1

Universitatea de Stat “B.P.Hasdeu” din Cahul

Facultatea de Economie, Inginerie și Științe Aplicate

Catedra de Economie şi Management în Afaceri şi Servicii

TURISMUL

INTERNAȚIONAL

CONSPECT

ELABORAT: Olesea VULPE

2

I. TURISMUL ÎN CIRCUITUL ECONOMIC MONDIAL

1.1 Evoluţia turismului de la începuturi pînă în prezent

1.2 Turismul şi dezvoltarea economico-socială. Factorii care influenţează activitatea

turistică internaţională

1.3 Dimensiunea socio-culturală a turismului internaţional

1.1 Evoluţia turismului de la începuturi pînă în prezent

Turismul, ca fenomen economic şi social, a cunoscut dezvoltări spectaculoase,

explozive în cea dea doua jumătate a secolului XIX. Dorinţa de a călători şi de a cunoaşte

lucruri noi este cunoscută încă din antichitate, chiar dacă la început aceste dorinţe aveau ca scop

principal războiul, cuceririle de noi teritorii sau schimburile comerciale de-a lungul timpului,

încep să se diversifice motivaţiile de călătorie, conturîndu-se tot mai mult activitatea de turism,

determinată de acţiuni religioase, folosirea băilor curative, deplasările calfelor şi studenţilor

către centrele universitare, călătorii către lumi noi etc. în paralel cu creşterea traficului de

călători, s-a dezvoltat şi industria hotelieră, comunicaţiile, transportul, activităţi destinate

turismului.

Oricît de departe a ajuns dezvoltarea turismului în prezent, pentru o înţelegere a

evoluţiei lui ca fenomen social, trebuie să ne întoarcem măcar cu cîteva secole în urmă.

În dezvoltarea turismului se definesc trei etape:

1. a turismului incipient (preindustrială)

2. a turismului modern (industrială)

3. a turismului contemporan (postindustrială)

1. Etapa turismului incipient (preindustrială) perioadă istorică veche cuprinde un timp

îndelungat, în care se consideră că activităţi aşa-numite ”de turism” au existat în forme simple,

în special sub forma călătoriilor, care după unii autori au existat întotdeauna. Această etapă

cuprinde:

Turismul în Antichitate

Călatoriile încep o dată cu desfaşurarea războaielor şi a necesităţii schimburilor între

diferite grupuri sociale. Prin urmare călatoria apare încă în comuna primitivă, cînd oamenii

împinşi de lipsa unor anumite lucruri merg în căutarea lor în alte regiuni decît cele locuite de ei.

Aceste călatorii nu pot fi similare celor pe care noi le numim călatorii în scop turistic, dar

3

anume ele au trezit în oameni nevoia de deplasare şi de cunoaştere a ceea ce nu se afla aproape

de locuinţelor lor.

În Grecia Antică oamenii pentru a-şi asigura securitatea în timpul călătoriei în oraşele

îndepartate, încheiau contracte de vizite reciproce cu oamenii care aveau aceeaşi ocupaţie

(comerciant-comerciant, familie-familie) astfel păstrîndu-şi integritatea fizică şi morală. Cel

care pleca în străinătate se legitima cu o bucată de sumbolon (simbol) care echivalează cu

paşaportul de azi şi cu viza. Oamenii călatoreau şi în scopuri religioase cum ar fi pelerinajul de

la Dodona şi Delfi unde sute de pelerini din toate părţile Greciei veneau pentru a solicita şi

asculta prezicerile lui ZEUS şi APOLLO. Un alt scop al călătoriei erau jocurile sportive

organizate o dată la 4 ani la Delfi, jocurile hipice din Nemea şi mai ales Jocurile Olimpice

organizate la Olympia.

În Roma Antică, călatorii aveau în principal scopuri comerciale, culturale şi militare.

Romanii au fost primii în istorie care au proiectat şi construit reţele de drumuri apte să asigure

legătura cu toate colţurile Imperiului Roman aceasta favorizînd în general şi practicarea

călătoriilor. Pe vremea domniei împăratului Augustus călătorii erau transportaţi spre ţinta

călătoriei lor de poştalioane imperiale care circulau în baza unui orar fix. Pe drumuri circulau

trăsuri în care se putea de dormit. În oraşe la dispoziţia călătorilor stăteau hanuri de dimensiuni

relativ mici şi prăvalii cu alimente care ofereau şi posibilitatea de găzduire. O importanţă

deosebită o aveau băile curative, Roma dispunînd de 845 băi populare şi de 14 băi de lux

vizitate anual de numeroşi bolnavi dar şi de persoane care doreau să se odihnească.

Forme ale turismului în antichitate: Plimbări şi călătorii de plăcere se făceau pe distanţe

scurte în jurul centrelor urbane mari( Atena, Roma, Napoli, Alexandria). Sînt considerate ca

forme de turism pelerinajele la sanctuare (templul lui Apolo din Delphi, sec VI î.Hr), primele

manifestări sportive- Jocurile Olimpice- începute în Grecia în cinstea lui Zeus; călătoriile la

studii (Atena, Alexandria, Roma), deplasările la termele romane şi utilizarea lor în scopuri

terapeutice şi balneare (aici are începutul turismul balnear şi climateric). Călătorii de

cunoaştere şi chiar descoperiri a noilor teritorii au o mare amploare în Europa, Asia Mică,

Egipt.

Concluzie: Turismul în antichitate se orienta spre ţărmurile mărilor, malurile rîurilor,

lacurilor, în jurul izvoarelor cu calităţi curative, către marile centre de cultură şi civilizaţie,

dar şi spre centrele comerciale aflate de-a lungul marilor drumuri, etc.

4

Turismul în Evul Mediu

În Evul mediu cel mai des călătoreau comercianţii, ambasadorii şi preoţii iar în scopuri

religioase şi pelerinii care vizitau locurile sfinte. Un număr important de călători o constituiau

oamenii de ştiinţă, artiştii, calfele şi studenţii care mergeau spre universităţi şi locuri culturale.

Dezvoltarea comerţului dintre state a determinat în mare măsura şi defăşurarea călătoriilor în

scopuri comerciale. Dezvoltarea economică a societăţii feudale a influenţat pozitiv asupra

circulaţiei mărfurilor şi în aceeşi măsură a comercianţilor de-a lungul drumurilor comerciale

care legau Estul cu Vestul. Centrele principale ale acestui comerţ erau oraşele: Veneţia, Pisa,

Genova precum şi alte oraşe italiene, franceze şi germane. Mase mari de călători erau antrenate

în călătorii religioase mai ales în Răsărit unde erau concentrate o mare parte din musulmani care

conform Coranului pentru a purta numele de „Hadji” era necesar de a săvîrşi cel puţin o dată în

viaţă un pelerinaj la Mecca. În evul mediu, în călătorii de ordin religios erau antrenaţi şi

creştinii care se îndreptau spre centrul de pelerinaj „Saint Jacques de Compostella” din Franţa.

De asemenea un număr mare de călători circa 65 de mii a atras după sine sfinţirea bisericii

”Frauenkirche” din Munchen.

După căderea Romei Antice a căzut şi cultul băilor din cauza fricii de epidemii precum

şi din alte cauze. În această perioadă băile se aflau în administrarea călugărilor. Calfele şi

studenţii erau nevoiţi să facă deplasări pentru a ajunge spre centrele universitare aceasta

intensificînd traficul de călători. Prigoniţi de lege şi de biserică, o parte din intelectualii săraci ai

evului mediu, actorii, muzicanţii, alchimiştii, scamatorii şi evocatorii de spirite erau practic

obligaţi să călătorească pe drumurile ce legau oraşele Europei Centrale şi Occidentale.

Un mijloc important de transport în evul mediu o constituia trăsura care era folosită în

special pentru transportarea mărfurilor. În această perioadă creşte şi circulaţia pe drumurile de

apă, ca mijloc de transport fiind folosite şalupele cu vîsle sau vagoane trase de cai. Nobilii care

călatoreau însoţiţi de obicei cu o scrisoare de recomandare erau găzduiţi fie la alţi feudali fie la

conducătorii bisericilor. În ceea ce priveşte călătorul de rînd, el era găzduit fie de hanuri fie de

mănastire. Apare primul ghid turistic la 1130, scris de Aimeri Picaud, un călugăr francez.

2. Etapa turismului modern

O dată cu accentuarea dezvoltării diviziunii internaţionale a muncii din secolul XV-lea-

al XVI-lea are loc şi dezvoltarea, respectiv a comerţului intern şi internaţional. Din ce în ce mai

multe produse se transformă în mărfuri ceea ce determină intensificarea circulaţiei banilor şi are

loc prin urmare trecerea subtilă de la economia naturală la economia de piaţă. Acest proces

continuă să se dezvolte mai ales o dată cu descoperirea drumurilor spre India şi America. Are

5

loc intensificarea comerţului între metropolă şi colonii. Toate acestea a dus la majorarea

numărului de călători.

În cadrul intelectualilor şi al burgheziei începe să se contureze o nouă motivaţie pentru a

călatori şi anume necesitatea de a vedea ţări noi, de a cunoaşte noi experienţe şi de a cunoaşte

oameni noi.

În jurul anului 1700 apare în Anglia aşa numitul „grand tour” destinat tinerilor care

cuprindea oraşele: Paris, Torino, Florenţa, Roma, Neapole, Veneţia, Viena precum şi regiunile

Rinului. Durata călătorie era de 3 ani.

Intensificarea traficului de călători a dus la dezvoltarea comunicaţiilor şi infrastructurii

hoteliere. Este interesant faptul ca apariţia mijloacelor de transport se dezvoltă mai rapid decît

construcţia drumurilor. În Franţa de la mijlocul secolului al XV-lea, a început utilizarea

trăsurilor colective. Ca rezultat al unei înbunătăţiri tehnice sporeşte şi viteza călătoriilor, ceea

ce, o dată cu îmbunatăţirea drumurilor duce la sporirea vitezei de deplasare.

Apariţia şi amplificarea industriei începînd din a doua jum. a sec XIX, dezvoltarea

oraşelor şi a populaţiei tot mai numeroase, dar şi stresată de problemele vieţii, a dus la apariţia

turismului modern. În această perioadă, preferinţele turiştilor sînt: turismul balneo-climateric,

turismul religios şi cel comercial. Încep a se dezvolta turismul de litoral, montan şi turismul

cultural. Intensificrea manifestărilor turistice, în special al excursiilor pe distanţe scurte la sfîrşit

de săptămînă şi apariţia vacanţelor, crează premisele apariţiei turismului de masă. Pe măsura

dezvoltării mişcării turistice, apare necesitatea organizării acestei activităţi de către întreprinderi

turistice. Thomas Cook în 1841, iniţiază prima călătorie turistică, iar din a doua jumătate a

sec.XIX pune bazele organizării agenţiilor de voiaj. Între 1850-1950 se înfiinţează numeroase

asociaţii şi societăţi, agenţii, cluburi de turism. În 1855 apare prima firmă de turism din Rusia

(întreprinderea lui Leopold Lepson, Sankt Petersburg), în 1895 se înfiinţează Automobil Clubul

Francez, iar în 1906 - Societatea Politică de Turism din Franţa.

În această perioadă se încearcă o definire a fenomenului, astfel în 1896 E. Guyer Freuler

publică studiul “Contribuţii la o statistică a turismului”, în care turismul este definit ca “un

fenomen al timpurilor moderne, bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătăţii şi

schimbare a mediului, de cultivare a sentimentului faţă de frumuseţile naturii… rezultat al

dezvoltării comerţului, industriei şi perfecţionării mijloacelor de transport”. În 1883 deja exista

un prim document oficial ce se referea la activitatea hotelieră din Elveţia. Tot în această

perioadă apare şi termenul de ”turist”. În 1816 Littre ( Dicţionar al limbii franceze, fondat de

lexicograful şi filosoful Émile Littré ) spune că turist este ” fiecare călător care efectuează o

6

călătorie pentru propria plăcere, pentru satisfacerea curiozităţilor sau pentru umplerea

timpului liber”.

Sec. XIX a însemnat cea mai importantă etapă în dezvoltarea turismului, prin

dezvoltarea staţiunilor (balneare, maritime, montane), a dotărilor turistice, a organizaţiilor şi

instituţiilor turistice, a mijloacelor de transport speciale (prin cablu), apar primele hărţi, ghiduri

şi materiale de informare turistică, perioadă cînd se vorbeşte despre o ”industrie nouă” cu o

evoluţie rapidă şi o importanţă economică în creştere.

3. Etapa turismului contemporan (postindustrială)

Progresele ştiinţei şi tehnicii, automatizarea, informatizarea generează un timp liber

disponibil, ce constituie suportul amplificării mişcării turistice. Astfel, turismul manifestă

importante creşteri şi schimbări calitative. Au apărut mari firme turistice naţionale

(Balkanturist-Bulgaria; Fiabet- Italia; Djata- Japonia;) internaţionale ( Thomson Travel, Travel

Trust- Anglia; Clubul Mediteranean, Clubul European - Franţa; Neckermann- Germania) şi

firme transnaţionale ( Turopa, Sofitel etc). Turismul devine pentru tot mai multe ţări o ramură a

economiei naţionale ce contribuie din ce în ce mai mult la creşterea PIB-ului. Are loc

instituţionalizarea naţională şi internaţională a turismului. În 1925 a fost creată Uniunea

Internaţională a Organismelor Oficiale din Turism, în 1970 Organizaţia Mondială a Turismului

(OMT), Alianţa Internaţională de turism Rutier, Academia Internaţională de Turism ş.a

1.2 Turismul şi dezvoltarea economico-socială. Factorii care influenţează

activitatea turistică internaţională

În cele mai multe ţări, turismul este o ramură a economiei naţionale, deci are un obiect

propriu de activitate şi se desfăşoară în baza unor legităţi specifice. De asemenea, beneficiază şi

de o organizare proprie. În toate ţările există un organism (guvernamental sau ministerial ) care

coordonează activităţile turistice.

Turismul ca fenomen economico-social are implicaţii pozitive asupra economiei ţărilor,

ceea ce justifică interesul guvernelor pentru dezvoltarea acestuia. Desfăşurarea călătoriei

turistice presupune o cerere şi, respectiv, un consum de bunuri şi servicii specifice, ceea ce

antrenează o creştere în sfera producţiei acestora. Totodată, cererea turistică determină o

adaptare a ofertei, care se materializează, între altele, în dezvoltarea bazei tehnico-materiale a

acestui sector şi, indirect, în stimularea producţiei ramurilor participante la construirea şi

echiparea spaţiilor de cazare şi alimentaţie, modernizarea reţelei de drumuri, realizarea de

mijloace de transport, de instalaţii pentru agrement. În unele dintre ţări, aportul turismului la

7

PIB este comparabil cu cel al unor ramuri de bază, precum: agricultura în Franţa, industria

automobilului în Italia, industria oţelului în Marea Britanie. Desigur, sunt şi ţări în care turismul

este slab dezvoltat şi, corespunzător, aportul lui la crearea PIB este mai modest.

Din punct de vedere economic, încasările obţinute din activitatea turistică participă la

mai multe cicluri economice, pînă cînd părăsesc acest sector de activitate şi intră în circuitul

economic general. Implicaţiile turismului asupra celorlalte ramuri şi sectoare de activitate ale

unei economii naţionale sunt cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea de efect

multiplicator. Acest concept a fost formulat de renumitul economist englez John Maynard

Keynes, stipulînd faptul că „o cheltuială iniţială făcută de un turist se transformă succesiv în

venituri pentru alte domenii ale economiei (construcţii, agricultură, etc.)”.

În conexiune cu dezvoltarea şi modernizarea economiei unei ţări, turismul se manifestă

şi ca un mijloc de diversificare a structurii aceseia, ducînd la apariţia unor ramuri (activităţi)

specifice, precum industria agrementului, transportul pe cablu, agenţiile de voiaj, producţia de

artizanat, etc.

Turismul reprezintă, totodată, o cale de valorificare superioară a tuturor categoriilor

de resurse, şi mai ales, a celor naturale – altele decît cele tradiţionale şi/sau a celor de mici

dimensiuni. Elemente cum sunt peisajele, condiţiile de climă, apele minerale şi termale,

monumente de artă, vestigii istorice, tradidiţia populară, etc, îşi găsesc prin turism cea mai bună

valorificare, sau chiar singura, în unele situaţii.

Turismul poate detemina mutaţii în dezvoltare în plan teritorial, fiind considerat o

soluţie de atenuare a dezechilibrelor interregionale. Turismul apare în primul rînd cu rol

distructiv, dar amenajările turistice pot spori valoarea turistică a zonei şi pot contribui la

protecţia mediului. Vorbim de noţiunea de capacitate optimă de primire a unei zone, care

reprezintă acel număr maxim de turişti posibil să existe într-o zonă, astfel încît, turiştii să

beneficieze de tot confortul vacanţei, iar mediul să-şi păstreze echilibrul.

Turismul joacă un rol important în economie şi prin faptul că generează noi locuri de

muncă, contribuind astfel la atenuarea şomajului. În 2002, la scară mondială, 8,2% din totalul

forţei de muncă era angajată direct în turism (1 din 12 lucrători din lume activează direct în

turism, 207 milioane fiind numărul total al angajaţilor din sectorul turistic, în mod direct). În

concordanţă cu evoluţia viitoare a turismului, se anticipează, pentru orizontul 2011, o creştere

importantă a numărului lucrătorilor, ajungîndu-se la 260 milioane persoane, ceea ce va face din

turism cea mai largă industrie din lume.

Printre factorii ce influenţează turismul internaţional se pot enumera:

8

1. după natura social economică:

- Factori economici: veniturile populaţiei şi modificările acestora, elasticitatea cererii turistice

(în funcţie de preţuri, preţurile altor mărfuri şi veniturile populaţiei), oferta turistică, politica

monetară, bugetară şi fiscală practicată de către statul respectiv;

- Factori sociali: urbanizarea, timpul liber, grupul social din care face parte şi statutul lui

social;

- Factori demografici: durata medie de viaţă, sporul natural al populaţiei, structura pe vîrste şi

categorii socio-profesionale:

- Factori tehnici: tehnologiile folosite, performanţele mijloacelor de transport, a instalaţiilor,

echipamentelor folosite:

- Factori psihologici şi culturali: nivelul de cultură, de educaţie, temperamentul şi moda;

- Factori politici: regimul vizelor, politica guvernului, facilităţile acordate;

- Factorii ecologici: poluarea mediului, politica ecologică, interesul comunităţii, al guvernului

pentru protecţie a mediului.

2. după importanţa lor în aprecierea fenomenului turistic:

- Factori primari: veniturile populaţiei, oferta turistică, timpul liber, mişcarea populaţiei;

- Factori secundari: serviciile adiţionale necesare funcţionării activităţii turistice, cooperarea

internaţională, unele măsuri de natură organizatorică.

3.după durata în timp a acţiunii lor:

- Factori permanenţi: modificarea veniturilor, a structurii demografice a populaţiei;

- Factori conjuncturali: criza economică, catastrofele naturale, condiţiile meteorologice,

grevele şi revendicările sociale;

4. după sensul şi natura intervenţiei:

- Factori exogeni: care acţionează din exteriorul firmei de turism: sporul natural, urbanizarea,

migraţia populaţiei;

- Factori endogeni: modificarea ofertei turistice, creşterea gradului de pregătire a personalului

din turism;

5. după apartenenţa la profilul de marketing:

- Factori ai cererii turistice: preţurile, timpul liber, veniturile populaţiei;

- Factori ai ofertei: costul prestaţiilor turistice, calitatea serviciilor prestate, pregătirea forţei de

muncă;

9

1.3 Dimensiunea socio-culturală a turismului internaţional

Turismul internaţional reprezintă o activitate care presupune deplasarea indivizilor din

ţara lor de reşedinţă, respectiv din mediul lor cultural naţional, spre alte ţări, fiecare

caracterizată printr-o tipologie proprie a mediului cultural. Transferul cultural între ţările gazdă

şi cele emiţătoare de turişti reprezintă, astfel, un efect conex, dar nu şi secundar al circulaţiei

turistice internaţionale. Turiştii joacă rolul de vehicul al informaţiilor culturale, atît a celor

provenite din propria ţară, la intrarea în ţara gazdă, cît şi a celor din ţara vizitată atunci cînd se

reîntorc în ţara de reşedinţă.

Dimensiunea socială a interacţiunii turiştilor cu populaţia gazdă decurge din contactul

cu alte valori morale şi un model comportamental diferit, în timp ce dimensiunea culturală

cuprinde o mare diversitate de manifestări care decurg, direct sau indirect, chiar din activitatea

turistică, cum ar fi: conservarea tradiţiilor, respectul şi toleranţa faţă de cultura altor popoare,

imitarea valorilor culturale străine, „comercializarea” valorilor culturale naţionale,

promovarea identităţii naţionale, erodarea culturală etc.

Natura impactului, inevitabil, al turismului asupra populaţiei gazdă depinde, în mare

parte, de categoriile de turişti cu care aceasta vine în contact. Cohen a clasificat turiştii în patru

mari categorii: exploratorii, hoinarii, turiştii organizaţi de masă şi turiştii individuali de masă.

Desigur, fiecare din cele patru categorii poate fi structurată, în continuare, în funcţie de

diferitele motivaţii de călătorie.

I. Turiştii interesaţi de comunităţile gazdă (exploratorii şi hoinarii)

De la bun început turiştii din aceste două categorii sunt interesaţi de cultura şi

obiceiurile comunităţii locale. Atitudinea lor este deschisă şi prietenoasă, ceea ce permite

depăşirea barierelor culturale între gazde şi vizitatori. Dorinţa lor de a se informa îi determină să

caute ocazii de a intra frecvent în contact cu populaţia locală, de a interacţiona cu aceasta, avînd

drept efect o mai bună cunoaştere reciprocă.

II. Turiştii interesaţi exclusiv de satisfacţiile oferite de actul turistic (organizaţii şi

individuali de masă)

Turismul de masă este asociat cu satisfacţiile obţinute din acţiunea de a călători,

indiferent de destinaţie şi de mediul cultural gazdă. Relaţia gazdă-vizitator este superficială,

potenţial generatoare de şocuri culturale care ridică sau menţin bariere de comunicare.

Hudman consideră curiozitatea, respectiv impulsul de a cunoaşte locuri, idei, oameni

noi, ca una dintre cele mai importante motivaţii de călătorie. Pentru turişti, cultura ţărilor străine

reprezintă principalul element de noutate. În termeni generali, cultura cuprinde o mare varietate

de entităţi, de la religie, limbă, obiceiuri şi tradiţii populare, istorie, artă şi arhitectură pînă la

10

artizanat, bucătărie specifică, activităţi lucrative, tehnologie, îmbrăcăminte, sistem educaţional

şi activităţi de timp liber.

1. Limba. Capacitatea şi dorinţa de a învăţa şi folosi o limbă străină oferă turistului

posibilitatea de a fi interesat şi de a aprecia cultura altei ţări.

2. Tradiţiile. Tradiţiile ce caracterizează o destinaţie sau o ţară reprezintă de obicei un

element de interes pentru turiştii care caută să cunoască cît mai multe despre viaţa şi obiceiurile

populaţiei din ţara vizitată

3. Artizanatul. Artizanatul reprezintă o sursă de interes pentru turiştii care vor să

cunoască sursa de inspiraţie artistică populară din ţara vizitată. Obiectele de artizanat sunt

achiziţionate de turişti şi ca amintire sau reprezentare a locurilor vizitate.

4. Gastronomia. În cele mai multe cazuri, experimentarea unei bucătării tradiţionale la

locul destinaţiei turistice reprezintă pentru vizitatori o sursă de satisfacţii şi una dintre cele mai

apreciate activităţi.

5. Arta. Arta, fie că este specifică unei ţări sau unei culturi, reflectă moştenirea sau

zestrea spirituală a comunităţii gazdă.

6. Istoria. Istoria vorbită, scrisă, precum şi cea imprimată în construcţiile unei regiuni

stă mărturie trecutului şi aminteşte localnicilor şi turiştilor despre modul de organizare a

societăţii, încă din timpurile străvechi, pe teritoriul vizitat. Evenimentele mai importante care şi-

au lăsat amprenta asupra elementelor naturale şi locuitorilor unui teritoriu completează, la

rîndul lor, imaginea pe care şi-o formează turistul asupra comunităţii gazdă.

7. Activităţile şi tehnologia. Activităţile şi tehnologia specifice unei anumite regiuni,

fie că se referă la trecut sau prezent, sunt o sursă de interes pentru turişti deoarece furnizează

informaţii cu privire la economia şi nivelul de trai al locuitorilor unei destinaţii turistice.

8. Religia. Religia dominantă dintr-o ţară influenţează concepţiile de viaţă, dar are şi o

conotaţie turistică prin festivităţile şi ritualurile organizate de comunitatea gazdă. Spiritualitatea

unui popor, în ansamblu, devine astfel accesibilă şi turiştilor.

9. Arhitectura. Particularităţile arhitectonice furnizează elementele materiale ale

atributelor culturale dintr-o anumită zonă. Adeseori, un anumit stil arhitectonic este asociat cu o

anumită comunitate sau ţară.

Cele 9 elemente descrise în calitate de componente culturale ale ofertei turistice pot fi

definite cantitativ, dar mai ales calitativ, imprimînd întregii oferte turistice o anumită

caracteristică dominantă şi, evident, diferenţiind-o în raport cu alte oferte.

11

II. ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREA TURISMULUI LA NIVEL INTERNAŢIONAL

2.1 Organizații internaționale din domeniul turismului

2.1.1 Organizația Mondială a Turismului

2.1.2 Comisia Europeană pentru Turism și alte organizații

2.2 Relaţii de cooperare economică internaţională între participanţii la activitatea turistică

2.1 Organizații internaționale din domeniul turismului

Amploarea deosebită a călătoriilor internaţionale şi creşterea rolului turismului în

economia mondială au favorizat crearea unor organisme specializate la nivel internaţional şi/sau

includerea problemelor turismului în activitatea organizaţiilor internaţionale deja existente.

Organizaţiile internaţionale de turism au un caracter permanent, iar modul de funcţionare a

lor este stabilit prin intermediul unor tratate multilaterale. Principalele obiective ale activităţii lor

se referă la:

- promovarea turismului

- reglementarea unitară a raporturilor juridice şi economice dintre organizaţiile de turism

- pregătirea personalului ce activează în acest sector

- înlăturarea piedicilor ce stau în calea dezvoltării turismului

- facilitarea schimbului de experienţă în oricare din domeniile de servire turistică mondială etc.

Potrivit datelor O.M.T. în lume există circa 80 de organizme internaţionale în

competenţele cărora se includ anumite probleme specifice turismului. Ele au o structură foarte

diversă în ceea ce priveşte conţinutul activităţii, caracterul şi modul de organizare, aria teritorială

de activitate. Astfel ele pot fi clasificate după următoarele criterii:

1. după caracterul şi nivelul de reprezentare avem:

organizaţii guvernamentale

organizaţii non-guvernamentale

2. după aria teritorială de activitate:

organizaţii globale sau internaţionale

organizaţii regionale

3. după conţinutul activităţii:

organizaţii generale (universale)

organizaţii specializate – concentrate pe o problemă

4. după modul de organizare – funcţionare:

organizaţii deschise sau închise (posibilitate de aderare)

12

publice sau private

2.1.1 Organizația Mondială a Turismului

În prezent instituţia principală de reglementare a turismului la nivel internaţional este

Organizaţia Mondială a Turismului, care este un organism interguvernamental, deschis, cu

atribuţie sau vocaţie universală. A fost fondată la 27 septembrie 1970 la Adunarea Generală a

Naţiunilor Unite la Mexic şi s-a format prin transformarea în organism guvernamental a Uniunii

Internaţionale a Organizaţiilor Oficiale din Turism, ceea ce îi conferă statut de continuator al

acestuia. Astfel, O.M.T. preia şi confirmă experienţa pozitivă de colaborare internaţională în

domeniul turismului, dobîndită de Uniunea Internaţională a Organismelor Oficiale de Turism

(U.I.O.O.T.).

Funcţionarea efectivă a O.M.T. a început din 1975 de la întrunirea Naţiunilor Unite de la

Madrid. Sediul O.M.T. deasemenea se află la Madrid, Spania.

Spre deosebire de fosta U.I.O.O.T., O.M.T. este o organizaţie internaţională

guvernamentală, în sensul că reprezentarea în cadrul ei se face în numele guvernelor ţărilor

membre. Obiectivele fundamentale ale O.M.T. sunt, conform statutului, "promovarea şi

dezvoltarea turismului, cu scopul de a contribui la expansiunea economică, la înţelegerea

internaţională, la pace şi la prosperitate, ca şi la respectul universal, la respectarea drepturilor

şi libertăţilor umane fundamentale, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie". Pentru

realizarea acestor obiective, O.M.T. trebuie să acorde o atenţie deosebită intereselor ţărilor în curs

de dezvoltare.

O.M.T. are rolul de centru mondial al informaţiilor turistice, prin schimbul de date asupra

turismului naţional şi internaţional, în special sub formă de culegeri statistice, prin schimbul de

informaţii privind legislaţia şi reglementările în vigoare în domeniul turismului în statele membre

sau în legătură cu evenimente din domeniul turismului. Organizaţia este un instrument de iniţiativă

în mîna statelor membre pentru organizarea de cooperări în domeniul turismului, în special în

domeniul formării şi perfecţionării cadrelor (O.M.T. dispune de un centru internaţional specializat

în acest domeniu), în sectorul concepţiei produsului turistic, organizării şi promovării ofertei

turistice (prin cooperări cu P.N.U.D. sunt organizate diverse misiuni de sprijin sectorial).

Organizaţia furnizează membrilor săi studii, rapoarte, analize, manuale şi alte materiale de

referinţă în domeniul economiei, finanţelor şi turismului.

O.M.T. are următoarea structură:

1. Membrii ordinari – sunt 161 de state care au rectificat statutul şi au aderat pe parcurs. Republica

Moldova este membră din 2002.

13

2. Membri afiliaţi – sunt mai mult de 390 de reprezentanţi ai sectorului public şi privat, instituţiile

de învăţămînt, asociaţii de turism şi de autorităţile locale în turism.

O.M.T. funcţionează datorită următoarelor organizme de lucru:

1. Secretariatul general – numărul membrilor corespunde cu numărul statelor membre.

2. Adunarea Generală - este adunarea principală a O.M.T. Se întruneşte o dată la doi ani

pentru a aproba bugetul şi programul de lucru şi de a dezbate subiecte de importanţă vitală pentru

sectorul turismului. La fiecare patru ani se alege un secretar general.

3. Consiliul Executiv - este consiliul de conducere al O.M.T., responsabil pentru asigurarea

că Organizaţia îşi desfăşoară munca sa şi aderă(respectă) la bugetul său. Acesta se întruneşte cel

puţin de două ori pe an şi este compus din membri aleşi de către Adunarea Generală într-un raport

de unu la fiecare cinci membri cu drepturi depline.

4. Comisii Regionale – OMT are şase comisii regionale - Africa, America, Asia de Est şi

Pacific, Europa, Orientul Mijlociu şi Asia de Sud. Comisiile se întrunesc cel puţin o dată pe an şi

sunt compuse din toţi membrii titulari din această regiune. Membrii afiliaţi din regiune participă în

calitate de observatori.

5. Comitetele de specialitate - acestea includ: Comitetul Programului, Comitetul pentru buget

şi finanţe, Comitetul pentru Statistică şi Turismului prin satelit, Comitetul de Piaţă şi

Competitivitate, Comitetul pentru Dezvoltarea Durabilă a Turismului, Comitetul Mondial pentru

Etică în Turism, Comitetul privind reducerea sărăciei şi Comitetul pentru examinarea cererilor de

membru afiliat.

Activînd ca o instituţie internaţională în domeniul turismului, O.M.T. îşi propune atingerea

următoarelor obiective:

1. Promovarea şi dezvoltarea turismului în scopul progresului şi prosperităţii statelor membre;

2. Încurajarea şi stimularea consultării şi cooperării între statele membre;

3. Colectarea, prelucrarea, şi difuzarea informaţiilor cu privire la turismul intern şi internaţional;

4. Elaborarea de studii privind evoluţia turismului;

5. Organizarea de seminare, conferinţe internaţionale specializate;

6. Acordarea de consultanţă şi asistenţă tehnică în domeniu.

2.1.2 Comisia Europeană pentru Turism și alte organizații

O altă organizaţie din domeniul turismului care în ultimul timp se remarcă printr-o

activitate deosebit de importantă este Comisia Europeană pentru Turism.

Comisia Europeană de Turism (ETC) a fost fondată în 1948 cu sediul la Bruxelles şi

funcţionează ca organizaţie non-profit. Membrii săi sunt 39 de state, al cărui rol este de a promova

14

turismul în Europa, în general, şi în special în ţările lor, precum şi a promova Europa ca destinaţie

turistică pe plan mondial.

Principalele obiective ale ETC sunt:

1. Promovarea Europei ca destinaţie turistică atractivă;

2. Asistenţa pentru Organizaţiile Naţionale în Turism ale ţărilor membre, schimb de cunoştinţe şi

colaborare;

3. Furnizarea de parteneri din alte industrii şi părţi interesate cu acces facil la materiale şi statistici în

ceea ce priveşte turismul inbound în Europa.

Pe lîngă O.M.T. şi ETC la nivel internaţional mai pot fi identificate următoarele organizaţii

cu un anumit rol în turism:

a) Acordul de cooperare turistică multilaterală a ţărilor balcanice din care fac parte: Bulgaria,

România, Grecia şi Turcia.

b) Organizaţii neguvernamentale:

- Federaţia Universală a Asociaţiilor Agenţiilor de Voiaj (F.U.A.A.V. / U.F.T.A.A.), care este, în

momentul de faţă, cea mai reprezentativă organizaţie internaţională neguvernamentală cu profil

turistic specializată în comercializarea pachetelor de vacanţă;

- Federaţia Internaţională a Ziariştilor şi Scriitorilor din Turism;

- Federaţia Mondială a Bucătarilor şi Cofetarilor;

- Asocaţia Internațională a Hotelurilor;

- Biroul Internaţional de Turism Social.

c) Alte organizaţii internaţionale pentru care turismul este o activitate suplimentară:

- Organizaţia Mondială a Sănătăţii;

- Banca Internaţională pentru reconstrucţie şi dezvoltare;

- Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică;

- Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni.

2.2 Relaţii de cooperare economică internaţională între participanţii la activitatea

turistică

Pentru buna funcţionare în domeniul turismului la nivel internaţonal s-au format anumite

relaţii de cooperare economică internaţională între participanţii la activitatea turistică.

Cooperarea economică internaţională reprezintă nişte relaţii bi- sau multilaterale

dintre state şi agenţii economici ce vizează realizarea prin eforturi comune şi pe bază contractuală

a unor activităţi complexe eşalonate (împărţite în timp) pentru obţinerea unor scopuri comune.

Cooperarea are următoarele trăsături:

15

1. Poate fi bi - sau multilaterală în funcţie de numărul partenerilor;

2. Se desfăşoară la nivel macroeconomic;

3. Presupune unirea eforturilor materiale, umane, financiare, tehnice;

4. Este o relaţie reglementată strict pe baza de contract;

5. Are un conţinut complex şi multilateral.

Cooperarea la nivel internaţional în domeniul turismului se realizează prin următoarele

modalităţi specifice aşa ca:

1. Licenţierea – adică producţia de servicii sub licenţă;

2. Franchisa – distribuţia sub franchisă;

3. Investiţiile străine directe;

4. Cooperarea tehnico-ştiinţifică;

5. Formarea şi pregătirea profesională a forţei de muncă în domeniu.

Link-uri utile:

Organizatia Mondiala a Turismului http://www.world-tourism.org/

Comisia Europeana pentru Turism http://www.etc-corporate.org/

Consiliul Mondial al Turismului si Calatoriilor http://www.wttc.org/

OCDE - Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica

http://www.oecd.org/home/0,2987,en_2649_201185_1_1_1_1_1,00.html

III. CIRCULAŢIA TURISTICĂ INTERNAŢIONALĂ

3.1 Fluxurile turistice internaţionale

3.2 Motivaţii pentru realizarea călătoriilor turistice internaţionale

3.3 Mecanismul de formare a fluxurilor turistice

3.3.1 Formarea, în spațiu, a fluxurilor turistice internaţionale

3.3.2 Formarea, în timp, a fluxurilor turistice internaţionale

3.1 Fluxurile turistice internaţionale

Un flux turistic este reprezentat de „un număr de persoane care circulă între un bazin de cerere

şi unul de ofertă” turistică, iar modul de formare şi amploarea acestuia sunt condiţionate de

caracteristicile celor două bazine, precum şi de o serie de factori, de o mare diversitate, care determină

intensitatea şi structura circulaţiei turistice internaţionale.

Privit din această perspectivă, turismul internaţional poate fi considerat a fi totalitatea

fluxurilor ce iau naştere între ţările sau regiunile emiţătoare şi cele receptoare de turişti.

16

Dacă turismul emiţător este concentrat într-un număr redus de ţări ale lumii, avînd economii

dezvoltate şi, în mod corespunzător, locuitori ale căror venituri sunt suficient de mari pentru a-şi

permite să cumpere produse turistice, ţările receptoare de turişti sunt cu mult mai numeroase,

cuprinzînd atît ţări cu economie dezvoltată, cît şi ţări în curs de dezvoltare.

Bazinele de cerere turistică se află, deci, în principal, în ţările dezvoltate, din punct de vedere

economic, unde trăiesc persoane cu venituri ridicate, care îşi pot permite să plătească preţul unor

călătorii internaţionale. Aceste ţări se mai numesc şi importatoare de turism (de servicii turistice),

deoarece călătoriile rezidenţilor în alte ţări presupun efectuarea de cheltuieli valutare, în mod similar

cumpărării de bunuri din import.

Bazinele de ofertă turistică se află în zonele unde există atracţii turistice (naturale şi antropice)

deosebite, iar ţările unde se află locurile respective sunt considerate exportatoare de servicii turistice,

acestea beneficiind de încasări valutare din vînzarea prestaţiilor turistice, ca urmare a cheltuielilor

realizate în ţările respective de către turiştii străini care le vizitează.

3.2 Motivaţii pentru realizarea călătoriilor turistice internaţionale

Există mai multe categorii de motivaţii principale pentru realizarea călătoriilor internaţionale în

scop turistic, acestea constituindu-se, astfel, în principalele cauze ale formării fluxurilor turistice

internaţionale.

François Vellas clasifică aceste motivaţii în trei categorii principale: cele motivate de preţuri, de

climat şi de diverse motive personale ale turistului.

a) Preţurile reprezintă motivaţii esenţiale în decizia turiştilor de a călători în afara frontierelor

ţării unde aceştia îşi au reşedinţa obişnuită. Diferenţele dintre nivelurile preţurilor produselor turistice

practicate în diferitele ţări ale lumii, pentru oferte similare, ca nivel de confort, diversitate a serviciilor

şi calitatea acestora, se explică prin nivelul mai scăzut al salariilor din industria turistică, în unele ţări,

majoritatea aflate în curs de dezvoltare. Iar dacă ţinem seama de faptul că turismul reprezintă o

„industrie a mîinii de lucru” (adică utilizează un număr mare de lucrători, mulţi dintre aceştia cu

niveluri scăzute de calificare), ponderea costurilor cu forţa de muncă în costurile totale fiind ridicată,

atunci putem înţelege mai bine de ce pot să apară diferenţe importante ale preţurilor unor produse

turistice similare, în funcţie de costul forţei de muncă utilizate în turism, în ţări diferite.

Acest „diferenţial al preţurilor” este deosebit de important, de exemplu, pentru motivaţiile

turiştilor nord-americani care vizitează Mexicul sau ţările Americii latine sau pentru vest-europenii care

îşi aleg ca destinaţii unele ţări din Asia de Sud-Est şi Pacific.

b) Climatul reprezintă, de asemenea, un motiv determinant pentru caracterul internaţional al

turismului. O serie de ţări din Europa de Sud, precum şi insule din Caraibe, din Oceanul Indian şi din

17

Pacific, beneficiază, din plin, de avantajul acestui factor, oferind „garanţia” că, acolo, turiştii vor găsi

un climat cald, cu plaje însorite şi posibilitatea de a face baie, în mări sau oceane în care temperatura

apei este optimă pentru „thalasoterapie”.

c) Motivele personale ale turistului se pot clasifica, la rîndul lor, în 6 categorii principale:

- Loisir şi vacanţe, aceasta fiind principala motivaţie pentru călătoriile realizate în afara

timpului obişnuit, afectat activităţilor profesionale. Motivele pot fi diverse: odihnă, dorinţa de

„evadare” din mediul său obişnuit, descoperiri culturale, vizite la rude şi prieteni, practicarea unor

sporturi etc.

- Afaceri, respectiv călătorii întreprinse în cadrul activităţilor profesionale. În această categorie

sunt incluşi voiajorii comerciali, membrii echipajelor de aeronave sau nave maritime care efectuează

escale în diferite ţări, funcţionarii guvernamentali şi ai organizaţiilor internaţionale aflaţi în misiune,

salariaţii care lucrează la instalarea unor utilaje sau echipamente în alte ţări (pentru durate de pînă la un

an).

- Congrese şi alte reuniuni, respectiv călătorii realizate pentru a participa la congrese sau la alte

tipuri de reuniuni (seminarii, colocvii, conferinţe, mese rotunde etc.).

După alţi autori, atît turismul de reuniuni, cît şi turismul practicat de participanţii la manifestări

expoziţionale (fie ca expozanţi, fie ca vizitatori profesionali), precum şi călătoriile-stimulent, reprezintă

componente ale turismului de afaceri.

- Sănătate, respectiv călătorii întreprinse fie pentru a beneficia de îngrijiri medicale, fie pentru

îmbunătăţirea nivelului de sănătate, prin acţiunile ce ţin de medicina profilactică (preventivă):

„repunerea în formă”, thalasoterapie, balneoterapie etc. Sunt incluse, în această categorie, şi sejururile

în staţiunile termale şi tratamentele terapeutice de orice natură (oncţiuni sau împachetări cu nămol,

inhalare de gaze cu efect terapeutic etc.).

- Studii, respectiv călătoriile realizate pentru a asista la cursuri sau pentru formare sau

perfecţionare profesională, într-o instituţie de formare ale cărei cursuri pot să dureze un întreg an şcolar

sau chiar mai mult.

- Religie, respectiv călătoriile întreprinse pentru a participa la un pelerinaj sau pentru o vizită la

un loc sfînt.

Într-o altă abordare, se poate aprecia că un turist îşi va alege o destinaţie turistică internaţională

în următoarele situaţii:

oferta de vacanţă a ţării în care îşi au domiciliul obişnuit este limitată;

produsele turistice oferite în ţara sa sunt inaccesibile, fie datorită preţurilor ridicate, fie datorită

faptului că respectivele produse sunt mai bine vîndute la export, adică turiştilor străini;

18

absenţa unor produse turistice din oferta internă a ţării de domiciliu (de exemplu, posibilitatea de

practicare a unor cure balneo-medicale sau a talazoterapiei ori a sporturilor de iarnă etc.);

cererea pentru unele produse turistice avînd caracter de unicat în lume (de exemplu, vizitarea

Sfinxului şi a piramidelor egiptene, a locurilor sfinte, la Ierusalim ori a Turnului Eiffel, la Paris

etc.).

În funcţie de aceste motive, corelate şi cu altele, cum ar fi: existenţa unor factori naturali

deosebiţi, dorinţa de cunoaştere, participarea la evenimente cultural-artistice, ştiinţifice sau profesionale

etc., fluxurile turistice se mai pot clasifica în două mari categorii:

a) „Sunlust”, care sunt fluxuri asociate turismului de soare ori determinat de alte condiţii

naturale (existenţa zăpezii, a unor izvoare termale etc.). În alegerea unor astfel de destinaţii,

principalele criterii de selecţie sunt preţurile şi distanţele.

b) „Wonderlust”, respectiv turismul de cunoaştere (avînd motivaţii culturale – de participare

la diverse manifestări culturale, artistice, sportive, de vizitare a unor monumente, muzee sau a unor

obiective naturale deosebite). Factorul decisiv în alegerea destinaţiei este, în aceste cazuri, calitatea

ofertei şi diferenţierea acesteia faţă de ofertele interne, de produse similare.

3.3 Mecanismul de formare a fluxurilor turistice internaţionale

Fluxurile turistice internaţionale reprezintă una dintre cele mai dinamice componente ale

schimburilor economice internaţionale. Ponderea cea mai mare, în circulaţia turistică internaţională, o

au fluxurile turistice interne şi cele intra-regionale (realizate între ţările situate în aceeaşi regiune

turistică).

Statisticile internaţionale arată că peste trei sferturi dintre voiajele internaţionale se desfăşoară

pe distanţe scurte, cele mai multe dintre acestea fiind realizate în interiorul sau între ţările cu economie

dezvoltată, din Europa, America de Nord şi Asia. Analiza fluxurilor turistice internaţionale se

realizează utilizînd atît indicatori fizici (numărul de sosiri la frontiere), cît şi valorici (încasări din

turismul internaţional).

3.3.1. Formarea, în spaţiu, a fluxurilor turistice internaţionale

La scară globală, cîteva bazine turistice emiţătoare domină fluxurile turistice internaţionale.

Astfel, principalele 10 ţări emiţătoare de turişti, împărţite între America (SUA şi Canada), Europa

(Germania, Marea Britanie, Franţa, Olanda, Italia, Belgia şi Spania) şi Asia (Japonia), reprezintă,

împreună, peste 40% din bazinele de cerere turistică la nivel mondial. Acestea reprezintă principalele

ţări bogate ale lumii.

19

Mai mult de jumătate dintre turiştii internaţionali au, de fapt, domiciliul în ţări europene, ceilalţi

provenind de pe continentul american (sub 20%) şi din Asia de Sud şi Pacific (regiune ce înregistrează

cele mai ridicate ritmuri de creştere ale sosirilor de turişti internaţionali, în ultimii ani), în timp ce,

împreună, Africa şi Asia de Sud abia ating 3%.

Ţările cu economie dezvoltată reprezintă atît marii emiţători de turişti, cît şi principalele

destinaţii turistice ale lumii, astfel că ambele „capete” ale fluxurilor turistice mondiale sunt situate, în

principal, în Europa şi America de Nord. De fapt, la nivel mondial, există trei mari bazine de destinaţie

turistică sau „trei mari lacuri de vacanţă ale lumii”, cum le-a denumit Georges Cazes. Cel mai

important dintre acestea este bazinul euro-mediteranean, cu o concentrare turistică mai mare pe

ţărmul nordic al Mării Mediterane. Celelalte două sunt: bazinul America de Nord – Caraibe, zonă

denumită şi „Mediterana americană” şi bazinul Asia de Est şi Pacific.

Repartiţia fluxurilor turistice în jurul celor trei mari bazine de destinaţie evidenţiază caracterul

discontinuu al spaţiului turistic şi caracterizează, la scară mondială, inegalităţile, observabile pe plan

economic, al nivelului de dezvoltare sau al puterii de cumpărare ale diferitelor regiuni ale lumii.

Cele trei mari bazine turistice prezintă trei caracteristici comune, respectiv:

1) Apropierea de marile „surse de bogăţie”, ce constituie „rezervoarele” de turişti care deţin o

parte importantă a populaţiei cu putere de cumpărare suficient de mare pentru a-şi permite consumuri

turistice importante, cu caracter ludic şi recreativ, în cadrul sejururilor lor în străinătate.

2) Bazinele respective suprapun două zone constituite din ţări cu niveluri de viaţă extrem de

contrastante. Astfel, cele mai vechi ţări frecventate aparţin categoriei ţărilor celor mai bogate, în timp

ce „prelungirile” lor meridionale corespund categoriei ţărilor în curs de dezvoltare. Aceste fluxuri

răspund unei puternice atracţii a turiştilor pentru regiunile cele mai însorite, indiferent că este cazul

unui climat mediteranean, subtropical sau tropical. În aceste locuri, sezoanele turistice sunt mult mai

etalate în timp. Fiecare dintre aceste bazine este dominat de clientele regionale, privilegiate, ce

reprezintă între 2/3 şi 3/4 din totalul turiştilor, situaţie explicabilă prin apropierea geografică dintre

locul de domiciliu şi cel de destinaţie turistică. Deplasările respective, ce urmează aproximativ aceleaşi

fuse orare, facilitează realizarea de sejururi scurte, fără ca turiştii să sufere de neplăcerile legate de

decalajele orare.

3) Existenţa unor legături privilegiate, de ordin istoric, cultural, lingvistic, politic etc. Astfel,

vechile colonii au păstrat, în general, utilizarea limbilor europene, facilitînd primirea persoanelor de

diferite naţionalităţi, care vorbesc aceste limbi. Circulaţia turistică este facilitată, de asemenea, şi de

procedurile de simplificare a formalităţilor vamale şi de frontieră, prin acorduri bilaterale privind

adaptarea unor măsuri comune în acest scop.

20

Fluxurile turistice internaţionale se împart în două mari categorii, care se completează sau se

alimentează reciproc, respectiv:

1) Fluxuri intra-regionale (în interiorul aceloraşi regiuni turistice)

2) Fluxuri inter-regionale (între marile regiuni turistice ale lumii)

De remarcat că, la nivel mondial, fluxurile intra-regionale au cea mai mare pondere în totalul

fluxurilor turistice, de cca 80%.

1) Circulaţia turistică intra-regională

Se pot distinge două categorii de fluxuri turistice intra-regionale:

a) Cele create de cererea turiştilor care îşi au reşedinţa în ţări aflate în aceeaşi regiune cu ţările

vizitate (de exemplu, turiştii italieni care vizitează Spania)

b) Cele create de cererea turiştilor care îşi au reşedinţa în ţări aflate în afara regiunii vizitate

(de exemplu, turiştii americani sau japonezi care vizitează, succesiv, Spania, Franţa şi Italia, ţări aflate

în aceeaşi regiune turistică, generînd, astfel, un flux turistic intra-regional).

Ponderea cea mai mare o au fluxurile intra-regionale din prima categorie menţionată mai sus.

Europa şi America de Nord deţin, împreună, peste 85% din totalul fluxurilor intra-regionale, la

nivel mondial.

Motivele pentru care Europa se menţine ca lider în turismul intra-regional sunt următoarele:

- Europa cuprinde un număr mare de ţări, cu potenţial turistic variat, diferit şi de mare valoare;

- Deplasarea turiştilor, dintr-o ţară în alta, se realizează pe cale terestră (rutieră şi feroviară), ceea

ce face să scadă preţul transportului, respectiv al călătoriei turistice;

- Cea mai mare parte a turismului intra-regional se realizează între ţări limitrofe;

- Apartenenţa la Uniunea Europeană şi absenţa ori simplificarea formalităţilor de trecere a

frontierei facilitează deplasările turistice.

Cea de-a doua mare destinaţie turistică a lumii, după Europa, este continentul american, în

cadrul căruia, principalele fluxuri intra-regionale se desfăşoară între SUA şi Canada, precum şi dintre

aceste două ţări şi destinaţii din zona Mării Caraibelor şi din America Centrală.

În privinţa regiunii Asia de Est şi Pacific, fluxurile turistice intra-regionale sunt dominate de

turiştii japonezi, care frecventează, în special, ţări învecinate: China, inclusiv Hong Kong şi Taiwan şi

Coreea de Sud.

2) Circulaţia turistică inter-regională

Cele mai importante fluxuri turistice inter-regionale sunt reprezentate de călătoriile turiştilor

europeni spre America de Nord, în special din motive de afaceri, precum şi spre Asia de Est şi Pacific,

motivate, în principal, de dorinţa cunoaşterii culturii şi civilizaţiei acestor zone, dar şi, tot mai mult, în

ultimii ani, pentru turismul de tip sunlust.

21

Un alt flux turistic important este cel ce pleacă din America de Nord spre Europa şi spre

Orientul Îndepărtat, atît pentru turismul de afaceri, cît şi pentru cel de vacanţă. La acestea, mai poate fi

menţionat şi fluxul, aflat în creştere, al turiştilor europeni, spre continentul african (în cîteva ţări ale

Africii de Nord şi în Africa de Sud).

Continentul european se menţine, în ultimele decenii, ca prima destinaţie turistică mondială,

chiar şi în condiţiile în care au apărut noi destinaţii mondiale, care atrag, anual, tot mai mulţi turişti şi,

astfel, îşi sporesc, continuu, cota de piaţă. Dacă în anul 1995 Europa deţinea o pondere de două treimi

din totalul turiştilor internaţionali, în prezent, ponderea este de cca 55%, deşi, în valori absolute,

numărul turiştilor care au vizitat Europa a fost în creştere, de la un an la altul.

Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au marcat începutul unei scăderi a volumului

fluxurilor turistice spre şi dinspre America de Nord, reducerea numărului turiştilor americani

înregistrînd un mare declin, în toate regiunile importante, receptoare de turişti şi, în special, în Europa,

fenomen care s-a atenuat treptat, în anii următori. America de Nord şi cea de Sud primesc, împreună, în

medie, în jurul a 10 milioane de turişti pe an, din Europa, fluxurile respective îndreptîndu-se, în special,

spre marele bazin al ofertei de pe Coasta de Vest a SUA. Urmează, ca pondere a destinaţiilor, Insulele

Caraibe şi America Centrală. Spre această zonă se îndreaptă turiştii din America de Nord, precum şi din

Europa şi Japonia.

Din punctul de vedere al ritmului de creştere a circulaţiei turistice, cea de-a doua regiune a

lumii, ca destinaţie turistică, este continentul asiatic. Asia de Vest primeşte circa jumătate din numărul

de turişti care vizitează acest continent, iar fluxurile ce înregistrează cea mai importantă dinamică sunt

cele ale turiştilor europeni care au ca destinaţie Asia de Est şi de Sud.

Cea de a patra destinaţie mondială regională este Africa. Spre acest continent s-au înregistrat

chiar diminuări ale fluxurilor turistice, în ultimii ani. Circa 70% din totalul numărului de turişti veniţi în

Africa se opresc în nordul continentului, majoritatea lor fiind europeni, iar, mai recent, a crescut

numărul celor ce ajung în Africa de Sud.

3.3.2. Formarea, în timp, a fluxurilor turistice internaţionale

O caracteristică a fluxurilor turistice, în comparaţie cu celelalte componente ale circuitului

economic mondial, o constituie etalarea inegală în timp, prin sezonalitate.

Cauzele sezonalităţii turistice sunt, pe de o parte, naturale (poziţia geografică, succesiunea

anotimpurilor, condiţiile de climă, atractivitatea şi varietatea valorilor culturale, istorice, de artă),

acestea datorîndu-se, în principal, climei, cît şi cauze (condiţii) economico-organizatoare şi sociale

(printre care, structura anului şcolar şi universitar, regimul concediilor plătite şi durata lor etc.).

22

Dimensiunile optimului sezonier pentru turism şi recreare variază, în distribuţia sa pe glob.

Astfel, este bine cunoscut exemplul Mediteranei, unde sezonul cald este lung, de peste 6 luni/an.

Factorii naturali influenţează sezonalitatea fluxurilor turistice, acţionînd în zona bazinului ofertei

turistice, respectiv la destinaţiile turistice.

Sezonalitatea cea mai accentuată se înregistrează spre ţările cu industrie turistică dezvoltată,

precum Austria, Elveţia, Portugalia, Italia, Turcia etc. Dimensiunea relativă a sezonalităţii este cu atît

mai mare, cu cît valorile coeficienţilor sezonalităţii sunt mai mari, respectiv cînd există diferenţe mai

mari între circulaţia turistică din luna cu aflux turistic minim şi cea din luna cu aflux turistic maxim.

În alte ţări, printre care Germania, ţările scandinave, Japonia, Australia sau Marea Britanie,

circulaţia turistică este etalată mai uniform pe parcursul anului, în principal datorită ofertei turistice,

care nu depinde de factorii naturali (climă, relief), fiind o ofertă specializată, în principal, pe turismul

de afaceri, de reuniuni şi de week-end.

Analizînd situaţia Spaniei, putem constata o sezonalitate scăzută, în această ţară, în pofida

specificului ofertei, dependente de climă. Explicaţia constă în politica turistică adoptată şi în eforturile

conjugate, din partea autorităţilor publice şi a investitorilor din turism, care şi-au fixat ca principal

obiectiv prelungirea sezonului turistic, obiectiv pe care l-au atins. Un alt exemplu, aparent paradoxal,

ca şi în cazul Spaniei, dar situat la cealaltă extremă, este cel al Belgiei, care înregistrează o sezonalitate

deosebit de accentuată, în raport cu oferta sa turistică, axată, în special, pe turismul de afaceri şi de

congrese. Această situaţie se explică prin poziţia geografică a Belgiei, expusă sezonalităţii manifestate

în ţările vecine (Olanda, Germania şi Franţa), spre care şi din care fluxurile turistice tranzitează această

ţară, îndreptîndu-se spre alte destinaţii turistice.

IV. PIAŢA MONDIALĂ A TURISMULUI

4.1 Particularităţile pieţei turistice internaţionale

4.2 Cererea de turism internaţional

4.3 Oferta de turism internaţional

4.1 Particularităţile pieţei turistice

Turismul, ca activitate economică, are propria piaţă turistică aflată într-o permanentă

evoluţie. Piaţa turistică ocupă un loc aparte, din ce în ce mai important în piaţa internă a fiecărei

ţări, constituindu-se într-un segment distinct al pieţei serviciilor.

Piaţa reprezintă locul de întîlnire a cererii cu oferta şi este formată din totalitatea

vînzărilor şi cumpărătorilor între care au loc tranzacţii cu anumite bunuri şi servicii. Pentru

23

cumpărător, piaţa reprezintă totalitatea vînzărilor unui produs sau serviciu, în timp ce pentru

vînzător ea reprezintă totalitatea cumpărătorilor acelui produs sau serviciu.

Piaţa turistică se defineşte ca fiind sfera economică de întîlnire a ofertei turistice,

prezentată de producţia turistică, cu cererea turistică, prezentată prin consum.

Oferta turistică reprezintă totalitatea resurselor naturale (peisaje geomorfologice,

climatologice, faunistice etc.) şi antropice (monumente istorice, de artă, arhitectură, etnografie,

folclor etc.), împreună cu echipamentul de producere şi comercializare a produsului turistic,

bunurile şi serviciile destinate consumului turistic (alimentare şi industriale), condiţiile de

comercializare (preţ, facilităţi etc) a acestora, infrastructura turistică şi forţa de muncă necesară

activităţii turistice. Toate componentele ofertei turistice pot constitui motivaţia deplasării

turistului spre o destinaţie turistică.

Cererea turistică se defineşte prin totalitatea persoanelor care îşi manifestă dorinţa de a

se deplasa temporar, în afara reşedinţei proprii, pentru alte motive decît prestarea de activităţi

remunerate la locul de destinaţie; cererea turistică se încadrează din punct de vedere economic în

categoria nevoilor de ordin superior.

Spre deosebire de celelalte pieţe, în special cea a mărfurilor, piaţa turistică este

determinată de o serie de trăsături specifice cum ar fi:

locul ofertei coincide cu locul consumului dar nu şi cu locul de formare a cererii;

oferta turistică este percepută de cerere sub forma unei imagini realizate prin cumularea

tuturor informaţiilor primite direct sau indirect, de către fiecare turist potenţial;

cererea turistică este foarte elastică şi supusă unei permanente fluctuaţii datorate influenţei

unui complex de factori politici, economici, sociali, conjuncturali etc.;

oferta turistică este rigidă, inelastică în timp şi spaţiu, nu poate fi stocată sau transformată,

consumul hotărîndu-se în acelaşi areal geografic.

Turismul se confruntă cu două tipuri mari de probleme. În primul rînd, ca activitate

economică turismul trebuie să-şi găsească formele de manifestare cele mai potrivite pentru a se

adapta în permanenţă la legile şi cerinţele economiei de piaţă, iar în al doilea rînd factorul uman

orientează şi structurează cererea pentru turism mai ales în contextul unei oferte bogate în

produse turistice originale şi variate.

Piaţa turismului internaţional este foarte sensibilă. Cererea turistică nu este determinată

numai de forţele pieţei, ci şi de fluctuaţiile conjuncturii, de oferta şi de distribuţia produselor

turistice. Ea depinde şi de numeroşi factori exogeni, fără legături directe cu turismul, dar care

influenţează nivelul cererii, cum ar fi: schimbările demografice şi sociale, situaţia economică şi

financiară a ţărilor emitente de turişti, fluctuaţiile cursului valutar, evoluţiile politico-legislative,

24

reglementările vamale, progresele tehnologice, siguranţa transporturilor şi a turiştilor, protecţia

mediului ambiant şi activitatea politică.

4.2 Cererea de turism internaţional

Indiferent de spaţiul în care are loc consumul de turism, în ţara de reşedinţă sau în afara

acesteia, conceptualizarea cererii turistice include şi definirea consumului turistic ca

materializare a acesteia.

Cererea turistică se formează la locul de reşedinţă al turistului, unde conturează bazinul

cererii, definit prin caracteristicile economice, etnice, sociale, politice ale teritoriului

regional/naţional căruia îi aparţine.

Consumul turistic cuprinde totalitatea cheltuielilor efectuate de către purtătorii cererii

turistice pentru achiziţionarea unor servicii şi bunuri legate de motivaţia turistică, în sens larg, se

realizează în interiorul bazinului ofertei turistice, în mai multe etape desfăşurate în timp şi spaţiu:

a) înainte de deplasarea spre locul de destinaţie turistică, dar legat de aceasta

(achiziţionarea echipamentului sportiv, aparate de fotografiat, ustensile gospodăreşti etc.)

b) în timpul deplasării spre locul de destinaţie (transport, combustibil etc.)

c) la locul de destinaţie (servicii achiziţionate, suveniruri etc.)

Principalele trăsături caracteristice cererii turistice sunt:

1. cererea turistică este condiţionată de existenţa unei motivaţii specifice;

2. caracterul dinamic al cererii se manifestă prin faptul că aceasta se poate schimba,

ajusta în fiecare moment al călătoriei, în funcţie de diverşi factori obiectivi sau subiectivi;

3. caracterul de diversitate şi eterogenitate al cererii se manifestă prin faptul că este

formulată de diverse categorii ale populaţiei, cu gusturi şi preferinţe diferite a căror formaţie

culturală şi educaţională se regăseşte în gradul de exigenţă al serviciilor achiziţionate;

4. caracterul de sezonalitate accentuată şi rigidă al cererii este determinat de influenţele

naturale sau de diverşi factori psiho-sociali;

5. caracterul de concentrare în regiuni dezvoltate economic este determinat de calitatea

serviciilor care pot fi oferite.

Cererea turistică este influenţată de o serie de factori economico-sociali cum ar fi:

factorul demografic, gradul de urbanizare, timpul liber, venitul.

Factorul demografic acţionează în combinaţie cu dezvoltarea economică a zonelor

respective. Astfel creşterea numărului de turişti de-a lungul anilor a fost înlesnită şi de anumite

condiţii economice. Printre acestea remarcăm creşterea economică înregistrată în Uniunea

Europeană şi facilităţile pe care aceasta le-a acordat turiştilor din Asia şi America de Nord.

25

Influenţa factorului demografic se exercită şi prin structurarea pe grupe de vîrstă a populaţiei.

Astfel, este bine cunoscută îmbătrînirea populaţiei în ţările dezvoltate, fapt ce a dus la

dezvoltarea formelor de turism specifice vîrstelor mai înaintate, respectiv cel de agrement şi

tratament.

Gradul de urbanizare este asociat rolului industrializării şi a populaţiei ocupate din

acest domeniu. În principal acesta se remarcă prin creşterea turismului de weekend.

Timpul liber este poate factorul cel mai important ce afectează cererea turistică. Şi

acesta este strîns legat de dezvoltarea economică a zonei. Creşterea timpului liber al populaţiei

duce la migrarea de la turismul de distanţă scurtă la unul de distanţă medie. De asemenea

mărimea numărului şi duratei concediilor determină circulaţia turistică externă.

Venitul disponibil este condiţia esenţială pentru transformarea cererii turistice în

consum turistic.

Transformarea cererii de turism în act de consum se face prin îndeplinirea unor condiţii şi

anume:

- motivaţia de călătorie

- disponibilitatea financiară (venitul)

- timpul liber

Motivaţia generează cererea de turism şi în anumite condiţii determină consumul turistic.

Trecerea de la cererea turistică spre consumul turistic este de fapt trecerea consumatorului

potenţial de la o atitudine pasivă spre o acţiune concretă, deoarece consumul de turism se

produce simultan cu producţia turistică.

Motivaţia turistică reprezintă punctul de pornire în procesul cumpărării, avînd la rîndul ei

ca sursă în procesul de consum turistic, necesitatea, plăcerea, dorinţa sau mobilul.

Motivaţiile turistice reprezintă, în ansamblul lor, determinaţi de natură psihologică şi

socială a cererii turistice. Ele sunt deosebit de variate, imprimînd cererii aceeaşi varietate de

exprimare şi materializare prin consum.

Avînd la bază criterii ale diverşilor specialişti în marketing se poate structura o clasificare

a motivaţiilor turistice de vacanţă:

1. motivaţia de evadare din mediul de reşedinţă, considerat ca fiind generator de stres şi

de constrîngeri sociale, profesionale, familiale etc.

2. motivaţia de relaxare ce poate acoperi necesitatea de recuperare fizică, sub forma

turismului de sănătate, şi/sau de recuperare psihică pentru eliminarea oboselii şi stresului

26

3. motivaţia ludică provenind din necesitatea de refugiu sau regresia în copilărie,

perioadă lipsită de griji şi responsabilităţi, şi transpusă pe plan turistic în călătoriile spre parcurile

de distracţie, practicarea unor jocuri sportive sau chiar a jocurilor de noroc.

4. motivaţia familială provine din necesitatea de întărire a legăturilor între membrii

familiei. Timpul insuficient pentru desfăşurarea unor activităţi comune sau pentru cultivarea

relaţiei între părinţi şi copii slăbeşte legăturile care în mod firesc, ar trebui să existe între

membrii unor familii. Petrecerea vacanţei împreună cu familia, călătoriile în familie favorizează

întărirea legăturilor familiale.

5. menţinerea sau creşterea prestigiului social. Îmbunătăţirea statutului social se poate

obţine, în mod temporar, şi prin vizitarea anumitor firme de turism. Acestea indică apartenenţa la

un anumit standard de viaţă, confirmarea rolului în societate, reuşită profesională. Necesitatea de

îmbunătăţire a statutului social poate fi satisfăcută fie în interiorul grupului de vizitatori, fie în

raport cu populaţia ţării vizitate sau, la reîntoarcerea în ţara de reşedinţă, în relaţia cu

conaţionalii.

6. interacţiune socială. În absenţa normelor convenţionale, vacanţa reprezintă pentru

turişti una din posibilităţile de a stabili relaţii cu reprezentanţi ai diferitelor clase sociale cu care

au în comun motivaţii, preocupări sau hobby-uri legate de actul călătoriei şi cu care în condiţiile

existenţei cotidiene nu ar fi putut interacţiona. În interiorul unui grup, eterogen din punct de

vedere social, experienţele comune trăite pe parcursul consumului turistic determină între

membrii săi stabilirea unor legături ce se pot extinde dincolo de perioada vacanţei propriu-zise.

7. oportunitate sexuală. Acest tip de motivaţie reprezintă un caz particular al

interacţiunii sociale. Ea poate fi implicită sau explicită, cu substrat romantic sau fizic. Este o altă

variantă a acelei motivaţii ce decurge din necesitatea evadării din normele şi constrîngerile vieţii

de zi cu zi. Vacanţa este privită ca o perioadă din an în care individul îşi permite să se detaşeze

de responsabilităţile cotidiene, să încalce chiar unele convenţii impuse de societate, ceea ce, în

anumite limite, este tolerat în majoritatea ţărilor gazdă ale turiştilor.

8. motivaţie educaţională. Actul călătoriei presupune ocazia de a cunoaşte noi teritorii,

peisaje insolite, stabilirea de contacte şi schimb de idei cu oamenii aparţinînd unor culturi

diferite. Începînd cu pregătirea călătoriei (informaţii despre climă, istorie, cultura ţării etc) şi

continuînd cu informaţiile şi experienţa acumulate pe parcursul consumului turistic se poate

concluziona că actul turistic este generat şi însoţit de un act educaţional.

9. auto-regăsirea. Pe parcursul unei călătorii turistice indivizii au nu numai posibilitatea

de a cunoaşte noi teritorii şi oameni, ci şi de a descoperi trăsături, disponibilităţi şi reacţii proprii

necunoscute pînă atunci. Destinaţiile cu o încărcătură spirituală sau cele cu o frumuseţe

27

peisagistică deosebită creează vizitatorilor sentimentul de împlinire, de încărcare cu energie, de

regăsire spirituală sau chiar de modificare a unor concepţii de viaţă.

10. activare onirică. Pentru mulţi turişti vacanţa reprezintă realizarea unui vis pe care l-

au imaginat cu mult timp înainte şi pentru care au făcut economii o lungă perioadă de timp.

Astfel, vacanţa reprezintă cea mai bună ocazie în care turiştii au posibilitatea de a traduce în

realitate, prin trăirile din vacanţă, fantezii şi imagini ce îşi au originea, uneori, încă din perioada

copilăriei. Pe piaţa turistică există parcuri tematice şi călătorii tematice.

11. achiziţionarea de bunuri. Posibilitatea de a cumpăra bunuri de consum de masă şi

artefacte la preţuri avantajoase poate fi inclusă printre motivaţiile turistice, mai ales atunci cînd,

bunurile achiziţionate sunt specifice culturii sau economiei ţării vizitate. Ea însoţeşte, în cele mai

multe cazuri, diferite alte motivaţii şi este încurajată de acele destinaţii turistice ce au adoptat o

politică fiscală şi vamală avantajoasă pentru turiştii ce doresc să facă cumpărături în ţările

vizitate.

4.3 Oferta de turism internaţional

Oferta turistică constă în cadrul şi potenţialul natural şi antropic, echipamentul de

„producţie” a serviciilor turistice, masa de bunuri materiale (alimentare, industriale) destinate

consumului turistic, forţa de muncă specializată în activităţile specifice, infrastructura turistică şi

condiţiile de comercializare (preţ, facilităţi etc.).

Ansamblul de servicii care mobilizează forţa de muncă, echipament de producţie şi

bunuri materiale, care se materializează într-un consum efectiv în cadrul unei ambianţe specifice

reprezintă producţia turistică.

Elementele componente ale ofertei pot fi grupate în două categorii:

- elemente atractive compuse din resursele naturale, socio-culturale, umane,

tehnologice, avînd o importanţă relativă în timp şi spaţiu în cadrul ofertei turistice;

- elementele funcţionale, compuse din echipamentul şi serviciile care fac posibilă

desfăşurarea producţiei turistice.

Oferta turistică poate fi structurată, la rîndul ei, apelînd la diferite criterii. Criteriul cel

mai important este cel al motivaţiei dominante a consumatorilor de turism, care segmentează

piaţa turistică în patru mari categorii:

1. oferta turismului de vacanţă: turism balnear, turism sportiv, turism reacreativ, turism

familial;

2. oferta turismului cultural: turismul de studii, turismul de stagii de iniţiere tehnică,

artistică, festivaluri, turism religios;

28

3. oferta turismului de afaceri: turism itinerant, turism de congrese, turismul cu titlu

stimulator;

4. oferta turismului pentru îngrijirea sănătăţii: turismul medical, turismul profilactic etc.

Ofertanţii de produse turistice sunt prestatori sau „fabricanţi” ai diferitelor produse şi

prestaţii, întreprinderi din sectorul comercial, touroperatori, asociaţii şi organisme cu vocaţie

socială, diferite colectivităţi sau organizaţii teritoriale.

Datorită complexităţii produsului turistic, producătorii sunt puternic specializaţi

determinînd astfel eterogenitatea şi complexitatea organizării producţiei turistice. Astfel,

producătorii deţin baza materială pentru oferta de prestare a patru categorii de activităţi de

servicii şi anume:

- cazare şi restaurante;

- transport;

- animaţie, informare şi agrement;

- crearea, organizarea şi distribuţia de călătorii.

La început touroperatorii răspundeau de toate necesităţile realizării unei călătorii. Treptat,

funcţia touroperatorilor s-a conturat mai precis cuprinzînd elementele ce constituie oferta

turistică şi comercializarea lor direct către consumator. Fiecare producător de servicii turistice

are posibilitatea să devină şi distribuitor al serviciilor pe care le oferă sau poate apela la

intermediari, aceştia fiind agenţiile de voiaj.

Specializarea producătorilor imprimă un caracter artizanal profesiunii, presupunînd

existenţa unor întreprinderi mici şi mijlocii în majoritatea activităţilor turistice.

O altă caracteristică a ofertei turistice este dată de rigiditatea sa: imobilitatea ofertei, a

producţiei turistice, imposibilitatea stocării ofertei, rigiditatea în localizarea capacităţilor sau

echipamentului de producţie care este amplasat la locul sau în apropierea elementului atractiv

adică resursa naturală.

Ca o replică la rigiditatea ofertei turistice apare efectul de substituire a unui tip de ofertă

cu altul complementar sau înrudit care satisface motivaţii ce se pot substitui una alteia. În

condiţiile în care producţia turistică antrenează numai o mică parte din oferta de turism de

vacanţă, capacităţile existente pot fi valorificate prin producţia de turism de afaceri sau turism de

congrese.

Teritoriul reprezintă unul din determinanţii ofertei turistice şi se constituie ca o condiţie

esenţială pentru existenţa ofertei turistice.

29

Spaţiul poate fi definit în turism pe plan cantitativ prin „capacitatea de primire a

teritoriului” şi pe plan calitativ prin „atractivitatea” sau valoarea turistică care poate fi naturală

sau creată.

Capacitatea optimă de primire a teritoriului se referă la stabilirea numărului maxim de

turişti care pot fi primiţi de un teritoriu fără a prejudicia mediul ambiant sau organizarea vieţii pe

teritoriul respectiv.

Atractivitatea teritoriului este dată de componentele acestuia:

a) frumuseţea naturală a peisajului;

b) configuraţia geografică: munţi, cîmpii, lacuri, litoral, rîuri, cascade, peşteri;

c) condiţii meteorologice: tipul climatului, nivelul şi frecvenţa ploilor, direcţia curenţilor de aer,

luminozitatea soarelui, frecvenţa fenomenelor negative;

d) patrimoniul cultural şi istoric: artă, arheologie, obiecte istorice, religioase, folclor;

e) valoarea terapeutică a ambianţei naturale: izvoare termale şi minerale, nămol etc

f) flora şi fauna: originalitate, frecvenţă, diversitate.

Atît resursele naturale cît şi cele antropice sunt afectate în timp de dezvoltarea economică

şi de dezvoltarea turistică. Aceste procese sunt ireversibile şi de neevitat, dar efectele nocive

asupra turismului ar putea fi atenuate, cum este cazul poluării. Poluarea turistică este datorată

sezonalităţii accentuate, a concentrării consumului turistic în timp şi spaţiu, la care se adaugă

lipsa educaţiei privind respectarea mediului. De exemplu în ţările mediteraneene, populaţia se

măreşte în timpul lunilor de vară cu 75%, din aceasta 90% îndreptîndu-se spre litoral.

Consecinţele asupra mediului ambiental sunt dezastruoase: supraaglomerarea autorutelor,

poluarea aerului, zgomotul, agresarea monumentelor de artă şi istorie, pericole de incendii etc.

Împotriva poluării industriale statele mediteraneene au adoptat o serie de măsuri de prohibire a

descărcărilor de substanţe toxice, nocive în apele Mediteranei.

De asemenea, poziţia teritoriului în raport cu bazinul cererii şi faţă de fluxurile circulaţiei

turistice reprezintă un alt determinant al ofertei turistice. Acest raport exprimat prin „distanţă”

faţă de teritoriul turistic sau „accesibilitatea teritoriului” are o semnificaţie deosebită, în special

pentru turismul de vacanţă.

Corelînd atractivitatea unui teritoriu cu distanţa faţă de bazinul cererii, înregistrăm două

zone de atracţie:

- o zonă în care atracţia creşte o dată cu distanţa;

- o zonă în care atracţia teritoriului scade o dată cu distanţa.

30

Atractivitatea unui teritoriu situat la distanţa „d” este influenţată de doi factori: costul

transportului „c” şi oboseala sau efortul fizic determinat de parcurgerea distanţei, notată cu „x”.

Astfel funcţia de atractivitate va fi de forma:

At = A(d, c, x)

At – funcţia de atractivitate

d – distanţa

c – costul de transport

x – oboseala

În practică se observă că mărimea costului de transport determină în mod invers evoluţia

factorului oboseală: un cost de transport ridicat determină o scădere a oboselii în timp ce un cost

scăzut de transport creşte oboseala ca urmare a utilizării unor mijloace de transport mai puţin

rapide sau confortabile. Un exemplu în susţinerea acestor afirmaţii este cel al unei călătorii

realizate cu autocarul sau autoturismul propriu spre Turcia unde raportul cost de

transport/oboseală este de forma scăzut/ridicat, în timp ce pentru aceeaşi rută dar cu avionul

raportul cost de transport/oboseală este invers adică ridicat/scăzut.

Suportul economic al ofertei turistice este reprezentat de sectorul serviciilor ce grupează

activităţi diverse şi numeroase, printre care sunt incluse şi cazarea, alimentaţia publică, serviciile

de agrement, unele servicii de îngrijire a sănătăţii, servicii de transport, de producţie şi distribuţie

a ofertei turistice. Apartenenţa turismului ca activitate economică la sectorul de servicii certifică

o dată în plus dependenţa industriei turistice de gradul de dezvoltare economică.

Cele mai dezvoltate ţări din punct de vedere economice sunt şi cele în care serviciile îşi

aduc cea mai importantă contribuţie la formarea PIB dar şi ţările cu cea mai dezvoltată şi

atractivă ofertă turistică.

Oferta turistică cuprinde prestaţiile turistice sub forma unei succesiuni de servicii cu

caracter specific sau nespecific a căror prestare este condiţionată de materializarea prin consum a

cererii turistice.

Diversitatea serviciilor turistice şi individualizarea lor la nivelul consumatorului fac

imposibilă standardizarea lor la nivelul întregii oferte turistice. De aceea posibilităţile de lărgire a

gamei „sortimentale” a serviciilor turistice devin nelimitate o dată cu diversificarea necesităţilor

consumatorilor şi cu posibilităţile oferite de sectorul terţiar.

Sectorul serviciilor se bazează pe o pondere importantă a factorului muncă în totalul

cheltuielilor, deoarece volumul forţei de muncă, calitatea şi calificarea sa se transmit prestaţiei

turistice ca element al ofertei turistice.

Activităţile cuprinse în prestaţia turistică sunt:

31

1. activităţi de organizare şi comercializare a ofertei turistice;

2. activităţi de transport;

3. activităţi de cazare şi restaurare;

4. activităţi producătoare şi distribuitoare de bunuri de consum turistic;

5. activităţi de agrement, tratament, activităţi culturale, de protecţie a sănătăţii care nu au

caracter economic dar sunt legate de motivaţia consumului turistic.

Combinaţia celor cinci categorii de servicii în diferite proporţii dă naştere unor oferte

variate de turism, clasa fiecărei activităţi imprimă ansamblului ofertei turistice un anumit nivel

calitativ.

Fiecare din activităţile cuprinse în oferta turistică se poate materializa în consum turistic

numai pe baza antrenării factorilor de producţie, între care şi baza tehnico-materială.

Echipamentul turistic sau capacitatea de producţie a ofertei turistice este tot atît de diversificat şi

specializat ca şi serviciile turistice. Fiecărui serviciu îi corespunde un anumit tip de echipament,

corelaţia între cele două elemente fiind atît de natură cantitativă cît şi calitativă.

Baza tehnico-materială a ofertei turistice prezintă o serie de particularităţi faţă de baza

tehnico-materială a altor activităţi de producţie: corespondenţă, adaptabilitate, raportul

proporţional al efortului investiţional – calitatea atracţiei turistice etc.

În cazul bazei tehnico-materiale a turismului, un loc important revine bazei materiale a

cazării, a alimentaţiei publice, a transportului şi a agrementului.

Importanţa cazării decurge din stringenţa necesităţii pe care o acoperă – respectiv

„înnoptarea”. Nu este de conceput un consum turistic fără utilizarea unuia dintre elementele

materiale ale capacităţilor de cazare, de dimensiunea şi structura bazei tehnico-materiale a cazării

depinzînd pe plan cantitativ şi structural celelalte elemente funcţionale ale ofertei turistice.

V. PRODUSE TURISTICE REPREZENTATIVE PIEŢEI TURISTICE

INTERNAŢIONALE

5.1 Turismul de afaceri

5.2 Turismul cultural

5.3 Turismul de sănătate

5.4 Ecoturismul

5.5 Turismul rural

5.6 Parcurile tematice

5.7 Turismul de aventură

5.8 Turismul ”New Age”

5.9 Turismul educațional

5.10 Noile produse turistice

5.10.1 Dark tourism (Turismul negru)

32

5.10.2 Pop – culture tourism (Turismul pop – cultural)

5.10.3 Turismul experimental

O dată cu îmbogăţirea experienţei turistice s-a diversificat şi gama motivaţiilor care dirijează

cererea turistică spre obţinerea de noi satisfacţii faţă de cele pe care le procură turismul de masă sau

aranjamentele turistice standard. Industria turistică, la rîndul ei, a devenit mai complexă, mai

sofisticată: a creat noi activităţi şi profesii, a atras destinaţii dintre cele mai diverse, a încorporat

rezultate ale creaţiei tehnice, ştiinţifice şi artistice, şi-a pus la dispoziţie resursele şi s-a înscris în

susţinerea unor cauze globale (eradicarea sărăciei, protejarea mediului, combaterea terorismului), şi-a

format propriile structuri instituţionale pe plan mondial şi a parcurs cu succes principalele etape din

procesul de globalizare. Printre produsele turistice introduse relativ recent pe piaţă sau care manifestă o

dinamică deosebit de accentuată putem enumera: turismul de afaceri, ecoturismul, turismul cultural,

turismul rural, turismul de aventură, turismul de sănătate, ş.a.

5.1 Turismul de întruniri (de afaceri)

Pe piaţa reală, dar şi în literatura de specialitate este frecvent întâlnită noţiunea de piaţă MICE

(meetings, incentives, conventions and expositions).

Europa reprezintă 59% din piaţă, urmată de Asia cu 16,7%, iar America de Nord ocupă locul 3

cu numai 11,2%. În Europa, pe primul loc se situează Spania, în Asia – Japonia, iar în America Latină

Brazilia concentrează cel mai mare număr de întruniri internaţionale ale continentului. Dintre ţările

Europei Centrale şi de Est, Ungaria ocupă poziţia cea mai avantajoasă, locul 23 din lume, cu 53 de

întruniri internaţionale în anul 2004.

Astfel, se desfăşoară o adevărată luptă de concurenţă între ţări, indiferent de gradul lor de

dezvoltare economică pentru a atrage pe teritoriul lor organizarea a cît mai multe evenimente. Pentru a

cîştiga în această competiţie, baza materială şi infrastructura necesară desfăşurării evenimentelor

trebuie să ofere cele mai bune condiţii şi un raport optim de calitate-preţ.

Dintre cele 100 de mari oraşe ale lumii ca destinaţii de congrese pe primele cinci locuri în anul

2004 se situa Copenhaga, Barcelona, Viena, Paris, Stockolm. Londra ocupă locul 9, Budapesta locul

11, iar Bruxelles locul 29. Pentru ca un oraş să se califice ca destinaţie de congrese, trebuie să

îndeplinească o serie de condiţii care sunt mai stricte şi au cerinţe mai exigente dacă oraşul candidează

şi pentru a fi sediu al unor organizaţii internaţionale:

să ofere facilităţi pentru congrese, servicii şi dotări pentru minim 300 de participanţi;

să aibă capacităţi hoteliere încadrate în categoria internaţională de 5 stele pentru toate prestaţiile de

cazare pentru minim 300 de participanţi;

33

să stabilească relaţii de cooperare cu o companie aeriană naţională care să fie transportatorul oficial

al congreselor;

să aibă la dispoziţie un buget destinat dezvoltării ofertei de turism de congrese;

să aibă la dispoziţie o echipă de experţi şi profesionişti în organizarea congreselor;

să poată oferi dovada că a găzduit, în condiţii satisfăcătoare, cele puţin 5 conferinţe internaţionale în

ultimii 3 ani;

să garanteze libertatea de intrare a cetăţenilor străini şi de ieşire a rezidenţilor.

Oferta turistică pentru organizarea de evenimente (ştiinţifice, politice, economice, culturale,

sportive etc.) cuprinde aranjamente de călătorie pe parcursul cărora sunt consumate atît servicii turistice

generale, prestate de furnizorii din industria turistică (cazare, catering, transferuri şi transport local,

tururi pre şi post congres), cît şi specifice (planificarea strategică şi managementul de eveniment,

închirierea locaţiilor şi spaţiilor de conferinţă, închirierea echipamentelor audio-video şi a asistenţei

tehnice necesare, traducători-interpreţi de conferinţă, hostess, organizarea programelor sociale

adiacente, producţia de obiecte şi mijloace promoţionale personalizate, tipărirea broşurilor,

cataloagelor, mapelor şi volumului de lucrări ştiinţifice ale conferinţei).

5.2 Turismul cultural

Turismul cultural se referă la acel segment al industriei turistice care plasează atracţia culturală

în centrul ofertei. Atracţiile se pot prezenta sub forma spectacolelor, muzeelor, parcurilor tematice,

comunităţi culturale definite prin tradiţii, religie, artizanat, mod de viaţă etc. Din punct de vedere al

destinaţiilor turistice, acestea îşi pun în valoare ceea ce poartă denumirea generică de moştenire

culturală, parte a potenţialului cultural naţional.

Pentru o călătorie să fie considerată turism cultural, trebuie să îndeplinească trei condiţii:

să aibă ca principală motivaţie dorinţa de cunoaştere, de cultivare;

să fie consumat un produs turistic cu semnificaţie culturală (monument, operă de artă, spectacol,

schimb de idei);

să presupună intervenţia unui intermediar – persoană, document scris, material audio-vizual care să

pună în valoare şi/sau să compună/realizeze produsul cultural.

Turismul cultural, prin natura motivelor sale, prin locul de desfăşurare şi modul de organizare,

se integrează celui urban şi se interferează – în acest perimetru – atît cu turismul de vacanţă, cît şi cu

turismul de afaceri.

Organizatorii de „vacanţe tematice” – una din denumirile uzuale pentru produsele turismului

cultural – fructifică avantajele pe care le oferă această formă de turism:

- independenţa faţă de un anumit sezon;

34

- posibilitatea dezvoltării ofertei în zone diferite pe teritoriul ţării, asigurînd o mai bună valorificare a

resurselor;

- larga adresabilitate – interesează toate categoriile de clientelă.

El are însă şi dezavantaje, între care faptul că este mai scump comparativ cu turismul de

agrement şi că unele din formele sale se adresează unui public avizat, cu un înalt nivel de educaţie şi

cultură. Aceste dezavantaje îngustează sensibil dimensiunile pieţei şi reclamă eforturi mari în domeniul

promovării. Cu toate acestea, turismul cultural reprezintă astăzi o formă modernă de viaţă, o formă în

plină expansiune.

5.3 Turismul de sănătate

Turismul de sănătate se referă la acele facilităţi şi destinaţii care oferă consumatorilor de turism

condiţii de ameliorare a stării de sănătate. Cele trei forme principale ale turismului de sănătate sunt:

- turismul medical ( motivat de un tratament medical, intervenţie chirurgicală, consultarea unui medic);

- turismul de întreţinere a condiţiei fizice (fitness şi wellness) care se poate practica atît în staţiuni

balneoclimaterice, cît şi în centre specializate;

- turismul de reabilitare şi recuperare fizică şi/sau psihică.

În ultimele decenii s-a înregistrat o preocupare mărită a indivizilor din toate straturile sociale şi

demografice pentru îngrijirea sănătăţii apelînd şi la alte soluţii decît medicina clasică.

5.4 Ecoturismul

Ecoturismul a captat atenţia autorităţilor publice, a publicului consumator şi a producătorilor. S-

au elaborat o serie de definiţii ale acestei forme de turism, toate avînd în comun faptul că mediul

natural este plasat în centrul activităţii turistic. Ecoturismul se defineşte prin următoarele caracteristici:

oferă posibilitatea de a trăi o experienţă direct legată de un anumit spaţiu ale cărui calităţi naturale

şi culturale şi-au păstrat autenticitatea;

oferă informaţii educative care permit vizitatorilor să aprecieze calităţile unice ale unui teritoriu;

induce vizitatorilor un comportament protector şi etic faţă de teritoriul vizitat;

uzează de diferite strategii pentru a minimiza impacturile negative asupra mediului;

maximizează veniturile din turism în condiţiile de minimizare a consumului elementelor de mediu.

Dimensiunea cererii de ecoturism nu este uşor de determinat, ceea ce reprezintă un impediment

în acţiunea de cercetare şi analiză a pieţei. Se acceptă însă că ecoturismul este o activitate în continuă

dezvoltare, iar contribuţia sa la industria turistică nu poate fi decît estimată deoarece puţine sunt ţările

care ţin evidenţa vizitatorilor ce optează pentru ecoturism. Ţări în care creşterea numărului de vizitatori

se datorează ecoturismului sunt Belize (unde numărul de turişti a crescut în intervalul 1981-1991 cu

35

140%), Kenya (115%) şi Costa Rica (31%). Activităţile înscrise în ecoturism îşi propun accesul la

ecosisteme, fenomene naturale, peisaje cu caracter de unicat găzduite de anumite regiuni, zone,

comunităţi. Iată cîteva exemple:

- În Costa Rica, o ţară care a fost promovată pe piaţa mondială ca o destinaţie ecoturistică,

principalul produs este La Selva Biological Station, o staţiune de cercetări administrată de un consorţiu

– Organizaţia de Studii Tropicale – format din mai multe institute de cercetări. Ea permite şi accesul a

aproximativ 13000 de turişti anual. Acestora li se oferă cazare şi posibilitatea de a vizita La Selva,

adică o regiune cu valoarea de unicat, de 8000 de km pătraţi de pădure virgină, mlaştini şi plantaţii

abandonate. Veniturile obţinute de la turişti finanţează activitatea de cercetare a institutului.

- O firmă australiană oferă circuite în zone izolate din Australia şi Indonezia, unde vizitatorilor

li se prezintă şi li se explică specificul regional al mediului natural şi vieţii animalelor sălbatice.

Circuitele presupun şi contactul turiştilor cu populaţia locală, precum şi vizita unor centre de cercetare.

De asemenea, turiştii sunt încurajaţi să-şi exprime părerea în legătură cu locurile vizitate, să îşi

însuşească tehnicile de supravieţuire în mediul natural, să nu colecţioneze artefacte, fosile sau plante, să

nu lase urme ale trecerii lor prin zonele protejate, să manifeste bunăcuviinţa şi respect pe parcursul

contactelor interculturale. Întregul circuit este realizat cu ajutorul ghizilor profesionişti recrutaţi din

comunitatea locală şi specializaţi în domeniile amintite. Compania organizatoare se aprovizionează cu

bunurile necesare turiştilor pe parcursul vizitei de la producătorii din regiune.

- Croazierele în Antartica organizate de oameni de ştiinţă cu experienţa mediului antarctic

reprezintă un produs turistic foarte solicitat. Cercetătorii care însoţesc grupurile de turişti susţin

prelegeri pe probleme de ecologie, istorie, geologie. Comportamentul turiştilor este strict monitorizat,

iar pe vas nu le este permis să fumeze, să mănînce, să se spele, cu alte cuvinte nici o activitate care ar

putea polua mediul înconjurător. Costul croazierei include taxe plătite agenţiilor guvernamentale care le

folosesc pentru finanţarea programelor de conservare a mediului.

5.5 Turismul rural

Turismul rural este definit de OECD ca „acea formă de turism a cărei trăsătură dominantă este

posibilitatea oferită vizitatorilor de a-i atrage într-o relaţie personalizată cu componentele naturale şi

antropice ale mediului rural, de a le crea condiţii să participe la activităţile specifice acestui mediu, la

tradiţiile şi modul de viaţă ce caracterizează comunitate locală”.

Principalele pieţe generatoare ale cererii de turism rural sunt marile oraşe din regiunile

dezvoltate. Rezidenţii acestor zone urmăresc să se eschiveze temporar de la constrîngerile vieţii

moderne din marile oraşe. Mediul rural reprezintă o alternativă de vacanţă la existenţa cotidiană. Ca şi

în cazul ecoturismului, este dificil de măsurat fluxul de turişti care au ca principală motivaţie cea

36

amintită. Turismul rural îmbracă o serie de forme cum ar fi agro-turismul, oferit în special de fermele

agricole din Austria care pun la dispoziţia vizitatorilor peste o sută de mii de camere, hanurile pentru

tineri – forme ieftine de cazare situate în mediul rural care oferă tinerilor camere pentru petrecerea

vacanţelor, dîndu-le posibilitatea să cunoască şi particularităţile vieţii rurale sau micilor oraşe.

5.6 Parcurile tematice

Parcurile tematice diferă de simplele parcuri de distracţii. Termenul „tematic” înscrie acest

produs în nomenclatorul turismului cultural. Industria parcurilor tematice a cunoscut o expansiune

internaţională destul de rapidă în ultimii ani. Creşterea s-a concentrat în principal în Europa şi Japonia.

Unul dintre motivele pentru care primul parc tematic din lume, DisneyLand, a avut un succes

atît de mare este acela că tematica sa a fost inspirată din poveşti şi filme, în general pentru copii, care

au încîntat şi copilăria adulţilor. Caracteristic modelului DisneyLand, ca produs cultural, era de fapt că

suprafaţa amenajată putea fi considerată ca o scenă pentru spectacole sau un studio de film la care

participau interactiv şi vizitatorii ca personaje ale unei poveşti cunoscute. Caracterul ludic era accentuat

de angajaţii parcului consideraţi „membrii ai distribuţiei” care jucau rolul personajelor din filmele de

desene animate ale casei de producţie de filme Walt Disney.

Parcurile tematice sunt destinate în special familiilor şi tinerilor care plătesc un bilet de intrare

„all inclusive” ce oferă posibilitatea de a beneficia de distracţiile oferite de parc de un număr nelimitat

de ori pe parcursul unei zile.

Gama de parcuri tematice şi conţinutul produsului parc tematic sunt într-o continuă dezvoltare.

Majoritatea parcurilor încorporează inovaţii tehnologice în noi tipuri de distracţii, spectacole şi jocuri.

În acelaşi timp, rezervaţiile naturale şi atracţiile culturale sunt şi ele încorporate în conceptul european

de parc de familie, adesea într-un context educaţional, lărgind sfera de cuprindere a conceptului. Există

numeroase exemple de atracţii recente, bazate pe sau incluzînd trăsături naturale şi culturale, care se

apropie de conceptul de parc tematic sau sunt incluse în piaţa parcurilor tematice.

Industria parcurilor tematice, apărută mai recent pe piaţa turistică, dar înregistrînd o dinamică

ridicată, a fost marcată de noile concepte de dezvoltate apărute în ultimii ani. Noi actori de pe piaţa

internaţională au pătruns şi în Europa (Lego, Six Flags), stimulînd construcţiile de noi parcuri. Multe

parcuri europene se extind şi se repoziţionează cu accent pe investiţii şi marketing.

Asia se află pe locul al doilea între pieţele parcurilor tematice din lume. Asia prezintă o

industrie matură în Japonia, cu dinamică ridicată în Coreea, cu perspective interesante în Hong Kong,

dar pieţe cu o ofertă insuficientă în Taiwan şi o industrie în schimbare rapidă în China.

37

În Japonia acest produs turistic a fost important prin Tokyo Disneyland, inaugurat în 1983, care

a fost conceput ca un produs de masă. De atunci, s-au realizat mai multe proiecte mari, printre care

Puroland din Tama, în valoare de 630 de milioane de dolari şi Nippon Space World în Kyushu.

5.7 Turismul de aventură

Turismul de aventură dă posibilitatea turiştilor să participe la activităţi care le oferă o

experienţă intensă, o provocare pentru depăşirea limitelor fizice, a instinctului de conservare, o ocazie

de testare a reflexelor, precum şi de evadare din mediul confortabil al existenţei moderne. Escaladarea

munţilor, coborîrea pe cursul apelor, a cascadelor, drumeţia în zone mai puţin explorate, scufundări în

mare sau ocean, sunt tot atîtea activităţi asociate acestei forme de turism. Nu atracţia pentru natură este

motivaţia centrală a turismului de aventură care nu are în comun cu ecoturismul decît faptul că mediul

în care era loc consumul turistic este cel natural, ci atracţia pentru pericol sau situaţii de risc. Este o

formă de turism care prezintă interes pentru tineri în special din ţări în care educaţia şcolară şi

societatea acordă importanţă deosebită activităţilor sportive şi condiţiei fizice.

5.8 Turismul ”New Age”

Turismul „New Age” este oferit de un număr tot mai mare de turoperatori care au preluat

elemente ale curentului cultural cu această denumire şi le-au inclus în aranjamente turistice spre

destinaţii cu semnificaţie spirituală. Adepţii curentului New Age, admiratori ai culturii antice, sunt de

părere că pot beneficia de informaţiile şi cunoştinţele acelor vremuri pentru a atinge un prag înalt de

spiritualitate, pentru a se elibera de materialismul excesiv al epocii contemporane. Practica yoga,

meditaţia, vizitarea spaţiilor considerate ca poli de energie sau a siturilor sacre datînd din epoca

precreştină – cum ar fi Stonehenge, Insulele Paştelui, piramidele din Egipt etc., reprezintă nucleul

aranjamentelor turistice din această categorie. La aceste atracţii se adaugă regimuri alimentare speciale,

exerciţii fizice, tratamente pe bază de plante în staţiuni specializate din Sedona (Arizona-SUA), Bali

(Indonezia), Dominica (Caraibe) etc.

5.9 Turismul educațional

Turismul educaţional se referă în general la acele forme de turism care oferă un program de

studiu. Cea mai cunoscută formă este chiar turismul de studii practicat de elevii sau studenţii care

urmează cursurile unei instituţii de învăţămînt dintr-un centru universitar. La această formă organizată

se mai adaugă circuitele de studii care sunt specializate pe diferite ramuri ale ştiinţei, sunt conduse de

un profesor care oferă participanţilor explicaţii şi materiale de studiu – cărţi, lucrări pe suport magnetic

etc. – şi accesul la locuri sau situri importante pentru domeniul de studiu al circuitului.

38

5.10 Noile produse turistice

Turismul clasic, repetat an de an, poate deveni plictisitor. Și dacă ai merge în aceeași destinație,

însă ai aborda-o dintr-un unghi diferit? În mod tradițional, o excursie în New York înseamnă să vizitezi

Statuia Libertății și Empire State Building. Însă tot aici poți experimenta turismul negru, mergînd la

Ground Zero sau, dimpotrivă, poți alege turismul "pop culture", alegînd Manhattanul, pe urmele

personajelor din "Sex and the City".

În continuare sunt prezentate 3 tipuri de turism pe care unii nu s-ar fi gîndit vreo dată să le

încerce:, dark tourism, pop-culture tourism și experimental tourism.

5.10.1 Dark tourism (Turismul negru - umbrele unei istorii întunecate)

Dark tourism (grief tourism sau thanatourism) este un tip de turism care implică călătorii în

locuri asociate cu moartea și suferința. Astfel de destinații sunt Hiroshima, Nagasaki, Cernobal,

Auschwitz, Ground Zero etc.

Unele dintre cele mai reprezentative locații pentru turismul negru sunt închisorile. Coiba Island

din Panama, San Pedro din Bolivia etc sunt cîteva astfel de închisori, cunoscute pentru suferințele

îndurate de prizonieri încă din perioada colonială. O altă închisoare faimoasă, cu o istorie care include

crime condamnate de umanitate, este Alcatraz.

În România, închisoarea de la Sighet este o astfel de destinație. Închisoarea din Sighetul

Marmatiei este un simbol al represiunii puterii comuniste împotriva celor care se opuneau sistemului.

Turiștii pot vizita încăperile fostei închisori, unde vor întîlni instrumente de tortură, haine ale

deținuților și informații despre acea perioadă din istoria României.

Însă probabil cea mai cunoscută închisoare, pe plan internațional, ramîne lagărul de exterminare

de la Auschwitz.

Alte destinații de turism negru sunt cele în care au avut loc evenimente tragice majore, precum

Hiroshima, primul oraș distrus de o bombă atomică. Principalele obiective turistice de aici sunt Atomic

Bomb Dome, parcul Peace Memorial, Muzeul Hiroshima Peace Memorial, Castelul Hiroshima și

izvoarele Yuki.

În urma atentatelor teroriste din Statele Unite, de pe 11 septembrie 2001, astăzi cei care doresc

să vadă locul turnurilor gemene trebuie să ajungă la Ground Zero.

Pe lîngă destinațiile în sine, turismul negru mai poate include locații punctuale, precum muzeele

care reflectă momente, urme ale torturii care au avut loc de-a lungul istoriei. Printre cele mai renumite

sunt: Muzeul Torturii din Roma, Muzeul torturii de la Praga, Muzeul torturii din Amsterdam,

Kuntzkamera – Muzeul ororilor și al torturii din Sankt Petersburg.

5.10.2 Pop – culture tourism (Turismul pop – cultural – pe urmele personajelor favorite)

39

Turismul pop-cultural (Pop-culture tourism) este o formă de a călători care iți permite să

vizitezi locații cunoscute prin intermediul literaturii, filmului, muzicii etc. Acest tip de turism este

recomandat în special fanilor unui film sau unei cărți, deoarece aceștia pot să vada locurile în care s-a

filmat, destinațiile care apar în cartea lor preferată etc.

Astfel de destinații uneori sunt absolut necunoscute, pînă cînd o producție muzicală sau de altă

natură le face faimoase, iar operatorii de turism din zonă creează tururi speciale, pentru doritori. Fanii

serialului "Sex and the city" au posibilitatea să viziteze în Manhattan localurile preferate ale

personajelor principale și să încerce cocktailul preferat al lui Carrie.

Turiștii care merg să-și petreacă un sejur pe litoralul Tunisian au posibilitatea să facă o excursie

opțională în Matmata, unde s-au filmat scene din Războiul Stelelor. Iubitorii trilogiei The Lord of the

Rings trebuie să ajungă în Noua Zeelandă pentru a vedea locul filmărilor.

Orașul Salzburg și-a creat o adevarată marcă din succesul filmului Sunetul Muzicii, imaginea

orașului fiind strîns legată de atracțiile turistice ale zonei, din locațiile în care s-a filmat. Turiștii pot

face un circuit al acestor locuri apărute în film, contra unei sume de aproximativ 40 euro.

5.10.3 Turismul experimental

Este o formă de turism experimental care spune că trebuie să vizitezi un oraș nou, de la apus îi

pînă la răsărit. Turiștii trebuie să își programeaze drumul în așa fel încît să ajungă la destinație cînd

apune soarele și ”să guste” frumusețile orașului noaptea, descoperindu-i atracțiile nocturne.

Potrivit revistei Forbes, unele dintre orașele cele mai petrecărețe din lume sunt Tel Aviv, New

York, Bangkok, Marrakech, Ibiza, Berlin, Saint Tropez, Rio de Janeiro, Buenos Aires, Las Vegas.

Principiul de bază al turismului experimental este: totul îți este permis, atîta vreme cît ieși din

limitele normalului.

Pentru turiștii care au văzut tot ce se putea, pentru cei care s-au săturat de tururile obișnuite ale

operatorilor de turism, pentru toți cei care caută un suflu nou și original în vacanța lor, există turismul

experimental.

Conform Sydney Morning Herald, un textier francez din Strasbourg, Joel Henry, și o jurnalistă

australiană, Rachael Antony, au introdus pe piață o companie de turism experimental, cu scopul

propunerii unor căi cît mai inedite de a-ți petrece vacanța.

De aici s-a născut un ghid, the Laboratory of Experimental Tourism (Latourex), publicat în

limba engleză în 2005, de Lonely Planet.

Latourex s-a inspirat din mai multe curente artistice, precum dadaismul sau suprarealismul,

jucîndu-se cu dualitatea premeditare-spontaneitate. O astfel de experiență deschide turistului o lume a

oportunităților, un univers cu umor, surprize, schimbare și spontaneitate.

40

“Turismul Experimental înseamnă să călătorești fără constrîngeri, care în același timp te

eliberează de limitările și așteptările turismului clasic. Călătorind cu constrîngerile turismului

experimental îți conservi o mai mare libertate”, afirmă Joel Henry, fondatorul Latourex (Lonely

Planet).

Ghidul conține o listă de tipologii pentru această formă de turism. Mentionăm cîteva:

Aeroturism – mergi într-un aeroport pe care-l vizitezi, după care te întorci acasă, fără a fi zburat cu

avionul.

Alfaturism – găsești pe hartă prima stradă în ordine alfabetică (care începe cu prima literă din alfabet)

și apoi ultima, cu același criteriu, desenezi o linie între ele și străbați distanța descrisă de linia trasată

dintre cele două puncte.

Ceciturism – pune un prieten să te lege la ochi și să-ți fie ghid, în orașul pe care dorești să-l vizitezi.

Acesta te va însoți în turul tău, “arătîndu-ți” parfumul local.

Dodecaturism – itinerariile se fac în jurul cifrei 12. Astfel, camera ta de hotel are numărul 12, locuiești

la etajul 12, mijloacele de transport folosite au același număr, ș.a.m.d.

Erotravel – este destinat cuplurilor și presupune alegerea unei anumite destinații, de comun acord.

Plecați separat, fiecare pe alt traseu, fără a stabili locul și ora întîlnirii. Odată ajunși la destinație,

încercați să vă găsiți, fără a trișa folosind tehnologia modernă (mobil, internet, etc).

Kif Kif – vei vizita numai locuri a căror nume este repetitiv, precum Bora Bora.

Turism alternativ – este o modalitate de a călători făcînd cînd dreapta, cînd stînga, alternativ, în

funcție de intersecțiile ivite în cale, pînă cînd vei da de un obstacol și va trebui să te oprești.

Piața turistică internațională este foarte viabilă, schimbătoare iar Tour-operatorii depun mari

eforturi pentru a-și diversifica oferta și a atrage un număr cît mai mare de noi clienți ceea ce duce la

tendința continuă de apariție a unor noi și noi produse și servicii turistice.

VI. RELAŢII CONTRACTUALE ÎN TRANZACȚIILE TURISTICE

INTERNAȚIONALE

6.1 Relaţii contractuale în tranzacţiile turistice internaţionale

6.2 Contractul internaţional de cooperare turistică

6.3 Contractul de călătorie (contractul de voiaj)

6.4 Contractul de intermediere

6.5 Contractul de transport turistic

6.6 Contractul de prestare de servicii hoteliere şi de restaurare

41

6.1 Relaţii contractuale în tranzacţiile turistice internaţionale

Pe plan internaţional, preocupări juridice privind reglementarea turismului au manifestat atît

organizaţiile profesionale, cît şi cele cu vocaţie universală din sistemul ONU, cum ar fi Organizaţia

Mondială a Turismului (UNWTO/OMT) sau cele care aparţin marilor grupări economice regionale,

cum ar fi Comisia Europeană de Turism. Documentele UNWTO/OMT, Declaraţia de la Manila asupra

turismului mondial, confirmată prin Documentul de la Accapulco şi reluată şi completată prin

Declaraţia de la Haga (Conferinţa Interparlamentară pentru Turism) etc. au atras atenţia asupra

necesităţii creării condiţiilor sociale şi legislative care să faciliteze accesul tuturor indivizilor la actul

turistic al tuturor popoarelor, la libera circulaţie între ţări. De asemenea, în majoritatea statelor,

legislaţia turistică, la fel ca şi politica turistică, a avut drept scop protejarea industriei turistice, a

consumatorilor de turism şi susţinerea obiectivelor de politică economică din acest domeniu.

Ca şi comerţul internaţional, turismul este din acest punct de vedere un domeniu privilegiat, în

care uniformizarea şi armonizarea diferitelor reguli şi practici sunt obiective realizabile în viitorul

apropiat. Astfel, metodele şi tehnicile recomandate pentru unificarea dreptului în turism cuprind:

- acordul internaţional;

- legea model (sau angajamentul internaţional);

- contractul tip (sau condiţiile generale);

- arbitrajul internaţional pentru reglementarea litigiilor (jurisprudenţa).

Pe plan mondial, ca urmare a constituirii unei multitudini de organizaţii internaţionale,

profesioniste, cu caracter guvernamental sau neguvernamental s-au stabilit o serie de condiţii generale

sau de contracte tip care reglementează călătoriile internaţionale. Astfel, convenţia hotelieră

internaţională încheiată între Asociaţia Internaţională a Hotelierilor şi Federaţia Universală a

Asociaţiilor Agenţiilor de Voiaj a propus un model de contract care fundamentează cadrul juridic al

relaţiilor dintre hoteluri şi agenţiile de voiaj. În privinţa arbitrajului internaţional, pentru contractele

de călătorie şi turism este în curs de constituire o instanţă calificată care să soluţioneze problemele

divergente din domeniul turismului.

Există în domeniul turismului următoarele categorii de contracte:

contractul internaţional de cooperare turistică;

contractul de călătorie (contractul de voiaj);

contractul de intermediere;

contractul de transport turistic;

contractul de prestare de servicii hoteliere şi de restaurare.

42

Contractele se pot în încheia de către persoane fizice sau juridice. În general persoanele juridice

sunt societăţi anonime, cu responsabilitate limitată, societăţi publice, societăţi în regie sau alte

întreprinderi comerciale constituie conform legilor naţionale ale fiecărei ţări.

6.2 Contractul internaţional de cooperare turistică

În domeniul turismului internaţional, organizarea generală a activităţii pe baze contractuale se

realizează, în principal, prin contractul de gestiune care decurge din contractul de cooperare sau este

inclus în cadrul acestuia.

Marile obiective turistice construite cu participarea a doi sau mai mulţi parteneri, prin acţiuni de

cooperare economică, nu pot fi gestionate decît cu participarea părţilor antrenate în acţiunea de

cooperare şi proporţional cu contribuţia lor la realizarea obiectivului.

Contractul de cooperare presupune, de obicei, o contribuţie egală a ambelor părţi, el garantînd

egalitatea partenerilor şi apărarea intereselor respective în legătură cu construcţia şi gestiunea

echipamentelor turistice de mare anvergură.

Cele mai frecvente contracte de cooperare internaţională au ca obiect construirea de hoteluri, de

obicei prin participarea unui partener puternic dintr-o ţară dezvoltată, care contribuie cu echipamentul

şi asistenţa tehnică şi un partener dintr-o ţară în dezvoltare, care beneficiază de tehnica şi reputaţia

primului.

Principala preocupare a partenerilor unui contract de cooperare este de a li se garanta egalitatea

şi avantajul reciproc în relaţiile contractuale. Respectarea acestor principii se poate realiza numai dacă

legislaţiile ţărilor partenere permit protejarea intereselor fiecărei ţări, ceea ce este vital, mai ales pentru

ţara gazdă a unei astfel de acţiuni. Echitatea contractelor de cooperare este dependentă de sprijinul

implicit al statului.

6.3 Contractul de călătorie (contractul de voiaj)

Contractul de călătorie poate fi încheiat pentru organizarea unei călătorii şi/sau pentru

intermedierea unei călătorii.

Conform Convenţiei Internaţionale de la Bruxelles privind contractul de voiaj sau de călătorie,

acesta este un act juridic prin care o persoană se angajează în numele său să procure altei persoane, care

va plăti un preţ global, un ansamblu grupat de prestaţii de transport şi alte servicii în legătură cu sejurul

şi deplasarea spre o anumită destinaţie.

Această convenţie desemnează prin termenul „organizator de voiaj/călătorii” pe „orice persoană

care în mod curent se angajează la activitatea menţionată mai sus, ca participant direct sau ca

intermediar, cu sau fără titlu profesional”. De asemenea, în calitatea de călător (voiajor, turist) este

43

inclusă orice persoană care beneficiază de activitatea menţionată mai sus, fie că achită direct, fie ca

achită indirect preţul acesteia. Termenul persoană desemnează, în ambele cazuri, fie o persoană fizică,

fie o persoană juridică sau orice altă entitate recunoscută juridic.

6.4 Contractul de intermediere

Orice contract încheiat de către un intermediar de turism cu un organizator de voiaj, tour-

operator sau cu persoane fizice, pentru prestaţii izolate, este considerat ca fiind încheiat de către turist

sau de către prestator, în funcţie de partea pe care o reprezintă intermediarul. Contractul de

intermediere este atestat de documentul de călătorie emis de intermediar, cu ştampila sa. Dacă obiectul

contractului este prestarea unor servicii izolate, dovada contractului o reprezintă documentele de

angajare a prestaţiei avînd ştampila şi semnătura intermediarului, precum şi preţul pentru fiecare

prestaţie.

Turistul are dreptul să rezilieze contractul, cu condiţia de a despăgubi pe organizatorul de voiaj

sau pe diferiţii prestatori de servicii, în cazul în care contractul se referea la prestaţii izolate. La

rezilierea contractului, turistul nu trebuie să plătească intermediarului despăgubirea pentru renunţarea la

profit deoarece intermediarul primeşte respectivele sume de la furnizorii săi (transportatori, hotelieri)

atunci cînd reglementează situaţia decontărilor reciproce.

6.5 Contractul de transport turistic

Contractul de transport presupune angajamentul unei companii denumite transportator de a oferi

şi efectua transportul unei persoane sau unui grup de persoane în calitate de beneficiar de transport

(pasageri); acesta se angajează să utilizeze mijlocul/mijloacele de transport convenite, în condiţii de

timp, traseu şi performanţe stabilite şi să plătească preţul prestaţiilor conform tarifelor oficiale (înscrise

în bilet pentru serviciile de linie sau calculate pe oră sau kilometri pentru serviciile la cerere).

Contractul de transport internaţional se poate încheia ca orice contract turistic, avînd ca partener

al transportatorului un organizator de voiaj, deci un intermediar. Este chiar cea mai uzuală metodă care

se practică în turismul internaţional. Cele mai frecvente situaţii de intermediere în domeniul

transportului internaţional de persoane le oferă transportul aerian.

Contractul de transport aerian antrenează ca partener al companiei aeriene fie un agent de voiaj,

fie o instituţie cu scop nelucrativ care angajează spaţiul de transport. Tipic pentru această categorie de

raporturi contractuale este contractul de transport aerian charter. Acest contract cuprinde, pe lîngă

condiţiile generale ale unui contract de transport, şi anumite particularizări ale perceperii tarifelor şi ale

obligaţiilor şi răspunderii parţilor contractante. Tariful în transportul aerian charter se negociază în

44

corelaţie cu celelalte clauze şi dă posibilitatea, în funcţie de modul în care este negociat, acoperirii

riscurilor comerciale ale fiecărei părţi implicate.

6.6 Contractul de prestare de servicii hoteliere şi de restaurare

Contractul hotelier este considerat ca fiind orice act prin care o persoană (hotelierul), acţionînd

ca profesionist, se angajează, cu titlu oneros, să ofere unui client cazare temporară, precum şi serviciile

complementare într-o unitate de cazare pe care o administrează.

Contractul hotelier poate fi încheiat între hotelier şi client sau între hotelier şi o altă parte decît

utilizatorul final. Elementul principal al contractului este oferta de cazare.

Contractul hotelier poate fi încheiat pentru o durată de timp determinată sau nedeterminată.

Pentru a evita supraaglomerarea hotelurilor, hotelierii au tendinţa de a refuza contractele cu durată

nedeterminată, considerînd că acest termen echivalează cu o zi (24 de ore).

VII. SECURITATEA ȘI PROTECȚIA CONSUMATORULUI ÎN TURISMUL

INTERNAȚIONAL

7.1 Securitatea şi protecţia consumatorului în turismul internaţional

7.2 Demonstrarea identităţii

7.3 Protecţia sanitară

7.4 Securitatea transportului

7.5 Protecţia în timpul vizitelor

7.6 Protecţia în edificiile publice

7.7 Protecția în mijloacele de cazare

7.1 Securitatea şi protecţia consumatorului în turismul internaţional

Protecţia drepturilor turiştilor se înscrie, în contextul drepturilor omului, în cadrul protecţiei

drepturilor consumatorului la sănătate, securitate, protecţie economică, informare adecvată, educaţie de

consum, despăgubire în caz de prejudiciu suferit şi dreptul la asociere şi reprezentare în justiţie. Spre

deosebire de consumatorul rezident autohton, statutul social al turistului străin îl face pe acesta mai

vulnerabil faţă de tratamentul neloial şi necorespunzător al diferiţilor prestatori, precum şi faţă de

evenimentele neprevăzute.

Reclamaţiile pe care le fac turiştii, care călătoresc în ţara lor sau în străinătate, sunt rezolvate în

funcţie de prevederile diferitelor coduri civile. Pe plan internaţional s-a convenit ca asigurarea

protecţiei consumatorului de turism să se concentreze pe aranjamentele turistice organizate şi pe

normele care trebuie respectate de către organizatorii de voiaj, prin prestatorii lor.

45

Situaţiile care necesită protecţia securităţii turistului sunt: demonstrarea identităţii, riscul de

pierdere şi furt al paşapoartelor, protecţia sanitară, securitatea transportului, protecţia în timpul

vizitelor, protecţia în edificiile publice, protecţia în mijloacele de cazare.

7.2 Demonstrarea identităţii

În mod normal, orice persoană care călătoreşte în ţară sau străinătate trebuie să-şi poată dovedi

identitatea. Dacă nu are această posibilitate, ea poate fi confundată cu altcineva sau suspectată că a

încălcat legea. În consecinţă, este esenţial pentru securitatea turiştilor să poată fi identificaţi cu

certitudine. Pe plan internaţional, aceasta necesitate creşte o dată cu extinderea tehnicilor de identificare

personală. Astfel, obligaţia turiştilor de a se legitima cu un paşaport, obligaţie considerată o frînă sau o

limită a liberei circulaţii, este de fapt şi un mod de identificare universal recunoscut. Importanţa

paşaportului ca document de identificare a determinat autorităţile să-i uniformizeze conţinutul şi

aspectul şi să aplice tehnica informaţională pentru simplificarea evidenţei identităţii individuale.

Riscul de pierdere şi furt al paşapoartelor este proporţional cu importanţa lor, iar consecinţele

acestui gen de incidente decurg din formalităţile şi costurile necesare înlocuirii documentelor

respective. Reprezentanţele consulare sunt instruite să faciliteze eliberarea unor documente de

identitate temporară, iar progresul informaticii va permite substituirea documentelor de hîrtie.

7.3 Protecţia sanitară

Protecţia sanitară a călătorilor reprezintă o problemă cu grave implicaţii care depăşeşte

problematica protecţiei juridice şi chiar pe cea a securităţii consumatorului. Cu toate acestea, din

motive de ordin practic, sănătatea turiştilor este tratată ca parte componentă a protecţiei turistului.

Protecţia sanitară a călătorilor poate fi privită sub două aspecte: preventiv şi curativ. Cea mai frecventă

măsură de prevenire sanitară este vaccinarea. Organizaţia Mondială a Sănătăţii publică periodic

reglementările sanitare internaţionale, precum şi informaţiile privind vaccinurile obligatorii şi

recomandate pentru persoanele care călătoresc în străinătate, mai ales în zone de risc.

7.4 Securitatea transportului

Acţiunea de a călători presupune utilizarea unui mijloc de transport. Ca urmare, mai ales pentru

turismul internaţional, turistul intră în relaţii contractuale cu un transportator care poate fi public,

privat, naţional, străin. Indiferent de mijlocul de transport utilizat, autorităţile publice stabilesc reguli

generale destinate să garanteze securitatea şi protecţia călătorilor, cum ar fi de exemplu, pentru

transportul aerian, coeficientul de încărcare a avionului cu pasageri, bagaje, poştă ş.a. Aceleaşi restricţii

sunt impuse şi pentru transportul urban, feroviar, maritim şi fluvial. Progresul tehnic şi măsurile de

securitate adoptate au micşorat numărul de accidente şi posibilitatea producerii lor. Totuşi, accidentele

46

de transport sunt încă frecvente, ele antrenează moartea, infirmitatea sau lezarea călătorilor, ceea ce se

soldează cu deschiderea unor proceduri juridice.

7.5 Protecţia în timpul vizitelor

În timpul vizitării diferitelor obiective turistice, turiştii sunt deosebit de vulnerabili deoarece:

- ca vizitatori, ei sunt prea puţin familiarizaţi cu locul pe care îl vizitează;

- ca apartenenţă, sunt uşor de recunoscut şi identificat ca turişti, ceea ce îi expune riscurilor de

agresiune şi furt;

- în calitate de cumpărători, se presupune că posedă asupra lor mai mulţi bani decît rezidenţii, ceea ce

stîrneşte interesul elementelor antisociale.

Deoarece se apreciază ca turiştii străini sunt mai expuşi decît cei autohtoni, guvernele au

adoptat măsuri de protecţie poliţienească suplimentară în locurile publice vizitate de turişti.

7.6 Protecţia în edificiile publice

Securitatea edificiilor deschise publicului cum ar fi teatrele, cinematografele, sălile de concerte,

barurile este foarte importantă pentru turişti. Măsurile adoptate pentru prevenirea incendiilor, fixarea

unui număr maxim de vizitatori, paza împotriva furturilor, atacurilor teroriste etc. sunt, în general, în

sarcina guvernelor care adeseori colaborează între ele pentru obţinerea unor rezultate satisfăcătoare.

7.7 Protecţia în mijloacele de cazare

Principalele domenii în care se naşte o situaţie generatoare de riscuri pentru turist în cadrul

relaţiei turist-hotelier sunt următoarele:

- rezervarea. În majoritatea ţărilor problema este rezolvată prin contract, ceea ce satisface

necesitatea turiştilor de a fi protejaţi faţă de riscul de a nu fi cazaţi.

- securitatea bunurilor personale şi a obiectelor de valoare. Bunurile personale ale turistului

cuprind, începînd cu mijloacele de transport şi pînă la bagaje, o gamă largă de obiecte la care se adaugă

obiectele de valoare şi banii. În anumite limite şi condiţii, înscrise în contract, hotelierul răspunde de

prejudiciile care rezultă din deteriorarea, furtul sau pierderea bunurilor personale ale turistului.

- protecţia fizică a turistului. Hotelul trebuie să fie dotat pentru prevederea incendiilor,

securizarea instalaţiilor şi protecţia turiştilor împotriva infractorilor.

- protecţia comercială faţă de organizatorii de voiaj. Avînd în vedere caracterul particular al

deplasărilor persoanelor ca turişti, precum şi necesitatea apărării şi protecţiei lor, guvernele prevăd

adesea dispoziţii speciale care reglementează relaţiile între turişti şi intermediarii de voiaj, în

47

următoarele cazuri: falimentul agentului sau organizatorului de voiaj, pierderi sau accidente,

insatisfacţia clientului.

Modalităţi adoptate la nivel central şi operaţional pentru asigurarea securităţii şi

protecţiei juridice a turiştilor. În ansamblu, turistul se confruntă cu două mari categorii de riscuri ale

călătoriei, care, trebuie tratate distinct: riscuri neimputabile unor greşeli sau neglijenţe şi riscuri

imputabile unor greşeli sau neglijenţe.

Riscurile neimputabile unor greşeli sau neglijenţe provin din ignorarea riscurilor sau chiar a

pericolelor naturale si umane care nu se află sub controlul organizatorului sau agentului de voiaj, dar a

căror existenţă poate avea o influenţă nefastă asupra securităţii şi bunăstării turistului. Aceste pericole

ar putea fi bolile contagioase, revoltele sociale, conflictele de muncă (grevele), cutremurele de pămînt,

actele de terorism, alte acte criminale sau orice alte evenimente care s-ar putea produce la locul de

destinaţie.

Riscurile imputabile unor greşeli sau neglijenţe decurg din acţiunile voluntare sau

involuntare ale agenţilor sau prestatorilor de turism. Greşelile pot fi comise din neglijenţă sau cu

intenţie, caz în care se foloseşte termenul de „dol” din dreptul roman. Prejudiciile provocate în mod

neintenţionat de către agentul de voiaj sau organizatorul de voiaj pot fi consecinţa lipsei de precauţii,

prin nerespectarea unor reglementări; nerespectarea unor norme sau reglementari ale precauţiilor sau

incompetenţei profesionale. Pentru toate acestea agentul de voiaj răspunde material.

Internaţionalizarea protecţiei turiştilor a determinat modificarea statutului social al turistului, în

afara graniţelor ţării sale de reşedinţă, din cel de outlaw (în afara legii), în cel de persoană protejată atît

de normele de drept naţional, cît şi de cele de drept internaţional general.

VIII. MANAGEMENTUL TURISMULUI DURABIL

8.1 Relaţia „turism-mediu” - un indicator constant al dezvoltării turistice

8.2 Dezvoltarea turismului la diferite nivele

8.1 Relaţia „turism-mediu” - un indicator constant al dezvoltării turistice

Activitatea turistică, tradiţional, se desfăşoară în cadrul unui mediu înconjurător şi relaţia

„turism-mediu" a fost, este şi va rămîne un indicator constant al dezvoltării turistice.

Calitatea potenţialului turistic, ca parte integrantă a mediului ambiant, este în dependenţă

directă de calitatea acestuia, în cazul activităţii turistice, consecinţele degradării mediului pot

avea implicaţii social-economice dintre cele mai grave.

Sub aspect economic, exploatarea resurselor turistice degradate reduce esenţial aportul de

venituri şi, bineînţeles, devine o pierdere pentru economie.

48

Problemele turismului şi mediului au fost evidenţiate în cadrul mai multor conferinţe

consacrate ocrotirii mediului, în raportul-studiu al Comisiei Mondiale a Mediului, prezentat în

1987 la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, este menţionat că ”dezvoltarea durabilă a

societăţii trebuie să corespundă necesităţilor curente, fără a compromite nevoile şi

aspiraţiile generaţiilor viitoare”.

Conferinţa Naţiunilor Unite de la Rio de Janeiro (1992), consacrată Mediului şi

Dezvoltării, a determinat principiile generale ale concepţiei dezvoltării durabile şi adoptarea

măsurilor pe plan mondial privind problemele fundamentale ale mediului şi dezvoltării.

În anul 1995, Conferinţa Mondială a Turismului Durabil adoptă Harta Turismului

Durabil, care devine un document important în determinarea strategiilor de dezvoltare a

turismului atît la nivel global, cît şi la nivel naţional.

Astfel, s-a constatat că dezvoltarea turistică trebuie să fie suportabilă, pe termen

lung, sub aspect ecologic, viabilă şi rentabilă economic şi echitabilă sub aspectele etic şi

social pentru populaţia locală.

8.2 Dezvoltarea turismului la diferite nivele

Pentru a avea o reuşită la nivel de comunitate, turismul trebuie să fie planificat şi

gestionat în aşa mod, încît să contribuie la ameliorarea calităţii vieţii populaţiei şi la protejarea

mediului local natural şi cultural. Relaţia dintre protecţia mediului şi dezvoltarea cu succes a

turismului rămîne constantă iar avantajele dezvoltării turistice, pentru o comunitate locală, sunt

următoarele:

- întreprinderi şi noi locuri de muncă;

- resurse suplimentare;

- noi pieţe pentru produsele locale;

- ameliorarea infrastructurii şi a echipamentelor şi serviciilor colective; noi competenţe

şi tehnologii;

- conştientizarea ecologică şi culturală;

- ameliorarea condiţiilor de utilizare a terenurilor.

Turismul la nivel de comunitate trebuie să se dezvolte în context cu turismul regional,

naţional şi internaţional.

La nivel regional şi naţional, politicile, planurile şi programele de dezvoltare, legislaţia,

reglementările şi comercializarea influenţează direct toate aspectele dezvoltării turistice.

49

Pentru ca turismul să poată contribui la o dezvoltare durabilă, el trebuie să integreze

mediul natural, cultural şi uman, respectînd echilibrul fragil caracteristic multor destinaţii

turistice.

Activitatea turistică, în zonele ecologice fragile, trebuie să evolueze acceptabil, ţinîndu-se

cont de limitele de resurse.

La elaborarea strategiilor de dezvoltare turistică, trebuie să fie bine valorificate

activităţile tradiţionale ale populaţiei locale. Recunoaşterea şi susţinerea identităţii şi intereselor

locale poate deveni un punct forte în dezvoltarea turistică.

Contribuţia activă a turismului la dezvoltarea durabilă presupune o solidaritate şi un

parteneriat permanent între sectorul public şi cel privat. Este absolut indispensabilă cooperarea

tuturor celor implicaţi la nivel local, naţional şi internaţional. Procesul de protecţie şi prezervare

în turism presupune o apropiere a tuturor celor responsabili pentru concentrarea eforturilor

privind crearea unor instrumente de planificare şi gestiune integrată.

Criteriile de calitate, vizînd prezervarea destinaţiilor turistice şi gradul de satisfacere a

cererii turistice, privite în context cu interesele populaţiei locale, pot deveni o condiţie majoră

pentru dezvoltarea durabilă.

La nivel local, turismul se axează pe turişti şi industria turistică. Dar, pentru ca turismul

să fie, într-adevăr, benefic pentru o comunitate, el trebuie să contribuie la îmbunătăţirea calităţii

vieţii persoanelor care trăiesc şi lucrează în localitatea dată. Activităţile turistice trebuie să se

integreze în economia locală şi să contribuie la dezvoltarea economică teritorială.

Toate opţiunile dezvoltării turistice trebuie să producă un impact pozitiv asupra identităţii

socio-culturale.

Guvernul şi autorităţile competente trebuie să întreprindă acţiuni de planificare integrată

a dezvoltării turistice, în parteneriat cu organizaţiile nonguvernamentale şi cu populaţia locală,

pentru ca proiectele să contribuie la o dezvoltare durabilă.

Este necesară încurajarea dezvoltării formelor alternative de turism, care creează premise

pentru această dezvoltare.

Guvernul, industria turistică, autorităţile şi ONG-urile competente în turism trebuie să

susţină crearea reţelelor de cercetare şi difuzare a informaţiei, de transmitere a cunoştinţelor şi

tehnologiilor privind turismul durabil.

Rolul şi efectele provocate de transporturi în activitatea turistică trebuie să devină un

obiect de atenţie sporită.

Pentru dezvoltarea durabilă în turism, o mare importanţă o are gestionarea raţională a

măsurilor de reciclare şi reducere a deşeurilor, provenite din activitatea turistică.

50

Toate aceste concepţii trebuie să fie bine conştientizate de toţi şi, în special, de cei care

activează în industria turistică. Dezvoltarea unui turism durabil într-o comunitate

presupune un parteneriat permanent (figura 8.1).

Figura 8.1. Interacţiunea turismului durabil într-o comunitate locală

Totodată, dezvoltarea turismului nu poate fi binevenită şi posibilă oricînd şi oriunde.

Este important să se determine dacă există o eventuală piaţă turistică, resurse suficiente

pentru organizarea activităţii turistice, dacă această activitate va contribui la ameliorarea

infrastructurii şi la antrenarea forţei de muncă şi dacă toate acţiunile vor avea un efect economic.

Dezvoltarea turistică la nivel local trebuie planificată în context cu planurile de

dezvoltare regională şi naţională.

La nivel naţional, accentul dezvoltării în turism se pune pe politicile şi strategiile

generale:

adoptarea strategiilor şi măsurilor de încurajare a turismului cu valenţe

sociale;

crearea reţelelor de drumuri pentru facilitarea accesului turiştilor în diferite zone;

adoptarea legilor şi actelor normative privind securitatea turiştilor;

crearea centrelor informaţionale pentru turişti;

crearea zonelor de interes turistic;

coordonarea sectoarelor publice şi a industriei turistice.

51

Dezvoltarea unui turism durabil necesită o cooperare permanentă între turişti şi industria

turistică, pe de o parte, şi apărătorii mediului şi comunităţile locale - pe de altă parte. Această

cooperare poate, într-adevăr, contribui la ameliorarea calităţii vieţii (figura 8.2).

Figura 8.2. Parteneriatul în dezvoltarea unui turism durabil

Industria turistică se poate dezvolta eficient numai într-un mediu nedegradat, care ar

putea oferi anumite avantaje: securitate financiară pentru întreprinderile turistice; personal

format cu grad înalt de responsabilitate; centre de interes turistic, care ar atrage fluxuri de turişti.

Cei preocupaţi de problemele mediului natural şi protecţia patrimoniului cultural vor fi

interesaţi să:

- desfăşoare activităţi de protecţie, restaurare şi prezervare a patrimoniului natural şi

cultural;

- promoveze o conştientizare a comunităţilor locale şi a populaţiei privind necesităţile şi

măsurile de protecţie.

La rîndul lor, membrii acestor comunităţi vor fi interesaţi să trăiască într-un mediu

sănătos cu posibilităţi de prosperare pentru viitor.

Concepţia turismului durabil a provocat o schimbare esenţială în gîndirea ştiinţifică care,

la rîndul său, a provocat o evoluţie calitativă a valorilor privind dezvoltarea generală a

turismului. Astfel, putem face o delimitare între caracteristicile turismului pînă şi după

Conferinţa de la Manila (tab. 8.1).

Adoptarea unei politici argumentate în dezvoltarea turistică, care va ţine cont de toate

caracteristicile date turismului mondial după Conferinţa de la Manila, va crea condiţii reale

pentru dezvoltare.

În acelaşi timp, turismul poate fi o soluţie practică pentru păstrarea nealterată a mediului,

în condiţiile funcţionării unui cadru legislativ adecvat.

52

Dezvoltarea turistică poate fi durabilă numai în funcţie de respectarea principiilor

dezvoltării durabile:

- durabilitatea ecologică, care garantează o dezvoltare compatibilă în condiţii de respectare a

diversităţii biologice şi a resurselor biologice;

- durabilitatea socială şi culturală ce contribuie la dezvoltarea şi protejarea identităţilor

culturale;

- durabilitatea economică ce garantează o dezvoltare a societăţii în condiţii de gestiune

adecvată a resurselor cu obţinerea unor efecte economice atît pentru prezent, cît şi pentru viitor.

Tabelul 8.1 Caracteristicile turismului mondial pînă şi după Conferinţa de la Manila

Însuşirile turismului mondial

Pînă la Conferinţa de la Manila După Conferinţa de la Manila

Turism internaţional spontan Turism planificat global

Strategii la nivelul întreprinderii Politică turistică la nivel naţional

Aspect economic privilegiat Importanţă complexă (politică, socială, economică, culturală,

educaţională, protecţia mediului, calitatea vieţii)

Aspecte materiale dominante Dominaţia aspectelor nonmateriale

Maximizarea profitului Aporturi economice optimale - avantaje nonmateriale

Criterii cantitative Criterii calitative

Orientare la preţ Accent pe valoare

Creştere Dezvoltare

Vacanţe (cum să petrecem vacanţa) Extinderea vacanţelor: la sfîrşit de săptămână vacanţe de o zi

(cum să trăim)

Necesitate de evadare Necesitate de diversitate

Turism pasiv Turism activ

Ghizi Animatori

Produse tipizate (voyaje forfetare) Produse diferenţiate (voyaje individuale)

Propagandă-reclamă Informare şi educare

Personal venit din alte sectoare Personal specializat

Turism manipulat Turism emancipat

Ignorarea limbilor străine Cunoaşterea limbilor de vocaţie universală

Saturare Determinarea capacităţilor de încărcare a regiunilor turistice

Degradarea mediului Protecţia mediului

Transport auto Transport public

Sosiri Durata sejurului

53

Remarcăm că dezvoltarea unui turism durabil poate satisface necesităţi economice,

sociale şi etice în condiţii de menţinere a integrităţii culturale şi a echilibrului ecologic.

Realizarea practică a strategiei turismului durabil poate fi efectuată în baza următoarelor

principii:

planificarea, amenajarea şi exploatarea turistică, pe plan local, este o parte integrantă a

strategiei dezvoltării durabile a turismului la nivel naţional; în procesul de planificare participă

diferite organisme publice, sectorul privat, asociaţiile de protecţie a mediului şi populaţia;

gestionarea şi planificarea turismului trebuie să fie durabilă, ţinînd cont de protecţia mediului

natural şi uman în zonele de primire;

repartizarea echitabilă a avantajelor şi costurilor între promotorii turismului şi populaţia

din zonele de primire;

informarea, educarea, încurajarea şi atragerea populaţiei locale în procesul de amenajare

turistică;

evaluarea prealabilă a proiectelor de amenajare turistică şi a impactelor care pot interveni în

urma derulării proiectelor;

elaborarea unor programe de colaborare cu populaţia locală în scopul optimizării

exploatărilor turistice.

Turismul durabil poate fi definit ca un tip-model de dezvoltare economică orientată spre:

- ameliorarea calităţii vieţii în regiunile primitoare;

- prestarea serviciilor de primă calitate către vizitatori;

- menţinerea calităţii mediului atît pentru vizitatori, cît şi pentru comunitatea de

primire.

Turismul durabil favorizează înţelegerea şi conştientizarea efectelor pe care le poate provoca

turismul asupra mediului natural, cultural şi uman.

Turismul durabil asigură o justă repartizare a avantajelor şi a costurilor.

Turismul creează noi locuri de muncă atît direct, în sectorul turistic, cît şi în alte sectoare

auxiliare şi de gestiune a resurselor.

Turismul stimulează activităţi naţionale rentabile: hoteluri şi alte unităţi de primire,

restaurante şi alte servicii de alimentaţie, reţele de transporturi, artizanat şi serviciile ghizilor.

Turismul reprezintă o sursă de încasări valutare pentru ţară, injectînd capitaluri şi bani în

economia locală.

Turismul diversifică economia locală şi, în particular, a zonelor rurale, unde locurile de

muncă în sectorul agricol sunt insuficiente.

54

Turismul durabil creează condiţii pentru participarea decizională a tuturor sectoarelor

societăţii la dezvoltarea turistică, adaptată la capacitatea de încărcare a ecosistemelor.

Turismul verde favorizează utilizarea rentabilă a terenurilor agricole şi contribuie la păstrarea

vegetaţiei naturale.

Turismul cultural comportă un spirit de demnitate proprie pentru comunitatea locală şi

contribuie la o mai bună înţelegere şi schimb cultural între popoare.

Turismul durabil promovează importanţa resurselor naturale şi culturale pentru bunăstarea

economică şi socială a comunităţii şi contribuie la prezervarea acestor resurse.

IX. AMENAJAREA TURISTICĂ TERITORIALĂ

9.1 Definiția și conținutul amenajării turistice teritoriale

9.2 Taxonomia unităților turistice teritoriale

9.3 Principii și strategii de amenajare turistică durabilă a teritoriului

9.4 Norme de amenajare turistică durabilă a teritoriului

9.5 Modele de amenajare turistică teritorială

9.1 Definiția și conținutul amenajării turistice teritoriale

Potențialul turistic natural și antropic al unui teritoriu reprezintă elementele fundamentale în

dezvoltarea activității de turism, dar, totuși, nu generează fenomenul turistic. Aceasta se realizează

numai în urma activității umane prin amenajarea și dezvoltarea echipamentelor turistice și

edificarea căilor de comunicație. Prin amenajarea și echiparea turistică se îmbogățește și se ridică

valoarea turistică a teritoriului și se asigură integrarea acestuia în circuitul turistic cu efectele

economice și sociale scontate.

Pe de altă parte potențialul turistic al unui teritoriu deosebit de complex prin componentele

sale naturale (relief, climă, apă, floră, faună etc), cultural-istorice, social-demografice, presupune o

cercetare interdisciplinară pentru a putea cunoaște și evolua posibilitățile de valorificare turistică a

acestora.

De asemenea, un teritoriu terestru sau acvatic indiferent de atractivitatea turistică constituie

un suport fizic dar și materia primă pentru realizarea amenajărilor și echipamentelor turistice.

Teritoriul poate prezenta o serie de neregularități sau impedimente naturale (relief

accidentat, fragmentat, cu denivelări, maluri și faleze neregulate, etc) și de aceea trebuie „modelat”

pentru a elimina elementele nefavorabile amenajării și turismului, a ușura echiparea tehnică și a

spori atractivitatea turistică. Așadar, amenajarea turistică, pe lîngă valențele economice de

55

exploatare turistică a unui teritoriu cu resursele sale, are și o valoare estetică, de înfrumusețare a

peisajului.

Amenajarea turistică poate fi:

- Complexă – de exemplu în scopul realizării unei stațiuni turistice;

- Simplă – avînd în vedere doar amenajări de obiective pentru vizitare (peșteri, chei,

monumente istorice, căi de acces turistic etc.)

Turismul este o componentă care coaculbitează de regulă cu alte ramuri economice dintr-un

teritoriu (agricultura – turismul rural, industria – turismul urban, viticultura – turismul vinicol etc.)

sau devine incompatibil datorită surselor de poluare din acel areal. De aceea, orice amenajare

turistică se realizează în corelație cu celelalte domenii de activitate dintr-o regiune și astfel devine

parte integrantă a procesului general de planificare, organizare și amenajare a teritoriului respectiv

pentru a pune în valoare în diverse forme resursele sale.

Astfel, F. Prikvil consideră că amenajarea teritoriului reprezintă ,,un efort de dezvoltare

planificată aplicată la diferite sectoare ale economiei naţionale, în vederea realizării unei soluţii

optime pentru dezvoltarea coordonată a unei zone într-un ansamblu complet”.

9.2 Taxonomia unităților turistice teritoriale

Unitățile turistice teritoriale au dimensiuni variate, conținut și funcții specifice în raport cu

mărimea și poziționarea geografică a acestora. De regulă, unitățile teritoriale nu se suprapun celor

administrative dar pentru o valorificare a potențialului turistic în corelație cu celelalte domenii de

activitate, se pot delimita și la nivel de raion, departament, municipiu etc.

Regiunea turistică este unitatea teritorială cea mai mare, cu condiții naturale variate și o

mare complexitate de potențial turistic care permite dezvoltarea mai multor forme de turism (din

care una-două sunt de bază) și practicarea unor excursii de 1-2 zile și sejururi cu durate diferite. Se

caracterizează printr-o concenrare de resurse turistice și include mai multe obiective, localități,

centre și stațiuni turistice.

Subregiunea turistică este o unitate teritorială mai redusă în ceea ce privește dimensiunile

și complexitatea de potențial turistic (complexitate medie), cu o erogenitate naturală relativă și

favorizează dezvoltarea a 1-2 forme de turism din care una este preponderentă. Se înscrie în

planurile de amenajare teritorială județeană/raională după caz.

Arealul turistic este unitatea teritorială de dimensiuni reduse, cu condiții naturale uniforme

(de regulă se suprapun unei forme de relief, lac, plajă), un potențial redus dar cu o anumită

56

specificitate ca structură ce permite dezvoltarea unei singure forme de turism. Are incidențe cu

planurile de amenajare teritorială județeană/raională fiindcă la acest nivel se înscrie unui

județ/raion.

Centrul turistic reprezintă un oraș, de regulă, reședință de județ/raion cu o infrastructură

generală, unități tehnico-edilitare, de comerț, cultură, sănătate și unități de prestare de servicii bine

dezvoltate. Singur sau împreună cu aria limitrofă dispune de un potențial turistic cultural-istoric și

natural, de o importantă bază de cazare, alimentație pentru turism, agrement și eventual tratament

balnear.

Pe lîngă turismul de tranzit permite și dezvoltarea turismului de sejur (cultural, religios,

afaceri, congrese etc.) iar în aria limitrofă și a turismului de odihnă, recreere în funcție de resursele

turistice și nivelul tehnic de amenajare.

Se asimilează acestora și stațiunile turistice naționale, montane, balneo-climaterice și de

litoral.

Localitatea turistică este o localitate de regulă urbană dar și rurală cu dotări tehnico-

edilitare și unități comerciale și prestatoare de servicii, dispune de o bază de cazare adecvată, are

obiective cultural-istorice sau de altă natură. Aceasta favorizează dezvoltarea unui turism de sejur

scurt sau numai pentru vizitarea anumitor obiective, alături de cel de tranzit.

Obiectivul sau punctul turistic reprezintă o localitate cu un obiectiv turistic sau cu o

atracție turistică cu sau fără o bază de cazare, fie un obiectiv turistic natural sau cultural-istoric

izolat amplasate în arii de concentrare sau dispersie turistică.

Acestea detremină o anumită activitate turistică, de tranzit și uneori de sejur, cu motivații

variate în ariile montane, sau cu lacuri, plaje, alte obiective naturale sau culturale.

Același rang taxonomic îl au și satele cu obiective culturale sau amplasate într-un cadru

natural pitoresc, cu posibilități de recreere, localități cu ape minerale fără amenajări tehnice dar în

care se utilizează factorii de cură.

9.3 Principii și strategii de amenajare turistică durabilă a teritoriului

În practica internațională pentru elaborarea și aplicarea strategiilor de dezvoltare și

amenajare turistică în contextul dezvoltării socio-economice a teritoriului și al protejării mediului

înconjurător s-au conturat unele principii generate de amenajare:

57

Principiul integrării armonioase a construcţiilor – adică echilibrarea armonioasă a

infrastructurii şi echipamentelor turistice cu condiţiile naturale. Potrivit acestui principiu, dotările

turistice trebuie să sporească şi nu să diminueze valoarea resurselor prin amplasarea sau arhitectură

inadecvată; practic, ele trebuie să se subordoneze dominanței date de condiţiile naturale, istorice,

etnofolclorice .

Principiul flexibilităţii sau al structurii evolutive. Se consideră necesar ca dotările unei

zone turistice să se prezinte sub forma unui sistem polifuncţional, suplu, transformabil, capabil să

se adapteze dinamicii şi mutaţiilor în structura cererii.

Principiul corelării activităţii turistice de bază (cazare, masă, tratament, transport) cu

serviciile suplimentare și dotările de agrement, sportive, divertisment, cultural pentru a se dezvolta

un turism activ, recreativ, modern.

Principiul interdependenţei reţelelor. Aici este vorba de două rețele:

1. Populația rezidentă dintr-o stațiune cu dotările, serviciile, cultura și mentalitatea sa;

2. Populația turistică cu cerințele și spiritualitatea sa.

Ambele rețele beneficiază economic și social de unele dotări și servicii locale și turistice,

dar pot să existe și anumite animozități (atitudini ostile), de aceea, între acestea trebuie să se

dezvolte relații de intercondiționare pentru a nu se respinge, amenajările turistice trebuie să creeze

anumite facilități în acest sens.

• Principiul funcţionalităţii optime a întregului sistem de reţele. În spiritul principiului

enunţat, structurarea zonei turistice trebuie să asigure vizitatorului accesul uşor, comod, spre

toate componentele reţelei turistice. Practic, este vorba de o ierarhizare şi o ordonare în

teritoriu a diverselor echipamente turistice. Staţiunea va fi concepută ca un sistem integrat, în

interiorul căruia sunt repartizate raţional zonele de locuit, spaţiile verzi, locurile de plimbare,

construcţiile destinate divertismentului, restaurantele, centrele comerciale.

• Principiul rentabilităţii directe şi indirecte. În acest context, principiul subliniază

necesitatea urmării deopotrivă a desfăşurării unei activităţi turistice eficiente-rentabilitatea

directă trebuie să fie un criteriu fundamental de evaluare a amenajării unei zone turistice şi a

unor efecte pozitive (efect multiplicator) asupra altor ramuri şi activităţi prezente în zonă. De

asemenea, nu pot fi neglijate aspectele sociale ale dezvoltării turistice într-un anumit perimetru.

Aceste principii generale fac posibilămalături de alte elemente, realizarea obiectivelor

principale ale strategiei de amenajare turistică:

1. Valorificarea superioară a potențialului turistic și a altor resurse din teritoriu (umane,

economice, financiare etc);

58

2. Diminuarea sezonalității, respectiv, extinderea sezonului turistic prin echiparea teritoriului cu

dotări exploatabile și funcționale tot timpul anului;

3. Atragerea unui număr sporit de turiști și lărgirea ariei geografice de proveniență a turiștilor

străini;

4. Dezvoltarea tuturor formelor de turism posibile;

5. Creșterea eficienței economice și sociale a activității de turism și dezvoltarea economico-

teritorială;

6. Menținerea, ameliorarea, și conservarea mediului înconjurător, a resurselor naturale și a

moștenirii culturale ș.a.

Strategiile de amenajare turistică se diferențiază în:

Strategia de flexibilitate sau a structurilor evolutive care presupune o permanentă adaptare

la cerințele turiștilor iar stațiunea/regiunea turistică trebuie amenajată polifuncțional cu efecte pe

linia creșterii eficienței valorificării și dezvoltării ofertei turistice;

Strategia de diferențiere, cu accent pe originaliatatea arhitecturală a echipamentelor

turistice și pe crearea de produse turistice specifice;

Strategia de diversificare, în care un rol important îl ocupă diversificarea dotărilor și

echipărilor legate de serviciile suplimenatare, agrementul sportiv și divertismentul cultural, a altor

fome de turism (congrese, ecoturism, agroturism, expoziții, afaceri etc), a rețelei comerciale,

programelor turistice culturale și religioase, transportului turistic ș.a.

Luînd în calcul factorul de timp și efectele economice, strategiile de amenajare turistică pot

fi:

Strategii pe termen scurt (1-2 ani), ca o direcție de moment la tendințele cererii turistice

sau ale unor segmente ale acesteia, cu efecte economice imediat scontate;

Strategii pe termen mediu (3-5 ani), cu modernizări și dezvoltări ale structurilor turistice

de primire existente;

Strategii pe termen lung (6-10 ani), ce vizează realizarea unor noi amenajări turistice

(stațiuni, centre, localități sau puncte turistice), moderne și competitive, care să răspundă unor

necesități și motivații ale cererii turistice pe o perioadă îndelungată.

9.4 Norme de amenajare turistică durabilă a teritoriului

59

Principiile generale de amenajare pentru stațiuni, regiuni turistice, agrement etc., sunt

adaptabile oricărei echipări și amenajări turistice ce stau la baza dezvoltării durabile a turismului.

Acestea sunt susținute de norme tehnice de echipare și amenajare turistică, specifice stațiunilor

turistice montane, balneoclimaterice, de litoral, dotărilor de agrement sau echipării turistice a ariilor

periurbane, spațiilor rurale, pădurilor de interes socio-recreativ etc.

Specialiștii consultanți ai OMT, grupează aceste norme în mai multe categorii:

1. Norme de dezvoltare, legate de construcţia echipamentelor şi instalaţiilor turistice și

care prevăd: limitarea dimensiunilor unei clădiri în raport cu mediul înconjurător, densitatea

construcţiilor în raport cu ariile de recreaţie, amplasarea construcţiilor faţă de rutele de acces,

elemente ale reliefului (rîuri, lacuri, plaje etc.), amenajarea parcărilor în afara căilor publice

de acces, stabilirea accesului turiştilor la obiectivele turistice, plaje şi alte resurse naturale,

reglementarea firmelor şi reclamelor afişate.

2. Normele de calitate şi siguranţă sunt definite la nivel regional, naţional şi internaţional şi

se observă în toate structurile de primire turistică, prin: sistemul de clasificare pe categorii,

norme de întreţinere a echipamentelor şi instalaţiilor.

3. Planificarea locaţiilor (siturilor) trebuie să ţină seama de anumite norme şi principii legate

de amplasarea construcţiilor şi instalaţilor turistice: respectarea unui echilibru armonios între

clădiri şi spaţiile verzi (spaţii protejate), integrarea estetică a construcţiilor în raport cu

elementele cadrului natural (peisaje montane sau de litoral).

4. Normele privind ingineria infrastructurii trebuie să respecte normele internaţionale

pentru a garanta securitatea şi calitatea mediului.

5. Normele privind ingineria construcţiilor turistice trebuie să asigure securitate maximă

prin respectarea normelor tehnice de construcţie, de rezistenţă la dezastre naturale şi de

calitate a instalaţiilor folosite în unitate.

6. Amenajarea estetică a construcţiilor turistice independente sau din staţiuni are mai

multe funcţii: conferă un aspect atrăgător, estetic şi relaxant, protecţia împotriva dezastrelor

naturale, mascarea elementelor mai puţin atrăgătoare, reducerea sau eliminarea poluării

fonice, cunoaşterea de către turişti a vegetaţiei locale etc.

7. Aspectul arhitectural influenţează la rîndul său imaginea de ansamblu a unităţii. Există o

serie de principii care trebuie respectate: păstrarea motivelor arhitecturale locale, armonia cu

cultura locală, folosirea de materiale specifice regiunii (exemplu: lemn în zonele montane),

60

adaptarea construcţiilor turistice pentru primirea şi accesul persoanelor în vîrstă sau cu nevoi

speciale etc.

9.5 Modele de amenajare turistică teritorială

Soluţiile de amenajare se diferenţiază semnificativ şi în funcţie de natura spaţiului

geografic. Din acest punct de vedere se disting:

amenajarea siturilor (balneare), de litoral;

amenajarea siturilor montane;

amenajarea parcurilor şi rezervaţiilor naturale;

amenajarea siturilor istorice şi arheologic(oraşe);

amenajarea staţiunilor termale;

amenajarea zonelor rurale;

amenajarea zonelor periurbane.

X. TENDINȚE ALE TURISMULUI MONDIAL ȘI EUROPEAN

10.1 Contextul extern al turismului

10.2 Tendinţele privind consumatorii de produse turistice

10.3 Produsele turistice şi marketingul

Turismul mondial a suferit schimbări cruciale, pe parcursul ultimilor ani, iar turismul european

este tot mai mult influenţat de principalele noi tendinţe mondiale (“megatrends”).

Comisia Europeană a Turismului (CET), organizaţie fondată în anul 1948, avînd ca membrii

organizaţiile (oficiile) naţionale de turism din 39 de state Europene, atît ţări membre ale UE, cît şi alte

ţări şi care şi-a propus să fie o organizaţie virtuală a Europei, ca destinaţie turistică, a realizat, recent,

un raport intitulat “Tendinţe turistice în Europa”, utilizînd recomandările European Travel of Tourism

Action Group (ETAG).

Acest raport cuprinde 3 părţi, respectiv:

1. O analiză a contextului extern mondial al turismului: tendinţele economice, politice, sociale şi de

mediu.

2. Un studiu al tendinţelor capabile să influenţeze cererea turistică, ţinînd seama de schimbările

intervenite în stilurile de viaţă şi în modelele de consum.

3. Un comentariu privind schimbările ce influenţează, în mod direct, funcţionarea industriei turistice,

cum ar fi tendinţele în domeniul vînzărilor, al transporturilor şi al tehnologiei informaţiei.

61

Avînd în vedere importanţa cunoaşterii acestor tendinţe în elaborarea politicilor şi strategiilor

interne privind turismul, în continuare este prezentat, în sinteză, conţinutul acestui raport.

10.1 Contextul extern al turismului

Din punct de vedere demografic, în Europa, segmentul de vîrstă al “seniorilor”, în

cadrul populaţiei, va continua să crească numeric, pe termen scurt şi mediu. Persoanele mai în vîrstă

vor continua să aibă o stare bună de sănătate şi vor beneficia de planuri de pensii anticipate şi de pensii

bine finanţate. Totuşi, pe termen lung, există riscul de a interveni un declin al fondurilor de pensii şi o

creştere a vîrstei de pensionare, guvernanţii avînd dificultăţi sporite în a finanţa aceste pensii.

Astfel, guvernul britanic analizează posibilitatea de creştere a vîrstei de pensionare pentru femei

şi bărbaţi, la 66 de ani, pînă în anul 2030, la 67 de ani, în 2040 şi la 68 de ani, în 2050. De asemenea,

Germania intenţionează să stabilească vîrsta de pensionare la 67 de ani.

Pentru americani, pensia a devenit o “normă socială”, iar turismul de masă, creşterea

comunităţilor de pensionari cu pensii “confortabile” şi costul relativ redus al transporturilor şi al

comunicaţiilor cu familia, au făcut să crească interesul pentru pensionare.

Nu trebuie neglijată, însă, nici piaţa turistică a tinerilor, care reprezintă peste 20% din turismul

global. Persoanele avînd între 16 şi 35 de ani călătoresc tot mai mult, iar acest segment de clientelă va

fi, de asemenea, foarte important pe pieţele emergente din afara Europei. Pe de altă parte, a crescut

numărul persoanelor care trăiesc singure, iar structura familiilor a evoluat, de asemenea, îndepărtîndu-

se de modelul familial tradiţional, compus din doi părinţi şi doi copii. Datorită mondializării, multe

familii s-au mutat şi trăiesc în alte ţări, ceea ce a amplificat numărul călătoriilor turistice avînd ca

motivaţie vizitele la prieteni şi rude.

Pe pieţele emiţătoare emergente, cum sunt cele din China, India şi Rusia, creşterile vor proveni,

pe termen scurt, la început, din partea segmentului persoanelor vîrstnice, dar pe termen mai lung,

datorită progresului economic, tendinţa se va inversa, urmînd a se dezvolta mai mult segmentul

tinerilor care călătoresc în scop turistic.

Consecinţele acestor evoluţii demografice, pentru sectorul turistic, se estimează că vor fi, în

principal, următoarele:

este posibil ca “prăpastia” dintre pieţele destinate oamenilor care au timp şi ale celor care au bani

să se accentueze, în privinţa turismului. Cei care devin pensionari, cu pensii mari nu au, în general, nici

o constrîngere, în privinţa timpului liber, pentru a putea călători, ceea ce oferă oportunităţi deosebite de

dezvoltare a produselor turistice, în perioadele de extrasezon. Dar, pentru cele mai multe persoane în

vîrstă de muncă, lipsa crescîndă a timpului liber antrenează voinţa lor de a cheltui mai mult, pentru a

62

cîştiga timp, ceea ce creează o cerere crescîndă pentru serviciile specializate şi căutarea flexibilităţii, în

privinţa cumpărăturilor şi a serviciilor conexe;

pe ansamblu, timpul liber pare a creşte, în dimensiune, dar pentru principalele segmente ale

populaţiei, în special cel al “bogaţilor”, presiunea devine mai importantă. Persoanele vîrstnice au mai

mult timp, dar, în schimb, persoanele care lucrează au mai puţin timp;

în Europa, lipsa timpului liber ar putea implica realizarea unui număr mai mare de călătorii, dar

cu durate mai scurte. Va exista o cerere crescîndă pentru mai multe produse, mai multe experienţe,

evenimente culturale şi atracţii. De-a lungul întregului an, se vor lua vacanţe mai frecvente, îndeosebi

pe pieţele europene. Aceasta conduce către posibilităţi sporite de dezvoltare a unor festivaluri şi a altor

evenimente, în afara sezonului turistic;

un raport recent arată că, în anul 2005, aproape jumătate dintre americani suferea de “lipsa de

timp”- o impresie generalizată că nu au suficient timp pentru a face ceea ce doresc, atunci cînd doresc.

De aici, alegerea, în privinţa turismului, a unor produse turistice forfetare, incluzînd mai multe servicii,

la un preţ global. Consumatorul căruia îi lipseşte timpul vrea, în general, să plătească un preţ care să

includă transportul, mesele, cazarea şi vizitele la diferite atracţii. Aceasta va reduce numărul

tranzacţiilor pe care ar trebui să le facă pentru fiecare serviciu dorit şi facilitează planificarea călătoriei.

Totuşi, pe unele pieţe, flexibilitatea programelor şi călătoriile la alegere sunt foarte căutate;

lipsa de timp incită pe multe persoane să-şi economisească timpul pentru a profita de acesta, mai

tîrziu. Se profilează o tendinţă aflată în creştere: aşa-numitele “concedii sabatice”, ce vor deveni

călătoria pentru o întreagă viaţă”. Astfel de călătorii presupun, adesea, existenţa unui program personal

şi includ plimbări, ciclism, cursuri de gastronomie, de pictură sau vizitarea unor destinaţii îndepărtate şi

izolate. Lipsa de timp a multor oameni va conduce la o creştere a “turismului creativ”, promovat de

turiştii care îşi dezvoltă calităţile creative, pe timpul vacanţelor lor. În paralel, destinaţiile turistice vor

fi dornice să-şi îmbunătăţească oferta lor creativă;

o populaţie care îmbătrîneşte şi o preocupare crescîndă pentru sănătate, stare de bine şi produse

pentru “repunerea în formă” vor putea conduce la o creştere a cererii pentru produse ale turismului de

sănătate. De asemenea, va trebui să existe un interes crescînd pentru turismul cultural şi pentru

programele special create, destinate turiştilor de vîrsta a treia;

pe de altă parte, piaţa turismului pentru tineret va căuta produse ale unor vacanţe mai active,

îndeosebi diverse forme ale turismului “de aventură”;

fiecare dintre aceste tendinţe generale vor putea, la rîndul lor, să conducă la o cerere crescîndă

pentru vacanţe independente, ce antrenează o diminuare relativă a cererii pentru vacanţele tradiţionale.

Destinaţiile de lux, individualizate, se aşteaptă să se dezvolte în mod deosebit.

63

Din punct de vedere al mediului natural, una dintre cele mai importante probleme

căreia industria turismului va trebui să-i facă faţă, pe termen lung, este cea a schimbărilor climatice,

care poate conduce la declinul multor destinaţii turistice, a căror activitate este strîns legată de mediu.

Multe regiuni costiere joase se află în pericol, datorită creşterii nivelului mării, aşa cum este, deja, cazul

Veneţiei. În ultimele decenii, ploile au fost mai abundente, în general, în regiunile nordice ale Europei,

dar s-au diminuat în cele sudice. În Europa de Nord, sejururile de scurtă durată vor putea să se dezvolte

pentru o perioadă mai lungă, în condiţiile încălzirii climatice.

Consecinţele pentru sectorul turistic, ale acestor evoluţii privind problemele de mediu, se

estimează că vor fi, in principal, următoarele:

Se prevăd variaţii ale fluxurilor turistice, creşteri ale numărului călătorilor în afara sezonului de

vară şi o popularitate în creştere a vizitării, pe parcursul sezonului de iarnă, a unor destinaţii considerate

tradiţionale pentru turismul de vară.

Va creşte costul prezervării resurselor naturale, precum plajele şi alte amenajări litorale, lacurile,

fluviile şi al asigurării condiţiilor pentru sporturile de iarnă. Aceasta va putea conduce, probabil, chiar

la dispariţia unor domenii schiabile, datorită lipsei zăpezii, precum şi la sporirea numărului instalaţiilor

de producere a zăpezii artificiale.

Este probabilă o creştere a taxelor de mediu, datorată eforturilor pe care guvernele încearcă să le

facă în vederea limitării emisiilor de gaze cu efect de seră. Aceasta va avea drept consecinţă creşterea,

treptată, a preţurilor la serviciile de transport şi cazare turistică.

Conştientizarea privind fragilitatea spaţiilor naturale şi a necesităţii de conservare a acestora va

aduce în prim plan, ca atracţii, destinaţiile “virgine”.

Creşterea cererii pentru ecoturism şi pentru vacanţele “în natură”, va conduce la creşterea

numărului acestor produse, pe piaţă şi la “sofisticarea” lor.

Tendinţe macroeconomice. Se prevede o creştere reală a Produsului Intern Brut (PIB)

de peste 2% pe an, pînă în anul 2010. « Cîştigătorii » sunt consideraţi că vor fi Asia de Est şi

Occidentul (Europa şi America), iar « perdanţii » vor fi Africa şi Orientul Mijlociu.

Sporirea fenomenului mondializării va determina o tendinţă de regionalizare, respectiv o

întărire a rolului regiunilor şi o renegociere a relaţiilor politico-economice dintre acestea.

Schimburile de bunuri de consum şi de servicii vor fi mai importante, iar serviciile, inclusiv

turismul, vor ocupa un loc mai important în economia mondială (în privinţa contribuţiei la PIB, la

crearea de locuri de muncă şi, la realizarea investiţiilor etc.)

Consecinţele pentru sectorul turistic, ale acestor tendinţe, vor fi următoarele :

64

se va dezvolta un mediu de afaceri mai concurenţial, cu turişti care vor putea să găsească mai ales

produse ieftine, pe Internet şi cu firme de turism ce vor putea acţiona mai liber pe piaţă, cu mai puţine

constrîngeri vamale;

economiile emergente vor crea noi destinaţii turistice, încercînd, adesea, să se folosească de

promovarea turismului ca de un instrument de întărire a identităţilor lor. În acelaşi timp, aceste

economii întărite vor crea şi noi pieţe emiţătoare pentru turism;

mondializarea crescîndă va influenţa valorile tinerilor şi aşteptările acestora în privinţa

călătoriilor. Pentru satisfacerea acestor aşteptări este primordial ca informaţiile şi, în special, serviciile

de cazare asigurate să fie de calitatea adecvată şi ca acestea să fie accesibile pe Internet şi pe ansamblul

noilor canale de comunicaţii;

totodată, mondializarea va întări rolul « nomazilor » globali (« global nomades»), în general şi

mai exact, a celor care s-au instalat şi trăiesc în alte ţări decît cele în care s-au născut. Aceasta va

favoriza, de asemenea, vizitele la părinţi şi la prieteni. Acelaşi impact îl vor avea şi « migranţii

ocazionali », cum sunt studenţii « internaţionali ». De exemplu, datele statistice ale OCDE arată că

Europa primeşte, deja, peste 600.000 de studenţi străini, iar numărul acestora creşte cu 5% pe an;

mobilitatea crescîndă va afecta pieţele forţei de muncă în domeniul turismului, o proporţie mai

moderată a locurilor de muncă fiind ocupată de forţa de muncă străină. Pe termen scurt, aceasta va

sprijini piaţa forţei de muncă, adesea problematică, pe principalele destinaţii turistice. Dar, pe termen

lung, se va pune, inevitabil, problema « autenticităţii » culturale a serviciilor oferite.

În privinţa factorilor politici, guvernele vor mări impozitele, în vederea satisfacerii

nevoilor sociale şi a acoperirii cheltuielilor pentru sănătate, educaţie, pensii, precum şi pentru alte

servicii. Alternativa la această măsură, adică diminuarea taxelor şi impozitelor, va avea drept

consecinţă o diminuare a veniturilor disponibile pentru turism.

Unele semne de nelinişte, există deja, în privinţa Comerţului electronic, pe Internet şi în privinţa

implicaţiilor privind protecţia consumatorilor.

Consecinţele, pentru sectorul turistic, ale acţiunii factorilor politici, vor fi, în principal,

următoarele :

Guvernele vor trebui să-şi coordoneze aducerea la zi a conţinutului broşurilor privind călătoriile

şi să furnizeze informaţii cît mai precise în privinţa siguranţei şi securităţii persoanelor.

Imaginea ţărilor receptoare de turism este legată, din ce în ce mai mult, de problemele de

securitate şi de sănătate. Se anticipează că va creşte numărul turiştilor care vor utiliza transporturile

lung-curier şi al celor care trebuie să solicite viză de intrare.

65

Creşterea pragului vîrstei de pensionare va conduce la încetinirea creşterii numărului

călătoriilor efectuate de persoanele de vîrsta a treia.

Va creşte nevoia de identificare a mărcii, pentru a putea fi recunoscută şi va creşte « puterea »

mărcilor, ca gaj al încrederii consumatorului pentru operatorii internaţionali.

Va avea loc, cu siguranţă, o consolidare a ofertelor turistice vîndute prin Internet.

În privinţa turismului cultural, acesta se va dezvolta, în Europa, fără a avea suficiente

indicii pentru a trage concluzia că o creştere a pieţei festivalurilor, de exemplu, va proveni din interesul

crescînd pentru cultură.

Aceasta sugerează că noii consumatori vor veni din regiunile în care educaţia şi sănătatea se

vor îmbunătăţi, cum ar fi Europa Centrală, Europa de Est sau Asia.

Motivaţiile culturale pentru turism se îndreaptă, mai degrabă, către un interes general pentru

cultură, decît pentru scopuri culturale specifice. În viitor, se va manifesta nevoia de a combina

produsele culturale cu cele legate de agrement şi de divertisment.

În ultimii ani, s-a putut constata un sentiment crescut de insecuritate, datorat atacurilor teroriste

asupra turiştilor şi a destinaţiilor turistice. Această percepţie a pericolului este intensificată de mass-

media. De asemenea, catastrofele naturale par să devină din ce în ce mai frecvente, acestea constituind

un factor de frînare în alegerea destinaţiilor.

Totuşi, în ambele cazuri, conştientizarea din partea consumatorilor, a acestor pericole este

relativ mai scurtă, ca durată, intervenind o anumită resemnare faţă de dezastrele ce nu pot fi evitate,

indiferent că te afli acasă ori în altă parte. De altfel, un studiu empiric, realizat în Olanda, a demonstrat

că scăderile fluxurilor turistice datorate terorismului sau catastrofelor naturale nu se menţin decît pe o

perioadă de 3 luni.

Consecinţele asupra turismului, ale acestor tendinţe, vor fi următoarele:

Există o nevoie de coordonare a informaţiilor privind impactul dezastrelor şi crearea unor

mecanisme de gestionare a crizei.

Este necesară o planificare flexibilă, pentru a face faţă eventualelor reduceri ale fluxurilor

turistice.

10.2 Tendinţele privind consumatorii de produse turistice

Oamenii călătoresc mai mult, devin mai conştienţi de cultură şi de mediul înconjurător, în

locurile pe care le vizitează, ceea ce se reflectă asupra propriilor lor experienţe şi moduri de viaţă.

Experienţele dobîndite în cursul călătoriilor turistice au dovedit că există un decalaj, pe

de o parte, între cauzele externe, determinante, ale dezvoltării călătoriilor (cum ar fi modificările

66

demografice şi climatul) şi cauzele interne ale acestora, cum ar fi dorinţa dezvoltării de sine şi de

exprimare a creaţiei lor, din partea turiştilor. Călătoriile devin mai bogate în experienţe, dobîndite de

turişti, iar aceste experienţe le alimentează dorinţa lor de a continua să călătorească. Astfel, unele

persoane vor deveni călători „de carieră”, care caută noi experienţe ori experienţe mai intense, în cadrul

comunităţilor pe care le vizitează. Se schimbă, de asemenea, raportul dintre gazdă şi invitat (oaspete).

Turiştii încearcă şi realizează experienţe mai „profunde” şi mai „semnificative”, schimbîndu-si rolul şi

angajîndu-se în ceea ce este denumit „turismul voluntar” sau „turismul creativ”.

Cu cît persoanele călătoresc mai mult, cu atît acestea sunt mai respectuoase, mai tolerante şi

mai înţelegătoare faţă de diferenţele culturale.

Consecinţele acestor tendinţe, pentru sectorul turistic, se estimează că vor fi următoarele:

Turiştii experimentaţi sunt implicaţi în organizarea călătoriilor lor, în rezervările şi sistemele de

rezervare utilizate. Aceştia vor solicita, deci, un serviciu de mai bună calitate, la fiecare nivel al

cheltuielilor.

Va fi dificil, pentru anumite destinaţii, să-şi fidelizeze clientela, iar unele destinaţii vor putea avea

dificultăţi în a-şi lărgi cota de piaţă, pe noi sectoare şi în a combate caracterul sezonier al activităţii,

dacă nu vor avea un număr de clienţi fideli, pe care să se bazeze.

Unii turişti vor dori să se debaraseze de „eticheta lor de turişti”, iar comunităţile locale din

bazinele receptoare de turişti ar trebui să ţină seama de acest aspect, în promovarea turistică pe care o

realizează pentru destinaţiile respective.

În privinţa schimbărilor modului de viaţă al turiştilor, călătoriile vor fi stimulate de

nemulţumirea crescîndă a indivizilor „eliberaţi”, care se gîndesc mereu că viaţa ar fi mai bună altfel.

Totuşi, această căutare a unei vieţi mai bune se loveşte de unicitatea locurilor vizitate, iar gradul de

diferenţiere între locurile vizitate, pe parcursul călătoriei, se diminuează.

Pentru multe persoane călătoria nu mai reprezintă un lux, ci „face parte din viaţă”, iar în viitor

este de aşteptat ca deciziile de „ultimul minut”, în alegerea călătoriilor, în special a celor de sejur, să fie

tot mai numeroase.

Faptul că familiile se întemeiază la vîrste mai ridicate şi corelat cu creşterea numărului

persoanelor care trăiesc singure vor prelungi posibilitatea acestor persoane de a călători.

Deoarece serviciile medicale devin tot mai scumpe, în Europa, europenii vor călători, pentru a

beneficia de o serie de servicii medicale, în Asia şi în alte destinaţii cu preţuri „interesante”. Pe de altă

parte, va avea loc o creştere a pieţei turismului medical intra-european.

Cererea pentru turismul „de bună stare”, de sănătate, pentru fitness şi produsele legate de

reducerea stresului va creşte, în special în ţările industrializate, iar concurenţa va spori, în anumite

67

regiuni ale Europei, datorită unor importante capitaluri private, „injectate” în modernizarea vechilor

servicii de sănătate şi în staţiunile termale.

Consecinţele pentru turism, ale acestor tendinţe, vor fi, în principal, următoarele:

unele destinaţii îşi vor pierde din cotele de piaţă, în dauna altora, mai atractive;

consumatorii vor căuta experienţe diferite, cărora vor dori să le dea o intensitate sporită şi un

sens mai profund. De aici, riscul de creştere a cererii pentru ofertele de tip „risc calculat” (cum ar fi, de

exemplu, călătoriile pentru aventură şi senzaţii tari) sau dezvoltarea noilor regiuni turistice, ce oferă „o

experienţă controlată”;

pe de altă parte, va avea loc o creştere a cererii de „produse spirituale”, bazate pe experienţe

interne ale turiştilor. Conştientizarea nevoii de sănătate şi de stare de bine este legată de actualul

„boom” al acestui gen de produse. Astfel, este de aşteptat să se dezvolte noi pieţe, specializate pentru

asemenea oferte. Produsele de tip sănătate şi bună stare vor fi asociate, rapid, altor produse turistice,

cum sunt produsele forfetare combinate, din domeniul sănătăţii şi al turismului creativ.

10.3 Produsele turistice şi marketingul

Principalele tendinţe în marketingul turistic se referă la faptul că, turiştii-consumatori solicită

avizul altor consumatori, în special prin Internet (îndeosebi pe „blog”-uri), precum şi pe cel al

„consumatorilor experimentaţi”, care, puţin cîte puţin, ajung să cunoască produsele de nişă chiar mai

bine decît înşişi profesioniştii din turism.

Va fi necesară o investiţie crescîndă în strategia de promovare pe Internet, precum şi în noile

tehnici de căutare pe Internet. Chiar dacă o parte importantă a bugetului de promovare este cheltuită

pentru publicitatea convenţională, relaţiile publice şi tehnicile tradiţionale de vînzare, care devin tot mai

puţin adecvate, o importanţă tot mai mare continuă să o dobîndească imaginea de marcă.

Parteneriatele de tip public-privat devin din ce în ce mai importante, în promovarea turistică,

iar guvernele intenţionează să mărească atît participarea sectorului privat, cît şi valoarea bugetelor de

marketing, în acest sector.

Consecinţele pentru sectorul turistic, ale acestor tendinţe, vor fi, în principal, următoarele:

Internet-ul va dinamiza generaţia viitoare a călătoriilor, precum şi metodele de distribuţie a

produselor turistice. Un studiu al O.M.T. indică faptul că, în prezent, doar 3% din bugetele de

promovare ale Organizaţiilor Naţionale pentru Turism (ONT) se cheltuie pentru promovarea prin

Internet, care continuă să fie văzut, mai degrabă, ca un spaţiu de promovare „liberă”, decît ca un mijloc

creativ şi strategic, necesar să fie utilizat într-un mediu concurenţial;

De asemenea, va deveni extrem de important să se cunoască motivaţiile şi centrele de interes ale

consumatorilor, în scopul de a evidenţia ce informaţii vor trebui să se regăsească, în primul rînd, în

68

utilizarea Internet-ului, pentru promovarea turistică. Aceasta va conferi o mare importantă segmentării

şi poziţionării pe piaţă;

Mesajele publicitare bazate pe experienţe şi sentimente vor avea un ecou mai puternic în alegerea

călătoriilor, de către consumatori, iar produsele create vor fi mai personalizate şi mai bine adaptate

cererii;

Pentru anumite segmente ale populaţiei, cu bugete reduse, vor fi necesare eforturi de creare, pe de

o parte, a unor produse turistice cu buget redus, dezvoltînd, pe de altă parte, „mărcile de încredere”;

În privinţa tehnologiei informaţiei şi comunicării, Internet-ul este considerat, în

prezent, ca fiind mijlocul universal de comunicare şi ca instrument de promovare şi vînzare. Este de

aşteptat ca noile tehnologii, în domeniul telefoniei şi în cel al televiziunii digitale, să lărgească această

piaţă. Aceste instrumente vor facilita turiştilor contactarea prietenilor şi a celor apropiaţi, pe timpul

călătoriilor efectuate.

Consumatorul va putea să controleze, tot mai mult, produsele pe care le cumpără, avînd o

capacitate sporită de a compara preţurile şi produsele oferite. Informaţiile vor fi disponibile, din ce în

ce mai mult, prin intermediul diferitelor mijloace media, iar consumatorii potenţiali vor putea să-şi

identifice locurile de cazare, inclusiv prin G.P.S. („Global Positioning Systems”-Sisteme Globale de

Poziţionare) şi să vadă dotările unităţilor respective, în timp real, prin imagini video.

Se vor dezvolta noile sisteme electronice de plată, cum sunt cărţile de credit securizate, ceea ce

va facilita transferurile de bani şi va reduce practicile cheltuielilor excesive cu transferurile bancare.

Consecinţele, pentru sectorul turistic, ale acestor tendinţe, vor fi:

Dezvoltarea comunicaţiilor internaţionale ieftine, împreună cu facilităţile de transport cu

costuri scăzute vor conduce la creşterea rapidă a volumului călătoriilor turistice.

În ultimii ani, utilizarea Internet-ului a crescut şi în scopul de a găsi şi de a rezerva, prin

intermediul acestuia, produse culturale. Această creştere a turismului cultural este de aşteptat să

continue, în viitor, îndeosebi în asociere cu produsele de transport, oferite tot pe „Net”. Consumatorii

caută să utilizeze Internet-ul nu numai ca sursă de informare pentru pregătirea propriei călătorii

turistice, dar şi pentru a căuta evenimente şi activităţi, după sosirea lor la destinaţie.

În privinţa transporturilor turistice, autoturismul va rămîne principalul mijloc de

transport utilizat de turişti, în călătoriile lor (în ţările dezvoltate, ponderea transportului cu autoturismul

depăşind 70% din deplasările turistice). Atît consumatorii, cît şi companiile petroliere caută soluţii

pentru carburanţi alternativi, ecologici, pentru a face faţă creşterii preţului petrolului şi a pericolului

epuizării rezervelor combustibililor fosili, în următoarele decenii.

69

Principala problemă pentru călătoriile cu autocarul o va reprezenta lipsa locurilor de parcare şi

accesul dificil în centrele oraşelor.

Pentru călătoriile cu avionul, va continua să existe un grup de companii aeriene de linie avînd,

în special, zboruri pe distanţe lungi, în timp ce companiile „cu preţuri joase” vor continua să caute

îndeosebi destinaţii secundare. Creşterea acestei pieţe va putea fi încetinită de creşterea costurilor cu

carburanţii, de sporirea costurilor cu securitatea şi a taxelor de aeroport.

Călătoriile pe calea ferată se vor putea bucura de anumite reduceri ale preţurilor lor, datorită

investiţiilor realizate de unele guverne în noile linii de mare viteză, ce vor duce la îmbunătăţirea

serviciilor şi la scurtarea duratei de parcurs.

Pe piaţa croazierelor, cererea crescîndă pentru aceste produse va fi satisfăcută prin apariţia

noilor nave de capacităţi mari. Se constată, totuşi, o lipsă a gărilor (terminalelor) maritime, adaptate

pentru acestea, în special în zona Mediteranei, ceea ce poate conduce la dezvoltarea mai multor astfel

de obiective, întrucît oraşele-porturi îşi propun să profite de creşterea acestei pieţe.

Consecinţele acestor tendinţe, pentru sectorul turistic vor fi următoarele:

Se vor crea noi destinaţii turistice, se va îmbunătăţi accesibilitatea celor existente şi se vor

dezvolta noi aeroporturi. Dezvoltarea companiilor aeriene „cu preţuri joase” va schimba, foarte rapid,

modul de a călători în Europa.

Deschiderea noilor linii aeriene poate oferi oportunităţi de dezvoltare a unor noi pieţe turistice.

Totuşi, problemele legate de reglementările europene şi competiţia puternică fac din acest sector o piaţă

volatilă.

Vor avea de suferit destinaţiile cu acces dificil prin sistemele de transport direct sau intermodal.

Pentru sejururile scurte, trenul va deveni un concurent serios al avionului.

Pe cursele aeriene desfăşurate pe distanţe lungi va exista o nouă cerere pentru servicii la bord în

categoria dintre clasa economică şi clasa de afaceri.

În privinţa locuinţelor secundare, respectiv a turismului rezidenţial, se va înregistra o creştere

a cumpărării de reşedinţe secundare, atît timp cît preţurile vor rămîne atractive. Această tendinţă este

influenţată de o campanie publicitară ce vizează pe persoanele mai înstărite, care doresc fie să

investească într-o proprietate mai ieftină, situată într-o zonă cu climat mai cald, fie să se retragă la

pensie, ori să înceapă o activitate profesională legată de stilul lor de viaţă (artă, sport, bună-stare etc.),

într-o altă regiune a Europei.

Pînă în prezent, această tendinţă a fost dominată de deplasările de tip Nord-Sud, dar se constată,

în ultimii ani, cumpărarea unui număr din ce în ce mai mare de astfel de proprietăţi, în Europa Centrală

şi de Est, chiar şi de către locuitori din ţările respective.

70

În Marea Britanie, un raport recent privind pensiile propune ca stabilirea cuantumului acestora

să nu se mai bazeze pe nivelurile cotizaţiilor la asigurările naţionale, ci pe locul de rezidenţă al

beneficiarilor, astfel încît, alegerea britanicilor, de a trăi în străinătate, să fie limitată, iar reducerea

nivelurilor pensiilor pentru aceştia le-ar afecta şi posibilitatea de a-şi cumpăra o reşedinţă secundară.

Consecinţele pentru sectorul turistic, ale acestor tendinţe, vor fi următoarele:

Prin finanţarea cumpărării de reşedinţe secundare se va produce o creştere a numărului locaţiilor

de vacanţă.

Cererea puternică pentru cumpărarea locuinţelor de vacanţă, în anumite regiuni, va duce la

dezvoltarea în exces a acestora, ceea ce va antrena reacţii, din partea proprietarilor, de a se limita acest

fenomen. Deja există semnale că unele municipalităţi încearcă să limiteze sosirea de noi pensionari, în

respectivele localităţi.

Buna cunoaştere a acestor tendinţe, atît de către Organizaţiile Naţionale pentru Turism, cît şi de

către autorităţile publice naţionale, regionale şi locale, dar şi de către profesioniştii din turism,

reprezintă o condiţie de bază în orientarea politicilor, strategiilor şi măsurilor concrete pentru

dezvoltarea viitoare a turismului în fiecare ţară, regiune sau destinaţie turistică locală, precum şi a

activităţii operatorilor din turism.

Bibliografie

1. Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice în Republica Moldova,

nr 965-IV, din 26 .01.2007 Monitorul Oficial nr.14-17(2001-2004), 2.02.2007.

2. Cristureanu, C., Economia şi politica turismului internaţional, Casa Editorială pentru

Turism şi Cultură ABEONA, Bucureşti, 1992.

3. Cristureanu, C., Strategii şi tranzacţii în turismul internaţional, Bucureşti, 2006.

4. Dinu, M., Geografia turismului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002.

5. Glăvan, V., Resurse turistice pe Terra, Editura Economică, Bucureşti, 2000.

6. Minciu, R., Baron, P., Neacşu, N., Economia turismului, Universitatea Independentă

“Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, 1991.

7. Minciu, R., Economia turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2000.

8. Neacşu, N., Turismul şi dezvoltarea durabilă, Bucureşti, Editura Expert, 2000.

9. Nistoreanu, P., Management în turism şi servicii, Bucureşti, Editura ASE, 2005.

10. Snak, O., Managementul serviciilor în turism, Academia Română de Management,

Bucureşti, 1994.

11. Snak, O., Economia şi organizarea turismului, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1975.

12. Turcov, E., Direcţii de dezvoltare şi promovarea a turismului în Republica Moldova,

A.S.E.M., Chişinău, 2002

13. http://unwto.org/en

14. http://turism.gov.md/