4
m C y m C k y m C k m C k y Zilele trecute, candidaţii desem- naţi de partidele care alcătuiesc Uni- unea Social Liberală s-au înscris, oficial, în cursa electorală. Și candi- daţii care fac parte din echipele USL pentru Consiliul Judeţean, Consiliul Local Municipal Târgoviște și Primă- ria Municipiului Târgoviște sunt de- ciși... n pagina 2 Administraţia Boriga - PDL: Proiecte europene cu nereguli foarte grave şi penalităţi de multe miliarde Stimate locuitor al municipiu- lui Târgoviște, Sunt Gabriel Grozavu și candi- dez din partea Uniunii Social Libe- rale (USL) la primăria muni- cipiului nostru. Vin în faţa dum- neavoastră îngrijorat de soarta pe care actuala administraţie lo- cală pare să o fi hărăzit unuia din- tre cele mai frumoase orașe ale României. Târgoviștea este locul în care s-au născut cei doi copii ai mei, în care viaţa mi-a oferit cel mai de preţ dar – o familie superbă! Și, așa cum vreau ca cei dragi mie să aibă tot ce le trebuie și să fie fericiţi, tot așa simt că municipiul nostru merită să-și recâștige onoarea și prestigiul pierdute în valul de nepăsare care ne-a lovit în ultimii patru ani. În acești ultimi patru ani, Târ- goviște a devenit un punct de re- ferinţă pentru corupţie, baroni locali și aroganţa celor care con- duc orașul și judeţul. În ultimii patru ani, din ce în ce mai mulţi oameni din Târgo- viște, unii după ani și ani de muncă, au fost nevoiţi să le dea membrilor familiei vestea că au rămas fără serviciu. Mii de părinţi au fost obligaţi să vadă cum co- piii lor pleacă în alt colţ de ţară sau de lume, pentru că aici, acasă, nu mai au unde să mun- cească. La fel cum foarte mulţi copii își așteaptă și acum părinţii, plecaţi departe pentru a câștiga un ban cinstit. Merită vreunul dintre dum- neavoastră toate acestea? Eu spun că NU! Meritaţi respect, dragii mei concetăţeni! Meritaţi locuri de muncă, speranţă pentru fiecare și mândria de a spune oricui vă în- treabă: „Sunt din Târgoviște și-mi iubesc orașul!” Am ajuns, în doar patru ani, să nu ne mai mire felul în care este irosit bugetul local, în care sunt cheltuiţi pentru alte interese banii munciţi de noi toţi. Meritaţi să ieșiţi din această minciună. Meritaţi drumuri bune, din cel mai îndepărtat cartier până în centrul municipiului, dar care să fie realizate la preţuri corecte. Își mai amintește cineva de importanţa istorică a numelui Târgoviștei? Actualii edili, cu sigu- ranţă, nu. Au dat respectul pentru monumentele și vestigiile noas- tre pe nepăsarea în faţa degradă- rii calităţii vieţii noastre de zi cu zi. Ne temem să ieșim pe stradă atât noaptea, cât și ziua. Câinii fără stăpân și infractorii simt din ce în ce mai mult că străzile ora- șului nostru le aparţin. Meritaţi, dragii mei concetă- ţeni, ca Târgoviștea să redevină un oraș sigur și curat, un impor- tant centru istoric și cultural al României. Lucrurile nu merg deloc în di- recţia bună. Ba, dimpotrivă. Ac- tualul primar al orașului are de spus cum s-a cheltuit banul pu- blic și trebuie să răspundă pentru fiecare investiţie costisitoare care nu se bazează pe studii reale de oportunitate, pentru fiecare pro- misiune încălcată. Cu gândul la toate acestea și cu hotărârea omului care știe că lucrurile pot merge și altfel, am decis să candidez la Primăria Târ- goviște. Voi pune umărul, alături de colegii mei din Uniunea Social Liberală, pentru a reconstrui ora- șul nostru. Echipa USL pentru Consiliul Local Municipal este o echipă profesionistă, formată din oameni de onoare și are sprijinul unui om corect și implicat: Adrian Ţuţuianu, viitorul președinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa! Meritaţi să trăiţi într-un oraș mai bun! Meritaţi un primar res- ponsabil și cu voinţă, un primar care să vă respecte! Cu stimă, Gabriel Grozavu Candidatul Uniunii Social Liberale (USL) la Primăria Municipiului Târgoviște. Scrisoare pentru târgovişteni Anul 2012, Anul VICTORIEI Nr. 1 11 mai 2012 Pregătiţi pentru confruntarea electorală Obiectivul USL este crearea unui învăţământ de calitate, prin șanse egale de acces la educaţie, stabili- tate și predictibilitate a sistemului, depolitizare dar și prin recunoaște- rea rolului școlii... n pagina 2 Viziunea PNL asupra EDUCAŢIEI PNL are grijă de sănătatea ta! n pagina 2

Viitorul Cetatii 1

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Numarul 1 campanie

Citation preview

Page 1: Viitorul Cetatii 1

mC

y

mC

ky

mC

k

mC

ky

Zilele trecute, candidaţii desem-naţi de partidele care alcătuiesc Uni-unea Social Liberală s-au înscris,oficial, în cursa electorală. Și candi-daţii care fac parte din echipele USL

pentru Consiliul Judeţean, ConsiliulLocal Municipal Târgoviște și Primă-ria Municipiului Târgoviște sunt de-ciși... n pagina 2

Administraţia Boriga - PDL:Proiecte europene cu nereguli foartegrave şi penalităţi de multe miliarde

Stimate locuitor al municipiu-lui Târgoviște,

Sunt Gabriel Grozavu și candi-dez din partea Uniunii Social Libe-rale (USL) la primăria mun i -cipiului nostru. Vin în faţa dum-neavoastră îngrijorat de soartape care actuala administraţie lo-cală pare să o fi hărăzit unuia din-tre cele mai frumoase orașe aleRomâniei.

Târgoviștea este locul în cares-au născut cei doi copii ai mei, încare viaţa mi-a oferit cel mai depreţ dar – o familie superbă! Și,așa cum vreau ca cei dragi miesă aibă tot ce le trebuie și să fiefericiţi, tot așa simt că municipiulnostru merită să-și recâștigeonoarea și prestigiul pierdute învalul de nepăsare care ne-a lovitîn ultimii patru ani.

În acești ultimi patru ani, Târ-goviște a devenit un punct de re-ferinţă pentru corupţie, baronilocali și aroganţa celor care con-duc orașul și judeţul.

În ultimii patru ani, din ce înce mai mulţi oameni din Târgo-viște, unii după ani și ani demuncă, au fost nevoiţi să le deamembrilor familiei vestea că aurămas fără serviciu. Mii de părinţiau fost obligaţi să vadă cum co-piii lor pleacă în alt colţ de ţarăsau de lume, pentru că aici,acasă, nu mai au unde să mun-cească. La fel cum foarte mulţicopii își așteaptă și acum părinţii,plecaţi departe pentru a câștiga

un ban cinstit.

Merită vreunul dintre dum-neavoastră toate acestea? Euspun că NU!

Meritaţi respect, dragii meiconcetăţeni! Meritaţi locuri demuncă, speranţă pentru fiecare șimândria de a spune oricui vă în-treabă: „Sunt din Târgoviște și-miiubesc orașul!”

Am ajuns, în doar patru ani,să nu ne mai mire felul în careeste irosit bugetul local, în caresunt cheltuiţi pentru alte interesebanii munciţi de noi toţi. Meritaţisă ieșiţi din această minciună.Meritaţi drumuri bune, din celmai îndepărtat cartier până încentrul municipiului, dar care săfie realizate la preţuri corecte.

Își mai amintește cineva deimportanţa istorică a numeluiTârgoviștei? Actualii edili, cu sigu-ranţă, nu. Au dat respectul pentrumonumentele și vestigiile noas-tre pe nepăsarea în faţa degradă-rii calităţii vieţii noastre de zi cuzi. Ne temem să ieșim pe stradăatât noaptea, cât și ziua. Câiniifără stăpân și infractorii simt dince în ce mai mult că străzile ora-șului nostru le aparţin.

Meritaţi, dragii mei concetă-ţeni, ca Târgoviștea să redevinăun oraș sigur și curat, un impor-tant centru istoric și cultural alRomâniei.

Lucrurile nu merg deloc în di-recţia bună. Ba, dimpotrivă. Ac-tualul primar al orașului are despus cum s-a cheltuit banul pu-blic și trebuie să răspundă pentru

fiecare investiţie costisitoare carenu se bazează pe studii reale deoportunitate, pentru fiecare pro-misiune încălcată.

Cu gândul la toate acestea șicu hotărârea omului care știe călucrurile pot merge și altfel, amdecis să candidez la Primăria Târ-goviște. Voi pune umărul, alăturide colegii mei din Uniunea SocialLiberală, pentru a reconstrui ora-șul nostru. Echipa USL pentruConsiliul Local Municipal este oechipă profesionistă, formată dinoameni de onoare și are sprijinulunui om corect și implicat: AdrianŢuţuianu, viitorul președinte alConsiliului Judeţean Dâmboviţa!

Meritaţi să trăiţi într-un orașmai bun! Meritaţi un primar res-ponsabil și cu voinţă, un primarcare să vă respecte!

Cu stimă,Gabriel Grozavu

Candidatul Uniunii SocialLiberale (USL) la Primăria

Municipiului Târgoviște.

Scrisoare pentru târgovişteni

Anul 2012,Anul VICTORIEINr. 1

11 mai 2012

Pregătiţi pentru confruntarea electorală

Obiectivul USL este crearea unuiînvăţământ de calitate, prin șanseegale de acces la educaţie, stabili-

tate și predictibilitate a sistemului,depolitizare dar și prin recunoaște-rea rolului școlii... n pagina 2

Viziunea PNL asupra EDUCAŢIEI

PNL are grijă de sănătatea ta! n pagina 2

Page 2: Viitorul Cetatii 1

pagina 2 l 11 mai 2012 Acţiuni PNL în Târgovişte

mC

ky

mC

ky

mC

ky

mC

ky

Zilele trecute, candidaţii desemnaţi departidele care alcătuiesc Uniunea Social Li-berală s-au înscris, oficial, în cursa electo-

rală. Și candidaţii care fac parte din echi-pele USL pentru Consiliul Judeţean, Consi-liul Local Municipal Târgoviște și Primăria

Municipiului Târgoviște sunt deciși să-șipună toată experienţa, puterea de muncăși priceperea în slujba târgoviștenilor și adâmboviţenilor. Este nevoie de o schimbarea stilului în care se conduce judeţul și mu-nicipiul, este nevoie de transparenţă și co-rectitudine. Este nevoie de pricepere șidorinţă sinceră de a munci în in teresul oa-menilor care așteaptă, de prea multăvreme, ca viaţa lor să se schimbe în bine.Este nevoie de viziune, de programe co-erente și de proiecte bazate pe studii deoportunitate. Cu Adrian Ţuţuianu, preșe-dinte al Consiliului Judeţean, cu GabrielGrozavu, primar al municipiului Târgoviște,cu majoritatea dată de USL în Consiliul Ju-deţean Dâmboviţa și în Consiliul Local Mu-nicipal Târgoviște se face pasul hotărâtorpe drumul normalităţii și al dezvoltării eco-nomice pe care le va cunoaște judeţul nos-tru în următorii patru ani.

La initiaţiva Organizaţiei Femeilor Liberale s-a derulat întoamna 2011 o campanie de informare și prevenţie, denumită“PNL are grijă de sănătatea ta”. Proiectul a fost reluat în primăvaraanului 2012, fiind consultaţi sute de târgovișteni.

Cetăţenii au fost informaţi despre importanţa prevenţiei în păs-trarea unei stări de sănătate bune, iar la corturile amplasate întrei zone ale municipiului au fost efectuate măsuratori gratuite aletensiunii arteriale, glicemiei și măsurarea grăsimilor interioare.

Au fost prezenţi membrii PNL, OFL si TNL, alături de cadre me-dicale care au oferit asistenţă și consultanţă gratuită cetăţenilor.După măsuratori, cetăţenii au obţinut informaţii despre rezultatelepersonale ale acestor evaluari făcute de către personalul medical.Cei care au depășit limitele admise ale valorilor măsurate au fostindrumaţi către cabinetele medicale și li s-au oferit informaţii pri-vitoare la riscul la care se expun dacă nu consultă un medic despecialitate. Este mult mai înţelept să previi decât să vindeci, iatăde ce PNL dorește să promoveze ideea de prevenţie.

Considerăm că Sănătatea este un domeniu prioritar pe plan

naţional și, de aceea, trebuie să-i acordăm importanţa cuvenită.Guvernele aflate în ultimii ani în fruntea ţării au eșuat complet înpoliticile de sănătate pe care le-au aplicat și, ca urmare, din ce înce mai mulţi cetăţeni au probleme foarte grave, iar sistemul publicde sănătate nu face faţă.

La Târgoviște, liberalii se întâlnesc săptămânal,convocaţi de către Gabriel Grozavu, la o întâlnirepentru a le cere tuturor muncă susţinută și fărăpreget, convinși că împreună vor gasi cea maibuna soluţie pentru rezolvarea gravelor problemecu care se confruntă orașul.

În cadrul acestor acţiuni, se dezbat tematici cucaracter istoric și doctrinar, sunt prezentate perso-nalităţi marcante ale Partidului National Liberal,atât la nivel central cât și la nivel local, tineriimembri și simpatizanţi având, astfel, ocazia într-un cadru informal să cunoască istoria, tradiţiile șiidealurile liberale.

Aceste acţiuni au fost catalizator pentru atrage-rea de noi membri în organizaţia de tineri, de femeiși seniori. Prin aceste întâlniri sunt promovate va-lorile și principiile liberale, precum: garantarea pro-prietăţii, promovarea individului și a capacităţilorsale psiho-morale și profesionale, stimularea me-diului de afaceri, spiritul national, statul de drept,separarea puterilor în stat, garantarea respectăriidrepturilor și libertăţilor individuale, egalitatea deșanse si meritocraţia.

Obiectivul USL este crearea unuiînvăţământ de calitate, prin șanseegale de acces la educaţie, stabili-tate și predictibilitate a sistemului,depolitizare, dar și prin recunoaste-rea rolului școlii în societate.

Nu există viitor pentru o naţiunefără educaţie, nu există cetăţeniedeplină fără educaţie, nu există statmodern care să nu-ţi asume res-ponsabilităţi majore în domeniulEducaţiei. Vom așeza lumea educa-ţiei pe locul care i se cuvine.

Educaţia este vectorul de relan-sare a societăţii, este cel mai im-portant factor al ieșirii din sărăciei.Dacă nu investim în educaţie, con-damnăm generaţiile de mâine.Multe state au ales să investeascăîn educaţie ca soluţie la ieșirea dincriză. Nu ne propunem să bulver-săm din nou Învăţământul prinabrogarea actualei legi a învăţă-mântului, ci vom revizui acele ele-mente din lege care au creat haosîn sistem.

Ne adresăm deopotrivă elevilor,dar și părinţilor, care așteaptă de lao viitoare guvernare garanţii privindpredictibilitatea parcursului copii-

lor lor și calitatea actului de educa-ţie.

USL își propune să readucă nor-malitatea în Învăţământul româ-nesc, prin promovarea competiţieipe bază de competenţă.

USL își propune să creeze oșcoală inovativă, prin încurajareacreativităţii, prin sprijinirea accesu-

lui egal la educaţie, prin formareacontinuă a cadrelor didactice și mo-tivarea lor.

Valoarea și demnitateacadrului didactic stau

la baza viziunii USLAșa-zisa reformă făcută de gu-

vernarea PDL-istă în domeniul Edu-

caţiei este, de fapt, un set perma-nent de agresiuni la adresa unui sis-tem care are nevoie de stabilitate.Asistăm în primul rând la o distru-gere concretă, la modul propriu,prin toate măsurile de până acum:tăieri de salarii, reduceri de perso-nal - peste 15000 de cadre didac-tice disponibilizate, închiderea apeste 3000 de școli, subfinanţarecronică și, mai ales, prin politizare.Nicicând o putere n-a călcat în pi-cioare mai mult sistemul de Educa-ţie și nu a dus politizarea la unasemenea nivel.

În al doilea rând, ceeea ce esteși mai grav, regimul Băsescu a de-terminat o distrugere simbolică aînvăţământului. Statutul profesori-lor în societate s-a deteriorat neper-mis. Cei la care altă dată co mu-nităţile se uitau cu mândrie și res-pect, dascălii, sunt astăzi umiliţi șiforţaţi să trăiască la limita subzis-tenţei.

Reamintim câteva dintre măsu-

rile propuse de USL:asusţinerea programelor „Șan-

sa a doua prin educaţie” în vedereaeliminării analfabetismului și inte-grării pe piaţa muncii;

asusţinerea programului „Școa -la dupa școală” , în parteneriat cuautorităţile locale, părinţi, agenţieconomici;

afundamentarea actului edu-caţional pe baza nevoilor de dezvol-tare personală;

acererea sistemului public –privat pentru educaţia timpurie acopiilor;

ageneralizarea obligativităţiiciclului de învăţământ liceal;

agarantarea autonomiei școli-lor și autonomiei cadrelor didactice,garantarea autonomiei universi-tare;

acreșterea rolului universităţi-lor în dezvoltarea regiunilor proac-tive ale cunoașterii;

asusţinerea cercetării știinţi-fice din domeniile cu potenţial deperformanţă și utilizarea fondurilorstructurale pentru dezvoltare în do-meniul cercetării și tehnologiei.

n Candidaţii partidelor care fac parte din Uniunea Social Liberalăs-au înscris, oficial, în cursa electorală

Pregătiţi pentru

confruntarea electorală

PNL are grijă de sănătatea ta!

Viziunea PNL asupra Educaţiei

Joia Liberală

Page 3: Viitorul Cetatii 1

pagina 3 l 11 mai 2012Interviu

mC

ky

mC

ky

mC

ky

mC

ky

Rep. Domnule Gabriel Grozavu,când aţi intrat în politică și ce neputeţi spune despre perioada res-pectivă?

În politică, am intrat în 1992,în Partidul Naţional Liberal. Tre-buie să spun că nu am făcut poli-tică înainte de 1989, așadar nuam fost membru al Partidului Co-munist. Primul partid în carem-am înscris după doi ani de do-cumentare, de studiere a doctrine-lor, a istoriei partidelor, a parla-mentarismului, a fost Partidul Na-ţional Liberal. Încă de la începutulcarierei mele politice, am avutșansa enormă de a cunoaște libe-rali care aveau carnet de partid di-nainte de 1944. Am avut mareașansă să-l cunosc pe Rene RaduPolicrat, pe Ioana Brătianu, Vinti-lică Brătianu, pe Dan Amedeo Lă-zărescu, I.V. Săndulescu, SandaTătărescu Negropontes și pemulţi, mulţi alţii. La vremea res-pectivă, Crin Antonescu, Călin Po-pescu Tăriceanu erau și ei laînceputurile carierei politice. Pen-tru mine, acești oameni au fost ceicare mi-au marcat cariera politică,oameni de la care am învăţat nunumai cum să fac politică, ci, maiales, m-au învăţat ce înseamnămorala în politică. Vorbim despreoameni care au fost toată viaţa lornumai liberali, care nu și-auschimbat credinţa lor politică,orientările și partidele politice,cum se întâmplă foarte des în ul-timul timp. Având aproape aseme-nea oameni valoroși, de la caream putut învăţa, am putut sămerg pe picioarele mele din punctde vedere politic, și, mai ales, almodului la care visez că se vaajunge și în România să se facăpolitică. Mi-aș dori ca politicieniisă nu mai fie catalogaţi la fel, sănu se creadă- despre ei că toţifură, toţi înșeală. Nu toţi politicieniisunt la fel, cum nu toţi oamenii, îngeneral, nu sunt la fel.

Rep: Ce v-a determinat să in-traţi în cursa pentru ocupareafuncţiei de primar al municipiuluiTârgoviște?

Consider că, dacă ești lider po-litic, trebuie să intri în competiţiileelectorale. Nu poţi fi președinte șidoar să stai în spate, să dirijezitotul și alţii să intre în competiţiaelectorală.

Încerc să le dau un exemplu co-legilor mei, dar nu acesta este mo-tivul principal. Pur și simplu, estedorinţa de a le dovedi târgovișteni-lor că se poate face politică și maiales administraţie într-un alt mod.De altfel, trebuie să spun că suntonorat de faptul că președintele

PNL, Crin Antonescu, m-a susţinuttot timpul pentru această candida-tură, chiar și atunci când, poate șipentru colegii mei, această candi-datură devenise nesigură pentruPNL. Am fost tot timpul încrezător

în faptul că, în sfârșit, la PrimăriaTârgoviște, după mai bine de 75de ani, poate veni un primar libe-ral.

Rep: Care sunt calităţileumane și profesionale care se potconstitui într-un atu pentru dum-neavoastră, în această competiţieelectorală?

Despre calităţile mele nu prea-mi place să vorbesc. Cei care măcunosc ar putea să facă lucrulacesta. Dar o să încerc să enumărcâteva. Sunt un luptător și nucedez, chiar și atunci când împre-jurările sau vicisitudinile vremiim-ar determina să mă consider în-vins. Consider că am suficiente ca-lităţi pentru a lucra în echipă. Suntun om care ascultă mult și, poate,vorbește mai puţin. Și, mai ales,îmi place să stau printre oameni,să-i ascult și să încerc să le rezolvproblemele. Mai cred îmi va fi defolos în activitatea de primar expe-rienţa în domeniul administrativ,conferită de mandatele de consi-lier local și judeţean. Dincolo detoate, cred că principalele melecalităţi sunt moralitatea și corecti-tudinea.

Este posibil să nu mai creadănimeni că ar mai exista moralitateîn politică, dar eu sunt ferm con-vins că dacă, în politică, nu sunt,predominant, oameni de caracter,viitorul în ansamblu al societăţiipoate fi trist.

Rep: Ce credeţi că trebuieschimbat în maniera de a face ad-ministraţie în Târgoviște?

Sunt atâtea de schimbat! Casă poţi face o administraţie co-rectă și cu adevărat în folosul co-munităţii, trebuie să le inspirioamenilor încredere, astfel încâtsă nu se mai simtă minţiţi. Primul

lucru care trebuie făcut este asigu-rarea transparenţei decizionale.Ca să se înlăture orice dubiu faţăde modul în care se cheltuieștebanul public, în fiecare zi, pe site-ul Primăriei, vor fi afișate, când voifi primar, toate plăţile care vor fifăcute de către primărie, firmelecătre care se fac plăţile și cinesunt administratorii sau acţionariiacestor firme. Lucrul acesta seputea face de mult timp, dacă sedorea să se știe cum este cheltuitbanul public. La fel de necesarăeste prioritizarea investiţiilor, ast-fel încât să nu mai investim mi-lioane de lei în panseluţe și înspaţii verzi care, este adevărat,sunt necesare, dar sunt la costuriexorbitante. Trebuie să dirijămbanul public spre nevoile urgenteale populaţiei. Putem constata că,din păcate, în multe zone ale mu-nicipiului ne lovim, încă, de un as-pect de ghetou.

Rep: Una dintre problemelegrave cu care se confruntă mulţitârgovișteni este lipsa locurilor demuncă. Credeţi că o veţi putea re-zolva?

N-aș vrea să fiu ipocrit. Un pri-mar nu creează, în mod direct, lo-curi de muncă. Locurile de muncăsunt create de mediul privat. Cepoate face, totuși, un primar, înacest sens? Să atragă investiţiistrăine sau românești care săcreeze locuri de muncă bine plă-tite. Sunt două condiţii: adminis-traţia trebuie să ofere încredereinvestitorului, iar taxele locale să

fie aduse la limita minimă per-misă de lege. Capitalul în general,este extrem de fluid. El se așeazăacolo unde găsește un mediu prie-tenos. Și dacă Târgoviștea nu esteun mediu prietenos, acesta își va

găsi loc în altă parte. Dar, pentruaceasta, primarul trebuie să fiecredibil în faţa investitorilor. Un altaspect, trebuie să creezi facilităţipentru a investi în Târgoviște, denatură financiară sau prin conce-sionarea unor terenuri, astfel încâtsă-și amortizeze investiţia în câţivaani, cu condiţia să-și păstreze unanumit număr de angajaţi. Trăimîntr-o lume globalizată. Primăriaar trebui să aibă un departamentde relaţii externe foarte puternic.Oportunităţile pentru investiţii nule atragi stând în birou. Trebuie săcunoști oameni, oportunităţi.Com panii și investitori poţi găsi întoate colţurile lumii. Este impor-tant să știe lumea că există Târgo-viște pe hartă. Va trebui făcută opromovare susţinută, modernă, amunicipiului, precizând și ce arputea oferi Târgoviștea celor carear dori să investească.

Rep: Care credeţi că sunt punc-tele forte ale ofertei electorale cucare vă prezentaţi în faţa târgoviș-tenilor?

Orice ofertă electorală se reali-zează în funcţie de agenda cetă-ţeanului, iar din toate deplasărileși cercetările sociologice rezultăcă cele mai importante problemeale târgoviștenilor sunt lipsa acutăa locurilor de muncă și sărăcia.Crearea locurilor de muncă repre-zintă prioritate zero a mea și aechipei USL. Nu poţi să conduci ocomunitate care este sărăcită,care trăiește cu mult sub pragulsărăciei. În unele zone este sără-

cie lucie. Și, poate, ca liberal, spu-neţi că nu ar trebui să vorbesc atâtde mult de sărăcie. Numai că, dinpăcate, aceasta există, ne con-fruntăm cu ea, ne înconjoară.

De-a lungul istoriei, tot timpul,liberalii au adus prosperitate în co-munităţi, în ţară.

Rep: Cum credeţi că veţi cola-bora cu social-democraţii pentruprosperitatea municipiului ?

Pe Adrian Ţuţuianu, candidatulUSL la funcţia de președinte alConsiliului Judeţean, îl cunosc defoarte mult timp, dinainte de con-stituirea Uniunii Social Liberale.Am colaborat foarte bine și în pri-vinţa relaţiilor inter-umane și dinpunct de vedere politic. Pentrumine, Adrian Ţuţuianu este, în pri-mul rând, social-liberal. Sunt con-vins că voi avea o colaborareex ce lentă, atât la nivel instituţio-nal, iar relaţiile chiar vor fi de co-laborare.

Rep: Ce ne puteţi spune despreechipa cu care mergeţi la ConsiliulLocal Municipal Târgoviște?

Echipa este nouă. Sunt oamenicare au reușit în cariera profesio-nală, sunt oameni de diverse pro-fesii, sunt arhitecţi, medici,economiști, profesori, ingineri...Sunt oameni despre care suntconvins că vor aduce o altă im-agine Consiliului Local și care vorrespecta programul cu care neprezentăm în faţa târgoviștenilorși vor veni cu proiecte folositoaremunicipiului. Este adevărat, unelenume sunt mai puţin cunoscute.Nu au avut timp să fie cunoscuţi,dar eu îi cunosc foarte bine pe toţiși știu că își vor pune experienţa,buna credinţă și puterea demuncă în slujba cetăţenilor. Am în-credere în această echipă și suntconvins că voi colabora foartebine, eu - în calitate de primar, cumembrii echipei noastre - în cali-tate de consilieri locali.

Rep: Ce mesaj le adresaţi târ-goviștenilor?

Îi rog pe târgovișteni să aibă în-credere că echipa Uniunii Social Li-berale va reda Târgoviștei pres -tigiul de care s-a bucurat secolede-a rândul. Și, mai ales, să aibăîncredere că ceea ce promit, voiface. Știu foarte bine ce am defăcut, încă din primul moment almandatului și sunt foarte decis săpun în aplicare ceea ce am gânditpentru Târgoviște și pentru târgo-vișteni. Cred în schimbarea în binea Târgoviștei. Îmi doresc, mai multdecât orice, să reclădim, îm-preună, speranţa!

GABRIEL GROZAVU, CANDIDATUL USL PENTRUPRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE:

„Să reclădim, împreună, speranţa!”

Page 4: Viitorul Cetatii 1

pagina 4 l 11 mai 2012 Atitudine

mC

ky

mC

ky

mC

ky

mC

ky

Modernizarea şireabilitarea drumului decentură al municipiului

Târgovişte ne costă217 miliarde de lei vechi

Ceea ce trebuia să fie un pro-iect european, menit să contribuiela dezvoltarea municipiului Târgo-viște s-a dovedit a fi, de fapt, o po-vară în plus pentru locuitoriiorașului care acum trebuie să plă-tească, din propriile buzunare,pentru greșelile în lanţ și, mult maigrav, pentru interesele ascunseale primarului PDL, Gabriel Boriga.Binecunoscutul proiect care vi-zează reabilitarea și moderniza-rea inelului de centură almunicipiului Târgoviște, prezentatcu emfază, cu vreo trei ani înurmă, de Florin Popescu, președin-tele Consiliului Judeţean și de Ga-briel Boriga (celebrul tandem„Nașul și Finul”) este unul dintrecele care au suferit corecţii impor-tante din cauza ilegalităţilor depis-tate în derularea sa. A fost, ce-idrept, demarat cu surle și trâm-biţe de o administraţie căreia îiplace la nebunie să se laude și să-și aroge merite, numai că acestproiect nu a fost nici acum termi-nat. Mai mult, stadiul de execuţiea lucrărilor este descurajator, pro-iectul fiind realizat cam pe sfert, încondiţiile în care timpul prevăzutpentru lucrări este aproape definal.

Avem de-a face cu lucrări prostexecutate, iar din pasajele, canali-zările și podurile promise nu s-avăzut mai nimic. Toate aceste ne-reguli n-au putut fi trecute neob-servate, așa cum și-ar fi dorit

mai-marii PDL pe plan local - Po-pescu și Boriga, ci au fost anali-zate și sancţionate prompt.Co misia de Audit din cadrul Minis-terului Dezvoltării Regionale și Tu-rismului a dispus o penalizare de

nu mai puţin de 35% din valoareacontractului, ceea ce înseamnă, ţi-neţi-vă bine, 217 miliarde de leivechi! Banii aceștia nu vor fi daţidin buzunarele celor care, cubună-știinţă și cu rea-credinţă au

comis neregulile, ci din bugetullocal. Adică, din buzunarul nostru,al târgoviștenilor.

Lucrări câştigate defirme apropiate PDL

Așa cum ne-au obișnuit în ulti-mii patru ani vajnicii purtători demesaj ai lui Traian Băsescu în teri-toriu, lucrările unui proiect maimare sau mai mic trebuie reali-zate, musai, de firme apropiate.

Vorbim despre așa-numitele firmede casă. Este ceea ce s-a întâm-plat și în cazul nostru unde avemde-a face cu SC CAST SRL, SCTRANS BITUM SRL, SC CARENASPA IMPRESA DI CONSTRUTIONI.

Ce-i drept, nu au putut dovedi căau posibilitatea profesională șitehnică să realizeze lucrările pre-văzute în proiect, dar acesta nu apărut să fie un impediment în des-emnarea lor ca firme câștigătoare.

Ca șirul neregulilor să aibă conti-nuitate, și data de transmiterespre publicare a anunţului de par-ticipare la licitaţie a fost modificat,încălcându-se, astfel, DirectivaParlamentului European și a Co-misiei Europene. În momentulcând primarul PDL Gabriel Borigași-a pus semnătura pe acest pro-iect care privește reabilitarea șimodernizarea drumului de cen-tura al municipiului Târgoviște,adică la începutul anului 2009, s-a spus că vor fi reabilitate sistemulrutier, podurile peste râul Ialomiţa,pasajele superioare, că va fi exe-cutată o reţea de canalizare plu-vială și multe altele. Până în acestmoment, nu s-a realizat mai nimicdin toate acestea. În locul aces-tora au apărut nereguli cu duiu-

mul, toate făcându-ne să ne între-băm cum au fost posibile și, maiales, cine va plăti pentru ele?

Pentru unii mumă..

În timp ce aceste trei firme aucâștigat licitaţia, rezultatele celortrei ani de lucrări fiind admirabile,sublime, dar lipsind aproape cudesăvârșire, un alt ofertant (ofirmă portugheză) care s-a înscrisla licitaţie a fost descalificat, pe

motiv că nu și-ar fi putut dovedi ca-pacitatea tehnică de a realiza pro-iectul. Având aceleași probleme,cele trei firme agreate au pututcâștiga proiectul. Cum a fost posi-bil? Am putea să ne formăm oidee dacă ne gândim numai la în-crengătura de interese financiarecare conduc tabăra portocalie.

Au venit, au constatat,au amendat

Inspectorii din cadrul Comisieide Audit a Ministerului DezvoltăriiRegionale și Turismului au depis-tat gravele nereguli și încălcări alelegii și au dispus o penalizare de217 miliarde de lei vechi, ceea ceînseamnă un procent de 35% dinvaloarea unui contract de 620 demiliarde de lei vechi. Inspectorii austabilit că s-a încălcat legea achi-

ziţiilor publice sub cel puţin douăaspecte: ofertantul declarat câști-gător – SC CAST SRL (după cumse știe firma unui pedelist din Pra-hova, apropiat al Robertei Anas-tase) nu îndeplinea condiţiileobligatorii, vorbindu-se aici desprelipsa capacităţii tehnice și profe-sionale de a executa lucrările. Maimult, comisia de recepţie și eva-luare a acceptat o ofertă fără caofertanţii să prezinte documentelede deţinere, contracte de leasingsau încheiere pentru staţiile depreparat mixturi asfaltice.

Că nu au capacitatea de aduce la bun sfârșit lucrările la cares-au angajat, se vede cu ochiulliber, fiind suficient să observămstadiul în care se află proiectul șicalitatea lucrărilor făcute pânăacum. Grav este însă că adminis-traţia PDL impune un stil de lucruilegal și revoltător, sfidând popula-ţia care are așteptări justificate,arogându-și merite pe care nu leare și încercând din răsputeri ca,în spatele gardului vopsit, să-și re-zolve interesele de grup. Numaică, nici măcar ulciorul portocaliu-verzui nu merge de multe ori laapă...

Cine plăteşte?

Mai grav de atât nu se poate,am fi tentaţi să credem. Ba sepoate! Și asta pentru că proiectuldespre care am vorbit în rândurilede mai sus nu este singurul carene va ustura la buzunare din cauzapenalităţilor stabilite în urma ne-regulilor pe care administraţia Bo-riga încearcă să le vâre sub preș.Din păcate, ca și cum n-ar aveadestule probleme, târgovișteniitrebuie sa suporte costurile nere-gulilor și ilegalităţilor de care sefac vinovaţi cei care conduc muni-cipiul, cele 217 miliarde de leivechi urmând să fie daţi din taxeleși impozitele care merg la bugetullocal.

Administraţia Boriga - PDL:Proiecte europene cu nereguli foartegrave și penalităţi de multe miliarde