DREPTUL AFACERILOR

Capitolul I

1. 1.Scurte consideratii introductive

1.1.1. Spre a ne plasa pe terenul unei discipline de specialitate adresata unor

persoane cu aspiratii in a deveni profesionisti ai comertului, deci ai unui domeniu

de actualitate si deopotriva de viitor, consideram necesara o „asezare” a materiei

in curricula disciplinelor dreptului, in general, si, totodata o definitie a ei, spre a

ne permite sa o intelegem dincolo de semnificatia profana, usor accesibila a

sintagmei.

Notiunea de „drept”, in general, poate primi o multitudine de sensuri, de

acceptiuni. Rezumandu-ne la cele cu semnificatie juridica, putem distinge intre :

a) drept, ca ansamblu de reglementari, de reguli, norme juridice aplicabile

populatiei unui anumit stat. Din acest punct de vedere, se poate diferentia

dreptul roman de dreptul altor state, francez, german, etc. Acest ansamblu

de reglementari constituie, dintr-o alta perspectiva, dreptul obiectiv,

pozitiv, deci dreptul vazut ca totalitate de norme juridice aplicabile in

limitele teritoriale ale unui stat;

b) intr-o a doua acceptiune, dreptul poate fi inteles ca facultate, (in sensul de

posibilitate) pe care dreptul obiectiv, (adica ansamblul de norme juridice

aplicabile pe teritoriul unui stat), o recunoaste unei persoane de a adopta

o anumita conduita, sau, altfel spus, posibilitatea de a lua o anume

atitudine, de a savarsi un anume act, de a pretinde altei persoane

recunoasterea unui drept, realizarea unei anume obligatii bazate pe o

lege, pe o anume reglementare. De exemplu, dreptul fiecarui cetatean la

munca, a fiecarui individ la un nume, dreptul de proprietate, etc, sunt,

fiecare dintre ele, drepturi subiective, raportate la individ ca subiect de

drept.

c) In sfarsit, spunand „drept” se poate avea in vedere stiinta dreptului ca

ramura de invatamant sau de cercetare stiintifica avand ca obiect tocmai

1

studiul ansamblului de reglementari, deci a dreptului obiectiv precum si a

drepturilor subiective, deopotriva. Din acest punct de vedere se poate face

distinctia dintre stiinta dreptului, in general si alte ramuri ale cunoasterii

umane, sau, intr-o varianta mai restransa, intre diversele ramuri ale

dreptului, (civil, penal, constitutional, etc.)

1.1.2. Privit ca ansamblu de norme juridice care reglementeaza raporturile

sociale, dreptul este divizat, in mod traditional, in doua mari ramuri: dreptul public

si dreptul privat. Nu este singura clasificare, este insa cea considerata

fundamentala, de baza. Distinctia dintre cele doua ramuri este data de natura

raporturilor sociale dintre subiectele participante la aceste raporturi. Astfel;

a) dreptului public1 ii sunt specifice raporturi de subordonare intre

participanti, raporturi dintre guvernanti si guvernati, sau, altfel spus,

dintre stat si particulari, in cadrul carora statul este cel care impune

regulile, guverneaza, iar particularul este cel obligat sa le respecte;

apartin acestei mari diviziuni ramuri ca: dreptul constitutional, dreptul

financiar, international public, penal, etc.

b) dreptul privat2 se caracterizeaza prin pozitia de egalitate dintre

participanti; studiaza raporturi sociale create intre particulari, vizand,

deci, ordinea juridica privata. Reprezentativ pentru aceasta categorie

este dreptul civil, care cuprinde ponderea reglementarilor dreptului

privat. Exceptie fac reglementarile care, avand un anumit specific, s-au

desprins din dreptul civil, s-au autonomizat, definind in prezent alte

ramuri ale dreptului privat. Acestei ultime categorii ii apartine si dreptul

afacerilor. Desprins din drepul civil si dobandindu-si propria identitate,

propria autonomie, el reprezinta, in prezent, una din ramurile de baza

ale dreptului privat. In raport cu el, dreptul civil ramane dreptul comun,

1 Mircea Muresan, Drept civil, Parte generala, Ed. Cordial SRL, Cluj-Napoca, 1992, pag.7; Ioan Schiau, Curs de drept comercial, Ed. Rosetti, 2004, pag.5;2 idem

2

ale carui reguli completeaza reglementarile speciale ale dreptului

afacerilor.3

1.2. Denumirea si definitia dreptului afacerilor;

1.2.1. Denumirea

Dreptul afacerilor sau drept comercial ?

Sunt denumirile diferite ale aceleasi discipline de studiu sau, indica, fiecare dintre

ele, o materie distincta, cu obiect de studiu propriu ?

Sintetizam raspunsurile doctrinare la aceasta intrebare in urmatoarele concluzii:

a. in timp ce dreptul comercial cuprinde totalitatea normelor juridice, deci a

regulilor aplicabile operatiunilor comerciale, (actelor de comert) si, deopotriva

comerciantilor, ca autori ai actelor si faptelor de comert, ca subiecte calificate,

dreptul afacerilor inglobeaza, in plus fata de dreptul comercial, reglementari ce

apartin dreptului concurentei, protectiei consumatorilor si, chiar dreptului fiscal,

bancar, valutar, transporturilor. 4 Este distinctia majoritar sustinuta de teoreticienii

in materie, justificata, in opinia lor, de evolutia si complexitatea dobandita de

activitatea comerciala intr-o epoca acut marcata de tendinta de globalizare si

care atribuie, drept urmare, dreptului comercial, in varianta sa traditionala,

domenii de competenta noi, firesti, transformandu-l intr-o ramura pluridisciplinara.

De necontestat insa, esenta dreptului afacerilor, centrul sau vital este reprezentat

de dreptul comercial.

b. nu exista, asadar, potrivit teoriilor juridice dominante, o identitate perfecta intre

obiectul de studiu al disciplinei numita ”Drept comercial” si cel al „Dreptului

afacerilor”. In timp ce prima dintre ele constituie disciplina de studiu traditionala,

cea care a justificat autonomizarea acestei ramuri a dreptului din ansamblul

generos de reglemenari ce defineste dreptul civil, cea de-a doua denumire, in

schimb, acopera atat materia de studiu traditionala, proprie dreptului comercial

3 In acest sens, art.1 Cod Comercial, reglementeaza expres: „ In comert se aplica legea de fata. Unde ea nu dispune se aplica codicele civil.”4 Ion Turcu, Dreptul afacerilor, Ed. Fundatiei Chemarea Iasi, 1992, pag.5;

3

cat si domenii suplimentare, care se integreaza in alte subramuri ale dreptului.

Se poate afirma deci, ca obiectul de studiu al dreptului afacerilor nu este diferit

de cel al dreptului comercial ci doar mai amplu ca sfera de cuprindere decat

acesta. In mod prioritar si preponderent, substanta sa de baza este identica cu

cea a dreptului comecial, si deci, consta, ca si in cazul acestuia, in analiza

regulilor, a normelor juridice aplicabile activitatii de comert si comerciantilor,

statutului lor juridic si operatiunilor savarsite in acesta calitate.

1.2.2.Definitia

Cele aratate la punctul anterior, bazate pe elementul de studiu al disciplinei, ne

ingaduie sa definim dreptul afacerilor ca fiind o materie pluridisciplinara

constituita din totalitatea normelor juridice care reglementeaza operatiunile

comerciale, statutul profesional al subiectelor acestor operatiuni, comerciantii,

precum si acele aspecte si institutii juridice care desi pot fi atribuite altor ramuri

sau discipline de studiu a dreptului, cum ar fi dreptul concurentei, protectiei

consumatorilor, fiscal, definesc complementar dimensiunile activitatii comerciale

privita ca afacere.

1.3. Obiectul de studiu al dreptului afacerilor

Definitia disciplinei ofera reperele determinarii obiectului dreptului afacerilor :

normele juridice aplicabile activitatii comerciale in sensul de afacere, precum si

comerciantilor. Durata cursului insa, dimensionata la un semestru, nu ne va

permite o abordare exhaustiva, ci, dimpotriva, ne impune o riguroasa selectie si

sinteza a institutiilor analizate. Reper in acest demers devine utilitatea informatiei

raportata la profilul profesional al viitorilor absolventi.

1.4. Scurt istoric

Inainte de a deveni disciplina de studiu sau ramura de drept distincta, materia

analizata poate fi identificata ca segment al vietii individului, pragmatic si bine

orientat spre activitati aducatoare de beneficii, de profit. Analizate din perspectiva

4

istorica, pana sa devina profitabile aceste activitati au raspuns nevoilor de

existenta ale individului. Astfel;

1.4.1 In antichitate; spre a-si acoperi necesarul existential, oamenii au inceput

sa schimbe intre ei produsele de care dispuneau, fie realizate prin munca lor, fie

obtinute din mediul inconjurator. Schimbul, asadar, in varianta sa primitiva numita

troc, a fost rezultatul constientizarii ideii de proprietate, a dreptului de a dispune

liber asupra unor bunuri. Mai tarziu, pe masura cresterii nevoilor oamenilor si a

dezvoltarii, a intensificarii relatiilor dintre ei, au aparut targurile, ca locuri de

intalnire organizate periodic in vederea realizarii schimbului de produse. Este

perioada din istoria omenirii in care nu se poate vorbi inca de nevoia unor

reglementari in materie comerciala, in primul rand datorita preponderentei

componentei agricole si pastorale a vietii. Nevoia unor reglementari in materie a

aparut treptat, pe masura dezvoltarii comertului. Contributii semnificative in

acest sens, (al dezvoltarii comertului), si-au adus fenicienii, egiptenii, grecii,

ultimii fiind si cei care au instituit primele reguli aplicabile activitatii comerciale, in

principal celei maritime. In perioada de glorie a imperiului roman, careia ii apartin

importante reglementari de natura civila, comertul nu s-a bucurat de succes,

principalele surse de agoniseala fiind agricultura si razboaiele purtate pentru

expansiune teritoriala. Mai mult, romanii considerau activitatea in domeniul

comertului ca fiind degradanta, adecvata doar pentru sclavi si popoarele supuse

lor. Ca urmare, considerau ca reglementarile lor in materie civila erau suficiente

si pentru domeniul comercial.

1.4.2. In evul mediu; Prabusirea imperiului roman a avut ca efect atat

faramitarea puterii politice cat si dezmembrarea sistemului de drept unitar. Au

aparut statele cetati italiene, (Milano, Bolognia, Genova, Florenta, Pisa), si odata

cu ele, interesul comerciantilor de a se organiza in corporatiuni, spre a-si

reprezenta interesele proprii. Corporatia, cuprinzand comerciantii si mestesugarii

apartinand unei anumite ramuri, a inceput sa-si configureze reguli proprii care au

devenit, practic, primele norme aplicabile in materie comerciala. Cu timpul, ele au

5

fost coagulate in asa numite „statute”, fiecare dintre ele reprezentand ansamblul

reglementarilor proprii unei corporatii.

1.4.3. Epoca moderna. Dezvoltarea comertului a impus inlocuirea acestor

norme cutumiare cu altele care au inceput sa alcatuiasca dreptul scris. Prima

care a marcat aceasta trecere a fost Franta, care, dupa reguli comerciale scrise

de mai mica anvergura, a adoptat, marcand un moment istoric de referinta,

primul Cod Comercial, in plina perioada de glorie a lui Napoleon, la 1807.

Momentul are, totodata, meritul de a separa reglementarile in materie civila de

cele comerciale. Dupa revolutia franceza, influenta ei in Europa a avut ca efect si

raspandirea codului comercial francez in diverse state europene, care l-au

adoptat ca lege proprie in materie comerciala. Dintre acestea, la 1882, Codul

comercial francez a fost preluat in Italia, oferind o conceptie moderna asupra

comertului. El a stat la baza adoptarii in 1887 a Codului comercial roman, in

vigoare si in prezent. In Germania, Codul comercial a fost adoptat in anul 1897,

impreuna cu Codul civil. Ambele au intrat in vigoare in anul 1900.

1.4.4. In Romania, la inceputurile sale si pentru o lunga perioada de timp,

comertul a fost guvernat de reguli cutumiare. Primele reguli scrise nu se refereau

la comert in mod special, fiind, ca urmare, aplicabile deopotriva comerciantilor si

necomerciantilor. Este cazul Codului lui Andronache Donici din 1814, a Codului

Caragea din 1817, in Muntenia, a Codului Calimah din 1828, in Moldova. Toate

preced Codul Comercial adoptat in 1887, prima lucrare de anvergura in materie

comerciala, si prima care este in totalitate consacrata reglementarii domeniului

comercial la a carui dezvoltare a contribuit.5 Intrucat nu era in concordanta cu

principiile economiei socialiste, planificate, el nu a mai fost aplicat in raporturile

economice interne fiind considerat desuet, in intreaga perioada de economie

etatizata. Cu toate acestea, nu a fost formal abrogat, avandu-si aria de

aplicabilitate restransa la sfera raporturilor juridice de comert exterior. De abia

5 Codul este structurat in patru parti, intitulate carti : Cartea I, Despre comert in general, Cartea a II a, Despre comertul maritim, Cartea a III a, Despre faliment, (in prezent abrogata), Cartea a IVa, Despre exercitiul actiunilor comerciale si despre durata lor

6

dupa 1989, odata cu trecerea la economia de piata, Codul a revenit in actualitate

oferind prima reglementare cu caracter general a activitatii comerciale proprii

economiei de piata. Sigur, o parte a dispozitiilor sale nu mai corespundea

momentului istoric, evolutia vietii comerciale moderne justificand abordari

legislative noi, care vor contura in timp cadrul juridic necesar domeniului

economic si, corelativ, materia de studiu a disciplinei dreptul afacerilor.6

CAPITOLUL II

Faptele de comert

2.1. Codul Comercial roman a preluat conceptia obiectiva de calificare si

determinare a sferei de reglementare a dreptului comercial. Astfel, potrivit lui, se

supun legii comerciale operatiunile comerciale, faptele de comert, in mod

obiectiv, indiferent de calitatea de comerciant sau necomerciant a celor care le

realizeaza. Codul nu ofera o definitie a faptelor de comert, se limiteaza doar la

enumerare a lor, in textul art.37, dar, fara pretentia de a le inventaria in mod

exhaustiv. Asadar, nu doar faptele indicate in text au atributul de a fi comerciale.

O atare pretentie ar fi artificiala, nerealista atat in raport cu anul adoptarii textului,

1887, si, cu atat mai mult in raport cu operatiuni economice aparute ulterior, ca 6 Reglementarile in materie comerciala adoptate dupa 1990 permit sistematizarea pe materii, cum sunt: legislatia societatilor comerciale (ex. Legea nr.31/1990, privind societatile comerciale), legislatia privind registrul comertului, (ex. Legea nr.26/1990); legislatia privind insolventa (ex.Legea nr.85/2006), legislatia pietei de capital, (ex. Legea nr.297/2004), legislatia bancara, a asigurarilor (ex. Legea nr.136/1995), etc. Ele constitutie ceea ce doctrina juridica defineste drept ”izvoare” ale dreptului afacerilor. 7 Potrivit art.3 Cod comercial, sunt comerciale urmatoarele fapte: cumpararea de produse sau marfuri spre a le revinde, fie in natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus la lucru ori numai spre a se inchiria; asemenea si cumpararea spre a se revinde de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit ce se afla in comert; vanzarile de produse, vanzarile si inchirierile de marfuri in natura sau lucrate si vanzarile de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circuland in comert, cand vor fi fost cumparate cu scop de revanzare sau inchiriere; contractele de report asupra obligatiunilor de stat sau altor tipuri de credit circuland in comert; cumpararile sau vanzarile de parti sau de actiuni ale societatilor comerciale; intreprinderi de furnituri, intreprinderi de spectacole publice, intreprinderi de comisioane, agentii si oficii de afaceri; intreprinderi de constructii, fabrici, manufactura si imprimerie; intreprinderi de editura, librarie si obiecte de arta cand altul decat autorul vinde; operatiuni de banca si schimb; operatiuni de mijlocire in afaceri comerciale; intreprinderi de transport de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat; cambiile si ordinele in producte sau marfuri; construirea, cumpararea vanzarea si revanzarea de tot felul de vase pentru navigatie interioara si exterioara si tot ceea ce priveste echiparea, armarea sau aprovizionarea unui vas; expeditiile maritime si inchirierile de vase; imprumuturile maritime si toate contractele privitoare la comertul pe mare si la navigatie; asigurarile terestre in contra daunelor si asupra vietii; asigurarile, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiei; depozitele pentru cauza de comert; depozitele in docuri si antrepozite, precum si toate operatiunile asupra recipiselor de depozit (warant) sau asupra scrisorilor de gaj eliberate de el.

7

expresie a evolutiei societatii, a modernizarii si diversificarii activitatilor. Meritul

articolului 3 este insa acela de a permite identificarea criteriilor de

„comercialitate” in functie de care, alte operatiuni, pot, la randul lor, sa fie

calificate ca fiind comerciale. Identificarea criteriilor de comercialitate a

reprezentat o alta tema neunitar solutionata in doctrina juridica. Dintre opiniile

conturate relevante sunt urmatoarele;

a) sunt comerciale operatiunile speculative, cele realizate in scopul

obtinerii de profit; teroria distinge, asadar, operatiunile de natura civila de cele

comerciale dupa cum finalitatea urmarita este una profitabila sau, dimpotriva,

vizeaza satisfacerea unor nevoi personale; (ex. cumpararea unor produse pentru

a le revinde, inchiria; cumpararea unor materiale, materii prime, etc. pentru a le

încorpora in produse cu valoare superioara ce urmeaza sa fie vandute);

b) sunt comerciale operatiunile care indeplinesc trasaturile unei

intreprinderi, adica, a unei activitati metodic, sistematic organizate, de catre un

intreprinzator care o coordoneaza, pe riscul sau, in scopul obtinerii de profit.

Fiecare dintre teoriile enumerate surprinde elemente valabile, trasaturi

proprii actelor, faptelor de comert, dar nu suficiente. Spre a le defini, utile sunt

exemplele oferite de jurisprudenta.

2.2. Definitia faptelor de comert.

Sintetizand, actele sau faptele de comert sunt acele acte juridice si

operatiuni economice prin care se realizeaza productia de marfuri, executarea de

lucrari, prestarea de servicii sau interpunerea in circulatia marfurilor, precum si

operatiunile conexe acestora, accesorii ale actelor de comert obiective, de la

care absorb caracterul comercial, toate, realizate cu scopul de a produce profit.

2.3. Clasificarea faptelor de comert

Doctrina dreptului comercial a oferit diverse criterii de clasificare a faptelor

de comert. Ramanand la cea traditionala, oferita de Codul Comercial, pot fi

enumerate:

a) fapte de comert obiective - cele reglementate de textul art.3

8

din Codul Comercial, deci, fapte comerciale prin vointa legii; sunt, cele mai multe

dintre ele, operatiuni economice ca: vanzarea-cumpararea, comertul propriu-zis,

activitatile productive, proprii intreprinderii, (ex. intreprinderile de constructii, de

furnizare servicii, „furnitura”, in terminologia Codului Comercial, de „spectacole

artistice” – adica, impresariat, de comision, „agentiile sau oficiile de afaceri,

adica agentiile de turism, de publicitate, imobiliare, etc., intreprinderile de editura,

tipografie, librarie, vanzare a obiectelor de arta, intreprinderile de transport, de

asigurare, activitatea specifica depozitelor; fapte de comert conexe (sau

accesorii), respectiv acele operatiuni care dobandesc caracter comercial datorita

legaturii stranse pe care o au cu fapte de comert obiective. Exemple de astfel de

fapte: cumpararea sau vanzarea de parti sociale sau actiuni ale societatilor

comerciale, contul curent si cecul, contractele de mandat, de comision si

consignatie, etc.

b) Fapte de comert subiective; daca faptele de comert obiective

isi pastreaza caracterul comercial indiferent de calitatea de comerciant sau

necomerciant a autorului lor, in schimb, faptele de comert subiective sunt

considerate ca fiind comerciale tocmai datorita calitatii de comerciant a persoanei

care le-a realizat. Important este, in acest caz, autorul faptei. Daca el este

comerciant, se aplica prezumtia de comercialitate tuturor faptelor sale, se

presupune, asadar, ca acestea au fost realizate in interesul comertului sau,

(Art.4, Cod Comercial);

c) Fapte de comert unilaterale sau mixte; atunci cand o

operatiune comerciala este incheiata intre doi comercianti, ea este considerata

bilaterala; cand, insa, aceeasi operatiune este comerciala doar pentru una dintre

parti, ea este denumita fapta de comert unilaterala sau mixta. Cel mai frecvent

exemplu de astfel de operatiune comerciala il oferim chiar noi, in postura de

cumparatori, (necomercianti) ai produselor necesare existentei de fiecare zi din

magazinele reprezentand societati comerciale, (deci comercianti). Potrivit

9

Codului Comercial, aceste acte de comert, comerciale doar pentru una dintre

parti, (in exemplul dat, pentru vanzator), sunt supuse legii comerciale.

2.4. Importanta practica a determinarii corecte a faptelor de comert;

a) delimitarea lor exacta fata de cele civile permite determinarea

legii aplicabile, civile sau comerciale, dupa caz, inclusiv a instantei competente

sa solutioneze eventualele litigii aparute in derularea lor.

CAPITOLUL III

Comerciantii, ca subiecte ale dreptului comercial

3.1. Delimitarea comerciantilor de alte categorii profesionale prezinta o

importanta practica necontestata datorita statutului lor juridic distinct, definit de :

1.) un ansamblu de obligatii profesionale specifice, cum ar; a) obligatia

inregistrarii in registrul comertului atat la momentul inceperii activitatii comerciale

cat si ulterior, a actelor si faptelor realizate de ei si pentru care legea impune o

atare inregistrare, si, evident, obligatia inregistrarii incetarii activitatii; b) obligatia

de a tine anumite registre comerciale in care vor reflecta activitatea desfasurata,

sau aceea c) de a respecta regulile unei concurente oneste, loiale;

2.) supunerea activitatii lor comerciale unor dispozitii legale proprii, specifice,

distincte de cele aplicabile actelor juridice de natura civila;

3.) procedura insolventei le este uzual si covarsitor aplicabila comerciantilor;

3.2. Categorii de comercianti

Clasificarea traditionala a Codului Comercial distinge intre doua categorii

de comercianti : a) comercianti persoane fizice; b) comercianti persoane juridice.

10

Legislatia actuala, conturata incepand din 1989, mentine distinctia dar o

armonizeaza si o racordeaza la evolutia societatii si, in acest context, a

activitatilor economice. 8 Ca efect, enumera urmatoarele categorii de comercianti:

a) comercianti persoane fizice si intreprinderi familiale

b) societatile comerciale

c) regiile autonome

d) grupurile de interes economic cu caracter comercial si grupurile europene

de interes economic cu caracter comercial

e) organizatiile cooperatiste, sau, potrivit sintagmei actuale promovate de

legea aplicabila acestei categorii de comercianti, „societati cooperative”

Comerciantii enumerati de la b)-d) fac parte din categoria comerciantilor

persoane juridice. Ponderea, in aceasta categorie, o detin societatile comerciale.

Vom analiza in cele ce urmeaza fiecare categorie, pentru o corecta determinare

a regimului juridic propriu fiecareia, alocandu-le, insa, in acest demers, spatiul

adecvat, direct proportional cu reprezentativitatea si ponderea detinuta in

realitatea economica.

3.3. Comerciantul persoana fizica

3.3.1. Conditii de fond, necesare dobandirii calitatii de comerciant

Spre deosebire de societatea comerciala, care „se naste” comerciant, in sensul

ca este infiintata cu scopul de a realiza operatiunile comerciale determinate prin

actele sale constitutive, o persoana fizica dobandeste aceasta calitate, potrivit

Codului Comercial, daca intruneste cumulativ urmatoarele conditii:

a) realizeaza acte de comert obiective;

b) realizeaza actele de comert in mod efectiv, cu caracter de obisnuinta, de

continuitate, deci, la modul profesional, astfel incat sa-i asigure, daca nu

singura, cel putin una din principalele surse de existenta;

8 Legea nr.26 din 1990 privind registrul comertului, enumera, la art.1, alin.(2), urmatoarele categorii de comercianti: persoane fizice si asociatii familiale care efectueaza in mod obisnuit acte de comert, societati comerciale, companii nationale si societati nationale, regii autonome

11

c) realizeaza actele de comert in nume propriu, deci, pe riscul sau,

comportandu-se ca un intreprinzator; aceasta ultima conditie diferentiaza

comerciantul persoana fizica de auxiliarii sai, de reprezentantii pe care ii

foloseste in activitate.

3.3.2. Conditii de forma

Desfasurarea actelor de comert in conditiile legii impune, in plus, respectarea de

catre comerciantul persoana fizica si a unei a doua categorii de conditii, de

forma. In prezent, ele sunt reglementate de Ordonanta de Urgenta a Guvernului

nr.44 din 20089 si sunt efectul preocuparii legiuitorului roman de a reglementa si

a supune autorizarii orice activitate desfasurata. Potrivit lui, obtinerea de catre

persoanele fizice a autorizatiei necesare desfasurarii activitatii lor economice se

poate solicita astfel:

a) individual si independent, ca persoane fizice autorizate, (identificate cu

abrevierea PFA),

b) ca intreprinzatori titulari ai unei intreprinderi individuale

c) ca membri ai unei intreprinderi familiale

Anterior inceperii activitatii, comerciantul va solicita :

a) inregistrarea in registrul comertului

b) acordarea autorizatiei de functionare.

Competenta solutionarii cererii sale revine, in toate cele trei cazuri enumerate

mai sus, oficiului registrului comertului de pe langa tribunalul corespunzator

judetului in care comerciantul isi declara sediul social.

De retinut ca Ordonanta de Urgenta nr.44/2008 modifica in premiera in

legislatia autohtona teoria traditionala privitoare la dobandirea calitatii de

comerciant de catre persoana fizica. Ea ramane in continuare valabila doar cu

privire la persoana fizica autorizata. In ce o priveste, inregistrarea in registrul

comertului si autorizarea functionarii constituie conditii de legalitate a exercitarii

9 Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.44 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr.328 din 25.04.2008.

12

comertului sau, nu de dobandire a calitatii de comerciant. In schimb,

intrepinzatorii titulari ai unei intreprinderi individuale si membrii unei intreprinderi

familiale devin comercianti din momentul inregistrarii lor in registrul comertului.

Asadar, in cazul acestor doua forme de exercitare a comertului, spre deosebire

de prima, persoana fizica autorizata, inregistrarea in registrul comertului produce

un dublu efect juridic : a) un efect constitutiv, intrucat determina momentul din

care persoanele fizice titulare a acestui comert devin comercianti si b) unul de

legalitate, confera legalitate comertului realizat.

Coexista asadar, in temeiul acestui act normativ, doua reguli diferite privitoare la

dobandirea calitatii de comerciant de catre o persoana fizica. Astfel,

a) persoana fizica autorizata este comerciant indiferent de inregistrarea sa in

registrul comertului, daca indeplineste in mod cumulativ cele trei conditii

de fond; ca urmare, in ce o priveste, inregistrarea in registru are doar

meritul de a o „transfera” din categoria comerciantilor care practica un

comert ilicit in a celor liciti, autorizati legal sa desfasoare aceasta

activitate;

b) intreprinzatorul titular al unei intreprinderi individuale si membrii unei

intreprinderi familiale devin comercianti din momentul inregistrarii lor in

registrul comertului; in ce ii priveste, inregistrarea produce un efect

constitutiv, le confera calitatea de comerciant, ca si in cazul comerciantilor

persoane juridice.

Analizand regimul juridic aplicabil celor trei forme de desfasurare a

comertului de catre persoana fizica devine dificil de explicat care au fost

argumentele legiuitorului in reglementarea in mod diferit a efectelor inregistrarii

lor in registrul comertului. Singura distinctie notabila din acest punct de vedere ar

putea fi anvergura diferita a activitatii, mai mare in cazul intreprinzatorilor titulari

ai unei intrepinderi individuale si ai intreprinderii familiale decat in cazul

persoanei fizice autorizate dat fiind faptul ca activitatea primelor doua categorii

poate beneficia de aportul a mai multe persoane decat a celei dintai. Aceasta,

intrucat persoana fizica autorizata nu poate angaja cu contract de munca terte

persoane pentru desfasurarea activitatii pentru care a fost autorizata dar, in

13

schimb, are acest drept intreprinzatorul titular al unei intreprinderi individuale.

Intreprinderea familiala, beneficiaza, la randul ei, de contributia in munca a

tuturor membrilor sai.

Pot desfasura activitati economice, in una din cele trei forme enumerate,

persoanele fizice care:

a) au implinit varsta de 18 ani, necesara pentru desfasurarea

comertului in conditiile enumerate la lit.a) si b), precum si pentru

reprezentantul intreprinderii familiale, respectiv de 16 ani, in

cazul membrilor intreprinderii familiale;

b) nu au savarsit fapte sanctionate de legile financiare, vamale si

cele care privesc disciplina financiar-fiscala, de natura celor care

se inscriu in cazierul fiscal;

c) au un sediu profesional declarat intr-un imobil asupra caruia au

un drept de folosinta dobandit in conditiile legii;

d) declara pe proprie raspundere ca indeplinesc conditiile de

functionare prevazute de legislatia specifica in domeniul sanitar,

sanitar-veterinar, protectiei mediului si al protectiei muncii.

Ca efect al solutionarii cererii de inregistrare si autorizare a functionarii se

elibereaza certificatul de inregistrare continand codul unic de inregistrare al

comerciantului. Este documentul care atesta inregistrarea comerciantului in

registrul comertului, autorizarea functionarii precum si luarea in evidenta de catre

autoritatea fiscala competenta. Altfel spus, este documentul care confera

legalitate comertului realizat de o persoana fizica.

3.3.3 Regimul juridic al al persoanelor fizice autorizate, (PFA);

a) are dreptul de a colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, cu

intreprinzatori titulari ai unei intreprinderi individuale, cu reprezentantii unei

intreprinderi familiale, cu alte persoane fizice sau juridice, in scopul desfasurarii

activitatii pentru care a fost autorizat;

b) nu poate angaja cu contract de munca terte persoane pentru desfasurarea

14

activitatii pentru care a fost autorizata;

c) poate cumula calitatea de persoana fizica autorizata cu cea de salariat al

unei terte persoane indiferent ca functioneaza in acelasi domeniu sau intr-unul

distinct in schimb nu poate cumula aceasta calitate cu cea de intreprinzator

persoana fizica titular al unei intreprinderi individuale;

d) este asigurata in sistemul public de pensii si are dreptul de a fi asigurata

in sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al asigurarilor pentru somaj;

e) poate fi supusa procedurii simplificate a insolventei, in conditiile Legii

nr.85/2006;

f) raspunde pentru obligatiile sale cu patrimoniul de afectatiune, daca

aceasta a fost constituit, si, in completare, in masura in care acesta nu este

suficient, cu averea sa personala.

3.3.4. Regimul juridic al intreprinzatorului persoana fizica titular al unei

intreprinderi familiale

a) poate angaja terte persoane cu contract individual de munca, poate

colabora cu alte PFA, cu alti intreprinzatori persoane fizice titulari ai unor

intreprinderi individuale sau reprezentanti ai unor intreprinderi familiale, cu alte

persoane juridice;

b) poate cumula calitatea de intreprinzator titular al unei intreprinderi

individuale cu cea de salariat al unei terte persoane, indiferent ca activitatea

acesteia este in acelasi domeniu sau intr-unul distinct;

c) este asigurat in in sistemul public de pensii si are dreptul de a fi asigurat in

sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al asigurarilor pentru somaj;

g) poate fi supus procedurii simplificate a insolventei, in conditiile Legii

nr.85/2006;

d) raspunde pentru obligatiile sale cu patrimoniul de afectatiune, daca acesta

a fost constituit, si, in completare, cu averea sa personala.

3.3.5. Regimul juridic al intreprinderii familiale

a) este constituita din 2 sau mai multi membri ai unei familii care pot fi

15

simultan PFA sau titulari ai unor intreprinderi individuale sau pot cumula calitatea

de salariat al unei terte persoane cu activitate in acelasi domeniu sau unul

distinct de cel al intreprinderii familiale; membrii familiei incheie un acord de

constitutire, a carui forma scrisa este o conditie de validitate. In continutul lui va fi

indicat numele membrilor, al reprezentantului intreprinderii, data, participarea

fiecarui membru la întreprindere, cotele procentuale in care se vor imparti

veniturile intre acestia, raporturile dintre ei, conditiile de retragere. Elementele

obligatorii ale acordului sunt comparabile cu cele ale actelor constitutive ale

societatii comerciale, desigur intr-o forma simplificata, corespunzatoare structurii

mai putin complexe si lipsite de personalitate juridica a intreprinderii familiale;

b) membrii intreprinderii familiale sunt asigurati in sistemul public de pensii si

si au dreptul de a fi asigurati in sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al

asigurarilor pentru somaj;

c) nu poate angaja terte persoane cu contract de munca;

d) poate colabora cu toate tipurile de comercianti ( PFA, intreprinzatori titulari

ai unei intreprinderi individuale, intreprinderi familiale, societati comerciale, etc.)

e) nu are personalitate juridica si nu are, ca urmare, un patrimoniu propriu;

prin acordul de constituire, membrii acesteia pot insa conveni asupra constituirii

unui patrimoniu de afectatiune reglementand si cotele fiecarui membru la

constituirea acestui patrimoniu;

f) membrii raspund solidar si indivizibil, cu patrimoniul de afectatiune, pentru

datoriile contractate de reprezentantul intreprinderii; in lipsa patrimoniului de

afectatiune sau, in completarea lui raspund cu intreg patrimoniul, corespunzator

cotelor de participare convenite prin acordul de constituire.

3.3.6. Patrimoniul de afectatiune;

OGU nr.44/2009 consacra in premiera acest concept cu referire la

subiectele dreptului comercial. El reprezinta ansamblul bunurilor alocate de

comerciantul persoana fizica, autorizat in oricare din cele trei forme permise de

lege, desfasurarii comertului sau. Ca urmare, creditorii personali ai

comerciantului PFA, intreprinzatorului titular al unei intreprinderi individuale sau

16

membrii intreprinderii familiale nu vor putea sa urmareasca, in scopul recuperarii

creantelor lor, bunurile din patrimoniul de afectatiune, ci doar pe cele personale

ale comerciantului. La fel, creditorii comerciali vor urmari cu prioritate bunurile din

patrimoniul de afectatiune si doar in mod complementar pe cele personale ale

debitorului lor comerciant persoana fizica. Se face astfel distinctia intre doua

categorii de creditori ai comerciantului persoana fizica, creditorii comertului si

respectiv creditorii personali. 10

Capitolul IV

COMERCIANTI PERSOANE JURIDICE

Societatile comerciale

4.1. Aspecte introductive.

Daca dimensiunile activitatii comeciantului persoana fizica, in oricare din cele trei

forme de organizare a activitatii sale, reglementate de OGU nr.44/2008, sunt

direct raportate la persoana sa, dobandind, ca urmare, anvergura permisa de

energiile unui singur individ, corespund deci, unei afaceri de mica anvergura, in

schimb, societatea comerciala devine forma adecvata de derulare a actelor de

comert atunci cand amploarea acestora impune concentrare de resuse umane si

materiale, si, inerent, o organizare corespunzatoare. Aparitia ei a reprezentat, ca

urmare, consecinta fireasca a evolutiei economice si sociale a societatii

omenesti. Din punctul in care satisfacerea nevoilor a depasit posibilitatile unui

singur individ a devenit necesara asocierea de resurse umane si materiale,

scopul convergent urmarit fiind realizarea unor activitati profitabile. De la formule

de asociere restranse, reunind cateva persoane, care isi puneau impreuna

bunurile si priceperea pentru a da eficienta activitatii lor comerciale, s-a ajuns in

timp la asocieri de anvergura, de sute, chiar mii de persoane, care, inerent, au

impus solutii adecvate de organizare si coordonare a afacerii. Desigur,

complexitatea acestora este expresia directa a dimensiunilor afacerii si a

10 a se vedea Gheorghe Piperea, Drept comercial, Vol.I, Ed. C.H.Beck, Buresti, 2008, pag.45

17

numarului persoanelor implicate in realizarea ei. Este indisolubila legatura dintre

evolutia activitatii economice si cea a structurilor juridice create pentru realizarea

ei. Privita deci, din perspectiva istorica, devine usor de inteles de ce, in prezent,

societatea comerciala a devenit o institutie juridica configurata cu exactitate prin

dispozitii legale, capabila sa concentreze energii umane, materiale, financiare, cu

scopul de a satisface nevoile intrepinzatorilor, si, indirect ale societatii omenesti.

Ea insasi si-a structurat formele de organizare in directa corelatie cu interesele

activitatii comerciale aflate in expensiune. Este explicabil, deci, de ce, in prezent,

constituie ponderea comerciantilor persoane juridice.

4.2. Scurt istoric.

Inceputurile societatii comerciale dateaza inca din antichitate. La inceput

nu avea personalitate juridica, inspirata fiind de reglementarea societatii civile din

dreptul roman. Evoluand, isi defineste principalele atribute caracteristice in evul

mediu, cand apare societatea in comandita simpla. In perioada capitalismului

colonial, (secol XVII), isi are geneza societatea pe actiuni. Codul comercial

francez de la 1807 o denumeste «societate anonima» si reglementeaza cele

doua forme ale ei, societate pe actiuni si in comandita pe actiuni. La sfarsitul

secolului al XIX-lea, din imbinarea trasaturilor societatii in nume colectiv si ale

celei pe actiuni apare societatea cu raspundere limitata.

4.3 Definitia.

Societatea comerciala poate fi definita ca fiind entitatea cu personalitate juridica,

constituita potrivit legii, prin asocierea mai multor persoane in conditiile

reglementate prin actul constitutiv, pentru a realiza activitati comerciale cu scopul

de a obtine profit.11

4.4. Personalitatea juridica a societatii comerciale.

11 „O grupare de persoane constituita pe baza unui contract de societate si beneficiind de personalitate juridica, in care asociatii se inteleg sa puna in comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comert, in scopul realizarii si impartirii profitului rezultat.” – Stanciu D. Carpenaru, Drept comercial roman Ed. a VI-a revazuta si adaugita, Ed. Universul juridic, Bucuresti, 2007, pag.156;

18

Potrivit legii, societatea comerciala devine persoana juridica din momentul

inregistrarii ei in registrul comertului. Ea dobandeste asadar, o identitate proprie,

distincta de cea a asociatilor care o constituie, configurata de urmatoarele

elemente care o personalizeaza :

a) are o organizare de sine statatoare, convenita de asociati prin

actul constitutiv, cu respectarea conditiilor impuse de lege, in

functie de forma juridica ;

b) are un patrimoniu propriu, ca ansamblu de drepturi si obligatii cu

continut economic, 12 distinct si independent de patrimoniul

oricarei alte persoane, inclusiv al asociatilor ; elemente specifice

ale patrimoniului societatii comerciale sunt capitalul social si

fondul de comert ; patrimoniul este afectat realizarii activitatii

comerciale ;

c) are propriile elemente de identificare, decurgnad din calitatea sa

de subiect de drept distinct, (denumire, sediu ) ;

d) are propria sa vointa, (voina sociala), manifestata prin organele

sale ;

e) are nationalitate proprie, distincta de cea a asociatilor, si care

este nationalitatea tarii pe teritoriul careia si-a stabilit sediul

social ;

f) are capacitate juridica, (responsabilitate juridica) proprie,

distincta de cea a asociatilor, ceea ce ii permite sa participe in

nume propriu la raporturile juridice, corespunzatoare realizarii

obiectivelor si scopurilor sale, (capacitate de folosinta

specializata) ;

Societatea comerciala este comerciant din momentul dobandirii

personalitatii juridice. Spre deosebire de persoanele fizice care devin

comercianti, ea «se naste» comerciant si isi pastreaza aceasta calitate pe toata 12 „Notiunea de patrimoniu social este o notiune compozita: ea se compune a) din activ, in care figureaza bunurile si drepturile reale sau personale, cu valoare economica, apartinand societatii comerciale si b) din pasiv, exprimand datoriile acesteia fata de terti si fata de asociati.” – Ioan Schiau, Titus Prescure, Legea societatilor comerciale nr.31/1990, Analize si comentarii pe articole”, Ed. Hamangiu, 2007, pag.33

19

durata existentei sale, indiferent daca desfasoara sau nu activitate. Ca urmare,

actele ei juridice sunt comerciale si sunt supuse legii comerciale, chiar daca

sunt realizate cu necomercianti, (art.56 Cod Comercial).

4.5. Reglementare

Actul normativ care constituie dreptul comun in materia societatilor

comerciale, oferind regulile de infiintare, organizare si functionare, reorganizare,

dizolvare si lichidare a lor este Legea nr.31/1990.13 Prin ultimele modificari ce i-

au fost aduse, legea a fost armonizata cu reglementarile europene in materie.

Pentru anumite domenii economice, de regula, cele cu un mai mare

impact asupra populatiei si, deci, in scopul protejarii intereselor ei, au fost

adoptate acte normative proprii domeniului respectiv, care, avand caracter

special, devin prioritar incidente pentru domeniul reglementat. In cazul lor, Legea

nr.31/1990, devine complementar aplicabila. 14

4.6. Formele de organizare a societatilor comerciale

Legea societatilor comerciale reglementeaza cinci forme juridice in care se

poate constitui societatea comerciala si anume :

1.societatea in nume colectiv

2.societatea in comandita simpla,

3.societatea pe actiuni;

4.societatea in comandita pe actiuni

5.societatea cu raspundere limitata

Sunt, in principiu, formele juridice reglementate si in legislatia altor state,

13 Legea nr.31/1990, republicata in 2004 – Monitorul Oficial nr.1066 din 17 noiembrie 2004, modificata si completata prin: Legea nr.302/2005, publicata in M.Of. nr.953 din 27 octombrie 2005; Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei , publicata in M.Of. nr.359 din 21 aprilie 2005; Legea nr.164/2006 , publicata in M.Of. nr.430 din 18 mai 2006; Legea nr.441/2006, publicata in M. Of. nr.955 din 28 noiembrie 2006; Legea nr.516/2006, publicata in M. Of. nr.14 din 9 ianuarie 2007, Ordonanta de Urgenta nr.82/2007, publicata in M. Of. nr.446 din 29 iunie 2007;

14 Exemple de astfel de acte : Legea bancara nr. 58 din 5 martie 1998, Legea nr. 32/2000

privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor, etc.

20

nefiind produse de laborator ci rezultatul experientei si practictii indelung

verificate in statele cu economie de piata.

6.1. Cele cinci forme sunt limitativ prevazute de lege ; viitorii asociati au

libertatea de a opta pentru oricare dintre ele dar, din momentul alegerii, sunt

obligati sa respecte dispozitiile legale proprii formei juridice alese ; nu vor putea

imagina forme juridice noi, sui generis, nici chiar preluand si combinand selectiv

trasaturi proprii celor cinci tipuri reglemenate. Pe de alta parte, dreptul de optiune

este limitat in situatiile in care domeniul de activitate al viitoarei societati impune

organizarea intr-o anume forma juridica, dispusa prin reglementari speciale. Este

cazul societatilor bancare, sau celor de investitii financiare pentru care legi

speciale incidente impun constituirea lor in forma juridica de societate pe actiuni.

2. Evident, optiunea asociatilor pentru una sau alta dintre formele de societate va

avea sansa de a fi corecta, corespunzatoare starii lor de fapt, numai in masura in

care cunosc trasaturile ce definesc fiecare tip de societate in parte.

4.7. Clasificarea societatilor comerciale

Cele cinci forme juridice de societati comerciale pot fi clasifiate in functie de mai

multe criterii. Avem in vedere, in cele ce urmeaza, doar doua dintre ele,

considerandu-le esentiale in intelegerea regimului lor juridic, in configurarea

exacta a trasaturilor ce le particularizeaza. Astfel ;

4.7.1. In functie de natura asocierii, de argumentul acestei asocieri

sunt :

a) societati de persoane ; cele in care asocierea este consecinta relatiei

dintre asociati, a increderii reciproce pe care si-o acorda ; societatea este

constituita, asadar, in considerarea persoanei asociatilor, (« intuitu personae »).

Relevanta relatiei dintre asociati, imprima societatilor din acesta categorie o serie

de elemente specifice, cum ar fi cele legate de atribuirea denumirii, numarul

relativ restrans de asociati, raspunderea nelimitata si solidara a acestora,

conditiile rigide de transmitere a partilor de interes, deci, de dobandire a calitatii

de asociat, cauzele de dizolvare a societatii, etc. Fac parte din acesta categorie

21

societatea in nume colectiv, (cea mai reprezentativa) si societatea in comandita

simpla.

b) societati de capitaluri; in care relevanta relatiei dintre asociati se

estompeaza in favoarea importantei marimii aportului adus la capitalul social ;

determinanta este investitia de capital a asociatilor. Ca urmare, sunt societati

care reunesc un numar mare de asociati, care, de cele mai multe ori, nici nu se

cunosc intre ei. Dobandirea calitatii de actionar nu mai este conditionata, in cazul

societatilor din aceasta categorie, de acordul celorlalti actionari, si nu mai

reprezinta, ca urmare, element de modificare a actelor lor constitutive. Prototipul

il reprezinta societatea pe actiuni. Face parte din aceeasi categorie si societatea

in comandita pe actiuni.

c) Societatea cu raspundere limitata nu este integrata complet in nici

una din categoriile mentionate. Ea reprezinta o forma intermediara, un hibrid,

creat din imbinarea de trasaturi proprii atat societatilor de persoane cat si celor

de capitaluri. De exemplu, ca si in cazul celor de persoane, infiintarea ei este

bazata pe relatia dintre asociati, ceea ce justifica dealtfel, limitarea numarului

maxim al acestora la 50. Raspunderea asociatilor este limitata, ca si in cazul

actionarilor societatilor de capitaluri si regulile de organizare si functionare sunt,

la randul lor, asemanatoare acestei din urma categorii. Prin vointa asociatilor,

exprimata in actul constitutiv, pot fi accentuate trasaturile proprii societatilor de

capitaluri sau, dimpotriva, celor de persoane. Dealtfel, tocmai pentru ca este

produsul influentelor preluate de la ambele categorii de societati, a aparut ultima

din punct de vedere istoric.

4.7.2. In functie de intinderea raspunderii asociatilor sunt:

a) societati in care asociatii raspund nelimitat si solidar; societatea in nume

colectiv si societatile in comandita (simpla si pe actiuni) in privinta asociatilor

comanditati.

Cele doua coordonate ale raspunderii se definesc astfel:

22

1. Nelimitata: asociatii raspund pentru obligatiile societatii nu doar

in limita aportului lor patrimoniul societatii ci, in subsidiar, si cu

propriul patrimoniu, in masura in care cel al societatii este

insuficient pentru a acoperi integral obligatiile sociale.

2. solidara; fiecare dintre asociati va raspunde pentru intreaga

obligatie a societatii, neacoperita din valorificarea patrimoniului

acesteia. Raspunderea fiecarui asociat fata de creditorii

societatii nu este, asadar, dimensionata la valoarea aportului

sau la capitalul social. Acest aport primeste relevanta numai in

relatia cu ceilalti asociati, de la care asociatul poate pretinde,

pe cale de regres, recuperarea sumei corespunzatoare cotei lor

de participare la capital, dupa ce el a achitat creditorilor intreaga

datorie a societatii. Solidaritatea raspunderii este, dealtfel,

caracteristica obligatiilor comerciale in general, spre deosebire

de obligatiile civile unde divizibilitatea raspunderii constituie

regula iar solidaritatea este exceptia.15

b) societati in care asociatii raspund limitat, societatea pe actiuni, societatea

cu raspundere limitata, societatile in comandita, (simpla si pe actiuni), in privinta

asociatilor comanditari.

Raspunderea limitata consta in obligatia fiecarui asociat de a

raspunde pentru obligatiile societatii numai in limita aportului sau la

capitalul social. Creditorii nu au dreptul de a-si extinde urmarirea, in

vederea recuperarii creantelor lor fata de societate, asupra

patrimoniului personal al asociatilor.

De precizat ca raspunderea in limita aportului la capitalul social nu se

identifica cu plata in favoarea creditorilor, de catre fiecare asociat, a unei sume

corespunzatoare aportului sau la capitalul social, ci cu riscul sau de a nu-si

15obligatiile divizibile „se divid, conform legii, de plin drept, activ si pasiv, fiecare creditor putand pretinde debitorului sau debitorilor sai numai cota-parte din creanta ce i se cuvine si fiecare debitor fiind expus urmaririi creditorului sau creditorilor sai numai pentru cota-parte din datoria la care s-a obligat.”– Mircea N. Costin, Calin M. Costin , Dictionar de drept civil de la A la Z, Editia a 2-a, Ed. Hamangiu, 2007, pag. 327;

23

recupera cel putin investitia adusa cu titlu de aport, scadenta la data lichidarii

societatii. Raspunderea limitata echivaleaza, deci, cu raspunderea societatii

pentru obligatiile sale sociale.

Din exemplele de mai sus devine evidenta particularitatea caracteristica

societatilor in comandita simpla si pe actiuni care, reunind asociati cu raspundere

limitata, (comanditarii) si asociati cu raspundere nelimitata si solidara,

(comanditatii), se regasesc in ambele categorii de societati.

4.8. Formele juridice de societate. Prezentare succinta.

Dupa ce la punctul 6 am enumerat cele cinci tipuri de societati reglementate

de lege, in cele ce urmeaza vom incerca sa le descriem sintetic, configurandu-le

trasaturile specifice.

4.8.1. Societatea in nume colectiv

Este cea mai veche dintre formele de societate, azi considerata usor

desueta. Reuneste, de regula, un numar mic de persoane, a caror asociere este

intemeiata pe relatiile dintre ele, pe increderea reciproca ce si-o acorda. Asa cum

am mai afirmat, este prototipul societatilor de persoane. Este adecvata penru

afaceri de mici dimensiuni, de familie.

Caracteristici:

a) raspunderea asociatilor este nelimitata si solidara ;

b) denumirea societatii cuprinde, in mod obligatoriu, numele a cel putin

unuia dintre asociati, insotit de sintagma “societate in nume colectiv” scrisa in

intregime, nu abreviat. Acesta regula privind atribuirea firmei (denumirii) pune in

evidenta relevanta persoanei asociatilor in acest tip de societate, inclusiv pentru

terti. Ca urmare, daca denumirea societatii contine numele unei persoane straine

de societate, ea va deveni raspunzatoare nelimitat si solidar pentru obligatiile

societatii, asemeni asociatilor. Printr-o atare reglementare, legiuitorul a urmarit sa

protejeze interesele tertilor care obtin o prima informatie despre societate chiar

24

din denumirea ei, increderea acordata societatii fiind prioritar raportata la

persoana asociatilor care o constituie.

c) Actul constitutiv al societatii, semnat de toti asociatii, este contractul de

societate, incheiat in forma autentica ;

d) Capitalul social este divizat in parti de interes. Legea nu impune o

limita minima a capitalului social. El va fi varsat integral la data constitutirii

societatii si se compune din :

1. aporturi in numerar, cu caracter obligatoriu si, eventual,

2.aporturi in natura, constand in bunuri cu valoare economica,

3.creante, caz in care asociatul va ramane raspunzator

pentru societate pana la incasarea de catre aceasta a valorii

creantei aportate de el;

e) asociatii se pot obliga la prestatii in munca cu titlu de aport social, a

caror valoare nu poate fi insa cuantificata in capitalul social ci doar in impartirea

beneficiilor si a activului social ;

f) deciziile societatii se adopta cu votul asociatilor reprezentand

majoritatea capitalului social, cu exceptia celor care privesc modificarea actului

constitutiv sau revocarea administratorilor, pentru care este necesar acordul

tuturor asociatilor.

g) administrarea societatii poate fi atribuita unuia sau mai multor

administratori, asociati sau neasociati, persoane fizice sau juridice. Daca sunt

mai multi administratori, in actul constitutiv se va reglementa daca acestia sunt

obligati sa lucreze impreuna sau separat.

h) asociatii au obligatia de a nu face concurenta societatii, fiindu-le

interzisa calitatea de asociat cu raspundere nelimitata intr-o alta societate cu

obiect similar sau concurent ; au, de asemenea, obligatia de a nu efectua

operatiuni in acelasi fel de comert sau intr-unul asemenator ;

i) societatea se dizolva daca, urmare a falimentului, incapacitatii,

excluderii sau retragerii unuia dintre asociati numarul acestora s-a redus la unul

singur si acesta nu decide transformarea societatii in societate cu raspundere

limitata cu unic asociat sau, in cazul decesului, in lipsa prevederilor in actul

25

constituiv de continuare a societatii cu mostenitorii. Sunt cauze speciale de

dizolvare, la care se adauga cele cu caracter general, aplicabile oricarei forme

juridice de societate. Analiza acestora se va face in cadrul capitolului consacrat

dizolvarii si lichidarii societatilor comerciale.

4.8.2. Societatea in comandita simpla

Denumirea societatii este legata de contextul aparitiei sale, in Evul Mediu,

intr-o perioada in care categoriile sociale care dispuneau de capitaluri, clerul

nobilimea, militarii, nu aveau posibilitatea de a le valorifica in activitati

comerciale, fie pentru ca legea le interzicea, fie pentru ca activitatea de

comerciant era considerata degradanta pentru pozitia lor sociala. In acest

context, solutia gasita de ei pentru valorificare banilor de care dispuneau a

devenit contractul de commenda, in baza caruia incredintau sume de bani unor

negustori in vederea fructificarii lor in afaceri si impartirii beneficiilor rezultate.

Accest tip de colaborare, avand ca liant increderea, a generat si formele diferite

de raspundere proprii societatii : limitata, corespunzatoare capitalurilor investite,

(asociatii comanditari), respectiv nelimitata si solidara, in cazul celor carora le

erau incredintati banii in vederea fructificarii lor in afaceri eficiente, (deveniti

asociati comanditati).

Caracteristici :

a) prima trasatura este legata de prezenta, in cadrul societatii, a celor

doua categorii de asociati, comanditari si comanditati ; suportul asocierii lor il

reprezinta increderea, asemeni societatii in nume colectiv ; numarul minim de

asociati este de doi ; desi legea nu plafoneaza numarul maxim, de regula acesta

este mic ;

b) denumirea societatii cuprinde, in mod obligatoriu, numele a cel putin

unuia dintre asociatii comanditati, insotit de mentiunea «societate in comandita

simpla», scrisa in intregime. Ratiunile pentru care legiuitorul impune cuprinderea

in denumire a cel putin unuia dintre numele asociatilor cu raspundere nelimitata

si solidara sunt similare celor de la societatea in nume colectiv. Ca urmare, daca

26

numele unui asociat comanditar sau chiar al unei persoane terte in raport cu

societatea figureaza in denumire, aceasta, la randul ei, devin raspunzatoare fata

de societate in mod nelimitat si solidar, asemeni asociatilor comanditati. Se

protejaza, si in acest caz, intereselor creditorilor societatii.

c) actul constitutiv al societatii este contractul de societate, incheiat in forma

autentica ;

d) nu are o limita minima a capitalului social, si in acest caz, ca si in cazul

societatii in nume colectiv, garantia creditorilor fiind prioritar data de asociati, nu

de valoarea capitalului social. Aporturilor asociatilor la capitalul social, prevazute

in actul constitutiv, sunt similare cu cele de la societatea in nume colectiv;

e) ca si in cazul asociatilor societatii in nume colectiv, asociatii

comanditati se pot obliga la prestatii in munca cu titlu de aport social, a caror

valoare nu poate fi insa cuantificata in capitalul social ci doar in impartirea

beneficiilor si a activului social ;

f) deciziile societatii sunt luate de asociatii reprezentand majoritatea

absoluta a capitalului social, cu exceptia celor referitoare la modificarea

contractului de societate si la revocarea administratorilor, pentru care este

necesar acordul tuturor asociatilor. Votul se exercita, ca si in cazul societatii in

nume colectiv, in mod direct proportional cu participarea asociatilor la capitalul

social.

g) dreptul de a administra societatea il au numai asociatii comanditati;

restrictia este reglementata, si in acest caz, in vederea apararii intereselor

tertilor ; comanditarilor li se recunoaste dreptul de a realiza in numele societatii

numai anumite operatiuni, incredintate de reprezentantii acesteia prin procura

inscrisa in registrul comertului. Daca un asociat comanditar realizeaza acte de

administrare in lipsa unei astfel de procuri, el devine raspunzator fata de terti in

mod nelimitat si solidar, asemeni comanditatilor.

h) cauzele de dizolvare sunt similare cu cele reglementate pentru

societatea in nume colectiv.

27

De retinut : raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor imprima

societatilor de persoane o serie de trasaturi comune, specifice: 1) numai in cazul

acestora denumirea va cuprinde, in mod obligatoriu, numele a cel putin unuia

dintre asociati, respectiv a unuia dintre comanditati, si, numai in cazul acestora,

denumirea va fi insotita de precizarea formei juridice a societatii, scrisa in

intregime, nu cu initiale ; ) asociatii se pot obliga la prestatii in munca cu titlu de

aport social, a carui valoare nu poate fi insa cuantificata in capitalul social ci doar

in impartirea beneficiilor si a activului social ; numai in cazul acestora legea nu

impune o valoare minima a capitalului social.

Argumente : credibilitatea acestor tipuri de societate este prioritar

fundamentata pe persoana asociatilor ; capitalul social fiind nesemnificativ, si, pe

de alta parte, asociatii avand o raspundere nelimitata si solidara, tertii se vor

putea raporta la ei pentru a-si evalua riscurile de a contracta cu societatea.  

4.8.3. Societatea pe actiuni

Este forma reprezentativa a societatilor de capitaluri ; ca urmare, in cazul

ei, relevant devine aportul la capital al actionarilor, in detrimentul relatiei dintre

asociati, a carei importanta dispare. Ca o consecinta, caracteristic pentru acest

tip de societate este numarul mare de actionari, care, de cele mai multe ori, nici

nu se cunosc intre ei. Denumirea care i se mai atribuie, de  «societate anonima»,

pune suplimentar in valoare aceasta trasatura.

Este cea mai complexa, mai evoluata dintre formele juridice de societate,

adecvata pentru afaceri de mari dimensiuni, care absorb capitaluri considerabile.

Pentru a raspunde unui atare scop, atat pentru infiintarea societatii cat si pentru

infuzia suplimentara de capital se poate recurge la subscriptia publica, (oferta

publica).

Numarul mare de actionari si valoarea mare a capitalului social,

caracteristice pentru societatea pe actiuni, au impus reglementarea unor structuri

adecvate, a unor organe cu atributii si competente bine definite, functionand pe

principul separatiei puterilor.

28

Vom acorda spatiul adecvat analizei acestor structuri la capitolul consacrat

organizarii si functionarii societatilor comerciale.

Caracteristici :

a) Actionarii raspund limitat pentru obligatiile sociale;

b) Pentru infiintarea societatii este necesar un numar minim de doi

actionari, persoane fizice si/sau juridice ; (dealtfel, acelasi numar este necesar in

cazul fiecarei forme juridice de societate, cu exceptia societatii cu raspundere

limitata cu unic asociat).

c) Firma societatii cuprinde o denumire proprie, distincta de a altor

societati si va insotita de mentiunea «societate pe actiuni » scrisa in intregime

sau de initialele «S.A» ;

d) Actele constitutive ale societatii sunt contractul de societate si statutul

care pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, denumit act constitutiv, sub

semnatura privata sau avand data certa ; forma autentica devine necesara numai

in cazul in care la capitalul social au fost subscrise terenuri sau cand societatea

s-a constituit prin subscriptie publica ;

e) In functie de modul de asigurare a capitalului social al viitoarei societati

comerciale, aceasta se poate constitui : 1) prin subscriere integrala si simultana

a capitalului social de catre semnatarii actului constitutiv ; procedura de infiintare,

in acest caz, nu este diferita de cea urmata in cazul celorlalte forme juridice de

societate ; 2) prin subscriptie publica, caz in care capitalul social este asigurat si

de alte persoane decat cele care au initiat infiintarea societatii. Vom analiza

procedura aferenta ambelor modalitati de constituire la capitolul consacrat

acestei teme.

In functie de modalitatea de infiintare a societatii, (simultana,

concomitenta), sau continuata, (prin subscriptie publica), societatile de capitaluri

pot fi clasificate in societati inchise, cele infiintate simultan, sau de tip deschis,

cele infiintate prin oferta publica. Se integreaza celei de-a doua categorii si cele

care, desi s-au infiintat simultan, ulterior constituirii au apelat la o majorare a

29

capitalului social prin subscriptie publica. Reciproca e valabila : societatile de tip

deschis se pot transforma, la randul lor, in societati inchise.

f) Limita minima a capitalului social este de 90.000 lei. Capitalul va fi

constituit din aporturi in numerar, si/sau aporturi in natura evaluabile economic si

aporturi in creante, acestea din urma numai in cazul societatii pe actiuni

constituite simultan. La infiintare este obligatorie varsarea a cel putin 30% din

valoarea capitalului social subscris, diferenta de 70% urmand a fi varsata in

termen de 12 luni, in cazul aporturilor in numerar, respectiv de 2 ani, in cazul

celor in natura.

g) Capitalul social este divizat in fractiuni egale ca valoare, de minim 0,10

lei, indivizibile, numite actiuni. Ele pot fi nominative, (1), cand indica titularul

actiunii, sau la purtator (2), cand titularul nu este nominal indicat, si se

considera, ca urmare, ca proprietatea asupra actiunii apartine posesorului ei. In

actul constitutiv se va reglementa, in mod obligatoriu, atat numarul cat si felul

actiunilor emise de societate.

Actiunile sunt titluri de valoare negociabile, (sau titluri de credit) care

incorporeaza in ele o anume valoare patrimoniala, corespunzatoare valorii

patrimoniului societatii emitente. Au trasaturi ale titlurilor de credit fara a fi insa

perfect asimilabile acestora, intrucat le lipseste caracterul perfect autonom,

independenta fata de actul juridic din care decurg, in speta, fata de actul

constituiv al societatii emitente. Detinerea unei actiuni presupune implicit

dependenta la o anume societate si, deci, dobandirea drepturilor si obligatiilor

reglementate prin actul constitutiv al respectivei societati.

Drepturile fundamentale garantate oricarui detinator de actiuni, (deci

actionar) : a) dreptul de a participa si a vota in adunarile generale  ; b) dreptul de

a incasa dividende.

Actiuni preferentiale cu drept de dividend prioritar ; reprezinta o

categorie speciala de actiuni care confera titularului lor dreptul de a incasa profit

in mod prioritar, din profitul distribuibil, inaintea oricarei prelevari. Nu confera

dreptul de a vota ci doar de a participa la lucrarile adunarilor generale ale

30

actionarilor. Pot deveni, asadar, modalitati de investire eficienta a resurselor

banesti de catre titularul lor, cu conditia ca societatea sa fie profitabila.

h) Organizarea si functionarea societatii sunt realizate prin intermediul

organelor sale, cu competente si atributii bine definite, structurate pe principiul

separatiei puterilor: (1), adunarea generala, cu cele doua forme de lucru ale sale,

ordinara si extraordinara, (2), administratorii societatii, de regula constituiti in

organul colegial numit consiliu de administratie, si directorii, (in cazul sistemului

unitar de administrare), sau consiliul de supraveghere si directoratul, (proprii

sistemului dualist de administrare a societatii), (3) cenzorii/auditorul financiar ;

Vom analiza competentele, modul de lucru al acestor organe la capitolul

consacrat organizarii si functionarii societatii comerciale.

i) are dreptul de a emite obligatiuni, ca modalitate tipica de capitalizare a

acestui tip de societate ; atunci cand are nevoie de fonduri banesti si cand nu

poate sau nu are interesul de a recurge in acest scop la majorarea capitalului

social si cand nici solutia contractarii unui credit bancar nu este convenabila,

poate emite titluri de valoare numite obligatiuni. Competenta adoptarii unei astfel

de hotarari revine adunarii generale extraordinare a actionarilor si va fi pusa in

aplicare printr-o oferta publica formulata prin emiterea unui prospect de

emisiune. Valoarea totala a obligatiunilor emise are semnificatia unui imprumut

contractat de societate de la obligatari, (cei care au subscris obligatiuni).

Asemeni actiunilor, obligatiunile pot fi, la randul lor, nominative sau la purtator.

De asemenea, asemeni actiunilor, obligatiunile sunt titluri de valoare, egale si

indivizibile. Ele confera insa titularului lor, obligatarul, drepturi distincte de cele

ale actionarilor societatii. Spre deosebire de acestia, obligatarii au doar dreptul

de a li se restitui suma datorata, incorporata in valoarea obligatiunii, precum si

dobanda aferenta ei, indiferent daca societatea a inregistrat sau nu profit. Nu vor

putea insa vota in cadrul adunarilor generale ale actionarilor si nu vor incasa

dividende, aceste drepturi fiindu-le rezervate numai actionarilor. Pentru

reprezentarea intereselor lor, (de exemplu, in situatia nerambursarii la scadenta

a obligatiunilor), obligatarii se pot intruni in adunare generala.

31

4.8.4.Societatea in comandita pe actiuni

Face parte din categoria societatilor de capitaluri. Are doua categorii de

actionari, comanditati si comanditari, asemeni societatii in comandita simpla, dar,

diferit de aceasta, are capitalul social divizat in actiuni, asemeni societatii pe

actiuni.

Caracteristici ;

a) are doua categorii de actionari, comanditati si comanditari ;e

necesar un numar minim de doi actionari in vederea constituirii societatii ;

b) actul constitutiv al societatii este contractul de societate si statul

care pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, denumit act constitutiv ; nu

este necesara forma autentica a actului constitutiv, cu exceptiile obisnuite,

constituirea societatii prin subscriptie publica sau aportarea de terenuri la

capitalul social;

c) se poate constitui atat simultan cat si in forma continuata, (prin

subscriptie publica) ;

d) firma societatii contine o denumire proprie, diferita de a altor

societati existente, insotita de precizarea « societate in comandita pe actiuni »,

scrisa in intregime ;

e) se supune dispozitiilor legale incidente societatii pe actiuni cu

privire la capitalul social, divizarea acestuia in actiuni, felurile actiunilor,  emiterea

de obligatiuni, adunarile generale, cenzori ;

f) administrarea societatii se poate organiza in exclusivitate dupa

regulile sistemului unitar ; administratorii pot fi desemnati numai din randul

actionarilor comanditati, deci a celor cu raspundere nelimitata si solidara ;

Este o forma de societate putin intalnita in practica. Inconvenientele pe

care le prezinta pentru actionarii comanditari care, desi asigura consistenta

capitalului social, nu pot paticipa la administrarea societatii decat renuntand la

raspunderea lor limitata, ar putea oferi explicatia acestei realitati. In plus, faptul

ca cele mai multe dintre dispozitiile legale ce o guverneaza apartin societatii pe

actiuni, face usor explicabila preferinta pentru aceasta a doua forma juridica in

raport de care societatea in comandita pe actiuni prezinta doar dezavantaje.

32

4.8.5. Societatea cu raspundere limitata

A fost reglementata in premiera in Germania in anul 1892. Este rezultanta

imbinarii unor trasaturi ale societatii in nume colectiv, deci ale unei societati

adecvate pentru afaceri mici, si ale celei pe actiuni, ca forma juridica proprie

afacerilor de mari dimensiuni, asa incat, ea corespunde exigentelor valorificarii

capitalurilor de valoare medie. Se imbina, asadar, in acest tip de societate,

personalizand-o, trasaturi proprii ambelor tipuri de societati din care se inspira.

Caracteristici ;

a. asociatii, persoane fizice sau juridice, sunt animati de « afectio

societatis », ca si in cazul societatilor in nume colectiv  si au raspundere limitata,

asemeni actionarilor din societatile pe actiuni ; este singura societate care se

poate constitui in forma atipica de societate cu unic asociat si singura al carei

numar maxim de asociati este limitat la 50;

b. actele constitutive ale societatii sunt contractul de societate si

statutul care pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, act constitutiv ;

c. firma societatii se compune dintr-o denumie proprire, in masura

sa o diferentieze de a altor societati, insotita de sintagma « societate cu

raspundere limitata » sau de initialele « S.R.L.»  

d. capitalul social minim este de 200 lei si este divizat in fractiuni

numite parti sociale, cu o valoare minima de 10 lei. In actul constitutiv se va

indica aportul fiecarui asociat si numarul partilor sociale detinute ; este obligatorie

varsarea integrala a capitalului social la constituirea societatii, ca si in cazul

societatilor de persoane ;

Sursele capitalul social la constituirea societatii, vor fi : aporturi in

numerar, obligatorii, si, eventual, aporturi in natura, constand in bunuri evaluabile

economic. Nu sunt permise aporturile in creante. In cazul aporturilor in natura, in

actul constitutiv va fi indicat modul de evaluare a lor, prin intelegerea asociatilor

sau prin expertiza;

33

Spre deosebire de actiuni, partile sociale nu sunt titluri negociabile,

nu pot fi tranzactionate liber, societatea pastrand trasaturi ale societatilor de

persoane. Ca urmare, transmiterea lor in favoarea unor terte persoane se poate

face numai cu acordul asociatilor care detin cel putin trei patrimi din capitalul

social. In plus, ea impune modificarea actelor constitutive ale societatii si

inregistrarea in registrul comertului ;  

e. Organizarea si functionarea societatii sunt asigurate de

adunarea generala a asociatilor, ca organ cu puteri depline de decizie, si de

administratorul/administratorii acesteia, care pot fi atat asociati, cat si neasociati.

Potrivit vointei lor, prin actul constitutiv, asociatii pot accentua trasaturile de

societate de persoane sau, dimpotriva, de capitaluri a societatii. Astfel, de

exemplu, prin vointa lor, exprimata in actul constitutiv, pot stabili ca hotararile

avand ca obiect modificarea actelor constitutive ale societatii se fie adoptate nu

cu unanimitatea voturilor asociatilor, asemeni celor ale societatilor de persoane,

ci cu majoritatea expres reglementata prin actele constituive, ca si in cazul

societatilor pe actiuni ;

f. Controlul gestiunii societatii se exercita fie de catre asociati, in

mod nediferentiat, asemeni societatilor de persoane, fie de cenzor/cenzori, ca

structura specializata, dupa modelul oferit de societatile de capitaluri. Cand

numarul asociatilor este mai mare de 15, desemnarea acestuia/acestora devine

obligatorie ;

g. societatea se poate constitui in forma atipica de societate cu

raspundere limitata cu unic asociat sau se poate transforma intr-o astfel de

societate ca efect al modificarii numarului de asociati ; unicul act constituiv al

societatii, in acest caz, este statutul. Legea impune o serie de norme speciale

aplicabile  societatii cu raspundere limitata cu unic asociat, si anume :

1. o pesoana fizica sau juridica poate detine calitatea de asociat unic intr-o

singura societate comerciala ;

2. o societate cu raspundere limitata cu unic asociat nu poate detine calitatea de

asociat unic intr-o societate cu raspundere limitata ;

34

3. valoarea aporturilor in natura la capitalul social se determina prin expertiza,

spre deosebire de societatea cu raspundere limitata cu doi sau mai multi

asociati, in cazul careia aporturile in natura pot fi evaluate prin acord de catre

asociati.

4.9. Regimul juridic al filialelor, sucursalelor, celorlalte sedii secundare ale

societatii comerciale

Nevoia dezvoltarii societatii comerciale, interesul consolidarii pozitiei ei intr-un

mediu economic concurential devin argumentele hotararii de expansiune a

activitatii, realizabila prin crearea unor structuri exogene, exterioare sediului sau

social. Cele mai cunoscute dintre ele sunt filiala si sucursala societatii

comerciale. Desi frecvent intalnite in practica, ele beneficiaza de o reglementare

sumara in cuprinsul Legii nr.31/1990. Pe baza acestor dispozitii legale, doctrina a

reusit sa configureze cu exactitate regimul lor juridic.

4.9.1. Filiala.

Este singura dintre structurile exogene ale societatii comerciale care are

personalitate juridica, fiind, deci, o entitate distincta de societatea („mama”) care

a constituit-o. Ca urmare, ea poate avea forma juridica si chiar nationalitate

diferite de cele ale societatii mama. Va respecta, in vederea infiintarii, dispozitiile

legale corespunzatoare formei sale juridice si va avea regimul juridic propriu

formei alese. Are propriul patrimoniu si o organizare de sine statatoare, adecvate

realizarii obiectivelor si scopurilor reglementate prin actele constitutive.

Dependenta sa fata de „societatea-mama”, legatura de „filiatie” dintre ele este

asigurata prin controlul pe care ”mama” il exercita in virtutea cotei majoritare de

participare la capitalul social al filialei. Societatea-mama are, asadar, in filiala,

comportamentul adecvat pozitiei si rolului sau de asociat/actionar majoritar, si,

intr-un singur caz, de unic asociat (intrucat poate constitui o singura societate ca

asociat unic). Postura „mamei” de asociat/actionar majoritar sau unic asociat in

societatea filiala este singura care defineste relatia sau cu filiala. Alte forme

35

posibile de control al mamei, realizabile, de exemplu, in temeiul unor relatii de

contractuale de afaceri sau prin administrarea ambelor societati de catre aceleasi

persoane, nu definesc relatia juridica filiala - „societate-mama”.

Legea nu impune o regula expresa privitoare la atribuirea denumirii filialei. Fiind

o societate comerciala distincta, ea va respecta, evident, dispoziile legale

incidente, in functie de forma juridica in care se constituie. Conditia de unicitate a

denumirii nu va permite functionarea ei cu numele societatii mama decat daca i

se va atasa mentiunea de „filiala”, si se va indica sediul acesteia. Daca tinem

seama de faptul ca, in general, ratiunea infiintarii unei filiale este aceea de a

diversifica clientela societatii mama, de a-si extinde zona de influenta economica

in arii geografice noi, e de prespus, ca, in mod obisnuit, se va opta pentru acesta

ultima solutie de atribuire a numelui comercial al filialei.

4.9.2. Sucursala

Spre deosebire de filiala, sucursala este un dezmembramant fara personalitate

juridica al societatii comerciale. Ca urmare, ea nu poate actiona independent de

„societatea-mama” care a constituit-o. Dobandeste din partea acesteia doar o

anumita autonomie in limitele careia isi desfasoara activitatea. Activitatea sa nu

poate fi diferita de cea a societatii mama, va fi identica sau parte din aceasta.

Este dublu dependenta fata de societatea mama: juridic si economic. Din punct

de vedere juridic, lipsindu-i personalitatea, nu va avea denumire, nationalitate,

organizare de sine statatoare, patrimoniu si capital social proprii. Economic, ea

nu poate detine bunuri proprii, cele pe care le utilizeaza in activitate apartinandu-i

societatii mama. Stabileste raporturi juridice cu tertii strict in numele societatii

mama, in calitate de mandatar sau comisionar al acesteia.

Sucursala are acelasi regim juridic cu cel aplicabil altor sedii secundare ale

societatii comerciale, denumite, potrivit vointei acesteia, agentii, reprezentante,

puncte de lucru, oficii, etc. Diferenta dintre ele si sucursala este data doar de

obligatia inregistrarii celei din urma in registrul comertului corespunzator sediului

sau social. Chiar daca ea va avea sediul in acelasi judet cu societatea-mama, se

va inregistra in registrul comertului distinct de aceasta. In schimb, celelalte sedii

36

secundare vor fi evidentiate numai in registrul comertului in care este inregistrata

societatea mama, indiferent de judetul unde sunt amplasate.

8.3. O societate comerciala straina are dreptul de a-si infiinta in Romania, cu

respectarea legii romane, atat filiale cat si sucursale daca acest drept ii este

recunoscut de legea statutului sau organic. Filialele din Romania ale societatilor

comerciale straine vor avea nationalitate romana in timp ce sucursalele acestora

isi vor pastra nationalitatea societatii care le-a constituit.

CAPITOLUL 5

Constituirea societatilor comerciale

Infiintarea societatii comerciale, in oricare din cele cinci forme juridice

reglementate de lege, este rezultatul parcurgerii unei proceduri precis

reglementate, la sfarsitul careia societatea dobandeste personalitate juridica.

5.1. Actele constitutive ale societatii comerciale.

Primul moment in acest demers procedural este marcat de manifestarea vointei

asociatilor, concretizata prin incheierea actului constitutiv/actelor constitutive

al/ale viitoarei societati. El/ele va/vor deveni fundamentul viitoarei societati

comerciale, „instrumentul juridic prin care asociatii isi exprima vointa de

asociere”.16

In cazul societatilor de persoane, ca forme juridice mai simple, legea

reglementeaza contractul de societate ca unic act constitutiv.

In schimb, in cazul societatilor cu grad sporit de complexitate, cum sunt cele de

capitaluri precum si societatea cu raspundere limitata cu doi sau mai multi

asociati, contractul de societate este completat de statut, ca al doilea act

constitutiv.

16 Ioan Schiau, Titus Prescure, Legea societatilor comerciale nr.31/1990, Analize si comentarii pe articole, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2007, pag.42;

37

Cele doua pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, reunind clauzele proprii

ambelor si denumit generic act constitutiv.

Daca Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale enumera in mod expres

prevederile obligatorii ale contractului de societate, pentru fiecare din cele cinci

tipuri, in schimb, se rezuma la a preciza necesitatea statutului, ca al doilea act

constitutiv, fara a dispune in vreun fel asupra continutului acestuia. Atribuindu-i

acceptiunea de act constitutiv complementar contractului de societate, doctrina a

apreciat ca in el ar trebui sa se regaseasca dispozitii speciale convenite de

asociati, privind organizarea si functionarea societatii, comparabile cu cele proprii

regulamentelor de organizare si functionare. In practica, insa, distinctiile dintre

continutul celor doua acte sunt adesea nesemnificative. Se poate constata

frecvent intentia de a prelua in statut clauze din contractul de societate. In astfel

de situatii, preferabila devine alternativa oferita expres de lege, a redactarii celor

doua acte sub forma unui inscris unic denumit generic act constitutiv.

In cazul societatii comerciale unipersonale, (societatea cu raspundere limitata cu

unic asociat), in lipsa unui raport de asociere, unicul act constitutiv este statutul,

ca act de vointa al unei singure persoane, asociatul unic, (sintagma neinspirat

atribuita de lege).

5.2. Forma actelor constitutive

La capitolul consacrat descrierii sumare a societatilor comerciale am precizat

deja forma impusa de lege pentru actele constitutive. Sintetic, reamintim ca ea

este direct legata de forma de raspundere a asociatilor. Astfel, in cazul

societatilor in care acestia raspund in limita aportului lor la capitalul social, ca

regula, actul constitutiv, semnat de toti asociatii, va fi incheiat sub semnatura

privata, cu exceptia cazului in care au fost aportate terenuri la capitalul social,

cand forma autentica devine obligatorie. Actele constituive realizate sub

semnatura privata dobandesc data certa fie ca urmare a aribuirii ei de catre un

38

avocat sau notar, in exercitarea atributiilor lor profesionale, fie prin inscrierea in

registrul comertului. In acest ultim caz, suntem in prezenta unei aplicatii a

dispozitiei legale generale cuprinse la art.1185 Cod Civil, in conformitate cu care,

data certa a unui act, deci data de la care el devine opozabil tertilor, se

dobandeste printre altele, prin prezentarea actului unei institutii de stat, prin

inregistrarea lui intr-un registru public, sau prin mentionarea intr-un inscris

redactat de un functionar public.

Contractul de societate al societatilor de persoane, caracterizate prin

raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor, sau cel putin a unora dintre ei, (in

cazul societatii in comandita simpla), va fi realizat in forma autentica. Aceeasi

forma o vor avea actele constitutive ale societatii pe actiuni infiintate prin

subscriptie publica. 17

5.3. Elemente obligatorii ale contractului de societate

Analiza textelor legale care reglementeaza elementele obligatorii ale contractului

de societate pentru fiecare din cele cinci forme juridice de societati, permite

concluzia potrivit careia majoritatea clauzelor sunt comune tuturor tipurilor de

societati. Desigur, inerenta este si prezenta prevederilor contractuale specifice,

derivand din trasaturile proprii fiecarei forme de societate, dar acestea sunt

complementare celor comune obligatorii. Din categoria dispozitiilor contractuale

comune fac parte:

a) clauze privind identificarea asociatilor; (numele, prenumele, cetatenia,

domiciliul data si locul nasterii, codul numeric personal al asociatilor

persoane fizice, respectiv, denumirea, nationalitatea, adresa sediului

social, numarul sau codul unic de inregistrare, dupa caz);

b) clauze privind identificarea viitoarei societati comerciale, si anume,

cele care stabilesc:

b.1.) denumirea societatii, atribuita in condiile impuse de lege;

17 De regula, forma autentica a actelor reprezinta o exceptie de la cea privind valabilitatea lor in forma inscrisului sub semnatura privata si este justificata de interesul, preocuparea legiuitorului de a proteja semnatarii respectivului act, in speta asociatii care raspund nelimitat si solidar, respectiv subscriitorii, in cazul societatii pe actiuni constituita prin subscriptie publica.

39

b.2.) sediul social, ca spatiu in care sunt tinute documentele societatii, se

realizeaza corespondenta, se afla organele de conducere ale acesteia.

Functia indeplinuita de sediul social nu este, asadar, indispensabil legata de

activitatea comeriala a societatii comerciale.

In prezent, potrivit legii, la aceeasi adresa pot fi declarate sediile a mai multe

societati comerciale numai daca e indeplinita una din urmatoarele conditii:1)

structura imobilului permite functionarea respectivelor societati; 2) acestea

au cel putin un asociat comun,3) imobilul se afla in proprietatea a cel putin

unuia dintre asociati.

b.3.) forma juridica a societatii; optiunea pentru o anumita forma juridica

trebuie exprimata prin actul constitutiv cu consecinta asumarii obligatiei de a

respecta prevederile legale proprii formei juridice alese;

c) clauze privind obiectul de activitate al societatii; obiectul de activitate,

cel care da profilul economic al societatii, este configurat de totalitatea actelor de

comert convenite de asociati spre a fi realizate in scopul obtinerii profitului.

Determinarea lui se face uzandu-se de nomenclatorul CAEN, (clasificarea

activitatilor din economia nationala). E de precizat ca in cuprinsul acestuia

activitatile nu sunt selectate si enumerate pe criterii de comercialitate.

Dimpotriva, realizand o evidenta utilizata in activitatea de raportare statistica,

nomenclatorul contine si activitati necomerciale, asa incat, in vederea configurarii

obiectului de activitate al unui comerciant devine necesara selectarea din

cuprinsul lui a celor care pot fi calificate ca acte de comert.

Devine, in plus, necesara indicarea in actul constitutiv, a activitatii principale

precum si a domeniului in care se incadreaza aceasta activitate, ca sursa

principala a profitului societatii.

Pe de alta parte, societatea va putea efectua numai acele operatiuni

comerciale care ii sunt configurate in actul constitutiv, ca expresie a principiului

specialitatii capacitatii sale de folosinta in virtutea caruia isi va asuma obligatiile

si isi va valorifica drepturile recunoscute prin actul sau de infiintare.

40

Se impune precizarea ca desfasurarea unora dintre activitatile selectate in

cuprinsul actului constitutiv poate fi conditionata de obtinerea unor autorizatii

administrative suplimentare, unele prealabile infiintarii societatii, altele ulterioare

acestui moment dar anterioare initierii efective a respectivelor activitati.

d) clauze privind capitalul social si aportul asociatilor; actul constitutiv va

preciza valoarea totala a capitalului social, structura acestuia, (in numerar, in

natura, creante, dupa caz), precum si valoarea aportului fiecarui asociat, in

functie de care vor fi precis determinate drepturile acestuia in relatia sa cu

societatea, (dreptul la vot, la dividende, etc.). Vor fi indicate si diviziunile

capitalului social, (parti sociale, actiuni, dupa caz), precum si modul de

repartizarea a acestora intre asociatii societatii. In cazul societatilor comerciale

pentru care legea impune o limita minima a capitalului social, evident, devine

necesara respectarea acesteia.

In cazul aporturilor in natura, vor fi descrise bunurile aportate precum si

modalitatea de evaluare a lor, conventionala sau prin expertiza de specialitate,

dupa caz. Se impune precizarea ca pentru capitalul social interes prezinta

valoarea bunului, nu bunul in materialitatea sa, ca existenta fizica.

In cazul societatilor pe actiuni, unde este ingaduita varsarea unei cote de pana la

70% din capital ulterior infiintarii societatii, se va indica si termenul de varsare a

acesteia, evident, incadrat in limita legala, (12 luni pentru aporturile in numerar,

respectiv 2 ani pentru cele in natura). 18 La acelasi tip de societati devine

necesara indicarea numarului si felului actiunilor emise, (nominative sau la

purtator).

e) Clauze privind administrarea si controlul societatii; actul constitutiv va

indica nominal administratorii societatii, precum si elementele lor de identificare.

Vor fi precizate puterile ce le sunt acordate, daca vor lucra impreuna sau

separat, cui ii revine dreptul de a reprezenta societatea in raporturile cu tertii.

18 „Capitalul subscris este cel stabilit de fondatori prin actul constitutiv, reprezentand, reprezentand, asadar, promisiunea acestora de a transmite societatii comerciale aporturi pana la concurenta valorii acestui capital. Capitalul varsat este expresia valorica a aproturilor efectiv transmise de asociati la data constituirii societatii comerciale”- Ioan Schiau, Titus Prescure, Legea societatilor comerciale nr.31/1990, Analize si comentarii pe articole, Ed. Hamangiu 2007, pag.59-60;

41

Complexitatea societatilor de capitaluri este pregnant demonstrata de regulile

privitoare la administrare. Ca urmare, in cazul acestora, actul constitutiv va trebui

sa determine sistemul de administrare ales, si, corespunzator acestuia, modul de

distribuire a competentelor legate de administrare si reprezentare a societatii,

durata mandatului, modul de lucru. Definirea lor corecta devine conditie a

functionalitatii acestor structuri de care depinde, in cele din urma, eficienta

activitatii societatii.

In cazul societatilor in care controlul gestiunii societatii este necesar a fi atribuit si

exercitat prin structuri specializate, si anume cenzori sau auditor financiar, in

actul constitutiv vor fi cuprinse datele de identificare ale primilor cenzori sau

primului auditor financiar, dupa caz, precum si durata mandatului acestora.

Desemnarea acestor structuri de control profesionale este obligatorie in cazul

societatilor de capitaluri si a celei cu raspundere limitata cu mai mult de

cincisprezece asociati si facultativa, in celelalte situatii. La societatile de

persoane si la cea cu raspundere limitata cu mai putin de cincisprezece asociati

acest control revine asociatilor.

f) Durata societatii; este la latitudinea asociatilor sa determine durata

pentru care constituie societatea, iar o atare mentiune, indiferent ca au optat

pentru o durata limitata sau nelimitata de timp, va fi precizata ca atare in

cuprinsul actului constitutiv. Daca societatea a fost infiintata pentru o perioada

limitata de timp, implinirea termenului devine cauza de dizolvare a societatii,

daca, anterior acestei date, asociatii nu au decis prelungirea lui.

g) Participarea la beneficii si pierderi; obtinerea de beneficii si distribuirea

lor intre asociati sub forma de dividende, (asocierea la risc), reprezinta,

finalmente, ratiunea esentiala a infiintarii societatii, pentru fiecare dintre asociatii

acesteia. Este criteriul de baza al delimitarii societatii comerciale de alte structuri

asociative, cum sunt, de exempu, asociatiile si fundatiile, a organizatii

nonprofitabile. Este firesc, asadar, ca in cuprinsul actului constitutiv sa fie definite

regulile dupa care sunt distribuite beneficiile, si, in mod corelativ, sunt suportate

42

pierderile societatii. Se pot conveni reguli de repartizare care sa recunoasca

efortul diferentiat al asociatilor la realizarea activitatii societatii sau, dimpotriva, se

pot conveni cote de distribuire egale, necorelate cu aporturile neegale la capital.

Exista o singura limitare a libertatii de decizie a asociatilor in problema

participarii la beneficii si pierderi, si anume, evitarea inserarii unor clauze

„leonine”, respectiv a unor clauze prin care unul sau o parte dintre asociati sa

dobandeasca toate benficiile societatii, fara a participa la pierderile acesteia. O

atare prevedere este considerata nula, fara a atrage insa nulitatea intregului

contract de societate. In locul ei devin aplicabile dispozitiile supletive ale legii in

conformitate cu care participarea la beneficii si pierderi va suporta regula

proportionalitatii cu cota de participare a fiecarui asociat la capitalul social al

societatii.

h) Clauzele privind sediile secundare ale societatii; asociatii vor indica

in cuprinsul actului constitutiv adresa postala a sediilor secundare pe care au

decis sa la infiinteze sau cel putin conditiile in care acestea urmeaza sa fie

deschise.

j) clauze prind dizolvarea si lichidarea societatii; finalitatea celor doua

operatiuni, si anume, incetarea existentei societatii, justifica necesitatea inserarii

unor clauze in acest sens in cuprinsul actului constitutiv. Conditia este

considerata realizata atat in cazul preluarii, in contractul de societate, a

dispoziilor legale incidente cat si in cazul in care se face doar trimitere la ele.

5.4. Formalitati procedurale necesare constituirii

Pentru redactarea actelor constitutive cu respectarea conditiilor de forma si

continut mai sus enumerate se impune cu prioritate verificarea disponibilitatii

firmei (denumirii), atat din puncul de vedere al noutatii sale, (elementelor care o

disting de firmele existente) cat si al unicitatii, in sensul ca nu a fost deja atribuita

unei societati existente sau in curs de constituire. Operatiunea se solutioneaza

43

prin rezervarea firmei la oficiul registrului comertului.19 Dovada eliberata

probeaza parcurgerea acestui prim control de legalitate.

In termen de 15 zile de la data incheierii actului constitutiv, fondatorii, sau,

dupa caz, reprezentantii acesteia vor cere inmatricularea societatii in registrul

comertului in a carui raza teritoriala isi va avea sediul societatea. Cererea de

inmatriculare, (formular tipizat, emis de Oficiul National al Registrului

Comertului),va fi insotita de urmatoarele acte :

a) actul constitutiv, in forma ceruta de lege;

b) dovada efectuarii varsamintelor constand in aporturile asociatilor, potrivit

actului constitutiv; in cazul aporturilor in natura, vor fi depuse documentele

care probeaza dreptul de proprietate al asociatului asupra bunurilor

aportate la capital, si daca e cazul, raportul de expertiza prin care a fost

determinata valoarea bunurilor aportate, de catre expertul desemnat numit

de judecatorul delegat;

c) dovada sediului declarat20 si al disponibilitatii firmei;

d) declaratia pe proprie raspundere a fondatorilor, primilor administratori si,

dupa caz, a primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului

si consiliului de supraveghere, ai primilor cenzori, privind indeplinirea

condtitiilor legale pentru a detine respectivele calitati;

e) eventualele acte sau avize impuse de legi speciale, (este cazul autorizatiei

emise de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, necesara societatilor

de asigurare, sau a autorizatiei provizorii emise de Banca Nationala pentru

societatile comerciale bancare, etc.)

19 Registrului comertului ca instrument de evidenta si publicitate a comerciantilor si activitatilor lor este gestionat de institutia numita Oficiul registrului comertului, organizata pe langa tribunale, in fiecare judet si in municipiul Bucuresti, in temeiul Legii nr.26/1990, modificata. Registrul central al comertului este tinut de Oficiul National al Registrului Comertului, institutie publica cu personalitate juridica subordonata Ministerului Justitiei. Registrul comertului este public, fiind, ca urmare, obligat sa elibereze, la cerere, contra cost, copii certificate de pe inregistrarile efectuate in registru si de pe actele depuse precum si informatii despre datele inregistrate. Inmatricularea si mentiunile operate in registrul comertului devin opozabile fata de terti de la data efectuarii inregistrarii ori de la publicarea lor in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IVa sau in alta publicatie, acolo unde legea dispune astfel.

20 detinerea legala a spatiului in care este declarat sediul societatii se va face, dupa caz, cu extras CF, contract de inchiriere, de comodat etc.).

44

In termen de 5 zile de la indeplinirea tuturor cerintelor de legalitate,

cererea de inmatriculare este solutionata de judecatorul delegat la oficiul

registrului comertului care, in urma exercitarii controlului de legalitate a actelor

constitutive si documentelor care le insotesc, se va pronunta printr-o sentinta

(incheiere) de autorizare a constituirii societatii si de inmatriculare a ei in registrul

comertului. In termen de 24 de ore de la data pronuntarii incheierii judecatorului

delegat societatea va fi inmatriculata in registrul comertului. Tehnic, incheierea

judecatorului delegat este comunicata in format electronic Ministerului Finantelor

Publice care atribuie si comunica registrului codul unic de inregistrare a societatii.

Un alt exemplar al incheierii este comunicat dupa inmatriculare, Monitorului

Oficial, in vederea publicarii. Cu data inregistrarii, societatea dobandeste

personalitate juridica. Certificatul de inregistrare, continand codul unic,

denumirea, forma juridica, sediul societatii si activitateea ei principala, numarul

de ordine in registrul comertului, atesta inregistrarea societatii, existenta ei ca

subiect de drept. Cu aceeasi data, societatea este inregistrata si ca subiect

fiscal. Procedura de inmatriculare integreaza si componenta care vizeaza

autorizarea functionarii societatii, solutionata in temeiul unei declaratii pe proprie

raspundere a reprezentantului acesteia, privind indeplinirea conditiilor legale de

mediu, sanitare, sanitar-veterinare, de protectia civila, protectia muncii, dupa caz.

Ulterior inmatricularii, in functie de natura activitatii, societatea isi va asuma

responsabilitatea legalitatii acestor activitati, obtinand, daca e cazul, autorizatiile

sau avizele necesare.

5.5. Constituirea societatilor pe actiuni prin subscriptie publica

Este cea de-a doua modalitate care poate fi urmata pentru infiintarea unei

societati pe actiuni, pe langa procedura obisnuita, (constituire simultana),

comuna tuturor formelor juridice de societate reglementate de lege. Cunoscuta in

doctrina si sub denumirea de „constituire continuata”, ea reprezinta o modalitate

proprie strict societatii pe actiuni, justificata de nevoia asigurarii unei capitalizari

masive a societatii, inca din momentul constituirii. Procedura, initiata de fondatorii

45

societatii, respectiv de grupul de persoane care isi asuma responsabilitatea si

cheltuielile infiintarii societatii, parcurge urmatoarele etape:

a) emiterea prospectului de emisiune, adica a ofertei adresate publicului,

in general, de a subscrie actiuni la viitoarea societate comerciala. In

continutul lui vor fi indicate, ca urmare, in mod obligatoriu, elementele

esentiale ale viitoarei societati, proprii actului constitutiv, cu exceptia celor

privind organele de conducere si control alegerea acestora urmand a fi

realizata in adunarea constitutiva. Sub sanctiunea nulitatii, prospectul de

emisiune va fi realizate in forma autentica.

b) depunerea prospectului de emisiune la oficiul registrului comertului,

in vederea vizarii lui de catre judecatorul delegat, in scopul publicarii in

presa;

c) subscrierea actiunilor; persoanele interesate de oferta lansata prin

prospect, vor putea subscrie actiuni ale viitoarei societati, semnand pe

unul sau mai multe exemplare ale prospectului de emisiune si varsand cel

putin jumatate din valoarea actiunilor subscrise in contul indicat in

continutul prospectului.

d) adunarea constitutiva; in termen de 15 zile de la inchiderea perioadei de

subscriere, fondatorii vor convoca adunarea constitutiva, alcatuita din toti

cei care au subscris actiuni ale viitoarei societati, (subscriitori). In cadrul

acesteia, fiecare subscriitor are dreptul la un singur vot, indiferent de

numarul actiunilor subscrise. Principalele atributii ale adunarii, exercitate

prin hotararile adoptate, se refera la: verificarea cerintelor legale privind

capitalul social, validarea raportului expertilor privind evaluarea aporturilor

in natura, (daca este cazul), aprobarea operatiunilor efectuate de fondatori

in contul societatii precum si acordarea avantajelor reglementte de lege in

favoarea acestora, constand in atribuirea unei cote suplimentare de pana

la 6% din profitul societatii, pentru o perioada de maxim 5 ani de la

constituirea acesteia, desemnarea membrilor organelor de conducere si

control ale societatii, aprobarea actului constitutiv si desemnarea

46

persoanelor care, in numele subscriitorilor, vor reprezenta societatea in

scopul autentificarii actului si finalizarii formalitatilor de constituire.

e) Dupa autentificarea actelor constitutive, formalitatile procedurale devin

identice cu cele urmate in cazul constiturii simultane.

Se impune sublinierea rolului decisiv al fondatorilor in procedura de

constituire a societatii prin oferta publica. Responsabilitatea legata de

emiterea prospectului de emisiune, organizarea adunarii constitutive,

efectuarea varsamintelor, exactitatea informatiilor comunicate, valabilitatea

operatiunilor incheiate in numele societatii anterior constituirii, ofera doar

cateva din argumentele reglementarii si acordarii unor avantaje si drepturi in

favoarea lor.

In practica, procedura a avut pana in prezent o aplicabilitate destul de

restransa. Mai frecvente au fost situatiile de majorare a capitalului social prin

subscriptie publica. Si intr-un caz si in altul, societatile care au recurs la oferta

publica pentru constituirea sau majorarea capitalului social devin societati de

tip deschis, supuse legislatiei speciale aplicabile in domeniul valorilor

mobiliare.

Capitolul VIOrganizarea si functionarea societatilor comerciale

6.1. Scopurile si obiectivele societatii, definite prin actul constitutiv, vor fi realizate

prin intermediul organelor sale, structurate pe trei niveluri diferite, cu competente

si functiuni precis delimitate: adunarea generala, administratorii, (managerii) si

cenzorii/auditorii financiari ai societatii. Ele materializeaza vointa societatii ca

persoana juridica, distincta de vointa proprie a asociatilor acesteia, tot la fel cum

bunurile din patrimoniul societatii nu se identifica cu bunurile proprii ale

asociatilor. O buna si eficienta functionare a societatii este, ca urmare, expresia

corectei indepliniri a atributiilor specifice fiecareia dintre cele trei categorii de

„organe”. Structurate ierarhic, fiecare dintre ele beneficiaza de reglementari

47

clare, care, daca sunt fidel respectate, confera societatii exactitatea unui

mecanism functional bine articulat, bazat pe principiul separatiei puterilor, a

atributiilor, pe o precisa configurare a limitelor de competenta. In aceasta analiza,

societatea pe actiuni devine exemplul cel mai concludent, complexitatea sa fiind

confirmata tocmai prin regulile dupa care se organizeaza si functioneaza

organele sale. Relevanta, in acest sens, este sustinerea doctrinara potrivit careia

„societatea comerciala pe actiuni este similara ca organizare societatii statale

bazate pe principii democratice”.21 In privinta celorlalte tipuri de societati, inclusiv

al celei cu raspundere limitata cu mai putin de cincisprezece asociati, lipseste, in

majoritatea covarsitoare a cazurilor, cea de-a treia categorie de organe, cenzorii,

desemnarea lor fiind facultativa si nu obligatorie, rolul de a controla gestiunea

societatii revenind in acest caz asociatilor.

Sintetic, vom analiza in continuare cele trei categorii de organe.

6.2. Adunarile generale

Alcatuite, fara exceptie, din totalitatea asociatilor/.actionarilor societatii, in sensul

ca fiecare dintre ei are dreptul de a participa si de a vota in cadrul acestora, ca

detinator al numarului de voturi determinat de numarul actiunilor/partilor

sociale/partilor de interes pe care le detine, adunarile generale reprezinta organul

deliberativ cu caracter suprem la nivelul societatii. Lor le revine rolul de a hotari

atat in problemele curente cat si in cele fundamentale, ce tin de strategia si

directiile de baza ale evolutiei societatii comerciale. In modul cel mai expresiv,

vointa societatii se manifesta la nivelul adunarii generale.22 Vointa personala a

fiecarui actionar cu privire la societate se va putea materializa numai prin vot,

contribuind, prin numarul de voturi exprimate, la articularea vointei societatii.

Asadar, actele emise de societate nu sunt actele actionarilor, ci ale societatii,

care se exprima prin organele sale.

6.2.1. Forme de lucru. Atributii.

21 Gheorghe Piperea, Drept comercial, Vol.I, Ed.C.H.Beck, 2008, pag.10722 In acest sens, a se vedea, Gheorghe Piperea, op.cit. pag.171

48

In cazul societatilor pe actiuni, adunarile generale ale actionarilor se intrunesc in

sedinte ordinare si extraordinare, in functie de problemele care urmeaza a fi

aprobate, fiecareia revenindu-i atributii exprese, inconfundabile, si conditii de

lucru proprii. Astfel;

a) Adunarea generala ordinara se intruneste cel putin o data pe an, in

primele cinci luni de la incheierea exercitiului financiar, (adica 31 decembrie a

fiecarui an), rolul ei fiind tocmai acela de a analiza activitatea anului incheiat, prin

prisma rezultatelor reflectate de situatiile financiare, de raportul

administratorilor/consiliului de supraveghere si cenzorilor/auditorului financiar. In

competenta ei intra si problema alegerii sau revocarii acestor organe, precum si

stabilirea remuneratiei ce li se cuvine pentru activitatea desfasurata. Sintetic, se

poate afirma ca hotaraste, in general, asupra problemelor „ordinare”, adica

obisnuite, de rand, ale societatii.

b) Adunarea generala extraordinara se intruneste ori de cate ori este

nevoie spre a decide in probleme de mai mare importanta pentru ”viata” si

evolutia societatii, (probleme extraordinare). Este vorba, in general, de hotarari

care au ca efect modificarea actului constitutiv al societatii, (obiectul de activitate,

sediul social, capitalul social, forma juridica, fuziunea sau divizarea societatii,

dizolvarea si lichidarea, etc.)

Diferenta intre competentele decizionale este evidentiata si de conditiile de

cvorum si majoritate necesare, diferit reglementate pentru cele doua adunari.

Astfel, in timp ce in cazul adunarii ordinare, pentru a fi valabil intrunita, la prima

convocare este necesara prezenta actionarilor reprezentand cel putin o patrime

din numarul total de drepturi de vot, la cea de–a doua convocare, daca prima nu

intruneste conditiile de cvorum legale sau statutare spre a se putea desfasura

valabil, sau nu poate lucra valabil in lipsa majoritatii necesare pentru adoptarea

hotararilor, sedinta este statutara indiferent de ponderea capitalului prezent sau

reprezentat, hotararile urmand a fi adoptate cu votul majoritatii acestui capital.

Adunarea generala extraordinara, in schimb, are nevoie de un cvorum minim atat

49

la prima cat si la cea de-a doua convocare, respectiv o patrime din numarul total

de drepturi de vot, la prima convocare si o cincime din drepturile de vot, la cea

de-a doua, daca prima nu se poate intruni valabil din lipsa cvorumului sau nu

poate adopta hotarari in lipsa intrunirii majoritatii necesare. Diferentele de cvorum

reglementate sunt justificate de obiectul hotararilor ce le intra in atributiile

specifice. Dat fiind faptul ca in competenta adunarii ordinare sunt inscrise

probleme ce tin de activitatea curenta a societatii, a nu putea adopta hotarari in

privinta lor echivaleaza cu blocarea activitatii. Este motivul pentru care, la cea

de-a doua convocare, adunarea generala ordinara este valabil intrunita indiferent

de ponderea drepturilor de vot prezente sau reprezentate.

Se impune precizarea ca actionarii pot conveni, prin actul constitutiv, cvorumuri

mai rigide, mai ridicate decat cele legale, dar nicidecum inferioare acestora.

6.2.2. Reguli de convocare

Numarul mare de actionari specific societatilor pe actiuni impune reguli exacte

pentru convocarea lor la adunarile generale, in masura sa garanteze astfel

respectarea dreptului fiecaruia de a participa si a vota in cadrul lucrarilor

acestora. Orice abatare de la ele, ca, dealtfel, de la oricare din dispozitiile legale

privitoare la organizarea si adoptarea hotararilor adunarilor generale, creeaza

premisa desfiintarii lor cu succes de catre actionarii interesati si chiar de catre

orice alta terta persoana interesata, daca aceasta poate proba motive de nulitate

absoluta a respectivelor hotarari.

50

Ca urmare, regula consacrata de lege ca cea mai eficienta pentru realizarea

procedurii de convocare consta in publicarea convocatorului in Monitorul Oficial

si intr-un ziar de larga raspandire in localitatea sau zona sediului social al

societatii. De la aceasta regula pot fi reglementate alternative aplicabile pentru in

cazul societatilor pe actiuni cu actiuni nominative, (ex. scrisoare recomandata,

scrisoare transmisa pe cale electronica). Convocatorul, publicat cu cel putin 30

de zile inainte de data fixata pentru tinerea adunarii, va cuprinde informatiile

necesare si utile desfasurarii acesteia, (data si locul sedintei, ordinea de zi, etc).

Materialele vor fi puse la dispozitia actionarilor, prin grija

administratorilor/directoratului, spre a li se oferi astfel posibilitatea de a se

documenta in scopul exercitarii corecte a drepturilor lor in cadrul adunarii. Cu

acelasi scop, completarea ordinii de zi de catre actionarii interesati se poate face

numai in primele cincisprezece zile ce au urmat publicarii convocatorului,

completarea fiind, la randul ei publicata. Obligatia convocarii adunarii revine

administratorilor/directoratului societatii, din proprie initiativa, sau la solicitarea

actionarului/actionarilor reprezentand cel putin 5% din capitalul social sau chiar

mai putin, daca un astfel de prag a fost determinat ca atare prin actul constitutiv.

6.2.3. Anularea hotararilor adunarii generale.

Hotararile adoptate in conditiile legii si actelor constitutive sunt obligatorii pentru

toti actionarii, inclusiv pentru cei care au votat impotriva lor, (majoritatea se

supune minoritatii). Ele exprima, cum am mai afirmat in acest capitol, vointa

societatii, ca persoana juridica distincta de a actionarilor care o constituie si, deci,

de vointele individuale ale acestora. Hotararile nelegale si nestatutare pot fi

atacate in justitie, pe calea actiunii in anulare, de catre actionarii care au votat

impotriva si au cerut sa se consemneze in procesul verbal de sedinta votul lor,

precum si de cei care nu au fost prezenti la lucrarile adunarii, sau chiar de terte

persoane interesate, daca acestea pot proba motive de nulitate absoluta a

hotararilor adoptate.

51

6.2.4. Adunarea asociatilor la societatile de persoane si societatea cu

raspundere limitata

Numarul restrans de asociati caracteristic societatilor de persoane si chiar celei

cu raspundere limitata genereaza, firesc, consecinte semnificative asupra

regulilor incidente forului cu competente depline de decizie. Astfel, in cazul

societatilor cu raspundere limitata nu mai sunt institutionalizate cele doua forme

de lucru ale adunarii generale, ordinara si extraordinara, ci doar adunarea

asociatilor. Ca regula, aceasta hotaraste valabil cu majoritate de asociati si parti

sociale, cu exceptia hotararilor avand ca obiect modificarea actului constitutiv,

pentru care devine necesara unanimitatea acordului asociatilor, daca prin actul

constitutiv nu s-a creat regula de rezerva, si anume ca modificarea sa poata fi

realizata cu o anume majoritate de asociati si parti sociale. In cazul acestui tip de

societate devin, de asemenea, incidente dispozitiile aplicabile societatilor pe

actiuni, cu privire la desfiintarea hotararilor nelegale sau nestatutare pe calea

actiunii in anulare.

Gradul de institutionalizare a adunarii generale descreste, asadar, pe masura

simplificarii formei juridice de societate, lipsind complet in cadrul societatilor de

persoane. Devine impropriu, in cadrul acestora, sa se reglementeze adunarea

generala a celor doi, trei asociati. Legea se rezuma, in cazul lor, la doua reguli de

lucru de baza, si anume, adoptarea hotararilor curente cu acordul asociatilor

reprezentand majoritatea capitalului social iar a celor privind modificarea actelor

constitutive cu unanimitatea acordului acestora.

6.3. Administratorii si managerii societatii.

Notiunea de administrare a societatii subsumeaza ansamblul activitatilor proprii

realizarii efective a obiectului de activitate al societatii, cumuland atributii de

gestiune a patrimoniului si de reprezentare a ei in relatiile cu tertii. Administratorii

indeplinesc in principiu, un mandat general incredintat de adunarea generala a

asociatilor, avand ca obiect realizarea efectiva a obiectivelor si scopurilor

societatii. In relatia statornicita intre diferitele categorii de organe ale societatii, ei

52

reprezinta, ca urmare, organul structurat la al doilea nivel de competente,

subordonat adunarii generale a asociatilor. Nivelul diferit de complexitate al celor

cinci tipuri de societati comerciale este pregnant reflectat si prin dispozitiile

privitoare la administratori. Astfel, ultimele modificari aduse Legii societatilor

comerciale nr.31/1990, prin Legea nr.441/2006 si prin Ordonanta de Urgenta a

Guvernului nr.82/2007, sunt consacrate in mod substantial administrarii societatii,

in principal a celei pe actiuni. Efortul de integrare si armonizare a legislatiei

autohtone in materia dreptului societar cu cea a Uniunii Europene este

concludent evidentiat prin preluarea, in noua abordare a conceptului de

administrare, a principiilor de guvernare corporatista, al caror scop, asa cum

relevant a conchis doctrina de specialitate, „este acela de a contribui la

promovarea unor reguli care sa asigure transparenta, integritate si eficienta

mediului de afaceri, prin distributia echitabila a atributiilor de deliberare,

administrare si control intre diferitele centre de putere ale societatii, in conditiile

protectiei corespunzatoare a interesului public.”23 Noile dispozitii legale

reconfigureaza conceptul de administrator, atribuind functiei un caracter

profesional, devenindu-i proprii atribute ca diligenta profesionala, prudenta, buna

credinta in deciziile de afaceri, loialitate.

6.3.1. Sisteme de administrare a societatilor pe actiuni.

Aceleasi principii ale guvernarii corporatiste24 au condus la reglementarea a doua

sisteme distincte de administrare in cazul societatilor pe actiuni, si anume:

a) sitemul unitar, inspirat din legislatia franceza

b) sistemul dualist; consacrat de legislatia germana si de inspiratie germana

(tarile nordice).

23 Ioan Schiau, Titus Prescure, op.cit., pag.41124 „ Principiile prevad reguli (a) privind exercitarea si protejarea drepturilor asociatilor, in conditiile asigurarii informarii corespunzatoare a acestora, pentru a facilita luarea unei decizii si a integra votul acestora intr-un mecanism deliberativ eficient si transparent, (b) privind tratamentul echitabil al asociatilor, cu speciala privire asupra protectiei corespunzatoare a asociatilor minoritari, (c) privind mecanismele de participare si implicare a persoanelor interesate in guvernarea societatii (cum ar fi creditorii, salariatii si organismele reprezentative ale acestora, furnizorii, clientii comunitatea si mediul de afaceri), d) privind accesul la informatii si transparenta mecanismelor decizionale precum si modalitatile de exercitare a unui control extern, eficient si calificat asupra activitatii societatii si, in final, (e) privind responsabilitatile administratorilor si managerilor societatii.” – Ioan Schiau, Titus Prescure, op.cit., pag.411-412;

53

Incercam sa surprindem sintetic, in cele ce urmeaza, principalele lor trasaturi.

Astfel,

6.3.2. Sistemul unitar de administrare a societatii;

Administrarea societatii revine administratorului/administratorilor, (intotdeauna

in numar impar), desemnati prin vot secret de adunarea generala ordinara. In

cazul societatilor ale caror situatii financiare sunt auditate, numarul

administratorilor nu va fi mai mic de trei. Cand sunt mai multi administratori,

acestia alcatuiesc consiliul de administratie, organ colegial al carui instrument e

lucru devin deciziile adoptate cu majoritatea membrilor, (spre deosebire de

situatia pluralitatii de administratori care, neorganizati in consiliu decid

independent). Membrii consiliului de administratie pot fi actionari sau neactionari.

Consiliul va fi prezidat de un presedinte desemnat dintre membrii sai, fie direct

de catre adunarea generala, fie chiar de catre membrii consiliului. Administratorii

pot decide ca o parte din atributiile ce le revin sa fie delegate in sarcina unor

directori, persoane fizice, dintre care, unul va fi numit director general. Acestia

vor exercita conducerea societatea sub supravegherea consiliului de

administratie. Notiunea de director primeste, in sensul art.143 din Legea

nr.31/1990, o semnificatie noua, distincta de cea care desemneaza persoanele

cu functii executive de conducere, (director economic, tehnic, marketing, etc.).

Ca urmare, obligatia instituita deopotriva in sarcina administratorilor si

directorilor cu atributii delegate, de a nu fi salariatii societatii pe durata indeplinirii

mandatului lor, nu se aplica decat strict acestei categorii de directori.

Reprezentarea societatii in relatiile cu tertii apartine presedintelui consiliului de

administratie sau directorului general, cand consiliul a recurs la delegarea de

atributii. Directorii pot fi administratori sau neadministratori, cu conditia ca

majoritatea administratorilor sa fie neexecutivi, (adica, sa nu fie directori). In

plus, cel putin o parte a administratorilor vor fi independenti. Desi nu defineste

notiunea, legea ofera exemplificativ criteriile care definesc statutul de

independenta, (ex.; sa nu fi fost salariat al societatii sau al unei societati

controlate de catre aceasta in ultimii cinci ani, sa nu fie actionar semnificativ al

54

societatii, sa nu aiba sau sa nu fi avut in ultimul an relatii de afaceri cu

societatea, etc.).

Pentru a beneficia de documentari specializate, profesionale in deciziile ce

urmeaza sa le adopte, Consiliul de administratie poate constitui comitete

consultative care vor elabora recomandari, informari specializate.

6.3.3. Sistemul dualist de administrare a societatii;

Mecanismul conducerii societatii este reglementat pe doua nivele, cu atributii

bine delimitate, si anume a) consiliul de supraveghere si b) directoratul. Analiza

competentelor acestuia din urma permite concluzia ca ele sunt comparabile cu

cele care revin consiliului de administratie in sistemul unitar. Astfel, membrii

directoratului exercita conducerea societatii, ca manageri profesionisti, in masura

sa asigura dezvoltarea sustenabila a societatii. In acest demers, consiliul de

supraveghere devine supraveghetorul, controlorul activitatii directoratului. El nu

exercita atributii efective de conducere. Cele doua functii, de conducere si de

supraveghere a conducerii sunt complet separate, membrii directoratului

neavand posibilitatea de a fi, in acelasi timp, membri ai consiliului de

supraveghere.

Reprezentarea societatii in relatiile cu tertii apartine membrilor directoratului. In

timp ce desemnarea si revocarea membrilor directoratului revine consiliului de

supraveghere, desemnarea si revocarea membrillor acestuia este de competenta

adunarii generale ordinare.

6.3.4. Dispozitii comune celor doua sisteme de administrare

Din categoria regulilor aplicabile deopotriva ambelelor sisteme, enumeram:

a) durata mandatului administratorilor, respectiv al membrilor consiliului de

supraveghere si directoratului este de maxim patru ani, cu exceptia mandatului

primilor membri ai consiliului de administratie respectiv ai consiliului de

supraveghere, care este de 2 ani;

55

b) directorii, in sistemul unitar si membrii directoratului, in sistemul dualist, sunt

persoane fizice; in schimb, administratori sau membri ai consiliului de

supraveghere pot fi si persoane juridice;

c) o persoana fizica nu poate cumula mai mult de cinci mandate de administrator

si/sau membru al consiliului de supraveghere in societati comerciale cu sediul in

Romania;

c) atat consiliul de administratie cat si cel de supraveghere lucreaza in

sedinte care adopta hotarari cu majoritatea numarului membrilor si care se

intrunesc ori de cate ori este nevoie dar nu mai putin de o data la trei luni.

Ambele categorii de organe au dreptul de a crea consilii consultative in scopul

informarii si documentarii, utile in adoptarea deciziilor;

d) raporturile juridice stabilite intre cele patru categorii de organe si structurile

care le-au desemnat sunt specifice contractului de mandat ;

e) pe durata indeplinirii mandatului, administratorii, directorii, membrii

consiliului de supraveghere si ai directoratului nu pot fi salariati ai societatii;

e) raspunderea juridica a administratorilor, directorilor, membrilor consiliului

de supraveghere si directoratului este riguros reglementata de lege, iar

solidaritatea acestei raspunderi ramane o caracteristica valabila pentru fiecare

dintre ele.

6.3.5.Administrarea societatilor de persoane si a celei cu raspundere

limitata; am enuntat regulile aplicabile in cadrul capitolului consacrat analizei

succinte a fiecareia dintre aceste societati.

6.4. Controlul gestiunii societatii;

Este realizat prin organe specializate, in cadrul societatilor de capitaluri si a

celei cu raspundere limitata cu mai mult de cincisprezece asociati.

Cele doua structuri specializate pentru a realiza acest control sunt comisia de

cenzori si auditorul financiar. Optiunea pentru una dintre ele este permisa cu

exceptia situatiilor in care societatea pe actiuni este supusa obligatiei legale de

56

auditare sau cand a optat pentru sistemul dualist de administrare, cand

obligatorie devine desemnarea auditorului financiar.

6.4.1.Cenzorii; desemnarea lor corespunde solutiei traditionale de exercitare a

controlului gestiunii societatii iar competenta in acest sens revine adunarii

generale. Potrivit legii, comisia de cenzori este alcatuita din trei membri, plus un

supleant, desemnati pentru o perioada de trei ani, cu posibilitatea de a fi

realesi. Cenzorii pot fi alesi dintre actionari. In mod obligatoriu, cel putin unul

dintre ei va fi contabil autorizat sau expert contabil. Principalele lor atributii se

refera la supravegherea gestiunii societatii, la verificarea situatiilor financiare,

informand adunarea generala asupra modului in care a fost administrat

patrimoniul societatii de catre administratorii acesteia, si, daca este cazul,

asupra abaterilor constatate in aceasta activitate manageriala.

6.4.2. Auditorul financiar.

Sunt specialisti, persoane fizice sau juridice, care dobandesc aceasta calitate in

conditiile unei reglementari specifice profesiei, si care sunt, ca urmare, inscrisi

in Camera Auditorilor Financiari din Romania. Auditorul financiar este extern

societatii, angajeaza relatii contractuale cu aceasta, in urma alegerii sale de

catre adunarea generala. Societatile comerciale care au optat sau au fost

obligate sa desemneze auditorul financiar25 au complementar obligatia de a-si

numi si un auditor intern. Spre deosebire de auditorul financiar care nu este

salariatul societatii, cel intern poate detine o atare calitate. Atributiile specifice

fiecareia dintre aceste profesii sunt reglementate prin dispozitii legale exprese.

In ansamblu, ele sunt similare cu cele ale cenzorilor.

CAPITOLUL VII

Modificarea actelor constitutive ale societatii comerciale

25 Potrivit Ordinului Ministerului Finantelor Publice nr.1752/2005, sunt supuse auditarii situatiile financiare ale societatilor comerciale care, la data bilantului depasesc limitele a doua dintre urmatoarele criterii, denumite criterii de marime: a) total active 3.650.000 EURO, cifra de afaceri neta 7.300.000 EURO, si numarul mediu de salariati 50.

57

7.1. Realizarea de profit, atingerea scopurilor si obiectivelor in vederea carora a

fost constituita, ca finalitate ce tine de esenta societatii comerciale, justifica

adesea nevoia ei de modificare si adaptare la circumstantele si conditiile

concrete ale mediului economic in care activeaza. Intrucat actul constitutiv al

societatii este cel care o personalizeaza, ii defineste conditiile specifice,

modificarea societatii se concretizeaza, in ultima instanta, in modificarea actului

ei constitutiv. In general, pot face obiectul modificarii oricare din clauzele inserate

in cuprinsul acestuia, ca, de exemplu, cele referitoare la asociati, forma juridica,

obiect de activitate, capital social, durata de functionare, etc.

7.2. Procedura de modificare a actului constitutiv

Fiind expresia vointei asociatilor, actul constitutiv va putea fi modificat tot ca

rezultat al exprimarii vointei lor, in cadrul adunarii generale a societatii. O astfel

de hotarare va a fi adoptata cu unanimitate de voturi, in cazul societatilor de

persoane si a celei cu raspundere limitata, (daca, in cazul acesteia, prin actul

constitutiv nu a fost instituita norma derogatorie care permite modificarea

acestuia cu majoritate de parti sociale), respectiv, cu majoritatea necesara

adoptarii hotararilor in cadrul adunarii generale extraordinare, in cazul societatilor

de capitaluri.

Pentru a dobandi opozabilitate fata de terti, hotararea modificatoare va fi

inregistrata in registrul comertului, dupa prealabilul control de legalitate exercitat

de judecatorul delegat la oficiul registrului comertului, si va fi publicata in

Monitorul Oficial. Procedura devine astfel comparabila cu cea urmata la

momentul infiintarii societatii. Actul modificator va fi realizat cu respectarea

conditiilor de forma prevazute de lege pentru actul constitutiv. Totodata, el va fi

insotit de actul constitutiv actualizat, cuprinzand toate modificarile succesive de

care acesta a beneficiat.

In cazul societatilor pe actiuni, daca consiliului de administratie sau, dupa caz,

directoratului i-au fost delegate anumite competente ale adunarii generale,

58

privind modificarea actului constitutiv, evident, modificarea devine rezultatul

hotararii acestor organe.

Procedura sintetic redata mai sus corespunde solutiei amiabile, conventionale,

general aplicabile. Ca alternativa de rezerva, accesibila in cazul imposibilitatii

realizarii acordului legal sau statutar al asociatilor, modificarea poate fi dispusa,

in anumite situatii, pe cale judiciara, (de exemplu in cazul excluderii unui asociat).

7.3. Modificarea capitalului social al societatii;

Am selectat, din ansamblul modificarilor posibile ale societatii, pe cea referitoare

la capitalul social. Este una din principalele si frecventele modificari ale societatii

comerciale, si, deci, a actului ei constitutiv. Capitalul social, ca totalitate a valorii

aporturilor asociatilor, reprezinta un element de pasiv in patrimoniul societatii,

reflectand datoria acesteia fata de proprii asociati, scadenta la data dizolvarii si

lichidarii ei. In timp ce patrimoniul este fluctuant, dinamic, direct influentat de

activitatea societatii, capitalul este fix. Ca urmare, orice modificare a lui, in sensul

majorarii sau reducerii, devine atributul adunarii generale a asociatilor sau, in

cazul societatilor pe actiuni, a consiliului de administratie sau directoratului, daca

au fost mandatate in acest sens de catre adunarea generala.

7.3.1. Reducerea capitalului social ;

Tehnic, reducerea capitalului social se poate realiza prin urmatoarele procedee:

a) reducerea numarului de actiuni sau de parti sociale, caz in care se

mentine valoarea nominala a acestora;

b) reducerea valorii nominale a actiunilor sau a partilor sociale;

c) dobandirea de catre societate a propriilor actiuni, urmata de anularea lor

Daca hotararea de reducere nu este justificata de pierderi, deci de scaderea

activelor societatii sub valoarea capitalului social, se poate recurge si la alte

procedee si anume:

a) scutirea totala sau partiala a asociatilor de varsamintele datorate;

procedeul este aplicabil strict in cazul societatilor de capitaluri, intrucat

59

doar in cazul acestora legea permite varsarea integrala a capitalului social

la o data ulterioara infiintarii societatii;

b) restituirea catre asociati a unei cote parti din aporturi, proportionala cu

reducerea capitalului social si calculata egal pentru fiecare actiune sau

parte sociala;

c) alte procedee prevazute de lege.

Indiferent de cauza si modalitatea reducerii capitalului social, valoarea acestuia,

ulterioara reducerii, nu va putea fi inferioara valorii minime stabilite de lege.

Procedural, masura parcurge doua etape, pentru a putea fi finalizata. Este

necesara o prima hotarare de reducere, de principiu, a adunarii generale a

asociatilor, care, la un interval de doua luni de la publicarea in Monitorul Oficial,

va putea fi urmata de cea de-a doua, de reducere efectiva. Intervalul de doua

luni este reglementat in favoarea creditorilor societatii, detinatori ai unor creante

anterioare publicarii hotararii de reducere a capitalului social. Ei au dreptul de a

se opune masurii, caz in care, hotararea de reducere va putea fi finalizata numai

dupa plata creantelor lor sau garantarea acestei plati.

7.3.2. Majorarea capitalului social

Sursele economice utilizate pentru majorarea capitalului social pot fi :

a) exterioare societatii, reprezentand finantarea asigurata de asociatii

acesteia in una din formele reglementate si pentru constituirea societatii,

si care constau in aporturile noi aduse de asociati, (in numerar, natura);

b) surse interne, reprezentand o autofinantare a societatii; ele nu obliga

asociatii la noi aporturi, majorarea realizandu-se din diferite resurse

contabilizate in pasivul societatii, cum sunt: (1) incorporarea rezervelor, cu

exceptia celei legale, (2) incorporarea beneficiilor sau (3) a primelor de

emisiune, (4) compensarea creantelor asupra societatii cu actiuni ale

acesteia. Hotararea de marire a capitalului din aceste surse se

materializeaza, ca urmare, prin modificarea inregistrarilor in contabilitate

intre aceste diferite conturi de pasiv, actiunile emise urmand a fi distribuite

intre actionarii societatii cu respectarea cotelor lor de participare la

60

capitalul social. Este ceea ce doctrina a denumit generic „sporire contabila

a patrimoniului”, intrucat nici una din solutiile enumerate nu implica

aporturi exterioare ale actionarilor/asociatilor.

Ambele categorii de surse de marire a capitalului sunt accesibile tuturor formelor

juridice de societate.

7.3.3. In cazul societatilor de capitaluri, procedura de majorare a capitalului

social prin noi aporturi se realizeaza in doua etape; a) adoptarea hotararii de

majorare, urmata de exercitarea dreptului de preferinta al actionarilor societatii, in

interval de 30 de zile de la data publicarii hotararii in Monitorul Oficial; b)

adoptarea hotararii de majorare cu suma efectiv subscrisa, in functie de exercitiul

dreptului de preferinta.

Dreptul de preferinta este „un mijloc de protectie a vechilor actionari, care

si-au asumat riscul lansarii societatii si s-au straduit pentru prosperitatea ei”26.

Este, asadar, o favoare creata acestora, de a subscrie cu prioritate actiuni din

noua emisiune. Nerespectarea lui devine cauza de anulare a hotararii de

majorare astfel adoptate. Legea permite ca, in situatii determinate, dreptul de

preferinta sa fie limitat sau ridicat. Generalizarea uneia astfel de masuri este insa

interzisa.

Actiunile noi, emis in schimbul aporturilor in numerar vor fi varsate in proportie

de 30% la data subscrierii iar diferenta va fi platita in maxim 3 ani de la aceasta

data. In acelasi termen vor trebui varsate si aporturile in natura.

Indiferent de sursa de majorare utilizata, hotararea adunarii generale produce

efecte numai daca a fost adusa la indeplinire in termen de un an de la data

adoptarii.

Prin actul constitutiv sau modificator al societatii, organele de administrare ale

acesteia pot dobandi mandatul de a mari capitalul social al societatii, in limitele

26 Ion Bacanu, Capitalul social al societatilor comerciale, Ed. Lumina Lex, 1999, pag.131;

61

autorizate de adunarea generala si intr-un interval de timp de maxim 5 ani de la

data adoptarii acestei masuri. Limitele capitalului autorizat nu vor putea depasi,

insa, jumatate din valoarea capitalului social subscris, existent la momentul

autorizarii.

Capitolul VIII

Excluderea si retragerea asociatilor

8.1. Ambele operatiuni reglementeaza solutii de separare a asociatilor, de

incetarea a acestei calitati, realizabile insa numai in anumite conditii si cu

respectarea unor prevederi exprese ale legii, aplicabile cu scopul de a nu afecta

insasi existenta societatii.

8.2. Excluderea asociatilor

Institutia excluderii este operabila numai in cazul societatilor de persoane precum

si a celei cu raspundere limitata si a celei in comandita pe actiuni, deci, in

general, a tipurilor de societati la care are relevanta elementul affectio societatis.

Nu este aplicabila societatilor pe actiuni, caracterizate prin lipsa relevantei relatiei

dintre actionari. Or, excluderea, este, adesea, tocmai rezultatul alterarii acestor

relatii, infrangerii iremediabile a convergentei de interese ce a reunit asociatii la

momentul constituirii societatii.

8.2.1.Cauze de excludere

Legea enumera urmatoarele cauze de excludere a asociatului unei societati in

nume colectiv, in comandita simpla, cu raspundere limitata sau a comanditatului

dintr-o societate in comandita pe actiuni :

a) refuzul asociatului de a aduce aportul la capital la care s-a obligat, desi a fost

pus in intarziere;

b) falimentul asociatului cu raspundere nelimitata sau starea de incapacitate

legala a acestuia; cauza este aplicabila numai asociatilor cu raspundere

nelimitata. Principalul argument al excluderii devine, in acest caz, protejarea

62

intereselor societatii prin eliminarea riscului pe care asociatul falit sau incapabil il

poate reprezenta pentru aceasta;

c) in cazul asociatului cu raspundere nelimitata care (1) se amesteca fara drept

in administratie, (2) utilizeaza capitalul societatii in interesul sau al altor altei

persoane fara consimtamantul celorlalti asociati sau (3) realizeaza acte de

concurenta neloiala fata de societate;

d) in cazul asociatului administrator care comite o frauda in dauna societatii sau

a folosit capitalul societatii sau a semnat in numele acesteia in operatiuni

contrare intereselor ei.

Prin actul constitutiv pot fi convenite si alte cauze de excludere decat cele avute

in vedere de lege.

8.2.2. Procedura excluderii

Indiferent de motivul care justifica excluderea, masura va fi dispusa, fara

exceptie, de catre instanta de judecata. Hotararea judecatoreasca de excludere,

ramasa irevocabila, devine actul pe baza caruia vor fi inregistrate in registrul

comertului modificarile survenite in actul constitutiv ca efect al excluderii.

8.3. Retragera unui asociat din societate

8.3.1. Daca excluderea devine masura la indemana societatii sau a celorlalti

asociati, impotriva vointei asociatului in cauza, cu efectul inlaturarii lui din

societate, in schimb, retragerea reprezinta expresia intentiei si deci a

manifestarii vointei asociatului de a pune capat acestei calitati.

Spre deosebire de excludere, care poate fi dispusa, fara exceptie, numai de

catre instanta, retragerea asociatului unei societati in nume colectiv, in comandita

simpla sau cu raspundere limitata se poate realiza atat in mod amiabil (1) cand a

fost convenita de asociati sau reglementata prin actul constitutiv cat si pe cale

judiciara, (2), cand asociatul in cauza va fi in masura sa probeze in fata instantei

63

existenta unor motive temeinice care justifica intentia sa de a se retrage din

societate, (de exemplu, intelegeri ireconciliabile cu ceilalti asociati). Aceasta

ultima modalitate de retragere, (judiciara), devine accesibila cand nu se poate

intruni acordul asociatilor sau conditiile reglementate prin actul constitutiv

privitoare la retragere. Ca si in cazul excluderii, hotararea judecatoreasca prin

care s-a dispus retragerea, ramasa irevocabila, devine actul in temeiul caruia in

registrul comertului vor fi operate modificarile pe care operatiunea le implica

asupra actului constitutiv.

8.3.2. Asemeni excluderii, retragerea este specifica societatilor in care are

relevanta relatia dintre asociati. Dealtfel, in cazul celor pe actiuni, incetarea

calitatii de actionar devine o operatiune mult mai simpla, realizabila prin vanzarea

libera a actiunilor, neconditionata de acordul celorlalti actionari ai societatii ci,

eventual, doar de respectarea dreptului de preferinta al acestora, daca o atare

conditie a fost instituita prin actul constitutiv al societatii emitente. Cu toate

acestea, cu titlu de exceptie, legea are in vedere cateva situatii determinate,

limitative, in care un actionar isi poate exercita dreptul de a se retrage din

societate, si anume: cand adunarea generala extraordinara a hotarat (1)

schimbarea obiectului principal de activitate, (2) mutarea sediului in strainatate,

(3), schimbarea formei juridice a societatii, (4) fuziunea sau divizarea. Masura

retragerii, in oricare din situatiile enumerate, a fost reglementata in scopul

protectiei actionarilor minoritari care au astfel dreptul de a hotarari incetarea

calitatii lor atunci cand deciziile societatii nu le mai reflecta interesele.

8.4. Drepturile asociatului exclus sau retras

Asociatul exclus sau retras are dreptul la plata drepturilor banesti

corespunzatoare, cotei sale de participare la capitalul social. Valoarea acestora

va fi determinata prin acordul asociatilor sau, in caz de neintelegere, de catre un

expert desemnat prin acord sau de catre instanta de judecata si va fi raportata la

valoarea patrimoniului societatii la data operatiuni de excludere sau retragere.

64

In cazul societatilor pe actiuni, legea impune determinarea pretului actiunilor

dupa anumite reguli a caror aplicare intra in obligatia expertului desemnat in

acest scop de catre judecatorul delegat.

In toate cazurile, obligatia de plata a drepturilor celui exclus sau retras revine

societatii.

CAPITOLUL IX

Fuziunea si divizarea societatilor comerciale

9.1. Atat fuziunea cat si divizarea reprezinta procedee economico-juridice

complexe, ample, care materializeaza hotararea de reorganizare, de

restructurare a societatii, motivata de nevoia de adaptare la realitatile economice

si de crestere a eficientei activitatii. In timp ce prima dintre ele, fuziunea, are ca

efect concentrarea patrimoniilor societatilor comerciale implicate, cea de-a doua,

divizarea, simetric opusa, imparte total sau partial patrimoniul societatii supuse

divizarii in scopul alipirii lui la o alta/alte societate/societati comerciale existente

sau care iau astfel fiinta. Ratiunea unui astfel de demers poate fi reprezentata de

nevoia de specializare a activitatii, de preocuparea de a-i da dimensiuni mai usor

de coordonat, de neintelegerile dintre asociati, etc.

9.2. Definitia si tipurile fuziunii

Este operatiunea economico-juridica de reorganizare a societatilor implicate prin

care :

a) patrimoniul uneia sau mai multor societati, (absorbite), se transfera

integral in favoarea altei societati, (absorbanta), iar actionarii/asociatii

societatilor absorbite, care isi vor inceta existenta, vor dobandi, in

schimb, actiuni/parti sociale la societatea absorbanta;

b) patrimoniile a doua sau mai multe societati comerciale sunt transferate in

favoarea unei societati care se constituie astfel; primele societati isi

inceteaza existenta, (se dizolva fara lichidare), iar actionarii/asociatii lor

dobandesc actiuni/parti sociale in societatea nou infiintata.

65

Prima definitie corespunde fuziunii prin absorbtie iar cea de-a doua fuziunii prin

contopire. In ambele variante, repartizarea de actiuni/parti sociale in favoarea

actionarilor/asociatilor societatilor implicate poate fi insotita si de o plata in

numerar de maximum 10% din valoarea nominala a actiunilor/partilor sociale

astfel distribuite, (prima de fuziune), menita sa echilibreze drepturile

actionarilor/asociatilor.

9.3. Definitia si tipurile divizarii 

Este operatiunea economico-juridica prin care :

a) patrimoniul unei societati comerciale se imparte in totalitate intre doua sau

mai multe societati existente sau care iau astfel fiinta, (divizare totala).

b) o parte a patrimoniului societatii se desprinde spre a fi alipit altei societati

preexistente sau care se constituie astfel, (divizarea partiala sau prin

desprindere). Actiunile/partile sociale emise de societatea beneficiara a

desprinderii, (cea la care s-a alipit patrimoniul desprins), vor putea fi repartizate :

b.1. in favoarea actionarilor/asociatilor societatii careia i-a apartinut

patrimoniul desprins, (desprindere in favoarea asociatilor);

b.2. in favoarea societatii careia i-a apartinut patrimoniul desprins,

(desprindere in interesul societatii).

In esenta, atat in cazul fuziunii cat si al divizarii are lor un schimb de actiuni/parti

sociale intre societatile implicate.

Nu are relevanta forma juridica a societatilor comerciale implicate in fuziune sau

divizare, fiind posibila realizarea operatiunii atat intre societati comerciale avand

aceeasi forma juridica cat si cat si intre societati de forme juridice diferite.

Evident, nu se poate realiza fuziunea sau divizarea intre sucursala si societatea

mama sau oricare din sediile ei secundare, dupa cum nu se va putea realiza nici

intre o societate comerciala si alte tipuri de comercianti, (persoane fizice,

societati cooperative, etc.)

9.4. Etapele fuziunii si divizarii

66

Procedura parcurge aceleasi etape, pentru oricare din cele doua operatiuni, si

anume :

a) adoptarea hotararilor adunarilor generale ale societatilor comerciale

implicate, cu unanimitate de voturi sau, in societatea pe actiuni, cu majoritatea

necesara luarii deciziilor in adunarea generala extraordinara ;

b) Elaborarea proiectului de fuziune/divizare, de catre administratorii

societatilor implicate in operatiune; in continutul proiectului vor fi mentionate

informatii privind societatile participante, fundamentarea si conditiile operatiunii,

conditiile alocarii de actiuni/parti sociale in societatea beneficiara a

fuziunii/divizarii, data de la care aceste actiuni/parti sociale dau detinatorilor

dreptul de a participa la profit, rata de schimb, data la care au fost aprobate

situatiile financiare ale societatilor participante, etc.

c) Avizarea si publicarea proiectului de fuziune; proiectul de fuziune/divizare,

semnat de administratori, se depune la registrul comertului la care este

inmatriculata fiecare societate participanta. Dupa avizarea lui de catre

judecatorul delegat se publica in Monitorul Oficial.

d) Opozitia creditorilor societatilor participante la operatiune ; in termen de 30

de zile de la publicarea in Monitorul Oficial, creditorii detinatori ai unor creante

anterioare datei publicarii proiectului, au dreptul de a face opozitie impotriva

hotararii de divizare/fuziune, daca apreciaza ca operatiunea este de natura sa le

diminueze sau chiar compromita sansele valorificarii creantei. Procedura va fi

reluata fie dupa solutionarea opozitiei, fie dupa plata creditorilor in cauza sau

dupa acceptarea de catre acestia a garantiilor de plata oferite de catre societatea

debitoare.

e) Adoptarea hotararii adunarii generale asupra fuziunii sau divizarii;

Administratorii societatilor participante au obligatia de a informa

actionarii/asociatii asupra conditiilor si consecintelor operatiunii. In acest scop, au

67

obligatia ca, anterior adunarii, sa le puna la dispozitie documentele necesare

exprimarii votului in deplina cunostinta de cauza: proiectul de fuziune/divizare,

raportul administratorilor, respectiv al membrilor directoratului, al expertilor

desemnati in acest scop, situatiile financiare anuale si rapoartele de gestiune

pentru ultimele trei exercitii financiare, raportul cenzorului sau, dupa caz, al

auditorului financiar, evidenta contractelor cu valori care depasesc 10.000 lei

aflate in curs de executare si modul lor de repartizare in cazul divizarii.

f) Pe baza acestora, adunarea generala extraordinara a actionarilor sau,

dupa caz, adunarea asociatilor, cu unanimitate de voturi, va analiza si vota

asupra operatiunii aproband, de asemenea, modificarea actelor constitutive ale

societatii absorbante sau divizate, precum si actele constitutive ale societatilor

rezultate prin fuziune/divizare, daca este cazul.

9.5. Efectele fuziunii/divizarii;

Operatiunea, complexa si cu o desfasurare de durata, (minim trei luni), isi va

produce efectele cu data inregistrarii in registrul comertului a ultimei societati

rezultate sau, dupa caz, a inregistrarii hotararii ultimei adunari generale care a

aprobat operatiunea, in ambele cazuri, daca actionarii/asociatii nu au convenit

asupra altei date in cursul exercitiului financiar. Principalele efecte pot fi

clasificate in doua categorii :

a) efecte legate de patrimoniul societatilor implicate; astfel, pe data fuziunii

sau divizarii, patrimoniul societatilor absorbite, sau dupa caz, al celor care

se contopesc, precum si al societatii integral divizate se transfera in

favoarea societatii/societatilor beneficiare ale operatiunii marind in mod

corespunzator patrimoniul acestora, implicit capitalul lor social;

b) efecte legate de actionarii/asociatii societatilor care isi inceteaza existenta

prin fuziune/divizare, (societati absorbite, contopite sau divizate); acestia

devin asociati/actionari ai societatilor beneficiare ale operatiunii,

(absorbanta, rezultata prin contopire sau divizare, dupa caz) dobandind

numarul de actiuni/parti sociale determinat prin raportul de schimb, si,

68

eventual suma in lei aferenta acestui schimb; in cazul desprinderii in

interesul societatii, actiunile/partile sociale, revin societatii din care s-a

desprins patrimoniul, nu asociatilor/actionarilor acesteia;

c) incetarea existentei societatii absorbite, a celor care fuzioneaza prin

contopire sau al celei integral divizate, dupa caz. Transferul patrimoniului

acestora in favoarea beneficiarelor operatiunii este asimilat unei dizolvari

fara lichidare. Lipsite de patrimoniu, ele vor fi radiate din registrul

comertului, incetand astfel sa mai existe ca persoane juridice.

CAPITOLUL X

Dizolvarea si lichidarea societatilor comerciale

10.1. Sunt cele doua etape care pregatesc incetarea existentei juridice a

societatii. In timp ce procedura de infiintare corespunde «nasterii» societatii,

regulile de organizare si functionare definesc perioada ei de existenta, de

activitate propriu zisa, iar cele referitoare la dizolvare si lichidare sunt proprii

momentului ei de final, de «moarte», ca subiect distinct de drept. Importanta

celor doua proceduri, si, dealtfel, complexitatea lor, este justificata atat de nevoia

reglementarii raporturilor juridice cu diversii creditori cat si cu proprii

asociati/actionari, context in care se va realiza si disolutia patrimoniului ei social.

10.2. Dizolvarea societatilor comerciale

Dizolvarea reprezinta primul moment in procedura de incetare a existentei

societatii. Asadar, intrarea societatii in procedura de dizolvare nu prespune

incetarea existentei ei ca persoana juridica. Acest efect se va produce numai

dupa finalizarea celei de-a doua proceduri, lichidarea, care se succede dizolvarii.

Din momentul dizolvarii insa, societatea isi reconfigureaza prioritatile, nu va mai

putea intreprinde activitatea ei obisnuita, specifica, ci strict operatiunile

pregatitoare ale lichidarii. In caz contrar, administratorii devin personal si solidar

raspunzatori de consecintele incalcarii acestei interdictii.

Cauzele de dizolvare pot fi clasificate in :

69

a) generale, aplicabile tuturor tipurilor de societati comerciale ;

b) speciale, aplicabile doar anumitor forme de societate

10.2.1. Cauze generale de dizolvare

a) trecerea timpului stabilit pentru durata societatii ; vizeaza societatile

comerciale constituite pentru o perioada determinata de timp. La implinirea

termenului prevazut in actul constitutiv, societatea se dizolva de drept, fara a mai

fi necesara indeplinirea vreunei formalitati. Spre a se evita dizolvarea, durata

poate fi prelungita cu acordul asociatilor, exprimat cu cel putin trei luni inainte de

implinirea termenului.

b) Imposibilitatea realizarii obiectului de activitate sau realizarea acestuia ;

este o cauza aplicabila societatilor constituite in vederea realizarii unui obiectiv

determinat, de exemplu, edificarea unui stadion, a unui cartier de locuinte, etc.

Finalizarea obiectivului sau, dimpotriva, imposibilitatea realizarii lui devin cauze

de dizolvare a societatii.

c) declararea nulitatii societatii , pentru una din cauzele expres reglementate

de lege (ex. incalcarea dispozitiilor privitoare la capitalul social minim, la numarul

minim de asociati, lipsa unor prevederi obligatorii din cuprinsul actului constitutiv,

un obiect de activitate ilicit, etc).

d) hotararea adunarii asociatilor; hotararea va fi adoptata cu unanimitatea

voturilor asociatilor in cazul societatilor de persoane si a celei cu raspundere

limitata si respectiv de catre adunarea generala extraordinara, in cazul

societatilor de capitaluri.

e) hotararea tribunalului ; este solutia « de rezerva », incidenta cand

«motive temeinice» impiedica adoptarea hotararii adunarii generale, (cum ar fi,

de exemplu, gravele neintelegeri dintre asociati) ;

70

f) falimentul societatii ; intrarea societatii in faliment, potrivit Legii nr.85/2006,

determina dizolvarea, pronuntata prin incheierea (hotararea) judecatorului sindic;

g) alte cauze, reglementate de lege sau actul constitutiv;

Notiunea de «alte cauze» susbsumeaza si acele cauze generale care pot fi

invocate de orice persoana interesata pe cale judecatoreasca, (cauze de

natura judiciara), si anume :

1. societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot

intruni ;

2. societatea nu a depus, in cel mult 6 luni de la expirarea termenelor

legale, situatiile financiare anuale sau alte acte, care, potrivit legii,

se depun la oficiul registrului comertului ;

3. societatea si-a incetata activitatea, nu are sediul social cunoscut ori

nu indeplineste conditiile referitoare la sediul social sau asociatii au

disparut ori nu au domiciliul sau resedinta cunoscuta ; prima dintre

ele opereaza numai daca lipsa de activitate, suspendarea

functiunilor ei depaseste trei ani.

4. societatea nu si-a completat capitalul social, potrivit legii ; dispozitia

este aplicabila strict societatilor care nu si-au indeplinit in timp

obligatia de majorare a capitalului la limita minima impusa de lege,

(cand aceasta limita minima a fost majorata ulterior infiintarii

societatii).

Cauzele enumerate de la 1 la 5 sunt definite de doctrina drept cauze «sanctiune»

datorita rolului lor de a asana mediul economic de societatile care se abat de la

obligatiile legale si profesionale.

10.2.2. Cauze speciale de dizolvare ;

a) Societatea pe actiuni se dizolva (1) in cazul pierderii unei jumatati din

capitalul social, (2) in cazul reducerii capitalului social sub minimul legal au cand

societatea are un actionar si nu doi sau mai multi, pentru o perioada mai lunga

de 9 luni.

b) Societatea cu raspundere limitata se dizolva (1) in cazul pierderii a

71

jumatate din valoarea capitalului social si asociatii nu decid refacerea lui sau

reducerea la suma ramasa, cu conditia ca aceasta sa nu fie inferioara valorii

minime legale, precum si in cazul falimentului, incapacitatii, excluderii, retragerii

sau decesului unuia dintre asociati, cand, datorita acestor cauze, numarul

asociatilor s-a redus la unul singur si acesta nu decide transformarea in societate

cu raspundre limitata cu unic asociat, sau, in cazul decesului, continuarea

societatii cu mostenitorii celui decedat ;

c) societatea in nume colectiv se dizolva pentru motivele de la pct.c), cu

exceptia celui privind reducerea capitalului social.

Motivele de la pct.c) sunt aplicabile si societatilor in comandita simpla si

pe actiuni daca respectivele cauze se refera la unicul comanditat sau

comanditar.

10.2.3. Procedura dizolvarii

Dizolvarea poate fi (1) de drept, (de exemplu, la implinirea duratei societatii),

(2) voluntara, (cand e hotarata de asociatii intruniti in adunare generala) sau (3)

judiciara, cand e dispusa de instanta de judecata, pentru una din cauzele legale.

Dupa caz, actul care a dispus dizolvarea (hotararea adunarii generale sau

hotararea judecatoreasca) se va inregistra in registrul comertului si se va publica

in Monitorul Oficial.

10.3. Lichidarea societatilor comerciale ;

Este procedura subsecventa dizolvarii. Competenta derularii ei revine unor

profesionisti - lichidatori - specializati si autorizati in acest sens. Ei vor fi

desemnati fie de adunarea asociatilor/actionarilor fie de catre instanta de

judecata, in functie de calea pe care a fost dispusa dizolvarea.

Intrarea lor in functie este conditionata de indeplinirea unor formalitati de

publicitate : inregistrare in registrul comertului si depunerea specimentului de

semnatura. Cu data indeplinirii lor, mandatul aministratorilor societatii inceteaza,

lichidatorii devenind «actorii» principali ai procedurii de lichidare, structurata pe

urmatoarele operatiuni :

72

a) Efectuarea, impreuna cu administratorii, a unui inventar si a unui bilant al

societatii, pentru a constata situatia exacta a activului si pasivului

acesteia ;

b) preluarea patrimoniului societatii precum si a registrelor acesteia, pe baza

de proces-verbal de predare-primire, incheiat cu administratorii ;

c) plata creditorilor societatii; in acest scop, sunt indreptatiti sa vanda

bunurile societatii, bucata cu bucata, prin licitatie publica, si sunt, de

asemenea, indreptatiti sa incaseze creantele societatii, urmarind debitorii

acesteia, inclusiv prin actiuni in instanta formulate impotriva lor. Sumele

astfel rezultate vor fi alocate platii creditorilor. Insuficienta patrimoniului

societatii da dreptul lichidatorului de a urmari asociatii cu raspundere

nelimitata, atunci cand este cazul.

d) Ultimul act de lichidare va consta in realizarea situatiei financiare finale,

insotita de propunerea de repartizare a activului net intre

asociati/actionari. In mod normal, valoarea acestuia ar trebui sa permita

restituirea valorii aporturilor asociatilor. Desigur, daca este superioara

acestui aport, suma va fi repartizata intre asociati potrivit cotelor lor de

participare la capitalul social. Evident, daca prin plata creditorilor societatii

a fost epuizat activul acesteia, asociatii vor pierde sansa de a le fi

rambursata valoarea aportului, devenind astfel scadenta raspunderea lor

pentru datoriile societatii.

Situatia financiara finala, insotita de proiectul de repartizare a activului vor fi

inregistrate la registrul comertului. Asociatii/actionarii nemultumiti au dreptul de a

face opozitie impotriva propunerii. Dupa solutionarea ei sau, dupa expirarea

termenului legal in care opozitia poate fi formulata, propunerea de repartizare a

activului se considera aprobata, asociatii/actionarii fiind indreptatiti la plata

sumelor cuvenite.

Procedura se finalizeaza prin radierea societatii din registrul comertului, la

solicitarea lichidatorului, formulata in termen de 15 zile de la data ultimului act de

lichidare. Cu data radierii, societatea isi inceteaza existenta ca persoana juridica,

73

ca subiect de drept distinct. Certificatul de radiere este actul de deces al

societatii.

Registrele societatii radiate vor fi arhivate, prin grija lichidatorului, pentru o

perioada de 5 ani, fie la unul dintre asociati, desemnat de majoritate, in cazul

societatilor de persoane si a celei cu raspundere limitata, fie la registrul

comertului, in cazul societatilor de capitaluri.

CAPITOLUL XI

Fondul de comert

11.1. Definitie : ansamblul eterogen reprezentat de bunurile mobile si imobile,

corporale si incorporale afectate de comerciant pentru realizarea activitatii sale

comerciale, in scopul atragerii clientelei si obtinerii de profit.

11.2. Delimitari;

11.2.1. Nu poate fi confundat cu patrimoniul comerciantului, sau cu patrimoniul

de afectatiune, care includ ansamblul drepturilor si obligatiilor cu valoare

economica, sau, in cazul celui de afectatiune, a celor alocate realizarii comertului

sau. Creantele si datoriile societatii sunt elemente ale patrimoniului, inclusiv a

celui de afectatiune, in schimb, nu si ale fondului de comert.

11.2.2. Notiunea de fond de comert nu poate fi perceputa strict ca suma a

elementelor sale componente, si, deci, ca suma a valorii individuale a acestor

elemente, ci ca un ansamblu, ca un sistem unitar cu o valoare economica

proprie, distincta de suma valorii componentelor.

11.3. Elemente ale fondului de comert;

Cuprinde un complex eterogen de bunuri, componenta sa fiind direct determinata

si influentata de activitatea si nevoile comerciantului. Ele pot fi clasificate in

elemente incorporale (1) si elemente corporale(2).

74

11.3.1. Principalele elemente incorporale ale fondului de comert sunt drepturile

referitoare la:

a) Firma; este un element de identificare obligatoriu al comerciantului,

constand in numele sau, (in cazul comerciantilor persoane fizice), sau intr-o

denumire, (in cazul societatilor comerciale), atribuita cu respectarea

prevederilor legii, (analizate pentru fiecare societate comerciala, in capitolul

consacrat descrierii acestora). Ea dobandeste o valoare economica, prin functia

indeplinita, de atragere a clientelei. Poate fi instrainata numai impreuna cu

intregul fond de comert.

b) Emblema; este un element incorporal al fondului de comert, asemenea

firmei. Spre deosebire de aceasta, insa, emblema este facultativa si este menita

sa diferentieze intre ei comerciantii care practica acelasi gen de comert, (de

exemplu, distinge intre ei diversii comercianti care activeaza in domeniul

publicitatii, sau constructiilor, etc). Spre a indeplini o astfel de functie trebuie sa

asigure un supliment de individualizare intre comerciantii de acelasi gen, cu

impact asupra clientelei. Continutul emblemei poate fi o denumire sau un semn

grafic, avand suficiente elemente de noutate spre a o diferentia de emblemele

deja inregistrate. Semnul grafic poate fi, la randul lui, figurativ, (cand sugereaza

activitatea firmei), sau, nonfigurativ, (independent de profilul societatii). Spre

deosebire de firma, emblema poate fi instrainata si separat de fondul de comert.

c) Clientela ; este reprezentata de totalitatea persoanelor care apeleaza cu

regularitate la acelasi comerciant, la fondul sau de comert, spre a beneficia de

produsele sau serviciile sale. Are o importanta vitala pentru fiecare comerciant,

fiind garantia, si, totodata, dovada succesului sau, a eficientei activitatii pe care o

intreprinde. Ca urmare, chiar daca este reprezentata de o masa neomogena si

variabila de persoane, asupra careia, in realitate, comerciantul nu are nici un

drept din punct de vedere juridic, valoarea economica a clientelei este

incontestabila. Vadul comercial, ca ansamblu al factorilor care atrag clientii,

(amplasamentul, calitatea marfurilor/serviciilor, comportamentul personalului,

75

publicitatea), devine, in raport cu clientela, vehiculul care o atrage. In aceasta

relatie, clientela reprezitnta finalitatea spre care converg elementele

componente ale vadului comercial.

d) Drepturile de proprietate industriala; apartin acestei categorii 1)

creatii noi : inventiile, know-how-ul, desenele si modelele industriale; 2) semne

noi: marcile, denumirile de origine.

11.3.2. Elemente corporale ale fondului de comert;

Apartin categoriei bunurile mobile corporale (materii prime, materiale, etc.)

precum si bunurile imobile, (cladiri, terenuri), utilizate in realizarea activitatii

specifice a comerciantului.

11.4. Acte juridice referitoare la fondul de comert;

Am apreciat utilitatea studierii fondului de comert, avand in vedere, in mod

prioritar, operatiunile, actele juridice care pot avea ca obiect fondul de comert, si

anume:

11.4.1. Vanzarea-cumpararea fondului de comert; ca bun unitar, distinct de

elementele care il comun, fondul de comert poate face obiectul unor operatiuni

de vanzare-cumparare. Vanzatorului ii revine obligatia de a nu intreprinde acte

de concurenta fata de cumparator precum si de a inregistra actul de vanzare in

registrul comertului.

11.4.2. Locatiunea (inchirierea) fondului de comert; in temeiul contractului

de locatiune, locatarul, (chiriasul), dobandeste dreptul de a folosi fondul de

comert fie sub numele sau fie folosind firma locatorului daca acesta a fost de

acord.

11.4.3.Transmiterea fondului de comert cu titlu de aport la capitalul unei

societati comerciale; titularul fondului, va dobandi, in schimb, parti

sociale/actiuni, devenind asociat/actionar al societatii la al carei capital social a

fost aportat fondul de comert;

76

11.4.4.Garantia reala mobiliara asupra fondului de comert; in temeiul unui

contract de garantie, fondul de comert poate deveni obiectul unei garantii reale

mobiliare, cu sau fara deposedare. Pentru a proteja dreptul creditorului, avizul de

garantie reala mobiliara va fi inscris in Arhiva electronica a garantiilor reale

mobiliare.

CAPITOLUL XII

Regii autonome. Societati cooperative. Grupuri de interes economic si

grupuri europene de interes economic

Ne rezumam la o succinta prezentare a fiecareia dintre aceste categorii de

comercianti persoane juridice spre a va permite distinctii corecte, utile in practica.

12.1. Regii autonome;

Au fost consacrate juridic prin Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unitatilor

economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, unul dintre primele

acte normative menite sa creeze cadrul legal adecvat trecerii la economia de

piata. Constituite fie prin hotarare de guvern, fie prin actul de dispozitie al

organelor administrative locale, in functie de importanta lor nationala sau locala,

regiile autonome au personalitate juridica si functioneaza pe baza de gestiune si

autonomie financiara. Sunt prezente in domenii strategice ale economiei, care

s-a dorit a fi controlate de stat. Este de remarcat ca, in prezent, s-a redus

semnificativ ponderea acestora in categoria comerciantilor, ca efect al

reconfigurarii politicii economice, tot mai putin concordanta cu ideea de monopol

al statului in domenii de interes economic.

12.2. Organizatii cooperatiste, (societati cooperative);

Apartin categoriei cooperativele de consum, cele mestesugaresti, societatile

cooperative mestesugaresti, societatile cooperative pe actiuni mestesugaresti,

cooperativele mici mestesugaresti si asociatiile acestora.

77

Sunt persoane juridice cu capital privat, create prin asocierea libera a membrilor

lor, (minim 5) in scopul realizarii actelor de comert identificate prin actele lor

constitutive. Dobandesc personalitate juridica cu data inmatricularii in registrul

comertului, ca si societatile comerciale. Au un capital social variabil, de minim de

500 lei, divizat in parti sociale cu o valoare nominala minima de 10 lei. Partile

sociale detinute de un membru cooperator nu pot depasi 20% din capitalul social.

Fiecare membru cooperator are dreptul la un singur vot in adunarea generala,

fiind irelevant numarul partilor sociale detinute. De regula, calitatea de membru

cooperator este cumulata cu cea de angajat al societatii cooperative.

Dobandirea calitatii de membru, ca si retragerea sau excluderea, sunt

conditionate de aprobarea adunarii generale. Incetarea calitatii de membru este

urmata de plata partilor sociale, la valoarea nominala, si a eventualelor dividende

calculate pe baza situatiilor financiare anuale incheiate la sfarsitul exercitiului

financiar al anului in care a intervenit cazul de incetare. Patrimoniul societatii

cooperative se compune dintr-o parte divizibila si una indivizibila Orice

instrainare sau transmitere a folosintei imobilizarilor corporale aflate in

proprietatea cooperativei este realizabila numai cu plata si numai daca a fost

aprobata de adunarea generala.

12.3. Grupurile de interes economic, (GIE);

De inspiratie franceza, au fost introduse in dreptul autohton in anul 2003, prin

Legea nr.161. Reprezinta o asociere pe o perioada determinata a doua sau mai

multe persoane fizice sau juridice cu scopul imbunatatirii activitatii economice a

membrilor sai precum si a rezultatelor acestei activitati. Grupul poate avea

calitatea de comerciant sau de necomerciant. Desi in ambele cazuri este

obligatorie inregistrarea sa in registrul comertului, calitatea de comerciant nu este

rezultatul acestei inregistrari ci a vointei membrilor grupului, exprimata ca atare in

actul constitutiv, cu privire la natura activitatilor ce urmeaza a fi realizate.

Dobandeste personalitate juridica cu data inregistrarii care se efectueaza pe

baza actului constitutiv realizat in forma autentica. Constituirea capitalului social

este facultativa, iar structura si valoarea acestuia sunt, la randul lor, liber hotarate

78

de catre membrii grupului. Capitalul nu da dreptul, pe de alta parte, la actiuni sau

parti sociale in favoarea celor care l-au aportat. Adunarea generala a membrilor

si administratorii sunt organele care asigura organizarea si functionarea grupului,

dupa reguli similare celor aplicabile societatilor in nume colectiv. Comparatia

ramane valabila si in privinta raspunderii nelimitate si solidare a membrilor

grupului, pentru datoriile acestuia.

12.4. Grupurile europene de interes economic (G.E.I.E)

Definitia data grupului de interes economic corespunde si celui european.

Specificitatea acestuia deriva din urmatoarele trasaturi:

a) membrii sai pot fi numai companii, firme, persoane juridice de drept public sau

privat care au fost infiintate potrivit legislatiei unui stat membru, precum si

persoane fizice care desfasoara activitati industriale, comerciale, mestesugaresti

sau agricole sau care furnizeaza servicii profesionale pe teritoriul unuia din

statele Uniunii Europene. Se inregistreaza in registrul special desemnat in acest

scop de statul pe teritoriul caruia grupul si-a stabilit sediul social, inregistrarea

realizandu-se pe baza contractului de asociere denumit act constitutiv.

CAPITOLUL XIII

Obligatiile comerciale

13.1. Ca raporturi juridice de drept privat, raporturile juridice comerciale sunt

supuse atat regulilor Codului Civil, cat si ale Codului Comercial, primul, avand

caracterul de norma generala, iar cel de-al doilea pe cel de reglementare

speciala, prioritar aplicabila.

Elementele de specificitate ale raporturilor juridice comerciale, cele care le

diferentiaza de actele juridice de natura civila sunt reglementate, asadar, de

dispozitiile Codului Comercial.

In cele ce urmeaza, vom incerca sa surprindem, in acelasi mod sintetic valabil

pentru intregul suport de curs, cateva din regulile speciale aplicabile obligatiilor

de natura comerciala, izvorate din actele si fapte juridice comerciale. (In

79

categoria actelor juridice, cel mai important izvor al obligatiilor comerciale este,

cu siguranta contractul, ca instrument de baza in activitatea comerciantilor).

Unele dintre aceste reguli reprezinta simple derogari de la cele de natura civila

(1), altele vin in completarea acestora, dezvoltandu-le (2), iar o a treia categorie

creaza institutii juridice noi, exclusiv comerciale (ex. titlurile de credit, societatea

comerciala, diverse tipuri de contracte comerciale, etc.)

13.2.Reguli speciale privind executarea obligatiilor comerciale

Specificitatea regulilor aplicabile executarii obligatiilor comerciale este esential

determinata de principiile fundamentale care guverneaza aceasta activitate,

protectia creditului, celeritatea, (operativitatea, dinamismul)) executarii

obligatiilor, etc. si a caror respectare se constituie intr-o veritabila garantie a

eficientei activitatii comerciale, a mentinerii unui circuit fluent al banilor care o

sustin. Astfel,

13.2.1.Regimul juridic al dobanzilor

In conformitate cu prevederile art. 43 Cod Comercial, ”Datoriile comerciale lichide

si platibile in bani produc dobanda de drept din ziua cand devin exigibile”.

Dispozitia, in ton cu principiul protectiei creditului ca instrument de baza in

activitatea comerciala, este diferita de cea aplicabila in materia obligatiilor civile,

pentru care dobanda poate fi calculata numai dupa punerea in intarziere a

debitorului si cu incepere de la data chemarii in judecata a acestuia. Ea are un

dublu rol, (1), preventiv, deteminandu-l pe debitor sa-si respecte termenele de

plata pentru a nu risca plata dobanzii, si (2) sanctionator, prin cresterea valorii

sumei datorate cu valoarea dobanzii aferente. Se prezuma ca, in comert, banii

fiind fructiferi, prin neplata lor la scadenta, creditorul a fost prejudiciat, fiind

impiedicat sa-i fructifice in propriile afaceri, si deci, sa-i redea circuitului

comercial. Regula devine incidenta pentru urmatoarele obligatii de plata

comerciale:

a) datorii comerciale avand ca obiect o suma de bani;

80

b) suma de bani datorata trebuie sa fie lichida, adica sa aiba un cuantum

precis determinat;

c) obligatia de plata sa fie exigibila, adica scadenta.

Nu este necesara, asadar, dovada prejudicierii creditorului, prezumandu-se ca

lipsirea acestuia de suma ce i se cuvine reprezinta un prejudiciu, si nu este

necesar ca acest efect - obligatia de plata a dobanzii- sa fi fost convenit ca atare

in cuprinsul contractului dintre cele doua parti. El se produce in temeiul legii,

datorita naturii comerciale a obligatiei de plata a debitorului.

In prezent, cuantumul dobanzii legale comerciale, aplicabil in raporturile

comerciale, indiferent de calitatea de comerciant sau necomerciant a debitorului

obligatiei de plata este determinat legal, prin Ordonanta Guvernului nr.9/2000, si

este egal cu dobanda de referinta a Bancii Nationale a Romaniei.27

13.2.2. Solidaritatea codebitorilor;

Daca in materie civila obligatiile care implica o pluralitate de debitori sunt de

regula, divizibile, fiecare codebitor fiind obligat sa suporte doar partea sa din

datorie, in schimb, in materie comerciala, divizibilitatea devine exceptia, regula,

simetric opusa celei civile, fiind solidaritatea codebitorilor. Ea este expres

consacrata de textul art.42 Cod Comercial, in conformitate cu care „In obligatiile

comerciale, codebitorii sunt tinuti solidar, afara de stipulatie contrara.” Potrivit ei,

deci, creditorul este indreptatit sa pretinda intreaga datorie de la oricare dintre

codebitori. Faptul ca unul dintre codebitori devine insolvabil, nu afecteaza, ca

urmare, sansele creditorului de a-si recupera creanta, avand dreptul de a-i urmari

pe ceilalti, de fapt, pe fiecare dintre ceilalti codebitori, pentru intraga suma ce i se

cuvine. Pentru a opera astfel, regula nu trebui convenita in mod expres in

raportul juridic dintre parti, ea este prezumata, conditia suficienta a aplicarii ei

fiind natura comerciala a obligatiei codebitorilor. Este evident ca dispozitia se

inscrie in categoria regulilor care protejaza creditul ca instrument de baza in

activitatea comerciala : solidaritatea obligatiei codebitorilor simplifica demersurile

27 Dobanda de referinta a BNR se calculeaza ca medie, ponderata cu volumul tranzactiilor, intre dobanda la depozitele atrase de Banca Ntionala a Romaniei si vanzarile reversibile de titluri de stat efectuate de aceasta in luna anterioara celei pentru care se face anuntul.

81

creditorului, inlaturand nevoia si riscurile recuperarii datoriei pe cote datorate de

fiecare dintre debitori, in favoarea dreptului de a pretinde intreaga suma de la

unul din debitori, (preferabil cel mai solvabil). Se reduc astfel costurile si timpul

necesar recuperarii si creste garantia eficientei acestui demers.

In sustinerea acelorasi principii, prezumtia de solidaritate este extinsa si asupra

fidejusorului, 28(garantului personal), chiar necomerciant al debitorului. In materia

obligatiilor civile, obligatia fidejusorului este subsidiara, el se poate apara fata de

creditor invocand beneficiul de discutiune, ( cerandu-i acestuia ca mai intai sa-l

urmareasca pe debitor si numai dupa epuizarea demersurilor in raport cu acesta

sa se indrepte impotriva fidejusorului,) si beneficiul de diviziune, (solicitandu-i

creditorului sa-i urmareasca si pe ceilalti fidejusori, divizandu-si actiunea si

impotriva acestora). In schimb, extinderea regulii solidaritatii si asupra

fidejusorului, il impiediaca pe fidejusorul debitorului unei obligatii comerciale sa

invoce cele doua exceptii, beneficiul de diviziune si de discutiune, dandu-i astfel

posibilitatea creditorului de a pretinde executarea creantei in raport cu oricare

dintre ei, debitor sau fidejusor, decisiva in alegerea sa urmand a fi, evident,

solvabilitatea celor obligati la plata.

Prezumtia de solidaritate nu se aplica, insa, in cazul necomerciantilor pentru

operatiunile care, in ce ii priveste, nu sunt fapte de comert. Exceptia vizeaza

categoria actelor de comert unilaterale sau mixte, (adica a actelor care au

caracter comercial numai pentru una dintre parti). Potrivit ei, solidaritatea nu se

aplica in cazul necomerciantilor care s-au obligat printr-un contract fata de un

comerciant, chiar daca pentru acesta respectivul contract este de natura

comerciala. De exemplu, daca mai multi autori se obliga fata de o anume editura

sa predea materialul convenit in vederea editarii, nerespectarea obligatiei nu-i

obliga solidar pe coautori, pentru ei, contractul nefiind comercial. Acesta regula

este, la randul ei, o veritabila exceptie de la cea instituita la art.56 Cod

Comercial, potrivit careia, daca un act este comercial numai pentru una dintre

parti, se aplica legea comerciala cu privire la actul respectiv atat in ce-i priveste

28 Fidejusorul este persoana care se obliga fata de creditorul altei persoane (debitorul) sa execute obligatia debitorului, daca acesta nu o va executa, (art.1652 Cod Civil).

82

pe comercianti cat si pe necomerciantii semnatari, afara de cazurile cand legea

ar dispune altfel.

CAPITOLUL XIV

Insolventa comerciala

14.1. Institutia insolventei, indiferent de denumirea de care a beneficiat in timp,

este una traditionala, avand inceputurile pierdute in antichitate. Definita generic,

ea corespunde perioadei de criza a debitorului comerciant, manifestata prin

imposibilitatea de a face fata obligatiilor sale de plata din lipsa disponibilitatilor

banesti. In evul mediu, debitorul era tratat cu dispret, era discreditat, fiind

considerat vinovat pentru esecul sau in afaceri.29 Perioada moderna, prin Codul

Comercial francez de la 1807, (care ofera prima reglementare coerenta,

sistematica in materia falimentului), nu s-a indepartat complet de aceasta

abordare. Se mentine atitudinea infamanta fata de debitorul falit, care, pe durata

procedurii este inchis in inchisoarea datornicilor sau retinut la domiciliul sau si, in

plus, era decazut din anumite drepturi profesionale si civile cu scopul de a fi

inlaturat din circuitul comercial. Codurile inspirate din cel francez, deci inclusiv

Codul Comercial roman de la 1887 preiau aceeasi atitudine fata de debitorul falit.

Doar perioadei contemporane ii revine meritul de a schimba accentul dinspre

ideea de faliment, si, deci, de inlaturare a debitorului din viata comerciala, spre

cea de incercare de salvare a lui, cu efectul benefic de a oferi, pe de o parte,

creditorilor, sansa recuperarii creantelor lor, pe de alta parte, debitorului, o ultima

posibilitate de salvare, de readucere a lui in circuitul comercial. A fost

determinanta, in noua abordare, ideea ca nu intotdeauna dificultatile financiare

survenite in activitatea debitorului sunt expresia neprofesionalismului sau, a

29 Legile romane tratau debitorul falit ca pe un infractor; il trimiteau, ca urmare, in inchisoare, sau il supuneau unor actiuni degradante, dezonorante, cum erau punerea la stalpul infamiei sau distrugerea, in prezenta altor negustori, a tejghelei pe care isi etala marfurile in piata. Dealtfel, din aceasta ultima operatiune, (distrugerea bancii, in acceptiunea de masa, tejghea – , in italiana „banca rotta”), isi are geneza termenul de „bancruta”, avand semnificatia faptelor grave ce apartin debitorului falit, pedepsite de legea penala.

83

culpei sale in administrarea afacerii. Dimpotriva, ele pot fi independente de

conduita lui, pot fi strict rezultatul unei conjuncturi economice nefavorabile. Ca

urmare, intr-o astfel de situatie, cand dificultatile economice cu care se confrunta

nu-i sunt imputabile, inlaturarea debitorului din circuitul economic nu mai pare a

fi solutia optima. A fost rationamentul care a justificat o noua abordare legislativa,

concretizata in reglementarea unei a doua proceduri, pe langa cea a falimentului,

si anume a unei proceduri de redresare judiciara a activitatii debitorului, menita

sa dea sansa supravietuirii lui. Falimentul ramane solutia extrema, aplicabila

cand incercarea de redresare judiciara a esuat. Noul concept a fost pentru prima

data configurat in plan legislativ autohton prin Legea nr.64/1995, (de puternica

inspiratie americana), si a fost perfectionat prin legea care o inlocuieste, si

anume Legea insolventei nr.85/2006.

14.2. Notiune;

14.2.1.Notiunea de insolventa

Potrivit art.3 din Legea nr.85/2006, prin insolventa se intelege „acea stare a

patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor

banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile”. Starea de insolventa

corespunde, asadar, incapacitatii de plata a debitorului, datorata lipsei

disponibilitatilor banesti necesare efectuarii platii. Nu se confunda cu refuzul de

plata; de exemplu, debitorul care refuza efectuarea platii pentru nerespectarea

condtiilor de calitate convenite pentru marfa ce i-a fost livrata nu poate fi

considerat in insolventa. In schimb, este in insolventa daca neplata se datoreaza

strict lipsei lichiditatilor banesti necesare.

Spre deosebire de insolventa, starea de insolvabilitate corespunde unui

dezechilibru financiar produs in patrimoniul debitorului, concretizat in valoarea

mai mare a elementelor de pasiv decat a celor de activ patrimonial. Pentru

declansarea procedurii insolventei nu este necesar ca debitorul sa fie insolvabil,

e suficient ca el sa fie in insolventa, adica:

a) sa nu poate face fata obligatiei de plata a unei sume de bani din lipsa de

lichiditati banesti;

84

b) datoria sa constea intr-o suma de bani certa, lichida si exigibila.

Este certa datoria a carei existenta nu este contestata, este neindoielnica, nu

face obiectul unui litigiu.

Este lichida datoria al carei cuantum este determinat.

Este exigibila datoria a carei scadenta s-a implinit, creditorul fiind indreptatit sa

pretinda plata ei.

Nu se iau, in considerare, asadar, pentru deschiderea procedurii, datorii care nu

au ca obiect o suma de bani. Nu prezinta relevanta natura juridica a datoriilor

debitorului; procedura poate fi declansata indiferent daca e vorba de datorii

bugetare, comercicale, salariale, etc.

In plus, pentru pentru declansarea procedurii insolventei, suma neplatita la

scadenta trebuie sa aiba o valoare de minim 10.000 lei, (valoare prag). Datorii

situate sub aceasta valoare „prag” nu pot justifica deschiderea procedurii.

14.2.2. Notiunea de procedură a insolventei; caile ei de realizare

Procedura insolventei consta in ansamblul normelor juridice prin care se

urmareste plata catre creditori a datoriilor debitorului aflat in stare de insolventa.

Aceste norme reglementeaza doua categorii de proceduri, si anume:

a) procedura generala potrivit careia, dupa perioada de observatie,

debitorul este supus succesiv, procedurii de reorganizare judiciara si

procedurii falimentului sau, separat, numai uneia din cele doua proceduri;

Perioada de observatie este cea cuprinsa intre momentul deschiderii procedurii

si cel al aprobarii planului de reorganizare, sau, dupa caz, intrarii in faliment.

Se poate observa ca nu este obligatorie succesiunea celor doua proceduri, ca

spre a fi deschisa procedura falimentului nu este invariabil necesara parcurgerea

si esuarea in prealabil a procedurii de reorganizare judiciara.

85

b) procedura simplificata; este aplicabila debitorilor expres prevazuti de

lege (enumerati la pct.12.3.); ei intra direct in procedura falimentului, fie

odata cu deschiderea procedurii insolventei, fie dupa o perioada de

observatie de maximum 60 de zile.

14.2.3. Modalitatile de realizare a procedurii insolventei;

Procedura insolventei este unica, dar realizabila pe caile si prin modalitatile

expres reglementate. Ca modalitati, legea distinge intre:

a) procedura reorganizarii judiciare, care presupune intocmirea, aprobarea si

implementarea unui plan de reorganizare cu scopul de a asigura restructurarea

operationala si/sau financiara a debitorului sau lichidarea unora din bunurile din

averea acestuia in vederea continuarii activitatii specifice a debitorului pentru ca,

din sumele obtinute sa fie platiti creditorii;

b) procedura falimentului; consta in lichidarea averii acestuia in scopul platii

creditorilor sai, atrasi in procedura, cu efectul incetarii activitatii si radierii

debitorului din registrul comertului.

14.3. Caracterele procedurii insolventei;

a) este o procedura judiciara, intrucat se deruleaza sub control judiciar, in

instanta de judecata, de catre organele anume investite cu atributii in

aplicarea procedurii;

b) este o procedura concursuala, colectiva; caracterul este imprimat de

aducerea, in cadrul procedurii, la masa credala, a tuturor creditorilor

debitorului, cu scopul satisfacerii creantelor acestora; practic, acestia intra

in concurs, fiecare urmarind plata creantelor proprii din patrimoniul

debitorului;

c) este o procedura cu caracter personal, intrucat in functie de persoana

debitorului, de categoria din care face parte, se va putea determina daca i

se aplica procedura generala sau simplificata;

86

d) are caracter de remediu, atunci cand se aplica procedura reorganizarii

judiciare si are caracter de executare silita, cand, in cadrul falimentului,

se executa averea debitorului.

14.4. Categoriile de debitori supusi procedurii insolventei

14.4.1.Potrivit legii, procedura generala poate fi deschisa impotriva

urmatoarelor categorii de debitori:

a) societati comerciale, indiferent de forma lor juridica;

b) societati cooperative;

c) organizatii cooperatiste, ca forme asociative din domeniul agriculturii ;

d) societati agricole, constituite potrivit Legii nr.36/1991, ca societati de tip

privat, cu capital variabil, numar nelimitat si variabil de membri, avand ca

obiect exploatarea agricola a pamantului, uneltelor si a altor mijloace

aduse in societate;

e) grupuri de interes economic;

f) orice alta persoana juridica de drept privat care desfasoara si activitati

economice; este cazul asociatiilor si fundatiilor constituite in temeiul

Ordonantei Guvernului nr.26/2000, care, pentru realizarea scopurilor lor

neprofitabile, (umanitare, sportive, culturale, etc.) pot desfasura si activitati

comerciale din ale caror venituri urmeaza sa fie sustinute scopurile si

obiectivele asociatiei/fundatiei.

14.4.2. Procedura simplificata;

Se aplica urmatoarelor categorii de debitori aflati in stare de insolventa;

a) comercianti persoane fizice;

b) comercianti persoane fizice titulari ai unei intreprinderi individuale;

c) intreprinderi familiale;

d) societatile comerciale, societatile cooperative, organizatiile cooperatiste si

grupurile de interes economic care indeplinesc una din urmatoarele

conditii :1) nu detin nici un bun in propriul patrimoniu; 2)nu pot fi gasite

actele lor constitutive sau contabile; 3)administratorul nu poate fi gasit; 4)

87

nu mai au sediu social sau acesta nu corespunde adresei din registrul

comertului;

e) toate categoriile de debitori care au solicitat ei insisi deschiderea

procedurii dar care, in termen de 10 zile de la inregistrarea cererii, nu

depun urmatoarele acte: lista completa a tuturor bunurilor detinute in

patrimoniu, lista creditorilor, a activitatilor curente pe care au intentia de a

le desfasura in perioada de observatie, declaratia privind intentia de a

intra in procedura simplificata sau de reorganizare;

f) societatile comerciale dizolvate anterior cererii introductive; daca in faza

de lichidare voluntara a societatii se constata ca acesta este in insolventa,

ea va fi supusa procedurii falimentului; se modifica, astfel procedura de

lichidare, derulata in temeiul Legii nr.31/1990, intr-o procedura judiciara,

de faliment.

g) debitorii care, prin cererea introductiva, si-au declarat intentia de a intra

in faliment sau cei care, datorita faptului ca in ultimii 5 ani au mai fost

supusi procedurii de reorganizare judiciara, au pierdut dreptul de a mai

beneficia de aceasta procedura, intrand direct in faliment;

14.5.Participantii la procedura insolventei

14.5.1. O prima categorie de participanti este reprezentata de instantele de

judecata, respectiv tribunalul in a carei raza teritoriala se afla sediul debitorului

si curtea de apel, ca instanta de control, menita sa cenzureze pe calea

recursului hotararile pronuntate de judecatorul sindic in exercitarea atributiilor

sale in cadrul procedurii.

Cerera de deschidere a procedurii este adresata tribunalului iar solutionarea ei

va reveni unuia din judecatorii acestei instante, denumit judecator sindic. Prin

atributiile ce ii revin el are rolul decisiv pe toata durata derularii procedurii

insolventei, de la deschidere pana la finalizarea ei; dispune deschiderea

procedurii, judeca eventuala contestatie a debitorului impotriva cererii de

incepere a procedurii formulata de creditor/creditori, desemneaza provizoriu

administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, dupa caz, (desemnarea lui

88

definitiva revenind primei adunari a creditorilor), judeca cererile de ridicare a

dreptului debitorului de a-si mai conduce activitatea, de a-i fi atrasa raspunderea

pentru culpa dovedita in modul de exercitare a atributiilor sale, judeca actiunile

administratorului sau lichidatorului judiciar avand ca obiect anularea unor acte

frauduloase intreprinse de debitor, pronunta hotararea de inchidere a procedurii,

etc.

14.5.2.Administratorul judiciar; este persoana fizica sau juridica, autorizata in

conditiile legii ca practician in insolventa30; desemnarea lui provizorie revine

judecatorului sindic, prin sentinta de deschidere a procedurii generale; adunarea

creditorilor, in prima sa intrunire, fie il va confirma, fie va desemna un alt

administrator judiciar. Ii revine un ansamblu complex de atributii; in urma

examinarii situatiei economice a debitorului va intocmi un raport privind cauzele

care au generat starea de insolventa, indicand eventualele persoane vinovate si

a caror raspundere ar putea fi angajata, va examina si va propune fie

continuarea perioadei de observatie in cadrul procedurii generale, fie intrarea in

procedura simplificata; va elabora planul de reorganizare a activitatii debitorului,

va supraveghea operatiunile de gestionare a patrimoniului debitorului, ii va

conduce partial sau integral activitatea, va convoca, prezida si asigura

secretariatul sedintelor adunarii creditorilor, va formula cererile privind anularea

actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna creditorilor, va decide asupra

continuarii sau denuntarii unor contracte incheiate de debitori, va urmari

incasarea creantelor acestuia, etc. Activitatea sa este supusa controlului

judecatorului sindic, pe baza rapoartelor pe care le va intocmi pentru fiecare

termen de judecata acordat in derularea procedurii.

14.5.3. Lichidatorul judiciar; daca in perioada de observatie si pe durata

procedurii de reorganizare actorul principal este administratorul judiciar, in

schimb, in cazul procedurii falimentului, (fie in procedura generala fie in cea

simplificata), acest rol apartine lichidatorului judiciar, la randul sau desemnat din

30 Statutul juridic al practicienilor in insolventa este reglementat prin OG nr.79/1999;

89

randul practicienilor in insolventa. Regulile de numire a lui sunt cele urmate si in

cazul administratorului judiciar. Exercita atributii comparabile cu ale acestuia,

adaptate insa, firesc, procedurii falimentului, pe care o guverneaza sub controlul

judecatorului sindic. Astfel, prioritatile sale sunt orientate si subordonate lichidarii

averii debitorului in conditii eficiente spre a permite plata creditorilor inscrisi in

procedura.

14.5.4. Adunarea creditorilor si comitetul creditorilor;

Adunarea creditorilor este alcatuita din totalitatea creditorilor cunoscuti ai

debitorului supus procedurii insolventei. Lucrand in sedinte convocate de

administratorul sau lichidatorul judiciar, dupa caz, ea ofera cadrul juridic in care

creditorii au posibilitatea de a discuta si aproba actele si operatiunile proprii

procedurii.

Comitetul creditorilor, desemnat de judecatorul sindic sau ales de adunarea

creditorilor, intr-un numar de 3-7 sau 3-5 creditori dintre cei cu creante garantate

si cei chirografari, in ordinea valorii, are competenta: de a analiza situatia

debitorului si de a face recomandari adunarii creditorilor cu privire la continuarea

activitatii debitorului si la planurile de reorganizare propuse, de a intocmi rapoarte

pe care le va prezenta adunarii creditorilor privind masurile luate de

administratorul judiciar sau de lichidator, de a solicita ridicarea dreptului de

administrare al debitorului, etc.

14.5.5. Administratorul special;

Este persoana fizica sau juridica desemnata de adunarea generala a

actionarilor/asociatilor debitorului aflat in insolventa, mandatata sa-i reprezinte

interesele in cadrul procedurii. El va administra activitatea debitorului, cata vreme

acest drept nu i-a fost ridicat. Din momentul ridicarii dreptului de administrare si

preluarii lui de catre administratorul sau lichidatorul judiciar, dupa caz,

administratorul special va avea doar rolul de a reprezenta interesele

actionarilor/asociatilor debitorului.

90

14.6. Deschiderea procedurii insolventei si efectele ei

Procedura insolventei este deschisa in temeiul unei cereri adresate tribunalului

fie de catre debitor, fie de catre oricare dintre creditorii acestuia, sau de catre

persoanele sau institutiile expres prevazute de lege.

14.6.1. Cererea debitorului;

Cererea debitorului, de deschidere a procedurii, este:

a) obligatorie, cand debitorul constata ca este in insolventa, respectiv ca din

lipsa disponibilitatilor banesti este incapabil sa faca fata obligatiiilor sale

de plata a unor/unei datorii certe, lichide, exigibile de cel putin 10.000 lei;

Neintroducerea cererii, sau introducerea ei cu o intarziere mai mare de 60 de zile

este sanctionata de lege, fiind calificata ca infractiune.

b) facultativa; cand insolventa este iminenta, debitorul fiind in masura sa

demonstreze, in sustinerea cererii, ca nu isi va putea onora la scadenta

datoriile exigibile angajate;

Prin cererea de deschidere a procedurii insolventei, debitorul are dreptul de a

opta pentru aplicarea procedurii simplificate sau a celei de reorganizare judiciara,

in cadrul procedurii generale, cu exceptia acelora dintre debitori care au mai fost

supusi procedurii in ultimii cinci ani care au precedat deschiderea ei.

14.6.2.Cererea creditorilor;

Dreptul de a cere deschiderea procedurii revine oricarui creditor care detine o

creanta de minim 10.000 lei valoare, certa, lichida si a carei scadenta s-a implinit

de cel putin 30 de zile. In practica, creditorii sunt cei mai frecventi initiatori ai

cererilor de deschidere a procedurii.

Cererea de deschidere a procedurii este solutionata de judecatorul sindic, care,

daca constata indeplinirea conditiilor legale, o va admite. In cazul cererii

creditorilor, debitorul are un termen de a o contesta, daca apreciaza si poate

proba ca nu este in insolventa. In schimb, daca contestatia sa este respinsa, nu

va mai putea solicita reorganizarea judiciara, acest drept avandu-l numai

91

administratorul judiciar sau creditorii care detin impreuna sau separat minim 20%

din valoarea masei credale.

14.6.3. Efectele deschiderii procedurii;

a) debitorul pierde dreptul de a-si mai conduce activitatea si a administra si a

dispune de bunurile din propriul patrimoniu, cu exceptia cazului in care el, prin

cererea introductiva, si-a declarat intentia de reorganizare. Aceste drepturi

urmeaza a fi exercitate, asa cum am mai aratat, de catre administratorul sau

lichidatorul judiciar;

b) se suspenda actiunile judiciare si extrajudiciare initiate in mod individual de

catre creditorii debitorului, anterior deschiderii procedurii, in vederea recuperarii

creantelor lor; legea interzice atat continuarea actiunilor incepute cat si initierea

unora noi;

c) se suspenda cursul prescriptiei actiunilor pentru realizarea creantelor impotriva

debitorului, pe toata durata procedurii insolventei;

d) se suspenda curgerea dobanzilor, a majorarilor si penalitatilor; ele nu mai pot

fi adaugate creantelor nascute anterior deschiderii procedurii, cu exceptia

creantelor garantate;

e) administratorilor debitorului persoana juridica le este interzisa instrainarea

fara acordul judecatorului sindic a actiunilor sau partilor sociale pe care le detin la

respectivul debitor;

f) se suspenda tranzactionarea pe pietele reglementate a actiunilor debitorului,

(cand debitorul este o societate comerciala de tip deschis);

g) orice act juridic fraudulos sau prin care au fost transmise drepturi patrimoniale

catre terti, incheiate de debitor in paguba creditorilor in cei trei ani care au

92

precedat deschiderea procedurii, poate fi anulat de catre judecatorul sindic, la

cererea administratorului sau lichidatorului judiciar. Ca efect al anularii, prestatiile

efectuate in temeiul actului anulat vor fi restituite in patrimoniul debitorului;

h) administratorul judiciar are dreptul de a mentine sau denunta contractele

debitorului aflate in derulare la data deschiderii procedurii;

14.6.4. Notificarea deschiderii procedurii;

Deschiderea procedurii va fi notificata tuturor creditorilor, debitorului precum si

oficiului registrului comertului sau registrului in care este inregistrat debitorul,

dupa caz.

14.6.5. Declararea creantelor de catre creditori;

Creditorii care detin creante anterioare datei deschiderii procedurii, vor depune la

tribunal, la dosarul de insolventa, o cerere de admitere a creantelor lor. In urma

verificarii lor de catre administratorul sau lichidatorul judiciar, va fi intocmit tabelul

preliminar al creantelor. Aceste creante pot fi contestate de catre debitor,

creditori sau orice alta persoana interesata. In urma solutionarii contestatiilor,

tabelul creantelor devine definitiv. Creditorii ale caror creante se regasesc in

acest tabel alcatuiesc ceea ce doctrina defineste masa credala.

14.7.Procedura de reorganizare judiciara

Procedura generala de insolventa poate sa constea, asa cum am mai aratat, in

reorganizarea judiciara sau in faliment. Procedura de reorganizare judiciara

presupune elaborarea, aprobarea, implementarea si respectarea unui plan de

reorganizare propus de debitor, administratorul judiciar sau unul sau mai multi

creditori care detin cel putin 20% din valoarea totala a creantelor cuprinse in

tabelul definitiv. Planul poate prevedea fie restructurarea si continuarea activitatii

debitorului, fie lichidarea unora din bunurile sale, cu efectul restrangerii

corespunzatoare a activitatii, fie o varianta combinata a celor doua alternative. El

va indica, in mod obligatoriu, programul de plata a creantelor inscrise in tabel.

Durata de aplicare a planului nu poate depasi 3 ani, cu incepere de la data

93

confirmarii lui. Judecatorul sindic va confirma planul care a fost acceptat de trei

din cele patru categorii de creante reglementate de lege, si anume; 1) creditorii

cu creante garantate, 2) creditorii bugetari, 3-4) creditorii chirografari, grupati in

doua categorii.

Asadar, procedura de reorganizare judiciara presupune realizarea planului de

reorganizare confirmat. Nerealizarea lui va determina inceperea procedurii

falimentului. Aceeasi consecinta se va produce si in cazul in care debitorul nu se

conformeaza planului sau cand acesta nu este eficient, nu asigura redresarea.

Intrarea in faliment nu obliga creditorii la restituirea sumelor primite in cadrul

procedurii de reorganizare judiciara.

14.8. Falimentul

Procedura falimentului este definita ca fiind „procedura de insolventa

concursuala, colectiva si egalitara care se aplica debitorului in vederea lichidarii

averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmata de radierea debitorului

din registrul in care a fost inmatriculat.”31

Potrivit legii, falimentul poate fi dispus in urmatoarele cazuri:

a) la cererea debitorului de a intra in procedura simplificata, declarata prin

cererea introductiva;

b) cand debitorul nu si-a declarat prin cererea introductiva intentia de

reorganizare, sau cand contestatia sa imporiva cererii creditorului de

deschidere a procedurii a fost respinsa;

c) cand nu a fost propus un plan de reorganizare de nici una din persoanele

care aveau acest drept, potrivit legii, sau cand nici unul din planurile

propuse nu a fost acceptat si confirmat;

d) cand debitorul si-a declarat intentia de reorganizare dar nu a propus un

plan de reorganizare sau acesta nu a fost acceptat si confirmat;

e) planul de reorganizare s-a dovedit ineficient;

f) la propunerea administratorului judiciar, in cazurile prevazute de lege.

Hotararea judecatorului sindic privind intrarea in faliment va fi notificata

31 Stanciu D. Carpenaru, Drept comercial roman, Editia a VIa, revazuta si adaugita, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2007, pag.682;

94

tuturor creditorilor, debitorului si oficiului registrului comertului sau, dupa caz,

registrului in care debitorul este inregistrat. Intrucat in cadrul procedurii urmeaza

a fi lichidat patrimoniul debitorului, in scopul producerii numerarului necesar platii

creditorilor, devine necesara, inventarierea, in prealabil, a averii acestuia, mai

exact a valorii activelor patrimoniale care pot oferi sursa de plata a creantelor.

Bunurile care alcatuiesc aceasta avere vor fi inventariate, sigilate si conservate,

in scopul valorificarii lor in cadrul procedurii. Lichidarea lor va fi realizata de catre

lichidatorul judiciar, sub controlul judecatorului sindic. Vanzarea se poate realiza

fie in bloc – ca un ansamblu in stare de functionare, fie individual, prin licitatie

publica, negociere directa sau o combinatie a celor doua solutii. Solutia adoptata

va fi insa supusa aprobarii adunarii creditorilor. Banii obtinuti din vanzarea

bunurilor vor fi depusi in contul deschis la banca in contul averii debitorului in

scopul utilizarii lor pentru plata creditorilor. Distribuirea lor urmeaza a fi realizata

pe baza planului intocmit in acest scop de catre lichidator si cu respectarea

ordinii impuse de lege, in functie de natura creantelor.32 Titularii de creante dintr-

o anumita categorie vor putea beneficia de suma numai dupa plata celor din

categoria ierarhic superioara, iar la nivelul aceluiasi rang de prioritate sumele vor

fi distribuite proportional cu suma alocata pentru fiecare creanta, prin tabelul

definitiv consolidat. Daca sumele ce urmeaza a fi distrbuite sunt insuficiente

pentru plata integrala a creantelor cu acelasi rang de prioritate, titularilor acestor

creante li se va distribui o cota falimentara constand intr-o suma proportionala cu

procentul pe care creanta il detine in categoria creantelor respective. Distribuirea

32 Potrivit art.123 din Legea nr.85/2006, distribuirea sumelor se va face in urmatoarea ordine: 1) taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea bunurilor din averea debitorului, precum si plata remuneratiilor persoanelor implicate, angajate in procedura, ( ex.administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, etc.); 2) creantele izvorate din raaportul de munca, 3) creantele reprezentand creditele, cu dobanzile si cheltuielile aferente, acordate de institutii de credit dupa deschiderea procedurii, precum si creantele rezultand din continuarea activitatii debitorului dupa deschiderea procedurii; 4) creantele bugetare, 5) creantele reprezentand sumele datorate de catre debitor unor terti, in baza unor obligatii de intretinere, alocatii pentru minori sau de plata a unor sume periodice destinate asigurarii mijloacelor de existenta; 6) creantele reprezentand sumele stabilite de jduecatorul sindic pentru intretinerea debitorului sai a familiei sale, daca acesta este persoana fizica; 7) creantele reprezentand credite bancare, cu cheltuielile si dobanzile aferente, cele rezultate din livrari de produse, prestari de servicii sau alte lucrari, precum si din chirii; 8) alte creante chirografare, 9) creantele subordonate, in urmatoarea ordine de preferinta :a) creditele acordate persoanei juridice debitoare de catre un asociat sau actionar detinand cel putin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot in adunarea generala a asociatilor ori, dupa caz, de catre un membru al grupului de interes economic, apoi, creantele izvorand din acte cu titlu gratuit

95

finala a sumelor, cu respectarea regulilor mai sus mentionate, se va face de

catre lichidator dupa aprobarea de catre judecatorul sindic a raportului sau final

cu privire la lichidare.

14.9. Inchiderea procedurii insolventei

Procedura insolventei va fi inchisa in urmatoarele situatii:

a) nu s-a depus nici o cerere de admitere a creantelor de catre creditori,

cand deschiderea procedurii a fost ceruta de catre debitor;

b) cand nu exista bunuri in averea debitorului sau acestea sunt insuficiente

pentru acoperirea cheltuielilor administrative si nici un creditor nu se ofera

pentru a le achita; in aceste caz, odata cu inchiderea procedurii,

judecaorul sindic va dispune si radierea respectivului debitor din registrul

in care este inmatriculat;

c) procedura reorganizarii judiciare se poate inchide de catre judecatorul

sindic prin sentinta, daca au fost achitate toate obligatiile de plata

asumate prin planul de reorganizare confirmat;

d) procedura falimentului se va inchide dupa distribuirea integrala a sumelor

rezultate din averea debitorului si eventuala depunere la banca a sumelor

nereclamate, debitorul urmand a fi radiat; b) procedura poate fi inchisa

chiar inainte ca bunurile din averea debitorului sa fi fost lichidate in

intregime, dupa plata creditorilor, daca asociatii respectivului debitor

solicita acest lucru. Bunurile ramase vor trece in proprietatea indiviza a

asociatilor/actioanrilor, corespunzator cotelor lor de participare la capitalul

social; c) in celelalte cazuri, procedura va fi inchisa numai dupa lichidarea

completa a averii debitorului care va fi radiat.

14.10. Raspunderea membrilor organelor de conducere

Cand starea de insolventa a debitorului este imputabila membrilor organelor

sale de conducere, legea permite antrenarea raspunderii acestora, in anumite

conditii, la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului, sau a

comitetului creditorilor, cand administratorul judiciar sau lichidatorul nu isi

96

exercita aceste prerogative. Potrivit legii, poate fi antenata raspunderea

oricarei persoane din categoria celor care au detinut functii de conducere sau

supraveghere in cadrul debitorului persoana juridica si care, prin faptele

proprii, au cauzat starea de insolventa a debitorului. In categoria faptelor

imputabile acestora, de natura sa le antreneze raspunderea, legea are in

vedere:

a) folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice in folosul propriu sau al

altor persoane;

b) savarsirea de acte de comert in interes personal, dar sub acoperirea

persoanei juridice;

c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea in

mod evident persoana juridica la incetarea de plati;

d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara documente contabile sau

nu au tinut contabilitatea potrivit legii;

e) au deturnat sau au ascuns o parte a activului persoanei juridice sau au

marit fictiv pasivul acesteia;

f) in luna precedenta incetarii platilor au dispus sa se plateasca sau au platit

in mod preferential un anumit creditor, in dauna celorlalti;

Angajarea raspunderii impune dovedirea savarsirii oricareia dintre aceste

fapte. Starea de incetare de plati nu este prin ea insasi dovada culpei

organelor de conducere. Pentru ca ea sa le fie imputabila si, deci, in masura

sa-i faca raspunzatori pentru pasivul debitorului, trebuie probate fapte de

natura celor mai sus enumerate si care fac evidenta contributia, culpa lor la

starea de insolventa a debitorului.

Competenta solutionarii cererii privind angajarea raspunderii organelor de

conducere revine judecatorului sindic, in cursul procedurii insolventei, dupa

cunoasterea pasivului debitorului. Potrivit probelor administrate, accestia pot

fi obligati la plata pasivului debitorului sau a unei parti din acest pasiv, ramasa

neacoperita prin lichidarea averii lui. Dimensiunea raspunderii va fi, deci,

corelata cu faptele ce ii sunt imputate. Se mentine regula solidaritatii

raspunderii, in cazul in care se stabileste vina mai multor persoane.

97

98