51
TEORII ALE EMOTIILOR La inceputul acestei lucrari voi defini emotiile, si voi prezenta cateva generalitati ale emotiilor, dupa care voi continua cu expunerea teoriilor acestora. Una dintre functiile importante controlate sau mediate de maduva spinarii este reprezentata de starile emotionale, care apar frecvent ca efect al satisfacerii sau manifestarii unor tendinte biologice. Emotiile se definesc ca stari afective, de scurta durata, care traduc un specific al relatiilor mele cu un obiect sau o situatie, deci au un caracter situational (Andrei Cosmovici). Emotiile pot fi declansate de o imprejurare reala sau de una imaginara (gandul ca politia poate fi pe urmele sala sperie talharul care are banii furati in geamantan). Intensitatea lor e foarte variata: poate fi vaga, mijlocie, dar si foarte mare , zguduind intregul organism. Atat in vorbirea curenta , cat si in lucrarile de specialitate psihologica, emotiile sunt frecvent identificate cu sentimentele , cum ar fi iubirea si ura (dar sunt multe feluri de iubire: de tata , de sot , de prieten , dragoste de munca, de patrie etc. dupa cum exista si variate obiecte ale urii: fata de un rival , de un dusman , hot, secta, o ideologie etc). Intorcandu-ne la marii filozfi care au analizat afectivitatea , constatam o asemenea lipsa de diferentiere. Astfel, Rene Descartes, in lucrarea sa Les passions de l’ame (Pasiunile Sufletului) descrie 40 de „pasiuni”, printre care figureaza , pe langa emotii , sentimente , dorinte si chiar trasaturi de caracter. Dar marele filosof francez considera ca toate isi au originea in numai 6 pasiuni primitive: mirarea, iubirea,ura,dorinta,bucuria si tristetea. Toate celelalte n-ar fi decat varietati ale acestora sau rezultatul unor combinari ale lor. Cum se vede 3 din pasiunile fundamentale sunt emotii,doua-sentimente,iar

Teorii Ale Emotiilor

  • Upload
    candlle

  • View
    525

  • Download
    18

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Teorii Ale Emotiilor

TEORII ALE EMOTIILOR                   La inceputul acestei lucrari voi defini emotiile, si voi prezenta cateva generalitati ale emotiilor, dupa care voi continua cu expunerea teoriilor acestora.            Una dintre functiile importante controlate sau mediate de maduva spinarii este reprezentata de starile emotionale, care apar frecvent ca efect al satisfacerii sau manifestarii unor tendinte biologice.            Emotiile se definesc ca stari afective, de scurta durata, care traduc un specific al relatiilor mele cu un obiect sau o situatie, deci au un caracter situational (Andrei Cosmovici). Emotiile pot fi declansate de o imprejurare reala sau de una imaginara (gandul ca politia poate fi pe urmele sala sperie talharul care are banii furati in geamantan). Intensitatea lor e foarte variata: poate fi vaga, mijlocie, dar si foarte mare , zguduind intregul organism.            Atat in vorbirea curenta , cat si in lucrarile de specialitate psihologica, emotiile sunt frecvent identificate cu sentimentele , cum ar fi iubirea si ura (dar sunt multe feluri de iubire: de tata , de sot , de prieten , dragoste de munca, de patrie etc. dupa cum exista si variate obiecte ale urii: fata de un rival , de un dusman , hot, secta, o ideologie etc). Intorcandu-ne la marii filozfi care au analizat afectivitatea , constatam o asemenea lipsa de diferentiere. Astfel, Rene Descartes, in lucrarea sa Les passions de l’ame (Pasiunile Sufletului) descrie 40 de „pasiuni”, printre care figureaza , pe langa emotii , sentimente , dorinte si chiar trasaturi de caracter. Dar marele filosof francez considera ca toate isi au originea in numai 6 pasiuni primitive: mirarea, iubirea,ura,dorinta,bucuria si tristetea. Toate celelalte n-ar fi decat varietati ale acestora sau rezultatul unor combinari ale lor. Cum se vede 3 din pasiunile fundamentale sunt emotii,doua-sentimente,iar una,dorinta, constituie o denumire generica in care pot figura nenumarate aspiratii.1

            Emotiile se asociaza in cupluri contradictorii (bucurie-tristete, manie-relaxare, admiratie-dispret, simpatie-antipatie ), imprimand polaritatea caracteristica vietii afective. De aici si dihotomia clasica : emotii stenice care sporesc activitatea, maresc forta si energia persoanei, si emotii astenice , care diminuiaza energia si activismul persoanei. Aceasta polaritate rezulta din corespondenta, respectiv discordanta dintre nevoile, convingerile ,obisnuintele individului si situatiile sau evenimentele vietii. 2

a)Teoria intelectualista            Teoria intelectualista a fost elaborata la inceputul secolului trecut si apartine lui Herbart siNahlowski. Ei erau adeptii unei psihologii asociationiste, care dadea o mare importanta reprezentarilorsi asocierilor . Acesti filosofui au explicat emotiile prin dinamica reprezentarilor. O stare afectiva ar luanastere din interactiunea imaginilor. De exemplu, acordul dintre reprezentari produce bucurie, in timp ce conflictul dintre ele genereazaa tristetea. Trairile afective odata aparute dau nastere  unei serii demodificari organice. Astfel, vestea mortii unui bun prieten imi aduce imaginea lui in minte, care imievoca numeroase amintiri fericite , petreceri,glume,discutii, dar acestea sunt stavilite de noua reprezentare a trupului sau neansufletit, imobil si rece.Ciocnirea lor brutala constituie ceea ce noipresimtim ca fiind o adanca tristete,durere.

Page 2: Teorii Ale Emotiilor

            Conceptia intelectualista era unilaterala si simplista facand emotia reductibila la actul decunoastere.b)Teorii fiziologice periferice            Teoria fiziologica periferica e legata si ea de doua nume: William James si Carl Lange; intre ei au fost unele deosebiri , dar James , cunoscut filosof este acela care a contribuit la raspandireapunctului sau de vedere-o viziune paradoxala. Potrivit versiunii clasice, succesiunea cauzala in determinismul emotiei ar fi: stimulul( situatia)perceptia situatieiemotiaexpresia emotiilor (mimica,modificari fiziologice). William James rastoarna aceasta ordine si propune alta: stimulperceptia stimululuiexpresia emotionalaemotia. Noi rationam gresit , spunea el. Consideram ca, vazand ursul in padure, ma sperii si atunci devin palid, mi se zbarleste parul, tremur ,etc . De fapt ordinea ar fi inversa: vad ursul, incep sa tremur, palesc etc ,si constiinta acestor modificarifiziologice este ceea ce numesc eu frica. Deci perceptia atrage dupa sine modificarile fiziologice. Iarconstiinta acestora constituie ceea ce eu numesc emotie. Nu fiindca sunt trist plang , ci invers, fiindcaplang ma simt trist.            Aceasta conceptie a lui James isi are radacina intr-o intamplare din copilarie.Un veterinar se ocupa de un cal bolnav.La un moment dat , sectionand o artera a tasnit un suvoi de sange. James, care asista, a lesinat fara sa fi avut timp de reflexiune.            Fiziologic,succesiunea evenimentelor apare astfel: stimulul (S)perceperea stimulului(PS)excitatia reflexa a organelor interne si a musculaturii striate (EO)perceptia reactiilorviscerale si somaticeemotia (E). Sursa emotiilor o constituie – dupa James – excitatiile , semnalele provenite de la viscere, muschi, etc, reflectarea in creier ca senzatii. Trairea emotionala nu ar fi decat oreverberatie a viscerelor, o cenestezie somatica,o colectie de semnale interoceptive.3

            Teoria lui James – Lange are meritul de a fi subliniat importanta modificarilor fiziologice – mai ales in cazul emotiilor-soc (afectelor), care fusese neglijate de teoriile intelectualioste, incolo sunt multe argumente impotriva punctului lor de vedere. Mai intai fiziologic, inregistrand precis diferiteletransformari fiziologice produse in emotii, n-au reusit sa stabileasca un profil absolut specific pentru fiecare emotie, intrucat, asa cum am vazut , exista manifestari care apar in 2-3 emotii distincte, apoichjiar aceeasi emotie se poate exterioriza in moduri diferite, aproape contrarii.            Apoi, intensitatea unei trairi afective nu e deloc proportionala cu cea a exteriorizarilor si amanifestarilor corporale.De pilda la o inmormantare o ruda plange, se vaieta,se framanta, dar pestecateva ore o gasim intr-un restaurant glumind si razand cu prietenii.pe cand o alta persoana care sta mai mult imobila si nu spune nimic, este influjentata de aceasta pierdere luni de zile,ceea ce se observa din modul ei de comportare, din tristetea prezenta, prin felul ei de a gandi si privi viata. E clar ca ea a fost mai puternic afectata de acest deces , insa manifestarile ei exterioare, ca si modificarile  fiziologice au fost mult mai slabe decat in primul caz.            La intrebarea „Ce este primar „ si  „Ce este secundar in emotie”, se raspunde: Primar este evenimentul neurovegetativ, iar secundar este trairea emotionala. In consecinta, emotia apare ca

Page 3: Teorii Ale Emotiilor

un simplu epifenomen, un fapt subiectiv fara eficienta.Ea ar avea doar functia de a dubla , pe planulconstiintei , o stare organica , fiind proiectia simpla a acesteia. In sens mai larg , constiinta ar fi un simplu dispozitiv de inregistrare a datelor intero - si proprioceptive furnizate de periferia organismului. Teoria lui James a fost numita periferica , intrucat reduce continutul emotional la senzatii de ordin periferic si in acelasi timp, fiziologica, pentru ca reactiile fiziologice apar ca fiind determinate in constituirea semnificatiei afective constiente.            Totusi , incidentul relatat de James(lesinul provocat de vederea sangelui) ne atrage atentia ca uneori o reactie emotiva poate fi in relatie cu un instinct.Puiii de cimpanzeu se sperie foarte tare vazandun sarpe, inainte de a avea vreo experienta legata de aceasta varietate. Tot asa un copil de numaicateva luni se sperie tare, daca te faci a-l scapa din brate, fara sa fii cazut vreodata.In asemenea cazuri, In adevar, simpla perceptie declanseaza o emotie , inaintea oricarei interpretari. Dar astfel de situatiisunt foarte rare, cel putin la om.            Aproximativ in acelasi timp – deceniul ultim al secolului trecut medicul filozof danez Lange reducea emotia la modificarile vasomotorii , adica la ceea ce simte individul ca efect al dilatarii siconstrictiei vaselor sanguine , a modificarii afluxului sanguin in organe. Daca la James, emotia era cauzata de feed-back-ul modificarilor organice (somatice si vegetative) – fiind trairea subiectiva a acestor modificari – la  C. Lange acest feed_back era doar vascular , vasomotor. Oricum emotia este redusa la perceptia schimbarilor corporale („Schimbarile corporale sunt emotii”-spunea Lange).            Aceasta teorie a fost infirmata de fapte .            Experiente- facute pe animale – de separarea creierului , de viscere , au aratat ca reactiile emotionale nu se suprima.In consecinta, emotia nu poate fi redusa la constiinta reactiilor viscerale si glandulare perifcerice.De asemenea ea nu poate si redusa la constiinta expresiilor motorii (mimica , gesturi). Dovada sunt faptele din clinica: bolnavii parkinsonieni , care au pierdut capacitatea de expresie mimica , pastreaza viata emotiva nuantata.Tot asa si bolnavii zisi pseudobulbari , atuinsi de ras si plans spasmodic, se constata usor rasul fara bucurie si lacrimile fara tristete.            Aceleasi date fiziologice arata ca modificarile viscerale au o aparitie si o evolutie destul de lenta pentru a putea fi considerate sursa de emotie. S-a verificat apoi ca producerea artificiala a unormodificari viscerale tipice – prin  injectarea de substante de tipul andrenalinei nu aduc dupa sine traireaunivoca a unei emotii specifice.            Teoria fiziologica periferica include o parte de adevar.Avand in vedere caracterul procesual alemotiei feed-back-ul vegetativ al organelor efectuare joaca un anumit rol: acesta intretine si uneoriexagereaza intr-o anumita masura emotia. Este cunoscut de pilda, fenomenul de eurotototfobie (teama de a rosi) la adolescenti. Faptul ca tanarul roseste usor ceea ce devine perceptibil pentru altii-creeazaun sentiment negativ care , adaugandu-se la socul emotiv initial , intensifica emotia inclusiv sensibilitatea organica.Tot asa transpiratia , ca efect al emotiei , prin faptul ca este inregistrata de altiise transforma oarecum in

Page 4: Teorii Ale Emotiilor

cauza intensificand reactia insasi – ceea ce eclipseaza aspectul adaptiv al vietiide relatie (prin concentrarea asupra sa)

c)Teorii fiziologice centrale            Cea mai importanta este aceea cunoscuta sub numele de teoria lui Cannon-Bard, formulata de primul si dezvoltata de al doilea.Nu toti psihologii au fost de acord cu aceasta idee. Interesant, Walter Cannon, care a descoperit reactia de „lupta sau fuga”, a elaborat o teorie complet diferita asupra modului in care iaunastere emotiile. Potrivit acestei teorii, traireaemotionala constituie prin excelenta un eveniment central.            W. Cannan, efectuand numeroase studii experimentale asupra creerului pisicii, a demonstrat rolul important pe care il are talamusul in declansareaexpresiilor emotionale, cat si influienta inhibitoare a cortexului asupra acestei formatii subcorticale. Ca urmare , el a formulat o teorie dupa care rolul esentialin emotii il are talamusul (de aceea a mai fost denumita si teoria talamica a emotiei). Succesiunea evenimentelor ar fi (dupa Cannon) urmatoarea: stimularea la nivelul receptorului determina impulsulcatre talamus. De aici descarcarile talamice produc-la nivelul viscerelor si muschilor striati-modificarilevegetative si motorii caracteristice, iar simultan-gratie descarcarii ascendente spre contex-apare triereaemotionala. Este vorba de un aspect de simultaneilitate in principiu.            Sursa trairii afective rezida-dupa Cannon-in procesele talamice nu in cele vegetative. Conformcercetarilor modificarile organice apar aproape simultan cu trairea emotionala, fara a fi cauza acestuia. Mecanismul fiziologic al emotiei se transfera-in optica lui Cannon-intre diencefal si scoarta celebrala.            In concluzie, teoria Cannon-Bard afirma ca emotia pe care o simtim, cu alte cuvinte, starea psihologica pe care o avem, si reactia fiziologica care are loc sunt complet distincte si independente intre ele. Desi Cannon a investigat aceste modificari fiziologice, el credea ca mintea si corpul sunt complet separate si ca starea organismului nu influenteaza in nici un fel psihicul. Acest tip de abordare este cunoscut sub denumirea de dualism deorece aspectele psihologice si fiziologice sunt vazuteseparat.4

            Teoria lui Cannor-Bard se deosebeste mult de punctul de vedere a lui W. James 5  In conceptialui James, talamusul nu joaca nici un rol, cortexul declansand reactiile periferice, iar perceperea lor constituind emotia.Dupa Cannon-Bard, excitatiile senzoriale ajung in talamus, care le transmite la cortex : talamusul,dezinhibat de cortex, declanseaza modificarile musculare si viscerale, simultaninformand si cortexul. Deci sursa trairii afective o constituie procesele talamice. Modificarile organice apar aproape instantaneu cu trairea emotionala si nu ele sunt cauza emotiei,emotia rezulta dintr-o excitare concomitenta a talamusului si cortexului.            In deceniile urmatoare (studiile lui Cannon-Bard datand din perioada 1920-1950)neurofiziologii au pus in lumina si rolul pe care-l au in emotii si alte formatii din creier, indeosebisistemul limbic. Ca si Cannon, nu s-a mai negat rolul cortexului, dar atentia lor a avut in centruformatiile subcorticale.            Cercetarile ulterioare au scos in relief participarea si altor regiuni ale creerului in colaborareaemotiei.

Page 5: Teorii Ale Emotiilor

Papezi si apoi McLean au propus explicatii bazate pe conexiuni corticatalamice, aratand ca participareascoartei cerebrale este esentiala in ceea ce priveste aspectul subiectiv al emotiei, in timp ce hipotalamusul ramane centrul efector al expresiei emotionale ipoteza sistemului limbic a fost treptat completata si validata . Caracteristic acestui grup de teorii este faptul ca pun pe seama activitatii sistemului nervos central atat componenta subiectiva,cat si controlul, starilor vegetative si comportamentele. De regula, autorii amintiti extrapoleaza la om concluziile unor experiente efectuate pe animale. Ramane deschisa problema daca varietatea si complexitatea emotiilor umane admite o asemenea extindere.d)Teorii cognitive fiziologice            Sistematizarea datelor culese in experientele fiziologice au dus la modele partiale, care ajung sa fie depasite progresiv prin integrarea unor informatii inedite in modele mai cuprinzatoare. Secontureaza ideea ca emotia reprezinta un sindrom organizat in care dimensiunea cognitiv-subiectiva, cea vegetativa si manifestarile motorii comportamentale isi au fiecare importanta lor. Oricum diversitatea trairilor emotionale este departe de a fi egalata de varietatea relativ redusa a tablourilor fiziologice corelate.            Teoriile cognitiv-fiziologice care domina scena psihologiei emotiei in ultimii douazeci de ani, sebazeaza pe datele unei experiente-efectuate mai ales cu subieti umani-in care se manipuleaza doi factori: componenta neurovegetativa si cortextul cognitiv-social.Se urmareste modul in care un anumit dublaj informational ce insoteste modificari fiziologice controlate , determina tipul de evaluare subiectiva in procesul emotional.            Magda Arnold (in 1950) a subliniat rolul evaluarii stimulilor situatiei. In primul rand aprecierea se face prin prisma impresiilor de placut-neplacut,dar survine si memoria dand un continut specifictrairii emotionale. Cortextul se manifesta si activ,el da un impuls care initiaza reactiaorganismului.Desigur talamusul ramane initiatorul principalilor expresii emotionale, insa in urma uneiexcitari specifice primite de la formatiiile superioare iar modificarile periferice , printr-un feed-back, sunt sesizate de cortext ceea ce intensifica , de obicei emotia.Succesiunea fenomenelor ar fiurmatoarea: stimularea de origine senzoriala, perceptia, evaluarea,impulsul catrea actiune , expresiile emotionale (cu monificarile vegetative insotitoare) perceperea acestor reactii organice si reevaluarea emotionala.6

            Intr-adevar , o situatie pentru a declansa o emotie trebuie sa fie interpretata si apreciata.Ursulliber in padure poate constitui un pericol,dar acelasi animal la circ dupa gratiile custii sale nu prezintanici o amenintare.            Cu atat mai mult,reusita la un examen se citeste la fisier, deci implica o prelucrare abstracta si concluzii de ordin social, evaluarea fiind foarte complexa. Astfel activitatea corticala are un rol esential.Acest lucru a fost evidentiat de o serie de cercetatori prin experimentele organizate.S.Schachter si J.Singer (1962 au organizat un experiment interesant care a fost reluat apoi in diferite variante 7 

Page 6: Teorii Ale Emotiilor

            Sub motivul ca testeaza un produs farmaceutic, ei au format doua laturi de camparatie dintrestudenti pe baza acceptului benevol. Primul lot experimental i s-a administrat sub forma de injectie  osolutie de epinefrina, iar lotului de control o solutie salina cu efecte neutre (placebo) Epinefrina casubstanta adrenalinica produce aproximativ aceleasi efecte cu acelea ale descarcaturilor sistemului nervos, simpatic: creste tensiunea sistolica, se accelereaza pulsul si ritmul respirator, se maresteconcentratia de zahar in sange, eventual tremur muscular, etc. In cadru lotului experimental impartit larandul sau in trei grupe, se va obtine o activare a sistemului simpatic, marcata de modificarile amintite ceea, ce va lipsi in lotul de control la care s-a utilizat o solutie placebo.            Al doilea factor manuit in experiment a fost in formatia furnizata subietilor. Primul grup din lotul  experimental a primit o informatie exacta despre simptomele fiziologice pe care le va resimtifiecare subiect intr-un interval de circa douazeci minute.Cel de-al doilea grup experimental nu primea nici o explicatie cu privire la efectele fiziologice ale injectiei in timp ce al treilea grup experimental eradezimformat,adica era avertizat asupra urmarilor injectiei in termeni inexacti.Pe scurt , cele trei conditiiexperimentale s-ar putea nota:Epi-Inf , Epi-Noninf si Epi-Dezinf.            In timpul celor 20 de minute, la care injectia urma sa-si faca efectul s-a adaugat o nouaprocedura.In camera in care se desfasura experienta se introducea,alaturi de subiectul experimental,unpartener,un „complice” al cercetatorului, care era prezentat a fi in aceeasi situatie. Sarcina persoanei-complice era de a simula fie o stare de euforie,fie una de manie,in functie de programul stabilit, in vederea crearii unui context sugestiv controlat.Sensul procedurii era usor intrevazut:in conditiile in care subiectul experimental nu-si va putea explica starea sa psiho-fiziologica va accepta probabil sugestia contextului cognitiv creat ad-hoc.Rezultatul a fost ca grupul „Epi-Noninf si Epi-Dezinf” au imprumutat in mai mare masura sugestia contextului cognitiv, ceea ce releva importanta dublajului informational in evaluarea timpului de emotie.In acelasi timp, subiectii din grupul informat (Epi-Inf)si cei din lotul de control s-au lasat mult mai putin influentati de comportarea persoanelor-complice. Reiese ca o stare de activare pentru a fi incadrata intr-o emotie de frica sau de bucurie, este necesar sa fie dublata deanumiti factori cognitivi. Emotia cu eticheta ei , traite diferentiat ca „mania” sau „dezgust”   etc. poate sa apara doar atunci cand cei doi factori-activarea fiziologica si momentul cognitiv-sunt integrati intr-o unitate.            Teoriile cognitiv fiziologice sustin ca o stare emotionala este produsul interactiunii intre doua componente: o activare fiziologica (marcata de o activitate simpatico-ridicata) si o cunoastere asupra cauzei activarii.In timp ce prima componenta este privita ca emotional nespecifica , ea determina numai intensitatea procesului emotional, informatia , cunoasterea este ceea ce determina calitatea stariiafective.            Pe marginea acestei experiente s-a facut imediat remarca de ordin critic:explicatia propusa de autori postuleaza caracterul nespecific al activitatii simpatice,fapt contestat cel putin pentru emotiilefundamentale (mania , frica, bucuria)

Page 7: Teorii Ale Emotiilor

            Un alt experiment similar a fost imaginat de R.S.Lazarus. O serie de persoane au fost puse sa vizioneze un film in care se derula un groaznic accident si o operatie chirurgicala efectuata pe viu. In primul caz, aceste situatii erau insotite de  un comentariu subliniind daunele,necazurile;in cel de-al doilea caz,comentariul era o descriere obiectiva,stiintifica,iar in cel de-al treilea caz,proiectia s-a efectuatfara nici o verbalizare. Inregistrarile obiective (reflexul electrodermal si ritmul cardiac) au indicat oemotie evidenta in prima situatie-absenta in celelalte doua. R.Lazarus a subliniat,in concluzie,rolulhotarator al factorului cognitiv8

            Studii efectuate timp de 2 ani in Japonia au scos in evidenta variabilitatea expresiei emotionale in diferite culturi, care isi pun amprenta si asupra definirii spectrului de stimuli emotionali.            In procesele afective fuzioneaza asadar informatia despre situatia care  produce emotia, relatiapersoanei fata de situatie si modificarile vegetative si comportamentele care apar in organism.BIBLIOGRAFIE1. Andrei Cosmovici-„Psihologie generala” ,Iasi,Editura Polirom,1996,p.2242. Rosca M.-Afectivitatea,in „Psihologia generala”(red.Al.Rosca),Bucuresti,E.D.P. , 19763. Landy F. ,Psychology:The Science of People,Prentince-Hall,Inc.Englawood Cliffs,N.Y,19864. Nicky Hayes,Sue Orrell-Introducere in psihologie,Bucuresti,Editura ALL Educational , 19935. Ciofu I.,Galu M.,Voicu C. – Tratat de psihofiziologie experimentala,Editura Academiei R.S.R,1978,p.269-2736. Idem 5,p.280-2817. Sartre J.P.-Esquisse d’une theorie des emotions,Paris,Hermon,19658. Idem 5,p.285

TEORIILE COGNITIVE ALE EMOTIILOREmotiile se refera la modificarile bio-chimice comportamentale, cognitive si subiective pe care le traieste un subiect in relatie cu un obiect.Teorii fiziologice ale emotiilor

Page 8: Teorii Ale Emotiilor

Experiment 1.: Rolul central in aceasta schema ii revine talamusului.Experiment 2.: Senzatia de frica- rolul central ii revine amigdalei ( centrul de prelucrare rapida a emotiilor- elaborata de LeDouv, 1995).LeDouv a studiat baza neurofiziologica a emotiei de frica pe populatie de soricei. In prima faza, facea o conditionare clasica invatandu-i pe soricei sa faca asocierea intre un stimul auditiv si un curent electric pana cand reactia de teama si comportamente specifice au aparut la soricei in momentul in care se aprinde becul rosu. In a doua faza, a intrerupt traseele in diferite locuri. S-a constatat ca lezarea talamusului la nivel auditiv impiedica formarea reflexului de conditionare.Talamusul este un nod important prin care trece informatia.In alt experiment s-a facut leziuni la nivelul cortexului auditiv nu a avut nici un efect asupra conditionarii.     Stimulul conditionat urmeaza un alt traseu de la talamus.S-au urmarit proiectiile care le are talamusul spre alte zone, si s-a constatat ca una dintre proiectii este spre amigdala.In al treilea experiment s-a intrerupt legatura intre talamus si amigdala si s-a constatat ca acest lucru interfereaza cu conditionarea     Amigdala este implicata in declansarea senzatiei de frica, dar si in exprimarea ei in plan comportamental.     Amgidala (traseul) este suficienta pentru declansarea senzatiei de frica plecand de la caracteristicile simple ale stimulilor.Traseul cortical este utilizat in reactiile emotionale fata de stimulii mai complecsi.Teorii cognitive ale emotiilor ( Schachter si Singer, 1962 )Experiment.Lot experimental- injectat cu epinefrinaLot de control- injectat placeboLot experimental- grup epi-inf (informatii despre epinefrina)                           - grup epi-noninf (nu s-au oferit informatii)                           - grup epi-dezinf (s-au oferit informatii gresit)

Page 9: Teorii Ale Emotiilor

Dupa 20 de minute, un complice mima o stare de manie pentru jumatate de subiecti sau o stare de euforie (sugestie emotiei).La sfarsit au fost intrebati ce emotii au simtit. S-a contatat ca grupurile epi-noninf si epi-dezinf au imprumutat in cea mai mare parte sugestia oferita de context.Cotele de euforie, maine au fost semnificativ mai mari pentru cele doua grupuri, in comparate cu grupul informat, epi-inf.Efectul cel mai mare a fost la grupul epi-noninf. Cu cat suntem mai putin informati, cu atat preluam sugestii din mediu. Dublajul cognitiv ne ajuta sa interpretam emotii in modalitati diferite. Emotiile sunt post-cognitive.O stare de activare fiziologica pentru a fi incadrata intr-o emotie este necesar sa fie dublata de anumiti factori cognitivi. S-a constatat ca dublajul cognitiv la acelasi substrat neuro-cognitiv, duce la emotii diferite.Experiment. LazarusSubiectii au fost expusi la un film traumatizant, o operatie pe viu (fara anestezie). A pus doua tipuri de comentarii.1 grup- sublinea caracterul daunator al filmului2 grup- sublinea importanta stiintei, valoarea rezultatelor obtinute in urma acestei operatii.S-au masurat: conductanta pileii; ritmul cardiac. S-au facut teste de anxietate.S-a constatat: conductanta electrica a pielii a fost aceeasi (reactia fiziologica este aceeasi, inca nivelul de anxietate a fost mai mic pentru grupul 2; ei au avut o reactie detasata a ceea ce se intampla.Dublajul informational a decis coloratura afectiva in sugestia oferita de context => emotiile sunt post-cognitive. Dublajul cognitiv are o influenta determinata asupra trairilor de intensitate medie. La nivel mediu de intensitate, emotiile sunt post-cognitive.Aspectele comportamentale ale emotiilorEmotiile se exprima la nivel comportamental.Exista 6 emotii fundamentale:-         Mania-         Dezgust-         Teama-         Bucuria-         Tristetea-         SurprizaAu valabilitate fundamentala in toate culturile.Stimularea emotiilor depinde de capacitatea de inhibitie a individului la nivel cognitiv si la nivel comportamental. Femeile au o capacitate mai mare de inhibitie fata de barbati.Teoria transferului excitatieiO anumita emotie poate fi interpretata gresit ca fiind o alta emotie.Expermient2 loturi de subiecti – exercitiu fizic1 grup- alearga pentru 120 de secunde

Page 10: Teorii Ale Emotiilor

2 grup- alearga pentru 15 secundeA urmat o pauza. Ambele grupuri au urmarit o caseta in care o fata vorbea despre hobby-uri, interese profesionale, timp liber. Toti subiectii au fost rugati sa faca o evaluare studentei, dupa urmatorii parametrii: trasaturi de personalitate, atractivitate genera;a, atractivitate romantica.Rezultat: Subiectii din grupul 1 au oferit cote mai mari la atractivitatea romantica.                           Excitatia dintr-un domeniu fizic a fost atribuita unei alte excitatii dintr-un alt domeniu.1. DATE GENERALE Interacţiunea cogniţ

are deImportanţa relativă a emoţiei şi cogniţiei în planificare, decizie şi acţiune.Cogniţia este des văzută în opoziţie cu emoţia, aceasta din urmă fiind considerată ca fiind un impediment al funcţionării corecte a “vârfului” cogniţiei: gândul raţional. Această presupunere larg răspândită este rezultatul filozofiei lui Platon despre rolurile pasiunii şi raţiunii naturii umane. În argumentarea unei structuri tripartite ale sufletului, Platon a creat conceptele de

Page 11: Teorii Ale Emotiilor

cogniţie, emoţie şi motivaţie, plasându-le parţial în opoziţie. În timp ce această doctrina a avut multe critici [inclusiv din partea lui Aristotel], a afectat profund psihologia modernă, victoria aparţinând cognitivismului asupra comportamentalismului.Teoria cognitivă afirmă faptul că emoţiile sunt dependente de cogniţie şi deţin elemente cognitive. Teoreticienii cognitivi susţin că experienţA emoţională include componente cognitive variate cum ar fi evaluările de activare [ale emoţiei], dorinţele ulterioare, şi intenţii. Emoţia care este independentă de cogniţie sau care s-a disociat de amintirile relevante indică prezenţa unei motivaţii subconştiente. De exemplu, emoţiile care fac parte dintr-o fobie, sau din anxietatea indefinită [fără o cauza aparentă], pot exista fără informaţia contextuală adecvată, inclusiv amintirea originală care a generat afectul — rezultatul net este motivaţia subconştientă. Totodată, dacă anumite situaţii generatoare de frică sunt foarte intense sau foarte dese, pot deveni structuri cognitiv-afective numite scheme emoţionale [ex. frica de câini, de microbi etc.].Emoţiile influenţează numeroase procese cognitive: atenţia selectivă, evaluările, percepţia riscului şi estimarea valorii, cauzalitatea, hotărârile morale, prejudecăţile către diferite grupuri sociale etc. Emoţiile sunt sisteme sociale senzoriale, ghidând procesele cognitive către categorii importante de stimuli din mediul social, cel mai probabil stabilind fundamentele unor direcţii de acţiune.Modelul afect-infuzie al lui Forgas [1995] afirmă faptul că emoţiile pătrund în procesele cogntive în măsura în care sarcina/atribuţia este complexă, implică procesare constructivă şi nu este bazată pe structuri preexistente de informaţie [ex. prototipuri]. Când judecăţile sunt mai puţin complexe şi schema sau prototipul este proeminentă, emoţiile influenţează cogniţia într-o măsură mai mică. Alte procese care diminuează influenţa emoţiilor asupra cogniţiei sunt responsabilitatea şi gradul în care persoana a etichetat starea curentă în cuvinte şi/sau naraţiune.RAŢIONAL ÎN SENSUL DE INTELECTUALFrecvent, termenul raţional este folosit în sensul de cognitiv şi/sau intelectual. Chiar dacă nici unul din aceşti termeni nu este definit clar în psihologie, raţionalul implică atât o anumită formă de procesare a cortexului, cât şi structuri de argumente logice.  În limbajul comun, “hai să fim rezonabili” a căpătat sensul de “vezi lucrurile în felul meu”.În filozofia medievală, ratio [raţiunea] era deseori deosebit de intellectus [inteligenţă]. Conform acestei perspective, ratio determină persoana către acţiuni practice şi către un simţ [comun] al realităţii lumii înconjurătoare. Ratio este anterior dezvoltării sau activităţii inteligenţei umane.Intellectus este fundaţia teoretizării, ipotezei, abstractizării, deducţiei şi contemplării.

RAŢIONAL ÎN SENSUL DE REZONABILÎn termenii înţelegerii date de simţul realităţii, raţional este cel mai des folosit în sensul de rezonabil, explicabil, sensibil, inteligibil. Dacă un observator nu poate empatiza cu “raţionalul” din  motivele care stau la baza unui comportament anume, el sau ea va considera comportamentul ca fiind iraţional. În mod similar, mulţi filozofi au propus o noţiune discursivă a raţiunii, în care consensul itersubiectiv este criteriul definitoriu în acceptarea unei opinii, norme,

Page 12: Teorii Ale Emotiilor

sau comportament în conformitate cu raţiunea. Raţiunea specifică/precizează condiţia de bază după care afimatiile pot fi acceptate ca fiind adevărate.Ţinând cont de funcţiile adaptive ale emoţiei, se poate afirma faptul că reacţiile emoţionale pot fi raţionale doar dacă obiectivul adaptării şi supravieţuirii este considerat ca fiind obiectivul primar.2. EVALUAREAModelul proces-componentă al emoţiilor [Scherer, 1981] afirmă faptul că emoţiile trebuie să fie conceptualizate ca fiind un proces de adaptare ce constă în tipare ale schimbărilor de stare a celor cinci subsisteme funcţionale majore ale unui organism. Tot în cadrul acestui model s-a sugerat teoria secvenţială a diferenţierii emoţiilor, care postulează faptul că orice informaţie a fiecărui subsistem de procesare a informaţiei a organismului scanează continuu stimulii interni şi externi şi execută o serie de verificări evaluative ale stimulilor [VES]. Teoria specifică următoarele cinci VES-uri, care apar mereu în această ordine de mai jos. Interpretarea unui stimul poate avea efecte importante asupra reacţiilor fiziologice şi psihologice. Lista evaluării stimulilor este:noutate: efectuarea unei evaluări pentru a observa dacă sunt schimbări interne sau interne ale patternului, în special atunci când un eveniment nou/inedit s-a produs sau este aşteptat;plăcere intrinsecă: efectuarea unei evaluări pentru a observa dacă un stimul este plăcut/agreabil — producând tendinţe de apropiere, sau neplăcut — motivând depărtarea; este bazat pe asocieri învăţate sau pe detectarea congenitala a trasaturlor;importanţa obiectivului/nevoii: evaluarea fie a relevanţei stimulului în relaţie cu obiectivele sau nevoile organismului, fie a consecvenţei sau discrepanţei rezultatului stării care era aşteptată/anticipată, fie a obstructivitatii sau a continuităţii în atingerea obiectivului sau în satisfacerea nevoii respective, şi modul în care un răspuns comportamental imediat este necesar [relevnţă, aşteptare/anticipare, conductivitate, stringenţă].potenţialul de coping: evaluarea legaturii de cauzalitate a stimulului si a potentialului de coping disponibil organismului, in special gradul de control asupra evenimentului sau asupra consecintelor sale, puterea relativa a organismului pentru a schimba sau evita rezultatul, si potentialul de ajustare la rezultatul final prin restructurare interna [cauzalitate, control, putere, ajustare];compatibilitatea normă/sine: evaluarea fie a unui eveniment [în special o acţiune] pentru a observa dacă se conformează normelor sociale, convenţiilor culturale, sau aşteptărilor altor oameni, fie a consitenţei cu normele sau standardele interne ca parte a conceptului de sine sau sine ideal [standarde externe, standarde intene].O emoţie anume este efectul final al rezultatelor respective ale acestor verificări. De exemplu: frica poate rezulta din evaluarea unui stimul ca fiind o noutate[1], neplăcut acţionând ca un obstacol şi care necesită evitare [ca şi strategie de coping]. Dacă rezultatul verificării potenţialului de coping indică faptul că puterea este suficient de mare pentru un conflict cu obstacolul, reacţia aceluiaşi stimul este supărarea, nu frica.Atât animalele cât şi copiii umani au ca răspuns tipic inlemnirea a răspuns atât către informaţia noua, necesitând concentrarea atenţiei asupra stimulului, cât şi către ameninţare, producând anxietate [în situaţiile în care fuga nu este o opţiune]. Inlemnirea organismului este cauza nevoii

Page 13: Teorii Ale Emotiilor

de concentrare a atenţiei şi de redirecţionare a atenţiei pentru a obţine informaţii ale cauzei posibile de declanşare a acelui eveniment/fenomen.

2. CERCETAREA DE PÂNĂ AZIFUNDAMENTE TEORETICE PRINCIPALECâte emoţii există? În prezent, nu există un răspuns la această întrebare. Susţinătorii Teoriei emoţiilor distincte, inspirată de Darwin, oferă între 6 şi 14 emoţii de bază [sau primare], în funcţie de teorie. Numărul emoţiilor propuse în acest mod este foarte mic în comparaţie cu gama afectivităţii umane, sau chiar animale.Teoria emoţiilor distincte are deci o perspectica evoluţionar-bio-fiziologică. Aceasta afirmă faptul că emoţiile sunt fenomene neurofiziologice modelate de selecţia naturală, care organizează şi motivează modele fiziologice, cognitive, şi de acţiuni/comportamente care facilitează răspunsuri adaptive la gama largă de cereri şi oportunităţi ale mediului. Cele doua sensuri principale ale emotiilor primare sunt separarea emotiilor distincte si evolutia acestora in scopul pregatirii oamenilor pentru a face fata diverselor probleme. Abordarea emoţiilor distincte se foloseşte de cercetarea originii limbii şi apariţia cuvintelor şi a expresiilor care descriu afecte clar separabile. Emoţiile de bază au această denumire pentru că:se presupune că au avut un rol important în evoluţia umană;au funcţii biologice şi sociale;au întâietate în dezvoltarea umană;au substrat neural congenital;au expresii faciale şi vocale universale şi congenitale;au sentimente şi motivaţii unice.Se presupune că emoţiile de bază au evoluat din sistemul nervos şi sunt legate genetic de acesta. Emoţiile secundare sunt cele construite din alte emoţii, de regulă din cele primare. Conform lui Paul Ekman [1999], pentru ca o emoţie să fie primară, aceasta trebuie să îndeplinească urmatoărele caracteristici:semnale universale distincte[2];fiziologie distincta;evaluare automată, reglata la:antecedente distincte universale;aparitie distincta in dezvoltare;prezenţa si în celelalte primate;declanşare rapidă;durată scurtă;apariţie spontană;cognitii si memorii distincte;experienţă subiectivă distinctivă [sentiment].În această concepţie a emoţiilor ca motivaţie, emoţiile sunt de bază în sensul fundamental al termenului: sunt baza strategiilor de adaptare şi de coping[3]. O teorie derivată din cea a emoţiilor distincte este cea a emoţiilor diferenţiale [Carroll Izard, 1977; 2009], o teorie bio-

Page 14: Teorii Ale Emotiilor

socială care tratează emoţiile ca fiind nişte trăiri sau condiţii motivaţionale, nişte produse immediate sau directe ale proceselor neurale specifice asociate cu o emoţie anume. Prin urmare, experienţa emoţională ca şi sentiment reprezintă o motivaţie, nu un motiv — dacă motivul este definit ca un obiectiv articulat de cogniţie. Principiile acestei teorii sunt:Sentimentul emoţiei derivă din evoluţie şi din dezvoltarea neurobiologică, fiind totodată o componenta-cheie psihologică a emoţiilor şi a conştiinţei; de asemenea, este mai degrabă adaptivă decât neadapativa.Emoţia joacă un rol central în evoluţia conştiintei, influenţând apariţia unor nivele ridicate de conştientizare în timpul ontogenezei.Emoţiile sunt motivaţionale şi informaţionale, în mare parte datorită componenţei sentimentale – trăirea emoţiei constituie componenta primară motivaţionala a operaţiilor mintale şi a comportamentului direct şi deschis.Emoţiile de bază ajută la organizarea şi motivarea acţiunilor cu importantă mare. În schemele emoţionale, sistemele neurale şi procesele mintale implicate în sentimente, percepţie şi cogniţie interacţionează continuu şi dinamic pentru a genera şi monitoriza gânduri şi acţiuni. Aceste interacţiuni dinamice – care variază de la procese momentane la trăsături – pot genera un număr mare de experienţe specifice emoţiilor care au aceeaşi stare de bază, însă tendinţe de percepţie [biasari], gânduri şi planuri de acţiune diferite.Utilizarea emoţiei, de obicei dependentă de interacţiunile efective cogniţie-emoţie, este adaptivă prin acţiuni tematice dezvoltate din [1] experienţa sentimentului sau din [2] abilităţi învăţate [cognitive, sociale, comportamentale].Schemele emoţionale devin neadaptive şi pot conduce la disfuncţii.Interesul este continuu prezent şi este motivarea centrală pentru angajarea în enforturi creative şi constructive. Interesul şi interacţiunea acestuia cu emoţiile justifică apariţia atenţiei selective, care conduce la influenţarea celorlalte procese mintale.Izard oferă suport empiric pentru elaborarea principiilor 1-6, însă principiul 7 nu are suport empiric specific pentru ipoteza interesului continuu. Principiile 1-3 sunt valabile pentru toate emoţiile, iar principiile 4-7 sunt, în principal, referitoare la schemele emoţionale. Totodată, Izard defineşte sentimentele [emotional feelings, eng.] ca fiind o fază a activităţii neurobiologice care este trăită/simţită ca fiind motivaţionala şi informaţională şi care influenţează gândurile şi acţiunea, cognitiile conştiente, sau tendinţele de acţiune. Aceasa definiţie, deşi sub altă formă, descrie acelaşi fenomen definit de Scherer la începutul capitolului.O altă metodă, abordarea dimensională, a fost inventată de Wilhem Wundt [1905], care a încercat să pună bazele unei descrieri structurale a emoţiilor, aşa cum sunt accesibile prin introspecţie [din care rezulta faptul că se referă doar la sentimente, nu la emoţii]. Wundt sugera faptul că emoţiile pot fi descrise de poziţia lor într-un spaţiu/domeniu cu trei dimensiuni: valenţă [pozitiv-negativ], stimulare [calm-excitare], şi tensiune [relaxare-tensiune]. Wundt era de părere că fenomenul mintal al sentimentului, ca descris în aceste trei dimensiuni, se află în covariaţie cu stările măsurabile ale corpului, ca de exemplu stimularea fiziologică. Data fiind dificultatea identificării consistente a unei a treia dimensiuni, cei mai mulţi cercetători şi teoreticieni contemporani care adopta abordarea dimensională îşi limitează studiile la valenţă şi stimulare.

Page 15: Teorii Ale Emotiilor

Un dezavantaj al abordării dimensionale este dificultatea aflării exacte a ceea ce descrie valenţa: calitatea intrinsecă a stimulului, sau calitatea sentimentului? — pentru că acestea nu coincid neapărat, intensitatea nu este excitare fiziologică [însă pot fi corelate]. De asemenea, este dificil de diferenţiat aspectul intensităţii: a sentimentului, sau a senzaţiei [stimulării fiziologice]? Astfel, supărarea intensă poate fi caracterizată de stimulare ridicată, în timp ce tristeţea intensă este acompaniată de stimulare foarte scăzută.  FUNDAMENTE TEORETICE SECUNDAREÎn această parte sunt prezentate scurte rezumate ale teoriilor psihologice ale emoţiilor, pe lângă cele ale lui Scherer şi Ekman care sunt baza principală a sistemului de organizare a afectelor propus de mine.Teoria lui Andrew Ortony, Gerald Clore şi Allan Collins [1988] este o teorie dezvoltată cu scopul de a fi implementată într-un computer şi se afirmă faptul că emoţiile apar ca o consecinţă a unor anumite cognitii şi interpretări. Autorii acceptă faptul că emoţiile sunt determinate de trei cogniţii: evenimente, agenţi şi obiecte. Scopul principal al cercetării a fost investigarea posibilităţii de creare a unui sistem formal sau computer care să fie capabil să tragă concluzii despre episoadele emoionale care îi sunt prezentate. “Când cineva se concentrează asupra evenimentelor o face pentru că este interesat de consecinţele acestora; când cineva se concentrează asupra agenţilor o face pentru acţiunile lor; iar când cineva se concentrează asupra obiectelor o face deoarece este interest de anumite aspecte sau de proprietăţile imputate de către obiect.” [p. 18]. Emoţiile, aşadar ipoteză acestora, reprezintă reacţii cu valenţă ale acestor percepţii asupra lumii. O persoană poate fi satisfăcută sau nu de consecinţele unui eveniment [mulţumire/nemulţumire]; cineva poate susţine sau respinge acţiunile unui agent [aprobare/dezaprobare]; sau, cineva poate place sau nu aspectele unui obiect [agreabil/dezagreabil, sau plăcere/neplăcere].O diferenţiere suplimentară constă în faptul că evenimentele pot fi consecinţe atât pentru sine, cât şi pentru alţii, iar agentul actor poate fi sinele sau o altă persoană. Pentru altcineva, consecinţele unui eveniment pot fi divizate în dezirabil şi indezirabil; consecinţele pentru sine pot fi împărţite în aşteptări relevante sau irelevante, iar aşteptările relevante pot fi împărţite în posibilitatea de apariţie sau nu: confirmate sau infirmate. Această diferenţiere conduce la structura tipurilor emoţiilor din următoarea schema:

Page 16: Teorii Ale Emotiilor

FIG. X – STRUCTURA TIPURILOR EMOŢIONALE CONFORM TEORIEI LUI ORTONY, CLORE ŞI COLLINS [p. 19]Intensitatea unei emoţii este determinată în cea mai mare parte de trei variabile:dezirabilitate, care este legată de reacţia la evenimente şi este evaluată luând în considerare obiectivele;meritoriu, care este legat de reacţia la acţiunile agenţilor şi este evaluată luând în considerare standardele;atracţie, care este legată de reacţia la obiecte şi este evaluată luând în considerare atitudinile.Adiţional, autorii definesc un set global şi local de variabile ale intensităţii. Simţul realităţii, proximitatea, neprevăzutul şi excitarea sunt cele patru variabile globale care acţionează asupra celor trei categorii emoţionale de sus.

Variabilele locale sunt prezentate în tabelul următor:

EVENIMENTE AGENŢI OBIECTE

Page 17: Teorii Ale Emotiilor

dezirabilitate meritoriu atracţie

dezirabilitate pentru alţii rezistenţa unităţii cognitive familiaritate

merit deviaţia aşteptării

agreabilitate/plăcere

probabilitate

efort

realizare

Într-un caz concret, fiecărei variabile îi este atribuită o valoare şi o pondere. Mai mult, este prezentă o valoare-prag pentru fiecare emoţie, sub care aceasta nu mai poate fi simţită subiectiv [sentiment]. În final, părerea cercetătorilor este că maşinile/computerele nu pot simţi emoţii decât dacă ar fi conştiente.Teoria lui Ira J. Roseman [1979] este o teorie care a suferit modificări ulterioare. Detaliile au fost în unele părţi substanţial modificate, însă abordarea de bază a teoriei bazate pe evaluări a emoţiilor a rămas neschimbată. În teoria sa, Roseman oferă cinci dimensiuni cognitive care determină când şi ce emoţie anume apare.Prima dimensiune descrie deţinerea de către individ fie a unei motivaţii a unei situaţii dorite, fie o motivaţie a unei situaţii nedorite. Prin urmare, această dimensiune recunoaşte stările pozitiv şi negativ. A doua dimensiune descrie dacă situaţia este în cocordanta cu motivaţia stării dorite de persoană sau nu, iar prin urmare dimensiunea admită stările aversiv şi atracţie. Dimensiunea a treia descrie dacă eventimentul este observat fie ca cert, fie doar că posibilitate; această dimensiune admite condiţiile cert, incert şi necunoscut [specific surprizei]. A patra dimensiune recunoaşte stările merotoriu şi nemeritat, puternic şi slab, asupra evenimentului. În final, a cincea dimensiune descrie originea evenimentului şi admite stările de circumstatna, sine, sau ceilalţi. Conform acestor cinci dmensiuni pot fi făcute în total 48 de combinaţii cărora le corespund, conform lui Roseman, 13 emoţii.În 1996 Roseman adaugă o a şasea dimensiune – tipul problemei – specifică emoţiilor negative, care descrie dacă un eveniment este evaluat negativ fie datorită blocajului unui obiectiv [având ca rezultat frustratia], fie datorită naturii sale negative [având ca rezultat ura sau o altă atitudine negativă]. Această dimensiune admite stările caracteristic şi non-caracteristic.Teoria lui Nico Frijda  punctează faptul că “emoţie” nu se referă la “clasă naturală” şi că nu este un cuvânt capabil să se refere la o clasă bine definită de fenomene care sunt clar distincte faţă de alte stări mintale şi comportamente. Pentru Frijda, procesul de apariţie a emoţiilor este principalul subiect, iar subiectul central al cercetărilor sale este termenul preocupare sau interes [concern, eng.]. Preocuparea este dispoziţia unui sistem de a prefera anumite stări ale mediului şi ale propriului organism peste absenţa acelor condiţii. Pentru un sistem, preocupările produc

Page 18: Teorii Ale Emotiilor

obiective şi preferinţe, iar dacă sistemul are dificultăţi în realizarea acelor interese, se dezvoltă emoţiile. Intensitatea unei emoţii este deci determinată în cea ai mare parte de puterea preocupărilor relevante. Frijda defineşte şase caracteristici substanţiale ale sistemului emoţional:detectarea relevanţei preocupării: acest subsistem anunţă sensul/intenţia evenimentului pentru preocuparea sistemului general. Acest semnal este numit afect de către Frijda şi înseamnă că sistemul trebuie să fie capabil să culeagă informaţii atât din mediu, cât şi din propriul sistem [organism].evaluare: ulterior, sensul/intenţia stimulului preocupării sistemului trebuie să fie evaluat. Acest proces are două trepte — evaluarea relevanţei şi cea a contextului.prioritatea controlului: dacă semnalul relevanţei este destul de puternic, acesta schimbă priorităţile percepţiei, atenţiei şi procesării. Crează tendinţa de afectare a comportamentului sistemului.schimbările pregătirii pentru acţiune: acesta reprezintă “motorul” reacţiei emoţionale, conform lui Frijda. Schimbările pregătirii pentru acţiune sunt schimbările de trimitere atât a resurselor atenţiei şi procesării, cât şi a tendinţelor, către anumite tipuri de acţiuni.reglarea: separat de activarea anumitor forme de pregătire a acţiunii, sistemul emoţional monitorizeaza toate procesele sistemului general şi evenimentele mediului care pot afecta acea pregătire pentru acţiune, în scopul de a fi capabil să intervină corespunzător.natura socială a mediuli: sistemul emoţional este ajustat de faptul că operează într-un mediu predominant social. Multe categorii de evaluări au deci o natură socială; pregătirea pentru acţiune este predominant o pregătire pentru acţiunile sociale.Pentru Frijda, emoţiile sunt absolut necesare sistemelor care realizează preocupări multiple într-un mediu incert. Dacă o situaţie apare iar realizarea acestor preocupări pare ameninţată, se dezvoltă aşa-numitele tendinţe de acţiune. Aceste tendinţe sunt strâns legate de stările emoţionale şi servesc drept un “dispozitiv de securitate” pe care Frijda îl numeşte realizarea preocupării. Totodată, Frijda [1986] defineşte urmatorele tendinţe de acţiune majore [emoţiile asociate sunt în paranteză]:apropiere [dorinţă]evitare [frică]being-with, eng. [bucurie, încredere]participare [interes]respingere [dezgust]absentare [dezinteres]atac/ameninţare [supărare]întrerupere [şoc, surpriză]dominare [aroganţă]sumisiune [umilinţă, resemnare]Frijda afirmă faptul că pentru a funcţiona, un sistem emoţional trebuie să aibă următoarele componente:preocupări: reprezentări interne în care condiţiile existente sunt testate;

Page 19: Teorii Ale Emotiilor

repertoriul de acţiune: constă în reacţii urgente rapide, semnale sociale şi mecanisme, toate dezvoltând noi planuri;mecanisme de evaluare: mecanisme care stabilesc potrivirea dintre evenimente şi preocupări, cât şi conexiunile către sistemul de control a acţiunii şi repertoriul de acţiune;analizator: observarea informaţiei care soseşte şi codarea ulterioară în ceea ce priveşte implicaţiile şi cosecintele acestora;comparator: testarea informaţiei asupra relevanţei preocupării. Rezultatele sunt semnale relevanţei, care activează sistemul de acţiune, diagnosticarea şi cauzează excitarea atenţiei;diagnoză: este responsabilă pentru evaluarea contextului, scananand informaţia pentru un raport relevant acţiunii. Execută un număr de ţeste [ex. ce consecinţe ale unui eveniment sunt sigure sau incerte, cine este responsabil pentru acestea etc.] şi rezultă un profil de evaluare;evalutor: semnalele de acord sau discrepanţă ale comparatorului şi ale profilului diagnozei sunt combinate în semnalul de relevanţă final şi parametrul de intensitate al acestuia. Intensitatea semnalului semnalează stringenţa unei acţiuni către sistemul de acţiuni. Semnalul relevanţei constituie controlul semnalului priorităţii;propunerea de acţiune: pregăteşte acţiunea prin selectarea unei alternative adecvate a cursului acţiunii prin facerea accesibilă a resurselor necesare pentru acesta;actor: generează acţiunile.

Page 20: Teorii Ale Emotiilor

FIG. X – SISTEMUL EMOŢIONAL AL LUI FRIJDA [Frijda & Moffat, 1994] Teoria lui Keith Oatley si P. N. Johnson-Laird [1989] a fost dezvoltată intenţionat într-o formă în care poate fi implementată ca un model de computer, deşi acest pas nu a mai fost făcut de către cei doi. În teorie, denumită teoria comunicatica a emoţiilor, se afirmă o ierarhie a unor instanţe de procesare care funcţionează în paralel şi asincron pe diferite sarcini. Aceste instanţe sunt coordonate de un sistem de control central [sau sistem de operare]. Sistemul de control conţine un model al întregului sistem. Modulele individuale ale sistemului comunică unele cu

Page 21: Teorii Ale Emotiilor

altele, astfel încât sistemul poate funcţiona în orice caz. Conform lui Oatley şi Johnson-Laird sunt două tipuri de comunicare:propoziţională sau simbolică, prin care informaţia efectivă despre mediu este transmisă;nonpropzitionala sau de natură emoţională, care are rolul de a nu transmite informaţia, ci de a schimba tot sistemul de module într-o stare de atenţie sporită — aşa-numitul mod emoţional. Emoţiile coordonează procese cvasi-autonome în sistemul nervos prin comunicarea căii semnificative ale planurilor curente:

MOMENTUL PLANULUI EMOŢIE

subobiectivele sunt atinse fericire

esecul unui plan major trisţete

violrea obiectivului de auto-conservare

anxietate

frustrarea planului activ supărare

violarea obiectivului gustativ dezgust

3. DIMENSIUNILE AFECTELOREvaluarea unei situaţii sau eveniment anume ca fiind relevant pentru propria persoană ocupă o poziţie centrală în mai multe teorii. Potrivit acestora, provocarea unei anumite emoţii semnalează oportunităţi sau obstacole în calea către obţinerea unui obiectiv. O emoţie [ex. frica] semnalează implicaţiile unei situaţii [ex. apropierea unui străin suspect] pentru anumit obiectiv general[evitarea riscului şi menţinerea securităţii]. După aceasta, emoţiile motivează acţiunea [ex. fuga] pentru a îndeplini obiectivul. Studii care au investigat relaţia dintre emoţii şi obiective, în termenii consecinţelor comportamentale, confundă deseori acţiunea [ex. fugă], tendinţa de acţiune [dorinţă de a fugi] şi obiectivele acţiunii [asigurarea securităţii]. Deoarece acelaşi obiectiv poate fi atins printr-o varietate de acţiuni, concentrarea asupra obiectivelor [mai curând decât alte componente ale acţiunii] caracterizează emoţiile.Exemple de dimensiuni:agreabilitate: plăcut-neplăcutcontrol: controlabil-incontrolabilactivare/stimulare: calm-excitarenoutate/certitudine: previzibil-imprevizibilvalenţă: pozitiv-negativspatialitate: apropiere sau departare/evitareputinţă: sumisivitate-dominanţă

Page 22: Teorii Ale Emotiilor

Evaluările agreabilităţii în sine şi ale purtătoarelor de obiective/ scopuri, precum şi tendinţele de apropiere sau depărtare, caracterizează prima dimensiune. Aici, emoţiile plăcute sunt opuse celor neplăcute.A doua dimensiune este caracterizată de evaluarea controlului, conducând la sentimente de putere sau slăbiciune, dominanţă sau sumisiune, incluzând impusuri de a acţiona sau de abţinere [autoinhibare]. Apar schimbări în rata şi volumul vocii şi simptome ale sistemului nervos parasimpatic, ca disfuncţii gastri-intestinale sau slăbirea membrelor. În această dimensiune, emoţii ca mândria, supărarea sau dispreţul sunt opuse ruşinii, tristeţii sau disperării.Dimensiunea a treia este indicată prin stimulări ale sistemului nervos simpatic: ritm cardiac intens sau pregătirea pentru fugă. Aici, anxietatea sau supărarea sunt opuse emoţiilor ca de exemplu dezamăgirea sau satisfacţia.  Emoţiile pot fi exemplificate în grade diferite care variază de la absenţa – punctul zero al intensităţii – până la punctul maxim — care este teoretic diferit pentru fiecare emoţie.A patra dimensiune se caracterizează prin evaluarea noului şi/sau imprevizibilului, în comparaţie cu evaluări ale familiarităţii sau previzibilului. Aici, surpiza este distinsă faţă de celelalte emoţii. Cu toate acestea, apar diferenţe însemnate între celelalte emoţii, de exemplu frica este diferită de anxietate, sau dezgustul este diferenţiat de dispreţ. Această dimensiune este necesară pentru a permite o diferenţiere satisfăcătoare a emoţiilor care reflectă o reacţie urgenţă/imediată la stimulii inediţi/ noi sau la situaţiile nefamiliare. Termenul “surpriză” se poate referi la o anumită particularitate sau dimensiune a experienţei emoţionale bazată pe evaluarea noului sau a imprevizibilităţii.Până în momentul de faţă, experienţa afectivă este dominată de două dimensiuni independente şi poate cele mai des folosite: afectul pozitiv [AP] şi afectul negativ [AN].AN este o dimensiune generală de “suferinţă” subiectivă. Factorul AN subsumează o arie largă de dispoziţii emoţionale de evitare. În contrast, AP reflectă opusul. Amândoi factorii pot fi măsuraţi fie că stare [fluctuaţii tranzitorii ale dispoziţiei emoţionale], fie ca trăsătură [diferenţe individuale stabile în nivelul general afectiv] — care reprezintă predispoziţii de trăire a stării afective corespunzătoare.Trăsătura afectului negativ este o dimensiune care reflectă diferenţe stabile şi omniprezente în dispoziţiile emoţionale negative şi în  auto-apreciere. Indivizii cu un afect negativ mediu-ridicat au tendinţa să:trăiască emoţii negative mai des şi la o intensitate mai mare, chiar şi în absenţa stimululor negativi;…fie mai introspectivi şi să maximizeze efectele eşecurilor;…isi concentreze atenţia asupra laturii care li se pare negativă a celorlalţi oameni, dar şi a vieţii în general.AN este asociat cu: anxietate, ostilitate, panica, depresie, ostilitate, comportament antisocial, narcisimu etc. AN cauzează probleme de sănătate, însă există teorii care afirmă faptul că problemele de sănătate cauzează afect negativ, neffind un rezultat al acestuia. Conform celui de-al doilea model, problemele de sănătate acumulate conduc la schimbarea personalităţii, inclsuiv

Page 23: Teorii Ale Emotiilor

la dezvoltarea afectului negativ. În orice caz, AN este asociat cu dureri de cap şi în piept, stări de vomă, acnee, angină, probleme endocrine etc.Emoţiile pot fi pozitive [amuzamentul, satisfacţia etc.] sau negative [tristeţea, frica, dezgustul, supărarea etc.]. Pozitive şi negative nu în sensul de bine-rău sau frumos-urât: emoţiile negative reduc capacitatea totală de procesare a informaţiilor, reduc atenţia, reduc motivaţia, uneori deteriorând memoria. Emoţiile negative au insă funcţia esenţială de a proteja în cazul situaţiilor neplăcute, asigurând răspunsul adecvat şi declanşând reacţii şi comportament defensiv, protectiv. Emoţiile pozitive facilitează stocarea materialului în memorie. Portiunea stanga a creierului este activata in cazul AN, viceversa pentru AP.Evenimentele negative evocă răspunsuri cognitive, fiziologice, afective şi sociale mai intense şi mai rapide decât cele pozitive, motiv pentru care apar răspunsuri de diminuare sau eliminare a impactului acelui eveniment. De asemenea, evenimentele negative sunt mai relevante pentru oameni şi deci au un impact mai mare asupra comportamentului. Afectul pozitiv este asociate cu:abilitatea de a face faţă mai bine situaţiilor problematice;bunăstare;protecţie mai bună în faţa bolilor;creativitate;flexibilitate;întărirea sistemului imunitar şi reducerea stimulării cardiovasculare relaţionate stresului;extinderea modeleleor cognitive;autoreglare şi recuperare accelerată în cazul unei ameninţări – afectul pozitiv este vital adaptării în cazul traumei;interacţiune socială – AP stabilesc legături interumane strânse, atât de necesare răspunsurilor adaptive la stres.—–Mai sunt propuse numeroase dimensiuni ale afectului, ca de exemplu: instinctuale [din amigdală] versus cognitive [din cortexul prefrontal], sau emoţii de bază versus emoţii complexe [cele de bază conducând la cele complexe]. 

TABELUL 1.5.DIMENSIUNI ALE EVALUĂRILOR RELAŢIONATE EMOŢIILOR

DIMENSIUNE DEFINIŢIE

atenţie gradul de concentrare asupra stimulilor;

certitudinemăsura de certitudine legată de evenimentele viitoare, mai îndepărtate sau mai apropiate;

controlputerea de control sau modalitatea prin care se face faţă unui eveniment;

Page 24: Teorii Ale Emotiilor

agreabilitategradul în care un eveniment este perceput ca fiind agreabil sau dezagreabil, plăcut sau neplăcut;

obstacol perceput măsura în care un obiectiv este blocat;

responsabilitatemăsura în care propria persoană, ceilalţi oameni şi factorii contextuali sunt responsabili pentru un eveniment;

legimitateproporţia în care un eveniment este perceput ca fiind just şi meritat, sau nedrept şi nemeritat;

efort anticipatgradul în care individul trebuie să investească energie ca răspuns la un eveniment.

 

4. CATEGORII MAJORE DE DIFERENŢIERE A EMOŢIILORVARIANTA 1: EMOŢII UTILITARE ŞI EMOŢII ESTETICEEmoţiile utilitare sunt denumite astfel deoarece facilitează adaptarea la evenimentele care au sau pot avea consecinţe importante pentru individ. Aceste funcţii sunt:tendinţe de acţiune [ex, centrarea atenţiei, căutarea de informaţii, apropiere sau depărtare fizică, tăcere/amuţire etc.];recuperare şi reorientare [ex. durere, jale, găsirea unui hobby etc.];intensificarea motivaţiei, prin emoţii ca satisfacţia sau mândria;crearea obligaţiilor sociale [ex. comportament de reparaţie când se aduce un prejudiciu cuiva -- vinovăţie].Majoritatea emoţiilor utilitare joacă un rol major în adaptarea la frecvenţa de apariţie şi a tipurilor de şabloane [pattern, eng.] prototipice ale evenimentelor importante pentru indivizi.Emoţiile estetice sunt produse de aprecierea calităţilor intrinseci ale unui act de creaţie artistică, sau de natură. Kant, în Critica facultăţii de judecată [Kritik der Urteilskraft, 1790], a definit experienţele estetice ca fiind “plăceri dezinteresate”, subliniand absenţa funcţiilor utilitare a acestora. Experienţa estetică a unei lucrări de artă vizuale sau a unei opere muzicale nu este modelată de evaluarea acelei lucrări/opere de a satisface nevoile primare ale omului, obiectivele sau dorinţele sale, şi nici de corespondenţa valorilor sociale pe care persoana le adoptă.Absenţa funcţiilor utilitare ale emoţiilor estetice nu indică separarea acestora de corp: multe forme de artă produc schimbări psihologice şi comportamentale. Cu toate acestea, schimbările fiziologice nu se porduc în serviciul tendinţelor de acţiune specifice şi adaptive. Cele mai comune simptome corporale specificce emoţiilor estetice sunt tremuratul, lăcrimarea şi cutis anserina  – toate fiind răspunsuri difuze, în contrast cu reacţiile fiziologice ale celor mai multe emoţii utilitare.  

Page 25: Teorii Ale Emotiilor

VARIANTA 2: EMOŢII PRIMARE ŞI SCHEMELE EMOŢIONALE Emoţiile pot fi divizate în două categorii majore:emoţii de bază, care organizează şi motivează răspunsuri automate şi rapide [însă maleabile] care sunt critice în confruntarea provocărilor immediate ale supravieţurii sau ale bunăstării.interacţiuni dinamice emoţie-cogniţie, sau scheme emoţionale, care sunt structuri/interacţiuni dintre cogniţie şi emoţie care generează experienţe de “trăire-gândire” şi tendinţe de acţiune care variază de la procese momentane la trăsături de personalitate relativ stabile.Majoritatea emoţiilor apar în contexte sociale, fiind modelate dar şi modelând dimensiunea socială a situaţiei: preocupări legate de ierarhie, independenţă, fmiliaritate, intimitate. Când se spune că o metaforă produce un anumit model de emoţie, acestea reprezintă o structură cognitivă care are mai mulţi termeni sinonimi: schemă, script/scenariu [script, eng.], model cultural, model cognitiv, model cognitiv ideal etc. Exemplu de schemă:Stare emoţională neutră.Subiectul [S] este calm d.p.d.v. emoţional.Cauză:Ceva i se intamplă lui S;Evenimentul exercită un impact brusc şi puternic asupra lui S;Emoţia [E] este declanşată;S este încă pasiv în ceaa ce priveşte apariţia emoţiei.Emoţia există:E acţioneaza ca o forţă [impuls] asupra lui S;parte a emoţiei reprezintă dorinţa de a-l provoca pe S sa execute o anumită acţiune;S stie că rezultatul acţiunii poate fi periculos şi inaccectabil d.p.d.v. social;Acţiunea, dacă este executată, poate satisface dorinţele implicate în emoţie;Intensitatea emoţiei este mare, la limita de control a lui S.Control:S ştie ca este obligat sa reziste dorinţei şi să nu execute acţiunea;S aplică o forţă opusă pentru a preveni acţiunea;Forţa/impulsul îl determină pe S să execute acţiunea.Acţiune:S execută acţiunea;S nu este responsabil pentru acţiune, deoarece se supune unui impuls foarte puternic;Dorinţa emoţională este acum satisfăcută;E a încetat.Stare emoţională minimă — S este din nou calm.Aceasta este o schemă emoţională în care emoţia este puternică şi pune stăpânire pe individ, datorită unei surse influente şi intense. Toate acestea se pot întâmpla în mai puţin de o secundă, sau pot dura o oră.O schema emoţională activată este o interacţiune dinamică şi continuă a orcărui sentiment al unei emoţii distincte, conţinut cognitiv învăţat anterior [relaţionat emoţiei], şi procese perceptual-cognitive în curs de desfăşurare. După dezvoltarea timpurie a omului, schemele emoţionale – nu

Page 26: Teorii Ale Emotiilor

emoţiile de bază per se – constituie sursa principală a motivaţiei. Schemele sunt implicate atât în înţelegere [schema informaţională], cât şi în comportament [program de răspuns].Adaptivitatea unei scheme emoţionale depinde de calitatea componentei cognitive — evaluări, imagini, gânduri şi opinii care interacţionează cu sentimentul. Totodată, componenta cognitivă a unei noi scheme este alcătuită din imputul preceptual relaţionat stimulului combinat cu scheme similare deja prezente în memorie. La un nivel mai general, interacţiunea proceselor de ataşament timpurii cu experienţele emoţionale influenţează dezvoltarea schemelor emoţionale ce caracterizează modelele de lucru interne ale sinelui în relaţie cu alţi oameni. Schemele influenţează ceea ce urmează şi modul în care este procesată urmărea, aici putând apărea erori în procesarea informaţiei.Schemele emoţionale negative pe termen lung [trăsături] domină procesele mintale ale condiţiilor ca depresia sau anxietatea. În consecinţă, aceste scheme emoţionale sunt denimite scheme negative-nucleu. De exemplu, în depresie scheme negative-nucleu sunt: “nu pot fi iubit/ă”, “ nu am nici o însemnătate”, “sunt neajutorat/ă”.—–Emoţiile distincte ale ruşinii, jenei, vinovăţiei, mândriei şi dispreţului [denumite şi emoţii sociale sau emoţii auto-conştiente] pot fi considerate de bază în sensul că acestea sunt fundamentale evoluţiei umane, dezvoltării normative, mentalităţii, şi adaptării efective. După învăţarea limbii, emoţiile legate de conceptul de sine [sau auto-conştiinţă] sunt scheme-tip emoţionale care implică diverse cognitii superioare [ex. despre sine sau despre relaţia cu alţi oameni]. De asemenea, schemele au componente cognitive relaţionate culturii din care indivizii fac parte.Atât în literatura vernaculară, cât şi în mare parte din cea ştiinţifică, termenul “emoţie” se referă de cele mai multe ori la scheme emoţionale, adică emoţiile care interacţionează dinamic cu procesele cognitive şi perceptuale pentru a influenţa gândirea şi comportamentul. Schemele sunt de obicei declanşate de procese de evaluare, dar şi de imagini, amintiri, imaginaţie, sau alte procese noncognitive cum ar fi neuro-transmiţători sau schimbări hormonale. Toate aceste fenomene, cât şi obiectivele şi valorile persoanei, pot constitui componenta cognitivă a schemelor. Procesele de evaluare, de obicei concepute ca mecanisme ale activării emoţiei, ajută la formarea cadrului cognitiv pentru componenta emoţională a schemei. Principala componentă motivaţională a schemei emoţionale este dată de proocesele implicate în sentiment. Schemele, în special componentă cognitivă a acestora, sunt influenţate de diferenţele individuale, învăţare, şi de contextele socio-culturale. Cu toate acestea, componenta sentimentală a unei scheme emoţionale date este, din punct de vedere calitativ sau al trăsăturilor, identică cu emoţia de bază. Deşi pot exista anumite diferenţe între procesele neurale care le stau la bază, sentimentele emoţiilor de bază şi cele ale schemelor emoţionale împart un set comun de circuite ale encefalului, sau diverse activităţi neuro-biologice care determină calitatea sentimentului.Schemele emoţionale pozitive şi negative pot avea o durată relativ scurtă sau pot fi continue pe o perioadă indefinită de timp [în anumite limite]. Motivul principal pentru care durata acestora variază indefinit este interacţiunea continuă a componentei cognitive, care oferă mijloace de reglare şi şi utilizare a schemelor. Există dovezi care arată că formarea în scopuri experimentale

Page 27: Teorii Ale Emotiilor

a schemelor – simpla învăţare de a eticheta şi comunica sentimentele – generează avantaje de adaptare.Schemele emoţionale care apar des se pot stabiliza ca trăsături emoţionale sau ca componente motivaţionale ale acestora. Într-o dezvoltare normală, conţinutul cognitiv al schemelor emoţionale ar trebui să intensifice capacitatea de reglare, motivaţională şi de funcţionare a sentimentelor. Componenta emoţională a schemei conduce/orientează comportamentul rezultat din procesele perceptual-cognitive.În concluzie, schemele emoţionale sunt procese ocazionale sau intermediare care constau în emoţii şi cognitii care interacţionează continuu şi într-un mod dinamic şi care influenţează gândirea şi comportamentul. Interacţiunea dinamică este cea care permite apariţia schemei, acţionând sub forma unui factor spefific situaţiei, sau sub forma unei trăsături de personalitate, având efecte asupra atât auto-reglării, cât şi asupra percepţiei, gândurilor şi acţiunii.De ce există scheme emoţionale? Cauza principală este că deşi există anumite criterii pentru stimuli universali şi congenitali, de cele mai mult ori criteriile de evalure a stimulilor depind de nevoile şi dorinţele individului, definite în raport cu medul socio-cultural din care omul face parte. TRANZIŢIA DE LA EMOŢII DE BAZĂ LA SCHEME EMOŢIONALEÎn dezvoltarea timpurie, primii paşi ai tranziţiei de la emoţiile de bază pozitive către schemele emoţionale pozitive constă în acţiunea copilului de a-şi dezvolta capacităţile de procesare cognitivă şi emoţională pentru a face conexiuni între sentimeltele pozitive şi gândurile, amintirile, sau anticipările [oamenilor, situaţiilor, evenimentelor] pozitive. Prin învăţare şi experienţă, aceiaşi stimuli care în trecut ar fi declanşat o emoţie de bază pozitivă pot deveni acum stimuli pentru o schema emoţională pozitivă.Tranziţia de la emoţiile de bază negative către scheme emoţionale negative şi avantajul în ceea ce priveşte reglarea oferită de componenta cognitivă a acesteia este dificilă. Tranziţia de la supărare de bază [proteste] şi tristeţe de bază [retragere] a unui copil care este separat de mamă, la bucurie/entuzisam [adică formarea unei scheme], atunci când este dus la grădiniţă, implică stres pentru majoritatea copiilor. Pentru adulţi, tranziţia poate începe abrupt, însă se poate termină aplanat şi repede. Simpla observare a unui eveniment/obiect foarte apropiat, spontan şi periculos poate activa frică de bază. Totodată, limbajul, educaţia şi o distanţă mai mare între obiectul periculos şi persoană pot construi o schema emoţională, dacă individul realizează că obiectul nu îl va putea vătăma. Schimbarea concomitentă a circuitelor neuromotoare şi neurale constituie o tranziţie paradigmică între tipurile de valenţă ale emoţiei şi fenomene relaţionate emoţiei. În acest caz, persoana ar face tranziţia de la frică de bază la o secvenţă interes-cogniţie-acţiune, într-o schema emoţională pozitiva.

 PROCESE RECURSIVE ÎNTRE COGNIŢIE ŞI EMOŢIE

Page 28: Teorii Ale Emotiilor

Pe lângă cele cinci subsisteme ale emoţiei prezentate în primele pagini, mai apare şi reglarea. Cei mai mulţi cercetători care au studiat reglarea emoţională [începând cu Wundt, 1900] au sugerat faptul că există standarde interne [auto-imaginea, sau propria imangine] şi externe [norme sociale] care prescriu suprimarea sau modificarea unei anumite emoţii, fie în termenii exprimării exterioare ale acesteia [ex. reguli de afişare], fie în termenii experienţei emoţiei ca întreg [ex. reguli sentimentale].Există două surse majore de efecte recursive. Una este feedbackul primit de la modelul reacţiei emoţionale în modalităţile diferite de răspuns în ceea ce priveşte procesele de evaluare care se află în curs de desfăşurare [săgeata 1, fig. 1.2]. Deşi acest efect nu a fost indeajus studiat empiric, este foarte posibil ca legătură acestui feedback să fie implicată adânc în orice încercare de reglare, atât la un nivel conştient, cât şi la un nivel inconştient. De exemplu, o încercare de reglare prin reevaluare implică obligatoriu un anumit tip de reprezentare a modellului răspunsului emoţional şi a impactului de reglare a acestuia asupra proceselor de evaluare care se află în curs de desfăşurare. O posibilitate de integrare a informaţiei feedbackului în procesul de evaluare este afectarea directă a unui criteriu anume al acelei evaluări. De exemplu, când o persoană conştientizează că îi este frică, aceasta îşi poate reduce potenţialul perceput de coping în faţa acelui eveniment ameninţător. O altă posibilitate este cea a auto-percepţiei reacţiei emoţionale, care este un nou eveniment ce trebuie evaluat. Aceasta poate apărea în cazul situaţiilor sociale în care expresia emoţională este subiectul controlului social.

Page 29: Teorii Ale Emotiilor

FIG. 1.2 – EFECTELE RECURSIVE DINTRE COGNIŢIE ŞI EMOŢIEO a doua sursă de efecte recursive între cogniţie şi emoţie este impactul deciziilor sau comportamentului care a fost determinat de o reacţie emoţională specifică, atât a emoţiei în sine [în special componenţa sentiment a emoţiei; săgeată 2, fig. 1.2], cât şi a proceselor de evaluare care se află în curs de desfăşurare [săgeata 3, fig. 1.2]. Prin urmare, dacă persoana începe să fugă de acea situaţie ameninţătoare, poate, cel puţin iniţial, să îşi amplifice sentimentul de frică care poate afecta judecata asupra caracteristicilor centrale ale evaluării [ex. puterea sau potenţialul de coping].Frica si supararea au efecte opuse in ceea ce priveste perceptia riscului. In timp ce persoanele infricosate fac estimari ale riscului pesimiste si alegeri potrivnice risului, cu persoanele suparate se intampla opusul — din acest punct de vedere supararea fiind in aceeasi categorie cu bucuria.Frica si supararea difera in tema de evaluare a certitudinii si controlului. In schimb, certitudinea si controlul se compara cu metafactorii cognitivi care determina evaluarea riscului, si anume riscul necunoscut [definit de hazardele evaluate ca fiind incerte] si riscul temator [definit de perceperea lipsei controlului]. Frica si supararea ar trebui prin urmare sa exercite influente

Page 30: Teorii Ale Emotiilor

diferite asupra perceptiei si preferintelor. De asemenea, supararea provoaca atribuirea cauzei catre o persoana, in timp ce tristetea provoaca atribuirea cauzei situatiilor. Factorii de situatie pot modera influenta unei dendinte de evaluare emotionale. De exemplu, rezolvarea [sau stiind ca a facut-o altcineva] unei probleme care declanseaza o emotie dezactiveaza tendinta de evaluare, chiar daca emotia persista. Mai mult, persoana devenind constienta de propriile procese de evaluare si alegere ar trebui sa dezactiveze tendinta de evaluare, chiar daca emotia in sine inca persista.Tendintele de evaluare relationate emotiei pot lega trasaturile stabile [ex. ostilitatea] de modurile in care oamenii interpreteaza, se comporta, si creaza interactiuni sociale specifice. De exemplu, o persoana suparata percepe sistematic mai putin risc si face alegeri riscante – poate explica de ce acestea au o rata mare de destramare a relatiilor de cuplu, probleme coronare, sau mortalitate timpurie. Totodata, exista posibilitatea ca persoanele fricoase sa aibe optiuni cat mai putin riscante in defavoarea celor cu un potential de recompensare mai mare insa incert.

5. EMOŢIILE ŞI CONŞTIINŢASentimentele includ reprezentarea centrală a organizării răspunsului direcţionat de evaluare în emoţie, astfel reflectând modelul total de evaluări cognitive, dar şi răspunsurile motivaţionale şi somatice care stau la baza experienţelor subiective ale unui episod emoţional: sunt o reprezentare subiectivă cognitivă ce reflectă o experienţă unică a schimbărilor psihico-fiziologice, în contextul unei confruntări cu un anumit eveniment [Scherer, 2005].Sentimentul este, la bază, o senzaţie. Aceste senzaţii emoţionale, ca şi alte tipuri de senzaţii, sunt prin definiţie procese care sunt simţite – sau cel puţin accesibile, în sensul larg al cuvântului – într-un anumit nivel de conştientizare. Nivelul de dezvoltare cognitivă, precum şi procesele ierarhice[top-down, eng.] cum ar fi schimbarea atenţiei şi concentrarea, pot influenţa [sau exclude] înregistrarea sentimentului în conştiinţa acesibila reflexiv sau cognitiv. Când aceasta se întâmplă, experienţă emoţională are loc în  conştiinţa fenomenală[4] [sau la un nivel scăzut de conştientizare]. Conştientizarea fenomenală a unui sentiment – experienţa în sine – apare în general concomitent cu un anumit nivel de conştientizare reflexiva/ raportabila. Prin urmare, pot exista interacţiuni între sistemele neurale care susţin aceste două tipuri de conştiinţe. Aceste interacţiuni între cele două seturi de sisteme neurale permit sentimentului să îşi menţină funcţionalitatea în influenţarea gândurilor şi a acţiunii, chiar şi în caazul copiilor care încă nu pot vorbi.Altă determinantă a nivelului de conştientizare a emoţiei este intensitatea activităţii neurobiologice implicată în sentiment. O intensitate scăzută nu atrage atenţia în acelaşi mod în care o face o emoţie intensă. Însă neremarcat nu înseamnă neapărat inconştient, în cazul emoţiilor: acestea pot fi inegistrate şi totodată perfect funcţionale într-un anumit nivel de conştientizare.Procesele neurobiologice implicate în emoţii generează experienţa conştientă a sentimentului, care are o importanţă critică în evoluţia mentalităţii umane şi în conştiinţa reflexivă. Când o traumă avariază un sitem senzorial [ex. văzul], persoana este afectată în totalitate, inclusiv simţul sinelui şi al altor persoane, prin ceea ce se numeşte auto-conştiinţă [self-consciousness, eng.].

Page 31: Teorii Ale Emotiilor

Posibilitatea de a avea senzaţii poate reprezenta punctul de start al conştiintei. Apariţia capacităţii de a trăi şi răspunde emoţiei/sentimentului ar putea fi cel mai important pas în evoluţia sa. Emoţiile distincte joacă un rol principal în anticiparea efectelor posibile ale situaţiilor viitoare, totodată organizând şi integrand informaţia asociată strategiilor imaginate şi antrenând impulsuri pentru procesele şi acţiunile cognitive ale obiectivelor/ţelurilor. Fuziunea dintre procesele de anticipare ale emoţiei, antrenare [procese intagratoare şi de organizare] şi individualizarea rezultantă şi simţul de mijllocire ar fi putut constitui începutul conştiintei umane.Copiii umani, ca şi ai celorlalte mamifere, au o anumită formă de conştiinţă. Nou-născuţii cărora li se face o injecţie sau o altă procedura dureroasă exprimă durere prin expresii faciale prototip specifice acelei senzaţii [pag. ].  Odată cu înaintarea în vârstă, expresia facială prototipică a durerii alternează cu cea a supărării [pag. ], în cazul aceloraşi proceduri. Nou-născuţii, după cum arată anumite cercetări, pot trăi emoţii de bază în conştiinţa fenomenală sau la un alt nivel de conştientizare, excluzând apariţia emoţiilor în conştiinţa de acces, [access consciusness, eng.], care este responsabilă de raportarea verbală. Inabilitatea acestora de a exprima emoţiile prin limbaj nu înseamnă că acestea sunt absente.Conceptuzlizarea sentimentelor ca o fază a proceselor neurobiologice este congruentă cu idea că emoţiile pot fi simţite şi înregistrate în conştiinţa fenomenală şi în niveluiri scăzute de conştientizare fără a fi percepute. Aceste emoţii sunt de obicei descrise eronat ca fiind “emoţii inconştiente”. Ceea ce poate fi inconştient este nu senzaţia, ci percepţia sentimentului, iar această lipsă de percepţie poate justifica eşecul de înregistrare în constiina de acces; acest termen [“inconştient”] implică o emoţie care nu este simţită. În măsura în care sentimentele sunt, la bază, senzaţii, atunci generarea unui sentiment ipso facto generează o stare de conştientizare. Foarte des, dacă nu întotdeauna, se înregistrează de asemenea într-un nivel de conştientizare care este accesibil prin diverse rute. După dobândirea limbajului, sentimentele pot, de cele mai multe ori, să fie reportate prin diverse procese simbolice. În copiii foarte mici şi în alte persoane care au un vocabular afectiv insuficient, aceasta se poate manifesta prin comportamente specifice [expresii faciale, mişcări corporale etc.]. Sentimentele pot opera în conştiinţă fenomenală având puţin [sau deloc] conţinut cognitiv. Odată ce dezvoltarea permite experienţei emoţionale să se conecteze cogniţiilor de ordin superior, copii încep să lege sentimentele şi conceptele, făcându-şi totodată apariţia şi scheme emoţionale complexe. Limbajul asociat cu un anumit sentiment devine o unealtă a managementului emoţional, autoreglării, şi a altor funcţii executive.Procesele conştiente de simbolizare a emoţiilor au potenţialul de a intensifica personalitatea adaptivă şi funcţionarea socială. Limbajul este cu siguranţă cea mai comună metodă de simbolizare între indivizi. Cercetătorii au descooperit faptul că, la nivele neurale şi comportamentale, există efecte pozitive ale asocierii cuvintelor cu diverse afecte. MEMELE ŞI SISTEMUL NEURONAL DE OGLINDIREMemele [meme, eng.] sunt unităţi comportamentale [cognitiv, afectiv, acţiune] care pot propaga şi deveni subiectul selecţiei naturale. Sunt unul dintre mecanismele epigenetice care, alături de AND, joacă un rol în selecţia naturală. Aceasta poate opera nu doar în gene, AND, sau ARN, ci poate acţiona şi asupra unităţilor “replicante” [meme] care constau în cogniţie şi în modele de

Page 32: Teorii Ale Emotiilor

acţiune, lucruri diferite de structurile biologice care pot fi transmise prin învăţare imitativă. Este posibil ca memele să fi apărut pentru a servi funcţii adaptive unice din cadrul interacţiunilor sociale.Memele au legătură cu sistemul neuronal de oglindire [SNO], care constă în neuroni care se declanşează când persoana este angajată într-o acţiune anume şi observă o altă persoană care face acelaşi lucru. Acest sistem este legat de empatie: SNO traduce/transpune experienţele perceptual-senzoriale personale şi concepţiile care acompaniază expresiile şi mişcările celorlalţi oameni în parametri ai activităţii neurale ale observatorului. Activitatea neurală şi produsele sale ajută observatorul să înţeleagă şi să prezică starea şi gândurile persoanei analizate.SNO ar putea fi legat şi de simpatie şi altruism, nu doar de empatie. Componenta cognitivă a unei scheme emoţionale, în interacţiunea sa cu sentimentul, poate transforma empatia în simpatie. Această transformare ar impica o schimbare a răspunsului condus în mare parte de sistemul neurofiziologic sau sistemul motor către un răspuns care necesită procese conceptuale. Un SNO care facilitează simpatia, altruismul, şi procesele mimetice facilitează avantaje majore de adaptare. Empatia nu este suficientă pentru a motiva altruismul, acesta din urma depinzand, intr-un mod complex, de dispozitiile si emotiile curente   [compasiunea este detaliată în pag. ].DATE FINALEO problemă contemporană majoră este data de faptul că majoritatea psihologilor cred că afectele sunt episodice, de scurtă durată, şi conştiente. O altă neînţelegere relationata este că odată ce un episod emoţional se termină, gândirea este “eliberată” şi pregătită pentru procese perfect raţionale. Această noţiune persistă în ciuda argumentelor elocvente care sugerează că nu există raţionament pur, motiv pentru care emoţia şi cogniţia nu pot fi studiate separat.

[1] deşi frica poate apărea şi când evenimentul este cunoscut sau previzibil[2] Un semnal universal ca fapt in sine nu este o evidenta a unei emotii [ex. facial, vocal etc.].[3] COPING - a face faţă unei situatii.[4] Conştiinţa fenomenală este un nivel de conştientizare în care obiectele, evenimentele şi sentimentele se înregistrează şi rămân experienţe care nu sunt raportabile verbal. În acest tip de conştiinţă, sentimentele îşi păstrează funcţionalitatea.