Universitatea Al. I. Cuza,IAȘIFACULTATEA DE GEOGRAFIE ȘI GEOLOGIE

Biodiversitatea floristică și

faunistică din regiunile mediteraneene

1

HURJUI ALINA-MAGDALENAGeografia turismului,anul II

Grupa 1226A

2 noiembrie 2010

Biodiversitatea florei si faunei din regiunile mediteraneene

“Iubește animalele, iubește plantele, iubește totul. Dacă iubești totul.vei aprecia

misterul divin în lucruri. Odată ce l-ai apreciat, vei începe sa-l înțelegi mai bine în

fiecare zi. Si vei ajunge în final să iubești întreaga lume cu o iubire atotcuprinzătoare.”

(Fyodor Dostoyevsky)

CARACTERIZARE FIZICO-GEOGRAFICĂ

Localizare

Zona mediteraneană

cuprinde regiunile din jurul Mării

Mediterane, situându-se între

paralela de 30° si 45° latitudine

nordică. Această zonă cuprinde

țărmurile nordice și sudice ale

Mării Mediterane, Peninsulei

Italice, țărmurile vestice și sudice

ale Anatoliei și Peninsulei

Balcanice, țărmurile nordice ale

2

continentului Africa(Maroc, Tunisia) și țărmurile de vest ale Californiei. Referindu-ne la

emisfera sudică, zona mediteraneană cuprinde regiunile din nord-vestul statului Chile,

sudul Republicii Africa de Sud și coastele sudice ale Australiei.

Date geologice

Din punct de vedere geologic, unitățile de relief din regiunile cuprinse în zona

mediteraneană se caracterizează printr-o diversitate de roci, de exemplu, pe teritoriul

Italiei, în Munții Alpi, relief carstic dezvoltat pe calcare și dolomite, iar Munții Apenini

se remarcă prin prezența rocilor vulcanice, care se întâlnesc, de asemenea, și în Masivul

Central Francez. Pe teritoriul Spaniei, în Munții Iberici se întalnesc roci dure(granite,

cuarțite), gresii și calcare, iar latura nordică a munților Cantabrici se acracterizează și prin

roci sedimentare. În emisfera sudică, Munții Anzi se caracterizează prin existența rocilor

cristaline și sedimentare, iar în Republica Africa de Sud, în Munții Scorpiei, se regăsesc

roci dure precum granitele, la fel și în Sudul Australiei. Singura câmpie din zona

mediteraneană este cea a fluviului Pad, formată din aluviunile aduse de acesta.

Relieful

În ceea ce privește relieful, acesta se caracterizează în general prin prezența

munților ca de exemplu: Munții Alpi, Munții Apenini, Munții Iberici, Munții Sierra

Nevada, Munții Anzi, Munții Atlas, dar și prin unele zone de podiș( Meseta Spaniolă) și

de câmpie( Câmpia Padului).

Prin poziție, zona mediteraneană face trecerea dintre regiunile naturale ale zonei

calde și cele ale zonei temperate.

3

Date climatice

Climatul, care are rol determinant în specificitatea peisajului, se caracterizează

prin doua sezoane distincte cu scurte intervale tranzitorii. Dominanța maselor de aer

tropicale, calde și uscate determină temperaturi ridicate vara (medii lunare de 20˚-25˚),

uscăciune datorată cantităților reduse de precipitații, numeroase zile senine. În timpul

verii seceta poate dura mai multe luni, numărul de zile cu ploaie fiind foarte mic.

Cantitatea de precipitații este cuprinsă între 500 mm și 750 mm media anuală. Ele sunt

repartizate inegal, maximele, cazând iarna și la începutul primăverii. De asemenea, apar

și precipitațiile sub formă de zăpadă. Temperatura medie a lunii iulie este de 22 – 28 ° C,

iar temperatura lunii ianuarie este cuprinsă între 5 – 12 ° C.

În sezonul rece, activitatea ciclonală din zona latitudinilor mari ajunge până în

aceste locuri impunând temperaturi mai coborâte (medii lunare de 5˚ -10˚C), nebulozitate

accentuată și o mare cantitate de precipitații ce cad frecvent sub formă de aversa.

Ca urmare a acestor caracteristici climatice, în cursul anului vegetația are doua

perioade de încetinire și anume: iarna,când datorită scăderii temperaturii activitatea vitală

a plantelor este întreruptă 2 – 3 luni și vara, mai ales în parțile sudice, când din cauza

scăderii umiditații, plantele sunt nevoite să își întrerupă ciclul vegetativ.

Anotimpurile cele mai proprice pentru dezvoltarea plantelor din cadrul acestei

zone sunt primăvara și toamna. Plantele din regiunea mediteraneană sunt adaptate acestor

condiții caracteristice și complet deosebite de ale altor regiuni biogeografice.

Hidrografia

Hidrografia este variată. Astfel, aceasta este o regiune în care râurile au multă apa

iarna și puțină vara din cauza secetei. Râurile mari formează la vărsare delte, de exemplu

Delta Padului. Fluvii din zona mediteraneană: Guadalquivir, Arno, Pad, Tibru, Ebro,

Izmir, Menderes, Moulouya, Cheliff, Toro, Ron. Totodată, sunt prezente și lacuri precum:

L. Garda, L. Scutan, L. Almendra.

Soluri

Între vegetaţie şi sol există o strânsă interdependenţă. Caracteristicile fizico-

chimice ale solurilor determină instalarea unei anumite vegetaţii, iar vegetaţia, la rândul

4

său, constituie un factor indispensabil formării anumitor soluri. Pe lângă vegetaţie, ceilalţi

factori pedogenetici (clima, relieful, substratul litologic etc.) au mare rol în formarea şi

evoluţia solurilor.Succesiunea altitudinală a etajelor de vegetaţie se reflectă în mod

corespunzător în succesiunea altitudinală a solurilor zonale. Pe lângă solurile zonale, care

au răspândirea cea mai mare, există şi soluri interzonale şi anume soluri litomorfe

(rendzinice) şi cele hidromorfe (soluri pseudogleice şi gleice).Regiunile mediteraneene se

caracterizează prin solurile brune și solurile roșii (terra rosa). Solurile terra rosa se

formează numai pe roci calcaroase. Ambele tipuri de sol sunt fertile. Astfel se explică

dezvoltarea agriculturii în ținuturile mediteraneene încă din cele mai vechi timpuri.

Modul de utilizare a teritoriului

Zona mediteraneană cuprinde regiuni în care diferă modul de utilizare al

teritoriului. De exemplu, în statul Chile, 7% din suprafața terenului este folosită pentru

agricultură și 16% pentru pășunat. În Grecia, utilizarea terenurilor se prezintă astfel: teren

arabil 19%, culturi permanente 8%, păduri 50%, 23% din teritoriu fiind ocupat de alte

culturi, iar în Republica Africa de Sud teritoriul este utilizat astfel: arabil 0.8% ,pășuni și

fanețe 64.2% ,păduri 12.6%, alte terenuri 22.4%.

În cazul țărilor din bazinul mediteranean, utilizarea terenurilor se realizează,

aproximativ, în aceeași maniera. De exemplu, în Spania, terenurile sunt utilizate în felul

urmator: 41% terenuri arabile, 33% păduri, 13% pășuni și fânețe și 13% suprafețe cu alte

destinații, iar în Peninsula Italică terenurile arabile ocupă 31%, culturile permanente 10%,

iar pădurile 23%.

Așadar, vegetația este influențată și determinată de o serie de factori printre care

se numară clima; atât temperatura, cât şi umiditatea variază în suprafaţă şi

altitudine,așadar şi vegetaţia se va structura în funcție de aceasta, creând zone şi etaje de

vegetaţie.De asemenea,relieful influențează vegetația prin expoziția versanților(versanţii

sudici sunt cei mai luminaţi, iar cei nordici cel mai puţin luminaţi). Relieful poate

produce inversiuni de vegetaţie, când în văile umbrite şi răcoroase coboară elementele de

vegetaţie ce suportă aceste condiţii, iar pe versanţii luminoşi urcă flora iubitoare de

căldură. Totodată solul, prin proprietățile de fertilitate oferită condiții prielnice dezvoltării

vegetației.

5

BIODIVERSITATEA FLORISTICĂ

În general, termenul biodiversitate descrie întreaga gamă a variabilității

organismelor vii în cadrul unui complex ecologic. Biodiversitatea cuprinde diversitatea

ecosistemului și diversitatea genetică a unei specii din acest ecosistem. Aceasta se

împarte în biodiversitate floristică și biodiversitate faunistică.

În zona mediteraneană se prezintă o biodiversitate floristică accentuată. Astfel,

speciile de arbori sunt mai putin numeroase, în schimb sunt frecvente tufișurile de

subarbuști si arbuști, plantele ierboase, geofite sau anuale, adaptate la condițiile ecologice

de aici. Focul este un lucru obișnuit prin părțile cu păduri mediteraneene.Tufișurile își

formează crenguțe cu muguri după foc, astfel ele pot să se regenereze mai repede decât

alte plante.Multe specii aflate în această zonă cu păduri sunt rezistente la foc,exemplu

fiind stejarul de plută. Altele sunt dependente de foc deoarece își împrăștie semințele sau

germinează doar după incendiu.

Caracterul adaptativ al plantelor din această zonă se evidențiază printr-un xerofilism accentuat (adaptare la un climat foarte arid) este exprimat prin modificări aduse frunzei și anume:

- țesut mecanic dezvoltat;

- așezare oblică față de razele soarelui pentru ca suprafața de reflexie să fie mai

mare și în același timp perioada de radiere să fie mai scurtă;

- formarea țepilor;

- reducerea dimensiunilor (ca urmare tulpinile devin verzi și îndeplinesc funcția

frunzelor, adică o parte din celulele lor efectuează procesul de fotosinteză; se

formează astfel niște plante aparte cu tulpini aspre în forma de vergea).

- copacii au coaja groasă și frunzele mici și cerate pentru a rezista la

uscăciune(acest lucru se datoreaza capacității plantelor de a-și închide porii

prin care vaporii de apă pot sa iasă; după sezonul de secetă plantele își reiau

activitatea de fotosinteză).

Vegetația mediteraneană este reprezentată prin asociațiile pădurilor

mediteraneene, ale tufișurilor și prin asociații ierboase.

Pădurile mediteraneene boreale sunt alcătuite din arbori semipervirescenti(care au

mereu frunzele verzi) și arbori cu frunze cazătoare.

6

În cadrul acestui biom se

deosebesc mai multe tipuri de

ecosisteme, unele de padure

xerofilă, altele de tufărișuri

xerofile. Dintre arborii

semipervirescenti predominant este stejarul verde (Quercus ilex). Acesta ocupă o

suprafață vastă în jurul Mării Mediterane, ajungând până în Sudul Franței și Asia Mica.

Este de o mare plasticitate ecologică, dezvoltându-se pe orice fel de sol, fiind însa exigent

față de lumină.

Pădurile xerofile cu frunze dure și mate

prezintă unele particularități în funcție de situarea

lor geografică. Pădurile din jurul Mării

Mediterane, care cuprind diverse specii de stejar,

vegetează pe versanții munților până la înalțimea de

1300m, învecinându-se cu pădurile de cedri(

Cedrus atlantica), de la altitudini mai mari. Această

specie este diferită în funcție de substrat, de

ariditatea climatului și de regiunea la care se face referire: stejarul de stâncă (Quercus

suber,20m înălțime, indifferent față de natura substratului, ocupă versanții arizi până la

800-900m altitudine; dacă substratul este calcaros, stratul arbustiv este bogat, iar daca

este silicios, este sarac, format din ericacee și levănțică), stejarul de plută ( vegetează într-

un climat mai puțin arid, numai pe substrat silicios, crește și în amestec cu pinul marin; în

stratul arbustiv cresc fisticul, mirtul, levănțica), măslinul sălbatic (Olea europaea) și

roșcovul(Ceratonia siliqua) vegetează în regiunile mai calde, limita lor nordică de

cultură corespunzând,de fapt,

extinderii zonei climatului umed, și

specii de pini (Pinus pinea) pe

câmpii și coastele mediteraneene.

Pădurile xerofile cu Frunze dure

și mate din California seamană cu

7

cele mediteraneene dar speciile arborescente și arbustive sunt diferite. Pădurile din sud-

estul Australiei este alcătuită din eucalipți(Eucalyptus marginatus), iar stratul arbustiv din

specii de Acacia, Casuarina.

Arborii sunt în general distanțați, comportând un strat în care frecvent se

întalnește: fisticul ( Pistacia terebenthus și Pistacia lentiscus),

laurul (Laurus nobilis),

apoi, cimbrul (Thymus), micul stejar de carmaz

(Quercur coccifera), rozmarinul (Rosmarinus officinalis), iarba

neagră (Calluna vulgaris), ienuperul (Juniperus oxycedrus,

Juniperus phonicea) etc.

Pe sol silicios,

pădurea de stejar verde prezintă un strat de

ericacee ca Erica scoparia, Erica arborea, o

specie de levanțică (Lavandula stoechas).

În stratul subarborilor se întâlnesc diverse

specii de pini: pinul de Alep, pinul maritin, pinul laricio, cedrul

de Liban.

Pinul de Alep (Pinus halepensis) are un areal

aproape identic cu cel al stejarului întotdeauna verde, fiind

de asemenea exigent în ceea privește căldura, căci nu

suportă temperatura sub – 11 ° C. Poate constitui păduri

8

secundare, când se substituie pădurii de stejar

verde, distrus de foc.

Pinul maritime (Pinus pinaster) ocupă

țărmurile Mării Mediterane occidentale,

suportând cu greu frigul: este calcifug(nu

suportă solul calcaros), dar prosperă pe

terenurile sărace nisipoase. Poate apărea și în pădure când este însoțit de rosmarin, de

Cistus sau de ericacee.

Pinul laricio (Pinus laricio) formează păduri frumoase în Munții Corsici și în

Calabria, iar bradul pinsapo (Abies pinsapo) se întalnește în masivele muntoase din

Sicilia, Grecia, Turcia.

Celebrul cedru de Liban (Cedrus libanotica) cu largă răspândire în Terțiar, astăzi

are un areal discontinuu, putând fi întâlnit numai în Liban, în Sudul Turciei și în Munții

Atlas sau cultivat în parcuri.

Arborii cu frunze cazătoare sunt întâlniți mai ales în zonele de tranziție cu

climatul temperat, ei sunt adesea asociați stejarilor cu frunze semipervirescente, mai ales

cu stejarul verde, constituind o pădure mixtă submediteraneană. În unele cazuri sunt

localizate pe versantele cele mai umede în timp ce stejarii totdeauna verzi ocupă

versantele cele mai uscate.

Acești arbori aparțin speciilor caracteristice zonei temperate propriu - zise

(stejarul pufos), dar adesea sunt și specii proprii regiunii submediteraneene: stejarul

lusitan (Quercus lusitanica) de pe țărmul occidental al Marocului și din Vestul Franței,

stejarul macedonian din Balcani și din țările est-mediteraneene. Acestor stejari li se

aociază alte foioase ca mojdreanul, caracteristice Peninsulei Balcanice, castanul etc.

În Turcia, pe litoral se cultivă măslini, citrice, smochinul, aceasta fiind a patra

producătoare mondiala de ulei de măsline (181 000 tone, după Spania, Italia si Grecia). În

sud, în zona portului Adana, se găsesc întinse plantaţii de bumbac.

Tufișurile mediteraneene boreale

9

Aproape toate pădurile zonei

climei mediteraneene au fost distruse prin

acțiunea omului, apărând forme secundare

cu aspect foarte variat, ceea ce l-a facut pe

Ch. Sauvage să le numească ”mattoral” de

la cuvântul spaniol ce caracterizează în

America de Sud aceste formații

diversificate.Local însă aceste formații

antropice au primit diverse denumiri sub care au intrat de fapt și în literatura

biogeografică și anume: maquis, garriga, frigana, chaparral, tomilare etc.

Maquis – ul (denumire corsicană) este răspândit în Corsica și pe tot țărmul de

Nord al Mediteranei până la 400 m altitudine. El s-a format prin defrișări succesive și

pașunat excesiv, ceea ce a făcut imposibilă reinstalarea arborilor. Nu este altceva decât o

pădure degradată situată pe soluri

bogate în siliciu. După descrierea făcută

de H Gaussen(1954) se prezintă ca ”o

formațiune de arbuști și tufișuri care nu

lasă să se vadă solul între ei și așa de

stranși unii de alții că nu te lasă să treci

nici cu piciorul”.

În compoziția floristică a

maquis-ului intră: laurul nobil, măslinul

sălbatic, arbustierul, mirtul, Erica arborea, printre care apare uneori razleț, stejarul de

pluta.

Garriga este alcatuită din tufișuri mici situate pe roci calcaroase și marnoase,

dezvoltați îndeosebi în Sudul Franței. Speciile dominante sunt cele ale stejarului de

carmaz, rosmarinului si drobului. Tot aici apare uneori palmierul pitic (Chamaerops

humilis), singurul reprezentant din familia palmierilor care populează aceste latitudini în

stare salbatică.

10

Frigana (denumire grecească) este raspandită în Grecia, Creta, țărmul Asiei

Mici, unde formează asociații de arbusti cu țepi între care mai reprezentative sunt Genista

acanthoclada și Poterium spinosum.

Tomilarele (denumire spaniolă) sunt de fapt asociațiile de arbuști cu înălțime

mijlocie în care predomină specii din familia labiatelor cum ar fi rozmarinul, levănțica

sau cimbrul (Thymus vulgaris).

Ciaparal sau Chaparral – ul este o formațiune

joasă întalnită în ținuturile uscate din Vestul Statelor

Unite ale Americii, formată pe locul pădurilor cu frunze

persistente.

Este de tipul maquis – ului, fiind constituit din

arbusti ce rar depășesc 2 m înalțime, a caror dezvoltare

este foarte lentă din pricina uscăciunilor. Alături de

stejarul verde American (Quercus agrifolia) sau de

stejarul mic (Quercus dumosa), se dezvoltă diverse specii

de Ceanothus (Ceanothus cuneatus), multe graminee dintre care amintim Bromus mollis

și Avena fatua, ca și unele ericacee(Erica).

În America de Sud pe țărmul chilian, tufărișurile xerofile poartă numele de

mattora și pe lângă arbuști conțin și câteva specii de arbori(Acacia) și cactuși.

În sud-estul Australiei, formațiunea se numește scrub, și ca urmare a deosebirilor

de compoziție floristică, s-au searat două timpuri de scrub: mallescrub edificat de

eucalipții pitici ca Melaleuca și mulgascrub, în

care domină acaciile (Acacia acumunata) și

alte specii: Casuarina, Banksia, Hakea.

În întreaga zonă a formațiunilor

vegetale mediteraneene au fost adaptate plante

de cultură cum ar fi citricele care ocupă spații

11

din ce în ce mai mari în detrimentul asociațiilor vegetale primare sau secundare ce au

existat aici.

BIODIVERSITATEA FAUNISTICĂ

Biodiversitatea faunistică din regiunile mediteraneene este într-o foarte mare

masură de fauna din regiunile înconjurătoare. De exemplu, în nordul Africii, apar o serie

de specii de animale comune cu cele din deșerturile tropicale cum sunt: cămila cu

cocoașa, fenecul, gazela. În sudul Europei se întâlnesc specii care aparțin zonei climei

temperate ca de exemplu: cerbul, căprioara, mistrețul, potârnichea comuna, dropia,

iepurele, vulpea.

Dintre speciile poprii zonelor mediteraneene europene sunt: muflonul (Ovis

musimo), răspândit în Corsica, Sardinia, Grecia, capra ibex, șacalul, potârnichea,

broasca țestoasă de uscat (Testudo graeca), vipera, scorpionul, păianjenul tarantulă

(Lycosa tarantula), magotul (Macacus inuus), batracianul Proteus, cărăbusul procerus

gigas, scolopendra, jderul comun de copac (Martes martes), pisica sălbatică (Felix

sylvestris), unele ciocănitori (Picus viridis, Dendrocopus medius), salamandra.

POTENȚIALUL ECOTURISTIC AL ZONEI MEDITERANEENE

Comisia Australiană a Ecoturismului îl definește ca: turism bazat pe natura care

implică educația despre mediu și interpretarea mediului natural și care este gestionat în

mod ecologic pentru a-i crește durabilitatea. Sorcietatea Internațională de Ecoturism îl

definește astfel: călătorii responsabile în zone naturale care conservă mediul înconjurător

și îmbunătățesc viața localnicilor.

12

În cartea sa „Ecoturismul și dezvoltarea de durată”, autoarea Martha Honey

abordează tema ecoturismul, cateva dintre ideile sale fiind urmatoarele:

călătoriile spre destinații naturale-aceste destinații sunt de obicei zone

îndepărtate, locuite sau nu, și sunt de obicei protejate fie la nivel național,

internațional sau chiar privat;

scăderea impactului – turismul dăunează de obicei mediului. Ecoturismul

încearcă să scadă efectele negative ale hotelurilor, potecilor și

infrastructurii prin folosirea materialelor reciclabile, a materialelor de

construcție de pe plan local, a surselor de energie ecologică, reciclarea și

depozitarea corectă a deșeurilor și folsirea unei arhitecturi care sa se

îmbine cu mediul; scăderea impactului presupune și un număr mai scăzut

al turiștilor, dar și un comportament adecvat al acestora pentru a nu

distruge ecosistemul;

conștientizarea asupra importanței mediului – ecoturismul înseamnă

educație atât pentru turiști cât și pentru localnici. Înainte de a pleca în

excursii, agențiile de călătorii ar trebui să ofere turiștilor materiale

informative despre țara vizitată, mediu și localnici cât și un cod de

conduită; aceste informații ar trebui să-i pregătescă pe turiști pentru

locurile vizitate și oamenii lor și să micșoreze impactul negativ în timp ce

vizitează zone de mediu sau culturi sensibile la factorii externi; esențial

ecoturismului de calitate este și prezența ghizilor bine pregătiți, care stiu

limbi străine și informații despre istoria, cultura și mediul zonei vizitate;

ecoturismul ar trebui să ajute și la educarea localnicilor din țările gazdă.

Furnizarea directă a fondurilor pentru conservare – ecoturismul ajută la

strangerea de fonduri pentru protecția mediului, cercetare și educație prin

mai multe mecanisme: tarifele de intrare în parcuri, taxe ale agenților de

călătorii, hoteluri, linii aeriene, aeroporturi și chiar donații ale voluntarilor;

Furnizează venituri și locuri de muncă pentru localnici – Parcurile

Naționale și alte timpuri de rezervații pot supraviețui numai dacă oamenii

din zonă sunt mulțumiți; comunitatea locală trebuie implicată în aceste

proiecte li ar trebui să primească bani sau alte beneficii(apă potabilă,

13

drumuri, spitale) din conservarea regiunii și facilitățile pentru turiști;

locurile de cazare, serviciile de ghizi, restaurantele ar trebui conduse în

parteneriat cu populația locală;și mai important este faptul că, dacă vrem

ecoturismul să ajute la dezvoltarea zonei, atunci controlul politic și

economic trebuie trecut tot în mâna localnicilor;

Respectarea culturii locale - ecoturismul nu este numai ecologic, dar este

și mai puțin agresiv și exploatator față de turismul convențional; el se

straduie să respecte cultura locală și să aibă un impact minim asupra

mediului înconjurător și a populației locale. Acest lucru nu este ușor având

în verere că ecoturismul înseamnă vizite în locuri îndepărtate și

interacțiunea cu comunități mici care au avut contacte puține cu străinii;

pentru a fi un ecoturist responsabil trebuie să învățati de înainte obiceiurile

locale, să respectați modul de a se îmbrăca al localnicilor și alte norme

sociale;

Ecoturismul reprezintă activitatea prin care industria turistică, turiștii, autoritățile

și localnicii cooperează pentru organizarea și desfășurarea unor călătorii responsabile în

zone autentice, pentru a admira bogăția ecologică, pentru a studia, pentru a înțelege și a

se bucura de natură și de diversitatea culturală, într-o manieră care nu exploatează

resursele și care o poate da acesta de impactul asupra mediului și de susținerea pe care o

poate da acesta activităților produsului turistic și a bunăstării populației locale, în ideea de

a menține viabilitatea în arealul respectiv pe o perioadă nedefinită de timp.

Spania, Andaluzia – Rezervația Naturală Fuente de Piedra

În nordul provinciei Malaga,

la 19 km de Antequera, se găsește

Laguna de Fuente de Piedra, o lagună

foarte cunoscută și frumoasă. Aici se

găsește cel mai mare lac natural din

Peninsula Iberică cu o lățime de

2,5km și o lungime de 6.5km care

reprezintă un adevărat adăpost pentru

14

cele peste 170 de specii de păsări înregistrate aici. Pe lângă numărul mare de păsări

acvatice, locul este cunoscut și pentru populația de păsări flamingo, a doua ca mărime în

Europa după colonia franceză Camargue, și ca singurul loc de pe uscat unde aceste păsări

se înmulțesc.Primăvara mii de păsări flamingo se adună aici pentru a se reproduce, atrase

de apa sărată și de faptul că apa nu este foarte adâncă. Deși iarna lacul se umple și

acoperă aproape 15 km pătrați, acest lucru se întămplă numai în acest anotimp astfel că el

seacă complect, iar păsările flamingo zboară uneori și până în Parcul Național Donana

pentru a căuta hrană.

Pe vremea romanilor, locul era folosit pentru extracția sării, iar păsările erau

vânate mai ales pentru limbile lor care erau considerate o delicatesă. La începutul

secolului al XIX-lea, oamenii credeau că apa lacului are proprietăți medicinale, astfel că

Laguna de Fuerte de Piedra nu a fost lăsată să sece complet în comparație cu alte zone

umede ale Spaniei. În anii 1930 o companie care extragea sare de aici a început o

campanie de reducere a numărului păsărilor flamingo pentru că acestea le afectau

producția de sare. Din fericire, valoarea ecologică alacului a fost evidențiată la timp și

aceasta a devenit un adevărat magnet pentru naturaliști ți iubitorii de păsări.

Zona este plină de plante adaptate la mediul sărat și printre acestea sunt branca,

tufișurile mediteraneene și tamarisk african, acestea din urmă fiind foarte important

pentru păsări în sezonul de reproducere. Se găsesc aici și plante de apă dulce pe canalul

care este folosit pentru a introduce apă dulce în lac sau pentru a controla volumul de apă

sărată pentru a nu se deversa în câmpurile cultivate din împrejurimi. Toate aceste plante

pun bazele unui ecosistem local care ajută păsările acvatice să supraviețuiască. Puțin mai

devreme de malurile lacului se găsesc și stejari, măslini și alte plante mediteraneene.

La sfârșitul lunii februarie mii de păsări flamingo se stabilesc aici și își

construiesc uiburi pe insulele lacului formând o adevărată colonie. Spre sfârșitul lunii

aprilie și începutul lunii mai apar și primii pui care îi însoțesc pe părinți prin apa puțin

adâncă, învățând să se hranească. Pe lângă flamingo, se mai întâlnesc mai multe specii de

păsări întâlnite aici pe tot parcursul anului. Multe specii de păsări acvatice, unele pe cale

de dispariție sau protejate, vin aici pentru a-și petrece lunile de iarnă în acest climat

blând. Lacul adăpostește în egală măsură și un număr însemnat de specii de reptile printre

15

care multe șopârle și șerpi. În câmpurile care înconjoară lacul se găsesc, de asemenea,

iepuri, vulpi, bursuci.

De asemenea, în zona mediteraneană, pe teritoriul Greciei, se găsesc numeroase

rezervații naturale care au menirea de a conserva biodiversitatea faunistică și floristică a

acestei zone. Printre numeroasele rezervații se numără:

Parcul Naţional Parnasssos (Grecia

Centrală)

A fost înfiinţat în 1938 şi are o suprafaţă de

3.600 ha., predominând speciile vegetale de

brazi şi pini și o varietate de plante rare.

Principala specie de plantă care creşte pe

crestele însorite este iarba „fescue”, alături de

alte tipuri de plante sălbatice.

Fauna zonei cuprinde specii de animale

sălbatice comune, cum sunt: vulpea, iepurele,veveriţa şi şacalul. Mai există

câteva specii rare de păsări, cum sunt şoimul şi vulturul,numărul mare de

vrăbii şi diferite familii de ciori. Aici mai întâlnim şi o varietate largă de şerpi

şi insecte.

Parcul Naţional Olympos

(Tesalia).

Acesta a fost primul Parc Naţional al

Greciei (1937), care are o suprafaţă de

5.000 ha. şi este unul dintre cele mai

lungi din lume, iar din 1982 a devenit

Rezervaţie a Biosferei. „Reşedinţa

16

zeilor” mitologiei greceşti, Muntele Olimp (2917 m.) este brăzdat de trecători adânci

deasupra cărora se înalţă piscuri de peste 2900 m.- Myticas (2950 m.), Stefani,

Dios,Skala,Pantheon, ai căror versanţi sunt îmbrăcaţi de codrii de stejar, platan, ulm, fag,

brad, pin, ienupăr, măslin şi fistic. Cuprinde aproximativ 1700 de specii de plante,

incluzând câteva specii rare şi chiar exemplare unice de flori sălbatice. Pantele joase sunt

acoperite de specii mediteraneene de maquis, gorun, cedru, rodii amestecate cu alte specii

de foioase şi conifere .

Dintre speciile de animale, mamiferele sunt cele mai numeroase: lup, vulpe, şacal,

căprioară, mistreţ, capra sălbatică, şi mamifere mai mici, cum sunt bursucul, dihorul,

nevăstuica, iepurele sălbatic şi veveriţa. Dintre păsările care vieţuiesc aici, sunt: uliul,

vulturul, alte păsări de pradă, ciocănitori, mierla de zăpadă,etc.

Parcul Naţional Iti (Grecia Centrală)

Este situat în sudul văii râului Sperchios şi a luat

fiinţă în 1966. O parte din teritoriu este acoperit de

păduri de brad şi pin negru. Printre aceste păduri

întâlnim exemple de Iily Lilicum Cholcedonium alpin,

în timp ce pădurile de stejari, arbuşti, oleandru cresc pe

pantele joase. Fauna Munţilor Iti este bogată în special în căprioare şi cerbi, capre

sălbatice şi mistreţi sălbatici. Mai este aici şi o largă varietate de păsări, incluzând vulturi,

ulii, şoimi, bufniţe, potârnichi şi pupeze. Alte specii care prezintă interes sunt broasca şi

broasca ţestoasă, dar şi reptilele şi numeroasele tipuri de insecte.

Parcul Naţional Vikos – Aoos (Epir).

Zona Pindului, care are o suprafaţă de

12.600 ha. şi include Strâmtoarea Vikos şi

Ravena Aoos, a fost declarată Parc Naţional în

1973; pădurile sale sunt alcătuite din arţari,

stejari, sălcii, dar include şi păduri de ulm , tei şi

alun,

brad

cedru şi pin cu scoarţa albă şi neagră.

17

Fauna din regiune este foarte bogată în specii de

mamifere, cum ar fi: urs, lup, căprioară, capră sălbatică, mistreţ sălbatic, faţă de

animalele mai mici cum sunt pisica sălbatică, iepurele de câmp, dihorul şi

veveriţa; mai multe specii de peşti care vieţuiesc în apele râurilor, de asemenea, şi

vidre şi numeroase insecte de apă interesante.

Parcul Naţional Samaria

Din suprafaţa totală a teritoriului Lafke Ori, 4.840 ha. este considerată Rezervaţie a

Biosferi şi 4.500 ha. este Parc Naţional. Este o zonă montană izolată din sud-estul coastei

insulei,care cuprinde chei spectaculoase, platouri acoperite de păşuni şi de câteva porţiuni

de păduri de pin şi perene de stejar.

Zona este importantă pentru speciile de

păsări, cum sunt: vulturul bărbos, vulturul

gulerat, uliul peregrin, potârnichea Chukar

(Alectoris chukar), pasărea Rüppell, cioara cu

cioc şi labe roşii (Pyrrhocorax pyrrhocorax) şi

vulturul Bonelli.

Pentru promovarea ecoturismului în Republica Africa de Sud, se propun

numeroase proiecte, printre care cele legate de Safari(în Parcul National Kruger),

turiștii cultivându-și spiritul de aventura, respectând în acelasi timp conservarea eticii și

intregritatea comunităților gazdă, ceea ce va duce la venituri economice, contibuind la

conservarea resurselor naturale. De asemenea,

se urmărește protejarea mediului, acesta

atrăgând un număr mare de turiști prin

intermediul peisajelor spectaculoase(peisaje

contrastante, de la păduri tropicale de-a lungul

coastelor Garden Route, la interiorul uscat al

platoului Karoo, la abruptul Drakensberg

în est, la domeniile florale de la

Nemaqualand) și fauna salbatică din

18

cadrul rezervațiilor naturale(bivol, elefant, leopard, leu, rinocer), dar și viețuitoarele

marine din rezervații, incluzând rechini, balene, acesta fiind cel mai bun loc din lume

unde se practică whale watching.

Prin intermediul ecoturismului se poate cunoaște diversitatea istoriei, culturii si

tradițiilor oamenilor din „națiunea-curcubeu”. Nicio altă țară africană nu deține o astfel

de varietate a parcurilor, a rezervațiilor și a spațiilor natural, R. Africa de Sud

remarcându-se prin cele mai bune parcuri naționale din Africa. Ca și în alte țări,

ecoturismul are rolul de a conserva biodiversitatea și reducerea sărăciei prin crearea de

locuri de muncă pentru localnici. Sunt numeroase organizații care propun diverse proiecte

ecoturistice cum ar fi: The Earth Organization, ecoAfrica Travel.. O altă formă de a

practica ecoturism în Africa de Sud este în timpul sărbătorilor de aici, în scopul

cunoașterii culturii și obiceiurilor localnicilor din anumite zone.

Pentru a diminua impactul antropic asupra mediului, a biodiversității și

specificului cultural din zona mediteraneană a continentului australian(Australia de Sud),

se practică ecoturismul la cel mai înalt

nivel. Numeroși operatori propun

turiștilor o varietete de oferte cu specific

ecoturistic: în Adelaide- înotul cu delfinii,

un traseu de 1.7km printr-o pădure care

adăpostește aproximativ 200 de specii de

păsări. O multime de animale sălbatice si

peisaje

uimitoare: urșii koala sforăind prin eucalipți, cangurii din

Outback, 1000 de pinguini în Granite Island, 240 de specii

de păsări în lagunele ce alcătuiesc Coorong National Park.

Esențială în ecoturism este megafauna ce alcătuia vechiul

continent Gondwana, de pe

Coasta de calcar(Limestone

Coast). Peisajele extraordinare

19

ocupă mai mult de o cincime din Australia de Sud, ocupată de 330 de parcuri naționale și

de recreere.

Ca impact negative al idustriei turismului în Australia se poate aminti proiectul

de amenajare a unui teren de golf, la Preston Beach Golf Club,langă Mandurah, proiect

aprobat de către Departamentul de Mediu și Conservare, în urma căruia au fost omorâți

100 de canguri.

VALOAREA STIINȚIFICĂ ȘI CULTURALĂ ȘI POTENȚIALUL

ECONOMIC AL ZONEI MEDITERANEENE

Valoarea culturală a țărilor din zona mediteraneană este dată de tradiții și

obiceiuri bine păstrate, artă(muzică, pictură, literatură, dans) și preocuparea deosebită

pentru rezolvarea problemelor de mediu,în vederea conservării biodiversității florei și

faunei și specificul cultural(exemplu elocvent ,Chile). Totodată, această regiune se

individualizează printr-un potențial economic consistent, din punct de vedere turistic,

terenuri favorabile dezvoltării agriculturii( în Africa de Sud se cultivă: grâu, porumb,

trestie de zahăr, bumbac, tutun,se cresc: ovine( merinos), caprine, inclusiv capre de

Angora, bovine), resurse naturale(în cazul Rep. Africa de Sud- mangan, crom, platina,

aur, uraniu, diamante) ca materie primă folosită în diversele ramuri industriale.

Statul Chile – “locul unde Pamântul se termină”, este

considerat a fi unul dintre cele mai omogene popoare din

America Latină, atât din punct de vedere etnic cât și

cultural. Spre deosebire de alte națiuni latino-americane,

acest stat nu a trecut prin experiența regionalismului sau

a conflictelor dintre identitățile culturale. Cultura se

remarcă printr-o diversitate tradiții și obiceiuri, muzică,

dans, mitologie. În Est se găsesc comunități care

păstrează încă neatinse tradițiile lor culturale, chiar dacă,

începând cu secolul al XIX-lea cultura chiliană a fost

schimbată prin intermediul imigranților, în special germani, britanici, francezi, italieni,

astăzi acestia ocupând posturi importante în cercuri academice și culturale.

20

Italia-romani- Peninsula Italică a fost invadată de multe alte popoare(etrusci,

greci, germani, nord-africani, fenicieni, evrei și există o continuă amestecare etnică.

Grecia reprezintă teritoriul contrastelor, din punct de vedere cultural, diferențele

nucleelor culturale fiind dată de numeroasele golfuri, strâmtori și terenul accidentat pe

care acestea s-au dezvoltat. Statele mici ale peninsulei au fost practic mai izolate decât

cele din zona Islandei. Zonele defavorizate din punct de vedere al transportului maritim

rămân cel mai putin dezvoltate. Acest lucru se poate observa și astăzi, deoarece

concentrația populației în acea zonă este mult mai mică. Teritoriile uscate care se aflau la

o distanță de cațiva kilometri de coasta mării au evoluat mai greu. Cea mai veche

civilizație din această regiune s-a dezvoltat în Insula Creta și Insulele Cyclade.

Turcia are o cultură diversificată, bazată pe contopirea elementelor variate ale

turcilor oguzi, otomanilor anatolieni (care a fost în sine o continuare a culturilor greco-

romane și islamice) și culturii vestice și tradițiilor, care a pornit odată cu occidentalizarea

Imperiului Otoman ce continuă și astăzi. Acest amestec a luat ființă ca rezultat al

întâlnirii turcilor și a culturii lor cu ale popoarelor regăsite pe parcursul migrației acestora

din Asia Centrală către vest. Muzica și literatura turcească au format mari exemple al

amestecului de influențe culturale, care au fost un rezultat al interacțiunii dintre Imperiul

Otoman și lumea islamică pe de o parte, cu Europa pe de altă parte, contribuind astfel la

un amestec de tradiții turcice, islamice și europene în muzica și literatura din Turcia

modernă.

Cultura californiană este una modernă, cu influențe din SUA, dar și una istorică,

cea hispanică, influențată de numărul mare de imigranți, în special cei din America

Latină, California fiind un loc de interes public, fiind numită Statul de Aur, în special

pentru accesul la ocean și în același timp la munți. în general, californieni se remarcă prin

acomodarea cu alte stiluri de viață, religie neuniformă și preocuparea pentru problemele

mediului inconjurător. Veniturile economice ale acestui stat provin din comerț,

agricultură(fructe, legume, vin).

În conculuzie, regiunea mediteraneană reprezintă o zonă importantă a Globului,

atât prin deosebita biodiversitate florisică și faunistică, cât și prin potențialul ecoturistic al

numeroaselor zone, care se remarcă printr-o valoare culturală excepțională și un puternic

potențial economic.

21

BIBLIOGRAFIE:

Mititiuc Mihai – Curs de Biogeografie, partea I , Iasi, 1976;

Calinescu Raul, Bunescu Alexandra, Patroescu Nardin Maria – Biogeografie,

Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972;

Banarescu P., Bascariu N– Biogeografie, Ed. Stiintifica Bucuresti, 1973;

Garbacea, Virgil– Africa-geografie fizică, Editura Didactică și Pedagogică,

București,1964;

www.turistik.ro

www.nationalgeographic.com

www.africasafari.co.za

www.ecotourdirectory.com

www.everycountry.com

22