12
1 NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 - Titlul proiectului de act normativ HOTĂRÂRE privind reorganizarea Agenției Zonei Montane, precum și stabilirea numărului centrelor regionale de dezvoltare montană și a oficiilor de dezvoltare montană, numărul de posturi aferent fiecărei structuri, structura profesională a posturilor și atribuțiile personalului de specialitate Secţiunea a 2-a - Motivul emiterii actului normativ Descrierea situaţiei actuale Agenția Zonei Montane, înființată în baza Legii nr.139/2014 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările ulterioare, este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Agenția își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.1189/2014 privind organizarea și funcționarea Agenției Zonei Montane, cu completările ulterioare și are ca scop aplicarea strategiei și politicilor Guvernului în domeniul dezvoltării și protecției zonelor montane din România, zone marcate de specificitate, fragile ecologic și defavorizate economic și social din cauze naturale, care necesită o gestiune specifică. Conform delimitării, zona montană a României cuprinde 658 localități/UAT-uri situate pe teritoriul a 27 de județe, reprezentând 20,69% din cele 3181 UAT-uri existente în România şi acoperă 30,86% din teritoriul național, având o suprafață totală de 71.405,23 km². Suprafața agricolă din zona montană este de 2.089.399,32 ha, care reprezintă 15,44% din suprafața agricolă a României, Conform prevederilor art. 32 al Regulamentului (UE) Nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, zonele montane prezintă o limitare considerabilă a posibilităţilor de utilizare a terenurilor şi o importantă creştere a costurilor de producţie din cauza existenţei unor condiţii climatice foarte dificile datorate altitudinii, care au ca efect diminuarea substanţială a perioadei de vegetaţie sau prezenţei în cea mai mare parte a zonei în cauză, la o altitudine mai mică, a unor pante care sunt prea abrupte pentru utilizarea maşinilor agricole sau care

- Titlul proiectului de act normativ -a - Motivul emiterii ...sgg.gov.ro/legislativ/docs/2018/10/sx1tkb372n860gmdrhy4.pdf · 3 În data de 02.08.2018 a intrat în vigoare Legea muntelui

  • Upload
    others

  • View
    2

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

1

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

Secţiunea 1 - Titlul proiectului de act normativ

HOTĂRÂRE privind reorganizarea Agenției Zonei Montane, precum și stabilirea

numărului centrelor regionale de dezvoltare montană și a oficiilor de dezvoltare

montană, numărul de posturi aferent fiecărei structuri, structura profesională a

posturilor și atribuțiile personalului de specialitate

Secţiunea a 2-a - Motivul emiterii actului normativ

Descrierea situaţiei actuale

Agenția Zonei Montane, înființată în baza Legii

nr.139/2014 privind unele măsuri pentru reorganizarea

Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a

unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu

modificările ulterioare, este organ de specialitate al

administrației publice centrale, cu personalitate juridică,

finanțată integral de la bugetul de stat, în subordinea

Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Agenția își desfășoară activitatea în conformitate cu

prevederile Hotărârii Guvernului nr.1189/2014 privind

organizarea și funcționarea Agenției Zonei Montane, cu

completările ulterioare și are ca scop aplicarea strategiei

și politicilor Guvernului în domeniul dezvoltării și protecției

zonelor montane din România, zone marcate de

specificitate, fragile ecologic și defavorizate economic și

social din cauze naturale, care necesită o gestiune

specifică.

Conform delimitării, zona montană a României cuprinde

658 localități/UAT-uri situate pe teritoriul a 27 de județe,

reprezentând 20,69% din cele 3181 UAT-uri existente în

România şi acoperă 30,86% din teritoriul național, având

o suprafață totală de 71.405,23 km². Suprafața agricolă

din zona montană este de 2.089.399,32 ha, care

reprezintă 15,44% din suprafața agricolă a României,

Conform prevederilor art. 32 al Regulamentului (UE) Nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, zonele montane prezintă o limitare considerabilă a posibilităţilor de utilizare a terenurilor şi o importantă creştere a costurilor de producţie din cauza existenţei unor condiţii climatice foarte dificile datorate altitudinii, care au ca efect diminuarea substanţială a perioadei de vegetaţie sau prezenţei în cea mai mare parte a zonei în cauză, la o altitudine mai mică, a unor pante care sunt prea abrupte pentru utilizarea maşinilor agricole sau care

2

necesită utilizarea unor echipamente speciale foarte costisitoare. În acest sens, în cadrul Programului de guvernare 2017-

2020 se pune accent pe încurajarea activităților din zona

montană în scopul protecției resurselor naturale,

asigurării densității echilibrate a populației în zona

montană, crearea și conservarea locurilor de muncă,

crearea și protejarea infrastructurii de acces, precum și

elaborarea de politici și reglementări pentru încurajarea

activităților specifice zonei montane.

Funcțiile principale ale Agenției sunt prevăzute la art.4

din Hotărârea Guvernului nr. 1189/2014 : ”Agenția

exercită următoarele funcții principale:

a) de autoritate de stat în domeniul dezvoltării durabile a

zonei montane;

b) de strategie, prin care asigură întocmirea şi

propunerea spre aprobare a strategiei pentru dezvoltarea

durabilă a zonei montane;

c) de reprezentare, prin care asigură, în numele

Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,

reprezentarea pe plan intern şi extern, în domeniul său

de activitate şi în limitele stabilite de acesta .”

Agenţia Zonei Montane exercită, în principal,

următoarele atribuții:

-elaborarea și implementarea Strategiei de dezvoltare

durabilă a zonei montane,

-propunerea de acte normative necesare implementării

Strategiei și politicilor de dezvoltare durabilă și protecția

zonei montane,

-organizarea unor programe de formare profesională/

instruire în specific montan,

-acordarea de consultanță și asistență tehnică fermierilor,

asociațiilor și altor forme de asociere din zona montană,

-organizarea de manifestări științifice, culturale, târguri și

expoziții cu caracter promoțional și educativ pentru zona

montană,

-gestionarea documentației cu privire la obținerea

dreptului de utilizare a mențiunii de calitate facultative

”produs montan” și a Registrului național al produselor

montane.

Sediul Agenției Zonei Montane este în județul Suceava,

municipiul Vatra Dornei , str. Runc, nr. 23.

Numărul de posturi actual al Agenției este de 26.

Personalul Agenției este format din funcționari publici și

personal contractual.

3

În data de 02.08.2018 a intrat în vigoare Legea

muntelui nr. 197/2018, lege care reglementează

modalitățile de protecție și dezvoltare durabilă și incluzivă

a zonei montane prin punerea în valoare a resurselor

naturale și umane, creșterea nivelului de trai, stabilizarea

populației, menținerea identității culturale, creșterea

puterii economice la nivel local și național, în condițiile

păstrării echilibrului ecologic și protecției mediului natural.

La art.3 din Legea muntelui nr. 197/2018, pentru

elaborarea și aplicarea strategiei și politicilor Guvernului

în domeniul dezvoltării și protecției zonei montane,

legiuitorul prevede reorganizarea Agenției Zonei

Montane în Agenția Națională a Zonei Montane.

Prezenta hotărâre stabilește numărul centrelor regionale

de dezvoltare montană şi a oficiilor de dezvoltare

montană, prevăzute la art. 3 alin. (2), numărul de posturi

aferent fiecărei structuri, structura profesională a

posturilor şi atribuţiile personalului de specialitate.

11 Transpunere/ creare cadru pentru aplicarea legislației comunitare

Nu este cazul

Schimbări preconizate Prezentul proiect de act normativ reglementează

organizarea și funcționarea Agenției Naționale a Zonei

Montane prin reorganizarea Agenției Zonei Montane,

instituție publică de specialitate, cu personalitate juridică,

finanțată integral de la bugetul de stat, aflată în

subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Prin reorganizarea Agenției Zonei Montane, noua

structură va avea noi atribuții și responsabilități în

vederea implementării politicilor și strategiilor Guvernului

în acest domeniu, precum și pentru punerea în aplicare a

programului de încurajare a activităților din zona

montană.

Politicile și strategiile de protecție și dezvoltare durabilă

și incluzivă a zonei montane au drept scop: dezvoltarea

activităților economice specifice, păstrarea tradițiilor și a

identității culturale, protejarea patrimoniului cultural,

menținerea biodiversității și protejarea naturii și a

peisajelor.

Ca urmare a reorganizării, Agenției Naționale a

Zonei Montane i se vor adăuga 2 funcții principale, față

de cele ale Agenției Zonei Montane, respectiv, de

implementare a Programului de încurajare a activităților

din zona montană și de autoritate competentă

responsabilă cu elaborarea procedurii de verificare a

conformităţii datelor cuprinse în caietul de sarcini în

4

vederea acordării dreptului de utilizare a menţiunii de

calitate facultative "produs montan" şi de verificare a

respectării legislaţiei europene şi naţionale de către

operatorii economici care au obţinut dreptul de utilizare a

respectivei menţiuni, cu verificarea conformităţii datelor

cuprinse în caietul de sarcini în vederea acordării

dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative

"produs montan", cu completarea şi gestionarea

Registrului naţional al produselor montane, precum şi cu

verificarea respectării legislaţiei europene şi naţionale de

către operatorii economici care au obţinut dreptul de

utilizare a respectivei menţiuni.

La nivel teritorial, în conformitate cu prevederile art.3

alin. (2) din Legea muntelui nr.197/2018, atribuțiile de

autoritate competentă ale Agenției vor fi îndeplinite de

către Centrele regionale de dezvoltare montană și Oficiile

de dezvoltare montană. Centrele regionale de dezvoltare

montană și Oficiile de dezvoltare montană sunt structuri

specializate, fără personalitate juridică, organizate în

structura Agenției Naționale a Zonei Montane.

Centrele regionale de dezvoltare montană se

organizează la nivel regional, pentru cele 7 regiuni de

dezvoltare ale țării în care se regăsește zona montană:

Regiunea Nord-Est, Regiunea Sud-Est, Regiunea Sud-

Muntenia, Regiunea Sud-vest Oltenia, Regiunea Vest,

Regiunea Nord-Vest și Regiunea Centru.

Structura Centrului regional de dezvoltare montană va

fi organizată la nivel de serviciu, din funcționari publici cu

studii superioare în domeniul: agronomie/inginerie și

management în agricultură și dezvoltare rurală,

zootehnie/medicină veterinară, horticultură, științe

economice, ingineria produselor alimentare, silvicultură,

ingineria mediului, inginerie civilă/ arhitectură/ urbanism.

Oficiile de dezvoltare montană se vor afla în

coordonarea centrelor regionale de dezvoltare montană

și se vor constitui la nivel de bazine montane. Bazinul

montan reprezintă un teritoriu montan, constituit din mai

multe unități administrativ - teritoriale cu continuitate

teritorială, constituite, de regulă, de-a lungul unei văi, a

unui curs de apă sau căi de comunicație, cu caracteristici

geo-climatice comune și cu activități economice și

culturale cu caracter tradițional, similar, aflate în jurul unui

centru de dezvoltare locală.

Oficiile de dezvoltare montană se organizează la nivel

de birou, cu personal contractual format din angajați cu

5

studii superioare în domeniul: agronomie/ inginerie și

management în agricultură și dezvoltare rurală,

zootehnie/medicină veterinară, horticultură, științe

economice, silvicultură, construcții civile, industriale și

agricole.

Locul de desfășurare a activității centrelor regionale

de dezvoltare montană și a oficiilor de dezvoltare

montană, județele și unitățile administrativ teritoriale

arondate, se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii

și dezvoltării rurale, în termen de 60 de zile de la

aprobarea prezentei hotărâri.

Personalul Agenției Naționale a Zonei Montane va fi

constituit din funcționari publici și personal contractual.

Personalul Agenției Zonei Montane va fi preluat de către

Agenția Națională a Zonei Montane cu încadrarea în

numărul maxim de posturi aprobat, cu respectarea

dispozițiilor Legii nr.188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată, cu modificările și

completările ulterioare și cele ale Legii nr.53/2003- Codul

muncii, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

Salarizarea personalului din cadrul Agenției Naționale

a Zonei Montane și a structurilor teritoriale se face potrivit

reglementărilor în vigoare privind salarizarea personalului

plătit din fonduri publice.

Ca urmare a complexității atribuțiilor și

responsabilităților Agenției Naționale a Zonei Montane și

a înființării structurilor teritoriale, noua structură va avea

un număr de 288 posturi, din care 26 de posturi vor fi

preluate, în condițiile legii de la Agenția Zonei Montane.

Astfel, se impune suplimentarea numărului de posturi

cu 262 posturi vacante, prin suplimentarea numărului de

posturi aprobat pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale. Numărul maxim de posturi ale Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale și unităților aflate în

subordinea acestuia va fi de 14.301, din care 678 în

cadrul aparatului propriu al ministerului, exclusiv

demnitarii și posturile aferente cabinetului ministrului.

De asemenea, este necesară modificarea Anexei nr.2

”Structuri care funcționează în subordinea Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale”, prin suplimentarea

numărului de posturi de la punctul I, astfel :” Instituții

publice finanțate integral din bugetul de stat, inclusiv

aparatul central al ministerului-6.600 de posturi, respectiv

6

6.630 începând cu data intrării în vigoare a prezentei

hotărâri până la 31 august 2019.”

Agenția Națională a Zonei Montane va prelua pe bază

de protocol de predare-preluare patrimoniul Agenției

Zonei Montane precum și prevederile bugetare pe anul

2018 potrivit situației financiare întocmite conform art.28

alin.(1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată,

cu modificările și completările ulterioare.

Luând în considerare cele relatate anterior, în vederea

realizării unei eficiente gestionări a dezvoltării durabile și

protecției zonei montane și a creșterii atractivității și

calității vieții în zonele montane, considerăm imperios

necesar organizarea Agenției Naționale a Zonei Montane

prin reorganizarea Agenției Zonei Montane, instituție

publică, cu personalitate juridică care va avea

reprezentare la nivelul întregului areal al zonei montane

din România și care, prin atribuțiile și responsabilitățile

sale va realiza în cele mai bune condiții aplicarea

strategiilor și politicilor Guvernului în acest domeniu

precum și punerea în aplicare a programului de

încurajare a activităților din zona montană în vederea

susținerii performanței în sectorul agricol și non-agricol

din zona de munte.

Alte informaţii Nu este cazul.

Secţiunea a 3-a - Impactul socio-economic al prezentului act normativ

1. Impactul macro-economic Proiectul de act normativ prezintă un impact macro-economic pozitiv asupra creșterii atractivității și calității zonei montane.

11.Impactul asupra mediului înconjurător şi domeniul ajutoa-relor de stat

Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect.

2. Impactul asupra mediului de afaceri

Proiectul de act normativ prezintă un impact pozitiv asupra mediului de afaceri.

21.Impactul asupra sarcinilor admi-nistrative

Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect.

22. Impactul asupra întreprinderilor mici și mijlocii

Proiectul de act normativ prezintă un impact pozitiv asupra întreprinderilor mici și mijlocii.

3. Impactul social Proiectul de act normativ prezintă un impact social pozitiv asupra nivelului de trai și stabilizării populației în zona montană

4. Impactul asupra mediului Proiectul de act normativ prezintă un impact pozitiv prin aplicarea unor strategii benefice pentru protecția zonei montane, zonă fragilă din punct de vedere ecologic.

5. Alte informaţii Nu este cazul

7

Secţiunea a 4-a - Impactul financiar

Impactul asupra bugetului consolidat atât pe termen scurt, pentru anul curent cât şi pe termen lung (5 ani), inclusiv informaţii cu privire la cheltuieli şi venituri

Mii lei

Indicatori Anul curent

Următorii 4 ani Media pe

5 ani

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

1. Modificări ale veniturilor bugetare, plus/ minus, din care:

a)bugetul de stat, din acesta:

i) impozit pe profit

ii) impozit pe venit

b) bugete locale:

i) impozit pe profit

c) bugetul asigurărilor sociale de stat:

i) contribuții de asigurări

2. Modificări ale cheltuielilor bugetare, plus/minus, din care:

a) bugetul de stat, din acesta: 0 30.066 27.158 28.032 28.923 28.545

(i) cheltuieli de personal 0 20.242 20.800 21.356 21.913 21.078

(ii) bunuri și servicii 0 9.824 6.358 6.676 7.010 7.467

b) bugete locale

(i) cheltuieli de personal

(ii) bunuri și servicii

c) bugetul asigurărilor sociale de stat

(i) cheltuieli de personal

(ii) bunuri și servicii

3.Impact financiar, plus/minus, din care:

a) buget de stat

b) bugete locale

4. Propuneri pentru acoperirea creșterii cheltuielilor bugetare

5. Propuneri pentru a compensa reducerea veniturilor bugetare

6. Calcule detaliate privind fundamentarea modificărilor veniturilor și/ sau cheltuielilor bugetare

7. Alte informații

Alte informaţii Influențele financiare asupra bugetului de stat, aferente cheltuielilor curente și de capital ale Agenției Naționale a Zonei Montane se vor încadra în prevederile bugetare

8

aprobate pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Secţiunea a 5-a - Efectele prezentului act normativ asupra legislaţiei în vigoare

1. Măsuri normative necesare pentru aplicarea prevederilor actului normativ: a) acte normative în vigoare ce vor fi modificate sau abrogate, ca urmare a intrării în vigoare a proiectului de act normativ; b) acte normative ce urmează a fi elaborate în vederea implemen-tării noilor dispoziţii.

Ca urmare a intrării în vigoare a prezentului proiect de act normativ se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1189/2014 privind organizarea și funcționarea Agenției Zonei Montane, cu completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 25 din 13 ianuarie 2015. Ca urmare a intrării în vigoare a prezentului proiect de act normativ se modifică Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art.6 alin.(6) din Hotărârea Guvernului nr. 1186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a precipitațiilor, cu modificările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 19 ianuarie 2017. Ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale cu

privire la stabilirea locului de desfășurare a Centrelor

regionale de dezvoltare montană și a Oficiilor de

dezvoltare montană, județele și unitățile administrativ

teritoriale arondate ;

Ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale pentru

aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare,

structura oraganizatorică și statul de funcții ale Agenției

Naționale a Zonei Montane, în conformitate cu

prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 139/2014, cu

modificările ulterioare.

11. Compatibilitatea proiectului cu legislația în domeniul achizițiilor publice

Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect.

2. Conformitatea actului normativ cu legislaţia comunitară în cazul proiectelor ce transpun prevederi comunitare.

Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect.

3. Măsuri normative necesare aplicării directe a actelor normative

Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect.

4. Hotărâri ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect.

9

5. Alte acte normative şi/sau documente internaţionale din care decurg angajamente

Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect.

6. Alte informaţii Nu este cazul.

Secţiunea a 6-a – Consultările efectuate în vederea elaborării prezentului act normativ

1. Informaţii privind procesul de consultare cu organizaţii guverna-mentale, institute de cercetare şi organisme implicate

Nu este cazul.

2. Fundamentarea alegerii organi-zaţiilor cu care a avut loc consultarea, precum şi a modului n care activitatea acestor organizaţii este legată de obiectul proiectului de act normativ

Nu este cazul.

3. Consultările organizate cu autorităţile administraţiei publice locale, în situaţia în care proiectul de act normativ are ca obiect activităţi ale acestor autorităţi, în condiţiile Hotărârii Guvernului nr. 521/2005 privind procedura de consultare a structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale la elaborarea proiectelor de acte normative

Nu este cazul.

4. Consultările desfăşurate în cadrul consiliilor interministeriale în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 750/2005 privind constituirea consiliilor interministeriale permanente.

Nu este cazul.

5. Informaţii privind avizarea de către: a) Consiliul Legislativ b) Consiliul Suprem de Apărare a Ţării c) Consiliul Economic şi Social d) Consiliul Concurenţei e) Curtea de conturi

Se avizează de către Consiliul Legislativ.

6. Alte informaţii Nu este cazul.

10

Secţiunea a 7-a - Activităţi de informare publică privind elaborarea şi implementarea proiectului de act normativ

1. Informarea societăţii civile cu privire la necesitatea eleborării proiectului de act normativ

În procesul de elaborare a proiectului de act normativ au fost îndeplinite procedurile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Acţiunea de informare se face prin afişarea proiectului de act normativ pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și cel al Agenţiei Zonei Montane.

2. Informarea societăţii civile cu privire la eventualul impact asupra mediului în urma implementării prezentului act normativ precum şi efectele asupra sănătăţii şi securităţii cetăţenilor sau diversităţii biologice

Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect.

3. Alte informaţii Nu este cazul.

Secţiunea a 8-a - Măsuri de implementare

1. Măsurile de punere în aplicare a prezentului act normativ de către autorităţile administraţiei publice centrale şi/sau locale – înfiinţarea unor noi organisme sau extinderea competenţelor instituţiilor exis-tente

Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect.

2. Alte informaţii Nu este cazul.

În acest sens am elaborat proiectul de hotărâre privind reorganizarea Agenției Zonei Montane,

precum și stabilirea numărului centrelor regionale de dezvoltare montană și a oficiilor de dezvoltare

11

montană, numărul de posturi aferent fiecărei structuri, structura profesională a posturilor și atribuțiile

personalului de specialitate, pe care îl supunem spre aprobare.

MINISTRUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE Petre DAEA

AVIZĂM FAVORABIL,

MINISTRUL FINANȚELOR PUBLICE

Eugen Orlando TEODOROVICI

MINISTRUL MUNCII ȘI JUSTIȚIEI SOCIALE

Lia-Olguța VASILESCU

PREȘEDINTELE AGENȚIEI NAȚIONALE A FUNCȚIONARILOR PUBLICI

Vasile-Felix COZMA

VICEPRIM-MINISTRU, MINISTRUL MEDIULUI

Graţiela Leocadia GAVRILESCU

MINISTRUL JUSTIȚIEI

Tudorel TOADER

Proiectul de hotărâre a Guvernului privind reorganizarea Agenției Zonei Montane, precum

și stabilirea numărului centrelor regionale de dezvoltare montană și a oficiilor de

dezvoltare montană, numărul de posturi aferent fiecărei structuri, structura profesională a

posturilor și atribuțiile personalului de specialitate

12

Funcție persoană avizatoare Nume și prenume

Data intrării

Data avizării

Observații Semnătura

Secretar de stat Daniel BOTĂNOIU

Secretar general Ilie Constantin APRODU

Secretar general adjunct Lucian DUMITRU

Director Direcția Juridică

Adela POPESCU

Director general Direcția Generală Buget Finanțe și Fonduri Europene

Maria ȘERBAN

Director Direcția Buget Finanțe și Efectuare Plăți

Mihail SPĂTĂRELU PUȚINTEI

Director general Direcția generală afaceri europene și relații internaționale

Roxana ZARMA

Director general Direcția Generală Dezvoltare Rurală AM PNDR

Florentina TUDOR

Director general Direcția Generală Politici Agricole

Elena TATOMIR

Director Direcția îmbunătățiri funciare, fond funciar

Daniel VELICU

Director general Direcția generală politici în industrie alimentară și comerț

Amelia RUS

Director Direcția Management Resurse Umane

Luminița Aurora JÂJÂIE

Nr.crt. Structura unde a fost elaborat actul normativ AGENȚIA ZONEI MONTANE

Nume Prenume Data intrării

Data avizării

Observații

Semnătura

1. Director general Lazăr LATU

2. Director Dănuț GÎȚAN

3. Șef Birou-BSPPDD Dănuț UNGUREANU

4. Compartiment economic, resurse umane și informare publică/ Responsabil financiar -contabil

Mariana CĂLINESCU

5. Întocmit: Consilier juridic

Loredana CATANĂ