Bianca Viviana Cîmpeanu

VALORIFICAREA ELEMENTELOR DEISTORIE LOCALĂ ÎN CADRUL LECŢIILOR

DE ISTORIE LA CLASA A lV-A

Au sprijinit apariţia acestei cărţiPRIMĂRIA GIROC

CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI GIROC

ISBN 978-973-631-680-7© Bianca Viviana Cîmpeanu

Bianca Viviana Cîmpeanu

VALORIFICAREA ELEMENTELORDE

ISTORIE LOCALĂÎN CADRUL LECŢIILOR DE ISTORIE

LA CLASA A lV-A

EDITURA MARINEASATimişoara, 2012

CUPRINS

INTRODUCERE / 7

CAPITOLUL IINTEGRAREA ELEMENTELOR DE ISTORIE LOCALĂ ÎN CADRUL LECŢIILOR DE ISTORIE LA CLASA A IV-A / 10

CAPITOLUL IIMODALITĂŢI DE INTEGRARE A ELEMENTELOR DE ISTORIE LOCALĂ IN LECŢIILE DE ISTORIE LA CLASA A IV-A / 44

2.1. Metode de predare-învăţare / 442.1.1. Expunerea sistematică a cunoştinţelor / 452.1.2. Conversaţia / 492.1.3. Demonstraţia / 522.1.4. Problematizarea / 552.1.5. Invăţarea prin cercetare şi descoperire / 562.1.6. Jocul didactic / 572.1.7. Brainstorming-ul / 582.1.8. Ciorchinele / 60

2.2. Mijloace de învăţământ / 612.2.1. Obiecte şi urme istorice, etnografice, numismatice / 612.2.2. Reprezentări grafice / 622.2.3. Mijloacele tehnice audiovizuale / 63

CAPITOLUL IIIÎNSUŞIREA ELEMENTELOR DE ISTORIE LOCALĂ PRIN ACTIVITĂŢI EXTRACURRICULARE / 67

3.1. Vizitele şi excursiile / 673.2. Concursurile pe teme de istorie locală / 713.3. Amenajarea colţului muzeistic / 71

CAPITOLUL IV CONTRIBUŢIA ELEMENTELOR DE ISTORIE LOCALĂ LA FORMAREA REPREZENTĂRILOR ŞI A NOŢIUNILOR ISTORICE ŞI LA EDUCAŢIA PATRIOTICĂ A ELEVILOR / 73

4.1. Formarea reprezentărilor şi a noţiunilor de istorie / 73 4.2. Elementele de istorie locală - sursă importantă de educaţie patriotică / 76

CONCLUZII / 78

BIBLIOGRAFIE / 81

ANEXE / 85

INTRODUCERE

Pâna în anul 1996, la publicarea lucrării „Giroc - monografie istorică” de Octavian Gruiţa, nu a existat nicio lucrare complexă privitoare la satul nostru, cu toate că au fost unele încercări, precum însemnările rămase în manuscris ale preotului Horea Vişoiu sau unele date succinte referitoare la Giroc publicate în Calendarul Girocului din anul 1936.

Apariţia revistei trimestriale „Lumina satului”, în anul 1993 amplifică preocuparea unor fii ai satului în cercetarea arhivelor locale, a unor monografii maghiare sau româneşti despre Banat şi Timişoara sau studierea unor tradiţii ce nu au dispărut încă, duce la redescoperirea trecutului şi cunoaşterea unor fapte, întâmplări sau personalităţi care au fost redate cititorilor şi repuse în circuitul cultural şi ştiinţific.

Pe lângă lucrarea menţionată, asemenea preocupări a avut şi profesorul Ion Murariu, care, în anul 1996, a publicat cartea „Obârşii”, iar în anul 2002 „Vorbe d-ale noastre”, despre care distinsul profesor univ. dr. G. Tohăneanu spune ”această carte salvează de la o moarte pretimpurie vorbe d-ale noastre, cuvinte – adică - prin care sufletul şi mintea românească de aici, din acest colţ al ţării, îşi rosteşte elanurile şi aleanurile”1

Lărgirea sferei de preocupări a unor tineri absolvenţi ai Universităţii de Vest din Timişoara duce la apariţia, în anul 2002, a lucrărilor ”Giroc - studiu geografic” de Olivia Birou (Albu) şi „Monografia muzicală a Girocului” de Silviu Adrian Sfetcu.

Pentru cunoaşterea tradiţiei şi contribuţiei populaţiei germane care a vieţuit pe aceste locuri timp de peste un secol am beneficiat de informaţii bine documentate venite din Germania, din partea lui Iosef Siller şi Iosef Stelzner.

În urma unei colaborări fructuoase cu Uniunea Culturală a 1 Ion Murariu, Vorbe d-ale noastre, Predoslovie, G.I.Tohăneanu, Timişoara,

Editura Mirton, 2002, p. 5

7

Românilor din Ungaria, concretizată în anul 2003 în comemorarea la Giroc şi Gyula a preotului David Voniga, istoria culturală a satului s-a îmbogăţit cu informaţii necunoscute până acum referitoare la această personalitate complexă: preot, scriitor bisericesc, poet, ziarist şi un mare patriot, care a slujit altarul bisericii din localitate timp de 33 de ani, dar la fel de mult cultura şi învăţământul.

Publicarea în anul 2010 a lucrării ,,Giroc – Arc peste timp”, autori Octavian Gruiţa, Ion Murariu şi Marius Matei, duce la aprofundarea istoriei, culturii şi tradiţiilor locale, iar cunoaşterea acestora de către copii şi integrarea unor noi noţiuni în procesul de predare-învăţare, creşte atractivitatea lecţiilor şi lărgeşte sfera cunoştinţelor asimilate de elevi.

În hotarul satului s-au descoperit urme de viaţă din epoca pietrei şi epoca metalelor, iar în pădurea Girocului se păstrează urmele unei cetăţi de pamânt din epoca medievală, dovada unei intense locuiri pe aceste locuri din vremurile cele mai îndepărtate, perpetuată de-a lungul secolelor. Biserica satului, monument istoric, datează din anul 1759, iar învăţământul organizat este atestat din 1776. La şcoala din localitate a funcţionat ca învăţător Moise Bota, cel care a publicat primul abecedar cu litere latine în Banat.

Viaţa culturală de la sf. sec. al XlX-lea şi în prima jumătate a sec. al. XX-lea se concentrează în jurul corului înfiinţat în 1889, a Casei Naţionale ridicată în 1922 şi a fanfarei formată în 1928, dar ea se amplifică, astfel că în anii ’70 activează ansamblul folcloric „Nunta din Giroc”, iar după 1990 până în prezent ansamblul folcloric „Ghiocelul”.

În Giroc se organizează la sf. sec. al XlX-lea adunări ale ASTREI, se ridică primul monument din ţară în memoria lui Aurel Vlaicu, se află aici cimitirul eroilor căzuţi în septembrie 1944 în luptele pentru apărarea Timişoarei, iar în prezent Girocul este o localitate în plină dezvoltare economică şi edilitară.

Iată deci doar câteva motive şi, în acelaşi timp, suportul documentar pentru care istoria satului trebuie cunoscută şi, cum s-ar putea mai bine decât prin integrarea cunoştinţelor de istorie locală în istoria ţării, prin cultivarea unor sentimente patriotice faţă de satul natal, faţă de oamenii care au trăit aici şi faptele lor, extinse pe parcurs

8

la nivelul ţării şi la istoria poporului român.Trebuie realizat acest lucru permanent şi până nu este prea

târziu, fiindcă procesul de urbanizare şi de modernizare va duce la pierderea identităţii satului şi poate, într-o perspectivă nu prea îndepărtată, la înglobarea lui în componenţa marelui oraş învecinat.

Bianca Viviana Cîmpeanu

9

CAPITOLUL IINTEGRAREA ELEMENTELOR DE ISTORIE

LOCALĂ ÎN CADRUL LECŢIILOR DE ISTORIE LA CLASA A IV-A

Încă de la primele lecţii, în care se vorbeşte despre „Timpul

istoric şi mediul geografic”, se pot integra elemente de istorie locală, oferindu-le elevilor informaţii legate de aşezarea, suprafaţa şi vecinii Girocului, de relieful, clima, hidrografia, vegetaţia, fauna şi solurile specifice localităţii noastre.

Localitatea Giroc este sat component al comunei Giroc, împreună cu satul Chişoda, distanţa pe şosea dintre cele două localităţi fiind de 1,5 km. Face parte, în acelaşi timp, din localităţile suburbane ale municipiului Timişoara de care o despart doar 4 km pe şosea asfaltată, dar care odată cu construirea noului cartier ,,Planişte” dintre Giroc şi Timişoara, a făcut ca cele două localităţi să fie practic legate. Girocul a avut un important rol în aprovizionarea cu produse agro-alimentare a oraşului şi reprezintă o importantă rezervă de forţă de muncă pentru economia timişoreană. Suprafaţa hotarului, în care a fost inclusă şi vatra satului, în anul 1926 s-a întins pe 6311 jugăre cadastrale şi 11662 stânjeni, în această suprafaţă fiind inclusă şi Pusta Beseny, actualmente cartier în S Timişoarei, teritoriu pe care, după cel de-al doilea război mondial, se construieşte tot mai mult şi care, de la 1 ianuarie 1977, se alipeşte oraşului, fiind scos din componenţa localităţii Giroc.

În anul 1949, hotarul satului Giroc cuprindea 3632 ha3, iar în anul 1984 avea 3307,11 ha.

În ceea ce priveşte vecinii, în N are hotar comun cu Timişoara, în NV şi V cu Chişoda, în SV - Şag, în S - Pădureni, în SE – Unip, iar în E – Urseni, cu care are legătura printr-un drum comunal nemodernizat.

In privinţa reliefului, localitatea Giroc este aşezată în Câmpia 2 Octavian Gruiţa, Giroc, monografie istorică,Timişoara, Editura Marineasa, 1996, p. 7.3 Arhiva Primăriei Giroc, Dosar – Situaţii agricole din 1949.

10

Timişului, altitudinea medie a acesteia menţinându-se în jur de 90 m, cu o uşoară înclinare înspre S, spre valea Timişului. Pe teritoriul vetrei satului apar uşoare denivelări naturale sau de origine antropică, astfel locul cel mai înalt în intravilan este „Dealul Bochii”, denivelare numită impropriu deal, ea ridicându-se doar cu 2-3 m deasupra teritoriului, iar zonele cele mai joase fiind „Dudăria” şi „Vâna”, unde, până prin anii `70, apele bălteau în cea mai mare parte a anului, situaţie eliminată prin săparea unui canal pentru scurgerea apelor pluviale.

Panta foarte mică a câmpiei a favorizat puternica meandrare a văii Timişului şi inundarea unor întinse suprafeţe din luncă, băltirea fiind înlesnită şi de nivelul ridicat al apelor freatice.

Fenomenul inundaţiilor şi al băltirii apelor a determinat organizarea unor lucrări de desecare şi îndiguire în Banat, începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea şi continuând în secolele următoare.

Localitatea Giroc se încadrează în climatul continental de tranziţie, specific câmpiei vestice, cu influenţe ale climei mediteraneene.

Temperatura medie anuală este de +10,9˚ C, luna cea mai caldă fiind iulie (+21,6˚C), iar cea mai rece ianuarie (-1,2˚ C). Temperaturile extreme s-au înregistrat în anii 1962, cu vara cea mai călduroasă (+40˚ C) şi 1963 (-35,8˚ C), 1984-1985, cu iernile cele mai geroase.4

Vânturile predominante sunt cele din nord-vest, cu o frecvenţă de 13% şi bat mai ales în perioada februarie-aprilie, iar cele din vest cu o frecvenţă de 10,2%. Cea mai scăzută frecvenţă o au vânturile dinspre sud (2,7%), care bat mai ales în lunile aprilie şi mai, cele din E bătând cu precădere din septembrie până în ianuarie, când determină scăderea temperaturii şi fenomenul de îngheţ târziu.

Vânturile cele mai intense şi furtunile cu caracter ciclonar vin întotdeauna din direcţia V şi au urmări deosebite şi în Giroc. Furtuna din vara anului 1982 a smuls copacii din rădăcini, a descoperit hale la Complexul Avicol Giroc, grajduri la CAP şi a deteriorat reţeaua de curent electric şi de telefoane. La fel de puternice au fost şi vânturile ce au avut loc în 4 iulie 1990 şi 25 august 1994, când viteza a ajuns la 40 m/s, cînd a smuls copaci din rădăcini şi a descoperit unele case.

4 Octavian Gruiţa, op. cit., p. 9.

11

Fiind sub influenţa maselor de aer din V, regimul precipitaţiilor este în jur de 501,9 mm anual, cu două perioade de maxim, în luna iunie, ca maximă principală şi în luna octombrie, ca maximă secundară, lunile cele mai secetoase fiind ianuarie şi februarie.

Din punct de vedere hidrografic, Girocul este aşezat în bazinul Timiş-Bega, aproximativ la aceeaşi distanţă între cele două râuri (6km).

Râul Timiş curge în hotarul localităţii pe o distanţă de 5-6 km, despărţind Girocul de satele Unip şi Pădureni. Valea este meandrată, alternând porţiuni de ţărm înalt de 4-6 m, care este predominant, cu ţărmul jos, cu plajă. Albia minoră are o lăţime care variază între 50-80 m, iar albia majoră, cuprinsă între cele două diguri care însoţesc râul într-o parte şi cealaltă, ajunge ca lăţime până la 700-800 m.

În mod obişnuit, Timişul curge doar în albia minoră, exceptând perioadele de viituri (ultima dată în anul 2005, când, datorită debitului foarte ridicat provocat de precipitaţii şi topirea zăpezilor la munte, inundă şi albia majoră, ajungând ca lăţime de la un dig la altul).

În timpul viiturilor şi al inundării albiei majore, apa stagnează perioade mai îndelungate în gropile din apropierea digului, numite „cubice”, care au fost formate prin săpare o dată cu ridicarea digului (dâlmei).

Ultimele înălţări ale digului au avut loc în anii 1912-1913, când locuitorii satului participă din plin, folosindu-se toate căruţele existente în localitate, precum şi o numeroasă forţă de muncă manuală. În anii 1970-1971 se efectuează lucrări de consolidare şi de înălţare, dar de data aceasta, lucrările se efectuează mecanizat.

Reţeaua hidrografică este reprezentată şi de canalul de irigaţii din sistemul Şag-Topolovăţ, taluzat cu plăci din beton, care traversează hotarul de la NE către SV, precum şi de canalele de desecare orientate pe aceeaşi direcţie.

Canalul de irigaţii are apă doar în perioada primăvară-toamnă, având un rol şi în regularizarea râului Timiş de la Şag la Topolovăţ. Preluând o mare cantitate de apă în perioada viiturilor, preîntâmpină inundarea albiei majore a Timişului.

Flora localităţii5 se încadrează în silvostepa bănăţeană. Pădurea,

5 Ibidem, p. 11.

12

aflată în S localităţii, la 5 km distanţă, pe valea Timişului, este în suprafaţă de 403 ha şi cuprinde următoarele esenţe: stejar, carpen, ulm, jugastru, frasin şi gorun. Bogată este şi flora ierboasă a pădurii, reprezentată prin: viorele, toporaşi, brebenei, piciorul cocoşului etc.

În Lunca Timişului, cuprinsă între albie şi dig, sunt pajişti naturale, dar nu lipseşte, mai ales pe ţărm şi în cubice, vegetaţia arborescentă: plopul, salcia, precum şi arbuşti ca porumbarul şi măceşul.

Varietatea formelor de vegetaţie, pădurea şi pajiştile naturale, valea râului Timiş, canalele de irigaţii şi desecări, precum şi lacurile determină o mare diversitate în lumea animală.

Astfel, fauna6 de pădure este reprezentată prin: mistreţi, căprioare, vulpi, bursuci, veveriţe, păsări (privighetoarea, pupăza, dumbrăveanca, potârnichea etc.). La marginea pădurii şi pe terenurile cultivate întâlnim fazanii, ciocârlia de câmp, ciocârlanul, graurul, prepeliţa, uliul, sticleţii, piţigoiul, privighetoarea, guguştiucul şi turturelele.

În Lunca Timişului, pe canale şi în zona lacului Gîrbărit, trăiesc raţe sălbatice, lişiţe şi stârci.

Fauna piscicolă este reprezentată prin următoarele specii: crap, somn, ştiucă, avat, mreană, scobar, roşioară etc.

Roca mamă pe care s-au format solurile este reprezentată prin materiale aluvionare, diferenţiate textual, unele cu fenomene de podzolire superficială şi gleizare.

În funcţie de frecvenţă, întâlnim următoarele tipuri de soluri:7

- sol aluvional mediu humifer, mediu profund (25%)- sol aluvional brun (27%)- sol aluvional slab podzolit (12%)- cernoziom levigat freatic umed (12%)- sol aluvional slab humifer superficial (7%)- lacovişte semidrenată (7%) - sol aluvional cernoziomic levigat (4%)- sol aluvional periodic cu apă stagnată (2%).

6 Ibidem.7 Arhiva CAP Giroc, Dosar, Studiu agrochimic efectuat de laboratorul de agrochimie şi pedologie Timişoara, 1982.

13

Din studiile efectuate asupra solurilor din raza localităţii Giroc, se poate constata că sunt soluri aluvionale, cu un conţinut mediu de humus, mai scăzut în teritoriul limitrof râului Timiş, nivelul de aprovizionare cu fosfor şi potasiu este foarte bun şi au o reacţie moderat acidă.

Aplicarea gunoiului de grajd, a îngrăşămintelor chimice, a amendamentelor şi a tuturor verigilor tehnologice specifice fiecărei culturi, asociată cu irigarea suprafeţelor afectate de secetă, poate duce la obţinerea unor recolte foarte bune.

Se discută cu elevii şi despre toponimele8 existente în hotarul satului, în apropierea Luncii Timişului şi a pădurii, toponime care sugerează existenţa unor aşezări dispărute, care au fost afectate de inundaţiile Timişului atunci când acesta nu era îndiguit:

- URGIA, teren din apropierea Timişului, care a fost afectat cel mai mult de inundaţii, asemuite cu un prăpăd (urgie);

- SATUL BĂTRÂN, denumire ce trimite la o altă vatră a satului, aflată la o distanţă de 1,5-2 Km N de liziera pădurii, părăsit probabil din cauza inundaţiilor. În timpul lucrărilor agricole sunt scoase şi în prezent urme ceramice şi resturi de cărămizi, dovadă a existenţei unei aşezări omeneşti în acel loc;

- SĂLIŞTE, toponim din aceeaşi zonă, de origine slavă, însemnând o fostă aşezare omenească.

Toponimele GARIŞCE, LIVEZI şi LOM, tot din apropierea pădurii, arată că ocupaţia de bază era agricultura, iar terenurile au fost defrişate prin arderea pădurii.

Pe marginea acestor toponime se poartă discuţii cu elevii: dacă au auzit despre ele, dacă le pot localiza pe planul satului sau dacă sunt unii ce deţin pământ în acele locuri.

Ca temă pentru acasă, elevii primesc ca sarcină să afle date noi de la bunicii sau vecinii lor mai în vârstă, să afle şi alte toponime din hotar sau din Lunca Timişului.

În cadrul lecţiei „Copilăria de ieri şi de azi”, elevii vor fi îndemnaţi să îşi întrebe bunicii şi părinţii despre felul în care şi-au petrecut copilăria şi să consemneze aceste date pentru a putea fi prezentate şi discutate mai apoi în clasă. De asemenea, li se vor

8 Octavian Gruiţa, op. cit., p. 30

14

prezenta elevilor informaţii legate de dezvoltarea învăţământului în comuna noastră, începând cu apariţia primei şcoli şi până în prezent.

La baza organizării învăţământului sta „Decretul şcolar” (Patentenwurf)9 aprobat de Maria Tereza la 20 septembrie 1776, publicat în Banat în limbile română, sârbă şi germană. Astfel, se prevedea ca în fiecare localitate din Banat, cu locuitori ortodocşi, să se ridice şi o şcoală pentru învăţământul tineretului, iar acolo unde nu există şcoală şi până la construcţia sa, învăţământul se va face într-o sală inchiriată, la învăţător acasă, la preot sau la orice alt locuitor.

Se prevede ca acolo unde nu există şcoală, ea să fie construită în mijlocul satului şi să fie înzestrată cu materialele necesare.

La 12 martie 1734, la Giroc10, camera imperială atribuie loc pentru şcoală şi biserică, la fel ca la Chişoda. Construcţia nu este ridicată nici în anul 1777, dovadă menţiunea inspectorului Teodor Iancovici, din 14 iulie 177711.

Prima atestare documentară a şcolii din Giroc datează din anii 1774-1776, când localitatea avea 199 de case, iar şcoala era cu limba de predare română, având în vedere caracterul românesc al localităţii.12

La mijlocul secolului al XIX-lea, în Giroc funcţionează învăţătorul Moise Bota (1789-1873)13, autorul unui abecedar românesc scris cu litere latine.

Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea sunt amintiţi şi învăţătorii Toma Moisescu, Bosioc Miu, Nicolae Popoviciu şi Aurel Craiovan. Şcoala confesională românească, fiinţând pe lângă biserică, preotul era şi directorul şcolii.

A doua şcoală confesională românească a fost ridicată în 1874, fiind amplasată vizavi de biserică şi de primărie, pe locul actualului parc al căminului.

9 P. Radu, D. Onciulescu, Contribuţii la dezvoltarea învăţământului din Banat, Bucureşti, 1976, p.176.10 Nicolae Firu, Monografia comunei Chişoda, R.I.S.B.C., XI, sept.-oct. 1943, p.465.11 I.D.Suciu, R. Constantinescu, Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului, I, Timişoara, 1980 p.379.12 Victor Ţîrcovnicu, Istoria învăţământului din Banat până în anul 1800, Bucureşti, 1978, p.167.13 P. Radu, D. Onciulescu, op.cit., p.278.

15

Cea de-a treia şcoală confesională se construieşte lângă biserică, în anul 1899.14

Tot de la sfârşitul secolului al XIX-lea dispunem de date despre doi dascăli cu îndelungată activitate şi în secolul următor, personalităţi puternice ale vieţii spirituale şi sociale din comună.

Învăţătorul Atanasie Baicu15 s-a născut la 16 ianuarie 1873 în comuna Câmpanii de Sus, judeţul Bihor. În anul 1892 a absolvit Preparandia din Arad şi este repartizat ca învăţător suplinitor în comuna Micherechi (azi în Ungaria), unde funcţionează timp de trei ani.

În anul 1895 devine învăţător director la şcoala confesională ortodoxă din Giroc, unde predă la clasele mari. Aici funcţionează până la 31 august 1912, când, pentru atitudinea sa românească intransigentă, este constrâns de autorităţile austro-ungare să se retragă temporar din învăţământ, revenind în fruntea şcolii ca învăţător-director, la 1 octombrie 1918, unde funcţionează fără întrerupere până la 1 ianuarie 1932 când se pensionează.

Învăţătorul Traian Telescu16, născut la 14 noiembrie 1877 în comuna Cenadul Sârbesc, a absolvit Preparandia din Arad în anul 1897. Din anul 1898 este numit la şcoala din Giroc, unde funcţionează până în 1918.

Învăţătorii Atanasie Baicu şi Traian Telescu au fost preocupaţi şi de dotarea şcolii cu primele materiale didactice şi cu mobilierul necesar. Astfel, în anul şcolar 1904-1905, şcoala dispunea de:17

- o tablă- 5 hărţi- o bibliotecă cu 9 cărţi- o masă- 24 scaune- 5 cuiere- o maşină de comparat- 2 lămpi

14 Octavian Gruiţa, op. cit., p. 63.15 Ibidem , p. 63.16 Octavian Gruiţa, Giroc, monografie istorică,Timişoara, Editura Marineasa, 1996, p. 64.17 Octavian Gruiţa, Monografia Şcolii din Giroc, Timişoara, Ed. Mirton, 2006, p.44.

16

În această perioadă, deşi obligatoriu, învăţământul nu era gratuit, părinţii fiind nevoiţi să contribuie la întreţinerea şcolii şi a învăţătorului, motiv pentru care un mare număr de elevi încep şcoala şi frecventează doar clasele I şi a II-a, pentru a abandona în clasele terminale.

În perioada 1918-1919, se ridică un nou local de şcoală, din cărămidă arsă, cheltuielile fiind suportate de comuna politică. Este partea dinspre şosea a şcolii vechi, clădire ce se va extinde în perioada 1927-1928 pentru a face faţă numărului tot mai mare de elevi cuprinşi în clasele I-VII.

În anul 1929 a luat fiinţă şcoala de copii mici (grădiniţa) cu o singură sală de învăţământ.

În primii ani după Primul Război Mondial, funcţionează în localitate trei şcoli, două foste confesionale şi şcoala de stat cu trei săli de clasă şi locuinţa pentru director.

Dintre învăţătorii cu activitate îndelungată şi deosebită în această perioadă, amintim pe Mihai Bocşa, care a terminat Preparandia din Arad în anul 1910, iar din 1913 este transferat la şcoala din Giroc, unde activează până la sfârşitul vieţii, în anul 1933. I-a educat pe elevii săi în spiritul dragostei de patrie, de muncă şi de cultură. A rămas în conştiinţa foştilor săi elevi ca un remarcabil om, dascăl şi cetăţean.

În primii ani de după al II-lea Război Mondial şi până în 1964, la şcoala din Giroc funcţionează 7 clase, şcolarizând în clasele V-VII şi mulţi elevi veniţi din satul Chişoda (până în 1960), din Urseni şi Uliuc (până în 1963), în aceste localităţi neexistând ciclu gimnazial.18

După aceşti ani cu cel mai scăzut număr de elevi, urmează o creştere continuă până în anul şcolar 1977-1978, când se ajunge la 330 elevi, funcţionând şi trei clase paralele.19

Perioada 1974-1983, cu cel mai mare număr de elevi, duce şi la necesitatea extinderii spaţiului de şcolarizare.

În anul şcolar 1982-1983, se înfiinţează în şcoala noastră clasa a IX-a cu profil agro-industrial, iar în anul următor funcţionează clasa a X-a. În acest an, numărul absolvenţilor din clasa a VIII-a fiind redus,

18 Ibidem, p.55.19 Ibidem, p.56.

17

nu se mai organizează clasa a IX-a.În prezent, şcoala din Giroc dispune de 8 săli de clasă, 2

laboratoare, un cabinet de istorie-geografie, un laborator de informatica, o sală de sport, precum şi de mijloacele de învăţământ necesare desfăşurării procesului instructiv-educativ în condiţii bune.

În cadrul lecţiei „Strămoşii noştri”, amintindu-se că dacii au locuit pe teritoriul ţării noastre încă acum peste 2500 de ani, li se vorbeşte elevilor despre descoperirile arheologice făcute în Giroc20, datând din epoca preistorică.

Urmele de viaţă ale unor aşezări preistorice au fost scoase la iveală de-a lungul anilor, fie întâmplător, fie în urma unor săpături arheologice sistematice, iniţiate şi desfăşurate de Institutul de Arheologie şi Istoria Artei din Cluj-Napoca.

În anul 1874, când se desfăşurau lucrări de îndiguire a Timişului, la marginea digului, în pădure, s-a găsit un schelet în poziţie chircită, lângă care era un pistil din piatră şlefuită, datat din neolitic. Pistilul este o bilă perforată.

La Mantova s-au găsit urme de locuire din neolitic şi prima vârstă a fierului, până în secolele IX-XI. În acelaşi punct, arheologul Florin Medeleţ de la Muzeul Banatului din Timişoara a descoperit urme materiale daco-romane. În hotarul Girocului, spre pădure, s-a descoperit material neolitic vincean, din neoliticul mijlociu. Tot la Mantova se descoperă şi un dinte de mamut.

În anii 1992 şi 1993, sub conducerea arheologului Florin Gogâltan din Cluj-Napoca, încep cercetările arheologice sistematice, după ce, în anul 1989, la Mescalu, pe malul înalt al Timişului, în mod întâmplător, au fost descoperite urme ceramice, o piesă de bronz şi două tipare de lut pentru turnat obiecte din metal.

Prin săpăturile efectuate la Mescalu, pe o suprafaţă de 100 m2 se scoate la iveală o aşezare cu mai multe straturi de cultură, aparţinând epocii bronzului şi primei vârste a fierului. Ceramica, descoperită în

20 Liviu Mărghitan, Banatul în lumina arheologiei, vol I-III, Timişoara, Ed. Facla, 1979-1985, p. 98.

18

vatra unei aşezări din epoca bronzului, aparţine aşa- numitei culturi Cruceni-Belegis, făuritorii ei au trăit pe aceste locuri în jurul anului 1500 î.Hr., în pusta Banatului românesc şi sârbesc. Peste această veche aşezare, după circa 600 de ani, se suprapune un sat din epoca fierului.

În această aşezare s-au descoperit numeroase urme de cultură materială, vase de lut frumos ornamentate cu incizii, piese din bronz, unelte din piatră şi os. Toate acestea demonstrează nivelul de civilizaţie atins de oamenii acelor vremi.

Pe teritoriul pădurii sunt semnalate urmele unei aşezări fortificate, iar în apropierea pădurii, la Sălişte, s-a identificat o străveche aşezare.

Material arheologic din neolitic, descoperit la Giroc, se găseşte la muzeul din Cluj-Napoca.

Descoperirile arheologice făcute în hotarul satului nostru au o importanţă deosebită pentru preistoria Banatului, ele vor contribui la completarea cunoştinţelor privind lumea tracilor, referitor la condiţiile de locuire, produsele casnice şi activităţile metalurgice.

Prezentarea acestor descoperiri constituie un motiv de mândrie patriotică locală pentru elevi şi trezeşte la ei dorinţa de cunoaştere a locului unde s-au făcut descoperirile şi de a participa şi ei la eventuale noi săpături.

În cadrul unei drumeţii, elevii vor avea posibilitatea să cunoască şi hotarul satului cu toponimele specifice, cât şi locul descoperirilor arheologice de la Mescalu. Tot atunci, în Lunca Timişului, va fi localizată Mantova, locul unor urme de locuire din neolitic şi până în secolele IX-XI, descoperiri făcute de arheologul Florin Medeleţ de la Muzeul Banatului din Timişoara.

Condiţiile de viaţă prielnice (râul Timiş din imediata apropiere, pădurea, vânatul, pământul fertil) au fost tot atâtea motive ca omul preistoric să întemeieze aşezări stabile.

Elevii vor fi puşi în situaţia să analizeze aportul fiecărui factor la îmbunătăţirea vieţii sale: pădurea (hrană - fructe, vânat, ciuperci, miere, plante medicinale, lemn pentru foc, unelte, construcţii, arme), râul şi terenuri fertile.

În cadrul lecţiei ,,Formarea statelor medievale româneşti”, atunci

19

când se prezintă etapele, modul de formare şi datele ce marchează întemeierea acestora, li se va vorbi elevilor şi despre prima atestare documentară a Girocului.

Localitatea este atestată pentru prima dată în anul 1371-1372, sub numele de Gyrug21, când cneazul Gheorghe din Giroc (Georgius de Gyrug) trimite la Orşova, pentru repararea cetăţii, la cererea comitelui Himfy, un om.

Originea toponimului este necunoscută, dar academicianul Iorgu Iordan, în „Dicţionarul numelor de familie româneşti”, arată că în româneşte există o rădăcină onomastică din bulgara veche, DZORO, care, împreună cu sufixul OC a dat naştere unor toponime ca GIOROC şi, prin asimilare vocalică, ar fi posibil şi GIROC.22

Localităţi cu nume asemănător se mai întâlnesc şi în alte judeţe: Giorocel, Giorocul Mare (Dolj), Giorocuţa (Sălaj), Ghioroc (Arad).

În anul 1389 este menţionată localitatea Gyureg, când regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei donează moşia Gyoreg lui Vladislau, fiul lui Ştefan de Taar.23

Între anii 1453-1497, probabil sub numele de Szent Gyorgy, este desemnat satul Giroc.

În Epoca Medievală, populaţia era formată din ţărani organizaţi într-o obşte sătească, principala ocupaţie fiind cultivarea pământului şi creşterea animalelor.

În 1456, când Chişoda este amintită ca proprietate a lui Iancu de Hunedoara24, cu siguranţă că şi Girocul era proprietatea aceluiaşi voievod. Girocul la fel ca şi Timişoara şi împrejurimile, se aflau în proprietatea acestuia, fiind locul de unde marele voievod a pornit în campaniile sale militare de la S de Dunăre.

Pe harta istorică ,,Ţările Române în timpul lui Iancu de Hunedoara” se localizează, cu ajutorul elevilor, cetatea Timişoarei şi teritoriul de la S, dintre Bega şi Timiş, unde au trăit strămoşii noştri.

La 28 mai 1729, negustorul Iovan Bibici primeşte aprobarea

21 Coriolan Suciu, Dicţionarul istoric al localităţilor din Transilvania, vol.I (A-N), Editura Academiei, p.68.22 Iorgu Iordan, Dicţionarul numelor de familie românesti, Bucureşti, 1984, p. 223.23 Octavian Gruiţa, Giroc, monografie istorică, , Timişoara Editura Marineasa, 1996, p. 30.24 Nicolae Firu, op. cit., p.459.

20

administraţiei militare a Banatului de a ridica la Jurok o moară de măcinat, dacă prin aceasta nu dăunează intereselor comunei.25

În anul 1739 este amintit un jude al Girocului, fără a i se da numele, iar la 5 aprilie 1745 este atestat cneazul Girocului, dar tot fără nume.26

În 1746, probabil la fel ca şi localităţile Chişoda, Freidorf, Peciu Nou, Pişchia, Recaş, Giarmata, Dudeştii Noi şi Carani, Girocul era şi el tributar Timişoarei.

În perioada medievală, menţionarea localităţii în diferite documente este sporadică. În Conscripţia lui Marsigli27, din 1690-1700, Girocul este amintit sub numele de Gyirog, în 1717, pe o hartă militară austriacă, apare sub numele de Juroc, între 1723-1725 figurează sub denumirea de Jurak pe harta lui Mercy, iar J.J. Ehrler, în 177428, o menţionează cu numele de Djurok şi făcea parte din districtul Timişoara, cercul Parţa. Pe harta „Tabula Bannatus Temesiensis” a lui Griselini, din 177629, figurează Juroc, iar în 1783 Durac. Pe harta „Temeschwarer Banat…” a lui Jakob Brazellini, din 1788, apare denumirea Diurak, iar în 1788, Giurok sau diferite forme derivând din acesta: Gyurok (Atlasul regatului Ungariei), Gyiroc (între 1858-1911), Gyiireg (între 1911-1919), iar din 1920 se stabileşte denumirea de Giroc.

La lecţia ,,Ţările Române în pragul epocii moderne” se precizează că în fruntea satului sunt amintiţi juzi sau cnezi fără a se menţiona numele acestora, iar în anul 1746, la fel ca şi alte sate din jurul Timişoarei, Girocul este tributar acesteia.

Locuitorii erau ţărani dependenţi, nu aveau pământ în proprietate personală, ci doar în folosinţă, lucrând în condiţii grele pământul nobililor şi plăteau dijmă în produse şi bani.

O dată cu intrarea Banatului sub stăpânire austriacă, în anul 25 O. Gruiţa, Giroc, monografie istorică, Timişoara, Editura Marineasa, 1996, p. 30.26 Ibidem, p. 30.27 Ibidem, p.31.28 J. J. Ehrler, Banatul de la origine până acum, 1774, Timişoara, Ed. Facla, 1982, p. 146.29 Francesco Grissellini, Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei, Timişoara, Editura Facla,1984, p. 187.

21

1718, iar apoi sub cea maghiară, satul începe să figureze în diferite hărţi austriece sau ungureşti sub diferite denumiri (amintite mai sus).

Evoluţia denumirii satului, precum şi înfăţişarea Banatului Timişan din hărţile timpului poate fi urmărită pe fotocopiile unor hârtii vechi din secolele XVIII-XIX, existente în biblioteca şcolii sau la Muzeul Satului. Se analizează, cu ajutorul elevilor, evoluţia vetrei satului care nu mai corespunde vechilor toponime, fiind amplasată mult mai la N, ferită de inundaţiile Timişului, cu străzile largi şi paralele, după proiectele austriece.

Despre modul de viaţă, ocupaţii, locuinţă, religie, educaţie, datini şi prejudecăţile românilor din Banat, deci şi despre strămoşii noştri din Giroc, se pot afla date din lucrarea ,,Banatul de la origini până acum-1774” a lui J.J.Ehrler, pasaje ce vor fi citite elevilor atunci când se vorbeşte despre locuitorii satului în secolul al XVIII-lea. Cu ajutorul elevilor se urmăreşte evoluţia satului, dar şi păstrarea unor tradiţii şi obiceiuri.

În perioada descrisă de Ehrler, satul nostru făcea parte din cercul Parţa, populaţia ocupându-se cu cultura grânelor şi creşterea animalelor, ,,amândouă beneficiind de o desfacere deplină şi convenabilă a produselor pe piaţa Timişoarei, unde sunt duse, între multe altele, şi mari cantităţi de legume…”

Pentru a realiza o comparaţie cu situaţia de astăzi, li se adresează elevilor următoarele întrebări:

- Care sunt ocupaţiile agricole astăzi ?- Care este structura culturilor agricole în prezent?- Unde se livrează produsele agricole obţinute în gospodăria

ţărănească?

La lecţia ,,Revoluţia de la 1848 în Ţările Române” se va menţiona că revoluţia de la 1848 desfăşurată în Banat şi în Timişoara a avut o oarecare rezonanţă şi în Giroc, ţăranii din localitate intrând în legătura cu evenimentele din Timişoara, în măsura în care ei se deplasau pentru vânzarea produselor agricole în marele oraş.

În timpul Revoluţiei române de la 1848, au fost puternice mişcări în zonă, fapt ce este atestat de ziarul „Luminătorul” din Timişoara, redactat de Pavel Rotaru, care publica în anul 1890 unele

22

însemnări primite de la preotul Emilian Micu din Chişoda.30

După revoluţie, în urma căreia s-a impus desfiinţarea iobăgiei, se accelerează dezvoltarea localităţii noastre pe calea capitalistă, menţinându-se însă şi puternice rămăşiţe feudale. Populaţia locală este grav afectată de seceta din anii 1863-1864, de situaţia politică, precum şi de criza economică ce cuprindea întreg Imperiul Austro-Ungar.

În anii 1859-1860 au loc mari inundaţii31 pe Timiş, care afectează şi Girocul, iar în 1874 începe şi îndiguirea Timişului în dreptul satului, acţiune la care vor participa din plin şi localnicii, atât cu animalele şi atelajele, cât şi cu braţele.

Din anul 1861, Timişul devine comitat încorporat Ungariei, componenţa etnică a populaţiei din localitate nu suferă niciun fel de modificare, majoritatea fiind români ortodocşi, dar care aveau de făcut faţă unei intense politici de maghiarizare şi deznaţionalizare. Pentru a demonstra această cruntă realitate, sunt prezentate elevilor cataloage din arhiva şcolii, de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, exemplificându-se prin prezentarea numelor maghiarizate din cataloage.

În ceea ce priveşte structura populaţiei până în preajma primului război mondial, ea evoluează astfel: 1869 - 1970 locuitori, 1880 - 1896 locuitori, 1890 - 2022 locuitori, 1900 - 2214 locuitori, din care 1979 români, 117 germani, 114 maghiari, 4 alte naţionalităţi, 1910 -2361 locuitori, majoritatea români de religie ortodoxă.32

Populaţia cunoaşte o creştere continuă, atât datorită sporului natural, cât şi sporului migratoriu. Între anii 1865-1870 se stabilesc în Giroc primele familii germane venite din Grabaţi, Lenauheim şi Variaş, iar între anii 1910-1912 alte familii de germani vin de la Niţchidorf şi se aşază pe locul numit ,,Nemţi”, la SE de vatra satului, unde întemeiază un cătun ce cuprinde 10-12 case. Acesta se menţine până după primul război mondial, după care locuitorii săi se mută în sat, unde-şi construiesc case (mai ales pe străzile Trandafirilor şi Şcolii). Acum se prezintă elevilor un plan al satului pe care sunt marcate toate gospodăriile aparţinând populaţiei germane.

30 Ibidem, p.31.31 Nicolae Firu, Monografia comunei Chişoda, R.I.S.B.C., ian.–apr. 1944, p.131.32 I. Lotreanu, Monografia Banatului, Timişoara, 1936, p.196.

23

În cadrul unei lecţii de recapitulare şi evaluare, ,,Secolul unităţii şi al independenţei”, pe lângă aspectele politice, economice şi sociale specifice secolului al XIX-lea, se vor evidenţia transformările pe plan economic şi social în plan local, de la sfârşitul secolului XIX, transformări ce marchează un progres şi o evoluţie pe calea dezvoltării capitaliste a satului.

Astfel, în anul 1870, Girocul era centru de plasă, prim pretor fiind Dejan.

Pentru dezvoltarea economiei locale, în anul 189733, învăţătorul Atanasie Baicu înfiinţează ,,Banca Poporală - Ghiroceana” care sprijină ţăranii români în achiziţionarea unor terenuri agricole, acordând împrumuturi în condiţii avantajoase. Tot acum ia naştere şi prima unitate industrială, ce producea cărămizi şi aparţinea firmei Burghard-Becker, ce folosea forţa de muncă a ţăranilor săraci din sat.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea localitatea este conectată la reţeaua poştală şi telegrafică, iar o dată cu construirea căii ferate Timişoara-Buziaş şi a staţiei CFR Semenic (în prezent Giroc), are acces şi la această cale de comunicare modernă. 34

Toate aceste realizări pe plan economic sunt analizate cu elevii, evindenţiindu-se impactul asupra dezvoltării interioare a localităţii.

Pe plan politic, se poate menţiona că, în anul 190135, la Giroc a avut loc conferinţa zonală a PNR, la care participă şi Ioan Suciu, fruntaş politic român implicat în mişcarea memorandistă despre care elevii au învăţat, el fiind şi participant de frunte la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918.

Elementele de istorie locală se pot folosi şi în cadrul lecţiilor ,,Participarea României la Primul Război Mondial” şi ,,Formarea Statului National Unitar Român”. Astfel, vorbindu-se elevilor despre Primul Război Mondial se insistă pe suferinţele şi privaţiunile suferite de populaţia locală, pe rechiziţiile de animale şi alimente şi pe grelele pierderi umane.

Izbucnit ca urmare a ciocnirii de interese dintre marile puteri ale lumii, Primul Război Mondial şi-a lăsat amprenta şi asupra vieţii 33 Ioan Crişanu, Câteva schiţe biografice, Arad, 1937, p. 19.34 Octavian Gruiţa, Giroc, monografie istorică, Timişoara Editura Marineasa, 1996, p. 32.35 Arhiva Primăriei Giroc, Situaţie întocmită de notarul A. Gavrilescu, 3 ian. 1939.

24

patriarhale pe care o duceau locuitorii Girocului la acest început de secol, obligându-i la sacrificii umane şi materiale în slujba unui stat care a devenit mai mult o „închisoare a popoarelor” şi în serviciul unui împărat ros de ambiţii.

Mulţi fii ai acestor locuri sunt obligaţi să lupte în armata austro-ungară, contrar oricăror interese ale lor şi ale poporului din care făceau parte, departe de hotarele ţării, „prin şanţurile Galiţiei, prin pădurile Bucovinei, prin pietrele pleşuve ale Italiei sau prin pustietăţile îngheţate ale Siberiei…36”

Acum învăţătorul Atanasie Baicu de la şcoala din Giroc, pentru atitudinea sa patriotică şi lupta pentru drepturile naţionale ale românilor, este arestat şi trimis pe front în Rusia, România şi Italia, cu gândul că de acolo nu se va mai întoarce, dar el scapă cu viaţă din toate aceste grele încercări, trăind şi bucuria participării la Marea Unire de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.37

Mai mulţi militari din Giroc, care participau la lupte în armata austro-ungară, sunt făcuţi prizonieri, dar, şi în această situaţie, ei şi-au manifestat dorinţa de a lupta pentru idealul naţional, solicitând să fie încadraţi în armata română, alături de care participă la marile bătălii de la Mărăşti şi Mărăşeşti, în vara anului 1917.

Se cunosc numele a 33 de militari din Giroc, care, fiind făcuţi prizonieri în Rusia sau Italia, s-au încadrat ulterior în armata română.38

Voluntari trecuţi din Rusia:Nr. Gradul şi numele Nr. casei1. Elev caporal Petcu Ioan 742. Caporal Avrămuţ Iosif 783. Soldat Birtariu Pavel 244. Soldat Covaci Vichente 111

36 Ziarul Poporul românesc, Şoşdea, nr. 20 din 19 mai 1923.37 Ion Munteanu, Banatul şi Marea Unire, Timişoara, 1992, p. 167.38 Arhiva Primăriei Giroc, Situaţie întocmita de notarul A. Gavrilescu, 3 ian. 1939.

25

5. Soldat Lazăr Trifu 3406. Soldat Loica Pavel 4067. Soldat Preda Iosif 1018. Soldat Raicu Achim 599. Soldat Tinca Iosif 41910. Soldat Vasii Gheorghe

Voluntari trecuţi din Italia:Nr. Gradul şi numele Nr. casei11. Soldat Aga Ion 16312. Soldat Babescu Vasile 23613. Soldat Bosa Gheorghe 4514. Soldat Buibaş Ilie 3215. Soldat Brânda Petru 42316. Soldat Cojaia Simion 33217. Soldat Cojaia Ion 31418. Soldat Dragomir Andrei 45419. Soldat Drăguţ Ioan 37620. Soldat Gherban Iosif 7721. Soldat Gherban Petru 19822. Soldat Ioviţă Petru 5323. Soldat Loica Achim 31724. Soldat Loica Petru 31725. Soldat Loica Nicolae 40626. Soldat Marincu Trăilă 10827. Soldat Marincu Vichente 15128. Soldat Marincu Zarie 42529. Soldat Neda Pavel 12630. Soldat Ruja Trăilă 41831. Soldat Sârbu Vichente 16932. Soldat Şocodol Petru 34933. Soldat Ştirban Gheorghe 19334. Soldat Urşica Trifu 7835. Soldat Urşica Ioan 24136. Soldat Văcan Trifu 366

26

37. Soldat Drăguţ Achim, trecut în Franţa 18938. Soldat Ivaşcu Nicolae, trecut în Franţa 331

Prin acţiunea lor patriotică, voluntarii transilvăneni şi bănăţeni şi-au demonstrat voinţa în faţa întregii Europe, servind astfel cauza nobilă a unirii tuturor românilor într-un stat naţional unitar.

Totodată, această mişcare a constituit un sprijin moral, politic şi militar pentru armata şi populaţia românească, în situaţia de a apăra Moldova în faţa invadatorilor germani.

Sacrificiile localităţii noastre în anii primului război mondial au fost mari, cei 82 de morţi căzuţi în grele lupte au lăsat în urma lor orfani şi văduve, zeci şi sute de familii îndoliate, iar ajutoarele date de stat acestor familii s-au arătat cu totul insuficiente, chiar după aprecierea autorităţilor.

Elevii sunt întrebaţi dacă ştiu în localitate un monument ridicat în memoria acestor eroi. Majoritatea ştiu, fiindcă în fiecare an, de ziua eroilor, aici depun coroane de flori şi intonează cântece patriotice.

Monumentul închinat eroilor din Giroc căzuţi în Primul Război Mondial a fost ridicat în anul 1927 din marmură albă, prin efortul Băncii Populare ,,Ghiroceana”, ale comunei politice şi al familiilor eroilor. Pe el, pe lângă numele celor 82 de eroi căzuţi pe câmpul de luptă, mai poate fi citit: ,,Omagiu şi recunoştinţă iubiţilor noştri căzuţi luptând pentru întregirea neamului”.39

Elevii primesc ca temă pentru acasă transcrierea pe caiete a numelor acestor eroi, după care, în lecţia următoare, pe baza întrebărilor se evidenţiază faptul că sunt familii în care au murit doi sau chiar trei membri şi că, pe lângă românii care formează majoritatea, au fost eroi şi din rândul tinerilor germani şi maghiari.

Ei au murit pe front fără a-şi vedea împlinit visul de veacuri, al lor şi al înaintaşilor lor, de a trăi într-o Românie unită. Dar această dorinţă va fi trăită de fraţii lor mai târziu, la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, unde se hotărăşte, conform voinţei poporului român, unirea Transilvaniei şi a Banatului cu România.

39 Octavian Gruiţa, Giroc, monografie istorică, Timişoara, Ed. Marineasa, 1996, p. 36.

27

Locuitorii satului nostru au participat cu tot entuziasmul la acţiunile premergătoare Marii Uniri, astfel la adunarea organizată în Cercul electoral Becicherecul Mic, pe lângă reprezentanţi din alte sate timişene, participă şi ţărani din Giroc, care-şi dau acordul lor celor aleşi să voteze pentru unirea Banatului cu România.

La 31 octombrie 1918, la Timişoara se constituie Consiliul Naţional Militar Român, în frunte cu Aurel Cosma. La ora 17, se hotărăşte constituirea Gărzilor Naţionale Române, primele înfiinţate fiind cele din Giroc şi Chişoda. La manifestaţiile din acea seară au participat şi ţăranii din cele două sate, alături de timişoreni.

În noiembrie 1918, comandantul Gărzii Naţionale româneşti din Giroc era Titu Telescu. La Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, care a avut un caracter plebiscitar, participă şi David Voniga, Atanasie Baicu, Ioan Ruja şi Ioan Vacan din Giroc, iar vestea Marii Uniri a fost primită cu un entuziasm de nedescris: populaţia se strânge în centrul satului unde se intonează cântece patriotice şi se flutură drapele tricolore.

Dorinţa legitimă a românilor bănăţeni de a se încadra în statul român unitar, nu s-a putut înfăptui în cursul anului 1918 datorită ocupaţiei militare sârbeşti, contraponderată de trupe coloniale franceze.

Comuna noastră a fost ocupată de trupele străine la 17 noiembrie 1918, în aceeaşi zi când a fost ocupată şi Timişoara, această stare menţinându-se până la 27 iulie 1919, timp în care autorităţile de ocupaţie iau măsuri împotriva mişcării naţionale româneşti. La retragerea armatelor sârbesti din Giroc, acestea rechiziţionaseră de la săteni 100 de cai, comiţând jafuri asupra populaţiei civile.40

Populaţia germană din localitate sprijină actul Marii Uniri, trăind alături de localnicii români bucuria evenimentului.

Atunci când se vorbeşte elevilor despre participarea bănăţenilor la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, se aminteşte cu mândrie şi despre cei patru reprezentanţi ai satului nostru: preot David Voniga, învăţător Atanasie Baicu, ţăranul Ioan Ruja şi primarul IoanVacan. Este momentul în care se poate insista pe formarea patriotismului local, insistându-se pe jertfele date în timpul războiului şi pe

40 Ibidem, p. 38.

28

participarea activă a înaintaşilor noştri la pregătirea Marii Uniri precum şi la desfăşurarea acesteia.

Pornind de la amintirile unor bătrâni, culese în anii trecuţi, este descrisă atmosfera în care a fost întâmpinată vestea unirii în sat: populaţia se strânge în centrul satului, unde se intonează cântece patriotice şi se flutură drapele tricolore.

Înfăptuirea României Mari şi reformele economico-politice ce vor urma au creat un cadru favorabil dezvoltării ţării şi implicit localităţii noastre, fapt evidenţiat în lecţia ,,România după Marea Unire - 1918-1940”.

În contextul transformărilor petrecute pe plan naţional, atunci când se aminteşte despre reforma agrară din 1918, se arată felul cum aceasta a fost înfăptuită şi în Giroc.

Legiferată sub impulsul necesităţilor de natură economică, precum şi a promisiunilor făcute de autorităţile române încă din timpul războiului, reforma agrară din anul 1921 reduce marea proprietate moşierească şi pe cea a baronilor maghiari.41

În urma exproprierilor şi a împroprietăririlor ce au avut loc la Giroc, creşte ponderea ţăranilor mijlocaşi, se reduce numărul ţăranilor fără pământ şi se formează o pătură de ţărani înstăriţi care încep să folosească tot mai multe maşini pentru agricultură.

Prin reforma agrară din 1921, au fost împărţite la Giroc 1499 jugăre de pământ42, fiind expropriate moşiile baronului Mescalo, care avea şi un castel în estul hotarului, precum şi pustele vistieriei, împreuna cu fabrica de cărămidă, proprietatea lui Lindaneck şi Beseny.

În urma reformei, au fost împroprietărite 318 familii cu 892 jugăre repartizate pe naţionalităţi, după cum urmează:43

- 274 familii de români împroprietărite cu 823 jug. şi 800 stj.- 21 familii de germani împroprietărite cu 36 jug. şi 800 stj.- 18 familii de maghiari împroprietărite cu 28 jug. şi 800 stj.- 5 familii de sârbi împroprietărite cu 5 jug. şi 800 stj.

În afara ţăranilor din localitate, au mai fost împroprietărite în hotarul 41 Ibidem, p.39.42 Borovszky Samu,Temesvarmegye, Budapest, p. 48.43 Octavian Gruiţa, Giroc, monografie istorică, Timişoara, Editura Marineasa, 1996, p. 39.

29

Girocului şi următoarele instituţii:44

- comuna politică Giroc – 378 jug. şi 691 stj.- comuna bisericească Fratelia - comuna bisericească Timişoara-Ronaţ- comuna bisericească Sever BocuSuprafaţa totală repartizată acestor instituţii a fost de 607 jugăre.Proprietatea comunală, formată din izlazuri şi păduri, este

folosită tot de către populaţia satului, în schimbul achitării unor taxe.Tergiversarea aplicării reformei agrare atrage nemulţumirea

unor ţărani săraci, care în anul 1930 înaintează un memoriu autorităţilor, protestând pentru faptul că au fost şterşi (sau uitaţi) de pe listele de împroprietăriţi.

Suprafaţa medie a unui lot distribuit ţăranilor era de aproape 2,8 jugare. În perioada următoare reformei se constată că mulţi ţărani îşi vând pământul din lipsa animalelor de muncă sau a uneltelor.

Condiţiile favorabile create de înfăptuirea reformei agrare, hărnicia ţăranilor de pe aceste meleaguri, dornici să lucreze pământul care acum a devenit proprietatea lor, folosirea unor îngrăşăminte naturale şi a unor asolamente tradiţionale determină mutaţii importante pe plan economic şi social, concretizate în consolidarea gospodăriei ţărăneşti mijlocii, precum şi în preocuparea constantă pentru procurarea uneltelor de muncă, a maşinilor agricole şi a unor animale din rase productive.

În mod constant, suprafaţa agricolă în hotarul comunei Giroc a fost de 6311 jug. şi 1160 stj. folosiţi în anul 1926 după cum urmează:45

- teren arabil - 4445 jug.- păşune - 294 jug.- fâneaţă - 274 jug.- pădure - 658 jug.- vii - 5 jug.Din toată suprafaţa, populaţia germană avea în folosinţă 199

jug., maghiarii 1400 stj., iar restul era în proprietatea ţăranilor români.Alături de cultura pământului, creşterea animalelor era o

ocupaţie tradiţională, aducătoare de importante venituri, de altfel şi

44 Ibidem, p. 40.45 Ibidem, p. 40.

30

întinsele suprafeţe de păşuni şi fâneţe au constituit un cadru favorabil acestei îndeletniciri.

Numărul de animale înregistrat în 1926 era următorul:46

- animale de tracţiune – cai (unii din rasa Nonius) - 517 cap.- animale de reproducere şi lapte - 676 cap.- iepe - 304 cap.- porci - 1445 cap.- oi - 1458 cap.- alte animale - 3 cap.Preocuparea pentru procurarea uneltelor de muncă şi a primelor

maşini este demonstrată de faptul că, în acest an, se înregistrează 235 pluguri (un plug revenea la două gospodării), 4 batoze şi un plug cu motor.47

În anul 1939, suprafaţa agricolă a comunei, de 6311 jug. şi 1160 stj., era folosită după cum urmează:48

- arabil - 4239 jug.- grădini - 177 jug.- livezi - 274 jug.- vii - 5 jug.- păşune - 500 jug.- pădure - 658 jug.- neproductiv - 454 jug.Numărul animalelor în acelaşi an era după cum urmează:49

- bovine (multe din rasa Siementhal ) - 538 cap.- cabaline - 701 cap.- ovine - 1160 cap.- porcine (York-92 şi Mangaliţa) - 1093 cap.- caprine - 42 cap.- găini - 7204 cap.- măgari - 60 cap.În privinţa uneltelor şi maşinilor, acestea rămân în continuare

insuficiente, situaţie demonstrată de următoarea statistică:50

- pluguri cu o brazdă cu grindeiul de fier: 3 gospodării au 2 46 Ibidem, p. 41.47 Ibidem, p.41.48 Arhiva Primăriei Giroc, Situaţie din 3.I.1939.49 Ibidem.

31

bucăţi, 266 gospodării au o bucată, 271 gospodării nu posedă- plug cu două brazde: 8 gospodării au o bucată, 271 gospodării

nu posedă- maşini de secerat şi legat snopi: 54 gospodării au o bucată, 487

gospodării nu posedă- tractoare: 6 bucăţi- batoze: 7 bucăţiÎn vederea procurării maşinilor şi uneltelor de muncă, ţăranii

folosesc fondurile împrumutate de la „Banca Ghiroceana”, condusă de învăţătorul Atanasie Baicu, iar în 1937 a luat fiinţă asociaţia plugarilor „Bunii gospodari”, care, în anul 1938, procura la preţuri mai reduse 8 maşini de semănat.

În ceea ce priveşte sfera de ocupaţie a locuitorilor, după cum o atestă caracterul agrar al economiei comunei, majoritatea acestora sunt muncitori agricoli, dar apropierea de oraşul Timişoara, dezvoltarea sa economică determină atragerea a 150 de locuitori în sfera industrială sau comercială, majoritatea locuind în casele ce se construiesc în pusta Beseny, practic alipită Timişoarei.

În anii următori, până în preajma războiului, se constată diversificarea ocupaţiilor în localitate, proporţia muncitorilor agricoli rămânând asemenea perioadei precedente.

Situaţia practicării profesiunilor în Giroc, în anul 1939, era următoarea:

- comercianţi - 5- cârciumari - 3- potcovari - 4- tâmplari - 2- rotari - 2- zidari - 5- pantofari - 2- precupeţi - 6 - frizeri - 7- măcelari - 2

50 Octavian Gruiţa, Giroc, monografie istorică, Timişoara, Editura Marineasa, 1996, p. 42.

32

Ca urmare a efectelor pozitive ale reformei agrare din 1921, economia ţărănească cunoaşte o sensibilă redresare în perioada interbelică, se întăreşte poziţia ţăranului mijlocaş, se accentuează preocuparea pentru procurarea maşinilor, uneltelor şi a unor animale de rasă. Paralel cu aceasta, are loc în localitate o îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă şi de locuit, constatându-se şi o diversificare a profesiunilor care vin să răspundă unor necesităţi locale.

Integrarea elementelor de istorie locală în cadrul lecţiilor se realizează şi la tema ,,Participarea României la cel de Al Doilea Război Mondial”, povestindu-se elevilor despre evenimentele care au avut loc pe teritoriul localităţii noastre, dar şi despre contribuţia girocenilor la această mare conflagraţie mondială.

Cel mai important eveniment politico-militar din timpul guvernării antonesciene, cu însemnate consecinţe pentru întreaga istorie contemporană a tării noastre, a fost intrarea în război, la 22 iunie 1941, alături de Germania lui Hitler şi de aliaţii săi. Peste 100 de tineri din Giroc, încadraţi în armată, participă la războiul din Răsărit, în perioada 1941-1944, la luptele din Odesa, Cotul Donului şi Stalingrad, iar după lovitura de stat de la 23 august 1944, la luptele pentru eliberarea Ardealului de Nord, a Ungariei şi a Cehoslovaciei.51

În timp ce tinerii soldaţi din Giroc participă alături de armatele ruseşti la eliberarea Ardealului de Nord sau a altor ţinuturi româneşti de sub ocupaţia hitleristo-hortistă, pe teritoriul comunei noastre aveau să-şi dea viaţa soldaţi de pe alte meleaguri, animaţi de aceeaşi dorinţă de a-şi servi patria.

După 23 august 1944, sarcina armatei române din această parte a ţării era de a împiedica pătrunderea dinspre Iugoslavia a armatelor nemţeşti pe teritoriul ţării noastre.

În după-masa zilei de 16 septembrie 1944, la ora 18, satul Giroc este atacat de unităţi germane venite din sud. Detaşamentul locotenent-colonelului Ioan Enescu a oprit înaintarea inamicului prin dezlănţuirea unui puternic foc susţinut de toate categoriile de arme.52

Armata română a avut de făcut faţă la două divizii germane: Divizia 4 moto „Printz Eugen”, care ataca din direcţia V şi Divizia

51 Ibidem, p. 44.52 Ibidem, p. 45.

33

moto „Langemark”, care ataca din S.În dimineaţa zilei de 17 septembrie, la ora 6, inamicul porneşte

un puternic atac pentru cucerirea oraşului Timişoara, atacând în direcţia localităţilor Giroc-Chişoda, unde acţionează cu artilerie şi aruncătoare grele. Armatele române, fiind sprijinite de artileria sovietică, resping atacul german.53

La ora 16,30, trupele germane, aducând întăriri şi dezlănţuind un puternic foc de artilerie grea şi aruncătoare, reuşesc să intre în Giroc şi Chişoda. Acum este grav rănit locotenent-colonelul Ioan Enescu, apărătorul acestor sate, care, în seara zilei de 17 septembrie 1944, în urma rănilor, moare la spital în Timişoara.54

În dimineaţa zilei de 18 septembrie 1944, nemţii încearcă pătrunderi răzleţe în Timişoara, iar în după-masa zilei se observau mişcări de retragere pe şoseaua Timişoara-Şag. Era evident că bătălia Timişoarei fusese câştigată de apărătorii ei.

În luptă şi la victoria finală pe teritoriul localităţii Giroc, un aport deosebit l-a avut şi populaţia civilă care a sprijinit armata română în greaua încercare cu un inamic bine dotat tehnic şi gata să facă orice sacrificiu pentru a crea o breşă în sistemul de apărare al adversarului.

În ziua de 17 septembrie 1944, populaţia satului trăieşte cu emoţie şi cu groază momentul crimelor săvârşite împotriva prizonierilor români capturaţi în urma luptelor, care sunt împuşcaţi de hitlerişti în ceafă, de la mică distanţă, încălcându-se convenţiile internaţionale privitoare la tratarea prizonierilor de război.55

După împuşcare, eroii rămaşi în nefiinţă pe pământul pe care până atunci l-au apărat, au fost identificaţi de directorul şcolii, Ionescu Barbu, care, împreună cu alţi cetăţeni, i-au transportat la cimitirul comunei unde au fost înhumaţi la 18 septembrie 1944.

Ei au rămas peste timp un simbol al jertfei date de eroii neamului românesc pentru apărarea acestui colţ de ţară. Ei fac parte din familia morţilor noştri, cu toate că sunt de pe alte meleaguri ale ţării.53 D. Popescu, La porţile Timişoarei, 1968, p.41.54 Ibidem, p. 41.55 Octavian Gruiţa, Giroc, monografie istorică, Timişoara, Editura Marineasa, 1996, p. 46.

34

O dată cu săvârşirea acestor crime, armatele germane se dedau şi la săvârşirea unor jafuri în localitate, imprimând teroare şi spaimă.

Într-o singură zi de ocupaţie, armata germană a comis pe teritoriul comunei 18 crime, a provocat incendii, a jefuit cetăţeni şi gospodării, provocând pagube materiale ce se ridică la suma de 3.265.780 lei (evaluări făcute pe baza cursului leului din anul 1945).56

Războiul avea să ridice în faţa localităţii Giroc problema unor mari sacrificii materiale, determinate de necesitatea sprijinirii frontului, a întreţinerii armatei ruseşti din localitate şi a rechiziţionării unor animale şi produse agricole de către aceasta.

Principalele produse şi animale strânse de la populaţie pentru armatele ruseşti au fost:57

- porumb -53.000 kg- ovăz - 49.000 kg- fân - 138.000 kg- căruţe - 80 bucăţi- cai - 219 capete- oi - 65 capete- porci - 33 capete- harnaşamente - 196 bucăţi

Valoarea tuturor bunurilor rechiziţionate din localitate se ridică la suma de 230.894.552 lei (evaluări făcute pe baza cursului leului din anul 1945).58

Se pot utiliza şi studia cu elevii izvoare istorice locale publicate în ziarul şcolii, „Lumina satului”, anul II nr.3/1994, în care sunt prezentate portretele unor eroi căzuţi pe câmpul de luptă. Elevilor li se adresează următoarele întrebări:

- Cu cine a fost aliată România pe frontul de E?- Care a fost scopul principal al ofensivei din E şi în ce perioadă

s-a desfăşurat?- Care a fost momentul care a încheiat campania armatei române

din E?- În ce perioadă s-a desfăşurat campania de pe frontul din V şi

56 Ibidem, p. 48.57 Ibidem, p. 49.58 Ibidem, p. 49.

35

cu cine era aliată armata română?În legătură cu cei 18 soldaţi împuşcaţi în Giroc în data de 17

septembrie 1944, li se citesc elevilor declaraţiile unor cetăţeni din Giroc, care au identificat persoanele împuşcate şi care, în frunte cu directorul şcolii, Ionescu Barbu, i-au transportat la cimitirul satului unde, în 18 septembrie 1944, au fost înmormântaţi.

Unul dintre elevi citeşte lista cu numele acestor eroi:59

1 - Sold. Stanciu Eftimie Regimentul 7 Pionieri 2 - Sold. Baicu Grigore „ 5 Vânători 3 - Serg. Mogoşanu Vintilă „ 7 Pionieri4 - Sold. Motoşan P. Mihai „ 7 Pionieri5 - Sold. Zabliuc Ioan „ 7 Pionieri6 - Serg. Maciucă Grigore „ 7 Pionieri7 - Sold. Dăceanu Ioan „ 7 Pionieri8 - Sold. Doandă Vichente „ 7 Pionieri9 - Sold. Sevestru Petru „ 5 Vânători10 - Sold. Daschievici George „ 7 Pionieri11 - Sold. Boată Ion „ 7 Pionieri12 - Sold. Dumitru Ion „ 7 Pionieri13 - Cap. Gegrea Ion „ 7 Pionieri14 - Cap. Doanţă Aurel „ 7 Pionieri15 - Sold. Cresciuc Petru din comuna Lipscani,

Jud. Hotin16 - Dobrici Moise gardian public din

Timişoara venit la Giroc pentru a-şi căuta familia

17 - Cap. Ivanovici Ivan soldat rus 18 - Bodinel Vasile translator la Universitatea

din Odesa După citirea listei acestor eroi, învăţătoarea adresează elevilor

următoarele întrebări:- Din ce unităţi militare au făcut ei parte?- Unde sunt mormintele acestor eroi?- Cum pot elevii şi locuitorii din Giroc să-şi arate respectul şi

59 Arhiva Primăriei Giroc, Dosar nr. 7/1945 privitor la crimele săvârşite de trupele germane în Giroc.

36

aprecierea faţă de memoria lor?Ei au rămas peste timp un simbol al jertfei date de eroii

neamului românesc pentru apărarea acestui colţ de ţară. Ei fac parte din familia morţilor noştri, cu toate că sunt de pe alte meleaguri ale ţării.

Referitor la jafurile săvârşite de armata germană pe teritoriul localităţii noastre, se dă citire unei alte declaraţii datate din ianuarie 1945, în care martorii oculari ai evenimentelor arată că au asistat la incendierea unor case, prăvălii, batoză de treierat sau jefuirea unor localnici.

Declaraţie60: „Subsemnatul Buzariu Vichente, domiciliat în comuna Giroc, nr.355, Jud.Timis-Torontal, declar următoarele:

În ziua de 17 septembrie 1944, după orele 6 dimineaţa, când au intrat germanii în Giroc, fiind acasă, am văzut cum un soldat german a dat foc la şira de paie ce era în curtea casei mele şi după aceea a dat foc la casa vecinului meu, Brânda Petru, nr. 354. Subsemnatul, imediat ce am văzut că arde casa, am scos din casă câteva obiecte. În acelaşi timp, am văzut că arde şi casa locuitorului Trifu Lazăr, nr. 340. În acest timp nu a fost bombardament de artilerie sau trageri de infanterie. Ambele case au ars în întregime.

După ce soldaţii germani au dat foc la casa vecinului meu, Brânda Petru, am fugit de acasă şi, aflându-mă în comună, în dreptul casei locuitorului Stelzner Gheorghe, am văzut o grupă de soldaţi germani care duceau 2 soldaţi români prizonieri. După aceea, am plecat din nou acasă şi la circa 45 de minute (…) la marginea comunei, în apropierea casei mele, am văzut un soldat german împuşcându-i în ceafă.

Totodată, declar că am văzut încă 7 soldaţi români morţi tot la marginea satului, în apropierea casei mele şi toţi soldaţii aveau lovituri de glonţ în ceafă.

Drept care dau prezenta declaraţie.”Giroc, la 22 ianuarie 1945Martori: Semnătura,Bosa Iosif şi Marcu Victor Buzariu VichenteCu ajutorul elevilor, se trage concluzia că pierderile umane de

60 Octavian Gruiţa, Giroc, monografie istorică, Timişoara, Editura Marineasa, 1996, p. 48.

37

pe frontul de E şi de V, bunurile materiale distruse sau însuşite de către trupele germane şi ruseşti au reprezentat o grea încercare la care cei 4 ani de război i-au supus pe înaintaşii noştri.

Elementele de istorie locală pot fi integrate cu bune rezultate şi în lecţiile în care se vorbeşte despre situaţia ţării după Al Doilea Război mondial, când, în Giroc, în 1945 se înfăptuieşte reforma agrară.

Legiferată pe plan naţional la 3-5 martie 1945, înfăptuirea şi aplicarea reformei agrare pe plan local şi-a asumat-o organizaţia „Frontul plugarilor” care număra peste 100 de membri proveniţi din rândul ţăranilor şi din care, la 1 martie 1945, s-a ales comitetul local de împroprietărire61.

Prin reforma agrară au fost expropriate în Giroc 369 jugăre de pământ, suprafaţă provenită de la următorii proprietari:62

- terenuri expropriate de la populaţia germană -238 jugăre- sesii parohiale, cantonale şi bisericeşti - 131 jugăre.Acum s-a expropriat terenul şi fabrica de cărămidă, proprietatea

lui Lindacher şi Muller.Suprafaţa expropriată prin reforma agrară avea următoarea

destinaţie63:- arabil 353 jugăre- livezi 1 jugăr- fâneţe 5 jugăre- păşuni 10 jugăreTOTAL 369 jugăre

Pe plan politic, au loc frământări asemănătoare celor de la nivelul ţării. Cei care se opuneau noilor autorităţi comuniste ce se pregăteau să ia puterea sau trupelor sovietice, sunt aruncaţi în închisori sau trimişi la Canal, de unde nu aveau să se mai întoarcă, aşa cum a fost şi cazul cetăţeanului din Giroc, Avrămuţ Ilie, mort pe şantierul canalului Dunăre-Marea Neagră.

În ianuarie 1945, în special femei din rândul minorităţii germane, sunt arestate şi transportate cu vagoane de marfă în URSS şi puse să lucreze în mine, şantiere sau colhozuri pentru refacerea ţării.61 Ibidem, p. 49.62 Ibidem, p. 49.63 Ibidem, p. 49.

38

În vederea pregătirii alegerilor parlamentare din anul 1946, vechea conducere a primăriei este înlocuită, noii primari fiind aleşi din rândul muncitorilor sau ţăranilor înscrişi în „Frontul plugarilor”.

În campania electorală, la Căminul Cultural din Giroc se ţine o mare întrunire cu participarea a 200-250 de persoane, în cadrul căreia nu se produc niciun fel de incidente, partidele politice prezentându-şi programele.

Pe listele electorale care se întocmesc pentru comuna Giroc, sunt înscrise 1140 de persoane, localitatea fiind cuprinsă în secţia de votare numărul 59 Chişoda, împreună cu localităţile Chişoda şi Ciarda Roşie. Datorită organizării alegerilor pe un centru mai mare, cu participarea a trei localităţi, nu se cunoaşte rezultatul alegerilor doar pentru Giroc, dar, din relatările participanţilor, la fel ca la nivelul întregii ţări, reiese că s-au comis numeroase fraude ce au determinat falsificarea alegerilor64.

Pe baza întrebărilor adresate elevilor şi a unor date statistice menţionate în monografia satului, se dezbat următoarele aspecte:

- provenienţa terenurilor împărţite prin reforma agrară;- uneltele agricole şi animalele expropriate;- persoanele îndreptăţite la împroprietărire.În lecţiile referitoare la epoca contemporană se poate preciza că,

pe plan economic, situaţia ţăranilor din Giroc devine tot mai grea.Nici nu se redresează bine mica gospodărie ţărănească, sub

aspectul producţiilor obţinute, al dotării tehnice şi al refacerii sectorului zootehnic, că, prin Hotărârea Plenarei CC al PCR din 3-5 martie 1949, se trece la luarea pământului de la ţărani şi la colectivizarea agriculturii. În spiritul acestui program, începe „lămurirea” şi constrângerea ţăranilor din Giroc pentru formarea Gospodăriei Agricole Colective cu numele „Libertatea”, înfiinţată prin H.C.M. nr. 993 din 2 septembrie 1950. Actul de constituire menţionează următoarele: „Subsemnaţii, plugari din comuna Giroc, Plasa Timişoara, judeţul TIMIŞ- TORONTAL, ne întovărăşim de bună voie şi nesiliţi de nimeni de a constitui aceasta cu denumirea de „Libertatea”, având sediul în comuna Giroc.65”

64 Ibidem, p. 51.65 Ibidem, p. 53.

39

Având în vedere că majoritatea au fost ţărani săraci, fără pământ sau cu pământ puţin şi cu puţine unelte de muncă, suprafaţa agricolă a unităţii a fost de 78 ha şi dispuneau de:66

- 11 cai- 5 căruţe- 3 pluguri cu brazdă- 3 prăşitoare- 3 grapeUnitatea realizează în anul 1950 o producţie de 1011 kg grâu / ha.Până la colectivizarea în totalitate a localităţii, în 1959, asupra

ţăranilor ce refuzau înscrierea în CAP se intensifică măsurile represive: arestări, cote de produse agricole şi animaliere şi diverse presiuni psihice şi fizice.

În anul 1991, ca urmare a apariţiei Legii nr. 18, se trece la lichidarea patrimoniului CAP Giroc şi la împărţirea pământului foştilor proprietari.

Acum sunt preluate de către comisia fondului funciar 1940 ha, după cum urmează67:

- de la CAP Giroc 1404 ha- de la AESC 72 ha- de la CAP Chişoda 74 ha- de la SCPCP 390 haTot acum, prin lichidarea sectorului zootehnic, se trece la

împărţirea bovinelor foştilor membrii CAP.Pe tema acestor întâmplări, elevii sunt îndemnaţi să poarte

discuţii cu bunicii şi să-şi noteze în caiete unele dintre acestea sau să relateze alte întâmplari auzite din acea perioadă.

În cadrul lecţiei „Satul - păstrător al tradiţiilor” se arată că locuitorii satelor au păstrat şi au transmis tradiţiile legate de gospodărie (casă şi anexe) şi de locuinţă, fiindcă „aici se înfăptuiesc muncile cu caracter casnic, aici se transmite experienţa de viaţă urmaşilor, se însuşeşte conduita morală şi etică, normele de viaţă ale colectivităţii, aici e locul de odihnă, de desfătare şi petrecere a

66 Ibidem, p. 54.

67 Ibidem, p. 57.

40

familiei…” 68 Cu ajutorul elevilor, se urmăreşte evoluţia locuinţei, de la cea cu două încăperi, la cea cu trei încăperi şi până la locuinţele moderne din zilele noastre. Elevii sunt îndemnaţi să reconstituie evoluţia locuinţei în care ei trăiesc. Pe parcurs, se urmăreşte dotarea interiorului: pat, masă, scaune, clup, ladă de zestre, dulapul cu trei fiocuri (sertare), ţesăturile (ponevi sau cilimuri). Prefacerile din interiorul locuinţei ţărăneşti contemporane, constituie un proces continuu şi sunt o consecinţă firească a dorinţei şi a eforturilor oamenilor de a trăi mai bine.

În lumea satului s-au menţinut până în zilele noastre câteva obiceiuri străvechi legate de locuinţă. Potrivit vechilor credinţe, locul pe care se construieşte casa se răscumpără cu un cap de cocoş şi cu câţiva bănuţi pe care meşterul are grijă să-i zidească la temelie, de obicei în colţul din est. După ce s-a montat şarpanta casei, spre stradă, meşterii înalţă o creangă pe care gazda aşază o legătura cu diferite seminţe, o sticlă cu vin sau ţuică, împodobită cu un ştergar sau cârpă. Seminţele simbolizează belşugul şi norocul de care noul cămin să aibă parte, ştergarul este oferit în dar meşterului lemnar, iar băutura, cu care gazda îşi omeneşte lucrătorii, arată dărnicia şi ospitalitatea.

Tradiţiile satului românesc se referă şi la ocupaţii: agricultura cu uneltele specifice (plug, rotile, grapă, oritac), cultura plantelor, creşterea animalelor, medicina populară, industria casnică textilă etc.

Acum pot fi amintite trei dintre aceste făuritoare de frumos din Giroc, cusătorese de costume populare precum: uina Minca a lui Fraica, uina Dida a lui Fleorcoane şi uina Florica a lui Dorgoş.

Ca o dovadă a talentului şi tradiţiei existente în Giroc în acest domeniu, la expoziţia universală de la Bucureşti, din anul 1906, ţesăturile trimise din satul nostru sunt apreciate cu „Diploma specială de bronz”.

Elevii sunt întrebaţi daca deţin asemenea costume populare sau ţesături realizate de străbunici sau de alţi membri ai familiei. Ei sunt îndemnaţi să le păstreze şi, cu anumite ocazii, să le poarte, fiindcă fac parte din cultura tradiţională românească. Sunt sfătuiţi, de asemenea, să păstreze fotografii care înfăţişează membri ai familiei lor îmbrăcaţi în costume populare.

68 Ion Vlăduţiu, Etnografie românească, Bucureşti, 1937, p. 149.

41

Din tradiţia satului românesc fac parte şi obiceiurile legate de principalele momente din viaţa omului: naştere, nunta şi înmormântare. Aceste momente esenţiale din viaţă au generat unele obiceiuri tipice care s-au transmis din generaţie în generaţie. Ele au fost supuse, pe parcursul veacurilor, unor transformări permanente, astfel că, în zilele noastre, doar obiceiurile de înmormântare îşi mai păstrează substanţa tradiţională, cu momentele esenţiale neschimbate.

Acum se cere elevilor să dea exemple de diferite obiceiuri pe care ei le cunosc sau despre care au auzit că se mai practică încă.

Pentru a demonstra că obiceiurile legate de înmormântare se păstrează cel mai bine, se face comparaţie între descrierea acestei procesiuni făcută de J.J. Ehrler, legată de ceremonia religioasă a înmormântării la români, înainte de 1774 şi ceremonia de astăzi.

Tot din tradiţiile locuitorilor de la sate sunt obiceiurile ciclului calendaristic. De la Anul Nou şi până la Crăciun, diferitele obiceiuri se ţineau lanţ.

În noaptea de 31 decembrie se practica obiceiul pluguşorului şi al buhaiului de către grupuri de copii, coruri şi fanfara satului, care treceau pe la casa preotului, a primarului şi ale oamenilor mai bogaţi, colindând şi urându-le „La mulţi ani”.

Între 2 şi 5 ianuarie, preotul, însoţit de un cantor, umbla din casă în casă cu iordanul.

În seara de 6 ianuarie se organiza, la Casa Naţională, „Balul Ionilor”, una din cele mai mari sărbători ale satului, având în vedere numărul mare de locuitori ce purtau acest nume.

Înaintea Paştelui, începând din Joia Mare şi până la Înviere, nu se trăgeau clopotele la biserică, ci se bătea doar toaca. În noaptea de Înviere, de la biserică se pleca pe diferite străzi ale satului, în frunte cu preotul şi cu corul, pe marginea drumului sunt aprinse focuri, iar în ferestrele caselor erau lumânări aprinse.

În ziua a doua de Paşti, la Casa Naţională, se organiza Ruga, unde tinerii mergeau la horă îmbrăcaţi în costume naţionale, iar noaptea se organiza bal.

La o săptămână după Paşti (Paştele Mici), la Giroc era Ziua Morţilor când se mergea la cimitir şi preotul slujea mormintele.

La Înălţarea Domnului (Ispas), se obişnuieşte ca, după slujbă, să

42

se meargă la monumentul şi cimitirul eroilor, oficiindu-se slujbe în memoria celor căzuţi în războaie.

În ajunul zilei de Sfântul Nicolae (6 decembrie), copiii îşi curăţau cizmele sau pantofii şi le puneau în uşă sau în geam, aşteptând să primească daruri de la Moş Nicolae.

De Ajunul Crăciunului, copiii sau tinerii mergeau prin sat cu colinda sau cu steaua şi, în schimbul urărilor, primeau colaci, cârnaţi, nuci sau mere. Tot în această seară, copiii îl aşteptau pe Moş Crăciun care le aducea daruri şi brad împodobit. În ziua de Crăciun, copiii împărţeau pomană la vecini sau neamuri, ducând colac şi cârnaţi.

Se poartă o discuţie cu elevii pe marginea acestor obiceiuri, făcându-se comparaţie între practicarea lor din trecut şi cea de astăzi.

CAPITOLUL IIMODALITĂŢI DE INTEGRARE A

ELEMENTELOR DE ISTORIE LOCALĂ ÎN LECŢIILE DE ISTORIE LA CLASA A IV-A

2.1. METODE DE PREDARE-ÎNVĂŢARE

Realizarea obiectivelor predării-învăţării istoriei patriei presupune, pe lângă selectarea unui conţinut corespunzător, şi alegerea unor metode şi procedee didactice adecvate care să ducă la accentuarea caracterului activ şi conştient al dobândirii cunoştinţelor.

În această optică, dobândirea cunoştinţelor de istorie trebuie să fie realizată cu ajutorul unor metode care angajează elevul într-o

43

activitate cognitivă proprie, care mobilizează toate funcţiile intelectuale şi emoţional-motivaţionale ale acestuia în vederea realizării sarcinii de învăţare.

Metodica folosirii documentelor de istorie locală depinde de natura lor. Aceasta nu înseamnă însă că pentru fiecare fel de material trebuie să folosim procedee metodice anumite, specifice numai lui. Dimpotrivă, în cazul mai multor genuri de material poate fi utilizat acelaşi procedeu metodic, după cum acelaşi gen de material poate fi prezentat la lecţie prin mai multe procedee.

În alegerea metodelor şi procedeelor, după cum se ştie, ne călăuzim, de asemenea, după scopul concret al lecţiei şi după particularităţile de vârstă şi nivelul de dezvoltare intelectuală a elevilor.

Pentru împletirea elementelor de istorie locală cu cunoştinţe de istorie generală, am căutat să aleg dintre metodele de învăţământ pe cele mai adecvate ca:

- expunerea sistematică a cunoştinţelor (povestirea şi explicaţia)- conversaţia- demonstraţia- problematizarea- învăţarea prin cercetare şi descoperire- jocul didactic- brainstorming-ul- ciorchinele.

2.1.1. Una dintre metodele folosite în predarea-învăţarea istoriei este expunerea sistematică a cunoştinţelor, care se foloseşte, datorită particularităţilor psihice ale şcolarilor mici, prin cele două variante ale sale: povestirea şi explicaţia.

Folosind povestirea, învăţătorul înfăţişează, într-o formă expresivă şi accesibilă, fapte şi evenimente, descrie obiecte care nu sunt date în experienţa elevilor datorită depărtării lor în timp şi spaţiu, care sunt puţin accesibile sau chiar inaccesibile pe alte căi.69

Astfel, vorbind despre „Constituirea statelor medievale

69 Reasilva Bărbuleanu, Victoria Radu, Metodica predării istoriei patriei,Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1988, p. 79.

44

româneşti”, putem povesti elevilor despre prima atestare documentară a Girocului, ce a avut loc în anul 1371, când cneazul Gheorghe din Giroc a trimis la Orşova un om pentru repararea cetăţii, la cererea comitelui Himfy70.

Tot prin intermediul povestirii putem integra elemente de istorie locală în cadrul lecţiei despre „Participarea României la Primul Război Mondial”. Elevii vor afla „povestea” tristă a multor fii ai Girocului care au fost obligaţi să lupte în armata austro-ungară, contrar oricăror interese ale lor şi ale poporului lor. Luptele la care au participat s-au dus departe de hotarele ţării: în Galiţia, Bucovina, Italia sau Siberia. Mulţi dintre aceşti militari din Giroc ce luptau în armata austro-ungară au fost făcuţi prizonieri, dar, chiar şi în această situaţie, ei şi-au manifestat dorinţa de a lupta în armata română pentru idealul naţional şi se vor alătura acesteia în luptele de la Mărăşti şi Mărăşeşti din 1917.

Greutatea specifică, în cadrul povestirii, revine elementelor de ordin narativ şi emoţional. De aceea, ele vor fi folosite în acel moment din lecţie în care învăţătorul caută să potenţeze la maximum participarea afectivă a elevilor la conţinutul de fapte, de idei şi de sentimente pe care le înfăţişează.

În prezentarea materialului istoric local, povestirea va fi folosită mai ales atunci când învăţătorul nu posedă documentele respective, precum şi atunci când posedă un numar mare dintre acestea şi le foloseşte la lecţie pe cele mai indicate.

La clasele mici, povestirea are o mare eficacitate educativă. Prezentarea unor evenimente istorice locale, fie chiar sub forma unor „aventuri”, într-o formă interesantă, plăcută şi atrăgătoare, îi cucereşte pe copii. Ei sunt atraşi mai cu seamă de „extraordinar”, de fapte şi evenimente oarecum ieşite din comun, de personalităţi marcante. Prezentarea lor trebuie făcută pe un ton natural, fără exagerări.71

Două personalităţi marcante ale Girocului ce pot fi făcute cunoscute elevilor prin intermediul povestirii sunt: învăţătorul Atanasie Baicu şi preotul David Voniga.

70 Octavian Gruiţa, Giroc, monografie istorică, Timişoara, Editura Marineasa, 1996, p. 29..71 Reasilva Bărbuleanu, Victoria Radu, op. cit., p. 46.

45

Primul a fost dascăl, iar din 1918 şi director la şcoala din Giroc, dârz luptător pentru idealurile naţionale. La începutul primului război mondial, este arestat pentru atitudinea sa patriotică şi trimis să lupte pe fronturile din Rusia, România şi Italia. El scapă cu viaţă din toate aceste grele încercări şi participă cu bucurie la Marea Unire de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.72

Un alt reprezentant al satului nostru la acest mare eveniment din istoria naţională a fost preotul David Voniga. Îi vom familiariza pe elevi cu personalitatea acestuia prin intermediul unei scurte povestiri care să puncteze lucrurile cele mai importante legate de viaţa şi activitatea sa. Se insistă pe faptul că era român, deşi se născuse la Gyula (în 1867), localitate din Ungaria de azi care atunci aparţinuse Austro-Ungariei, la fel ca Transilvania şi Banatul. Tot prin povestire se conturează personalitatea complexă a lui David Voniga care nu era doar preot la biserica din Giroc, ci şi poet, publicist şi un mare patriot.

Se insistă asupra personalităţii acestui mare om, deoarece la şcoala noastră a avut loc, în septembrie 2003, comemorarea a 70 de ani de la moartea acestuia, eveniment la care au participat, alături de giroceni, şi români de la Gyula, localitatea natală a lui David Voniga.

Iată, deci, câteva exemple de integrare a elementelor de istorie locală în lecţiile de istorie prin intermediul povestirii. Astfel, elevii vor trăi cu emoţie evenimentele petrecute demult în viaţa satului lor şi vor cunoaşte şi admira personalităţi marcante ca şi cele amintite mai sus care şi-au pus amprenta asupra vieţii şi dezvoltării satului nostru.

Cu ajutorul povestirii, reuşim, aşadar, să trezim interesul elevilor pentru faptele prezentate, admiraţia faţă de oamenii care au luat parte la ele, să cultivăm dragostea copiilor pentru ţinutul lor natal, ca parte componentă a patriei în care trăiesc, formându-se astfel sentimente de mândrie naţională şi patriotism.

În clasa a IV-a, studierea istoriei patriei impune ca, alături de povestire, în procesul de predare-învăţare, să se folosească şi explicaţia. Sigur că şi atunci când îmbogăţim lecţia de istorie cu elemente de istorie locală vom apela la explicaţie pentru a dezvălui cauzele care au determinat un anumit eveniment istoric, modul lui de 72 Octavian Gruiţa, Giroc, monografie istorică, Timişoara, Editura Marineasa, 1996, p. 38.

46

desfăşurare, urmările şi relaţiile dintre faptele şi evenimentele istorice.Cu ajutorul explicaţiei, învăţătorul îndrumă elevii spre forme de

gândire pe care ei nu le-ar putea descoperi spontan, îi învaţă să-şi organizeze cunoştinţele la un nivel de abstractizare superior, să sesizeze problemele de sinteză, să extragă ideile principale.73

Aşadar, expunerea sau povestirea unor fapte din istoria locală trebuie să fie însoţită de explicaţii din partea învăţătorului, astfel el reuşind să transforme expunerea într-o activitate de gândire autentică şi să evite pasivitatea elevilor.

Astfel, în cadrul lecţiilor despre strămoşii noştri, vom aminti de descoperirile arheologice făcute pe raza satului nostru, care demonstrează că au existat în aceste locuri aşezări umane încă din cele mai vechi timpuri. Nu ne vom opri doar la simpla constatare a acestui fapt, ci ne vom întreba: „Ce motive l-au determinat pe omul preistoric să întemeieze aici aşezări?” Această întrebare îi determină pe elevi să gândească şi să găsească singuri aceste motive. Explicaţia poate fi dată de către învăţător, dar chiar şi de către unii elevi. Motivele întemeierii primelor aşezări în aceste locuri au fost condiţiile prielnice din zonă, şi anume: râul Timiş aflat în apropiere, pădurea din vecinătate, pământurile roditoare, toate aducându-şi aportul la îmbunătăţirea vieţii oamenilor.

Se poate folosi explicaţia şi mai departe, cerându-le elevilor să explice cum puteau râul, pădurea, pământurile să-i ajute pe oameni să aibă o viaţă mai bună.

La lecţia „Ţările Române în pragul epocii moderne”, le arătăm elevilor că trecerea satului sub stăpânirea maghiară, austro-ungară, iar apoi în componenţa României, a determinat şi schimbarea denumirii în diferitele hărţi maghiare şi austriece, satul purtând nume precum: Gyrug, Juroc, Jurak, Djurok, Diurac, Giurok, Gyiroc, Gyiireg, iar în final, Giroc74.

Un alt exemplu de folosire a explicaţiei ar putea fi în cadrul lecţiei „România după Marea Unire”. Se vorbeşte elevilor despre felul

73Reasilva Bărbuleanu, Victoria Radu, op. cit., p. 47.74 Octavian Gruiţa, Giroc, monografie istorică, Timişoara, Editura Marineasa, 1996, p. 31.

47

în care a fost înfăptuită la Giroc reforma agrară, precizându-se faptul că ea a adus schimbări în viaţa oamenilor din satul nostru. Elevii vor fi îndemnaţi să se gândească de ce reforma agrară a fost atât de importantă pentru ţăranii giroceni, apoi vom explica împreună acest lucru: viaţa ţăranilor s-a îmbunătăţit pentru că au primit pământ, gospodăria ţărănească s-a dezvoltat, a sporit numărul de animale, de maşini şi unelte agricole, deci ţăranii au început un trai mai bun, producând mai mult pentru ei şi pentru piaţă. Cu ajutorul explicaţiei, elevii vor înţelege mai bine urmările acestei reforme agrare.

Aşadar, atunci când prezentăm evenimente şi date din istoria locală, nu trebuie să ne limităm la simpla lor expunere sau povestire, ci trebuie să îmbinăm aceste metode cu explicaţia atât de necesară înţelegerii de către elevi a cauzelor şi a efectelor evenimentului respectiv.

Explicaţia nu trebuie dată numai de către învăţător, elevii pot fi încurajaţi să participe şi ei la explicarea faptelor în discuţie. Astfel, ei îşi vor însuşi acele cunoştinţe în mod activ şi conştient, le vor păstra pentru o perioadă mai lungă de timp în memorie.

2.1.2. ConversaţiaÎn învăţarea istoriei, conversaţia are o valoare formativă

deosebită, dezvoltând atât memoria şi imaginaţia elevilor, cât şi gândirea istorică a acestora. Cu ajutorul conversaţiei, prin efort propriu, elevii trec mai uşor de la reţinerea faptelor la înţelegerea ştiinţifică a dezvoltării societăţii pe teritoriul patriei noastre.

Atunci când integrăm în lecţiile de istorie naţională elemente de istorie locală, conversaţia este una dintre metodele la care putem şi trebuie să apelăm. După ce elevii cunosc un anumit eveniment istoric din viaţa localităţii, vor fi solicitaţi, prin întrebări, să-l prelucreze, să-l analizeze, să-i stabilească relaţiile şi cauzele care l-au generat.

Putem aşadar, să folosim conversaţia în vederea consolidării sau recapitulării cunoştinţelor predate anterior, împletite cu elemente de istorie locală.

De exemplu, în lecţia „Omul şi mediul geografic de-a lungul istoriei”, prin întrebări adresate elevilor se va verifica însuşirea

48

cunoştinţelor predate în ora anterioară, dar nu doar a celor transmise de manual şi cerute de Curriculum, ci şi a celor legate de istoria locală. Acestea din urmă pot fi verificate prin întrebări ca:

- Unde este situat satul nostru? (în vestul ţării)- În ce formă de relief se află Girocul? (în Câmpia Timişului)- Ce elemente ale mediului înconjurător i-au ajutat pe oamenii

care au locuit pe aceste meleaguri de-a lungul timpului? (râul Timiş, pădurea, pământurile roditoare)

- Care au fost ocupaţiile de bază ale oamenilor de pe aceste locuri? (cultivarea pământului şi creşterea animalelor)

- Daţi exemple de situaţii când natura a fost duşman locuitorilor din satul nostru! (revărsările Timişului care au dus chiar la dispariţia unor aşezări omeneşti)

- Ce schimbări s-au produs în mediul înconjurător din satul nostru prin activitatea oamenilor? (îndiguirea Timişului, săparea de canale de irigaţii, desecarea unor bălţi, construirea de drumuri etc)

- Ce toponime existente în hotarul satului, în Lunca Timişului şi în apropierea pădurii cunoaşteţi? (Satul Bătrân, Sălişte, Garişce, Livezi, Lom, Mescalu)

- Cum credeţi că va evolua satul în anii ce vin? (introducerea canalizării, a apei curente, construirea unui cartier între Giroc şi Timişoara, dezvoltarea unei baze turistice în zona pădurii şi a Timişului, apariţia unor noi unităţi economice).

Pe lângă aceste întrebări care urmăresc să fixeze în memoria elevilor anumite date, denumiri şi fapte din istoria locală, se vor folosi şi întrebări care îi obligă să motiveze răspunsurile şi care să le stimuleze gândirea.

De exemplu, întrebarea „Care au fost ocupaţiile de bază ale înaintaşilor noştri?”, poate fi urmată de alte întrebări ca:

- De ce se ocupau cu cultivarea pământului şi cu creşterea animalelor?

- Ce ocupaţii ar fi avut locuitorii acestor meleaguri dacă ar fi fost o zonă de deal / munte?

- Cum va evolua, în viitor, cultivarea pământului şi creşterea animalelor?

În mod asemănător, întrebarea „Ce schimbări s-au produs în

49

mediul înconjurător al satului nostru prin activitatea oamenilor?” poate fi urmată de întrebări ca:

- De ce au făcut oamenii aceste schimbări?- Cum le-a îmbunătăţit viaţa aceste modificări?- Ce efecte negative au avut aceste schimbări asupra mediului

înconjurător?- Ce schimbări aţi observat în ultimii ani în satul nostru?În predarea-învăţarea istoriei este frecvent utilizată comparaţia.

Dat fiind faptul că accesibilitatea proceselor istorice are anumite limite pentru şcolarii mici, comparaţia suplineşte aceste dificultăţi în accesibilitate, contribuind la creşterea rolului formativ al acestui obiect de studiu.

Istoria patriei împletită cu elemente de istorie locală oferă numeroase prilejuri de a folosi comparaţia în dobândirea cunoştinţelor de către elevi, în sistematizarea, verificarea şi fixarea acestora.

În cadrul lecţiei „Tările Române în pragul epocii moderne”, elevii vor afla că în secolul al XVIII-lea populaţia satului se ocupa cu cultivarea cerealelor, a legumelor şi cu creşterea animalelor, produse ce erau vândute în pieţele Timişoarei. Elevii vor fi îndemnaţi, prin întrebări, să facă o comparaţie cu situaţia de azi:

- Cu ce se ocupă azi locuitorii satului nostru? (mulţi dintre ei lucrează în întreprinderile din Timişoara, alţii sunt intelectuali, alţii elevi sau studenţi şi doar o parte mai sunt ţărani care lucrează în agricultură)

- Cum au evoluat uneltele şi maşinile agricole folosite în prezent faţă de cele folosite în trecut?

- Cum a evoluat numărul populaţiei şi al gospodăriilor după ultimul recensământ faţă de începutul secolului al XVIII-lea? (populaţia a crescut de la aproximativ 350-400 locuitori la peste 4300 în prezent, iar numărul gospodăriilor de la 70 la aproape 1500).

O altă comparaţie ce se poate realiza cu elevii este cea referitoare la populaţia satului nostru Astfel, se prezintă elevilor numărul de locuitori în diferite perioade de timp75:

- 1869 – 1970 loc.

75 Ibidem, p. 13.

50

- 1880 – 1896 loc.- 1890 – 2022 loc.- 1900 – 2214 loc.- 1910 – 2361 loc.- 1920 – 2119 loc. Se analizează de ce populaţia scade în 1920 comparativ cu anul

1910. Cauzele au fost pierderile suferite în timpul războiului, natalitatea scăzută şi condiţiile grele de viaţă din anii războiului.

În cadrul lecţiilor de istoria patriei împletită cu istoria locală se mai poate folosi conversaţia organizatorică, pregătitoare excursiilor şi vizitelor locale sau posterioară efectuării acestora, pentru discutarea celor văzute şi pentru formularea concluziilor.

Astfel, o vizită la Muzeul satului din comuna noastră trebuie precedată de o conversaţie cu elevii prin care să-i îndrumăm ce anume trebuie să observe şi să reţină din acest muzeu: care sunt principalele panouri, ce conţine panoul pentru epoca străveche, panoul privind dezvoltarea învăţământului, panoul privind participarea sătenilor la cele două războaie mondiale, panoul privind condiţiile naturale de la Giroc sau vitrina privind evoluţia învăţământului, care au fost obiectele de uz casnic folosite etc.

După încheierea vizitei la muzeu, se poartă o conversaţie cu elevii pe marginea celor observate în timpul vizitei, insistându-se pe ceea ce i-a impresionat pe ei cel mai mult şi de ce au fost impresionaţi de lucrurile respective.

Conversaţia, ca metodă de comunicare a noilor cunoştinţe pornind de la elemente de istorie locală, am încercat-o mai puţin, iar rezultatele nu au fost întotdeauna satisfăcătoare, deoarece elevii, chiar dacă aveau unele cunoştinţe de istorie locală, nu au avut capacitatea ca, pe baza lor, să se ridice la discutarea conţinutului noii lecţii.

Conversaţia profesor-elev constituie una dintre cele mai active şi eficiente modalităţi de predare-învăţare a istoriei patriei şi, implicit, a elementelor de istorie locală.

2.1.3. DemonstraţiaMetoda cea mai frecventă, poate, în folosirea materialului istoric

local la lecţiile de istorie o constituie demonstraţia. De cele mai multe

51

ori, această metodă este folosită în combinaţie cu altele cum ar fi: conversaţia, expunerea, problematizarea.

Cu ajutorul demonstraţiei, se prezintă elevilor, în mod nemijlocit, obiecte reale (urme arheologice, etnografice, numismatice) sau mijlocit, imagini ale acestora (tablouri, portrete, reproduceri). Astfel, se asigură o bază perceptivă (concret senzorială) şi documentară mai bogată procesului de predare-învăţare a istoriei de către şcolarii mici, provocându-se o percepţie activă a evenimentelor şi fenomenelor petrecute de-a lungul istoriei76.

Avantajul demonstraţiei constă în faptul că face posibilă conlucrarea celor două sisteme de semnalizare, a imaginilor şi a cuvintelor, rolul principal revenind, în acest caz, imaginilor, în timp ce explicaţiile joacă un rol auxiliar, de orientare a observaţiilor elevilor spre desprinderea esenţialului din faptele istorice prezentate.

Metoda demonstraţiei îmbracă mai multe forme în predarea-învăţarea istoriei, în funcţie de materialul intuitiv şi demonstrativ folosit.

Demonstraţia cu ajutorul unor obiecte şi urme istorice reale 77

este folosită îndeosebi în cazul materialului arheologic care constă din unelte de muncă, obiecte de uz casnic, arme, podoabe, monede, medalii. Unele din acestea pot fi observate în clasă, fiind procurate din timp de către învăţător, altele se pot observa la muzeu.

Astfel, putem aduce în clasă, pentru a fi vizualizate de elevi, diferite obiecte de dimensiuni mai mici semnificative pentru o anumită perioadă din viaţa localităţii noastre: unelte, obiecte de uz casnic (maşina de tors, furca de tors, fus, vase din lemn şi din lut, articole de îmbrăcăminte din trecut), medalii (cea apărută la Giroc în anul 1939 cu ocazia aniversării a 50 de ani de la înfiinţarea corului), monede, obiecte folosite în procesul de învăţământ de-a lungul anilor (manuale vechi, tăbliţa).

De asemenea, se poate organiza o excursie cu elevii în locurile unde s-au făcut descoperiri arheologice (Mescalu, Mantova, poligon), se amintesc obiectele găsite, perioadele căreia aparţin, condiţiile

76 Ioan Cerghit, Metode de învăţământ, Bucureşti, Editura Didactica si Pedagogica, 1976, p.39.77 Ibidem, p. 40.

52

naturale care au făcut posibilă viaţa în acele locuri şi factorii care au dus la dispariţia civilizaţiilor străvechi.

Obiectele prezentate în faţa elevilor devin un izvor de cunoştinţe pentru aceştia, însă este necesar un efort intelectual de percepere şi de generalizare care să se desfăşoare sub îndrumarea învăţătorului. Acesta orientează, prin cuvânt, procesul de observare, ajutându-l pe elev să aducă pe planul conştiinţei cunoştinţele însuşite anterior, iar pe baza lor să sesizeze clar şi precis însuşirile exterioare ale obiectelor studiate. Învăţătorul completează datele observaţiei, arătând la ce folosea obiectul respectiv, cum era el folosit, condiţiile în care a fost descoperit. În acest fel, copiii se transpun, pentru moment, în „atmosfera istorică” a epocii respective şi, „participând la viaţa ei”, ajung mai uşor s-o înteleagă.

Demonstraţia cu ajutorul documentelor istorice (hrisoave, diplome, cronici, acte de studii, acte ale unor instituţii, întreprinderi, acte particulare ş.a.) 78oferă elevilor posibilitatea să înţeleagă mai profund evenimentul studiat, să redescopere trecutul şi să realizeze o învăţare, prin descoperire, a istoriei.

Astfel de documente legate de istoria satului Giroc pot fi observate şi studiate de elevi împreună cu învăţătorul la Muzeul satului Giroc sau în clasă pot fi cercetate copii xerox după astfel de documente originale. Elevii vor fi învăţaţi să lucreze cu aceste documente, să caute în ele adevărul, să-l integreze în ansamblul evenimentelor pe care le studiază.

Dintre documentele istorice locale folosite în cadrul lecţiilor de istorie amintesc:

- dosarul ce cuprinde declaraţiile cetăţenilor din Giroc referitor la crimele săvârşite de trupele germane în 17 septembrie 1944, în satul nostru;

- declaraţiile cetăţenilor care au fost jefuiţi şi au avut de suferit în perioada ocupării Girocului de trupele hitleriste;

- declaraţiile privind identificarea soldaţilor români împuşcaţi la Giroc cu ocazia luptelor pentru apărarea Timişoarei, din septembrie 1944;

- scrisoarea unui soldat girocean, mort pe frontul de est, adresată

78 Ibidem, p. 40.

53

familiei.Toate aceste documente vor fi folosite în cadrul lecţiei

„România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”.Demonstraţia cu ajutorul unor reprezentări grafice (tablouri

istorice, fotografii, planuri, scheme etc.)79 se impune cu necesitate atunci când inserăm în lecţiile de istorie elemente de istorie locală, deoarece prezintă în faţa elevilor imagini ale unor obiecte din trecut, personalităţi, fapte şi evenimente din istoria localităţii pe care ei nu le pot percepe direct.

Asemenea materiale se pot folosi astfel:- la lecţia „Omul şi mediul geografic” se prezintă grafice cu

condiţiile naturale din zona Girocului;- la lecţia „Strămoşii noştri” se arată fotografii reprezentând

principalele descoperiri arheologice din hotarul satului;- la lecţia „Unirea Transilvaniei cu România” se aduc în faţa

elevilor portretele a doi participanţi din Giroc la Marea Unire (David Voniga şi Atanasie Baicu);

- la lecţiile privind viaţa culturală şi biserica, elevii pot observa fotografii ale corului şi fanfarei din Giroc, din anul 1933 şi 2009.

Aceste reprezentări grafice nu acţionează în mod spontan asupra gândirii şi afectivităţii elevilor. Învăţătorul trebuie să organizeze analiza lor amănunţită, altfel puterea de influenţare se reduce la minim şi, apoi, cu timpul, se pierde.

Demonstraţia cu ajutorul hărţii geografice şi istorice 80 Folosirea hărţii în procesul de învăţământ, pentru fixarea

faptelor istorice pe teritoriul pe care s-au petrecut, are ca rezultat formarea şi întărirea reprezentărilor spaţiale, întelegerea clară a fenomenelor istorice, precum şi însuşirea temeinică a cunoştinţelor.

La lecţia „Strămoşii noştri”, pe baza unei hărţi la scară mică, sunt indicate punctele unde au avut loc descoperiri arheologice în hotarul Girocului.

În cadrul lecţiei „Tările Române pentru apărarea independenţei”, folosindu-se harta istorică „Tările Române în timpul lui Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare”, se indică Timişoara, de

79 Ibidem, p. 41.80 Ibidem, p.42.

54

unde Iancu de Hunedoara a plecat în mai multe campanii ale sale, iar Girocul era proprietatea aceluiaşi voievod.

La capitolul „Secolul unităţii şi independenţei” se prezintă hărţi ale Banatului din secolul al XIX-lea unde este menţionat şi Girocul sub diferite denumiri.

Când se vorbeşte despre cel de Al Doilea Război Mondial, pe hartă se arată evoluţia frontului şi desfăşurarea luptelor din septembrie 1944, la sud de Timişoara.

2.1.4. Problematizarea, una dintre cele mai larg uzitate metode, orientează şi activizează gândirea elevilor în procesul învăţării dirijate a cunoştinţelor prin faptul că îi conduce la rezolvarea unor situaţii conflictuale, reale sau aparente, între cunoştinţele dobândite anterior şi noile informaţii despre fenomenul sau procesul studiat.81

Prin problematizare vom putea crea în mintea elevului contradicţii necesare, aşa numite situaţii-problemă, capabile să conducă gândirea lor la descoperirea unor adevăruri necunoscute de ei. Prin această metodă, învăţătorul stimulează interesul elevilor, le mobilizează capacităţile psihice şi îi determină la o atitudine activă până la găsirea soluţiei.82

Problematizarea se poate face atât la istoria românilor, cât şi la cunoştinţele legate de istoria locală. Spre exemplu, în lecţia „Omul şi mediul geografic” se poate crea următoarea situaţie-problemă: elevii află că, în hotarul Girocului, au existat aşezări omeneşti încă din cele mai vechi timpuri datorită condiţiilor naturale favorabile, dar, cu toate acestea, vechile cătune de la Mescalu, Giroace, Satu Bătrân au fost părăsite, iar populaţia s-a deplasat spre nord, pe actuala vatră a satului. Elevii sunt îndemnaţi să găsească variante de răspuns la această întrebare-problemă.

2.1.5. Învăţarea prin cercetare şi descoperire este o altă metodă de predare-învăţare a istoriei, o metodă strâns legată de

81 Elena Ene, Metodica predării istoriei României, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1981, p. 63.

82 Elena Ene, op. cit., p. 64.

55

atributele creativităţii spre care trebuie să aspirăm şi în domeniul istoriei, ca în toate celelalte.

Prin intermediul acestei metode, elevii pot descoperi multe lucruri noi şi interesante legate de istoria localităţii lor. Ei trebuie stimulaţi să nu se rezume la simpla memorizare a unor fapte, procese, evenimente din istoria locală prezentate de învăţător, ci să desfăşoare o activitate independentă, să folosească metode proprii cercetării ştiinţifice pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele legate de trecutul istoric al localităţii lor.

Descoperirea trebuie să aibă ca punct de plecare o problemă, o întrebare şi poate fi efectuată individual sau pe grupe mici de elevi. Rezultatele obţinute de fiecare elev sau grupă de elevi vor fi consemnate după o tehnică indicată iniţial de învăţător şi vor fi analizate şi sistematizate cu întreaga clasă.

Elevii sunt îndemnaţi să poarte discuţii cu veterani de război din satul nostru care au participat la Al Doilea Război Mondial, sau să citească interviurile cu aceştia din presa locală. Astfel vor putea obţine informaţii cu privire la traseul pe care l-au parcurs şi localităţile unde au luptat.

La lecţia „România în timpul regimului comunist”, elevii se pot documenta despre modul în care s-a desfăşurat în Giroc campania pentru colectivizarea satului.

În lecţia „Satul, păstrător al tradiţiilor”, copiii pot culege informaţii legate de practicarea obiceiurilor tradiţionale şi de portul popular din sat.

Învăţarea prin descoperire contribuie la dezvoltarea capacităţilor de cunoaştere ale elevilor, a interesului pentru istorie, a imaginaţiei, a unei motivaţii superioare a învăţării ş le dezvoltă importante trăsături morale cum sunt: spiritul de ordine, perseverenţa, curajul de a se confrunta şi de a rezolva diferite situaţii.83

2.1.6. Jocul didactic se caracterizează printr-o îmbinare specifică a unei sarcini instructive cu elemente de joc. Această metodă

83Ion R. Popa,., Metodica predării istoriei în învăţământul preuniversitar, Craiova, Editura « Gh. Alexandru », 1999, p.71

56

îşi aduce contribuţia sa specifică la realizarea obiectivelor predării-învăţării istoriei în învăţământul primar.

Deşi aportul lui în dobândirea cunoştinţelor este mai puţin important, în schimb valoarea lui creşte în privinţa verificării, adâncirii, consolidării şi sistematizării, atât a cunoştinţelor de istorie a românilor, cât şi a celor legate de istoria locală.

Astfel, pentru a consolida cunoştinţele referitoare la trecutul localităţii putem utiliza jocuri tip rebus, cum ar fi cel de mai jos:

A1 U R G I EG A R I S C E3 G I R O A C E

4 L O MM E S C A L U

BPe verticala AB va fi scris numele satului nostru şi, cu ajutorul

acestor litere, elevii trebuie să completeze liniile orizontale de la 1 la 5 cu toponimele din hotarul satului sau din Lunca Timişului.

Un alt joc didactic care îi ajută pe elevi să înţeleagă şi să redea relaţiile dintre faptele petrecute în istoria locală, poate fi intitulat „Stabileşte legătura”.

Sarcina didactică a acestui joc este: selectarea şi gruparea materialului didactic în raport cu o personalitate din istoria localităţii noastre. Materialul didactic necesar: plicuri cu portrete ale unor oameni de seamă din trecutul satului nostru, plicuri cu benzi de hârtie pe care sunt scrise fapte importante săvârşite de aceşti oameni, evenimente importante la care au participat.

Elevii trebuie să extragă o imagine din plicul cu portrete, apoi să caute în celălalt plic benzile pe care sunt scrise faptele săvârşite de personalitatea respectivă. De exemplu, portretului lui David Voniga îi vor corespunde benzile de hârtie cu următoarele informaţii:

- Preot, poet, publicist din Giroc;- Participant la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.Portretului lui Atanasie Baicu i se vor ataşa benzile pe care stă

57

scris:- Învăţător din Giroc la începutul secolului XX;- Participant la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia;- Director al şcolii din Giroc după Marea Unire.Pentru a putea contribui la realizarea obiectivelor propuse de

către învăţător, jocul didactic trebuie bine pregătit, conţinutul lui trebuie temeinic cunoscut şi materialele necesare asigurate din timp.

2.1.7. Brainstorming-ul (furtuna în creier, afluxul de idei, asaltul de idei) este mai mult o metodă de stimulare a creativităţii şi de descoperire a unor soluţii inovatoare, decât o metodă didactică.

Reprezintă formularea a cât mai multor idei – oricât de fanteziste ar putea părea acestea – ca răspuns la o situaţie enunţată, după principiul „cantitatea generează calitatea”.

Este o variantă a discuţiei în grup, având ca obiectiv producerea de idei noi sau găsirea celei mai bune soluţii pentru o problemă de rezolvat, prin participarea membrilor grupului.

Principala caracteristică a metodei este faptul că ideile sunt avansate (produse) în cadrul discuţiilor sau dezbaterilor, valorizarea (evaluarea) lor având loc la sfârşitul lecţiei.

Metoda oferă elevilor posibilitatea să se exprime în mod liber, contribuind la formarea şi dezvoltarea calităţilor imaginativ-creative, a unor trăsături de personalitate cum ar fi spontaneitatea, curajul de a-şi exprima punctul de vedere, voinţa etc.

În desfăşurarea acestei metode, se parcurg următoarele etape:- alegerea temei şi a sarcinii de lucru;- solicitarea exprimării într-un mod cât mai rapid, în fraze scurte

şi concrete, fără cenzură, a tuturor ideilor; sub niciun motiv, nu se vor admite referiri critice. Nimeni nu are voie să facă observaţii negative.

- înregistrarea tuturor ideilor în scris (pe tablă, flipchart);- anunţarea unei pauze pentru aşezarea ideilor (de la 15 minute

până la o zi);- reluarea ideilor emise pe rând şi gruparea lor pe categorii,

simboluri, cuvinte cheie, imagini care reprezintă diferite criterii etc.;- analiza critică, evaluarea, argumentarea, contraargumentarea

ideilor emise anterior, la nivelul clasei sau al unor grupuri mai mici;

58

- selectarea ideilor originale sau a celor mai apropiate de soluţii fezabile pentru problema supusă atenţiei. În această etapă se discută liber, spontan, riscurile şi contradicţiile care apar.

- afişarea ideilor rezultate în forme cât mai variate şi originale: cuvinte, propoziţii, colaje, imagini, desene etc.

Într-o lecţie de istorie în care se doreşte valorificarea istoriei locale se poate folosi deseori aceasta metodă. Chiar de la primele lecţii, elevii pot fi stimulaţi în realizarea discuţiei având ca punct de reper cuvântul „Giroc”. Astfel, fiecare dintre ei va scrie pe tablă un cuvânt sau mai multe care îi trec prin minte atunci când aude numele satului nostru.

Un alt exemplu, este folosirea acestei metode în cadrul lecţiilor în care discutăm despre tradiţiile şi obiceiurile specifice satului nostru. Li se poate sugera elevilor cuvântul „obicei” sau „tradiţie”, iar ei să-şi exprime cât mai rapid şi succint ideile legate de cuvântul dat.

Aşadar, brainstorming-ul este o metodă care îi motivează pe elevi să înveţe şi să se exprime, mai ales dacă profesorul le aduce la cunoştinţă modul în care pot fi valorificate ulterior ideile propuse. Se poate asocia perfect cu problematizarea.

2.1.8. Ciorchinele este o metodă de brainstorming neliniară care stimulează găsirea conexiunilor dintre idei.

În desfăşurarea acestei metode se parcurg următoarele etape de lucru:

- se scrie un cuvânt / temă (care urmează a fi cercetat) în mijlocul tablei sau al foii de hârtie;

- se notează toate ideile, sintagmele sau cunoştinţele legate de tema respectivă în jurul cuvântului dat, trăgându-se linii între acestea şi cuvântul iniţial;

- pe măsură ce se scriu cuvinte, idei noi, se trag linii între toate ideile care par a fi conectate;

- activitatea se opreşte când se epuizează toate ideile sau când s-a atins limita de timp acordată.

Rezultatele grupurilor se comunică învăţătorului care le notează la tablă într-un ciorchine fără a le comenta sau judeca.

În etapa finală a lecţiei, ciorchinele poate fi reorganizat

59

utilizându-se anumite concepte supraordonate găsite de elevi sau de învăţător.

În scopul integrării elementelor de istorie locală, această metodă se poate folosi, de exemplu, atunci când prezentăm elevilor cadrul geografic al localităţii noastre. Astfel, se scrie în mijlocul tablei numele localităţii, „GIROC”, apoi de la acesta pornesc mai multe linii, fiecare referindu-se la unul dintre următoarele aspecte: aşezarea, vecinii, relieful, clima, hidrografia, vegetaţia, fauna şi solurile.

O altă lecţie la care se poate folosi ciorchinele este cea în care se vorbeşte despre tradiţiile şi obiceiurile din Giroc. În mijlocul tablei sau al foii de hârtie se va scrie tema („Giroc-tradiţii şi obiceiuri”), iar de jur împrejur se trag linii care fac trimitere la: obiceiuri de botez, obiceiuri de nuntă, obiceiuri de înmormântare, tradiţii de Crăciun, tradiţii de Paşte şi altele. Elevii, îndrumaţi de învăţătoare, vor completa ciorchinele cu câte două-trei exemple la fiecare din aceste categorii.

Am examinat, până acum, metodica folosirii elementelor de istorie locală. Fiecare din metodele prezentate mai sus includ procedee variate, în funcţie de conţinutul şi de forma de organizare a lecţiilor. Alegerea metodelor şi a procedeelor metodice a fost determinată de conţinutul lecţiei, de scopul ei instructiv-educativ şi de particularităţile de vârstă ale elevilor. În centrul preocupărilor învăţătorului privitoare la metodica lecţiilor este grija de a varia şi împleti metodele şi procedeele cele mai adecvate în vederea activizării elevilor la lecţii, a dezvoltării interesului lor pentru studiul istoriei, a dobândirii unor cunoştinţe temeinice, a realizării educaţiei patriotice a elevilor.

2.2. MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Valorificarea elementelor de istorie locală în cadrul lecţiilor de istorie a românilor presupune, pe lângă alegerea unor metode şi procedee adecvate, folosirea unor mijloace de învăţământ specifice.

Vorbim tot mai mult de optimizarea metodelor şi mijloacelor de învăţământ specifice predarii-învăţării istoriei şi o considerăm o cale avantajoasă pentru eficientizarea îmbinării clasicului, tradiţionalului

60

cu modernul în predarea – învăţarea acestui obiect.Printre principalele mijloace de învăţământ larg folosite în

predarea istoriei, amintim câteva, care sunt foarte eficiente şi pentru integrarea în cadrul acestor lecţii a elementelor de istorie locală.

2.2.1. Obiecte şi urme istorice, etnografice, numismaticeAcest material este format din arme, unelte, vase, monede,

veşminte, monumente care reprezintă conţinutul unor fapte şi evenimente istorice. Aceste obiecte permit perceperea directă a urmelor vieţii din trecutul localităţii noastre, a obiceiurilor practicate de înaintaşii noştri, a faptelor de arme săvârşite de aceştia.

Chiar de la primele lecţii ce vorbesc despre strămoşii noştri, li se pot prezenta elevilor obiecte descoperite la Giroc, datând din epoca fierului: vase de lut ornamentate cu incizii, piese de bronz, unelte din piatră şi os.

O seamă de obiecte de uz casnic, piese de mobilier, arme, unelte ce au aparţinut locuitorilor acestui sat în diferite perioade de timp pot fi văzute de către elevi la Muzeul Satului din Giroc. Tot acolo ei pot admira frumoase costume populare, cilimuri şi ponevi ţesute la războiul de ţesut şi alte asemenea obiecte de o vechime considerabilă.

Monede şi medalii foarte vechi găsite pe teritoriul satului nostru le pot fi prezentate elevilor fie în cabinetul de istorie al şcolii, fie la Muzeul Satului.

2.2.2. Reprezentările grafice (modelele)

Acestea sunt materiale intuitive care reprezintă imagini ale evenimentelor petrecute pe teritoriul satului nostru sau ale personalităţilor marcante din trecutul lui. Cu ajutorul lor, se pot concretiza afirmaţiile despre faptele istorice prezentate, ceea ce uşurează perceperea şi înţelegerea lor de către elevi.

Modelele care se pot utiliza pentru integrarea elementelor de istorie locală sunt84:

- fotografiile

84 Ioan Cerghit, op. cit., p.76.

61

- portretul istoric- harta.În ceea ce priveste fotografiile, se pot folosi acelea care

reprezintă imagini ale unor aspecte ale vieţii sociale, ale unor fapte istorice, ale monumentelor şi obiectivelor reprezentative pentru istoria satului nostru cum ar fi: imagini ale unor descoperiri arheologice făcute la Giroc, fotografii care înfăţişează obiceiuri străvechi sau monumente din localitate.

Portretele istorice pot reprezenta imaginea unei singure personalităţi sau a unor grupuri de oameni din diferite etape istorice. Cu ajutorul lor, elevii pot observa ţinuta şi înfăţişarea personalităţilor respective, precum şi unele trăsături ale epocii studiate.

Astfel de portrete sunt cele care redau imaginea corului şi a fanfarei din Giroc din anii 1925 şi 1933, portrete ale unor învăţători şi preoţi din trecutul satului nostru sau imagini ale unor înaintaşi de-ai noştri îmbrăcaţi în costume populare româneşti şi şvăbeşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.

Harta reprezintă poziţia, locul unde s-au desfăşurat diferite fapte şi evenimente istorice. Avantajul folosirii ei constă în faptul că, reprezentând localizarea în spaţiul geografic şi istoric a diferitelor evenimente, contribuie la formarea reprezentărilor şi noţiunilor de istorie ale elevilor.

De exemplu, la lecţia „Constituirea statelor medievale româneşti”, se poate folosi harta istorică „Ţările Române în timpul lui Iancu de Hunedoara”. Se localizează, cu ajutorul elevilor, cetatea Timişoarei şi teritoriul de la sud, dintre Bega şi Timiş, unde au trăit strămoşii noştri.

O altă hartă ce se poate utiliza este „ Europa în timpul Primului Război Mondial” pe care se pot localiza fronturile din Italia, Galiţia şi România, unde au luptat şi locuitori ai Girocului.

2.2.3.Mijloacele tehnice audiovizuale

În predarea-învăţarea istoriei patriei, pe lângă celelalte mijloace de învăţământ, un rol important îl au mijloacele audio-vizuale:

62

diapozitivele, diafilmele, înregistrările pe disc, filmele didactice. Avantajul acestor mijloace, în raport cu cele clasice, constă în faptul că aduc în faţa elevilor evenimente din trecut sau din prezent, care s-au desfăşurat sau se desfăşoară în spaţii geografice mai îndepărtate şi care altfel nu pot fi studiate, în mod direct, de către elevi. Cu ajutorul lor se asigură o apreciabilă cantitate informaţională, surprinzându-se o multitudine de evenimente dintr-o epocă, în puţine imagini şi secvenţe.85

Unul dintre diafilmele care se pot folosi pentru integrarea elementelor de istorie a Girocului în lecţiile de istorie este „Iancu de Hunedoara şi turcii”. Elevii ştiu deja că, în anul 1456, în timpul acestui voievod, Girocul, la fel ca şi Timişoara şi împrejurimile, se afla în proprietatea acestuia, fiind locul de unde Iancu de Hunedoara a plecat în campaniile sale militare de la sud de Dunăre. Cu ajutorul acestui diafilm, se arată aşadar, rolul esenţial al Timişoarei în lupta împotriva cotropitorilor.

Diafilmul „Revoluţia de la 1848” prezintă Banatul ca regiune foarte importantă în lupta pentru unitate naţională, libertate şi dreptate socială. Elevii vor afla, în completare, că, în timpul acestei revoluţii, au fost puternice mişcări în zona în care trăim noi azi, fapt ce este atestat de ziarul „Luminatorul” din Timişoara. De asemenea, li se va spune elevilor că, după Revoluţia din 1848, în urma căreia s-a impus desfiinţarea iobăgiei, s-a accelerat dezvoltarea localităţii noastre pe calea capitalistă.

Iată, aşadar, că putem valorifica diafilme despre istoria patriei noastre şi în scopul consolidării cunoştinţelor elevilor, dar şi pentru a integra în lecţii elemente de istorie a localităţii în care trăim.

Un alt mijloc audio-vizual legat de istoria localităţii Giroc este caseta video. În şcoala noastră există aparat şi casete video care conţin evenimente importante din viaţa satului nostru.

Una dintre casetele video ce poate fi prezentată elevilor este cea referitoare la sărbătorirea a 625 de ani de la prima atestare documentară a Girocului (1371). Acest mare eveniment din viaţa satului nostru a avut loc în anul 1996. S-au desfăşurat festivităţi la

85 Ibidem, p.79.

63

şcoala noastră, la biserică şi la Muzeul Satului, care a fost inaugurat cu această ocazie. Elevii vor observa imaginile prezentate şi îşi vor da seama de amploarea pe care a avut-o evenimentul respectiv. Au participat nu doar „fiii satului”, ci şi oameni veniţi din alte localităţi sau personalităţi importante din Timişoara: prefectul judeţului, istoricul şi arheologul Florin Medeleţ, reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Cultură Timiş şi alţii.

Un alt eveniment important din viaţa satului a fost comemorarea (în 2003) a 70 de ani de la dispariţia celui care a fost preot timp de 33 de ani în satul nostru, David Voniga. Această casetă se poate folosi atunci când se vorbeşte despre Primul Război Mondial şi Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1918. Elevii vor afla că la aceasta au participat şi patru reprezentanţi ai satului nostru, printre care şi David Voniga.

Cu ajutorul acestei casete, elevii îşi vor face o idee asupra modului de desfăşurare a comemorării preotului, vor vedea cât de mulţi oameni au participat, nu doar din satul nostru şi din Timişoara, ci şi din localitatea natală a lui David Voniga, şi anume din Gyula, Ungaria.

Alte casete video ce se mai pot folosi sunt cele care redau lansări de cărţi ale unor fii ai satului nostru. De exemplu, „Giroc- Arc peste timp” scrisă de Octavian Gruiţa, Ion Murariu şi Marius Matei, sau ,,Drumul cu amintiri” de Silvestru Ştevin. Acestea au fost, de asemenea, evenimente culturale importante din viaţa satului nostru la care au participat tineri şi bătrâni, oameni simpli sau cu mai multă şcoală, localnici sau musafiri veniţi din alte părţi.

Toate aceste casete pot şi trebuie să le dezvăluie elevilor mai multe lucruri neştiute de ei, legate de istoria satului în care trăiesc, de viaţa culturală şi socială a acestuia. Ei fac cunoştinţă, totodată, cu personalităţi de marcă din trecutul sau prezentul Girocului, trăiesc sentimente de admiraţie faţă de aceştia şi sunt mândri că satul în care trăiesc a avut parte de astfel de oameni.

Utilizarea mijloacelor de învăţământ este foarte importantă atunci când vrem să facem cunoscută copiilor istoria locului în care trăiesc. Oricare ar fi însă metodele şi procedeele prin care se introduc în lecţii elementele de istorie locală, este necesar să se ţină seama de

64

anumite cerinţe în legătură cu materialul folosit şi cu metodica prezentării lui, cerinţe a căror respectare asigură eficacitatea instructiv – educativă a elementelor de istorie locală. Acestea sunt86:

- autenticitatea materialului - se referă la faptul că materialul istoric local, indiferent de natura lui, trebuie să oglindească veridic faptele la care se referă şi să fie corect din punct de vedere ştiinţific şi ideologic. Este necesar ca învăţătorul să verifice materialul pe care l-a cules personal sau cel descoperit în localitate, recurgând în acest scop la specialişti şi la studiul literaturii istorice.

- evitarea supraîncărcării lecţiei cu material de istorie locală deoarece abundenţa acestuia ţintuieşte în concret gândirea elevului, nu o lasă să discearnă şi să descopere esenţialul care i-ar permite să încadreze fapte locale în fapte de importanţă naţională. Dacă este prea abundent, materialul istoric local îşi autoanulează efectul instructiv-educativ.

- prezentarea elementelor de istorie locală după regula de la apropiat la depărtat – se referă la faptul că, pentru a face accesibil materialul prezentat, trebuie să ne sprijinim şi pe experienţa practică acumulată nemijlocit de elevi

- subordonarea elementului istoric local evenimentelor generale se referă la faptul că materialul local, prin funcţia lui, trebuie să ocupe un loc secundar în lecţie. Elementele istorice locale au doar menirea de a uşura înţelegerea generalului şi de a-i spori valenţele educative. De aceea, ele nu rămân izolate, ci fac corp comun, se integrează în faptele istorice de importanţă naţională.

- introducerea adecvată a materialului istoric local în lecţie se referă la faptul că acesta nu se introduce întâmplător. Pentru a stabili mai precis momentul în care trebuie folosit, luăm drept criterii scopul urmărit prin folosirea lui, legătura cu faptele de interes naţional, natura şi volumul lui. De obicei, elementele istorice locale se prezintă atunci când se transmit cunoştinţele noi, acesta fiind momentul când ele se integrează organic în desfăşurarea lecţiei.

Respectând cerinţele enunţate mai sus şi alegând cele mai potrivite metode şi mijloace de învăţământ pentru integrarea în lecţiile

86 Ioan Cerghit, op. cit., p.83.

65

de istorie a materialului de istorie locală, învăţătorul sporeşte eficacitatea acestor lecţii, trezeşte curiozitatea şi interesul elevilor pentru istoria naţională şi locală, le dezvoltă admiraţia pentru eroii naţionali şi locali şi formează la copii sentimente de dragoste faţă de locul natal şi faţă de ţara ai cărei cetăţeni sunt.

CAPITOLUL III

ÎNSUŞIREA ELEMENTELOR DE ISTORIE LOCALĂ PRIN ACTIVITĂŢI

EXTRACURRICULARE

Alături de lecţie, care este forma principală de organizare a procesului de învăţământ, în practica muncii instructiv-educative se folosesc şi activităţi extraşcolare.

Munca în afara clasei şi a şcolii oferă largi posibilităţi pentru educarea elevilor, pentru folosirea raţională a timpului lor liber, pentru dezvoltarea însuşirilor morale pozitive, a patriotismului. De asemenea, aceste activităţi contribuie la aplicarea cunoştinţelor în practică, formând priceperi şi deprinderi necesare în activitatea ulterioară.

Dacă în cadrul lecţiilor nu s-au putut folosi decât elemente izolate de istorie locală, în activităţile extraşcolare materialul local poate fi utilizat chiar sub forma unei istorii a localităţii.

66

Activităţile extraşcolare oferă variate posibilităţi de însuşire a elementelor de istorie locală. Prin excursii şi vizite la muzee, prin strângerea de obiecte istorice, prin vizitarea expoziţiilor, prin organizarea serbărilor şcolare cu caracter istoric etc., elevii îşi îmbogăţesc cunoştinţele şi îşi dezvoltă sentimentele.

3.1. Vizitele şi excursiile sunt forme de activităţi ce pot fi folosite cu succes pentru ca elevii să dobândească noi cunoştinţe despre istoria satului lor sau pentru a-şi consolida şi sistematiza cunoştinţele dobândite anterior. Ei vor percepe direct, în condiţii naturale, obiectele şi fenomenele studiate şi urme sau reproduceri ale acestora păstrate în muzee.87

Pentru ca vizitele şi excursiile să contribuie la realizarea obiectivelor urmărite de învăţător, ele trebuie bine organizate. O bună organizare presupune următoarele etape:

- pregătirea excursiei (vizitei); - desfăşurarea acesteia; - prelucrarea datelor şi a observaţiilor făcute de elevi.Un rol foarte important îl au excursiile şi vizitele în consolidarea

şi completarea cunoştinţelor pe care le au elevii referitor la istoria locului în care trăiesc.

Spre exemplu, se poate organiza cu elevii o drumeţie în hotarul Girocului, la Mescalu, unde, în anul 1993, a fost descoperită o căniţă de lut datată din jurul anului 800 î.Hr.. Tot în acest loc s-a identificat vatra unei aşezări din epoca bronzului, iar peste acest sat preistoric s-a suprapus, cu aproape 700 de ani mai târziu, un alt sat datând din epoca fierului.

În drum spre Mescalu, cu ajutorul elevilor, se identifică toponime din hotarul satului precum: Nemţi, Gârbărit, Satu Bătrân, Garişce, Giroace, Totu, Urgie, apoi se poate trece digul şi se ajunge în Lunca Timişului unde se identifică toponimele de aici precum: Mescalu, Giura, Mantova, Lom, Zăbran.

Vizite locale pot fi organizate şi la monumentele existente pe

87 Gheorghe Tănasă, Metodica predării-învăţării istoriei în şcoală, Iaşi, Editura Spiru Haret, 1996, p. 109.

67

raza satului nostru. Unul dintre acestea este monumentul ridicat în anul 1914, din iniţiativa preotului David Voniga, în memoria lui Aurel Vlaicu. Cu această ocazie, elevii îşi vor îmbogăţi cunoştinţele legate de viaţa şi activitatea lui Vlaicu şi vor aprecia gestul girocenilor care au făcut posibilă ridicarea acestui monument.

Un alt obiectiv care trebuie neapărat vizitat este monumentul aflat în curtea bisericii ortodoxe din Giroc şi care a fost închinat eroilor căzuţi în Primul Război Mondial. Li se spune elevilor că monumentul a fost ridicat în anul 1927, la realizarea lui contribuind Banca Populară „Ghiroceana”, comuna politică şi familiile celor căzuţi în Primul Război Mondial. Pe acest monument elevii vor citi următoarele cuvinte înscrise în marmură albă: „Omagiu şi recunoştinţă iubiţilor noştri căzuţi luptând pentru întregirea neamului.” Apoi se vor citi numele acestor eroi şi se va păstra un moment de reculegere. Elevii vor aşeza la baza monumentului buchete de flori pentru a-şi exprima recunoştinţa faţă de aceşti eroi ai satului nostru.

După lecţia „Participarea României la cel de Al Doilea Război Mondial”, se impune organizarea unei vizite în cimitirul satului nostru. Acolo elevii vor depune flori pe mormintele eroilor împuşcaţi la Giroc în 17 septembrie 1944 de către trupele hitleriste. Deşi nu au fost giroceni de-ai noştri, ei au luptat pentru apărarea acestui pământ, iar după ce au trecut în nefiinţă au fost înmormântaţi în locul pe care până atunci l-au apărat. Elevii trebuie să conştientizeze sacrificiul făcut de aceşti tineri militari pentru apărarea satului nostru şi a Timişoarei. Trebuie să înţeleagă de ce fiecare girocean, atunci când merge la mormintele celor decedaţi din familia sa, se opreşte, pentru câteva minute, şi la cele ale eroilor. Acest gest de recunoştinţă trebuie să-l facem fiecare dintre noi ori de câte ori mergem în cimitirul satului deoarece eroii aceştia fac parte din familia eroilor noştri chiar dacă sunt de pe alte meleaguri.

Vizitele la locurile menţionate mai sus se efectuează în ziua de 25 octombrie când este Ziua Armatei Române şi la Înălţarea Domnului când este Ziua Eroilor. Cu aceste ocazii se depun coroane de flori, se intonează cântece patriotice şi se păstrează momente de reculegere în memoria acelora care şi-au dat viaţa pentru apărarea ţării şi pentru reîntregirea ei.

68

Pe parcursul acestor excursii şi vizite locale trebuie stimulată continuu participarea activă a elevilor la observarea monumentelor istorice. Ei trebuie să depună efort intelectual pentru actualizarea cunoştinţelor însuşite anterior în legătură cu diferite evenimente, să depună efort de percepere (observare) şi , în acest timp, să-şi exprime curiozitatea prin întrebări la care învăţătorul trebuie să răspundă. Elevii pot să-şi noteze în caiete impresiile şi unele cunoştinţe noi dobândite. În acest timp, munca învăţătorului nu se reduce la conducerea procesului de percepere activă şi de generalizare, ci trebuie să completeze cunoştinţele elevilor cu date noi, care nu rezultă din contactul nemijlocit cu faptele.

O activitate extraşcolară deosebit de importantă în predarea istoriei este vizita la muzeu.88

Şcoala poate dispune numai într-o anumită măsură de materiale muzeografice, în general, de materiale care oglindesc trecutul istoric al localităţii, în special. În schimb, în muzee, obiectele care reprezintă urme materiale ale trecutului, din cele mai îndepărtate timpuri până în zilele noastre, se află concentrate într-un mare număr şi într-o mare varietate. Fiecare epocă istorică este ilustrată prin obiectele cele mai reprezentative, mai semnificative pentru istoria generală a patriei şi pentru cea locală. De aceea, lecţiile ţinute în clasă pot fi completate în mod fericit cu vizite la muzee.

Primul muzeu ce trebuie vizitat de către elevi este cel local, iar în cazul nostru cel al satului Giroc, muzeu inaugurat în anul 1996. Fiind aşezat pe strada principală, la mică distanţă de şcoală, acesta poate fi oricând gazdă primitoare pentru micii elevi curioşi să afle mai multe lucruri interesante din trecutul îndepărtat al satului lor.

Aceste vizite la muzeu pot fi organizate în orice moment al procesului de învăţământ: la începutul anului şcolar, pe parcursul predării sau la sfârşitul anului şcolar.

La începutul anului şcolar, vizita la muzeu are caracter introductiv , de familiarizare generală a elevilor cu principalele date din istoricul localităţii natale: descoperiri arheologice, atestarea

88 Gheorghe Ioniţă, Metodica predării istoriei, Bucureşti, Editura Universităţii, 1997, p. 117.

69

localităţii pe diferite hărţi, viaţa spirituală şi culturală a satului, participarea locuitorilor la cele două războaie mondiale şi altele.

Pe parcursul predării, vizitele la muzeu se organizează în legătură cu acele epoci pentru care există material semnificativ din abundenţă, ca de exemplu la lecţiile „Participarea României la cel de Al Doilea război Mondial”, „Satul, păstrător al tradiţiilor” sau „Personalităţi simbol ale satului”.

De asemenea, la sfârşitul anului şcolar, în cadrul repetării şi sistematizării cunoştinţelor, vizita la muzeu are menirea de a grupa cunoştinţele însuşite fragmentar într-o sinteză largă, atotcuprinzătoare, care să ofere elevilor o imagine clară, precisă asupra evenimentelor istorice petrecute în ţinutul natal şi să-i ajute să înţeleagă contribuţia maselor populare de aici la făurirea istoriei naţionale.

La muzeul satului Giroc nu există un ghid care să dea explicaţiile necesare, deci acest rol îi va reveni învăţătorului care va fi elementul activ al vizitei la muzeu. După încheierea acestei activităţi extraşcolare, se vor prelucra, împreună cu elevii, datele şi observaţiile obţinute de ei în urma vizitei. Învăţătorul îi poate întreba ce i-a impresionat cel mai mult şi de ce. De asemenea, copiii pot fi încurajaţi să îmbogăţească colecţia de obiecte a muzeului cu alte obiecte vechi pe care le găsesc în podurile sau în curţile caselor lor.

3.2. Concursurile pe teme de istorie locală89sunt forme de completare, de îmbogăţire, de aprofundare şi de consolidare a cunoştinţelor de istorie locală, de istorie naţională şi de istorie universală.

O particularitate a concursurilor este că ele se pot organiza pe baza parcurgerii unei minime bibliografii privind istoria locală.

La ele participă elevii cei mai pregătiţi, cei care au chemarea spre cunoaşterea şi înţelegerea faptelor istorice.

În alegerea temelor pentru concurs, se are în vedere ca ele să pornească de la o motivaţie de înaltă valoare civică. Ele să fie consacrate cinstirii, cunoaşterii, consolidării şi aprofundării unor evenimente istorice care au puternice efecte pe plan emoţional, contribuind la dezvoltarea sentimentelor patriotice.

89 Ibidem, p.113.

70

3.3. Amenajarea colţului muzeistic90

Antrenarea elevilor în procurarea unor izvoare de istorie locală şi în amenajarea colţului muzeistic, sub îndrumarea învăţătorului, contribuie la dezvoltarea interesului acestora pentru cunoaşterea trecutului localităţii în care trăiesc.

Aceste materiale sunt folosite în lecţii chiar de către cei care le-au strâns, având astfel ocazia să fie evaluate nu numai răspunsurile date, ci şi eforturile depuse în colecţionarea obiectelor cu valoare istorică.

Satisfacţia muncii este şi mai mare atunci când cadrul didactic apreciază că, prin modul exemplar de întocmire a materialului didactic şi prin utilitatea izvoarelor istorice culese, acestea îndeplinesc toate condiţiile pentru a intra în zestrea mijloacelor de învăţământ din dotarea cabinetului de istorie, putând fi folosite şi de generaţiile care vor urma.

Elevii sunt fondatorii colţului muzeistic şi au anumite atribuţii: adună, selectează, ordonează, inventariază şi păstrează mărturiile de istorie locală.

Expoziţia poate fi una permanentă sau poate fi organizată pe o anumită perioadă, pe diverse tematici: „Fotografiile bunicii”, „Amintiri din război”, „Portul popular”, „Copilăria de ieri şi de azi” şi altele.

Privind în ansamblu, activitatea dinafara clasei şi a şcolii oferă posibilităţi multiple de valorificare a istoriei locale. Elementele de istorie locală, în esenţă, sunt aceleaşi, însă, spre deosebire de activitatea din clasă, în activitatea dinafara clasei şi a şcolii, ele dobândesc o amploare mai mare, se îmbogăţesc tot mai mult.

90 Daniela Beşliu, Istorie. Sugestii didactice pentru clasa a IV-a, Colecţia Didactici, Bucureşti, Centrul Educaţia 2000+, 2006, p. 134.

71

72

CAPITOLUL IVCONTRIBUŢIA ELEMENTELOR DE ISTORIE LOCALĂ LA FORMAREA

REPREZENTĂRILOR ŞI A NOŢIUNILORISTORICE ŞI LA EDUCAŢIA PATRIOTICĂ A

ELEVILOR

4.1. FORMAREA REPREZENTĂRILOR ŞI A NOŢIUNILOR DE ISTORIE

Formarea şi consolidarea reprezentărilor şi a noţiunilor istorice se face pe tot parcursul învăţării istoriei, într-o strânsă corelaţie, concomitent şi treptat. Fiecare lecţie contribuie, prin materialul faptic concret, la dezvoltarea şi adâncirea noţiunilor cunoscute de elevi sau la introducerea altor noţiuni.

În cadrul experienţei proprii de formare şi dezvoltare a primelor reprezentări şi noţiuni istorice la şcolarul mic, am avut în vedere conţinutul învăţământului, locul unde să se poată integra elementul de istorie locală şi strategia didactică.

Înfăţişarea istoriei nu înseamnă însă numai achiziţii de reprezentări, noţiuni şi cunoştinţe, ci mai ales direcţionarea acestor achiziţii cognitive spre scopuri cu semnificaţii mult mai largi şi mai complexe, pentru formarea spirituală a şcolarilor. Cunoştinţele de istorie reprezintă temeiul educaţiei sentimentelor patriotice şi de mândrie naţională. Prin intermediul lor, elevii învaţă să descopere, să respecte şi să îndrăgească pe înaintaşii neamului, să cinstească şi să păstreze realizările lor.91

Noţiunile de istorie nu se formează izolat, ci în strânsă legătură între ele. În cadrul unei lecţii se formează mai multe noţiuni

91 Teodor Gal, Ion Retegan, Valorificarea instructiv-educativă a elementelor de istorie locală, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1967, p.124.

73

formându-se un sistem de noţiuni. Orice noţiune este formată în mod conştient dacă este corelată cu altele, elevul stabilind o legătură între noţiunile vechi şi cele noi şi o ordonare a acestora.

În clasele I-III li se formează elevilor reprezentări şi noţiuni despre spaţiul geografic şi timpul istoric prin familiarizarea cu următoarele denumiri: îndepărtat, apropiat, trecut, prezent, viitor, zi, săptămână, an, deceniu, secol, mileniu, teritoriu, localitate (sat, oraş), mediu geografic. În clasa a IV-a, încă din primele lecţii, elevii sunt familiarizaţi cu măsurarea timpului în istorie, prin însuşirea unor denumiri noi: dată istorică, cronologie, calendar istoric. Pe parcursul clasei a IV-a se consolidează cunoştinţele elevilor despre spaţiul geografic şi timpul istoric dobândite în clasele precedente. Ei încep să aibă viziunea de ansamblu asupra evenimentelor istorice, le corelează, le ordonează pe etape istorice, le integrează în sistem.92

În sprijinul urmăririi procesului de formare a reprezentărilor şi noţiunilor legate de timpul istoric şi spaţiul geografic, pot fi folosite: banda timpului, harta geografică-fizică şi istorică, tabele cronologice, exerciţii şi jocuri didactice.

Exerciţiile de plasare în timpul istoric şi spaţiul geografic a evenimentelor petrecute în istorie îi conduc pe elevi, treptat, la însuşirea cronologiei fără de care nu se poate înţelege evoluţia societăţii.

Un astfel de exerciţiu poate avea ca cerinţă plasarea evenimentelor din istoria localităţii în secolele sau mileniile corespunzătoare şi apoi ordonarea lor pe banda timpului:

- 1371 (prima atestare documentară a satului) – mil. II, sec. al XIV-lea

- 1776 (prima atestare a şcolii) – mil.II, sec. al XVIII-lea- 1889 (înfiinţarea corului) – mil. II, sec. al XIX-lea- 1918 (înfăptuirea Marii Uniri) – mil. II, sec. al XX-lea- 2003 (comemorarea lui David Voniga) – mil. III, sec. al XXI-leaFiecare lecţie contribuie, prin materialul faptic, concret, la

consolidarea noţiunilor cunoscute de elevi şi la introducerea altora. Spre exemplu, sistemul de lecţii care tratează întemeierea statelor

92 Ibidem, p. 126.

74

româneşti şi Ţările Române în Evul Mediu consolidează noţiunile elevilor în legătură cu viaţa economică a poporului român şi a înaintaşilor noştri de pe aceste meleaguri şi totodată introduce noţiunile legate de organizarea socială şi politică din acea vreme: cneaz, boier, voievod, voievodat, ţară, domn. Se aminteşte că din această perioadă datează şi prima atestare documentară a Girocului (1371-1372) când a fost amintit cneazul Gheorghe din Giroc (Georgius de Gyrug). Totodată se formează şi primele reprezentări despre clasele sociale şi despre raporturile dintre ele, fără a li se da vreo definiţie.

Formarea noţiunilor şi a reprezentărilor de istorie constituie un proces complex şi îndelungat în care este angajată întreaga activitate psihică a elevului.

Spre deosebire de noţiunile care reflectă trăsăturile altor domenii ale realităţii, noţiunile de istorie au un specific aparte, constând în faptul că generalizează date, fapte, evenimente petrecute în viaţa societăţii într-un timp mai mult sau mai puţin îndepărtat.

De exemplu, pentru formarea noţiunii de „unitate naţională”, s-a folosit un document istoric privitor la „Adeziunea românilor bănăţeni şi a şvabilor din Banat la Adunarea Naţională de la Alba-Iulia”, după care se prezintă pregătirea girocenilor pentru participarea la acest eveniment, făcându-le cunoscute elevilor numele participanţilor. Se menţionează că acţiunile înaintaşilor noştri se încadrează în mişcarea naţională ce are loc în Timişoara, în vara anului 1919, când, la 3 august93, are loc intrarea solemnă în oraş a armatelor române, iar la 10 august se organizează marea adunare populară de la Timişoara. La aceste evenimente, alături de ţăranii din celelalte localităţi bănăţene, au participat şi înaintaşii noştri.

Formarea pe plan individual a noţiunilor de istorie parcurge, din punct de vedere psihologic, aceleaşi etape ca şi formarea altor noţiuni: etapa de elaborare, de formare a noţiunii şi etapa de consolidare şi de operare cu noţiunea respectivă.

O noţiune este însuşită numai dacă elevii pot opera cu ea în condiţii variate, ceea ce duce la consolidarea şi integrarea ei în 93 Octavian Gruiţa, Giroc, monografie istorică, Timişoara, Editura Marineasa, 1996, p. 37.

75

sistemul noţiunilor de istorie. Cea mai mare greutate o constituie transferul ulterior al sensului sau al semnificaţiei unei noţiuni elaborate la situaţii particulare, mereu noi.

În concluzie, formarea reprezentărilor şi a noţiunilor istorice are o importanţă primordială pentru dezvoltarea gândirii elevului. În acest sens, o abordare sistemică a dobândirii cunoştinţelor teoretice face deosebit de necesară organizarea riguroasă a materialului de studiu, structurarea lui în aşa fel - de la simplu la complex - încât să ţină seama de capacitatea elevilor de a-l recepta. Un real sprijin în formarea reprezentărilor şi noţiunilor istorice sunt, de asemenea, elementele de istorie locală care înlesnesc înţelegerea istoriei naţionale.

4.2. ELEMENTELE DE ISTORIE LOCALĂ – SURSĂ IMPORTANTĂ DE EDUCAŢIE PATRIOTICĂ

Studiul istoriei patriei în învăţământul primar contribuie, alături de celelalte obiecte de învăţământ, la educarea umanistă, în general, şi la educarea patriotică a şcolarilor mici, în special.

Paralel cu informarea sistematică a elevilor în legătură cu cele mai semnificative episoade din istoria poporului român, despre lupta pentru libertate naţională şi dreptate socială, istoria contribuie la formarea şi dezvoltarea reprezentărilor şi noţiunilor morale, la educarea convingerilor, sentimentelor şi conduitei patriotice ale elevilor.

Prezentarea evenimentelor istorice, a faptelor măreţe de arme ale poporului nostru care şi-a apărat libertatea, trezeşte sentimente de dragoste şi de admiraţie faţă de trecutul acestuia.

Integrând în studiul istoriei patriei elemente din istoria locală, învăţătorul va trezi interesul elevilor pentru trecutul localităţii lor. În faţa unor vestigii ale trecutului din localitatea lor, elevii rămân impresionaţi, curioşi şi emoţionaţi. Aceste elemente de istorie locală suscită dorinţa elevilor de a deveni şi ei urmaşii înaintaşilor lor. Cunoscând bine poporul, ţara, dar şi localitatea în care trăiesc, ştiind cum au luptat strămoşii pentru libertate, ce jertfe au făcut ca să biruiască, ce idealuri şi aspiraţii au avut, elevii îi vor respecta şi iubi şi

76

mai mult pe înaintaşii lor şi se vor strădui să fie nişte urmaşi demni.O dovadă de patriotism şi, în acelaşi timp, de curaj al

înaintaşilor noştri a fost ridicarea, în anul 1914, a monumentului închinat lui Aurel Vlaicu, în condiţiile în care Banatul se afla, în acea perioadă, sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar.

Altă dovadă de patriotism şi de apreciere a sacrificiilor din timpul celor două războaie mondiale o constituie ridicarea monumentului din curtea bisericii în memoria eroilor căzuţi pentru reîntregirea ţării, amenajarea cimitirului eroilor şi ridicarea monumentului în memoria eroilor căzuţi în Al Doilea Război Mondial.

Acestea sunt doar două aspecte din istoria Girocului care pot trezi la elevi sentimentul de mândrie şi patriotismul local pe care îl pot dovedi prin grija faţă de aceste monumente încărcate de istorie.

Elevii se pot mândri, de asemenea, cu personalităţile marcante ale satului lor, despre ale căror fapte au aflat în cadrul lecţiilor de istorie: preotul David Voniga, învăţătorul Atanasie Baicu, preotul Horia Vişoiu şi alţii.

Când vorbim despre satul românesc ca păstrător al tradiţiilor, elevii trebuie să înţeleagă importanţa păstrării acestora, să dorească să cunoască mai temeinic obiceiurile şi tradiţiile practicate de străbunicii lor şi să continue, cu mândrie, practicarea lor. Păstrarea vechilor costume populare cusute de femeile din satul nostru şi purtarea lor la sărbătorile deosebite din viaţa satului poate fi o altă formă de manifestare a patriotismului local al copiilor.

Formarea şi dezvoltarea conştiinţei patriotice se realizează treptat, pornind de la reprezentări formate prin contactul direct cu elementul de istorie locală şi pe baza sentimentelor şi a diferitelor impresii, prin contactul cu realitatea. La şcolarul mic, patria este ceva concret, este familia lui, oraşul sau satul lui. Învăţătorul trebuie să valorifice potenţele educative ale fiecărei lecţii şi ale elementelor de istorie locală, să aibă permanent în minte faptul că istoria nu este numai o ştiinţă, ci ea se adresează şi afectivităţii elevilor, trebuind nu doar învăţată, ci şi trăită. 94

C O N C L U Z I I94 Teodor Gal , Ion Retegan, , op. cit., p. 134.

77

Elementele de istorie locală au o deosebită valoare instructiv-educativă. Ele constituie un mijloc eficient pentru educarea patriotică a elevilor. Nu e vorba, desigur, de elemente de istorie locală prezentate izolat, unilateral, ci încadrate în sistemul de cunoştinţe folosite în procesul de învăţământ.

Folosirea acestor elemente în predarea istoriei se justifică din două puncte de vedere:

- unul de ordin psihologic ce are în vedere caracterul concret al gândirii elevilor, până la o anumită vârstă, şi caracterul stimulator al materialului local pe tot parcursul perioadei şcolare, precum şi legăturile afective cu locul natal, la orice vârstă;

- altul de ordin pedagogic care are în vedere sprijinirea în munca didactică pe ceea ce este apropiat, cunoscut, dat sau posibil a fi dat în experienţa nemijlocită a elevilor.

Pornind de aici, elevii îşi vor reprezenta mult mai clar şi mai precis şi vor înţelege mult mai uşor trecutul şi prezentul dacă are legătură cu ceea ce s-a petrecut sau se petrece în ţinutul natal, dacă se leagă de fapte familiare lor.

Aşa cum am arătat, după natura lui, materialul de istorie locală se prezintă sub formă de povestiri, elemente folclorice, documente vechi, date din presa contemporană, fapte de ordin arheologic, monumente istorice, materiale grafice (tablouri, fotografii, desene, hărţi istorice etc.).

Varietatea elementelor de istorie locală determină existenţa unei mari varietăţi de forme în cadrul cărora să se realizeze valorificarea lor: lecţii de diferite tipuri, vizite şi excursii, cercuri de studii pe obiecte, concursuri şi chiar activităţi practice.

În limitele acestor forme de organizare a procesului de învăţământ actionează un sistem de procedee metodice variate care se aplică diferenţiat în funcţie de natura materialului de istorie locală folosit, în funcţie de scopul urmărit prin el, de particularităţile de vârstă şi de locul în care se desfăşoară activitatea instructiv-educativă.

Metodica folosirii elementelor de istorie locală are un caracter complex. Ea cuprinde o gamă vastă de procedee, începând cu simpla indicare a faptelor de ordin local, continuând cu conducerea elevilor

78

spre descoperirea, prin efort intelectual propriu, a unor adevăruri noi, iar de aici ajungând la activitatea independentă teoretică şi practică, de cercetare a istoriei locale.

Prin folosirea justă a elementelor de istorie locală se îmbogăţeşte aşadar conţinutul şi forma de organizare a lecţiei de istorie, aducându-se o variaţie mai mare atât în activitatea învăţătorului, cât şi în cea a elevilor.

Un alt rezultat pozitiv al folosirii elementelor de istorie locală la lecţii şi în activităţi extraşcolare cu elevii, a fost reala îmbunătăţire a pregătirii acestora. Cultivând interesul elevilor pentru cunoaşterea istoriei locale s-a dezvoltat şi interesul pentru însuşirea cunoştinţelor de istorie generală.

Folosirea justă a elementelor de istorie locală la lecţii şi în activitatea extraşcolară, contribuie şi la cultivarea sentimentelor, convingerilor, atitudinilor patriotice, a conştiinţei patriotice manifestate în comportarea patriotică a elevilor.

Pentru ca elementele de istorie locală să fie folosite cu succes la lecţiile de istorie şi în activităţile extraşcolare ale elevilor, în vederea realizării educaţiei patriotice, este indicat să se respecte următoarele propuneri:

- învăţătorul trebuie să cunoască bine istoricul localităţii şi al regiunii unde se află şcoala la care predă. El trebuie să cunoască monumentele istorice, muzeele, scrierile etc. care se referă la acea localitate. Cunoscând bine materialul istoric local, el trebuie să fie mereu preocupat de grija de a-l folosi la lecţii şi de a-l folosi cu deosebit discernământ pentru a contribui la educarea patriotică a elevilor. Posibilităţile metodice de folosire a elementelor de istorie locală să fie bine stăpânite de învăţător pe baza pregătirii lui pedagogice.

- în selecţionarea materialului de istorie locală, învăţătorul trebuie să se ghideze după programa şcolară, după manualul de istorie, alegând acele exemple din istoria locală care ilustrează evenimente de seamă, momentele principale ale procesului istoric, spre a nu aluneca pe panta supraîncărcării.

- prezentarea evenimentelor istorice în legătură cu elementele de istorie locală trezeşte emoţii, sentimente de dragoste şi admiraţie faţă

79

de trecutul glorios al poporului, ura faţă de duşmanii lui, admiraţie faţă de eforturile depuse de oameni, iar aceasta contribuie la transformarea sentimentelor patriotice în convingeri şi comportări patriotice.

Elementele de istorie locală îşi realizează funcţia instructiv-educativă prin activitatea comună a învăţătorului cu elevii. Activitatea de cunoaştere şi de servire a patriei angajează întreaga personalitate a elevului: forţa lui fizică şi intelectuală, voinţa şi sensibilitatea lui estetică. În felul acesta, elementele de istorie locală exercită o influenţă multiplă: sporesc cunoştinţele şi ridică la un nivel mai înalt calitatea lor; dezvoltă procesele de cunoaştere şi de creaţie, pentru că intensifică activitatea lor; spiritul de observaţie intră în acţiune pentru a sesiza însuşirile exterioare ale faptelor studiate; gândirea acţionează pentru a descoperi însuşirile comune, esenţiale ale fenomenelor istorice, legăturile dintre ele, în vederea formulării unor concluzii ştiinţifice; memoria fixează mai uşor şi mai temeinic materialul perceput nemijlocit, iar imaginaţia reconstituie stări din trecut; formează pe elevi în spiritul disciplinei conştiente, le educă dragostea faţă de muncă, oţeleşte voinţa şi consolidează caracterul; în sfârşit, prin cunoaşterea activă a elementelor de istorie locală se cultivă totodată şi gustul estetic.

Aşadar, prin mijlocirea activităţii proprii, elementele de istorie locală, acţionând numai pe fondul istoriei naţionale şi întregindu-l, aduc o contribuţie însemnată la dezvoltarea multilaterală, armonioasă a personalităţii elevului, contribuie la îmbogăţirea spiritualităţii lui.

80

BIBLIOGRAFIE

Academia Română, Istoria românilor, vol. VII, tom II, Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 2003.

Arhiva Primăriei Giroc, Dosar nr. 7/1945.

Arhiva CAP Giroc, Dosar, Studiu agrochimic efectuat de laboratorul de agrochimie şi pedologie Timişoara, 1982.

Bărbuleanu, Reasilva, Radu, Victoria, Metodica predării istoriei patriei, Bucureşti, E.D.P., 1988.

Bejan, Adrian, Banatul în secolele IV-XII, Timişoara, Ed. de Vest, 1995.

Beşliu, Daniela, Istorie. Sugestii didactice pentru clasa a IV-a, Colecţia Didactici, Bucureşti, Centrul Educaţia 2000+, 2006.

Borovszky, Samu, Temesvarmegye, Budapesta, f.a.

Cerghit, Ioan, Metode de învăţământ, Bucureşti, E.D.P. 1976.

Crişanu, Ion, Câteva schiţe biografice, Arad, 1937.

Ehrler, J. J., Banatul de la origine până acum, 1774, Timişoara, Ed. Facla, 1982.

Ene, Elena, Metodica predării istoriei României, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1981.

Firu, Nicolae, Monografia Chişodei, R.I.S.B.C., 1943, 1944.

81

Gal, Teodor, Retegan, Ion, Valorificarea instructiv-educativă a elementelor de istorie locală, Bucureşti, E.D.P. 1967.

Grissellini, Francesco, Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei, Timişoara, Ed.Facla, 1984.

Gruiţa, Octavian, Giroc, monografie istorică, Timişoara, Ed. Marineasa, 1996.

Gruiţa, Octavian, Murariu, Ion, Matei, Marius, Giroc – Arc peste timp, Timişoara, Ed. Marineasa, 2010.

Gruiţa, Octavian, Monografia Şcolii din Giroc, Timişoara, Ed. Mirton, 2006.

Iliescu, Ion, Cultura şi cărturarii bănăţeni în deceniile independenţei, Timişoara, 1977.

Ioniţă, Gheorghe, Metodica predării istoriei, Ed. Universităţii, Bucureşti, 1997.

Iordan, Iorgu, Dicţionarul numelor de familie româneşti, Bucureşti, 1984.

Lotreanu, I., Monografia Banatului, Timişoara, 1936.

Mărghitan, Liviu, Banatul în lumina arheologiei, vol I-III, Timişoara, Ed. Facla, 1979-1985.

Munteanu, Ion, Banatul şi Marea Unire, Timişoara, 1992.

Murariu, Ion, Vorbe d-ale noastre, Timişoara, Ed. Mirton, 2002..

Popa, Ion R., Metodica predării istoriei în învăţământul preuniversitar, Craiova, Editura « Gh. Alexandru », 1999.

82

Popescu, D., La porţile Timişoarei, Timişoara, 1968. Radu, Petru, Onciulescu, D., Contribuţii la istoria dezvoltării

învăţământului din Banat, Bucureşti, 1976..

Stoicescu, Nicolae, Bibliografia localităţilor şi monumentelor medievale din Banat, Timişoara, Ed. Mitropoliei Banatului, 1973.

Studii şi articole de istorie, XXXV-XXXVI, Bucureşti, 1977.

Suciu, Coriolan, Dicţionarul istoric al localităţilor din Transilvania, Vol. I (A-N), Bucureşti, Ed. Academiei, 1967.

Suciu, I.D., Constantinescu, R., Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului, vol. I-II, Timişoara, Ed. Mitropoliei Banatului, 1980.

Tănasă, Gheorghe, Metodica predării-învăţării istoriei în şcoală, Editura Spiru Haret, Iaşi, 1996.

Ţîrcovnicu, Victor, Istoria învăţământului din Banat până în anul 1800, Bucureşti, 1978.

Vlăduţiu, Ion, Etnografie românească, Bucureşti, 1937.

83

84

ANEXE

85

86

PROIECT DIDACTIC

Clasa: a IV-a

Aria curriculară: Om şi societate

Obiectul: Istoria românilor

Subiectul: Participarea României la cel de-Al Doilea Război Mondial

Tipul lecţiei: de transmitere a cunoştinţelor

Metode didactice: conversaţia, explicaţia, problematizarea, jocul didactic, expunerea, demonstraţia cu ajutorul hărţii

Mijloace de învăţământ: - harta istorică „România între 1914-1918”;- harta istorică „România în timpul celui de Al Doilea Război Mondial; - banda timpului şi benzi de hârtie.

Obiective operaţionale:

- să înţeleagă cauzele izbucnirii celui de Al Doilea Război Mondial;- să numească marile puteri participante la război, grupate în cele două tabere;- să enumere şi să localizeze pe hartă teritoriile pierdute de România în 1940; - să explice intrarea României în război alături de Germania;- să explice trecerea României de partea Naţiunilor Unite, în anul 1944;- să enumere urmările celui de Al Doilea Război Mondial pentru România.

87

Desfăşurarea lecţiei:

1. Organizarea clasei Elevii se pregătesc pentru lecţie. Se stabileşte liniştea

necesară bunei desfăşurări a lecţiei.

2. Verificarea cunoştinţelorSe verifică însuşirea cunoştinţelor legate de participarea

României la primul Război Mondial şi înfăptuirea Marii Uniri.Le voi adresa elevilor următoarele întrebări:- Când a avut loc Primul Război Mondial?- De ce au pornit marile puteri acest război?- Care au fost cele două tabere participante la război?- Când a intrat România în război şi alături de cine?- De ce luptă România alături de Antanta?- Localizaţi pe hartă câteva localităţi unde a dat bătălii

armata română!- Cine învinge în Primul Război Mondial?

Voi verifica, de asemenea, cunoştinţele elevilor legate de participarea girocenilor la Primul Război Mondial, adresându-le întrebări ca:

- În ce armată au fost obligaţi să lupte girocenii? De ce? (În armata austro-ungară)

- Pe ce fronturi au luptat ei? (Pe fronturi din Italia şi Galiţia)- Ce s-a întâmplat cu tinerii luaţi prizonieri în Rusia sau în

Italia? (Au cerut să fie încadraţi în armata română, participând la luptele de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, din anul 1917)

Cunoştinţele legate de înfăptuirea Marii Uniri le voi verifica utilizând banda timpului prezentată mai jos:

27 martie 1918 28 noiembrie 1918 1 decembrie 1918

Elevii trebuie să aplice în rubricile de pe banda timpului, în

88

mod corespunzător, benzile de hârtie pe care sunt scrise următoarele:- unirea Basarabiei cu România:- unirea Bucovinei cu România;- unirea Transilvaniei cu România. Îi voi întreba pe elevi care au fost doi dintre girocenii

participanţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1918 (Preotul David Voniga, învăţătorul Atanasie Baicu, fost director al şcolii).

3. Anunţarea lecţiei noiLe spun elevilor că Primul Război Mondial nu a fost, din

păcate, singurul din istoria omenirii, ci, în anul 1939, a izbucnit un Al Doilea Război Mondial, mult mai crunt decât primul. Despre acesta vom învăţa în lecţia de astăzi.

Se notează titlul lecţiei pe tablă şi în caiete: Participarea României la cel de Al Doilea Război Mondial.

4. Transmiterea cunoştinţelorVoi prezenta elevilor harta referitoare la România în timpul

celui de-Al Doilea Război Mondial şi voi trece la expunerea cunoştinţelor noi, indicând pe hartă când este cazul.

Elevii vor afla că cel de-Al Doilea Război Mondial a izbucnit în septembrie 1939 cu agresiunea Germaniei fasciste asupra Poloniei. La fel ca în Primul Război Mondial, şi acum marile puteri se împart în două tabere: pe de o parte sunt Germania, Italia, Japonia, iar pe de altă parte, Anglia, Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii.

Le spun elevilor că Adolf Hitler, conducătorul Germaniei şi Stalin, conducătorul Uniunii Sovietice s-au înţeles în secret să ocupe fiecare ţările pe care le doresc. România este obligată să cedeze o parte însemnată din teritoriile sale (voi arăta pe hartă aceste teritorii pierdute de România). Din această cauză, poporul român îşi pierde încrederea în regele Carol al II-lea, iar acesta renunţă la tron. Devine rege fiul său, Mihai I, care este prea tânăr să conducă ţara. România a fost condusă de generalul Antonescu.

În iunie 1941, România intră în război de partea Germaniei, deoarece se dorea eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord aflate

89

sub dominaţia Uniunii Sovietice. Armata română, victorioasă, ajunge la Nistru, continuă să lupte alături de nemţi în Uniunea Sovietică. Începând cu 1943, Uniunea Sovietică, cu ajutorul armamentului american, obligă Germania să se retragă.

Armatele sovietice pătrund şi în ţara noastră.La 23 august 1944, Ion Antonescu este arestat din ordinul

regelui Mihai. România se aliază cu Naţiunile Unite şi până la 25 octombrie 1944 armata română luptă contra trupelor germane şi ungare de pe teritoriul românesc pentru eliberarea Transilvaniei.

La 9 mai 1945, Germania se recunoaşte înfrântă. La Conferinţa de Pace de la Paris (1946) puterile antifasciste nu recunosc participarea României la războiul antihitlerist. Prin tratatul semnat la 10 februarie 1947, guvernul român este obligat să accepte pierderea Basarabiei şi a nordului Bucovinei, în favoarea Uniunii Sovietice, precum şi plata unor grele şi înrobitoare despăgubiri de război. Dintre teritoriile luate în 1940, doar Transilvania de nord-est a redevenit pământ românesc.

Le voi vorbi elevilor şi despre participarea girocenilor la luptele date în cel de-Al Doilea Război Mondial. Ei au luptat pe frontul de est în luptele date pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de sub ocupaţia Uniunii Sovietice. Acolo şi-au pierdut viaţa 22 de tineri ostaşi din satul nostru.

În apropierea satului nostru s-au dus lupte pentru apărarea Timişoarei. În aceste locuri şi-au dat viaţa mulţi tineri. În cimitirul satului nostru sunt înmormântaţi 16 eroi care au participat la luptele date în hotarul Girocului. Deşi nu au fost giroceni, ei au fost înmormântaţi în pământul pe care l-au apărat şi noi avem datoria de a le cinsti memoria.

Îi întreb pe elevi: Cum putem să ne arătăm recunoştinţa noastră faţă de aceşti eroi şi faţă de faptele lor? ( Să depunem buchete de flori la mormintele lor de Ziua Eroilor şi de Ziua Armatei şi, de câte ori mergem în cimitir, să ne oprim o clipă şi la mormintele lor)

În continuare, se va întocmi pe tablă schema lecţiei:

Participarea României la cel de Al Doilea Război Mondial

90

a) Cauzele războiului – politica de cucerire dusă de statele fasciste

b) Taberele participante - Germania, Italia, Ungaria, Japonia, Bulgaria- Franţa, Anglia, Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii (Naţiunile Unite)

c) Pierderea teritoriilor româneşti Hitler (conducătorul Germaniei) şi Stalin (conducătorul

Uniunii Sovietice) au hotărât să ocupe fiecare ţările pe care le doresc. România pierde Basarabia, Nordul Bucovinei anexate de U.R.S.S. şi Transilvania de nord-est, anexată Ungariei.

Carol al II-lea renunţă la tronul României, este încoronat fiul său, Mihai I, dar este prea tânăr pentru a conduce ţara. România este condusă de generalul Antonescu.

d) Intrarea României în război - România intră în război în 1941, de partea Germaniei,

contra Uniunii Sovietice, pentru a elibera Basarabia şi Bucovina. -În 1943, Uniunea Sovietică obligă Germania să se retragă.-La 23 august 1944, Ion Antonescu este arestat din ordinul

regelui Mihai.-Armata română se aliază cu Naţiunile Unite şi luptă

împotriva trupelor germane şi ungare de pe teritoriul românesc, pentru eliberarea Transilvaniei.

- La 9 mai 1945, Germania capitulează.

e) Urmările războiului- În 1946 are loc, Conferinţa de Pace de la Paris. Nu se

recunoaşte contribuţia României la războiul antihitlerist. - Basarabia şi Nordul Bucovinei rămân definitiv sub

ocupaţia Uniunii Sovietice, iar N-E Transilvaniei este redat României.

91

5. Fixarea cunoştinţelorElevii vor fi ajutaţi să indice pe hartă teritoriile pierdute de

România în 1940, să arate locurile în care armata română a luptat fie împotriva Uniunii Sovietice, fie împotriva trupelor germane şi ungare.

Se va observa pe hartă şi zona Timişoarei şi a Girocului, discutându-se cu elevii pe marginea celor văzute.

6. Tema pentru acasăElevii primesc ca sarcină pentru acasă citirea lecţiei din

manual, iar cei care au bunici sau străbunici veterani de război, să afle mai multe informaţii despre participarea lor la cel de Al Doilea Război Mondial.

92

Şcoala cu clasele I-VIII Giroc Muzeul BanatuluiStr. Trandafirilor nr.59 Piaţa Huniade nr.1Timişoara, Jud. Timiş Nr..............din....................... Nr..............din.......................

Partenerii proiectului:1. Şcoala cu clasele I-VIII Giroc, reprezentat prin director prof. Gruiţa Octavian2. Muzeul Banatului Timişoara, reprezentat prin director drd. Dan Leopold Ciobotaru şi responsabil de proiect, muzeograf Corina CranciovaArgument:Proiectul „Veşnicia s-a născut la sat” dorim să fie o piatră de temelie ce va fi pusă la baza spiritualităţii româneşti, acum în această epocă în care tinerii se depărtează de valorile lăsate de înaintaşii noştri. Pentru formarea lor, copiii au nevoie să se adape de la izvoarele inepuizabile ale rădăcinilor noastre: cultură, tradiţii, obiceiuri.Cultivarea respectului pentru valorile poporului nostru revine şcolii, cadrelor didactice, preoţilor, oamenilor de cultură, tuturor celor care nu au uitat că sunt români.Descrierea proiectului

Grupul ţintă: elevii din clasele a III-a şi a IV-a de la Şcoala cu clasele I-VIII

Giroc Durata proiectului:

octombrie 2008-iunie 2009

93

Coordonatori proiect: Dan Ciobotaru – director „Muzeul Banatului” Timişoara; Corina Cranciova – muzeograf la „Muzeul Banatului”

Timişoara; Gruiţa Octavian – director Şcoala cu clasele I- VIII Giroc.

Realizatori proiect: Monea Iudita – prof. înv. primar, clasa a III-a; Cîmpeanu (Gruita) Bianca – prof. înv. primar, clasa a IV-a.Resurse umane : cadrele didactice de la Şcoala cu clasele I-VIII Giroc; artiştii plastici bănăţeni; muzeografii; copiii; părinţii.

Resurse materiale: diferite obiecte de artă populară; costum popular din Banat; diverse materiale pentru realizarea unor lucrări practice;Scopul proiectului:Scopul proiectului este de a dezvolta la copii interesul pentru cunoaşterea, păstrarea şi transmiterea tradiţiilor şi obiceiurilor poporului nostru, dezvoltarea dragostei faţă de ţară şi de tot ce are valoros poporul nostru.Obiective:1.Obiective privind elevii:

să cunoască aspecte legate de cultura şi civilizaţia etniilor din Banat;

să perceapă estetica artei populare bănăţene( ţesături, broderii, îmbrăcăminte, mobilier, artă religioasă-icoane, ceramică, arhitectură);

să cunoască obiecte de artă populară bănăţeană; să colecţioneze obiecte de artă populară autentică; să cunoască, să respecte şi să îmbrace portul popular

bănăţean în cadrul diferitelor evenimente; să participe la amenajarea unui colţ din şcoală cu obiecte

de artă populară bănăţeană.

94

2. Obiective pentru cadre didactice:o să organizeze şi să desfăşoare activităţi instructiv-educative

diverse şi atractive pentru atingerea scopului propus;o cadrele didactice să aibă în vedere dezvoltarea la copii a

unor comportamente şi atitudini morale( respect pentru tradiţiile locale sau din alte zone, respect faţă de alte etnii etc.);

o să asigure un climat socio-afectiv şi educativ optim în timpul şi în afara desfăşurării proiectului.

3. Obiective pentru părinţi: sensibilizarea şi conştientizarea părinţilor cu privire la

importanţa păstrării şi valorificării tradiţiilor şi obiceiurilor populare;

implicarea părinţilor în diferite activităţi pe linia proiectului.

PROGRAM DE ACTIVITĂŢIDATA ACTIVITATEA LOCUL DE

DESFĂŞURARE

RESPONSABILI, PARTICIPANŢI

Noiembrie

2008

Întocmirea şi semnarea protocolului

Şc. cu cl.I-VIIIGiroc

-coordonatorii şi realizatorii proiectului

Decembrie 2008

Istoria poporului nostruVizită la secţiile de istorie,

arheologie şi ştiinţele naturii ale

Muzeului Banatului Timişoara

Muzeul Banatului

-elevii şi înv. de la Şc. cu cl. I-VIII Giroc;- director şcoală, prof. istorie, Gruiţa Octavian ;-C. Cranciova-muzeograf.

Ianuarie2009

Observarea portului popular românesc

Şc. cu cl. I-VIII Giroc

- C. Cranciova – muzeograf;- elevii.

Februarie2009

Arhitectura şi etniileVizită la Muzeul Satului Muzeul Satului

-C. Cranciova- muzeograf:- înv. Şc. cu cl.I-VIII Giroc;- elevii.

Martie Timişoara istorică Traseu -C. Cranciova-

95

2009 Să cunoaştem istoria oraşului nostru

Timişoara muzeograf;- elevii şi înv. Şc. cu cl.I-VIII Giroc

Aprilie2009

Arta olăritului-Ionică Stepan

Vizită la atelierul de olărit de la Biniş

Atelierul de olărit de la Biniş, jud.

Caraş-Severin

- Ionică Stepan- artist popular;-înv. Şc. cu cl. I-VIII Giroc;- elevii

Mai2009

Învăţăm să decorăm obiecte de artă populară

Pictură pe ceramică

Şc. cu cl. I-VIII Giroc

- înv. Şc. cu cl.I-VIII Giroc;- elevii;

Iunie2009

O părticică din Banat în clasa mea

Amenajarea unui colţ etnografic în şcoală

Şc. cu cl. I-VIII Giroc

- înv. Şc. cu cl.I-VIII Giroc;- elevii,-O. Gruiţa, director,prof. Istorie

Evaluarea proiectului: Evaluarea proiectului se va realiza la sfârşitul anului şcolar prin realizarea unui colţ etnografic în şcoală cu lucrările copiilor şi prin realizarea unui panou cu aspecte din activităţile desfăşurate în timpul proiectului.

Întocmit,Prof. înv. primar, Monea IuditaProf. înv. primar, Cîmpeanu (Gruiţa) Bianca

Prezentul proiect a fost redactact în 4 exemplare originale, câte două pentru fiecare parte.

Muzeul BanatuluiMuzeograf,Corina Cranciova

Şcoala cu clasele I-VIII Giroc, Muzeul Banatului, Director, Director, Prof. Gruiţa Octavian drd. Dan Leopold Ciobotaru

96

Propunător: prof. înv. primar Cîmpeanu BiancaŞcoala cu clasele I-VIII Giroc

“Veşnicia s-a născut la sat” - serbare în grai bănăţean -

Cântec popular: Bună dzâua, drajii mei

Bună dzâua, drajii mei, la, la, …….Fecie mândre şî flăcăi, la, la, …….Am vinit cu voie bună, la, la, ……..Să petreşiem împreună, la, la, …….. .

Om petreşie, om cânta, la, la, ……..Inima ne-om bucura, la, la, ……….Şî vom dzâşie tuturor, la, la, ………Hora bănăţănilor, la, la, ………….. .

Hora asta-mi plaşie mie, la, la, ……Că-i d-aişi, dă la câmpie, la, la, ……Are pasul aşădzat, la, la, …………..Cum să jioacă prân Banat, la, la, …. .

Ni-or vint goşcii (Dimitrie Acea)

Bini-aţ vinit, goşcilor, C-am ghingit că v-aţ zuitatDă când n-aţ măi dat pr-aişiUngi-i casa noastră-n sat.

Dup-atâcia ţucături,Unili cam prefăcuce, Toţ ni-am aşădzat la masă Cu paharili umpluce.

97

Am ciocnit cum numa goşciiŞciu ciocni cu gazdiliŞ-am mâncat dân cinieri zupa Şî pă urmă, sarmili.

Carnea friptă şî cârnaţî,După care-mpăturata,Şî pă urmă-am băut vinuŞie ni-o dat aproape gata.

Ni-or vint goşcii, ţâne-i, Doamne,Şî pă ei, da şî pă noi, Că, împrăşciaţ prân lume, S-or întors acum napoi. La oraş o fi măi binieCa la sace, n-o fi chin,Numa iar s-o suşit vremea, Tot la sace-i podu plin.

Mulce dacini (Dimitrie Acea)

După cum m-aduc amincie, Dămult tarie-n sat la minie,Mulce dacini, moşii noştri,Li-or ţânut cum să cuvinie.

Paşcili, Crăşiunu ş-alcieSărbători şie le-are anuAia când să taie porcu,A cu mielu, a cu ciurcanu.

Şî când primăvara vinieDup-o iarnă friguroasă,Satu îş sărbează ruga,

98

Aşceptând goşcii la masă.

Zupe, cărnuri pohoicieŞî alce fripturi dă carnieUmplu mesâli la pauriŞî, pră lânga ele, sarme.

Să nie vesălim o datăÎntr-un an cum să cuvinie,Că dăstul, dă primăvara,Lucru-n gheara lui nie ţâne.

Şî nie stoarşie dă sudoare,Vara, toamna-ntârdzâiată, Că la paorii dân sace,El nişicând nu să măi gată.

Când am fost copil în sat (Dimitrie Acea)

Când am fost copil în satuMeu dân pustă, n-am avutJiucării ca toţ copiii.Mie, io mi le-am făcut.

Dân ce miri şie, dar pot spunieCă m-o fost drag să lie fac:Loptă dă fotbal dân dârdză,Dân jordz, şî săgeţ, şî arc.

Ni-am jiucat cât o fost dzâuaA dă vară. Lungă, lungă.Dă gimniaţa până sara,N-o fost vremie să ni-ajungă.

Ni-ascungiam pră după lemnie

99

Or pă ele nie suiam,Îm aduc ş-acum amincie-Ca maimuşili săriam.

Când p-o creangă, când pă altaOr săream dân lemn în lemn;Dac-am fi cădzut d-acoloÎl vigiam pă dracu ghem.

Linghişpiru (Dimitrie Acea)

Pr-atunşi când am fost copii,În mijlocu satuluiLinghişpiru-al ţâgănescNi-astrânjia-mprejuru lui.

Când, cu mic cu mare-acolo,Alergam la sărbători,Sta la noi o săptămână, Or şî două, alceori.

Unii-am călărit pră caiiŞie-or fost toţ dân lemn făcuţCând şî când măi îmbolgindu-iCu călcânili-al dăsculţ.

Păru ni-l flutura vântu,Noi râgiam dă ferişiţ.N-or fost discoteşi pr-atunşia,Dar copiii-or fost cuminţi.

100

Alcie numie (Dimitrie Acea)

Ni-s tot măi rari copiiiAi dă nie cresc la sacie,Bociedzâli şî nunta Aproapie că-s zuitace.

Copiii-ai rari dân sacieNişi numie românieşciNu au ca altădată-Au europienieşci.

Nu măi audz d-un Chimu,D-un Geoargie, d-un Valer, Pră ăşcia-i ciamă Gioni, Şî Mery, şî Omer.

Nişi cânciecu, nişi jiocuNu-i al d-o fost dămult-Să jioacă cu buricu,Manielili s-ascult!

Ni-s tot măi rar la hore,La brâu, la măzărişi;Acuş o vini vremiaSă nu măi fim pr-aişi…

Aişi (Dimitrie Acea)

M-or vint niepoţî-n vacanţă,Bucuroş că s-or scăpatDouă săptămâni dă şcoalăŞî s-o-ntors la moşu-n sat.

Becheri mari, nu stau pr-acasă,

101

Să aliargă pră obraţDă gimniaţa până saraCu copiii ailalţ.

N-au nişi poftă dă mâncarie,Îs flămândz numa dă jioc.La minie-s în libertacie,La oraş, închiş în bloc.

Aişi au şî animalie, Plin dă ele-i prân obor,Dar la bloc până şî mâţî-sÎnchiş în televizor!

Aişi îs păduri, izvoarăŞî izlazuri şî câmpii.Săriţ ş-aliergaţ cât zariaCă-i primăvară, draji copii!

Cântec popular: Iorgovanul

Iorgovan, frumoasă floarie,Banatule, colţ dă soarie,Io cu cini mă făloşăscC-aişi viaţa m-o trăiesc,Banatule, colţ dă rai.

În Banat io m-am născut,Aişi am copilăritUnge cântă colţu ierbiiŞî vin la izvoare şierbii,Banatule, loc dă dor.

La noi, nimie nu-i bătrân,Sărbători mândre să ţân,

102

Dumniezău nie ocrocieşceŞî pământu nie rogieşce,Ţara mea-i Banatu meu.

Pă unge m-o dus nărocu Am purtat cu minie focuŞî pân-am vinit napoiM-o fost gându tot la voi,Bănăţănii mei făloşi.

Bogăţii dân lumea mareToace-n viaţă-s trecătoare,Dar în inimă mi sfântAl Banatului pământ,Cât trăiesc îl port în gând.

Satu (Dimitrie Acea)

Satu-i năclincită vatrăUngie sara cânii latrăUngie marvili mujiescŞ-ungie-n leagănu prunşieiBabili copilărieiLegănatu-m-au să criesc.

Doamnie, cum plânjia măicuţaCând d-acasă am plecatŞ-am lăsat-o tristă-n praguRos dă cari şî-nsângurat!

Parc-o şciut c-a mea plecariePântru totdăuna îi;O rămas doar cu năgejgeaCă-i voi fi la căpătâi.

103

Satu meu iubit (Iosif Cireşan- Loga)

Satu meu iubit Am fost nievoitSă ce părăsăscAlt loc să-m găsăsc,Dar nu ce-am zuitatŞî când mă culc în pat,Aşceptând dzâua dă mânie,Mă ghingesc la cinie.Dar văd casă ruinace,Şî ferestre astupace.Străzâli-s pustii,Nu măi văd copiii.Unge-s ai dă altădată,Unge ni-i doina cântată?Nimic nu-i măi cum o fost,S-or suşit toace pră dos.Vremurili-or făcut să fiePustânătace, sărăşie.Satu meu iubit,Câce noi am pătimit!

Săracă lume (Iosif Cireşan-Loga)

Săracă lume, Cum să-ţ măi pun nume,C-atâcia obişieiuri s-or schimbatLa noi în sat!Purta feşioru cămaşă lungăŞî fata poale-n dungă,Toace făcuce dân câniepă, bumbacŞî cusuce cu ac.Şî-n pişioare, opinşi cu obiele

104

Şî muierili-n cotrânţ cu albele.Ei, şie lume mai era,Nimenea nu suferea.Aşa era, lumea lumeŞî rău nu avea nume.

Cântec popular: Lume, dragă lume

Lume, dragă lume, vin cu drag să-ţ cântTot şie-are Banatu măi drag şî măi sfânt,Toată frumusăţa şî tot biniliSă vă încălzască toace zâlili.

Casa şî părinţî, precinii dân satÎntr-un dor îs toace când am spus Banat.Le ţân lângă minie, în inima mea,C-aişi mi d-o viaţă toată dragostea.

N-aş trăi dăparce dă Banatu mieu,Inima m-ar plânjie ş-aş muri dă grieu.N-aş avea ogină, linişce nişicând,Că îm port Banatu în suflet şî-n gând.

Or sfinţât Banatu ai dă s-or trecutCă nimic pră lume n-or iubit măi mult.Nu cumperi cu aur, nişi cu-ai lumii baniInima şie bacie în piept bănăţan.

Aşa-s vremurili adz (Dimitrie Acea)

Ungi-i omenia, frace,Aia care-o fost la sacie?Ungi-i dragostea frăţască

105

Dântră gloata românească?

Paşea care-o fost la satNu-i măi, s-o civilizat!S-o dus cineretu tăt,O rămas numa băbet.

Că nişi moşî nu prea găsăşciSă măi poţ să ce mândreşci.Dă copii, şie să măi spun,Pustânit îi bietu drum.

Fântânili-s năruice,Pră la cruşi braţâli-s frânce,Cânii latră a pustâni,Mor pră rând ai dă-s bătrâni.

Pământu-i îmbuiedzat,Înflor bruscălani în sat.Nişi cursâli pră la noiN-aduc pr-ai cinieri năpoi.

Era năince… (Iosif Cireşan-Loga)

Şăgea în şpais clisa în cuiAcuma şpaisu-i gol şî clisa nu-i.Era multă fănină albă-n ladăŞî mulce hoare în ogradă.Podu jemea dă greutaceC-o fost plin el cu dă toace.Vasăli pline cu răchieŞî-n casă multă vesălie.Dă ale vremuri iar m-apucă doru,Dă caii mei, dă plug, ogoru.S-or dus toace, or sărit pârleazu,

106

Am rămas io sângur cu năcazu

Ni-s făloş (Dimitrie Acea)

I-am zuitat gustu la turtă,Aia d-ai bătrâni făcută;Astădz, locu i-o luat tortu.Nu nie măi avem nişi portu.

Nu-s măi chimieş înfloracie,Nişi izmenie-n brâu liegacie;S-o topit în vremi obiala,Ni-s făloş c-avem săndala.

Nu măi purtăm pălărie, Nişi clăbăţ dă făloşâie,Dar d-afiecia ni-s cu bască,Firea tot ni românească.

Oarie când ni-om dăşcieptaŞî dă rău când om scăpa?Când nie bagă-n EuropaOr când nie îngroapă popa…

Mila Domnului (Livia Ilcău)

Soarili îi ca văpaiaŞî pământu arge-n jar,Dă tri luni nu cage ploaia,Vai dă cinie…biet ţăran!

În bisărişi să fac slujbe,Toţ să-nchină şierului,Lacrimi pă icoană pică Pântru chinu omului.

107

Doamne, ai un pic dă milă,Nu ce mânia pră noi,Că toţ ni-s copiii tăi,Când măi buni şî când măi răi.

Norii prăstă şier s-adunăCage ploaia pră grăgini,Dumniezău dă noi să-ndurăCă ni-s popor dă creşcini.

Iar or fi roage la toamnă,Dumniezău nu ni-o zuitat,Chinu dântr-o vară-ntreagăFie binecuvântat!

Dacă m-ascultai pră minie (Dimitrie Acea)

S-o pornit un vânt dă toamnă,Uscă tot şî coaşie tot.Oi culejie cucurudzuDar cu şinie? mă socot.

Nu-i, dă caut în toată casa,Pă nişiungie-un ajutori,C-am rămas numa cu babaŞî c-un mâţ după cuptori.

Dus d-acasă-s toţ copiiiLa oraş, cât măi dăparcie,Şî s-or însurat pr-acoloUn’ s-or dus să-nveţă carcie.

Am vrut sa-i feresc da grieuLucrului dân păurit,D-aia baba-m scoace ochii

108

Şî mă faşie-un prăpăgit.

Du-cie-n fras, acuma-m dzâşie,Du-cie, taie la tulei, Strânjieţî-i şî-i fă grămadăŞî-i dăjghijă, dacă vrei.

Că ţ-am spus s-opreşci pră vrunu!Nu, pă toţ i-ai înşcolit!Dacă m-ascultai pră minie,Astădz nu ci-ai fi căit!

Paorii dă la sace (Dimitrie Acea)

Or plecat dân sat fişiorii Buni dă lucru şî dă jioc,Numa babili şî moşîOr rămas acas pră loc.

Pă fişiori, oraşu, hoţu,I-o strâns unu câcie unuÎntr-a lui fabrişi la lucruPustânind plugu şî prunu.

Colectivu, ca o şiumă, Măi pră toţ i-o zogonit.Îs măi numa moş şî babeLa săpat şî la plivit.

La cosât vara-n fâneaţă,La cules dă vii şî poamie,Tăbărâţ dă bătrâniaţă, Şî dă săcie, şî dă foamie.

Blăstămând şî răsăritu

109

Şî apusu totodată,Că paorii dă la sacieN-au ogină nişiodată.

Cântec popular: Cu fală-am vinit

Cu fală-am vinitLa tot natu să vă cântCând mă ascultaţiDă tot şie-i rău să zuitaţ.

Refren:Oameni d-omenie, vă cânt iar cu bucurie Şî cu gând curat cântări dân Banat,Cântări cimişăne pântru inimi bănăţăneCă, la voie bună, câncecu ne-adună.

Cu suflet dăşchis, Cântări mândre v-am adus,Câce-un leac dă dorPă placu oamenilor.

Refren: Oameni d-omenie, vă cânt iar cu bucurie Şî cu gând curat cântări dân Banat,Cântări cimişăne pântru inimi bănăţăneCă, la voie bună, câncecu ne-adună.

Şinie intră-n jiocSă-i dea al dă sus nărocŞî în viaţă binieLa ai dă petrec cu minie.

Refren: Oameni d-omenie, vă cânt iar cu bucurie

110

Şî cu gând curat cântări dân Banat,Cântări cimişăne pântru inimi bănăţăneCă, la voie bună, câncecu ne-adună.

Cântări dân CimişPântru oameni pătimaşi,Le-oi cânta mereu Să petreacă neamu meu.

Refren:Oameni d-omenie, vă cânt iar cu bucurie Şî cu gând curat cântări dân Banat,Cântări cimişăne pântru inimi bănăţăneCă, la voie bună, câncecu ne-adună.

La lămpaş (Dimitrie Acea)

Biet s-o luminat ţăranuLa lumină dă lămpaş Aninat ca vai ş-amaruÎntr-o grindă la sălaş.

Vinia sara frânt în douăDă la plug, dă la arat,Măi întâi, mâncaria-n ieslePântru boi o aşădzat.

După toace aşcia, omuĂl cu chip dă DumniezăuS-o-aşădzat să măi răsufleŞî el lâng-un blid cu său.

Ş-o încins pră urmă patuCu strujacu înghijatŞ-aţâpind, şî dă viaţă,

111

Şî d-avierie s-o zuitat.

Tarie iucie-o triecut noapceaC-o cântat cocoşu-n prun Să să scoalie şî dă lucru Să s-apuşie, timpu-i bun. Popa cu cădelniţa (Dimitrie Acea)

Lângă un poşor dă fânS-o lunjit un om bătrânSă măi stea, să măi tuşască,Oasâli să-ş oginiască.

Ca vro şapcedzăşi dă aniO-aliergat să strângă bani.Banii n-or vint sângurei,Or tras reuma cu ei.

Astădz, moşu n-are-avierie,Numa-n oasă-are durerie.Banii, cum or vint, s-or dus,Boala-n oasă i s-o pus.

Nimie nu măi ia dân eleSă lie facă cinierele;Ba le ia unu, le iaPopa cu cădelniţa!

Baba Floare (Dimitrie Acea)

Pră un scamn d-al mic, dă lemn,Aşădzat lânga şpoieri,Baba Floare-ş oginieşcePuţânielili-i pucieri.

112

O triecut d-optdzăşi dă ani,Nu augie, nu baş vegie;Num-ai cinieri, blăstămaţîNu prişiep şî nişi n-o cregie.

Când o-augie cum să vaităDă durerea-i şie să mutăDân mâni în pişioare,-n spaceAr fi vrut măi binie mută

Să fi fost, să n-o audăCă acuma nu-i măi bunaA dă i-o purtat în braţăOr i-o legănat întruna,

Nu-i măi maica d-altădatăAia scumpă şî a dragă,Carie li-aduşia boboanţă,Turtă dulşie, ciocoladă.

Unge-i maica a bătrână (Livia Ilcau)

Unge-i maica a bătrânăŞie torşia caer dă lânăŞî punea fuioru-n spatăSă ţasă poneava lată?

Unge-i brâu şî cojocuOpinca şie o şciut jiocuCă nişi iarba n-o mişcatCând sorocu l-o jiucat?

Unge-s oprejiliPăstă carie stăliliOr cusut rază dă lună

113

Păstă fruncea a bătrână?Aşcea toace îs la şierCă nişicând ele nu pier,Numa mâna şie-o cusutS-o făcut pământ dă mult.

Straiţa (Dimitrie Acea)

Straiţa-n cuni îi pusă binieCă săracă-i ca şî minie,O fi straiţa păoriască,Dar asta-i naţia noastră.

Ne-am domnit şî noi şî gata,Ne-am zuitat mama şî tata.Orăşăni, ni-s domni cum nu-sToţ fujiţî-ai prân Apus.

Oricum, dovadă tot dămCă dân straiţă nie trăjiem,Ş-orşie-om faşie, tot în eaNi-o-ncolţât orijinea.

O pot dzâşie cu tărie Că, ruşânie să nie fieLa toţ ai dă ni-am zuitatCă nie trăjiem dă la sat.

Dans popular

114