Curs -

Antropologie

Ce este omul? Omul este o fiinţă vie. Cartea care ne învaţă pe noi cine este omul e

Biblia, ea este la baza cunoştiinţei noastre şi baza antropologiei.

Bliografie:

*Grigorie Marcu- Antropologia paulină

Antropologia paulină

*Grigorie Marcu- Antropologie biblică

Antropologie teologică:

*Marius Telea- Antropologia părinţilor capadocieni

*Vasile Răducă- Antropologia Sfântului Grigorie de Nyssa

Petre Ţuţea

*Panayotis Nellas - Omul, fiinţă îndumnezeit ↔ Panayotis Nellas - Omul,animal îndumnezeit

Aristotel- numeşte omul ca fiind :” zoon politikon” =”animal social”,”animal politic”.

Noi suntem: persoană, individ, unul, o fiinţă : persoană= fiinţă cu faţă ;

faţă= individualitatea fiecărui om (prosopon) ; individ= unul, o fiinţă vie.

S-a impus conceptul de persoană şi Părintele Dumitru Stăniloae insistă pe acesta:

Chipul îndumnezeit al omului; Îndumnezeirea omului ; Filocalia ; Personalitatea religioasă.

Componentele omului sunt : credinţă şi conştiinţă (= corelaţie cu cineva) . Atotştiinţa

supremă este Dumnezeu.

Antropologia ştiinţifică se bazează pe teoria evoluţionistă.

*Teoria lui Darwin spune că noi trecem prin toate animalele ca să ajungem om şi

că omul a evoluat din maimuţă.

Antropologia creştină se bazează pe teoria creaţionistă.

Omul nu a evoluat din maimuţă. A.D.N-ul uman e unic. Facerea lumii e complexă.

Gândirea naturalistă de azi e mai complexă şi nu se mai ascultă de cuvântul Domnului

Antropologie biblică

Omul în Biblie e prezentat în relaţie cu Dumnezeu.E un model antropomorfic,

teandric.Trebuie să te împlineşti în societate moral, intelectual.Părinţi duhovniceşti: Teofil

Pârâian şi alţii se exprimă în acest sens.Omul biblic e omul credincios.Dumnezeu vine la

Avraam, etc. Dacă a venit la cel din Biblie vine şi la orice om.Savanţii nu au creat nimic. Noi,

teologii, avem o problemă cu ideologii.Dumnezeu îţi cere să fii credincios.Credinţa semnifică

omul în relaţie cu Dumnezeu.

”Cei săraci cu duhul” sunt  cei care au capacitatea de a primi cuvântul Domnului.

Analogii în TEOLOGIA FUNDAMENTA LĂ :

- Analogia fidei (analogia credinţei)- Biblie

- Analogia relationis

- Analogia entis

1)Analogoia fidei

Credinţa= crezi acum, crezi în cele viitoare .

„Adevăr zic vouă”- Iisus Hristos

Adevărul este o relaţie cu „Cel ce este ”.

„.Cuvântul meu este adevăr”.

Cuvântul lui dumnezeu se asociază cu adevărul.

Dabar (în ebraică) cuvântul lui Dumnezeu.

Nu ai şti că eşti om dacă nu vezi omul din faţa ta, dacă te naşti în familie.

Dabar este asociat cu emet (adevăr)

Dabar (cuvânt)= emet (adevăr)

Pregustare= precomprehensiune

Cuvântul este adevărul.Adevărul te face liber. În comuniune cu Cel ce este, în

comuniune ca fiinţă.Cunoaşterea ţi-o dă Cel ce este.

Pavel era cel mai deştept rabin.

„Toate cuvintele sunt lumină” (Grigorie Palama)

Dabar în Vechiul Testament, nu avem conceptul de revelaţie.

Avem textul: ,,Dumnezeu s-a arătat nouă”

Biblia relatează aceste veniri ale lui Dumnezeu.

Noi suntem creaţi pentru lumină.

De la persoană cuvântul divin ajunge la suflet.

2)Analogia relationis

Pe lângă acestea vine şi sensul de comuniune.Gelozie înseamnă fidel unei relaţii, alianţe,

legământ.O alianţă cu Dumnezeu se instituie prin creaţie.Cuvântul Bibliei e adevăr. Hristos ne

interpretează Biblia. Profet este cel care vorbeşte înainte. Cele viitoare sunt spuse de

Hristos.Avem dimensiunea sacramentală. La hirotonie se spune: „Câţi suntem credincioşi...”.

Antropologia relationis-Dumnezeu instituie o relaţie a credinţei .

3)Analogia entis

Ens= aseitatea, o on= Cel ce este .

Petrache Poenaru vorbeşte despre entis – estime în primul „Tratat de teologie”.

Dogmele folosesc întâi limbajul biblic.

Universităţile au dezvoltat o literatură teologică.

„Cuvintele lui se plinesc”

Este un eveniment.

„A avea religia în şcoală nu e ceva împotriva firii”.

Este o idee permanentă de Hristos. Hristos e iubire.Dacă devii iubire, devii din iubire de

Dumnezeu. Omul e o fiinţă a relaţiei.

Zizioulas: „Omul e o fiinţă a relaţiei”

- vine pe linie filozofică grecească

- sacrum= sfânt

*Rudolf Otto – Le Sacre (Sacrul)

Cuvântul este viu şi lucrător. Cuvintele se plinesc. Voinţa divină se împlineşte în noi

permanent. Teologia noastră trebuie să devină o teologie a prezenţei. Mistica e tăcere.

Adevărul se obţine prin contemplaţie.

„Vremea este să lucreze Domnul”

Antropologia e complexă.

*Vintilă Mihăilescu- Antropologie (5 introduceri)

Simbol

J. Borello

Pentru licenţă: „Studii teologice”

Incapacitatea omului

Personalitatea credinciosului este creştină.

*Robert B. Ewen- Introducere în teoriile personalităţii

- Psihanaliza

-Teoriile personalităţii

*Florin Caragiu- Antropologia iconică reflectată în opera Părintelui Dumitru Stăniloae

*Albert Chapelle- Antropologia

Zizioulas- primatul divinului şi omul în plan secundar.

Omul biblic este şi omul credinţei.În el nu există dihotonismul atât de evidenţiat.

*Omul (bizantin, medieval)- Editura Polirom

OMUL

Curs-

Omul este credincios lui Dumnezeu. Antropologia creştină este a omului credinţei.

Omul în Sfânta Scriptură

Prima vorbire despre om în Sfânta Scriptură este la Facere. În Paradis există modelul de

comuniune cu Dumnezeu. De aici, de acum, suntem cu Dumnezeu. Dumnezeu se coboară şi

materia urcă.Dumnezeu suflă asupra omului suflare de viaţă. Suflet înseamnă viaţă cu conştiinţă,

libertate. Dumnezeu intervine în viaţa omului după ce păcătuieşte.

-Revelaţie

Dumnezeu încheie legământ, alianţa.Aprofundează această alianţă.Se dă o substanţă acestei

alianţe. Vechiul Testament este plin de aceste veniri ale lui dumnezeu la om. Trebuie să avem

inţelegerea duhovnicească a Scripturii. Sfânta Scriptură e scrisă în 1500 de ani.Canonul e

relevant în această înţelegere. Omul trebuie să urmeze celor ce au făcut fapte bune.

Părinţii Bisericii

Grigorie Palama: „Teologul e cel la care a venit lumina lui Dumnezeu”

Omul este constituit din două: materie şi spirit. Dualism antropologic: omul este alcătuit din

suflet şi din trup.

Hristos a venit la Pavel:”Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?”

„Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!”

Dumnezeu nu este ceva străin omului:”Duh este Dumnezeu.” Dumnezeu vorbeşte despre

Dumnezeu pentru că se cunoaşte cel mai bine.

Hristos ne-a învăţat rugăciunea „Tatăl nostru” . Din Vechiul Testament se spune: din

moment ce ai un tată, el te revendică.

Suntem pentru Dumnezeu, deschişi pentru Dumnezeu.

Antropologia biblică este complexă pentru că se extinde pe multe secole.

Raţionaliştii spun că Biblia e o carte istorică.

Sfântul Pavel: ,,Litera ucide, dar duhul dă viaţă!”

Mesia e cu noi, Dumnezeu e cu noi: „Cu noi este Dumnezeu!”

În taina Mirungerii primim harul Duhului Sfânt.

Grigorie Palama: ,,Sfântul are vedere, dar el ştie să o şi explice”

*Paul Tillich- Dinamica credinţei

Omul şi Biserica

Irineu de Lyon: „ Unde este Biseric0a, acolo este şi Duhul Sfânt şi acolo este şi Adevărul .”.

Psalmul 138: „atotprezenţa divină”.

Aşa cum stăm pe pământ Dumnezeu ne aşteaptă. Îngerii laudă pe Dumnezeu ca să existe.

Termenii biblici care desemnează pe om:

1) Adam

E primul nume. Pentru prima dată omul este definit în Biblie ca Adam.Semnifică de fapt

lutul. Dumnezeu l-a creat.

Definim moartea prin ceea ce este obiectiv.Iubirea şi moartea sunt foarte

îngemănate.Gândul la moarte apare după jumătatea vieţii omului.

La filozofii antici avem dualismul.

*Pr. Prof. Gheorghe Petraru- Lumea, creaţia lui Dumnezeu

*Pariul lui Blaise Pascal

Pariul lui Blaise Pascal: ”Dacă crezi în Dumnezeu şi El există, te duci în Rai. Dacă crezi în

Dumnezeu, dar El nu există, nu pierzi nimic. Dacă nu crezi în Dumnezeu, dar El există, te duci

în Iad. Dacă nu crezi în Dumnezeu şi chiar nu există, într-adevăr ai avut dreptate, dar eşti tot în

situaţia celui care a crezut. În concluzie: mai bine crezi şi rişti să câştigi totul decât să nu crezi

şi să rişti să pierzi totul.”

*Michel Henry- Cuvintele lui Hristos

Omul este unul. Pământul este unul.Noi suntem geocentrici pentru că aici ne-a creat

Dumnezeu.De aceea , Religia trebuie înţeleasă ontologic.

*Mihai Neamţu- Gramatica Ortodoxiei

-capitol Mil Rang (Bang)- englez radical

Evanghelismul are o raţionalitate istorică.

Synodikon- se condamnă toate ereziile.

Basar- carne (corpul de carne)- exprimă materializarea carnală a pământului .

*Atanasie Negoiţă- Antropologie biblică

Ruah- Duh

Basar ↔ ruah

Basar e însufleţit

Antropologie este monistă, triadică.

Spiritul este acea parte spirituală a omului.

*Dumitru Constantin Dulcan- Inteligenţa materiei

Apa sfinţită îşi schimbă formula şi nu se strică.

Sfântul duh o sfinţeşte pe apă.

Omul este imaginat.

Credinţă şi raţiune.

Protestanţii au luat credinţa biblică.

Credinţa şi raţiunea se îmbină. 0

- Grigorie Palama

Fideismul şi raţionalismul.

Omul are spirit, e spirit raţional

Minte, cuvânt, duh

Gândirea care gândeşte.

Duhul e puterea.

„Duhul se purta deasupra.”

Expresia cea mai semnificativă.

Postul e o rugăciune în sine.

Ruah se referă şi la Ruah Iahwe - Duhul lui Dumnezeu

Dumnezeu îţi oferă acel credit - credinţa.

Nefesh - e asociat cu sufletul.

Sufletul individual al fiecăruia.

Rugăciunea de la împărtăşanie - cuvinte cu forţă ontologică

Exprimi gâtul.

În limba ebraică toate semnele semnifică ceva.

Gâtul prin nefesh .

În cântarea La râul Babilonului (- blestemul evreului -) limba se lipeşte de cerul gurii şi nu mai

intră aerul.

Aerul întreţine viaţa pentru plămân( pneuma- ruah ).

Ish şi ishah- bărbat şi femeie

Leb- inimă → centrul omului

Noűs- mintea

La japonezi centrul este burta.

Întâlnirea gândirii ebraice cu cea elenistică se face în timpul lui Alexandru Macedon.

Septuaginta- ebraicul este tradus în greacă.

Unele cărţi sunt rezumatul ebraic- grecesc.

*Isihasm

-Isihasm: leb-nous

-„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul !”

-Aceasta este rugăciunea cu mintea in inimă.

-Cardia- inimă

-Inima în minte

Noi suntem în primul rând suflet, fiinţă spirituală.

Sarx↔ basar

Nefesh↔psyhe

Ruah↔pneuma

Leb↔cardia/kardia

În Noul Testament în toate cărţile se evidenţiază primatul sufletului.

Antropologie biblică:

- a fi cu Dumnezeu

- fiu al Tatălui

- a avea cauză în Dumnezeu

- a fi pentru Dumnezeu

Credinţa în Vechiul Testament înseamnă a auzi cuvintele lui Dumnezeu.

Credinţa în Noul Testament înseamnă vederea lui Hristos.

Omul e persoană, în relaţie cu Dumnezeu, iubit de Dumnezeu.

Antropologie

Curs

Izvorul gândirii noastre spirituale e Sfânta Scriptură.Avem dimensiunea spirituală a

vieţii.Omul e în primul rând în Sfânta Scriptură o fiinţă spirituală.Dumnezeu ne-a creat ca

oameni.O perihoreză antropologică- omul este alcătuit din trup şi suflet (materie şi spirit).

*Ioan Romanides- Dogmatică

Mistica este simţirea iubirii lui Dumnezeu.

Mistica paulină

*Grigorie Marcu- Antropologia paulină

Colecţia Migne 22 volume

Comentariu la Evanghelia după Matei- Sfântul Ioan Gură de aur

Fiinţa spirituală - un om corect, drept, care ascultă cuvântul Domnului.

Axioma teologică - Ecclesiast 12

Fenomenologia franceză - actul creaţiei

Principiul antropic - Tippler şi Bachler

Noi nu suntem nimic, ne trezim într-un univers frumos

*Adevărul e contemplaţie.

Sfântul Pavel spune despre relaţia cu Dumnezeu a omului.

Alexander Schmemann: „Prin Botez restaurăm relaţia cu Dumnezeu. Primim har.”

Argumentul ontologic e simplitatea.

Un matematician german: omul e unul.

Noi suntem oamenii lui Hristos, Hristos e Dumnezeu şi noi oamenii ne îndumnezeim.

Ne gândim fenomenologic şi existenţial.

Temeiuri scripturistice

Ruah

Nefesh- suflet

*Pisica în cutia lui Schrodinger

„Pisica lui Schrodinger este un experiment mintal,adesea caracterizat ca un paradox, imaginat

de fizicianul austriac Erwin Schrodinger în 1935.”

Pisica lui Schrodinger : „o pisică, împreună cu un flacon cu otravă închis, sunt plasate într-o

cutie protejată de orice decoerenţă cuantică indusă de mediul extern. Dacă un detector Geiger-

Muller detectează o radiaţie atunci flaconul va fi spart, eliberând otrava care va ucide pisica.

Mecanica cuantică sugerează că după o perioadă pisica este concomitent vie şi moartă. Totuşi,

când ne uităm în cutie, vedem pisica ori vie, ori moartă, şi nu un amestec de vie şi moartă.”

Omul

Omul e unit cu pământul.În lumea materială există perfecţiunea.Darwin susţine teoria

evoluţiei omului din maimuţă

Teoria mişcării spune: în El existăm,în El ne obiectivăm,am ieşit din nemişcare,suntem spre El.

*Petru Damaschin- Filocalia 5

În Capela Sixtină Dumnezeu dă degetul Lui cu degetul lui Adam.

*Cardinger- Inteligenţe multiple

Psalmi

Spirit

Psalmii- sunt scrişi de David.

Catisma 12:”am înţeles mai mult decât părinţii mei”(din Psaltire)

Există legătura computer-biologie-ştiinţă.

Omul nu va crea niciodată cum a creat Dumnezeu.

Şeol- lumea umbrelor, Iad.

Biblia nu e un discurs, e un enunţ kerigmatic.

Dumnezeu vine la Moise, Hristos vine la Petru.

În Vechiul Testament se arată că omul este compus din suflet şi trup.În Vechiul

Testament omul primeşte cuvinte de la Dumnezeu.Oamenii au cu Dumnezeu o relaţie simţită şi

voită.Modelul antropologic veterotestamentar este omul care ascultă de Domnul.

(Şcoala Catolică din Franţa: „ Ora de religie- act de evanghelizare în şcoală ”)

* Pr.Prof.Dr. Petraru Gheorghe - Teologie fundamentală şi Misionară. Ecumenism

Textul Sfântului Isaac Sirul (în *Pr.Prof.Dr. Petraru Gheorghe -Teologie fundamentală şi

Misionară. Ecumenism )

Problema de astăzi este secularizare.

Omul credinţei e omul care ascultă de Dumnezeu. Omul credincios e omul care inchie o

alianţă cu Dumnezeu.Vechiul Testament prezintă o perspectivă antropologică. Omul este

binecuvântat de Dumnezeu. Oamenii trebuie să fie realişti.Omul biblic munceşte, lucrează

pământul. Omul biblic este războinic.

Psaltirea e rugăciune personală: psalmi sunt o poezie ebraică.

Cărţile protestante- nu au cartea Iisus, Fiul lui Sirah.

Cuvintele vieţii veşnice le gestionează .

*Filozofie religioasă- editura Deisis

Omul credincios

-Dacă eşti fidel, eşti credincios.

-Un om credincios stă pe piatra credinţei.

-Sec. XX, sec. XXI sunt secole ale martirajului.

-Omul care se roagă.

-„Cu noi este Dumnezeu.”

-Omul care este religios.

(„Trenul locomotivă duce 400 de vagoane . ”)

Teologia creştină este unică.În Noul Testament Hristos vorbeşte despre suflet.Hristos se

defineşte pe Sine împărăţie.Dacă eşti în Hristos eşti în împărăţia divină.

*Nicolae Mladin- Asceza şi Mistica paulină

*Liviu Stan- Mirenii în Biserică

Vieţile Sfinţilor trebuie citite în continuitate în fiecare zi.

Om credincios, om biblic, omul liturgic.

În Noul Testament avem cuvinte care insistă pe supremaţia sufletului.

Citate scripturistice:

-„Ce va da omul în schimb pentru sufletul său.”

-„În noaptea aceasta, se va lua sufletul tău de la tine.”

Este faptul că sufletul merge în Rai sau în Iad.

În Vechiul Testament avem ascultarea omului faţă de Dumnezeu.

(Observaţie: Teologia Fundamentală are un limbaj ermetic şi de aceea trebuie lectură.)

În Hristos avem antropologie sacramentală.

Nicolae Cabasila

Sufletul în Vechiul Testament, Noul Testament, antropologie sacramentală.

Pentru examen : Antropologie sacramentală- Noul Tesatment, dogmatică, Molitfelnic,

rugăciunea din Ceaslovul la Împărtăşanie

Omul

Omul şi Sfintele Taine

Antropologia sacramentală

Curs

Omul este alcatuit din trup şi suflet.Taina omului este perihoreza antropologică dintre

corporalitate şi spirit.

„Sfinţiţi-vă în spiritul, în duhul şi în sufletul vostru”- cheia hermeneutică.

Biserica este axis mundi- centrul lumii.

*Dumitru Constantin Dulcan- Inteligenţa materiei

+Idei din cărţile lui Dumitru Constantin Dulcan

+* Inteligenţa materiei (Dumitru Constantin Dulcan) - prezintă drumul materiei de la

prima undă de lumină creată de Dumnezeu până în clipa în care, prin creierul uman, omul

se poate conştientiza pe sine.

+* Somnul raţiunii (Dumitru Constantin Dulcan) – în timp ce lumina raţiunii este sursă a

vieţii şi a armoniei, somnul raţiunii nu poate naşte decât monştri.

+* În căutarea sensului pierdut vol.II : Creierul şi noua spiritualitate (Dumitru

Constantin Dulcan) - despre *Neuroteologie .

+*Neuroteologia îşi propune o abordare holistică (sub toate aspectele) a relaţiei dintre

ştiinţă şi religie, acordând un respect egal atât ştiinţei cât şi religiei.

+*Psihologii de la Universitatea din Montreal au studiat fenomenele ce se petrec în creier

în timpul rugăciunii intense constatând activarea a 12 regiuni din creier şi existenţa

relaţiilor de localizare dintre conţinutul trăirii şi unele arii din creier.

Dumnezeu ne-a creat fiinţe întregi. În teologie a triumfat conceptul de persoană. Despre

persoană se vorbea la concret.

Devenirea întru fiinţă

Max Scheler- Iisus Hristos- restaurarea omului

„Persoana este forma unică şi necesară de existenţă a spiritului:”(Max Scheler)

Părintele prof. Dumitru Stăniloae insistă pe conceptul de persoană.

Botezul

Formula de la botez: „Se botează robul lui Dumnezeu…(numele)”

Postul

Prin post ne afirmăm identitatea noastră în Biserică.

Minunile, Înţelepciunea

„Iudeii caută minuni, elinii caută înţelepciune”(Sfântul Apostol Pavel)

Euharistia

Proscomidia s-a introdus în secolele XI-XII.

Iluminarea

Prin Biserică avem iluminarea.

„Acestea sunt cuvintele!”(Noul Testament)

„Dragostea dogoritoare a Maicii Domnului”(Părintele Arsenie Papacioc)

„Totul e Hristos!”(Sfântul Maxim Mărturisitorul şi Fericitul Augustin)

„Să ne facem meseria!”(Părintele Profesor)

Veizecher- Lumea, creaţia lui Dumnezeu

Teologii

Ne gândim la consecinţele minunilor asupra noastră.

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae insistă pe intersubiectivitate.

Dumnezeu este iubire, creştinismul este iubire, iubirea dintre oameni.

În taine avem iluminarea personală.

Când vezi lăcaşul de cult îl vezi legat de Hristos.

În Săptămâna luminată crezi că e Rai pe pământ.

Prin taine devenim fiinţa iluminată.

În eshaton avem iluminarea teologică.

Pentru noi a fi credincios înseamnă suferinţă, dar şi bucurie.

În botez avem: dimensiune, sacramentalizare, dimensiunea ontologică.

Iconomie

Harul prisoseşte, e din abundenţă, iradiază din Fiinţa Divină.

Sfântul Pavel e marele convertit.

Arătarea Mântuitorului pe Drumul Damascului lui Pavel este o revelaţie.

„Caracterul central al apostolilor”

Analiza transcendentală - Kant

*În teologia sacramentală

Botezul

Botezul e important pentru antropologia creştină.

„Naşterea întru Evanghelie şi întru Hristos”.

„Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat” (Galateni 3,27)

Primind botezul primeşti pe Hristos.

Botezul aduce cunoştinţa lui Hristos.

„Duhul să nu-l stingeţi”

Molitfelnic

Ce e în Biblie se reia în Molitfelnic.

Mirungerea

La început se administra prin punerea mâinilor.

Botezul vine împreună cu Mirungerea, amândouă sunt complementare.

Formula: „Pecetea Darului Duhului Sfânt”

(Fenomenologie şi existenţialism)

În faptele apostolilor.

În Vechiul Testament avem prezenţa Duhului Sfânt.

Predica Sfântului Apostol Petru la Cincizecime, citează din Biblie , din Ioil.

Duhul Sfânt este legat de bucuria prezenţei.

A profeţi= a vorbi în numele cuiva.

Duhul Sfânt este legat de cunoaştere.

În Vechiul Testament cele 7 daruri ale Duhului Sfânt.

Isaia 11,1: „...”.

1.Înţelepciune

Şi psalmii sunt tot înţelepciune.

„Eu (Dumnezeu) sunt înţelepciunea”

Sofia este înţelepciunea divină.

Hristos e înţeleptul, filozoful.

Înţelepciunea şi-a zidit Biserică.

2.Cunoştinţă

Internalizare (concept psihologic)

Iubirea e perihoreză continuă (întrepătrundere).

Connaissance = cunoaştere (din limba franceză)

Fiinţa sacramentală înseamnă o perihoreză cu divinul în har.

„Niciodată noi oamenii nu vom crea aşa cum a creat Dumnezeu”

Luca al Crimeei

Bărbatul şi femeia asigură substanţa lumii.

Galateni 5,22 - de interpretat

Molitfelnic – de interpretat

Euharistia

„Mănânci ceea ce eşti”(Ludwig Feuerbach)

Acatist: „Hristos dulceaţa”

Irineu de Lyon:”Suntem oameni euharistici, viaţa noastră este conform Euharistiei”

Rugăciunea de la spovedanie

Taina Nunţii, Cununiei

Familia e binecuvântată în Taina Cununiei.

Hirotonie

Preoţia sacramentală.

(Prodrom- icoană nefăcută de mână)

Omul credinţei / credincios

Curs

H. Fries : „Credinţa mea, în plan subiectiv, este corelatul subiectiv al revelaţiei obiective.” .

Eul:

- eul intenţional

- eul convocat

Friedrich Nietzsche

La catolici e un text care spune că „Dumnezeu a murit”.

(Pământul se mişcă în jurul axei sale cu o viteză de 1600km/h ( viteza de rotaţie a Pământului)

„Simbolul dă de gândit”

Paul Ricoeur :(„Simbolul dă de gândit”)

Nae Ionescu, Toma Ionescu, Andrei Pleşu, Dan Puric sunt intelectuali creştini.

Conştiinţa intenţională.

Conştiinţa e de la Dumnezeu .

Conştiinţa = împreună ştiinţă.

Filosofia Religioasă Europeană

Sfinţii Părinţi au plasat schema raţională la textul revelat.

„Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă”

- este o axiomă revelaţională raţională

- Dumnezeu s-a revelat nouă.

În 1815 se constituie Sfânta Alianţă

„Un Domn, o credinţă, un botez, o turmă, un păstor”(globalizare, unitate)

În lume se vorbeşte de o globalizare seculară.

Edmund Husserl

Conştiinţa convocată, duh convocat

„Adame, unde eşti?”„Eu sunt Cel ce sunt.”

„Veniţi la mine cei osteniţi”(convocare)

Omul sfânt este sfinţit. Sfinţirea este percepută în dinamica desăvârşirii.

„Boteza-tu-te-ai, sfinţi-tu-te-ai, mirui-tu-te-ai,…”(Molitfelnic)

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae- Structura rugăciunii

Chipul nemuritor

„O să se ajungă să avem mai mulţi sateliţi decât meteoriţi.”

*Părintele Profesor Doctor Petraru Gheorghe- Lumea, creaţia lui Dumnezeu

Actul credincios e un act relaţional, e un dat ontologic.

Meta = te duce dincolo de

A ucide pe cineva spiritual= a nu te ruga pentru mântuirea cuiva.

„La noi e un paradox pentru că cei care primesc botezul nu devin credincioşi.”

Hristos ne invită la credinţă.

Nu poţi să cunoşti dacă nu citeşti.

*Părintele Profesor Ion Bria-Misiologie

- Biblia

*Petru Rezuş- Teologie Fundamentală

Fundamentul în Teologie e Hristos care ne vorbeşte

Metanarativ biblic.

Hristos ne invită să fim credincioşi.

Dimensiunea cognitivă a credinţei.

Dumnezeu: Cel veşnic

Teologia ortodoxă trebuie să depăşească acest prag al autosuficienţei şi al defensivei.

*Michel Henry- Cuvintele lui Hristos

„Nimeni nu ar fi crezut dacă nu ar fi văzut ce au crezut”

„Nemo crederet nisi videret esse credendum” (Thomas d'Aquino)

Vizualizarea credinţei divinului.

Credinţă, vedere, auzire a lui Dumnezeu (Fericitul Augustin).

Relaţia cu Dumnezeu

Persoana de lângă mine este importantă în revelaţie pentru că avem nevoie de comuniune.

Abba/Ava/ Baba - primele cuvinte ale unui copil; el cheamă părintele divin (din ebraică, părinte)

Limbajul este semnalul apartenenţei la transcedenţă.

„A fost cuvântul Domnului”

Sfântul Apostol Pavel ne vorbeşte despre credinţă în scrierile sale.

Oamenii trebuie să fie în har, să se sfinţească.

Sfântul Apostol Pavel spune în epistolele sale adevărul despre credinţă, cunoştinţă.

„Lacrima curăţă ochii”

Cuvântul divin e cuvântul din Sfânta Scriptură.

În Rugăciuni sunt cuvintele Scripturii.

*John Henry Newman- Gramatica Asentimentului(Grammar of Assent)

„Astăzi se cere un coş de idei teologice.”

„Poţi să aduni cuvinte pe care le-au spus oamenii despre Hristos”.

„O argumentare se face printr-o convergenţă de argumente”(Newman)

Hristos se enervează cu mânie dumnezeiască pentru că poporul nu are credinţă. Ex: la

intrarea în templu: „Voi faceţi din casa Domnului peşteră de tâlhari.” -Temlul s-a transformat în

loc pentru comerţ.

„Nemo credit nisi volens” =”Nimeni nu crede dacă nu voieşte.”

Aletheia = adevăr αλεθεια= adevăr

Lithos = uitarea λίθος= uitarea

„Limbajul teologic trebuie introdus în orice limbaj.”

Oamenii au un sens al existenţei. Cel care nu îşi găseşte sensul existenţei e un (om) mort.

Dumnezeu este pur infinit pentru fiecare fiinţă umană. Ne adresăm aceluiaşi Dumnezeu Căruia

s-au adresat şi Sfinţii.

Etimologie:

-Sens- sens ( din franceză: sens)

-Natures(contenances) (lb. franceză) = firi

-chantier (lb. franceză) = şantier

Experienţe ale sensului vieţii :

-1)Sensul spre moarte

Este vorba de o moarte spre înviere.

-2)Sensul spre Absolut

*Avem intenţionalitatea spre Absolut. Pe noi ne vede Dumnezeul Absolut.

Hristos: „Veniţi la mine…”

Omul în condiţia sacramentalităţii

Psihologia religiei/ religioasă

Curs

Psihologi: Carl Gustav Jung, Abraham Maslow ,etc.

Psihologia religiei se înscrie şi ea în această perspectivă în plan ontologic şi existenţialist.

Omul modern a făcut o ruptură.A împărţit între ceea ce este ontologie şi ceea ce este fiinţă. Eul

acesta se rupe de nivelul ontologic. Există această împărţire între cea ontologică şi cea

funcţională.Psihologia studiază fenomenele, senzaţia, percepţia, reprezentarea, gândirea.

Psihologia religioasă studiază rugăciunea.

Un om religios ştie cui se roagă, de ce se roagă, în ce crede când se roagă. Un om religios

este realmente un convertit. Oamenii au o convertire la credinţă prin botez. Alţii se roagă ca în

hinduism şi recită mantre, fac şi yoga. Când ai un comportament moral creştin eşti creştin

ortodox.

Etapele convertirii :

- Un teolog ortodox este convertit la Hristos. Avem ca exemplu convertirea Sfântului Apostol

Pavel. Convertirea se face prin credinţă şi certitudine.

1)Etapa intelectuală

Sfântul Apostol Pavel era un intelectual.

Exemplu: preotul este intelectual când merge în casele oamenilor.

Exemplu: preoţii romano-catolici din ordinul dominican.

Dumnezeu „Cel ce este” este metapersoană.

Suntem intelectuali pentru că noi cunoaştem Biblia.

Un nivel intelectual al Ortodoxiei este bine subliniat.

David Bosch- Transforming mission

*El accentuează partea intelectuală a teologiei bizantine.

*Exemplu: filosofie bizantină, filozofie greacă.

*Sintagma „Eu sunt Cel ce sunt” este pusă în interpretarea filosofică.

Adolf von Harnack- vorbeşte despre elenizarea creştinismului.

Teologia are o dimensiune intelectuală a convertirii.

-1.Convertirea intelectuală este convertirea la text.

Hristos a vorbit mult mai mult decât este scris în Sfânta Scriptură.

Cuvintele Cuvântului sunt cuvintele Bibliei, cuvintele lui Dumnezeu,

Titlurile gândirii ontologice

Sunt două gândiri teologice:

-a) una idealistă; ce este idealismul(ex.: Kant, Hegel)

-Cunoaşterea se reduce la ideile din gândurile noastre.

Idei: despre Dumnezeu, extratereştri

Ideile noastre se încadrează în sistemele filozofice: ontologie, fenomenologie

-b) realism

Explicaţie: ce este ?

-A cunoaşte înseamnă a prinde ceva.

-Aceasta este o acomprehensiune a unui lucru cunoscut.

Expresia Sfântului Petru: „Să participăm la dumnezeiasca fire” (II Petru 1,4)

Noi participăm la această fire, la har, la viaţă în Hristos: are parte de experienţa în Hristos

*Temeiul Apologeticii: „Să ai răspuns pentru orice.”

(Thomas S.M. Dubay- Faith and certitude)

*Pentru convertirea intelectuală trebuie citite următoarele texte: Biblia, Filocalia,

Sfinţii Părinţi,PSB.

David Bosch insistă pe teologie intelectuală - teologiei bizantine

Cel mai mare teolog este Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Platon: „Dacă nu eşti geometru nu intri în templu”.

Sfântul Simeon Noul Teolog- mistic

Sfântul Grigorie Palama- participare

-2. Convertirea morală

Este al II-lea stagiu, a II-a etapă .

Marx este un bun filozof.

Paul Ricoeur- Elemente de hermeneutică

(oamenii au nevoie de oficiu şi beneficiu)

Fericiri şi legea Bisericii

Ludwig Feuerbach: „Mănânci şi eşti ceea ce mănânci”

Părintele Arhim. Teofil Pârâian: „Faci şi eşti ceea ce faci”

Eul şi non-eul

Legea devine o comuniune, o relaţie între om şi divin; relaţia între Dumnezeu şi om

-3. Dimensiunea religioasă a convertirii

Este atunci când ne adresăm unei persoane care este în faţa noastră şi care ne revendică.

De exemplu: aceasta se manifestă atunci când spunem: „Tu Doamne, tu mama, tu tata”

Modele de convertiri religioase: Sfântul Apostol Pavel, Sutaşul Corneliu

*Nicolae Mladin- Ascetică şi mistica paulină

Mari psihologi

Logica spiritului (carte)

Orice abordare a unei cărţi trebuie făcută din perspectivă creştină ortodoxă

*Psihologi religiei sunt: Max Scheler, (Psihologie şi religie)(Psihologia adâncurilor),Sigmund

Freud, Carl Gustav Jung , William James , Erich Fromm , Gordon Willard Allport , Abraham

Maslow.

Freud

Pentru Freud religia este o stare patologică, o nevroză; omul e bântuit.

- Omul are faţă.

- Credinţele sunt o iluzie înrădăcinată în dorinţa după tată.

- Acesta merge pe paternalism.

- Patologie

- Tata şi mama să îţi fie ca Dumnezeu.

- Când spunem „Tatăl nostru”

Dorinţa aceasta de tatăl înseamnă a simţi că ai un tată ocrotitor.

Această proiecţie dinspre tatăl

Pascal: „Inima îşi are raţiunile ei, (….), pe care mintea nu le pricepe”

În Vechiul Testament bogatul vrea să vină să îi înveţe pe alţii să respecte legea lui Moise.

Focul din înăuntru (carte)

Ca să numeşti tatăl - treci de la iluzie la imaginaţie când ai pe cineva care te ocroteşte.

Împlinirea

Atitudinea religioasă

Sunt simptome înrădăcinate

Jung :

”Religia este o atitudine, atentă, iubitoare şi numinoasă”

*Numinos

*Rudolf Otto- Sacrul

*Rudolf Otto- Despre numinos

Scolastica preia filozofia aristotelică şi foloseşte pentru Dumnezeu denumirile de

substanţă, natură.

Victor Frankel

numinos= vine prin Kant de la numen şi enumen (substanţa)

Eul:

-eul cugetător.

- eul existenţial.

Kant împarte pe acestea în două.

*Rudolf Otto- Sacrul (carte)

Substanţa

- în această carte vorbeşte despre numinos.

„Dumnezeul lui Avraam, Isaac, Iacov”

În faţa numinosului omul are o atitudine de frică şi cutremur.

„Cel cu totul altfel” .

Dumnezeu, sacrul, transcendentul, inconştientul.

Jean Claude Larchet

-vorbeşte despre supraconştientul, Teofil.

Aceste gesturi pot fi descrise ca un efect dinamic necauzat, dar ca un act arbitrar al voinţei.

Când e vorba de Dumnezeu, omul e robul lui Dumnezeu.

„Fă-mă robul Tău ca să fiu liber”(Sfântul Apostol Pavel)

Această atitudine religioasă te stăpâneşte.

Din această cauză apare şi posesia demonică.

~Arhetip*

~Jung- are o filozofie a arhetipului.

~De la arhetip la tip (carte)

William James :

”Religia e compusă din sentimente, acte, experimente ale indivizilor, ale omului individual care

are pretenţia că stă în relaţie cu o realitate pe care o consideră divină.”

Hristos e divin.Alţi umanişti; seculariştii vor să scoată divinitatea lui Hristos.

Erich Fromm - Principiul speranţei (carte)

”Religia este orice sistem de gândire şi raţiune care constituie un sentiment de devoţiune.”

*Gordon Willard Allport- Psihologie comportamentală

Ludwig Wittgenstein

Gordon Willard Allport -

”Religia este încercarea ultimă a persoanei în a găsi pe Dumnezeu.”

Abraham Maslow -

- vine cu o categorie nouă: Psihologia transpersonală

”Religia este un sistem de ritualuri care încearcă să facă experienţa religioasă a experienţei

valabilă oamenilor.”

Available (lb. engleză)= valabil

Experienţa profetului este valabilă.

Dumnezeu este Dumnezeu pentru mine.

Religia, de asemenea, încearcă să aplice valoarea supranaturală la cea naturală.

Părintele Dumitru Stăniloae vorbeşte despre îndumnezeirea omului.

Victor Frankel : Religia este o formă a inconştientului spiritual, care este lipsa

inteligenţei de sens, o căutare a sensului ultim…”

Din cartea PR.PROF.DR. PETRARU GHEORGHE - TEOLOGIE FUNDAMENTALA SI

MISIONARA.ECUMENISM

1.2.9. Psihologia religiei

Psihologia religiei poate intra în orizontul religios al omului, observând, analizând, comparând

atitudini, gesturi, limbaje religioase foarte diversificate şi determinate geografic, cultural, ceea ce

face ca ipotezele elaborate să râmână la graniţa teologiei, în aria religiozităţii generale.

Psihologia se defineşte ca ştiinţă a conduitelor, a comportamentelor umane şi a semnificaţiilor

acestora. De aceea, există separaţie între ceea ce numim psihic si ceea ce este şi numim spiritual,

diferenţele fiind afirmate dintotdeauna până astăzi când psihologia ca ştiinţă se ocupă de

ştudierea manifestărilor sufleteşti multiple, însă fără referinţă la un centru în om, la un eu spiritual

ce determină manifestările psihice, în relaţie inclusiv cu centrul spiritual absolut, Dumnezeu. În

acest sens, Şf. Isaac Sirul, fâcănd necesara şi corecta distincţie între cunoştinţa spirituală şi cea

sufletească, spunea: “Poate socoteşti că acea cunoştinţă duhovnicească o primeşte cineva în

cunoştinţa sufletească? Dar nu e numai cu neputinţă să primească cineva acea cunoştinţă

duhovnicească în cunoştinţa sufletească, ci nu o poate măcar simţi cineva cu simţirea, precum nu

se pot învrednici de ea cei ce se străduiesc să se deprindă în cunoştinţa sufletească. Astfel, dacă

unii din ei voiesc să se apropie de acea cunoştinţă a Duhului, nu se pot apropia de ea câtuşi de

puţin, până ce nu o părăsesc pe cea sufletească şi toată îndeletnicirea cu subţirimile ei şi cu

meşteşugul ei foarte complicat şi nu se vor întoarce la sufletul lor de prunci. Pentru că multă

piedică le vine lor din obişnuirea cu ea, până ce nu o vor înlătura puţin câte puţin. Cunoştinţa

duhovnicească este simplă şi nu străluceşte prin gânduri sufleteşti. Pâna ce nu se va elibera

cugetarea de ideile cele multe şi nu va veni la simplitatea curăţiei, nu va putea simţi cunoştinţa

Duhului. Treapta acestei cunoştinţe constă în a simţi desfatarea vieţii veacului acela. De aceea,

dispreţuieşte multele idei! Căci cunoştinţa aceasta sufletească nu poate cunoaşte altceva decât

idei; nu poate cunoaşte ceea ce se primeşte în simplitatea cugetării...Şi din aceasta simte

desfatarea aceea a împărăţiei cerurilor. împărăţia cexuriloi. spun (sfinţii) că este vederea

duhovnicească. Şi aceasta nu se află în faptele gândurilor, ci poate, fi gustată numai prin har. Şi

până nu se curăţă omul, nu este în stare nici să audă despre ea (cu înţelegerea), căci nimeni nu

poate să o dobândească prin învăţătură. De vei ajunge, o fiule, la curăţia inimii prin credinţă

dobândită în liniştea din partea oamenilor, şi vei uita cunoştinţa acestei lumi, ca să nu o mai

simţi, aceasta se va afla dintr-odată înaintea ta fară o cercetare cu privire la ea”.

Dincolo de această poziţie radicală dar realistă, specifică monahismului rigorist, este necesară articularea dintre psihic şi spiritual, plecând de la unitatea omului, spirit, suflet şi trup (I Tesaloniceni, 5,23), a relaţiei de neclintit dintre interioritatea şi exterioritatea umană, a faptului că “viaţa spirituală este întotdeauna încarnată într-o psihologie si că echilibrul vieţii psihologice

necesită integrarea dimensiunii religioase” . Dincolo de diversele psihologii, cognitivă, comportamentală, biologică, socială, umanistă, experimentală, psihanaliză, există ansamblul credinţelor, al comportamentelor, sentimentelor religioase determinate de sentimentul de dependenţă al omului faţă de divinitate şi care se concretizează prin cele trei practici expresive şi performative ale religiei ca relaţie a omului cu Dumnezeu, respectiv în rugăciune, rit, etică. Există o experienţă originară a divinului în fenomenul întâlnirii revelaţionale constitutive a religiozităţii, o arheologie a religiei, redată şi prezentă în texte sau monumente sacre ce se continuă ca instituţie religioasă ce se raportează la persoana divină pe care psihologul religiei o aude şi o vede prin persoanele religioase.

În religie există dorinţa de Dumnezeu şi motivaţia actului religios ca aspiraţie de plenitudine a cunoaşterii, a iubirii şi a actului moral, de fericire, de nemurire pe care doar Dumnezeu le poate împlini aşa cum, inspirat după psalmist, o exprimă Fer. Augustin; “Neliniştit este sufletul meu până ce nu se odihneşete în Tine”.

Există experienţe religioase caracteristice şi privilegiate care se înscriu în aria dorinţei şi a motivaţiei religioase ce transcend umanul şi au cauza direct în harul divin sunt, în viziunea lui A. Godin, marcate de următoarele caracteristici;

a) Convertiri instantanee, subite ca acelea ale lui Moise (Ieşirea 33,20-30), a Sf. Pavel (Fapte 9, 3-20), în viaţa unor sfinţi sau personalităţi precum B. Pascal, P. Claudel, A. Frossard - “Dumnezeu există; Eu L-am întâlnit”- care aduc o transformare interioară totală, pace, linişte, bucurie de negrăit, angajare misionară şi mărturie puternică despre iubirea divină mântuitoare.

b) Experienţe interioare de maximă intensitate ca acelea despre care dă mărturie Sf. Pavel care afirma; “Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni, 2,20). Motivaţiile psihologice au un scop, ele trebuie analizate la persoane mature psihic care au un ideal superior pentru care pun în mişcare toate mijloacele disponibile, şi nu la copii sau adolescenţi doar sau la persoane ce manifestă diferite carenţe aşa cum sugera A. Maslow care analiza subiecţi cu realizări remarcabile în viaţa lor. Reuşita este considerată ca un dar ce crează comuniune a omului cu alteritatea, cu ceea ce transcende subiectul său până la conştiinţa unei fuziuni ce păstrează persoana dar cu capacităţi, cu facultăţi mult sporite, cu sentimentul extazului şi al unor emoţii transcendente, o trezire a intenţionalităţii religioase.

c) Bucuria comuniunii ca experienţă în Duhul Sfânt ce împlineşte aspectul afectiv al omului, ordinea iubirii intelectuale şi mistice. Despre acest aspect dă mărturie şi Sf. Pavel care arată roada Duhului în omul răscumpărat de Hristos; “dragoste, bucurie, pace...” (Galateni 5,22-23).

Subiectul uman, aşa cum ilustrează textele sacre, este pentru Dumnezeu, doreşte. pe. Dumnezeu, astfel încât se poate vorbi, aşa cum sugerează Jean-Claude Larchet , de un “inconştient, spiritual teofil”, spre deosebire de cel “deifug”acreditat de o psihologie atee ce recuperează zona psihismului uman după materialismul ideologic al secolului al XlX-lea, dar de o manieră “ştiinţifică”, fară sufletul substanţial al religiei şi metafizicii.“Inconştientul spiritual” este un răspuns teologic la noţiunea de inconştient psihic al teoriilor lui S. JFreud, C. G. Jung sau Adrer, inconştient recunoscut, de altfel, chiar de Platon în antichitate (Republica IX), care vedea o relaţie între dorinţele nesatisfacute sau tendinţele agresive reprimate interior care pot fi interpretate în perspectiva refulării psihanalitice. în sens biblic, teologic, spiriUialul din om este radical diferit de dimensiunea corporalităţii sau cea a psihismului. în relaţie însă cu acestea, fiind de fapt constitutivul unei relaţii ontologice cu Dumnezeu a omului, în totalitatea sa bio-psiho-spirituală, ca fiinţă structural religioasă. După Larchet, acest inconştient spiritual cunoaşte ţiouă dimensiuni; una pozitivă ce constă în înclinaţia naturală a omului orientat fiinţial spre Dumnezeu prin aspiraţia sa spre bine, frumos, adevăr, si una negativă prin care omul refuză transcendenta, un fundament dincolo de sinea sa limitată şi muritoare, realitatea infinită de natură spirituală. Dimensiunea pozitivă a inconştientului spiritual este una “teofilă”, cea negativă este una “deifugă”. Inconştientul teofil este constituit în fiecare

om de ceea ce Sf. Maxim Mărturisitorul numeşte logosul naturii umane care este în fiecare om o lege naturală şi divină în conformitate cu programul treimic faţă de om şi scopul final al existenţei sale, respectiv prin mişcarea cea bună spre Dumnezeu în cumuniunea harului, mântuirea, îndumnezeirea acestuia. (Ambigua, 7, P.G. 91, 1080BC). Inconştientul spiritual este de fapt chipul divin întru care a a fost creat omul, chip care exprimă

relaţia ontologică a acestuia cu Dumnezeu Creatorul, realţie restaurată după căderea în păcat prin

Hristos care relansează relaţia omului cu Dumnezeu în structura eclesială prin Taine şi viaţă

ascetică, mistică, până la sublimitatea îndumnezeirii. In acest sens, se poate vorbi, aşa cum arată

Lionel Colbert, de funcţia religioasă a psihicului, desigur în accepţia religiozităţii în sens larg,

aceasta incluzând mituri, simboluri, imagini din sfera religiilor prin care psihicul obiectiv este

ordonat. Mai mult psihicul este de natură sacramentală pentru căi simte, experiază prezenţa

divinităţii, a sacrului, deşi pentru psiholog contează doar experienţa, trăirea intensă psihică ce are

ca temei sacrul şi nu natura acestuia care este de resortul teologiei, religiei sau fîlosofiei

religioase. De aceea, în psihologia inconştientului există riscul de a deontologiza, a desubstanţia

realitatea obiectivă spirituală absolută ce se prezintă conştiinţei religioase ca alteritate

copleşitoare ce aproape o striveşte dar, care, de fapt, prin misterul libertăţii omului o valorizează

transcendent şi-i acordă statutul existenţial adevărat uman de fiinţă pentru Dumnezeu. Şi Freud şi

Jung recurg în analizele lor la o identitate între Sine şi Dumnezeu, confuză şi riscantă, vizând un

monism panteist, astfel că, aşa cum indică Michael Palmer, o experienţă religioasă este ‘‘trăirea

numinoasă de către individ a acelui aspect al propriului Psyche care este primordial, arhetipal,

colectiv. Este trăirea propriei forme suprapersonale, a imanent-transcendentului a lui Dumnezeu

din noi”. .

Teoria inconştientului personal sau colectiv este o formă de neognoză ce refuză viziunea teologică creştină. Dacă spiritualitatea creştină oferă remediile spirituale pentru vindecarea omului de bolile , sufletului, cauzate de păcate, prin viaţa virtuoasă şi împlinirea poruncilor divine, a legii iubirii lui Hristos, psihanaliza freudiană deschide larg porţile patimilor şi a satisfacerii lor, de manieră egoistă, consumistă şi degradantă spiritual, uman, cultural. Jung chiar dacă acceptă divinitatea, totuşi el crede că atunci când teologia vorbeşte despre Dumnezeu, de fapt este vorba despre antropomorfisme,structuri psihice şi mituri divinizate de umanitate . În Tatăl coexistă binele şi răul: Jahve are

două, mâini, dreapta Hristos şi stânga Satan. Ce diferenţă şi ce decadenţă acceptată de

modernismul relativizator faţă de ceea ce vedea în Acelaşi Dumnezeu al Revelaţiei Sf. Irineu

pentru care cele-două mâni ale Tatălui sunt fiul şi Duhul Sfânt ! De aceea, orientul Ortodox şi

cultura acestuia nu poate accepta astfel de blasfemii, iar pentru el asceţii dintotdeauna sau

Dostoievski la nivel spiritual sunt cu totul superiori abordărilor occidentale

trunchiate şi riscante teologic . Apoi, nu trebuie uitat, aceste abordări se înscriu în linia şi aria protestantismului individualist, a interpretărilor subiective ale Scripturii şi experienţei eclesiale, ceea ce a dus la privatizarea modernă a religiosului şi la religiozitatea psihologică, ruptă de cea biblică, dogmatică a creştinismului. Această religiozitate psihologică este şi antieclesială, ea

avorizând experienţa spirituală subiectivă, sentimentală, selectivă în ceea ce priveşte textele sacre şi doctrina, antiintelectuală şi fluidică. Totodată aceastăreligiozitate psihologică alimentează transreligiozitatea în sensul sincretismului religios, sectarismul creştin pietist al lumii cosmopolite actuale ce oferă şi o piaţă religioasă din care cei neavizaţi pot să-şi aleagă o religie în funcţie de oferta liderului ce supralicitează invenţia în acest plan după chipul său sau de propria lor dispoziţie şi înclinaţie spirituală . Ea operează şi disjuncţia nefirească în spaţiul creştin între Dumnezeu şi Hristos, între releigie şi Biserică, meditaţie şi rugăciune, ceea ce antrenează dislocarea unor membri labili ai comunităţii mărturisitoare şi celebrante în dreapta credinţă mântuitoare, relativizarea teologică, pietismul deviant, stări patologice sau fanatism, infantilism pe de o parte, sau indiferentism, secularizare, nihilism, pe de altă parte. Este necesar, aşa cum sugerează teologul Catalan, plecând de la un dat fundamental uman, dorinţa de Celălalt, distorsionată şi pervertită de interpretări freudiene, prin discernământul spiritual, oferit şi de situarea în Tradiţie şi de asceza intelectuală şi moral-spirituală de a face distincţie şi de a trece de la Dumnezeul dorinţelor noastre la dorinţa de Dumnezeu revelat din iubire pentru noi şi cu noi în viaţa noastră prin Hristos în Duhul Sfânt prezent în Biserică.

În perspectivă teologică şi eclesială, experienţa religiosă este una structurată în funcţie de Revelaţia unică şi mântuitoare în perspectiva eternităţii a Dumnezeului Treimic, a comuniunii cu Acesta prin harul Tainelor, a credinţei personale şi comunitare adevărate, luminoase, a bucuriei existenţiale.

Psihologia religioasă şi ştiinţă experimentală

Actualmente, psihologia este o ştiinţă poyitivă pentru care sufletul spiritual al religiei şi metafizicii nu mai este obiect al ei. Psihologia este disciplina empirică ce studiază ființa umană în funcție de ceea ce ne face să funcționăm și să acționăm într-un anume fel, plecând de la realitatea empirică, studiată experimental de științele pozitive și nu de la precomprehensiuni teologico-filosofice. Psihologia nu se ocupă în primul rând de aspectele spirituale și religioase ale ființei umane. Ea se deschide, reducționist, mai ales spre științe, biologie evoluționistă sau genetică, și la interpretarea teologică a omului ca ființă religioasă poate să ne ofere imaginea despre același om ca fiind mașina care supraviețuiește datorită genelor din microstructura vieții

În era informaţională există și tendința de a vedea în ființa umană aureolată de conștiință și personalitate, care este magnifică prin mintea, rațiunea ei dar și prin energiile afective sau acțiunea volițională și creatoare, doar un computer cu un program perfect legat de sistemul neuronal, de creerul care impregnează totul omului, perspectivă ce deschide și spre problema inteligenței artificiale, a ingineriei genetice, a bioeticii, ceea ce pretinde un dialog serios și erudit între tradiție spirituală și culturală, pe de o parte, și curiozități nestăpânite și riscante în ordinea firii, pe de altă parte. Conștiința umană transcende, în perspectivă teologică, fizicalismul, biologismul, neurodeterminismul genetic, creerul fiziologic, toate elementele biologice ale trupului uman având, desigur, importanță majoră în manifestarea psihică, însă ea este și purtătoarea informației de natură transmundană, din orizontul divin absolut ce se revelează și pe temeiul căruia omul există ca ființă religioasă prin actul de credință vindecătoare și mântuitoare ca răspuns la chemarea lui Dumnezeu. Credința biblică și teologică, eclesială este articulată în transcendent și nu condiționată după aserțiuni antropologice și sociologice reducționiste în imanența istoriei.

Filosofia minţii

Argumentarea raţională a existenţei şi nemuririi sufletului

Sufletul şi manifestările sale

-Curs-

(Bibliografie: Filosofia minţii- I. Kim)

Orice om are eul său unic.

Toţi oamenii interacţionează cu eul divin.

Argumentele raţionale ale existenţei sunt:

1.Conştiinţa psihologică

Noi avem conştiinţă psihologică.

Conştiinţa psihologică vorbeşte despre libertate.

*Conştiinţa:

- conştiinţa de sine, unul faţă de celălalt.

- conştiinţa de sine faţă de Dumnezeu.

Subiectul, eul meu, acţionează asupra noastră.

2.Simplitatea şi spiritualitatea actelor sufletului

Corpul este compus din mai multe particule.

„Trebuie să fii cunoscut de Dumnezeu şi să-L cunoşti pe Dumnezeu.”

Orice argumentare raţională trebuie completată de una teologică. Înţelegem cel mai

bine acest lucru când cugetăm. Cugetarea se exprimă prin creier . Mind - body = minte – corp .

Dacă este afectată o parte din creier pierzi din capacităţile umane.

În om este perihoreza trup - suflet. Ştefan Lupaşcu: „Prioritar este sufletul.”.Datorită

sufletului noi ne mişcăm şi suntem. Zizioulas: „Eu sunt cugetat, eu sunt iubit.”. Omul de ştiinţă

cercetează trupul, materia. Martin Heidegger: „Sunt în această lume.”. De aceea cugetarea este

un act simplu.

(Bibliografie:* Ştefan Lupaşcu- Dinamica contradictoriului)

3.Conştiinţa identităţii personale de sine

Aceasta nu se poate explica psihologic.

4.Conştiinţa logică, morală, estetică, religioasă

*Logică

- Se leagă de raţionalitate şi de gândire;

- Principiile logice ale identităţii;

*Morală

-„Ceea ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face.”

*Estetică

- Cosmosul se leagă de frumos.

*Religioasă

- Conştiinţa dependenţei de Dumnezeu.

- Friedrich Schleiermacher → conştiinţa dependenţei.

- Paul Tillich: „Necondiţionatul Dumnezeu.”

-„Dumnezeu este Domn al păcii.”

- Este conştiinţa despre Dumnezeul meu.

- Din mintea divină avem acea conştiinţă religioasă.

(Bibliografie:Teologia Fundamentală Ortodoxă Românească- Pr. Prof. Dr. Corneliu Sîrbu;

Diaconul Gheorghe Băbuţ)

Spiritualitatea şi libertatea sufletului

Dovezile raţionale despre spiritualitatea sufletului sunt:

1.Conştiinţa de sine

-Este totalitatea prezenţei şi totalitatea gândurilor tale.

(Bibliografie:* Dogmatica- Sfântului Ioan Damaschin)

„Fără suflet nu ne-am putea explica nici identitatea conştiinţei şi a spiritualităţii noastre, căci

materia din care-i format trupul este supusă unei continue schimbări”(din cartea Pr. Prof. Dr.

Corneliu Sîrbu)

2.Activitatea sufletului independentă şi autonomă

Argumentul pentru libertatea sufletului constă în activitatea sufletului care este

independentă şi autonomă.

„Activitatea sufletului independentă şi autonomă, care constă în faptul că sufletul

operează cu idei şi cu noţiuni aparte de cele ce-s intrinseci trupului.”(Teologie Fundamentală-

Pr. Prof. Dr. Corneliu Sîrbu)

3.Identitatea universală, în spaţiu şi timp a activităţii sufleteşti

„Eu cel de azi voi fi cel de ieri şi cel de mâine.”

Obiecţiile împotriva existenţei libertăţii sufletului şi respingerea lor.

-1.Există determinism fizic şi psihologic.

A. Maslow- Motivaţie şi personalitate

Erwin Schrodinger-” Ce este viaţa?”

2.Adevărul despre existenţa libertăţii voinţei

a)Argumentul metafizic

- părinţii greci vorbesc despre acest argument.

- omul are raţiune şi libertate.

- omul liber este omul raţional.

- har şi libertate

- harul este favorabil pentru om

b)Argumentul psihologic

- Henri Bergson: Eul infailibil în constatări imediate se simte liber şi declară acest

lucru.”(Teologie Fundamentală- Pr. Prof. Dr. Corneliu Sîrbu)

c)Argumentul moral

- Libertatea este condiţia fundamentală a moralei.

- Legea Morală, Legea Vechiului Testament, Legea Noului Testament.

- Legea Statului

d)Argumentul istoric

- avem suflet, suntem suflet, există suflet.

- sufletul este nemuritor.

- de aici ajungem la fenomenologie

- Fenomenologia franceză

- actul de superdonaţie

- sufletul este nemuritor şi avem argumentare în Sfânta Scriptură.

Nemurirea sufletului

- Ce este nemurirea sufletului în spiritualismul creştin?

(Bibliografie:Teologia Fundamentală Ortodoxă Românească- Pr. Prof. Dr. Corneliu Sîrbu;

Diaconul Gheorghe Băbuţ)

Creaţia aparţine eonilor. Sufletul merge la Dumnezeu. Pământul intră în structura

materiei. Există nemurire prin natură care aparţine divinului. Există nemurire ca dar divin care

aparţine îngerilor. Sufletul este nemuritor prin fire sau ca dar al lui Dumnezeu. Soma e trupul,

sema e închisoare, iar Platon spune că trupul este închisoare pentru suflet.

Argumentele pentru nemurirea sufletului sunt:

I.Argumentul ontologic

*- Argumentul acesta pleacă de la ideea că dacă sufletul este simplu nu se poate divide.

- Ideea o găsim în Şcoala lui Pitagora care expune: metempsihoza, metensomatoza, reîncarnarea.

- Origen a fost influenţat de această idee

- o găsim şi în apocatastază.

*În ordinea naturii un om poate fi omorât:

- prin diviziune

- prin nimicire

Există oameni care nu cred nici în Dumnezeu şi nici în suflet.

Silogism

1.-sufletul este o substanţă imaterială, simplă, necompusă şi spirituală;

2.-tot ce este imaterial, simplu, necompus şi spiritual este nemuritor;

3.-deci sufletul este o substanţă nemuritoare

(Bibliografie: Petru Rezuş- Teologie Fundamentală)

II.Argumentul teleologic

-omul vrea fericire

-cea mai mare fericire este să fii iubit –Sfântul Grigorie de Nyssa: „Nu există capăt al

sfinţeniei.”

Silogism

1.-sufletul nostru tinde necontenit spre cunoaşterea tainelor existenţei, spre atingerea perfecţiunii

morale şi spre dobândirea fericirii.

2.-în viaţa noastră pământească, sufletul nostru nu poate ajunge nici la cunoaşterea desăvârşită,

nici la desăvârşirea morală şi nici la fericirea deplină.

3.-deci, trebuie să existe altă ordine de viaţă în care sufletul va supravieţui pentru a cunoaşte pe

deplin adevărul, pentru a se desăvârşi şi pentru a gusta fericirea deplină.

III:Argumentul moral

- nemurirea sufletului este legată de condiţia morală.

- există iubire şi dreptate.

Silogism

1.-în viaţa pământească nu există o răsplată şi pedeapsă deplină.

2.-ordinea morală şi simţul dreptăţii cer o răsplată a binelui şi o pedepsire corespunzătoare a

răului.

3.-prin urmare, trebuie să existe o altă viaţă după moartea trupului, în care sufletul va supravieţui

(va fi nemuritor) spre a primi răsplata sau pedeapsa dreaptă şi deplină pentru faptele sale.

IV.Argumentul istoric

-credinţa există la toate popoarele.

- la toate popoarele există credinţa în nemurirea sufletului.

- cercetările ştiinţifice reflectă şi glosează la suflet şi la trup, dar nu pot ajunge la revelaţie

- Karl Popper: „Ştiinţa este failibilă.”

Silogism

1.-la toate popoarele şi în toate locurile există credinţa în nemurirea sufletului.

2.-această credinţă nu poate fi nici un produs subiectiv şi nici o ficţiune.

3.-deci, sufletul trebuie să fie nemuritor.

Teologie Fundamentală - curs

Biserica

în perspectiva Teologiei Fundamentale

Dumnezeul meu şi credinţa mea. Credinţa este legată de biserică. Nu putem vorbi despre

Dumnezeu decât în comunitatea de credinţă. Comunitatea de credinţă este comunitatea dintr-o

parohie.

*Textele bisericeşti au fost scrise de monahi.

În Biserică rostim Crezul şi ne manifestăm ca fiinţă religioasă.

- doar Dumnezeu poate să spună că „Eu sunt cel ce sunt”.

- doar Hristos poate să spună că „Eu sunt Învierea”.

Etimologie

Cuvântul Biserica vine din lexicul latin roman basilica, grecescul basileu =împărat, icos

= casă, basilica =casa împăratului.

Despre Hristos trebuie să înveţe fiecare creştin.

Condiţia profetică preoţească.

*I Petru 2, 5-9 „Voi sunteţi…”

Avem o condiţie doxastică, doxologică, dar şi una regală, sacerdotală.

Kallene, -ein = vocaţie (greacă)

*II Tesaloniceni 9,2: „Voi sunteţi Biserica Dumnezeului celui viu.”

Preotul

Kallene, -ein του Θέου (tu Teu) (din limba greacă).

Kallene înseamnă poporul.

Qahal (ebraică); Qahal Iahwe (Dumnezeu)

Aceste concepte implică sacerdotul.

-Eclesiologia şi unde se vorbeşte despre Biserică în Noul Testament.

„Nihil sine Deo” ↔”Nimic fără dumnezeu”

-”Mirul şi potirul.”

Icoana

Icoana este dimensiunea vizuală a revelaţiei. Fenomenologia franceză spune că tu te uiţi

la cel de pe icoană şi cel la care tu te uiţi te vede pe tine.

*Relaţia dintre Biserica locală şi Biserica universală.

Pentru creştini, altarul bisericii este centrul lumii – „axis mundi”.

Dimensiunea eclesială a existenţei.

*Trebuie să înţelegem 3 lucruri*:

1-Adunarea poporului lui Dumnezeu în lăcaşul de cult.

Înţelegem actul de a ne aduna la Biserică pentru că noi suntem comunitatea vie.

~*„Sectanţii se adună la club (Biserică); această denumire o dă Paul Gherasim.”*

2-Comunitatea (parohia)

Parohia este Biserica Universală. Prima minune făcută de Hristos a fost în casa unui om.

3-Atributele Bisericii

În ceea ce priveşte atributele Bisericii, ele au o fundamentare biblică: „Una, Sfântă,

Sobornicească şi Apostolească Biserică.” (Crezul).

Schismele Bisericii:

- Prima schismă: 431 – monofizitismul

- A doua schismă: am pierdut Africa – 451

- A treia schismă: 1054

- A patra schismă: protestanţii – secolul al XVI-lea – prin reformă

Sfinţenia, Apostolicitatea Bisericii ne interesează mai mult.

A)Una

Când spunem că Biserica este Una , Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, Hristos vrea

să fim una cu El, subiectul, eu să fiu una cu El, mărturisirea de credinţă (este una cognitivă ).

În Vechiul Testament sentimentul afectic este cunoaşterea.

Maleahi 1,11: „……”

Creştinul trebuie să vină să trăiască emoţional şi cognitiv cuvintele bisericii.

Psalmul 118: „…prin păzirea legilor…”

B)Sfântă

Sfinţenie

Biserica e comuniunea Sfinţilor. Sfintele Sfinţilor – este cazul dativ.

Împărtăşania îşi face efectul: te împărtăşeşte cu Hristos, simţi cuvintele Lui, simţi prezenţa Lui.

*Apartenenţe multiple – Metode în teologie – Onergan

*Edgar Marin – Omul (carte)

C)Sobornicească

Universală

Biserica este sobornicească .

D)Apostolească

Importantă pentru Teologia Fundamentală este Apostolicitatea.

Apostol = trimisul /ο αποστολος – ειν (apostol, în greacă)

Missio, - onis = trimitere / mitto, ere, misi, missum = a trimite (în limba latină).

Apostolicitatea Bisericii este misiunea.

-vestea cea bună, evanghelizarea.

Noi suntem martori şi mărturisitori.

οραω= a vedea (citit orao – limba greacă)

Orao este important pentru că numai câte văd ei ştiu.

„Ceea ce ochii au văzut, urechile au auzit, mâinile au simţit şi noi ştim.”

Exemplu: Chenoza permanentă în starea de apostol.

(de la κενωςισ - limba greacă = smerenie, umilire)

„Cuvântul trup s-a făcut şi am văzut!”

Apostolocitatea semnifică o referinţă şi conformitatea originii.

Preoţia e semnul iubirii lui Hristos.

Apostolicitatea Bisericii

În limba greacă αποστολος semnifică „trimisul”,termen reluat din Vechiul Testament.

Apostolul este plenipotenţiar.

În Evanghelia Sfântului Ioan, teologia e strâns legată de comunicare, de Întruparea lui Hristos, de

revelaţie.

Preotul este un superintelectual, inteligent.

Cuvântul divin este în Sfânta Scriptură.

Repetiţia este legată şi de Sfânta Tradiţie.E importantă continuitatea, succesiunea,

tradiţia apostolică şi iarăşi succesiunea.Teologii trebuie să iasă din naturalismul ştiinţei.De aceea

Biserica este taină, sacrament.Sacrament – perihoreză (întrepătrunderea ipostazelor în interiorul

vieţii treimice – din greacă: περιχωρεσις = împreună – petrecere).

În Biserică avem cunoaştere, adică Biserica este un loc unde Îl cunoaştem pe Hristos.

Biserica apare odată cu lumea. Lumea a fost făcută pentru Biserică.

~În Sfânta Scriptură

*Titluri eclesiologice:

1.- Biserica este poporul lui Dumnezeu

În limba greacă λαός τού Θεου = poporul lui Dumnezeu

Ungere = mângâiere divină

2.- Trupul lui Hristos

I Corinteni 12

Trupul mistic

3.- Biserica este mireasa lui Hristos

Relaţie de iubire

4.- Templu al Duhului Sfânt

Orice comunitate religioasă are un templu.

Exemplu: Panteonul.

Templu al Duhului Sfânt este şi trupul nostru.

5.- Stâlp şi temelie a adevărului

Unii îi spun stindard.

Exemplu: Coloana Infinitului.

6.- De aceea Biserica e noul popor al lui Dumnezeu

Lumea e puternică şi diavolul lucrează.

Prin rugăciunea domnească avem puterea să ne izbăvim de rău.

7.- Comuniunea Sfinţilor

Sfântul Apostol Pavel se adresa, în epistolele sale, sfinţilor. Biserica este instituţie a

mântuirii, dar trebuie să avem în vedere aceste argumente. De aceea Biserica este a Sfinţilor, a

celor care se pocăiesc, se botează, se mărturisesc, se împărtăşesc, îşi mărturisesc credinţa. Toate

aceste cuvinte se raportează cu ontologia eclesială.

Ne confruntăm astăzi cu problema pluralismului religios. Mai avem şi problema

prozelitismului sectar.

- *Manuel de Théologie Fondamentale (în limba franceză)(coperta albastra)

Sociologia religiei

*Bibliografie:

*Teologie Fundamentală şi Misionară. Ecumenism.- Pr. Prof. Dr. Petraru Gheorghe

*paginile 54-88

Sociologia religiei

Sociologia religiei studiază religiile şi fenomenele sociale.Sociologia religiei studiază

fenomenele religioase, comportamentele religioase. Sociologia religiei face statistică religioasă.

Sociologia, spre deosebire de psihologie, studiază modul de adaptare a omului în societate.

Sociologi: Joachim Watch (Sociologia religiei – carte)

Religia se păstrează într-o memorie religioasă a unei persoane şi a unei instituţii.

Pentru sociologul religiei, din păcate, fenomenul religios este tratat ca un fenomen social.

Ca şi în psihologia religiei şi în sociologia religiei există două direcţii:

1)o direcţie funcţională

2)o direcţie substantivală

1)Definiţia direcţiei funcţionale (din carte)

Direcţia funcţională se referă la faptul că trebuie să existe o religie.

Sunt aşa zisele religii substitutive.

2)Definiţia direcţiei substantivale

Sectanţii au introdus în cult dansuri şi cântece.

Sociologia religiei (din carte)

Teologia şi Biserica pot fi interpretate din punct de vedere al sociologiei, tradiţionalist.

Conceptele: revrăjirea lumii, etc.

Orice manifestare trebuie să reprezinte o majoritate.

Ilie Bădescu

-(care este influenţat de Emile Durkheim) vorbeşte despre sociologia noologică.

-„Dumnezeu vine la noi” şi de aceea trebuie să conştientizăm iubirea lui Dumnezeu faţă de noi.

- propune în contextul globalizării: afirmarea latenţelor etnice (posibilităţile).

-În această perspectivă trebuie să dezvoltăm identitatea poporului nostru.

-Există o forţă noologică.

(din cartea cu coperta alba cu sociologia religiei)

*Personalităţi care ilustrează sociologia religioasă:

(- religie şi democraţie în America.)

Emile Durkheim

- este cel mai important;

- studiază formele vieţii religioase;

- orice societate îşi are sistemul ei de valori;

Mircea Eliade se inspiră din Emile Durkheim.

-El face distincţie când e vorba de magie şi Biserică.

-Îl interesează legea morală.

Max Weber

–Etica protestantă şi spiritul capitalismului (carte)

- acuză pe preoţii romano-catolici pentru că nu dau permisul la o Biblie completă la credincioşi.

- este protestant, un calvinist radical.

- un om etic, un om moral care nu fură şi îşi câştigă existenţa prin muncă.

-„Timpul este bani” este un principiu pe care el îl susţine.

Educaţia religioasă pietistă de origine lutherană

- profesia este o vocaţie;

- profesia o face omul din vocaţie şi iubire;

Asceza

- vorbeşte despre asceza muncii

Ernest Troeltsch

- lui Hristos îi oferim o casă frumoasă (Biserica).

- face şi el distincţia între Biserică şi sectă.

Joachim Watch

(are cartea tradusă în limba română)

Grace Davie

- se descrie această societate secularizată.

- protestanţii spun că ei fac doar memorie.

*Din cartea PR.PROF.DR. PETRARU GHEORGHE - TEOLOGIE FUNDAMENTALA SI

MISIONARA.ECUMENISM

I.3. Comunitatea misionară a Bisericii lui Hristos și sociologie religioasă

Teologic este absolut necesar de a face distincție între Biserica lui Hristos, comunitatea misionară, mărturisitoare și celebrantă a misterului prezenței lui Dumnezeu cu noi prin Hristos în Duhul Sfânt, și interpretările sociologice în perspectivă religioasă, nivelatoare, cărora le scapă esența viziunii creștine și care pot aduce în conștiința creștină deruta relativizării, a indiferenței față de iubirea divină ce e integrează haric, sacramental comuniunii treimice încă din viața în lume.

I.3.5. Sociologia religiei

Sociologia religiei ca știință umanistă studiază fenomenele religioase în ansamblul lor,

plecând de la atitudini, comportamente religioase, în structura dinamică a societății fără

recurs, referință la divinitatea întemeietoare, ci doar prin raportare la omul ca ființă socială.

Astfel, sociologia religiei, de exemplu, ne prezintă pe sacerdotul ce este cap al unei comunități

religioase, însă fără a face distincția între sensurile teologice consacrate într-o religie specifică,

de exemplu cel al sacerdotului Bisericii lui Hristos și cel al unei religii necreștine. De aceea,

sociologia religiei face statistică religioasă, nu teologie, nu merge la miezul problemei religioase,

subiectul divin adorat în relația personală a iubirii, a dăruirii, a deschiderii de sine în încredere și

speranță către Dumnezeu. Ea descrie manifestări religioase în plan public, instituții, persoane

religioase fără a pune problema adevărului unei religii. Sociologia religiei are ca obiect de

analiză fenomenul religios în general, din istorie sau prezent, păstrat într-o memorie religioasă

personală sau instituțională, fenomen ce în societatea secularizată scade ca amploare, intensitate

și importanță. De altfel, pentru sociologul religiilor, fenomenul religios este tratat ca orice alt

fenomen social,mai mult, între proiectul unificator al științelor umane și viziunea unificatoare a

sistemelor religioase, sociologia religiilor vizează deconstrucția rațională a totalizărilor religioase

și trimiterea de la religie și unitatea ei la pluralismul religios, la multiplicitatea actelor, a

manifestărilor religioase.

Pentru sociologia religiilor există, așa cum propune sociologul Jean-Paul Willaime, două direcții, respectiv una funcțională și una substantivală ce trebuie depășite în perspectivă unei abordări globale care să cuprindă factorii, elementele religioase multiple și complexe, ce conferă identitate unei religii în ansamblul societății.

1)Definiția funcțională , imanentistă, reduce religia la dimensiunea socială, descrie religia ca un “ansamblu simbolic ce furnizează sens și permite indivizilor să-și înscrie evenimentele şi experientele într-o ordine dată a lumii care, deşi de natura empirică, sunt considerate de credincioşi mai reale decât experienţele din lume. Percepţia religiei doar ca o realitate socială fără referinţă la transcendenţă riscă să confere o aură de nouă religie şi unor manifestări politice, sportive sau artistice, “religiozităţi seculare”,care devin pentru omul secularizat, care a pierdut sensul real al credinţei, “religii substitutive” prin care se confirmă omul ca fiinţă religioasă, chiar dacă işi fabrică o falsă religie, după chipul sau finit, egoist, interesat, păcătos, netransfigurat prin har..

2)Definiţia substantivală a religiei, transcendentalistă, raportează religia la ordinea reală a supranaturalului, a transcendenţei divine infinite, însă reproşurile din partea sociologiei religioase vin atunci când instituţia religioasă se cantonează exclusiv în tradiţie şi nu ia în consideraţie dinamica societăţii care poate aduce unele transformări în religia dată, prin noi simbolizări din ordinea seculară ce pot crea mutaţii în conştiinţa colectivă . În acest sens, este de remarcat atitudinea detaşată, tolerantă, a sociologiei religiei faţă de ceea ce în perspectivă teologică şi eclesială reprezintă sectele sau noile mişcări religioase care emit pretenţia de locuri ale adevarului divin fără, însă, legatura organică, ontologică cu Biserica lui Hristos, chiar dacă teologul se situează pe poziţia eclesială, a învăţăturii teologice drepte şi mântuitoare . Concepte

precum “revrăjirea lumii ” sau “revenirea religiei”, a religiosului, de fapt, structurarea în grupuri mici prin vulgarizare a unor vechi religii sau a unora din alte arii necreştine, budism, taoism, redescoperirea vechii înţelepciuni, noua religiozitate, prin fenomenul neognostic, practici neopagâne, New-Age, abordate sociologic, păcătuiesc tocmai prin eludarea perspectivei teologice şi eclesiale a religiei creştine revelate, unice.

Sociologul Ilie Bădescu propune o “sociologie prin ochii “ credinţei”, o sociologie creştină, noologică, care percepe societatea într-o perspectivă teandrică, “rezultat al colaborării omului cu Dumnezeu” comuniune fundamentală biblic şi instituţionalizată tradiţional ca orizont de iubire de Dumnezeu ce se daruieşte omului şi popoarelor pentru viaţa spirituală adevărată şi mântuire şi experienţă la popoare în concretul istoriei, prin Biserica ce transfigurează euharistic lumea. El propune, în contextul globalizării, afirmarea latentelor etnice care sunt adevarate nuclee şi centre de “densitate noologică din lume şi, totodată, centrele de gravitaţie spirituală, dovedite de forţa de atracţie în arealul lor a tuturor marilor experienţe spirituale ale omenirii. Încât, orice popor cunoaşte fenomenul amplificării vieâii sale sufleteşti în şi prin marile experienţe spirituale. Acestea propagă ritmuri spirituale mai mult sau mai puţin adecvate ritmului sufletesc propriu. Popoarele, aşadar, işi fac încercarea afirmării de fiinţă sau identiară prin fiecare experienţă spirituală care devine astfel grădina noologică a sufletului etnic sau cum spunem astăzi a eului identitar sau etnic.

Putem vorbi astfel, de o confirmare sociologică a mandatului evanghelizator al lui Hristos şi al Bisericii Sale ce potenţează latentele etnice şi culturale ale popoarelor chemate la Împărăţia harului şi a luminii veşnice, la globalizarea cea adevărată în iubire de Dumnezeu şi de oameni prin depăşirea limitelor naturale, creaţionale în comuniunea cu Dumnezeu prin care în Hristos şi Duhul Sfânt toţi oamenii sunt fii ai lui Dumnezeu şi “una în Iisus Mântuitorul (Galaţeni 3,28).

O teologie fundamentală şi misionară, în sensul ancorării în Revelaţia Treimii şi Biserica, sinteza între credinţa biblică şi dogmatică cu raţionalitatea teologică, deschisă filosofiei, psihologiei şi sociologiei religioase, cu apărarea tezaurului de dreapta credinţă mântuitoare a creştinismului şi a comunităţii mărturisitoare de pseudoreligii şi secte, creaţii umane egoiste şi interesate este, aşa cum arată J. Werbick, “o apologie a credinţei creştine” a Bisericii misionare a lui Hristos, “stâlp şi temelie a adevarului”, casa reală a fiinţei omului în comuniunea de viaţă şi mântuire cu Dumnezeul cel Viu, Treimea veşnică ce înveşniceşte din iubire şi omul. Apologia Bisericii misionare trebuie să ţină seama însă astăzi şi de contextul cultural şi religios mondial, de secularizare şi libertăţile democratice, de conflictul interpretărilor şi, de aceea, este necesară “o viziune globală, sensibilă la contexte multiple” care, realist, să ia atitudine fermă şi tranşantă faşă de “utopia ca figură principală a inovaţiei religioase în modernitate,, prin poziţionarea spirituală, sacramentală, eclesială în Hristos.