umilirea animalelor de val chimic

7/27/2019 umilirea animalelor de val chimic

http://slidepdf.com/reader/full/umilirea-animalelor-de-val-chimic 1/72





val chimic

umilirea animalelor



umilirea animalelor de val chimicpostfață de Bogdan Perdivară

seria Poezie | colecția Opera Prima

© 2010 c a s a d e p a r i u r i l i t e r a r e www.cdpl.ro | [email protected]. : 0741.58725 ; 0726.40734

editor : Cristian Cosma (un cristian)producție : Victor Jalbă‑Șoimaru

© Cătălin Furtună pentru fotograa de pe copertătypeface Warnock Pro, designer Robert Slimbach, Adobe Systems Incorporatedtipărit la Mega Print, Cluj‑Napoca

0 8 7 6 5 4 3 2 1

Descrierea CI a Bibliotecii Naționale a României

Val Chimicumilirea animalelor / val chimic ; postf. de Bogdan Perdivară. – București :Casa de pariuri literare, 2010isbn : 978‑606‑92711‑0‑0

. Perdivară, Bogdan (postf.)

821.135.1–1



val chimic

umilirea animalelor versuri

postfață de Bogdan Perdivară

c a s a d e p a r i u r i l i t e r a r e



val chimic este pseudonimul Valentinei Chiriță (n. 9).

umilirea animalelor reprezintă debutul în volum al autoarei.



zilele cu femeia chimică





nu mă simt bine aici, muntele e prea aproape de mare,câmpia e prea întinsă.

nu e déjà‑vu, e ceva continuu. două zile cu oameni cunoscuți,sub tuburi late de neon: o femeie la cincizeci care se lasă cu ușurință

în bluză cu mânecă scurtă, un bărbat cu mutră șoricească, implantatăîntr‑un corp adipos, un bărbat în cămașă portocaliu‑aprins,

cu nervii obosiți, fascinat de cultele psi.picioare subțiri, dresuri de culoarea pielii

și lâna electrizată a pardesiului – totul a fost văzut.dacă s‑ar deteriora peisajul, dacă s‑ar face atât de frumos, că numai o

reacție chimică extremă i‑ar putea cauza, de‑abia atunci o sa u fericitsă fac parte din el, deși va rămâne întotdeauna o amintire din viitor.



sindicatul electronic

aseară, după nouă ore petrecute în același spațiu, am stat la culoarea roșie asemaforului un minut, timp în care ne‑am prefăcut că nu ne observăm. în

mod curios, nu erau mulți oameni pe trecerea de pietoni, dar am reușit să nefacem dispăruți cu succes.

dacă o să‑și dea ochii peste cap, nu mă va satisface

pe coridor, fața e străbătută de benzi colorate,iar lumina din baie, năucitor de albă.acolo aș vrea să pic lat

chiar dacă o să cad lat și dinții o să clănțăne, eu o să susțin sus și tare, pe viațăși pe moarte, că nu am făcut‑o pentru bani

știu, știu

nu aud zgomotul alb, nu aud foșnetul copacilor

doar două înregistrări: una dintr‑o aulă, una de la radio – mormăind

poruncitor, repetitiv, porno.



cum o să se termine

o mașină galbenă deghizată în taxiașteaptă să ne ridice

cineva aleargă bezmetic cu toate cablurile‑adunatese repede spre aspiratordă să‑l adune din colțul încăperiiîși înalță brațul odată cu tubul





„neața“

foi de tablă scuturate în plin soare

jaluzele albe degete de pe care curge apă întruna

și culori saturate

(mov verde oranj)

* ea plânge la lme, eu nu simt nimic* exuberanță împământare

* sincopă sincopă



PS2 / cuceresc populații migratoare

buze umate de la saretăiate în tablă

mă fac animatoarediscuții serioase:să pun în cumpănă,distrug familia.



m / f

pornesc și sting aparatele, pornesc și opresc aparatele vreau să u lăsat în pace.

pentru că am intrat în producție, nu pot lăsat în pace

îmi las mâinile peste geam, într‑o fantezie cretinăcă sunt pe un vapor, iar rochia îmi utură(rochia e un episod din lmul urât, continental,care te trage din nou și din nou înapoi)– urmează secvența cu cel care fumează gândindu‑se proiectiv în cadru imobil –

ceva în creștere, dar mecanic – cu control susținuto lentilă mică, suprapusă,ceva puternic, dar îndeajuns de labil,ajunge să mă pervertească.



originea

deschid fereastra și fac parte din lumede‑abia am ieșit de sub duș cu corpul intact

și de data astamotorașul a transformat spaima în spaime mai mici

pe pat e același corp poate că îmi aparțineîl iubesc, asta mă convinge că nu e al meu

privirea celuilalt e încețoșatăa intrat brusc

și nu mai distinge decât contururile lemnului metalizat decăderea seriide aburii scoși de pielede lumina albastră scăzând într‑un miezsurprins ind de dorința nenaturală de posesie

a celui stingherit, parcă lipsit de apărare.(judecă prost doar pentru că nu poate săîi identice originea)

motorul cel mare și‑a încetat activitateatrebuie

și de unde să mă mai iausă reacționez prompt să acționez

pașii se accelerează pe holuri

el puternic motivat de apropiere

o alarmă ignorându‑le pe cele reale

carcasa strângepână la identicare sau anulare



zilele cu femeia chimică

nu îmi place să vorbesc despre mine,nu mă iubesc, dar sunt un corp întreg,

integru

ar putea semăna cu un corp plin așa cum arămas în cadrul ușii, în timp ce benzi de lumină

o străbat de la distanță– e una dintre sursele dezordinii

zile cu femeia chimică.

pe hubloul mașinii de spălat, o peliculă albă,lipită binedin centrul de comandă nu‑mi vedeam decât

mâinilevii

îmbătrânescși mut obiectele din casă− un act la fel de puțin curajos ca moartea

care va și ea anihilată –o femeie își șterge fruntea umezită brusc,cu brațele pline de rufe călduțe.





obiecte pretutindeni,fața de masă spălată de trei ori pe zi

nouă cămăși, nouă perechi de chiloți,

învelite în celofan

nu există nici un centru,doar juxtapuneri ale resturilor tale,grămezi de gunoi la periferii,

totuși, există obiecte neînfrânate, dedate plăcerii și fărădelegii,care trezesc în tine speranța de viață

și posedarea fără limite,tot ce ating prinde suu.



spin

căldura bruscă se revarsă peste corpul obosit,re de păr lipite pe baloane, seducții neîntârziate

vor atrage țesuturile îmbibate cu salivă prinmagnetismul golurilor de aer (sfere suspendate)

în trecere, degetele de la o mână apasă pe uncântar electronico sută cincizeci de grame

dacă simți micile incinerări zilnice, mirosul iute

al motoarelor de tramvai și curentul metrouluica pe o amenințare, vei pregătit pentru o transformare zică desăvârșită.imediat ce îți vei descleia talpa adidasului

vor foșni fustele din nylon, iar în țeasta nichelată vor putea vedea toți luminile ocierii

limbile încălzite ale celor din apropiere lingsuportul alcalin, accelerând bătăile inimii

cine ești tu oare,spin electro‑magnetic brusc excitat ?



lăcuit integral

obiectele reîncărcabile și celeținute mult în priză capătă ceva uman*,

o afecțiune electrizantă

mă vor ține de mâini până la baie ?m‑aș sili să cred că nu miroase de la mine,ci de la tot blocul, că apa curentăface să crească zgomotul, că rezonanța obiectelor sanitare.

până și cel mai simplu gest e însoțit de un sunet,

oricât de imobilizată ar voința,îndărătnic creierul, și tot te iei prin surprindere.

dar poate nu e de la mine, poate sunt doar în raza de acțiunenimic nu mă trădează, nici oasele ridicate ușor, ritmic,nici polimerii ascunși sub brele lenjeriei,nici scabrosul erectil, ura pentru ce este moale și viu

poate nici nu sunt eu, ci doar am ajuns în tărie,

violența la care râvnesc este luminescentă, mută și albă.

* ne‑ar ajunge din urmă un timp al trupuluiintegral lăcuit, cu lumina pulsatilă,

un tablou de amilie al rumoasei mașinării



noctarium

în ultimul compartiment al metroului,îmi imaginez cum viteza încinge pereții

peisajul dilatat ca un airbagpeste care se lasă corpul moale,inima atletică, inutilă

o vedere cu podul brooklynînainte de culcare

vreau pe cineva care să mă entuziasmeze,

să mă facă să îmi țin calmul, numai pentru astași l‑aș iubi

distanța se mărește între mineși cei asupra cărora m‑am înșelat,(viteza prevăzătoare cu care mașinileintră și ies dintr‑un oraș, benzi paralele șinici un incident)

nevoia de a ști că în întunericar trebui să pornească un motorși niciodată o inimăpanoul de siguranță se aprinde de unul singurpeste linia de producție

prezența umană are nervii secționați,mâinile tocite până la umeri,

e învingătorul cu capul tăiat căruia

mediul nu‑i mai solicită nimic

ridicolă această cerință a imaginației.lichidul stă înghețat în etuveneoanele scaldă în ape limpezigeamurile încăperilor transparente.



tai legăturile

tenișii colorați acoperind unghiile date cu titanau părăsit încăperea,

gingiile au lăsat urme roșii pe pâine.iată un corp într‑o cutie.iată‑i pe ceilalți așteptând să iasă.atinși de torpoare și scârbă.

cum fumam încordați lângă geam, țigările prinseseră gustulpământului, iar scrumul se întorcea ridicat de căldurăca o zăpadă uscată, fulgi mari

peste teancul de acte

eu am rămas acolo, sperând că o să se defecteze iremediabilcevași că totul o să rămână la vedere,aș vrut să nu închidă nimeni ochii(însă de mult am învățat că recunoștința e rușinoasăca atunci când ai viermi intestinali –lucrul viu pentru mama ta e

omorât la loc)

se zice că așa e mersul.

poate dacă o să muncesc foarte mult,o să‑mi permit multe obiecte metalice, orbitoaredar am obosit(să te trezești dimineața cu toate răfuielile mărunte

cărora trebuie să le faci față cu pasivitateși decență)

felia a fost înghițită de prăjitorul de pâineînainte de a ajunge în noiși pofta niciodată săturată

pofta de creier o știe numai prăjitorul de creiere



care lucrează în noi.el pornește teroarea,înlătură artera roșie de pe artera albastră de peartera albă până la adăpostul de unde se crede că

am emis seducția și dominarea

dar și minciuna și revoluția sunt forme aleacestei recunoștințe nesănătoase, invertite,împotriva unui spațiu cuminte,acolo unde stă voința unui individa cărui voce nu a fost auzităpentru că s‑a însoțit numai cu oamenii.



au promis că ne fac animalele cele mai frumoase

s‑ar zice că sunt obsedat, dar nu,acum e clar,

nu m‑au făcut ei pe mine așa

vom trăi întruna într‑una:o jumătate prefăcută, o jumătate distrată,cu jucăria grefată la inimă:/ mai multe jucării emoționale legănându‑sedeasupra unui pătuț care scârțâieadormitor /

nu îi iubesc,îi respect

oamenii n‑au murit între pereții scunzi− doar au intrat în amorțire. împreunăformează un plafon de mâini încleștate −în sfârșit, străzile, magazinele și cerul suntpline de carne, de cărbuni

îmi imaginezcă nu numai eu visezla un adăpost fără memorieunde muzicasă nu mai e silită să facă nimic



ar trebui să mă bucur cât timp mai sunt în viață

de libertateau dat drumul pe mare tuturor bunurilor

și se înfruptă din ele cu șapte guri

s‑a întors la mal și omul de celofancu burta încrețită

cele mai noi clădiricu geamuri arse de soareînnegresc cerul

în câmpul de undecopiilor le supureazăochii bionici.



desene animate

a recunoscut în cele din urmă că membrelenu sunt decât un proiect personal, un habitat,

așa cum funcționarul învelește monedele în hârtieși le asurzește

specie a duplicatului:urechi de Mickey Mouse & Pac‑Man fugarulînfulecând copăcelul

linia orizontuluicreierul animator.





plăcere chimică

o eroare de vârstăte îndeamnă să te convingi

să îi înțelegi

și lucrătura ta elaborată, un copil micpe care nu poți să‑l arunci pe fereastrăacum, că tot l‑ai făcut

ce e prostesc de simplu – lecția despre petroldin manualul de științe – din el se fac cizme,

fuzelaje și unele soiuri de mâncare

și ce dacă există rovex pentru tot,uree și formaldehide în rățușteledin căzi,numai apa călduță e pentru mine,când o să mă deschid(un refugiu, o plăcere chimică,un pâlc de copăcei nucleari).



la ei mă gândeam, la verva colonială,la clădirile warner bros și soarele portocaliu,când am intrat fără milă – o monedă strecuratăîn automat a făcut totul vizibil:

femeia cu pălărie și mănuși,brățările ei de sânge în cădere surdăpe pardoseala cabinei.

am înghițit monedele rămase, corpurile au înundat fuxul



blocaj sintetic

în visare, creierul e un butoi de conservantde care a fost interzis să te atingi.

acum, imaterial, dur până la mijloc,nu te găsești șiasta te sufocă instantaneu

dacă nu pot să mă iau în mâini,să te salvez măcar pentru încă o etapă,mi te‑am apropiat de gură,până ai făcut blocaj sintetic

cine o să mai stea lângă tine, tot euîn micul ecran de lângă pat,uturând un mănunchi de re electricesmulse direct din aparat ?



tensiune supercială

gura mi se umple de apă visez

sunetul mărunt de roboțel industrialce arde puncte

consensul e să te ia lin să te transporteîntr‑un dinamism perfect calculatcorpul tău pregătit să lucreze(și încă nu‑l știi pe micul semantronsau ai uitat undele)

e oțelul calmat

dimineața îți pune‑n față sticla de tortură,iar aparatul ei, pantograful,pătrunde adânc în minteunde îți omoară gonitorul preferatde lac.



scanare completă

am ieșit din memorieca din cea mai perdă

boală a bătrâneții,plin de bunăvoință și generozitate

din pat, obiectulcu care mă trezesc uneori la piept,agățat, pe care pliurile pielii nu îl mai susțin,pornește, din greșeală, primele știri.le aud din baie golurile

încep să revină.

oricât de elastic, corpul nu va rămâneintact. îl vor arde, îl vor uma,îl vor umple, îi vor trage deasupra o mușama,iar el, educat, nu va simți diferența.într‑o operație estetică masivă,la o scanare completă,moartea se contemplă.



pauză de lucru

lucrurile fără noimă favorizeazăsănătatea creierului,

fără gravitate sau înțeles deosebit

din gât iese casca de motociclist

cum stau pe marginea drumului,e foarte posibil să nu rezist,ci să intru în panică

am terminat‑o și de data asta prost,aproape inuman, contacte stricate,blocaje. o hodorogeală a inimii.

din resturinici o transgurare:găsesc o gazdă folosită îndelung în caremi‑e și silă să intru.



pauză de lucru

poate altădată m‑ar săturat mai greu,însă ce m‑a terminat:

un bărbat probând o pereche de șosetecu un aer sfârșit de anii ’80

pe unde să‑l iei: mâna luie între două fazezeci de lingouri de platinăblochează centrul

până unde pot să‑l aducîn camera mea, în punctul maxim,inițiezun proces de tranzițieavând drept bază corpul uman

pâlniile mici formează o grămăjoarăaproape orală ; respir acumși numai prin el trăiesc

– o folie și o eviscerare nă

două simple celule, doi mici electrozi – liniștirea absolută a nervilor, viață plină.



mașina este condusă

ca un material strâns cu șnur.

de o mobilitate susținută, șoferul

și‑a lipit fața și părul înfoiat de geams‑a centrat m‑am micșoratmi‑a provocat plăcere cu mâinileîn timp ce vehiculul urca

nu există lucruri pe care nu le pot atinge

de aicinu am nevoie să mănânc sau să beau

viu sau mort, era acest pericol.

stingherit, am privit‑o apoide sub elevator. cu ltrul de aer scos,uleiul se scurge în neștirepeste mâinile și picioarele lor.



mă luminez intermitent

cu ledul brichetei,chiar acolo unde catul și splina

și catul și splina

tata, îmbrăcat tot în siguranțe,le desfășoară de la balconla intrarespune că grupează luminiledupă vibrații

până când brațele lui se deschidîntr‑un r negru, tremurător

„în curent mirosea foarte puternic,ajungea să‑mi smulgă acoperișul,și rămâneam în mijlocul intersecției,pe un scaun mobil.“

tocmai a ieșit din casă

cu mâinile umate și arse,încearcă să facă zgomot cu elele arată el lor

paharul de apă e sonarpereții și mâncareamișună.



playgirl

dansez singură în casăîn fața camerei

sunt coco pulverizată

las brațele să mătureun strat subțireacel lichid cefalo‑gândesc întruna

înregistrez tafta, trepidez

metalic, două căni. lâncezesc,respir în neștire

până va continuao să le ia un an‑doisă mai poată intra

mai întâi buzele, sprâncenelesau părul, ciorapii

erbinți.



copiez Z H

dau la maxim volumulsă ascult zgomotul de fond

aș sta mult de tot pe rîmi pare rău că răspunde

îmi îng apoi acul în urecheși număr cât timp îi ia

dar nu îndrăznesc încă să intru sub dușe în puterea mea să nu fac asta

e în puterea mea să nu mișc lucrurilepoate doar membrele, poate numai tălpile înghețatenumai să nu mi se urce la cap

(stau în casă cu oamenii ăștia șinu‑i văd ; nici nu‑i iubesc)încerc cu cotul apa ; temperatura optimăa laptelui de mamă ;până când instalația se supraîncălzește,

zvâcnesc

e în puterea mea să nu mai fac nimice în puterea mea să nu mișc lucrurile

din carotidă a țâșnit apa tarece sudează metalele

nici gât nici membre nimico inimă articialămă va iubi la nesfârșit



Unu’

emisiile se inltrează, pielea face acepielea e din bră de sticlă

ridic mâinilele‑mpreunez într‑un salut

capetele de ardere sunt învelite,înmuiate sincron în uleicine poate ști când o să m‑apesepoate chiar acum(stă în vârful patului și‑mi înghite capul)

când îi ling cearcănele, ochii i se fac și mai negri,fața i‑e de cearăîmi mușc mâinileactivez ! glanda lacrimală.



s‑a produs o schimbare dar eu o văd cum adică ?

nu te‑am văzut până acum așa de destinsănu m‑am simțit niciodată așa de bine

><nu pot să‑i împovărez cu problemele melenici să‑i fac să se prăpădească de râsdar măcar să‑i amuz

mi s‑a făcut greață de la carnea artăera și fără saream adunat spuma cu paleta

sângele strâns arăta calciat

mă rog, m‑am gândit la altceva tot timpul

am tăiat cadavrul,am desprins brele albenimic nu s‑a scursmi‑am scuturat picioareleîn camera cu holograma

m‑am antrenat

după care mi‑am ridicat sâniiși am tras două liniiam dat la catși s‑a umat

ștanța se face numai pe material complet uscat

cu acid și curent electric

da, după aceea m‑am simțit mult mai bine,m‑am gândit intens la altcineva, nu numai la mine,cum ar putea plânge

diafragma s‑a ridicat din trei mișcăriam blocat





umilirea animalelor





arcini

sarcina unu

raport:un copil a scuipat un câineun bărbat stătea pe gardulcare împrejmuiește locul pentru câiniscuipa și se uita la rul de salivădecizie:cumpărarea a cinci bomboane gumateroșu verde galben verde roșu

pe care le‑a lăsat să cadă pe jos, în cofetărie,locul lor, în gură, cinci minuteam voie să mestecn‑am voie să înghit.

sarcina doi

raport:secretara a zis: paa, feteleeee

noi, efectiv, eram prea obositedecizie:pronunțarea lui „a“cinci minute, fără să ridic tonul.

sarcina trei

raport:

am avut în vedere niște lucruridecizie:burta pe masă cinci minutepicior ridicat la patruzeci și cinci de grade sau mai sus.

sarcina patru

raport:



șaptezeci și două de mii trei suteîn monede de cincizeci și zecedecizie:nu mai sunt ale mele

dar să nu simt acum că am inima ușoară.



arcini (persoana I)

nu există cuvântul „îngălvești“tu nu auzi ce zic ?

am clipit o dată

își presează gura de ceafa meaiar piciorul și‑l vâră între picioarele meleapoi vine rapid în față și‑mi dezvelește gingiamă împunge cu degetul în coaste„nu te îngrășa că te tai“

închisesem ferestrele, că altfel ne mâncau țânțariirobotisem toată ziua pe balconfusese și‑așa destul de aiureacu mutatul sticlelor în pivnițăacum tot eu să ofer acțiune

în orice caz, călare pe telefon,asigurări:sunt cu X

beau un ceaiies la 16 ba la 16 și 15ca și acum cinci minute, sunt cu X (hm ?):vezi doamne, pentruseducția zilnică

se tot uită la mine ca dintr‑o bortă a ceruluicum umplu paharul cu apă.



arcini (tensiunea)

mașina ia curbe, suișuri, linii nesfârșite.pe marginea șoselei

se zbate mascota Michelin, priponită cu lanțuri.

prietena mea atinge bordulîn lumina verde picioarele degeră(cine nu te‑atinge nu te frige)

de când ai acceptat să lipăimicile atenții și să provoci recunoștința,

l‑ai lucrat pe Paul.el, cu trecutul lui de salvator de femei,nici că se poate abținesă nu facă un mare tămbălăucând comite un act de bravadă pentru tine

tu, sigură, opintindu‑te,fără ca pe fața ta să se citească efortultu, trupeșă vânzătoare de la multiplicare chei.



arcini (despărțirea)

cât de bine ar fost să se sprijine de peretemușchi dureroși destinzându‑se peste coaste

până când mijlocul, adus în punct mort,nu se mai simte

dar nu, trebuie să clămpănească din tocuriînainte. cu doar o strâmtă bandă petrecutăpeste degeteși o mișcare amplă a șoldurilorce menține organismul în mers

o micuță femelă ducându‑se întins,urmând absentă traseul bătut de câțiva ani,ca mai apoi să dea veștile proastenu, liniște în seara asta nu va iar de acum, îngrijorarea și încântarea mean‑or să mai radieze în tine

să înceapă, oare, cu o glumă stângace,

care să le spulbere dramasub stele ? sub care stele ?* ,referitoare la mailul pe care și‑l trimiseserăîn viitor„știu că nu‑ți place să mă uit peste umărul tăudar sper că mai ești lângă mine și‑acum“

abătută de ce greu o să‑i e să‑și mascheze

tonul resentimentar în destindere,greu și lent, un terci picurat pe o tavă

iar acum, după ce a trecut pragul,stă ca o pulpă sângerie înptă‑n sandale,simțindu‑se chiar așa, ca un desen maimuțărit,

* Lydia Tomkiw



aproape jignită de felul în care ticluieștesă le trimită relația în malaxorulde regurgitări ale amabilităților și călcatului pe inimăcare‑i ținuseră pe val atâta vreme

aproape că nu‑i vine să‑i iasă în întâmpinareașa că ocolește casa, prin balconul blocului‑turn,și‑așteaptă în curent, amânând rutina nesfârșită,o forță a naturii care s‑o rupă în bucăți.



arcini (copilăria)

lui Paul ar trebui să‑i punem un guler cervicalpentru că așa e el

un cățel suspicioscare se amușină toată ziua

dar nu numai, uite în ce a transformatscaunul copilului: într‑un bob spațial !iar tu l‑ai lăsat să își facă de cap(centură dublă, în X, pernuțe, apărători lateralechingi pentru picioare, scaun reglabil,

bavețică de plastic, rezemătoare cu puf – de gâscă)

Oana se lasă să alunece un pic sub masăși, cu privirea netulburată, mi‑o servește:(mă așteptam, r‑ar să e)tu nu ai copii și nu știi cum e

K.O. degeaba am luat‑o pe ocolite: îl știi pe băiatul vecinilor,blonziul ăla de poartă tricouri Lacoste, un înger

de zici că stă să‑i pice cartea lui Mormon în mână ?ei, am mers cu el trei stații și m‑a băgat în boale, soroface „pot să mă țin de tine. bara asta e atinsă de curând.De fapt – și chiar așa a spus – E ferbințită“

Oana, știi că ne‑am promis să nu vorbimniciodată despre copilărieca să nu facem pe plac nimănui

(auzind cum te‑ai strecurat în spatele meu,în patru labe, încălțate cu cizmele desperecheate ale mamei,ca să mă bați pe umăr, ca o măgăreață, de mi‑a sărit inima)

dar Oana, mi‑e dor de zilele în care te vedeamciripind. și de cele în care urcam dealulca să nu vedem nimic altceva decât linia orizontului,prostuțo.



arcini (femeia în casă)

„uite, eu întotdeauna am fost ușor de jignitcând eram mică, mi se dădeau numai sarcini banale

să dau cu mătura, să șterg praful de pe lampă, prostiiiar acum, că o văd pe femeia asta cu control asupra copiilor mei,control fzic, mă termină că nu pot eu să le dau vântsă plece la școală sau să petrec diminețile singurăîn propria casă“

o apreciasem dintotdeauna pentru concizie și severitateînsă acum, că scutura cam des mâna în semn de salvare

sau poate nici măcar – a atenționare fără dorință de intervenție,mă uscam pe picioare

„ar trebui să mergem afară, să ne plimbăm“ i‑am propuscamera avea un aer mouz, nicicum propice înviorăriiși speranței la care urma să punem umărul

aș dat orice să o înveselescdacă am vorbit despre mărunțișuri, am stat ca pe ghimpi

sau poate intervenția unui bărbat, la îndemnul meu de a sta mai târziu,până când el avea să se întoarcă și să ne toarne, din picioare, băuturile,ar face‑o să revină cu mai multă putere la ale ei ?

greu de crezut, nu imposibil. lăsasem deja tăcereasă cântărească prea multașa că am vorbit la repezealădespre anotimpul care se vedea prin geam

scurta încetare amuncilor agricole, gheruțe înpte în scoarță,fructe tari încâlcite prin frunzeam zâmbit victorios și prosteștedar am făcut‑o.



arcini (onoarea)

după ce toată ziua am văzut‑ocum își trage nasul

privindu‑mă eroic, cu aerul de„nu contează, trece și asta“cum era să nu‑i dau dreptate, cândmai târziu pe searăși‑a pus rochia wetlook albă,care țipa de la o poștă că are nevoiede‑o palmă zdravănăla fund

urmată de prietena ei cu dinți miciși încălecațicare ar hărtănit orice masculață cu ațădacă era cazulzdrobind până una alta fără milăcu un ciocănelgheață și lămâi verzi pentru băuturi

era din nou trista vineriiar ieșirea s‑a impus de la sinecu tot cu ecăreală și jelaniidar odată ajunse am deciscu mâna la gură dând pe pustie:tocurile cui de 12nu sunt pentru party

ci pentru serviciu

zice: am bătut așa de tare ouăledupă tot tămbălăul ăla de azică parcă îmi vedeam mâna cum se transformăîn mixerpăi e normal să ai asemenea emoții în bucătăriede parcă ridicam elicopterul de la sol ?



și mai ales, ce m‑a făcut praf,e că‑n toată vremea asta am așteptatlaba grea și udă a bărbatului meupe gât, la sfârșit,

în semn de‑apreciere.



arcini (copilul)

iar s‑a găsit să cârteascăși‑asta tocmai acum

când tușesc de sare cămașa de pe minede la dulceața de vișine

vecina se proptise cu coatele în geamși părul vâlvoi: nu spăla copilul cu detergent !

nici vorbă. îl învățasem să treacă pe la noi,să‑l mai distrez. venise iar cu moaca bosumată,

crezând că dacă‑și bagă‑n gură lănțișorulși‑și face ocolulîn treningul bun, o să îmi fure ochii

tu cu din astea să nu‑mi umbli, și‑i dau un ghiontcu elan în maldărul de rufe și detergentîmprăștiate pe cimentapoi dă‑i de te prostește

„lasă, că se vindecă repede“și‑l frec cu un pic de salivă pe mână

când îi aranjez fermoarulîi simt mirosul ;ca o mare presimțiredragostea îmi taie picioarele.



fârșit

când nu am unde să mă duc, dar mă tot duc

unde se deschidea un drumeag cu un rând de ulucipe margine, mangrove cât vedeai cu ochiiși picioarele degerate ale stârcilor secerau aerul

acum te lași lmat

(lângă lizieră, de unde se întrevăd depoziteleși scările în spirală ale stațiilor de beton,

lanul de rapiță nu mai leagănă soarele)

alunec cu greu în costum, banda vizorului mă strânge,dar asta e după‑amiaza în care am hotărât să ies

ajunsă acolo, mi‑am scos o mănușă,manșoanele de la încheieturile falangelors‑au întors pe dos ca un intestin

în orele și zilele care s‑au scurs de la incidenttoți s‑au purtat de parcă ar înpt steagulclipă de clipă,să zicem că am suportat prost

cu degetele dureroase, incandescente,am atins ceea ce părea a de o vremesol

‑păr, materie organică intactă‑



Elementul

animați de plăcere, nu de viață,în patru labe,

suntem atrași de stăpân

dar cel ce ne privează de forfota viețiinu estesau nu poate localizat

acum, că nu mai auzimchicotitul copiilor trântindu‑se pe paturi

sporovăiala angajaților pe holuri,

așteptămelementul care apucă să‑ți facă răuînainte să‑ți dai seama că‑i mort

elementul insistăîmi face așa de repede rău că nu mai ajung

să descopăr că‑i mort

unde s‑au dus bunăvoința și afecțiunea ventilatoarele înoară vălul negru de pe fața lorzilorcu mască de baseball

mâinile se subțiază, culorile se adâncescînapoi prin tunelul cu spoturi,

până când se strecoară pe gât ricele de sânge

reîncepe dimineața devremecând ploaia se sparge în felinarul de pe verandăși picioarele goale se reped spre foișor,afundându‑se‑n frunze

cornițe, iederă



pe cornișe, prin zidurinava‑mamă duduie încetișor ; o fantomă produce naturaprintre monoliții de bronzelementele dorm pe ochii statuilor

chiar daca îi licheaseră în întregime sau carnea le fusesespulberată în fulgi de ceară,multă vreme viermii electrici au împuns creierul– coșmar din care te trezești contorsionat peste corpul străin –= coșmar din care te trezești ca ars === o mie de vreascuri frângându‑se ==degeaba am chemat în ajutor vocea femeilor poruncitoare

pe care‑am alungit‑o pân‑a ajuns blajină

soarele e întins peste tot în cealaltă emisferă,transportați în saci de meduze,plaja e împuținată de oamenicu o aristocratică lipsă de milă.



Amintirea

nu mai știu cum e să ies și spațiul să se potriveascăformulările au ajuns cântate și‑nvechite

mă bucur, mă satur și‑aprind un chibrit în lmarea termică:să mă duci în locul unde poposesc păsările migratoare

un glonte lovește de la mică distanțăși rupe

pieile transparente uturândîn camerele cu anotimpuri supravegheate

amintesc de rufele întinse la soaresetez sunetul pe foșnet de porumb.

ne uităm la mișcările specice ale animalelor în ruteu îmi fac de lucru cu bolul alimentarcarne și pastă vegetală în proporții sănătoasemă plictisesc. inventez o altă amintire de la unsprezece anisă notez s‑o țin numai pentru tine

sar de pe un bazin, de la cinci metri. am pantaloni scurțiși stau târziu, până mă prinde frigul. număr vânătăilede la alergatul pe câmp, printre utilajele agricole.dacă îmi trag mănușile alb‑murdare, pot să mă las să atârnde ușa garajului. și să bat cuie în șipcile nefolositoare.

din nou râsete – poate totuși vom muri din cauze necunoscute.



arcini (distracția)

când vine vorba de distracție,suntem în top

dar o idee proastă o alimenta pe alta:

pentru patruzeci de kilometri în afara Bucureștiului,trebuia să o suportăm pe leșinătura aiași pe iubitul ei exoftalmic,cu tot cu ritual:oprit la benzinărie, alimentat fatacu păpică (să înțeleg că își diminutivează

organele sexuale ?) și cafea

apoi picioarele ei, cu păr jumulito dată la două săptămâni –cu tot cu mica lepădare confesivă laatenta femeie‑smulgătoare –,călare pe bordul bolidului prietenului,într‑o relaxare de zile mari

după care femeia numărul unu a tribului se întoarcespre noi trei, storcite pe bancheta din spate,doritoare de conversație:„cred că mistress barbara o IA pe miss kittin“și o dă pe uleicum că‑\Touch me with your naked hand or touch me with your gloveDance me to the end of love‑ /

eu, ciupită de Ana, care presimțea dezastrul,zic „ce‑o salvează e beat ‑ul technoși oricum

vouă vă plac numai cururile albe EURO,care nici nu se compară cu dulceața limbii cambodgiene“și‑am pocnit din palmecu chef



(((pentru atâta ură, trebuia să o încasezcu vârf și îndesat:așa că până la vila cu piscină a Celeilalte Ana

a trebuit să suportăm dezvoltarea suburbiei,familii luând cina lângă scheletele caselor,căsuțe colorate pentru copii,în care locuiau temporar doar câinii lor albiși puii lor albi de crescătorie,crăcănați, uriași, ridicoli, cu pieptul numai o inimă

(((

dintre toți snopii de bețe pe care oameniile numesc așezări umane,liziera de lângă vilă era cât de cât acceptabilă,deși, evident, nici nu se punea vorbasă hoinărim pe acolo

(((iar în contrapunct cu baia matrimonială,făcea toți banii

– o, mușchi de pădure,câte diamante poți suporta pe întinderea ta –

(((de la răcoarea misterioasă a liziereila șipotul circuitului domestic de apă:un pas

(((inventar:o sticluță de Visine, ojă (ele),PVC într‑o formă oarecare (eu)toate bune de aruncat, ca din întâmplare,pe marginea grunjoasă a piscinei



(((„ești cretină“, mișc buzele, „o să mă îneccu tot plasticul ăsta pe mine,închide bine fermoarul“

zic și mă avânt în apă.



umilirea animalelor

distracția pe cinstepe care o capeți de la slide‑show‑ul

din autobuz ar trebui să te facă săuiți de contactul cu pielea jilavă ?

cățeluși și pisicuțe.marele urs brun, prietenul copiilor,îl cuprinde în brațe pe tovarășul lui, omul,pe locul din spate al unei motociclete,cu fața întoarsă spre noi,

într‑un zâmbet de lună plină

o pisicuță dulce poartă căciuliță cu moț,ce are atașate cozi negre, din bumbac.un cățeluș – o bonetă albăde pruncsau de bucătar ?căzută, atât de comic, într‑o parte.

așa deci, voi sunteți cei care treziți din somn animalele.



ui mic

după Peripețiile lui Jasper Morello

să nu îți e frică niciodată

atunci când copilul e tras în fața mașinii,când linia roșie brăzdează pătratul

ai probleme, apelezi la căpitanul hkdacă în camera lui se mai încurcărele prin care se inltrează soluția,un pic va mai rămâne și pentru tine

numai să cobori în pivniță, și acolo să vezi minunăție:sulfați, piese de schimb, turbine

dar cine să te‑alintecine să taie cablurile de telecomunicațiecine să se urce pe scaun să schimbe un beccine o să ia roata de la tricicletăpentru velociped ?

eu să merg pentru tine, să întorc eu mâna la spatepentru cine sunt făcute luminileși cine va mai dirija oamenii spre cală ?

micuță creatură, inimă frântă,pereții pivniței s‑au îmbrumatacum pentru tine

sub ai cărui pași se aprinde neonul,cine apasă pedala,cine înoară paletele și ridică praful stelar

deci tu ai deșirat goblenul din bră opticăsub luna bujie ?

dar acum cine, cine, pentru tine



cu koaie, mama

de ani întregi nu mai intrasem în casa mea:cu tine, Andrei, am rupt pieptul puiului peste masă

dar mândria a rămas neînvinsăcând peste alți ani buniam rămas singur:

mamă pietroasă, mamă grasă întinsă în patcu capul și umeriilăsați morțipeste căpătâiul patului

îți mai aduci amintecând băteam prea tare în ușa de la bucătărieși adunam pământul de ori din hol ?

Eu mi‑aduc aminte de tine

într‑o după‑amiază cândți‑au capsat o hârtie de spate

ți‑a venit să te împungi în maică‑ta ca o muscă în geambolnavă, erbinteși ea urla că e oPăcătoasă

atâta cu liniștea.în casă, broboane de laptese preling

pe fața albă de mătase.



O ruină

nimeni și nimic n‑ar putut înduplecadupă‑masa să se încheie decât în lene,

cu umărul proptit în cearceaf,degetele întinse cât mai departespre răcoarea dintre perete și pat

la fereastră, o pereche de pantalonași roșii tremurăpe corzile cireșului,fața ovală i se opintește printre frunze,orice mișcare ravă provoacă rafale – în arcuire

prinde fructele și țipă

ar crezut atunci, în coloana hexagonală de lumină,captată cu lăcomie minute în șirc‑o să rămână singură și fără copil

pentru toate lucrurile neîncheiatestă acum, cu o mână căzută, cealaltă îndoită la spate,după ce și‑a ridicat țâțele din țărână

goală pușcă, în spata dintre vale și soare,și râde și strigă „uite, sunt o ruină“.



În loc de postfață

Aparatul se trezi ca de obicei în zori, când primele raze cenușii de lumină îi atin‑seră panoul de alimentare și începură să‑i încarce iarăși acumulatorii. Cleștii re‑tractili îi zvâcniră ușor, brațul lung și exibil se contorsionă înălțându‑se din ab‑

domenul bombat. Cu un pocnet slab, aparatul își activă camera de luat vederi,comută pe ltru diurn și reglă focusul. Sus, aproape de stâlpii de susținere aicupolei, becurile, cu senzorii defectați, licăreau stins. Aparatul își cercetă corpulbutucănos, ceru date de la unitatea centrală, procesă zumzăind informațiile și‑și verică subrutinele, apoi scoase un țiuit melodios de satisfacție.

Unul câte unul, televizoarele de la etaj se porniră. Imaginile erau clare, cu doarușoare distorsiuni pe la margini: un cerc cu multe pătrate și linii pe interior șitextul mare, din mijlocul ecranelor: „ ‑ “. Împrejurul lor, ca un haló, se răspândi brusc o electricitate

toxică, de amperaj ridicat.Câteva etaje mai jos, mult sub fostul magazin alimentar, printre țevile groase,

corodate, ultimul animal din lume ieși la lumină din cuibul de vată de sticlă izo‑lantă unde‑și făcuse adăpost. Animalul era mic și învățase să devină rapid. Oblană deasă, pe alocuri tocită, îi acoperea trupul. Animalul avea un ochi mare,căprui, în partea stângă a feței. Animalul se rostogolea iute pe lăbuțele lui scurte.

Se simțea sleit și bateriile de rezervă, câte‑or mai fost, erau departe, într‑unungher de pe la etajul cinci. Trebuia să se rostogolească prin sticla mărunțită a

fostelor geamuri, să se cațere pe o conductă până la trei, să nu se lase sfâșiat descările rulante, să treacă prin susurul mortal al televizoarelor, să nu e prins deroboții de bucătărie din raionul de electrocasnice, să se furișeze prin raionulsportiv unde de niciunde putea să te trântească la pământ o minge de volei, săcadă peste tine greutatea apăsătoare a unor schiuri putrede sau a unui sac deco‑lorat de dormit. Și mai ales să scape de Clești. Tovarășii săi nu avuseseră noroculăsta. Cu mult înainte să dispară, Yogi nu mai fusese în stare să scoată decât zum‑zetul acela prietenos, mormăitul slab însoțit de mișcarea stânga‑dreapta‑spate



a urechilor și de ridicarea pleoapelor, însă ochii erau încețoșați, pupila lentă, me‑canismul urechilor infectat de subrutine‑parazit nemiloase. O victimă ușoară.Cu ceva timp înainte să e Luat, Teddy se închisese în el: deși bateriile încă‑i eraubune, ajunsese să prefere să nu se mai pornească, ci să zacă în câte un ungher, pe

spate, inert, ca o jucărie lepădată. Nu putea spune că nu‑l înțelegea. Apoi dădusepur și simplu peste o lăbuță roz de pluș din care curgeau obscen scame de bum‑bac sintetic: asta fusese tot.

Patru etaje mai sus, mașinăria pândea. Stând sub cupola spartă, aparatul seîncărcase sucient de‑acum. Programul lui avea o singură directivă, ce pâlpâiafără oprire într‑un colțișor al ecranului. Trebuia să se supună.

Ursuleții de pluș nu puteau trece decât pe acolo: roboții de întreținere de peieșirea de serviciu erau poate proști, dar și teribil de ecienți cu periile lor rotati‑

ve ; era aproape imposibil să te strecori. Aparatul își roti cu iuțeală camera însprecapătul unei conducte de aerisire. Senzorul audio îi spunea că ceva se mișcă. Nuporni imediat la atac, ci‑și plie mai întâi, cu un zgomot aproape insesizabil, pa‑noul solar. Apoi ridică lamele ascuțite din capătul brațului șerpuitor și intră înumbrele unui pilon masiv de beton. Un ricel de mustață albăstruie și un ochișorfăcut dintr‑un nasture maro se ițiră precaut în deschizătura conductei. Apoiursulețul apăru întreg, caraghios, mișcând frenetic din lăbuțele scurte. Parcurseaproape doi metri până să‑și dea seama că ceva nu era în regulă. Percepu, o clipă,o întindere de umbră subțire deasupra capului și auzi un vâjâit scurt, apoi se

simți apucat de torace și ridicat. Încercă să se elibereze, dar știa că e zadarnic.Teddy, gândi el în timp ce subrutinele sinaptice scurtcircuitau una după alta,te‑am iubit și n‑am reușit să ți‑o spun niciodată. Boticul moale mai apucă săsimtă mirosul de ulei încins al burții aparatului, apoi rul alimentatorului fu re‑tezat. Corpul uzat de pluș scoase, căzând în genune, un fâșâit domol, ca atuncicând, la lăsarea serii, perdeaua e trasă peste geam.

Aparatul era mulțumit: pe display i se aprindeau zeci de beculețe colorate, culumină veselă, un cântec zglobiu izbucni din difuzoarele laterale și, după un jin‑

gle, beculețele alcătuiră cuvintele: „ “ Un curent cald, de puteremedie și intensitate scăzută, îi gâdilă măruntaiele și mașinăria râgâi cu satisfacție.Centrul comercial se bălăcea în soarele arzător al amiezii.

Bogdan Perdivară





Contravaloarea timbrului literar se virează în contul

Uniunii Scriitorilor din România

nr. O44 N 5101 0000 0171 0001

... NIEA | EșI





Documents

umilirea animalelor de val chimic