DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Joi 1 IunieDu-te și adunã pe toți iudeii care se aflã în Susa și postiți pentru mine și sã nu mâncați și sã nu beți trei zile, noapte și zi; și eu și tinerele mele vom posti în același fel; și voi intra astfel la împãrat, ceea ce nu este dupã lege; și dacã va fi sã pier, voi pieri.  Estera 4.16Sã se facã un lemn înalt de cincizeci de coți și mâine vorbește împãratului ca Mardoheu sã fie spânzurat pe el; apoi mergi voios cu împãratul la ospãț.   Estera 5.14

Dupã captivitatea babilonianã (16) – Propuneri contradictoriiMardoheu îi spusese Esterei sã nu creadã cã, fiindcã era împãrãteasã, va fi scutitã de a împãrtãși soarta celorlalți iudei. El i-a pus întrebarea: „Cine știe dacã n-ai venit la împãrãție tocmai pentru un timp ca acesta?“. Estera a primit îndemnul și i-a transmis lui Mardoheu sã posteascã pentru ea, împreunã cu toți iudeii din Susa, pentru cã avea sã meargã la împãrat, deși nu fusese chematã de el.

Dupã câteva zile, Haman s-a întors acasã plin de bucurie. Primise extraordinara onoare de a fi fost invitat, împreunã cu împãratul, la un ospãț în palatul Esterei. În ziua urmãtoare avea sã se bucure din nou de un astfel de ospãț. Totuși, bucuria lui a fost întunecatã la vederea lui Mardoheu, care refuza în continuare sã îngenuncheze înaintea lui. Soția și prietenii lui l-au sfãtuit sã ridice o spânzurãtoare, apoi sã-i cearã împãratului sã-i permitã sã-l spânzure pe Mardoheu, dupã care avea sã meargã bucuros cu împãratul la ospãț.

Un astfel de sfat ticãlos venea de la cel despre care Domnul spune cã era un ucigaș de la început și cã vine doar pentru a fura, a omorî și a distruge (Ioan 8.44; 10.10). Pentru diavol, viața omului nu are nicio valoare. Cât de multe vieți nevinovate au fost sacrificate în lumea aceasta de cãtre oameni nemiloși, în cãutarea puterii!

Lucrurile au stat cu totul altfel, în ce-L privește pe Domnul nostru. El nu doar Și-a riscat viața pentru ca noi sã avem viațã, ci Și-a dat viața pentru noi! Prin urmare, cât de important este ca noi sã ne tãgãduim pe noi înșine – semnificația postului – și sã ne rugãm cu stãruințã ca mulți pãcãtoși sã-și punã încrederea în Hristos, ca Mântuitor!

E. P. Vedder, Jr.

Vineri  2 Iunie

Simon Petru le-a spus: „Mã duc sã pescuiesc“. Ei i-au spus: „Venim și noi cu tine“. Au ieșit și s-au suit în corabie; și în noaptea aceea n-au prins nimic.                                                                                   Ioan 21.3Ar fi ușor sã-l judecãm pe Petru și pe ceilalți ucenici pentru decizia luatã. Ei Îl vãzuserã pe Domnul dupã învierea Sa și auziserã cuvintele Sale de pace și de mângâiere; se bucuraserã de prezența Lui în mijlocul lor și acum știau, fãrã nicio urmã de îndoialã, cã El înviase, cã biruise moartea și cã urma sã-i trimitã ca martori ai acestei biruințe.

Atunci de ce s-au întors sã pescuiascã? Nu-i fãcuse Domnul pescari de oameni, nu de pești? Domnul însã nu i-a mustrat. I-a lãsat sã se trudeascã în zadar toatã noaptea, astfel încât, dimineața, sã-Și manifeste atotsuficiența Sa. Petru, cel care luase inițiativa pentru a merge la pescuit, este și cel care preia conducerea în întoarcerea lor cãtre Domnul – a sãrit în apã și a înotat pânã la mal, unde Se afla El.

Apoi Domnul Și-a manifestat harul. Pregãtise un foc, ca ei sã se încãlzeascã, și câțiva pești, pentru a-i hrãni. Avea sã le spunã lucruri importante, în special lui Petru, însã mai întâi le-a pregãtit inima pentru a le primi.

Ce scump Mântuitor! El este plin de resurse și ne elibereazã de tendința de a ne sprijini pe inițiativele și pe mijloacele noastre. Harul Sãu ne va arãta cã resursele Sale sunt îmbelșugate și infinit mai bune decât ale noastre. O astfel de metodã este cu mult mai eficace decât modul legalist de a judeca și de a mustra, care, în general, va îndepãrta sufletele din prezența Domnului. G. W. Steidl

Sâmbãtã 3 IunieȘi, pe când asfințea soarele, un somn adânc a cãzut peste Avram; și, iatã, l-a cuprins groaza unui mare întuneric.                   Geneza 15.12Avram Îi ceruse Domnului o dovadã clarã prin care sã știe cã avea sã ia în stãpânire țara care îi fusese promisã. Ca temelie a acestei certitudini, Dumnezeu i-a spus sã jertfeascã o vițea, o caprã, un berbec, o turturicã și un pui de porumbel (versetul 9). Toate aceste jertfe sunt imagini ale jertfei Domnului Isus, fiecare dintre ele accentuând un aspect diferit al acestei jertfe. Binecuvântarea promisã lui Avram era dependentã nu de faptele lui, ci doar de mãreața jertfã a Domnului slavei. De asemenea, fiecare dintre cele trei animale trebuia sã fie în vârstã de trei ani, ceea ce aratã cã Hristos trebuia sã fie înviat dintre cei morți.

Apoi Dumnezeu a fãcut sã vinã un somn adânc asupra lui Avram, dupã care l-a cuprins groaza unui mare întuneric. Aceasta ne învațã cã jertfa lui

Hristos a însemnat cu mult mai mult decât o simplã jertfã. Somnul adânc este o imagine a morții, iar întunericul mare ne aduce aminte de întunericul care a cuprins țara în timp ce Hristos Se afla pe cruce, când suferea fiind pãrãsit de Dumnezeu.

Vedem aici și profeția cu privire la suferințele și întunericul prin care Israel avea sã treacã înainte de a fi izbãvit din Egipt. Aceastã profeție are de asemenea aplicație la timpul viitor de necaz, prin care acest popor va trece, înainte de a strãluci lumina, prin venirea Domnului Isus cu putere și cu mare slavã.

Aspectul proeminent în toatã aceastã întâmplare este cã siguranța binecuvântãrii viitoare cu privire la Avram și la sãmânța lui depinde de tot ceea ce implicã lucrarea minunatã de la cruce. Aceasta include jertfa mãreațã a Domnului Isus, moartea Lui ispãșitoare, suferința sub mâna lui Dumnezeu și învierea Sa glorioasã dintre cei morți. L. M. Grant

Duminicã 4 IunieUnul dintre ei l-a lovit pe robul marelui preot și i-a tãiat urechea dreaptã. Și Isus, rãspunzând, a spus: „Lãsați, pânã aici!“. Și, atingându-i urechea, l-a vindecat.                              Luca 22.50,51Doctorul preaiubit este cel care ne relateazã aceastã scenã mișcãtoare din grãdina Ghetsimani. Crucea, cu toatã teroarea și rușinea ei, își arunca umbra asupra sufletului Mântuitorului. Oamenii veniserã sã-L prindã, iar trãdãtorul a folosit un sãrut pentru a-L arãta pe Cel pe care Îl cãutau. Nimeni n-ar fi putut sã punã mâna pe El, dacã El Însuși nu ar fi îngãduit acest lucru. La auzul glasului Sãu, cei care voiau sã-L prindã au cãzut la pãmânt, iar El ar fi putut sã plece nestingherit. Venise însã pentru a Se da pe Sine Însuși ca jertfã de ispãșire, de aceea S-a lãsat prins.

Cei din jurul Sãu nu erau însuflețiți de același duh. Petru, cu inițiativa lui obișnuitã, a scos o sabie și i-a tãiat urechea dreaptã lui Malhus, slujitorul marelui preot. Cât de diferit de Domnul este chiar și cel mai nobil dintre discipolii Sãi! Sã remarcãm harul Mântuitorului! El l-a mustrat pe ucenic pentru râvna lui nesfântã, dupã care a vindecat urechea slujitorului. Luca este cel care ne descrie aceastã acțiune minunatã a harului vindecãtor, iar Ioan este cel care ne descoperã numele celor implicați. Într-adevãr, nu existã nicio limitã pentru harul Domnului nostru Isus Hristos! El a fost Slujitorul devotat nevoilor și suferinței omului nu doar în timpul slujirii Sale, ci și atunci când norii întunecați au venit asupra Lui, la sfârșitul acestei slujiri.

Un vrãjmaș este vindecat și binecuvântat! Se poate vedea așa ceva în istoria omului? Și totuși aceasta este esența evangheliei! Citim aceste

cuvinte în Coloseni 1.21,22: „Și pe voi, care odinioarã erați strãini și vrãjmași în gândire, prin lucrãri rele, acum dar v-a împãcat în trupul cãrnii Lui, prin moarte, ca sã vã prezinte sfinți și fãrã patã și de neînvinuit înaintea Lui“. W. W. Fereday

Luni 5 IunieOchii tãi au vãzut tot ce a fãcut Domnul Dumnezeul vostru acestor doi împãrați: așa va face Domnul tuturor împãrãțiilor la care mergi. Nu vã temeți de ei; pentru cã Domnul Dumnezeul vostru Se va lupta pentru voi.                                                                           Deuteronom 3.21,22Israeliții se pregãteau sã intre în țara promisã și, cu aceastã ocazie, Moise le-a reamintit ceea ce Dumnezeu fãcuse deja vrãjmașilor lor, lui Og, împãratul Basanului, și lui Sihon, împãratul Hesbonului. El le dãduse biruința împotriva acestor doi împãrați puternici, și așa avea sã le-o dea din nou, împotriva împãraților din Canaan. Moise le-a dat apoi porunca aceasta: „Nu vã temeți de ei“. Era necesar ca ei sã înțeleagã faptul cã nu era lupta lor, ci a lui Dumnezeu: „Pentru cã Domnul Dumnezeul vostru Se va lupta pentru voi“.

Trebuie sã ne aducem aminte mereu de acest lucru, fiindcã suntem atât de înclinați sã ne temem. Frica este una dintre cele mai eficiente arme în mâna lui Satan. Ea ne poate împiedica sã înaintãm pe calea lui Dumnezeu și ne furã savurarea lucrurilor cerești.

Chiar dacã puterea lui Satan asupra celui credincios a fost anulatã prin moartea lui Hristos (Evrei 2.14,15), el încã folosește teama pentru a ne împiedica și a slãbi. Franklin Delano Roosevelt, președinte al Statelor Unite, a spus: «Frica este singurul lucru de care ar trebui sã ne fie fricã; sã ne temem de acea fricã iraționalã, nejustificatã, care paralizeazã orice efort de a înainta». Da, frica ne va împiedica sã progresãm în lucrurile spirituale și în lucrarea pentru Domnul. Aceastã fricã este iscatã însã de amenințãrile unui vrãjmaș biruit. Este cu mult mai bine sã luãm seama la Dumnezeul nostru, care cu atâta insistențã ne spune în Cuvântul Sãu: „Nu vã temeți!“.

B. Reynolds

Marți 6 IunieIar dacã și evanghelia noastrã este acoperitã, este acoperitã pentru cei care pier, în care dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile necredincioșilor, ca lumina evangheliei gloriei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu, sã nu strãluceascã pentru ei.      2 Corinteni 4.3,4

Dumnezeul veacului acestuia a pãrut cã a biruit la cruce. Puterea lui întunecatã, aliatã cu voința omului, L-a alungat din lume pe Singurul care putea spune omului cine și ce este Dumnezeu. Acum, gloria lui Dumnezeu, care strãlucește pe fața lui Isus Hristos, este ascunsã de acest pãmânt, pe care domnește întunericul. Cea mai mare parte a lumii este pãgânã sau musulmanã și doar o foarte micã parte a creștinãtãții prețuiește cu adevãrat Cuvântul lui Dumnezeu.

Punctele forte ale lui Satan devin însã slãbiciuni în prezența Domnului Isus, odinioarã rãstignit, acum glorificat. Unde este El acum, puterea lui Satan nu poate pãtrunde, iar când un om crede în Hristos și înțelege unde Se aflã El, se laudã cu biruința Domnului sãu. Prin urmare, pentru el, necredința și superstiția sunt lucruri care aparțin întunericului în care stãpânește dumnezeul acestei lumi și prin care el orbește ochii celor care nu cred. Credința creștinã se ridicã deasupra întunericului și privește la Cel care Se aflã în glorie.

Nu existã vãl pe fața Domnului Isus. Ea emanã dragoste, har, glorie. De aceea, nu trebuie sã existe niciun nor și nicio umbrã de îndoialã în inimile celor ai Sãi. Știm cã El nu ar fi Omul glorificat, dacã nu ar fi fost Omul crucificat. Îl vedem, dar nu având tablele legii în mânã, ci având mâinile strãpunse pentru pãcatele noastre, iar gloria lui Dumnezeu strãlucește pe fața Sa, arãtându-ne cã totul este împlinit, cã pãcatele noastre au fost îndepãrtate și cã Dumnezeu este preamãrit. Știm cã Cel care a fost pãrãsit pentru noi este mãsura acceptãrii noastre. Astfel, gloria lui Hristos este vestea bunã pentru cei ai Sãi. H. F. Witherby

Miercuri 7 IunieBalaam a vãzut cã era bine în ochii Domnului sã binecuvânteze pe Israel și n-a mers, ca în alte dãți, sã-l întâmpine cu descântece, ci și-a îndreptat fața spre pustie. Și Balaam și-a ridicat ochii și l-a vãzut pe Israel locuind în corturi, dupã semințiile sale. Și Duhul lui Dumnezeu a fost peste el.                     Numeri 24.1,2Balaam începe sã priveascã la poporul lui Dumnezeu și îl vede locuind în corturi. Aceastã viziune, potrivitã felului în care Dumnezeu vedea poporul, constituie ocazia pentru Duhul Sfânt sã vorbeascã astfel: „Ce frumoase sunt corturile tale, Iacove, și locașurile tale, Israele! Ca vãile se întind“ (versetele 5 și 6). El privește la poporul lui Dumnezeu și vede frumusețea lui. Pe de o parte avem poporul jos, preocupat cu tot felul de lucruri nechibzuite, iar pe de altã parte avem aceastã scenã sus, în înãlțime.

Așa stau lucrurile și cu noi: suntem preocupați cu gândurile noastre deșarte; acuzatorul vorbește împotriva noastrã, însã nimic nu are efect, fiindcã Dumnezeu lucreazã pentru noi. Nu mã refer acum la faptul cã Dumnezeu ne-a îndreptãțit, ci la ceva mai mult decât atât, adicã la frumusețea pe care El o vede în noi și la sursa nesecatã de înviorare a poporului lui Dumnezeu – „Toate izvoarele mele sunt în Tine“ (Psalmul 87.7). Dumnezeu scoate acest lucru în evidențã pe deplin, folosindu-Se de intențiile rele ale lui Balac și ale lui Balaam.

Vedem în aceste capitole cum omul lucreazã potrivit voii lui Satan și cum așteaptã totuși puterea și intervenția lui Dumnezeu. Prin urmare, totul este confuzie; și întotdeauna va fi așa. Însã, în momentul în care copiii lui Dumnezeu își iau locul potrivit înaintea Lui, nu mai existã nicio confuzie, nicio nedumerire – calea devine pe cât se poate de clarã.

Fie ca Duhul Sfânt sã ne facã sã ne însușim acea trãsãturã particularã Adunãrii lui Dumnezeu, care constituie puterea sfințeniei și a mângâierii ei: „Domnul Dumnezeul sãu este cu el și strigãtul unui împãrat este în mijlocul lui“ (Numeri 23.21)! J. N. Darby

Joi 8 IuniePentru cã harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire tuturor oamenilor, s-a arãtat, învãțându-ne ca, dupã ce am tãgãduit neevlavia și poftele lumești, sã trãim cu cumpãtare și cu dreptate și cu evlavie în veacul prezent.                                                                                     Tit 2.11,12Harul lui Dumnezeu este temelia caracterului și purtãrii creștinului. Versetele citate mai sus sunt clare și concludente. Primul lucru pe care harul îl face pentru pãcãtosul pierdut este sã-l mântuiascã – necondiționat, perfect și pentru veșnicie. Harul nu cere pãcãtosului sã fie în vreun fel, nici sã plãteascã ceva, ci aduce mântuirea pe baza faptului cã pãcãtosul este pierdut. Cu cât vãd mai clar cã sunt pierdut, cu atât înțeleg mai bine cã singurul fel prin care pot beneficia de mântuirea deplinã și gratuitã este harul lui Dumnezeu.

Cuvântul „pierdut“ îi cuprinde pe toți oamenii, bogați sau sãraci, învãțați sau neînvãțați, morali sau imorali, religioși sau nereligioși. Este bine sã înțelegem acest lucru cu claritate. Oamenii fac anumite distincții, iar acestea sunt necesare. Societatea îi rãsplãtește pe cei integri, serioși și morali și îi condamnã pe bunã dreptate pe cei nelegiuiți, corupți și lipsiți de principii. Însã, în prezența lui Dumnezeu, toate aceste distincții dispar și toți oamenii sunt deopotrivã pierduți.

Mântuirea este oferitã tuturor celor pierduți, însã unii o resping. Vina lor principalã constã în faptul cã ea le este oferitã gratuit. Dacã n-ar fi gratuitã, atunci n-ar mai fi vinovați cã nu și-au însușit-o.

Ce cuprinde mântuirea pe care harul lui Dumnezeu o aduce? Include eliberarea de puterea prezentã a pãcatului, ca și de consecințele lui viitoare, eliberarea de mânie, de Satan și de orice lucru care poate fi împotriva noastrã. Nu avem altceva de fãcut decât sã primim acest dar și sã ne bucurãm de el pentru totdeauna. C. H. Mackintosh

Vineri 9 IunieMãrturia Domnului este sigurã, fãcând înțelept pe cel simplu.                                                   Psalmul 19.7Cu mulți ani în urmã am fãcut o scurtã vizitã în California, unde niște prieteni aveau o livadã de mãslini. Am gãsit acolo un predicator irlandez, un om sãrac, bolnav de tuberculozã. El îi rugase pe proprietari sã-i îngãduie sã locuiascã într-un cort, departe de casa lor, printre mãslini. Acolo avea un pat, o masã și un scaun, iar când avea suficientã putere sã șadã, studia Cuvântul lui Dumnezeu. Am mers sã-l vizitez. M-a salutat cu cãldurã și am stat puțin de vorbã. La un moment dat, mi-a zis: «Ei bine, tinere, zici cã încerci sã câștigi suflete; îți voi spune acum câteva lucruri pe care Tatãl mi le-a spus mie».

O, ce lucruri minunate mi-a împãrtãșit din Cuvântul lui Dumnezeu, vreme de aproape douã ceasuri! În cele din urmã, i-am spus: «Trebuie sã te oprești, fiindcã vei fi istovit!». El mi-a rãspuns: «Însușește-ți aceste lucruri și transmite-le și altora!». «Dar cum sã învãț toate acestea?», am întrebat eu. «Poți sã-mi recomanzi unele cãrți care explicã astfel de lucruri?»

«Dragul meu», mi-a rãspuns el, «eu am învãțat aceste lucruri pe genunchi, într-o casã de chirpici din nordul Irlandei, cu Biblia deschisã înaintea mea. Cel care a scris Biblia venea zi de zi și mi-o explica; vei putea sã înveți în douã sãptãmâni pe genunchi, de la Dumnezeu, mai mult decât într-o viațã întreagã petrecutã în școlile teologice».

În anii care au trecut de atunci am continuat sã prețuiesc aceastã lecție. Dacã dorim înțelepciunea de sus, dacã dorim adevãrata cunoaștere, trebuie sã studiem Biblia personal, în dependențã de Duhul lui Dumnezeu. Mã tem cã mulți creștini nu-și deschid Biblia decât atunci când vin la adunare. Dacã vom învãța sã petrecem mai mult timp citind Scriptura, vom descoperi înțelepciunea lui Dumnezeu prezentatã acolo.

H. A. Ironside

Sâmbãtã 10 Iunie

Mi-am dezbrãcat haina, cum sã mi-o pun? Mi-am spãlat picioarele, cum sã mi le murdãresc?                                     Cântarea Cântãrilor 5.3Avem aici o imagine a unui credincios care a devenit insensibil la cerințele Domnului Sãu și care nu mai dorește sã iasã în frig sau sã-și murdãreascã picioarele în slujba pentru El. Aceasta este o stare rea și, de îndatã ce ieșim din prezența Domnului, cine poate spune cât de mult ne putem depãrta sau pe ce cãi periculoase putem rãtãci?

Chiar și gândul la o astfel de stare ne îngrozește. Cu cât îi iubim mai mult pe frații noștri și cu cât percepem lucrurile mai spiritual, cu atât mai mare va fi suferința noastrã la vederea unui suflet care rãtãcește. Dacã avem o prețuire veritabilã pentru suflete și pentru gloria Domnului, nu putem decât sã plângem când vedem cum râvna cuiva dispare și cum energia lui pentru lucrurile divine se risipește.

Cineva aflat într-o astfel de stare tristã va manifesta imediat roadele ei. Va veni din ce în ce mai rar la strângeri, va începe sã-și închipuie cã toți au ceva împotriva lui, neînțelegând cã ceva s-a schimbat în el însuși. Este lesne iritat de orice amãnunt și, în cele din urmã, este posibil sã pãrãseascã strângerea laolaltã. Domnul însã cunoaște adevãratele motive și doar El poate restabili un astfel de suflet și-l poate întoarce de pe calea sa rãtãcitã.

Domnul nu-Și va lua niciodatã privirile de la un credincios rãtãcit, cãci inima care a fost odinioarã strãpunsã pentru pãcatele lui nu poate niciodatã înceta sã batã pentru el; Lui Îi pasã de el. Domnul, în înțelepciunea dragostei Sale, poate îngãdui ca cel rãtãcit sã guste amãrãciunea și durerea alegerilor sale, însã El va veghea îndeaproape pentru a produce pocãința și restabilirea deplinã. Aceasta este o mare consolare pentru toți cei care au o inimã de pãstor. A. Miller

Duminicã 11 Iunie„Faceți aceasta, ori de câte ori îl beți, spre amintirea Mea.“ Pentru cã, ori de câte ori mâncați pâinea aceasta și beți paharul, vestiți moartea Domnului, pânã vine El.                                     1 Corinteni 11.25,26Aceasta este cerința Domnului, adresatã inimii fiecãrui credincios. Rãspunsul nostru va fi conform mãsurii în care Îl apreciem pe Cel care S-a dat pe Sine pentru noi. Doar jertfa lui Hristos – care a purtat povara pãcatelor noastre în trupul Sãu pe lemn și Și-a vãrsat sângele prețios pentru noi – ne poate face potriviți pentru prezența lui Dumnezeu.

Privind la aceastã dorințã a Domnului de a ne aduce aminte de El, gãsim în ea o semnificație mult mai adâncã decât preocuparea cu pãcatele noastre. Aceste pãcate nu mai sunt, fiindcã au fost înlãturate, dupã cum

Dumnezeu a spus: „Nu-Mi voi mai aduce aminte de pãcatele și de fãrãdelegile lor“ (Evrei 10.17). Dacã Dumnezeu nu-Și mai aduce aminte de ele, crezi cã tu ai vreun motiv întemeiat sã-ți aduci aminte de ele? Nicidecum! Trebuie acum sã ne aducem aminte de Cel care le-a înlãturat și de prețul mare pe care El l-a plãtit pentru a face aceasta.

Expresia „spre amintirea Mea“ folositã în text are semnificația de aducere-aminte. Domnul Isus ne vorbește astfel din cer. El a venit de la Dumnezeu și S-a întors la Dumnezeu, pe drumul crucii. S-a fãcut sãrac, pentru ca noi, prin sãrãcia Lui, sã fim îmbogãțiți. A suferit crucea, a disprețuit rușinea și a fost lepãdat de oameni, însã Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți și L-a înãlțat la dreapta Sa, în cel mai înalt loc de cinste.

Tatãl Își gãsește plãcerea în Fiul Sãu și în toți cei care și-au pus încrederea în El, în timpul absenței Sale. Prin rãspunsul nostru la cerința Sa de a ne aduce aminte de El mâncând din pâine și bând din vin, vestim acestei lumi care Îl respinge în continuare pe Hristos cã bucuria și plãcerea noastrã se aflã în El. J. Redekop

Luni 12 IunieÎncolo, fraților, toate cele adevãrate, toate cele vrednice de respect, toate cele drepte, toate cele curate, toate cele vrednice de iubit, toate cele vorbite de bine, dacã este vreo virtute și dacã este vreo laudã, la acestea gândiți. Ce ați și învãțat și ați primit și ați auzit și ați vãzut în mine, pe acestea faceți-le! Și Dumnezeul pãcii va fi cu voi.           Filipeni 4.8,9Existã multã frumusețe în sfera naturalã, iar omul natural este capabil sã producã și sã aprecieze muzica frumoasã, arta și literatura. Totuși, rãul din lume este mereu prezent, manifestându-se zilnic prin tot felul de canale.

Cum poate fi creștinul pãzit de influența întinãtoare a acestei lumi? Doar având mintea preocupatã cu lucrurile adevãrate, nobile, drepte, curate și vrednice de iubit; cu lucruri vorbite de bine, cu virtuți și cu laude. Aceste lucruri își gãsesc expresia perfectã în Hristos și pot fi vãzute și în cei ai Sãi, în mãsura în care Hristos este format în ei. Hristos este întotdeauna resursa noastrã pentru a ne ridica deasupra influențelor întinãtoare ale unei lumi fãrã Dumnezeu. Caracterul este format de lucrurile cu care mintea se hrãnește. Vedem deci cât de important este îndemnul: „La acestea gândiți“.

Cel a cãrui minte este preocupatã cu lucrurile vrednice de iubit, cu lucrurile în care Hristos Își gãsește plãcerea, va fi gata sã împlineascã ceea ce Îi este plãcut Domnului. Prin urmare, „gândiți“ din versetul 8 este urmat de „faceți-le“ din versetul 9. Dupã cum gândurile rele din inimã își gãsesc

expresia în cãi rele, la fel, gândirea corectã este urmatã de o purtare corectã. Gândind la lucrurile vrednice de iubit și fãcând ceea ce Îi este plãcut lui Dumnezeu, nu numai cã vom avea pacea lui Dumnezeu în inima noastrã, ci, de asemenea, Dumnezeul pãcii va fi cu noi, în umblarea noastrã. H. Smith

Marți 13 IunieȘi când Haman a intrat, împãratul i-a zis: „Ce sã se facã omului pe care vrea împãratul sã-l onoreze?“. Iar Haman gândea în inima lui: „Pe cine altul ar vrea împãratul sã-l onoreze mai mult decât pe mine?“. Și Haman a rãspuns împãratului: „Pentru omul pe care vrea împãratul sã-l onoreze, sã se aducã haina împãrãteascã, pe care o poartã împãratul, și calul pe care cãlãrește împãratul, și pe cap sã i se punã coroana împãrãteascã. Și sã se dea haina și calul în mâna unuia dintre cãpeteniile mai de seamã ale împãratului, apoi sã îmbrace cu haina pe omul pe care vrea împãratul sã-l onoreze și sã-l plimbe pe cal pe strada cetãții și sã se strige înaintea lui: «Așa se face omului pe care vrea împãratul sã-l onoreze!»“.                                   Estera 6.6-9

Dupã captivitatea babilonianã (17) – Roluri inversateDe cinci ori apare expresia „Omul pe care vrea împãratul sã-l onoreze“ în toatã aceastã porțiune. Ea ne îndreaptã gândurile cãtre Unul mai mare decât Mardoheu, cãtre Cel pentru care Dumnezeu Își gãsește plãcerea sã-L onoreze. Dumnezeu L-a glorificat pe Domnul nostru Isus, care S-a smerit pânã la moarte, și chiar moarte de cruce. Dumnezeu L-a așezat la dreapta Sa și Îl va trimite din nou în aceastã lume, pentru a fi în mod public onorat acolo unde odinioarã a fost lepãdat și crucificat.

Împãratul și Haman fuseserã la ospãțul Esterei. Fiind întrebatã de împãrat ce dorea sã fie fãcut pentru ea, Estera îl invitase din nou pe împãrat și pe Haman la un alt ospãț, în ziua urmãtoare, când avea sã-i facã împãratului cunoscut dorința sa. Dumnezeu lucreazã în moduri uimitoare. Împãratul nu a putut sã doarmã în acea noapte și a cerut sã-i fie citite cronicile. I-a fost cititã întâmplarea în care Mardoheu îi salvase viața și împãratul a aflat cã acesta nu fusese rãsplãtit pentru fapta lui. Chiar atunci a intrat Haman, pentru a-i cere împãratului permisiunea de a-l spânzura pe Mardoheu. Înainte însã ca el sã facã aceastã cerere, împãratul l-a întrebat ce trebuia fãcut pentru omul pe care împãratul voia sã-l onoreze. Gândindu-se cã împãratul se referea la el, Haman a rãspuns potrivit ticãloșiei din inima lui. Atunci împãratul i-a poruncit sã facã acele lucruri cu privire la Mardoheu, iudeul. Ne minunãm vãzând cu cât har și cu

câtã exactitate lucreazã Dumnezeu. E. P. Vedder, Jr.

Miercuri 14 IunieDacã cineva nu este nãscut din apã și din Duh, nu poate intra în Împãrãția lui Dumnezeu. Ce este nãscut din carne este carne și ce este nãscut din Duhul este duh.                                       Ioan 3.5,6Nimeni nu poate vedea Împãrãția lui Dumnezeu, nici nu poate intra în ea, dacã nu este nãscut din nou; el are nevoie de o naturã potrivitã acestei Împãrãții. Cine nu dobândește aceastã naturã prin nașterea din nou nu poate înțelege lucrurile lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care, dacã vorbești cu un om neconvertit despre lucrurile cerești, subiectul îi este complet strãin. Dacã vorbești despre religie, predicatori, predici, porunci, ritualuri sau despre facerea de bine în general, cel neconvertit te poate asculta cu interes. Însã, dacã îi spui despre lucrurile cerești, despre conștiințã, despre cerințele lui Dumnezeu, despre vinovãția omului și despre necesitatea nașterii din nou, toate acestea îi sunt complet strãine. Nu are nici ochi sã le vadã, nici urechi sã le audã.

Sã observãm cum Domnul deschide acest subiect: „Dacã cineva nu este nãscut din apã și din Duh, nu poate intra în Împãrãția lui Dumnezeu“. Vedem apoi motivul: „Ce este nãscut din carne este carne“. Iatã un adevãr foarte solemn cu privire la ceea ce este omul. Orice lucru își trage esența moralã din sursa lui. Carnea este carne. Orice i-am face, ea rãmâne carne și nimic altceva decât carne. Nimic nu o poate transforma în duh. S-o ridicãm la cel mai înalt punct la care poate ajunge, și ce va fi? Tot carne. Saul din Tars a atins punctul cel mai de sus al excelenței omenești în religie, și ce fãcea? Îi persecuta și îi omora pe sfinții lui Dumnezeu. „Ce este nãscut din carne este carne“, însã „ce este nãscut din Duhul este duh“. Natura este aceeași cu sursa ei. W. T. P. Wolston

Joi 15 IunieLeviții, cântãreții … și cu ei o sutã douãzeci de preoți care sunau din trâmbițe; și a fost așa: când trâmbițașii și cântãreții au fost ca un singur om … atunci casa, casa Domnului s-a umplut cu un nor. Și preoții n-au putut sã mai stea sã slujeascã, din cauza norului, pentru cã gloria Domnului umpluse casa lui Dumnezeu.         2 Cronici 5.12-14Aceastã scenã a avut loc cu ocazia dedicãrii templului lui Solomon. Evenimentele prezentate aici nu sunt doar remarcabile, ci și pline de instrucțiuni pentru noi, cei care facem parte din casa lui Dumnezeu în dispensația prezentã.

Gloria lui Dumnezeu a coborât și a umplut templul, astfel încât preoții n-au mai putut sã stea sã slujeascã. Un alt lucru interesant este menționat: erau acolo o sutã douãzeci de preoți care sunau din trompete. Nu este lipsit de semnificație faptul cã, dupã o mie de ani de la acest eveniment, au fost o sutã douãzeci de credincioși în camera de sus, în Ierusalim, când Duhul Sfânt a coborât pe pãmânt (Fapte 1.15; 2.1,2). Asemãnarea izbitoare dintre aceste douã evenimente este instructivã pentru noi. Când Duhul Sfânt a coborât la Cincizecime, prezența Lui i-a înglobat pe cei credincioși în ceva care pânã atunci nu existase. Ei erau acum uniți pentru a forma o nouã locuințã pentru Dumnezeu: „În care și voi sunteți zidiți împreunã, pentru a fi o locuințã a lui Dumnezeu în Duh“ (Efeseni 2.22).

Ceea ce s-a întâmplat cu ocazia dedicãrii templului lui Solomon ilustreazã dorința și scopul lui Dumnezeu de a locui cu omul. Este o realitate dincolo de orice contradicție cã, acum, Dumnezeu nu locuiește în temple fãcute de mâini, ci în cei credincioși, în mod individual și colectiv (1 Corinteni 3.16,17; 6.19). Suntem noi conștienți de acest lucru în viața de zi cu zi? Ne dãm seama de privilegiul pe care îl avem și de poziția înaltã și sfântã în care am fost aduși? Dacã da, atunci trebuie sã umblãm ca atare. B. Reynolds

Vineri 16 IunieSã nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tãu.                            Matei 4.7În Psalmul 91.9-11 citim: „Pentru cã zici: «Domnul este adãpostul meu!» și faci din Cel Preaînalt locuința ta, niciun rãu nu ți se va întâmpla și nicio ranã nu se va apropia de cortul tãu. Pentru cã El va porunci îngerilor Sãi pentru tine, ca sã te pãzeascã în toate cãile tale“. Nu a fost acest lucru prefect adevãrat cu privire la Domnul nostru Isus? Dumnezeu îi pãzește pe cei care se încred în El, care fac din El locul lor de adãpost, fiindcã se sprijinã deplin pe El.

Când diavolul I-a propus Domnului sã Se arunce de pe streașina templului, a sugerat cã aceasta ar fi o excelentã ocazie pentru Dumnezeu sã-Și arate în mod public plãcerea pe care o avea în Fiul Sãu, trimițând îngerii pentru a-L pãzi. Acest lucru însã ar fi însemnat ca Domnul Isus sã-L ispiteascã pe Dumnezeu și, mai mult, n-ar fi fost o atitudine potrivitã pentru Cel care fãcuse din Iahve adãpostul Sãu. Domnul știa prea bine toate acestea. Cât de bine a folosit El Scriptura și cât de minunat a fost felul în care Și-a manifestat dependența, așa cum numai Omul Perfect o putea face!

Trebuie sã mãrturisim cã, uneori, noi Îl ispitim pe Domnul. Ne punem în situații dificile și apoi încercãm sã forțãm mâna lui Dumnezeu pentru a ne scoate din ele – din situații în care nu ne-am fi aflat niciodatã, dacã

Dumnezeu ar fi fost locul nostru de adãpost și dacã am fi umblat pe o cale a evlaviei și a ascultãrii smerite. La fel stau lucrurile cu citarea greșitã a Scripturii, pentru a justifica anumite acțiuni, procedând astfel la fel cum diavolul voia sã-L determine pe Domnul sã procedeze. Aflați în situații în care nu Domnul ne-a condus, ne gândim la locuri din Scripturã care sã ne îndreptãțeascã și suntem tulburați în conștiințã, din cauzã cã ne împotrivim Duhului Sfânt, ca sã ne satisfacem ambițiile și voința personalã, acoperind totul cu o spoialã de evlavie. Carnea religioasã este un vrãjmaș perfid. Trebuie sã ne gãsim plãcerea în Domnul, sã facem din El adãpostul nostru și sã nãdãjduim în El în orice privințã. A. Leclerc

Sâmbãtã 17 IunieRobul tãu nu va mai aduce de acum ardere-de-tot și jertfã altor dumnezei, ci Domnului. În lucrul acesta sã ierte Domnul pe robul tãu: când stãpânul meu intrã în casa lui Rimon, ca sã se închine acolo, și se sprijinã de mâna mea, mã închin și eu în casa lui Rimon: Domnul sã ierte pe robul tãu, te rog, în lucrul acesta, când mã închin eu însumi în casa lui Rimon.                                        2 Împãrați 5.17,18Faptul cã Naaman trebuia sã-l însoțeascã pe stãpânul sãu în templul lui Rimon era o chestiune foarte serioasã. Orice purtare care implicã greșeli de ordin moral, minciunã sau conformitate cu motivațiile lumești nu poate fi niciodatã toleratã. Conștiința lui Naaman era trezitã și el era departe de a accepta compromisuri. Un om care mãrturisea cã nu existã un alt Dumnezeu decât Iahve și cã avea sã se închine doar Lui nu putea accepta sã aibã vreo parte în închinarea idolatrã.

Prezența lui în casa lui Rimon era impusã de poziția oficialã pe care o deținea. Aflați într-o astfel de situație, trebuie sã procedãm la fel ca Naaman și sã aducem orice acțiune înaintea Domnului, înainte de a ne angaja în ea, iar dacã acțiunea respectivã implicã vreun rãu, trebuie, cu orice preț, sã renunțãm la ea.

Trebuie sã fim ca Naaman. Conștiința lui era atât de delicatã, încât simțea cã orice lucru care pãrea rãu era de netolerat. El vedea, de asemenea, cã noua lui credințã avea aplicație la orice sector al vieții sale, atât în viața privatã, cât și în cea publicã. Viața lui întreagã trebuia sã fie angajatã în slujba lui Dumnezeu. A. Edersheim

Duminicã 18 Iunie

Prin credințã, Noe, dupã ce a fost divin înștiințat despre cele nevãzute încã, fiind cuprins de teamã, a pregãtit o corabie pentru salvarea casei lui; prin aceasta a condamnat lumea și s-a fãcut moștenitor al dreptãții, cea potrivit credinței.                                         Evrei 11.7La fel ca Noe, putem și noi sã fim uneori cuprinși de teamã cu privire la evenimentele care au loc pe pãmânt. Totuși, nu este suficient sã fim cuprinși de teamã, ci trebuie sã și acționãm, așa cum a fãcut Noe. Cu o ascultare venitã din inimã, el „a pregãtit o corabie pentru salvarea casei lui“.

Ascultarea lui Noe a avut o influențã beneficã asupra familiei sale. El nu a neglijat educația spiritualã a copiilor sãi și nici nu i-a lãsat sã fie expuși oricãror influențe din jurul lor. Unii cred cã ceea ce copiii lor citesc sau vãd nu-i afecteazã prea mult. Aceiași oameni cu siguranțã cã spalã vesela și tacâmurile cu grijã, pentru ca bacteriile și microbii sã nu afecteze trupurile copiilor lor, însã de ce oare ignorã „microbii“ spirituali care pãtrund în mințile și în inimile lor?

Noe însã nu a procedat așa. El s-a gândit nu doar la sine, ci și la familia sa. Influența lui evlavioasã a determinat-o pe soția sa, pe cei trei fii ai sãi și pe soțiile lor sã intre împreunã cu el în corabie. Probabil cã trebuiserã sã facã fațã multor împotriviri și batjocuri, însã acestea nu i-au oprit. Dumnezeu îi spusese lui Noe: „Voi întãri legãmântul Meu cu tine; și vei intra în corabie tu și fiii tãi și soția ta și soțiile fiilor tãi cu tine“ (Geneza 6.18).

Noe încã predicã și astãzi. Lucrarea credinței lui vorbește cu putere și cu claritate generației prezente. Venirea Domnului este aproape. Existã o singurã speranțã: corabia. În zilele lui Noe, aceasta era o corabie materialã, foarte mare; astãzi, ea este „corabia“ pregãtitã prin lucrarea împlinitã de Hristos la Golgota. Sã fim cuprinși de teamã și sã intrãm în aceastã corabie împreunã cu întreaga noastrã familie! G. W. Steidl

Luni 19 IunieCrește-l pe copil dupã rânduialã pe calea sa și, când va fi bãtrân, nu se va abate de la ea.      Proverbe 22.6Întreaga educație creștinã poate fi redusã la douã scurte propoziții: «Bazeazã-te pe Dumnezeu pentru copiii tãi» și «Educã-ți copiii pentru Dumnezeu». Prima fãrã cea de-a doua este libertinaj; a doua fãrã prima este legalism; amândouã luate împreunã înseamnã creștinism sãnãtos și practic.

Este privilegiul tuturor pãrinților creștini sã se bazeze pe Dumnezeu cu toatã încrederea pentru copiii lor. Existã totuși, în cârmuirea lui Dumnezeu, o legãturã inseparabilã între acest privilegiu și responsabilitatea solemnã cu privire la educație. Ca pãrinții sã se bazeze pe Dumnezeu pentru mântuirea copiilor lor, în timp ce neglijeazã datoria de a-i educa pentru El, nu este altceva decât o mizerabilã înșelare.

Facem un apel solemn la toți pãrinții creștini, în special la cei tineri dintre ei. Existã un mare pericol de a ne eschiva de la datoria pe care o avem fațã de copiii noștri, fie încercând s-o pasãm altora, fie neglijând-o în totalitate. Nu ne place efortul legat de ea și nu dorim sã trãim cu o grijã constantã. Vom descoperi însã cã efortul, grija și suferința iscate de neglijarea acestei îndatoriri sunt de o mie de ori mai mari decât cele iscate de împlinirea ei.

Oricine Îl iubește pe Dumnezeu cu adevãrat își gãsește plãcerea în a-și împlini îndatoririle. Pentru orice pas în aceastã direcție putem conta pe resursele infinite pe care le avem în Dumnezeu, atunci când pãzim poruncile Lui. Trebuie doar sã apelãm zi de zi și ceas de ceas la vistieria inepuizabilã a Tatãlui nostru, unde vom gãsi tot ceea ce ne trebuie: har, înțelepciune și putere moralã de a ne putea achita cum trebuie de responsabilitãțile noastre sfinte de pãrinți creștini. C. H. Mackintosh

Marți 20 IunieDacã vei cumpãra un rob evreu, sã-ți slujeascã șase ani; iar în al șaptelea sã iasã liber, fãrã a plãti nimic.                       Exod 21.2Robul evreu din acest pasaj este o imagine a Domnului nostru binecuvântat. El a fost într-adevãr un Evreu disprețuit, din seminția lui Iuda, care a mãrturisit: „Nu sunt profet, sunt lucrãtor al pãmântului, pentru cã un om m-a cumpãrat ca rob din tinerețea mea“ (Zaharia 13.5). Când S-a aflat în mijlocul lui Israel a rãspuns la toate cerințele și a slujit celor din jur cu credincioșie, luând asupra Lui durerile lor, însã, din nefericire, fãrã niciun rezultat. Dupã ce le-a slujit „șase“ ani – „șase“ fiind timpul rânduit omului pentru slujire pe acest pãmânt – El a spus: „În zadar m-am trudit, mi-am cheltuit puterea pentru nimic și fãrã folos“ (Isaia 49.4).

Israel, soția necredincioasã a lui Iahve, fiind pus deoparte, Dumnezeu a pregãtit o soție Fiului Sãu, anume Adunarea; iar El, iubind-o, S-a dat pe Sine pentru ea, fiind țintuit pe lemnul blestemat. A iubit-o prea mult pentru a pleca singur, de aceea a rãmas Slujitor pentru totdeauna. Însã, chiar dacã a dobândit Adunarea ca Mireasã a Sa, grija Lui fațã de Israel nu s-a micșorat și a purtat de grijã de „hrana“ și de „îmbrãcãmintea“ lui

(versetul 10) în mod constant. Când va veni timpul, El Își va relua relația cu Israel, însã nu înainte de a-l trece printr-un necaz cumplit.

Doar astfel vor fi aduși la pocãințã și se vor jeli atunci când vor vedea rãnile din palmele Lui – rãni pe care le-a primit în casa celor care Îl iubeau. Însã cele mai înalte binecuvântãri ale lui Israel nu se pot compara cu partea minunatã a Adunãrii, fiindcã ea este Trupul lui Hristos și Mireasa Lui. O astfel de legãturã intimã este rezervatã doar pentru ea, iar când Se va manifesta întregului univers, având Adunarea alãturi, iar Israel fiind în binecuvântare, El va vedea rodul muncii sufletului Sãu și va fi mulțumit.

R. A. Barnett

Miercuri  21 IunieFiecare dintre noi sã placã aproapelui sãu spre bine, pentru zidire. Pentru cã și Hristos nu Și-a plãcut Lui Însuși.                  Romani 15.2,3Egoismul este regula de bazã a naturii vechi – „Toți cautã foloasele lor“ (Filipeni 2.21). Când dragostea lui Dumnezeu nu are locul suprem în suflet, eul este cel care domnește acolo, într-o formã sau alta.

Domnul Isus este Modelul nostru, ca unicã și mãreațã excepție de la aceastã regulã a egoismului. Întreaga Lui viațã a fost trãitã pentru alții; a fãcut minuni pentru folosul altora și niciodatã pentru Sine Însuși. Cât de diferit este duhul lumii, în care oamenii sunt preocupați zi de zi cu împlinirea propriilor dorințe!

Am învãțat noi la picioarele Aceluia care „nu Și-a plãcut Lui Însuși“? Suntem animați de dorința de a folosi timpul nostru, capacitãțile și oportunitãțile noastre pentru gloria lui Dumnezeu și pentru binele semenilor noștri, sau preferãm sã cãutãm foloasele noastre? Îl putem imita pe Domnul fãcând fapte de bunãtate și cãutând cu generozitate interesul și binele celor din jurul nostru.

Fãcând aceste lucruri, trebuie sã ne ferim însã de publicitate, care este o altã formã de manifestare a eului. Evanghelistul Matei a dat un mare ospãț în cinstea Domnului (Luca 5.29), însã, în Evanghelia lui, nu menționeazã nimic despre aceasta.

Sã cãutãm sã trãim tot mai mult dupã modelul Domnului Isus! Dacã El Și-ar fi plãcut Lui Însuși, unde am fi fost noi astãzi? J. R. MacDuff

Joi 22  IunieȘi împãrãteasa Estera a rãspuns și a zis: „Dacã am cãpãtat favoare în ochii tãi, împãrate, și dacã este plãcut împãratului, sã mi se dea viața mea, la rugãmintea mea, și a poporului meu, la cererea mea! Pentru cã suntem vânduți, eu și poporul meu, spre nimicire și spre ucidere și

spre pieire“ … Și împãratul Ahașveroș a vorbit și a zis împãrãtesei Estera: „Cine este acela și unde este acela care și-a umplut inima cu gândul sã facã așa ceva?“. Și Estera a zis: „Potrivnicul și vrãjmașul este rãul acesta: Haman!“. Estera 7.3-6Dupã captivitatea babilonianã (18) – Rãul se întoarce asupra capului

celui rãuZiua nu decursese bine pentru Haman. Dimineața se dusese la palat ca sã cearã împãratului permisiunea de a-l spânzura pe Mardoheu și, în loc de aceasta, primise porunca de a-l plimba pe acesta pe calul împãratului, proclamând pe strãzile cetãții cã așa trebuia sã se facã omului pe care voia împãratul sã-l onoreze. Dupã aceea plecase umilit acasã, iar soția și prietenii sãi nu i-au adus nicio mângâiere, ci i-au prezis cãderea. Apoi fusese imediat luat la ospãțul Esterei, unde trebuia sã se arate vesel înaintea împãratului.

Împãratul i-a cerut din nou Esterei sã-și facã cunoscut dorința. Spre groaza lui Haman, ea s-a rugat pentru viața ei și pentru viețile celor din poporul ei. Când împãratul a întrebat cine era cel care le punea viața în pericol, Estera l-a dat în vileag pe Haman. Împãratul s-a umplut de furie și a ieșit în grãdinã. Când s-a întors, l-a vãzut pe Haman întins cãtre canapeaua pe care Estera stãtea la masã, rugându-se pentru viața sa. În mânia sa, împãratul a poruncit ca Haman sã fie spânzurat pe spânzurãtoarea pe care el o pregãtise pentru Mardoheu.

Când Domnul Isus Se va întoarce, la sfârșitul necazului celui mare, va pune imediat capãt puterii Antihristului. Acest nelegiuit și Fiara dintâi vor fi aruncați de vii în iazul de foc. Într-adevãr, cel care se înalțã va fi smerit!

E. P. Vedder, Jr.

Vineri  23 IunieAlerg drept spre țintã, pentru premiul chemãrii de sus a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.        Filipeni 3.14Chemarea lui Dumnezeu vine de sus și conduce în sus. Ea implicã, de asemenea, o ieșire, așa cum Pavel însuși a experimentat și cum ne explicã în versetele 5-8. Ea este o chemare în Hristos Isus, încununat cu glorie și cu onoare în cer. Expresia „în Hristos Isus“ aratã cã cei chemați sunt aduși într-o ordine de lucruri complet nouã, intim conectatã cu Hristos Isus, care caracterizeazã aceastã nouã ordine de lucruri. Chemarea de sus l-a fãcut pe Saul din Tars sã lase în urmã tot ceea ce fusese atât de drag inimii lui pânã atunci. Cum a putut face aceasta? Datoritã valorii infinite a lui Hristos Isus, care îl chemase.

Pavel socotea „cã toate sunt pierdere, datoritã valorii nespus de mari a cunoștinței lui Hristos Isus, Domnul meu, pentru care am pierdut toate și le socotesc ca fiind gunoi, ca sã-L câștig pe Hristos“ (versetul 8). De când Îl întâlnise pe Hristos Isus pe drumul Damascului, Pavel avea dorința arzãtoare sã-L cunoascã tot mai bine pe Cel pe care Îl prigonise și care totuși îl mântuise și îl scosese din aceastã lume pentru Sine. Hristos însemna totul pentru Pavel. Aceasta îl fãcea sã alerge continuu, având o țintã clarã – Hristos Însuși. De asemenea, Pavel Îl privea pe Hristos Isus ca pe un premiu la sfârșitul alergãrii; rãsplata lui era sã fie pentru totdeauna cu Cel în care gãsise tot ceea ce-și dorea. Același lucru îl dorea pentru toți cei credincioși – „Fiți împreunã-imitatori ai mei“ (versetul 17).

Pavel alerga drept spre țintã și îi chema și pe ceilalți credincioși sã alerge la fel ca el. „Alerg“ se poate traduce și cu „urmãresc“ (uneori tradus și cu „prigonesc“, „persecut“); acum el urmãrea nu pe creștini, cum fãcuse odinioarã, ci urmãrea ținta sa, cu râvna dragostei dintâi și cu un total devotament fațã de Hristos. Pavel era un adevãrat biruitor, datoritã dragostei sale pentru Cel care îl mântuise, și dorea ca toți credincioșii sã i se alãture în alergarea sa. A. E. Bouter

Sâmbãtã 24 IunieBinecuvântãrile tatãlui tãu întrec binecuvântãrile strãmoșilor mei pânã la marginea dealurilor eterne: ele vor fi pe capul lui Iosif și pe creștetul capului celui care a fost despãrțit de frații sãi.             Geneza 49.26Aceastã profeție a lui Iacov cu privire la fiii sãi vorbește despre Iosif mai mult decât despre oricare dintre frații sãi. Iosif este o frumoasã imagine a Domnului Isus, în necazul și în lepãdarea lui, înainte de a fi înãlțat de cãtre faraon. Iacov s-a considerat mai binecuvântat decât strãmoșii sãi, prin faptul cã îl avea ca fiu pe Iosif – pe acela a cãrui istorie a fost plinã de necazuri, dar care a biruit la sfârșit. Prin urmare, Iacov l-a binecuvântat cu toatã inima. El vorbește despre Iosif ca despre un pom roditor, ale cãrui ramuri se întind peste zid – unul care nu oprește binecuvântãrile pentru sine, ci este gata sã le împartã cu alții. Când domnea peste Egipt, Iosif fãcea parte din rodul țãrii strãinilor care veneau din țãri depãrtate.

În aceste vremuri, când orice națiune din lume își pãzește cu gelozie posesiunile, cât de prețios este sã vedem cum Domnul Isus este Cel care acționeazã cu un har neasemuit! El nu numai cã binecuvânteazã poporul Israel, ci Își întinde ramurile binecuvântãrii peste zidul de despãrțire, pentru ca și națiunile sã poatã avea parte de mântuirea eternã a lui Dumnezeu. Încununat cu glorie și cu onoare la dreapta lui Dumnezeu, El este

binecuvântat mai presus de toți – El, Cel care a fost despãrțit de frații Sãi. Acum Își gãsește plãcerea în a împãrtãși aceste mari binecuvântãri celor pe care îi numește frați ai Sãi, dupã cum vedem în Evrei 2.12.

Acum, și pentru toatã veșnicia, El nu mai este despãrțit de frații Sãi, ci este unit cu ei într-un fel mult mai strâns decât orice legãturã naturalã. Noi, care Îl cunoaștem, ne aducem aminte de suferințele Sale cu o recunoștințã din inimã și ne bucurãm de binecuvântãrile care sunt rezultatul acelor suferințe îndurate de El pentru noi. L. M. Grant

Duminicã 25 IunieÎn ziua întâi a sãptãmânii, noi fiind adunați sã frângem pâine, Pavel a stat de vorbã cu ei, urmând sã plece a doua zi; și a prelungit cuvântul lui pânã la miezul nopții. Și erau multe lumini în camera de sus, unde eram adunați.                                                           Fapte 20.7,8Apostolul Pavel avea o viațã foarte ocupatã. Slujind Domnului într-o lume ostilã, nu prea avea timp sã se gândeascã la sine însuși. Totuși, când a venit ziua dintâi a sãptãmânii, el nu a fost prea ocupat ca sã nu se poatã întâlni cu creștinii din Troa, pentru frângerea pâinii.

În mijlocul atâtor conflicte și necazuri de care avea parte în lucrarea sa pentru Domnul, cât de plãcut trebuie sã fi fost pentru apostol sã se bucure de prezența Domnului în mijlocul celor ai Sãi! El putea rememora acolo dragostea minunatã care Îl fãcuse pe Domnul sã sufere la Golgota. Pãcatele noastre nu au fost înlãturate de nimic altceva decât de aceste suferințe ale lui Hristos. Pe mãsurã ce dobândim o apreciere tot mai mare a Domnului Isus, afecțiunile noastre vor fi tot mai mult stimulate și se vor manifesta printr-un mai mare devotament pentru El.

Camera de sus ne reamintește de binecuvântãrile noastre spirituale în locurile cerești. Am fost binecuvântați cu orice binecuvântare spiritualã în locurile cerești, în Hristos (Efeseni 1.3). Ce chemare înaltã avem! Dacã dorim sã umblãm într-un fel vrednic de aceastã chemare, trebuie sã ascultãm vorbirea lui Pavel, în noaptea spiritualã în care ne aflãm. În camera de sus erau multe lumini și așa este atunci când Cuvântul lui Dumnezeu este studiat prin puterea Duhului Sfânt. Lumina Cuvântului va fi o lampã pentru picioarele noastre și nu vom bâjbâi în întuneric. „Prin rânduielile Tale am primit pricepere, de aceea urãsc orice cale a minciunii. Cuvântul Tãu este o candelã pentru piciorul meu și o luminã pentru cãrarea mea“ (Psalmul 119.104,105). Ce resursã minunatã din partea lui Dumnezeu! J. Redekop

Luni 26 Iunie

În aceasta a fost arãtatã dragostea lui Dumnezeu fațã de noi, cã Dumnezeu L-a trimis în lume pe singurul Sãu Fiu, ca noi sã trãim prin El.                                                                            1 Ioan 4.9În grãdina Eden, Satan a folosit metoda punerii la îndoialã a intențiilor lui Dumnezeu. El a sãdit sãmânța îndoielii cu privire la dragostea și la bunãtatea lui Dumnezeu, spunând cã El știa cã, în ziua când Adam și Eva aveau sã mãnânce din pomul interzis, ochii aveau sã li se deschidã și ei aveau sã fie ca Dumnezeu, cunoscând binele și rãul (Geneza 3.5). Acesta era un adevãr parțial, fiindcã ei aveau într-adevãr sã cunoascã binele și rãul, însã minciuna fatalã stãtea în afirmația cã aveau sã fie ca Dumnezeu. Era acolo, de asemenea, insinuarea vicleanã cã Dumnezeu le oprea ceva bun și cã nu-i iubea cu adevãrat.

Când Adam și Eva au acceptat aceastã minciunã și au luat din pomul interzis, rezultatul a fost cã au devenit pãcãtoși și cã întreaga rasã umanã a ajuns sub sentința morții (Romani 5.12,19). Omul s-a înstrãinat de Dumnezeu prin fapte nelegiuite (Coloseni 1.21). Trebuie sã fim atenți la acest lucru, fiindcã o citire neglijentã a Scripturii i-a indus pe mulți în eroare cu privire la acest aspect. Înstrãinarea este din partea omului; Dumnezeu nu S-a înstrãinat de noi, ci noi ne-am înstrãinat de El. La fel cum Adam și Eva s-au acoperit cu frunze de smochin și s-au ascuns printre copacii din grãdinã, la fel conștiința vinovatã a oamenilor îi face sã evite prezența lui Dumnezeu. Ei folosesc chiar și religia pentru așa ceva.

La fel, Biblia nu spune niciodatã cã Dumnezeu a fost împãcat cu noi, ci cã noi am fost împãcați cu El (Coloseni 1.21; 2 Corinteni 5.19). Crucea este expresia dragostei lui Dumnezeu. Ea restabilește încrederea noastrã în dragostea lui Dumnezeu, care a fost subminatã de minciuna șarpelui. Oamenii întreabã adesea: «Dacã Dumnezeu este dragoste, de ce existã suferințã?». Sã nu plecãm din nou urechea la minciuna lui Satan! Unde vedem dragostea lui Dumnezeu? Ea s-a manifestat pe deplin la cruce. Sã nu uitãm niciodatã aceasta! B. Reynolds

Marți 27 IunieIa seama la tine însuți și la învãțãturã; rãmâi în ele, pentru cã, fãcând aceasta, te vei mântui și pe tine însuți și pe cei care te ascultã.                                                                                 1 Timotei 4.16În formarea caracterului unui slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu sunt necesare douã lucruri esențiale: o familiarizare intimã cu Biblia și un simțãmânt corect al valorii sufletului și nevoilor lui. Combinația acestor douã calitãți este de cea mai mare importanțã în cazul oricãrui bãrbat chemat sã slujeascã în Cuvânt și în învãțãturã. A avea doar una dintre ele

ar însemna sã fii un slujitor cu totul unilateral. Pot fi foarte învãțat în Scripturi, pot avea o înțelegere profundã a conținutului Bibliei și o vedere cuprinzãtoare a gloriilor ei morale, însã dacã uit de suflet și de necesitãțile lui acute și felurite, slujirea mea va fi lamentabil de nepotrivitã. Ea va fi lipsitã de esențã, de pãtrundere și de putere. Nu va putea oferi lucrurile dupã care inimile tânjesc și nici nu va avea efect asupra conștiinței. Va fi o slujire din Biblie, însã nu cãtre suflete. Adevãratã și frumoasã, fãrã îndoialã, însã deficientã în ce privește rodnicia și puterea practicã!

De altã parte, pot avea ca obiectiv distinct sufletul și nevoile lui. Pot dori cu înflãcãrare sã fiu folositor, având în mine dorința de a sluji inimii și conștiinței ascultãtorilor sau cititorilor mei, însã dacã nu sunt familiarizat cu Biblia, dacã nu sunt bine instruit, atunci nu voi avea cu ce sã fiu folositor. Nu voi avea nimic ce sã dau sufletului, nimic care sã atingã inima, nimic care sã lucreze în conștiințã. Slujirea mea se va dovedi stearpã și obositoare. În loc de a învãța sufletele, le voi amãgi, și în loc de a le zidi, le voi irita. Îndemnurile mele, în loc de a stimula sufletele pe calea dreaptã a uceniciei, nu vor avea alt efect, din pricina lipsei de temelie, decât de a le descuraja.

Acum, dacã am fi întrebați pe care dintre aceste douã feluri de slujire l-am prefera, fãrã ezitare am spune cã pe primul. Dacã gloriile morale ale Scripturii sunt prezentate, existã totuși ceva care sã intereseze și sã atingã inima, iar dacã cel care ascultã este cât de cât sincer și conștiincios, el poate profita. În cel de-al doilea caz însã nu existã nimic altceva decât un apel obositor și îndemnuri plictisitoare. Totuși tânjim sã vedem o familiarizare realã cu Biblia și un simțãmânt potrivit al valorii sufletului, combinate și ajustate în mod sãnãtos în toți cei care se ridicã sã slujeascã sufletelor. C. H. Mackintosh

Miercuri 28 IunieDomnului Dumnezeului tãu sã te închini și numai Lui sã-I slujești.                                              Matei 4.10Evangheliile sunt pline de expresii care ne aratã minunatele perfecțiuni ale lui Isus, cu privire la închinarea și la slujirea Lui cãtre Dumnezeu. De exemplu, în Marcu 10.1 citim cã „s-au strâns mulțimi la El și, dupã cum obișnuia, din nou îi învãța“. Nu era un lucru sporadic, pricinuit de o împrejurare specialã, ci a da învãțãturã era lucrarea Sa continuã. Și, dupã cum atunci era mare nevoie de așa ceva, tot așa este și astãzi. El Și-a pus toatã energia în slujirea lui Dumnezeu, în mod continuu.

În Ioan 4.34 avem cuvinte pãtrunzãtoare, care reveleazã, pe de o parte, inimile noastre naturale, iar pe de altã parte, perfecțiunea inimii Lui:

„Mâncarea Mea este sã fac voia Celui care M-a trimis și sã sfârșesc lucrarea Lui“. Nu numai cã Domnul Și-a pus toatã energia în a-L sluji pe Tatãl, ci aceasta a fost și sursa plãcerii și a energiei Sale – a fost mâncarea Lui.

Cunoaștem și noi ceva din ce înseamnã sã ne închinãm Domnului Dumnezeului nostru și numai Lui sã-I slujim? Este bine sã ne întrebãm pentru cine și cum ne cheltuim energia. Domnul a trebuit sã le spunã cãrturarilor și fariseilor: „Poporul acesta Mã onoreazã cu buzele, dar inima lui este departe de Mine“ (Matei 15.8).

Când S-a rugat Tatãlui, Domnul a spus: „Cum M-ai trimis pe Mine în lume, și Eu i-am trimis pe ei în lume“ (Ioan 17.18). „Pentru cã suntem lucrarea Sa, creați în Hristos Isus pentru fapte bune, pe care Dumnezeu le-a pregãtit dinainte, ca sã umblãm în ele“ (Efeseni 2.10), „ca sã faceți voia Lui, lucrând în voi ceea ce este plãcut înaintea Lui, prin Isus Hristos“ (Evrei 13.21). Sã învãțãm de la Cel care a spus: „Râvna casei Tale Mã mistuie“ (Ioan 2.17), și despre care s-a spus: „Toate lucrurile le face bine“ (Marcu 7.37)! A. Leclerc

Joi 29 IunieȘi Domnul i-a zis lui Moise: „Scrie aceasta spre aducere-aminte în carte și spune lui Iosua cã voi șterge de tot amintirea lui Amalec de sub ceruri“. Și Moise a zidit un altar și i-a pus numele: „Domnul, steagul meu“. Și a zis: „Pentru cã Domnul a jurat, Domnul va purta rãzboi cu Amalec din generație în generație“.                Exod 17.14-16Cred cã mulți dintre noi, dupã ce am înțeles necesitatea dependenței de Domnul, am crezut cã o singurã biruințã împotriva lui Satan este suficientã. Lucrurile însã nu stau deloc așa. Avem promisã certitudinea biruinței, însã nu ni se promite niciodatã încetarea conflictului, atâta vreme cât ne aflãm încã în pustie. Dumnezeu a promis cã îl va zdrobi pe Satan sub picioarele noastre, așa cum i-a promis lui Israel cã va șterge de tot amintirea lui Amalec de sub ceruri; totuși, El a spus cã va purta rãzboi cu Amalec din generație în generație.

Pânã va veni Hristos și pânã Satan va fi legat, trebuie sã ne așteptãm mereu la conflict, nu la robie fațã de faraon în Egipt, ci la rãzboi cu Amalec în pustie. Avem însã mângâierea datã de faptul cã Domnul este Cel care poartã rãzboiul, deși o face prin noi și noi suntem cei care trebuie sã luptãm. Este rãzboiul Domnului împotriva lui Satan – iatã lucrul care ne întãrește. Avem însã de purtat o bãtãlie, de aceea trebuie sã fim într-o stare de dependențã neîncetatã. De îndatã ce nu mai suntem dependenți, avem de suferit.

Biruința este schimbatã în închinare – „Moise a zidit un altar, pe care l-a numit Iahve-Nisi [Domnul este steagul meu]“. Când biruința nu conduce la închinare, atunci ne despãrțim de Dumnezeu imediat dupã ce am dobândit biruința. Cât de trist este sã vedem cum biruința conduce adesea doar la bucurie, și nu la o mai mare dependențã de Dumnezeu și la o mai îmbelșugatã savurare a Lui! Sã contemplãm cãile Lui minunate și sã descoperim în ele tot mai mult adâncimile dragostei Sale divine!

J. N. Darby

Vineri  30 Iunie„Sã trecem dincolo!“ … Și s-a fãcut o furtunã puternicã de vânt.                                             Marcu 4.35,37Dacã suntem în compania Domnului, trebuie sã ne așteptãm la conflict, fiindcã diavolul este întotdeauna împotriva lui Hristos. Domnul era acolo, cu ucenicii, însã dormea. O astfel de împrejurare reprezintã o realã încercare pentru credința noastrã și, precum ucenicii, putem începe și noi sã ne întrebãm dacã Domnului Îi pasã de noi. Dacã însã astfel de împrejurãri sunt îngãduite pentru testarea credinței noastre, ele devin de asemenea ocazia pentru manifestarea supremației Sale peste orice încercare prin care am putea trece. El poate potoli și astãzi furtuna, la timpul și în felul Sãu, pentru a aduce liniște și odihnã.

În același spirit, apostolul Pavel le-a scris tesalonicenilor: „Iar Însuși Domnul pãcii sã vã dea pacea întotdeauna în orice fel. Domnul fie cu voi toți!“ (2 Tesaloniceni 3.16). Credința realizeazã cã, prin orice furtunã am trece, Domnul este cu noi pentru a ne da pacea întotdeauna și în orice fel. Dacã suntem prea ocupați cu furtuna, putem uita de Hristos, ajungem sã ne gândim doar la noi înșine și vom spune, precum ucenicii: „Pierim!“. Însã nicio furtunã pe care diavolul o poate stârni nu va clinti vreodatã planurile lui Dumnezeu pentru Hristos și pentru poporul Sãu. Nicio oaie a Lui nu va pieri și toate vor fi aduse acasã, în cele din urmã. Problema pentru noi, așa cum a fost și pentru ucenici, este cã avem un simțãmânt prea slab al gloriei Persoanei care este cu noi. Ucenicii nu au realizat cã Omul care era cu ei era, de asemenea, Fiul lui Dumnezeu.

H. Smith