Cuprins

3Argument

4Cap. I. Noiuni generale referitoare la sursele straine de finanare

8Cap. II. Finantarea prin credite

13Cap. III. Alte surse de finantare

16Cap. IV. Leasingul o sursa de finanare a investiiilor

164.1. Aspecte conceptuale

194.2. Clasificarea operatiunilor de leasing

234.3. Participantii si etapele derularii operatiunilor de leasing

24Cap. V. mprumuturile din emisiunea de obligatiuni

26Bibliografie:

Argumentul lucrriiStabilirea unei politici de finantare optime, adecvata conditiilor specifice fiecarei firme, constituie obiectivul primordial al managerilor financiari. Optiunile de finantare pentru care opteaza fiecare firma, trebuie sa tina cont de riscurile la care se expune, de costurile pe care le implica, perioada in care sunt accesibile fondurile, modul de rambursare a fondurilor, avand ca scop final maximizare a averii firmei. Finantarea reprezinta procesul de asigurare a unor fonduri banesti necesare desfasurarii unor activitati ale intreprinderilor. Finantarea poate fi realizata fie apeland la surse interne (din interiorul firmei, institutiei) fie accesand surse externe. Sursele externe pot fi impartite in trei categorii: majorarea capitalului social, credit sau finantare nerambursabila. Finantarea reprezinta procesul de asigurare a unor fonduri banesti necesare desfasurarii unor activitati ale intreprinderilor, organizatiilor nepatrimoniale sau institutiilor. Finantarea poate fi realizata fie apeland la surse interne (din interiorul firmei, institutiei) fie accesand surse externe. Sursele interne pot fi contributiile proprietarilor firmei, ale membrilor organizatiei, bugetul propriu al intitutiei, sau rezultate execedentare ale activitatii firmei (rezerve, profit nedistribuit).Sursele externe pot fi impartite in trei categorii: majorarea capitalului social, credit sau finantare nerambursabila.Am ales aceast tem, deoarece este o tem important, care trateaz modalitile surselor de finanare pe pan extern, rolul i funciile acestora. n primul capitol am prezentat unele noiuni generale cu privire la sursele strine de finanare, n al doilea capitol am vorbit despre modalitile de finanare prin credite. n capitolul al treilea am prezentat i alte surse de finanare, cu modalitile de detreminare precum i indicatorii de calcul. n capitolul al patrulea am prezentat leasingul ca surs de finanare al investiiilor. n cadrul acestui capitol am prezentat in prima parte unele aspecte generale cu privire la modaliatatea de finantare a leasingului, in partea a doua a acestui capitol am prezentat clasificarea i etapele surselor de finantare a leasingului. n ultimul capitol am vorbit despre mprumuturile de emisiunea de obligaiuni. Ca i concluzie, aceast tem are ca scop att prezentarea modalitilor de finanare, ct i rolul acestora in clasificare i derulare al activitilor. Cap. I. Noiuni generale referitoare la sursele straine de finanare Estimarea necesarului de finantare primul pas pe care un intreprinzator trebuie sa-l faca este estimarea cat mai precisa a sumei de bani necesare afacerii, indiferent de etapa ciclului de viata al afacerii (capital pentru demararea afacerii, pentru functionarea firmei pe termen scurt sau pentru dezvoltare strategica pe termen lung). Pregatirea unei proiectii realiste a necesarului de finantare presupune luarea in considerare a unei game largi de costuri asociate cu planul de afaceri, ajutand si la prezentarea in fata unui creditor sau investitor caruia ii demonstreaza faptul ca va intelegeti afacerea si piata in care aceasta actioneaza.

Ideea despre finantare pe care o au majoritatea intreprinzatorilor este de a acumula banii necesari afacerii din orice sursa, pe orice cai, in orice cantitate si cat mai usor posibil. Din pacate, aceasta abordare nu tine cont de faptul ca obtinerea banilor pentru afacere implica o multime de compromisuri, atat financiare cat si nefinanciare, bune sau rele.

Dar firmele au nevoie de mai mult decat o simpla suma de bani, ele au nevoie de bani inteligenti, ceea ce presupune ca acesti bani aduc impreuna cu ei si sprijin si consultanta pentru afacere. Astfel de finantare poate fi o finantare garantata de o organizatie guvernamentala, situatie care permite mentinerea proprietatii intacte pana in momentul in care veti dori sa vindeti o parte din actiunile firmei.

Indiferent daca se urmareste obtinerea unui imprumut bancar sau gasirea unui investitor care sa aduca afacerii capitalul de care are nevoie, procesului de cautare trebuie sa i se acorde aceeasi atentie ca si, spre exemplu, introducerii unui produs nou sau cumpararii unei afaceri.Procesul alegerii unei modalitati corespunzatoare de finantare a afacerii este mai mult arta decat stiinta. Trebuie sa se ia in considerare o multitudine de factori si sa se evalueze in contextul propriei afaceri si a nevoilor acesteia.

In functie de etapa din ciclul de viata al firmei necesarul de finantare este diferit si posibilitatile de gasire a surselor corespunzatoare difera.

In etapa de lansare, firmele au probleme in ceea ce priveste asigurarea capitalului necesar pentru functionare deoarece prezinta un risc ridicat pentru creditori sau investitori. Rezultatul acestei situatii este faptul ca mai mult de 75% dintre afacerile nou infiintate sunt finantate din resursele personale ale intreprinzatorului, cum ar fi economiile, dobanzile sau credite personale. Tot aici un rol important il joaca familia si prietenii, care asigura o parte din banii necesari demararii afacerii. In acest stadiu este de nepretuit dorinta si perseverenta in cautarea de surse de finantare, atat personale cat si guvernamentale.

Firmele, in etapa de dezvoltare si crestere sunt de obicei suficient de stabile in functionare pentru a nu avea in mod constant probleme cu fluxul de numerar. Daca firma are succes, fondurile generate de firma vor acoperi in cea mai mare parte necesitatile firmei. Tipic, firmele au la dispozitie mult mai multe surse de finantare datorita faptului ca au deja o istorie a activitatii, o valoare stabilita, un istoric al creditului etc. In plus, faptul ca firma are clienti si furnizori constanti, proceduri interne de functionare eficiente, planuri de afaceri mai realiste si mai bine puse la punct, campanii de marketing si promotionale mai bine realizate si fundamentate ajuta la crearea unei increderi atat din partea potentialilor creditori cat si a potentialilor investitori.

Daca firma a fost profitabila, modalitatea preferata de finantare este creditul.In etapa de declin apar probleme cu fluxul de numerar, iar posibilitatile de finantare ale firmei se vor reduce mai ales in cazul in care si piata pe care firma actioneaza este in restrangere. Astfel, chiar daca istoric firma are credibilitate, situatia curenta va impiedica obtinerea facila de fonduri pentru continuarea derularii operatiunilor sau pentru realizarea altor obiective. Nu trebuie uitat ca atat institutiile de credit cat si investitorii potentiali, inainte de a acorda credit sau de a investi isi vor face propriile aprecieri asupra viabilitatii afacerii si asupra planului de afacere propus.In Romania, datorita lipsei legislatiei si a institutiilor specializate in sustinerea si promovarea IMM, avantajul datorat inexistentei unei concurente reale este practic anulat. Principala problema, nu o reprezinta ideile sau dorinta de munca, ci aspectele privind finantarea afacerii, cel putin in perioada de inceput.

Conditie esentiala pentru dezvoltarea viitoare a firmei este sa dispuna de o finantare corecta si completa, intrucat fara un capital suficient, care sa confere siguranta ca afacerea se va dezvolta in continuare, firma va trai de pe o zi pe alta, din experiente, nivelul de risc fiind crescut. In aceasta situatie firma este extrem de vulnerabila.

Intreprinzatorul trebuie sa asigure fondurile necesare crearii celor trei tipuri principale de capital utilizate in activitate:

capitalul fix - imobilizat in activele fixe, cu rol de formare a fondurilor permanente ale firmei (cladiri, terenuri, autovehicule, echipamente, instalatii, utilaje etc.) si care constituie infrastructura de sustinere a firmei;

capitalul circulant - care reprezinta fondurile circulante ale firmei si asigura continuitatea desfasurarii activitatii;

capitalul pentru dezvoltare - care este afectat extinderii afacerii, schimbarii directiei initiale a activitatii si diversificarii acesteia.

In general, sursele (posibilitatile) de finantare ale unei afaceri pot fi grupate in functie de sursa de provenienta a acestora, insa datorita temei studiate vor fi analizate doar sursele provenite din exteriorul intreprinderii comerciale. Astfel se identifica, sursele externe de finanatare urmatoarele:

A. Finantarea prin credite

creditele bancare;

incubatoarele de afaceri;

B. Alte surse de finantare

creditul comercial;

obtinerea platii anticipate de la clienti;

inchirierea sau locatia;

cumpararea in rate;

arendarea;

participarea la profit;

emisiunea de obligatiuni;

donatiile si imprumuturile fara dobanda. C. Leasingul;D. mprumuturile din emisiunea de obligaiuni.Marimea fondurilor necesare este dependenta de tipul si amploarea afacerii si de stadiul in care se gaseste afacerea. Pe parcursul formarii si functionarii unei firme, in functie de etapa in care se gaseste, intreprinzatorul va avea acces la anumite surse de finantare. Aceasta datorita faptului ca multi investitori nu sunt doritori sa investeasca intr-o afacere in perioada de inceput a acesteia, considerand ca riscul este prea mare, investitia urmand a fi facuta doar dupa ce afacerea ajunge la maturitate, in momentul in care firma a facut deja dovada viabilitatii. Potentialii investitori, pentru participarea lor la capital tin cont, de asemenea, de stadiul afacerii si de gradul de risc pe care aceasta o implica. Din acest motiv, intreprinzatorul are datoria sa investigheze toate posibilitatile de finantare de care dispune, pentru a putea lua cea mai avantajoasa hotarare posibila in momentul respectiv.Cap. II. Finantarea prin crediteEste o modalitate de finantare care are menirea de a completa capitalul necesar initierii afacerii si desfasurarii activitatii curente. Cu toate ca de cele mai multe ori este inevitabila utilizarea creditelor, este recomandabil ca intreprinzatorul sa apeleze la ele cat mai rar posibil, deoarece limiteaza marja de libertate a intreprinzatorului prin clauzele contractului de creditare, a marimii dobanzilor, participarea creditorilor la conducerea firmei, supervizarea unor hotarari etc.Creditul bancar constituie o forma de ajutor financiar acordata de catre o institutie bancara sau un consortiu bancar unei persoane fizice sau juridice aflate in dificultate financiara, ajutor platibil la o anumita scadenta fixata de banca si pentru care aceasta incaseaza dobanzi si comisioane. Bancile acorda intreprinderilor mici si mijlocii urmatoarele tipuri de credite:

credite de trezorerie;

credite comerciale;

credite pentru investitii;

credite de export.

Elementele constitutive ale creditului bancar sunt:

suma creditata;

rata dobanzi - procentul ce se aplica sumei creditate pentru a calcula dobanda;

dobanda - principalul venit al institutiei bancare;

rata creditului - suma de creditat aferenta diferitelor segmente de timp in care se va rambursa creditul;

perioada de gratie - perioada de timp in care beneficiarul creditului nu plateste rate de credit, ci doar dobanzile aferente. Acordarea acestei perioade este optionala pentru institutia bancara, fiind acordata cu prioritate clientilor cu o buna reputatie sau a caror afacere este suficient de profitabila pentru a garanta rambursarea la termen a creditului si plata dobanzilor. perioada de rambursat - perioada in care clientul trebuie sa ramburseze suma totala creditata, inclusiv perioada de gratie (daca s-a acordat). Suma totala creditata, cuprinde suma creditata plus dobanda aferenta.

Creditul bancar, se acorda diferentiat ca marime, termen de scadenta si dobanda, in functie de destinatie si garantiile oferite. La acordarea unui credit, bancile verifica bonitatea solicitantului si posibilitatea acestuia de a oferi garantii.

Principalii indicatori prin care se apreciaza bonitatea solicitantului de credite sunt:

lichiditatea patrimoniala;

solvabilitatea patrimoniala;

rentabilitatea capitalului social;

rentabilitatea capitalului propriu;

rentabilitatea in functie de costuri;

gradul de indatorare al firmei;

viteza de rotatie a activelor circulante.

Banca verifica urmatoarele aspecte la o intreprindere mica si mijlocie inaintea acordarii creditului: situatia economico-financiara;

evolutia previzibila a domeniului de activitate al firmei si al mediului de afaceri zonal;

calitatea managementului firmei;

situatia concurentei directe;

inzestrarea tehnico-materiala a firmei;

etapa de viata in care se gasesc produsele firmei;

adaptabilitatea firmei la fluctuatiile pietei si la conditiile impuse de legislatie.

In general, dosarul cuprinzand cererea de creditare trebuie sa contina: bugetul de venituri si cheltuieli, balanta de verificare, bilantul anual, contul "profit si pierderi", situatia patrimoniala, planificarea fluxului de numerar, un plan de afaceri sau, eventual, studiul de fezabilitate prin care se fundamenteaza posibilitatea de rambursare a creditului si a dobanzii.

Garantiile au rolul de a asigura banca de recuperarea fondurilor financiare si pot fi constituite din bunuri mobiliare sau imobiliare (evaluarea lor se face pe baza de expertiza).Garantiile asiguratorii sunt de doua tipuri:

A. garantiile reale reprezinta un element de activ mobiliar sau imobiliar pe care debitorul (firma ce solicita creditul) il gajeaza in favoarea creditorului (banca care va acorda creditul). Cele mai utilizate garantii reale sunt:

ipoteca;

gajul;

cesiunea de creante;

depozitul bancar;

scrisoarea de garantie bancara.Ipoteca este o garantie de tip imobiliar care nu presupune deposedarea celui ce o constituie de bunul ce face obiectul garantiei. Se pot ipoteca numai bunurile actuale ale debitorului, nu si cele viitoare. Ipotecarea unui bun care apartine mai multor persoane se poate face numai cu acordul acestora. Bunurile care fac obiectul ipotecii, pentru a constitui o garantie reala trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

sa se afle in circuitul civil, adica sa poata fi vandute si cumparate;

sa nu fie afectate de sarcini;

proprietatea asupra acestor bunuri sa fie dovedita prin acte inscrise in registrele de publicitate imobiliara de la notariat;

sa se asigure aceste bunuri pe toata durata contractului de credit, iar drepturile cuvenite din despagubiri sa fie cedate in favoarea bancii.

Gajul presupune garantarea creditului de catre clientul debitor sub forma unui bun mobil (produse, marfuri, creante, actiuni). Sunt doua forme sub care se prezinta garantia reala sub forma gajului: gajul cu deposedare; cunoscut sub numele de amanet, care presupune deposedarea de catre bunul mobil a clientului debitor si cedarea acestui bun catre creditorul in cauza(banca);

gajul fara deposedare; care nu presupune deposedarea de bunurile ce constituie garantia reala a clientului debitor. Urmatoarele bunuri pot fi gajate fara deposedarea clientului debitor:

bunurile mobile de natura materiilor prime, materialelor, produselor finite si marfurilor, cu conditia ferma ca pe toata durata creditarii aceste bunuri sa fie regasite in aceeasi forma si depozitate in conditii corespunzatoare de catre clientul debitor;

activele corporale in stare de functionare la data gajarii care prezinta un grad de uzura fizica mai mic de 50%;

activele corporale achizitionate pe baza creditelor bancare.

Bunurile mobile care nu au o valoare certa de piata si care nu pot fi valorificate in cazul insolvabilitatii clientului debitor nu pot fi gajate.

Cesiunea de creante constituie forma de garantie reala prin care clientul debitor transmite creditorului sau o anumita creanta. Fac obiectul cesiunii creantele din livrarile de marfuri, executari de lucrari si prestari de servicii, indiferent ca se refera la piata interna sau diferite piete externe.

Depozitul bancar constituit la institutia bancara careia i se solicita creditul sau la alte institutii bancare poate reprezenta o garantie reala, cu conditia ca valoarea acestui depozit sa depaseasca valoarea sumei totale creditate (suma creditata plus dobanda aferenta), iar termenul de constituire al depozitului sa fie cel putin egal cu termenul de rambursare al creditului.

Scrisoarea de garantie bancara este cea prin care o anumita banca agreata de catre banca la care s-a solicitat creditul se angajeaza neconditionat si irevocabil sa preia riscul potential de insolvabilitate al clientului debitor si sa onoreze in locul acestuia suma totala creditata (valoarea ramasa in momentul declararii insolvabilitatii clientului debitor).

Creditele bancare se obtin pe baza unui contract de imprumut cu anumite garantii materiale (gaj) si a documentelor ce folosesc la sustinerea imprumutului, documente care difera de la banca la banca. Nivelul dobanzilor si al garantiilor depinde de banca si de cererea de finantare. Alte amanunte pot fi gasite in normele de creditare ale bancilor.

Din punctul de vedere al beneficiarului creditului, cele mai uzuale criterii de selectie sunt marimea dobanzii si perioada de gratie.

B. Garantiile personale (cautiunea sau fidejusiunea) -; angajamentul pe care o persoana juridica si-l asuma in favoarea debitorului si prin care preia riscul de insolvabilitate al acestuia.Persoana ce se angajeaza in favoarea debitorului (fidejusorul) trebuie sa aiba deplina capacitate de exercitiu intrucat raspunde in cazul insolvabilitatii debitorului cu intregul sau patrimoniu, care se conditioneaza sa fie liber de orice obligatii, si poate fi urmarita in justitie de catre banca care acorda creditul, fara o urmarire prealabila a debitorului principal.

Incubatoarele de afaceri constituie una dintre modalitatile de sprijinire a intreprinzatorului in initierea si dezvoltarea micilor afaceri, fiind organizate pe principii de flexibilitate, fie independent, fie la nivelul institutelor de invatamant superior, al Camerelor de Comert si Industrie, etc. si gandite ca organizatii nonprofit. Acestea ofera intreprinzatorilor spatii, pentru desfasurarea activitatii, facilitati de birotica, consultanta manageriala, asistenta juridica, posibilitati de instruire si schimb de experienta. Plata acestor servicii se poate face ca parte din profitul firmei, sau ca plata in suma minima necesara acoperirii cheltuielilor aferente activitatii. Accesul la astfel de sprijin poate fi primit pe baza unui plan de afaceri care sa faca dovada rentabilitatii acestuia si in conditiile in care intreprinzatorul este dispus sa investeasca un mic capital. Aceasta sursa reprezinta o sursa de finantare indirecta a unei mici afaceri.Cap. III. Alte surse de finantare

Creditul comercial constituie o forma de creditare prin care furnizorii de marfuri sau prestatorii de servicii isi crediteaza proprii clienti. Plata se face ulterior primirii marfurilor si este convenita printr-un contract de vanzare - cumparare. Intreprinzatorii care nu dispun de bani, dar au certitudinea ca vor putea vinde marfurile achizitionate pe credit comercial sau pot procura resurse financiare din alte surse la termenul de plata stabilit pot apela la creditul comercial. Plata se face integral la termen (ex.: 30 de zile) sau esalonat la intervale stabilite prin contract (de exemplu, firma Oriflame). Garantia creditului este constituita prin marfurile livrate pe credit.

Sansele de a obtine credit comercial sunt mult mai reduse in conditii de inflatie puternica. El se acorda, de cele mai multe ori, la un pret al marfurilor mai mare decat cel de la data livrarii, cu rata inflatiei previzionata pentru perioada de creditare.

Pentru furnizori, avantajele vanzarii pe credit comercial sunt evidente, mai ales in cazul unui stoc de marfuri greu vandabile.

O problema pe care o ridica creditul comercial este aceea a blocajului financiar in lant, care se produce daca unul dintre clienti nu-si achita datoriile la termen.

Obtinerea platii anticipate de la clienti presupune ca banii destinati producerii marfurilor sau serviciilor catre clienti sa fie virati in contul firmei furnizoare inaintea termenului de livrare a marfurilor sau de prestare a serviciilor. Clientul lanseaza o comanda catre furnizor si, fiind interesat sa primeasca marfurile cat mai repede, plateste in avans o parte sau in totalitate contravaloarea marfurilor sau serviciilor (de exemplu, firma Zepter).

Aceasta forma de finantare este utilizabila pentru marfurile sau serviciile cu ciclu de productie foarte scurt (produse alimentare, textile etc.) si pentru marfurile care lipsesc de pe piata, plata in avans constituind o garantie ca ele vor fi livrate la termenul stabilit.

Inchirierea sau locatia presupune realizarea unui contract intre, pe de o parte, proprietarul unui bun, in calitate de inchiriator, si pe de alta parte, un chirias, care obtine dreptul de folosinta asupra bunului respectiv pe o perioada determinata, in schimbul unei sume de bani care reprezinta chiria platita periodic, conform contractului.

Bunurile ce pot fi inchiriate sunt: cladiri, utilaje, echipamente, spatii, terenuri, hale, unelte, etc., care nu se consuma in procesul folosirii lor.

Inchiriatorul este interesat sa obtina un profit scazand din chirie taxele catre stat si cheltuielile care ii revin conform contractului (reparatii, intretinere, piese de schimb, combustibili etc.), iar chiriasul este interesat sa obtina dreptul de folosire a bunului fara sa achite contravaloarea acestuia (mai ales in cazul in care valoarea acestuia este foarte mare). Chiria este considerata o cheltuiala si are dezavantajul ca mareste costul de productie cu mai mult decat amortizarea (daca bunul ar fi in proprietatea chiriasului) si cu mai mult decat dobanda platita, daca ar fi imprumutat banii pentru achizitionarea lui. Inchirierea are avantajul ca permite chiriasului sa foloseasca bunuri pe un timp limitat fara sa le achizitioneze sau daca proprietarul nu este dispus sa le vanda.

Contractul mai poate cuprinde clauza achizitionarii bunului de catre chirias, la valoarea ramasa dupa o anumita perioada de folosinta.

Cumpararea in rate este asemanatoare cu acordarea creditului comercial. Cumparatorul obtine dreptul de utilizare a bunului si urmeaza sa obtina si dreptul de proprietate dupa ce achita in rate periodice contravaloarea totala. El plateste initial un avans impus de furnizori, dupa care, conform contractului incheiat intre ei, va plati in rate, la termene stabilite, valoarea ramasa neachitata, cu eventualele dobanzi.

Dobanzile se stabilesc prin negociere, uneori ele situandu-se la nivelul dobanzii pietei, dar cu posibilitatea de a avea si valori mai reduse.

Arendarea este o forma particulara a inchirierii si se practica in cazul suprafetelor agricole. Proprietarul percepe utilizatorului o suma de bani sau plata in natura pe o perioada de minimum 5 ani. Arenda poate fi stabilita in suma fixa, in cote procentuale din recolta obtinuta, in cote procentuale din profitul obtinut sau in cantitati fixe din recolta anuala. In functie de intelegerea dintre parti, arenda in bani poate fi platita inainte sau dupa recoltare.

Participarea la profit proprietarii de cladiri, spatii, masini si utilaje, unelte si alte mijloace de munca pot ceda dreptul de folosinta a acestora in schimbul unei cote procentuale din profitul brut obtinut de catre utilizator. Aceasta cota, ce reprezinta de fapt plata chiriei pentru bunul respectiv, se include in cheltuieli astfel incat sa diminueze profitul impozabil. Este avantajoasa pentru intreprinzator pentru ca, alaturi de el, proprietarul participa la asumarea riscului. Este evident ca daca profitul brut va fi zero, intreprinzatorul va folosi gratuit bunurile respective.

Emisiunea de obligatiuni este echivalenta cu un imprumut, de la cei care cumpara, la termen, in schimbul unei dobanzi. Punerea in vanzare a obligatiunilor inseamna vinderea unor inscrisuri ce confera cumparatorului dreptul de a incasa dobanda lunara sau anuala pentru suma pe care a platit-o la achizitia ei si sa recupereze valoarea obligatiunii la termen, ceea ce este echivalent cu restituirea imprumutului. Valoarea obligatiunilor poate fi recuperata si inainte de termen prin vanzarea acestora pe piata. Ele sunt asemanatoare cu actiunile, cu urmatoarele deosebiri:

obligatiunea expira la termen, cand cumparatorul incaseaza valoare ei de la cel care a emis-o, pe cand actiunea are termen nelimitat sau limitat doar de durata de functionare a societatii pe actiuni;

obligatiunea aduce un castig fix, reprezentat prin dobanda, pe cand actiunea aduce un castig ce variaza in functie de profitul firmei;

obligatiunea nu ofera dreptul la vot, iar in cazul lichidarii societatii, detinatorii obligatiunilor au prioritate la recuperarea lor, inaintea actionarilor;

obligatiunile pot fi, ca si actiunile, nominative (au inscris pe ele numele detinatorului) si la purtator - confera drepturi celui care detine inscrisul (comparabil cu certificatul de proprietate).Donatiile si imprumuturile fara dobanda sunt forme mai putin uzuale de finantare, dar pot exista organizatii sau persoane caritabile care sa doneze bunuri si bani in conditiile in care afacerea initiata aduce beneficii sociale (ex.: aparatura speciala sau medicala pentru handicapati care sunt angajati in cadrul firmei). Organizatiile filantropice sprijina initiativele particulare care aduc beneficii sociale. De la ele pot fi luati bani fara dobanda pentru a demara o afacere in localitati sarace sau in domeniul ecologic sau al sanatatii.

Cap. IV. Leasingul o sursa de finanare a investiiilor4.1. Aspecte conceptuale

Practica finantarii comertului international a cunoscut o permanenta nnoire, astfel nct, alaturi de tehnici financiar - bancare devenite "clasice", cum ar fi creditul - furnizor, cumparator, au aparut noi modalitati ajungndu-se ca activitatea financiara sa se mpletesca cu cea comerciala. n acest context, al diversificarii tehnicilor de finantare, a aparut si s-a dezvoltat leasingul - o solutie de o simplitate dezarmanta, fiind imaginata pentru a da un nou impuls lumii afacerilor.

Cresterea rapida a volumului operatiunilor de leasing pe piata internationala, a fost determinata de usoara scadere a posibilitatilor de creditare, de necesarul tot mai mare de fonduri de investitii, dar si de politicile protectioniste practicate de anumite state sau grupuri de state.

Leasingul nu este nca, pentru multi, un concept usor de nteles; el separa producerea bogatiei (valorii) de proprietatea asupra mijloacelor de productie si pare ca rastoarna complet teoriile care nu pot concepe crearea de bogatie fara a fi, implicit, proprietarul mijloacelor de productie. n fapt, nsa, acest lucru devine posibil, pentru simplul motiv ca pretutindeni capitalul este foarte scump, iar afacerile care consuma mult capital nu sunt neaparat si cele mai eficiente din punct de vedere financiar. n loc de a fi proprietarul unor bunuri patrimoniale producatoare de venit si a purta responsabilitatea pentru finantarea, ntretinerea si nlocuirea acestora - putem pur si simplu nchiria aceste bunuri patrimoniale si obtine bani din diferenta dintre costul chiriei si ceea ce se cstiga din venitul generat de respectivele bunuri. Cu un minim de capital investit si cu un management al echipamentului nchiriat bine condus, se pot obtine bani din exploatarea eficienta a mijloacelor de productie si nu din proprietatea asupra acestora. Rezultatul este o eficienta financiara superioara.Analiznd definitiile date de diversi autori sau organisme internationale vom constata ca, n esenta, n ciuda unor diferente, exprima unul si acelasi lucru: achizitionarea de la furnizori de catre o societate specializata (financiara) a unor bunuri si nchirierea acestora unor utilizatori (care nu dispun de resursele banesti necesare achizitionarii lor direct de la furnizor). nchirierea se efectueaza pe o perioada data, pe baza unui contract care stipuleaza conditiile de plata, cuantumul ratelor, obligatiile partilor si conditiile de transfer a bunului n proprietatea utilizatorului la optiunea acestuia.

Rezulta ca leasingul este o operatiune de finantare (creditare) pe baza unui contract specific, prin intermediul caruia utilizatorul poate folosi un bun n schimbul promisiunii de a plati chiria aferenta si, eventual, de a achizitiona n final bunul.

Sub aspect juridic, leasingul reprezinta un contract complex care permite unui agent economic sa obtina si sa utilizeze un lucru fara a plati imediat contravaloarea acestuia.

Una dintre primele ncercari de a defini operatiunile de leasing este consemnata de literatura franceza, definitie care se refera doar la leasingul imobiliar (denumit credit-bail). Aceasta include acele operatiuni prin care o ntreprindere da n locatie bunuri imobiliare (cumparate de ea sau construite prin efortul ei financiar) n scopul unei utilizari profesionale, cu conditia ca, indiferent de calificarea lor, sa permita locatarului sa devina proprietarul bunurilor (fie printr-o promisiune unilaterala de vnzare, fie prin achizitionarea directa ori indirecta a dreptului de proprietate a terenului pe care au fost edificate imobilele nchiriate, fie prin transferul de plin drept a dreptului de proprietate asupra constructiilor edificate pentru acel locator).

n literatura germana ntlnim o definitie incompleta a leasingului (n circularele fiscale din anul 1971 si respectiv 1972), care stabileste drept criteriu unic n caracterizarea contractului, durata sa fixa si perioada n care este reesalonata restituirea capitalului investit de finantator. Aceste circulare prevad n plus urmatoarele conditii:

a) contractul sa fie ncheiat pe o perioada determinata (irevocabila), timp n care nici una din parti nu este ndreptatita a proceda la reziliere;

b) cuantumul platilor facute de utilizator, sa includa, pe lnga costul de achizitie ori de productie, si toate cheltuielile accesorii suportate de societatea finantatoare.

Legislatia romneasca defineste leasingul ca fiind un ansamblu de operatiuni prin care "o parte, denumita locator, se angajeaza la indicatia unei alte parti, denumita utilizator, sa cumpere sau sa preia de la un tert, denumit furnizor, un bun mobil sau imobil si sa transmita utilizatorului posesia sau folosinta asupra acestuia contra unei plati numita redeventa, n scopul exploatarii sau, dupa caz, a achizitionarii bunului" (Ordonanta nr. 51/97, completata si modificata prin Legea nr. 90/28.04.1998, art. 1, alin. 1). n 1998 a aparut legea privind reglementarea activitatii de leasing care a adus unele completari ordonantei initiale. Totusi, ultimele coordonate juridice n care se desfasoara aceasta activitate au fost stabilite n 1999 prin Legea nr. 99.

Sub aspect economic, leasingul reprezinta o sursa de finantare, pe baza unui contract specific, n care finantatorul asigura fondurile necesare pentru ntreaga investitie. Pe ntreaga durata a contractului, nchiriatorul - proprietar permite utilizatorului - chirias sa utilizeze un anumit bun n schimbul promisiunii ultimului de a efectua o serie de plati (rate de leasing). Veniturile obtinute prin leasing att de catre finantator ct si de utilizator sunt derivate din utilizarea bunului, nu din dreptul de proprietate asupra acestuia.

Termenul de "leasing" include o varietate de tranzactii de la cele n care leasingul reprezinta folosirea proprietatii nchiriate pentru o scurta perioada de timp, pna la cele n care leasingul este, de fapt, un mijloc de finantare a utilizatorului - chirias pentru a achizitiona bunul nchiriat.

Dintr-un anumit unghi de vedere, leasingul reprezinta o operatiune de vnzare - cumparare cu plata n rate (daca bunul trece n proprietatea utilizatorului).

Asemanarea survine nsa numai prin prisma finalitatii.

Deosebirea consta n faptul ca daca prin operatiunea de vnzare a unui anumit bun se obtine echivalentul ei banesc, prin leasing se cedeaza dreptul de folosinta a unui bun.

Din punctul de vedere al utilizatorului, leasingul constituie o forma de creditare n cadrul careia sumele necesare achizitionarii bunului se obtin prin exploatarea acestuia, iar rambursarea lui se face esalonat sub forma ratelor de leasing si, n final, a valorii reziduale. Creditul obtinut este nsa sub forma de echipamente si nu baneasca.

Rezulta ca pentru utilizator leasingul este o afacere pe banii societatii de finantare, el asigurnd managementul afacerii. Tot din acest unghi de vedere, leasingul apare ca o vnzare n rate n cadrul careia dreptul de proprietate se transfera o data cu ultima rata.

Deosebirea fata de vnzarea n rate apare la durata de rambursare a ratelor (care la noi n tara trebuie sa fie de minim un an si maxim sapte ani respectiv sa acopere minim 75% din durata de functionare normal.4.2. Clasificarea operatiunilor de leasing

Diversitatea formelor operatiunilor de leasing poate fi structurata n anumite clase n functie de durata, partile participante, ponderea ratelor n pretul net de vnzare s.a. Astfel, n functie de durata nchirierii vom distinge:

leasing pe termen scurt (renting, hire);

leasing pe termen mediu (equipment leasing);

leasing pe termen lung (plant leasing).

Leasingul pe termen scurt consta n nchirierea bunurilor pe o durata de cteva ore, zile sau luni mai multor utilizatori, n vederea amortizarii. Exista unele forme "intermediare" de leasing pe termen scurt cum ar fi operatiunile hire si renting. Acestea nsa nu ndeplinesc conditia esentiala a unui contract de leasing si anume de a nu fi revocat de nici una dintre parti. Pe scurt, prin "hire" se ntelege nchirierea unor mijloace de transport sau echipamente cu ora sau ziua, inclusiv a service-ului aferent. Prin "renting" se realizeaza o nchiriere revocabila pe scurta durata, dar mai lunga dect n cazul operatiunii de tip hire.

Leasingul pe termen mediu presupune amortizarea bunului prin nchirierea consecutiva a acestuia mai multor utilizatori pe termene scurte de 2-3 ani.

Leasingul pe termen lung se practica frecvent pe piata bunurilor imobiliare pentru cladiri complet utilate, durata fiind de cca. 20-30 de ani. n fapt, durata normala de leasing corespunde celei de functionare normala a bunului urmnd ca, dupa perioada de nchiriere, utilizatorul sa poata opta pentru cumpararea acestuia la un pret inferior celui initial.

n functie de partile participante la contract distingem:

leasing direct, n care finantatorul este si furnizorul (producatorul) si

leasing indirect, n care finantarea i revine unei societati specializate (intermediare).

n functie de ponderea ratelor n pretul de vnzare al bunului distingem:

leasingul operational (de mentenanta, tehnic) - se deruleaza pe o perioada mai mica dect durata economica de viata estimata a echipamentului si presupune recuperarea n perioada de locatie doar a unei parti din bunul nchiriat, desi locatorul asteapta sa recupereze toate costurile prin rennoirea contractului sau prin nchirierea catre alti locatari. Ofera att finantarea, ct si servicii de mentenanta pentru echipamentul nchiriat, costul asigurarii mentenantei fiind inclus n chiria leasingului. Acest tip de leasing nu este complet amortizat. Principalele tipuri de echipamente implicate n tranzactiile de leasing operational sunt computerele, copiatoarele de birou, automobilele si camioanele. n mod frecvent, exista o clauza de anulare a contractului, care da posibilitatea locatarului sa renunte la locatie si sa restituie echipamentul nainte de expirarea contractului de baza, deci echipamentul poate fi napoiat daca se uzeaza moral sau daca locatarul nu mai are nevoie de el. Aceasta flexibilitate i avantajeaza pe locatari, diminundu-le riscul, dar locatorii se confrunta cu un risc mai mare.

leasingul financiar (de capital) - urmareste recuperarea integrala a valorii bunului n perioada de locatie si obtinerea unui profit. Specificul acestei forme de leasing consta n faptul ca societatea de leasing, de regula, nu alege, nu produce si nici nu livreaza bunul, doar achizitioneaza bunul sau dreptul de proprietate si folosinta de la furnizor. Acesta urmeaza a fi livrat utilizatorului direct de catre furnizor. Leasingul financiar nu ofera mentenanta, nu poate fi reziliat si este complet amortizat. La sfrsitul perioadei, locatarul poate opta pentru cumpararea bunului prin achitarea valorii reziduale. Societatea de leasing este deci doar un intermediar financiar ntre furnizor si utilizator. Lesorul transfera toate riscurile incidente detinerii obiectului.

Exceptie face situatia n care furnizorul este si titularul operatiunilor de leasing.

Legislatia americana consemneaza urmatoarele caracteristici ale acestei forme de leasing:

- obligatiile partilor contractante (finantator si utilizator) devin irevocabile din momentul semnarii contractului de leasing si nu al sosirii la destinatie a bunului. Orice abatere de la specificatia tehnica a bunului va fi solutionata de catre utilizator direct cu furnizorul;

- orice ntrziere n livrarea bunului va fi semnalata de furnizor si nu de societatea de leasing. De asemenea, orice obligatie ce revine de regula finantatorului asupra bunului este transferata furnizorului;

- finantatorul nu si asuma obligatoriu garantia ca bunul este adecvat destinatiei (scopul comercial);

- nerespectarea termenelor de garantie, a conditiilor de ntretinere si service reprezinta o problema ntre furnizor si utilizator, acesta din urma fiind utilizatorul tuturor garantiilor ce apar n legatura cu livrarea bunurilor.

n concluzie, societatea de leasing este doar un intermediar financiar ntre furnizorul bunului si utilizator.

Dupa modul de calcul al costurilor pe baza carora se calculeaza ratele de leasing distingem:

leasingul net n care ratele se calculeaza numai pe baza pretului net de vnzare a bunului, chiria incluznd pretul folosintei;

leasingul brut (full service leasing) n care ratele includ cheltuielile de asigurare, ntretinere si reparatii ale bunului. Aceasta forma de leasing se ntlneste frecvent la instalatiile complexe sau acolo unde se doreste cucerirea pietei. Ea reprezinta o modalitate de permanentizare a relatiilor dintre firme si adncire a colaborarii dintre ele.

Dupa tarile implicate n derularea operatiunii distingem:

leasingul international (extern) care se deruleaza n alta tara dect cea de provenienta a bunului, iar societatea de leasing si utilizatorul sunt rezidenti n tari diferite.Legislatia n domeniu din tara noastra, concretizata prin Legea nr. 99/1999 cu modificarea si completarea "Ordonantei Guvernului nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing" prevede desfasurarea operatiunii de leasing fara a trata n mod special leasingul international. Aceasta operatiune se subntelege ca poate fi practicata conform art. 25 astfel:

"Bunurile mobile care sunt introduse n tara de catre utilizatori, persoane fizice sau juridice romne, n baza unor contracte de leasing ncheiate cu societati de leasing, persoane juridice straine, se ncadreaza n regimul vamal de admitere temporara, pe toata durata contractului de leasing, cu exonerarea totala de la obligatia de plata a sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garantiilor vamale.

Bunurile mobile care sunt introduse n tara de societatile de leasing, persoane juridice romne, n baza unor contracte ncheiate cu utilizatorii, persoane fizice sau juridice romne, se ncadreaza n regimul vamal de import, cu exceptarea de la plata a sumelor aferente tuturor drepturilor de import.

n cazul n care utilizatorul, din vina societatii de leasing sau a furnizorului, nu si-a exercitat dreptul de optiune prevazut n contract, privind prelungirea termenului de leasing sau achizitia bunului, iar bunul nu a fost restituit, utilizatorul este obligat sa achite taxa vamala la valoarea reziduala a bunului, care nu poate fi mai mica de 20% din valoarea de intrare a bunului."

Practicarea leasingului financiar international aduce dupa sine la nivelul utilizatorului pe lnga avantajele create de legiuitor respectiv, plata taxelor vamale la valoarea reziduala, un cost suplimentar concretizat n plata impozitului pe dobnda inclusa n redeventa daca aceasta este prezentata separat sau pe toata valoarea ratei de leasing n caz contrar, pentru statul romn, impozit ce urmeaza a fi achitat odata cu plata ratelor de leasing.

leasingul intern, la fel ca si leasingul financiar extern, sunt operatiuni de finantare n care participantii sunt aceiasi, particularitatea constnd n faptul ca, att utilizatorul ct si societatea de leasing sunt persoane rezidente ale aceleiasi tari.

Alte forme de leasing mai des ntlnite sunt leasingul imobiliar si leasingul actionar.

Leasingul imobiliar ar putea reprezenta un instrument financiar eficient n achizitionarea de sedii de firme sau locuinte. Fiscalitatea si pretul de achizitie al imobilelor sunt doua dintre piedicile dezvoltarii acestuia. Aparitia pe piata romneasca a unei banci ipotecare va duce la scurtarea termenului de executare a unui astfel de contract.

n Romnia, leasingul imobiliar nu reprezinta deocamdata un instrument financiar curent utilizat de agentii economici, asa cum se ntmpla n Occident. Dificultatile acestui sistem tin n primul rnd de aspectul fiscal, pretul de achizitie al imobilului fiind amortizat, conform legii, ntr-o perioada lunga de timp, ajungnd chiar pna la 50 ani, n functie de vechimea constructiei. Prin urmare, cea mai mare parte a ratei este suportata din profitul net al firmei, deductibile fiind dobnda, rata lunara a amortizarii, la care se adauga costurile legate de asigurare si impozitele aferente. Dincolo de aspectul fiscal, o alta cauza a ineficientei leasingului imobiliar este scaderea din ultimii doi ani a pietei interne. Fenomenul este cauzat de decapitalizarea continua care a avut loc att la nivelul agentului economic, ct si la nivelul persoanelor fizice. Accesul persoanelor fizice la leasing este limitat n conditiile n care contractele se ncheie pe o perioada foarte scurta, ratele avnd o valoare prea ridicata pentru a putea fi acoperite din venituri "normale", precum salariile sau colaborarile. Astfel, leasingul imobiliar devine atractiv n conditiile n care bunul contractat aduce un plus de productie sau venituri suplimentare fata de activitatea din acel moment, n asa fel nct rata de leasing sa fie acoperita chiar din activitatea respectiva.

4.3. Participantii si etapele derularii operatiunilor de leasing

Pornind de la definitia leasingului care presupune transferul dreptului de utilizare al unui bun sau utilaj de la o parte (finantator) catre alta (utilizator), ne confruntam cu o serie de termeni specifici pe care vom ncerca sa-i explicam n cele ce urmeaza.

Furnizorul - poate fi producatorul bunului sau o societate comerciala care l-a achizitionat de la producator.Finantatorul (locatorul) - poate fi o companie financiara, un holding, o banca de investitii sau comerciala, societate de asigurare, o societate de leasing sau chiar furnizorul.Sunt situatii n care acesta atrage si alte companii la finantarea operatiunii, daca valoarea bunului este ridicata (n cazul avioanelor sau a instalatiilor complexe).n cazul n care finantatorul este o banca, aceasta nu are controlul asupra ntretinerii si exploatarii bunului, ea ncasnd doar contravaloarea ratelor restante din mprumutul acordat (daca la sfrsitul locatiei bunul reintra n posesia furnizorului).Prin urmare, bunul va trebui protejat printr-un colateral (garantie). n acest caz, ratele de leasing vor fi mult mai ridicate ntruct bancile, spre deosebire de societatile de asigurare, nu urmaresc profituri din manevrarea unor bunuri, ci din manevrarea banilor care sunt mai "scumpi" deoarece, fiind lichizi, au o rotatie mai mare.Utilizatorul (utilizatorul, locatarul), de regula, este unic. Doar n anumite situatii, stipulate prin contractul de leasing, este posibila exploatarea bunului n asociere cu un alt utilizator, adica subnchirierea acestuia.

Cap. V. mprumuturile din emisiunea de obligatiuni

Imprumuturile din emisiunile de obligatiuni reprezinta contravaloarea obligatiunilor emise prin subscriptie publica, potrivit legii.Sunt imprumuturi pe termen lung, emise de societatile private, de sectorul public sau cel semipublic, agenti care au, in general, acces pe piata financiara. de regula este vorba despre societati comerciale mari (societati pe actiuni) care fac apel la economiile publice.Aceste imprumuturi sunt divizate in parti egale, numite obligatiuni, rambursabile la o scadenta determinata si generatoare de dobanzi, de obicei anuale.Titlurile sunt remise creditorilor care au subscris imprumutul, terti numiti si obligatari.Orice obligatiune are aceeasi valoare nominala (valoare initiala). Ea pate fi nominativa sau la purtator.Conform normelor si uzantelor, valoarea obligatiunilor emise de o societate pe actiuni nu poate sa depaseasca trei patrimi din capitalul varsat existent, conform ultimului bilant aprobat.Desi nu este exclus ca obligatiunile sa fie vandute publicului chiar de cosietatea emitenta, in practica celor mai multor tari se intalneste situatia in care aceasta operatie se realizeaza prin intermediul unei institutii financiare specializate sau al unui grup de banci reunite intr--un sindicat de emisiune.Obligatiunea este o valoare cu venit fix, in opozitie cu actiunea, care este o valoare cu venit variabil.In functie de tipul ratei dobanzii, pot fi distinse doua categorii de imprumuturi din emisiunea de obligatiuni:a) imprumuturi cu rata fixa, pentru care rata dobanzii este fixata in momentul emisiunii, pentru intreaga durata a imprumutului;b) imprumuturi cu rata variabila, care la randul lor pot fi:- imprumuturi cu rata revizuibila (la 6 luni; la 3 ani etc.), prin referire la ratele pietei obligatare (RPO) si alle pietei monetare (RPM);- imprumuturi a caror remunerare este indexata, de exemplu, in functie de RPO sau RPM.Modalitatea de rambursare a imprumuturilor obligatare se fixeaza in momentul emisiunii. rambursarea se poate realiza:a) in integralitate, la scadenta;b) progresiv (in doua sau mai multe transe):- prin rascumparare in bursa, sau- prin procedeul tragerii la sorti.Modalitatile de rambursare prin \"anuitati constante\" sau prin \"amortizari constante\" au disparut, de regula, din practica pietelor financiare.Durata imprumutului din emisiunea de obligatiuni este aleasa de societatile emitente; in practica europeana, cele mai frecvente durate sunt cuprinse in intervalul 8-10 ani.Bibliografie:

1. Tole, M., Matei, N.C., Iatan, E., Elefterie, E.

Analiza economico financiara a entitatilor economice. Metode,

tehnici si modele, Editura Pro Universitaria, Bucuresti, 2006

2. Iatan, E., Elefterie, L.Contabilitate aprofundata. Contabilitatea intreprinderilor in

conformitate cu directivele europene O.M.F.P. 1752/2005,

Editura Muntenia, Constanta, 2007

3. Dragota, V., Ciobanu, A., Obreja, L., Dragota, M.,

Management financiar, vol I si II, Editura Economica, Bucuresti

4. Florea, S

Contabilitatea societatilor comerciale, Editura Ex Ponto,

Constanta, 2007

5. Stancu, I.

Finante. Piete financiare si gestiunea potofoliului. Investitii reale

si finantarea lor. Analiza si gestiunea financiara a intreprinderii, Editura Economica Bucuresti, 2002

6. Dumitru, M.

Finantele intreprinderii, Editura Fundatiei Romania de Maine,

Bucuresti, 2006

7. Stroe, R.

Gestiunea financiara a intreprinderii, Editura ASE, CIEDD,

Bucuresti, 2001

PAGE 2