Embed Size (px)
Citation preview
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE, ECONOMICE SI
ADMINISTRATIVE CRAIOVA
Contabilitate şi Informatică de Gestiune
Anul II
Sesiunea Vară 2016/2017
Conf. univ. dr. Bogdan Anca Mădălina
Contabilitatea Informatizată a Entităților
CONTABILITATEA INFORMATIZATĂ A ENTITĂȚILOR
Conf. univ. dr. BOGDAN ANCA MĂDĂLINA
I. Obiectivele cursului
Contabilitatea informatizată are drept obiectiv principal dobândirea de către studenți a
deprinderilor practice privind logica şi mecanismul înregistrării în contabilitate a principalelor
tranzacții economice care pot avea loc în cadrul diverselor entități patrimoniale. Un loc
important în cadrul acestei lucrări îl ocupă analiza contabilă a tranzacțiilor economice, contarea
documentelor și operarea acestora prin intermediul programelor de contabilitate.
Programul informatic de contabilitate folosit este OmniData - Pachetul de programe
generalizabile pentru perfecționarea activității financiar-contabile, înregistrat la Oficiul
Român al Drepturilor de Autor sub numărul 0792/23.09.2002, al cărui drept de folosință în
scopuri didactice l-am obținut prin Proiectul de Cercetare și Consultanță nr. 742/19.11.2013
înregistrat la U.S.H. București sub nr. 356/06.12.2013.
Evoluția rapidă a societății impune ca toţi studenţii facultăţilor cu profil economic, la
terminarea studiilor de scurtă durată sau a celor de master, să știe și să poată utiliza programele
informatice de contabilitate, gestiune comercială şi salarii. Chiar dacă un absolvent are
cunoştinţe de contabilitate la un nivel foarte ridicat, are nevoie de o perioadă de învăţare şi
acomodare de minimum trei luni pentru a putea să utilizeze un program de contabilitate. Practica
a dovedit că un economist poate să lucreze în mod eficient în cadrul unui serviciu de
contabilitate după un an de zile. În societatea noastră nu toate firmele sunt dispuse să finanţeze
viitorul unui economist pe o perioadă aşa de îndelungată, astfel, absolvenții trebuie să se
pregătească temeinic atât teoretic cât și practic încă din timpul facultății.
II. Conţinutul cursului
Capitolul I INFORMATIZAREA CONTABILITĂȚII PRIN INTERMEDIUL
PROGRAMULUI OMNIDATA 1.1. Rolul informatizării contabilității
1.2. Pachetul de programe Omnidata
1.2.1. Creare unei societăți utilizând programul Omnidata
Capitolul II CONTABILITATEA INFORMATIZATĂ A LEASINGULUI ȘI A
INVESTIȚIILOR IMOBILIARE
Capitolul III CONTABILITATEA INFORMATIZATĂ A PRODUCȚIEI
3.1. Monografie contabilă fast-food
Capitolul IV CONTABILITATEA INFORMATIZATĂ A SERVICIILOR DE
ASIGURĂRI 4.1. Delimitări şi ierarhizări privind contractele de asigurare
4.2. Tratamente contabile
4.4. Monografie contabilă cu cele mai întâlnite operaţiuni în domeniul
asigurărilor
Capitolul V CONTABILITATEA INFORMATIZATĂ A SERVICIILOR DE
COMERȚ
5.1. Comercializarea mărfurilor prin coletărie
5.2. Contabilitatea serviciilor de comerț electronic
Capitolul VI CONTABILITATEA INFORMATIZATĂ A SERVICIILOR DE
TURISM
III. Tematica seminariilor şi lucrărilor practice monografice
1. Contabilitatea informatizată prin intermediul Pachetului de programe informatice
financiar-contabile Omnidata
2. Tratamente contabile specifice contabilității leasingului
3. Tratamente contabile specifice contabilității producției
4. Tratamente contabile specifice contabilității în asigurări
5. Tratamente contabile specifice contabilității în comerț
6. Tratamente contabile specifice contabilității în turism
IV. Mod de evaluare Disciplina Contabilitatea informatizată a entităților se va finaliza cu examen oral.
V. Bibliografie:
[1] Bogdan, Anca Mădălina, Bogdănoiu Cristiana Luminița (2017), Contabilitate informatizată,
Editura Universitaria, Craiova.
[2] Bogdan, Anca Mădălina, Bogdănoiu Cristiana Luminița (2017), Contabilitate informatizată,
Curs Blackboard, www.spiruharet.ro.
[3] Rotaru Simona,Ghiţă Mirela Claudia, (2015), Sisteme şi Aplicaţii Informatice în Economie,
Editura Revers, Craiova.
[4] Tudor Marius Sorin, (2014), Suport Curs - Tehnician În Activităţi Financiare Şi Comerciale,
Editura Sitech, Craiova.
[5] Legea Contabilităţii nr. 82/1991, republicată în 2008, Monitorul Oficial nr. 454 din 18 iunie
2008 şi actualizată la 2 iunie 2011 cu prevederile OUG nr. 37/2011.
[6] ORDIN Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile
privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate
CAPITOLUL I
INFORMATIZAREA CONTABILITĂȚII PRIN INTERMEDIUL
PROGRAMULUI OMNIDATA
1.1 Rolul informatizării contabilității
În prezent, se manifestă tot mai mult tendinţa de întocmire electronică a documentelor şi
listarea lor. Pentru un număr mare de entități patrimoniale este dificilă gestionarea unei cantităţi
din ce în ce mai mari de documente primare. Singurul mod de a avea un control asupra acestora
o constituie apelarea la gestiunea electronică a documentelor, care permite stocarea, arhivarea
unui volum imens de informaţii şi, în acelaşi timp, uşurinţa şi rapiditatea în interogarea,
căutarea, extragerea, partajarea lor de către mai mulţi utilizatori în acelaşi timp.
Sistemul financiar contabil este cel care oferă cea mai mare parte a informaţiilor
economico-financiare necesare desfăşurării activităţilor de zi cu zi, şi numai. Dar, nu este
suficient, pentru că eficienţa utilizării resurselor informaţionale ale organizaţiilor depinde de
modul în care fiecare componentă a sistemului informaţional interacţionează cu celelalte şi care
este gradul de integrare.
Forma de înregistrare informatizată se bazează pe adaptarea concepţiilor metodologice
ale formelor de contabilitate clasice, prin utilizarea calculatorului şi a programelor informatice
specifice lucrărilor contabile1.
În principiu, fluxul contabil de prelucrare a datelor are ca punct de pornire formula
contabilă stabilită pe baza documentelor justificative şi prin programe specifice de prelucrare se
obţine registrul jurnal, pentru evidenţa cronologică şi registrul cartea mare, pentru evidenţa
sistematică, sintetică şi analitică.
Instrumentele de lucru sunt, în general, aceleaşi ca şi în cazul formelor de contabilitate
clasice, dar cu un conţinut informaţional specific, adaptat necesităţilor de prelucrare automată a
datelor. Astfel, jurnalele au fost reproiectate pentru a putea fi completate cu ajutorul operării pe
calculator.
În această formă de înregistrare contabilă, apar ca etape distincte, în cadrul tehnicii de
lucru următoarele:
activitatea de codificare;
stabilirea procedurilor de prelucrare şi elaborarea modelelor pentru datele
informaţionale de intrare şi situaţiile informaţionale finale (de ieşire).
Situaţiile finale împreună cu documentele care au stat la baza prelucrării datelor, se
transmit compartimentelor beneficiare, contabilitate, respectiv financiar, personal, unde sunt
folosite pentru sistematizarea informaţiilor şi obţinerea situaţiilor de raportare financiar
contabilă.
Activităţile care se desfăşoară în aceste condiţii sunt:
Documentele primare se verifică şi se „contează”, după care se grupează pe tipuri de
documente, pe operaţii sau activităţi. Se formează astfel pachete pe tipuri de documente şi
1 Bogdan A.M., Contabilitate Baze și Proceduri, Editura Universitaria, Craiova, 2016.
pentru fiecare pachet se întocmeşte „Fişa de însoţire”, în care se consemnează numărul de
documente care se găsesc în pachet şi o cifră de control, pentru identificarea documentelor;
Pachetele de documente, împreună cu fişele de însoţire, se predau la unitatea de calcul,
unde se introduc în sistem, se prelucrează, iar în urma prelucrării se obţin situaţiile de calcul
finale;
Documentele prelucrate, împreună cu situaţiile finale se predau beneficiarilor, aceştia
le verifică şi le folosesc pentru sistematizarea informaţiei contabile.
Menţionăm că în cadrul acestei forme de contabilitate, înregistrarea contabilă sistematică
(contabilitatea sintetică şi analitică) este la fel de importantă ca şi înregistrarea contabilă
cronologică, ambele realizându-se pe bază de registre sub formă de „listări informatice”.
Aceasta înseamnă că, la închiderea exerciţiului, Registrul jurnal, registrele Cartea mare şi alte
jurnale obţinute la calculator sub formă de „liste” trebuie să fie legate, numerotate, şnuruite,
parafate, sigilate şi vizate înainte de arhivare.
Potrivit art. 23 din Legea contabilităţii nr.82/l991, persoanele fizice şi juridice care
utilizează sistemele de prelucrare automată a datelor au obligaţia să asigure respectarea
normelor contabile, stocarea, păstrarea sub forma suporţilor tehnici şi controlul datelor
înregistrate în contabilitate.
Sistemele informatice de prelucrare a datelor contabile trebuie să precizeze tipul de suport
pentru păstrarea datelor de intrare (pe hârtie, disc magnetic, etc.) care asigură conservarea
acestora în condiţii de siguranţă, precum şi listele înregistrărilor efectuate în evidenţa contabilă,
interzicându-se inserări, intercalări, precum şi orice eliminări şi adăugiri ulterioare. Fiecare dată
înregistrată în contabilitate trebuie să aibă la bază conţinutul unui document scris, la care să
poată avea acces atât beneficiarii, cât şi organele de control. De asemenea, sistemele de
prelucrare automată organizate trebuie să permită, în orice moment, reconstituirea elementelor şi
a conţinutului conturilor, a listelor şi informaţiilor supuse verificării, pornind fie de la datele de
intrare, fie în ordine inversă, de la conţinutul sintetic al conturilor, listelor sau altor informaţii
pe baza cărora să se poată determina datele de intrare. Modalităţile de arhivare a documentelor
se schimbă radical. Nu se mai apelează la şnuruirea dosarelor cu documente contabile, ci la
forme mult mai simple şi care să nu presupună un alt volum de muncă şi un spaţiu prea mare de
arhivare.
Potrivit normelor legale, în condiţiile utilizării acestei forme de înregistrare contabilă,
serviciul informatic sau persoanele care efectuează lucrări cu ajutorul tehnicii de calcul poartă
răspunderea prelucrării cu exactitate a informaţiilor din documente, iar beneficiarii răspund
pentru exactitatea şi realitatea datelor pe care le transmit pentru prelucrare. Pe baza datelor
introduse în calculator, de editează în mod obligatoriu registrul-jurnal, care constituie evidenţa
cronologică în cadrul acestei forme de înregistrare şi în acelaşi timp serveşte la verificarea şi
validarea datelor introduse în calculator precum şi balanţa de verificare analitică şi sintetică.
Ciclul prelucrărilor datelor financiar-contabil nu mai este cel tradiţional (culegere,
pregătire, prelucrare propriu-zisă şi obţinerea informaţiilor de ieşire) şi la care să participe doar
tehnicienii contabili. Activitățile specifice ciclului de prelucrare se reduc considerabil, prin
comasarea sau chiar eliminarea unora dintre ele (culegere, în cea mai mare parte automat,
prelucrare şi transmitere, tot sub formă electronică, în jurnal, cartea mare şi obţinerea
documentelor de sinteză), doar obţinerea documentelor de sinteză şi a altor raportări generale
specifice domeniului rămânând în sarcina contabilului şi cu timpul, probabil cu ajutorul
sistemelor expert, şi acestea vor fi eliminate, economistului revenindu-i doar misiunea de a
analiza fluxul tranzacțiilor și al înregistrărilor și a lua decizia finală.
În cadrul ciclului de prelucrare a datelor financiar-contabile, multe din datele culese de pe
documentele primare cu ajutorul unei aplicaţii sunt supuse aceluiaşi proces de mai multe ori, în
diferite alte compartimente.
Prin această prelucrare pot apare erori, paralelisme sau întârzieri în culegerea şi
prelucrarea datelor contabile. Spre exemplu, facturile emise de către compartimentul desfacere
sunt înregistrate în programul informatic pentru a se asigura evidenţa stocurilor de mărfuri sau
produse, iar la compartimentul contabilitate valoarea facturilor este înregistrată pentru a se ţine
evidenţa analitică a creanţelor clienţilor şi a mărfurilor ieşite din patrimoniul firmei. În cadrul
unităţilor comerciale de vânzare en-detail se ţine evidenţa mărfurilor în cadrul gestiunilor, a
magazinului în ansamblul său şi a unităţii de care aparţine magazinul, atât la nivelul
contabilităţii financiare, cât şi a celei de gestiune (acolo unde aceasta există).
Multe dintre aplicaţiile financiar contabile continuă să aibă un sistem destul de incomod
de preluare a înregistrărilor contabile, în sensul că operatorii sunt nevoiţi să introducă sau să
selecteze conturile corespunzătoare operaţiunii economice pe care doresc să o înregistreze. În
acelaşi timp analiştii financiari sunt puşi de multe ori în dificultate atunci când trebuie să ia o
decizie pe baza datelor financiar contabile.
Are loc dematerializarea suportului pe baza căruia se fac înregistrările contabile, în sensul
eliminării suportului de hârtie şi preluarea automată a datelor pentru articolele contabile direct
din documentele electronice. Prin această formă de prelucrare se elimină şi contarea
documentelor contabile, în forma clasică.
Circuitul documentelor primare este cu totul altul, eliminându-se multe dintre fazele
intermediare de verificare, avizare sau aprobare a lor. Lucrul acesta însă impune acordarea unei
atenţii sporite legislaţiei, controlului şi auditului financiar-contabil.
Astfel, în prezent, pentru un specialist în domeniul financiar-contabil nu mai este
suficient să cunoască în detaliu tehnica contabilă, modalităţile de efectuare a controlului sau
auditului, reglementările legislative sau să deţină cunoştinţe necesare efectuării analizelor
economico-financiare, ci trebuie să dispună de cunoştinţe, din ce în ce mai detaliate, cu privire
la utilizarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii, a avantajelor strategice pe care le
poate obţine firma prin implementarea lor, a modului în care aceste avantaje se pot transforma în
profit pentru organizaţie. În noile condiţii, specialiştii ar trebui să-şi asigure pregătirea şi
instruirea necesară desfăşurării unei prdocumentici financiar-contabile prin care să se elimine
denumirea falsă atribuită încă multora dintre aceştia, respectiv cea de „ simpli funcţionari” sau
cea de „scribi”.
Contabilitatea s-a transformat într-o artă de a asigura succesul unei firme numai dacă ştie
să utilizeze mijloacele (tehnologia informaţională) pentru obţinerea şi manipularea
informaţilor, cu ajutorul cărora orice unitate patrimonială poate să producă maximum de profit
cu efort minim.
Contabilitatea nu se mai poate face fără utilizarea unui program informatic de
contabilitate.
În sens restrâns, produsul informatic a fost privit ca un cod (program) care, odată instalat
pe un echipament, face ca acesta să execute diferite sarcini. Acest punct de vedere este limitat,
dacă se priveşte prin prisma procesului de dezvoltare a unui produs informatic.
În sens larg, conceptul de produs informatic se referă la programul informatic propriu-zis
care rezolvă o problemă, o sarcină concretă precum şi documentaţia care însoţeşte un produs
informatic, căruia îi corespunde termenul de software.
Selectarea celui mai adecvat software pentru activitățile de gestiune reprezintă cheia
deciziei de management.
Practica în domeniu dispune de o multitudine de produse informatice de contabilitate, care
răspund în totalitate sau parţial din punct de vedere al funcţionalităţii asumate în domeniu. La
modul general, un produs informatic trebuie să asigure un set de funcţii generale şi un set de
funcţii speciale domeniului de activitate pentru care a fost dezvoltate acel produs. În categoria
funcţiilor generale sunt incluse operaţiile de:
Introducere date. Prin opţiunile specifice operaţiilor de introducere date se permite
încărcarea cu date zilnice a bazei de date specifice aplicaţiei.
Documentualizare. Se referă la adăugarea de înregistrări, la modificarea unor
înregistrări şi la ştergerea unei înregistrări.
Consultare. În această categorie intră operaţiile de listare (pe ecran, la imprimantă sau
într-un fişier) a unor situaţii centralizatoare, a unor fişe, a unor liste particularizate. Tot în
această categorie intră şi operaţiile de interogare a bazelor de date din compunerea aplicaţiei.
Controlul aplicaţiei. În această categorie intră operaţii cum pot fi: iniţializarea datelor
de lucru din perioada de gestiune, parametrizarea aplicaţiei, directorul de lucru al aplicaţiei,
operaţii de salvare, operaţii de compresie, operaţii de restaurare, operaţii de securizare a
accesului la date, operaţii de import-export de date etc.
Analiză și sinteză. Se referă la analizarea datelor introduce și a situațiilor rezultate într-
o lună. Listarea rapoartelor de activitate pe tipuri de Activități gestionate, a declarațiilor, a
balanțelor și a situațiilor financiare.
1.2. Descrierea pachetului de programe Omnidata
Pachetul de programe OmniData creat de colectivul S.C. OmniData S.R.L. Craiova este
destinat efectuării evidenței contabile la societățile comerciale sau instituțiile publice. Acest
pachet are în structura sa programul ContabWin destinat contabilităţii financiare a societăţilor
comerciale și a celor bugetare, programul GestWin dedicat gestiunii societăților comerciale și
programul Salarii care ține evidența personalului și a drepturilor și obligațiilor bănești ale
acestora.
După instalarea programului se poate ţine contabilitatea la mai multe societăţi, programul
având în componență și un monitor de gestiune societăţi.
Aplicaţia funcţionează şi în reţea, aceasta fiind o opţiune care se achiziţionează separat,
însă nu există o limitare a unui număr maxim de staţii care se pot cupla la server. Suportul de
reţea este acela care este oferit de sistemul utilizatorului, cel mai răspândit fiind cel al sistemelor
Windows.
Listele aplicaţiei sunt editate pe ecran după care care pot fi tipărite la imprimantă sau în
fişier (format TXT sau XLS), al cărui nume se indică.
1.2.1. Creare unei societăți utilizând programul Omnidata
În cadrul pachetului de programe se pune la dispoziţie un monitor de societăţi, dându-se
astfel posibilitatea de a se lucra multisocietate. Pachetul de programe debutează cu alegerea
societăţii în care dorim să lucrăm din panelul societăților create.
Pe monitor vor apărea numele societăţilor, luna și anul în care au fost create, aşa cum au
fost înregistrate în contabilitate. Alegerea societăţii în care dorim să lucrăm se face prin
poziţionare cu săgeţile şi apoi prin apăsarea tastei Enter. Apoi, se va alege luna și anul în care
dorim să lucrăm și apoi tasta Enter.
Există un Meniu Principal și din el se pot activa celelalte meniuri, revenirea realizându-se
prin apăsarea tastei Esc.
Practic, facem dublu clic pe iconița cu programul Contabilitate Windows, ne va apărea
fereastra cu Utilizator și Parola, vom scrie parola și tastăm Enter. Astfel vom avea afișat pe
ecran fereastra Meniu Principal de unde vom crea o societate sau ne vom alege o societate deja
creată în care să lucrăm. Marcăm societatea aleasă și tastăm Enter.
1. Crearea unei societăți
2. Alegerea perioadei de lucru
În această etapă avem activat Monitorul de prelucrări contabile. Programul Omnidata se
dezvoltă cu ajutorul următoarelor grupe de prelucrări care sunt puse la dispoziţia utilizatorilor.
Lansarea în lucru a unei prelucrări se realizează prin tastarea cifrei sau literei ataşată
ferestrei (dreptunghiului) respectiv.
1. Operațiuni Contabile
Prelucrarea debutează prin cererea notei contabile unde se va introduce actul. Nota
contabilă reprezintă o grupare de acte de acelaşi tip (de exemplu: 1 – acte de casă, 2 – acte de
bancă, etc.), care opţional poate fi nominalizată la prelucrarea 7.5.3. La cererea numărului notei
contabile se deschide în partea dreaptă o fereastră ce indică numerele şi explicaţiile notelor
contabile disponibile. Din punct de vedere al programului se poate lucra numai pe o singură notă
contabilă, dar din punct de vedere al contabilităţii nu este indicat, deoarece sunt foarte greoaie
verificările ulterioare.
Prin intermediul acestei prelucrări utilizatorul are posibilitatea de a indica tranzacțiile
contabile. Se contează fiecare act în parte, efectul fiind vizibil imediat în toate situaţiile aplicaţiei.
Dacă la cererea notei contabile se apasă pe tasta Esc, prelucrarea se termină. După
indicarea numărului notei contabile se cere ziua în care se contează actul respectiv, iar în partea
dreaptă se deschide calendarul pe zile al lunii curente. Ziua va fi un număr cuprins între 1 şi
ultima zi a lunii în care se lucrează. Apăsarea tastei Esc va duce la trecerea la o nouă notă
contabilă.
După indicarea zilei actului, se cere numărul actului ce se contează:
Acest număr poate fi şi alfanumeric, se poate şi să nu se indice (prin apăsarea tastei Enter),
dar normal este ca fiecare act să aibă un număr de identificare. Dacă la aceeaşi notă contabilă şi
în aceeaşi zi mai există încă un act cu acelaşi număr ca cel indicat, va fi emis un mesaj de
avertizare (împreună cu totalul actului cu acelaşi număr). Este numai o avertizare ca nu cumva să
se introducă din neatenţie un act de mai multe ori.
După tastarea notei contabile şi a zilei actului în partea dreaptă se deschide o fereastră cu
toate actele introduse anterior la aceeaşi notă contabilă şi aceeaşi zi., aspect prezentat în Figura
nr.1.6.
Cu ajutorul tastelor de deplasare se face poziţionarea pe actul dorit, existând următoarele
posibilităţi:
apăsarea tastei Delete: şterge actul selectat, după ce în prealabil se cere acordul
apăsarea tastei Tab: modifică numărul actului selectat cu cel ce se va tasta ulterior
apăsarea tastei Enter: selectează actul introdus pentru modificarea datelor lui.
După introducerea numărului actului, se vor cere eventualele explicaţii asupra actului.
Aceste explicaţii nu sunt obligatorii de introdus, dar este recomandat pentru a ști exact la ce se
referă actul.
După indicarea eventualelor explicaţii asupra actului, va începe faza de contare a actului.
Contarea constă în indicarea conturilor contabile şi a sumelor corespunzătoare.
Dacă la cererea contului se apasă pe tasta Tab, se va deschide o fereastră cu toate conturile
din planul de conturi, care se şi pot selecta cu ajutorul tastelor de poziţionare şi apăsarea
tastei Enter.
După fiecare cont (sau după fiecare sumă) se tastează Enter.
În cazul în care se lucrează cu conturi în afara bilanţului:
dacă este cont debitor, se tastează contul în debit, după care suma
dacă este cont creditor, se apasă pe tasta Enter, se tastează contul şi apoi suma.
Această prelucrare poate activa tasta de duplicare F4. După ce s-au introdus toate
operaţiunile contabile ale actului, se apasă pe tasta Esc. Înainte de a se trece la un nou act, este
posibil ca să mai fie cerute de către program și alte detalii:
numărul de NIR în cazul în care operaţiunile contabile se referă la o achiziţie
cursul valutar în cazul în care operaţiunile contabile se referă la valută
numărul de zile scadenţă în cazul achiziţiei sau vânzării
În cazul în care avem o achitare a unei facturi de la furnizor sau o încasare de la un client,
va trebui să indicăm factura ce se achită sau se încasează, cum este prezentat în figura următoare.
Dacă se apasă pe tasta Esc sau tasta Enter, cererea este terminată prin neindicarea
facturii, caz care nu este recomandat. Dacă se apasă pe tasta Tab, se va deschide o fereastră cu
toate facturile clientului sau furnizorului rămase neîncasate, respectiv neplătite. Selectarea
facturilor ce se vor achita (plăti) se va face cu ajutorul tastelor de deplasare, apăsarea tastei
Enter pentru selectare.
După ce toate facturile care se achită (plătesc) au fost selectate, se apasă pe tasta Esc.
2. Note Specializate
Aceste operaţiuni au rolul de a mări viteza de operare, indicând numai sumele în
cadrul operaţiunii contabile specializate selectate.
Prelucrarea debutează prin selectarea tipului notei specializate din următoarea listă :
1. Achiziţie marfă cu factură;
2. Achiziţie marfă cu factură + plată;
3. Achiziţie marfă scutită cu TVA deductibil;
4 . Achiziţie marfă scutită cu TVA deductibil + plată;
5. Achiziţie marfă cu factură fără TVA;
6. Achiziţie marfă cu factură fără TVA + plată;
7. Achiziţie marfă cu factură fără TVA neexigibilă;
8. Achiziţie marfă cu factură fără TVA neexigibilă+ plată;
9. Achiziţie marfă amănunt reducere;
10. Achiziţie marfă amănunt reducere + plată;
11. Achiziţie marfă en gros cu reducere;
12. Achiziţie marfă en gros cu reducere + plată;
13. Achiziţie materii prime cu factură;
14. Achiziţie materii prime cu factură + plată;
15. Achiziţie cu reducere;
16. Achiziţie cu reducere + plată;
17. Achiziţie carburant cu factură;
18. Achiziţie carburant cu factură + plată;
19. Achiziţie carburant marfă cu factură;
20. Achiziţie carburant marfă cu factură + plată;
21. Achiziţie cu factură;
22. Achiziţie cu factură + plată;
23. Vânzare cu factură;
24. Vânzare cu factură + încasare;
25. Vânzare cu factură fără TVA;
26. Vânzare cu factură fără TVA + încasare;
27. Vânzare carburant cu factură;
28. Vânzare carburant cu factură + încasare;
29. Vânzare marfă cu reducere;
30. Vânzare marfă cu reducere + încasare;
31. Vânzare produse cu accize;
32. Vânzare produse cu accize + încasare;
33. Vânzare marfă scutită cu TVA deductibil;
34. Vânzare marfă consignaţie;
35. Vânzare bilete Turism;
36. Vânzare Cupoane;
37. Operaţii prin casă;
38. Operaţii prin bancă;
39. Încasare numerar factură;
40. Achitare numerar factură;
41. Încasari prin casă cu TVA;
42. Plăţi prin casă cu TVA;
43. Încasare client valută + diferenţe curs valutar;
44. Plată furnizor valută + diferenţe curs valutar;
45. Justificare avans;
46. Facturi sosite 408;
47. Achiziţie cu TVA deductibil 50%;
48. Achiziţie prin casă cu TVA deductibil 50%;
49. Achiziție cu Taxare inversă;
50. Livrare cu Taxare inversă;
51. Achiziție cu Taxare inversă + plată;
52. Livrare cu Taxare inversă + încasare;
53. Încasare cu 2 cote de T.V.A. (19% +9%);
54. Exigibilitate T.V.A. livrări;
55. Exigibilitate T.V.A. achiziții;
56. Achiziție marfă cu 2 cote de T.V.A. (19% +9%);
57. Vânzare cu Bon Fiscal cu RO;
58. Achiziție cu Bon Fiscal cu RO;
59. Achiziție marfă cu 2 cote T.V.A. (19% +9%) + plată;
60. Vânzare cu facture cu debitor.
După ce a fost selectat tipul de notă se procedează asemănător prelucrării de la
operaţiuni contabile: cererea notei contabile unde se va introduce documentul, după care se cere
ziua în care se contează documentul respectiv şi mai apoi se cere numărul documentului ce se
contează.
Când au fost completate cele trei elemente (număr notă contabilă, ziua documentului şi
numărul documentului) se deschide o fereastră cu analiticele disponibile, de unde se va selecta
analiticul dorit, fie cu mouse-ul fie prin tastarea numelui.
Dacă numele tastat nu este în lista de analitice programul ne duce în modul de inserare.
După ce a fost stabilit analiticul cu care se lucrează apare o fereastră care cere sumele.
Când s-au stabilit şi sumele programul face contările specifice operaţiunii alese.
Notele contabile specializate se referă la documente cu o frecvenţă mare în cadrul unei firme.
Acestea sunt create pentru a ușura munca operatorului de date la introducerea documentelor de
același tip care sunt în număr mare în timpul lunii: facturi de intrare multe, facturi de ieșire multe,
bonuri de casă, etc.
3. Liste Aplicație
Următoarele liste sunt puse la dispoziţia utilizatorului:
3.1 Balanţa de verificare
Editează balanţa de verificare, în conformitate cu setările de la prelucrarea 7.7 configurarea
1.
3.2 Registre Contabile
Prelucrarea 3.2. Registre contabile conţine următoarele liste de registre contabile:
3.2.1 Registrul Jurnal General
Editează registrul jurnal general în conformitate cu legislaţia în vigoare. În funcţie de
configurarea de la prelucrarea 7.7 configurarea 2, registrul jurnal general poate fi editat şi
pentru o zi anume, nu doar pe total.
3.2.2 Registrul Jurnal Anexă
Pentru fiecare notă contabilă se va edita registrul jurnal anexă corespunzător notei
contabile. Registrele anexă se pot edita toate în grup, sau fiecare în parte, în funcţie de cum se
selectează din lista Selectare Registru Jurnal.
Dacă se tastează Enter, vor fi afişate toate registrele jurnal anexă. Dacă se tastează un număr
din listă şi apoi Enter, va fi editat numai registrul jurnal anexă cu numărul indicat.
Registrele jurnal anexă pot fi editate doar pentru o anumită zi, în funcţie de setarea indicată
la prelucrarea 7.7 configurarea 2, caz în care în finalul lor se face şi un registru jurnal general al
zilei indicate.
3.2.3 Registrul de Cumpărări
Editează registrul cumpărărilor din perioada ce se va indica. În funcţie de valoarea care
se selectează, registrul de cumpărări poate fi editat şi numai pentru o zi anume sau pentru orice
interval din lună.
Sunt evidenţiaţi furnizorii şi facturile din perioada indicate.
3.2.4 Registrul de Vânzari
Editează registrul vânzarilor din perioada ce se va indica. În funcţie de valoarea care
se selectează, registrul de vânzari poate fi editat şi numai pentru o zi anume sau pentru orice
interval din lună.
Sunt evidenţiaţi clienţii, facturile corespunzătoare, chitanţele de încasare şi ce a mai rămas
de încasat.
3.2.5 Registrul Clienţilor
Editează registrul clienţilor în ordinea datei facturilor.
3.2.6 Registrul Furnizorilor
Editează registrul furnizorilor în ordinea datei facturilor.
3.3 Analitice în lună
Prelucrarea are la rândul său mai multe subprelucrări:
3.3.1 Clienţi
Se editează o listă cu clienţii care au avut mişcare în cursul lunii, precum şi documentele
corespunzătoare.
3.3.2 Furnizori
Se editează o listă cu furnizorii care au avut mişcare în cursul lunii, precum şi documentele
corespunzătoare.
3.3.3 Creditori
Se editează o listă cu creditorii care au avut mişcare în cursul lunii, precum şi documentele
din lună. Se pot edita mişcările tuturor conturilor de la creditori sau mişcările unui anumit
cont de creditori.
3.3.4 Debitori
Se editează o listă cu debitorii care au avut mişcare în cursul lunii, precum şi documentele
din lună. Se pot edita mişcările tuturor conturilor de la debitori sau numai mişcările unui anumit
cont de debitor.
3.3.5 Venituri Anticipate
Se editează o listă cu veniturile anticipate cu mişcare în cursul lunii, a documentelor şi a
sumelor repartizate în cursul lunii.
3.3.6 Cheltuieli Anticipate
Se editează o listă cu cheltuielile anticipate cu mişcare în cursul lunii, a documentelor şi
a sumelor repartizate în cursul lunii.
3.3.7 Bifuncţionale
Se editează o listă cu bifuncţionalele care au avut mişcare în cursul lunii, precum şi a
documentelor lor din lună. Se pot edita mişcările tuturor conturilor de la bifuncţionale sau numai
mişcările unui anumit cont de bifuncţionale.
3.3.8 Mijloace Fixe
Se editează o listă cu mijloacele fixe care au avut mişcare în cursul lunii, precum şi
documentele corespunzătoare.
3.3.9 Imobilizări Necorporale
Se editează o listă cu imobilizările necorporale care au avut mişcare în cursul lunii, precum
şi documentele corespunzătoare.
3.4 Balanţe analitice
Prelucrarea prezintă mai multe subprelucrări:
3.4.1 Clienţi
Se editează balanţa analitică a clienţilor cu sold la începutul lunii sau mişcare în cursul
lunii. În funcţie de configurarea de la prelucrarea 7.7 configurarea 5, se face sau nu defalcare de
sold. Balanţa poate fi editată şi pe judeţe, dacă la clienţi a fost completată rubrica “Judeţ”.
Dacă se doreşte balanţă pe judeţe, se selectează judeţul şi se apasă pe tasta Enter.
3.4.2 Furnizori
Se editează balanţa analitică a furnizorilor cu sold la începutul lunii sau mişcare în
cursul lunii. În funcţie de configurarea de la prelucrarea 7.7 configurarea 5, se face sau nu
defalcare de sold. Balanţa poate fi editată şi pe judeţe, dacă la furnizori a fost completată
rubrica “Judeţ”. Dacă se doreşte balanţă pe judeţe, se selectează judeţul şi se apasă pe Enter.
3.4.3 Debitori
Se editează balanţa analitică a debitorilor cu sold la început de lună sau mişcare în
cursul lunii. După cum s-a mai precizat, debitorii se referă la mai multe conturi. Editarea
balanţei analitice se poate face pentru toţi debitorii sau numai pentru cei ce ţin de contul ce se
indică.
3.4.4 Creditori
Se editează balanţa analitică a creditorilor cu sold la început de lună sau cu mişcare în
cursul lunii. După cum s-a mai precizat, creditorii se referă la mai multe conturi. Editarea
balanţei analitice se poate face pentru toţi creditorii sau numai pentru cei ce ţin de contul ce se
indică.
3.4.5 Parteneri
Este editată o balanţă analitică cumulată a clienţilor, furnizorilor, debitorilor şi creditorilor,
cu totalul de plată sau de încasat al analiticului respectiv.
3.4.6 Bifuncţionale
Se editează balanţa analitică a analiticelor bifuncţionale. Aceste analitice se
caracterizează prin aceea că soldul lor poate fi pe debit sau pe credit, în funţie de sumele lor
cumulate de la început de an. Editarea balanţei analitice se poate face pentru toate bifuncţionalele
sau numai pentru cele ce ţin de contul ce se poate indica.
3.4.7 Extrabilanţiere
Se editează balanţa analitică a analiticelor extrabilanţiere cu sold la începutul lunii sau
mişcare în cursul lunii. Editarea balanţei analitice se poate face pentru toate extrabilanţierele sau
numai pentru cele ce ţin de contul ce se poate indica.
3.4.8 Mijloace Fixe
Prelucrarea are mai multe subprelucrări după cum se poate observa în Figura nr.1.12.
3.4.8.1 Lista inventar
Aceasta cuprinde lista de inventar a mijloacelor fixe, putând fi listată în funţie de
gruparea mijloacelor fixe: pe grupe sau pe gestiuni. Se poate lista o singură grupă (gestiune)
sau un interval de grupe (gestiuni).
3.4.8.2 Registrul numerelor de inventar
Această listă cuprinde următoarele informaţii: numărul de inventar, codul de
clasificare, denumirea mijlocului fix şi caracteristici tehnice, şi alte menţiuni.
3.4.8.3 Situaţia calculului amortizării
Se editează o listă cu amortizarea mijloacelor fixe pe fiecare grupă sau gestiune în parte
în funcţie de alegerea modului de grupare.
3.4.8.4 P/V scoatere funcţiune
Se selectează mijlocul fix pentru care se doreşte listarea procesului verbal de scoatere
din funcţiune. Dacă mijlocul fix respectiv nu este scos din funcţiune va apărea un mesaj care
specifică acest fapt, altfel se listează procesul verbal.
3.4.8.5 Balanţă Mijloace Fixe
Prelucrarea editează balanţa analitică a mijloacelor fixe pe gestiuni sau grupe de
mijloace fixe. Tot aici se poate edita în loc de balanţă un centralizator al mijloacelor fixe.
3.4.9 Imobilizări necorporale
Se editează balanţa analitică a imobilizărilor necorporale, în funcţie de mişcările lor
şi amortizările lunare.
3.4.0 Venituri Anticipate
Se editează balanţa analitică a veniturilor anticipate.
3.4.A Cheltuieli Anticipate
Se editează balanţa analitică a cheltuielilor anticipate.
3.4.B Gestiuni Materiale
Se editează balanţa analitică valorică a gestiunilor de materiale.
3.5 Alte liste
3.5.1 Grafice
3.5.2 Amortizare fiscală
Prelucrarea editează o listă cu mijloacele fixe supuse amortizării fiscale.Această listă poate
fi editată fie cu valorile lunii curente, fie cu valorile anuale.
3.5.3 Extras de cont
Prelucrarea editează extrase de cont ale clienţilor cu sold, utile pentru inventarierea
patrimoniului de la sfârşit de an, conform cu Legea Contabilităţii 82/1991, art.8 şi Ordinului M.F.
nr.1753-22.11.2004. Se pot edita toate extrasele de cont, sau numai extrasul de cont al unui
client anume.
Prelucrarea cere numărul de înregistrare de la care începe numerotarea extraselor de cont
şi ziua de înregistrare a extraselor de cont.
3.5.4 Penalităţi clienţi
Prelucrarea editează o listă cu clienţii ce au restanţă, suma restantă, precum şi o
penalizare calculată de 1%.
3.5.5 Fond special
Se editează o listă în care sunt evidenţiate documentele la care s-a indicat fond special de
sănătate. Se face un total şi se evidenţiază cât trebuie virat la Fondul de sănătate.
3.5.6 Raportare profit
Se editează Declaraţia privind impozitul pe profit (declaraţia 101) pentru perioada de
raportare selectată(la 15 Februarie sau la 30 Aprilie). După ce declaraţia a fost vizualizată şi
eventual listată, utilizatorul are posibilitatea să salveze declaraţia pe dischetă.
3.5.7 Încasări clienţi / Plăţi furnizori
Prelucrarea editează o listă cu facturile ce trebuiesc încasate/plătite de clienţi/furnizori
(în funcţie de selectarea făcută Încasări clienţi sau Plăţi furnizori) pentru intervalele de timp
selectate Data de început şi Data de sfârşit.
3.5.8 Fişă cheltuieli în avans
Prelucrarea editează fişa cheltuielii în avans
selectată.
3.5.9 Fişă venituri în avans
Prelucrarea editează fişa venitului în avans
selectat.
3.5.A ctivități
Prelucrarea se poate executa numai dacă s-au activat activitățile cu prelucrarea 7.8
configurarea 18- Activare Activități. Prezintă mai multe subprelucrări specifice, utile în cazul în
care se urmăreşte profitabilitatea diverselor activități în cadrul societăţii:
3.5.A.1 Fişa Activității
Se editează fişa unei anumite activități indicate pe perioada din an care de asemenea se
indică.
3.5.A.2 Balanţă Activități
Se editează balanţa tuturor activităților cumulat de la început de an, precum şi în cursul
lunii. Sunt evidenţiate veniturile, cheltuielile şi profitul realizat prin activitatea respectivă.
3.5.A.3 Activitate lunară
Se editează graficul activității indicate, pe luni, de la începutul anului până în luna
curentă.
3.5.A.4 Profit Activități
Se editează graficul profitului pe activități.
3.5.A.5 Rezultate financiare
Se editează câte o balanţă pentru fiecare activitate, Fără repartizare sau Cu repartizare
în funcţie de selectarea făcută.
3.5.B Raport de gestiune
Se editează raportul de gestiune pentru grupele de 371 configurate la prelucrarea 7.8
configurarea 10-Corespondenţe adaos comercial. În funcţie de selectarea făcută, raportul de
gestiune se editează pentru o anume zi, sau pentru toate zilele din lună.
3.5.C ontacte
Se editează lista contactelor clienţilor/furnizorilor ordonată după numărul contractului.
Pentru contactele clienţilor lista se poate afişa: fie pe total (toate contractele clienţilor indiferent
de agentul care a încheiat contractul), fie pentru fiecare agent se afisează câte o listă cu
contractele încheiate de acel agent.
3.6 T.V.A.
Prelucrarea are mai multe subprelucrări după cum urmează:
3.6.1 Jurnal cumpărări 19%
Se editează o listă cu toate mişcările de tip achiziţii de bunuri şi servicii taxabile cu cota
de TVA 19%. Această listă poate fi editată fie pe o singură zi a lunii respective, fie pe întreaga
lună, în funcţie de selectarea făcută de utilizator.
3.6.2 Jurnal cumpărări 9%
Se editează o listă cu toate mişcările de tip achiziţii de bunuri şi servicii taxabile cu cota
de TVA 9%. Această listă poate fi editată fie pe o singură zi a lunii respective, fie pe întreaga
lună, în funcţie de selectarea făcută de utilizator.
3.6.3 Jurnal regim mixt şi TVA
Se editează o listă cu toate mişcările de tip achiziţii de bunuri taxabile cu scop incert
şi achiziţii ce obligă cumpărătorul la plata TVA. Această listă poate fi editată fie pe o singură zi a
lunii respective, fie pe întreaga lună, în funcţie de selectarea făcută de utilizator.
3.6.4 Jurnal cumpărări intracomunitare
Se editează o listă cu toate mişcările de tip achiziţii intracomunitare de bunuri. Această
listă poate fi editată fie pe o singură zi a lunii respective, fie pe întreaga lună, în funcţie de
selectarea făcută de utilizator.
3.6.5 Jurnal vânzari în ţară
Se editează o listă cu toate mişcările de tip livrări de bunuri şi prestări servicii
taxabile. Această listă poate fi editată fie pe o singură zi a lunii respective, fie pe întreaga
lună, în funcţie de selectarea făcută de utilizator.
3.6.6 Jurnal vânzari intracomunitare
Se editează o listă cu toate mişcările de tip livrări intracomunitare de bunuri şi alte
servicii scutite de plata TVA. Această listă poate fi editată fie pe o singură zi a lunii respective, fie
pe întreaga lună, în funcţie de selectarea făcută de utilizator.
3.6.7 Verificare calcul TVA
Se editează o listă cu toate mişcările care au avut valoarea de TVA calculată greşit.
Această listă conţine: baza valorii pentru care s-a calculat greşit TVA-ul, valoarea TVA
calculată, valoarea TVA corectă, precum şi diferenţa dintre valoarea corectă şi cea calculată.
3.6.8 Decont TVA
Prelucrarea are mai multe subprelucrări: începe prin a oferi utilizatorului posibilitatea de
a introduce reglări pentru taxele de TVA, reglări ce se vor găsi în lista Decont de taxa pe
valoare adăugată-Declaraţia 300 ce va fi afişată .La închiderea listei utilizatorul este întrebat dacă
doreşte să salveze lista pe dischetă.
3.7 Cartea Mare
Prelucrarea editează Cartea Mare pentru conturile indicate. Cartea Mare se poate edita atât
pentru un singur cont cât şi pentru mai multe conturi.
3.8 Bilanţ
Prelucrarea are mai multe subprelucrări după cum urmează:
3.8.1 Date bilanţ
Prelucrarea introduce utilizatorul în forma de culegere specifică formularului selectat,
unde se dă posibilitate de reglare a sumelor ce apar în bilanț.
3.8.2 Calcul automat
Prelucrarea recalculează sumele ce vor apărea în bilanţ pentru formularul selectat, pe
baza datelor aflate în program. Această operaţiune va provoca pierderea reglărilor făcute la
prelucrarea 3.8.1.
3.8.3 Date Societate
Prelucrarea oferă utilizatorului posibilitatea de a introduce datele fixe ce vor apărea
pe formularele bilanţului contabil.
3.8.4 Corelaţii
Prelucrare editează o listă cu eventualele diferenţe de corelaţie între formularele
bilanţului.
3.8.5 Listare formulare
Prelucrarea editează formularele bilanţului contabil al societăţii.
3.8.6 Dischetă bilanţ
Prelucrare are rolul de a salva datele bilanţului într-un fişier cu extensia TXT.
Salvarea făcându-se la locaţia aleasă de utilizator.
3.9 Cartea Maestru Şah
Se editează cartea maestru şah pentru conturile indicate. Cartea Maestru Şah se poate
edita atât pentru un singur cont cât şi pentru mai multe conturi.
3.1 Declaraţia 394
Prelucrarea are mai multe subprelucrări după cum urmează:
3.1.1 Salvare/Listare declaraţie
Prelucrarea conţine o subprelucrare care solicită selectarea dispozitivului pe care se
face salvarea declaraţiei iar apoi listează pe ecran declaraţia. Salvarea pe dispozitiv se face în
format TXT în conformitate cu prevederile legale.
3.1.2 Actualizare după fişe de parteneri
Prelucrarea oferă utilizatorului posibiliatatea de a adăuga o nouă achiziţie sau livrare şi de
a modifica sau de a şterge achiziţiile sau livrările înregistrate anterior . Modificările făcându-se
prin selectarea partenerului şi apoi prin modificările asupra achiziţiilor sau livrărilor acestui
partener.
3.1.3 Actualizare după jurnale de TVA
Prelucrarea oferă utilizatorului posibiliatatea de a adăuga o nouă achiziţie sau livrare şi de
a modifica sau de a şterge achiziţiile sau livrările înregistrate anterior. Modificările făcându-se:
prin alegerea prelucrării corespunzătoare(achiziţie sau livrare), apoi prin selectarea lunii în care
dorim să facem modificări şi astfel ajungem în modulul de documentualizare al achiziţiei/
livrării.
3.1.4 Listare achiziţii /Listare livrări
Prelucrarea editează prima dată o listă cu toate livrările de bunuri şi prestarea de servicii
pe teritoriu naţional iar apoi, la inchiderea acestei liste se editează o listă cu toate achiziţiile de
bunuri şi efectuarea de servicii pe teritoriu naţional.
3.1.5 Preluare date
Prelucrarea preia din contabilitate toate achiziţile si livrările.
3.1.6 Preluare DOS
Prelucrarea oferă posibilitatea de a selecta intervalul de timp precum şi firul
(corespunzător aplicaţiei DOS) de unde se doreşte a se prelua achiziţile si livrările.
4. Salvare Bază de date
Prelucrarea salvează toate datele într-o formă compdocumentată, pe un suport extern
la locaţia indicată de utilizator. Fişierul creat ca urmare a salvării bazei de date are denumirea
contabilitate - data curentă(zi-lună-an) - nume societate - luna şi anul de lucru (denumirea
putând fi modificată de utilizator) şi extensia con.
Este indicat ca de fiecare dată când se face salvarea bazei de date, această salvare sa se facă
cu numele implicit dat de program pentru a se şti care este cea mai recentă salvare, a cărei luni de
lucru este şi a cărei societăţi.
În cazul în care împachetarea nu reuşeşte în bune condiţii, salvarea nu se va face, un
mesaj corespunzător avertizează.
În cazul în care baza de date nu încape pe suportul extern indicat, va fi cerut un nou
suport pentru continuarea salvării.
În cazul în care baza de date nu încape deloc pe suportul extern indicat, un mesaj de
eroare corespunzător va fi emis.
În ideea că suportul extern poate da eroare, de câte ori se salvează baza de date se face o
copie de siguranţă şi pe hard-disk !
În cazul în care pe suportul extern s-a mai salvat o bază de date din aceeaşi lună şi an
la aceeaşi dată curentă, un mesaj de avertizare este emis şi continuarea se va face numai dacă
utilizatorul este de acord.
Este obligatoriu salvarea bazei de date pe suport extern la terminarea contabilităţii lunii !
La trecerea la o nouă lună programul va solicita utilizatorului o salvare de siguranţă pe hard-disc,
acesta putând şi să refuze salvarea.
Este indicat să se salveze la sfârşitul fiecarei zile de lucru. În cazul în care se strică
calculatorul sau este afectat de un virus, programele se pot instala din nou, dar datele dacă nu sunt
salvate pe un suport extern vor trebui introduse din nou !
Dacă se salveaza la sfârşitul fiecărei zile, în cel mai rău caz se pot pierde doar datele
introduse în ziua afectării calculatorului.
5. Restaurare Bază de date
Restaurarea bazei de date este operaţia inversă salvării, prin care baza de date salvată anterior
pe suport extern este adusă în calculator peste baza de date existentă în acel moment. Trebuie amintit
că la deschidere de lună trebuie să se facă o copie de siguranţă.
În cazul în care baza de date nu se poate restaura în bune condiţii, un mesaj de eroare
corespunzător este afişat şi restaurarea nu se face.
Un mesaj de avertizare este emis când se cere restaurarea bazei de date, acesta spune
utilizatorului că datele documentuale vor fi şterse şi continuarea se va face numai dacă utilizatorul
este de acord.
6. Verificări
Următoarele verificări sunt permise de către pachetul de programe:
La finalizarea înregistrărilor din luna curentă, se verifică, se listează, se salvează pe suport
extern conform Legii Contabilităţii, după care se trece la deschiderea lunii următoare (şi implicit
închiderea lunii curente), apoi iar se introduc datele lunii, etc.
CAPITOLUL II
CONTABILITATEA INFORMATIZATĂ A LEASINGULUI ȘI A
INVESTIȚIILOR IMOBILIARE
2.1. Leasingul: noțiune, definiții, clasificare
Leasing -ul este un contract prin care proprietarul unui activ îl închiriază pentru folosință
unei alte părți, pe o perioadă determinată, contra unei chirii solicitate.
Potrivit Ordonanței Guvernului nr. 51/1997 republicată2, privind operațiunile de leasing şi
societățile de leasing, prin operațiunea de leasing se înțelege transmiterea, pentru o perioadă
determinată, a dreptului de folosință asupra unui bun, către o persoană, denumită locator/finanțator,
al cărui proprietar este, celeilalte părți, denumită utilizator/locatar, la solicitarea acesteia, contra
unei plăți periodice, denumită rată de leasing (redevență), iar la sfârşitul perioadei de leasing,
locatorul/finanțatorul se obligă să respecte drepturile de opțiune ale utilizatorului de a cumpăra
bunul, de a prelungi contractul de leasing sau de a înceta raporturile contractuale. Utilizatorul poate
2 Legea nr. 287 din 6 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind
operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicată în MONITORUL OFICIAL NR. 606 din 13 iulie 2006.
opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing, dacă părțile convin astfel şi
dacă utilizatorul achită toate obligațiile asumate prin contract.
Conform IAS 17 - Leasingul este un acord prin care locatorul cedează locatarului, în
schimbul unei plăți sau serii de plăți, dreptul de a utiliza un bun pentru o perioadă convenită de
timp.
Durata contractului de leasing reprezintă perioada de timp irevocabilă pentru care locatarul a
contractat bunul în leasing şi orice alte termene suplimentare pentru care locatorul are opțiunea de a
continua utilizarea bunului în regim de leasing, cu sau fără plată suplimentară, opțiune a cărei
exercitare de către locator este certă, într-o măsură rezonabilă, la începutul contractului de leasing.
Data începerii duratei contractului de leasing este data de la care locatorul îşi poate exercita
dreptul de folosință a bunului. Este data recunoaşterii inițiale a contractului de leasing.
Leasingul irevocabil reprezintă operațiunea de leasing care este revocabilă doar în condițiile
în care:
a) survine un eveniment contingent a cărei producere era puțin probabilă;
b) se obține permisiunea locatarului;
c) locatarul contractează cu acelaşi locator un nou leasing privind acelaşi bun sau unul
echivalent; sau
d) în momentul plății de către locator, a unei sume suplimentare, astfel încât, la începutul
contractului de leasing, continuarea lui este certă, într-o măsură rezonabilă.
Valoarea reziduală garantată este:
a) în cazul locatarului, acea parte a valorii reziduale ce este garantată de locatar sau de o
parte afiliată acestuia; şi;
b) în cazul locatarului, acea parte a valorii reziduale ce este garantată de locatar sau de o
terță persoană neafiliată locatarului ce este capabilă, din punct de vedere financiar, să onoreze
obligațiile asumate prin garanție.
Valoarea reziduală negarantată reprezintă acea parte din valoarea reziduală a bunului în
regim de leasing, a cărei realizare, de către locator, nu este sigură sau este garantată de o parte
afiliată locatorului.
Investiția brută în leasing este suma plăților minime de leasing aferente unui leasing
financiar, din punctul de vedere al locatorului şi orice valoare reziduală negarantată acumulată în
contul locatorului.
Investiția netă în leasing este investiția brută în leasing, mai puțin venitul financiar nerealizat
(actualizată cu rata de dobândă implicită a contractului de leasing).
Venitul financiar nerealizat reprezintă diferența dintre investiția brută şi cea netă în leasing.
Rata implicită a dobânzii din contractul de leasing este rata de actualizare care, la începutul
contractului de leasing, determină ca valoarea actualizată cumulată a plăților minime de leasing şi a
valorii reziduale negarantate să fie egală cu valoarea justă a bunului în regim de leasing şi costurile
inițiale directe ale locatorului.
Rata dobânzii marginale a locatarului este rata dobânzii pe care locatarul ar trebui să o
plătească pentru un leasing similar sau, dacă aceasta nu este determinabilă, rata pe care, la începutul
contractului de leasing, locatarul ar trebui să o suporte pentru a împrumuta, pentru aceeaşi perioadă,
şi cu o garanție similară, fondurile necesare pentru achiziționarea bunului.
Chiria contingentă este acea parte a plăților de leasing care nu are o valoare determinată, dar
este stabilită în funcție de un factor, altul decât trecerea timpului (de exemplu, un procentaj din
vânzări, gradul de utilizare, indici de preț, ratele dobânzilor practicate pe piață).
Costurile directe inițiale sunt costurile suplimentare direct atribuibile negocierii contractului
de leasing, cu excepția costurilor apărute în cazul producătorilor şi dealerilor de leasing.
Începutul contractului de leasing reprezintă cea dintâi dată dintre data contractului de leasing
sau data angajamentului părților de a respecta principalele prevederi ale leasingului. La această dată
leasingul este clasificat ca operațional sau financiar. În cazul leasingului financiar, sunt determinate
sumele ce vor fi recunoscute la data începerii duratei contractului de leasing.
Plățile minime de leasing sunt acele plăți de-a lungul duratei contractului de leasing pe care
locatarul trebuie sau poate fi obligat să le efectueze, excluzând chiria contingentă, costurile
serviciilor şi impozitele pe care locatorul le va plăti şi care se vor rambursa acestuia, împreună cu:
a) în cazul locatarului – orice sume garantate de locatar sau de o parte afiliată locatarului;
sau
b) în cazul locatarului – orice valoare reziduală garantată locatorului fie de către:
• locatar;
• o parte afiliată locatarului; sau
• o terță parte independentă, capabilă din punct de vedere financiar, să satisfacă această
garanție.
Leasingul financiar
Este un acord prin care locatorul cedează locatarului, în schimbul unei plăți sau serii de plăți,
dreptul de a utiliza un bun pentru o perioadă convenită de timp iar în urma acestei operațiuni se
transferă, în mare măsură, toate riscurile şi avantajele aferente dreptului de proprietate a bunului
(titlul de proprietate poate fi, sau nu, transferat).
Recunoaşterea inițială. Locatarii trebuie să recunoască la data începerii contractului de
leasing operațiunile de leasing financiar în bilanțurile lor ca active şi datorii la o valoare egală cu
valoarea justă a bunului în regim de leasing sau cu valoarea actualizată a plăților minime de leasing,
dacă aceasta din urmă este mai mică. Pentru a calcula valoarea actualizată a plăților minime de
leasing, se consideră ca factor de actualizare rata implicită a dobânzii din contractul de leasing, dacă
aceasta se poate determina; în caz contrar, trebuie utilizată rata dobânzii marginală a locatarului.
Orice costuri inițiale directe ale locatarului sunt recunoscute ca active.
Locatarii trebuie să recunoască în bilanț bunurile deținute în regim de leasing financiar drept
creanțe, la o valoare egală cu investiția netă în leasing. Costurile inițiale directe majorează valoarea
creanței.
Evaluarea ulterioară. La locatar plățile de leasing trebuie împărțite în cheltuieli de finanțare a
leasingului şi reducerea datoriei neachitate. Cheltuielile de finanțare trebuie alocate pe perioade de-
a lungul perioadei contractului de leasing, astfel încât să se obțină o rată periodică constantă a
dobânzii la soldul datoriei rămase în fiecare perioadă.
Un leasing financiar dă naştere unor cheltuieli cu amortizarea aferentă bunului precum şi
unor cheltuieli financiare, în fiecare perioadă contabilă. Politica de amortizare pentru bunurile în
regim de leasing trebuie să fie consecventă cu cea aplicată activelor amortizabile deținute în
proprietate, iar amortizarea înregistrată trebuie calculată în baza prevederilor IAS 16 “Imobilizări
corporale”.
La locatar recunoaşterea venitului financiar trebuie să se bazeze pe un model care reflectă o
rată periodică constantă a rentabilității aferentă investiției totale nete a locatarului corespunzătoare
leasingului financiar.
Leasingul operațional
Este operațiunea de leasing ce nu intră în categoria leasingului financiar, deci nu
îndeplineşte nici una din condițiile acestuia din urmă.
La locatar plățile de leasing trebuie recunoscute ca o cheltuială în contul de profit şi pierdere
liniar de-a lungul duratei contractului de leasing. La locator bunurile deținute în regim de leasing
operațional trebuie prezentate în bilanț, în conformitate cu natura acestora.
Venitul rezultat din leasingul operațional trebuie recunoscut ca venit pe o bază liniară, pe
durata contractului de leasing, cu excepția cazului în care o altă bază sistematică nu este considerată
mai reprezentativă pentru ritmul în care se diminuează beneficiile generate de utilizarea bunului.
Costurile, inclusiv amortizarea, suportate pentru obținerea veniturilor din leasing, sunt
recunoscute drept cheltuieli. Costurile directe inițiale suportate special pentru obținerea venitului
dintr-un leasing operațional fie se amână şi se alocă la venituri pe durata contractului de leasing
proporțional cu venitul înregistrat din chirie, fie se recunosc în contul de profit şi pierdere ca o
cheltuială în perioada în care se efectuează.
2.2. Contabilitatea contractelor de leasing
Standardul internațional de contabilitate (IAS 17) este definitoriu pentru conținutul
leasingului (art. 3). Contractul de închiriere (locație) este o convenție prin care închiriatorul cedează
locatarului pentru o perioadă determinată dreptul de folosință al bunului în schimbul unei chirii. Un
contract de locație-finanțare este un contract care transferă în mod substanțial la locatar toate
avantajele şi riscurile inerente proprietății unui activ. Acesta, nu este reziliabil şi asigură locatorului
recuperarea valoarii integrale a capitalului investit, inclusiv retribuirea sumelor avansate drept
investiție. Spre deosebire de contractul de locație-finanțare, o locație simplă, prin care nu se
transferă la locatar cea mai mare parte a riscurilor şi avantajelor inerente proprietății, constituie
obiectul unui contract de locație obişnuită. Proprietatea poate să fie sau să nu fie transferată (un
contract de locație-exploatare este orice contract de închiriere, altul decât un contract de locație–
finanțare).
Participanții la o operațiune de leasing sunt:
Furnizorul - care poate fi producătorul, importatorul, distribuitorul produsului respectiv;
Finanțatorul - poate fi o companie financiară, un holding, o bancă de investiții sau
comercială, societate de asigurare. În cazul în care finanțatorul este o bancă, aceasta nu are control
asupra întreținerii şi exploatării bunului, ea încasând doar contravaloarea ratelor restante din
împrumutul acordat;
Asigurătorul - care poate fi ales şi de beneficiar;
Beneficiarul - utilizatorul final al bunului.
Etapele care trebuie parcurse pentru încheierea unui contract de leasing sunt:
Alegerea unei societăți de leasing în funcție de seriozitatea firmei de leasing, de
conținutul ofertei (dacă include sau nu asigurare, franciză la asigurare, TVA, comision de
administrare contract, taxa pentru analiza dosarului etc.).
Formarea dosarului de leasing care cuprinde în general copii după actele juridice ale
societății şi ultimele balanțe şi bilanțuri, date despre furnizorul bunului, proforma etc.
Depunerea dosarului la societatea de leasing şi aşteptarea răspunsului referitor la
acceptarea sau respingerea finanțării.
Plata avansului conform contractului de leasing.
Livrarea bunului.
Plata ratelor de leasing.
Cumpărarea bunului ce face obiectul contractului de leasing la valoarea reziduală.
Intrarea în posesia bunului dacă se optează pentru această variantă.
Avantajele leasingului pot fi privite din trei puncte de vedere diferite:
1. la nivelul economiei naționale
2. la nivelul finanțatorului
3. la nivelul beneficiarului (utilizatorului)
1. La nivelul economiei naționale, leasingul reprezintă o cale de relansare a investițiilor şi de
retehnologizare a societăților comerciale. Având în vedere că reprezintă o operațiune de finanțare,
leasingul facilitează atragerea unor noi surse de finanțare în economie (dacă finanțarea este realizată
din exterior), precum şi o formă de promovare pe piață a unor produse pentru care cererea este
limitată de posibilitățile de cumpărare ale agenților economici şi, în consecință, de antrenare a
proceselor productive din unele sectoare ale economiei.
Ca operațiune specială de comerț exterior, leasing-ul favorizează dezvoltarea economică a
unor țări lipsite de mijloace financiar-valutare, asigură câştigarea unor noi parteneri, pătrunderea pe
noi piețe, asigurarea unei permanențe în cadrul relațiilor comerciale, prin desfacerea îndelungată a
unor produse de bază a propriei economii.
Leasing-ul aduce o contribuție substanțială la optimizarea şi creşterea eficienței exporturilor,
a comerțului exterior în general. Derularea sau finanțarea unor operațiuni de leasing generează
câştiguri directe, peste prețurile nete de export.
Pe de altă parte, leasingul este o formă de privatizare, iar avantajul constă în conservarea
temporară a proprietății asupra unităților economice respective, ele putând fi definitiv privatizate
după ce clientul şi-a dovedit calitățile manageriale, dovedindu-se astfel că întreprinderea are şanse
reale de progres.
2. La nivelul finanțatorului (furnizorului), leasingul prezintă următoarele avantaje:
formă de plasament a resurselor financiare în condiții de rentabilitate şi siguranță,
deoarece furnizorul rămâne proprietarul bunului pe toată perioada derulării contractului;
contribuie la promovarea şi dezvoltarea exporturilor, furnizorul având posibilitatea să
realizeze pe lângă exportul tradițional şi pe cel de leasing al cărui mecanism permite extinderea
cererii la o serie de mărfuri de valoare ridicată;
rata profitului este, de regulă, mai ridicată în cazul leasingului decât în vânzările
tradiționale;
câştigarea de noi clienți şi ca atare rolul promoțional al leasingului se realizează prin
faptul că un anumit bun este mai întâi închiriat, după aceea, clientul fiind convins de randamentul
bunului îl achiziționează;
obținerea unor câştiguri suplimentare din revânzarea sau reînchirierea maşinilor şi
utilajelor care i-au fost returnate după expirarea perioadei de închiriere de bază;
bilanțul nu este afectat de datorii, în ciuda refinanțării, deoarece vânzarea creanțelor nu
presupune o cerere de credit şi reprezintă realizarea unor câştiguri din închiriere, câştiguri care n-au
ajuns încă la scadență.
3. Cele mai mari avantaje create de această formă de finanțare la nivelul utilizatorului sunt:
substituirea creditului; este o formă de finanțare posibilă şi pentru agenții economici care
nu pot obține credite bancare sau care nu vor să-şi greveze bunurile mobile şi imobile prin
instituirea de ipoteci, gajuri;
economisirea fondurilor proprii şi utilizarea acestora pentru dezvoltarea activității
societății, astfel se menține gradul de lichiditate al firmei, iar achiziționarea aceloraşi bunuri prin
credite bancare ar necesita eforturi suplimentare din partea societății;
prin operațiunile de leasing se acoperă întregul program de achiziționare de bunuri
deoarece pot fi incluse, pe lângă prețul acestora, cheltuielile de transport, instalare şi taxele legale;
reprezintă o cale de acces la tehnologii avansate necesare dezvoltării activității, deoarece în
condițiile unei rapide evoluții a tehnologiei, unele echipamente pot deveni învechite, demodate într-
un timp foarte scurt. Astfel, durata de locație poate fi stabilită astfel încât beneficiarul să fie dotat
permanent cu echipamentele cele mai performante;
fiind cunoscut graficul de derulare a operațiunii de leasing şi de efectuare a plăților, este
posibilă o planificare mai riguroasă a bugetului de venituri şi cheltuieli al firmei. Astfel plățile
leasing-ului pot fi aranjate să corespundă fluxurilor de trezorerie, afacerilor sezoniere, câştigurilor
generate de echipament;
creează o piață secundară prin vânzarea la valoarea rămasă sau reînchirierea
echipamentelor utilizate şi realizarea unor profituri suplimentare din acestea;
se poate conveni ca furnizorul să înlocuiască utilajul închiriat cu altul mai modern,
importatorul-utilizatorul fiind astfel ferit de efectele nocive ale uzurii morale care a devenit foarte
intensă în condițiile revoluției tehnico-ştiințifice actuale;
furnizorii de leasing permit folosirea în continuare, după încheierea perioadei contractuale,
a maşinilor, solicitând chirii mai reduse;
sistemul de leasing oferă nu numai utilajul, ci şi servicii, ca întreținerea sau reparațiile, un
avantaj indiscutabil, mai ales în cazul unor instalații sofisticate, complicate;
bilanțul firmei nu se modifică deoarece atât maşinile închiriate, cât şi obligațiile ce decurg
din plata chiriei nu apar în acesta, chiria fiind considerată o cheltuială a întreprinderii şi nu o
investire.
Leasingul pe lângă avantaje, prezintă şi unele limite, comportând riscuri:
1. Limitele şi riscurile pe care leasingul le prezintă pentru utilizator (client):
de regulă leasingul este mai costisitor decât creditul bancar, motiv pentru care se va
recurge la o astfel de operațiune numai dacă sumele economisite pot fi plasate în tranzacții mai
profitabile sau dacă beneficiarul nu dispune de alte surse de finanțare;
leasingul se justifică numai dacă bunul este exploatat pe întreaga durată a locației şi dacă
profitul obținut este mai mare decât cheltuielile de exploatare şi închiriere;
leasingul are limite în ceea ce priveşte posibilitățile de a oferi importatorului avantaje
economice certe, deoarece rentabilitatea acestor operațiuni nu este întotdeauna asigurată (avem în
vedere leasingul financiar). În condițiile folosirii leasingului ca metodă de privatizare, aceste limite,
în general, nu mai apar.
2. Pentru furnizor (exportator) leasingul comportă următoarele riscuri şi limite:
sunt situații în care un bun utilizat temporar nu-şi mai găseşte solicitanți, deşi nu a fost
amortizat integral;
înstrăinează numai folosința, conservând proprietatea, deci bunurile furnizorului pot fi
deteriorate prin utilizarea necorespunzătoare a maşinilor de către beneficiar, iar cauzele, adeseori,
sunt greu de stabilit;
necesită o instruire specială a personalului atât la furnizor, cât şi la beneficiar;
clauzele referitoare la întreținerea bunului, adeseori sunt greu de respectat în practică
indiferent cui revin acestea, iar consecințele sunt deosebit de grave;
pentru societățile de leasing riscurile pot creşte pe măsura creşterii beneficiarilor, a
exigenței privind solvabilitatea, a creşterii duratei pe care pot acționa factorii aleatori, a creşterii
ponderii tranzacțiilor transnaționale;
derularea operațiunilor de leasing presupune antrenarea unui număr mare de consilieri şi
analişti financiari, mărindu-se astfel costul tranzacțiilor.
Un dezavantaj – sau poate un avantaj - este că nici una dintre părți, nici firma de leasing şi
nici chiriaşul, nu poate rezilia contractul care-şi derulează prevederile implacabil, până la capăt, iar
în condiții inflaționiste, datorită decalajului dintre momentul livrării utilajului şi cel al rambursării
creditului prin chirie, leasing-ul poate influența şi negativ balanța de plăți a exportatorilor.
Decizia asupra folosirii leasingului este, deci, rezultanta optimizării a numeroşi factori,
dintre care unii au o acțiune contradictorie. În ansamblu, însă, leasing-ul rămâne o formă modernă
de finanțare şi circulație a bunurilor cu perspective însemnate de extindere în afacerile economice
interne şi internaționale.
Din punct de vedere legislativ, activitățile de leasing se împart în leasing operațional şi
leasing financiar.
Leasing operațional - este operațiunea de leasing care nu îndeplineşte nici una din condițiile
enumerate mai sus. Leasingul operațional (engl. operating leasing) se regăseşte în literatura de
specialitate şi sub denumirile de leasing funcțional sau exploatare. În cadrul acestui tip de
operațiune activul închiriat rămâne doar temporar în folosința utilizatorului.
Leasingul operațional se aseamănă cel mai mult cu activitatea de închiriere a unor bunuri,
pentru folosința curentă. Locatarul are nevoie de bunul închiriat pentru o perioadă mai scurtă decât
viața economică a acestuia, astfel societatea de leasing va da în folosință prin leasing activul
respectiv mai multor utilizatori (bineînțeles nu în acelaşi timp). Locatorul îşi recuperează, deci,
cheltuielile din mai multe închirieri succesive.
Locatorul cedează dreptul de folosință în favoarea locatarului, contra plății ratei de leasing
prevăzut în contract, însă cel din urmă nu deține opțiunea de cumpărare a bunului la sfârşit de
perioadă.
Optarea pentru această formă a leasingului se face din mai multe rațiuni. Un caz este cel în
care se solicită un bun folosit doar pentru îndeplinirea unor activități speciale. Un cadru specific de
utilizare a leasingului operațional este acela al bunurilor cu o uzură morală rapidă (de ex.
calculatoarele). Fiind vorba de utilizarea bunului pe durata unei perioade limitate, evitându-se astfel
efectele nefaste ale uzurii morale, în cele mai multe cazuri, nu are sens investiția şi nici leasingul
financiar.
Leasing financiar - este operațiunea de leasing care îndeplineşte una sau mai multe din
următoarele condiții:
1. riscurile şi beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din
momentul încheierii contractului de leasing;
2. părțile au prevăzut expres că, la expirarea contractului de leasing, se transferă
utilizatorului, dreptul de proprietate asupra bunului;
3. utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului iar prețul de cumpărare va reprezenta
cel mult 50% din valoarea de intrare (piață) pe care acesta o are, la data la care opțiunea poate fi
exprimată;
4. perioada de folosire a bunului în sistem de leasing acoperă cel puțin 75% din durata
normală de utilizare a bunului, chiar dacă în final, dreptul de proprietate nu este transferat.
Un leasing financiar dă naştere unor cheltuieli cu amortizarea aferentă activului, precum şi
unor cheltuieli financiare, în fiecare perioadă contabilă. Politica de amortizare pentru activitățile în
regim de leasing trebuie să fie în concordanță cu cea pentru activele amortizabile deținute ca
proprietate, iar amortizarea înregistrată trebuie calculată în baza prevederilor Standardului
Internațional de Contabilitate IAS 4, Contabilitatea amortizării şi IAS 16, Terenuri şi mijloace fixe.
Dacă nu există în mod rezonabil certitudinea că locatarul va obține dreptul de proprietate până la
sfârşitul perioadei leasing-ului, activul trebuie amortizat în totalitate pe durata cea mai scurtă dintre
perioada leasing-ului şi durata lui utilă de viață.
Valoarea amortizabilă a activului în regim de leasing se alocă pe fiecare perioadă contabilă
dea lungul perioadei aşteptate de utilizare pe o bază sistematică şi în concordanță cu politica de
amortizare adoptată de locatar pentru activele deținute în proprietate. Dacă există certitudinea că
locatarul va obține dreptul de proprietate până la sfârşitul perioadei leasing-ului, perioada aşteptată
de utilitate este durata de viață utilă a activului; altfel, activul se amortizează pe perioada cea mai
scurtă dintre perioada leasing-ului şi durata lui utilă de viață.
Pentru a determina dacă un activ ce constituie obiectul leasing-ului s-a depreciat, adică
beneficiile economice previzionate a se obține în viitor din utilizarea activului sunt mai mici decât
valoarea sa contabilă, o întreprindere aplică Standardul Internațional de Contabilitate referitor la
deprecierea activelor, care stabileşte cerințele privind modalitatea de revizuire de către o
întreprindere a valorii contabile a activelor sale, privind determinarea valorii recuperabile a unui
activ şi momentul la care trebuie să recunoască sau să reia o pierdere din depreciere.
2.3. Contabilitatea investițiilor imobiliare
Investiția imobiliară3 este proprietatea (reprezentată de un teren sau o clădire, ori o parte a
unei clădiri, sau ambele) deținută (de proprietar sau de locatar în baza unui contract de leasing
financiar) pentru a obține venituri din chirii sau pentru creşterea valorii capitalului, ori ambele,
decât pentru a fi utilizată în producerea sau furnizarea de bunuri sau servicii ori în scopuri
administrative sau, pentru a fi vândută pe parcursul desfăşurării normale a activității.
O proprietate imobiliară utilizată de posesor este o proprietate imobiliară deținută (de
proprietar sau de locatar în temeiul unui contract de leasing financiar) pentru a fi utilizată la
producerea sau furnizarea de bunuri ori servicii sau în scopuri administrative.
Investițiile imobiliare pot fi de exemplu:
a) terenurile deținute, mai degrabă, în scopul creşterii pe termen lung a valorii capitalului,
decât în scopul vânzării pe termen scurt, pe parcursul desfăşurării normale a activității;
b) terenurile deținute pentru o utilizare viitoare încă nedeterminată. În cazul în care o
entitate nu a hotărât dacă va utiliza terenul fie ca pe o proprietate imobiliară utilizată de posesor, fie
în scopul vânzării pe termen scurt în cursul desfăşurării normale a activității, atunci terenul este
considerat ca fiind deținut în scopul creşterii valorii capitalului;
c) o clădire aflată în proprietatea entității (sau deținută de entitate în temeiul unui contract
de leasing financiar) şi închiriată în temeiul unuia sau mai multor contracte de leasing operațional;
d) o clădire care este liberă, dar care este deținută pentru a fi închiriată în temeiul unuia sau
mai multor contracte de leasing operațional;
e) proprietățile imobiliare în curs de construire sau amenajare în scopul utilizării viitoare ca
investiții imobiliare.
Următoarele investiții constituie exemple de elemente patrimoniale care nu sunt asimilate
investițiilor imobiliare:
3 Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/29.12.2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind
situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate (M.O. nr. 963/ 30.12.2014).
a) proprietățile imobiliare deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a
activității sau în procesul de construcție ori de amenajare în vederea unei astfel de vânzări, de
exemplu, proprietățile imobiliare dobândite cu scopul exclusiv de a fi cedate ulterior, în viitorul
apropiat, sau cu scopul de a fi amenajate şi revândute. Acestea reprezintă, din punct de vedere
contabil, stocuri;
b) proprietățile imobiliare care sunt în curs de construire sau amenajare în numele unor terțe
părți. Acestea reprezintă pentru entitate servicii în curs de execuție;
c) proprietățile imobiliare utilizate de posesor, incluzând (printre altele) proprietățile
deținute în scopul utilizării lor viitoare ca proprietăți imobiliare utilizate de posesor, proprietățile
deținute în scopul amenajării viitoare şi utilizării ulterioare ca proprietăți imobiliare utilizate de
posesor, proprietățile utilizate de salariați (indiferent dacă aceştia plătesc sau nu chirie la cursul
pieței) şi proprietățile imobiliare utilizate de posesor care urmează a fi cedate.
Există situații în care anumite proprietăți includ o parte care este deținută pentru a fi
închiriată sau cu scopul creşterii valorii capitalului şi o altă parte care este deținută pentru a fi
utilizată la producerea sau furnizarea de bunuri ori servicii sau în scopuri administrative. Dacă
aceste părți pot fi vândute separat (sau închiriate separat în temeiul unui contract de leasing
financiar), o entitate le contabilizează separat. Dacă părțile nu pot fi vândute separat, proprietatea
imobiliară constituie o investiție imobiliară doar în cazul în care o parte nesemnificativă este
deținută pentru a fi utilizată la producerea sau furnizarea de bunuri ori servicii sau în scopuri
administrative.
În unele situații, o entitate furnizează servicii auxiliare ocupanților unei proprietăți
imobiliare pe care o deține. O entitate tratează o astfel de proprietate imobiliară ca pe o investiție
imobiliară, dacă respectivele servicii reprezintă o componentă nesemnificativă a întregului contract.
Un exemplu îl reprezintă situația în care proprietarul unei clădiri de birouri furnizează servicii de
pază şi întreținere locatarilor care ocupă clădirea.
În alte situații, serviciile furnizate reprezintă o componentă semnificativă. De exemplu, dacă
o entitate are în proprietate şi administrează un hotel, serviciile furnizate oaspeților reprezintă o
componentă semnificativă a întregului contract. Prin urmare, un hotel administrat de proprietar
reprezintă mai degrabă o proprietate imobiliară utilizată de posesor decât o investiție imobiliară.
Pentru a stabili dacă o proprietate imobiliară constituie o investiție imobiliară este nevoie de
raționament profesional. Entitățile trebuie să elaboreze criterii astfel încât să îşi poată exercita în
mod consecvent raționamentul, în conformitate cu definiția investiției imobiliare.
Transferurile în sau din categoria investițiilor imobiliare trebuie făcute dacă şi numai dacă
există o modificare a utilizării, evidențiată de:
a) începerea utilizării de către posesor, pentru un transfer din categoria investițiilor
imobiliare în categoria proprietăților imobiliare utilizate de posesor;
b) începerea procesului de amenajare în perspectiva vânzării, pentru un transfer din
categoria investițiilor imobiliare în categoria stocurilor;
c) încheierea utilizării de către posesor, pentru un transfer din categoria proprietăților
imobiliare utilizate de posesor în categoria investițiilor imobiliare; sau
d) începerea unui leasing operațional cu o altă parte, pentru un transfer din categoria
stocurilor în categoria investițiilor imobiliare.
O entitate transferă o proprietate imobiliară din categoria investițiilor imobiliare în categoria
stocurilor dacă şi numai dacă intervine o modificare în utilizare evidențiată de demararea lucrărilor
de amenajare, în perspectiva vânzării. Pe perioada de amenajare sunt adăugate costurile, iar la
recepția finală se procedează la transferul de la stocuri la investiții imobiliare, în vederea cedării.
În cazul în care decide să cedeze o investiție imobiliară fără amenajări suplimentare,
entitatea continuă să trateze proprietatea imobiliară ca investiție imobiliară până în momentul în
care aceasta este scoasă din evidență.
În mod similar, dacă o entitate începe procesul de reamenajare a unei investiții imobiliare
existente, în scopul utilizării viitoare continue ca investiție imobiliară, atunci proprietatea imobiliară
rămâne investiție imobiliară şi nu este reclasificată drept proprietate imobiliară utilizată de posesor
în cursul reamenajării.
Contul 215 "Investiții imobiliare"
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența investițiilor imobiliare. Contul 215 "Investiții
imobiliare" este un cont de activ.
În debitul contului 215 "Investiții imobiliare" se înregistrează:
‐ valoarea investițiilor imobiliare achiziționate, realizate din producție proprie, primite ca
aport la capitalul social (404, 235, 456);
‐ valoarea investițiilor imobiliare primite cu titlu gratuit (475);
‐ valoarea investițiilor imobiliare achiziționate de la entități afiliate sau de la entități asociate
şi entități controlate în comun (451, 453);
‐ costurile estimate inițial cu dezafectarea investițiilor imobiliare şi alte acțiuni similare
legate de acestea (151);
‐ creşterea față de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea investițiilor imobiliare,
dacă nu a existat o descreştere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă investițiilor imobiliare
reevaluate (105);
‐ creşterea față de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea investițiilor imobiliare,
recunoscută ca venit care să compenseze cheltuiala cu descreşterea, recunoscută anterior la acel
activ (755);
‐ valoarea amortizării investițiilor efectuate de chiriaşi la proprietățile primite cu chirie şi
restituite proprietarului (281).
În creditul contului 215 "Investiții imobiliare" se înregistrează:
‐ valoarea neamortizată a investițiilor imobiliare scoase din evidență (658);
‐ amortizarea investițiilor imobiliare scoase din evidență (281);
‐ descreşterile față de valoarea contabilă netă, rezultate din reevaluarea investițiilor
imobiliare, în limita soldului creditor al rezervei din reevaluare (105);
‐ valoarea descreşterii rezultate din reevaluarea investițiilor imobiliare, recunoscută ca o
cheltuială cu întreaga valoare a deprecierii, atunci când în rezerva din reevaluare nu este înregistrată
o sumă referitoare la acel activ (655);
‐ valoarea amortizării investițiilor imobiliare, eliminată cu ocazia reevaluării din valoarea
contabilă brută a acestora (281). Soldul contului reprezintă valoarea investițiilor imobiliare
existente.
CAPITOLUL III
CONTABILITATEA INFORMATIZATĂ A PRODUCȚIEI
In conformitate cu prevederile pct. 75 alin. (1) lit. b) din Ordinul MFP nr. 1802/2014 -
aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile
financiare anuale consolidate, la data intrării în entitate, bunurile produse de societate se evaluează
și se înregistrează în contabilitate la cost de producție. Costul de producție al unui bun cuprinde
costul de achiziție a materiilor prime si materialelor consumabile și cheltuielile de producție direct
atribuibile bunului.
Costul de producție sau de prelucrare al stocurilor, precum și costul de producție al
imobilizărilor cuprind cheltuielile directe aferente producției, si anume:
- materiale directe,
- energie consumată în scopuri tehnologice,
- manopera directă și alte cheltuieli directe de producție,
- costul proiectării produselor,
- cota cheltuielilor indirecte de producție alocata în mod rațional ca fiind legată de fabricatia
acestora.
In costul de producție poate fi inclusă o proporție rezonabilă din cheltuielile care sunt
indirect atribuibile bunului, în măsura în care acestea sunt legate de perioada de producție.
Includerea in costul stocurilor a regiilor generale poate fi adecvată în măsura în care reprezintă
costuri suportate pentru a aduce stocurile în locul și forma dorite.
Exemple de costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor, ci sunt recunoscute drept
cheltuieli ale perioadei în care au survenit, sunt urmatoarele:
- pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de producție înregistrate peste limitele
normal admise, inclusiv pierderile datorate risipei;
- cheltuielile de depozitare, cu excepția cazurilor în care aceste costuri sunt necesare în
procesul de producție, anterior trecerii într-o nouă fază de fabricație. Cheltuielile de depozitare se
includ în costul de producție atunci când sunt necesare pentru a aduce stocurile în locul și în starea
în care se gasesc;
- regiile (cheltuielile) generale de administrație care nu participă la aducerea stocurilor in
forma si locul final;
- costurile de desfacere;
- regia fixă nealocată costului, care se recunoaște drept cheltuială în perioada în care a
aparut. Alocarea regiei fixe asupra costurilor se face pe baza capacitatii normale de producție
(activitate).
Regia fixă de producție consta în acele costuri indirecte de producție care rămân relativ
constante, indiferent de volumul producției, cum sunt: amortizarea, întreținerea secțiilor și
utilajelor, precum și costurile cu conducerea și administrarea secțiilor.
In activitatea de producție pentru determinarea costului poate fi folosită metoda costului
standard. Costul standard ia în considerare nivelurile normale ale materialelor și consumabilelor,
manoperei, eficientei și capacității de producție. Aceste niveluri trebuie revizuite periodic și
ajustate, dacă este necesar, în functie de condițiile existente la un moment dat.
Diferențele de preț față de costul de achiziție sau de producție trebuie evidentiate distinct in
contabilitate, fiind recunoscute in costul activului.
Repartizarea diferențelor de pret asupra valorii bunurilor ieșite și asupra stocurilor se
efectuează cu ajutorul unui coeficient care se calculeaza astfel:
Soldul iniţial al
stocurilor la preţ de înregistrare
Valoarea intrărilor în cursul perioadei la
preţ de înregistrare cumulat de la
începutul anului
Soldul iniţial al diferenţelor de preţ
Diferenţele de preţ aferente intrărilor în
cursul perioadei cumulate de la începutul anului
+ Coeficient de repartizare
= +
X100
Acest coeficient se inmulteste cu valoarea bunurilor iesite din gestiune la pret de
inregistrare, iar suma rezultata se inregistreaza in conturile corespunzatoare in care au fost
inregistrate bunurile iesite.
Coeficientii de repartizare a diferențelor de pret pot fi calculati la nivelul conturilor sintetice
de gradul I si II, prevazute in Planul de conturi general, pe grupe sau categorii de stocuri.
La sfarsitul perioadei, soldurile conturilor de diferente se cumuleaza cu soldurile conturilor
de stocuri, la pret de inregistrare, astfel incat aceste conturi sa reflecte valoarea stocurilor la costul
de achiziție sau costul de producție, dupa caz.
Diferentele de pret se inregistreaza proportional atat asupra valorii bunurilor iesite, cat si
asupra bunurilor ramase in stoc.
Evidenta diferențelor de pret dintre costul de producție si costul standard al produselor se
tine cu ajutorul contului 348 - "Diferente de pret la produse".
Calculatia costurilor este o activitate complexa ce are ca scop determinarea costurilor unitare
astfel incat bunurile sa poata fi evaluate si recunoscute in contabilitatea financiara, iar preturile de
vanzare sa poata fi stabilite si verificate.
Prevederi privind calculația costurilor se regăsesc în OMFP 1826/2003 pentru aprobarea
Precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune.
Calculația costurilor presupune ansamblul lucrărilor efectuate într-o formă organizată cu
scopul de a obține informații privind costul bunurilor, lucrărilor, serviciilor, activităților sau altor
obiecte de calculație.
Organizarea lucrarilor privind calculația costurilor depinde de o serie de factori, cum ar fi:
mărimea unității, structura organizatorică a acesteia, tipul și modul de organizare a producției,
tehnologia de fabricație, gradul de integrare a producției, caracterul etc.
În scopul determinării costurilor unitare astfel încât bunurile, lucrarile, serviciile să poată fi
evaluate și recunoscute în contabilitatea financiară, iar prețurile de vânzare să poată fi stabilite și
verificate, precum și pentru analiza costurilor și a eficientei activității, în contabilitatea de gestiune
cheltuielile se clasifică în:
- costuri de achiziție;
- costuri de producție;
- costuri de prelucrare;
- cheltuieli ale perioadei.
Pentru asigurarea unui continut real și exact al structurii costurilor se vor avea în vedere
urmatoarele principii:
1. Principiul separării cheltuielilor care privesc obținerea bunurilor, lucrarilor, serviciilor de
cheltuielile care nu sunt legate de achiziția, producția sau prelucrarea etc. acestora. Acesta
presupune ca la nivelul obiectelor de calculație stabilite de fiecare persoană juridică să se separe
cheltuielile atribuibile obiectelor respective de cheltuielile ocazionate de restul activității.
Cheltuielile care nu participă la obținerea obiectelor de calculație menționate, cum ar fi: cheltuielile
de administrație, cheltuielile de desfacere, regia fixă nealocată costului, cheltuielile financiare,
cheltuielile extraordinare etc., nu se includ în costul acestora.
2. Principiul delimitării cheltuielilor in timp. Acesta presupune ca includerea cheltuielilor în
costuri să se efectueze în perioada de gestiune căreia îi aparțin cheltuielile în cauză.
3. Principiul delimitării cheltuielilor în spatiu. Acesta presupune delimitarea cheltuielilor
efectuate într-o anumită perioadă de gestiune pe principalele procese sau alte locuri de cheltuieli
care le-a ocazionat, cum ar fi: aprovizionare, producție, administrație, desfacere, iar în cadrul
sectorului producție, pe secții, ateliere, linii de fabricație etc. In cadrul structurilor menționate se pot
constitui centre de producție, centre de profit sau alte centre de responsabilitate în raport de care se
adâncește delimitarea cheltuielilor.
4. Principiul delimitării cheltuielilor productive de cele cu caracter neproductiv. Acesta
presupune delimitarea cheltuielilor productive, care sunt creatoare de valoare, de cheltuielile cu
caracter neproductiv.
5. Delimitarea cheltuielilor privind producția finită de cheltuielile aferente producției în
curs de execuție. Acest principiu este valabil pentru acele unități productive a căror producție se
prezintă parțial la sfârșitul perioadei de gestiune în diverse stadii de transformare, cantitatea și
valoarea acesteia fiind diferită de la o perioadă de gestiune la alta.
Modul de organizare a contabilității de gestiune este la atitudinea societății, în funcție de
factori precum specificul activității, particularitățile tehnologiei, tipul de producție, organizarea
producției s.a.
Exemple de înregistrări contabile:
1. Achiziția de materii prime, materiale, servicii prestate de terți:
%
301
Materii prime
302
Materiale consumabile
628
Alte cheltuieli cu serviciile executate
de terți
4426
TVA deductibilă
= 401
Furnizori
2. Consumul de materii prime, materiale:
601
Cheltuieli cu materiile prime
= 301
Materii prime
602 = 302
Cheltuieli cu materialele consumabile Materiale consumabile
3. Alte cheltuieli (cu personalul, amortizari utilaje):
641
Cheltuieli cu personalul = 421
Personal - salarii datorate
645
Cheltuieli privind asigurările și
protecția socială
= 431
Asigurări sociale
6811
Cheltuieli de exploatare privind
amortizarea imobilizărilor
2811
Amortizări privind imobilizările
corporale
4. Inregistrarea producției în curs de execuție la sfârșitul perioadei:
331
Produse în curs de execuție
= 711
Venituri aferente costurilor stocurilor
de produse
La sfârșitul perioadei se efectuează inventarierea producției neterminată. Aceasta se
evaluează și se înregistrează în contabilitate la cost de producție, prin metode tehnice de constatare
a gradului de finalizare sau a stadiului de efectuare a operațiilor tehnologice și evaluarea acesteia la
costurile de producție.
5. Scăderea din gestiune a valorii produselor în curs de execuție la începutul perioadei
următoare:
711
Venituri aferente costurilor stocurilor
de produse
= 331
Produse în curs de execuție
6. Inregistrarea producției obtinuta:
345
Produse finite
= 711
Venituri aferente costurilor stocurilor
de produse
7. Transferul producției in magazinele de vanzare proprii
371
Mărfuri = 345
Produse finite
La eliberarea materiilor prime și materialelor din magazie pentru consum se întocmeste Bon
de consum (Cod 14-3-4A).
La predarea la magazie a produselor finite se întocmeste Bon de predare, transfer,
restituire (Cod 14-3-3A).
In functie de specificul activității, particularitățile tehnologiei, se pot utiliza documente
primare precum rapoarte de producție, devize tehnologice s.a.
CAPITOLUL IV
CONTABILITATEA INFORMATIZATĂ A SERVICIILOR DE ASIGURĂRI
4.1. Delimitări şi ierarhizări privind contractele de asigurare
Aşa cum se arată în standard, IFRS 4 „Contractele de asigurare”, contractul de asigurare
este un contract în baza căruia una din părţi (asiguratorul) acceptă un risc de asigurare semnificativ
de la cealaltă parte (asiguratul).
Definiţia de mai sus se dezvăluie în totalitatea sa în măsura în care se asociază cu
următoarele cuvinte cheie:
Datoria aferentă contractului de asigurare reprezintă obligaţiile contractuale nete ale
asiguratorului în temeiul contractului de asigurare.
Riscul de asigurare este riscul, altul decât cel financiar, transferat de asigurat
asiguratorului.
Evenimentul asigurat este un eveniment viitor incert acoperit de un contract de asigurare şi
care creează un risc de asigurare.
Asiguratorul este partea care are o obligaţie în temeiul unui contract de asigurare de a
compensa pe deţinătorul poliţei în cazul apariţiei evenimentului asigurat.
Deţinătorul poliţei este partea care are dreptul la compensare în temeiul contractului de
asigurare în cazul apariţiei evenimentului asigurat.
Cedentul este deţinătorul poliţei în temeiul contractului de reasigurare.
Riscul financiar este riscul unei modificări viitoare posibile în ceea ce priveşte una sau mai
multe rate de dobândă specificate; preţul unui instrument financiar; preţul unei mărfi; un curs de
schimb; un indice de preţuri sau rate; bonitatea, un indice de credit sau alte variabile.
Beneficiile garantate sunt plăţile sau alte beneficii la care un anumit deţinător de poliţă sau
investitor are un drept necondiţionat care nu este supus discreţiei contractuale a emitentului.
Elementul garantat este obligaţia de a plăti beneficii garantate, care cuprind beneficiile
incluse într-un contract cu o caracteristică de participare discreţionară.
Valoarea justă este valoarea pentru care un activ poate fi schimbat sau o datorie stinsă prin
voinţa liberă a părţilor aflate în cunoştinţă de cauză într-o tranzacţie încheiată în condiţii
obiective.
O entitate poate să aplice acest standard în următoarele cazuri: contractele de asigurare
(inclusiv contractele de reasigurare) pe care le emite; contractele de reasigurare pe care le deţine, şi
instrumentele financiare pe care le emite cu o caracteristică de participare discreţionară.Nu se aplică
activelor şi datoriilor financiare care fac obiectul IAS 39.
Acest IFRS nu abordează: aspectele contabile care privesc alte active şi datorii ale unui
asigurator; garanţiile acordate pentru produse; garanţiile de valoare reziduală încorporate într-un
leasing financiar, şi garanţiile financiare.
4.2. Tratamente contabile
IFRS 4 prevede o derogare temporară de la ierarhia stabilită de IAS 8 – principalul motiv
pentru care a fost emis IFRS. Prin aceasta emitentul este scutit de aplicarea criteriilor respective în
cazul politicilor contabile pentru:
contractele de asigurare (inclusiv costurile de achiziţie aferente şi activele necorporale
aferente) pe care le emite;
contractele de reasigurare pe care le deţine.
Totuşi, asiguratorii trebuie:
să nu recunoască ca o datorie provizioanele pentru eventualele cereri de despăgubire care
apar din contractele de asigurare care nu există la data raportării; şi
să elimine datoria aferentă contractului de asigurare din bilanţ doar atunci când obligaţia
este executată.
Asiguratorul trebuie să evalueze la fiecare dată de raportare dacă datoriile aferente
contractelor de asigurare recunoscute sunt adecvate, folosind estimările curente ale fluxurilor de
numerar viitoare din contractele de asigurare.
Testul de adecvare a datoriilor recunoscute trebuie:
să aibă în vedere estimările curente ale tuturor fluxurilor de numerar contractuale şi
conexe, şi
să recunoască întreaga deficienţă în contul de profit şi pierdere.
Dacă politicile sale contabile nu solicită testul de adecvare a datoriilor, asiguratorul
trebuie:
să determine valoarea contabilă a datoriilor relevante aferente contractelor de asigurare
minus valoarea contabilă na costurilor de achiziţie aferente care au fost amânate, precum şi a
activelor necorporale; şi
să determine dacă valoarea este mai mică decât valoarea contabilă care ar fi necesară
dacă datoriile relevante din contractele de asigurare ar intra sub incidenţa IAS 37 şi, dacă da, să
înregistreze diferenţa în contul de profit şi pierdere.
Dacă activul din reasigurare al cedentului este depreciat, cedentul trebuie să reducă
valoarea contabilă a cestuia în mod corespunzător şi să recunoască pierderea rezultată din
depreciere în contul de profit şi pierdere. Activul din reasigurare este depreciat dacă:
există probe obiective că cedentul s-ar putea să nu primească toate sumele datorate
conform condiţiilor contractuale, sau
un eveniment are un impact evaluabil asupra sumelor pe care cedentul urmează să le
primească de la asigurator.
Asiguratorul ar putea să modifice politicile sale contabile pentru contractele de asigurare
dacă modificarea face ca situaţiile financiare să fie mai relevante faţă de nevoile de luare a
deciziilor economice de către utilizatori.
Dacă asiguratorul modifică politicile sale contabile pentru datoriile de asigurare, ar putea
reclasifica o parte sau toate activele sale financiare la valoarea justă prin intermediul contului
de profit şi pierdere.
Când se ia în considerare o modificare a politicilor contabile se aplică următoarele principii:
Rata dobânzii curente de piaţă. Asiguratorul poate să modifice politicile contabile
astfel încât să reevalueze datoriile din asigurare desemnate, în vederea reflectării rat4i dobânzii
curente de piaţă. Modificările datoriilor respective trebuie recunoscute în contul de profit şi
pierdere. Aceasta permite asiguratorului să modifice politicile contabile pentru datoriile desemnate
fără aplicarea acelor politici cu consecvenţă la toate datoriile similare, pe care altfel IAS 8 le-ar
cere. Dacă asiguratorul desemnează datoriile, făcând această alegere, trebuie să continue să aplice
rata dobânzii curente de piaţă cu consecvenţă în toate perioadele pentru toate aceste datorii până la
stingerea lor.
Continuarea practicilor existente. Asiguratorul ar putea să continue să folosească
următoarele practici, dar introducerea oricăreia dintre ele nu este permisă:
evaluarea datoriilor din asigurare pe o bază neactualizată
evaluarea drepturilor contractuale la onorariile ulterioare de management al investiţiilor
la o valoare care depăşeşte valoarea justă comparabilă de piaţă.
utilizarea de politici contabile neuniforme pentru contractele de asigurare ale filialelor,
cu excepţia celor permise de acest IFRS.
Prudenţă. Asiguratorul nu trebuie să modifice politicile contabile pentru contractele de
asigurare pentru a elimina prudenţa excesivă. Totuşi dacă asiguratorul deja evaluează contractul de
asigurare cu suficientă prudenţă, nu trebuie să introducă prudenţă suplimentară.
Marje de investiţii viitoare. Asiguratorul nu trebuie să modifice politicile contabile
pentru a elimina marjele de investiţii viitoare. Totuşi, există prezumţia că situaţiile financiare ale
asiguratorului vor deveni mai puţin relevante şi credibile dacă aceasta introduce o politică contabilă
care reflectă marjele de investiţii viitoare în valoarea contractelor de asigurare, cu excepţia cazului
în care marjele respective afectează părţile contractuale. Iată ouă exemple de politici contabile care
reflectă marjele respective:
utilizarea unei rate de actualizare care reflectă rentabilitatea estimată a activelor
asiguratorului şi
proiectarea rentabilităţii acelor active la o rată estimată de rentabilitate, actualizând
veniturile proiectate la o rată diferită şi incluzând rezultatul în valoarea datoriei.
Asiguratorul ar putea face situaţiile sale financiare mai relevante prin trecerea la o bază de
contabilitate cuprinzătoare şi orientată spre investitor care aplică:
estimări curente şi ipoteze;
o ajustare rezonabilă care reflectă riscul şi incertitudinea;
evaluări care reflectă atât valoarea intrinsecă, cât şi valoarea – timp a opţiunilor
încorporate şi a garanţiilor sau
o rată de actualizare curentă de piaţă.
Contabilitatea în umbră. Asiguratorul poate să modifice politicile contabile astfel încât
un câştig sau o pierdere nerealizată, dar recunoscută, la un activ să afecteze evaluările respective în
acelaşi fel ca şi un câştig sau pierdere realizată. Ajustarea aferentă a datoriei din asigurări sau a altor
elemente bilanţiere trebuie recunoscută în contul de capital propriu dacă câştigurile sau pierderile
nerealizate sunt recunoscute direct în contul de capital propriu. Această practică este denumită
uneori contabilitatea în umbră.
Asiguratorul nu trebuie să separe şi să evalueze la valoarea justă instrumentele derivate
încorporate ale unui deţinător de poliţă, cum ar fi opţiunea de a renunţa la contract înainte de
scadenţă în schimbul unei sume fixe sau a unei rate de dobândă fixe, ori ambelor, chiar dacă preţul
de exercitare diferă de valoarea contabilă a datoriei din asigurare gazdă. IAS 39 nu se aplică
anumitor opţiuni de vânzare.
Anumite contracte de asigurare conţin atât o componentă de asigurare, cât şi o componentă
de depozit. În anumite cazuri, asiguratorul este obligat sau poate să separe componentele de
depozit. Separarea este interzisă dacă asiguratorul nu poate evalua componenta de depozit separat.
Asiguratorul trebuie, la data achiziţiei dintr-o combinare de întreprinderi, să evalueze
contractele de asigurare la valoarea justă. Evaluarea ulterioară a unor astfel de active trebuie să fie
consecventă cu evaluarea datoriilor din asigurare aferente.
Emitentul unui contract de asigurare care conţine o caracteristică de participare
discreţionară precum şi un element garantat ar putea recunoaşte toate primele primite ca venituri
fără separarea vreunei părţi care are legătură cu componenta de capital propriu. Schimbările care
rezultă (în elementul garantat şi în componenta caracteristicii de participare discreţionară clasificată
ca datorie) trebuie recunoscute în contul de profit şi pierdere.
4.3. Prezentare şi descriere
Asiguratorul trebuie să prezinte în situaţiile sale financiare următoarele informaţii pentru a
identifica şi explica sumele provenind din contractele de asigurare:
politicile sale contabile pentru contractele de asigurare, şi activele, datoriile, veniturile
şi cheltuielile legate de acestea;
activele, datoriile, veniturile şi cheltuielile recunoscute;
fluxurile de numerar prin metoda directă – opţional.
Dacă asiguratorul este cedent, trebuie să prezinte:
câştigurile sau pierderile recunoscute în contul de profit şi pierdere prin reasigurare;
amortizarea câştigurilor şi pierderilor amânate;
sumele neamortizate la începutul şi la sfârşitul perioadei;
procesul folosit pentru determinarea ipootezelor care stau la baza evaluării profitului şi
pierderilor recunoscute;
efectul modificării ipotezelor şi
reconcilierile modificărilor în ceea ce priveşte datoriile din asigurare, activele din
reasigurare şi costurile de achiziţie aferente care au fost amânate.
Asiguratorul trebuie să prezinte informaţii care să ajute utilizatorii să înţeleagă:
valoarea, momentul apariţiei şi incertitudinea fluxurilor de numerar viitoare din
contractele de asigurare;
politicile şi obiectivele managementului riscului;
condiţiile semnificative care afectează valoarea, momentul apariţiei şi incertitudinea
fluxurilor de numerar viitoare ale asiguratorului;
riscul de asigurare, inclusiv:
senzitivitatea rezultatului şi capitalului propriu faţă de modificarea variabilelor
aplicabile,
concentrările de risc de asigurare şi
cererile de despăgubire efective comparativ cu estimările anterioare până la o
perioadă de maximum 10 ani (evoluţia cererilor de despăgubire)
informaţii privind riscul ratei dobânzii şi riscul de credit cerute de IAS 32
expunerile la riscul ratei dobânzii sau riscul de piaţă la derivatele încorporate conţinute
într-un contract de asigurare-gazdă, acolo unde derivatele încorporate nu sunt evaluate la valoarea
justă.
4.4. Analiză financiară şi interpretare
Din perspectiva analistului, toate instrumentele financiare trebuie evaluate, recunoscute şi
raportate la valoarea justă. O abordare bazată pe valoarea justă sporeşte considerabil transparenţa
informaţiilor financiare, permiţând utilizatorilor situaţiilor financiare să previzioneze mai credibil
sumele, momentul apariţiei şi incertitudinea fluxurilor d numerar viitoare ale entităţii. Valoarea
justă surmontează deficienţa costului istoric de a nu încorpora senzitivitatea faţă de riscurile
financiare, cum ar fi riscul ratei dobânzii şi riscul de credit.
Multe firme de asigurare în prezent îşi gestionează activele şi datoriile financiare folosind
tehnicile valorii juste pentru a determina de produse să subscrie, ce strategii de investiţie să adopte
şi cum să gestioneze cel mai bine riscurile în general. Pe deasupra, firmele care cumpără în mod
activ firme de asigurare sau grupuri de societăţi de asigurare analizează şi determină valoarea justă
a ţintelor lor în cadrul procesului de luare a deciziilor. În plus, investitorii curenţi şi potenţiali ai
firmelor de asigurare respective urmăresc informaţii similare pentru luarea deciziilor investiţionale.
Contabilitatea pe baza valorii juste reflectă cel mai bine realitatea economică prin
evidenţierea volatilităţii inerente a instrumentelor financiare, date fiind modificările în ceea ce
priveşte condiţiile de piaţă şi activitatea entităţii. Contabilitatea bazată pe costul istoric facilitează
netezirea acestor efecte, mascând astfel volatilitatea şi impactul economic efectiv al diverselor
poziţii deţinute la instrumentele financiare. De aceea, contabilitatea valorii juste demască, dar nu
creează volatilitatea reală.
Ne-am aştepta la o volatilitate mai redusă sau o distorsiune mai mică a rezultatelor, odată ce
toate instrumentele financiare sunt recunoscute la valoarea justă, presupunând că firma gestionează
eficient riscurile la care este expusă. Totuşi, în prezent, există o distorsiune a performanţelor
financiare raportate, datorită unui model contabil în care anumite active financiare sunt marcate la
piaţă,iar altele nu şi în care datoriile financiare nu sunt evaluate cu tehnici bazate pe valoarea justă.
Înregistrări contabile în cazul unei societăți de asigurare
Potrivit art. 4 alin. (3) lit. b) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, Normele şi reglementările contabile specifice anumitor domenii de
activitate se elaborează şi se emit de instituţiile cu atribuţii în acest sens, cu avizul Ministerului
Finanţelor Publice, de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, pentru entităţile autorizate,
reglementate şi supravegheate de această instituţie.
Ordinul nr. 3.129 din 21 decembrie 2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile
conforme cu directivele europene specifice domeniului asigurărilor aprobă reglementările contabile
specifice domeniului asigurărilor, respectiv ale societăţilor de asigurare, de asigurare-reasigurare şi
de reasigurare, precum şi ale brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare.
Ordinul nr. 3.129/2005 abrogă Ordinele nr. 2.328/2.390/2001 pentru aprobarea
reglementărilor contabile conforme cu directivele europene specifice domeniului asigurărilor. Deci,
prezentul ordin reglementează în prezent evidenţa contabilă atât pentru brokeri, cât şi pentru
societăţile de asigurare.
CAPITOLUL V
CONTABILITATEA INFORMATIZATĂ A SERVICIILOR DE COMERȚ
5.1. Comercializarea mărfurilor prin coletărie
Comercializarea mărfurilor prin coletărie presupune la firmele respective şi organizarea unui
sistem de contabilitate foarte bine gândit. În cele ce urmează, încercăm să evidenţiem operaţiunile
privind comercializarea mărfurilor prin coletărie la un agent economic de acest gen.
Pe baza publicităţii făcute, se primesc de la cumpărători comenzile pentru mărfurile
respective. La primirea comenzilor de la cumpărători, firma respectivă le controlează şi le onorează
expediind marfa solicitată prin colet poştal destinatarului. Cumpărătorul care a comandat marfa
poate să se prezinte sau nu la poştă pentru ridicarea coletului.
În cazul în care cumpărătorul se prezintă pentru a ridica coletul poştal, acesta trebuie să
achite contravaloarea mărfii şi taxele poştale. Poşta remite contravaloarea mărfii Încasate în contul
de virament deschis la bancă, indicat de vânzător.
La expedierea mărfii, agentul economic întocmeşte un aviz de expediție şi borderoul de
trimitere prin poştă. Pe baza acestor documente, întrucât schimbarea proprietarului mărfii se face
numai la încasarea contravalorii acesteia, este necesar ca să se contabilizeze operaţiunea respectivă
prin formula contabilă:
371.2
Mărfuri pe drum
= 371.1
Mărfuri în depozit
- la valoarea de
achiziţie a mărfurilor
La primirea extrasului de cont de la bancă, vânzătorul întocmeşte zilnic o factură cu
contravaloarea mărfurilor expediate şi încasate de la diverşi clienți. În vederea evidenţierii
operaţiunii de facturare - încasare, se va deschide un cont analitic în cadrul contului sintetic 707
"Venituri din vânzări de mărfuri" şi se va face următoarea înregistrare contabilă:
4111.1
Clienţi diverşi pentru vânzări prin
coletărie
= %
707.1
Venituri din vânzări de mărfuri
prin coletărie
-cu valoarea de
vânzare a mărfii
minus TVA
4427
TVA colectată
-cu valoarea TVA
aferentă vânzării
şi concomitent
5121
Cont la bancă în lei = 4111.1
Clienţi diverşi pentru vânzări prin
coletărie
-cu valoarea
facturilor ]ncasate
607
Cheltuieli privind mărfurile
371.2
Mărfuri pe drum
- cu valoarea de
achiziţie a mărfurilor
vândute şi Încasate
pentru descărcarea
gestiunii
În cazul în care mărfurile expediate prin poştă se returnează de către clienţi şi urmează să li
se restituie contravaloarea mărfii, acestea se stornează în roşu prin articolul contabil:
371.2
Mărfuri pe drum
= 371.1
Mărfuri în depozit
- la valoarea de
achiziţie a mărfurilor
Totodată, se stornează în roşu şi celelalte formule contabile care s-au făcut la expedierea
mărfii şi încasarea contravalorii facturii respective, după cum urmează:
4111.1
Clienţi diverşi pentru vânzări prin
coletărie
= %
707.1
Venituri din vânzări de mărfuri
prin coletărie
-cu valoarea de
vânzare a mărfii
4427
TVA colectată
-cu valoarea TVA
aferentă vânzării
şi concomitent
607
Cheltuieli privind mărfurile
= 371.2
Mărfuri pe drum
-cu valoarea de
achiziţie a mărfurilor
vândute şi returnate
La restituirea contravalorii mărfurilor returnate, se va face următoarea înregistrare contabilă:
4111.1
Clienţi diverşi pentru vânzări prin
coletărie
= % după caz, cu
valoarea
5121
Cont la bancă în lei
Sau
5311
Casa în lei
În situaţia în care marfa refuzată şi returnată de către clienţi nu mai poate fi comercializată,
se înregistrează până la sfârşitul anului într-un cont analitic de decontare pentru operaţiuni în curs
de clarificare, astfel:
473.1
Decontări din operaţii în curs de
clarificare
= 371.1
Mărfuri în depozit
- cu valoarea de
achiziţie a mărfurilor
La sfârşitul anului, la clarificarea situaţiei acestor mărfuri, fie că valoarea lor se încadrează
în limita unor perisabilităţi admise de lege, fie că se suportă direct pe cheltuieli nedeductibile din
punct de vedere fiscal.
371.2
Mărfuri pe drum
= 371.1
Mărfuri în depozit
- cu valoarea de
achiziţie a mărfurilor
De asemenea, în situaţia în care coletul a fost restituit de poştă, deoarece nu s-a prezentat
destinatarul să-l ridice în termenul avizat, contravaloarea mărfii restituite se stornează în roşu prin
formula contabilă:
2678
Alte creanțe imobilizate = 5121
Cont la bancă în lei
- cu valoarea
garanţiei depuse
În cazul În care clienţii nu se prezintă să-şi ridice contravaloarea mărfurilor achitate şi
returnate, sumele respective se vor evidenţia într-un cont analitic distinct în cadrul contului sintetic
462 "Creditori diverşi". Firma respectivă este obligată să revină cu restituirea sumelor Încasate până
se termină perioada de prescripţie legală.
În vederea decontării taxelor poştale, se virează la unitatea poştală cu care lucrează firma
respectivă un avans care să constituie o garanţie, făcându-se înregistrarea contabilă: Lunar, pe baza
borderourilor de expediere a mărfurilor prin coletărie, se totalizează taxele poştale şi se decontează
cheltuielile prin formula contabilă:
626
Cheltuieli poştale şi taxe de
telecomunicații
= 2678
Alte creanțe imobilizate
- cu valoarea taxelor
poștale
Considerăm că, lunar, trebuie să se facă un punctaj cu unitatea poştală pentru a fi
concordanţă între cele două evidenţe contabile.
Pentru taxele poştale încasate de la clienţi, firma vânzătoare de mărfuri prin coletărie, va
Întocmi lunar o factură care se va înregistra la venituri din servicii prestate, deducându-se taxa pe
valoarea adăugată colectată, prin formula contabilă:
5121
Cont la bancă în lei = %
704.1
Venituri din servicii prestate
pentru vânzări prin coletărie
- cu valoarea taxelor
poștale încasate
4427
TVA colectată
sau
5311
Casa în lei = %
704.1
Venituri din servicii prestate
pentru vânzări prin coletărie
- cu valoarea taxelor
poștale încasate
4427
TVA colectată
Întrucât evidenţa contabilă a operaţiunilor privind comercializarea mărfurilor prin coletărie
implică un volum mare de muncă, considerăm că este necesar ca această evidenţă să se conducă cu
ajutorul calculatorului electronic pe baza unui program de lucru adecvat.
5.2. Contabilitatea serviciilor de comerț electronic
Datorită unui mediu de afaceri aflat într-o continuă schimbare din cauza crizei economice,
antreprenorii trebuie să promoveze comerțul electronic și să găsească soluții optime pentru a obține
un profit crescut.
Participarea la comerţul electronic a firmelor existente și adaptarea lor rapidă la evoluția
piețelor, a devenit o necesitate datorită presiunii concurenţiale realizate de firmele noi.
O scădere a costurilor şi o îmbunătăţire a serviciului clienţilor cu ajutorul comerţului
electronic nu mai reprezintă o opţiune pentru majoritatea firmelor mici şi mijlocii, ci se referă
nemijlocit la existenţa lor viitoare pe piaţă.
Dropshipping-ul este o metodă de vânzare electronică, cu amănuntul, printr-un magazin
virtual, care nu stochează produsele pe care le vinde. Dacă magazinul vinde un produs, acesta
achiziționează elementul de la o terță parte și îl livrează direct la client. Ca urmare, comerciantul nu
intră în contact direct cu produsul.
Considerăm important să evidențiem rolul și locul acestora între celelate tipuri de comerț
electronic:
Comerț colaborativ (C-commerce). În acest tip de e-commerce, partenerii de afaceri
colaborează electronic. Acest tip de colaborare menționat anterior are loc frecvent între partenerii de
afaceri în cadrul lanțurilor de aprovizionare.
Afacere către consumator (B2C). În acest caz, vânzătorii sunt persoane juridice iar
cumpărătorii, persoane fizice.
Consumator către afacere (C2B). Aici, cumpărătorii dezvoltă o anumită nevoie pentru
un produs sau un serviciu, astfel încât afacerile concurează pentru a oferi produsul sau serviciul
cumpărătorului. (Un exemplu ar fi Priceline.com, unde cumpărătorul numește prețul, iar organizația
încearcă să îl înfăptuiască.)
Consumator către consumator (C2C). În acest caz, o persoană fizică comercializează
produse sau servicii către alte persoane fizice.
Comerț intraafacerial (intraorganizational). În acest tip de e-commerce, o organizație
folosește comerțul electronic în mod intern pentru a-și îmbunaătăți propriile operațiuni. Un caz
special în această privință este cunoscut drept comerț B2E (business to its employees/afacere către
angajații săi).
Guvern catre cetățeni (G2C) și alții. În acest caz guvernul oferă servicii cetățenilor săi
prin intermediul tehnologiei comerțului electronic. Guvernele își pot încheia afacerile cu alte
guverne (G2G) sau cu alte organizații (G2B).
Comerț mobil (m-commerce). Comerțul electronic încheiat într-un mediu wireless,
precum prin intermediul telefoanelor mobile cu acces la internet, se numește m-commerce.
Dropshipping-ul este adesea definit drept o cale ușoară de a intra în afacerea comerțului
electronic. Îți deschizi un magazin online și de câte ori o comandă este primită, trimiți mai departe
comanda către furnizor. Acesta împachetează bunul și îl distribuie direct cumpărătorului, magazinul
păstrând o cotă din profit. Nu este necesară petrecerea timpului fizic, administrarea lichidităților și
urmărirea inventarului fizic.
Teoretic, metoda pare fără cusur dar, asemenea tuturor metodelor care par a aduce venituri
incredibile într-un timp scurt cu un minimum de efort depus, această iluzie se menține neverosimilă.
Există anumite aspecte care evidențiază superioritatea economică a sistemului dropship
comparativ cu sistemul tradițional de distribuție.
Ineficiența sistemului tradițional este cauzată de lipsa de coordonare, dropshipping-ul venind
ca o a doua opțiune în cazul în care decizia de dimensionare a lotului se face de către producător.
Dropshipping-ul poate fi o modalitate ușoară de a începe de vânzare on-line. Dar amintiți-vă
mereu că dropshipping-ul nu este o formulă magică pentru a te face bogat. În construirea unei
afaceri este nevoie de o anumită cantitate de muncă grea, iar acest lucru nu este o excepție.
Reala "magie" este că dropshipping-ul vă permite să investiți banii în marketing, mai
degrabă decât în stocuri. O strategie de marketing bine planificată este ceea ce vă va ajuta în cele
din urmă să construiți un venit lucrativ.
1. Contabilizarea tranzacțiilor de tip dropshipping
Înregistrarea în contabilitate a tranzacțiilor efectuate în comerțul electronic de bunuri,
dropshipping, se face pe baza documentelor uzuale în comerțul tradițional. Astfel, achiziția
mărfurilor de la furnizori se realizează pe bază de factură, aviz de însoțire a mărfii urmat de factură,
factură externă și declarație vamală de import, în funcție de tipul furnizorului. În cazul vânzării
mărfurilor se emite factura cu sau fără TVA, în cazul în care societatea care efectuează acest tip
de comerț este sau nu înregistrată în scopuri de TVA, în funcție de natura livrării, respectiv livrare
locală, livrare intracomunitară, livrare în state terțe, precum și de calitatea beneficiarului: persoană
impozabilă sau neimpozabilă în scop de TVA .
Dacă mărfurile sunt transmise clienților prin curier și sunt achitate la expediție, atunci firma
de curierat eliberează o chitanță-ramburs pentru sumele încasate în numerar de la clienți. Între
societate și firma de curierat, decontarea sumelor se poate realiza, opțional, cu ajutorul facturii de
decontare.
Pentru comerțul în UE se fac următoarele înregistrări ale unor tranzacții de tip dropshipping:
dacă tranzacția este supusă TVA, se va emite factura cu TVA, iar livrarea este asimilată unei
vânzări naționale, cu plata cheltuielilor de transport tip ramburs.
Achiziția mărfurilor de la furnizori:
% = 401
Furnizori
371
Mărfuri
4426
TVA deductibilă
Plata facturilor emise de furnizori pentru achiziția de marfă:
401
Furnizori
= 5121
Conturi la bănci in lei
Înregistrarea adaosului comercial aferent:
371
Mărfuri
= %
378
Diferențe de preț la mărfuri
4428
TVA neexigibilă
Livrarea mărfurilor către clienți. De regulă, transportul este efectuat prin curier sau poștă,
valoarea transportului fiind suportată de către client sau de către furnizor, în funcție de valoarea
comenzii:
4111
Clienți
= %
707
Venituri din vânzarea mărfurilor
708
Venituri din activități diverse
4427
TVA colectată
Scăderea din gestiunea de marfă a stocului de marfă vândut:
% = 371
Mărfuri
607
Cheltuieli privind mărfurile
378
Diferențe de preț la mărfuri
4428
TVA neexigibilă
Primirea de la curier a facturii de transport pentru serviciile prestate:
624
Cheltuieli privind transportul
= 401
Furnizori
Plata furnizorului de servicii de transport:
401
Furnizori
= 5121
Conturi la banci în lei
Prin dropshipping înțelegem de fapt, o convenție între un comerciant online care nu deține
stoc de marfă și procesează comenzile, trimițându-le producătorului pentru a livra produsul direct
cumpărătorului. Pentru a se observa profitabilitatea și eficiența fenomenului dropship comparându-l
cu metodele tradiționale, a fost dezvoltat un model numit „Economic Order Quantity” (Battini,
Persona, Sgarbossa, 2014) cu rolul de stabilire a prețurilor și a dimensiunii loturilor, astfel încât
interacțiunile dintre producătorul și distribuitorul acestuia sau e-tailer în cadrul unui sistem
tradițional sau dropship de distribuție sa fie mai transparent.
CAPITOLUL VI
CONTABILITATEA INFORMATIZATĂ A SERVICIILOR DE TURISM
Turismul este un domeniu de activitate cu un profil complex ce reuneşte un ansamblu de
servicii şi bunuri, proprii mai multor sectoare, asigurând legătura între prestatori şi turişti prin
vânzarea serviciilor solicitate de către aceştia. Apar astfel o serie de relaţii între organizatorii
activităţilor turistice şi diferiţii producători de bunuri, prestatori de servicii turistice sau beneficiarii
acestora, ceea ce necesită o serie de operaţiuni care să asigure desfaşurarea corectă şi eficientă a
activităţilor turistice.
Activitatea unităţilor de turism este foarte diversificată, constând în principal în prestări de
servicii ce pot fi grupate astfel:
a) activitatea de turism intern organizată prin intermediul agenţiilor din cadrul societăţilor
comerciale de turism cuprinzând acţiunea turistică de trimitere la odihnă şi tratament, excursiile
interne şi excursiile externe cu cetaţeni români.
b) activitatea de cazare turistică cuprinzând:
- activitatea de cazare propriu-zisă (activitatea hotelieră) desfăşurată prin diferite tipuri de
unități de cazare: hoteluri, moteluri, hanuri, vile turistice, cabane, etc.;
- activitatea de prestări servicii complementare pentru turişti: servicii de poştă, servicii
personale (frizerie, coafură, spălătorie, curaţătorie, închirieri de obiecte), servicii de tratament,
servicii de agrement, etc.
c) activitatea de transport turistic de personal cu mijloace proprii de transport;
d) activitatea de desfacere a mărfurilor cuprinzând alimentaţia publică şi desfacerea
mărfurilor cu amănuntul prin alte unităţi comerciale;
e) activitatea de producţie cuprinzând producţia laboratoarelor de cofetărie – patiserie şi
producţia alimentară (panificaţie, carmangerie, etc.).
f) alte prestări de servicii.
În cadrul activităţilor turistice se pot identifica următoarele forme4:
turismul intern (domestic tourism) – rezidenţii unei ţări care călătoresc în propria ţară;
turismul internaţional receptor (inbound/international-receptor tourism) – vizitarea unei
ţări date de către non-rezidenţi;
4 Nistoreanu Puiu, Economia turismului, Biblioteca digitala ASE Bucuresti, cap.1
turismul internaţional emitent (outbound/outgoing tourism) – rezidenţii unei ţări date care
vizitează alte ţări.
Aceste trei forme de bază se pot combina, rezultând alte trei forme derivate de turism:
turism interior – incluzând turismul intern şi turismul receptor;
turism naţional – incluzând turismul intern şi turismul emiţător;
turism internaţional – incluzând turismul receptor (incoming) şi turismul emiţător
(outgoing).
În ţara noastră sunt prezente aceste forme de turism şi sunt intrate de mai multe decenii atât
în teoria turismului, cât şi în activităţile turistice desfăşurate de către unităţile prestatoare de servicii
turistice.
Majoritatea agenţiilor de turism sunt plătitoare de impozit pe venitul microîntreprinderilor,
mai ales după ce, de la 1 februarie 2016, toate firmele care realizează venituri sub 65.000 de euro,
indiferent de numărul de salariaţi, au fost obligate să plătească impozit pe veniturile
microîntreprinderilor, chiar dacă pană în acel moment ele erau plătitoare de impozit pe profit.
Codul fiscal stabileşte ca microîntreprinderile datorează la bugetul de stat un impozit de 3% pe
veniturile realizate.
Pentru a se evita plata unui impozit de 3% pentru nişte venituri care de fapt nu sunt în
totalitate ale agenţiei, ci în cea mai mare masură sunt ale prestatorului propriu-zis de servicii,
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) împreună cu Ministerul Finanţelor, dezbatând
aceasta problemă, recomandă folosirea contului 462 pentru venituri care aparţin furnizorului de
servicii. Oricum, furnizorul propriu-zis de servicii facturează serviciile în momentul “producerii”
lor.
![d Ă } u µ v ] Ă Ă Aspectele evolutive ale tehnologiei ... · oferă calitate corespunzătoare și sunetului? Deși s-ar putea îmbunătăți parțial calitatea înregistrării](https://img.dokumen.tips/doc/110x75/5e04a3ca978a420d6f774727/d-u-v-aspectele-evolutive-ale-tehnologiei-oferf-calitate-corespunzftoare.jpg)
