Tarifele pentru serviciile prestateagvps.ro/docs/VPMianuarie2017.pdf · 2 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 1 • 2017 / tirurilor în cadrul ST. Lista documentelor necesare

ISSN

977

1857

4505

08

Revistă lunaRă de infoRmaRe nr. 1 (79) ◆ ianuarie 2017

Vânătorul şi Pescarul Moldovei

Tarifele pentru serviciile prestateTarifele pentru serviciile prestate

Direcţiile principale ale activităţii SVPM în anul 2017Direcţiile principale ale activităţii SVPM în anul 2017

Ministerul MediuluiInstitutul de Zoologie al AŞM

Societatea Vânătorilorşi Pescarilor din Republica Moldova

ISSN 9771857450508

Vânătorul şi Pescarul Moldoveirevistă lunară de informare

Serie nouă în limba română

Adresa: MD-2005, mun. Chişinăustr. Şipotelor 2, et. 3

tel./fax: /373 22/ 24 20 27e-mail: [email protected]

Index: PM 32876

ConSiliul De reDaCţie

Oleg CIOCOI, preşedintele Consiliului Republican al SVPM

Andrei MUNTEANU, dr., prof. în biologie

Anatol SAVIN, doctor conferenţiarDumitru GALUPA, dr. în economie,

director ICASDumitru BULAT, dr. în biologie

Vladimir RUSNAC, scriitor

eChiPa reDaCţiei

Ionel CĂPIŢĂ, redactor-şefConstantin BÂRCĂ, redactor-şef adjunct

Igor GROSU, secretar responsabilVeronica VLĂDESCU, redactor

Ana MONASTÂRSCAIA, redactor

Cristian ŞARBAN, designer

Manuscrisele expediate pe adresa redacţiei nu se înapoiază autorilor.

De conţinutul materialelor sunt responsa-bili autorii. Ele nu reflectă în mod obliga-

toriu opinia, poziţia redacţiei.Retipărirea oricărui material este permisă

doar cu acordul redacţiei.

Continuă abonarea la revista VPMIndex: PM32876

Costul unui exemplar – 12,5 lei

s u m a R3 În vizor — iepurele de

vizuină

5 Tarifele pentru serviciile prestate

6 Ce e vânătoarea fără câini?

7 Despre setteri şi originile lor

8 Vulpea — carnivorul viitorului

9 Roşcatele din Pânzăreni

10 Înmulţirea mistreţilor, o problemă europeană

11 Dreptul la vânătoare

12 Prima dragoste, dar a câta suferinţă?

14 Cum să curăţăm şi să întreţi-nem corect arma

15 Lebăda de iarnă

16 VPM la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir“

17 Acest miracol, bucătăria vânătorească…

18 Peştele, bazinul şi iarna

19 Pescuitul la copcă

20 OMI

22 Fotovânătoarea continuă

23 Dialog cu Mihai VOLONTIR

24 Trofeele

În cadrul şedinţei ordinare din 21 decembrie 2016, Consiliul Republican al SVPM a făcut bilanţul activităţii des-făşurate pe parcursul anului, a abordat multiple chestiuni, inclusiv gestionarea domeniului cinegetic, rezultatele obţinute, starea lucrurilor în gospodăriile vânăto-reşti, probleme actuale şi perspective pen-tru viitor.

Conducerea a făcut o dare de seamă şi o analiză amănunţită a situaţiei finan-ciar–economice a Societăţii, cu înaintarea unui proiect de buget pentru acest an, dis-cuţii privind taxele de aderare a viitorilor

membri la SVPM în 2017. O temă aparte, examinată minuţios, a fost proiectul pri-vind popularea terenurilor vânătoreşti cu iepuri sălbatici, întrebarea fiind pusă în stil shakespearian: A fi sau a nu fi?

La ultimul for al membrilor CR al SVPM din 2016 au fost luate anumite de-cizii importante, unele dintre care se dau publicităţii. Evenimentul a fost încununat cu colinde, urări de sănătate şi… cătare plină din partea unei cete de urători mi-nunaţi.

La Anul şi La Mulţi Ani!

Consiliul RepubliCan al sVpM

Şedinţă cu bilanţ, perspective şi…

uRăRi de izbândă

Dragi colegi! În tot ceea ce doriţi să realizaţi pentru vânat, vânători şi pescari în Noul An

2017, să aveţi puterea şi, mai ales, rezistenţa de a lupta cu forţele potrivnice bu-nului mers al gospodăririi vânatului şi peştelui din locaţiile pe care le gestionaţi.

Vă dorim să aveţi înţelepciune şi tenacitate în redobândirea drepturilor, pe care le-aţi moştenit în vânătoare şi pescuit de la înaintaşi.

Tuturor — multă sănătate, bucurii alături de cei dragi!Un an cât mai bun!

Consiliul a.J.v.P. s. vRanCea, România

/ Nr. 1 • 2017 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 1

Direcţiile principale ale activităţii So-cietăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Mol-dova pentru anul 2017 au fost elaborate în temeiul planurilor de lucru ale subdi-viziunilor teritoriale, prezentate adminis-traţiei, hotărârilor Congresului din 2014, Concepţiei de dezvoltare a gospodăriilor cinegetice. Ele sunt reflectate pe capitole.

În compartimentul Iniţiative legisla-tive, baza normativ-metodică, bunăoară, accentul este pus pe următoarele puncte:

1. În luna august 2016, Parlamentul a înregistrat legea cu privire la fondurile cinegetice şi protecţia vânatului, elabo-rată de un grup de specialişti şi deputaţi, care va constitui actul fundamental în do-meniul gestionării vânătorii şi va stabili activitatea organizaţiei noastre în apro-piatul deceniu. Legea a trecut de comisi-ile parlamentare şi a fost aprobată pentru examinare în prima lectură. Participarea ulterioară la elaborarea acestei legi este o sarcină primordială şi toate eforturile noastre în anul care vine vor fi consacrate realizării acestui obiectiv. Considerăm că şi pe viitor trebuie să participăm activ la lucrările comisiilor parlamentare asupra perfectării legislaţiei cinegetice, la promo-varea iniţiativelor şi apărarea intereselor Societăţii, ale membrilor săi.

2. În conformitate cu decizia din 23.06.2016 a Consiliului Republican, se propune ca în 2017 să înceapă publicarea unei serii de broşuri din ciclul „Bibliote-ca vânătorului şi pescarului“. În ele vor fi materiale care vor cuprinde diverse aspec-te din domeniul managementului vână-toresc, legislaţiei cinegetice, reproducerii vânatului, biotehnicii, chinologiei ş.a. — lucrări care vor permite membrilor Soci-etăţii să găsească răspunsuri la întrebările ce-i preocupă. Tematica acestor publicaţii a fost aprobată anterior, dar, în caz de ne-cesitate, ea poate fi completată şi îmbună-tăţită. Se propune ca aceste broşuri să fie editate într-un tiraj de până la 1.200 de exemplare (pentru fiecare colectiv primar de vânători (CPV) şi subdiviziune teritori-ală (ST)), în format A5.

În opinia noastră, experienţa, cele mai bune practici de management în CPV şi ST — fapt ce ar putea contribui la o inten-sificare a activităţii pe ansamblu, nu sunt

promovate în modul cuvenit. Se propune ca în 2017 să fie elaborate şi publicate ma-teriale cu privire la activitatea celor mai

bune CPV şi ST, demne de atenţia tuturor, obligând consiliile ST să prezinte informa-ţia corespunzătoare în volumul necesar pentru publicare.

3. În noul an se propune să fie pregătit un ghid videoclip pentru managerii şi pre-şedinţii CPV pe diferite tipuri de lucrări biotehnice, efectuate în terenurile de vână-toare. Aceste materiale video vor contribui la o mai bună percepţie privind lucrările pe teren şi la aplicarea lor în practică.

Secţiunea activităţi economice şi financiare ale Societăţii

1. Este de aşteptat ca administraţia So-cietăţii împreună cu SA „Moldova Agro-indbank“ să semneze un contract cu ÎS „Poşta Moldovei“ privind încasarea co-tizaţiilor de la vânători, fapt ce va facilita procesul de plată a cotizaţiilor, acestea fi-ind achitate la locul de trai.

2. În conformitate cu decizia din 11.10.2016 a Consiliului Republican, au fost demarate acţiunile cu privire la pre-gătirea documentaţiei necesare obţinerii unui certificat din partea Ministerului Educaţiei pentru lansarea cursurilor de instruire teoretică şi practică privind utili-zarea armelor de foc. Organizarea acestor cursuri, de rând cu cele desfăşurate la tirul

„Dinamo“ şi în alte două organizaţii parti-culare, vor permite acumularea de mijloa-ce financiare suplimentare, care vor putea

fi orientate spre dezvoltarea Centrului de instruire a vânătorilor.

Secţiunea dezvoltarea tehnico-ma-terială a Societăţii

1. Timp de mai mulţi ani în mod activ se lucrează în direcţia legalizării bunurilor imobile, aflate la balanţa Societăţii. Acest lucru necesită eforturi considerabile, deoa-rece în lipsa unor acte trebuie să facem so-licitări către arhive, fapt care necesită mult timp. În 2016 a fost creat registrul bunu-rilor imobile, care permite sistematizarea materialelor existente în fiecare clădire sau construcţie. În anul viitor se vor impune noi intervenţii şi completări, în concordan-ţă cu cerinţele legislaţiei în vigoare.

2. Unele clădiri şi construcţii, aflate la balanţa SVPM, necesită reparaţii curente. În conformitate cu sarcinile desemnate de Congresul SVPM e necesar să fie achiziţi-onate oficii pentru unele ST, pornind de la oportunităţile existente. Nu este rezolvată încă problema asigurării ST Căuşeni cu transport. Maşinile de serviciu, achiziţio-nate acum 8-10 ani, sunt uzate, au nevoie de reparaţii, ceea ce duce la creşterea cos-turilor de întreţinere a acestora.

3. Atragem atenţia asupra necesităţii de a obţine un permis de funcţionare a

Direcţiile principale ale activităţii SVPM în anul 2017

2 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 1 • 2017 /

tirurilor în cadrul ST. Lista documentelor necesare pentru legalizarea lor în confor-mitate cu legislaţia privind armele de foc a fost prezentată de managerii ST în luna mai 2015 şi, repetat, în septembrie 2016 întru executare.

4. Îmbunătăţirea bazei materiale şi tehnice a Societăţii este un proces firesc, dar care necesită costuri financiare semni-ficative. Având în vedere situaţia economi-că nefavorabilă din republică, diminuarea unei părţi profitabile din activitatea Soci-etăţii, trebuie să luăm în calcul reducerea costurilor acestor programe, concentrând fondurile asupra priorităţilor-cheie.

Printre cele mai importante activităţi ale Societăţii mult mai pe larg sunt re-flectate problemele gestionării cinegetice şi măsurile biotehnice desfăşurate. Toate aceste activităţi au fost coordonate cu ma-nagerii ST în baza planurilor lor de acti-vitate:

1. În conformitate cu ofertele depuse, am planificat procurarea a 25-30 de mii de fazani în vârstă de 10 săptămâni. Luând în considerare posibilitatea deprecierii leu-lui, cheltuielile de achiziţionare, adaptare şi eliberare în natură pot varia de la 80 până la 100 de mii de euro, adică la circa două milioane de lei.

2. În legătură cu adaptarea cu succes a iepurelui de câmp în unele teritorii ale SVPM, se propune extinderea acestui pro-gram şi achiziţionarea în 2017 a 300 de iepuri de vizuină din Franţa, la preţul de 12 euro pentru un exemplar, adică în va-loare de 3600 euro. Estimând costurile de transport şi cele legate de adaptarea lui în spaţiile în care va fi eliberat, volumul total al cheltuielilor va fi de circa 7,5 mii euro, adică de aproximativ 200 mii de lei. Deci-

zia de a pune în aplicare acest program a fost adoptată la Congres în anul 2014.

3. Am dori să atragem atenţia membri-lor CR asupra punctului cu privire la ne-cesitatea de a consolida controlul privind calitatea măsurilor biotehnice planificate în fiecare ST, în fiecare CPV, care poate fi redusă din cauza interdicţiei vânătorii. În acest context, se propune continuarea practicii de a organiza seminare cu pre-şedinţii CPV, deoarece beneficiul acestor seminare este de necontestat.

În ceea ce priveşte pescuitul, trebuie remarcat faptul că, în conformitate cu Ho-tărârea nr. 977 din 16.08.2016 a Guvernu-lui, SVPM trebuie să obţină un certificat

pentru utilizarea autonomă a resurselor de apă în toate bazinele acvatice aflate în ges-tiune. Activitatea Direcţiei SVPM, înce-pută în acest sens în luna noiembrie 2016, poate fi finalizată în primul trimestru al anului 2017.

În acelaşi timp, din cauza lipsei unui specialist-ihtiolog în aparatul SVPM, ges-tionarea gospodăriei piscicole aproape că nu se desfăşoară, necesită o analiză serioa-să şi luarea unei decizii echilibrate privind activitatea pe viitor.

Secţiunea activităţi culturale şi sporti-ve include măsurile planificate în ST pen-tru anul viitor. Tot aici sunt reflectate şi activităţile chinologice.

Abonarea 2017 Preţul unui abonament lunar al

revistei VPM e de 12,5 lei.Indicele publicaţiei:

în limba română — PM 32876; în limba rusă — PM 31876.

Abonamentul poate fi perfectat la orice oficiu poştal.

Puteţi primi acasă 12 numere consecutive ale revistei Vânătorul şi Pescarul Ro-mân începând de la data abonării. Completaţi cuponul alăturat şi expediaţi-l împreună cu dovada plăţii abonamentului (copia ordi-nului de plată sau a mandatului poştal) pe adresa: AGVPS din Ro-mânia, Bucureşti, Calea Moşilor nr. 128, Sector 2, cod 020882.

Plata se va face în Contul R023RZBR 0000 0600 0066 7242, deschis la Raiffeisen Bank - Agen-ţia Moşilor. AGVPS din România, C.I.F. nr. 24251140.

Doresc să mă abonez la revista VÂNĂTORUL ŞI PESCARUL ROMÂN

PREŢ ABONAMENT 12 LUNI: 55 LEI ROMÂNEŞTINUME ............................................................................................................PRENUME.....................................................................................................Adresa la care doresc să primesc revista este: Strada.....................................................................Număr.........................Bloc.....................Scara...................... Apartament..............................Localitate..................................................Judeţ/Sector.......................Telefon................................................Data................................................ Semnătura................................................................................................... Am achitat suma de..............................................................................în data de......................................................................cu..........................Ordin de plată, Nr. ..................................................................................Mandat poştal, Nr. ................................................................................


În vizor — iepurele de vizuinăÎn luna aprilie 2016, la o reuniune a Consiliului Republican au fost examinate rezultatele aclimati-zării iepurelui de vizuină în zonele de vânătoare atribuite SVPM. S-a făcut un raport detaliat cu privire la starea populaţiilor eliberate în natură, o analiză amănunţită a factorilor pozitivi şi negativi, care au influenţat procesul de introducere a acestora pe terenurile de vânătoare. Decizia finală cu privire la pune-rea în aplicare a unui program de populare a spaţiilor vânătoreşti cu iepuri de vizuină a fost luată spre sfârşitul anului, în urma prezentării concluziilor concludente şi reco-mandărilor bazate pe observaţii din spaţiile unde eliberarea iepurelui sălbatic a decurs cu succes.

Amintim că adaptarea la condiţiile na-turale locale a iepurelui de vizuină, adus din Polonia şi eliberat în cinci regiuni autohtone, s-a desfăşurat în mod normal

doar în raionul Făleşti. La Nisporeni, bu-năoară, spaţiile vânătoreşti cu iepuri de vizuină au fost populate acum câţiva ani. La iniţiativa vânătorilor din partea locului, din Italia au fost aduse câteva exemplare

de iepuri sălbatici, pentru care au fost cre-ate condiţii favorabile de habitat, fapt ce a dus la apariţia coloniilor şi la creşterea numerică a populaţiei.

În aceste regiuni, aclimatizarea iepure-lui sălbatic a decurs bine; se observă o spo-rire numerică a lui şi o extindere cu 50-100 metri a coloniilor peste perimetrul locului unde a fost eliberat iniţial. Din populaţia

crescută la Nisporeni, în luna octombrie au fost capturate cinci exemplare (trei fe-mele şi doi masculi), replasate ulterior în colonia din Făleşti. În acelaşi timp, din Ocniţa, unde erau întreţinuţi în cuşti două femele şi doi masculi, aduşi în 2015 din Polonia, au fost luaţi patru iepuri (două femele şi doi masculi), care au fost repo-pulaţi în Nisporeni. Alte cinci femele şi pa-tru masculi au fost mutaţi din Nisporeni la Ocniţa, pentru completarea efectivului de reproducere. Acest schimb de iepuri, cu vaccinarea lor simultană, va contribui la îmbunătăţirea fondului genetic al ambelor populaţii, va asigura creşterea constantă a efectivului numeric pe viitor.

Rezultatele obţinute permit să tragem concluzia că programul de populare a spa-ţiilor vânătoreşti cu iepuri de vizuină este în perspectivă, poate fi realizat cu partici-parea activă nemijlocită şi interesată a ma-nagerilor ST şi a vânătorilor locali. În lipsa dorinţei de a participa la realizarea pro-gramului, acesta ar putea fi sortit eşecului. În 2016, pretutindeni, în timpul întâlniri-lor cu vânătorii, a fost discutată problema populării spaţiilor cu iepuri de vizuină, s-a vorbit despre rezultatele obţinute şi posi-bilităţile privind continuarea acestui pro-gram, abordat pe larg şi în şedinţa din 21 decembrie 2016 a CR al SVPM.

Programul de populare a spaţiilor vâ-nătoreşti cu iepuri de vizuină poate fi rea-lizat în următoarele condiţii:

în 2017, de la crescătorii de iepuri să fie procurate circa 300 de exemplare;

să fie create trei gospodării specializa-te;

distribuirea iepurilor pe terenurile de vânătoare ale subdiviziunilor teritori-ale să fie făcută pe bază de concurs.Iată câteva calcule. Din experienţa

acumulată se ştie că pentru a crea o co-lonie activă, vitală, este necesar ca locul ales să fie populat cu puiet de 10–12 săp-tămâni, în număr de 25–30 de exemplare. Acest număr va facilita crearea efectivului de prăsilă, oferind o creştere numerică a coloniei în următorul an. La achiziţiona-rea iepurilor, raportul lor de sex este, de regulă, 1:1. Prin urmare, luând în consi-derare pierderile în perioada de iarnă de 25–30% sau poate mai mult, în primăvara

Centre de reproducere: Ocniţa, gest. Boris Bagrii (de la 3 femele au fost obţinuţi şi eliberaţi în natură 35 de iepuraşi — la Făleşti, Ocniţa, Nisporeni);Nisporeni (Selişte), gest. Valeriu Plop (pe o suprafaţă de 1,5 ha, în primăvara lui 2016 erau 90 de iepuri, eliberaţi ulterior la Ocniţa, Făleşti, în alte localităţi).


anului viitor vor fi 7–9 femele mature, ca-pabile să fete de la 50 până la 80 de iepu-raşi. În condiţiile minimizării impactului nefast al prădătorilor asupra populaţiei coloniei, asigurând hrănirea iepurilor în timpul iernii, vaccinarea lor, în câţiva ani, efectivul numeric al acesteia poate să crească de câteva ori, fapt ce ar permite executarea programului. În acest sens, se propune examinarea a două modalităţi de gestionare, care pot fi aplicate atât separat, cât şi combinat:

1. Gospodăriile specializate (trei la nu-măr) să fie extinse pe o suprafaţă de 30-80 de hectare, fiecare dintre ele având câte trei colonii, cu o populaţie totală de 90 de exemplare fiecare. În acest scop, în anul următor să fie achiziţionaţi 350 de iepuri, o parte dintre care (270 de indivizi) să fie distribuiţi în gospodăriile vânătoreşti. Acest lucru ar permite ca în termen scurt să fie atinsă o creştere substanţială a popu-laţiei coloniilor, să fie supravegheată starea lor şi să se reacţioneze rapid în situaţii ex-traordinare.

În acelaşi timp, odată cu creşterea ra-pidă a numărului de iepuri, ar fi posibilă efectuarea vânătorii în anumite sectoare, fără a aştepta o creştere esenţială a efecti-vului pe ansamblul ţării. Pentru a le asi-gura la timp alimentarea suplimentară şi protecţia cuvenită, în schema de personal a subdiviziunii teritoriale trebuie incluse persoanele pe teritoriul cărora sunt create aceste gospodării. Costurile de înfiinţare şi funcţionare a unei gospodării în primul an se vor ridica la cca 100 mii de lei. Este vorba despre cheltuielile pentru achiziţio-

narea iepurelui, servicii de transport, taxe vamale (120 x 15E = 1800 E), distribuire şi aclimatizare (8 pers. x 450 lei = 3600 lei), salariul şi asigurarea socială a paznicului (1 pers. x 2160 lei x 12 luni = 26000 lei), achiziţionarea hranei pentru animale, cul-tivarea plantelor furajere, acţiuni de com-batere a prădătorilor ş.a. — 25–30 mii de lei.

După trei ani, ca urmare a obţinerii rezultatelor pozitive în gospodăriile ci-

negetice, generaţia crescută şi animalele achiziţionate (în caz de necesitate) pot fi distribuite subdiviziunilor teritoriale pen-tru popularea spaţiilor vânătoreşti. Aceas-tă distribuire se face pe bază de concurs,

conform regulamentului CPV, după alege-rea locului de eliberare, în conformitate cu cerinţele stabilite, cu participarea obliga-torie a oamenilor de ştiinţă, zoologi de la Academia de Ştiinţe a Moldovei. În acest caz, grija faţă de aclimatizarea şi popularea iepurelui sălbatic, crearea unor condiţii fa-vorabile pentru dezvoltarea lui vor cădea pe umerii vânătorilor ST, care, în viitor, vor profita de plăcerea de a-l vâna în pro-priile teritorii.

2. În 2017 să fie achiziţionaţi 75 de ie-puri adulţi, în raport de 2:1 (femelă-mas-cul), o parte dintre care să fie plasată în coloniile cu indivizi tineri, proaspăt cre-ate, iar o altă parte să fie păstrată pentru centrele de reproducere.

Achiziţionarea iepurilor sălbatici (270 de exemplare) de trei luni şi a 75 de ie-puri adulţi poate fi realizată în Franţa, de la producător, cu transport din Moldova, în luna mai 2017. Puietul poate ajunge la reproducere abia în anul 2018. Ulterior, creşterea numărului de iepuri şi popularea teritoriilor pot fi efectuate din contul cap-tării şi replasării, precum şi prin noi achi-ziţii de la producătorii străini.

Important este ca la implementarea propriu-zisă să se stabilească opţiunile cele mai fezabile, care ar putea satisface, în câţiva ani, dorinţa tuturor persoanelor interesate de a participa la punerea în apli-care a programului de populare a spaţiilor vânătoreşti cu iepuri sălbatici, la crearea condiţiilor pentru deschiderea vânătorii la această specie şi la îndepărtarea presiunii asupra iepurelui de câmp.

OLEg CIOCOI, ANATOL SAVINCriuleni (Cricova), gest. Anatolie Filipescu (din iarnă au ieşit 3-5 specimene)

Făleşti, gest. Valeriu Agop (populări din primăvară, Ocniţa — 19 spec. şi Nisporeni — 1 spec. pe o suprafaţă de 30–40 ari, vizuină de vulpe, părăsită şi adaptată; spre toamnă au fost observaţi iepuri la circa 400 m de la locul de populare).


În conformitate cu Hotărârea CR al SVPM din 21 decembrie 2016 Cu privire la stabilirea tarifelor pentru serviciile prestate în 2017

şi Ordinul Direcţiei SVPM nr. 24-A din 26.12.2016, sunt aprobate următoarele:

1. Tarife pentru vânători:a) noi aderaţi:

Categoria vânătorilorTaxa de aderare

(lei)

Cotizaţia de

membru(lei)

Prestaţia de

muncă(lei)

Bilet de

vânător(lei)

Fişa candi-

dat(lei)

Statut(lei)

Total(lei)

− noi aderaţi 3000 250 450 10 5 10 3725− descendenţi din familii de

vânători în locul părintelui 1000 250 450 10 5 10 1725

− colaboratori ai SVPM 1000 250 Scutit 10 5 10 1275− invalizi de război, invalizi de

muncă de grupele I sau II, cei care au depăşit vârsta de 62 ani

3000 250 Scutit 10 5 10 3275

b) membri ai SVPM:

Termenele de achitare Cotizaţia de membru (lei)

Prestaţia de muncă (lei)

Total(lei)

01.01.2017 – 31.03.2017 250 450 70001.04.2017 – până la deschiderea sezonului de vânătoare 250 1000 1250de la deschiderea sezonului de vânătoare – 31.12.2017 250 1500 1750membri ai SVPM care au executat prestaţia de muncă 250 scutit 250

c) membri ai SVPM care beneficiază de înlesniri:

Categoria vânătorilor Cotizaţia de membru (lei)

Total(lei)

− invalizi de război sau invalizi de muncă grupele I sau II− membri ai SVPM care au atins vârsta de 62 ani− colaboratori ai SVPM, membri ai Consiliului Republican al SVPM

250 250



Total(lei)

− preşedinţi ai colectivelor primare 250 450 700− preşedinţi ai colectivelor primare care au executat

prestaţia de muncă 250 scutit 250

− membri ai SVPM care au depăşit vârsta de 70 ani 50 scutit 50

d) membrii de onoare ai SVPM:



Total(lei)

− membri ai SVPM de toate categoriile 250 scutit 250− membri ai SVPM care au depăşit vârsta de 70 ani 50 scutit 50

2. Tarife pentru pescari:a) noi aderaţi:

Categoria pescarilorTaxa de aderare

(lei)

Cotizaţia de membru

(lei)


Bilet de pescar

(lei)

Total (lei)

− noi aderaţi 200 250 50 10 510− colaboratori ai SVPM, invalizi de război,

invalizi de muncă, grupele I sau II, cei care au depăşit vârsta de 62 ani

200 250 scutit 10 460

− care au depăşit vârsta de 70 ani 200 50 scutit 10 260

b) membri ai SVPM

Categoria pescarilor Cotizaţia de membru (lei)


Total(lei)

− membri ai SVPM 250 50 300− invalizi de război sau invalizi de muncă, grupele I sau II− care au atins vârsta de 62 ani− preşedinţi ai colectivelor primare, membri ai CR al SVPM

250 scutit 250

− care au depăşit vârsta de 70 ani− colaboratori ai SVPM 50 scutit 50

3. Tarife pentru permisul de pescuit sportiv şi de amatori la bazinele acvatice aflate în gestiunea SVPM:

Permis pescuit (zi) (lei) Permis pescuit (sezon) (lei)

pentru membrii SVPM 30 100

pentru alte persoane 70 450

4. Tarife pentru secţia chinologică (pentru fiecare unitate):

Taxa de aderare(lei)

Cotizaţia anuală(lei)

Paşaportul câinelui(lei)

Total(lei)

noi aderaţi cu diplomă 150 30 50 230

noi aderaţi fără diplomă 150 100 50 300

membri ai SVPM cu diplomă — 30 — 30

membri ai SVPM fără diplomă — 100 — 100

identificarea originii de provenienţă 340 lei formarea unor deprinderi ale câinelui pontator 50 lei/oră

eliberarea certificatului de acuplare 50 lei arenda volierului în hotelul pentru câini (întreţinerea) 35 lei/zi

fişa căţelului 30 lei hotelul pentru câini (hrana) 15 lei/zi

act despre conţinutul montei 50 lei instruirea raselor de vizuină (la o repriză) 100 lei

participarea la concursul de exterior a unui câine de la un posesor 200 lei participarea la testări, lucru de teren

a unui câine de la un posesor 250 lei

participarea la concursul de exterior a doi câini de la un posesor 150 lei participarea la testări, lucru de teren

a doi câini de la un posesor 200 lei

participarea la concursul de exterior a trei şi mai mulţi câini de la un posesor 100 lei participarea la testări, lucru de teren

a trei şi mai mulţi câini de la un posesor 150 lei

participarea la competiţii, lucru de teren 300 lei

Tarif de compensare a eventualelor accidente la vizuină — 500 lei, în caz de efect letal al vulpii. În caz de supravieţuire a vulpii, această sumă este restituită posesorului.

5. Servicii acordate de Centrul de instruire cinegetică.

arenda terenului „schit” sau „trap” (p/u cei care nu sunt membri ai SVPM) 150 lei/ora

arenda pavilionului (o sesiune) 200 lei

costul unui panou de tras la ţintă (mistreţ) 7 lei

arenda armei 50 lei/ora

serviciile instructorului 50 lei/lecţia

preţul unei palete/taler (1 buc.) 2,5 lei/ buc.

preţul unei palete/taler pentru predarea minimului vânătoresc şi desfăşurarea competiţiilor sportive în ST raionale incluse în planul calendaristic 1,5 lei/ buc.

preţul unei palete/taler pentru desfăşurarea competiţiilor regionale şi republicane gratuit

6. Sumele se achită integral în baza contului de plată obţinut de la managerul subdiviziunii teritoriale sau de la preşedintele colectivului primar. Vânătorul achită personal, în baza buletinului de identitate, la Moldova Agroindbank.

Fişa de recoltare va fi ridicată cel târziu până la data de 5 a lunii următoa-re (ex.: a achitat în martie, vine după fişă cel târziu la 5 aprilie).

Amenda pentru pierderea fişelor, a carnetului de vânător — 100 lei + achitarea costului documentului.

Preşedintele CR al SVPM Oleg CIOCOI

Directorul SVPM Simion ISTRATI

S O C I E T A T E A V Â N Ă T O R I L O R Ş I P E S C A R I L O R D I N M O L D O V A

Tarifele pentru serviciile prestate



Chinologie

Ce e vânătoarea fără câini?

— Totuşi, ce caută câinii la vânătoare?

— Vânătoarea are cam aceeaşi vârstă cu omenirea vânătorească, deoarece de la începutul tuturor timpurilor pentru strămoşii noştri ea a fost o metodă sigură de do-bândire a hranei. Iar câinii i-au însoţit şi ajutat pe vânători în-totdeauna, fiind de neînlocuit în căutarea vânatului.

De când a fost domesticit lupul, devenind câine, s-au format multe rase: de aret, sco-tocitori, aportori, gonitori, de vizuină. De obicei, fiecare vâ-nător îşi alege câinele în func-ţie de propriile opţiuni: cuiva îi place vânătoarea la mistreţ, alt-cuiva — la iepure, alţii preferă vânătoarea de raţe, gâşte, pă-sări mai mici, precum prepeli-ţele, potârnichile ş.a. În funcţie de aceasta, ei îşi procură câinii respectivi.

— Cum îşi alegeau câinii potriviţi vânătorii din părţile noastre?

În anii 60–80 ai secolu-lui trecut, vânătorii ieşeau pe câmpuri mai mult cu câini go-nitori, cu toate că la vânătoare se bucurau de succes şi repre-zentanţii altor rase. Pe atunci fiecare îşi dresa patrupedul cum îl ducea capul, dar şi ape-lând la sfaturile vânătorilor ex-perimentaţi. Au fost încercări de a organiza şi la noi, ca şi în alte state, competiţii la diferite probe pentru câinii de vână-toare, însă ele aveau un carac-ter local, fără scop de atestare a patrupezilor. În acele timpuri, ei erau înregistraţi toţi la un loc — lucru incorect. Desigur,

printre patrupezii înregistraţi oficial drept câini de vânătoare se evidenţiau exemplare bine dresate, foarte bune la vână-toare, însă mulţi nu făceau faţă cerinţelor cinegetice, având un comportament neadecvat.

Iată de ce, la una dintre şedinţele conducerii Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din

Moldova s-a luat hotărârea de a organiza testări şi competiţii pentru câinii de vânătoare, ex-poziţii de exterior, pentru a-i categorisi şi a-i aduce în rândul patrupezilor vânători cu acte în regulă. Din anul 2009 au de-marat testările câinilor prepeli-cari, prima dintre ele fiind pu-ţin numeroasă în concurenţi, însă an de an ele antrenând un număr tot mai mare de câini de vânătoare. Acest lucru are explicaţie: fiecare vânător do-reşte cu tot dinadinsul să aibă cel mai bun, cel mai pregătit câine, care îl va ajuta la vână-toare. Iar procesul de dresare a lui, testările şi competiţiile îl

asigură pe proprietarul patru-pedului că are alături un ajutor de nădejde.

— Şi care sunt pârghiile necesare?

În fiecare an, Asociaţia chi-nologică a SVPM organizează un şir de acţiuni, multe dintre ele devenind tradiţionale: ex-poziţia republicană de exterior,

testarea câinilor de vânătoare la mistreţ, testarea terrierilor la vizuinile artificiale de vulpe şi bursuc, testarea câinilor de vâ-nătoare la fazan şi prepeliţă ş.a.

— Deci, nu poţi ieşi la vâ-nătoare cu orice dulău.

În conformitate cu p. 38 al Regulamentului gospodăriei cinegetice, în Republica Mol-dova vânătoarea este permisă doar cu câinii special instru-iţi, numai după ce au trecut testările corespunzătoare şi au obţinut diplomele respective. În această ordine de idei, Aso-ciaţia va prevedea în continu-are în planul de activitate mai multe testări şi competiţii pen-

tru câinii de vânătoare la toate tipurile de vânat.

— În republică, avem mulţi patrupezi-vânători?

Până acum au fost înre-gistraţi circa 1650 de câini de vânătoare care au trecut rând pe rând testele sus-menţionate. De diplome s-au învrednicit numai 15 la sută. De remarcat că nu e atât de uşor să-i aduni pe patrupezi la întreceri. Vorba e că ei greu suportă îmbulzea-la, la unele testări nu e de dorit participarea a mai mult de 25 de câini, iar timpul testării tre-buie să fie cât mai scurt.

— Câinii noştri au şanse de a participa la competiţii internaţionale?

Bineînţeles. Ne bucură faptul că vânătorii noştri sunt dornici ca patrupezii lor să se ralieze la standardele mondi-ale, participând astfel cu ei şi la competiţii internaţionale. În anul curent am încheiat un acord cu Federaţia Chinologi-că Internaţională, asociaţie a crescătorilor de câini cu sediul la Thuin, Belgia. Acest acord prevede organizarea competi-ţiilor şi expoziţiilor internaţio-nale pe teritoriul republicii sub egida FCI. Evident, au de câş-tigat vânătorii noştri şi crescă-torii de câini din republică, de-oarece patrupezii participanţi la competiţiile internaţionale, dar care deocamdată nu au obţinut certificatele corespun-zătoare, primesc din start în republica noastră certificatul provizoriu de nivel „0“.

— Vă mulţumesc şi… mult succes în viitor!

Consemnare: IgOR gROSU

În ultimii ani, tot mai mulţi ortaci ies la vânătoare în compania prietenilor patrupezi care le sunt de un mare ajutor în căutarea, găsirea şi semnalizarea vânatului. Minunata achiziţie cere de la vânători cunoştinţe în do-meniu, o muncă asiduă întru dresarea acestora şi grija permanentă pentru a–i menţine într–o formă bună. Cum se descurcă în acest sens ortacii noştri am hotărât să aflăm de la chinologul principal al Societăţii Vână-torilor şi Pescarilor din Moldova, Vadim Nichiforov.


Despre setteri şi originile lorSETTERII SUNT CÂINI SPECIALIzAŢI îN CĂUTA-REA VÂNATULUI MIC ŞI fAC PARTE îMPREUNĂ CU POINTERUL ENgLEz DIN gRUPA CÂINILOR PREPELICARI PONTATORI INSULARI. AU O ALURĂ NOBILĂ, SIMŢ AL MIROSULUI ExCELENT, DAR PREzINTĂ INTERES SCĂzUT PENTRU APORT SAU CĂUTAREA VÂNATULUI îMPUŞ-CAT. îN RÂNDURILE URMĂTOARE VOM AfLA PRINCIPALELE CARACTERISTICI ŞI ABILITĂŢI ALE ACESTOR CÂINI DE VÂNĂTOARE DEOSEBIT DE fRUMOŞI.

Setterul elegant

Setterul englez este poate cel mai ele-gant dintre pointerii crescuţi în Insulele Britanice. Este un prepelicar potrivit pen-tru vânătoarea pe terenuri deschise la pre-peliţe, fazani, dar şi pentru vânătoarea la sitari, în pădure.

Rasa a fost dezvoltată în Anglia, înce-pând din secolul XIV, pornind de la spani-eli şi câini „de apă“. Setterul modern este opera englezilor Eduard Laverack (1800—1877) şi Purcell Llewellin (1840—1925), care au perfecţionat consecutiv rasa, în secolul XIX.

Acest nobil englez este cel mai înalt dintre câinii Setter, având o talie de 65–70 cm. Culoarea sa este deosebită: fond alb stropit cu negru (există şi varianta cu pete castanii sau galbene). Firul blănii este lung, ondulat şi formează franjuri pe coadă, abdomen şi pe partea inferioară a membrelor.

Are un simţ al mirosului foarte bun, o chetă largă, aret şi alură deosebit de frumoa-se. Ca şi Pointerul, Setterul englez este un câine specializat în căutarea vânatului mic cu pene, şi nu prezintă interes pentru aport. Aceste rase exclusiviste erau folosite în tre-cut la vânătoare doar împreună cu labradori sau alte rase de aport. Din motive economi-ce însă, vânătorii epocii moderne au prefe-rat să vâneze cu un singur câine şi astfel au început să transforme câinii din rasa Setter, prin dresaj, în câini multilaterali.

Roşcatul irlandez

Cel mai scund dintre marii pontatori insulari, Setterul irlandez, este şi unul din-tre cei mai agreabili câini din punct de ve-dere estetic. Din păcate, ca şi în cazul altor rase „drăgălaşe“, frumuseţea sa l–a înde-părtat de profesia iniţială — vânătoarea — astfel că în prezent este foarte popular ca animal de companie. La alegerea unui pui pentru vânătoare trebuie acordată mare atenţie cuibului din care provine.

În mod tipic, Setterul irlandez este un prepelicar specializat în căutarea vânatu-lui mic în zonele de şes şi dealuri despă-durite, cu ierburi înalte. Spre deosebire de Setterul englez şi de Pointer, lucrează foar-te bine pe frig şi umezeală. Este un câine rezistent la efort, cu temperament vioi şi chetă largă. Tendinţa generală de a dezvol-ta multilateral câinii Setter prin dresaj dă rezultate bune în cazul irlandezului.

Blana sa, de un roşu intens mătăsos, poate avea mai multe nuanţe, inclusiv în-chise, apropiate de culoarea mahonului. Crescătorii rasei resping petele de altă cu-loare pe corp, însă pata albă pe piept este tolerată. Talia irlandezului este în medie mai mică decât la ceilalţi câini Setter, situ-ându–se între 56 şi 64 cm.

Setterul irlandez, ca şi cel britanic, a fost dezvoltat pe parcursul mai multor veacuri. Pe la sfârşitul secolului XVIII câ-teva familii nobiliare irlandeze, precum Freyne, Clancarty, Dillon sau Waterford erau recunoscute ca fiind crescători de câini Setter. La jumătatea secolului XIX, în Irlanda, se observa că majoritatea câinilor din această rasă aveau culoarea predomi-nant castanie. Această preferinţă pentru câinele de vânătoare unicolor a fost una dintre pietrele de temelie ale identităţii Setterului irlandez, a cărui dezvoltare a

culminat în 1886 cu crearea standardului rasei de către Clubul Setterului Roşu Ir-landez din Dublin.

Setterul scoţian

Gordon este un Setter negru–arămiu, originar din nordul Insulelor Britanice. Nu-mele nu i–a fost pus de presupusul creator sau proprietar, ci de Clubul Chinofil Englez în 1924, în onoarea unui pasionat vânător şi promotor al rasei. Setterii negri–arămii erau destul de răspândiţi în secolul XVIII, însă un anume Alexander Duce de Gor-don (1743 — 1827), care îşi avea castelul în Scoţia, aproape de coasta Mării Nordului, a devenit cel mai proeminent crescător, con-tribuind atât la popularizarea acestui setter, cât şi la elaborarea standardului rasei.

Gordonul este cel mai versatil dintre setteri, putând fi folosit atât la vânatul mic de şes, precum prepeliţele şi fazanii, cât şi la iepure. Are un temperament vioi, chetă largă şi miros foarte bun. Deprinde destul de uşor aportul şi dă rezultate bune la vâ-nătoarea pe terenuri acoperite şi la baltă. Este un câine docil, care răspunde bine la dresaj. Dintre pontatorii britanici se pre-tează cel mai bine la transformarea într–un câine polivalent.

Talia sa este de 66 cm, ceea ce îl situea-ză la mijloc între setteri, deşi unele surse îl recomandă a fi cel mai înalt şi mai greu dintre aceştia. Blana sa frumoasă este de un negru lucios cu semne de foc (auriu în-chis) pe sprâncene, bot şi labe. Pata albă pe piept nu este tolerată de standardele actua-le, dar se pare că rasa veche, inclusiv câinii din canisa Ducelui Gordon, erau majorita-tea tricolori: negru–arămiu–alb.

ALExANDRU CERCELfoto: en.Wikipedia.org


Unul dintre cele mai populare ani-male de pretutindeni — vulpea — a fost un personaj principal în literatura po-pulară europeană timp de sute de ani. A apărut pe scena istoriei încă din An-tichitate, când Esop îi dedica numeroase fabule acestui mic carnivor din familia câinilor sălbatici. Imaginea de animal viclean, descurcăreţ, îndrăzneţ şi aproa-pe intrigant persistă şi în prezent asupra vulpii. Cum mitul şi legendele acoperă întotdeauna un crâmpei de adevăr, o simplă privire în viaţa acestui animal ar spune totul despre secretele supravieţui-rii unui adevărat învingător.

Puţine animale au fost într-atât de duşmănite şi vânate de oameni, precum banala, la prima vedere…vulpe! A fost vânată cu arcul, cu puşca, cu capcane, cu păsări de pradă, cu câini urmăritori şi cu câini care scotoceau după ea şi în vizuini, a fost victima campaniilor de otrăvire şi era-dicare, a fost vânată din goana calului şi i-a fost distrus habitatul în multe zone… Dar vulpea a învins, şi nu numai atât, a devenit cel mai de succes carnivor din prezent. În ciuda atâtor măsuri de distrugere, efecti-vul exemplarelor de vulpe din întreaga lume a crescut. La ora actuală vulpea este, de fapt, cea mai numeroasă specie de car-nivore din lume, specialiştii fiind de părere că acest mic mamifer cu blană de foc va fi carnivorul viitorului, la propriu… Pen-tru că tot mai mulţi zoologi se îndoiesc de şansele ca odraslele noastre să mai găseas-că lei, lupi, tigri, urşi, leoparzi şi alte ani-male mari în sălbăticie. Datorită vânătorii şi distrugerii habitatului, prădătorul de top al unei lumi postapocaliptice se pare că va fi omniprezenta vulpe.

Vulpea roşie (Vulpes vulpes) este cea mai mare specie a subfamiliei vulpilor care face parte, la rându-i, din marea familie Canide, cu toate speciile sălbatice, precum lupii, şacalii, coioţii, câinii sălbatici afri-cani, câinii enot, vulpile polare, precum şi toate rasele de câini domestici. Greutatea vulpilor variază între 3–14 kg, în funcţie de anotimp şi de arealul în care trăiesc, cele din ţinuturile nordice fiind mai mari decât cele din zonele temperate şi calde. Botul vulpilor este mai lung şi mai îngust decât al oricărui câine, această adaptare apărând în timp datorită obiceiului aces-

tora de a vâna şoareci şi şobolani. Deşi a fost denumită vulpea cea roşie, blana aces-teia apare într-o bogată varietate de nuan-ţe roşcate — de la roşu-portocaliu închis până la cafeniu deschis la unele subspecii. Pe abdomen, piept, gât, mandibulă şi vâr-ful cozii, blana vulpii este albă. În timpul toamnei şi iernii ea îşi schimbă consisten-ţa, devenind mult mai deasă. Aceasta este perioada când vânătorii de vulpi intră în

acţiune, animaţi de valoarea comercială a unei astfel de blăni. Coada lungă şi stu-foasă conferă vulpii un avantaj deosebit al păstrării echilibrului în timp ce aleargă după pradă printre copaci şi tufişuri. Ast-fel, vulpea poate să atingă şi viteza de 50 km pe oră. De fapt, pe distanţe scurte de până la 200 de metri, o vulpe aleargă mai repede decât un iepure de câmp.

Urgisita vulpe trăieşte şi se simte la fel de bine în păduri boreale, păduri tempe-rate, munţi, insule, câmpii, stepe, câmpuri cultivate, fâneţe, păşuni, delte, lunci, zone aride, sate, periferii ale oraşelor, parcuri. Geografic, răspândirea vulpii este încă mai spectaculoasă, animalul cu blana roşcată fiind întâlnit în egală măsură în America de Nord, Alaska şi Canada, până în Me-xic, în Europa, Scandinavia, în Grecia, pe aproape întregul continent asiatic, inclusiv pe insulele Japoniei, nordul Africii şi Aus-tralia, unde a fost introdusă de coloniştii britanici în scopul vânătorii în secolul 19. Aventura vulpii în Australia merită o dis-cuţie separată, acesta fiind unul dintre cele

mai edificatoare exemple asupra efectelor introducerii ignorante a unui animal stră-in într-un habitat nou. Vulpile introduse în Australia, de exemplu, nu au întâlnit ni-ciun prădător natural. În consecinţă, s-au înmulţit atât de mult, încât au distrus mul-te specii de mamifere, pe unele dintre ele eliminându-le cu totul, pe altele aducân-du-le în pragul dispariţiei. În prezent, vul-pile aduse în Australia continuă să pros-

pere. Ea, totuşi, nu are o viaţă uşoară, este vânată de om, de acvilele mari, lupi, coioţi, leoparzi, râşi, glutoni. Cu toate acestea, ea reuşeşte să supravieţuiască, pentru că, în esenţă, este o oportunistă notorie.

O pereche de vulpi (acest animal este în general monogam) stăpâneşte un te-ritoriu de 10–50 km pătraţi, în funcţie de particularităţile terenului şi sursele de hrană. Perechile se formează în timpul ier-nii, când mai mulţi masculi se adună şi se luptă între ei pentru o femelă, învingătorul gonindu-i pe învinşi din teritoriul său şi al viitoarei perechi. Acest fenomen mai este denumit Nunta Vulpilor de către vânători şi pădurari.

Vulpile dau naştere la 3-4 pui, fiecare cântărind circa 100-150 grame. Pe toată perioada creşterii puilor femela este ajuta-tă de mascul, care vânează din greu pentru a asigura femelei şi puilor hrana necesară supravieţuirii. La vârsta de 8 săptămâni puii sunt înţărcaţi şi încep să mănânce car-nea regurgitată de părinţi. Puii sunt com-plet maturi la vârsta de 10 luni — perioada

răpitorii

Vulpea — carnivorul viitorului


de 8 câini gonitori, au început urmărirea, secundaţi de came-ra de luat vederi a jurnaliştilor de la „MIR“.

— A fost o… o… încercă să ne explice dl Agop, ca până la urmă să constate: O zi deosebi-tă, plină de pasiune şi plăcere. Am admirat, mai ales, „lucrul“ câinilor, hărnicia şi iscusinţa lor, dar şi a vânătorilor Edu-ard Munteanu, Iurie Omelciuc, Andrei Frunze, Vitalie Bucica. Astfel, am reuşit să recoltăm 7 roşcate, ca după un mic bilanţ, să stăm, să mai schimbăm o vorbă, la o cană de vin fiert.

Da, după o vânătoare pe potrivă, pe soare cu dinţi, un

vin fiert merge!… CONSTANTIN BÂRCĂ

Pânzăreni este o aşezare din raionul Făleşti, cu gospodari de viţă veche, desigur, dar şi cu te-renuri vânătoreşti, inclusiv stu-fării care se întind pe o suprafa-ţă de circa 25 hectare. Anume la aceste stufării ne-am oprit, pentru că aici îşi au habitatul şi se înmulţesc roşcatele viclene, gata oricând să se înfrupte nu doar din vânat sălbatic, ci şi din orătăniile sătenilor. Aşa că vâ-nătoarea la vulpi, cu participa-rea unei echipe a canalului TV „MIR“, nu a fost la întâmplare.

16 dintre cei mai buni vâ-nători din Făleşti, Călugăr şi Râşcani, trecând instructa-jul obligatoriu al dlui Valeriu

Agop, managerul Subdiviziu-nii Teritoriale Făleşti, însoţiţi

în care devin independenţi şi pornesc să-şi caute propriile teritorii.

Vulpile sunt la origine animale carni-vore, dar s-au adaptat şi unui regim ier-bivor. Astfel, o vulpe vânează în principal rozătoare de genul şoarecilor de pădure,

şobolanilor, hârciogilor, popândăilor, ie-purilor, dar şi păsări de genul fazanilor, potârnichilor şi prepeliţelor. Broaştele, şopârlele, insectele şi ouăle păsărilor intră şi ele în dieta vulpilor. În podgoriile din sudul Franţei, bunăoară, au fost observate vulpi hrănindu-se cu struguri.

Vulpile sunt singurele canide care vâ-nează rozătoare, pândind-le şi prinzân-du-le dintr-un salt, în aceeaşi manieră ca felinele sălbatice.

Spre apropierea sezonului rece vulpi-le au tendinţa de a vâna mai mult şi de a mânca fructe de pădure.

NICU PÂRLOg

Roşcatele din Pânzăreniprilej de reportaj

Ochii vulpilor sunt unici între carnivore, de culoare galben-aurie şi au o pupilă distinctivă, orientată vertical, similară cu a pisicilor domestice. De asemenea, simţul lor vizual este foarte dez-voltat, la fel ca al feline-lor.

Vulpile nu au muscula-tura facială dezvoltată şi, prin urmare, nu îşi pot arăta colţii, cum fac lupii, câinii, coioţii şi şacalii din familia ca-nidelor.

Vulpile sunt extrem de posesive cu hrana lor. În afara perioadei de reproducere şi creştere a puilor nu împart ni-mic din ce au prins cu altă vulpe.

Stomacul vulpilor este mic comparativ cu al

altor canide. Dacă lu-pul sau câinele poate mânca chiar şi 20% din volumul propriului corp, vulpea nu reuşeş-te decât 10%.

În sălbăticie vulpile pot purta şi răspândi viru-sul turbării.

Vulpile roşii alături de nurcile americane sunt cele mai răspândite animale, crescute în ferme pentru blana lor.

Vulpile au nu mai pu-ţin de 42 de dinţi.

Adăpostul vulpilor este o vizuină aflată de obicei la rădăcina unui copac. Deşi îşi pot săpa singure vizuina, cel mai adesea preferă una părăsită de bursuc.

Vulpile nu pot fi do-mesticite, nici tratate ca nişte “animale de casă”. Odată ajunse la

maturitate, devin in-dependente şi uneori agresive.

Pe întinsul areal al vul-pii trăiesc nu mai puţin de 48 de subspecii ale acesteia.

O maximă a vrăjitori-lor din India este edi-ficatoare: “O vulpe care face farmece nu-i face cine ştie ce rău bărba-tului. Dar o femeie care vrăjeşte ca o vulpe, as-ta-i va pricinui multe rele”

N.P.

Apropo...


opinii

Înmulţirea mistreţilor, o problemă europeană

Creşterea medie anuală cu 50%–200% a populaţiilor de mistreţi cauzează pagube de milioane de euro în agricul-tură, se arată într-un studiu al Organizaţiei Proprietarilor de Terenuri din Europa (ELO).

În ultimii douăzeci de ani, populaţiile de mistreţi au cres-cut cu 250-400% în diverse ţări europene. În consecinţă, recol-tele de vânat arată următoarea evoluţie, pornind de la sfârşitul anilor ’80 până în 2010:

Spania: de la sub 50.000 la peste 200.000 de mistreţi vâ-naţi

Franţa: de la 100.000 la aproape 500.000

Walonia (Belgia): de la peste 10.000 la peste 20.000

Cehia: de la peste 20.000 la 140.000

Mistreţul este un animal adaptabil, prolific, care se hră-neşte în principal cu fructe de pădure, ghindă, jir, diverse ră-dăcini, larve şi viermi. Ca ur-mare a extinderii agriculturii, în meniul său zilnic au intrat porumbul, floarea-soarelui şi cartofii.

Monoculturile de mare întindere — rapiţă, cereale de primăvară, porumb, muştar

— oferă mistreţilor hrană, adă-post şi linişte pentru o mare parte din an.

Conform studiului prezen-tat, factorii care au contribuit la înmulţirea spectaculoasă a mistreţilor în Europa au fost: modificarea habitatului fores-tier, dezvoltarea agriculturii, creşterea temperaturii medii anuale, hrănirea intensivă şi perioadele scurte de vânare.

Hrănirea artificială cu po-rumb rămâne controversată, însă un studiu de caz din Mun-

ţii Vosges (Franţa), arată că simpla eliminare a acesteia nu duce neapărat la scăderea po-pulaţiei de mistreţi. Deşi oferă energie suficientă scroafelor, porumbul conţine mai puţine proteine decât fructele de pă-dure. Astfel, rata de fertilitate a femelelor tinere care consumă fructe de pădure este de 158% faţă de 121% la cele hrănite ar-tificial cu porumb.

Totuşi, în Austria, Ger-mania şi Luxemburg s-a decis interzicerea hrănirii artificiale (cu mai mult de 1 kg de po-rumb/fond) şi s-a extins sezo-nul de vânătoare.

Spania, Franţa, Italia şi Belgia au hotărât menţinerea hrănirii artificiale cu scopul de a proteja culturile fermierilor. Statisticile franceze arată că pagubele cauzate de mistreţi în agricultură se ridică la 25 mil de euro pe an. La acestea se adaugă alte 20-30 de milioane pentru accidente rutiere şi, în plus, pericolul răspândirii pes-tei porcine.

Măsurile recomandate de studiul ELO pentru reducerea numărului de mistreţi sunt: continuarea hrănirii artificiale pentru minimizarea pagubelor în agricultură şi ţinerea unei evidenţe a populaţiei, stabilirea unor zone de linişte în păduri, plasarea culturilor de porumb şi rapiţă la distanţe mai mari de zonele forestiere, extinderea se-zonului de vânătoare şi colabo-rarea dintre fermieri şi vânători.

Sursa: CIC, RSHCB, ELO

fRIPTURĂ DE MISTREŢ CU SMÂNTÂNĂ

Ingrediente: 1,5 kg de pulpă de mistreţ godac; 250 g de smântână; 200 ml de vin alb sec de Tomai; 250 ml de smântână; 75 g de unt ţărănesc; 10 g de piper boabe; 2–3 foi de dafin; sare; marinadă; garnitură de legume sote sau cartofi prăjiţi.

Mod de preparare:Se înlătură pieliţa de pe carne, eventual se scoate osul, se desface pulpa pe

lăţimea ei, se împănează cu usturoi şi slănină, se sărează şi se strânge la foc. Astfel pregătită, carnea se lasă la rece două zile, după care se aşază în tava de friptură cu o cană de apă caldă şi cu jumătate din cantitatea de unt. Cealaltă jumătate se foloseşte pentru a unge friptura. Se frige în cuptor la foc potrivit o oră, se întoarce şi se adaugă vinul, câteva boabe de piper şi foaia de dafin. Se mai frige o oră şi se scoate când s-a rumenit bine. Se aşază carnea pe o farfurie mare şi se taie felii groase. Sosul se îngroaşă pe foc cu un pahar de smântână şi se toarnă fierbinte peste feliile de carne.

Se serveşte imediat, cu garnitură de legume sote sau cu cartofi prăjiţi. ION BUgA, s. Tomai, Leova


a fi sau a nu fi?

Dreptul la vânătoareÎn pofida celor întâmplate în ultimii

doi ani — etichetări, interdicţii, ame-ninţări… — sperăm, totuşi, că în anul în care am păşit ne vom recăpăta dreptul de care am fost lipsiţi — dreptul legitim de a vâna.

Călăuziţi de acest gând, muncim, nu stăm la taifas, pentru că mereu suntem cu gândul de a păstra fauna sălbatică. Păzim, protejăm animalele de interes cinegetic, avem grijă şi de asigurarea cu hrană su-plimentară în perioada rece a anului. Sun-tem conştienţi de importanţa executării acestor lucrări. Ştiut lucru: supravieţuirea faunei sălbatice depinde, în mare măsură, de noi, vânătorii. Doar astfel, atât fazanul, iepurele, cât şi alte vietăţi vor putea ajunge cu bine în primăvară şi noi, cei pasionaţi

de această străveche ocupaţie, vom avea posibilitatea să ieşim în spaţiile vânăto-

reşti, să surprindem „jocul“ unui fazan, zborul unei potârnichi sau fuga în zigzag a unui urecheat.

În luna ianuarie, tradiţional, toate co-lectivele primare de vânători se întrunesc la adunările de bilanţ şi priorităţi pentru viitor, se discută amănunţit fiecare pro-blemă. În baza unor propuneri concrete se întocmeşte un program de activitate. La fiecare întrunire de acest fel, însă, în-trebarea cu privire la dreptul nostru de a vâna persistă: A fi sau a nu fi? Cine să ne răspundă?

Au, Ministerul Mediului, ne auziţi?

BORIS PLEŞCA, preşedintele colectivului primar de vânători din

comuna Ciorescu

S-a stins din viaţă Tudor NANU, un bun vânător din or. Codru, un devotat prieten şi om de omenie.

Conducerea SVPM, colegii exprimă sincere condoleanţe fa-miliei, rudelor, celor care l-au cunoscut şi l-au apreciat.

Aibă-L Domnul în dreapta Sa!

AVIzPieile de vulpi, sărate și uscate, se achiziționează la Bălți,

contra plată.

(Telefon de contact: 069253740).

Hrănirea animalelor de interes cinegetic în perioada rece a anului începe în luna noiembrie. Cum au decurs pregătirile, cum s-au desfăşu-rat lucrările biotehnice? Pri-mele popasuri au fost făcute în câteva colective primare din mun. Chişinău — or. Codru şi Durleşti.

La faţa locului am constatat că vânătorii au muncit cu sârg, au amenajat terenurile respec-tive, au depus peste 350 kg de

grăunţe şi 15 saci de porumb în ştiuleţi. La aceste lucrări şi-a adus contribuţia şi Tudor Nanu (în imagine), pe care, cu

mult regret, ortacii l-au petre-cut pe ultimul drum…

Un mic, dar însemnat de-taliu le-a scăpat: hrana trebuia depusă înainte de căderea ză-pezii, dat fiind faptul că tere-nurile agricole deja au fost re-coltate şi păsările sălbatice, în lipsa hranei, au fost nevoite să

migreze. Totodată, „s-a uitat“ ca în preajma hrănitorilor să se depună pietriş, necesar pentru digestia hranei. Lipsa acestuia în apropierea hrănitorilor le impun să iasă la margine de drum, unde devin pradă uşoa-ra a răpitorilor. Mai mult, în cazul înzăpezirii terenurilor şi drumurilor adiacente, dacă pă-sările nu găsesc pietriş, digestia se înrăutăţeşte şi, ca urmare, ele suferă sau chiar pier.

Pentru a preveni deterio-rarea hrănitorilor de către ani-malele domestice şi de răpitori, specialiştii, oamenii de ştiinţă recomandă ca ele să fie acope-rite şi împrejmuite cu crengi.

Bucură şi faptul că, în ve-cinătatea hrănitorilor, sărăriile

au fost construite după meto-da propusă de managerul ST Chişinău. Drept că şi aici un

detaliu a fost trecut cu vede-rea: stâlpii nu au fost curăţaţi de coajă.

MIHAIL ŞCERBLIUC, manager principal

luCrări biotehniCe

În grija vânătorilor


Oare este om pe lume care poate rămâne neatins de far-mecul şi frumuseţea Naturii? Eu unul nu cunosc aşa ceva. Bunăoară, pitorescul împreju-rimilor ce veghează Cotiujenii Mari, de prin părţile Şoldă-neştilor, unde mi-am dus şi eu paşii, îi atrage pe unii lo-cuitori de aici, mai ceva ca un magnet. Aceştia, cu siguranţă, sunt vânători: fie cu acte în regulă, membri ai Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova, fie simpli vânători de frumos. Multora le-a cultivat această dragoste marele pe-dagog, fostul director al şcolii din localitate, Vasile Dorogan, fondatorul colectivului primar de vânători de aici (anul 1950), care, la ai săi 90 de ani, rămâ-ne şi azi un exemplu de ţinu-tă etico-morală şi demnitate umană.

Copleşit de farmecul şi fru-museţea Naturii, de pasiunea de vânător — şi Valeriu Jovmir, în îndepărtatul an, 1984, cu bi-necuvântarea domnului Vasile Dorogan „s-a înrolat“ în co-horta vânătorilor. Pe atunci era tânăr… era flăcău. Dar, cine nu ştie? Una e când încă nu eşti căsătorit şi o apuci pe coclauri străbătându-le, alta e când ai ajuns de ai întemeiat, din dra-goste, o tânără familie…, iar tu, nu te poţi despărţi de altă dragoste — vânătoarea! Aceas-tă dilemă nu l-a ocolit, în tine-reţea lui, nici pe Valeriu Jov- mir. S-a ajuns până la aceea că aleasa inimii, admirabila soţie, Silvia, să-i pună condiţia:

— Dacă te văd că încă o dată te duci la vânătoare, îmi iau fetiţa şi am plecat la părinţi!

— Să nu uit, dragă, să-ţi dau bani de drum! i-o întoarse scurt energicul soţ.

Şi, înainte de a ieşi din casă, ca să plece la muncă, Valeriu îi lăsă pe masă banii de drum:

dus-întors, până la Zagorna (biletul într-un sens costa 20 de copeici). Seara, când Vale-riu reveni acasă, găsi uşa des-cuiată… şi nevasta lui frumoa-să, aşteptându-l.

— Ai reuşit, iubito, să te duci şi de-acum să te întorci?

— Dacă eu nici n-am ple-cat, măi Valeriu…

Şi ce credeţi că a urmat? Silvia i-a mai dăruit soţului un fecior, care astăzi e… tot vânător. Chiar dacă a avansat

la gradul de căpitan de poliţie, Adrian Jovmir e încă flăcău…

Ştiţi ce mi-a spus el mai alaltăieri, şi foarte clar?

— Plăcerea de vânătoare n-o schimb pentru nimic în lume!

Eu, ascultându-l, gândul m-a dus la tatăl lui, la Valeriu Jovmir, şi mi-am zis: Istoria uneori se repetă… Dar, tot atunci, m-am întrebat: Ce-i rău, când o istorie de dragoste se repetă?

E greu de crezut că prin anii 80 ai secolului trecut, când staroste al colectivului de vâ-nători din Cotiujenii Mari era

redutabilul pedagog Vasile Dorogan, s-ar fi putut gândi, o clipă măcar, că odată şi oda-tă va veni vremea şi la cârma colectivului va ajunge chiar el, Valeriu Jovmir. Dar, vorba cronicarului: Nu-i Timpul sub om, ci omul e sub Timp. De acum a trecut pe al unspre-zecelea an de când a fost ales preşedinte al colectivului pri-mar de vânători din Cotiujenii Mari. Alte timpuri, alte legi, noi vânători. Dar şcoala veche,

„ce a vârât în cap“ din poveţele lui Vasile Dorogan, îi rămâne şi azi de folos: Vânatul trebuie să aibă parte de hrană, linişte, adăpost. Şi încă ceva: la fel cum proceda altădată dl Vasile Do-rogan privind întărirea rându-rilor colectivului de vânători, tot aşa procedează şi actualul preşedinte, Valeriu Jovmir: se uită, cântăreşte, ia în calcul cine este, din ce neam se trage cel ce pretinde să devină mem-bru al Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor şi numai după aceea ia o decizie pe care o consideră corectă. E şi de înţeles: dacă-i din oameni cuminţi, aşezaţi,

gospodari, nou-venitul mem-bru al colectivului va fi tot aşa şi în terenul de vânătoare. To-tuşi, în viaţă, vrem noi sau nu vrem, sunt şi abateri de la regu-lă. Odată, cu ceva ani în urmă, i-a prins la braconaj, în terenul de vânătoare, pe doi feciori de gospodari. Şi, în asemenea caz, cum aţi crede că a procedat Va-leriu Jovmir? Le-a recomandat să devină membri, cu acte în regulă, ai Societăţii Vânători-lor şi Pescarilor din Moldova! Şi? Aceştia, ajunşi în colectiv şi participând de-a valma cu ceilalţi ortaci la lucrările bio-tehnice, trăind împreună aş-teptările deschiderii sezonului de vânătoare şi, mai cu seamă, farmecul partidei legale de vâ-nătoare, au devenit, în cele din urmă, cei mai aprigi duşmani ai braconierilor.

E ceva ce-l bucură, o pi-cătură ce-i întăreşte moralul acestui om, pe nume Valeriu Jovmir, despre care spune Igor Olaru, managerul Subdiviziu-nii Teritoriale Floreşti — 2, că e „preşedintele celui mai corect, mai disciplinat şi mai activ colectiv primar de vânători de prin partea locului“.

— Facem totul ce depin-de de noi, dar, din păcate, nu avem nicio susţinere: nici din partea Inspectoratului de po-liţie, nici din partea Ministe-rului Mediului, nici din partea Inspecţiei ecologice raionale… Dacă cei de la ecologie promit una şi fac alta, cei de la poliţie ne sfătuiesc: „Scrieţi numerele de înmatriculare a maşinilor, observate la braconajul noc-turn, şi le expediaţi nouă, la poliţie“. Dar cine poate risca cu viaţa lui în faţa braconieri-lor, înarmaţi şi „încărcaţi“ în maşini, la care nici nu putem visa, dar nu să-i poţi ajunge şi „să le fotografiezi numerele“… Dar cine-s braconierii? Numai

eseu

Prima dragoste, dar a câta suferinţă?


nu oameni săraci, fără spete şi fără funcţii înalte în acest colţ de lume. Ce folos că eu locuiesc în a doua casă de la marginea satului? Aud, desigur, ce ravagii fac noaptea braconierii. Înainte luam arma şi căutam să-i întreb pe răufăcători ce caută în pute-rea nopţii pe terenul de vână-toare. Acum? Doar braconierii îşi pot permite, înarmaţi pâ-nă-n dinţi, să treiere dealurile şi văile, toate semănăturile şi să ucidă tot ce le iese în bătaia puş-tii. Cum să-i ogoieşti cu mâini-le goale? Nouă, vânătorilor, ne este interzis să ieşim cu arma în timpul nopţii… nici până la marginea celor 3800 hecta-re, pe care le avem în gestiune. Ce-i mai trist, poliţia colabo-rează cu braconierii. Anunţăm grupul operativ despre „paşii“ braconierilor, despre pornirile acestora şi, imediat, sunt aver-tizaţi infractorii că e solicitată poliţia să le calce pe urme.

Am reţinut mai înainte nişte braconieri şi i-am dat pe mâna poliţiei, dar ce credeţi că a urmat? Nicio pedeapsă, le-au fost restituite armele ridicate, iar eu m-am ales cu ură asu-pra mea şi cu ochi pe dos din partea celor certaţi cu legea. Ce

să vă zic? Peştele de la cap se strică.

Viaţa totuşi ne convinge că, până la urmă, grâul se alege de neghină, adevărul învinge minciuna şi dragostea învinge ura. Vânătoarea doar nu-i alt-ceva decât o pasiune, o dragos-te — e Natură, e floră şi faună. Când e bogată, Natura e chiar

minunată! Şi dragostea înflo-reşte!

Cu siguranţă, nu sunt pu-ţini acei vânători care îi fac pe mulţi să privească cu alţi ochi lumea din jur, dar şi pe acei pa-sionaţi de vânătoare să-i vadă cu alţi ochi. Cele mai apropiate „jertfe“ în acest sens am im-presia că sunt consoartele vâ-nătorilor, iar apoi — şi urmaşii lor. Ne-a dovedit-o şi Valeriu

Jovmir, din Cotiujenii Mari, în-drăgostit deopotrivă de familia lui şi… de vânătoare. Sau poate că invers. Tot Valeriu Jovmir a căutat să ne convingă că mai frumoase locuri decât pe Dea-lul Fetelor, în Râpa Magaziei, Cracul Lipovenilor, la Zbanca, Leordeşti… mai că nu există nicăieri. Susţine că o partidă de

vânătoare, pe aceste locuri, te întinereşte cu câţiva ani!

— Vânatul, vânătoarea ne străduim să le menţinem, chiar de ne costă scump, dar la ni-velul de altădată, ca pe vremea când era starostele colectivului dl director Vasile Dorogan. Aşa ne-a educat: să păstrăm tradiţiile şi obiceiurile vânăto-reşti, să avem grijă de Natură, şi ea nu va întârzia să ne răsplă-

tească. Pe acelaşi făgaş păşeşte şi feciorul lui Vasile Dorogan, profesorul universitar Valeriu Dorogan, un vânător de o cul-tură aleasă.

Mă bucur că îi am de aju-tor, în preajmă, pe bunii mei ortaci, oameni de nădejde, printre aceştia Mihai Burete, Nicolae Egorov, Vasile Mija, vânător experimentat, care pe toate le face cu multă tragere de inimă. Dar, totodată, ce ne-am face dacă nu am avea parte de un primar de zile mari, cum este dl Nicolae Al. Dorogan? Domnia sa e o personalitate cunoscută prin părţile Şoldă-neştilor şi, mulţumită autorită-ţii sale, ne mai ocolesc braconi-erii „cu grade înalte“.

Ca să vezi, oricât de mic ar fi un sprijin întru contracara-rea braconajului, gestul respec-tiv trezeşte în sufletul vânăto-rului respect şi recunoştinţă…, că uite încă cineva apără tere-nul de vânătoare.

Până la urmă, totuşi, ce este vânătoarea? Unii spun că e o pasiune. Eu tot nu zic ba. Dar mai cred că vânătoarea este o dragoste, o boală şi… o suferinţă.

IONEL CĂPIŢĂ

Legea Lupului VASILE MILITARU

Împărat fiind pe vremuri, Lupul, — fire înţeleaptăŞi milos cu toţi supuşii, — a făcut o lege dreaptă,Prin a cărui rânduire, — pentru foarte bun cuvânt,O livadă înflorită, cum nu-i astăzi pe pământ,Hotărât a fost să fie socotită ca loc sfânt,Pentru că 'napoia vremii cu trei veacuri şi mai bine,Ar fi fost pe-acea livadă mănăstire de albine.Astfel, — era scris în lege, ca-n acea livadă verdeCine intră, viaţa-şi pierde:Fie miel sau fie ied,N-avea drept să-i calce iarba nici picior de patruped.Cel ce va-ndrăzni s-o facă, — hotărât era prin lege,Să primească pe spinare, nu mai ştiu câte ciomege,Iar apoi, — ca pildă vie, —Jupuit pe loc să fie.Cei dintâi căzuţi în leasă şi-nhăţaţi ca să-i jupoaie,Au fost nişte căprioare, doi viţei şi-o biată oaie,Şi cădeau, pe rând apoi:

Cai, mioare, vaci şi boi, —Cărora, chiar Împăratul, — milostiv cum numai el e, —Le luă-n primire zilnic nefolositoarea piele.Într-o zi însă norocul, nu ştiu cum a vrut să joaceŞi să facă astfel placul celorlalte dobitoace,Care-au prins pe iarba verde, în livada cea smălţată,Vreo trei lupi cu ceafa lată.Duşi fiind la judecată de trei boi, un miel şi-o oaie,Ca pe cei de mai 'nainte Împăratul să-i jupoaie.Înălţimea-Sa, îndată ce văzu pe lupi în fiare,Către vitele cornute a turnat cu voce tare:— Cum, nemernici şi mişei,Îndrăzniţi a crede oare să jupoi pe fraţii mei?— Doamne, au călcat livada! — cuteză un bou să zică.— Taci, că te jupoi îndată! Boul a tăcut, de frică.— Legea spune, — zise oaia, dar simţi fiori prin seu:— Ce-ai cu legea, dobitoaco? Legea n-am făcut-o eu?Şi pe fraţii puşi în fiare liberându-i rând pe rând,Împăratul, cu iubire, i-a îmbrăţişat, plângând.Celelalte dobitoace au plecat tiptil apoi:Oaia 'ntâi, pe urmă boii, iar mielul după boi, —Pricepând ca să nu calce în livada fără stupi:Legea-i numai pentru ele, însă nu şi pentru lupi.


Arma de vânătoare, ca ori-care obiect tehnic, e de per-formanţă fiabilă doar dacă e întreţinută corect şi cu grija corespunzătoare. Chiar cel mai nepretenţios şi mai sigur mo-del impune o atitudine şi aten-ţie deosebită. De fapt, cauza celor mai multe defecţiuni ale oricărei arme sunt: întreţinerea proastă, utilizarea cartuşelor rebut, a cartuşelor care nu co-respund parametrilor stabiliţi sau a celor cu „design îmbu-nătăţit“, confecţionate nepro-fesionist.

Arma trebuie păstrată doar într–un loc curat şi uscat. Este necesar ca depozitarea aceste-ia să fie cât mai puţin accesi-bilă persoanelor din afară, de exemplu, într–un seif special, în condiţii de maximă sigu-ranţă. În loc de seifuri pot fi folosite şi cutiile–geamantan, înzestrate cu alarmă şi combi-naţie de blocare.

Ca urmare a examinării armei, se atrage atenţia asu-pra stării ţevii, precum şi lipsei unor defecte grave. La exa-minarea externă este necesar să fie verificată secţiunea de canal a ţevii, atenţia fiind con-centrată pe faptul dacă inelele sunt uniforme şi la fel de clar remarcate. Atunci când se exa-minează ţeava la lumină tre-buie să te asiguri că nu există umflături, rugină, arămiri, adâncituri, crestături în came-ra detonantă. Umflarea canalu-lui ţevii se observă în formă de inel sau semiinel transversal, compact, de culoare întuneca-tă, iar umflătura semnificativă este vizibilă pe partea exterioa-ră a ţevii în formă de umflătură metalică. Rugina se observă pe pereţii ţevii ca nişte pete întu-necate, pojghiţe de aramă, linii

şi zgârieturi. Rugina, parcă in-existentă, poate să se observe pe pânză, după curăţare, în pete galbene.

Păstrarea armei de vână-toare în stare impecabilă ne-cesită o întreţinere obligatorie în curăţenie, precum şi ungere la timp. Atunci când arma nu este folosită, curăţarea ei tre-buie să se facă săptămânal. Iar atunci când se foloseşte, ea se

curăţă şi se unge după fiecare ieşire la tragere.

Demontarea parţială se efectuează în conformitate cu regulamentul de până la cură-ţare. Dacă tragerea a fost inten-sivă, e mai bine ca arma să fie demontată complet şi curăţată minuţios parte cu parte. În acest caz, însă, trebuie să fii fa-miliarizat cu procesul de asam-blare şi demontare completă. Demontarea necorespunzătoa-re este un mod sigur de a dete-riora arma. Pentru curăţare şi ungere se utilizează: soluţia de curăţat ţeava (PSD), ulei lichid pentru armă, câlţi, cârpe, tije speciale, ajustate la caneluri şi găuri. Ca material de şters pot fi folosite cârpe de in.

Curăţarea începe de la ţeavă, deoarece aceasta func-ţionează la temperaturi înalte,

sub presiune. Ţeava se uzează în timpul utilizării, fiind su-pusă unui şir de factori — me-canici, termici şi chimici. Ca urmare a acestor influenţe, canalul ţevii se dilată, supra-faţa lui se modifică, fapt care afectează rezultatele balistice. În cazul murdăririi excesive a ţevii, presiunea gazelor creşte, fapt care conduce la umflare şi chiar la ruptură.

Compusul PSD este de 200 g de carbonat de amoniu şi 3–5 grame de bicromat de potasiu la un litru de apă. În procesul curăţării cu ulei, câl-ţii se înfăşoară în formă de ci-fra opt, curăţarea PSD se face cu periuţa sau cu un pămătuf metalic. Unii vânători folo-sesc pămătufuri din sârmă de bronz, în loc de cele de metal, deoarece aceştia sunt mai moi şi mai puţin zgârie pereţii ţevii. Pentru curăţarea ţevii, în afară de PSD, poate fi folosită şi o so-luţie fierbinte de sodă (3 g de praf de spălat la 10 litri de apă) sau o soluţie de apă cu săpun în bază de ulei pentru gresat axele în compoziţie alcalină. Curăţarea începe de la gura ţevii, apoi se trece la camera de detonare. În procesul cură-ţării pămătuful se schimbă de

câteva ori. Curăţarea durează până în clipa când pămătuful iese curat. În aceeaşi ordine se curăţă şi gura ţevii, şi camera de detonare, după care canalul ţevii se şterge cu câlţi sau cu un pămătuf uscat.

Dacă pe piesele de metal apare rugina, ea poate fi în-depărtată cu o soluţie de acid percloric (10%), urmată de tratarea suprafeţei cu benzi-nă sau kerosen. E de remarcat faptul că uleiul se aplică doar pe suprafaţa metalică curăţată şi uscată.

Uleiul lichid are proprieta-tea de a se evapora, de aceea, în caz de depozitare îndelungată a armei, este necesar să fie re-înnoit. Lubrifianţii din zilele noastre, pe bază de teflon, nu numai că reduc în mod eficient frecarea detaliilor, ci şi se eva-poră mai puţin. Utilizarea dife-ritor paste de lubrifiere poate da un efect opus rezultatului scontat. Particulele înfundate în caneluri, de exemplu, pot în-cetini funcţionarea automaticii şi mecanismelor.

E de dorit să fie utiliza-te doar uleiuri lichide pentru arme la temperaturi de la +5°C până la –5°C, iar iarna — ulei cu numărul 21 — de la –5°C până la –40°C. Uleiul vâscos de armă se foloseşte la conser-vare şi, în mod obligatoriu, se elimină pentru a evita eşecul în timpul tragerii. Acesta se spală cu kerosen deshidratat.

După prelucrare asigu-raţi–vă că toate mecanismele armei funcţionează impecabil. Atunci când verificaţi puşca, fără foc, ca şi în timpul antre-namentului, fără a împuşca, e de dorit să introduceţi un car-tuş orb sau un cartuş gol.

SVETLANA zAIŢEVA

abC-ul tânărului vânător

Cum să curăţăm şi să întreţinem corect arma


STATUTUL. Specie vulnerabilă.RĂSPÂNDIREA. În Republica Mol-

dova este oaspete de iarnă, preferând la-curile puţin adânci cu apă stătătoare sau lin curgătoare. Este răspândită în regiunile nordice ale Eurasiei (Rusia, Scandinavia, Islanda), migrând spre zonele temperate din sudul Europei şi Asiei, unde iernează.

HABITATUL. Lacurile cu ape stătă-toare sau lin curgătoare din cursul inferior al Prutului, cu precădere Beleu şi Manta, dar şi fl. Nistru.

ASPECTUL CANTITATIV. În car-tierele de iernare sunt circa 68 de mii de păsări. Populaţia din România este in-ventariată la 3000–4500 de exemplare, în Ucraina — la 1 000–5 000 de exemplare, în Republica Moldova — la 25–30 de indi-vizi, mai ales pe suprafeţele acvatice de la Dubăsari, dar şi în cursul inferior al Pru-tului şi pe văile Nistrului.

FACTORII LIMITATIVI. Distruge-rea habitatelor prin construirea lacurilor de acumulare pentru producerea energiei electrice; deranjul; vânătoarea şi bracona-jul.

PARTICULARITĂŢILE BIOLOGI-CE Şl ECOLOGICE. Durata vieţii ajunge la circa opt ani. Este în general o specie ve-getariană, consumând plante acvatice (tul-pini, frunze, rădăcini, muguri), dar poate folosi ca hrană şi nevertebrate mici. Cui-băreşte pe lângă lacurile de stepă cu ape puţin adânci, lacurile naturale şi iazurile de tundră, unde nu sunt deranjate de bărci şi activitatea umană.

REPRODUCEREA ÎN CAPTIVITA-TE. Nu se cunoaşte.

STAREA DE PROTECŢIE. Specie ocrotită de lege, inclusă în: Directiva Pă-sări (Anexa I); Convenţia de la Berna, 1979 (Anexa II); Convenţia de la Bonn, 1979 (Anexa II); Cartea Roşie a Republicii Moldova.

MĂSURILE DE PROTECŢIE. Com-baterea vânării ilegale şi a braconajului, utilizarea raţională a fertilizanţilor, insta-larea semnalelor sonore pe liniile de înaltă tensiune.

Dr. CONSTANTIN COjAN

Cartea roşie

Lebăda de iarnă (Cygnus cygnus)


■ ■ ■Îmi place limba română, o vorbesc,

dar încă nu cunosc multe sensuri ale cu-vintelor. Câte ceva am învăţat şi din revis-ta VPM. „Toană“, bunăoară. Ce înseamnă? Nu, nu e vorba de unitate de măsură — tonă, în sens popular. Dar, ca să vedeţi care e urmarea… Când mă întorc acasă, după lecţii, cu note mari, cânt, iar mama spu-ne că sunt în toane bune; când nu prea… aud că sunt în toane rele. N-am prea atras atenţie acestui cuvânt, dar… deschizând revista VPM, am înţeles care e sensul şi ce anume are în vedere mama.

Zău, m-am bucurat. Ca şi atunci când am descoperit ce înseamnă cuvântul „să-rărie“ şi de ce animalele au nevoie de sare.

Mulţumesc vânătorilor! DANIIL BURMISTR, clasa a IX-a

■ ■ ■Sincer vorbind, până mai ieri n-am şti-

ut de existenţa unei aşa publicaţii, precum este revista VPM. Poate şi de aceea că în vânzare liberă nu se găseşte…

Pentru mine a fost o descoperire: ilus-trată color, de o ţinută poligrafică moder-nă… mi-a trezit curiozitatea. Răsfoind-o, citind-o, am dat de atâta şi atâta informa-ţie interesantă, captivantă!… Am aflat noi

lucruri despre tradiţiile şi obiceiurile vâ-nătoreşti, relaţiile ce se leagă între om şi Natură, faună şi floră… diversitate, dar şi unicitate.

Mi-a plăcut mult şi rubrica „Bucătă-rie vânătorească“, cu mult interes am citit paginile de satiră şi umor, cu fel de fel de întâmplări vânătoreşti, pe alocuri — hazlii chiar. M-a amuzat şi m-a înduioşat pagina despre Bobu, un câine de vânătoare, şi ne-poţelul vânătorului…

În concluzie, m-am gândit că revista e scrisă de şi pentru oameni cu pasiune vâ-nătorească, îndrăgostiţi de Natură şi asta ne bucură şi pe noi.

ANA ISIPCIUC, clasa a XII-a

■ ■ ■Prea multe nici eu nu am ştiut, până

mai deunăzi, despre revista vânătorilor şi pescarilor, dar şi despre o aşa organiza-ţie. Şi pentru mine a fost o descoperire, inclusiv faptul că avem şi o Carte Roşie a Republicii Moldova, că există multe ma-mifere şi păsări, pe care noi, toţi, trebuie să le ocrotim.

Sincer, credeam că vânătorii sunt niş-te… duşmani ai Naturii, pentru că… ce ştiam eu despre ei? Mai nimic. Doar ceea ce se declara, poate că nu chiar corect, la

un post de radio sau TV. Citind mai mul-te materiale din revistă, aflând mai multe lucruri de la reprezentanţii redacţiei, vâ-nători, însă, mi-am schimbat părerea, am înţeles că anume vânătorii sunt acei care contribuie la conservarea faunei şi florei, înmulţirii speciilor de animale: aduc pu-

iet, îl cresc, populează teritoriile, organi-zează paza, au grijă de hrana suplimenta-ră etc.

Chiar mi-a venit şi o idee: pe viitor să mă înscriu în SVPM. Deocamdată „vâ-nez“ în teritoriul „cinegetic“ al liceului nostru: noi cunoştinţe, relaţii frumoase, bat în lene, indiferenţă şi obrăznicie, pen-tru că, spre marele nostru regret, astfel de „trăsături“ mai bântuie în societate, prin-tre noi.

VICTORIA gRIgORENCO, clasa a IX-a

Întâlniri de neuitat

VPM la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir“

Invitaţi, am avut marea bucurie şi plăcere de a ne întâlni cu liceenii instituţiei respective din capitală, de a-i familiariza, pe cât a fost posibil, cu istoria, direcţiile funda-mentale de activitate a SVPM, scopurile şi năzuinţele membrilor acesteia, problemele existente şi perspectivele privind gestiona-rea domeniului cinegetic pe ansamblu şi… nu numai.

A fost o întâlnire de zile mari, o evalu-are a faptelor, adevărurilor despre vânăto-rii şi pescarii autohtoni, dar şi despre or-tacii europeni. A fost un dialog, o condiţie sinceră a întrebărilor-răspuns. Direct, fără ocoliş.

Au fost clipe pline de emoţii şi mutualitate, de bucurie. Mai ales pentru faptul că un liceu teoretic, de limbă rusă, s-a dovedit a fi atât de pătruns şi interesat de viaţa, activitatea unei societăţi vânătoreşti, despre care, până adineaori, prea puţine ce ştiau.

Am rămas, totodată, foarte plăcut surprinşi şi de faptul că liceenii alolingvi de la „Dimitrie Cantemir" au dat dovadă de pro-

fund sentiment şi respect faţă de un mare artist al nostru, al tuturor, pre nume Mihai Volontir, comemorându-l.

Ne-a bucurat mult, privindu-i, ascul-tându-i cum vorbesc o limbă româneas-că perfectă, deschisă sufleteşte, iar atunci când o domniţă, sclipitoare, îmbujorată a amintit că „o limbă înseamnă un om, două limbi — doi oameni…„ în sens că cel care cunoaşte o limbă e o dată om, iar cel care cunoaşte două limbi e de două ori om…,

ne-am ridicat în picioare şi am aplaudat.Mulţumim organizatorilor unor astfel de întâlniri, într-ade-

văr, de neuitat! REDACŢIA


■ ■ ■Pe mine m-a atras rubrica despre sen-

sul cuvintelor. Posibil, sensul acestora îl găseşti şi în alte dicţionare, dar aici, în re-vistă, el e la locul lui: concret, amănunţit, clar. Am învăţat şi cuvinte noi, pe care nu le-am întâlnit anterior — vad, efectiv, ţarc, goană, specie… cinegetică, chinologie… Despre cuvântul „efectiv“, de exemplu, ce ştiam, până mai deunăzi? Că… are efect, influenţă… sensul acestuia fiind, de fapt, cu mult mai larg.

Până a lua revista în mâini habar nu aveam de toate acestea. Revista, însă, m-a ajutat să mă descurc în mai multe, să-mi îmbogăţesc vocabularul.

Vă mulţumesc! DARIA TVERDOHLEB, clasa a IX-a

■ ■ ■Sunt foarte recunoscătoare redacţiei,

reprezentanţilor ei, că au găsit timp şi au

binevoit să ne treacă pragul. Ne bucură şi faptul că printre musafirii noştri este şi unul dintre nepoţii marelui actor Mihai Volontir — omul, în memoria căruia des-făşurăm săptămâna Limbii române, artei actoriceşti şi relaţiei de suflet.

Ne bucură mult faptul că în Republi-ca Moldova se editează o astfel de revistă ca VPM. Am citit-o cu interes, cu plăcere. Conţine multe lucruri de valoare, pe care

trebuie să le cunoaştem în amănunte, pen-tru că, într-adevăr, merită.

M-am îmbogăţit, personal, şi cu faptul că în paginile publicaţiei am aflat multe alte aspecte din viaţa şi activitatea vână-torească de peste hotare, pagini de istorie cinegetică, pagini de muzeu etc.

Pentru toate acestea vă sunt recunos-cătoare şi vă mulţumesc.

DARIA PLATONOVA, clasa a XII-a

La răscruce de ani, cine dacă nu vânătorii uimesc cu bucate încercate din enciclo-pedia gastronomică popula-ră!? În viaţa mea de culturo-log-etnolog am lansat sute de festivaluri, expoziţii, serbări, cu diferite ocazii. Şi doar acel festin gastronomic festivali-er Ceaunul şi grătarul, atât de multiplicat geografic, a plămădit armonios lipide şi minerale, proteine şi glucide, calorii şi licori ameţitoare de fericire săţioasă şi m-a sur-prins deosebit de altele. Spre apusul unor zile dominate de explozii cu invenţii culinare vânătoreşti mă pomenisem cu senzaţia că sunt flămând, mestecând în cârcă doar gân-durile despre deliciile din preajmă…

Doar o întrebare, de bună seamă, nu mă lasă în pace nici până astăzi: cum şi de ce vână-torii moldoveni, la fel ca şi cei din Timişoara sau Vaslui, Vâl-

cele sau Herculane s-au lăsat atraşi în cele mai fulminante aventuri culinare? Pe parcur-sul deceniilor am răsfoit mai multe caiete cu reţete vânăto-reşti, păstrate alături de puşcă în huse, cu „secrete“ desprinse de prin tradiţii uitate şi redes-coperite, desluşite în fumul şi aburii ceaunelor şi cratiţelor: la serbările de la Criuleni, Hân-ceşti, Ialoveni şi Străşeni, la Ocniţa, Donduşeni, Edineţ şi Briceni, la Soroca, Floreşti şi Teleneşti, la Cuhureşti, Orhei şi Călăraşi, la Căuşeni, Ane-nii Noi şi Cimişlia, la Leova, Basarabeasca, Drochia şi Râş-cani, la Glodeni, Ştefan Vodă şi Sângerei, dar şi în alte vetre, unde comunităţile de vânători au păstrat şi continuă să spu-nă poveşti de viaţă, folosind mirodenii şi ingrediente în loc de cuvinte, redescoperind veş-nicia într-un polonic de ciorbă cu însemnele universalităţii.

Mă bântuie stăruitor di-

lema: ce-i al nostru şi ce-i al tuturor, oare să ne lăsăm mă-guliţi de hamburgheri, pel-meni, kebab, sushi, pizza, vot-că şi fastfood-uri în timp ce glia şi înţelepciunea neamului ne îmbie cu atâtea bunătăţi? Oare aceste reţete, transmise, ca şi creaţiile folclorice, în va-riante şi versiuni din strămoşi, modificate, croite şi răscroite, împrumutate şi importate, în contextul ritual, dacă vreţi, şi „furate“ — ar avea oare un ar-hetip-tipar, model primar de geneză în cazul unei ciorbiţe sau al unui grătar? Şi câte ge-neraţii, dar şi prin câte milenii au contribuit la declanşarea acestei invazii gastronomice a celor cincisprezece mii de ta-lente svpm-iste?!

Acest miracol, bucătăria vânătorească tradiţională, do-vadă a celor mai bogaţi săraci din Europa, intraţi în legendă prin ospitalitatea proverbială a moldovenilor — ne convinge

că mân-carea nu înseam-nă doar miroz-ne şi g u s t , dar, în primul r â n d , spirit, t r a -d i ţ i e şi continuitate, descoperiri şi inovaţii. La Dănceni, în Poiana Vânătorilor sau la Ghidighici, pe Costişa Pescarilor, bunăoa-ră, am intrat ca într-un Mu-zeu al patrimoniului naţional de bucate şi vinuri, fragment de istorie autohtonă, credinţă creştină, în ambianţa simbo-lismului trecut prin sita cine-getică a ospăţului, petrecerii şi ceremonialului.

Aferim, să nu vă ia sughi-ţul!..

Dr. TUDOR COLAC

Acest miracol, bucătăria vânătorească…


Precum se ştie, peştii sunt animale cu sânge rece, iar me-tabolismul lor creşte sau scade, în funcţie de temperatura apei

în care trăiesc. Odată cu insta-larea iernii, multe specii devin inactive, se concentrează în grupuri mari şi migrează către locurile de iernat, unde aproa-pe că nu se mai hrănesc. Există însă şi specii care sunt prezente în capturile pescarilor pe toată perioada rece a anului. În cazul în care vrem să avem parte de o partidă reuşită de pescuit, trebuie să cunoaştem compor-tamentul hibernal al speciilor vizate. Cei mai activi peşti în timpul iernii sunt: babuşca, scobarul, cleanul, morunaşul, plătica, iar majoritatea răpito-rilor (în afară de somn) profită la maximum de reacţiile lente ale prăzii la temperatura scăzu-tă a apei.

În timpul iernării sunt preferate locurile liniştite, care nu sunt înnămolite şi au un regim favorabil de oxigen. Peştii căută locuri de iernat cu izvoare subterane, cu apă mai caldă sau cu un curent slab, aducător şi de hrană, ce presu-pune un efort minim în tim-pul înotului. Temperaturile

scăzute modifică şi dieta peş-tilor, ei preferând astfel hrana de origine animală, bogată în proteine şi grăsimi, cu un

aport caloric sporit. De aceea, o partidă de pescuit produc-tivă în timpul iernii depin-de foarte mult de localizarea acestor grupări numeroase şi de apetitul peştilor.

Cât despre echipamentul folosit, acesta trebuie să fie cât mai fin, indiferent de tehnica aplicată. Recomandabil este pescuitul cu pluta, deoarece permite amplasarea momelii la adâncimea dorită şi presupune

folosirea unor fire de 0.08-0.12 mm. Cele mai bune momeli în această perioadă sunt larvele de chironomide (larve de ţân-ţar). Cele mai bune momeli na-turale la răpitori sunt peştişorii

de mici dimensiuni (babuşcă, caras argintiu, biban, ghiborţ).

Drept că, odată cu venirea sezonului rece, piscicultorii îşi mai pun o întrebare: Dar cu peştele, cu bazinul pe timp de iarnă ce facem? Gospodăriile piscicole trebuie să dispună de heleşteie speciale, de iernare. În unităţile extensive şi semi-intensive materialul biologic poate ierna direct în iazurile de creştere, respectându-se normele pentru fiecare specie. Dacă aceste reguli nu se res-pectă, pierderile pot întrece cu mult reproducerile şi creşterile (mai ales în condiţiile Republi-cii Moldova, când majoritatea heleşteielor sunt înnămolite).

În multe gospodării pis-cicole lipsesc heleşteiele de iarnă speciale, fapt care con-diţionează menţinerea peştilor

în heleşteiele de creştere şi pe parcursul sezonului rece. Prin-cipalele inconveniente în acest caz sunt adâncimea apei, care, în cele mai multe cazuri, nu depăşeşte 1,5 m şi cantitatea mare de mâl organic ce se acu-mulează în perioada vegetati-vă. Prin descompunerea mâlu-lui organic se reduce cantitatea de oxigen şi sunt emanate gaze nocive — hidrogen sulfurat, bioxid de carbon şi metan.

În cazul formării stratului de gheaţă, care împiedică pă-trunderea oxigenului şi permi-te acumularea de gaze toxice, se fac copci de 1 m², numărul lor fiind în funcţie de suprafa-ţa totală a bazinului. Dacă la

aceste copci se adună peştele sau insectele acvatice (dovadă a lipsei de oxigen), se impu-ne extinderea lor la 4 m² sau chiar la 8 m². De asemenea, se

utilizează diverse instalaţii de aerare, se intensifică schimbul de apă (dar trebuie reglat în aşa fel, încât să nu inunde su-prafaţa gheţii). Pe timp foarte friguros, în copci se introduc snopi de stuf în poziţie verti-cală, marcaţi cu piloni. Siste-matic (zilnic sau, dacă e nece-sar, şi mai des) se analizează calitatea apei, prioritate având concentraţia oxigenului solvit, pH-ul, conţinutul de substanţe organice.

Crapul, de exemplu, ier-nează cel mai bine la o tem-peratură a apei de 3–5°C. El consumă în aceste condiţii rezervele de grăsime pe care le-a acumulat în timpul verii. Deci, cu cât mai bine s-a ali-mentat în perioada vegetativă, cu atât mai bine va hiberna. În general, în timpul iernii cra-pul pierde mai puţin de 15% din masa corporală. Pierderile sunt cu atât mai mari, cu cât peştii sunt mai tineri şi iernile mai blânde. Pierderile de 7-8% şi 4-5% pentru crapul de una şi, respectiv, două veri sunt normale.

Dr. DUMITRU BULAT, Institutul de Zoologie al AŞM

Peştele, bazinul şi iarnaihtiologie


Pescuitul la copcăFarmecul pescuitului la

copcă, prin forţa de taină a atracţiei, de înflăcărare în su-flet a patimii pentru această în-deletnicire străveche şi nobilă, aduce pe oglinda gheţii la iz-voarele de frumuseţe şi comori acvatice ale Naturii pescari amatori de toate vârstele, cu experienţă şi începători, spre a–şi înălţa fiinţa pe aripi de vis în cerul de dor al izbânzii.

Aplecată asupra ochiului de apă, lumina sărbătorii su-fleteşti începe să freamăte în fiece muşchi, în fiece gând, în fiece respiraţie a duhului pes-căresc. Totul aminteşte parcă de începutul unei competiţii de măiestrie în arta pescuitu-lui, fiecare participant la ea vă-zându–se, imaginar, învingător sau posesor de trofee de toată lauda. Fiorul nădejdii într–o partidă de pescuit glorioasă face ca ceasul inimii să numere cu bătaie sfântă clipele de aş-teptare a miracolului născător de noroc.

Pentru ca steaua succesu-lui să ne însoţească strădanii-le, întâi de toate este nevoie să avem ustensile pescăreşti per-formante, puse bine la punct. Mormâşca sau năluca să aibă un aspect „drăguţ“, care nu trezeşte suspiciuni fiinţelor ac-vatice, iar jocul lor să fie atât de veritabil şi atrăgător, încât la vederea acestei minuni specta-culoase „vizitatorii“ să înnebu-nească de plăcere, „lăsându–le gura apă“, şi, irezistibili fiind, să ia momeala.

Perfecţiunea „artistică“ a făpturilor metalice o verificăm acasă, în preajma partidei de pescuit, punându-le să-şi de-monstreze măiestria în cada cu apă. Amintim, că dintre 7–10 mormâşte şi tot atâtea năluci, cumpărate sau confecţionate

de pescarii amatori, numai una sau două au farmecul cuvenit ce bagă în „boale dulci“ de cu-riozitate peştii care populează moşia acvatică. „Jucăriile“ ne-atrăgătoare le lucrăm un pic cu pila, subţiindu–le plumbul lateral în partea din faţă, sau îndoind, abia vizibil, coada nă-lucilor în sus, fapt ce imprimă jocului acestora un „foc“ de viaţă mai binecuvântat, insu-flând încredere fiinţelor lumii piscicole să guste „bucatele“ oferite.

În asigurarea succesului este necesar ca firul ce poar-tă mormâşca sau năluca să fie

subţire, de 0,08 sau 0,10 mm, care în bătaia din aripi a vân-tului nu se arcuieşte, iar în ger de 15 grade şi mai nemilos „su-fletul“ firului umed mai greu îl acoperă crusta de gheaţă, ră-mânând elastic, fără a limita în undele apei „libertatea“ de de-plasare şi joc frumos, vibrant al momelii.

Sosiţi în peisajul de basm al ecosistemelor acvatice, aco-perite cu pătură trainică de gheaţă, e bine să avem aşa–zisa hartă a locurilor prielnice

pescuitului bogat, altfel spus, să cunoaştem unde–s situate „reşedinţele“ de iarnă ale spe-ciilor de peşti, de dragul cărora venim cu noaptea în cap de la zeci şi zeci de kilometri. În lip-sa acestei „hărţi“ a aflării „pa-latelor de iarnă“ ale bibanilor, şalăilor, babuştelor, plăticilor, altor „prieteni“ piscicoli ai noş-tri, dimineaţa facem primele copci lângă maluri, mai spre amiază înaintăm către mijlocul iazului, căutând în adâncuri cârdurile unde s–au aciuat.

Găsind fiinţele pripăşite şi salutând cu emoţie prime-le trofee, le scoatem repede

din cârlig, trimiţând imediat momeala din nou la „lucru“, reţinând cu vraja ei ispititoare mai mult timp deplasarea po-pulaţiei acvatice în altă parte. De bun ajutor este şi înnădirea „vizitatorilor“ cu bucăţele de halva, cu o boaghe de larve de ţânţar, cu crupe de grâu muia-te prealabil, cu pesmet râşnit mărunt… Putem amăgi peştii, reţinându-i sub ochiul cop-cii, lansând în apă din când în când fire de nisip prăjit cu ule-iuri aromatice.

În zile cu soare puternic, razele de lumină pătrund ne-stăvilite la fund, mai ales în apa mică, incomodând speciile de peşti, care fiind deranjaţi, se călătoresc în locuri mai dosite. În acest caz copcile urmează a fi făcute în sectoarele de gheaţă acoperite cu zăpadă, având ro-lul de umbrelă. În lipsa zăpezii facem copcile în ape adânci sau la o depărtare de 2–3 metri una de alta, evitând transfor-marea gheţii găurite în ciur, prin care soarele orbitor iarăşi e potrivnic.

Unii pescari, aşa–zişi „sa-vanţi“, dornici de cât mai mul-te trofee, leagă pe firul undiţei două mormâşte sau două nălu-ci, fără a-şi da seama că jocul lor devine anevoios, lipsit de vibraţia magică, necesară ispi-tirii peştilor. Aceeaşi situaţie, lipsită de succes, este creată şi de alţi pescari, agăţând în câr-lig ba un ochi de biban, ba un fir de lână roşie cu lungimea de 1,5–2 cm, ba o fâşie îngustă dintr-o cârpă roşie! Zadarnică strădanie. Peştii observă repe-de „matahalele“ ce vin spre ei şi se feresc din calea lor. Mult mai bine este să legăm pe fir, la 10–15 cm mai sus de mormâş-că sau nălucă, un cârlig cu tijă lungă, împodobit cu un firişor scurt şi subţire de lână roşie, care nu stinghereşte „acroba-ţia“ momelii principale, ispi-tind adesea fiinţele acvatice flă-mânde să înşface anume acest „dar“…

Experienţa obţinută în fie-ce partidă de pescuit la copcă ne ajută să acumulăm la şcoala măiestriei pescăreşti cunoş-tinţele necesare pentru a evita greşelile şi a lumina grădina sufletului cu soarele darnic al izbânzii.

VLADIMIR RUSNAC, scriitor


Ea se numeşte Clăpi, el — Codi. Aşa a fost să fie botezaţi: ea — de fiica lu’ Stăpâ-nu — Deli, fată frumoasă, dar nu prea… şi el — de Romi, mezinul, un alintat „al lu’ Mami“, mereu pus pe năzdrăvănii, ţigări, băutură şi plimbări cu limuzina lu’ Stăpâ-nu, până a băgat-o în gard, iar pe Mami — în boli.

Clăpi, de fapt, e Clăpăuga, deoarece are urechi mari, clăpăuge, iar Codi este Codi, pentru că s-a născut cu o coadă… cât două zile de post, zău! Şi azi o mai păstrează, drept că e cam roasă, năpârlită, dar cu care poate că se şi mândreş-te, încolăcit, sub gard.

Odraslele lu’ Stă-pânu, vasăzică, sunt cu numele de pomelnic. Mai bine zis, au fost, deoarece mai anţărţ, după înălţarea la cele veşnice a lu’ Stăpânu şi a lu’ Mami, nici Deli, nici Romi nu au mai dorit să locuiască aici. Au vândut casa, aca-returile şi au plecat în lumea largă — ori că în Rusia, unde e frig, ori că în Africa, unde e cald. Precis, unde anume, nici Clăpi, nici Codi nu ştiu, pentru că ei nu au unde pleca, au rămas în aşteptarea unui alt Stăpân. Îşi duc zilele cum şi cu ce pot, de la o coajă de pâine, aruncată de ve-cinul din stânga, moş Erofei, până la boţul de mămăligă, oase şi alte resturi de mân-care, aduse de baba Ileana, de peste drum. Mai beau apă din covata de sub perete, se mai întind la soare, mai cască şi… ziua tre-ce, viaţa curge, ce să-i faci?

Alta-i problema, de fapt, dacă a venit vorba: plictisul! Cu el nu ştiu ce să facă.

Atunci, când erau ţâncani, cumpăraţi şi aduşi încoace, Deli îi pupa, îi drăgos-tea, îi înfăşa ca pe nişte bebeluşi, le dădea prăjituri, chiar şi ciocolată; Romi îi trăgea de urechi, de coadă, îi pişca, îi trântea pe iarbă, îi purta în sân, cu limuzina, pe la discoteci şi întâlniri cu fetele şi băieţii din gaşcă… acasă alte şotii făcând cu ei, de le

venea mai bine să moară, decât să ducă un aşa trai. Nici Stăpânu nu era mai breaz, uneori. Ieşea în prag, bunăoară, cobora scările, înjurând şi scăpărând, tunând şi fulgerând, că biata de Clăpi sărea ca friptă şi o tulea cât colo; Codi, mai încetinel, lua două-trei boturi de pantof în coastă, sche-lălăia, se ascundea sub gard, unde îşi lingea năsăditurile şi se ogoia. Mami, în schimb, în lipsa lu’ Stăpânu şi a progeniturilor, îi chema în casă, la bucătărie, lua cratiţa cu friptură de pe aragaz, o punea jos şi-i în-

demna:— Hai, javre, înfruptaţi-vă şi voi…Zile de neuitat — mişto! Drept că şi

Mami, brusc, tăbăra cu mătura şi înjură-turile asupra lor, nici că-şi imaginau cum să scape.

Aşa, mai pe scurt, a fost până mai an-ţărţ. Acum însă… plictis, chinuitor de urât şi trist. Din jucării vii s-au transformat în târâturi, zău! că nici a ieşire pe sub poartă, nici a lătra nu le vine.

— Ce facem, dragă? căscă Clăpi la Codi.

— Ce facem? Ne tolănim, ne întindem, dormim… Ce alta? întrebă, la rândul său, Codi.

— Adică murim?Codi o privi mirat:— De ce… murim?

— De plictis, omule!…Auzind cuvântul de la urmă, Codi tre-

sări, se ridică în picioare, prinse a mătura pământul cu coada.

— Plictis, zici… Atunci să ştii că am o idee…

— Care?— Cu… omul…— Cu… cine?— Cu omul, zic. Să luăm şi noi unul, de

companie…— De unde?

— De oriunde! Nu vezi câţi umblă fără rost, turmentaţi, în-străinaţi, înrăiţi, dez-brăcaţi, flămânzi… mai răi ca javrele de noi?

— Şi… mai depar-te… ce facem cu el, cu omul?

— Îl luăm… fie că în culcuşul tău, sub şo-pru, fie că sub gard, în al meu… Loc este!

— Este, dar pe noi, când Stăpânu ne-a adus pentru distracţia şi plăcerea odraslelor, căţeluşi fiind, unde ne-a ţinut? Îţi amin-teşti?

— Cum să nu? Pe mine m-a luat fata, în odaia ei. Mă hrănea cu biscuiţi, îmi lega funde, mă îmbrăca în fel de fel de hăinuţe, mă încălţa în ciorăpei, săndăluţe…

— Pe mine puştiul m-a luat. Ehe, ce de-a jucării mai avea, dar, plictisindu-se, le arunca în capul meu, canalia!…

— Ş-acu tu, cu ideea…— Da, pentru că de urât, într-adevăr,

mori. De aia şi spun să luăm şi noi un pui… de om.

— Un fel de Mowgli?— Cam aşa ceva. Drept că fiarele jun-

glei se purtau cu el civilizat, nu ca ăştia, în două picioare.

— Să ne fie de companie?— Da, de omorâre a plictisului.— N-ar fi rău! Dar… de unde să-l

luăm?

OMI TACHE BÂRCĂ

literatură



— Păi, chiar ieri am văzut unul, la gunoi.

— La… gunoi?— Da, aruncat de o domniţă. Hai!…Strecurându-se pe sub poartă, au

alergat până la gunoişte. Puiul de om era acolo, scâncea, abia-abia auzit. În scute-ce, aruncat într-un tomberon, murdar, flămând şi speriat, dar viu.

L-au târât acasă, l-au hrănit cu ce au putut, l-au lins pe faţă, pe mâini, l-au us-cat la soare. Puiul de om a adormit, iar când şi-a revenit, a prins să gângurească.

— Ce drăguţ e! sări în patru labe Clăpi.— Zâmbeşte, vezi? se bucură şi Codi.— Văd. Ce nume să-i dăm?— Nu ştiu. E om…— Om, da. Să-i spunem… Omi? Ce

zici?— Foarte bine! Frumos! Omi, tiu-tiu-

tiu!…— Hai să ne jucăm cu el.— Cum?— Păi, cu noi, oamenii, cum se jucau?

Să-l tragem de coadă…— He! Nu vezi că Omi n-are coadă?— Atunci… de urechi, de păr, de pi-

cioare… Să-i turnăm zoi pe cap, să-i le-găm tinichele de gât…

Codi se zburli, simţi cum îl cuprinde tremuriciul, nu-i răspunse, ci doar mâ-

râi înfundat. Nu-şi putea imagina, nici nu voia să-şi amintească prin ce a trecut, cam ce fel de „joacă“ a avut el, mai ales în ultimii ani, cu Deli, cu Romi, ba şi cu Stă-pânu, cu Mami. Minge de fotbal făceau din el, cârpă de şters pe jos… Aruncat afară, mai totdeauna hămesit de foame şi sete, înjurat, fugărit… Nimeni nu-l mai lua în seamă, nu-l chema drăgăstos,

ca pe timpurile când pentru prima dată a fost luat în braţe, purtat pe sus, spălat cu şampon, suflat, uscat, pupat… ospătat din palmă… Ehe!… Ca mai apoi unde să ajungă?

Clăpi, văzându-şi amicul îngândurat, îl privi îndelung, căzu şi ea în amintiri: „Să ne jucăm? Cum? Ca Deli, Romi, Stăpânu, Mami? Doamne!… Apoi, ca şi dânşii, plictisindu-ne, ce facem cu el? Îl aruncăm la gunoi? Parcă se poate?…“ Mai privi o dată la Codi, la puiul de om, la soare. Codi tot pe gânduri stătea. Omi mişca iute din picioruşe, gângurea vesel, sătul şi împăcat, bucurându-se, ca şi Clă-pi, ca şi Codi, de zi frumoasă, tril de pă-sărele şi cu soare încălzitor.

— Măi, se adresă ea lui Codi, împun-gându-l cu botul. Ce facem?

Codi nu-şi lua ochii de la Omi:— Cu el?— Da, cu ăsta.— Păi, mă gândesc şi eu…— La joacă, distracţie?— Ei, ai spus-o! Ne jucăm, ne dis-

trăm, până ne plictisim, apoi… să-l dăm afară, ca pe un câine? Pune-te în pielea lui… Cum te-ai simţi?

— Ndaaa…— Asta-i! Ce, noi oameni suntem?— Ş-atunci ce facem? — Îl ducem înapoi, unde l-am găsit?

— Doamne fereşte!.. Mai bine murim alături de el!..

— Poate să-l dăm babei de peste drum sau moşului de peste gard. Las’ ei să hotărască. E de-al lor, nu?

Clăpi se învioră, îi plăcu noua idee. Se apropie de el, lătră de bucurie, îl pupă pe bot:

— Coo…di!…

Universul Luceafărului

Cel mai mare poet pe care l-a avut şi îl va avea vreodată, poate, pământul românesc s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani, fiind al şaptelea copil din cei unsprezece ai lui Gheor-ghe şi Raluca Eminovici.

Copilăria sa, ca şi a lui Ion Creangă, va fi învăluită într-o aureolă de basm şi la această primă legătură cu natura şi cu oamenii, la pri-ma iubire, poetul se va întoarce totdeauna cu duioşie, aici găsind linişte şi reculegere.

A trăit puţin, a muncit dincolo de puterile unui om, chiar genial, a fost un martir şi un erou, căci pe tot ce a pus mâna a ieşit lucru întreg şi a lăsat un nume în vecii vecilor nemuritor.

Un amănunt necunoscut în biografia emi-nesciană îl constituie plăcerea poetului de a se bucura de farmecul vânatului în ambianţa fascinantă a naturii, în mijlocul căreia şi-a petre-cut unul dintre cele mai fericite momente ale existenţei sale.

Redau mai jos un citat semnificativ în acest sens din mărturisirea lui Corneliu Botez: „Scri-soare către Corneliu Botez”, pagina 384 din lu-crarea „Eminescu, un veac de nemurire”, Editura Minerva, Bucureşti, 1991: „Când venea vara în vacanţe de la Viena, mergeam amândoi la vâ-nătoare de raţe sălbatice la un iaz de pe moşia Cucoreni, proprietatea unui boier autohton tot de întâia ordine ca şi Balş, hatmanul Ana-stasie Başotă (cel cu institutul de la Pomârla), el cu puşca adusă lui Iuraşcă de la Jeltuchin şi pe care o luase tata la moartea lui Iuraşcă şi o transformase la un armurier din Iaşi din creme-ne în capse, şi eu cu una mai mică pe care o avea tata de la Balş. Dar tot gânditor, vorbea el, spunea, râdea, dar iar rămânea gânditor.”

Amănuntul pe care l-am subliniat socot că se încadrează pe deplin sentimentului de dra-goste şi de admiraţie faţă de frumuseţea inco-mensurabilă a naturii.

AUREL HĂRĂgUŞ


Fotovânătoarea continuăÎn anul care a plecat, SVPM a anun-

ţat un CONCURS „...pentru cea mai bună, cea mai sugestivă, mai reprezenta-tivă, mai interesantă FOTOGRAFIE din mediul vânătoresc, activitate cinegetică, vânat şi pescuit, om, animale sălbatice şi Natură (peisaje)”. Pe parcursul anului, publicaţia VPM, graţie participării şi prezenţei vânătorilor-fotografi, a găzdu-it în paginile sale un şir de lucrări excep-ţionale.

În urma evaluării acestora, învingători ai concursului au fost desemnaţi:

Stan DUDUCIUC (Condriţa, Stră-şeni) — locul I,

Anatol SAVIN (Chişinău) — locul II, Mihai CUCEREAVII (Chişinău) —

locul III.Ceilalţi participanţi s-au învrednicit de

diplome şi menţiuni speciale.Mulţumiri din plin! La mai mult şi la

mai mare!Concursul s-a încheiat, concursul...

continuă în aceleaşi condiţii, drept că extinse nu numai în fotovânătoarea de AZI, ci şi în cea de IERI, dat fiind faptul că trecutul vânătoresc al înaintaşilor, isto-

ria cinegetică autohtonă nu poate fi lăsată uitării.

Locuri premiante: I — 1000 lei, II — 700 lei, III — 500 lei.

Uşile sunt deschise, vă aşteptăm!Notă: Fotografiile (alb–negru, color),

textele, informaţiile amănunţite despre persoanele din imagini, anul, locul unde au fost fotografiaţi pot fi trimise prin poşta electronică [email protected].

Fotografiile vor fi scanate şi, la rugă-mintea autorilor, restituite.

REDACŢIA VPM

ConCurs

Ieri Azi

Regele Carol al II-lea cu Mihai I al României la vânătoare Foto: Victor Poparcea


De sub teascul Editurii ARC, recent, a ieşit la lumină o superbă lucrare — text şi imagini, INEDIT — Dialog cu actorul, regizorul şi interpretul Mihai VOLONTIR, cu semnătura cunoscutului jurnalist-re-dactor-fotograf, Membru de Onoare al SVPM, Valerie Volontir, autor al volume-lor Întâlniri la poalele vulcanilor (1978), File din cartea naturii (1988), Fereastra cu gutui (1991) ş.a. Da, e o carte de zile mari!

Cuvântul şi imaginea, întrebarea şi răspunsul, pentru că acestea constituie INEDIT-ul actoricesc, regizoral şi inter-pretativ al irepetabilului hligenean-băl-ţean, dar şi miezul paginilor scrise cu mult drag şi al fotografiilor publicate, în care se parcurge, se urmăreşte o lungă şi întorto-cheată călătorie scenică, cinematografică, memorabilă… de la Esop, Arvinte şi Pe-pelea, Dromichete şi Despot Vodă, Sfânt şi păcătos, Ivan Turbincă şi Mihai Adam, Agachi Flutur, Socrate, Dimitrie Cante-mir… până la Budulai şi… dincolo de noi.

Autorul cărţii este unul dintre cei mai apropiaţi ai casei şi familiei Volontir, a avut nenumărate ocazii să fie în preajmă, să în-treţină discuţii aprinse despre arta teatrală şi cinematografică, scenă, platou, perso-naje, eroi… actorie, gust artistic, atitudi-

ne-viziune, dreptate-strâmbătate, adevăr-minciună, omenie, prostie, ticăloşenie… L-a surprins, prin obiectivul aparatului de fotografiat, în diferite ipostaze — aca-să, între ai săi şi ai noştri, sub aripile unei mori de vânt, la înfundarea unui butoi, cu sora Serafima şi cu Toma Şaptefraţi, cum-natul şi pedagogul hligenean, dascăl de litere şi înţelepciune pentru zeci de ge-neraţii (inclusiv pentru subsemnatul); a imortalizat clipele de tristeţe pe faţa ac-torului la geamul casei părinteşti, de bu-curie la gura unui cuptoraş de vară, cu Toma, zâmbet şi împăcare la un popas cu pământeanul nostru mihulenean, scriitorul Andrei Lupan… de fericire copilărească, cu picioarele goale prin ploaie… de mare amiciţie cu „cel mai bun prieten din curtea Teatrului Naţi-onal „Vasile Alecsandri“ din Bălţi, care de fiecare dată îl aştepta bucuros, dând avan din coadă „în semn de respect“.

O pagină aparte din „Dialogul“ lui Va-lerie Volontir, înscrisă în acelaşi INEDIT, este şi cea în care îndrăgitul actor, regizor şi interpret iese cu ortacii în câmp, străbate întinsurile vânătoreşti, cu puşca de-a umăr, neobosit şi împăcat ca niciodată. Chiar de, uneori, nu-i zâmbeşte norocul vânăto-

resc — tot fericit e, pentru că fericirea vine de la a se contopi cu pasiunea, cu Na-tura.

Şi noi, cititorii, am savurat din aceste clipe, îmbogăţindu-ne sufleteşte, miruind bucuria, gândul şi amintirea despre Mihai Volontir.

Cred că de sus, din Ceruri, Mihai ne priveşte, se bucură împreună cu noi…

TACHE BÂRCĂ

Cartea pe raft

Dialog cu Mihai VOLONTIR


Ani la rând s-a susţinut că vânătoarea pentru trofee este moralmente superioară vână-torii pentru carne sau pentru alte produse obţinute de la vâ-natul dobândit (blănuri, piei, coarne etc.). Se încerca să se facă, de altfel, o diferenţiere netă între vânătorii care vânau din pură pasiune şi cei care vâ-nau din real interes. Această optică a determinat, în timp, pe de o parte, conservarea şi prepararea corespunzătoare a trofeelor de vânat (coarne, blă-nuri, cranii etc.), iar pe de altă parte, dorinţa deţinătorilor de trofee de vânat de a se întrece între ei, în cadrul unor compe-tiţii locale şi internaţionale. Au urmat nenumărate expoziţii, ocazie cu care trofeele prezen-tate de vânători au fost eva-luate de comisii competente, apoi înscrise în cataloage. S-au acumulat astfel, în decursul a peste o jumătate de secol, date extrem de interesante privind valoarea trofeelor de vânat din diferite zone, ţări şi conti-nente, care pot folosi, în egală măsură, şi pentru urmărirea evoluţiei valorii acestor trofee. Plecând de la aceste date, care conţin, pe lângă numele vână-torului, locul şi data dobândirii vânatului purtător al trofeului evaluat, s-au putut trage, în plus, concluzii importante şi în privinţa vigurozităţii populaţi-

ilor de vânat, şi asupra evoluţi-ei acestora într-un anume loc, zonă sau ţară. Aceasta fiindcă mărimea trofeului se corelează îndeaproape cu mărimea şi cu vigurozitatea animalului care a purtat respectivul trofeu.

Practica vânătorii pentru trofee a dus însă şi la excese. A fost şi rămâne încă principala cauză a destructurării unor populaţii valoroase de vânat şi a decapitării altora dintre acestea, prin extragerea cu pri-oritate a celor mai viguroase exemplare, de regulă masculi reproducători, care ar trebui lăsaţi să se reproducă până la vârste mai înaintate, pentru a putea transmite calităţile sale genetice progeniturii.

S-a practicat astfel o selec-ţie cu efect negativ asupra vi-itorului calităţii populaţionale şi rezultatele n-au întârziat să se vadă mai ales în centrul Europei. Combaterea până la exterminare a prădătorilor na-turali a accentuat acest aspect, iar selecţia pozitivă practicată conştient pentru extragerea exemplarelor degenerate, cu trofee bizare sau cu deviaţii grave de comportament nu a făcut decât să ascundă un timp scăderea generală a vigurozită-ţii populaţiilor de vânat urmă-rite pentru trofee şi, implicit, a tendinţei de plafonare sau de scădere a valorii trofeelor la

vânatul rămas să se reproducă.Exemplele cele mai convin-

gătoare în acest sens, pentru trecut, le constituie Germania şi Austria, ţări în care vânătoa-rea pentru trofee s-a desfăşurat sistematic, mai ales la cervide şi capră neagră. Urmarea acestui mod de vânare, dar şi de com-batere, până la exterminare, a prădătorilor naturali (lup, râs,

urs) este de notorietate: efecti-ve relativ abundente de vânat, dar de calitate inferioară.

Un alt exces al vânăto-rii pentru trofee îl constituie modul în care este acceptată practicarea acesteia cu străi-nii, dându-se lor prea multă libertate în alegerea trofeelor după sumele planificate de ei în acest sens. Sunt vânate, din acest motiv, mult prea multe exemplare cu trofee de viitor, dar de valoare economică mo-dică, ceea ce este extrem de ne-productiv din punct de vedere economic şi pentru calitatea viitoare a populaţiilor de vânat.

Vânătoarea pentru trofee a mai generat încă o practică, şi mai puţin etică. A determinat creşterea vânatului în captivi-tate, selecţionarea unor exem-plare de viitor pentru trofeu şi hrănirea specială a acestor exemplare, inclusiv cu biosti-mulatori de creştere, pentru obţinerea de „trofee dopate“, de mare valoare ca punctaj C.I.C. şi, implicit, ca valoare economică. Dobândirea unor

astfel de trofee, de la exemplare de vânat crescute în captivita-te şi plasate în aer liber ori în ţarcuri relativ întinse ca su-prafaţă, nu are nimic comun cu vânătoarea adevărată şi nu aduce decât prejudicii imaginii acesteia.

Ce mai rămâne corect din astfel de întreceri, dacă şi în privinţa întinderii exagerate a

blănurilor-trofeu sunt discuţii de asemenea natură? În con-textul celor lapidar expuse, se poate înţelege de ce vânătoarea pentru trofee este controversa-tă acum, din punct de vedere etic, social şi cultural. În timp ce unii opozanţi susţin că doar folosirea surplusului de vânat pentru consumul populaţiei se poate accepta din punct de ve-dere moral, alţii îi completează şi se opun vehement uciderii animalelor „din plăcere“ sau pentru satisfacerea orgoliului personal. Acestor opozanţi li se adaugă mass-media, care publică articole emoţionante despre practici ilegale şi nee-tice în vânătoare, cu ilustraţii senzaţionale, şocante pentru marele public.

Motivul serios al opozan-ţilor vânătorii pentru trofee, de care în viitor va trebui să se ţină seamă, îl reprezintă totuşi consecinţele ecologice, econo-mice şi sociale pe termen lung ale practicării acestui tip de vâ-nătoare.

Codul vânătorului

Trofeele

Esbjerg este un oraş–port maritim şi sediul municipiului cu acelaşi nume de pe coasta de vest a peninsulei Iutlanda, în sud–vestul Danemarcei. Cu o populaţie urbană de 71 618 locuitori (2016), acesta este al cincilea oraş ca mărime din Dane-marca şi cel mai mare din Iutlanda de Vest.

Muzeul Pescuitului şi Mării este speci-alizat în pescuitul danez. Acesta prezintă evoluţia sectorului pescuitului maritim, de la pescuitul de hering din strâmtoarea Öresund în Evul Mediu până la încercările actuale de a păstra un pescuit durabil în Marea Nordului. Muzeul găzduieşte mai multe expoziţii, atât interioare, cât şi în curte, la care se adaugă acvariul şi spaţiul destinat focilor.

Expoziţia dedicată pescuitului ilus-trează această activitate maritimă dane-ză cu accent principal pe perioada anilor 1880—1940, atunci când pescuitul s–a mutat de la cel de pe coastă, cu bărcile, la cel în largul mării, cu navele cu pânze. Expoziţia cuprinde patru teme principale: pescuit de cod cu paragate lungi, cel pen-tru hering în plasele drift (drift netting), pescuit cu plasă pentru cambulă, precum şi numeroase metode care au fost folosite

pentru pescuitul de anghilă. Fiecare secţi-une prezintă modele de instrumente, us-tensile etc.

În septembrie 2016, reprezentanţii muzeului au inaugurat o nouă expoziţie — „Energia din mare — în largul apelor da-neze“. Aceasta este una dintre expoziţiile în care vizitatorul se implică activ. Astfel, muzeul propune un şir de activităţi în lar-gul mării: plimbări cu elicopterul deasu-pra Mării Nordului, excursii pe platforme-le petroliere daneze, scufundări şi excursii cu navele pentru cercetarea îndeaproape a staţiilor eoliene. În timpul acestora, vizita-torilor le este relatat cum din petrol, gaz natural şi vânt se obţine energie pentru iluminat, încălzit, transport şi activităţi in-dustriale pentru întreaga Danemarcă.

O altă expoziţie din exteriorul muze-ului este dedicată vieţii pescarilor şi con-strucţiei bărcilor. Expoziţia aduce la viaţă cătunele de pescuit de pe coastă, porturile mici şi şantierele navale pentru bărcile din lemn din anii celui de–Al Doilea Război Mondial. Prezentările au fost create cu ajutorul clădirilor originale, care au fost mutate din golful oraşului la muzeu şi din reconstituiri ale caselor tipice din port sau de–a lungul coastei. Mai sunt prezentate, de asemenea, numeroase bărci, unele din-tre care pot fi văzute la locul de debarcare în golf, în timp ce altele sunt la şantierul naval sau în port, precum şi un număr de nave mai mici, care sunt expuse în câte-va şantiere de tip deschis. Expoziţia mai cuprinde un buncăr german original din timpul celui de–Al Doilea Război Mondi-al, pe pereţii lui fiind expus Zidul Atlan-ticului (un sistem de fortificaţii de coastă, construit de Germania în anii 1942—1945,

în scopul apărării împotriva invaziei anti-cipate a aliaţilor din Marea Britanie asupra Europei continentale).

Acvariul muzeului are aproximativ 100.000 de litri de apă sărată pompată din Golful Ho. Fereastra pentru vizualizarea animalelor măsoară 3x6 metri şi este de aproximativ 10 centimetri grosime. Spre deosebire de alte acvarii, aici e permisă atingerea peştelui, în mijlocul sălii cu ac-variu fiind creată o piscină joasă. În acva-riu conviețuiesc rechini, diavoli de mare, crabi, peşti precum ţiparul, congerul de mare şi multe alte vieţuitoare marine.

Recent, muzeul a deschis spaţiul reno-vat pentru foci, care pot fi urmărite prin ferestrele mari subacvatice. Vizitatorii sunt îndemnaţi să vină la orele de hrănire şi antrenament ale focilor, pentru a asista la un spectacol neobişnuit.

Focile din Marea Wadden este o ex-poziţie care prezintă activitatea focilor de pe coastele daneze. Ea este expusă prin in-termediul unui film şi a fotografiilor care au fost realizate de–a lungul a 365 de zile pentru a prezenta un an întreg din viaţa focilor.

selecţie: CRistina Ciobanu,Institutul de Ecologie şi Geografie al AŞM

Muzeul pescuitului şi mării din Esbjerg, Danemarca

Vestigii euRopene

Adresele magazinelor SVPM:mun. Chișinău, str. Șipotelor 2; tel.: (022) 24 32 04or. Cahul, str. M. Eminescu 43/2; tel.: (0299) 22 132

Atelier de reparaţie şi testare a armelorTel. de contact:022 24 20 53; 079054705

Stimate vânător!Procurând arme şi muniţii în magazinele SVPM, banii domniilor voastre rămân în societate, contribuind astfel la dezvoltarea vânatului în Moldova.

Documents

Tarifele pentru serviciile prestateagvps.ro/docs/VPMianuarie2017.pdf · 2 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 1 • 2017 / tirurilor în cadrul ST. Lista documentelor necesare