Știința Politică

Universitatea din București, Facultatea de Științe PoliticeȘtiințe Politice în Limba Română, an 1

Introducere în Știința Politică


UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE

PROGRAMUL DE STUDII: ȘTIINȚE POLITICE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

ANUL DE STUDII: I AN UNIVERSITAR: 2013-2014

SEMESTRUL DE STUDII: I COD DISCIPLINĂ: SP 1301

INTRODUCERE ÎN ȘTIINȚA POLITICĂ

Titular: Lector dr. Damiana Oțoiu / Cristian Preda

Asistent: Dr. Domnica Gorovei

Tip curs: Obligatoriu

SCURTĂ DESCRIERE

Cursul este destinat să îi familiarizeze pe studenţi cu noţiunile-cheie ale ştiinţei politice (stat, regim, partide, alegeri, cultură civică, participare, cetăţenie, ideologie, propagandă, tranziţie etc.). Seminarul va dezbate noţiunile prezentate în cadrul cursului, propunând aplicaţii la situaţii politice reale.

OBIECTIVE DE ÎNVĂŢARE

Atât cursul, cât şi seminarul au ca obiectiv definirea explicită, dar şi implicită a ştiinţei politice, a capacităţii sale interpretative. Abordarea istorică – destinată să explice evoluţia unor concepte, ca şi abordarea comparativă – destinată să pună în evidenţă diferenţele de instituire/organizare a politicului vor fi puse la lucru pentru a furniza la final un instrumentar necesar în abordarea celorlalte discipline din planul de studii.

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

Lucrări obligatorii:

1. Daniel BARBU, Republica absentă, ediţia a doua, Nemira, Bucureşti, 2004;

2. Jean BAUDOUIN, Introducere în sociologia politică, trad. Iolanda Iaworski, Amarcord, Timişoara, 1999;

3. Jean BLONDEL, Guvernarea comparată, trad. Teodora Moldovanu, Institutul European, Iaşi, 2009;

2


4. Domenico FISICHELLA, Ştiinţa politică. Probleme, concepte, teorii, trad. Victor Moraru, Polirom, Iaşi, 2007;

5. Robert E. GOODIN, Hans-Dieter KLINGEMANN (coord.), Manual de ştiinţă politică, trad. Irina Ana Kantor et alii., Polirom, Iaşi, 2005;

6. Arend LIJPHART, Modele ale democraţiei, trad. Cătălin Constantinescu, Polirom, Iaşi, 2000;

7. Pierre MANENT, O filozofie politică pentru cetăţean, trad. Mona Antohi, Humanitas, Bucureşti, 2003;

8. Gianfranco PASQUINO, Curs de ştiinţă politică, trad. Aurora Martin, Institutul European, Iaşi, 2002;

9. Cristian PREDA, Partide şi alegeri în România post-comunistă: 1989 - 2004, Nemira, Bucureşti, 2005;

10. Cristian PREDA, Sorina SOARE, Regimul, partidele şi sistemul politic din România, Nemira, Bucureşti, 2008;

11. Cristian PREDA, Introducere în ştiinţa politică, ediția a doua, Polirom, Iaşi, 2013 (prima ediție 2010);

12. Giovanni SARTORI, Parties and Party Systems. A Framework for Analysis, ECPR Press, Essex, 2005;

13. Ian SHAPIRO, Rogers M. SMITH, Tarek. E MASOUD (eds.), Problems and Methods in the Study of Politics, Cambridge University Press, 2004;

14. Revista Studia Politica. Romanian Political Science Review, nr. 1-4/2001 - 2012, 1-2/2013.

Lecturi suplimentare:

15. *** La science politique, La documentation française, Cahiers français, 350, mai-juin 2009;

16. Daniel BARBU, Şapte teme de politică românească, Antet, Bucureşti, 1997;

17. Jean BAUDOUIN, Introduction à la science politique, Dalloz, Paris, 5e edition, 1998;

18. G. BINGHAM POWELL jr., Elections as Instruments of Democracy, Yale University Press, 2000;

19. Philippe BRAUD, Science politique, 2 tomes (1. La démocratie; 2. L’Etat), Seuil, Paris, 1997;

3


20. Dominique CHAGNOLLAUD, Science politique, Dalloz, Paris, ediţia a doua, 1999;

21. Antonin COHEN, Bernard LACROIX, Philippe RIUTORT, Nouveau manuel de science politique, La Decouverte, Paris, 2009;

22. Jean-Michel DE WAELE, Paul MAGNETTE (coord.), Les démocraties européennes, Armand Colin, Paris, 2008;

23. Jean-Yves DORMAGEN, Daniel MOUCHARD, Introduction à la sociologie politique, De Boeck, Bruxelles, 2008;

24. Alexandra IONESCU, Du parti-Etat à l'État des partis. Changer de régime politique en Roumanie, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2009;

25. Madeleine GRAWITZ & Jean LECA, Traité de science politique, 4 tomes, PUF, Paris, 1985;

26. Catherine HAGUENAU-MOIZARD, Les systèmes politiques européens, Gualino, Lextenso editions, 2009;

27. Adrian-Paul ILIESCU & Emanuel Mihail SOCACIU (coord.), Fundamentele gândirii politice moderne: antologie comentată, Polirom, Iași, 2009;

28. Peter MAIR (ed.), Party System Change. Approaches and Interpretation, Oxford University Press, New York, 2004;

29. Pierre MANENT, Istoria intelectuală a liberalismului, trad. Mona Antohi şi Sorin Antohi, Humanitas, Bucureşti, 2003;

30. Olivier NAY, Istoria ideilor politice, trad. Vasile Savin, Polirom, Iași, 2008;

31. Cristian PREDA, Mic dicţionar de gîndire politică liberală, Humanitas, Bucureşti, 2004;

32. Yves SCHEMEIL, La science politique, Armand Colin, Paris, 1994;

33. W. Phillips SHIVELY, Jules-Pascal VENNE, Pouvoir et décision. Introduction à la science politique, Chenelière McGraw-Hill, 2003.

MODALITĂŢI DE EVALUARE

Pentru obţinerea creditelor, studenţii trebuie:

a. să frecventeze minimum 7 cursuri/ 10 seminarii;

b. să susţină o probă scrisă de 2 ore la jumătatea semestrului (22 noiembrie 2013);

c. să redacteze o recenzie la volumul Pierre MANENT, Știința politică autentică, traducere de Cristian Preda, ed. Baroque Books&Arts, Bucureşti, 2013.

4


Textul, redactat pe calculator, va avea maximum 6000 de semne şi va fi atât predat în formă imprimată responsabilului de seminar la prima reuniune din ianuarie.

Examenul final va consta într-un test scris de două ore.

Nota finală reprezintă media celor trei evaluări: activitate la seminar și evaluarea recenziei (25%), proba scrisă (25%), respectiv examenul final (50%)

Studenţii sunt obligaţi să cunoască politica de probitate intelectuală a Facultăţii: plagiatul, copiatul, înşelătoria, multipla utilizare a unui referat, recursul nemărturisit la surse bibliografice sau la internet vor conduce la nepromovarea cursului. În conformitate cu Carta Universității din București, cazurile de plagiat pot fi sancționate prin exmatriculare fără drept de apel.

PLANUL CURSURILOR ŞI AL SEMINARIILOR

Săptămâna 1

Curs: POLITIC/POLITICĂ

Seminar: consacrat descrierii organizării întâlnirilor.

Săptămâna 2

Curs: ŞTIINŢA POLITICĂ

Seminar: POLITIC/ POLITICĂ

Lecturi obligatorii:

Raymond ARON, Democraţie şi totalitarism, trad. Simona Ceauşu, All, Bucureşti, 2001, pp. 17-27;

Cristian PREDA, Introducere în ştiinţa politică, Polirom, Iaşi, 2013, pp. 20-27;

Fernando SAVATER, Politica pentru fiul meu, trad. Cornelia Rădulescu, Humanitas, Bucureşti, 1999, pp. 29-39.

Săptămâna 3

Curs: REGIM POLITIC

Seminar: ŞTIINŢA POLITICĂ

5



Daniel BARBU, „From the Politics of Science to the Science of Politics: the Difficult Make Up of the Romanian Political Science”, in Studia Politica. Romanian Political Science Review, volumul II, nr. 1, martie 2002, pp. 273-295.

Cristian PREDA, Introducere în ştiinţa politică, Polirom, Iaşi, 2013, pp. 39-47.

Lecturi recomandate (facultative):

Pierre FAVRE, ”Histoire de la science politique”, in Madeleine GRAWIZ & Jean LECA, Traité de science politique, vol. I, PUF, Paris, 1985, pp. 3-44.

Săptămâna 4

Curs: STATUL

Seminar: REGIM POLITIC


David HELD, Modele ale democraţiei, trad. Cipriana Petre, Univers, Bucureşti, 2000, pp. 27-49;

Pierre MANENT, O filozofie politică pentru cetăţean, trad. Mona Antohi, Humanitas, Bucureşti, 2003, pp. 21-35;


Lecturi recomandate:

Pierre MANENT, O filozofie politică pentru cetăţean, trad. Mona Antohi, Humanitas, Bucureşti, 2003, pp. 36-51.

Săptămâna 5

Curs: PARTID POLITIC

Seminar: STATUL


Norberto BOBBIO, Liberalism și democrație, Nemira, București, 1998, pp. 37-39;

John A. HALL & G. John IKENBERRY, Statul, trad. Oana Suciu, Du Style, Bucureşti, 1998, pp. 26-43;


6


Săptămâna 6

Curs: VOTUL

Seminar: PARTID POLITIC


Pierre BRECHON, Partidele politice, Eikon, Cluj Napoca, 2004, pp. 104-115;

Cristian PREDA, Introducere în ştiinţa politică, Polirom, Iaşi, 2013, pp. 109-121;

Daniel-Louis SEILER, Partidele politice din Europa, Institutul European, Iaşi, 1999, pp. 17-24.

Săptămâna 7

Curs: DEMOCRAŢIILE

Seminar: VOTUL


Arend LIJPHART, Modele ale democrației, trad. Cătălin Constantinescu, Polirom, Iaşi, 2000, pp. 141-164;


Săptămâna 8: Test scris obligatoriu.

Săptămâna 9

Curs: GUVERNAREA

Seminar: DEMOCRAŢIILE


Arend LIJPHART, Modele ale democraţiei, Polirom, Iaşi, 2000, pp. 74-97;


7


Săptămâna 10

Curs: PARTICIPAREA

Seminar: GUVERNAREA


Jean BLONDEL, Guvernarea comparată, trad. Teodora Moldovanu, Institutul European, Iaşi, 2009, pp. 257-270, 275-287;


Săptămâna 11

Curs: CULTURILE POLITICE

Seminar: PARTICIPAREA


Jean BAUDOUIN, Introducere în sociologia politică, Amarcord, Timișoara, 1999, pp. 185-209;

Norberto BOBBIO, Dreapta şi stînga, trad. de Michaela Şchiopu, Humanitas, Bucureşti, 1999, pp. 41-59, 71-87;


Lecturi recomandate:

Alexis de TOCQUEVILLE, Vechiul Regim și Revoluția, Nemira, București, 2000, pp. 23-41.

Săptămâna 12

Curs: GRUPURILE DE INTERES

Seminar: CULTURILE POLITICE


Gabriel ALMOND, Sidney VERBA, Cultura civică, trad. Dan Pavel, DU Style, Bucureşti, 1996, pp. 33-72;


8


Săptămâna 13

Curs: TRANZIŢIA

Seminar: GRUPURILE DE INTERES


Kay Lehman SCHLOZMAN, Sidney VERBA & Henry E. BRADY, The Unheavenly Chorus: Unequal Political Voice and the Broken Promise of American Democracy, Princeton University Press, 2012, pp. 1 – 27.


Săptămâna 14

Seminar: TRANZIȚIA


Ralf DAHRENDORF, După 1989, trad. Mona Antohi, Humanitas, Bucureşti, 2001, pp. 38-50


VINERI, 15 NOIEMBRIE 2013, PARȚIAL (8:30 grupa 1, 10:15 grupa 2)

RECENZIE: ȘTIINȚA POLITICĂ AUTENTICĂ, PIERRE MANENT (prima reuniune din ianuarie)

9


CURS 1: POLITIC/POLITICĂ

Noțiunea de politică este una dintre cele mai generale și vechi noțiuni;

Polisemia termenului:

Creatorii unor modele contradictorii

!!! Bibliografia presupune și studiu cronologic!

Distincții/controverse privind politica:

10

Politica = domeniu care impune judecăți de valoare, aprobare sau refuz, lipsa neutralității; politica nu ne lasă indiferenți;Cetatea și omul, teză: nu putem înțelege modernitatea fără Antichitate;Înțelegerea politicului trebuie așezată sub semnul neutralității; știința trebuie să se desprată de orice judecată de valoare;1. Judecăți de valoare/neutralitate2. Politicul pur (nu are nimic în comun cu idealurile)/impur (este afectat, corelat cu idealurile)3. Politica înțeleasă în sens nobil (în Antichitate, reprezenta desăvârșirea umanității, pentru că îl împlinea pe om; astăzi, reprezintă depășirea diviziunilor sociale) / și peiorativ (activitate demnă de dispreț, coruptă, un produs al societăților democratice)4. Politica transparentă (originile filosofice ale disciplinei) / și opacă (complexitatea ansamblurilor politice moderne)


Economia și politica reprezentau două dimensiuni ale omului, în Antichitate.

Economia se referee la cadrul familial, iar politica la omul dedicat cetății.

Cetatea reprezenta o structură autarhică.

Aristotel conferea cetății o dimensiune redusă – „să o poți cuprinde cu privirea”

Bertrand Russel, în Istoria Filosofiei Occidentale, susține că:

Un exces conduce la excesul contrar (exemplu : justificarea totalitarismului)

În filosofia antică, excesul este un pericol

Ideea reprezentării în politica modernă: politica se bazează pe delegarea de putere

(Thomas Hobbes, John Locke: contractul social ia naștere prin conștientizarea

delegării puterii; construcția politică este, așadar, un act rațional).

Karl Popper, în Societatea deschisă și dușmanii ei, susține că:

Conștiința istoricistă reprezintă istoria care ne scapă, care este dominată de o lege care

ne include ca părți neînsemnate.

Această conștiință o regăsim în ansamblul scenariilor totalitare: de aici rezultă

caracterul neinteligibil al istoriei, precum și caracterul opac al universului politic;

Raymond Aron, în Democrație și Totalitarism, susține că:

Sensul politicii trebuie evocat prin intermediul distincțiilor, al polisemiei, al

echivocurilor.

Astfel, Aron identifică trei echivocuri fundamentale

:

11

1. Politică = policy & politicspolicy = orice concepție, program de acțiune al unui individ, grup sau guvern, referitoare la o problemă sau la totalitatea problemelor unei comunitățipolitics = confruntarea diverselor policies2. Politica = o realitate și percepția acestei realități3. Politica = o parte a ansamblului social, dar și ansamblul social privit dintr-o anumită perspectivăpolitica = parte a societățiiperspectiva relației între cei care guvernează și cei care se supun; nicio comunitate umană nu există în absența autorității, a relației dintre guvernanți și guvernați


Între conceptele de policy și politics există interdependență, deoarece:

ECHIVOC

Isaiah Berlin, Patru eseuri despre libertate*** (lectură suplimentară, la recomandarea profesorului Preda)

Teoria politică trebuie să explice porunca și supunerea În teoria politică, societatea este produsul politicii Modul de gândire al lui Berlin trădează o neîncredere funciară în răspunsurile simple

la marile întrebări Distincție între întrebări empirice/formale „Originalitatea lui Machiavelli constă în trecerea de la o viziune asupra lumii omului

ca structură unică inteligibilă la ideea coexistenței unor țeluri fundamentale – având în sine, luate separat, o întemeiere egală – dar incompatibile unele cu altele.”

Distincție între libertate pozitivă („derivă din dorința fiecărui individ de a fi propriul său stăpân”) și libertatea negativă (orice interfență cu libertățile semenilor este de natură să restrângă libertatea unui individ; rațional posibil a fi exprimată în cadrul unei societăți guvernate de un stat de drept, care intervine în limitele unor reguli prestabilite numai acolo unde libertatea individuală este încălcată, și în care fiecare individ își exprimă propria libertate până la limita la care aceasta lezează libertatea altui individ).

Libertatea negativă nu o exclude pe cea pozitivă Cuprins:

12

Politică fără conflict nu existăPolitică fără consens nu există


1. Noțiunea de libertate în timpul luptelor ideologice 2. Semnificația libertății individuale în scrierile istoricilor/specialiștilor 3. Importanța a două concepții majore asupra libertății în istoria ideilor 4. Rolul jucat de idealul libertății individuale în gândirea lui Mill. Raportul libertate – cauzalitate istorică.

Lecturi pentru seminar (conspecte)

1. Raymond Aron, Democrație și totalitarism

Despre politică Termenul de politică se folosește cu sensuri multiple Bertrand de Jouvenel – sensurile sunt atât de variate încât este mai bine să alegi,

potrivit propriei decizii, un sens între mai multe posibile Trei echivocuri fundamentale:

Programele de acțiune nu sunt în mod necesar consensuale, de unde rezultă că politica este un domeniu ce comportă un element de conflict și un element de înțelegere

Colectivitatea politică se definește prin alcătuirea planurilor de acțiune parțial contradictorii și parțial compatibile

Politica-program de acțiune (al indivizilor/grupurilor), are un caracter nobil, iar politica-conflict (a indivizilor/grupurilor) are un caracter trivial

Nu există politică (program de acțiune al guvernanților) fără conflict.

Același echivoc există și în cazul noțiunii de „istorie”; istoria = succesiunea societăților/epocilor + efortul de cunoaștere al acestora

Politica desemnează în același timp domeniul și cunoașterea despre acest domeniu. Originea acestui echivoc = conștiința realității este parte din realitatea însăși. Orice regim politic presupune din partea indivizilor care fac parte din acest regim o

cunoașterea a respectivului regim. „N-am putea trăi într-o democrație, așa cum o

13

1. politică = policy (acțiune în sine a unui individ, grup sau guvern) și politics (se aplică domeniului în care rivalizează sau se opun diversele

policies)

Interdependență

2. Același cuvânt desemnează în același timp realitatea și conștiința acestui fapt (se vorbește despre politică în egală măsură pentru a desemna conflictul dintre partide și cunoașterea acestui conflict)


practicăm noi în Franța, dacă cetățenii n-ar avea o conștiință minimă a regulilor potrivit cărora funcționează regimul”.

Opoziția între politica trăită și cea posibilă:

Tendința de suprimare a oricărei referiri la valori Tendința de a găsi un criteriu pentru a determina cel mai bun regim.

Integrarea conștiinței politice în realitatea politică pune problema relației între judecata de fapt și judecata de valoare.

Cel mai important echivoc; Orice cooperare între oameni presupune o autoritate Modul de exercitare a autorității și alegerea guvernanților constituie esența politicii POLITICA ESTE CARACTERISTICA COLECTIVITĂȚII ÎN ANSAMBLUL SĂU

DEOARECE ESTE CONDIȚIA ORICĂREI COOPERĂRI ÎNTRE OAMENI Cele trei echivocuri sunt inteligibile și bine întemeiate:

Politica = traducerea termenului grec politeia

14

Denumim prin același termen (politică) un sector particular din ansamblul social și, pe de altă parte, ansamblul social însuși

Politica-program de acțiune

Domeniul lor=locul unde se opunprogramele de acțiune

Politica-domeniu

Politica-realitateCunoașterea=parte integrantă a

realității însășiPolitica-cunoaștere

Politica-sistem parțial Influență dominantă Politica-aspect


„Regimul cetății” = modul de organizare a conducerii considerat ca fiind caracteristic

modului de organizare al colectivității

Înțelegem echivocul sensului limitativ/cuprizător

Se aplică sistemului particular modul de cooperare al indivizilor

care-i determină pe guvernanți în interiorul fiecărei colectivități

și modul de exercitare a autorității

Al doilea echivoc decurge din primul

Tocqueville – mișcarea democratică antrenează ansamblul societăților moderne spre

eradicarea deosebirilor de statut și de condiție între indivizi

Această mișcare poate să conducă la apariția a două tipuri de societate:

Egalitară și despotică

Egalitară și liberală

Marx – căuta în transformările economiei explicația transformărilor sociale/politice:

Societățile capitaliste sunt afectate de contradicții fundamentale, ele evoluează spre o

explozie revoluționară; aici intervine un regim socialist într-o societate omogenă, fără

clase

Organizarea politică va dispărea, întrucât statul (instrumentul de exploatare al unei

clase de către o altă clasă) va tinde să dispară odată cu deosebirea între clase

Dezvoltarea economică determină relația dintre clase? Primatul fenomenelor politice

în raport cu cele economice

La originea societății industriale de tip sovietic se află înainte de toate un eveniment

(Revoluția din 1917), dar a fost precedată în mod direct de un fapt de ordin politic.

Caracteristicile majore ale economiei sovietice sunt un rezultat al partidului și

ideologiei sale

Economia sovietică este dependentă în cel mai înalt grad în egală măsură de regimul

politic din Uniunea Sovietică și de programele de acțiune ale conducătorilor partidului

Politizarea economiei sovietice demonstrează că sistemul economic nu este mai puțin

influențat de sistemul politic decât este politicul de economic

15


Ideologia pe care o revendică regimul sovietic impune primatul economiei, în timp ce

ideologia pe care o revendică regimurile occidentale impune primatul politicii

Dacă economia sovietică este efectul unei anumite politici, economia occidentală este

efectul unui sistem politic care își acceptă propria limită

În privința claselor sociale, politizarea este și mai cuioasă, deoarece toate societățile

(atât cele sovietice, cât și cele occidentale) sunt eterogene

Există o ierarhie a autorității, a veniturilor, o distincție în ceea ce privește modul de

viață între cei care se află la nivelul inferior/superior

Elementul cel mai izbitor în comparația făcută între o societate sovetică/occidentală

este, pe de o parte, masa socială care este eterogenă din mai multe puncte de vedere,

dar nu se disociază în grupuri organizate și conștiente de sine și, pe de altă parte, masa

socială care se descompune în grupuri de interese sau grupuri ideologice numeroase,

toate fiind autorizate să își aleagă reprezentanții, să îi apere ideile și să lupte unele cu

altele

Problema claselor sociale nu poate fi tratată dacă facem abstracție de natura regimului

politic

Regimul politic este cel care determină existența sau inexistența claselor și mai ales

conștiința de sine a acestora

Voința politică se află la originea sistemului economic

În ce sens trebuie înțeles primatul politicii?

1. Nu este adevărat că tehnica, nivelul de dezvoltare a forțelor economice sau

repartizarea resurselor colective determină ansamblul societății; nu putem deduce din

organizarea puterilor publice toate caracteristicile societății; putem demonstra pe mai

multe căi faptul că orice teorie a determinării unilaterale a ansamblului sociale de către

o parte a realității colective este falsă:

Pe cale sociologică: nu este adevărat că în condițiile existenței unui

anumit tip de economie rezultă un regim politic determinat și doar acela

Pe cale istorică – începând cu un anumit eveniment, putem ajunge la

cauze din care nici una nu este primordială; noțiunea de „importanță” este

relativă în comparație cu valorile pe care observatorul le atribuie

fenomenelor; în acest caz, importanța variază în funcție de interesul

observatorilor; primatul politicii are două semnificații:

16


1. cei care compară diferitele tipuri de societate industrială

constată că trăsătura caracteristică a fiecărui tip de societate insudtrială

depinde de politică

Tocqueville – toate societățile moderne sunt democratice, adică

contribuie la înlăturarea progresivă a deosebirilor de condiție sau

de statut personal, dar aceste societăți se pretează la o modalitate

despotică sau tiranică și la o modalitate liberală

Raymond Aron – societățile industriale moderne se deosebesc

înainte de toate prin organizarea puterilor publice; în secolul în

care trăim, totul se petrece ca și cu în societatea industrială politica

ar fi cea care determină diferitele tipuri de puteri

Stilul vieții în comun este modificat în întregime de diferențele

politicii considerată ca un sistem parțial

2. în raport cu omul, politica este mai importantă decât factorul

economic, pentru că politica privește în mod mai direct sensul însuși al

existenței.

Filosofii – omul ca animal social

Relațiile interumane sunt fenomenul fundamental al

oricărei colectivități

Orice noțiune de determinare unilaterală este lipsită de

semnificație

Aserțiunea care stă la baza tuturor filosofiilor politice:

filosofii din trecut erau convinși că oganizarea autorității

se confundă cu esența colectivității (fondată pe două

aserțiuni):

1. Nu există viață socială fără o autoritate organizată;

stilul autorității este caracteristic umanității relațiilor

sociale

2. Rousseau – Constractul social – geneza teoretică a

colectivității și originea legitimă a puterii

17


Legătura între legitimitatea autorității și fundamentul

colectivității era caracteristica majorității filosofiilor

politice ale trecutului.

2. Fernando Savater, Politica pentru fiul meu

II. Obedienți și rebeli Aristotel: omul este un animal politic

Omul este singurul animal capabil să se revolte

Kant – suntem „nesocial sociabili” – forma noastă de a trăi în societate nu rezidă

numai în a asculta și a repeta, ci și în a ne revolta și a inventa.

Societățile omenești se transformă istoricește: unele schimbări încearcă să atingă

anumite obiective, altele să consolideze diferitele valori

Singurul element indubitabil – în toate societățile umane există motive de obediență și

motive de revoltă

Politica nu este decât ansamblul motivelor pentru a asculta și al celor pentru a ne

revolta

Anarhism: - nimeni nu comandă; fiecare acționează în acord cu propria sa conștiință,

fără a recunoaște vreun tip de autoritate

Anarhia = sfârșitul politicii

Oamenii tind înspre cooperare, solidaritate, întrajutorare

Nimeni să nu poruncească, pentru că atunci fiecare s-ar purta în mod obedient

O societate fără politică ar fi o scoietate fără conflicte

Cea mai adâncă rădăcină a sociabilității noastre este cea care ne induce de mici dorința

de a ne imita unii pe alții

Etimologic votbind, interesul este ceea ce se află între două sau mai multe persoane,

adică ceea ce le unește, dar le și separă

Dușmanii cei mai periculoși ai socilului sunt cei care se cred mai sociali decât toți

Majoritatea individualiștilor sunt toleranți, lipsiți de pericol

Cei care înțeleg cel ami bine etica sunt egoiștii reflexivi (individualiștii care contirbuie

cel mai puțin la distrugerea societății)

Grație conflictelor, societatea inventează, se transformă, nu stă pe loc

Grație conflictelor, ne afirmăm ca persoane în cadrul unui grup

18


În societate trebuie să existe conflicte pentru că în ea trăiesc oameni reali, diferiți,

fiecare cu inițiativele și pasiunile lui

Nu politica este cea care determină conflictele; ele sunt simptome care însoțesc în mod

necesar viața în societate

Politica constă în a canaliza anumite conflicte, a le ritualiza, a le zăgăzui,

împiedicându-le să crească până la distrugerea grupului

Agresivitatea oamenilor justifică necesitatea autorității politice (apărarea grupului,

lucrări publice de mare utilitate, modificarea unor tradiții/legi, asistența acordată celor

afectați)

Conducerea statală inventează o castă privilegiată și o impun prin forță în chip de

„salvatoare permanentă”

Problema de care se ocupă politica: de cine trebuie să ascultăm? În ce domenii trebuie

să ascultăm? Până când și de ce trebuie să continupm să ascultăm? Când, de ce și cum

ne revoltăm?

3. E. De la Boétie, Împotriva lui Unu sau discurs asupra servituții voluntare

Un singur tiran, care nu are mai multă putere decât cea care i se acordă și nu are

capacitatea de a face rău decât în măsura în care aceasta și se suportă

Oamenii – subjugați nu de o forță mai mare, ci de simpla plăcere a numelui unuia

singur

4. Thomas Hobbes, Leviatanul

Oamenii nu dobândesc nicio plăcere din faptul de a fi împreună acolo unde nu există

vreo putere în stare să impună respectul și ordinea pentru toți

5. P. J. Proudhon, Idee generală despre revoluție în secolul XIX

A fi guvernat înseamnă a fi păzit, inspectat, spionat, dirijat, legiferat, reglementat,

clasificat, îndoctrinat, dăscălit, fiscalizat, prețăluit, evaluat, cenzurat, condus de ființe

care nu au nici calitate, nici știință, nici virtute

6. Spionza, Tratatul teologico-politic

19


Scopul ultim al statului nu este să-i domine pe oameni, nici să-i țină în frâu prin teamă

și să-i facă să trăiască în dependență de alții, ci să-i elibereze pe toți de teamă, să-i facă

să se bucure de dreptul natural de a exista

Statul nu are scopul de a-i transforma pe oameni din ființe raționale în animale, ba din

contră

Scopul statului este, în fapt, libertatea

7. Albert Camus, Omul revoltat

„mă revolt, deci sunt.”

CURS 2: ȘTIINȚA POLITICĂ

Definită în constrast cu alte discursuri despre politică

Știința ca tip de discurs; o știință nu se confundă cu obiectul ei

Știința politică = un set de enunțuri care nu se confundă cu obiectul

Caracterul sistematic al discursului; seria de enunțuri – organizată coerent

Caracterul noncontadcitoriu al științei

Discursul științific este controlabil – trebuie să fie testat

Karl Popper – enunțurile trebuie să fie falsificabile (științifice), adică aflate la limita

de a le contrazice

Politica este obiectul unor discursuri diferite

Distincții esențiale:

1.

20


M. Edelman – Politica și utilizarea simbolurilor: „pentru majoritatea

oamenilor, politica reprezintă o serie de imagini difuzate de către media”

Un discurs nu-l anulează pe celălalt, ele coexistă

2.

3.

21

Știința politică nu are contact direct cu realitatea, ci unul mediat, căutând să explice realitatea politică la nivelul tehnicilor de colectare a datelor, avem observația de tip etnografic, cerctearea în arhive,sondajele de opinie (împrumut sociologic), analiza factorială (corelarea diverselor vairabile), analiza de dependență (regresie - să măsoare influența unei variabile neutralizându-le pe celelalte), analiza de discurs (vizează specii distincte) există metode de tip cantitativ (împrumut sociologic), bazate pe eșantionare și de tip calitativ (explică un fenomen pornind de la un număr limitat de cazuri)Jurnalismul politic rolul jurnaliștilor: de a crea actualitatea (funcție socială)jurnalismul - contact direct cu realitateala nivelul tehnicilor de colectare a datelor: interviul simplist, înregistrareȘtiința politică știința politică nu este elaborată pentru a critica instituțiile sau a apăra o cauză; ea explică puterea, nu o critică sau apără; explică mecanismul.Discursul intelectual conotație specială, care vine din teoriile marxiste (intelectual = deținător al unei diplome); într-un asemenea sistem, din rațiuni ideologice, intelectualul avea drept mijloc de producție ideile; sistem de limitare la mediul universitar Franța, sfârșit de secol XIX - afacerea Dreyfus (spionaj în favoarea Germaniei, condamnare). Emile Zola - J'accuse - lua apărarea lui Dreyfus; în contextul acestei dezbateri, intelectualul este o persoană care are un „capital” și intervine în opinia publică, asumându-și un discurs critic, pentru apărarea unei cauze generale


4.

22

Știința politică nu are ambiția de a mobilizaIdeologie un discurs propriu lumii moderne, de tip special, care are ca obiectiv moblizarea ARENDT, Trilogia sistemului totalitar: „ideologia totalitară ne arată exact ce este o ideologie: logica unei idei.” exemplu: conflictul dintre rase: întreaga explicație a lumii este redusă la o singură idee


Lectură seminar (conspecte):

23

Știința politică disciplină recentă, cu un trecut prestigios până în secolul XVIII, politica însemna o parte a obiectului numit filosofie secolul XIX: L'école Libre de Science Politique (1871), Paris (după pierderea războiului cu Prusia) - pentru a construi elite capabile să depășească această „înfrângere rușinoasă” apare în secolul XIX, după ce filosofia este contestată de mai multe discipline care răpesc obiectul de reflecție al filosofilor1880 - School of Political Science, Columbia1895 - London School of Economics and Political Science Max Weber, M. Ostogorski, R. Michels, A. Siegfried = autori fondatori (primii care elaborează lucrări specifice pe științe politice) Tocqueville - scrie sub influența discursului despre democratizarea societăților ; este unul dintre primii care observă dispariția diferențelor de rang și de statut; anunță o evoluție a societății umane în acest sens; știința politică apare în paralel cu acest fenomen și încearcă să îl explice Pierre Favre - Naissance politique en France Pierre Favre observă că între condițiile sociale pentru apariția noului fenomen se numără individualismul, care permite definirea, afirmarea, autonomizarea persoanelor în cadrul unui corp social, de unde rezultă nevoia de a înțelege această societate. valorizarea științei este o altă condiție pentru nașterea științei politice nașterea universității moderne este un proces treptat, o condiție, o caracteristică esențială pentru înțelegerea și dezvoltarea științeiFilosofia politică folosită pentru a desemna discursul despre politică până în secolul XVIII preistoria de foarte lungă durată a științei politice LEO STRAUSS: deosebim între filosofia politică antică și modernă (explicația produsă în departamentul de Științe Politice constituie criteriul diferenței între filosofia antică/modernă) filosofia politică antică: caracterul natural al limbajului folosit (pornind de la limbajul cetății)figura lui Socrate, emblematică: Dialogurile platoniciene caracterul natural al comunității politice: politica se află în firea omului (zoon politikon, Aristotel)filosofia politică modernă: Machiavelli, Principele: primul care vine și contrazice în sens radical teoriile lui Aristotel, susținând că politica e ceva produs de anumiți oameni, neaflându-se nicidecum în firea umană) Hobbes, Locke, Rousseau: explică faptul că, departe de a fi o expresie a firii umane, politica e ceva construit (Hobbes: homo homini lupus est = războiul tuturor împotriva tuturor) starea de natură este echivalentă, aici ,cu starea de război se dorește depășirea stării de natură ca stare de război și trăirea într-o comunitate; astfel, contractul social face trecerea dintre cele două stări avem un limbaj din ce în ce mai specializat, diferit de limbajul comun antic termenii sunt mai întâi conceptualizați în filosofie, mai apoi aplicați în politică; în Antichitate, filosofii vorbeau limbajul cetățenilor; în modernitate, lucrurile se schimbă


1. Daniel Barbu, From the politics of science to the science of politics: the

difficult make up of the romanian political science

Marginality is perhaps the inescapable fate of all political science enterprises in

Central and Eastern Europe

For American, British, German, French, Italian, political science = dominant, self-

reliant and self-sufficient

What romanian political science is, not what it DOES or it tries to do

The way we study politics usually abides by the politics we study; every regime has

the inclination to produce a politics constant to itself

In becoming aware of what romanian political science tries to bewe might just learn

something about romanian post-communist policy and politics

A romanian political science did never actually exist and is still on the fringes of

existence

Three of these four criteria are not as yet utterly met:

1. No consensus on the appropriate name for the study of politics

2. No accord among specialists on what exactly the science of politics does

3. Several books based on original thorough research

4. The institutional criteria (OK)

A common understanding of politics and its science does not exist in Romania

Marxist teleology – scientific socialism is concurrently cancelled and preserved in the

make up of post-communist political science; this survey tries to exply precisely the

reasons for this unrecognised and insiduous survival of an orthodox and unexpectedly

enduring marxism-lenininsm beyond the demise of communism and its scientific

explanation of history and society

In the pre-communist Romania, political science practically did not exist as an

autonomous field of teaching and research

After 1918, the University of Cernăuți (former Austrian higer education institution)

inherited a political science chiar held by Al. Papacostea

1924, The School of Law – University of Bucharest created a doctoral degree in

”political and economic sciences”

1938, an Institute of moral and political science was createdwithin that School of Law

One of the reasons for this precarious institutional set-up of political science in pre-

communist Romania was the overall triumph pf sociology

24


Dimitrie Gusti (mastermind of Romanian Sociology) – sociology should have been,

and actually was considered to have become the complete science of the nation

Mihail Manoilescu – the pre-communist Romanian political author who enjoyed the

widest and most enduring international reputation; he was the leading European

theorist of corporatism in the very age of corporatism; his political economy is

apparently in use in some South American Universities

Manoilescu developed an articulate theory of party-state relations in a tolitarian

regime

Distinguished between German, Italian and soviet versions of totalitarism: the first

was a dual political system, the second a state using the party for its own purposes, the

third a state utterly controlled by the party

Proper and valuable empirical research in political science has been nevertheless

undertaken, in the `30 and `40, by such authors as Marcel Ivan and Mattei Dogan,

mainly in the area of electoral participation and party-performance

1945 – The Ștefan Gheorghiu Academy for Training and Advancementof the

Leadership Cadres of the Central Commitee of the Romanian Communist Party – an

ideological training center for party activists and state bureaucrats

How to escape backwardness and establish a modern economy – the topics addresses

by theoreticians like Mircea Malița and Mihai Botez

Politics really existed only in the form of good policies of economic growth and social

improvement

In the late `70 and during `80, the social sciences sagged under the weight of a

hegemonic national communism. The stage, as far as the study of politics was

concerned, belonged to theoreticians disposed to ground their interpretation of social

and political life no more in classical Marxist theory or in the critique of

backwardness, but in the works of Nicolae Ceaușescu

Ovidiu Trăznea, chairman of the exclusive, Party-members only, Romanian

Association of Political Science set up in 1968, and, as such, the official political

scientist of the regime

None of the different intellectual shapes assumed by the Romanian scientific socialism

(orthodox, liberal, developmental, nationalist) could not or would not evade their

leninist outset and the circular reasoning of a revolutionary type it brings along

25


A marxist assumption: politics is closely tied to and dependent upon class structures

and economic relations

Leninism assumed that politics might in fact invent class structures and economic

relations

Under the state socialism, the science of politics equates political action itself. Its

holder is the government and the government itself

Political science was subsequently the study of party policies and party language,

the understanding of policies in Romania before 1989 was not only wants-oriented,

rather than right-entrenched, but also verged on a perverse form of public choice

theory

2 paradigms: intellectual experience before 89 and different understanding of how and

why scientific research should be organised

Post-marxist-leninist (1) neo-weberian (2)

1 – idiom for which politics is a dependent variable that rests upon the overriding

problem of acquisition, as conceived by Marx property ownership, deprivation,

immiseration, party competition for the control of the means of production = the

linchpins of politics

2 – the collapse of communism and the social deconstruction it induced should be

experienced as an oportunity for establishing a new political bond, if not a new social

contract politics is held as a rationalization of public conducts within a system of

meanings.

1 & 2 romanian political science, as a newly born academic field of study and

research, had no real intellectual opportunity to grow into a coherent and self-

sustained discipline

The collapse of communism did not even root out automatically all institutions linked

to marxism-leninism and scientific socialism. They simply reshaped themselves,

taking up new names and embarking on new missions, but not changing their

frame of mind

Political science was established in Romania amidst the debris of scientific socialism

in the realization that the problems and the concerns of both new and old democracies

are beginning to converge

26


Continuity and research, however, does not ensure performance, at least not in terms

of research. Nor does the tactics of denial

One of the most elusive paradoxes of the romanian political and intellectual arena is

that, by covering up their not so remote past, the former ideological craftsmen of state

socialism are the first to entail that communism does not deserve to be looked at.

Because, ”had the king been handsome, who would have been bothered if he came out

naked from totalitaranism?” (the-king-is-naked-syndrome)

the most popular handy instrument in the study of politics has become the opinion

survey

to conclude, two main reasons seemto stand behind the slow coming of age of the

romanian political science:

1 – the institutions of continuity had – and still do – a privilledged access to public

resources. They perpetuate an approach to politics and the political largely indebted to

nationalism and vulgar marxism and they are job-market orientated.

In fact, the very idea of research in political science is hardly accepted by the political

environment

Beyond the institutional continuity, the main heritage of the communist era lies maybe

in the way that politics is understood, not as a legitimate object of empirical research

and theoretical exploration, but as a series of heterogenous events to be constructed in

an economic key

2 – the pre-communist condition of political science seems to be reactivated: its

legitimacy is challenged both by sociology and by public law

Perhaps the greatest hazard for the romanian political science is to draw on and

reinforce the dominant discourse of society and polity, instead of providing a critical

theory of politics, because, as Max Weber famously argued, a social science should

rather recognize inconvenient facts, meaning those that controvert comfortably

established certainties, including its very own.

On balance, the romanian science of politics suffers from a number of defects,

which undermine its scientific credentials and academic integrity: the failure to

eliminate inadequate theory, terminological confusion, an excess of descriptivism

and current-affairism, and the enticement to resort to ideological intimidation.

These pathologies are not only germane to the maladies that have afflicted the

larger body of social sciences twenty years ago, but they mimic the very diseases

27


of post-communist politics. Romanian political science is indeed consistent with

the professed capitalist and democratic polity: it has the mission to encompass

the probe. For that matter, it still remains an oxymoron.

2. Pierre Favre, Histoire de la Science Politique

On s’arrêtera dans ce chapitre à la période durant laquelle existent simultanément des

institutions de discussion et de transmission d’une science du politique et des travaux

de science politique qui tendent à se conformer aux critères modernes de la

scientificité. 1 siècle d’histoire puisqu’une première et indiscutable vague

institutionelle et intellectuelle s’observe dans le dernier tiers du XIX siècle

1871 – l’école libre des sciences politiques à Paris

1875 – Ecuola Cesare Alfieris di Science Sociali de Florence

1880 – School of Political Science de Columbia

1886 – la revue américaine Political Science Quarlerly + Annales de l’école libre des

sciences politiques

1895 – London School of Economics and Political Science

1903 – l’American Political Science Association

Auteurs : von Stein, Tönnies, Jellinek, Weber, Mosca, Brice, Pollack, Goodnow,

Burgess, Wilson, Willoughby, Posada avant 1900

Qu’est-ce que faire l’histoire d’une discipline scientifique?

1) le problème de la démarcation entre science et non-science (Popper)

2) le problème de la spécificité de l’objet politique

Si ces conditions étaient remplies, on saurait immédiatement distinguer une recherche

ou un enseihna,ent de science politique ou d’histoire

Il est pur la période très contemporaine à peu près possible de dire ce qu’est la science

politique comme discipline

L’histoire récurrente est la ,éthode propre à l’histoire des sciences lorsqu’elle faite

l’histoire d’une objet. S’agissant d’une discipline; l’histoire récurrente est une obstacle

au déchiffrement du passé

La science politique d’aujourd’hui n’a pas été produite seulement par la science

politique du passé, et la science politique du passé n’a pas produit seulement la science

politique d’aujourd’hui

28


Des conditions d’ordre général ont on effet permis la naissance des sciences sociales

tout au long du siècle, et la science politique en est tributaires comme les autres

Sociales – la révolution industrielle contribue à rendre différente la réflexion sur les

sociétés humaines

– le long surgissement de l’individualisme

– la valorisation de la science et une précision croissante dans les conceptions

d’une scientificité

– la morphologie de la classe particulière des producteurs et des

consommateurs de sciences hu,aines se ,odifie considérablement dans le dernier tieres

du XIX siècle

1. Il y a quasi-simultaneité de l’apparition de la science politique au sense moderne dans

les pays occidentaux

2. Cette simultaneité ne doit faireconclure ni à une identité ni à un développement

ultérieur comparable; fin XIX = chaque science politique nationale a une spécificité

très ,arquée de ses problé,atiques et de son champ d’étude

3. Le domaine actuel de la science politique n’est systématiquement couvert que

relativement tard

4. La science politique ensuite s’unifor,ise dans les different pays, les spécificitées

nationales tendent à se limiter.

29

Documents

Știința Politică