8
UNIVERSUL CĂRȚII Director: Ioan Enescu l Săptămânal l Numărul 1 l 20 septembrie 2016 lPreț: 12,99 lei (ziar + carte) uriaşă operă literară, cu personaje atât de complexe. Astfel de aserţiuni au putut fi de- montate de majoritatea biografilor săi care au constatat că şcoala King’s New School din Stratford, al cărui elev a fost Shakespeare, i-a asigurat o pregătire solidă, aici studiindu-se limbile clasice şi gramatica latină. Există documente în care criticii literari ai vremii îl men- ţionau pe Shakespeare ca autor al pie- selor Doi tineri din Verona, Comedia Erorilor şi Regele Ioan. De asemenea în arhivele Curţii Regale s-au păstrat înscrisuri care certifică faptul că piesele sale s-au ju- cat la Palat în cadrul trupei de teatru „Oamenii Lordului Şambelan”. În repertoriul teatrului românesc pie- sele lui Shakespeare au apărut la mijlocul secolului al XIX-lea, piesa Hamlet fiind prezentată pe scena Teatrului cel Mare din Bucureşti în 1861. 400 de ani fără marele Will A stăzi la patru secole de la dis- pariţia sa, William Shakespeare (1564–1616) rămâne mai actual ca niciodată. A lăsat în urma sa o vastă operă. 37 piese de teatru, 154 de sonete, două poeme narative şi numeroase poezii, multe dintre acestea fiind considerate ca cele mai strălucite din patrimoniul literaturii universale. Cum nu de puţine ori se întâmplă, Shakespeare a cunoscut consacrarea de care se bucură şi azi, de-abia la înce- putul secolului al XIX-lea, în perioada Romantismului. Niciun dramaturg nu a reuşit să aibă o frecvenţă de reprezentare a pieselor sale, mai mare decât a celor aparţinând Marelui Will. Tematica imensei sale creaţii este extrem de diversă: momente din istoria Angliei, din antichitatea greacă şi roma- nă, din perioada contemporană lui în care surprinde multiplele faţete ale con- diţiei umane. Aşa cum afirma celebrul autor: lumea nu este decât o scenă, iar via- ţa fiecăruia nu este decât o umbră ră- tăcitoare, omul fiind un sărman actor ce se împodobeşte cu haine şi bijuterii, agitându-se o oră pe scena unui teatru sau a vieţii, pentru ca la urmă, de unii dintre ei să nu se mai audă vreodată. După secole, niciun om de teatru nu poate face abstracţie de piesele lui Shakespeare a căror universalitate ră- mâne, fără a fi în vreun fel afectate de trecerea timpului. Dar, la aproape 150 de ani de la moarte, paternitatea operelor sale a în- ceput să fie pusă sub semnul îndoielii, multe dintre ele fiind atribuite unor scriitori care au trăit în aceeaşi perioa- dă cu el: Francis Bacon, Christopher Marlowe sau Edward de Vere. Motivul principal al acestor suspi- ciuni l-a constituit pregătirea modestă a lui William Shakespeare care nu i-ar fi putut permite să creeze o asemenea Cel mai important eveniment cultural organizat în România în memoria inegalabilului drama- turg este reprezentat de Festivalul Internaţional Shakespeare care anul acesta a ajuns la cea de a IX-a ediţie. Prestigioasa manifestare a luat fi- inţă în 1994 la iniţiativa directorului Teatrului Naţional din Craiova, Emil Boroghină, care este şi director fonda- tor al Festivalului. În curând, Editura Orizonturi Bucureşti va lansa un volum dedicat geniului literaturii universale, scris de Ana Maria Nistor, cadru didac- tic la Facultatea de Teatru din cadrul UNATC Bucureşti, autoare a carţii de mare succes „Cele mai frumoase 100 de piese de teatru povestite pe scurt”. Desigur, nu vor lipsi şi alte mani- festări culturale ce vor cinsti memoria nemuritorului William Shakespeare. IOAN ENESCU Anul Shakespeare: Î ntr-o vreme când publicațiile dispar pre- cum odinioară dinozaurii, o nouă revistă literară se ambiționează să scoată capul pe tarabele de difuzare a presei. Şi nu tocmai discret, ci într-o formulă vizibilă şi ofertantă: ziar + carte, la un preț popular. Au mai existat campanii de difuzare a căr- ților împreună cu diverse publicații, fie ele cotidiane, săptămânale, lunare sau ocazio- nale. Au intrat în joc ziare generaliste, dar şi unele nişate (de profil sportiv, financiar, cul- tural, istoric etc.). Toate au avut rostul lor, iar rezultatul a fost spectaculos: zeci de milioane de volume au ajuns în bibliotecile românilor. Povestea trebuie să meargă mai depar- te! Cărți bune vor apărea mereu, iar public interesat va exista întotdeauna. Şi la noi, ca şi în țări cu industrie literară solidă, cititorii au nevoie de cărți, iar cărțile au nevoie de ci- titori. Cele două lumi trebuie să se întâlneas- că, treabă nu tocmai uşoară într-o Românie cu tot mai puține librării. „Universul cărții” s-a născut din nevo- ia de a scurta drumul dintre carte şi cititor. Ziarul va aborda aspecte provocatoare ale lumii literare, căutând să satisfacă aşteptări- le unui public cât mai larg. Selecția cărților care o vor însoți va fi, de asemenea, un ar- gument pentru a vă apropia cu încredere de noua publicație. Universul cărții, bun venit în lumea presei! Bun venit în lumea presei! GRIGORE CARTIANU l Serial: Dictatori şi tirani Gaius Iulius Caesar l Războiul scriitorilor s-a mutat la tribunal l Misterele morții lui Marin Preda (1) l Serial: Mari iubiri ale scriitorilor Doi poeți – o singură muză PAGINA 3 PAGINA 8 PAGINILE 4-5 Alex Ștefănescu Ioan Enescu Mai puneți și voi mâna pe-o carte! PAGINA 3 Love story PAGINA 5 CARTEA ACESTEI SĂPTĂMÂNI CARTEA SĂPTĂMÂNII VIITOARE PAGINA 2 De la lume adunate... De-ale scriitorilor DIN SUMAR:

Universul cartii

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Universul cartii

UNIVERSUL CĂRȚIIDirector: Ioan Enescu l Săptămânal l Numărul 1 l 20 septembrie 2016 lPreț: 12,99 lei (ziar + carte)

uriaşă operă literară, cu personaje atât de complexe.

Astfel de aserţiuni au putut fi de-montate de majoritatea biografilor săi care au constatat că şcoala King’s New School din Stratford, al cărui elev a fost Shakespeare, i-a asigurat o pregătire solidă, aici studiindu-se limbile clasice şi gramatica latină. Există documente în care criticii literari ai vremii îl men-ţionau pe Shakespeare ca autor al pie-selor Doi tineri din Verona, Comedia Erorilor şi Regele Ioan.

De asemenea în arhivele Curţii Regale s-au păstrat înscrisuri care certifică faptul că piesele sale s-au ju-cat la Palat în cadrul trupei de teatru „Oamenii Lordului Şambelan”.

În repertoriul teatrului românesc pie-sele lui Shakespeare au apărut la mijlocul secolului al XIX-lea, piesa Hamlet fiind prezentată pe scena Teatrului cel Mare din Bucureşti în 1861.

400 de ani fără marele WillAstăzi la patru secole de la dis-

pariţia sa, William Shakespeare (1564–1616) rămâne mai actual

ca niciodată.A lăsat în urma sa o vastă operă.

37 piese de teatru, 154 de sonete, două poeme narative şi numeroase poezii, multe dintre acestea fiind considerate ca cele mai strălucite din patrimoniul literaturii universale.

Cum nu de puţine ori se întâmplă, Shakespeare a cunoscut consacrarea de care se bucură şi azi, de-abia la înce-putul secolului al XIX-lea, în perioada Romantismului.

Niciun dramaturg nu a reuşit să aibă o frecvenţă de reprezentare a pieselor sale, mai mare decât a celor aparţinând Marelui Will.

Tematica imensei sale creaţii este extrem de diversă: momente din istoria Angliei, din antichitatea greacă şi roma-nă, din perioada contemporană lui în care surprinde multiplele faţete ale con-diţiei umane.

Aşa cum afirma celebrul autor: lumea nu este decât o scenă, iar via-ţa fiecăruia nu este decât o umbră ră-tăcitoare, omul fiind un sărman actor ce se împodobeşte cu haine şi bijuterii, agitându-se o oră pe scena unui teatru sau a vieţii, pentru ca la urmă, de unii dintre ei să nu se mai audă vreodată.

După secole, niciun om de teatru nu poate face abstracţie de piesele lui Shakespeare a căror universalitate ră-mâne, fără a fi în vreun fel afectate de trecerea timpului.

Dar, la aproape 150 de ani de la moarte, paternitatea operelor sale a în-ceput să fie pusă sub semnul îndoielii, multe dintre ele fiind atribuite unor scriitori care au trăit în aceeaşi perioa-dă cu el: Francis Bacon, Christopher Marlowe sau Edward de Vere.

Motivul principal al acestor suspi-ciuni l-a constituit pregătirea modestă a lui William Shakespeare care nu i-ar fi putut permite să creeze o asemenea

Cel mai important eveniment cultural organizat în România în memoria inegalabilului drama-turg este reprezentat de Festivalul Internaţional Shakespeare care anul acesta a ajuns la cea de a IX-a ediţie.

Prestigioasa manifestare a luat fi-inţă în 1994 la iniţiativa directorului Teatrului Naţional din Craiova, Emil Boroghină, care este şi director fonda-tor al Festivalului.

În curând, Editura Orizonturi Bucureşti va lansa un volum dedicat geniului literaturii universale, scris de Ana Maria Nistor, cadru didac-tic la Facultatea de Teatru din cadrul UNATC Bucureşti, autoare a carţii de mare succes „Cele mai frumoase 100 de piese de teatru povestite pe scurt”.

Desigur, nu vor lipsi şi alte mani-festări culturale ce vor cinsti memoria nemuritorului William Shakespeare.

IOAN ENESCU

Anul Shakespeare:

Într-o vreme când publicațiile dispar pre-cum odinioară dinozaurii, o nouă revistă literară se ambiționează să scoată capul

pe tarabele de difuzare a presei. Şi nu tocmai discret, ci într-o formulă vizibilă şi ofertantă: ziar + carte, la un preț popular.

Au mai existat campanii de difuzare a căr-ților împreună cu diverse publicații, fie ele cotidiane, săptămânale, lunare sau ocazio-nale. Au intrat în joc ziare generaliste, dar şi unele nişate (de profil sportiv, financiar, cul-tural, istoric etc.). Toate au avut rostul lor, iar rezultatul a fost spectaculos: zeci de milioane de volume au ajuns în bibliotecile românilor.

Povestea trebuie să meargă mai depar-te! Cărți bune vor apărea mereu, iar public

interesat va exista întotdeauna. Şi la noi, ca şi în țări cu industrie literară solidă, cititorii au nevoie de cărți, iar cărțile au nevoie de ci-titori. Cele două lumi trebuie să se întâlneas-că, treabă nu tocmai uşoară într-o Românie cu tot mai puține librării.

„Universul cărții” s-a născut din nevo-ia de a scurta drumul dintre carte şi cititor. Ziarul va aborda aspecte provocatoare ale lumii literare, căutând să satisfacă aşteptări-le unui public cât mai larg. Selecția cărților care o vor însoți va fi, de asemenea, un ar-gument pentru a vă apropia cu încredere de noua publicație.

Universul cărții, bun venit în lumea presei!

Bun venit în lumea presei!

GRIGORE CARTIANU

l Serial: Dictatori şi tiraniGaius Iulius Caesar

l Războiul scriitorilor s-a mutat la tribunal

l Misterele morții lui Marin Preda (1)

l Serial: Mari iubiri ale scriitorilorDoi poeți – o singură muză

PAGINA 3

PAGINA 8

PAGINILE 4-5

Alex Ștefănescu

Ioan Enescu

Mai puneți și voi mâna pe-o carte!

PAGINA 3

Love storyPAGINA 5

CARTEA ACESTEI SĂPTĂMÂNI

CARTEA SĂPTĂMÂNIIVIITOARE

PAGINA 2

De la lume adunate...

De-ale scriitorilor

DIN SUMAR:

Page 2: Universul cartii

UNIVERSUL CĂRȚII2

Gaius Iulius Caesar

Laurențiu Ciocăzanu

În numărul viitor: Caligula, dictatorul care

şi-a decorat calul

SERIAL: DICTATORI ȘI TIRANI

Erau anii de glorie ai împărăției lui Iulius Caesar. Nişte ani sosiți cumva şi ca o recompensă per-

sonală după o viață supusă riscului, curajului şi dorinței de a învinge cu orice preț. Începuse de jos, ca militar, şi s-a remarcat treptat, prin victoriile şi vitejia dovedite departe de locurile Cetății Eterne. Caesar nu era un fana-tic orbit de sânge şi lipsit de luciditate. Stăpânea prea bine atât sabia, cât şi arta diplomației. Grație ei avea să consti-tuie un triumvirat al puterii, alături de alte două figuri importante la Roma – Pompei şi Crassus –, împreună cu care dorea să-şi sporească influența şi controlul în „epicentrul” puterii din imperiu – vestita Romă.

Trecerea Rubiconului

Caesar a devenit proconsul al Galiei şi Iliriei (teritoriile actuale ale Franței şi Balcanilor de nord-vest, Albania, Croația, Serbia de azi), iar mariile bătălii din Galia, pe care le-a încheiat cu victorii răsunătoare, i-au adus şi mai multe onoruri la Roma. Însă, aici, triumviratul său cu Pompei şi Crassus începea să nu mai funcţio-neze. Moartea acestuia din urmă avea să consființească şi ruptura definitivă dintre Caesar şi Pompei. Într-atât de mare devenise ura foştilor tovarăşi încât Pompei s-a opus, în anul 50, ce-rerii lui Caesar pentru un nou man-dat de consul. Drept urmare, la puțin timp după aceasta, Caesar a spart toa-te tiparele vremii şi a încălcat chiar le-gea din imperiu, prin faimoasa trecere a Rubiconului (10 ianuarie 49 î.Hr.). Şi-a condus propriile armate către țară, pentru a declanşa un război civil împotriva lui Pompei, care nu-i ac-cepta supremația. Trupele lui Pompei n-au rezistat şi s-au refugiat pe teri-toriul Greciei actuale. După ce l-a învins şi pe teritoriul Spaniei, Caesar l-a alungat pe Pompei din Grecia în Egipt, însă nici aici n-a scăpat de fu-ria urmăritorului. Acesta a ajuns şi el în Egipt, unde s-a implicat în conflic-tul dintre Cleopatra şi fratele acesteia Ptolomeu al XIII-lea. Cleopatra a de-venit amanta lui Caesar, care a încoro-nat-o regină a Egiptului.

Veni, vidi, vici!Pompei avea să moară, în cele din

urmă, în confruntările din Egipt, dar ofensiva lui Caesar a continuat până la victoria totală. L-a zdrobit pe un aliat al lui Pompei de pe teritoriul Turciei actuale, într-o operațiune atât de scur-tă pe care Caesar însuşi a calificat-o în

trei cuvinte ce aveau să rămână în is-torie (veni, vidi, vici – Am venit, am văzut, am învins). Ulterior, a mai tras o fugă în nordul Africii, unde a răpus ultimele rămăşițe de rezistență fidele fostului său aliat, după care i-a învins pe fiii lui Pompei pe teritoriul Spaniei actuale. Apoi s-a întors la Roma plin de glorie şi acoperit de infinite ono-ruri. Primise deja titlul de dictator pe viață. Dar această mare victorie avea să fie şi ultima. Cităm din cartea „Dictatori şi tirani”, apărută la Editura „Orizonturi”, care descrie cel mai bine finalul marelui Caesar:

„Ca dictator, Caesar a introdus multe reforme, inclusiv extinderea Senatului, revizuirea sistemului de impozitare şi acordarea cetățeniei ro-mane tuturor supuşilor imperiului. El a căutat să echilibreze aceste măsuri populare cu gesturi menite să-i îm-blânzească pe cei care i se opuneau, dovedind o nemaipomenită îngă-duință față de duşmanii săi. Totuşi, când dictatorul pe viață s-a comparat cu Alexandru cel Mare şi a decis, ca şi acesta, să cucerească Parthia, tea-ma de ambiția sa nemăsurată a făcut să tremure clica aristocratică formată din aceia cărora el le dăruise iertarea. Un grup de conspiratori conduşi de Marius Junius Brutus şi Gaius Cassius Longinus s-a apropiat de el la o întru-nire a Senatului, la Teatrul lui Pompei, la Idele lui Marte – 15 martie 44 î.Hr. Cei doi conspiratori l-au înjunghiat pe rând, iar Caesar, pe când se pră-buşea la picioarele statuii lui Pompei, i-a spus lui Brutus nu în latina lui Shakespeare – Et tu, Brute? –, ci în greacă: Şi tu, Brutus?”

naştere la numeroase interpretări şi multiple speculații. Una dintre ele ar fi aceea că Brutus, cel numit de Caesar în momentul prăbuşirii la picioarele statuii fostului său aliat, devenit ulte-rior rival, Pompei cel Mare, ar fi fost chiar fiul lui Caesar. Cei care susțin această teorie se bazează pe faptul că Caesar avusese o aventură cu Servilia Caepionis, mama lui Brutus. Dar alte relatări consemnate de istorici susțin că, la momentul naşterii lui Brutus, Caesar avea doar 15 ani, ceea ce face puțin credibilă varianta paternității. Potrivit altor surse, Brutus era un văr mai îndepărtat al lui Caesar pe care însă dictatorul îl numise moştenitorul său legal. Însă dincolo de aceste detalii rămase adânc impregnate în memoria colectivă, merită menționate şi alte-le mai puțin cunoscute, care descriu momentul tragic al morții marelui Caesar. Un exemplu este cel al prezi-cătorului care s-ar fi întâlnit cu împă-ratul cu câteva zile înainte de asasinat şi i-ar fi spus pe şleau: „Fereşte-te de Idele lui Marte!”. Adică de sărbătoarea pe care Caesar dorea s-o celebreze în Senat. Numai că el n-avea să țină cont de sfaturile prezicătorului, încurajat şi de vorbele frumoase ale unora din-tre cei care vroiau să-l împingă spre pierzanie. A fost supus unei avalanşe

Gaius Iulius Caesar a fost una dintre cele mai influente şi mai controversate personalităţi din istorie. Ca lider politic şi militar, rolul său a fost esenţial în instaurarea dictaturii la Roma, lichidarea democraţiei Republicii şi instaura-rea Imperiului Roman. A provocat războaie de cucerire fără acceptul senatului roman. Cucerirea Galiei, plănuită de Caesar, a inclus sub dominaţia romană teritorii până la Oceanul Atlantic.

Iulius Caesar, într-o pictură din anul 1892

Cleopatra, regina Egiptului

Vorbele prezicătorului

„Şi tu, Brutus?!”. Aceste ultime cu-vinte rostite de Iulius Caesar au dat

de lovituri de cuțit. Pe lângă atacurile lui Brutus şi Gaius Cassius Longinus, mărturiile istorice vorbesc de mai multe mâini criminale aparținând şi altor senatori din grupul celor care au-toproclamaseră „Liberatores” – adică luptătorii pentru eliberarea Romei din brațele megalomanicului Caesar şi re-darea ei poporului, adică Republicii, în termenii vizați de cei care plănuiseră asasinatul. După unele surse, Caesar a fost străpuns de 23 de lovituri de cu-țit, după altele de 35. Însă indiferent de numărul lor, planul funcționase. Caesar s-a prăbuşit, Roma rămăsese în picioare. Imperiul avea să mai du-reze, dar nu pentru multă vreme.

Page 3: Universul cartii

UNIVERSUL CĂRȚII 3

Războiul scriitorilor s-a mutat la tribunal

Roland Cătălin Pena

Cristian TeodorescuNicolae Manolescu

Între preşedintele Uniunii Scriito-rilor din România (USR), Nicolae Manolescu, şi contestatarii săi, nu mulți la număr, sunt cel puțin zece pro-cese pe rol. Plus un ocean de ură.

În urmă cu mai mult de un un an, trei membri ai Uniunii Scritoriilor au cerut conduce-

rii de atunci să convoace Adunarea Generală Extraordinară (AGE). Conducerea a contestat solicitarea celor trei, pe motiv că ar fi trebuit să fie peste 700 de membri. Instanţa de judecată a solicitat conducerii USR să prezinte lista cu membrii săi înscrişi în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor nonguvernamentale, pentru a putea calcula treimea statutară. USR n-a pu-tut prezenta o astfel de listă, susţinând că breasla scriitorilor n-are a urma ce-rinţele OUG 26/2000, ci pe acelea din Decretul-lege 267/1949, pe baza căruia s-a înfiinţat organizaţia postbelică a scriitorilor, pe care o moşteneşte suc-cesoral USR. Disputa, la această oră, se află pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Ordonanța 26Dacă instanţele vor decide că USR

nu intră, de fapt, sub ”jurisdicţia” OUG 26/2000, atunci ceea ce au făcut mem-brii Adunării Generale Extraordinare din 19 martie nu este decât înfiinţarea

unei fundaţii care vrea să-şi spună USR. De unde, alte litigii.

Dacă instanţele vor decide că USR se supune OUG 26/2000 şi trebuie să-şi adapteze Statutul la cerinţele acelei ordonanţe, atunci avem o nouă con-ducere legală a USR, începând din 19 martie 2016. Dar aveam şi un litigiu nou: vechea conducere va căuta argu-mente spre a reacţiona pe cale juridică împotriva noii conduceri.

Povestea unui puci anunțatAdunarea Generală Extraordinară

a USR a votat un nou statut şi o nouă conducere. Cristian Teodorescu era noul preşedinte al USR, iar Florin Iaru şi Dan Mircea Cipariu erau aleşi vice-preşedinți. Din Consiliul Director fă-ceau parte Ioana Crăciunescu, Grigore Şoitu, Cosmin Perța, Paul Vinicius, Adrian Suciu, Octavian Soviany, Cristian Tiberiu Popescu şi Valeriu Mircea Popa.

În comunicatul dat presei se afirma: „După cum, poate, ştiți, fosta conduce-re (şi ocupantă abuzivă a însemnelor Uniunii noastre) continuă şirul de şi-cane şi de procese prin care doreşte să amâne rezolvarea de jure a situației. Vă reamintim că d-nii Manolescu, Chifu şi Vosganian nu s-au înscris (şi nu ne-au înscris pe noi toți) la tribunal nici în 2009, nici în 2013 (o neglijență gravă în serviciu), şi nici nu au organizat, după cum cere legea, adunări generale. Prin urmare, USR putea fi desființată la

cererea oricărui cetățean din România (aici chiar nu glumim!). Adunarea Generală convocată de noi era singura cale prin care USR putea fi salvată de la dezonoare şi readusă în limitele legale. Fosta conducere, prin d-nii Manolescu, Vosganian şi doamnelele Popescu şi Petcu, a declanşat nu mai puțin de 10 procese concomitent, prin care încearcă să găsească o breşă juridică şi să bloche-ze un proces democratic”.

Teodorescu, discipolul lui Manolescu

Un amănunt biografic: Cristian Teodorescu, rivalul lui Nicolae Manolescu la şefia USR, s-a format ca scriitor la Cenaclul de luni (1977-1983), condus în acea vreme chiar de Manolescu!.

Războiul continuă...Prin sentința pronunțată la

14.06.2016, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepția inadmisi-bilității cererii de chemare în judecată, ridicată de gruparea Manolescu şi, în consecință, a dispus respingerea cererii grupării Teodorescu.

Dar, aceştia din urmă îşi pot relua ofensiva pe calea apelului.

Cei aproape 2.500 de membri ai USR aşteaptă acum deciziile instanțe-lor de judecată, pentru a afla răspuns la întrebarea ce-i frământă: care este, de fapt, conducerea legală a Uniunii Scriitorilor?

l Are 76 de ani (n. 27 noiembrie 1939).l S-a născut la Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea, cu nu-

mele Nicolae Apolzan.l În 1962 a absolvit Facultatea de Filologie a

Universității București.l Este considerat cel mai mare critic literar român

în viaţă.l Activitate publicistică intensă.l Președinte al Uniunii Scriitorilor din 2005, ales de

Adunarea Generală (peste 1.000 de electori).

l Are 61 de ani (n. 10 dec. 1954).l S-a născut la Medgidia, jud. Constanța.l În 1980 a absolvit Facultatea de Filologie a

Universității București.l Activitate publicistică intensă.l Susține că este adevăratul președinte al

Uniunii Scriitorilor, ales de Adunarea Generală Extra ordinară, în 2015 (mai puțin de 30 de electori).

De-ale scriitorilorAlex Ștefănescu

Mai puneți și voi mâna pe-o carte!

Într-o zi de vară, la Neptun, pe plaja din dreptul Vilei Scriitorilor, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu,

Nicolae Manolescu şi cu mine jucam petank (un joc cu bile, inventat de marinarii din Marsilia). Eu cu Nicolae Manolescu constituiam o echipă şi îi băteam de-i snopeam pe cei din echipa adversă. Exasperat, Gabriel Liiceanu a cerut un time-out şi l-a mustrat pe partenerul lui:

— Ştiu, Andrei, că disprețuieşti acest joc, că îl consideri pueril, dar, dacă tot îl joci, străduieşte-te să fii la înălțime!

— Nu pot, Gabriel, i-a răspuns Andrei Pleşu cu aerul că scânceşte, sunt gras, nu pot să mă mişc ca lumea.

Gabriel Liiceanu i-a explicat pe un ton profesoral:

— Şi domnul Alex Ştefănescu e gras şi uite ce bine joacă!

Atunci, Andrei Pleşu a venit la mine şi m-a rugat ceremonios:

— Domnule Alex Ştefănescu, vă implor, nu mai jucați atât de bine, sunteți un termen de comparație incomod!

Am reluat aruncările, făcând tot ce se putea pentru ca fiecare bilă albă să ajungă cât mai aproape de bila roşie, eventual îndepărtând bilele albe deja aruncate de către adversari. Țipam de bucurie când ne reuşea câte o acțiune.

Absorbiți de joc, uitaserăm de tot ceea ne frământase până atunci. Ne bucuram ca nişte copii de soarele strălucitor, de foşnetul mătăsos al mării, de chemările scurte ale pescăruşilor. Atunci, de pe un cearşaf de plajă din apropiere s-a ridicat un bătrân arțăgos şi s-a uitat cu o privire rea la noi. Era evident că nu auzise nici de Andrei Pleşu, nici de Gabriel Liiceanu, nici de Nicolae Manolescu şi, bineînțeles, nici de mine. Nu ştia cu ce ne ocupăm. Ne-a admonestat necruțător:

— Nu vă e ruşine, oameni în toată firea jucați jocul ăsta stupid, în loc să puneți şi voi mâna pe-o carte?!

Am rămas toți patru stupefiați. Gabriel Liiceanu, simțindu-se profund nedreptățit, a început să-i explice, grav, bătrânului:

— Să ştiți, noi chiar asta facem de o viață întreagă. Noi...

Andrei Pleşu însă l-a întrerupt:— Lasă, Gabriel, omul are

dreptate! În fond, e o idee bună...

Page 4: Universul cartii

UNIVERSUL CĂRȚII4

Misterele morții lui Marin Preda (1)În dimineața zilei de 16 mai 1980, marele scriitor a fost găsit mort, în camera sa din Casa de

creație a Uniunii Scriitorilor de la Mogoşoaia. Marin Preda avea 58 de ani, iar romanele sale deranjau teribil cleptocrația comunistă.

A fost un complot sau o mână criminală în cazul morții lui Marin Preda? A căzut singur sau a fost împins sub roțile tramvaiului Nicolae Labiş? Accident sau asasinat în impactul mortal al lui Laurențiu Ulici? Piatra unui nebun sau interesele unor mari puteri ale timpului i-au retezat viața lui Mihai Eminescu? Sunt întrebări care au nevoie de răspunsuri. „Universul Cărții” şi-a propus să aducă la lumină date mai puțin cunoscute marelui public în legătură cu sfârşitul neaşteptat al unor mari scriitori.

Începem cu Marin Preda, a cărui moarte a şocat lumea literară la începutul ultimului de-ceniu comunist. Vom prezenta mărturii şi documente care vorbesc despre teribila noapte. Vom cântări rolul jucat de Mircea Dinescu şi Dan Claudiu Tănăsescu în acele clipe.

Roland Cătălin Pena

Autorul Moromeților avea doar 58 de ani şi nu cu multă vreme îi apăruse „Cel mai iubit dintre pă-

mânteni”, considerat o critică violentă a comunismului. După câteva săptămâni pe piață, romanul a fost retras din toate bibliotecile şi librăriile publice şi univer-sitare. Despre Marin Preda se spunea că îl sfidase pe Nicolae Ceauşescu, căruia i-ar fi spus în față, în anii ’70: „Dacă vreți să introduceți realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid”.

În paginile acestui ziar vom analiza, în mai multe episoade, toate variantele despre moartea uriaşului scriitor născut pe 5 august 1922 în comuna Siliştea-Gumeşti din judeţul Teleorman.

Ceaușescu sau KGB?De-a lungul timpului au circulat

zvonurile că Marin Preda a fost lichi-dat de oamenii lui Ceauşescu, fiindcă devenise incomod prin ceea ce scria şi publica, fie de KGB, deoarece în roma-nul „Delirul“ îl umanizase pe mareşa-lul Ion Antonescu, cel care, la intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial, le ordonase soldaților noştri să treacă Prutul. O sumedenie de cărți şi articole, pe care le vom analiza rând pe rând, au făcut ca, pentru cetăţenii români, misterul morții lui Marin Preda să fie comparabil cu cel al asasinării pre-şedintelui american JF Kenedy.

O copilărie și o tinerețe tristeMarin Preda a fost fiul lui Tudor

Călăraşu, „de profesie plugar” teleormă-nean, şi al Joiței Preda. El a purtat numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală, pentru că numai ast-fel Joița Preda putea primi pensie în continuare ca văduvă de război. Joița avea deja două fete din prima căsătorie: Măria (poreclită Alboaica – după nu-mele bărbatului) şi Mița (Tita). Tudor Călăraşu avea şi el trei băieți cu prima soție care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) şi Ion (Nilă). Cei doi au mai conceput împreună trei co-pii: Ilinca, Marin şi Alexandru (Sae). Marin îşi petrece copilăria în această familie numeroasă care, în ciuda celor două loturi de pământ „primite la îm-proprietărire”, este tot timpul plină de datorii.

În septembrie 1929, învățătorul Ionel Teodorescu îl înscrie pe Marin Preda în clasa I, însă tatăl, care şi-a dat copiii la şcoală numai la vârsta de opt ani, nu-l lasă să frecventeze. Anul următor este

reînscris în clasa I, la Şcoala primară din satul natal. Pus să păzească vitele, în primele clase va absenta adesea de la şcoală. Dar treptat-treptat, se dovedeşte printre elevii cei mai buni din seria sa, obținând premiul cu coroniță, scenă evocată în „Moromeții“.

Malaria

Clasa a IV-a este un adevărat calvar pentru micul Marin: tatăl nu-i mai poa-te cumpăra cărți şi se îmbolnăveşte de malarie. Învățătorul îi arată multă bună-voință, îl ajută să termine anul şcolar şi-i împrumută cărți. Când nu găseşte cărți noi în sat, merge să împrumute în co-munele vecine: „Cum adică – exclamase odată tatăl surprins – să faci treizeci de kilometri până la Recea, după o carte, domnule?! Dar ce, e aurită? Și să-l fi pus la o treabă mai mică decât asta, ar fi ieşit gălăgie mare...”. Cu rugăminți repetate şi insistențe, obține de la mamă promisiu-nea că îl va convinge pe tatăl său să-l dea la „şcoala de învățători”.

„Era un visător în clasă”

Între 1934 – 1937 urmează clasele V – VII, avându-l ca învățător pe Ion Georgescu din Balaci, un sat vecin. Dascălul îşi va reaminti la bătrânețe că elevul Marin Preda „era un visător în clasă”, dar „se descurca bine, la scris”, la o temă despre Unirea Principatelor făcând o „lucrare senzațională”. Termină clasa a VII-a cu media generală 9,78. Examenul pentru obținerea certi-ficatului de absolvire a şapte clase îl sus-ține la Şcoala de centru din Ciolăneşti (o comună la zece kilometri distanță de Siliştea-Gumeşti). La 18 iunie i se elibe-rează certificatul nr. 71 de absolvire a şapte clase primare, cu media generală pe obiecte 9,15.

Respins pentru că era miop

În 1937, pentru că la Şcoala Normală din Alexandria taxele erau prea mari, se prezintă la Şcoala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. Trebuie menționat că fiecare județ avea o şcoală de învățători, la care erau prefe-rați la examene cei din județul respectiv. Tatăl intenționează, însă, să-l dea la o şcoală de meserii. Intervine însă salva-tor librarul Constantin Păun din Miroşi, de la care elevul Marin Preda îşi procu-ra cărți, şi îl duce la Şcoala Normală din

Abrud, unde reuşeşte la examenul de bursă cu nota 10. Se integrează vieții de normalist internist, este mulțumit de profesori, se împacă bine cu colegii ardeleni şi petrece vacanța de iarnă a anului 1939 la un coleg din Abrud.

Prezicerea profesorului Salanțiu

În toamna lui 1939 este transferat la Şcoala Normală din Cristur-Odorhei, unde îşi continuă studiile încă un an. Ca şi la Abrud, era interesat de istorie, română şi, culmea, matematică. În şe-dințele Societății literare din şcoală este remarcat de profesorul Justin Salanțiu, care îi prezice că „va ajunge un mare scriitor”, în cadrul societății scrie şi ci-teşte câteva schițe. O compunere care avea ca erou chiar pe tatăl său, aleasă pentru a fi publicată în revista şcolii ră-mâne nepublicată, revista preconizată nu mai apare din cauza evenimentelor

dramatice care vor urma. Cei trei ani de viață transilvană vor fi evocați în „Viața ca o pradă” şi în „Cel mai iubit dintre pământeni”. În 1940, în urma Dictatului de la Viena, elevul Preda Marin primeş-te o repartiție pentru o şcoală similară din Bucureşti.

În ianuarie 1941 asistă la rebeliunea legionară şi la reprimarea ei de către ma-reşalul Ion Antonescu. Intră în contact cu refugiații ardeleni şi se întâlneşte cu siliştenii lui stabiliți în Bucureşti. Toate acestea vor fi evocate peste trei decenii în „Delirul” şi în „Viața ca o pradă”.

La sfârşitul anului şcolar 1940-1941, urmat cu ajutorul excepțional al di-rectorului şcolii, susține examenul de capacitate, însă din cauza sărăciei se ho-tărăşte să renunțe la şcoală.

Frica de întoarcere la originiÎn timpul verii nu mai revine în sat:

„Aveam impresia că dacă mă întorc, n-o

Page 5: Universul cartii

UNIVERSUL CĂRȚII 5

Misterele morții lui Marin Preda (1)

să mai pot pleca”. Nereuşind să publice ni-mic şi nici să-şi găsească o slujbă, Marin Preda o duce din ce în ce mai greu: „Mi-e imposibil să-mi amintesc şi să înțeleg cum am putut trăi, din ce surse, toată toamna şi toată iarna lui ‚41-’42. Doar lucruri fără legătură, nefireşti... N-aveam unde dormi, era lapoviță prin tot Bucureştiul, şi um-blam fără oprire cu tramvaiul de la Gara de Nord la Gara de Est. Toată ziua şi toată noaptea.” Uneori mai trăgea la fratele său Nilă, într-o mansardă minusculă unde „rămânea pierdut ceasuri întregi, cu coa-tele sub ceafă”.

În volumul colectiv de versuri „Sârmă ghimpată”, Geo Dumitrescu in-clude poezia „Întoarcerea fiului rătăcit” de Marin Preda, dar manuscrisul volu-mului nu obține viză pentru tipărire de la cenzură. Însă, tot prin intermediul lui Geo Dumitrescu, Marin Preda este angajat corector la ziarul „Timpul”, în 1941.

Valiza cu manuscriseDin camera în care locuia când a

murit la Mogoşoaia, au fost ridica-te şi predate lui Cornel Popescu, pe atunci redactor-şef al Editurii Cartea Românească (unde Marin Preda fusese director), mai multe manuscrise.

Lista lor, alcătuită la data respectivă de Procuratură şi Miliție, este reprodusă de Mariana Sipoş în cartea sa „Dosarul Marin Preda (viața şi moartea unui scri-itor în procese-verbale, declarații, arhive ale Securității, mărturii şi foto-docu-mente)”, Timişoara, Editura Amarcord, 1999.

Manuscrisele, ca şi diferite obiec-te personale, au fost înmânate ulterior Elenei Preda.

Nu se ştie însă ce s-a întâmplat cu o întreagă valiză de manuscrise pe care Marin Preda o păstra în fişetul său de la Editura Cartea Românească. Valiză în legătură cu care scriitorul îşi exprimase în mod explicit dorința de fi dată - în ca-zul că el ar fi murit pe neaşteptate - fra-telui său Alexandru Preda, din Bacău.

Documentele în posesia cărora a in-trat Mariana Sipoş, ca şi mărturiile pe care le-a obținut de la Alexandru Preda şi de la fosta secretară a lui Marin Preda, dovedesc că inventarul fişetului s-a fă-cut într-o manieră conspirativă de către reprezentanții autorităților comuniste. Aceştia n-au permis nici fratelui şi nici secretarei lui Marin Preda să fie de față la inventariere.

Dintr-un document strict secret preluat de Mariana Sipoş din „Cartea albă a Securității”, reiese clar că Securitatea organiza vizite nocturne la sediul Editurii Cartea Românească, în căutarea unor manuscrise deținute de Marin Preda.

În aceste condiții, este mai mult de-cât probabil că, în momentul de față, cel puțin o parte dintre scrierile inedite ră-mase de la marele scriitor se află în altă parte decât la cei care ar putea să le pu-blice, dacă nu cumva au fost între timp distruse.

Manuscrisele găsite în camera lui

• „Tinerețea lui Moromete” (scena-riu de film);

• „Delirul”, volumul 1;• „Comedie țărănească”, vol. IV;• „Moromeții” (manuscris şi

dactilo);• „Contrahoroscop”, cinci pagini;• Agendă 1980 cu „Un an din viața

unui scriitor”, 1-10 ianuarie, în rest filele albe;

• Agendă 1973 cu diferite însem-nări personale ale scriitorului de la 1 la 19 septembrie şi 31 octombrie - 31 decembrie;

• Un carnet intitulat „Jurnal foarte intim”, numerotat de scriitor de la 1 la 36;

• O agendă 1976 cu însemnări ce aparțin scriitorului;

• „Cel mai iubit dintre pământeni”; „Autobiografie - 1 martie 1977”

De la lume adunate...Ioan Enescu

Love storyDin norii plumburii ce se ros-

togoleau deasupra oraşului, ploaia continua să cadă fără

încetare. Vântul îi biciuia fața şi ume-zeala îi pătrunsese până la oase, dar ea părea să nu le ia în seamă, aşa cum ignora băltoacele în care picioarele i se afundau uneori peste pantofi.

Mergea de mai multe ore aşa, la întâmplare, cu sufletul cuprins de o sfâşietoare tristețe. În învălmăşeala gândurilor, coordonatele posibilului se deplasau în sfera imposibilului şi printr-un teribil efort de voință rede-venea mai optimistă, pentru ca apoi să fie cuprinsă din nou de îndoieli.

Înainta cu mâinile adânc vârâte în buzunarele pardesiului, cu capul descoperit şi nici prin gând nu-i tre-cea să se adăpostească undeva sau să se întoarcă acasă. Acasă!?! Un zâmbet amar îi înflori în colțul buzelor.

Acolo, fiecare colțişor îi amintea de el. De când o părăsise, casa îi părea cu totul goală şi liniştea pe care i-o oferea confortul căminului rămăsese doar o amintire.

De ce dintre atâția oameni, se în-treba cu amărăciune, tocmai asupra ei trebuia să se abată o asemenea nenorocire?

Cu imaginea lui, adânc întipărită în memoria retinei, se opri într-un hol de cinematograf şi apoi în câteva baruri de zi, căutând din priviri şi aş-teptându-se parcă de fiecare dată să-l găsească acolo.

Se împlinea o săptămână de când umbla fără să-şi afle liniştea, nedormi-tă şi trasă la față. În adâncul sufletului mai spera ca totul să nu fie decât un vis urât din care să se trezească cu un oftat de uşurare.

Uneori îşi spunea că trebuie să uite, dar îşi dădea seama că multă, multă vreme acest lucru nu va fi posibil.

Îl revedea aievea în seara când se apropiase de masa ei dintr-un local unde intrase să bea o cafea. O între-base dacă aşteaptă pe cineva şi apoi îi ceruse permisiunea să se aşeze.

Doamne, cât i se păruse de fru-mos! Şi câtă distincție degaja din toată ființa lui!

Îl privise intimidată, neîndrăz-nind să spere că i-ar putea stârni in-teresul. Poate doar eleganța sa, fiindcă era foarte cochetă, să-i fi atras cât de cât atenția. Dar spre surprinderea

ei, îi risipise curând toate temerile, lăsând-o să înțeleagă prin insistența privirilor pline de admirație, că nu-i era deloc indiferentă. După câteva constatări banale, se pomeniseră dis-cutând de parcă se cunoşteau de când lumea. Felul lui de a fi, deschis, apro-piat, o ajutase să depăşească emoția ce o resimțea totdeauna când făcea cu-noştință cu un bărbat. Descoperiseră că aveau o serie de gusturi, de preocu-pări şi trăsături comune. Nici el, nici ea nu erau căsătoriți. Îşi deschiseseră sufletul, acum ştiau totul unul despre celălalt. Cele două ore de când stăteau la masă se dilataseră la dimensiunile unei vieți. Părea că, printr-o minune, inimile lor - căutându-se cu dispera-re - se regăsiseră în această imensitate a lumii. Neîndoios, erau făcuți unul pentru altul.

Într-un târziu, plecaseră mână în mână până la apartamentul ei, pe care părinții i-l cumpăraseră în urmă cu un an, iar noaptea care urmase fusese cea mai frumoasă din viața ei.

Iubitul se trezise de zeci de ori s-o învelească şi tot de atâtea ori o acope-rise cu sărutări pe comoara lui, cum îi plăcea s-o numească.

Dimineața se ridicase cu inima grea de lângă el şi plecase la serviciu în vârful picioarelor, să nu-l deranje-ze, căci iubitul intrase de două zile în concediu de odihnă.

De pe însoritele piscuri ale eufori-ei, nici nu bănuia apropierea furtunii. Hei, cât de departe erau acum acele clipe! Ar fi fost mult prea frumos ca fe-ricirea lor să se prelungească în timp. Fericirea ce se preschimbase acum în suferință. Ah, şi acel sentiment de vid, pe care îl lăsase în urma lui, îi răvăşea sufletul!

Cu o ultimă licărire de speranță, intră într-o cafenea şi îşi roti privirile în toate părțile, dar din nou o încercă dezamăgirea. Apelase şi la alții să o ajute să-l găsească. Dar slabe speranțe, parcă intrase în pământ.

Gândul că n-o să-l mai vadă ni-ciodată începea să capete proporții de certitudine, înnebunind-o pur şi simplu.

Nu!, îşi zise hotărâtă, încordân-du-şi maxilarele şi pornind mai de-parte prin ploaia rece, trebuie să-l găsesc! Şi odată cu el, toate lucrurile pe care mi le-a furat!

Page 6: Universul cartii

UNIVERSUL CĂRȚII6

Originile horoscopului chinezesc sunt pierdu-te în negura vremii. Cu

toate acestea, ştim că astrologii orientali şi-au practicat arta cu multe mii de ani în urmă.Astrologia chinezească are 12 semne, numite după 12 ani-male. Nu se ştie exact cum şi-au dobândit numele, dar există o legendă ce ne oferă o explicaţie. Potrivit legendei, în timpul aniversării Anului Nou Chinezesc, Buddha a chemat toate animalele să i se înfăţi-şeze. Din motive doar de ele ştiute, au venit doar 12. Primul a ajuns Şobolanul, urmat de Bou, Tigru, Iepure, Dragon, Şarpe, Cal, Capră, Maimuţă,

O lucrare extrem de valo-roasă, în format de bu-zunar, uşor de utilizat,

destinată atât personalului me-dical cât şi, orientativ, celor fără pregătire de specialitate.

Agenda este structurată pe aparate şi sisteme, conţinând medicaţia bolilor specifice acestora. Alte capitole conţin prezentarea unor produse ca vitamine, suplimente minerale, soluţii nutritive, soluţii pentru dializă, medicaţie chirurgicală, dezinfectante antiseptice, me-dicaţie gerontologică, substan-țe utilizate în explorări func-ţionale. Un capitol aparte este rezervat produselor fitotera-pice, apiterapice şi homeopate autorizate de Agenţia Naţiona-lă a Medicamentelor.

Agenda reprezintă o lu-crare de mare utilitate, ce nu trebuie să lipsească din niciun cabinet sau familie.

ULTIME APARIȚII lULTIME APARIȚII lULTIME APARIȚII

Lucrarea se adresează per-soanelor interesate de tra-tamente distincte de cele

alopate (medicamentoase) pre-cum fitoterapia sau de îmbinarea acestora. Scopul agendei este de a furniza informaţiile privitoare la un anumit produs şi nicide-cum încurajarea automedicaţiei, fiind de preferat ca tratamentele să se efectueze sub supraveghere medicală. Există situaţii în care dozele din tratamentul alopat administrat concomitent cu fito-terapia scad, ajungându-se chiar la încetarea administrării medi-camentelor.

Un ghid extrem de util pentru menținerea stării de sănătate cu ajutorul unor pro-duse naturiste.

De-a lungul timpului, amanta a fost consi-derată drept femeia

întreținută, femeia elegantă şi cealaltă femeie din afara căs-niciei. Jeanne-Antoinette de Pompadour sau Emma Bovary, ca să nu mai vorbim de Simone de Beauvoir sau Elena Lupescu sunt doar câteva dintre acestea. Şi trebuie să recunoaştem, ele au reprezentat şi reprezintă sarea şi piperul vieții, o parte importan-tă a existenței umane. Cine este de fapt amanta? Cum ajung fe-meile amante: din întâmplare, din constrângere sau din pro-prie alegere? Ce înseamnă să ai o viață aparentă dedublată de una secretă?

Autoarea Elizabeth Abbott oferă răspunsuri fascinante la aceste întrebări şi la mul-te altele. Într-o armonioasă împletire a istoriei şi culturii diverselor civilizații, ea face o trecere detaliată în revistă a amantelor de-a lungul istoriei, de la concubinele din China până la celebrele amante ale regilor europeni şi consoartele clandestine ale clericilor (ne)celibatari.

Nu sunt omise nici situa-țiile în care, împotriva voinței lor, femeile au fost obligate să devină amante: sclave ale că-ror proprietari au profitat din plin de ele sau femei evreice forțate să întrețină relații cu ofițeri germani în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Aripile porumbiței este o cutremurătoare po-veste de dragoste, pasi-

une şi trădare cu neaştepatate răsturnări de situații.

Frumoasa Kate are o poziție socială precară, dar se află în grija unei mătuşi bo-gate,care ține să-i controleze în totalitate destinul. Ea se îndrăgosteşte de un jurnalist sărac şi sfidând toate inter-dicțiile se logodeşte în cel mai mare secret cu acesta, jurân-du-şi iubire pe viață.

Hotărâtă să nu renunțe la marea ei dragoste, dar nici la grațiile mătuşii, Kate caută cu înfrigurare o soluție care să o scoată din impas. Pe întorto-cheatele căi ale vieții, într-o zi ajunge să o cunoască pe Milly, o tânără bogată ce suferă de o boală incurabilă. Şi în mint-ea lui Kate încolțeşte un plan

teribil. Convinsă că a găsit cea mai bună soluție pentru a se căsători cu Merton, fără a-şi periclita statutul social, Kate îi dezvăluie planul ce urma să-i scoată din încurcătură. În timp ce mătuşa se străduieşte să o mărite pe Kate cu lordul Mark, prietene ei Milly, af-lată între viață şi moarte se hrăneşte cu iluzii.

Lordul, respins de Kate, i le risipeşte în mod brutal dez-văluindu-i complotul pus la cale de cei doi prieteni ai săi. Incredibila veste îi va grăbi sfârşitul nefericitei Milly care îi va lăsa lui Merton moştenire o mare sumă de bani.

Când totul părea să se fi des-făşurat aşa cum anticipaseră cei doi logodnici lucrurile scapă de sub control. Va rezista iubirea lor, sau nimic din ce a fost nu va mai fi ca înainte?

De la dorință la dragos-te, de la lăcomie la putere, lucrarea de față cercetea-ză motivațiile şi principiile morale ale celor mai cunos-cute femei care au scanda-lizat societatea de-a lungul timpului.

AJ. Cronin, unul din-tre cei mai străluciți scriitori ai secolului

XX, s-a impus prin celebre-le romane Gran Canaria, Castelul pălărierului, Sub ste-le, Citadela, vândute în zeci de milioane de exemplare. Totodată, aceste cărți au stat la baza unor filme de mare succes ce i-au sporit faima autorului. Cu incontestabi-lul său geniu scriitoricesc, Cronin dozează cu mare abilitate succesiunea întâm-plărilor, astfel încât să-l țină în priză pe cititor până la ul-tima filă a cărții.

Cu arta care l-a făcut fai-mos, Louis Bromfield reuşeşte să relizeze un

echilibru perfect între posibi-litatea ca lucrurile să se sfâr-şească tragic sau să aibă un final fericit, ținându-ne astfel conectați în permanență la trăirile celor trei personaje că-rora soarta le rezervă o mare surpriză.

Romanul acesta este o ca-podoperă literară, printre cele mai de seamă creații ale scrii-torului care a cunoscut un uri-aş succes de public, chiar de la apariție.

O carte de vacanță încântă-toare şi relaxantă.

Cocoş, Câine şi Porc. Drept mulţumire, Buddha a decis să numească câte un an după fi-ecare animal şi cei care aveau să se nască în acel an aveau să moştenească din persona-litatea acelui animal. Pe lângă cele 12 semne ale Zodiacului chinezesc mai există cinci ele-mente ce pot influența sem-nele respective: Metal, Apă, Lemn, Foc şi Pământ.

Anul Maimuței se întinde pe parcursul a doi ani (8 februarie 2016-27 ianuarie 2017) şi pre-zintă influenţele pe care aceas-ta le exercită asupra tuturor celorlalte 11 semne..• Cum vă va afecta Anul Mai-muței sănătatea?• Va corespunde acest an aş-teptărilor pe plan sentimental?• Va fi un an favorabil lansării în afaceri?

La toate aceste întrebări, generate de frământări şi cu-riozităţi, puteţi găsi răspuns în paginile cărţii de faţă. Ea nu este doar un ghid de infor-maţii utile, ci si un instrument de consiliere ce vă va ajuta să evitaţi capcanele şi, în acelaşi timp, să valorificaţi la maxi-mum şansele pe care vi le re-zervă Anul Maimuței în plan personal şi profesional.

Page 7: Universul cartii

UNIVERSUL CĂRȚII 7

ULTIME APARIȚII lULTIME APARIȚII lULTIME APARIȚII Memorii de-ale

Foş tilor, inclusiv despre anii din în-

chisorile postdecembriste, au apărut în ultimul deceniu. Chiar Ştefan Andrei a scris şi publicat un volum. Toate au, în planul autenticității, suspiciu-nea de nesinceritate.

Caietele lui Ştefan Andrei au rămas în sertar şi după dis-pariția autorului. Le aduce în spațiul public voința Violetei Andrei, soţia, de a le scoate la lumina tiparului.˝Ştefan Andrei a văzut în acest Jurnal ceea ce scriitorii adevărați cred că e pentru ei Scrierea: o formă de luptă cu Singurătatea.

În împrejurări precum cele trăite de Ştefan Andrei – arun-cat în puşcărie după 7 ani de activitate diplomatică, trimis pe fundul prăpastiei după ce a strălucit în pisc peste încă 20 de ani –, Jurnalul rămîne cel mai bun prieten, cel căruia i te poți confensa fără teamă.

Prin urmare, Jurnalul are meritul de a transcrie trăirile şi gîndurile lui Ştefan Andrei cu o autenticitate devastatoare.

Că e aşa ne-o dovedesc însemnări care, la un autor conştient de publicarea lor, ar fi lipsit, prin autocenzurare: dez-nădejdile de arestat, frămîntă-rile privind condiția materială, gîndurile despre soție, inclusiv cele suspicioase.

Autorul jurnalului a citit mult, a călătorit mult, a trăit Istoria în direct, a cunoscut figurile lumii contemporane. Dacă ar fi scris editoriale la o gazetă din 1990-1992, probabil că opiniile sale, citite azi, ne-ar fi surprins prin profunzime.

A scris în Jurnal. Şi astfel, Jurnalul poate fi considerat un volum de comentarii soci-al-politice din anii 1990-1991, ale unui intelectual care urmă-reşte întîmplările din jur cu o curiozitate de gazetar.

Închisoarea, cu toate marile şi micile ei încercări, venită nă-prasnic, ca o lovitură de topor administrată de un Destin fără sentimente, e pentru un Fost, Ştefan Andrei, o Lecţie de via-ţă, o Lecţie crucială, din care el trage învăţăminte pentru ceea ce-ar fi trebuit să fie şi să facă pe vremea Şefiilor sale.

Din prefața cărții de Ion CRISTOIU

Istoria a demonstrat de nenu-mărate ori că, în domeniul războiului, înşelătoria este

o resursă esenţială. Ea permi-te celui care recurge la ea să-şi surprindă adversarul, să învin-gă un duşman mai puternic sau să iasă din situaţii periculoase. Esenţialul pentru a învinge un

beligeranţilor Germania, SUA, Marea Britanie şi Franţa sunt trecute în revistă pentru prima oară, aproape toate acţiunile de spionaj în vederea obţinerii de informaţii sau de derutare a inamicului: stratagema, in-ducerea în eroare, mistificarea, intoxicarea şi dezinformarea. Au fost utilizate mijloace vari-ate: tehnologii, camuflaj, infor-maţii culese de agenţi proprii sau agenţi dubli, diplomaţie, presă etc. Autorul Jean Deuve a abordat cu competenţă profe-sională problemele prezentate în această lucrare, el activând în cadrul serviciilor secrete în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

O carte pasionantă, cu multe elemente inedite care, cu siguranţă, va capta intere-sul maxim al cititorilor.

În seara de 28 aprilie 1945, Hitler a început să-şi facă ordine în viaţă. I-a dat instrucţiuni lui

Joseph Goebbels să găsească o persoană oficială cu autoritate pentru a oficia o căsătorie ci-vilă şi să facă rost de verighete. După ce insistase o viaţă întrea-gă că „pentru mine căsătoria ar fi un dezastru… este mai bine să am o amantă“, Hitler se ho-tărâse să se căsătorească cu Eva Braun. Apoi a rugat-o pe secre-tara lui, Traudl Junge, să-i scrie, sub dictarea lui, testamentul. Adolf Hitler, care timp de 12 ani ţinuse Germania sub vraja lui, care elaborase planul câtor-va dintre cele mai extraordina-re bătălii din istoria modernă, se pregătea să-şi încheie viaţa. 30 aprilie 1945. Implacabil, spectrul înfrângerii îl cople-şeşte pe Adolf Hitler care, până atunci, se încăpăţânase să crea-dă că nazismul mai poate fi sal-vat. Trupele sovietice intraseră deja în Berlin. El refuză cate-goric posibilitatea de a se preda acestora.

L-ar aştepta un lung şir de umilinţe. Cel ce se considera stăpânul lumii nu le-ar putea accepta. Şi, oricum, ar fi urmat execuţia sa.

Aşadar, nu-i rămâne decât o singură decizie: să-şi ia adio de la lumea al cărei coşmar îl con-struise. Dar, în ultimele clipe, mai are de îndeplinit nişte în-datoriri. Nu faţă de Germania şi de zecile de milioane de ce-tăţeni ai săi pe care i-a trimis la moarte sau îi lasă într-un haos de nedescris.

El consideră că nu poate pă-răsi această lume înainte de a legaliza legătura cu Eva.

Ultimele ore sunt extrem de tensionate. Führer-ul şi Eva discută despre modul în care se vor sinucide.

Reacţiile celor din jur şochează prin dramatism.

Şi, acest adevărat monstru, autor al celei mai mari confla-graţii cunoscute de istorie, îşi încheie socotelile cu viaţa. În urma sa rămâne o lume marca-tă de dezastre.

Imperiul Rus, care s-a for-mat pe parcursul a jumă-tate de mileniu, a devenit

cel mai mare din istoria mon-dială a imperiilor. După ul-timul dintre cele trei valuri de expansiune teritorială, s-a ajuns la un adevărat imperiu colonial, întins din Europa până la Oceanul Pacific.

Imperiul Eurasiei de astăzi a fost, la un moment dat, când Rusia stăpânea şi Alaska, unul americano-euro-asiatic.

Într-un adevărat elan al cu-ceririi, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Rusia a pus piciorul în America, pe coasta Califor-niei şi a lansat expediții către Mexic şi Hawaii, dar în fața opoziției engleze şi americane a fost nevoită să renunțe, mul-țumindu-se doar cu Alaska, pe care a vândut-o Statelor Unite în anul 1867.

Această adevărată istorie a Imperiului Rus, scrisă de Hélène Carrère D’Encausse, membru al Academiei Fran-ceze, a fost publicată în anul 2005. Dar, deceniul ce a urmat apariției cărtii a marcat o tota-lă transformare a Rusiei, care încearcă să impună o nouă or-dine de drept şi de securitate internațională. Invazia Geor-giei, ocuparea Crimeei şi răz-boiul hibrid din Ucraina, ca şi schimbarea percepției Rusiei privind UE, SUA şi NATO din parteneri în duşmani reprezin-tă o dovadă în acest sens. Ast-fel, lucrarea a fost completată cu un capitol intitulat Postfață, conceput de Emil Hurezeanu.  

Din statutul de partener al Occidentului, în paradigmele relaţiilor internaţionale şi de securitate post-război rece, agreate alături de Uniunea Eu-ropeană, NATO şi SUA, Rusia seamănă azi mai mult cu ad-versarul care era Uniunea So-vietică, înainte de 1989.

Politica internă a demo-crației dirijate a „verticalei puterii“ sau a „dictaturii legii“, anunțată şi practicată de regi-mul Putin încă din 2000 şi-a îngroşat în ultimii ani trasătu-rile autoritariste: naționalism, intoleranță, controlul societă-ții civile, autarhie economică, manipularea propagandistică prin intermediul mass-media.

Alegerea protagoniş-tilor acestei cărți s-a dovedit destul de difi-

cilă, au fost când şapte, când opt sau şase. S-a optat pentru cei prezenți de la începutul până la sfârşitul acestui imens conflict. Este vorba de Hitler şi de Mussolini, de Churchill,

duşman nu este forţa, ci vicle-nia: trebuie să-l înşeli pe duş-man, să-l faci să se neliniştească, să-l derutezi printr-o abordare neprevăzută, să creezi în felul acesta un punct slab şi să-l ex-ploatezi până la capăt.

În derularea celui de-al II-lea Război Mondial, ostili-tăţile nu s-au desfăşurat doar pe câmpul de luptă. Se poa-te afirma cu deplin temei că balanţa victoriei finale a fost înclinată în favoarea Aliaţilor tocmai de către serviciile se-crete ale acestora. Decriptarea codurilor germane, descope-rirea bazei de rachete V1 şi V2 de la Peenemünde, a uzi-nei de apă grea de la Vermok din Norvegia, reprezintă doar câteva din realizările de excepţie care au dat o altă turnură războiului. După pre-zentarea serviciilor secrete ale

Roosevelt, Hirohito, Stalin şi de Gaulle... cărora urmează să li se adauge şi alţii.

Stalin, Hitler, Churchill, Ro-osevelt, Mussolini, Hirohito, de Gaulle: şapte bărbați de stat... Şapte lideri încleştați unii îm-potriva celorlalți într-un război planetar...

Interesantă este însă nu doar viața lor publică, ci şi cea privată, acestea influențân-du-se reciproc.

Comparând modul în care au procedat şi unii şi alții, con-fruntându-le rațiunile, vor fi înțelese mai bine datele şi con-secințele conflictului, alături de capacitatea acestor bărbați de a fascina şi deopotrivă, de a-i re-volta pe contemporani.

Au modelat lumea aşa cum este astăzi. Rolul lor personal, dincolo de marile frământări

care au marcat secolul XX, păstrează o importantă doză de mister. Autorul percepe al Doilea Război Mondial prin ochii fiecăruia dintre aceste personaje. În fața noastră, cei şapte actori principali îşi fac curte şi se sfâşie, se aliază şi se trădează într-un joc fascinant, care va decide viitorul popoa-relor. O perspectivă cu totul nouă asupra celui de-al Doi-lea Război Mondial, oferită de documentele inedite din arhi-vele secrete pe care se bazează această lucrare.

Este de menționat faptul că, conform opiniei generale, nicio problemă din prezent nu îşi poate găsi soluția fără o per-manentă raportare la trecut.

O carte document ce îi va permite cititorului să înțeleagă adevărul istoric.

Page 8: Universul cartii

UNIVERSUL CĂRȚII8

Cartea acestei săptămâni: Cartea săptămânii viitoare:

Doi poeți – o singură muzăÎn anii ’50-‘60, Doina Ciurea (năs-cută în 1938) şi-a trăit intens relația cu Nicolae Labiş (n. 1935), apoi s-a căsătorit cu mai „vârstnicul“ Nichita Stănescu (n. 1933).

Nichita Stănescu era mai mare cu doi ani şi jumătate decât Nicolae Labiş. În poezie, însă,

Labiş a fost mai precoce.De aceea, irezistibila Doina Ciurea

a intrat mai întâi în viața lui Labiş, îna-inte de a se mărita cu Nichita. Cei trei erau colegi la Şcoala de Literatură şi Critică Literară „Mihai Eminescu“ din Bucureşti. Ambele relații au sfârşit prin despărțiri spectaculoase.

Poetul din Poiana MăruluiÎntr-un decembrie geros din anul

1935, în satul Poiana Mărului (Suceava), se năştea Nicolae, singurul băiat al învă-ţătorilor Eugen şi Ana-Profira Labiş. Se înrudea prin mamă cu Ion Creangă, şi, precum acesta, avea să urmeze şi el calea scriitoricească.

„Băietul lui domn’ Eujen”, cum era cunoscut în sat, era un copil serios, maturizat de timpuriu, care a crescut înconjurat de minunăţiile naturii din care avea să se inspire încă de pe atunci. Una dintre poeziile lui cele mai frumoa-se, „Moartea căprioarei”, va fi de fapt transpunerea unei amintiri din vremuri grele pentru ţara noastră.

Se întâmpla după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1946, în tim-pul marii secete din Moldova, când oa-menii sufereau foarte mult din pricina lipsei de hrană. Atunci, împins de nevo-ie, tatăl poetului îşi lua puşca şi pornea în căutare de vânat. La o asemenea in-cursiune a participat şi Nicolae Labiş. Experienţa uciderii unui căprior a fost transpusă, mai târziu, în ceea ce avea să devină poezia sa de referinţă.

Nepot de nobili rușiÎn primăvara anului 1933, la Ploieşti

se năştea Nichita Stănescu. Tatăl, Nicolae

SERIAL: Mari iubiri ale scriitorilor

Hristea Stănescu, era meşteşugar şi co-merciant, iar mama, Tatiana Stănescu (fostă Cereaciuchin), descindea dintr-o familie nobilă rusească.

Amândoi – atât Nicolae Labiş, cât şi Nichita Stănescu – au parcurs calea studenţească spre o afirmare literară, fiecare în felul său, şi au avut în comun pasiunea pentru creaţie. Dar au mai avut ceva în comun: o femeie.

Rivali în amorDoina Ciurea, născută în anul 1938,

şi-a urmat şi ea pasiunea pentru scris. Dar, destinul ei s-a împletit cu cele ale poeților Nichita şi Labiş.

Prima dată l-a întâlnit pe Nicolae Labiş, la Şcoala de Literatură şi Critică Literară „Mihai Eminescu” din Bucureşti. Fire mai zburdalnică, coche-tă, Doina Ciurea nu era persoana care să se ascundă în spatele timidităţii sau care să aştepte ca băiatul să facă primul pas. I-a căzut cu tronc tânărul Labiş, care se bucura deja de o anumită faimă printre studenți. Ea începe să cocheteze cu el, înîţial mai timid, apoi din ce în ce mai insistent – mai ales atunci când observă că poetul nu înţelege gesturile ei, şi ca atare nu primeşte nici un răspuns.

Prozatorul Marin Ioniţă, coleg de clasă pe vremea aceea cu amândoi, povesteşte în cartea sa „Kisseleff 10.

Fabrica de scriitori” cum Doina Ciurea, mânată de vâltoarea sentimentelor, i-a regizat lui Labiş o scenă de viol, fapt pentru care acesta a fost aspru mustrat în faţa organizaţiei Uniunii Tineretului Muncitoresc şi chiar eliminat din rân-durile sale.

În cele din urmă, Nicolae Labiş alege să ierte incidentul şi se mută împreună cu ea într-un imobil din centrul Bucureştiului. Este o încer-care dificilă pentru scriitor, deoarece Doina Ciurea, iubind omul mai mult decât poetul, îi pretinde responsabili-tăţile unei iubiri casnice, cu interdicţii şi obligaţii. Din acest motiv, după o relaţie de aproximativ un an, Nicolae Labiş reuşeşte să „evadeze”, şi cei doi se despart.

La scurt timp, Doina Ciurea îl va întâlni, tot în cadrul Şcolii de Literatură şi Critică Literară, pe Nichita Stănescu, care, deşi mai mare cu doi ani şi jumăta-te decât Labiş, nu avusese încă şansa să se afirme. Se plac din primul moment, de data aceasta fiind o pasiune împărtă-şită fără rezerve.

În numărul viitor:Iubirile controversate

a lui George Sand

Nicoleta Petcu

Nichita Stănescu şi Doinea Ciurea s-au căsătorit în 1962. Mariajul lor a du-rat însă doar doi ani. În această perioa-dă a fost conceput volumul „O viziune a sentimentelor”.

Nichita Stănescu şi Doina Ciurea au divorţat legal abia după zece ani. Au amânat divorțul pentru că lui Nichita îi displăceau total operaţiunile judecătoreşti, tot ce ţinea de acte în general.

„Fusese îndrăgostit de femeia pe care eu o

iubeam”„Era în ultima primăvară a lui

Labiş. Luase obiceiul să vină la Facultatea de filologie. Din vreo pri-cină de femeie poate – sau pur şi sim-plu din dorința de a audia celebrul curs al profesorului Tudor Vianu. Nu-l iubeam – eram topit de invidie. Fusese îndrăgostit de femeia pe care eu o iubeam. El publica şi semnul ti-părit al literei mi se părea miraculos şi de neatins. Nu era foarte înalt, avea chipul rotund, nasul cârn tronând peste o imensă mustață răsucită. Purta bundă, ca o sfidare împotri-va oraşului şi a burgheziei în haine nemțeşti, pe atunci monstruoasă nu numai în textele tipărite despre ea, dar şi din pricina ideilor fixe ale acelei perioade.

Mi-a produs o impresie sublimă şi deprimantă. Atunci nu puteam să cred că se poate scrie o poezie mai minunată decât «Moartea căprioa-rei». Aş fi dat orice de pe lume să fiu eu autorul acelei poezii. Cu oricine altul aş fi putut să fiu prieten, cu el niciodată. Mi se părea foarte frumos, deşi nu era.

Atâta vreme cât el a trăit, eu nu am publicat niciun vers. El a murit în de-cembrie 1956, eu am debutat în martie 1957.”

(Nichita Stănescu – „Amintiri din prezent”)

Nichita Stănescu şi Doina Ciurea Nicolae Labiş, poetul dispărut la 21 de ani