81
VOCABULARUL LIMBII ROMANE : Vocabularul sau lexical limbii romane este format din totalitatea cuvintelor care exista sau au existat candva in limba. Vocabularul unei limbi este intr-o permanenta miscare deoarece apar cuvinte noi,dispar unele cuvinte,se schimba sensul unor cuvinte. Vocabularul are 2 parti : - vocabularul fundamental(aprox. 1500 cuvinte) - masa vocabularului Varianta lexicala este o pronuntare diferita a aceluiasi cuvant in raport cu forma lui literara. Arhaismele sunt cuvinte care nu se mai intrebuinteaza astazi in vorbire . Arhaismele sunt : - lexicale (cuvinte vechi) - fonetice (pronuntii vechi) - morfologice (forme gramaticale vechi) - sintactice (constructii sintactice vechi) - semantice (sensuri vechi ale unor cuvinte) Neologismele sunt cuvinte noi imprumutate din alte limbi sau create in interiorul limbii prin derivare sau compunere de la un component neologic. Regionalismele sunt cuvintele folosite numai in anumite zone ale tarii. Regionalismele sunt : - lexicale (folosite in anumite zone) - fonetice (pronuntii folosite in anumite zone) - morfologice (forme gramaticale folosite in anumite zone) - sintactice (constructii sintactice folosite in anumite zone) CUVANTUL ARE : - sens sau inteles-continut - sunete sau invelis sonor – forma PLEONASMUL este o greseala de exprimare care consta in folosirea alaturata a unor vucinte sau constructii cu acelasi inteles. PARONIMELE sunt cuvinte cu forma asemanatoare si cu sens diferit . Paronimele se deosebesc prin cel mult 2 sunete.Cand vorbitorul nu cunoaste sensul unui cuvant,are tendinta de a-l

Vocabularul Limbii Romane

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Portofoliu

Citation preview

Page 1: Vocabularul Limbii Romane

VOCABULARUL LIMBII ROMANE :

Vocabularul sau lexical limbii romane este format din totalitatea cuvintelor care exista sau au existat candva in limba.

Vocabularul unei limbi este intr-o permanenta miscare deoarece apar cuvinte noi,dispar unele cuvinte,se schimba sensul unor cuvinte.

Vocabularul are 2 parti : - vocabularul fundamental(aprox. 1500 cuvinte) - masa vocabularului Varianta lexicala este o pronuntare diferita a aceluiasi cuvant in raport cu forma lui

literara.Arhaismele sunt cuvinte care nu se mai intrebuinteaza astazi in vorbire .

Arhaismele sunt :- lexicale (cuvinte vechi)- fonetice (pronuntii vechi)- morfologice (forme gramaticale vechi)- sintactice (constructii sintactice vechi)- semantice (sensuri vechi ale unor cuvinte)Neologismele sunt cuvinte noi imprumutate din alte limbi sau create in interiorul limbii

prin derivare sau compunere de la un component neologic.Regionalismele sunt cuvintele folosite numai in anumite zone ale tarii.

Regionalismele sunt :- lexicale (folosite in anumite zone)- fonetice (pronuntii folosite in anumite zone)- morfologice (forme gramaticale folosite in anumite zone)- sintactice (constructii sintactice folosite in anumite zone)

CUVANTUL ARE : - sens sau inteles-continut - sunete sau invelis sonor – forma

PLEONASMUL este o greseala de exprimare care consta in folosirea alaturata a unor vucinte sau constructii cu acelasi inteles.

PARONIMELE sunt cuvinte cu forma asemanatoare si cu sens diferit . Paronimele se deosebesc prin cel mult 2 sunete.Cand vorbitorul nu cunoaste sensul unui cuvant,are tendinta de a-l apropia de unul pe care-l cunoaste aparand astfel confuzii paronimice.

FAMILIA LEXICALA Familia lexicala sau familia de cuvinte cuprinde toate cuvintele obtinute prin derivare

sau prin alte procedee de la un cuvant de baza. Aceste cuvinte sunt inrudite ca sens.Cuvantul de baza serveste ca element fundamental pentru formarea altor cuvinte. Radacina este alcatuita din sunetele comune cuvantului de baza si tuturor cuvintelor

obtinute de la acesta. EX. : tanar – tinerete .SUFIXELE sunt sunetele sau grupurile de sunete adaugate la sfarsitul radacinii pentru

a forma un cuvant nou .Sufixele sunt :

- lexicale (formeaza cuvinte noi)- gramaticale (nu formeaza cuvinte noi)

Sufixele diminutivale formeaza cuvinte care denumesc obiecte sau insusiri considerate de vorbitor mai mici decat obiectele sau insusirile denbumite de cuvintele de baza.Cuvintele formate cu aceste sufixe se numesc diminutive.

Page 2: Vocabularul Limbii Romane

Sufixele augmentative formeaza cuvinte care denumesc obiecte sau insusiri considerate de vorbitor mai mari decat obiectele sau insusirile denumite de cuvintele de baza.Cuvintele formate cu aceste sufixe se numesc augmentative

PREFIXELE sunt suntele sau grupurile de sunete adaugate inaintea unei radacini pentru a forma un cuvant nou .

Derivarea este mijlocul de imbogatire a vocabularului.Cuvintele derivate sunt cuvintele formate cu ajutorul sufixelor si prefixelor.SINONIMELE sunt cuvinte cu forma diferita si cu sens asemanator.ANTONIMELE sunt cuvinte cu forma diferita si cu sens opus.Omofone sunt cuvinte care se pronunta la fel.Omografele sunt cuvintele care se scriu la fel.Omonimele sunt cuvintele cu aceasi forma si cu sens complete diferit. Omonimele

sunt obligatoriu omofone.CAMPUL LEXICAL cuprinde toate cuvintele care apartin aceluiasi domeniu si care

au trasaturi de sens comune.

EXPLORAREA TEXTULUI :

In operele sale,scriitorul imagineaza un univers, recreeaza o lume.De aceea literatura nu se confunda niciodata cu realitatea , fiind un produs al fanteziei creatoare a scriitorului. Literatura are caracter de fictiune.

Figura de stil este un procedeu utilizat in scopul sporirii expresivitatii unei comunicari.

Personificarea este o figura de stil prin care se atribuie insusiri omeneste unor finite necuvantatoare sau unor lucruri si fenomene ale naturii.

Unele texte pot fi scrise la solicitarea cuiva pe baza unei teme date; Ex. : o compunere despre un text literal/despre un colt de natura ,etc..

Altele sunt scrieri avand caracter personal; Tema este aleasa in functie de ceea ce se scrie; ex. : bilet/scrisoare/jurnal.

In ambele situatii este important sa stabiliti in ce scop faceti acelt lucru:-pentru a exprima opinii,idei sau sentimente.-pentru a transmite sau a cere o informatie -pentru a impresiona-pentru a raspunde unor intrebari

TEXTUL SCRIS: TEHNICI DE REDACTARE .

Introducerea trebuie sa fie scurta precizand :-unde si cand au loc intamplarile-ce impresie generala degaja cadrul prezentat-care sunt participantii la intamplare(eventual cel mai important dintre acestia)In cuprins ideile trebuie sa fie exprimate in ordine logica:-adaptati-va exprimarea la tipul de text pe care il scrieti si la persoana care il va citi.-selectati cuvintele cele mai potrivite pentru subiectul despre care scrieti-folositi un vocabular cat mai variat-scrieti enunturi clare si nu foarte lungi.Incheierea poate cuprinde:-o concluzie-consideratii personale-sugestii pentru o posibila continuare.

Page 3: Vocabularul Limbii Romane

TIPURI DE TEXTE :

1.Textul literal : 1.1. Strofa.Versul.Versul este un rand dintr-o poezie. Exista versuri scurte-formate chiar dintr-un singur

cuvant-si versuri lungi.Strofa este un grup de 2 sau mai multe versuri. Strofele se delimiteaza intre ele printr-

un spatiu alb. Strofa alcatuita din 4 versuri se numeste catren.Rima este potrivirea ultimelor sunete de la sfarsitul versurilor dintr-o strofa.Rima este de mai multe tipuri :

- imperecheata- incrucisata- imbratisata- monorima

Comparatia este o figura de stil prin care se alatura 2 termeni,cu scopul de a-l evidential pe primul;acestia pot denumi obiecte,fiinte,persoane,actiuni sau notiuni abstracte.Intre cei doi termini ai comparatiei se stabileste o relatie de asemanare,marcata prin cuvinte sau grupuri de cuvinte.

Opera literara este o lucrare prin care autorul creaza un univers imaginar propriu.

2. Textul non-literal : a. articol de ziarb. bulletin meteorologicc. reteta de bucataried. relcamae. legitimatie de calatorieTextele nonliterare au teme diverse spre deosebire de textile literare ,care infatiseaza

lucruri apartinand fictiunii,textele nonliterare se refera la aspecte din realitate. Ele pot informa,convinge sau amuza cititorul.

Page 4: Vocabularul Limbii Romane

SUNETELE LIMBII ROMANE:

FONETICA : Este stiinta care studiaza sunetele limbii .Vocalele sunt sunetele la rostirea caruia aerul nu intalnete niciun obstacol la iesirea

din aparatul fonator adica portiunea dintre plamani si gura. Ele pot forma singure o silaba.Consoanele sunt suntele la rostirea carora aerul intalneste obstacole la iesirea din

aparatul fonator. Ele nu pot forma singure o silaba.Semivocalele sunt sunetele care seamana cu vocalele dar nu pot alcatui singure silaba.

Semivocalele sunt : e,i,o,u.DIFTONGUL : Este grupul de sunete alcatuit dintr-o vocala si o semi-vocala

pronuntate in aceasi silaba.TRIFTONGUL : Este grupul de sunete alcatuit din 2 semivocale si o vocala

pronuntate in aceasi silaba.HIATUL : Apare intre 2 vocale alaturate pronuntate in silabe diferite.Cuvantul poate fi : - monosilabil – format dintr-o silaba

- plurisilabic-format din mai multe silabe.

Accentul reprezinta pronuntarea mai intense a unei silabe dintr-un cuvant.

Reguli de despartire a cuvintelor in silabe :

1. O consoana intre 2 vocale la despartirea in silabe, trece la urmatoarea silaba.Daca inaintea consoanei sau dupa ea se afla un diftong sau un triftong , la despartirea in silabe consoana trece in silaba urmatoare.

2. Doua consoane intre 2 vocale la despartirea in silabe trec , prima in silaba de dinainte iar a2a la silaba urmatoare.Daca in grupul de 2 consoane a2a este l sau r si prima este b,c,d,f,g,h,p,t,v, despartirea in silabe se face inaintea intregului grup .

3. Trei sau mai multe consoane intre 2 vocale la despartirea in silabe trec prima la silaba de dinainte si celelalte la silaba urmatoare.In cazul grupurilor de consoane :lpt,mpt,ncs,nct,nct,rct,rtf,stm,ndv , despartirea de face dupa a2a consoana din grup.

4. Cand 2 vocale sunt alaturate despartirea in silabe se face intre ele.In cazul cuvintelor formate cu prefixe se recomanda ca despartirea sa se faca dupa prefix.In cazul cuvintelor formate cu sufixe se recomanda ca despartirea sa se faca inaintea

sufixului,cand aceasta incepe cu o consoana si se adauga unei radacini terminate intr-un grup de consoane.

In cazul cuvintelor formate prin compunere , se recomanda ca la despartirea in silabe sa se tina seama de elementele componente.

Nu se despart in silabe compusele formate prin abreviere cu initiale(UNESCO ) sau compusele formate prin alaturare cu cratima cand locul despartirii coincide cu liniuta de despartire in silabe(bun-simt)

Page 5: Vocabularul Limbii Romane

NARATIUNEA :

Naratiunea prezinta o succesiune de intrebari petrecute intr-o ordine temporala .Naratiunea este un mod de expunere prin care se relateaza fapte si intamplari.Naratiunea presupune : -narator sau povestitor-actiune-personajeIntr-un text literal naratiunea alterneaza cu descrierea .

Ideea principala este o propozitie sau o fraza care cuprinde informatia esentiala desprinsa dintr-un paragraph sau dintr-un pasaj.Ideile secundare constituie o dezvoltare a ideilor principale. Acestea surprind delatii si ofera lamuriri cu privire la :

- actiunea personajelor- locul si timpul desfasuratii actiunilor- imprejurarile in care se petrec faptele.

AUTOR . NARATOR . PERSONAJ .

Personajul este o persoana care participa la actiunea prezentata intr-o opera literara.Personajul poate fi : -principal sau protagonist(ocupa locul principal)-secundar (are un rol mai putin important)-episodic (apare intr-un singur episod)-figurant (simplu martor al carui rol este lipsit de importanta)AUTORUL este persoana care imagineaza si scrie o opera literara.NARATORUL este persoana care povesteste o anumita intamplare.

Naratiunea poate fi relatata : - la persoana a3a cand naratorul povesteste intamplarile din exterior asemenea unui spectator fara sa participe la actiune.

- la persoana 1 , cand naratorul este si personaj.

Regionalismele lexicale sunt cuvinte folosite doar in anumite zone ale tarii.Enumeratie este o figura de stil in insiruirea unor termeni de acelasi fel sau cu sensuri

apropiate pentru a accentua idea exprimata. Repetitia este figura de stil care consta in reluarea unui cuvant sau a unui grup de

cuvinte pentru evidentierea anumitor aspecte ale obiectelor sau ale actiunilor prezentate.Paralelismul consta in reluarea aceleiasi structuri sintactice in mai multe

versuri.Procedeul este specific poeziilor populare.

REZUMATUL. Pentru a rezuma un text narativ parcurgem urmatorii pasi:-citirea textului-identificarea si delimitarea etapelor naratiunii-gasirea elementelor de legatura-realizarea planului simplu de idei .

Page 6: Vocabularul Limbii Romane

VERBUL

Verbul este partea de vorbire flexibila care se conjuga si arata ce face subiectul. Ex. Era odata un imparat mare si puternic ,care avea pe langa palatul sau o gradina mare.

Exemplu : era, avea.

Verbele pot fi: Predicative: cand pot forma singure functia sintactica de Predicat verbal Nepredicative: cand nu pot forma singure functia sintactica de predicat Cele nepredicative sunt: copulative: cand formeaza cu ajutorul numelui

predicatul nominal . exemplu: este povestit, devine doctor auxiliare: cand formeazatimpuri si moduri compuse. exemplu: sa fi povestit,am sa povestesc s.a

Diateza indica relatia dintre actiune, subiectul gramatical si obiectul care o suporta. Verbul are trei diateze: Activa: -arata ca subiectul gramatical este autorul actiunii verbului pe care o exercita asupra uniu obiect. exemplu: Baiatul merge la scoala.

Pasiva:- arata ca subiectul este obiectul care suporta actiunea facuta de autorul ei.

-se construiesc:verbul auxiliar a fi +participiul verbului de conjugat

exemplu: Romanul este scris de autor.

Reflexiva:- arata ca subiectul gramatical este autorul unei actiuni la care participa intens. -sunt insotite de un pronume reflexiv in cazul Acuzativ. exemplu: El isi iubeste mama. Conjugarea este ultima sau ultimele doua litere cu care se termina verbul la modul infinitiv. exemplu:era => a fi Verbul are patru conjugari : conjugarea I cand se termina in -a : a canta conjugarea a II-a cand se termina in –ea : a vedea conjugarea a III-a cand se termina in -e :a merge conjugarea a IV-a cand se termina in

Page 7: Vocabularul Limbii Romane

-i sau -I : a voi , a cobori Modurile verbului :- Personale :cand isi schimba forma dupa persoana si indeplinesc in propozitie functia sintactica de Predicat verbal(Pv). -indicativ :arata o actiune sigura. Exemplu: citeste, scrie. -conjunctiv :arata o actiune posibila. Exemplu: sa scriu, sa citesc -conditional optativ : arata o dorinta ,conditie. Exemplu: as citi. -imperativ :arata o porunca, un indemn. Exemplu: citeste! , scrie!

-Nepersonale :cand nu isi schimba forma dupa persoana si nu indeplinesc functia sintactica de predicat.

-infinitiv: arata numele actiuni. Exemplu: a citi , a scrie -gerunziu: denumeste actiuni in desfasurare. Exemplu: citind

-se termina cu sufixul: -ind sau –Ind. -participiu: exprima actiuni terminate suportate de un lucru, o fiinta. -se termina cu litera t sau s . exemplu: -citit -scris -ajuta la formarea modului: -indicativ, timp -perfect compus :am citit -viitor anterior :voi fi citit -conjunctiv, timp –perfect :sa fi citit -conditional-optativ, timp –perfect :as fi citit -infinitiv, timp –perfect :a fi citit -supin, :de citit.

-supin:denumeste actiunea, starea -se formeaza cu ajutorul prepozitiilor: de, la, pentru si daca. Exemplu: de citit, daca scri, pentru mancat, la citit.

Modurile verbale: -Indicativ: Timpurile: -Prezent: actiunea se petrece in momentul vorbiri exemple: merg, maninci, vorbesti, scriem, cititi, exerseaza

-Trecut: actiunea se petrece inainte de momentul vorbiri *Imperfect :arata o actiune trecuta care se desfasoara in timpul unei alte actiuni trecute. exemple: mergeam, mancai, vorbea, scriam, citeati, exersau *Perfect compus :arata o actiune trecuta care se termina in momentul vorbiri

- alcatuit din forme specifice ale verbului a avea + participiul verbului de conjugat.

exemple: am mers, ati mancat, a vorbit, am scris, ati citit, au exersat. *Perfect simplu :arata o actiune trecuta carae s-a incheiat in trecut. -mai este folosita si in anumite regiuni ale tarii in limbajul oral. exemple: mersei, mancasi, vorbi, scrisaram, citearati, exersara *Mai mult ca perfect :arata o actiune trecuta terminata inaintea unei alte actiuni trecute exemple: mersesem, mancasesi, vorbise, scriseseram, citrserati, exersasera. -Viitor: actiune care se petrece dupa momentul vorbirii. *Anterior: arata o actiune viitoare terminata inaintea unei alte actiuni viitoare. exemple: voi fi mers, vei fi mancat, va fi vorbit, vom fi scris, veti fi citit *Popular: arata o actiune viitoare vorbita.

Page 8: Vocabularul Limbii Romane

exemple: o sa merg, o sa mananci, o sa vorbeasca, o sa scriem, o sa cititi *Literar: arata o actiune viitoare scrisa. exemple: voi merge, vei manca, va vorbi, vom scrie, veti citii, vor exersa. -Conjunctiv: Timpuri:- prezent: actiunea se petrece in momentul vorbirii sau in viitor

- se formeasa cu ajutorul conjunctiei sa +verbul de conjugat la indicativ prezentexemplu: sa invat, sa scriu

-perfect:- actiunea se petrece inainte de momentul vorbirii(viitor)- se formeaza cu ajutorul conjunctiei sa +verbul auxiliar a fi +

+forme ale verbului la indicativ prezent. -Conditional-otativ: Timpuri:- prezent: actiunea se petrece in momentul vorbirii sau in viitor

- se formeaza cu ajutorul verbului auxiliar a avea + infinitivul- verbului de conjugat exemplu: as vrea, ai ridica, ar merge, am face, ati scrie, ar citi -perfect: actiunea se petrece inainte de momentul vorbirii(viitor)

- se formeaza cu ajutorul verbului auxiliar a fi la conditional- optativ+ participiul verbului de conjugat .exemplu: as fi invatat , ar fi mers.

-Imperativ: _are forma afirmativa si negativa . are numai persoana a II-a. Locutiunea verbala este grupul unitar de cuvinte care este sinonim cu un verb si se comporta in propozitie ca verbul. -Locutiunile verbale au intotdeauna in componenta lor un verb. -Locutiunile verbale nu pot fi determinate in propozitie de atribute si substantivele din componenta lor sunt ,de obicei, nearticulate . -Locutiunile verbale pot fi determinate de complemente indirecte , directe si circumstantiale.

Verbele predicative si locutiunile verbale la moduri personale indeplinesc in propozitie functia sintactica de Predicat verbal. Verbele copulative la modurile personale intra in alcatuirea Predicatelor nominale. Verbele si locutiunile verbale la moduri nepersonale sunt in propozitie : -subiecte: A scrie este o placere. -nume predicative: Mancarea este de mancat. -complemente directe: Pot munci. -complemente indirecte: N-am putut scrie tot. -complemente circumstantiale: A muncit fara a se opri prea mult. -atribute: Tema de efectut este multa si grea

Page 9: Vocabularul Limbii Romane

Verbe auxiliare

perfectul condiționalului, în combinație cu participiul v Un verb auxiliar este un verb fără sens lexical deplin, asociat cu o anumită formă a unui verb cu sens deplin pentru a alcătui o altă formă a acestui verb, numită formă compusă.

În sistemul verbal al limbii române se folosesc trei verbe auxiliare: a avea, a vrea și a fi.

A avea

Acest auxiliar servește la alcătuirea a trei forme verbale:

Timpul perfect compus al modului indicativ se formează din prezentul indicativ al lui a avea asociat cu participiul verbului cu sens deplin: am cântat, ai văzut, a bătut, am zis, ați iubit, au coborât. Trei dintre formele personale ale auxiliarului sunt diferite, reduse față de cele folosite atunci când are sens deplin.

Unul din tipurile de viitor se compune din auxiliarul a avea la indicativul prezent neredus, în concurență cu o formă redusă la o, comună tuturor persoanelor, asociate verbului principal la prezentul conjunctivului: am/o să cânt, ai/o să vezi, are/o să bată, avem/o să zicem, aveți/o să iubiți, au/o să coboare.

La alcătuirea timpului prezent al modului condi ț ional-optativ participă forme parțial diferite ale acestui auxiliar, asociate infinitivului verbului cu sens deplin: aș cânta, ai vedea, ar bate, am zice, ați iubi, ar coborî.

A vrea

Verbul a vrea are forme specializate ca auxiliar, servind la formarea principalului tip de viitor (literar) în combinație cu infinitivul verbului cu sens deplin: voi cânta, vei vedea, va bate, vom zice, veți iubi, vor coborî. O variantă familiară a acestui tip folosește forme și mai reduse ale auxiliarului: oi cânta, ăi vedea, o bate, om zice, ăți iubi, or coborî.

A fi

Verbul a fi se folosește ca auxiliar pentru cele mai multe forme verbale compuse.

La modul indicativ, viitorul anterior se alcătuiește cu tipul de viitor format cu a vrea al lui a fi, plus participiul verbului cu sens deplin: voi/oi fi cântat, vei/ăi fi văzut, va/o fi bătut, vom/om fi zis, veți/ăți fi iubit, vor/or fi coborât.

La modul conjunctiv se folosește o formă redusă, unică pentru toate persoanele, a conjunctivului prezent al auxiliarului a fi, pentru a obține:

în asociere cu gerunziul verbului principal, prezentul conjunctiv cu valoare prezumtivă: să fi cântând;

în combinație cu participiul verbului principal, perfectul conjunctiv: să fi văzut.

Page 10: Vocabularul Limbii Romane

La modul condițional, a fi formează:

condiționalul prezent cu valoare prezumtivă al verbului cu sens deplin, în asociere cu gerunziul acestuia: aș fi cântând, ai fi văzând, ar fi bătând, am fi zicând, ați fi iubind, ar fi coborând;

erbului principal: aș fi cântat, ai fi văzut, ar fi bătut, am fi zis, ați fi iubit, ar fi coborât.

La modul prezumtiv, auxiliarul a fi participă la formarea ambelor timpuri.

Prezentul prezumtivului folosește formele de viitor cu auxiliarul a vrea ale lui a fi, asociate cu gerunziul verbului principal: voi/oi fi cântând, vei/ăi fi văzând, va/o fi bătând, vom/om fi zicând, veți/ăți fi iubind, vor/or fi coborând.

Perfectul prezumtiv se formează cu aceleași forme ale lui a fi, dar în combinație cu participiul verbului cu sens deplin (voi/oi fi cântat etc.), fiind omonim cu viitorul anterior.

La perfectul infinitiv se folosește ca auxiliar infinitivul prezent al lui a fi.

A fi este și auxiliarul diatezei pasive, formele sale indicând modul, timpul, numărul și persoana verbului, în timp ce verbul cu sens deplin este la participiu.

SUBSTANTIVUL Partea de vorbire flexibila, care denumeste fiinte, lucruri, fenomene ale naturii,

actiuni, stari etc.

1. Felul substantivelor Dupa înteles (natura denumirii): -compuse (masa, scolar, prieten)

-proprii (Maria, Venus, Arad)Dupa alcatuire (forma): -simple (casa, Iasi, om)

-compuse (prin contopire: untdelemn) (prin alaturare: zi-lumina)

Atentie! 1.Substantivele simple pot fi primare (carte, perna etc.)sau derivate cu sufixe (bunatate, geamgiu, îndoiala etc.)

2.Substantivele compuse sunt formate din doua sau mai multe cuvinte cu sens unitar

3.Se scriu cu cratima substantivele compuse dintr-un substantiv în N si unul în G (floarea-soarelui) din doua substantive legate prin prepozitie (cal-de-mare), dintr-un substantiv si un adjectiv (argint-viu), dintr-un substantiv si un verb (gura-casca)

4.Se scriu într-un cuvânt substantivele compuse în care componentele nu-si mai pastreaza individualitatea morfologica (bunavointa) G-D (bunavointei, nu bunei vointe)

5.Substantivele proprii de scriu cu majuscula, indiferent de locul pe care îl ocupa în propozitie sau fraza.

2.Genul substantivelor În limba româna substantivul are trei genuri: masculin, feminin, neutru

Genul masculin pentru fiinte de sex barbatesc sau lucruri care, prin obisnuinta sunt socotite masculine(om, cal, pom)

Page 11: Vocabularul Limbii Romane

Genul feminin pentru fiinte de sex femeiesc sau lucruri considerate, prin traditie, feminine (pisica, floare, carte)

Genul neutru, în general, nume de lucruri (cer, stilou, nume)

Substantive epicene- acele nume de animale, pasari sau insecte care au o singura forma pentru masculin si feminin (gândac, tântar, fluture, elefant etc.)Substantive mobile- nume de fiinte care au o forma pentru masculin (copil, profesor) si alta pentru feminin (copila, profesoara)Motiunea- procesul cu ajutorul caruia se formeaza substantivele feminine din cele masculine si/sau invers (elev/eleva, rata/ratoi etc.). Cele mai frecvente sufixe motionale sunt: feminine (-a, -ita, -easca, -ca, -oaica, -toare), masculine (-oi, -an)

3. Numarul substantivelorSubstantivele din limba româna prezinta forme de singular (elev, scoala) si de

plural (elevi, scoli) Masculin Feminin Neutru

Singular Plural Singular Plural Singular Plural /pom i/pomi a/clasa e/clase /parc uri/parcuri u, u/codru, leu i, i codri,lei a/banca i/banci /orase e/orase e/munte i/munti e/parte i/parti u/lucru, tablou uri/lucruri, tablouri a/tata i/tati /manta le/mantale u/cadru, e/cadre,

a/marfa -uri/marfuri u/studiu i/studiie/vreme -uri/vremuri

Alternante vocalice la radicalul substantivului în trecerea de la singular la plural: a/a (rana/rani) a/e (masa/mese) a/e (bat/bete) â/i (cuvânt/cuvinte) o/oa ( covor/covoare) oa/o (comoara/comori)

Alternante consonantice: d/z (lada/lazi) t/t (baiat,baieti) s/s (urs/ursi) g/ (dunga/dungi) c/c (fiica/fiice) l/ (cal/cai) str/str ( astru/astri)

Substantive defective de numar:-cu forme numai la singular (nume de materii,însusiri,stari sau

ape,munti,persoane,locuri) comune (grâu,var) si proprii (Siret Traian)-cu aceeasi forma si la sigular si la plural (pui, tei, unchi, invatatoare, nume)-cu forme numai la plural (unele nume de materii, nume de locuri, munti) comune

(icre, câlti) proprii (Iasi, Balcani) Substantive cu forme multiple de singular (oapete/oaspe; pântece/pântec) sau de plural

cu acelasi înteles (boli/boale; coli/coale) cu înteles diferit (coarne/corni/cornuri) Substantive colective (a caror forma de singular are înteles de plural):

-substantive simple(primare): hoarda, herghelie, stol, turma, trib etc.-substantive derivate: alunis, frunzis, taranime, stejaris etc.

Atentie! Forma de plural a unor nume de materie (alamuri, dulceturi, matasuri etc) defective, în mod normal, de acest numar, are sensul; unui plural colectiv, indicând soiuri, sortimente sau bucati din materia respectiva

Declinarea substantivului Declinarea substantivelor nearticulate sau articulate nehotarât

Page 12: Vocabularul Limbii Romane

Cazul Masculin Feminin NeutruSingular Plural Singular Plural Singular Plural

NGDAc

(un) om (niste) oameni (o) casa (niste) case (un) scaun (niste) scaune

(pe)(un) om (pe)(niste) oameni (pe)(o) casa (pe)(niste) case (pe)(un) scaun (pe)(niste) scaune(unui) om (unor) oameni (unei) case (unor) case (unui) scaun (unor) scaune

(al unui) om (al unor) oameni (al unei) case (al unor) case (al unui) scaun (al unor) scaune

Declinarea substantivelor articulate hotarât

Cazul Masculin Feminin NeutruSingular Plural Singular Plural Singular Plural

NGDAc

leul leii masa mesele teatrul teatreleleului leilor mesei meselor teatrului teatrele

leule! leilor -V - - -

leului leilor mesei meselor teatrului teatreleleul leii masa mesele teatrul teatrele

Declinarea substantivelor proprii (nume de persoane)

Cazul Masculin FemininNGDAc

V

Dan Ileana Lili (al.a,ai,ale) lui Dan (al,a,ai,ale)Ileanei lui Lili

lui Dan Ileanei luiLilipe Dan pe Ileana pe Lili

Dane!Ileana!Ileano!Ileana!

Lili!

Declinarea substantivelor proprii nume geografice compusea)doua substantive în acelasi caz: N-Ac Târgu-Jiu; G-D Târgu-Jiuluib)doua substantive, al doilea în genitiv: N-Ac Vatra Dornei; G-D Vetrei Dorneic)doua propozitii legate prin prepozitie: N-Ac Curtea de Arges; G-D Curtii de Argesd)un substantiv si un adjectiv: N-Ac Valea Lunga;G-D Vaii Lungi

4.Cazurile substantivuluiNominativ (cine? ce?)

-subiect:Lui i se cuvine aceasta cinste.-nume predicativ (întotdeauna în relatie cu un verb copulativ):Radu este un copil bun.-apozitie(atribut apozitional):Râul Mures a iesit din matca.

Obs.Exemplele se pot construi usor daca se folosesc adverbele : adica, anume, chiar, tocmai.Mihai [adica] nepotul meu a împlinit un an.Acuzativ

-atribut substantival prepozitional (care? ce fel de?) Apa de la munte este rece (care apa?)Obs.Nu face greseala sa pui întrebarea: de unde? -nume predicativ(urmeaza dupa un verb copulativ,iar substantivul e însotit de prepozitie)Florile sunt pentru mama

-complement direct (pe cine? ce?) Îl întreb pe Mihai..-complement indirect (prepozitii+ cine? ce?)Vorbim despre cazuri.-complement de agent (de cine? de catre cine?)Întrebarea a fost pusa de Alina.

Obs.Urmeaza dupa un verb la diateza pasiva sau dupa un participiu-complement circumstantial de loc (unde? cu sau fara prepozitii,încotro?)Vine de la

padure.

Page 13: Vocabularul Limbii Romane

-complement circumstantial de timp(când? cu sau fara prepozitii,cât timp?)A lipsit de acasa o saptamâna.

-complement circumstantial de mod(cum? cât?)Copii vin în grupuri.Alearga ca vântul.(complement circumstantial comparativ)

-complement circumstantial de cauza:Codrul clocoti de zgomot-complement circumstantial de scop:A plecat în oras pentru cumparaturi.

Genitiv-atribut substantival genitival(al,a,ai,ale cui?)Interventia colegei a fost salutara.-nume predicativ(urmeaza dupa un verb copulativ si este însotit de articol

genitival:al,a,ai,ale)Pamântul este al taranilor.Obs.Substantivele în genitiv pot îndeplini si alte functii sintactice saca sunt precedate de prepozitii sau locuri prepozitionale, forma articulata: asupra,contra,împotriva,înapoia,deasupra, dedesubtul,în susul, în josul,în fundul,din cauza etc.

-complement indirect:Toti s-au ridicat contra propunerii lui.-complement circumstantial de loc:Vizitatorii se uitau în fundul pesterii-complement circumstantial de timp:A ajuns la gara înaintea sosirii trenului-complement circumstantial de cauza:A întârziat din cauza vremii.-atribut substantial prepozitional:Gradina din fata casei era inundata de verdeata

Dativ-complement indirect (cui?)Padurii îi lipseste cântecul pasarilor.

Obs.Substantivele în dativ pot îndeplini si alte functii sintactice,daca sunt precedate de prepozitiile:gratie,datorita,multumita,potrivit, conform,contrar,aidoma,asemenea

-complement circumstantial de loc(dativ locativ):Stai locului copile!-complement circumstantial de mod:A raspuns conform asteptarilor noastre-nume predicativ:El este aidoma fratelui tau.-atribut substantival prepozitional(care?)Interventia conform planului a condus la

reusita-atribut substantival (cui?)Preot desteptarii noastre/ Oferirea de premii olimpicilor a

fost televizata (de obicei dupa infinitivul lung)-complement indirect cu prepozitie:Am reusit datorita Ioanei-complement circumstantial de cauza:A întârziat datorita ploii

Vocativ-nu are functie sintactica; se desparte prin virgula de restul cuvintelor, indiferent de

locul pe care-l ocupa în propozitie: Ioana,vino afara!

DESINENTELE sunt sunetele sau grupurile de sunete asezate la sfarsitul substantivelor pentru a indica numarul.

ARTICOLUL

Page 14: Vocabularul Limbii Romane

Partea de vorbire flexibila care însoteste un substantiv, aratând în ce masura acesta e cunoscut vorbitorului

1.Clasificarea articolului

a)dupa înteles:-articol hotarât (propriu-zis)-arata ca obiectul denumit de substantiv este cunoscut vorbitorului

sau considerat ca atare-articol nehotarât -prezinta obiectul denumit de substantiv ca nefiind

bine cunoscut vorbitorului-articol posesiv (genitival) -leaga substantivul care denumeste

posesorul de obiectul posedat-articol demonstrativ(adjectival) -leaga un substantiv de substantivul

regentb)dupa pozitie:-articol enclitic-se lipeste la sfârsitul cuvântului (omul ,cartea)

-articol proclitic-se afla în fata substantivului determinat (un caiet, niste carti)

Atentie! 1.Articolul luat separat (fara cuvântul care îl însoteste)nu are sens.2.Articolul poate însoti -un substantiv (poezia, un om, lui Mihai)

-un adjectiv(silitorul elev,floarea cea frumoasa) -un numeral (al doilea, a treia)

3.Articolul se analizeaza împreuna cu partea de vorbire pe care o însoteste (singur nu are functie sintactica)

4.Articolul are forme omonime cu alte parti de vorbire, dar poate fi depistat cu usurinta comparând opozitiile de numar (un caiet/niste caiete, un caiet/doua caiete; (articol-numeral))

2.Articolul hotarâtSe ataseaza substantivului, direct sau cu ajutorul unei vocale de legatura, aratând ca obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorului

Forme flexionare:CazulMasculinFemininNeutru Singular Plural Singular Plural Singular PluralN-Ac-l, -le, -a -i-a -le-l, -le -leG-Dlui,-lui,-e(i) -lor-i -lor-lui -lorV-le -lor - -lor-le -lorCazul MasculinFemininNeutru Singular Plural Singular Plural Singular PluralN-Acelevul elevii eleva eleveles caunul scauneleG-Delevului elevilorelevei elevelorscaunului scaunelorVelvule! elevilor!elevo! elevelor!scaunule! scaunelor!

Atentie! 1.Articolul hotarât apare ca element constructiv în structura unor pronume-dânsul, dânsa, în aceste cazuri nefiind analizabil

2.Prin articulare, unele adverbe si locutiuni adverbiale se transforma în prepozitii si locutiuni prepozitionale (înaintea, înapoia, în fata)

Page 15: Vocabularul Limbii Romane

3.Substantivele feminine nume proprii de origine autohtona, terminate în vocalal “A” se articuleaza hotarât enclitic(cartea Mariei, Ioanei) iar cele de origine straina se articuleaza hotarât proclitic (cartea lui Jeni, lui Carmen)

4.Substantivele articulate hotarât care denumesc momentele zilei sau diviziuni de timp îsi schimba valoarea gramaticala si devin adverbe (ziua, seara, joia, vara)

5.Când sunt precedate de prepozitii substantivele în Ac. nu se articuleaza (merge la scoala), dar se articuleaza când sunt însotite de un atribut (merge la scoala de muzica)

3.Articolul nehotarâtÎnsoteste un substantiv, precedându-l întotdeauna, aratând obiectul definit de acesta nu este cunoscut vorbitorului

Forme flexionare:CazulMasculinFemininNeutru Singular Plural Singular Plural Singular PluralN-Acun elev niste elevio eleva niste eleveun scaun niste scauneG-Dunui elev unor eleviunei eleve unor eleveunui scaun unor scauneObservatii:

1. Formele UN si O ale articolului hotarât sunt omonime cu cele ale numeralului cardinal si al adjectivului pronominal nehotarât. Se pot deosebi în context: UN si O sunt:

a)articole, când le corespunde NISTE (o carte/niste carti)b)numerale, când la plural le corespunde un numeral (un elev/ doi elevi)c)adjective pronominale nehotarâte, când la plural intra în corelatie cu unii,

unele (o carte/unele carti)2.Când însoteste alte parti de vorbire,articolul nehotarât le transforma în

substantive(du-te-vino/un du-te-vino)3.Articolul nehotarât poate transforma numele proprii în nume comune (Hercule/ un

hercule)4.Forma de plural a articolului nehotarât NISTE poate fi folosita si la forma de

singular a unor substantive, conferindu-i un sens deosebit (un peste/ niste peste/niste pesti) fata de pluralul articulat

5.Cuvântul niste cu întelesul “câtiva”, “un pic de” nu e articol, ci adjectiv pronominal nehotarât

4.Articolul posesiv (genitival)Se asaza înintea unui substantiv sau pronume în G, inaintea unui adjectiv posesiv sau a unui

numeral ordinal si leaga, de obicei, numele obiectului posedat de cel al posesorului; se numeste posesiv, deoarece indica posesia (apartenanta) si genitival deoarece intra în

componenta întrebarii genitivuluiForme flexionare:CazulSingularPlural Masculin Feminin Masculin FemininN-Acal elevului/ meu/ doilea a elevei/ mea/ doua ai elevilor/mei ale elevelor/meleG-D - -alor meiObservatii: 1.Forma de G-D alor apare numai în structura pronumelui posesiv la G-D (Port de grija alor mei)

2.La numeralul ordinal, al,a este element constitutiv, indicând, împreuna cu articolul hotarât,genul acestuia (al treilea/ a treia)Atentie:Formele articolului posesiv al,a,ai,ale se scriu întotdeauna într-un singur cuvânt Nu le confundati cu secventele omonime ca:

Page 16: Vocabularul Limbii Romane

-prepozitia la infinitiv a+pronume personale neaccentuate la Ac sau D (a-i vedea/ a-i vedea)

-prepozitia a +le (pronume personal în D.sau Ac, plural, feminin)

5.Articolul demonstrativ (adjectival)Leaga un adjectiv de substantivul regent; ajuta la substantivizarea adjectivului si a numeralului (cei tari,cei doi, celde-al doilea)si la formarea superlativului relativ (cel mai bun)Forme flexionareCazul Singular Plural Masculin Feminin Masculin FemininN-AcCel CeaCei CeleG-DCelui CeleiCelorObservatii: 1. Articolul demonstrativ se analizeaza împreuna cu partea de vorbire pe care o însoteste

2.Cel apare frecvent ca termen regent, însotit de un determinant obligatoriu, deci, in aceste situatii, cel are valoarea pronominala (Cel de aici/ cea de acolo)

3.Formele articolului demonstrativ se scriu totdeauna în singur cuvânt si trebuie deosebite de secventele omonime -pronume interogativ-relativ ce + pronume neaccentuat în D,Ac (ce-l întrebi?/ce-i spui?)

-pronume ce + le (pronume neaccentuat de D si Ac pl.) (ce le dai/ ce le spui)

4. Articolul demonstrativ (adjectival) are flexiune de gen, numar si caz asemanatoare cu a pronumelui demonstrativ de departare acela, de care se deosebeste prin absenta elementului initial si a celui final a

PRONUMELEparte de vorbire flexibila care tine locul unui substantiv

Feluri: personal, de politete, reflexiv, de întarire, posesiv, demonstrativ, nehotarât, interogativ, relativ si negativObservatii:

1.Pronumele personal, de politete si reflexiv nu devin niciodata adjective2.Pronumele de întarire, posesiv, demonstrativ, nehotarât, interogativ, relativ si

negativ pot fi adjective3.Pronumele personal, de politete, reflexiv, de întarire si posesivau forme dupa

persoana

1.PRONUMELE PERSONAL

Observatii:1.Forme neaccentuate se întâlnesc doar în cazurile Ac. si D.2.Vocativ are numai persoana a II-a: tu! voi!3.Genitiv-numai persoana aIII-a: lui, ei, lor.4.Persoanele I si aII-a nu au forme dupa gen : eu, tu, noi, voi5.Pronumele dânsa, dânsul, dânsii, dânsele sunt pronume personale, nu de politete

Functii sintactice-subiect: N: Tu ajungi primul.

Page 17: Vocabularul Limbii Romane

-nume predicativ în: N: Fratele meu este el.Ac: Întrebarea este pentru tine.G: Cartea este a lui.

-atribut pronominal în: N(apozitie): Invitatul,adica el, sa pofteasca în casa.

G: Sfatul lui doveseste întelepciune. Cartea din fata lui este a mea.D: Copilu-i statea linistit (dativ posesiv)

-complement direct în: Ac: Te întreb si pe tine despre acest lucru.-complement indirect în: Ac: A vorbit cu mine.

D: Lui i-am dat o carte.G: (cu prepozitie) Napasta a cazut asupra ei.

-complement circumstantial de loc în:Ac: Merge la voi.G: (cu prep. sau loc prep.) S-a asezat în fata lui.

(ei, lor)D: (însotit de prep. sau loc. prep. cu forma

nearticulata):În fata-mi se asezase o persoana importanta.

-complement circumstantial de mod în:Ac: A raspuns ca tine.-complement circumstantial de cauza: G: N-a venit din pricina lui.

Situatii în care pronumele personal nu are functii sintactice:-în V (tu! voi!)-dativul etic: Vor sa mi-l omoare-când are valoare neutra: A luat-o la fuga

Da-i înainte fara grija!

2.PRONUMELE DE POLITETE

-are numai forme pentru persoanele aII-a si aIII-a

pers. aII-a: N-Ac: dumneata, dumneavoastraG-D: dumitale

pers. aIII-a: N-Ac-G-D: dumnealui, dumneaei, dumnealorObservatii:

-alte pronume de politete: Domnia ta (sa, lui, voastra), Maria ta(sa, lui, voastra),Înaltimea ta (sa, lui, voastra)

Excelenta ta (sa, lui, voastra).-folosite mai rar în vorbirea contemporana-forme afective : mata, mataluta, matalica, talica, matale

-functii sintactice: aceleasi cu ale pronumelui personal( exceptii atr. pron. în D. si compl. circum. de loc în D)

3.PONUMELE REFLEXIV

Observatii: -are forme proprii numai pentru pers. aIII-a, cazurile D si AcD: sie, siesi/îsi, siAc: (pe) sine/ se

-pentru persoana I si aII-a împrumuta formele de la pronumele personale:D: îmi, îti-, ne, va (îmi amintesc…)Ac: ma, te-, ne-, va (ma gândesc…)

-formele de mai sus devin reflexive numai daca au aceeasi persoana cu verbul:

Page 18: Vocabularul Limbii Romane

te gândesti ma framântpers II II pers I I

Functii sintactice:-complement direct: Ac: Te privesti în oglinda.-complement indirect: D: Îti cumperi o carte.

Ac: Rar vorbea despre sine-atribut pronominal: Ac: Lauda de sine ……

D: (dativ posesiv) Si-a certat copiii (copiii-si) Mi-am aranjat cartile (cartile)

Observatii: Când nu are functie sintactica, pronumele reflexiv se analizeaza împreuna cu verbul, fiind marca diatezei reflexive

Forma accentuata de Ac., însotita de art. hot. se substantivizeaza (Si-a soptit în sinea lui)

4.PRONUMELE SI ADJECTIVUL DE ÎNTARIREForme:

-masculin, singular: (eu) însumi fiu (m.sg)-vocala u- însumi (m.sg.)(tu) însuti(el) însusi

-feminin, singular: (eu) însami fiica (f.sg.)-vocala a-însami (f.sg.)(tu) însati(ea) însasi

-masculin, plural: (noi) însine fii (m.pl)-vocala i-însisi (m.pl.)(voi) însiva(ei) însisi

-feminin, plural: (noi) însene fiice (f.pl)-vocala e-însene (f.pl.)(voi) înseva(ele) însesi, însele

Observatii:1.Se greseste mai ales la folosirea vocalelor u,a,i,e aflate în fata formelor: -mi, -ti, -si, -

ne, -va, -le2.Pronumele de întarire se foloseste rar în limba actuala. De cele mai multe ori, ele

însotesc un pronume sau un substantiv devenind adjective de întarire, de aceea functia sintactica este de atribut adjectival.

3.Atentie la acord: Dan, Maria si Elena, ei însisi… (masculinul are prioritate)Eu, tu si el noi însine…(persoana I are prioritate asupra

celorlalte, iar persoana aII-a asupra persoanei aIII-a)

4.Însusi poate fi înlocuit de adverbul chiar sau de alte sinonime (singur, propriu,personal,în persoana)

5.PRONUMELE SI ADJECTIVUL NEGATIVForme:

N-Ac: nimeni, nimenea N-Ac:nici unul,nici una, nici unii, nici uneleG-D: nimanui G-D:nici unuia, nici uneia, nici unora

nimic, nimica-Ca adjective se întâlnesc formele: nici o, nici un, nici unui, nici unei, nici unor.-Aceleasi functii sintactice ca si celelalte pronume

Observatii:

Page 19: Vocabularul Limbii Romane

1. Aceste pronume trebuie folosite în propozitii negative.2.În exemplul:N-a stiut nici unul, nici altul- cuvântul subliniat este conjunctie, deci

nu intra în alcatuirea unui pronume negativ.

6.PRONUMELE SI ADJECTIVUL POSESIV

-Are forme dupa persoana si dupa numarul obiectelor posedate:ex. al meu, al tau, al sau a mea, a ta, a sa

ai nostri, ai vostri ale noastre, ale voastreFormele se obtin cu ajutorul atricolului posesiv genitival: al, a, ai, ale

Observatie: Pronumele lui, ei, lor sunt personale, nu posesiveFunctii sintactice:

-subiect: N: Ai mei au ajuns acasa.-nume predicativ: N: Caietul acesta este al meu.

Ac: Florile sunt pentru ai mei.-atribut pronominal Ac: Rar am vazut o privire ca a ta.

G: Sfatul alor mei mi-a fost de folos.-complement direct: Ac: I-am vazut pe ai vostri.-complement indirect:Ac: Se gândea la ai sai.

D: Le povestesc alor mei.G: Toti s-au ridicat împotriva alor tai.

-complement de agent:Ac: A fost chemat de ai sai.-compl. circum. de loc:Ac: Vin de la ai mei.-atribut adjectival: N: Cartea ta este aici.

Ac: Locuieste pe strada mea.D: Caietului tau îi lipseste o foaie.G: Dorinta mamei mele e sfântaV: o, copilul meu, fii mereu întelept!

Observatie:Pentru a afla cazul adjectivului posesiv nu se pun întrebarile al,a,ai,ale cui? ci se stabileste cazul substantivului cu care s-a acordat adjectivul, care preia genul, numarul si cazul substantivului determinat.

7.PRONUMELE SI ADJECTIVUL DEMONSTRATIV

Forme:-de apropiere: acesta,aceasta,acestia,acestea,asta,asta,aista,aiasta, etc.-de diferentiere: celalalt, cealalta, ceilalti,celelalte,etc.-de departare: acela, aceea (f.sg.),aceia (m.pl.) acelea, aia, ala, etc.-de identitate: acelasi, aceeasi, aceiasi, aceleasi

Functii sintactice: acelesi ca si la celelalte pronume, iar ca adjectiv una singura: atribut adjectivalObservatii: 1.“Acela” are si o forma mai redusa “cel”, care poate aparea numai în prezenta unui determinant obligatoriu (cel de acolo, cei prezenti)

2.Alte forme populare:asta,ista,aista,cesta,ala,alalalt,aia,isalalt.3.Formele de feminin aceasta, asta,aceea intra si în componenta locutiunilor

adverbiale (pentru asta, pe langa asta, cu toate acestea)

Page 20: Vocabularul Limbii Romane

8.PRONUMELE SI ADJECTIVUL NEHOTARAT

Forme:a)simple: unul, una, unii, unele altul, alta, altii, altele

atât, atâta, atâtia, atâtea tot, toata, toti,toate mult, putin, cutare

b)compuse (elemente de compunere: -va, -ori, -fie, -oare, -orisi, -vre, etc.)cineva, careva, ceva, câtva, fiecine, oarecine, orisicine, altcineva, vreunul, etc.Observatii:

1.Pronumele nehotarâte în componenta carora intra cuvântul “cine” nu devin niciodata adjective.2.Urmatoarele pronume nehotarâte îsi modifica forma atunci când devin adjective:

unul-un una-o altul-alt alta-alta vreunul-vreunvreuna-vreo

3.Functii sintactice ale pronumelor nehotarâte:subiect,nume predicativ,atribut,complement, iar a adjectivelor nehotarâte: atribut adjectival.

9.PRONUMELE SI ADJECTIVUL INTEROGATIV tine locul unui cuvânt asteptat ca raspuns la întrebare

Forme:N:cine? N-Ac: care? N-Ac: ce? N-Ac:cât?câta?câti? câte?Ac:(pe) cine? G-D:caruia? G-D:nu are forme G-D: câtor?D:cui? careia? G: (al,a,ai,ale) cui? carora?

Functii sintactice:-subiect: N:Cine vine? (Andrei vine.)-nume predicativ N:Care este sora ta? (Sora mea este aceasta.)

Ac:Pentru cine sunt cartile? (Cartile sunt pentru Dan.)G:Ai cui sunt acesti copii? (Acesti copii sunt ai vecinei.)

-atribut pronominal: G:Ai cui bani lipseau? (Lipseau banii Mariei.)-complement direct: Ac:Pe cine ai chemat? (Am chemat-o pe sora ta.)-complement indirect:Ac:Despre cine vorbeai? (Vorbeam despre bunica.)

D: Cui i-ai povestit?(Ioanei i-am povestit.)-compl.de agent: Ac:De cine ai fost ajutata?(Am fost ajutata de colegi.)-compl. circum. de loc:Ac:La cine ai fost? (Am fost la vecini)

Observatii:1.Pronumele interogativ cine? nu devine adjectiv.2.Toate adjectivele interogative au aceeasi functie sintactica de atribut adjectival.

N:Care carte -ti lipseste?Ac:Despre ce întâmplare povestesti?D:Carui copil i te adresezi?G:Raspunsul carui coleg ti-a placut?

3.Pronumele interogativ CE este invariabil4. Pronumle au functia sintactica,cazul, numarul si genul de la substantivul pe

care îl înlocuieste

Page 21: Vocabularul Limbii Romane

10.PRONUMELE SI ADJECTIVUL RELATIV

Forme:a)simple: N:cine N-Ac: care? N-Ac: ce? N-

Ac:cât?câta?câti? câte?Ac:(pe) cine G-D:caruia? G-D:nu are forme G-D:

câtor?D:cui careia? G: (al,a,ai,ale) cui carora?

b)compuse m.sg. f.sg. m.pl. f.pl.N-Ac: cel ce ceea cecei ce cele ceD-G: celui ce celei ce celor ce

Functii sintactice:aceleasi cu ale pronumelui interogativ, doar ca exemplele trebuiesc introduse în fraze, în asa fel, încât pronumele sa devina relativ (el leaga o propozitie secundara de regenta ei). Functia poate fi aflata prin inlocuirea substantivelor pe care le substituieEx: -subiect: Stiu / cine vine.

-nume predicativ: Am aflat/ care este sora mea.-atribut pronominal: Ma intereseaza/ ai cui bani lipseau.

Obs. 1.In anumite situatii pronumele relative pot deveni echivalente ca sens cu pronumele nehotarâte (S-a dus care pe unde a apucat)

2.Pronumele relative pot intra în componenta unor locutiuni, expresii pronominale si adverbiale (care mai de care, care pe care, cine stie, cine stie când, din ce în ce, câte si mai câte)

NUMERALULPartea de vorbire flexibila care exprima un numar, o determinare numerica a

obiectelor, ordinea sau distributia lor prin numarare.

Clasificarea numeralului:a)cardinal: -propriu-zise- exprima un numar abstract sau un numar de obiecte. Pot

fi simple (unu, doi)sau compuse (unsprezece)

-colective: exprima însotirea,ideea de grup (amândoi, tustrei)-multiplicative: atata de câte ori creste o cantitate sau se mareste o

actiune (îndoit,întreit)-distributive:exprima repartizarea si gruparea numerica a obiectelor

(câte unul)-adverbiale (de repetitie):indica de câte ori se îndeplineste o actiune (o

data, de doua ori)-fractionare:o zecime, miime

b)ordinal:exprima ordinea prin numarare a obiectelor sau actiunilor într-o însiruire (întâiul, primul, secundul)

1.Numeralul cardinal propriu-zisPoate fi -simplu (numerele de la unu la zece+suta, mie, milion, miliard, trilion, bilion)

-compus: mod de formare-de la unsprezece la nouasprezece, unitatea se leaga de zece cu ajutorul prep. SPRE

Page 22: Vocabularul Limbii Romane

-de la douazeci la nouazeci, unitatea se leaga direct de pluralul “zeci” (patruzeci)

iar zecile se leaga de unitati cu ajutorul conjunctiei SI (patruzeci si doi)

-de la o suta în sus numeralul care exprima numarul sutelor, al miilor se asaza

înaintea unitatilor imediat inferioare

Atentie! 1.Se scriu într-un cuvânt numeralele compuse de la unsprezece la nouasprezece si cele care exprima numarul

zecilor (treizeci) toate celelalte sciindu-se separat (trei sute patruzeci si trei)2.Pronuntari gresite:paispe, cinspe, cinzeci3.Numeralul cardinal (ca si celelalte tipuri de numerale)poate aparea singur în

comunicare, caz în care are valoare substantivala(si functii sintactice corespunzatoare acestuia), poate, însoti substantivul, când are valoare adjectivala, sau poate însoti verbul, când are valoare adverbiala si functia de complement circumstantial

4.Numeralele unu si doi variaza în functie de gen5.De la doi, raporturile de la G-D se exprima astfel: la G cu prep A sau cu ajutorul

articolului demonstrativ CEL; la D se foloseste prepozitia LA sau articolul demonstrativ CEL (caitele a doi elevi/celor doua fete;s-au împartit carti la treizeci de copii/celor treizeci de copii)

6.Numeralele zece, suta, mie, milion, miliard au flexiune asemanatoare cu a substantivelor, dupa numar si caz si pot fi articulate.Omonimia dintre numeral si pronume nehotarâte sau adjective pronominale nehotarâte sau articole se rezolva în context. Numeralele se identifica cu întrebarile CÂTI? , CÂTE?

7.Prin articulare, numeralul devine substantiv (a luat un zece la matematica)8.Numeralele unu si doi intra în componenta unor locutiuni si expresii cu valoare

adjectivala sau adverbiala (tot unul si unul, de unul singur, nici una, nici douua, cu una, cu doua)

2.Numeralul colectivMod de formare-de la trei la opt, numeralele colective se formeaza cu -TUS (provenit

din toti) sau cu CÂTE(SI) (câtesipatru, câtesitrei) ultimele forme fiind folosite în limbajul popular sau familiar

Observatii: 1.Forma amândoi, care exprima o colectivitate alcatuita din doua unitati, are flexiune de gen si caz

(amândoi/amândoua/amândurora) 2.Când sta înaintea unui substantiv,amândurora îsi pierde A-ul final de la G-

D(caietele amânduror copii) 3.Amândoi are ca sinonim forma ambii,cu forme distincte pentru gen si G-D (ambele/ambilor/ambelor)

4.Toti, toate + numeral cardinal au sens de numeral colectiv (Toti sase au plecat) 5.Tot sens de numeral colectiv are si substantivele pereche si duzina 6.Folosit singur, numeralul colectiv are valoare substantivala, iar când însoteste un

substantiv are valoare adjectivala si functie de atribut

3.Numeralul multiplicativ

Page 23: Vocabularul Limbii Romane

Mod de formare: se formeaza de la numeralul cardinal prin derivarea cu prefixul ÎN- si sufixul -IT (întreit,înzecit)

Observatii: 1. Cand însoteste un substantiv (cu care se acorda în gen, numar si caz)are valoare adjectivala si functie de atribut;lânga un verb, are valoare adverbiala si functie de complement circumstantial, iar prin articulare se substantivizeaza

2.Îndoit si întreit au sinonime neologice pe dublu si triplu.

4.Numeralul distributiv

Mod de formare:din adverbul CÂTE + numeralul cardinal (câte doi, câte trei)

Nu uita! 1.Numeralele formate cu unu si doi au forme distincte de gen(câte unul/câte una)si la G-D(câte

unuia/câte uneia)2.Si numeralul distributiv poate avea valoare substantivala, adjectivala sau

adverbiala, cu functii sintactice corespunzatoare

5.Numeralul adverbial

Mod de formare: din prepozitia DE+numeral cardinal+ORI, cu exceptia primului termen al seriei, “o data”, format din numeralul cardinal cu valoare adjectivala O si substantivul DATA

Observatii: 1.Ideea de repetare a actiunii se poate reda si printr-o constructie numerala sinonima formata din numeralul ordinal + substantivul OARA (a venit a doua oara)

2.Numeralele de doua ori si de trei ori au ca sinonime neologice bis si tert.

6.NUMERALUL ORDINAL

Mod de formare: de la doi în sus numeralul ordinal se formeaza din numeralul cardinal însotit de secventele al…lea, la masculin si a…a la feminin

Observatii: 1.Seria numeralului ordinal începe cu întâi(ul), care are flexiune de gen, numar si caz si poate fi articulat când apare singur sau in fata substantivului pe care îl determina. Sinonimul prim are un comportament morfologic si sintactic identic (primul/prima;primului/primei)

2.Toata seria numeralului ordinal are forme deosebite de gen3.Formele de G-D se exprima prin cel de+numeral ordinal, marca de caz fiind

preluata de cel (Celui de-al doilea)4.Numeralel al doilea si al treilea au sinonime neologice pe secund si tert5.Dintâi este o forma a numeralului ordinal în care prepozitia de s-a contopit cu

numeralul ÎNTÂI6.În limba contemporana vorbitorii au tendinta de a înlocui numeralul ordinal

prin cel cardinal (trimestrul doi/ al doilea). Se recomanda folosirea doar in cazul numerelor mari

7.Adjectivele primar si ultim, ca si locutiunea adjectivala cel (cea) din urma, au valoare de numeral ordinal

Functii sintactice:

Page 24: Vocabularul Limbii Romane

-subiect: A raspuns al treilea din catalog.-nume predicativ: Voi sunteti doi.-atribut adjectival: Mâine vor veni trei invitati.-atribut exprimat prin numeral cu valoare substantivala: Interventia a doi dintre ei a

fost salutara.-complement direct: L-a chemat pe al doilea.-complement indirect: Vorbeam despre doi dintre ei.-complement de agent: A fost ajutat de trei dintre colegi.-complement circumstantial de mod: A fost rasplatit însutit

AdjectivulPartea de vorbire flexibila care exprima însusirea unui obiect si se acorda în gen,

numar si caz cu substantivul determinat

Observatii: Adjectivul poate exprima: -proprietati ale obiectelor sau fiintelor (greu, mic, usor, luminos)

-materia din care este facut un obiect (metalia, lemnos) -elementele constitutive ale unei colectivitati (taranesc,

studentesc) -referirea la posesor sau la origine (casa olteneasca)

1.Clasificarea adjectivelora)dupa forma: -variabile-cu 2 terminatii- la sg. au o forma pentru masculin si alta

pentru feminin (bun/buna) -cu o terminatie-la sg. au aceeasi forma pentru masculin si

feminin (casa/baiat mare)-invariabile-provenite din adverbe (gata, asa, astfel)

-provenite din împrumuturi vechi (ditai, sadea) -provenite din împrumuturi desemnând culori (crem, bleu,

maro)b)dupa origine: -propriu-zise(verde, bun, înalt)

-pronominale -posesive (caietul meu/tau/sau)-demonstrative (fata aceasta/aceea)-interogative ( care fata?)-nehotarâte(unii baieti/ unele fete)-relative( ce fata )-negative(nici un om)-de întarire (fata însesi)

Observatii: Adjectivele variabile, cu o terminatie, se termina, de obicei în vocala E

c)din punct de vedere semantic: -calificative-primare (simple)- bun,frumos, albastru-derivate cu ajutorul sufixelor (timpuriu,

tineresc) -determinative (provenite din alte parti de vorbire)

- pronominale -posesive (cartea mea/ta/sa)-demonstrative (cartea

aceasta/aceea)-interogative ( care mama?)

Page 25: Vocabularul Limbii Romane

-nehotarâte(unii baieti/ unele fete)-relative( ce carte )-negative(nici o fapta)-de întarire (el însusi)

-numerale (trei elevi)-participale (pagina scrisa)-gerunziale (masca râzânda)-adverbiale (barbat bine)

d)dupa numarul formelor flexionare realizate în declinare:-cu 4 forme flexionare (în functie de gen, numar si caz) -propriu-zise (bun,

simplu) -participiale (iubit) -gerunziale (suferind)

-cu 3 forme flexionare -cele terminate în consoanele C si G (lung, adânc)

-derivate cu sufixele -TOR, -ESC, -IU (satesc,cenusiu)-cu 2 forme flexionare -terminate în E (dulce)

-terminate în consoana palatala (vechi, dibaci) -terminate în diftong (balai, rotofei)

-invariabile (maro, eficace, motrice)Observatii: 1.De regula se asaza dupa substantive (sunt postpuse)

2.Din punct de vedere sintactic, adjectivul poate avea urmatoarele functii:-atribut(adjectival)- baiat bun, floare frumoasa-nume predicativ (când determina un verb copulativ) Ana este cuminte-diferite feluri de complemente (determina un verb predicativ) Din

verde s-a facut galben3.Din punct de vedere stilistic, adjectivele sunt epitete4.Sufixe adjectivale frecvente: -esc, -tor,-ean,-iu,-aret,-nic,-os

5.În categoria adjective calificative intra si locutiunile adjectivale(cu scaun la cap,de geniu)

6.Adjectivul poate sta si înaintea substantivului, de topica depinzând si articularea sa

2. Flexiunea adjectivuluiÎn functie de flexiune, adjectivele sut variabile si invariabile;cele variabile se modifica dupa gen,numar si caz, prin desinente, însotitesau nu de alternante fonetice

Desinente de gen(la singular):Masculin/NeutruFeminin-u -u - --a -e -a -esimplu-a/albastru-a auriu-e/cenusie-e bun-a/frumos-frumoasa amarui-e/vechi-e

Observatii: 1.Adjectivele terminate în E (mare, dulce) nu prezinta diferente de gen la singular (om mare-casa mare)

2.Adjectivele terminate la masculin în -U vocalic sau semivocalic(greu, rosu, rau) au femininul în -EA (grea, rea) si în -IE (rosie)

3.Alternantele vocalice frecvente la opozitia de gen -E/EA (întreg/întreaga)

-O/OA (prost/proasta)-IE /IA (biet/biata)-E/A (desert/desarta)

Desinente de numar:

Page 26: Vocabularul Limbii Romane

Observatii: 1.Unele adjective au forma unica pentru ambele numere:-fie numai la feminin- cele terminate in -TOR (fata/fete silitoare)-fie numai la masculin (pantof/pantofi vechi)-fie la ambele genuri (copil/copii balai fata/fete balaie)

Alternante vocalice: ea/e(oltean/olteni) oa/o (moale/moi) ea/e (geman/gemeni) â/i (tânar/tineri), a/e

(teapan/tepeni)3. Alternante consonantice: s/s (sfios/sfiosi) t/t (lat/lati) d/z (crud/cruzi)

c/c(sarac/saraci) st/st (trist/tristi) g/g (lung/lungi)

Modificari dupa cazuri:Observatii:Adjectivul sta dupa substantiv, sau poate sa preceada substantivul

1.Când adjectivul sta dupa substantiv el nu se articuleaza2.Când adjectivul sta înaintea substantivului, el capata o semnificatie speciala

care îi mareste expresivitatea3.Unele adjective au o topica fixa în raport cu substantivul. De exemplu

adjectivele pronominale stau numai în fata substantivului (oricare om) precum adj. “biet”.Pe de alta parte adjectivele provenite din participii stau numai dupa substantiv (pomul laudat)

4.Unele adjective îsi schimba sensul în functie de topica (are o parte buna-opusa lui rea/O buna parte nu au-o parte dintr-un întreg)

5.Adjectivele invariabile au o singura forma pentru toate genurile,numerele si cazurile. Din aceasta categorie fac parte adjectivele nume de culori (bej, crem),adjectivele terminate în -CE (eficace) adjectivele cuvinte vechi în limba (sadea, gata,ditamai)

3.Gradele de comparatieSunt forme pe care le ia adjectivul pentru a arata în ce masura un obiect poseda o însusire in raport cu alte obiecte sau cu alte momente ale existentei sale;nu se exprima prin desinente, ci prin constructii sintactice speciale

Gradul pozitiv(exprima o însusire a obiectului fara a o raporta la un alt obiect sau la alt moment)-cer senin, nor negruGradul comparativ(exprima însusirea unui obiect în raport cu însusirile unui alt obiect, stabilind raporturi de egalitate sau inegalitate)

-de superioritate (mai scump)-de egalitate (la fel de scump)-de inferioritate (mai putin scump)

Gradul superlativ -relativ(exprima însusirile la cel mai înalt sau cel mai scazut grad, prin comparatie cu alt obiect)

-de superioritate (cel mai scump)-de inferioritate (cel mai putin scump)

-absolut (arata gradul cel mai înalt sau mai scazut grad,fara a compara obiectul) foarte scump

Nu uita!1.Comparativul se formeaza de la gradul pozitiv al adjectivului prin adaugarea unor adverbe si prepozitii

-comparativ de superioritate: mai bun decât-comparativ de inferoritate: tot asa de/ tot atât de/la fel de bun ca si-comparativ de egalitate: mai putin bun decât

Page 27: Vocabularul Limbii Romane

2.Al doilea termen al comparatiei de superioritate sau inferioritate poate fi introdus si prin locutiuni prepozitionale (fata de/în comparatie/în raport cu)

3.Uneori al doilea termen al comparativului de superioritate sau inferioritate ca si al superlativului relativ pot lipsi (Am o carte mai interesanta)

4.Comparativul de egalitate poate aparea fara morfemele caracteristice, însa sensul comunicarii ramâne acelasi (apa rece ca gheata)

5.Superlativul se formeaza de la comparativul de superioritate sau de inferioritate prin adaugarea lui CEL, marca a superlativului, al doilea termen al comparatiei superlative fiind introdus prin prepozitiile dintre, din, de (cel mai bun dintre ei/ din clasa/ de acolo)

6.Superlativul absolut se formeaza de la gradul pozitiv al adjectivului, precedat de adverbul foarte (foarte bun)

7.Adjectivul poate sa-si schimbe valoarea gramatica: Omul lenes learga mult -adjectiv

Lenesul mai mult alearga -substantiv

Mijloace afective de formare a superlativului absolut

-adverbe si loc.adverbiale cu valoare expresiva (extraordinar,extrem,grozav,nemaipomenit,nespus,din cale-afara, cu totul si cu totul)

-adverbe,adjective substantive si locutiuni ce exprima notiuni dezagreabile, intensificând negativ sau pozitiv însusirea (destept nevoie mare,sarac lipit, putred de bogat, atât amar de vreme)

-repetitia adjectivului (desteptul desteptilor, o apa adânca,adânca)-constructii exclamative (Cât de mare e!)-procedee lexicale,prin derivarea adjectivului la grad pozitiv cu prefixe sau sufixe cu

sens superlativ (arhi-, super-, extra-,ultra-,supra-,prea-,-isim)-procedee fonetice prin lungirea vocalei (o apa adââââââââââânca!)

Adjective fara grade de comparatie

-adjectivele care la origine sunt vechi comparative sau superlative (inferior, superior, major, minor, oportun, posterior,ulterior,extrem, maxim, minim,suprem)

-adjectivele are exprima însusiri ale caror sens nu poate fi modificat prin comparatie (asemenea, complet, desavârsit, deplin,întreg,mort,unic,ultim,oral)

-adjective din domeniul stiintei (adipoasa,hidrofila,acvatic,energetica)

Functii sintactice:

-atribut adjectival (se întâlneste în toate cele 5 cazuri): Mama draga, iarta-ma!-nume predicativ: Florile sunt uscate.-complement indirect: Din rosie s-a facut galbena-complement circumstantial de timp: Îl cunoasc de mic.-complement circumstantial de cauza: De lenes ce era ,nici mâncarea n-o gusta.

Page 28: Vocabularul Limbii Romane

AdverbulPartea de vorbire neflexibila care arata caracteristica unui actiuni, a unei însusiri sau a unei stari, indicând împrejurarea în care are loc actiunea.Poate determina un verb, un adverb, un

adjectiv, o interjectie cu valoare verbala

1.Clasificarea adverbului

a)dupa înteles:-adverbe de loc (acolo, afara,aproape,departe)-adverbe de timp (astazi, atunci, curând)-adverbe de mod (asa, bine, anevoie,degeaba)-adverbe de afirmatie (da, bineînteles, fireste)-adverbe de negatie (nu, ba, nici, dimpotriva)

b)dupa forma: -adverbe simple (lesne, aici, aproape)-adverbe compuse (asta-vara, oriunde, oarecum)

c)dupa origine:-adverbe primare (cam, foarte, aici, apoi, bine) -adverbe provenite din alte parti de vorbire:

-prin derivare cu sufixe (realmente, pieptis, târâs, frateste)-din adjective-participii (tare, clar)-din substantive (ziua, noaptea, vara)-din pronume relativ-interogative (când,unde,cum)-din alte promune-nehotarât, demonstrativ, negativ (cândva, undeva, nicicând)

Obs.: Exista si alte adverbe corelative corespunzatoare într-o regenta prezentei în subordonata a unui adverb relativ

2.Gradele de comparatiePentru ca adverbul nu se declina si nu se conjuga, dar în schimb are grade de comparatie, se

spune despre el ca se afla la granita dintre partile de vorbire flexibile si cele neflexibile

Gradele de comparatie ale adverbului sunt aceleasi ca la adjective:-Gradul pozitiv: bine-Gradul comparativ -de superioritate: mai bine

-de egalitate: la fel de bine-de inferioritate: mai putin bine

-Gradul superlativ -relativ-de superioritate: cel mai bine-de inferioritate: cel mai putin bine

-absolut : foarte bine

Nu uita! 1.Nu toate adverbele au grade de comparatie, iar unele au doar gradul pozitiv si gradul comparativ

(încolo,înainte)2.La formarea superlativului relativ al adverbului cel este invariabil, pa când la

adjectiv se acorda cu regentul sau

Page 29: Vocabularul Limbii Romane

3.Adverbele mai, putin, foarte, prea, tare ajuta la formarea gradelor de comparatie

3.Locutiuni adverbialeGrupuri de cuvinte cu sens unitar si cu rol de adverb

-Locutiunile adverbiale sunt: de loc, de mod si de timp-În structura lor pot intra substantive, adjective (participii), numerale, adverbe

precedate de prepozitii (în fata, peste tot, din loc în loc, din vreme ce, pe însrate, cu de-a sila, de asta seara)

-Pot fi formate prin repetarea unor adverbe (ora de ora, din an în an, asa si asa)4.Functii sintactice

-Cea mai frecventa functie sintactica a adverbului si locutiunii adverbiale este cea de complement circumstantial de loc/ de mod/ de timp

-Adverbul (locutiunea adverbiala) mai poate îndeplini functia de atribut adverbial(Am deschis fereastra de jos)

-Unele adverbe (locutiuni adverbiale) pot fi predicate, de ele depinzând propozitii subordonate subiective, în cazul în care adverbele sunt urmate de elementele de relatie ca, sa, ca sa, daca, de (bine, adevarat, fireste, sigur, negresit, posibil, pesemne, probabil, fara îndoiala, de buna seama, poate, cu siguranta)

Observatii: 1.Adverbele chiar, doar, mai, nici, nu, numai, macar nu au functie sintactica, intrând în componenta

partilor de propozitie pe care le însotesc2.Adverbele (locutiunile adverbiale) pot fi si numite predicative, când intra in

componenta unui predicat nominal (Asa sunt toti parintii)

5.Ortografia adverbelor si a locutiunilor adverbiale

a)Se scriu într-un cuvânt (adverbele compuse cu fuziune desavârsita)-prepozitie + adverb (deasupra, degeaba, deplin)-adjectiv+substantiv (bunaoara, deseori)-adverb+ fie-/oare-/ori-/va- antepus sau postpus (fiecum, oricum, cândva, cumva)-adjectiv pronominal + adverb (alaltaieri)-adverb + adverb (nicicând, nicicum, niciodata)-adverb+ conjunctie (asadar)

b)Se scriu cu cratima:-adjectivul asta + substantiv (asta-vara, asta-seara, asta-noapte)-prepozitia dupa + substantiv (dupa-amiaza, dupa-masa)-prepozitia întru/dintru + adverb (dintr-adins, într-adâncime)-prepozitie compusa de-a din locutiunile adverbiale (de-a busilea, de-a berbeleacul,

de-a valma)-locutiunile adverbiale formate din :

-doua substantive (calea-valea)-un substantiv+ un adverb (câine-câineste)-doua verbe (treaca-mearga)-doua adverbe (încet-încet)

Page 30: Vocabularul Limbii Romane

c) Se scriu în cuvinte separate locutiunile adverbiale alcatuite din cuvinte care-si pastreaza întelesul si pot exista independent în vorbire (de obicei, de jur împrejur, la maximum, la o parte, în afara, între timp, în van, pe negândite)

INTERJECTIAEste partea de vorbire care,folosita exclamativ,exprima senzatii,stari sufletesti,indemnuri sau reproduce sunete din natura(onomatopee).Interjectiile sunt :-simple :-ah, o, ei, uf, hm, etc.-compuse: tic-tac, hei-rup,hodoronc-tronc , etc.Interjectiile simple repetate (cioc-cioc!) nu trebuie confundate cu interjectiile

compuse. Exista si cateva locutiuni interjectionale: pe naiba,pacatele mele.

Interjectiile de adresare sunt folosite de emitator pentru a se adresa direct unei persoane (ma, ba, bre, etc.) sau pentru a atrage atentia receptorului asupra unui lucru.(hei, bai ,ia, iata, uite etc.)

Dupa interjectie se pot folosi: -virgula-semnul exclamarii.

Interjectiile cu functie sintactica in propozitie nu se despart prinvirgula.Uneori,cand acestea sunt onomatopee,se pune semnulexclamarii dupa ele.Functiile sintactice ale interjectiei: -fara functie sintactica de parte de propozitie: Tii,da;cald e!-predicat verbal:Rata tusti! In apa.-nume predicativ:E vai de el.-complement circumstantial de mod:Mergea lipa-lipa.

Conjunctia.Locutiuni conjunctionaleConjunctia este partea de vorbire care leaga,in fraza,doua

propozitii(de acelasi fel sau diferite) sau,in propozitie,doua parti depropozitie de acelasi fel:subiecte,nume predicative, atribute,complemente.

Conjunctiile sunt dupa forma: -simple : si ,dar,iar,ci sa,ca daca,desi etc.-compuse :ca sa, ci,si etc.-coordonatoare: cand leaga partile de propozitie de acelasi fel sau propozitie de acelasi fel sau propozitiile de acelasi fel,principale sau secunadare. -subordonatoare: cand leaga propozitiile secunadare de propozitiile regente –

sa ,ca ,daca ,fiindca ,desi , incat, etc. Conjunctiile coordonatoare sunt : -copulative –si,nici -adversative – dar, air,insa,ci (inaintea acestor conjunctii;se pune totdeauna virgula;cand

se afla in interiorul propozitiei,conjunctia insa nu se desparte prin virgula).

Page 31: Vocabularul Limbii Romane

-disjunctive : sau,ori,fie(cand aceste conjunctii sunt perechi,virgula preceda obligatoriu al doilea termen; de exemplu : sau scrii,sau citesti).

-conclusive: -deci,asadar(conjunctia deci nu se desparte prin virgula de restul propozitiei,in timp ce

conjunctia asadar se desparte prin virgula). Conjunctia si mai poate fi adversativa(I-am dat banii,si nu mi-a dat) si conclusive

(Glumeste,si nu-mi pasa).Conjunctia iar mai poate fi copulativa (Dana a maturat,iar Anca a sters praful).

Locutiunea conjunctionala: este grupul unitar de cuvinte care se comporta ca o conjunctie.

Locutiunile conjunctionale sunt : -coordonatoare: -copulative :-precum si ;-adversative :-numai ca ;-conclusive :-prin urmare ;-subordonatoare: -fara sa, macar ca, cu toate ca, pana sa,de vreme ce ,o data ce, pentru ca

sa ,etc.

Prepozitia.Locutiuni prepozitionalePrepozitia este partea de vorbire care leaga un complement sau un atribut de cuvintele

determinate.

Prepozitiile sunt :

-simple: cu, de, dupa, in, la, pe.

-compuse:de la, de pe, de langa, despre,intre etc.

In limba romana contemporana,prepozitia cere cazul:

-Acuzativ:marea majoritate a prepozitiilor : pe, la, pana, cu, dinetc.

-Genitiv : contra, asupra ,si prepozitiile provenite din adverbe articulate,inaintea,inapoia,deasupra,dedesubtul,inauntrul etc.

Aceste prepozitii cer dativ cand se afla inaintea unui pronume personal,forma neaccentuata (asupra-mi) si acuzativul,cand se afla inaintea unui adjectiv pronominal posesiv (asupra mea).

-Dativ : asemenea,aidoma,contrar,conform,potrivit (provenite din adverbe) ,datorita ,multumita,(provenite din participii) ,gratie , (provenita din substantiv).

Locutiunea prepozitionala: este grupul unitar de cuvinte care se comporta ca o prepozitie.

Locutiunile prepozitionale cer cazul : -genitiv:in fata,in spatele, in urma, in jurul etc. Cer cazul dativ

inaintea unui pronume personal(in juru-mi) si cazul acuzativinaintea unui adjectiv pronominal posesiv (in jurul sau).

Page 32: Vocabularul Limbii Romane

-Acuzativ : faţă de,in loc de ,in afara de,impreuna cu ,conformcu etc.Aceste locutiuni au drept ultimo termen o prepozitie care cerecazul Acuzativ.

DIALOGUL in opera literara este un mod de expunere prin care se reproduce o discutie intre 2 sau mai multe personaje.

Page 33: Vocabularul Limbii Romane

VORBIREA DIRECTA se realizeaza prin reproducerea intocmai a cuvintelor atribuite unei persoane sau unui personaj.

VORBIREA INDIRECTA se realizeaza prin relatarea intr-o naratiune a spuselor unei persoane sau unui personaj.Trecerea vorbirii directe in vorbire indirecta se realizeaza prin :-eliminearea liniei de dialog-transformarea persoanelor 1 si 2 a verbelor si a pronumelor in persoana a3a.-semnalarea replicilor prin verbe care exprima actiunea de ‘a spune’ . Plasarea dupa aceste verbe a unor cuvinte precum : ca,sa,ca sa , daca ,etc.-reproducerea cat mai exacta a cuvintelor vorbitorului-transformarea modului imperativ in conjunctiv-transformarea cazului vocative in acuzativ sau dativ-eliminarea exclamatiilor

DESCRIEREA :DESCRIEREA este un mod de expunere care consta in prezentarea sugestiva a

particularitatilor unor obiecte.In opera literara descrierea poate fi realizata:-in proza-in versuri

DESCRIEREA STIINTIFICA ofera informatii precise. Intr-o descriere stiintifica verbele sunt folosite in general la modul indificativ , timpul prezent .DESCRIEREA IN TEXTUL DE MICA PUBLICITATE este foarte scurta.Ea ofera informatii precise si atractive unui posibil comparator.

Descrierea ca orice text scris este alcatuita din introducere,cuprins si incheiereEPITETUL este o figura de stil care exprima insusiri deosebite , neasteptate ale

obiectelor sau ale actiunilor determinand un substantiv sau un verb.In functie de numarul de termeni din care este alcatuit epitetul este simplu,dublu sau triplu. Epitetele care se refera la culoare se numesc cromatice..

PORTRETUL :

PORTRETUL este ca mod de expunere o descriere.Portretul reprezinta imaginea unui personaj literal.Portretul este – fizic (ifatisare,imbracaminte,etc)

- moral (calitati , defecte , obiceiuri)

CARACTERIZAREA PERSONAJULUICaracterizarea reprezinta totalitatea modalitatilor prin care autorul infatiseaza trasaturile definitorii ale unui personaj.Imaginea personajului apare din :

- ce spune naratorul despre: trasaturile sale fizice;trasaturile sale morale.

- ce spun si ce gandesc alte personaje despre acesta- ce spune personajul despre el insusi - actiunile la care participa- ce spune- modul in care se exprima

Page 34: Vocabularul Limbii Romane

- mediul in care traieste- numele

BASMUL :Basmul este o naratiune populara in proza,de mare intindere si cu multe personaje.Acestea au cel mai adesea forte supranaturale , unele reprezentand binele si altele raul. Finalul basmului adduce intodeauna Victoria binelui asupra raului.Basmul este o creatie populara si are :

- caracter oral- este transmir prin viu grai- caracter anonim- autorul nu este cunoscut- caracter colectiv- este rezultatul contributiei mai multor creatori anonimi

Timpul si spatial in basm sunt imaginare; prin urmare nu pot fi indicate cu precizie. Intre povestitor si ascultator exista o intelegere conform careia , in basm , orice este posibil. In basme exista 2 taramuri . Acestea se afla la mare distanta unul de celalalt,au o infatisare diferita si se conduc dupa legi diferite.Basmul are formule specifice

- initiale (prin care se anunta intrarea in lumea fictiunii)- mediane (prin care este semnalata continuarea actiunii)- finale (prin care se indica iesirea din lumea fictiunii)

LEGENDA este o naratiune populara in proza sau in versuri in care se da o explicatie imaginara unui fapt real. In legende se explica originea unor fiinte,plante sau animale,desfasurarea unor momente istorie sau faptele unor eroi.

PARABOLA este o naratiune cu semnificatie morala si religioasa care dezvaluie un adevar general prin asemanarea acestuia cu un fapt real.

PARABOLA BIBLICA transmite invataturile Mantuitorului intr-un mod accesibil prin exemple din viata de zi cu zi.

SUBIECTUL

A. DEFINIŢIE Partea principală de propoziţie care arată cine săvârşeşte acţiunea exprimată de predicatul verbal, cine suportă acţiunea unui verb la diateza pasivă sau cui i se atribuie o însuşire ori o caracteristică exprimată prin numele predicativ. Altfel spus, subiectul este

Page 35: Vocabularul Limbii Romane

partea principală de propoziţie despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului sau care arată despre cine sau despre ce se vorbeşte în propoziţie.

Elevul învaţă. Mihai este lăudat de profesor.El este elev. Toţi sunt harnici.

- Răspunde la întrebările? ce (=cine?) despre cine (ce) ni se spune că? - Subiect pot avea şi verbele care stau la modul infinitiv sau gerunziu:

Vine vremea de a pricepe omul ce-i bun şi ce-i rău.

B. CLASIFICARE I. Subiect exprimat (când apare în propoziţie):

1. simplu (exprimat printr-o singură parte de vorbire): Copiii merg la şcoală. 2. multiplu (exprimat prin două sau mai multe părţi de vorbire coordonate între ele): a) propriu-zis: Ion şi Maria sunt elevi. b) grupat: Mama şi tata, fraţii şi surorile te iubesc. c) disjunctiv:

Mihai sau Ion merge la şcoală? II. Subiect neexprimat (nu apare în propoziţie): 1. subînţeles (este exprimat, de obicei, într-o propoziţie anterioară, iar substantivul respectiv sau un pronume personal de persoana a III-a, singular ori plural se subînţelege):

Elevul învaţă 1/ şi scrie. 2/ (în propoziţia a doua subiectul este subînţeles – elevul)Mergeau la şcoală. (ei)

2. inclus (este cuprins în terminaţia formelor personale de persoana I şi a II-a singular şi plural ale verbului cu funcţie de predicat (se subînţelege pronumele personale de persoana întâi şi a doua singular sau plural):

Ex.Învăţăm o poezie. (noi) Ex. Învăţaţi lecţia. (voi)

3. nedeterminat (când nu se indică precis persoana care face acţiunea, subînţelegându-se pronumele nehotărât cineva:

Ex.Scria în ziare. Spunea la radio. Ex. Aceste subiecte nedeterminare sunt neidentificate sau neidentificabile (din exemplele anterioare). Există şi subiecte nedeterminate care sunt generale şi se raportează la orice persoană, având o valoare generală: Ex.Cum îţi vei aşterne, aşa vei dormi. (pers. a II-a sg.)

Nu trăim ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim. (pers. I. pl.) Aici se mănâncă bine. (pers. a III-a sg. a unui vb. reflexiv impersonal) Subiectul nedeterminat poate fi şi exprimat prin: a) pronume personal, de persoana a II-a singular

Ex.Ce e rău şi ce e bine. Tu te-ntreabă şi socoate. b) substantivul omul cu valoare generală

Ex.De-ar şti omul ce-ar păţi… 4. inexprimabil (nu se poate exprima, deoarece acţiunea nu poate fi atribuită unei persoane şi propoziţia n-are subiect):

Ex.Afară plouă 1/ şi tună. 2/

Page 36: Vocabularul Limbii Romane

Această categorie de subiect se întâlneşte în propoziţiile care au predicatul exprimat printr-un verb impersonal ca înţeles şi unipersonal ca formă care se referă la fenomene ale naturii. În vorbirea (creaţia) populară aceste verbe pot avea un subiect intern: Ploaia plouă, sau un subiect obişnuit dacă sunt folosite cu sens figurat: El tună şi fulgeră de supărare.

OBSERVAŢIE: Se vorbeşte şi despre un subiect gramatical şi unul logic. Primul este obiectul de studiu al gramaticii, iar cel de-al doilea al logicii. De aceea, în gramatică subiectul logic este complement de agent (El a fost chemat de profesor.) sau complement indirect (Călătorului îi şade bine cu drumul.).

C. MODALITĂŢI DE EXPRIMARE Subiectul se exprimă prin: 1. substantiv comun sau propriu, simplu sau compus, în cazul N.:

Ex.Stelele au răsărit. Floarea-soarelui a fost recoltată. A sosit şi Maria. Ştefan cel Mare a fost domnitorul Moldovei.

2. locuţiune substantivală în cazul N.: Ex.Te copleşeau aducerile aminte.

3. adjectiv substantivizat în cazul N.: Ex.Harnicul învaţă.

Cel leneş stă. 4. pronume de orice fel (cu excepţia celui reflexiv) în cazul N.:

Ex.El este elev. (pronume personal) Dumnealui este profesor.(pronume personal de politeţe) Însuţi ai fost acolo. (pronume de întărire) Ai mei au plecat. (pronume posesiv) Acesta îmi este coleg. (pronume demonstrativ) Fiecare învaţă. (pronume nehotărât) Care lipseşte? (pronume interogativ) Nu ştiu 1/ care lipseşte. 2/ (pronume relativ) Nici unul n-a lipsit. (pronume negativ)

5. numeral în cazul N.: Ex. Doi învaţă. (numeral cardinal)

Al treilea desenează. (numeral ordinal)Amândoi au plecat (numeral colectiv)Se ia o doime din întreg. (numeral fracţionar)Se ia câte una din bile şi se introduce în urnă. (numeral distributiv)

6. verb şi locuţiune verbală:

Ex.E uşor a scrie versuri. E dificil a băga de seamă totul. (infinitiv)Nu e greu de învăţat. E greu de luat parte la concurs. (supin)Se aude cântând. (gerunziu)

7. interjecţie:Ex. Se auzea cirip-cirip!

D. SITUAŢII SPECIALE DE EXPRIMARE A SUBIECULUI I. Subiect cantitativ (exprimă ideea de cantitate): Au venit la concurenţi.

Page 37: Vocabularul Limbii Romane

II. Subiect reluat (exprimat şi a doua oară printr-o altă parte de vorbire):Ex.Vine el tata.

Elevul 1a/ care învaţă, 2/ acela ia note bune. 1b/ III. Subiect izolat: Norocul, lui nu-i trebuie ochi.

E. TOPICA SUBIECTULUI I. Subiectul stă de obicei înaintea predicatului, dar poate sta şi după acesta. II. Înaintea predicatului stă întotdeauna când este exprimat prin pronume interogativ-relativ sau prin verb la infinitiv într-o propoziţie în care numele predicativ este exprimat tot printr-u verb la infinitiv:

Ex.Cine lipseşte?Nu se ştie1/ cine lipseşte.2/

III. După predicat stă întotdeauna când predicatul este un verb de declaraţie în vorbire directă sau când apare în stilul povestitorilor, în construcţii afective, când este subiectul unui verb la infinitiv sau în propoziţii subordonate care încep cu un pronume (adverb) relativ cu funcţie sintactică de nume predicativ:

Ex.Vino repede, îi zise el.Au venit la copii!…Vine vremea de a pricepe omul ce este bine şi ce este rău.Cine eşti tu?Nu ştiu1/ cine eşti tu.2/Lumea rămâne1/ cum este ea.2/

IV. Subiectul poate fi şi intercalat între părţile unei locuţiuni verbale, între verbul copulativ şi numele predicativ:

Ex.Pe el l-am pus eu la cale.Să fie el sănătos.

F. PUNCTUAŢIA SUBIECTULUI I. Între părţile subiectului multiplu, coordonate prin juxtapunere sau prin orice conjuncţie, cu excepţia lui şi, ori, sau, nerepetate, se foloseşte virgula:

Ex.Ion(,) Maria şi Ileana sunt elevi. Nu numai el(,) ci şi ea învaţă bine.

II. Între subiect şi predicat nu se foloseşte virgula dacă nu există alte părţi de propoziţie intercalate:

Ex.Alexandru învaţă. III. Între părţile subiectului multiplu nu se foloseşte virgula dacă sunt coordonate prin conjuncţiile şi, sau, ori nerepetate ori prin locuţiunile şi cu, împreună cu:

Ex.Ileana sau Maria să vină? Luna şi cu stelele vegheau întinderile.

PREDICATUL

A. DEFINIŢIE Partea principală de propoziţie care atribuie subiectului o acţiune, o stare, o caracteristică sau o însuşire. Altfel spus, predicatul este partea principală de propoziţie care arată ce face, cine este, ce este sau cum este subiectul.Răspunde la întrebările: ce face? cine este? ce este? cum este?

B. FELURILE PREDICATULUI I. Predicat verbal II. Predicat nominal

Page 38: Vocabularul Limbii Romane

C. PREDICATUL VERBAL 1. Predicatul verbal atribuie subiectului o acţiune sau o stare si arată ce face subiectul.

2. Răspunde la întrebarea ce face? adresată subiectului. Verbul a face din întrebare îşi poate schimba forma.

3. Se exprimă prin: a) verb predicativ, la orice diateză, folosit la un mod predicativ sau personal (indicativ, conjunctiv, condiţional-optativ, imperativ) Ex. Elevii merg la şcoală. Du-te mai repede! Mihai a fost lăudat de diriginte. Predicatul poate fi exprimat si printr-un verb la un mod nepredicativ (nepersonal) - infinitiv sau supin- cu valoare imperativă: Ex. A nu se staţiona sub macara! De revăzut rezolvarea exerciţiului!

Predicatul verbal poate avea forma afirmativa sau negativa, dupa cum este insotit sau nu de adverbul de negatie « nu ».Daca predicatul este insotit de adverbul de negatie « nu »,spunem ca el este la forma negativa.Adverbul « nu » este simpla marca a formei verbului, nu are functie sintactica si nu schimba flexiunea sau functia sintactica a verbului.

b) locuţiune verbală, in aceleaşi condiţii ca şi verbul: Ex. Şi-a dat seama de cele întâmplate. Locutiunile verbale sunt grupuri de cuvinte in structura carora intra un verb, au inteles unitar si se comporta morfologic si sintactic ca un verb :a-si aduce aminte(a-si aminti), a-si baga mintile in cap (a se cuminti), a o lua la sanatoasa(a fugi) etc c) interjecţie cu valoare verbală (predicativă): Ex.Hai la şcoală! d) adverb sau locuţiune adverbială predicativă; nu acceptă subînţelegerea unui verb copulativ şi sunt urmate de o conjuncţie care introduce o subiectivă sau sunt izolate între virgule: Ex.Desigur că vine. Vine, poate, şi el. Fără îndoială că va reuşi. Pronumele personal cu valoare neutră face parte din locuţiune şi, implicit, din predicat. Ex.A luat-o la sănătoasa! d. Verbul « a fi » cand inseamna : a exista, a se afla, a se gasi, a se petrece, a se intampla, a consta, a valora, a se duce, atrai, a-si avea originea, a dura etc. La facultatea noastra sunt studenti straini.

Caietul este pe masa.In acest magazin este marfa proaspata.Cat e kilogramul de cartofi ?

e..Adverbe si locutiuni adverbiale predicative : desigur, fireste, posibil, probabil, natural, evident etc. Fireste ca te voi astepta in gara.

Page 39: Vocabularul Limbii Romane

O parte a predicatului verbal poate lipsi  : -verbul copulativ lipseste :

Baiatul era inalt si frumos, iar sora lui, cuminte si ascultatoare (era cuminte si ascultatoare). -numele predicativ lipseste :

Daca esti serios, si eu sunt. (sunt serios)Pentru ca tu te-ai facut medic, si eu ma fac. (medic)Lipsa predicatului verbal sau a verbului copulativ este marcata grafic in propozitie

prin linia de pauza sau virgula.In fata mea- padurea deasa, in spate, prapastia.In fata mea era padurea deasa, in spate se gasea prapastia.

D. PREDICATUL NOMINAL 1. Predicatul nominal atribuie subiectului o identitate sau o însuşire (îl califică) si arată cine este, ce este sau cum este subiectul. 2. Răspunde la întrebările: cine este? ce este? cum este? adresate subiectului. Verbul copulativ a fi îşi poate schimba forma sau poate fi înlocuit cu un alt verb copulativ: ce a fost? ce a devenit? cum părea?. De asemenea, şi pronumele interogativ care intră in alcătuirea întrebării îşi poate schimba forma in funcţie de cazul la care se află numele predicativ: pentru cine este? al cui este? etc. 3. Predicatul nominal este alcătuit din:a) verb copulativ;b) nume predicativ. Verbele copulative sunt instrumente gramaticale care nu au înţeles de sine stătător şi fac legătura dintre numele predicativ şi subiect: El este elev. S+vb.cop.+n.p. Verbele copulative sunt: a fi, a deveni, a ajunge, a se face, a ieşi, a rămâne, a părea, a însemna, a se naşte, a se preface, a se numi, a se chema etc. Numele predicativ este partea esenţială sau elementul de bază al predicatului nominal prin care se identifică sau se califică subiectul. El este de două feluri: - simplu, când este exprimat printr-o singură parte de vorbire:o El este harnic. - multiplu, când este exprimat prin două sau mai multe părţi de vorbire coordonate între ele:o El este harnic si disciplinat.

Se exprimă prin: a) substantiv comun sau propriu in cazurile N., G. (cu sau fără prepoziţie), Ac. (cu prepoziţie) si D. (cu prepoziţie):o El este elev. (N.)o Cărţile sunt ale lui Mihai. (G.)o Ei au fost împotriva măsurilor adoptate. (G.)o Florile sunt pentru mama. (Ac.)o Lucrarea a fost conform planului. (D) b) adjectiv propriu-zis, la orice grad de comparaţie, in cazul N.:

Page 40: Vocabularul Limbii Romane

o Marin este cel mai silitor. c) pronume de orice fel, in aceleaşi cazuri ca si substantivul:o Prietenul meu este acesta. (N.)o Meritele sunt ale tuturor. (G.)o Toţi au fost contra lor. (G.)o Cărţile nu sunt pentru nici unul dintre voi. (Ac.)o Şi el este asemenea lor. (D) Pronumele personale pot fi şi in D. posesiv precedate de prepoziţie cu regim de G.:o Ei au fost împotrivă-ţi. d) adjectiv pronominal posesiv in Ac. precedat de prepoziţie cu regim de genitiv:o Toţi au fost împotriva ta. e) numerale diferite in aceleaşi cazuri ca şi substantivul:o El este al doilea. (N.)o Propunerea este a celor doi. (G.)o Am fost împotriva amândurora. (G.)o Diploma este pentru primul dintre câştigători. (Ac.)o Şi tu eşti aidoma celor doi. (D) f) verb, la modurile infinitiv, supin, participiu, şi gerunziu acordat:o Datoria noastră este de a învăţa.o Poezia este de memorat.o Câmpia este înverzită.o Rana era sângerândă. g) adverb sau locuţiune adverbială:o El este altfel.o Este cu neputinţă să ajungem acolo. h) interjecţieo Este vai de ei.

- Numele predicativ mai poate fi exprimat şi prin locuţiuni corespunzătoare unora dintre părţile de vorbire menţionate sau prin părţi de vorbire substantivizate.o Asta înseamnă nebăgare de seamă. (locuţiune substantivală)o Obiectul acesta este cel mai de preţ. (locuţiune adjectivală)o El a devenit nu ştiu ce pe la o întreprindere. (locuţiune pronominală)o Este cu neputinţă să faci un asemenea lucru.(locuţiune adverbială)o Ei sunt harnicii despre care ţi-am vorbit. (adjectiv substantivizat)o Acesta este un bine pe care i-l pot face. (adverb substantivizat) - Există situaţii când verbul copulativ sau numele predicativ se poate subînţelege:o Harnici sunt băieţii, dar mai harnice, fetele. - Verbul copulativ nu trebuie subînţeles pe lângă fiecare parte componentă a numelui predicativ multiplu, deoarece acesta identifică sau califică acelaşi subiect. E. TOPICA Predicatul stă, de obicei, după subiect, dar poate sta şi înaintea acestuia când accentul cade pe acţiunea sau caracteristica exprimată de predicat:o Copiii vin la şcoală. o Vin copiii la şcoală. Numele predicativ stă, în mod obişnuit, după verbul copulativ, dar poate să stea şi înaintea acestuia atunci când, prin numele predicativ, se insistă asupra însuşirii sau calităţii atribuite subiectului:o Aceşti oameni sunt vrednici.

Page 41: Vocabularul Limbii Romane

o Vrednici sunt aceşti oameni. Tot înaintea verbului copulativ stă şi atunci când este exprimat prin pronume sau adverb interogativ ori relativ:o Cine sunt ei?o Nu ne-ai spus/ cine sunt ei./

ATRIBUTUL A. DEFINIŢIE

Partea secundara de propozitie care determina un substantiv sau un substitut al acestuia (pronume sau numeral): Ex.Elevul harnic învata.

Noi, elevii, mergem în excursie. Doi dintre ei au plecat.

- Raspunde la întrebarile: care? ce fel de? cât? câta? câti? câte? al (a, ai, ale) cui? al (a) câtelea (câta)? - Atributul se recunoaste dupa întrebari si dupa termenul regent, iar felul lui se stabileste dupa partea de vorbire prin care se exprima. B. CLASIFICAREA ATRIBUTELOR

1. Atributul substantival se exprima printr-un substantiv propriu-zis sau provenit din alte parti de vorbire ori prin numeral cu valoare substantivala si se împarte în: a) atribut substantival genitival care sta în cazul G, fara prepozitie sau locutiune prepozitionala si se exprima prin: - substantiv comun sau propriu:

Ex. Cartea elevului este îngrijita.Meritul lui Mihai este apreciat.

- numeral cardinal ordinal, colectiv, distributiv si fractionar:Ex.Meritele celor trei sunt de necontestat.

b) atribut substantival prepozitional, care sta în cazurile Ac, G si D, precedate de prepozitii sau locutiuni prepozitionale si se exprima prin: - substantiv comun sau propriu:

Ex.Cartea de citire este pe banca. Masurile împotriva lui Mihai au fost nedrepte.

Oameni asemenea parintilor lui, rar gasesti. - numeral cardinal, ordinal, colectiv, fractionar, distributiv

Ex. Cartile de la cei doi au fost interesante.Mergem în grupuri de câte doi.Sanctiunile împotriva celor doi au fost aspre.Succesul datorita celor doi a fost impresionant.

c) atribut substantival apozitional, care aduce o explicatie, face o precizare s sta în toate cele cinci cazuri, exprimându-se prin: - substantiv comun sau propriu:

Ex.  Elevul Popescu învata. Pe elevul Popescu l-am vazut în oras. Pe colegul meu, pe Mihai, l-am vazut în parc. I-am dat vecinului meu, lui Gigel, o minge. Cartea baiatului sau, a studentului, mi-a folosit. Baiete, elevule, vino la mine!

- numeral cardinal, ordinal, colectiv, fractionar:

Page 42: Vocabularul Limbii Romane

Ex. Colegii mei, doi dintre ei, au fost la meci. Se ia aceasta parte, o doime, din întreg. Nu eliminam decât o parte, o treime. Îi dau copilului, celui de-al doilea, o minge. Cartile lor, ale amândurora, mi-au fost de folos. d) atribut substantival în Ac. si D. fara prepozitie:

Ex.Satisfacerea un timp a doleantelor este o necesitate. El este nepot Mariei. Am asistat la înmânarea de medalii unor sportivi.

2. Atributul pronominal se exprima prin pronume de diverse feluri si are aceleasi feluri ca si atributul substantival: a) atributul pronominal genitival

Ex. Cartile lor se afla pe banca. b) atribut pronominal prepozitional:

Ex. Cartile de la el sunt interesante. Lauda de sine nu miroase a bine. De care carte citesti? c) atribut pronominal apozitional:Ex. Colegii, ei, n-au fost de acord cu propunerea facuta. Pe fratele meu, pe el, nu îl vorbeste nimeni de rau. Baiete, tu de acolo, vino repede! d) atribut pronominal în dativ fara prepozitie:Ex. Paru-i atingea pamântul. Atribuirea de premii acestora le-a stârnit invidia.

- atributul pronominal, cu exceptia celui apozitional, nu se acorda cu termenul regent.

3. Atributul adjectival se exprima prin adjective propriu-zise, prin adjective pronominale si prin parti de vorbire cu valoare adjectivala: - adjective propriu-zise, la orice grad de comparatie:

Ex.  Elevul harnic învata. - adjective pronominale posesive, de întarire, demonstrative, nehotarâte, interogative, relative, negative:

Ex.Cartile mele sunt noi. El însusi a fost acolo. Toti copiii sunt acolo. - numerale cardinale, ordinale, colective, distributive, multiplicative:

Ex.  Doi elevi învata.Al treilea elev citeste.Amândoi copiii au plecat.

- verbele la participiu si gerunziu acordat:Ex. Cartea citita mi-a placut.Cosuri fumegânde polueaza atmosfera.

- atributul adjectival se acorda întotdeauna în gen, numar si caz cu termenul regent. 4. Atributul verbal se exprima prin verbe la modurile infinitiv supin si gerunziu neacordat:

Ex. Elevii au datoria de a chiuli.Problema de rezolvat n-a fost dificila.Pomi gemând de rod strajuiesc soseaua.

Page 43: Vocabularul Limbii Romane

5.Atributul adverbial se exprima prin adverbe cu sau fara prepozitii si prin locutiuni adverbiale:

Ex.  Sportivii exerseaza mersul înapoi.Baiatul de acolo este prietenul meu.Stationarea în fata este interzisa.

6. Atributul interjectional se exprima prin interjectie:

Ex.  Strigatul bravo! se auzea pe tot stadionul.

COMPLEMENTUL

Complementul este partea secundara de propozitie care determina un verb, un adjectiv, un adverb sau o interjectie.

Complementele se clasifica in :

-I -Complemente necircumstantiale directe si indirecte

-II-Complemente circumstantiale de loc, de timp, de mod, de scop, de cauza, consecutiv, conditional, instrumental.

I.1) Complementul direct - arata obiectul asupra caruia se exercita direct actiuneaexprimata de verb. Intrebari : pe cine?,ce?, ultima dintre ele intalnindu-se si in cazul subiectului. Diferenta se face astfel: daca propozitia are un subiect exprimat sau neexprimat, atunci partea de vorbire care raspunde la intrebarea “ce ?” este complement direct. Complementul direct se exprima prin:

a)substantive, pronume sau numerale in cazul acuzativ precedate sau nu de prepozitia pe.

ex.: Am vazut-o pe eleva mea in parc. vb. pr. prep.+subst.Ac ( pe cine?)Pe cei doi ii cunosc bine.prep. nr.card. pr. vb. b) verb la modurile infinitiv,supin sau gerunziu. ex.: Aud cantand. vb. vb. Gerunziu (ce?) Obs.: daca un verb accepta CD atunci el este un verb tranzitiv. I.2) Complementul indirect - arata obiectul asupra caruia se rasfrange indirect actiunea exprimata de verb.

Se clasifica in : complement indirect in dativ; complement indirect cu prepozitie.

Page 44: Vocabularul Limbii Romane

Complementul indirect in dativ (cui?) se exprima prin substantive, pronume sau numerale in cazul dativ. ex. : Dau copiilor cate o bomboana. vb. subst. (cui?) Acestuia i s-a facut foame. pr. dem.D vb. Complementul indirect cu prepozitie (pe ce?, cu cine ?, cu ce ?, de cine ?, de ce ?, pentru cine ?, pentru ce ?, despre cine ?, despre ce ?) se exprima prin :

substantive, pronume sau numerale in cazul acuzativ cu prepozitie ; ex. : Vorbeste despre tine frumos. vb. prep.+pr.pers.Ac.

verb la un mod nepersonal ; ex. : S-a plictisit de asteptat. vb. vb.la supin

adjectiv precedat de prepozitie ; ex. : Din gri s-a facut alb. adj.Ac. Exista un tip special de complement indirect in genitiv exprimat prin substantive, pronume sau numerale precedate de prepozitii. ex.: Au complotat contra acestuia. vb. pron. dem.G. II) Complementele circumstantiale – arata o circumstanta (imprejurare) in care se petrece actiunea. Pot fi: a). complement circumstantial de loc; intrebari: unde?, de unde ?, pana unde ?. Se exprima prin:

1. substantive, pronume sau numerale in cazul acuzativ precedate de prepozitie; ex.: Mergem la scoala. prep.+subst.Ac CCL

1. substantive, pronume sau numerale in cazul genitiv precedate de prepozitiile: deasupra, de-a lungul, dedesubtul, de jur imprejurul, in stanga ; CCL

ex.: Deasupra acestuia locuiesc eu. prep.+pr.dem.G.1. substantive in cazul dativ (D locativ); ex.: Stai locului! (CCL)1. pronume personal sau reflexiv in cazul dativ (posesiv);ex.: Inaitea-mi se intindea o padure. (CCL)

prep.+pr.D.posesiv1. adverbe si locutiuni adverbiale de loc; ex.: Aici nu mai avem ce face. (CCL) adv.de loc

b). complement circumstantial de timp; intrebari : cand?, de cand ?, pana cand ?, de cat timp ?. Se exprima prin :

1. substantive, pronume sau numerale in cazul acuzativ cu sau fara prepozitie;ex.: Doua zile a lipsit. (CCT)

subst.Ac. Dupa el a venit si mama. (CCT) prep.+pron.Ac.

1. substantive, pronume sau numerale in cazul genitiv precedate de prepozitie; ex.: Nu mai bea apa inaintea mesei. (CCT) prep.+subst.G.

Page 45: Vocabularul Limbii Romane

1. adjective cu prepozitie; ex.: De mic era neastamparat.( CCT)

adj.Ac.1. adverbe si locutiuni adverbiale de timp; ex.: Ieri a inceput sa ploua.( CCT)

adv.de timp2. verbe la un mod nepersonal; (CCT) ex.: Inainte de a scrie invata ! ( prep.+vb.la infinitiv

c). complement circumstantial de mod; intrebari: cum ?, in ce mod ?. Se exprima prin :

1. substantive pronume sau numerale in cazul acuzativ precedate de prepozitie; ex.: Lucreaza cu grija. prep.+subst.Ac.

1. substantive pronume sau numerale in cazul dativ precedate de prepozitie; ex.: Se poarta asemenea celor doi. prep.+nr.D.

1. adverbe si locutiuni adverbiale de mod; ex.: A invatat bine astazi.

adv.de mod1. interjectie;

ex.: Merge lipa-lipa. interj.

1. verb la un mod nepersonal; ex.: Vine alergand.

vb.G. d). complement circumstantial de cauza;intrebari:din ce cauza?, din ce pricina?. Se exprima prin: 1) substantive, pronume sau numerale in cazul acuzativ precedate de pre-pozitie ex.: A luat-o la goana de frica. prep.+subst.Ac.

1. substantive, pronume sau numeral in cazul genitiv precedate de locutiunile prepozitionale “din cauza” sau “din pricina”.

ex.: Din cauza alor sai a intarziat la scoala. loc.prep.+pron.pos. G

1. adjectiv in cazul acuzativ ex.: De lenesa ce este nici nu-si spala vasele. adj. Ac.

1. verb la un mod nepersonal ex.: Alergand dupa tramvai a cazut. vb. ger.

1. locutiunile adverbiale de cauza: “pentru aceasta”, “de aceea”, “de-aia”. ex.: De aceea a lipsit de la scoala pentru ca este bolnav. loc. adv. e). complement circumstantial de scop;intrebari:cu ce scop?. Se exprima prin:

1. substantive, pronume sau numerale in cazul acuzativ precedate de prepozitie. ex.: A cules flori toata ziua pentru cei doi.

Page 46: Vocabularul Limbii Romane

prep.+nr.Ac1. substantive, pronume sau numerale in cazul genitiv precedate de locutiunile

prepozitionale “cu scopul”, “in scopul”. ex.: In scopul obtinerii unor rezultate foarte bune munceste din greu. loc.prep.+subst.G

1. verb la un mod nepersonal. ex.: A plecat la piata pentru a-si cumpara fructe. vb.inf.

1. locutiunile adverbale de scop:”de aceea”, “pentru aceea”, “de-asta”,“de-aia”.

ex.: De-aia nu a venit la mine, ca sa nu ne certam. loc.adv.

SNOAVA este o naratiune populara umoristica , de scurta intindere , in care se ironizeaza si se face haz pe seama unor defecte omenesti cum sunt lenea,prostia,ingamfarea,minciuna sau hotia.

FRAZA este o comunicare alcatuita din 2 sau mai multe propozitii. Numarul

propozitiilor din fraza este egal cu numarul predicatelor.PROPOZITIA PRINCIPALA este propozitia care are inteles de sine statator. PROPOZITIA SECUNDARA/SUBORDONATA este prop. care depinde de alte

propozitii pe care le determina.Defapt,propozitia subordonata depinde de un cuvant din propozitia determinate.

ION CREANGA

Nascut la 1 martie 1837 in satul Humulesti, judetul Neamt, Plasa de Sus, din parinti romani: Stefan a lui Petrea Ciubotariul din Humulesti si sotia sa Smaranda, nascuta David Creanga, din satul Pipirig, judetul Neamt.

Page 47: Vocabularul Limbii Romane

Ion Creanga este cel mai cunoscut si mai indragit povestitor al nostru. El a creat povesti, basme nemuritoare pecum”Ivan Turbinca”,”Soacra cu trei nurori” , ”Capra cu trei iezi”,”Povestea lui Harap-alb” si multe altele. Este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.

Început în 1881, Amintiri din copilărie constituie, după aprecierea unanimă a criticilor şi istoricilor literari, opera de maturitate, capodopera marelui scriitor moldovean I. Creangă, fiind considerat "primul roman al copilăriei tărăneşti". Deşi operă autobiografică, faptele, ideile, personajele nu sînt între totul reale. Rezultă că personajul principal al Amintirilor nu este scriitorul, ci Nică al lui Ştefan al Petrii, surprins şi descris din perioada copilăriei, de cînd a făcut "ochi" şi pînă ajunge "holtei, din păcate!".

Universul creatiei sale îl formează satul natal Humuleşti. Pentru autorul Amintirilor din copilărie satul natal este locul cel mai important şi mai frumos din lume. Aşa se explică de ce fiecare început şi fiecare sfîrşit de capitol din cele patru ale Amintirilor cuprinde referiri directe la casa părintească, la oamenii, la frumusetile şi rezonanta istorică a locurilor care împrejmuiesc Humuleştii.

Capitolul I. Evocă frumusetile satului Humuleşit "stau cîteodată şi-mi aduc aminte ce vremuri şi ce oameni mai erau prin părtile noastre, pe cînd începusem şi eu, drăgălită-Doamne, a mă rădica băietaş la casa părintilor mei, în satul Humuleşti, din tîrg drept peste apa Neamtului; sat mare şi (răzăşesc) vesel, împărtit în trei părti care se tîn tot de una; Vatra Satului, Delenii şi Bejenii."; şi mîndria de-a apartine prin naştere acestui sat vechi, răzăşesc: "Ş-apoi Humuleşti şi pe vremea aceea nu erau numai aşa un sat de oameni fără căpătîi, ci sat vechi, răzăşesc întemeiat în toată puterea cuvîntului; cu gospodari tot unul şi unul, cu flăcăi voinici şi fete mîndre, care ştiau a învîrti hora dar şi suveica, de vuia satul de votale în toate părtile, cu biserică frumoasă şi nişte preoti şi dascăli şi poporani ca aceia, de făceau mare cinste satului lor".

În continuare scriitorul evocă imagini din viata de şcoală: dascălul Vasile, calul Bălan, luarea cu arcanul la oaste, plecarea cu bunicul David Creangă din Pipirig la şcoala din Broşteni, întîmplarea cu rostogolirea stîncii peste casa Irinucăi. Din întîmplările relatate remarcăm elogiul adus părintelui "Ioan de sub deal" în calitatea lui de întemeietor de şcoală, prin chilia "durată la poarta bisericii pentru şcoală".

Partea a II.-a a Amintirilor descrie casa părintească din anii fericiti ai zburdalnicei copilării: "Nu ştiu altii cum sunt, dar eu, cînd mă gîndesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti (...) parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie. Şi, Doamne, frumos era pe atunci, căci şi părintii, şi fratii, şi surorile (mele) îmi erau sănătoşi, şi casa ne era îndestulată şi copii şi copilele megieşilor erau de-apururea în petrecere cu noi, şi toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea!". Apoi povesteşte peripetiile cu uratul de Anul Nou, la cireşe, cu pupăza din tei şi la scăldat.

Partea a III.-a enumeră vestitele locuri din jurul Humuleştilor: "şi satul Humuleşti în care m-am trezit, nu-i un sat lăturalnic, mocnit şi lipsit de priveliştea lumii ca alte sate; şi locurilecare înconjură satul nostru încă-s vrednice de amintire...; apoi istoriseşte întîmplări din vremea cînd era elev la şcoala din Fălticeni, împreună cu Oslobanu, Trăsnea şi Mogorogea, în gazdă la ciubotarul Pavăl, ascultînd cîntecele din fluier ale lui Moş Bodrîngă.

În partea a IV.-a Nică al lui Ştefan al Petrii nu mai este copilul care prinde pupăza pe ouă, care fură cireşe, ci este acum "holtei din păcate" iar satul natal îi apare ca loc al primelor iubiri. De aceea legătura cu satul său natal este acum mult mai strînsă: "Cum nu se dă scos ursul din bîrlog, tăranul de la munte strămutat la cîmp, şi pruncul, dezlipit de la sînul mamei sale, aşa nu mă dam eu dus din Humuleşti în toamna anului 1855, cînd veni vremea să plec la Socola, după stăruintele mamei". Satul este văzut îndeosebi prin ceea ce impresionează

Page 48: Vocabularul Limbii Romane

sufletul său de flăcău (hore, petreceri etc, toate avînd ca fundal cîntecul de dor ce se revarsă din strunele viorii lui "Mihai scripcariul din Humuleşti" în "puterea noptii").

Sufletul adolescentului Nică este acum mult mai deschis sensibilitătilor cromatice şi vizuale ale împrejurimilor satului natal: "Dragu-mi era satul nostru cu Ozana ceafrumos curgătoare şi limpede ca cristalul, în care se oglindeşte cu mîhnire cetatea Neamtului de atîtea veacuri! Dragi-mi erau tata şi mama, fratii şi surorile, şi băietii satului, tovarăşii mei din copilărie..." şi scriitorul surprinde amărăciunea din sufletul copilului care se dezrădăcinează, se desprinde de paradisul copilăriei.

VASILE ALECSANDRI

Vasile Alecsandri (n. 21 iulie 1821, Bacău — d. 22 august 1890, Mirce ș ti , jude ț ul Ia ș i ) a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român,

Page 49: Vocabularul Limbii Romane

membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și a literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.

Alecsandri începe să publice pasteluri în 1868, în diverse numere ale Convorbirilor literare.

Pastelul este o specie a genului liric cunoscută - în această formă - numai în literatura română, creată și dusă la celebritate de Alecsandri însuși. Pastelul este un tablou realizat cu ajutorul limbajului (la origine pastelul înseamnă un desen în creion moale, ușor colorat). Acest tip de poezie manifestă preocupare pentru satisfacerea unor exigențe specifice: compoziție, colorit, echilibru.

Volume de teatru. Comedii

Chirița în Iași sau două fete ș-o neneacă (1850) Chirița în provinție (1855) Chirița în voiagiu (1865) Chirița în balon (1875)

Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pa ș cani - d. 19 octombrie 1961, Bucure ș ti ) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român.

Page 50: Vocabularul Limbii Romane

Este considerat unul dintre cei mai importanți prozatori români din prima jumătate a secolului XX. Opera literara a lui Sadoveanu impresioneaza atât prin volum, cât si prin diversitatea ei tematica si originalitatea abordarii acestor teme. El a înfatisat trecutul istoric ("Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda", "Fratii Jderi", "Neamul Soimarestilor" s.a..), civilizatia straveche si bogatia sufleteasca a omului din popor ("Baltagul", "Hanul Ancutei"), viata târgurilor de provincie, dar si farmecul naturii românesti. Pe drept cuvânt, Sadoveanu a fost considerat "cel mai de seama poet descriptiv al literaturii române", caci asa dupa cum se poate observa din carti ca "Tara de dincolo de negura", "Imparatia apelor", "Dumbrava minunata", "Nada Florilor" care înfatiseaza frumusetea si varietatea naturii, peisajul apare însufletit, în relatie directa cu omul, cu autorul însusi. "Padurea Petrisorului" este o descriere literara pentru ca scriitorul înfatiseaza cu mijloacele literaturii particularitatile unui colt din natura — o padure impresionanta prin frumusete, prin viata de care freamata, prin colorit, sonoritati si miresme. Hanu Ancuţei are forma povestirii în ramă deoarece nouă naraţiuni de sine stătătoare sunt încadrate într-o altă naraţiune, prin procedeul inserţiei, care utilizează formule specifice.Volumul cuprinde noua povestiri in care noua naratori isi deapana amintirile:comisul Ioniţă (Iapa lui Vodă), călugărul Gherman (Haralambie), moş Leonte Zodierul (Balaurul), căpitanul de mazili Neculai Isac (Fântâna dintre plopi), Ienache Coropcarul (Cealaltă Ancuţă), ciobanul (Judeţ al sărmanilor); negustorul Dămian Cristişor (Negustor lipscan), orbul/ rapsod şi calic orb (Orb sărac), mătuşa Salomia şi Zaharia fântânarul (Istorisirea Zahariei făntănarul).

ION LUCA CARAGIALE

Ion Luca Caragiale (n. 1 februarie [1] 1852, Haimanale, jude ț ul Prahova , astăzi I. L. Caragiale, jude ț ul Dâmbovi ț a , d. 9 iunie 1912, Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român, de origine greacă.[2] Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru al Academiei Române post-mortem.

Page 51: Vocabularul Limbii Romane

Teatru Comedii:

O noapte furtunoasă (1879) Conu Leonida fa ț ă cu reac ț iunea (1880) O scrisoare pierdută (1884) D-ale carnavalului (1885) ,etc.

Drame Năpasta (1890) -textul original

Nuvele și povestiri O făclie de Pa ș te (1889) În vreme de război (1898) Cănu ț ă, om sucit La hanul lui Mânjoală Două loturi (1901) Kir Ianulea Calul dracului , etc.

Momente si schițe

Un pedagog de ș coală nouă D-l Goe Lan ț ul slăbiciunilor Bubico Vizită... , etc.

TUDOR ARGHEZI

Tudor Arghezi (n. 21 mai 1880, Bucure ș ti - d. 14 iulie 1967).. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române.

A scris, între altele, teatru, proză (romanele Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română. Numele său adevărat este Ion N. Theodorescu, iar pseudonimul său, Arghezi, provine, explică însuși scriitorul, din Argesis - vechiul nume al Arge ș ului .

Page 52: Vocabularul Limbii Romane

Ovid S. Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat operei poetului din Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale o altă explicație, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie și Geza. Arghezi este unul dintre autorii canonici din literatura română. Opere:

Cuvinte potrivite, poezii, 1927 Icoane de lemn, tablete, 1929 Poarta neagră, tablete, 1930 Flori de mucigai, poezii, 1931 Cimitirul Buna-Vestire, roman parabolic, 1934 Versuri, 1936 Eminescu, studiu critic, 1943 Versuri alese, 1946 Bilete de papagal, 1946 Prisaca, 1948, poeme pentru copii Poeme noi, 1963 Cadențe, 1964 Noaptea, 1967., etc.

GENUL EPIC

Genul epic cuprinde totalitatea creațiilor epice în care autorul își exprimă indirect sentimentele prin relatarea unor fapte, a unor întâmplări sau prin relatarea acestora de către anumite personaje. Structura operelor epice În general, operele epice sunt structurate după momentele subiectului:

Expozițiunea (fixează spațiul, timpul, personajele și împrejurările conflictului) Intriga (momentul în care se declanșează conflictul între personajele narațiunii) Desfășurarea acțiunii (prezintă întâmplările într-o ordine cronologică) Punctul culminant (momentul cel mai tensionat al conflictului) Deznodământul (momentul rezolvării conflictului)

Subspecii ale genului epic Genul epic este reprezentat prin numeroase specii literare: - In versuri

Baladă (creație populară inițial, intrată apoi în setul de specii al literaturii culte) Legendă (vezi precizarea de mai sus) Epopee (sau Cântec epic) Fabulă

-În proză Anecdotă Roman Nuvelă Reportaj Biografie Autobiografie

Page 53: Vocabularul Limbii Romane

Jurnal intim Povestire Schi ț ă Basm Memorii

Caracteristici ale genului epic:- modul de expunere predominant al operelor epice este narațiunea.-cuprinde totalitate operelor epice populare sau culte.-este genul literar care cuprinde texte în proză sau în versuri,în care un narator povestește

ceva.- elementele definitorii ale operei epice sunt:naratorul,acțiunea,personajele,preponderența

narațiunii ca mod de expunere.-autorul este persoana care imaginează și scrie un text.-naratorul este vocea care relatează întâmplările.

Structura narativă:- Alternanța este procedeul prin care sunt prezentate în paralel două fire narative într-un

text.-înlănțuirea este procedeul de legare a secvențelor într-o operă epică,care constă în

dispunerea cronologică a întâmplărilor unele după altele.- Inserția este procedeul care constă în includerea unei povești în alta(povestirea în ramă)

într-o operă epică.

Perspectiva narativă- Narațiunea poate fi relatată la persoana I sau la persoana a III-a.- Narațiunea la persoana I (când naratorul povestește despre sine). El își asumă astfel atât

rolul de narator,cât și pe acela de personaj implicat în evenimentele relatate.- Narațiunea la persoana a III-a (când naratorul povestește despre alții). El pare ,adesea,

că știe totul despre întâmplările relatate ,despre gândurile ,intențiile și sentimentele personajelor.

Momentele subiectului1.Expozițiunea ( fixează spațiul ,timpul ,personajele și motivul/motivele conflictului ).2.Intriga ( momentul în care se declanșează conflictul între personaje ).3.Desfășurarea acțiunii (prezintă întâmplările într-o ordine cronologică ).4.Punctul culminant (corespunde momentului celui mai tensionat al conflictului ).5.Deznodământul (momentul rezolvării conflictului ).

Spațiu și timp:- Indicii de spațiu vizează așezarea în spațiu a obiectelor și deplasarea în spațiu a

personajelor.- Indicii de timp fac referire la momentul acțiunii.

Modalități de expunere:Modalitățile de expunere sunt : Narațiunea , Descrierea și Dialogul .- Narațiunea este un mod de expunere care prezintă o succesiune de întâmplări petrecute

într-o ordine cronologică.-Descrierea este un mod de expunere care constă în prezentarea sugestivă a unor obiecte. Descrierea literară reflectă sentimentele și impresiile celui care privește și descrie.

Page 54: Vocabularul Limbii Romane

Descrierea :a. obiectivă oferă informații într-o anumită manieră ,conform cu realitatea.b. subiectivă oferă informații filtrate prin viziunea autorului. Ea creează o anumită impresie și/sau emoție asupra cititorului. Este marcată de felul cum percepe sau își imaginează obiectul descris cel care face descrierea.-Dialogul este un mod de expunere alcătuit dintr-o înlănțuire de replici,prin care se

reproduce o discuție între două sau mai multe personaje.-Dialogul ca mijloc de caracterizare a personajului se referă la: felul de a

vorbi ,felul de a gândi ,comportamentul și atitudinile personajului caracterizat. Personajul este cel care participă la acțiunile narate.

Personajul poate fi: 1. Principal ; 2. Secundar(are un rol mai puțin important); 3. Episodic(apare într-un singur episod); 4. Figurant(simplu martor).

GENUL LIRIC

Elemente specifice genului liric : In operele lirice gandurile , ideile , sentimentele , atitudinile , convingerile , emotiile sunt exprimate direct , fiind prezent eul liric . Se caracterizeaza prin : -subiectivism; -prezenta directa a autorului (a eului liric) -prezenta sentimentelor intime si a confesiunii; -transmit o stare emotionala si creeaza o anumita atmosfera; Un loc aparte in operele lirice il ocupa personificarile , epitetele , comparatiile , metaforele , enumeratiile , hiperbolele , alegoriile , interogatiile retorice , aliteratiile , asonantele care ajuta la conturarea unor imagini auditive , vizuale integrate perfect atmosferei lirice . Alte elemente specifice creatiei sunt : -lirica este o poezie a prezentului , are in centrul ei viata oamenilor si urmareste succesiunea unei varietati de sentimente; -poetul isi exprima sentimentele in stransa legatura cu diferitele aspecte din realitate; -creatiile lirice sunt compuse , de obicei , in versuri , dar pot fi si in proza; Pentru poet fiecare lucru are personalitatea lui si lirismul inseamna dezvaluirea personalitatii latente a lucrurilor . Prin personalitate poetul intelege sufletul tainic din lucruri .

Speciile genului liric cult: - imnul

- oda- psalmul- pamfletul- epigrma- elegia- cântecul- romanţa

Page 55: Vocabularul Limbii Romane

- meditaţia -pastelul

- idilaCreaţiile lirice sunt compuse, de obicei in versuri, dar pot fi si in proza.

Trasaturile specifice creatiei eminesciene :Elementele specifice sunt :-dragostea si natura care sunt teme permanente-intre dragoste si natura este o imbinare perfecta in care sentimentul se armonizeaza cu elementele de cadru natural-dragostea nu apare ca o realitate consumata , ci ca o aspiratie spre implinirea iubirii-sunt prezentate unele motive literare :al cadrului , al legaturii omului cu natura , prezentate in stransa legatura cu elementele componente ale cadrului natural-aliteratiile realizeaza uneori o impresionanta imagine auditiva-simplitatea , naturaletea , limpezimea clasica a exprimarii datorita putinelor figuri de stil-ritmurile si masurile din aceste creatii sporesc muzicalitatea , armonia versurilorAceste elemente specifice ilustreaza ca dragostea eminesciana ramane sentimentul eternei existente .