i Vești

MISIONAREpentru copii

Trimestrul 1 / 2010

SUPLIMENT LA GHIDUL DE STUDII BIBLICEGRĂDINIŢA ȘI PRIMARA

DIVIZIUNEA AFRICA CENTRALĂ ȘI DE ESTDIVIZIUNEA AFRICA CENTRALĂ ȘI DE ESTDIVIZIUNEA AFRICA CENTRALĂ ȘI DE ESTDIVIZIUNEA AFRICA CENTRALĂ ȘI DE ESTDIVIZIUNEA AFRICA CENTRALĂ ȘI DE EST

Vești misionare pentru copii

Trimestrul 1 / 2010

Traducere: Delia GhermanCorectură: Livia Ciobanu-MihaiTehnoredactare: Irina ToncuRedactor: Delia Gherman

ISSN 1841 - 6497

CUPR INS

BURUNDI

4 E ușor! I 2 ianuarie

5 Ladouce își împărtășește credinţa I 9 ianuarie

7 Nu mi-e rușine! I 16 ianuarie

8 Preţiosul Sabat I 23 ianuarie

RUANDA

9 O lucrare de familie I 30 ianuarie

11 Rugăciunea are efect I 6 februarie

12 Un lucru atât mic! I 13 februarie

14 Misionar pentru Louise I 20 februarie

KENYA

15 Drum către speranţă (partea I) I 27 februarie

17 Drum către speranţă (partea II) I 6 martie

18 Micuţa profesoară I 13 martie

UGANDA

19 Fratele cel mic conduce I 20 martie

RESURSE

20 Programul din Sabatul al treisprezecelea I 27 martie

DIVIZIUNEA AFRICA CENTRALĂ ȘI DE EST

3

În acest trimestru, vom pătrunde în DiviziuneaAfrica Centrală și de Est, din care fac parte urmă-toarele ţări: Burundi, Republica DemocraticăCongo, Djibouti, Eritrea, Etiopia, Kenya, Ruanda,Somalia, Uganda și Tanzania.

În acest teritoriu locuiesc peste 286 de milioanede oameni, dintre care peste 2,4 milioane suntadventiști. Rata este de un adventist la fiecare 116locuitori.

Darurile din Sabatul al treisprezecelea din acesttrimestru vor avea ca destinaţie construirea unuispital în Burundi, terminarea unei clădiri/bisericimultifuncţionale în campusul Universităţii AfriciiCentrale, în Ruanda, pregătirea conducătorilorcare să se ocupe de lucrarea cu copiii în Ruanda,precum și asigurarea de materiale necesare aces-tora. Proiectul special al copiilor va fi procurareade uniforme școlare pentru copiii din Ruanda.

Distracţie în limbi străineCântece și cuvinte în kinyarwanda (Ruanda),

kirundi (Burundi) și swahili (estul Africii) vă stau ladispoziţie pe site-ul nostruwww.AdventistMission.org. Accesaţi „Resources”și „Children’s Activities”. Căutaţi un element nouintrodus: „Say It, Sing It” care vă va ajuta să pro-nunţaţi mai ușor cuvinte în swahili, limba folosită înmajoritatea ţărilor din estul Africii.

Decor de misiuneRealizaţi o scenă murală de safari, folosind

imagini din cărţi de călătorii sau desene cu animaleafricane (vezi „Children’s Activities” pe site). Pemăsură ce sosesc copiii, lăsaţi-i să se întâmpineunii pe alţii prin cuvinte dintr-o limbă exemplificatăîn acest trimestru. La încheierea trimestrului,eventual după masa cu mâncare tradiţionalăafricană, cân-taţi cu toţii un cântec sau două dincele învăţate din Africa.

Masa tradiţionalăDacă organizaţi o masă cu mâncare tradiţională

din ţările avute în vedere în acest trimestru, puteţifolosi reţetele și obiectele specifice menţionate pesite. Scrieţi în dreptul fiecărui fel de mâncare careeste ţara de origine. Decoraţi sala de mese cuimaginile din safari.

Coșul de colectăÎn acest trimestru, folosiţi un coș de colectă

împletit în stil african.

Elemente suplimentare· Adventist Mission DVD (disponibil doar în limba

engleză) are cel puţin un material video dedicatcopiilor.)

· Invitaţi pe cineva care a locuit sau a vizitatestul Africii să vină și să le prezinte copiilor cum eviaţa acolo, aducând obiecte pe care copiii le potvedea și atinge.

· Mai multe activităţi găsiţi pe site-ul nostruwww.AdventistMission.org. Accesaţi „Resources”și „Children’s Activities”, apoi pe trimestrul în curs,și veţi găsi idei pentru decor, lucru manual, activităţilingvistice suplimentare, cântece, reţete culinaretradiţionale, jocuri și alte lucruri utile pe care leputeţi descărca și printa, folosindu-le la Școala deSabat.

A dumneavoastră pentru Împărăţie,Charlotte Ishkanian

Editor, Vești misionare pentru copii

Dragi instructori de la Școala de Sabat,

4

GEO-INFORMAŢII

� Burundi este o ţară foarte mică,localizată în estul Africii. Se află la est deRepublica Democratică Congo, la vestde Tanzania și la sud de Ruanda.

� Deși este una dintre cele mai mici ţăriafricane, are o populaţie numeroasă înraport cu mărimea ei – 8,9 milioane delocuitori. Aproximativ 90 la sută trăiescîn așezări mici, unde se ocupă cuagricultura sau creșterea animalelor.

� Capitala se numește Bujumbura[Bujum’bura], care se află în partea devest a ţării, pe malul lacului Tanganika.În capitală trăiesc aproximativ 325.000de persoane.

Larissa și Rosette [Ro’zet] locuiesc în micuţaţară Burundi, în partea de est a Africii. [GăsiţiBurundi pe hartă.] Larissa are 8 ani, iar Rosette, 7.Ele locuiesc aproape una de alta și sunt foartebune prietene.

Invitaţia LarisseiLarissa și familia ei sunt adventiști. Într-o zi, în

timp ce se jucau, mama Larissei a chemat-o încasă pentru altarul de închinare împreună cufamilia. Larissa s-a uitat la Rosette și i-a spus:„Haide! E timpul pentru închinare!” Rosette a intratcu Larissa în casă. Familia a cântat un cântecdespre Isus, apoi mama a citit o povestire biblică,după care s-au rugat cu toţii.

„Mi-a plăcut altarul familial din casa Larissei,spune Rosette. Familia mea nu se închina deloc,dar eu voiam să mă mai închin împreună cu familiaLarissei.”

„Vino la Școala de Sabat!”„Apoi Larissa m-a invitat la Școala de Sabat,

povestește Rosette. Le-am povestit părinţilordespre altarul familial de la Larissa de acasă.Le-am spus că aș vrea să merg la Școala de Sabatîmpreună cu ea. Mă bucur tare mult că m-au lăsat!Îmi place foarte mult la Școala de Sabat!”

Timp de trei ani de zile, Rosette a mers la bise-rică împreună cu Larissa.

„Mă simt foarte bine la Școala de Sabat. Îmiplac cântecele și povestirile biblice. Memorămchiar și texte biblice.”

Deseori, Rosette îi povestea mamei ei ce învăţala Școala de Sabat. Uneori îi recita texte biblice șialteori îi cânta. Mama o asculta cu atenţie cumpovestea lucrurile interesante pe care le făcea laȘcoala de Sabat. Lui Rosette îi plăcea și serviciuldivin ce urma după aceea.

Invitaţia lui RosetteÎntr-o zi, Rosette i-a invitat pe părinţii ei să vină la

Școala de Sabat și la biserică împreună cu ea. Laînceput, au refuzat, dar Rosette i-a tot invitat: „Hai,vă rog, măcar o dată! Măcar o dată.”

Într-un final, mama lui Rosette a acceptat sămeargă la Școala de Sabat împreună cu ea.Rosette era de-a dreptul încântată.

„Ce mă bucur că vii, mamă! Mi-ar plăcea să viitot timpul.”

Dar mama lui Rosette nu putea veni tot timpul,fiindcă făcea niște cursuri. Dar ori de câte ori nuavea cursuri, mergea la biserică împreună cu fiicaei. După un an, a terminat acele ore care se ţineausâmbăta și a putut veni mai des la biserică.

Rugăciune împreunăRosette a vrut ca familia ei să se roage împre-

ună, cum făcea și familia Larissei. Așa că, atuncicând mama ei a început să meargă acasă la o altăfamilie adventistă pentru altarul de închinare,Rosette a mers și ea cu mama ei.

Rosette a aflat că mama și tatăl ei voiau să maiaibă un copil. Așa că a început să se roage pentru

2 ianuarie BURUNDI

E ușor!

5

copil. După câteva luni, Rosette a aflat că mama eiaștepta un bebeluș.

Apoi mama a mai avut o surpriză pentru Rosette.S-a hotărât să se boteze, însă bebelușul s-a născutcam în perioada în care ea plănuise să se boteze.Prin urmare, a trebuit să mai aștepte.

Rugăciune pentru tataTatăl lui Rosette nu vine la biserică, dar se

bucură când restul familiei merge să se închine.Rosette știe ce trebuie să facă. A început să seroage ca și tatăl ei să se închine în Sabat luiDumnezeu, împreună cu familia. Apoi îl va invita șipe el la biserică. Ea vrea ca toţi membrii familiei eisă fie și membri ai familiei lui Dumnezeu, așa cumeste familia Larissei.

„Vreau ca și noi să avem altar familial, așa cumse întâmplă acasă la Larissa. Poate că o să începchiar eu să conduc altarul de închinare”, spuneRosette.

E ușor!Larissa spune că a fost ușor să o invite pe

prietena ei cea mai bună să devină prietena luiIsus. Larissa și-ar dori ca și alţi copii să-i invite peprietenii lor la Școala de Sabat, pentru a învăţadespre Dumnezeu.

„În primul rând, rugaţi-vă pentru ei, spune ea.Apoi invitaţi-i. Dacă acceptă, e foarte bine. Dacărefuză, vă puteţi ruga în continuare pentru ei și îimai puteţi invita altă dată să vină cu voi la biserică.Într-o zi, o să se bucure că i-aţi chemat cu voi.”

Rosette se bucură că Larissa a invitat-o cu ea labiserică. Acum Rosette se gândește și ea să inviteo colegă de clasă la biserică. La urma urmei, astafac misionarii, nu?

9 ianuarie BURUNDI

Ladouce își împărtășește credinţa

GEO-INFORMAŢII

� Burundi este una dintre cele mai miciţări africane, cu cea mai numeroasăpopulaţie, raportat la teritoriu – 8,9milioane de oameni.

� Aproximativ 90 la sută locuiesc în satemici, unde cresc animale sau cultivăbucăţi mici de pământ, procurându-și înfelul acesta hrana.

� Burundi este una dintre cele mai săraceţări ale lumii, cu speranţa de viaţă de 52de ani; unul dintre motivele pentru carerata este atât de scăzută este faptul căincidenţa bolii HIV/SIDA este una dintrecele mai ridicate din lume.

Povestirea de astăzi s-a petrecut în Bujumbura,capitala statului Burundi. [Localizaţi Burundi pehartă]

Ladouce [la’dus] stătea pe gânduri.– Mamă, a întrebat ea gânditoare, pot să mă

duc la biserica din centru? Îmi place mai mult laȘcoala de Sabat.

Mama s-a oprit din mestecatul mâncării și s-agândit puţin. Ea frecventa de câteva luni bisericaadventistă și își făcuse prieteni. Nu era membră,însă îi plăcea biserica aceea și nu voia să meargăla cealaltă biserică din oraș. Într-un final, i-arăspuns fiicei ei:

– Te poţi duce, dacă găsești pe cineva cu caresă mergi.

6

Noua biserică a lui LadoucePastorul bisericii din centru locuia aproape de

casa lui Ladouce. El a fost de acord să o ia cu el,așa că sâmbătă dimineaţa, Ladouce a mers labiserică împreună cu familia pastorului.

După serviciul divin, Ladouce i-a spus mamei ei:– Îmi place tare mult biserica. Nu vrei să vii cu

mine? Cred că o să-ţi placă și ţie.Mama nu a mers cu Ladouce, dar i-a permis

fiicei ei să meargă cu familia pastorului.

Răspândind iubirea lui DumnezeuBisericile adventiste din orașul lui Ladouce au

organizat o campanie de evanghelizare pe stadion,iar Ladouce a rugat-o pe mama ei să meargă cuea. Mama a acceptat și amândouă au participatîmpreună la întâlniri. Ladouce a cerut să fie bote-zată, însă mama ei a spus că e prea mică. Ladouceși-a lăsat umerii în jos, cu mare dezamăgire, apois-a luminat la faţă.

– Mamă, eu nu mă pot boteza, dar tu poţi. De cenu te botezi?

Spre bucuria lui Ladouce, mama ei și-a predatinima lui Isus și a cerut să fie botezată. Mama l-ainvitat și pe tatăl lui Ladouce să vină la botez, iaracesta a acceptat. Părea să se bucure că soţia luiavea să facă parte din Biserica Adventistă, iar

Ladouce spera ca acest lucru să însemne că și elva veni la biserică.

Mama și Ladouce au început să se roage îm-preună ca tata să-și predea viaţa lui Isus și amân-două l-au invitat la programele din Sabat. Dar elrăspundea întotdeauna că sâmbăta trebuie sămeargă la lucru.

Pași mici spre Dumnezeu„Mă bucur că am invitat-o pe mama la întâlnirile

evanghelistice. Mă bucur că s-a botezat. Acum, euși mama avem altar de închinare. Iar când tata eacasă, îl invităm și pe el. Îl rugăm să citească dinBiblie. Rugăciunea mea este ca și tata să-L invitepe Isus să locuiască în inima lui. Acest lucru m-arface extrem de fericită! mărturisește Ladouce. Lepovestesc părinţilor ce am învăţat la biserică înfiecare Sabat. Sper că Isus va folosi cuvintele melepentru a-l ajuta pe tata să-L iubească peDumnezeu.”

Ladouce este o misionară în propria familie. Șinoi putem fi misionari. Putem să-i invităm pe mem-brii familiei noastre și pe prieteni la biserică sau laaltarul familial. Sau putem să punem bani la co-lectă, astfel ca cei care locuiesc departe să afle căIsus îi iubește. Haideţi ca în această săptămână săfim cu toţii niște misionari!

SĂ VORBIM ÎN KIRUNDI !

Mai jos, sunt redate câteva cuvinte și expresii în kirundi, limbatradiţională din Burundi. În general, se citește cum se scrie. Silabeleaccentuate au în faţă un apostrof.

EXPRESII CUM SE SCRIE CUM SE CITEȘTE

Sabat fericit Isabato nziza [’I-sa-ba-to nzi-za]Bine aţi venit kaze [’ka-ze]Bună ziua amahoro [a-ma-’ho-ro]Bună dimineaţa mwaramutse [mua-ra-’mut-se]Mulţumesc murakoze [mu-ra-’ko-ze]Cu plăcere murakaza [mu-ra-’ka-za]Da ego [’e-go]Nu oya [’o-ia]La revedere murabeho [mu-ra-’be-ho]

7

MISIO-INFORMAŢII

� Cam două treimi din locuitorii dinBurundi sunt creștini, în specialromano-catolici. O treime au convingeritradiţional africane și se închină laspirite.

� În Burundi există cam 114.000 deadventiști, sau un adventist la fiecare78 de oameni. Această rată este mairidicată decât cea generală a diviziunii,adică un adventist la 116 persoane.

� Majoritatea adventiștilor din Burundilocuiesc la ţară, unde cultivă pământulși cresc animale. Cel mai mare oraș,Bujumbura, are foarte puţini adventiștiîn comparaţie cu cei 325.000 delocuitori.

Laurenţiu1 locuiește pe dealurile de lângăcapitala statului Burundi. De când se știe, părinţii luii-au învăţat pe el și pe fraţii lui să se roage și să-șifolosească talentele pentru Dumnezeu. Lui Lau-renţiu și surorii lui mai mari le place să cânte în bi-serică, iar uneori merg cu tatăl lor în vizită la veciniși le spun că Dumnezeu îi iubește. Unii le mulţu-mesc pentru acest lucru, dar alţii nu vor să audădespre Dumnezeu. Laurenţiu însă crede că eimportant să le spună oamenilor despre Isus, chiardacă ei nu-L acceptă ca Salvator.

Răspândind CuvântulLaurenţiu își împărtășește credinţa cu colegii de

școală și îi invită la biserică.„Astăzi, am adus la biserică trei prieteni. Altă

dată, alţi băieţi au vrut să mă însoţească,”povestește Laurenţiu.

Părinţii lui se închină într-o biserică aproape decasă, însă lui Laurenţiu îi place la biserica din cen-trul orașului. Așa că el și prietenii lui merg pe jos 45de minute. Dar nu-i supără deloc acest lucru.

„Unii prieteni cred că e ciudat că noi neînchinăm sâmbăta, nu duminica. Așa că, pe drum,am timp să le explic de ce biserica noastră facelucrurile altfel decât alte biserici. Le spun ce credeu că vrea Isus ca ei să știe. Apoi, în drum sprecasă, discutăm ce-am învăţat în acea zi la bise-rică.”

Unul dintre prietenii lui Laurenţiu vine de multăvreme la adunare și cântă în corul de copii. Darpărinţilor lui nu le place acest lucru. I-au spus că,dacă mai merge cu Laurenţiu, va trebui să-și cautealt loc în care să stea. Timp de două săptămâni,acest băiat a stat acasă la Laurenţiu. Apoi, într-o zi,părinţii lui au venit după el și l-au luat înapoi acasă,spunându-i că poate să meargă la biserică, dacăvrea. Acest băiat Îl iubește pe Isus și nu vrea caceva sau cineva să-l împiedice să se închine înSabat.

În apărarea SabatuluiLa școala în care învaţă Laurenţiu, sunt și alţi

câţiva băieţi adventiști. În curând, ei vor susţine unexamen naţional, pentru a vedea cine poate treceîn clasa a șaptea, anul viitor. Profesorii ţin orespeciale sâmbăta, pentru a-i ajuta pe elevi să sepregătească pentru examen. Copiii spun că e maiimportant să se închine lui Dumnezeu, decât sămeargă la școală în Sabat. Deși profesorii șidi-rectorul ar fi putut să le creeze probleme celorcare nu merg la ore sâmbăta, Laurenţiu și colegiilui Îl laudă pe Dumnezeu că, până acum, profesoriiau înţeles și îi lasă să lipsească în Sabat. Uneori,prietenii lor îi întreabă: „Voi de ce nu veniţi la școa-lă sâmbăta? Nu vă puteţi duce la biserică dupăore?”

Atunci, Laurenţiu încearcă să le explice impor-tanţa ascultării de legile lui Dumnezeu.

Nu mi-e rușine!„Nu mi-e rușine să vorbesc despre credinţa

mea. Le voi spune prietenilor mei despre Dum-

16 ianuarie BURUNDI

Nu mi-e rușine!

1 Numele este Loinçon [Loan’son], însă pentru ușurinţaprezentării, este redat Laurenţiu.

8

MISIO-INFORMAŢII

� Majoritatea celor 114.000 de adventiștidin Burundi locuiesc în afara orașelor.Este important să ajungem la oameniidin orașe, unde locuiesc conducătoripolitici, oameni de afaceri și cei implicaţiîn sistemul de învăţământ.

� În Bujumbura, Biserica Adventistăadministrează o micuţă clinică, ce ajutămulţi oameni și îi face să ia contact cuBiserica Adventistă.

� Recent au fost făcute planuri de înlo-cuire a clinicii cu un spital. O parte dindarurile Sabatului al treisprezecelea vorcontribui la finalizarea primei etape deridicare a spitalului.

Încă de când era mică Bella, părinţii au învăţat-osă-L iubească pe Dumnezeu și Sabatul. Dar când aînceput să meargă la școală, ea și-a dat seama cănu toată lumea Îl iubește pe Dumnezeu sau Saba-tul, la fel ca ea.

Școala la care mergea Bella avea cursuri șasezile pe săptămână, de luni până sâmbătă. Când înfiecare an începea școala, părinţii o ajutau pe Bellasă le explice profesorilor că ea se închină lui Dum-nezeu în Sabat și că sâmbăta ea nu va veni la ore.

De una singurăÎn clasa întâia și a doua, profesorii i-au permis

Bellei să lipsească la orele de sâmbăta, dar înclasa a treia, profesoara i-a spus că nu va aveanote la testele care se vor da sâmbăta.

Bella le-a povestit părinţilor ei, iar ei au vorbit cudirectorul școlii. Acesta a spus că depinde defiecare profesor dacă acceptă sau nu ca Bella sălipsească. Părinţii Bellei au îndemnat-o să se roagepentru această problemă și, într-un final, profe-soara a acceptat să dea lunea testele de sâmbăta.

Sâmbăta nu erau cursuri decât jumătate de zi,iar profesorii aproape întotdeauna le dădeau ele-vilor teste, ca să se asigure că aceștia înţeleseserămateria de peste săptămână. Așa că, în fiecaresâmbătă, se dădeau trei teste, dar Bella trebuia săle dea lunea foarte de dimineaţă sau în pauze.

Colegii Bellei au observat că profesoara nu eradeloc mulţumită cu faptul că ea lipsea sâmbăta dela școală. Au început să-și bată joc de ea, iar uniichiar au spus că era leneșă, de aceea nu vrea săvină la școală. Deseori, Bella se simţea tare singurăpăzind Sabatul, dar familia o încuraja și îi spunea căea ascultă de Dumnezeu, nu de oameni.

Muncă în folosul comunităţiiApoi, conducerea ţării a emis o lege ca toată

lumea, chiar și copiii, să muncească la curăţeniaorașului în fiecare sâmbătă dimineaţa. Din cauzaacestei legi, nu li se mai cerea școlilor să aibăcursuri în zilele de sâmbătă. Dar Bella știa că,atunci când va intra în clasa a șaptea, va avea dinnou ore sâmbăta.

Bella și familia ei au început să se roage caDumnezeu să găsească o cale ca ea să meargă la

23 ianuarie BURUNDI

Preţiosul Sabat

nezeu chiar și atunci când vor râde de mine,”spune Laurenţiu.

El este un adevărat misionar. Și noi putem fimisionari cu prietenii noștri când le spunem că Isus

îi iubește și când îi invităm să se închine luiDumnezeu împreună cu noi. Veţi fi și voi misionari însăptămâna care urmează?

9

o școală care nu avea ore în Sabat. Ea învăţa bineși lua note bune la teste, iar când toţi copiii au dattestele naţionale, ea a luat note suficient de buneîncât să-și poată alege școala la care să meargă.Așa că s-a înscris la o școală care nu avea oresâmbăta.

Preţiosul Sabat„Sabatul a devenit mai preţios pentru mine pen-

tru că a trebuit să lupt ca să-l pot păzi, povesteșteBella. Îi sfătuiesc pe copii să-I fie credincioși luiDumnezeu și legilor Sale, chiar și atunci când ceidin jur le pun piedici. Prin credincioșia mea, amavut ocazia de a le împărtăși altora credinţa și a leface cunoscut faptul că Dumnezeu găsește căipentru cei care au încredere în El.”

Bella are dreptate. Când Îi rămânem devotaţi luiDumnezeu în lucrurile mari sau mici, El ne ajută. Iaralţii văd devotamentul nostru și s-ar putea să vreasă-L asculte și ei pe Dumnezeu.

STEAGUL STATULUI BURUNDI

Triunghiurile din stânga și din dreapta: verziTriunghiurile de sus și de jos, steluţele: roșiiDungile și cercul: albe

30 ianuarie RUANDA

O lucrare de familie

GEO-INFORMAŢII

� Ruanda se află la nord de Burundi șiîntre Uganda, Tanzania și RepublicaDemocratică Congo. Ca și Burundi,Ruanda este o ţară mică, cu o populaţienumeroasă, de aproape 10 milioane.

� Ruanda este o ţară preponderentdeluroasă, cu teren accidentat, careeste însă cultivat. În timpul recoltei,Ruanda arată ca și când o imensăpătură din petice verzi a fost aruncatăpeste toată ţara.

� Ecuatorul trece chiar prin nordul ţării,însă datorită altitudinii, clima estetemperată tot timpul anului.

� Capitala și cel mai mare oraș este Kigali,cu o populaţie de 656.000 de locuitori.

Natașa și Charity [’ciariti] sunt surori. Ele locu-iesc în micuţa ţară Ruanda, în partea de est a Africii.[Localizaţi Ruanda pe hartă.] Pentru ele, a vorbidespre iubirea lui Dumnezeu este o lucrare defamilie. Toată lumea se implică.

Charity are 10 ani. Ea își aduce aminte cum afost implicată într-un grav accident de mașină și, lacâteva minute după aceea, o altă mașină a lovit-ocât încă zăcea ameţită pe șosea.

„Când mă gândesc că în acea zi aș fi putut muri,vreau să le spun altora despre Isus”, mărturiseșteea.

Și asta și face Charity. În timpul pauzelor de lașcoală, ea le vorbește colegilor despre lucrurileminunate pe care le-a făcut Isus în vremurilebiblice și le explică faptul că El poate face lucruriextraordinare și în viaţa lor. Le povestește că Isuseste Salvatorul ei și îi invită să-L lase pe Isus să fieși Salvatorul lor. Apoi îi cheamă la biserică, împre-ună cu familia ei.

Charity a învăţat cum să-i ajute pe prietenii ei săse simtă bine când vin la biserică.

10

„Le fac cunoștinţă cu instructorul de la Școalade Sabat și cu colegii de grupă, astfel încât să sesimtă bine-veniţi. De asemenea, le ofer lecţiile de laȘcoala de Sabat, ca să cunoască subiectul însâmbăta în care participă. Acest lucru îi ajută săsimtă că fac parte din grupa de la Școala deSabat.”

Pauline răspândește Vestea BunăUna dintre fetele pe care le-a invitat Charity la

biserică este Pauline, care acum vine în mod re-gulat. Cu ceva luni în urmă, Pauline a invitat-o pemama ei să meargă la biserică împreună cu ea.Mama lui Charity a vorbit cu mama lui Paulinedespre Dumnezeu, lucru care a ajutat-o pe mamalui Pauline să aleagă să se închine lui Dumnezeu.Acum și ea vine regulat la biserică. Studiază Bibliasingură, așa încât să găsească răspuns laîntrebările despre Dumnezeu.

Recent, mama lui Pauline a rugat-o pe mama luiCharity să-l roage pe tatăl lui Charity să-l invite și petatăl lui Pauline la biserică. Cei doi taţi au vorbit latelefon de câteva ori.

„Întreaga mea familie împărtășește iubirea luiDumnezeu cu familia prietenei mele. Tata vorbeștecu tatăl lui Pauline despre Sabat și ce înseamnăacesta. Tatăl lui Pauline i-a spus tatălui meu căîntr-o zi va veni cu Pauline la biserică. Mă rogpentru Pauline și familia ei. Știu ce important estepentru mine că familia mea Îl iubește pe Dumnezeuși se închină Lui. Și vreau ca și prietena mea săaibă parte de același lucru.

Natașa își împărtășește credinţaNatașa este sora mai mică a lui Charity și este

hotărâtă să nu rămână în urmă în ceea ce priveșterăspândirea iubirii lui Dumnezeu.

„Le povestesc prietenilor de la școală despreIsus. Îi invit să vină cu mine la biserică. Dacă vor, orog pe mama să ceară voie de la părinţii lor. Dacălocuiesc aproape de noi, îi luăm cu noi la biserică.Uneori, prietenii mei petrec întregul Sabat la noi înfamilie”, mărturisește Natașa.

Până acum, patru dintre prietenii Natașei auvenit la biserică împreună cu familia ei. Natașa și-ainvitat și verișorii, iar ei au venit.

„Și tatăl lor a venit la biserică de câteva ori, darmama lor încă nu, spune Natașa. Ne rugăm pentruei și pentru părinţii lor. Vrem ca toţi să se închine luiIsus.”

O lucrare de familiePărinţii lui Charity și ai Natașei sunt fericiţi că

fetele lor îi invită la biserică pe prietenii lor.Ele vor ca prietenii și verișorii lor să afle despre

Dumnezeu și să-L iubească pe Isus asemenea lor.„Aș vrea ca prietenii mei să fie în cer cu mine,

spune Natașa. Aș vrea să-i sfătuiesc pe toţi copiiicare au venit astăzi la Școala de Sabat să-și inviteși ei prietenii la biserică. În felul acesta, mai mulţicopii pot afla despre Dumnezeu.”

Charity e de acord: „Copiii din toată lumea își potinvita prietenii la Școala de Sabat și, în felul acesta,pot împărtăși iubirea lui Dumnezeu cu mulţi alţicopii. Dumnezeu vrea ca ei să manifeste iubirea Safaţă de toţi cei pe care îi întâlnesc. Invitaţi-văprietenii la biserică! S-ar putea să aveţi parte desurprize plăcute. O să vină și o să-și aducă șifamiliile.”

Băieţi și fete, haideţi să împărtășim iubirea luiDumnezeu cu cineva din jurul nostru, în săptămânacare urmează, și să încercăm să invităm pe cinevasă vină cu noi la Școala de Sabat! Aceasta este omodalitate de a le spune oamenilor că Isus îiiubește.

11

GEO-INFORMAŢII

� Majoritatea locuitorilor din Ruanda stauîn colibe rotunde, acoperite cu stuf, înmijlocul terenurilor pe care le cultivă, pedealuri. Principalele culturi sunt cartofiidulci, fasolea, bananele, porumbul,cerealele și fructele, care constituieprincipala sursă de hrană a familiilor.

� Locuitorii din Ruanda își exprimă culturaprin poezie și meșteșuguri. Sunt cel maibine cunoscuţi pentru olărit, pentrucoșurile împletite, pentru sculpturile înlemn și pentru tigvele folosite dreptrecipiente în jurul casei.

� Principalele grupuri etnice din Ruandasunt tutsi și hutu. În 1994, a izbucnit unrăzboi între aceste două grupări, murindaproape un milion de oameni. Mii aufugit în tabere de refugiaţi, unde aurămas ani de zile înainte să se întoarcăla casele lor.

Povestirea de astăzi s-a petrecut în Kigali,capitala Ruandei.

Abigail și fraţii ei trăiesc într-o familie care îliubește pe Dumnezeu. Lui Abigail îi place foartemult să fie explorator. Într-o zi, șefa de exploratori alui Abigail a anunţat o camporee în Tanzania, o ţarămare la est de Ruanda. [Localizaţi Ruanda pe hartă,apoi localizaţi partea de sud a Lacului Victoria, înTanzania.] Erau invitaţi exploratori din tot estulAfricii.

Părinţii lui Abigail au decis să o trimită pe ea șipe fraţii ei în camporee. Abigail era încântată deocazia de a merge într-o altă ţară și a întâlniexploratori din multe alte locuri.

CamporeeaDupă un drum lung cu autobuzul, exploratorii au

ajuns la locul de tabără. Aproximativ 12.000 de

exploratori s-au adunat de pretutindeni din estulAfricii – din Ruanda, Burundi, Tanzania, Uganda șiKenya. [Găsiţi aceste ţări pe hartă.] Exploratoriiși-au făcut mulţi prieteni noi. Participau la cursuride meșteșuguri și la diferite seminare, de exempluau învăţat limbajul semnelor. De asemenea, parti-cipau și la întâlniri spirituale.

„Învaţă-ne să ne rugăm!”Tema acestei întâlniri a fost: „Învaţă-ne să ne

rugăm!” În timpul devoţionalelor zilnice și a cursu-rilor la care participau, copiii învăţau noi modalităţide a se ruga.

„Am învăţat că e important să-L lăudăm peDumnezeu pentru ceea ce este, nu doar să-I mul-ţumim pentru ce face pentru noi, spune Abigail.Recunoștinţa este importantă, dar lauda la adresalui Dumnezeu pentru că ne iubește este și maiimportantă.”

Abigail și ceilalţi au învăţat să ceară, prin cre-dinţă, ce au nevoie și să fie convinși că Dumnezeuascultă fiecare cuvânt când există credinţă.

„Când vorbesc cu Dumnezeu e ca și când vor-besc cu cea mai bună prietenă a mea, continuăAbigail. Îmi pot deschide inima în faţa Lui și îi potspune ce părere am despre diferite lucruri. Părinţiine-au învăţat cum să vorbim cu Dumnezeu, daraceastă camporee mi-a deschis mintea spre noisensuri ale rugăciunii.”

Copiii s-au întors acasă încântaţi de ceea ceînvăţaseră. Le-au povestit părinţilor noile lucruriaflate despre rugăciune și le-au pus apoi și înpractică.

„Mă bucur că părinţii ne-au iubit suficient demult încât să facă sacrificii ca să ne trimită la școliși la întâlniri adventiste, unde putem învăţa să fimcreștini mai buni.”

Credinţa pusă la lucruCâteva luni mai târziu, un hoţ a intrat în micuţul

magazin al familiei și a furat o pungă cu bani șiinvitaţiile la nunta surorii lui Abigail. Pierdereabanilor era oricum ceva foarte grav, dar, pe lângăasta, nu mai erau nici bani, nici timp pentru retipă-rirea invitaţiilor la nuntă. Familia nu știa ce să facă,așa că s-a rugat la Dumnezeu să-i ajute să-și

6 februarie RUANDA

Rugăciunea are efect

12

GEO-INFORMAŢII

� Dacă învăţă să scrie, să citească și săfacă exerciţii de matematică, toţi copiiivor fi niște cetăţeni mai buni. Ei își vordezvolta capacităţi care îi vor ajuta maitârziu, când vor fi mari.

� Conducerea Ruandei vrea ca fiecarecopil să meargă la școală. Se oferăînvăţământ gratuit, dar părinţii trebuiesă plătească manualele, rechizitele șiuniformele. O uniformă costă între 45 și60 de lei (15-20 de dolari), însă pentrupărinţii din Ruanda este o sumă preamare ca să și-o permită.

� În acest trimestru, o parte din darulSabatului al treisprezecelea îi va ajutape copiii din Ruanda să-și procureuniformele de care au nevoie pentrușcoală.

Povestirea de astăzi s-a petrecut în Ruanda, oţară mică din estul Africii. [Localizaţi Ruanda pehartă.]

Yvette [i’vet] mergea cu pași foarte atenţi pemarginea drumului prăfuit. Cu mâna, ţinea strânsde recipientul de plastic ce se balansa pe capul ei.Era greu, dar nu voia să verse nici măcar o pică-tură din preţioasa apă. În fiecare dimineaţă, cândsoarele răsărea de după dealul de lângă casa ei,Yvette se trezea devreme, se îmbrăca repede și sefurișa din casă. Lua vasul pentru apă și porneagrăbită spre fântână. Dacă ajungea devreme, aveapuţin de așteptat. Când ajungea, își aștepta rândulpentru a-și umple vasul cu apă. Apoi îl ridica pe capși pornea spre casă.

În drumul spre casă, deseori trecea pe lângăcopii care mergeau la școală. Erau îmbrăcaţi înfuste închise la culoare sau în pantaloni, în cămășialbe și cravate negre. Arată atât de deștepţi înuniformele lor, se gândea ea, trecând pe lângă ei.Pașii lui Yvette începeau să se rărească în timp cese gândea la copiii care învăţau să citească, săfacă exerciţii de matematică și să povestească

plătească facturile și să aibă bani și pentru nuntă.Au invitat oamenii la nuntă prin telefon, iarDumnezeu a asigurat suficienţi bani cât să sepoată ţine nunta și plăti cheltuielile.

„Rugăciunea chiar are efect!” spune Abigail.Rugăciunea are, într-adevăr, efect. Haideţi să

ne rugăm acum și să-I mulţumim lui Dumnezeupentru că ne iubește și vrea să audă care suntproblemele cu care ne confruntăm. [Încheiaţi cu orugăciune; amintiţi-i în special pe copiii dinDiviziunea Africa Centrală și de Est.]

STEAGUL STATULUI RUANDA

Primul dreptunghi de sus: albastru deschisDreptunghiul din mijloc și soarele: galbenDreptunghiul de jos: verde

13 februarie RUANDA

Un lucru atât de mic!

13

lecţiile cu voce tare în micuţele lor săli de clasă.Suspina adânc și pornea apoi mai repede. Avea depregătit masa, avea de lucru în grădină și rufe despălat.

Jean ClaudeJean Claude [clod] pășea pe poteca îngustă în

spatele vacii lui. O mâna cu o nuia pe care orupsese dintr-un pom. Era treaba lui să aibă grijăca vaca să nu intre în grădinile vecinilor în căutarede iarbă proaspătă. Era atent nici să nu iasă îndrumul din apropiere, pe unde treceau mașini șicamioane.

Jean Claude s-a uitat în sus, spre dealurile careînconjurau micuţul teren deţinut de familia lui. Cândveneau ploile, așa cum veniseră și în acel an,câmpurile se îmbrăcau în multe nuanţe de verde.Grădinile bine îngrijite se întindeau până în vârfuldealului. Semănau cu pătura făcută de mama lui,din petice cusute unele de altele. Ce frumoasă eRuanda! s-a gândit Jean Claude.

Claxonul unui camion imens i-a întrerupt băia-tului gândurile. A luat-o apoi mai repede la picior,ca să-și ajungă din urmă vaca. Soarele blând dedupă-amiază îl toropea și parcă întotdeauna îi erafoame.

La un moment dat, a auzit voci vesele, strigân-du-se una pe alta, iar când s-a uitat în sus pe că-rare, a văzut copii întorcându-se grăbiţi de lașcoală. Cu ajutorul nuielei, a mânat vaca de pecărare, așa încât copiii să poată trece fără să semurdărească. I-a privit lung și s-a întrebat dacă elva putea merge vreodată la școală. Avea deja 10ani, dar familia lui încă nu-și putea permite să-l

trimită să înveţe. Tatăl lui i-a explicat că micuţa lorgrădină de zarzavaturi nu le aducea suficienţi banicât să-i poată plăti manualele și uniforma. Dar îninima lui, Jean Claude a continuat să spere că,într-o zi, poate, va merge și el la școală.

Un lucru atât de mic!Yvette și Jean Claude sunt doi dintre nenumă-

raţii copii din Ruanda care nu sunt la școală dincauză că părinţii lor nu-și permit să le cumperelucrurile de care au nevoie. Deși majoritatea șco-lilor din Ruanda nu se plătesc, părinţii trebuie încăsă cumpere uniforma, rechizitele și manualele.Dacă nu-și permit acest lucru, copiii lor nu potmerge să înveţe. Și, fără școală, ei nu vor putea săscape de sărăcie, când vor crește mari. Așa că, larândul lor, nu-și vor putea trimite propriii copii lașcoală.

În acest trimestru, o parte din darul din al trei-sprezecelea Sabat va contribui la procurarea deuniforme școlare pentru copiii din Ruanda, astfelîncât să poată merge la școală. Unii sunt chiar dinfamilii adventiste. Alţii nu, dar se vor înscrie la școliadventiste în satul sau orașul lor. Și noi, chiar dacăsuntem copii, putem face o schimbare foarte im-portantă în viaţa copiilor din Ruanda. O uniformă deșcoală este un lucru foarte mic, dar va însemna unpas imens pentru un copil care nu a avut șansa sămeargă să înveţe.

Haideţi ca în acest trimestru să punem deopartecâţiva bani pe care să-i oferim apoi în Sabatul altreisprezecelea, pentru a-i ajuta pe copii să afledespre iubirea lui Dumnezeu. Este una dintre căileprin care putem fi misionari pentru Isus.

14

20 februarie RUANDA

Misionar pentru Louise

MISIO-INFORMAŢII

� Din cei aproximativ 10 milioane delocuitori ai Ruandei, 445.556 suntadventiști de ziua a șaptea. Aceastaînseamnă că o persoană din 22 esteadventistă de ziua a șaptea.

� E foarte important ca tinerii și copiii săfie învăţaţi să-și împărtășească cre-dinţa și să-I slujească lui Dumnezeu. Oparte din darurile din al treisprezeceleaSabat va contribui la pregătirea deinstructori și la procurarea de materialepentru a-i ajuta pe copii să înveţe să-șiîmpărtășească credinţa și să trăiascăpentru Isus. De asemenea, darurilenoastre vor ajuta la construirea uneiclădiri/biserici multifuncţionale, laUniversitatea Adventistă din Kigali.

Povestirea de astăzi este despre un băiat penume Arsene, care locuiește în Kigali, Ruanda.[Localizaţi Ruanda pe hartă.]

Familia lui Arsene este adventistă, iar el mergela o școală adventistă. Conducerea ţării vrea cafiecare copil din Ruanda să meargă la școală, așacă plătește salariile profesorilor, chiar și în școlilebisericii. Iar părinţii pot alege la ce școală sămeargă copilul lor. Prin urmare, mulţi copii dinșcoala adventistă în care învaţă Arsene nu facparte din familii adventiste. Din acest motiv,această școală este, într-adevăr, una misionară.

LouiseUna dintre colegele de clasă ale lui Arsene este

Louise [lu’iz], a cărei familie nu are nicio religie și numerge la nicio biserică. Arsene a invitat-o peLouise să meargă la biserică împreună cu familialui. I-a povestit despre lucrurile interesante pe care

copiii le fac la Școala de Sabat, iar Louise a vrut săvadă cu ochii ei. În Sabat dimineaţa, Arsene a merscu Louise la biserică. Nu era foarte departe.

Arsene i-a făcut cunoștinţă lui Louise cu câţivacopii. Ei au întâmpinat-o cu zâmbete și i-au spus căsunt bucuroși că o au între ei.

Lui Louise i-a plăcut la Școala de Sabat, cutoate cântecele vesele și povestirile din Biblie. L-aîntrebat pe Arsene dacă mai poate veni. Bineîn-ţeles, Arsene a invitat-o din nou.

După o vreme, Louise a intrat în corul de copii. Îiplăcea la biserică și învăţa să-L iubească peDumnezeu.

Chiar și după ce familia ei s-a mutat într-un altcartier, Louise tot a găsit o modalitate de a veni labiserică. Iar Arsene și sora lui, plus încă o prietenăde-a lor, stăteau cu ea. Părinţii ei se bucurau că eamerge la biserică și învaţă despre Dumnezeu.

Nevoie de DumnezeuApoi ceva cu adevărat trist s-a întâmplat. Au

murit părinţii lui Louise, iar ea a mers să locuiascăla sora ei mai mare. Însă a continuat să vină labiserică, unde avea prieteni și unde Îl întâlnise peIsus.

Astăzi, Louise învaţă într-o școală cu internat,departe de casă. Această școală este sponsori-zată de o altă biserică, așa că Louise nu poate sămeargă la Biserica Adventistă în timpul anuluișcolar. Deși nu se mai întâlnește cu ea decât învacanţe, Arsene își dă seama că Dumnezeu i-a datideea de a o invita pe Louise la biserică.

„Mă bucur că am invitat-o. Cel puţin a avutșansa de a afla despre Dumnezeu înainte de apleca departe, la școală”, spune Arsene.

Arsene și familia lui se roagă pentru Louise și necer să ne rugăm și noi pentru ea. Haideţi să nerugăm ca Louise să continue să-L iubească peDumnezeu și să-L urmeze, chiar dacă nu poatemerge la biserică atâta timp cât se află la școală.Este aceasta o modalitate de a fi misionari pentrucineva aflat foarte departe? Ce alte modalităţi maiexistă? [Lăsaţi un copil să răspundă.] Da, putempune bani la colectă. [Încheiaţi cu o rugăciune.]

15

SĂ VORBIM ÎN KINYARWANDA!Iată în continuare câteva expresii în

kinyarwanda, limba care se vorbește în Ruanda.

Folosiţi aceste elemente în program, pentru a facecât mai atrăgătoare povestirea misionară.

Expresii CUM SE SCRIE CUM SE CITEȘTE

Sabat fericit Isabato nziza [’i-sa-ba-to n-’zi-za]Bine aţi venit morakaza neza [mo-ra-ka-’za ne-za]Bună ziua morahou [mo-’ra-hou]Da yaygou [’iai-gou]Nu ouya [ouia]La revedere mourabayhou [mou-ra-’bai-hou]Pe mine mă cheamă… izina dia nge ni…Pe tine cum te cheamă? uitkuande

27 februarie KENYA

Drum către speranţă (partea I)

MISIO-INFORMAŢII

� Maasaii [ma’sai] sunt niște nomazicrescători de vite care locuiesc însudul Kenyei și nordul Tanzaniei.Animalele lor sunt toată bogăţia pecare o au, iar ei se mută din loc în locpentru a găsi iarbă proaspătă pentruele. Deseori, femeile și copiii rămân înurmă, în timp ce bărbaţii și băieţii îșiconduc animalele în noi zone depășune.

� Majoritatea maasailor locuiesc în casemici, numite kraal sau boma (swahili),făcute din beţe și căptușite cu baligă.Kraalul are o spărtură pentru ușă, darnu și ușă, care să-i protejeze pe cei dincasă de animale sălbatice.

Povestirea de astăzi a avut loc în sudul Kenyei.[Localizaţi Kenya pe hartă.]

„Un ghepard! a strigat Șinai. Repede, bagă-tesub pat!”

Namu și-a împins surioara mai mică sub pat, încoliba lor de lemn și chirpici. Micuţa Naeku s-a lipitde peretele aspru. Patul, făcut dintr-o piele de vacăîntinsă peste niște crengi, nu oferea prea multăprotecţie, iar copiii tremurau la auzul urletuluistrident de ghepard, aproape de intrarea în colibalor.

Într-un final, toţi trei au adormit sub pat, iarghepardul a plecat. Când Naeku s-a trezit a doua zi,s-a târât afară de sub pat și s-a așezat tremurândlângă fratele ei. Rochia subţire nu o putea feri derăcoarea dimineţii. Stomacul a început să-i chiţăie,dar știa că nu era nimic de mâncare în casă.

Șinai și Naeku sunt copii maasai. Ei locuiescîntr-o colibă mică, numită manyatta, pe câmpiile dinsudul Kenyei. Viaţa pentru maasai nu este nicio-dată ușoară. De când murise mama lor, în timp cedădea naștere unui copil, tatăl lor îi lăsa singuri zileîntregi, în timp ce el încerca să-și verse amarul înbăutură. Copiii plângeau din cauza lipsei mâncării,

16

iar uneori un vecin le aducea câte un pic de laptede la vaca lui.

Noua școală a lui NaekuApoi, într-o zi, pe când Naeku avea 5 ani, un

bărbat a venit să discute cu tatăl ei. Și au vorbit multtimp. Apoi tata a chemat-o pe Naeku de la umbracolibei și i-a spus: „Du-te cu acest om. O să te ducăla școală.”

Naeku l-a urmat ascultătoare pe bărbat în ma-șină. S-a întrebat ce avea să se întâmple cu ea, darera prea speriată ca să întrebe. Bărbatul a simţit căîi e frică și i-a spus: „O să-ţi placă nouă școală.Viaţa va fi mai ușoară acolo.”

Praful se ridica înalt în timp ce mașina se hur-ducăia pe drumul prost. Lui Naeku îi era foame șisete, dar nu s-a plâns. Curând, au ajuns la un grupde clădiri. Mașina s-a oprit și o femeie a venit să-iîntâmpine. Bărbatul a prezentat-o pe Naeku femeii,care era directoarea școlii. Timidă, fetiţa a coborâtdin mașină și a fost mângâiată blând pe cap –salutul obișnuit în cultura lor. Apoi directoarea achemat-o pe Naeku să-și vadă noua casă.

Noi experienţeAu intrat într-o clădire mare și apoi într-o came-

ră încăpătoare. Pe lângă perete și prin mijloc, eraualiniate paturi. Nu erau ca patul din piele de vacădin casa tatălui ei. Aceste paturi aveau saltele șiașternuturi moi.

„Uite patul tău”, a spus femeia, zâmbind. Fetiţași-a pus cele câteva lucruri personale într-o cutie șia vârât-o sub pat.

Apoi a urmat-o pe femeie într-o altă încăpere,unde a găsit o farfurie cu cassava [un fel de cartof],matoke [un fel de banane, care se gătesc] și altecâteva legume fierte. Directoarea a zâmbit și a datdin cap, iar Naeku s-a așezat și a mâncat cu poftă.Pentru prima oară de luni de zile, stomacul ei eraplin.

Apoi, directoarea a dus-o pe Naeku prin curte,spre o altă clădire. Se auzeau copii repetând în coro lecţie. Nu era sigură ce însemnau acele cuvinte.Au intrat în sală, iar Naeku se uita fix la picioarele eigoale în timp ce directoarea a prezentat-o noii eiînvăţătoare și noilor ei colegi. Clădirea simplă debeton era plină de bănci de lemn și de pupitre, darNaeku nu văzuse niciodată ceva atât de frumos.

Amara singurătateNaeku s-a obișnuit repede cu noua ei casă și

cu noul program. Îi plăcea școala și i-a ajuns repe-de din urmă pe colegi. Dar, în timpul momentelor deliniște de dinainte de a adormi, deseori simţea unnod mare de singurătate crescând în ea, în timp cese gândea la fratele ei, singur în coliba familiei, și lasora ei mai mare, ce locuia acasă la o mătușă.Uneori, când credea că nimeni nu o vede, plângeaîncet. Și-ar fi dorit ca și ei să poată învăţa și o viaţămai bună, așa ca ea.

Săptămâna următoare, o să aflăm ce s-aîntâmplat cu Naeku la noua ei școală. Între timp,haideţi să ne rugăm pentru copiii maasai, a cărorviaţă e foarte grea și care deseori nu au șansa de aînvăţa, la fel ca voi. [Încheiaţi cu o rugăciune.]

17

MISIO-INFORMAŢII

� Printre maasai, deseori bărbaţii au maimult de o soţie, uneori chiar cinci saușase. Fetele se căsătoresc la vârsta de12 sau 13 ani, poate chiar mai devreme.Când o fată se căsătorește, băiatul saufamilia acestuia plătește o dotă de câ-teva animale. Prin urmare, o fată estefoarte valoroasă, prin zestrea pe care opoate aduce în casă.

� Mulţi părinţi maasai nu consideră căînvăţătura e importantă pentru fete, așacă puţine merg la școală. Deseori, fete-le sunt salvate de la căsătorii prematureși duse la școli cu internat, unde sunt însiguranţă și pot învăţa. Doar după cevor vedea avantajele faptului că fetelelor învaţă să scrie și să citească, părinţiivor fi de acord să le lase să stea la școală.

Lui Naeku îi plăcea la noua școală, unde aînvăţat să citească și să scrie și să-L iubească peDumnezeu. Dar îi era dor de fratele și de surioara ei.În timpul vacanţei, lui Naeku i s-a permis să meargăacasă trei zile. S-a bucurat să-și vadă fratele și sorași să afle că și fratele ei mergea la școală. Totuși, eltrebuia să meargă pe jos multe ore în fiecare zi șideseori era flămând.

Aflând mai multe despre Isus, Naeku și-a datseama că putea aduce înaintea lui Dumnezeugrijile pe care le avea. A început să-i ceară luiDumnezeu să-i ajute pe fratele și pe sora ei să aibăo viaţă mai bună.

Cu timpul, tatăl lui Naeku și-a dat seama că nupoate avea grijă de copiii lui așa cum trebuia. Prinurmare, i-a permis și băiatului să meargă la oșcoală cu internat. Și când sora mai mică a lui

Naeku a fost adusă la școala adventistă, inima luiNaeku aproape a explodat de bucurie.

Ocupată cu ajutorarea altoraNaeku își aduce aminte cât de frică îi era și cât

de dor îi era de casă când a ajuns la școală pentruprima oară. A fost nevoie de timp să înţeleagă cășcoala era casa ei, unde este iubită și în siguranţă.Așadar, când o fată nouă este adusă la școală,Naeku se împrietenește cu ea și o ajută să înveţecare sunt obiceiurile.

„Încerc să le ajut fiindcă îmi aduc aminte cât desingură eram eu când am venit pentru prima oară.”

Elevii învaţă să fie responsabili, spălându-șisinguri hainele, făcând curăţenie în campus șiavând grijă de plante. În timpul altarelor de seară șide dimineaţă, precum și în Sabat, copiii învaţă căIsus îi iubește și le vrea binele.

„Mă bucur atât de mult că Isus m-a adus laaceastă școală! Aici am învăţat să-L iubesc și săam încredere în El pentru siguranţa mea. Acum știucă Isus m-a salvat de acel ghepard, când am fostmică.”

Visând imposibilulNaeku se descurcă bine la școală. „Vreau să

merg la gimnaziu și apoi la liceu. Cândva, vreau sădevin pilot,” spune Naeku. Și, deși n-a văzut nicio-dată un avion de aproape, nimeni nu o descura-jează. La școala adventistă, fetele maasai învaţăcă, prin ajutorul lui Dumnezeu, orice este posibil,chiar și să devii pilot.

Dar Naeku își aduce aminte că, în satul ei și înmulte alte sate de maasai din estul Africii, mulţi copiiîncă nu merg la școală. Și multe fete sunt obligatesă se căsătorească la o vârstă fragedă, uneleînainte de împlinirea vârstei de 12 ani. Pentru ele,viaţa e foarte grea.

„Pot să sper la o viaţă mai bună, fiindcă Dum-nezeu m-a salvat și mi-a dat speranţă. Vreau caacest lucru să i se întâmple fiecărui copil maasai.”

Darurile noastre de la Școala de Sabat le oferăsperanţă acestor maasai și băieţilor și fetelor depretutindeni din Africa și din lume.

6 martie KENYA

Drum către speranţă (partea II)

[Recapitulaţi povestirea de săptămâna trecută înainte de a o continua.]

18

STEAGUL STATULUI KENYA

Dreptunghiul de sus și partea din stânga și dindreapta a stemei: negruStema și dreptunghiul din mijloc: roșuDreptunghiul de jos: verde închisDesenele din stemă, săgeţile și dungile înguste: alb

13 martie KENYA

Micuţa profesoară

GEO-INFORMAŢII

� Kenya se întinde pe coasta de est aAfricii. Capitala este Nairobi, situată peun platou, în sudul ţării. Nairobi este unoraș modern, cu peste 2 milioane delocuitori. Ca majoritatea orașelor mari,în Nairobi trăiesc și bogaţi, și săraci, iarmajoritatea celor mai săraci sunt copiifără casă sau fără părinţi care să aibăgrijă de ei.

� Kenya are aproape 32 de milioane delocuitori și peste 600.000 de adventiști,adică un adventist la 76 de persoane.Prin urmare, acolo există mult de lucrupentru biserică.

Povestirea de astăzi a avut loc în Nairobi,capitala Kenyei. [Localizaţi Kenya pe hartă.]

Dixie [dixi] are doar 5 ani, dar deja îi învaţă pe alţicopii. Vecinul ei, Glenn, are 8 ani, dar nu știe cum săse joace frumos cu alţi copii. Uneori îi împinge, iaralteori le ia lucrurile și îi lovește. Când Glenn se

poartă așa, nu e prea plăcut să te joci cu el. Într-ozi, când Glenn se purta urât cu un copil, Dixie i-aspus să-și ceară scuze. Glenn a ascultat-o, iar încele din urmă, Glenn a învăţat să se poarte frumos.Dixie s-a bucurat, mama lui Glenn s-a bucurat șiIsus s-a bucurat.

Micuţa profesoarăDixie îi ajută pe copii nu numai pe terenul de

joacă, ci și la Școala de Sabat. Conduce grupa întimp ce cântă și, uneori, când mama ei spune opovestire, Dixie ţine cartea, ca toţi să vadă pozele.Și când un copil uită să fie cuminte în timpul Școliide Sabat, Dixie se uită la el cu o faţă serioasă. Copiiiștiu că asta înseamnă că trebuie să tacă, astfel catoată lumea să poată auzi povestirea.

Într-o zi, Dixie l-a invitat pe Glenn la Școala deSabat. Lui Glenn i-a plăcut și a întrebat-o pe Dixiedacă mai poate veni și altă dată. Dixie s-a bucuratși l-a mai invitat.

Școala biblică de vacanţăDixie l-a invitat pe Glenn să participe la școala

biblică de vacanţă. Glenn a venit și l-a adus și pevărul lui. Au ascultat în liniște amândoi. Au venit înfiecare seară și au continuat să vină la Școala deSabat și după școala biblică de vacanţă. Dixie era

19

mândră de schimbările pe care Glenn le făcuse înviaţa lui.

Glenn și familia lui s-au mutat, dar au găsit obiserică adventistă lângă noua lor casă. Dixie sebucură să știe că Glenn vrea să continue sămeargă la Școala de Sabat.

Șefă la grădiniţăDixie nu numai că ajută la Școala de Sabat, dar

și la grădiniţă îi place să-i înveţe pe copii să cânte.Educatoarea ei se bucură că Dixie este un bunexemplu pentru copiii din grupa ei. Chiar și uniidintre părinţii colegilor ei au văzut-o și se bucură căbăieţii și fetele lor sunt în această grupă.

Dixie are un secret pentru modul ei de a fi,mereu dispusă să ajute.

„Îmi place să vorbesc cu Isus. Vorbesc cu Eldimineaţa înainte să merg la școală și din nouseara, înainte să mă culc. În timpul zilei vorbesc dinnou cu Isus. Știu că Lui Îi place să vadă copiirugându-se, iar mie îmi place să-L fac fericit peIsus.

Sunt singura adventistă în cartier. Prietenii meinu sunt adventiști și, uneori, alţi copii mă invită la eisă vedem filme în Sabat. În loc să-i refuz, iau câtevafilme creștine cu mine și le arăt prietenilor mei. Leplac aceste filme și ne simţim bine împreună,făcând ceea ce L-ar face fericit pe Isus.”

Fete și băieţi, Dixie are dreptate! Când leîmpărtășim altora iubirea lui Dumnezeu, Isus estefoarte, foarte fericit.

20 martie UGANDA

Fratele cel mic conduce

GEO-INFORMAŢII

� Din Diviziunea Africa Centrală și de Estfac parte următoarele ţări: Burundi,Republica Democratică Congo, Djibouti,Eritrea, Etiopia, Kenya, Ruanda, Somalia,Uganda și Tanzania. Sediul diviziuniieste lângă Nairobi, Kenya.

� În Africa de Est sunt 2,4 milioane deadventiști, adică un adventist la fiecare116 persoane.

� Diviziunea slujește oameni din sute degrupuri etnice, care vorbesc sute delimbi diferite; totuși, limbile cele maifolosite sunt engleza, franceza și swahili,limba preponderent folosită în estulAfricii.

Kenny se plictisea. Prietenul lui cel mai bunplecase la o școală cu internat, iar el acum nu avea

cu cine să se joace. Surorile și fraţii lui erau maimari și nu voiau să se joace cu el.

Dar i-a venit o idee. I-a rugat pe părinţi să-l lasesă meargă la școala adventistă cu internat undeînvăţau prietenii lui. Două dintre surorile lui au înce-put și ele să-i roage pe părinţi să-l lase pe Kenny săplece. Într-un final, au fost de acord, iar Kenny s-aalăturat prietenilor lui la școala cu internat.

Descoperiri la școală„În primul rând mi-a plăcut la școală faptul că

prietenii mei erau acolo, mărturisește Kenny. Darîmi plac și profesorii, și cursurile de Biblie, pe lângăaltarele zilnice de închinare. Mai ales îmi place laȘcoala de Sabat, pentru că biserica mea nu aremateriale interesante pentru copii, prin care să îiînveţe despre Dumnezeu.”

Pe măsură ce participa la orele de Biblie, Kennya observat diferenţe între ceea ce susţinea bise-rica familiei lui și ceea ce susţineau adventiștii.

„În biserica mea, profesorii ne spun despreDumnezeu unele lucruri, dar nu ne arată în Biblieunde sunt scrise acele lucruri. Aici, la școală,

20

profesorii ne spun ceva, după care citesc dinBiblie, ca să știm că e adevărat. Încep să-mi dauseama că ceea ce ne învaţă biserica mea nu etotul adevărat.”

Împărtășind familieiCând Kenny s-a întors acasă în vacanţă, a stat

de vorbă cu părinţii despre câteva lucruri învăţatela școală. Părinţii lui nu erau supăraţi că el învaţămai multe lucruri din Biblie. Dar când tatăl lui l-aîntrebat dacă vrea să se facă adventist, Kenny nu arăspuns, pentru că nu voia ca tatăl lui să se superepe el.

Într-un final, Kenny i-a spus mamei că vrea sădevină adventist. Ea i-a spus să se gândească bineînainte să ia o asemenea decizie. Ziua următoare,Kenny i-a spus mamei că e sigur că vrea să devinăadventist. Mama lui s-a bucurat, așa că acumKenny învaţă și se pregătește pentru botez.

El o invită pe mama lui la biserică atunci cândvine acasă în vacanţă. Dar tatăl lui lucreazăsâmbăta și nu e interesat să-și schimbe religia.

Învăţământul adventist merităFratele mai mare al lui Kenny învaţă și el într-un

liceu adventist și se pregătește pentru botez.„Suntem singurii din familie care învăţăm în școli

adventiste și suntem singurii care vrem să devenimadventiști. Așadar, învăţământul adventist merită.

Avem o credinţă bună și Dumnezeu vrea ca șialţii să o aibă. Depinde de noi să le spunem și lor.Rugaţi-vă pentru mine și fratele meu să avemînţelepciune să știm cum să răspândim iubirea luiDumnezeu prietenilor și familiei noastre.”

Kenny este un misionar. Să ne rugăm pentru elși pentru fratele lui chiar acum. [Încheiaţi cu orugăciune.]

PROGRAMUL DIN SABATUL AL TREISPREZECELEA

Dacă grupa dumneavoastră va prezenta unprogram în biserică în Sabatul al treisprezecelea:

� Repetaţi unul sau două cântece dinbroșura de faţă sau de pe site(www.AdventistMission.org) pentru a leprezenta în faţa bisericii.

� Trimiteţi acasă bileţele prin care să lereamintiţi părinţilor de program și să-iîncurajaţi pe copii să aducă darul dinSabatul al treisprezecelea, pe 27 martie

� Când faceţi colecta pe 27 martie,amintiţi-le copiilor că banii lor vorcontribui la răspândirea Cuvântului înlume și că un sfert din darurile strânsevor merge la Diviziunea Africa Centralăși de Est, pentru a se finaliza proiectelenotate pe harta de la pag…. În plus,reamintiţi-le de proiectul special, princare se procură uniforme școlarepentru copiii din Ruanda, care, altfel,n-ar putea merge la școală.

Dacă grupa dumneavoastră nu susţine unprogram, prezentaţi următorul material:

� Amintiţi-le copiilor să-și aducă darulpentru Sabatul al treisprezecelea.Număraţi banii și faceţi-le cunoscut cucât contribuie la proiectele misionare.Lăudaţi-i pentru ce au făcut și asigu-raţi-i că darurile lor de până acum auprodus o schimbare importantă în viaţacopiilor de pretutindeni din lume.

21

Desiree [de-zi-’re] stătea în faţa ușii casei încare locuia împreună cu mama ei. Se uitaemoţionată la noua ei bluză albă și la fustableumarin, în timp ce o aștepta pe prietena eiIvonne [i-’von]. Imediat, Ivonne a apărut de dupăcolţ și s-a grăbit spre Desiree.

– Hai repede! a zis Ivonne fericită. Hai săajungem devreme la școală, ca să putem staîmpreună.

Aceasta era prima zi în care Desiree mergea lașcoală. Ea era mai mare decât majoritatea fetelordin clasa întâia, pentru că nu putuse să meargă lașcoală anul trecut. Tatăl ei murise, iar mama ei lu-crase din greu ca să aibă ce să le dea să mănâncelui Desiree și fratelui ei mai mic, Fabrice [fa-’bris].

Ivonne a prins-o pe Desiree de mână și aupornit împreună spre școală, aflată chiar în vârfuldealului. Ele s-au întâlnit cu alţi copii pe care îi știauși au mers împreună spre școală. Curând, Desirees-a liniștit și a început să se bucure de prima ei zi deșcoală. După puţin timp, și-au găsit sala de clasă șis-au aliniat la ușă. Când a venit învăţătoarea lor șii-a chemat înăuntru, fetele se ţineau strâns de mână.Au găsit o masă cu două scaune și s-au așezat.

Desiree a început să mângâie banca. În sfârșit,visul ei de a merge la școală a devenit realitate. Aatins și uniforma pe care o purta. Arăta ca uniformatuturor celorlalte fete. Se integra perfect în clasă.

Desiree și Ivonne frecventează o școalăadventistă în Kigali, Ruanda. Cam jumătate dintrecopiii din această școală nu sunt din familiiadventiste. Această școală este cu adevărat oșcoală misionară, deoarece aici copiii învaţă maimult decât să scrie și să citească. Aici, cele douăfete și colegii lor vor învăţa că Isus îi iubește și vreasă fie prietenul lor.

Desiree începe acum să înţeleagă iubirea luiDumnezeu, pentru că, în urmă cu ceva vreme,cineva a aflat că ea vrea să meargă la școală, darnu are bani ca să-și cumpere uniforma. Într-o zi, ofemeie bună la suflet a bătut la ușa ei, iar mama i-adeschis. Cele două femei au stat de vorbă multăvreme. Apoi mama a chemat-o pe Desiree, care,timidă, a intrat și s-a așezat lângă mama ei.

Musafira s-a uitat la ea și a zâmbit:– N-ai vrea mergi la școală? a întrebat-o femeia

pe Desiree.– Ba da, doamnă, a răspuns Desiree, uitându-se

fix la picioarele ei desculţe.

– N-ai vrea să vii la școala adventistă, chiar pedealul care se vede de aici?

– Ba da, doamnă, și de data aceasta vocea eisuna mai plină de speranţă.

– Cred că te putem ajuta.Femeia a rugat-o pe Desiree să se ridice în

picioare, iar ea a ascultat. Apoi doamna a scos dinpoșetă o bucată de material și i-a pus-o lui Desireepe umăr. I-a măsurat distanţa dintre umeri. Apoitalia și distanţa până la genunchi. După fiecaremăsurătoare, femeia scria ceva pe o bucată micăde hârtie.

– Cred că putem găsi o uniformă pe măsura ta, aanunţat musafira cu satisfacţie.

Pentru prima oară, Desiree a avut curajul să seuite la faţa femeii. I-a văzut zâmbetul și s-a întrebatîn sinea ei: Să fie adevărat? O să pot merge lașcoală ca ceilalţi copii și să învăţ să scriu și săcitesc și să fac exerciţii de matematică? Fata s-auitat la mama ei și a văzut o lacrimă în colţul ochilor.Desiree a zâmbit.

După o săptămână, doamna s-a întors. Mama achemat-o pe Desiree. Când a intrat în cameră, ea afăcut ochii mari când a văzut că musafira avea unpachet învelit în hârtie maro, legat cu o sfoară.

– Este pentru tine, a spus doamna, dându-ipachetul lui Desiree.

– Mulţumesc! a spus fata, abia reușind săscoată sunetele pe gură.

A scos din pachet o fustă bleumarin și o bluzăalbă – noua ei uniformă de școală. Desiree aînceput să analizeze atent hainele: Mă pot duce lașcoală! Pot învăţa să scriu și să citesc! Într-o zi, osă pot să o ajut pe mama la piaţă!

– Vă mulţumesc, i-a șoptit ea femeii, care îitransformase visul în realitate. Vă mulţumescpentru că m-aţi ajutat să merg la școală.

Băieţi și fete, mulţi copii din Ruanda și din altepărţi ale Africii de Est nu pot merge la școală fiindcăpărinţii lor nu-și permit să le cumpere uniformaobligatorie. Dar noi, chiar astăzi, putem să letransformăm în realitate visul de a merge la școală.Copiii de pretutindeni de pe glob vor pune lacolectă banii lor strânși pentru al treisprezeceleaSabat. O parte din acești bani vor contribui lacumpărarea de uniforme școlare pentru băieţii șifetele care nu pot merge la școală fiindcă nu au ouniformă.

Un vis devenit realitate

22

Acei copii care învaţă în școlile adventiste dinRuanda le împărtășesc credinţa în Isus colegilor lorde clasă și familiilor lor. Deci, o singură uniformăpoate ajuta o întreagă familie să afle despre iubirealui Dumnezeu. Haideţi să-i ajutăm să spună lumii căIsus îi iubește, ajutând câţiva copii din Ruanda.

În timp ce banii strânși de noi, copiii, îi ajută peacești elevi cu uniforme, banii strânși de la adulţi înSabatul al treisprezecelea îi ajută pe alţi oameni săafle despre Isus în felul următor: – prin formarea de instructori care să îi

înveţe pe copii despre Dumnezeu,

– prin construirea unei biserici și a uneiclădiri multifuncţionale la UniversitateaAdventistă a Africii Centrale, dinRuanda,

– prin construirea unui spital în capitalastatului Burundi.

Să ne rugăm ca darurile noastre de astăzi săproducă o schimbare importantă în viaţa copiilor șia oamenilor mari din Burundi și Ruanda.

[Faceţi colecta.]

FOLOSIREA DARURILOR VOASTRE

Banii pe care i-aţi pus la colectă în Sabatul al treisprezecelea de acum trei ani aucontribuit la ridicarea acestei clinici medicale în Uganda, Universitatea Bugema.Aceasta le va oferi servicii medicale nu numai elevilor și personalului universităţii, ciși comunităţii din jurul școlii, care nu are altă sursă de servicii medicale în zonă.

23

DIVIZIUNEA AFRICA CENTRALĂ ȘI DE EST

NIGERC I A D

NIGERIA

CAMERUN

REPUBLICACENTRAFRICANĂ

S U D A N

ARABIASAUDITĂ

O M A N

YEMEN

UGANDAGUINEAECUATORIALĂ

G A B O NC O N G O

ERITREA

DJ IBOUTI

SOMALIA

ETIOPIA

K E N Y A

REPUBLICADEMOCRATICĂ

C O N G O

TANZANIAINSULELE PEMBAZANZIBAR

ANGOLA

ZAMBIA

MOZAMBIC

ZIMBABWE

SWAZILAND

LESOTHO

MADAGASCAR

OCEANULINDIAN

MALAWI

UNIUNI BISERICI MEMBRI POPULAŢIE

Africa de Est 3.946 620.520 46.910.000

Congo de Est 191 87.134 9.365.000

Etiopia 812 167.961 79.935.000

Ruanda 1.472 445.556 9.609.000

Tanzania 1.742 406.850 40.213.000

Uganda 811 193.210 29.194.000

Congo de Vest 526 315.321 38.086.500

Asociaţia Burundi 257 113.929 8.856.000

Misiunea Eritrea 3 521 5.006.000

Congo de Nord-est 876 123.394 19.063.000

Tota l 10.636 2.474.396 286.237.500(la 30 dec. 2008)

PROIECTE:

1 Spitalul din Bujumbura, Burundi

2 Biserica și clădirea multifuncţională, UniversitateaAfricii Centrale, Ruanda

3 Instruirea de lideri pentru copii și procurarea demateriale aferente, Ruanda

4 Uniforme școlare pentru copii, Ruanda