Tezele fundamentale ale profesiei contabile

1. Concept şi structură

Profesia contabilă este totalitatea activităţilor (serviciilor) care presupun cunoştinţe în domeniul contabilităţii, a specialiştilor care le efectuează (prestează), precum şi organismele lor profesionale.

2.PRINCIPALELE ACTIVITATI COMPONENTE ALE PROFESIEI CONTABILE:

1. Ţinerea contabilităţii;2. Elaborarea, examinarea şi prezentarea situaţiilor financiare;3. Audit statutar;4. Alte lucrări de audit financiar-contabil;5. Management financiar-contabil;6. Servicii fiscale (consultanţă, consiliere şi asistenţă fiscală);7. Servicii de studii şi consultanţă pentru crearea întreprinderilor;8. Evaluări de întreprinderi şi titluri;9. Cenzoratul10. Expertiza contabila11. Alte servicii contabile şi paracontabile

Dintre toate activităţile componente ale profesiei contabile numai auditul statutar este în mod obligatoriu organizat şi exercitat ca activitate externă.

3.CATEGORII DE PROFESIONISTI CONTABILI

Profesioniştii contabili se împart în funcţie de statutul juridic în:- dependenţi, cu statut de angajaţi;- independenţi sau liber-profesionişti contabili, furnizori ai serviciilor

componente ale profesiei contabile.Din punct de vedere al modului de organizare a activităţii liber-profesioniştilor

contabili, aceştia pot să-şi desfăşoare activitatea:- individual;

în forme asociative potrivit legislaţiei fiecărei jurisdicţii

4.Activitatea de audit: auditul statutar

Activitatea de audit statutar este,componenta cea mai importantă a profesiei contabile, explicată prin poziţia sa de „ultim apărător” al interesului public pe fluxul înregistrat de situaţiile financiare ale unei entităţi în drumul lor spre utilizatorii (consumatorii) finali.

Audit: examinarea profesională a unei informaţii, efectuată de o persoană competentă şi independentă în scopul emiterii unei opinii motivate prin raportarea la un criteriu de calitate: standard, normă sau reglementare”.

Audit financiar :orice intervenţie cu caracter de control, analiză, verificare, cercetare sau studiu în contabilitatea unei entităţi, efectuată de un profesionist contabil competent şi independent”

Audit statutar :examinarea profesională efectuată de un profesionist contabil competent şi independent asupra situaţiilor financiare ale unei entităţi în ansamblul lor, în scopul emiterii unei opinii motivate responsabile şi independente în legătură cu imaginea fidelă, clară şi completă a poziţiei, a situaţiei financiare şi a performanţelor financiare, prin raportarea la standardele naţionale sau internaţionale de audit”.

Altfel spus, între auditul statutar şi auditul financiar este o diferenţă de la parte la întreg: „Auditul statutar este acel audit financiar efectuat asupra situaţiilor financiare în ansamblul lor, iar criteriul de calitate îl constituie standardele naţionale sau internaţionale de audit”. Rezultă că orice audit statutar este un audit financiar, dar nu orice audit financiar este şi audit statutar. Trei denumiri: „auditul statutar”, „audit legal” sau „control legal”cu aceleasi semnificatii

- caracterul legal: este singurul tip de audit reglementat prin Directiva a 8-a la nivel european, prin legile naţionale şi prin statutele întreprinderilor;

- independenţa absolută a specialistului care îl realizează;- autonomia organismului din care face parte specialistul (auditorul) respectiv.

Publicul (utilizatorul) se aşteaptă ca auditorul statutar să joace un rol în protejarea intereselor sale prin oferirea unei reasigurări referitoare la cinci aspecte care privesc întreprinderea:

- acurateţea situaţiilor financiare;- continuitatea activităţii şi solvabilitatea firmei;- existenţa/inexistenţa unor fraude;- respectarea de către firmă a reglementărilor specifice şi generale;- comportamentul responsabil al firmei faţă de problemele legate de mediu şi

problemele sociale.

Auditul intern şi auditul statutar sunt două activităţi complementare în care sunt antrenaţi profesioniştii contabili. Conceptual, există deosebiri esenţiale între cele două tipuri de audit, cum ar fi:

Statutul : Auditorul intern face parte din structurile întreprinderii, auditorul statutar este un prestator de servicii independent juridic de întreprindere.

Beneficiarii auditului : Auditorul intern lucrează în folosul responsabililor întreprinderii (manageri, direcţia generală, comitetul de audit), auditorul statutar face certificarea situaţiilor financiare în folosul tuturor utilizatorilor situaţiilor financiare.

Obiectivele auditului : Obiectivul auditului intern este să aprecieze bunul control asupra activităţilor întreprinderii (dispozitive de control intern) şi să recomande măsuri pentru îmbunătăţirea acestuia; obiectivul auditului statutar îl constituie certificarea regularităţii, sincerităţii şi imaginii fidele a conturilor, situaţiei financiare şi rezultatelor întreprinderii. De observat că pentru atingerea acestor obiective auditul statutar va trebui să aprecieze şi el dispozitivele de control intern ale întreprinderii; deci controlul intern este pentru auditul statutar un mijloc, în timp ce pentru auditul intern este un obiectiv.

Domeniul de aplicare al auditului : Auditul statutar înglobează tot ceea ce participă la determinarea rezultatelor şi la elaborarea situaţiilor financiare, însă în toate funcţiile întreprinderii (un auditor statutar care şi-ar limita observaţiile şi investigaţiile doar la sectorul contabil ar face o activitate incompletă); altfel spus, auditul statutar cuprinde toate funcţiile întreprinderii, dar în legătură numai cu obiectivul său de certificare; auditul intern are un domeniu de aplicare mult mai vast: cuprinde nu numai toate funcţiile întreprinderii, ci şi toate dimensiunile acestor funcţii.

Prevenirea fraudei : Deosebit de obligaţiile legale de divulgare, auditul statutar se preocupă de orice fraudă de îndată ce aceasta are sau se presupune că are o influenţă asupra situaţiilor financiare; auditul intern, deşi nu are drept scop descoperirea fraudelor, având o arie mult mai largă de lucru, are o mai mare posibilitate de prevenire a fraudelor, suspectând şi adâncind controlul pentru orice nerespectare a procedurilor de control intern.

Independenţa nu este de acelaşi tip: Independenţa auditorului statutar este cea a titularului unei profesii liberale, este juridică şi statutară, este una absolută; independenţa auditorului intern este una restrictivă; el este independent faţă de structurile auditate, dar nu şi faţă de conducerea entităţii.

Periodicitatea auditurilor : Auditorii statutari nu sunt prezenţi tot timpul în întreprindere, ei acţionează în perioada propice elaborării situaţiilor financiare (trimestru, semestru, an) şi au de regulă aceiaşi interlocutori; auditorul intern lucrează tot timpul în întreprinderea sa şi schimbă frecvent interlocutorii. Altfel

spus, din punct de vedere al prezenţei în întreprindere auditul statutar este periodic, iar auditul intern este permanent, iar din punct de vedere relaţional (al interlocutorilor) auditul intern este periodic, iar auditul statutar este permanent.

Metoda : Auditorii statutari îşi efectuează lucrările după metode verificate, pe bază de comparaţii, analize, inventare etc.; metoda auditorilor interni este specifică şi originală, adaptată la cultura întreprinderii.

5. Profesia contabilă şi fiscalitatea

Profesia contabilă a lucrat încă de la începuturile mediului de afaceri modern cu impozitarea clienţilor ca fiind unul dintre serviciile sale fundamentale.

Profesia contabilă este în prezent principalul furnizor de servicii fiscale pentru toate sectoarele de afaceri. Este estimat că serviciile fiscale, pe o bază globală, reprezintă peste 20% pentru com-paniile cotate şi cele de interes public, şi între 30% şi 50% pentru întreprinderile mici şi mijlocii, din toate serviciile oferite de contabilii din practica publică.

Serviciile fiscale constituie o parte componentă a profesiei contabile în ansamblul ei şi sunt oferite în interesul public..

Activitatea fiscală, ca parte componentă a profesiei contabile, acoperă la rândul ei o arie largă de servicii: conformarea la regulile fiscale, planificare şi consultanţă fiscală, reprezentarea în faţa instanţelor juridice şi servicii legate de impozitarea corporaţiilor.

Obiectivul unui profesionist contabil este de a ajuta clienţii să se conformeze eficient la cerinţele de raportare şi completare a returnărilor de impozite în ţările în care deţin active şi să îşi minimizeze impozitele viitoare printr-o planificare şi o consultanţă corespunzătoare.

Departamentele fiscale din cadrul firmelor de contabilitate sunt alcătuite din contabili specializaţi în fiscalitate şi din profesionişti în domeniile juridic şi economic.

Consilierea fiscală înseamnă furnizarea unei opinii, formularea unui sfat sau asistarea clienţilor în orice problemă fiscală, în special cu privire la impozitarea personală, impozitarea corporativă, TVA, impozitul pe câştigurile de capital etc.

Cele mai frecvente sarcini sunt:- întocmirea declaraţiilor de impozitare;- evaluarea implicaţiilor fiscale ale unei operaţii sau tranzacţii;

- sugerarea acordurilor sau planurilor eficiente în domeniul fiscal;- asistenţa la negocieri cu autorităţile fiscale şi cu completele de judecată;- planificarea fiscală, în scopul gestionării optime a obligaţiilor fiscale în

conformitate cu legislaţia aplicabilă. Planificarea fiscală trebuie gestionată atent deoarece în timp ce economisirea fiscală (dreptul de a alege cursul sau montajul unei operaţiuni care va avea ca rezultat cea mai mică datorie fiscală) este legală, evaziunea fiscală (reducerea impozitului prin tăinuire, înşelăciune sau manopere frauduloase) este sancţionată ca abatere de la lege.

6.Necesitatea reglementării profesiei contabile

În timp ce membrii individuali ai unei profesii contabile au obligaţia de a servi interesul public, organismele profesionale au o responsabilitate specifică şi un rol esenţial în cele trei obiective (comandamente) fundamentale:

- educaţia: asigurarea unei dezvoltări profesionale continue a membrilor lor;- etica: comportamentul deontologic al membrilor lor;- calitatea: certificarea calităţii serviciilor oferite de membrii lor.

Organismul profesional trebuie să reglementeze activităţile şi conduita membrilor săi pentru a se asigura că responsabilitatea sa faţă de interesul public este îndeplinită, chiar şi atunci când există o reglementare externă semnificativă a profesiei din partea unei agenţii guvernamentale.

Reglementarea unei profesii este data de nevoia de standarde sigure, care să fie îndeplinite de membrii acelei profesii.Necesitatea si natura reglementării depinde de:

a) profesia însăşi, capacitatea ei de a răspunde efectiv şi eficient cererilor economiei şi societăţii;

b) condiţiile de piaţă în care activează profesia;c) calitatea serviciilor furnizate de membrii săi; Reglementarea este necesară pentru a certifica faptul că serviciile contabile de pe piaţă sunt de calitate adecvată, ceea ce implică:

- adoptarea de standarde profesionale, tehnice;- adoptarea de reguli etice;- nevoia de reprezentare a utilizatorilor necontractaţi ai serviciilor

contabile, precum investitorii, creditorii etc. De exemplu, în ultimii ani, eşecurile etice din partea anumitor membri ai profesiei, care au avut ca rezultat lipsa de încredere în raportarea financiară, au impus modificări esenţiale ale reglementării profesiei (Legea Sarbanes-Oxley în SUA, Legea securităţii financiare în Franţa etc.).

Reglementarea poate fi un mijloc eficace de asigurare a calităţii şi de abordare

a unor aspecte aferente pieţei serviciilor contabile cel puţin datorită următoarelor două cauze: Existenţa unui dezechilibru în ceea ce priveşte cunoştinţele între

clientul care primeşte serviciile contabile şi furnizorul acestor servicii care dispune de experienta profesională; reglementarea poate trata acest dezechilibru prin oferirea certificării beneficiarului că furnizorul dispune de calificările necesare şi va respecta standardele profesionale adecvate în activitatea sa. Astfel, beneficiarul este încredinţat că primeşte servicii de calitate.

În afara furnizorului şi beneficiarului de servicii contabile există şi terţe părţi care pot cumula beneficii sau costuri semnificative de pe urma furnizării de servicii contabile; reglementarea poate trata acest aspect dând o asigurare că aceste beneficii şi costuri pentru părţile terţe sunt luate în considerare pentru a determina ce serviciu trebuie produs şi la ce standarde de calitate.

7. Aria de acoperire şi calitatea reglementării

De obicei reglementarea profesiei contabile acoperă următoarele domenii:- cerinţele de acces şi certificarea sau autorizarea;- cerinţele referitoare la educaţia continuă;- monitorizarea comportamentului profesioniştilor contabili;- standardele profesionale şi etice pe care profesioniştii contabili trebuie să le

respecte;- sistemele şi procedurile disciplinare în cazul în care profesioniştii contabili nu

îndeplinesc cerinţele de mai sus.

Standardele de înaltă calitate sunt importante deoarece acestea oferă o bază de referinţă pentru membrii profesiei, utilizatorii (consumatorii) serviciilor contabile şi organele de reglementare, pentru a evalua conformitatea membrilor cu cele mai bune practici.

8.Calitatea reglementarii in profesia contabila

Pentru ca reglementarea să asigure faptul că serviciile contabile sunt de calitate adecvată, ea însăşi, reglementarea, trebuie să fie de calitate pentru a răspunde interesului public, adică trebuie să fie:

- proporţională;- transparentă;- să nu fie împotriva competiţiei;- nediscriminatorie;- precisă;

- segmentată în funcţie de ţinta sa;- implementată consecvent şi just;- supusă unei examinări periodice.

Efectul unei bune reglementari,ofera asigurarea ca serviciile contabile raspund nevoilor beneficiarilor si ale economiei,daca profesionistul contabil se conformeaza comportamentului etic. Serviciile de înaltă calitate oferite de profesie sunt în final o funcţie a

standardelor profesionale, inclusiv de etică, a competenţelor şi valorilor personale şi a sistemelor de reglementare, toate trebuind să fie consecvente şi să se sprijine reciproc.

9. Modalităţi de implementare a reglementării profesiei contabile

Sunt trei modalităţi de implementare a reglementării:- autoreglementarea, specifică economiilor liberale: organismul profesional este

recunoscut de guvern, care îi deleagă responsabilitatea de a reglementa profesia;- reglementarea externă: profesia este reglementată de guvern, fie prin

intermediul unei agenţii guvernamentale, fie prin intermediul unei agenţii independente, căreia guvernul i-a delegat sarcini de reglementare;

- coreglementarea: reprezintă o combinare între autoreglementare şi reglementarea externă.Autoreglementarea şi reglementarea externă trebuie să se comporte în aşa fel încât

să fie complementare, şi nu să se concureze.Combinarea între autoreglementare şi reglementarea externă folosită în

anumite state poate depinde de unii factori precum:- experienţa istorică;- performanţa de autoreglementare a organismului profesional;- orientarea politică generală către reglementarea ca instrument de conducere

economică;- calea de dezvoltare a economiei;- natura şi caracteristicile eşecurilor pieţei.

În practică, chiar şi în cazul reglementării externe, guvernul interacţionează explicit sau implicit cu organismul profesional.

Oricare ar fi modul de implementare, organismele profesionale trebuie să joace un rol hotărâtor în reglementarea profesiei, ele fiind cel mai bine poziţionate pentru apărarea interesului public:

- publicul are nevoie de servicii de calitate, dar şi reputaţia organismului profesional va reflecta calitatea serviciilor oferite de membrii săi;

- ele sunt apropiate de pieţele în care operează membrii lor şi deci cunosc felul

în care reglementarea poate afecta comportamentul;- ele pot urmări eficienţa sistemului de reglementare;- ele au responsabilitatea de a comunica şi de a lucra cu guvernele în interesul

public.La rândul lor, guvernele trebuie să se asigure că reglementarea respectivă îşi

atinge obiectivul referitor la interesul public la cel mai scăzut cost posibil. Pentru aceasta, guvernele trebuie:

- să înţeleagă natura şi caracteristicile problemelor pe care reglementarea caută să le rezolve;

- să beneficieze de un sistem de monitorizare a performanţei organismului însărcinat cu reglementarea profesiei;

- să se bazeze pe rezultate, respectiv calitatea generală şi consecvenţa serviciilor contabile;

- să aibă abilitatea de a amenda legislaţia şi reglementarea atunci şi acolo unde este nevoie.Rezultă că organismele profesionale şi guvernele au interese şi obiective comune:

profesioniştii contabili să servească interesul public prin utilizarea de standarde de înaltă calitate în serviciile prestate.

10.Reglementarea profesiei contabile la nivel european

a) Reglementarea generalăProfesia contabilă este reglementată de Directiva 89/48/CEE înlocuită prin

Directiva 2005/36/CEE cu privire la recunoaşterea calificărilor profesionale.Profesionistul contabil este definit ca fiind specialistul care a absolvit într-un

stat membru cel mai înalt nivel de pregătire şi formare cerut în acea ţară pentru activitatea de profesionist contabil şi care are acces fără restricţii la toate serviciile şi activităţile componente ale profesiei contabile, inclusiv, odată autorizat, la activi-tatea de audit statutar.

Aceşti profesionişti contabili au studii universitare, un stagiu practic de cel puţin trei ani şi au susţinut şi promovat un test de aptitudini, iar calitatea profesională obţinută are diferite denumiri, dar cu conţinut echivalent, cele mai des întâlnite fiind cea de „expert contabil” (întâlnită frecvent în ţările latino-continentale), „chartered accountant” (în general în zona anglo-saxonă), „contabil public autorizat” (CPA) în Statele Unite etc.

b) Reglementarea specială

Dată fiind importanţa activităţii de audit statutar ca ultimă activitate care filtrează fluxurile către consumatorii (utilizatorii) informaţiilor conţinute în situaţiile financiare ale unei entităţi, exigenţele suplimentare în ceea ce priveşte această activitate, ca şi condiţiile de autorizare a persoanelor fizice şi juridice care doresc să presteze servicii de audit statutar sunt reglementate distinct prin Directiva 84/253/CEE, cunoscută sub denumirea de-a 8-a Directivă, înlocuită prin Directiva 2006/43/CF, cunoscută sub denumirea de noua Directivă a 8-a.

Principalele prevederi ale celei de-a 8-a Directive se referă la: condiţiile de autorizare şi de retragere a autorizării unui profesionist contabil de a

efectua audit statutar. Pentru ca o persoană fizică să fie autorizată să efectueze audit statutar, condiţiile sunt:

- să aibă studii universitare relevante sau un nivel echivalent;- să fi susţinut un examen de acces la calitatea de profesionist contabil;- să fi efectuat un stagiu de pregătire practică de cel puţin trei ani;- să fi promovat un examen de competenţă profesională;

condiţiile speciale privind independenţa auditorului, calitatea prestaţiilor de audit statutar şi standardele aplicabile;

crearea unui sistem de supraveghere publică asupra activităţii de audit statutar şi a auditorilor statutari.Auditul statutar încheie fluxul informaţiilor desprinse din situaţiile financiare

înainte ca acestea să ajungă la utilizatorii (consumatorii) finali; de aici, rolul deosebit al activităţii de audit statutar - auditorul statutar plasându-se ca ultim apărător al interesului public; de aici, necesitatea unei evidenţe distincte a profesioniştilor contabili autorizaţi să efectueze audit statutar; de aici, măsurile de ordin etic deosebit de stricte mai ales în ce priveşte independenţa acestor categorii de profesionişti contabili.

Categoriile de entităţi supuse auditului statutar sunt prevăzute prin Directiva a 4-a şi Directiva a 8-a, precum şi prin reglementările naţionale - Legea companiilor, de regulă, iar reglementarea auditului statutar este prevăzută prin Directiva a 8-a la nivel european şi prin lege specială la nivelul fiecărei ţări.

11. Rolul profesiei contabile pentru satisfacerea interesului public

Profesia contabilă se distinge de celelalte profesii, între altele, prin asumarea responsabilităţii faţă de interesul public, faţă de toate părţile interesate în activităţile desfăşurate de întreprindere: acţionari, salariaţi, furnizori-creditori, bănci, buget, conturile naţionale, organisme de bursă, investitori etc.

În fapt, dacă în piaţa serviciilor orice alt profesionist prestează servicii pentru un client determinat şi care este, în general, consumatorul (beneficiarul) final al serviciului respectiv, profesionistul contabil - fie că elaborează, fie că auditează situaţiile financiare

ale întreprinderii - este (în mod paradoxal) plătit de către întreprinderea respectivă, dar utilizatorii (consumatorii) informaţiilor desprinse din aceste situaţii financiare sunt părţile interesate, menţionate mai sus, cele care formează publicul şi ale căror interese trebuie apărate.

12. Rolul profesiei contabile pentru dezvoltarea economiei

Nu există progres uman fără dezvoltarea pieţelor, dar pieţele nu se pot dezvolta fără profesionişti contabili; deci profesioniştii contabili satisfac un interes general.

Bilanţul contabil şi situaţiile financiare în ansamblul lor constituie cea mai bună carte de vizită a unei întreprinderi, iar profesionistul contabil este artizanul acesteia.

Întreprinderile mici şi mijlocii, care reprezintă peste 80% din economia europeană, constituie inima comerţului european. Dezvoltarea întreprinderilor depinde de costul capitalului acestora, iar costul capitalului depinde şi de încrederea în informaţiile financiare, adică de calitatea muncii profesioniştilor contabili.

13. Rolul social al profesionistilor contabili

Nu în ultimul rând, trebuie menţionat rolul social al profesioniştilor contabili, pe de o parte, prin faptul că determinarea şi plata tuturor veniturilor în societate constituie una din lucrările importante ale profesioniştilor contabili, iar pe de altă parte, de calitatea muncii lor depinzând bunăstarea salariaţilor şi a cetăţenilor unei ţări. Toţi profesioniştii contabili au misiunea de a acţiona peste tot în interes public, iar această misiune trebuie îndeplinită indiferent de locul în care îşi desfăşoară activitatea: în instituţii, în afaceri, în educaţie sau în practica liberă.

Îndeplinirea rolului contabilităţii şi al profesioniştilor contabili în dezvoltarea economică durabilă prin satisfacerea interesului public este condiţionată de existenţa unor organisme profesionale naţionale puternice care să lupte pentru aplicarea standardelor internaţionale în domeniul contabilităţii şi auditului.

Profesioniştii contabili sunt implicaţi în toate domeniile vieţii economice şi sociale; ei lucrează în firme mari, mijlocii şi mici sau ca practicieni individuali, în întreprinderi comerciale, industriale, financiare, în organizaţii non-profit, în entităţi din sectorul public, în instituţii, în educaţie etc.

Rolurile pe care le joacă profesioniştii contabili, în orice sector din economie ar lucra, sunt foarte diverse: ei lucrează în contabilitate şi raportare financiară, în management, în fiscalitate, în sisteme informatice, în finanţe corporative şi inteligenţă

managerială, ca auditori interni sau externi, în consultanţă, în educaţie etc.; ei asistă guvernele în atingerea obiectivelor lor economice şi sociale; ei contribuie la performanţele pieţelor financiare etc.

14. Profesia contabilă între reglementare şi interesul public

Contabilitatea şi activităţile care presupun cunoştinţe în domeniul contabilităţii sunt activităţi comerciale, iar consumatorii trebuie să aleagă în mod liber furnizorii acestor servicii; deci profesia contabilă este o profesie liberală, iar organismele profesio-nale au fost încă de la înfiinţarea acestora - organisme de reglementare - garanţie a servirii interesului public.

Introdusă la început în SUA prin Legea Sarbanes-Oxley, supravegherea publică a fost preluată la nivelul UE prin noua Directivă a 8-a, care la nivelul fiecărui stat membru trebuia implementată în legislaţiile naţionale până în luna iunie 2008.

Supravegherea publică, în spiritul şi litera Directivei a 8-a, constă în implementarea unui sistem eficient de supraveghere publică a auditorilor statutari şi a firmelor de audit; aceasta nu presupune neapărat crearea unui organism de supraveghere publică.

Pentru a nu afecta interesul public, supravegherea publică trebuie să respecte următoarele principii:

Toţi auditorii statutari şi toate firmele de audit sunt supuşi supravegherii publice, iar când autoritatea competentă în domeniul auditului statutar este un organism profesional autonom, sistemul de supraveghere publică se extinde şi asupra acestuia. Atunci când activitatea de audit statutar este gestionată de o agenţie sau de o instituţie guvernamentală, sistemul de supraveghere publică este de asemenea necesar, el având ca obiect auditorii statutari şi firmele de audit, dar şi activitatea autorităţii publice (agenţiei sau instituţiei guvernamentale) care gestionează activitatea de audit statutar, deoarece supravegherea publică nu trebuie confundată cu supravegherea din partea uneia sau mai multor autorităţi publice.

Sistemul de supraveghere publică este condus de ne-practicieni; se presupune că nepracticianul deţine cunoştinţe în domenii relevante pentru auditul statutar fie datorită experienţei sale profesionale, fie pentru că stăpâneşte cel puţin una dintre disciplinele care fac obiectul pregătirii în domeniul auditului statutar. Prin regle-mentarea în domeniul auditului se poate permite ca o minoritate de practicieni să se implice în conducerea sistemului de supraveghere publică. Nepractician este orice persoană fizică ce în cel puţin ultimii trei ani înainte de implicarea sa în

conducerea unui sistem de supraveghere publică nu a efectuat audituri statutare, nu a deţinut drepturi de vot într-o firmă de audit, nu a fost membru al organelor de administrare sau de conducere ale unei firme de audit şi nu a fost salariat sau asociat într-o firmă de audit.

Persoanele implicate în conducerea sistemului de supraveghere publică sunt selectate printr-o procedură de nominalizare independentă şi transparentă.

Sistemul de supraveghere publică îşi asumă responsabilitatea finală a supravegherii:

o autorizării (acreditării) şi evidenţei auditorilor statutari şi ale firmelor de

audit;o adoptării standardelor de conduită profesională şi de control intern de

calitate a firmelor de audit, precum şi a standardelor de audit;o dezvoltării profesionale continue, asigurării calităţii şi sistemelor de

investigaţii şi sancţiuni disciplinare.

15. Necesitatea unor organisme puternice

Profesioniştii contabili, ca furnizori de servicii profesionale, nu numai că pot, dar şi trebuie să se asocieze pentru a satisface mai bine interesul public, organismul rezultat având menirea să asigure unitatea de concepţie şi de metodă pentru serviciile profesionale pe care le efectuează ca angajaţi sau în practica liberă.

Necesitatea unor organisme profesionale puternice la nivel naţional rezultă din responsabilitatea pe care o are profesia contabilă pentru protejarea interesului public, cel puţin din punctul de vedere al trei domenii, care constituie comandamentele fundamentale ale oricărui organism profesional: educaţia, etica şi controlul de calitate.

Atât publicul, cât şi entitatea beneficiară a serviciilor profesionale trebuie protejate de o eventuală incompetenţă a profesioniştilor contabili; această protecţie este asigurată atunci când organismul profesional stabileşte măsuri eficiente în ceea de priveşte educaţia profesioniştilor contabili şi în ceea ce priveşte calitatea serviciilor furnizate de profesioniştii contabili.

Publicul trebuie protejat de eventuale înţelegeri neconforme între profesioniştii contabili şi entităţile beneficiare ale serviciilor prestate de către aceştia; această protecţie este asigurată atunci când organismul profesional stabileşte măsuri de etică şi deontologie profesională eficiente.

16. Modalităţi de organizare a profesiei contabile

Asociaţiile sau organismele profesionale se înfiinţează prin consimţământul membrilor profesionişti contabili sau printr-o lege. Indiferent de modul de organizare, recunoaşterea asociaţiei printr-o reglementare dă autoritate activităţilor desfăşurate de aceasta şi de membrii săi, mult mai importantă fiind însă recunoaşterea din partea mediului economic, a societăţii în general, care trebuie să găsească serviciile furnizate de profesioniştii contabili ca indispensabile şi creatoare de valoare.

Într-o ţară se pot constitui unul sau mai multe organisme ale profesiei contabile. Atunci când se creează mai multe organisme în domeniul profesiei contabile, pentru servirea interesului public, este necesar ca acestea să nu fie organizate pe principii monopoliste, exclusiviste în ceea ce priveşte activităţile componente ale profesiei contabile.

Persoanele care doresc să facă parte din organismele profesionale trebuie să deţină calificările necesare. La nivel european există două moduri de abordare a calificării profesionale: sistemul de calificare a pregătirii şi sistemul de calificare funcţională.

Calificarea pregătirii indică faptul că persoana respectivă deţine un nivel de educaţie şi de pregătire, calificarea pregătirii asigurând accesul la toate sau la o serie largă de activităţi ale profesiei contabile. Termenul de calificare funcţională - întâlnit în unele ţări - denotă o calificare profesională care permite persoanei respective să exercite numai funcţia pentru care deţine calificarea.

Indiferent de numărul organismelor profesionale, pentru a putea exercita activitatea de audit statutar profesionistul contabil trebuie să fie autorizat de o autoritate competentă.

17. Criterii de recunoaştere a unui organism profesional

Pentru a fi recunoscut de autorităţile publice şi de organismele internaţionale, un organism naţional al profesiei contabile trebuie:

- să fie un organism necomercial şi neguvernamental;- să fie acceptat şi recunoscut de membrii săi;- membrii săi să fie profesionişti contabili;- să se bucure de bună reputaţie în rândul autorităţilor publice şi al publicului;- să aibă capacitatea de a dezvolta sau influenţa standardele profesionale şi

contabile (etica, disciplina, practica profesională, controlul calităţii);- membrii săi trebuie să fie autorizaţi să desfăşoare, la cel mai înalt nivel posibil,

activităţile tradiţionale efectuate de profesioniştii contabili;

- să aibă capacitatea de administrare şi resursele necesare pentru îndeplinirea misiunii şi obiectivelor sale.

18. Federaţia Internaţională a Contabililor (IFAC)

S-a înfiinţat în anul 1977 cu 63 de membri fondatori din 51 de ţări ca răspuns la provocările perioadei: susţinerea contabililor în rezolvarea unor probleme tehnice şi de afaceri mai complexe, furnizarea unei direcţii şi a unui mecanism instituţional care să orienteze contabilii din întreaga lume pe calea dreaptă şi etică.

În prezent, IFAC este o organizaţie globală, semnificativă, care cuprinde 155 de organisme membre şi asociate din 118 state, reprezentând peste 2,5 milioane de contabili care lucrează în practica publică sau angajaţi în industrie şi comerţ, educaţie, instituţii publice etc.

IFAC este organizaţia globală pentru profesia contabilă care acoperă toate sectoarele şi toate specializările profesiei: contabilitate de afaceri, consultanţă fiscală, audit, tehnologia informaţiei, insolvabilitate etc.

Misiunea IFAC o constituie întărirea profesiei contabile capabile să contribuie la dezvoltarea economiilor internaţionale prin promovarea aderării la standarde profesionale de înaltă calitate.

IFAC colaborează cu alte organizaţii şi normalizatori internaţionali precum Organizaţia Internaţională a Comisiilor Titlurilor de Valori, Comitetul Basel privind Supravegherea Bancară, Forumul de Stabilitate Financiară, Asociaţia Internaţională de Supraveghere a Sistemului de Asigurări şi Banca Mondială. IFAC elaborează standardele, cu aplicabilitate la nivel global, în domeniile: educaţie, etică, calitatea serviciilor, audit, contabilitate publică.

Pentru a deveni membru IFAC, organismul profesional solicitant trebuie:- să fie recunoscut fie printr-o lege, fie prin consens general ca fiind un organism

naţional profesional major care îşi desfăşoară activitatea în jurisdicţie. În cazul consensului general s-a constatat faptul că el trebuie să fie susţinut de comunitatea de afaceri;

- să participe sau să contribuie la procesul de normalizare profesională;- să demonstreze că acordă o atenţie deosebită atunci când îşi selecţionează

membrii;- să furnizeze standarde şi orientări privind comportamentul şi practicile

profesionale persoanelor cărora li s-a acordat o funcţie sau alte împuterniciri de către o autoritate recunoscută sau cărora organizaţia le-a acordat o funcţie şi care

trebuie să respecte criteriile statutului de membru; să se oblige să participe în IFAC şi să promoveze importanţa IFAC şi a programelor, activităţilor şi hotărârilor luate de IASB;

- să fie solvabil financiar şi operaţional;- să aibă o structură operaţională internă care furnizează sprijin şi reglementări

pentru membru săi.Profesia contabilă din România este reprezentată la IFAC prin CECCAR -

membru plin din anul 1996 şi CAFR - membru asociat din anul 2005.

19. Organizaţii şi grupări regionale ale profesiei contabile

IFAC este recunoscută drept o organizaţie mondială a profesiei în general în ceea ce priveşte stabilirea standardelor profesionale. Organizaţiile regionale reprezintă profesia din regiunea respectivă în faţa organismelor guvernamentale şi de dezvoltare din acea regiune şi, în anumite cazuri, în faţa organizaţiilor internaţionale în care sunt importante din punct de vedere regional.

Scopul final al organizaţiilor regionale îl constituie facilitarea dezvoltării relaţiilor economice în regiunile respective.

Pentru a fi recunoscută de către IFAC organizaţia regională trebuie să demonstreze că:

va subscrie obiectivelor IFAC şi va fi de acord să promoveze activ aceste obiective, şi se va asigura că prin intermediul propriilor organisme membre sunt promovate în regiune reglementările şi standardele IFAC şi IASC;

are ca obiectiv dezvoltarea şi întărirea unei profesii contabile pe bază largă în regiunea respectivă;

constituie o regiune de ţări definită corespunzător şi care este în general reprezentativă pentru profesia contabilă;

nu este alcătuită deja dintr-un număr substanţial de organisme membre din ţări deja deservite de o organizaţie regională;

conţine un număr suficient de organisme contabile care sunt deja membre ale IFAC;

este înfiinţată corespunzător atât din punct de vedere financiar, cât şi tehnic, a funcţionat pe o perioadă rezonabilă de timp şi dispune de infrastructura şi resursele organizaţionale şi financiare necesare îndeplinirii eficiente a res-ponsabilităţilor şi participării la activităţile IFAC.

În urma recunoaşterii de către IFAC, organizaţia regională şi IFAC îşi asumă anumite angajamente şi responsabilităţi reciproce. Organizaţiei regionale i se va cere:

să continue să susţină activ IFAC şi să asigure diseminarea pe scară largă a reglementărilor tehnice;

să asiste IFAC în relaţiile şi comunicarea cu organismele membre (de exemplu, colectarea datoriilor), după cum se cere, şi în legătură cu potenţiale organisme membre din regiuni;

să furnizeze periodic Secretariatului IFAC rapoarte de activitate; aşa cum se cere, să permită preşedintelui IFAC sau reprezentantului său să

participe la întâlnirile Consiliului (sau la structura de conducere echivalentă); să furnizeze informaţii şi să participe la activităţile tehnice ale IFAC (comitete,

grupuri de lucru etc.) în acele situaţii în care o reprezentare regională sau un punct de vedere ar fi potrivite;

să trimită un reprezentant, preferabil preşedintele organizaţiei regionale, să participe la întâlnirile Consiliului de Administraţie al IFAC, la întâlnirile cu preşedintele, vicepreşedintele, directorul executiv şi preşedinţii Comitetelor; reprezentantul poate să fie însoţit de un consultant tehnic;

să informeze Secretariatul IFAC despre orice schimbări propuse în Constituţia sau în rândul membrilor organizaţiei regionale;

să menţină o comunicare directă, adecvată, cu alte organizaţii regionale recunoscute, privind diverse întâlniri, noi reglementări tehnice, proceduri de lucru, buletine informative etc.

În mod similar, IFAC va trebui: să furnizeze Secretariatului organizaţiei regionale exemplare din toate

reglementările tehnice ale IFAC şi alte comunicări administrative, precum şi minute sau alte documente legate de Consiliul de Administraţie al IFAC;

să se sfătuiască şi să se consulte cu organizaţia regională asupra oricăror modificări propuse pentru Constituţia IFAC şi privind orice modificări în rândul membrilor;

după cum se cere, şi în măsura în care este posibil, să furnizeze asistenţă organizaţiilor regionale în desfăşurarea misiunii lor şi în diseminarea reglementărilor tehnice ale IFAC;

după cum se cere, să furnizeze vorbitori sau alţi reprezentanţi la conferinţe regionale şi seminarii pentru a promova coeziunea dintre IFAC şi organizaţia regională;

să sfătuiască organizaţia regională asupra activităţilor Comitetului de Nominalizare privind recomandările IFAC asupra alcătuirii Consiliului de Administraţie al IFAC şi a Comitetelor.

Gruparea regională reprezintă asocierea mai multor organisme profesionale din

ţările aceleiaşi regiuni, care însă nu îndeplineşte toate criteriile menţionate pentru o organizaţie regională.

Pentru a fi recunoscută de IFAC gruparea regională trebuie să demonstreze că:

- există o grupare sau o organizaţie înfiinţată şi susţinută (care poate fi cunoscută ca organizaţie regională pentru propriile sale scopuri locale);

- gruparea susţine obiectivele şi reglementările IFAC şi IASC; şi- zona acoperită de grupare are o mărime suficientă cu potenţial pentru un număr

semnificativ de organisme contabile profesionale; gruparea are potenţial să îndeplinească eventual criteriile pentru recunoaşterea oficială de către IFAC, are o intenţie şi un plan evident în vederea obţinerii acestei recunoaşteri.

Grupările regionale recunoscute nu vor primi dreptul de a participa la întâlnirile Consiliului de Administraţie al IFAC ca observatori, cu excepţia unei decizii specifice a Consiliului de Administraţie de a emite o invitaţie pentru a participa la o anumită în-tâlnire, pentru un anumit scop.

Grupările recunoscute vor primi exemplare din toate publicaţiile IFAC în schimbul plăţii unei cotizaţii anuale rezonabile. Acestea vor fi încurajate să contribuie la răspunsurile pentru proiectele de expunere ale IFAC şi pentru reglementări şi alte documente înaintate.

20.Principalele organizaţii şi grupări regionale care funcţionează în Europa: Federaţia Experţilor Contabili Europeni (FEE) este organizaţia - recunoscută de

IFAC - care gestionează profesia contabilă la nivelul Uniunii Europene; cuprinde organisme profesionale, admise conform principiului de ţară, din toate cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene. CECCAR este membru FEE din anul 1996. FEE are ca obiectiv întărirea profesiei contabile la nivelul Uniunii Europene şi aplicarea standardelor internaţionale în domeniul contabilităţii şi auditului.Pentru ca un organism profesional dintr-o ţară să devină membru FEE este

necesar:- să nu fie organism guvernamental;- să fie un organism stabil în cadrul profesiei contabile;- să fie recunoscut prin lege sau prin consens general;- să provină dintr-o ţară europeană.

Când dintr-o ţară există o a doua candidatură pentru calitatea de membru este necesară consultarea membrului existent;

Federaţia Experţilor Contabili Francofoni (FIDEF); Federaţia Experţilor Contabili Mediteraneeni (FCM); Comitetul de Integrare Latină Europa-America (CILEA);

Parteneriatul Sud-Est European pentru Dezvoltarea Contabilităţii (SEEPAD).Sistemul de supraveghere publică trebuie să aibă o finanţare sigură şi liberă de

orice influenţă negativă a auditorilor statutari sau a firmelor de audit.Persoanele care asigură guvernarea sistemului de supraveghere publică trebuie să

reprezinte toate părţile interesate: furnizorii şi utilizatorii situaţiilor financiare, investitorii, organismele şi asociaţiile profesionale, normalizatorii de standarde, mediul academic, mediul de afaceri etc.

Interesul public este afectat ori de câte ori profesia contabilă este excesiv reglementată, aceasta împiedicând competiţia şi concurenţa, sau când reglementarea este discriminatorie sau netransparentă.

Există tendinţa, mai ales din partea unor guverne, de a limita, prin reglementări, raţionamentul profesional contabil, iar excesul de reglementare sau reglementarea rigidă frânează procesul de globalizare, de internaţionalizare şi de modernizare a economiilor.

21.Structura legală şi organizaţională a unui organism profesional

Pentru ca o organizaţie să poată prospera, trebuie să aibă o direcţie clară şi să fie sigură de obiectivele sale şi de felul în care le poate realiza. Înainte de abordarea structurii legale şi organizaţionale a unui organism profesional nou de contabilitate, este important să se convină în principiu asupra scopurilor, obiectivelor şi activităţilor-cheie ale organizaţiei şi asupra unui termen general de implementare. Aceste decizii trebuie să ţină cont de stadiul de dezvoltare a profesiei din ţara respectivă şi de resursele financiare şi umane care vor fi la dispoziţia organizaţiei.

Câţiva dintre factorii de decizie a infiintarii, care trebuie analizaţi sunt:- scopul înfiinţării organismului profesional;- cadrul legal existent, dacă este cazul, pentru reglementarea profesiei;- numărul de contabili calificaţi din ţară şi natura generală a calificărilor acestora;- protecţia legală, dacă este cazul, pentru anumite titluri profesionale (de exemplu,

auditor statutar, expert contabil etc.);- natura sarcinilor, dacă este cazul, care sunt rezervate profesioniştilor contabili;- care va fi interacţiunea dintre profesie şi guvern;- standardele de contabilitate şi audit urmate în general de profesioniştii contabili în

pregătirea şi auditarea declaraţiilor financiare;- necesitatea în cadrul profesiei a unor programe de formare continuă;- cererea viitoare estimată de profesionişti contabili în toate sectoarele din ţară;- extinderea şi calitatea sistemului educaţional pentru pregătirea profesioniştilor

contabili;

- activităţile şi programele specifice care vor fi derulate de organismul profesional de contabilitate şi cele care vor fi asumate de organisme guvernamentale sau alte organizaţii;

- resursele care vor fi disponibile pentru finanţarea organismului profesional de contabilitate;

- numărul de contabili din ţară care ţin de un organism profesional de contabilitate din afara ţării.Următorul pas este stabilirea unui acord general cu privire la structura care va

asigura cel mai bine faptul că activităţile organizaţiei sunt desfăşurate în mod eficient şi efectiv. Este important să se recunoască faptul că multe funcţii vor trebui să fie executate în mod voluntar de membri până când resursele vor permite angajarea unui număr de persoane calificate.Deciziile iniţiale cu privire la structură vor implica cel puţin următoarele aspecte:

- categorii şi cerinţe pentru a fi membru (de exemplu, cu drepturi depline, asociat, stagiar);

- prevederea de menţinere a „drepturilor dobândite” pentru calitatea de membru;- componenţa, autoritatea şi responsabilitatea organismului suprem de conducere

(numit în cadrul acestei lucrări „Consiliu”) şi a altui comitet executiv sau grup împuternicit să acţioneze în numele Consiliului;

- autoritatea şi responsabilitatea directorului executiv;- autoritatea şi responsabilitatea Comitetelor Permanente;- desemnarea ca membru.

După ce s-a ajuns la un consens cu privire la activităţile organizaţiei propuse şi asupra aspectelor structurale menţionate mai sus, poate începe activitatea de elaborare a documentelor oficiale de organizare (statutul, actul constitutiv şi regulamentele).

22. Relatiile cu guvernul pentru protejarea interesului public

Realizarea creşterii economice şi protejarea interesului public sunt obiective comune ale administraţiilor şi organismelor profesionale de contabilitate. O colaborare eficientă cu administraţia şi alte părţi interesate poate duce la dezvoltarea unui organism profesional care respectă necesităţile administraţiei, ale profesiei şi ale interesului public în general. Pentru ca profesia să se dezvolte şi să obţină o recunoaştere publică, trebuie să existe un cadru legal şi de reglementare corespunzător care să guverneze profesia. Acest cadru trebuie să respecte filozofiile guvernamentale de bază. De asemenea, trebuie luate toate măsurile pentru evitarea impunerii de obligaţii de reglemen-tare excesivă asupra contabililor sau pentru evitarea limitărilor care nu sunt necesare sau care sunt inadecvate ale autorităţii organului profesional de contabilitate.

Pentru realizarea diverselor obiective ale membrilor profesiei, individual

şi ca grup, organismul profesional de contabilitate trebuie să poată acţiona în mod eficient în calitate de purtător de cuvânt al profesiei cu privire la aspectele contabile, fiscale şi financiare în faţa administraţiei, publicului, precum şi în faţa altor grupuri interesate. Acest lucru este cu atât mai important când se analizează efectuarea unor schimbări majore.

Un organism profesional de contabilitate nu trebuie doar să facă ceea ce se cuvine, ci trebuie să aibă un plan oficial care:

să promoveze cunoştinţele, abilităţile şi competenţa membrilor, de exemplu, prin cultivarea relaţiilor cu liderii de opinie din domeniul afacerilor, guvern şi media, şi adresându-se publicului de afaceri şi studenţilor cu privire la profesia de contabil sau care implică sau necesită competenţa profesioniştilor contabili;

să facă declaraţii publice cu privire la politica publică, cu implicaţiile contabile, de audit sau fiscale. (Această sarcină va avea şi mai mult succes dacă organismul profesional va alege persoane cu poziţie înaltă în comunitate, dacă va fi prudent în selectarea aspectelor pe care le comentează şi dacă se va asigura că li se pune la dispoziţie o consiliere competentă purtătorilor de cuvânt.);

să facă dovada unor procese transparente pentru acordarea calităţii de membru, calificări şi regulamente.

23.Organele de conducere si de executie ale unui organism profesional

Organul principal de conducere al organismului profesional de contabilitate este Consiliul. Componenţa Consiliului este în general aleasă de membri, de obicei pe un termen specificat, care poate fi reînnoit o dată sau de mai multe ori. Pentru determinarea numărului de membri din Consiliu trebuie să se aibă în vedere reprezentarea corespun-zătoare a membrilor, creând în acelaşi timp un grup suficient de mic pentru a colabora eficient.

Consiliul răspunde în faţa membrilor. Membrii vor fi invitaţi să participe la Adunarea generală anuală şi vor avea de asemenea dreptul să solicite o Adunare generală specială, dacă este necesar, dacă apar aspecte de interes. La Adunarea generală anuală, membrii vor primi şi vor fi invitaţi să aprobe raportul anual de activitate şi declaraţiile financiare auditate, să numească auditorul, să aprobe nivelurile de subscriere pentru anul următor şi să aleagă membrii Consiliului.

Consiliul este în mod normal condus de un preşedinte care este ales de ceilalţi membri ai Consiliului sau de masa de membri. Multe organisme au, de asemenea, şi unul sau mai mulţi preşedinţi adjuncţi sau vicepreşedinţi, care sunt aleşi de membrii Consiliului şi care îl reprezintă pe preşedinte.

Misiunea unui organism profesional de contabilitate este îndeplinită prin intermediul activităţii membrilor şi a personalului angajat, care include şi legătura cu

membrii şi deservirea acestora.Indiferent de dimensiunea organizaţiei şi resursele disponibile, eforturile şi

contribuţiile voluntarilor sunt importante.Voluntarii sunt cei prin intermediul cărora organizaţia obţine majoritatea resurselor intelectuale necesare pentru elaborarea standardelor, publicaţiilor şi materialelor educaţionale, şi păstrarea contactului cu administraţia şi comunităţile de afaceri.

La fel de important este şi personalul angajat. Personalul angajat poate:- să influenţeze şi să maximizeze contribuţia voluntarilor;- să asigure respectarea directivelor organului de conducere;- să execute funcţii importante administrative, de relaţii publice şi de legătură;- să asigure o continuitate şi o perspectivă istorică;- să îndeplinească activităţi operaţionale pentru realizarea obiectivelor Consiliului;- să îşi asume un rol consultant, inclusiv să ofere voluntarilor îndrumări cu privire

la aspectele statutare;- să acţioneze ca punct de contact pentru membri.

Consiliul este responsabil cu conducerea organismului pentru realizarea obiectivelor şi pentru asigurarea ca organismul să funcţioneze efectiv şi eficient. Consiliul este responsabil de strategia organismului şi de politicile generale de monitorizare a activităţilor. În primii ani, Consiliul va avea probabil un rol direct în abordarea problemelor operaţionale şi tehnice, rol care într-o organizaţie mai mare va fi delegat unor structuri executive permanente.

Consiliile organismelor de contabilitate se întâlnesc în general de câteva ori pe an. În primele stadii de înfiinţare a unui organism profesional de contabilitate, Consiliul va trebui să se întâlnească mai des. Regulamentele organismelor de contabilitate prevăd deseori stabilirea unui grup sau unui comitet executiv - din care fac parte preşedintele, viitorul preşedinte, câţiva membri mai vechi şi directorul executiv - care se întâlneşte mai des şi acţionează în numele Consiliului între şedinţele Consiliului.

Membrii Consiliului sunt aleşi de membri şi răspund în faţa acestora, şi trebuie să reprezinte în mod corespunzător gama de sectoare ale membrilor..

Anumite organisme contabile pot dori să numească un reprezentant al stagiarilor pentru a deservi Consiliul în reprezentarea intereselor membrilor stagiari.

Sarcinile şi funcţiile Consiliului includ:- aprobarea planului strategic şi a iniţiativelor-cheie ale organismului profesional de

contabilitate;- aprobarea politicii în domeniile de importanţă majoră;- aprobarea bugetului şi raportului anual ale organismului;- aprobarea eventualelor modificări ale statutului organismului.

PreşedintelePreşedintele este liderul organismului profesional de contabilitate ales de Consiliu

sau de membri, în general pe termen limitat.Unele organisme de contabilitate îi acordă preşedintelui posibilitatea de a fi ales

pe mai multe mandate, dar unele organisme limitează rolul acestuia la un singur mandat.Rolul preşedintelui implică reprezentarea, conducerea, comunicarea şi

promovarea organismului profesional de contabilitate. Rolul acestuia este de a asigura că organismul dezvoltă şi păstrează o identitate progresivă puternică în calitate de organizaţie profesională responsabilă în faţa publicului, membrilor, comunităţilor pe care le deserveşte.

În calitate de reprezentant principal al organismului, preşedintele păstrează legătura cu guvernul, organele de reglementare, specialiştii în educaţie şi alte organisme şi agenţii la nivel naţional, regional şi internaţional.

Rolul preşedintelui necesită comunicarea cu membrii organismului, stagiarii, potenţialii membri, publicul, guvernul şi organele de reglementare. Rolul acestuia implică şi promovarea organismului.

O obligaţie-cheie a preşedintelui o reprezintă conştientizarea problemelor şi evoluţiilor curente care afectează profesia de contabil la scară naţională, regională şi internaţională.

Preşedintele colaborează strâns cu directorul executiv şi cu personalul organismului profesional de contabilitate.

Consiliul poate alege şi un preşedinte adjunct pentru a-1 asista pe preşedinte în îndeplinirea sarcinilor acestuia. Preşedintele adjunct poate fi sau nu succesorul preşedintelui la expirarea mandatului acestuia.

ComiteteleComitetele Permanente sunt structuri ale Consiliului care generează o judecată

logică de grup, asigură continuitatea gândirii şi ajută la consolidarea cunoştinţelor şi experienţei membrilor. Comitetele permit membrilor să se implice direct în afacerile or-ganismului profesional de contabilitate şi să servească drept teren de pregătire pentru viitorii lideri ai profesiei.

O bună structură a comitetului permite organizaţiei să fie la curent cu mediul în care profesioniştii contabili îşi desfăşoară activitatea.

Marele dezavantaj al comitetelor este că necesită mai mult timp şi mai multe costuri decât activitatea unei singure persoane pentru un anumit proiect.

.

Comitetele Permanente ţin de Consiliu şi sunt în general numite de acesta şi însărcinate cu formularea politicii. În primii ani de funcţionare a unui organism profesional de contabilitate, acestor comitete li se cere să obţină aprobarea Consiliului în ceea ce priveşte politicile pe care le susţin, până la dezvoltarea unui consens larg cu privire la direcţia organizaţiei. Dacă aceste Comitete Permanente au autonomie, Consiliul ar trebui să fie informat cu privire la noile evoluţii majore. În cele din urmă se poate dezvolta o schemă simplă de delegare care să distingă clar autoritatea Consiliului de autoritatea comitetelor.

Este posibil ca la început să fie suficient un număr limitat de Comitete Permanente care să abordeze următoarele domenii:

Apartenenţa ca membru - stabilirea cerinţelor de admitere şi demitere a membrilor şi a serviciilor care vor fi furnizate membrilor.

Educaţie şi training - stabilirea standardelor de învăţământ şi formare pentru membri, dezvoltarea unui program de acreditare şi supravegherea procesului de examinare/evaluare, dacă este cazul. Dacă organismul de contabilitate pregăteşte, formează şi examinează propriii stagiari, trebuie să se înfiinţeze o comisie sau un comitet separat de examinare.

Partea tehnică - formularea politicilor cu privire la elaborarea standardelor tehnice, etice şi profesionale, inclusiv standardele de contabilitate şi standardele de auditare.

Disciplina - respectarea codului etic, a standardelor profesionale, a legilor, a reglementărilor şi a altor decizii ale organismului. În interesul transparenţei şi încrederii publice în procesul disciplinar, un organism profesional care are aceste îndatoriri trebuie să numească un avocat şi unul sau mai mulţi membri publici care să facă parte din comitetul disciplinar.Cunoştinţele şi abilităţile tehnice ale voluntarilor trebuie, de asemenea, să fie

abordate prin intermediul grupurilor de lucru sau grupurilor operative. Aceste grupuri trebuie să fie orientate spre îndeplinirea sarcinilor, nu sunt permanente şi trebuie să fie formate de Comitetele Permanente pentru asigurarea asistenţei tehnice a comitetelor cu privire la problemele specifice, iar necesitatea acestora trebuie să fie revizuită în mod periodic. Aceste grupuri de lucru vor acoperi domenii specializate şi proiecte individuale, cum ar fi:

- noi standarde sau îndrumări contabile;- noi standarde de audit sau declaraţii de practică;- management financiar;- revizuiri de cerinţe etice;- examinări (standarde, metodologie şi criterii de evaluare);- elaborarea şi revizuirea programei/calificării.

Pot exista şi grupuri de lucru care contribuie la dezvoltarea organizaţiei. Exemple

în acest sens sunt:

- relaţii cu guvernul;- servicii pentru membri;- dezvoltare profesională continuă;- marketing şi comunicaţii.

Asigurarea suportului comitetelor şi grupurilor de lucru poate consuma o cantitate mare de resurse administrative. Este important ca formalităţile să fie menţinute la minimum, să se limiteze numărul de comitete şi grupuri de lucru şi să se asigure faptul că acestea se concentrează asupra acţiunilor şi rezultatelor care vor duce la realizarea obiectivelor organizaţiei.

Pe măsură ce se dezvoltă organizaţia şi aceste grupuri câştigă experienţă, poate fi necesar ca unele să capete un statut permanent. Acest lucru trebuie făcut însă cu atenţie, deoarece un număr prea mare de comitete poate dispersa resursele şi poate încetini procesul decizional. În timp, Consiliul poate forma şi alte comitete pentru îndeplinirea unor sarcini specifice, inclusiv:

Comitetul de audit - se asigură că organismul păstrează registrele contabile corespunzătoare şi elaborează şi menţine sisteme eficiente de control intern.

Comitetul de numire pe posturi - analizează şi propune persoane care să facă parte din diversele comitete ale organismului.

Comitetul de remunerare - face recomandări cu privire la costurile şi remuneraţia personalului executiv al organismului.

Toate comitetele trebuie să pregătească în mod regulat rapoarte oficiale asupra activităţii pentru Consiliu şi pentru membri, o dată pe an.

Structura managementuluiDurabilitatea oricărei organizaţii este afectată foarte mult de calitatea

managementului operaţiunilor sale. Imediat ce resursele permit acest lucru, Consiliul trebuie să numească o persoană cu normă întreagă pentru responsabilitatea de management al organizaţiei. Directorul executiv va trebui să fie:

- un manager cu experienţă;- capabil de a gândi şi planifica în mod strategic;- creativ şi plin de energie, având dorinţa de a dezvolta organizaţia;- persoană cu abilităţi excelente de comunicare;- sociabil şi capabil de a stabili şi crea contacte-cheie în afaceri, guvern şi

învăţământ.

Rolul directorului executiv, în colaborare cu Consiliul şi cu alţi voluntari, este:- de a dezvolta o strategie comprehensivă detaliată şi un plan de lucru care să

includă date-ţintă specifice;- de a dezvolta şi conduce structura de personal pentru executarea activităţilor;- de a acorda asistenţă şi consiliere preşedintelui, membrilor Consiliului şi altor

voluntari;- de a crea şi păstra relaţii eficiente cu guvernul, comunităţile de afaceri şi

profesionale şi instituţiile de învăţământ;- de a asigura că procedurile de autorizare şi disciplinare sunt realizate imparţial şi

eficient conform statutului sau regulilor organismului profesional;- de a asigura că Consiliul, membrii şi alte persoane relevante sunt ţinute la curent

cu evoluţiile internaţionale, religioase şi naţionale care afectează profesia de contabil;

- de a administra resursele şi personalul organizaţiei conform bugetelor şi politicilor aprobate de Consiliu;

- de a raporta Consiliului cu privire la progresul spre obiectivele organizaţiei.

24. Finanţarea organismului profesional

Elaborarea şi prezentarea la timp a rapoartelor anuale şi de management pentru Consiliu vor servi drept exemplu pentru profesie, precum şi pentru procesul de dezvoltare a unui plan strategic şi întocmirea bugetelor şi planurilor de afaceri pe termen lung şi scurt.

O bază mică de membri va limita aproape întotdeauna resursele disponibile unui organism profesional de contabilitate. În astfel de ţări trebuie să se analizeze dezvoltarea de afiliaţii cu alte organisme în scopul repartizării activităţilor, cum ar fi educaţia profesională continuă şi examinările. Trebuie de asemenea explorate şi alte surse de venit. Acestea pot include:

- subvenţii de la guvern (în mod limitativ şi numai în cazuri izolate); - sponsorizarea iniţiativelor specifice;- donaţii;- agenţii de ajutorare din străinătate;- surse caritabile;- spaţiu publicitar;- firme.

Cu toate că finanţarea iniţială din surse externe poate fi necesară în primii ani, în cele din urmă organizaţia trebuie să genereze suficiente venituri pentru a-şi acoperi toate costurile de exploatare şi pentru a permite unele investiţii în dezvoltare. Membrii unei organizaţii noi de contabilitate trebuie să se angajeze în asigurarea unui anumit nivel de

finanţare în fiecare etapă de dezvoltare în aşa fel încât să nu existe etape cu dependenţă exagerată de un suport financiar extern. O încredere excesivă într-un suport extern creează o dependenţă care poate afecta natura şi obiectul activităţilor organizaţiei, şi nu este în interesul pe termen lung al membrilor. Fondurile de la membri vor fi colectate prin două modalităţi: sub formă de cotizaţii, ca plată pentru drepturile şi privilegiile în calitate de membru (de exemplu, taxe membru licenţă), şi de recompensă pentru serviciile primite, cum ar fi cursurile, examinările, activităţile de dezvoltare profesională şi participarea la manifestările promoţionale

Organizaţia va trebui să aibă propriul sediu independent.Locaţia biroului şi întreţinerea aferentă vor necesita resurse. Ideal ar fi să nu se facă închirieri pe termen lung care pot deveni costisitoare în cazul în care creşte necesitatea de spaţiu. Locaţiile mai mici cu contract de închiriere pe termen scurt vor conferi flexibilitate mai mare. Un spaţiu închiriat de la o organizaţie binevoitoare poate furniza servicii şi infrastructură fără costurile de înfiinţare. Puţine organizaţii au avut succes în asocierea cu alte grupuri pentru a forma o „clădire profesională” în care să se facă economii din folosirea în comun a mesageriilor, a serviciilor de curăţenie a birourilor şi a echipamentelor.

Echipamentele de bază - telefon, fax, computer şi imprimantă - sunt esenţiale. La cumpărarea sau închirierea echipamentelor de birotică trebuie avut în vedere nivelul de servicii oferit de furnizor. Mobila de birou obişnuită, inclusiv birourile, scaunele şi dulapurile, trebuie să fie achiziţionată dacă nu este furnizată ca parte din aranjamentul de închiriere.

25. Marketingul şi promovarea profesiei contabile

Marketingul eficient este esenţial pentru succesul pe termen lung al organizaţiei.Strategia iniţială de marketing a unui organism profesional nou trebuie să se

concentreze pe identificarea publicului-ţintă cheie, atragerea studenţilor şi asigurarea furnizării eficiente de servicii. Odată cu dezvoltarea, noile priorităţi vor fi importante, cum ar fi intensificarea parteneriatelor şi furnizarea de servicii cu valoare adăugată pentru membri, inclusiv susţinerea carierei, training şi resurse de dezvoltare şi tehnice.

Pentru a implementa o strategie eficientă de marketing, o organizaţie trebuie mai întâi să înţeleagă mediul în care lucrează. Cele trei componente-cheie ale mediului de marketing sunt macro-mediul, micromediul şi mediul intern:

- macromediul - factori sociali, legali, economici, politici şi tehnologici;- micromediul - studenţi şi membri, părţi interesate (lideri industriali, angajatori,

organe de reglementare, instituţii de învăţământ), furnizori (de pregătire) şi concurenţi (la nivel naţional şi global);

- mediul intern - oameni, finanţe, resurse şi infrastructură.Marca este un instrument puternic în comunicarea către studenţi, stagiari

şi comunitatea de afaceri a valorilor şi poziţiei pe piaţă a organizaţiei. Un nou organism profesional de contabilitate are oportunitatea de a-şi stabili identitatea ca marcă încă de la începutul organizaţiei. O imagine puternică de marcă ajută la iden-tificarea organizaţiei şi percepţia de calitate şi profesionalism. Componentele de marcă uşor de implementat includ:

- un nume care transmite ceea ce face şi reprezintă organizaţia;- valorile de marcă aliniate la obiectivele organizaţiei;- un logo uşor de reţinut care va fi folosit în toate comunicările;- un design şi un stil consecvente care se folosesc la corespondenţă, documente şi

referinţă şi website;- recrutarea şi formarea oamenilor care se încadrează în valorile de marcă ale

organizaţiei.Proprietatea intelectuală este un bun pentru orice organizaţie şi trebuie să fie

protejată în mod corespunzător. Numele organizaţiei, inclusiv acronimul şi orice marcă asociată, cum ar fi denumirea sau calificarea, de exemplu, expert contabil, chartered accountant sau contabil public autorizat, reprezintă bunul fundamental de proprietate intelectuală şi cel mai important. Reputaţia organizaţiei poate fi serios prejudiciată dacă o altă organizaţie sau persoană doreşte să folosească numele. Protecţia legală se poate obţine prin înregistrarea numelui organizaţiei ca marcă comercială. Alte domenii de proprietate intelectuală care necesită protecţie pot include: numele produselor şi serviciilor; logo-urile; calificările şi denumirile de domeniu. Este recomandat să se ceară sfatul unui specialist cu experienţă în domeniul protecţiei proprietăţii intelectuale.

Revistele şi buletinele informative sunt un mediu eficient de comunicare către membri a ultimelor noutăţi cu privire la organizaţie şi problemele curente care afectează profesia. Aceste publicaţii pot fi folosite şi ca instrumente de promovare a serviciilor şi produselor, cum ar fi manifestările şi cursurile. Costurile pentru publicare şi livrare pot fi reduse prin emiterea de comunicate în formă electronică sau prin veniturile din publicitate.

Internetul este un mecanism foarte important de comunicare a informaţiilor şi de încurajare a interacţiunii cu clienţii şi părţile interesate. Internetul devine din ce în ce mai mult un punct de referinţă pentru cei care caută informaţii suplimentare cu privire la calificările şi serviciile oferite de organismele profesionale.

Proiectarea unui website trebuie să ţină cont atât de structură, cât şi de conţinut pentru a asigura faptul că informaţiile relevante pot fi obţinute de către toţi potenţialii clienţi şi toate părţile interesate. În plus, este important să se ţină cont de strategia viitoare a organizaţiei pentru ca website-ul să poată găzdui viitoarele necesităţi ale organizaţiei şi clienţilor. Este de recomandat construirea unui website de bază şi lansarea acestuia pentru

a atrage atenţia asupra organizaţiei. Website-ul poate fi ulterior îmbogăţit în funcţie de resurse. Alte aspecte care trebuie abordate la elaborarea unui website includ:

- înregistrarea denumirilor de domeniu ale website-ului;- asigurarea faptului ca designul website-ului este conform cu marca;- elaborarea unui website în funcţie de limitele tehnologice ale organizaţiei.

Promovarea organismului profesional va acoperi diverse etape şi va necesita în mod inevitabil o combinaţie de tehnici de promovare pentru a asigura faptul că mesajele sunt comunicate în mod eficient persoanelor avizate şi la timpul potrivit.

Iniţial, organizaţia trebuie să se concentreze asupra atragerii atenţiei cu privire la existenţa sa printre liderii din industrie, autorităţile de reglementare şi guvern, precum şi potenţialilor membri. Câştigarea susţinerii acestora încă de la început nu numai că va asigura accesul organizaţiei la un cartel de experţi, ci va ajuta şi promovarea pe viitor către potenţialii membri sau către publicul larg.

O campanie planificată şi coordonată de relaţii publice este foarte importantă în informarea cu privire la organismul profesional. Legăturile cu presa naţională şi de afaceri şi alte grupuri media trebuie să fie stabilite încă din faza de început. Susţinerea publică din partea factorilor de influenţă de nivel înalt va fi esenţială în generarea unei acoperiri largi şi va asigura faptul că informarea şi interesul în noul organism sunt realizate printre potenţialii membri şi alte părţi interesate.

Promovarea către potenţialii membri şi studenţi trebuie să fie planificată şi coordonată pentru a furniza un exerciţiu de recrutare de succes şi pentru formarea durabilă a studenţilor şi membrilor. Este foarte important să se înţeleagă nevoile şi aspiraţiile potenţialilor membri şi să se realizeze introducerea consecventă a acestora în mesajele de campanie. Este de asemenea importantă şi încurajarea partenerilor şi a altor părţi interesate, în special furnizorii de training şi alte entităţi implicate în calificare, de a se implica în mod activ în promovare.

O campanie de promovare eficientă va include o combinaţie a următoarelor activităţi:

- saloane, congrese, seminarii şi mese rotunde;- prezentări; întâlniri biunivoce;- publicitate;- crearea de relaţii cu angajatorii potenţialilor membri sau studenţi.

Membrii aşteaptă servicii profesioniste şi eficiente de la organismul profesional. Este foarte important să se stabilească o cultură centrată pe clienţi şi ca oamenii din cadrul organizaţiei să aibă experienţa şi resursele necesare pentru a satisface şi a depăşi aşteptările membrilor. Introducerea de iniţiative, cum ar fi obiective cu privire la nivelul serviciilor, analiza gradului de satisfacţie, proceduri conforme şi scheme de sugestii,

poate asista satisfacerea aşteptărilor clienţilor, comunicarea obiectivelor de servicii pentru clienţi şi facilitarea unei culturi bazate pe inovaţie şi îmbunătăţire.

26.Standardele Internaţionale de Educaţie

Pornind de la misiunea IFAC de „dezvoltare în întreaga lume şi întărirea unei profesii contabile prin standarde armonizate, capabilă să ofere servicii de înaltă calitate în interesul public”, Comitetul pentru Educaţie al IFAC elaborează standarde, îndrumări, documente de discuţii şi alte documente de informare privind educaţia de precalificare, formarea profesioniştilor contabili şi dezvoltarea profesională continuă pentru membrii profesiunii contabile.

Standardele Internaţionale de Educaţie pentru Profesioniştii Contabili stabilesc elementele esenţiale pe care trebuie să le conţină programele de educaţie şi dezvoltare ca, de exemplu, subiectul, metodele şi tehnicile, astfel încât acestea să fie recunoscute, acceptate şi aplicate pe scară largă.

Având în vedere marea diversitate de culturi, limbi, sisteme educaţionale, juridice şi sociale din ţările din care fac parte organismele profesionale membre IFAC, este la latitudinea fiecărui organism membru să determine cerinţe detaliate ale educaţiei de precalificare, de postcalificare şi de dezvoltare, care să aibă la bază elementele esenţiale prevăzute în Standardele Internaţionale de Educaţie.

IFAC emite trei tipuri diferite de documente:- Standardele Internaţionale de Educaţie pentru Profesioniştii Contabili (IES);- îndrumările Internaţionale de Educaţie pentru Profesioniştii Contabili (IEG);- Documentele Internaţionale de Educaţie pentru Profesioniştii Contabili (IEP).

Cele trei tipuri de documente reflectă în ordine descrescătoare natura autorităţii publicaţiilor conform funcţiunilor lor: Standardele sunt mai autorizate decât îndrumările, care la rândul lor sunt mai autorizate decât Documentele.

Standardele Internaţionale de Educaţie pentru Profesioniştii Contabili (IES):- stabilesc standarde de „bună practică” general acceptate în educaţie şi dezvoltare

pentru profesioniştii contabili;- exprimă reperele pe care organismele membre trebuie să le atingă în pregătirea şi

dezvoltarea continuă a profesioniştilor contabili;- stabilesc elementele esenţiale ale conţinutului şi procesului de educaţie şi

dezvoltare la nivelul scontat pentru câştigarea recunoaşterii, acceptării şi aplicării internaţionale;

- deşi nu pot trece legal peste legile şi reglementările locale, furnizează referinţe autorizate pentru influenţarea reglementărilor locale cu privire la buna practică general acceptată.Până în prezent, IFAC a emis opt Standarde Internaţionale de Educaţie pentru

Profesioniştii Contabili (IES-uri): IES 1, intitulat „Cerinţe de intrare într-un program de educaţie contabilă

profesionistă”; IES 2, intitulat „Conţinutul programelor de educaţie profesională”; IES 3, intitulat „Aptitudini profesionale”; IES 4, intitulat „Valori profesionale, etică şi atitudini”; IES 5, intitulat „Cerinţe de experienţă practică”; IES 6, intitulat „Evaluarea capacităţilor profesionale şi competenţei”; IES 7, intitulat „Dezvoltarea profesională continuă”; IES 8, intitulat „Cerinţe privind competenţa profesioniştilor contabili din

domeniul auditului”.Principalele obligaţii ale organismelor profesionale membre IFAC în legătură cu

Standardele Internaţionale de Educaţie sunt: Să depună cele mai susţinute eforturi pentru:

- încorporarea elementelor esenţiale ale conţinutului şi procesului de educaţie şi dezvoltare pe care se bazează IES-urile în cerinţele naţionale de educaţie şi dezvoltare pentru profesia contabilă, sau - acolo unde responsabilitatea pentru elaborarea cerinţelor naţionale de educaţie şi dezvoltare revine terţilor (de exemplu, Guvernului) - pentru a-i convinge pe cei responsabili să încorporeze elementele esenţiale ale IES-urilor în cerinţele respective;

- implementarea IES-urilor sau a cerinţelor naţionale de educaţie şi dezvoltare care încorporează IES-urile.

Să aducă la cunoştinţa membrilor toate IES-urile, IEG-urile şi IEP-urile emise de IFAC.

27. Standardele Internaţionale de Calitate

Controlul calităţii este abordat la trei niveluri:- la nivelul misiunii

control intern- la nivelul cabinetului (firmei) - la nivelul organismului profesional - control extern

Sistemul de control al calităţii la nivelul cabinetului (firmei) trebuie să includă politici şi proceduri care să se refere la fiecare dintre elementele următoare:

a) Responsabilităţile conducerii pentru calitatea din interiorul cabinetului (firmei) constau în:

- stabilirea de politici şi proceduri al căror scop este de a promova o cultură internă bazată pe recunoaşterea faptului că în realizarea misiunilor

calitatea este esenţială;- stabilirea structurilor sau persoanelor care îşi asumă responsabilitatea

finală pentru sistemul de control al calităţii în cadrul firmei;- persoanele care au atribuţii cu privire la sistemul de control al calităţii în

cadrul firmei trebuie să deţină experienţă şi capacităţi suficiente şi adecvate, precum şi autoritatea necesară.

b) Cerinţele etice constau în stabilirea de politici şi proceduri care să-i ofere firmei asigurarea rezonabilă că firma şi personalul acesteia respectă cerinţele etice relevante: integritatea, obiectivitatea, competenţa profesională, confidenţialitatea, profesionalismul şi independenţa.

c) Acceptarea şi continuarea relaţiei cu clienţii şi misiuni specifice presupun:- stabilirea de politici şi proceduri pentru acceptarea clienţilor;- stabilirea de politici şi proceduri pentru continuarea relaţiilor cu clienţii şi

pentru retragerea din misiune sau din relaţiile cu clienţii.d) Resursele umane se referă la:

- stabilirea de politici şi proceduri pentru a oferi asigurarea rezonabilă că firma deţine suficient personal cu capacităţile şi competenţele necesare, care se referă la: recrutarea personalului, evaluarea performanţei capacităţile, competenţa, dezvoltarea carierei, promovarea, stimulentele etc.;

- stabilirea echipelor pe misiuni.e) Realizarea misiunilor presupune stabilirea de politici şi proceduri pentru:

- asigurarea realizării misiunilor în conformitate cu standardele profesionale şi cu cerinţele legale;

- modul de acordare a consultaţiilor;- modul de soluţionare a divergenţelor de opinii în cadrul echipei misiunii

sau dintre echipă şi celelalte structuri ale firmei;- examinarea independentă a controlului de calitate;- documentarea misiunilor.

f) Monitorizarea presupune stabilirea de politici şi proceduri pentru:- asigurarea rezonabilă că politicile şi procedurile cu privire la sistemul de

control al calităţii sunt: relevante, adecvate, funcţionează eficient şi sunt respectate în practică;

- analiza şi evaluarea continuă a sistemului de control al calităţii;- inspecţia periodică a unor misiuni deja încheiate.

Pentru misiunile de audit şi servicii conexe, IFAC a emis Standardul Internaţional de Audit (ISA) 220 şi Standardul Internaţional de Control al Calităţii (ISQC) nr. 1.

Obligaţiile membrilor IFAC cu privire la asigurarea calităţii se referă la: - existenţa unui program obligatoriu de examinare şi asigurare a calităţii;

- depunerea celor mai susţinute eforturi pentru încurajarea celor responsabili să implementeze prevederile Standardelor Internaţionale de Calitate, atunci când Guvernul sau alţi reglementatori au atribuţii pe linia calităţii serviciilor contabile.

28. Standardele Internaţionale de Etică

Consiliul pentru Standarde de Etică pentru Contabili (IESB A) din cadrul IFAC a emis Codul etic al profesioniştilor contabili care cuprinde standarde etice de înaltă calitate, precum şi alte prevederi pentru profesioniştii contabili din întreaga lume.

Codul etic IFAC stabileşte principiile fundamentale ale eticii profesionale pentru profesioniştii contabili şi furnizează un cadru conceptual şi îndrumări pentru aplicarea acestor principii.

Obligaţiile organismelor profesionale membre IFAC se referă la următoarele:- organismele membre nu trebuie să aplice standarde mai puţin stringente decât cele

stipulate în Codul etic IFAC;- acolo unde responsabilităţile elaborării codurilor naţionale de etică revin terţilor,

organismele membre trebuie să urmărească convergenţa codului naţional cu codul IFAC, depunând cele mai susţinute eforturi pentru a-i convinge pe cei responsabili cu elaborarea codurilor naţionale să încorporeze Codul IFAC.În România, Codul etic IFAC a fost adoptat, cu unele mici modificări, drept Cod

etic naţional al profesioniştilor contabili, încă din anul 2002.

29. Standardele Internaţionale de Contabilitate

IFAC, prin Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSASB), emite Standardele Internaţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS), iar Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASB) emite Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS).

Obligaţiile organismelor membre IFAC în legatară cu standardele internaţionale de contabilitate se referă în principal la depunerea celor mai susţinute eforturi pentru:

- încorporarea cerinţelor IPSAS-urilor în cerinţele naţionale de contabilitate pentru sectorul public sau, acolo unde responsabilitatea elaborării cerinţelor naţionale de contabilitate pentru sectorul public revine guvernelor sau altor terţi, convingerea acelor responsabili să se conformeze IPSAS-urilor;

- asistenţă la implementarea IPSAS-urilor sau a standardelor naţionale de contabilitate pentru sectorul public care încorporează IPSAS-urile;

- încorporarea cerinţelor IFRS-urilor în standardele naţionale de contabilitate sau, acolo unde responsabilitatea pentru elaborarea standardelor naţionale de

contabilitate revine Guvernului sau terţilor, convingerea acestora că standardele naţionale trebuie să se conformeze IFRS-urilor sau să fie convergente cu IFRS-urile;

- asistenţă la implementarea IFRS-urilor sau a standardelor naţionale care încorporează IFRS-urile.

30. Standardele Internaţionale de Audit

IFAC, prin Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Audit şi Asigurări (IAASB), emite următoarele categorii de standarde:

- Standardele Internaţionale de Audit (ISA);- Standardele Internaţionale pentru Misiunile de Examinare (ISRE);- Standardele Internaţionale pentru Misiunile de Certificare (ISAE);- Standardele Internaţionale pentru Serviciile Conexe (ISRS).

IAASB emite, de asemenea, Declaraţii aferente de practică, norme metodologice şi îndrumări pentru profesioniştii contabili.

Obligaţiile organismelor membre IFAC în legătură cu aceste standarde şi alte documente se referă la depunerea celor mai susţinute eforturi pentru:

- încorporarea standardelor internaţionale şi a celorlalte documente emise de IAASB în standardele naţionale, sau, acolo unde responsabilitatea emiterii standardelor naţionale revine terţilor, convingerea acestora să încorporeze în standardele naţionale standardele şi celelalte documente emise de IAASB;

- asistarea la implementarea standardelor internaţionale sau a standardelor naţionale care încorporează standardele internaţionale;

- implementarea unui proces care să furnizeze membrilor la timp traducerea corectă şi completă a standardelor internaţionale şi a celorlalte documente emise de IAASB.

31. Evidenta membrilor unui organism profesional Organismul are ca obligaţie evidenţa membrilor, pentru care este necesară o bază de date care să servească drept registru al membrilor. Informaţiile minime vor include:

- numele membrului;- numărul membrului;- adresa personală;- adresa de serviciu;- adresa poştală preferată;- categoria sau sectorul de angajare;

- calificările;- data naşterii;- data de admitere ca membru;- categoria de membru;- informaţii din autorizaţie - numărul şi data de emitere.

Trebuie să se acorde atenţie legislaţiei locale cu privire la protecţia datelor - confidenţialităţii.

Trebuie păstrate informaţii similare şi în cazul stagiarilor şi, dacă organizaţia este implicată activ în oferirea de cursuri sau examinări, vor fi necesare şi înregistrări ale stagiarilor şi alte documente legate de stagiari.

32. Cerinţe pentru a deveni membru al unui organism profesional

Pe perioada de început şi în primii ani de funcţionare a organizaţiei, majoritatea membrilor vor fi persoane care şi-au dezvoltat cunoştinţele şi experienţa în calitate de contabil profesionist prin alte mijloace.

Acestor persoane li se permite să se alăture unui organism profesional de contabilitate pe o perioadă specificată şi limitată în baza unor prevederi rezonabile de „menţinere a drepturilor dobândite”. Prevederile de menţinere a drepturilor dobândite trebuie să încurajeze cât mai multe persoane calificate să se alăture organizaţiei, în acelaşi timp reducând riscul de acceptare a persoanelor necalificate. Prevederile de menţinere a drepturilor dobândite trebuie să fie disponibile numai pe o perioadă limitată şi să înceteze în momentul dezvoltării şi aplicării unui program de acreditare.

Pentru orice desemnare analizată trebuie să se obţină informaţii cu privire la:- nivelul minim de studii necesar calificării, durata perioadei oficiale de studiu,

materiile studiate;- examinările necesare, acordându-se o atenţie deosebită examinărilor

competenţelor profesionale;- experienţa minimă şi tipul acesteia (inclusiv orice formare practică necesară)

cerute înainte de autorizare;- cadrul general al standardelor tehnice şi etice din ţara în care i s-a acordat titlul

persoanei respective.După finalizarea acestei analize se poate lua o decizie cu privire la titlurile care

vor fi acceptate pentru a fi membru cu drepturi depline în noua organizaţie. Următoarele clasificări ca membru sunt comune multor organisme profesionale de contabilitate:

- contabili autorizaţi sau experţi;- contabili asociaţi;- tehnicieni contabili;- studenţi.

Trebuie să se analizeze dacă persoanele care au atins un anumit nivel din procesul de acreditare dintr-o altă ţară vor fi acceptate pentru o anumită formă de apartenenţă ca membru, alta decât membru cu drepturi depline, cum ar fi membri studenţi şi asociaţi.

După ce persoanele cu titluri obţinute în străinătate care practică deja profesia în ţara respectivă au fost acceptate ca membri conform prevederilor noii organizaţii de menţinere a drepturilor dobândite, va mai exista o necesitate de recunoaştere a titlurilor dobândite în străinătate. În acest scop trebuie revăzut ghidul pentru acordurile mutuale de recunoaştere adoptat de Organizaţia Mondială de Comerţ. Trebuie să se aibă în vedere anumite cerinţe, şi anume cunoaşterea practică a limbii locale, dovezi ale reputaţiei profesionale şi cunoaşterea demonstrată a legii naţionale cu privire la societăţi şi impozite.

Este, de asemenea, necesară şi revizuirea calificărilor persoanelor care nu au încă niciun titlu, dar care au fondul necesar de studii şi experienţă pentru desfăşurarea activităţii de contabil profesionist sau tehnician contabil.

Admiterea persoanelor care par să fie calificate este cel mai corect lucru care se poate face, deoarece permite organizaţiei să includă mai multe persoane ca membri cu influenţă în domeniu şi administraţie, astfel sporind susţinerea organizaţiei. În plus, dacă studiile lor au fost făcute la universitatea locală, organizaţia poate aduna mai multe informaţii şi contracte care vor fi utile în determinarea propriului program de acreditare. În acest caz este foarte important să existe o limitare strictă a perioadei în care aceste per -soane îşi pot păstra drepturile dobândite.

Odată ce au fost identificate calificările pentru a deveni membru conform prevederilor de menţinere a drepturilor obţinute, trebuie să se depună un efort concertat pentru a încuraja oamenii cu aceste calificări să depună cererea de membru. Cu toate că recrutarea membrilor este o activitate permanentă importantă pentru orice organizaţie cu membri voluntari, efortul iniţial este crucial. Neatragerea unui număr suficient de posibili membri va limita capacitatea noului organism de a-şi derula activitatea, va slăbi susţinerea autorităţilor şi a publicului pentru organizaţie şi poate să slăbească şi entuziasmul grupului fondator. Astfel, importanţa acestui efort iniţial nu poate fi subestimată. Metodele folosite vor varia în funcţie de multe consideraţii, cum ar fi numărul de posibili membri care vor fi contactaţi, oamenii disponibili pentru a lua parte la acest efort distanţele şi costurile implicate etc. Contactul personal este în general cea mai eficientă metodă de recrutare.

Adunările Generale având ca subiect posibilii membri pot fi de ajutor. Astfel de şedinţe pot oferi membrilor potenţiali oportunitatea de a se cunoaşte, de a-i întâlni pe membrii grupului fondator, de a afla obiectivele organizaţiei, activităţile propuse şi structura, precum şi costurile şi beneficiile în calitate de membru. Informaţiile obţinute de la cei prezenţi vor eficientiza contactele viitoare. Se vor depune eforturi, inclusiv anunţuri prin mijloacele de informare, pentru a face aceste adunări publice, în scopul de a obţine

un public larg şi reprezentativ.Liderii din cadrul profesiei (de exemplu, partenerul de conducere dintr-o firmă

publică de contabilitate, directorul financiar al unei societăţi, şeful unui departament administrativ sau universitar) pot, de asemenea, să fie de ajutor în recrutarea membrilor. Chiar şi susţinerea din partea unui număr mic de astfel de persoane poate avea ca rezultat un număr mare de cereri de membru.

Un organism profesional de contabilitate trebuie să analizeze interacţiunea cu studenţii pentru că aceştia sunt viitorii membri.

Relaţiile cu studenţii vor fi limitate dacă întregul învăţământ tehnic sau o parte a acestuia este asumat(ă) de alte organizaţii sau instituţii, şi vor deveni mai complexe odată cu creşterea implicării directe a organizaţiei în formarea sau evaluarea studenţilor. O formă de implicare este întotdeauna de dorit pentru dezvoltarea relaţiilor cu viitorii membri. Astfel, un organism profesional de contabilitate trebuie să încerce să dezvolte interacţiunile dintre membri şi studenţi. Câteva dintre acţiunile recomandate sunt:

- prezentări pentru elevii de liceu din anii mai mari pentru a încuraja interesul pentru această profesie;

- participarea la manifestări de tipul „Ziua carierei”;- conferinţe în săli de curs pentru studenţii de la contabilitate pe tema aspectelor

actuale sau aplicării standardelor tehnice în situaţii din „viaţa reală”;- oferirea de oportunităţi de angajare cu jumătate de normă pentru studenţi;- realizarea de relaţii cu profesorii şi cadrele didactice.

33. Rolul organismelor profesionale pentru asigurarea calităţii serviciilor profesionale

Codul etic IFAC al profesioniştilor contabili se concentrează pe responsabilitatea profesiei de a acţiona în interesul public. Profesia de contabil a făcut tot posibilul pentru a-şi păstra reputaţia pentru integritate, obiectivitate şi competenţă de-a lungul multor ani de deservire a clienţilor, angajatorilor şi publicului. Orice contabil profesionist care nu respectă (sau care se consideră că nu respectă) standardele profesionale şi cerinţele legale face dificilă păstrarea reputaţiei acestei profesii. Rolul IFAC este de a oferi îndrumări, de a încuraja progresul şi de a promova convergenţa spre standarde internaţionale. Astfel, IFAC consideră că organismele membre trebuie să demonstreze că se aplică programe adecvate pentru a oferi asigurarea rezonabilă că toţi contabilii profesionişti aderă la cele mai înalte standarde.

Reglementarea profesiei contabile se realizează prin diverse căi cu jurisdicţii diferite. Unele jurisdicţii au mecanisme externe de reglementare şi altele au programe de asigurare a calităţii implementate prin intermediul profesiei cu mecanisme publice de supraveghere. Dacă nu există mecanisme externe de reglementare, asigurarea calităţii

poate fi condusă cu costuri reduse şi în mod eficient de către acele persoane dedicate din cadrul profesiei. Prin urmare, este în interesul public şi în interesul profesiei de contabil din întreaga lume ca organismele membre să se asigure că depun acest tip de efort de reglementare dacă nu există mecanisme externe de reglementare.

Datoria de a adera la cerinţele profesionale aparţine contabilului profesionist. Evaluarea măsurii în care un contabil şi-a îndeplinit această datorie este realizată la nivelul organizaţiei pentru care contabilul profesionist îşi desfăşoară activitatea.

În cazul contabililor profesionişti, în afaceri, implementarea regulamentului de asigurare a calităţii ţine de organizaţia (angajatorul) care angajează contabilul profesionist.

În cazul contabililor profesionişti din practica publică, implementarea regulamentului intern de control al calităţii este responsabilitatea fiecărei firme de contabili practicieni. Încurajarea şi asistarea firmelor de contabili practicieni în menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor profesionale reprezintă o responsabilitate-cheie a organismelor profesionale de contabilitate din fiecare ţară; organismele profesionale sunt responsabile de luarea măsurilor adecvate pentru realizarea acestui obiectiv în mediul legal, social, de afaceri şi de reglementare care prevalează în ţările respective.

Controlul calităţii este abordat pe trei niveluri: nivelul de contract, nivelul firmei şi nivelul organismului profesional.

Organizaţia poate analiza mai multe abordări care includ: resurse interne - folosirea de inspectori angajaţi de organismul profesional; resurse externe, ca, de exemplu:

o contractanţi - folosirea de revizori (persoane, firme sau echipe mixte)

contractaţi de organizaţia profesională;o sistem de control de către terţi - persoanele sau firmele care vor inspecta

contractează alte persoane sau firme pentru realizarea controalelor;o contractarea lucrărilor în afara societăţii - organismul profesional

externalizează controalele unei terţe părţi (de exemplu, o altă organizaţie profesională cu experienţa necesară);

o combinarea celor de mai sus - organismul profesional poate externaliza

controlul entităţilor înscrise şi poate adopta o altă abordare externă sau internă pentru alte angajamente;

o abordarea bilaterală sau regională - una sau mai multe organizaţii

profesionale poate/pot dori să combine resursele pentru realizarea controalelor.

Indiferent de abordarea folosită, organizaţia profesională trebuie să ia măsuri pentru asigurarea independenţei auditorilor de calitate. În orice caz, aceştia trebuie să fie independenţi de persoana sau firma şi de entităţile ale căror angajamente sunt selectate

pentru control.

34.Rolul organismului profesional pentru instituirea unui sistem de investigaţii şi disciplina

După stabilirea unui cod etic, este necesar ca membrii să îl cunoască şi să îl respecte. În ţările în care autorizarea este o funcţie guvernamentală, organismele guvernamentale sau de reglementare au de obicei autoritatea de a impune cele mai severe acţiuni disciplinare. Chiar şi atunci când se practică acest lucru, un organism profesional de contabilitate trebuie totuşi să aibă un proces disciplinar eficient pentru controlul propriilor membri şi, dacă este cazul, pentru asistarea organismelor guvernamentale şi de reglementare. Prin urmare, un organism profesional de contabilitate trebuie să analizeze felul în care trebuie conduse investigaţiile disciplinare, ce proces trebuie urmat, ce standarde de demonstrare şi dovedire sunt necesare, ce sancţiuni sunt recomandate şi ce apeluri sunt permise.

Structura de bază comună proceselor disciplinare ale multor organisme profesionale contabile este:

metodă de a decide, conform regulamentului intern corespunzător, prin care plângerile înaintate organismului profesional cu privire la conduita unui membru vor fi supuse unei investigaţii disciplinare; de exemplu, investigaţiile pot fi începute atunci când o acuzaţie, dacă este adevărată, este o dovadă principală a încălcării codului sau a unui alt comportament inadecvat;

curte disciplinară care investighează şi judecă plângerile; curte de apel care audiază apelurile împotriva constatărilor curţii disciplinare.

Felul în care structura de bază a procesului disciplinar este stabilită şi funcţionează va diferi în funcţie de mulţi factori, cum ar fi numărul de cazuri rezolvate, costul, rolul personalului în administrarea şi desfăşurarea procesului disciplinar, necesarul de consilieri juridici şi supravegherea exercitată de organismele guverna-mentale sau de reglementare. În plus, un organism profesional de contabilitate trebuie să analizeze orice necesitate sau cerere de deschidere şi răspundere mai mare în desfăşurarea proceselor disciplinare, precum şi nevoia de procese transparente şi posibila implicare a membrilor independenţi nespecializaţi ai Curţii.

Pentru a-şi păstra credibilitatea, un organism profesional de contabilitate trebuie să îşi îndeplinească în totalitate responsabilitatea pe care şi-o asumă pentru conduita etică şi profesională a membrilor. Orice structură şi orice proces disciplinar adoptate de organism trebuie să corespundă acestei sarcini. Este mai bine să nu faci promisiuni decât să faci promisiuni pe care să nu le poţi respecta. Organismul profesional de contabilitate trebuie să păstreze un registru al deciziilor şi penalizărilor impuse pentru a asigura consecvenţa abordării cazurilor. Organismele profesionale de contabilitate trebuie să se asigure că au acces la consiliere juridică pentru menţinerea unui proces disciplinar.

Comportamentul inadecvat include cele ce urmează:- activitate infracţională;- acţiuni sau omisiuni care pot duce la pierderea reputaţiei profesiei de contabil;- încălcarea standardelor profesionale;- încălcarea cerinţelor etice;- neglijenţă profesională crasă;- un număr de cazuri mai puţin grave de neglijenţă profesională care, cumulate, pot

indica incapacitatea de a profesa;- activitate nesatisfăcătoare.

Gama de penalizări impuse, dacă legea locală permite acest lucru, include:- avertizarea;- pierderea sau limitarea drepturilor de practică;- amenda/plata cheltuielilor;- pierderea titlului profesional;- excluderea ca membru.

35.Rolul organismului profesional pentru dezvoltarea profesională continuă

Un principiu fundamental al Codului etic IFAC al profesioniştilor contabili specifică faptul că „un contabil profesionist are sarcina permanentă de a-şi păstra cunoştinţele şi abilităţile la nivelul necesar pentru a se asigura că un client sau un angajator primeşte servicii profesionale competente în baza noutăţilor curente din prac-tică, legislaţie şi tehnică. Un profesionist contabil trebuie să acţioneze cu diligentă şi în conformitate cu standardele tehnice şi profesionale aplicabile în furnizarea serviciilor profesionale”. Dezvoltarea profesională continuă este metoda prin care contabilii profe-sionişti îşi pot îndeplini obligaţiile de competenţă permanentă.

Dezvoltarea profesională continuă este definită ca o activitate de învăţare pentru dezvoltarea şi menţinerea abilităţilor contabililor profesionişti de a-şi desfăşura activitatea în mod competent în mediul lor profesional.

Cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru toţi contabilii profesionişti se extind şi se modifică într-un ritm rapid. Organismele profesionale de contabilitate sunt responsabile de asigurarea faptului că membrii continuă să îşi dezvolte şi să îşi menţină competenţa necesară rolurilor profesionale şi cerută de utilizatorii serviciilor. Promovarea dezvoltării profesionale continue şi importanţa acesteia reprezintă componente vitale ale activităţilor pe care organismul profesional de contabilitate şi le asumă pentru a-şi păstra credibilitatea sa şi pe cea a membrilor săi. Este important ca organismele de contabilitate să demonstreze membrilor valoarea dezvoltării profesionale continue şi beneficiile acesteia pentru membrii individuali în termeni de dezvoltare a carierei, oportunităţi de an-gajare şi credibilitate. Dezvoltarea profesională continuă în sine nu asigură faptul că toţi

membrii vor furniza întotdeauna servicii profesionale de calitate, dar este o componentă-cheie a sistemului de asigurare a calităţii al organismului profesional de contabilitate (care include şi controlul asigurării calităţii activităţii membrilor şi sistemele de investigare şi disciplinare).

Standardul Internaţional de Educaţie pentru Contabilii Profesionişti 7, „Dezvoltarea profesională continuă: Un program de învăţare de durată şi dezvoltare continuă a competenţei profesionale”, stabileşte referinţa internaţională de dezvoltare profesională continuă pentru toţi contabilii profesionişti. Standardul promovează activităţile dezvoltării profesionale continue care sunt relevante pentru munca membrului individual, care pot fi estimate şi verificate. Multe organisme de contabilitate solicită membrilor să facă un anumit număr de ore de pregătire pe an, în timp ce altele abordează dezvoltarea profesională continuă în baza competenţei. Indiferent de abordarea aleasă, cel mai important pas iniţial pentru organismul profesional de contabilitate este promovarea importanţei dezvoltării profesionale continue.

Accesul la activităţile dezvoltării profesionale continue poate fi problematic în toate ţările şi organismul profesional de contabilitate trebuie să analizeze posibilitatea de a colabora cu universităţi şi colegii, furnizori privaţi de training, firme mari şi alte organisme profesionale de contabilitate din ţară şi din zonă pentru ca membrii să aibă la dispoziţie o gamă variată de oportunităţi de dezvoltare profesională continuă.

Organismele profesionale de contabilitate trebuie, de asemenea, să stabilească un proces prin care să determine dacă membrii se ocupă de dezvoltarea profesională continuă. Accentul iniţial se pune pe promovarea şi încurajarea dezvoltării profesionale continue, dar monitorizarea este, de asemenea, importantă. Monitorizarea nu trebuie să folosească mult mai multe resurse şi trebuie mai degrabă să se facă în mod aleatoriu. Monitorizarea este utilă numai dacă există sancţiuni pentru cazurile de nerespectare descoperite prin procesul de monitorizare.

36. Conţinutul programelor de educaţie ale organismelor profesionale

Standardele Internaţionale de Educaţie ale IFAC prevăd ca, pe lângă cerinţele minime de admitere într-un program educaţional, studenţilor să li se ceară să se supună unei examinări profesionale şi să aibă experienţă practică înainte de a li se acorda o calificare profesională. Trebuie să se acorde atenţie ca toate criteriile selectate să confere accesul rezonabil la profesie unui număr cât mai mare de persoane calificate.

Programul de educaţie trebuie să dezvolte cunoştinţele şi abilităţile profesionale. Setul de cunoştinţe se va schimba în mod constant şi condiţiile locale vor determina, de asemenea, modificări în ceea ce priveşte baza de cunoştinţe necesare. Programul trebuie să conţină următoarele domenii vaste:

Contabilitate, finanţe şi cunoştinţe aferente:

- Contabilitate şi audit financiar;- Contabilitate şi control de gestiune;- Impozitare;- Drept comercial;- Audit şi asigurare;- Finanţe şi management financiar;- Valori şi etică profesională.

Cunoştinţe de organizare şi afaceri- Economie;- Mediul de afaceri;- Etica în afaceri;- Pieţe financiare;- Metode cantitative;- Comportamentul organizaţional;- Management şi decizii strategice;- Marketing;- Afaceri internaţionale şi globalizare.

Cunoştinţe şi competenţe IT (tehnologia informaţiei):- Cunoştinţe generale IT; - Cunoştinţe de control IT; - Competenţe de control IT; - Competenţe de utilizator IT.

Programul de educaţie trebuie să dezvolte o gamă de abilităţi profesionale necesare pentru contabilii profesionişti, inclusiv:

- abilităţi intelectuale;- abilităţi tehnice şi funcţionale;- abilităţi personale;- relaţii interpersonale şi comunicare;- abilităţi de management de organizare şi afaceri.

Un alt aspect important al programului de educaţie îl reprezintă dezvoltarea valorilor profesionale, etice şi a atitudinii în ceea ce priveşte profesia. Organismul profesional de contabilitate este responsabil de a garanta că membrii înţeleg principiile de etică profesională pe care trebuie să le respecte ca profesionişti contabili.

Programul de educaţie trebuie să ducă la un angajament în ceea ce priveşte:- interesul public şi responsabilităţile sociale;- perfecţionarea continuă şi învăţarea de durată;

- încrederea, responsabilitatea, oportunitatea, politeţea şi respectul;- legile şi regulamentele.

Aceste valori, etica şi atitudinile pot fi dezvoltate la locul de muncă, în sala de curs şi în cadrul programelor de educaţie ale organismului profesional de contabilitate. Acesta este un domeniu în formare şi fiecare ţară adoptă abordări diferite.