Suport de Curs - Agr. Eco

S.C. ALITHEIA PROFESIA S.R.L. – formare professională Lucrător în agricultură și în gospodărie ecologică

1

CUPRINS

CAPITOLUL 1 COMUNICAREA LA LOCUL DE MUNCĂ ......................................................... 8

1.1 SCHEMA ORGANIZATORICĂ ŞI LEGĂTURILE IERARHICE, OPERATIVE ŞI

FUNCŢIONALE................................................................................................................................. 8

1.2 PROCEDURILE INTERNE DE COMUNICARE SPECIFICE LOCULUI DE MUNCĂ –

LIMBAJUL PROFESIONAL ............................................................................................................. 8

CAPITOLUL 2 MUNCA ÎN ECHIPĂ ............................................................................................... 9

2.1 SCHEMA ORGANIZATORICĂ ȘI RAPORTURILE IERARHICE ȘI FUNCȚIONALE

SPECIFICE LOCULUI DE MUNCĂ ................................................................................................ 9

2.2 COMPONENȚA ECHIPELOR DE LUCRU PENTRU DIFERITE TIPURI DE ACTIVITĂȚI

SPECIFICE CULTURILOR AGRICOLE .......................................................................................... 9

2.3 TIPURI DE LUCRĂRI AGRICOLE SPECIFICE ....................................................................... 9

2.4 FAZELE DE DESFĂŞURARE A LUCRĂRILOR AGRICOLE SPECIFICE ŞI A ALTOR

TIPURI DE ACTIVITĂŢI CARE IMPLICĂ CARE IMPLICĂ COLABORAREA CU ALŢI

LUCRĂTORI .................................................................................................................................... 10

CAPITOLUL 3 APLICAREA N.P.M., N.P.S.I. SI DE PROTECŢIA MEDIULUI ..................... 11

3.1 NORMELE DE PROTECŢIA MUNCII ŞI NORMELE DE PREVENIRE ŞI STINGERE A

INCENDIILOR SPECIFICE ACTIVITĂŢII DESFĂŞURATE ...................................................... 11

3.2 SISTEMELE DC AVERTIZARE, SISTEMELE DE AMPLASARE A PUNCTELOR

PENTRU PREVENIREA ŞI STINGEREA INCENDIILOR ........................................................... 11

3.3 NOŢIUNI PENTRU ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR ..................................................... 12

CAPITOLUL 4 APROVIZIONAREA CU MATERII PRIME ȘI MATERIALE ....................... 13

4.1 CALITATEA SEMINȚELOR ECOLOGICE DE SOIURI ȘI HIBRIZI DE DIFERITE

CULTURI. TIPURI DE ÎNGRĂȘĂMINTE ORGANICE. .............................................................. 13

4.1.1 Calitatea semințelor ecologice de soiuri și hibrizi de diferite culturi. ...................................... 13

4.1.2 Tipuri de îngrășăminte organice. ............................................................................................. 15

4.2 CONSUMURI SPECIFICE LA SEMINȚE ȘI ÎNGRĂȘĂMINTE ............................................ 16

4.3 MODUL DE DEPOZITARE A PRODUSELOR ECOLOGICE. CATALOAGE CU

FURNIZORI DE PRODUSE ............................................................................................................ 17

4.3.1 Metode de depozitare pentru cereale ....................................................................................... 17

4.3.1.1 Depozite pe pardoseali .......................................................................................................... 17

4.3.1.2 Silozuri sau baterii de silozuri ............................................................................................... 17

4.3.2 Cataloage cu furnizori de produse ........................................................................................... 18

4.3.2.1 Selectarea furnizorilor ........................................................................................................... 18

4.3.2.2 Furnizori de produse ............................................................................................................. 19


2

CAPITOLUL 5 IDENTIFICAREA SURSELOR DE POLUARE A MEDIULUI ...................... 21

5.1 SURSE DE POLUARE EXISTENTE ÎN AGRICULTURĂ, REGULI DE DEPOZITARE A

ÎNGRĂȘĂMINTELOR CHIMICE ȘI NATURALE ....................................................................... 21

5.1.1 Îngrășămintele, surse potentiale de poluare a apei și solului ................................................... 21

5.1.1.1 Îngrășăminte minerale sau chimice ....................................................................................... 22

5.1.1.2 Îngrășăminte organice ........................................................................................................... 23

5.1.2 Reguli de depozitare a îngrășămintelor chimice și naturale ..................................................... 24

5.1.2.1 Reguli de depozitare a îngrășămintelor chimice ................................................................... 24

5.1.2.2 Reguli de depozitare a îngrășămintelor naturale ................................................................... 26

5.2 DETERMINAREA EFECTELOR POLUANTE ALE DIFERIȚILOR POLUANȚI DIN

AGRICULTURĂ. RECONOAȘTEREA PRIN METODE DACTILE ȘI BIOLOGICE ALE

EFECTELOR DIFERIȚIILOR POLUATORI DIN CULTURA PLANTELOR DE CÂMP ........... 30

5.2.1 Efectele poluanților chimici ..................................................................................................... 31

5.2.2 Efectele poluării cu pesticide ................................................................................................... 31

5.2.3. Reconoașterea prin metode dactile și biologice ale efectelor diferițiilor poluatori din cultura

plantelor de câmp .............................................................................................................................. 32

5.3 METODE DE RECOLTARE A PROBELOR DE SOL ȘI APĂ. MODUL DE FUNCȚIONARE

A UNEI STAȚII DE EPURARE A APELOR UZATE. LUCRĂRI DE DESECARE ȘI DRENAJ

ALE SOLURILOR AFECTATE ...................................................................................................... 33

5.3.1 Prelevarea probelor de sol ........................................................................................................ 33

5.3.2 Prelevarea probelor de apă ....................................................................................................... 38

5.3.3 Modul de funcționare a unei stații de epurare a apelor uzate ................................................... 40

5.3.4 Lucrări de desecare și drenaj ale solurile afectate .................................................................... 41

CAPITOLUL 6. AMPLASAREA CULTURILOR DE CAMP ECOLOGICE ÎN

ASOLAMENT ..................................................................................................................................... 44

6.1 CERINȚELE PEDO-CLIMATICE PE SPECII SI SOIURI DE CULTURĂ............................. 44

6.1.1 Grâu ......................................................................................................................................... 44

6.1.2 Secară ....................................................................................................................................... 44

6.1.3 Triticale .................................................................................................................................... 45

6.1.4 Orzul ........................................................................................................................................ 46

6.1.5 Ovăzul ...................................................................................................................................... 47

6.1.6 Sorgul ....................................................................................................................................... 48

6.1.7 Porumb ..................................................................................................................................... 49

6.1.8 Floarea soarelui ........................................................................................................................ 49

6.1.9 Sfecla de zahăr ......................................................................................................................... 51

6.2 METODE DE EVALUARE A ÎNSUȘIRILOR PEDOLOGICE ............................................... 52


3

6.2.1 Textura solului reprezintă gradul de mărunţire a părţii minerale a solului şi proporţia acestora

în alcătuirea solului ........................................................................................................................... 52

6.2.2 Structura solului ....................................................................................................................... 53

6.2.3 Apa din sol ............................................................................................................................... 54

6.2.4 Formarea şi alcătuirea părţii organice a solurilor ..................................................................... 54

6.2.4.1 Principalele tipuri de humus ................................................................................................. 55

6.3 NOȚIUNI DESPRE ASOLAMENTE ECOLOGICE. NOȚIUNI DE FITOTEHNIE (TIPURI

DE PLANTE AGRICOLE) – NOȚIUNI DE AGROTEHNICĂ PLANTELOR DE CULTURĂ ... 56

6.3.1 NOȚIUNI DESPRE ASOLAMENTE ECOLOGICE ............................................................. 56

6.3.2. Noțiuni de fitotehnie (tipuri de plante agricole) ...................................................................... 58

6.3.3 Noțiuni de agrotehnica plantelor de cultură ............................................................................. 59

6.4 UTILAJE FOLOSITE PENTRU ÎNFIINȚAREA CULTURILOR AGRICOLE ....................... 61

6.5 TIPURI DE ROTAȚII ÎN TEHNOLOGIA ECOLOGICĂ ........................................................ 62

CAPITOLUL 7. PREGĂTIREA TERENULUI PENTRU ÎNFIINŢAREA CULTURILOR DE

CÂMP ECOLOGICE ......................................................................................................................... 64

7.1 TEHNOLOGIA DE PREGATIRE A PATULUI GERMINATIV PENTRU CULTURA

PLANTELOR DE CÂMP ................................................................................................................. 64

7.2 INDICI CALITATIVI AI ARATURII PENTRU PLANTELE DE CAMP ECOLOGICE ...... 66

7.2.1 Lucrările solului ....................................................................................................................... 66

7.2.2 Arătura ..................................................................................................................................... 66

7.2.3 Lucrarea cu grapa ..................................................................................................................... 67

7.2.4 Lucrarea cu ajutorul cultivatorului ........................................................................................... 68

7.3 LUCRĂRI DE MOBILIZARE A SOLULUI ÎN TEHNOLOGIA ECOLOGICĂ ..................... 69

7.4 UTILAJE FOLOSITE ÎN PREGĂTIREA DIFERENȚIATĂ A PATULUI GERMINATIV .... 70

7.4.1 Grape ........................................................................................................................................ 70

7.4.1.1 Grape cu colţi ........................................................................................................................ 71

7.4.1.2 Sapa rotativă SR-4,5 ............................................................................................................. 71

7.4.1.3 Grapele stelate GS-1,0M şi GS-1,2M ................................................................................... 71

7.4.2 Maşini pentru nivelarea terenurilor .......................................................................................... 71

7.4.2.1 Nivelatorul NT-3.2 ............................................................................................................... 71

7.4.3 Combinatoare ........................................................................................................................... 71

7.4.3.1 Combinatorul pentru pregătirea patului germinativ şi cultivaţie totală CPGC-4 .................. 71

7.4.4 Cultivatoare .............................................................................................................................. 72

7.4.4.1 Cultivatorul CPS-6 ................................................................................................................ 72

7.4.4.2 Cultivatorul universal CPU-8................................................................................................ 72

7.4.4.3 Cultivatorul purtat pentru plante tehnice CPPT-4 ................................................................. 72

7.4.4.4 Cultivatorul legumicol CL-2.8 ............................................................................................. 72


4

7.5 PERIOADE OPTIME DE EXECUTARE A LUCRĂRILOR DE MOBILIZARE A SOLULUI

.......................................................................................................................................................... 72

CAPITOLUL 8. UTILIZAREA ÎNGRĂȘĂMINTELOR PENTRU CULTURI DE CÂMP ....... 74

8.1 PRINCIPIILE ŞI REGULILE DE FERTILIZARE ÎN AGRICULTURA ECOLOGICĂ ......... 74

8.1.1 Principiile de fertilizare în agricultura ecologică ..................................................................... 74

8.1.2 Reguli de fertilizare în agricultura ecologică ........................................................................... 74

8.2 TIPURI DE ÎNGRĂȘĂMINTE NATURALE............................................................................ 75

8.2.1 Gunoiul de grajd ...................................................................................................................... 75

8.2.2 Urina şi mustul de bălegar ....................................................................................................... 76

8.2.3 Compostul ................................................................................................................................ 77

8.2.4 Îngrăşămintele verzi ................................................................................................................. 81

8.3 TEHNOLOGIA ECOLOGICĂ DE CULTURĂ A PLANTELOR DE CÂMP .......................... 82

8.4 DEPOZITAREA ȘI FERMENTAREA GUNOIULUI PE PLATFORME SPECIAL

AMENAJATE................................................................................................................................... 83

8.5 TIPURI DE COMPOSTURI ȘI PROCEDEE DE PREPARARE .............................................. 84

8.5.1 Compostul de frunze ................................................................................................................ 84

8.5.2 Compostul de gunoi de grajd ................................................................................................... 84

8.5.3 Prepararea compostului ............................................................................................................ 85

8.6 ADMINISTRAREA ÎNGRĂȘĂMINTELOR ORGANICE LICHIDE ...................................... 86

8.7 UTILAJE DE ADMINISTRAT ÎNGRĂȘĂMINTE ORGANICE ............................................. 87

CAPITOLUL 9. ÎNFIINȚAREA CULTURILOR DE CÂMP CU TEHNOLOGIE

ECOLOGICĂ ...................................................................................................................................... 90

9.1 SEMĂNATUL CULTURILOR DE CÂMP CU TEHNOLOGIE ECOLOGICĂ ...................... 90

9.1.1 Grâu ......................................................................................................................................... 90

9.1.2 Secară ....................................................................................................................................... 90

9.1.3 Triticale .................................................................................................................................... 91

9.1.4 Orzul ........................................................................................................................................ 91

9.1.5 Ovăz ......................................................................................................................................... 92

9.1.6 Porumb ..................................................................................................................................... 93

9.1.7 Floarea soarelui ........................................................................................................................ 94

9.1.8. Rapiță ...................................................................................................................................... 94

9.2 TIPURI DE SEMĂNĂTORI ...................................................................................................... 94

9.2.1 Maşini de semănat în rânduri ................................................................................................... 95

9.2.1.1 Semănătoarea universală purtată SUP-29 ............................................................................. 95


9.2.1.2 Semănătoarea universală purtată SUP- 48 M........................................................................ 97



5

9.2.1.4 Maşina combinată pentru prelucrarea totală a solului, semănat cereale păioase şi ierburi

MCT-2,5 ........................................................................................................................................... 98

9.2.2 Maşini de semănat în cuiburi ................................................................................................... 98

9.2.2.1 Semănătoarea de precizie combinată SPC-8 ......................................................................... 98

9.3 CALCULUL NORMELOR DE SĂMÂNȚĂ PENTRU DIFERITE CULTURI ECOLOGICE 99

9.3.1 Calculul normelor de sămânță pentru grâu .............................................................................. 99

9.3.2 Calculul normelor de sămânță pentru secară ........................................................................... 99

9.3.3 Calculul normelor de sămânță pentru triticale ....................................................................... 100

9.3.4 Calculul normelor de sămânță pentru orz .............................................................................. 100

9.3.5 Calculul normelor de sămânță pentru ovăz ............................................................................ 100

9.3.6 Calculul normelor de sămânță pentru porumb ....................................................................... 101

9.4 INDICI DE CALITATE A SEMINȚELOR ............................................................................. 102

9.5 SUBSTANȚE ECOLOGICE FOLOSITE PENTRU TRATAREA SEMINȚELOR ȘI TIPURI

DE TRATAMENTE NATURISTE ................................................................................................ 105

CAPITOLUL 10. EXECUTAREA LUCRĂRILOR DE ÎNTREŢINERE A PLANTELOR DE

CÂMP ECOLOGICE ....................................................................................................................... 107

10.1 TIPURI DE LUCRĂRI DE ÎNTREȚINERE .......................................................................... 107

10.2 TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR DE ÎNTREȚINERE A PLANTELOR DE CÂMP

ECOLOGICE .................................................................................................................................. 107

10.2.1 Lucrarile de întreținere pentru culturile de toamnă .............................................................. 107

10.2.2 Lucrarile de întreținere pentru culturile de primavară neprășitoare ..................................... 108

10.2.3 Lucrarile de întreținere pentru culturile prășitoare ............................................................... 109

10.2.4 Lucrari speciale de întreținere a culturilor .......................................................................... 109

10.3 METODE ECOLOGICE DE COMBATERE A BURUIENILOR......................................... 110

10.4 TIPURI DE INSTALAȚII DE IRIGAT ................................................................................. 114

10.4.1.1 Instalația de aspersiune cu tractare longitudinală IATL.................................................... 114

10.4.1.2 Instalația de aspersiune cu tractare longitudinală echipată cu ramificație din tuburi flexibile

(IATL - RTF 25) ............................................................................................................................. 115

10.4.1.3 Instalația autodeplasabilă transversal (IAT 300) ............................................................... 116

10.4.1.4 Instalația de aspersiune cu tambur și furtun (IATF-300) .................................................. 117

10.5 LUCRĂRI SPECIALE APLICATE ÎN LOTURI SEMINCERE ........................................... 119

10.5.1 Lucrări speciale aplicate în loturi semincere la cereale păioase (grău, orz, ovaz, secară,

triticale) ........................................................................................................................................... 119

10.5.2. Lucrări speciale aplicate în loturi semincere la porumb ..................................................... 120

10.5.3 Lucrări speciale aplicate în loturi semincere la leguminoase ............................................... 120

10.5.4 Lucrări speciale aplicate în loturi semincere la plante tehnice............................................. 121

10.5.5 Lucrări speciale aplicate în loturi semincere la sfecla de zahăr ........................................... 121


6

10.5.6 Lucrări speciale aplicate în loturi semincere la inul pentru fibre ......................................... 121

10.6. PRODUSE ECOLOGICE FOLOSITE PENTRU COMBATEREA BOLILOR ȘI

DĂUNĂTORILOR ......................................................................................................................... 122

10.6.1 Combaterea bolilor (agenţilor patogeni) în sistemul de agricultură ecologică .................... 122

10.6.2 Combaterea dăunătorilor în sistemul de agricultură ecologică ........................................... 122

CAPITOLUL 11. RECOLTAREA ȘI DEPOZITAREA PRODUCȚIEI CULTURILOR DE

CÂMP ECOLOGICE ....................................................................................................................... 124

11.1 TEHNOLOGIA DE RECOLTARE, ETICHETARE ȘI DEPOZITARE A PRODUCȚIEI

AGRICOLE ECOLOGICE ............................................................................................................. 124

11.1.1 Tehnologia de recoltare a producției agricole ecologice ...................................................... 124

11.1.2 Etichetarea produselor ecologice ......................................................................................... 125

11.1.3 Depozitarea producției agricole ecologice .......................................................................... 126

11.2 UTILAJE FOLOSITE PENTRU RECOLTAREA PLANTELOR DE CÂMP ȘI A

FURAJELOR .................................................................................................................................. 126

11.2.1 Combine pentru recoltarea cerealelor păioase ..................................................................... 126

11.2.1.1 Combinele C-12, CP-12, C-14U ....................................................................................... 126

Recoltarea cerealelor păioase reclamă un volum mare de muncă într-o perioadă scurtă de executare

(6-10 zile) cât reprezintă perioada optimă de recoltare. .................................................................. 126

11.2.1.2 Combina C-12 ................................................................................................................... 127

11.2.1.3 Combina CP-12 ................................................................................................................. 127

11.2.1.4 Combina C-14U ................................................................................................................ 127

11.2.2 Maşini şi echipamente de recoltat porumb pentru boabe ..................................................... 128

11.2.2.1 Combina pentru recoltat porumb C-3P ............................................................................. 128

11.2.2.2 Echipamentul RI pentru recoltarea integrală a porumbului, montat pe combina C-12 ..... 128

11.2.2.3 Echipamentul CS-4M pentru recoltarea ştiuleţilor, montat pe combina C-12 .................. 129

11.2.2.4 Depănuşătorul mobil DM-6 .............................................................................................. 129

11.2.2.5 Batoza de porumb BP-6 .................................................................................................... 129

11.2.3 Maşini pentru recoltarea plantelor furajere .......................................................................... 129

11.2.3.1 Cositoarea CP-40 .............................................................................................................. 129

11.2.3.2 Cositoarea CPS-65 ............................................................................................................ 130

11.2.3.3 Cositoarea cu dublu cuţit CDC-1,8 ................................................................................... 130

11.2.3.4 Motocositoarea Carpatina ................................................................................................. 130

11.2.3.5 Cositoarea greblă autopurtată CGA .................................................................................. 130

11.2.3.6 Cositoarea GMD – 44 ....................................................................................................... 130

11.2.3.6 Cositoarea CM 188 ........................................................................................................... 130

11.2.3.7 Grebla GO-3 ...................................................................................................................... 130

11.2.3.8 Grebla transversală GT-1,8 ............................................................................................... 131


7

11.2.3.9 Remorca autoîncărcătoare LW 220 PICO......................................................................... 131

11.3 METODE DE ELIBERARE A TERENULUI DE RESTURI VEGETALE .......................... 131

11.4 VALORIFICAREA PRODUCTIEI SECUNDARE ............................................................... 133

11.5 AMBALAJE ȘI ETICHETE FOLOSITE LA RECOLTAREA ȘI PĂSTRAREA

PRODUSELOR AGRICOLE ECOLOGICE .................................................................................. 133

CAPITOLUL 12. ASIGURAREA CONDIȚIILOR DE CERTIFICARE A PRODUSELOR

AGRICOLE ECOLOGICE ............................................................................................................. 145

12.1 LEGISLAȚIA ȘI REGLEMENTĂRILE ÎN VIGOARE PRIVIND AGRICULTURA

ECOLOGICĂ ................................................................................................................................. 145

12.2 CONVERSIA LA AGRICULTURA ECOLOGICĂ .............................................................. 148

12.2.1. Planul de conversie ............................................................................................................. 149

12.2.2 Modul de realizare a conversiei ........................................................................................... 150

12.2.3 Durată conversie .................................................................................................................. 151

12.3 TEHNOLOGIA ECOLOGICĂ DE PRODUCERE A CEREALELOR ȘI PLANTELOR

TEHNICE ....................................................................................................................................... 152

12.3.1 Tehnologia ecologică de producere a cerealelor .................................................................. 152

12.3.1.1 Grâul ................................................................................................................................. 152

12.3.1.2 Secară ................................................................................................................................ 154

12.3.1.3 Cultura orzului .................................................................................................................. 155

12.3.1.4 Ovăz .................................................................................................................................. 156

12.3.1.5 Porumbul ........................................................................................................................... 157

12.3.2. Tehnologia ecologică de producere a plantelor tehnice ...................................................... 159

12.3.2.1. Floarea soarelui ................................................................................................................ 159

12.3.2.2. Sfecla de zahăr ................................................................................................................. 160

12.3.2.3. RAPIŢA .......................................................................................................................... 161

12.3.2.4. CÂNEPA ......................................................................................................................... 163

12.4 ORGANISME ABILITATE PENTRU INSPECȚIE ȘI CERTIFICARE .............................. 166

12.5 DOCUMENTE NECESARE CERTIFICĂRII ....................................................................... 170

12.6 CONDIȚII DE VALORIFICARE A PRODUSELOR ECOLOGICE .................................... 171

BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................................... 174


8

CAPITOLUL 1 COMUNICAREA LA LOCUL DE MUNCĂ

1.1 SCHEMA ORGANIZATORICĂ ŞI LEGĂTURILE IERARHICE,

OPERATIVE ŞI FUNCŢIONALE

Comunicarea poate fi realizată cu alţi lucrători din echipă, cu superiorii ierarhici sau

cu terţi, caeștia fiind reprezentați de persoane cu aprovizionarea, clienţi sau alţi agricultori.

De multe ori aceștia sunt reprezentați de persoane fizice autorizate (colegi de muncă cu care

se află în relaţii funcţionale).

Comunicarea vizează transmiterea și primirea informațiilor la locul de muncă sau

participarea la discuții pe teme profesionale. Comunicarea trebuie realizată cu respectarea

raporturilor ierarhice, operative şi funcţionale existente la locul de muncă.

Formele de comunicare pot fi verbale sau scrise. Metodele de comunicare folosite

trebuie să fie în concordanță cu procedurile interne, astfel încât să permită o transmitere

rapidă şi corectă a informaţiilor. Cel mai adesea comunicarea este realizată verbal, direct sau

prin alte mijloace.

Foarte important este faptul ca informaţiile transmise să fie reale, complete şi

exprimate în limbajul specific locului de muncă.

Comunicarea la locul de muncă presupune inclusiv abordarea problemelor

profesionale, care trebuie discutate şi rezolvate printr-un proces acceptat de toţi membrii

colectivului. Punctele de vedere proprii trebuie argumentate clar şi exprimate fără reţinere, cu

menținerea unei atmosfere adecvate. În cadrul acestor discuţii în grup trebuie respectat

dreptul la opinie al celorlalţi participanţi.Posibilele divergenţe ce pot apărăre trebuie rezolvate

cu calm, înţelegere şi atenţie.

1.2 PROCEDURILE INTERNE DE COMUNICARE SPECIFICE LOCULUI

DE MUNCĂ – LIMBAJUL PROFESIONAL

În funcție de forma de organizare pot exista proceduri interne de comunicare, care

sunt specifice locului de muncă.

Pentru ocupația de agricultor pentru culturi de câmp ecologice, la fel ca în cazul

altor ocupații există un limbaj profesional specific, care se referă la terminologia specifică

aferentă agriculturii ecologice. Termenii specifici limbajului profesional trebuie utilizați

corect și corespunzător.


9

CAPITOLUL 2 MUNCA ÎN ECHIPĂ

2.1 SCHEMA ORGANIZATORICĂ ȘI RAPORTURILE IERARHICE ȘI

FUNCȚIONALE SPECIFICE LOCULUI DE MUNCĂ

Schema organizatorică și implicit raporturile ierarhice și funcționale de la locul de

muncă sunt dependente de dimensiunea și modalitatea de constituire din punct de vedere

organizatoric. Organigrama reprezintă o structură a unei organizații care se poate fi redată

grafic printr-o schemă, în nodurile căreia se regăsesc posturile, iar liniile care unesc nodurile

sunt relațiile (de ordonare sau subordonare) dintre membri. Relațiile dintre posturi sunt

detaliate și în fișa postului a fiecărui angajat.

Raporturile ierarhice și funcționale trebuie cunoscute de către ficare lucrător și

respectate cu strictețe. Dependent de forma de organizare, pot exista proceduri de lucru

elaborate, în care sunt specificate în detaliu modalitățile de realizare a diferitelor tipuri de

activități și un regulament intern de organizare și funcționare.

2.2 COMPONENȚA ECHIPELOR DE LUCRU PENTRU DIFERITE TIPURI

DE ACTIVITĂȚI SPECIFICE CULTURILOR AGRICOLE

Componența echipelor de lucru este stabilită în funcție de activitățile specifice ce

urmează a fi întreprinse pentru diferite tipuri de lucrări, dar și de resursele materiale și umane

disponibile.

Munca în echipă presupune integrarea activităţii proprii în activitatea echipei cu care

colaborează, în diferite etape ale activităţii specifice ocupației agricultor pentru culturi

ecologice.Din acest punct de vedere este importantă identificarea rolului propriu în cadrul

echipei, care bineînțeles trebuie realizată în concordanță cu sarcinile specifice de realizat și

tipul lucrării care trebuie executate.

Toate activitățile trebuie desfășurate în vederea atingerii obiectivelor propuse. De

asemenea, activitățile propuse trebuie realizate astfel încât să se încadreze în activitatea

generală a echipei. Activitatea proprie trebuie desfăşurată în așa fel încât lucrarea de executat

să fie realizată în contextul impus de tehnologia ecologică.

2.3 TIPURI DE LUCRĂRI AGRICOLE SPECIFICE

Lucrările agricole specifice culturilor ecologice, pot fi încadrate în diferite tipuri,

precum: fertilizarea organică, tratamente cu produse naturiste ecologice la seminţe şi în

vegetaţie, combaterea buruienilor prin praşilă mecanică şi manuală, amenajarea


10

corespunzătoare a spaţiilor de depozitare, ambalarea şi etichetarea produselor ecologice

pentru depozitare şi valorificare.

Pentru fiecare tip de lucrări care sunt executate în cadrul culturilor ecologice, trebuie

să se cunoască tehnologia de lucru și alte caracteristici privind aplicarea acestora, care sunt

detaliate în capitolele următoare.

2.4 FAZELE DE DESFĂŞURARE A LUCRĂRILOR AGRICOLE

SPECIFICE ŞI A ALTOR TIPURI DE ACTIVITĂŢI CARE IMPLICĂ CARE

IMPLICĂ COLABORAREA CU ALŢI LUCRĂTORI

Fazele de desfășurare a lucrărilor agricole specifice trebuie să fie în concordanță cu

tehnologiile agricole ecologice. În funcție de specificul și complexitatea lor, pot presupune

munca în ehipă, respectiv colaborarea cu alți lucrători în vederea realizării. Pe lângă

activitățile cu specific agricol, și alte tipuri de activități pot impune relații de colaborare cu

alte persoane.


11

CAPITOLUL 3 APLICAREA N.P.M., N.P.S.I. SI DE PROTECŢIA

MEDIULUI

3.1 NORMELE DE PROTECŢIA MUNCII ŞI NORMELE DE PREVENIRE

ŞI STINGERE A INCENDIILOR SPECIFICE ACTIVITĂŢII DESFĂŞURATE

Fiecare lucrător trebuie să cunoască, să respectare și să aplice corect normelor de

protecția muncii și normele de prevenire și stingere a incendiilor pe întreaga durată de

desfăşurare a tuturor activităţilor specifice ocupaţiei agricultor pentru culturi de câmp

ecologice. Acest lucru presupune inclusiv utilizarea adecvată şi menţinerea echipamentelor

de protecţie a muncii în condiţii de securitate. De asemenea un trebuie neglijat modul de

depozitare a materialelor specifice.

Este necesară realizarea instruirilor periodice privind securitatea și sănătatea în

muncă, precum și menținerea documentației specifice privind protecția muncii. În cadrul

acestor instruiri sunt discutate riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice

ocupației de agriculor pentru culturi ecologice, modalitățile de prevenire și protecție

împotriva accidentelor și a diferitelor riscuri. De asemenea trebuie abordate instructiunile

proprii de securitate si sănătate în muncă privind activităţile desfăşurate în cadrul cursului,

expunerea lucrătorilor la riscurile biologice, pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, pentru

evacuarea în caz de incendiu, privind semnalizarea de securitate şi/sau sănătate la locul de

muncă.

3.2 SISTEMELE DC AVERTIZARE, SISTEMELE DE AMPLASARE A

PUNCTELOR PENTRU PREVENIREA ŞI STINGEREA INCENDIILOR

Echiparea cu sisteme de semnalizare şi stingere a incendiilor trebuie să fie asigurată

în funcţie de destinaţie, tipul de construcţiei şi vulnerabilitatea la incendiu conform legislației

și normelor în vigoare.

Sistemele și instalațiile de semnalizare a incendiilor pot să includă echipamente de

control și semnalizare, detectoare de incendiu sau alte echipamente sau dispozitive. Sistemele

pentru avertizare/alarmare pot fi reprezentate de dispozitive acustice (sirene electrice,

clopote, sonerii, etc.), dispozitive optice (lămpi, semnalizatoare, panouri de semnalizare),

stații de radioficare sau radioamplificare, televiziune cu circuit închis, interfoane.


12

În general, sistemele pentru prevenirea și stingerea incendiilor au rol de detectare,

semnalizare, avertizare, alarmare sau chiar de actionare a echipamentelor de protecție și

stingere.

Pentru stingerea incendiilor elementele cel mai comune sunt reprezentate de

pulverizatoare cu actionare automată sau manuală și hidranții interiori sau exteriori (pe bază

de apă sau spumă), cu care trebuie să prevăzute construcțiile specifice din cadrul fermelor

agricole.

3.3 NOŢIUNI PENTRU ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR

Desfășurarea corespunzătoare a activităților specifice implică o stare de sănătate

bună, care este în legătură directă cu un stil de viață sănătos. Stilul de viață poate fi afectat de

existența unor vicii, care cu siguranță afectează activitatea prestată la locul de muncă și mai

ale spot genera accidente. Cele mai frecuente vicii întâlnite sunt reprezentate de consumul de

alcool, tigări,droguri sau chiar a unor medicamente în exces.Efectele negative ale acetora pot

conduce la degradarea stării de sănătate, la dezvoltarea unui comportament antisocial sau

chiar aparția stării de stres. Astfel de vicii se recomandă a fi evitate în afara programului de

lucru, în timp ce sunt cu desăvârșire interzise în timpul programului.

Prin desfășurarea corectă a activităților specifice de lucru pot fi evitate o serie de

accidente la locul de muncă. Dacă totuși este semnalat vreun accident trebuie acordat prim

ajutor, in funcție de specificul și gravitatea acestuia. Accidente: loviri, leziuni, arsuri (arsuri

termice, chimice, electrice, chimice, prin radiații), hemoragii, mușcături, înțepături, luxații

sau fracturi, căderi de la înălțime, electrocutări, otrăviri, intoxicații, etc.

În toate situațiile de acordare a primului ajutor este importantă asigurarea locului

accidentului, luarea măsurilor de prevenire pentru ca starea de fapt să nu se înrăutățească,

stabilirea contactul cu persoana bolnavă sau accidentată, acționarea corespunzătore când

persoana accidentată sau bolnavă și-a pierdut cunostința și stabilirea priorităților.


13

CAPITOLUL 4 APROVIZIONAREA CU MATERII PRIME ȘI

MATERIALE

4.1 CALITATEA SEMINȚELOR ECOLOGICE DE SOIURI ȘI HIBRIZI DE

DIFERITE CULTURI. TIPURI DE ÎNGRĂȘĂMINTE ORGANICE.

4.1.1 Calitatea semințelor ecologice de soiuri și hibrizi de diferite culturi.

Calitatea seminţelor este foarte importantă dacă dorim ca răsadurile să fie sănătoase

şi ecologice, iar recoltele mari.

În agricultura ecologică, materialul de înmulţire (seminţe, răsaduri, butaşi, stoloni)

trebuie să fie obţinut prin tehnici de producţie ecologice. Seminţele nu trebuie să provină din

organisme modificate genetic sau derivate ale acestora şi nu trebuie să fie tratate la

însămânţare decât cu produse admise în agricultura ecologică.

Putem avea o primă garanţie în privinţa calităţii seminţelor dacă le procurăm din

magazine specializate, pentru că acestea sunt obligate să vândă numai seminţe de bună

calitate, eventual însoţite de un buletin de analiză sau de informaţii care sunt scrise pe

ambalajul acestora. Seminţele trebuie să provină de la un producător care practică tehnicile de

producţie ecologică.

Pentru ca seminţele să fie de bună calitate, trebuie să îndeplinească următoarele

condiţii:

să corespundă soiului dorit;

să nu fie amestecate cu impurităţi;

să aibă un aspect sănătos;

să aibă o germinaţie bună (să încolţească majoritatea seminţelor procurate);

să încolţească la scurt timp după plantare (în funcţie de specie, desigur şi în

condiţii propice).

În cazul în care sunt obţinute chiar din gospodăria proprie, seminţele trebuie să

provină de preferinţă de la recolta precedentă, pentru că în timp ele îşi pierd calitatea de a

germina rapid.

Gradul de germinaţie al seminţelor este un indicator al calităţii seminţelor şi se

poate verifica cu uşurinţă chiar acasă. Într-un vas se pune un strat subţire de vată (sau nisip,

pentru seminţele mari precum cele de pepene), care se udă şi pe care se presară câte 100 de

seminţe.


14

Vasul se acoperă cu o coală de hârtie şi se ţine într-o încăpere care să îndeplinească

condiţiile de temperatură necesare pentru ca soiul respectiv să încolţească. Substratul trebuie

udat periodic, chiar zilnic, astfel încât să fie mereu umed, dar fără ca seminţele să fie înecate

de apă. După ce a trecut perioada necesară pentru ca seminţele să încolţească, ne putem da

seama dacă lotul de seminţe e de calitate bună în funcţie de procentul de seminţe încolţite.

Important este şi ca plăntuţele să fie sănătoase, nu răsucite, groase sau pătate, acestea fiind

semne că seminţele din care au ieșit nu au fost bune.

Există o nevoie de a reduce costul seminţelor şi de a dezvolta, soiuri noi de înaltă

calitate, care pot obţine soiuri cu polenizare liberă, şi care pot fi produse de către fermieri sau

federaţiile agricultorilor, în urma unui training simplu general cu privire la producţia de

seminţe.

Avantajele soiurilor de seminţe de înaltă productivitate

Soiurile cu polenizare liberă oferă o mulţime de beneficii pentru micii fermieri:

Înalta productivitate duce la obţinerea de înalte soiuri cu polenizare liberă care se

adaptează bine la costurile reduse a sistemelor din agricultura ecologică, şi care se bazează pe

rotaţia culturilor, diversificarea culturilor şi amestecul siste matic între soiurile de culturi

diferite genetic;

Înalta productivitate duce la obţinerea de înalte soiuri cu polenizare liberă care se

adaptează bine la costurile reduse a sistemelor din agricultura ecologică, şi care se bazează pe

rotaţia culturilor, diversificarea culturilor şi amestecul sistematic între soiurile de culturi

diferite genetic;

Ele asigură seminţe pentru sezonul următor;

Ele asigură agricultorul împotriva dăunătorilor, pierderilor de recolte, stresului

biotic şi abiotic, deoarece acestea sunt caracterizate prin rezistenta poligenică împotriva

dăunătorilor şi a bolilor fiind diverse din punct de vedere genetic diverse (rezistenţă multi-

genă);

Ele ajută la reducerea costurilor seminţelor scumpe;

Agricultorii au posibilitatea de a alege şi selecta seminţele care se găsesc pe piaţă

în interesul lor;

Studiile arată că acestea conţin mai multe micro substanţe nutritive care luptă

împotriva malnutriţiei şi alte micro substanţe care luptă împotriva deficitului de micro-

nutrienţi din regimul alimentar din zonele sărace rurale şi sunt foarte potrivite pentru

grădinăritul acasă;


15

4.1.2 Tipuri de îngrășăminte organice.

Îngrăşămintele organice folosite frecvent în agricultura ecologică sunt: gunoiul de

grajd, urina şi mustul de gunoi, compostul, îngrăşăminte verzi şi resturile vegetale.

Gunoiul de grajd

Gunoiul de grajd este un amestec de dejecţii solide şi lichide provenite de la

animale şi, în majoritatea cazurilor, de materiale grosiere folosite ca aşternut. Prezintă interes

prin faptul că se produce în cantităţi relativ mari, conţine cantităţi importante de substanţe

nutritive absolut necesare refacerii fertilităţii solurilor şi nutriţiei plantelor.

Urina şi mustul de bălegar sunt dejecţiile lichide, respectiv, fracţia lichidă a

bălegaruluii produs de animale. Aceste produse se prezintă sub formă de suspensie de culoare

galben maronie.

Compoziţia chimică a urinei şi mustului de bălegar le încadrează în categoria

produselor organice azoto-potasice.

Starea fizică şi compoziţia chimică a urinei şi mustului de bălegar orientează

folosirea acestora în două direcţii:

activator al fermentării gunoiului de grajd şi al compostului;

îngrăşământ cu acţiune rapidă, atât ca îngrăşământ de bază, cât şi foliar.

Fertilizarea cu urină şi must de bălegar se face numai o dată la 3-4 ani pentru a evita

îmburuienarea terenurilor şi decalcifierea plantelor şi a vieţuitoarelor ierbivore.

Compostul

Compostul reprezintă produsul final al biodegradării controlate (compostării) a

deşeurilor organice de natură vegetală sau animală. El este un produs stabil, igienizat şi bogat

în humus, ce poate fi utilizat ca îngrăşământ, amendament sau suport de cultură. Fiind o

biodegradare controlată, microorganismele responsabile, desfăşoară o activitate complexă,

condiţionată de patru parametrii esenţiali:

oxigenarea;

caracteristicile fizico-chimice ale produselor supuse compostării;

temperatura;

umiditatea.

Îngrășămintele verzi sunt diferite plante, mai ales leguminoase care se cultivă în

mod special, singure sau în amestec, pentru a îmbunătăţii însuşirile solului.

Acestea au efecte multiple asupra solului: creşterea conţinutului de materie organică

şi a rezervelor de azot mineral, protecţia împotriva eroziunii, creşterea capacităţii solului de


16

reţinere a apei şi a elementelor nutritive, intensificarea activităţii microorganismelor şi

reducerea gradului de infestare a terenurilor cultivate cu buruieni şi agenţi patogeni.

Dintre dezavantajele îngrăşămintelor verzi sunt: costurile relativ mari cu înfiinţarea,

recoltarea şi încorporarea culturilor şi efectele de blocare a azotului mineral şi de intensificare

a mineralizării materiei organice din sol.

Majoritatea plantelor cultivate ca îngrăşământ verde fac parte din 3 familii botanice:

Fabaceae (Leguminosae): bob, mazăre, măzăriche, lupin, fasoliţă, soia, seradela

(Ornithopus sativus), trifoi, sulfina (Mellilotus officinalis), coronişte (Coronilla varia) etc.

Brassiceae (Cruciferae): rapiţa, muştar etc.

Poaceae (Gramineae): secară, triticale şi ovăzul în amestec cu leguminoase

anuale.

4.2 CONSUMURI SPECIFICE LA SEMINȚE ȘI ÎNGRĂȘĂMINTE

Grâul are următorul consum specific de elemente nutritive: 2,3 - 3,3 kg N, 1,1 - 1,8

kg P2O5, 1,9 - 3,7 kg K2O penturu a se obţine 100 kg boabe + paiele aferente.

Porumbul, datorită producţiei ridicate, are un mare consum specific de elemente

nutritive: 18 - 30 kg N, 10 - 14 kg P2O5, 24 – 36 kg K2O penturu a se obţine 100 kg boabe +

producţia secundară aferentă.

Floarea-soarelui are următorul consum specific de elemente nutritive: 4 - 8 kg N,

1,5 - 2,5 kg P2O5, 8 - 1,3 kg K2O, 2 kg MgO penturu a se obţine 100 kg boabe + producţia

aferentă.

Rapiţa are următorul consum specific de elemente nutritive: 5 - 6 kg N, 3 – 6 kg

P2O5, 3 - 5 kg K2O, 4 - 6 kg Ca penturu a se obţine 100 kg boabe + producţia aferentă.

Inul are următorul consum specific de elemente nutritive: 1,2 - 1,6 kg N, 0,5 kg

P2O5, 1 - 1,8 kg K2O penturu a se obţine 100 kg boabe + producţia aferentă.

Cânepa are următorul consum specific de elemente nutritive: 1,2 - 1,7 kg N, 0,4 -

0,5 kg P2O5, 6,5 - 7,5 kg K2O penturu a se obţine 100 kg boabe + producţia aferentă.

Cultura de sfeclă este o mare consumatoare de elemente nutritive, datorită rădăcinii

profunde şi a producţiei ridicate. Are următorul consum specific de elemente nutritive: 3,7 - 5

kg N, 1,5 - 2,8 kg P2O5, 5,5 - 11,5 kg K2O penturu a se obţine o tonă de rădăcini la hectar.


17

4.3 MODUL DE DEPOZITARE A PRODUSELOR ECOLOGICE.

CATALOAGE CU FURNIZORI DE PRODUSE

Cerealele se depozitează în spaţii autorizate, care trebuie să asigure respectarea

condiţiilor de depozitare, recepţia, păstrarea şi livrarea acestora la indici de calitate conform

contractelor, în vederea comercializării şi/sau procesării pentru consumul uman, hrana

animalelor şi industrializare (conform Ordonanţei de urgenţă nr. 12/2006 din 22 februarie

2006).

4.3.1 Metode de depozitare pentru cereale

Există urmatoarele tipuri de sisteme de depozitare a cerealelor:

Depozitarea pe pardoseală;

Silozuri sau baterii de silozuri.

4.3.1.1 Depozite pe pardoseali

Sistemele pentru depozitarea pe pardoseală au una sau mai multe moduri de

înmagazinare unde cerealele sunt depozitate:

vrac în grămezi;

în diviziuni (spaţii delimitate cu pereţi despărţitori);

în saci mari stivuiţi pe paleţi;

în containere, sau în camere.

4.3.1.2 Silozuri sau baterii de silozuri

Pentru depozitarea cerealelor se utilizează silozuri individuale cu o capacitate de 10 -

200 tone. Silozurile au echipamente de încărcare şi descărcare. Cele mai multe au o parte

inferioră plană care permite circulaţia aerului. O proporţie importantă de silozuri individuale

are conducte permanente de încărcare pneumatică.

Echipamentul suplimentar include o unitate compusă din ventilator, aparat electric

de încălzire a aerului şi un dispozitiv de control cu biosenzori, permiţând controlul automat,

uscarea şi răcirea suplimentară a cerealelor, dacă este cazul.

Bateriile de siloz cu o capacitatea peste 600 tone, amplasate în ferme, sunt denumite

depozite pentru fermă. Acestea sunt construcţii moderne proiectate pentru a fi încărcate cu

cereale din mijloace de transport pe roţi, imediat după ce sunt treierate folosind combina,

pentru a curăţa şi usca cerealele şi apoi, a le depozita. În aceste instalaţii sunt realizate toate

operaţiile şi procedurile al căror ansamblu constituie un proces tehnologic complet mecanizat

al sistemelor moderne de stocare a cerealelor.

Principalele lor componente sunt silozuri metalice cilindrice, fabricate din plăci de

oţel cu protecţie anticorozivă, cu o capacitate de 60 – 2.000 de tone. În trecut, silozurile cu


18

sisteme eficiente de descărcare aveau o parte inferioră conică. În prezent, se utilizează din ce

în ce mai mult silozurile cu partea inferioră plană şi sisteme mecanice de descărcare.

Silozurile cu partea inferioară plană au pardoseala de tip grătar sau pardoseala

perforată. Cele cu partea inferioară conică au sisteme de distribuţie a aerului, calote,

jgheaburi sau orificii de ventilare. Dotate cu un ventilator corespunzător, acestea permit

ventilarea mecanică a cerealelor reprezentând un sistem modern de conservare şi depozitare.

4.3.2 Cataloage cu furnizori de produse

4.3.2.1 Selectarea furnizorilor

Pentru a se evita cumpărarea de bunuri care nu sunt produse conform normelor U.E.

– întotdeauna în progres şi evoluţie – producătorii vor trebui să cumpere materii prime şi

materiale de la furnizori specializaţi, capabili să dea sugestii calificate cât şi instrucțiuni de

folosire. La nivel european, Regulamentul (CE) al Comisiei nr. 889/2008, anexele I, II şi V-

X, listează toate intrările (materii prime şi materiale din afara fermei) permise în agricultura

ecologică. Acestea, însă, pot varia considerabil de la ţară la ţară, deoarece aceste intrări şi

folosirea lor sunt conforme cu legislaţia naţională şi anumite aspecte ale regulilor U.E. sunt

interpretate sau implementate diferit în statele membre.

Îngrăşăminte, seminţe, substanţe pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor şi

echipamente corespunzatoare producţiei ecologice, pot fi însă dificil de găsit.

În unele ţări, există registre oficiale cu producătorii şi distribuitorii de input-uri. De

exemplu, Ministerul Agriculturii din Italia cere ca unităţile care produc sau distribuie

îngrăşăminte şi amendamente sub sigla „Permise în agricultura ecologică” trebuie sa depună

la Institutul de Cercetări pentru Nutriţia Plantelor (ICNP) o cerere specifică şi facsimilul

etichetei produsului. Odată ce testele necesare au fost făcute, Institutul trebuie să actualizeze

periodic lista companiilor şi produselor pentru care documentatia menţionată anterior a fost

prezentată şi verificată. Această listă, numită „Registrul de îngrăşăminte şi amendamente

pentru agricultura ecologică (F + SC)”, conţine acele inputuri care au fost verificate de ICNP.

Pentru a introduce noi companii şi produse în Registru (F + SC), se are în vedere actualizarea

continuă.

Există de asemenea baza de date web pentru inputuri, de exemplu „Organic x

Seeds”, o bază de date a furnizorilor de seminţe ecologice din Europa administrată de un

Consortiu de organizaţii. Pe internet se găsesc, de asemenea, Directorate ale furnizorilor

certificaţi ecologic, precum BioEurope, imprimată in Italia, care conţin informatii detaliate

asupra companiilor de input-uri ecologice.


19

Este de subliniat că, referitor la procesarea în agricultura ecologică, materiile prime

trebuie să fie produse în ferme certificate şi monitorizate în conformitate cu regulile U.E. În

consecinţă, cand se cumpără un produs, este necesar să aibă certificat şi conţinutul acestuia va

trebui menţionat în registrele fermei. În particular, când se cumpărară furaje şi seminţe, este

important a avea şi certificarea că sunt libere de OMGuri.

4.3.2.2 Furnizori de produse

Semințele ecologice și cartofi de sămânță disponibili pe teritoriul României sunt

redate în tabelul următor, în conformitate cu datele publicate de M.A.D.R. (pentru

actualizare se recomandă consultarea paginii web a M.A.D.R.):

Grupa de plante

Specia Soiul / varietatea

Producător/ Comerciant (furnizor)

Date de contact ale producătorului/

comerciant (furnizor)

Numele organismului de certificare al

producătorului/ furnizorului

Cereale Grâu (Triticum aestivum)

Arieșan S.C. DEMETRA S.A.

Strada Gheorghe Doja nr. 3, ap. 4, localitatea Dorohoi, județul Botoșani, Telefon 0744776075

BIOS SRL ITALIA

Plante oleaginoase și textile

Plante furajere

Cartofi Material de Înmulțire vegetativă

Altele Castraveți (Cucumis sativus)

Akord S.C. BEJO ROMÂNIA S.R.L.

Str. Intrarea Sulfinei, nr. 96 B, localitatea Măgurele, județul Ilfov, CP 077125, tel.: 021.332.86.66

AUSTRIA BIO GARANTIE S.R.L SUCURSALA ROMÂNIA

Castraveți Adam S.C. BEJO Str. Intrarea Sulfinei, AUSTRIA BIO

(Cucumis sativus) ROMÂNIA S.R.L. nr. 96 B, localitatea Măgurele, CP 077125,

GARANTIE S.R.L SUCURSALA

tel.: 021.332.86.66 ROMÂNIA

Conopidă (Brassica oleracea var. botrytis)

Skywalker S.C. BEJO ROMÂNIA S.R.L.




Goodman S.C. BEJO ROMÂNIA S.R.L.




Balboa S.C. BEJO ROMÂNIA S.R.L.




Veronica S.C. BEJO ROMÂNIA S.R.L.




20

Broccoli (Brassica oleracea gemmifera)

Fiesta S.C. BEJO ROMÂNIA S.R.L.



Broccoli (Brassica oleracea gemmifera)

Belstar S.C. BEJO ROMÂNIA S.R.L.



Gulii (Brasica oleracea var. gongylodes)

Korist S.C. BEJO ROMÂNIA S.R.L.



Gulii (Brassica oleracea var. gongylodes)

Korridor S.C. BEJO ROMÂNIA S.R.L.



Varză chinezească (Brassica rapa, Brassica pekinensis)

Kaboko S.C. BEJO ROMÂNIA S.R.L.



Varză roșie (Brassica oleracea var. capitata rubra)

Buscaro S.C. BEJO ROMÂNIA S.R.L.



Varză roșie (Brassica oleracea var. capitata rubra)

Integro S.C. BEJO ROMÂNIA S.R.L.




21

CAPITOLUL 5 IDENTIFICAREA SURSELOR DE POLUARE A

MEDIULUI

5.1 SURSE DE POLUARE EXISTENTE ÎN AGRICULTURĂ, REGULI DE

DEPOZITARE A ÎNGRĂȘĂMINTELOR CHIMICE ȘI NATURALE

Cele mai importante surse de poluare a mediului sunt reprezentate de:

- rezidii petroliere care pot fi deversate pe teren sau în ape,

- depozitarea în câmp pe sol a îngrăşămintelor chimice în vrac,

- deversarea urinei şi a bălegarului din fermele zootehnice pe sol sau în ape,

- emanaţii de gaze toxice industriale,

- deversări de reziduuri toxice industriale în ape de suprafaţă,

- obiective industriale cu emanaţii şi deversări toxice.

Poluanții cel mai frecvent întâlniți sunt:

- nitraţi şi nitriţi - proveniți din îngrăşăminte chimice şi organice aplicate în exces,

- compuşi chimici cu conţinut de cianuri, arsenic, mercur din deversări,

- petrol şi alte substanţe folosite în extracţii petroliere.

5.1.1 Îngrășămintele, surse potentiale de poluare a apei și solului

Îngrășămintele sunt amestecuri de substanțe șimple și/sau compuse, de natură

organică sau minerală, care se aplică sub formă lichidă, semifluidă sau solidă în sol, la

suprafață, sau foliar în scopul sporirii fertilității solului și a producției vegetale.

Din punct de vedere al originii, îngrășămintele sunt chimice (cu azot, fosfor, potașiu,

microelemente etc.), respectiv produse industriale anorganice (minerale) și organice (ex. urea

și derivații ei), organice naturale (care provin din sectorul zootehnic), organice vegetale (care

provin de la plante verzi: lupin, măzăriche, latir, sulfină etc.; și plante uscate), bacteriene

(nitragin, azotobacterin, fosfobacterin etc.).

Dacă îngrășămintele nu sunt foloșite corespunzator, ținând cont de însușirile solului,

gradul lui de aprovizionare cu elemente nutritive, necesarul de nutrienți al plantelor și

recoltele prognozate, pot deveni surse importante de poluare a mediului înconjurator și în

special a mediului acvatic.

În ceea ce privește poluarea cu nitrați a apelor este necesar de la bun început să se

delimiteze patru surse principale de poluare:

nitrați proveniți din mineralizarea deșeurilor și dejecțiilor menajere;


22

nitrați proveniți din fermentarea nedirijată sau prost dirijată a deteurilor și apelor

uzate provenite din sectorul zootehnic;

nitrați proveniți din îngrășăminte chimice;

nitrați proveniți din mineralizarea humusului.

Ordinea în care au fost date aceste clase de poluanți reflectă ponderea acestora ca

poluatori.

5.1.1.1 Îngrășăminte minerale sau chimice

Îngrășămintele minerale au o concentrație mare în nutrienți și poșibilități multiple de

combinare. Se pot produce sub diferite forme, sunt manipulate cu ușurință iar administrarea

lor se face mecanizat, cu mare precizie.

Îngrășămintele minerale, în special cele cu azot, fiind solubile, au calitatea de a

putea așigura aproape în totalitate nutrienții necesari plantelor și într-o formă care să permită

plantelor absorbția lor directa. Aceste avantaje favorizează utilizarea lor cu preferință în

detrimentul îngrășămintelor organice, a caror manipulare și administrare este mai dificilă și

mai costișitoare. Un alt avantaj important al îngrășămintelor minerale este acela că permit

asocierea lor cu îngrășăminte organice sau îngrășăminte verzi.

Dișiparea nutrienților aplicați în sol în alte compartimente ale mediului (în mod

special în mediul acvatic) depinde de solubilitatea fiecarui tip de îngrășământ utilizat. Astfel,

în marea lor majoritate, îngrășămintele chimice cu azot sunt solubile aproape în totalitate în

apa din sol, ceea ce creează poșibilitatea pierderilor de nitrați în anumite circumstanțe și

concentrarea lor în timp în apele subterane și de suprafată.

Fosfații prezintă solubilitate mult mai redusă, acumulându-se în fracțiunea minerală

coloidală a solului în care sunt reverșibil adsorbiți. Cantitatea de fosfați solubilizată de către

apa din sol este în mare parte absorbită de către rădăcinile plantelor, cantitatea antrenată prin

mișcarea apei în straturile mai profunde ale solului este foarte redusă.

Cunoscând aceste particularități se poate aprecia că:

• riscul de poluare a apelor subterane cu fosfați este foarte limitat, cu excepția

șituației în care îngrășămintele de acest tip sunt utilizate necorespunzator pe soluri

nișipoase, foarte permeabile, care permit trecerea particulelor de îngrășăminte fără să le

adsoarbă;

• riscul de poluare a apelor de suprafață cu fosfați este ridicat, putând fi asociat cu

procesele erozionale de scurgere care provoacă transportul și acumularea particulelor de

sol încărcate cu fosfați în apele de suprafață.


23

• riscul de poluare cu nitrați este mare datorită solubilității lor ridicate în apa din

sol și usurinței cu care sunt transportați în adâncime în apele de percolare;

O cerință a bunelor practici agricole este că fiecare producator agricol să aplice

recomandarile privind modul de utilizare a diferitelor tipuri de îngrășăminte chimice sau

organice și să cunoască foarte bine condițiile de aplicare ale acestora. Aceste cunostințe,

alături de evaluarea corectă a cantitaților de nitrați din sol permite producătorului agricol să

optimizeze raportul între costurile suportate pentru îngrășăminte și valoarea producției

obținute, în condiții de protecție a mediului.

5.1.1.2 Îngrășăminte organice

Producția animalieră se dezvoltă în gospodării individuale și în mari ferme de

producție concentrate în zone tradiționale de creștere a animalelor. O consecință importantă

constă în acumularea în cantități mari a materialelor organice reziduale de conșistență solidă,

lichidă și semilichidă. În mod normal aceste reziduuri, cu valoare de îngrășăminte organice,

sunt utilizante la fertilizarea terenurilor agricole din apropiere.

Atunci când numărul animalelor este mult mai mare decât cel optim pentru suprafața

agricolă a fermei, cantitatea dejecțiilor depașește necesarul poșibil de utilizat ca îngrășământ

organic, astfel că acestea devin deșeuri care trebuie stocate și apoi eliminate. În acest scop

este necesar să fie luate anumite măsuri complementare direct la sursă, având caracter

tehnologic, în funcție de raportul dintre producția vegetală și cea animalieră.

Încărcarea resurselor de apă cu nutrienți proveniți din deversările dejecțiilor de la

fermele de animale este o consecință negativă, atât a neglijenței și exploatării unor utilaje

tehnologice și bazine de stocare defecte, cât și a nerespectării legislației în vigoare privind

apa și protecția mediului.

Administrarea dejecțiilor semilichide și lichide pe terenuri cu pantă accentuată, pe

terenuri slab drenate, înghețate, pe terenuri șituate în apropierea cursurilor de apă sau prin

aplicarea unor cantități exceșive și alegerea greșită a momentului administrării sunt practici

agricole care trebuie evitate.

Este importantă valoarea ridicată de fertilizare a gunoiului de grajd și a dejecțiilor pe

unitatea de volum. Dacă acestea sunt bogate în nutrienți, atunci pentru producătorii agricoli

devine rentabilă stocarea și utilizarea lor în locul îngrășămintelor minerale, care sunt mai

puțin acceșibile din cauza prețurilor ridicate. Acest îngrășământ organic este ieftin și la

îndemâna fiecarui producător agricol și, în plus, poate fi completat cu îngrășăminte chimice

pentru a realiza necesarul optim de nutrienți pentru culturile agricole.


24

Dejecțiile de porc sau de pasăre în special, pot fi procesate și transformate în

substanță concentrată, ce poate fi valorificată prin comercializare ca îngrășământ, rezolvând

astfel și problema deșeurilor în exces.

Dezvoltarea și concentrarea sectorului zootehnic în unele zone a dus la deteriorarea

calității apelor din multiple cauze, cum ar fi:

densitate mare a animalelor în raport cu suprafața agricolă aferentă sectorului

zootehnic;

concentrare și amplasare necorespunzatoare a fermelor în apropierea apelor de

suprafață, ori pe terenuri cu apă freatică de suprafață, ori pe terenuri în pantă;

mod defectuos de stocare și scurgere a efluenților;

contaminarea solului și apei cu nitrați și metale grele;

desfășurarea unor practici greșite de către crescătorii de animale prin utilizarea în

exces a dejecțiilor acumulate în fermele zootehnice.

Trebuie să se cunoască faptul ca orice îngrășământ cu azot sub formă organică este

mineralizat, rezultând în final forme de azot nitric și amoniacal. Principalul factor de evoluție

spre forme minerale de azot îl constituie raportul C/N, respectiv raportul existent între

cantitățile de carbon și azot din îngrășământ. El poate fi mai mult sau mai puțin ridicat și

conditionează viteza de mineralizare. Trecerea de la forma organică la cea minerală

(amoniacală sau nitrică) este în funcție de valoarea raportului C/N.

Îngrășămintele organice cu un raport C/N scazut (<15), cum sunt dejecțiile fără

așternut de paieă evoluează rapid (de exemplu: nitrificarea gunoiului de porc are loc în trei

până la cinci săptămâni), în timp ce îngrășămintele cu raport C/N ridicat (>30), cum sunt

dejecțiile cu așternut de paie, sunt mineralizate mai lent, în funcție de tipul substanțelor

hidrocarbonatate, care pot fi mai mult sau mai puțin degradabile, și de natura dejecțiilor.

5.1.2 Reguli de depozitare a îngrășămintelor chimice și naturale

5.1.2.1 Reguli de depozitare a îngrășămintelor chimice

Poluarea mediului înconjurator cu anumiți compuși rezultați de la aplicarea

îngrășămintelor sau de la depozitarea necorespunzatoare a acestora este în cele mai multe

cazuri cauzată de neglijența umană.

Producătorii agricoli au posibilitatea să cumpere îngrășămintele necesare fertilizării

culturilor în orice anotimp al anului, dupa necesități. Prin urmare, nu ar fi necesar ca ele să fie

păstrate în fermă. Însă, în economia de piață, prețurile sunt în continuă creștere și diferențiate

în funcție de sezonul de aplicare. Pentru acest motiv, fermierii și companiile de distribuire a


25

îngrășămintelor câștigă când cumpără mai ieftin, în avans. În acest caz, îngrășămintele

trebuie depozitate și păstrate pentru mai mult timp în depozite special amenajate:

păstrarea îngrășămintelor chimice se face în depozite uscate, bine aerisite, la

temperaturi scăzute, așezate pe pardoseala impermeabilă (de asfalt);

depozitele de păstrare trebuie să fie construite din materiale neinflamabile

durabile, de preferință caărămidă, acoperite cu țiglă, situate la o distanță de 30 - 40 m față de

alte clădiri și departe de orice surse de apă;

grosimea stratului de îngrășământ va fi de cel mult 2 m. Sacii se vor depozita

culcați, pentru a evita spargerea lor. În nici un caz nu se va proceda la depozitarea, chiar

temporară, sub cerul liber sau soproane, existând pericolul cert de poluare a apei și solului;

îngrășămintele minerale trebuie livrate și păstrate numai în ambalajele originale,

confecționate din materiale impermeabile și durabile, prevăzute cu inscripționări sau etichete

rezistente la deteriorare, care să indice clar tipul de îngrășământ, compoziția chimică, gradul

de solubilitate, data fabricației, termenul de garanție, alte recomandări specifice privind

transportul, depozitarea și manipularea;

azotatul de amoniu, care prezintă riscul de aprindere la temperaturi ridicate, în

special în perioadele calde, trebuie păstrat separat de celelalte îngrășăminte;

având în vedere că în perioadele reci și umede, umiditatea relativă critică a

aerului este peste 90%, majoritatea îngrășămintelor pot absorbi apa din atmosferă,

modificându-și starea fizică și chiar în unele cazuri compoziția;

cerința cea mai importantă la păstrarea îngrășămintelor este protejarea lor față de

umiditate și față de scurgeri în mediul înconjurator;

îngrășămintele chimice care urmează a fi administrate nu trebuie să fie tasate sau

aglomerate și nu trebuie să depășească umiditatea maxim prescrisă. Dacă în timpul păstrării

îngrășămintele s-au tasat sau aglomerat, se va proceda la mărunțirea și apoi la cernerea lor,

înainte de aplicare;

în cazul îngrășămintelor lichide, rezervoarele pentru captarea eventualelor

scurgeri trebuie făcute lângă depozit și cimentate pentru a evita poluarea apei freatice și apei

potabile din puțuri și fântâni. Când rezervoarele sunt pline, soluția trebuie pompată în cisterne

și împrăștiată pe terenurile care au nevoie să fie fertilizate;

nu este permis ca spălarea mașinilor de împrăștiat îngrășăminte să se facă în

râuri, lacuri sau în apropierea puțurilor sau fântânilor cu apă potabilă;

trebuie să se evite stocarea intermediară a îngrășămintelor în câmp deschis, fără

protecție, fiind posibile procese grave de poluare;


26

este necesară adoptarea unor măsuri de siguranță maximă în cazul stocării,

manipulării și adminstrării îngrășămintelor chimice lichide. Astfel, rezervoarele de stocare

trebuie să fie realizate din materiale rezistente la coroziune și să aibă capacitate

corespunzatoare, iar la administrarea în câmp se vor utiliza dispozitive speciale, ce împiedică

dispersia la vânt, atunci când se lucrează în apropierea unor surse de apă.

5.1.2.2 Reguli de depozitare a îngrășămintelor naturale

Îngrășămintele organice provenite din exploatațiile agro-zootehnice au o stare fizică

și o compoziție foarte variată. Între producerea lor și momentul aplicării în sol ca

îngrășământ, se pot produce pierderi mai mici sau mai mari de nutrienți, în special de azot,

care conduc pe de o parte la diminuarea valorii lor agronomice și pe de altă parte la poluarea

mediului, în special a apelor și aerului. Este necesar, prin urmare ca aceste subproduse să fie

gestionate de așa manieră, încât aceste pierderi să fie pe cât posibil reduse la minim, cu

păstrarea valorii lor fertilizante la parametrii inițiali.

Încă din stadiul de proiectare și construcție a depozitelor, bazinelor și incintelor

pentru depozitarea îngrășămintelor organice se va acorda cea mai mare atenție prevenirii și

protecției apelor și mediului împotriva poluării, prin urmatoarele măsuri:

amplasarea în afara zonelor sensibile și departe de sursele de apă;

capacitate de stocare suficientă;

construcție corespunzătoare, care să înglobeze toate sistemele de siguranță și

protecție;

condiții de exploatare în siguranță, optime și eficiente;

căi corespunzatoare de acces;

protecție împotriva incendiilor;

protecție împotriva eventualelor scurgeri din hidranti.

Dintre aceste măsuri, capacitatea de stocare este una dintre cele mai importante, ea

depinzând de:

tipul și mărimea lotului de animale, ținând cont de sistemul utilizat de organizare

al fermei și calitatea managementului aplicat;

durata perioadei de stocare;

tipul de depozitare;

metoda de manipulare și stocare a dejecțiilor;

gradul de diluție a dejecțiilor datorită ploilor sau altor tipuri de ape.

Acolo unde se stabilește un plan de gestionare în acord cu condițiile specifice locale

(tipul de sol, distanța față de sursele de apă, panta terenului, volumul precipitațiilor), sistemul


27

fermei și durata perioadelor de creștere, este posibilă gestionarea corectă a dejecțiilor, fără

riscul de a provoca poluarea surselor de apă.

Depozitele de stocare trebuie să fie astfel construite, încât să se evite orice risc a unei

astfel de poluări. Cu excepția unor cazuri speciale, prezentate în continuare, depozitele

trebuie să aiba o capacitate care să asigure stocarea pentru o perioadă de 4 luni (17-18

săptămâni).

Se recomandă o perioadă de stocare de 5 luni (23 - 24 săptămâni) atunci când se

evaluează un risc de poluare în perioada de împrăștiere pe teren a dejecțiilor, ca urmare a

creșterii debitelor de suprafață, sau a infiltrațiilor datorită unui drenaj intern rapid. În aceste

circumstanțe, datorită perioadei mai lungi de stocare, solulului i se dă posibilitatea de a se

usca și prin urmare de a-i crește capacitatea de absorbție a nutrienților din îngrășămintele

organice. Perioada de stocare mai îndelungată a dejecțiilor este benefică arealelor cu/sau fără

sisteme de drenaj, terenurilor în pantă, zonelor umede cu precipitații mai abundente, precum

și arealelor din vecinatatea cursurilor de apă.

În zonele cu risc mare, trebuie asigurate până la 6 luni de stocare (27 – 28

săptămâni). Aceste zone includ regiunile mai reci, cu precipitații mai abundente. De

asemenea, pot fi incluse în această categorie zonele cu folosință agricolă din bazinele

lacurilor, cu straturi subțiri de soluri aluviale, slab drenate, precum și a altor areale unde

riscul poluării apelor de la împrăștierea dejecțiilor este major.

Depozitarea dejecțiilor în gropi (bazin) amenajate direct în pământ este inacceptabilă

din mai multe motive, în primul rând ecologice. Cel mai grav fenomen este impregnarea în

timp a solului din zonele învecinate bazinului, solul devine total impermeabil, se degradează,

apa este reținută la suprafață, apar mlaștini și bălți pe suprafețe mari, apa freatică este poluată.

La amenajarea unui bazin de depozitare a dejecților este obligatoriu să se

impermeabilizeze total fundul acestuia prin acoperire cu folie de plastic, specială pentru acest

scop.

Dejectii lichide

O problemă foarte importantă o constituie depozitarea nămolului de la stațiile de

epurare și a dejecțiilor lichide. Depozitarea necorespunzătoare a acestor reziduuri este adesea

întâlnită și în țara noastră, atât în exploatațiile individuale (în marea majoritate sunt

constituite în curtea casei sau lângă), cât și în fermele de producție. Din această cauză,

poluarea apelor freatice poate deveni o cauză majoră a degradării mediului înconjurator.

Capacitatea de stocare necesară pentru dejecțiile produse de la fermele zootehnice,

în diferite circumstanțe luate în calcul, se va stabili încă din faza de proiectare a noii ferme,


28

sau de modernizare a celor vechi, ținând cont de numărul animalelor și de modul de transport

al dejecțiilor către tancurile, bazinele și platformele de stocare.

Trebuie evitată diluția dejecțiilor, acolo unde este posibil, deoarece aceasta

determină o valoare fertilizantă imprevizibilă și nevoia unor capacități de stocare mai mari.

Totuși, în cazul în care se stochează și efluenții pluviali încărcați cu dejecții (cazul celor

colectați din rigolele și șanțurile din jurul platformelor exterioare de odihnă și furajare a

animalelor și a platformelor de depozitare a gunoiului de grajd), este necesară o capacitate de

stocare mai mare.

Stocarea efluenților de la platformele silozurilor este recomandat să se facă

împreună cu dejecțiile lichide, caz în care se va lua în calcul și volumul efluenților de siloz la

proiectarea capacităților de stocare.

Depozitarea dejecțiilor lichide trebuie să se facă în rezervoare etanșe, construite din

materiale corespunzătoare, impermeabile și rezistente la coroziune, în caz contrar se pot

produce fenomene de poluare.

În vederea realizării instalațiilor și spațiilor de depozitare este necesar să se respecte

urmatoarele condiții:

amplasamentul și zona în care se construiește se aleg în funcție de rețeaua

hidrografică din vecinătate și de prezența pădurilor;

spațiile de depozitare să fie situate în apropierea terenurilor agricole;

capacitatea pentru depozitare să fie proiectată în funcție de numărul existent de

animale;

asigurarea unei etanseități perfecte a spațiilor pentru depozitare, a instalațiilor, a

rețelelor de pompare și mijloacelor de transport;

materialele utilizate la construcție să fie corespunzătoare, iar instalațiile să fie

fiabile și de calitate.

O mare atenție trebuie acordată nămolurilor care provin de la stațiile de epurare a

fermelor de creștere a animalelor și păsărilor, care în anumite condiții pot fi surse de

nutrienți, dar în același timp pot conține metale grele sau alți componenți toxici, peste limitele

maxim admisibile.

Amplasarea depozitelor de dejecții nu trebuie stabilită în apropierea unor ape de

suprafață sau pe terenuri cu regim freatic de mică adâncime.

Se va evita alegerea amplasamentului în apropierea pădurilor, deoarece amoniacul

degajat în atmosferă este deosebit de toxic pentru arbori, în special pentru speciile rășinoase.


29

Riscul degradării și chiar al distrugerii pădurilor este accentuat de depunerile acide

prin ploi, care sunt, de regulă, prezente tocmai în zonele unde există o concentrare mare a

activităților de creștere a păsărilor și animalelor în sistem intensiv.

Depunerile acide prin precipitații, afectează negativ și apele de suprafață, cu efecte

drastice asupra faunei și florei acvatice. În plus, în cazul apelor subterane, creșterea acidității

acestora provoacă mobilizarea aluminiului și a unor metale grele, care depreciază

caracteristicile de potabilitate ale apelor respective.

Gunoiul de grajd

În utilizarea în agricultură a gunoiului de grajd, depozitarea este una dintre cele

mai importante faze pentru îmbunătățirea și conservarea caracteristicilor pozitive.

La construcția depozitelor de bălegar solid se va avea în vedere ca acestea să aibă o

bază din beton, să fie prevăzuți cu pereți de sprijin și sistem de colectoare a efluenților, în

special a celor ce se produc în timpul ploilor.

Depozitarea și păstrarea gunoiului de grajd este necesar să se facă în platforme

special amenajate. În acest scop, platformele trebuie hidroizolate la pardoseală, construite din

beton și prevăzute cu pereți de sprijin înalți de 2 metri, de asemenea hidroizolați, și cu praguri

de reținere a efluentului și canale de scurgere a acestuia către un bazin de retenție.

Platformele trebuie să aibă o capacitate suficientă de stocare, să aibă drumuri de

acces și să nu fie amplasate pe terenuri situate în apropierea cursurilor de apă sau cu apă

freatică la mică adâncime. De asemenea, ele trebuie amplasate la o distanță de cel putin 50 m

față de locuințe și sursele de apă potabilă.

Gunoiul se păstrează în aceste platforme îndesat, acoperit cu un strat de pământ de

15-20 cm grosime.

Pentru a se descompune, gunoiul trebuie să aibă o umiditate de 70-75%, altfel se

usucă și mucegăieste. Înainte de a fi acoperit cu pământ, se udă cu must de gunoi, urină sau

chiar cu apă pentru a-i asigura umiditatea necesară.

Pentru a-i îmbunătați compoziția și pentru a reduce pierderile de azot, este

recomandabil ca pe masura așezării în platformă, să se presare peste el superfosfat în cantitate

de 1-2% din masa gunoiului.

Depozitarea sau lăsarea gunoiului în grămezi pe câmp, chiar și pentru un timp relativ

scurt, este considerată o practică agricolă greșită. Acest fapt implică atât poluarea solului și

apei prin scurgerile din gunoiul spălat de ploi, cât și irosirea și pierderea azotului pe care-l

conține.


30

În cazul în care bălegarul este depozitat pe platforme, toti efluenții produși trebuie

colectați în vederea stocării.

Cantitatea de bălegar de la fermă trebuie calculată pentru fiecare condiție în parte.

Cerința privind aria platformei, se stabilește în funcție de perioada de stocare.

Înălțimea de depozitare a gunoiului pe platformă nu trebuie să depașească 1,2 m, lățimea

platformei nu trebuie să fie mai mare de 8 m iar lungimea este variabilă în funcție de

cantitatea de gunoi rezultată. Înălțimea pereților trebuie să fie de 1,5 m, pentru a se crea o

zonă liberă de 300 mm între nivelul dejecțiilor și partea superioară a peretelui.

Fundul platformei trebuie să aibă o înclinare de cca 2 - 3 % spre una din marginile

platformei, unde se amplasează într-o săpătură un bazin de colectare a mustului de gunoi

rezultat în timpul fermentării. Bazinul de colectare trebuie astfel pozitionat încât, atunci când

este plin, partea de sus a lichidului să fie la cel puțin 0,7 - 1 m sub punctul cel mai de jos al

platformei.

Capacitatea bazinului de colectare se stabilește în funcție de capacitatea platformei și

de ritmul de evacuare a mustului de gunoi (o dată sau de mai multe ori pe an). În general, se

poate aproxima un necesar de 4 - 5 m2 pentru fiecare 100 t gunoi proaspăt. Dacă evacuarea se

face de mai multe ori pe an capacitatea proiectată se reduce în mod corespunzător. Pentru a

preveni ca odată cu scurgerea mustului de gunoi să fie introduse în bazinul de colectare paie

și alte resturi vegetale, se recomandă ca înaintea bazinului de colectare să fie construită o

groapă de limpezire cu o capacitate de cca 0,5 m2, care se curață cât mai des de resturile

solide. Atât bazinul cât și groapa de limpezire trebuie să aibă pereții impermeabilizați.

În cazul unor solicitări de proiectare pentru spații de depozitare noi sau modernizate,

trebuie luate în considerare toate cerințele relevante prevazute în standardele de construcție și

de prevenirea poluării, conținute în normativele și reglementările în vigoare.

5.2 DETERMINAREA EFECTELOR POLUANTE ALE DIFERIȚILOR

POLUANȚI DIN AGRICULTURĂ. RECONOAȘTEREA PRIN METODE DACTILE

ȘI BIOLOGICE ALE EFECTELOR DIFERIȚIILOR POLUATORI DIN CULTURA

PLANTELOR DE CÂMP

Efectele poluanților sunt direct corelate cu modalitățile de afectare a mediului,

respectiv acidifiere/ sărăturare (creşterea reacţiei acide/ alcaline a solului), compactarea

solului, generarea cursurilor de ape sterile (fără floră şi faună şi cu miros de substanţe

chimice), atmosfera viciată de mirosuri şi aerosoli purtători de substanţe toxice.


31

5.2.1 Efectele poluanților chimici

Efectul poluant cel mai intens il determină utilizarea în exces a azotaţilor.

Caracterul dăunător al excesului de nitraţi şi al prezenţei lor în pânza freatică a

râurilor, constă în intensificarea procesului de eutrofizare, iar prezenţa lor în apa potabilă este

periculoasă pentru sănătatea omului.

Din plante, azotaţii ajung la om, în tubul digestiv, unde în condiţii reducătoare,

datorită florei intestinale, se transformă în azotiţi care sunt foarte toxici. Ei se combină cu

hemoglobina, formând methemoglobina care nu poate fixa oxigenul, situaţii în care apar

grave anemii.

Studii recente au arătat că azotaţii, în tractusul intestinal, pot să se transforme în

nitrosamine, substanţe cu acţiune cancerigenă.

Nu numai îngrăşămintele cu azot dar şi superfosfaţii prezintă toxicitate, datorită unor

impurităţi care intră în compoziţia lor. Astfel fosforul acumulat în sol şi apă poate deveni

inhibant al proceselor vitale al plantelor: anhidrida fosforică în sol duce la o carenţă de zinc şi

implicit la scăderea recoltelor.

5.2.2 Efectele poluării cu pesticide

Compuşii organocloruraţi, ca de altfel multe alte pesticide, cu o mare stabilitate

chimică în condiţiile mediului natural, se degradează producandu-se foarte lent (DDT-ul are

timpul de înjumătăţire de circa 20 ani), sunt greu solubili în apă şi foarte solubili în grăsimi,

acumulandu-se în grăsimea animalelor şi plantelor.

Astfel, în ceea ce priveşte organocloruratele (în special DDT-ul) se ştie că acestea

acţionează asupra sistemului nervos şi a metabolismului hormonilor sexuali la nevertebrate şi

asupra sistemului nervos la vertebrate.

Efectele directe ale tratamentelor cu pesticide provoacă dispariţia unui număr mare

de indivizi ai populaţiilor animale şi vegetale din zonele tratate în afara celor vizaţi.

Pulverizarea insecticidelor din avion, deasupra pădurilor poate provoca intoxicaţii puternice

în special a faunei forestiere.

Între efectele pe care pesticidele le au în ecosisteme, putem menționa:

afectează lanțurile trofice, punând în pericol specii care se hrănesc cu insectele

sau rozătoarele stârpite, perturbație care se amplifica apoi în lanț;

favorizează apariția altor dăunători care prosperă în nișa ecologică „eliberată” sau

ai caror dușmani naturali au fost uciși de către pesticide;


32

determină mutații genetice la unele specii, în special insecte sau fungi, care devin

rezistente la acțiunea pesticidelor;

distrug solul, prin uciderea râmelor și a unor microorganisme care au rol esențial

în încorporarea materiilor organice în sol;

poluează apele prin creșterea explozivă a algelor, care ajung să „sufoce” toate

celelalte forme de viață din biotopul acvatic respectiv.

Efectele negative sunt agravate de faptul că unele pesticide au perioade de

remanență extrem de mari, fiind aproape nebiodegradabile.

Pentru a testa efectele imediate ale unui pesticid sunt necesare studii ample, care

vizează urmatoarele aspecte:

stabilitatea în sol;

levigarea;

translocația în plante.

5.2.3. Reconoașterea prin metode dactile și biologice ale efectelor diferițiilor

poluatori din cultura plantelor de câmp

Poluarea poate fi identificată prin diferite metode organoleptice. Acest lucru poate

realizat:

1. vizual:

Aceste metode prepusun recunoașterea aspectului schimbat al solului/ compactare,

identificarea depunerilor de săruri toxice pe suprafaţa solului și a apelor fără vegetaţie, cu o

anumită coloraţie şi spumă depusă în meandre.

2. tactil:

În principal prin aceste metode se poate constata o creştere a greutăţii specifice a

solului compactat sau aspectul leşios al apei.

3. cu ajutorul mirosului:

Prin metode ce vizează recunoașterea anumitor mirosuri, poate fi identificat mirosul

înţepător de amoniac, de petrol sau de alte substanţe specifice emanate de întreprinderi

industriale, anhidridă sulfuroasă.

Ca indicatori biologici pot fi considerați:

- gradul de ofilire a plantelor,

- coloraţiile diferite ale frunzelor de plante, specifice prezenţei anumitor substanţe

nocive,

- apariţia unor plante indicatoare privind pH-ul acid sau alcalin al solului,


33

- plante indicatoare: plante care cresc şi se dezvoltă pe soluri acide sau alcaline.

Ca metode specifice de prevenire şi combatere a poluării solului se practică:

identificarea surselor de poluare, recoltarea probelor de sol pentru analize în laboratoare

specializate, lucrări de desecare şi drenaj a terenurilor, folosirea raţională a îngrăşămintelor şi

pesticidelor în agricultură, depozitarea corespunzătoare a îngrăşămintelor chimice şi a

carburanţilor în incintele fermelor de câmp, evitarea deversării diferitelor soluţii poluatoare/

acizi, săruri insecto-fungicide, detergenţi pe suprafaţa solului. Suprafeţele poluate cu erbicide

sunt neutralizate cu cantităţi mari de gunoi fermentat, iar suprafeţele poluate cu petrol sunt

decopertate de stratul poluat şi acoperite cu pământ sănătos.

Printre metodele specifice de prevenire şi combatere a poluării apei se numără:

identificarea surselor de poluare, recoltarea probelor de apă pentru analize în laboratoare

specializate, evacuarea apelor poluate de pe canalul de irigaţie, luarea măsurilor de interzicere

a spălării instalaţiilor de administrare a pesticidelor în apele curgătoare/ lacuri folosite la

irigat (în cadrul fermei ecologice), epurarea apelor uzate prin asigurarea funcţionalităţii

staţiilor de epurare, precum și luarea măsurilor privind interzicerea deversării petrolului de la

sonde în apele de irigat.

Ca metode specifice de prevenire şi combatere a poluării aerului sunt meționate

următoarele: identificarea surselor de poluare/ obiective industriale cu emanaţii toxice, luarea

de măsuri privind interzicerea arderii materialelor sintetice/ cauciucuri, folie de polietilenă,

recipienţi din plastic, sesizarea diferitelor mirosuri mai deosebite în atmosferă, cunoaşterea

compoziţiei emanaţiilor toxice de la diferite obiective industriale din apropierea perimetrelor

agricole în vederea stabilirii unei amplasări corecte a culturilor, ermetizarea şi depozitarea

corespunzătoare a recipienţilor cu substanţe toxice, informarea periodică sau la producerea

unor accidente privind nivelul noxelor dăunătoare/ poluatoare, la instalaţiile care fac

asemenea măsurători.

5.3 METODE DE RECOLTARE A PROBELOR DE SOL ȘI APĂ. MODUL

DE FUNCȚIONARE A UNEI STAȚII DE EPURARE A APELOR UZATE. LUCRĂRI

DE DESECARE ȘI DRENAJ ALE SOLURILOR AFECTATE

5.3.1 Prelevarea probelor de sol

1. Prelevarea probelor de sol agricol

Prelevarea probelor de sol utilizat în agricultură ridică două probleme majore:

aplicarea de nutrienți în cantități potrivite pentru culturile dezvoltate;


34

evitarea surplusului de nutrienți în agricultură și astfel evitarea contaminării

terenurilor și a apelor subterane prin migrarea nutrienților mobili în adâncime.

Astfel, un program adecvat de probare contribuie la un management eficient al

fertilizatorilor și la protecția mediului.

Perioada optimă pentru probare

Concentrațiile nutrienților din sol variază cu anotimpul, din acest motiv, probarea se

va efectua aproape de momentul plantării/însămânțării sau aproape de momentul necesar

aplicării fertilizatorilor. În mod ideal, se vor lua probe de sol cu 2-4 săptămâni înainte de

plantare/ însămânțare sau fertilizarea terenului agricol. De obicei, sunt necesare 1-3

săptămâni pentru probarea solurilor, transportul lor la laborator și efectuarea analizelor

respectiv obținerea rezultatelor. Probarea solului foarte ud sau înghețat nu va afecta

rezultatele analizelor, dar colectarea propriu-zisă a probelor este dificilă. În schimb, nu se

vor proba terenuri acoperite de zăpadă deoarece nu se recunosc caracteristicile lor și nu se

vor putea preleva probe reprezentative.

Frecvența prelevării probelor

Pentru un management adecvat privind fertilitatea solului și obținerea unei recolte

bune, se va proba în fiecare an, mai ales în ceea ce privește nutrienții mobili. Analizele

anuale ale fiecărui nutrient nu sunt neaparat necesare, dar acest lucru depinde de mobilitatea

lui în sol și de necesarul fiecarui teren în parte. Păstrarea informațiilor anuale ale analizelor

de sol va putea conduce la evaluări pe termen lung ale concentrațiilor nutrienților.

Proceduri de prelevare a probelor

Pentru obținerea unei probe reprezentative, se respectă următorii pași ai prelevării

probelor:

documentarea privind terenul ce urmează a fi probat și procurarea

echipamentului de probare adecvat.

Utilizarea unei sonde sau a unui burghiu spiralat sunt cele mai convenabile, dar nu

se exclude și utilizarea hârlețului sau a lopeții pentru probe de suprafață. Se vor utiliza găleți

de plastic pentru colectarea probelor sau alte recipiente care permit amestecul probelor și

obținerea de probe compuse; asigurați-vă că echipamentul este curat, mai ales fără urme de

fertilizatori, pentru că erorile sunt frecvente și foarte mari, chiar la prezența unei mici

cantități de praf cu fertilizatori pe echipament; nu se vor utiliza găleți galvanizate dacă se

urmarește conținutul de zinc și nici lopeți ruginite dacă se urmărește conținutul de fier;

pentru analize de fier sau mangan, nu se va usca proba de sol înainte de a fi transportată;

stabilirea terenului de probat presupune evitarea zonelor mai neobișnuite cum ar fi secțiuni


35

de sol erodat, canale/ șanțuri, garduri, care presupun o probare specială; dacă terenul este

întins pe o suprafață mare, cu o topografie variată, el va fi împărțit în unități de probare

simple.

Probarea subdiviziunilor terenului; subdiviziunile de probare prea mici pot fi

omise deoarece nu pot fi separat fertilizate.

Fiecare unitate trebuie probată în mai multe locații diferite, probele urmând apoi să

fie amestecate într-o proba compusă. Obținerea unei probe compuse depinde de

uniformitatea și mărimea unității de probare. Un minim de 10 probe este necesar pentru

fiecare unitate pentru obținerea unei probe reprezentative, deși, cu cât numărul de probe este

mai mare, cu atât rezultatele vor fi mai precise. Aceste probe se vor recolta aleator, dar având

grijă să acoperim întreaga arie de probare. Aliniamentele de probare pot fi meandrate sau în

zig-zag. Probele sunt apoi amestecate, obținându-se de regulă o cantitate mai mare decât este

necesar. Se separă o cantitate care trebuie să fie de minim 500 g sau un volum de 0.5 l.

Adâncimea de probare

Adâncimea de probare este critică deoarece cultivarea/aratul și mobilitatea

nutrienților în sol pot influența foarte mult conținutul lor în diferite zone ale solului.

Adâncimea de probare depinde de teren, de practicile de cultivare, adâncimea la care se ară

și tipurile de nutrienți analizați. Cea mai mare parte a rădăcinilor plantelor, cea mai mare

activitate biologică și cel mai ridicat conținut de nutrienți sunt la suprafață, așa încât se

probeaza și analizează primii 30 cm de sol. Se vor analiza pH-ul, P, K, materia organică, S,

B, Zn și alți micronutrienți.

Adâncimea de probare este în mod special critică pentru nutrienți care nu sunt

mobili, ca P și K. Adâncimea recomandată pentru aceștia este de 30 cm.

Zona cultivată/arată are o adâncime tipică de 15-20 cm și conține de obicei o

concentrație mare, relativ uniformă, de nutrienți mai puțin mobili. Sub această adâncime,

concentrația de regulă scade. Așadar, prelevarea de probe în intervalul de 1-25 cm adâncime

poate conduce la concluzii eronate.

Probarea în adâncime

Probarea pentru determinarea concentrației nutrienților mobili ca N, B și S implică

prelevarea de probe la fiecare interval de 30 cm până la o adâncime de 1.5-2 m, cu condiția

ca stratul de sol nu este mai subțire și se ajunge la roca parentală. Fiecare interval de 30 cm

este probat cu câte 10 probe sau mai multe, prelevate aleator în unitatea de probare.


36

Dacă se intenționează să se probeze la mai puțin de un an de la aplicarea

fertilizatorilor, trebuie să se țină seama de faptul că irigațiile sau ploile au dispersat nutrienții

mobili de-a lungul anului respectiv.

Probarea de adâncime, la 70-80 cm, reprezintă un mod de a monitoriza migrarea

nutrienților sub suprafață. P este mai de interes pentru că se acumulează în sol dacă a fost

aplicat în cantitate prea mare și este spălat în apa subterană, absorbit de văi sau legat de

particulele de sol și transportat de corpurile de apă când solul este spălat. Probarea de

adâncime nu este foarte uzuală și necesită mare atenție. Contaminarea cu sol de suprafață

care conține concentrații mai mari de nutrienți poate conduce la concluzii eronate.

Echipamentele, printre care sondele hidraulice, sunt scumpe și greu de accesat în teren, dar

există și sonde manuale și burghie cu lungimi diferite.

Proba care se analizează este o probă compusă, obținută prin amestecul eficient a

cel puțin 5 carote prelevate de la adâncimi diferite pentru reprezentativitate. Pentru

confirmarea conținuturilor ridicate din adâncime, se preleveaza o probă de la suprafață ca

referință, din aceeași locație din care s-a prelevat proba din adâncime.

Manipularea probelor

Manipularea probelor trebuie să asigure rezultate corecte și să minimizeze

modificările în concentrația de nutrienți datorită activității biologice. Probele de sol umed

trebuie păstrate la rece pe toată perioada de după probare. Ele pot fi înghețate sau păstrate la

frigider pe perioade îndelungate, fără efecte adverse.

Dacă probele nu pot fi păstrate în frigider sau îngheța la scurt timp de la colectare,

ele trebuie uscate la aer sau duse rapid la laboratorul de analiză. Uscarea la aer se realizează

prin împrăștierea probei ca un strat subțire pe o folie de plastic. Se sparg bulgării de sol și se

întinde solul ca un strat de o jumatate de centimetru grosime. Se usucă la temperatura

camerei și cât mai rapid. Se recomandă evitarea contaminării în timpul uscării și evitarea

surselor artificiale de uscare. Când solul este uscat, se amestecă intens spărgând bulgării. Se

iau cam 500 g de sol bine amestecat și se introduc într-o pungă de plastic, după care se

etichetează, se notează numele persoanei care a probat, numarul probei, adâncimea de

probare și numele/numărul terenului. Numele/numărul terenului se regasește pe o hartă.

Acestea ajută la înregistrarea și păstrarea datelor despre teren, contribuind la istoria terenului

alaturi de culturi, recoltă, fertilizatori.

Probarea specială

Probarea specială se referă la terenurile în trepte pentru irigat, terenuri care și-au

pierdut o mare parte din solul de suprafață datorită eroziunii, terenuri cu șanțuri/canale


37

datorită irigațiilor, terenuri cu benzi de fertilizatori aplicați și terenuri care nu au fost intens

arate.

Terenurile terasate și erodate au puțin sol original la suprafață, expunând sol de sub

suprafață. Aceste arii se probează separat dacă sunt destul de întinse și pot fi cultivate. Solul

expus este de regulă mai sărac în substanță organică și mai bogat în argilă și carbonat de

calciu.

Pentru obținerea unei probe reprezentative, se probează canalele de irigație înainte

ca ele să existe, iar dacă ele există deja, se urmărește procedura. Mișcarea apei și a

nutrienților dizolvați poate crea un mod special de distribuție a nutrienților pe zonele ridicate

dintre canale. Pentru o probă reprezentativă se iau probe apropiate, dispuse perpendicular pe

canal. Sunt necesare aproximativ 20 locuri de probare cu câte 3 probe pe locație pentru

obținerea unei probe compuse reprezentative de sol. În fiecare loc de probare se prelevează o

probă de pe vârful dealului (ridicătura dintre canale), de la mijlocul distanței dintre vârf și

fundul canalului și de pe fundul canalului. Adâncimea de probare din punctul median este de

30 cm, în timp ce la vârf va fi peste 30 cm iar pe fundul canalului sub 30 cm, pentru

obținerea de probe de la aproximativ aceeași adâncime. Cele trei probe se amestecă

obținându-se câte o probă compusă din fiecare locație. Se amestecă apoi probele din

diversele locații, obținând o probă compusă reprezentativă ce urmează a fi analizată pentru

nutrienți nemobili (K, P, micronutrienți). Pentru nutrienți mobili (N, S), se recomandă profile

de probare mai adânci.

Probarea ariilor pe care au fost aplicați fertilizatori după o dispunere în benzi și a

fost efectuat aratul, se realizează după procedurile obișnuite. Proba reprezintă o felie cu

grosimea de 2.5-5.0 cm și este prelevată de la 30 cm adâncime, dinspre centrul unei benzi

spre centrul următoarei. Probarea poate fi sistematică, controlată sau aleatoare.

Probarea sistematică se aplică știind direcția, adâncimea și distanța dintre benzile

de aplicare a fertilizatorilor. Se prelevează 5-10 probe de sol orientate perpendicular pe

bandă, de la marginea ei până la marginea următoarei. Se pastrează același stil, probându-se

în minim 20 de locații ale fiecărui teren. Se amestecă apoi probele din fiecare locație,

obținându-se o probă compusă reprezentativă.

Probarea controlată presupune aceleași date, dar se prelevează 20-30 probe de pe

teren, având grijă să acoperim toată suprafața cu probe și să evităm benzile cu fertilizatori.

Valorile testelor probelor vor fi ceva mai mici pentru nutrienți nemobili (P, K,

micronutrienți) decât în cazul celorlalte stiluri de probare.


38

Probarea aleatoare se aplică atunci când nu se cunosc benzile de fertilizatori din

aplicarea precedentă. Se prelevează 40-60 de probe pe arie și se amestecă pentru o probă

compusă.

Probarea solului puțin sau deloc arat ține seama de faptul că fertilizatorii aplicați nu

s-au amestecat cu solul prin arat. Se înlătură astfel 2.5 cm de sol de suprafață pentru a evita

nutrienții. Se probează la intervale de 7.5 cm pe primii 30 cm, la 3 ani sau 5 ani pentru

determinarea pH-ului care afectează capacitatea fertilizatorilor.

Probarea în rețea regulată în terenuri neuniforme implică separarea unui grid cu

distanțe scurte între locațiile de probare, care permite o hartă precisă a solurilor și stabilirea

de necesități diferite în ceea ce privește fertilizatorii. Terenurile irigate folosesc rețele de 6-9

km distanță între locațiile de probare sau 8 km, în funcție de culturi.

5.3.2 Prelevarea probelor de apă

Alegerea metodei de prelevare depinde de:

scopul probării, gradul de detaliu;

caracteristicile bazinului acvifer;

tipurile de poluanți investigați și comportamentul lor în ape;

tipul analizei care urmează a fi efectuată;

echipamentul aflat în dotare.

Mod de recoltare a probelor de apă

1. Materiale necesare: autoclavă, etuvă, flacoane de sticlă cu dop șlefuit, de 250,

500, 1000 cm3, sterilizate.

Observații: sterilizarea flacoanelor se realizează după ce au fost spălate, limpezite și

uscate. Partea superioară a flaconului, închisă cu dop de sticlă, se înfășoară cu hârtie, care se

leagă cu sfoară de gâtul flaconului, după ce între dop și gâtul flaconului se interpune o fâșie

îngustă de hârtie sau sfoară. Sterilizarea se face în etuvă la căldură uscată, la 150ºC timp de o

oră sau în autoclavă la 1 atm și 121ºC, timp de 20 min.

2. În cazul recoltării apei din bazine, rezervoare și fântâni, flaconul de sticlă pregătit

ca mai sus este montat într-un suport metalic care-i conferă o anumită greutate. Flaconul

astfel montat se sterilizează împachetat în hârtie.

Alte materiale: găleată de 10 dm3, pernițe de tifon sterile cu lățimea de 1m,

împăturat ca un pătrat cu latura de 20 cm și cusut pe 3 din cele 4 margini permițând

introducerea sitei ca suport în buzunar; pipete de 10 cm3 sterile, pâlnii metalice sterile, pungi

de plastic sterile, tiosulfat de sodium, soluție 0.5% (specifice recoltării probelor

bacteriologice).


39

Recoltarea din instalații centrale (rezervor și rețea de distribuție)

Din apele de suprafață sau de profunzime tratate sau dezinfectate, probele se

recoltează de la robinetele montate în punctele reprezentative fiecărei trepte de tratare.

Pentru recoltare, inclusiv a probelor din rețeaua de distribuție, se deschide robinetul

și se lasă să curgă apa 5-10 minute. Se închide robinetul și se flambează. Se deschide din nou

robinetul și se reglează debitul apei în așa fel încât să se formeze o coloană de apă de maxim

1 cm diametru. Se scoate dopul flaconului împreună cu capacul de hârtie. Flaconul ținut cu

mâna de partea lui inferioară, se așează vertical sub coloana de apă și se umple până la

aproximativ 2 cm sub dop. Se astupă cu dopul, se pune capacul de hârtie, care se leagă din

nou cu sfoară, apoi se notează. Când nu exista posibilitatea recoltării de la robinet, flaconul

sterilizat, împreună cu suportul metalic, se scoate din hârtie, apoi se scoate dopul împreună

cu capacul de hârtie și ținut de sfoară legat de capacul metalic, se introduce în bazin sau

rezervor, se umple până la 2 cm sub dop, se astupă cu dopul, se acoperă cu capacul de hârtie,

apoi se notează.

Recoltarea din surse locale (fântâni, izvoare)

Din apa de fântâna sau izvor, probele se recoltează direct cu flaconul sau prin

turnare în flacon din găleata fântânii sau izvorului.

Nivelul apei din flacon trebuie să fie până la circa 2 cm sub dop, se astupă cu dopul,

se acoperă cu capacul de hârtie, apoi se notează.

Observație - în cazul în care apa de analizat este clorată, înainte de sterilizarea

flaconului pentru recoltarea probei, se introduce în flacon 1 cm3 de soluție de 0.5% de

tiosulfat de sodium pentru 100 cm3 de apă ce urmează să fie recoltată.

Atunci când se recoltează volume mari de apă, ca în cazul decelarii bacteriilor

patogene , sau enterovirusurilor, se utilizează o găleată de 10 dm3.

Se fixează pâlnia metalică pe un trepied și se asează pernița de tifon pe sita suport.

Se filtrează 100 dm3 de apă (10 găleți). După filtrare se scoate sita suport din pernița de tifon,

se introduce pernița de tifon într-o pungă de plastic, care se leagă cu sfoară și pe cartonașul

legat de sfoară, se notează datele necesare pentru identificarea probei.

Notarea probelor

Flacoanele și pungile de plastic cu probele trebuie să fie prevăzute cu etichete pe

care se înscriu:

Numărul probei;

Denumirea și eventualele caracteristici ale punctului de recoltare;

Data recoltării.


40

5.3.3 Modul de funcționare a unei stații de epurare a apelor uzate

Epurarea apelor reprezintă totalitatea tratamentelor aplicate, care au ca rezultat

diminuarea conţinutului de poluanţi, astfel încât cantităţile rămase să determine concentraţii

mici în apele receptoare, care să nu provoace dezechilibre ecologice şi să nu poată stanjeni

utilizările ulterioare.

Fluxul tehnologic al epurării cuprinde 3 trepte:

Treapta mecanică în care se reţin şi se îndepărtează corpurile decantabile şi cele

plutitoare cu ajutorul grătarelor, sitelor, deznisipatoarelor, decantoarelor etc.

Grătarele sunt rare şi dese (fine). Grătarele fine separă, compactează şi spală

rejecţiile din apă mai mari de 10 mm.

Deznisipatoarele asigură decantarea nisipului din apele reziduale pe fundul

bazinelor precum şi separarea grăsimilor prin procedeul flotaţiei, printr-un proces de

barbotare puternică cu aer.

În decantoarele primare, nămolul este decantat iar ulterior este transportat în partea

din amonte a decantorului, de unde este evacuat.

Treapta chimică în care apa este tratată cu coagulanţi (sulfat de aluminiu, clorură

ferică etc.) pentru coagularea diferitelor substanţe mai uşor de separat şi îndepărtat.

Substanţele acide sau bazice sunt neutralizate.

Treapta biologică. Aici sunt eliminaţi poluanţii organici biodegradabili folosind

microorganisme ce le utilizează ca hrană. Din procesul de fermentare a nămolului rezultă

biogaz care se utilizează pentru producerea de energie termică, respectiv energie electrică (cu

ajutorul unui motor de tip Diesel, adaptat pentru a funcţiona pe biogaz, cu o concentraţie

minimă de 40% biogaz). Surplusul de biogaz se poate stoca în gazometre.

Nămolul fermentat îngroşat se pompează spre staţia de deshidratarea nămolului

care este dotată cu instalaţii de centrifugare a nămolului. In cazul scoaterii din funcţiune a

instalaţiei de centrifugare a nămolului sunt utilizate platformele pentru uscarea nămolului.

Atât apele epurate cât şi nămolurile provenite din zootehnie pot fi valorificate cu

succes în agricultură însă nu înainte de a se cunoaşte caracteristicile epizootologice pentru a

evita contaminarea solului cu agenţi patogeni .

Calitatea apei este stabilită prin normative (STAS-uri). Indicatorii de calitate sunt:

organoleptici (miros, culoare), microbiologici (bacterii coliforme, streptococi etc.) fizici şi

chimici (pH, ioni amoniu, nitraţi, nitriţi, consum biochimic de oxigen – CBO5, consum

chimic de oxigen – CCO etc).


41

Cel mai important indicator de poluare al apei este CBO5 (consum biochimic de

oxigen). CBO5 este cantitatea de oxigen consumată de microorganisme în termen de 5 zile

pentru descompunerea biochimică a substanţelor organice conţinute în apă. Acest indice se

măsoară în miligrame de oxigen necesare la 1 litru de apă (mg/l).

5.3.4 Lucrări de desecare și drenaj ale solurile afectate

În cadrul lucrărilor de îmbunătățiri funciare din România, lucrările de desecare -

drenaj ocupă un loc deosebit prin implicațiile pe care le au asupra evoluției și calității

solurilor.

În condiții de climat secetos, când terenurile agricole necesită cu stringența irigația,

desecarea - drenajul este necesar pentru protecția terenurilor împotriva saraturării secundare

a solurilor (prin reținerea, interceptarea pierderilor de apă a ascensiunii capilare).

În condiții de climat umed, desecarea - drenajul trebuie să determine producerea în

stratul activ de sol, a unui raport optim între apă și aer. Deci indiferent de categoria climatică

a unui teritoriu, amenajarea lui hidroameliorativă necesită și lucrări de desecare - drenaj.

Prin drenaj se întelege lucrările aplicate cu scopul de a colecta și evacua umiditatea

excesivă din sol.

Drenajul prezintă două subdiviziuni:

drenaj de suprafață, care se ocupă cu evacuarea excesului de umiditate de la

suprafața terenului și din stratul superficial de sol, folosind canale deschise. Pentru această

categorie de lucrări, în tehnologia româneasca s-a folosit termenul de desecare;

drenaj subteran, care cuprinde lucrări având drept scop controlul nivelului apei

freatice sau excesul de apă din profilul de sol, folosind cu precadere tuburi perforate,

îngropate, numite drenuri.

Drenajul, ca lucrare hidroameliorativă î-si propune urmatoarele obiective:

pe terenurile cu regim hidrologic normal, să prevină producerea excesului de

umiditate, cauzat de irigații și inundații;

pe terenurile cu regim hidrologic excedentar, să asigure colectarea și evacuarea

umidității excesive din sol și terenul respectiv să poată fi utilizat cu randament agricol

maxim;

pe terenurile neproductive din zonele joase (luncile râurilor, câmpii

intramontane, etc.), să colecteze umiditatea stagnantă la suprafața solului și în sol,

determinând astfel introducerea terenului respectiv în circuitul agricol.


42

În afara rolului hidroameliorativ, lucrarile de drenaj au și un pronunțat rol ecologic

prin protecția calității solurilor împotriva degradarii prin salinizare sau înmlăștinire

secundară.

În cazul terenurilor neproductive de luncă, lucrările de drenaj intervin brutal în

mediul ambiant prin modificarea radicală a biotopului si biocenozelor caracteristice acestor

zone. Scopul acestor intervenții, însă, este strict economic și de aceea lucrările trebuie

aplicate cu discernământ, pentru a îmbina efectul lor economic favorabil cu păstrarea unor

ecosisteme tipice sau rare.

Elemetele componente ale unui sistem de desecare – drenaj

Lucrările de desecare - drenaj pot fi clasificate dupa originea excesului de

umiditate, astfel:

de suprafață, cuprinzând: canale deschise, afânare, modelarea, nivelarea;

de subsuprafață, cuprinzând: drenajul cârtiță, drenajul cârtiță plus afânarea

adâncă;

de adâncime, cuprinzând: drenajul orizontal închis cu tuburi de ceramică sau

plastic, drenajul încrucișat și drenajul vertical.

Sistemele de desecare-drenaj cuprind: totalitatea rețelelor închise sau deschise

(de regularizare, colectare și evacuare), a construcțiilor, instalațiilor și rețelelor de drumuri,

care realizează:

reglarea regimului aero - hidro - termic;

colectarea, conducerea și evacuarea apelor de suprafață în exces;

împiedicarea apelor externe de suprafață și adâncime să pătrundă în zonele

desecate;

asigurarea funcționarii căilor de acces și de exploatare hidrotehnică și agricolă a

suprafețelor amenajate.

Perimetrele interesate în lucrări de desecare-drenaj cuprind: suprafața netedă,

efectiv cultivată și suprafața brută, rețeaua de canale, construcții hidrotehnice și zone de

protecție.

Exploatarea acestor suprafețe presupune reglarea umidității în orizontul arabil și

a normei de desecare în raport cu cerințele culturilor agricole. Norma de desecare nu trebuie

să fie aceași de-a lungul întregii perioade de vegetație, plantele manifestând sensibilitate

maximă față de excesul de umiditate în stratul arabil poate conduce la compromiterea

culturilor.

Referitor la exploatarea suprafețelor amenajate se impun o serie de lucrări


43

hidrotehnice sau de tehnică agricolă, după cum urmează:

asigurarea scurgerii apelor de suprafață din zonele depresionare în rețeaua de

canale prin executarea unor rigole provizorii. Rigolele se deschid cu plugul cu o singură

trupiță prin două treceri în sens opus, cu plugul purtat pentru canale sau cu buldozerul,

finisându-se zona de descărcare pe ultimii 2 - 3 m;

coborârea nivelului apei freatice prin lucrări suplimentare de drenaj sau prin

galerii cârtiță în spațiul dintre două canale;

executarea de puțuri filtrante în zona crovurilor, umplute cu balast, care

perforează orizonturile greu permeabile;

realizarea în zonele depresionare a unor drenuri absorbante punctiforme, sau a

unor drenuri asociate cu scarificarea;

nivelarea în pantă, pentru înlăturarea denivelarilor rezultate în urma execuției

lucrărilor agricole anuale;

modelarea terenului în benzi cu coame prin executarea arăturilor în trei ani

succesivi la cormană pe aceleași aliniamente;

afânarea adâncă prin scarificare, în special pe terenurile agricole grele;

executarea unor galerii sau drenuri cârtiță, având diametrul de 8 - 10 cm și

adâncimea de 0,4 - 0,8 m;

destufizarea zonelor invadate de stuf, prin arderea părților aeriene, scarificarea

prin două treceri succesive cu scarificatorul în zonele cu rizomi, strângerea rizomilor și

practicarea arăturii adânci la 35 - 40 cm;

îmbunătățirea regimului umidității pe suprafețele limitrofe canalelor în

perioadele secetoase, realizând creșterea nivelelor pe rețeaua de canale de desecare prin

închiderea stăvilarilor.


44

CAPITOLUL 6. AMPLASAREA CULTURILOR DE CAMP

ECOLOGICE ÎN ASOLAMENT

6.1 CERINȚELE PEDO-CLIMATICE PE SPECII SI SOIURI DE CULTURĂ

Condiţiile pedo-climatice implică următoarele elemente: temperatura medie anuală

şi frecvenţa perioadelor secetoase, suma precipitaţiilor medii anuale şi distribuirea lor în

timpul anului, relieful: câmpie, luncă, deal, tipul de sol, intensitatea şi durata luminii pentru

creşterea şi dezvoltarea plantelor, precum și pH-ul solului.

6.1.1 Grâu

Cerinţele faţă de climă şi sol

Seminţele de grâu pentru a putea germina, necesită temperaturi de minimum de 1 – 3

°C; aceste valori au semnificaţie practică numai pentru semănăturile tarzii sau dacă s-a

semănat în sol uscat şi germinarea întârzie din lipsa apei (precum şi pentru grâul de

primăvară). Grâul de toamnă, bine înfrăţit şi călit rezistă la temperaturi scăzute (până la – 15

sau –20 °C la nivelul nodului de înfrăţire), mai ales dacă solul este acoperit cu strat de

zăpadă. Grâul are cerinţe moderate faţă de umiditatea din sol, pe întreaga perioadă de

vegetaţie. Coeficientul de transpiraţie al grâului este de 350 - 400, ceea ce reflectă o bună

valorificare a apei de către planta de grâu. În zonele de cultură a grâului, sunt necesare cel

puţin 225 mm precipitaţii pe perioada de vegetaţie (optimum 600 mm precipitaţii).

Pentru grâu sunt potrivite solurile mijlocii, lutoase şi luto-argiloase, cu capacitate

mare de reţinere a apei, permeabile, cu reacţie neutră sau slab acidă (pH = 6 - 7,5).

Cele mai favorabile sunt solurile bălane, cernoziomurile, cernoziomurile cambice,

cernoziomurile argilo-iluviale, solurile brun-roşcate.

6.1.2 Secară

Cerinţe faţă de climă şi sol

Secara este, dintre cereale, cea mai puţin pretenţioasă faţă de factorii de vegetaţie.

Temperatura. Are cerinţe reduse faţă de căldură, având nevoie de 1800- 2100°C

(constanta termică) pe durata vegetaţiei, în funcţie de soi şi climă. Seminţele încep să

germineze la temperatura de 1-2°C. În timpul iernii, secara suportă geruri fără zăpadă de până

la –20… 25°C şi chiar –30°C dacă procesul de călire a avut loc în condiţii bune, fiind cea mai

rezistentă dintre cereale la temperaturi negative.


45

Înfrăţirea are loc la 6-12°C, formarea paiului la 14°C, înflorirea la 14 - 16°C, iar

pentru formarea şi umplerea bobului pretinde 18-20°C.

Întrucât la intrarea în iarnă are o masă vegetativă mai bogată decat grâul, secara este

sensibilă la asfixiere în condiţiile unui strat gros de zăpadă datorită autoconsumului. De

asemenea, formând nodul de înfrăţire mai superficial este mai expusă fenomenului de

descălţare la oscilaţiile de temperatură de la sfarşitul iernii.

Umiditatea. Cerinţele faţă de umiditate ale secarei sunt moderate, având

coeficientul de transpiraţie de 250-400, dar reuşeşte atât în zonele mai reci şi umede cât şi în

climatele secetoase.

Având un sistem radicular profund şi un start rapid în creştere primăvara foarte

devreme, secara îşi satisface în bună parte necesarul de apă din rezervele existente în sol şi

merge bine şi în zone mai secetoase.

Solul. Dezvoltarea puternică a sistemului radicular şi capacitatea mare de absorbţie a

acestuia explică cerinţele reduse ale secarei faţă de sol. Ea valorifică mai bine decât grâul

solurile sărace, cum sunt solurile acide (podzolurile), nisipoase, uşor pietroase, moderat

alcaline etc., dar producţii mari se pot obţine numai pe soluri cu fertilitate ridicată.

6.1.3 Triticale


Temperatura. Cerinţele faţă de temperatură sunt reduse, asemănătoare cu ale

secarei, având nevoie de durata vegetaţiei (de 220-300 zile) de 2200-2300ºC.

Seminţele de triticale germinează începând cu temperatura de 1-2oC, iar între

semănat şi răsărire sunt necesare 120-130oC. Înfrăţirea se realizează în condiţii optime la 12-

14oC. Deşi rezistenţa la iernare este asemănătoare cu a secarei, dacă intră în iarnă cu o masă

vegetală prea abundentă, rezistenţa la ger se reduce mult.

La înspicare şi înflorire, triticalele nu suportă temperaturi scăzute, iar în perioada

formării şi umplerii bobului îi sunt favorabile temperaturile moderate pentru realizarea de

producţii mari.

Umiditatea. Triticalele au cerinţe mai mari la umiditatea solului, comparativ cu

secara, faza critică pentru apă fiind situată în intervalul cuprins între alungirea paiului şi

formarea bobului. Seceta de la împăiere-înspicare provoacă degenerarea spiculeţelor de la

baza spicului, iar lipsa apei la înflorire determină sterilitatea spiculeţelor de la vârful spicului.

Formele timpurii sunt mai rezistente la secetă dar mai puţin productive.


46

Solul. Triticalele se poate cultiva pe soluri diferite în privinţa texturii şi fertilităţii,

valorificând solurile sărace, umede şi reci, acide (cu pH peste 4,5) sau alcaline, uşoare,

nisipoase.

6.1.4 Orzul


Orzul are o mare plasticitate ecologică şi un areal întins de cultură, fiind adaptat la

condiţii de climă şi sol foarte diferite. Se cultivă din climatul subecuatorial (orzul cu şase

muchii) până în zonele arctice (orzul cu patru muchii) la 70° latitudine nordică (Norvegia),

fiind întâlnit şi la altitudini mari în diferite regiuni ale Asiei.

Temperatura. Pe întreaga perioadă de vegetaţie, orzul de toamnă necesită 1700-

2100°C, iar orzoaica de primăvară 1300-1800°C. Temperatura minimă de germinaţie a

seminţelor este de 1-3°C, dar orzul, în general, este mai sensibil la ger decât grâul sau secara.

Rezistă însă mai bine la temperaturi ridicate decât celelalte cereale păioase.

Pentru a răspunde mai bine cerinţelor fabricilor de bere, orzoaica se cultivă în zone

mai umede şi răcoroase unde conţinutul proteic al boabelor este mai scăzut ca urmare a

prelungirii perioadei se depunere a amidonului.

Orzul de toamnă rezistă la temperaturi de –10…-12°C şi chiar –15°C la nivelul

nodului de înfrăţire dacă este bine înrădăcinat, înfrăţit şi călit, iar sub un strat de zăpadă poate

suporta până la –25°C, chiar –30°C. Orzul de toamnă este mai sensibil la ger în ferestrele

iernii sau la gerurile venite după pornirea în vegetaţie primăvara. Orzoaica de primăvară nu

rezistă la temperaturi mai mici de –8…-9°C.

Umiditatea. Orzul are cerinţe mai reduse faţă de umiditate (coeficientul de

transpiraţie 300 400), comparativ cu grâul, întrucât foloseşte bine rezervele de apă din

toamnă-iarnă şi ajunge la maturitate înaintea celorlalte cereale.

Temperatura. Pe întreaga perioadă de vegetaţie, orzul de toamnă necesită 1700-

2100°C, iar orzoaica de primăvară 1300-1800°C. Temperatura minimă de germinaţie a

seminţelor este de 1-3°C, dar orzul, în general, este mai sensibil la ger decât grâul sau secara.

Rezistă însă mai bine la temperaturi ridicate decat celelalte cereale păioase.

Pentru a răspunde mai bine cerinţelor fabricilor de bere, orzoaica se cultivă în zone

mai umede şi răcoroase unde conţinutul proteic al boabelor este mai scăzut ca urmare a

prelungirii perioadei se depunere a amidonului.

Orzul de toamnă rezistă la temperaturi de –10…-12°C şi chiar –15°C la nivelul

nodului de înfrăţire dacă este bine înrădăcinat, înfrăţit şi călit, iar sub un strat de zăpadă poate


47

suporta pană la –25°C, chiar –30°C. Orzul de toamnă este mai sensibil la ger în ferestrele

iernii sau la gerurile venite după pornirea în vegetaţie primăvara. Orzoaica de primăvară nu

rezistă la temperaturi mai mici de –8…-9°C.

Umiditatea. Orzul are cerinţe mai reduse faţă de umiditate (coeficientul de

transpiraţie 300 400), comparativ cu grâul, întrucât foloseşte bine rezervele de apă din

toamnă-iarnă şi ajunge la maturitate înaintea celorlalte cereale.

6.1.5 Ovăzul


Ovăzul este planta climatului umed şi răcoros, dar având o plasticitate ecologică

ridicată se poate cultiva, cu bune rezultate, atât în zonele umede şi răcoroase cât şi în zonele

mai aride. Deci poate valorifica bine condiţiile extreme de cultură.

Temperatura. Faţă de temperatură are cerinţe moderate pe toată durata vegetaţiei.

Seminţele germinează la minimum 2-3°C, iar tinerele plante după răsărire suportă temperaturi

negative pană la –7…-8°C. Unele soiuri de toamnă rezistă la – 12°C (fără zăpadă). În prima

parte a vegetaţiei, plantele de ovăz cresc şi se dezvoltă bine la 5-12°C (pentru desfăşurarea

organogenezei), apoi la 12-15°C. La înflorire şi fecundare necesită 15-17°C, iar pentru

maturizare sunt favorabile temperaturile de 17- 20°C. Suma gradelor de temperatură pe

întreaga perioadă de vegetaţie este de 1700- 2000°C, ovăzul ajungând la maturitate după

celelalte cereale păioase, din care cauză nu depăşeşte paralela de 650 latitudine nordică şi nici

nu atinge altitudinea de cultură a orzului.

Umiditatea. După S. Bugai (1963), citat de Gh. Bîlteanu (1979), coeficientul de

transpiraţie este de 450-500, ovăzul având pretenţii ridicate faţă de apă. Sistemul radicular

bine dezvoltat şi cu mare putere de absorbţie îi permite să treacă mai uşor peste perioadele de

secetă, făcând posibilă cultivarea lui în zonele din sudul şi estul ţării. Cerinţele maxime faţă

de apă se manifestă de la faza de formare a paiului la apariţia paniculului şi formarea bobului.

Solul. Faţă de sol este mai puţin pretenţios decat alte cereale, datorită sistemului

radicular viguros (profund) şi cu mare putere de absorbţie, putându-se cultiva pe cele mai

variate tipuri de sol. Valorifică bine solurile slab fertile şi cu aciditate relativ pronunţată (pH

= 5-6) cum sunt solurile podzolite sau podzolice.

Pretinde ca solul să aibă pH 5,5-7. Cele mai favorabile sunt solurile mijlocii, lutoase

şi luto nisipoase. Mai puţin potrivite pentru ovăz sunt solurile argiloase compacte, cu drenaj

defectuos şi cu nivelul apei freatice prea ridicat, precum şi solurile nisipoase prea uscate. Pe

solurile acide reuşeşte mai bine decât grâul, orzul sau secara. Merge bine pe cernoziomuri,

brun-roşcate de pădure şi chiar pe podzoluri.


48

6.1.6 Sorgul


Originar din climat cald, sorgul are cerinţe ridicate faţă de temperatură. Pentru boabe

se cultivă până la paralela 47° , iar sorgul tehnic şi furajer poate atinge paralela 51° latitudine

nordică şi 45º latitudine sudică.

Germinează la temperatura minimă de 10-12oC (optima 30-32oC, maxima 40oC), dar

încolţirea şi răsărirea decurg normal la temperatură mai ridicată (peste 15oC), iar în timpul

vegetaţiei suportă arşiţe de până la 40oC. Sunt favorabile creşterii temperaturile medii zilnice

de 21-22oC şi foarte favorabile de 27-28oC. La temperaturi sub 15oC, sorgul îşi încetează

creşterea, iar temperaturile negative de -1oC, -2oC distrug plantele. Pe întreaga perioadă de

vegetaţie, sorgul pentru boabe are nevoie de 2300-3500oC, iar formele tardive necesită până

la 5000oC. Soiurile şi hibrizii cultivaţi în ţara noastră pretind între 2300-2800oC

Sistemul radicular puternic dezvoltat îi conferă o mare rezistenţă la secetă.

Coeficientul de transpiraţie al sorgului este redus (150-250). La insuficienţa apei, plantele îşi

reduc accentuat ritmul de creştere. Sorgul pentru boabe are cerinţe mai reduse faţă de apă,

comparativ cu sorgul tehnic şi cel zaharat care nu suportă seceta.

Consumul maxim de apă se înregistrează în faza de creştere intensă a tulpinii şi

paniculului şi la umplerea bobului.

În general, sorgul se cultivă în zone cu precipitaţii anuale sub 500 mm, în zone

secetoase, în care dă producţii mai mari decat porumbul. Datorită rezistenţei mari la secetă

este denumit „cămila vegetală”.

Sorgul este o plantă de zi scurtă. Spre nord, ziua lungă şi temperatura mai redusă

prelungesc perioada de vegetaţie.

Nu este pretenţios faţă de sol, valorificând bine terenurile nisipoase şi sărăturile pe

care porumbul dă producţii mici. Reuşeşte pe soluri cu pH = 4,5-8,5. Cele mai mari producţii

se obţin pe solurile uşoare (nisipo-lutoase) şi mijlocii, profunde, fertile, cu reacţie neutră spre

alcalină. Nu merge pe soluri reci, acide, compacte, cu apă freatică la mică adâncime. Poate

valorifica solurile sărăturoase din vest, din Moldova etc., unde nu se cultivă alte cereale.

În condiţiile ţării noastre, cultura sorgului prezintă interes pentru zonele foarte

secetoase (cu arşiţe frecvente), pe solurile nisipoase şi pe sărături (unde porumbul dă recolte

mici), cu excepţia sorgului pentru mături care necesită soluri mai fertile unde se obţin

ramificaţii mai lungi.


49

6.1.7 Porumb

Cerinţele faţă de climă şi sol

Datorită plasticităţii ecologice şi a lucrărilor de ameliorare, porumbul se cultivă azi

în nord până la latitudinea de 58°, iar în sud până la 42°.

Este o plantă termofilă, seminţele germinează la temperatura de 8 - 10 °C.

Porumbul rezistă relativ bine la secetă, în primele faze de vegetaţie mai ales în prima

parte a perioadei de vegetaţie, datorită sistemului radicular puternic dezvoltat, consumului

specific redus. Există o perioada critică, situată între 10 - 20 iunie şi 10 - 20 august adică

înaintea apariţiei paniculelor şi până la maturitatea în lapte, când consumul de apă se ridică la

68 – 74 % din totalul necesar pentru întreaga vegetaţie.

Porumbul se poate cultiva pe soluri foarte variate, însă rezultatele cele mai bune se

obţin pe soluri adânci, fertile, luto-nisipoase, care permit dezvoltarea unui sistem radicular

puternic, capabil să asigure apa şi elementele nutritive necesare plantelor.

Rezultatele cele mai bune se obţin pe solurile lutoase şi luto-nisipoase, cu 3 - 5 %

humus. Sunt favorabile pentru porumb, solurile aluviale, fertile, cernoziomurile, solurile

bălane şi pe cele brun-roşcate şi brune de pădure. Prin fertilizare şi irigare, pe solurile

nisipoase, se pot obţine recolte ridicate. Mai puţin favorabile sunt solurile argiloase, care

menţin mai multă umiditate, se încălzesc încet primăvara, iar vara crapă, rupându-se

rădăcinile plantelor, precum şi solurile tasate şi compacte, cât şi pe cele cu hardpan, care

necesită lucrări de afânare adancă pentru îmbunătăţirea însușirilor de fertilitate.

6.1.8 Floarea soarelui

Cerinţe faţă de căldură

Suma temperaturilor biologic active, cu pragul biologic de 7oC, pe perioada

semănat-maturitate este la majoritatea hibrizilor cuprinsă între 1450 şi 1600 oC.

Temperatura minimă de germinaţie este cuprinsă între 4-5oC, la nivelul patului

germinativ, dar procesul se desfăşoară normal începând de la 7-8ºC.

În condiţii normale de aprovizionare a solului cu apă, începutul răsăririi (10% plante

răsărite) se realizează la o sumă a temperaturilor biologic active (cu pragul biologic de 6oC)

de 74-87oC, iar răsărirea în masă (75% plante răsărite) la o sumă de 102-176oC (Ion V.,

2002).

Plantele în faza de 1-2 perechi de frunze rezistă la temperaturi de până la -6...-8oC,

dacă acestea sunt de scurtă durată. Totuşi, temperaturile mai mici de 0oC duc la distrugerea

plantei, dacă sunt pe o perioadă mai lungă.


50

Brumele târzii, care apar când plantele de floarea-soarelui şi-au diferenţiat

inflorescenţa nu duc la distrugerea plantei, dar distrug vârful de creştere, ceea ce determină

ramificarea tulpinii.

Până la apariţia inflorescenţelor, plantele de floarea-soarelui cresc şi se dezvoltă bine

la temperaturi de 15-17oC.

În perioada înfloritului, floarea-soarelui are cerinţe moderate faţă de temperatură,

fiind favorabile temperaturile de 16-20oC. Temperaturile mai mari de 30oC sunt dăunătoare,

pentru că acestea determină pierderea viabilităţii polenului şi, ca atare, creşterea procentului

de seminţe seci. Temperaturile ridicate sunt cu atât mai dăunătoare cu cât acestea sunt

asociate cu vânturi uscate şi umiditate relativă a aerului redusă.

În faza de formare şi umplere a bobului temperatura medie zilnică optimă este

cuprinsă între 20 şi 22oC. Temperaturile ridicate determină reducerea producţiei, a

conţinutului de ulei, a conţinutului de acid linoleic al uleiului şi a randamentului de obţinere a

uleiului.

Cerinţe faţă de umiditate

Deşi floarea-soarelui are un consum ridicat de apă, totuşi aceasta are o rezistentă

mare la secetă, ca urmare a sistemului radicular bine dezvoltat, a faptului că frunzele suportă

deshidratarea temporară provocată de secetă, precum şi ca urmare a perozităţii plantei şi

sistemului medular (măduva tulpinii) care înmagazinează apa.

Cerinţele plantelor de floarea-soarelui faţă de factorul apă sunt diferite în funcţie de

faza de vegetaţie. Astfel, din cantitatea de apă necesară pe durata perioadei de vegetaţie, de la

semănat până la formarea inflorescenţei planta de floarea-soarelui consumă 20-25%, de la

formarea inflorescenţei până la înflorit cca. 50-60% şi de la înflorit până la maturitate cca.

20-25% (Salontai Al., 1972).

Aparţia stadiului de buton floral de 3 cm diametru marchează începutul perioadei

sensibile a florii-soarelui la stresul hidric. Sensibilitatea la secetă a florii-soarelui durează în

jur de 44-60 de zile, începând cu 20 de zile înainte de înflorit şi continuând până la 15-20 de

zile după înflorit. Calendaristic, în ţara noastră această perioadă este cuprinsă între 25-30 mai

şi 20-30 iulie.

Perioada de la începutul formării calatidiului până la înflorire este o perioadă critică

care afectează producţia de seminţe, iar perioada de la înflorire la umplerea seminţelor este o

perioadă critică care afectează producţia de seminţe şi procentul de ulei. Faza cea mai critică

pentru apă este reprezentată de prima decadă după ofilirea petalelor.


51

Umiditatea scăzută a solului până la deschiderea inflorescenţei determină reducerea

producţiei de seminţe chiar dacă ulterior aprovizionarea solului cu apă se îmbunătăţeşte.

Un moment critic pentru factorul apă se înregistrează şi la 4-5 săptămâni de la

răsărire, în perioada formării primordiilor florale.

Cerinţe faţă de lumină

Floarea-soarelui este o plantă cu pretenţii mari faţă de lumină. Fenomenul de

heliotropism este o dovadă a cerinţelor ridicate ale florii-soarelui faţă de factorul lumină.

Planta este sensibilă la intensitatea luminii în perioada cuprinsă între iniţierea

primordiilor inflorescenţei până după formarea inflorescenţei.

La lumină slabă şi în condiţii de umbrire tulpinile se alungesc, suprafaţa foliară se

reduce, ceea ce duce la obţinerea de calatidii mici, producţia reducându-se.

Insuficienţa luminii în perioada de acumulare a lipidelor determină un conţinut

scăzut de ulei în seminţe.

Nivelul de iluminare saturat la floarea-soarelui este de peste 150000 lucşi, acesta

fiind foarte ridicat comparativ cu alte plante de cultură (Roman Gh.V., 2006).

Reacţia la fotoperioadă este diferită de la un cultivar (hibrid) la altul, la floarea-

soarelui existând forme neutre, forme de zi scurtă şi forme de zi lungă. Totuşi, din punct de

vedere al reacţiei la fotoperioadă, floarea-soarelui este considerată o plantă neutră.

Cerinţe faţă de sol

Solurile favorabile florii-soarelui sunt cele cu fertilitate ridicată, cu textura mijlocie

(lutoase sau luto-nisipoase), profunde şi cu o capacitate mare de reţinere a apei.

Este de dorit ca amplasarea florii-soarelui să se facă pe solurile cu un conţinut mai

ridicat de 130 ppm K2O şi 15 ppm P2O5.

Floarea-soarelui este o plantă moderat tolerantă la salinitate, dar se dezvoltă normal

la un pH cuprins între 6,4-7,2.

Sunt considerate ca nepotrivite solurile nisipoase, pietroase, compacte, grele şi reci,

precum şi cele acide, calcaroase.

6.1.9 Sfecla de zahăr

Temperatura - sfecla începe să germineze la temperatura de 3-4oC. Răsare în 10-15

zile la temperatura de 10-15oC. Cerințe mai mari față de temperatură are sfecla în lunile iunie,

iulie, august și sunt favorabile temperaturile medii de 18oC. în faza de acumulare maximă a

zahărului temperatura medie potrivită este 16-16,5oC. Acumularea zahărului încetează la

temperatura de 5-6oC. S-a stabilit că jumăturizarea sfeclei stă în directă legatură cu

temperatura din cursul lunii iulie. Cu cat aceasta lună este mai caldă cu atât se grabește


52

dezvoltarea sfeclei, acumularea zahărului, și maturitatea tehnologică. Temperaturile mai mici

de 4oC în cursul răsăririi și în faza de cotiledoane stânjenesc vegetatia plantelor, iar

temperaturile de -2, -4oC produc degenerarea cotiledoanelor. Planta cu 6-10 perechi de frunze

pot suportă geruri până la -8oC. Rădăcina recoltată îngheață la -1oC.

Umiditatea - cel mai mare consum îl are în lunile inie-iulie-august. Insuficiența apei

în aceste faze determină ofilirea și uscarea frunzelor, stagnarea creșterii rădăcinii, iar daca

insuficienta se accentuiaza deshidratarea lor. Spre toamnă o cantitate mai mica de precipitații

înlesnesc acumularea zaharului și maturitatea tehnică. Precipitațiile abundente din luna mai

pot să dauneze sfeclei prin formarea crustei și îmburuienarea culturii.

Lumina – în lipsa insolației directe procentul de zahăr scade iar cantitatea de

substanțe nezaharoase și substante minerale cresc. Un mare randament în depunerea

substanțelor organice se asigură când în timpul zilei lumina intensă alternează cu lumina mai

slaba prin înnourare. Formarea și depunerea zaharului sunt favorizate de perioade lungi de

lumina din lunile august, septembrie, octombrie, cu condiția ca frunzele să fie turgescente.

Solul – cele mai favorabile sunt solurile profunde, omogene, bine structurate cu

raportul între nisip și argila în limite foarte strânse, echilibrate cu capacitatea de reținere a

apei pemeabile pentru apa și aer, bogate în substanțe organice și minerale, cu reacție neutră

sau alcaina , care să favorizeze dezvoltarea rădăcinilor de sfecla.

6.2 METODE DE EVALUARE A ÎNSUȘIRILOR PEDOLOGICE

6.2.1 Textura solului reprezintă gradul de mărunţire a părţii minerale a solului

şi proporţia acestora în alcătuirea solului

Clase texturale

În gruparea particulelor texturale, criteriul de bază a fost includerea în aceeaşi grupă

(categorie) de particule care prezintă aceleaşi proprietăţi. Particulele cu anumite diametre au

proprietăţi specifice, determinate de gradul de mărunţire, care cu cât este mai înaintat,

suprafaţa particulelor creşte şi categoria de particule este mai activă fizico-chimic.

Există trei clase texturale, fiecare fiind grupate în subclase texturale, rezultate din

combinarea diferitelor procente a nisipului, prafului şi argilei:


53

Tabelul 6.1 Texturi ale solului

6.2.2 Structura solului

Particulele solide - minerale şi organice - datorită proprietăţilor de adsorbţie se

găsesc în sol unite, formând agregate complexe, numite elemente structurale, care prezintă

forme şi mărimi diferite, precum şi grad diferit de stabilitate.

Tipuri de structură

Tipurile de structură se stabilesc de obicei după formă, mărimea şi caracteristicile

suprafeţelor şi muchiilor elementelor structurale. Stabilirea tipului de structură, a mărimii

agregatelor şi a gradului de dezvoltare a structurii se determină în teren odată cu deschiderea

profilului de sol.

Principalele tipuri de structură sunt:

- glomerulară: elementele structurale sunt aproximativ sferice, poroase. Structură

caracteristică orizonturilor Am;

- grăunţoasă: elementele structurale sferice, aşezate mai îndesat decât la structura

glomerulară. Caracteristică solurilor intens cultivate;

- poliedric angulară: agregate egal dezvoltate pe cele trei axe, cu feţe neregulate

plane, delimitate de muchii evidente, aşezate îndesat rezul-tând un aspect colţuros (angular).

Întâlnit în orizontul Bt al Luvisolurilor;

- poliedric subangulară: asemănătoare cu cea angulară, dar muchiile elementelor

structurale sunt mai rotunjite. Caracteristică pentru orizontul Bv;

textura nisipoasă grosieră sau uşoară are

un procent ridicat de nisip, care datorită suprafeţelor neregulate formează spaţii lacunare mari, determină un contact redus între particule are fac solul afânat şi uşor de lucrat, dar care nu reţin apa, care se scurge în profunzime uşor şi repede, sau nutrienţi, ca urmare aceste soluri sunt uscate şi nefertile (nu există condiţii de creşterea vegetaţiei şi acumulare de humus)

textura lutoasă mijlocie, are

proprietăţi intermediare între textura grosieră şi cea fină, are o bună capacitate de reţinere a apei fără să devină plastică, este uşor de lucrat, reţine substanţele nutritive, este textura cea mai potrivită pentru marea majoritate a organismelor din sol

textura fină sau argiloasă, în stare

umedă este plastică, în stare uscată devine dură, are o porozitate totală ridicată dar porii sunt foarte fini, are o capacitate ridicată de reţinere a apei şi elementelor nutritive, dar circulaţia apei în sol este redusă datorită forţelor de tensiune ridicate, are capacitate redusă pentru aer, sunt soluri reci procesul de mineralizare este mai redus (transformarea resturilor organice în forme anorganice care nu sunt accesibile plantelor)


54

- prismatică: agregatele sunt alungite, orientate vertical, cu feţe plane, muchii

ascuţite, iar capetele prismelor nerotunjite. Specifică orizontului Bt.

- columnoid - prismatică: similară celei prismatice, dar muchiile sunt rotunjite;

- columnară: asemănătoare celei prismatice, dar capetele prismelor sunt rotunjite.

Este caracteristică orizontului Btna;

- lamelară, foioasă: constituită din agregate sub formă de plăci sau lamele, orientate

orizontal. Specifică solurilor tasate, cu hardpan şi orizonturilor El şi Ea;

- compusă: agregate mari care se desfac în agregate mici.

- monogranulară: grăunţi minerali nelegaţi, solul curge printre degete.

- masivă: masa unui orizont sau a unei părţi dintr-un orizont apare ca un monolit, în

care nu se recunosc agregate structurale, ci numai particule elementare cimentate cu un liant.

6.2.3 Apa din sol

Prezenţa apei într-un ecosistem reprezintă condiţia ecologică esenţială pentru

existenţa vieţii şi desfăşurarea anumitor procese.

Faza lichidă a solului, adică apa din sol, are o importanţă deosebită atât pentru

desfăşurarea procesului de solificare cât şi pentru satisfacerea necesităţilor plantelor, este

baza aplicării măsurilor agrotehnice şi ameliorative (irigaţii, desecări, drenaje).

În apa din sol sunt dizolvate principalele elemente nutritive, de unde şi denumirea de

soluţia solului, din care plantele şi microorganismele îşi iau hrana.

Surse de apă: precipitaţiile atmosferice, sub formă de ploaie şi zăpadă, apa provenită

prin condensarea sau absorbţia vaporilor de apă din atmosferă (în cantităţi foarte mici) sau

apa provenită din scurgeri laterale sau din irigaţii.

6.2.4 Formarea şi alcătuirea părţii organice a solurilor

Materia organică aflată în diverse stadii de transformare sub acţiunea

microorganismelor este alcătuită din două grupe principale de componenţi:

1. Componenţi de natură specifică (substanţe humice) formate prin procese de

descompunere – sinteză – polimerizare care sunt caracteristice humificării. În solurile bogate

în materie organică, bine aerate din zonele de stepă şi silvostepă cu activitate biologică bună

aceşti componenţi reprezintă 80-90% din masa humusului, iar în solurilor forestiere cu litieră

au un procent mult mai scăzut.

2. Componenţi de natură nespecifică (nehumici) care constau din resturi organice

care păstrează structura ţesutului şi o parte din acestea sunt eliberate prin procese de

descompunere în:


55

- diferite substanţe organice ca: lignine, celuloză, hemiceluloze, substanţe pectice,

proteine, etc;

- produşi intermediari de descompunere: monozaharide provenind din hidraţii de

carbon, aminoacizi din proteine, alţi compuşi organici cu caracter acid, fenoli provenind din

lignine; grăsimi, ceruri etc.

Compoziţia chimică este foarte diferită în funcţie de provenienţa resturilor vegetale,

ierburile perene fiind mult mai bogate în proteine şi hemiceluloză decât resturile vegetale

provenite de la vegetaţia forestieră.

La solurile din zona pajiştilor la suprafaţa solului se acumulează materie organică

provenită din partea aeriană şi subterană a plantelor. Cantităţile de resturi organice moarte

sunt variabile în funcţie de tipul de pajişti şi de tipul de sol. În pajiştile bine încheiate resturile

organice din masa aeriană a ierburilor şi rădăcinilor însumează în medie cca 11000 kg, ceea

ce reprezintă o cantitate de 2-3 ori mai mare decât materia organică provenită de la vegetaţia

lemnoasă.

Resturile organice ierboase depuse la suprafaţa solului sunt repede descompuse în

întregime, pe când la cele provenite din părţile subterane ale plantelor descompunerea este

mai lentă şi sunt transformate parţial în humus.

6.2.4.1 Principalele tipuri de humus

În funcţie de resturile organice şi de condiţiile ecopedologice ale proceselor de

humificare în soluri sau la suprafaţa acestora se acumulează cantităţi şi categorii diferite de

humus. În funcţie de condiţiile de aeraţie în care are loc procesul de humificare (Duchaufour,

1970) distinge următoarele tipuri de humus:

- în mediul în care predomină procesele de aerobioză: mull, moder şi morul;

- în mediul anaerob: turba şi anmoor.

Mullul – se formează pe seama materiei organice complet humificată şi amestecată

intim cu partea minerală a solului. Acest tip de humus este caracteristic solurilor aerate cu o

bogată activitate microbiană. În funcţie de zona de formare se disting două tipuri de mull:

mull calcic şi mull forestier.

Moderul – este un tip de humus alcătuit din materie organică parţial humificată, în

care se pot observa ţesuturi de plante nedescompuse. Moderul se formează în soluri slab

aerate cu umiditate ridicată şi temperaturi scăzute. Raportul C:N este de 15-25. În funcţie de

zona de formare iau naştere următoarele tipuri de moder:

-moderul forestier oligotrofic, moderul calcic, moderul de pajişti alpine, moderul

hidromorf


56

Morul - se mai numeşte şi humusul brut deoarece este constituit din resturi vegetale

foarte puţin descompuse este foarte puternic acid având un raport C:N de 30-40 în orizontul

organic şi 25 în orizontul A. Se întâlneşte la solurile din zona montană acoperite de păduri de

răşinoase (molid şi brad).

Turba - este constituită din resturi vegetale nedescompuse sau parţial descompuse

într-un mediu saturat cu apă în cea mai mare parte a anului. În funcţie de natura vegetaţiei se

pot întâlni:

- turba eutrof, turba mezotrof, turba oligotrofă

Anmor- se formează în cazul solurilor afectate de exces de umiditate periodic

provenit din apa freatică, şi este constituit din materiale aluviale (argilă, praf şi nisip) şi

aproximativ 30% materie organică bine humificată. Se poate întâlni la unele soluri freatic

umede la Gleiosoluri.

6.3 NOȚIUNI DESPRE ASOLAMENTE ECOLOGICE. NOȚIUNI DE

FITOTEHNIE (TIPURI DE PLANTE AGRICOLE) – NOȚIUNI DE AGROTEHNICĂ

PLANTELOR DE CULTURĂ

6.3.1 NOȚIUNI DESPRE ASOLAMENTE ECOLOGICE

Asolamentul reprezintă împărţirea terenului în sole (tarlale) pe care plantele de

cultură se succed în spaţiu şi în timp într-o ordine bine stabilită şi pe care se aplică in

complex sisteme raţionale de lucrarea solului, de fertilizare şi de protecţie a culturilor în

vederea creşterii fertilităţii solului, a sporirii calitative şi cantitative a producţiilor agricole.

Amplasamentul implică: localizare, relief, vecini şi suprafaţa agricolă.

În practica agricolă noţiunea de asolament se confunda cu cea de rotaţie, însă aceasta

estesuccesiunea plantelor în timp pe o singură solă, deci asolamentul include rotaţia care este

aceeaşi pentru toatesolele aceluiaşi asolament.La întocmirea asolamentelor şi în practicarea

acestora se operează cu următoarele noţiuni:

Sola (tarlaua) este suprafaţa de teren din cadrul asolamentului, cu sol cât mai

omogen pe care secultivă o singură specie. Sola este delimitată de şosele, drumuri, căi ferate,

vetre de sat, păduri, canale etc.Suprafaţa unei sole depinde de zonă, relief, tipul asolamentului

etc.; pentru a permite organizarea eficientă aactivităţii de producţie, la cultura mare, aceasta

ar trebuie să fie de cel puţin 50-100 ha.

Sola mixtă (combinată) este suprafaţa de teren din cadrul asolamentului, cu sol cât

mai omogen, pecare se cultivă două-trei specii cu însuşiri biologice şi tehnologii


57

asemănătoare (de exemplu mazărea, soia şi fasolea pe aceeaşi solă). În cadrul solei mixte

plantele pot ocupa suprafeţe egale sau diferite.

Parcela este o subdiviziune a solei mixte delimitată de limite naturale sau antropice,

având o singură categorie de folosinţă şi pe care se cultivă o singură specie.

În cazul terenurilor plane parcela poate corespunde solei, iar în cazul terenurilor

frământate mai multe parcele la un loc formează o solă mixtă.

Rotaţia culturilor reprezintă ordinea de cultivare a plantelor, în timp, pe o sola şi se

prezintă prinindicarea numerelor de ordine ale fiecărei culturi.

Durata rotaţiei - numărul de ani după care o cultura revine pe aceeaşi sola sau

timpul în care o cultură trece prin toate solele asolamentului. Durata rotaţiei este egala cu

numărul de sole. Exemplu: în cazul de mai sus rotaţia are o durată de 4 ani; după porumb se

cultivă soia, cultura cu care începe un nou ciclu de rotaţie.

Cultura principală ocupă o anumită sola în anul de referinţă.

Cultura premergătoare s-a cultivat în anul precedent, deci înaintea culturii

principale.

Cultura antepremergătoare este premergătoare premergătoarei culturii principale

deci s-a cultivatcu 2 ani mai înainte.

Cultura postmergătoare urmează după cultura principală (în anul următor).

Cultura dublă (succesivă) se însămânţează în acelaşi an, pe aceeaşi solă cu cultura

principală, după recoltarea acestuia. Cultura dublă poate fi pentru boabe, îngrăşământ verde

sau furaj.

Cultura intercalată reprezintă cultivarea unei specii de plante printre rândurile

plantei principale.Recoltarea şi valorificarea culturilor se face separat. Exemplu: fasole prin

porumb.

Cultura în amestec constă in cultivarea a 2-3 specii de plante amestecate chiar de la

semănat care se recoltează şi se valorifică împreună. Exemplu: borceagul de toamnă,

borceagul de primăvară, amestecuri deleguminoase şi graminee perene (la înfiinţarea

pajiştilor) etc.

Cultura ascunsă (protejată) este o specie de plantă care vegetează o perioadă alături

de cultura principală şi care îşi continuă vegetaţia şi anul viitor. De exemplu trifoiul semănat

primăvara în culturile degrâu, orz, ovăz.

Cultura amelioratoare este o specie de leguminoasă anuală sau perenă care

îmbogăţeşte solul în N fixat pe cale biologica, prin intermediul bacteriilor simbiotice.

Veriga rotaţiei este reprezentată de 2 culturi care se succed într-o rotaţie.


58

Planul de cultură reprezintă indicarea suprafeţelor (în hectare) ocupate de fiecare

specie din cadrul asolamentului respectiv.

Structura culturilor reprezintă specificarea ponderii fiecărei culturi din cadrul unui

asolament.Suprafaţa totala a asolamentului echivalează cu 100%.

Cultura repetată reprezintă cultivarea pe aceeaşi solă a unei plante timp de 2, 3 ani

consecutivi. Ea este admisă numai pentru plantele care se autosuporta: orezul şi cânepa 3-4

ani, tutunul, porumbul şi grâul 2-3 ani. Următoarele plante nu se autosuportă: floarea-soarelui

(poate să revină pe aceeaşi suprafaţă după 5-6ani), sfecla (după 4 ani), mazărea, inul, ovăzul,

plantele legumicole (după 2-4 ani).

Tipul şi schema de asolament. Când într-un asolament se prezintă concret plantele

de cultură care sesucced este vorba despre un tip de asolament. Prezentarea asolamentului sub

forma grupelor de plantereprezintă schema de asolament.

Exemplu:

1. Grâu

2. Porumb boabe

3. Trifoi I

4. Trifoi II

5. Grâu

6. Porumb boabe

7. Cartof+sfeclă de zahăr

1. Cereale

2. Prășitoare

3. Leguminoase perene

4. Leguminoase perene

5. Cereale

6. Prășitoare

7. Prășitoare

Tabelul 6.2 Shema de asolament

Solă săritoare reprezintă sola care temporar este scoasă din rotaţia culturilor, timp

în care se cultivă cu o plantă perenă (lucernă, trifoi).

Monocultura reprezintă cultivarea unei singure plante, mai mulţi ani pe acelaşi

teren şi anume, cel puţin atâţia ani cât durează rotaţiile în zona respectivă.

6.3.2. Noțiuni de fitotehnie (tipuri de plante agricole)

Fitotehnia este una din ramurile de bază a ştiinţei agricole, al cărei obiectiv este

studiul biologiei, ecologiei şi tehnologiei de cultivare a plantelor de câmp în scopul obţinerii

unor producţii ridicate şi de calitate superioară, în condiţii de eficienţă economică şi de

păstrare a echilibrului ecologic şi purităţii mediului.

Fitotehnia cuprinde studiul plantelor cultivate pe suprafeţe mari (cereale,

leguminoase, plante tehnice), care deţin circa 80 % din terenul arabil al ţării noastre şi asigură


59

o mare parte din produsele necesare alimentaţiei oamenilor, a furajării animalelor şi materie

primă pentru diverse ramuri industriale.

Fitotehnia stabileşte tehnologiile de cultivare ale plantelor, bazate pe cele mai noi

cuceriri ale ştiinţei, soluţionarea diferenţiată a tuturor problemelor privind amplasarea şi

rotaţia culturilor, fertilizarea, lucrările solului, folosirea seminţelor valoroase şi semănatul

diferenţiat, lucrări corespunzătoare de întreţinere a culturilor şi recoltarea.

Plantele de câmp cuprinse sunt împărţite în câteva grupe după particularităţile lor

biologice şi după scopul pentru care se cultivă. În cadrul manualului de fitotehnie sunt tratate,

în ordine, următoarele grupe de plante:

1. Cereale: Poaceae (grâu, secară, triticale, orz, ovăz, orez, porumb, sorg, mei) şi

Polygonaceae (hrişcă);

2. Leguminoase pentru boabe: zece specii din familia Fabaceae (mazăre, fasole,

soia, linte, bob, năut, lupin, latir, arahide, fasoliţă);

3. Plante oleaginoase: nouă specii din familiile Asteraceae (floarea soarelui,

şofrănel), Linaceae (inul pentru ulei), Brassicaceae (rapiţă, camelină), Euphorbiaceae (ricin),

Pedaliaceae (susan) şi Lamiaceae (perilă, lalemanţie);

4. Plante textile: trei specii din familiile Linaceae (inul pentru fibră), Cannabaceae

(canepă) şi Malvaceae (bumbac);

5. Plante tuberculifere şi rădăcinoase: trei specii din familiile Solanaceae (cartof),

Chenopodiaceae ( sfeclă pentru zahăr) şi Asteraceae (cicoare);

6. Tutun (familia Solanaceae );

7. Hamei (familia Cannabaceae);

8. Plante medicinale şi aromatice: circa 60 de specii cultivate din diferite familii

botanice.

6.3.3 Noțiuni de agrotehnica plantelor de cultură

Agrotehnica este ştiinţa care se ocupã cu studiul modului de dirijare, a relaţiilor

dintre factorii de vegetaţie, sol şi plantele cultivate, în scopul elaborării procedeelor tehnice

de cultivare a plantelor în condiţiile exploatării raţionale a solului şi conservării mediului

înconjurător.

Agrotehnica este tehnica ogoarelor, reprezintă astfel “tehnica” sau “meşteşugul” prin

care cuceririle unor ştiinţe ca: pedologie, agrochimie, microbiologie, meteorologie, fizicã,

chimie, fiziologia plantelor, maşinile agricole, ecologia, protecţia plantelor, fitotehnie etc.

sunt aplicate în practicã şi integrate în agroecosistemele agricole, printr-un ansamblu de

elemente ca: sistem de agriculturã, sistem de lucrare a solului, asolamente, sisteme integrate


60

de protecţie a plantelor, agrotehnica diferenţiatã etc. Agrotehnica este principala ştiinţã

aplicatã care este chematã sã rezolve problema fundamentalã a unei agriculturi durabile şi

anume optimizarea relaţiei dintre tehnologia aplicată şi conservarea resurselor utilizate în

procesul de producţie.

Sistemul de cultură poate fi irigat sau neirigat, iar în funcție de tipul de agricultură,

acseasta poate fi: intensivă, extensivă, durabilă, ecologică.

Termenul de favorabilitatea solului se referă la: fertilitate, proprietăţi fizice şi

mecanice, în timp ce asolamentul reprezintă ansamblul solelor dintr-o exploataţie în care se

realizează rotaţia culturilor.

Rotaţia culturilor poate fi definită ca o succesiune de culturi pe o parcelă dată într-o

ordine raţională pe o perioadă de timp (luni/ani).

Autosuportabilitatea se referă la timpul/ ani după care o cultură poate reveni pe

aceiaşi suprafaţă, iar igienă a culturii presupune combaterea bolilor şi dăunătorilor dintr-un

spaţiu agricol prin rotaţia raţională a culturilor.

„Oboseala solului” presupune epuizarea fertilităţii solului prin practicarea

monoculturii care poate provoca diminuarea producţiei şi apariţia unor factori nocivi în sol.

Monocultură este cultivarea aceleiaşi culturi pe un teren mai mulţi ani.

OBIECTIVELE AGROTEHNICII

- analiza bazelor agrotehnice ale producţiei agricole;

- analiza evoluţiei şi fundamentarea ştiinţificã a principalelor sisteme de agriculturã

în relaţie cu factorii de vegetaţie şi dezvoltarea socio-economică;

- cunoaşterea mediului de viaţă al plantelor; caracterizarea tehnologică a terenurilor

arabile;

- studiul factorilor de vegetaţie, relaţiile dintre ei şi plantele cultivate, dirijarea

acestor factori în vederea sporirii recoltelor şi a fertilităţii solului;

- monitorizarea fertilităţii terenurilor arabile şi reglarea indicatorilor agrofizici,

agrochimici şi agrobiologici în relaţie cu condiţiile culturale;

- lucrările solului şi sistemele de lucrări, rolul acestora asupra însuşirilor fizice,

chimice, biologice şi ale creşterii producţiei plantelor cultivate;

- studiul particularităţilor biologice ale buruienilor şi a pagubelor produse de acestea;

- combaterea integrată a buruienilor din culturile agricole prin metode agrotehnice,

fizice şi biologice;


61

- descrierea şi cunoaşterea erbicidelor, spectrul de combatere, particularităţile

aplicării la principalele culturi agricole;

- elaborarea asolamentelor şi analiza rotaţiei culturilor în condiţiile unei agriculturi

private;

- elaborarea agrotehnicii diferenţiate privind sporirea producţiei agricole pe zone de

culturã, precum şi ridicarea potenţialului productiv al solului pe terenurile slab productive.

6.4 UTILAJE FOLOSITE PENTRU ÎNFIINȚAREA CULTURILOR

AGRICOLE

Plugurile sunt utilizate pentru efectuarea lucrării de bază a solului – arătura. Prin

arătură se realizează desprinderea (prin tăiere şi forfecare), mărunţirea (prin încovoiere,

comprimare, răsucire) şi răsturnarea unui strat de sol de secţiune determinată, creându-se

astfel condiţii adecvate pentru cultura plantelor.

Actualmente există o gamă constructivă foarte largă de pluguri, acestea putand fi

clasificate după diferite criterii, cum ar fi:

După destinaţie:

- pluguri cu destinaţie generală;

- pluguri cu destinaţie specială.

Plugurile cu destinaţie generală (de uz general) sunt, în general, folosite numai

pentru executarea arăturilor în cazul culturilor de camp.

Plugurile cu destinaţie specială sunt folosite pentru executarea arăturilor în condiţii

de lucru determinate.

După adâncimea la care lucrează:

- pluguri pentru arături superficiale (a = 15 … 20 cm);

- pluguri pentru arături normale (a = 20 … 30 cm);

- pluguri pentru arături adanci (a = 30 … 40 cm);

- pluguri pentru arături de desfundare (a = 40 … 80 cm).

După modul în care se execută răsturnarea brazdei:

- pluguri cu răsturnarea brazdei într-o singură parte (uzual plugurile răstoarnă brazda

în partea dreaptă);

- pluguri cu răsturnarea brazdei în dreapta şi stânga concomitent;

- pluguri cu răsturnarea brazdei în dreapta şi stânga alternativ.

După forma organelor de lucru:

- pluguri cu trupiţe cu cormane;


62

- pluguri cu trupiţe prevăzute cu discuri;

- pluguri cu trupiţe prevăzute cu organe de lucru rotative.

După modul de agregare cu tractorul:

- pluguri tractate;

- pluguri purtate;

- pluguri semipurtate.

6.5 TIPURI DE ROTAȚII ÎN TEHNOLOGIA ECOLOGICĂ

Asolament de 3 ani

1. Leguminoase plante tehnice;

2. Cereale păioase;

3. Porumb.

Asolament de 4 ani

1. Leguminoase;

2. Cereale păioase;

3. Plante tehnice;

4. Porumb.

Asolament de 5 ani

1. Leguminoase plante furajere;

2. Cereale de toamnă;


4. Porumb plante tehnice;

5. Porumb plante tehnice.

Asolament de 6 ani

1. Leguminoase;


3. Porumb, floarea soarelui, sfeclă;


5. Porumb;

6. Porumb.

În condiţii de irigare se recomandă asolamente de 3-5 ani, cu următoarea structură de

culturi: porumb 42%, grâu orz 26%, sfeclă 8%, soia 8%, floarea soarelui 8%, ierburi perene

8%. Pe terenurile din zona de deal, în asolament este necesar să se introducă o plantă

amelioratoare pentru îmbunătăţirea însuşirilor fizice, chimice şi biologice ale acestor terenuri.


63

Schemele orientative pentru aceste soluri sunt prezentate mai jos:

I

1. Grâu trifoi

2. Trifoi

3. Porumb

4. Grâu

5. Porumb

II

1. Grâu trifoi

2. Trifoi

3. Porumb

4. Porumb

5. Grâu

III

1. Grâu trifoi

2. Trifoi

3. Grâu orz

4. Porumb

5. Leguminoase anuale,

plante tehnice (mazăre,

fasole, soia, borceag, in).

Tabelul 6.3 Schema de rotații

Pe terenurile în pante, expuse eroziunii este necesar să se introducă o cultură perenă

(amelioratoare), în vederea reducerii fenomenului de eroziune.

Organizarea unui asolament fără un complex de măsuri agrotehnice corespunzătoare,

nu rezolvă problemele mari care stau în faţa agriculturii. Este necesar ca, în funcţie de

cerinţele plantelor şi zona în care ne găsim, să se aplice cele mai bune metode de cultură,

care să ducă la obţinerea unor recolte mari la hectar şi la îmbunătăţirea însuşirilor de

fertilitate ale solului.

O atenţie deosebită trebuie să se acorde folosirii raţionale a erbicidelor care să

permită organizarea unor asolamente corespunzătoare


64

CAPITOLUL 7. PREGĂTIREA TERENULUI PENTRU ÎNFIINŢAREA

CULTURILOR DE CÂMP ECOLOGICE

7.1 TEHNOLOGIA DE PREGATIRE A PATULUI GERMINATIV PENTRU

CULTURA PLANTELOR DE CÂMP

Asigurarea condiţiilor de germinaţie corespunzătoare a culturii ce urmează a fi

semănate reprezintă condiţia de bază pentru germinaţia seminţelor, răsărirea uniformă şi

dezvoltarea normală a plantelor, într–un teren curat de buruieni. Lucrările de bază şi cele de

pregătire a patului germinativ, au ca scop realizarea unui pat germinativ perfect în care

seminţele să aibă o plapumă curată de resturi vegetale, buruieni, mărunţit şi afânat pe toată

suprafaţa, şi un pat mai aşezat, aerat şi umed. Acest lucru asigură o germinare optimă şi o

desime corespunzătoare la răsărire.

Lucrările de pregătire a patului germinativ sunt condiţionate de cerinţele plantei

cultivate şi de condiţiile din teren. Patul germinativ trebuie să aibă o adâncime adecvată în

raport cu planta care urmează a fi semănată. Stratul de sol ce acoperă seminţele trbuie să fie

mai afânat, pentru a asigura aerul şi căldura nacesară germinării seminţelor. Astfel se

întrerupe curentul capilar de apă către suprafaţa de evaporare şi se micşorează pierderile de

apă. Stratul de sol afânat se uscă mai repede pentru că aici aerul circulă mai uşor, dar la

nivelul seminţelor rămâne destul de umed.

Sub adâncimea de încorporare a seminţelor solul trebuie să fie aşezat şi umed astfel

încât primele rădăcini ale seminţei să găsească apa şi elementele nutritive necesare dezvoltării

în primele faze de viaţă. Brăzdarele semănătorilor trebuie să aşeze seminţele în stratul aşezat

la partea superioară a acestuia. Astfel se asigură contactul intim al seminţelor cu solul. Apa se

urcă prin capilare până la la seminţe şi determină germinare acestora. Aceste cerinţe sunt

pentru majoritatea plantelor de cultură.

Culturile care se seamănă în prima urgenţă: grâul de primăvară, mazărea, secara,

triticalele, orzoaica de primăvară, ovăzul, borceagul de primăvară, lucerna, trifoiul, şi diverse

legume (spanac, morcov, pătrunjel, ceapă) care au temperatura de germinaţie cuprinsă între

1-4 grade Celsius, prezintă unele particularităţi în ceea ce priveste pregătirea patului

germinativ.

La cerealele de primăvară semănatul foarte timpuriu este recomandat datorită

cantităţilor mari de apă necesare germinării şi de temperaturile scăzute necesare pentru

declanşarea fenofazelor de fructificare.


65

Pregătirea patului germinativ pentru culturile din prima urgenţă este necesar să fie

realizat în două etape. Printr-o trecere cu discul în toamnă şi apoi lucrările necesare în

primăvară. Acest sistem este necesar deoarece primăvara arătura denivelată (nelucrată din

toamnă) se zvântă neuniform, motiv pentru care nu se poate trece repede la pregătirea

terenului şi se întârzie semănatul.

Suprafaţa de evaporare şi pierdere a apei din sol este mai mare în cazul arăturii

negrăpate. În schimb pe terenurile de pe versanţi, arătura este recomandată să rămână sub

forma brazdelor denivelate, perpendiculare pe linia de cea mai mare pantă, în scopul evitării

eroziunii solului pe perioada iarnă-primăvară.

Numărul de lucrări ale solului ce se fac primăvara este necesar să fie cât mai mici

pentru a evita tasarea solului şi pierderea apei din sol. De regulă se reduce numărul de lucrări

cu grapa cu discuri, aceasta fiind înlocuită cu lucrarea executată cu combinatorul, grapa

rotativă sau utilizând agregate complexe de pregătirea terenului şi semănat printr-o singură

trecere.

Lucrările de pregătire a patului germinativ reprezintă prin epoca de execuţie şi

realizarea indicilor de calitate metoda agrotehnică cea mai eficientă pentru combaterea

buruienilor ce apar primăvara devreme: cănepioara, turiţa, hrişca urcătoare, ridichea sălbatică,

muştarul sălbatic, susaiul etc. În acest scop este obligatorie executarea ultimei lucrări de

pregătire a patului germinativ în ziua sau preziua semănatului, pentru a combate toate

buruienile cu germinaţie şi răsărire identică cu biologia plantei semănate.

La lucrarea de pregătire a patului germinativ se urmăreşte ca suprafaţa solului să fie

bine nivelată fără şanţuri, coamele să aibă un aspect uniform fără a se putea evidenţia

trecerile alăturate ale plugului. Direcţia de deplasare va fi pe diagonală sau perpendicular pe

direcţia arăturii sau a lucrării solului executată anterior. Pe terenurile în pantă pregătirea

pregătirea patului germinativ se face numai pe direcţia genarală a curbelor de nivel, adică în

lungul arăturii sau sub un unghi de maxim de 30 de grade faţă de acesta.

Momentul optim pentru excutarea lucrărilor de pregătire a patului germinativ este

ales în funcţie de umiditatea solului, iar această umiditate este optimă atunci când solul nu

aderă de unelte, efectul de tăiere şi tasare a solului este diminuat. Nerespectarea momentului

şi a perioadei optime de executare a lucrărilor de pregătire a terenului duce la scăderea

calităţii lucrării. Întârierea pregătirii patului germinativ, produce uscarea solului iar

întârzierea semănatului la cerealele de primăvară cu 10 – 15 zile determină reducerea

producţiei cu 10 – 25 % însă lucrarea solului prea umed nu produce afânarea necesară şi va

duce la degradarea solului.


66

Pentru realizarea adâncimii nacesare trebuie să alegem unealta potrivită în funcţie de

starea arăturii (resturi vegetale, mersul vremi, particularităţile seminţelor care se seamănă

etc.), dar şi reglarea şi viteza de deplasare a acestora.

În arăturile unde s-au instalat deja buruienile acestea trebuie tăiate şi desprinse de sol

în totalitate. Nu se admite acoperirea buruienilor cu un strat subţire de sol pentru că ele în

scurt timp vor ajunge la suprafaţă. Ultima lucrare de pregătire a patului germinativ trebuie

efectuată perpendicular pe viitoarea direcţie a rândurilor de plante pentru a asigura condiţiile

de calitate a lucrării de semănat.

7.2 INDICI CALITATIVI AI ARATURII PENTRU PLANTELE DE CAMP

ECOLOGICE

7.2.1 Lucrările solului, cuprinzând ansamblul de operațiuni succesive efectuate cu

mijloace mecanizate de la subsolaj până la semănat.

Astfel le putem clasifica:

Arătura;

Lucrarea cu grapa;

Lucrarea cu ajutorul cultivatorului;

Semănatul.

7.2.2 Arătura

Lucrarile solului au efecte benefice directe asupra:

procesului de infiltrare în sol a apei provenită din precipitații și/sau din irigare;

capacității solurilor de înmagazinare și păstrare a apei;

procesului tehnologic de încorporare în sol a semințelor, răsadurilor și

materialelor săditoare viticole, pomicole și forestiere;

răsăririi plantelor și (re)pornirii în vegetație a materialelor săditoare;

creșterii și dezvoltării rădăcinilor și a altor organe subterane;

materiei organice și a substanțelor nutritive în sol;

buruienilor;

bolilor și insectelor dăunătoare.

Arătura trebuie să îndeplinească câteva cerințe agrotehnice:

Afânarea solului pe toată adâncimea stabilită și mărunțirea brazdei;

Răsturnarea la baza brazdei a stratului de sol de la suprafața cu însușiri

nefavorabile;


67

Încorporarea sub brazdă a resturilor de plante, ale buruienilor, îngrășămintelor;

Înmagazinarea și reținerea apei în sol precum și reducerea scurgerilor de

suprafață.

Aceste cerințe sunt cuantificate prin intermediul unor indici calitativi:

Epoca de executare;

Adâncimea și uniformitatea acesteia;

Gradul de afânare și mărunțire;

Gradul de vălurire sau uniformitate a suprafeței arăturii;

Gradul de încorporare și adâncimea de încorporare a resturilor vegetale și

îngrășămintelor;

Neastuparea șanțului ultimei brazde;

Lipsa capetelor nelucrate și a greșelilor de executare;

Principii și norme ecologice de lucrare a solului:

Solul trebuie lucrat când ne primește și nu trebuie lăsat să aștepte (solul se

lucrează în condiții optime când umiditatea este de ~ 7% la solurile ușoare, ~ 12% la cele

mijlocii și ~ 22% la cele grele);

Solul este un organism viu - în sol trăiesc un număr foarte mare de

microorganisme (3 miliarde/gramul de sol) și macroorganisme (9.5 milioane de râme,

numeroase microartropode etc).

Hrana și celelalte condiții de habitat necesare pedofaunei se asigură doar prin

practicarea tehnologiilor conservative;

Solul trebuie lucrat (afânat) adânc și prelucrat superficial cu utilaje complexe

care afânează solul în adâncime, nu răstoarnă brazda și mărunțesc numai patul germinativ.

Aratul cu plugurile cu cormană sau disc, cu geometrie variabilă sau fixă, cu

unul sau mai multe brăzdare, simple sau reversibile, agregate cu sursele energetice

caracteristice dotării generale actuale a agriculturii românești (în majoritate tractoare de 45 și

65 CP) întruchipează mijlocul mecanizat de prima urgență solicitat ca atare pentru

prelucrarea celor cca zece milioane de hectare de pământ arabil ale Romaniei.

Lucrările solului se pot realiza cu: plug simplu, plug reversibil, plug balansier,

freză, sapă rotativă , cultivator, rariță, grapă, tăvălug.

7.2.3 Lucrarea cu grapa

Are la rândul ei cerințe agrotehnice corespunzatoare:

Mărunțirea solului pe o adâncime pe o adâncime de 3-12cm;


68

Afânarea și nivelarea lui;

Distrugerea buruienilor tinere sau în curs de răsărire.

Indicii calitativi ai lucrării cu grapa sunt:

1. epoca de executare;

2. gradul de netezire;

3. gradul de bolovănire;

4. adâncimea, acoperirea semințelor;

5. distrugerea buruienilor;

6. lipsa greșelilor în executarea grăpatului.

Lucrarea cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți reglabili mobilizează solul

la 11-12 cm adâncime, fapt ce împiedică însămânțarea sfeclei la o adâncime uniformă,

determinând prin aceasta o răsărire și o germinație eșalonată a plantelor.

7.2.4 Lucrarea cu ajutorul cultivatorului

Cerințe agrotehnice cerute:

afânarea și mărunțirea stratului de sol lucrat;

încorporarea îngrășămintelor;

distrugerea buruienilor.

Indicii calitativi:

1. epoca de executare a lucrării;

2. adâncimea și uniformitatea;

3. gradul de afânare, gradul de distrugere a buruienilor;

4. gradul de distrugere și vătămare a plantelor de cultură;

5. gradul de acoperire cu sol a plantelor.

Anotimpul când se fac lucrările solului: lucrări de iarnă; lucrări de primăvară;

lucrări de vară; lucrări de toamnă;

Adâncimea de lucrare a solului (cm), denumirea lucrarii:

3 - 5 cm lucrări extrem de superficiale;

6 - 12 cm lucrări propriu-zis superficiale;

13 - 22 cm lucrări normale;

23 - 32 cm lucrări adânci;

36 - 60 cm desfundat;

50 - 70 cm afânare adâncă.

Lucrările solului au efecte benefice directe asupra:


69

procesului de infiltrare în sol a apei provenită din precipitații și/sau din irigare;

capacității solurilor de înmagazinare și păstrare a apei;

procesului tehnologic de încorporare în sol a semințelor, răsadurilor și

materialelor săditoare viticole, pomicole și forestiere;

răsăririi plantelor și (re)pornirii în vegetație a materialelor săditoare;

creșterii și dezvoltării rădăcinilor și a altor organe subterane;

materiei organice și a substanțelor nutritive în sol;

buruienilor;

bolilor și insectelor dăunătoare;

7.3 LUCRĂRI DE MOBILIZARE A SOLULUI ÎN TEHNOLOGIA

ECOLOGICĂ

Fiecare lucrare a solului conduce la realizarea în sol a unuia sau a mai multor

procese tehnologice majore, cum ar fi: afânarea, mărunţirea, întoarcerea, amestecarea,

nivelarea, tasarea, modelarea, formarea de brazde etc. În funcţie de necesităţile din teren se

aleg utilajele agricole cu care se va executa lucrarea.

Lucrările de mobilizarea solului se referă la:

- arat 18-25 cm plus grăpat - pentru grâu, porumb, floarea soarelui, cartof,

- cizelare - pentru grâu, porumb

- grăpat în profunzime - pentru grâu, porumb.

Elementele caracteristice pentru stabilirea lucrărilor de mobilizare a solului sunt

planta premergătoare, tipul culturii și perioada de execuţie (toamna sau primăvara).

Indicii de calitate ai lucrării se referă la uniformitatea distribuţiei, mobilizarea

solului cu evitarea îngropării în profunzime a straturilor superficiale, a îngrăşămintelor şi a

amendamentelor organice.

Afânarea are principalul rol în mobilizarea fertilităţii potenţiale a unui sol. Ca

rezultat al afânării, creşte porozitatea de aeraţie şi se intensifică procesele microbiologice

aerobe din sol, favorizează infiltrarea apei şi pătrunderea rădăcinilor plantelor de cultură,

stimulează aerisirea şi încălzirea solului, s.a.

Mărunţirea este un proces care într-o măsură mai mare sau mai mică, are loc

concomitent cu afânarea. În solul mărunţit seminţele plantelor de cultură pot fi îngropate la

adâncimea optimă, sporeşte contactul dintre sistemul radicular al plantelor şi sol şi deci

suprafaţa de nutriţie. Prin mărunţire se distruge crusta sau structura bulgăroasă formată la

suprafaţa solului, diminuându-se pierderea apei prin evaporare. Mărunţirea excesivă are, de


70

asemenea, urmări negative: sunt distruse agregatele structurale, are loc prăfuirea, degradarea

şi compactarea solurilor.

Întoarcerea este un proces cu însemnătate mai mare în zonele umede. Apa care se

infiltrează, antrenează sărurile minerale şi coloizii de sol de la suprafaţă către adâncime. Prin

întoarcerea solului, acestea sunt readuse la suprafaţă. Prin întoarcere (lucrarea de arat) sunt

îngropate în sol îngrăşăminte organice, amendamente, resturi vegetale, structura prăfuită de la

suprafaţă, seminţe de buruieni, agenţi fitopatogeni, dăunători etc., lucrarea având astfel rol

multiplu şi complex, prin care se asigură condiţii optime în vederea pregătirii patului

germinativ şi a semănatului.

Amestecarea este necesară pentru a obţine un strat de sol omogen ca fertilitate. Prin

amestecare se distribuie uniform îngrăşăminte, amendamente, resturi vegetale, erbicidele

volatile.

Tasarea este necesară pe solurile prea afânate pentru apropierea agregatelor de sol

cu seminţele sau rădăcinile plantelor cultivate, creşterea porozităţii capilare şi reducerea

evaporării.

Modelarea solului sub formă de coame, brazde, biloane etc. se practică în special în

legumicultură şi în special în zonele mai umede cu scopul eliminării excesului de apă şi

încălzirea mai rapidă a solului.

7.4 UTILAJE FOLOSITE ÎN PREGĂTIREA DIFERENȚIATĂ A PATULUI

GERMINATIV

Caracteristicile patului germinativ sunt: gradul de mărunţire, adâncimea, nivelarea și

afânarea.

Patul germinativ se pregateste cu diferite tipuri de mașini: disc, grapă, tăvălug,

nivelator, combinator, cultivator, plug, cizel, freză.

7.4.1 Grape

Grapele sunt folosite pentru lucrări de sfărâmare a bulgărilor rezultaţi în urma

arăturii, afânarea solului şi nivelarea arăturii. Totodată cu ajutorul grapelor se efectuează

spargerea crustei formate la suprafaţa solului, grăparea semănăturilor (înainte sau după

răsărire), grăparea păşunilor şi fâneţelor naturale, precum şi îngroparea îngrăşămintelor şi

eventual a seminţelor distribuite pe suprafaţa solului.


71

După forma organului de lucru, grapele pot fi: cu colţi, cu discuri, stelate (cu organe

sub formă de stele) şi cu vergele dispuse elicoidal (grape elicoidale). În categoria grapelor se

includ şi sapele rotative ale căror organe de lucru sunt discuri cu colţi.

7.4.1.1 Grape cu colţi

Principalele tipuri constructive de grape cu colţi sunt: 2GCM-1.0, 2GCM-1.2,

6GCR-1.7, GCO-3, grapa tip plasă.

7.4.1.2 Sapa rotativă SR-4,5

Sapa rotativă SR-4,5 execută lucrări de întreţinere a culturilor prin distrugerea

crustei, afânarea superficială a solului şi distrugerea buruienilor în prima fază de vegetaţie.

7.4.1.3 Grapele stelate GS-1,0M şi GS-1,2M

Grapele stelate GS-1,0M şi GS-1,2M cu tracţiune mecanică sunt folosite la grăpatul

arăturii, concomitent cu aratul. Cuplarea grapei la plug se face cu ajutorul unei bare

transversale, fixată pe cadrul plugului şi al unui lanţ de tracţiune.

7.4.2 Maşini pentru nivelarea terenurilor

Maşinile pentru nivelarea terenurilor sunt destinate pentru deplasarea unor cantităţi

de pământ pe diferite distanţe în vederea nivelării microreliefului terenului, precum şi

finisarea terenurilor.

7.4.2.1 Nivelatorul NT-3.2

Nivelatorul tractat cu lăţimea lamei de 3200 mm este destinat să execute lucrări de

nivelare pe terenurile care necesită această lucrare (orezării, legumicultură).

7.4.3 Combinatoare

Combinatoarele sunt agregate complexe destinate pentru mărunţirea şi afânarea în

cele mai bune condiţii a solului în vederea semănatului sau plantatului.

Un combinator se realizează practic prin montarea pe un cadru a mai multor tipuri de

organe de lucru specifice diferitelor maşini de lucrat solul (grape, cultivatoare, tăvălugi etc.)

sau prin cuplarea la un singur agregat a mai multor maşini sau secţii cu organe de lucru

diferite pentru lucrarea solului, cu scopul de a putea fi folosite combinat sau separat fiecare,

după necesităţi, în funcţie de cerinţele agrotehnice impuse lucrării agricole care se execută.

7.4.3.1 Combinatorul pentru pregătirea patului germinativ şi cultivaţie totală

CPGC-4

Combinatorul este destinat pentru pregătirea patului germinativ în vederea

semănatului plantelor prăşitoare, legumicole şi cultură mare.


72

7.4.4 Cultivatoare

Cultivatoarele sunt destinate lucrării superficiale a solului, având ca scop principal

afânarea solului şi distrugerea buruienilor. Echipate cu alte tipuri de organe active, pot

executa lucrări de muşuroit, deschis rigole, rărit şi administrat îngrăşăminte chimice în

perioada de vegetaţie.

7.4.4.1 Cultivatorul CPS-6

Cultivatorul CPS-6 se compune din cadrul semănătorii SPC-6, şapte secţii de lucru

de la cultivatorul CPU-4.2, două roţi de sprijin, şase aparate pentru administrarea

îngrăşămintelor, două transmisii cu lanţ ce acţionează aparatele, primind mişcarea de la roţile

de sprijin.

Cultivatorul poate fi prevăzut cu un echipament de fertilizare F-6.

7.4.4.2 Cultivatorul universal CPU-8

Cultivatorul este destinat pentru prăşit între rândurile de plante şi deschiderea

rigolelor pentru irigaţii. Lucrează în agregat cu tractorul U-650M.

7.4.4.3 Cultivatorul purtat pentru plante tehnice CPPT-4

Cultivatorul CPPT-4 este de tip purtat şi prevăzut cu mecanism de conducere, fiind

destinat pentru întreţinerea culturilor de sfeclă şi legume cu talie joasă, semănate la distanţe

de 45-70 cm.

7.4.4.4 Cultivatorul legumicol CL-2.8

Cultivatorul legumicol CL-2,8 este format dintr-un cadru cu secţiune pătrată, purtat

pe ridicătorul hidraulic al tractorului L-445, secţiile de lucru, două roţi de sprijin. Secţiile

independente ale cultivatorului sunt de tip paralelogram deformabil şi roată de sprijin.

7.5 PERIOADE OPTIME DE EXECUTARE A LUCRĂRILOR DE

MOBILIZARE A SOLULUI

Lucrările de mobilizare a solului se realizează înainte de începerea campaniilor de

însămânțare a culturilor de toamnă și primăvară, după cum urmează:

Campania însămânțărilor de toamnă. În cadrul acestei campanii se seamană ( în

ordine cronologică): rapiță (august), secară de toamnă, orzul de toamnă, grâul de toamnă.

Grâul de toamnă, care ocupă la noi cele mai mari suprafețe, trebuie semănat în epoca optimă

(20 septembrie -20 octombrie în funcție de zonă) pentru a intra fortificat în iarnă.

Campania însămânțărilor de primavară cuprinde trei epoci:

epoca I-a cuprinde perioada de la topirea zăpezii și până când temperatura solului

atinge temperatura de 60C. În cadrul acestei epoci se disting două urgențe:


73

- urgența I-a începe chiar de la topirea zăpezii și durează 7-12 zile, timp în care

temperatura solului se menține între 1 si 30C. În această perioadă se seamană plantele care au

temperatura minimă de germinare relativ scăzută: trifoiul, lucerna, sparceta, mazarea,

măzarichea, grâul de primavară, orzul de primavară, orzoaica de primavară, ovazul etc.

- urgența a II-a cuprinde perioada în care temperatura solului se menține între 3-60C.

În cadrul acestei urgențe se seamană inul, cânepa, lintea, sfecla de zahăr, se plantează

cartoful.

epoca a II-a începe când temperatura solului s-a stabilizat la peste 80C. În această

epocă se seamană porumbul, soia, fasolea.

epoca a III-a începe când temperatura solului a atins 120C. În cadrul acestei

epoci se seamănă orezul, sorgul, bumbacul, bostănoasele, se plantează tutunul.

Toate lucrările agricole se execută în fucnție de particularităţile tehnologice ale

culturilor, respectiv adâncimi diferite de semănat, grad diferit de mărunţire a solului în

funcţie de mărimea seminţei, adâncimi diferite de înrădăcinare și grad diferit de tasare a

solului.


74

CAPITOLUL 8. UTILIZAREA ÎNGRĂȘĂMINTELOR PENTRU

CULTURI DE CÂMP

Îngrăşămintele organice constituie cheia de boltă a agriculturii ecologice şi este de

preferat ca ele să provină din resurse proprii. Utilizarea îngrăşămintelor minerale se va face

numai în completarea celor organice. Acestea sunt naturale, greu solubile şi trebuie să fie

admise de legislaţie pentru acest tip de agricultură.

În agricultura ecologică nu este permisă utilizarea îngrăşămintelor chimice dar nici a

urinei, a gunoiului de pasăre, fecalelor, nămolului de la staţiile de epurare şi a composturilor

menajere. Gunoiul proaspăt se administrează toamna sau iarna.

Paiele cumpărate de la alte intreprinderi, ca şi cele din producţie proprie, nu trebuie

să fi fost tratate cu regulatori de creştere.

La aplicarea îngrăşămintelor în agricultura ecologică se porneşte de la premisa că

aplicarea lor mai deasă şi în cantităţi mici este mai eficientă.

Pregătirea îngrăşămintelor organice se face după reţete speciale, prevăzute in

legislație.

8.1 PRINCIPIILE ŞI REGULILE DE FERTILIZARE ÎN AGRICULTURA

ECOLOGICĂ

8.1.1 Principiile de fertilizare în agricultura ecologică

Scopul fertilizărilor este aportul de elemente fertilizante în sol pentru furnizarea unei

nutriţii echilibrate şi suficiente. Solul trebuie să fie capabil de a furniza plantelor elemente

nutritive din materii organice nepoluate precum şi din îngrăşăminte minerale greu solubile.

Nutriţia să fie echilibrată pentru evitarea carenţelor şi exceselor în unul sau altul

dintre elemente şi pentru a obţine produse de o bună calitate nutritivă şi gustativă.

Nutriţia să fie suficientă (după cerinţele plantelor) dar nu maximală deoarece

scade calitatea produselor (% de substanţă uscată scade şi creşte cel de nitraţi).

8.1.2 Reguli de fertilizare în agricultura ecologică

Îngrăşămintele organice constituie baza fertilizării biologice – ca tehnică

îngrăşămintele organice vor fi aplicate de aşa manieră încât niciodată o materie organică

proaspătă (nefermentată sau îngrăşăminte verzi) nu va veni în contact cu rădăcinile plantelor.

Materiile organice trebuie să fie în prealabil fie compostate fie aşezate la suprafaţă şi apoi

încorporate printr-o arătură superficială (5-10 cm) în sol.


75

Îngrăşămintele minerale constituie întotdeauna o completare a fertilităţii

organice. Îngrăşămintele minerale se folosesc numai în cantitate mică pentru a completa sau

echilibra materia organică. Ca tehnică, îngrăşămintele minerale se aplică sub formă greu

solubilă în sol. Aceste minerale insolubile apropiată de forma lor naturală sunt în principal

algele şi carbonaţii de calciu, fosfaţii naturali şi pudra (praful) de rocă.

Îngrăşămintele minerale nu vor fi aplicate niciodată sistematic şi ritmic ci numai

pe măsura nevoilor solului şi a plantelor.

Cerinţele solului în elemente nutritive se determină prin: observaţii asupra solului

într-un profil de sol; observaţii asupra culturilor remarcând carenţele şi atacurile paraziţilor;

prin analize chimice de laborator.

Nevoile solului în elemente nutritive primează asupra nevoilor plantelor.

8.2 TIPURI DE ÎNGRĂȘĂMINTE NATURALE

Îngrăşămintele organice folosite frecvent în agricultura ecologică sunt: gunoiul de

grajd, urina şi mustul de gunoi, compostul, îngrăşăminte verzi şi resturile vegetale.

8.2.1 Gunoiul de grajd

Gunoiul de grajd este un amestec de dejecţii solide şi lichide provenite de la animale

şi, în majoritatea cazurilor, de materiale grosiere folosite ca aşternut. Prezintă interes prin

faptul că se produce în cantităţi relativ mari (Tabelul 8.1), conţine cantităţi importante de

substanţe nutritive (Tabelul 8.2) absolut necesare refacerii fertilităţii solurilor şi nutriţiei

plantelor.

Specia de

animale

Cantitatea zilnică

(kg/zi şi animal) Perioada de

stabulaţie

(%/an)

Cantitatea

anuală

(t/an) Dejecţii

solide

Dejecţii

lichide Aşternut

Bovine 20-30 10-15 2-4 50 5,8-8,9

Cabaline 15-20 4-6 2-4 50 3,8-5,5

Porcine 1,5-2,5 2,5-4,5 2-3 90 2-3,3

Ovine 1,5-2,5 0,6-1 0,5-1 40 0,4-0,7

Păsări - - - 90 6-8 kg

Tabelul 8.1 Cantitatea de gunoi produsă de diferite specii de animale crescute

în sistem gospodăresc (Davidescu, 1963)


76

Felul gunoiului de grajd

% de s.u % de N % de P2O5 % de K2O Apreciere

Gunoi de bovine 25 0,3-0,6 0,1-0,3 0,3-0,7 sărac în P

Gunoi de ovine 35 0,8 0,2-0,5 0,3-0,9 sărac în P

Gunoi de cabaline

34 0,5-0,7 0,2-0,3 0,7 sărac în P

Gunoi de porcine 25 0,4-0,6 0,2-0,6 0,4-0,6 sărac în P

Gunoi de iepuri 42 0,5 1,2 0,5 bogat în P

Gunoi de păsări 25 0,3-0,6 1,2-1,4 0,5-0,6 bogat în P

Gunoi de capre 36 1-1,5 0,2-0,6 0,3-1 sărac în P

Tabelul 8.2 Compoziţia chimcă a gunoiului de grajd la diferite specii de

animale (după Soltner)

În funcţie de sistemul de creştere a animalelor, există două tipuri de gunoi: gunoiul

produs în sistemele gospodăreşti, format din dejecţii lichide şi solide şi aşternut (paie de

cereale, frunze de stejar, resturi de fân, rumeguş, etc.), numit gunoi de grajd sau bălegar şi

amestecul de dejecţii lichide şi solide şi apă produs în sistemul de creştere a animalelor fără

aşternut – numit tulbureală (Gülle).

În majoritatea cazurilor, gunoiul de grajd are efecte pozitive asupra solului

(îmbunătăţeşte capacitatea de reţinere a apei cu circa 20% şi permeabilitatea pentru apă şi aer

cu 32-40% şi micşorează aciditatea cu 0.5-0,8 unităţi pH) şi a plantelor cultivate (determină

sporuri imediate de recoltă şi conţinuturi mai mari de substanţe utile).

Gunoiul de grajd este însă şi o sursă importantă de infestare a terenurilor cu buruieni

şi uneori cu agenţi patogeni şi de poluare cu azot a solurilor şi a apelor de suprafaţă şi

adâncime.

8.2.2 Urina şi mustul de bălegar

Urina şi mustul de bălegar sunt dejecţiile lichide, respectiv, fracţia lichidă a

bălegarului produs de animale. Aceste produse se prezintă sub formă de suspensie de culoare

galben maronie.

Compoziţia chimică a urinei şi mustului de bălegar (Tabelul 8.3) le încadrează în

categoria produselor organice azoto-potasice.

Starea fizică şi compoziţia chimică a urinei şi mustului de bălegar orientează

folosirea acestora în două direcţii:

Activator al fermentării gunoiului de grajd şi al compostului.

Îngrăşământ cu acţiune rapidă, atât ca îngrăşământ de bază, cât şi foliar.


77

Fertilizarea cu urină şi must de bălegar se face numai o dată la 3-4 ani pentru a evita

îmburuienarea terenurilor şi decalcifierea plantelor şi a vieţuitoarelor ierbivore.

Elementul nutritiv

U.M. Urina Mustul de bălegar

N % 0,1 – 1,0 0,02 – 0,8

P2O5 % 0,00 – 0,07 0,00 – 0,06

K2O % 0,20 – 1,20 0,05 – 1,00

Tabelul 8.3 Compoziţia chimică a urinei şi a mustului de gunoi de grajd

(Davidescu, 1963)

8.2.3 Compostul

Respectând însă principiile agriculturii biologice, un aport regulat de compost,

compensează pierderea humusului şi redă solurilor cultivate fertilitatea lor naturală.

Coeficientul de mineralizare a humusului este 1,67-1,75%, iar pentru compensarea pierderilor

anuale de 1% humus trebuie să aplcăm 10 t/ha compost fermentat (100kg/ar) (Tabelul 8.4).

Echilibrul se menţine dacă aplicăm anual 10 t/ha compost fermentat, iar creşterea de la 2 la

3% humus va fi realizată în 10 ani dacă se aplică 40 t/ha compost fermentat (400 kg/ar/an).

Aport anual de compost fermentat Conţinut de humus după o perioadă de:

10 ani 20 ani

5 t/ha = 50 kg/ar 1,85% 1,75%

10 t/ha = 100 kg/ar 2,00% 2,00%

20 t/ha = 200 kg/ar 2,30% 2,60%

40 t/ha = 400 kg/ar 3,00% 3,30%

60 t/ha = 600kg/ar 3,60% 5,00%

Tabelul 8.4 Evoluţia conţinutului de humus în sol ca urmare a aplicării unui

compost fermentat

Compostarea cuprinde suma tuturor transformărilor fizico-chimice, biochimice şi

microbiologice, simultane sau succesive, pe care le suferă deşeurile şi reziduurile organice de

toate felurile, care permit recuperarea unui produs stabil, bogat în elemente minerale şi

materie organică, ce va fi valorificat ca amendament organic (compost) pentru sol.

Compostul reprezintă produsul final al biodegradării controlate (compostării) a

deşeurilor organice de natură vegetală sau animală (Tabelul 8.5). El este un produs stabil,

igienizat şi bogat în humus, ce poate fi utilizat ca îngrăşământ, amendament sau suport de


78

cultură. Fiind o biodegradare controlată, microorganismele responsabile, desfăşoară o

activitate complexă, condiţionată de patru parametrii esenţiali:

Oxigenarea: procentul de oxigen trebuie să fie suficient de ridicat (20% în

mediu). Scăderea lui sub 5% indică apariţia anaerobiozei.

Caracteristicile fizico-chimice ale produselor supuse compostării: raportul

adecvat C/N se situează în jur de 25-30: 1 şi trebuie diminuat prin compostare până la valori

de 10-12: 1.

Temperatura: este manifestarea cea mai bine percepută în compostare, ea

asigurând igienizarea (distrugerea germenilor patogeni, a seminţelor de buruieni).

Umiditatea: este necesară vieţii microorganismelor; o umiditate de 40-70% este

optimă.

Tabelul 8.5 Compoziţia materialelor din compost

Procesul de compostare cuprinde două faze principale:

O fază de fermentare/descompunere: degradarea rapidă a materiei organice

proaspete de către microorganisme cu degajare de căldură care permite, prin menţinerea

temperaturii de 60ºC timp de 4 zile, igienizarea compostului. Această activitate bacteriană

necesită o aprovizionare cu apă şi oxigen. Această fază durează câteva zile până la câteva

săptămâni. Se observă, o dată cu reacţiile metabolice de degradare, o scădere în volum (de

30-50%) şi greutate (40-60%) din cantitatea iniţială, prin pierderea apei şi dioxidului de

carbon.

Materiale sărace în C şi bogate în N

Materiale cu o compoziţie ideală

(C/N = 25-30)

Materiale bogate în C şi sărace în N

Îngrăşăminte verzi (tinere) Frunze de alun Tulpini de porumb

Fân de leguminoase Frunze de frasin Paie de rapiţă

Dejecţii animaliere Gunoi de paie Paie de grâu

Făină de sânge Buruieni Rumeguş

Deşeuri de la bucătărie (coji de legume, resturi de

mâncare) Zaţ de cafea Hârtie

Tunsori de gazon Tulpini de cartof Turbă

Gunoi fermentat

Frunze de castan

Tulpini şi frunze de tomate Frunze de mesteacăn

Varză Frunze de arţar

Alge marine (verzi, brune)


79

O fază de maturare în care are loc biosinteza lentă a humusului, care nu

necesită nici apă, nici oxigen şi poate dura câteva luni până când se atinge gradul de maturare

urmărit.

După câteva săptămâni, produsul obţinut este un compost tânăr, care evoluează în

timpul stocării într-o structură apropiată humusului (în timp de circa 6 luni). Din punct de

vedere practic, compostul este gata când îndeplineşte condiţiile prezentate în tabelul 8.6

Principalele însuşiri fizico-chimice ale unui compost de calitate este prezentat în tabelul 8.7

Modul de apreciere Compost matur Compost imatur

VIZUAL Culoare neagră-cafenie;

Descompus uniform; Mărunţit fin.

Culoare deschisă; Descompus neuniform.

OLFACTIV Miros de pământ reavăn de

pădure sau flori.

Miros de amoniac, de materiale organice în

descompunere sau de stricat.

TACTIL Răcoros, sfărâmicios şi

reavăn. Cald, uscat sau umed.

Tabelul 8.6 Însuşirile organoleptice ale compostului (NASAA, 1997)

Însuşirea U.M Valori optime

Raportul Carbon/Azot C/N 25-35:1

Conţinutul de nitraţi (NO3) ppm 100-300

Conţinutul de amoniu (NH4) ppm 0,5-2,0

Conţinutul de dioxid de carbon (CO2) % < 2,0

pH-ul 7,0-8,0

Umiditatea % 50,0-60,0

Temperatura: Maximă Minimă

°C °C

54-66 30

Mărimea particolelor cm 0,5-5

Tabelul 8.7 Principalele însuşiri fizico chimice ale unui compost de calitate

(Mark Van Horn, citat de NASSA, 1997)

Compostul posedă o concentraţie ridicată de materie organică şi poate reda solului

multe dintre proprietăţile sale pierdute de-a lungul utilizării în timp. Aportul compostului are

efecte benefice asupra solului manifestate atât fizic şi chimic, cât şi biologic.


80

Efecte fizice

Culoarea închisă a solului (datorată humusului) modifică comportamentul termic

al acestuia şi de asemenea devine mai bun absorbant al luminii cu influenţă benefică în

creşterea vegetală.

Stabilirea structurală şi porozitatea mai bună facilitează creşterea rădăcinilor şi

implicit dezvoltarea vieţii biologice (creşterea activităţii bacteriene a solului).

Retenţia mai bună a apei de către sol limitează eroziunea.

Aportul de compost pe solurile argiloase permite o îmbunătăţire a drenajului.

Efecte chimice

o mai bună reglare a cantităţii de elemente nutritive pentru plante.

putere de tamponare ridicată (pH).

o îmbunătăţire a puterii de retenţie a solului în ce priveşte ionii minerali sau

organici.

o acţiune energică (oxidarea C şi H).

frânarea acidifierii solului.

Efecte biologice

aportul humusului reprezintă sursa de nutriţie pentru flora şi fauna solului.

o acţiune nutritivă progresivă: mineralizarea azotului, eliberarea fosforului şi

sulfului.

Luate împreună (aceste efecte) induc indirect o îmbunătăţire a randamentului

solului. Compostul furnizează plantelor nutrienţi pe o perioadă mai lungă decât

îngrăşămintele chimice utilizate singure.

Aportul de compost permite corectarea deficitului de materie organică al solului,

problemă constatată pe multe terenuri agricole.

Există o mare diversitate de utilizatori a compostului, şi anume:

Compostul este indispensabil agriculturii biologice.

Agricultorii şi agricultura specializată (viticultură, silvicultură, pomicultură,

floricultură etc.).

Serviciile de întreţinere a spaţiilor verzi.

Serviciile de întreţinere a drumurilor şi de reabilitare a carierelor; reabilitarea

spaţiilor degradate: şantiere, terenuri industriale etc.

Staţiunile sporturilor de iarnă.

Colectivităţile urbane.


81

8.2.4 Îngrăşămintele verzi

Îngrăşămintele verzi sunt diferite plante, mai ales leguminoase care se cultivă în

mod special, singure sau în amestec, pentru a îmbunătăţii însuşirile solului.

Acestea au efecte multiple asupra solului: creşterea conţinutului de materie organică

şi a rezervelor de azot mineral, protecţia împotriva eroziunii, creşterea capacităţii solului de

reţinere a apei şi a elementelor nutritive (Tabelul 8.8), intensificarea activităţii

microorganismelor şi reducerea gradului de infestare a terenurilor cultivate cu buruieni şi

agenţi patogeni.

Dintre dezavantajele îngrăşămintelor verzi sunt: costurile relativ mari cu înfiinţarea,

recoltarea şi încorporarea culturilor şi efectele de blocare a azotului mineral şi de intensificare

a mineralizării materiei organice din sol.

Majoritatea plantelor cultivate ca îngrăşământ verde fac parte din 3 familii botanice:

Fabaceae (Leguminosae): bob, mazăre, măzăriche, lupin, fasoliţă, soia, seradela

(Ornithopus sativus), trifoi, sulfina (Mellilotus officinalis), coronişte (Coronilla varia) etc.

Brassiceae (Cruciferae): rapiţa, muştar etc.

Poaceae (Gramineae): secară, triticale şi ovăzul în amestec cu leguminoase

anuale.

Specia

Cantitatea de elemente nutritive din partea aeriană

N kg/ha P2O5 kg/ha K2O kg/ha

Trifoi 30 - 70 10 - 20 40 -70

Măzăriche 50 - 70 15 - 20 50 – 80

Bob 30 - 100 10 - 30 30 – 120

Măzăriche + mazăre

+ bob 50 - 120 10 - 30 50 -120

Rapiţă 50 - 100 20 - 40 80 – 180

Muştar 40 - 80 20 - 30 80 - 120

Tabelul 8.8 Îngrăşăminte verzi (Aubert, 1981)

Îngrăşămintele verzi se cultivă în cultură ascunsă, în mirişte şi în ogor propriu şi

încorporarea lor în sol se face cu arătura de vară şi de toamnă şi cu lucrările de pregătire a

terenului pentru însămânţări.

Se recomandă ca aceste îngrăşăminte să fie tocate mărunt şi uniform împrăştiate pe

teren şi să nu se introducă direct în sol, ci numai după o perioadă de compostare la suprafaţă.


82

Amendamente

Cele mai folosite amendamente sunt: algele lithothamne (în Europa de Vest), piatra

de var măcinată, tufurile vulcanice, marna şi dolomitul, pentru corectarea reacţiei acide şi

gipsul, clorura de calciu şi praful de lignit pentru corectarea reacţiei alcaline.

Piatra de var măcinată se produce în carierele de extragere a pietrei de var şi se

prezintă sub formă de pulbere de culoare albă, cenuşie sau gălbuie. Conţine calciu (40-50%

CaO) sub formă de carbonat de calciu şi se foloseşte pe toate tipurile de sol cu reacţie acidă,

de obicei toamna.

Tufurile vulcanice se prezintă ca o masă spongioasă uşor fărâmicioasă, de culoare

gri deschis până la gri-închis şi conţin 45-56% CaO sub formă de carbonat de calciu şi 10-

20% nisip şi argilă. Au acţiune mai rapidă decât piatra de var măcinată.

Marna are culoare gri şi gri-închis, conţine 15-30% CaO sub formă de carbonat de

calciu şi 25-75% nisip şi argilă şi are acţiune mai rapidă decât piatra de var măcinată.

Marnele mai bogate în argilă sunt mai potrivite pentru solurile nisipoase, iar cele bogate în

nisip pentru solurile argiloase. La noi în ţară, local, se foloseşte o marnă numită polechim sau

polochim care conţine 13-20% carbonat de calciu şi 32-35% argilă.

Dolomitul este un amestec de carbonat de calciu (54%) cu carbonat de magneziu

(45%), conţine 25-30% CaO şi are efect de neutralizare mai mare decât piatra de var

măcinată. Datorită conţinutului ridicat de magneziu se recomandă a se aplica mai ales în

asolamentele cu trifoi, lucernă, lupin, cartof, rădăcinoase furajere, sfeclă de zahăr, varză etc.

(Davidescu, 1963).

Gipsul conţine 79% sulfat de calciu şi aproximativ 21% apă.

Clorura de calciu este incoloră şi uşor solubilă în apă cu care poate forma repede

soluţii suprasaturate. Se prezintă sub formă spongioasă şi higroscopică şi conţine 16% Cl şi

19% Ca.

Praful de lignit conţine sulf şi acizi humici şi este eficient mai ales pe soloneţurile

care fac crustă.

8.3 TEHNOLOGIA ECOLOGICĂ DE CULTURĂ A PLANTELOR DE

CÂMP

Tehnologia de cultură constă dintr-o succesiune de tehnici ordonate, care asigură

funcționarea sistemului în vederea realizării scopului propus, și anume, obținerea recoltei.

Tehnologiile plantelor de câmp sunt elaborate în spiritual acestor reglementări,

eficiente economic şi nepoluante, cu prevenirea deteriorării mediului şi menţinerii resurselor


83

fundamentale ale agriculturii. Se recomandă amplasarea culturilor în asolament pe parcele

convertite la agricultura ecologică, după cele mai bune premergătoare, unele care

îmbunătăţesc şi fertilitatea solului (cum sunt plantele leguminoase şi îngrăşămintele verzi),

utilizarea numai a îngrăşămintelor admise în agricultura ecologică şi excluderea tuturor

pesticidelor care poluează producţia şi mediul.

Bolile, dăunătorii şi buruienile în acest sistem de cultură, se combat prin cultivarea

celor mai rezistente soiuri/hibrizi, prin asolamente corespunzătoare, procedee mecanice şi

fizice de combatere, protejarea entomofaunei utile etc. Soluţiile tehnologice preconizate au la

bază cunoaşterea elementelor de biologie ale plantelor, orientând specialistul în aplicarea lor

în diferite condiţii de climă şi sol. Sunt evidenţiate condiţiile optime de vegetaţie, întregul

complex de măsuri fitotehnice, în vederea sporirii randamentului fotosintetic de producere a

biomasei utile şi punerii în valoare a potenţialului genetic al soiurilor şi hibrizilor cultivaţi.

Verigile fluxului tehnologic, în general, sunt asemănătoare tuturor tehnologiilor

culturilor agricole, dar fiecare verigă diferă de la specie la specie.

Principalele verigi tehnologice vizează:

alegerea terenului;

pregătirea terenului și a materielelor necesare înființării culturilor;

înființarea propriu-zisă;

întreținerea culturilor;

recoltarea și valorificarea producției obținute.

8.4 DEPOZITAREA ȘI FERMENTAREA GUNOIULUI PE PLATFORME

SPECIAL AMENAJATE

Alegerea locului platformei de compostare pune unele probleme privind distanța de

transport, evitarea poluării pânzei de apă freatică, accesul uțor spre platformă, existența unor

platforme betonate, remize acoperite, mașini de stocare, construirea platformelor, remiza de

acoperire pentru evitarea excesului de umiditate, instalații de aerisire (oxigenare) forțată

pentru grăbirea fermentării etc.

Trebuie avută în vedere evitarea situării platformelor (șantierelor) în proximitatea

orașelor, datorită degajării de mirosuri urâte.

Pentru micile ferme și gospodării se prevede o suprafață de depozitare și prelucrare

de 8-10% din suprafața totală a grădinii, preferând amplasarea în apropiere, pentru a ușura

transportul, dar și controlul permanent al descompunerii. În timpul compostării au loc procese

de descompunere, de transformare și „reconstruire” a materialelor organice în prezența


84

oxigenului. În timpul descompunerii are loc o activitate crescândă a microorganismelor

aerobe cu degajare de căldură. În faza de „reconstrucție”, răcire și maturare, pe măsura

formării humusului apar râmele, diferite alte insecte etc.

În agricultura biologică gunoiul de grajd se fermentează numai pe cale aerobă, prin 4

procedee:

- depozitarea gunoiului în grămezi mici, pe platforma de gunoi sau la capătul

tarlalei;

- depozitarea gunoiului în grămezi mari, pe platform betonate. Prismele au lungimea

și înălțimea de 3 m, având între ele canale de aerisire;

- compostarea gunoiului în prisme de compostare, prin amestecarea lui cu pământ,

lut, nisip, pământ sau făină de rocă. Pentru grăbirea fermentării, compostul de gunoi se

"injectează" cu compost copt sau preparate bacteriene,3 dg/m³. Prisma se udă periodic cu

plămădeală de urzică;

- compostarea de suprafață constă în împrăștierea direct pe tarla a gunoiului proaspăt

sau aproape proaspăt, într-un strat subțire de cca 7 - l0 cm și încorporarea sa imediată sub

disc. Fermentarea se produce direct în câmp. Se numește" compostare", ca urmarea a

amestecării cu pământ.

8.5 TIPURI DE COMPOSTURI ȘI PROCEDEE DE PREPARARE

8.5.1 Compostul de frunze

Calitatea sa depinde mult de tipul de material folosit și de specie. De exemplu,

frunzele de fag conțin mult calciu, în timp ce frunzele de stejar produc un pH prea scăzut

(acid). Acele de conifere, de asemenea, produc un compost activ. Se recomandă ca frunzele

să fie tocate mărunt și amestecate cu turbă, compost matur, iarbă tăiată sau cu pământ, în

proporție de 2:1. Frunzele de stejar pot fi folosite cu success la pregătirea compostului indicat

pentru plante acidofile ca rododendronii și azaleele.

8.5.2 Compostul de gunoi de grajd

Acesta este un compost bogat în elemente nutritive, fiind folosit mai ales pentru

specii mari consumatoare sau pentru răsaduri. Se foloseste în stare proaspătă sau uscat. La

preparare se folosesc îngrășăminte semilichide sau apă.

Compoziția compostului este variată. Raportul C/N este favorabil între 12 și 20. Este

necesar să fie trecut printr-o fază de creștere a temperaturii suficientă atât pentru „sterilizare”,

cât și pentru maturare (fără pierderi mari de N) sau mineralizare.


85

8.5.3 Prepararea compostului

Condiția esențială pentru obținerea unui compost de calitate este utilizarea unui

amestec de materiale variate, bogate și sărace în azot, proaspete sau uscate, suculente sau mai

seci, care se completează unele pe altele, facând compostul mai moale. Astfel se pot amesteca

frunzele căzute toamna cu reziduri de la bucătărie; frunzele sunt deja parțial descompuse,

amestecate cu resturile de bucătărie proaspete, care accelerează descompunerea.

Pentru cantități mai mari de material se folosește o mașină specială acționată de un

tractor, care este montată în spatele lui, în timp ce frontal are o lamă de grederpentru așezarea

materialelor supuse compostării în straturi de 20-25 cm și pentru a fi tocate. Mașina de tocat

are ca piesă activă un tambur de oțel cu diametru de 30 cm, dotat cu lame de oțel mobile care

lovesc cu putere materialele, sau tulpinilor cu grosimea de cel mult 3 cm; este preferabil sa

fie ramuri proaspăt tăiate. Materialele se presară cu praf de faină de rocă magneziano-

silicoasă, de calcar sau bentonită. Se poate adăuga făina de oases au pământ fertil fără

semințe de buruieni. Pe măsura construirii platformei de descompunere, ale cărei dimensiuni

depind de structura și componentele folosite, se umectează cu apă, strat cu strat, astfel ca

materialul strâns în pumn să mustească, fără a lăsa să se scurgă apa în exces. Pentru

corectarea pH-ului se folosește praf de cretă, ghips, calcar, praf de corali etc.

Procesul de compostare se desfășoară în 2 etape. În prima etapă se are în vedere

asigurarea unei temperaturi >70 ºC. La această temperatură sunt distruse multe semințe de

buruieni și patogeni, dar sunt neutralizate și o parete din substanțele antibiotice.

Temperaturile >70 ºC reprezintă cauza inițială a unei descompuneri rapide. A doua fază este

reprezentată de maturarea compostului, când are loc întoarcerea lui și obținerea

îngrășământului.

Controlul temperaturii ne arată evoluția procesului de descompunere, care la 70 ºC

are ca efect pasteurizarea produsului. Prin oxigenarea forțată, introducând oxigen cu

ventilatoare corespunzătoare, grăbim descompunerea, se ridică temperatura și se elimină o

mare parte din substanțele fitotoxice și mirosul urât. În paralel cu creșterea temperaturii au

loc reacții care duc la mineralizarea substanțelor și humificare. Mineralizarea antrenează

producerea de CO2 , de amoniac și, în final, de nitrați. Humificarea are loc cu ajutorul

microorganismelor care elaborează complexele coloidale denumite compuși humici. Rolul lor

este esențial pentru menținerea proprietăților fizice, chimice și biologice ale solului (după

Lopez, 1993, citat de Dejeu și colab., 1997).


86

Raportul C/N descrește constant în cursul compostării, fiindcă substanțele organice

pierd mai rapid carbonul decât azotul. Acest raport C/N reflectă mai bine stadiul de evoluție

al descompunerii deșeurilor. Având un raport C/N 12-20, compostul poate fi aplicat în sol

fără teama de a provoca plantelor tulburări de nutriție (Davidescu D. și Davidescu Velicica,

1994).

Un sol bun trebuie să aibă un raport C/N de aproximativ 10. Acest raport nu este

însă suficient pentru a aprecia maturarea produsului. În timpul preparării compostului trebuie

ținut cont și de evoluția separată a carbonului și azotului. Compostul vegetal trebuie să

conțină: materie organică 20% minim în stare brută și minim 30% în substanță uscată; raport

materie organică/azot organic maximum 55; azot total/ substanță uscată maximum 3.

Un compost de calitate trebuie să fie relativ omogen, să prezinte un aspect fizic

convenabil, să fie bogat în materii organice (humus – culoare neagră). Raportul C/N trebuie

să fie inferior lui 25. Compostul trebuie să fie suficient descompus, astfel ca să nu mai

dezvolte o nouă fermentație sau putrefacție (miros urât). O condiție esențială este să nu

conțină germeni, paraziți umani sau vegetali, sticlă, metale grele, materiale plastice.

Durata de compostare depinde de felul componentelor, de metoda, de temperatura

exterioară (sezon), temperatura interioară, fermentarea în exterior sau în interior, aerație

(oxigenare) etc. Ea poate să dureze de la 6 săptămâni în condiții controlate, cu material de

calitate în anumite proporții privind componentele, până la 6 luni în exterior, în grămezi sau

platforme.

8.6 ADMINISTRAREA ÎNGRĂȘĂMINTELOR ORGANICE LICHIDE

Urina și mustul de gunoi sunt îngrășăminte organice prezente în majoritatea

intreprinderilor biologice. Dacă mustul de gunoi nu ridică probleme deosebite de pregătire,

fiind un amestec de urină cu apă, destul de bine oxigenat, în schimb urina impune mai multe

operații pregătitoare într-un mod mai simplu, urina se amestecă cu apă în proporție de l: 1.

Apa leagă amoniacul și diluează toxinele, dar volumul de îngrășământ aplicat se dublează

odată cu cheltuielile de transport și de administrare, în locul diluării cu apă, astăzi se preferă

oxigenarea sub presiune a urinei și adăugarea de ingredienți valoroși.

Operațiile de pregătire a urinei sunt:

a. Oxigenarea sub presiune a urinei;

Se cunosc 5 instalații mai frecvent folosite pentru oxigenarea urinei:

- instalația de oxigenare cu bule de aer;

- instalația de turbionare la suprafață;


87

- instalația de insuflare a aerului;

- instalația de pulverizare;

- adaptarea pompei de vacuum de la instalația de muls.

Majoritatea părților componente ale instalațiilor de oxigenare se pot construi în

gospodărie.

Pentru o administrare ugoară, urina trebuie să fie "subțire", adică să nu conțină mai

mult de 6% substanță uscată. Criteriile de calitate a urinei sunt: mirosul, culoarea,

temperature și pH-ul. În urina bine pregătită, dacă se introduc râme, acestea nu mor.

b. adăugarea de pământ, 1 roabă la 20-25 m3 de bazin;

c. adăugare de zeamă de lut (preparată cu betoniera);

d. adăugare de compost copt sau balegă uscată sau mărunțită, sau făină de paie

(pentru transformarea azotului mineral în azot organic);

e. adăugare de făină de rocă în așternut sau de bentonită în bazin, pentru legarea

amoniacului și reducerea mirosului.

Urina astfel pregătită se poate administra ân oricare perioadă a anului și pe orice

vreme. De regulă, se administrează la începutul creșterii plantelor în mai multe reprize a 10-

l5t/ha (adică o ploaie fină de l-1,5 mm), cu ajutorul unor cistern de

mare capacitate previzute cu instalații adecvate de împrăștiere, care

să reducă la minimum pierderile de amoniac.

8.7 UTILAJE DE ADMINISTRAT ÎNGRĂȘĂMINTE

ORGANICE

Pentru aplicarea mecanizată a îngrășămintelor organice

solide - gunoi de grajd, de la platforme de fermentare sau fracția

solidă dupa separarea dejecțiilor fluide - se folosesc mașini de

aplicat gunoi de grajd. Cele mai multe tipuri de mașini sunt sub

formă de remorcă tehnologică, cu transportor orizontal de

alimentare pe podeaua benei, și cu organe de dislocare-mărunțire și

distribuție a îngrașămintelor. Unele mașini au și organe de uniformizare a materialui, de

exemplu rotoare cu degete. Organele de distribuție pot fi: rotor orizontal cu spira elicoidală

cu muchii dințate; rotor orizontal cu degete; mai multe rotoare verticale cu degete s.a.

Încărcarea cu gunoi de grajd a benei mașinii poate fi facută cu un încarcator cu furcă

mecanică actionată hidraulic.


88

Atunci când aplicarea gunoiului se face mecanizat, materialul trebuie bine

omogenizat în timpul încarcarii, liber de impurități și corpuri straine (pietre, bulgări, deșeuri

metalice, sârmă, etc.), iar stratul de gunoi din buncărul mașinii de administrat să fie uniform

ca grosime.

Îngrașămintele organice fluide – dejecții fluide mixte, diluate sau nu, fracția lichidă

de la separarea dejecțiilor mixte semifluide, ape reziduale de la spălarea dejecțiilor - pot fi

folosite, în anumite condiții, pentru fertilizare. Mașinile de aplicat îngrașăminte organice

fluide au în alcătuire o cisternă, un sistem de umplere și dispozitive de aplicare. Pentru

umplere se pot folosi pompe staționare, care preiau materialul fluid din fose colectoare sau

din bazinele de depozitare, sau mașina este echipată cu sistem propriu de pompare, fie cu

pompă de vacuum, cu ajutorul careia se umplu cisternele etanșe, fie cu pompe cu rotor

elicoidal excentric.

Dispozitivele de aplicare pot fi:

cu duză de stropire de la înălțime relativ mică, cu deflector de tip evantai. Pentru

funcționare trebuie asigurată în cisternă o anumita presiune;

cu aspersor. Presiunea necesară funcționării aspersorului este creată de o pompă

centrifugă.

Aceste două procedee de aplicare prezintă mai multe dezavantaje: pierderile de azot

sunt mari; procesul este foarte poluant, căci provoacă răspândirea în mediul înconjurator a

substanțelor neplăcut mirositoare. Aceste procedee pe cât posibil trebuie aplicate cât mai rar;

cu dozator rotativ și cu furtune. Furtunele distribuie îngrașămintele fluide pe o

linie perpendiculară pe direcția de înaintare. Furtunele pot lăsa îngrașămintele să curgă pe sol

de la înălțime cât mai mică. Metoda cea mai bună și mai nepoluantă este cea la care furtunele

sunt în legătură cu brăzdarele, iar îngrășămintele sunt astfel încorporate în sol.

Utilajele folosite la administrare trebuie sa asigure reglarea precisa a normelor în

intervalul 5-100 m3/ha, cu precizia de reglare a normei de 5 m3/ha în intervalul normei de 5-

20 m3/ha si 10 m3/ha în intervalul normelor de 20-100 m3/ha.

Uniformitatea de administrare la suprafața solului, pe lățimea de lucru, trebuie să fie

de peste 75%. Abaterea normei pe parcursul descărcării complete a unui rezervor plin trebuie

să fie sub 15%.

Îngrașămintele trebuie să fie amestecate continuu în rezervor, în vederea

omogenizarii, atât în timpul transportului, cât și înaintea și în timpul administrării.

Nu sunt permise zone neacoperite între trecerile alaturate sau pe zonele de întoarcere

și nici zone de suprapunere, care pot fi astfel încărcate cu nitrați.


89

În nici un caz nu se vor efectua reparții sau alte operații, în afara celor tehnologice,

dacă utilajul este încărcat parțial sau total.

Din construcție, aceste utilaje trebuie să permită curățirea rezervorului și a

echipamentelor simplu și rapid și fară să permită producerea poluarii mediului ambiant.

În vederea evitarii tasării solului, utilajele respective trebuie să fie dotate cu

anvelope cu balonaj mare, care vor asigura o presiune pe sol de cel mult 2,2 kgf/cm2, atunci

când sunt încarcate la capacitatea maximă.


90

CAPITOLUL 9. ÎNFIINȚAREA CULTURILOR DE CÂMP CU

TEHNOLOGIE ECOLOGICĂ

9.1 SEMĂNATUL CULTURILOR DE CÂMP CU TEHNOLOGIE

ECOLOGICĂ

9.1.1 Grâu

Materialul de semănat trebuie să aparţină unui soi zonat şi categoriilor biologice

superioare, să provină din culturi recunoscute şi să corespundă indicilor de calitate prevăzuţi

în standardele în vigoare: puritatea fizică minimum 98 % şi facultatea germinativă cel puţin

85 %, iar MMB cat mai mare.

Epoca de semănat a grâului de toamnă se stabileşte astfel încât să se asigure

condiţii bune pentru răsărire, ţinând seama că plantele de grâu trebuie să ajungă la intrarea în

iarnă în faza de înfrăţire avand 3-5 frunze şi 2-3 fraţi formaţi, care-i asigură o bună iernare.

Pentru aceasta, grâul are nevoie de 40-50 zile de vegetaţie, cu temperaturi de peste 5°C, până

la venirea iernii, interval de timp în care se realizează o sumă a temperaturilor (peste 0°C) de

450-500°C necesare grâului pentru o bună înrădăcinare, înfrăţire şi adaptare a plantelor la

condiţiile de iernare. Având în vedere aceste cerinţe s-au stabilit datele limită la care trebuie

încheiat semănatul grâului în diferite zone de de cultură din ţara noastră, între 25 septembrie

şi 20 octombrie. Perioada de semănat a grâului de primăvară este foarte timpurie (în urgenţa

I), chiar în ferestrele iernii, pentru favorizarea înfrăţirii şi parcurgerii primelor etape de

organogeneză.

Adâncimea de semănat este de 4-6 cm în funcţie de tipul de sol, textura şi

umiditatea solului, epoca de semănat, zona de cultură, soiul cultivat, mărimea seminţei etc.

Între aceste limite, semănatul se face mai superficial pe solurile grele şi umede şi mai adânc

pe solurile uşoare, în condiţii de umiditate insuficientă, în cazul semănatului întarziat şi la

soiurile cu MMB mare, adancimea mai mare asigurând şi o iernare mai bună a plantelor.

Semănatul la adâncime prea mare este contraindicat deoarece o mare parte din energia

seminţei se consumă cu alungirea axului mezocotil şi cu străbaterea coleoptilului prin stratul

gros de sol, se întarzie răsărirea, se reduce capacitatea de înfrăţire şi se formează un număr

mai mic de rădăcini adventive.

9.1.2 Secară

Materialul de semănat trebuie să aparţină soiului recomandat în zonă, să aibă

puritatea de cel puţin 98 %, germinaţia peste 85 % şi să nu conţină scleroţi de cornul secarei.


91

Tratarea seminţei se face cu aceleaşi produse şi în acelaşi mod ca şi la grâu. Secara se

însămânţează mai devreme cu 10-15 zile decat grâul şi anume în intervalul 10-25 septembrie

în zonele mai nordice şi între 25 septembrie – 5 octombrie în jumătatea nordică a ţării,

neexistand pericolul atacului de muşte, pentru o înrădăcinare şi înfrăţire bună (are nevoie de

40-50 zile de vegetaţie).

Adâncimea de semănat este de 2-4 cm pe solurile compacte şi 5-6 cm pe solurile

nisipoase. Nu se justifică semănatul mai adânc deoarece întarzie răsărirea şi reduce densitatea

şi, spre deosebire de celelalte cereale păioase, secara formează nodul de înfrăţire mai

superficial, indiferent de adâncimea semănatului.

9.1.3 Triticale

Sămânţa, care nu trebuie să aibă germinaţia sub 85 % şi puritatea fizică mai mică de

98 %, se tratează cu aceleaşi produse ca şi la grâu. Epoca de semănat la triticale se încadrează

între 15 septembrie – 1 octombrie în zonele mai reci (colinare) din jumătatea nordică a ţării şi

între 1-10 octombrie în regiunile mai calde din sudul şi vestul ţării. La un semănat prea

timpuriu se reduce rezistenţa la iernare a plantelor, iar întarzierea semănatului nu permite

înfrăţirea şi călirea normală a plantelor, cu efecte negative asupra rezistenţei la ger şi a

producţiei.

Adâncimea de semănat cuprinsă între 5-7 cm în funcţie de textura şi umiditatea

solului.

9.1.4 Orzul

Sămânţa folosită la semănat trebuie să aparţină soiului zonat, să fie mare, uniformă,

să aibă o germinaţie minimă de 85 % şi o puritate de cel puţin 98 %.

Epoca de semănat prezintă mare importanţă pentru orzul şi orzoaica de toamnă în

privinţa rezistenţei plantelor la iernare, fiind un factor limitativ al nivelului maxim de

producţie.

De asemenea, perioada optimă de semănat este mai scurtă decat la grâu. Pentru

parcurgerea vegetaţiei în toamnă, plantele au nevoie de 40-50 zile în care işi formează 3-4

fraţi şi acumulează în nodul de înfrăţire cantităţi mari de zaharuri şi substanţe proteice menite

să protejeze coloizii din protoplasmă de îngheţ. În această perioadă până la intrarea în iarnă,

orzul are nevoie de circa 500ºC (suma temperaturilor mai mari de 0ºC) pentru a parcurge

toate stadiile de dezvoltare şi absuporta condiţiile nefavorabile din timpul iernii. Orzul şi

orzoaica de toamnă se însămânţează cu circa cinci zile înaintea grâului pentru o bună

înrădăcinare, înfrăţire şi călire până la venirea iernii. În funcţie de zonă şi de mersul vremii în

toamnă, epoca optimă se încadrează între 15 septembrie şi 10 octombrie, mai devreme în


92

jumătatea nordică a ţării (15-30 septembrie) şi mai târziu în sud (20 septembrie - 10

octombrie). De regulă, în toate zonele agricole din ţară, semănatul orzului de toamnă trebuie

realizat la începutul epocii optime stabilite pentru grâul de toamnă. Rezistenţa la ger se

reduce şi în situaţia întârzierii semănatului faţă de epoca optimă, când plantele fie nu răsar

decât în primăvară fie intră în iarnă slab dezvoltate şi înfrăţite. Orzoaica de primăvară se

însămanţează în prima urgenţă, imediat la desprimăvărare, între 1-15 martie, semănatul

întârziat având ca urmare scăderea producţiei şi mărimii boabelor şi creşterea conţinutului în

proteină cu efect nefavorabil asupra însuşirilor tehnologice.

Adâncimea de semănat: Orzul de primăvară se seamănă la 2-4 cm adâncime.

9.1.5 Ovăz

Sămânţa trebuie să aibă puritatea de cel puţin 98 % şi capacitatea germinativă de

minimum 85 %. Mărimea boabelor de ovăz variază în funcţie de poziţia lor în cadrul

spiculeţului. O măsură importantă pentru cultura ovăzului este sortarea seminţelor, folosindu-

se pentru semănat numai boabele mari din care vor rezulta plante mai viguroase şi mai

productive.

Ovăzul se seamănă primăvara în prima urgenţă (seminţele germinează la 2- 3ºC) cât

mai timpuriu, de îndată ce condiţiile climatice şi starea de umiditate a terenului permit

executarea unor lucrări de bună calitate pentru a profita de umiditatea acumulată pe timpul

iernii, asigurandu-se prin aceasta o răsărire uniformă, o mai bună înrădăcinare şi creştere a

plantelor.

Totodată, plantele tinere vegetează mai bine la temperaturi mai joase şi evită seceta

din timpul verii.

Prin întârzierea semănatului creşte riscul atacului de boli (rugină) şi dăunători

(musca suedeză, păduchii cerealelor). Semănatul se execută, de regulă, în prima decadă a

lunii martie în partea sudică a ţării, iar în jumătatea nordică până la sfarşitul acestei luni.

Epoca optimă de semănat a ovăzului de toamnă este cuprinsă între 1 şi 10 octombrie.

Semănatul se face cu semănătoarea universală, la 12,5 cm între rânduri (chiar 8-10

cm pe terenuri bine pregătite) şi la adâncimea de 2-4 cm, în funcţie de textură şi umiditatea

solului.

Semănatul mai adânc influenţează nefavorabil răsărirea, înfrăţirea şi numărul de

plante la unitatea de suprafaţă pentru că ovăzul are putere de străbatere relativ redusă.

Adîncimea de semănat: Ovăzul de toamnă se seamănă mai adanc, la 7-8 cm.


93

9.1.6 Porumb

Materialul de semănat. Pentru întreaga suprafaţă cultivată cu porumb la noi în ţară

se foloseşte numai sămânţă hibridă (HD, HS, HT) în F1, care se asigură anual prin centrele de

sămânţă judeţene.

Sămânţa trebuie să aparţină hibrizilor zonaţi, să aibă minimum 98 % puritate şi

peste 90 % facultate germinativă.

De mare importanţă pentru porumb este analiza la rece a germinaţiei seminţelor

(„cold-testul”) prin care se evidenţiază capacitatea seminţelor de a suporta în câmp condiţii

nefavorabile (temperaturi scăzute şi umiditate ridicată a solului) ce pot interveni după

semănat. Se apreciază că la valori ale cold-testului de 70-85 % răsărirea în câmp va fi

corespunzătoare.

Epoca de semănat. Semănatul porumbului începe când temperatura în sol, la

adâncimea de 10 cm, atinge 8-10ºC şi timpul este în curs de încălzire. În aceste condiţii este

asigurată umiditatea necesară germinaţiei, iar încolţirea şi răsărirea se petrec într-un timp

scurt. Semănatul timpuriu, la începutul epocii optime, grăbeşte apariţia paniculului şi a

stigmatelor şi scurtează perioada de vegetaţie, ceea ce va permite un recoltat mai timpuriu.

Pentru majoritatea zonelor agricole din ţara noastră, perioada optimă de semănat se

încadrează în decada a doua şi a treia a lunii aprilie. Pe baza rezultatelor experimentale şi de

producţie, calendaristic, semănatul porumbului trebuie încheiat, în anii normali din punct de

vedere climatic, până la 20 aprilie în sudul şi vestul ţării şi până la 30 aprilie în celelalte zone.

În zonele submontane şi din nordul ţării, în primăverile nefavorabile, semănatul se poate

prelungi şi în prima decadă a lunii mai.

Efectul negativ al semănatului prea timpuriu este mai evident pe solurile reci,

argiloase, compacte, cu exces temporar de umiditate. În toate aceste situaţii producţia se

reduce mult. Nici semănatul cu întârziere după epoca optimă nu este indicat deoarece solul se

usucă, răsărirea este neuniformă şi se prelungeşte, apar goluri, se întârzie perioada de

vegetaţie şi în zonele mai nordice plantele nu ajung la maturitate, iar producţia scade. De

asemenea, fenofaza înflorire fecundare va coincide cu perioada cea mai aridă, creşte

procentul plantelor sterile şi se reduce randamentul de boabe. Pierderile de recoltă datorită

întârzierii semănatului sunt mai mari în primăverile şi în zonele mai secetoase.

Semănatul începe pe solurile cu expoziţie sudică, cu textură uşoară, care se zvantă şi

se încălzesc mai repede. Primii se seamănă hibrizii cu perioadă de vegetaţie mai scurtă pentru

că suportă mai bine temperaturile scăzute din timpul germinaţiei şi de la începutul vegetaţiei,


94

în schimb sunt mai sensibili decât hibrizii tardivi la clima caldă şi uscată din perioada de

vară.

Adâncimea de semănat este în medie de 4-6 cm (3-5 cm pe soluri mai grele şi reci

şi 5-7 cm pe soluri nisipoase).

9.1.7 Floarea soarelui

Sămânţa folosită trebuie să aibă o puritate de minimum 98%, o germinaţie de peste

85%, să fie mare (MMB 70-80g), uniformă şi sănătoasă. Pentru a se realiza un semănat de

calitate şi o răsărire uniformă se recomandă sortarea seminţelor după mărime şi greutate.

Semănatul începe atunci când în sol la adâncimea de semănat temperatura a ajuns la

70C, timp de o săptămână şi are tendinţa de creştere. Din punct de vedere calendaristic,

perioada optimă de semănat este cuprinsă între 1-15 aprilie. Semănatul prea timpuriu ca şi cel

întârziat, în afara epocii optime, determină scăderi de producţie însemnate.

Adâncimea de plantat 4-7 cm în funcţie de textura şi umiditatea solului

Se seamănă cu semănătoarea SPC-6

9.1.8. Rapiță

Se recomandă ca semințele folosite să fie certificate, să aibă o puritate de 98% și o

germinație de peste 85%.

Perioada optimă pentru însămânțare este cuprinsă între sfârșitul lunii august și

sfârșitul lunii septembrie. Agricultorii din nordul țării sunt cel mai presați de timp să

înființeze devreme culturile de rapiță, din cauza condițiilor meteo-climatice. Specialiștii

susțin că până la intrarea în iarnă, plantele tinere de rapiță trebuie să aibă circa 7-8 frunze,

acest aspect fiind semnul că plantele au destulă putere să reziste peste iarnă.

Adâncimea de semănat variază după textura şi umiditatea solului. În solurile grele

şi umede sămânţa se îngroapă la adâncimea de 2-3 cm; când solul este uscat sămânţa se

seamănă cu 1-2 cm mai adânc.

Se seamănă cu semănătorile de cereale păioase: SUP-21, SUP-29, SUP-48.

9.2 TIPURI DE SEMĂNĂTORI

Maşinile de semănat execută concomitent repartizarea uniformă a seminţelor pe

unitatea de suprafaţă şi introducerea acestora la o adâncime determinată în sol, conform

cerinţelor agro-fito-tehnice, impuse fiecărei culturi în parte.

În unităţile agricole se folosesc două grupe mari de semănători şi anume:

pentru semănatul în rânduri;


95

pentru semănatul în cuiburi.

9.2.1 Maşini de semănat în rânduri

Aceste semănători sunt utilizate pentru semănatul cerealelor, legumelor şi ierburilor.

9.2.1.1 Semănătoarea universală purtată SUP-29

Semănătoarea SUP-29 se utilizează pentru semănatul în rânduri a culturilor de:

grâu, orz, ovăz, orez, secară, mazăre, mei, cânepă, sfeclă, tomate, salată, pătrunjel, ceapă,

morcov, spanac, varză, sparcetă, golomăţ, ridichi, trifoi, lucernă etc. Maşina seamănă în

rânduri menţinând constantă cantitatea de sămânţă la hectar, adâncimea de însămânţare şi

distanţa între rânduri corespunzătoare diferitelor culturi.

Reglări:

1) Orizontalitatea maşinii:

în plan transversal de la tiranţii verticali ai ridicătorului hidraulic;

în plan longitudinal de la tirantul central.

2) Reglarea distanţelor între brăzdare. În cazul în care se doreşte semănatul la o

distanţă între rânduri diferită de 12,5 cm, este necesară reglarea distanţei dorite. Dacă distanţa

este un multiplu de 12,5 cm atunci operaţia este simplă, fiind necesară scoaterea unor

brăzdare şi închiderea şubărelor corespunzătoare brăzdarelor scoase.

Dacă distanţa între rânduri nu este multiplu de 12,5 atunci brăzdarele trebuie

demontate şi aşezate corespunzător.

Cunoscând lungimea barei pe care se montează brăzdarele (Lc) şi distanţa între

rânduri (d), numărul de brăzdare nb ce se pot monta se determină cu relaţia:

Pentru raportul Lc/d se ia în considerare numai partea întreagă a numărului,

renunţându-se la zecimale.

Montarea brăzdarelor se face simetric faţă de mijlocul semănătorii.

Apar două cazuri:

dacă numărul brăzdarelor este impar, primul brăzdar se montează la mijlocul

semănătorii şi apoi celelalte de o parte şi de alta, la distanţa între rânduri dorită;

dacă numărul brăzdarelor este par, de la mijlocul semănătorii se măsoară într-o

parte şi alta jumătatea distanţei dintre rânduri şi se montează brăzdarele din mijloc, iar în

continuare celelalte brăzdare se montează la o distanţă egală cu distanţa între rânduri.

3) Reglarea adâncimii de semănat


96

Semănătoarea fiind aşezată pe o platformă, se introduc sub roţi cale de grosime

egală cu adâncimea de semănat, minus 2-3 cm, cât se afundă roţile în sol datorită greutăţii

maşinii şi apoi se acţionează asupra şuruburilor de reglare a adâncimii de lucru până ce

brăzdarele se sprijină pe sol. În funcţie de compactitatea solului, se retensionează arcurile de

pe tijele brăzdarelor. Dacă solul este mai compact, arcurile se tensionează mai mult.

4) Reglarea clapetelor mobile de la caseta de distribuţie

Pentru o bună funcţionare a casetelor de distribuţie este necesar ca atunci când

maneta ce comandă clapetele mobile este pusă în prima crestătură, distanţa între pintenii

distribuitorului şi clapete să fie de 1 mm la toate casetele de distribuţie. Dacă sunt casete la

care distanţa nu este de 1 mm, este necesar să se efectueze reglajul acţionând asupra piuliţelor

montate pe şurubul de reglaj.

Pentru a verifica corectitudinea reglajului, se manevrează de câteva ori maneta de

acţionare a clapetelor mobile în sus şi în jos, după care se fixează din nou în prima crestătură.

Se verifică din nou distanţa la toate casetele şi dacă se menţine, înseamnă că reglajul a fost

făcut corect. În caz contrar, se verifică la casetele ce nu şi-au păstrat distanţa de 1 mm, modul

de fixare a şurubului, în canalul axului 3 sau jocul între pereţii casetei de distribuţie şi clapeta

mobilă, remediindu-se defecţiunea. Verificarea se face cu ajutorul unei cale speciale.

5) Reglarea şi verificarea normei de sămânţă distribuită la hectar (proba maşinii)

Pentru reglarea normei de sămânţă distribuită la hectar se cunosc:

cultura ce urmează a fi semănată;

cantitatea de sămânţă ce trebuie distribuită pe hectar N (ex. 230 kg/ha-grâu sau

240 kg/ha-orz).

În funcţie de acestea, din tabelul maşinii se aleg:

poziţia şuberelor, care poate fi intermediar sau deschis complet;

poziţia clapetelor mobile, crestătura în care se pune maneta de comandă a acestor

clapete;

poziţia manetei de la cutia de viteze NORTHON (1-18) şi roţile dinţate ce se

montează la cutia de viteză.

De exemplu, pentru o normă de 230 kg/ha orz, în tabelul maşinii pe coloana ce

indică cultura orzului se găseşte cea mai apropiată cantitate 225, ce corespunde poziţiei C-16

în cutia de viteză, iar poziţia clapetelor - crestătura în care se pune maneta este 3 şi şuberele

sunt deschise complet.

După ce se reglează cele trei elemente de bază ale maşinii (şubere, clapete şi roţile

dinţate de la cutia de viteză), se pune sămânţă în lada pentru sămânţă (cel puţin jumătate), se


97

deplasează jgheabul sub distribuitori şi apoi se rotesc de câteva ori distribuitorii pentru

umplerea casetelor cu sămânţă.

Verificarea cantităţii de sămânţă distribuită de semănătoare (proba maşinii) se poate

face în două moduri:

de la manivelă;

de la roată de sprijin.

De la manivelă se face rotind manivela de 7,5 ori, ceea ce corespunde cu semănatul

unei suprafeţe de 100 m2, ca urmare în jgheab trebuie să se obţină 1/100 din norma pe care o

vrem să însămânţăm. De exemplu, dacă norma este de 230kg/ha, în jgheab trebuie să obţinem

2,3 kg. Se admite o abatere de 2-3%. Dacă se obţine mai mult sau mai puţin, se modifică

poziţia manetei de la cutia de viteză în sensul creşterii, respectiv micşorării cantităţii de

sămânţă distribuită.


Schema construcţiei şi a procesului tehnologic al maşinii SUP-21:

În procesul de lucru seminţele din cutia de seminţe, prin orificiul reglabil, cu

ajutorul şubărului, trec în casetele de distribuţie. De aici, prin intermediul cilindrilor

distribuitorului, sunt introduse în tuburile telescopice, ce conduc seminţele spre brăzdarele,

care le introduc în sol. Antrenarea cilindrilor distribuitori cu pinteni se face de la roata de

transport, prin intermediul unei cutii de viteze de tip Northon.

Roţile de tasare, tasează rândurile semănate pentru a asigura un contact mai bun

între seminţe şi sol. Brăzdarele sunt menţinute în sol cu ajutorul arcurilor, reglabile pentru

fiecare brăzdar în parte sau pentru toate odată;

Înainte de efectuarea reglărilor privind norma de semănat, se reglează poziţia

clapetelor mobile la fel ca şi în cazul semănătorii SUP-29.

9.2.1.2 Semănătoarea universală purtată SUP- 48 M

Semănătoarea SUP-48 este destinată pentru semănatul în rânduri a cerealelor

păioase şi a altor culturi (mazăre, mei, cânepă, sparcetă, trifoi, lucernă) pe terenuri plane.

Lucrează în agregat cu tractoare de putere medie (65-80 CP).

Se deosebeşte de semănătorile SUP-29 şi SUP-21 prin: transportul pneumatic al

seminţelor la brăzdare şi reducerea gabaritului în timpul transportului.

Seminţele din cutia de seminţe trec prin ferestrele reglabile, ajungând în casetele de

distribuţie. De aici, seminţele antrenate de cilindrii cu pinteni, cad în pâlniile rampei de

distribuţie pneumatică, de unde sunt transportate la brăzdare cu ajutorul curentului de aer


98

creat de un ventilator centrifugal. Antrenarea distribuitorului se face de la roata de transport

din dreapta prin intermediul unei cutii de viteze Northon cu 72 trepte de turaţii.

Reglările sunt asemănătoare cu cele executate la semănătoarea SUP-29.


Semănătoarea SUP-15 este destinată pentru semănatul în rânduri a cerealelor

păioase şi a altor culturi (mazăre, mei, cânepă, sparcetă, trifoi, lucernă salată, pătrunjel,

ceapă, morcovi, spanac, varză, golomăţ, ridichi) pe terenuri plane. Se deosebeşte de

semănătorile SUP-21, SUP-29, SUP-48M, prin lăţimea de lucru mai mică, şi prin

dimensiunile de gabarit mai mici. Lucrează în agregat cu tractoarele de 26-45 C.P.

Reglările sunt asemănătoare cu cele executate la semănătorile SUP-29 şi SUP-48M.

Proba maşinii se face la fel ca şi la celelalte semănători cu deosebirea că la manivelă se vor

executa 14,5 rotaţii pentru 100 m2 sau 29 rotaţii la roata de antrenare.

9.2.1.4 Maşina combinată pentru prelucrarea totală a solului, semănat cereale

păioase şi ierburi MCT-2,5

Această maşină este astfel concepută şi realizată încât la o singură trecere a

agregatului agricol, să execute pregătirea patului germinativ şi semănatul cerealelor păioase

sau al ierburilor.

Din punct de vedere constructiv se disting două părţi principale şi anume:

freză pentru prelucrarea solului;

maşina pentru semănat;

Reglări

a) În funcţie de condiţiile terenului, de natura solului, de gradul de îmburuienare,

umiditate etc., rotorul frezei poate avea următoarele turaţii: 173, 209, 231 şi 280 rot/min.

b) Reglarea adâncimii de lucru a frezei se execută cu ajutorul dispozitivului de

reglare a roţilor de sprijin.

c) Reglarea adâncimii de semănat se realizează de la tirantul central, cât şi prin

mecanismul cu şurub prin care se deplasează poziţia brăzdarelor faţă de sol.

d) Reglarea cantităţii de seminţe distribuite la hectar se face în acelaşi mod ca şi la

semănătoarea SUP-29.

9.2.2 Maşini de semănat în cuiburi

Maşinile de semănat în cuiburi sunt utilizate pentru semănatul plantelor prăşitoare.

9.2.2.1 Semănătoarea de precizie combinată SPC-8

Semănătoarea SPC-8 se utilizează pentru semănatul plantelor prăşitoare (porumb,

floarea-soarelui, sfeclă de zahăr etc.) a seminţelor de legume (fasole, castraveţi, pepeni etc.),


99

lucrare care se poate executa separat sau concomitent cu administrarea substanţelor

fertilizante.

9.3 CALCULUL NORMELOR DE SĂMÂNȚĂ PENTRU DIFERITE

CULTURI ECOLOGICE

9.3.1 Calculul normelor de sămânță pentru grâu

Densitatea culturii se apreciază la maturitate prin numărul de spice productive la

unitatea de suprafaţă şi se stabileşte încă de la semănat prin numărul de boabe germinabile

însămînţate la m2. Aceasta este o componentă de producţie esenţială a grâului de toamnă şi la

stabilirea ei se ţine cont de particularităţile biologice ale soiurilor (îndeosebi de capacitatea de

înfrăţire) şi de condiţiile de cultură: epoca de semănat, calitatea patului germinativ, tipul de

sol şi fertilitatea acestuia, umiditatea solului, aspectul iernilor din zona de cultură, gradul de

infestare a solului cu boli şi dăunători etc.

În funcţie de soi şi de condiţiile de cultură, Gh. Şipoş şi colab. (1977) stabilesc

densitatea de semănat la grâul de toamnă.

În condiţiile actuale, la soiurile de grâu aflate în cultură este necesar să se realizeze

la semănat o desime de 450-600 boabe germinabile pe m2, care să asigure 500-700 spice/m2

la recoltare.

În funcţie de desimea stabilită şi de valoarea culturală a seminţei, cantitatea de

sămânţă la hectar (norma de semănat) este cuprinsă între 200-300 kg.

Cantitatea de sămânță ( Cs ) se poate stabili prin aplicarea formulei: Cs = D x MMB

x 100 / P x G ( kg/ha), din care:

D densitatea (nr. boabe germinabile);

MMB ( masa 1000 boabe);

P ( puritatea);

G ( germinația).

9.3.2 Calculul normelor de sămânță pentru secară

Desimea optimă de semănat este de 400-500 boabe germinabile la m2 (cu o normă

de 160-210 kg/ha) şi se stabileşte în funcţie de aceiaşi factori ca şi la grâul de toamnă.

Distanţa între rânduri este de 12,5 cm, semănatul efectuandu-se cu semănătorile universale.

Adâncimea de semănat este de 2-4 cm pe solurile compacte şi 5-6 cm pe solurile

nisipoase. Nu se justifică semănatul mai adânc deoarece întârzie răsărirea şi reduce densitatea


100

şi, spre deosebire de celelalte cereale păioase, secara formează nodul de înfrăţire mai

superficial, indiferent de adâncimea semănatului.

9.3.3 Calculul normelor de sămânță pentru triticale

Densitatea la semănat care se recomandă este cuprinsă între 450-650 boabe

germinabile /m2, revenind o cantitate de sămânţă de 250-300 kg/ha.

Distanţa între randuri este de 12,5 cm, iar adâncimea de semănat cuprinsă între 5-7

cm în funcţie de textura şi umiditatea solului.

9.3.4 Calculul normelor de sămânță pentru orz

Tehnica semănatului este asemănătoare grâului, asigurându-se 400-500 boabe

germinabile/m2 pentru a se obţine 600-800 spice/m2 la orzul şi orzoaica de toamnă şi 450-550

boabe germinabile/m2 pentru a rezulta 500-600 spice/m2 la orzoaica de primăvară

Aceste desimi se realizează cu o cantitate de sămânţă de 160-220 kg/ha, în funcţie

de MMB şi valoarea culturală a seminţei.

Orzul şi orzoaica au o mare capacitate de adaptare la mărimea spaţiului de nutriţie

datorită înfrăţirii puternice. Desimea de semănat este strâns legată de particularităţile

biologice ale acestor plante (capacitatea de înfrăţire, rezistenţa la cădere) şi se stabileşte în

funcţie de condiţiile pedoclimatice şi de destinaţia culturii.

Desimea de semănat influenţează numărul de tulpini productive la unitatea de

suprafaţă. La densităţi mici, producţia se formează în special pe seama producţiei realizate de

fraţi, ceea ce nu este de dorit în cazul orzoaicei. Densităţile mari determină o stânjenire

reciprocă a plantelor şi sporesc riscul căderii plantelor, fenomen care măreşte pierderile la

recoltare şi reduce nivelul producţiei de boabe.

La densitate optimă, planta realizează un raport optim între nivelul de spice,

numărul de boabe în spic şi MMB, capabil să asigure o productivitate superioară (după Al.

Tianu şi Al. Bude, 1985).

Distanţa dintre rânduri este de 8-12,5 cm, iar adâncimea de 3-5 cm în funcţie de

umiditatea şi textura solului. Orzoaica de primăvară se seamănă la 2-4 cm.

9.3.5 Calculul normelor de sămânță pentru ovăz

Desimea optimă de semănat este de 450-550 boabe germinabile la m2, pentru

realizarea căreia sunt necesare 130-150 kg sămânţă/ha.

Semănatul se face cu semănătoarea universală, la 12,5 cm între rânduri (chiar 8-10

cm pe terenuri bine pregătite) şi la adâncimea de 2-4 cm, în funcţie de textură şi umiditatea

solului. Semănatul mai adânc influenţează nefavorabil răsărirea, înfrăţirea şi numărul de


101

plante la unitatea de suprafaţă pentru că ovăzul are putere de străbatere relativ redusă. Ovăzul

de toamnă se seamănă mai adânc, la 7-8 cm.

9.3.6 Calculul normelor de sămânță pentru porumb

Desimea de semănat este un factor tehnologic foarte important pentru obţinerea de

producţii mari de porumb. Producţia de boabe la hectar este rezultatul produsului dintre

numărul de plante care se recoltează de pe un hectar şi recolta medie a unei plante. Densitatea

culturii este cea mai importantă componentă a producţiei de boabe.

Porumbul reacţionează mai puternic la densitatea lanului decât alte prăşitoare

(sfeclă pentru zahăr, floarea-soarelui). Odată cu creşterea densităţii plantelor se micşorează

mărimea ştiuletelui şi masa boabelor pe ştiulete, deci scade producţia medie pe plantă în urma

reducerii spaţiului de nutriţie ce revine unei plante, dar numărul mai mare de ştiuleţi

compensează în bună măsură scăderea producţiei medii pe plantă şi producţia de boabe la

hectar creşte până la o anumită limită.

Prin sporirea densităţii se acoperă mai repede terenul cu frunze, se micşorează

unghiul frunzelor faţă de tulpină şi creşte indicele suprafeţei foliare şi productivitatea

fotosintetică, iar producţia de boabe este mai mare ca urmare a obţinerii unui număr mai

mare de ştiuleţi. Peste o anumită limită, la densităţi prea mari, frunzele superioare umbresc

puternic frunzele inferioare şi datorită umbririi reciproce a plantelor scade şi randamentul

fotosintetic al frunzelor superioare. Totodată, la densităţi prea mari se măreşte protandria,

creşte zona fără boabe din vârful ştiuleţilor şi numărul de plante sterile, scade conţinutul de

proteină al boabelor şi uneori şi a celui de ulei.

Desimea optimă se stabileşte în funcţie de particularităţile hibridului cultivat,

rezerva de apă din sol şi de gradul de aprovizionare al solului cu elemente nutritive şi este

cuprinsă între 45.000-80.000 plante recoltabile/ha.

În funcţie de lungimea perioadei de vegetaţie, înălţimea plantelor, numărul,

mărimea şi poziţia frunzelor, rezistenţa tulpinii la frângere şi cădere etc., hibrizii de porumb

reacţionează diferit la sporirea densităţii lanului. Având talia mai mică şi un număr mai redus

de frunze, hibrizii timpurii suportă densităţi mai mari în lan decât hibrizii tardivi.

În Franţa, D.Soltner (1990) recomandă 60-65 mii plante/ha la hibrizii semitardivi şi

tardivi, 70-75 mii plante/ha la hibrizii semitimpurii, 75-80 mii plante/ha la hibrizii timpurii şi

85-90 mii plante/ha la hibrizii foarte timpurii, iar în Italia, după A.Giardini (1985; 2000),

cele mai potrivite desimi sunt 50-60 mii plante/ha la hibrizii tardivi (grupa FAO 600-700) şi

70-80 mii plante/ha la hibrizii precoci (grupele FAO 200 şi 300).


102

În evoluţia producţiei de boabe la hibrizii timpurii şi tardivi la diferite densităţi,

diferențele ce apar nu sunt determinate numai de lungimea perioadei de vegetaţie a hibrizilor

ci şi de arhitectura aparatului foliar (numărul, lungimea şi lăţimea frunzelor, poziţia frunzelor

faţă de tulpină). Hibrizii creaţi în ultima vreme, cu frunzele având o poziţie mai erectă pe

tulpină, se pretează la densităţi mai mari.

Rezistenţa la cădere reprezintă o însuşire avută în vedere la stabilirea densităţii.

Hibrizii recunoscuţi cu rezistenţă genetică bună la cădere şi frângere se vor cultiva la densităţi

mai mari.

Limitele inferioare ale desimii se recomandă pe solurile mai puţin fertile şi cu

rezervă mai redusă de umiditate, iar limitele superioare se practică în condiţii de

aprovizionare bună cu apă şi elemente nutritive şi pe terenurile irigate (Gh. Şipoş şi colab.,

1981). Pe terenurile irigate, desimea este cu 20-30 % mai mare decât în cultură neirigată.

9.4 INDICI DE CALITATE A SEMINȚELOR

Calitatea seminţelor este o noţiune relativă, datorita în primul rând faptului că

seminţele unor specii pot avea destinaţii diferite: însămânţare, consum alimentar sau furajer,

industrializare. N. Bucurescu şi colaboratorii săi consideră că, chiar dacă anumiţi indici ai

calităţii sunt comuni, cum ar fi: puritatea, modul de apreciere a acestora poate fi diferit,

criteriul de apreciere al unui component fi ind subordonat importanţei sale tehnologice sau

agronomice.

Dacă ne limităm strict la seminţele destinate însămânţărilor, aprecierea calităţii

diferă, după cum acesta se referă la sămânţa brută sau la sămânţa condiţionată. Aşa de

exemplu, la seminţele brute ale trifolienelor, unele seminţe care prezintă crăpături sau

zgârieturi pe suprafaţă sunt considerate impurităţi, deoarece ele vor fi eliminate în procesul

condiţionării; după decuscutare, aceleaşi seminţe sunt considerate ca pure. În cadrul aceleiaşi

destinaţii, caracterul de relativitate a noţiunii de calitate depinde şi de nivelul general al

agriculturii dintr-o anumită perioadă. Progresele continue pe linia îmbunătăţirii metodelor de

conditionare şi a bazei tehnico-materiale respective determină periodic sporirea substanţială a

pretenţiilor faţă de lipsa corpurilor străine, uniformitatea boabelor, starea sanitară,

omogenitatea loturilor sau faţă de alte aspecte ale calităţii, cum ar fi cele legate de

performanţa acestora în câmp.

Indici cuprinşi în standardele de stat.

Pentru seminţele destinate însămânţărilor, principalii indici de calitate se referă la

puritatea lor biologică, precum şi la unele caracteristici fizice, însuşiri fiziologice şi la starea

http://www.agrimedia.ro/5/post/2012/02/indici-de-calitate-a-semintelor.html


103

lor sanitară. Prin valoarea biologică întelegem atât apartenenţa seminţelor la un soi (linie,

hibrid) cu însuşiri de productivitate şi calitate dovedite ca superioare în zona pentru care a

fost omologat, cât şi puritatea biologică (genetică) a seminţelor, respectiv frecvenţa exprimată

în procente a indivizilor care posedă toate caracterele şi însuşirile ereditare proprii. Aceste

caracteristici se stabilesc prin acţiunea de certificare a seminţelor în câmp, în cadrul căreia se

determină autenticitatea, provenienţa seminţelor şi categoria biologică, apoi puritatea

biologică şi starea sanitară a culturii semincere. Materialul biologic care în urma controalelor

în câmp corespunde indicilor stabiliţi de standardele de stat primeşte un act de certificare, cu

care sămânţa produsă poate fi valorificată ca atare. În actul de certificare se înscrie categoria

biologică (bază superelită, superelită, înmulţirea I, înmulţirea a II-a etc., după caz), procentul

purităţii biologice, procentul plantelor cu seminţe greu separabile, procentul plantelor atacate

de anumite boli. Dintre caracteristicile fizice ale seminţelor au importanţă puritatea,

componenta botanică a seminţelor străine, iar pentru unele culturi, masa a 1.000 de boabe.

Puritatea fizică este reprezentată de conţinutul procentual de sămânţă pură din

specia respectivă faţă de masa totală a probei analizate şi, prin extensie, a lotului pe care

aceasta îl reprezintă.

Componenta botanică a impurităţilor vii este normată fie procentual gravimetric (ca

de exemplu, la plantele furajere), fie numeric şi se referă la seminţele celorlalte specii aflate

în lot, respectiv seminţe de alte plante de cultură şi seminţe de buruieni, separat pentru unele

grupe de plante (de exemplu, cereale) sau împreună (leguminoase alimentare, legume ş.a.). În

unele cazuri, este normat conţinutul în seminţe străine greu separabile şi în toate cazurile sunt

interzise seminţele buruienilor de carantină.

Umiditatea seminţelor.

În scopul unei bune păstrări, seminţele trebuie să aibă un conţinut de apă sub un

nivel critic. Acesta este stabilit în funcţie de specie, fiind determinat de compoziţia chimică a

seminţelor: mai scăzut la seminţele cu conţinut ridicat de ulei, mai ridicat la cele cu conţinut

mai mare de substanţe hidrocarbonate. Pentru păstrarea de lungă durată sau în ambalaje

ermetic închise sunt stabiliţi indici de umiditate mai scăzuţi.

Dintre însuşirile fiziologice, standardele de stat prevăd indici numai pentru

facultatea germinativă, care arată numărul de seminţe pure exprimat în procente, capabile să

producă germeni normali în laborator în perioada şi în condiţiile de temperatură, umiditate şi

lumină stabilite ca optime pentru fiecare specie. Pentru controlul seminţelor, germinaţia este

considerată terminată şi se determină abia atunci când embrionul şi-a dezvoltat structurile

esenţiale suficient pentru a putea aprecia că va da naştere unei plante normale în condiţii


104

favorabile de apă, temperatură şi lumină şi într-un sol de bună calitate. Pentru speciile la care

există seminţe tari, se foloseşte indicele germinaţiei totale, care reprezintă facultatea

germinativă mărită cu un anumit procent din seminţele rămase tari la sfârşitul testului de

germinaţie (100% la fasole, 50% la leguminoasele anuale de nutreţ şi 75% la cele perene).

Facultatea germinativă depinde de specie şi este influenţată de condiţiile de cultură, de faza şi

modul de recoltare, de starea sanitară, de modul de uscare, de condiţiile şi durata păstrării.

Spre deosebire de puritate, facultatea germinativă a unui lot de seminţe poate fi îmbunătăţită

în mai mică măsură, iar germinaţia unei seminţe, odată pierdută, face ca aceasta să nu mai

aibă valoare agricolă. Pentru seminţele aflate în stare de repaus germinativ sau în cazul când

este necesară o orientare rapidă asupra germinaţiei, se foloşeşte indicele de viabilitate, care ne

arată procentul de germeni viabili dintr-un lot şi care - atunci când terminarea s-a făcut corect

- ne permite o aproximare a facultăţii germinative.

Starea sanitară, sub aspectul contaminării seminţelor cu boli sau infestări cu

dăunători, reprezintă unul dintre indicii de calitate pe care se pune din ce în ce mai mult un

accent deosebit. Este interzisă cu desăvârşire prezenţa obiectelor de carantină fitosanitară şi a

anumitor dăunători şi este limitată în lan sau în lotul de seminţe prezenţa anumitor boli

considerate ca afectând productivitatea culturii rezultate sau a culturilor învecinate. Pentru

unele specii (de exemplu, legume), standardele prevăd obligativitatea tratării corespunzătoare

a seminţelor înainte de însămânţare.

Indici necuprinşi în standarde.

Sămânţa utilă (S.U.) reprezintă produsul dintre sămânţa pură şi germinaţia totală

exprimată în procente, conform formulei: SU% = (P% x G%):100. Acest indice se foloseşte

la stabilirea cantităţii de sămânţă (Cs) pentru a se obţine o anumită densitate (D) a seminţelor

germinabile la metrul pătrat, conform formulei: Cs = (D x MMB):SU.

Mărimea seminţelor exprimată, de obicei, prin masa a 1.000 de boabe (MMB) cu

care se află în raport direct are o importanţă deosebită pentru practica agricolă, deoarece, în

comparaţie cu seminţele mici, seminţele mijlocii şi îndeosebi cele mari, având un conţinut

mai ridicat de substanţe nutritive şi embrioni mai bine dezvoltaţi, reuşesc să dea plăntuţe cu

un start mai bun, cu o putere de străbatere superioară, cu o înrădăcinare, creştere şi dezvoltare

mai bune, ceea ce se reflectă în final într-o producţie mai bună.

Densitatea (greutatea specifică) constitue, de asemenea, un indice de calitate,

seminţele cu densitate mare având o valoare de însămânţare superioară, în special sub

aspectul productivităţii plantelor.


105

Uniformitatea asigură o însămânţare corectă, o economie de sămânţă, precum şi o

răsărire uniformă, cu toate consecinţele favorabile care decurg de aici pentru întreţinerea şi

protecţia culturii respective. De mărimea, densitatea, uniformitatea, starea suprafeţei şi

puritatea seminţei depinde masa (greutatea) hectolitrică sau volumetrică, prin care se înţelege

masa unui hectolitru de seminţe exprimată în kilograme. Acest indice important pentru

produsele destinate consumului sau industrializării este avut în vedere la recepţia seminţelor

brute, precum şi la unele calcule legate de ambalarea şi depozitarea seminţelor. Energia

germinativă exprimă viteza de germinare a seminţelor în condiţii optime în care se determină

facultatea germinativă în laborator. De obicei, numărarea seminţelor germinate pentru

stabilirea energiei germinative se face la o dată care reprezintă 1/2-1/3 din termenul la care se

face măsurarea pentru stabilirea facultăţii germinative. Energia germinativă a fost mult timp

considerată ca un indicator valoros corelat cu o mai bună putere de străbatere în câmp, cu o

răsărire mai rapidă şi mai uniformă, cu o mai bună rezistenţă a plantelor la condiţiile

nefavorabile din prima perioadă a creşterii.

Puterea de străbatere reprezintă însuşirea germenilor de a ieşi la suprafaţa unui strat

acoperitor (nisip, pământ, zgură de caramidă etc.) în condiţii de laborator (temperatură şi

umiditate constante) într-un anumit termen. Atât energia germinativă, cât şi puterea de

străbatere sunt considerate astăzi, alături de alţi indici (timpul mediu de germinaţie, cold-

testul etc.) ca reprezentând diferite aspecte a ceea ce este denumit vigoarea seminţelor.

Vigoarea seminţelor este considerată ca suma acelor însuşiri ale seminţelor care

determină nivelul activităţii şi performanţelor lor în timpul germinaţiei şi a răsăririi

germenilor în câmp. Seminţele care răsar bine în condiţiile din câmp - nu totdeauna optime -

sunt seminţe cu vigoare ridicată, iar cele care răsar slab au o vigoare scăzută.

9.5 SUBSTANȚE ECOLOGICE FOLOSITE PENTRU TRATAREA

SEMINȚELOR ȘI TIPURI DE TRATAMENTE NATURISTE

În cazul semințelor provenite din gospodarii sau din schimburi, se pot face diferite

tratamente utilizând preparate inofensive pentru om și mediul înconjurator.

Literatura de specialitate menționeaza "îmbăierea" semințelor cu o zi înainte de

semănat într-o soluție de valeriană, obținută dintr-o linugură de plantă uscată la 10 litri apă.

La acest preparat se mai pot adăuga coada soricelului, coajă de stejar sfărămată, mușetel și

pelin.

Mai sunt permise tratamente cu sulf, permanganat de potasiu, uleiuri minerale.

Alte metode pentru tratarea semințelor:


106

înainte de semănat semințele se scufundă în extract de usturoi, iar substanțele

active din usturoi au rolul de a preveni infecțiile cu ciuperci.

Tratamentul semințelor cu extract de usturoi le asigură viabilitatea iar in primele

stadii de dezvoltare, plantula tânără va fi protejată de infecții. Extractul se obține din 100g

usturoi zdrobit la un litru de apă;

Tratamentul seminţei cu Pseudomonas fluorescens.

În funţie de cantitatea de seminţe necesară pentru 1 ha, se folosesc 1-4 flacoane de

250 ml (1 flacon/ha pentru porumb şi floarea-soarelui şi 4 flacoane/ha pentru grâu, orz şi

triticale). Tratarnentul se face cu câteva zile sau ore înainte de semănat prin stropirea

uniformă a seminţei. În timpul tratamentului sămânţa se amestecă continuu, prin lopătare

manuală sau mecanic, cu malaxorul sau porzolatorul.


107

CAPITOLUL 10. EXECUTAREA LUCRĂRILOR DE ÎNTREŢINERE A

PLANTELOR DE CÂMP ECOLOGICE

10.1 TIPURI DE LUCRĂRI DE ÎNTREȚINERE

Lucrările de îngrijire, numite și lucrări de întreținere a culturilor, cuprind lucrările

care se aplică solului și plantelor în timpul perioadei de vegetație, cu scopul de a le oferi

condiții optime pentru creștere și dezvoltare.

Aceste lucrări se refera la:

distrugerea buruienilor;

afânarea;

nivelarea;

tasarea;

eliminarea excesului de apă;

aplicarea irigației;

protejarea culturilor împotriva înghețului;

combaterea bolilor și dăunătorilor;

realizarea unei densități optime a plantelor în cursul perioadei de vegetație (rărit);

fertilizări suplimentare;

aplicarea unor lucrări cu caracter special (polenizarea suplimentară, cărnit,

copilit, ciupit, mulcit, polit, etc).

Pentru plantele de cultură care aparțin aceleiași grupe, lucrările de îngrijire sunt

foarte asemănătoare. Din acest motiv, lucrările de îngrijire sunt grupate în: lucrări de îngrijire

pentru culturile de toamnă, pentru culturile de primăvară neprășitoare și pentru culturile

prășitoare.

10.2 TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR DE ÎNTREȚINERE A PLANTELOR DE

CÂMP ECOLOGICE

10.2.1 Lucrarile de întreținere pentru culturile de toamnă

Culturile de toamnă ocupă terenul 8-10 luni în cursul unui an agricol, încât

întreținerea lor necesită mai multe lucrări, comparativ cu culturile de primăvară, mai ales

datorită faptului că în perioada toamnă-iarnă plantele suferă acțiunea multor factori negativi,

care pot provoca daune mari: temperaturile scăzute din timpul iernii, atacul bolilor și

dăunătorilor, excesul sau deficitul de umiditate etc.


108

Pentru perioada toamnă -iarnă sunt necesare urmatoarele lucrări de îngrijire:

combaterea dăunătorilor mai ales la cereale (gândacul ghebos), prin tratamente

preventive și de combatere;

eliminarea excesului de apă pentru a preveni, în toamnele ploioase, fenomenul de

băltire. Pentru a înlătura excesul de umiditate se deschid șanțuri pentru a conduce apa spre

puncte mai joase;

protejarea culturilor împotriva gerurilor se realizează prin folosirea soiurilor

rezistente la ger, semănatul în epoca optimă și reținerea zăpezii pe teren, prin instalarea

parazăpeziilor, mai ales acolo unde zăpada este spulberată datorită vântului puternic;

Pentru perioada de primavară:

verificarea stării de înrădăcinare a plantelor în funcție de care se aplică lucrări de

afânare sau de tasare a solului;

fertilizarea suplimentară asigură obținerea unor importante sporuri de producție

mai ales atunci când se constată o creștere lentă a plantelor, când plantele sunt firave și

prezintă o culoare gălbuie;

combaterea buruienilor prin plivit;

combaterea bolilor și a dăunătorilor prin aplicarea tratamentelor fitosanitare;

irigarea culturilor pentru acoperirea deficitului de apă mai ales în fazele critice de

creștere și dezvoltare a plantelor.

10.2.2 Lucrarile de întreținere pentru culturile de primavară neprășitoare:

În această grupă se încadrează plantele care se seamană în rânduri obișnuite: grâul,

orzul și orzoaica, mazarea, lintea, lucerna, trifoiul etc.

Principalele lucrări care se aplică acestor culturi sunt:

tăvălugitul se aplică frecvent acestor culturi imediat după semănat, mai ales dacă

solul este uscat sau plantele de cultură au semințe foarte mici;

grăpatul se execută atunci când solul a format crusta înainte de răsărirea

plantelor. În timpul răsăririi plantelor, lucrarea este interzisă deoarece cauzează ruperea

germenilor. După răsărit, grăpatul culturilor de primavară se practică mai rar și numai după

ce plantele s-au înrădăcinat și sunt suficient de fortificate;

combaterea buruienilor, bolilor și dăunătorilor se face cu ajutorul pescticidelor,

folosind mașinile de stropit și prăfuit sau aviația utilitară;

fertilizarea suplimentară constă în aplicarea îngrășămintelor chimice cu azot sau

complexe;

irigația aplicată în zonele sau în anii secetoși.


109

10.2.3 Lucrarile de întreținere pentru culturile prășitoare.

Principalele plante din această grupă sunt: porumbul, floarea-soarelui, cartoful,

sfecla de zahăr, tutunul .

Pentru aceste culturi se aplică urmatoarele lucrări:

completarea golurilor este necesară la culturile unde semănatul a fost efectuat

defectuos, datorită atacului unor dăunători, sau altor cauze. Aceste goluri se completează

manual, utilizând sămânța umectată;

prășitul reprezintă principala lucrare aplicată acestor culturi. El se execută cu

scopul distrugerii buruienilor și realizarea unui strat afânat de sol la suprafață , care să

diminueze pierderile de apă prin evaporație . Numărul prașilelor în timpul perioadei de

vegetație este trei, dar poate varia de la două până la cinci în funcție de aplicarea sau

neaplicarea erbicidării, a irigației, sau de condițiile climatice . Prima prașilă se aplică, de

obicei, după răsărirea culturii, dar la unele plante, care răsar greu (sfecla de zahăr), semănatul

poate fi făcut cu o plantă indicatoare (muștar ), încât prașitul se face ținând cont de rândurile

marcate de această plantă, care răsare foarte repede. Acest mod de executare a lucrării este

cunoscut sub denumirea de "prașilă oarbă". Prașilele pot fi superficiale (3-6 cm adâncime),

mijlocii (6-8 cm adâncime) și adânci când se execută la 8-12 cm. La porumb, prima prașilă se

face când acesta are 3-4 frunze, la adâncime mare, iar următoarele prașile vor fi mijlocii și

superficiale. La sfecla de zahăr prima prașilă se face superficial, iar urmatoarele din ce în ce

mai adânc.

Între rânduri, prașilele se execută mecanizat, pe rânduri, se execută manual.

fertilizarea suplimentară se aplică cu succes la aceste plante cu ajutorul

cultivatoarelor echipate cu fertilizatoare. Odată cu executarea prașitului sunt introduse în sol

și îngrășămintele suplimentare;

combaterea chimică a buruienilor, a bolilor și dăunătorilor;

irigația reprezintă și în cazul acestor culturi, una din importantele metode de

sporire a recoltelor.

10.2.4 Lucrari speciale de întreținere a culturilor

Există unele lucrări de îngrijire care au un caracter special și se aplică numai

anumitor plante sau numai în anumite situații.

Dintre aceste lucrări fac parte: politul, carnitul, copilitul, polenizarea suplimentară,

mulcirea.


110

Politul este o lucrare de îngrijire folosită la tutun, constând în înlăturarea primelor

2-3 frunze de la baza tulpinii, care nu prezintă valoare tehnologică; el se efectuează, de

obicei, odată cu ultima prașilă.

Carnitul este operația prin care se suprimă vârful tulpinii, al lăstarilor. Se aplică la

bumbac, tutun, tomate, etc.

Copilitul reprezintă lucrarea de îngrijire prin care sunt înlăturați lăstarii laterali ai

unei plante pentru a favoriza fructificarea și grăbirea coacerii. Lucrarea se aplică la tutun,

tomate, viță de vie s.a.

Polenizarea suplimentară se folosește la unele plante alogame, mai ales la floarea

soarelui, în situații speciale la secară sau la tomate cultivate în seră și solarii.

Mulcirea este lucrarea care constă în acoperirea solului cu diferite materiale: paie

tocate, gunoi de grajd, turbă, hârtie specială sau folie de polietilenă. Mulcirea are o influență

pozitivă asupra acțiunii factorilor de vegetație și în special al regimului de umiditate și

căldură. Această lucrare se aplică frecvent în legumicultură.

10.3 METODE ECOLOGICE DE COMBATERE A BURUIENILOR

Combaterea buruienilor în sistemul de agricultură ecologică. Buruienile reprezintă

plante pe care nu le dorim în culturile agricole şi pot constitui o problemă serioasă în cadrul

sistemului de agricultură ecologică, deorece combatarea chimică este interzisă. Ele pot

produce pagube, atât cantitative cât şi calitative asupra recoltelor, concurând plantele de

cultură pentru apă, elemente nutritive sau lumină. Totodată, buruienile sunt cele care pot fi

gazde pentru diverşii agenţi patogeni sau pentru dăunătorii prezenţi în culturi, iar unele pot fi

chiar toxice (zârna).

Controlul buruienilor în sistemul de agricultură ecologică se realizează printr-o serie

de măsuri care integrează atât măsuri preventive, cât şi măsuri curative şi biologice.

Măsurile preventive au drept scop împiedicarea apariţiei şi răspândirii buruienilor.

Din cadrul acestor măsuri pot fi enumerate:

Carantina fitosanitară se referă la unele norme şi convenţii internaţionale care

prevăd controlul tuturor transporturilor de produse agricole şi interzicerea exportului,

importului sau a tranzitului acelor loturi care conţin anumite specii dăunătoare (seminţe de

buruieni, germeni patogeni, ouăle şi larvele sau adulţii unor insecte), socotite drept

periculoase. Reglementările sunt îmbunătăţite periodic, de regulă prin lărgirea listei (Toncea

I. Stoianov R, 2002).


111

Asolamentul şi rotaţia culturilor. Unele specii de buruieni, specifice unor

culturi, pot fi combătute prin rotaţie, ceea ce conduce la apariţia dezvoltării unor buruieni

problemă într-un număr mai mic şi se evită astfel înmulţirea lor exagerată, aşa cum se

întâmplă în cazul monoculturii sau a culturii repetate.

Aplicarea de îngrăşăminte şi amendamente pot contribui, de asemenea, la

micşorarea numărului de buruieni. Astfel, există specii de buruieni care se dezvoltă la o

reacţie a solului acidă (coada calului, piciorul cocoşului, măcrişul mărunt), iar altele la o

reacţie acidă (peliniţa, păpădia, cicoarea, zămoşiţa). De asemenea, gunoiul de grajd aplicat

direct culturii, conţine un număr mare de seminţe de bururieni ce şi-au păstrat capacitatea de

germinaţie, deci se poate îmburuiena şi mai mult cultura. În aceste condiţii, se recomandă

aplicarea de amendamente care pot corecta reacţia solului şi îngrăşământ organic bine

fermentat sau compost.

Lucrările solului pot de asemenea influenţa gradul de îmburuienare. Prin

efectuarea de arături adânci se crează condiţii propice de epuizare a rădăcinilor sau

seminţelor de buruieni deoarece acestea sunt lipsite de oxigen şi mor. Efectuarea de lucrări

după arat şi până în momentul semănatului poate contribui la reducerea numărului de

buruieni. Acestea se combat mai uşor dacă sunt în primele faze de vegetaţie şi nu ajung la

maturitate să fructifice sau să dezvolte organe de înmulţire vegetative.

Material biologic certificat şi condiţionat. Pentru semănat şi plantat este necesar

ca se utilizeze material biologic certificat. Acesta reprezintă o garanţie a purităţii biologice şi

a faptului că materialul este condiţionat, adică nu prezintă în componenţa sa seminţe de

buruieni care pot deveni surse de îmburuienare a culturii.

Semănatul în epoca optimă. Orice abatare de la epoca optimă de semănat poate

duce la obţinerea unor densităţi nesatisfăcătoare a culturilor, la un răsărit neuniform, cu

goluri, care poate favoriza apariţia buruienilor. Un covor vegetal bine încheiat, cu plante

viguroase şi bine dezvoltate care pot lupta cu buruienile pentru factorii de vegetaţie, poate

duce la înăbuşirea buruienilor, şi la micşorarea numărului acestora.

Distrugerea focarelor de buruieni de pe terenurile necultivate. Această metodă

este foarte importantă deoarece terenurile necultivate pot fi surse de răspândire şi de apariţie a

buruienilor. Marginile de lanuri, de drumuri, taluzurile, canalele de irigaţii, zonele limitrofe

perdelor de protecţie sau a pădurilor pot constitui surse reale de îmburuienare. Acestea sunt

totodată şi locuri pentru a fi asigurată biodiversitatea şi areale pentru speciile de faună utilă.

De aceea, conform cerinţelor agriculturii ecologice, pentru combatere trebuie să se ţină cont

şi de aceste aspecte, şi se recomandă a fi distruse doar speciile de buruieni problemă.


112

Curăţirea maşinilor agricole înainte de schimbarea parcelei. Acest lucru se

impune pentru a nu impurifica sămânţa destinată semănatului cu seminţe de buruieni, precum

şi evitarea transportului acestora de la o parcelă la alta.

Măsuri curative. Prin aceste metode sunt ţinute sub control buruienile deja apărute

în cultură. Din cadrul acestor măsuri se pot distinge următorele:

Metode fizico-mecanice;

Metode biotehnice;

Metode biologice;

Metode genetice;

Metode biodinamice.

Metode fizico-chimice.

Din cadrul acestor măsuri se remarcă combaterea manuală, mecanică, termică şi prin

inundare a buruienilor.

Una dintre măsurile utilizate în mod frecvent în tehnologiile de cultură ale plantelor

medicinale şi aromatice o constituie plivitul manual. Acesta presupune îndepărtarea

buruienilor prin smulgere din cultură, cu rădăcină pentru a fi evitată prinderea la loc a

acestora.

Plivitul cu oticul sau săpăliga reprezintă o lucrare ce se poate folosi mai ales la

culturi semănate în rânduri dese şi la care plivitul manual nu mai este posibil. Buruienile sunt

tăiate la 1-3 cm de la nivelul solului, şi îndepărtate, fiind evitate pe cât posibil rănirea sau

călcarea plantelor.

Prăşitul cu sapa (manual) reprezintă o lucrare frecvent întâlnită în culturile de plante

medicinale şi aromatice. Aceasta se execută cu ajutorul unei sape, care taie şi distruge

buruienile, dar mai contribuie şi la afânarea solului, la distrugerea crustei, la îmbunătăţirea

condiţiilor de aerare, temperatură şi umiditate de la nivelul solului. De obicei, numărul

praşilelor poate fi de 1-3, dar se poate face ori de câte ori este necesar, în funcţie de specia de

plantă sau de condiţiile climatice.

Cositul este, de asemenea, o lucrare prin care sunt îndepărtate buruienile înainte de a

forma seminţe, cu ajutorul unei coase. Se recomandă a se efectua pentru combaterea

buruienilor de la marginea lanurilor, a drumurilor, de pe pajişti, sau în golurile din culturi.

Plivitul mecanic se execută de obicei cu o grapă cu colţi reglabili sau cu sapa

rotativă, când plantele şi-au format sistemul radicular, solul este reavăn, iar buruienile sunt

răsărite.


113

Prăşitul mecanic se poate face cu un cultivator sau cu o prăşitoare cu tracţiune

animală, care acţionează între rândurile de plante. Lucrarea se poate executa de 2-3 ori pe

rând, în funcţie de gradul de îmburuienare, de condiţiile pedoclimatice.

Combaterea termică este utilizată de către agricultori pe suprafeţe mici şi se bazează

pe folosirea flăcării dată de un arzător al unei butelii de aragaz. Buruienile care au răsărit, sau

cele în curs de apariţie, sunt distruse din stratul superficial de sol. Acesta practică este total

diferită de arderea miriştii care este interzisă conform principiilor agriculturii ecologice.

Metode biotehnice

Mulcirea solului. Datorită proprietăţilor buruienilor de a rămâne inactive la absenţa

luminii, una dintre metodele utilizate pentru combaterea buruienilor este mulcirea solului.

Această practică foloseşte: paie, resturi vegetale, frunze, rumeguş, compost, pentru a acoperi

solul. Uneori se mai utilizează şi mulcirea cu folie de plastic, de culoare închisă. Fără lumină

buruienile dispar, şi totodată este conservată mai bine apa în sol şi sunt protejate activitatea

microorganismelor.

Pregătirea terenului pe întuneric sau cu utilaje acoperite

Unii cercetători recomandă ca pregătirea terenului pentru semănat să se facă

noaptea, pentru că unele seminţe de buruieni sunt inhibate de absenţa luminii şi nu mai

germinează. Se mai recomandă de asemenea, acoperirea utilajelor de arat şi de pregătire a

patului germinativ cu prelate de culoare închisă, astfel încât buruienile să nu ia contact cu

lumina.

Metoda provocaţiei (forţarea germinaţiei seminţelor)

Această metodă, recomandată de literatura de specialitate, se referă la faptul că,

seminţele de buruieni sunt stimulate să germineze şi să răsără şi apoi sunt distruse cu o

lucrare superficială cu grapa cu discuri, apoi încorporate sub arătură. Acesta se execută în

afara perioadei de vegetaţie a culturilor şi mai este cunoscută sub numele de dezmiriştit.

Metoda epuizării

Principiul acestei metode constă în distrugerea buruienilor perene, care se înmulţesc

prin seminţe sau organe vegetative şi care îşi reiau vegetaţia pe baza rezervelor de materii

organice din sol şi prin discuiri repetate sunt epuizate substaţele de rezervă şi astfel nu mai

poată fi reluată vegetaţia.

Metode biologice

Combaterea cu ajutorul insectelor se bazează pe utilizarea unor specii de insecte

pentru a distruge buruienile. Acestă metodă este mai puţin utilizată deoarece pot apărea

dezechilibre ecologice.


114

Combaterea cu ajutorul ciupercilor fitopatogene are la bază proprietatea unor

buruieni de a fi distruse de unii agenţi patogeni. Ca de exemplu: combaterea pălămidei

(Cirsium arvese) cu ajutorul ruginii Puccinia punctiformis (Slovoski şi col., 1998), precum şi

combaterea cruciuliţei (Senecio vulgaris) cu ajutorul ciupercii Puccinia lagenophorae

(Ionescu, 2001).

Combaterea alelopatică

Conform Dicţionarului botanic (C.Vaczy, 1980), alelopatie înseamnă „influenţa

reciprocă asupra dezvoltării plantelor care cresc alături”. Deci, prin fenomenul de alelopatie,

plantele interacţiunează şi eliberează în mediu anumite substanţe rezultate ale metabolismului

(substanţe alelopatice), care pot avea acţiune intraspecifică sau interspecifică. Ca expresie a

relaţiilor intraspecifice amintim unele fenomene cu impact asupra produţiei şi calităţii

acesteia: autorărirea până la dispariţia temporară a culturii (ex. Muşăţel), depresiunea

continuă a recoltei în cazul monoculturii, care culminează cu mult mult discutata „oboseală a

solului”, cunoscută şi sub numele de „autotoxiciate” sau „autopoluare” (Toncea I., Stoianov

R., 2002).

Metode biodinamice

Aceste metode au la bază principiile conceptului de agricultură biodinamică iniţiat în

1924 de către Rudolf Steiner. Conform acestor principii apariţia noilor buruieni este inhibată

de introducerea în sol a cenuşii obţinute din arderea propriilor seminţe. Se recomandă, de

asemenea, şi alte tehnici practice cum ar fi: obţinerea de cenuşă prin arderea seminţelor şi

diluarea ei cu nisip sau pământ uscat în părţi egale şi apoi împrăştierea pe sol uniform în

vetrele de unde au fost recoltate seminţele.

10.4 TIPURI DE INSTALAȚII DE IRIGAT

10.4.1 Instalații cu deplasare mecanizată a aripilor de aspersiune

Dintre instalațiile la care deplasarea aripilor de aspersiune se face mecanizat și care

se folosesc în producție fac parte: IATL, IATL-RTF-25, IAT-300, IATF-300 etc.

10.4.1.1 Instalația de aspersiune cu tractare longitudinală IATL

Este prima instalație de udare realizată în țara noastră, care se deplasează mecanizat,

prin tractare directă, de pe o poziție de udare pe alta.

Instalația este simplă, staționară pe durata udării și constă din montarea pe aripa de

aspersiune a unor perechi de roți și, după necesitate, și a unor stabilizatoare, care prin tractare

fac ca aripa să se deplaseze longitudinal de pe o poziție de udare pe alta. Alimentarea cu apă

se face direct de la hidrant. În cazul culturilor prășitoare aripa poate fi tractată pe toate


115

tipurile de sol, longitudinal, pe culoare întreținute. Se poate folosi pentru udarea tuturor

culturilor prășitoare și furajere.

Tractarea se face cu ajutorul tractorului pe roți, de 40 CP - 60 CP. Tipul tractorului

determină lățimea culoarului la culturile prășitoare. Instalația aplică udarea staționar timp de

10 ore, după care este tractată longitudinal pe poziția următoare de udare. Toate operațiile de

pregătire și deplasare a instalației se efectuează în 20 minute.

10.4.1.2 Instalația de aspersiune cu tractare longitudinală echipată cu

ramificație din tuburi flexibile (IATL - RTF 25)

Ramificațiile din tuburi flexibile se montează la instalațiile de udare existente și

îndeosebi la instalația cu tractare longitudinală simbol IATL 400/100, care primesc apa prin

instalațiile de pompare, de punere sub presiune, sau prin intermediul agregatelor de pompare

de tip APT 50/60. Ramificațiile din tuburi flexibile sunt destinate pentru udarea prin

aspersiune a tuturor culturilor plane. Se pot utiliza tuburi fexibile cu diametre interioare

variabile, în funcție de lungimile de lucru ale acestora. În practică cele mai bune rezultate au

dat furtunurile în lungime de 27 m cu ø interior de 25 mm.

Măsurătorile efectuate în laborator de către ICITID și ICPITMA (V.Bratu, 1980)

asigură parametrii calitativi fundamentali ai aplicării udărilor cu ajutorul acestui tip de

instalație.

Furtunul se introduce cu ajutorul cotului de legătură, prin apăsare, în racordul rapid,

a cărui supapă cu bilă permite intrarea apei în tubul flexibil, pe prima poziție de udare, cu

prelungitorul aspersor fixat în sol.

După mutarea manuală a aspersorului pe cele 4 poziții de udare, la două zile,

furtunurile golite de apă se înfăsoară pe suporții montați pe aripă pentru poziția de transport,

după care se deplasează prin tractare longitudinală pe o nouă poziție de staționare pentru

udare.

Spre deosebire de IATL 400/100 a cărei eficiență creste în măsura funcționării pe un

număr mare de antene, RTF 25 se limitează la sole cu lungimi de 1800-2400 m, ceea ce

corespunde cu funcționarea pe 3-4 antene, situație întâlnită în majoritatea amenajărilor cu

conducte îngropate.

Zona de influenă a unei antene corespunde cu sola de udare, care de regulă este

rectangulară, cu lungimi și lățimi variabile, în funcție de numărul hidranților și lungimea de

lucru a aripilor de aspersiune.

Solele de udare sunt delimitate de drumuri de exploatare pentru miscarea

tractoarelor la deplasarea mecanizată și transportul materialelor, recoltei etc.


116

Instalația se pretează la toate culturile. Cu rezultate foarte bune se foloseste la udarea

porumbului pentru boabe, respectând tehnologia indicată.

Deoarece furtunurile se derulează între rândurile de plante, obligatoriu semănatul se

efectuează paralel cu antenele. Pentru deplasarea mecanizată a instalației este nevoie de

deschiderea de culoare la lățimea de lucru corespunzătoare ecartamentului tractoarelor.

Culoarele se deschid perpendicular pe antene prin jalonarea aliniamentului la

distanța de 72 m, în cazul rețelei de tuburi flexibile cu diametrul de 25 mm și lungimea

furtunului de 27 m.

Deschiderea primului culoar se practică de așa manieră încât să se asigure udarea

benzii de capăt de la canalul provizoriu, canalul distribuitor sau jgheab.

Montarea aripilor pe poziția de start se face respectând următoarele condiții: nu se va

depăși încărcătura cu aripi a antenelor stabilite prin documentație; se va evita mutarea

manuală a instalației, la capetele solelor, de pe un culoar pe altul, deoarece sunt distanțe mari

(72 m).

Montarea se face tronson cu tronson, iar furtunurile se desfăsoară pe prima poziție

de udare, fixându-se în sol la 27 m de aripă.

10.4.1.3 Instalația autodeplasabilă transversal (IAT 300)

Instalația de udare autodeplasabilă transversal, IAT 300, poate fi folosită în

sistemele de irigare cu distanța dintre antene de 612 m, alimentarea fiind asigurată de la

hidrant prin intermediul unui furtun și a tronsoanelor de legătură.

Mișcarea instalației se face paralel cu antena, înainte și înapoi, acțiunea fiind

asigurată de un motor termic amplasat pe un cărucior la mijlocul aripii. Este destinată pentru

culturi cu talie joasă, rezultate foarte bune obținându-se la lucerniere și pajiști, culturi de

păioase. Se mai poate folosi la soia, fasole, cartof, sfeclă de zahăr etc., respectând unele

recomandări privind sensul de semănat și momentul realizării primei deplasări. Instalația

funcționează bine pe terenuri plane.

La această instalație presiunea apei se realizează în conducte subterane cu ajutorul

SPP sau a APT 50/60. După montarea și verificarea instalației se deschide treptat vana

hidrant, apoi se începe udarea. După staționarea pe poziția de udare a timpului programat, se

fac pregătirile pentru deplasarea pe altă poziție. Se deschide vana hidrant, se deplasează

furtunul asamblat și se asteaptă timpul necesar pentru golirea aripei, după care se pornește

motorul termic. Pe noul aliniament se face legătura între bransamentul hidrant de la capătul

aripii de udare și se deschide vana hidrant.


117

Culturile prășitoare și păioase se seamănă perpendicular pe antene; în acest caz,

imediat după semănat, când plantele sunt răsărite, se va deplasa instalația înainte și înapoi

pentru a lăsa urmele, astfel că rândurile de plante nu mai pot fi un obstacol în deplasarea

instalației (culturile de sfeclă sau cartof în mod deosebit).

La amplasarea instalației pe prima pozițe trebuie să se aibă în vedere următoarele:

evitarea demontării instalației în timpul exploatării pe întreg sezonul de irigație; limitarea pe

cât posibil a deplasării instalației în gol; respectarea încărcăturii antenelor cu aripi, conform

regulamentului de exploatare.

Avându-se în vedere că o instalație deserveste 18 ha pe un sezon, se montează

aripile pe o poziție de stat, bilateral de antenă, luând în calcul lungimea tronsonului de antenă

și lungimea aripei de udare (8 hidranți x 72 m x 300 m). Trebuie să se ia în considerație că

primul hidrant este de regulă la aproximativ 36 m de conducta principală îngropată.

Practica a demonstrat că o echipă formată din doi muncitori poate asigura

funcționarea a 6 hidranți, ce corespunde udării unei suprafețe de circa 100 ha.

Pentru aplicarea unei norme de udare de 600 m3 apă/ha cu o intensitate medie a ploii

de 6,8 mm/ha, este necesar ca instalația să aibă o perioadă de funcționare pe o poziție de

lucru de 7,5 ore; punerea ei în funcțiune într-o nouă pozitie de lucru durează 30 minute.

În aceste condiții se pot realiza zilnic câte trei poziții de udare, iar într-un ciclu de

udare de 12 zile se realizează un număr de 36 poziții.

10.4.1.4 Instalația de aspersiune cu tambur și furtun (IATF-300)

Instalația asigură udarea din mers atât a culturilor cu talie înaltă, cât și a celor cu

talie joasă. Se poate utiliza în amenajările de irigație cu conducte îngropate, cu antene

amplasate la 6- 12 m, cu hidranți amplasați la 72 m, sau în sistemele cu canale în care caz

funcționează în agregat cu motopompă APT 50/60. Agregatul de pompare APT 50/60 asigură

debitul necesar pentru 2-3 instalații.

Instalația IATF-300, compusă din masina de bază, furtun și dispozitiv de udare,

aplică udarea în timpul deplasării dispozitivului de udare în timp ce masina de bază se află în

poziție fixă, bransată la hidrant.

Instalația are un mare grad de mobilitate, putând iriga suprafețe de formă geometrică

diferită.

Pentru funcționare, instalația IATF-300 se deplasează în agregat cu tractorul U-650,

pe drumul de acces din lungul antenei, până când axul tamburului ajunge în dreptul

culoarului amenajat special pentru deplasarea dispozitivului de udare (cărucior cu

aspersoare). Instalația se fixează în poziție de lucru cu ajutorul cricului și a celor două


118

picioare reglabile ale șasiului, după care turelele se rotesc la 90°, astfel încât căruciorul să

ajungă pe direcția axului culoarului. În această poziție se blochează turela și se branșează

instalația la hidrantul de alimentare cu apă.

Se coboară apoi căruciorul pe sol și se cuplează la tractor prin intermediul unui

cablu. În continuare se deschide vana hidrantului și robinetul de oprire și de reglare a vitezei

căruciorului până când clichetul de blocare a tamburului se eliberează, după care robinetul se

închide.

Tamburul se blochează cu ajutorul frânei și se scoate clichetul brațului de acționare,

când acesta execută cursa de revenire comandată prin acționarea manuală a distribuitorului de

comandă. În continuare, se reglează frâna tamburului, astfel încât să permită învârtirea liberă

a tamburului, păstrându-se însă o forță redusă de întindere în furtun pe timpul derulării

acestuia.

Se tractează căruciorul pe culoar, până când pe tambur mai rămân înfăsurate 1,5-2

spire.

Se decuplează căruciorul de la tractor și se pun la loc clicheții după care se deschide

robinetul cu ventil sferic pentru alimentarea aspersoarelor. După intrarea aspersoarelor în

regim normal de lucru se deschide robinetul care alimentează cu apă sub presiune instalația

hidraulică de acționare a tamburului.

Instalația hidraulică, alcătuită din motor hidraulic cu burduf, distribuitor de

acționare, distribuitorul de comandă, robineți și conductă de legătură, antrenează tamburul

într-o miscare de rotație prin intermediul brațului de acționare, clicheților și a coroanei

dințate.

Prin rotire furtunul se înfăsoară pe tambur și se deplasează în felul acesta căruciorul

cu cele două aspersoare de tip ARS-2, astfel încât udarea se efectuează din mers, pe fâsii cu

lățime de 54 m și lungime de 306 m. Aspersoarele sunt reglate pentru a uda în sector de cerc,

asigurând deplasarea pe uscat a dispozitivului de udare.

Viteza de deplasare a dispozitivului de udare poate fi reglată cu ajutorul robinetului,

prin reglarea debitului de alimentare a motorului hidraulic.

Când dispozitivul de udare a ajuns la tambur, circuitul apei la aspersoare și la

motorul hidraulic se închide automat.

După sesizarea opririi udării pe prima fâsie, se execută manevrele pentru udarea

fâsiei din poziția simetrică celei dintâi. Pentru aceasta se fac următoarele operații: închiderea

vanei hidrant și decuplarea furtunului flexibil; eliberarea clichetului de blocare și a celui de

acționare; ridicarea căruciorului și rotirea tamburului cu 180°; coborârea căruciorului pe


119

culoar; asezarea clichăților în poziție de lucru și cuplarea instalației la hidrant; deschiderea

vanei hidrant, a robineților de admisie a apei la aspersoare și la motorul hidraulic.

După terminarea udării și pe această poziție, se închide vana hidrant, se cuplează

furtunul flexibil și se roteste turela la 90° în poziția de transport, având căruciorul dispus în

partea opusă.

În această poziție, instalația se cuplează la tractor, se ridică picioarele de sprijin și

cricul rotabil, după care se efectuează mutarea pe noua poziție de lucru și se reiau manevrele

pentru udarea următoarelor două fâsii alăturate.

Instalația IATF-300 aplică udarea în benzi (fâsii) de 306 m lungime și 54 m lățime,

care au trasate pe mijloc culoare de 2,1 m și pe laturi câte un drum tehnologic cu lățime de

3,0 m.

Acestea permit trecerea tractorului în agregat cu dispozitivul de udare, respectiv

tractorul în agregat cu întreaga instalație.

Timpul de lucru al instalației se divide în timp efectiv de funcționare (respectiv de

udare) și timp de mutare. Mutarea instalației pe o poziție succesivă poate fi făcută de un

tractor și o echipă de doi muncitori (dintre care unul tractorist) într-un interval de timp de

până la o oră, în care se include și deplasarea la instalația următoare (Z.Nagy și E.Luca,

1994).

10.5 LUCRĂRI SPECIALE APLICATE ÎN LOTURI SEMINCERE

10.5.1 Lucrări speciale aplicate în loturi semincere la cereale păioase (grău, orz,

ovaz, secară, triticale)

Tehnologia aplicată în loturile semincere este foartea semănătoare cu cea aplicată

într-o cultură pentru consum.

Există diferenţe legate de efectuarea semănatului, acestea fiind prezentate la

descrierea fiecărei categorii biologice. Singura lucrare specifică producerii de sămânţă este

purificarea bioloigcă.

Purificarea biologică se realizează în două treceri. Prima trecere are loc la înspicat,

când se observă precocitatea şi atacul de boli, iar a doua trecere are loc la maturitate, înainte

de recoltat, când se observă însuşirile morfologice ale inflorescenţelor, talia plantelor şi atacul

de boli. Plantele care nu corespund se vor smulge. Cele eliminate la prima trecere se lasă pe

cărări, iar cele smulse la a doua trecere se scot afară din lan.


120

10.5.2. Lucrări speciale aplicate în loturi semincere la porumb

Ca lucrări speciale de îngrijire sunt purificatul biologic, copilitul formei mamă,

castrarea sau verificarea formei mamă, polenizarea suplimentară. Copilitul este o lucrare

obligatorie numai la plantele mamă deoarece copilii pot fi surse de polen. Lucrarea se

efectuează odată cu purificatul biologic şi constă în eliminarea lăstarilor crescuţi la baza

tulpinii. Purificarea biologică se face prin mai multe treceri şi constă în eliminarea şi

scoaterea din lan a plantelor netipice şi a celor atacate de boli şi dăunători. Lucrarea se

efectuează atât pe rândurile mamă cât şi pe cele tată şi trebuie încheiată înainte de înflorit.

Prima trecere se face în faza de 6-7 frunze. Pe rândurile tată ultima trecere trebuie efectuată

înainte de apariţia mătăsii la forma mamă. Pe rândurile mamă purificarea se încheie după

apariţia mătăsii. Castrarea se efectuează manual pe rândurile mamă în cazul liniilor normale.

Perioada optimă pentru castrat este la ieşirea paniculului din burduf, prin smulgerea acestuia.

Trebuie avută atenţie pentru a nu se rupe mai mult de 1-2 frunze pentru că se vor sensibiliza

plantele la atacul de tăciune. Trecerea prin lan pentru castrare se face la intervale de o zi pe o

perioadă de două săptămâni. În perioada castrării inspectorii aprobatori efectuează cel puţin 5

controale în care verifică existenţa plantelor mamă înflorite şi necastrate.

În cazul formelor androsterile se va efectua în perioada înfloritului un control a

plantelor mamă pentru a depista plantele care prezintă polen fertil. Acestea se recunosc prin

faptul că paniculele sunt mai bine dezvoltate şi prezintă o culoare gălbuie faţă de cele

androsterile care sunt mai mici, mai slab ramificate şi de culoare verde. Polenizarea

suplimentară se efectuează în cazul în care forma tată este săracă în polen şi în loturile de

hibridare în care parităţile sunt mai mari (8:2 sau 12:4). Lucrarea se efectuează prin

atingerea paniculelor cu o frânghie legată de două stinghii care va ajuta scuturarea polenului.

Perioada optimă din zi este între orele 9 şi 13. Recoltarea rândurilor mamă pe care se

realizează sămânţa hibridă se face manual sau mecanizat numai după ce rândurile formei tată

au fost scoase din lan. După recoltare ştiuleţii se vor sorta manual ocazie cu care se vor

elimina cei netipici şi atacaţi de boli.

10.5.3 Lucrări speciale aplicate în loturi semincere la leguminoase

Tehnologia de cultură la leguminoasele pentru boabe este asemănătoare cu

tehnologia obişnuită, lucrarea specifică aplicată fiind purificarea biologică. Purificarea

biologică se efectuează în loturile semincere pentru obţinerea categoriilor prebază, bază şi

certificată. Lucrarea se efectuează prin două treceri. Prima trecere are loc la înflorit, când se

observă caracteristicile florilor, precocitatea şi atacul de boli. A doua trecere are loc la

maturitate, înainte de recoltat, când se observă însuşirile morfologice păstăilor, talia plantelor


121

şi atacul de boli. Plante care nu corespund se vor smulge şi se vor elimina din lan. Se

recomandă selectarea manuală a seminţelor pentru a obţineo puritate variatală de 100%.

10.5.4 Lucrări speciale aplicate în loturi semincere la plante tehnice

Lucrarea specială în loturile de hibridare este purificarea biologică. Lucrarea se face

prin cel puţin trei treceri, ocazie cu care se elimină plantele netipice şi cele bolnave. Se

recomandă scoaterea plantelor bolnave din lan pentru ca agenţii patogeni să nu se extindă.

Lucrarea trebuie încheiată înainte de înflorit. Polenizarea suplimentară este o măsură prin

care se măreşte procentul florilor fecundate. Aceasta se face prin asigurarea loturilor de

hibridare cu 2-4 familii de albine pentru fiecare hectar. Stupii se aşează pe marginile lanului

la începutul înfloritului. Recoltarea rândurilor mamă pe care se obţine sămânţa hibridă se face

numai după scoaterea din lan a plantelor de pe rândurile tată.

10.5.5 Lucrări speciale aplicate în loturi semincere la sfecla de zahăr

Purificatul biologic este o lucrare care se efectuează atât în culturile de seminceri cât

şi în cele pentru butaşi. În culturile de seminceri lucrarea se efectuează înainte de înflorit. În

culturile de butaşi se urmăreşte îndepărtarea plantelor care lăstăresc în primul an, cele atacate

de boli, iar la recoltare se sortează după formă şi culoare. Butaşii ramificaţi se elimină. O

nouă sortare se face şi la scoaterea din siloz când se îndepărtează cei depreciaţi în timpul

depozitării.

Controlul stării de ploidie este o lucrare foarte importantă pentru formele tetraploide

în culturile de seminceri Prebază I şi II. Controlul se face prin prelevarea de probe care se

studiază la microscop. Acestea se recoltează din rozeta de frunze după pornirea în vegetaţie a

butașilor. Recoltarea se face dimineaţa, cânddiviziunea celulară este mai activă. Probele se

studiază imediat, butaşii care nu prezintă un număr de cromozomi corespunzător se vor

elimina pentru a nu ajunge la înflorit.

10.5.6 Lucrări speciale aplicate în loturi semincere la inul pentru fibre

Faţă de tehnologia de cultură obişnuită a inului pentru fibră, lucrarea specifică este

purificarea biologică, lucrare efectuată în categoriile biologice prebeză, bază şi certificată.

Purificarea biologică este o lucrare care se efectuează în două treceri. Prima trecere are loc la

înflorit, iar a doua înainte derecoltat. La înflorit se elimină plantele netipice în urma

observării culorii florilor, cele bolnave şi puternic ramificate. La a doua trecere sunt

observate caracterele capsulelor şi atacul bolilor. La inul pentru ulei plantele netipice sunt

eliminate după aceleaşi principii cu excepţia că sunt preferate plantele cu număr mare de

ramificaţii.


122

10.6. PRODUSE ECOLOGICE FOLOSITE PENTRU COMBATEREA

BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR

10.6.1 Combaterea bolilor (agenţilor patogeni) în sistemul de agricultură

ecologică

Conform legislaţiei în vigoare în cazul combaterii bolilor sunt admise spre utilizare

următoarele:

Produse pe bază de cupru: zeamă bordeleză, cupru sub formă de hidroxid de cupru,

oxiclorură de cupru, sulfat de cupru (tribazic) sau oxid cupros pentru combaterea manei,

fuzariozelor, putregaiurilor.

Produse pe bază de sulf: sulf muiabil sau zeamă sulfocalcică pentru combaterea

făinărilor.

Silicatul de sodiu este un produs lichid ce se utilizează pentru combaterea

putregaiurilor, sclerotiniei şi căderii plantuţelor.

Extractul de compost se utilizează pentru combaterea făinării.

10.6.2 Combaterea dăunătorilor în sistemul de agricultură ecologică

Ca dăunători (organisme animale care atacă plantele şi produsele vegetale) pot fi

exemplificaţi următorii: acarienii, nematozii, insectele, moluştele, păsările şi mamiferele.

Pentru controlul acestor dăunători, ca şi pentru agenţii patogeni, se recomandă

măsuri preventive, curative şi biologice.

În plus, instalarea de plase şi garduri pentru a proteja culturile de eventualele atacuri

de iepuri, rozătoare sau păsări.

În cazul măsurilor preventive sunt valabile aceleaşi metode ca şi în cazul combaterii

buruienilor şi a bolilor.

Ca măsuri curative se poate practica combaterea mecanică prin colectarea şi

distrugerea insectelor dăunătoare, prin folosirea de şanţuri, plante şi brâie capcană, stropiri cu

apă rece pentru combaterea afidelor. Condiţii generale pentru utilizarea acestora presupun

următoarele: capcanele şi/sau distribuitoarele trebuie să prevină răspândirea substanţelor în

mediu şi contactul direct dintre substanţe şi culturi, iar după utilizare ele se adună şi se

îndepărtează pentru a elimina orice risc de poluare. Produsele admise pentru confecţionarea

capcanelor sunt: feromonii, piretroizii naturali, metaldehida şi fosfatul diamonic. De

asemenea, mai poate fi aminti efectul repelent al mazării pentru unii dăunători.

Dintre măsurile chimice care se recomandă: utilizarea alaunului (piatra acră) sau a

săpunului de potasiu pentru combaterea păduchilor de frunze, făina de bazalt pentru acţiunea

directă, mecanică asupra ochilor, corpului şi traheelor insectelor.


123

Alte produse utilizate pentru combaterea dăunătorilor se pot enumera: uleiurile

vegetale (mentă, chimen, in), uleiul de parafină sau uleiurile minerale.

Măsurile biologice cuprind o serie de metode de combatere bazate pe utilizarea de

insecte prădătoare şi microoganisme, precum şi unele specii de plante care pot combate

dăunătorii. De asemenea, mai pot fi utilizate şi microorganisme, precum: viruşi, bacterii,

ciuperci, protozoare şi nematozi.

Combaterea cu ajutorul insectelor se referă la utilizarea unor prădători (specii care se

hrănesc cu alte specii) şi paraziţi (specii care se dezvoltă în stadiu de larvă hrănindu-se cu

alţi indivizi din alte specii). Exemplu de prădători: buburuza (Coccinella 7 punctata) pentru

combaterea păduchilor de frunze.

Biopreparatele virotice au în componenţa lor viruşi (genul Baculovirus) ce combat

insectele dăunătoare, acţionând în special asupra lepidopterelor (fluturi). Preparatele pe bază

de bacterii (Bacillus thuringiensis) sunt utilizate pentru a ţine sub control lepidopterele.

Există şi preparate pe bază de ciuperci entomopatogene (genul Verticilium) pentru

combaterea afidelor.

În concluzie, combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor au comune anumite

măsuri utilizate în practica agricolă, iar ideea care trebuie să fie susţinută conform principiilor

agriculturii ecologice este aceea a protecţiei integrate, prin îmbinarea următoarelor măsuri:

alegerea de specii şi varietăţi tolerante sau rezistente, asigurarea unui asolament şi a unei

rotaţii corespunzătoare, procedee mecanice, fizice, biologice şi chimice de combatere,

protejarea entomofaunei utile prin asigurarea de condiţii favorabile (garduri vii, lansare de

prădători, arderea cu flacără a buruienilor).


124

CAPITOLUL 11. RECOLTAREA ȘI DEPOZITAREA PRODUCȚIEI

CULTURILOR DE CÂMP ECOLOGICE

11.1 TEHNOLOGIA DE RECOLTARE, ETICHETARE ȘI DEPOZITARE A

PRODUCȚIEI AGRICOLE ECOLOGICE

11.1.1 Tehnologia de recoltare a producției agricole ecologice

Recoltatul este ultima verigă în complexul de lucrări. Greşelile cât de mici determină

pierderi de producţie şi deprecierea produselor agricole.

Procesul de recoltare cuprinde mai multe lucrări lucrarile de pregatire a recoltatului

si recoltrarea propriu-zisă.

Lucrări de pregătire a recoltatului sunt urmatoarele:

repararea maşinilor de recoltat si proba acestora;

dezinfecţia depozitelor;

aprovizionarea cu carburanţi;

evaluarea recoltei.

Recoltarea propriu-zisă se face la maturitatea culturii. Există o maturitate biologica

si una economică.

La maturitatea biologică se recoltează cerealele pentru boabe, inul pentru seminţe,

floarea soarelui, leguninoase pentru boabe, etc.

La maturitatea economică se recoltează porumbul siloz (boabe în lapte ceară); sau

cânepa de fuior (la sfârşitul infloritului plantelor mascule).

Recoltarea mai devreme determină perderi la recoltare, deprecierea producției şi

păstrarea în condiţii grele. Recoltarea cu întârziere determină pierderi prin scuturarea

cerealelor, prin degradarea cartofilor sau prin scăderea conţinutului de zahăr la sfecla de

zahăr.

Eliberarea terenului trebuie executat concomitent cu recoltatul culturilor de vară şi

toamnă pentru a executa la timp lucrările de fertilizat, dezmeriştit, pregătirea terenului pentru

semănăturile de toamne, şi pentru încheierea arăturilor de toamnă până la 26 noiembrie.

Recoltatul în timp scurt, fără perderi şi cu puţine cheltuieli se face numai pe cale

mecanizată şi în special cu combine.

Maşinile pentru recoltarea culturilor agricole sunt destinate pentru strângerea

produselor agricole principale şi secundare de pe câmp cu pierderi minime şi fără vătămări.

Aceste maşini se clasifică în: maşini de recoltarea culturilor de cereale păioase; maşini pentru


125

recoltarea culturilor de porumb pentru boabe; maşini pentru recoltarea de leguminoase;

maşini pentru recoltarea culturilor furajere; maşini pentru recoltarea culturilor de cartofi;

maşini pentru recoltarea culturilor de sfeclă; maşini pentru recoltarea culturilor de legume şi

fructe; maşini pentru strângerea de pe câmp a producţiei secundare.

11.1.2 Etichetarea produselor ecologice

Pentru a arăta cumpărătorilor din piaţă sau din magazin că produsul este ecologic

este nevoie de etichete sau de mărci de certificare. La fel ca şi numele de mărci, etichetele

sunt înregistrate şi protejate şi pot fi folosite numai de producătorii şi procesatorii autorizaţi,

certificaţi.

Etichetarea produselor ecologice se face cu respectarea următoarelor reguli:

numele şi adresa producătorului sau prelucrătorului;

denumirea produsului, inclusiv metoda de producţie ecologică utilizată;

numele şi marca organismului de inspecţie şi certificare;

condiţiile de păstrare;

termenul minim de valabilitate;

interzicerea depozitării în acelaşi spaţiu a produselor ecologice alături de alte

produse.

Etichetele vor conţine şi o siglă specifică produselor ecologice controlate,

înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, emisă şi aplicată pe baza sistemului de

certificare, indicând că produsul respectiv este conform cu regulile de producţie ecologică.

De asemenea, pe eticheta unui produs ecologic poate apărea şi menţiunea

„Agricultură ecologică Ecorom – Sistem de control RO”, numai dacă produsele îndeplinesc

următoarele cerinţe:

au fost obţinute prin metode de producţie ecologică;

au făcut obiectul inspecţiei pe tot parcursul ciclului de producţie, preparare şi

comercializare;

au fost produse sau preparate de operatori de produse agroalimentare care au fost

supuse controlului de către organismele de inspecţie şi certificare acreditate;

sunt ambalate şi transportate la punctul de comercializare în ambalaje închise.

Conform legislaţiei în vigoare este obligatorie înregistrarea operatorilor de produse

ecologice la Compartimentul Agricultură Ecologică din cadrul Direcţiei de calitate şi de

cercetare agricolă a Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.


126

11.1.3 Depozitarea producției agricole ecologice

Produsele agricole ecologice se depoziteaza în spații special amenajate, separat de

produsele convenționale, spații în care se folosesc aparate cu ultrasunete pentru combaterea

dăunătorilor, fiind interzise substanțele chimice.

Obiectivul principal pe timpul păstrării este menţinerea valorii cantitative şi

calitative iniţiale, şi chiar îmbunătăţirea calităţii la materialul destinat pentru însămânţări.

Boabele se păstrează în magazii sau silozuri celulare iar ştiuleţii de porumb se păstrează în

pătule. Pentru o bună păstrare conţinutul de apă trebuie să fie mai mic de 15% la cereale, de

8-11% la plantele uleioase, de 12-14% la plantele leguninoase.

Înainte de depozitare recolta trebuie condiţionată. Boabele se păstrează în boxe

separate pentru a nu se amesteca şi trebuie etichetate specificând destinaţia (consum,

sămânţă). Păstrarea produselor este înfluenţată de mai mulţi factori dintre care umiditatea şi

temperatura prezintă o importanţă deosebită.

Silozurile şi magaziile de păstrare a produselor trebuie prevăzute cu posibilităţi de

aerisire, şi de păstrare a produselor la temperatura optimă specifică fiecărui produs.

Pentru uscarea produselor agricole se folosesc instalaţii de uscare. Pentru ventilare în

magaziile obişnuite de depozitarea a seminţelor de cereale în straturi de grosime de 2-4 m se

utilizează instalaţii de ventilare cu canale practicate în pardoseala magaziei. Maşinile de

curăţat şi sortare a boabelor sunt trioarele, vânturătoarele, selectoarele, maşinile de curăţat,

maşinile de sortat.

11.2 UTILAJE FOLOSITE PENTRU RECOLTAREA PLANTELOR DE

CÂMP ȘI A FURAJELOR

11.2.1 Combine pentru recoltarea cerealelor păioase

11.2.1.1 Combinele C-12, CP-12, C-14U

Recoltarea cerealelor păioase reclamă un volum mare de muncă într-o perioadă

scurtă de executare (6-10 zile) cât reprezintă perioada optimă de recoltare.

Procesul recoltării cerealelor păioase cuprinde succesiunea următoarelor operaţii:

secerarea plantelor, treieratul acestora, separarea seminţelor ca produs principal, de produsele

secundare (pleavă, paie etc.) şi impurităţi.

Recoltarea cerealelor păioase, cu mijloace mecanice, se poate face prin metoda

integrală sau divizată în două faze.

Recoltarea integrală se realizează cu ajutorul combinelor, care execută concomitent

seceratul şi treieratul plantelor, direct din lan.


127

Recoltarea divizată impune folosirea unor maşini într-o succesiune determinată,

fiecare executând una sau mai multe operaţii din procesul recoltării.

Combinele de construcţie românească utilizate în prezent sunt: C-12, CP-12, C-

14U, SEMA 70, SEMA 110, SEMA 140.

11.2.1.2 Combina C-12

Combina este destinată recoltării din lan a cerealelor păioase, leguminoaselor,

semincerilor şi a altor plante. Pentru recoltarea porumbului, florii-soarelui, soiei şi orezului,

combina se echipează cu dispozitive speciale, iar pentru adunarea şi treieratul din brazdă, cu

ridicător de brazdă.

În procesul de lucru la recoltarea directă a păioaselor, combina execută seceratul

plantelor, treieratul, desprinderea paleelor, curăţirea seminţelor şi colectarea lor în buncăr.

Paiele rămân în brazdă continuă sau sunt tocate şi împrăştiate pe sol, ori tocate şi încărcate în

remorcă.

Combina poate fi dotată opţional cu echipamente pentru recoltarea integrală a

porumbului (RI), pentru recoltarea şi treierarea ştiuleţilor (RS), pentru recoltarea florii-

soarelui, pentru recoltarea orezului, echipament adunător-ridicător din brazdă şi echipament

pentru seminceri.

11.2.1.3 Combina CP-12

Combina CP-12 se foloseşte pentru recoltarea cerealelor păioase pe terenuri cu panta

maximă de 22°. Combina este o variantă constructivă a combinei C-12 adaptată condiţiilor de

lucru pe terenuri în pantă, după curba de nivel. În acest scop prezintă dispozitive hidrostatice

de orizontalizare a batozei pe direcţia transversală , dispozitiv de dispunere a hederului

paralel cu suprafaţa solului, precum şi menţinerea roţilor de sprijin în plan vertical, prin

articularea punţilor motoare şi de direcţie, în vederea înlăturării fenomenului de derapare şi

asigurării stabilităţii.

11.2.1.4 Combina C-14U

Combina C-14U se livrează în mod normal echipată pentru recoltarea cerealelor

păioase.

Pentru recoltarea celorlalte culturi, se livrează la comandă specială, o serie de

echipamente specializate, care montate pe combină, asigură adaptarea acesteia la condiţiile

specifice culturilor. Echipamentele şi destinaţia lor sunt următoarele:

echipamentul RIFS-6 este destinat recoltării florii-soarelui;

echipamentul RZ este destinat recoltării orezului;


128

echipamentul de porumb împreună cu culegătorul de ştiuleţi CS-6 sunt destinate

recoltării porumbului sub formă de ştiuleţi depănuşaţi şi nedepănuşaţi;

echipamentul de porumb pastă este destinat recoltării porumbului ajuns în faza de

lapte-ceară, sub formă de pastă furajeră;

echipamentul ET împreună cu culegătorul CS-6 sunt destinate recoltării

porumbului boabe.

Combina C-14U, prevăzută cu echipamentele enumerate mai sus şi cu o serie de

adaptări şi reglări simple poate recolta următoarele culturi: grâu, orz, ovăz, orzoaică, mei,

secară, floarea-soarelui, porumb, soia, orez, fasole, bob, bob mărunt, mazăre, năut, sfeclă de

sămânţă, fân grecesc, sorg, in pentru sămânţă, spanac, ridichi, iarbă, gazon, trifoi roşu, rapiţă,

lucernă, pătrunjel, morcov, lăptucă, cicoare, lupin şi linte.

11.2.2 Maşini şi echipamente de recoltat porumb pentru boabe

11.2.2.1 Combina pentru recoltat porumb C-3P

Combina C-3P este destinată recoltării porumbului sub formă de ştiuleţi ne

depănuşaţi din culturile semănate la 70 cm distanţă între rânduri. Combina lucrează în agregat

cu tractoarele de 80 sau 100 CP şi dă rezultate bune când umiditatea porumbului este

cuprinsă între 32-25%. La o singură trecere agregatul U-1010DT + C-3P execută detaşarea

ştiuleţilor de pe tulpini şi încărcarea lor într-o remorcă ataşată în spatele combinei, tăierea şi

tocarea tulpinilor care sunt încărcate într-o remorcă. Maşina este tractată şi antrenată de la

priza de putere a tractorului, având la partea anterioară trei secţii de lucru şi deci recoltează

trei rânduri de plante la o trecere.

11.2.2.2 Echipamentul RI pentru recoltarea integrală a porumbului, montat pe

combina C-12

Echipamentul RI este alcătuit din patru sau cinci secţii de recoltare, care se montează

pe platforma secerătorii combinei C-12.

Plantele tăiate de aparatul de tăiere sunt preluate de la lanţurile transportoare şi

transmise la valţurile de alimentare, care le dirijează la transportorul melc, de unde, prin

intermediul transportorului oscilant, ajung la aparatul de treier.

Echipamentul RI permite recoltarea porumbului semănat la distanţa între rânduri de

70-100 cm, în cazul echipamentului de recoltare pe patru rânduri, sau de 70-85 cm, folosind

echipamentul de recoltare pe cinci rânduri.


129

11.2.2.3 Echipamentul CS-4M pentru recoltarea ştiuleţilor, montat pe combina

C-12

Echipamentul CS-4M este utilizat pentru detaşarea ştiuleţilor de pe tulpini, fiind

alcătuit din patru secţii de lucru, care se montează în locul hederului pentru recoltat cereale.

Prin deplasarea maşinii, ştiuleţii sunt desprinşi de pe tulpini de către plăcile şi

valţurile secţiilor de detaşare, fiind preluaţi de lanţurile cu degete şi descărcaţi în jgheaburile

transportorului melc. De aici ştiuleţii sunt preluaţi de elevatorul central, care îi introduce la

aparatul de treier.

11.2.2.4 Depănuşătorul mobil DM-6

Alimentarea depănuşătorului se realizează cu ajutorul unui transportor, ştiuleţii fiind

ridicaţi la partea superioară a coşului de alimentare, de unde sunt repartizaţi pe valţurile

pentru depănuşare. Datorită rotirii valţurilor în sens invers pănuşile sunt prinse şi trase printre

valţuri, iar ştiuleţii alunecă datorită dispunerii înclinate a valţurilor, ajungând la partea

inferioară a depănuşătorului. Eventualii ştiuleţi nedepănuşaţi sunt aruncaţi de un muncitor din

nou pe secţiile de depănuşare.

11.2.2.5 Batoza de porumb BP-6

Batoza de porumb BP-6 se utilizează pentru desprinderea boabelor de pe ciocălăi.

Ştiuleţii introduşi prin coşul de alimentare sunt antrenaţi de paletele bătătorului

(aşezate în spirală) spre capătul opus. Între organele active ale batozei (bătător şi

contrabătător) şi ştiulete apar forţele de frecare care determină desprinderea boabelor de pe

ciocălăi. Boabele trec prin orificiile contrabătătorului, iar ciocălăii trec prin orificiul reglabil

al obturatorului şi ajung în camera cu palete care îi aruncă afară.

Boabele ce au trecut prin orificiile contrabătătorului ajung la melcul transportor care

le duce la ventilator. În procesul de transport prin sita cu orificii a melcului transportor se

separă impurităţile mici.

Ventilatorul aruncă boabele spre camera de curăţire a impurităţilor unde, datorită

sitei şi curentului de aer creat de ventilator, se elimină impurităţile, iar boabele curate prin

gurile de evacuare ajung în sac.

11.2.3 Maşini pentru recoltarea plantelor furajere

11.2.3.1 Cositoarea CP-40

Este o cositoare purtată pe tractorul U-445 destinată pentru cosirea plantelor furajere

anuale şi perene, cât şi a fâneţelor naturale. Cositoarea se montează lateral în partea dreaptă,

între roţile din faţă şi din spate ale tractorului. Este alcătuită din aparatul de tăiere,


130

mecanismul bielă – manivelă, placa de fixare, arborele de transmisie, bara de ancorare, placa

de fixare din spate, transmisia cu curea, şi pârghia cu lanţul de ridicare.

Cositoarea poate fi echipată cu aparat de tăiere normală (pasul degetelor de 76,2

mm) pentru culturi furajere anuale şi perene şi cu aparat de tăiere medie (pasul degetelor de

50,8 mm) pentru cositul ierburilor de pe fâneţele naturale.

11.2.3.2 Cositoarea CPS-65

Este purtată pe tractoarele de 65 CP pe partea dreaptă între roţile din faţă şi din spate

şi este destinată pentru cositul furajelor ierboase cultivate şi a fâneţelor naturale.

11.2.3.3 Cositoarea cu dublu cuţit CDC-1,8

Este destinată pentru cositul şi strânsul în brazdă îngustă a ierburilor din pajiştile

naturale şi cultivate fiind purtată lateral pe tractorul U-445.

11.2.3.4 Motocositoarea Carpatina

Este folosită pentru cosirea plantelor furajere de pe terenurile situate în pantă de 0.26

– 0.59 rad (15 – 35 o) sau în zonele dintre pomi, parcuri etc.

11.2.3.5 Cositoarea greblă autopurtată CGA

Maşina este destinată pentru recoltarea plantelor furajere ierboase pe pante,

executând cositul şi greblatul concomitent sau separat, pe pante până la 300.

11.2.3.6 Cositoarea GMD – 44

Cositoarea GMD-44 este destinată tăierii plantelor furajere de pe pajişti naturale sau

cultivate. Maşina este echipată cu patru rotoare eliptice, pe fiecare montându-se articulat două

cuţite.

11.2.3.6 Cositoarea CM 188

Maşina de cosit CM 188 este destinată tăierii plantelor de pe fânaţele naturale sau de

pe pajişti cultivate cu plante furajere. Maşina este echipată cu aparat de tăiere rotativ cu doi

tamburi circulari, pe fiecare tambur fiind montate articulat câte trei cuţite.

11.2.3.7 Grebla GO-3

Este o maşină purtată, având ca organ de lucru o tobă cilindrică, antrenată de la priza

de putere a tractorului. Maşina realizează întoarcerea, răvăşirea şi strângerea plantelor

furajere cosite pe terenuri plane sau cu pantă maximă de 6o. Lucrează în agregat cu un tractor

de 45 CP.

Lăţimea de lucru a greblei este reglabilă între 1.5 şi 3 m prin modificarea unghiului

de înclinare a greblei faţă de direcţia de înaintare, în funcţie de operaţia ce urmează să o

execute.

Se compune din cadru, tobă, răzuitor, dispozitiv de dezaxare, roţi de sprijin.


131

11.2.3.8 Grebla transversală GT-1,8

Este destinată pentru greblatul fânului executând operaţiile de adunare în brazdă,

răvăşit şi întors brazda. Maşina este purtată de tractorul U-445.

11.2.3.9 Remorca autoîncărcătoare LW 220 PICO

Remorca este destinată pentru adunatul de masă verde, fân sau paie din brazdă,

transportul materialului adunat şi distribuţia acestuia pe linia de grajd sau descărcarea la locul

de depozitare. Poate fi utilizată atât pe terenurile plane cât şi în pantă.

11.3 METODE DE ELIBERARE A TERENULUI DE RESTURI VEGETALE

Cu fiecare recoltă se extrag din sol cantităţi importante de elemente nutritive care ar

trebui compensate prin aplicarea de îngrăşăminte.

La îndemâna agricultorilor se găseşte însă o sursă importantă pentru creşterea

fertilităţii solului, şi anume resturile vegetale care, în afară de rădăcini şi mirişte, care

totalizează cca 1,5-2 t/ha substanţă uscată, se mai adaugă cca 2 t paie, 2 t tulpini de floarea-

soarelui, 5-6 t tulpini de porumb etc.

Combinele moderne sunt prevăzute cu aparate de tocat aceste tulpini şi de

împrăştierea lor uniform pe teren.

Prin urmare, ar fi bine să renunţăm la ideea de strângere a resturilor vegetale şi

eliberarea terenului şi mai ales de îndepărtare a lor prin ardere. Se ştie că menţinerea şi

îmbunătăţirea stării de fertilitate a solului sunt condiţionate, în primul rând, de existenţa

materiei organice în sol. Aceasta se realizează prin administrarea de îngrăşăminte organice şi

prin valorificarea cât mai eficientă a resturilor vegetale (paie, vreji, colete, tulpini de porumb

şi floarea-soarelui), precum şi a buruienilor existente pe teren.

S-a demonstrat în mod practic că, fără existenţa materiei organice în sol, indiferent

ce cantitate de îngrăşăminte chimice se aplică, nu se obţin producţii corespunzătoare. De

exemplu, prin eliminarea completă a paielor de pe teren, producţia de grâu scade continuu,

chiar dacă doza de îngrăşăminte chimice creşte.

Capacitatea productivă a solului se depreciază continuu ca urmare a diminuării şi

epuizării suportului său reprezentat de materia organică; prin ea se furnizează substanţele

nutritive necesare plantelor şi se mijloceşte sinteza humusului, acea substanţă specifică

solului care reprezintă depozitul trofic şi energetic al fertilităţii.

Resturile vegetale aduc în sol o cantitate scăzută de azot (20-40 kg/ha), dar ele au un

rol hotărâtor în menţinerea proporţiei de materie organică şi în sinteza compuşilor care intră

în alcătuirea humusului.


132

Măsuri practice

Resturile vegetale de pe 1 ha de cereale păioase pot aduce în sol peste 400 kg de

humus. Din aceste motive recomandăm:

după recoltarea culturilor de vară cu combine prevăzute cu tocător, pentru a

stimula activitatea microorganismelor care participă la descompunerea materialului vegetal,

se vor administra 15-20 kg de azot pentru fiecare tonă de material vegetal (uscat). Aceasta

pentru ca microorganismele respective să nu consume azotul existent în sol, provocând aşa-

numita „foame de azot“;

imediat după recoltare se va efectua lucrarea de dezmiriştit care realizează, în

continuare, o mărunţire a resturilor vegetale şi amestecarea acestora cu stratul superior al

solului. În acest strat se continuă mărunţirea materialului vegetal de către microfauna solului

(viermi, râme, acarieni etc.)

pe suprafaţa fragmentelor mărunţite se instalează o floră de ciuperci care distruge

cuticula externă şi pătrunde în interior;

mai departe îşi pot începe activitatea şi bacteriile care realizează descompunerea

materiei organice şi formarea de produşi intermediari şi finali;

ca urmare a activităţii microorganismelor, resturile vegetale îşi schimbă culoarea,

devin negricioase, ceea ce demonstrează că au fost colonizate de bacterii şi ciuperci-

mucegaiuri;

acesta este momentul care ne indică posibilitatea de a se trece la efectuarea

arăturii şi încorporarea resturilor vegetale în zona activităţii microorganismelor aerobe (până

la 15-17 cm);

brazda trebuie să fie întoarsă la 45° şi nu cu introducerea materiei organice la

fundul brazdei în condiţii anaerobe, unde prin descompunere rezultă substanţe toxice

dăunătoare germinaţiei seminţelor de grâu, porumb ş.a.;

nici menţinerea în totalitate la suprafaţa solului nu este indicată, deoarece

procesul de mineralizare este intens şi o parte din produşii rezultaţi pot fi levigaţi în

adâncime;

o parte din resturile vegetale, bine mărunţite şi omogenizate cu solul, pot rămâne

pe grosimea patului germinativ, având un rol benefic de protecţie atât asupra solului, cât şi

asupra tinerelor plante.


133

11.4 VALORIFICAREA PRODUCTIEI SECUNDARE

Nutreţurile grosiere (pailele de cereale, cocenii de porumb, vrejii de leguminoase,

paiele de in, pleava cerealelor, etc.) rezultă în cantităţi mari ca produse secundare din

culturile cerealiere, sunt uşor accesibile şi ieftine. Ele pot fi eficient valorificate în procesul

de îngrăşare a taurinelor. Aceste nutreţuri se caracterizează prin palatabilitate redusă, conţinut

scăzut în proteine şi ridicat în celuloză, având un coeficient redus de digestibilitate.

Prelucrarea nutreţurilor grosiere prin diverse tehnologii face posibilă îmbunătăţirea calităţii

lor.

De asemenea produsele secundare din culturile cerealiere pot fi valorificate în

industria celulozei şi hârtiei precum și în industria farmaceutică chimică.

Sisteme de producere a biomasei

Astfel de sisteme reprezintă ansambluri de culturi vegetale cultivate în cadrul unei

ferme, din care o parte sunt destinate obținerii de biomasă în scop energetic.

Acest concept este determinat de faptul că nu toate produsele vegetale din fermă pot

fi valorificate în scop comercial, dar toate la un loc pot aduce profit prin valorificare și

utilizare diferențiată. Astfel, pe langă produsul principal al unei culturi, există produse

secundare (paie, coceni etc.) care pot fi transformate sau valorificate în scop energetic.

Sistemele specializate pot fi implementate de către fermierii situați în zonele de

influență a fabricilor de biodiesel, bioetanol, centrale de biogaz, fabrici de brichete sau peleti

și livrează biomasă pe bază de contract ca produs principal.

11.5 AMBALAJE ȘI ETICHETE FOLOSITE LA RECOLTAREA ȘI

PĂSTRAREA PRODUSELOR AGRICOLE ECOLOGICE

Ambalarea semințelor

Semințele condiționate se comercializează numai ambalate, închise, etichetate și

certificate.

Ambalajele pot fi confecționate din materiale textile sau plastice, hârtie, carton,

lemn, metal etc, suficient de rezistente pentru a nu se deteriora în cursul manipulării,

depozitării și transportului și care să nu afecteze calitatea semințelor în perioada de garanție.

Pentru un lot se folosește un singur tip de ambalaj, iar masa sau numărul semințelor din

fiecare ambalaj care formează un lot trebuie să fie aceeași, cu excepția fracțiunii rămase.

Închiderea ambalajelor

Închiderea ambalajelor trebuie să fie facută sub supraveghere oficială și în așa fel

încât acestea să nu poată fi deschise fără deteriorarea sistemului de închidere, iar eticheta


134

oficială și ambalajul să nu prezinte urmele violării acestora. Sistemul de închidere utilizat va

fi verificat și avizat de ITCSMS și LCCSMS.

Marcarea ambalajelor de semințe

Fiecare ambalaj se marchează cu o etichetă oficială, care este în același timp

certificatul oficial al semințelor din ambalajul respectiv. Eticheta trebuie să fie confecționată

dintr-un material suficient de rezistent la rupere și intemperii. Eticheta (certificatul) trebuie

fixată în așa fel încât să facă imposibilă înlocuirea ei cu o altă etichetă (certificat) și să nu

poată fi reutilizată.

Prezența etichetelor (certificatelor) oficiale arată că semințele conținute în ambalaje

au fost produse conform normelor tehnice în vigoare, controlate și certificate de Inspecția

Națională pentru Calitatea Semințelor, prin reprezentanții săi teritoriali.

Etichetele se prind la ambalajele de semințe prin: coasere, lipire, cu plombe, în

interiorul unui ambalaj transparent cu înscrisul vizibil din exterior, prin imprimare direct pe

ambalaj.

Toate mențiunile vor fi imprimate, neadmitându-se adăugiri prin manuscriere, iar

mărimea literelor și cifrelor să fie usor vizibilă. Imprimarea se face cu caractere negre pe una

sau pe ambele părți ale etichetei.

Eticheta oficială

Eticheta oficială de la exteriorul ambalajelor va avea dimensiunile minime de 110

mm x 67 mm si, în funcție de categoria semințelor, va avea urmatoarele culori:

albă cu diagonală violet - pentru sămânța Prebază;

albă - pentru sămânța Bază;

albastră - pentru sămânța Certificată și Certificată prima generație ( C 1);

roșie - pentru sămânța Certificată a doua și a treia generație ( C 2 și C3);

maron - pentru sămânța Comercială (Cc);

gri - pentru sămânța necertificată final;

verde - pentru semințe în amestec (mixtură).

Eticheta oficială pentru sămânța Prebază, Bază, Certificată, Certificată prima, a doua

și a treia generație prevede urmatoarele mențiuni:

Țara: ROMÂNIA;

Numele autorității: Inspecția Națională pentru Calitatea Semințelor sau inițialele

acesteia: INCS;

Specia: denumirea botanică și comună ;

Soiul;


135

Categoria biologică. Pe eticheta de culoare albastră sau roșie pentru sămânța din

categoria Certificată se indică numărul generației, respectiv C1, C2 sau C3 ;

Numărul de referință al lotului;

Țara de producție (dacă este cazul);

Data închiderii ambalajului „închis...(luna și anul)”sau data ridicării oficiale a

probei în vederea certificării, exprimată prin mențiunea „sondat....(luna și anul)”;

Greutatea netă sau brută sau numărul de semințe pure declarat.

Tehnologia de păstrare și condiționare a cerealelor

Metodele de păstrare a cerealelor folosite cel mai des la noi în țară utilizează ca

factori de păstrare temperatura și umiditatea.

Păstrarea fiecarei specii în parte se diferențieaza în funcție de destinația loturilor,

compoziția chimică a semințelor, forma de păstrare (boabe sau stiuleți), momentul recoltării,

cerințele față de factorii de păstrare. Deși au o compoziție chimică asemanatoare a boabelor,

condițiile de păstrare diferă de la o specie la alta. Astfel pentru grâu și secara, recoltarea se

face vara, de aceea temperatura produsului este frecvent de 300C, depăsind de multe ori și

valorile de 350C.

Temperatura în masa de semințe se menține ridicată, chiar dacă vremea se răcește

datorită slabei conductibilitați termice a semințelor.

Probleme deosebite la grâu și secara apar când, pe lângă temperaturile ridicate din

masa semințelor, acestea au și o umiditate mai crescută. Astfel se impune scăderea

temperaturii sau a umidității din masa de semințe, până la un nivel care asigură o bună

păstrare, utilizându-se ventilația sau uscarea artificială.

Pentru orz și orzoaica tehnologia de păstrare nu diferă de grâu și secară.

Pentru fabricile de bere interesează cel mai mult păstrarea germinației semintelor.

De aceea uscarea se face în mod moderat, iarna temperatura nu va scadea sub 2-60C.

Dintre cerealele păioase ovazul este cel mai pretențios față de condițiile de păstrare,

fiind mai puțin rezistent la păstrare de lungă durată datorită conținutului mare de semințe cu

procent ridicat de umiditate. Boabele sunt îmbrăcate în pleve și au o higroscopicitate

ridicată, se umezesc repede, iar sub palei se instalează mucegaiurile.

Orezul este cel mai dificil de păstrat, umiditatea semințelor în vederea păstrarii fiind

sub 14%. Cu cât temperaura aerului este mai ridicată cu atât umiditatea boabelor trebuie să

fie mai scazută


136

Păstrarea semințelor de grâu

Organizarea și desfășurarea în bune condiții a fluxului tehnologic de păstrare

presupune o serie de măsuri organizatorice cum ar fi definitivarea contractelor de achiziții cu

furnizorii și stabilirea obligaților de predare a produselor, precum și întocmirea balanței

spațiului de depozitare și completarea eventualului deficit.

Fluxul tehnologic de păstrare a graului variaza în functie de calitatea semnitelor

receptionate astfel:

grâul sub 14% umiditate și maxim 3% corpuri străine se depozitează direct în

magazii și silozuri, fără uscare prealabilă. Semințele cu 13% umiditate se trimit direct la

silozuri pentru depozitarea direct în celule;

Semințele cu 14-17% umiditate și maxim 6% corpuri străine se pot depozita

direct în silozuri sau magazii dacă acestea sunt prevazute cu instalații de aerare;

Semințele cu peste 17% umiditate și peste 6% corpuri străine se depozitează în

soproane sau alte spații provizorii prevazute cu instalații de ventilație activă, curațire și

uscare. Aceste loturi se curață și se usucă imediat după receptionare.

Semințele care se predau la bazele de recepție trebuie să corespundă indicilor

STAS. În caz contrar, baza de recepție poate face curățirea și sortarea semințelor urmând ca

după efectuarea acestor operații să se facă recepția definitivă.

După îmbunătățirea calității loturilor de grâu, se trimit probe la fabricile de pâine

sau paste fainoase pentru a se stabili calitățile de panificație ale făinii, în funcție de care se

stabilește destinația semințelor.

Recepția calitativă constă în determinarea însușirilor organoleptice, a umidității,

masei hectolitrice și a gradului de infestare.

Recepția cantitativă se face prin cântărire pe pod bascula sau cântare automate.

Decărcarea grâului se face în buncarele de primire din care semințele sunt dirijate

pentru păstrare temporară sau de lungă durată.

Curățirea sau condiționarea grâului pentru îndepărtarea corpurilor străine se execută

concomitent cu recepția și se continuă până când se realizează la toate loturile indicii STAS.

Curățirea cuprinde două operații: precurățirea și curățirea definitivă.

Precurățirea (curățirea brută) constă în îndepărtarea impurităților ușor separabile. Se

îndepărtează astfel pleava, paiele, aristele, resturile de pământ, pietriș, praf nisip, resturile de

insecte precum și semințe de buruieni sau alte plante de cultură.

La silozuri și magazii cu mecanizare fixă, utilajele de precurățire funcționează pe

toată perioada de depozitare.


137

La magaziile fără mecanizare fixă, cât și la soproane, patule, arioaie precurățirea se

execută cu tarare mobile, aeratoare " A - 12", harfe, snekuri. Operația se execută la loturile

care au peste 3% impurități.

Curățirea definitivă se execută în maxim 60 de zile de la recepția semințelor. Se

folosesc aceleași utilaje ca și la precurățire reglate corespunzator conținutului de impurități.

În funcție de calitatea loturilor de grâu și de pregătirea acestora pentru păstrare și

livrare se utilizează fie păstrarea temporară fie păstrarea de lungă durată (definitivă) a

semințelor.

Păstrarea temporară se practică la loturile care nu se încadrează în cerințele STAS.

Se includ loturile cu un conținut ridicat de umiditate și impurități care în timpul păstrării

trebuiesc îmbunătățite prin aerare, curățire, uscare și aduse conform normativelor în vigoare

la indicii STAS.

Aceste loturi se păstrează în soproane multifunctionale, arioaie și patule amenajate

pentru depozitarea grâului, prevazute cu instalații de ventilație activă pentru semințe cu

peste 14% umiditate. Păstrarea temporară se poate face și în magazii sau silozuri unde se

curață, se usucă rapid apoi se păstrează pe o perioadă lungă de timp.

Uscarea loturilor de semințe cu umiditate ridicată și conținut mare de impurități se

face conform mai multor metode și anume:

uscare naturală - constă în utilizarea aerului atmosferic și cald pentru uscarea

semințelor. Pentru aceasta se utilizează mai multe metode și anume:

- solarizare - presupune expunerea semințelor pentru uscare la soare, pe platforme,

în strat subțire de 10-20 cm, acestea pierzând zilnic 2-3% umiditate dacă temperatura aerului

este ridicată (25-350C) și aerul este uscat. O dată la 1-2 ore semințele se amestecă, se

nivelează și se trasează mici rigole prin masa de semințe. Metoda se utilizează la loturile de

semințe cu peste 17% umiditate.

- uscare prin depozitare în strat subțire, fără a se folosi combustibilul, se face prin

depozitarea grâului în strat subtțre, în soproane, remize, spații betonate dintre patule sau alte

spații acoperite, care nu au pereți laterali ci numai bordura înaltă și unde aerul circulă intens.

Depozitate în straturi de 20 - 50 cm, semințele lopătate zilnic de 1-2 ori, când aerul este uscat

și cald pot pierde zilnic 0,5 - 1% umiditate. Se practică la grâul sub 17% umiditate.

- ventilație activă ( aerare activă) - constă în evacuarea repetată a aerului viciat,

cald și umed din masa de semințe și înlocuirea cu aer proaspăt, uscat.Ventilația se face cu

ajutorul unor instalații compuse din: ventilatoare, conducte, canale de distribuție și piese


138

racord. Ventilația se efectuează când temperatura aerului atmosferic este cu cel puțin 50C

mai mică decât temperatura din masa de semințe.

uscare artificială - se utilizează instalații de uscare (uscatoare). Metoda se

folosește rareori. Temperatura de uscare se reglează în funcție de viteza de miscare a

semințelor în uscător.

draierea - combinarea uscării artificiale cu ventilația activă.

Păstrarea de lungă durată (definitivă) se face la loturile de semințe curățite, care

corespund cerințelor STAS. Aceste loturi se păstrează în magazii sau silozuri.

În timpul păstrării grâului, masei de semințe li se aplică a serie de operații care să

asigure integritatea cantitativă și îmbunătățirea însușirilor calitative, reducerea pierderilor

fiziologice și mecanice și împiedicarea fenomenelor de autoincingere.

Astfel temperatura în masa semințelor trebuie mentinută la valori cuprinse între 18-

250C în perioada 1 aprilie - 1 octombrie și sub 180C în perioada 1 octombrie - 31 martie.

Menținerea temperaturii în aceste limite se face prin ventilarea masei de semințe.

Loturile răcite iarna și care au asigurată o păstrare corespunzătoare nu se ventilează

și nu se mișcă până la livrare. Se evită pătrunderea aerului umed în spațiile de păstrare prin

închiderea ușilor ferestrelor, gurilor de sondare.

Periodic se măsoară temperatura, umiditatea și se verifica starea de sănătate a

semințelor păstrate.

În timpul păstrării pot apare dăunători specifici ce pot provoca pierderi importante

în masa de semințe. Măsurile de combatere se aplică rapid, în cel mult 5 zile de la depistarea

infestării și constau în dezinsecție și deratizare.

Combaterea dăunătorilor se poate face prin mijloace mecanice - dăunătorii se separă

din masa semințelor cu ajutorul utilajelor și instalațiilor de sortare; prin mijloace fizice -

utilizarea temperaturilor sub 100C valori sub care dăunătorii devin inactivi; și mijloace

chimice - prin tratarea semințelor cu substanțe chimice cum ar fi bromura de metil, sulfura

de carbon, fosfura de aluminiu, " Actelic 50 EC".

Păstrarea porumbului stiuleți

Tehnologia de păstrare și condiționare a stiuleților de porumb presupune luarea

unor masuri organizatorice înainte de începerea recoltării. Acestea sunt asemănatoare cu cele

de la grâu și constau în; încheierea contractelor de achiziție, verificarea asistenței tehnice

acordate furnizorilor, asigurarea spațiului necesar depozitării, pregătirea punctelor de

primire, a instalațiilor și utilajelor necesare, organizarea laboratoarelor și punctelor de

analiză, etc.


139

Fluxul tehnologic de păstrare și condiționare a stiuleților de porumb variază în

funcție de umiditatea boabelor. În funcție de aceasta loturile de stiuleți se grupează în:

porumb stiuleți cu peste 30% umiditate - se depozitează în soproane și platforme prevazute

cu canale de ventilație amplasate în vecinătatea stațiilor de batozare și uscare și se livrează

cu prioritate, până la sfarșitul lunii decembrie; porumb stiuleți cu 28-30% umiditate - se

depozitează în platforme și soproane prevăzute cu canale de ventilație precum și în soproane

multifuncționale și patule metalice circulare prevăzute cu canale de ventilație; porumb

stiuleți cu maxim 25% umiditate - se depozitează în patule înguste sau în patule circulare.

Aceste loturi sunt destinate pentru obținerea mălaiului, amidonului, glucozei, etc.

După recoltare, situleții de porumb sunt transportați la centrele de primire. La aceste

centre se efectuează recepția cantitativă și calitativă. Recepția calitativă constă în efectuarea

analizelor și determinărilor necesare aprecierii calității. Se determină: însușirile

organoleptice; corpurile străine; umiditatea boabelor; randamentul în boabe și procentul de

boabe defecte. Recepția cantitativă se face prin cântărire.

Porumbul se păstrează în patule, coșare, arioaie și șoproane. Patulele pot fi din

lemn, prefabricate din beton, patule duble, patule metalice circulare. Coșarele sunt patule

simplificate, realizate din lemn sau nuiele, cu o durată scurtă de exploatare. Arioaiele

demontabile sunt construcții simple din elemente tipizate, cu partea principală alcatuită din

panouri demontabile prefabricate. Șoproanele se folosesc pentru păstrarea porumbului pe

timp limitat în funcție de calitatea acestuia. Ele servesc și ca spații pentru batozare sau

condiționare.

Principalii factori ce influențează păstrarea porumbului sunt: umiditatea,

temperatura stiuleților, însușirile fizice și chimice, prezența microorganismelor și a

dăunătorilor animali.

Temperatura are importanță deosebită mai ales pentru păstrarea loturilor cu

umiditate ridicată. La 00C respirația boabelor este redusă, dezvoltarea microorganismelor

este stanjenită, iar calitatea porumbului se menține pe o perioada lungă de timp.

Depozitarea se face eșalonat, pe straturi, la început pe înălțimea de 1 m, iar după ce

s-au umplut totate spațiile se trece la înălțarea succesivă a straturilor. Porumbul umed se

depozitează separat de cel uscat. Spațiile de păstrare trebuie să asigure o ventilație

corespunzatoare și reducerea procentului de umiditate a stiuleților și să protejeze stiuleții pe

perioada de iarnă.

La manipularea stiuleților se feresc boabele de șocuri mecanice și se înlătură siuleții

atacați, mucegăiți sau putreziți.


140

O problemă deosebită care apare în timpul păstrării porumbului sunt dăunătorii.

Există o serie de insecte care atacă frecvent porumbul, dintre care cea mai periculoasă este

molia cerealelor (Sitotroga cerealella) a cărei larvă se dezvoltă în interiorul bobului,

consumând miezul. De asemenea rozătoarele vatămă boabele impurificând loturile păstrate.

De aceea este necesară curățirea și dezinfectarea spațiilor, iar când atacul este puternic se

face batozarea și uscarea loturilor.

Pentru o bună păstrare este necesară depozitarea porumbului în spații înguste, unde

curenții de aer pătrund cu ușurință în interiorul loturilor și scad umiditatea stiuleților.

În depozitele cu lățimea mare este necesară intensificarea aerarii prin ventilație

naturală sau prin ventilație activă. Ventilația naturală se face prin amplasarea unor canale de

aerisire în vracul de stiuleți. Canalele se confecționează din panouri prefabricate demontabile

sau din șipci de lemn. Amplasarea lor se face paralel cu latura lungă a depozitului, la distanța

de 2-3 m între ele. Se pot amplasa și transversal. Ventilația activă constă în introducerea

aerului sub presiune în masa stiuleților cu ajutorul ventilatoarelor și canalelor de distribuție.

Patulele metalice cilindrice sunt prevăzute cu instalații de ventilație activă prevazute

cu: tub vertical de ventilație, fixat în centrul patulului, cilindru orizontal de ventilație

confecționat din tablă ondulată galvanizată ce se racordează la canalul vertical, ventilator de

tip axial care are un debit de 9000 m3/h.

La loturile cu umiditate ridicată se execută operația de prefirare. Aceasta constă în

schimbarea poziției stiuleților în spațiile de depozitare astfel încât cei din interiorul lotului să

ajungă la suprafață sau lateral pentru o mai bună aerisire și uscare.

În timpul prefirării se face și o sortare, o separare a stiuleților cu defecte, mucegăiți

precum și îndepărtarea corpurilor străine (mătase, pănușe, frunze) care au mai ramas în vrac.

Se strâng și se îndepartează boabele căzute pe podea. Prefirarea se execută manual sau

mecanizat folosind relee mobile.

În timpul păstrării se efectuează controale periodice. Se verifică temperatura,

umiditatea, posibilitatea de ventilație precum și starea produsului. Controalele se efectuează

pe toata adâncimea și grosimea stratului.

După scoaterea de la păstrare a stiuleților se efectuează operația de batozare. Prin

batozare se separă boabele de pe ciocalăi cu batoze speciale. Se urmărește desprinderea

semințelor și separarea tuturor boabelor de pe ciocalău fără vătămarea semințelor. Ordinea

de batozare a loturilor se stabilește în funcție de starea porumbului. Batozarea se efectuează

în locuri adăpostite.


141

Porumbul boabe rezultat se transportă în maxim 24 de ore la locul de uscare și

depozitare. Boabele se usucă până la 20% umiditate și se păstrează până la livrare în magazii

cu ventilație activă, ventilația făcându-se în funcție de umiditatea și temperatura boabelor și

a aerului atmosferic. Livrarea porumbului se face fie sub formă de boabe, fie sub forma de

stiuleți.

Păstrarea și condiționarea orzului și orzoaicei

Măsurile pregătitoare pentru recepționarea orzului și orzoaicei sunt similare cu cele

de la grâu. În momentul recepției se face separarea pe loturi în funcție de calitatea

semințelor. Loturile destinate fabricilor de bere trebuie să corespunda indicilor STAS, să fie

din soiurile superioare, cu conținut crescut în amidon și scăzut de proteine, cu germinație

ridicată.

Recepția calitativă pentru orz și orzoaică pentru bere constă în efectuarea

urmatoarelor determinări: germinația sau viabilitatea semințelor, conținutul de proteine,

uniformitatea semințelor. Se verifică de asemenea, prezența boabelor sparte, strivite,

depaleate și a corpurilor străine.

La recepție se efectuează și gruparea loturilor pe destinații astfel: orzoaica se

depozitează pentru industria berii; orzul se depozitează pe două destinații și anume: pentru

bere și pentru furaj. Loturile de orz și orzoaică destinate fabricilor de bere se depozitează

fiecare separat. Loturile de semințe care nu îndeplinesc condițiile de calitate, dar care, prin

măsuri ulterioare pot fi îmbunătățite și primesc destinație pentru bere, se depozitează de

asemenea separat.

În timpul păstrării combaterea dăunătorilor se face cu aceleași produse și prin

aceleași procedee ca și la grâu, cu mențiunea ca la orzul și orzoaica pentru bere, cu peste

16% umiditate, nu se fac tratamente cu bromura de metil, care stopează germinația.

De asemenea, în timpul păstrării se verifică starea de păstrare în 2 etape astfel: până

la 1 octombrie se verifică sistematic temperatura, umiditatea, starea sanitară și însușirile

organoleptice. Dacă apar creșteri de temperatură în masa semințelor, mirosuri anormale,

schimbarea culorii semințelor, atac de dăunători, loturile respective sunt verificate special și

iau măsuri de livrare cu prioritate.

După 1 octombrie se evita apariția proceselor de autoincingere. Se organizează

controale periodice pentru verificarea însușirilor organoleptice, temperaturii, umidității și

stării de sănătate a semințelor. Loturile cu peste 16% umiditate sau cu temperaturi mai mari

se controlează mai des. Determinarea germinației se face lunar.

Livrarea orzului și orzoaicei se face după aceleași normative ca la grâu.


142

Tehnologia de păstrare și condiționare a plantelor oleaginoase

Din această grupă fac parte: floarea soarelui, rapița, inul și ricinul. Semințele sunt

utilizate în industria extractivă pentru obținerea uleiurilor vegetale.

Uleiurile vegetale se folosesc ca atare sau sub formă de uleiuri hidrogenate și

margarină la fabricarea maionezelor, a conservelor în ulei, precum și la prepararea unor

produse de patiserie. În industrie, uleiurile vegetale se întrebuintează sub formă solidificată

la fabricarea glicerinei, săpunurilor, lubrifianților, maselor plastice, în industria lacurilor și

vopselurilor, în industria farmaceutică și chimică.

Floarea soarelui este o plantă care face parte din familia Compositae.

Fluxul tehnologic de păstrare și condiționare cuprinde urmatoarele operații:

recoltarea, trasnportul, recepția calitativă și cantitativă, descărcarea curățirea semințelor,

uscarea, păstrarea, scoaterea de la păstrare.

Recoltarea semințelor de floarea soarelui se efectuează mecanizat cu combine care

efectuază și treierarea. Transportul semințelor se efectuează în vrac fie în buncărele

combinelor de recoltare fie cu ajutorul autovehiculelor rutiere.

La depozit se efectuează recețtia cantitativă și calitativă a semințelor. Recepția

calitativă are ca scop asigurarea cu produse corespunzătoare standardelor în vigoare. Aceasta

constă în ridicarea probelor și controlul analitic al semințelor ce constă în efectuarea

urmatoarelor determinări: controlul organoleptic - examinarea aspectului și a culorii,

aprecierea mirosului și gustului semințelor; greutatea hectolitrică - cu ajutorul căreia se poate

determina conținutul de ulei al semințelor; determinarea corpurilor străine - este necesară

pentru stabilirea purității și conținutului real în ulei, care se raportează la semințele cu

puritate; determinarea umidității semințelor - se face pentru a verifica calitatea conform cu

prevederile STAS și pentru a stabili dacă este necesară sau nu uscarea înainte de depozitare;

determinarea conținutului de ulei - constituie cea mai importantă determinare pentru

industria de extrație a uleiului, deoarece de acesta depinde randamentul de extracție a

uleiului.

Descărcarea și manipularea semințelor se face la depozit cu ajutorul

transportoarelor pneumatice și a celor mecanice.

Impuritățile existente în semințele de floarea soarelui sunt îndepărtate înainte de

depozitare prin operația de precurățire. Această operație se execută în vederea bunei păstrări

a semințelor, impuritățile constituind un mediu favorabil dezvoltării microflorei și paraziților

care favorizează autoincingerea și încălzirea semințelor. De asemenea aceste impurități

reduc spațiul de păstrare.


143

Separarea semințelor (curățirea) se realizează pe urmatoarele principii: diferența de

mărime dintre impurități și semințe; diferența de masă specifică dintre impurități și semințe;

diferența de mărime și greutatea specifică; propietățile magnetice ale impurităților feroase.

Curățirea se realizează cu ajutorul sitelor, ventilatoarelor și magneților.

Utilajele folosite sunt: vibroaspiratorul sagata, MIAB -ul.

Uscarea semințelor se impune din două motive: în timpul păstrării semințele care

prezintă umiditate mare se pot degrada și în timpul prelucrării creează dificultăți de

procesare.

Uscarea se poate efectua termic prin evaporare, sau prin vaporizare. Umiditatea

înainte de uscare este 10-15%, iar după uscare 6-9%.

Instalațiile folosite pentru uscare sunt: uscatorul rotativ sau coloana de uscare.

Păstrarea semințelor se realizează în magazii etajate și silozuri celulare.

Temperatura de păstrare este la începutul depozitării de aproximativ 300C, aceasta

scazând treptat. În timpul păstrării se execută prefirarea cu ajutorul aspiratoarelor cascadă ale

silozurilor.

Pe perioada păstrării se urmarește ca temperatura din interiorul masei de semințe să

nu depașească cu mai mult de 50C temperatura mediului ambiant.

Semințele aparținând celorlalte specii din grupă (rapiță, in, ricin) prezintă un flux

tehnologic de păstrare similar cu floarea soarelui cu urmatoarele specificări:

Rapița

Semințele de rapiță sunt foarte mici (MMB= 3-5g) și de aceea spațiile dintre

semințe sunt reduse și aerul pătrunde foarte greu între ele. Dacă se depozitează la un procent

mai ridicat de umiditate, loturile de rapiță se încing rapid și mucegăiesc, semințele se lipesc

între ele și formează bulgări compacți.

De aceea, loturile de rapiță se pastrează în strat foarte subțire, de cel mult 10 cm, se

lopătează frecvent cu lopeți de lemn, iar, pentru evitarea încingerii se amestecă de la început

cu paie, pentru a crea spații mai mari între semințe.

Inul

Datorită conținutului de substante mucilaginoase din semințe. Acestea sunt foarte

higroscopice și în contact cu apa iși măresc volumul.

Se păstrează în spații uscate, hidroizolate, protejate împotriva umidității

atmosferice.

Semințele depozitate în vrac, formează o masă compactă și nu se admite

depozitarea într-un strat mai gros de 1,5 m.


144

Umiditatea semințelor este redusă de 8%, semințele uscându-se artificial. Durata de

păstrare este limitată la 1 an.

Ricinul

Semințele de ricin, datorită conținutului de ricinină se pastrează în spații repartizate

special pentru ricin. Nu se pastrează împreună cu alte specii.

Înainte de depozitare este necesară uscarea semințelor, întrucât la recoltare acestea

au o umiditate mare, multe semințe se sparg la treierat, iar altele sunt verzi sau au coaja

fisurată.

Reducerea umidității se face prin aerare naturală (depozitare în strat subțire și

lopătare frecventă).

La uscarea artificială semințele calde se lipesc de piesele și pereții instalațiilor de

uscare, iar curațirea este greoaie.

De asemenea, în operația de curățire, manipulare și uscare, instalațiile se

impregnează cu ulei și praf de ricin, de aceea trebuie acordată atenție deosebită curățirii

acestora.

Umiditatea de păstrare este de 8% iar durata de păstrare este limitată la un an.


145

CAPITOLUL 12. ASIGURAREA CONDIȚIILOR DE CERTIFICARE A

PRODUSELOR AGRICOLE ECOLOGICE

12.1 LEGISLAȚIA ȘI REGLEMENTĂRILE ÎN VIGOARE PRIVIND

AGRICULTURA ECOLOGICĂ

La ora actuală sistemul de agricultură biologică este reglementat în Uniunea

Europeană prin Regulamentul 2092/1991 pentru sectorul vegetal şi prin Regulamentul 1804

/1999 pentru sectorul animal. Se folosesc 3 termeni pentru definirea acestui sistem de

agricultură după cum urmează: termenul organic (Marea Britanie); termenul biologic (Franţa,

Italia, Belgia, Grecia, Luxemburg, Ungaria, Bulgaria, etc.) şi termenul ecologic (Germania,

Austria, Spania, Danemarca, Olanda, Portugalia, Suedia, Finlanda, România etc.).

Legislația Uniunii Europene cu privire la agricultura ecologică cuprinde:

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 567/2013 AL

COMISIEI din 18 iunie 2013 de rectificare a Regulamentului (CE) nr. 1235/2008 de

stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului în ceea ce

privește regimul de import al produselor ecologice din țări terțe


COMISIEI din 20 iunie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1235/2008 de

stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului în ceea ce

privește regimul de import al produselor ecologice din țări terțe și de derogare de la

Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 în ceea ce privește data transmiterii raportului anual


COMISIEI din 29 aprilie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 889/2008 în ceea ce

privește sistemul de control al producției ecologice

REGULAMENTUL (CE) NR. 834/2007 AL CONSILIULUI din 28 iunie 2007

privind productia ecologica si etichetarea produselor ecologice, precum si de abrogare a

Regulamentului (CEE) nr. 2092/91

REGULAMENT (CE) NR. 889/2008 AL COMISIEI din 5 septembrie 2008 de

stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind

productia ecologica si etichetarea produselor ecologice in ceea ce priveste productia

ecologica, etichetarea si controlul

http://www.madr.ro/docs/agricultura/agricultura-ecologica/regulament-567-2013.pdf




http://www.madr.ro/docs/agricultura/agricultura-ecologica/regulament-ue-586-2013.pdf








http://old.madr.ro/pages/agricultura_ecologica/regulament-ce-834-2007-consolidat.pdf








146

REGULAMENTUL (CE) NR. 1235/2008 AL COMISIEI din 8 decembrie 2008

de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului în

ceea ce priveste regimul de import al produselor ecologice din tări terte

REGULAMENTUL (CE) NR. 537/2009 AL COMISIEI din 19 iunie 2009 de

modificare a Regulamentului (CE) nr. 1235/2008, în ceea ce priveste lista tărilor terte din

care trebuie să provină anumite produse agricole obtinute prin metode de productie

ecologică pentru a putea fi comercializate în Comunitate

REGULAMENTUL (CE) NR. 765/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN

ŞI AL CONSILIULUI din 9 iulie 2008 de stabilire a cerintelor de acreditare si de

supraveghere a pietei în ceea ce priveste comercializarea produselor si de abrogare a

Regulamentului (CEE) nr. 339/93

REGULAMENTUL (CE) NR. 3/2008 AL CONSILIULUI din 17 decembrie

2007 privind actiunile de informare si promovare pentru produsele agricole pe piata interna

si in tarile terte

REGULAMENTUL (CE) NR. 501/2008 AL COMISIEI din 5 iunie 2008 de

stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 3/2008 al Consiliului privind

actiunilede informare si promovare pentru produsele agricole pe piata interna si in tarile terte

În România cadrul normativ este realizat prin intermediul următoarelor acte

normative:

ORDIN nr. 1253 din 6 noiembrie 2013 pentru aprobarea regulilor privind

înregistrarea operatorilor în agricultura ecologică

HOTĂRÂRE nr. 418 din 26 iunie 2013 pentru completarea Hotărârii Guvernului

nr. 759/2010 privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor

agricole în sectorul de agricultură ecologică

ORDIN nr. 147 din 16 iunie 2011 pentru modificarea anexei la Ordinul

ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 17/2011 privind aprobarea reducerilor şi

excluderilor aplicabile cererilor de plată a ajutorului specific pentru îmbunătăţirea calităţii

produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică

HOTĂRÂRE nr. 590 din 8 iunie 2011 pentru modificarea şi completarea

Hotărârii Guvernului nr. 759/2010 privind acordarea de ajutoare specifice pentru

îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică

ORDIN nr. 17 din din 20 ianuarie 2011 privind aprobarea reducerilor şi

excluderilor aplicabile cererilor de plată a ajutorului specific pentru îmbunătăţirea calităţii

produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică

http://old.madr.ro/pages/agricultura_ecologica/regulament-1235-2008-ro.pdf



http://old.madr.ro/pages/agricultura_ecologica/r-537-2009.pdf








http://old.madr.ro/pages/agricultura_ecologica/r_3_din_2008_ro.pdf






http://www.madr.ro/docs/agricultura/agricultura-ecologica/ordin-1253-din-6-noiembrie-2013.pdf

http://www.madr.ro/docs/agricultura/agricultura-ecologica/ordin-1253-din-6-noiembrie-2013.pdf

http://www.madr.ro/docs/agricultura/agricultura-ecologica/hotarare-418-din-26-iunie-2013.pdf



http://old.madr.ro/pages/arhiva_legislativa/ordin-147-din-16-iunie-2011.pdf




http://old.madr.ro/pages/arhiva_legislativa/hotarare-590-din-8-iunie-2011.pdf



http://old.madr.ro/pages/arhiva_legislativa/ordin-17-din-20-ianuarie-2011.pdf




147

HOTĂRÂRE nr.1303 din 15 decembrie 2010 pentru modificarea şi completarea

Hotărârii Guvernului nr. 755/2010 privind schema de ajutor specific acordat producătorilor

de lapte de vacă din zonele defavorizate şi a Hotărârii Guvernului nr. 759/2010 privind

acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul

de agricultură ecologică

HOTĂRÂRE nr.1095 din 2010 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.

755/2010 privind schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte de vacă din zonele

defavorizate şi a Hotărârii Guvernului nr. 759/2010 privind acordarea de ajutoare specifice

pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică

ORDIN nr.252 din 2010 pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii,

pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 219/2007 pentru aprobarea regulilor privind înregistrarea

operatorilor în agricultura ecologică

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 17 aprilie 2000 privind produsele

agroalimentare ecologice

HOTARARE nr. 759 din 21 iulie 2010 cu modificarile si completarile ulterioare

privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în

sectorul de agricultură ecologică

ORDIN nr. 219 din 21.03.2007 cu modificarile si completarile ulterioare pentru

aprobarea Regulilor privind înregistrarea operatorilor în agricultura ecologica

ORDIN nr. 51 din 1 martie 2010 pentru aprobarea regulilor nationale privind

autorizarea importurilor de produse agroalimentare ecologice din tari terte

ORDIN nr. 317/190 din 11 mai 2006 privind modificarea şi completarea anexei

la Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii

Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 417/110/2002 pentru aprobarea Regulilor

specifice privind etichetarea produselor agroalimentare ecologice

O. U. nr. 34/2000 (Norme metodologice referitoare la producţia ecologică)

armonizată prin:

Legea nr. 38/2001 referitoare la producţia în agricultura ecologică;

La nivel instituţional în România există următoarele organisme în domeniu:

Autoritatea Naţională pentru Produse Ecologice/ANPE (în cadrul Ministerului

Agriculturii, Apelor, Pădurilor şi Mediului)

Comisia de Agricultură Ecologică (MAAP, FNAE, învăţămănt, cercetare);

Federaţia Naţională de Agricultură Ecologică (FNAE/grupul naţional de

producători);

http://old.madr.ro/pages/arhiva_legislativa/hotarare-1303-din-15-decembrie-2010.pdf





http://old.madr.ro/pages/agricultura_ecologica/hotarare-1095-din-2010.pdf




http://old.madr.ro/pages/agricultura_ecologica/ordin-252-din-2010.pdf



http://old.madr.ro/pages/agricultura_ecologica/oug-34-din-17-aprilie-2010.pdf

http://old.madr.ro/pages/agricultura_ecologica/oug-34-din-17-aprilie-2010.pdf

http://old.madr.ro/pages/agricultura_ecologica/hotarare-759-din-21-iulie-2010.pdf



http://old.madr.ro/pages/agricultura_ecologica/ordin-219-din-21-martie-2007.pdf

http://old.madr.ro/pages/agricultura_ecologica/ordin-219-din-21-martie-2007.pdf

http://old.madr.ro/pages/arhiva_legislativa/ordin-51-din-1-martie-2010ae.pdf

http://old.madr.ro/pages/arhiva_legislativa/ordin-51-din-1-martie-2010ae.pdf

http://old.madr.ro/pages/agricultura_ecologica/ORDIN_317_2006.zip





148

R.E.N.A.R. (structură de acreditare a structurilor de certificare);

O revizuire detaliată a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 al Consiliului privind

metoda de producţie agricola ecologică şi indicarea acesteia pe produsele agricole şi

alimentare, a dat naştere la două propuneri din partea Comisiei Europene în Decembrie 2005,

pentru o serie de reguli simplificate şi îmbunătăţite privind importul produselor ecologice pe

de o parte şi producţia ecologică şi etichetarea pe de altă parte. Aceste două propuneri au fost

adoptate de Consiliul Europen. Prima dintre acestea, Regulamentul asupra importului şi

anume Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1991/2006 din 21 Decembrie 2006 care modifică

Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 al Consiliului privind metoda de producţie agricola

ecologică şi indicarea acesteia pe produsele agricole şi alimentare a intrat în vigoare în

Ianuarie 2007. Cealalt regulament , si anume Noul Regulament al Consiliului (EC Nr.

834/2007) din iunie 2007 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice

defineşte producţia ecologică, sigla şi sistemul de etichetare a fost adoptat de către Consiliul

Uniunii Europene pe 28 Iunie 2007.

12.2 CONVERSIA LA AGRICULTURA ECOLOGICĂ

Conversia este un proces complex de trecere de la agricultura convențională, intens

chimizată, la agricultura neconvențională (biologică, ecologică, organică) în condiții

biodinamice, astfel încât să se creeze un sistem agricol durabil.

Scopul conversiei este de a realiza un ecosistem echilibrat, în care intervenția omului

să afecteze acest echilibru în mod major sau omul să fie un factor regulator și în același timp

integrator al elementelor unui sistem, în care baza este reprezentată de cultura plantelor sau

creșterea animalelor, astfel încât funcția estențială a sistemului – autoreglarea – să fie

asigurată.

Obiectivele transformării către un nou sistem sunt legate în principal de schimbarea

elementelor, caracteristicilor și funcțiile vechiului sistem.

În principal se au în vedere următoarele:

realizarea unui agroecosistem viabil și durabil;

transformarea fermei sau a unei părți din fermă să se realizeze în conformitate cu

strandardele ecologice și într-o anumită perioadă de timp;

arealul transformat trebuie menținut în această formă fără alternarea sistemului

ecologic cu cel convențional;

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CONSLEG:1991R2092:20080514:RO:PDF



http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/site/en/oj/2007/l_027/l_02720070202en00110014.pdf



http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2007:189:0001:0023:RO:PDF




149

nefolosirea produselor chimice de sinteză pentru fertilizare, combaterea

dăunătorilor, bolilor și buruienilor;

nefolosire substanțelor bioregulatoare de creștere, a organismelor modificate

genetic;

prelucrarea terenului (a solului) după principiile agriculturii ecologice etc.

Francis Blake (1999) afirma că ”primul pas în conversia unei ferme este conversia

fermierului, deoarece el trebuie să lase deoparte problema convențională de combatere a

dăunătorilor, bolilor, burienilor dar și fertilizarea cu produse de sinteză.În afară de

implicațiile fermierului și familia sa trebuie să se implice în aceiasi măsură”.

Ferma, de asemenea, trebuie să întrunească condiții favorabile pentru conversie,

legate de aspecte fizice: solul, clima, dar și de aprecierile legate de activitățile fermei.

În general cele mai mari probleme cu care se confruntă fermierii se regăsesc în

perioada de conversie către agricultura ecologică. Multe schimbări care se produc vor trebui

să fie făcute astfel încât să se atingă diversitatea agroecosistemului, ce își dorește să se

mărească tocmai în timpul procesului de conversie.

12.2.1. Planul de conversie

Conversia ca proces se relizează într-o perioadă de timp mai lungă sau mai scurtă, în

funcție de gradul de chimizare preexistent, poluarea solului, gradul de atac al bolilor și

dăunătorilor, infestarea cu burieni, structura întreprinderii agricole la inceputul convesiei,

pregătirea profesională și conștientizarea ecologică a fermierului etc. (Bălășcuță, 2000).

Fiind un proces complex, toate etapele sale de realizare trebuie ordonate și

respectate în timp și spațiu, conform unui plan bine stabilit, în acord cu asociația

certificatoare și legislația în vigoare.

Convesia se poate face la nivel de întreprindere, fermă sau parcelă bine delimitată și

se evaluează în fiecare an în momentul controlului (Stoian, 1999).

Terenurile care nu au fost fertilizate sau pe care nu s-au aplicat pesticide sintetice pot

trece direct la producția ecologică (fără etapa de conversie), dar pentru aceasta trebuie făcută

dovada de utilizare neconvenșională a lor.

Un plan de conversie trebuie să cuprindă, în principiu, următoarele elemente (după

caietul IFOAM, citat de Stoian, 1999):

istoricul parcelelor (culturi, fertilizări, tratamente fitosanitare);

situația actuală și comparația cu situația standard;

planul de evoluție a suprafețelor convertite;


150

lista schimbărilor ce trebuie efectuate în cursul conversiei (rotația culturilor,

controlul bolilor și dăunătorilor, burienilor);

schița parcelelor în curs de convesie, acelor convertite și a celor neconvertite din

aceeași fermă.

12.2.2 Modul de realizare a conversiei

Fermierul interesat în practicarea agriculturii ecologice trebuie mai întâi să-și

stabilească culturile ce și le propun în planul de producție și după aceea, prin măsuri

agrotehnice trebuie să le mențină în mod corespunzător.

Pentru realizarea conversiei, fermierul trebuie să se înscrie mai întâi într-o asociație

regională de agricultură ecologică (recunoscută de IFOAM).

Aceste asociații elaborează propuneri tehnologice privind cultivarea plantelor,

creșterea animalelor și valorificarea producției ecologice. Fermierul are nevoie, de asemenea,

să-și însușească cunoștințele teoreticeminime de practicare a agriculturii ecologice. În acest

scop va consulta literatura de specialitate, va ține legătura cu experții și specialiștiiîn

domeniu, va participa la cursuri, seminarii, vizite de lucru etc.

În mod obligatoriu, specialistul trebuie să aibă un jurnal de fermă.

Jurnalul este astfel conceput încât să îndeplinească și funcția de control. În jurnal se

trec toate lucrările și acțiunile desfășurate zilnic în întreprindere, care au tangența cu procesul

de producție, pentru a face confruntarea cu normativele tehnologice.

Conversia la agricultura ecologică este etapa cea mai imortantă, dar și cea mai

dificilă în procesul de angajare în practicarea agriculturii ecologice.

De aceea, aceasta se va face cu succes numai cu încrederea că ceea ce se face este

bine și aduce profit.

Conducătorul exploatației agricole ecologice nu are de-a face cu rutina și practica

agricolă obișnuită, el trebuie și să adopte intervențiile agronomice cu totul specifice

exploatației și culturilor agricole practicate (Stanciu, 2000).

Agricultura ecologică înseamnă, înainte de toate, profesionalism, dar și abilitate

managerială și economică, în măsura în care sunt asigurate condiții de bază cum ar fi:

conștientizarea consumatorilor, o campanie promoțională și de educație;

elaborarea unor proiecte și programe manageriale în care să se regăsească

elementele tehnice prevăzute în normative;

instruirea la nivel central și zonal a unor organisme abilitate de control și

îndrumare;

adoptarea unor reglementări legislative clare.


151

Conversia fiind un proces greu de realizat și care implică trecerea bruscă de la

practicarea agriculturii convenționale la cea neconvențională, în multe țări acest proces este

susținut de guvernul statului respectiv.

De asemenea cultura ecologică beneficiază și de programele obișnuite de care

beneficiază agricultura convențională.

12.2.3 Durată conversie

Durata conversiei nu trebuie să depășească un ciclu de rotație al culturilor. Prezența

animalelor trebuie în principiu să accelereze procesele de conversie, de aceea fermele mixte

realizează cele mai bune rezultate.

Dacă o fermă sau o parte de fermă nu este transformată în totalitate de prima dată,

aceasta poate fi făcută pas cu pas, urmărind toate standardele de la începerea transformării pe

suprafețele desemnate. Suprafața cultivată prin metode ecologice va crește treptat prin

includerea noilor suprafețe unde se aplică aceste standarde.

Primul an în care se aplică principiile și tehnologiile de agricultură ecologică se

numește „anul zero” sau „anul de carență”. Perioada de timp de la anul zero până la obținerea

autorizației de acreditare și certificare a producției se numește perioadă de conversie. Ea

poate dura 2-5 ani (Bălășcuță, 2000).

În general timpul afectat conversiei nu trebuie să depășească 2 ani pentru culturile de

cîmp și 3 ani pentru plantații.

Producția generală va fi certificată ca produs de agricultură ecologică (produce of

organic agriculture) când toate cerințele standard au fost respectate – timp de 2 sau 3 ani.

Organismele certificatoare pot să reducă această perioadă (dar nu la mai puțin de un

an de la începerea ciclului productiv), însă aceasta trebuie justificată în conformitate cu

structurile locale și condițiile agricole. Se cere ca cel puțin 1-3 ani de la începerea conversiei

și controlului pe terenul respectiv să nu fie utilizate materii și substanțe interzise. Declarațiile

în acest sens trebuie susținute cu cât mai multe dovezi (extras de carte funciară, adeverință de

la protecția mediului, declarație de la primărie).

Cererea în această privință este analizată de către comisia de atestare, la propunerea

organului de control, în termen de maxim 6 luni.

Perioada de conversie poate fi prelungită, de asemenea de către organul de control

sau certificare, în funcție de tehnologia utilizată în ultimii ani pe suprafața respectivă.

Produsele în conversie pot fi certificate numai după ce ferma a încheiat perioada de

conversie. Începutul perioadei de conversie este calculat, de obicei, de la data cererii

producătorului către organismul de certificare, când fermierii se obligă să respecte


152

standardele. În timpul procesului de conversie, produsele pot fi etichetate ca “produse de

agricultură ecologică în curs de conversie” cu condiţia ca cerinţele de bază să fi fost

satisfăcute timp de cel puţin 12 luni.

După terminarea perioadei de conversie, exploataţia agricolă primeşte un certificat

de la instituţia autorizată la care este afiliată, urmând ca periodic să fie inspectată pentru a se

verifica dacă se respectă regulile şi normele specifice agriculturii ecologice.

După obţinerea certificatului de producător agricol ecologic, produsele agricole pot

fi vândute ca produse ecologice.

12.3 TEHNOLOGIA ECOLOGICĂ DE PRODUCERE A CEREALELOR ȘI

PLANTELOR TEHNICE

12.3.1 Tehnologia ecologică de producere a cerealelor

12.3.1.1 Grâul

Locul în asolament.

În asolament, sunt considerate foarte bune premergătoare pentru cultura grâului:

leguminoasele pentru boabe (mazărea, fasolea, soia) dar şi rapiţa, borceagul de toamnă,

trifoiul, lucerna, inul de ulei şi fibre, iar ca bune premergătoare: porumbul pentru siloz, sfecla

de zahăr, floarea soarelui. În general se evită cultura grâului pe terenurile îmburuienate şi pe

cele infestate cu boli sau dăunători transmisibile prin resturile vegetale şi pe cele tratate cu

erbicide triazinice. Asolamentul de 3-6 ani cu leguminoase şi alte culture timpurii este cel

mai indicat. După 3-4 cicluri de producţie, rotaţia grâu–porumb în zonele cerealiere se

întrerupe şi se introduce o plantă leguminoasă pentru refacerea solului şi pentru prevenirea

atacului de boli şi buruieni.

Aplicarea îngrășămintelor și amendamentelor.

Gunoiul de grajd se poate administra fie direct grâului, fie culturii premergătoare,

aducând sporuri mari de recoltă pe toate tipurile de sol, în special pe solurile argilo-iluviale.

Grâul valorifică bine gunoiul de grajd pe solurile greu permeabile pentru apă și aer,

cu activitate biologică redusă, pe cele erodate, cu strat arabil subtire, precum și pe solurile

acide sau prea ușoare. Pe aceste soluri, pe lângă aportul de elemente nutritive, aplicarea

gunoiului de grajd contribuie la îmbunătățirea însușirilor fizico-chimice și biologice ale

solului.

Aplicarea directă a gunoiului de grajd la cultura grâului se poate realiza numai după

premergătoare care se recoltează devreme, cum ar fi cerealele păioase, pentru a rămâne un

interval de timp cât mai lung până la semănatul grâului, care să permită transportul și


153

administarea gunoiului, precum și efectuarea lucrărilor de pregătire a solului la timp.

Cantitatea de gunoi recomandată în acest caz este de 15-30 t/ha, în funcție de fertilitatea

solului. Eficacitatea gunoiului este maximă dacă se aplică pe solurile erodate și pe solurile

argilo-iluviale.

Când grâul urmează după premergătoare târzii (recoltate toamna), intervalul scurt

până la semănat nu permite aplicarea gunoiului. În acest caz, este mai rațional ca

îngrășământul organic să se aplice plantelor prășitoare premergătoare ce se recoltează târziu

(porumb, cartof, speclă pentru zahăr etc.), deoarece grâul valorifică eficient rezerva de

elemente nutritive rămase în sol în al doilea an de la administrarea gunoiului.

Amendamentele calcaroase se recomandă pe solurile acide, cu pH sub 5,8 și cu

gradul de saturație în baze sub 75%, urmărindu-se neutralizarea a 50% din aciditatea

hidrolitică. Doza de amendament se stabilește în funcție de gradul de aciditate al solului.

Aplicat sub arătura de bază, o dată la 6-8 ani, în doză de 5 t/ha, carbonatul de calciu mărește

acțiunea favorabilă a îngrășămintelor organice.

Lucrările solului.

Grâul necesită un sol afânat pe circa 20 cm adancime, cu suprafaţa nu foarte

mărunţită, dar fără bulgări în sol, aşezat, nivelat, fără resturi vegetale pentru a permite

semănatul în bune condiţii. După ce au fost recoltate premergătoarele timpurii se recomandă

o lucrare de dezmiriştit, efectuată imediat după eliberarea terenului (cel mult 1-2 zile

întârziere). În continuare, solul se ară imediat, la 20-22 cm adâncime, cu plugul în agregat cu

grapa stelată. Întarzierea arăturii are efecte nedorite: îmburuienare; pierderea rapidă a

umidităţii din solul care nu mai este protejat de plante. Solul se întăreşte şi nu se mai poate

ara; orice întârziere a efectuării arăturii conduce la scăderi progresive de recoltă. Arătura

trebuie prelucrată superficial, pentru mărunţirea bulgărilor, nivelarea terenului, distrugerea

buruienilor care răsar, cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili şi lamă

nivelatoare. După premergătoarele târzii (porumb, floarea-soarelui, soia, sfeclă de zahăr,

cartofi de toamnă), este necesară curăţirea terenului de resturi vegetale, urmată de 1–2

discuiri repetate pentru mărunţirea resturilor vegetale. Arătura se efectuează imediat, la 20-25

cm adâncime, cu plugul în agregat cu grapa stelată, urmărindu-se încorporarea resturilor

vegetale, fără a scoate bulgari; până la semănat trebuie să rămană circa 2-3 săptămani, pentru

ca arătura să se aşeze.

Patul germinativ se pregăteşte înainte de semănat, prin lucrări cu combinatorul sau

cu grapa cu discuri în agregat cu grapa reglabilă şi lamă nivelatoare. Solul trebuie să rămană

nivelat şi afânat pe adancimea de semănat.


154

Semănatul.

Se foloseşte sămânţă certificată din soiurile zonate cu limita minimă de 99,5 %

puritate biologică, 99 % puritate fizică şi 90 % capacitate de germinaţie.

epoca de semănat a grâului de toamnă este 1-10 octombrie în sudul ţării şi 25

septembrie – 5 octombrie în zonele colinare şi nordul ţării. Semănatul prea timpuriu sau prea

târziu, mai ales în sol uscat, provoacă un răsărit neuniform sau chiar pierderea plantelor.

numărul optim se asigură printr-o desnitate a boabelor germinabile de 450-550 la

mp folosind 150 -200 kg samânţă/ha.

distanţa de semănat este 12,5 cm,

adâncimea de semănat 3-6-cm în funcţie de starea terenului (umed sau uscat,

textura), valoarea MMB şi portul soiului (scurt sau lung).

Îngrijirea culturii constă în lucrări de fertilizare şi irigare, prevenirea şi combaterea

bolilor şi dăunătorilor. Lucrările încep din timpul iernii şi se continuă până la recoltat.

distrugerea crustei de gheaţă iarna, aceasta se sparge cu tăvălugul stelat, în caz

contrar plantele se asfixiază şi mor;

irigarea solului se practică în toamnele secetoase prin două udări: de

aprovizionare cu 400-600 m3/ha apă şi de răsărire după semănat cu 500-600m3/ha apă.

combaterea bolilor şi dăunătorilor trebuie să fie preventivă, curativă şi integrată.

Recoltarea se execută cu combina când boabele au trecut de coacere în pârgă şi au

ajuns la coacere deplină.

Umiditatea boabelor trebuie să fie de 15-16 %. Întârzierea recoltării după această

fază provoacă pierderi însemnate de producţie.

Producţia variază între 3000 -5000 kg/ha la potenţialul biologic al soiurilor în

condiţii de agrotehnică superioară.

12.3.1.2 Secară

Locul în asolament. La secară se obţin recoltele cele mai bune când se cultivă după

leguminoase pentru boabe, plante furajere, cartoful timpuriu. Rezultate bune se obţin şi atunci

când se cultivă după grâul de toamnă şi porumb. Suportă monocultura numai atunci când se

folosesc îngrăşămintele, dar nu este recomandabil.


Aplicarea îngrățămintelor și amendamentelor se face ca și la grâu.

Lucrările solului.

Pregătirea terenului pentru secara de toamnă se face ca şi pentru grâul de toamnă.

Trebuie, însă, ca patul germinativ să fie mai bine tasat şi mărunţit, deoarece secara formează


155

nodul de înfrăţire mai la suprafaţă şi, deci, pericolul dezgolirii lui prin tasarea solului

„înfoiat” (datorită ploilor şi zăpezii) este mai mare decât la grâu.

Semănatul.

Secara se seamănă mai devreme decât grâul, epoca de semănat fiind 5-15octombrie

în sud, iar în nord 15-20 septembrie. Semănatul se face în rânduri simple la o distanţă de 6-

12,5 cm între rânduri.Cantitatea de sămânţă necesară este de 120-210 kg/ ha, realizând o

densitate de 400 pl/mp. Adâncimea de semănat este de 4-6 cm în funcţie de textura solului.

Îngrijirea culturii. Pentru obţinerea unor producţii bune, în timpul iernii trebuie să

se facă controlul şi supravegherea permanentă a semănăturilor deoarece plantele de secară

sunt sensibile la grosimea stratului de zăpadă şi la băltirea apei provenite din ploi sau topirea

zăpezii.

În cazul când plantele sunt descălţate, se impune tăvălugirea de-a curmezisul

rândurilor.

Recoltarea culturilor se execută cu combina de recoltat cereale când umiditatea

boabelor a scăzit la 14-15 %, după care se transportă şi se predă la bazele de recepţie direct

de la combină. Concomitent cu recoltarea au loc balotarea paieleor, transportul acestora şi

eliberarea cu utilajele din dotare.

12.3.1.3 Cultura orzului

Locul în asolament. Cele mai bune premergătoare pentru cultura orzului sunt

leguminoasele anuale, inul pentru ulei, rapiţa de toamnă, cartoful timpuriu, floarea soarelui,

sfecla de zahăr. Sunt contraindicate ca premergătoare culturile care se recoltează târziu.


Se recomandă ca fertlizarea cu îngrăşăminte organice să se facă la planta

premergătoare deoarece efectul remanent al gunoiului de grajd este foarte bine valorificat de

orz.

Lucrările solului.

Pregătirea patului germinativ constă în menţinerea terenului curat de buruieni şi

afânat pe o adâncime de 4- 6 cm până în ziua semănatului prin lucrări repetate cu grapa cu

discuri în agregat cu grapa stelată.

Semănatul . Pentru a avea o cultură de orz cât mai bună, cu plante bine înfrăţite

până la intrarea în iarnă, o importanţă deosebită o are respectarea epocii de semănat care

depinde de zona climatică unde urmează să se înfiinţeze cultura. Perioada optimă de semănat

se situează între 20 septembrie şi 10 octombrie. Densitatea plantelor este de 400-500 la mp,


156

distanţa dintre rânduri de 12,5 cm, iar adâncimea de semănat de 3-4 cm. Cantitatea de

sămânţă necesară pentru 1 hectar este de 180-220 kg.

Îngrijirea culturii.

În caz de secetă, necesarul de umiditate se poate completa prin 1-2 udări cu norme

de 500-800 m3 la hectar.

Recoltarea se face mecanizat, cu combina, în maximum de 3-4 zile bune de lucru,

când boabele ating 14-15 % umiditate.

12.3.1.4 Ovăz

Locul în asolament. Cele mai bune premergătoare pentru ovăz sunt leguminoasele

pentru boabe şi plantele furajere care eliberează terenul devreme. Nu sunt indicate ca

premergătoare sfecla de zahăr şi furajeră decât după trei ani, în vederea prevenirii infestării.


Ovăzul valorifică foarte bine efectul remanent al îngrăşămintelor organice aplicate

culturii premergătoare.

Amendamentele pentru orz se recomandă să se aplice pe solurile acide, constituind o

măsură necesară pentru a asigura producții ridicate. În funcție de aciditatea solului se aplică

3-6 t/ha amendamente calcaroase, odată la 6-7 ani, sub arătura de bază.

Lucrările solului.

Lucările de pregătire a terenului diferă în funcţie de planta premergătoare şi de

rezervele de umiditate din sol.

După premergătoarele care eliberează terenul mai târziu se efectuează o arătură de

18-20 cm adâncime, urmată de o lucrare cu grapa cu discuri. După premergătoarele timpurii

solul se lucrează cu grapa cu discuri, după care se execută o arătură mai târziu la 10-15 zile.

Pregătirea patului germinativ se efectuează în ziua sau preziua semănatului cu grapa cu colţi

sau cu combinatorul.

Semănatul.

Pentru semănat se foloseşte sămânţa tratată aparţinând soiurilor zonate. Epoca de

semănat pentru ovăzul de toamnă este 1-10 octombrie, iar pentru ovăzul de primăvară, martie

devreme şi chiar în ferestrele iernii. Densitatea de semănat este 400 – 450 boabe germinabile

/ m2, cantitatea de sămânţă de 180 -200 kg/ha, adâncimea de semănat 3-4 cm, iar distanţa

dintre rânduri 12,5 cm.


157


Primăvara se fac 1-2 udări de 300-500 m3/ha, pentru menținerea umidității solului pe

adâncimea de 80 cm peste plafonul minim de 50% din intervalul umidității active.

Recoltarea se face mecanizat cînd boabele de la vârful paniculului sunt la

maturitate, iar cerealele sunt de culoare catacteristică soiului şi au consistenţa făinoasă.

12.3.1.5 Porumbul

Locul în asolament. Amplasarea porumbului în cadrul unui asolament asigură

obţinerea unor producţii sporite faţă de monocultură. Practicarea culturii porumbului după el

însuşi mai mulţi ani la rand determină intensificarea atacului bolilor şi dăunătorilor şi

infestarea cu buruieni, cu deosebire cele perene, rezistente la ierbicide. Deşi mai puţin

pretenţios la rotaţie decât celelalte culturi, realizarea unui nivel ridicat de producţie este

posibilă numai prin cultivarea porumbului în asolament de 4-6 ani şi evitarea amplasării după

el însuşi mai mult de 2-3 ani.

Porumbul se cultivă în rotaţie după cerealele păioase, relaţia grâu – porumb fiind cea

mai frecventă în marile zone ecologice agricole. Se cultivă şi după prăşitoare (soia, floarea

soarelui, cartof). Se evită ca plante premergătoare sfecla de zahăr, mai ales în anii secetoşi.


Gunoiul de grajd este indicat pentru toate tipurile de sol din țară, aplicat în doza de

20-40 t/ha. Dozele mai mari se aplică pe solurile erodate, luvisoluri, la culturile irigate etc.

Aplicarea bălegarului se face direct culturii porumbului, proaspat sau fermentat, o

dată la 4-5 ani, efectul resimtindu-se și în anul al treilea de la aplicare în condiții de

monocultură.

Lucrările solului.

Porumbul asigură rezultate bune, dacă lucrările solului se efectuează imediat după

eliberarea terenului de planta premergătoare. Arătura de bază se face după recoltarea

premergătoarelor timpurii la 20-30 cm adâncime, cu plugul în agregat cu grapa stelată. Prin

lucrări cu grapele cu discuri, până în toamnă terenul se menţine afânat şi curat de buruieni.

La desprimăvărare, dacă terenul este denivelat şi îmburuienat, după zvântarea

terenului se execută o lucrare cu grapa cu discuri în agregat cu grape cu colţi, pregătirea

patului germinativ urmând să se facă în preziua semănatului, cu combinatorul, perpendicular

pe direcţia de semănat. În prezent, în diferite ţări se practică, sistemul de lucrări minime

(“minimum tillage”), în două variante: cu o trecere, sau cu două treceri, sau sistemul „no

tillage”, adică prin semănatul porumbului în miriştea plantei premergătoare.


158

Semănatul.

Porumbul se seamănă bob cu bob, cu maşina specială SPC- 6 sau SPC-8.

Momentul începerii semănatului este determinat de realizarea la sol, la adâncimea de

10 cm, a pragului minim de temperatură pentru răsărire ( 8-90C), dar nu mai devreme de 10

aprilie. Semănatul se începe cu hibrizii tardivi şi se încheie cu cei mai timpurii. Numărul

optim de plante la unitatea de suprafaţă este de 45-60 mii plante recoltate /ha la hibrizii

timpurii, 40-55 mii plante /ha la cei semitimpurii şi 40-50 mii plante / ha la cei tardivi – în

cultură neirigată. Pe terenurile irigate se măreşte numărul de plante cu 10-15 mii plante/ha.

Adâncimea de semănat pe soluri mijlocii şi gerele 5-7 cm, pe soluri uşoare: 6-8 cm. Distanţa

între rânduri: 70 cm şi 70 + 2 x 30 cm. Necesarul de sămânţă este de 14-30 kg/ha în funcţie

de caracteristricile boabelor şi densitate.


Constă din lucări ale solului, fertilizarea şi irigarea solului în toată perioada de

vegetaţie, până la recoltare. Lucrările de îngrijire a plantelor încep imediat după semănat, în

primele 4-5, înainte de răsărire.

Combaterea crustei prin lucrări cu grapa cu colţi reglabili sau cu grapa rotativă.

Când porumbul a ajuns în faza unei perechi de frunze se va grăpa a doua oară, cu

scopul de a distruge buruienile şi a menţine stratul superficial al solului în stare afânată. Pe

măsură ce plantele cresc se execută 2-3 praşile mecanice pe rând cu cultivatorul. Se pot

executa şi praşile manuale pe rând mai ales acolo unde au apărut buruieni periculoase, cum

sunt pălămida şi costreiul.

Irigarea. Perioada critică pentru apă începe cu 10 zile înainte de apariţia paniculului

(20-30 iunie) şi durează până la coacerea în lapte-ceară (15-20 august). Ca urmare, prima

udare se aplică la sfârşitul lunii iunie, urmând apoi, la intervale de 12-14 zile, alte 3-4 udări.

Norma de udare este de 900-1200 m3 la prima udare şi 700-900 m3 la hectar la următoarele.

Producţia poate atinge 4000 – 7000 kg/ha în funcţie de precocitatea hibrizilor, tipul

de sol, zona ecologică şi agrotehnica aplicată.

Recoltarea. Ajungerea porumbului la maturitate coincide de regulă cu faza în care

umiditatea boabelor este în jur de 30-32 %, în perioada septembrie-octombrie.

Recoltarea mecanizată a porumbului se face cu combina în două variante:

sub formă de ştiuleţi depănuşaţi;

sub formă de boabe.


159

12.3.2. Tehnologia ecologică de producere a plantelor tehnice

12.3.2.1. Floarea soarelui

Locul în asolament

Trebuie stabilit corect fiind o cerinţă obligator în lupta contra bolilor, dăunătorilor şi

buruienilor. Cele mai bune premergătoare sunt cerealele păioase şi alte plante cu înrădăcinare

superficială. Se acceptă şi porumbul, sfecla de zahăr şi lucerna. În rotaţia culturilor nu se

cultivă leguminoase anuale, rapiţa, fasolea şi soia ca premergătoare, acestea fiind

propagatoare a putregaiului. În asolament revine pe aceeaşi parcelă după 4-6 ani pentru a

evita infectarea cu mană.


Gunoiul de grajd, aplicat sub arătura adancă (în doze de 20-30 kg/ha) aduce

importante sporuri de producţie, mai ales pe solurile carbonatate şi pe cele podzolite.

Lucrările solului.

Lucrările solului sunt cele uzuale, în mod asemănător cu cele pentru porumb.

Semănatul.

Sămânţa trebuie să aparţină soiului destinat pentru zona respectivă, să provină din

ultima recoltă, să fie mare, plină, sănătoasă, să aibă puritatea de cel puţin 97% şi facultatea

germinativă de 96%. Semănatul începe când în sol, la adâncimea de semănat, se realizează

temperatura de 60C, calendaristic 20 martie – 15 aprilie; adâncimea: 5-7 cm, distanţa între

rânduri 70 cm, cantitatea de sămânţă necesară pentru 1 ha este de 4-6 kg.


Praşilele mecanice se practică pe terenul neerbicidat, 3-4 pe rând, începând imediat

după răsărirea plantelor şi continuând cu alte 2-3 praşile la interval de 15 zile.

Irigarea, necesară mai ales în zonele şi perioadele cu deficit de apă, constă în 1-3

udări cu 400-800 m3 apă/ha. Se foloseşte udarea prin brazde sau aspersiune cu instalaţii

specializate.

Polenizarea suplimentară este o lucrare importantă pentru deţinătorii de stupi dar şi

pentru cultivatori. Se instalează 1-2 stupi / ha în vecinătatea plantaţiei, ceea ce aduce şi un

spor de producţie de 300-600 kg/ha datorită acestei activităţi a albinelor.

Recoltarea mecanizată poate începe când 75-80% din calatidii sunt de culoare

brună, iar umiditatea seminţelor a scăzut la 14-15 %. Durata normală de recoltare este 6-8

zile. Recoltarea se face cu combina C-12 echipată cu RIFS sau noile combine C-140 la care

se pot monta echipamente speciale pentru floarea soarelui. Pentru eliberarea rapidă a


160

terenului se va folosi în paralel echipamentul TIT (tocător, încărcător) tulpinile şi resturile de

inflorescenţe încărcându-se într-o remorcă ce se deplasează paralel cu combina.

12.3.2.2. Sfecla de zahăr

Locul în asolament. Ca plante premergătoare foarte bune sunt cerealele de toamnă

şi cartoful; premergătoare bune sunt porumbul şi contraindicate sunt plantele de cultură care

părăsesc terenul târziu şi-l lasă plin de resturi vegetale, sfecla de zahăr şi furajeră, ovăzul,

cruciferele. Poate reveni pe aceaşi solă după 4-5 ani de la prima cultivare.


Principalul îngrășământ organic care se foloseste la cultura sfeclei de zahar este

gunoiul de grajd.

Gunoiul de grajd are acțiune ameliorativă asupra multor însușiri ale solului prin

materia organică pe care o conține și care determină intensificarea proceselor biologice,

sporirea conținutului de substanțe coloidale, mărind capacitatea de schimb cationic,

capacitatea de tamponare și amplificând procesele de formare a structurii solului.

Gunoiul de grajd determină totodată mărirea permeabilității solului și creșterea

capacității de reținere a apei.

De asemenea, stimulează dezvoltarea tuturor speciilor de microorganisme din sol și

creșterea activității enzimatice.

Gunoiul de grajd se aplică odată cu executarea arăturilor adânci de vară sau de

toamnă și dă sporuri însemnate de producție în toate zonele de cultură a sfeclei de zahăr, atât

la producția de rădăcini, cât și la cea de zahăr.

În acest scop tehnologia prevede aplicarea anuală a 15 t gunoi de grajd/ha, cât și a

dozelor mărite la interval de 2 ani sau de 4 ani, după posibilitățile fiecarui cultivator de sfeclă

de zahăr.

Se recomandă ca aplicarea gunoiului de grajd să se efectueze în special pentru

cultura sfeclei de zahăr, de aportul elementelor nutritive pe care le conține acest îngrășământ

beneficiind și celelalte plante de cultură din rotație.

Lucrările solului.

Constau din: dezmiriştire, arătură adâncă la 30 cm, cu scormonitor şi nivelare,

pregătirea patului germinativ primăvara folosind combinatorul cu vibrocultor şi grapa

elicoidală urmată de tăvălugul inelar.

Semănatul. Semănatul se efectuează primăvara cât mai timpuriu cu semănătoarea

SPC-6 sau 9, la distanţa între rânduri de 40-50 cm, iar cantitatea de sămânţă este de 6 kg/ha

pentru sămânţa monogermă şi 8-9 kg/ha pentru sămânţa plurigermă. Adâncimea de semănat


161

2-3 cm pentru sămânţa monogermă şi 2-4 cm pentru cea plurigermă. În urma semănatului

trebuie să se asigure un număr de 100-110 mii plante /ha recoltabile în terenul irigat şi 80-100

mii plante/ha pe cel neirigat.

Îngrijirea culturii. Pentru a se realiza rădăcini mari de calitate, şi cu un conţinut

ridicat în zahăr sunt obligatorii o serie de lucrări de întreţinere a terenului şi de îngrijire a

plantelor.

Praşilele pot fi mecanice în număr de 3-4, iar cele manuale 1-3 pe rând;

Răritul plantelor se efectuează când acestea au două perechi de frunze, manual,

mai ales la soiurile plurigerme, la care dintr-o glomerulă răsar mai multe plante. După rărit

între plante pe sola trebuie să rămână 20-25 cm;

Irigarea este necesară în zonele secetoase şi începe cu o primă udare în iunie,

odată cu îngroşarea rădăcinilor şi se întrerupe cu 30 zile înaintea recoltării. În perioada de

vegetaţie se fac 6-7 udări cu o normă de irigare de 3600-4000 m3 apă la hectar.

Recoltarea. Momentul optim de recoltare se stabileşte în funcţie de dinamica

acumulării zahărului în rădăcini.

12.3.2.3. RAPIŢA

Locul în asolament.

Premergătoarele cele mai bune pentru rapiţa de toamnă sunt culturile care eliberează

terenul devreme până începutui lunii august, asigurând condiţii bune de pregătire a terenului

acumularea apei necesare răsăririi. Cele mai bune premergătoare sunt: cerealele de toamnă

(grâul şi orzul), cartofii timpurii, leguminoasele boabe (mazăre), borceagul de toamnă şi

trifoiul roşu după prima coasă. Rapiţa de primăvară se poate semăna şi după culturi recoltate

târziu cum ar fi: porumb, sfeclă pentru zahăr, cartofi etc.. Nu se cultivă după soia şi floarea

soarelui, pentru a preveni extinderea atacului de Sclerotinia sclerotiorum.

Rapiţa poate reveni pe acelaşi teren după 3 ani, iar în caz de atac de Sclerotinia, după

7-8 ani.

După rapiţă se pot cultiva majoritatea plantelor, deoarece eliberază terenul devreme

şi lasă solul curat de burieni, fiind o bună premergătoare pentru grâul de toamnă.

Aplicarea îngrăşămintelor şi amendamentelor. Rapiţa este o mare consumatoare

de elemente nutritive. Absorbţia elementelor nutritive are loc cu intensitate din primele faze

de vegetaţie; cele mai mari cantităţi sunt absorbite în perioada de desprimăvărare şi până la

începutul fructificării.

Gunoiul de grajd, aplicat direct culturii de rapiţă în cantitate de 20-30 t/ha, a

determinat


162

obţinerea de sporuri economice atât la rapiţa, cât şi la cultura dublă care a urmat

(Gh. Bîlteanu, 1979).

Pe solurile cu reacţie acidă, administratrea amendamentelor cu calciu pentru

corectarea reacţiei are efect pozitiv asupra producţiei de seminţe şi a conţinutului acestora în

ulei.

Lucrările solului. Arătura se va efectua imediat după eliberarea terenului la

adâncimea de 20-25 cm, în agregat cu grapa stelată. În situaţia când solul este uscat şi arătura

nu poate fi efectuată fără a scoate bolovani, se impune prelucrarea solului cu grapa cu discuri

în agregat cu grapa cu colţi reglabili, urmând ca aratura să se realizeze după prima ploaie.

Până la semănat arătura se menţine curată de buruieni, mărunţită şi afânată prin lucrări cu

grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi.

Ultima lucrare se execută cu combinatorul la adăncimea de semănat. Dacă terenul

este prea afânat se tăvălugeşte înainte de semănat, pentru a asigura încorporarea seminţei la

adâncimea optimă. La data semănatului terenul trebuie să fie bine marunţit şi aşezat.

Sămânţa şi semănatul. Sămânţa trebuie să provină din anul însămânţării (prin

învechire îşi pierde germinaţia), să provină din culturi certificate, din categorii biologice

superioare, şi să aibă puritatea minimă de 97% şi germinaţia minimă de 85%.

Sămânţa se tratează cu produse acceptate în sistemul de agricultură ecologică.

Perioada de semănat în sudul ţării este 5-15 septembrie, iar pentru estul, vestul şi

nordul ţării este 1-10 septembrie. Atât semănatul mai devreme cât şi cel întârziat fac ca

plantele să nu reziste bine peste iarnă, iar producţia scade. În primul caz, plantele intră în

iarnă cu o masă vegetativă prea viguroasă, iar în al doilea caz are loc o dezvoltare slabă a

plantelor până la venirea sezonului rece. Soiurile de primăvară se seamănă timpuriu, în prima

urgenţă, imediat după ce se poate intra în câmp, deoarece rapiţa germinează la 2-3°C.

Densimea optimă de semănat la noi în ţară este de 100-150 boabe germinabile/m2,

pentru a asigura 80-120 plante recoltabile/m2. Ţările mari cultivatoare din Europa utilizează

desimi la recoltare cuprinse între 50-80 plante/m2 (Soltner, 1990).

Cantitatea de sămânţă este de 6-10 kg/ha, în funcţie de umiditatea solului şi

calitatea patului germinativ. În Germania se utilizează pentru semănat cantităţi de sămânţă de

numai 3,5-4 kg/ha datorită soiurilor cu grad mare de ramificare şi condiţiilor climatice

specifice care favorizează acest lucru.

Semănatul se realizează cu semănătorile pentru cereale (SUP-21, SUP-29, SUP-48)

la distanţa între rânduri de 12,5 cm şi la adâncimea de 2-3cm.


163

Lucrările de îngrijire. Pentru ca seminţele să ajungă cât mai bine în contact cu

solul şi a favoriza o răsărire rapidă şi uniformă, imediat după semănat se face tăvălugirea.

Dăunătorii şi buruienile în sistemul de agricultură ecologică, se combat prin

cultivarea celor mai rezistente soiuri, prin asolamente corespunzătoare, procedee mecanice şi

fizice, protejarea entomofaunei utile etc.

O bună polenizare se realizeză amplasând câte două colonii de albine pe hectar, prin

acesta se scurtează perioada de înflorire şi fecundare a plantelor, se unformizează maturizarea

şi aduce sporuri de producţie.

Irigarea este necesară în sudul ţării. Se aplică o udare în toamnă cu 300-400 m3

apă/ha, pentru stimularea răsăririi plantelor şi a formării rozetei de bază până la intrarea în

iarnă. Primavăra sunt necesare udări la începutul legării primelor silicve cu 400-500 m3/ha şi

la încheierea înfloritului cu 500-600 m3/ha. Udările târzii favorizează căderea plantelor şi

atacul de afide.

Recoltarea şi păstrarea recoltei. Recoltarea este dificilă din cauza scuturării uşoare

a seminţelor. Se execută mecanizat, în două faze, sau direct cu combina de cereale.

Recoltarea în două faze se execută când plantele au culoare galbenă, iar seminţele au

început să se brunifice şi au umiditatea, de 25-30%. Taierea plantelor se realizează cu

vindroverul, la 68 "mirişte" înaltă de 20-25 cm. După câteva zile, în care seminţele îşi

desăvârşesc maturitatea şi umiditatea scade la 12-14%, plantele se treieră din mers cu

combina.

Recoltarea directă cu combina va fi efectuată la 5-7 zile după aplicarea unui desicant

(dacă este acceptat în sistemul de agricultură ecologică), în faza când silicvelele au devenit

galbene liliachii şi a început colorarea seminţelor. În momentul declanşării recoltatului,

umiditatea seminţelor trebuie să fie în jur de 16%. Lucrarea se execută seara, dimineaţa şi în

cursul nopţii. Seminţele sunt imediat precurăţite şi uscate la umiditatea de 9-10%

Producţiile obţinute sunt cuprinse între 1.500-3.000 kg/ha. Producţia medie de rapiţă

în Europa, în ultimii ani, a fost în jur de 2.800 kg/ha. Raportul între producţia de seminţe şi

paie este de 1:1,5-2,0.

12.3.2.4. CÂNEPA

Locul în asolament. Cânepa este una din plantele care se autosuportă putându-se

cultiva dupa ea însăşi. În ultimul timp se recomandă includerea cânepii în rotaţie şi cultivarea

pe acelaşi teren numai după 3-5 ani, pentru a preveni atacul de boli (putregaiul alb, pătarea

frunzelor, septorioza), dăunători (molia cânepii, puricele cânepii, sfredelitorul porumbului

etc.), lupoaie şi buruieni specifice. În monocultură se înmulţesc bolile, dăunătorii (molia şi


164

puricii cânepii) și lupoaia, care reduc mult producţia. În zone cu infestare masivă cu lupoaie,

nu se recomandă pe acelaşi loc decât dupa 7-8 ani. Aceeaşi rocomandare şi în cazul infestării

lanurilor cu molia cânepii (Grapholitha delineana), mai frecvent dupa grâu şi borceaguri.

Pentru a realiza producţii mari, la nivelul cerinţelor actuale, cânepa trebuie să fie

inclusă înmrotaţie după: lucernă, trifoi, ierburi perene, mazăre, fasole, soia sau rapiţă. S-au

obţinut rezultate bune şi după cereale păioase, borceag masă verde, precum şi după culturile

gunoite de cartof şi sfeclă, recoltate devreme.

Cânepa de fuior este o bună premergătoare pentru orice plantă. După ea merg bine

sfecla de zahăr şi furajeră, tutunul, dovlecii şi chiar cerealele de toamnă (N. Săulescu, 1965).

Cânepa de fuior părăseşte terenul devreme, lasă solul curat de buruieni (le înăbuşă) şi cu o

stare de fertilitate bună.

Gunoiul de grajd a dat rezultate bune pe diverse tipuri de sol, mărind producţia de

tulpini şi de fibre, dupa cum reiese din numeroase cercetări mai vechi întreprinse în ţara

noastră. Şi cercetările ulterioare au evidenţial rolul gunoiului de grajd, asociat cu doze medii

de azot şi fosfor, la aceasta cultură (I. Lungu, 1974 etc.). Sporurile de producţie, la actualele

soiuri, prin aplicarea gunoiului sunt de 40-100% pe podzoluri, 15-60% pe soluri brune de

pădure şi de 17-80% pe cernoziomuri degradate, ciocolatii şi freatic umede. Doze prea mari

de gunoi de grajd aplicate direct cânepii depreciază (20-30%) calitatea fibrelor (N. Ceapoiu,

1958). Se recomandă fie aplicarea gunoiului de grajd în doze mai mari (40 t/ha) plantei

premergătoare, fie direct cânepii în doze mai mici (20 t/ha în zone mai secetoase şi 25-30 t/ha

în zone mai umede).

Lucrările solului. Cânepa este pretenţioasă la lucrările solului. Arătura adânca (25-

30 cm) se execută imediat dupa eliberarea terenului de planta premergătoare. Arăturile

executate vara, se mentin curate de buruieni până toamna, prin lucrări cu grapa cu discuri.

Arăturile după plante recoltate târziu sunt precedate de un discuit, iar după plug se va ataşa o

grapă stelată sau cu colţi pentru a mărunţi şi aşeza solul. Primavara, patul germinativ se

pregăteşte la adâncimea de 5-6 cm cu combinatorul. Patul germinativ trebuie să fie mărunţit,

afânat şi cu o bună umiditate, să asigure condiţii pentru germinaţie şi răsărire uniformă.

Sămânţa şi semănatul. Sămânţa trebuie să aparţină soiului zonat, să aibă puritatea

peste 96%, capacitatea germinativă peste 85%, iar MMB minim 22 g la cânepa sudică şi 18 g

la cea nordica. Ea trebuie să fie din recolta anului anterior, matură, cu culoare şi luciu

caracteristic, lipsită de lupoaie (Orobanche ramosa L.).

Cânepa se însămânţează când în sol (la 5-7 cm) se realizează 7-8°C, cu tendinţa de

încălzire. Cu fiecare zi întârziere scade producţia cu 1-2% (N. Său1escu, 1965).


165

Densitatea de semănat la actualele soiuri este de 400-450 boabe germinabile la m2

indiferent de nivelul de fertilizare (O. Segărceanu şi colab., 1981). Cânepa de fuior se

seamănă în rânduri apropiate, la 12,5 cm cu SUP-21 sau SUP-48.

Adâncimea de semănat este de 3-6 cm, limita maximă pe solurile 78 uşoare şi

uscate, iar cea minimă pe solurile mai grele şi umede.

Cantitatea de sămânţă la hectar, în funcţie de desime şi valoarea culturală, este de

85-95 kg, în condiţii optime de însămânţare.

Lucrările de îngrijire. Imediat după semănat (sau chiar în aceeaşi zi cu semanatul)

se recomandă să se treacă cu grapa lănţată pe direcţia rândurilor. Pentru a se reailza un

contact mai bun al seminţelor cu solul şi a favoriza o răsărire mai rapidă şi uniformă, mai ales

în solurile prea afânate sau în anii secetoşi, se va tasa solul cu un tăvălug neted uşor. Dacă se

formează crustă, în urma ploilor, până la răsărirea plantelor se trece cu tăvălug inelar.

Cânepa luptă bine cu buruienile, datorită creşterii rapide, a desimii culturii şi

înălţimii plantelor. Pericolul îmburuienării apare în anii când condiţiile de creştere pentru

plantele de cânepă sunt nefavorabile (primăveri secetoase urmate de perioade reci) şi în soluri

foarte infestate cu buruieni. În condiţii nefavorabile, buruienile (rapiţa, pălămida etc.) pot

îmburuiena culturile. Pentru a preveni îmburuienarea culturilor de cânepă, trebuie să se facă

lucrările de pregătirea solului în bune condiţii. O atenţie deosebită trebuie să se acorde

pregătirii patului germinativ. Prin lucrările solului efectuate toamna şi primăvara, buruienile

răsărite se distrug. Înainte de semănat solul se lucrează cu mare atenţie pentru a distruge toatc

buruienile în curs de răsărire, dupa cum s-a mai aratat.

Recoltarea. Cânepa de fuior se recoltează la maturitatea tehnică, după ce plantele

mascule îşi scutură polenul şi încep să se îngălbenească. În această fază, atât de la plantele

mascule (mai înainteate în vegetaţie), cat şi de la cele femele, se obţine fibră de calitate bună,

rezistentă, elastică şi fină. Dacă se recoltează mai devreme, fibrele de la plantele femele sunt

nemature, iar dacă se întărzie, plantele mascule se lignifica, fibrele devin aspre şi

nerezistente.

Cânepa nu se recoltează prin smulgere, ci prin tăierea plantelor de la suprafaţa

solului (4-6 cm); manual (cu cutite speciale sau seceri) sau mecanic.

La noi în (ţară s-a adoptat maşina JSK-2,1, tractată şi acţionată de la priza de putere

a tractorului U-650 M, executând tăierea şi aşezarea tulpinilor pentru uscare naturală

(adunarea şi legarea în snopi se face manual), având capacitatea de lucru 2,5-3,5 ha/schimb

(E. Morarescu, 1981).


166

În prezent se foloseşte maşina românească de recoltat cănepă MRC-2,4 (omologată

în 1976), purtată în faţa tractorului U-650 M, care taie şi lasă tulpinile în brazdă subţire pe sol

(productivitatea cca. 6-7 ha/schimb).

Producţia de cânepă de fuior variază în limite foarte largi. La noi în ţară se obţin

producţii de 50-60 q/ha tulpini uscate. Dupa cum s-a arătat, cu actualele soiuri şi tehnologiile

moderne recomandate, se pot obţine 100-150 q/ha., tulpini uscate, revenind 25-30 q/ha fibre.

12.4 ORGANISME ABILITATE PENTRU INSPECȚIE ȘI CERTIFICARE

În România, controlul şi certificarea produselor ecologice este asigurată în prezent

de organisme de inspecţie şi certificare private. Acestea sunt aprobate de Ministerul

Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pe baza criteriilor de independenţă, imparţialitate şi

competenţă stabilite în Ordinul nr. 181/2012 pentru aprobarea Regulilor privind organizarea

sistemului de inspecţie şi certificare, de aprobare a organismelor de inspecţie şi certificare şi

de supraveghere a activităţii organismelor de control. Aprobarea de către M.A.D.R a

organismelor de inspcţie şi certificare este precedată, în mod obligatoriu, de acreditarea

acestora, în conformitate cu norma europeană EN ISO 45011:1998, emisă de un organism

abilitat în acest scop.

La începutul anului 2008, în România erau înregistrate 14 organisme de inspecţie şi

certificare, dintre care numai „ECOINSPECT” este originar din România. Orice operator care

produce, prepară sau importă bunuri produse conform metodelor ecologice trebuie să

informeze autoritatea competentă din statul membru în care îşi desfăşoară activitatea, despre

activitatea sa.

Organismul de inspecţie şi certificare solicită producătorului să facă o descriere

completă a unităţii de producţie, să identifice spaţiile de depozitare, zonele de recoltare,

precum şi spaţiile de ambalare. Odată ce acest raport a fost efectuat, producătorul trebuie să

anunţe Organismul de inspecţie şi certificare asupra programului său anual de producţie.

Sistemul de certificare constă în audit şi aprobarea procesului de gestionare a producţiei pus

în aplicare de către operatorul care doreşte să obţină produse ecologice, urmate de

monitorizarea permanentă a conformităţii procesului de producţie şi analizarea probelor luate,

atât din producţie / prelucrare sau de la piaţă.

Certificarea – cadru, prin evaluare iniţială şi monitorizare ulterioară, are rolul de a

oferi clienţilor o asigurare independentă şi demnă de încredere, prin certificarea producţiilor

conform cerinţelor legislaţiei actuale cu privire la produsele din fermele ecologice.

Activitatea organismelor de inspecţie şi certificare este finanţată prin taxele de inspecţie pe

http://www.madr.ro/ro/agricultura-ecologica/organisme-de-inspectie-si-certificare.html

http://old.madr.ro/pages/arhiva_legislativa/ordin-181-din-16-august-2012.pdf


167

care operatorii trebuie să le plătească. Valoarea acestor taxe este în funcţie de dimensiunea şi

tipul afacerii, precum şi de numărul de specializări ale unităţii de producţie. În toate cazurile,

această taxă asigură acoperirea costurilor pentru activităţile de inspecţie şi certificare.

În urma controalelor efectuate de organismele de inspecţie şi certificare,

operatorii care au respectat regulile de producţie vor primi certificatul de produs ecologic şi

îşi vor putea eticheta produsele cu menţiunea ,,ecologic”. Pe eticheta aplicată unui produs

ecologic sunt obligatorii următoarele menţiuni: referire la producţia ecologică, siglele,

numele şi codul organismului de inspecţie şi certificare care a efectuat inspecţia şi a eliberat

certificatul de produs ecologic.

În cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului

Timișoara a fost înființată Platforma de formare și cercetare interdisciplinară: „Agricultura

ecologică, durabilă şi siguranţa alimentară”, care funcționează cu laboratoare autorizate

(laboratorul microbiologia alimentelor şi a hranei pentru animale, laboratorul analize fizico-

chimice alimente şi hrană pentru animale, laboratorul control reziduuri) și laboratoare pentru

cercetare și atestare (laborator de cercetări fizico - chimice, laborator pentru punerea în

evidenţă a organismelor modificate genetic, laborator de examene microbiologice asupra

produselor agroalimentare. În cadrul acestor laboratoare se efectuează examene fizico-

chimice, microbiologice şi de punere în evidenţă a organismelor modificate genetic, în acord

cu standardele internaţionale, la solicitarea operatorilor din agricultura ecologică, precum şi

prestări de servicii şi consultanţă pentru agricultura durabilă (contact: tel./fax: 0256 277459,

email: [email protected]).

În registre ale agenților economici din agricultura ecologică pot fi identificați

operatorii din domeniu. Lista cu operatorii certificați în agricultura ecologică sunt publicate și

pe pagina web a M.A.D.R..

Lista organismelor de inspecție şi certificare aprobate de M.A.D.R. (Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale) pentru efectuarea inspecţiei şi certificării produselor

agroalimentare ecologice pe teritoriul României (pentru actualizare se recomandă consultarea

paginii web a M.A.D.R.) :

BCS ÖKO-GARANTIE ROMÂNIA S.R.L

Strada Nicolae Balcescu nr.19, 907195, localitatea Mihail Kogalniceanu, județul Constanta

Tel: +4 0241 258106, Fax: +4 0241 258106

E-mail: [email protected], Website: www.bcs-oeko.ro

http://platforma.usab-tm.ro/Laboratoare_files/Page548.htm




http://platforma.usab-tm.ro/Laboratoare.htm





mailto:%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20var%20prefix%20=%20%27ma%27%20+%20%27il%27%20+%20%27to%27;%20var%20path%20=%20%27hr%27%20+%20%27ef%27%20+%20%27=%27;%20var%20addy46203%20=%20%27office%27%20+%20%27@%27;%20addy46203%20=%20addy46203%20+%20%27bcs-oeko%27%20+%20%27.%27%20+%20%27ro%27;%20document.write%28%27%3Ca%20%27%20+%20path%20+%20%27%5C%27%27%20+%20prefix%20+%20%27:%27%20+%20addy46203%20+%20%27%5C%27%3E%27%29;%20document.write%28addy46203%29;%20document.write%28%27%3C%5C/a%3E%27%29;%20//--%3E%5Cn%20%3C/script%3E%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3Cspan%20style=%5C%27display:%20none;%5C%27%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3EAceast%C4%83%20adres%C4%83%20de%20email%20este%20protejat%C4%83%20contra%20spambots.%20Trebuie%20s%C4%83%20activa%C8%9Bi%20JavaScript%20pentru%20a%20o%20vedea.%20%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3C/%27%29;%20document.write%28%27span%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3E

mailto:[email protected]

http://www.bcs-oeko.ro/


168

S.C CERT ORGANIC S.R.L

Strada Lucrețiu Pătrășcanu nr. 2, sc. B, et. P, 600204, localitatea Bacău, judeţul Bacău

Tel: +4 0334 101217, Fax: +4 0334 101218

e-mail: [email protected], Website: www.certorganic.ro

S.C ICEA ROMANIA S.R.L

Strada Calea Bucureşti nr. 2, Localitatea Murfatlar, județul Constanța

Tel: +4 0241 230015; 0735516196, Fax: +4 0241 230015

E-mail: [email protected], Website: www.icearomania.ro

S.C ECOCERT S.R.L

Strada Ing. Zablovschi, nr. 80, sector 1, 011312, Bucureşti

Tel: +4 021 3212077, Fax: +4 021 3212058

E-mail: [email protected], Website: www.ecocert.com

S.C. ECOINSPECT S.R.L.

Strada Ciocârliei, nr.6, et. II, ap.9, 400619, localitatea Cluj-Napoca, județul Cluj

Tel/Fax: 0264 - 432 088, Tel.: 0364 730 839; 0751 - 044 075

E- mail: [email protected], [email protected]

Website: www.ecoinspect.ro

BIOS S.R.L ITALIA - SUCURSALA ROMÂNIA

Strada Calea Victoriei, nr. 95, ap. 20, sector 1, 010458, Bucureşti

Tel/Fax: +4 021 327 00 05, Tel: +4 0757 425 586

E-mail: [email protected], Website: www.certbios.ro

LACÓN PRIVATE INSTITUTE FOR QUALITY ASSURANCE AND

CERTIFICATION OF ORGANICALLY PRODUCED FOODSTUFFS SRL,

GERMANIA - SUCURSALA BUCUREŞTI

Strada Stânjeneilor, nr.1, bl. 54, sc В, ap. 57, sc. B, sector 4, 060801, Bucureşti

Tel: +4 0246259040; +4 0724248435, Fax: + 0246259040

e-mail: [email protected], Website: www.lacon-institut.com

CERES HAPPURG GMBH - SUCURSALA IERNUT ROMÂNIA

Strada 1 Decembrie 1918, bl. 3, scara A, ap.5, 545100, localitatea Iernut, judeţul Mureş

Tel: +4 0740591529, Fax: 0364 105086

e-mail: [email protected], Website: www.ceres-cert.com

AGRECO R .F. GÖDERZ GMBH GERMANIA - SUCURSALA

ROMÂNIA

Strada Măgurii, nr.4, bloc 33, sc. C, ap.16, 100473, localitatea Ploieşti, județul Prahova

mailto:%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20var%20prefix%20=%20%27ma%27%20+%20%27il%27%20+%20%27to%27;%20var%20path%20=%20%27hr%27%20+%20%27ef%27%20+%20%27=%27;%20var%20addy71239%20=%20%27office%27%20+%20%27@%27;%20addy71239%20=%20addy71239%20+%20%27certorganic%27%20+%20%27.%27%20+%20%27ro%27;%20document.write%28%27%3Ca%20%27%20+%20path%20+%20%27%5C%27%27%20+%20prefix%20+%20%27:%27%20+%20addy71239%20+%20%27%5C%27%3E%27%29;%20document.write%28addy71239%29;%20document.write%28%27%3C%5C/a%3E%27%29;%20//--%3E%5Cn%20%3C/script%3E%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3Cspan%20style=%5C%27display:%20none;%5C%27%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3EAceast%C4%83%20adres%C4%83%20de%20email%20este%20protejat%C4%83%20contra%20spambots.%20Trebuie%20s%C4%83%20activa%C8%9Bi%20JavaScript%20pentru%20a%20o%20vedea.%20%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3C/%27%29;%20document.write%28%27span%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3E


http://www.certorganic.ro/

mailto:%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20var%20prefix%20=%20%27ma%27%20+%20%27il%27%20+%20%27to%27;%20var%20path%20=%20%27hr%27%20+%20%27ef%27%20+%20%27=%27;%20var%20addy51707%20=%20%27icearomania%27%20+%20%27@%27;%20addy51707%20=%20addy51707%20+%20%27yahoo%27%20+%20%27.%27%20+%20%27com%27;%20document.write%28%27%3Ca%20%27%20+%20path%20+%20%27%5C%27%27%20+%20prefix%20+%20%27:%27%20+%20addy51707%20+%20%27%5C%27%3E%27%29;%20document.write%28addy51707%29;%20document.write%28%27%3C%5C/a%3E%27%29;%20//--%3E%5Cn%20%3C/script%3E%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3Cspan%20style=%5C%27display:%20none;%5C%27%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3EAceast%C4%83%20adres%C4%83%20de%20email%20este%20protejat%C4%83%20contra%20spambots.%20Trebuie%20s%C4%83%20activa%C8%9Bi%20JavaScript%20pentru%20a%20o%20vedea.%20%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3C/%27%29;%20document.write%28%27span%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3E


http://www.icearomania.ro/

mailto:%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20var%20prefix%20=%20%27ma%27%20+%20%27il%27%20+%20%27to%27;%20var%20path%20=%20%27hr%27%20+%20%27ef%27%20+%20%27=%27;%20var%20addy14362%20=%20%27office.romania%27%20+%20%27@%27;%20addy14362%20=%20addy14362%20+%20%27ecocert%27%20+%20%27.%27%20+%20%27com%27;%20document.write%28%27%3Ca%20%27%20+%20path%20+%20%27%5C%27%27%20+%20prefix%20+%20%27:%27%20+%20addy14362%20+%20%27%5C%27%3E%27%29;%20document.write%28addy14362%29;%20document.write%28%27%3C%5C/a%3E%27%29;%20//--%3E%5Cn%20%3C/script%3E%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3Cspan%20style=%5C%27display:%20none;%5C%27%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3EAceast%C4%83%20adres%C4%83%20de%20email%20este%20protejat%C4%83%20contra%20spambots.%20Trebuie%20s%C4%83%20activa%C8%9Bi%20JavaScript%20pentru%20a%20o%20vedea.%20%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3C/%27%29;%20document.write%28%27span%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3E


http://www.ecocert.com/

mailto:%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20var%20prefix%20=%20%27ma%27%20+%20%27il%27%20+%20%27to%27;%20var%20path%20=%20%27hr%27%20+%20%27ef%27%20+%20%27=%27;%20var%20addy71772%20=%20%27ecoinspect%27%20+%20%27@%27;%20addy71772%20=%20addy71772%20+%20%27ecoinspect%27%20+%20%27.%27%20+%20%27ro%27;%20document.write%28%27%3Ca%20%27%20+%20path%20+%20%27%5C%27%27%20+%20prefix%20+%20%27:%27%20+%20addy71772%20+%20%27%5C%27%3E%27%29;%20document.write%28addy71772%29;%20document.write%28%27%3C%5C/a%3E%27%29;%20//--%3E%5Cn%20%3C/script%3E%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3Cspan%20style=%5C%27display:%20none;%5C%27%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3EAceast%C4%83%20adres%C4%83%20de%20email%20este%20protejat%C4%83%20contra%20spambots.%20Trebuie%20s%C4%83%20activa%C8%9Bi%20JavaScript%20pentru%20a%20o%20vedea.%20%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3C/%27%29;%20document.write%28%27span%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3E


mailto:%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20var%20prefix%20=%20%27ma%27%20+%20%27il%27%20+%20%27to%27;%20var%20path%20=%20%27hr%27%20+%20%27ef%27%20+%20%27=%27;%20var%20addy40094%20=%20%27ecoinspect%27%20+%20%27@%27;%20addy40094%20=%20addy40094%20+%20%27gmail%27%20+%20%27.%27%20+%20%27com%27;%20document.write%28%27%3Ca%20%27%20+%20path%20+%20%27%5C%27%27%20+%20prefix%20+%20%27:%27%20+%20addy40094%20+%20%27%5C%27%3E%27%29;%20document.write%28addy40094%29;%20document.write%28%27%3C%5C/a%3E%27%29;%20//--%3E%5Cn%20%3C/script%3E%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3Cspan%20style=%5C%27display:%20none;%5C%27%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3EAceast%C4%83%20adres%C4%83%20de%20email%20este%20protejat%C4%83%20contra%20spambots.%20Trebuie%20s%C4%83%20activa%C8%9Bi%20JavaScript%20pentru%20a%20o%20vedea.%20%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3C/%27%29;%20document.write%28%27span%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3E


http://www.ecoinspect.ro/

mailto:%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20var%20prefix%20=%20%27ma%27%20+%20%27il%27%20+%20%27to%27;%20var%20path%20=%20%27hr%27%20+%20%27ef%27%20+%20%27=%27;%20var%20addy67360%20=%20%27info%27%20+%20%27@%27;%20addy67360%20=%20addy67360%20+%20%27certbios%27%20+%20%27.%27%20+%20%27it%27;%20document.write%28%27%3Ca%20%27%20+%20path%20+%20%27%5C%27%27%20+%20prefix%20+%20%27:%27%20+%20addy67360%20+%20%27%5C%27%3E%27%29;%20document.write%28addy67360%29;%20document.write%28%27%3C%5C/a%3E%27%29;%20//--%3E%5Cn%20%3C/script%3E%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3Cspan%20style=%5C%27display:%20none;%5C%27%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3EAceast%C4%83%20adres%C4%83%20de%20email%20este%20protejat%C4%83%20contra%20spambots.%20Trebuie%20s%C4%83%20activa%C8%9Bi%20JavaScript%20pentru%20a%20o%20vedea.%20%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3C/%27%29;%20document.write%28%27span%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3E


http://www.certbios.ro/

mailto:%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20var%20prefix%20=%20%27ma%27%20+%20%27il%27%20+%20%27to%27;%20var%20path%20=%20%27hr%27%20+%20%27ef%27%20+%20%27=%27;%20var%20addy82056%20=%20%27maria.lacon%27%20+%20%27@%27;%20addy82056%20=%20addy82056%20+%20%27yahoo%27%20+%20%27.%27%20+%20%27com%27;%20document.write%28%27%3Ca%20%27%20+%20path%20+%20%27%5C%27%27%20+%20prefix%20+%20%27:%27%20+%20addy82056%20+%20%27%5C%27%3E%27%29;%20document.write%28addy82056%29;%20document.write%28%27%3C%5C/a%3E%27%29;%20//--%3E%5Cn%20%3C/script%3E%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3Cspan%20style=%5C%27display:%20none;%5C%27%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3EAceast%C4%83%20adres%C4%83%20de%20email%20este%20protejat%C4%83%20contra%20spambots.%20Trebuie%20s%C4%83%20activa%C8%9Bi%20JavaScript%20pentru%20a%20o%20vedea.%20%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3C/%27%29;%20document.write%28%27span%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3E


http://www.lacon-institut.com/

mailto:%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20var%20prefix%20=%20%27ma%27%20+%20%27il%27%20+%20%27to%27;%20var%20path%20=%20%27hr%27%20+%20%27ef%27%20+%20%27=%27;%20var%20addy18420%20=%20%27ameliarachita%27%20+%20%27@%27;%20addy18420%20=%20addy18420%20+%20%27yahoo%27%20+%20%27.%27%20+%20%27com%27;%20document.write%28%27%3Ca%20%27%20+%20path%20+%20%27%5C%27%27%20+%20prefix%20+%20%27:%27%20+%20addy18420%20+%20%27%5C%27%3E%27%29;%20document.write%28addy18420%29;%20document.write%28%27%3C%5C/a%3E%27%29;%20//--%3E%5Cn%20%3C/script%3E%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3Cspan%20style=%5C%27display:%20none;%5C%27%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3EAceast%C4%83%20adres%C4%83%20de%20email%20este%20protejat%C4%83%20contra%20spambots.%20Trebuie%20s%C4%83%20activa%C8%9Bi%20JavaScript%20pentru%20a%20o%20vedea.%20%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3C/%27%29;%20document.write%28%27span%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3E


http://www.ceres-cert.com/


169

Tel: +4 0769677577; +4 0721237518; + 4 0722561819, Fax: +4 0344814459

e-mail: [email protected], Website: www.agrecogmbh.de

BIOAGRICERT ITALIA SRL – SUCURSALA ROMÂNIA

Aleea Mihail Sadoveanu, nr. 4, bl. A1, Parter (Rond Agronomie), 700490, localitatea Iaşi,

județul Iași

Tel: +4 0745790276, Fax: +4 0332408467

e-mail: [email protected], Website: www.bioagricert.org


B-dul. Eroilor, nr.118, bl. D, sc.2, ap. 38, 077190, localitatea Voluntari, județul Ilfov

Tel: +4 0725521234, Fax: +4 0318171136

e-mail: [email protected], [email protected], Website: www.abgro.com

CERTROM SRL

București sector 5, Calea 13 Septembrie nr .231A, sc.1, etaj 14, ap.54.

Tel: +4 0214102589, Fax: +4 0214102588

e-mail: [email protected], Website: www.certrom.ro

S.C. ECOROISCERT SRL

Strada Vasile Stroescu nr.10, 700284, localitatea Iași, județul Iași

Tel: +4 0332730198, Fax: +4 0332730198

e-mail: [email protected], Website: www.ecoroiscert.ro

MIȘCAREA ROMÂNĂ PENTRU CALITATE

Strada Părului nr. 8, 200346, localitatea Craiova, județul Dolj

Tel: +4 0351451047, Fax: +4 0251545553

e-mail: [email protected], Website: www.mrco.ro

Prin instituții abilitate din cadrul M.A.D.R. pot fi acordate ajutoare specifice pentru

îmbunatățirea calității produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică; un exemplu

elocvent este reprezentat de plățile compensatorii pe suprafaţă pentru utilizatorii de terenuri

agricole, în special în cadrul măsurii 214, respectiv plăți de agro-mediu, acordate prin

A.P.I.A., Programul Național de Dezvoltare Rurală (plăţile directe pe suprafaţă– SAPS,

plăţile naţionale directe complementare – CNDP, plăţi pentru zone defavorizate – LFA).

mailto:%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20var%20prefix%20=%20%27ma%27%20+%20%27il%27%20+%20%27to%27;%20var%20path%20=%20%27hr%27%20+%20%27ef%27%20+%20%27=%27;%20var%20addy90227%20=%20%27info%27%20+%20%27@%27;%20addy90227%20=%20addy90227%20+%20%27agrecogmbh%27%20+%20%27.%27%20+%20%27de%27;%20document.write%28%27%3Ca%20%27%20+%20path%20+%20%27%5C%27%27%20+%20prefix%20+%20%27:%27%20+%20addy90227%20+%20%27%5C%27%3E%27%29;%20document.write%28addy90227%29;%20document.write%28%27%3C%5C/a%3E%27%29;%20//--%3E%5Cn%20%3C/script%3E%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3Cspan%20style=%5C%27display:%20none;%5C%27%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3EAceast%C4%83%20adres%C4%83%20de%20email%20este%20protejat%C4%83%20contra%20spambots.%20Trebuie%20s%C4%83%20activa%C8%9Bi%20JavaScript%20pentru%20a%20o%20vedea.%20%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3C/%27%29;%20document.write%28%27span%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3E


http://www.agrecogmbh.de/

mailto:%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20var%20prefix%20=%20%27ma%27%20+%20%27il%27%20+%20%27to%27;%20var%20path%20=%20%27hr%27%20+%20%27ef%27%20+%20%27=%27;%20var%20addy62993%20=%20%27romania%27%20+%20%27@%27;%20addy62993%20=%20addy62993%20+%20%27bioagricert%27%20+%20%27.%27%20+%20%27org%27;%20document.write%28%27%3Ca%20%27%20+%20path%20+%20%27%5C%27%27%20+%20prefix%20+%20%27:%27%20+%20addy62993%20+%20%27%5C%27%3E%27%29;%20document.write%28addy62993%29;%20document.write%28%27%3C%5C/a%3E%27%29;%20//--%3E%5Cn%20%3C/script%3E%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3Cspan%20style=%5C%27display:%20none;%5C%27%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3EAceast%C4%83%20adres%C4%83%20de%20email%20este%20protejat%C4%83%20contra%20spambots.%20Trebuie%20s%C4%83%20activa%C8%9Bi%20JavaScript%20pentru%20a%20o%20vedea.%20%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3C/%27%29;%20document.write%28%27span%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3E


http://www.bioagricert.org/

mailto:%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20var%20prefix%20=%20%27ma%27%20+%20%27il%27%20+%20%27to%27;%20var%20path%20=%20%27hr%27%20+%20%27ef%27%20+%20%27=%27;%20var%20addy42162%20=%20%27abgromania%27%20+%20%27@%27;%20addy42162%20=%20addy42162%20+%20%27gmail%27%20+%20%27.%27%20+%20%27com%27;%20document.write%28%27%3Ca%20%27%20+%20path%20+%20%27%5C%27%27%20+%20prefix%20+%20%27:%27%20+%20addy42162%20+%20%27%5C%27%3E%27%29;%20document.write%28addy42162%29;%20document.write%28%27%3C%5C/a%3E%27%29;%20//--%3E%5Cn%20%3C/script%3E%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3Cspan%20style=%5C%27display:%20none;%5C%27%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3EAceast%C4%83%20adres%C4%83%20de%20email%20este%20protejat%C4%83%20contra%20spambots.%20Trebuie%20s%C4%83%20activa%C8%9Bi%20JavaScript%20pentru%20a%20o%20vedea.%20%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3C/%27%29;%20document.write%28%27span%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3E


mailto:%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20var%20prefix%20=%20%27ma%27%20+%20%27il%27%20+%20%27to%27;%20var%20path%20=%20%27hr%27%20+%20%27ef%27%20+%20%27=%27;%20var%20addy42083%20=%20%27d.dragomir%27%20+%20%27@%27;%20addy42083%20=%20addy42083%20+%20%27abg%27%20+%20%27.%27%20+%20%27at%27;%20document.write%28%27%3Ca%20%27%20+%20path%20+%20%27%5C%27%27%20+%20prefix%20+%20%27:%27%20+%20addy42083%20+%20%27%5C%27%3E%27%29;%20document.write%28addy42083%29;%20document.write%28%27%3C%5C/a%3E%27%29;%20//--%3E%5Cn%20%3C/script%3E%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3Cspan%20style=%5C%27display:%20none;%5C%27%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3EAceast%C4%83%20adres%C4%83%20de%20email%20este%20protejat%C4%83%20contra%20spambots.%20Trebuie%20s%C4%83%20activa%C8%9Bi%20JavaScript%20pentru%20a%20o%20vedea.%20%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3C/%27%29;%20document.write%28%27span%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3E


http://www.abgro.com/

mailto:%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20var%20prefix%20=%20%27ma%27%20+%20%27il%27%20+%20%27to%27;%20var%20path%20=%20%27hr%27%20+%20%27ef%27%20+%20%27=%27;%20var%20addy69463%20=%20%27office%27%20+%20%27@%27;%20addy69463%20=%20addy69463%20+%20%27certrom%27%20+%20%27.%27%20+%20%27ro%27;%20document.write%28%27%3Ca%20%27%20+%20path%20+%20%27%5C%27%27%20+%20prefix%20+%20%27:%27%20+%20addy69463%20+%20%27%5C%27%3E%27%29;%20document.write%28addy69463%29;%20document.write%28%27%3C%5C/a%3E%27%29;%20//--%3E%5Cn%20%3C/script%3E%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3Cspan%20style=%5C%27display:%20none;%5C%27%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3EAceast%C4%83%20adres%C4%83%20de%20email%20este%20protejat%C4%83%20contra%20spambots.%20Trebuie%20s%C4%83%20activa%C8%9Bi%20JavaScript%20pentru%20a%20o%20vedea.%20%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3C/%27%29;%20document.write%28%27span%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3E


http://www.certrom.ro/

mailto:%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20var%20prefix%20=%20%27ma%27%20+%20%27il%27%20+%20%27to%27;%20var%20path%20=%20%27hr%27%20+%20%27ef%27%20+%20%27=%27;%20var%20addy8538%20=%20%27ecoroiscert%27%20+%20%27@%27;%20addy8538%20=%20addy8538%20+%20%27yahoo%27%20+%20%27.%27%20+%20%27com%27;%20document.write%28%27%3Ca%20%27%20+%20path%20+%20%27%5C%27%27%20+%20prefix%20+%20%27:%27%20+%20addy8538%20+%20%27%5C%27%3E%27%29;%20document.write%28addy8538%29;%20document.write%28%27%3C%5C/a%3E%27%29;%20//--%3E%5Cn%20%3C/script%3E%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3Cspan%20style=%5C%27display:%20none;%5C%27%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3EAceast%C4%83%20adres%C4%83%20de%20email%20este%20protejat%C4%83%20contra%20spambots.%20Trebuie%20s%C4%83%20activa%C8%9Bi%20JavaScript%20pentru%20a%20o%20vedea.%20%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3C/%27%29;%20document.write%28%27span%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3E


http://www.ecoroiscert.ro/

mailto:%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20var%20prefix%20=%20%27ma%27%20+%20%27il%27%20+%20%27to%27;%20var%20path%20=%20%27hr%27%20+%20%27ef%27%20+%20%27=%27;%20var%20addy80781%20=%20%27mrco%27%20+%20%27@%27;%20addy80781%20=%20addy80781%20+%20%27rdscv%27%20+%20%27.%27%20+%20%27ro%27;%20document.write%28%27%3Ca%20%27%20+%20path%20+%20%27%5C%27%27%20+%20prefix%20+%20%27:%27%20+%20addy80781%20+%20%27%5C%27%3E%27%29;%20document.write%28addy80781%29;%20document.write%28%27%3C%5C/a%3E%27%29;%20//--%3E%5Cn%20%3C/script%3E%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3Cspan%20style=%5C%27display:%20none;%5C%27%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3EAceast%C4%83%20adres%C4%83%20de%20email%20este%20protejat%C4%83%20contra%20spambots.%20Trebuie%20s%C4%83%20activa%C8%9Bi%20JavaScript%20pentru%20a%20o%20vedea.%20%3Cscript%20type=%27text/javascript%27%3E%20%3C%21--%20document.write%28%27%3C/%27%29;%20document.write%28%27span%3E%27%29;%20//--%3E%20%3C/script%3E


http://www.mrco.ro/

http://www.dreptonline.ro/legislatie/hg_590_2011_modificare_ajutoare_imbunatatire_calitatii_produselor_agricole_sectorul_agricultura_ecologica.php

http://www.dreptonline.ro/legislatie/hg_590_2011_modificare_ajutoare_imbunatatire_calitatii_produselor_agricole_sectorul_agricultura_ecologica.php


170

12.5 DOCUMENTE NECESARE CERTIFICĂRII

Toate documentele, începând cu urmărirea palmaresului până la organizarea internă

actuală, palmaresul câmpului pentru perioada de trei ani, suprafaţa sub diferite culturi, hărţile

gospodăriei agricole, sursa seminţelor sau materialului săditor, gestionarea fertilităţii,

gestionarea dăunătorilor /bolilor/ buruienilor, sistemul de evidenţă, sistemul de păstrare,

echipamentul, etc. Documentaţia este foarte importantă în procesul de certificare organică.

Inițierea certificării se face de către operatorul interesat care contactează unul din

organismele de inspecţie şi certificare și căruia i se pun la dispoziție informații referitoare la

procesul de certificare a produselor ecologice, precum și urmatoarele documente:

Cererea/chestionar de autoevaluare pentru certificarea produselor ecologice;

Proceduri ale organismului de inspecție și certificare respectiv privind “Tratarea

reclamațiilor și a apelurilor”;

Regulamentele europene aplicabile.

Cererea completată de operator este transmisă la organismul de inspecție și

certificare pentru evaluare și acceptare. În cazul acceptării cererii de către acesta se transmit

operatorului urmatoarele documente:

Contractul de certificare;

Proceduri ale organismului de inspecție și certificare privind “Utilizarea

certificatelor și a marcajului de conformitate” și “Catalogul de sancțiuni “.

În urma acceptării documentației care a fost transmisă organismului de inspecție și

certificare, operatorul returnează acestuia urmatoarele documentele:

Contractul de certificare, semnat;

Fisă de înregistrare a operatorului (DADR), completată conform cerințelor

Autorității Competente (MADR);

Documente suplimentare specifice activității operatorului (după caz, documentele

Sistemului de Management; Copie de pe Certificatul de înmatriculare - în cazul societăților

comerciale, a persoanelor fizice autorizate, a asociațiilor familiale; Copie de pe statutul

legal/actul constitutiv, precum și alte documente care au ca scop clarificarea situației

specifice de aplicație a operatorului, cum ar fi: acte de proprietate (titlu de proprietate sau

contracte, care să justifice utilizarea suprafețelor de teren declarate) și dup caz autorizaţii

necesare, specifice domeniului de activitate;cartografiera terenului (imaginea cadastrală).

http://www.madr.ro/ro/agricultura-ecologica/organisme-de-inspectie-si-certificare.html


171

12.6 CONDIȚII DE VALORIFICARE A PRODUSELOR ECOLOGICE

Preţul scăzut al produselor agricole şi costurile mari de distribuţie, inclusiv în

agricultura ecologică, determină fermierii să caute noi soluţii pentru menţinerea viabilităţii lor

economice. Ca şi în cazul agriculturii convenţionale, la producător ajunge doar o mică parte a

preţului final al unui produs ecologic plătit de consumator. Cea mai mare parte a preţului unui

produs agricol şi alimentar este încasată de negustor şi comerciantul cu amănuntul. În acest

context, contactul direct dintre consumator şi producător (fermier) reprezintă un avantaj

considerabil pentru ambele părţi, în ceea ce priveşte preţul, schimbul reciproc de cunoştinţe şi

îmbunătăţirea nivelului cultural. Crearea acestei perspective este un pas esenţial pentru

dezvoltarea agriculturii ecologice ca o agricultură inovativă şi model de sustenabilitate.

Participarea la târguri este esenţială pentru fermierii şi ceilalţi producători de bunuri

ecologice, deoarece aceştia au posibilitatea să-şi expună produsele şi să încheie contracte şi

alte acorduri comerciale.

Producătorii de bunuri agricole şi alimentare ecologice trebuie să opteze, de obicei,

pentru magazinele mixte (conventionale/ecologice), datorită lipsei de magazine specializate

în agricultura ecologică.

Despre comercializarea produselor ecologice se discută de mult timp. La început, s-a

discutat dacă a fost bună introducerea alimentelor ecologice în supermarket-uril. Astazi, cea

mai mare parte a discuţiilor au ca subiect pieţele locale, cantinele publice (din şcoli, spitale

etc.) şi târgurile.

Comercializarea directă si pieţele fermierilor sunt foarte importante în zonele rurale,

în special în asociere cu agroecoturismul şi restaurantele locale. Pieţele de desfacere cu

amănuntul, pot valorifica mai multe produse decat magazinele cu hrană sănătoasă şi

ecologică şi reprezintă un punct important de contact pentru mulţi consumatori cu produsele

ecologice. Unele supermarket-uri au, de asemenea, iniţiative de sprijin pentru creşterea

consumului de produse ecologice. Numărul supermarket-urilor ecologice continuă să crească.

Cu toate acestea unii consumatori preferă alte pieţe de desfacere, pentru un contact mai

apropiat cu producătorii şi scurtarea canalelor de comercializare (cu mai multe avantaje şi

pentru fermier).

A crescut şi cererea în sectorul de catering şi servicii alimentare: restaurante,

cafenele şi baruri care servesc alimente ecologice. De asemenea, guvernele naţionale

încurajează folosirea alimentelor ecologice în instituţiile publice şi un număr tot mai mare de

şcoli au în meniurile lor ingrediente ecologice.


172

Furnizarea alimentelor ecologice este o activitate specifică impusă de consumator,

consumatorii de alimente ecologice obisnuiti cerând mai multă transparenţă şi corectitudine

cu privire la toate verigile lanţului de distribuţie.

Trasabilitatea şi transparenţa sunt instrumente de marketing fundamentale pentru

producţiile ecologice. În U.E., conform Regulamentul 178/2002, începând cu 01 ianuarie

2005, trasabilitatea sistemului alimentar este obligatorie. Comercializarea produsului

agroindustrial „urmărit” se caracterizează prin furnizarea informaţiilor obţinute în timpul

studiilor de trasabilitate, comunicarea eficientă a datelor trasabilităţii şi orice altă informaţie

cu privire la produs la un cost scazut. Astfel, toate informaţiile culese de producător sunt

disponibile şi pentru consumator, şi, eventual, ditribuitor. Toate acestea, sporesc valoarea

adaugată a produsului final şi permit deschiderea de noi perspective în comercializare.

Potenţialele sunt enorme, având în vedere imaginea şi valoarea transparenţei

complete şi de documentare a produsului.

Instrumentele tehnologice folosite pentru fructificarea serviciului se pot baza pe

folosirea unui portal de navigare pe internet printr-un sistem de căutare capabil să informeze

consumatorii punându-i în gardă cu privire la produsele pe care sunt pe cale să le cumpere. În

esenţă, acestea dau consumatorului percepţia intrării virtuale în interiorul fermei, aruncând o

privire asupra celui ce a realizat produsul pe care îl va pune pe masă.

În agricultura traditională, înaintea industrializării, încrederea consumatorului s-a

bazat pe contactul direct dintre producator şi consumator. Când cumpăra alimente, un orăşean

ştia de unde provin şi adesea cine le-a produs. Globalizarea pieţei alimentare, a produs o

distanţare fizică şi mentală între producători şi consumatori şi a creat o stare de îngrijorare

printre consumatori. Această distanţă poate fi compensată prin instrumentele trasabilităţii. De

asemenea, comerţul s-a schimbat mult de-a lungul anilor.

Secolul XX a fost caracterizat de succesul producţiilor mari, cu scopul vânzării

aceluiaşi produs la cât mai mulţi consumatori posibili. Noul secol este al produselor

particularizate, individualizate „doar pentru tine”, care pot fi produse in cantitati mari şi mai

mai ieftin, dar în versiune individuală şi cu ajutorul noilor tehnologii.

Tendinţa actuală este de comercializare „unul la unul” care are ca scop vânzarea

unui lot variat de produse unui singur consumator, unei singure familii. Folosirea internetului

devine un procedeu general pentru contactul dintre partenerii de afaceri (B & B = bussines to

busines), în achiziţii şi logistică. Astfel, siguranţa pieţei constă în personalizarea

(particularizarea în masă şi preţuri dinamice) produselor si serviciilor. Scopul este să satisfacă

cerinţele individuale, la preţuri individuale scăzute, determinate de avantajele productiei in


173

masa (ex. E-commerce). Rezultatul acestei pieţe alternative constă în reducerea preţurilor

pentru consumatori şi creşterea câştigului pentru fermieri. De asemenea, aceasta dă

consumatorilor posibilitatea de a şti unde şi cum au fost obţinute produsele. Între formele de

comercializare directă şi vânzarea spre o piaţă anonimă, există însă o diferenţă calitativă

clară. Contactul direct cu consumatorii are o mare valoare, iar consumatorii care cumpară

direct de la fermier capătă o legătură mai puternică cu pământul, sunt mai atenţi şi înteleg mai

bine sistemul agricol.

Miscarea de agricultură ecologică din toată lumea demonstrează un interes crescut

pentru toate procedeele de vânzare directă. De asemenea, se fac experimentări în ţări, atât în

curs de dezvoltare, cât si dezvoltate, în unele cazuri cu sprijin guvernamental, iar IFOAM

sprijină vânzarea directă prin elaborarea de instrumente şi schimburi de experienţă.


174

BIBLIOGRAFIE

1. BANDICI, G.E., BORZA Ioana, ARDELEAN Ileana, 2007, Ecoagricultura, Ed.

Universității din Oradea.

2. BĂLĂȘCUȚĂ, N., 2000, Situația actuală a dezvoltării agriculturii biologice în Europa, cu

deosebire în Germania și Elveția, Hortinform 4-92.

3. DROCAŞ, I. şi col., 1999, Reglarea maşinilor agricole de lucrat solul, semănat, plantat,

fertilizat şi protecţia plantelor, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca.

4. DUDA, M., MOLDOVAN, G., 2008, Condiţionarea şi păstrarea produselor agricole, Ed.

Academic Press, Cluj-Napoca.

5. FIŢIU A., 2003, Ghidul legumicultorului în agricultura ecologică, Editura Risoprint, Cluj-

Napoca.

6. GÂDEA Ştefania, PUIA Carmen, PORCA Monica, FIŢIU, A., VÂTCĂ, S., 2003,

Combaterea bolilor şi dăunătorilor la produsele depozitate, în agricultura ecologică, Editura

Risoprint, Cluj-Napoca.

7. LUCA E., Nagy, Z., 1999, Irigarea Culturilor, Ed. Genesis, Cluj-Napoca.

8. MAXIM, A., 2009, Ecologie, Ed. Academic Press Cluj-Napoca.

9. MUNTEAN, L.S., CERNEA, S., DUDA, M., FIȚIU, A., VÂRBAN, D., MUNTEAN, L.,

MUNTEAN,S., 2003, Tehnologii în agricultura ecologică. Cereale, plante oleoproteaginoase.

Plante textile, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca.

10. MUNTEAN, L.S., CERNEA S., MORAR G., DUDA M., VÂRBAN D., MUNTEAN S.,

2008, Fitotehnie. Ed. Academic Pres, Cluj-Napoca.

11. PAULETTE Laura, Blaga, G., 2009, Pedologie, Factorii de formare, geneza şi

proprietăţile solului, Ed. Academic Press, Cluj-Napoca.

12. RUSU, T., 2007, Agrotehnică, Ed. Academic Press, Cluj-Napoca.

13. SAMUIL, C., 2007, Tehnologii de agricultură ecologică, Iași.

14. STOLERU, V., IMRE, A., 2007, Cultivarea legumelor cu metode ecologice, Ed.

Risoprint, Cluj-Napoca.

15. TONCEA, I., 2002 Ghid practic de agricultură ecologică. Ed. Academic Press, Cluj-

Napoca.

16. http://ec.europa.eu/agriculture/organic/home_ro

17. http://www.madr.ro/ro/agricultura-ecologica.html

18. http://www.icpa.ro/Coduri/

http://www.icpa.ro/Coduri/


175

19. http://www.recolta.eu

20. http://www.maia.gov.md/category.php?l=ro&idc=109&nod=1&

21. http://www.apia.org.ro/materiale%20promovare/Ghid%20agro-mediu%202012.pdf

22. http://www.madr.ro/ro/agricultura-ecologica/organisme-de-inspectie-si-certificare.html

http://www.recolta.eu/

http://www.maia.gov.md/category.php?l=ro&idc=109&nod=1&

http://www.apia.org.ro/materiale promovare/Ghid agro-mediu 2012.pdf

Documents

Suport de Curs - Agr. Eco