Td Iii_curs 3_4 Aparate Ortodontice

7/22/2019 Td Iii_curs 3_4 Aparate Ortodontice

http://slidepdf.com/reader/full/td-iiicurs-34-aparate-ortodontice 1/47

ORTODONȚIE TEHNICĂ DENTARĂ CURS 3/4

APARATELE ORTODONTICE MOBILIZABILE

Aparatele ortodontice mobilizabile. Plăcile ortodontice. Componenţa plăcilor ortodontice şitipuri de plăci. A. Baza placii: tipuri de baza, liniile de sectiune

B. Elemente de ancorare

1. Crosete; tipuri de crosete

2. Gutiera ca element de ancorare a plăcilor. C. Elemente de actiune cu caracter mecanic.

1. Arcurile

1.1 Arcurile vestibuare

1.2. Arcul Coffin1.3. Resorturile auxiliare (îm formă de „S”, „8”, „V”, liniar, etc)

2. Suruburile ortodonticeD. Elemente de actiune cu caracter functional:

1. platoul retroincisiv

2. planul înclinat 3. scutul lingual

4. masa interocluzală

5. menţinătoarele de spaţiu.

PLĂCILE ORTODONTICE Au intrat in terapia anomaliilor dentomaxilare in a II-a jumătate a secolului trecut in Europa,

dezvoltarea terapiei prin plăci bazandu-se pe contribuţia lui A.M. SCHWARZ şi G.

KORKHAUS care au studiat metodic terapia ortodontică prin plăci şi care au propus/ verificatnumeroase variante de aparate.

Plăcile ortodontice transmit for ţe la nivelul oaselor maxilare (acoper ă mare parte din bazele

maxilare) şi asupra dinţilor. Prezentand o suprafaţă rigidă mare, plăcile permit inserarea a

numeroase şi variate elemente de acţiune ceea ce le permite să execute simultan:

- lărgirea arcadei

- deplasări dentare- modificarea raporturilor de ocluzie

Fiind purtate intermitent ofer ă perioade de repaus care permit reorganizarea sistemului

vascular dento-alveolar. Pot fi scoase de bolnav şi sunt activate de părinţi sau de medic laintervale mari de timp.

Plăcile pot fi: - palatine- linguale

- bimaxilare

In general plăcile sunt alcătuite din 3 componente:

- baza plăcii

- elementele de ancorare: croşete, gutiere,

- elemente de acţiune: arcuri principale, arcuri secundare, şuruburi ortodontice



Sunt reprezentate de plăcile palatinale şi plăcile linguale care au ca şi caracteristici

principale următoarele: ● Pot fi oricând aplicate şi îndepărtate din cavitatea bucală de medic şi de pacient. ● Declanşarea forţelor ortodontice se realizează prin deformarea componentei elastice(arcul) sau prin acţiunea unor elemente mecanice (şurubul). ● Aparatele au o agregare fermă la nivelul arcadelor astfel încât să fie permisădesfăşurarea funcţiilor aparatului dento-maxilar şi deplasările dentare în scoportodontic.

● Dacă sunt utilizate pentru corectarea anomaliilor dento-maxilare, plăcile au nevoiede forţă ortodontică, retenţie şi ancoraj. Dacă sunt utilizate ca aparate de contenţie, estenevoie doar de retenţie.

Avantajele aparatelor mobilizabile sunt:- Permit adăugarea de elemente funcţionale, lărgindu-se aria indicaţiilor

terapeutice

- Se sprijină pe dinţi şi pe parodonţiu, pericolul suprasolicitării unor dinţi fiind

redus- Realizarea în laborator este simplă şi implică un preţ de cost redus

- Se pot utiliza şi elemente prefabricate

- Adaptarea în cavitatea bucală este uşoară şi rapidă

- Prin îndepărtarea de pe arcade sunt posibile tratamentele odontale sau parodontale

- În cazul hiperactivării unor elemente apare o instabilitate a aparatului - Unele elemente pot fi activate de copil sau de aparţinător - Se pot repara în cabinet sau în laborator.

Dezavantajele:

- Pot fi îndepărtate de pacient nerespectându-se indicaţiile de tratament- Unele elemente necesită activări frecvente şi implicit mai multe controale

periodice

- Nu permit redresări ortodontice de fineţe

- Elementele componente se pot deforma sau fractura la pacienţii neglijenţi - La pacienţii alergici la acrilat, pot să apară reacţii gingivale sau parodontale.

Răşinile acrilice baropolimerizabile şi fotopolimerizabile utilizate în realizarea bazei plăcilor ortodontice au modernizat complet tehnologia confecţionării aparatelor ortodontice.

Elementele de ancorare şi elementele active ale plăcilor se confecţionează dinsârmă de wiplă cu diametrul între 0,1-2mm, secţiune rotundă, dreptunghiulară sauovală şi cu grad de elasticitate diferit (sârmă moale pentru ligaturi, sârmă tare pentruaparatele de contenţie şi sârmă elastică pentru confecţionarea elementelor active şi deancorare).

În componenţa plăcilor ortodontice sunt cuprinse: 1. baza plăcii ortodontice care se realizează din răşini acrilice

2. elementele active biomecanice (arcul, şurubul) sau funcţionale 3. elementele de ancorare (croşete, gutiere).



A. BAZA PLACII: TIPURI DE BAZĂ, LINIILE DE SECȚIUNE

1. BAZA PLĂCII ORTODONTICE

Baza din acrilat a plăcilor ortodontice reprezintă zona de sprijin mucozal aaparatului. La nivelul ei sunt fixate celelalte elemente componente ale plăcilor: şurub,arcuri, croşete.

Caracteristicile şi importanţa bazei plăcii sunt următoarele: - participă la stabilitatea aparatului ortodontic - participă la menţinerea arcurilor din sârmă principale şi auxiliare

- participă la transmiterea forţelor ortodontice

- poate fi secţionată în două sau în mai multe fragmente unite între ele prinelemente de acţiune (arcuri sau şuruburi)

- trebuie să fie suficient de rezistentă, dar nu foarte groasă pentru a asigura un bun confort pacientului (2-3mm grosime, atât superior, cât şi inferior)

- marginile să fie uşor îngroşate şi rotunjite pentru a nu determina leziuni dedecubit

- faţa mucozală vine în contact intim şi uniform cu mucoasa câmpului maxilar;faţa opusă, lucioasă, trebuie să fie cât mai netedă, mai plană şi foarte binelustruită pentru a evita aderenţele, pentru a nu crea dificultăţi suplimentaremişcărilor limbii şi pentru a permite o bună întreţinere

- baza acrilică poate fi extinsă la nivelul unor spaţii edentate, având rol demenţinător de spaţiu.

Modul de acţiune al bazei plăcilor:

Sub acţiunea elementului activ (şurub ortodontic, arc din sârmă), baza plăciiexercită forţe atât pe suprafaţa dinţilor cât şi pe suprafaţa periostului procesuluialveolar, prin intermediul părţilor moi (mucoasa câmpului maxilar). Aceste forţedetermină modificări în poziţia dinţilor şi structurii osului (procese de remodelareosoasă cuprinzând faze de resorbţie şi de apoziţie).

2. TIPURI DE BAZĂ

Baza plăcii superioare acoperă palatul urmărind fidel feţele palatinale ale

dinţilor superiori şi pătrunde în triunghiurile interdentare sub punctele de contact subforma unor prelungiri acrilice cu rol în menţinerea aparatului. Posterior se extinde

până la nivelul feţelor distale ale ultimilor molari prezenţi pe arcadă, fiind răscroită pelinia mediană şi în zona elementelor active.

În zona frontală, forma şi contactul plăcii cu dinţii sunt variabile în funcţie descopul terapeutic urmărit, în laborator baza aparatului extinzându-se până la muchiaincizală. Ulterior, medicul ortodont va face şlefuiri succesive în această regiune.

În zona laterală placa se extinde pe faţa orală a dinţilor până la unirea treimiimedii cu treimea incizală.



Baza plăcii inferioare este în contact intim cu rebordul alveolar urmărindfestonul gingival până la ultimul molar prezent pe arcadă.Se întinde până în fundurile de sac paralinguale pentru a-şi putea exercita acţiunea şi

pe faţa internă a osului mandibular. Prezintă o uşoară răscroire anterioară pentru a nuapărea leziuni de decubit la nivelul limbii.

Se recomandă ca baza plăcilor inferioare să fie mai groasă, în special la plăcilecu şurub, pentru a fi mai rigidă şi pentru a transmite mai bine forţa până laextremităţile distale ale plăcilor. Poate fi armată cu fire de oţel inoxidabil.

3. LINIILE DE SECȚIUNE ALE BAZEI PLĂCILOR

Baza acrilică a aparatelor ortodontice mobilizabile poate fi unică sau dinfragmente multiple ce rezultă prin secţionarea acesteia. În funcţie de modul desecţionare, acţiunea bazei aparatului asupra dinţilor şi proceselor alveolare estediferită.

a. La maxilar, baza plăcii poate fi secţionată pe linia mediană, în „L”, în „Y”,în trapez sau atipic sectorial.

● Dacă baza plăcii este secţionată pe linia mediană, prin îndepărtarea celor două jumătăţi ale arcadei dentare sub acţiunea elementului activ (şurubul), efectulortodontic va fi de dilatare simetrică a arcadei.



● Dacă placa este secţionată în „Y”, cele trei fragmente sunt unite prin douăelemente active (şuruburi, arcuri Coffin). Prin activarea acestora, se va produce omărire radiară a arcadei.

● Dacă placa este secţionată în „L” şi deplasarea fragmentului mic al bazei plăcii se face pe latura mare a „L”-ului, se produce o dilatare asimetrică a arcadei:

fragmentul mare al bazei rămâne aproape pe loc, iar fragmentul mic suferă maximumde acţiune ortodontică.

a - baza plăcii b - şurubul c – sensul de plasării

a - baza plăcii b - şuruburile

c – sensul deplasării

Baza plăcii secţionate în „Y”. Efect de mărire radiară a arcadei prin utilizarea

unui şurub tridimensional.



Dacă deplasarea fragmentului mic al bazei plăcii se face pe latura mică a „L”-

ului, se produce o deplasare a acestuia spre distal, în timp ce fragmentul mare al bazeise va mezializa uşor şi se va rota anterior.

● Dacă placa superioară este secţionată în trapez, fragmentul mic se deplaseazăspre vestibular, efectul ortodontic fiind de alungire a arcadei.

● Dacă baza plăcii este secţionată atipic sectorial, efectul ortodontic va fi

concentrat pe fragmentul mai mic care se va deplasa în sensul de acţiune alelementului activ.

Regulă: Elementul activ se montează astfel încât forţa declanşată să fie perpendiculară pe dinţii cuprinşi în fragmentul mai mic al bazei plăcii.

b. La mandibulă, baza plăcii poate fi secţionată pe linia mediană, paramedian

unilateral sau bilateral.

a1 – fragmentul mare al

bazei; a2 – fragmentul mic;

b – elementul activ (şurubul) c1, c2 – sensul acţiunii

ortodontice

Placă maxilară cu trei zone de secţiune:- secţionare anterioară în trapez

- două secţionări laterale în „L” şi montări ale şuruburilor pe latura mică, respectiv pe latura mare a „L”-ului

a – baza plăcii secţionate în trapez

b – şurubul c – sensul deplasării



● Dacă placa inferioară este secţionată pe linia mediană, cele două fragmenteale bazei se deplasează simetric în sens transversal, efectul fiind de lărgire simetrică aarcadei inferioare.

● Dacă baza plăcii inferioare este secţionată asimetric unilateral, fragmentulmai mic se va deplasa spre distal, iar fragmentul mare va suferi o deplasare redusă sprevestibular cu uşoară rotaţie.

● Dacă baza inferioară este secţionată paramedian simetric, acţiunea va fi deexpansiune sau lărgire radiară a arcadei inferioare.

Realizarea bazei plăcilor ortodontice din acrilat baropolimerizabil

Design-ul bazei plăcii trebuie să fie atractiv pentru pacient, să aibă o culoare plăcută şi chiar se pot încorpora diverse figurine sau elemente strălucitoare. Fazele de

lucru în realizarea bazei plăcii sunt următoarele:

a. Pregătirea modelului Modelul trebuie să fie umed, saturat cu apă şi izolat cu un izolator specific maselor acrilice. Această operaţie poate fi înlocuită cu fierberea modelului în soluţie saturatăde săpun bazic timp de un minut. Se îndepărtează porţiunile de ghips în exces de pesuprafaţa modelelor, iar dacă dinţii nu au erupt complet se va degaja cu grijă spaţiulinterdentar şi coletul prin gravare cu aproximativ 1-2mm, protejând cu multă grijă

părţile de model care reprezintă substanţă dură dentară.

Plăci inferioare secţionate paramedian bilateral

Placă inferioară secţionată paramedian unilateral



b. Fixarea pe model a elementelor din sârmă, croşeteşi arcuri

c. Realizarea propriu-zisă a bazei plăcii posibilă prindouă tehnici diferite:

c.1. Tehnica pulberii şi a lichidului

- Se presară pulbere pe suprafaţa modelului, pornind de la o extremitate a bazei şi seadaugă lichid până la saturarea lui. - Operaţiunea se repetă până la obţinerea unei grosimi a bazei dorite. Se urmăreşte camaterialul depus pe model să prezinte în permanenţă exces de lichid. În caz contrar,vor apărea zone cretoase în masa acrilatului sau pe suprafaţa ce vor da un aspectneplăcut. - Saturarea cu lichid se continuă într -un ritm relativ lent, până când aspectul translucidal plăcii devine uşor opac. În acest moment modelul este introdus într -un vas de

presiune, la o temperatură de 40˚C şi 2,1-2,5atm timp de 20 minute.

c.2. Tehnica pastei

- Într -un godeu se prepară pastă acrilică prin amestecarea în proporţie de 2,5/3 pulberecu lichidul. Amestecul trebuie să fie saturat de lichid, astfel încât după 2-3 minute,

când începe să se tragă în fire, consistenţa lui să permită întinderea cu ajutorul spatulei pe suprafaţa modelului. - Se urmăresc cu atenţie zonele „mai ascunse” de sub retenţiile croşetelor sau ale

părţilor laterale ale şuruburilor, astfel încât la aceste nivele să nu apară goluri de aer.Pentru a evita acest neajuns, în aceste zone materialul se poate aplica prin tehnica

pulberii şi lichidului. - Se întinde materialul pe suprafaţa modelului, se modelează cu exces de lichid lagrosimea şi întinderea dorită şi la final baza aparatului va fi lustruită cu o cantitate demonomer.

- Se introduce într -un vas de presiune ca la tehnica precedentă.

Tehnica pastei are avantajul obţinerii unor structuri mai compacte ale bazelor aparatelor ortodontice, de calitate superioară.

Confecţionarea aparatelor din acrilat fotopolimerizabil este asemănătoare cutehnica utilizării acrilatului baropolimerizabil. Aparatele au precizie foarte bună şi undesign deosebit.

Secţionarea aparatelor se face cu un disc metalic de tip Horico, cu o frezăcilindrică subţire sau de preferat cu ajutorul unui fierăstrău cu pânză îngustă deoareceaspectul secţiunii va fi continuu şi perfect.



Realizarea unui aparat mobilizabil de tip menţinător de spaţiu.Faze de lucru

B. ELEMENTE DE ANCORARE ALE PLĂCILOR ORTODONTICE

Eficienţa plăcilor ortodontice depinde de stabilitatea lor, adică de calitatea

ancorajului. Pe lângă forţele fiziologice datorate gravitaţiei, masticaţiei sau fonaţiei,apar forţe ortodontice principale mai intense declanşate de elementele active ale

plăcilor (arcuri, resorturi, şuruburi) ce tind să desprindă aparatul de pe câmpul alveolo-dentar.

Topografia particulară a arcadei dentare şi axele diferite de implantare ale

dinţilor se traduc din punct de vedere geometric prin multiple planuri înclinate cusuprafeţe reduse şi înclinări foarte variabile. La acestea se adăugă obligatoriu jocul

formaţiunilor mobile din cavitatea bucală (bride sau frenuri). Acest complex de factori

face ca forţele principale, acţionând la nivelul componentelor aparatului dento-maxilar, să dea naştere unor forţe secundare nedorite care tind să desprindă placa de pe câmpul alveolo-dentar, să deplaseze nefavorabil elementele active şi să le impunăefecte nedorite.

Eficacitatea tratamentului ortodontic cu ajutorul plăcilor depinde deci direct decontracararea forţelor secundare. Din acest motiv, ancorajul este un element esenţial înconceperea unei plăci ortodontice.



ANCORAJUL

Definiţie: Ancorajul reprezintă sursa rezistenţei la acţiunea componentelor active ale aparatului ortodontic. În momentul în care se acţionează cu o forţă pentru adeplasa ortodontic un dinte, este necesară o forţă opusă de rezistenţă dată de ancoraj.

Pentru a înţelege cât mai bine ancorajul, trebuie cunoscute o serie de percepte:● Forţa ortodontică are tendinţa să deplaseze şi dinţii cuprinşi în ancoraj, însă

acest lucru depinde de mărimea forţei, numărul dinţilor folosiţi pentru ancoraj şirezistenţa lor la de plasare (calitatea ţesuturilor parodontale şi rezistenţa ţesutului ososînconjurător, numărul de rădăcini, mărimea suprafeţei radiculare).

● În unele cazuri clinice se doreşte şi deplasarea dinţilor incluşi în ancoraj: înocluzia încrucişată bilateral, fiecare hemiarcadă acţionează ca ancoraj pentruhemiarcada opusă (ancorajul reciproc).

● Uneori se doreşte şi o deplasare limitată a dinţilor posteriori pentru a închideun spaţiu postextracţional. De exemplu, surplusul de spaţiu rămas după încadrareacaninului prin extracţia premolarului I va fi închis prin migrarea spre mezial a dinţilor laterali.

● Dacă spaţiul pe arcadă este limitat şi foarte precis calculat pentru încadrareaortodontică a caninilor ectopici şi a incisivilor (protrudaţi sau înghesuiţi), nu se

acceptă nici o deplasare a dinţilor laterali folosiţi pentru ancoraj. Se recomandăincluderea unui număr cât mai mare de dinţi pentru ancoraj şi vor fi deplasaţi simultanmaxim doi dinţi, câte unul pe fiecare hemiarcadă (sistemul ten – two din ortodonţiafixă, adică zece dinţi folosiţi drept ancoraj pentru a deplasa doi dinţi).

● Dacă se doreşte o deplasare dentară corporeală şi nu o basculare, ancorajultrebuie să fie puternic, iar intensitatea forţelor redusă şi foarte bine controlată(Cocârlă).

● Pentru ancoraj sunt indicate: - gutierele acrilice- ancorajul extraoral (exemplu: arc facial inserat în tubuşorul sudat la nivelul porţiuniirectilinii a unui croşet Adams) - arcul vestibular uneori

- croşetul Adams comun pe incisivii centrali. ● Elementele de ancorare trebuie plasate judicios pe întreaga arcadă, cât mai

aproape de elementele active, în mod echilibrat pe ambele hemiarcade. O ancorareechilibrată este ancorarea în trapez cu două puncte de sprijin anterioare şi două

puncte posterioare sau ancorarea în triunghi. Ideal ar fi ancorajul combinat trapez şitriunghi.

Elementele de ancorare ale plăcilor ortodontice cele mai utilizate suntCROŞETELE şi GUTIERELE.

1. CROŞETELE ORTODONTICE

Croşetele folosesc pentru ancorarea de arcadele dentare fie triunghiul

interdentar (nişa papilară), fie zonele anatomice ale dinţilor (divergenţa feţelor



aproximale ale coroanelor dentare, retentivitatea subecuatorială sau retentivitateaîntregului contur dentar). Din acest punct de vedere, croşetele se clasifică astfel: ● Croşete ce folosesc pentru ancorare retentivitatea oferită de triunghiulinterdentar

1. Croşetul Stahl 2. Croşetul în delta 3. Croşetul în săgeată Schwarz (croşetul în treflă) 4. Croşetul în semisăgeată Schwarz

● Croşete ce folosesc pentru ancorare retentivităţile anatomice ale coroanelordentare

5. Croşetul direct 6. Croşetul Adams.

Retentivitatea triunghiului

interdentar

Retentivitatea

anatomică a coroanei Croşetul Stahl Croşetul direct Croşetul în delta

Croşetul în săgeată Croşetul Adams

Croşetul în semisăgeată

Elementele componente ale unui croşet sunt următoarele:

- Ansa croşetului sau porţiunea în contact cu zona de retenţie folosită

- Bucla este porţiunea elastică a croşetului ce permite ansei să depăşească zonaretentivă la aplicarea şi la îndepărtarea aparatului ortodontic

- Coada de retenţie sub forma a 2-3 cuduri în baza acrilică a plăcii.

1.1. Croşetul Stahl

Croşetul Stahl mai este denumit şi croşet ocluzo-interdentar sau croşet în picătură. Se realizează din sârmă elastică de wiplă cu diametrul de 0,7mm şi areurmătoarele părţi componente:

- ansa de formă circulară şi de dimensiunea spaţiului interdentar în care se

aplică; - bucla ce reprezintă prelungirea spre ocluzal a ansei. Traversează arcada prinnişa masticatorie şi reprezintă porţiunea elastică a croşetului.

- retenţia în baza plăcii.

Croşetul Stahl are următoarele caracteristici:

- Stabilitatea plăcilor ortodontice ancorate prin croşete Stahl este foarte bună. - Necesită prezenţa unui spaţiu interdentar unde să se aplice, deci prezenţa a cel puţindoi dinţi vecini, permanenţi sau temporari. - Împiedică egresiunea dinţilor pe care se aplică, traversând planul de ocluzie.



- Poate realiza un contact prematur cu arcada antagonistă, determinând înălţare provizorie de ocluzie sau laterodeviere mandibulară. Din acest motiv, este necesarăstudierea arcadei antagoniste şi stabilirea modului corect de plasare a croşetului. - Activarea croşetului se face prin coborârea ansei într -o zonă mai retentivă, plasatămai aproape de baza triunghiului interdentar.

- Este un croşet rezistent care se fracturează rareori.

Confecţionarea croşetului Stahl:

- Se începe prin confecţionarea ansei circulare care este închisă treptat până laobţinerea dimensiunii dorite, cu ajutorul unui cleşte cu o falcă rotundă şi o falcă în

jgheab.

- Perpendicular pe planul ansei şi ţinând ansa în vârful cleştelui, se îndoaie sârmaastfel încât bucla obţinută să aibă înălţimea şi dimensiunea dorită. - Se aplică pe model şi se marchează zona de pliere în baza plăcii.

Ansa croşetului este la distanţă de feţele vestibulare ale dinţilor pe care seaplică, putând leza mucoasa jugală şi favorizând retenţia alimentelor.

Pentru a înlătura acest inconvenient, croşetul Stahl poate fi utilizat în varianta

prefabricată ce se caracterizează printr -o ansă metalică în formă de sferă plină.

Confecţionarea croşetului Stahl Croşetul Stahl prefabricat



1.2. Croşetul în delta

Este tot un croşet ocluzo-interdentar ca şi croşetul Stahl, utilizând aceeaşi zonăde retenţie. Diferă doar forma ansei care este triunghiulară, asemănătoare litereigreceşti delta. Ansa se confecţionează cu vârful spre spaţiul interdentar şi baza spremucoasa jugală, sprijinindu-se cu cele două laturi ale sale pe feţele aproximale aledinţilor.

Forma în triunghi a ansei permite o angajare mai profundă în spaţiul interdentar şi realizarea unei bucle elastice cu dimensiune mărită, fără a leza mucoasa jugală.

Modul de confecţionare este asemănător cu cel de realizare a croşetului Stahl şise utilizează tot sârmă de wiplă cu diametrul de 0,7mm.

1.3. Croşetul în săgeată Schwarz

Denumirea lui provine de la forma romboidală a ansei, asemănătore cu vârfulunei săgeţi. Este un croşet pluridentar ce se aplică pe 2, 3 sau 4 dinţi laterali vecini,necesitând prezenţa punctelor de contact interdentare.

Elementele componente sunt:

- Ansele romboidale corespunzătoare fiecărui spaţiu interdentar. Ansa este formatădintr-un vârf ce pătrunde în triunghiul interdentar sub punctul de contact şi din doiumeri (mezial şi distal) care se sprijină subecuatorial pe cei doi dinţi vecini, la limitade trecere între faţa aproximală şi cea vestibulară. Ansele romboidale sunt conectateîntre ele la nivelul mucoasei fixe prin segmente rectilinii de sârmă, paralele cu

mucoasa, dar la distanţă de ea.

Elementele componente ale

croşetului în delta

1. Ansa2. Bucla

3. Coada de retenţie în baza plăcii



- Două bucle ce traversează arcada: bucla anterioară prin nişa masticatorie dintrecanin şi premolarul I şi bucla posterioară la 1-2mm de faţa distală a ultimului molar

prezent pe arcadă.- Două cozi de retenţie în baza plăcii ortodontice.

Traseul croşetului Schwarz începe la marginea posterioară a plăcii unde sefixează cu o extremitate ondulată, înconjoară faţa distală a ultimului molar sau e ladistanţă de ea când se urmăreşte o distalizare, se îndreaptă spre vestibul, apoi spremezial păstrând 2mm distanţă de gingia marginală, faceo cudură verticală în jos şi o săgeată la nivelul primuluispaţiu interdentar. Urmează o porţiune rectilinie şi apoio nouă săgeată în următorul spaţiu interdentar.Extremitatea mezială sau anterioară trece dinsprevestibul spre palat încălecând arcada prin nişa dintrecanin şi premolarul I, fixându-se în baza plăcii.

Croşetul Schwarz are următoarele caracteristici:- Conferă bună stabilitate aparatelor ortodontice. - Se aplică în zonele laterale ale arcadelor, exclusiv pe dinţii permanenţi. - Datorită lungimii sale, gradul de elasticitate este ridicat, iar acţiunea lui blândă şilentă. - Permite egresiunea dinţilor laterali pe care se aplică, de aceea contactul între placă şiarcada laterală se reduce la zona subecuatorială.- Adaptarea se face astfel încât vârful săgeţii să pătrundă în spaţiul interdentar, dar sănu îl preseze şi să nu lezeze papila.- Creează zone retentive pentru alimente, fiind necesară o bună igienă orală. - Accidentele sunt frecvente datorită multiplelor plieri ale sârmei şi impun reparareasau înlocuirea în laborator.



Confecţionarea croşetului Schwarz:

- Se începe prin realizarea primei anse romboidale la o distanţă de 3-4cm de capătulunui segment de sârmă cu lungimea de aproximativ 15cm şi diametrul de 0,7mm.

- Ansa se adaptează în primul spaţiu interdentar şi se marchează locul unde va se vamodela a doua săgeată. - Cu ajutorul cleştelui se îndoaie umerii săgeţii, se închide săgeata, se orizontalizează

porţiunea următoare de sârmă (porţiunea rectilinie) şi se confecţionează cealaltăsăgeată.- Se continuă traseul după ultimul molar prezent pe arcadă, realizându-se bucla

posterioară sau distală. Mezial, traseul croşetului urmează o buclă verticală ce străbatearcada prin nişa canin – premolar I.

Observaţie: În situaţia în care prin nişa canin – premolar I, trece şi arculvestibular, croşetul Schwarz trebuie să fie primul care se aplică şi se adaptează în nişamasticatorie.

1.4. Croşetul în semisăgeată

Este o variantă a croşetului în săgeată Schwarz cu ansa în forma unei jumătăţide romb, care pe lângă ancoraj, produce şi deplasări reduse ale dinţilor spre mezialsau spre distal în funcţie de cum se confecţionează şi se dispune semisăgeata (în sensulumărului semisăgeţii).

Ansa în semisăgeată are contact doar cu unul dintre dinţii din zona interdentarăunde se aplică, fiind la o distanţă de aproximativ 1mm de celălalt dinte.

1.5. Croşetul direct Este un croşet interdentar indicat în ancorarea plăcilor ortodontice dacă există

condiţii favorabile pentru retenţie (convexitatea vestibulară a dinţilor laterali în zonacoletului).

Confecţionareaansei

romboidale

Croşetul în

semisăgeată aplicat înnişa dintre premolari.

Ansa în jumătate deromb (1)



Se realizează din sârmă elastică cu diametrul de 0,6-0,8mm, are o formăliniară, iar activarea lui trebuie făcută foarte discret deoarece pot să apară efectenegative ca de exemplu separarea dinţilor vecini, dislocarea plăcii ortodontice.

Elementele componente sunt:

- ansa liniară, dispusă subecuatorial, în treimea vestibulară a coletului - bucla elastică, reprezentată de o porţiune a sârmei paralelă cu mucoasa gingivală - retenţia în baza plăcii.

Croşetul direct are următoarele caracteristici:- Oferă o bună stabilitate aparatelor ortodontice. - Împiedică migrarea dinţilor vecini breşelor înspre zonele edentate. - Este indicat în special la menţinătoarele de spaţiu şi mai puţin pentru stabilizareaaparatelor ortodontice active.- Limitează mezial sau distal dinţii asupra cărora acţionează forţe de mezializare saude distalizare.

Placă palatinală cu două croşete directe cu rol de menţinere a spaţiului pentru canin

Confecţionarea unui croşet direct în nişa canin – premolar I

Croşet direct ce limitează distal molarul II inferior



1.6. Croşetul Adams

Este croşetul de elecţie pentru ancorarea plăcilor ortodontice, când sectoarelelaterale de arcadă nu prezintă puncte de contact interdentare. Se aplică în special pemolarii de 6 ani izolaţi, dar şi pe arcade integre la nivelul dinţilor laterali sau frontali.După Adams, croşetul poate fi confecţionat şi în cazul dinţilor parţial erupţi dacăînainte de realizare se gravează corespunzător modelul.

Elementele componente ale croşetului Adams sunt: - două anse mici ce vin în contact cu feţele aproximale ale dintelui pe care se aplică,folosind pentru retentivitate divergenţa lor. Cele două anse sunt unite printr -o porţiunerectilinie de sârmă, la distanţă de faţa vestibulară a dintelui. - două bucle în continuarea anselor vestibulare ce încalecă arcada şi străbat planul deocluzie prin nişele masticatorii - două retenţii în baza plăcii ortodontice.

Caracteristicile croşetului Adams: - Oferă bună stabilitate aparatelor ortodontice şi este foarte frecvent utilizat atât pedinţi laterali, cât şi pe frontali, fiind singurul croşet ce permite acest lucru. Dacă seaplică pe frontali, poate determina înghesuirea acestora. - Se poate aplica pe dinţi izolaţi sau pe ar cade integre, monodentar sau pluridentar.

- Împiedică egresiunea dinţilor pe care se aplică.

- Accidentele sunt destul de rare, repararea sau înlocuirea se vor face în laborator.

Croşetul Adams pluridentar cu porţiunea rectilinie modificată în scopul tracţiunii elastice



- Porţiunea rectilinie nu are nici rol elastic, nici rol în stabilizare, de aceea poatesuferi modificări de formă în funcţie de cazul clinic. Poate lua formă de cârlig sau de

buton servind aplicării de tracţiuni elastice sau la nivelul ei pot fi sudate elemente

auxiliare (tubuşoare sau arcuri). - Nu necesită cleşti speciali pentru confecţionare. - Permite conceperea unor variante de construcţie, lărgindu-se astfel aria indicaţiilor.

Activarea se face prin coborârea şi adaptarea anselor către colet şi plasarea lor într -o zonă mai îngustă a coroanei.

Variante de construcţie ale croşetului Adams: ● Croşetul Adams de tracţiune. Diferă de varianta clasică prin construcţia

unei prelungir i în formă de deget de mănuşă sau a unei bucle circulare la nivelul porţiunii de sârmă rectilinie dintre cele două anse vestibulare. Această variantă esteindicată pentru aplicarea unor diverse tracţiuni.

● Semicroşetul Adams este indicat în cazul dinţilor în erupţie cu faţa distalăneretentivă. Prezintă doar ansa mezială, porţiunea rectilinie a sârmei prelungindu-se

direct cu bucla distală.

● Semicroşetul Adams accesoriu se aplică pe arcade neîntrerupte, mai precis pe un grup de dinţi, crescând astfel gradul de ancorare şi stabilitatea plăcii ortodontice.Porţiunea rectilinie a unui croşet Adams nu mai formează cea de-a doua ansăvestibulară ci se prelungeşte până la porţiunea rectilinie a unui croşet Adams vecin decare se fixează prin sudură.

Confecţionarea croşetului Adams: - Se realizează dintr -un segment de sârmă elastică cu diametrul de 0,7mm şi 5-8cm

lungime, cu ajutorul unui cleşte universal; - Se îndoaie sârma în forma literei „U” şi la dimensiunea feţei vestibulare a dintelui pecare se aplică croşetul; - Se întorc capetele sârmei cu 180° de o parte şi de alta, astfel încât să rezulte celedouă anse mici vestibulare de o parte şi de alta a porţiunii rectilinii; - Se răsfrânge sârma spre ocluzal şi se modelează cele două bucle care străbat planulde ocluzie prin nişele masticatorii şi se fixează în baza plăcii prin două retenţiiondulate.

Semicroşetul Adams Croşetul Adams de tracţiune



- Se verifică adaptarea croşetului pe modelul de lucru şi traseul buclelor pentru a nu produce înălţări nedorite de ocluzie

Fazele de lucru înconfecţionarea croşetului

Adams



2. GUTIERA ORTODONTICĂ

Gutiera este un element de ancorare realizat din acrilat, asemănător unui grupde coroane de înveliş solidarizate între ele cărora li s-au desfiinţat pereţii intermediari.Se aplică pe dinţi neşlefuiţi pe feţele lor vestibulare, orale şi ocluzale, nu pătrundesubgingival şi produce înălţare provizorie de ocluzie.

Caracteristicile gutierei ortodontice:

- Pereţii gutierei au grosimi uniforme. Peretele vestibular este la distanţă degingia marginală, fiind modelat după forma dinţilor şi a festonului gingival. Marginile

gingivale ale gutierei trebuie prelucrate şi lustruite astfel încât să nu retenţionezealimentele. Atât peretele vestibular, cât şi cel oral, se lustruiesc foarte bine pentru a nu

leza mucoasa orală.

- Suprafaţa ocluzală a gutierei se confecţionează înfuncţie de cazul clinic: poate fi netedă, în contact cu toţidinţii antagonişti când efectul urmărit este de dezangrenare

interarcadică sau de alunecare pe cuspizii antagonişti; poate prezenta relief ocluzal sau microplanuri înclinate ce

conduc mandibula în propulsie / retropulsie.

Exemplu: În ocluzia încrucişată unilaterală este indicată placa palatinală cu şurub pentru dilatare, ancorată prin două gutiere laterale cusuprafaţa netedă pe o hemiarcadă şi cu relief ocluzal pe cealaltă hemiarcadă. Zona dearcadă unde se regăseşte relieful ocluzal opune o rezistenţă mai mare şi devine zonă desprijin pentru forţa ortodontică exercitată de şurub.

- Gutiera se aplică pe dinţi neşlefuiţi, de aceea trebuie să fie elastică pentru a

putea depăşi ecuatorul anatomic al dinţilor pe care se aplică. Această caracteristică îioferă de fapt şi principalul rol în stabilizarea aparatului ortodontic. Gutiera reprezintă

Microplanuri înclinate

Placă palatinală cuşurub şi gutiere

laterale în ocluziaîncrucişată unilaterală

Gutiera ortodontică



un excelent mijloc de ancorare, dând rezultate şi în cazurile unde croşetele oferăstabilitate precară.

- Ancorarea plăcilor ortodontice poate fi bilaterală sau mixtă, adică gutieră pe ohemiarcadă şi croşete pe cealaltă hemiarcadă.

- Fricţiunea dintre dinţi şi suprafaţa internă a gutierei slăbeşte în timp datorităuzurii ducând la pierderea stabilităţii aparatului ortodontic. Periodic este necesarăcăptuşirea gutierei.

- Cu cât acrilatul din care se confecţionează gutiera este mai elastic, cu atâtretenţia oferită este mai bună, dar rezistenţa la abraziunea ocluzală mai redusă. Dinacest motiv, gutiera suferă fracturări sau perforaţii frecvente, fiind necesară reparaţiaîn cabinet sau în laborator.

- Determină înălţare provizorie de ocluzie, fiind indicată atunci când se

doreşte o dezorientare a ocluziei în zona frontală (salturi articulare, migrări dentare).- Împiedică egresiunea şi chiar favorizează ingresiunea deoarece sunt

suprasolicitaţi în sens vertical atât dinţii pe care se aplică cât şi dinţii antagonişti.- Elementele active asociate plăcilor ortodontice ancorate pe gutiere au unele

particularităţi ca de exemplu:●arcul vestibular poate fi fixat atât în baza plăcii cât şi în peretele lateral al gutierei;

●planul înclinat poate fi de dimensiune mai mică deoarece o parte din conducereamandibulei e asigurată de gutiere;●scutul lingual trebuie să aibă dimensiunea verticală mai mare.

- Gutiera poate fi realizată şi în cabinet, nu numai în laborator.

Confecţionarea gutierei ortodontice se face prin două metode:

a. Tehnica directă:

- Se pregăteşte acrilat auto sau baropolimerizabil, se modelează în formă de rulou culungime egală cu a sectorului de arcadă pe care se va aplica gutiera şi grosime de 10-

12mm.

- Se izolează modelul, se aplică ruloul din acrilat şi se modelează pentru a acoperi câtmai uniform toată zona. - Se aşteaptă priza acrilatului după care gutiera se prelucrează şi se adaptează la nivelul

pereţilor, marginilor şi suprafeţei ocluzale.

- Se face proba pe modelul de lucru, finisarea şi lustruirea gutierei. Gutiera se trimite în cabinet cu o grosime ocluzală de 1,5mm distal şi 2,5mm

mezial, astfel încât să permită medicului individualizarea în funcţie de scopul urmărit.

b. Tehnica cu grosime dirijată:

Are avantajul obţinerii unei piese acrilice cu grosime uniformă de la început. - Se confecţionează o machetă din ceară a viitoarei gutiere ortodontice. - Se supraamprentează arcada cu macheta gutierei aşezată pe sectorul de arcadărespectiv, cu un material de tip alginat sau chiar cu gips.

- Se îndepărtează macheta de pe arcada dentară care se izolează şi derentivizează.

- Se aplică acrilat auto sau baropolimerizabil de consistenţă medie în supraamprentă şise aplică pe arcada dentară.





ELEMENTE ACTIVE ALE PLĂCILOR ORTODONTICE

Sunt elemente generatoare de forţe ortodontice şi acţionează direct asupra

dinţilor (arcurile) sau indirect prin intermediul bazei aparatului (şurubul, arculCoffin).

În funcţie de natura forţei, elementele active pot fi biomecanice (arcurile,

şuruburile) sau funcţionale (platoul retroincisiv, planul înclinat, scutul lingual, masainterocluzală).

C. ELEMENTE ACTIVE BIOMECANICE

1. ARCURILE

Arcurile se confecţionează din sârmă elastică din oţel inoxidabil cu grosime cevariază între 0,5-1,2mm în funcţie de mărimea zonei de acţiune (dinte sau grupdentar). Există arcuri principale şi arcuri secundare, arcuri cu sediul oral sauvestibular, având retenţia în placa bază şi zona de acţiune pe arcada dentară.

Arcurile vor fi prezentate în continuare după următoarea sistematizare:1.1. Arcul Coffin1.2. Arcul vestibular

1.3. Resorturile auxiliare (în formă de „S”, „8”, „V”, liniar, etc).

1.1. Arcul Coffin

Este un arc palatinal ce uneşte fragmentele bazei plăcii şi influenţeazădeplasările dentare prin intermediul bazei. Caracteristica sa o reprezintă distanţarea în

evantai a celor două fragmente ale bazei plăcii pe care le uneşte. Pentru o distanţare paralelă a fragmentelor de placă, trebuie folosite două sau trei arcuri Coffin.

Se realizează din sârmă cu diametrul de 1,2mm şi are forma unei lire ce seîntinde simetric de o parte şi de alta a liniei mediane, având următoarele limite:

-limita anterioară la nivelul unui plan ce trece prin feţele meziale ale premolarilor I-limita posterioară la nivelul inter secţiei liniei mediane cu tangenta la faţa distală amolarilor I.

Arcul Coffin clasic este montat la o placă palatinală sau la un monobloc şi areurmătoarele părţi componente:

- o buclă principală semicirculară, la nivelul limitei posterioare a arcului. Pentru conferirea elasticităţii, bucla principală nu este înglobată în acrilatul bazei, placa fiindsecţionată distal la nivelul unui plan tangent la faţamezială a molarilor I. - două recurbări anterioare ce servesc la ancorarea înacrilatul bazei plăcii.

Activarea:

Pacientul va purta o perioadă placa nesecţionată pentru obişnuinţă, apoi se vaactiva arcul Coffin prin secţionarea plăcii. Datorită tensiunii înmagazinate în sârmaarcului Coffin, fragmentele plăcii se depărtează.



Pentru activările ulterioare, se aplică cleştele crampon perpendicular pe planularcului Coffin şi se strâng fălcile turtind bucla principală. Se produce astfel o nouădistanţare a celor două fragmente de placă.

Este posibil ca în timpul activării, fragmentele plăcii să nu mai rămână înacelaşi plan deoarece arcul Coffin nu are tije de ghidare ca şi şurubul ortodontic.Activarea arcului Coffin implică o bună manualitate şi poate fi urmată de căptuşirifrecvente pentru a readapta aparatul ortodontic la câmpul maxilar.

Variante de construcţie:

● Pentru o distanţare paralelă a fragmentelor plăcii, asemănătoare cu cea produsă de şurubul ortodontic, placa palatinală va fi prevăzută cu două arcuri Coffin.Secţionarea plăcii se poate face pe linia mediană sau în trapez.

● Pentru o mărire radiară a arcadei, placa palatinală va fi secţionată în „Y” şi

vor fi aplicate trei arcuri Coffin: un arc posterior cu diametrul mai mare şi două arcurianterioare de grosime mai mică. Efectul este asemănător cu cel produs de o placăsuperioară secţionată în „Y” şi prevăzută cu două şuruburi clasice sau unultridimensional.

Confecţionarea arcului Coffin În funcţie de aparatul la care se aplică, arcul Coffin se confecţionează din sârmă

elastică din oţel inoxidabil cu grosimi diferite: ● 1mm pentru placa superioară secţionată median şi prevăzută cu un arc Coffin

● 1,2mm pentru placa superioară a unui monobloc

●0,9mm pentru arcul posterior şi 0,8mm pentru arcurile anterioare la placa superioarăsecţionată în „Y” în dentaţia mixtă şi permanentă

● 0,8mm pentru arcul posterior şi 0,7mm pentru arcurile anterioare la placa superioarăsecţionată în „Y” în dentaţia temporară.



Fazele de lucru:

- Se desenează cu un creion pe model traseul arcului, limitele anterioară şi posterioară; - Este necesar un fragment de sârmă egal cu periferia arcadei între feţele distale alemolarilor I;

- Se face îndoirea la mijlocul fragmentului de sârmă realizând curbura principală.Sârma se îndoaie progresiv cu mâna, în timp ce cleştele doar fixează sârma. - Se aplică arcul pe model şi se finisează curbura până la obţinerea traseului desenat pemodelul de lucru. Traseul arcului trebuie să fie paralel cu modelul şi la o distanţă de1mm.

- Capetele anterioare se îndoaie spre exterior la limita desenată pe model, realizând buclele de retenţie; - Se fixează arcul cu ceară pe model la nivelul buclei principale.

1.2. Arcul vestibular

Arcul vestibular (AV) este un element activ al aparatelor ortodontice poziţionat pe faţa vestibulară a dinţilor frontali şi confecţionat din sârmă de oţel inoxidabil cudiametrul de 0,7mm. Clasificarea arcurilor vestibulare se face astfel:

- AV active care produc deplasări ale frontalilor - AV pasive care ţin buza la distanţă de arcada dentară

- AV funcţionale ce au rol în propulsia sau retropulsia mandibulei - AV utilizate în tratamentul despicăturilor labio-maxilo-palatine.

Arcurile vestibulare active

Elementele componente ale arcului vestibular sunt:

- curbura principală ce reprezintă porţiunea centrală a arcului. Se modeleazădupă forma ideală de arcadă, astfel încât prin activare, arcul va lua contact cu acelesuprafeţe ale dinţilor plasate mai vestibular şi le va presa spre oral până când din ce înce mai mult din suprafaţa vestibulară a acestor dinţi vine în contact cu arcul vestibular.

Curbura principală a arcului vestibular se întinde între treimile meziale alefeţelor vestibulare ale caninilor. Este plasată de tehnician la mijlocul feţelor vestibulareale frontalilor, medicul urmând să adapteze poziţia în funcţie de scopul ortodonticurmărit.

- două bucle de activare ce pornesc de la faţa mezială a caninilor spre fundulde sac vestibular unde sunt modelate în general în forma literei „U”. Înălţimea buclei

de activare depăşeşte cu aproximativ 3mm înălţimea caninilor.



Piciorul distal al buclei încalecă arcada prin nişa dintre canin şi premolarul I încontact cât mai strâns cu arcada pentru a nu influenţa ocluzia şi se continuă în baza

plăcii prin două cozi de retenţie ondulate.

Variante de construcţie ale buclelor de activare:

● Buclele se modelează rotunjit sau dreptunghiular în porţiunea lor superioară, diferenţa între ele constând doar în modul de activare. Activarea arcului seface prin închiderea buclelor rotunjite (accentuarea curburii principale) cu un cleştecrampon, iar placa bază se va şlefui progresiv câte 1mm la fiecare şedinţă de controlsau prin închiderea unghiurilor în cazul arcului vestibular cu bucle dreptunghiulare.

● Arcul vestibular cu bucle triunghiulare se realizeazădin sârmă cu diametrul mai mic (0,6mm) pentru a nu declanşaforţe prea mari. Are un control mai bun asupra caninilor pe careîi poate oraliza sau distaliza. Curbura principală este întinsă întrefeţele distale ale caninilor unde se reflectă către mezial realizând

bucle triunghiulare. Braţul mezial al buclei este în contact strânscu arcada dentară între incisivul lateral şi canin.

Se termină prin două cozi de retenţie în baza plăciiortodontice.

● Braţul distal al buclei de activare poate fi realizat princonfecţionarea unei prelungiri orizontale, servind astfel la

aplicarea de tracţiuni elastice între caninul drept şi cel stâng.

● Bucla în formă de „T”, în deget de mănuşă sau în „M”se utilizează în scopul oralizării sau distalizării caninilor.

Confecţionarea arcului vestibular - Este necesar un fragment de sârmă cu diametrul de 0,7mm şi lungimea egală cu

perimetrul arcadei. Se modelează curbura principală cu mâna astfel încât să

urmărească forma ideală a arcadei şi să stea netensionată pe regiunea vestibulară aarcadei frontale.



- Se însemnează locul de începere a buclelor de activare, mai precis în dreptul treimiimeziale a feţei vestibulare a caninului.

- Se confecţionează buclele de activare ţinând sârma cu cleştele crampon şi îndoind-o

progresiv şi blând cu mâna.

Indicaţiile arcului vestibular

● Oralizarea incisivilor prin înclinarea lor spre palatinal sau spre lingual.Înclinarea este mai amplă dacă arcul vestibular este

plasat mai aproape de marginea incizală şi mai moderatăcând arcul este mai aproape de colet. Pentru ca deplasarea săse poată produce, este necesară şlefuirea bazei plăcii înregiunea retroincisivă.

● Derotarea incisivilor rotaţi, acţionând în cuplu de forţe cu baza plăcii sau cu unresort auxiliar în „S” sau în „8”. Pentru a permite derotarea, este necesară şlefuirea

bazei plăcii corespunzător.

● Efecte verticale ale arcului vestibular, posibile prin aplicarea unor elementeretentive pe feţele vestibulare ale frontalilor (butoni de compozit, cârlige, bracket-uri).

Pentru egresiunea incisivilor superiori de exemplu, arcul vestibular se va

modela astfel încât în poziţie de repaus să fie plasat către muchia incizală. Pacientulintroduce aparatul în cavitatea bucală şi va ridica arcul aplicându-l tensionat deasupraelementelor retentive.

Pentru ingresiunea frontalilor superiori, arcul vestibular va ocupa în repaus o poziţie mai apropiată de coletul dinţilor. Pacientul va agăţa arcul sub elementele

retentive du pă introducerea aparatului în cavitatea bucală. ● Distalizarea sau oralizarea caninilor prin modificarea buclei de activare înforma literei „T”, în deget de mănuşă sau în „M”. Aceste deplasări preced oralizareasau alinierea frontalilor.

Schiţa unui aparat ortodontic: placă superioară cu arc vestibular pentru oralizarea frontalilor

Cuplu de forţe

arc vestibular – resort auxiliar



Arcurile vestibulare pasive au ca rol îndepărtarea buzei superioare sauinferioare de arcadele dentare. Se construiesc din sârmă cu grosimea de 0,8mm şi ladistanţă de feţele vestibulare ale frontalilor.

Arcurile vestibulare funcţionale au rol în ghidarea mandibulei în propulsiesau în retropulsie. Se caracterizează prin faptul că retenţiile sunt la nivelul unuimaxilar, iar curbura principală la nivelul celuilalt maxilar.

Pentru realizarea arcurilor vestibulare funcţionale este necesar ca cele douămodele să fie fixate în poziţia de ocluzie corectată stabilită de medicul or todont.

● Arcul vestibular pentru retropulsia mandibuleise aplică la o placă superioară: retenţiile sunt plasate în

baza plăcii superioare, iar curbura principală în contactcu frontalii inferiori dacă sunt vestibuloînclinaţi sau ladistanţă de aceştia dacă sunt lingualizaţi.

Arc vestibular cu

buclă în deget demănuşă. Efect de

distalizare acaninului

Arc vestibular cu

buclă în „T”. Efect deoralizare a caninului

Arc vestibular cu

buclă în „M”



● Placa inferioară cu arc vestibular superior poate avea dublu rol: propulsiamandibulei şi palatinizarea incisivilor superiori.

Confecţionarea arcurilor vestibulare în poziţie de ocluzie corectată

Arcurile vestibulare în cazul despicăturilor labio-maxilo-palatine sunt

arcuri pasive ce prezintă la nivelul curburii principale ondulaţii ale sârmei pentruretenţionarea unei pelote acrilice. Rolul ei este de a ghida cicatrizarea după intervenţia

chirurgicală sau de a frâna creşterea excesivă a bontului median foarte proeminent.

1.3. Resorturile auxiliare

Resorturile auxiliare (RA) sunt elemente active ale aparatelor ortodontice ce

acţionează pe un număr limitat de dinţi: 1-2 dinţi, excepţional pe 3-4 dinţi.Elementele componente sunt:

- o parte activă, în contact cu dintele ce trebuie deplasat; - una sau mai multe bucle de activare;

- una sau mai multe cozi de retenţie în acrilatul bazei plăcii.

Clasificarea resorturilor auxiliare se face în funcţie de acţiunea lor: ● Resorturi cu acţiune mezio-distală: în ac de siguranţă, liniar, autoactivabil, în „V”

● Resorturi cu acţiune oro-vestibulară: în „S”, în „8”,în ciupercă, în „U”.

● Resortul auxiliar în ac de siguranţă

Este indicat pentru încadrarea pe arcadă a caninilor ectopici, acţiunea sa fiinddistopalatinizarea şi egresiunea caninilor. Extremitatea sa liberă (partea activă) vine încontact cu faţa mezială a caninului la nivelul coletului. Traseul se continuă sprevestibul unde formează un helix, apoi trece peste planul ocluzal prin nişa dintre cei doi

premolari şi se termină printr -o retenţie în baza plăcii sau în peretele vestibular al uneigutiere laterale.

Se activează de la nivelul buclei în helix, iar deplasările optime sunt deaproximativ 1mm / lună.



● Resortul auxiliar liniar

Este cunoscut şi sub denumirea de arc în diapazondeoarece prin porţiunea liberă se aseamănă cu un diapazonsimplu. Este indicat pentru mezializarea sau distalizarea

unui dinte frontal sau lateral.

Capătul său liber trebuie să vină în contact corect cudintele pe care acţionează, arcul fiind îndoit uşor spre dinte

pentru o mai bună stabilitate şi pentru a nu leza mucoasalabială. Se realizează din sârmă cu diametrul de 0,7mm.

Porţiunea liberă trebuie să fie suficient de lungă (aproximativ 15mm) pentru aconferi arcului elasticitate. Traseul se continuă printr -o coadă de retenţie în acrilatul

bazei plăcii care se îndoaie înspre direcţia în care va acţiona resortul auxiliar.

Arcul este eficient pe distanţe relativ mari, dezavantajulfiind reprezentat de spaţiul necesar. Din acest considerent, arculse poate confecţiona prin adăugarea unei bucle circulare cudiametrul de 3-4mm care reduce traseul resortului în diapazon dela 15mm până la 5-7mm.

● Resortul auxiliar autoactivabil

Este alcătuit din două arcuri de mezializare clasice aplicate la o placă secţionatămedian. Indicaţia terapeutică este de închidere a diastemei prin mezializarea incisivilor centrali. Caracteristica acestui resort este fixarea cozii de retenţie în jumătatea opusă a

bazei plăcii pe care se află incisivul ce trebuie mezializat. Astfel, la fiecare activare a

şurubului, în loc să se distanţeze de dinte, resortul se aplică şi mai ferm,autoactivându-se odată cu şurubul.

Resortul auxiliar liniar

(în diapazon)

RA liniar cu şi fără buclă circulară



Părţile intermediare ale resortului autoactivabil nu trebuie înglobate în acrilat şinici atinse în momentul secţionării plăcii.

● Resortul auxiliar în „V”

Acest resort a fost imaginat şi realizat de profesorul Boboc cu o porţiune activăangulată în forma literei „V”. Are contact intim cu zonele orală şi vestibulară alefeţelor aproximale ale dintelui pe care se aplică, acţiunea lui putând fi dirijată sprecolet sau spre incizal în funcţie de cazul clinic.

Indicaţii: închiderea diastemei, închiderea spaţiilor în microdonţii,anodonţii, stări postextracţionale.

Avantajele acestui resort sunt: aplică forţa la nivelul întregiisuprafeţe aproximale cu posibilitatea dirijării spre colet sau spre marginea

incizală, activările sunt bine dozate, nu afecteazăfizionomia, permit deplasarea unor grupe de dinţi.

● Resortul auxiliar în „S”

Se confecţionează din sârmă elastică cu diametrul de 0,5-0,6mm şi este alcătuitdintr-o retenţie în baza plăcii şi o porţiune activă în forma literei „S” cu două bucledeschise. Extremitatea primei bucle se sprijină pe dinte, iar cealaltă se continuă curetenţia în acrilat. Se fixează perpendicular pe faţa orală a dintelui pe care acţionează

pentru a nu se deforma şi se protejează cu un platou de acrilat.Acest lucru se obţine acoperind buclele de activare cu ceară în momentul fixării

arcului pe model, înainte de a aplica acrilatul şi rămânând descoperită doar coada deretenţie. Traseul arcului este la distanţă de 1mm de mucoasa palatină.

Se activează prin deschiderea uşoară a buclelor.

Confecţionarea resortului autoactivabil

RA în „V”



Pentru a mări elasticitatea arcului, în dreptul buclei „S” au fost realizate buclecirculare. Astfel creşte şi lungimea arcului odată cu elasticitatea.

Indicaţiile resortului în „S” sunt pentru vestibularizarea dinţilor frontali şiderotarea lor acţionând în cuplu de forţe cu arcul vestibular.

● Resortul auxiliar în „8”

Are aspectul a două resorturi în „S” suprapuse fiind alcătuit din două bucleînchise în formă de 8 şi două cozi de retenţie în baza plăcii.

Plaja de activare este mai redusă, dar forţa exercitată este mai mare. Are doar

efect de vestibularizare a dinţilor, iar dacă acţionează în cuplu de forţe cu arculvestibular, acţionează şi în densul derotării.

Prima buclă a resortului în „8” ce vine în contact cu dintele este mai mareasigurând contactul cu faţa orală. Activarea se face prin întinderea buclelor ce trebuieconstruite cât mai strâns pentru a permite atât activarea cât şi păstrarea elasticităţii,cunoscându-se faptul că pe măsură ce arcul se lungeşte îşi pierde din elasticitate.

Elasticitatea resortului în „8” este relativ redusă şi determină ruperi frecventeale sârmei prin activare. Repararea şi înlocuirea lui se execută doar pe model.

● Resortul auxiliar în ciupercă

Se realizează din sârmă foarte elastică de wiplă cu diametrul de 0,6-0,7mm şi

acţionează pe grupul frontal în sensul vestibularizării şi alinierii acestuia. Elementelecomponente sunt următoarele: - curbura principală, porţiunea centrală a arcului în contact cu feţele palatinale aleincisivilor în treimea medie coronară

- două bucle largi de activare în „S”- două retenţii în baza plăcii.

Pentru a evita deraparea arcului pe faţa orală a dinţilor şi destabilizarea

aparatului în sens vertical, placa poate fi prelungită în zona frontală deasupra arculuisau poate fi adăugată o bară metalică de stabilizare.



● Resortul auxiliar în „U”

Are aspectul literei „U” sau a unei anse închise cu douăretenţii în baza plăcii. Spre deosebire de resorturile auxiliare în „S”şi în „8”, nu implică o lungime mare de sârmă, astfel plaja deactivar e este mai redusă, dar forţa declanşată e intensă.

Este indicat pentru derotarea caninilor, acţionând în cuplu deforţe cu arcul vestibular.

Reguli generale privind confecţionarea arcurilor din sârmă

- Se examinează modelele de lucru şi se îndepărtează porţiunile din ghips ce ar modifica relaţiile ocluzale şi corectitudinea executării aparatului ortodontic

- Se realizează deretentivizarea prin foliere a modelului inferior - Se aşează arcurile cu porţiunea activă în contact cu dintele pe care trebuie săacţioneze

- Elementele de retenţie să fie la uşoară distanţă de mucoase

- Buclele de activare ale elementelor active se acoperă cu ceară care le fixează demodel- Stratul de ceară să nu fie mai gros decât planul părţii active al arcului, să fie neted însuprafaţă şi să se prelungească în aceeaşi grosime în zona unde trebuie activat arcul.

2. ŞURUBUL ORTODONTIC

Şuruburile sunt elemente active caracteristice pentru aparatele ortodonticemobilizabile ce transformă mişcarea rotatorie de activare într -o mişcare translatorie

cu efect ortodontic. Au proprietatea de a păstra stabilitatea fragmentelor bazei plăciiortodontice şi de a permite activarea aparatelor ortodontice chiar de către pacient cuajutorul cheiţei de activare.

Şuruburile ortodontice pot f i monomaxilare (şurubul clasic, triplu, balama, demezializare, şurubul disjunctor), monodentare şi intermaxilare.

În conceperea planului de tratament ortodontic se stabileşte care porţiune aarcadei trebuie deplasată precum şi sensul deplasării. Între zona de sprijin şi zona de

aplicare a forţei ortodontice declanşată de şurub, va trece linia de secţionare a bazei plăcii, iar şurubul va fi plasat pe direcţia în care trebuie deplasată zona de aplicare.



Efectele ortodontice în funcţie de secţionarea plăcii şi de montarea şurubuluisunt:

● Dacă obiectivul terapeutic îl reprezintă lărgirea simetrică a arcadei dentaresuperioare, baza plăcii va fi secţionată pe linia mediană, iar şurubul va fi plasattransversal în dreptul premolarilor sau molarilor temporari.

● Dacă se doreşte deplasarea spre vestibular a unei hemiarcade, placa va fisecţionată paramedian (în „L”), iar şurubul se va plasa tot transversal. Dinţii cuprinşiîn fragmentul mai mic al plăcii, de obicei premolarii sau molarii, se vor vestibulariza

deoarece rezistenţa parodontală opusă este mai mică decât rezistenţa din partea dinţilor cuprinşi în fragmentul mai mare al bazei plăcii.

Plasarea şurubului pe direcţie sagitală la o secţionare în „L” a bazei plăcii vaavea efect de distalizare a dinţilor cuprinşi în fragmentul mic al plăcii.

● Pentru alungirea arcadei dentare, placa bază va fi secţionată transversal înformă de trapez, iar şurubul se va plasa pe direcţie sagitală, în zona cea mai declivă aversantului anterior al bolţii palatine. Linia de secţionare a bazei plăcii va fi trasată îndreptul caninilor.

● Pentru mărirea radiară a arcadei, baza plăcii se secţionează în „Y” şi semontează două şuruburi pe liniile anterioare de secţiune. Axele celor două şuruburitrebuie să fie perpendiculare unul pe celălalt şi să aibă ca şi bisectoare linia mediană aarcadei. Dacă şuruburile se montează cu unghiul dintre ele mai mare de 90°, efectul vafi mai mult de lărgire, iar dacă unghiul dintre ele este mai mic, se produce mai mult oalungire a arcadei.

● Pentru acelaşi efect de mărire radiară a arcadei, poate fi aplicat un şurubspecial triplu, montat în centrul secţiunii în „Y” a bazei plăcii.

● Pentru deschiderea în evantai a fragmentelor bazei plăcii se pot utilizaşuruburile în balama. Sunt indicate în special pentru arcadele foarte îngustate înregiunea anterioară.

● Pentru mezializarea unui grup de dinţi, se utilizează şurubul de mezializare.

Este un şurub livrat deschis de producători sau poate fi înlocuit în laborator cu unşurub clasic deschis în prealabil.

● Pentru confecţionarea disjunctorului se utilizează un şurub special, numitşurubul disjunctor. Se montează astfel încât activarea endobucală să se realizezedinainte înapoi cu o cheiţă specială livrată în acest scop. Este descris pe larg încapitolul „Disjuncţia”.

● Şurubul monodentar acţionează la nivelul unui singur dinte, efectulortodontic fiind acela de vestibularizare.

● Şuruburile intermaxilare intră în componenţa plăcilor bimaxilare, avândrolul de a glisa mandibula în retropulsie faţă de maxilarul superior.

Şurubul triplu Şurubul balama



● Şurubul clasic. Elemente componente

- Două semirame ce conţin un tunel filetat (pentru tija filetată) cu rol de piuliţăşi unul sau două tunele netede (pentru tijele de ghidare). Pe semirame e retenţionată osăgeată de plastic colorată ce transpare prin acrilatul bazei plăcii ortodontice şi careindică sensul de activare al şurubului cu ajutorul unei cheiţe. Prezintă mici orificii sauşanţuri pentru retenţionarea acrilatului bazei plăcii.

- Tija filetată reprezintă partea activă a şurubului. În zona centrală, filetul prezintă un cilindru mai gros ce conţine două tunele perpendiculare unul pe celălalt,astfel încât pe suprafaţa cilindrului se evidenţiază patru orificii distanţate între ele cu90°. În aceste orificii se introduce cheiţa de activare cu ajutorul căreia şurubul se

poate învârti în sensul săgeţii de pe semiramă. Activarea se face cu 90° (un sfert dinturaţia completă a filetului).

Practic, prin învârtirea filetului, cele două părţi culisează una faţă de cealaltă,fiind îndepărtate sau apropiate reciproc în funcţie de scopul urmărit. Odată cu ele suntdeplasate şi fragmentele de placă în care sunt incluse părţile retentive ale şurubului.

Pasul filetului determină gradul de distanţare între fragmentele plăcii prinactivare şi este astfel calculat încât la o răsucire completă a şurubului, distanţarea să fiede 0,8-1mm. Se r ecomandă o activare cu un sfert de tură săptămânal, distanţareafăcându-se deci cu 0,2-0,25mm / săptămână.

Forţa intermitentă declanşată de şurub, precizia şi periodicitatea activărilor înritmul descris, asigură un ritm optim modificărilor tisulare şi restructurărilor prin

procese de resorbţie şi apoziţie la nivelul osului alveolar.

Şurubul pentru

mezializareaunui grup

de dinţi

SemiramaTija netedă de ghidare

Orificiu pe filet

Săgeata

Tija filetată

Tija netedă de ghidare



- Una sau două tije netede de ghidare ce culisează în tunelele netede dinsemirame. De obicei se aplică două tije de ghidare la maxilar şi o singură tijă lamandibulă unde spaţiul este mai redus. Ele transformă mişcarea rotatorie de activare înmişcare de translaţie cu efect ortodontic, asigură alunecarea fragmentelor într -un

singur plan şi au rolul de a rigidiza construcţia.

- Plasticul de protecţie are rolul de a acoperi cele patru orificii ale cilindrului

pentru a evita pătrunderea acrilatului la acest nivel ce ar bloca şurubul, şi de asemenea

are rol în manipularea şi fixarea şurubului pe model.

Tehnica montării şurubului în plăci Există două faze distincte: pregătirea şurubului şi fixarea propriu-zisă. 1. Pregătirea şurubului: înainte de montare şurubul se pregăteşte pentru a fi

protejat de pătrunderea acrilatului în orificiile filetului. Dacă şurubul nu prezintă plasticul de protecţie din fabrică, tehnicianul trebuie să acopere cilindrul filetului cuceară topită. Şurubul se aplică pe model astfel încât tijele şi semiramele să fiesimetrice faţă de linia mediană (dacă linia de secţionare va coincide cu aceasta) şi

paralele cu fibromucoasa palatină.2. Fixarea propriu-zisă a şurubului prin două metode: fie se scurtează

porţiunea mai mică a plasticului de protecţie şi se lipeşte pe model, lăsând un spaţiu deaproximativ 2mm în care să pătrundă acrilatul, fie se sculptează un şanţ în model cu ofreză şi apoi se lipeşte porţiunea mică a plasticului de protecţie. A doua metodă estemai indicată deoarece conferă şurubului o mai mare stabilitate pe modelul de lucru.

Şuruburile care nu au plastic de protecţie sunt mai greu de manipulat şi seimprovizează un burelet îngust de ceară care să servească la fixarea pe model.

Pentru înglobarea corectă a tijelor şi retenţiilor şurubului în acrilat, se

recomandă o consistenţă mai fluidă a acrilatului în momentul aplicării prin tehnicaspray sau pastă.

● Şurubul triplu

Şurubul triplu este un şurub special alcătuit din trei semirame şi trei cilindri deactivare. Este indicat pentru mărirea radiară a arcadei superioare şi se montează la

placa palatinală secţionată în „Y”.



● Şurubul de mezializare

Este un şurub livrat deschis de firmele producătoare, alcătuit din două casetelaterale şi un plastic de protecţie foarte gros. Poate fi înlocuit în laborator cu un şurubclasic pregătit în prealabil.

● Şurubul balama

Este indicat în cazul arcadelor foarte îngustate înzona frontală şi are rolul de deschidere în evantai afragmentelor plăcii ortodontice.

Prezintă o balama unită de tija filetată, braţele deunire putând fi egale de ambele părţi ale şurubului(deplasarea ortodontică produsă va fi simetrică)sau pot fi mai scurte într -o parte (deplasarea

asimetrică sau excentrică).

Deplasarea excentrică este indicată la pacienţii cu despicături labio-maxilo-

palatine unilaterale unde arcada prezintă un segment mai mare, mai normal ca poziţie,şi un segment mai mic, mai apropiat de linia mediană, datorită cicatricelor (Stanciu).

Fixarea şurubul balama pe model

Şurubul balama Şurubul balama cu braţe egale Deschiderea în evantai

Şurubul balama cu braţe inegale. Deschiderea excentrică în evantai



Metalul din care se confecţionează şuruburile ortodontice trebuie să fie foarterezistent pentru a fi posibilă confecţionarea lor la dimensiuni mici şi cu rezistenţămaximă la stresul exercitat de solicitările din cavitatea bucală.

D. ELEMENTE DE ACȚIUNE CU CARACTER FUNCȚIONAL:

Aceste elemente funcţionale acţionează în sensul propulsiei sauretropulsiei mandibulare, în scopul reeducării funcţiilor aparatului dento-maxilar sau al

antrenamentului muscular. Ele sunt reprezentate de:

1. platoul retroincisiv

2. planul înclinat 3. scutul lingual

4. masa interocluzală

5. menţinătoarele de spaţiu.

1. Platoul retroincisiv

Platoul retroincisiv reprezintă o modelare particulară sau o îngroşare a bazei plăcii superioare în zona retroincisivă având drept scop stabilirea contactuluiintermaxilar doar între placa superioară şi incisivii inferiori. Astfel apare inocluzieverticală în zonele laterale ale arcadelor ceea ce permite şi stimulează egresiuneadinţilor laterali. Pe de altă parte, se produce şi ingresiunea incisivilor inferiori caresuportă toată forţa ocluzală la nivelul platoului cu care vin în contact.

Trecerea de la platou la restul bazei plăcii se face treptat, iar zona de contact cuincisivii se modelează prin şlefuiri selective. După prelucrare, platoul poate lua formauni mic şanţ.

Platoul retroincisiv poate fi construit plan sau înclinat în funcţie de obiectiveleterapeutice:●Platoul retroincisiv plan este indicat pentru reducerea supraacoperirii frontale(ocluzia adâncă) şi nivelarea planului ocluzal (egresiunea dinţilor laterali, ingresiuneafrontalilor inferiori).●Platoul retroincisiv înclinat produce şi mezializarea mandibulei deoarece înmişcarea de închidere a gurii, incisivii inferiori au contact iniţial cu panta înclinată şi

pentru a ajunge la porţiunea plană, mandibula e obligată să se deplaseze în propulsie(Cocârlă).

Platou retroincisiv

drept şi înclinat



2. Planul înclinat

Planul înclinat reprezintă o modelare oblică a bazei acrilice a plăcii în regiuneaanterioară ce conduce mandibula în propulsie sau în retropulsie.●Planul înclinat aplicat la placa superioară conduce mandibula în propulsie. ●Planul înclinat aplicat la placa inferioară dirijează mandibula spre posterior (retropulsie) şi vestibularizează incisivii superiori.

Placa inferioară cu plan înclinat este indicată pentru realizarea saltului articular din angrenajele inverse. Incisivii superiori suportă întreaga forţă declanşată de muşchiiridicători ai mandibulei la nivelul planului înclinat ce vine în contact cu suprafaţa lor orală în treimea incizală şi îi vestibularizează.●Microplanurile înclinate sunt planuri acrilice multiple la

nivelul gutierelor laterale. Cu ajutorul lor, mandibula poate fi

dirijată în mişcări de amplitudine mică de tip propulsie,retropulsie sau lateralitate.

Placa superioară cu plan înclinat pentru propulsia mandibulei

Gutiera laterală cu microplanuriînclinate pentru ghidarea mandibulei

Plan înclinat pentru vestibularizareaincisivilor superiori

Placă palatinală cu platou retroincisiv drept



3. Scutul lingual

Este un element funcţional metalic sau acrilic aplicat plăcilor superioare cu rolde a împiedica interpunerea limbii între arcade în repaos, deglutiţie (deglutiţieinfantilă) sau fonaţie. Pe lângă corectarea mişcărilor limbii, este permisă continuareaerupţiei în zona frontală şi alinierea corectă a incisivilor.

Se realizează din sârmă cu diametrul de 0,8-0,9mm sub forma unor ondulaţii înzona retroincisivă şi se plasează cât mai anterior posibil în baza plăcii superioare, dar în spatele proiecţiei incisivilor inferiori pe mucoasa palatinală pentru a permiteînchiderea corectă a gurii fără deviaţii ale mandibulei.

Dacă placa superioară este secţionată median,scutul se confecţionează din două bucăţi de sârmă. Dacă

placa este nesecţionată, scutul se confecţionează dintr -osingur fragment de sârmă. Modelele se vor monta

în ocluzor în poziţia de ocluzie habituală a pacientului.

În confecţionarea scutului lingual se va avea învedere faptul că acestui element funcţional îi suntatribuite două curburi şi două dimensiuni: ●Curbura orizontală a scutului lingual este paralelă cu linia arcadei. ●Curbura verticală este paralelă cu feţele orale ale incisivilor inferiori. ●Dimensiunea orizontală este cuprinsă între dinţii ce mărginesc spaţiul de inocluzieverticală (dinţii ce stabilesc contacte în sens vertical). ●Dimensiunea verticală a scutului lingual cuprinde toată înălţimea spaţiului deinocluzie verticală, feţele orale ale incisivilor inferiori şi 1-2mm din procesul alveolar

inferior fără a ajunge în contact cu acesta (Stanciu).

Scut lingual la o placă palatinală nesecţionată

Scut lingual la o placă palatinală secţionată median



4. Masa interocluzală

Masa acrilică interocluzală se realizează prin prelungirea bazei plăcii peste

feţele ocluzale ale dinţilor laterali (canini-molari) în scopul dezangrenării acestora. Nu are rol în ancorarea plăcii ortodontice, produce doar înălţare provizorie deocluzie, facilitând astfel acţiunea unor arcuri sau resorturi auxiliare pentru a efectua

saltul articular. Împiedică egresiunea dinţilor laterali pe care se aplică.

Modul de realizare: peste feţele ocluzale ale dinţilor laterali se aplică ceară înstrat subţire inclusiv peste elementele de sârmă ce traversează arcada. Se aplicăacrilatul bazei plăcii prelungindu-se şi peste feţele ocluzale, deasupra stratului deceară.



5. Menţinătoarele de spaţiu

Mai întâi de toate trebuie să subliniem faptul că cel mai bun menţinător despaţiu este chiar dintele de lapte, aşa încât nici un efort de tratare şi conservare aacestor dinţi nu trebuie considerat prea mare. Dacă acest lucru nu este posibil, atuncise va aplica un menţinător de spaţiu artificial.

Menţinătoarele de spaţiu sunt dispozitive destinate prevenirii unor deplasăridentare care apar consecutiv distrucţiilor coronare şi extracţiilor precoce ale unor dinţi.Primele menţinătoare au fost realizate de către Angle care le-a denumit „spaceretainer”.

Menţinătoarele de spaţiu sunt elemente pasive cu rolul de a păstra pe arcadăspaţiul produs de pierderea precoce a unui dinte temporar sau de o extracţie a unuidinte permanent. Ideal, dimensiunea spaţiului ar trebui să fie menţinută atât în sensvertical cât şi în sens mezio-distal. Menţinătoarele pot fi aparate ortodontice de sinestătătoare sau pot fi componente ale plăcilor ortodontice.

Extracţia precoce a dinţilor temporari se referă la pierderea lor de pe arcadăcu mai mult de doi ani faţă de vârsta fiziologică de înlocuire.

Pierderea dinţilor permanenţi este întotdeauna precoce.

Un menţinător de spaţiu în perioada de creştere trebuie să îndeplineascăurmătoarele condiţii:

- să refacă integritatea morfo-funcţională a arcadei;- să împiedice migrarea orizontală a dinţilor ce mărginesc breşa şi migrarea

verticală a antagoniştilor;- să nu jeneze dezvoltarea arcadelor; - să nu irite parodonţiul marginal al dinţilor existenţi; - să favorizeze erupţia dinţilor succesionali de la nivelul breşei; - să fie cât mai comod, să permită exercitatea funcţiilor şi mai ales să refacă

eficienţa masticatorie.

Ţinând cont de aceste condiţii este dificil de conceput un menţinător de spaţiuideal. Medicul se poate afla în faţa a două situaţii clinice: existenţa sau nu a unei

anomalii dento-maxilare asociate.

● Atunci când urmărim corectarea unei anomalii, menţinătorul poate fi asociat

altor aparate ortodontice. Scopul urmărit este de a realiza ambele obiective cuajutorul aceluiaşi aparat ortodontic. Cel mai bine se pretează plăcile ortodontice cărorali se prelungeşte baza pe creasta edentată cu un val de acrilat adaptat în ocluzie sau peşea se aplică dinţi artificiali.

De asemenea aparatele funcţionale bimaxilare pot prezenta prelungiri ale masei

interocluzale în spaţiul edentat. ● Menţinătorul de spaţiu independent este indicat la pacienţii care nu

prezintă anomalii dento-maxilare.



Clasificarea menţinătoarelor de spaţiu independente:

1. Menţinătoare fixate pe dinţi la ambele extremităţi 2. Menţinătoare fixate pe dinţi la o extremitate

3. Menţinătoare mobile.

1. Menţinătoarele de spaţiu fixate pe dinţi la ambele extremităţi

Se realizează prin cimentarea la cele douăextremităţi ale breşei a două inele sau două coroane

metalice. Cele două elemente de agregare suntsolidarizate rigid fie prin două sârme groase aşezatevestibular şi oral, fie printr -o sârmă sau chiar o punte

provizorie.

Dezavantaje:

- Nu permit creşterea maxilarului pe acel sector de arcadă; - Realizarea tehnică este dificilă; - Adaptarea coroanelor pe dinţi neşlefuiţi nu este corespunzătoare.

2. Menţinătoare de spaţiu fixate numai la o extremitate

Sunt frecvent folosite pentru menţinerea spaţiului unui singur dinte şi auurmătoarele elemente componente:

● Inel metalic ce se aplică de obicei pe dintele situat distal (molar de 6 ani sau molar II temporar). Dacă acesta este foarte distrus se poate folosi o coroană metalică. ● Partea intermediară de tipul unei anse de sârmă sau chiar dinţi artificiali.

Breşă frontală inferioarăîn dentaţia mixtă

Menţinător de spaţiuindependent cu 6 dinţi acrilici



Menţinătoarele de spaţiu fixate la o extremitate mai pot fi f olosite pentru

dirijarea erupţiei molarului de 6 ani în cazul unor extracţii premature ale molarilor temporari. Dispozitivul poartă denumire „distal shoe”.

Avantajele majore ale menţinătoarelor de spaţiu fixate la o extremitate sunt:- nu împiedică creşterea arcadei;- oferă certitudinea că va fi purtat.

În cazul unor breşe bilaterale situate mezial de molarii permanenţi se va folosiun arc lingual pentru mandibulă, respectiv un arc palatinal sau un menţinător despaţiu mobil sub forma unei plăci acrilice pentru maxilar.

A. Confecţionarea menţinătorului de spaţiu fixat la o extremitate

Cuprinde următoarele faze de lucru: I. Alegerea inelului metalic potrivit pentru dintele stâlp

Inelele metalice prefabricate sunt disponibile în mai multe dimensiuni. Se alege

inelul metalic cu dimensiunea cea mai apropiată de cea a dintelui pe care se aplică şi se probează pe dinte. Marginea cervicală a inelului trebuie să se plaseze imediatdedesubtul marginii gingivale pentru a împiedica apariţia car iilor cervicale mai ales

dacă pacientul are şi o igienă deficitară. Inelul trebuie să fie bine strâns pe dinte(etanş), în caz contrar pot apărea demineralizări ale smalţului sub inel.

II. Amprentarea

Menţinător fixat pe un inel ortodontic Menţinător fixat pe coroană metalică



Se amprentează sectorul de arcadă pe care se lucrează sau întreaga arcadă cualginat. După îndepărtarea amprentei inelul metalic rămâne fixat pe dinte.

III. Fixarea inelului în amprentă

După etapa de amprentare, inelul metalic se va îndepărta separat de pe dinte, seva aplica cu atenţie în amprentă în poziţia corectă şi se va fixa eventual cu ceară.

IV. Turnarea modelului

Gipsul se va turna în amprentă cu atenţie pentru a se evita dislocarea inelului.Se radiază dintele care trebuie extras (pentru care se aplică menţinătorul de spaţiu).Este ideal dacă menţinătorul de spaţiu e confecţionat înainte de extracţia dintelui şiaplicat în cavitatea bucală cât mai repede posibil după extracţie.

V. Confecţionarea ansei de sârmă

Se utilizează sârmă de 0,7mm grosime. Capetele sârmei se vor suda pe feţelevestibulară respectiv linguală ale inelului. Braţele ansei se vor întinde de o parte şi dealta a crestei alveolare, foarte aproape sau chiar în contact uşor cu mucoasa gingivală.Porţiunea terminală a ansei contactează dintele situat mezial de breşă imediat sub

punctul de contact. Ansa de sârmă trebuie să fie suficient de largă pentru a permiteerupţia parţială a dintelui de înlocuire.

VI. Sudura ansei la inel

Înainte de sudura propriu-zisă, porţiunea anterioară a ansei se fixează pe modelcu ceară. Pentru a permite o încălzire eficientă a inelului, esenţială pentru sudură, seîndepărtează prin zdrobire din gipsul de la nivelul feţelor vestibulară şi linguală aledintelui stâlp. Se curăţă cu atenţie de urmele de gips atât inelul metalic cât şi sârma.

O altă metodă care nu mai necesită zdrobirea gipsului ar fi aplicarea de ceară îninel la nivel vestibular şi oral, imediat după plasarea în amprentă (pasul III), înainte deturnarea modelului.

VII. Finisarea şi lustruirea menţinătorului de spaţiu

Pentru f inisarea şi lustruirea porţiunii interioare a inelului, menţinătorul seîndepărtează de pe model. Se folosesc freze de cauciuc.

VIII. Proba în cavitatea bucală

Se aplică menţinătorul în cavitatea bucală şi se verifică dacă se adapteazăcorect.

IX. Cimentarea

Se usucă şi se izolează dintele, apoi se cimentează cu ciment policarboxilic.După timpul de priză se îndepărtează excesul de ciment.

B. Confecţionarea arcului lingual ca menţinător de spaţiu

Majoritatea procedurilor de confecţionare a arcului lingual ca menţinător despaţiu sunt similare cu cele prezentate anterior. Vom prezenta doar câteva detalii:

I. Se aleg inele potrivite pentru cei doi molari de 6 ani inferiori, se amprenteazăcu alginat întreaga arcadă, după care cele două inele se poziţionează în amprentă. Setoarnă modelul de gips.



II. Arcul lingual se confecţionează din sârmă de oţel cu diametrul de 0,9-1mm.

Capetele distale ale arcului trebuie sa fie sudate la mijlocul feţelor linguale ale inelelor.Apoi arcul are un traiect spre mezial de-a lungul sectoarelor laterale ale arcadelor,

imediat deasupra papilelor interdentare, iar la nivelul incisivilor se va plasa deasupra

papilei interdentare. În cazul în care lipsesc ambii molari temporari uni sau bilateral,arcul se va îndoi astfel încât pe porţiunea breşelor să vină în contact cu gingia pe

versantul lingual al crestei alveolare. Prezenţa buclelor în „U” la nivelul arcului lingualva permite unele adaptări ale acestuia în funcţie de cerinţele cazului clinic.

III. Înainte de cimentarea în cavitatea bucală, se va verifica pe model dacă arcul

este pasiv.

Arcul lingual împedică migrarea spre mezial prin sprijinul reciproc al molarilor de 6 ani. Contactul sârmei cu incisivii inferiori nu este esenţial, şi mai mult decât atâtdacă se doreşte şi o aliniere spontană a incisivilor inferiori, contactul cu aceştia estechiar contraindicat.

3. Menţinătoarele de spaţiu mobile

Menţinătoarele de spaţiu mobile se mai numesc şi proteze profilactice. Ele prezintă dinţi sau valuri ocluzale la nivelul breşelor edentate, susţinute şi unite printr -o bază. La arcada superioară, baza va fi răscroită cât mai mult distal pentru a ofericomoditate la purtare. Croşetele cu acţiune puternică trebuiesc evitate. Este suficientăancorarea prin croşete simple pentru a nu frâna dezvoltarea arcadelor.

Avantajele:

- permit prevenirea migrărilor de la nivelul mai multor breşe situate pe aceeaşi arcadă;- permit desfăşurarea aproape a tuturor funcţiilor;- nu deranjează dezvoltarea arcadelor; - deşi voluminoase, sunt bine tolerate de către copii.

Observaţii:●Pentru a permite dezvoltarea arcadelor, pe lângă eliminarea croşetelor cu

acţiune coercitivă, se impune realizarea unor şei care să nu se extindă vestibular.

Molari II temporari extraşi precoce



●Dacă menţinerea spaţiului este necesară pentru o perioadă mai lungă de timp(câţiva ani) şi dacă ulterior va fi nevoie şi de un tratament ortodontic activ, existăriscul ca pacientul să-şi piardă interesul şi să obosească înainte ca tratamentul săînceapă. Din această cauză menţinătoarele mobile sunt recomandate pentru perioadescurte de timp.

Menţinătoarele de spaţiu frontale

În mare măsură menţinătoarele de spaţiu sunt corelate cu pierderea precoce adinţilor temporari (mai ales a acelora din zona de sprijin), însă ele se pot folosi şi cadispozitive tranzitorii în perioada de creştere în cazul dinţilor permanenţi.

O situaţie aparte o reprezintă edentaţia frontală. Edentarea la acest nivel în perioada de creştere detemină atât tulburări fizionomice severe cât şi fonetice sau psihice. Edentaţia frontală poate sta la originea unor anomalii consecutive

interpunerii limbii, iar migrarea dinţilor vecini duce la micşorarea spaţiului de edentaţiecu dificultăţi ulterioare de protezare.

Menţinerea spaţiului de edentaţie în vederea aplicării ulterior a unor punţifrontale sau a unor implante se poate face prin aplicarea unei plăci superioare pe caresunt aşezaţi dinţi din acrilat, sau pot fi aplicate arcuri în diapazon pentru păstrareaspaţiului. De asemenea, pot fi realizate punţi fizionomice fixate prin intermediul unor aripioare care se adaptează pe suprafaţa orală a dinţilor care limitează breşa deedentaţie.

Menţinător de spaţiu mobil.Arcadă superioară cu breşă frontală

şi breşe laterale intercalate

Menţinător de spaţiu mobil.Arcadă inferioară cu breşă frontală

Documents

Td Iii_curs 3_4 Aparate Ortodontice