Violenţa domestică: accesul femeilor la siguranţă şi la justiţie. Un ... · Acest pachet de cursuri este conceput pe baza interviurilor luate specialiştilor şi femeilor şi

Violenţa domestică: accesul femeilor la siguranţă şi la

justiţie. Un pachet de instruire menit să îi sprijine pe cei

care lucrează cu sau în cadrul sistemului de justiţie

penală

Istituto Carlo Cattaneo

Traducători

- Violeta Suciu (Mulțumiri, Introducere, Capitolele1,2,3,4,5/partea I, Anexe)

- Maria Stoleru (Capitlolele1,2,3,4,5/partea II)

- Ágnes Dávid-Kacsó (Prefață, Capitolele 6,7,8,9/partea II)

- Maria Diaconescu (Capitolele 6,7,8,9/partea I și Capitolul 1 (definiții)/partea II)

Lector

- Ágnes Dávid-Kacsó

Corectură

- Maria Diaconescu

Mulţumiri

Nu ar fi fost posibil să realizăm acest pachet de instruire fără sprijinul şi colaborarea

coordonatorului de proiect - Giuditta Creazzo - şi a tuturor partenerilor din acest proiect: Imola

Antal, Encarna Bodelòn, Glòria Casas Villa, Pina Ferraro, Marianne Hester, Rita Palidda, Susanna

Zaccaria.

De asemenea, mulţumim doamnei Anna Costanza Baldry, domnului Gaetano Barone şi doamnelor

Silvia Carboni, Nicoletta Livi Bacci, Maria Rosa Lotti, Cristina Karadole, Teresa Manente, Lella

Paladino, Marcella Pirrone.

Mulţumim în mod special celor din echipa Standing Together din Marea Britanie, care au susţinut

training-uri în toate oraşele partenere, au contribuit cu materiale scrise şi consultanţă în privinţa

dezvoltării parteneriatelor şi a realizării acestui Pachet de instruire.

Mulţumim în mod special şi doamnei Peta Sisson care, printre altele, a scris partea de introducere.

Pentru mai multe informaţii despre Standing Together, a se vedea www.standingtogether.org.uk

În sfârşit, mulţumim în mod deosebit tuturor femeilor victime ale violenţei domestice care au apelat

la centrele noastre pentru ajutor. Fără cunoştinţele şi înţelegerea valoroasă pe care am dobândit-o

datorită colaborării noastre directe cu aceste femei şi fără poveştile lor de viaţă şi experienţele lor,

pe care le-au împărtăşit cu noi, împreună cu curajul şi momentele lor de tăcere, nu am fi putut

realiza ceea ce am realizat.

Alessandra Campani şi Angela Romanin

Mai 2012

CUPRINS

Prefaţă: p. 5

Introducere: Cum să folosiţi acest pachet de instruire, de Peta Sissons p. 7

Înţelegerea violenţei domestice & modalităţi de răspuns la violenţa domestică

Exerciţii şi materiale didactice pentru formatori p. 16

Înţelegerea violenţei domestice & modalităţi de răspuns la violenţa domestică

Materiale pentru participanţi p. 61

Anexe

1. Infracţiuni legate de sfera violenţei domestice p. 139

2. Cum poate influenţa prezenţa copiilor pe femei şi pe cei care lucrează

cu şi în cadrul sistemului de justiţie penală p. 142

3. Recomandări pentru strategii de abordare a bărbaţilor violenţi p. 144

4. Un răspuns coordonat împotriva violenţei domestice: intervenţii de bună

practică din diferite contexte legislative ale ţărilor partenere. Materiale de

distribuit participanţilor/ Fişe de lucru, p. 147

5. Rezumat al concluziilor cercetărilor desfăşurate în ţările partenere p. 154

Website-uri şi link-uri utile p. 164

Prefaţă

Pachetul de instruire a fost realizat în cadrul proiectului Wosafejus, aprobat de Comisia Europeană

în 2009 în programul Daphne III, realizat în perioada 2010-2012 în patru ţări: Italia, Spania,

România şi Anglia. Proiectul a fost depus de Istituto Carlo Cattaneo (Bologna) în colaborare cu

Casa delle donne per non subire violenza (Bologna) şi coordonat de Giuditta Creazzo.

Prin activităţile incluse, în special prin cercetare şi instruire, proiectul s-a ocupat de: lipsa de

înţelegere a motivelor pentru care femeile sunt reticente să depună plângere penală împotriva

partenerilor lor sau foştilor lor parteneri, care au comis sau comit acte de violenţă împotriva lor;

absenţa sau caracterul inadecvat al datelor de ordin cantitativ şi/sau calitativ cu privire la

implementarea şi la impactul legilor penale în regiunile şi în ţările vizate; lipsa de conştientizare a

modului în care funcţionează sistemul de justiţie penală în practică şi, ca o consecinţă a acestui

fenomen, stigmatizarea femeilor care nu depun plângere împotriva agresorilor lor, de către

specialiştii din domeniu, personalul din sistemul de justiţie penală şi publicul în general; necesitatea

îmbunătăţirii cunoştinţelor de specialitate în rândul personalului din sistemul de justiţie penală şi al

avocaţilor. Participarea Universităţii din Bristol ca partener expert în domeniu a îmbunătăţit

fiabilitatea metodelor de cercetare şi a rezultatelor. Participarea organizaţiei Standing Together

Against Domestic Violence a garantat expertiză şi cunoştinţe de nepreţuit în asigurarea formării în

domeniul violenţei domestice a forţelor de poliţie şi a personalului judiciar în toate ţările partenere.

Partenerii din proiect

1. Fondazione di ricerca Istituto Carlo Cattaneo (Project Coordinator), Bologna, Italy.

2. Casa delle donne per non subire violenza, Bologna, Italy.

3. Dipartimento di analisi dei Processi Politici Sociali e Istituzionali – University of Catania.

4. Scuola Interregionale di Polizia Locale, Modena, Italy.

5. UAB (Universitat Autonoma de Barcelona), Barcelona, Spain.

6. Standing Together Against Domestic Violence, Londra, United Kingdom.

7. School for Policy Studies - University of Bristol, Bristol, United Kingdom.

8. Departamentul de Asistenţă Socială de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială -

Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, România

Parteneri asociaţi

1. Tribunale di Bologna, Bologna, Italia.

2. Questura di Catania, Italia.

3. Procura della Repubblica di Catania, Italia.

4. Thamaia Centro Antiviolenza, Catania, Italia.

5. Departament d’Interior, Relacions Institucionals i Participaciò, Generalitat de Catalunya,

Barcelona, Spania.

6. Secretaria de Politiques familiars i drets de ciutadania, Departament d’acciò social i

ciutadania, Generalitat de Catalunya, Barcelona, Spania.

7. Asociaţia Femeilor Împotriva Violenţei - ARTEMIS, Cluj Napoca, România.

8. Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj, Cluj Napoca, România.

9. Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, Cluj Napoca, România.

10. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Cluj Napoca, România.

11. Asociaţia Alternative Sociale, Iaşi, România.

Introducere pentru folosirea pachetului de cursuri şi susţinerea training-ului

de Peta Sissons

Acest Pachet este conceput pentru a-i ajuta pe formatori să organizeze şi să susţină un curs de o zi

(7 ore) sau de o jumătate de zi (4 ore) despre violenţa în relaţia de cuplu (în continuare VRC, în

engleză: Intimate Partner Violence) destinat personalului de conducere şi a angajaţilor dintr-o mare

varietate de organizaţii/instituţii care lucrează în colaborare cu şi în cadrul Sistemului de Justiţie

Penală. Cursul este astfel conceput încât să fie interactiv şi să îmbunătăţească capacitatea de

înţelegere, cunoştinţele şi competenţele participanţilor, să îi ajute să aplice mai apoi cu suces ceea

ce au învăţat, îmbunătăţindu-şi practica proprie într-un mod sigur, realist şi realizabil, în cadrul

rolului lor profesional şi în contextul legal şi procedural existent. Termenul de “violenţă în relaţia

de cuplu” folosit în tot cuprinsul pachetului de instruire include semnificaţia termenilor de violenţă

domestică, abuz domestic şi abuz al partenerului, termeni care sunt, în mod frecvent, folosiţi în

Marea Britanie şi în unele site-uri ale proiectului Wosafejus. Termenul de “violenţă”, aşa cum este

utilizat aici, include toate formele de abuz: cel fizic, sexual, emoţional sau financiar.

Materialele de training cuprinse în acest pachet sunt menite să faciliteze înţelegerea de către

personalul din numeroase instituţii/organizaţii a contextului de violenţă domestică în care apar

infracţiunile penale şi recunoaşterea elementelor care diferenţiază infracţiunile de acest tip de alte

infracţiuni. Contextul de violenţă domestică are un impact crucial în fiecare etapă: înainte, în timpul

şi după urmărirea penală şi faza de judecată. Din activităţile de training desfăşurate în Marea

Britanie de-a lungul multor ani, cu specialişti ai sistemului de justiţie penală (SJP) şi specialişti în

probleme de violenţă domestică, ştim că activităţile de training de bună calitate sunt apreciate, au un

impact de ordin practic asupra procesului de judecată şi de urmărire penală şi că duc la o creştere a

siguranţei victimei, indiferent dacă un caz se sfârşeşte sau nu printr-o condamnare.

Acest pachet de cursuri este conceput pe baza interviurilor luate specialiştilor şi femeilor şi pe baza

studiului de dosare realizat pe parcursul cercetării Wosafejus desfăşurate în 5 oraşe în perioada

2009-2011. Pachetul de cursuri are la bază, de asemenea, materiale elaborate de un număr de

formatori cu experienţă, care au colaborat cu instituţiile sistemului de justiţie penală şi cu persoane

supravieţuitoare ale VRC în Europa şi în lume.

1. Conţinut

Pachetul de instruire conţine următoarele secţiuni:

• Sublinerea obiectivelor de studiu pentru fiecare exerciţiu

• Exerciţii complete cu observaţii pentru trainer şi mesaje cheie despre dinamica VRC şi

despre bunele practici utilizate în domeniu

• Handouts (materiale de distribuit) pentru participanţi, pe care aceştia le pot lua acasă

sau care vor fi disponibile în timpul orelor de curs

• Slide-uri PowerPoint menite să vină în sprijinul exerciţiilor din cadrul training-ului pot fi

găsite pe website-ul Wosafejus la secţiunea “Materiale”.

http://www.wosafejus.org/en/materiali.htm

• Un rezumat al rezultatelor cercetărilor Wosafejus

• Anexe cu documente informative şi surse utile de informaţii

• O listă a website-urilor utile.

Pachetul de cursuri nu include explicaţii cu privire la legislaţia adoptată în legătură cu violenţa

domestică în fiecare ţară.

2. Publicul ţintă – cine poate participa la şedinţele de training?

Cursul poate fi organizat pentru o singură instituţie (poliţie, procurori şi judecători, avocaţi, ofiţeri

de probaţiune) sau poate lua forma unui curs la care pot participa reprezentanţi ai mai multor

instituţii dintre cele amintite mai sus şi organizaţii specializate pe probleme de violenţă domestică,

spre exemplu asistenţi sociali, psihologi şi angajaţi din sistemul de sănătate. Există atât beneficii cât

şi neajunsuri care pot fi luate în considerare, şi într-un caz şi în altul:

Cursuri care vizează mai multe instituţii / organizaţii: Dintre avantajele pe care le prezintă

organizarea unui curs pentru mai multe instituţii, amintim:

• Cursul reflectă nevoia de a oferi un răspuns coordonat la nivelul mai multor instituţii la

orice incident de violenţă domestică, iar dezbaterile şi cooperarea din cadrul orelor de curs

pot îmbunătăţi activităţile de cooperare inter-instituţională

• Exerciţiile pot fi special concepute pentru a îmbunătăţi gradul de înţelegere reciprocă a

rolurilor şi a reacţiilor celorlalte instituţii/organizaţii şi pentru a îmbunătăţi comunicarea

între specialiştii ”din prima linie” în timpul şi după terminarea cursului.

• Cu ajutorul formatorilor pot fi evidenţiate o mulţime de experienţe şi de cunoştinţe de

specialitate care să fie împărtăşite în timpul orelor de curs, spre exemplu, aspecte legate de

activitatea cu femeile care trec printr-un proces penal, sau alte aspecte legate de chestiuni

operaţionale sau juridice

• Dacă a existat în trecut vreun conflict instituţional între părţile prezente, formatorii trebuie

să se pregătească dinainte cu scopul de a face faţă unei asemenea situaţii şi de a găsi căi de

a se folosi de această oportunitate pentru a institui o comunicare constructivă şi pentru a

găsi un teren comun de valori şi de obiective.

Cursuri care vizează o singură instituţie / organizaţie: Aceste cursuri sunt cele mai indicate atunci

când instituţia introduce schimbări în modul în care răspunde cazurilor de violenţă domestică şi

doreşte să se asigure că toţi angajaţii sunt instruiţi rapid şi suficient de detaliat privind noul mod de

abordare, folosind aceleaşi mesaje şi materiale. Aceste cursuri sunt, de asemenea, indicate, atunci

când instituţia doreşte să aibă un anumit spaţiu de confidenţialitate în cadrul cursului pentru a-şi

examina critic propria activitate, înainte de a o comunica altor instituţii.

Sugerăm ca în cadrul unei zile de curs intensiv numărul de participanţi să fie de 16-20, pentru ca

discuţiile şi exerciţiile interactive să se poată desfăşura în cele mai bune condiţii. Pot fi organizate şi

cursuri cu grupe mai mari, dar, în acest caz, cuantumul discuţiilor dirijate de formator va fi mai

redus.

Pentru cei care nu au mai beneficiat de pregătire în domeniul violenţei domestice, un curs care

foloseşte materialele din acest Pachet reprezintă o introducere cuprinzătoare şi coerentă în acest

domeniu. Pentru cei care au beneficiat deja de cursuri în acest domeniu, acest Pachet va fi util

pentru că îi va ajuta să îşi reactualizeze informaţiile. Materialele din Pachet sunt concepute pentru o

zi întreagă de curs, dar este posibil ca unii să dorească organizarea unor evenimente mai scurte,

bazate pe şedinţe separate, preluate din Pachet. În acest caz este posibilă folosirea unei părţi din

Pachet ca parte dintr-un alt curs sau folosirea individuală a anumitor exerciţii la întâlnirile de curs.

Instituţii partenere: Mesajele cheie care urmează să fie transmise în timpul cursului ar trebui

discutate în prealabil cu organele de conducere ale principalelor instituţii/organizaţii locale, spre

exemplu, poliţie, instanţe şi organizaţii de sprijin ale femeilor, astfel încât toţi aceştia să cunoască

respectivele mesaje şi să fie pregătiţi pentru orice schimbare de ordin practic, care ar putea fi

propusă ca urmare a ridicării nivelului de conştientizare şi înţelegere, care s-ar produce în urma

susţinerii cursului.

3. Cine va susţine cursul?

Din experienţă, cea mai bună practică este considerată a fi aceea a folosirii a doi formatori care să

susţină cursul împreună, unul dintre aceştia să aparţină unei organizaţii care lucrează cu

supravieţuitoarele violenţei domestice, iar celălalt să aibă cunoştinţe bune despre sau o experienţă

profesională directă în sistemul legislativ şi/sau juridic. Materialele de curs din acest Pachet sunt

concepute spre a fi prezentate de formatori care au o bună înţelegere a problematicii violenţei

domestice, astfel încât discuţiile care vor fi generate să fie productive şi să conducă la conturarea

unor mesaje clare cu privire la siguranţa victimelor, riscurile şi nevoile celor care trec prin situaţii

de violenţă domestică. În cazul în care cursul este organizat de instanţe, avocaţi sau poliţie,

recomandăm cu insistenţă ca organizatorii să colaboreze îndeaproape cu o organizaţie care lucrează

cu femei victime ale violenţei domestice, cu scopul de a alege şi de a prezenta materialele de curs.

O parte esenţială a pregătirii co-formatorilor în vederea susţinerii cursului o va reprezenta discuţiile

prealabile despre mesajele cheie care vor fi transmise în timpul cursului.

4. Crearea unui mediu sigur de învăţare pentru participanţi

Destăinuiri: Abuzurile domestice sunt foarte frecvente şi sunt adesea bine ţinute în secret. În cadrul

oricărei şedinţe de curs pe această temă, cu participarea oricărei combinaţii de profesionişti, este

foarte probabil că vor exista persoane care au experienţă personală legată de violenţa domestică, în

calitate de victime, martori, prieteni sau vecini, sau chiar de agresori. Participanţii dezvăluie

experienţele lor legate de violenţa domestică în mod frecvent şi de obicei solicită ajutor sau

informaţii în pauze sau la sfârşitul cursului. Este important ca formatorii să fie pregătiţi să le ofere

participanţilor o experienţă de învăţare în condiţii de siguranţă.

Următoarele puncte se referă la ceea ce puteţi face pentru a vă pregăti pentru acest gen de probleme

înainte de curs, în timpul cursului şi după terminarea cursului:

• Luaţi în calcul, încă de la începutul zilei, că s-ar putea să existe în sală supravieţuitoare ale

violenţei domestice.

• Prezentaţi şi cereţi acordul pentru încheierea unui “Contract de studiu” simplu pentru a

crea condiţii de siguranţă şi confidenţialitate în timpul cursului şi pentru a impune anumite

limite. Contractul de studiu trebuie să fie prezentat de formatori şi poate să includă:

� o cerere de confidenţialitate pentru orice destăinuire pe care o vor face participanţii

� încurajarea participanţilor să fie autoreflexivi şi să accepte că, deşi vor fi exprimate

opinii foarte variate cu privire la violenţa domestică în sala de curs şi unele persoane

pot explora problemele cu voce tare, dialogul este o parte importantă a procesului de

învăţare

� o solicitare ca participanţii să fie atenţi să nu monopolizeze discuţia, pentru a se

putea da tuturor ocazia de a vorbi şi de a pune întrebări

� o reamintire a faptului că nu există o victimă, un agresor sau o situaţie de violenţă

domestică tipică şi că trebuie să ne verificăm stereotipurile şi presupunerile pe care

tindem să le facem

Formatorii vor putea să le reamintească cursanţilor despre Contractul de studiu, ori de câte

ori este necesar în timpul zilei, mai ales dacă unii participanţi vor avea tendinţa de a pronunţa

judecăţi sau de a învinovăţi victimele.

• Fiţi expliciţi în privinţa păstrării atitudinii empatice în sala de curs.

• Planificaţi împreună cu colegul dumneavoastră formator modul în care veţi aborda orice

destăinuire personală sau cerere de ajutor din partea participanţilor. În cazul în care o

persoană se destăinuie cu privire la o experienţă personală de violenţă domestică, este

recomandabil:

� să întrebaţi persoanele respective dacă simt nevoia să discute într-un loc

liniştit/privat

� dacă trec printr-o situaţie de violenţă domestică, verificaţi dacă sunt în siguranţă în

prezent/azi. Dacă nu, fiţi proactivi în a o încuraja să apeleze o linie de asistenţă

telefonică sau poliţia

� oferiţi persoanei numărul de telefon al unei linii de asistenţă şi informaţii despre

serviciile locale de sprijin

� folosiţi următoarele mesaje cheie pentru cei care trec printr-o situaţie de violenţă

domestică sau pentru cei care sunt afectaţi de experienţele din trecut: “nu sunteţi

singură”, “abuzul nu trebuie acceptat niciodată şi nu dumneavoastră sunteţi de vină”,

“puteţi beneficia de servicii de asistenţă de natură confidenţială, care pot fi anonime

dacă doriţi”

� întrebaţi dacă persoana are nevoie de ceva din partea dumneavoastră pentru a o ajuta

să termine cursul în ziua respectivă, spre exemplu, să luaţi o pauză, să o atenţionaţi

înainte de a prezenta materiale care s-ar putea să o tulbure (aceasta, oricum,

reprezintă o bună practică pentru toţi participanţii), să reamintiţi tuturor

participanţilor despre contractul de studiu

� verificaţi dacă este în regulă să îl informaţi pe colegul dumneavoastră formator

despre această destăinuire, dar asiguraţi persoana respectivă că se va păstra

confidenţialitatea mărturisirii

� întrebaţi dacă o puteţi ajuta cu ceva la acel moment, impuneţi o limită clară pentru

timpul pe care puteţi să i-l oferiţi pentru moment, dar contactaţi persoana din nou în

timpul pauzei.

� Participantele supravieţuitoare ale violenţei domestice vor găsi propria modalitate de

a-şi păstra siguranţa în contextul cursului, dar este întotdeauna o bună practică să

întrebaţi de ce au nevoie şi nu să vă bazaţi pe presupuneri.

� Destăinuirile din partea abuzatorilor sunt mult mai rare, dar se poate întâmpla ca un

participant să exprime opinii sau să se comporte în aşa fel cu ceilalţi încât să vă

determine să credeţi că ei înşişi au o problemă legată de abuz sau manifestă un

comportament de control care are un anumit impact asupra celorlalţi participanţi din

sală. Folosiţi contractul de studiu pentru a aborda comportamentul inadecvat în

cadrul grupului, discutaţi în afara sălii de curs cu participantul respectiv pentru a-i

atrage atenţia asupra impactului pe care îl poate avea comportamentul său şi pentru

a-i transmite informaţii cu privire la servicii şi website-uri pentru persoane care

comit fapte de violenţă domestică, unde ei pot discuta cu cineva despre cum pot să

pună capăt comportamentului abuziv.

În cazul în care cursul se ţine pentru o grupă mai mare de cursanţi, aţi putea, de asemenea, să luaţi

în calcul varianta de a invita o persoană din partea unei organizaţii specializate pe probleme de

violenţă domestică, care să fie prezentă în timpul cursului pentru a asculta cu atenţie şi pentru a

îndruma înspre servicii de asistenţă pe cei care au nevoie de un astfel de ajutor la momentul

respectiv. Participanţii trebuie să fie informaţi cu privire la rolul pe care îl va avea această persoană.

Formatorii pe probleme de violenţă domestică sunt obligaţi să furnizeze în mod frecvent astfel de

informaţii, acesta constituind unul dintre motivele cheie pentru care recomandăm organizarea şi

susţinerea cursului de către două persoane.

Managementul discuţiilor în sala de curs: Dat fiind că problemele legate de violenţa domestică pot

provoca o serie de opinii care vor fi susţinute cu tărie, va fi în interesul dumneavoastră să fixaţi

limite clare în ceea ce priveşte împărţirea timpului şi cuantumul discuţiilor pentru care aveţi timp.

La începutul zilei, le puteţi spune participanţilor că este posibil ca ei să rămână cu câteva întrebări

fără răspuns la sfârşitul cursului, însă vor putea consulta, după terminarea cursului, textele şi

website-urile recomandate.

Atunci când vă pregătiţi pentru un curs împreună cu celălalt formator, trebuie să încercaţi să

anticipaţi ce fel de întrebări sau probleme legate de violenţa domestică ar putea fi ridicate de către

participanţii la curs şi să fiţi pregătiţi cu privire la modul în care o să răspundeţi/o să le abordaţi.

Puteţi să introduceţi acele întrebări chiar dumneavoastră, ca formatori, spre exemplu, “V-aţi gândit

vreodată de ce ...?”, şi să răspundeţi înainte de a fi pusă întrebarea de către alţii! Pentru fiecare curs

pe care îl ţineţi, păstraţi o evidenţă a întrebărilor puse şi a răspunsurilor date, ceea ce vă va ajuta să

recapitulaţi la sfârşitul cursului principalele aspecte discutate pe parcurs şi să vă pregătiţi pentru

următorul curs.

5. Evaluarea calităţii şi a impactului cursului

Cel dintâi scop al evaluării este acela de a căuta un feedback şi dovezi privind eficacitatea cursului.

Un aspect cheie este reprezentat de impactul pe care îl are cursul asupra activităţii practice a

participanţilor. Evaluarea se face de obicei prin colectarea de informaţii în timpul şi după ziua de

curs, atât în scris, cât şi oral, informaţiile obţinute fiind utilizate pentru a îmbunătăţii programul şi

materialele de curs.

La sfârşitul cursului, distribuiţi formulare de feedback şi recuperaţi-le de la fiecare participant

înainte să părăsească sala. Acestea pot să rămână anonime, dacă aşa doresc participanţii, însă este

util să se cunoască munca/profesia lor, mai ales dacă este vorba de un curs organizat pentru mai

multe instituţii/organizaţii. Stabiliţi ce fel de informaţii doriţi să obţineţi despre impactul pe care l-a

avut cursul.

Doriţi:

• Să verificaţi dacă au fost atinse obiectivele cursului?

• Să verificaţi ce au învăţat cursanţii şi cine ce a învăţat?

• Să îi întrebaţi pe cursanţi despre un lucru pe care îl vor aplica de acum înainte pe baza a ceea ce

au învăţat?

• Să obţineţi păreri cu privire la locaţia şi/sau locul de desfăşurare a cursului, numărul

participanţilor, modul de gestionare a timpului şi despre formatori?

• Să aveţi în vedere impactul de lungă durată al cursului, adică, să verificaţi dacă s-a produs

schimbare în comportament, ce se face acum mai bine şi ce nu? O astfel de abordare ar implica

să trimiteţi mailuri sau să îi contactaţi pe participanţi telefonic, câteva săptămâni mai târziu,

pentru a-i întreba ce s-a schimbat pentru ei între timp.

Alte metode de evaluare desfăşurate după terminarea cursului ar putea să includă:

• Să solicitaţi feedback de la cadrele de conducere despre observaţiile lor legate de modul de

lucru a personalului

• Să le solicitaţi celor care lucrează cu supravieţuitorii violenţei domestice (sau cu abuzatorii) din

zonă să vă informeze cu privire la orice schimbare în practică sesizată de clienţii lor în perioada

următoare formării.

Pachetul include un model de formular de feedback.

În sfârşit, ... sperăm ca acest Pachet de instruire să vă ajute în activitatea dumneavoastră importantă

de realizare a unei schimbări de durată şi că o să vă facă plăcere procesul de dialog, de predare şi

învăţare pe care cursurile despre violenţa domestică le implică!

Peta Sissons, Formator, Standing Together Against Domestic Violence (a susţinut cursuri în

oraşele Wosafejus şi a colaborat cu autorii în elaborarea acestui Pachet)

Mai 2012

Orar propus pentru curs de formare de o zi (7 ore)

Timpul

acordat

Conţinut Exerciţii

2 ore Introducere. Explorarea

violenţei între pateneri intimi.

N. 1 – Mituri şi realităţi despre violenţa

domestică.

N. 2 - Definiţia şi înţelegerea violenţei de gen

N. 3 - Prin ce diferă VRC de alte infracţiuni

Pauză de

cafea

2 ore Înţelegerea naturii VRC. Tipuri

de comportamente abuzive;

dinamica violenţei: Roata puterii

şi a controlului. Consecinţele şi

impactul VRC şi nevoile

victimelor VRC.

N. 4 – Roata Puterii şi a Controlului

N. 6 - Consecinţele şi impactul VRC asupra

victimelor

Opţional:

N. 5 - Roata violenţei culturale şi instituţionale

N. 7 – Identificarea şi înţelegerea nevoilor

victimelor.

Pauză de

masă

2 ore Evaluarea riscurilor şi

managementul riscurilor.

Posibile motive pentru care

femeile se pot retrage din

Sistemul de justiţie penală.

N. 8 – Studiu de caz: Nadja

N. 10 – De ce femeile apelează (sau nu apelează)

la procesul penal şi de ce se retrag din proces.

N. 12- Cum să elaborăm un plan de siguranţă cu

victima

Opţional:

N. 9 – De ce stau, de ce pleacă?

N. 11 - Victimele căutând ajutor

Pauză de

cafea

1 oră Concluzii, evaluare, împărţirea

materialelor

N. 13. Cum pot practicienii contribui cel mai

bine la siguranţa victimei

Formularul de evaluare

Orar propus pentru curs de formare de jumătate de zi (4 ore)

Timpul

acordat

Conţinut Exerciţii

2 ore Introducere. Explorarea violenţei

între pateneri intimi.

N. 2 - Definiţia şi înţelegerea violenţei de gen

N. 3 - Prin ce diferă VRC de alte infracţiuni

N. 4 – Roata Puterii şi a Controlului

Pauză de

cafea

2 ore Posibile motive pentru care

femeile se pot retrage din

Sistemul de justiţie penală.

Evaluarea riscurilor şi

managementul riscurilor. SAU:

Cum să contribuim la siguranţa

victimei

Concluzii, evaluare, împărţirea

materialelor

N. 10 – De ce femeile apelează (sau nu apelează)

la procesul penal şi de ce se retrag din proces .

N. 8 – Studiu de caz: Nadja SAU:

N. 13. Cum pot practicienii contribui cel mai

bine la siguranţa victimei

Formularul de evaluare

Opţional:

N. 9 – De ce stau, de ce pleacă ?

Înţelegerea violenţei domestice şi modalităţi de

răspuns la acest fenomen

EXERCIȚII ȘI MATERIALE AUXILIARE PENTRU

FORMATORI

CONŢINUT

Capitolul 1. Analiza VRC: Definiţii, date statistice şi date obţinute din cercetări, din ţări

partenere. Declaraţii şi recomandări din toată Europa p.19

EXERCIŢIUL nr. 1. Mituri şi realităţi despre violenţa domestică p. 19

EXERCIŢIUL nr. 2. Definiţia şi înţelegerea violenţei de gen p. 23

Materiale pentru Formator. Terminologie şi domenii diferite ale violenţei de gen p. 25

Materiale pentru Formator. Declaraţii şi recomandări din toată Europa p. 26

Capitolul 2. În ce mod diferă infracţiunile săvârşite în context de violenţă domestică de alte

infracţiuni

EXERCIŢIUL nr. 3. În ce mod diferă VRC de alte infracţiuni p. 28

Capitolul 3. Înţelegerea naturii violenţei domestice. Tipuri de comportament abuziv;

dinamica violenţei: Roata puterii şi a controlului

EXERCIŢIUL nr. 4. Roata puterii şi a controlului p. 32

EXERCIŢIUL nr. 5. Roata violenţei culturale şi instituţionale p. 36

Capitolul 4. Consecinţele şi impactul violenţei domestice, nevoile victimelor violenţei

domestice

EXERCIŢIUL nr. 6. Impactul şi consecinţele violenţei domestice asupra victimei p. 38

EXERCIŢIUL nr. 7. Înţelegerea şi identificarea nevoilor victimei p. 39

Capitolul 5. Înţelegerea factorilor de risc. Identificarea riscurilor şi instrumentele de

evaluare

EXERCIŢIUL nr. 8. Studiu de caz: Nadia p. 42

Materiale pentru formator. Evaluarea riscurilor.

Capitolul 6. De ce stau, de ce pleacă? De ce rămân femeile cu un partener violent sau

de ce îl părăsesc. De ce se retrag victimele din Sistemul de justiţie penală?

Ce influenţează implicarea în / dezimplicarea victimelor din procesul penal ?

EXERCIŢIUL nr. 9. De ce stau, de ce pleacă ? p. 49

EXERCIŢIUL nr. 10. De ce apelează (sau nu apelează) victimele la procesul penal,

de ce se retrag din procesul penal? p. 50

Capitolul 7. Victimele /supravieţuitoarele în căutarea ajutorului

EXERCIŢIUL nr. 11. Victimele /supravieţuitoarele în căutarea ajutorului p. 53

Capitolul 8. Managementul riscurilor: Identificarea situaţiilor care prezintă siguranţă şi

planurile de siguranţă

EXERCIŢIUL nr. 12. Cum să elaborăm un plan de siguranţă împreună cu victima p. 54

Capitolul 9. Cum să răspundeţi la problemele legate de siguranţa victimei

EXERCIŢIUL n. 13. Cum pot practicienii să răspundă cel mai bine la problemele

legate de siguranţa victimei p. 57

Capitolul 1. Analiza violenţei domestice: Definiţii, statistici şi rezultate ale

studiilor de cercetare din ţări partenere. Declaraţii şi recomandări formulate în

Europa

EXERCIŢIUL 1: Mituri şi realităţi despre violenţă1

Pe scurt

Analiza violenţei domestice şi abordarea celor mai răspândite mituri.

Obiective de studiu

- Ajutarea participanţilor în identificarea propriilor preconcepţii şi judecăţi de valori, ceea ce

ar putea influenţa modul lor de lucru cu problemele adesea complexe legate de violenţă

domestică.

- Să fie capabili să diferenţieze propriile prejudecăţi de faptele obiective.

Durată

30 minute.

Materiale de suport didactic pentru formatori

Listă cu Mituri şi realităţi despre violenţă, mai jos; slide-uri pregătite în avans cu privire la

definiţii, statistici şi rezultate ale studiilor de cercetare; Materiale de distribuit pentru participanţi,

din Capitolul 1 –Definiţii şi rezultate ale studiilor de cercetare .

Metode

Formatorul poate introduce exerciţiul punând o serie de întrebări: “Ce ştim despre violenţa între

parteneri de cuplu? Cât de susţinute din punct de vedere ştiinţific sunt părerile noastre?” Acestea

pot fi, mai apoi, urmate de:

– În perechi, analiza listei Mituri şi realităţi despre violenţă şi dezbaterea întrebărilor: ”Sunt

perfect de acord /Nu-mi exprim nici acordul, nici dezacordul/Nu sunt deloc de acord”, 1 Tradus şi adaptat din Wave, Wave Training Programme on Combating Violence Against Women, Viena, 2008.

urmată de bifarea răspunsurilor corespunzătoare (10 minute);

– Formatorul va cere câteva feed-backuri, iar apoi, fără să ia întrebările într-o anumită ordine,

va asculta răspunsurile (10 minute);

– Formatorul va oferi informaţii suplimentare, arătându-le participanţilor 3-4 slide-uri cu

definiţii, informaţii statistice şi informaţii obţinute din cercetări despre violenţa domestică,

din ţara lor (15 minute).

Observaţii pentru formator

Pentru a încuraja iniţierea discuţiilor, formatorul poate întreba: “Este această afirmaţie adevărată?

Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce nu? De unde vine această părere-stereotip? Cum vă influenţează

munca?

Numărul 6 pe hand-out (“Mai poate fi un tată bun dacă o loveşte pe mamă?”). A se vedea textul de

la Anexa 2: Cum poate influenţa prezenţa copiilor pe femei, pe cei care lucrează în prima linie şi pe

cei care au putere de decizie în cadrul sistemului de justiţie?”.

Mesaje/puncte cheie

– Violenţa domestică reprezintă un fenomen răspândit şi este o formă de violenţă de gen şi de

abuz.

– Nu se diferenţiază în funcţie de clasă socială, vârstă, sexualitate, etnie, dar rămâne marcată

de diferenţa de gen

– Violenţa domestică nu este doar “o ceartă între îndrăgostiţi”, nici o simplă lipsă de

autocontrol.

Bune practici

– Importanţa formării în înţelegerea violenţei şi în munca desfăşurată cu cazuri de violenţă, în

depăşirea preconcepţiilor stereotipice, a tendinţelor de minimizare sau de negare a violenţei

domestice.

– O abordare non-critică atât faţă de abuzator, cât şi faţă de supravieţuitoare

– Capacitatea de a diferenţia în mod clar între conflict, violenţă sau abuz

– Deprinderea de privi întotdeauna violenţa domestică ca pe o potenţială problemă.

Listă cu mituri

1. Bărbaţii care îşi abuzează femeile sunt imigranţi. Violenţa nu este o problemă în ţara

noastră şi nu face parte din cultura noastră.

Sunt perfect de acord, Nu-mi exprim nici acordul, nici dezacordul, Nu sunt deloc de acord

2. Bărbaţii care sunt abuzatori nu au un loc de muncă, sunt bolnavi psihic, alcoolici sau

persoane neintegrate din punct de vedere social.


3. Bărbaţii violenţi sunt vădit diferiţi de cei care nu sunt violenţi. Comportamentul lor este

agresiv şi agitat.


4. Un abuzator (bărbat) nu îşi poate controla pornirile agresive. Mânia (sau alcoolul) îl fac să

îşi piardă controlul.


5. Violenţa împotriva femeilor este o problemă de familie şi nu una socială.


6. Poate fi în continuare un tată bun, chiar dacă o loveşte pe mamă.


7. Femeile mint referitor la violenţă, pentru a obţine câştiguri financiare în urma despărţirii

sau pentru a-l împiedica pe bărbat să păstreze în continuare legătura cu copiii.


8. Femeile sunt, de asemenea, violente. Cuplul trăieşte într-o relaţie violentă.


9. Violenţa nu este o problemă serioasă. Este doar “o ceartă între îndrăgostiţi”, orice cuplu se

mai ceartă din când în când.


10. Nu este vorba de violenţă, ci despre a fi într-o relaţie care nu merge bine.


EXERCIŢIUL 2. Definiţii şi tipare ale violenţei de gen şi ale violenţei domestice

Pe scurt

Oferă participanţilor informaţii contextuale despre violenţa domestică, obţinute din studii şi din

cercetări.

Obiective de studiu

- Înţelegerea violenţei domestice ca formă a violenţei de gen.

- Dobândirea terminologiei adecvate şi înţelegerea tiparelor de violenţă.

Durată

15 minute.

Materiale/ Suport didactic pentru formatori

Slide-uri pregătite de fiecare formator, prezentând definiţiile şi tiparele violenţei domestice din

ţările lor, bazate pe date obţinute din cercetări naţionale şi internaţionale. Materialele pentru

participanţi, din Capitolul 1 Definiţii şi rezultate ale studiilor de cercetare

Metodologie

– Formatorul va folosi prezentare în PowerPoint pentru a introduce definiţiile şi rezultatele

studiilor de cercetare, va pune întrebări pentru a stimula discuţiile şi pentru a-i încuraja pe

participanţi să reflecteze la informaţiile care le sunt prezentate: ‘Ce ştim despre violenţa de

gen şi despre violenţa care apare în cuplu?’ ‘Cât de susţinute ştiinţific sunt ideile noastre

preconcepute?’, acestea ar trebui să introducă prezentarea în PowerPoint (10 minute);

– Feedback şi dezbateri (5 min.).


În acest punct, formatorul va putea folosi diagrama intitulată - Terminologie şi diferite forme ale

violenţei de gen. Dacă formatorul consideră că este util pentru această etapă a cursului, poate folosi

slide-uri suplimentare cuprinzând declaraţii şi recomandări din partea unor organisme

internaţionale, aşa cum sunt prezentate acestea în Materialul suplimentar de suport didactic, intitulat

– Declaraţii şi recomandări din Uniunea Europeană

La sfârşit, formatorul poate distribui materiale care să cuprindă un scurt rezumat al celor mai

recente rezultate ale cercetării naţionale. Dacă mai rămâne timp, formatorul poate să îi invite pe

participanţi să răspundă la cele două întrebări preliminare şi apoi să ilustreze datele şi alte informaţii

cu ajutorul unor slide-uri PowerPoint, lăsând 5 minute pentru comentarii.

Mesaje cheie

– Violenţa domestică reprezintă un fenomen răspândit şi este o formă a violenţei de gen

– Nu se diferenţiază în funcţie de clasă socială, vârstă, sexualitate, etnie, dar este marcată de

diferenţa de gen

– Deşi comportamentele şi dinamica violenţei domestice sunt aceleaşi în diferite culturi şi

societăţi, nu există o definiţie unică acceptată la nivel internaţional

– Violenţa domestică nu este doar “o ceartă între îndrăgostiţi”, nici o simplă lipsă de

autocontrol

Bune practici

– Importanţa formării în înţelegerea violenţei şi în munca desfăşurată cu cazuri de violenţă, în

depăşirea preconcepţiilor stereotipice, a tendinţelor de minimizare sau de negare a violenţei

domestice.

– O abordare non-critică atât faţă de abuzator, cât şi faţă de supravieţuitoare

– Capacitatea de a diferenţia în mod clar între conflict şi violenţă.

– Conştientizarea – bazată pe incidenţa răspândită a violenţei domestice – a faptului că

aceasta întotdeauna constituie o potenţială problemă.

Terminologie şi diferite forme ale violenţei de gen

din: "The Lancet", vol. 359, 6 Aprilie, 2002, http://www.thelancet.com (traduzione delle redattrici)

Infanticid feminin

Avort selectiv

Vârstă pre-natală Vârstă fragedă Copilărie/Adolescenţă Vârstă reproductivă Vârstă înaintată

Interval de vârste

Violenţa organizată şi comisă de state ( eg. viol comis în timp de război)

Prostituţie forţată, trafic de persoane în scop de exploatare sexuală

Atac cu acid

Act sexual prin constrângere, viol, hărţuire (inclusiv abuz sexual al unui minor) sâvârşite de către un non-partener

Abuz al văduvelor, al femeilor în vârstă

Deces pentru dotă /crime de onoare

Acces diferenţiat la hrană /îngrijiri medicale

Abuz psihologic din partea membrilor familiei

Act sexual prin constrângere, viol, hărţuire (inclusiv abuz sexual al unui minor) sâvârşite de către un membru al familiei

Violenţă fizică, exercitată de membri ai familiei

Mutilare genitală feminină

Violenţă exercitată asupra unei femei gravide

Acces diferenţiat la hrană /îngrijiri medicale Violenţă în timpul sarcinii

Abuz psihologic din partea partenerului intim Violenţă fizică (exercitată de actualul partener/fostul partener)

Violenţă sexuală (exercitată de actualul partener/fostul partener)

ABUZATORUL

A L Ţ I I

M E M B R I

A I

F A M I L I E I

P A R T E N E R

Declaraţii şi recomandări la nivel European

Declaraţii şi recomandări din Uniunea Europeană

Violenţa împotriva femeilor este recunoscută de instituţiile europene începând cu anii ‘90; mai

multe organisme europene – Consiliul Europei, Comisia Europeană - au dezvoltat îndrumări şi

iniţiative foarte clare promovând o cultură antiviolentă, (spre exemplu, campania ”Combaterea

violenţei împotriva femeilor, inclusiv a violenţei domestice” de Consiliul Europei, 2006-2008); au

fost stabilite standarde de intervenţie pentru victime şi agresori, s-a format o reţea de experţi; au

fost finanţate proiecte şi cercetări prin programe de finanţare specifice, precum Daphne, au fost

înfiinţate comisii de experţi, şi Recomandările adoptate şi implementate de statele europene

membre au fost monitorizate de comisii de experţi. În final, Convenţia Consiliului Europei privind

prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice”, adoptată la Istanbul

(Mai 2011), reprezentă primul instrument cu forţă obligatorie pentru statele membre.

Dintre documentele oficiale emise, amintim:

Recomandări ale Forumurilor de experţi din cadrul Conferinţei UE cu privire la Violenţa

împotriva femeilor, 1999:

”Toate guvernele naţionale sunt obligate să stabilească şi să finanţeze o ofertă de sprijin integral şi

gratuit femeilor abuzate şi copiilor lor, indiferent de statutul lor legal, sub administrarea ONG-urilor

de femei, pentru care au fost elaborate standarde în cadrul Forumului de Experţi 4, care urmează să

fie implementate. Standarde pentru Serviciile de asistenţă pentru femei:

– serviciile de asistenţă să fie gratuite;

– să fie asigurate de ONG-uri de femei cu perspectivă feministă, bazate pe modelul

abilitării/autoajutorării;

– personalul să fie format în totalitate din femei, să fie renumerat şi instruit

– să ofere servicii timp de 24 de ore din 24;

– să fie deschise pentru toate femeile care sunt victime ale violenţei, indiferent de etnie sau

rasă;

– servicii confidenţiale;

– siguranţa femeilor şi a copiilor să fie de primă importanţă;

– o finanţare suficientă trebuie asigurată şi furnizată de către stat;

– servicii de asistenţă la 10.000 de locuitori, iar durată şederii să nu fie influenţată de

considerente de ordin financiar;

– sprijinul juridic şi cooperarea din partea poliţiei şi a organelor judiciare sunt obligatorii,

acestea fac parte din serviciile de asistenţă pentru femei”

Decizie-cadru a Consiliului din 15 martie 2001, cu privire la statutul victimelor în procesul

penal, Articolul 8:

'Fiecare stat membru va asigura un nivel adecvat de protecţie a victimelor şi, atunci când este cazul,

a familiilor lor sau a persoanelor asimilate membrilor familiei, în mod special, în ceea ce priveşte

siguranţa lor şi viaţa lor privată, atunci când autorităţile competente consideră că există un risc grav

de răzbunare sau există dovezi solide privind intenţia serioasă de a interveni în viaţa lor. Statele

Membre trebuie să îşi alinieze legile şi regulamentele în măsură necesară, pentru a se ajunge la un

consens între Statele Membre şi pentru a se înfiinţa servicii specializate şi grupuri de sprijin pentru

victime înainte, în timpul şi după procesul penal. O ”Organizaţie de sprijin a victimelor” înseamnă

un ONG, legal înfiinţat într-un Stat Membru, al cărui sprijin pentru victimele infracţiunilor este

oferit gratuit şi organizat în condiţii corespunzătoare şi care completează acţiunile Statului în acest

domeniu.

Recomandările Rec(2002)5

Comitetul Statelor Membre pentru Protecţia Femeilor împotriva Violenţei a cerut statelor membre

să furnizeze o prezentare a legislaţiilor lor; să finanţeze şi să acorde sprijin organizaţiilor care se

ocupă de problema violenţei; să încurajeze cercetarea, educaţia şi formarea; să elaboreze Planuri de

Acţiune pe termen mediu şi lung la nivel naţional pentru protecţia femeilor împotriva violenţei.

Bilanţul din 2006 (Combaterea violenţei împotriva femeilor: Bilanţ al măsurilor şi al acţiunilor

adoptate în Statele Membre ale Consiliului Europei), cu privire la implementarea recomandărilor, a

arătat următoarele: Serviciile pentru femeile victime s-au dovedit a fi cea mai rentabilă metodă

pentru guverne de a aborda problema cheltuielilor publice alocate cazurilor de violenţă. Acolo unde

intervenţiile au fost consecvente, ferme şi s-au caracterizat printr-o abordare integrată şi coordonată

a violenţei împotriva femeilor, bazată pe Planul de Acţiune, s-au văzut rezultate pozitive din partea

poliţiei şi din partea organizaţiilor care se ocupă de persoanele care comit acte de violenţă. Aceste

programe au fost eficace şi răspândite, însă nu sunt încă utilizate în toate ţările UE.

Convenţia cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei

domestice, 2011 (Convenţia CETS nr. 210) a fost adoptată de către Comitetul Miniştrilor din cadrul

Consiliului Europei, cu sprijinul a 16 state. Convenţia reprezintă primul instrument cu forţă

obligatorie din Europa, care are ca scop standardizarea legislaţiei şi a politicilor sociale împotriva

violenţei, pentru a oferi un răspuns coordonat în sprijinirea victimelor.

Această Convenţie este primul instrument cu forţă obligatorie din lume, care a creat un cadru

legislativ cuprinzător pentru prevenirea violenţei, pentru protecţia victimelor şi pentru a pune capăt

impunităţii făptuitorilor. Defineşte şi incriminează diferite forme de violenţă împotriva femeilor

(inclusiv mariaje forţate, mutilare genitală feminină, urmărire, violenţă fizică şi psihologică,

violenţă sexuală, crime săvârşite în numele onoarei). De asemenea, prevede înfiinţarea unui grup

internaţional de experţi independenţi, care să monitorizeze implementarea la nivel naţional (Grevio)

şi care să ofere o perspectivă generală asupra desfăşurării procesului de implementare în fiecare

ţară.

Convenţia promovează o abordare combinată a problemei violenţei domestice, ocupându-se atât de

autorii actelor de violenţă, cât şi de protejarea victimelor, toţi specialiştii şi personalul din cadrul

sistemului de justiţie penală urmând cursuri standardizate, bazate pe o abordare coordonată şi multi-

instituţională.

Capitolul 2. În ce mod diferă infracţiunile săvârşite în context de violenţă

domestică de alte infracţiuni?

EXERCIŢIUL 3. În ce mod diferă actele de violenţă domestică de alte infracţiuni?

Pe scurt

Identificarea caracteristicilor specifice ale violenţei domestice şi în ce mod diferă aceste fapte de

alte infracţiuni.

Obiective de studiu

- Înţelegerea diferenţelor dintre infracţiunile comise în cuplu şi alte infracţiuni

- Capacitatea de a pune în practică cunoştinţele dobândite.

Durată

30 minute.

Materiale / Suport didactic pentru formatori

Materialul de distribuit, de mai jos, parţial completat, În ce mod diferă violenţa domestică de alte

infracţiuni; Materialul de distribuit, din capitolul 2, În ce mod violenţa în cuplu diferă de alte

infracţiuni?; mesaje cheie pe slide-uri PowerPoint.

Metodă

– Formatorul va distribui participanţilor materialul parţial completat “Cum se diferenţiază

violenţa domestică de alte infracţiuni?”, şi îl va citi cu voce tare (5 minute).

– Formatorul îi va invita pe participanţi să discute pe baza propriei lor experienţe despre

definiţiile redactate incomplet (15 minute).

– Formatorul va citi mai apoi restul materialului informativ şi va comenta mesajele cheie

prezentate pe slide-urile PowerPoint (10 minute).

Observaţii pentru formatori

Pentru a iniţia discuţiile, formatorul îi va putea întreba pe participanţi dacă au remarcat vreo

diferenţă atunci când s-au ocupat de cazurile de violenţă domestică, în comparaţie cu alte cazuri,

spre exemplu, relativ la credibilitatea victimei şi la posibilităţile sau dificultăţile de culegere a

probelor.

Mesaje cheie – slide-uri

1. Violenţa domestică constituie un comportament intenţionat şi ales cu bună ştiinţă.

2. Violenţa domestică este determinată de dorinţa de a exercita putere şi control asupra unui

partener sau a unui membru de familie, cu aşteptări de servicii şi de respectare a autorităţii.

3. Deciziile supravieţuitoarelor de a se retrage din procesul penal constituie adesea un răspuns

raţional la pericol şi la teamă.

4. Procesul de despărţire de un partener abuziv poate fi îndelungat şi periculos.

5. Infracţiunile săvârşite într-un context de violenţă domestică sunt substanţial diferite de alte

infracţiuni.

În ce mod diferă actele de violenţă domestică de alte infracţiuni?2

� Siguranţă şi risc. Agresorul are în continuare acces la victimă şi la copii, ceea ce afectează, de

la bun început, condiţiile de siguranţă în care se face plângerea. Chiar dacă relaţia de cuplu s-a

încheiat, comunicarea dintre parteneri poate continua, iar pericolul persistă.

� Abuz de încredere. Victima şi agresorul se cunosc şi sunt sau au fost într-o relaţie. Prin

urmare, infracţiunile din sfera violenţei domestice implică existenţa unui abuz de încredere,

inerentă într-o relaţie de cuplu.

� Relaţii complexe. Agresorul are o relaţie complexă şi un trecut cu victima – care poate include

copii şi familie; factori emoţionali, fizici, financiari şi culturali; şi probleme legate de statut şi

intimitate.

� Credibilitate. Credibilitatea victimei este adesea subminată de sugestia că a fost vina ei/a lui

şi/sau ea/el ar fi trebuit să prevină violenţa şi de faptul că ea a făcut afirmaţii nedovedite în

trecut, iar apoi le-a retras. Victimele, de asemenea, deseori se învinovăţesc pe ele însele, ceea ce

poate fi folosit, de către organisme sau de către comunitate, ca scuză pentru că nu au acţionat.

� Caracter ascuns. Violenţa domestică are adesea loc în ascuns, sau parţial în ascuns, “în spatele

uşilor închise”. Această intimitate lucrează împotriva victimei, deoarece acesteia îi este mai greu

să sesizeze poliţia de frica ruşinii sau a criticilor şi este mai uşor agresorului sau diferitelor

organizaţii să susţină că “nu este chiar atât de gravă situaţia” şi că “nu este treaba nimănui

altcuiva” şi că “agresorii nu constituie o ameninţare la adresa publicului larg.”

� Dovezi. Caracterul ascuns înseamnă că poate să existe o lipsă de probe obiective şi

independente care să dovedească sau să infirme orice declaraţie.

� Răni / vătămări corporale ascunse. Violenţa poate fi direcţionată cu atenţie, astfel încât rănile

să nu fie vizibile. 2 Materialele de curs sunt furnizate de Standing Together Against Domestic Violence, fiind adaptate pentru proiectul Wosafejus după lucrarea originală, ‘Awareness in Practice’, elaborată de formatori independenţi, co-autori ai “The Judicial Studies Board National Magistrates’ Training Programme on domestic violence”.

� Seriozitate. De-alungul istoriei, societatea a tratat violenţa domestică cu mai puţină seriozitate

decât violenţa exercitată de un necunoscut.

� Caracter repetat. Violenţa domestică face parte aproape întotdeauna dintr-un tipar

continuu de comportament abuziv, apărând rareori sub forma unei manifestări singulare.

Poate să înceapă cu abuz verbal general. Victimele relatează adesea că au fost agresate de

multe ori înainte de a apela la ajutor pentru prima dată. În anumite cazuri, violenţa se

intensifică cu timpul în termeni de frecvenţă şi gravitate, sau cu ocazia unor evenimente

cheie, cum ar fi sarcina femeii.

� Oportunitate. Există ocazii din plin pentru exercitarea actelor de violenţă domestică

premeditate şi dovezi cu privire la astfel de atacuri planificate.

� O foarte bună cunoaştere a victimei. Este posibil ca agresorul să ştie cum să îi facă rău

victimei şi cum să o ameninţe prin folosirea multor tactici subtile, care nu sunt evidente

pentru persoanele din exterior, aceste tactici bazându-se pe o foarte bună cunoaştere a

victimei.

� Cazuri care se pierd pe parcurs. Doar un mic procent dintre victime se folosesc la maximum

de puterile sistemului de justiţie penală, iar când o fac, doar în puţine cazuri agresorul ajunge să

fie trimis în judecată, aceasta în ciuda faptului că identitatea şi domiciliul agresorului sunt

aproape întotdeauna cunoscute încă de la prima sesizare a unui organ judiciar.

� Speranţele victimei. Adesea, victima păstrează sentimente de grijă şi de afecţiune faţă de

agresor şi speră că acesta se va schimba.

� Locuinţa nu prezintă siguranţă. Atunci când cineva este atacat de o persoană necunoscută,

locuinţa este cel mai sigur loc; în cazul violenţei domestice, locuinţa este locul cel mai puţin

sigur.

� Multe alte persoane sunt afectate. Violenţa domestică şi abuzul afectează copii, familia

lărgită, şi adesea comunitatea, în moduri directe şi indirecte.

Capitolul 3. Înţelegerea naturii violenţei domestice. Tipuri de comportament

abuziv. Dinamica violenţei domestice: ”Roata puterii şi a controlului”

EXERCIŢUL 4. Roata puterii şi a controlului

Pe scurt

Scopul acestui exerciţiu este să îi ajute pe participanţi să analizeze şi să înţeleagă modul în care

abuzul emoţional şi economic consolidează şi este legat de abuzul fizic/sexual.

Obiective de studiu

– Creşterea gradului de conştientizare şi îmbunătăţirea cunoştinţelor cu privire la diferite tipuri

de comportamente abuzive.

– Înţelegerea modului în care puterea şi controlul sunt folosite în mod sistematic pentru a

înfrânge rezistenţa victimei şi pentru a o menţine într-o relaţie violentă.

Durată: 40-45 minute.

Suport didactic: Materialul de distribuit participanţilor “Roata puterii şi a controlului” de mai

jos, necompletat; “Roata puterii şi a controlului”, “Roata Egalităţii” – din setul de materiale

pentru participanţi, Capitolul 3.

Metodă

– Formatorul va introduce exerciţiul şi va distribui ”Roata puterii şi a controlului” necompletată

tuturor participanţilor, îi va ruga să se grupeze în 4 grupe de câte 4-5 persoane, fiecare grupă

urmând să îşi aleagă un reprezentant care să prezinte ideile grupului său (5 minute).

– Grupele vor trebui să identifice diferite comportamente abusive care, în opinia lor, s-ar putea

încadra în cele 8 segmente ale Roţii (10 minute):

- intimidare

- abuz emoţional

- izolare

- minimizare, negare şi învinovăţire

- folosire a copiilor

- abuz economic

- privilegii masculine

- constrângere şi ameninţare

– Impresii (feedback) din partea fiecărei grupe (5 minute pentru fiecare grupă, 20 minute în

total).

– Formatorul va rezuma impresiile exprimate şi va explica “Roata puterii şi a controlului” pe

larg (10 minute).


În timp ce grupele individuale îşi împărtăşesc ideile, formatorul va putea să noteze pe flip chart

elementele cheie care vor fi menţionate. Formatorul trebuie să folosească feedback-ul ca bază

pentru continuarea discuţiilor, iar apoi să furnizeze informaţiile suplimentare necesare legate de

“Roata puterii şi a controlului”.

Pentru a arăta alternativa la “Roata puterii şi a controlului” într-o relaţie de cuplu, formatorul le

poate arăta participanţilor “Roata egalităţii” (“The Wheel of Equality’), dedicând încă 5 minute

acestei discuţii.

În cazul în care mai rămâne timp, spre exemplu, în cadrul unui curs de o zi, discuţiile pot fi extinse,

folosindu-se exerciţiul 5 (de mai jos), cu dezbateri referitoare la violenţa domestică dintr-o

perspectivă culturală, instituţională şi socială.

Mesaje cheie

• Violenţa domestică se caracterizează prin acte de abuz repetate, săvârşite cu intenţia de a

exercita putere şi control asupra femeii şi, uneori, asupra copilului/ a copiilor. Nu este un act

arbitrar, ci strategic şi deliberat. Intenţia agresorului este de a controla, de a pedepsi, de a

intimida, de a domina. Agresorii se simt îndreptăţiţi la servicii şi autoritate. Violenţa fizică şi

sexuală reprezintă adesea doar părţile vizibile ale abuzului care are loc.

• Violenţa domestică face parte dintr-un proces care continuă în timp – şi poate să evolueze de

la ceea ce pare ”mai puţin serios” la omor.

• Lipsa consimţământului sau a acordului victimei constituie elemente cheie ale abuzului.

• Abuzul constituie un comportament ales şi intenţional. Agresorii nu” îşi pierd controlul”.

• Persoana afectată trăieşte violenţa domestică ca pe un amestec de comportamente abuzive, şi

poate să nu denumească anumite forme de comportament ca şi violenţă domestică.

Elementele de mai sus fac distincţia dintre abuz şi o ”relaţie nefericită” sau ”conflict de

familie”.

Bune practici

• Luaţi în serios faptele şi declaraţiile victimei.

• Răspunderea pentru comportamentul abuziv este a agresorului şi nu a victimei.

• Desfăşuraţi cercetări complete, luând în considerare toate comportamentele violente şi

abuzive.

• De asemenea, ţineţi cont şi de alte persoane /membri ai familiei implicaţi, în special de

copii.

Roata puterii şi a controlului

Natura violenţei în cuplu

Realizată de către: Domestic Abuse Intervention Project, 202 East Superior St, Duluth, MN55802, USA Tel.: (218) 722 2781 Tel.: (218) 722 0779

VIOLENŢĂ FIZICĂ

FIZICĂ

VIOLENŢĂ SEXUALĂ

Utilizarea constrângerii şi ameninţărilor Efectuarea sau perpetuarea de ameninţări că va face ceva care o va răni ٠ameninţarea cu părăsirea, sinuciderea sau cu raportarea ei la diferite instituţii ٠determinarea retragerii plângerii . ٠determinarea efectuării unor lucruri ilegale

Utilizarea abuzului economic Împiedicarea angajării sau menţinerii unei slujbe٠determinarea solicitării banilor٠repartizarea unei sume fixe de bani٠îi ia banii٠nu o informează asupra venitului familiei sau nu are acces la acesta

Utilizarea privilegiului masculin O tratează ca pe o servitoare٠Ia toate deciziile importante٠Se comportă ca şi “stăpânul casei”٠defineşte singur rolurile femeilor şi bărbaţilor în casă fără a o consulta

Folosirea copiilor inducerea sentimentului de vinovăţie în ce priveşte copiii ٠utilizarea copiilor în transmiterea mesajelor٠folosirea vizitelor pentru a o hărţui٠ameninţări că îi va lua copiii

Minimizare, negare şi blamare Minimizarea abuzului şi neluarea în considerare a îngrijorării victimei în ce priveşte abuzul٠negarea abuzului٠ plasarea responsabilităţii abuzului asupra victimei spunând că a fost vina ei

Utilizarea izolării Controlul a ce face, cu cine se vede şi ce vorbeşte, ce citeşte, unde merge٠limitarea implicării celor de dinafară, invocarea geloziei pentru a-şi justifica acţiunile

Utilizarea intimidării Inducerea fricii prin priviri, acţiuni, gesturi, spargerea unor obiecte, distrugerea bunurilor ei, agresarea animalelor de companie, menţinerea armelor la vedere

PUTERE ŞI

CONTROL

Abuz emoţional Demoralizarea victimei٠O face să se simtă prost în ce o priveşte٠ o porecleşte٠o face să creadă că e nebună٠joacă jocuri mentale٠o umileşte٠o face să se simtă vinovată

SEXUALĂ

EXERCIŢIUL 5. Roata violenţei culturale şi instituţionale

Pe scurt

După ce “Roata puterii şi a controlului” a fost pe larg analizată şi înţeleasă, îndreptaţi atenţia

participanţilor înspre modul în care factorii sociali şi culturali contribuie la perpetuarea relaţiilor

violente.

Obiective de studiu

– Înţelegerea modului în care factorii culturali, instituţionali şi sociali pot contribui la

perpetuarea relaţiilor violente, făcându-le să pară “acceptabile din punct de vedere social”.

– Înţelegerea violenţei domestice din perspectiva socială şi culturală.

Durată: 30 minute.

Suport didactic

Roata violenţei culturale şi instituţionale, diagramă, Materiale pentru participanţi, Capitolul 3.

Metodă

– Formatorul îi va ruga pe participanţi să se regrupeze în acelaşi mod în care au făcut-o pentru

exerciţiul 4 (3 minute).

– Formatorul va distribui participanţilor diagrama intitulată “Roata violenţei culturale şi

instituţionale” din setul de materiale pentru participanţi, şi va cere fiecărei grupe să găsească

exemple privind modul în care factorii culturali şi instituţionali/societali contribuie la

menţinerea comportamentelor violente, umilitoare şi stigmatizante la adresa femeilor. Apoi,

întrebaţi-i pe participanţi unde s-ar putea plasa acestea pe diagramă (10 minute):

- Cultură: limbă, tradiţii, dansuri, figuri emblematice feminine, artă, figuri emblematice

masculine, mofturi, norme, ritualuri, valori

- Instituţii: educaţie, medicină, religie, economie, muncă, guvern, servicii sociale,

media, poliţie şi instanţe.

– Fiecare reprezentat va prezenta ideile grupului său (3 minute pentru fiecare grupă, 12 minute

în total).

– Formatorul va rezuma această parte a cursului şi, dacă este cazul, va adăuga alte informaţii

şi comentarii (5 minute).


În timp ce fiecare grupă îşi împărtăşeşte ideile, formatorul va putea să scrie pe flip chart elementele

cheie care sunt menţionate. După ce fiecare grupă şi-a prezentat exemplele şi comentariile,

formatorul va sublinia legătura dintre diverşi factori culturali, societali şi instituţionali care

contribuie la menţinerea violenţei în cuplu, arătând cum diferite norme şi valori sociale nu numai că

maschează opresiunea, ci şi slăbeşte capacitatea femeilor de a detecta primele semne de violenţă în

cadrul relaţiei lor.

Dat fiind că acest subiect ascunde multe tabuuri sociale şi concepte despre care nu se prea vorbeşte

în general, formatorul va trebui să abordeze subiectul cu multă grijă şi să selecteze câteva exemple

relevante şi faptice, cum ar fi anul în care a intrat în funcţie prima femeie magistrat în ţara lor

(pentru Italia, 1963) sau prima femeie poliţist (în Italia, 1981), utilizarea preferenţială a termenilor

lingvistici masculini, de exemplu pentru profesii (ofiţer, judecător, asistent social, medic, etc.)

(„mankind”/ „lumea bărbaţilor” pentru omenire), inegalitatea la locul de muncă, excluderea

femeilor preoţi în anumite religii, împiedicarea accesului femeilor la cele mai bune poziţii din

anumite organizaţii, companii sau din guvern.

Mesaje cheie.

– Violenţa domestică nu este numai o problemă personală, ci este afectată în mod direct de

mesajele culturale şi sociale cu privire la ceea ce este/nu este acceptabil într-o relaţie de

cuplu.

– Violenţa domestică nu poate fi rezolvată doar de victimă, singură. Trebuie să existe un

răspuns coordonat şi structurat din partea specialiştilor şi a societăţii per ansamblu.

Bune practici

– Participanţii să fie deschişi la ideile exprimate în cadrul cursului, să pună sub semnul

întrebării propriile preconcepţii, stereotipuri culturale şi opinii şi să fie conştienţi de

mesajele şi stereotipurile care scuză abuzul.

Capitolul 4. Impactul şi consecinţele violenţei domestice asupra victimei

EXERCIŢIUL 6. Impactul şi consecinţele violenţei domestice asupra victimei

Pe scurt

Creşterea nivelului de înţelegere şi de conştientizare a consecinţelor violenţei domestice, care pot

avea impact asupra stării emoţionale, sociale, financiare şi de sănătate. Acestea pot avea efecte

imediate sau pe termen mai lung.

Obiective de studiu

Prin intermediul exerciţiilor, participanţii vor trebui:

– Să identifice impactul şi consecinţele diverselor tipuri de comportamente abuzive asupra

femeilor;

– Să arunce o privire înapoi asupra activităţii lor şi să reflecteze la dificultăţile de care s-au

lovit cel mai des femeile cu care au lucrat, ca rezultat al violenţei

Durată: 35 minute.

Suport didactic

Lista cu Impactul şi consecinţele violenţei domestice, Capitolul 4 din setul de materiale pentru

participanţi.

Metodă

Exerciţiul este împărţit în 4 părţi:

1. Exerciţiu introductiv: începe cu o întrebare menită să stimuleze discuţiile prezentată în

instrucţiunile pentru formatori (5 minute);

2. Grupaţi participanţii pe perechi sau în grupe mici pentru un exerciţiu de brainstorming cu

privire la consecinţele pe care ei le-au remarcat în propria lor activitate profesională (10

minute);

3. Discuţii în grup, feedback şi distribuire a materialului pentru participanţi ”Impactul şi

consecinţele violenţei domestice”, (10 minute);

4. Discutarea subiectului punct cu punct. Formatorul va prezenta mesajele cheie principale.

(10 minute).

Instrucţiuni pentru formator

Începeţi cu următoarea întrebare menită să stimuleze discuţiile în grup: Din experienţa

dumneavoastră de lucru cu victimele unui abuz, care este principalul impact şi care sunt

principalele consecinţe ale violenţei domestice pe care dumneavoastră le-aţi observat?

Acest exerciţiu poate fi adaptat pentru a fi utilizat într-un curs organizat pentru reprezentanţii unei

singure instituţii/organizaţii sau pentru mai multe organizaţii/instituţii. Atunci când împărţiţi

participanţii pe grupe sau pe perechi, puteţi fie să îi păstraţi pe cei care au aceeaşi profesie

împreună, fie să îi amestecaţi. La sfârşitul exerciţiului, formatorul îi poate întreba pe participanţi

cum vor aplica în practică ceea ce au învăţat.

Mesaje cheie

- Consecinţele violenţei sunt vaste şi diverse, depinzând de experienţa victimelor.

- Efectele dăunătoare şi rănile nu sunt întotdeauna vizibile: consecinţele pot fi de ordin fizic,

psihologic, financiar sau practic.

- Victima poate fi atât de marcată din punct de vedere psihologic încât îşi pierde capacitatea

de a accepta în totalitate seriozitatea violenţei sau a riscurilor la care este supusă, adesea

nereuşind să furnizeze dovezi precise şi exprimând sentimente şi comportamente ambigue

faţă de agresor.

Bune practici

- Evaluarea detailată a riscurilor, care să analizeze episoade din trecut, tipul de comportament

al agresorului şi gradul de vulnerabilitate a victimei.

- Luarea unor măsuri concrete, care să ţină realmente cont de impactul violenţei asupra femeii

(spre exemplu, să se facă demersuri pentru obţinerea unui Ordin de restricţie care să fie pus

în practică)

EXERCIŢIUL nr. 7. Înţelegerea şi identificarea nevoilor victimei

Pe scurt: - Folosiţi un studiu de caz pentru a împărtăşi şi a analiza cunoştinţele cu privire la nevoile

femeilor victime ale violenţei domestice, insistând asupra abilităţilor analitice de care vor avea

nevoie participanţii pentru a interpreta şi înţelege cazul. Identificaţi care sunt instrumentele deja

disponibile pentru a asigura protecţia femeii (şi a copilului/copiilor) faţă de partenerul violent.

Obiective de studiu:

– Să îi încurajaţi pe participanţi să recunoască nevoile victimelor;

– Cum să folosească resursele din instituţia/organizaţia lor, pentru a veni în întâmpinarea

nevoilor femeilor, în aşa fel încât să se aplice planuri de acţiune realistice.

Durată: 42 minute.

Suport didactic:

– Fişe de lucru pentru participanţi, Povestea Sofiei, de mai jos.

– Material pentru participanţi, Nevoile femeilor.

Metodă

Exerciţiul este împărţit în 3 părţi:

1. Formatorul citeşte cu voce tare “Povestea Sofiei” (2 minute);

2. Formatorul va folosi un exerciţiu de brainstorming pentru a-i face pe participanţi să

identifice nevoile Sofiei şi va nota elementele cheie pe flip chart, preferabil cu ajutorul

colegului formator sau al asistentului (20 minute);

3. Formatorul va deschide o discuţie despre nevoile care pot fi îndeplinite cu resursele

disponibile şi cele care necesită implicare din exterior din partea altor instituţii/ organizaţii

(20 minute).

Mesaje cheie

– Principala nevoie este aceea de siguranţă şi protecţie împotriva violenţei: toate femeile

doresc ca violenţa să înceteze.

– În mod obişnuit, nevoile victimelor nu sunt de un singur fel, ele pot varia de la nevoi de

ordin fizic, emoţional, financiar sau practic, nevoi concrete/tangibile şi nevoia de informaţii

şi susţinere (advocacy).

Bune practici

– Abilităţi bune de ascultare sunt esenţiale atunci când se lucrează cu victime, pentru a li se

putea acorda sprijinul necesar şi pentru a se putea răspunde eficient la nevoile lor.

– Răspunsurile la violenţa domestică sunt cele mai eficiente, în ceea ce priveşte protecţia

victimei, atunci când sunt coordonate la nivelul mai multor instituţii şi furnizori de servicii,

mai ales în cazurile în care o singură instituţie nu poate acorda servicii complete: importanţa

trimiterii înspre alte insituţii/organizaţii.

Povestea Sofiei

Sofia are 38 de ani. De un an, este căsătorită cu un bărbat de 40 de ani. Are un bebeluş de 8 luni.

Când l-a întâlnit pe soţul ei, Sofia lucra ca asistentă medicală într-un alt oraş. La puţin timp după ce

l-a întâlnit, s-a mutat cu el, părăsindu-şi locul de muncă şi mutându-se din oraşul în care lucra. De la

începutul sarcinii, el a început să o lovească şi a continuat să fie violent; de asemenea el este foarte

abuziv verbal. Sofia este realmente epuizată şi plânge toată ziua, dar nu a apelat la poliţie de frică să

nu i se ia copilul – aşa cum îi spunea soţul ei – dat fiind că nu mai are un loc de muncă. Odată a

plecat de acasă şi s-a dus să stea la o prietenă, dar a fost convinsă de soţul ei să se întoarcă.

Acum două săptămâni, la 2 dimineaţa, soţul Sofiei a lovit-o şi i-a pus mâinile în jurul gâtului,

lăsându-i urme pe gât. Sofia a chemat poliţia, dar a relatat că: ”Nu au făcut nimic … i-au spus doar

să nu o mai facă din nou … .” Când a plecat poliţia, el a ameninţat că o omoară pentru că a chemat

poliţia.

Sofia nu s-a mai întors acasă de ieri după-masă, a rugat-o pe o femeie pe care o cunoaşte să o lase să

stea la ea, dar, pentru că această femeie are, la rândul ei, trei copii, i-a spus că nu o poate primi la ea

decât pentru câteva zile. Sofia nu mai doreşte să se întoarcă acasă, soţul ei a ameninţat-o cu violenţa

fizică, iar ea nu mai poate suporta abuzurile verbale, care s-au înrăutăţit în ultimul timp.

Sofia a apelat la organizaţia noastră pentru ajutor.

Capitolul 5. Înţelegerea factorilor de risc. Identificarea riscurilor şi

instrumentele de evaluare a riscurilor

EXERCIŢIUL nr. 8: Studiu de caz - Nadia

Pe scurt

Studiul de caz este folosit cu scopul de a studia instrumentele de evaluare a riscurilor şi a modelelor

practice care sunt disponibile.

Obiective de studiu

– Cum să despistaţi “semnalele de alarmă” din cazurile de violenţă domestică

– Cum să estimaţi dacă un caz este cu risc scăzut, mediu sau ridicat.

– Înţelegerea gravităţii violenţei domestice şi a faptului că poate avea urmări fatale

– Creşterea gradului de conştientizare a faptului că este responsabilitatea autorităţilor să

prevină comiterea altor acte de violenţă şi să protejeze victimele.

Durată

35 de minute pentru prima parte (video clip3).

45 minute. Pentru a doua parte (fişa de lucru “Studiu de caz - Nadia”).

Materiale

Partea 1 - video clip, prezentând un caz cu un grad de risc ridicat.

Partea 2 - fişă de lucru Studiu de caz – Nadia, a se vedea fişa mai jos.

Materialul pentru participanţi, intitulat Factorii de risc; sau Prezentarea Power Point a lui Marc

Pigeon, www.wosafejus.org, împreună cu Materialul pentru formatori, Evaluarea riscurilor.

Metodă

Formatorul îi va invita pe participanţi să analizeze un caz real, prezentat într-un video clip, care a

fost ales în mod special pentru acest exerciţiu (spre exemplu, “Studiu de caz – Nadia” sau preluat

din propria experienţă). Formatorul va distribui participanţilor o foaie cu următoarele întrebări:

– Care sunt factorii de risc pe care îi puteţi identifica în această situaţie?

– Ce informaţii lipsesc şi ar fi utile pentru evaluarea riscului?

– În opinia dumneavoastră, care este gradul de risc în acest caz?

3 De exemplu pot fi vizionate primele 15 minute din filmul Enough de M. Apted, USA 2002, cu Jennifer Lopez, sau poate fi căutat un episod corespunzător din serialul Criminal Love.

Partea 1 (video clip):

– Formatorul va introduce Exerciţiul şi va împărţi cursanţilor foile cu întrebările de mai sus, la

care participanţii vor da răspunsuri după ce au urmărit video clipul (2 minute);

– Video clip (15 minute);

– Formatorul va strânge foile cu răspunsurile la întrebări (10 minute);

– Împreună cu participanţii, formatorul va analiza diversele intrumente de evaluare a riscurilor

prezentate în materialul pentru participanţi, intitulat ”Factorii de risc” (8 minute).

Partea 2 (Studiu de caz - Nadia):

– Formatorul va introduce Exerciţiul, îi va grupa pe participanţi în 4 grupe de câte 4-5

persoane, va împărţi foile cu întrebările de mai sus şi fişele cu Studiul de caz – Nadia (10

minute);

– Fiecare grupă îşi va alege un reprezentant şi va discuta despre caz, răspunzând la întrebări

(10 minute);

– Fiecare reprezentant va prezenta ideile grupei din care face parte (în total, 15 minute);

– Formatorul va discuta ideile exprimate de fiecare grupă în contextul analizării

instrumentelor de evaluare a riscurilor, aşa cum sunt prezentate în Materialul pentru

participanţi, intitulat “Factori de risc” (8 minute), sau poate folosi prezentarea în PowerPoint

care se poate găsi pe www.wosafejus.org.

Observaţii pentru formator. Prezentarea unui studiu de caz prin intermediul unui video clip

conferă, în mod evident, o imagine mai vie violenţei, ceea ce poate provoca reacţii emoţionale, atât

din partea potenţialelor victimei, cât şi din partea practicienilor prezenţi în sala de curs. În timpul

activităţii de grup, formatorul sau colegul său vor putea să noteze pe flip chart observaţiile cheie

exprimate de participanţi. Formatorul poate, de asemenea, să folosească Materialul pentru

formatori, intitulat ”Evaluarea riscurilor”, care se găseşte mai jos.

Cazul Nadia este un caz cu grad ridicat de risc, ţinând cont de următoarele elemente de

periculozitate:

Elemente de periculozitate în comportamentul agresorului:

1. manipulare, minimizare şi justificare a violenţei

2. ameninţări cu moartea

3. violenţă exercitată împotriva partenerei însărcinate

4. antecedente de violenţă domestică

5. încălcarea unor ordine civile sau penale (spre exemplu, ordin de protecţie)

6. posedă sau are acces la arme

Elemente de vulnerabilitate legate de persoana victimei:

1. izolată din punct de vedere social şi separată de familie şi prieteni

2. o femeie făcând parte dintr-o minoritate etnică supusă discriminării, fără venituri proprii şi

fără relații sociale

Elemente, care măresc riscurile:

1. Separarea

2. Sarcina / faptul că femeia are copii mici

Mesaje cheie

– Violenţa domestică poate avea consecinţe fatale

– Unii agresori sunt mai periculoşi decât alţii, nu există agresor ”tipic”

– Anumite victime sunt mai vulnerabile decât altele (femei imigrante fără statut legal; femei

care sunt dependente financiar sau care sunt controlate şi izolate la maximum, etc.)

– Separarea recentă sau iminentă reprezintă momente cu un grad de risc mai ridicat.

Bune practici

– Efectuarea unor evaluări complete a riscurilor şi a unor investigaţii aprofundate

– Comunicarea directă cu victima, şi nu efectuarea unei evaluări pe baza informaţiilor scrise şi

a documentelor.

– Să se ţină cont de temerile şi de îngrijorările victimei.

– Să se ţină cont de alţi membri ai familiei, fie ca potenţiale victime, fie ca potenţiali agresori.

Studiu de caz - Nadia

Nadia are 30 de ani și este de origine romă și trăia fără acte cu Ioan, un român în vârstă de 50 de

ani. S-au cunoscut în Spania și au mai stat acolo timp de un an. După un an s-au întors acasă și s-au

stabilit în orașul natal al lui Ioan. Aici Nadia a descoperit că acesta era un bărbat cu totul diferit de

cel pe care îl cunoscuse în Spania, unde fusese blând şi atent cu ea. O lovea în mod repetat, o

închidea în casă şi o trata ca pe o sclavă, umilind-o tot timpul, spunându-i că nu are nici-o valoare şi

că dacă nu face ceea ce îi spune el, o va putea alunga, oricând va dori. Odată, după ce a bătut-o şi a

ameninţat că o omoară, a dat-o afară din casă în timpul nopţii. Nadia nu cunoştea pe nimeni. Şi-a

petrecut noaptea în parc, fiind extrem de speriată. Apoi, el i-a permis să se întoarcă acasă,

spunându-i că ”a iertat-o”. În cele din urmă, Nadia a aflat că el avea o soție de care nu a divorțat

niciodată în mod oficial. În urma a numeroase episoade de violenţă, Nadia a fugit, după ce, în

prealabil, chemase poliţia. Era însărcinată şi nu ştia la cine să apeleze. Când s-a dus să i se facă un

control medical de urgenţă, a fost ţinută acolo peste noapte, iar apoi i s-a recomandat un centru de

adăpost temporar pentru femei. Câteva zile mai târziu, Ioan a reuşit să o contacteze telefonic,

căutând-o, nu pentru că era îngrijorat pentru sănătatea ei, ci de frică ca ea să nu–l fi denunţat la

poliţie. El nu a arătat nici-o remuşcare pentru comportamentul său şi i-a spus: “Vezi ce păţeşti, doar

pentru că nu mă asculţi şi nu faci ce-ţi spun.” Nadia era extrem de îngrijorată, pentru că Ioan a

făcut-o să creadă că dacă el nu va recunoaşte copilul, lui/ei i se va lua copilul imediat ce acesta se

va naşte. Nadia nu avea nici-un venit și nu a ținut relațiile cu rudele ei, prin urmare, a fost de acord

să îl vadă pe Ioan din nou. Ioan era foarte prezentabil şi le spunea tuturor că era antreprenor. Era o

persoană care minte şi înşeală şi credea că avea dreptul să o controleze pe Nadia. Îi manipula şi pe

alţii foarte uşor şi ascundea un trecut violent (o încăierare la locul de muncă); atunci când Nadia a

depus o plângere împotriva lui, el a făcut o contraplângere; de asemenea, a declarat-o dispărută,

atunci când ea a încercat să fugă şi a folosit toate mijloacele posibile pentru a se asigura că ea se va

întoarce. I-a spus Nadiei că are o armă pe care este dispus să-l folosească la nevoie.

Nadia a oscilat între teama pentru siguranţa ei, dorind să fugă şi sentimentul că avea nevoie de Ioan,

fiind astfel obligată să continue relaţia cu el pentru ca să îi ofere copilului ei un tată, să beneficieze

de sprijinul lui financiar, până când putea să fie ea însăşi pe propriile picioare. Ioan era singura

persoană pe care o cunoştea în orașul respectiv și care putea să-i asigure o locuință și susținere

financiară.După câteva luni, Nadia s-a întors să trăiască cu Ioan. După naşterea fiului ei, a fugit din

nou, iar asistentul social cu care ținea legătura i-a găsit loc într-un centru maternal. Nadia a sesizat

poliţia cu privire la faptele lui Ioan de mai multe ori, dar apoi şi-a retras acuzaţiile. Când Ioan a fost

citat în urma plângerii depuse de Nadia, Ioan a convins toată lumea, inclusiv asistentul social că

Nadia şi el s-au împăcat şi că sunt bine.

Evaluarea riscurilor

În cele mai frecvente cazuri, femeile sunt capabile să evalueze ele însele gradul de risc la care sunt

expuse. Cercetări ale eficienţei instrumentelor de evaluare au arătat că această măsură este cea mai

susceptibilă de a furniza o interpretare exactă a riscurilor şi a pericolului pe care îl implică o

anumită situaţie – o femeie poate simţi intuitiv când este în pericol!

Uneori, cu toate acestea, o femeie poate subestima riscurile, ca rezultat al traumelor la care este

supusă sau pentru că a fost învăţată să subestimeze gravitatea situaţiei în care se află, datorită

minimalizărilor care au apărut atunci când a cerut ajutor. În etapele iniţiale ale procesului de

evaluare, este esenţial să se evalueze împreună cu femeia pericolul pe care îl prezintă agresorul,

pentru a se putea pune în aplicare măsuri de siguranţă adecvate. Nu se poate face o evaluare fără

contribuţia femeii, dat fiind că doar ea deţine cunoştinţele necesare atât cu privire la relaţia lor, cât

şi cu privire la partenerul ei, cunoştinţe esenţiale pentru procesul de schimbare. Alte surse

importante de informaţii sunt: interviul cu agresorul, declaraţiile martorilor, cercetările

poliţiei/instanţei, dosarul cauzei şi alte documente relevante.

Dezvăluirea riscurilor este importantă în procesul de schimbare şi poate duce la prevenire.

Aceste concepte sunt foarte strâns legate: atunci când o femeie începe să dezvăluie experienţa sa

legată de violenţă, ea cere protecţie; orice răspuns inadecvat o poate determina să revină la tăcere şi

să găsească justificări pentru violenţă. Prin urmare, se pot petrece multe alte episoade de violenţă

până când ea va găsi curajul să ceară din nou ajutor. Care este cel mai adecvat răspuns? Ce anume

ar preveni alte episoade de violenţă? Management-ul riscurilor şi condiţiile de siguranţă constituie

scopul principal al identificării riscurilor şi al evaluării acestora; acestea sunt cel mai bine asigurate

atunci când există cooperare între instituţiile şi organizaţiile cheie şi se pune în aplicare un plan de

protecţie clar.

Dat fiind că violenţa în cuplu reprezintă un tipar de comportament care se repetă de-a lungul

timpului, au fost efectuate numeroase studii cu scopul de a identifica acei factori de risc care stau la

De la dezvăluire la prevenire

Dezvăluirea (abuzului)

Dezvăluirea (riscurilor)

Protecţia (victimelor şi a copiilor)

Prevenirea (unor abuzuri, pe viitor)

baza ciclului de abuz. Este important să reţinem că cea mai imediată cauză a oricărui act de violenţă

(inclusiv violenţa domestică) este decizia pe care o ia agresorul de a acţiona într-un mod violent,

astfel, doar el poate fi tras la răspundere pentru acţiunile sale, nu faptul că a consumat alcool sau

alte substanţe, sau faptul că el însuşi a fost abuzat în copilărie, etc.

De ce este esenţială evaluarea riscurilor?

– Pentru că unii agresori sunt mai periculoşi decât alţii

– Pentru că contribuie la luarea unor decizii profesionale informate

– Previne intensificarea pe viitor a violenţei

– Îl ajută pe practician să decidă care este cea mai bună linie de acţiune instituţională/legală

care trebuie urmată pentru a gestiona riscurile la modul cel mai eficient

– Ajută la crearea unui limbaj comun între specialişti şi promovează acţiunile inter-

instituţionale

– Ajută la dezvăluirea violenţei, inclusiv a unui trecut violent, care este utilă mai ales atunci

când pot urma cercetări penale

– Ajută la monitorizarea deciziilor luate şi la efectuarea altor evaluări pe viitor

Necesitatea investigaţiilor:

– În ce stadiu al ciclului de violenţă are loc intervenţia?

– Ce evoluţii au loc în ceea ce priveşte relaţia de cuplu şi violenţa?

– În ce punct a ajuns femeia, din punct de vedere psihologic: negare, învinovăţire, perioada în

care încearcă să găsească o soluţie

De ce informaţii şi instrumente aveţi nevoie pentru a face o evaluare?

– Factori de risc, clari şi vizibili

– Evaluări care nu sunt bazate pe probe (intuiţie/instinct) şi percepţia proprie a victimei cu

privire la pericol

– Instrumente specifice (spre exemplu, ‘SARA’ folosită în Italia), Checklist/ listă de verificare

pentru evaluarea pericolului de J. Campbell, ‘SPECCS’ utilizată de poliţie în Marea Britanie

şi CAADA-DASH Risk Identification Checklist (de asemenea, folosită în Marea Britanie).

Majoritatea instrumentelor sunt utilizate împreună cu victima pentru a strânge informaţii

despre comportamentul agresorului. SARA iniţial a fost elaborată pentru evaluarea

agresorilor în domeniul violenţei domestice.

Evaluarea riscurilor şi a pericolului constituie un proces complex, care nu poate fi calculat ştiinţific,

nu repezintă un total obţinut din mai multe părţi: pentru a învăţa cum să folosiţi instrumentele de

evaluare, aveţi nevoie de pregătire specializată4.

Instrumentele de evaluare diferă inevitabil în funcţie de specialistul care le foloseşte şi de contextul

în care sunt folosite. Un instrument complex cum este ”SARA” poate fi utilizat doar în cadrul unor

interviuri în profunzime, efectuate cu femei într-un mediu sigur şi protejat ca şi biroul avocatului

sau staţia de poliţie, fără posibilitatea de a fi intrerupţi şi cu suficient timp alocat (cel puţin 1 oră),

de exemplu când infracţiunea a fost raportată sau plângerea a fost depusă. În timpul apelurilor de

urgenţă, poliţia poate utiliza o listă de verificare mai scurtă, de ex. SPECSS (Marea Britanie) sau

EVA (în Italia). Formatorul va prezenta lista de verificare pentru identificarea riscurilor relevantă în

funcţie de profesia participanţilor.

4 Pentru contribuţiile la materialul de curs şi pentru numeroasele sugestii legate de evaluarea riscurilor, îi mulţumim Doamnei Anna C. Baldry, de asemenea, studiile sale au constituit un sprijin important.

Capitolul 6. De ce să rămână, de ce să plece? De ce se retrag victimele din

sistemul de justiţie penală

EXERCIŢIUL 9. De ce să rămână, de ce să plece?

Pe scurt: Înţelegerea problemelor complexe şi dureroase pe care femeile trebuie să le ia în

considerare în luarea deciziei de a rămâne cu un partener abuziv sau de a-l părăsi.

Obiective de învăţare

- Cum să oferim cel mai bine protecţie şi siguranţă femeilor şi copilului/copiilor lor, cum să

analizăm preocupările lor şi riscurile implicate.

- Cum să răspundem cel mai bine la dorinţele şi nevoile femeilor şi să evaluăm corect situaţia lor

actuală.

Timp: 40 minute.

Materiale didactice: Materiale pentru participanţi, De ce să rămână, de ce să plece? şi Concluzii

cu privire la părăsirea unui partener violent.

Metodă

- Formatorul va împărţi participanţilor lista de "Câştiguri şi pierderi" şi o citeşte cu voce tare (5

minute).

- Participanţii oferă feed-back şi adaugă punctele care consideră că lipsesc de pe listă: (10 minute).

- Formatorul pune participanţilor următoarea întrebare: "Care sunt câştigurile şi pierderile posibile

pentru victima cu copii care doreşte să părăsească un partener/membru de familie abuziv? Ce ar

putea influenţa decizia ei, fie într-un sens, fie într-altul? (20 minute)

- Formatorul face un rezumat al punctelor discutate şi apoi face o scurtă prezentare în Power Point

cu mesajele-cheie ale acestui subiect (5 min.).

Notă pentru formator

Mai jos am rezumat câteva puncte cheie care se bazează pe ceea ce supravieţuitorii au relatat că

trebuie să abordeze în luarea deciziilor cu privire la ceea ce oferă siguranţă pentru ei şi copilul

/copii lor.

Mesaje cheie5

- Părăsirea unui partener abuziv poate fi un proces extrem de periculos. Mulţi parteneri abuzivi

ameninţă şi îşi duc la bun sfârşit ameninţările lor de-a o găsi oriunde se duce femeia

- Câştigurile se află, în general la nivel de aspiraţii/speranţe şi valori, pierderile de obicei se

referă la nevoi umane de bază care trebuie acoperite pentru a supravieţui.

- Este de multe ori o decizie condiţionată şi poate conţine speranţa sau intenţia de a negocia

modificări în comportamentul agresorului.

- Blamarea victimei este trăită în diverse forme de mulţi supravieţuitori şi poate include

presiunea de a se despărţi de partener când încă nu poate face acest lucru în siguranţă.

EXERCIŢIUL 10. De ce femeile folosesc (sau nu) procesul de justiţie penală şi de ce se retrag

ele din cursul procedurilor penale?

Pe scurt: Înţelegerea motivelor complexe pentru care femeile se implică în /renunţă la procesul de

justiţie penală.

Obiective de învăţare:

În cursul exerciţiilor, participanţii trebuie să fie capabili de:

- A explora nevoile, dificultăţile, temerile şi îngrijorările pe care victima le are în decizia de a utiliza

sau nu procesul de justiţie penală: De ce să depună plângere penală şi să pună în mişcare acţiunea

penală? Care sunt câştigurile obţinute şi pierderile suferite?

- Înţelegerea modului în care decizia victimei de a se retrage din procedurile penale este raţională,

având în vedere riscul şi consecinţele.

Timp: 30 minute

Materiale:

- Lista de întrebări utile pentru munca în grup, fie în PowerPoint, fie sub formă de materiale

împărţite

- Materialul pentru participanţi, De ce se retrag femeile din procedura de justiţie penală şi

5 Materialele de curs sunt furnizate de Standing Together Against Domestic Violence, fiind adaptate pentru proiectul Wosafejus după lucrarea originală , ‘Awareness in Practice’, elaborată de formatori independenţi, co-autori ai “The Judicial Studies Board National Magistrates’ Training Programme on domestic violence”.

Concluzii privind retragerea din caz

- Slide 1 referitor la Nevoile victimelor,(în "De ce se retrag victimele din procesul de urmărire

penală") şi Slide 2 referitor la Concluzii privind retragerea din caz.

Metodă:

- Formatorul cere participanţilor să se grupeze în perechi şi să discute pe scurt scenariul unui caz

real, din practica proprie, în care o femeie a apelat la instituţia lor pe punctul de a depune o plângere

penală. Utilizaţi întrebările de mai jos:

- În opinia dumneavoastră, de ce a dorit / nu a dorit femeia să depună plângere penală? Care a

fost scopul ei? Ce a vrut ea să obţină?

- Ce temeri a avut ea cu privire la a depune sau a nu depune plângere? Care au fost îngrijorările

ei?

- A depus plângere? Dacă nu, de ce nu? În cazul în care ea şi-a retras acuzaţiile, de ce a făcut

asta?

- Discutaţi în perechi (10 min.).

- Formatorul cere participanţilor să-şi împărtăşească gândurile în grup şi consemnează în scris

punctele-cheie pe flip chart (10 min.).

- Formatorul rezumă punctele-cheie, făcând referire la materialul pentru participanţi şi foloseşte

următoarele Slide-uri: "Nevoile victimelor" şi "Concluziile retragerii din caz (10 min.).


Supravieţuitoarele violenţei domestice relatează adesea că au întâlnit dezaprobare din partea

poliţiei, instanţelor sau a altor instituţii când nu s-au simţit în stare să continue procesul de urmărire

penală după ca au apelat la poliţie sau au depus plângere. Specialiştii, poliţiştii sau alţii pot fi

îngrijoraţi când victima violenţei domestice îşi retrage plângerea, mai ales când se ştie că abuzul se

va intensifica şi agresorul dă dovadă de alte comportamente de risc crescut.

Având în vedere natura acestei infracţiuni, deciziile victimelor cu privire la punerea în mişcare a

unei acţiuni penale sau depunerea unei plângeri conţine aspecte importante. Este important să

reflectăm asupra întrebărilor: prin ce trece femeia atunci când decide dacă să raporteze sau nu un

partener abuziv la poliţie, care sunt motivele care susţin decizia ei şi care sunt consecinţele acestei

decizii. Toate agenţiile trebuie să ia în considerare dificultăţile şi nevoile pe care femeile le au

atunci când au de luat asemenea decizii: oprirea abuzului şi prevenirea eventualelor abuzuri în

viitor. De asemenea este important să recunoască diferitele bariere pe care le au femeile cu

identitate culturală diferită şi statut legal diferit de ex. fără drept de rezidenţă, şi dificultăţile

femeilor cu dizabilităţi.

Mesaje cheie

- Părăsirea unui partener abuziv poate fi un moment periculos/de risc crescut

- Sistemul de justiţie penală nu poate garanta siguranţa ori să răspundă la toate nevoile

victimelor violenţei în cuplu

− Decizia victimei de-şi retrage plângerea poate fi văzută ca una raţională, având în

vedere riscurile / consecinţele

Capitolul 7. Victima în căutarea ajutorului

EXERCIŢIUL 11. Victima în căutarea ajutorului

Pe scurt: Cum se pun în mişcare victimele / supravieţuitorii pentru a căuta ajutor în sistemul de

justiţie penală.

Obiective de învăţare:

- Înţelegerea problemelor adesea complexe, derutante şi perturbatoare pe care femeile trebuie să le

ia în considerare atunci când se decid să părăsească o relaţie violentă

- Înţelegerea dificultăţilor pe care cei care lucrează în sistemul de justiţie penală le au în

identificarea violenţei şi în formarea unei relaţii pozitive de lucru cu victima.

Timp: 15 minute.

Materiale didactice: Slide-uri cu diagrama şi mesajele-cheie pregătite în prealabil de către

formator, în materialul pentru participanţi, Cap. 7, Victima în căutarea ajutorului.

– Metodă: Prezentare PowerPoint despre Victima caută ajutor (5 min.), feedback şi

comentarii (10 minute).


Formatorul trebuie să încerce să se bazeze pe asemănările dintre dificultăţile cu care se

confruntă victima şi cele cu care se confruntă profesioniştii. Acest lucru va ajuta la promovarea

unei abordări lipsite de judecarea sau blamarea victimei.

Mesaje cheie

- Părăsirea unei relaţii şi decizia de a vorbi deschis sunt momente de mare risc pentru femeie şi

pentru copilul/ copii ei.

- Gravitatea şi frecvenţa violenţei escaladează chiar înainte ca femeia să decidă să caute ajutor.

- Asta nu este prima ei încercare de a căuta ajutor. Ea va încerca să caute ajutor în repetate

rânduri, înainte de a găsi sprijinul potrivit. Ea se poate simţi descurajată şi poate să nu aibă

deplină încredere că va găsi răspunsul corect / resursele adecvate care să o ajute la schimbarea

situaţiei.

- Căutarea ajutorului din afară este un pas important şi curajos: sunt multe femei care nu

vorbesc cu nimeni şi nu cer ajutor.

- Căutarea ajutorului din afară este începutul unui proces lung.

- Femeile au tendinţa de a apela iniţial la persoanele pe care le cunosc, prietenii şi familia,

înainte de a solicita ajutor din afară.

- Femeile aleg relaţia, nu violenţa şi abuzul.

- Ceea ce are de făcut femeia cu scopul de a părăsi relaţia este diferit pentru fiecare femeie şi

trebuie să reflecte circumstanţele ei particulare. Ea ştie de ce are nevoie să se simtă în siguranţă

şi cunoaşte agresorul mai bine decât oricine altcineva.

- Ea se poate simţi vinovată pentru violenţă şi poate decide că nu merită ajutor.

- Ea se poate simţi protectivă faţă de agresor şi poate crede că el s-ar putea schimba.

Bune practici

Practicieni în formare:

- Înţelegere crescută a problemelor şi dificultăţilor cu care se confruntă supravieţuitorii / victimele;

- Grad de conştientizare sporită cu privire la modul de a identifica incidentele de violenţă în cuplu.

- Reflectaţi la propria dumneavoastră practică, recunoaşteţi şi gestionaţi propriul dvs. răspuns

emoţional la problemele prezentate;

- Asiguraţi-vă că îndepliniţi pe deplin îndatoririle şi responsabilităţile dvs. - nu fiţi pasivi sau nu

respingeţi femeia.

Capitolul 8. Gestionarea riscului: Identificarea siguranţei şi planurile de

siguranţă

EXERCIŢIUL 12. Cum să dezvoltăm un plan de siguranţă cu victima / supravieţuitorul6

Pe scurt

A dobândi o înţelegere crescută a aspectelor implicate şi adaptarea lor în practică; cum să dezvoltăm

un plan de siguranţă cu victima / supravieţuitorul.


- A dobândi aptitudinile necesare pentru a dezvolta un plan bun de siguranţă.

- A înţelege procedurile implicate într-un plan de securitate care protejează cel mai bine victima /

supravieţuitorul.

Timp: 30 minute

Materiale didactice:

- Slide-uri în PowerPoint cu un set de întrebări pentru participanţi.

- Materialul pentru participanţi: Întrebări pentru a identifica nevoile de siguranţă şi strategii.

Metodă

- Formatorul cere participanţilor să se împartă în perechi şi arată următoarele întrebări pe un slide:

(3 minute):

- Cum aţi dezvolta un plan de securitate cu victima?

- Ce întrebări ar trebui să puneţi?

- Cum ar trebui să arate un plan de securitate?

- Participanţii încearcă să răspundă la aceste întrebări în perechi (10 min)

- Formatorul le cere să împărtăşească răspunsurile găsite cu întregul grup (10 min.)

- Formatorul, folosind fie materialul pentru participanţi, fie cel pre-pregătit de el, trece prin

următoarele puncte: "Întrebări pentru a identifica nevoile de siguranţă şi strategii" si "Planuri de

siguranţă".

Notă pentru formator

6 Traducere şi adaptare după Wave, Wave Training Programme on Combating Violence Against Women, Viena, 2008.

Dacă există un co-formator sau un asistent, atunci ar fi bine ca el/ ea să scrie pe un flip chart

punctele împărtăşite de întregul grup, astfel încât grupul să dispună de o listă clară de puncte ce pot

fi adăugate la materialele furnizate de către formator.

Mesaje cheie

- Un plan bun de siguranţă trebuie să se bazeze pe nevoile şi experienţa victimei.

- Siguranţa victimei este primordială.

- Combaterea violenţei în cuplu necesită o abordare integrată.

Bune practici

Cum pot practicanţii ajuta cel mai bine victima / supravieţuitorul:

- Validaţi experienţa de violenţă a victimei şi credeţi ceea ce ea vă spune. Relatarea ei şi alte dovezi

vor face parte din investigaţiile ulterioare;

- Reduceţi sentimentul de vinovăţie al femeii şi reiteraţi dreptul ei de a trăi o viaţă liberă de

violenţă şi abuz;

- Ajutaţi femeia să recapete controlul asupra vieţii ei, oferindu-i protecţie, informaţii şi ajutor

practic;

- Evaluaţi cu precizie riscul;

- Exploraţi diferitele opţiuni care îi sunt deschise şi dezvoltaţi un plan de siguranţă împreună cu ea.

Capitolul 9. Cum să reacţionăm la siguranţa victimei

EXERCIŢIUL 13. Cum poate practicantul răspunde cel mai bine la siguranţa victimei

Pe scurt: Acest exerciţiu a fost conceput pentru a ajuta participanţii să dezvolte şi să înveţe o

manieră profesională de a intervieva victimele violenţei, manieră ghidată de nevoile victimei.


- Să înţeleagă diferitele aspecte ale situaţiei de violenţă în care se află Marta (studiu de caz)

- Creşterea gradului de conştientizare cu privire la modul în care se pot împărtăşi informaţii cheie în

timpul interviurilor cu victima

- Creşterea gradului de conştientizare în ceea ce priveşte faptul că siguranţa victimei şi nevoile ei

trebuie să rămână primordiale de-a lungul întregului proces penal.

Timp: 45 de minute

Materiale didactice. Fişa de lucru: Studiu de caz - Marta, de mai jos.

Câteva slide-uri pre-pregătite cu mesaje-cheie.

Metodă

- Formatorul introduce exerciţiul şi citeşte studiul de caz cu voce tare (5 minute).

- Formatorul împarte participanţii în 4 grupuri de câte 4-5 persoane. Fiecare grup alege un purtător

de cuvânt, imaginează un scenariu şi răspunde la întrebările primite (10 min):

- Grupa 1: "Marta apelează numărul 112. Ce credeţi că ar ajuta pentru a o calma şi ce ar

ajuta cel mai bine pentru protecţia ei? Ce este important să întrebaţi? Ce nu ar trebui să

faceţi? "

- Grupa 2: "Aţi fost trimis la casa unde locuieşte Marta, ca răspuns la un apel de urgenţă

112. Ce credeţi că ar trebui să faceţi / să nu faceţi pentru a creşte siguranţa ei şi a fiicei?

Cum şi unde aţi vorbi cu ea? Ce informaţii credeţi că ar fi util să-i daţi în această etapă?".

- Grupul 3: "Marta a ajuns la biroul de avocatură sau la secţia de poliţie pentru a se informa

cu privire la depunerea unei plângeri. Cum aţi putea să o ajutaţi ca ea să se simtă mai în

largul ei, să se deschidă şi să vă spună ce s-a întâmplat? Ce ar ajuta-o pentru a continua cu

succes procedurile penale? Ce-ar ajuta-o să se simtă suficient de sigură pentru a duce la bun

sfârşit acest lucru? În opinia dumneavoastră, ce tip de informaţii ar fi esenţial să-i daţi în

această etapă? ".

- Grupa 4: "Dvs. sunteţi judecătorul sau procurorul la care a fost alocat cazul Marta. Ce ar

ajuta-o să rămână implicată în procedura penală? Ce ar avea ea nevoie ca să se simtă în

siguranţă, în fiecare etapă a procedurii? "

- Fiecare purtător de cuvânt oferă feedback din partea grupul lui/ei (20 de min. în total);

- Formatorul rezumă ceea ce s-a spus şi adaugă orice alte informaţii importante din mesajele-cheie

(10 min).

Notă pentru formator. În introducerea acestor exerciţii este important ca formatorul să sublinieze

importanţa de a nu vedea victima doar ca un martor sau ca un "instrument de verificare a

adevărului", ci ca pe o persoană care are nevoie de protectie, siguranţa ei fiind primordială. Mai

mult, este importantă nu doar focalizarea pe acest singur episod de violenţă, dar şi construirea unei

imagini complete a situaţiei femeii şi a pericolelor la care ea şi fiica ei sunt expuse.

În timp ce fiecare grup oferă feedback, un asistent sau un co-formator poate scrie punctele-cheie pe

un flipchart/tablă.

Chiar şi în cazul în care nu există reprezentanţi ai tuturor celor patru profesii detaliate mai sus, clasa

trebuie să fie împărţită în grupurile mai sus menţionate şi întrebările trebuie să se focalizeze pe

fiecare profesie particulară sugerată mai sus.

Mesaje cheie

- Incidentele de violenţă în cuplu sunt atât de dificil de aduse la lumină şi de urmărit pentru că sunt

atât de frecvente şi considerate normale, fiind larg acceptate în societate. Este dificil atât pentru

practicieni cât şi pentru femeile victime să recunoască semnele violenţei domestice.

- Raportarea incidentului de violenţă la poliţie produce o gamă largă de consecinţe în viaţa victimei:

nu toate femeile doresc sau pot să-şi asume acest lucru.

- Multor femei le este greu să vorbească despre violenţă.

- Precticienii trebuie să fie conştienţi de contextul specific al unei situaţii de violenţă domestică

(vezi materialul de împărţit din cap.2)

Bune practici

- Puneţi femeii mai multe întrebări, dacă există ceva ce nu aţi înţeles. Dati-i timp să răspundă fără să

o grăbiţi. Adunaţi cât mai multe informaţii posibile cu privire la ceea ce s-a întâmplat.

- Întrebaţi întotdeauna despre copii care ar putea fi implicaţi.

- Furnizaţi sfaturi clare, bune şi informaţii privind resursele accesibile (de ex. adresa centrului local

de antiviolenţă)

- Vorbiţi cu ea separat atunci când discutaţi despre agresor/ făptuitor.

- Utilizaţi un instrument de screening / listă de verificare pentru evaluarea riscurilor.

- Sugeraţi ca ea să apeleze la serviciile de urgenţă sau medicul ei de familie pentru un control

medical chiar dacă nu există leziuni evidente. Trimiterea ar putea fi utilă în cazul în care femeia

decide mai târziu să depună plângere.

Studiu de caz - Marta

O femeie victimă a violenţei domestice a venit la dumneavoastră pentru ajutor. Ea afirmă că nu mai

poate face faţă situaţiei. Ea întreabă ce proceduri există pentru a proteja siguranţa ei.

Marta este o femeie de 28 de ani. Ea descrie situaţia gravă de abuz psihologic / emoţional în care se

află: soţul ei are control complet asupra ei şi asupra fiecărui aspect al vieţii ei. El o ameninţă, o

umileşte, o ofensează continuu şi pretinde sex. El este, de asemenea, violent fizic. Ea este epuizată,

la capătul puterilor ei şi nu crede că mai poate face faţă situaţiei. Ea crede că el o va găsi oriunde s-

ar afla ea, "El este ca diavolul, ca diavolul. El reuşeşte mereu să fie la locul potrivit, la momentul

potrivit". Marta crede în valorile familiei, "Destrămarea familiei este un lucru groaznic pentru mine,

simt că am pierdut, pentru că mi-am pus într-adevăr tot ce am avut pentru a face ca această relaţie să

meargă, dar am acceptat în cele din urmă că dacă aş continua aşa, într-o zi mi s-ar putea întâmpla

ceva cu adevărat grav. De asemenea o fac pentru fiica mea, a fost o etapă în care am crezut că

familia e totul, şi încă mai cred asta, dar în aceste condiţii, nu poate fi decât rău pentru fiica mea,

aşa că trebuie să iau o decizie pentru noi două, nu mai putem continua aşa. Am încercat mereu să o

protejez de acest lucru şi am încercat să fac în aşa fel ca lucrurile să nu se întâmple atunci când ea

este acasă, dar lucrurile au devenit atât de frecvente încât este aproape imposibil de a le ascunde, în

plus ea acum are 9 ani şi există unele lucruri pe care nu le mai pot ascunde. Sunt terorizată atunci

când el devine violent, paralizez. Ei bine, nu mă pot mişca pentru că nu mai pot gândi, încep să

intru în panică şi apoi el face orice vrea, eu paralizez. Nu am vrut niciodată să-l reclam la poliţie, de

frică, eram îngrozită de soţul meu, mi-e atât de frică de el. Am chemat poliţia de câteva ori, uneori

nici măcar nu au venit, îmi tot spuneau că trebuie să depun plângere în scopul de a continua sau

pentru ca ei să facă ceva. Ei spun întotdeauna depuneţi plângere, depuneţi plângere. Dar dacă îl

reclam, îl vor aresta? Ce s-ar întâmpla? Cum aş putea să mă mai întorc acasă după ce l-am

reclamat?

A înţelege şi a răspunde la violenţa în cuplu

MATERIAL DIDACTIC PENTRU PARTICIPANŢI

CUPRINS

Capitolul1. Definiţii, statistici şi date de cercetare din ţările partenere. Declaraţii şi recomandări din

Europa......................................................................................p62

Capitolul2. Diferenţa dintre violenţa domestică şi alte infracţiuni.....................p71

Capitolul3. Înţelegerea violenţei domestice. Tipuri de comportament abuziv; dinamici ale violenţei:

Roata puterii şi controlului...........................................................p74

Capitolul4. Consecinţele, impactul violenţei domestice şi nevoile victimelor..p85

Capitolul5. Înţelegerea factorilor de risc. Identificarea riscurilor şi instrumente de evaluare:

SPECCS, Sara, CAADA-DASH.....................................................p89

Capitolul6. De ce să rămână, de ce să plece? De ce victimele se retrag din procedurile

penale?............................................................................................................p97

Capitolul7. Victima în căutarea ajutorului.....................................................p103

Capitolul8. Gestionarea riscurilor: principiile protecţiei/intervenţiei/planurilor de

siguranţă.........................................................................................................p122

Capitolul9 Cum răspundem la siguranţa victimei.........................................p129

9a. Dificultăţi cu care se confruntă practicienii în sistemul de justiţie penală: ceea ce ştim din

cercetare.........................................................................................................p129

9b.Dificultăţi cu care se confruntă femeile în legătură cu sistemul de justiţie penală.....p.130

Linii de orientare pentru profesioniştii din cadrul sistemului de justiţie penală şi pentru colaborarea

între instituţii Linii directoare.......................................................................................p.136

Capitolul 1. Definiţii, statistici şi date de cercetare din ţările partenere.

Declaraţii şi recomandări ale unor instituţii/ iniţiative internaţionale

Definiţii

Discuţiile despre violenţa împotriva femeilor îşi au originea în mai multe abordări teoretice.

Acestea includ, de asemenea, multe definiţii şi categorii diferite care se schimbă în timp şi în funcţie

de contextul lingvistic / cultural. Utilizarea imprecisă a terminologiei, semnalează o reticenţă, nu

numai la nivel individual dar şi la nivelul societăţii ca un întreg, de a expune adevărata natură a

problemei violenţei împotriva femeilor. Timp de patruzeci de ani, mişcări reprezentând drepturile

femeilor s-au luptat pentru a defini violenţa în moduri care să demonstreze inegalitatea între femei

şi bărbaţi şi încălcarea drepturilor civile.

La 18 decembrie 1979, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat "Convenţia pentru

eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor" - (CEDAW), care indică faptul că

statele membre ar trebui să se angajeze să întreprindă o serie de măsuri pentru a pune capăt

discriminării împotriva femeilor în toate formele sale; şi să includă principiul egalităţii între bărbaţi

şi femei în sistemul lor juridic, abolirea tuturor legilor discriminatorii şi să adopte acele legi care

favorizează accesul egal şi şanse egale pentru bărbaţi şi femei în domeniile: politic, public, cultural

şi economic din fiecare ţară.

Declaraţia adoptată la Conferinţa Mondială privind Drepturile Omului, Viena, 1993, a afirmat în

mod explicit, pentru prima dată în istorie, că "drepturile umane ale femeilor şi copiilor-fete

reprezintă o parte inalienabilă, integrantă şi indivizibilă a drepturilor universale ale omului".

În acelaşi an, Declaraţia privind Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor, adoptată de Adunarea

Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 20 decembrie, 1993, în New York, defineşte violenţa

de gen sau violenţa împotriva femeilor ca:

"un act de violenţă care duce la sau este posibil să ducă la vătămări sau suferinţe fizice, sexuale sau

psihologice ale femeilor, inclusiv ameninţări cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară

de libertate, indiferent dacă are loc în public sau în viaţa privată..."

"...o manifestare a relaţiilor de putere, istoric inegale, între bărbaţi şi femei, care au condus la

dominarea şi discriminarea femeilor de către bărbaţi şi la obstrucţionarea progresului deplin al

femeilor, şi că violenţa împotriva femeilor este unul din mecanismele sociale cruciale prin care

femeile sunt forţate într-o poziţie de subordonare în comparaţie cu bărbaţii, .... "

Uniunea Europeană a adaptat această definiţie în toate legile ulterioare în cauză.

Deci, "violenţa de gen" se referă la toate abuzurile, la toate formele de violenţă îndreptate împotriva

femeilor, în fiecare aspect al vieţii lor, în toate contextele publice şi private, fie de bărbaţi pe care

ele îi cunosc, fie de străini de sex masculin, fie în mod instituţional7. Aceasta include violenţa din

partea unui partener/ ex-partener, abuz şi viol din partea persoanelor cunoscute sau necunoscute,

violuri în timpul războiului, mutilarea genitală a femeilor, traficul şi prostituţia forţată, abuzul

sexual asupra minorelor, căsătoriile forţate, selecţia prenatală pe criterii de sex şi infanticidul

feminin, misoginia, violenţa şi discriminarea împotriva lesbienelor şi a homosexualilor, etc.

Violenţa în familie este o situaţie în care un membru al familiei cauzează prejudicii fizice,

emoţionale sau sexuale unui alt membru al familiei indiferent de vârstă. Cu alte cuvinte, în cazul în

care integritatea şi libertatea fizică, emoţională şi sexuală a unui membru al familiei este afectată de

un alt membru al familiei, indiferent dacă între ei există legături de sânge, respectivul este o rudă

dobândită sau un soţ. Aceasta poate include: violenţa din partea taţilor / mamelor faţă de fii / fiicele

lor, inclusiv abuz sexual şi copii care sunt martori la un abuz; sau din partea fiilor / fiicelor faţă de

părinţi; de la frate la sora; de la bunici la nepoţi, etc; sau cele cu un copil în grija lor sau cu

responsabilităţi de îngrijire faţă de o femeie / un bărbat în vârstă sau persoană cu handicap; în cele

din urmă, aceasta include violenţa în cadrul relaţiilor de cuplu sau comisă de către un ex-partener.

Violenţa partenerului sau ex partenerului, violenţa domestică, sau violenţa în relaţia de cuplu

se referă la violenţa unui partener (prieten, iubit, soţ sau partener de viaţă) sau ex partener faţă de o

femeie. Printre diferite culturi şi societăţi, violenţa în cuplu este cea mai comună formă a violenţei

de gen şi are rădăcini în supunerea femeilor în cadrul familiilor patriarhale / tradiţionale. Natura

violenţei domestice este complexă şi implică un set periculos de dinamici care se repetă de-a lungul

timpului. Abuzul asupra copilului include copii care asistă la un abuz faţă de mamă comis de un

partener sau ex-partener (tată biologic sau nu) şi este, de asemenea, asociat cu violenţa domestică.

Termenul de "violenţă domestică" în Marea Britanie include foştii parteneri şi partenerii actuali,

membrii de familie şi orice tip de abuz. Include, de asemenea, violenţa în cuplurile de acelaşi sex.

VRC - violenţa în relaţia de cuplu, este termenul comun folosit în literatura recentă de

7 Vezi “Roata violenţei culturale şi instituţionale”

specialitate şi surprinde abuzul într-o relaţie ca trădarea a tot ceea ce implică intimitatea, atacând

astfel nucleul existenţei victimelor.

Victime şi agresori

Ne referim la agresor ca bărbat, nu pentru că nu ar exista agresori femei sau victime de sex

masculin, ci din cauza disproporţiilor (în extindere şi severitate) în balanţa de violenţă din partea

bărbaţilor versus din partea femeilor, în cadrul relaţiilor de cuplu8. Cel mai adesea bărbatul este

autorul violenţei şi femeia, cea care este victimă / supravieţuitor. Când vorbim despre abuzul

copiilor, victimele sunt de sex masculin şi feminin iar autorii sunt bărbaţi şi femei. Cercetarea

demonstrează însă că, deşi este obişnuit a găsi în aceste contexte victime de sex masculin, este mai

puţin comun a găsi autori de sex feminin: nu pentru că femeile sunt "mai drăguţe" / "mai slabe", sau

mai puţin violente, ci pentru că violenţa nu este normalizată în modelele culturale feminine descrise

mai sus.

Diferenţa dintre conflict şi violenţă

Prea adesea, violenţa în relaţia de cuplu este minimalizată ca fiind doar o "gâlceavă a

îndrăgostiţilor", sau "o relaţie proastă". Termenul "conflict " presupune:

- existenţa consimţământului

- egalitatea părţilor implicate

- ei "câştigă" în mod alternativ

- nu există nici-o submisivitate/ umilire/ anihilare pentru partea care pierde

Acest lucru nu este cazul violenţei în cuplu, în care:

- nu există consimţământ

- există inegalitate

- una dintre părţi domină

- victima suferă daune sau vătămări fizice / emoţionale / sexuale / financiare

- una dintre părţi este controlată de către cealaltă şi este plină de teamă.

Adesea, bărbaţii care abuzează de partenerele lor încearcă să se protejeze prin reclamaţii sau contra-

acuzaţii aduse împotriva femeii, uneori recurgând la leziuni cauzate de către ei înşişi, pe care le

folosesc ca dovadă că se aflau într-o "ceartă" şi că "m-a lovit şi ea pe mine". Acest lucru poate

compromite acţiunile penale făcând şi mai dificilă pentru practicieni acţiunea de a identifica cauza

reală a violenţei. Cu toate acestea, violenţa în cuplu poate fi identificată prin observarea faptului că

una din părţi exercită putere şi control asupra celeilalte. A observa "cine este speriat de cine" este un

8 Vezi cercetările realizate de Dobash R.E. and Dobash R.P.

bun indicator pentru a identifica victima.

Concluzii

Abuzul împotriva femeilor se manifestă în multiple moduri şi poate fi găsit în multe şi diferite

situaţii: atât în interiorul cât şi în afara familiei, şi săvârşită sau tolerată de către stat, de familie, în

comunitate sau instituţii. Unele dintre aceste manifestări de abuz, cum ar fi violenţa într-o relaţie de

cuplu, viol, hărţuire, etc. trece dincolo de graniţele ţărilor, claselor sociale, culturii şi religiei, în

timp ce alte forme de abuz se pot restrânge la forme sau tradiţii culturale specifice în anumite ţări,

cum ar fi mutilarea genitală a femeilor (28 de ţări din Africa, Asia de Vest), tortură şi hărţuire până

la deces pentru suplimentarea zestrei (India), avort selectiv pe criterii de sex (Asia de Sud, Africa de

Nord, Orientul Mijlociu şi China). De fapt, reuniunea anuală UNFPA din 2005 confirmă că abuzul

este o epidemie la nivel mondial, care afectează şi decapacitează femei şi fete tinere în întreaga

lume9 - un fenomen tăcut şi alarmant pe scară largă. O femeie din trei este supusă la bătăi, este

obligată să facă sex sau abuzată în general, de obicei de către un membru al familiei sale, sau de

cineva pe care îl ştie.

Mesaje cheie

- Violenţa în relaţia de cuplu este larg răspândită şi este o formă a violenţei de gen.

- Trece dincolo de clasă, vârstă, sexualitate, etnie, dar este bazată pe diferenţele de gen.

- Violenţa în relaţia de cuplu nu este doar "o gâlceavă a îndrăgostiţilor ".

- Deşi comportamentele şi dinamicile implicate în violenţa în relaţia de cuplu sunt aceleaşi în

diferite culturi şi societăţi, nu există o singură definiţie acceptată de comun acord la nivel

internaţional.

- În ciuda numeroaselor studii şi cercetări din ultimii 40 de ani, există multe ţări în care VRC nu

este cercetată sau sancţionată.

Bune practici

- A vedea întotdeauna VRC ca o posibilă cauză a problemei

- Evitarea judecării făptuitorului sau a victimei după aparenţe sau modul în care se prezintă

- Încercarea de a stabili dacă este conflict sau abuz

- Formare pentru practicieni cu scopul de a creşte gradul de înţelegere şi a îmbunătăţi

intervenţiile.

9 UNEFPA – Starea populaţiei la nivel mondial 2005: Promisiunea egalităţii, egalitate de gen, sănătatea reproducerii şi scopuri de dezvoltare pentru următorul mileniu

Date statistice şi terminologie - Italia

În prezent, termenul cel mai acceptat şi frecvent utilizat în Italia, este "Violenza controverse Le

donne di Nelle relazioni intimità" - "Violenţa împotriva femeilor în relaţiile intime". Nu există o

definiţie oficială şi uneori încă se mai foloseşte termenul de "violenza domestica" - "violenţa

domestică", cum a fost cazul în singurul studiu epidemiologic efectuat de către "Institutul Naţional

de Cercetare "(Istituto Nazionale di Statistica - ISTAT), pe această temă, intitulat," Violenţa şi

abuzul faţă de femei în cadrul şi în afara familiei, 2006 ". În "Programul naţional împotriva

violenţei de gen şi a urmăririi”(“Piano nazionale contro la violenza di genere e lo stalking”), aprobat

de guvernul italian la 25 noiembrie 2010, termenii, "violenţă de cuplu" sau "abuz de familie " au

fost utilizaţi în mod obişnuit, cu referire la articolul 572 din codul penal.

Date statistice şi terminologie - UK

Cercetarea ISTAT, 2006:

• 31,9% (6 milioane 743 mii) dintre femeile cu vârste cuprinse intre 16-70 ani au fost supuse

abuzului fizic / sexual la un moment dat în viaţa lor• 14,3% au fost supuse violenţei domestice•

4,8% (1 milion) au fost victime ale violului sau a tentativelor de viol• Partenerii au fost

responsabili pentru violuri în 69,7% din cazuri• 93% din incidentele de violenţă din partea

partenerilor au fost nedeclarate/ nereclamate• Mai probabil ca femeile să reclame violul din

partea unui non-partener (12,6% faţă de 5,2%)• 18,8% (2 milioane 77 de mii) au fost victime ale

urmăririi• Mai mult de 1/3 din femeile victime ale violenţei nu au vorbit cu nimeni despre

violenţă• Doar 4,9% au vorbit cu cineva din interiorul sistemului de justiţie penală

Cercetarea în omoruri de persoane de sex feminin, în Italia

(Casa delle donne per non subire violenza - "Centrul Femeilor împotriva Violenţei",

www.casadonne.it)*:

- dintr-o populaţie de aproximativ 60 de milioane de locuitori, mai mult de 60 de femei

pe an sunt ucise de partenerul lor sau de ex partener: • 2011: din 120 crime de gen, 65% au fost

comise de partener sau ex • 2010: din 127 crime 54% au fost comise de partener sau ex

• 2009: din 119 crime 63% au fost comise de partener sau ex • 2008: din 113 crime

54% au fost comise de partener sau ex • 2007: din 107 crime 58% au fost comise de

partener sau ex

*Cercetarea s-a bazat pe ştiri din media ca sursă de date.

În Marea Britanie, termenul "violenţa domestică", se referă numai la adulţi. În Marea Britanie,

definiţia violenţei domestice (utilizată de Asociaţia Ofiţerilor Şefi de Poliţie şi Departamentele

guvernamentale din Anglia şi Ţara Galilor), este:

"Orice incident de comportament ameninţător, violenţă sau abuz (psihologic, fizic, sexual,

emoţional sau financiar) între adulţi care sunt sau au fost parteneri de cuplu sau membri de familie,

indiferent de gen sau de sexualitate".

Un adult este orice persoană cu vârsta de 18 de ani şi peste iar membrii de familie sunt definiţi ca

mamă, tată, fiu, fiică, frate, soră şi bunici aflaţi fie în legătură directă, fie rudele soţului sau soţiei

sau rude aşa-zis vitrege. Definiţia este susţinută de un text explicativ care face clar faptul că

violenţa domestică include mutilarea genitală feminină, căsătoria forţată şi aşa-numitele "crime de

onoare" (mai frecvent menţionate acum ca "violenţă de onoare"), şi încorporează atât relaţiile

homo- cât şi heterosexuale.

Nu există nici o infracţiune statutară numită violenţă domestică în Marea Britanie. "Violenţa

domestică" este un termen general care descrie o serie de comportamente de control şi coercitive -

unele ţin de penal, altele nu - utilizate de o persoană pentru a menţine controlul asupra celeilalte cu

care are sau a avut o relatie de cuplu sau de familie.

Caracterul cumulativ al abuzului, fie el fizic, psihologic, sexual, emotional sau financiar, este cel

care are un efect deosebit de dăunător asupra victimei. Violenţa în familie apare în întreaga

societate, printre oameni de toate etniile, de toate orientările sexuale, de toate vârstele, cu

dizabilităţi, statut de imigrant, de toate religiile sau credinţele, şi din toate mediile socio-

economice10. În fiecare săptămână sunt ucise 2-3 femei de partenerii lor abuzivi.

Definiţia utilizată de Women's Aid (grup umbrelă pentru adăpostul naţional) este:

"Violenţa domestică este abuzul fizic, sexual, psihologic sau financiar, care are loc într-o relaţie de

cuplu sau de tip familial şi care formează un tipar de comportament coercitiv şi de control. Acesta

poate include căsătoria forţată şi aşa-numitele "crime de onoare". Violenţa domestică poate include

o serie de comportamente abuzive, nu toate fiind, în sine, în mod inerent, "violente".


Date statistice:

Date statistice şi terminologie – România

În România, conform Legii nr. 217, violenţa domestică este:

"Orice fel de act intenţionat fizic sau psihologic, care este provocat de către un membru al familiei

asupra unui alt membru al familiei şi care provoacă suferinţă fizică, psihică sau sexuală sau daune

fizice" (art. 2.1). "Violenţa domestica este, de asemenea, atunci când femeile sunt împiedicate să îşi

exercite drepturile şi libertăţile fundamentale" (art. 2.2).

Aşa cum este prevăzut de legea 217, "membru de familie" înseamnă oricare dintre următorii: soţ/

soţie, rudă apropiată sau orice alte persoane care au stabilit relaţii care sunt foarte similare cu cele

existente între soţi, sau între copii şi părinţii lor, şi a căror natură şi existenţă au fost confirmate de o

anchetă socială (art.2.3) ". Art. 149 din Codul Penal Român defineşte "membru de familie" ca "soţ/

soţie a făptuitorului sau o relaţie strânsă de familie, cu condiţia ca cea din urmă să convieţuiască şi

să împarte gospodăria cu făptuitorul".

Studiul Britanic privind Criminalitatea, Home Office 2010, precizează că într-o populaţie de 54

de milioane de locuitori: • Anul trecut, peste 1 milion de femei au fost victime ale violenţei

domestice în Anglia şi Ţara Galilor • De la vârsta de 16 ani, 28% din femei şi 16% din bărbaţi au

suferit o formă de abuz domestic din partea partenerului sau a unui membru al familiei, într-un

moment al vieţii lor. • Cu toate acestea, impactul şi consecinţele abuzului sunt diferite pentru

bărbaţi şi pentru femei: femeile au mai multe şanse de a experimenta abuz pe o perioadă mai

lungă de timp, de a fi supuse victimizării repetate, de a se alege cu leziuni şi de a suferi prejudicii

emoţionale.

• 21% din femeile din Bucureşti, au suferit abuz fizic, 6% în ultimul an (Gallup, 2001)

• 6,8% din populaţia adultă din România au raportat abuz fizic, suferit în acelaşi an,

şi 1,4%, abuz sexual (CPE, 2003)

• 28% din femeile de vârsta cuprinsă între 15-44 ani, căsătorite vreodată în viaţa lor,

au suferit abuz emoţional, 15% abuz fizic, iar 3% au suferit abuz sexual (Ministerul

Sănătăţii, 2005)

• În conformitate cu Barometrul de Gen (2000, Fundatia Soros), în anul 2000, mai mult de

jumătate din populaţie (63%) credea că abuzul domestic este o chestiune privată şi că

nimeni, nici măcar rudele nu ar trebui să intervină. Doar 28% credeau că poliţia ar trebui

să intervină.

• Studiu: Cercetarea naţională privind violenţa domestică şi violenţa la locul de muncă -

România (CPE 2003), a arătat că procentul celor care au depus o plângere la poliţie

împotriva făptuitorului a fost de 20%. 47% dintre cei care au depus o plângere au fost satisfăcuţi

de modul în care ofiţerii de poliţie au tratat cazul lor, care este uşor mai ridicat

decât rezultatele sondajului de mai sus. 6% dintre victimele care au depus o plângere ştiau

că făptaşii au fost condamnaţi.

• Conform datelor Agenţiei Naţionale de Protecţie a Familiei, numărul de cazuri de

violenţă domestică înregistrate de către serviciile sociale şi serviciile de specialitate variau

între 2.937 (în 2005) la 11.537 (în 2008). Numărul total de cazuri raportate între 2004-2009

este de 53.720, cu 723 de decese

Date statistice:

Date statistice şi terminologie – Spania

În Spania, "violenţa domestică" este termenul folosit pentru a descrie violenţa faţă de orice membru

al familiei, care nu este o femeie sau un copil. Orice violenţă faţă de o femeie sau un copil,

indiferent dacă din partea unui partener sau ex-partener este numită "violenţă de gen" (violencia de

género). Acest termen este legat de introducerea de noi instanţe - Instanţele pentru violenţa

împotriva femeilor - stabilită prin Legea 1/2004

Termenul de "violencia machista" este utilizat pentru a indica violenţa de gen, care în mod specific

se referă la actele de violenţă îndreptate împotriva femeilor, într-un mod discriminatoriu şi care

dezvăluie inegalitatea şi dezechilibrul de putere între bărbaţi şi femei.Violenţa (fizică, psihologică

sau financiară, inclusiv ameninţările şi intimidarea), poate să aibă loc într-un context privat sau

public.

Date statistice:

• 10,9% dintre femeile de 18 ani şi peste au fost victime ale VRC în cursul vieţii lor

(Macroencuesta de Violencia de Género 2011, Observatorio Estatal de Violencia sobre la

Mujer)

• 27,4% dintre acestea au raportat incidenţele la poliţie (ibidem)

• Imediat după introducerea Legii 1/2004 s-a produs o creştere consecventă în numărul de

incidente raportate, acest număr a fost acum stabilit

• Dintr-o populaţie de aproximativ 47 milioane de locuitori, media naţională de decese

anuale în urma VRC, înainte de introducerea Legii 1/2004, a fost de 71,5, iar după

introducerea acesteia a fost 65,6, cu o reducere totală de 5,9 %

Capitolul 2. Diferenţa dintre VRC şi alte infracţiuni

Diferenţa dintre VRC şi alte infracţiuni?11

� Siguranţă şi risc. Agresorul are acces în continuare la victimă şi la copii, ceea ce afectează, de

la bun început, condiţiile de siguranţă în care se face plângerea. Chiar dacă relaţia de cuplu s-a

încheiat, poate exista contact permanent şi pericolul persistă.

� Abuz de încredere. Victima şi făptuitorul se cunosc şi sunt sau au fost într-o relaţie. Prin

urmare, infracţiunile de violenţă domestică au un element de abuz de încredere inerentă într-o

relaţie de cuplu.

� Relaţii complexe. Agresorul are o relaţie complexă şi un trecut cu victima – care poate include

copii şi familie; factori emoţionali, fizici, financiari şi culturali; şi probleme legate de statut şi

intimitate.

� Credibilitate. Credibilitatea victimei este adesea subminată de sugestia că a fost vina ei/a lui

şi/sau ea/el ar fi trebuit să prevină violenţa şi de faptul că ea a făcut afirmaţii nedovedite în

trecut, iar apoi le-a retras. Victimele, de asemenea, deseori se învinovăţesc pe ele însele, ceea ce

poate fi folosit, de către organisme sau de către comunitate, ca scuză pentru că nu au acţionat.

� Caracter ascuns. Violenţa domestică are adesea loc în ascuns, sau parţial în ascuns, “în spatele

uşilor închise”. Această intimitate lucrează împotriva victimei, deoarece acesteia îi este mai greu

să sesizeze poliţia de frica ruşinii sau a criticilor şi este mai uşor agresorului sau diferitelor

organizaţii să susţină că “nu este chiar atât de gravă situaţia” şi că “nu este treaba nimănui

altcuiva” şi că “agresorii nu constituie o ameninţare la adresa publicului larg.”

� Dovezi. Caracterul ascuns înseamnă că poate să existe o lipsă de probe obiective şi

independente care să dovedească sau să infirme orice declaraţie.

� Răni / vătămări corporale ascunse. Violenţa poate fi direcţionată cu atenţie, astfel încât rănile

să nu fie vizibile.

� Seriozitate. De-alungul istoriei, societatea a tratat violenţa domestică cu mai puţină seriozitate

decât violenţa exercitată de un necunoscut.

� Caracter repetat. Violenţa domestică face parte aproape întotdeauna dintr-un tipar

continuu de comportament abuziv, apărând rareori sub forma unei manifestări singulare.

Poate să înceapă cu abuz verbal general. Victimele adesea relatează că au fost agresate de


multe ori înainte de a apela la ajutor pentru prima dată. În anumite cazuri, violenţa se

intensifică cu timpul în termeni de frecvenţă şi gravitate, sau cu ocazia unor evenimente

cheie, cum ar fi sarcina femeii.

� Oportunitate. Există ocazii din plin pentru exercitarea actelor de violenţă domestică

premeditate şi dovezi cu privire la astfel de atacuri planificate.

� O foarte bună cunoaştere a victimei. Este posibil ca agresorul să ştie cum să îi facă rău

victimei şi cum să o ameninţe prin folosirea multor tactici subtile, care nu sunt evidente

pentru persoanele din exterior, aceste tactici bazându-se pe o foarte bună cunoaştere a

victimei.

� Pierderea cazurilor pe parcurs: Doar un mic procent dintre victime se folosesc la maximum

de puterile sistemului de justiţie penală, iar când o fac, doar în puţine cazuri agresorul ajunge să

fie trimis în judecată, aceasta în ciuda faptului că identitatea şi domiciliul agresorului sunt

aproape întotdeauna cunoscute încă de la prima sesizare a unui organ judiciar.

� Speranţele victimei. Adesea, victima păstrează sentimente de grijă şi de afecţiune faţă de

agresor şi speră că acesta se va schimba.

� Locuinţa nu prezintă siguranţă. Atunci când cineva este atacat de o persoană

necunoscută, locuinţa este cel mai sigur loc; în cazul violenţei domestice, locuinţa este locul

cel mai puţin sigur.

Mesaje cheie

� Violenţa domestică constituie un comportament intenţionat şi ales cu bună ştiinţă.

� Violenţa domestică este determinată de dorinţa de a exercita putere şi control asupra unui

partener sau a unui membru de familie, cu aşteptări de servicii şi de respectare a autorităţii.

� Deciziile supravieţuitoarelor de a se retrage din procesul penal constituie adesea un răspuns

raţional la pericol şi la teamă.

� Procesul de despărţire de un partener abuziv poate fi îndelungat şi periculos.

� Infracţiunile săvârşite într-un context de violenţă domestică sunt substanţial diferite de alte

infracţiuni.

Bune practici

Măsurile de succes în răspunsul sistemului de justiţie penală la violenţa în relaţia de cuplu, pe lângă

răspunsul standard la infracţiuni trebuie să includă următoarele aspecte:

• Să fie focusate pe siguranţa victimei şi a copiilor de-a lungul procesului

• Să caute informaţii despre risc şi să le împartă cu alte instituţii

• Să orienteze victimele către alte agenţii/instituţii care le pot oferi sprijin

• Deplasarea responsabilităţii de pe victimă pe autorităţile statutare pentru a trage

făptuitorul la răspundere

• Oferirea oportunităţilor structurate pentru agresori de a-şi modifica, comportamentul

Material reprodus după Standing Together Against Domestic Violence

100%

35%

17%

8%

Procentultotal alvictimelor

raportateAgresorii

penal Agresori

Britanie

Capitolul 3. Înţelegerea naturii violenţei domestice. Tipuri de comportament

abuziv. Dinamica violenţei domestice: ”Roata puterii şi a controlului”

Violenţa în relaţia de cuplu include o gamă largă de comportamente coercitive şi abuzive; acestea

pot fi psihologice, financiare, sexuale, fizice sau verbale. Comportamentul este întărit de-a lungul

timpului pentru că prin comportamentul abuziv se obţine controlul şi puterea asupra celeilalte

persoane.

Violenţa în relaţia de cuplu, în cele mai multe cazuri, poate fi clasificată în linii mari în următoarele

categorii:

– Abuz fizic

– Abuz sexual

– Abuz emoţional

– Abuz economic/ financiar

– Urmărire obsesivă (stalking)

– Violenţă ”bazată pe onoare” şi căsătorie forţată

Tipuri de comportament abuziv

Lista prezintă categoriile largi de comportamente abuzive conţinute în Roata Puterii şi a

Controlului. Nu este o listă exhaustivă şi este posibil ca agenţiile să întâmpine alte exemple de abuz

domestic. Multe din acestea nu sunt clasate ca infracţiuni dar pot face parte dintr-un tipar de

intimidare şi control utilizat de făptuitor împotriva victimei.

Abuzul fizic

Orice formă de intimidare sau acţiune care implică violenţă fizică din partea unei persoane asupra

celeilalte şi care duce la vătămări corporale sau pagube materiale. Abuzul poate fi deschis sau

secret, care afectează ceva apropiat de inima victimei (animale, obiecte, mobilă, haine) sau ceva

care este extrem de important pentru ea (documente importante, acte de imigrare). Există a gamă

largă de comportamente abuzive, care variază de la împingerea victimei până la uciderea ei:

- uciderea

- răpirea

- atacul cu o armă (inclusiv tehnici de box/ arte marţiale)

- sufocarea/ strangularea

- arderea cu ţigări, cu fierul, cuptorul sau dă foc partenerei

- forţarea partenerei să se automutileze, să se sinucidă

- împingerea, lovirea cu piciorul, muşcatul, ciupirea, pălmuirea, lovirea cu pumnul, cu mâinile sau

diverse obiecte

- aruncarea cu diverse obiecte

- imobilizarea partenerei sau zgâlţâirea ei

- legarea partenerei

- spargerea obiectelor/ mobilei în apropierea partenerei

- lipsirea partenerei de mâncare, căldură, somn, medicamente, mijloace de deplasare sau asistenţă.

Abuzul emoţional sau psihologic

Abuzul emoţional/ psihologic implică de obicei o serie de comportamente şi atitudini abuzive care

trebuie să fie identificate:

− control

− izolare

− gelozie patologică

− hărţuire permanentă

− critici, înjosire

− umilire

− intimidare

− ameninţări

− indisponibilitate emoţională, refuzarea gesturilor de iubire, etc.

Scopul principal al abuzului emoţional este de a face victima să se simtă fără valoare. În acest fel,

victima ajunge la punctul în care ea acceptă chiar şi abuzul fizic. Tipurile de abuz sunt multiple, de

exemplu:

- subminarea (convingerea femeii că nu valorează nimic, este incapabilă să trezească dorinţă

sexuală, nevalorizarea feminităţii acesteia, critici permanente, distrugerea relaţiilor pe care

ea le are cu prietenii şi familia ei, etc.)

- tratarea ei ca pe un obiect (îi cere să-şi schimbe aspectul fizic, joacă jocuri mentale cu ea,

devine obsesiv, monitorizează ce face şi unde merge, este extrem de gelos, forţează sexul)

- solicitări nerezonabile (în conducerea gospodăriei, blamarea ei pentru dificultăţile cu copii,

a face să-şi asume toată responsabilitatea financiară a familiei, etc.)

- deprivarea ei de nevoile fundamentale (contacte sociale, siguranţa privind viitorul ei,

contactul cu familia apropiată, medicaţie şi mobilitate, etc.)

- distorsiunea simţului realităţii (criticarea constantă a modului în care ea vede lumea,

subminarea gândurilor şi sentimentelor sale, inducerea sentimentului de vinovăţie pentru că

nu doreşte sex, a o determina să creadă că modul în care el o tratează şi abuzul este normal,

etc.)

- inducerea fricii (ameninţarea că o va lovi/ aruncarea cu obiecte, trântirea uşei, ameninţarea

cu faptul că îi va lua copii, că o dă afară, că o face să-şi piardă slujba, că o va ucide,

comportament general impredictibil, etc..).

Abuzul financiar/economic

Orice formă de control sau deprivare, care limitează accesul la independenţă financiară a persoanei.

Represiunea financiară se efectuează în moduri diferite în funcţie de context, dar în mod inevitabil

implică eliminarea autonomiei femeii.

Aceste comportamente includ:

• Împiedicarea partenerei să aibă un loc de muncă (sau forţarea ei să lucreze pentru el), prin

sabotarea eforturilor femeii cu privire la găsirea unui loc de muncă astfel ţinând-o în

dependenţă financiară faţă de partener.

• Hărţuirea partenerei la locul de muncă, fie în persoană, fie prin telefon, fie prin alte mijloace

electronice

• Reţinerea banilor, chiar pentru cheltuieli minore ca transportul cu autobuzul, cu scopul de a

o umili şi de a o face complet dependentă de el, deprivare financiară constantă pentru a

întări poziţia de autoritate faţă de ea şi pentru a avea posibilitatea de a dicta cum să cheltuie

fiecare ban.

• Obligarea partenerei să ţină evidenţa tuturor cheltuielilor

• Furatul banilor de la parteneră, copil/copii

• Joacă jocuri de noroc (într-un mod ce afectează standardul de viaţă al familiei)

• Luarea deciziilor financiare majore fără a se consulta cu partenera/fără acordul acesteia

• Acumularea datoriilor şi restanţe la plata chiriei/ipotecii

• Ascunderea informaţiilor cu privire la poziţia lui financiară şi veniturile familiei

• Refuzarea discuţiilor cu privire la veniturile şi cheltuielile familiei

• Determinarea femeii să acopere cheltuielile gospodăriei din veniturile proprii

• Forţarea femeii să ia împrumuturi şi să semneze documente fără a-i furniza informaţii despre

natura acestora

• Punerea proprietăţii sale şi a tot ce deţine el, pe numele său sau pe numele membrilor

familiei sale, astfel încât să-o împiedice să aibă vreo proprietate sau drepturi comune.

• Refuzul de a plăti întreţinerea şi punerea partenerei în poziţia umilitoare de a negocia sau

cerşi pentru bani

Abuz sexual

Este orice act sexual, încercare de a obţine act sexual, comentarii şi avansuri sexuale nedorite,

traficare sau alte comportamente direcţionate împotriva sexualităţii persoanei, prin utilizarea

coerciţiei. Abuzul sexual acoperă o gamă largă de comportamente, de la hărţuire la viol:

– Forţarea partenerei să se îmbrace cu haine decoltate sau care-i ascund corpul

– Criticarea performanţelor sexuale

– Forţarea partenerei să vizioneze sau să apară în filme pornografice împotriva voinţei acesteia

– Forţarea partenerei să întreţină raporturi sexuale fără acordul acesteia şi să se dea unor

practici sexuale care nu-i sunt pe plac

– Forţarea partenerei să întreţină raporturi sexuale cu alte persoane

– Forţarea partenerei să se prostitueze

– Întreţinerea raporturilor sexuale cu alte persoane, sau acuzarea (pe nedrept) partenerei că

face asta

– Forţarea partenerei să rămână însărcinată împotriva voinţei acesteia sau refuză să

folosească/sau să lase partenera să folosească mijloace contraceptive

– Refuză intimitatea fizică sau se abţine de la a arăta afecţiune fizică

– Viol

– Agresarea în timpul sarcinii

– Ameninţarea cu abuzul copiilor sau cu expunerea acestora la pornografie pentru a forţa

partenera să întreţină raporturi sexuale

Urmărirea obsesivă (stalking)

Urmărirea obsesivă se referă la supravegherea, hărţuirea, contactarea şi comunicarea repetată cu

victima împotriva voinţei ei; şi care generează sentimente de frustrare la victimă şi teamă pentru

siguranţa ei; acest gen de urmărire se poate realiza prin apeluri telefonice repetate, scrisori, e-

mailuri, cadouri, trimiterea unor semne de afecţiune; supravegherea, şantajul şi ameninţarea ei în

condiţiile în care el rămâne invizibil pentru ea. Cercetarea arată că spionarea obsesivă este efectuată

în cele mai multe cazuri de către foşti parteneri ceea ce însă nu exclude ca urmărirea să aibă loc şi

prin persoane cu care ea are alt gen de relaţie, cum ar fi asistenţii de îngrijire, etc. sau prin persoane

necunoscute victimei.

Conform lui Spitzberg12 pot fi identificate câteva aspecte comune:

- Afecţiune exagerată pentru a intensifica relaţia

- Contact nedorit cu scopul de a controla victima

- Deranjarea şi violarea vieţii private a victimei prin furturi şi intrarea în casa ei fără 12 Spitzberg, B. H. and W. R. Cupach (2002). The inappropriateness of relational intrusion. Inappropriate relationships: The unconventional, the disapproved, and the forbidden. LEA's series on personal relationships. R. Goodwin. Mahwah, NJ, US, Lawrence Erlbaum Associates. Tjaden, P. and N. Thoennes (2001). Stalking: Its role in serious domestic violence cases.

consimţământ

- Urmărirea sau trimiterea unui terţ pentru a aduna informaţii şi a menţine contactul cu

victima

- Controlul victimei prin folosirea forţei, fie fizice sau psihologice

- Daune aduse victimei, casei acesteia, lucrurilor ei sau persoanelor apropiate ei

Acte de violenţă „bazate pe onoare” şi căsătorie forţată

– răpirea unui copil sau a unei persoane tinere atunci când de exemplu unul din părinţi nu este

de acord cu valorile culturale/religioase ale celuilalt

– folosirea înşelătoriei pentru a păcăli o persoană să călătorească în străinătate pentru a face o

căsătorie forţată

– furatul zestrei, de exemplu de către socri pe care mai apoi o păstrează pentru ei

– aranjarea ca o tânără să fie supusă unei proceduri de excizie genitală în Marea Britanie sau

în străinătate

– plătirea unor „vânători de recompense” pentru a găsi pe femeia care fuge pentru a se proteja

de un partener abuziv sau de alţi membri ai familiei/comunităţii

– ridiculizarea, umilirea sau pedepsirea în vreun fel a unei persoane care nu se conformează

aşteptărilor/tradiţiilor familiei/comunităţii, de exemplu din cauza hainelor/machiajului pe

care le poartă

– dezaprobarea unei sarcini în afara căsătoriei ceea ce are ca şi consecinţă un avort forţat sau

ameninţarea cu excluderea din familie/comunitate .

Forme şi paternuri ale violenţei în relaţia de cuplu

Violenţa domestică este un tipar comportamental folosit pentru a menţine puterea asupra victimei şi

câteodată asupra copilului. Are caracter strategic şi implică o gamă largă de comportamente

abuzive. Ca şi rezultat, victima trăieşte o viaţă plină de tensiune constantă, teamă şi ameninţări. Cu

toate că manifestările fizice şi sexuale ale abuzului pot fi sporadice, sunt prezente ca o ameninţare

permanentă, se pot întâmpla în orice moment.

Aspecte cheie ale violenţei în relaţia de cuplu13:

– Adesea, în faza iniţială a relaţiei, abuzul este emoţional, efectuat în moduri subtile înainte ca

orice abuz fizic să fie manifestat vizibil;

– Este un comportament repetat care de obicei escaladează în timp atât în frecvenţă cât şi în

gravitate ;

13 ibidem,

– Implică un tipar de abuz în timp

– Este parte dintr-un continuum - de la ceea ce ar putea apărea "mai puţin" grav, la omucidere

şi de la forme non-fizice la violenţă fizică şi sexuală extremă.

– Intenţia agresorului este să controleze, să pedepsească, să intimideze sau să domine.

– Lipsa de consimţământ a victimei.

– Abuzul de obicei escaladează în frecvenţă şi gravitate.

– Abuzul constituie un comportament ales şi intenţional. Agresorii nu” îşi pierd controlul”. De

fapt, ei adesea se simt îndreptăţiţi, au impresia că au dreptul să se comporte în acest fel cu

partenera lor.

– Comportamentele abusive specifice sunt alese ca tactici pentru: a crea teamă şi conformitate,

a domina, a obţine autoritate /servicii, pentru izolare şi pentru a submina libertatea / alegerile

victimei. Există multe beneficii pentru un agresor.

– Violenţa domestică se referă la putere şi control.

– Motivaţia din spatele abuzului este exercitarea puterii şi a controlului asupra unei alte

persoane, şi nu alcoolul sau drogurile, sărăcia, sau pierderea controlului.

– Abuzatorii adesea neagă abuzul, minimalizează efectele, frecvenţa şi gravitatea acestuia,

blamând în mod tipic partenera sau factorii externi ca şi alcoolul, furia, pierderea controlului

sau experienţele traumatice din copilărie.

– Există convingeri care alimentează comportamentul abuzatorului, iar acesta, adesea este

reîntărit de mesajele din societate cu privire la violenţa domestică.

Roata “Puterii şi a Controlului"

Modelul “Roţii Puterii şi Controlului”14 a fost dezvoltat în Duluth, Statele Unite ale Americii şi a

câştigat recunoaştere oficială la nivel mondial. Reprezintă un instrument util în înţelegerea naturii şi

dinamicii violenţei între parteneri. Modelul Duluth provine din experienţele de violenţă ale femeilor

şi a fost utilizat pentru dezvoltarea unui program destinat bărbaţilor abuzivi. Este utilizat de către

instituţiile de justiţie penală din numeroase ţări cu făptuitorii violenţei domestice, inclusiv Marea

Britanie. Prin opoziţie cu plasarea focusului asupra comportamentului victimelor, acesta analizează

comportamentul agresorului, ajutând bărbaţii să-şi asume responsabilitatea pentru comportamentul

abuziv şi tacticile pe care le utilizează în relaţiile lor. Modelul explică modul în care se manifestă un

tipar comportamental abuziv clar în cadrul unei relaţii de cuplu, care însă datorită naturii sale este

experimentat de către victimă ca şi un amestec complex de comportamente abuzive care se 14 Pence E. e Paymar M., Education Groups for Men who Batter: The Duluth Model, New York, 1993. De la începutul anilor 1980, Duluth — o comunitate mică din nordul Minnesotei — a fost inovatoare în găsirea modalităţilor de a trage la răspundere agresorii şi de a păstra condiţii de siguranţă pentru victime. "Modelul Duluth" este forma cea mai evoluată privind modalitatea în care o comunitate lucrează împreună pentru a opri violenţa domestică. Vezi: http://www.theduluthmodel.org/

suprapun. Abuzul subminează femeia şi îi diminuează acesteia sentimentul propriei valori,

determinând-o să se simtă extenuată şi speriată în raport cu ceea ce i s-ar putea întâmpla de la o zi la

alta. Gesturile ocazionale de afecţiune venite din partea bărbatului agravează mai departe

sentimentul de confuzie a femeii, deşi unii agresori nu arată afecţiune. Violenţa între parteneri

implică un set de comportamente concepute să controleze şi să domine victima, făcând-o să se simtă

fără putere şi incapabilă să se apere. Acesta este motivul pentru care cuvintele „putere şi control” se

află în mijlocul roţii. Un bărbat care apelează la comportament violent utilizează sistematic

ameninţări, intimidare şi constrângere pentru a menţine frica partenerei sale. Aceste comportamente

formează segmentele roţii. Abuzul fizic şi sexual sunt incluse în partea exterioară a cercului care

delimitează roata, întrucât reprezintă manifestările cele mai evidente ale abuzului şi măresc

impactul formelor de abuz care nu implică violenţă fizică.

Roata “puterii şi controlului” – Natura violenţei între parteneri

PUTERE ŞI CONTROL

Tactici utilizate de către bărbaţii care îşi abuzează partenerele


VIOLENŢĂ FIZICĂ

FIZICĂ

VIOLENŢĂ SEXUALĂ

Utilizarea constrângerii şi ameninţărilor Efectuarea sau perpetuarea de ameninţări că va face ceva care o va răni ٠ameninţarea cu părăsirea, sinuciderea sau cu raportarea ei la diferite instituţii ٠determinarea retragerii plângerii . ٠determinarea efectuării unor lucruri ilegale

Utilizarea abuzului economic Împiedicarea angajării sau menţinerii unei slujbe٠determinarea solicitării banilor٠repartizarea unei sume fixe de bani٠îi ia banii٠nu o informează asupra venitului familiei sau nu are acces la acesta

Utilizarea privilegiului masculin O tratează ca pe o servitoare٠Ia toate deciziile importante٠Se comportă ca şi “stăpânul casei”٠defineşte singur rolurile femeilor şi bărbaţilor în casă fără a o consulta

Folosirea copiilor inducerea sentimentului de vinovăţie în ce priveşte copiii ٠utilizarea copiilor în transmiterea mesajelor٠folosirea vizitelor pentru a o hărţui٠ameninţări că îi va lua copiii

Minimizare, negare şi blamare Minimizarea abuzului şi neluarea în considerare a îngrijorării victimei în ce priveşte abuzul٠negarea abuzului٠ plasarea responsabilităţii abuzului asupra victimei spunând că a fost vina ei

Utilizarea izolării Controlul a ce face, cu cine se vede şi ce vorbeşte, ce citeşte, unde merge٠limitarea implicării celor de dinafară, invocarea geloziei pentru a-şi justifica acţiunile

Utilizarea intimidării Inducerea fricii prin priviri, acţiuni, gesturi, spargerea unor obiecte, distrugerea bunurilor ei, agresarea animalelor de companie, menţinerea armelor la vedere

PUTERE ŞI

CONTROL

Abuz emoţional Demoralizarea victimei٠O face să se simtă prost în ce o priveşte٠ o porecleşte٠o face să creadă că e nebună٠joacă jocuri mentale٠o umileşte٠o face să se simtă vinovată

SEXUALĂ

Roata egalităţii- Alternativa violenţei între parteneri


EGALITATE

NON-VIOLENŢĂ

NON-VIOLENŢĂ

Respect Ascultarea partenerei fără a o judeca٠ Afirmare emoţională şi înţelegere ٠Valorificarea opiniilor

Comportament non-ameninţător Mod de vorbire şi comportament care o ajută să se simtă confortabil şi în siguranţă când se exprimă şi să intreprindă activităţi

Negociere şi corectitudine Căutarea unei rezolvări care să ofere satisfacţie mutuală٠ Acceptarea schimbării٠ Capacitate de compromis Parteneriat economic

Luarea deciziilor privind banii, împreună٠ Asigurare asupra faptului că ambii parteneri beneficiază de pe urma deciziilor financiare

Responsabilitate divizată Întelegere mutuală privind distribuţia muncii٠Luarea deciziilor privind familia, împreună

Practici parentale responsabile Împărţirea responsabilităţilor părinteşti٠ a fi un model non-violent pozitiv pentru copii

Onestitate şi responsabilitate Acceptarea responsabilităţii pentru sine٠recunoaşterea utilizării violenţei în trecut٠recunoaşterea greşelilor٠comunicare deschisă şi sinceră

Înţelegere şi suport Suport pentru ţelurile ei în viaţă٠Respectarea drepturilor ei la propriile sentimente, prieteni, activităţi şi opinii

Roata violenţei culturale şi instituţionale - Modul în care cultura şi instituţiile sprijină

şi remit violenţa între parteneri

PUTERE ŞI CONTROL

UTILIZAREA ABUZULUI EMOŢIONAL

UTILIZAREA INTIMIDĂRII

UTILIZAREA CONSTRÂNGERII ŞI AMENINŢĂRILOR

UTILIZAREA ABUZULUI ECONOMIC

UTILIZAREA PRIVILEGIULUI MASCULIN

FOLOSIREA COPIILOR

MINIMIZARE, NEGARE ŞI BLAMARE

UTILIZAREA IZOLĂRII

VIOLENŢĂ SEXUALĂ FIZICĂ

VIOLENŢĂ SEXUALĂ FIZICĂ

INSTITUŢII

INSTITUŢII

Instanţe Educaţie

Poliţie

Media

Servicii sociale

Guvern

Locuri de muncă

Economie

Religie

Medicină

CULTURĂ

CULTURĂ

Valori Limbaj

Ritualuri

Norme

Modă

Eroi

Artă

Eroine

Dansuri

Tradiţi

Mesaje cheie15 – Trece dincolo de clasă socială, vârstă, sexualitate, etnie dar este bazată pe gen.

– Este o infracţiune pe scară largă dar este frecvent ţinută secret şi văzută ca o chestiune

privată şi ca urmare, subraportată.

– Poate implica un spectru larg de comportamente, nu există victimă, agresor sau situaţie

tipică, însă fenomenul oferă multe lecţii cu privire la siguranţă, risc şi nevoile victimelor din

partea diferitelor instituţii implicate.

– Copiii sunt în mod frecvent martori ai episoadelor de violenţă.

– Familia extinsă, comunitatea religioasă, prietenii şi colegii de lucru pot fi implicaţi.

– Pot fi implicate multe instituţii; costurile sociale şi economice ale violenţei domestice sunt

foarte ridicate pentru comunitate.

– Este parte a unui continuum - care evoluează de la cazuri care par “mai puţin serioase” şi

până la omor.

– Intenţia agresorului este aceea de a controla, pedepsi, intimida sau domina. Este vorba

despre putere şi control şi nu despre alcool, droguri, sărăcie, boli mentale, etc.

– Abuzul creşte de obieci în frecvenţă/ severitate.

– Forţa determinantă din spatele abuzului constă în exercitarea puterii şi controlului asupra

altei persoane.

– Agresorii neagă adesea abuzul, minimizează efectul, frecvenţa sau seriozitatea actelor

comise şi îi învinuiesc în schimb în mod tipic pe partenerii lor sau o serie de factori externi

cum ar fi alcoolul, pierderea controlului sau experienţele negative din copilărie.

– Există convingeri care alimentează comportamentul abuzatorilor şi acestea sunt întărite de

mesajele din societate în ceea ce priveşte violenţa domestică.

Bune practici16

– Considerând făptuitorul responsabil şi nu victima

– Efectuarea unor investigaţii temeinice, care iau în considerare actele de violenţă în

ansamblul lor şi în decursul timpului.

– Să nu se lase impresionaţi de aparenţe, agresorii fiind frecvent imprevizibili

– Luarea în considerare a altor persoane/ membri de familie care ar putea fi implicaţi

15

Materiale de training asigurate de Standing Together Against Domestic Violence, adaptate în cadrul proiectului Wosafejus pe baza muncii trainerilor independenţi “Conştientizarea în practică”, co-autori ai Programului de Training al Judicial Studies Board National Magistrates privind violenţa domestică. 16 ibidem

Capitolul 4. Consecinţele, impactul şi nevoile victimelor violenţei între parteneri

Consecinţele şi impactul violenţei între parteneri

Violenţa între parteneri poate avea consecinţe serioase asupra sănătăţii fizice şi mentale a victimei;

aceasta are un impact negativ asupra copiilor care asistă la abuz şi asupra prietenilor şi familiei care

oferă sprijin femeii. Violenţa între parteneri afectează victima şi pe cei din jurul său în moduri care

depăşesc cu mult rănile fizice şi urmele psihologice cauzate de abuz.

Abuzul fizic reprezintă manifestările vizibile ale unei situaţii de abuz care devine din ce în ce mai

serioasă. Consecinţele fizice ar trebui să constituie semnale de alarmă în ceea ce priveşte abuzul

care se petrece în spatele scenei; abuzul emoţional, ameninţările constante cu violenţa fizică,

umilirile şi insultele continue, interzicerea efectuării anumitor lucruri, izolarea socială, interzicerea

accesului la bani - acestea constituie “capcana” din care este greu de evadat.

Violenţa între parteneri poate avea efecte negative asupra copiilor atât din punct de vedere fizic cât

şi emoţional, fie fiind direct implicaţi şi vătămaţi fizic fie fiind martori ai abuzului. În cele din urmă,

asistarea la acte de violenţă poate, de asemeni, influenţa comportamentul copiilor atunci când

aceştia cresc – comportamentul învăţat - dar acesta nu ar trebui să acţioneze ca o justificare pentru

comportamentul violent: mulţi adulţi care au fost victimele violenţei atunci când erau mici nu ajung

să se manifeste violent în raport cu partenerii lor şi vice-versa, mulţi adulţi care nu experimentează

violenţa în copilăria lor devin violenţi ca şi adulţi.

Consecinţe fizice

- Diferite tipuri de leziuni cu distribuţie axială pe corp: arsuri, tăieturi, ochi negri, contuzii,

membre fracturate şi fracturi faciale, leziuni abdominale interne;

- Leziuni permanente: leziuni asociate, pierdere parţială a auzului sau a vederii, cicatrici

rezultate în urma muşcăturilor, arsurilor şi obiectelor tăioase;

- În perioada sarcinii: desprinderea placentei, perforarea ficatului, deteriorarea uterului,

hemoragie prenatală, naştere prematură, risc de greutate scăzută la naştere, naşterea unui

copil mort

- Leziuni la nivelul sânilor, ale zonelor abdominale şi genitale, leziuni anale şi rectale

- Risc al unor leziuni permanente rezultate în urma bătăilor

- SIDA, boli transmise pe cale sexuală, infecţii ale tractului urinar

- Sarcini şi avorturi nedorite

- Tulburări de alimentaţie şi insomnie

- Deces

Consecinţe de ordin psihologic- emoţional

- Anxietate şi frica pentru propria securitate şi cea a copilului/ copiilor implicaţi.

- Sentimente de vulnerabilitate, pierdere şi trădare

- Pierderea valorii proprii

- Autoînvinovăţire

- Sentimente de disperare şi lipsă de putere

- Simptome legate de stres (senzaţie de sufocare, probleme intestinale)

- Sindromul stresului post-traumatic: hipervigilenţă (anxietate, probleme legate de somn),

reexperimentarea evenimentului traumatic (flashback-uri, coşmaruri), evitarea factorilor

care îi amintesc de traumă, anestezie emoţională

- Depresie

- Ideaţie suicidară.

Consecinţe privind eşecul relaţiilor existente şi pierderea bunurilor materiale

- Izolare socială şi întreruperea relaţiilor cu familia şi a altor relaţii importante

- Pierderea locului de muncă

- Pierderea locuinţei şi a calităţii anterioare a vieţii

- Absenteism de la locul de muncă sau plecări de la locul de muncă datorate abuzului

- Dificultăţi în plecarea de acasă sau utilizarea transportului public datorate amintirilor

anterioare sau fricii de acte de răzbunare

- Incapacitate de a avea încredere în bărbaţi pe viitor

- Dificultăţi în susţinerea relaţiei cu un nou partener

Mesaje cheie

- Nu toate victimele şi toţi agresorii sunt la fel

- Uneori prejudiciile şi leziunile nu sunt vizibile: consecinţele violenţei sunt de ordin fizic,

psihologic, în domeniul eşecului relaţiilor existente şi pot fi pierderi ale bunurilor materiale

- Violenţa între parteneri poate avea consecinţe grave şi durabile şi poate conduce la moartea

victimei.

- Violenţa între parteneri poate avea efecte fizice şi psihologice dăunătoare asupra copiilor şi

poate conduce la comportament violent învăţat, dar acest aspect nu poate constitui o

justificare a violenţei între parteneri la vârsta adultă.

- Trauma poate conduce la distorsionarea judecăţii victimei cu privire la seriozitatea abuzului şi

riscului, poate să o împiedice să îşi amintească evenimentele cu exactitate şi să o conducă la

sentimente ambivalente faţă de agresor.

Bune Practici

În vederea stabilirii gravităţii incidentului/infracţiunii:

- Trebuie obţinut un raport medical

- Trebuie efectuată o evaluare a riscului, care explorează incidentele anterioare, patternurile

de comportament ale agresorului şi vulnerabilitatea victimei

- Trimiterea tuturor informaţiilor relevante către serviciile şi instituţiile implicate.

Nevoile victimelor

Adesea, când femeile apelează la diferite servicii şi agenţii în căutarea ajutorului, acestea nu

recunosc în mod deschis că sunt victime ale violenţei, dar speră că acest aspect va fi identificat de

către profesioniştii implicaţi.

Abilitatea de a recunoaşte şi identifica nevoile victimelor este de o importanţă crucială în ceea ce

priveşte suportul acordat victimei şi ajutorul în vederea depăşirii situaţiei de violenţă. Atunci când o

victimă solicită ajutor din partea serviciilor, aceasta se poate afla în diferite stadii ale conştientizării;

ascultarea activă a poveştii acesteia reprezintă metoda cea mai eficientă pentru identificarea

nevoilor sale şi acordarea suportului necesar pentru protecţia siguranţei sale şi a copiilor săi. Pentru

ca acest aspect să devină posibil, o bună cunoaştere a naturii şi dinamicii violenţei între parteneri

este esenţială.

Luarea în considerare a nevoilor victimei şi experienţa personală a acesteia sunt fundamentale în

planificarea suportului şi protecţiei acordate femeii.

Realizarea unor bune referiri către celelalte instituţii presupune:

- a avea o înţelegere clară a rolului şi responsabilităţilor instituţiei către care se face referirea;

- a avea acorduri şi protocoale inter-instituţionale clare;

- însoţirea referirilor scrise de un apel telefonic care să explice situaţia femeii şi referirea;

- follow-up-ul referirii pentru a verifica dacă victima a primit suport adecvat.

Majoritatea victimelor care caută ajutor, prezintă următoarele nevoi:

- Siguranţă

- Protecţie pentru sine şi pentru copiii săi

- Informaţii clare şi corecte

- Informaţii legale

- Îngrijire medicală

- Sprijin psihologic/ emoţional

- Sprijin financiar

- Ajutor în părăsirea locuinţei

- Ajutor în depăşirea izolării sociale şi a lipsei de putere

- Să nu se simtă judecată

- Să fie crezută

- Să fie înţeleasă

- Să îi fie acordat suport în:

- înţelegerea situaţiei în care se află

- luarea unei decizii

- recunoaşterea curajului necesar pentru a face cunoscută violenţa

Mesaje cheie

- Prima nevoie este aceea de siguranţă şi securitate: toate victimele vor ca violenţa să înceteze, dar

pot să nu dorească ca relaţia să se încheie

- Unele nevoi sunt ascunse şi nu sunt exprimate imediat de către victimă

- Victimele au nevoi multiple (pe plan fizic, emoţional, financiar, practic şi informaţional) astfel

încât nu toate aceste nevoi pot să fie acoperite de către o singură instituţie

Bune practici

- Ascultarea activă a victimei în vederea identificării nevoilor acesteia

- Întrebarea directă a victimei despre ce are nevoie pentru a se simţi mai în siguranţă

- Prezentarea clară a ceea ce instituţia dvs. poate oferi

- Realizarea unor bune referiri către alte instituţii – muncă la nivel inter-instituţional în direcţia

satisfacerii nevoilor multiple ale victimei

Capitolul 5. Înţelegerea factorilor de risc. Identificarea riscului şi

instrumente de evaluare

Factori de risc

Din literatura de specialitate astăzi sunt disponibile numeroase instrumente de evaluare a riscului.

Instrumentele următoare reprezintă exemple experimentate şi disponibile în ţările partenere în

proiect.

SPECCS, utilizat de către poliţie în Marea Britanie17

Este o listă scurtă de întrebări referitoare la factorii în legătură cu care ofiţerii de poliţie din Marea

Britanie solicită informaţii de la supravieţuitoarele/victimele incidentelor de violenţă domestică:

SSAIUA (SPECSS)- factori cu risc crescut asociaţi riscului de omucidere

- Separarea şi contactul cu copilul

- Sarcină şi naştere din nou

- Agravarea abuzului

- Izolare de comunitate sau izolarea culturală

- Urmărire/Hărţuire

- Abuz sexual

Importanţa crucială a temerilor victimei şi a percepţiei sale asupra riscului

Unul dintre aspectele cheie pe care procesul de evaluare a riscului l-a demonstrat este aceea că

propria viziune a victimei/persoanei care face plângerea asupra pericolului actual este cel mai bun

indicator referitor la prezenţa altor factori de risc şi necesitatea evaluării lor.

Este recunoscut faptul că toate instituţiile trebuie să acorde atenţie unei victime care este îngrijorată

în măsură semnificativă, în ce priveşte securitatea ei. Atunci când victimele sunt foarte

înspăimântate, când le este frică de viitoare răniri sau violenţă, când le este frică să nu fie omorâte

şi se tem să nu fie răniţi copii lor, probabilitatea de a se confrunta cu violenţă adiţională, ameninţări

17 Materiale de formare asigurate de către Standing Together Against Domestic Violence, adaptate pentru proiectul Wosafejus provenind din munca originală a trainerilor indpenedenţi “Conştientizare în practică”, co-autori ai Programului de Training Judicial Studies Board National Magistrates

şi abuz emoţional este mai mare.

Cu toate acestea, minimizarea abuzului şi autoblamarea privind provocarea acestuia reprezintă o

caracteristică comună a victimelor abuzului domestic şi toate instituţiile trebuie să fie conştiente de

faptul că uneori victimele pot să nu recunoască ameninţările sau acţiunile curente ca şi cauze de

îngrijorare pentru ele. Este important să avem informaţii de la victimă/ supravieţuitoare cu privire

la:

- cauza pentru care este speriată

- de cine este victima speriată (a se lua în considerare faptul că în cazul violenţei în familia

extinsă/ violenţa bazată pe onoare, poate exista mai mult decât un agresor)

- pentru cine se tem (pentru: ele însele/copii/fraţi/surori/parteneri/părinţi)

- ce cred că poate face agresorul şi de ce cred că este capabil

Evaluarea riscului de către agresori

Atunci când făptuitorii din cauzele de violenţă domestică sunt evaluaţi de către Serviciul de

Probaţiune în raport cu acordarea unei sentinţe corespunzătoare de către instanţă, aceştia sunt

chestionaţi cu privire la factorii de risc suplimentari şi cu privire la atitudinile şi credinţele lor.

Acestea includ:

− Minimizare extremă şi negare a istoricului violenţei;

− Atitudine care susţine şi tolerează violenţa domestică

− Istoric de abuz asupra partenerului de cuplu şi asupra altor persoane, incluzând poliţia,

persoane aflate în întreţinere, vârstnici

− Încălcarea unor hotărâri judecătoreşti civile şi penale sau a condiţiilor de probaţiune de

către suspect

CAADA-DASH Chestionarul de Identificare a Riscului, o versiune scurtă lansată în România

O versiune scurtă a Chestionarului de Identificare CAADA-DASH cu rol de identificare a riscului

crescut în cazurile de abuz domestic, hărţuire şi “violenţă bazată pe onoare” a fost inclusă în cadrul

Proiectului Wosafejus.

Numele victimei Data: Numărul de identificare al cazului Durata

Chestionar de Evaluare a Riscului Vă rugăm să explicaţi că scopul acestor întrebări vizează protecţia şi siguranţa victimei. Bifaţi căsuţa dacă factorul este prezent. Vă rugăm să utilizaţi căsuţa de observaţii de la finalul formularului pentru a extinde oricare dintre răspunsuri. Dacă sursa principală de informaţii nu este victima vă rugăm să bifaţi în coloana din dreapta.

Da

Nu

Nu ştiu

Sursa informaţiilor, dacă este alta decât victima (ex.: poliţist)

1. Aţi suferit leziuni în urma acestui incident? (Specificaţi ce fel de leziuni şi dacă este prima leziune) ........................................................................................................

□ □ □

2. Sunteţi speriată? De ce anume vă temeţi? ......................................................................................................

□ □ □

3. Vă simţiţi controlată în viaţa dvs. şi/sau izolată de familie/prieteni? (Menţionaţi vă rog 2,3 exemple în vederea identificării tipului de control existent: telefon, relaţia cu familia/prietenii, banii). ...............................................................................................

□ □ □

4. Aţi avut sau aveţi gânduri de sinucidere? □ □ □

5. V-aţi desparţit sau aţi încercat să vă despărţiţi de .......... …............................................(numele abuzatorului/torilor) în decursul ultimului an?

□ □ □

6. Sunteţi însărcinată sau aţi născut recent (în ultimele 18 luni)? □ □ □

7. Cât de des aţi fost abuzată? □ zilnic □la 2/3 zile □săptămânal □lunar □la câteva luni □de 2 ori pe an □1 dată pe an □ 1 dată la câţiva ani □este prima dată□ s-a mai întâmplat acum foarte mult timp (10-15 ani)

□ □ □

8. Abuzurile s-au agravat în timp în intensitate? □ □ □

9. A folosit …....................vreodată arme sau obiecte pentru a vă răni/ameninţa? □ □ □

10. V-a ameninţat partenerul/a vreodată că vă omoară pe dvs. sau pe altcineva? (Dacă da, bifaţi pe cine). □Dvs. □Copiii □Altcineva- specificaţi ................................

□ □ □

11. A încercat partenerul/a să vă stranguleze/sugrume/sufoce/înece? □ □ □

12. Există vreo altă persoană din familia lărgită care v-a ameninţat sau de care vă este teamă? (Dacă Da, precizaţi cine şi de ce). ….......................................................................................................................................

□ □ □

13. Ştiţi dacă partenerul/a a rănit pe altcineva (Specificaţi pe cine, inclusiv copii, fraţii, rude în vârstă)? □Copiii □Alt membru al familiei □Cineva dintr-o relaţie anterioară □Altă persoană (specificaţi).....................................

□ □ □

14. Există aspecte financiare? □ dvs. sunteţi dependentă financiar de ..........................(pierderea locului de muncă, alte aspecte finaciare); □partenerul este dependent financiar de dvs. (şi-a pierdut locul de muncă, alte aspecte financiare);

□ □ □

15. În cazul unor acte viitoare de violenţă există un loc sigur în care să mergeţi ? Specificaţi unde:..............................................................................................................

□ □ □

16.A avut partenerul/a, în trecut, probleme cu medicamentele (prescrise sau altele), drogurile, alcoolul, sănătatea mentală sau locul de muncă? (Dacă da, specificaţi şi oferiţi detalii relevante.) □Medicamente/droguri □Alcool □Sănătatea mentală □Loc muncă

□ □ □

17. A ameninţat partenerul/a că se va sinucide sau a încercat vreodată? □ □ □

18. Ştiţi dacă partenerul/a a avut vreodată probleme cu poliţia? Dacă Da, rugăm precizaţi: □Violenţă domestică □Violenţă sexuală □Alte violenţe □ Alte infracţiuni

□ □ □

Total răspunsuri afirmative

A se avea în vedere de către specialist: Există alte informaţii relevante (oferite de victimă sau de specialist) care ar putea să crească nivelul riscului? Aveţi în vederea situaţia victimei în ceea ce priveşte dizabilităţile, abuzul de substanţe, problemele de sănătate mentală, bariere culturale/lingvistice şi minimalizarea situaţiei. Este dispusă să coopereze şi să vă accepte ajutorul? Descrieţi: Aveţi în vedere ocupaţia/interesele agresorului – ar putea acestea să îi ofere acces la arme? Descrieţi: Care sunt priorităţile principale ale victimei cu privire la siguranţa acesteia? Descrieţi.................................................................... Credeţi că şi copiii din familie sunt expuşi riscului? Da/Nu Dacă Da, vă rugăm să confirmaţi dacă aţi făcut o sesizare pentru siguranţa copiilor către D.G.A.S.P.C.: Da/Nu Data la care s-a făcut sesizarea .......................................

Observaţiile specialistului

SARA- Evaluarea riscului de abuz din partea soţului

Modelul SARA (Spousal Assault Risk Assessment) a fost dezvoltat de către Kropp, Hart et al. în

Canada 2003 iar ulterior adaptat şi introdus în Italia de către Anna Costanza Baldry18. Este mai

complex decât un chestionar prin faptul că nu implică sumarizarea punctelor, dar solicită ca

practicianul să efectueze o evaluare “subiectivă” pe baza unor factori de risc obiectivi şi a

evidenţelor ştiinţifice, reprezentând un ghid sub forma unui instrument, care nu poate substitui

abilităţile şi experienţa practicianului.

18 Anna Costanza Baldry, Fabio Roia, Strategie efficaci per il contrasto ai maltrattamenti e allo stalking. Aspetti giuridici e criminologici, Milano, Franco Angeli, 2011. Volumul cuprinde şi o explicare a chestionarului (Esame delle Violenze Agite – Examination of Acted Violence) dar şi o formă de procesare a evaluării concise a riscului destinate echipajelor de urgenţă ale poliţiei.

Ghid al evaluării riscului de abuz din partea soţului: Versiune cu rol de screening (S-SARA)

Numărul de identificare al cazului:

________________________

Introdus de către:

________________________

Note

________________________

Surse de informaţii: – Interviu cu inculpatul/ învinuitul – Interviu cu victimele – Revederea istoricului infracţional – Altele____________________________

___

Item Rating Procedures: – = Omitere– Informaţii insuficiente N = Nu este prezent ? = Posibil sau parţial prezent D = Prezent

”Curent” face referire la ultimele 4 săptămâni, până la incident şi incluzând incidentul aflat sub investigaţie

Întreabă victima, înainte de a trece prin fiecare factor, care este evaluarea pe care o face ea riscului, cum îl percepe ea. Nu comenta răspunsurile ei.

Indică dacă riscul este scăzut (S), Mediu (M) sau Ridicat (R)

Evaluarea victimei

Risc Iminent pentru Următoarele 2 luni S M R

Risc pe Termen Lung Peste 2 luni S M R

Risc pentru abuz extrem de serios/moarte

S M R

Risc pentru creşterea violenţei S M R

Abuz din partea soţului

- Includeţi abuzurile din partea tuturor partenerilor de cuplu (ex: căsătorie, coabitare, parteneri în faza de întâlnire)

În prezent

(N, ?, D)

În trecut

(N, ?, D)

1. Violenţă gravă fizică/ sexuală

– Abuz fizic actual sau tentativă, incluzând abuzul sexual sau utilizarea armelor – “Grav” presupune aspecte precum violenţă care pune viaţa în pericol sau violenţă rezultând

în răniri care necesită atenţie medicală, codate cu “D”

– Violenţa mai puţin gravă este codată cu “P”

2. Ameninţări violente grave, ideaţie sau intenţie

– Gânduri de omucidere gânduri, impulsuri, planuri sau comportamente agresive – “Grav” include aspecte precum ameninţări cu rănirea sau moartea şi ameninţări cu arme,

gânduri agresive persistente şi intruzive, planuri explicite, codate cu “D” – Ameninţările, ideaţia şi intenţia mai puţin grave sunt codate cu “P”

3. Agravarea violenţei fizice/ sexuale sau a ameninţărilor/ ideaţiei/ intenţiei

– Violenţa fizică/ sexuală sau ameninţările/ ideaţia/ intenţia au crescut în frecvenţă sau severitate în timp

4. Încălcări ale eliberării condiţionate sau ale supravegherii în comunitate – Include aspecte precum ordine de restricţie, eliberare condiţionată, probaţiune şi cauţiune

impuse datorită abuzului asupra partenerului sau pentru a preveni abuzul asupra acestuia – Arest(-uri) care însoţesc infracţiunea(-ile) curentă(-e) sau anterior(-oare) codate cu “D” – Încălcare(-i) care nu sunt finalizate cu arest(-uri) codate cu “P”

5. Atitudini negative asupra abuzului între soţi (parteneri)

– Exprimă convingeri şi valori socio-politice, religioase, culturale, sub-culturale sau personale care încurajează, scuză, justifică sau minimizează comportamentul abuziv, de controlare a partenerei şi de violenţă

– Include gelozia sexuală şi posesivitatea – Include negarea a mai multor sau a tuturor actelor trecute de violenţă; negarea

responsabilităţii personale pentru multe sau toate actele trecute de violenţă (ex.: blamează victima sau pe alţii); negarea consecinţelor grave a mai multor sau a tuturor actelor trecute de violenţă (ex.: afirmă că victima nu a suferit leziuni fizice)

Încadrare psihosocială În prezent (N, ?, D)

In trecut (N, ?, D)

1. Altă infracţionalitate gravă - Condamnat sau suspect în cazul altor infracţiuni care nu au legătură cu incidentul de violenţă între parteneri - Include violenţa fizică actuală ori tentativa sau abuzul sexual, incluzând utilizarea armelor împotriva membrilor familiei (alţii decât partenerii de cuplu), cunoştinţelor şi străinilor - Include infracţiunile de încălcare a proprietăţii, disturbarea liniştii publice, infracţiunile care implică alcool/droguri şi încălcările eliberării condiţionate (ex.: ordine de restricţie, probaţiune, condiţionată, cauţiune etc.)

– Infracţiunile mai puţin grave sunt codate cu “P”

2. Probleme cu relaţiile – Despărţire de partener sau conflict extrem privind statusul relaţiei – Codaţi indiferent dacă respectivul conflict provine din infracţiunea actuală sau nu

3. Angajare şi/sau probleme financiare – Şomaj cronic, pattern de muncă instabil sau dificultăţi financiare semnificative

4. Abuz de substanţe

– Probleme serioase cu utilizarea drogurilor ilicite, a alcoolului sau a medicamentelor pe reţetă care conduc la o deteriorare a funcţionării sociale (ex.: probleme legate de sănătate, relaţii, muncă sau probleme legale)

5. Tulburări mentale

– Semne ale unor tulburări mentale severe (ex.: iluzii, halucinaţii, manie, demenţă) sau alte tulburări mentale severe (ex.: depresie extremă, anxietate)

– Semne ale tulburărilor de personalitate ( ex.: furie cronică, impulsivitate sau instabilitate comportamentală)

– Semne ale ameninţărilor suicidale, ale ideaţiei sau intenţiei suicidale ( ex.: gânduri suicidale sau auto-vătămătoare, impulsuri, planuri)

– A primit îngrijire psihiatrică sau psihologică, incluzând medicaţie sau consiliere

– A raportat existenţa unor simptome � Stabilit: Codat pe baza evaluării actuale sau trecute a sănătăţii mentale

� Provizoriu: Referire pentru confirmare prin evaluarea sănătăţii mentale

Factori de vulnerabilitate ai victimei 11: Atitudini sau comportamente inconsistente 12: Frică extremă de agresor 13: Resurse sau suport inadecvat 14: Condiţii de locuire nesigure 15: Probleme de sănătate

Alte considerente (indicaţi alte informaţii relevante privind evaluarea riscului, ex.: dacă agresorul deţine o armă, dacă sunt prezenţi copiii)

→ → →

Riscul la care este supus partenerul de cuplu (partenerii) dacă nu are loc nici-o intervenţie

Încercuiţi Scăzut (S), Moderat (M) sau Ridicat (R) Evaluarea

specialistului Evaluarea victimei

Risc imiment pentru următoarele 2 luni S M R S M R

Risc pe termen lung Peste 2 luni S M R S M R

Risc pentru abuz foarte grav/ moarte S M R S M R

Risc de agravare a violenţei S M R S M R

Discutaţi natura riscurilor, planul de management al situaţiei

Pe baza evaluării riscului efectuate cu victima, indicaţi dacă există de asemenea o posibilitate de abuz asupra copiilor (dacă există în relaţia respectivă)

Risc de abuz asupra copiilor S M R S M R

SARA:PV realizat de către P. R. Kropp, S. D. Hart, H. Belfrage, C. D. Webster, & D. Eaves Versiunea în limba engleză © 2003 este realizată de către the British Columbia Institute Against Family Violence Unele schimbări au fost incluse prin intermediul Versiunii Italiene © Baldry 2004 Autorii îşi susţin drepturile morale în ce priveşte autoratul şi integritatea acestei lucrări. Nicio parte din această lucrare nu poate fi reprodusă sub nicio formă fără permisiunea British Columbia Institute Against Family Violence. Notă: Această formă este destinată exclusuiv scopurilor informaţionale. Utilizarea corespunzătoare a SARA:PV prevede educaţie specializată şi formare. Vă rugăm să contactaţi autorii pentru informaţii care privesc educarea recomandată şi procedurile de formare. www.bcifv.org

Pentru informaţii asupra acestei publicaţii sau a altora asemănătoare, contactaţi: The British Columbia Institute Against Family Violence

Suite 551, 409 Granville Street, Vancouver, British Columbia V6C 1T2 Tel: (604) 669-7055 � Fax: (604) 669-7054

E-mail: [email protected] � URL: www.bcifv.org

Mesaje cheie

- Violenţa între parteneri poate avea consecinţe fatale

- Unii agresori sunt mai periculoşi decât alţii

- Anumite victime sunt mai vulnerabile decât altele (femei imigrante fără statut legal,

femeile care sunt dependente financiar sau care sunt controlate şi izolate la maximum, etc.)

- Separarea recentă sau iminentă reprezintă momente cu un grad de risc mai ridicat.

Bune practici

− Efectuarea unor evaluări complete a riscurilor şi a unor investigaţii aprofundate

− Comunicarea directă cu victima, şi nu efectuarea unei evaluări pe baza informaţiilor

scrise şi a documentelor.

− Să se ţină cont de temerile şi de îngrijorările victimei.

− Să se ţină cont de alţi membri ai familiei, fie ca potenţiale victime, fie ca potenţiali

agresori.

Capitolul 6. De ce să rămână, de ce să plece? De ce se retrag victimele din

sistemul de justiţie penală 19

De ce să rămână, de ce să plece?

Procesul decizional al femeilor care trăiesc cu parteneri abuzivi

şi relaţia acestui proces cu decizia femeii privind utilizarea procedurii penale

Mulţi dintre profesioniştii care lucrează cu victimele violenţei domestice sau cu agresorii, întreabă:

”De ce nu-l părăseşte (pe abuzator)? De ce se întoarce la el? De ce stă cu el?”. Când analizăm

temele complexe şi dureroase pe care femeile trebuie să le aibă în vedere când iau decizia de a

rămâne cu un partener abuziv sau de a-l părăsi, putem să tragem nişte concluzii despre procesul

luării deciziilor.

Suprevieţuitoarele violenţei domestice relatează adesea că au întâlnit dezaprobare din partea

poliţiei, instanţelor sau a altor instituţii când nu s-au simţit în stare să continue procesul de urmărire

penală după ca au apelat la poliţie sau au depus plângere. Specialiştii, poliţiştii sau alţii pot fi

îngrijoraţi când urmărirea penală nu poate fi dusă până la capăt pentru că victima violenţei

domestice îşi retrage plângerea, mai ales când se ştie că abuzul se va intensifica sau agresorul dă

dovadă de alte comportamente de risc crescut.

Procesul parcurs de supravieţuitoarea/victimă pentru a decide să continue sau nu la instanţă trebuie

analizat având în vedere contextul relaţional specific precum şi riscurile şi problemele de siguranţă

specifice situaţiilor de violenţă domestică. Supravieţuitoarele au de luat decizii complexe pentru a

părăsi un partener abuziv sau pentru a se muta de la o familie în care are loc violenţă domestică.

În cele ce urmează vom prezenta câteva puncte cheie bazate pe relatările supravieţuitoarelor

privind aspectele pe care ele le-au avut în considerare în decizia referitoare la măsurile pe care să le

ia sau asupra aspectelor privind siguranţa.

19

Materialele de curs sunt furnizate de Standing Together Against Domestic Violence, fiind adaptate pentru proiectul Wosafejus după lucrarea originală , ‘Awareness in Practice’, elaborată de formatori independenţi, co-autori ai “The Judicial Studies Board National Magistrates’ Training Programme on domestic violence”.

CÂŞTIGURILE PLECĂRII PIERDERILE PLECĂRII

PENTRU SUPRAVIEŢUITOARE

• Siguranţă • Libertate • Un început nou • O oportunitate de a recâştiga controlul

asupra vieţii lor şi de a lua decizii • Stimă de sine • Independenţă • Linişte sufletească • Speranţa unei relaţii noi • Independenţă financiară posibilă • O relaţie mai bună cu copii şi mai mult

timp petrecut cu satisfacerea nevoilor lor • Practicarea propriilor credinţe religioase

sau culturale • Libertatea de a-şi exprima propria

sexualitate • Posibilitatea de a relaţiona mai strâns cu

clasa socială sau comunitatea culturală proprie

• Căminul şi tot ce este inclus: poze, cărţi, istoria familiei, haine

• Identitatea, de ex. cea de persoană căsătorită

• Posibil să fie necesară separarea de copii în cazul în care ea fuge

• Familia şi prietenii • Speranţa şi iubirea • Banii • Statut social • Relaţia/partenerul/soţul • Persoana care o îngrijeşte de ex. dacă

supravieţuitoarea este o persoană în vârstă sau are o dizabilitate

• Serviciul/cursul de calificare • Reţeua de suport (de ex. pentru nevoi

speciale) • Stabilitate / ceea ce ea cunoaşte deja • Comunitatea de credinţă / culturală (de

ex. în cazul în care este renegată/ ostracizată pentru că ”a făcut de ruşine” familia/comunitatea)

• Reşedinţa sau statutul de imigrant dacă depind de partener

• Siguranţa

CÂŞTIGURILE PLECĂRII PIERDERILE PLECĂRII

PENTRU COPII

• Siguranţă/ eliberare de asistarea la un abuz • Mai multe modele pozitive pentru rolul de

adult • Mai mult timp de calitate petrecut cu

mama • Relaţie îmbunătăţită cu mama • Posibilitatea de a fi copil/ de a se juca/ a

face zgomot • A învăţa în mod pozitiv din greşeli

– Căminul şi spaţiul propriu – Tatăl/părintele/bunicii/familia extinsă – Prieteni – Şcoala – Animalele de companie/jucăriile – Echipele de sport – Siguranţa

Concluzii privind părăsirea unui partener abuziv

1. Este periculos. Părăsirea unui partener abuziv poate fi un proces foarte periculos. Mulţi

parteneri abuzivi ameninţă şi îşi duc la bun sfârşit ameninţările lor de-a o găsi oriunde se

duce femeia. Cercetările susţin această percepţie.

Deci siguranţa trebuie privită ca un avantaj dar şi ca o pierdere în acelaşi timp în cazul

părăsirii unui partener sau membru de familie abuziv.

2. Este un proces, adesea de lungă durată, de cântărire a avantajelor şi dezavantajelor. Multe

din lucrurile pe care supravieţuitoarele le au în vedere se referă la nevoile altor persoane

iubite şi nu la cele proprii. Decizia de a se întoarce la un partener abuziv, poate fi luată, de

exemplu, din cauza copiilor.

3. Cântărirea aspectelor materiale şi emoţionale. Este vorba despre combinarea factorilor şi

aspectelor materiale şi emoţionale, fiind extrem de dificil de a cântări unul împotriva

celuilalt, mai ales din interiorul unei relaţii abuzive.

4. Natura avantajelor şi a pierderilor este foarte diferită. Multe dintre lucrurile pe care le-ar

pierde prin părăsirea relaţiei sau a familiei sunt tangibile, imediate, materiale şi sunt

certitudini. În schimb, majoritatea câştigurilor obţinute prin părăsirea relaţiei sunt

intangibile, realizarea lor durează mai mult, sunt de natură emoţională şi nu sunt garantate

cu siguranţă .

5. Aspiraţii sau nevoi de bază. Câştigurile se află, în general la nivel de aspiraţii/speranţe şi

valori, pierderile de obicei se referă la nevoi umane de bază care trebuie acoperite pentru a

supravieţui.

6. Aspecte legate de identitate şi diversitate. ”Identitatea” supravieţuitoarei sau a

abuzatorului (etnia lor, vârsta, clasa socială, sexualitatea, dizabilitatea, religia, genul, etc) ar

putea avea un impact specific asupra câştigurilor şi pierderilor legate de părăsirea situaţiei

de abuz de către supravieţuitoare şi/sau crează bariere suplimentare în faţa plecării în

condiţii de siguranţă.

7. Condiţionalitatea. Este de multe ori o decizie condiţionată şi poate conţine speranţa sau

intenţia de a negocia modificări în comportamentul agresorului.

8. Nu este neapărat o decizie finală. Nu este neapărat o decizie finală şi se poate schimba în

viitor în funcţie de anumite circumstanţe externe sau interne, emoţionale şi practice şi în

funcţie de nivelul de risc şi siguranţă. Părăsirea abuzatorului şi întoarcerea constituie un

proces care poate dura mai mulţi ani.

9. Este influenţată de sprijinul disponibil. Este influenţată în mod direct de ajutorul şi

sprijinul existent ”afară” pentru ea şi copii ei, şi de răspunsurile reale sau aşteptate ale

instituţiilor la violenţă domestică. Blamarea victimei este trăită în diverse forme de mulţi

supravieţuitori şi poate include presiunea de a se despărţi de partener când încă nu poate

face acest lucru în siguranţă.

10. Este afectată de natura abuzului. Decizia este, de asemenea, influenţată de natura

abuzului cu care ea se confruntă în prezent. De exemplu, leziunile fizice pot conduce la

dizabilitate sau epuizare şi pot limita opţiunile pe care supravieţuitoarea le are; abuzul

financiar, emoţional şi izolarea vor afecta în mod direct accesul la informaţii despre opţiuni

şi alternative.

11. Siguranţa este departe de a fi garantată. Câştigul cel mai important pe care trebuie să-l

obţină, siguranţa ei proprie şi a copiilor trebuie să fie în balanţă cu posibilitatea (statistică) a

faptului că agresorul îşi va duce până la capăt ameninţarea că o va răni grav sau o va ucide

dacă îl părăseşte.

12. Dragoste şi speranţă. Dragostea pentru partenerul ei, tatăl copiilor ei şi speranţa că acesta

se va schimba pot fi foarte puternice.

13. O decizie majoră a vieţii. Este vorba despre o decizie majoră a vieţii, care trebuie să se

facă în condiţii de frică, pericol şi stres.

De ce se retrage victima din procesul de justiţie penală?

Decizia de a părăsi un partener abuziv poate avea un impact major asupra deciziei sale cu privire la

posibilitatea de a apela la poliţie, de a da o declaraţie de martor, de a apela la instanţa de justiţie

penală sau de a se retrage din procesul de urmărire penală. Sistemul de justiţie penală nu poate

satisface toate nevoile victimelor violenţei domestice şi ale copiilor acestora.

Nevoile victimei includ:

– Siguranţă în prezent şi în viitor

– Oprirea imediată a tuturor formelor de abuz

– Multe femei doresc continuarea relaţiei cu partenerul şi a partenerului cu copii, dar fără

ameninţări şi abuz

– Justiţie rapidă

– Compensare

– Sprijin pentru a ajuta agresorul să se schimbe

– O soluţie la o relaţie complexă şi eventual continuă între victima şi făptuitorul infracţiunii

Având în vedere natura acestei infracţiuni, decizia victimelor cu privire la intrarea sau rămânerea lor

în sistemul de justiţie penală conţine aspecte importante pe care toate instituţiile trebuie să le ia în

considerare. În cel mai rău caz, acestea pot fi chestiuni de viaţă şi de moarte. A apela la urgenţa de

la poliţie este necesar într-o situaţie de criză şi supravieţuitoarea are nevoie de protecţia urgentă a

poliţiei, dar acesta nu înseamnă că supravieţuitoarea a decis să treacă print-un proces penal de

lungă durată.

Concluzii cu privire la retragerea din procesul de justiţie penală

Îngrijorările cele mai importante pe care supravieţuitoarele violenţei domestice le au despre

utilizarea instanţelor penale includ:

- Teama: ele se tem mai mult de abuzator decât de sistem şi ştiu că a spune în faţa instanţei

sau altundeva ceea ce s-a întâmplat poate fi mai periculos decât tăcerea. Intimidarea şi multe

forme de molestare şi presiuni sunt exercitate în situaţiile de violenţă domestică.

- Nu sunt încă pregătite să părăsească abuzatorul: Supravieţuitoarea poate să nu fi luat

încă o decizie cu privire la viitor şi la părăsirea partenerului abuziv, iar instanţa sau celelalte

instituţii pot aştepta ca supravieţuitoarea să ia o decizie fermă privind relaţia şi/sau

sprijinirea procesului de urmărire penală într-un interval de timp potrivit instanţei dar nu şi

supravieţuitoarei.

- Părăsirea unui abuzator în condiţii de siguranţă poate dura o perioadă lungă de timp:

Cu toate acestea, în orice moment supravieţuitoarea poate avea nevoie să apeleze la poliţie

din cauza pericolului. Când supravieţuitoarea apelează la sistemul de justiţie, nu ştim în ce

stadiu se află în procesul de a pleca de la abuzator.

- Durata lungă a procesului: În timpul unui proces penal lung, victima poate s-a mutat şi a

început o viaţă nouă departe de abuzator, sau poate s-a întors la agresor pentru că acesta i-a

promis că se va schimba, sau din cauza copiilor. În ambele cazuri, revizuirea abuzului în

şedinţă publică poate fi foarte dureroasă.

- Aspecte legate de ruşine, vinovăţie, onoarea familiei, îndoielile şi îngrijorările cu privire

la impactul de a numi partenerul sau un membru al familiei criminal, şi auto-culpabilizarea

victimelor pot constitui bariere foarte puternice de a continua urmărirea penală după ce criza

iniţială a trecut.

- Teama de rezultatele procesului: de ex. abuzatorul va fi găsit nevinovat, sau nu vor fi

probe suficiente, sau instanţa nu va asculta întreaga poveste sau pedeapsa nu va fi de natură

să sporească siguranţa victimei. Toate acestea înseamnă că victima nu poate avea

certitudinea că procesul penal va oferi protecţia/rezultatul de care are nevoie.

- Pierderile: Numeroasele pierderi financiare şi problemele practice care pot rezulta din

continuarea unui proces penal şi din separarea de partener şi de familie.

- Siguranţă: preocupările prioritare şi permanente pentru siguranţă pe care victimele violenţei

domestice le au legate de abuzator, de ceea ce el ar putea face în cazul în care cauza va

ajunge în faţa instanţei.

Mesaje cheie

Retragerea victimelor din procesul de urmărire penală – puncte de reţinut

– Părăsirea unui partener abuziv poate fi un moment periculos/de risc crescut

– Sistemul de justiţie penală nu poate garanta siguranţa victimelor violenţei domestice sau

satisface nevoile lor.

– Decizia victimei de a se retrage este raţională având în vedere riscurile şi consecinţele.

– Când se acordă atenţie siguranţei şi riscului de către poliţie şi instanţe, aceasta reduce

posibilitatea ca victima să se retragă din proces şi creşte probabilitatea unui rezultat mai

sigur pentru victimă.

Capitolul 7. Victima în căutarea ajutorului

Căutarea de ajutor a victimelor

Victimele care apelează la diverse instituţii solicitând ajutor, rareori dezvăluie imediat ceea ce li s-a

întâmplat: ele de obicei sosesc într-o stare de şoc după ce au experimentat un incident deosebit de

urât, sau ceva s-a întâmplat de le-a determinat să ceară ajutor. Adesea ele au nevoie de timp pentru

a construi încrederea şi curajul să vorbească în detaliu despre abuzul pe care l-au trăit. Ele se pot

deschide doar dacă au timp pentru a face acest lucru în ritmul lor. Dacă sunt ascultate cu răbdare,

ele pot începe să înţeleagă că abuzul cu care se confruntă este de fapt violenţă domestică. Unele vor

pune capăt relaţiei chiar după prima şedinţă, altele vor petrece luni sau chiar ani încercând ”să-l

schimbe pe partener” şi vor încheia relaţia doar după ce au epuizat orice altă cale. Cât timp victima

încearcă încă să menţină relaţia, va face orice îi stă în puteri pentru a opri violenţa fără a solicita

ajutor din exterior. În faza următoare ea va apela la prieteni şi familie, şi doar în ultimă instanţă va

căuta ajutor profesional de ex. la servicii sociale, poliţie, avocaţi sau centre de sprijin pentru femei.

Când victima caută ajutor, este important să reţinem20:

– Părăsirea unei relaţii şi decizia de a vorbi deschis sunt momente de mare risc pentru femeie

(vezi Cap. 5, Evaluarea riscurilor).

– Gravitatea şi frecvenţa violenţei escaladează chiar înainte ca femeia să decidă să caute ajutor.

– Asta poate să nu fie prima ei încercare de a căuta ajutor. Ea poate să fi încercat să caute

ajutor în repetate rânduri, înainte de a găsi sprijinul potrivit.

– Căutarea ajutorului din afară este un pas important şi curajos: sunt multe femei care nu

vorbesc cu nimeni şi nu cer ajutor (potrivit Istat, în Italia procentul este de 30%).

– Căutarea ajutorului din afară este începutul unui proces lung.

– Femeile aleg relaţia, nu violenţa.

– Ceea ce are de făcut femeia cu scopul de a părăsi relaţia este diferit pentru fiecare femeie şi

trebuie să reflecte circumstanţele ei particulare.

– Femeia ştie de ce are nevoie să se simtă în siguranţă şi cunoaşte agresorul mai bine decât

oricine altcineva.

În scopul de a răspunde în mod adecvat nevoilor complexe şi variate ale victimelor trebuie să existe

o abordare coordonată şi integrată din partea serviciilor şi instituţiilor implicate pentru a creşte

siguranţa victimei şi a satisface nevoile lor individuale.

20 Pentru grupuri de lucru şi de cercetare în domeniul violenţei împotriva femeii, Maltrattate in famiglia. Suggerimenti nell’approccio alle donne che si rivolgono alle Forze dell’Ordine, Bologna, 1999, downloadat de la www.casadonne.it.

Motive pentru care specialiştii pot ”să nu observe” abuzul21

• Lipsa cunoştinţelor privind natura şi proporţiile violenţei în relaţia de cuplu.

• Lipsa instrumentelor/procedurilor de identificare.

• Dificultatea de a face faţă emoţiilor puternice provocate de aceasta.

• Neîncrederea în povestea femeii şi iritarea pe care o simt în general faţă de ea.

• Referirea cazului altora, care au cunoştinţe mai specifice.

• Simt că nu au suficientă experienţă sau calificare pentru a face faţă acestei probleme.

• Aparţin unei organizaţii care nu are timp şi spaţiu să se ocupe de probleme de acest gen.

21 Tradus şi adaptat de la Wave, Wave Training Programme on Combating Violence Against Women, Viena, 20082.

Capitolul 8. Gestionarea riscului: identificarea siguranţei şi planurile de

siguranţă

Principii de bază pentru protejarea victimelor

Să luaţi o poziţie împotriva violenţei

Prin a ajuta victima luăm o poziţie împotriva violenţei: dar numai prin recunoaşterea caracterului

inacceptabil al violenţei poate începe o schimbare în situaţia victimei, poate să fie sprijinită în

părăsirea relaţiei abuzive şi poate să fie ajutată să se vindece. Nici o femeie nu merită să fie

abuzată, nimic nu justifică violenţa. Legea este de partea victimei.

Siguraţa este primordială

Siguranţa este primordială. Protejarea integrităţii personale a victimei este un drept universal al

omului. Violenţa în relaţia de cuplu este o încălcare a drepturilor omului ale victimei şi ale copiilor

implicaţi. În orice intervenţie, siguranţa femeii şi a copiilor trebuie să primeze. De exemplu, nu

faceţi greşeala de a gândi: ”Am ajutat-o deja odată să plece (sau să aleagă calea legală), dar ea s-a

întors la el (sau şi-a retras plângerea), a fost inutil”. Amintiţi-vă că pentru unele femei violenţa este

este ciclică şi ”întoarcerea la el” este doar un moment de răgaz.

Responsibilitatea revine exclusiv făptuitorului! Repartizarea corectă a vinei

Chiar dacă făptuitorul (sau specialiştii) încearcă să transfere vina pe victimă, responsabilitatea

revine exclusiv făptuitorului: violenţa în relaţia de cuplu este un comportament intenţionat şi ales.

Câteva exemple pentru a ilustra intenţionalitatea comportamentului abuziv:

– De multe ori făptuitorul nu este violent cu alte persoane, de exemplu, el nu ”pierde

controlul” la locul de muncă;

– El de obicei se asigură că nu există martori pentru abuz;

– Dacă el crede că femeia este pe cale să depună o plângere sau să pornească procedura legală,

el alege momentul abuzului astfel încât s-o împiedice;

– El adesea se asigură că leziunile nu pot fi văzute şi sunt acoperite fie de haine fie de păr.

Victimele, ca rezultat al acuzaţiilor şi a violenţei continue, pot începe să creadă că merită abuzul şi

sunt responsabile pentru acesta, şi în încercarea lor de a redobândi controlul, încep să creadă că în

cazulîn care ar fi sau ar acţiona altfel, violenţa s-ar opri. Autoînvinovăţându-se astfel, victimele

încep să se simtă devalorizate ca mame, care nu merită respectul copiilor lor, încep să se simtă

inadecvate şi incompetente: de ex. uneori se simt atât de vinovate pentru separare, încât cer copiilor

să decidă, riscând astfel pierderea respectului din partea copiilor pentru rolul lor de părinte.

Repartizarea corectă a responsabilităţii pentru abuz ajută victimele/mamele să ceară ajutor şi

protecţie.

Evitarea ”patologizării”

Unii profesionişti patologizează violenţa masculină, ceea ce duce la înţelegerea ecesteia ca o

problemă personală şi nu una care să fie abordată în arena justiţiei penale. Aceste tehnici elimină

responsabilitatea făptuitorului, prezentându-l de ex. ca un produs al copilăriei dificile, o victimă a

abuzului în cadrul familiei sale, având probleme cu alcoolul, fiindu-i teamă de independenţa femeii,

rezultatul presiunilor de la locul de muncă, al presiunilor de a fi tată, etc. Externalizarea

responsabilităţii minimizează comportamentul făptuitorului şi impiedică sancţiunile penale.

Violenţa în relaţia de cuplu este o infracţiune

Cu toate că violenţa în relaţia de cuplu este mai puţin vizibilă decât celelate infracţiuni şi există

multe explicaţii diferite pentru existenţa ei (vezi Cap. 2), actele violente sunt infracţinui pedepsite şi

trebuie sancţionate. Violenţa masculină trebuie pedepsită penal şi stigmatizată social. Nu este doar

”o ceartă între iubiţi” (vezi Cap.1)

Cum putem combate violenţa în relaţia de cuplu?

Nimeni nu poate combate violenaţ în relaţia de cuplu singur (dar toată lumea poate juca un rol).

Violenţa poate fi redusă numai în cazul în care încetează să mai fie tolerată de societate în

ansamblu. Afectează pe toţi, fie la nivel personal sau colectiv.

Cum să combatem violenţa în relaţia de cuplu:

– Specialiştii trebuie să aibă aptitudinile necesare pentru a descoperi şi identifica violenţa

domestică;

– Victimele trebuie să fie dispuşi să iasă din situaţia de violenţă;

– Trebuie să existe sancţiuni legale adecvate care protejează victimele şi reglementează

comportamentul autorilor de gen masculin al violenţei asupra femeilor;

– Serviciile asistenţă a victimelor trebuie să ofere servicii de 24 ore, disponibile pentru

întreaga comunitate, cu paturi suficiente pentru femeile care doresc refugiu;

– Este nevoie de servicii specializate pentru abuzatori;

– Resurse suficiente pentru a oferi servicii sociale, de sănătate, posibilităţi de angajare şi

locuinţe de sprijin pentru victimele care au nevoie;

– Trebuie să existe un răspuns coordonat al instituţiilor implicate;

– O cultură răspândită de prevenire a violenţei domestice, în special în rândul celor care sunt

vulnerabili la abuzuri;

– Monitorizarea şi actualizarea legilor şi reglementărilor şi asigurarea aplicării lor.

Aceasta este o sarcină enormă, care nu poate fi abordată singur de nici un practician individual. Nu

constituie un motiv de complezenţă – şi nu ar trebui să fie un motiv pentru a renunţa. Dimpotrivă,

ar tebui să servească la recunoaşterea de către practicieni a faptului că nu sunt omnipotenţi şi nu

sunt responsabili când eforturile lor nu aduc rezultate pozive. Acestea reflectă experienţa victimei

cu privire la modalitatea de rezolvare a problemelor. Violenţa în relaţia de cuplu necesită un răspuns

global prinpunerea în aplicare a Planurilor de acţiune naţionale şi internaţionale22

Bune practici


• Validaţi experienţa de violenţă a victimei şi credeţi ceea ce ea vă spune. Relatarea ei şi alte dovezi vor face parte din investigaţiile ulterioare;

• Reduceţi sentimentul de vinovăţie al femeii şi reiteraţi dreptul ei de a trăi o viaţă liberă de violenţă şi abuz;

• Ajutaţi femeia să recapete controlul asupra vieţii ei, oferindu-i protecţie, informaţii şi ajutor practic;

• Evaluaţi cu precizie riscul; • Exploraţi diferitele opţiuni care îi sunt deschise şi dezvoltaţi un plan de siguranţă

împreunăcu ea.

22 De ex. Ordinul European de Protecție. Vezi Materialul adițional pt. formatori – Europewide Statements and Recommendations

Planuri de siguraţă

Constatarea existenţei unui risc ridicat al repetării violenţei sau al vătămării (omuciderii) fără

elaborarea unui plan de siguranţă împreună cu victima, este echivalent cu stabilirea unui diagnostic

de către un medic fără indicarea tratamentului. Când victima decide să vorbească despre violenţă,

este adesea într-o etapă deosebit de vulnerabilă:

- Pentru că abuzul este foarte recent (pentru cel puţin78 de ore ea va fi în stare de şoc post-

traumatic);

- Pentru că relatarea din nou a abuzului implică retrăirea durerii şi a ruşinii legate de cele

întâmplate;

- Pentru că în momentul separării sau a dezvăluirii abuzului ea se expune la creşterea represaliilor

din partea abuzatorului şi este perfect conştientă de aceasta.

- A nu oferi ajutor personal ar fi o omisiune profesională serioasă din partea practicianului

individual şi a sistemului legal. Răspunsul trebuie să fie într-un context juridic integrat cu

serviciile de asistenţă, serviciile sociale şi serviciile pentru victime, asigurând astfel un

răspuns coordonat.

Victima are nevoi multiple (Cap.4), care sunt atât emoţionale cât şi practice: de ex. nevoia de a găsi

un loc sigur unde să stea, nevoia de a primi consultanţă juridică adecvată şi clară care să nu fie

răsucită de făptuitor, nevoia unui ordin de protecţie pus în aplicare fără întârziere, etc.

Împreună cu informaţiile clare cu privire la gradul de risc reprezentat de făptuitor şi de contextul

actual, un plan de siguranţă bun elaborat împreună cu victimă va ajuta practicianul să obţină alte

informaţii importante cu privire la vulnerabilitatea victimei, la rezilienţa ei personală şi la sprijinul

pe care îl poate primi de la familie şi prieteni (dacă e cazul).

Întrbări pentru a identifica nevoile şi strategiile de siguranţă23

– Ce aţi încercat să faceţi în trecut pentru a vă proteja pe dvs. şi pe copii dvs?

– A ajutat vreuna dintre aceste strategii?

– O să vă ajute acum vreuna dintre ele?

– Ce credeţi că aveţi nevoie pentru a fi în siguranţă acum?

– Cum vă pot ajuta eu?

– Cine altcineva ar putea ajuta? În ce fel?

– Ar ajuta ordinul de protecţie să-l scoateţi afară /să-l ţineţi la distanţă?

23 Tradus și adaptat din Wave, Wave Training Programme on Combating Violence Against Women, Viena, 20082

Cum să întocmim un Plan de siguranţă24

Planul de siguranţă va varia mult dacă victima părăseşte abuzatorul, l-a părăsit sau intenţionează să

rămână cu el. Este important ca practicianul ghidat de principiile legale să respecte decizia victimei

şi aceasta să nu influenţeze nivelul de sprijin acordat, de ex. dacă ea decide să nu pornească

procedura penală. Consilierea trebuie să fie factuală şi clară.

Dacă victima trăieşte singură, analizaţi împreună aspectele următoare:

- Schimbarea încuietorilor pe uşi şi ferestre; dacă este posibil instalarea unui sistem mai bun

de siguranţă: gratii pe ferestre, încuietori, iluminat mai bun, sistem interfon, etc.

- Asiguraţi-vă că există o persoană numită la staţia de poliţie locală care îi cunoaşte situaţia

şi care poate fi contactat direct;

- Să înveţe copii să apeleze la poliţie, familie sau prieteni în situaţiile de pericol;

- Contactarea şcolii sau a altor instituţii de îngrijire a copilului şi stabilirea persoanelor care

au permisiunea de a ridica copii; stabilirea unor dispoziţii speciale pentru a proteja copii;

- Raportarea abuzului, solicitarea măsurilor de siguranţă (obţinerea somaţiilor, a ordinului de

restriciţie)

- Găsirea unor servicii de asistenţă pentru femei cu experienţă în domeniul violenţei în familie

pentru a explora procedura de divorţ şi acordurile de contact post-separare care să protejeze

copii şi victima;

- Contactarea serviciilor pentru femei/a unui adăpost pentru femei;

- Găsirea sprijinului social şi financiar.

Dacă victima îl părăseşte pe abuzator, analizaţi împreună aspectele următoare:

- Cum şi când poate să plece în cele mai bune condiţii de siguranţă? Are posibilitate de

transport?Bani? Un loc unde să meargă?

- Se simte confortabil să apeleze la poliţie ăn cazul în care este nevoie?

- Cui va vorbi repectiv nu va vorbi despre plecare?

- Ce poate să facă ea sau ceilalţi să nu fie găsită de partener?

- Din reţeaua ei de sprijin în cine are încredere că o va proteja?

- Cum va călători în condiţii de siguranţă la şi de la servici sau şcoală sau pentru a ridica copii?

- Ce resurse comunitare/juridice o vor ajuta să se simtă în siguranţă? Notaţi adresele şi numerele

lor de telefon.

- Cunoaşte numărul adăpostului local pentru femei?

- Ce modalităţi de contact ar fi potrivite pentru a păstra siguranţa ei şi a copiilor? Ar fi o hotărâre

24 ibidem

judecătorească o opţiune viabilă?

Dacă victima stă cu abuzatorul, parcurgeţi următoarele aspecte:

– În caz de urgenţă ce funcţionează cel mai bine pentru a păstra siguranţa ei?

– La cine poate apela în situaţie de criză? Ar suna la poliţie dacă violenţa ar începe din nou?

Există telefon în casă sau poate să elaboreze un semnal cu copii sau vecinii să sune la poliţie

sau să obţină ajutor?

– În cazul în care are nevoie să scape temporar, unde ar putea să meargă? Ajutaţi-o să

identifice câteva locuri unde ar putea să meargă în situaţii de criză. Să-şi noteze adresele şi

numerele de telefon.

– Dacă trebuie să fugă, care sunt rutele de evacuare din casă?

– Dacă sunt arme în casă, exploraţi posibilităţile de a fi îndepărtate. Amintiţi-i că în mijlocul

unui atac violenteste întotdeauna cel mai bine să aibă încredere în judecata ei despre ce să

facă - uneori este mai bine să fugă, uneori să se împace cu agresorul, orice care

funcţionează pentru a o proteja.

Recomandaţi clientei dvs. să aibă următoarele la dispoziţie în caz că are nevoie să fugă:

– Paşaport, certificat de naştere (original sau copii)

– Dovada asigurării medicale şi sociale

– Certificatul de căsătorie, permisul de conducere şi documentele maşinii

– Numărul contului de la bancă, cardul de credit, carnetul de economii

– Fluturaşii salariale sau alte documente din care reies veniturile ei sau cele ale familiei

– Documentele de la serviciile sociale sau cele de imigrare

– Medicamentele şi reţetele

– Certificatul de divorţ sau alte documente judiciare

– Numerele de telefon şi adresele membrilor de familie, ale prietenilor sau ale agenţiilor

comunitare

– Haine şi lucruri cu valoare sentimentală pentru ea şi copii

– Cheile

Bune practici 25

Măsurile de succes în răspunsul sistemului de justiţie penală la violenţa în relaţia de cuplu ar trebui

25

Material de formare asigurat de Standing Together Against Domestic Violence, adaptat pentru proiectul Wosafejus din lucrarea originală de formatori independenți ‘Awareness in Practice’, co-autori ai Programului de formare în violență domestică al Consiliului de Studii Judiciare al Magistraturii Naționale (Judicial Studies Board National Magistrates) .

să includă în plus faţă de răspunsurile standard la infracţiuni:

- Păstrarea accentului pe siguranţa victimei şi a copiilor pe tot parcursul procesului

- Strângerea informaţiilor despre risc şi schimbul de informaţii cu alte agenţii

- Trimiteri bune către instituţiile care oferă asistenţă

- Asigurarea ca responsabilitatea pentru violenţă să revină abuzatorului, mutând sarcina răspunderii

de pe victimă pe autorităţile legale.

- Oferirea oportunităţilor structurate pentru făptuitori/abuzatori să-şi schimbe comportamentul.

Capitolul 9. Cum să răspundem la siguranţa victimei

Cercetarea realizată în cadrul proiectului Wosafejus, alte studii precum şi experienţa continuă cu

femeile victime ale violenţei în relaţia de cuplu oferă perspective cu privire la modul de a răspunde

la siguranţa victimei.

9a. Funcţionarea sistemului de justiţie penală:

- În special în cazurile în care nu există leziuni fizice evidente, profesioniştilor le-a fost dificil să

facă distincţie între violenţă în relaţia de cuplu şi ”conflicte familiale”.

- În unele ţări, este încă nevoie puternică de îmbunătăţirea comunicării între instituţii şi în

colaborarea între departamente astfel încât să se evite victimizarea secundară şi pentru a facilita

răspunsul integrat la violenţa în relaţia de cuplu.

- Strângerea dovezilor şi construirea cazurilor din partea poliţiei judiciare şi a serviciului de

urnărire penală este deseori insuficientă: din rapoarte lipsesc informaţii factuale şi detalii

importante.

- Lipsa legării incidentului recent de abuz cu cele anterioare suferite de victimă oferă informaţii

inadecvate despre măsura abuzului. Acest lucru conduce la minimizarea gravităţii infracţiunii şi

la rechizitoriu indulgent.

- În unele ţări măsurile preventive şi arestarea făpruitorului sunt foarte rar aplicate din lipsa

prevederilor legale şi/sau din lipsa îndrumării corespunzătoare din cadrul poliţiei şi a serviciilor

de urmărire penală.

- Acuzaţiile care sunt luate în serios de cele mai multe ori prezintă următoarele caracteristici,

care nu sunt întotdeauna prezente în cazurile grave de violenţă în relaţia de cuplu:

a) abuz fizic recent;

b) semne evidente de abuz fizic;

c) abuz susţinut de certificat medical.

- Profesioniştii în afara sistemului de justiţie penală uneori cred că depunerea unei plângeri este o

condiţie necesară pentru a crede ceea ce relatează victima victima despre violenţă, însă există

motive importante pentru care o victimă ar putea să nu fie dispusă să depună plângere.

- Volumul mare de cazuri grele şi nesoluţionate duce la amânarea cazurilor şi la întârzieri extrem

de mari atât în începerea procedurii legale cât şi în pronunţarea sentinţei.

- Retragerea frecventă a plângerii din partea victimei îi determină pe profesionişti să se simtă

frustraţi de comportamentul victimelor însă victimele se simt adesea singure în faţa violenţei; în

fapt nu se iau măsuri care să garanteze siguranţa lor.

- În multe ţări, instrumentele pentru evaluarea riscului nu sunt utilizate aproape de loc şi măsurile

utilizate nu sunt adecvate.

- Continuă să persiste o cultură a stigmatizării (”femeile simulează abuzul, ele nu ştiu ce vor”,

etc.) atât în rândul poliţiei şi cât şi a sistemului judiciar.

- Utilizarea bunelor practici (formare pentru specialiştii practicieni, profesionişti desemnaţi

pentru cazurile de abuz, comunicarea între organizaţiile statutare şi cele din sectorul privat) este

neuniformă şi intermitentă.

- Sentinţele sunt prea indulgente şi măsurile de siguranţă (ca ţinerea făptuitorului la distanţă de

victimă) sau acordurile financiare sunt mult prea des încălcate.

9b. Dificultăţile întâlnite de victime în relaţie cu sistemul de justiţie penală

- Victimele sunt uneori nesigure cu privire la modul în care să colaboreze cu sistemul, cui să se

adreseze, ce să întrebe: au nevoie să fie informaţi cu privire la drepturile lor şi funcţionarea

sistemului.

- Ele s-ar pute simţi că nu vor fi crezute în special de către ofiţerii de poliţie de gen masculin

- Ele s-ar putea simţi că vor fi în imposibilitatea de a ”dovedi suficient” abuzul şi partenerul lor nu

va fi tras la răspundere

Victimele ar putea să nu aibă încredere în sistemul de justiţie penală şi să se confrunte cu dificultăţi,

suplimentare pentru că:

– Li se refuză ordinul de protecţie;

– Abuzul continuă chiar dacă un ordin de protecţie a fost emis;

– Trebuie să facă faţă agresorului şi/sau cu avocaţilor în cursul procedurii;

– Primesc ameninţări din partea abuzatorului sau a familiei acestuia;

– Dau de ofiţeri de poliţie incompetenţi şi ostili;

– Dau de avocaţi care nu sunt specializaţi pentru acest domeniu, care speculează sau au o

abordare discriminatorie;

– Procedurile sunt prea lungi şi lungimea procedurii este imprevizibilă ;

– Ele nu sunt conştiente de gradul de risc la care sunt expuse şi se prezintă ca fiind nesigure.

Poliţia şi judecătorii devin exasperaţi de indecizia victimelor.

9c.Linii directoare: Intervievarea victimei; Cum să construim încrederea victimei în sistemul

de justiţie penală şi să îmbunătăţim condiţiile ei de siguranţă; bunele practici pentru

practicienii care lucrează în sistemul de justiţie penală şi pentru colaborarea între instituţiile

implicate

Munca profesioniştilor din domeniul juridic cu victime

Nu este uşor unei femei să abordeze sistemul de justiţie penală şi să vorbească despre violenţă.

Pentru fi ajutată să colaboreze cu sistemul, în primul rând are nevoie să fie luată în serios şi

ascultată cu atenţie: victima raportează abuzul dacă primeşte sprijinul adecvat.

Când luaţi declaraţia victimei, în funcţie de locul în care aceasta are loc şi de timpul disponibil,

utilizaţi următoarele criterii:

Apeluri de urgenţă la poliţie

Contactul cu poliţia are loc de obicei după mai multe incidente de abuz şi în urma unui apel de

urgenţă fie din partea victimei, a unui vecin, a unui membru al familiei sau a unui prieten.

Dacă victima este cea care sună,pe lângă urmarea procedurii obişnuite (trimiterea unei patrule şi/sau

a ambulanţei), este nevoie:

- S-o liniştiţi şi s-o încurajaţi;

- Cereţi cât multe informaţii posibile, în timp ce luaţi în seamă şi ceea ce se întâmplă în jurul

ei (zgomote, voci, plânsete, strigăte, ce se spune);

- Să întrebaţi dacă sunt copii prezenţi;

- S-o informaţi că într-o etapă ulterioară poate să meargă la poliţie pentru mai multe

informaţii şi ajutor.

În timpul intervenţiei de urgenţă a poliţiei la domiciliu

9. Vorbiţi cu victima separat, departe de făptuitor.

10. Utilizaţi formularele pentru strângerea de dovezi şi informaţii, precum şi o scurtă evaluare a

riscului

11. Recomandaţi întotdeauna femeii să meargă la Urgenţă sau la medicul de familie (la

Medicină Legală), chiar şi în cazurile în care nu există leziuni vizibile. Sesizarea ar putea fi

utilă în cazul în care femeia ulterior decide să depună plângere.

12. Nu minimalizaţi abuzul prin încercarea de a media între ea şi partener. Acest lucru ar putea

pune în pericol siguranţa ei şi mai mult şi ar supune-o la riscul unor represalii suplimentare

din partea partenerului.

13. Oferiţi informaţii despre serviciile de urgenţă, nu oferiţi consiliere de relaţie.

14. În mod discret, departe de privirile făptuitorului, daţi-i informaţii despre centre de sprijin

pentru victime, numerele liniilor de ajutor şi serviciile de urgenţă.

15. Verificaţi întotdeauna dacă există copii implicaţi: dacă sunt prezenţi au fost martori la abuz?

Au fost răniţi în timpul incidentului?

16. Asiguraţi-vă privind starea de bine emoţional şi fizic al copiilor. Pot să aibă nevoie de

reasigurare că mama lor este bine.

17. Apelaţi la Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Dreăturilor Copilului în orice situaţie când

copii au fost abuzaţi sau neglijaţi.

18. Exploraţi ce se va întâmpla cu femeia după ce plecaţi: ar vrea să-l părăseacă pe abuzator?

Este posibil să obţină să se mute făptuitorul? Poate fi monitorizată situaţia în vreun fel?

Când practicienii intervin într-o situaţie de criză, imediat după un incident violent, victima poate

reacţiona în moduri diferite faţă de ei fiind în stare de şoc şi traumatizată: femeia se va prezenta rar

ca fiind pe deplin conştient de ceea ce se întâmplă, va avea multe îndoieli şi va fi confuză, va

încerca de multe ori să nege, minimizeze sau să justifice abuzul. Ea poate fi chiar agresivă şi

furioasă şi să transfere acestea pe ofiţerul de poliţie, în opoziţie cu partenerul ei abuziv, într-o

încercare de a apăra acţiunile făptuitorului. În această situaţie poate fi greu agentului de poliţie să

decidă dacă este vorba despre violenţă domestică sau ”conflict de familie”, amândouă părţile fiind

agresive şi abuzive. Acesta este motivul pentru care este important să se aibă în vedere faptul că

aceste reacţii pot fi consecinţe ale abuzului, în special în cazul în care acesta are loc de o lungă

perioadă de timp; totodată trebuie avută în vedere importanţa efectuării investigaţiilor aprofundate.

La staţia de poliţie (sau în biroul avocatului)

Cum să conduceţi un interviu când victima se prezintă la staţia de poliţie sau la biroul avocatului

pentru a cere informaţii despre modul în care poate raporta abuzul:

- Asiguraţi un traducător sau mediator cultural dacă este nevoie;

- Prezentaţi-vă şi înainte de a intervieva victima oferiţi-i informaţii cu privire la drepturile sale

şi cu privire la procedurile penale şi civile;

- Respectaţi dreptul victimei la confidenţialitate în limitele legii;

- Vorbiţi cu ea singură şi asiguraţi un loc unde unde se simte în siguranţă să vorbească;

- Locaţia trebuie să fie cât se poate de sigură, liniştită şi retrasă;

- Evitaţi spaţiile unde oamenii circulă, unde telefonul sună mereu, ori unde sunteţi tot timpul

întrerupţi de colegi, etc.

- Oferiţi femeii timpul de care are nevoie pentru a vă spune ce s-a întâmplat şi a vă răspunde

la întrebări;

- Informaţi femeia despre cerinţele necesare pentru începerea urmăririi penale în cazul

infracţiunilor imputabile;

- Puneţi întebări pentru a clarifica circumstanţele incidentului, în special atunci când există

lacune în ceea ce priveşte:

- Natura abuzului: fizic, verbal, emoţional, financiar sau sexual

- Frecvenţa abuzului: câte incidente, când, unde, cum au avut loc

- Ce mijloace au fost utilizate;

- Contextul în care abuzul a avut loc: (în privat, cu un terţ prezent, etc.)

- Orice documente justificative disponibile (documente medicale, fotografii, documente scrise

de la locul de muncă) precum şi martorii (familia, prieteni, vecini, etc.);

- Efectuaţi o evaluare detailată şi profesională a riscului (Cap. 5)

- Nu daţi victimei sfaturi, despre ce fel de decizii ”trebuie” să fie luate în cazul ei, de ex. să nu

depună plângere pe baza unor dovezi insuficiente (nu e responsabilitatea ei să adune probe),

”pentru că a trecut prea mult timp de la incident”, ”pentru că tot ce are nevoie este să se

separe de partener”, sau, dimpotrivă, s-o convingeţi să depună plângere – în limite legale –

chiar dacă ea pare nesigură sau nu doreşte s-o facă;

- Oferiţi-i informaţii factuale importante într-un mod simplu, clar şi concis în ceea ce priveşte:

- Ce se va întâmpla dacă va raporta abuzul, când el va fi informat că ea a depus

plângere împotriva lui, cât de mult durează procedura penală, ce se va întâmpla la

tribunal;

- Legile şi modul în care acestea o pot proteja atât pe termen scurt cât şi pe termen

lung, de ex. somaţiile şi ordinul de restricţie;

- Drepturile victimei şi despăgubiri pentru vătămări corporale;

- Centre de sprijin pentru victime (centre antiviolenţă);

- Servicii sociale, în particular servicii de urgenţă;

� Orice alte informaţii juridice relevante referitoare la separare, legile de imigrare,

sistemul de justiţie penală, etc;

- Evitaţi să faceţi comentarii care ar putea să influenţeze relatarea victimei, fie prin acordarea

semnalelor pozitive (care ar putea să determine victima să-şi modifice declaraţia pentru a-l

mulţumi profesionist) fie prin semnale negative (părând şocat sau dezorientat);

� Asiguraţi-vă că victima va fi în siguranţă dacă va părăsi staţia de poliţie sau biroul

avocatului

În instanţă

- Asiguraţi o cameră de aşteptare separată pentru victimă, departe de făptuitor, în aşteptarea

şedinţei în instanţa de judecată.

- Audiaţi victima ca pe un martor cu toate măsurile de protecţie aplicabile şi asiguraţi-vă că nu este

în viziunea directă a inculpatului (de ex. utilizând un monitor).

- Folosiţi toate instrumentele disponibile, astfel încât să evitaţi repovestirea celor întâmplate de

multe ori de către victimă.

- Asiguraţi paza victimei în timpul audierii, alertând poliţia în cazurile cu risc ridicat.

În biroul avocatului

Este cel mai bine pentru victimă dacă ea este reprezentată de un avocat în fiecare etapă a procedurii,

începând de la investigaţiile preliminare. Avocatul:

6. Poate explica exact ce se întâmplă şi poate ajuta victia să înţeleagă procedurile aşa cum ele se

desfăşoară;

7. Poate asista victima în timpul audierilor la poliţie şi când este interogată de procuror;

8. Poate poate să medieze când ea intră în contact cu numeroşi alţi profesionişti, şi o poate ajuta

în luarea deciziilor pe tot parcursul procesului.

Practicienii trebuie să sfătuiască victima să-şi aleagă un reprezentant legal.

Schiţă pentru intervievarea victimelor 26

Este important ca victimele să nu fie privite doar ca martori sau ”instrumente pentru verificarea

adevărului”, ci ca persoane care au nevoie de protecţie, ale căror siguranţă este esenţială şi are

prioritate faţă de importanţa oricărei alte intervenţii ale poliţiei.

Mai mult decât atât, este important să nu se concentreze doar asupra incidentul în cauză sau pe un

singur epizod de violenţă, ci pe încercarea de a construi o imagine mai completă a situaţiei femeii şi

a pericolelor la care ea şi copii ei sunt expuşi. Este importantă evaluarea factorilor de risc şi

elaborarea unui plan de siguranţă înainte ca ea să plece.

– Ajutaţi femeia să se simtă în largul ei, începeţi interviul cu fraze ca: ”Mulţumesc că aţi venit

azi. Îmi pare rău pentru tot prin ce aţi trecut. Sunt conştient de faptul că a fost o experienţă

şocantă şi cumplită pentru dumneavoastră. O să fac tot ce-mi stă în putinţă pentru a vă ajuta.

Aţi fost foarte curajoasă venind aici să depuneţi plângere. Acum trebuie să vă pun câteva

întrebări. Știu că nu vă va fi uşor să vorbiţi despre aceste lucruri, dar am nevoie de cât de

multe informaţii pentru a putea....găsi făptuitorul.... şi a-l trage la răspundere..... Spuneţi-mi,

vă rog, când este deja prea mult pentru dvs. şi putem lua o pauză.”

– Luaţi o poziţie clară, afirmând că abuzul nu e niciodată vina victimei şi făptuitorul este

responsabil în întregime şi abuzul nu poate fi justificat niciodată.

– Liniştiţi victima reafirmând că o credeţi:adesea în cazurile de violenţă domestică făptuitorul

poate spune femeii că este vina ei ce se întâmplă şi că ”nu o va crede nimeni”.

– Utilizaţi întrebări deschise de genul ”cine-ce-unde-cum-când: de ex. ”Ce s-a întâmplat, când

soţul dvs. a sosit acasă? Cum v-a lovit?” faţă de întrebările închise (care generează

răspunsuri da/nu) ca şi ”Soţul dvs. v-a lovit?”

– Evitaţi întrebările de genul ”De ce v-a lovit?” pentru că victima nu poate răspunde pentru

26 Tradus şi adaptat din Wave, Wave Training Programme on Combating Violence Against Women, Viena, 20082

motivele abuzatorului.

– Evitaţi întrebările acuzatore de genul ”De ce staţi cu un om care face asemenea lucruri?”

– Rugaţi-o să relateze evenimentele în ordine cronologică, începând înainte ca actul de

violenţă actual să fi avut loc: ”Când aţi ajuns acasă în seara respectivă? Ce s-a întâmplat?”

– Lăsaţi-o să vorbească şi ascultaţi-o în mod activ.

– Rugaţi-o să vă dea toate detaliilecu privire la episodul violent şi leziunile: ”Cum v-a lovit?

Unde?” A lovit-o cu pumnul? A lovit-o cu piciorul? A utilizat un obiect? A folosit o armă?

Dacă da, ce anume?

– Nu puneţi întrebări doar despre violenţă fizică, ci, de asemenea cu privire la ameninţări,

distrugerea obiectelor, rănirea animalelor de companie, violenţă sexuală.

– La sfârşit, asiguraţi victimei timp suficient pentru a citi cu atenţie declaraţia şi asiguraţi-vă

că a înţeles totul înainte să semneze; la nevoie, faceţi schimbările necesare.

– Asiguraţi-vă că este în siguranţă dacă părăseşte clădirea.

Linii de orientare pentru profesioniştii din cadrul sistemului de

justiţie penală şi pentru colaborarea între instituţii

Formare periodică

� Bunele practici nu se formează în mod spontan, experienţa în sine nu este suficientă.

� Formarea este esenţială pentru combaterea prejudecăţilor, a stereotipiilor de gen, pentru evitarea

minimizării şi negării abuzului.

� Asigurare de orientare şi formare pentru practicieni pentru a-i sprijini să ofere informaţii în mod

corespunzător şi să evalueze nevoile individuale într-un mod consecvent pentru a îmbunătăţi

rezultatele pentru victime.

Înţelegerea adevcată a violenţei

� Când clienţii se prezintă cu probleme personale sau familiale luaţi în considerare întotdeauna

violenţa în relaţia de cuplu ca o cauză posibilă. Procedaţi asemănător în cazurile în care se

prezintă copii cu probleme de abuz fizic/emoţional şi neglijare.

� Fiţi conştienţi de diferenţa dintre conflict şi violenţă.

� Nu judecaţi victima şi abuzatorul după modul în care ei se prezintă.

� Luaţi în serios ceea ce vă spune victima şi declaraţia ei.

� Niciodată să nu consideraţi pe victimă ca fiind responsabilă pentru abuz.

În timpul primului contact cu o situaţie de violenţă

� Încercaţi să obţineţi contact direct cu victima abuzului, dovezile scrise nu sunt suficiente.

� În cazul în care atât făptuitorul/făptuitorul presupus cât şi vicitma/victima presupusă sunt

prezenţi, vorbiţi cu ei separat.

� Asiguraţi-vă că siguranţa victimei şi a copiilor ei este o preocupare primordială.

� Puneţi în aplicare măsuri de siguranţă concrete pentru a proteja victima şi copii ei.

� Puneţi întrebări despre abuzurile precedente pentru a evalua comportamentul făptuitorului şi

vulnerabilitatea victimei.

� Luaţi în considerare şi alte persoane şi/sau membri de familie care ar putea fi afectaţi de

violenţă.

Când victima părăseşte relaţia abuzivă

� Ascultarea activă şi empatică ajută la identificarea nevoilor vicitmei.

� Împărţiţi orice informaţie relevantă cu alte servicii care lucrează cu victima, ca şi Centrele de

sprijin pentru victime/Centrele pentru femei.

� Siguranţa victimei şi a copiilor trebuie să fie preocuparea primordială pe tot parcursul

procesului.

� Investigaţi incidentele de violenţă noi cu instrumente de evaluare adecvate şi împărţiţi

informaţia cu instituţiile relevante.

� Faceţi trimitere la fiecare instituţie care ar putea oferi sprijin.

� Mutaţi responsabilitatea controlării şi opririi comportamentului violent de pe victimă pe

organizaţiile relevante.

Recomandări pentru munca cu victima

3. Ascultaţi-i povestea şi validaţi experienţa ei. Declaraţia ei împreună cu alte dovezi vor

constitui obiectul unor investigaţii suplimentare.

4. Înţelegeţi că ea ar putea să simtă că şi-a trădat partenerul şi asiguraţi-o că a făcut lucrul

potrivit şi are dreptul la o viaţă fără violenţă şi oprimare.

5. Luaţi în serios teama ei cu privire la nivelul ei de siguranţă.

6. Întrebaţi victima în mod direct despre ceea ce are nevoie pentru a se simţi în siguranţă.

7. Fiţi suportivi şi ajutaţi-o să capete control asupra propriei vieţi oferindu-i informaţii, ajutor

practic şi protejându-i siguranţa.

8. Exploraţi împreună opţiunile şi elaboraţi un plan de siguranţă.

9. Să vă fie clar rolul pe care îl aveţi şi tipul de sprijin pe care îl puteţi/nu-l puteţi oferi în

limitele sarcinilor şi responsabilităţilor pe care le aveţi.

Recomandări pentru a lucra cu abuzatorul

� Nu vă lăsaţi influenţaţi: abuzatorul va încerca întotdeauna să distragă atenţia de pe el utilizând

justificaţii, negând şi minimizând abuzul sau punând responsabilitatea pe victimă.

� Parcurgeţi declaraţia victimei pas cu pas împreună cu făptuitorul şi verificaţi versiunea lui

privind evenimentele.

� Faceţi-i pe bărbaţi să recunoască în ce fel au fost abuzivi şi să-şi asume responsabilitate pentru

comportamentul avut.

� Oferiţi abuzatorului opţiuni concrete privind modul în care îşi pot schimba comportamentul.

Instrucţiuni specifice

- Rugaţi un medic să documenteze leziunile victimei într-un raport medical.

- Efectuaţi anchetele cu acurateţe: faceţi poze despre locaţiile şi persoanele afectate de

violenţă, obţineţi declaraţii de la martori şi dovezi documentare.

– Pe tot parcursul procesului, siguranţa victimei şi a copiilor ei trebuie să constituie

preocuparea primordială.

– Luaţi măsuri de protecţie pentru a separa victima de făptuitor în instanţa de judecată.

Când sunt implicaţi copii

– Când se face evaluarea într-un caz de violenţă domestică împotriva unei mame, este

important să se verifice dacă copilul/vreunul dintre copii nu este de asemenea victimă a

abuzului şi viceversa.

– În cazul în care suspectaţi că un copil este victimă a /copii sunt victime ale abuzului, trebuie

să sesizaţi Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţie a Drepturilor Copiilor.

– Discutaţi despre orice problemă referitoare la copil/copii cu victima în scopul de a evalua

modul în care pot fi protejaţi cel mai bine. Sprijinirea mamei este un mod eficient de a

proteja copilul/copii.

– Este contraproductiv să împingeţi femeia în luarea unor decizii fie în ceea ce priveşte

dispoziţiile de contact cu copilul, fie în a lua măsuri legale împotriva partenerului care, de

exemplu ar putea împiedica accesul lui la tratament/sprijin, precum şi împingerea ei să

părăsească partenerul atunci când acest lucru nu poate fi făcut încă în condiţii de siguranţă.

– Este mult mai productiv să ajutaţi victima să se simtă abilitată în relaţie cu copii ei şi în

responsabilităţile faţă de ei. Ajutorul acordat pentru a respinge sentimentele de

autoculpabilizare generate de către un partener abuziv (”Eşti o mamă rea. Eşti fără

speranţă.”) şi oferirea de sfaturi tangibile, de sprijin şi protecţie fac parte din acest proces.

– Dreptul taţilor de a ţine legătura cu copii lor nu trebuie să aibă prioritate în faţa dreptului

copilului să fie protejat împotriva incidentelor suplimentare de abuz în timpul contactului,

de ex. expunere la presiune, ameninţări şi comportament coercitiv, precum şi a fi martor la

denigrarea mamei de către tată.

– Asigurarea spervizării aranjamentelor legate de contact în cazurile cu risc crescut, în

colaborare cu serviciile sociale.

– Reşedinţa comună nu este recomandabilă în cazurile de violenţă în relaţia de cuplu,

deoarece în acest caz nu există dispoziţii pentru supervizarea contactului expunând astfel

mama şi copii la risc.

– Pentru a proteja cel mai bine copii şi a satisface nevoile lor de asistenţă, intervenţiile de

protecţie a copiilor şi serviciile de protecţia copilului trebuie să adopte un răspuns

multidisciplinar, interinstituţional.

Capitolul 8. Gestionarea riscului: identificarea siguranţei şi planurile de

siguranţă

Principii de bază pentru protejarea victimelor

Să luaţi o poziţie împotriva violenţei

Prin a ajuta victima luăm o poziţie împotriva violenţei: dar numai prin recunoaşterea caracterului

inacceptabil al violenţei poate începe o schimbare în situaţia victimei, poate să fie sprijinită în

părăsirea relaţiei abuzive şi poate să fie ajutată să se vindece. Nici o femeie nu merită să fie

abuzată, nimic nu justifică violenţa. Legea este de partea victimei.

Siguraţa este primordială

Siguranţa este primordială. Protejarea integrităţii personale a victimei este un drept universal al

omului. Violenţa în relaţia de cuplu este o încălcare a drepturilor omului ale victimei şi ale copiilor

implicaţi. În orice intervenţie, siguranţa femeii şi a copiilor trebuie să primeze. De exemplu, nu

faceţi greşeala de a gândi: ”Am ajutat-o deja odată să plece (sau să aleagă calea legală), dar ea s-a

întors la el (sau şi-a retras plângerea), a fost inutil”. Amintiţi-vă că pentru unele femei violenţa este

este ciclică şi ”întoarcerea la el” este doar un moment de răgaz.

Responsibilitatea revine exclusiv făptuitorului! Repartizarea corectă a vinei

Chiar dacă făptuitorul (sau specialiştii) încearcă să transfere vina pe victimă, responsabilitatea

revine exclusiv făptuitorului: violenţa în relaţia de cuplu este un comportament intenţionat şi ales.

Câteva exemple pentru a ilustra intenţionalitatea comportamentului abuziv:

– De multe ori făptuitorul nu este violent cu alte persoane, de exemplu, el nu ”pierde

controlul” la locul de muncă;

– El de obicei se asigură că nu există martori pentru abuz;

– Dacă el crede că femeia este pe cale să depună o plângere sau să pornească procedura legală,

el alege momentul abuzului astfel încât s-o împiedice;

– El adesea se asigură că leziunile nu pot fi văzute şi sunt acoperite fie de haine fie de păr.

Victimele, ca rezultat al acuzaţiilor şi a violenţei continue, pot începe să creadă că merită abuzul şi

sunt responsabile pentru acesta, şi în încercarea lor de a redobândi controlul, încep să creadă că în

cazulîn care ar fi sau ar acţiona altfel, violenţa s-ar opri. Autoînvinovăţându-se astfel, victimele

încep să se simtă devalorizate ca mame, care nu merită respectul copiilor lor, încep să se simtă

inadecvate şi incompetente: de ex. uneori se simt atât de vinovate pentru separare, încât cer copiilor

să decidă, riscând astfel pierderea respectului din partea copiilor pentru rolul lor de părinte.

Repartizarea corectă a responsabilităţii pentru abuz ajută victimele/mamele să ceară ajutor şi

protecţie.

Evitarea ”patologizării”

Unii profesionişti patologizează violenţa masculină, ceea ce duce la înţelegerea ecesteia ca o

problemă personală şi nu una care să fie abordată în arena justiţiei penale. Aceste tehnici elimină

responsabilitatea făptuitorului, prezentându-l de ex. ca un produs al copilăriei dificile, o victimă a

abuzului în cadrul familiei sale, având probleme cu alcoolul, fiindu-i teamă de independenţa femeii,

rezultatul presiunilor de la locul de muncă, al presiunilor de a fi tată, etc. Externalizarea

responsabilităţii minimizează comportamentul făptuitorului şi impiedică sancţiunile penale.

Violenţa în relaţia de cuplu este o infracţiune

Cu toate că violenţa în relaţia de cuplu este mai puţin vizibilă decât celelate infracţiuni şi există

multe explicaţii diferite pentru existenţa ei (vezi Cap. 2), actele violente sunt infracţinui pedepsite şi

trebuie sancţionate. Violenţa masculină trebuie pedepsită penal şi stigmatizată social. Nu este doar

”o ceartă între iubiţi” (vezi Cap.1)

Cum putem combate violenţa în relaţia de cuplu?

Nimeni nu poate combate violenaţ în relaţia de cuplu singur (dar toată lumea poate juca un rol).

Violenţa poate fi redusă numai în cazul în care încetează să mai fie tolerată de societate în

ansamblu. Afectează pe toţi, fie la nivel personal sau colectiv.

Cum să combatem violenţa în relaţia de cuplu:

– Specialiştii trebuie să aibă aptitudinile necesare pentru a descoperi şi identifica violenţa

domestică;

– Victimele trebuie să fie dispuşi să iasă din situaţia de violenţă;

– Trebuie să existe sancţiuni legale adecvate care protejează victimele şi reglementează

comportamentul autorilor de gen masculin al violenţei asupra femeilor;

– Serviciile asistenţă a victimelor trebuie să ofere servicii de 24 ore, disponibile pentru

întreaga comunitate, cu paturi suficiente pentru femeile care doresc refugiu;

– Este nevoie de servicii specializate pentru abuzatori;

– Resurse suficiente pentru a oferi servicii sociale, de sănătate, posibilităţi de angajare şi

locuinţe de sprijin pentru victimele care au nevoie;

– Trebuie să existe un răspuns coordonat al instituţiilor implicate;

– O cultură răspândită de prevenire a violenţei domestice, în special în rândul celor care sunt

vulnerabili la abuzuri;

– Monitorizarea şi actualizarea legilor şi reglementărilor şi asigurarea aplicării lor.

Aceasta este o sarcină enormă, care nu poate fi abordată singur de nici un practician individual. Nu

constituie un motiv de complezenţă – şi nu ar trebui să fie un motiv pentru a renunţa. Dimpotrivă,

ar tebui să servească la recunoaşterea de către practicieni a faptului că nu sunt omnipotenţi şi nu

sunt responsabili când eforturile lor nu aduc rezultate pozive. Acestea reflectă experienţa victimei

cu privire la modalitatea de rezolvare a problemelor. Violenţa în relaţia de cuplu necesită un răspuns

global prinpunerea în aplicare a Planurilor de acţiune naţionale şi internaţionale27

Bune practici


• Validaţi experienţa de violenţă a victimei şi credeţi ceea ce ea vă spune. Relatarea ei şi alte dovezi vor face parte din investigaţiile ulterioare;

• Reduceţi sentimentul de vinovăţie al femeii şi reiteraţi dreptul ei de a trăi o viaţă liberă de violenţă şi abuz;

• Ajutaţi femeia să recapete controlul asupra vieţii ei, oferindu-i protecţie, informaţii şi ajutor practic;

• Evaluaţi cu precizie riscul; • Exploraţi diferitele opţiuni care îi sunt deschise şi dezvoltaţi un plan de siguranţă

împreunăcu ea.

27 De ex. Ordinul European de Protecție. Vezi Materialul adițional pt. formatori – Europewide Statements and Recommendations

Planuri de siguraţă

Constatarea existenţei unui risc ridicat al repetării violenţei sau al vătămării (omuciderii) fără

elaborarea unui plan de siguranţă împreună cu victima, este echivalent cu stabilirea unui diagnostic

de către un medic fără indicarea tratamentului. Când victima decide să vorbească despre violenţă,

este adesea într-o etapă deosebit de vulnerabilă:

- Pentru că abuzul este foarte recent (pentru cel puţin78 de ore ea va fi în stare de şoc post-

traumatic);

- Pentru că relatarea din nou a abuzului implică retrăirea durerii şi a ruşinii legate de cele

întâmplate;

- Pentru că în momentul separării sau a dezvăluirii abuzului ea se expune la creşterea represaliilor

din partea abuzatorului şi este perfect conştientă de aceasta.

- A nu oferi ajutor personal ar fi o omisiune profesională serioasă din partea practicianului

individual şi a sistemului legal. Răspunsul trebuie să fie într-un context juridic integrat cu

serviciile de asistenţă, serviciile sociale şi serviciile pentru victime, asigurând astfel un

răspuns coordonat.

Victima are nevoi multiple (Cap.4), care sunt atât emoţionale cât şi practice: de ex. nevoia de a găsi

un loc sigur unde să stea, nevoia de a primi consultanţă juridică adecvată şi clară care să nu fie

răsucită de făptuitor, nevoia unui ordin de protecţie pus în aplicare fără întârziere, etc.

Împreună cu informaţiile clare cu privire la gradul de risc reprezentat de făptuitor şi de contextul

actual, un plan de siguranţă bun elaborat împreună cu victimă va ajuta practicianul să obţină alte

informaţii importante cu privire la vulnerabilitatea victimei, la rezilienţa ei personală şi la sprijinul

pe care îl poate primi de la familie şi prieteni (dacă e cazul).

Întrbări pentru a identifica nevoile şi strategiile de siguranţă28

– Ce aţi încercat să faceţi în trecut pentru a vă proteja pe dvs. şi pe copii dvs?

– A ajutat vreuna dintre aceste strategii?

– O să vă ajute acum vreuna dintre ele?

– Ce credeţi că aveţi nevoie pentru a fi în siguranţă acum?

– Cum vă pot ajuta eu?

– Cine altcineva ar putea ajuta? În ce fel?

– Ar ajuta ordinul de protecţie să-l scoateţi afară /să-l ţineţi la distanţă?

28 Tradus și adaptat din Wave, Wave Training Programme on Combating Violence Against Women, Viena, 20082

Cum să întocmim un Plan de siguranţă29

Planul de siguranţă va varia mult dacă victima părăseşte abuzatorul, l-a părăsit sau intenţionează să

rămână cu el. Este important ca practicianul ghidat de principiile legale să respecte decizia victimei

şi aceasta să nu influenţeze nivelul de sprijin acordat, de ex. dacă ea decide să nu pornească

procedura penală. Consilierea trebuie să fie factuală şi clară.

Dacă victima trăieşte singură, analizaţi împreună aspectele următoare:

- Schimbarea încuietorilor pe uşi şi ferestre; dacă este posibil instalarea unui sistem mai bun

de siguranţă: gratii pe ferestre, încuietori, iluminat mai bun, sistem interfon, etc.

- Asiguraţi-vă că există o persoană numită la staţia de poliţie locală care îi cunoaşte situaţia

şi care poate fi contactat direct;

- Să înveţe copii să apeleze la poliţie, familie sau prieteni în situaţiile de pericol;

- Contactarea şcolii sau a altor instituţii de îngrijire a copilului şi stabilirea persoanelor care

au permisiunea de a ridica copii; stabilirea unor dispoziţii speciale pentru a proteja copii;

- Raportarea abuzului, solicitarea măsurilor de siguranţă (obţinerea somaţiilor, a ordinului de

restriciţie)

- Găsirea unor servicii de asistenţă pentru femei cu experienţă în domeniul violenţei în familie

pentru a explora procedura de divorţ şi acordurile de contact post-separare care să protejeze

copii şi victima;

- Contactarea serviciilor pentru femei/a unui adăpost pentru femei;

- Găsirea sprijinului social şi financiar.

Dacă victima îl părăseşte pe abuzator, analizaţi împreună aspectele următoare:

- Cum şi când poate să plece în cele mai bune condiţii de siguranţă? Are posibilitate de

transport?Bani? Un loc unde să meargă?

- Se simte confortabil să apeleze la poliţie ăn cazul în care este nevoie?

- Cui va vorbi repectiv nu va vorbi despre plecare?

- Ce poate să facă ea sau ceilalţi să nu fie găsită de partener?

- Din reţeaua ei de sprijin în cine are încredere că o va proteja?

- Cum va călători în condiţii de siguranţă la şi de la servici sau şcoală sau pentru a ridica copii?

- Ce resurse comunitare/juridice o vor ajuta să se simtă în siguranţă? Notaţi adresele şi numerele

lor de telefon.

- Cunoaşte numărul adăpostului local pentru femei?

- Ce modalităţi de contact ar fi potrivite pentru a păstra siguranţa ei şi a copiilor? Ar fi o hotărâre

29 ibidem

judecătorească o opţiune viabilă?

Dacă victima stă cu abuzatorul, parcurgeţi următoarele aspecte:

– În caz de urgenţă ce funcţionează cel mai bine pentru a păstra siguranţa ei?

– La cine poate apela în situaţie de criză? Ar suna la poliţie dacă violenţa ar începe din nou?

Există telefon în casă sau poate să elaboreze un semnal cu copii sau vecinii să sune la poliţie

sau să obţină ajutor?

– În cazul în care are nevoie să scape temporar, unde ar putea să meargă? Ajutaţi-o să

identifice câteva locuri unde ar putea să meargă în situaţii de criză. Să-şi noteze adresele şi

numerele de telefon.

– Dacă trebuie să fugă, care sunt rutele de evacuare din casă?

– Dacă sunt arme în casă, exploraţi posibilităţile de a fi îndepărtate. Amintiţi-i că în mijlocul

unui atac violenteste întotdeauna cel mai bine să aibă încredere în judecata ei despre ce să

facă - uneori este mai bine să fugă, uneori să se împace cu agresorul, orice care

funcţionează pentru a o proteja.

Recomandaţi clientei dvs. să aibă următoarele la dispoziţie în caz că are nevoie să fugă:

– Paşaport, certificat de naştere (original sau copii)

– Dovada asigurării medicale şi sociale

– Certificatul de căsătorie, permisul de conducere şi documentele maşinii

– Numărul contului de la bancă, cardul de credit, carnetul de economii

– Fluturaşii salariale sau alte documente din care reies veniturile ei sau cele ale familiei

– Documentele de la serviciile sociale sau cele de imigrare

– Medicamentele şi reţetele

– Certificatul de divorţ sau alte documente judiciare

– Numerele de telefon şi adresele membrilor de familie, ale prietenilor sau ale agenţiilor

comunitare

– Haine şi lucruri cu valoare sentimentală pentru ea şi copii

– Cheile

Bune practici 30

Măsurile de succes în răspunsul sistemului de justiţie penală la violenţa în relaţia de cuplu ar trebui

30

Material de formare asigurat de Standing Together Against Domestic Violence, adaptat pentru proiectul Wosafejus din lucrarea originală de formatori independenți ‘Awareness in Practice’, co-autori ai Programului de formare în violență domestică al Consiliului de Studii Judiciare al Magistraturii Naționale (Judicial Studies Board National Magistrates) .

să includă în plus faţă de răspunsurile standard la infracţiuni:

- Păstrarea accentului pe siguranţa victimei şi a copiilor pe tot parcursul procesului

- Strângerea informaţiilor despre risc şi schimbul de informaţii cu alte agenţii

- Trimiteri bune către instituţiile care oferă asistenţă

- Asigurarea ca responsabilitatea pentru violenţă să revină abuzatorului, mutând sarcina răspunderii

de pe victimă pe autorităţile legale.

- Oferirea oportunităţilor structurate pentru făptuitori/abuzatori să-şi schimbe comportamentul.

Capitolul 9. Cum să răspundem la siguranţa victimei

Cercetarea realizată în cadrul proiectului Wosafejus, alte studii precum şi experienţa continuă cu

femeile victime ale violenţei în relaţia de cuplu oferă perspective cu privire la modul de a răspunde

la siguranţa victimei.

9a. Funcţionarea sistemului de justiţie penală:

- În special în cazurile în care nu există leziuni fizice evidente, profesioniştilor le-a fost dificil să

facă distincţie între violenţă în relaţia de cuplu şi ”conflicte familiale”.

- În unele ţări, este încă nevoie puternică de îmbunătăţirea comunicării între instituţii şi în

colaborarea între departamente astfel încât să se evite victimizarea secundară şi pentru a facilita

răspunsul integrat la violenţa în relaţia de cuplu.

- Strângerea dovezilor şi construirea cazurilor din partea poliţiei judiciare şi a serviciului de

urnărire penală este deseori insuficientă: din rapoarte lipsesc informaţii factuale şi detalii

importante.

- Lipsa legării incidentului recent de abuz cu cele anterioare suferite de victimă oferă informaţii

inadecvate despre măsura abuzului. Acest lucru conduce la minimizarea gravităţii infracţiunii şi

la rechizitoriu indulgent.

- În unele ţări măsurile preventive şi arestarea făpruitorului sunt foarte rar aplicate din lipsa

prevederilor legale şi/sau din lipsa îndrumării corespunzătoare din cadrul poliţiei şi a serviciilor

de urmărire penală.

- Acuzaţiile care sunt luate în serios de cele mai multe ori prezintă următoarele caracteristici,

care nu sunt întotdeauna prezente în cazurile grave de violenţă în relaţia de cuplu:

a) abuz fizic recent;

b) semne evidente de abuz fizic;

c) abuz susţinut de certificat medical.

- Profesioniştii în afara sistemului de justiţie penală uneori cred că depunerea unei plângeri este o

condiţie necesară pentru a crede ceea ce relatează victima victima despre violenţă, însă există

motive importante pentru care o victimă ar putea să nu fie dispusă să depună plângere.

- Volumul mare de cazuri grele şi nesoluţionate duce la amânarea cazurilor şi la întârzieri extrem

de mari atât în începerea procedurii legale cât şi în pronunţarea sentinţei.

- Retragerea frecventă a plângerii din partea victimei îi determină pe profesionişti să se simtă

frustraţi de comportamentul victimelor însă victimele se simt adesea singure în faţa violenţei; în

fapt nu se iau măsuri care să garanteze siguranţa lor.

- În multe ţări, instrumentele pentru evaluarea riscului nu sunt utilizate aproape de loc şi măsurile

utilizate nu sunt adecvate.

- Continuă să persiste o cultură a stigmatizării (”femeile simulează abuzul, ele nu ştiu ce vor”,

etc.) atât în rândul poliţiei şi cât şi a sistemului judiciar.

- Utilizarea bunelor practici (formare pentru specialiştii practicieni, profesionişti desemnaţi

pentru cazurile de abuz, comunicarea între organizaţiile statutare şi cele din sectorul privat) este

neuniformă şi intermitentă.

- Sentinţele sunt prea indulgente şi măsurile de siguranţă (ca ţinerea făptuitorului la distanţă de

victimă) sau acordurile financiare sunt mult prea des încălcate.

9b. Dificultăţile întâlnite de victime în relaţie cu sistemul de justiţie penală

- Victimele sunt uneori nesigure cu privire la modul în care să colaboreze cu sistemul, cui să se

adreseze, ce să întrebe: au nevoie să fie informaţi cu privire la drepturile lor şi funcţionarea

sistemului.

- Ele s-ar pute simţi că nu vor fi crezute în special de către ofiţerii de poliţie de gen masculin

- Ele s-ar putea simţi că vor fi în imposibilitatea de a ”dovedi suficient” abuzul şi partenerul lor nu

va fi tras la răspundere

Victimele ar putea să nu aibă încredere în sistemul de justiţie penală şi să se confrunte cu dificultăţi,

suplimentare pentru că:

– Li se refuză ordinul de protecţie;

– Abuzul continuă chiar dacă un ordin de protecţie a fost emis;

– Trebuie să facă faţă agresorului şi/sau cu avocaţilor în cursul procedurii;

– Primesc ameninţări din partea abuzatorului sau a familiei acestuia;

– Dau de ofiţeri de poliţie incompetenţi şi ostili;

– Dau de avocaţi care nu sunt specializaţi pentru acest domeniu, care speculează sau au o

abordare discriminatorie;

– Procedurile sunt prea lungi şi lungimea procedurii este imprevizibilă ;

– Ele nu sunt conştiente de gradul de risc la care sunt expuse şi se prezintă ca fiind nesigure.

Poliţia şi judecătorii devin exasperaţi de indecizia victimelor.

Munca profesioniştilor din domeniul juridic cu victime

Nu este uşor unei femei să abordeze sistemul de justiţie penală şi să vorbească despre violenţă.

Pentru fi ajutată să colaboreze cu sistemul, în primul rând are nevoie să fie luată în serios şi

ascultată cu atenţie: victima raportează abuzul dacă primeşte sprijinul adecvat.

Când luaţi declaraţia victimei, în funcţie de locul în care aceasta are loc şi de timpul disponibil,

utilizaţi următoarele criterii:

Apeluri de urgenţă la poliţie

Contactul cu poliţia are loc de obicei după mai multe incidente de abuz şi în urma unui apel de

urgenţă fie din partea victimei, a unui vecin, a unui membru al familiei sau a unui prieten.

Dacă victima este cea care sună,pe lângă urmarea procedurii obişnuite (trimiterea unei patrule şi/sau

a ambulanţei), este nevoie:

- S-o liniştiţi şi s-o încurajaţi;

- Cereţi cât multe informaţii posibile, în timp ce luaţi în seamă şi ceea ce se întâmplă în jurul

ei (zgomote, voci, plânsete, strigăte, ce se spune);

- Să întrebaţi dacă sunt copii prezenţi;

- S-o informaţi că într-o etapă ulterioară poate să meargă la poliţie pentru mai multe

informaţii şi ajutor.

În timpul intervenţiei de urgenţă a poliţiei la domiciliu

19. Vorbiţi cu victima separat, departe de făptuitor.

20. Utilizaţi formularele pentru strângerea de dovezi şi informaţii, precum şi o scurtă evaluare a

riscului

21. Recomandaţi întotdeauna femeii să meargă la Urgenţă sau la medicul de familie (la

Medicină Legală), chiar şi în cazurile în care nu există leziuni vizibile. Sesizarea ar putea fi

utilă în cazul în care femeia ulterior decide să depună plângere.

22. Nu minimalizaţi abuzul prin încercarea de a media între ea şi partener. Acest lucru ar putea

pune în pericol siguranţa ei şi mai mult şi ar supune-o la riscul unor represalii suplimentare

din partea partenerului.

23. Oferiţi informaţii despre serviciile de urgenţă, nu oferiţi consiliere de relaţie.

24. În mod discret, departe de privirile făptuitorului, daţi-i informaţii despre centre de sprijin

pentru victime, numerele liniilor de ajutor şi serviciile de urgenţă.

25. Verificaţi întotdeauna dacă există copii implicaţi: dacă sunt prezenţi au fost martori la abuz?

Au fost răniţi în timpul incidentului?

26. Asiguraţi-vă privind starea de bine emoţional şi fizic al copiilor. Pot să aibă nevoie de

reasigurare că mama lor este bine.

27. Apelaţi la Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Dreăturilor Copilului în orice situaţie când

copii au fost abuzaţi sau neglijaţi.

28. Exploraţi ce se va întâmpla cu femeia după ce plecaţi: ar vrea să-l părăseacă pe abuzator?

Este posibil să obţină să se mute făptuitorul? Poate fi monitorizată situaţia în vreun fel?

Când practicienii intervin într-o situaţie de criză, imediat după un incident violent, victima poate

reacţiona în moduri diferite faţă de ei fiind în stare de şoc şi traumatizată: femeia se va prezenta rar

ca fiind pe deplin conştient de ceea ce se întâmplă, va avea multe îndoieli şi va fi confuză, va

încerca de multe ori să nege, minimizeze sau să justifice abuzul. Ea poate fi chiar agresivă şi

furioasă şi să transfere acestea pe ofiţerul de poliţie, în opoziţie cu partenerul ei abuziv, într-o

încercare de a apăra acţiunile făptuitorului. În această situaţie poate fi greu agentului de poliţie să

decidă dacă este vorba despre violenţă domestică sau ”conflict de familie”, amândouă părţile fiind

agresive şi abuzive. Acesta este motivul pentru care este important să se aibă în vedere faptul că

aceste reacţii pot fi consecinţe ale abuzului, în special în cazul în care acesta are loc de o lungă

perioadă de timp; totodată trebuie avută în vedere importanţa efectuării investigaţiilor aprofundate.

La staţia de poliţie (sau în biroul avocatului)

Cum să conduceţi un interviu când victima se prezintă la staţia de poliţie sau la biroul avocatului

pentru a cere informaţii despre modul în care poate raporta abuzul:

- Asiguraţi un traducător sau mediator cultural dacă este nevoie;

- Prezentaţi-vă şi înainte de a intervieva victima oferiţi-i informaţii cu privire la drepturile sale

şi cu privire la procedurile penale şi civile;

- Respectaţi dreptul victimei la confidenţialitate în limitele legii;

- Vorbiţi cu ea singură şi asiguraţi un loc unde unde se simte în siguranţă să vorbească;

- Locaţia trebuie să fie cât se poate de sigură, liniştită şi retrasă;

- Evitaţi spaţiile unde oamenii circulă, unde telefonul sună mereu, ori unde sunteţi tot timpul

întrerupţi de colegi, etc.

- Oferiţi femeii timpul de care are nevoie pentru a vă spune ce s-a întâmplat şi a vă răspunde

la întrebări;

- Informaţi femeia despre cerinţele necesare pentru începerea urmăririi penale în cazul

infracţiunilor imputabile;

- Puneţi întebări pentru a clarifica circumstanţele incidentului, în special atunci când există

lacune în ceea ce priveşte:

- Natura abuzului: fizic, verbal, emoţional, financiar sau sexual

- Frecvenţa abuzului: câte incidente, când, unde, cum au avut loc

- Ce mijloace au fost utilizate;

- Contextul în care abuzul a avut loc: (în privat, cu un terţ prezent, etc.)

- Orice documente justificative disponibile (documente medicale, fotografii, documente scrise

de la locul de muncă) precum şi martorii (familia, prieteni, vecini, etc.);

- Efectuaţi o evaluare detailată şi profesională a riscului (Cap. 5)

- Nu daţi victimei sfaturi, despre ce fel de decizii ”trebuie” să fie luate în cazul ei, de ex. să nu

depună plângere pe baza unor dovezi insuficiente (nu e responsabilitatea ei să adune probe),

”pentru că a trecut prea mult timp de la incident”, ”pentru că tot ce are nevoie este să se

separe de partener”, sau, dimpotrivă, s-o convingeţi să depună plângere – în limite legale –

chiar dacă ea pare nesigură sau nu doreşte s-o facă;

- Oferiţi-i informaţii factuale importante într-un mod simplu, clar şi concis în ceea ce priveşte:

- Ce se va întâmpla dacă va raporta abuzul, când el va fi informat că ea a depus

plângere împotriva lui, cât de mult durează procedura penală, ce se va întâmpla la

tribunal;

- Legile şi modul în care acestea o pot proteja atât pe termen scurt cât şi pe termen

lung, de ex. somaţiile şi ordinul de restricţie;

- Drepturile victimei şi despăgubiri pentru vătămări corporale;

- Centre de sprijin pentru victime (centre antiviolenţă);

- Servicii sociale, în particular servicii de urgenţă;

� Orice alte informaţii juridice relevante referitoare la separare, legile de imigrare,

sistemul de justiţie penală, etc;

- Evitaţi să faceţi comentarii care ar putea să influenţeze relatarea victimei, fie prin acordarea

semnalelor pozitive (care ar putea să determine victima să-şi modifice declaraţia pentru a-l

mulţumi profesionist) fie prin semnale negative (părând şocat sau dezorientat);

� Asiguraţi-vă că victima va fi în siguranţă dacă va părăsi staţia de poliţie sau biroul

avocatului

În instanţă

- Asiguraţi o cameră de aşteptare separată pentru victimă, departe de făptuitor, în aşteptarea

şedinţei în instanţa de judecată.

- Audiaţi victima ca pe un martor cu toate măsurile de protecţie aplicabile şi asiguraţi-vă că nu este

în viziunea directă a inculpatului (de ex. utilizând un monitor).

- Folosiţi toate instrumentele disponibile, astfel încât să evitaţi repovestirea celor întâmplate de

multe ori de către victimă.

- Asiguraţi paza victimei în timpul audierii, alertând poliţia în cazurile cu risc ridicat.

În biroul avocatului

Este cel mai bine pentru victimă dacă ea este reprezentată de un avocat în fiecare etapă a procedurii,

începând de la investigaţiile preliminare. Avocatul:

9. Poate explica exact ce se întâmplă şi poate ajuta victia să înţeleagă procedurile aşa cum ele se

desfăşoară;

10. Poate asista victima în timpul audierilor la poliţie şi când este interogată de procuror;

11. Poate poate să medieze când ea intră în contact cu numeroşi alţi profesionişti, şi o poate

ajuta în luarea deciziilor pe tot parcursul procesului.

Practicienii trebuie să sfătuiască victima să-şi aleagă un reprezentant legal.

Schiţă pentru intervievarea victimelor 31

Este important ca victimele să nu fie privite doar ca martori sau ”instrumente pentru verificarea

adevărului”, ci ca persoane care au nevoie de protecţie, ale căror siguranţă este esenţială şi are

prioritate faţă de importanţa oricărei alte intervenţii ale poliţiei.

Mai mult decât atât, este important să nu se concentreze doar asupra incidentul în cauză sau pe un

singur epizod de violenţă, ci pe încercarea de a construi o imagine mai completă a situaţiei femeii şi

a pericolelor la care ea şi copii ei sunt expuşi. Este importantă evaluarea factorilor de risc şi

elaborarea unui plan de siguranţă înainte ca ea să plece.

– Ajutaţi femeia să se simtă în largul ei, începeţi interviul cu fraze ca: ”Mulţumesc că aţi venit

azi. Îmi pare rău pentru tot prin ce aţi trecut. Sunt conştient de faptul că a fost o experienţă

şocantă şi cumplită pentru dumneavoastră. O să fac tot ce-mi stă în putinţă pentru a vă ajuta.

Aţi fost foarte curajoasă venind aici să depuneţi plângere. Acum trebuie să vă pun câteva

întrebări. Știu că nu vă va fi uşor să vorbiţi despre aceste lucruri, dar am nevoie de cât de

multe informaţii pentru a putea....găsi făptuitorul.... şi a-l trage la răspundere..... Spuneţi-mi,

vă rog, când este deja prea mult pentru dvs. şi putem lua o pauză.”

– Luaţi o poziţie clară, afirmând că abuzul nu e niciodată vina victimei şi făptuitorul este

responsabil în întregime şi abuzul nu poate fi justificat niciodată.

– Liniştiţi victima reafirmând că o credeţi:adesea în cazurile de violenţă domestică făptuitorul

poate spune femeii că este vina ei ce se întâmplă şi că ”nu o va crede nimeni”.

– Utilizaţi întrebări deschise de genul ”cine-ce-unde-cum-când: de ex. ”Ce s-a întâmplat, când

soţul dvs. a sosit acasă? Cum v-a lovit?” faţă de întrebările închise (care generează

răspunsuri da/nu) ca şi ”Soţul dvs. v-a lovit?”

– Evitaţi întrebările de genul ”De ce v-a lovit?” pentru că victima nu poate răspunde pentru

motivele abuzatorului.

– Evitaţi întrebările acuzatore de genul ”De ce staţi cu un om care face asemenea lucruri?”

– Rugaţi-o să relateze evenimentele în ordine cronologică, începând înainte ca actul de

violenţă actual să fi avut loc: ”Când aţi ajuns acasă în seara respectivă? Ce s-a întâmplat?”

31 Tradus şi adaptat din Wave, Wave Training Programme on Combating Violence Against Women, Viena, 20082

– Lăsaţi-o să vorbească şi ascultaţi-o în mod activ.

– Rugaţi-o să vă dea toate detaliilecu privire la episodul violent şi leziunile: ”Cum v-a lovit?

Unde?” A lovit-o cu pumnul? A lovit-o cu piciorul? A utilizat un obiect? A folosit o armă?

Dacă da, ce anume?

– Nu puneţi întrebări doar despre violenţă fizică, ci, de asemenea cu privire la ameninţări,

distrugerea obiectelor, rănirea animalelor de companie, violenţă sexuală.

– La sfârşit, asiguraţi victimei timp suficient pentru a citi cu atenţie declaraţia şi asiguraţi-vă

că a înţeles totul înainte să semneze; la nevoie, faceţi schimbările necesare.

– Asiguraţi-vă că este în siguranţă dacă părăseşte clădirea.

Linii de orientare pentru profesioniştii din cadrul sistemului de

justiţie penală şi pentru colaborarea între instituţii

Formare periodică

� Bunele practici nu se formează în mod spontan, experienţa în sine nu este suficientă.

� Formarea este esenţială pentru combaterea prejudecăţilor, a stereotipiilor de gen, pentru evitarea

minimizării şi negării abuzului.

� Asigurare de orientare şi formare pentru practicieni pentru a-i sprijini să ofere informaţii în mod

corespunzător şi să evalueze nevoile individuale într-un mod consecvent pentru a îmbunătăţi

rezultatele pentru victime.

Înţelegerea adevcată a violenţei

� Când clienţii se prezintă cu probleme personale sau familiale luaţi în considerare întotdeauna

violenţa în relaţia de cuplu ca o cauză posibilă. Procedaţi asemănător în cazurile în care se

prezintă copii cu probleme de abuz fizic/emoţional şi neglijare.

� Fiţi conştienţi de diferenţa dintre conflict şi violenţă.

� Nu judecaţi victima şi abuzatorul după modul în care ei se prezintă.

� Luaţi în serios ceea ce vă spune victima şi declaraţia ei.

� Niciodată să nu consideraţi pe victimă ca fiind responsabilă pentru abuz.

În timpul primului contact cu o situaţie de violenţă

� Încercaţi să obţineţi contact direct cu victima abuzului, dovezile scrise nu sunt suficiente.

� În cazul în care atât făptuitorul/făptuitorul presupus cât şi vicitma/victima presupusă sunt

prezenţi, vorbiţi cu ei separat.

� Asiguraţi-vă că siguranţa victimei şi a copiilor ei este o preocupare primordială.

� Puneţi în aplicare măsuri de siguranţă concrete pentru a proteja victima şi copii ei.

� Puneţi întrebări despre abuzurile precedente pentru a evalua comportamentul făptuitorului şi

vulnerabilitatea victimei.

� Luaţi în considerare şi alte persoane şi/sau membri de familie care ar putea fi afectaţi de

violenţă.

Când victima părăseşte relaţia abuzivă

� Ascultarea activă şi empatică ajută la identificarea nevoilor vicitmei.

� Împărţiţi orice informaţie relevantă cu alte servicii care lucrează cu victima, ca şi Centrele de

sprijin pentru victime/Centrele pentru femei.

� Siguranţa victimei şi a copiilor trebuie să fie preocuparea primordială pe tot parcursul

procesului.

� Investigaţi incidentele de violenţă noi cu instrumente de evaluare adecvate şi împărţiţi

informaţia cu instituţiile relevante.

� Faceţi trimitere la fiecare instituţie care ar putea oferi sprijin.

� Mutaţi responsabilitatea controlării şi opririi comportamentului violent de pe victimă pe

organizaţiile relevante.

Recomandări pentru munca cu victima

10. Ascultaţi-i povestea şi validaţi experienţa ei. Declaraţia ei împreună cu alte dovezi vor

constitui obiectul unor investigaţii suplimentare.

11. Înţelegeţi că ea ar putea să simtă că şi-a trădat partenerul şi asiguraţi-o că a făcut lucrul

potrivit şi are dreptul la o viaţă fără violenţă şi oprimare.

12. Luaţi în serios teama ei cu privire la nivelul ei de siguranţă.

13. Întrebaţi victima în mod direct despre ceea ce are nevoie pentru a se simţi în siguranţă.

14. Fiţi suportivi şi ajutaţi-o să capete control asupra propriei vieţi oferindu-i informaţii, ajutor

practic şi protejându-i siguranţa.

15. Exploraţi împreună opţiunile şi elaboraţi un plan de siguranţă.

16. Să vă fie clar rolul pe care îl aveţi şi tipul de sprijin pe care îl puteţi/nu-l puteţi oferi în

limitele sarcinilor şi responsabilităţilor pe care le aveţi.

Recomandări pentru a lucra cu abuzatorul

� Nu vă lăsaţi influenţaţi: abuzatorul va încerca întotdeauna să distragă atenţia de pe el utilizând

justificaţii, negând şi minimizând abuzul sau punând responsabilitatea pe victimă.

� Parcurgeţi declaraţia victimei pas cu pas împreună cu făptuitorul şi verificaţi versiunea lui

privind evenimentele.

� Faceţi-i pe bărbaţi să recunoască în ce fel au fost abuzivi şi să-şi asume responsabilitate pentru

comportamentul avut.

� Oferiţi abuzatorului opţiuni concrete privind modul în care îşi pot schimba comportamentul.

Instrucţiuni specifice

- Rugaţi un medic să documenteze leziunile victimei într-un raport medical.

- Efectuaţi anchetele cu acurateţe: faceţi poze despre locaţiile şi persoanele afectate de

violenţă, obţineţi declaraţii de la martori şi dovezi documentare.

– Pe tot parcursul procesului, siguranţa victimei şi a copiilor ei trebuie să constituie

preocuparea primordială.

– Luaţi măsuri de protecţie pentru a separa victima de făptuitor în instanţa de judecată.

Când sunt implicaţi copii

– Când se face evaluarea într-un caz de violenţă domestică împotriva unei mame, este

important să se verifice dacă copilul/vreunul dintre copii nu este de asemenea victimă a

abuzului şi viceversa.

– În cazul în care suspectaţi că un copil este victimă a /copii sunt victime ale abuzului, trebuie

să sesizaţi Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţie a Drepturilor Copiilor.

– Discutaţi despre orice problemă referitoare la copil/copii cu victima în scopul de a evalua

modul în care pot fi protejaţi cel mai bine. Sprijinirea mamei este un mod eficient de a

proteja copilul/copii.

– Este contraproductiv să împingeţi femeia în luarea unor decizii fie în ceea ce priveşte

dispoziţiile de contact cu copilul, fie în a lua măsuri legale împotriva partenerului care, de

exemplu ar putea împiedica accesul lui la tratament/sprijin, precum şi împingerea ei să

părăsească partenerul atunci când acest lucru nu poate fi făcut încă în condiţii de siguranţă.

– Este mult mai productiv să ajutaţi victima să se simtă abilitată în relaţie cu copii ei şi în

responsabilităţile faţă de ei. Ajutorul acordat pentru a respinge sentimentele de

autoculpabilizare generate de către un partener abuziv (”Eşti o mamă rea. Eşti fără

speranţă.”) şi oferirea de sfaturi tangibile, de sprijin şi protecţie fac parte din acest proces.

– Dreptul taţilor de a ţine legătura cu copii lor nu trebuie să aibă prioritate în faţa dreptului

copilului să fie protejat împotriva incidentelor suplimentare de abuz în timpul contactului,

de ex. expunere la presiune, ameninţări şi comportament coercitiv, precum şi a fi martor la

denigrarea mamei de către tată.

– Asigurarea spervizării aranjamentelor legate de contact în cazurile cu risc crescut, în

colaborare cu serviciile sociale.

– Reşedinţa comună nu este recomandabilă în cazurile de violenţă în relaţia de cuplu,

deoarece în acest caz nu există dispoziţii pentru supervizarea contactului expunând astfel

mama şi copii la risc.

– Pentru a proteja cel mai bine copii şi a satisface nevoile lor de asistenţă, intervenţiile de

protecţie a copiilor şi serviciile de protecţia copilului trebuie să adopte un răspuns

multidisciplinar, interinstituţional.

ANEXE

1. Infracţiunile săvârşite în context de violenţă domestică

Nu orice comportament abuziv al partenerului sau orice tipar comportamenal de acest fel reprezintă

infracţiune. Fiecare ţară are linii directoare diferite, asupra cărora s-a căzut de acord, pentru a

identifica comportamentele care constituie infracţiuni în sfera violenţei domestice, în funcţie de

sistemul legal şi de cazul concret supus cercetărilor în fiecare ţară.

Marea Britanie

În Marea Britanie, principalele infracţiuni legate de violenţa domestică, judecate de către Curţile de

primă instanţă (Magistrates’courts/ judecătorii de pace) şi/sau Tribunalele Coroanei (Crown Courts)

din Anglia şi Ţara Galilor sunt :

• Lovire sau alte violenţe (Common Assault) (cele mai numeroase cazuri), inclusiv tentative

de sugrumare, ştrangulare sau sufocare

• Distrugere - Criminal Damage

• Urmărire, hărţuire şi lipsire de libertate– Stalking and Harassment and False Imprisonment

• Ameninţări (inclusiv ameninţări cu moartea)

• Vătămare corporală – Actual Bodily Harm

• Vătămare corporală gravă – Grievous Bodily Harm

• Omor sau ucidere din culpă

• Agresiune sexuală - viol, inclusiv viol asupra soţiei; alte modalităţi de obţinere a unei

satisfacţii sexuale prin constrângere (acte de perversiune sexuală)

• Încălcarea unui ordin civil, spre exemplu, un Ordin de restricţie sau un Ordin contra

molestării (Non Molestation Orders)

• Alte infracţiuni: inclusiv infracţiuni legate de conducerea auto periculoasă

Italia

În Italia, principalele infracţiuni enumerate în Codul Penal Italian sunt:

– Loviri (art 581 Codul Penal)

� Vătămare corporală (Art. 582 CP)

� Rele tratamente aplicate membrilor familiei sau copiilor (fără urmări grave) (Art 572 CP,

comma 1)

� Rele tratamente, cauzatoare de vătămare corporală sau vătămare corporală gravă (Art. 572

CP, comma 2)

� “Violenţă privată” (Art. 610 CP)

� Lipsire ilegală de libertate (Art 605 CP)

� Insulta (Art. 594 CP)

� Ameninţare (Art 612 CP)

- Agresiune sexuală (Art 609bis CP), inclusiv viol

- Încălcarea unui ordin de protecţie a familiei (570 CP Art.12 sexies 898/70)

- Stalking (Art. 612bis CP)

- Tentativă de omor, Omor premeditat (art. 575 CP), Ucidere din culpă (Art 589 CP) sau

Omor (Art. 577 n.3 CP)

- Mutilare genitală feminină (Art. 583bis CP)

- Abuz asupra minorului: alte infracţiuni decât cele menţionate anterior; există infracţiuni

specifice împotriva minorilor, cu formele lor agravante. Agresiune sexuală art 609 ter n.1

abd n.5 and last comma; 609 quater, 609 quinquies şi legi împotriva prostituţiei şi a

pornografiei infantile (600 bis e şi următoarele in CP.).

Spania

În Spania, principalele infracţiuni sunt:

- Art. 153 din Codul penal (CP). Acest articol, se referă, printre altele, la vătămări mai puţin

grave ale integrităţii fizice sau psihice a persoanei, cauzate în context de violenţă în cuplu.

- Art. 173.2 PC. Acest articol se referă, printre altele, la acte de violenţă exercitate în mod

repetat împotriva femeilor, în context de violenţă în cuplu.

- Art. 468 CP. Acest articol reglementează cazurile de încălcare a executării hotărârilor

judecătoreşti şi a ordinelor de protecţie.

- Art. 171.4 PC se referă la ameninţări la adresa soţului/soţiei, fostului soţ/fostei soţii,

partenerului/foştilor partneri.

- Art. 172.2 CP reglementează şantajul împotriva soţului/soţiei, fostului soţ/fostei soţii,

partenerului/foştilor partneri.

- Art. 620.2 PC reglementează amenintarea, şantajul şi insulta în orice context.

- Art. 138 CP reglementează omuciderea.

- Art. 139 PC. Acest articol reglementează omorul.

- Art. 178 CP. Acest articol reglementează infracţiunile împotriva libertăţii sexuale, săvârşite

prin violenţă, intimidare sau abuz sexual.

- Art. 179 PC. Acest articol se referă la cazurile de viol, spre exemplu, act sexual prin

penetrare în vaginul, anusul sau gura femeii, sau prin introducerea unor părţi ale corpului

sau obiecte în vaginul sau anusul femeii. Autorul acestor infracţiuni este condamnat pentru

viol, primind o pedeapsă de la 6 la 12 ani.

- Art. 181 CP, care reglementează infracţiunile de abuz sexual.

România

29. Infracţiuni contra vieţii: omorul calificat, art. 175; omorul deosebit de grav, art. 176;

determinarea sau înlesnirea sinuciderii, art. 179.

30. Infracţiuni contra integrităţii corporale sau a sănătăţii: lovirea sau alte violenţe, art. 180;

vătămarea corporală şi vătămarea corporală gravă (articolele 181 and 182); lovirile sau

vătămările cauzatoare de moarte, art. 183; vătămarea corporală din culpă, art. 184.

31. Infracţiuni contra libertăţii persoanei: lipsirea de libertate în mod ilegal, art. 189; sclavia,

art. 190; supunerea la muncă forţată sau obligatorie, art. 191; ameninţarea, art. 193;

şantajul, art. 194.

32. Infracţiuni privitoare la viaţa sexuală: violul, art. 197; actul sexual cu un minor, art. 198;

corupţia sexuală, art. 202.

33. Infracţiuni contra demnităţii: insulta, art. 205; calomnia, art. 206;

34. Infracţiuni contra familiei: abandonul de familie, art. 305; relele tratamente aplicate

minorului, art. 306; nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului, art. 30

2. Cum poate influenţa prezenţa copiilor pe femei şi pe cei care lucrează cu sau

în cadrul Sistemului de justiţie penală?

Copiii care sunt martori la episoadele de abuz ale tatălui (sau ale partenerului mamei) asupra mamei

sunt afectaţi în mod negativ, atât fizic cât şi mintal. Acest tip de abuz asupra copiilor este cunoscut

sub denumirea de «witnessing» (asistarea copilului la scene de violenţă), deşi aşa cum a afirmat

Marcella Pirrone32 - definiţia abuzului de tip “witnessing” asupra copiilor este prea vagă; în

Germania, acest tip de abuz este denumit “experienced” (scene de violenţă “trăite” de copil), iar în

Marea Britanie, a fost consacrată denumirea de “witnessing abuse” (prezenţa copilului la scenele de

violenţă – o formă de abuz); poate cea mai potrivită modalitate de a descrie conceptul este dată de

termenul – abuz trăit împreună cu mama (“co-experienced abuse”).

Witnessing abuse / Prezenţa copilului la scenele de violenţă – o formă de abuz se referă la:

“Copilul care asistă la orice formă de abuz: fizic, verbal, psihologic, sexual şi financiar

exercitat asupra persoanei care îl îngrijeşte sau asupra oricărui alt adult sau copil.

Abuzul se poate prezenta sub o formă directă (copilul este martor la scena de abuz)

sau/şi sub o formă indirectă (copilul ştie despre abuz) şi/sau are o experienţă indirectă

a abuzului, suportându-i efectele SAU aflând despre acesta. Include situaţii în care

copilul asistă la abuzuri împotriva altui copil şi/sau împotriva altor membri ai familiei

şi/sau la neglijarea şi abuzul animalelor de companie..» (CISMAI, 2005)33.

Impactul şi consecinţele abuzului asupra copiilor

Faptul de a fi victima directă a unui abuz sau de a fi martor la un abuz are efecte pe termen scurt,

mediu şi lung asupra copiilor. Consecinţele experienţei legate de abuz sunt diferite la fiecare copil

iar gradul de severitate poate varia în funcţie de combinaţia următorilor factori: tipul de abuz şi

perioada cât a durat abuzul. Impactul abuzului asupra copiilor este de lungă durată şi afectează

diferite etape ale vieţii lor.

Băieţii şi fetele au reacţii diferite, după ce au fost victime directe sau au asistat la un abuz:

• Cum sunt afectate fetele?: fetele sunt mai susceptibile să-şi interiorizeze suferinţa. Pot să îşi

formeze o părere proastă despre ele însele şi sunt mai expuse la gânduri de sinucidere,

32 Marcella Pirrone, juristă în cadrul ONG Donne contro la violenza - Frauen gegen Gewalt in Meran (Italy), citată în I diritti calpestati dei bambini, Il manifesto, Luisa Betti, 20 noi. 2011. 33 Această definiţie a fost elaborată de Coordinamento Italiano dei Servizi contro il Maltrattamento e l’Abuso all’Infanzia - CISMAI, “Requisiti minimi degli interventi nei casi di violenza assistita da maltrattamento sulle madri”, 2005. www.cismai.org

tulburări de alimentaţie, respect de sine scăzut şi probleme psihologice.

• Cum sunt afectaţi băieţii?: Băieţii par să îşi exteriorizeze suferinţa cu mult mai mult decât

fetele. Pot deveni agresivi şi neascultători. Pot să dezvolte un comportament delincvent şi

pot deveni mai dispuşi să îşi asume riscuri.

Este important să reţinem, însă, că consecinţele experienţei unui copil în ceea ce priveşte abuzul

sunt diferite. Ele depind de un ansamblu de factori individuali şi sociali:

– Vârsta copilului şi stadiul de dezvoltare a acestuia, când s-a petrecut abuzul;

– Tipul de abuz (abuz fizic, neglijare, abuz sexual);

– Frecvenţa şi durata abuzului;

– Relaţia dintre victimă şi abuzator;

– Raportul dintre factorii de risc şi de siguranţă, care va determina, mai apoi, tipul de

intervenţie şi de sprijin oferit.

Durata abuzului reprezintă un factor important, în mod frecvent, aceasta este un indicator stabil care

arată cât de marcaţi au fost copiii de experienţa respectivă şi, mai ales, arată dacă abuzul s-a

petrecut în momente importante din procesul de dezvoltare a copilului. Suprapunerea mai multor

tipuri de abuz, modul în care abuzul evoluează în timp şi lipsa protecţiei din partea unuia sau a

ambilor părinţi sunt elemente cheie care indică de ce tip de sprijin şi protecţie are nevoie copilul.

Este de o importanţă vitală ca, încă de la începutul procesului de evaluare, să nu se subestimeze

factorii de risc/riscul unor vătămări grave şi riscul recidivei agresorului, pentru nu se întârzia

evaluarea vătămărilor cauzate victimelor prin abuz sau prin prezenţa victimei ca martor la o situaţie

de abuz.

Cum le poate influenţa prezenţa copiilor pe femei şi pe cei care lucrează cu sau în cadrul

sistemului de justiţie penală

Faptul de avea copii cu abuzatorul a influenţat adesea deciziile femeii în sensul recurgerii la

sistemul de justiţie penală, al continuării procesului penal sau al renunţării la continuarea

demersurilor în acest sens. Victimele care au trecut prin situaţii de violenţă intensă se simt nesigure,

vinovate şi nepotrivite pentru a fi un bun părinte, pentru că simt că, în calitate de mame, nu au reuşit

să îşi protejeze copiii şi chiar pe ele însele. Au un sentiment imens de vinovăţie faţă de copiii lor şi,

în acelaşi timp, sunt speriate că serviciile sociale sau poliţia le-ar putea lua copiii.

În ciuda faptului că este într-o situaţie extrem de dificilă, victima va petrece mult timp încercând să

găsească căi de a se proteja şi de a-şi proteja copiii. Obstacolele pe care trebuie să le depăşească

victimele pentru a aduce o schimbare sunt enorme şi nu toate femeile au resursele personale

necesare pentru a reuşi. Prezenţa copiilor înseamnă că victima trebuie să păstreze legătura cu soţul

sau partenerul, chiar şi după ce a formulat plângerea penală.

Dificultăţile cu care se confruntă femeile. Adesea, femeile au mai multe temeri:

– Dacă ea vorbeşte despre violenţă, acest lucru va pune în pericol siguranţa ei şi a copiilor;

– Copiii o vor învinovăţi pe ea pentru că a distrus familia şi că l-a luat pe tatăl lor de lângă ei;

– Contactarea Serviciilor Sociale va avea efecte contrarii asupra situaţiei ei, în loc să o ajute şi

să o protejeze, se va ajunge la situaţia în care copiii vor fi luaţi de lângă ea. Îi este teamă de

Serviciile Sociale, închipuindu-le mai degrabă ca pe o instituţie de control, şi nu de

îngrijire;

– Nu se va descurca să le ofere de una singură îngrijire copiilor, atât emoţională, cât şi

financiară, ştiind că, probabil, partenerul va riposta prin întreruperea întreţinerii, în cazul în

care ea va pleca;

– Soţul sau partenerul va căuta să se răzbune împotriva ei şi a copiilor, mai ales ulterior

momentului în care ea a depus plângere penală, ajungându-se astfel în situaţia în care ea va

trăi într-o situaţie de teroare continuă.

Dificultăţi cu care se confruntă cei care lucrează în cadrul Sistemului de justiţie penală (avocaţi,

magistraţi, poliţie):

- Uneori, este mai uşor pentru practicieni să deplaseze vina pe victimă, pentru că nu şi-a

protejat copiii şi pentru că s-a pus pe ea însăşi în pericol, decât să îl urmărească pe făptuitor;

- Uneori, practicienii subestimează vătămarea pe care a/au suferit-o copilul/copiii în urma

abuzului, mai ales atunci când nu sunt răni vizibile sau atunci când tatăl nu l-a lovit direct pe

copil. În acest fel, aceste persoane nu reuşesc să îl/îi protejeze pe copil/copii, spre exemplu,

nedispunând ca întâlnirile dintre tată şi copil să fie supravegheate, sau neînţelegând că,

adesea, abuzatorul foloseşte legăturile cu copilul pentru a o hărţui/domina pe mamă;

- Legăturile dintre copii şi agresori sunt folosite de avocaţii apărării pentru a obţine o atitudine

mai blândă, fie în ceea ce priveşte cauţiunea, fie în ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti;

Mesaje cheie

- Consecinţele vătămărilor provocate copiilor sunt răspândite şi se manifestă indiferent de clasă

socială şi cultură.

- Atunci când un bărbat comite abuzuri asupra partenerei sale, acest comportament îl/îi va afecta

şi pe copil/copii, fie direct, fie indirect: intervenţiile eficiente şi efectuate la timp sunt vitale.

- Intervenţiile şi evaluările efectuate la timp pot preveni patologiile care apar mai târziu, în viaţa

de adult (probleme psihiatrice, dependenţa de droguri, delincvenţa).

3. Recomandări pentru strategii de abordare a bărbaţilor violenţi 34

Ca practicieni în cadrul Sistemului de justiţie penală, vă veţi întâlni în mod inevitabil cu bărbaţi

violenţi. Mai mult decât atât, foarte probabil, participanţii care se vor prezenta la curs vor fi în mare

majoritate bărbaţi, iar pe parcursul discuţiilor cu privire la problemele legate de bărbaţi violenţi, s-ar

putea să apară o serie de sentimente şi reacţii. Aceştia s-ar putea simţi “acuzaţi”, în mod indirect, de

abuzurile pe care bărbaţii le exercită asupra femeilor victime, generând rezistenţă, dificultăţi, sau,

mai rău, o coalizare cu făptuitorul bărbat, atunci când lucrează cu el. (A se vedea Introducerea). Iată

câteva elemente cheie care i-ar putea ajuta pe practicienii bărbaţi să lucreze eficient cu făptuitorii de

acelaşi sex cu ei.

Atunci când vorbiţi cu un bărbat care a comis acte de violenţă împotriva partenerei sale, este

important să păstraţi echilibrul între a rămâne prudent şi obiectiv, în timp ce încercaţi să-l ajutaţi pe

bărbat să îşi asume responsabilitatea acţiunilor sale şi, în acelaşi timp să facilitaţi dezvoltarea

capacităţilor lui empatice pentru victimă.

Sfatul este: “Condamnaţi fapta, nu persoana”:

– Nu folosiţi niciodată terminologie care minimalizează gravitatea violenţei, (cum ar fi

“ceartă” sau “conflict”), din contră, insistaţi asupra gravităţii faptelor care au avut loc;

– Contracaraţi orice încercare de justificare: făptuitorul va încerca să devieze atenţia de la

acţiunile sale şi să o direcţioneze înspre aşa-numitele probleme (spre exemplu, gelozie,

dezordinea soţiei);

– Atrageţi atenţia bărbatului asupra consecinţelor legale ale acţiunilor sale şi explicaţi

efectele negative pe care le au faptele sale de violenţă asupra sănătăţii psihice şi fizice a

soţiei şi a copiilor săi. Dacă el însuşi a fost abuzat în copilărie sau a fost martor la abuzuri în

familie, faceţi-l să îşi reamintească propriile sentimente din acea perioadă;

– Întotdeauna ţineţi cont de siguranţa femeii şi a copiilor. Dacă femeia l-a părăsit deja pe

bărbat, respectaţi-i decizia, chiar dacă bărbatul pare să fie gata «să o ia de la capăt” şi a

arătat că regretă ce a făcut.

– Promisiunile bărbatului că se va schimba nu pot fi luate în calcul, atunci când nu sunt

susţinute de sentimente autentice de regret şi de responsabilitate sau de o bună

înţelegere a comportamentului său. Mai mult decât atât, încrederea femeii că el se va

34 Tradus şi adaptat din Wave, Wave Training Programme on Combating Violence Against Women, Vienna, 20082.

schimba poate că este definitiv distrusă de violenţa prelungită, astfel încât nici chiar o

schimbare reală din partea bărbatului nu va mai putea inspira încredere femeii;

– Nu acordaţi o mai mare importanţă dreptului bărbatului la confidenţialitate decât

dreptului victimei la siguranţă. În cazul în care consideraţi că victima este în pericol, este

necesar să îi comunicaţi acest lucru femeii şi să alertaţi poliţia.

4: Un răspuns coordonat împotriva violenţei în relaţia de cuplu: intervenţii de

bună practică

Ce înseamnă un Răspuns coordonat al comunităţii împotriva violenţei domestice

(Coordinated Community Response to Domestic Violence - CCR)? 35

“Fiecare instituţie care are responsabilitatea de a lucra cu victime ale violenţei domestice, cu copiii

acestora sau cu făptuitorii, trebuie să lucreze în mod eficient în cadrul propriei agenţii

Şi

cu toate celelalte agenţii care au aceeaşi responsabilitate; să asigure siguranţa victimei şi a

copiilor acesteia şi să tragă la răspundere făptuitorul”

Procesul prin care este integrată şi gestionată această activitate este cunoscut sub numele de CCR.

Se bazează pe principiile:

– Siguranţa femeilor

– Siguranţa copiilor

– Tragerea la răspundere a făptuitorilor

– Sprijin specializat acordat victimelor

– Umplerea golurilor/corectarea deficienţelor care există în cadrul răspunsului

coordonat

– Responsabilitatea statului de a identifica violenţa domestică, de acţiona

corespunzător şi de a demara procesul penal

– Eradicarea fenomenului de învinuire a victimei

– Includerea tuturor instituţiilor implicate direct sau indirect

– Coordonarea politicilor, practicii şi a răspunsului

Componente:

– Obiectivul sau viziunea împărtăşită: reunirea tuturor partenerilor.

– Structură: să se decidă direcţia de urmat şi să se facă schimbări.

– Strategie şi plan de acţiune: planul pentru schimbare

35 Elaborat de echipa Standing Together

– Reprezentare: oamenii potriviţi la nivelul potrivit, luarea de decizii

– Resurse: să se permită desfăşurarea activităţii

– Coordonare: să se asigure cooperare şi eficienţă

– Formare: să se înţeleagă fenomenologia violenţei domestice şi modalitatea de răspuns a

specialiştilor

– Informaţii: să se stabilească nevoile şi modul de gestionare a activităţii

– Politici/Protocoale/Procese: să se sistematizeze metodele de lucru consimţite

– Servicii specializate: să se acorde sprijin necondiţionat victimelor

– Diversitate: să se acorde sprijin persoanelor din comunităţile de minorităţi

– Vocile supravieţuitorilor: să se asigure că activitatea va funcţiona pentru supravieţuitori

Secţia specializată a instanţei pe cazuri de violenţă domestică / A Specialist Domestic Violence

Court (SDVC) – Marea Britanie36

Ce este SDVC?

Secţia specializată a instanţei pe cazuri de violenţă domestică este parte integrantă dintr-o

abordare amplă a fenomenului de violenţă domestică în cadrul căreia îşi combină forţele organele

de poliţie, Parchetul Coroanei / Crown Prosecution Service (CPS), judecătorii districtuali,

judecătorii de pace (magistraţii) şi serviciul de probaţiune, precum şi serviciile specializate de

asistenţă a victimelor. O astfel de abordare face ca activitatea instanţei şi a sistemului de justiţie

penală să fie parte integrantă dintr-o reacţie mai amplă, a întregii comunităţi la fenomenul violenţei

domestice.

SDVC furnizează judecătorilor de pace (magistrate’s courts) o metodă specializată de lucru cu

cazurile de violenţă domestică. SDVC se referă la o abordare adoptată de un întreg sistem, mai

degrabă decât la o simplă clădire a unei instanţe sau la o simplă jurisdicţie. Toate instituţiile

lucrează împreună pentru a identifica, a urmări şi a evalua riscurile caracteristice cazurilor de

violenţă domestică, pentru a oferi asistenţă victimelor violenţei domestice şi pentru a asigura o mai

bună distribuire a informaţiilor pentru ca tot mai mulţi făptuitori să fie aduşi în faţa justiţiei.

Printre caracteristicile esenţiale ale SDVC se numără:

17. Personalul specializat, având pregătire în domeniul dreptului penal şi având vaste cunoştinţe

de specialitate privind cazurile de violenţă domestică, existând inclusiv judecători de pace,

care beneficiază de o pregătire specială pentru a lucra cu cazurile de violenţă domestică

18. Serviciile personalizate de asistenţă şi de consiliere oferite de către consilieri independenţi

pe probleme de violenţă domestică

36 Scris de personalul Standing Together.

19. Intrările şi sălile de aşteptare separate, amenajate special pentru victimele care se prezintă la

judecată, astfel încât făptuitorul să nu poată intimida supravieţuitoarea înainte de a intra în

sala de judecată

În cadrul SDVC, modalităţile de identificare şi marcare a cazurilor de violenţă domestică de către

instituţiile de justiţie penală permit o grupare şi urmărire rapidă a acestor cazuri. Folosindu-se un

sistem de grupare a cazurilor, toate cazurile de violenţă domestică pot fi audiate în aceeaşi zi de

către aceeaşi instanţă. Sistemul de identificare şi urmărire rapidă a cazurilor, deşi nu asigură

gruparea cazurilor, accelerează procesul de administrare a cazurilor, ceea ce poate însemna că

audierile şi procesele sunt programate într-o perioadă mai scurtă şi că audierile şi procesele de

violenţă domestică au prioritate faţă de alte cazuri, de altă natură.

În Marea Britanie, începând cu anul 2005, există un program al guvernului care vizează creşterea

numărului de SDVC, urmând ca până în 2011 să existe peste 140 de astfel de instanţe specializate în

toată ţara. Programul guvernului a fost facilitat de un National Steering Group / Grup naţional de

îndrumare care a oferit un program de acreditare instanţelor care au dorit să implementeze SDVC.

De asemenea, a fost elaborat un manual detaliat cu materiale relevante, menit să acorde îndrumări

despre cum trebuie condus şi organizat eficient un SDVC. Au fost identificate 12 componente care

sunt esenţiale pentru o bună administrare a unei astfel de instanţe.

Obiectivul prioritar al SDVC este acela de a implementa şi de a menţine un răspuns sistematic şi

coordonat din partea tuturor instituţiilor implicate care şi-au asumat sarcina de a-l responsabiliza pe

făptuitor pentru faptele sale de violenţă domestică deplasând sarcina de responsabilizare de la

victimă la instituţiile din interiorul sistemul de justiţie penală.

SDVC din West London

Şedinţele de judecată SDVC sunt ţinute în fiecare joi la Instanţa 3 / Court 3 din cadrul West London

Magistrates Court (WLMC). SDVC a fost creată în Octombrie 2002, fiind prima instanţă

specializată în judecarea cazurilor de violenţă domestică din Londra şi din întreaga ţara. SDVC

deserveşte 2 zone londoneze - Hammersmith & Fulham şi Kensington & Chelsea.

Operaţiunile SDVC sunt guvernate de un protocol elaborat de agenţii multiple, semnat de către

toate instituţiile, atât cele din sectorul de voluntariat (oferind diferite servicii specializate pe

probleme de violenţă domestică) cât şi cele a căror existenţă este prevăzută prin lege.

SDVC este coordonată de Standing Together Against Domestic Violence şi este administrată şi

condusă de Court Management Group (CMG), grup format din reprezentanţii diverselor agenţii

participante. CMG se întâlneşte de 4 ori pe an şi este prezidată de un membru marcant al grupului

de jurişti care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instanţei. Standing Together îi coordonează şi îi

convoacă pe membrii acestui important grup, precum şi pe cei ai Domestic Violence Witness

Support Group (DVWSG) / Grupul de asistenţă a martorilor din cazurile de violenţă domestică.

DVWSG este un subgrup al CMG care se ocupă de problemele victimelor şi ale martorilor,

probleme care apar în cadrul desfăşurării proceselor la SDVC. Rapoartele DVWSG sunt emise către

CMG prin intermediul Standing Together.

SDVC din West London îşi propune:

– Să crească eficacitatea rolului pe care îl are fiecare instituţie parteneră în combaterea

violenţei domestice şi a problemelor legate de acest fenomen, în cadrul muncii pe care o

desfăşoară la Specialist Domestic Violence Court din West London Magistrates Court.

Printr-o organizare eficientă a cazurilor, prin reducerea întârzierilor

– Să aducă făptuitorii în faţa justiţiei

Asigurându-se că sunt luate în considerare toate măsurile corespunzătoare pentru ca cei care

sunt acuzaţi de acte de violenţă domestică să fie traşi la răspundere pentru comportamentul lor

de la acel moment. Aplicând proceduri prompte şi eficiente de combatere a oricăror încălcări,

asigurând respectarea hotărârilor date de instanţă, abordând problema recidivei

– Să ţină cont de nevoile şi de siguranţa victimelor şi a martorilor

Oferindu-le victimelor şi martorilor un acces mai bun la sistemul de justiţie penală; abordând

problema siguranţei în mod consecvent şi oferind victimelor şi martorilor asistenţă în fiecare

fază a procesului; impunând condiţii de acordare a eliberării pe cauţiune care sunt clare şi uşor

de aplicat; asigurând informarea victimelor şi a martorilor pe parcursul fiecărei faze a procesului

de judecată; abordând problema victimizării repetate

– Să permită formarea unui răspuns coordonat atât din partea instituţiilor care oferă

asistenţă victimelor şi martorilor care se prezintă la Specialist Domestic Violence Court, cât şi

din partea instituţiilor care se ocupă de persoanele acuzate de violenţă domestică

Obligând fiecare instituţie parteneră să respecte protocolul stabilit; facilitând comunicarea dintre

instituţiile partenere; solicitând cu insistenţă instituţiilor respectarea procedurilor conform

regulilor stabilite; identificând şi coordonând toate activităţile întreprinse; distribuind date şi

informaţii

– Să împărtăşească experienţa şi bunele practici folosite în cadrul Parteneriatului Specialist

Domestic Violence Court altor organizaţii/instituţii şi proiecte derulate la nivel local sau

naţional.

Publicând un ghid al bunelor practici şi alte rapoarte despre operaţiunile şi rezultatele instanţei;

oferind pregătire juriştilor şi personalului care lucrează în cadrul instanţei; împărtăşind

experienţa şi cunoştinţele de specialitate acumulate prin intermediul website-ului; organizând

şedinţe şi conferinţe naţionale şi regionale; facilitând accesul unor vizitatori din exterior la

SDVC; evaluând activitatea desfăşurată în cadrul instanţei şi în cadrul parteneriatului

Reuniunea Multi -Instituţională pentru Evaluarea Riscului/Multi-Agency Risk Assessment

Conference (MARAC) –Marea Britanie37

Ce este MARAC?

Reuniunea Multi-Instituţională pentru Evaluarea Riscului este o întâlnire unde se face schimb de

informaţii cu privire la cazurile cu cel mai mare risc de abuz domestic dintr-o zonă locală. Cazurile

cu cel mai mare risc de violenţă domestică sunt cele în care se consideră că o victimă este supusă

riscului de vătămare gravă sau omor din partea partenerului, a fostului partener sau a unui membru

al familiei, indiferent de gen sau de sexualitate. La întâlnirea MARAC participă reprezentanţi ai

poliţiei locale, ai serviciilor de sănătate, ai serviciilor de protecţie a copilului, ai serviciului de

locuinţe, ai serviciul specializat de asistenţă în caz de violenţă domestică şi ai altor agenţii locale.

După schimbarea diferitelor informaţii importante cu privire la o victimă, reprezentanţii discută

opţiunile existente pentru creşterea siguranţei victimei şi transformă aceste opţiuni într-un plan de

acţiune coordonat. Obiectivul principal al MARAC este acela de a gestiona riscul la care este

supusă victima adultă, dar acest proces va lua de asemenea în considerare şi alţi membri ai familiei,

inclusiv copiii implicaţi, precum şi gestionarea comportamentului abuzatorului.

În centrul MARAC de află prezumţia că nici-o instituţie singură sau nici-un individ nu poate avea

imaginea completă a vieţii victimei, dar toţi pot avea informaţii cruciale pentru siguranţa acesteia.

Victima nu participă la întâlnire, dar este reprezentată de o instituţie specializată de asistenţă în caz

de violenţă domestică care vorbeşte în numele acesteia.

MARAC-ul local

Întâlnirile MARAC pot avea loc o dată la două săptămâni, o dată la trei săptămâni, sau o dată pe

lună, pentru o jumătate de zi sau o zi întreagă. Frecvenţa şi durata întâlnirilor MARAC va depinde

de numărul de cazuri ce vor trebui audiate şi capacitatea reală a instituţiilor membre de a găzdui

întâlnirile. În mare, 10% din cazurile dumneavoastră de violenţă domestică vor fi cu risc crescut şi

ar trebuie aduse în atenţia MARAC şi ar trebui să acordaţi 15 minute de discuţii fiecărui caz supus

atenţiei MARAC. De obicei există patru moduri prin care se determină cazurile cu risc crescut:

37 Scris şi adaptat după CAADA MARAC, Champion Training, 2010 de personalul de la Standing Together

– ESCALADARE – un anumit număr de incidente de violenţă domestică s-au raportat unei

agenţii şi frecvenţa şi gravitatea lor creşte; SAU

– EVALUAT CA AVÂND RISC CRESCUT – Victima a fost evaluată de un specialist ca

fiind supusă unui risc crescut prin utilizarea unui instrument sau unui chestionar de

identificare a riscului. CAADA (Acţiune coordonată împotriva abuzului domestic -

Coordinated-Action-Against-Domestic-Abuse) dispune de un instrument specializat pentru

ai ajuta pe specialişti să evalueze riscul crescut; SAU

– OPINIA UNUI SPECIALIST – Un specialist consideră că victima este supusă riscului de

vătămare gravă sau omor; SAU

– OPINIA VICTIMEI – Victima consideră că este supusă riscului de vătămare gravă sau

omor

Consimţământul victimei este preferabil dar nu obligatoriu pentru ca un caz să fie raportat la

MARAC. Făptuitorul abuzului nu trebuie să fie informat de raportarea cazului la MARAC.

Responsabilitatea de a lua măsurile potrivite ţine de fiecare instituţie; responsabilitatea nu este

transferată către MARAC.

Dacă are loc un incident de violenţă domestică asupra victimei ulterior întâlnirii MARAC cazul este

raportat încă o dată pentru a se continua discuţiile şi a se elabora planul de acţiune. În Marea

Britanie s-a observat că MARAC a dus la scăderea victimizării repetate a victimelor cu risc crescut.

Procesul MARAC în 9 paşi

Pasul 1:

Dezvăluirea violenţei domestice

�

Pasul 2:

Cazul este evaluat ca având risc crescut (Victima este supusă riscului de

vătămare gravă sau omor din partea făptuitorului)

�

Pasul 3:

Cazul este raportat Coordonatorului MARAC (Coordonatorului MARAC

întocmeşte o listă a cazurilor raportate şi le trimite Reprezentanţilor

instituţiilor MARAC)

�

Pasul 4:

Serviciul specializat de sprijinire în caz de violenţă domestică contactează

victima (cu aprobare)

�

Pasul 5:

Are loc întâlnirea MARAC

�

Pasul 6:

Sunt împărtăşite informaţiile importante

�

Pasul 7:

Serviciul de sprijinire prezintă MARAC părerea victimei şi îngrijorarea acesteia

cu privire la siguranţă

�

Pasul 8:

Elaborarea Planului de acţiune

�

Pasul 9:

Acţiuni relevante, care respectă condiţiile de siguranţă, raportate victimei de

serviciul de sprijinire sau de alţi specialişti

Adaptat după Cursul de formare CAADA MARAC Champions 2010

5. Sinteze ale rezultatelor cercetărilor în ţările partenere

România

În studiu vom aborda lipsa de voinţă a femeilor din două regiuni din România de-a depune plângere

şi eşecul sistemului de justiţie penală de-a le oferi protecţie şi justiţie. Rezultatele noastre se bazează

pe 78 interviuri semi-structurate cu femei în situaţie de violenţă în familie şi cu 46 de specialişti

care lucrează în sistemul de justiţie penală sau în alte instituţii implicate în intervenţie (adăposturi şi

centre de consiliere, servicii destinate victimelor, servicii sociale, unităţi de urgenţă), pe analiza a

350 de dosare penale şi 43 de observaţii etnografice în instanţele din 2 judeţe. Pentru analiza

tematică a datelor calitative am folosit software-ul Atlas.ti.

Contextul legal

În România, incriminării violenţei în familie a fost acordată atenţie doar în ultimii zece ani. În 2003

a fost promulgată legea violenţei în familie (nr. 217), în principal din cauza presiunilor externe. Din

păcate, această lege nu insistă deloc asupra siguranţei victimei, ci mai degrabă pune accentul pe

prevenirea violenţei printr-un sistem de asistenţi de familie, o structură care nu există de fapt. Codul

penal român nu are o infracţiune distinctă pentru violenţa în familie sau cu privire la violenţa

partenerului. Poliţia încă mai lucrează, mai ales, în conformitate cu Legea cu privire la sancţionarea

infracţiunilor contra normelor de convieţuire socială şi ordine publică (nr. 61). Chiar dacă violenţa

este incriminată, rechizitoriul este condiţionat de plângerea victimei, cu excepţia cazurilor când

recuperarea victimei necesită mai mult de 60 de zile de tratament medical. Dacă victima îşi retrage

plângerea, procedurile legale se opresc.

Femeile

Cercetarea noastră arată că intervenţia justiţiei penale este considerată de către femei ca fiind

inadecvată, deoarece nu oferă siguranţa de care ele au nevoie. Adesea, poliţia percepe violenţa în

familie ca pe o problemă personală, de familie şi nu se amestecă sau în cazul în care totuşi intervine,

intervenţia se reduce la o amendă. Acest mod de abordare are un singur rezultat: cel de a descuraja

femeile de la orice contact viitor cu sistemul de justiţie penală. Femeile nu doresc, de obicei, ca

făptuitorul să meargă la închisoare, cu excepţia formelor severe de violenţă, dar ele se aşteaptă ca

reprezentanţii sistemului de justiţie penală să intervină prompt, să le trateze cu respect, să aplice

măsuri eficiente de siguranţă şi să realizeze responsabilizarea agresorului printr-o acţiune a unei

autorităţi mandatare. Decizia unei femei de a colabora cu sistemul de justiţie penală depinde de

riscul cu care se confruntă, de nevoile lor, precum şi de alternativele disponibile (sociale, legale) şi

de sprijinul primit. Foarte puţine femei au trecut printr-un proces penal şi toate dintre ele au

beneficiat de sprijin profesional de lungă durată din partea unui consilier care lucrează în cadrul

unui ONG.

Poliţia

Rezultatele noastre arată că dinamica violenţei domestice este foarte rar înţeleasă de către

profesionişti. Specialiştii dau vina adesea pe victime pentru retragerea plângerilor, pentru faptul că

se întorc la agresor sau pentru că ele nu părăsesc relaţia violentă. În ceea ce priveşte intervenţia

poliţiei, ofiţerii de poliţie au argumente atât în favoarea cât şi împotriva necesităţii de implicare a

poliţiei. Unii dintre ei consideră că intervenţia poliţiei poate agrava situaţia şi că măsurile luate sunt

inadecvate (de exemplu, amendarea făptuitorului afectează bugetul întregii familii). Cei mai mulţi

dintre specialiştii din sistemul de justiţie consideră că procedura penală nu oferă soluţii reale pentru

aceste cazuri. În opinia lor, legislaţia penală este inadecvată pentru acest tip de infracţiuni, fiind

preferate procedurile civile, mai ales divorţul. Alţi profesionişti arată adesea simpatie faţă de

poliţişti şi învinovăţesc femeile pentru că nu sunt hotărâte. Ei caută explicaţii pentru

comportamentul inadecvat şi atitudinile celor care lucrează în sistemul de justiţie penală, în special

al poliţiştilor.

Urmărirea penală şi instanţele judecătoreşti

Conform analizei dosarelor penale, dintre cazurile urmărite doar 25% au ajuns în tribunal şi în

15,38 % dintre cazuri, făptuitorul a fost condamnat. În 26% dintre condamnări, pedeapsa a constat

din amendă şi în 74% din închisoare. 74,4% dintre condamnări au fost suspendate. Recursul a fost

rar şi de obicei a fost solicitat de procuror sau de făptuitor. În instanţă violenţa în familie este

tratată ca orice altă infracţiune. Femeile trebuie să facă dovada că sunt victime ale unui singur

eveniment violent, contextul violenţei domestice fiind ignorat. Securitatea femeilor şi a martorilor

nu este asigurată.

Concluzii

"Decalajul judiciar" este imens. Multe cazuri sunt pierdute la nivelurile diferite ale sistemului de

justiţie penală. Ca femeile să beneficieze de protecţie este nevoie de o schimbare în politică şi

cultură, asociată cu intervenţia complexă şi coordonată din partea tuturor instituţiilor implicate

(poliţie, sprijin familial, servicii sociale, servicii specializate, instanţă, etc), informaţii juridice şi

sprijin pe termen lung pentru victime, crearea de servicii specializate pentru victime şi sprijinirea

serviciilor existente. Rezultatele noastre subliniază importanţa factorilor sociali în intervenţia

justiţei penale.

Italia

Aproape întotdeauna victimele sunt cele care aduc violenţa între (ex-) parteneri în atenţia sistemului

de justiţie penală. După cum am văzut, victimele tind să fie femei tinere şi adulte, adesea cu copii

minori, căsătorite dar în general separate sau în curs de separare. Sfârşitul relaţiei şi/ sau separarea

pare apoi să joace un rol în decizia de a raporta violenţa.

În eşantionul de la Bologna, femeile imigrante au fost suprareprezentate în raport cu femeile

italience. Procentul lor a fost 31% cu toate că procentul femeilor imigrante care locuiesc la Bologna

sau în regiunea Emilia-Romagna este 10%. În Catania procentul femeilor imigrante din eşantion a

fost 12,1%, în timp ce doar 2,4% din femeile care au reşedinţa în Sicilia sunt imigrante (ISTAT,

2011). Suprareprezentarea femeilor imigrante este confirmată de datele Centrelor Anti-Violenţă din

regiunea Emilia-Romagna, din care reies că femeile imigrante care caută ajutor constituie în jur de

40% dintre cele consiliate şi/ sau adăpostite (37% în 2005, 38% în 2010). Mai mult decât atât,

analizele efectuate asupra datelor din 2005 arată că femeile imigrante care au cerut ajutor, depun

plângere mai des decât femeile italience (Creazzo, 2008: 107 şi urm.).

Prezenţa substanţială a femeilor străine în rândul celor care raportează violenţa suferită în Bologna

şi Catania deschide terenul diferitelor consideraţii, dintre care nici unul nu susţine cu adevărat

percepţia larg răspândită în rândul profesioniştilor, în special în cel al forţelor de poliţie, conform

căreia violenţa în relaţiile de cuplu se referă cu precădere la persoane din alte ţări. Acesta este un

rezultat ce contravine celor găsite în alte ţări, unde femeile din diferite grupuri etnice sau străine, în

general, par să aibă un acces mai limitat şi problematic la drepturile lor şi la justiţie (Shetty,

Kaguyutan, 2002; Raj şi Sileverman 2002; Dutton, M et al, 2000;. Amina, 2000).

Noi nu ştim dacă femeile imigrante din Italia suferă violenţă mai frecvent şi forme mai grave decât

femeile autohtone, aşa cum reiese din ancheta efectuată la nivel european (Condon 2005; CAHRV

2006). Este totuşi posibil ca acesta să fie unul dintre motivele pentru care, în mod proporţional, mai

multe femei imigrante depun plângere în Bologna şi Catania decât femei italience.

Suprareprezentarea femeilor imigrante în eşantionul nostru poate fi, de asemenea, legată de

interacţiunile lor cu serviciile sociale, de care ele au nevoie probabil mai des decât femeile italience

în cazurile de violenţă având în vedere lipsa de resurse alternative relaţionale sau economice. Partea

calitativă a cercetării relevă că, de fapt, depunerea plângerii, în special în cazurile în care există

copii minori, tinde să reprezinte o condiţie "implicită" pentru accesarea resurselor disponibile. Acest

lucru reiese în mod clar din interviurile cu femeile, dar poate chiar şi mai clar din cele realizate cu

asistenţii sociali. O femeie victimă care nu depune o plângere nu este considerată credibilă şi/ sau

este vazută că nu "merită" pe deplin ajutorul. În special în rândul profesioniştilor care împărtăşesc o

abordare emancipaţionistă cu privire la relaţiile de gen - bărbaţii şi femeile sunt egali în zilele

noastre - este posibil să se găsească o viziune conform căreia o femeie care nu părăseşte un partener

violent este la fel de condamnabilă pentru violenţa pe care o suferă: ea nu s-a ridicat să plece, deci

este vina ei. Femeia care nu a depus plângere, devine o femeie ”blamabilă”. Ea poate fi suspectată

de "complicitate" cu făptuitorul, de faptul că a minţit din motive sau în scopuri personale, sau

pentru că este excesiv de fragilă şi slabă. În cele din urmă, pentru profesioniştii care sunt direct

responsabili cu privire la copii, plângerea victimei apare uneori ca un fel de "protecţie", când au de

luat decizii riscante, în special în ceea ce priveşte intervenţia Instanţei Minorilor.

Presiunile implicite sau explicite, la care o femeie este expusă din partea profesioniştilor care

aparţin mai multor instituţii, de multe ori ignoră orice consideraţie cu privire la consecinţele

concrete, materiale şi simbolice, pe care pornirea procedurii penale le pot produce, la fel cum ele

tind să înlăture orice considerare serioasă a experienţelor, cererilor şi aşteptărilor femeii. În

concluzie, având în vedere că femeile imigrante sunt adesea într-o stare de nevoie mai mare decât

femeile italience, suprareprezentarea lor în eşantionul de dosare analizate în Bologna şi Catania, ar

putea fi consecinţa faptului că ele tind să apeleze la serviciile sociale mai des decât femeile

italience. Este important să subliniem faptul că acest lucru nu este cazul femeilor imigrante care nu

deţin permis de şedere - migranţi fără acte aproape că nu apar în eşantionul nostru - sau a femeilor

izolate în casa lor de soţi sau de însoţitori, care vorbesc doar limba ţării lor de origine.

Din punctul de vedere al răspunsurilor sistemului de justiţie penală, unul dintre rezultatele cele mai

izbitoare ieşite la iveală în urma anchetei efectuate în cadrul proiectului este prăpastia dintre

procedurile penale decise prin Judecătorul de Pace şi cele audiate de Instanţa Penală. După cum

arată rezultatele, în primul caz rezultatul aproape sigur (96% din cazuri) este o sentinţă care

pronunţă că nu există nici un motiv pentru a continua. În cazul din urmă, în jur de jumătate din

cazuri ajung la condamnare. Chiar mai mult decât retragerea femeilor, acest rezultat pune foarte

mult sub semnul întrebării ancheta efectuată fie de poliţia judiciară fie de către procuror. Ceea ce

distinge o insultă, o lovitură sau o leziune uşoară, care nu impune arestarea şi / sau luarea unor

măsuri preventive - de o infracţiune mai gravă de abuz în familie, este pur şi simplu reiterarea

incidentelor, care au ca scop asuprirea partenerei sau crearea unei stări de supunere a acesteia.

Foarte mult depinde, prin urmare, de investigaţiile care ar trebui să se refere nu numai la ultimul

eveniment violent care a condus la raportarea acestuia, dar şi la perioadele anterioare producerii

evenimentului respectiv. Cu toate acestea, analiza de dosare arată că investigaţiile, dacă există, sunt

departe de a fi complete şi că victimele sunt audiate doar în puţine cazuri. Cele două oraşe arată

rezultate diferite în această privinţă. În 119 de cazuri respinse consultate la Bologna, investigaţiile

poliţiei se opresc de multe ori după identificarea persoanei cercetate şi obţinerea unui volum redus

de informaţii.

Există urme ale investigaţiilor efectuate de Parchet în aproximativ o treime din cazuri, victima a fost

audiată aproximativ într-un caz din cinci, cu toate că, aşa cum a subliniat un procuror de sex

feminin într-un interviu, plângerile arată toate la fel şi pentru a înţelege ce se află în spatele lor, este

nevoie să se vorbească cu femeia, fie direct, fie indirect, prin intermediul poliţiei judiciare. Atunci

când acest lucru nu se întâmplă, probabilitatea de a crea "monstruozităţi juridice" creşte, ca şi în

cazul raportat de o femeie în timpul unui interviu. Femeia bătută cu sălbăticie de către logodnicul ei,

care a ţinut arme în casă şi a intervenit în corespondenţa ei electronică prin trimiterea - în numele ei

- a unor mesaje obscene prietenilor şi colegilor ei, după ce şi-a revenit din starea de şoc, a raportat

faptele la poliţie. Printr-un avocat a încercat în repetate rânduri să intre în contact cu Procurorul

Public, fără succes. În interviul nostru femeia ne-a spus, îngrozită, rezultatul procedurilor judiciare:

Parchetul a respins cazul, considerând că evenimentul a fost doar "sfârşitul furtunos al unei relaţii

extra-conjugale" în cazul unui bărbat căsătorit, un sfârşit neacceptat de femeie. Potrivit interviului,

procurorul a audiat inculpatul şi a crezut în mod evident versiunea lui cu privire la fapte.

....Magistratul a cerut ... [...] să respingă cazul, deoarece a fost sfârşitul furtunos a unei relaţii

extra-conjugale ... El nu m-a citat niciodată, el nu a ascultat avocatul meu şi nu cred că a citit

măcar dosarul. [...] Şi de fiecare dată s-a spus că acest om a fost o persoană foarte respectabilă, a

fost necesar să se trateze cazul cu foarte mare atenţie. Şi ce, eu nu sunt respectabilă?

În aceste cazuri răspunsul sistemului de justiţie penală reactivează experienţa de tergiversări şi

trauma violentă suferită de victimă în trecut şi accentuează teama de a întâlni agresorul din nou,

care a devenit mai puternică datorită impunităţii lui. La nivelul cel mai profund se strecoară un

sentiment de nedreptate socială, care împinge victima spre marginea societăţii. Aşa cum au spus

unele femei intervievate: dacă cei numiţi pentru a ne proteja de violenţă se aliază cu violenţă, ce

speranţă ne rămâne? Acest lucru ne întoarce la necesitatea de a lua în considerare natura specifică a

situaţiilor de violenţă care au loc în relaţiile de cuplu şi ridică relevanţa aspectului de gen sau de

diferenţă sexuală, precum şi a stereotipurilor şi aşteptărilor asociate acestor stereotipii, în special

atunci când este implicată o relaţie de cuplu. În faţa unei decizii precum cea citată anterior este

dificil de evitat gândul că ar exista o complicitate alimentată de apartenenţa comună la sexul

masculin care dă naştere la stereotipul binecunoscut al femeii, care nu poate accepta pierderea unei

relaţii şi, care se răzbună în instanţă. Întrebarea nu este dacă astfel de cazuri există sau nu. De ceea

ce este nevoie de o formare culturală şi profesională care produce auto-reflexivitate şi creşte gradul

de conştientizare cu privire la stereotipurile de gen încorporate în cultura noastră, punându-i pe

profesionişti în gardă împotriva strategiilor de negare, minimizare şi de proiecţie mult prea comune

în rândul făptuitorilor, care se prezintă adesea ca oameni dedicaţi familiei. Ceea ce este în discuţie

este o abordare profesională conştientă de dinamica şi de gravitatea comportamentelor violente

implicate în cazurile de violenţă în relaţia de cuplu.

Un alt rezultat important care rezultă din analiza dosarelor penale este numărul mic de cazuri în care

se aplică măsurile preventive: în jur de 1 din 10. Numărul arestărilor este chiar şi mai mic. Cererea

femeii şi speranţa că există cineva care va prelua responsabilitatea de a controla făptuitorul şi de a

opri violenţa, este prin urmare complet spulberată. Chiar şi în cazurile cele mai grave de violenţă,

sistemul face prea puţin sau nimic pentru a opri comportamentele violente ale (ex-) partenerilor.

Atunci când nu este implicat un judecător de pace, rezultatele procedurii sunt puţin mai favorabile

pentru femei: aproximativ 1 din 2 cazuri se finalizează cu o condamnare. În cele mai multe cazuri

aceasta este o pedeapsă de privare de libertate, care de multe ori este suspendată sau chiar se remite.

Obţinerea condamnării durează ani de zile - timp în care situaţia de viaţă a femeii s-a schimbat

complet. Cu toate acestea, aceste condamnari au importanţă simbolică pentru femei, mai ales pentru

că acestea stabilesc a cărui responsabilitate este violenţa care a avut loc. În general vorbind,

interviurile femeilor dezvăluie dificultăţile enorme întâlnite adesea de către cele care decid să

depună plângere. Multe dintre aceste dificultăţi sunt intrinseci funcţionării sistemului de justiţie

penală - durata procedurilor, lipsa de atenţie acordată problemei de siguranţă şi victimei, în general,

în timpul procesului - dar ele nu se opresc aici. Din interviurile cu victime şi profesionişti reiese o

abordare care tinde să reducă violenţa în relaţiile de cuplu la un conflict: se iau în considerare a

priori că ambele părţi sunt responsabile pentru violenţă, deoarece este implicat un cuplu, ignorând

diferenţa de putere creată prin utilizarea violenţei în sine, şi diferenţa care adesea este înscrisă în

normele sociale, economice şi culturale. Există, de asemenea, o tendinţă de a da crezare

stereotipurilor şi credinţelor comune, conform cărora o relaţie de cuplu în mod intrinsec este bazată

pe supunere/ dominanţă şi posesivitate; se presupune automat că o soţie/ partener în faza de

separare este o femeie pornită pe răzbunare căutând să obţină prejudicii pentru a pedepsi partenerul.

Respectabilitatea presupusă a făptuitorului, de asemenea, continuă să cântărească pe scara de

judecată, pe baza rolului său de cel care munceşte şi este integrat social, în timp ce conduita morală

a victimei şi practicile ei sexuale sunt uneori puse în discuţie.

Progresele realizate nu trebuie să fie subestimate. Mărturiile femeilor intervievate recunosc că

există răspunsuri adecvate şi că, prin urmare, este posibilă schimbarea practicilor judiciare şi cele

ale poliţiei în condiţiile "aici şi acum" ale sistemului juridic actual. Este necesar, cu toate acestea, să

se continue de-a se lucra pentru o schimbare în cel puţin trei direcţii:

12. formarea profesioniştilor din sistemul judiciar în direcţia obţinerii capacităţii de auto-

reflexie şi a gradului de conştientizare a stereotipurilor de gen, în ceea ce priveşte relaţiile de

cuplu, şi în special, cele care pot influenţa practicile judiciare;

13. formalizarea protocoalelor de intervenţie care să garanteze investigaţii adecvate şi protecţie

mai mare pentru victime;

14. coordonare între sistemul de justiţie penală şi civilă şi între sistemul de justiţie, instituţiile cu

competenţe pentru a interveni în cazurile de violenţă între parteneri (şcoli, servicii sociale şi

de sănătate, organisme locale) şi Centrele anti-violenţă prezente pe teritoriul respectiv;

Există de multe ori acord cu privire la aceste obiective în rândul judecătorilor şi procurorilor,

profesioniştilor din juridic şi poliţie, dar acestea trebuie să fie urmărite cu continuitate şi cu

sentiment de responsabilitate.

Marea Britanie

Au putut fi identificate 4 grupe separate de cazuri, în funcţie de fenomenul de recidivă şi de

victimizare. Acestea au fost : grupa cu « un singur incident » (a fost raportat un singur incident de

violenţă pe o perioadă de trei ani), grupa celor care au comis « acte de violenţă », în principal, de

altă natură decât violenţă domestică (având un singur incident de violenţă domestică înregistrat la

poliţie şi alte fapte de violenţă, dar nu domestică), grupa recidiviştilor « dedicaţi actelor repetate de

violenţă domestică » (the dedicated repeat domestic violence) cu 1-12 incidente de violenţă

domestică înregistrate la poliţie, şi grupa recidiviştilor « absoluţi » (all-round repeat offenders) cu 1-

43 incidente de violenţă domestică şi numeroase alte acte de violenţă, altele decât domestică, toate

înregistrate la poliţie. Poliţia şi sistemul de justiţie au fost mai eficienţi în ceea ce priveşte grupele

cu « un singur incident » şi grupa celor care au comis, în principal, acte de violenţă de altă natură

decât cea domestică, acestea fiind şi grupele care sunt, de altfel, cel mai puţin implicate în cazuri

severe de abuz în cuplu.

Percepţia femeilor victime/a supravieţuitoarelor cu privire la capacitatea diferiţilor actori şi a

diverselor proceduri din sistemul penal de a le oferi siguranţă a fost esenţială pentru procesul de

luare a deciziilor în legătură cu toate aspectele procesului penal, dacă să apeleze sau nu la poliţie, să

continue procesul penal sau să îşi retragă plângerea. Analiza a evidenţiat 2 mari categorii de nevoi

care se suprapun :

– Nevoia ca violenţa imediată să fie oprită şi ca întreaga situaţie să se calmeze

– Nevoia pentru protecţie pe termen mai lung şi pentru luarea unor măsuri care să le asigure că

violenţa nu va continua.

În cazul femeilor din prima categorie, s-a evidenţiat tendinţa acestora de a fi mai mulţumite de

intervenţia poliţiei, datorită faptului că poliţia a ajuns repede, au reuşit să îl calmeze pe bărbat şi/sau

au reuşit să îi despartă. Aceste femei au fost mai puţin susceptibile de a dori să treacă cazul mai

departe prin procesul penal, iar nepedepsirea acestor cazuri poate fi considerată ca un fenomen

pozitiv, în ceea ce le priveşte pe aceste femei. Multe dintre aceste femei se aflau în împrejurări

caracteristice pentru grupul « cu un singur incident » şi grupul celor care au comis, în principal, acte

de violenţă de altă natură decât cea domestică. Cu toate acestea, unele dintre ele au fost victime ale

violenţei haotice şi neîntrerupte cauzate de consumul excesiv de alcool. Femeile din a doua

categorie, având nevoie de protecţie pe termen mai lung şi de luarea unor măsuri care să le asigure

că violenţa nu va continua au dorit începerea procesului penal şi aplicarea unei pedepse, într-o

formă sau alta, sau exercitarea unor constrângeri asupra făptuitorului. În cazul acestor femei,

probabilitatea ca ele să fie mulţumite a fost mai mică, ele considerând, adesea, că procesele penale

şi soluţiile date în cadrul lor au fost derizorii (Hester 2006 : 86-87).

164

Per ansamblu, concluziile au fost următoarele:

– Faptul că femeia avea copii cu agresorul le afecta adesea deciziile cu privire la apelarea la

sistemul penal, continuarea procesului penal sau retragerea plângerii. Legăturile dintre copii

şi agresori erau adesea folosite de către avocaţii apărării pentru a obţine rezultate mai

blânde, fie pentru cauţiune, fie pentru hotărâri.

– Sprijinul acordat femeilor a fost esenţial pentru a le ajuta să meargă până la capăt cu

procesul penal.

– Situaţiile de violenţă domestică au fost foarte diferite unele de celelalte, iar poliţia şi

instanţele s-au dovedit mai competente în a se ocupa de cazuri mai puţin grave.

– Rezultatele instanţelor specializate nu i-au oprit pe infractorii cronici să-şi continue actele de

violenţă şi de hărţuire. Aceste cazuri au necesitat contribuţia mai multor organizaţii, instituţii

şi profesionişti, pentru a acorda sprijin femeilor victime/supravieţuitoare şi pentru a controla

comportamentul agresiv al bărbaţilor.

Spania

• Cercetarea desfăşurată în Spania, atât la Barcelona, cât şi la Madrid, este prima care

analizează funcţionarea sistemului penal atunci când apar cazuri de violenţă de gen,

folosindu-se mai multe metodologii, printre care se numără: interviuri luate femeilor,

profesioniştilor, analiza unor dosare penale si etnografie judiciară. Au existat şi alte studii,

referitoare la aplicarea legii organice nr 1/2004, din 28 decembrie, cu privire la Măsurile

pentru asigurarea unei protecţii integrale împotriva violenţei de gen, care au folosit deja

unele dintre aceste metodologii, dar în mod separat. Mai mult decât atât, cercetarea

examinează anumite aspecte care depăşesc sfera de analiză a studiilor penale şi

criminologice care au fost elaborate până în prezent în Spania. Această cercetare abordează

o descriere a violenţei de gen din perspectiva femeilor victime; face o analiză a dificultăţilor

pe care le întâmpină femeile atunci când părăsesc o situaţie de violenţă; de asemenea,

cercetarea cuprinde un studiu cu privire la răspunsurile profesioniştilor şi la modul în care se

raportează aceştia la noua legislaţie şi un alt studiu, cu privire la problemele de victimizare

secundară cu care se confruntă femeile pe parcursul drumului lung al procesului penal.

– Cercetarea ne arată că noua legislaţie şi noile politici publice implementate în Spania în

ultimii ani au adus schimbări foarte importante în ceea ce priveşte percepţia şi condamnarea

publică a violenţei de gen. Femeile îşi cunosc mai bine drepturile, iar instituţiile şi

profesioniştii cunosc mai bine fenomenul violenţei de gen.

165

– Cu toate acestea, funcţionarea sistemului penal are probleme în ceea ce priveşte diverse

aspecte: femeile au o mare neîncredere în funcţionarea justiţiei, descriu fenomene de

victimizare secundară; lipsa de resurse materiale şi umane reprezintă un impediment clar în

aplicarea legii; exerciţiul drepturilor care derivă din legea 1/2004 este încă incomplet;

educaţia şi specializarea avocaţilor nu includ încă o perspectivă asupra diferenţei de gen;

judecătorii, procurorii şi personalul instanţelor dau dovadă de multă rezistenţă în faţa

abordării de gen a fenomenului violenţei în cuplu şi a aplicării legii.

166

Web site-uri şi link-uri utile

Website-uri ale partenerilor noştri de proiect, materiale şi manuale de pregătire, studii de

cercetare şi protocoale

www.wosafejus.org

Proiectul Daphne 2010-2011 “WOSAFEJUS. Why Doesn’t She Press Charges? Understanding and

Improving Women’s Safety and Right to Justice” “WOSAFEJUS. De ce nu depun femeile plângere

penală? Înţelegerea şi îmbunătăţirea siguranţei femeilor şi a dreptului lor la justiţie”. Versiune în

italiană şi engleză. Puteţi descărca materiale şi să le folosiţi în powerpoint pentru activităţi specifice

de pregătire în cadrul acestui Pachet de cursuri.

www.standingtogether.org.uk

Organizaţia care a iniţiat şi a promovat ideea unui răspuns coordonat al comunităţii în faţa violenţei

domestice, având sediul în Hammersmith şi Fulham, Londra şi a lucrat împreună cu partenerii

Wosafejus pentru a susţine traininguri şi pentru a dezvolta colaborarea între parteneri. Puteţi

descărca sau cumpăra copii ale unor publicaţii/rapoarte scrise de Standing Together, care sunt

relevante pentru Wosafejus şi care se bazează pe 10 ani de experienţă de coordonare a instanţelor

specializate pe probleme de violenţă domestică şi de consultare a persoanelor care au supravieţuit

cazurilor de violenţă domestică. În engleză.

www.casadonne.it

Casa delle donne per non subire violenza onlus’ este un un adăpost situat în Bologna, Italia, unul

dintre primele adăposturi înfiinţate acum 20 de ani. Puteţi găsi aici materiale de pregătire, publicaţii,

bibliografie şi filmografie, studii de cercetare anuale privind omorurile comise asupra femeilor, o

bază completă şi la zi cu surse pe care le puteţi găsi pe internet cu privire la Violenţă, Legislaţia

italiană, naţională şi locală, o bază de date adusă la zi cu toate centrele de combatere a violenţei din

Italia: “Comecitrovi”. În italiană.

www.wave-network.org

Women Against Violence Europe, organizaţia reţelei de adăposturi din Europa. Datele de contact

pentru peste 4000 de organizaţii de sprijin al femeilor din 46 de ţări europene, precum şi înformaţii

despre studii de cercetare, documente internaţioanle şi situaţia legislativă din fiecare ţară. Printre

publicaţiile pe care le puteţi descărca gratuit se numără multe manuale de pregătire. La paginile

Protect I - Best Practice Assessment to Prevent Homicide in High Risk Cases (Bune practici de

167

evaluare pentru prevenirea omorului în situaţii cu risc crescut) şi Protect II - Capacity Building in

Risk Assessment and Safety Management to Protect High Risk Victims (Consolidarea capacităţii de

evaluare a riscurilor şi de management al siguranţei pentru protecţia victimelor aflate în situaţie de

risc crescut), puteţi găsi multe informaţii despre instrumente de evaluare, date şi statistici etc. În

engleză.

www.caada.org.uk

Pentru informaţii cu privire la lista de verificare pentru identificarea riscurilor, lista MARAC pentru

situaţii cu risc crescut, şi lista Independent Domestic Violence Advisers. În engleză.

www.womensaid.org.uk şi www.refuge.org.uk

Acestea sunt două organizaţii naţionale de caritate care oferă adăpost, sprijin din afară şi servicii

femeilor. Website-urile conţin multe informaţii pentru persoanele care au supravieţuit unor cazuri

de violenţă domestică şi pentru profesionişti. În engleză.

www.respect.uk.net

Indică standardele naţionale pentru programele care îi vizează pe agresori şi oferă o linie telefonică

de asistenţă pentru abuzatorii care vor să se îndrepte. De asemenea, oferă o linie telefonică de

asistenţă pentru bărbaţii victime. În engleză.

www.imkaan.org.uk

Oferă expertiză şi sprijin pentru femeile şi fetiţele victime ale violenţei, insistând asupra femeilor de

culoare, minorităţilor etnice şi refugiatelor. În engleză.

www.praxisinternational.org

Organizaţie cu sediul în SUA, înfiinţată de Ellen Pence şi alţii, deschizătoare de drumuri în ceea ce

priveşte munca de analiză şi de schimbare a modului în care organizaţiile răspund la violenţa

exercitată împotriva femeilor şi a copiilor. Include un video clip cu un discurs al lui Ellen Pence. În

engleză.

www.theduluthmodel.org

Website-ul DAIP – Domestic Abuse Intervention Programme, cu sediul în Duluth, Minnesota,

acolo de unde a pornit modelul “Power and Control” (Putere şi Control) şi unde acest model

continuă să se dezvolte. Oferă multe materiale de pregătire şi alte informaţii. În engleză.

168

www.antiviolenzadonna.it

Reţeaua naţională de combatere a violenţei şi Serviciul 1522 (linie telefonică de asistenţă). Este un

proiect al departamentului de Oportunităţi egale din cadrul Guvernului italian. Conţine multe

informaţii, o reprezentare a resurselor disponibile, regionale şi locale, etc.. Aveţi posibilitatea să vă

logaţi pentru a avea acces la materiale de pregătire şi la alte informaţii. În italiană.

www.pact-eu.org

Promoting Awareness Cooperation Training. Proiectul european PACT îşi propune să ofere servicii

de consiliere în privinţa educaţiei şi a meseriilor de urmat şi pregătire pentru membrii personalului

din diverse instituţii care lucrează în mod activ în lanţul de sprijin pentru femeile supravieţuitoare

ale unor cazuri de violenţă, acordând o atenţie deosebită formatorilor, profesorilor, cadrelor de

poliţie, asistenţilor sociali care lucrează în administraţia publică şi în ONG-uri. Puteţi să vă logaţi

pentru a urma un program de e-learning, disponibil în engleză, germană, italiană, portugheză,

lituaniană şi poloneză.

www.pro-train.uni-osnabrueck.de

Îşi propune să îmbunătăţească în Europa training-urile care vizează mai multe instituţii şi pe cele

organizate pe teme de sănătate, legate de – Bune practici în prevenirea violenţei, Proiectul Daphne,

2007-2009, disponibil în 7 limbi europene. Un program de training profesionist care este special

conceput pentru practicienii care lucrează în domeniul prevenirii violenţei şi pentru serviciile care

se ocupă de violenţa domestică. Programul cuprinde module speciale pentru cadrele care lucrează în

sănătate. În engleză.

tc.clientrabbit.com

Transformarea comunităţilor: Technical Assistance, Training, and Resource Center (TC-TAT)

(Asistenţă tehnică, pregătire specializată şi centru de resurse) este un centru naţional care oferă

asistenţă tehnică, pregătire specializată şi resurse care promovează noi practici, formarea anumitor

abilităţi, diferite politici pentru prevenirea violenţei împotriva femeilor şi a altor forme de abuz

învecinate, inclusiv violenţă domestică, agresiune sexuală, acte de violenţă exercitate în cadrul

întâlnirilor dintre adolescenţi şi intimidări bazate pe diferenţa de gen. În engleză.

www.hotpeachpages.net/

International Directory of Domestic Violence Agencies. O listă globală cu liniile telefonice de

asistenţă pentru cazuri de abuz, cu adăposturi, refugii, centre de criză şi organizaţii de sprijin al

femeilor, plus informaţii despre violenţa domestică disponibile în 80 de limbi.

169

www3.istat.it/salastampa/comunicati/non_calendario/20070221_00/testointegrale.pdf

Istat – Italian National Statistic Institute (Institutul naţional de statistică al Italiei) Aici puteţi găsi

primul şi singurul studiu de cercetare epidemiologică cu privire la violenţa de gen din Italia: Istat, “

La violenza e i maltrattamenti contro le donne dentro e fuori la famiglia. Anno 2006” (februarie

2007), disponibil, de asemenea, în engleză.

assemblealegislativa.regione.emilia-romagna.it/wcm/biblioteca/news/2011/Dossier/donne.htm

Biblioteca Assemblea Legislativa della Regione Emilia-Romagna (Parlamentul regional). Include

un dosar despre violenţa de gen, cuprinzând multe informaţii, publicaţii şi materiale regionale,

naţionale şi internaţionale.

www.women.it

Women’ Server. Aici puteţi găsi studiul: Fondazione dal Monte “Gender-based violence: Male

violences against women. National and International data”, de Giuditta Creazzo (2011).

www.celem.org/pdf/Documento%20Buenas%20Pr%C3%A1cticas%20Policiales.pdf

Manual de buenas prácticas policiales para combatir la violencia contra las mujeres. Manual de

bune practici în combaterea violenţei pentru Poliţia spaniolă.

Protocoale şi ghiduri practice de legislaţie, Spania:

www.stes.es/mujer/violencia/protocoloactuacion.pdf

Protocolo de actuación de las fuerzas y cuerpos de seguridad y de coordinación con los órganos

judiciales para la protección de las víctimas de violencia doméstica y de género. Aprobado por la

Comisón Técnica de la Comisión Nacional de Coordinación de la Polícia Judicial, el 28 de junio de

2005. (Protocoale de acţiune coordonată între forţele de poliţie şi instanţe pentru protecţia

victimelor violenţei de gen. Aprobate de Comisia de asistenţă în coordonarea planurilor tehnice, din

cadrul Poliţiei, 28 iunie, 2005).

www.seguridadpublica.es/2008/10/%E2%80%9Cprotocolo-de-colaboracion-y-coordinacion-

entre-las-fuerzas-y-cuerpos-de-seguridad-del-estado-y-los-cuerpos-de-policia-local-para-la-

proteccion-de-las-victimas-de-violencia-domestica-y-de-gene/

Protocolo de colaboración y coordinación entre las fuerzas y cuerpos de seguridad del estado y los

cuerpos de policía local para la protección de las víctimas de violencia doméstica y de género, de

170

13 de marzo 2006. (Protocoale ale Poliţiei pentru colaborare şi acţiuni coordinate între forţele de

securitate, poliţia naţională şi locală, pentru protecţia victimelor violenţei domestice şi a violenţei de

gen)

www.ferrol.es:8081/cim/index.php?option=com_content&view=article&id=28:protocolo-de-

actuacion-y-coordinacion-de-fuerzas-y-cuerpos-de-seguridad-del-estado-y-abogados-y-

abogadas-ante-la-violencia-de-genero-regulada-en-la-ley-organica-12004-de-medidas-de-

proteccion-integral-contra-la-violencia-de-genero&catid=9:informacion-de-

interese&Itemid=8

Protocolo de actuación y coordinación de Fuerzas y Cuerpos de Seguridad del Estado y Abogados

ante la violencia de género, aprobado por la Comisón Técnica de la Comisión Nacional de

Coordinación de la Polícia Judicial el 3 de julio de 2007. (Protocoale şi coordonare între forţele de

securitate ale Statului şi Consiliul pe probleme de violenţă, aprobat de Comisia de asistenţă în

coordonarea planurilor tehnice, din cadrul Poliţiei, 3 iulie, 2007).

www.observatorioviolencia.org/bbpp.php

Banco de buenas prácticas para la prevención de la violencia de género del observatorio de la

violencia contra las mujeres. Acest site este o bază de date, un instrument de informare şi o reţea de

sprijin pentru toţi cei care lucrează cu femei victime ale violenţei. Website-ul enumeră legi,

programe şi servicii din Spania sau din afara ţării, care sunt considerate a fi eficiente.

www20.gencat.cat

Guia pràctica de la Llei orgànica 1/2004, de 28 de desembre, de mesures de protecció integral

contra la violència de gènere. Consejo General del Poder Judicial: Ghid practic pentru Legea

spaniolă 1/2004, intrată în vigoare în 28 decembrie, 2004 şi pentru măsurile de protecţie împotriva

violenţei de gen.

www.mpublic.ro/minori_2008/minori_5_11.pdf

(Intervention guides). Ghidul A.N.P.F. de intervenţie în cazurile de violenţă în familie.

www.apfr.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=78%3Acodul-

penal&catid=10%3Alegislatie&Itemid=53

(Romanian Criminan Code.). Codul Penal.

legislatie.resurse-pentru-democratie.org/217_2003.php

171

(Domestic Violence Law). Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/LEGI/L211-2004.pdf

(Law providing protection for crime victims). LEGE Nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru

asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor.

www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/HOTARARI-DE-GUVERN/HG686-

2005.pdf

(National strategy regarding family violence). Hotărârea nr. 686 /2005 pentru aprobarea Strategiei

naţionale în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenului violenţei în familie

www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/HOTARARI-DE-GUVERN/HG49-

2011.pdf

(Governmental decision regarding multiagency intervention regarding family violence and child

abuse). Hotărârea nr. 49/ 2011 privind prevenirea şi intervenţia în echipă multidisciplinară şi în

reţea în situaţiile de violenţă asupra copilului şi violenţă în familie.

www.inm-lex.ro/fisiere/pag_34/det_674/2588.pdf

(Reports on legislation and judiciary systems). Raportul Iniţiativei Centrale pentru Europa Centrală

şi Eurasia/ Rapoarte legislaţie şi sistem judiciar.

www.nuepoveste.ro/pagini/ce-pot-sa-fac/centre-din-tara

(Services for victims). Servicii din ţară pentru victime.

(Criminal Justice System) Sistemul de justiţie penală.

www.igpr.ro/prima_pagina/index.aspx Poliţia Română

www.just.ro/ Ministerul Justiţiei

portal.just.ro/ Ministerul Justiţiei - Portalul instanţelor de judecată

www.mpublic.ro/ Ministerul Public

Researches (Cercetări):

www.cpe.ro/romana/index.php?option=com_content&task=view&id=27&Itemid=48

Cercetarea naţională privind violenţa în familie şi la locul de muncă.

www.prevenireaviolentei.ro, Cercetarea WOSAFEJUS.

Other sites

172

http://www.pariopportunita.gov.it/

Departamentul de Oportunităţi egale al Consiliului Miniştrilor din Guvernul Italian. Util pentru

informaţii cu privire la finanţări, activităţile Guvernului legate de problemele cu care se confruntă

femeile, Planul naţional de acţiune, etc. În italiană.

http://www.centrouominimaltrattanti.org/

Centro Ascolto Uomini Maltrattanti, un centru pentru persoanele care au comis acte de abuz, situat

în Florenţa, Italia. În italiană.

http://www.muviproject.eu/

Proiectul Daphne 2006-2008: MUVI - Developing Strategies with Men Using Violence in Intimate

Relationship – (Dezvoltarea unor strategii de abordare a bărbaţilor care exercită violenţă în cuplu)

Versiuni în italiană, greacă, spaniolă şi engleză.

Documents

Violenţa domestică: accesul femeilor la siguranţă şi la justiţie. Un ... · Acest pachet de cursuri este conceput pe baza interviurilor luate specialiştilor şi femeilor şi