul hidric poate fi pierdută din vedere.

Situaţia patologiilor induse de consumul de apă este extrem de variată între diferitele ţări

ale lumii. La nivel mondial se observă două tendinţe :

Situaţia rămâne deosebit de gravă în ţările în curs de dezvoltare unde încă asistăm la

epidemii hidrice majore cauzate de Salmonelle, Shigelle, Escherichia coli enteropatogen (după

datele OMS un copil din doi moare de diaree înainte de vârsta de 5 ani), iar holera continuă să

facă şi în prezent un număr mare de victime. Această situaţie a determinat OMS să elaboreze

pentru aceste ţări programe prioritare de luptă contra bolilor diareice, al căror obiectiv principal

este de a reduce mortalitatea şi morbiditatea date de aceste boli, mai ales la nou-născuţi şi copii.

În ţările dezvoltate, unde s-au implementat măsuri corespunzătoare de igienă şi s-au

instalat reţele moderne, de maximă securitate pentru distribuţia apei, epidemiile hidrice amintite

aproape au dispărut sau apar cazuri izolate. Poluările determinate de dezvoltarea tehnologică şi

industrială au schimbat faţa riscurilor, ele fiind în special de natură fizico-chimică. Totuşi şi aici

microbiologia apei ridică unele probleme asupra cărora trebuie să ne îndreptăm atenţia în mod

deosebit, şi anume:

- diversificarea contaminanţilor prin includerea în categoria celor transmişi hidric, pe

lângă bacterii, dintre care unele bacterii noi, a unor virusuri şi paraziţi (protozoare, helminţi),

care astăzi pot fi investigaţi cu succes ca urmare a perfecţionării metodelor de lucru. Aceasta a

făcut ca patologia hidrică infecţioasă, după ce a scăzut semnificativ în prima parte a secolului

XX, să fie iar în creştere în ultimele decenii, acest fapt datorându-se includerii în categoria

bolilor transmise hidric a tot mai multor boli.

- existenţa în apa destinată consumului uman a microorganismelor patogene de origine

fecală se datorează cel mai adesea neaplicării tratamentelor de dezinfecţie sau aplicarea incorectă

şi incidentelor tehnologice cum ar fi intercomunicările între apele curate şi cele uzate, sifonarea

apelor uzate în reţeaua de apă potabilă etc. Această situaţie a impus intensificarea eforturilor în

2

vederea studierii microorganismelor indicatoare de poluare pentru stabilirea celor mai

reprezentative pentru supraveherea calităţii microbiologice a apei.

- o altă problemă cu care se confruntă aceste ţări este prezenţa microorganismelor de

alterare care fac parte din flora indigenă (microorganisme autohtone). Prin dezvoltarea masivă în

vasta reţea de distribuţie a apei, aceste microorganisme modifică mirosul şi gustul apei, iar prin

activitatea lor asupra conductelor determină deteliorarea acestora, acţionând ca agenţi ai

coroziunilor biologice.

Condiţiile necesare apariţiei bolilor hidrice infecţioase

Ca şi în oricare proces infecţios, în cazul bolilor infecţioase transmise hidric este absolut

indispensabilă integritatea celor trei verigi ale lanţului de transmitere: sursă de infecţie, cale de

transmitere şi organism receptor. Dacă oricare dintre ele este întreruptă, procesul infecţios nu se

mai produce, astfel că, diversele măsuri de profilaxie se adresează uneia sau alteia dintre acestea.

Fie că este vorba de bacterii, virusuri, protozoare, helminţi sau fungi, sursa de infecţie

este reprezentată de oameni şi animale bolnave , pe întreaga perioadă de contagiozitate a bolii,

sau purtători sănătoşi de germeni patogeni, şi uneori de mediu (Legionella). Bolile transmise

hidric se încadrează de obicei în categoria antroponozelor (boli produse de agenţi patogeni

specifici omului) sau a antropozoonozelor (boli comune oamenilor şi animalelor). De la nivelul

organismului gazdă germenii patogeni ajung să contamineze apa în principal prin intermediul

materiilor fecale, dar în unele situaţii şi prin urină (se ştie că în mod normal aceasta este sterilă)

sau prin contactul apei cu tegumentele sau mucoasele infectate (mai ales în cazul apelor

recreaţionale).

Calea de transmitere, respectiv apa, necesită analiza a două aspecte: supravieţuirea

germenilor patogeni în apă şi atingerea dozei minime infectante.

Flora poluantă cuprinde microorganisme mezofile, apa fiind un mediu nefavorabil atât

prin condiţiile oferite, cât şi prin concurenţa florei proprii. Ajunse în condiţii improprii,

microorganismele patogene şi paraziţii îşi pierd vitalitatea şi puterea infectantă, respectiv

infestantă, devin nedetectabile şi în cele din urmă mor. Viabilitatea germenilor în apă este foarte

diferită şi depinde de specie. Astfel, supravieţuirea în apă e în medie de un an la ascarizi, 9 luni

la tenii, 3 luni la enterovirusuri şi Escherichia coli, 2 luni la Salmonella typhi, 1 lună la Shigella

şi Vibrio cholerae, 25 de zile la Amoeba dizenteriae şi Giardia. Aceasta mai depinde, de

asemenea, de condiţiile oferite de mediul acvatic. Temperatura apei, pH-ul, acţiunea radiaţiilor

ultraviolete, prezenţa unor substanţe cu acţiune dezinfectantă cum este clorul, împiedică

supravieţuirea germenilor. Pe de altă parte, prezenţa suportului nutritiv (substanţele organice 3

biodegradabile) şi turbiditatea crescută favorizează supravieţuirea germenilor. De asemenea, apa

călduţă, stagnantă, din reţeaua de distribuţie poate favoriza dezvoltarea unor oportunişti cum ar fi

Pseudomonas aeruginosa, Aeromonas, Legionella, Naegleria fowleri etc.

Doza minimă infectantă diferă enorm de la o boală la alta. Doza infectantă reprezintă

numărul de germeni care declanşează îmbolnăvirea la minim 50% dintre expuşi. În general, ea

este mai mare pentru bacterii şi mai mică pentru virusuri şi paraziţi. Astfel, pentru a se

îmbolnăvi, statistic un om trebuie să ingereze în medie miliarde de Escherichia coli, sute de

milioane de vibrioni holerici, zeci de milioane de Salmonella typhi, zeci de mii de Shigella, dar

numai câteva sute de enterovirusuri, câteva zeci de chisturi de Amoeba, Giardia sau Balantidium

sau câteva ouă de ascarizi şi în fine ajung pentru infectare un singur ou de Hymenolepis sau

Tenia. Doza infectantă nu este întotdeauna uşor de atins pentru că, ajunse în apă,

microorganismele suferă o diluţie care scade doza. Astfel, pentru a produce epidemii,

contaminarea apei trebuie sa fie suficient de masivă.

Organismul receptor

Principala cale de pătrundere în organism a germenilor patogeni prezenţi în apă este

prin ingestie (directă sau a alimentelor contaminate prin apa poluată), dar este posibilă infectarea

şi prin contact (mai ales cu apele recreaţionale - îmbăiere), prin inhalare (aerosoli cu Legionella)

şi chiar calea parenterală (apele folosite pentru hemodializă, de exemplu).

Pe lângă calitatea microbiologică a apei în scădere în majoritatea ţărilor şi rezistenţa tot

mai mare a germenilor la dezinfectante, scăderea imunităţii populaţiei, a produs o creştere a

susceptibilităţii la boli hidrice. Se preconizează că securitatea microbiologică a apei va fi o mare

problemă a secolului viitor.

Receptivitatea umană este generală, crescută pentru bacterii şi paraziţi şi mai scăzută în

cazul virusurilor. Explicaţia acestei diferenţe constă în faptul că virusurile produc mai adesea

infecţii inaparente care conduc la imunizarea populaţiei.

Grupurile populaţionale la risc sunt reprezentate de vârstele extreme, persoanele cu

probleme de imunitate, subnutriţi.

Formele de manifestare ale bolilor hidrice infecţioase d.p.d.v. epidemiologic

1) Forma epidemică este cea care a artas atenţia prima dată asupra implicării apei în

patologia umană. Manifestarea epidemică se caracterizează prin apariţia într-o populaţie a unei

îmbolnăviri în număr mult mai mare decât era aşteptat să apară. Analiza atentă a evoluţiei

epidemiei a permis identificarea unor caracteristici pe baza cărora aceasta să poată fi etichetată

epidemie hidrică. Unele sunt considerate principale, fiind nelipsite oricărei epidemii hidrice, 4

altele sunt considerate secundare, fiind facultative.

Caracteristicile principale obligatorii se referă la:

apariţia bruscă a unui număr impresionant de mare de îmbolnăviri, debut realmente exploziv;

suprapunerea teritoriului de manifestare a epidemiei cu aria de distribuţie a apei contaminate;

afectarea întregii populaţii receptive, indiferent de vârstă, sex, ocupaţie, etc.;

scăderea bruscă a cazurilor de boală după oprirea consumului de apă şi instituirea măsurilor

de asanare a sursei;

sezonalitatea nu este puternic exprimată (aşa cum este în cazul toxiinfecţiilor alimentare);

epidemia se sfârşeşte cu o “coadă epidemică” unde îmbolnăvirile apar prin contactul direct

cu bolnavii.

Evoluţia îmbolnăvirilor în epidemia hidrică

Dintre caracteristicile secundare fac parte:

apariţia, premergător izbucnirii epidemice, a unei prevalenţe crescute de boli diareice, cazuri

care stau la baza contaminării apei;

pot apare izbucniri şi prin transmitere de la distanţă;

se corelează cu avarii sau deficienţe în sistemul de aprovizionare cu apă;

cel mai adesea, la data izbucnirii epidemiei agentul etiologic nu mai este depistat în apă

întrucât rareori germenii reuşesc să supravieţuiască în apă pe toată perioada de incubaţie a bolii,

dar acest lucru nu trebuie să ne îndepărteze de diagnosticul epidemiei hidrice.

2) Forma endemică se caracterizează prin existenţa relativ constantă în anumite zone pe

glob a unui număr limitat de cazuri de boală, aparent fără legătură între ele. Această formă de

5

manifestare este caracteristică pentru holeră. Periodic, de la nivelul acestor regiuni pot să

izbucnească epidemii (situaţii care determină scăderea semnificativă a condiţiilor igienico-

sanitare), caz în care vorbim de manifestare endemo-epidemică, sau pot să apară cazuri sporadice

în rândul celor care au pătruns în zonele endemice – manifestare endemo-sporadică (“diareea

voiajorului”).

3) Forma sporadică se manifestă prin apariţia neregulată a unui număr scăzut de cazuri

izolate. Această manifestare este întâlnită în mod deosebit în cazul antropozoonozelor, care apar

atunci când acţionează unii factori favorizanţi, precum şi în cazul acelor îmbolnăviri pentru care

transmiterea hidrică este mai puţin obişnuită (tuberculoza, spre exemplu).

Clasificarea bolilor asociate apei ţine cont de diferite criterii:

- domeniile de implicare a factorului hidric (clasificarea lui Bradley);

- patologia dominantă indusă;

- natura agentului patogen.

Clasificarea bolilor infecţioase asociate cu apa după domeniile de implicare a factorului

hidric (Clasificarea Bradley)

Această clasificare are avantajul că, precizând diferitele maniere de implicare a apei,

sugerează măsurile prin care omul ar putea interveni în prevenirea îmbolnăvirilor.

Autorul încadrează bolile infecţioase transmise hidric în 5 categorii. Cele din primele

patru sunt mai frecvente în ţăril sărace, iar cele din ultima, în ţările dezvoltate.

1. Boli transmise prin ingestia de apă contaminată (Waterborne diseases)

Ele pot fi: - bacteriene: holera, febra tifoidă, dizenteria, gastroenterite acute, BDA;

- virotice: hepatita A şi E, gastroenterite acute, BDA, poliomielita;

- parazitare: giardiaza, cryptosporidioza.

Pentru prevenirea acestor infecţii, asigurarea apei potabile pentru populaţie reprezintă o măsura

foarte importantă.

6

2. Boli asociate lipsei de apă (Water-washed diseases)

Lipsa apei se asociază cu lipsa igienei şi, în consecinţă, cu următoarele patologii: boli

diareice, helmintiaze, infecţii ale pielii, infecţii ale ochilor (trachomul), scabia, pediculoza etc.

3. Boli bazate pe apă (Water-based diseases) - în transmiterea cărora apa are un rol activ, ea

fiind mediul de viaţă al gazdelor intermediare (moluşte, gasteropode) în care unii paraziţi petrec

o parte din ciclul lor biologic până la forma infestantă. Principalele boli ce aparţin acestei

categorii sunt:

- Schistosomiaza – cu poartă de intrare cutanată;

- Dracunculoza şi fascioloza– transmise prin ingestia apei

Prevalenţa acestori boli creşte adesea în zone unde sunt construite baraje, deoarece apa

care stagnează în spatele lor oferă condiţii ideale pentru dezvoltarea diferitelor gazde

intermediare (crustacee, moluşte) ale paraziţilor. Astfel, asanarea periodică a canalelor de irigaţie

şi a orezăriilor şi distrugerea gazdelor intermediare, ca şi educaţia sanitară a populaţiei pentru

păstrarea apelor necontaminate şi evitarea scăldatului şi a intrării cu picioarele neprotejate în

apele care pot conţine moluşte infectate sunt măsuri importante de prevenire a acestor

îmbolnăviri.

4. Boli corelate cu apa (Water-related diseases)

Pentru aceste îmbolnăviri apa reprezintă habitatul unor vectori care trăiesc sau se

reproduc în apă sau aproape de apă. Astfel de vectori transmit o seamă de boli precum Denga

(febra neagră), Febra Galbenă şi Encefalita Japoneză.

Dintre aceştia, femela ţânţarului Anofel are un rol important în transmiterea malariei,

boală produsă de un protozoar din genul Plasmodium care apare endemic în ţările tropicale şi

subtropicale şi reprezintă un risc pentru 2 miliarde de persoane, cu tendinţă de extindere spre

zona temperată. În Europa sunt prezente doar “cazuri de import”. Astfel, pe lângă măsurile de

chimioprofilaxie şi protejarea faţă de înţepătura de ţânţar a persoanelor care migrează în zone

endemice, controlul vectorilor (asanarea apelor stagnante, pulverizarea cu insecticide remanente)

reprezintă măsuri importante de prevenire a infecţiei.

5. Boli dispersate prin apă (Water-dispersed infections) - infecţii ale căror agenţi patogeni pot

să prolifereze în apa călduţă (20-45oC) stagnantă nedezinfectată şi să intre în organism prin

tractul respirator. Se dezvoltă în ţările dezvoltate, fiind legate de utilizarea sistemelor de

climatizare, a instalaţilor tehnico-sanitare (duşurile cu jet, sisteme spa) şi a aparatelor de

7

aerosolizare care sunt întreţinute incorect. Semnificativi sunt doi factori de risc: Legionella

pneumophila şi Naegleria fowleri.

Clasificarea bolilor transmise hidric după patologia dominantă

Această clasificare scoate în evidenţă faptul că apa este implicată nu numai în patologia

enterică (digestivă), ci şi în cea extra-digestivă.

Aşa cum se observă în tabelul următor, toate bolile cu transmitere fecal-orală, secundar

pot fi transmise şi prin ingestia apei. Excepţie face holera pentru care apa reprezintă principala

cale de transmitere.

Tabelul 1. Principalele infecţii cu transmitere predominant sau posibil hidrică, de natură

digestivă, respectiv extradigestivă

Patologia (dominantă)

Transmitere

Responsabil

Feca

l-

oral

ă

Inge

stie

Con

tact

Aer

osol

i

Digestivă (enterică)

- Holera

- dizenterie

- febră tifoidă

- febră paratifoidă

+

++

++

++

++

+

+

+

Vibrio cholerae

Shigella spp.

Salmonella typhi

Salmonella paratyphi

- gastroenterite/BDA

- hepatita infecţioasă

++

++

++

++

++

++

++

++

++

++

+

+

+

+

+

+

++

+

+

+

E. coli enteropatogen

Salmonella spp.

Campilobacter jejuni

Yersinia enterocolitica

Enterovirus

Rotavirus, reovirus

Virus de Norwalk

Giardia spp.

Cryptosporidium

Virusurile hepatice A şi E

8

Extra-digestivă (non-enterică)

Cutaneo-mucoasă

- conjunctivite

- dermatomycoze

- candidoze

+

+

+

Adenovirus

Dermatophyţi

Candida spp.

Respiratorie

- pneumopatii

- infecţii ORL

- imuno-alergeni

+

+

+

+

Legionella spp.

Adenovirus, reovirus

Actinomyces termophyles

Fungi

Diverse

- meningo-encefalite

- leptospiroze

- schistosomiaza

+

+

+

+ Amoebe libere

Leptospira spp.

Schistosomiaza

Determinată de

oportunişti (în mediul

spitalicesc)

Enterobacterii (Klebsiela,

Enterobacter, Serraţia)

Pseudomonas aeruginosa

Flavonobacterium spp.

Legionella

În ceea ce priveşte patologia non-enterică, contactul cu apa contaminată poate fi cauza

unor infecţii ale tegumentelor şi mucoaselor, în special infecţii oculare, ale urechii, nasului,

gâtului sau infecţii cu diverse alte localizări sistemice. Inhalarea de aerosoli contaminaţi poate

cauza infecţii ale nasului, gâtului, chiar pneumonii grave, iar inhalarea unor fungi cu potenţial

alergen, care se dezvoltă în prezenţa umidităţii, determină rinită alergică, conjunctivită alergică,

chiar astm bronşic alergic.

Se pune în evidenţă de asemenea rolul unor microorganisme oportuniste (în special

Pseudomonas aeruginosa) de a produce îmbolnăviri la persoanele ale căror mecanisme de

apărare locală sau generală sunt slăbite (vârstnici, copii, pacienţi cu arsuri întinse, trataţi cu

imunosupresive, bolnavi de SIDA). Acestea impun criterii speciale de supraveghere a diferitelor

categorii de ape utilizate în spital.

9

Clasificarea bolilor transmise hidric după natura agentului patogen

Bolile cu transmitere hidrică pot fi atât de de natură bacteriană, cât şi virală sau

parazitară.

· Boli bacteriene cu transmitere hidrică

Apa este incriminată în transmiterea unor boli grave precum febra tifoidă, dizenteria,

holera, boala diareică a copilului mic, gastroenterite, unele antropozoonoze etc. Cu toate că

dezinfecţia apei a scăzut semnificativ incidenţa bolilor bacteriene transmise hidric, bacteriile

fiind mult mai sensibile la acţiunea clorului decât virusurile sau chisturile de protozoare, bolile

diareice bacteriene continuă să fie o ameninţare pentru sănătatea publică, chiar şi în ţările

dezvoltate.

Bacteriile întâlnite în apă pot fi:

a) bacterii foarte patogene: Salmonelle care produc febra tifoidă şi paratifoidă (Salmonella

typhi, S. paratyphi A şi S. paratyphi B), Shigelle (S. dysenteriae) care produc dizenteria bacilară,

Vibrio cholerae, agentul etiologic al holerei. Aceste bacterii sunt foarte fragile şi dispar rapid din

apele tratate şi dezinfectate.

b) bacterii cu patogenicitate medie: alte serotipuri de Salmonella şi Shigella, alte specii de

Vibrio, E. coli (enteropatogen şi enterotoxigen), unele serotipuri de Yersinia enterocolitica,

Campilobacter jejuni. Acestea sunt puţin mai rezistente la tratarea apei fiind responsabile de

producerea unor gastro-enterite şi boli diareice banale. Sunt cel mai frecvent implicate în prezent

în epidemiile hidrice de etiologie bacteriană.

c) bacterii oportuniste (Pseudomonas aeruginosa, Flavonobacterium, Aeromonas, Legionella)

sunt uşor vehiculate de apă fiind mult mai rezistente, dar nu sunt patogene decât pentru

persoanele cu deficienţe imunitare. Pot fi cauza producerii unor infecţii grave în mediul

spitalicesc.

Febra tifoidă şi paratifoidă - 60% din cazurile transmise hidric sunt cauzate de apa

potabilă contaminată, iar restul apar după folosirea gheţii sau după ingestia apei în timpul

scăldatului. Morbiditatea este în declin în ultimele decenii datorită aplicării metodelor de

dezinfecţie a apei şi extinderii sistemului de aprovizionare centralizată cu apă potabilă, a

ameliorării condiţiilor de igienă şi salubritate şi a posibilităţii de imunizare artificială a

populaţiei.

Dizenteria bacilară – a fost considerată multă vreme ca fiind „boala mâinilor murdare”,

adică o boală cu transmitere fecal-orală. După ce s-a dovedit posibilitatea transmiterii hidrice, s-a

10

observat tendinţa de creştere a numărului de cazuri de shigeloză transmise prin apă. În prezent

evoluţia este frecvent atipică (gastroenterite, entrocolite) şi sub formă de infecţii mixte tifice-

dizenterice. Fenomenului de variabilitate microbiană este cauza ineficienţei vaccinării (imunitate

specifică de tip) şi selecţionării de tulpini rezistente, ceea ce face ca dizenteria bacilară să rămână

o problemă de actualitate.

Holera, boală cu transmitere preponderent hidrică, este o toxi-infecţie gravă (toxina

holerică este o enterotoxină). În trecut, epidemiile de holeră au făcut ravagii (epidemia de holeră

din 1849 din Anglia a produs peste 110000 decese). Era holerei nu a apus. Deşi rară în Europa,

se manifestă endemic în unele regiuni de pe glob (India şi ţările învecinate din sudul Asiei,

Africa, America de sud). Factorii care favorizează epidemia de holeră sunt nivelul socio-

economic scăzut şi igiena precară. Transmiterea se produce prin ingestia apei contaminate, dar

nu trebuie să se piardă din vedere transmiterea indirectă, prin consum de fructe de mare,

crustacee, provenite din ape contaminate. În cadrul măsurilor preventive se înscrie protecţia

surselor de apă potabilă şi dezinfecţia apei, alături de igiena riguroasă a alimentelor şi depunerea

igienică a excrementelor. Există şi o profilaxie specifică (vaccinare antiholerică) care conferă

doar o protecţie parţială şi limitată în timp.

Agenţii bacterieni implicaţi cel mai frecvent în prezent în epidemiile hidrice de BDA

sunt Escherichia coli enterotoxigen care produce diareea copiilor de primă vârstă, principala

cauză a morţii copiilor sub 5 ani din ţările subdezvoltate, Pseudomonas aeruginosa (numită şi

bacilul Piocianic) care declanşează epidemii în rândul copiilor mici, mai ales în zone cu climat

cald, Campylobacter jejuni şi Yersinia enterocolitica care jucă un rol important în etiologia unor

epidemii mari de origine hidrică.

Leptospira, Brucella şi Pasteurella (Francisella) tularensis sunt agenţii etiologici ai unor

antropozoonoze care apar sporadic sau sub formă de epidemii în sezonul estival, grupul la risc

fiind reprezentat în principal de copii, adolescenţi şi pescari care vin în contact cu apele de

suprafaţă contaminate cu eliminările animalelor bolnave.

Incidenţa crescută a tuberculozei (forma intestinală) în colectivităţi riverane cursurilor

de apă în care se deversează ape uzate de la spitale şi sanatorii arată posibilitatea transmiterii B.

Koch pe cale hidrică.

O bacterie cunoscută în ultimul timp, Legionella pneumophila, se dezvoltă în apa

călduţă, aerată din instalaţiile de aer condiţionat, instalaţiile sanitare şi aparatele de aerosolizare

incorect dezinfectate. Aerosolii de apă contaminată pot transporta bacteriile la distanţe foarte

mari, iar dacă sunt inhalate pot produce două forme distincte de legioneloză:

• “boala legionarilor” – o formă gravă de pneumonie – la persoane cu imunitate deficitară

• Febra Pontiac – un sindrom pseudo-gripal benign – la persoane imunocompetente11

Legionella pneumophila este incriminată în 1 până la 10 % din cazurile de pneumopatii

nozocomiale.

· Boli virale cu transmitere hidrică

Rolul apei în transmiterea virusurilor reprezintă un domeniu investigat abia recent, când

perfecţionarea tehnicilor de analiză a făcut posibilă depistarea virusurilor în apă. Stabilirea

relaţiei de cauzalitate pe baza simptomatologiei nu a fost posibilă în cazul virusurilor din cauză

că mulţi oameni au imunitate, procentul de infecţii clinic manifeste este redus, acelaşi virus poate

da tablouri clinice diferite, iar virusuri diferite pot produce simptomatologie identică.

Se estimează că epidemiile virale cauzate de apa contaminată sunt sub-evaluate, cu atât

mai mult cu cât:

- virusurile sunt în general mai rezistente decât bacteriile faţă de acţiunea agenţilor de

dezinfecţie a apei utilizaţi în mod curent (la clor, de exemplu),

- virusurile sunt mai rezistente la acţiunea acidităţii gastrice şi a sărurilor biliare

- virusurile sunt mai virulente (10 până la 100 unităţi virale sunt suficiente pentru a

declanşa infecţia).

Rezultatele obţinute arată că peste 100 de tipuri de virusuri patogene pot fi vehiculate de

către apă. Multe virusuri pot supravieţui în apele de suprafaţă timp îndelungat: V. poliomielitic

până la 180 zile, V.Echo până la 115 iar V. Coxackie peste doi ani. Bolile virale transmise hidric

pot fi induse de regulă de enterovirusuri (poliomielitic, Coxackie A şi B, Echo, altele),

rotavirusuri şi calicivirusuri, v. hepatitic A şi E, adenovirusuri, parvovirusuri, dar şi

coronavirusuri şi astrovirusuri.

În ţările dezvoltate, frecvenţa gastroenteritelor de etiologie virală tinde să o depăşească

pe cea a gastroenteritelor bacteriene.

Primele virusuri investigate au fost enterovirusurile (eliminate pe cale fecală în apa de

suprafaţă), pornind de la observaţia că poliomielita era mai frecvent întâlnită de-a lungul

cursurilor de apă. Ulterior s-a dovedit că toate cele 71 de serotipuri de enterovirusuri pot fi

transmise hidric.

Virusurile cauzatoare a gastroenteritelor virale sunt în principal rotavirusurile,

adenovirusurile enterice, calicivirusurile şi astrovirusurile.

Rotavirusurile (în special tipul A) produc majoritatea gastroenteritelor apărute la nou-

născuţi şi copii mici (50% din BDA spitalizate la copii sub 2ani), iar la cei cu imunitate redusă

pot produce diaree cronică.

12

Adenovirusurile enterice (subgrupul F - serotipurile 40, 41, mai rar 31) produc

gastroenterite mai ales la copii sub vârsta de 6 luni, diareea putând persista până la 12 zile.

Infecţiile cu calicivirusuri, în particular cu Agentul Norwalk, afectează mai ales copii

mari, adolescenţi şi adulţi din comunităţi temporare (tabere, croaziere, penitenciare etc.) şi sunt

indicii că ar fi la originea unui foarte mare procent de boli diareice acute nonbacteriene.

Astrovirusurile, incriminate în unele ţări ca al doilea agent cauzal de boli diareice virale

după rotavirusuri, produc îmbolnăviri la copii după 7 ani şi la vârstnici şi joacă un rol important

în diareea cronică a persoanelor imunodeficitare.

Hepatita virală A este o boală a cărei transmitere hidrică este binecunoscută şi

producătoare de mari epidemii, cum a fost cea din Delhi (India, în 1955-1956), cu peste 30000

cazuri.

Deşi nu se înrudeşte cu virusul hepatitei A, virusul hepatitei E evoluează asemănător, cu

greţuri, vărsături, dureri musculare, icter. În 1991, la Kanpur, în India, a avut loc o epidemie

hidrică devastatoare de hepatită virală E care a afectat 79000 de oameni, dând o letalitate

crescută la gravide.

Conjunctivita de bazin este o altă viroză, dată de un adenovirus, în care apa joacă un

rol important. Transmiterea bolii are loc atunci când în bazinele de înot insuficient clorinate sunt

prezente concomitent sau succesiv persoane bolnave şi persoane sănătoase.

· Boli parazitare cu transmitere hidrică

Apa are un rol dublu în transmiterea bolilor parazitare, pasiv, vehiculând parazitul de la

sursa de infecţie la omul sănătos, sau activ, fiind un mediu obligatoriu pentru ca parazitul să-şi

desfăşoare ciclul evolutiv pâna la forma infestantă. Pot fi transmise hidric un mare număr de

boli parazitare produse de:

PROTOZOARE

Amibiaza sau dizenteria amibiană este cea mai răspândită parazitoză de natură

hidrică. În mediul exterior este prezent sub formă de chist, ceea ce îi conferă o rezistenţă mare.

Infestarea omului se produce prin ingestia apei sau alimentelor spălate sau irigate cu apă

infestată. Numărul populaţiei purtătoare de Entamoeba histolytica este de circa 10%, ajungând

la 50% în populaţiile care trăiesc în condiţii igienice precare. Multă vreme a fost considerată în

mod greşit ca boală exclusiv tropicală. În Marea Britanie se înregistrează în medie 10 morţi pe an

din cauza amibiazei şi numeroase cazuri de boală. În Franţa este relativ frecventă la lucrătorii din 13

reţeaua de canalizare. Epidemia cea mai gravă s-a semnalat în 1953 la Chicago la un hotel a cărei

reţea de apă a fost contaminată prin apele uzate şi au fost afectate 1409 persoane dintre care 98

au decedat.

Naegleria fowleri este un protozoar care produce boala tinerilor înotători (meningo-

encefalita amibiană primară), boală care, nedepistată sau netratată la timp, provoacă moarte într-

un interval de apoximativ 4-5 zile. Parazitul trăieşte în apă, sol, pământ umed, fiind foarte puţin

pretenţios la condiţiile de mediu. Cei mai afectaţi sunt copii şi adulţii tineri care înoată frecvent

în bazine încălzite.

Parazitul prezintă trei stadii evolutive: chist, forma vegetativă flagelată şi forma

amoebială. Chistul reprezintă forma de rezistenţă a parazitului şi se poate găsi în praf, pământ,

nisip, ape murdare şi reci. Forma vegetativă flagelată provine din chist în condiţii favorabile (apă

călduţă). Aceasta este şi forma infestantă pentru om. Infestarea se face în timpul înotului, când

Naegleria fowleri pătrunde prin mucoasa nazală, iar pe calea nervilor olfactivi ajunge la nivelul

creierului; parazitul distruge structurile străbătute, în maxim 4-5 zile creierul fiind invadat, boala

devenind netratabilă. Evolutia bolii e de scurtă durată, dar diagnosticul poate fi uşurat de

informarea doctorului despre faptul că pacientul înoată în bazine încălzite.

În ultimul timp se acordă importanţă tot mai mare Giardiei intestinalis, un protozoar

flagelat unicelular răspândit pe întreaga suprafaţă a globului. Este considerat oportunist, afectând

în special copiii, vârstnicii, persoanele cu imunodeficienţe. Actualmente, giardioza (lambliaza)

este cotată ca cea mai răspândită parazitoză cu transmitere fecal-orală la om, calea hidrică

fiind cert dovedită. Se manifestă endemic în zone cu un grad crescut de insalubrizare a mediului,

sub forma unor mici focare familiale (transmitere prin contact) sau cazuri sporadice “diareea

călătorilor”. În apă, cel mai frecvent este prezentă forma de rezistenţă a parazitului – chistul. El

poate provoca epidemii hidrice importante, cu mii de cazuri. În SUA, pe un studiu extins pe 35

ani, cel mai frecvent agent etiologic pentru boli transmise hidric a fost unul parazitar - Giardia,

cel mai frecvent agent microbian (Salmonella) fiind abia pe locul doi. Rezervorul este

reprezentat de om şi peste 40 de specii de animale. La aprovizionările centrale giardioza apare

acolo unde apa este neprelucrată sau tratată necorespunzător.

Criptosporidioza a fost diagnosticată prima dată la om în 1976. Transmiterea se

realizează prin ingestie de apă sau alimente infestate, prin echipamente/mediu instituţionalizat

sau prin autoinfecţie. Transmiterea hidrică este pe cale să devină o mare ameninţare la adresa

sănătăţii publice. În 1984 s-a consemnat prima epidemie hidrică, iar în ultimii ani frecvenţa şi

amploarea acestora a devenit dramatică. În 1993, la Milwaukee (Wisconsin, SUA),

Criptosporidium parvum a produs cea mai mare epidemie hidrică cunoscută: peste 400000 de

cazuri şi 100 decese! Germene oportunist, afectează cu predilecţie bolnavii imunodeficitari şi 14

copii sub 1 an. În România este considerată principala cauză de deces a copiilor HIV+. Fiind o

zoonoză care afectează 40 specii de animale (inclusiv viţei, miei), grupa de populaţie la risc

cuprinde şi crescători/iubitori de animale.

Măsurile de profilaxie cuprind :

igiena alimentelor, personală şi a defecaţiei;

campanii de informare şi educaţie sanitară;

igiena în instituţii (spitale, creşe, grădiniţe) şi în ferme de animale;

controlul apei potabile - filtre cu ochiurile foarte mici <4 μm, fierberea apei.

Tricomoniaza este o boală cu transmitere în principal sexuală. Rezistenţa crescută a

parazitului adult în apa caldă (peste 30oC) insuficient clorinată face posibilă transmiterea sa prin

îmbăierea simultană a persoanelor bolnave şi sănătoase în piscine sau ştranduri cu apă termală.

HELMINŢI

Boli produse de cestode: Cisticercoza, Botriocefaloza;

Cisticercoza este o boală parazitară provocată de larva parazitului Taenia solium, mai rar şi

Taenia saginata. Transmiterea teniazei se realizează prin ingestia de carne crudă sau insuficient

preparată termic infestată cu cisticerci. In intestin, formele larvare se transformă în viermi adulţi

(tenii), iar în acest caz omul reprezintă gazda definitivă care adăposteşte viermele adult. Ouăle

ajung în mediul exterior odată cu scaunul şi reprezintă o sursă de infestare pentru gazdele

intermediare obligatorii care pentru T. solium sunt porcinele, iar pentru T. saginata sunt

bovinele. Aici îşi continuă evoluţia şi se transformă în forma larvară cunoscută sub numele de

cisticerc. Cisticercus cellulosae reprezintă forma larvară a T. solium, iar Cisticercus bovis pentru

T. saginata şi se localizează în musculatura animalului. Omul poate ingera oul de parazit prin

consum de apă sau alimente contaminate, iar în acest caz se produce cisticercoza (omul devine

gazdă intermediară). Ea se localizează în orice organ, dar mai ales în creier (se produc leziuni

pseudo-tumorale) şi ochi (tulburări de vedere).

În transmiterea Botriocefalozei produsă de Diphylobotrium latum apa are un rol activ. In

această teniază sursa de infecţie o reprezintă omul bolnav, dar şi unele animale care elimină pe

cale intestinală ouăle parazitului care au nevoie de două gazde intermediare în mediul acvatic

(crustacee şi apoi peştii care se hrănesc cu crustaceele în care se găsesc larvele provenite din

ouă). Boala survine endemic în regiuni unde se găsesc ape dulci în care trăiesc gazdele

15

intermediare obligatorii pentru dezvoltarea formelor larvare ale botriocefalului (la noi în Delta

Dunării).

Boli produse de trematode: fascioloza, schistotomiaza;

Fascioloza este o zoonoză produsă de Fasciola hepatica ce are habitat canalele biliare la

ovine, bovine şi mai rar la om. De la acest nivel ouăle sunt eliminate prin intestin, iar pentru a

evolua în continuare oul trebuie să ajungă în apă care are rol activ în transmiterea parazitului.

Aici oul embrionează şi la o temperatură favorabilă (25 - 30ºC) după două-trei săptămâni se

transformă în larva ciliată (miracidium), care pătrunde într-o gazdă intermediară (gasteropod), în

interiorul căreia îşi continuă ciclul evolutiv până la stadiul de cercar. Acesta este forma infestantă

care prin consum de apă sau plante acvatice produce boala la om şi animale.

Schistosomiazele sunt boli parazitare sistemice severe produse de Schistosoma

haematobium, mansoni şi japonicum provocând manifestări urinare şi digestive. Apa are rol

activ în transmitere (gazde intermediare reprezentate de moluşte gasteropode). Furcocercarii

reprezintă forma infestantă a schistosomei pentru gazda definitivă (omul sau alte vertebrate).

Infestarea omului se face în timpul scăldatului în ape dulci contaminate cu moluşte.

Contaminarea se face pe cale transcutanată. Excepţional cercarii înghiţiţi odată cu apa pot

pătrunde în organismul uman traversând mucoasa bucală. Răspândirea paraziţilor se face prin

ouăle eliminate de gazdele definitive (om, animale) în urină sau materiile fecale.

Schistosomiazele constituie o problemă majoră de sănătate publică, afectând peste 200 milioane

de persone din 74 de ţări din zone tropicale şi subtropicale cu agricultură dezvoltată. Se

apreciază că numărul persoanelor pe glob pentru care există riscul de a face infecţia este de 600

milioane până la un miliard de indivizi.

Ciclul evolutiv al Fasciolei hepatica Ciclul evolutiv al schistosomelor

16

Boli produse de nematode: ascaridoza, trichocefaloza, strongiloidoza, ankylostomiaza,

dracunculoza.

Nematodozele de origine intestinală, cele mai comune helmintiaze umane date de infecţiile

cu geohelminţi (ascarizi, tricocefali, anchilostome, Strongyloides stercoralis), afectează mai mult

de un sfert din populaţia globului, constituind o importantă problemă de sănătate publică, mai

ales în ţările în curs de dezvoltare. Incidenţa şi prevalenţa lor constituie indicatori generali ai

nivelului local de dezvoltare economică şi ai standardului igienico-sanitar dintr-o anumită zonă

geografică. Transmiterea se realizează prin intermediul solului, dar şi al apei şi sau al alimentelor

contaminate cu ouă sau forme larvare infestante. Transmiterea hidrică se poate face atât direct

cât şi indirect prin consum de fructe, zarzavaturi cultivate pe terenuri irigate cu ape fecaloid –

menajere netratate.

Dintre nematodozele tisulare, apa are un rol activ în transmiterea dracunculozei care se

caracterizează clinic printr-un ulcer cutanat cronic la nivelul căruia femela viermelui de Guineea

(Dracunculus medinensis) îşi eliberează embrionii atunci când vine în contact cu apa. Pentru a-şi

continua evoluţia, embrionii trebuie să ajungă în interiorul unei gazde intermediare reprezentată

de crustacee acvatice de apă dulce din genul Cyclops, unde se transformă în larve infestante.

Omul, singurul rezervor de paraziţi şi gazdă definitivă, se infectează bând apă care conţine

ciclopi parazitaţi cu larve infestante. Dracunculoza este endemică în zone tropicale şi

subtropicale din Asia şi Africa.

PROFILAXIA BOLILOR HIDRICE

Asigurarea apei potabile pentru populaţie reprezintă măsura de bază pentru prevenirea

bolilor hidrice.

Direcţii de acţiune:

1. Alegerea corectă a sursei şi protecţia sanitară a acesteia;

La alegerea unei surse de aprovizionare cu apă este important să ne asigurăm că:

- sub aspect calitativ apa este satisfăcătoare sau tratabilă în vederea potabilizării,

- sub aspect cantitativ are debitul necesar asigurării unei distribuţii continue, ţinându-se

seama de variaţiile zilnice şi sezoniere ale cererilor de apă

Protecţia sanitară a surselor şi instalaţilor de aprovizionare cu apă potabilă prin:

- Asigurarea perimetrelor de protecţie sanitară şi interzicerea activităţilor poluante din

teritoriul aferent;

- Colectarea şi îndepărtarea igienică a reziduurilor lichide şi solide.

17

2. Sistem de alimentare cu apă sigur

- tratare eficientă a apei (filtrare, dezinfecţie)

- reţea de distribuţie sigură;

3. Supravegherea sanitară a sistemului de aprovizionare cu apă de băut:

- inspecţie sanitară pentru depistarea şi asanarea surselor de poluare;

- recoltare de probe de apă pentru analiza de laborator;

4. Educaţia sanitară a populaţiei în vederea cunoaşterii posibilităţilor de transmitere a bolilor

hidrice şi a măsurilor de prevenire a acestora.

Cerinţe de potabilitate a apei

Conform Legii 458/2002 privind calitatea apei potabile o apă sigură pentru băut este

lipsită de orice microorganisme, paraziţi sau substanţe care, prin numărul sau concentraţia lor,

pot pune în pericol sănătatea umană, atât pe termen scurt, cât şi ca urmare a unui consum

îndelungat. Pentru ca o apă să fie considerată potabilă, ea trebuie să corespundă unor cerinţe

minime prevăzute în lege.

CERINŢE ORGANOLEPTICE:

Apa potabilă trebuie nu numai să fie lipsită de risc pentru sănătate, ci să fie şi o apă

“atractivă”, care este consumată cu plăcere şi care satisface senzaţia de sete a consumatorilor.

Gustul şi mirosul apei reprezinţă o cerinţă de bază deoarece de cele mai multe ori consumatorii

apreciază siguranţa apei prin prisma aspectului organoleptic.

Modificările de gust şi miros ale apei pot fi cauzate de:

- elemente de provenienţă naturală de exemplu, calciul conferă apei gust sălciu, fierul gust

metalic, magneziul amar, clorurile gust sărat, oxigenul dizolvat în apă dă senzaţia de

prospeţime, dioxidul de carbon gust înţepător, acidulat, hidrogenul sulfurat gust şi miros de

“ouă clocite”;

- procese biologice din apă: descompunerea fito şi zooplanctonului conferă apei ”mirosul de

baltă”;

- substanţe organice poluante (în special produsele petroliere, chiar în cantitate mică, pot

modifica organoleptic volume mari de apă)

- tratarea, înmagazinarea sau distribuţia neadecvată a apei: la hiperclorinarea apei netrate

adecvat rezultă clorfenoli cu miros de medicament, iodoform; prin stagnarea apei în capete

de reţea sau rezervoare se formează ape roşii, cu gust metalic prin dezvoltarea ferobacteriilor.18

Norme: atât gustul cât şi mirosul trebuie să fie acceptabile consumatorilor şi fără nici o

modificare anormală.

CERINŢE FIZICE :

Culoarea este dată de substanţele dizolvate în apă. Acestea pot fi :

- naturale (substanţe humice, vegetale, fier etc.)

- poluante ® risc toxic !

Norma: acceptabilă consumatorilor şi fără nici o modificare anormală

Turbiditatea - este dată de substanţele aflate în suspensie sau în stare coloidală care oferă

suport şi protecţie microorganismelor ® risc infecţios !

Norma: £ 5 UNT (unităţi nefelometrice de turbiditate); £ 1 UNT înainte de clorinare

(influenţează eficienţa dezinfecţiei)

pH-ul - influenţează flora şi fauna acvatică, eficienţa tratării şi coroziunea reţelei de distribuţie,

folosinţa apei în industrie şi agricultură, mai puţin starea de sănătate (iritarea ochilor, pielii,

mucoasei). Normele de potabilitate stabilesc valoarea pH-ului între 6,5-9,5.

Conductivitatea electrică - proprietatea apei de a se lăsa străbătută de un curent electric ®

indicator indirect al gradului de mineralizare al apei. Apele de profunzime pot să aibă o

conductibilitate electrică mai mare în mod natural şi la valori constante. Creşterea acestor valori

reprezintă un indicator de poluare cu substanţe chimice toxice.

CERINŢE CHIMICE

1) Substanţe cu acţiune toxică

Peste concentraţia maximă admisă, stabilită prin studii experimentale şi confirmată prin studii

epidemiologice, acestea produc pe termen scurt sau în urma unui consum îndelungat efecte

negative asupra sănătăţii.

– originea lor poate fi: - cel mai adesea din poluare (Pb, Hg, Cd, As, pesticide, cianuri etc.)

- tratarea incorectă a apei (trihalometanii - subproduşi ai clorinării)

- uneori naturală, din sol (nitraţii, fluorul) ;

2) Substanţe indezirabile - care limitează folosinţa apei deoarece modifică organoleptic apa

făcând-o improprie consumului. De obicei sunt de origine naturală, dar pot fi date şi de

impurificare: fierul, manganul, zincul, cuprul, clorurile, sulfaţii etc. Sărurile acestor elemente

conferă apei o proprietate cunoscută sub numele de duritate.

19

3) Substanţe cu rol indicator - importante pentru monitorizarea calităţii apei

indicatori ai poluării - arată nivelul şi vechimea unei posibile contaminări de

natură biologică fiind asociate cu un posibil risc infecţios. Din această categorie fac parte

substanţele organice - ca indicator global, amoniacul – arată o poluare recentă (1-2 zile, chiar

ore în sezonul cald) şi nitriţii - pentru o poluare relativ recentă (câteva zile, o săptămână).

Prezenţa lor simultană indică o poluare continuă.

indicatori ai tratării - Clorul rezidual este cel mai important, fiind un bun

indicator al eficienţei dezinfecţiei, dar şi al contaminării apei la nivelul reţelei de distribuţie.

Clorul rezidual liber trebuie să reprezinte minim 80% din clorul rezidual total şi să nu depăşească

0,5 mg/l la intrarea în reţea şi 0,25 mg/l la capăt de reţea.

CERINŢE BACTERIOLOGICE

Lipsa germenilor patogeni în apă este urmărită prin intermediul următorilor indicatori

bacteriologici:

1. Numărul total de germeni aerobi mezofili (37oC) – indicator general care arată

impurificarea apei cu floră poluantă de provenienţă umană sau animală.

Norme – apă îmbuteliată: NTG max. 20/ml ;

2. Pseudomonas aeruginosa - aerob, nesporulat, gram-negativ;

- condiţionat patogen, se poate multiplica în mediul acvatic ( între 4o- 43oC);

- dacă atinge doza infectantă, determină infecţii purulente cutanate, ale conjunctivei, otice sau

buco-faringiene, în special la persoanele cu apărare imunitară deficitară;

- risc infecţios specific pentru unităţile sanitare.

Norme – apă îmbuteliată: Pseudomonas aeruginosa - 0 / 250 ml

3. Microorganismele indicatoare a poluării fecale

Din această categorie fac parte:

• Coliformii totali - aprecierea eficienţei diferitelor trepte de tratare a apei şi a integrităţii

sistemului de distribuţie.

• Coliformii termotoleranţi (care se dezvoltă la 44-45oC) sau fecali – indicator al calităţii

surselor de apă şi al unei contaminări ulterioare tratării. Escherichia coli indică în mod cert o

contaminare intestinală recentă a apei.

• Streptococii fecali - genul Enterococus confirmă poluarea fecală de origine umană

• Clostridium perfringens - sunt germeni anaerobi sporulaţi. Se determină în apa de suprafaţă,

prezenţa lor indicând o contaminare fecală veche, intermitentă sau la distanţă. Prezenţa lor în

20

apa tratată denotă deficienţe în procesul de filtrare ® se impune investigarea riscului

parazitologic (cryptosporidium, giardia).

Norme: indicatorii poluării fecale trebuie să lipsească în apa de băut !

21