Terapeutic Jurisprudence

8/16/2019 Terapeutic Jurisprudence

1/22

1

PARTICIPAREA VICTIMELOR ȘI JURISPRUDENȚA TERAPEUTICĂ: O PERSPECTIVĂ CANADIANĂ

Articol prezentat la seminarul privind Participarea victimei la sistemul procesual și jurisprudența terapeutică: o analiză comparativă

8-9 martie 2007Institutul internațional de sociologia dreptului, Onati, Spania

Dr. Jo-Anne WemmersGrupul de cercetare în victimologie și justiție restaurativă Centrul internațional pentru criminologie comparată Universitatea din Montreal

[email protected]

Acest studiu a fost bazat pe burse oferite de Programul Transcoop al Fundației

Alexander von Humboldt și Fundația pentru Cercetări Juridice din Canada. Punctele devedere prezentate aparțin autorilor și nu reflectă opiniile agențiilor fondatoare. Autoruldorește să mulțumească Sarei-Eve Duchesneau și Sylviei DeSousa pentru ajutoruloferit la această cercetare.

CUVÂNT ÎNAINTE

Cercetările asupra victimelor sugerează că acestea caută să participe și să fierecunoscute în cadrul procesului penal (Shapland ș.a., 1985; Kilchling, 1995;Wemmers, 1996; Erez, 1999). Totuși, participarea victimelor în sistemul penal este un

punct de dezbatere între academicieni (Ashworth, 1993; Erez, 1999). Participarea poate

îmbrăca numeroase forme: un rol activ în procesul decizional, sau doar unul consultativ

(Edwards, 2004; Wemmers & Cyr, 2004). În plus, există o discuție privind modul în careaceastă participare afectează victima. În timp ce victimele din Canada sunt în generalexcluse, această excludere le adăpostește într -o oarecare măsură de infractor. Aceastaridică următoarea întrebare: când este participarea benefică pentru victime, și când nu?Bazat pe interviuri luate procurorilor și asistenților victimelor din provincia Quebec, acestarticol explorează asemănările și deosebirile dintre percepțiile acestor 2 grupuri -cheiede participanți. Atât procurorii cât și asistenții sociali sunt considerați aliații victimelorîntr-un sistem de justiție adversativ, iar acest studiu arată asemănările impo rtante,

precum și deosebirile dintre aceste două grupuri, luându-se în considerare percepțiilelor referitoare la participarea victimelor.

Cuvinte-cheie: participarea victimei, jurisprudență terapeutică, drept penal.

Introducere / literatură. De-a lungul deceniilor victimologii au susținut că victimele doresc să participe activ

în cadrul sistemului de drept penal. Totuși, modul în care victimele doresc aceastăparticipare a fost și continuă să fie subiectul unor dezbateri aprinse (Ashworth, 1993;Erez, 1999; Edwards, 2004). Unii autori evidențiază echilibrul drepturilor victimei șiinfractorului și cred că participarea victimei afectează drepturile infractorului (Ashworth,

mailto:[email protected]:[email protected]:[email protected]


2/22

2

1993, Roach, 1999). Alții afirmă că legea este o forță socială ce afectează viețileoamenilor, și insistă pe impactul prevederilor și procedurilor legale asupra indivizilor cucare vin în contact (Austin & Tobiasen, 1984; Wexler & Winnick, 1991). Autori precumWexler și Winnick (1996) și modelul lor de jurisprudență terapeutică, și Sherman (2003)cu modelul său de justiție emoțională, reprezintă exemple a ceea ce poate fi numit o

mișcare crescândă de recunoaștere a impactului intervenției legii asupra psihiculuivictimei, infractorului și al comunității. Jurisprudența terapeutică: Jurisprudența terapeutică are în vedere prevederi și proceduri legale, precum și

rolul actorilor sistemului legal (precum avocații și judecătorii) ca forțe sociale ce produccomportamente și consecințe, uneori benefice, alteori nu, pentru persoanele afectate deintervenția legii (Wexler & Winick, 1991; Wexler & Winick, 1996; Winick, 1996; Winick,2000). Această abordare ne atrage atenția asupra laturii emoționale și psihologice alegii și a procesului penal. Nu este o teorie, ci un mod de a privi legea. Jurisprudențaterapeutică încearcă studierea acestor consecințe, pentru a le identifica și a afirma cucertitudine dacă efectele antiterapeutice ale acesteia pot fi reduse, concomitent cu

creșterea efectelor benefice, fără a afecta rolul procesului și celelalte valori subordonateacestuia (Winick, 1996).Conform acestei abordări, legiuitorii și cei ce aplică legea trebuie să fie conștienți

de efectele sale asupra sănătății psihice a celor afectați (Wexler & Winick, 1991, Winick,2000). Atunci când reacțiile insensibile ale autorităților cresc suferința victimei, suntem

în prezența a ceea ce se numește victimizare secundară (Symonds, 1980). Așa cumsubliniază Herman (1992) instanța de judecată este în special cunoscută pentruprovocarea simptomelor post-traumatice invazive. Totuși, satisfacția oferită de sistemulpenal este asociată pozitiv cu adaptarea post-traumatică a victimelor (Byrne ș.a., 1996). Câțiva autori sugerează procedurile corecte pot fi benefice (Waldman, 1998; Wexler &Winick, 1991). Cu alte cuvinte, atunci când victimele simt că au fost tratate corect, le

este mai ușor să se recupereze după trauma suferită.

Modul în care actorii și procedurile din domeniul juridic afectează victima este

abordat de către Teoria dreptului procesual. Conform acesteia, corectitudinea esteimportantă deoarece le comunică persoanelor că sunt membri respectați ai grupului lor(Van de Bos ș.a., 2001). Wemmers (1996) a stabilit relevanța justiției proceduralepentru victime și a aflat că evaluările acestora afectează încrederea lor în sistemul dedrept penal. În special, atunci când victimele simt că poliția și procurorii le arată uninteres, le oferă ocazia de a-și exprima opiniile și le iau în considerare, este maiprobabil ca acestea să considere că au fost tratate corect (Wemmers, 1996). Datoritămesajului pe care procedurile îl trimit participanților în legătură cu poziția lor în cadrulgrupului, procedurile echitabile afectează recuperarea sau vindecarea victimelor (Tyler& Lind, 1992; Wemmers & Cyr, 2005).

Participarea victimelor Ce reprezintă participarea victimelor? Literatura de specialitate distinge între două

tipuri de participare, și anume: participarea activă, în care victima are putere de decizie,și participarea pasivă, unde nu există puterea de decizie, dar victimele sunt consultateși informate despre evoluția cazului lor (Wemmers, 2003). Edwards (2004) identifică 4tipuri de participare. Primul dintre ele este controlul . Conform lui Edwards, controlul


3/22

3

presupune că autoritățile din domeniul penal sunt obligate să urmărească și să aplicedorința victimei. Acest tip de participare este în esență identic cu participarea activă,unde victima este factorul decizional. Al doilea tip de participare al lui Edwards esteconsultarea. Acest tip de participar e obligă autoritățile din sistemul penal să ia înconsiderare preferințele victimei. Consultarea coincide cu așa-numita participare pasivă.

Al treilea tip identificat de Edwards este furnizarea informației , în care autoritățile suntobligate să ia în considerare informațiile oferite de către victimă. Conform lui Edwards,acest tip de participare obligă victimele să furnizeze informații, neavând de ales înaceastă privință. Acest tip de participare este în esență rolul martorului în justiția penală:victimele sunt obligate să depună mărturie dacă li se cere acest lucru. Al patrulea tip departicipare al lui Edwards este exprimarea. Aici, victimele au de ales între a oferiinformații sau a-și exprima emoțiile, iar autoritățile sunt obligate să permită acest lucru,dar nu sunt obligate să-l ia în considerare.

Participarea victimelor în orice mod este astăzi o cerință a procedurilor legale,conform Declarației ONU asupra principiilor de bază ale justiției pentru victimeleinfracțiunilor și ale abuzului de putere (1985), Recomandărilor Consiliului Europei

privind victimele infracțiunilor (R (85) 11) și, mai recent, Deciziei -cadru a Consiliului UE(2001/220/HA). Ultima dintre ele este o decizie obligatorie, care cere ca statele membresă se asigure că victimele au un rol real și adecvat în sistemul penal (art. 2), șigarantează posibilitatea pentru victime de a fi ascultate în timpul procesului (art. 3).Totuși, aceste instrumente sunt redactate în termeni abstracți pentru a putea fi aplicatela o varietate de sisteme de drept, și, prin urmare, nu reușesc să precizeze exact lacare participare se referă. În forma sa cea mai simplă, participarea victimei oferăacesteia dreptul la exprimare, iar forma cea mai elaborată dă victimei un rol decizional.Luând în considerare aceste decizii și recomandări, enunțate de diverse organizațiinaționale și internaționale, dreptul la participare al victimelor nu mai poate fi pus la

îndoială. Așa cum afirmă Sanders ș.a. (2001), participarea victimelor este aici ca să

rămână. Rămâne totuși întrebarea: cum ar trebui să participe victimele?

Sistemul penal canadian Înainte de a prezenta acest studiu, trebuie să descriem pe scurt sistemul penal

canadian, și rolul victimei în cadrul acestuia. Canada urmează tradiția dreptului comunde natură anglo-saxonă. În acest sistem de drept comun, victimele sunt în esențămartori în cadrul unei infracțiuni împotriva statului. În afară de acest rol de martor,victimele din Canada nu beneficiază de nici o prevedere legală specială. Procesul penaleste o procedură adversativă, care îl așează statul împotriva acuzatului. Statul aresarcina de a dovedi fără nici o îndoială că acuzatul a comis crima de care este acuzat.

În practică, în majoritatea cazurilor se ajunge la o înțelegere. Aceasta înseamnă căstatul, sau Coroana, așa cum este numit în Canada, va reduce pedeapsa dacă acuzatulva pleda vinovat.

Dacă cazul ajunge la proces, victima poate fi chemată pentru a depune mărturie.Victimele nu au de ales atunci când este vorba despre depunerea mărturiei. Ele suntchemate ori de către Coroană, ori de către apărare, iar dacă li se cere să depunămărturie, vor fi obligate să o facă. Mai mult, atunci când depun mărturie, victimele nupot spune tot ceea ce doresc, ci trebuie să răspundă strict la întrebările care li se


4/22

4

adresează. Ele nu pot refuza să răspundă unei anumite întrebări, și nu pot includeinformații pe care le consideră importante, decât dacă li se cere să facă acest lucru.

Cuvântul „victimă” nu a apărut în Codul penal canadian până în 1989, când a fostintrodusă legislația pentru Declarațiile cu impact asupra victimelor (VIS) (Laurin & Vien,1996). VIS este o declarație scrisă de către victimă, prezentată judecătorului în

momentul pronunțării sentinței. În această declarație victimele pot include informațiiprivind consecințele victimizării lor, informații pe care le consideră relevante pentru judecător. Fiind inițial introduse doar pentru momentul sentinței, aceste declarații pot fifolosite astăzi și la audierile federale, oferind victimei ocazia de a-și exprima opinia îndiverse stagii ale procesului.

În afară de VIS, mai există în Codul penal și alte prevederi speciale pentru martoriicare au și calitatea de victime. Totuși aceste măsuri sunt disponibile doar pentruanumite categorii de infracțiuni, precum cele de natură sexuală, sau atunci când victimaeste minoră. Măsurile disponibile includ interdicții de publicare pentru protejareaidentității victimei și reprezentarea legală obligatorie a acuzatului în momentulconfruntării cu victima, pentru a evitarea inducerii în eroare a victimei de către acuzat

(Laur in & Vien, 1996; Wemmers, 2003). VIS este unica măsură creată special pentru aoferi victimei dreptul la opinie în cadrul procesului penal.Divizarea puterilor în Canada este ca atare întrucât Codul penal este sub

jurisdicție federală. Totuși, provinciile din Canada sunt responsabile pentruadministrarea justiției și, ca urmare, cu dezvoltarea și implementarea strategiilor privindvictimele. Astfel, procesul legislativ are loc la nivel central, de către guvern, iar aplicareasa este transmisă provinciilor. În provincia Quebec, o lege a victimelor, Loi sur l’aideaux victimes d’actes criminales (legea privind asistența victimelor infracțiunilor) a fostadoptată în 1988. Această lege subliniază drepturile victimei la informare, reparație șisprijin. Legea specifică că victimele au dreptul de a fi informate cu privire la drepturilelor și la rolul lor în sistemul de drept penal. Victimele au dreptul la asistență, dreptul de a

fi informate cu privire la evoluția cazului lor și de a-și prezenta opinia în etapa adecvatăa procesului penal. În 1995 ministerul de justiție din Quebec a introdus programul

INFOVAC pentru a facilita notificarea victimelor de către poliție și de către instanțe. Într-un studiu recent privind experiențele victimelor din instanțele din Quebec,

Wemmers și Cyr (2006) au aflat că victimele nu erau informate în mod sistematic cuprivire la serviciile disponibile pentru ele. Cele mai multe dintre ele nu erau întrebate depoliție dacă doresc informații despre asistența victimelor și, mai mult, nu știau unde sămeargă pentru a obține aceste informații sau orice fel de asistență. Aceasta poate să nufie o problemă, dacă victimele din acest studiu nu ar fi fost afectate de victimizarea lor,dar aproape trei sferturi dintre respondenți erau victime ale unor infracțiuni cu violență șimajoritatea victimelor spuneau că au fost afectate de către infracțiune. În total, 45%dintre victimele care au participat la studiu au arătat simptome ale PTSD ( post-traumaticstress disorder – tulburări de stres posttraumatic, n. tr.). Totuși, aproape jumătate dintrevictimele violențelor au spus că nu au primit informații despre programul de compensareal provinciei. În mod deloc surprinzător, numeroase victime au fost nesatisfăcute înceea ce privește informațiile primite referitor la serviciile la care aveau dreptul, iaraceastă nemulțumire a crescut în timp. Adăugat la lipsa de informare privind serviciile,major itatea victimelor nu au fost informate despre evoluția cazului lor. Aproape toatevictimele (91%) au spus că ar fi dort să fie înștiințate asupra evoluției cazului lor. Peste


5/22

5

70% dintre victime au fost nesatisfăcute de informația primită referitor la procedurile încurs, iar această nemulțumire a crescut în timp.

Luând în considerare VIS, Wemmers & Cyr (2006) au arătat că majoritateavictimelor au spus că au depus o astfel de declarație. Declarația privind impactul asupravictimei a fost introdusă în Codul penal pentru a oferi victimei o ocazie sistematică de a

informa instanța asupra impactului infracțiunii. În timp ce două treimi dintre victime ausimțit că această declarație le-a permis să ofere informații importante, o treime aucrezut contrariul. Victimele nu au fost în mod special satisfăcute de VIS. Atunci când aufost întrebate dacă ar mai depune încă o dată această declarație, un sfert au răspuns:probabil că nu. Mai mult, pe măsură ce cazurile lor avansau, victimele erau din ce în cemai puțin înclinate să creadă că această declarație era importantă. Aceste rezultatesugerează că VIS nu satisface nevoia victimelor de recunoaștere și participare înprocesul penal. Aceasta ridică întrebarea: când și cum participarea este benefică pentruvictime?

Studiul de față a urmărit să înțeleagă cât mai bine potențialul de vindecare alvictimelor în procesul penal prin examinarea participării victimelor și efectul ei perceput

de către victime. Mai departe, a urmărit să exploreze asemănările și diferențele referitorla percepțiile asistenților sociali și procurorilor. Specialiștii din domeniul dreptului penalau fost intervievați pentru a determina opiniile lor asupra participării victimelor însistemul penal și impactul acesteia asupra victimei. În primul rând, studiul adresează

întrebarea: când participarea este benefică și când nu pentru victime? În al doilea rând,privește la diferitele stadii ale procesului penal și întreabă care dintre acestea estebenefic și care nu. În al treilea rând, ia în considerare ceea ce ar trebui făcut pentru aface participarea cât mai benefică pentru victime.

Metoda.

Întrucât influența sistemului penal asupra procesului de vindecare a victimei este

relativ neexplorată,pentru

acest studiu a fost folosită metoda calitativă. Studiul

explorează percepțiile actorilor sistemului penal asupra participării victimei. Deoareceacesta este un studiu de cercetare, eșantioanele nu trebuie să fie reprezentative la nivelnațional.

Studiul a utilizat interviuri amănunțite luate părților implicate în procedurile legale,precum și specialiștilor din domeniul juridic și alte domenii adiacente careinteracționează cu victimele și au primele experiențe de observare a reacțiiloremoționale sau a nevoilor participanților. Astfel procurori, avocați, judecători și personalde asistență a victimelor au fost intervievați privind experiențele lor din cadrulprocedurilor, deciziilor legale și remediilor privind implicarea victimei, care s-au dovedita fi de ajutor sau terapeutice, precum și cele care au avut efecte adverse sauantiterapeutice asupra participanților. Majoritatea interviurilor au fost organizate unu launu, totuși, intr -unul dintre ele doi asistenți sociali au fost intervievați împreună.

Interviurile au abordat chestiunile comune de ordin terapeutic asociate cuparticiparea. Chestiunile privind diferența efectelor terapeutice dată de diferitelecategorii de infracțiuni vor fi incluse în interviurile profesioniștilor din domeniul juridic șicelelalte domenii adiacente din jurisdicția relevantă. Incluzând informații oferite dediverșii specialiști implicați în proceduri, cercetarea poate identifica factori anterior


6/22

6

necunoscuți, care pot crește sau diminua bunăstarea participanților. Au fost explorate șievenimentele neprevăzute și circumstanțele efectelor terapeutice și antiterapeutice.

Interviurile au fost luate în limba franceză și au durat aproximativ 90 de minute.Citatele prezentate in acest articol au fost traduse de către cercetător în scopul folosirii

în acest studiu.

RecrutareaSpecialiștii care au participat la acest studiu au fost recrutați din aria geografică a

provinciei Quebec. A fost adresată o cerere autorităților locale și organizațiilor despecialitate în aria Montreal-ului pentru colaborarea la acest studiu (de ex., președintele

judecătorilor din Montreal, Quebec a fost abordat pentru a -i încuraja pe judecătorii dininstanța sa să participe la studiu). Atunci când aceasta nu a produs suficienți voluntari ,specialiștii au fost abordați individual și invitați să participe. Per total, au fost intervievați3 judecători, 3 avocați, 8 procurori și 11 asistenți sociali. În ciuda eforturilor noastre, am

întâmpinat mari dificultăți în recrutarea judecătorilor și a avocaților. Nivelul necesar deinformații nu a fost atins pentru aceste două grupuri, făcând rezultatele asociate lor

neconcludente. Totuși, am reușit să recrutăm un număr suficient de procurori șiasistenți sociali. Așadar, articolul se concentrează exclusiv pe informațiile furnizate deaceste două grupuri.

Eșantionul Printre cei 11 asistenți sociali intervievați, doi erau directori ai unor agenții de

asistență a victimelor, iar 9 erau agenți. Trei persoane erau de sex masculin, iar 8 desex feminin. Experiența lor varia de la un an și jumătate la 13 ani, numărul mediu fiindde cinci ani și jumătate. Toți respondenții lucrau în instituții de asistență a victimelor(Centre d’aide victimes d’actes criminels – CAVAC ) din provincia Quebec: patru lucrau

în Montreal, cinci în Laval și unul în Longueuil.

Cei opt procurori intervievați aveau o experiență medie de 21,6 ani, numărul minimfiind de 3 ani, iar cel maxim de 33. Per total, 4 erau bărbați, iar 4 femei. Toți lucrau ca șiprocurori ai Coroanei în provincia Quebec: trei în Montreal, doi în Laval, iar trei în Vald’Or.

Analiza informaț iilorInterviurile au fost înregistrate și transcrise textual, apoi supuse unei codificări

bazate pe o teorie motivată. Analiza datelor a fost alcătuită din două etape: 1)categorizarea datelor și 2) tratamentul cantitativ al acestora. În prima etapă au f ostidentificate și analizate temele comune și variațiile în percepțiile procurorilor și aleasistenților sociali asupra participării victimelor. În cea de-a doua etapă, s-a numărat decâte ori a apărut fiecare categorie. Astfel, rezultatele oferă o privir e de ansamblu asupraprincipiilor apărute din analiza informațiilor și a importanței lor relative.

Rezultatele

Elemente considerate a fi terapeutice pentru victimele ce participă la sistemul penal

Asistența victimelor


7/22

7

Atunci când asistenții sociali au fost întrebați despre ceea ce consideră ei a fiterapeutic pentru victimele ce participă la procesul penal, ei au menționat mai multelucruri pe care le consideră benefice pentru aceste victime. Răspunsurile lor se

încadrează în trei mari categorii: respectul și recunoașterea; sprijinul și informarea;redobândirea controlului. Este interesant de observat varietatea răspunsurilor lor și

faptul că nici o poziție nu a prevalat.1. Respectul și recunoașterea. Opt dintre asistenții sociali au menționat că, de-a lungul experienței lor, semnele

de recunoaștere și respect pentru victime au avut un efect benefic asupra acestora. Înesență, respectul și recunoașterea înseamnă că victimele simt că au fost ascultate, iaroamenii au auzit ce au avut de spus și le-au crezut.

„să fii auzit. Să fii recunoscut ca victimă…”ENT16-CAVAC6„…înseamnă să fii tratat cu respect, a fi ascultat de către poliție și procuror, a fi

înțeles, să oferi timp victimei” ENT13-CAVAC4

„…a fi crezut… cea mai mare frică a lor este aceea că nu vor fi crezute” ENT9-CAVAC2

2. Sprijinul și informarea. A doua temă se centrează pe sprijinul și informarea oferite victimelor de către cei

ce lucrează în sistemul penal. Este treaba autorităților să se ocupe de victime,informându-le despre ceea ce se întâmplă și fiind acolo pentru ele. Răspunsurile a șasedintre asistenții sociali intervievați intră în această categorie.

„…a pregăti victima… informarea este baza. După aceea, tot ceea ce e beneficeste însoțit de o persoană, fie un asistent social, fie un prieten. Simți că ești luat în

calcul, că ai un rol de jucat…” ENT15-CAVAC5

„… când polițiștii care investighează sunt susținători…” ENT6-CAVAC1a„…susținerea, ajutorul… ENT17-CAVAC7

3. Redobândirea controlului.Trei dintre asistenții sociali au spus că participarea victimei este terapeutică atunci

când permite victimei să recâștige sentimentul de control asupra vieții lor.

„…pentru mine este mândria personală de a completa procesul…, de a fi luptat… de a se (re)afirma ENT9-CAVAC2

„de a redobândi controlul de la agresor… persoana a fost violată și a pierdut și apierdut controlul asupra vieții sale, iar aceasta este ceea ce le putem restitui” ENT21 -CAVAC11

Procurorii Atunci când procurorii au fost întrebați despre ceea ce consideră ei a fi terapeutic

pentru victime, ei au menționat trei categorii generale: respectul și recunoaștereavictimei, dreptul la opinie și sentința.


8/22

8

1. Respectul și recunoașterea Cinci dintre procurori au dat exemple bazate pe experiența lor, care în esență au

reflectat respectul și recunoașterea oferite victimei. În timp ce răspunsurile lor variazădin punctul de vedere al actului concret, toate subliniază confirmarea și recunoaștereavictimei.

„nu am întâlnit încă o victimă care să nu aprecieze întâlnirea cu un procuror”ENT2-PROCUREUR1

„a fi crezut este benefic” ENT7-PROCUREUR4„atunci când sunt depuse acuzațiile” ENT4-PROCUREUR2

2. Dreptul la opinie.Patru dintre cei opt procurori intervievați au menționat efectul benefic al exprimării

opiniei despre ceea ce i s-a întâmplat. Exprimarea opiniei este considerată dreptpurificatoare la orice nivel al procesului penal: de la semnalarea infracțiunii până ladepunerea declarației în momentul dării sentinței.

„de a-și exprima opinia în momentul pronunțării sentinței privitor la urmărileinfracțiunii” ENT8-PROCUREUR5

„semnalarea infracțiunii la poliție” ENT4-PROCUREUR2„adesea doresc doar să ne spună povestea lor” ENT11-PROCUREUR7

3. Sentința și compensarea Trei procurori au spus că rezultatele ar putea fi benefice pentru victime. Aceștia au

subliniat importanța pedepsirii infractorului și compensarea victimei.

„ceea ce ajută de asemenea, când pagubele pot fi evaluate, este de a fi

despăgubit pentru aceste pagube” ENT2-PROCUREUR1

„în opinia mea, este benefic pentru victimă de a se exprima și a-l vedea pe individpedepsit pentru infracțiunea comisă…” ENT10-PROCUREUR6

„de a urmări cursul procesului penal până la capăt, iar judecătorul să pronunțe osentință rezonabilă, pe care s-o explice acuzatului și victimei. Această persoană vapărăsi instanța cu sentimentul că sistemul funcționează și poate fi benefic” ENT5 -PROCUREUR3.

O comparație a răspunsurilor oferite de asistenții sociali cu cele oferite deprocurori arată că ambele grupuri conștientizează că respectul și recunoașterea suntbenefice pentru victimele ce participă la procedurile penale. Aceste două grupuri despecialiști diferă totuși în toate celelalte elemente considerate drept terapeutice.

Asistenții sociali văd participarea victimei din punctul de vedere al împuterniciriiacestora: redobândirea controlului de către victimă. Ei consideră de asemenea sprijinulși informarea din partea autorităților ca fiind benefice pentru victimele ce participă laprocesul penal. Totuși, procurorii accentuează exprimarea opiniei ca fiind terapeuticăpentru victime, la fel ca și sentința și restituirea.


9/22

9

Elemente considerate a nu fi benefice pentru victimele ce participă la procesul penal.

Asistenții sociali Atunci când asistenții sociali au fost întrebați despre ceea ce consideră ei ca fiind

antiterapeutic sau dăunător pentru victimele ce participă la procesul penal, răspunsurile

lor s-au grupat în două categorii: lipsa de recunoaștere și respect, precum și depunereamărturiei și confruntarea.

1. Lipsa de recunoaștere și respect Opt dintre asistenți sociali intervievați au menționat modul în care au fost tratate

victimele de către autorități ca fiind antiterapeutic. Mulți s-au concentrat pe lipsa derecunoaștere și respect față de victimă.

„a nu fi ascultat” ENT14-CAVAC5„a nu f i crezut…” ENT18-CAVAC8„de a nu fi consultat…a nu primi explicații despre mersul lucrurilor” ENT20 -

CAVAC10O altă fațetă a lipsei de respect este indiferența. Patru asistenți sociali au

menționat că indiferența sau lipsa sprijinului oferit victimelor în cadrul sistemului penalsunt antiterapeutice.

„Indiferența sistemului de justiție… poliția spune victimei că o vor contacta dacă seva întâmpla ceva. Dar nu se întâmplă așa. Ei oferă victimei informații false, care conducla un sentiment de injustiție” ENT16-CAVAC6

„victimele sună la poliție, dar au sentimentul că nu sunt crezuți… nu se simt însiguranță. Nu se simt în nici un fel protejate. Sunt lăsate să trăiască în temă. Complet

îngroziți. Ca rezultat, ele își pierd încrederea în autorități” ENT18-CAVAC8

2. Depunerea mărturiei și confruntarea. Trei dintre respondenți au menționat depunerea mărturiei și conf runtarea din

timpul procesului ca fiind dăunătoare în ceea ce privește participarea victimei.

„Confruntarea… se simt vinovate… ca și cum ar fi acuzate… mai ales atunci cândacuzatul se auto-reprezintă…” ENT17-CAVAC7

„…depunerea mărturiei în instanță… nu neapărat confruntarea, dar mai ales întrebările, care reproduc ceea ce s-a întâmplat în fața unei săli pline de străini… suntfoarte speriate, iar apoi sunt obligate să depună mărturie” ENT21-CAVAC11

Procurorii Atunci când procurorii au fost întrebați despre ceea ce consideră dăunător pentru

victimele care participă în cadrul procesului penal, la fel ca și asistenții sociali, aumenționat confruntarea victimei, precum și lipsa de recunoaștere și respect.

1. Confruntarea victimei


10/22

10

Șapte dintre cei opt procurori intervievați au indicat confruntarea ca fiind unelement dăunător pentru victimele ce participă la procesul penal.

„este dăunător, dar necesar pentru aflarea adevărului. Atunci când suntchestionate de avocatul apărării, care e acolo pentru a reliefa eventualele contradicții…

este unul dintre elementele din spatele deciziei victimei de a nu raporta infracțiunea lapoliție” ENT7-PROCUREUR4„atunci când victima este chestionată pentru o lungă perioadă de timp, aceasta

poate deveni foarte dureros pentru ea” ENT8-PROCUREUR5

2. Lipsa de recunoaștere și respect Cinci procurori au indicat tratamentul slab acordat victimelor ca fiind anti-

terapeutic.

„cel mai rău lucru pentru victime este modul în care sunt tratate sau nu de către justiție. Cineva poate avea adesea impresia că victimele au venit pentru nimic, că

nimeni nu are grijă de ele… tratând victimele ca suspecți” ENT2-PROCUREUR1„de a fi dezinformat… o proastă înțelegere a procedurii penale” ENT4-PROCUREUR2

Un procuror a indicat atitudinea negativă folosită de unii specialiști față de victime: „uneori lipsa de empatie din partea poliției, care este prima autoritate ce vine în

contact cu victima. Adesea auzi victime spunând ca atitudinea lor nu este adecvată, cănu s-au simțit ascultate sau crezute…” ENT12-PROCUREUR8

Spre deosebire de răspunsurile lor privind ceea ce este terapeutic pentru victimelece participă la procesul penal, asistenții sociali și procurorii ridică în general aceleașichestiuni referitoare la ceea ce este

dăunător pentru aceste victime. Ambele grupuri despecialiști au menționat lipsa de recunoaștere și respect și confruntarea ca fiind anti -terapeutice. Totuși, procurorii indică confruntarea mai des decât asistenții sociali, întimp ce cei din urmă indică mai des lipsa de recunoaștere și respect ca fiind anti -terapeutice.

Etape terapeutice în desfășurarea procesului penal. Asistenții sociali Atunci când asistenții sociali au fost înrtebați care etape ale procesului penal sunt

considerate a fi mai benefice pentru victime, fie au identificat un moment particular îndesfășurarea procesului penal, fie au susținut că nici o fază nu este terapeutică în modspecial. Atunci când răspunsurile au indicat o anumită fază a procesului ca fiindterapeutică, a fost vorba despre raportarea infracțiunii la poliție sau judecata.

1. Raportarea infracțiunii la poliție Cel mai des întâlnit răspuns la asistenții sociali a fost acela că semnalarea

infracțiunii, denunțarea agresorului, a fost cea mai benefică fază din î ntregul procespenal. Șapte din zece asistenți sociali intervievați au spus că, din experiența lor,această fază este benefică în mod special.


11/22

11

„Aș spune semnalarea infracțiunii la poliție. După aceea, victima se confruntă cuatâta stres, încât adesea se întreabă dacă au luat decizia corectă mergând la poliție.Totuși, eu cred că atunci când victima raportează infracțiunea, într -o situație de criză,este benefic pentru ea” ENT17-CAVAC7

„Depinde, dar în general, aș spune că este momentul în care poliția preia

plângerea victimei” ENT16-CAVAC62. JudecataDoi dintre asistenții sociali au spus că faza judecății este cea terapeutică. Totuși, și

aici respondenții au evidențiat momentul în care victima se re-afirmă prin relatareapoveștii sale.

„Este judecata… Atunci când vorbesc din punctul de vedere al victimelorviolențelor de natură sexuală, este vorba despre depunerea mărturiei… de fiecare dată,pentru ea, este ca și cum s-ar re-afirma în legătură cu ceea ce i s-a întâmplat” ENT19-CAVAC9

„cred că este vorba despre judecată, despre mărturie… în primul rând esteterapeutic pentru victimă să-și adune curajul, să-și dovedească lor înseși că suntcurajoase și capabile. Pe de altă parte este și o ocazie de a fi testat, de a se confruntacu modul în care vor reacționa atunci când se vor întâlni cu agresorul lor. De a vorbi nudoar în fața acestuia, dar și în fața unor persoane străine” ENT18-CAVAC8

3. Nu o etapă, ci o atitudine Doi respondenți au considerat că nici o etapă nu este terapeutică î n mod special,

ci totul depinde de modul în care sunt făcute lucrurile.

„Nu este vorba despre o etapă… este modul în care sunt făcute lucrurile… dacă

victima are impresia că este tratată cu un minimum de respect, atenție, considerare…

este o chestiune de atitudine…” ENT9-CAVAC2„…orice etapă, este important ca victima să se simtă luată în considerare . Să fie

informată…vor doar să fie luate în considerare, să fie recunoscute” ENT21-CAVAC11

Procurorii Atunci când procurorii au fost întrebați care faze ale procesului penal ar fi cele mai

benefice pentru victime, au menționat două etape: începutul și finalul procesului penal.

1. Semnalarea infracțiunii la poliție La fel ca și asistenții sociali, majoritatea procurorilor au considerat că denunțarea

inițială făcută de către victimă la poliție a fost cel mai benefic stadiu din întregul procespenal. Șase din opt procurori au spus că aceasta a fost experiența lor.

„Este vorba despre raportarea infracțiunii la poliție. De a declara deschis că eaeste victima infracțiunii” ENT5-PROCUREUR3

„ Începe cu începutul. Momentul în care victima ajunge la poliție” ENT2-PROCUREUR1


12/22

12

„întâlnirea cu poliția… chiar prima declarație. Apoi, este sigur că, în general,atmosfera din instanță este dificilă, că reaprinde emoțiile. Cred că raportarea infracțiuniieste… primul pas terapeutic…” ENT11-PROCUREUR7

2. Finalul procesului penal.

Doi dintre procurori au considerat că finalul procesului penal este cea mai beneficăfază pentru victime.

„începe la sfârșitul procesului. Acesta este parte a unui proces terapeutic, dar nueste terapeutic în sine” ENT10-PROCUREUR6

„să știe că s-a făcut dreptate… să fine în sfârșit capabil să meargă mai departe…” ENT12-PROCUREUR8

Comparând răspunsurile asistenților sociali cu acelea ale procurorilor, observămcă ambele grupuri de specialiști consideră că semnalarea infracțiunii este una dintrecele mai benefice etape ale procesului penal. Atunci când victimele se hotărăsc să

denunțe în mod public infracțiunea, acela este momentul benefic pentru ele. Totuși, spre deosebire de asistenții sociali, procurorii nu menționează importanța atitudinii saua modului în care se desfășoară lucrurile. Întrebarea pusă celor intervievați se referă înmod clar la etape, ceea ce poate explica motivul pentru care procurorii s-au referit strictla acestea și nu la atitudine. Totuși, aceeași întrebare a fost pusă ambelor grupuri despecialiști și este interesat de observat diferența dintre acestea. Poate fi din cauză căprocurorii nu recunosc importanța atitudinii așa cum o fac asistenții sociali. O altădiferență este că, spre deosebire de procurori, asistenții sociali nu recunosc sfârșitulprocesului penal ca fiind o fază benefică pentru victime. Și acesta este un lucruinteresant, având în vedere că asistenții sociali intră adesea în contact cu victimele peparcursul procesului penal și văd care e atitudinea victimelor atunci când acesta se

termină.

Etapele anti-terapeutice din cadrul procedurilor juridice penale Sprijinul victimelor

Atunci când au fost întrebaţi ce faze consideră ca fiind anti-terapeutice, asistenţiisociali au oferit o varietate de răspunsuri. În general, răspunsurile lor se împart în treicategorii majore: 1) unele faze ale procesului juridic penal 2) cum funcţionează lucrurile3) tergiversări inutile şi inconveniente.

1. Faze specificeOpt din cei zece asistenţii sociali intervievaţi, au menţionat câteva faze din cadrul

procesului juridic penal, pe care le-au identificat ca fiind anti-terapeutice pentru victimeleinfracţiunilor. Totuşi, a existat un consens limitat cu privire la anumite faze anti-terapeutice. O varietate de faze au fost menţionate, inclusiv trimiterea în judecată (cândacuzatul pledează ca nevinovat), achitarea şi confruntarea. Punctul comun pentru toatefazele menţionate, totuşi, este non-validarea victimei.

„Există trimiterea în judecată şi pronunţarea sentinţei. Sentinţa pentru că aici, înQuebec, nu este suficient de dură. Şi chiar şi aşa, nu este vorba despre o sentinţă care


13/22

13

să poată egala suferinţa victimelor. Trimiterea în judecată pentru că.....persoana areposibilitatea de a pleda vinovat sau nevinovat. Dacă pledează vinovat, aceasta

înseamnă că, dacă cineva raportează o infracţiune pentru a denunţa ceva, săvorbească în faţa judecătorului, atunci acest lucru nu va avea loc. În acest caz, acestlucru poate fi anti-terapeutic. Însă în cazul în care persoana pledează nevinovat, atunci

două aspecte pot fi anti-terapeutice: „Cum vine asta? Nu recunoaşte ceea ce a făcut?ENT14-CAVAC5„Cred că este confruntarea.. Atunci, toate victimele lasă impresia că sunt

victimizate. Au fost chestionate, au fost puse sub semnul întrebării, nu au fostrespectate.....retrăiesc infracţiunea....” ENT13-CAVAC4

„Atunci când există o încălcare a stării de libertate şi victima trebuie să anunţepoliţia. Sunt rare situaţiile în care lucrurile sunt făcute la timp. Acest lucru estedezamăgitor, apare sentimentul că a fost nedreptăţită, nu va mai fi luată în serios.”ENT16-CAVAC6

„Este, într -adevăr, ancheta poliţiei...De îndată ce vor să vadă respectatecondiţiile de eliberare, începe să devină mai greu....Pentru că, într -un anumit punct,

poliţia le face să se simtă ca fiind supărătoare...De multe ori, detectivii nu răspund lamesaje....” ENT18-CAVAC8„Ancheta preliminară, aş spune eu. Întrucât, dacă victima este chemată să dea

declaraţie, va trebui să o facă. Dar aceasta nu va fi mărturia reală pentru pr oces.Consider că aceasta este o etapă care ar putea fi eliminată dacă cineva ar vrea....”ENT6-CAVAC1a.

2. Cum sunt făcute sau percepute lucrurile Doi asistenţi sociali au considerat că nu există pur şi simplu o fază care a fost

anti-terapeutică. În schimb, ei au subliniat modul în care s-au făcut lucrurile şi modul încare au fost percepute de către victime.

„Nu există nicio etapă care să fie mai mult sau mai puţin pozitivă sau negativădecât alta. Reprezintă modalitatea în care procesul este experimentat şi perceput....”ENT9-CAVAC2.

„E atitudinea avocaţilor apărării. Cineva înţelege că e treaba sa însă, victimelesunt afectate de aceasta.....Victimele se tem mereu de întâlnirea cu infractorul în salade judecată. Sala de judecată este rece şi impersonală.....victimele nu ştiu ce săfacă.....ele sosesc şi aşteaptă şi nimeni nu vine să vorbească cu ele.” ENT6-CAVAC1a.

3. Tergiversări inutile şi inconveniente pentru victimă Doi asistenţi sociali au menţionat tergiversările inulite şi inconvenienţele ca fiind

dăunătoare pentru victime.„....există o tergiversare după alta. Există mai multe dosar e care, din păcate, sunt

amânate mai mult de un an sau chiar şi doi ani...” ENT19-CAVAC9.„Se întâmplă adesea ca victimele să vină în instanţă pentru nimic.....este

descurajator..... De exemplu, o victimă care a primit citaţia cu două săptămâni înainte. Atunci ea este anxioasă, nu doarme pentru că este neliniştită cu privire la audiere. Apoiaşteaptă în sala de judecată ore în şir, doar pentru a i se spune într -un final că poate sărevină peste patru ore....” ENT6-CAVAC1a.


14/22

14

Procurorul Atunci când au fost întrebaţi ce etape le consideră ca fiind mai anti-terapeutice

sau dăunătoare pentru victime, procurorii au menţionat etape diferite: confruntarea,r ecunoaşterea vinovăţiei şi sentinţa sau verdictul. Totuşi, răspunsurile lor relevă faptulcă nu există o etapă anume care e considerată anti-terapeutică dar, lipsa de înţelegere

a victimelor cu privire la procesul juridic penal şi modul în care funcţionează, are caefect determinarea acestora de a interpreta tot ceea ce se întâmplă ca fiind un afrontpersonal.

1. ConfruntareaPatru procurori au menţionat confruntarea şi, cu acesta, confruntarea cu acuzatul

şi/sau avocatul, ca fiind etapa cea mai anti-terapeutica din cadrul procesului juridicpenal. Confruntarea este considerată ca fiind în mod particular dureroasă pentru căpoate submina victima şi aceasta sugerează că el/ea nu ar fi crezută.

„Acesta ar trebui să fie procesul. Interogatoriul la care victimele trebuie să fie

supuse. Confruntarea cu acuzatul şi cu avocatul său...” ENT12-PROCUREUR8„Interogatorul este adesea cel mai rău. Că avocatul are ceva de dovedit. Eltrebuie să ridice o îndoială...” ENT5-PROCUREUR3

A fi pus la îndoială Ideea de a pune victima sub semnul întrebării.................. Totuşi, acest moment

de îndoială a fost asociat mai degrabă cu un anumit verdict, decât cu un interogatoriu.

„Verdictul, dacă este achitare. Te simţi ca şi cum nu eşti crezut.... Te simţifrustrat văzând sistemul juridic penal....Nu înţelegi care este rolul poliţiei, al Coroanei şial juraţilor, ceea ce e frustrant şi nu are un efect tocmai terapeutic....” ENT4-PROCUREUR2

Neînţelegerea legii penale

Astfel cum este ilustrat de citatul de mai sus, unii procurori au simţit că lipsa de încredere a victimelor asupra modului în care sistemul de justiţie funcţionează, a fostanti-terapeutic. În toate, patru din cei opt procurori care au fost intervievaţi, aumenţionat lipsa de încredere a victimelor cu privire la sistemul juridic ca şi un factoragravant care a avut un efect anti-terapeutic asupra victimelor.

„.......Victimele pot avea dificultăţi cu sugestiile privind sentinţele, cu ceea ce ainumi recunoaşterea vinovăţiei. Este în punctul în care eu spun că nu sunt avocatulvictimelor......... Dar poate fi dificil pentru victime care se află în faţa unei afaceri

încheiate şi se întreabă de ce procurorul nu a cerut o pedeapsă mai mare. Iau înconsiderare alţi factori. Unele victime pot considera că este dificil pentru că nu sunt bineinformate, dacă sunt menţinute în ignoranţă, lucru pe care îl consider ca fiindproblematic....... Ei ar şti care e tot adevărul: de ce-ul....” ENT8-PROCUREUR5

Prin compararea răspunsurilor lucrătorilor care oferă sprijin victimelor cu cele aleprocurorilor, se va constata că ambele grupuri identifică etape ce aruncă îndoialăasupra victimei şi nu reuşesc să le valideze victimizarea ca fiind anti-terapeutică.Etapele specifice pe care ambele grupuri le-au identificat în mod frecvent ca şi potenţialanti-terapeutic au fost depunerea mărturiei și confruntarea. Totuşi, lucrătorii care acordăsprijin victimelor diferă în raţionamentul lor cu privire la ceea ce pune sub semnul


15/22

15

întrebării victima este anti-terapeutic. În timp ce lucrătorii care acordă sprijin victimelorconsideră modul în care victimele sunt tratate ca fiind important pentru înţelegereaimpactului negativ a anumitor etape, procurorii văd propria lipsă de înţelegre avictimelor a modului în care funcţionează sistemul de justiţie ca fiind responsabilăpentru impactul negativ. Ne vom întoarce asupra problemei privind maniera în care

putem reduce efectele negative ale procesului juridic penal în secţiunea următoare. Ce este de făcut pentru a face lucrurile să meargă mai bine Sprijinul victimelorInformarea

Atunci când lucrătorii care acordă sprijin victimelor au fost întrebaţi cu privire laceea ce au făcut pentru a face ca participarea victimelor în procesul juridic penal să fiemai satisfăcătoare, toţi au răspuns informarea. Informarea, consideră ei, le oferăvictimelor linişte şi le reduce sentimentul de anxietate.

„Voi spune că informaţia. Reprezintă baza muncii noastre. Să îi informezi cuprivire la mersul lucrurilor, care le sunt drepturile...” ENT 14-CAVAC5

„În primul rând, informarea... Din punct de vedere emoţional, acest lucru este defolos întrucât vor avea un sentiment de anxietate faţă de procesul juridic… Dar pentrucă îi informăm, simt o uşurare. Le oferim opţiuni...” ENT18-CAVAC8

Recunoaşterea şi validarea În afară de informare, doi lucrători care oferă sprijin victimelor au menţionat

recunoaşterea şi validarea victimelor şi a sentimentelor lor. „Să simtă că sunt luaţi în considerare. Să fie o fiinţă umană; să nu fie doar un

nume pe o citaţie....” ENT14-CAVAC5„Aceasta este validarea, nominalizarea experienţei lor. Şi, bineînţ eles,

ascultarea… Întregul proces de împuternicire cu care încercăm să îi ajutăm...” ENT19-CAVAC9

Lucrătorii care acordă sprijin victimelor au fost, de asemenea, întrebaţi cu privirela ceea ce au făcut, sau ceea ce a trebuit să facă, care ar putea fi anti-terapeutic pentruvictime. Deşi răspunsurile lor variază, un subiect important care a apărut a fost limitareaputerii lor.

Ajutarea victimelor reprezintă ajutarea lor însişi Cinci asistenţi sociali au menţionat într -un fel sau altul limitele mandatului lor ca

fiind o sursă de frustrare pentru victime. Trei s-au concentrat asupra victimelor caserviciul de asistență socială să se ocupe în locul lor și să contacteze parchetul sau alteinstituții în numele lor. Asistenţii sociali au văzut această tendinţă ca fiind o

împuternicire a victimei disfuncţională şi limitată. „Uneori, victimele nu înţeleg care ne este mandatul. Ele să aşteaptă să fie

îngrijite şi acest lucru e foarte nesatisfăcător..... Ele îşi doresc să facem unele lucruripentru ele. Ele vor canoi să căutăm informaţiile de care au nevoie..... O parte dinmisiunea noastră este aceea ca victimele să recâştige controlul asupra vieţii lor”.ENT13-CAVAC4

„Dacă îţi asumi ceva faţă de o persoană, începi să iei măsuri în locul ei, răspunzipentru ea, sau hotărăşti ceea ce e mai bine pentru ea.....” ENT13-CAVAC4


16/22

16

„...Unele victime vor ca tu să faci o mulţime de lucruri în locul lor. Eu personal, î ncerc să fac cât mai puţin posibil. Poate părea cumplit să spun aşa ceva.... Dacă ştiucă acea persoană e capabilă să se descurce de una singură, o voi lăsa să se descurcedin nou singură.... Nu, trebuie să te ajuţi singură...... Încearcă să le faci să îşi recâştigeautonomia, puterea..... Este o obligaţie pe care mi-o stabilesc mie însumi...... Nu cred

că ajuţi pe cineva: consider că o faci pe acea persoană să rămână o victimă....” ENT21 -CAVAC11Un asistent social s-a referit, în mod similar, la limitele mandatului lor, totuşi, mai

degrabă subliniind reabilitarea victimei, s-a concentrat pe susţinerea victimei, care avăzut acest lucru ca fiind peste autoritatea sa.

„...Mandatul nostru nu presupune apărarea drepturilor victimelor, să militămpentru schimbarea legilor, să luăm atitudine în anumite cazuri, să fim reprezentanţiinecesităţilor victimelor. Asta nu ţine de atribuţiile noastre..... De multe ori, suntem sunaţide victime pentru că au avut parte de nedreptăţi şi îşi doresc ca noi să luăm măsuripentru a merge mai departe. Să adresăm o scrisoare Ministerului de Justiţie şi tot ceeace este necesar într-un efort de a le obţine ceea la ce au dreptul. Aceasta reprezintă o

limită a atribuţiilor noastre......” ENT20-CAVAC10Să nu se arunce vina pe mesager.Trei asistenţi sociali au precizat faptul că victimelor, uneori, nu le place ceea ce

aud. Victimele pot să fie dezamăgite atunci când sunt confruntate cu realitateaprocesului juridic penal.

„Le explic procesul juridic penal aşa cum este el. Este o abordare foarte realistă.Indiferent că este privit în mod pozitiv sau negativ, le explic ceea ce se întâmplă îninstanţă. Cu toate acestea, oamenilor nu le place cum stau lucrurile. Ceea ce este bine.

Ai dreptul să nu fii mulţumit asupra modului în care sistemul juridic funcţionează. Darrolul meu este tocmai acela de a explica modul în care funcţionează.....” ENT9-CAVAC2

Având suficient timpUn alt asistent social a precizat că a fost pe fugă şi a avut prea puţin timp pentru

victime.„Uneori, totul este pe fugă la birou sau în instanţă. Nu ai timp..... Nu ai timp

necesar pentru a oferi toate informaţiile.....” ENT14-CAVAC5

ProcuroriiContactul cu victimele

Atunci când procurorii au fost întrebaţi ce au făcut şi ar putea să facă participareavictimelor în cadrul procesului juridic penal mia satisfăcătoare, toţi s-au referit la relaţiape care o stabilesc cu victimele. Procurorii au simţit că, în cazul în care comunică maimult cu victimele, informându-le mai bine, aceasta ar putea face ca participareavictimelor să fie mai satisfăcătoare.

„Cu cât comunici mai mult cu ele, cu cât le mulţumeşti mai mult, cu cât le sunimai mult, cu cât le incluzi mai mult, cu atât mai mulţumite sunt....” ENT7 -PROC4

„Să le menţii informate asupra paşilor procesului juridic. Pentru victime, nimic nue mai bine decât să ştie ceea ce se întâmplă...” ENT8-PROC5


17/22

17

Patru procurori au justificat în mod spontan eşecul lor de a petrece mai mult timpcu victimele, declarând că obstacolul major care îi ţine în loc în a face ceea ce artransforma participarea victimelor mai satisfăcătoare, ca fiind o lipsă cronică de timp,din cauza volumului de muncă.

„Dacă volumul de muncă nu ar fi fost atât de mare, în mod cert cineva ar fi avut

timp, şi-ar fi putut face timp pentru ele…” ENT10-PROC6Totuşi, a spus în mod clar faptul că nu a fost treaba lui să se gândească lavictimă.

„Nu ţine de atribuţiile noastre să ne ocupăm de victime. Rolul nostru e acela de areprezenta societatea. Avem rolul de a informa (victimele) dar nu să ne ocupăm şi desentimentele victimelor.... Nu suntem psihologi....”

De asemenea, i-am întrebat pe procurori asupra aceea ce au făcut sau ar fitrebuit să facă pentru ca participarea victimelor în sistemul juridic penal să fienesatisfăcătoare. Răspunsurile lor au variat.

Nu s-au urmărit dorinţele victimelor

Patru procurori au declarată că uneori au trebuit să acţioneze împotriva dorinţelorvictimelor şi acest lucru a avut un efect anti-terapeutic asupra acestora.„Atunci când ai calitatea de procuror de instanţă, deţii întreaga putere întrucât

Curtea deţine puterea de a face orice în acest caz...... Dacă vrea, poate să renunţe laacuzaţii, să se folosească de puterea sa de decizie, fără să ofere motive.....” ENT2 -PROC1

„Dacă.....forţez victima să dea declaraţie şi nu asta e ceea ce îşi doreşte, acestlucru e cu singuranţă unul negativ. Dacă consider că infracţiunea este gravă şi există unpericol faţă de victimă sau pentru copilul ei sau pentru o altă persoană.... Nu pot să iau

în considerare doar ceea ce victima îşi doreşte. Acest lucru va avea cu siguranţă unefect negativ asupra victimelor.....” ENT8-PROC5

A avea timpTrei procurori au simţit că atunci când a fost necesar să se grăbească şi nu au

avut suficient timp pentru victimă, acest lucru a avut un impact negativ asupravictimelor.

„Nu cred că asta e o alegere, ci o obligaţie. Este vorba despre lipsa de timppentru victime. Din punct de vedere tehnologic, victimele infracţiunilor asupra persoaneiprecum atacurile şi agresiunile sexuale, ar trebui să fie introduse în dimineaţa dinainteaprocesului”. ENT7-PROC4

Întrebările critice În cele din urmă, un procuror a precizat că uneori trebuia să interogheze victima

şi, cu toate că acest lucru era necesar, a fost anti -terapeutic pentru victimă.„Atunci când avem întâlniri prealabile cu victimele, noi înşine trebuie să le

confruntăm cu unele aspecte ale declaraţiei lor, a ceea ce vor susţine. Aspectele carenu sunt clare şi contradictorii. Victimele, în acest moment, trebuie să îşi pună lor însele

întrebări cu privire la rolul pe care noi îl avem cu privire la ele. Dar, aşa cum ţi -am maispus, suntem responsabili să rămânem neutri...” ENT12-PROC8


18/22

18

Prin compararea răspunsurilor asistenţilor sociali cu cele ale procurorilor, au ieşitla iveală atât similitudini cât şi diferenţe. Atât asistenţii sociali cât şi procurorii aurecunoscut rolul terapeutic al informării şi al recunoaşterii. Totuşi, procurorii par să seconcentreze mai degrabă asupra relaţii lor cu victima, decât pe simpla informare .

Această diferenţă este una interesantă având în vedere faptul că procurorii au identificat

lipsa de informare ca fiind motivul pentru care victimele au fost adeseori afectate în modnegativ de procesul juridic penal. În timp ce informaţiile au reprezentat în mod clar ideeaunui contact mai bun cu victima, a fost în mod clar mai mult de atât, inclusiv luarea înconsiderare şi interesul.

O altă asemănare constă în aceea că atât procurorii cât şi asistenţii sociali aurecunoscut faptul că atunci când nu au reuşit să urmeze dorinţele victimelor, aceasta acondus la insatisfacţie în rândul victimelor. Totuşi, motivele pentru redirecţionarea de lanecesităţile victimelor au fost diferite. În cazul asistenţilor sociali, refuzul lor de a urmadorinţele victimelor a avut în primul rând la bază un aspect terapeutic, şi anume faptulcă victimele trebuie să recapete controlul asupra vieţii lor şi, prin urmare, trebuie să facălucruri pentru ei înşişi. Dar pentru procurori, a fost tipic din punct de vedere procedural

faptul că nu sunt avocaţii victimelor şi asta, fiind reprezentativ pentru Stat, trebuie să ia în considerare şi alte interese.

Stabilirea unui avocat pentru victimeCu ocazia interviurilor, mulţi dintre cei care au răspuns au considerat că slaba

înţelegere a victimelor asupra legii penale a avut un efect anti-terapeutic asupra lor- înşişi. I-am întrebat atât pe asistenţii sociali cât şi pe procurori dacă are un efectterapeutic şi anti-terapeutic ca victimele să aibă propriul lor avocat.

Sprijinirea victimelorŞapte din cei zece asistenţi sociali intervievaţi au susţinut că, în cazul în care

victimele ar avea propriul lor avocat, ele ar arăta mai mult interes şi consideraţie, ceeace ar trebui să fie reconfortant şi, prin urmare, terapeutic. Doi asistenţi sociali auconstatat că, dacă victimele ar avea propriul lor avocat, acest lucru ar putea îmbunătăţiparticiparea şi implicarea victimelor în cadrul procedurilor juridice penale. Un asistentsocial a susţinut că, dacă victimele ar avea propriul lor avocat, aceasta le-ar acorda maimulte şanse.

Totuşi, asistenţii sociali au fost îngrijoraţi în ceea ce priveşte costurile: cine vaplăti? Şapte din zece asistenţi sociali intervievaţi au considerat că ar fi un impedimentmajor pentru victime costurile unui avocat.

În timp ce mare parte din asistenţii sociali au identificat atât avantaje cât şidezavantaje, în general au avut tendinţa de a vedea mai multe argumente pro decâtcontra. Un singur asistent social a avut o opinie clar negativă.

Procurorii Atunci când procurorii au fost întrebați ce cred cu privire la faptul ca victimele să

aibă propriul lor avocat, cinci și-au manifestat îngrijorarea cu privire la posibilul impactpe care l-ar putea avea asupra sistemului juridic penal. Ei au fost îngrijoraţi asuprafaptului că, prin introducerea unui actor, s-ar putea ajunge ca procesul să dureze maimult şi aceasta ar determina creşterea încărcăturii deja foarte mare a sistemului. Cinciprocurori şi-au manifestat îngrijorarea cu privire la costul unor astfel de servicii. Patru


19/22

19

procurori au considerat că, în sistemul juridic penal actual, nu ar servi în niciun fel cavictimele să fie asistate de un avocat întrucât acesta nu ar avea niciun rol de jucat.

În sens pozitiv, patru procurori au precizat că, în cazul în care victimele ar aveaun avocat, ar putea să filtreze informaţiile şi victimele să fie mai bine informate. Unprocuror a susţinut că a experimentat aşa ceva într -un caz de-al său în care era

implicată o victimă înstărită. Victima şi-a angajat un avocat care să o ţină la curent şi să îi explice procedura. Trei procurori au precizat că, în cazul în care victimele ar aveapropriul lor avocat, el ar putea apoi reprezenta punctul de vedere al victimei. Unprocuror a considerat că, dacă victimele ar avea propriul lor avocat, ei ar avea atunci unmai bun contact cu Parchetul, ceea ce au în prezent.

Comparând răspunsurile asistenţilor sociali cu cele ale procurorilor, ambelegrupuri au avut puncte de vedere mixte în ceea ce priveşte problema dacă victimele artrebui să aibă propriul lor avocat.

Totuşi, asistenţii sociali au văzut, în general, mai multe avantaje decâtdezavantaje, în timp ce procurorii au tins să vadă mai multe dezavantaje.

Discuţie

Când are participarea efect terapeutic? Atât asistenţii sociali cât şi procurorii aufost de acord că participarea a fost terapeutică pentru victime atunci când şi s -a arătatrecunoaştere şi respect, iar participarea lor a fost anti-terapeutică atunci când acestelucruri au lipsit. Răspunsurile lor converg cu cercetarea privind victimele infracţiunilor,că respectul şi recunoaşterea sunt asociate cu satisfacerea victimei (Shapland et al,1985; Wemmers, 1996), iar în cazul victimelor violenţei, sunt asociate cu stresulposttraumatic (Byrne, et. al., 1996). Victimele caută validarea şi sunt ajutate atunci cândau parte de validarea pe care o caută.

Constatarea că recunoaşterea şi respectul sunt cruciale pentru participareavictimelor în cadrul sistemului juridic penal, trebuie să aibă corespondenţi terapeutici cucercetarea în domeniul procedural juridic. Atunci când victimele primesc confirmarea,sunt respectatea, luate în considerare şi consultate, vor considera că sunt tratateechitabil de autorităţi (Wemmers, 1996). Procedurile echitabile sunt terapeutice pentruvictime (Waldman, 1998; Wemmers and Cyr, 2005). Totuşi, atunci când victimele suntexcluse, nu sunt respectate sau recunoscute, nu sunt consultate sau luate înconsiderare, vor simţi că sunt tratate în mod nedrept (Wemmers, 1996). Procedurileincorecte au un efect anti-terapeutic asupra victimelor întrucât acestea au un efectnegativ asupra bunăstării victimelor (Wemmers and Cyr, 2005). Un element cheie al

justiţiei procedurale este acela că, atunci când oamenii simt că sunt trataţi în modcorespunzător, aceasta asigură o bandă de sprijin, transformând deciziile nefavorabilemai acceptabile (Lind şi Tyler, 1988; Tyler, 1990; Wemmers, 1996). Cu alte cuvinte,dacă un procuror tratează victima cu demnitate şi respect şi este capabil să câştige

încrederea victimelor, atunci victima se va simţi tratată în mod corect, chiar şi atuncicând procurorul va lua o decizie mai puţin populară. Acest aspect e în mod specialimportant în cadrul sistemului juridic penal în care procurorii şi asistenţii sociali nu potsă asigure victimelor rezultate favorabile.

În termeni de ce e terapeutic, procurorii din cadrul acestui studiu au consideratcă, a declara, poate avea uneori efect terapeutic. În mod similar, raportarea infracţiunii afost văzută de asistenţii sociali şi procurori ca fiind terapeutică. Atât declararea cât şi


20/22

20

raportarea în faţa poliţiei oferă victimelor oportunitatea de a vorbi şi de a-şi denunţavictimizarea. Respondenţii au menţionat raportarea infracţiunii şi declararea ca fiindterapeutice datorită valorii lor expresive, dar nu şi impactul declaraţiilor asupra victimei.Impactul declaraţiilor victimelor a fost introdus în Canada, cu scopul de a oferi victimeloro voce în cadru sistemului juridic penal. În timp ce unii autori consideră exprimarea ca

fiind terapeutică (Erez, 1999; Herman, 2003; Edwards, 2004), alţii argumentează că ovoce singulară nu este terapeutică şi că victimele caută feet-back şi consultare(Wemmers, 1996; Sanders, et al., 2001). Cei ce au răspuns în cadrul acestui studiu, înmod aparent, nu consideră impactul declaraţiilor victimelor ca fiind un instrumentterapeutic în ceea ce privește participarea victimelor la procesul penal, întrucât niciunuldintre ei nu a menționat VIS în interviurile lor.

Impactul terapeutic atribuit de procurori condamnării, nu a avut niciun ecou îninterviurile cu asistenţii sociali. De asemenea, unii procurori au argumentat că procesul

juridic penal nu are un efect terapeutic până nu e finalizat. Cercetările sugerează căaceasta ar putea fi un artefact a procesului juridic penal, iar excluderea victimelor dincadrul procedurilor poate conduce la acordarea unei mai mari importanţe rezultatelor

sau condamnărilor (Wemmers, 1998). În comparaţie cu procurorii, asistenţii sociali s-auconcentrat, mai degrabă, pe problemele procedurale, sau cum se fac mai degrabălucrurile decât rezultatele. Asistenţii sociali au făcut mai mult referire la informare, sprijinşi recâştigarea ca sentiment de control ca fiind terapeutic. Mai mulţi asistenţi sociali auconsiderat că orice etapă din cadrul procesului juridic penal poate avea un potenţialdăunător dacă în loc de validarea victimei, apar incoveniente, neglijenţe sau victimaeste pusă sub semnul îndoielii.

Atât procurorii cât şi asistenţii sociali au precizat că au identificat confruntarea şiconfruntarea victimelor ca fiind anti-terapeutice, însă procurorii au mai multe şanse de amenţiona aceasta decât asistenţii sociali. Probabil procurorii au menţionat acest lucrumai frecvent pentru că văd victimele în instanţă şi asistenţii sociali văd victimele atât în

cadrul cât şi în afara instanţei. Rolul victimelor în cadrul sistemului juridic penalcanadian este limitat la a fi martor. Este singura modalitate în care victimele potparticipa în procesul juridic penal. Cu toate acestea, această formă de participare esteconsiderată de cei care au răspuns ca fiind anti-terapeutică. Confruntarea îşi propunesă conteste şi să pună sub semnul întrebării pretenţiile victimelor şi acest lucru poate fidestul de dificil pentru victime.

În timp ce declararea şi, în particular, confruntarea şi confruntarea cu infractorulsunt considerate ca fiind etape dificile pentru victime, acestea sunt etape cheie pentruprocesul juridic şi nu pot fi îndepărate. Totuşi, potrivit celor care au răspuns, putem să lereducem impactul negativ prin asigurarea victimelor de informaţii, prin pregătirea lorpentru aceste etape şi prin explicarea modalitatea de funcţionare a sistemului juridicfaptul că, dacă sunt chestionate, aceasta nu subminează legitimitatea plângerilor lor şică acestea sunt etape normale în cadrul procesului juridic penal. Informarea,argumentează ei, poate reduce anxietatea victimelor şi să le confere linişte. Mai precis,procurorii consideră că ar putea să îşi îmbunătăşească relaţia cu victimele şi să reducăriscul unei victimizări secundare prin contactarea lor şi prin oferirea unei mai buneinformări.

Un obstacol care împiedică ca sprijinul acordat victimelor să fie mai eficient estemandatul său, care limitează ceea ce asistenţii sociali pot să facă pentru victime.


21/22

21

Suportul victimelor îşi propune să sprijine victimele şi, prin urmare, asistenţii sociali nuvor acţiona în numele acestora. În schimb, le furnizează victimelor instrumentele care levor permite să se ajute pe ele însele. Potrivit celor care au răspuns, nu apreciază

întotdeauna efortul lor de a permite victimelor. O problemă importantă este dacă e saunu realist să ne aşteptăm ca victimele care au suferit o traumă şi sunt în stare de şoc,

să acţioneze ele însele. Adesea, ca urmare a victimizării lor, vor suferi de disociere şide a reuşi să adopte o poziţie pozitivă, telefonând instanţelor de judecată, programelorde compensaţie guvernamentală sau altor furnizori de servicii (Poupart, 1999;Wemmers, 2003). Recunoscând acest aspect, Consiliul Europei a adoptat o politică înfavoarea out-reaching -ului (Consiliul Europei, 2006). Poate avem nevoie săreconsiderăm presupunerea că victimele care vor ajunge atunci când vor avea nevoiede ajutor.

Obstacolul cel mai important care îi împiedică pe procurorii acestui studiu săinvestească mai mult în relaţia lor cu victimele est lipsa de timp. În prezent, procuroriirareori intră în contact cu victimele, cu excepţia situaţiilor în care sunt necesare încalitate de martori. În mod clar, având un contact regulat cu victimele, acest lucru ar

impozita resursele disponibile. Totuşi, cercetările sugerează că nu ar trebui săsupraapreciem timpul necesar pentru pentru o interacţiune calitativ bună cu victimele.Cercetările privind victimele demonstrează că procedurile corecte nu sunt de durată şică nu există nicio relaţie între numărul de contacte şi calitatea relaţiei (Vand den Bosand Lind, 2002; Wemmers şi Cyr, 2006). Cu alte cuvinte, o relaţie calitativ bună nunecesită mult timp.

Interesant, niciunul dintre cei care au răspuns nu a susţinut că este imposibil săse ia în considerare sentimentele victimelor în stabilirea sălii de judecată. Jurisprudenţaterapeutică susţine faptul că luăm în considerare modul în care oamenii sunt afectaţi delege şi că utilizăm această informaţie pentru a spori eficacitatea legilor. În mod clar,pentru aceştia care au răspuns, există posibilitatea să luăm în considerare sentimentele

victimelor în procesul juridic penal şi să evităm victimizarea secundară. Acest lucru nu

înseamnă că victimele nu ar trebui să fie confruntate şi interogate ci, mai degrabă, căvictimelor ar trebui să li se ofere informaţii şi suport, astfel încât acestea să poată punesub semnul întrebării în context şi să nu o privească asemeni unui atac personal sauneîncredere.

În unele sisteme juridice penale precum cele din Europa, victimele pot fireprezentate din punct de vedere legal în cadrul procesului juridic penal. Cei ce aurăspuns în cadrul acestui studiu, au sentimente amestecate asupra ideii de a oferivictimelor propriul lor avocat. Asistenţii sociali au avut o viziune mult mai pozitivă cuprivire la acest aspect decât procurorii, totuşi, ambii au manifestat îndoieli cu privire laaceastă eficacitate. Cei ce au răspuns au recunoscut că, dacă ar avea propriul loravocat, victimele ar fi mai bine informate şi interesele lor ar fi mai bine reprezentate şiluate în considerare în procesul juridic penal. Dar cine ar plăti pentru asta? Procuroriicoroanei sunt îngrijoraţi în ceea ce priveşte impactul negativ pe care l -ar avea acestlucru în sistemul juridic penal, făcând procesul să dureze mai mult şi să fie maicostisitor. Mai mult decât atât, au subliniat că avocaţii victimelor nu ar avea un rol formalşi atunci nu ar mai fi niciun punct la aceasta.

Din prisma a ceea ce înseamnă participarea victimei, concluziile actualesugerează că, pentru a fi terapeutică, participarea victimei ar trebui să însemne


22/22

22

consultare şi luare în considerare. Edwards (2004) descrie mai multe tipuri departicipare, variind de la simpla informare la consultare şi la procesul decizional activ.Descoperirile recente nu sugerează că participarea victimelor ar trebui să însemne cavictimelor să li se acorde un rol activ în procesul decizional. Această concluzie coincidecu cea a lui Wemmers şi Cyr (2004), în urma intervievării victimelor infracţiunilor. Atunci

când participarea victimelor presupune respect şi recunoaştere, precum cei ce aurăspuns în cadrul acestui studiu au susţinut, nu pune victimele cu un risc crescut deexpunere şi confruntare. În schimb, se amortizează posibilul impact negativ alconfruntării şi interogatoriului contradictoriu, fără a se limita drepturile celui acuzat.Edwards (2004) sugerează că insatisfacţia victimelor din cadrul participării poate ficauzată de faptu că victimele şi autorităţile au diferite aşteptări cu privire la rolulvictimelor. El consideră că victimele se aşteaptă la o furnizare de informaţii sau la un rolconsultativ, în timp ce autorităţile văd participarea victimelor ca fiind expresivă.Importanţa pe care unii procurori din acest studiu o acordă vocii coincide cu sugestia luiEduward, conform căruia participarea victimelor este văzută, în primul rând, ca fiindexpresivă. Totuşi, procurorii şi asistenţii sociali din acest studiu au recunoscut impactul

terapeutic al informării şi consultării. Descoperirile recente sugerează că autorităţile parsă înţeleagă participarea victimelor ca presupunând consultare şi informare. Pur şisimplu nu se poartă tot timpul în consecinţă.

În general, cele două grupuri principale de profesionişti care pot fi consideratealiate ai victimelor în cadrul procesului juridic penal, au raportat mai multe opiiconvergente decât divergente. Înţelegerea dintre procurori şi asistenţii sociali este deremarcat, dat fiind faptul că cele două grupuri joacă roluri foarte diferite în cadrulsistemului juridic penal şi este în contradicţie cu concluziile lui Regehr şi Alaggia (2006)cu privire la procurori şi avocaţii victimei în provincia canadiană Ontario. Asistenţiisociali sunt mandataţi să asiste victimele în timp ce procurorii reprezintă statul şi sarcinalui este să-l urmărească pe acuzat. Totuşi, ambele grupuri lucrează cu victimele, iar

opiniile lor pot modela aşteptările victimelor şi experienţele lor din cadru sistemului de justiţie. Informaţia conform căreia aceste două grupuri recunosc importanţa modului încare victimele sunt tratate de către autorităţi, pentru bunăstarea psihologică a victimelor,este încurajatoare.

În timp ce rezultatele sunt utile ca studiu de explorare, ele nu pot fi extinse la alte împrejurări. Trebuie reţinut faptul că studiul de faţă este bazat pe un eşantion mic,nereprezentativ. Sunt necesare cercetări ulterioare, pe un eşantion reprezentativ mailarg, pentru o mai bună înţelegere a modului în care specialiştii văd impactul legii caforţă socială asupra victimelor.

Pentru ca participarea victimei să fie benefică, victima trebuie consultată şi luată în considerare. Nu există nicio dovadă că structura sistemului penal trebuie schimbatăpentru a deveni benefică. Totuşi, trebuie alocate resursele necesare pentru a permite omai bună comunicare şi informare a victimei.

Documents

Terapeutic Jurisprudence