34
1. Simt comun, cunoastere comuna Mentalitatea este definita in Dex ca un fel propriu de a gandi al unui individ, al unei colectivitati, al unei epoci. Prin urmare e un cumul de trasaturi. Insa cand imi propun sa selectez ceea ce defineste romanul ca mentalitate colectiva in prezent fata de acum 20 ani nu vad o foarte mare diferenta. Chiar mai mult, schimbarea pe care o percep este ca aceasta trasatura s-a extins, a capatat dimensiuni nebanuite si a fost ridicata la rangul de virtute. Are in democratie un succes mult mai nebun decat avea in comunism si este mult mai periculoasa intrucat este deghizata in libertate de alegere si poveste de succes. Este triumful formei asupra fondului, al cantitatii asupra calitatii, al mimetismului in fata originalitatii, al acceptarii si adaptarii in fata provocarii si schimbarii (rezistenta la schimbare pe care o studiaza zilele astea cu interes un amic - categoria "las-o bai ca merge-asa, ne-am obisnuit cu ea" - dupa cum spune un cantec cu adevarat contemporan!). Etimologie, sensuri, accepţiuni mens, -ntis(lat) = s.f., minte, spirit; parere; judecata; opinie; constiinta, caracter, fire mentalis = (adj.) care se referă la minte; epitet latin utilizat în scolastica medievală mental = (adj.) în Franţa, sec. XIV mentality = s., sec. XVII, fiica psihologei engleze; desemnează: coloratura colectivă a psihismului, modul particular de a gândi şi a simţi al unui popor, a unui anumit grup de persoane mentalité =s., mijlocul sec. XIX, formă de spirit din perspectiva filosofiei pozitiviste Weltanschauung =în relaţie de sinonimie parţială mentalitate = în limbajul comun, frecvent în asocieri peiorative Studiul mentalităţilor Indisolubil legat de „Şcoala de la Annales”, după revista pe care au lansat-o Lucien Febvre şi Marc Bloch, în 1929 Scoala Annales este un stil de istoriografie dezvoltata de istoricii francezi in secolul al 20-lea. Este numita după revista

ti Contemporane Curs

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: ti Contemporane Curs

1. Simt comun, cunoastere comuna

Mentalitatea este definita in Dex ca un fel propriu de a gandi al unui individ, al unei colectivitati, al unei epoci. Prin urmare e un cumul de trasaturi. Insa cand imi propun sa selectez ceea ce defineste romanul ca mentalitate colectiva in prezent fata de acum 20 ani nu vad o foarte mare diferenta. Chiar mai mult, schimbarea pe care o percep este ca aceasta trasatura s-a extins, a capatat dimensiuni nebanuite si a fost ridicata la rangul de virtute. Are in democratie un succes mult mai nebun decat avea in comunism si este mult mai periculoasa intrucat este deghizata in libertate de alegere si poveste de succes. Este triumful formei asupra fondului, al cantitatii asupra calitatii, al mimetismului in fata originalitatii, al acceptarii si adaptarii in fata provocarii si schimbarii (rezistenta la schimbare pe care o studiaza zilele astea cu interes un amic - categoria "las-o bai ca merge-asa, ne-am obisnuit cu ea" - dupa cum spune un cantec cu adevarat contemporan!).

Etimologie, sensuri, accepţiunimens, -ntis(lat) = s.f., minte, spirit; parere; judecata; opinie; constiinta, caracter, firementalis = (adj.) care se referă la minte; epitet latin utilizat în scolastica medievalămental = (adj.) în Franţa, sec. XIVmentality = s., sec. XVII, fiica psihologei engleze; desemnează: coloratura colectivă a

psihismului, modul particular de a gândi şi a simţi al unui popor, a unui anumit grup de persoanementalité =s., mijlocul sec. XIX, formă de spirit din perspectiva filosofiei pozitiviste

Weltanschauung =în relaţie de sinonimie parţialămentalitate = în limbajul comun, frecvent în asocieri peiorative

Studiul mentalităţilor Indisolubil legat de „Şcoala de la Annales”, după revista pe care au lansat-o Lucien Febvre şi Marc Bloch, în 1929

Scoala Annales este un stil de istoriografie dezvoltata de istoricii francezi in secolul al 20-lea. Este numita după revista stiintifica Annales , care rămâne principala sursă, împreună cu multe cărţi şi monografii. Scoala a fost extrem de influenta în stabilirea agendei pentru istoriografia Franţei şi numeroase altor ţări, în special în ceea ce priveşte utilizarea sociale a metode ştiinţifice de către istorici, accentul pus pe teme sociale, mai degrabă decat pe teme politice sau diplomatice

Scoala de la Annales, adevarata "revolutie istoriografica", potrivit unui interpret al ei din lumea anglo-saxona, a condamnat conceptia si scrierea traditionala a istoriei, calificata drept evenimentiala, si a privilegiat studiul structurilor, al fortelor economice, al mentalitatilor colective, al tehnicii, al tuturor realitatilor considerate a fi adevaratii factori creatori de istorie si a trecut în plan secund, cand nu l-a ignorat cu totul, faptul de istorie politica, militara, actiunea personalitatilor, tot ceea ce, potrivit noii scoli istorice, tinea de domeniul evenimentului.

Mentalitatea: poate fi privită dintr-o dublă perspectivă: a cunoaşterii comune şi a cunoaşterii

ştiinţifice face referire la ceva ce este comun indivizilor unui grup: comportamente, moduri de

viaţă, norme de apreciere, de evaluare, conduite etc.

Page 2: ti Contemporane Curs

presupune cultura interiorizată, tipul modal al personalităţii stabilit excusiv prin frecvenţa incidenţei

se constituie ca nucleu identitar grupal grilă de decodare a lumii şi a informaţiilor primite, adică un sistem de interpretare a

universului grupului modelată de educatie, de toate experienţele sociale, de deprinderile de judecată;

implica sisteme de valori, o reprezentare comună a lumii. Alex Muchielli: dat colectiv care presupune un sistem de referinte implicite unui grup

social, o cultura interiorizata, o stare de spirit, o anumita percepere si viziune a lumii, un ansamblu de comportamente si de opinii tipice, o pozitie existentiala fundamentala

utilajul mental: esenta modalităţilor de gândire şi cadrelor logice, elementelor cheie ale viziunii asupra lumii, exprimate în atitudini faţă de obiecte nodale (referenţi esenţiali ai identităţii grupale)

Işi propune: - cercetarea curentelor de opinie, a atitudinilor colective, a modului comun de a gândi şi simţi într-o comunitate umană- re-dimensionarea umană a istoriei evenimenţiale, faptice, cifrice- re-configurarea trecutului umanităţii din perspectiva sistemelor de valori existente la un moment dat- oferirea unei perspective dinamice asupra trecutului, prin redarea nuanţată, subtilă şi speculativă a unor aspecte proprii existenţei umane- evidenţierea rolului pe care îl au reprezentările mentale în viaţa omenirii, imagini stereotipe, prejudecăţi- investigarea utilajului mental (L. Febvre): vocabular, sintaxă, locuri comune, preconcepţii, cadre logice.- exploatarea unor surse precum : literatura, arta, mitologia, folclorul, diferite istorii (socială, a dreptului, a ideilor) - spirit pluridisciplinar: psihologie socială, geografie umană, demografie istorică, lexicologie, semantică etc.

REPREZENTAN Ţ I:

Lucien Febvre ,Marc Bloch ,Johan Huizinga ,Fernand Braudel ,Emmanuel LeRoy Ladurie , Jacques Le Goff , Georges Duby , Philippe Aries

Simţul comun/cunoaşterea comună„Cunoaşterea comuna”= suma de cunoştinţe despre traiul laolalta al oamenilor, cunoştinţe

obţínute prin experienţa directă a indivizilor; opusă cunoaşterii ştiinţifice, din unghi sociologic.Fiecare individ isi insuseste in cursul existentei sale o serie de cunostiinte, bazate pe

experienta directa. Aceste cunostiinte fac parte din cunoasetrea comune, cunoasterea spontana sau cunosatere la nivel comun, adica formarea unui sistem de reprezentari, achizita unor cunostiinte,

Page 3: ti Contemporane Curs

formularea unor posibile explicatii si interpretari, obtinute in mod spontan, fara o cercetare sistematica prealabila, ci doar pe baza activitatiii conextuale (loc de munca, grup de prieteni).

Citându-l pe C. Popa, Septimiu Chelcea defineste cunoasterea comuna ca reprezentând « însusirea de catre agentul cunoscator a unei informatii legate de conditiile praxiologice în care actioneaza ». Ea se bazeaza pe experienta directa oamenii utilizând cunostintele dobândite cu ajutorul limbajului, în procesul socializarii.

H.Stahl (1974, 75) evidentiaza caracterul iluzoriu al cunoasterii la nivelul simtului comun si considera ca enculturatia si socializarea sunt principalii factori care o genereaza. Enculturatia (înteleasa ca transmitere a culturii de la o generatie la alta) are efecte limitative asupra cunoasterii, atât prin utilizarea unei limbi, cât si a unui anumit tip de limbaj. Prin sintaxa si vocabularul propriu fiecarei limbi conditioneaza modul de a judeca al oamenilor. Cercetarile comparative interculturale au relevat modul în care anumite caracteristici lingvistice influenteaza procesul .Limbajul, pe de alta parte, influenteaza procesul de memorare : un lucru e mai usor de readus în memorie daca pentru el exista termen lingvistic corespunzator. Se disting doua cazuri. Primul apare atunci când pentru mai multe lucruri exista un singur .În al doilea caz, avem de a face cu existenta mai multor cuvinte pentru a defini aceeasi realitate, în aceeasi limba (eschimosii au cuvinte diferite pentru zapada si care s-ar putea traduce prin înghetata, apoasa, imaculata, învechita, etc.).

Cunoaşterea comună (spontană) mai este influenţată şi limitată de factori precum:- socializarea (primară şi secundară)- subiectivitatea

Simţ comun = punct de vedere natural (E. Husserl) reprezintă atitudinea noastră în experienţa obişnuită, opusă atitudinii reflexive prezentă în experienţa reflexivă a conştiinţei, atitudine prin excelenţă interogativă. Specificul atitudinii naturale consistă în naivitate, spontaneitate şi dogmatism

Simtul comun, numit si punctul de vedere natural si chiar, bunul simt este o conceptie comprehensiva despre lume, viata si om care asuma idei apartinand traditiei culturale si elemente ale gandirii stiintifice. Expresia 'atitudinea naturala' sau 'punct de vedere natural' a fost folosita pentru prima data de Edmund Husserl pentru a descrie atitudinea noastra in experienta obisnuita, caracterizata in contrast cu atitudinea reflexiva prezenta in experienta reflexiva a constiintei, atitudine prin excelenta interogativa. Specificul atitudinii naturale consista in naivitate, spontaneitate si dogmatism.

L.Blaga descrie simtul comun ca fiind un corp de prejudecati dar pe care individul integrat perfect in colectivitate nu le va descoperi niciodata ca atare … 'Este mai bine sa ne dam seama de aceasta situatie inainte de a vorbi despre ruptura pe care filosoful o efectueaza in omogenitatea simtului comun'. Dupa Blaga, simtul comun se constituie ca un corp de prejudecati. O prejudecata este o unitate de evidente false.

Kant releva natura prejudecatilor si subliniaza necesitatea combaterii lor din doua motive: in numele adevarului, caci daca ratiunea se comporta pasiv este posibila in demersul ei de eroare si iluzie; in numele libertatii, deoarece daca ratiunea este pasiva subiectul nu gandeste prin el insusi ci priveste legea din exterior. 'A gandi liber, inseamna a fi autonom'.

Distincţii:

Page 4: ti Contemporane Curs

simţ comun de prima mâna: ansamblul cunoştinţelor spontane fondate pe experienţa directa (cunoaşterea spontană, intuiţia, feeling-ul imediat)

simţ comun de mâna a doua: ansamblul cunoştinţelor ştiinţifice transformate în imagini şi folosite în practică (Moscovici şi Hewstone, 1983, apud S. Chelcea)

După modul de dobândire a cunoştinţelor, simţul comun are două forme esenţiale: simţ comun de primă mână şi simţ comun de mână a doua (Moscovici şi Hewstone, 1983). Simţul comun de primă mână reprezintă ansamblul cunoştinţelor spontane fondate pe experienţa directă a agenţilor cunoscători. Un jurist cu experienţă de multe ori îşi dă seama intuitiv de partea cui este dreptatea. În mod spontan „simte” că o mărturie este falsă. Dacă respectivul jurist a citit lucrări de psihologie şi sociologie judiciară, va utiliza cunoştinţele dobândite, făcând apel la ceea ce se numeşte „simţ comun de mână a doua”, adică „ansamblul cunoştinţelor ştiinţifice transformate în imagini şi folosite în practică.

Din punctul de vedere al mentalitatii, societatile europene se impart, dinspre nord-vest spre sud-est, cu nuante intermediare, in societati neutre-specifice si societati afectiv-difuze.

In societatile neutre-specifice (cum le denumeste Talcott Parsons) relatiile dintre oameni sunt reci. Prietenia e absenta. Socializarea se face prin cluburi de golf sau de popice. Planul vietii private si cel al vietii profesionale sunt strict separate. Legile sunt respectate, iar statul e privit ca o autoritate legitima. Viata economica si cea politica sunt separate. Oamenii se respecta sau se dispretuiesc. Apreciaza fairness, respectarea regulilor, si gandesc in principii universal aplicabile. Distanta ierarhica e mica, societatile sunt predominant egalitare. Olanda si tarile scandinave ilustreaza destul de bine aceasta mentalitate.

In societatile afectiv-difuze, oamenii au relatii calde, prietenoase, durabile. Planul vietii private si al vietii profesionale se intrepatrund: pilele, relatiile, cunostintele sunt folosite pentru suprimarea greutatilorbirocratice. Oamenii judeca de la caz la caz, si „aplica legea cand nu se mai poate face nimic“, cum spunea un fost ministru de Interne valah. Nu legile au autoritate, ci sefii. Viata economica si politica sunt stranslegate: oamenii politici ofera comenzi de stat agentilor economici, care sponsorizeaza partidele, care... Oamenii se iubesc ori se urasc: a face o escrocherie nu e grav, atata vreme cat, bun sau rau, esti de-al nostru – si a fi incoruptibil nu e mare lucru, daca apartii partidului opus, pe care oricum nu-l inghitim. Partidele sunt alcatuite din fini, camarazi de armata, colegi de birou, nepoti de sora, si nu sunt marcate ideologic. Tarile balcanice, Orientul Mijlociu si Sicilia apartin acestui tip. - Dan Ungureanu & Xandrei Popescu, Cultura, Nr. 15 (120), 19 aprilie 2007.

2.Paradigma omului arhaic. Mentalitatea primitivă şi arhaicitatea omului modern

Comunităţile arhaice studiate din mai multe perspective: etnologică, antropologică, etno-psihologică, dinspre filozofia culturii , istoria civilizaţiilor sau studiul mentalităţilor.

Page 5: ti Contemporane Curs

Omul arhaic are un fel specific de a se raporta la lume şi viaţă, de a-şi explica fenomenele şi de a inter-relaţiona.

Existenţa omului arhaic pendulează între sacru şi profan. Problema realtie sacru-profan a fost traita si gandita dupa diferite modele. Dupa un prim model, atitudinea religioasa s-ar trai excusiv in activitati sacrale: rugaciune, participare laliturghie, apartenenta la o societate religioasa, etc. Adica viata religioasa este paralela cu viata profana. Dupa un alt model, omul ar trebui sa-si consacre intreaga viata si actiunile sale, vietii religioase, sfarsind prin a nu mai recunoaste autonomia vietii profane si a-i inlocui functionarea ei normala. Oricare ar fi orientarea fundamentala a vietii, sacrul influenteaza activiatatea profana a omului.

Omul arhaic are o perspectivă mitico-magică asupra vieţii.Relaţia cu natura şi mediul are cu totul alte fundamente decât în cazul omului modern

Gândire prelogică (L. Bruhl), gândire magică (L. Blaga), gândire totemică, gândire animistă

Magia: tehnică a modului de gândire animist semnifică atotputernicia ideilor (Freud) guvernează viaţa în comunitatea arhaică şi generează atitudini şi comportamente

specifice practica magică – principii: legea similitudinii (magie homeopatică) şi legea

contactului (magie contagioasă) în comunitatea arhaică are un dublu scop: manipulator faţă de fenomenele naturii şi

protector faţă de comunitate în esenţă, reglementează viaţa comunităţii arhaice şi stabileşte graniţa dintre sacru şi

profan există ca mod de a gândi, dar şi ca practică, în virtutea credinţei şi convingerilor

comune, generalizate, de neclintit în interiorul tribului. (vezi C. L. Strauss) presupune o viziune comună mitologică asupra universului implică raporturi şi legături esenţiale între totem, lider şi restul comunităţii

Totemul

Numele provine de la cuv. totem sau totam= obiect sau fiinta cinstita ca fiind stramosul, simbolul tribului primitiv, intalnit la unele triburi din America de Nord. Totem este de obicei un animal sau alt obiect din natura care reprezintă pe plan spiritual un grup de oameni inruditi, cum ar fi un clan.

Reprezentantii acestei teorii au concentrat studiul lor asupra societăţilor primitive.Durkheim =simbolul prin care un clan impunea respect si autoritate, ca o putere deosebita, sacra.

Astfel el ar fi aparut dintr-o necesiatte sociala. Freud: care considera totemul ca strămoşul grupului, spiritul său protector; legăturile totemice sunt superioare celor de sânge (legea exogamiei);

-de regulă este un animal, comestibil, inofensiv sau periculos, de temut, mai rar o plantă sau o forţă naturală (ploaia, apa), care se află într-o relaţie specială cu întregul grup. Totemul este, în primul rînd, strămoşul grupului, după cum este şi spiritul său protector, care îi vine în ajutor, îi trimite oracole, iar dacă pentru alţii este periculos, în schimb, îşi cunoaşte copii şi îi protejează;

Page 6: ti Contemporane Curs

- apartenenţa la totem este baza tuturor îndatoririlor sociale; - aproape pretutindeni unde fiinţează acest sistem, există şi regula ca membrii unuia şi aceluiaşi totem să nu aibă între ei relaţii sexuale.Considerat ca strămoş şi protector al unei etnii (trib, popor), venerat ca atare, din definiţia citată, totemului i se pot stabili următoarele funcţii: apotropaică, oferă protecţie descendenţilor săi şi, de regulă, teritoriului locuit de aceştia; ordonatoare şi legiuitoare, fiind generator de tabuuri; paznic al porţilor (vezi figurile terifiante la intrarea în temple), forţă periculoasă faţă de străini şi duşmani, avînd menirea să-i înspăimînte şi să-i ţină departe de spaţiul protejat; defineşte şi delimitează un spaţiu sacru, unde se manifestă puterea sa benefică, de alte spaţii, printr-o frontieră tabu, un totem, o ţară.Dragonul cu cap de lup, purtat la război înfipt într-o lance, reprezintă totemul dacilor, care defineşte un spaţiu sacru şi protejat, îi delimitează frontierele, este ordonator şi legiuitor. în timpul luptei, el producea groază în rîndurile adversarilor prin funcţia sa terifiantă.L. Blaga: t. posedă o putere magică de care sunt contaminaţi toţi membri

grupului (“noi suntem papagalii roşii”, Borroro)Huizinga: t. instituie un soi de identitate mistică între două lucruri care aparţin unor

categorii diferite; prin deghizare, omul arhaic are convingerea că se metamorfozeazăTotemismul ca mod arhaic de a înţelege fiinţarea sau ca religie anistorică se fundamentează

pe tabu-uri care în esenţă reglementează aspecte legate de:- lucrurile comestibile- libertatea de deplasare- libertatea de relaţie

Tabu – ul

cuv tabu este de origine polineziana si inseamna separat, deosebit, marcat prin ceva distinctiv si mai ales interzis. Reprezentantul principal este Solomon Reinach.Wundt: “cel mai vechi cod de legi nescrise al umanităţii”Individul tabuizat este exclus din comunitateC. L. Strauss: “integritatea fizică nu rezistă în faţa dizolvării personalităţii sociale”R. Girard : teoria stigmatului social (“ţapul ispăşitor”)Încălcarea unui tabu atrage sancţiuni: directe, adică fireşti, sau indirecte, adică sociale. Primele pot

să apară spontan, divinitatea pedepsind ocult nerespectarea interdicţiei, ca printr-o lege acţionând de la sine, celelalte depind de intervenţia zeului, a unui spirit sau chiar a şamanului ori preotului, întrucât o

Page 7: ti Contemporane Curs

încălcare de tabu deschide cale primejdiilor, culpabilul devenind el însuşi sursă de pericole, e tabuat el însuşi. La multe populaţii, violarea unui tabu, chiar involuntară, e pedepsită uneori cu moartea.

La începutul secolul XX s-au deosebit două direcţii în definirea noţiunii tabu. Pentru sociologul Emile Durkheim tabu-ul era un ansamblu de interdicţii rituale care au scopul de a preveni efectele primejdioase ale unei contagiuni magice, împiedicând orice contact între un lucru sau o categorie de lucruri unde se presupune că se află un principiu supranatural şi altele care nu au caracter sau nu îl au în acelaşi grad.

Victor Kernbach pe de altă parte, considera că orice tabu e mai complex în realitatea vie a societăţilor totemice şi că acesta nu poate fi atribuit ca atare societăţilor civilizate. Astfel, interdicţiile prin sacralizare din cadrul unor religii evoluate nu sunt forme propriu-zise de tabu, ci numai elemente de cult cu o strctură juridică mai densă. Acesta subliniază că în termenul "tabu" se cuprind de fapt două noţiuni: "sacru" şi "profan".

În linii mari, tabuarea urmăreşte în toate religiile sau formele sociale sacralizate (deşi uneori complet laice) mai ales 4 scopuri:

1) asigurarea secretului sacerdotal de iniţiere şi finalitate;2) apărarea, prin certificarea inviolabilităţii persoanei, a preoţilor, căpeteniilor, monahilor, de

surprizele oricărui conflict cu supuşii3) apărarea unor obiecte şi tradiţii atribuite revelaţiei primordiale

4) apărarea populaţiei de pericole reale (boli, accidente, otrăviri prin imprudenţă, excese), salvarea de stârpire a unor specii utile de animale şi plante, veghea bunei desfăşurări a unor fenomene naturale (de exemplu, procreaţia, de unde tabuarea impurificării periodice a femeii), echilibrul moral al societăţii

Principalele finalităţi:- securitatea celor vulnerabili, dar şi a comunităţii în sine- asigurarea derulării în condiţii normale a unor acte importante în viaţa comunităţii

Antropologii consideră tabuul o parte din sistemul general al controlului social, de unde rezultă că orice tabu, chiar unul iraţional sau absurd, e învestit cu funcţia reglementării vieţii colective. Practicarea tabuului pare într-adevăr un sistem prejuridic. Astfel, de pildă, ciuccii nord-siberieni aveau câteva tabuuri deosebit de interesante: a nu se face iarna focul cu lemn de arbore, a nu trăi mai mult de 5 ani pe alte meleaguri, a nu face foc în barcă, a nu se folosi foc străin.

3.Mentalitatea totalitară. Omul-masă şi gândirea dublă

Comunismul a fost o concepţie utopică, înrădăcinată în visul suprimării, cu orice preţ, a proprietăţii private şi a construirii unui univers al egalităţii totale. Dictatul leninist asupra

Page 8: ti Contemporane Curs

realităţii a urmărit să transforme individul într-o simplă rotiţă din imensa maşinărie a despotismului partidului unic.Totalitarismul, fie de dreapta, fie de stânga, este un regim care neagă drepturile umaneşi subordonează individul entităţii colective a partidului/stat. Cum a scris cândva Hannah Arendt, autoarea unei lucrări fundamentale despre totalitarism: „Mişcările totalitare sunt organizaţii de masă formate din indivizi atomizaţi şi izolaţi. Comparate cu toate celelalte partide şi mişcări, caracteristica lor externă cea mai evidentă este cererea lor de loialitate totală, nelimitată, necondiţionată şi inalterabilă în raport cu membrul individual”George Orwell, în universul totalitar, tot ce nu este interzis, este obligatoriu.Cartea Neagră a comunismului oferă probe zguduitoare privind dezastrulcivilizaţional al dictaturilor comuniste: s-a pierdut însăşi noţiunea de umanitate prin ceea ce istoricul francez Alain Besançon a numit falsificarea Binelui.

structura unui regim totalitar este piramidală: dictatorul, oligarhia şi masa raportul între stat şi societate este unul rigid, artificial, ficţionalizat de cei în mâinile

cărora e concentrată puterea puterea statală se autolegitimează prin propria ideologie care devine dogmă generală

obligatorie (P. Ricoeur - apelul la un set de norme şi reguli, ca şi la un simbolism social care fundamentează o retorică a discursului public)

regimul totalitar se bazează pe un dublu control: al minţii şi al resurselor (materiale , umane, informaţionale)

realitatea este mistificată, re-creată, devine o “minciună organizată” (V. Havel) sentimentele dominante induse în masă sunt: frica, suspiciunea, dorinta de a fi la

adăpost, de a fi sub protectorat, de a gandi în şi la comun

Ideologia• discursul public conexat cu acţiunea devine ideologie în momentul în care este pus în

slujba legitimării autorităţii• interesele unei clase care ajunge să fie dominantă sunt exprimate întotdeauna ca

interesele societăţii în general• pentru a-si atinge obiectivele clasa dominantă trebuie “să dea ideilor ei forma

generalităţii, să le înfăţişeze ca singurele raţionale, general valabile” (Marx, Engles Ideologia germană)

• funcţiile ideologiei: de reprezentare, legitimitoare (justificativă), de integrare a fenomenului ideologic (P. Ricoeur)

ideologia ca liant al memoriei colective, responsabil de valorizarea comună a evenimentelor fondatoare; funcţia fondatoare a ideologiei va creşte în importanţă odata cu castigarea puterii politice de către clasa muncitoareşi instaurarea regimurilor totalitare: ritualizarea evenimentelor publice, mitologizarea biografiilor personalităţilor, mistificarea istoriei

• orice ideologie are trei elemente definitorii (H. Arendt):1. pretind că oferă o cunoaştere totalizantă asupra trecutului, prezentului şi

viitorului

Page 9: ti Contemporane Curs

2. pretind că există o realitate “mai adevărată” care reclamă un al şaselea simţ cultivat prin “îndoctrinare ideologică specială”

3. afişează coerenţă globală, ordonând faptele într-o structură absolut logică pornind de la o idee-axiomă, premisă a întregului sistem

“Omniprezentă şi omnipotentă, ideologia a fost pandantul simbolic al terorii. În cadrul acestui regim, ideologia nu a fost un discurs despre putere, ci a fost ea însăşi expresia absolută a puterii. Mai întâi sub forma delirantă a postulatelor staliniste legate de întărirea vigilenţei revoluţionare şi a ascuţirii necontenite aluptei de clasă, apoi sub aceea a discursului despre construcţia societăţii socialiste multilateral dezvoltate, ideologia a fost forţa care a permis reproducerea simbolică a regimului.”

Masa

imens organism social amorf margat de o gândire prefabricată, de automatisme comportamentale, de atitudini standardizate induse prin strategii propagandistice susţinute şi printr-o politică de nivelarea personalităţilor

alcătuită din oameni depersonalizaţi, fără statut social clar, fără rădăcini într-un sistem tradiţional sau într-o comunitate bine definită

se caract. prin apolitism (opţiunea înseamnă diferenţiere) modul standardizat de a gândi al masei este şi rezultatul eliminării competitivităţii

care antrenează şi întreţine o stare de letargie intelectuală, spirituală, lipsa de iniţiativă şi utilizarea mecanică a preconceptelor

în interiorul masei forţa centripetă se opune oricăror tendinţe de schimbare, de spargere a tiparelor

masa presupune existenţa unei personalităţi colective ca rezultat al uniformizării personalităţilor individuale

masa e corpusul social controlabil şi manevrabil într-un stat totalitar

Comunismul românesc

Comunism, comunitate, comunitarism: identitatea colectivă anulează identitatea individuală:- “angoasa deschiderii”- în plan cultural-ideologic proletcultismul este o doctrină de clasă- orientare naţională, susţinută în plan cultural de protocronismEgoul etnic exacerbat:

- simţul critic dispare- mitul se substituie istoriei obiective- cultivarea unui trecut mistificat

- La noi, migraţia de la sat la oraş, precum şi ideologizarea şi colectivizarea satului românesc au dus la formarea masei:

Page 10: ti Contemporane Curs

- “bunul colectiv” a anihilat simţul responsabilităţii individuale- “gândirea dublă”: capacitatea unei minţi de a cuprinde şi a accepta două credinţe

contradictorii; expresie care traduce decalajul dintre idee şi ideologie

Intelectualii între compromis şi rezistenţă

intelectualii autentici devin indezirabili regimului cei care semnează pactul ideologic devin nomenclaturisti, privilegiaţi ai sistemului cei care se opun sunt fie dizidenti in afara ţării, fie ostracizaţi în ţară regimurile totalitare deturnează sensul cuvântului atribuindu-i accente peiorative

“Intelectualii români nu au condus mişcări similare cu Revoluţia maghiară ori Primăvara de la Praga.”

Două perioade în istoria comunismului românesc- 1948 – 1964 (Gh. Gheorghiu Dej): perioadă stalinistă, concentraţionară,

bazată pe exemplul terorii şi al fricii explicite, fenomenul reeducării a atins limite paroxistice, retorică internaţionalistă

- 1964 – 1989 (N. Ceauşescu): delimitare de URSS, naţionalism-comunism, frică interiorizată, metode grosiere de manipulare, cultul personalităţii, formele de teroare au devenit mult mai subtile

“Delaţiunea a continuat să fie baza acţiunii de control şi supraveghere în masă exercitată de Securitate. Acţiunile Securităţii au fost întotdeauna dirijate de partid. Aparatul politic era celcare identifica inamicul, iar Securitatea se ocupa de anihilarea acestuia.”

Comunismul, prin poliţia sa politică, numită securitate a fost de la început până la sfărşit un regim ilegal, ilegitim şi criminal:- control absolut şi propagandă continuă, cenzură şi îndoctrinare ideologică

- distrugerea economiei de piaţă şi impunerea modelului autoritar şi rigid economiei planificate

- distrugerea statului de drept prin lichidarea monarhiei constituţionale; statul comunist un stat al terorii, directe sau indirecte, punitive şi/sau profilactice

- distrugerea ţărănimii prin colectivizare- atacul asupra proprietăţii private- politica pronatalistă forţată- politica alimentaţiei raţionalizate

Cele 7 minuni ale comunismului 1.Toată lumea avea de lucru. 2. Deşi toată lumea avea de lucru, nimeni nu muncea. 3. Deşi nimeni nu muncea, planul se făcea peste 100%. 4. Deşi planul se făcea peste 100%, nu puteai cumpăra nimic. 5. Deşi nu găseai nimic de

Page 11: ti Contemporane Curs

cumpărat, toată lumea avea de toate. 6. Deşi toată lumea avea de toate, toţi furau. 7.Deşi toţi furau, niciodată nu lipsea nimic.Concluzii privind comunismul românesc:(Sorin Borza, revista Agero)

în plan structural şi mentalitar, comunismul nu a reprezentat pentru români o opţiunespirituală

regimul comunist din România nu a fost un produs natural al istoriei naţionale, ci unimplant sovietic

comunismul din România a fost lipsit de rădăcini social-istorice şi asta explicăcaracterul său puternic represiv

violenţa unui sistem e direct proporţională cu intensitatea resentimentului public faţăde ideologia oficială

comunismul a fost prin excelenţă un regim de teroare pentru că valorile sale n-au fostniciodată interiorizate şi efectiv asumate de poporul român

propaganda comunistă nu a fost susţinută prin cultură veritabilă sau curente de idei comunismul a subzistat prin conformism public şi laşităţi individuale

“Propaganda oficială nu a reuşit decât în mică măsură să determine angajamente de conştiinţă. Carnetul de partid era, de cele mai multe ori, simptomul unei resemnări sau al oportunismului de conjunctură. Oameni care îşi doreau o carieră profesională şi o viaţă decentă priveau înscrierea în partid ca pe un „vaccin politic”. Nu convingerile ideologice îi determinau pe intelectuali şi artişti să accepte oferta partidului. Activistul de partid era, de cele mai multe ori, un oportunist primitiv, lipsit de orice graţie intelectuală. Răspunsul comun la propaganda agresivă a regimului a fost zvonul şi bancurile.  Ironic şi defensiv românul a profitat de capacitatea dublului discurs de a sfida cea mai strânsă cenzură” .

Tranziţie şi mentalitate.Reabilitarea individului tranziţia post-totalitară -

pledoarie pentru reformă pe toate planurile; ideea reformării unanim acceptată societăţi ecluză în care personalitatea colectivă devine anomică [anomie (a nomos)- Jean-

Marie Guyau în Schiţă pentru o morală fără obligaţii şi fără sancţiuni;Emile Durkheim îi va atribui un sens negativ]

starea de anomie e opusă stării de normalitate; desemnează gradul de entropie al unei societăţi la un moment dat

„mineriadele” anilor 90 sunt efecte simptomatice ale bolilor de care suferea societatea în ansamblul ei („moarte intelectualilor” sau „noi muncim, noi nu gândim”)

la fel şi comportamentul electoral al românilor „rezistenţa prin cultură” şi „opoziţia din interior la sistem” – clişee – argument ale

intelectualilor mişcarea civică inexistentă, intelectualitatea românească defensivă libertatea produce angoase, frustrări, resentimente

Page 12: ti Contemporane Curs

comportamentul electoral al românilor - esenţial pentru definirea mentalităţilor postcomuniste

s-a putut constata:- liderul politic paternalist a răspuns nevoii acute de protecţie resimţite de un popor aflat în

grija statului şi a conducătorului atotputernic - că discursul rudimentar naţionalist reflecta frustrarea şi teama unei societăţi ameninţate de

sărăcie şi lipsă de educaţie- disponibilitatea masei votanţilor de a reacţiona pozitiv la un slogan electoral de tipul „noi

nu ne vindem ţara”(asociaţii în mentalul colectiv gen capitalism – exploatare, înrobire)- faptul că electoratul a preferat, în virtutea obişnuinţei, limbajul de lemn în discursul public,

iar apoi discursurile pregnant populiste (“cu priză la mase”)- lipsa culturii politice care sa determine alegeri raţionale şi nu umorale

Grupul pentru Dialog Social s-a constituit în ianuarie 1990 ca o instanţă de reflexie critică într-o etapă istorică marcată de descompunerea violentă a statului totalitar comunist şi de trecerea de la o societate comunizată la constituirea unei societăţi civile.

Atitudini, reacţii, idiosincrazii româneşti după 90 - lipsa asumării responsabilităţii individuale

- principiul transferării culpei majoritare (“ţapul ispăşitor”)- spiritul gregar (gregarism vs. solidaritate)- spiritul mimetic (B. Fundoianu)- recrudescenţa sentimentelor patologic naţionale- “angoasa deschiderii”- confuzia valorică, deruta spirituală- comunostalgia- predispoziţia ludico-evazionistă pentru umorul subversiv (bancul ca dublu discurs)- predispoziţia pentru colportarea zvonului, a informaţiei clandestine şi subversive ca refulare

“Am moştenit (ca indivizi, dar şi la nivelul comunităţii) o propensiune detestabilă pentru tonul conspirativ şi adevărul şoptit pe la colţuri.”(Sorin Borza)

4. Rural, urban, metropolitan din perspectiva mentalităţilor

Carta Europeană a Spaţiului RuralConform Carta Europeană a spaţiului rural a fost definit şi caracterizat spaţiul rural al ţării

noastre ca fiind determinat de acele zone aparţinând comunelor şi zonele periurbane ale oraşelor şi municipiilor în care se desfăşoară, cu respectarea legislaţiei în vigoare, activităţi economice în ceea ce priveşte producţia agricolă vegetală şi/sau zootehnică, silvică, de pescuit şi acvacultură, procesarea industrială a produselor agricole, silvice, piscicole şi de acvacultură, precum şi activităţi

Page 13: ti Contemporane Curs

meşteşugăreşti, artizanale şi de mică industrie sau servicii de turism şi agrement rural.●Document ce propune o viziune europeană, modernă asupra spaţiului rural. ● În viziunea europeană satul are următoarele funcţii1) funcţia economică care garantează satisfacerea de

- nevoi alimentare- venituri corespunzătoare comparabile cu profesiile liberale- protecţia mediului

2) funcţia ecologică, orientată spre conservarea de- resurse naturale: apă, sol, aer- biotipuri (spaţii verzi), mediu- peisaj- biodiversitate

3) funcţia socio-culturală, menită să asigure şi să lărgească viaţa asociativă locală● O justificare a faptului că satul ocupă un loc central în tendinţa societăţii româneşti spre europenizare o oferă şi datele statistice care arată următoarele:- spaţiul rural reprezintă 89% din suprafaţa ţării- cuprinde o populaţie de 45% din totalul populaţiei cu 45% din totalul familiilor şi 46,8% din totalul locuinţelor.

Pentru asigurarea acestor condiţii de dezvoltare spaţiul rural trebuie să se fundamenteze pe o serie de măsuri şi principii (15 la număr) enumerate în Carta Europeană a Spaţiului Rural şi care au la bază principiul conform căruia “Dezvoltarea spaţiului rural să se fondeze pe:- plasarea omului în centrul concepţiilor şi deciziilor- să protejeze valorile pozitive, adică viaţa familială tradiţională pentru favorizarea dezvoltării tineretului şi integrarea sa în comunitate- întărirea identităţii comunităţii şi favorizarea simţului responsabilităţii, cooperării şi creativităţii- promovarea particularităţilor culturale şi istorice- încurajarea diversificării economice şi sociale

Abordarea din perspectivă identitară a spaţiului rural

Nu există “o identitate rurală” tipică, ci o diversitate de identităţi. Satul nu mai este numai unul agricol sau sector primar, ci şi unul artizanal, meşteşugăresc, un spaţiu turistic, deci şi sector terţiar, un spaţiu ecologic şi context al revalorizării etno-culturale, există această pluralitate identitară. Pluralitatea trebuie înţeleasă ca o diversificare care să susţină nivele de trai comparabile la nivel european.

# teoria identităţii sociale ( Tajfel şi Turner, 1979 ) defineşte identitatea socială ca fiind conştiinţa apartenenţei la un grup social, întărită de semnificaţia emoţională şi cea a valorii statutului de membru al grupului.(Dominic Abrams , «Processes of social identification). Conform acestei teorii identificarea socială poate fi realizată prin identificarea cu mai multe grupuri diferite, cerinţa de bază fiind ca individul să categorizeze socialul în unităţi uşor de perceput. Dacă un context specific favorizează accentuarea identităţii personale, compararea (ca proces de categorizare şi diferenţiere) are loc la nivelul interindividual.

Page 14: ti Contemporane Curs

# identitatea colectivă e definită drept “capacitate a unei colectivităţi de a se recunoaşte ca grup; atribut al principiului coeziunii (identitate etnică, identitate locală, identitate profesională); resursă pentru viaţa în cadrul unei societăţi şi pentru acţiunea colectivă”. Crearea unei identităţi colective implică o mişcare de diferenţiere între grupuri care duce la manifestarea autonomiei colective. Din acest proces de diferenţiere rezultă diversitatea identităţilor locale. (Denis Segrestin , «Identitate colectivă ». Identitatea colectivă presupune reprezentarea consensuală a realităţii

comunitatea rurală este marcată de omogenitate, de rezistenţă la schimbare şi la nou, de o mentalitate tributară normelor şi valorilor comune împărtăşite de-a lungul timpului

- in aprecierea simtului comun, satul, o comunitate stransa ca populatie, uniforma, cu locuitori intre care se stabilesc relai directe, ocupata preponderent in agricultura si purtatoarea unei traditii culturale (folclorice), specifice.

Complexul identitar rural este alcatuit din: identitatea ocupationala (capitalul pragmatic)- . Ea constituie, din punct de vedere

economic, o parte a capitalului pragmatic şi anume capitalul social (a fi). Identitatea socială a indivizilor unei comunităţi face apel în mare măsură la termeni ca ţăran, agricultor, artizan etc. Cealaltă parte semnificativă a capitalului pragmatic îl constituie capitalul material (a avea), la nivel rural aceasta fiind reprezentată de gospodărie. Capitalul pragmatic al unei comunităţi rurale este dependentă de resursele fizico-geografice ale localizării

identitatea locala (sociala)- relaţiile sociale intra şi extra comunitare şi problemele cu care se confruntă ruralul romanesc. Identitatea este în strânsă legatura cu problemele specifice cu care se confruntă fiecare comunitate rurală în parte.

identitatea culturala - Are la bază capitalul ideatic, adică (a şti) capitalul uman şi (a crede) capitalul simbolic. Esenţială pentru identitatea culturală este capitalul simbolic, reprezentând valori, atitudini, comportamente, credinţe şi simboluri împărtăşite de membrii colectivităţii. Din această categorie identitară face parte şi identitatea etnică.

Un reper prestigios pentru valorile definitorii ale mediului rural este punctul de vedere exprimat de Lucian

Blaga cu privire la matricea fundamentală a neamului nostru – satul românesc: „Mândria satului de a se găsi în centrul lumii şi al unui destin, afirmă marele poet, ne-a menţinut şi ne-a salvat ca popor peste valurile de nenoroc. Satul nu s-a lăsat ispitit şi atins în istoria făcută de alţii peste capul nostru. El s-a păstrat feciorelnic neatins în autonomia sărăciei şi mitologiei sale peste veacuri când va putea să devină temelia sigură a unei autentice istorii româneşti”.

Spatiul urban:

Page 15: ti Contemporane Curs

Orasul reprezinta acea unitate administartiv-teritoriala de baza, alcatuita fie dintr-o singura localitate urbana, fie din mai multe localitati. Cele doua componente ale asle sunt:-componenta teritoriala – vatra= zona cladirilor de locuit, intravilanul= spatiul destinat constructiilor, extravilanul= zone agricole si alte spatii.-componenta demogarfica si socio-economica- consta in populatie si activitalile economice, sociale, admonistrativo-politice. Dimensiuile, caracterul si functiile orasului prezinta mari diferentieri in functie de teritoriul de care apartine. Orasele care prezinta o insamnatate deosebita in viata economica, social-politica si cultural stiintifica a tarii sunt declarate municipii.

In zonele urbane gasim mare concentrare de cladiri cu diferite intrebuintari: fabrici, magazine, blocuri, terenuri sportive, zone rezidentiale, precum si suprafete de teren artificiale.

In schimb in zonele rurale proportia predominanta a terenului continua sa ramana mai mult sau mai putin intr-o stare naturala, fiind folosita in agricultura, silvicultura, minerit, pescarit. O proportie mult mai mica este folosita pentru locuit, intrucat densitatea populatiei rurale este mai mica decat cea urbana.Orasele reprezinta adevarati poli de concentrare a populatiei, a activitatilor economice si culturale. Reteaua urbana a Romaniei cuprindea in anul 2005, 319 orase cu un total de 11.879.897 locuitori. ? Dar unde este mai bine sa traiesti? Un studiu a aratat ca în ţările mai bogate din Uniunea Europeană, diferenţa dintre calitatea vieţii din mediul urban şi a vieţii din mediul rural este mai mică. Această diferenţă este mai marcantă în noile state membre, unde mai puţini locuitori din mediul rural au considerat că sunt bine plătiţi, în comparaţie cu cei din mediul urban, şi unde nivelul de educaţie al femeilor care locuiesc la ţară este în general mai scăzut. ?

Spatiul urban :o este eterogen, farctionat, atomizat, diversificat pana la extremo coexista tipuri diferite de mentalitati: industriale, muncitoresti, conservatoare,

progresiste, conventionale, artistice, elitiste, de undergroundo o mai mare deschidere spre celalalt, o mult mai mare receptivitate la nouo este un spatiu mult mai dinamic, mai imprevizibil si instabil, cu un grad mai mare de

adaptabilitateo gradul de permeabiliatte a influentelor din afara este mult mai crescut, schimbarile de

atitudine sunt mai frecvente si depind de curebtele dominanteo spatiu polimorfic, policentric, o spatiu de circulatie a noilor mituri (legende urbane, desacralizate, profane, purtatoare a

unei morale eminamente citadine)o conceptul de implicare civica exista si se regaseste in practicile cotidiene ale

oameniloro simtul critic este acut si ascutito dependenta de confort in contiuna crestere

Page 16: ti Contemporane Curs

„exista o mare ruptura intre mediul rural si meduil urban, in care sunt localizate majoritatea ONG-urilor. Apoi avem o mare diferenta regionala: viata asociativa, civica in vestul si centrul tarii este mult mai bogata in decat in sudul si estul sarac”. Dumitru Sandu, sociolog.

 Relaţia centru – periferie în România

provincia = regiune constituită istoric şi cu profil cultural proeminent

provincia din perspectivă identitară, ca spaţiu de identitate etnică, lingvistică, istorică, religioasă,

politică.perspectivă mentalitară, ca lume etichetabilă: înapoiată, prosperă, bună, săracă,

bogată, harnică etc. gradul de interes faţă de o anumită provincie este diferit în funcţie de perspectivă din unghi sociologic, indicele de maximă relevanţă este nivelul de trai: cît de mult şi

cît de bine trăiesc oamenii de acolo. (ex. speranţa de viaţă) gradul de educaţie face în primul rând diferenţa: “stocul de educaţie de care dispune

populaţia dintr-un teritoriu dat explică, pe termen lung, pe durate mari, decalaje de mod de viaţă şi de gîndire.”

percepţiile tributare simţului comun se situează la antipod, uneori (centru despre provincie, provincia despre centru)

provinciile nu sînt numai spaţii de etichetă, ci şi de identitate, care îşi merită evidenţierea, analiza şi precizarea profilului.

5. IDENTITATE SI ALTERITATE. Aborogen si starin. Criza identitara in Romania postcomunista

Identitate si alteritate

Identitatea. – noţiune plurivalentă şi polimorfă (I. biologică, administrativ-birocratică, culturală, etnică, religioasă, politică)Identitatea. - concept studiat din varii perspective (psihologică, psihanalitică, filosofică, sociologică, etnologică, antropologică, lingvistică); o analiză conceptuală de adâncime presupune o abordare interdisciplinară a I.

Page 17: ti Contemporane Curs

Înainte de a deveni obiect de cercetare, identitatea se află în substanţa însăşi a gîndiriiumane. (vezi în logică principiul identităţii: orientează, dă sens lumii şi existenţei noastre)

Identităţile se construiesc prin raportul tensionat dintre eul individual şi eul social;individul, ca fiinţă eminamente socială , este identificabil atât de el însuşi, cât şi de ceilalţi, prin prisma identităţii sale multiple.

Imaginarul alterităţii presupune construirea unui portret mental al celuilalt, compus,dacă e sa extrapolăm formularea lui Oişteanu, din stereotipuri, prejudecăţi, spaime, legende, superstiţii, cunoştinţe prost digerate (A. Oişteanu, Dubla identitate sau nici o identitate)

Alteritatea este o noţiune filozofică impusă de filozoful Emmanuel Lévinas, centrată pe figura celuilalt şi care s-a bucurat de succes în multe domenii culturale din secolul al XX-lea.

A si I- un binom inseparabil

Arthur Rimbaud: „Eu este un altul” Spaţiul identităţii se edifică în fapt pe relaţia tensionată dintre „acelaşi” şi „altul”. Rezultat al relaţiei Eu-Tu, identitatea este finalmente produsul unui dialog.

Perspectiva dialogică este actuală şi necesară Emmanuel Lévinas a gândit identitatea existenţei umane începând de la Celălalt

(„tu“), faţă de care Acelaşi (adica „eu“) are o datorie infinită, de care nu sepoate achita decât respectându-i alteritatea. (influenţe: E. Benveniste şi M. Buber);

La noi M. Şora are afinităţi cu cei doi filosofi, în esenţă pledoaria sa este pentru pluralism şi diversitate:

- spaţiu de întâlnire dintre Eu şi Tu este unul autentic, viu şi imprevizibil- întalnirea dintre un Eu şi un Tu îi permite celuilalt să se manifeste liber şi să-şi împlinească propria alteritate si diferenţă- comunitatea este „libera comuniune a unor persoane concrete, cu întreg bagajul lor de trăsături individuale.“ - „Noi-cel-deschis «dă (mereu) din el» (…)pe palierul lui a fi.Comportamentul lui e de tipul dăruirii. (…) Noi-cel-închis, în schimb, e temeinic instalat pepalierul lui a avea“ (M. Şora, Eu & tu & el & ea, Firul ierbii)

În raporturile interumane alteritatea este succesiv percepută, recunoscută (legitimată ca atare) şi relaţionată în diferite moduri (vezi ipostaze ale relaţiei cu alteritatea)

IDENTITATE INDIVIDUALĂ – IDENTITATE COLECTIVĂ

- realul (contextul real) mediul fizic, instituţional şi cultural în care există individul sau grupul respectiv - „imaginar colectiv”(contextul imaginar): reprezentări mentale ce se constituie în tipologii şi care includ, la rîndul lor, credinţe şi stereotipuri dătătoare de sens pentru comportamentul fie al celuilalt, fie al propriului grup. “sentimentul de apartenenţă” şi „identitatea” în raport de sinonimie parţială

Page 18: ti Contemporane Curs

- distincţie între„grup de apartenenţă” şi „grup de referinţă”: primul este cel din care insul face efectiv parte, celălalt – un grup de la care ar vrea să se revendice, dar din care nu face încă parte (Geneviève Vinsonneau)- conştiinţa apartenenţei la unul sau mai multe grupuri de referinţă semnifică valori şi simboluri comune, împărtăşite de toţi membrii grupului, modele comportamentale şi de gîndire interpretativă comune, un imaginar colectiv etc.- sentimentul apartenenţei este rezultatul unui proces de identificare şi de recunoaştereSentimentul identităţii într-o comunitate este generator de certitudini şi sens; el acţionează ca o forţă centripetă care menţine coeziunea şi stabilitatea grupului (vezi comunitatea arhaică, tradiţională, dar şi societăţile totalitare). Criza identitara in Romania postcomunista

● Identitatea şi alteritatea sunt concepte-cheie care stau la baza formării conştiinţei naţionale, a autodefinirii în raport cu apartenenţii altor etnii. ● Într-o societate închisă, criza identitară survine în momentul în care sistemul clasic de referinţă, alcătuit din toposuri, credinţe,valorizări, cutume, dispare brutal, iar noua ordine aduce, odată cu entuziasmul, şi sentimentul permanent al insecurităţii. (V. Tismăneanu “tendinţa normală de compensare simbolică “)● recursul inconştient la mit traduce nevoia de coerenţă politică şi stabilitate socială.● încărcătura simbolic-afectivă a mitului răspunde aşteptărilor unei populaţii confuze şi dezorientate● imaginarul politic, cu o pondere uriaşă în studiul mentalităţii, este cu temei definit drept instrumentul recuceririi unei identităţi compromise, instrument funcţional într-un climat social şi instituţional vidat de sens● autohtonismul radical şi liberalismul mimetic doi poli extremi în discursul intelectualilor după 1990 (GDS-ul poziţie echilibrat)● tendinţele centripete ale polului radical-autohtonist exprimă în esenţă frustrarea identitară● echivalenţa dintre român şi ortodox este unul din punctele intens exploatate de discursul naţionalist-populist tocmai pentru că în mentalul colectiv ele sunt inseparabile● reducţia conform căreia nu poţi fi român decât dacă eşti ortodox implică o segregaţie bazată pe apartenenţă etnică şi confesională (Olivier Gillet, Religie şi naţionalism. Ideologia Bisericii Ortodoxe Române sub regimul comunist, Compania, Bucureşti, 2001● intelectualitatea cu afinităţi liberale, pe de o parte, contestă legătura artificială dintre factorul religios şi cel etnic, amendând nu de puţine ori tendinţa Bisericii Ortodoxe de a vehicula o ideologie opusă pluralismului şi criteriilor occidentale ale democraţiei● resurgenţa mişcării de extremă dreaptă; coordonatele „tradiţionalism, naţionalism şi spiritualism creştin”● “la baza atitudinii naţionaliste stau neîncrederea şi frustrarea, sentimente exploatate în discursul polului radical-autohtonist”●în “componenţa electoratului naţionalist intră persoane cu un grad nu prea mare de instruire, mai degrabă vârstnici decât tineri şi cu o situaţie economică precară”

Page 19: ti Contemporane Curs

● ei invocă, deseori, ca termen de comparaţie stabilitatea şi siguranţa locului de muncă din perioada regimului comunist şi au nostalgia egalităţii, a uniformităţii, a lipsei de competiţie.● portretul electorului naţionalist - cvadrupla tipologie a clişeelor de mentalitate: “România este o ţară frumoasă şi bogată, dar are mulţi duşmani care o împiedică să prospere aşa cum ar merita”. „Majoritatea oamenilor nu se poartă cum trebuie decât atunci când sunt conduşi de o mână de fier”. „Mereu aceeaşi oameni profită din toate schimbările, în vreme ce oameni cinstiţi ca mine continuă să ducă o viaţă grea” şi „Nu are nici o importanţă că din când în când avem alegeri, câtă vreme deciziile importante le iau mici grupuri la vârf.”Raportul anual de prevenire a crizelor pe 2002 realizat de Societatea Academică Română

6. Intelectuali, elite, societate civilă în România de azi

Intelectualul – o istorie controversată termenul a fost folosit prima dată în contextul Afacerii Dreyfus (George Clemenceau) confuzie terminologică Emile Zola generează prima campanie mediatică din istorie publicând:

“Lettre ò la Jeunesse” (Figaro, 1897) – un apel la umanitate, la adevăr şi la justiţie“J’accuse”(L’Aurore, 1898) – un rechizitoriu împotriva şovinismului şi naţionalismului extremist şi, totodată, o pledoarie pentru libertate şi nediscriminare

La acea dată, intelectualii sunt literaţii, scriitorii, liderii culturali sau de opinie pro Dreyfus

Dimensiunea etică devine o condiţie sine qua non a statutului de intelectual; ei promovau:-apărarea principiilor democratice

- înţelegerea “conştiinţei” ca instanţă morală supremă, ştiinţa ca metodă umană şi apărarea intelectului “politizat”, adică acel intelect care îşi asumă răspunderea politică a fiecăruia pentru tot

- o anumită orientare/ideologie - aderarea publică şi implicarea

Maurice Barrès (exponent al dreptei franceze): “Intelectualul este un artist sau un om de ştiinţă care nu are nici o putere politică, dar care îşi formează totuşi un ideal social.”

Page 20: ti Contemporane Curs

pentru Barrès intelectual = spirit antiraţional, lipsă de instinct, evreu, decadent, incompetent, adică ceea ce poate fi mai rău pentru o naţiune

Edouard Drumont (şeful ziarului Le libre parole): “A fi intelectual înseamnă a avea o concepţie corectă şi profundă despre lume, o concepţie mai înaltă despre ordinea socială, o noţiune clară despre rolul pe care îl joacă fiecare potrivit tipului său şi funcţiei sale...Să fim totuşi intelectuali, în adevăratul sens al cuvântului, adică să avem curajul să spunem lucrurilor pe nume.”

cu timpul termenul devine sinonimul unei mărci axiologice regimurile totalitare au pus un semn de egalitate între intelectuali şi inamici sau

duşmanii poporului etc. gândirea autonomă şi cea subordonată se află în relaţie tensionată în Germania mişcarea de stânga a privit cu suspiciune absolvenţii de universităţi şi a

consacrat o percepţie negativă a intelectualilor, o bună perioadă de timp regimul nazist a văzut în intelectuali un real pericol, de aceea i-au tratat cu ură şi

desconsiderare; i-au numit: “abstracţi-lipsiţi-de-instincte, fără caracter, evrei sau evreizaţi, cu ochelari, bolnavi, avortoni ai metropolei” – într-un cuvânt opusul perfect al omului german

prototip uman indezirabil până în 1945, în spaţiul german, cuvântul intelectual echivalează cu o insultă Karl Mannheim schimbă această optică, cu o alta modernă, ştiinţifică: “intelectualul

în suspensie liberă” conform acestei noi viziuni intelectualul posedă o structură afectivă liberală şi datorită

educaţiei îşi dezvoltă o manieră proprie, reflexivă de a privi lumea această optică induce asumarea de către intelectuali a statutului de supraveghetori

publici Julien Benda pledează în eseul care l-a făcut celebru (“Trădarea cărturarilor”, 1929)

pentru intelectualii umanişti care au datoria de a avea o atitudine constructiv-critică, fără a se implica politic în mod direct

“trădarea” la care se referă Benda înseamnă pierderea independenţei intelectuale prin angajament politic şi implicit dependenţă ideologică subsumată unei “logici a puterii”

aservirea politică antrenează după sine îndepărtarea de vocaţia intelectualului: de a gândi liber şi creator, de a apăra valori universale şi abstracte precum adevărul, dreptatea, binele.

disputa dintre clerici şi laici semnifică în viziunea lui Benda lupta dintre temporal şi spiritual

Elitele

concept studiat cu precădere de sociologia politică teoria elitelor (Vifredo Pareto)

Page 21: ti Contemporane Curs

selecția socială negativă (Ilie Bădescu): procesul prin care o elită ,ca ansamblu de titluri cu indici maximi de excelenţă, este ocupată de o clasă de indivizi cu indici minimi de capacitate (clasă negativă)

elitele, în sensul ştiintei politice, sunt cele care prin puterea, banii sau informaţiile pe care le deţin, pot influenţa agenda publică. Ele exercită aceste atribuţii într-o formă instituţionalizată, în mod sistematic şi periodic.

elite birocratice (în sensul ei funcţional, birocraţia este o formă de organizare a structurilor instituţionale oficiale)

elite nebirocratice reprezentate de vârfurile societăţii civile într-o democraţie autentică elitele se schimbă şi se legitimează valoric şi nu ierarhic Statul de drept si egalitatea de sanse permit legitimarea si primenirea elitelor. elita trebuie privită pluridimensional

revista Deci, nr.2/2002, Solomon Marcus propune 7 variante de răspuns la întrebarea: Ce este un intelectual?

1. Cel cu studii superioare2. Cel care îşi foloseşte intelectul în mod creator3. Un om de cultură4. O persoană cultivată (posesorii de “cultură generală”)5. O persoană care se simte atrasă de lucrurile spiritului6. O persoană care prin comportamentul ei social se situează printre cei care creează

şi exprimă conştiinţa de sine a unei societăţi7. O persoană a cărei profesiune şi ale cărei surse de existenţă implică o pronunţată

activitate intelectuală